DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE
DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE SE ELABOREAZĂ DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ DIN BUCUREŞTI, DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ DIN CLUJ ŞI DE CENTRUL DE LINGVISTICĂ, ISTORIE LITERARĂ ŞI FOLCLOR DIN IAŞI, SUB ÎNDRUMAREA COMISIEI DICŢIONARULUI LIMBII ROMÂNE
r
        ACADEMIA REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA
                     DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE (DLR)
                         SERIE NOUĂ
                       TOMUL VIII PARTEA 1 LITERA P P-PĂZUI
                                         19 72
            EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA
                            Str. Gutenberg 3 bis — BUCUREŞTI
                                      Bedactori responsabili :
                   IOEGU IORDAN Membru al Academiei Republicii Socialiste România
                   ALEXANDRU GRAUR Membru al Academiei Republicii Socialiste România
                                      ION OOTEANU
           Membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România
   Partea 1 a tomului al VIII-lea a fost elaborată în cadrul Sectorului de lexicologie şi lexicografie al Institutului de lingvistică din Bucureşti, de următorul colectiv :
Alexandra BURNEI
CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC
Elena CIOBANU
CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC
Eugenia CONTRAŞ
CERCETĂTOK ŞTIINŢIFIC
Eleonora COSMOPOL
CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC
Zorela CREŢA
CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC
Ion DĂNĂILĂ
CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC PRINCIPAL
                                       Bedactori:
Finuţa HASAN
                               CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC PRINCIPAL
Valentina HRISTEA
CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC
Iulia MANOLIU
DOCUMENTARIST ŞTIINŢIFIC PRINCIPAL
Lucreţia MAREŞ
CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC
Dumitru MARMELIUC j Georgeta MITRAN
CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC
Lidia SADOVEANU-CUCU
Luiza SECHE
CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC PRINCIPAL, DOCl'OR ÎN FILOLOGIE
Elena STÎNGACIU
CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC
                                Zizi ŞTEFĂNESCU-GOANGĂ
CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC
Tatiana ŢUGULEA
CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC
Ileana YULPESOU
CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC
Ileana ZAMFIRE SCU
CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC
Bevizori :
Ion DĂNĂILĂ
CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC PRINCIPAL
Florica FICŞINESCU
CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC
Luiza SECHE
CERCETĂTOR ŞTIINŢIFIC PRINCIPAL. DOCTOR IN FILOLOGIE
       Au fost consultaţi pentru etimologiile din acest tom : Alexandru GRAUR, membru al Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti ; ¡Emil PETROVICI) membru al Academiei Republicii Socialiste România, Cluj; Grigore BRÎNCUŞ, doctor în filologie, conferenţiar, Universitatea Bucureşti ; Yladimir DRIMBA, doctor în filologie, conferenţiar, Universitatea Bucureşti ; Theodor HRISTEA, doctor în filologie, conferenţiar, Universitatea Bucureşti; Maria ILIESCU, doctor în filologie, cercetător principal la Institutul de lingvistică din Bucureşti; Bela KELEMEN, doctor docent în filologie, profesor, Universitatea din Cluj ; Gheorghe MIHĂILĂ, doctor în filologie, profesor, Universitatea Bucureşti ; Cicerone POGHIRC, doctor în filologie, profesor, Universitatea Bucureşti; Nicolae URSU, doctor în filologie, cercetător principal la Centrul de lingvistică, istorie literară şi folclor din Iaşi.
                                                Corelaţii :
                                             Stela TOMA
                                   DOCUMENTARIST ŞTIINŢIFIC PRINCIPAL
                           Operaţii tehnoreăacţionale : Aurelia MIHAILOVICI, Stela TOMA
                               DOCUMENTARIŞTI ŞTIINŢIFICI PRINCIPALI
               Bedactori responsabili ai tomului al YIII-lea (partea 1) :
              ION COTEANU                                   MIRCEA     SECHE
   Membru corespondent al Academiei             Doctor în filologie, şeful Sectorului
      Republicii Socialiste România                   de lexicologie de la Institutul
                                                   de lingvistică din Bucureşti
                      BIBLIOGRAFIE
      (Completare la Bibliografia dată în tomul al Vl-lea, p. XXIII ş.u.)
 F. Aaron, I. L.
 ABC MAR.
 ABC SĂN.
 Agîrbiceanu, S. Alexandrescu, meropa
 Alexandrescu, poezii Alexandria (1794)
 Alexandru, i. m.
 Arghezi, l.
 Arghezi, s. i ş.u.
 Bacalbaşa, s. a. i —ii
 Barbu, g.
 Barbu, princ.
 Barbu, ş. n. ii
 G. Barbu, a. v.
 I. Barbu, j. s.
 I. Barbu, o. Bănulescu, i.
 Bîrlea, l. p. m. i —ii
 O. Bîrlea, a. p. i —iii
 Blaga, g.
 Blaga, ii.
 Blaga, poezii Blaga, z.
 Borza, d.
 Buznea, p. v.
 Cantemir, i. I. I —II
 CXlinescu, b. CXLINESCU, B. I.
 CĂLINESCU, C. N.
 CXlinescu, c. o.
 CĂLINESCU, L. L. CĂLINESCU, O. I Ş.U. CXlinescu, s.c.l.
 Cinema
  = F. Aaron, Elemente de istoria lumii pentru trebuinţa tinerimei începătoare... Bucureşti, Tipografia Colegiului, 1847.
  = ABC marinăresc. Vocabular de termeni marinăreşti în cinci limbi: româna, engleza, franceza, germana şi italiana, [f.l.], [f.e.], [f.a.].
  = ABC-ul sănătăţii. Enciclopedie medicală populară. Bucureşti, Editura medicală, 1964.
  = Ion Agîrbiceanu, Strigoiul. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1969.
  = Voltaire, Meropa. Tragedie în cinci acte. Tradusă de Gr. Alexandrescu. Bucureşti, Tipografia C. A. Rosetti şi Winterhalder, 1847.
  = Gr. Alexandrescu, Poezii. Bucureşti, Tipărite la Zaharia Carcalechi, 1838.
  = Istoria a Alexandrului celui Mare din Machedonia şi a lui Darie din Persida împăraţilor. Sibii, Tipografia lui Petru Bart, 1794.
  = Tiberiu Alexandru, Instrumente muzicale ale poporului român. Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1956.
  = Tudor Arghezi, Lina. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1965.
  = Tudor Arghezi, Scrieri. Voi. I —XXII. Bucureşti, Editura pentru literatură, [1962-1969].
  = Anton Bacalbaşa, Scrieri alese. [Voi.] I—II. Bucureşti, Editura pentru literatură, 1965.
  = Eugen Barbu, Groapa. Roman. Ediţia a IV-a. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1968.
  = Eugen Barbu, Princepele. Roman. [Bucureşti], Editura tineretului, [1969]
  = Eugen Barbu, Şoseaua Nordului. Roman. Voi. II. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1967.
  = G. Barbu, Arta vindecării in Bucureştii de odinioară. Bucureşti, Editura ştiinţifică, 1967.
  = Ion Barbu, Joc secund. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1966.
  = Ion Barbu, Ochean. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1964.
  = Ştefan Bănulescu, Iarna bărbaţilor. Nuvele. Ediţia a II-a. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1966.
  = Ion Bîrlea, Literatură populară din Maramureş. [Voi.] I —II. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1968.
  = Ovidiu Bîrlea, Antologie de proză populară epică. [Voi.] I—III. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1966.
  = Lucian Blaga, Gtndirea românească in Transilvania In secolul al XVIII-lea. Bucureşti, Editura ştiinţifică, 1966.
  = Lucian Blaga, Hronicul şi cintecul vlrstelor. [Bucureşti], Editura tineretului, [1965],
  = Lucian Blaga, Poezii. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1966.
  = Lucian Blaga, Zări şi etape. Bucureşti, Editura pentru literatură, 1968.
  = Al. Borza, Dicţionar etnobotanic cuprinzînd denumirile populare româneşti şi In alte limbi ale plantelor din România. [Bucureşti], Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1968.
  = Pavel şi Virghinia. Alcătuită franţuzeşte de Bernarden de la Sen-Pier... Acum întîia oară tălmăcită şi tipărită rumâneşte de Iancu Buznea. Iaşi, 1831.
  = Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică. [Voi.] I—II. Bucureşti, Editura pentru literatură, 1965.
  = G. Călinescu, Estetica basmului. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1965.
  = G. Călinescu, Bietul Ioanide. Roman. Ediţia a II-a. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1965.
  = G. Călinescu, Cartea nunţii. Roman. [Bucureşti], Editura „Adevărul“ S. A., [f.a.].
  = G. Călinescu, Cronicile optimistului. Cu un cuvînt înainte al autorului. Bucureşti, Editura pentru literatură, 1964.
  = G. Călinescu, Lauda lucrurilor. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1963.
  = G. Călinescu, Opere. [Voi.] I ş.u. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1965 ş.u.
  = G. Călinescu, Studii şi cercetări de istorie literară. [Bucureşti], Editura tineretului, [1966].
  = Cinema. Revistă lunară de cultură cinematografică. Bucureşti. Anul I (1963) ş.u.
 VI
Cocea, s. i —ii cod. CRIM.
Codru-DrXguşanu, r.
CONSTANTINESCU, S. IL. COSTIN, GR. BĂN. II
COTEANU, R. L.
H.  Daicoviciu, D. Damé, t.2
dc
D. MED.
DN2
FL. A.
FOLC. MOLD. I —II FOLC. OLT.-MUNT. I —V FORM. CUV. I Ş.U. Ghelase, U. P.
C.  Giurbscu, p. o.
GL. OLT.
Graur, ti. p.
D.  Guşti, p. a. Hepites, b.-a.
Hristea, p. e.
I. IONESCU, B. C. Ionescu-Rion, s.
Iorga, p. A. I —II
Irimie, p.
IST. LIT. ROM. I Ş.U. IST. L. ROM. I Ş.U.
IST. ROM. I Ş.U.
IST. T. I Ş.U.
IVELA, D. M.
          = N. D. Cocea, Scrieri. [Vol.] I—II. Bucureşti, [vol.] I : Editura pentru literatură, 1969 ; [vol.] II : Editura Minerva, 1970.
          = Codica criminală. A doua oară tipărită... Eşii, Tipografia Albinei, 1838.
                                       = Ioane Germaniu Codru [-Drăguşanu], Rudimentele gramaticei romane. Estrase din Tentamen criticum, cu adaus de régule simple şi diverse anotăciuni pentru usul şcolarilor începători. Bucureşti, Tipografia Colegiului Săntu-Sava, 1848. iii = Pompiliu Constantinescu, Scrieri. [Vol.] I—III. [Bucureşti], Editura pentru literatură, [vol.] I—II : 1967; [vol.] III: 1969.
          = Lucian Costin, Graiul bănăţean. [Vol. II]. Turnu-Severin, Tipografia Luiza
          I. Niculescu şi Ion N. Bojneagu, 1934.
          = I. Coteanu, Româna literară şi problemele ei principale. Bucureşti, Editura ştiinţifică, 1961.
          = Hadrian Daicoviciu, Dacii. Bucureşti, Editura ştiinţifică, 1965.
          = Frédéric Damé, Nouveau dictionnaire roumain-français... comprenant le lexique roumain-français et français-roumain de la terminologie paysanne. Bucarest, Librairie Socecu & Cie, 1900.
          = Dicţionar de chimie. Elaborat de un colectiv sub coordonarea dr. Grigore Bălănescu. Bucureşti, Editura tehnică, 1964.
          = Dicţionar medical. Vol. I—II. Bucureşti, Editura medicală, 1969.
          = Florin Marcu-Constant Maneca, Dicţionar de neologisme. Ed. a II-a revăzută şi adăugită. Bucureşti, Editura ştiinţifică, 1966.
          = Flori alese din poezia populară. Antologia poeziei lirice. [Bucureşti], Editura de stat pentru literatură şi artă, 1960.
          = Folclor din Moldova. [Vol.] I—II. Texte alese din colecţii inedite. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1969.
          = Folclor din Oltenia şi Muntenia. Texte alese din colecţii inedite. [Bucureşti], Editura pentru literatură şi Editura „Minerva“, 1967—1970.
          = Formarea cuvintelor In limba română. Volumul I. Bucureşti. Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970.
          = Gh. I. Ghelase, Tehnica pescuitului. Vol. II : Uneltele de pescuit şi confecţionarea lor. [Bucureşti], Editura tehnică, 1951.
          = Constantin C. Giurescu, Istoricul podgoriei Odobeştilor din cele mai vechi timpuri ptnă la 1918. [Bucureşti], Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1969.
          = Glosar dialectal Oltenia întocmit sub conducerea lui Boris Cazacu. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1967.
          = Al. Graur, Nume de persoane. Bucureşti, Editura ştiinţifică, 1965.
          = Dimitrie Guşti, Pagini alese. Bucureşti, Editura ştiinţifică, 1965.
          = G. C. Epitis, însuşire fisică a apei minerale numită Balta-Albă. Bucureşti, Tipărit la Zaharia Garcalechi, 1847.
          = Theodor Hristea, Probleme de etimologie. Studii, articole, note. Bucureşti, Editura ştiinţifică, 1968.
          = Ion Ionescu, Calendar pentru bunul cultivator. Ediţiunea a treia. Bucureşti, Tipografia statului-Nifon, 1861.
          = Raicu Ionescu-Rion, Scrieri. Bucureşti, Editura ştiinţifică, 1964.
          = N. Iorga, Pagini alese. [Vol.] I—II. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1965.
          = Cornel Irimie, Portul popular din zona Perşanilor. Ţara Oltului. [Bucureşti], Editura de stat pentru literatură şi artă, [1958],
          = Istoria literaturii române. [Lucrare colectivă condusă de acad. G. Călinescu, apoi de acad. Emil Petrovici]. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1964 ş.u.
          = Istoria limbii române. [Comitetul general de coordonare : acad. Al. Rosetti, redactor responsabil, B. Cazacu şi I. Coteanu, redactori responsabili adjuncţi ş.a.]. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1965 ş.u.
          = Istoria României. [Comitetul de coordonare : acad. P. Constantinescu-Iaşi ; acad. Em. Condurachi ; acad. C. Daicoviciu ; acad. A. Oţetea ; acad. D. Prodan ş.a.] [Bucureşti], Editura Academiei Republicii Populare Române, 1960 ş.u.
          = Istoria teatrului tn România. [Lucrare colectivă sub îngrijirea acad. G. Oprescu], [Bucureşti], Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1965 ş.u.
          = A. I. Ivela, Dicţionar muzical ilustrat. Bucureşti, Editura Librăriei „Univer-sala“-Alcalay Co., [1927],
VII
 Jebeleanu, s. h.
 JUD. ROM. SOC. LESNEA, VEHS.
 Lexic reg. ii
 H. Lovinescu, t. Lungianu, C.
 Magazin ist.
 Maiorescu, critice S. Marin, c. b. MAS. gr.
 MDD
 Mihăescu, d. a.
 H. MihXescu, gr.
 MihXilX, I.
 MlNULESCU, VERS.
 Mironescu, s. Missail, A.
 Nagy, p.
 Oprescu, a. m.
 Oprescu, s. Panaitescu, o. Ţ.
 PANN, G. M.
 Paraschivescu, C. Pelimon, C. I.
 Pillat, P.
 PLR I —II
 PO
 I. PoENARU, D. L.
 Popa, s.
 Preda, i. ResmeriţX, D.
 România Literară Ruset, e.
 Sadoveanu, o. xix
 ScURTU, T.
             = Eugen Jebeleanu, Surtsul Hiroshimei. Ediţia a Il-a. [Bucureşti], Editura tineretului, [1966].
             = Judeţele României Socialiste. Bucureşti, Editura politică, 1969.
             —  George Lesnea, Versuri. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1964.
             = Lexic regional. [Voi.] 2. Redactor coordonator: Lucreţia Mareş. Bucureşti, Editura ştiinţifică, 1967.
             = Horia Lovinescu, Teatru. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1963.
             = Mihail Lungianu, La Cruci. Icoane de la ţară. Ediţia a Il-a. Bucureşti, Editura „Cartea românească“, 1923.
             = Magazin istoric. [Revistă de cultură istorică. Societatea de ştiinţe istorice şi filologice din Republica Socialistă România]. Anul I (1967) ş.u.
             = Titu Maiorescu, Critice. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1966.
             = Sanda Marin, Carte de bucate. Ediţia a Vll-a. Bucureşti, Editura tehnică, 1969.
             —  Măsurile şi greutăţile româneşti şi moldoveneşti In comparaţie cu ale celorlalte neamuri. Bucureşti, Tipografia C. A. Rosetti şi Winterhalder, 1848.
             = Mic dicţionar diplomatic român. [Lucrare colectivă]. Bucureşti, Editura politică, 1967.
             = Gib Mihăescu, Donna alba. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1968.
             = H. Mihăescu, Influenţa grecească asupra limbii române pînă tn secolul al XV-lea. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1966.
             = G. Mihăilă, împrumuturi vechi sud-slave in limba română. Studiu lexico-seman-tic. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1960.
             = Ion Minulescu, Versuri. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1964.
             = I. I. Mironescu, Scrieri. Bucureşti, Editura pentru literatură, 1968.
             = G. Missail, Prescurtare de astronomie populară. Tradusă din franţozeşte. Bucureşti, Tipografia August Ruof, 1839.
             = Nagy Jend, Portul popular maghiar din Trascău. [Bucureşti], Editura de stat pentru literatură şi artă, [1958].
             = G. Oprescu, Consideraţii asupra artei moderne. Ediţia a Il-a, revăzută şi adăugită. Bucureşti, Editura Meridiane, 1969.
             = G. Oprescu, Scrieri despre artă. Bucureşti, Editura Meridiane, 1966.
             = P. I’. Panaitescu, Obştea ţărănească tn Ţara Românească şi Moldova. Orîn-duirea feudală. [Rucureşti], Editura Academiei Republicii Populare Române 1964.                                                                                    ’
             = Anton Pann, Mică gramatică musicală, teoretică şi practică, care coprinde tn sine învăţătura a tutulor semnelor şi a scărilor musicii bisericeşti. Bucureşti, Tipografia A. Pann, 1854.
'.           =  M. R. Paraschivescu, Clntice ţigăneşti. [Bucureşti], Editura tineretului, [1969],
             = A. Pelimon, Coliba indiană şi poesii diverse. Bucureşti, Tipografia Iosef Copainig, 1850.
             = Ion Pillat, Poezii. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1965.
             = Presa literară românească. Articole-program de ziare şi reviste (1789 — 1948). Ediţie in două volume, note, bibliografie şi indici de I. Hangiu. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1968.
             = Palia de la Orăştie 1581 — 1582. Text — facsimile — indice. Ediţie Îngrijită de Viorica Pamfil. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România,
             1968.
             = I. B. Henry (Des Vosges), Curs elementariu de desemnulu liniariu de agrimen-sură (arpentage) şi de architectură. Tradus în româneşte de I. M. Poenaru. A 5-a ediţiune (cu littere). Bucureşti, Imprimeria statului, 1865.
             = Victor Ion Popa, Sftrlează cu fofează. Ediţia a IV-a. [Bucureşti], Editura tineretului, 1967.
             «= Marin Preda, Intrusul. Roman. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1968.
             = Alexandru Resmeriţă, Dicţionarul etimologico-semantic al limbei române. Craiova, Institutul de editură „Ramuri“, 1924.
             = România literară. Săptămînal de literatură şi artă. Anul I (1968) ş.u.
             = [Gorneille], Eraclie, împărat al Răsăritului. Tragedie In cinci acturi de Corneil şi tradusă din franţozeşte de D. I. Roset. [f.l.], [f.t.], 1831. ş.u.         =  Mihail Sadoveanu, Opere. [Voi.] 19 ş.u. [Bucureşti], Editura pentru literatură,
             [1964 — 1967] şi Editura Minerva, [1970 ş.u.].
             = Vasile Scurtu, Termenii de înrudire în limba română. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1966.
VIII
 Sebastian, j.
 SFC IV—V
 SORESCU, I.
 SORESCU, P.
 SORESCU, S.
 SORESCU, U.
 Sportul
 Stancu, m. i.
 Stancu, ş.
 Stoicescu, c. s.
 Stoicescu, s. d.
 Şăineanu2 Tavernier, a.
 Teampe, o. s.
 Teodoreanu, c. b.
 Teodoreanu, u. c.
 Titulescu, d. Topîrceanu, o. a. i —h
 Tudoran, o.
 Udrescu, gl.
 Vahmann, m.
 Varone, joc. rom. n.
 VlANU, L. R.
 VlANU, L. U.
 VlANU, P.
 VlNEA, L. I —II VlXdescu, m. VOICULESCU, P. I —II
 VOICULESCU, POEZII, I —II VOROBCHIEVICI, A. M.
 Vuia, p.
 Vuia, past.
 VULPESCU, P.
  = Mihail Sebastian, Jocul de-a vacanţa. Bucureşti, Editura pentru literatură, 1964.
  = Studii şi materiale privitoare la formarea cuvintelor In limba română. Voi. IV—V. [Bucureşti], Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1967—1969.
  = Marin Sorescu, lona. (Teatru). [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1968.
  = Marin Sorescu, Poeme. Versuri. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1965.
  = Marin Sorescu, Singur printre poeţi. Parodii. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1964.
  = Marin Sorescu, Unde fugim de-acasă? (Aproape teatru, aproape poeme, aproape poveşti). [Bucureşti], Editura tineretului, [1966].
  = Sportul. Ziar al Consiliului naţional pentru educaţie fizică şi sport. [Bucureşti], 1968 ş.u.
  = Zaharia Stancu, Cemultle-am iubit. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1968.
  = Zaharia Stancu, Şatra. Roman. Ediţia a Il-a. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1969.
  _ Nicolae Stoicescu, Curteni şi slujitori. Contribuţii la istoria armatei române. Bucureşti], Editura militară, 1968.
  = Nicolae Stoicescu, Sfatul domnesc şi marii dregători din Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV—XVII). Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1968.
  —  Lazăr Şăineanu, Dicţionar universal al limbei române. A doua ediţiune cu totul prelucrată şi adăugită. Craiova, Institutul de editură „Samitca“,
  I. Samitca şi D. Baraş, 1908.
  = Alcibiad Tavernier, Amărunturi apărătoare şi higienice pentru miserere sau holeramorbus şi alte boale epidemice. [Text bilingv francez-român]. Bucureşti, [f.t.], 1831.
  = Radu Teampe, Oglinda stalului bisericesc şi politícese sau învăţătura năravurilor celor bune şi a vieţii creştineşti. Tom. I. Braşov, Tipografia loan Gatt, 1835.
  = Ionel Teodoreanu, în casa bunicilor. Ediţia III-a. Bucureşti, Editura „Cartea românească“, [1942].
  = Ionel Teodoreanu, Uliţa copilăriei. Bucureşti, Editura „Cartea românească“ 1935.
  = Nicolae Titulescu, Documente diplomatice. Bucureşti, Editura politică, 1967.
  = G. Topîrceanu, Opere alese. Vol. I —II. [Bucureşti], Editura de stat pentru literatură şi artă, 1959.
  = Radu Tudoran, Al optzeci şi doilea. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1966.
  = D. Udrescu, Glosar regional Argeş. Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1967.
  = I. Vahmann, Principuri generale de muzică europeenească modernă. Bucureşti, Tipografia C. A. Rosetti şi Winterhalder, 1846.
  = G. T. Niculescu-Varone, Jocuri româneşti necunoscute. Cu un indice alfabetic şi bibliografic al tuturor jocurilor noastre populare. Bucureşti, Imprimeriile „Independenţa“, 1930.
  = Tudor Vianu, Studii de literatură română. [Bucureşti], Editura didactică şi pedagogică, 1965.
  = Tudor Vianu, Studii de literatură universală şi comparată. Ediţia a Il-a revăzută şi adăugită. [Bucureşti], Editura Academiei Republicii Populare Române, [1963].
  = Tudor Vianu, Postume. Istoria ideii de geniu. Simbolul artistic. Tezele unei filozofii a operei. Bucureşti, Editura pentru literatură universală, 1966.
  = Ion Vinea, Lunatecii. [Vol.] I—II. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1965.
  = G. M. Vlădescu, Moartea fratelui meu. [Bucureşti], Editura tineretului, [1965].
  = V. Voiculescu, Povestiri. [Vol.] I : Capul de zimbru. II : Ultimul Berevoi. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1966.
  = V. Voiculescu, Poezii. [Voi.] I—II. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1968.
  = Is. Vorobchievici, Manual de armonia musicală. Cernăuţi, Tipariul lui Rudolf Echardt, 1869.
  = Romulus Vuia, Portul popular al pădurenilor din regiunea Hunedoara. [Bucureşti], Editura de stat pentru literatură şi artă, [1958].
  = Romulus Vuia, Tipuri de păstorit la români (sec. XIX — începutul sec. XX). [Bucureşti], Editura Academiei Republicii Populare Române, 1964.
  = Romulus Vulpescu, Poezii. [Bucureşti], Editura pentru literatură, 1965.
p
— 1
PACE
   P s.m. invar. A optsprezecea (iar după reintroducerea literei ă, a nouăsprezecea) literă a alfabetului limbii române şi sunetul corespunzător (consoană oclusivă bilabială surdă). Subiectul să se însemneze prin „s“, predicatul prin „p“. Maiorescu, l. 44. „F“, „v“ sint pronunţate numai cu buza de jos (şi cu dinţii superiori), pe ctnd „b“, „p“ se articulează cu amlndouă buzele... De aici numele de labiodentale, dat lui „f“, „v‘-, şi cel de bilabiale pe care-l poartă „b“, „p“. Iordan, g. 23, cf. GRAM. ROM.1 I, 66.
   PA1 interj. Termen de salut folosit mai ales la despărţire de către copii şi In vorbirea cu copiii sau, familiar, între adulţi; la revedere! salutare! (regional) servus! (familiar) salve! V. noroc (1). Pe noi ierta-fi-ne ... Mergem să căutăm melcişori ... Pal Domnule doctor. Galaction, o. a. j, 122. Duse degetul la buze : Pa! şi noapte bună! C. Petrescu, c. v. 55. Slrtnse mîi-nile bucuros... Pa! Ionel! Articolul tău din astă-seară e o adevărată bijuterie, id. ib. 245. Veniţi şi dumneavoastră mai ttrziu ? — Poate, Jef... Du-te acum! Pa! Sebastian, t. 51. Pa! zisese Norg, cu un semn de salul spre frunte, ap. Iordan, stil. 49.
   —  Cf. germ. (austriac) pa, magh. p â.
   PA 2 prep. v. pe.
   PAÂR s.n. v. pabar.
   PAARNICÎ vb. IV v. pâhărnlcl.
   PAC1 interj. 1. (Adesea repetat) Cuvînt care redă zgomotul produs de o lovitură (puternică), de ciocnirea unor obiecte tari, de căderea unui obiect tare sau greu, de declanşarea unei arme de foc etc. V. p o c. Biciul pac! mtngtie pe Davie [căţeaua]. D. Zamfirescu, ap. tdrg. Mă pomenii cu vornicu’ Cărăbăţ jiit cu sabia şi pac, cu latul pe spinarea mea. Delavrancea, o. ii, 95. Un medic grăsuliu... muştruluia un soldat... — (Pac!) Ce-ai făcut castravetele, mă? BrXescu, o. a. i,
 147. Miluţă se repede la armă, o apucă şi aruncă la tnttmplare focurile: pac! pac! Sadoveanu, o. xiv, 402. Pac! pac! pac! slobozeam cu bărbăţie, dar şi cu fiori de spaimă trei dopuri [dintr-un pistol], s ianuarie 1961, 43, cf. alr ii 3 258/762. Pac, pac, Ptnă o bag, Coţ, coţ, Ptnă o scoţi (Cizma). Gorovei, c. 78. Ftş, flş Prin păiş, Paci, paci Prin copaci (Coasa), id. ib. 114. Pac, pac, prin copac (Securea). Pascu, c. 108. <0> (Substantivat) Ctnd se descalţă, dă drumul, ghetelor să cadă de la înălţime pe duşumeaua goală: pac! şi după un răstimp alt pac! C. Petrescu, c. v. 43. + (Repetat; In forma paca/ Cuvlnt care redă ţăcănitul roţilor de tren. V. ţ a c. Cf. Scriban, d.
   2.    Cuvlnt care sugerează rapiditatea, caracterul brusc şi neaşteptat al unei mişcări, al unei acţiuni, al unei lntimplări etc. Cum se poate, coniţa mea, s-o dau tnapoi [scrisoarea]?... Mai trebuie ş-aldată... La un caz iar... pac: la „Războiul“. Caragiale, o. vi, 155. N-ai idee cum ţi-o scot [măseaua] : ptnă să clipeşti din ochi, o dată, pac ! id. ib. 181, cf. 183. A stat la masă ptnă pe la unsprezece noaptea cu nişte invitaţi şi ctnd s-a sculat, pac! Miine tl îngroapă. Călinescu, e. o. ii,
 225, cf. 29.
   —  Şi: (rar) pâca, pael interj.
   —  Onomatopee.
   PAC 8 s.n. (Regional; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de“ care indică conţinutul) Pachet (1), legătură ; ghem ; s p e c. pachet de tutun, (regional) p a ş c ă. V. p a c 1 ă. El tşi pregătea armele, adică o piatră rotundă legată de capătul unui pac de şfară. Alecsandri, ap. Ghica, s. 72. Se abătea şi pe la circiumă, cerşind şi acolo un pac de tutun. Sandu-Aldea, d. n. 188. Ioane, ia şi un pac de patruzeci. DunXreanu, ch. 13, cf. tdrg. Deasupra vetrei se înşirau pacurile de tutun pentru ctteva luni. C. Petrescu, s. 38, cf. id. r. dr. 140, 146. O cinzeacă de trăscău sau un pac de mahorcă. M. I. Caragiale, c. 62. Zăcea ptnă mai deunăzi
 tn rafturile mele un pac pătrat. Galaction, a. 119. Du-te şi adă un pac de tutun. Sadoveanu, o. i, 116, cf. ii, 98, ix, 22. Cit Iţi dăm? — De-un pac, bre. Camilar, n. i, 66, cf. 166. S-a dus la circiumă cu trei ouă tn batistă şi s-a întors cu un pac de tutun. T. Popo-vici, se. 16. Li-i ud ptnă şi pacul de tabac. Labiş, p. 64. Am pornit-o către fabrica de ciment să-i duc un poc la un neam de-al nevestei. LXncrXnjan, c. i, 19, cf. i. cr. ii, 22. Neguslorule, dă-mi un pac de bumbac şi unul de tutun. Boceanu, gl., cf. Coman, gl., alr i 1 538/214, 508, 528, 542, 878, 885. Tutun din pac. alr ii 4 292/414, cf. alr ii/i mn 148, 3 928/325, Teaha, c. n. 254, a iii 12, v 15, 16. Am un poc la poştă. mat. dialect, i, 87. I-am trimis poc feciorului tn cătane. ib. 186. Avea un poc subsuoară, ib. + (Prin vestul Transilv.; In forma poc) Pungă de htrtie. Teaha, c. n. 254.
   — PI. : pacuri. — Şi: poc s.n.
   —    Din germ. Paek. Cf. it. p a c c o, fr. p a c q u e.
—  Poc < magh. palik.
   PĂCA interj, v. pacl.
   PÂCE s.f. 1. (în opoziţie cu r ă z b o i) Stare de bună Înţelegere între popoare, situaţie In care nu există conflicte armate sau războaie între state, popoare, populaţii. Puse [în] hotarele tale pacele, psalt. hur. 124r/3. Dereptu fraţii miei şi vecirii miei grăii pace de tire [Ierusalime], psalt. 270, cf. 275. Şi voiu da pace ţărei voastre... şi veţi goni vrăjmaşii voştri. Coresi, ev. 459. De-ar fi lot pace, are putea fi jumătate [din oameni] tot poleiţi (a. 1660). gcr i, 178/21. Au ţinut şi pe muşii (adecăte pe sîrbi) tn pace credincioasă, anon. cantac., cm i, 36. Domnia a avut pace şi răsuflu tntr-acesl an tn ţară. R. Greceanu, cm ii, 168. Rilorul poate... să tragă pre ascultătoriu la orice voiaşte, la război sau la pace, la mănie sau la milă. Molnar, ret. 12/19, cf. 84/1. Toţi acu de arme s-apucasă; Numa Parpangel de lina pace Iubitoriu, ce nu să meslecasă La nici un sfat, priveşte şi tace. Budai-Deleanu, ţ. 411. Pe Moldova, ctnd ferice era-n pace şi-n război, Schiţi, panoni, sarmaţi ş-Asia n-a putut nicicum s<S sfarme. Asachi, s. l. i, 52, cf. 164. Aceste adunări se convocau de domn... pentru holărtre de război sau de pace. BXlcescu, m. v. 9. Relaţiile mele cu toate puterile străine îmi dau încrederea că pacea lumii este asigurată, cr (1848), 27x/36, cf. 101/32. Prin ştiinţe şi prin arte, naţiile, înfrăţite In gîndire şi tn pace, drumul gloriei găsesc. Alexandrescu, m. 16. Aşa avem noi lăsat cu blăslem de la moşi-strămoşi : pace şi răgaz să n-avem cu neamul lor cel urgisit. Odo-bescu, s. i, 67. Puterile luptătoare începu a înclina spre pace. id. ib. 267. Ce vrei tu? — Noi? Bună pace ! Eminescu, o. i, 146. Strigînd tnfierbîntaţi, unii „pace“, alţii „război“... Poetul a înaintat ptnă la masă şi, cu glas olimpian, a tunat; Pace! Caragiale, o. iv, 167. Oastea nu era ţinută pe picior în timp de pace. Xenopol,
i.  r. iv, 143. Parte de pace, mai multă, avea-voi slrtn-gîndu-i eu dreapta. Coşbuc, ae. 135. Da, pace de jur-împrejurul ţării ca şi tnlăuntrul ei. Delavrancea, o.
ii, 19. Eu iubesc mai mult pacea dectt războiul. Galaction, a. 5. E pace, tatăl Toată lumea se bucură de pace. Sahia, n. 25, cf. 54. Dectt războiul, e mai bună pacea. Sadoveanu, o. xii, 245. 2 octombrie, ziua internaţională a păcii, ev 1949, nr. 6, 5. Ştiinţa este rodul păcii. contemp. 1950, nr. 185, 3/1. „Pace“ nu este numai un cuvlnt, nu este numai o dorinţă, ci şi un bun suprem pe care trebuie să-l cucereşti şi să-l aperi. v. rom. septembrie 1953, 199. Ni se sporeşte vlaga şi grtul ni se coace Mai repede-n războaie dectt tn timp de pace? Arghezi, vers. 393, cf. 397, Blaga, l. u. 26. Copiii... trebuie să crească pentru pace, pentru fericire. Stancu, U.R.S.S. 93, cf. 102, 155. Ce bine-ar fi să fie pace... Să laşi grenada, baioneta Şi slobod să colinzi planeta! Beniuc, m. 68. Noi am vrut să fie pace între popoare. Isac, o. 301. Dinspre celelalte cartiere picară şi muncitorii de la Herdan, de la Saturn, strigînd in cor: Pace! Muncă! Barbu, p. 171. La ora asta-n lume, copiii lumii cîniă Colindul cald al Păcii, cel mai frumos colind.
1-0. 1197
 9
PACE
— 2 r—
PACE
 Labiş, p. 198. Mihail Sadoveanu a fost un militant de seamă tn lupta pentru marea cauză a păcii, il octombrie
 1961, 43. Că de-o fi vreo pace-n feară... Eu mă voi întoarce iară. Jabnîk-Bîrseanu, d. 295. Ini ti la pace, apoi la război să glndeşti. I. Golescu, ap. Zanne, p.
 viii, 440. Pacea, cea mai mare fericire a popoarelor. Zanne, p. viii, 441. <0> L o c. a d v. Cu (bună) pace = fără vărsare de singe, fără războaie; paşnic, în linişte. împărăfi... sultan Ahmet li ai tot cu pace (a. 1650). gcr i, 149/22. Tocmilu-ş-au Radul Vod ţara cu bună pace că tn că nu era de turci împresurată (a. 1650—1675). id. ib. 190/8. Nu i-au putut ajunge şi s-au dus cu paci. Neculce, i.. 100. Moscalii să prinsese că nu va avea nici o btntuială dăspre dtnşii, ci-i vor da cale dă va trece cu pace. R. Greceanu, cm ii, 204. Acest boier al împărăţiei. .. merge la Focşani supt protecţie chesaricească, fiind chemat de soli la congres, să treacă cu pace. Vacă-rescul, ist. 283. Chestiunea din Ferrara s-a învoit cu pace şi amicabil. cr (1848), 21/39. + (învechit, rar) Siguranţă. Boinicul tntrarmat străjuiaşte casa sa, şi sămt tn pace toate ctte are. Varlaam, c. 207.
   2.    (Adesea în legătură cu verbe ca „a cere", „a face“, „a lncheia‘% învechit „a lega“, „a aşeza“, „a pune“ etc.) Acord al părţilor beligerante asupra încetării războiului, tratat de încheiere a unui conflict armat. Cere pace. psalt. 60. Tocmiră pace bună cu grecii şi se făgăduiră că se vor creştina. Moxa, 389/39. Cerşură pace, că să le dea dajde. id. 403/27. S-au ttmplatu acestu războiu, a şasea zi după pacea ce făcusă la Crasna. Uheche, l. 80. Ei au hotărtt a cere pace de la craiul Sfeziei. ist. carol xii, 33t/2. Le-au dat hotar şi olat Bugeacul şi au făcut pace. Neculce, l. 7. Ş-acolo la Carlovici s-au sirinsu din toate ţările Europii soli... de ş-au aşedzat păcile cu toţii. id. ib. 142, cf. 351, gcr ii, 35/8. Legară pace şi să dăruiră cu daruri scumpe. anon. cantac., cm i, 129. Dat-au voie veziriul măriii-sale domnului să mijlocească... ca doară s-ar putea înnoi pacea Intre împărăţii. R. Greceanu, cm ii, 178. Legătuindu-se pacea cu ponturi, ca să nu mai facă turcii creştinilor rău. Dionisie, c. 223. Pacea s-au tncheiet între a mea înaltă Poartă şi Curtea Rusască. ar (1830), 5*/7. Fără declaraţie de război, pacea se călcă la 1592. Bălcescu, m. v. 35. înduplecă pe toţi la părerea sa d-a (ine pacea cu turcii, id. ib. 39. Elveţia va conservă pacea, cr (1848), 101/32. Basarab încheie pacea cum vrăjmaşii lui o cer. Dar românii nu vor pacea, nu vor trista umilinţă. Alexandrescu, o. i, 76. Pacea ce-mi propune este o sclavie. Bolintineanu, o. 36 .Văcărescu ne spune cu ce nespusă bucurie primiră ei, la septemvrie 1774, vestea cum că pacea s-a încheiat. Odobescu, s. i,
 271.  Ii tndatoră, ctnd făcură pace, ca ei să dea, la fiecare şapte ani, ctte şapte flăcăi şi şapte fete. Ispirescu, u. 117. Daruri să-i ducă şi-n schimb troienilor pace s-aducă. Coşbuc, ae. 132. S-a măritat după încheierea păcii. Galaction, o. a. i, 69. Pacea se încheiase. Aşteptam tn Moldova liberă retragerea duşmanului. BrXescu,
 o. a. i, 137. Apele se duc, păcile se strică, şi toate ale oamenilor stnt schimbătoare. Sadoveanu, o. x, 435. Coconul Săndrel... a fost sortit să fie zălogul păcii. id. ib. xii, 353, cf. 355. înălţate împărate, Pune pace, nu te bate. Jarnîk-Bîrseanu, d. 316, cf. 317, folc. transilv. i, 171. Pacea ce vei, face, cu minerul cuţitului s-o pecetluieşti şi cu vtrful lui s-o păzeşti. Zanne, p. iv, 533; Sol . de pace — trimis al uneia. dintre părţile beligerante pentru a cere sau a duce tratative în vederea Încetării războiului. Văztnd Decheval că şi de scaunul crăiei lui să apropie... au trimis soli de pace la Traian cu multă rugă. anon. cantac., cm i, 17. Iată, vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băţ. Eminescu, o. i, 146. Osman trimite soli de pace. Galaction, o. a. i, 269. (F i g.) Ningea cu fulgi mari, înfloriţi, soli de pace, ce se scoborau parcă din bărbi cucernice de patriarhi. BrXescu, o. a. ii, 19. + Lada păcii = ladă în care, în templele evreieşti, se păstrau tablele cu legile lui Moise şi toiagul lui Aron; chivotul legii. Şi să deschise besea-rica lui Dumnezău tn ceriu şi să văzu lada păciei lui tn besearica lui. n. test. (1648), 312r/2, cf. cade. Carte de pace = carte de hirotonisire. Iară pentru cartea de pace
 face ştire... că după rtnduială s-a hirotonit cu darul duhului sftnt. ap. cade.
   3.   (în opoziţie cu ceartă, neînţelegere, vrajbă ; adesea în legătură cu verbe ca „a avea“, „a fi“, „a trăi“ etc.) Stare, situaţie etc. lipsită de tulburări, de agitaţie, de vrajbă ; bună Înţelegere, armonie, împăciuire, (rar) concordie. Se ia codrii pace de la oamenri şi munţii dereptatea. psalt. hur. 61r/24, cf. 110T/12. Grăindu pace cătră sofii săi e reu într-ărema sa. psalt. 47, cf. 268. Şi unde e pacea, de acolo toată cearta şi protivirea goneşte-se. Coresi, ev. 242. Aceşti bărbaţi stnt cu noi im pace şi li-e voia să lăcuiască tn pămtntul nostru. Palia (1581), 139/5. Şi pre noi ai pacei şi ai dragostei făculu-ne-au ficiori, cod. tod. 9r/16. Iară de să va întoarce acesta... şi să vor împăca, să fie amîndouă părţile în pace. Eustratie, prav. 25/15. Caute pace şi să tmble după ea. N. test. (1648), 184v/5. Că dară şi omul păcii meale. .. mărit-au asupra mea piadecă (a. 1680). gcr i, 248/30. Să zice Că ar hi dă ttlhari căile pline. Noi n-am vrea să avem cu dtnşii price, Ci am trăi cu toată lumea tn pace. Budai-Deleanu, ţ. 99. Tot omul... Să ştie ce face, Şi atunci va fi prea sigur Că are cu toţii pace. Gorjan,h. iv, 61/4. Iubitori ai păcii, nu vom primi tn foaia noastră nici discuţii ce ar putea să se schimbe tn vrajbă. KogXlniceanu, s. a. 40. Dulce-ar-monie de pace Care farmăcă şi place. Asachi, s. l. i, 56. Au trăit cu muierea lui, Ana, mai mulţi ani tn pace şi cu cinste. BXrac, t. 5/7. Boieri dumneavoastră, să trăim de acuma în pace, iubindu-ne ca nişte fraţi. Negruzzi, s. i, 149. Au trăit apoi tn pace şi tn linişte ani mulţi şi fericiţi. Eminescu, n. 30. Cată să nu dăm cinstea pe ruşine şi pacea pe gtlceavă. CreangX, a. 119. Au trăit ei aşa cu toţii la curte, tn bună pace. Caragiale, o. ii, 151. Trăia tn pace şi tn linişte cu soţia şi cumnatele sale. Ispirescu, l. 8. Le aţtţau una contra alteia, fără nădejde de pace, ceea ce le ustura şi mai mult. Delavrancea, t. 148. Eu bolnav şi mtndra zace, De-aş muri să fie pace, Că pîn-am fost sănătos, Destulă mtnie-a fost. folc. transilv. ii, 47. In acea casă nu e pace, Unde găina ctntă şi cocoşul tace. Zanne, p. i, 475. Şoarecii cînd au pace cu pisica, se primejduiesc bucatele, id. ib. 660. Mai bună e o bucală de pline goală în pace, dectt o mie de dulceţuri cu ceartă, id. ib. iv, 53. Pacea, rodul dragostei. id. ib. viii 441. <$> Judecătorie de pace (sau de ocol) = prima treaptă în ierarhia judiciară din trecut, avînd atribuţii limitate. Cf. daii2, 46. Judecător de pace (sau de ocol) sau (regional) om de pace = magistrat care conducea o judecătorie de pace; (regional) pacient (2). Cf. da ii2, 45. Tata era om de pace, judecător de pace. Glosar reg. 51. O E x p r. A (se sau a-şi) face (bună) pace (cu cineva) = a (se) restabili buna Înţelegere, a (se) ajunge la o înţelegere, a (se) împăca. Plodulu dereptăţiei întru împăcare semără-se, făcăndu pace. cod. vor. 126/30. O, fericaţi de oamenii ceia ce fac pacile şi împacă sfădiţii. cod. tod. 91v/7, cf. cuv.
 d. bXtr. ii, 466/20. Nu vor putea părinţii, nici rudele călugăriţei, ca să facă pace cu cela ce să va fi împreunat trupeaşte cu călugăriţa lor. prav. 197, cf. 107,143. Peste doo, trei luni ş-au făcut paci Cernat de greşala ce-au făcut. . . ş-au vinit in ţară. Neculce, l. 136. Şi să făcu pace bună de toate părţile, id. ib. 147, cf. 184. De-aici purceasă tncolea şi încoace... făctnd pretutindene pace. Budai-Deleanu, ţ. 329. S-a făcut pace între Ion şi George, tncît şi-au dat mina. Rebreanu, i. 177. Acuma, că rămînem singuri, e timpul să facem pace. Sebastian, t. 172. Ctnd se iveau pricini... sărea tn ajutor şi nu se lăsa ptnă nu făcea pace. Vlasiu, a. p. 75. Şi junii fac certele Şi bătrînii pacele. Alecsandri, p. p. 151. Şi deac-am văzut, Pace c-am făcut. Teodorescu, p. p. 46. A cădea (sau, învechit, a veni) la pace = a ajunge la
 o  înţelegere, a cădea la învoială, a se învoi. Pă urmă au venit la pace fraţii amtndoi şi ş-au împărţit ţara. R. Popescu, cm i, 247. Nădăjduise însă că... va putea sili pe vînzător să cadă la pace. BrXtescu-Voineşti, p. 184. A strica pacea (cu cineva) = a curma raporturile de bună Înţelegere, a rupe relaţiile de prietenie, a ajunge la conflict (cu cineva). Cela ce va strica pacea ce au fost făcut cu vrăjmaşul său, .. .să va certa mai puţin.
9
?ACE
PACE
prav. 255, cf. 114. Nu cumva să găsesc vreun fir de mac printre năsip sau vreunul de năsip printre mac, că atunci am stricat pacea. Creangă, p. 263. O mie de ani pace, formulă familiară de salut. Cf. dl, dm.
   4.    Linişte sufletească, stare de calm sufletesc ; tihnă, repaus, odihnă ; lipsă de zgomot şi de mişcare, linişte, calm, tăcere. Bunrătate voao şi pace se mulţească-se. cod. vor. 138/28. Blinzii tndulci-se-vor tn multe paci. psalt. 68. Nu e pace tn oasele meale de fafa păcatelor meale. ib. 71. Văzut fu tuturor uceni-ciloru Hristos, pace dlnd lor. Goresi, ev. 128. Trupul său pace dat-au apostoliloru. cod. tod. 9r/12. O, pizmăl... Via[ă fără pace. Moxa, 371/22. Toate-s stătătoare şi neschimbate, cu pace şi cu odihnă. Varlaam, c. 233. Nici am avut pace, nici mi-au ticnit, nicim-am odihnit. Biblia (1688), 3642/23. Să ia oamenii pacea măgurilor şi dereptatea munţilor (a. 1710). gcr i, 367/12. Dumnezeul păcei să fie cu măria ta. Antim, p. xxviii. Pravoslavnicului cititoriu, milă, pace, spăsenie de la Dumnezeu (a. 1742). gcr ii, 30/12. însă văztnd pace tn toate părţi, să mai îndemnară. Budai-Deleanu, ţ. 282. Statornicia trupului tot tntr-un loc se numeşte pacea lui. M. Drăghici, f. i, 6t/6. Şi din clime seninoase se întoarnă lină pace. Asachi, s. l, i, 50. Nu-mi găsesc locul şi pacea. Pann, p. v. i, 26/4. N-am un minut de pace. Bolintineanu, o. 200. ¡Preoţi cu pleata rară Trezeau din codri vecinici, din pace seculară Mii roiuri vorbitoare. Eminescu, o. i, 91. Norii se posomoriră, cutreierind d-a rostogolul pacea văzduhurilor. Delavrancea, s. 102. Mai dulce sunetul de fluier, mai leneşă a nopţei pace. Macedonski, o. i, 63, cf. 187. Cînd trec pe drumul vechi şi părăsit, O pace tristă parcă mă-mpresoară. Păun-Pincio, p. 83. Pace tristă peste lume, peste slinşii tn durere. Neculuţă, ţ. d. 117, cf. 17, 82. Dintr-un timp şi vtntul tace, Satul doarme ca-n mor- , mint... Linişte-n văzduh şi pace Pe pămtnt. Coşbuc, p. i, 48. Nechezul tnspumatei guri Speria tăcerea din păduri Şi pacea văii-nguste. id. ib. 195, cf. ii, 8. Căldura sobei părea că revarsă pace tn toate cele. D. Zamfirescu a.
145.   Cînd doarme plugul pe rotile în pacea serilor de toamnă, La voi coboară Cosînzeana. Goga, p. 10, cf. 11, id. c. p. 17. Pace şi încredere adtncă se strecurau din sinul acestui codru puternic. Agîrbiceanu, a. 63. Era tn duhul lui, mai presus de orice, farmecul păcii care pogoară peste lume, mai-nainte de aprinderea luceafărului. Galaction, a. 63. Fata mea dragă 1 Culcă-te tn toată pacea. id. o. a. i, 65. Intr-un ciob, pe colţul mesei, ardea tămîie cu fum albăstrui... împrăştiind pace şi speranţă. Brăescu, o. a. ii, 53. Cel dintâi lucru plăcut pentru oboseala bolnavului a fost pacea acelei blînde pustii. Sadoveanu, o. ix, 162, cf. i, 110,
ii, 203, 204, viii, 288, 416, x, 229. Umbroase păduri acoperite de o pace profundă. Bogza, c. o. 100, cf. 67. Ce linişte, ce pace! Parcă nici n-ar fi război. Barbu, p. 284. Ciprian se apropiă de pat, pusă mina pre clopoţel... il ţinu strins, şi fu pace. Cătană, p. b. i, 25. <0> Eterna pace = totală nemişcare. Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface Şi în sine împăcată stăptnea eterna pace. Eminescu, o. i, 132. ^ Loc. a d v. Iu (sau, rar, cu) (bună) pace = In linişte, fără să fie tulburat, stingherit, supărat (de cineva sau ceva). Şi iu te veri duce la părinţii tăi cu pace. Palia (1581), 58/5. Şi în pace se despărţiră de el. ib. 103/13. Aşa-i era năravul, clnd vrea fi în pacea: oarece vrea, cugeta de demtneaţă. Moxa, 363/6. Pînă atunce ţin mente cuvântul lui Dumnedzău,.. pînă-i tn pace de supărarea diavolului. Varlaam' c. 277. Să nu aibă nimic treabă cu ocinele lui... ce să fie în pace. prav. 5, cf. 13. Gîndea că (pe copac] va fi in pace (a. 1654). gcr i, 165/26, cf. bul. com. ist. v, 217. Şi aşea legătura cu care s-au legat, o au dat lui Esop şi in pace l-au trimis (a. 1812). gcr ii, 210/27. Să apucăm fuga ha sănătoasă încolo şi să mergem tn pace. Budai-Deleanu, ţ. 107. Făcîndu-şi Tilu trebile sale frumos şi stăpînul său bucurîndu-să s-au culcat cu pace. Bărac, t. 56/8. Ce lumină de minune învaţă pe dobitoace... A-şi face cu gloata toate lăcuinţi întemeiete, Pentru a trăi tn pace in locuri neapropiete ? Conachi, p. 294. Fuma
tn pace pe capră, cr (1848), 32/16, cf. 353/60. Nu te frămtnta altta, coane Mişule ! închide ochii şi dormi tn pace. Bratescu-Voineşti, î. 19. Puteau să trăiască în bună pace. Vlasiu, a. p. 22. Au călătorit cu pace din sat in sat, ptnă la Brăila. Sadoveanu, o. x, 288. Dar namila cu coarne tot rumegtnd în pace, Noroc că n-are gustul de-a-mpunsul să se joace. Arghezi, vers. 396. Cuminte ar fi fost să treacă înainte şi să-şi caute tn pace de drum. C. Petrescu, a. r. 10. Cine va să trăiască in pace, aude, vede şi tace. Baronzi, l. 63, cf. Zanne, p. ii, 778. <> E x'p r. A da (cuiva) (bună) pace sau a lăsa (pe cineva) în pace (sau în pacea Iui) = a nu deranja, a nu supăra (pe cineva), a nu se atinge (de cineva sau de ceva), a nu tulbura, a lăsa (pe cineva) în voia lui. Daţi-i pace, ce o supăraţi pre ea ? n. test. (1648), 59T/33. Au scris cărţi la împăratul şi la viziriul lurcescu să deie pace leşilor. Neculce, l. 58, cf. 352. într-această vară, au dat pace rumânilor. R. Popescu, cm i, 318. Mai avut-au Matei Vodă supărare de Vasilie Vodă, că nu-l lăsa în pace. id. ib. 358. Singur acel Vlad de-l laşi în pace, Gata-i a prăpădi păgtnimea. Budai-Deleanu, ţ. 76. Dar, rîztnd, bătrtnul zice: ... Lasă paserea tn pace. Asachi, s. l. i, 107. Lasă-mă în pace cu frazile tale. cr (1848), 333/57. Dă-mi pace şi-ţi caută de treaba dumitale. Negruzzi, s. i, 84. îndestul că l-a înduplecat să deie pace bisericei. id. ib. 170. Lasă îngerii tn pace, Şi de vrei plăcere-a-mi face, Ca poet adevărat, Fă tn viaţă o minune. Alecsandri, p. i, 211, cf. 75. Da dă-mi pace, cuconaşule, ce le tot legi de mine clnd mă vezi? id. t. i, 346, cf. 152. Vă dau pace şi ţie şi neamului păsăresc. Odobescu, s. iii, 32. Dar nici nu ştiu măcar ce-mi ceri, Dă-mi pace, fugi departe! Eminescu, o. i, 174. Cucoşul. .. se duce tn treaba lui şi lasă pe boieri tn pace. Creangă, p. 67. Lupi şi alte dihănii mi-au ieşit înainte... le-am dat bună pace, m-am făcut că nici nu-i văd. id. ib. 120, cf. 190. O clipă nu-mi dă pace. Caragiale, o. ii, 181. Se pusese pe scaun lingă dtnsul şi nu-i mai dădea pace. Slavici, n. i, 181. Cine este vipera aceea, care nu-ţi dă pace şi-ţi otrăveşte bătrtneţele? Ispirescu, l. 12. Tacă-ţi floanca şi mă lasă in pace! id. ib. 384. Mi s-a părut un lip curios acest om, care... nu te lasă, tn pace pîn’nu te credea plin de persoana lui. Vlahuţă, o. a. i, 193. Şi dacă ochii ei atunci Mai tulburi se vor face, N-o mingtia! E de prisos, Te rog s-o laşi în pace. Coşbuc, p. i, 79. Daţi pace fetei. Delavrancea, o. ii, 13. Văzuse că n-are încotro şi-l lăsa tn pace. Gîrleanu, l. 68, cf. id. n. 170. Ia, mai lasă-n pace copilul, moşule. Rebreanu, i. 335. Şi-a trîntit căciula tn cap şi a plecat bombănind: Ia lasă-mă tn pace. Galaction, o. a. i, 121. Mă mir de ce nu mă lasă tn pace să trăiesc cum ştiu eu. C. Petrescu, I. ii, 176. Mtntuiţi o dată... Daţi-mi bună pace! Brăescu, a. 32. Atunci stnleni înţeleşi. îmi laşi telefonul în pace. Sebastian, t. 74, cf. 378. Mama... îşi pierdea răbdarea şi se răstea zictnd s-o las tn pace. Vlasiu, a. p. 8. Dă-mi pace, dadacă! răspunse fata. Sadoveanu, o. x, 355. Lasă tn pace straja săbiei, Bogdănuţ. id. ib. xi, 264. Aurica a înţeles greşit vizitele mele. Cum o fac să mă lase în pace? Călinescu, e. o. i, 74. Femeia nu-i dădu pace. Iarăşi veni lingă el. Stancu, r. a. iii, 39. L-a lăsat tn pace ursul, a plecat, s-a pierdut printre arbori. id. ib. 54. Ci dă-i pace şi vezi de ale tale. Davidoglu, m. 60. De ce nu-l laşi în pace? Preda, m. 26. O lăsară în pace vrun an. id. r. 10. Nu alunga cu pietre paseri Şi lasă fluturii tn pace. Isac, o. 114. Să-mi laşi fata-n pace... Vreau să scot om din ea. t martie 1962, 22. Ba, cucuie, ba, Nu te-oi asculta, Dă-mi tu bună pace. Alecsandri, p. p. 7. Frunză verde trei alace, Lasă-mă, măicuţă-n pace, Să trăiesc cu mtndrele Ca codru cu frunzele. Jarnîk-Bîrseanu, d. 58. Ucigă-te crucea, drace, Ce nu dai babelor pace, Să mai facă rugăciuni, Să nu tot poarte minciuni, id. ib. 466. Lasă-mi bună pace să mininc. Marian, t. 313. Nici inima mea nu te-a trage, Şi gura mea da-ţi-a pace. folc. transilv. i,
 295, cf. 455. Copacul va să odrăslească şi bruma nu-i dă pace, se zice cînd cineva întîlneşte piedici în realizarea unei acţiuni, a unui ţel. Cf. Zanne, p. i, 148.
9
PACE
4 —
IPACEA
Ctnd doarme clinele, lasă-l In pace. id. ib. 380. Trei lucruri nu lasă In pace pe om: vinul, femeia şi banul. id. ib. ii, 156. Lasă in pace pe cel beat, că singur va cădea. id. ib. 463. Fugi d-acolo, vină-ncoace, Şezi binişor, nu-mi da pace. id. ib. 572. Zi-i Mihai şi lasă-l în pace! se zice despre un om prost. Cf. id. ib. vi, 204. Dă-i pace! = a) nu te deranja, nu te sinchisi; lasă-l in plata Domnului. Ctnd, la adunare multă, Spui ceva şi nu te-ascultă, Dă-le pace tutulora, Şi tfi zi că eşti la moară. Pann, p. v. iii, 9/16; b) asta e 1 (Regional) A nu avea pace de cineva = a fi deranjat, a fi tulburat, a fi chinuit de cineva. Trebuie Intii să omorim pe zmeu... căci ptnă va fi acesta deasupra pămlntului, pace de el nu veţi avea. Ispirescu, l. 195. Această zmeoaică era aşa de rea, tncît nimeni dintre vecinii ei n-avea pace de dtnsa. id. ib. 313, cf. 318. (Regional) A sta pe pace = a sta nemişcat. Ajunseră la uşa de la soba babei..., văzu că baba doarme, iar vergeaua cu clopoţelul stă pre pace. Cătană, p. b. i, 25. Mergi (sau du-te, umblă, rămîi, Învechit, pasă etc.) în (sau cu) pace = (ca formulă de urare la despărţire) mergi (sau du-te, umblă, rămîi, pasă etc.) cu bine, cu sănătate. Păsaţi cu pace. cod. vor. 120/20. Tu pasă cu pace oriunde vei vrea. anon. cantac., cm i, 89. Mergeţi In pace, dragii mei, De-acum înainte, Dumnezeu ştie ctnd ne-om mai vedea. Creangă, p. 199. Duceţi-vă cu pace. Eu vreau să fiu singur. Sadoveanu, o. xii, 137. Rămt-neţi cu toţii-n pace! Eu mă duc că n-am ce face, Că-i poruncă-mpărătească. Jarnîk-Bîrseanu, d. 322. (Regional) A se da la pace = a se linişti. După aceste vorbe, Stan se dete la pace, cu inima îmbucurată. Slavici, n. i, 50. F*i pe (sau, rar, în) pace = să nu ai nici o grijă I fii liniştit (căci totul se va rezolva)! Fii în pace, răspunse prinţesa, cr (1848), 281/73. Fii pe pace; n-ai venit degeaba. Delavrancea, t. 47. Poţi să fii pe pace. Mie mi-a spus că are să mă mările după un prinţ. Agîrbiceanu, a. 96. Fii pe pace, moşule, de buni stntem buni ca ptnea cea bună. Hogaş, dr. i, 56. Fii pe pace şi fără grijă. Rebreanu, r. i, 88. (Regional) Pace bună!, formulă de salut folosită mai ales la despărţire. Cf. l. rom. 1959, nr. 6, 50. Paâe buAă! — Doam-fie-ajută. a ii 10. Pace vouă!, formulă (bisericească) de salut sau de binecuvlntare. Pace voao de Hristosu Isusu. cod. vor. 165/6. Grăi lor: „Pace voao!“ Coresi, ev. 124, cf. 127. Buni sosiţi! Pace vouă, soli iubiţi! Alecsandri, p. ii, 111. Vă crezusem... O blestemată bălărie proastă. Dar aţi răzbit în piatră: Pace vouă! Şi binecuvîntare cui v-a dat. Arghezi, vers.
230. + (în concepţiile religioase) Linişte veşnică a omului după moarte, odihnă de veci; (rar) pacificare (2). Izbăvit cu pace sufletul meu. psalt. iiur. 46r/16. în pace depreură adurmiiu şi răpausu. psalt. 5, cf. 106. Doamne, cine-şi va face Lăcuinţă de pace, Să şază-n a ta casă. Dosoftei, ps. 41/18. Iară sufletul tău vesel sus în veci va gusta pace. Alecsandri, p. i, 199. O binefacere ne dă pămtntul... El ne permite ca să ne întoarcem... în stnul lui — în sinul lui şi-al păcii... Da! pace căutăm, fără s-o ştim. Eminescu, o. iv, 89. Care om nu s-ar gîndi că prin acea stare de nesimţire şi de pace vecinică va trece şi el. Delavrancea, t. 250. Emilgar doarme în pace. Galaction, a. 190. Iată că părul meu se face Ca o cenuşe ce-a înflorit. în curind fi-va pace. Şi pe pămînt un sftrşit. Blaga, p. 207. -0> (în formule privitoare la morţi) Dormi în pace (sau odihnească în. pace) !
O,   dormi în pace pe-aceste maluri. Alecsandri, p. i, 219. O, dormi, o, dormi în pace printre făclii o mie. Eminescu, o. i, 69. Dormi în pace alături de nuieluşa ta, binefăcătorul meu dascălI Caragiale, o. iv, 132. + (Regional; adverbial) Bine (Poiana Sibiului-Sebeş). alr n/130. Ce mai faâ? — Pace! ib. + (Popular; adverbial; adesea determinat prin „bună“) Nimic (I), nici vorbă, nici gtnd. Unde stnt erezii celuilalt? Pace! Hasdeu, i. c. i, 119. Mai încolo... pace! Condeiul nu lua din loc. Gane, n. iii, 144. Se iţeşte el pe colo, se iţeşte pe dincolo, dar, pace bună. Iezii nu-s nicăieri. Creangă, p. 24. începe a striga, de da duhul dintr-tnsu : „Ioane! Ioane, Ioane!“ şi Ion — pace! id. ib. 164,
cf. 110. Se plictisise de oraş mic. Un an aproape nu ieşise mai nicăieri. Petreceri, plimbări — pace! Contemporanul, vi2, 196. Aşa zise împăratul, şi aşa trebuia să se facă. Că htr, că mîr, pace. Ispirescu, l. 376. Coslea se urcă pe capră. Ctnd însă s-o ia din loc, pace. D. Zamfirescu, t. s. 61. Am dat să mă dau jos din căruţă, pace: nu puteam şi nu puteam. Brătescu-Voineşti, p. 252. Tot îl întreb, tot ti vorbesc de vreo şase luni, de cînd a venit; el, pace! săm. vi, 165. De-am avea la car o cergă mare şi două prăjini lungi să le-ntin-dem spre cer şi să acoperim soarele. Pace bună. Stancu, d. 193. După ce-a murit bălrtnul, au adunat... nouăzeci şi nouă cară lemne... dar ctnd dau să le aprindă — pace! Reteganul, p. iii, 42. Ctnd vine sf. Vasile... de abia ctţiva plugaraşi cu clopoţelul, încolo, pace bună. Şez. iii, 180, cf. i, 147. Ciinii, ctnd incep a lătra, te mai lasă, dar gura lumii... pace. Zanne, p. ii, 176. O E x p r. (E) pace de (sau, rar, cu) cineva (sau ceva) = s-a terminat cu cineva (sau ceva). Dacă... la sumele care sîni a se întrebuinţa la negoţiile interne ale unei ţări... se mai poate face şi altă sustragere, atunci e pace de autonomia ţărilor. Bariţiu, p. a. iii, 237. Eu văz că focul mă [sic !] călcat, acum de mine pace. Pann, e. v, 44/10. Iar ctnd sumeţia, crescută-n palate, Tăia ţeara-n două: tn liberi şi sclavi, Atunci a fost pace de-a ei libertate, Nutrită cu sînge de fiii cei bravi. Mureşanu, p. 96. Li era frică că de m-or vedea turcii, pace de mine. Contemporanul, v1( 298. De mîne încolo, pace cu ştiinţa... Mă voi odihni. Delavrancea, o. ii, 44. Atunci socoteam că m-oi tneca, că va fi pace de mine. Sbiera, p. 18. Să nu de ie cineva ca să-mi pierdeţi vrun măţişor, c-apoi va fi pace de capul vostru, id. ib. 112, cf. 74, 132. Dar, pace de învoială. Mera, l. b. 122, cf. Zanne, p. iv, 95, Marian,
o.  ii, 29. + (Popular ; adverbial; precedat de „şi“ şi adesea determinat prin „bună“) Gata, s-a sflrşit, nimic altceva; degeaba mai vorbim. Ei, nu mă pot linişti, şi pace. Alecsandri, t. 206, cf. 512. De voie, de nevoie, nunta s-a făcut, şi pace bună. Creangă, p. 8. Trebuie să merg cu Harap Alb, şi pace bună. id. ib. 274, cf. 168. Nu mai vrea să trăiască cu ea, şi pace bună. Caragiale, o. ii, 80. Zi-i făptură sucită, şi pace bună. Delavrancea, s. 31. Fierb peştele în apă, şi pace. Contemporanul, iv, 142, cf. vi1( 485. De, zise unul, dacă nu-i noroc, nu-i, şi pace. Agîrbiceanu, a. 48. Cînd m-oi întoarce, am să trec iar pe-aici... am prins dragoste de tine, şi pace. Hogaş, dr. i, 133. în mintea ei se făcuse însă un gol, un întuneric chinuitor. Nu şi-l aduse aminte [cîntecul], şi pace. Bassarabescu, v.
12. Eu zic că trebuie sptnzurat, şi pace. Camil Petrescu, t. iii, 432, cf. 410, id. o. ii, 525. Ajutorul a fost mutat disciplinar. Nu s-a lăsat coloneleasa, şi pace! Brăescu,
o.  a. i, 45, cf. id. a. 53. Nu ştiu, nu ştiu, şi pace. Sebastian, t. 82. Hm! N-am avut noroc, şi pace. Vlasiu, d. 238. Mi-a scos flăcăul din minţi, şi pace. Sadoveanu, o. i, 643. Se ştia attta, că el şi ea se tntîl-nesc, şi pace bună. id. ib. ii, 313. Unde nu-i mamă, nu-i şi pace. Reteganul, p. i, 42, cf. v, 17. Zi-i lume, şi pace. Zanne, p. iv, 216.
   —  PI.: (rar) păci şi (învechit, rar) pace, păci.
   —  Lat. pax, pacis.
   PACEÂ s. f. 1. (învechit) Partea de la genunchi in jos a piciorului la animalele cu blană; p. e x t. blană prelucrată, de calitatea a doua, de pe picioarele unor astfel de animale; garnitură, căptuşeală confecţionată din asemenea blană. Un ttmbar roş cu patcea de sobol, un ttmbar de adamască galben cu pacea de jder (a. 1669). şio iij, 279. L-au îmbrăcat cu contoş frumos cu pacea de samur. R. Greceanu, cm ii, 158. Blane patce de sobol, părechea 4 lei (a. 1726 — 1733). N. A. Bogdan, c. m. 158. 1 dulamă de lastră cu pacea dă samuru (a. 1740). Iorga, s. d. xi, 266. Vodă era... cu o scurteică lungă de pambriu verde îmblănită cu pacea de samur. Ghica, s. 4, cf. 501. îmbrăcată cu
o... tunică de lastră vişinie cu pacea de samur, f (1872),
234.  1 dulamă de serasir cu pacea de samur. Odobescu, s. i, 421, cf. ddrf, Alexi, w. Se alegea, dtn „sorocul“
10
PACEAGERIE
5 —
PACHER
de blană, paceaua, piciorul, pentru anumite podoabe. Iorga, c. i. i, 129.
   2.    (Regional, mai ales In Dobr.; de obicei la pl.) Mineare (3) asemănătoare cu piftia, preparată din picioâre de viţel sau miel, mai rar din burtă de vacă, pasăre etc., cu adaos de ouă şi oţet sau usturoi. Cf. Cihac, ii, 602. Dar capamale, Ghiveci, sarmale, D-apoi pacele cu usturoi, conv. lit. xi, 89, cf. ddrf, Barcianu, TDRG, ŞXlNEANU, D. U., CADE, DL, DM, H XIV 351, 378, chest. viii 51/19, alr i 745/679, 684, 984. + (Prin vestul Olt.; la pl.; în forma păcele) Găpăţlnă de oaie, umplută cu usturoi şi ardei copt. Cf. i. cr. vii, 312.4. (învechit, prin Transilv.; la pl.) Plăcintă; lipie; turtă. Cf. Barcianu, Alexi, w.
   3.    (învechit, prin Transilv.) Cusur, defect, infirmitate. Cf. Gheţie, r. m. Cal cu pacea. id. ib.
   —     Pl. : pacele şi (regional) păcele. — Şi: paiceă (ddrf, Barcianu, Alexi, w.), patceâ ş.f.
   —  Din tc. peţa.
   PACEAGERÍE s.f. (învechit) 1. Ocupaţia, îndeletnicirea paceagiului. S-au apucat mulţi iarăşi de plăcintărie şi pacegerie (a. 1782). şio iij, 279.
. 2. (Cu sens colectiv) Diferite feluri de pacele (2). Bucătarii cei ce fin alişveriş de paceagerie (a. 1794). şio n1( 279.
   —  Pl. : paceagerii. — Şi: pacegerie s.f.
   —  Paeeagiu + suf. -erie.
   PACEAGÍU s.m. (învechit) Persoană care prepara şi vindea pacele (2). Unii fără meşteşuguri, iar alţii cu meşteşuguri, cojocari, croitori, zlătari, simigii, pacea-gii, pitari (a. 1764). mag. ist. ii, 177/13, cf. Uricariul, v, 337/4, Cihac, ii, 602.
   —  Pl. : paceagii.
   —  Din tc. pnşaei.
   PACEARÍZ, -Ă s.m., adj. 1. S. m., adj. (Prin Ban. şi Olt.) (Persoană) care are un defect fizic, care este urltă, pocită. Cf. cade, Ciauşanu, v. 185, l. rom.
1960, nr. 5, 35.
   2. S. m. Copil sau om mic de statură, vioi, poznaş, obraznic. Cf. cade, L. Costin, gr. bXn. 152, l. rom.
1961, nr. 3, 237.
   —     Pl. : pacearizi, -e. — Şi: pacoaris, -ă (Ciauşanu, v. 185), paceriz, -ă (cade), păceriz, -ă (l. rom. 1960, nr. 5, 35) s. m., adj.
   —  Din ser. pafciriz „stricăciune", „pagubă“.
             t
   PACEARÎS, -A s. m., adj. v. paceariz. t
   PACEARÍT, -Ă adj. (Prin nord-vestiil Olt.) Care are un defect fizic, care este urlt, pocit; (regional) paceariz (1). Cf. Paşca, gl.
   —  Pl.: paceartfi, -ie.
   —  Cf. paceariz.
   PACEATÎRĂ s. f. 1. (Regional) Cirpă, zdreanţă, otreapă (1) (de şters praful, de spălat vasele, podelele etc.). Otrep şi păceaură se zice ptdza cu care ştergem străchini, tingiri şi alte asemene vase. I. Golescu, în şez. xviii, 146, cf. Valían, v., Polizu, Cihac, ii-, 602, lm, ddrf, Alexi, w., Şăineanu, d. u., dl, Iordan, l. m. 198.
   2. Epitet depreciativ pentru o femeie proastă, urltă, murdară, şireată, prefăcută, rea de gură, cu înfăţişare şi apucături grosolane, uşuratică sau destrăbălată. Eu să mai pun picioru-n bizuina ta? Atunci s-ajungi tul — ... Paceavura! Alecsandri, t. 1593, cf. ddrf, Barcianu, tdrg, dr. i, 275. Ia uite, paceaura, zici că are gusturi proaste! Iovescu, n. 144. Ce cauţi tu, orbeaţă paceaură ? Eşti luna, moartea, htrea sau nebuna? Arghezi, c. o. 129. /-a căzui să ajungă ordonanţă la un căpitan. Căpitanul, tnsurat c-o paceaură care zmintea In bătăi ordonanţele. Stancu, d. 39. Ce v-aţi spoit aşa?... Fele de preot slnteţi, sau paceaure? Pas, l. 1, 14. Panciură... femeie destrăbălată (se zice şi panceaură). n. rev. r. viii, nr. 6, 87, cf. Iordan, l. m. 198, mat. dialect. 1, 232.
 —     PI.: paceaure şi (rar) paceauri (tdrg). — Şi: (regional) paeeavâră, panceaAră, panceavâră (corn. din Dobreni-Piatra Neamţ), panciură, păeea-tiră, (învechit) pasafiră (Ponziu, Cihac, ii, 602) s. f.
 —   Din tc. paţavra, ngr. rauţaPoCpa, natţaoCpa.
 PACEAVCr s. m. (Regional) Om care se ţine numai de rele (Valea Hagei-Vaslui). 1. cr. vii, 156.
 —   Pl.: paceavuri.
 —   Derivat regresiv de la paceavură.
 'FACEAVtlRĂ s. f. v. paceaură.
 PACEFĂCĂT0R s. m. (învechit) Pacificator, împăciuitor. Ferice pace făcătorii, că aceia fiii Domnului chema-se-vor. Coresi, Tetr. 7, cf. drlu, ddrf, dijlr ii, 365.
 —   Pl. : pacefăcălori.
 —   Pace -}- făcător (după slavonul MHporB»pcu,k).
 PACIFIC,’ -Ă adj. v. pacific.
 PACEGERÎE s. f. v. paceagerie.
 PACERÎZ, -Ă s. m., adj. v. paceariz.
 PACESĂ s. f. v. pacişă.
 PACfiSIU subst. v. pacişă.
 PÂCEŞĂ s. f. v. pacişă.
 PACfiŞTI s. f. pl. v. pacheşcă.
 PACF0N s. n. v. pacfong.
 PACF0ND s. n. v. pacîong.
 FACF(5?îG s. n. 1. Aliaj de cupru, nichel şi zinc, care imită argintul şi se întrebuinţează mai ales la fabricarea taclmurilor. Linguri de pacfon. Buletin, g. (1840), 299. Nichelul se Intrebuieşte. . . In compunerea pacfondului. Stamati, m. 14, cf. id, d. Ce frumos erau împodobite sfeşnicele, de la cele de aur ptnă la cele de pacfon! Caragiale, o. ii, 183, cf. Gheţie, r. m., Alexi, w. Se înfăţoşa cu un teanc de farfurii adinei şi cu linguri de bacfong frecate curat. Hogaş, h. 43, cf. id. dr. 11, 21. Packfong laminat sau ciocănit, In bare sau table. Nica, l. vam., cf. cade, dm, dn, ltr 2. + (Regional; în forma pafonl) Alamă (Topliţa). Cf. alr sn ii h 577/228.
 2.    (Regional; la pl.; în forma pacfonluri) Obiecte de pacfong (1) (Teregova-Caransebeş). Cf. h xviii 282.
 —     Scris şi: (după germ.) packfong. — Şi: pacfon, pacfond, paktong (ltr 2), (regional) pacfont (pl. pacfonturi), pafout, bacfong s. n.
 —   Din germ. Packfong, fr. paclung.
 PACFONT s. n. v. pacfong.
 PACHEBOT s. n. Navă (mare) care transportă mai ales călători. Cf. I. Golescu, c., ar (1834), 336, Ghica, a. 340, lm, Barcianu, Alexi, w., cade. [Trenul] văzut de departe arată ca pachebotul fantomă cu pasageri strigoi. C. Petrescu, c. v. 7. E. un vapor militar sau un pachebot? Bart, s. m. 49, cf. Scriban, d. în graiul lor de ţărani vorbesc despre pacheboturi. Bogza, c. o. 306. S-a oprit mai Intti pe chei pentru a admira frumuseţea şi mărimea pachebotului, v. rom. februarie 1956, 22
 —     Pl. : pacheboturi şi (învechit) pachebote (I. Golescu,
 c.). — Şi: (învechit) pachebotă (pl. pachebote) s. f. id. ib.
 —   Din fr. paquebot. Cf. engl. p a c k e t - b o a t.
 PACHEBOTĂ s. f. v. pachebot.
 pAcher s. n. Dispozitiv cu care se realizează închiderea etanşă a spaţiilor inelare dintre pereţii găurii de sondă şî diferitele elemente tumulare intro-:
33
PACHEŞCĂ
— 6
PACHEŢEL
 duse In aceasta. După felul construcţiei şi după rolul lor, se deosebesc pochere cu un singur sens, packere universale şi packere speciale, ltr 2, cf. dn 2. Pentru a realiza• etanşarea, pacherul este prevăzut cu o serie de garnituri de cauciuc, der.
   —  Scris şi: packer. — PI.: pachere.
   —  Din germ. Packer, rus. naicep, fr. packer.
   PACHÎŞCĂ s. f. (Mold.; mai ales la pl.) Bretea (pentru susţinut pantalonii bărbăteşti). Cf. Pann, în Contribuţii, i, 41. Îmbrăcămintea îmi era uşoară. Pantalonaşi cu pacheşti, un surtucaş şi atlta tot. ap. tdro. Pacheşti sau bretele. Bianu, d. s. Este bine ca omul să poarte păleşti sau bretele, declt să se încingă cu o curea sau un brtu. id. ib. 560, cf. Pamfile, j. ii, 158; ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCBIBAN, D., ARHIVA,
xxviii, 74, Iordan, l. r. 292, bl i, 27, scl 1969, 131.
   —     Pl. : pacheşti. — Şi: pacheştă (tdrg) s. f., pacgşti (ddrf), patâşci (Pann, în Contribuţii, i, 41) s. f. pl., patâşcă (Scriban, d., Arhiva, xxviii, 74) s. f.
   —  Din rus. nojyrHHCKH.
   PACHÎŞTĂ s. f. v. pacheşcă.
   PACHfiT s. n. 1. Grup de obiecte (de acelaşi fel) strînse şi legate la un loc sau înfăşurate Intr-o înveli-toare de protecţie, pentru a se putea păstra sau transporta mai uşor, legătură, (regional) pac2; s p e c. teanc, top, fişic; p. e x t. obiect împachetat (în hîrtie, carton etc.), împreună cu ambalajul; p. r e s t r. ambalaj de hlrtie, carton etc. in care se păstrează diverse obiecte. Dintru aceşti zeace bănuţi trebuie să se facă pacheturi, adecă legături. Petrovici, p. 148/3. Vor primi fieştecarele pachelurile sighilate. ar (1829), 2072/20. Sper dar că vei fi şi tu In cursul săptă-mtnii, împreună cu pachetul ce-l reclam, ib. (1848), 51/45, cf. 242/9. Luminări... din care jos-iscălitul plecat alăturează... şi o mică probă tn trei pacheturi (a. 1849). doc. ec. 957. Pachetul tău din urmă... l-am primii lîrziu. Bălcescu, ap. Ghica, a. 604. Ţine acest pachet... să-l dai la adresa sa. Negruzzi, s. i, 208. Factorii de la poştă îmi aduc pacheturi. Alecsandri, s.
150.  Intr-o mină cu pachetele de la cofetărie, In alta cu două buchete, sună. Garagiale, o. ii, 58. Ambalagiu, tnvelitoarea unei mărfi, a unui pachet, colet ele. I. Panţu,
c. 288. începură să coboare geamantane, pachete. Agîr-biceanu, a. 35. Găsii înlăuntru un mare pachet cu îngrijire făcut. Hogaş, m. n. 59. Din fundul unei cutii a scos un pachet mare. Bassarabescu, v. 138. Observă că pe o masă din apropiere stă un pachet dreptunghiular şi plat. Galaction, o. a. i, 113. Alergă cu un pachet învelit tn hîrtie de mătase. C. Petrescu, î. i, 147, cf. ii, 170. Intră prin stingă... încărcaţi cu valize, pachete, şaluri. Sebastian, t. 106. Primise un pachet expediat de la Iaşi. Teodoreanu, m. ii, 32. Fac cumpărăturile de care au nevoie şi pleacă cu pachetele sub braţ. Stancu,
u.r.s.s. 15. Vtrt mîna în buzunarul hainei şi scoase un pachet învelit tn celofan. Preda, r. 347. în pachetele acelea se aflau nişte seminţe sau rime. Barbu, p. 19, cf. alr 1 1 538 bis/186, 190, 249, 576, 590, 684, 900. -0> (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu“ sau „de“, care arată conţinutul) Am primit pachetul cu scrisorile domniei tale. cr (1829), 251/3, cf. Uricariul, vii, 224. Ia şi acest pachet (mînuchiu) de fişe. conv. geom. 12/30. îmi imagin că n-avem nevoie mai mult de o oră spre a schimba două pacheturi de scrisori. cr (1848), 7J/79. Venind la birtul unde găzduiam, am găsit un mare pachet cu scrisori de la Iaşi. Negruzzi, s. i, 55. S-a găsit la el un pachet de dinamită. Caragiale,
o. ii, 10. Pachetele de cărţi treceau din mină în mină. Delavrancea, s. 123, cf. 122. îşi scoase din buzunarul de la piept un pachet de foiţe înguste. VlahuţX, o. a. i, 222. Desfăcînd încet pachetul de ţigări, mă uitam la el. BrXtescu-Voineşti, î. 5. Scosei un pachet de tutun..., îl desfăcui. Hogaş, dr. i, 291. Ne-a trimes bani... şi nişte pachete cu cozonaci. Bassarabescu, v. 153. Nu fumez, (¡ar spune să vie şi un pachet de ţigări. Camil
Petrescu, t. i, 342. Căută seringa şi culia cu fiole, pachetul de vată, flaconul cu alcool. C. Petrescu, î. i,
204,  cf. 127, ii, 15. O băcănioară mică şi curată... deasupra tejghelei pachete cu luminări galbene. BrXescu,
o. a. i, 11, cf. 54. Desfăşură pe masă pachetul vechi de cărţi de joc. Sadoveanu, o. xi, 510, cf. 94, i, 704. Ieşi tn vîrful picioarelor şi se întoarse imediat c-un pachet de ptnzeturi. Bart, e. 382. De sărbători, Stănică arunca la cutie un pachet de felicitări. CXlinescu, e. o. ii, 79. Se întoarse cu un lighean, cu o sticluţă de alcool şi cu un pachet de vată. Stancu, r. A. iii, 166, cf. 50, i, 246, Preda, m. 125. Un pachet galben de „Plugar“ zbură peste păturile pestriţe. Barbu, p. 269, cf. 215. Pochet de bumbac, alr i 1 278/255. (Eliptic) Luă foiţa şi pachetul, ca să-şi mai facă o ţigară. Slavici, n. i, 264. Desfăcu pachetul, mirosi tutunul dtnd din cap în semn de aprobare. C. Petrescu, I. ii, 7. Vreţi să-mi daţi şi mie o ţigară?... Doctorul se întinse spre noptieră, luă pachetul şi tl servi. Preda, r. 27. O (Glumeţ) Permiteţi-mi, vă rog, a vă trimite... un pachet de salutări pentru toată lumea. Caragiale, o.
vii,  163. 0> F i g. (Predomină ideea de grup) Doar trenul singur se-nfioară De-atita veşnică povară, El singur poartă mai departe Pachetele-omeneşti, culcate... Pe bănci de pluş capitonate! Minulescu, v. 77. în pîntecul vaporului pachete de mizerabili dormeau cu capul pe saci. BrXescu, o. a. ii, 132, cf. Sahia, u.r.s.s. 25. (Pornind de la imposibilitatea de a distinge şi de a preciza natura obiectului împachetat, sugerează ideea de masă informă) Auzea surd prin fâşiile încrucişate peste urechi... Se mişcau numai mîinile pachetului fără figură. C. Petrescu, î. ii, 46, cf. Sahia, n.
17.   O (Ec. pol.) Pachet de (sau cu) acţiuni = număr de acţiuni emise de o anumită societate şi aflate în posesia unui acţionar. în dimineaţa cînd a holărll, a dus scrinurile pluşate cu bijuterii şi pachetul cu acţiuni. C. Petrescu, c. v. 353. A cumpărat serioase pachete de acţiuni petroliere. Beniuc, m. c. i, 133. (Rar) Pachet de lemne = stivă de lemne. V. s 11 n j e n. Intrăm tntr-o pădure de fagi, în care se văd pachete de lemne aranjate tn linie. Sahia, u.r.s.s. 13. + (Adverbial; pe lîngă verbe ca „a trimite“, „a trece“, „a zvîrli“) în mod silit, cu forţa, fără voia lui. V. ramburs. C-o mină l-ar fi smuls de guler, să-l treacă pachet perte gratii. C. Petrescu, î. ii, 148. Doi agenţi l-au încleştat tn braţe Şi l-au zvîrlit pachet tntr-o maşină, v. rom. aprilie 1954, 118. Dar dacă eu te arestez acuma şi te trimit pachet la căpitan ? s ianuarie 1961, 34.
   2.   Ansamblu de piese identice, suprapuse sau alăturate şi legate între ele pentru a forma o singură piesă care poate fi folosită într-un sistem tehnic. Cf. dl,, dm, ltr 2.
   3.   (Regional) Bloc de ogoare mărginit de patru drumuri care se întretaie (Reviga-Slobozia), bul. fil. v, 170.
   4.   (Geol.) Succesiune de straturi care au aproximativ aceleaşi caractere litologice, dar care se deosebesc, din anumite puncte de vedere, de rocile din pat1 (9). Cf. ltr 2.
   —    Pl. : pachete şi (învechit şi regional) pacheturi. — Şi: (regional) păchit (alr i 1 538/1, 12, 18, 26, 61,116, 174, 831, 839, 850), pochit s. n.
   —  Din fr. paquet, germ. Packet. Cf. magh. p a k 61.
   PACHEŢEL s. n. Diminutiv a lui pachet (1); p. restr. pungă (de hîrtie), cornet, (regional) coştei. Iau un pacheţel de bomboane. Caragiale, o. ii, 98. Se uită la pacheţelul ce i-l lăsase maiorul. D. Zamfi-rescu, r. 251. Intră repede tntr-o prăvălie şi, după ctteva minute, ieşi cu trei pacheţele. Agîrbiceanu, a. 38. Cînd le dete pacheţelul, tşi aruncară ochiri furişe. Bassarabescu, v. 91. Cînd văzu toate pacheţelele şi pricepu, se simţi umilită. C. Petrescu, î. ii, 170, cf. 12. M-am dus la gazdă, mi-am luat pacheţelul şi, cu primul tren, m-am înapoiat la Iaşi. BrXescu, o. a. ii, 113, cf. Sahia, n. 17. Aduse spre el un pacheţel, înfăşurat tntr-o bucată de gazetă. Sadoveanu, o. viii, 192. Adă-mi de pe masa din grădină un pacheţel. Teodoreanu m.
37
PACHIDERM
— 7 —
PACIFIC
 ii, 131. Să băgaţi de seamă, să nu ia nimeni nimic din casă, să nu iasă nici c-un pacheţel. CXlinescu,
 e. o. ii, 40, cf. id. s. 337. Aveai pacheţelul tău cu mtn-care. Pas, z. i, 268. [Avionul] a început să lase, la mici intervale, pacheţele mărunte, care se desfăceau apoi ca nişte flori, s mai 1960, 61.                    ^
   —  PI.: pacheţele.
   —  Pachet + sui. -el.
   PACHIDÎRM s. n. v. pahiderm.
   PACHIDERMÎE s. f. v. pahidermie.
   PACHIMENINGÎTĂ s. f. v. pahimeningilă.
   PACHIOĂNĂ s. f. (Regional) Femeie proastă (Jorăşti Tecuci), i. cr. vi, 315.
   —  PI.: pachioane.
   —  Etimologia necunoscută.
   PACHI6NŢ adj. (Regional) Saşiu (Zimnicea). alr n/899.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. chiomp.
   PACHISTANfiZ, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f.
 Persoană care face parte din populaţia de bază a Pachistanului sau este originară de acolo; (la m. pl.) popor, naţiune care locuieşte In Pachistan.
   2. Adj. Care aparţine Pachistanului sau pachista-nezilor (1), privitor la Pachistan sau la pachistanezi, originar din Pachistan.
   —  Scris şi: pakistanez. — Pl. : pachistanezi, -e.
   —  Din fr. pakistanais.
   PACI1 s. m. (Prin nord-vestul Olt.) Par1 (1). cy 1952, nr. 1, 36.
   —  Pl. : paci.
   —  Etimologia necunoscută.
   PACI2 interj, v. pac1.
   PÂCICĂ s. f. v. paşcă.
   PAClfiNT, -Ă s.m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană bolnavă care se găseşte In tratamentul unui medic. Grija lui este mai departe de a ţine jurnalul boalei fieşcărui paţienţ. Cuciuran, d. 11/12, cf. 44/10. Vistea
 i  se lăţise tntr-atita tnctt din toată Europa 11 căutau învăţaţii şi pafienţii. Vasici, m. i, 12/1. Pacientul are se măntnce în toate zile doi loţi după prînz şi doi loţi după cină. nep. vind. 41/4. Paţientul ş-au dat sufletul în 19 august 1505. Calendar (1853), 54/11, cf. Stamati, d. Puterile pacientului nu se mai retnloar-seră. f (1869), 256. Dimineaţa pe la 6 seau 7 ore să se ungă bine paţientele [cu medicament]. Telegraful (1854), 422/44. Paţienta au scris doctorului ei... de schimbarea cea mare ce s-au operat la dtnsa după patru luni a curei. Calendar (1862), 27/4, cf. Alexi, w. Ca o pacientă rău îngrijită... gemea acum trăsura, pe arcurile ei obosite. Anghel, pr. 90. Domnule profesor, trebuie să vedeţi pe pacientul de la 19. Camil Petrescu, t. iii, 18,1. Ridică ochii la cicatricele din obrazul pacientului. C. Petrescu, î. ii, 241, cf. Sahia, u.r.s.s. 119. Din fundul coridorului venea spre noi un pacient cu capul înfăşurat Intr-un ştergar. Vlasiu, d. 15. Ieşim, domnule profesor, cum nu e In interesul pacientului. CXlinescu, e. o. ii, 278. îşi privea pacientul drept în ochi. Preda, r. 145, cf. 27. Pînă cînd a sosit primul pacient, am jucat şah în sala de gardă. Barru, p. 36, cf. t februarie 1962, 31. Pentru... pacienţi s-a introdus metoda prenotării, rezolvîndu-se telefonic... şi consultaţiile. ScÎnteia, 1967, nr. 7 255. + (învechit) Persoană supusă unui supliciu. Călăul n-avea dectt să învlrtească grindeiul ca să zugrume pe paţient. Negruzzi; s. i, 311. Unul dintre arnăuţi... începu a trage pe paţient după sine, pe ctnd alţi doi... îl lovea pe spinare cu nuiele de salcie. Fjlimon, o. i. 298.
   2. Adj. (Astăzi rar; despre oameni) Care are (sau manifestă) răbdare, calm, răbdător, îngăduitor; p. ext. (despre acţiuni, fapte ale omului) care este făcut cu răbdare, persever e n t, stăruitor. Cf. Negulici, Baronzi, i. l. i, 207/2. Se face folositor lumei printr-o muncă pacientă şi dezinteresată. VlahuţX, d. 319, cf. ddrf, Alexi, w., cade, dl, dm. + (Regional; despre oameni) Căruia li place liniştea şi buna înţelegere între oameni, p a ş -n i c 2 (1); p. ext. Împăciuitor (Drăguşeni-Paşcani). a vi 26. + (Prin Bucov.; substantivat, m.) Judecător de pace, v. pace (3). Cf. a v 29. Tata era om de pace, judecător de pace, pacient. Glosar reg.
   —    Pronunţat; -ci-ent. — Pl: pacienţi, -te. — Şi: (învechit) paciinte (Rosetti-Cazacu, i. l. r. i, 504) adj., paţient, -ă s. m. şi f., adj., paţi£nte s. m.
   —  Din lat. paciens, -ntem, fr. patient, germ. Patient.
   PACIENTĂ vb. I. I n t r a n z. (Franţuzism rar) A avea pacienţă, a fi răbdător. Cf. cade.
   —  Pronunţat: -ci-en-, — Prez. ind.: pacientez.
   —  Din fr. patienter.
   PACIÎNŢĂ s. f. (Astăzi rar) Răbdare, calm; Îngăduinţă. O barbă marţiale, un piept ce sparge soarta, C-o tare paţienţă şi braţe musculoase. Heliade, o. i,
231,  cf. id. d. j. 36/2. Cine va vedea ca mine cită mărime, cîtă paţienţă şi cită mizericordie e în sufletul dumitale? cr (1848), 211/53, cf. 273/51. De mai ai a zice ceva, termină; poale că paţienţa mea te va înfrăgezi. Lăzărescu, s. 13/18. Prosopalgia (durere de obraz parţială...) face parte dintr-acele boale care reclamă pacienţa, atit a pătimaşului, cil şi a medicului, descr. ape, 173/9. Au ajuns bănăţenii ta un moment, întru care s-a curmal şi paţienţa lor de oaie. Bariţiu, p. a. iii, 134, cf. i, 277, 321, prot.-pop., n. d. Se rupse şi firul pacienţei mele. f (1870), 16. Trebuie să abuzez de pacienţa d-lale şi să-ţi povestesc o mică întîmplare. Caragiale, o. vii,
296.  Studiază-ţi eroul cu pacienţă. VlahuţX, o. a. ii, 30, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. [Imaginile] par brodate... cu o grijă specific feminină, cu deprinderea şi pacienţa femeii care execută o broderie rară. IbrXileanu, s. l. 132, cf. ŞXineanu, d. u. D-voastră trebuie să aveţi pacienţă, noi avem răspunderea. Bart, s. m. 107. <0> (Cu valoare de interjecţie) Nu poate produce diamant şi chimistul? Pacienţă, domnilort Barasch, m. ii, 215/3. Se va ridica vălul dupe acest mister, şi atunci vom şti cui să fim recunoscători. Pacienţă, fiul meu, pacienţă! Filimon, o. i, 331.
   —    Pronunţat; -ci-en-, — Şi; (învechit) paciinţă (Baronzi, i. l. i, 232/11), paţiinţă s. f.
   —  Din lat. patientia, fr, patience.
   PACIEŞfXE s. f. (pl.) v. pacişele.
   PAClfiŞI s. f. (pl.) v. paclşă.
   PACÎFIC, -Ă adj. (învechit) 1. Paşnic2 (1). Aduse şi pe pacificul vezir Muhsun... de la Moreea. VXcXrescul, ist. 282. Nu numai că nu turbura pe aceşti lăcuitori pacifici, dară încă-i şi apăra. Laurian, în mag. ist. i, 30/28, cf. Negulici. Revistă ştiinţifică..., diplomatică, medicală, pacefică. cr (1848), 242/29. Elveţia au fost totdeauna vecinul cei mai pacefic. Timpul (1856), nr. 4, 22/10, cf. lm, Alexi, w., cade, Scriban, d., dl, dm, dn 2. în Europa a apărut o nouă forţă pacifică. contemp. 1949, nr. 160, 10/5. + P. e x t. Care exprimă linişte (sufletească), bunătate, blîndeţe; de om paşnic (2), calm, blajin. [Avea] schinteietori ochi ageri, sprîncene ebenine, Un nas roman, o buză pacefică, ridente. Heliade, o, i, 230. Ne pomenim că ne soseşte dascăl acest musafir cu cherestea uriaşă şi cu înfăţişare pacifică. Galaction, a. 33. + P. ana 1. (Geogr.; învechit; ca determinativ pe lingă „mare“ sau „ocean“ ; astăzi ca nume propriu, în sintagma Oceanul Pacific, sau substantivat, m.) Termen folosit pentru a denumi oceanul situat între Asia, Australia, America şi Antarctica. 4 tfoczo inluţiecare a şogrelţii,,,
62
PACIFICA
PACIÓC1
va fi văzută In India orientală... in isolele mării pacifice. Diariu (1817), 107/20. Oceanul cel mare sau pacific, eo 5/4. Oceanul cel mare sau pacific, avlnd
 o  mărime de lţ4 parte a suprafeţei pămlntului. Barasch, m. ii, 130/3. Partea care deosibeşte partea orientală a Asiei din partea occidentală a Americei o numesc mai cu seamă oceanul pacific. Isis (1859), 26/1. Marea pacifică 'sau oceanul pacific, lm. Navile se afla pre Pacific, id. Oc. pacific. E cel mai vechi şi mai adine dintre toate; cuprinde singur aproape jumătatea globului. Mehedinţi, g. f. 56, cf. Scriban, d., der. + Locomotivă pacific (şi substantivat, n.) = locomotivă cu viteză mare, folosită la trenurile de călători. Cf. dl, dm, dn 3.
   2. Care tinde spre un acord, spre o Împăcare prin soluţionarea pe cale paşnică 2 (1) a conflictelor. Nu cumva lucrurile să fi venit la un punt incit să fie dificilă o soluţie pacefică. cr (1846), 212/16. Făcură şi ei revoluţiunea lor politică, cea mai pacifică din cile au fost vreodinioară. ap. Ghica, a. 120, cf. Aristia, plut., Alexi, w., Scriban, d.
   —  PI.: pacifici, -ce. — Şi: (Învechit) pacific, -ă adj.
   —  Din lat. pacificug, fr. pacifique.
   PACIFICA vb. I. T r a n z. I. A face să Înceteze conflictele armate, luptele, dezordinile, a restabili pacea (1)5 « readuce la ordine; a restabili buna Înţelegere. Se crede că emirul are scopul de a scula iarăşi semenţiile şelifului de curlnd pacificate, cr (1846), 231/30, cf. Negulici. A pacifica o ţară. lm. 4- (Complementul indică conflicte, certuri, neînţelegeri) A pune capăt; a Înlătura, a aplana. Cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w.,
 ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, DM, DN 2.
   2. (Rar) A restabili liniştea sufletească (a celui chinuit de păcate), a aduce împăcarea; a atenua durerea fizică ; a linişti, a potoli. Acela fă să fie pacificat, dezlegat şi primii in cămările tale. Galaction, o. 219. Durerea nu l-a slrlns avar numai tn carapacea lui de vată. Pacificat, a putut asculta gemtnd lumea.
 C.   Petrescu, î. ii, 75.
   —  Prez. ind. : pacific.
   —  După fr. pacifier.
   PACIFICARE s. f. Acţiunea de a pacifica şi rezultatul ei.
   1.   Restabilire a păcii (1), (învechit) pacifica-ţie, păceluire, păciuire, păciuilire; trecere (treptată) spre o muncă paşnică 2 (1); înlăturare a neînţelegerilor, a conflictelor, a dezordinii, aplanare. După pacificarea ţârei... a ştiut să apere acelea ţinuturi, tn lot decursul războiului, de foc, de pradă şi devaslaţiuni. Bariţiu, p. a. ii, xvi, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u. A refuzat net să rccurgă la amestec străin pentru pacificarea unor dezordini interioare. Rebreanu, r, ii, 79. Paralel cu opera de pacificare, se făcea instalarea întreprinderilor de exploatare. Brăescu, a.'222. Spa/e măsurile de pacificare luate de guvern s-au dovedit ineficace. Oţetea, t. v. 161. Propusese autorităţilor turceşti de la graniţă un armistiţiu care să permită ambasadorului rus stabilirea condiţiilor de pacificare, id. ib. 208. Puterile coloniale, tncerctnd să zdrobească mişcarea pentru libertate a popoarelor exploatate, pretind că urmăresc pacificarea coloniilor. ev 1949, nr. 6, 5. Acţiunea de pacificare a ţării trebuia dusă la capăt cu orice preţ. Galan, z. r. 334, cf. dl. dm. + (Rar) împăcare (cu cineva cu care s-a aflat certat, în conflict). Cf. Negulici, ddrf. Alexandru Vardaru vru să pună din nou mtna pe mina lui Radu Comşa. Avea cuvintele de pacificare pe buze. C. Petrescu,
 1. ii, 90.
   2.   F i g. (Rar) Liniştea de veci a omului după moarte; odihnă de veci; pace (4). Cu o măre şi bucuroasă luminăf aştepta scufundarea in veşnica pacificare. C. Petrescu, r. dr. 217.
   —  V. pacifica.
   PACIFICATOR, -oAre s. m. şi f., adj. (Persoană) care pacifică (1). Cf. Negulici, ddrf, Alexi, w., Şăineanu, d. u., capi:. La curent cu scopurile eter iei,
 tşi luase rolul de pacificator tn serios şi... ameninţa să strice socotelile eteriştilor. Oţetea, t. v. 167. O (Ironic) La 1788, tn Viena... nu ştim ce căuta pacificatorul nepoftit al constngenilor săi. Iorga, l. ii, 287.
   —  PI.: pacificatori, -oare.
   —  Din fr. paeificateur.
   PACIFICĂŢIE s. f. (învechit) Pacificare (1). Nu vă mai rămtne îndoială despre planul pacificaţiei al con-ferenţiei de la Londra, ar (1829), 1281/12,.cf. Negulici, Stamati, d. O pacificaţiune generală. Timpul (1856), nr. 1, 23/55. Românii din Transilvania compuseseră, tn anul 1848, un comitat de pacificaţiune care produsese cele mai bune rezultate, lm, cf. Alexi, w. Noul ban plecă să-şi ocupe provincia şi, stabilindu-se tn Craiova, începu opera de pacificaţie. Iorga, l. i, 153, cf. Scriban, d., dl, dm.
   —  Şi: pacificaţiune s. f.
   —  Din fr. pacification, lat. pacificalio.
   PACIFICAŢIlSVE s. f. v. pacificaţie.
   PACIFÎSM s. n. 1. Atitudine de pacifist (1); propo-vâduire a politicii de pace (1). Faze de pacifism alternează cu faze de belicism. Ralea, s. t. iii, 120, cf. DL, DM.
   2. Curent politic ai cărui reprezentanţi se pronunţă împotriva oricăror războaie, condamnîndu-le indiferent de conţinutul lor politic sau de clasă. Cf. cade,
  DL, DM, DN 2, DER.
   —  Din fr. pacifisme.
   PACIFfST, -A s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Adept al pacifismului; p. e x t. umanitarist. Cf. cade. Cadalzo este umanitarist, pacifist in termenii de azi. Călinescu, i. 380. + Persoană care doreşte pacea (1), care luptă pentru pace ; luptător pentru pace.
   2.   Adj. Care ţine de pacifism, care se referă la pacifism ; care are ca scop menţinerea păcii (1). Cf. cade. Pompoase fraze pacifiste, contemp. 1948, nr. 107, 3/4. Mare serbare pacifistă, ib. 1949, nr. 158,11/2. Discursurile pacifiste ale lui Chamberlain. ib. 1949, nr. 162, 14/5, cf. DL, dm, dn 2.
   —  PI. : pacifişti, -sie.
   —  Din fr. pacifiste.
   PAClfNTE adj. v. pacient.
   PACIÎNŢĂ s. f. v. paeienţă.
   PACILĂ s. f. (Prin nord-estul Transilv.) Femeie mică de statură şi slabă. Cf. Bugnariu, n. 262/63.
   —  Etimologia necunoscută.
   PACÎN s. m. (Regional; mai ales la pl.) Papuc de casă făcut din cîrpă sau din lînă. Cf. alr n/27, a v 14, 15, vi 4, Lexic reg. 105, Glosar reg.
   —  Accentuat şi: pdcin. Glosar reg. — Pl.: pacini.
   —  Din germ. Patsciien.
   PACINAŢI s. m. pl. (învechit) Pecenegi, v. peceneg (1). Hunii, goţii, cumanii, pacinaţii şi alte orde barbare nu au pulut risipi aceea ce au plantat marele Trciian. Filimon, o. ii, 32. Peceneghii sau pacinaţii stnt iarăşi un popor de rasă mongolă. Xenopol, i. r.
  ii, 187, cf. Barcianu.
   —  Din lat. Pacinatae.
   PACINIC, -Ă adj. v. paşnic2.
   PACINICÎE s. f. v. păcinicie.
   PAClOC 1 s. n. (Regional) Pachet de tutun; p. r e s t r. tutun. V. p a ş c ă. Cf. şez. iii, 83. Toţi mă-ntreabă de ce-o gioc. Eu o gioc că-mi dă pacioc. Două gioace, Tri pacioace. ev 1950, nr. 11-12, 40, cf. Glosar reg., alr i 1 538 bis/363, 370, 375, 378, 552, 554, alr ii 4 292/365, av 18.
67
PACIOC3
— 9
PACOSTE
  —  Pl. : pacioace.
  —  Din ucr. naiKa, rus. iiaina.
  PACIÔC 2 subst. Prjmul strat de var aplicat direct pe tencuială sau pe glet. Cf. dl, dm.
  —  Pl. : ?
  —  Cf. germ. patschokïeren.
  PACI0ŞĂ s. f. v. pacişă.
  PACÎSĂ s. f. v. pacişă.
  PACÎŞĂ s.f. (Popular ; de obicei là pl. ; la sg. eu sens colectiv) Fire de in sau de clnepă de calitate inferioară, care rămln în piepteni în timpul operaţiei de pieptănare a fuiorului ieşit din ragilă ; (regional) cîlţi, cîlţişori, pacişele, păşunele. lesă mulţi buci, cllţi, pacişă. I. Io-nescu, c. 154/23. Perietul se face totdeauna la răcoare şi de la dtnsul iesă pacişile. id. ib. 156/12, cf. Cîhac, ii,
236. Acelea fire care rămtn In perie se numesc... paciuşe, sing, paciuşă. f (1885), 318. Din paciuşe ţes încă un fel de ptnză care e ceva mai subţire ca ptnza cea de ctlţi. ib., cf. ddrf, Liuba-Iana, m. 118, Gheţie,
h. m., Damé, t. 45, Barcianu. Păciuşele de in unse sau muiete în spumă de albuş slnt bune de pus la rană. Maman, o. ii, 253. Imediat se şi răstoarnă paharul peste focuşorul aprins cu pacieşi. N. Leon, med. 152, cf. Alexi, \v. Dacă fuiorul tras prin ragilă se perie, ies păcişele, care se torc şi se fac din ele ştergare mai groase. CreangX, gl. Fuiorul ieşit din raghilă se perie... Ceea ce rămtne In perie se numeşte cîlţişori sau păcişe, păcişele. Pamfile, i. c. 208. Şi la bătălău se lasă cile oleacă de buci, şi la meliţă, şi la perie, oleacă de pacişe. id. a. r. 168, cf. ŞXineanu, d. u.j cade. Caierele slnt... depaciţă (clnepă de a treia clasă). h xvm 268. Pacesiu.. fuior scurt ieşit din cel lung. ib. 278. Paceşă... firele cari rămln In perie clnd se perie clnepă. Com. marian, cf.'ŞEZ. v, 115, ix, 143, n. rev. r. viii, nr. 6, 87, com. din Ohaviţa şi din Zahareşti-Suceava. Pacioşă, ceea ce rămine din a doua tragere sau scărmănălură mai deasă a fuiorului de clnepă, din care se face tort de o calitate inferioară. T. Papahagi, m. 228. Paciuci, firele ce rămtn In perie clnd se perie fuiorul. Com. din Straja-RXdXuţi. In perie rămtne păctş'i. a iii 2, cf. 4.
  —  Accentuat şi: păcişă. Cihac, ii, 236, Barcianu.
—  PI. : pacişi şi pacişe. — Şi : (învechit) paefsă
(Alexi, Av.), pâcesft (Barcianu), (regional) paciişi s.f. (pl.), paeiâşă, paciţă s. f., pàcluci subst. (pl.), păciuşă (pl. paciuşe) s. f., pacésiu subst., păceşă (pi. paceşe, com. Marian şi pacpşi, Liuba-Iana, îi. 118) s. f., păeeşi (a iii 4) s. f. (pl.), pâciş (şez. v, 115) subst., păcişe, păeiAşe s. f. (pl.), păcişi subst. (pl.).
  —  Din ucr. iia^ocH.
  PACIÇiÉLE s. f. (pl.) (Regional) Pacişă. Făcu o luminiţă de ceară, o aşeză pe nişte păciuşele. Sbiera,
f. s. 88. Pe pele pune dofloroaia, la locul unde voieşte a trage vălămătura, o lurtiţă mică şi subţire de pacieşele sau de scamă. N. Leon, med. 152. Ouăle se ung cu grăsime. .. după care se şterg cu o ctrpă, otreapă, buci sau pacişele. Pamfile-Lupescu, crom. 188. Să afumă cu păcişele de in pe partea cea bolnavă şi durerea încetează. Gorovei, cr. 249, cf. cade, Scriban, d., dl, dm, h xvii
237. Cămeşă de păcişele. Marian, nu. 554. Păciuşea... păciuşele. Com. Marian. Ş-am tors păcişele, Să-mi dai barizele. Sevastos, n. 161. Mamă, ... mi-i toarce nişte păcişele? şez. iv, 159, cf. v, 115. Păcişele... dar prin Vereşmort... zic: pătieşele. Viciu, gl. In perie rămln ctlţi fini numiţi păcişale, pe care... li face caieri. Brebenel, gr. p. Cămaşă de păcişele Nălbită th copăcele. PXcalX, m. r. 174. Cine nu ş-a tors păiişelele, Să-i cază măsţlele. alrt ii 70, cf. a vi 9, Lexic reg. 93.
  —     Şi : pacieşile, paciucéle (com. din bucov.) s. f. (pl-)» pâchluçél (com. FurtunX; pl. păchiuşele, id.) s. n., păcişăle, păcişile s. f. (pl.), păeluşcâ (pl. păciuşele) s. f., pătleşile s. f. (pl.).
  —  Paclşă + suf. -ele.
   TACÎŢĂ s. î. v. pacişă.
   PÂCIUCI subst. (pl.) v. pacişă.
   PACIUCfiLE s. f. (pl.) v. pacişele.
   PACIUÎ vb. IV v. păciui.
   PACltÎLI s. f. invar. Plantă erbacee labiată din regiunile tropicale, din care se extrage un ulei eteric cu parfum puternic (Pogostcmon patchouly); p. e x t. parfum care se fabrică din uleiul, extras din frunzele acestei plante. Rochii de atlaz... mirosind a paciulie cale de-o poştă. VlahuţX^ d. 278, cf. Alexi, w., ŞXineanu, d.u., cade. Poieuţa ei verde,-care miroase a paciuli. în scl 1969; 131. Ţi-aduci aminte.,* de batiste de dantelă, de parfumul de paciuli. Teodoreanu, m.u. 157. /' duhni In obraz un iz dulceag de paciuli. Vinea, l. i, 15, cf. dl, dm, dn2. Miroase a patchouli, şi clnd o scutur, iată, De-un nor de. molii albe odaia e-rnpuiată. CXlinescu,
l. l. 71. Uleiul de paciuli e una dintre cele mai importante materii prime pentru parfumerie, ltr2. Foile de paciuli, uscate şi pulverizate, se întrebuinţează pentru a parfuma şi a apăra de insecte hainele, ib.
   —    Scris şi (după fr.): palchouli. — Şi: paciulie (accentuat şi paciulie, Alexi, w., cade) ş. f.
   —  Din fr. patchouli.
   PACIULIE s. f. v. paeiuli.
   PACIUŞĂ s. f. v. pacişă.
   PACK s. n. (Geogr.) Porţiune a unei banchize provenite în urma sfărîmării accsteia datorită furtunii. Cf.
LTR3.
   —  Pl: paclcuri.
   —  Din fr. pack.
   PĂCLĂ s. f. (Regional; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. ,,de“) Pachet (1) (mai ales de tutun, de ţigări, de bumbac). Cf. VÎrcol, m., gr. bXn., n. rev. r. viii, nr. 6, 87. Cu zţ§e criţari loarn trii pacl’e die duhan. Gregorian, cl. 54. Două pacle de duhan. chest. v 24/26. Paclă de bumbac, alr i 1 278/351. O paglă de duhan. ib. 1 538 bis/266, cf. a vii 2. Dă-mi o paclă de tăbac de pipă. mat. dialect, i, 184. Mă duc să-mi cumpăr o paglă de tabac, ib; 286, cf. 263, Glosar reg., Te ah a, c. n. 248. + (Prin vestul Transilv.) Pachcţel. Cf. cv 1951, nr. 3 — 4, 46. + (Regional ; la pl.) Chibrituri (Călanu Mic-IIunedoara). Cf. Viciu, gl. 103.
   —  Pl: pacle — Şi: păglă s. f.
   —  Din magh. pakli,
   PÂCÎM.PĂH subst. v. pocumpăr.
   PACLIŞI vb. IV v. pîclişl.
   PĂCLOMĂ s. f, v. plapumă.
   PACMl/iZ s. n. v. peemez.
   PÂCOSTE s;f. 1. Ceea ce provoacă cuiva mari neplăceri, necazuri,suferinţe,năpastă (14),nenorocire <l).b e 1 e a, (învechit şi regional) nafaca (II4), (regional) păcostenie; situaţie în care se află cel asupra căruia s-a abătut o asemenea năpastă. Deci tl luo lă dins, că-i păru că au scăpat de pacoste. Moxa, 352/19. Arătă... cit săml de nevoitori [dracii] spre pagubă şi spre pacostea oamenilor. Varlaam, c. 175. Clnd. va păţi copilul această pacoste, sodomia.... nu să va certa. prav. 212. Şi ziseră slugile lui Faraon călră el: Pănă clnd va fi noao această pacoste? Biblia (1688), 461/28. Luatu-s-au piadeca, lipseaşte pacostea; nu se veade vrăjmaşul. Cantemir, ist. 123. Căzu la mare pacoste şi năpaste pentru multe ptri mincinoase, anon. cantac., cm i, 124. Să lase oastea ţării la margine, să fie de pază, să nu să tntlmple vreo pacoste sau vreo primejdie ţării.
86
PACOSTE
— 10 —
PACT3
R. Greceanu, cm ii, 124, cf. 180, 189, Varlaam-Ioa-saf, 52v/4. Aja să face zăbavă şi urmează nebrodire de vreame, din care curge pacoste şi sminteală sau ctrtire (a. 1794). bv ii, 367, cf. Ţichindeal, f. 234/6, lb. Ştiam că locurile stnt cutreierate zi şi noapte de hoţi şi mă feream de vreo pacoste. Russo, s. 147. Ce pacoste s-arată: e... iadul întrupai. Bolliac, o. 189. Se vede că autorul acestui articol ti însurat şi se teme de vro pacoste căsătorească. Alecsandri, t. 296, cf. 669, 1 717, Creangă, a. 52. Ctnd va cădea vro pacoste pe capul norodului tău, gtndeşte-te că este pe lume un Ţugulea. Ispirescu, l. 328, cf. 374, 397, id. u. 44. La orice pacoste, Chiar şi la dragoste, Eu vin de hac. I. Negruzzi, s. iv, 469. Mult greu şi pacoste i-a dat. Coşbuc, p. ii, 173. Titluri lungi... slnt o pacoste attt pentru bibliografi, cit şi pentru cine vrea să le citeze, bul. com. ist. i, 81. Toate au mers cum au mers... ptnă ce a dat pacostea războiului peste bieţii oameni. Rebreanu, p. s. 145. Să nu mai afle boierul cel mare şi să iasă iarăşi pacoste pe oameni, id. r. i, 234, cf. 98, 296, id. i. 130, 465, id. n. 123, 227. Păcurarii sini datori să arate vreun semn din oaie [dacă a fost mîncată de lup]... prin care să dovedească pacostea oii. Precup, p. 10. Dragostele vin şi trec, ca pacostele. G. M. Zamfirescu, sf. m. n. i, 233, cf. ii, 179. Iată cutremurul, de pildă. Mare pacoste a fost pe om şi ţară. Teodoreanu, m. u. 107, cf. 216. Din prima ta faptă pricepeam numai o nenorocire, o pacoste. Demetrius, c. 32, cf. Vornic, p. 171. Umblu după dragoste Şi dau peste pacoste. Teodorescu, p. p. 273, cf. 354. Neştiind de pacostea celor ce intră tn puţ, s-au cobortt tnir-tnsul. Sbiera, p. 227. Am venit să ie rog să mă ajuţi... să scap de pacostea aceasta. Reteganul, p. ii, 50. Ziua după dragoste, Noaptea după pacoste. Doine, 61, cf. 183, şez. iii, 203, ix, 19. A scăpat de pacoste. CXtanX., p. b. i, 46, cf. m, 10. La ce pacoste grea m-ai cumpătai tu pe mine. Mera, l. b. 10. <0> (în legătură cu verbul „a face“) Nu faci pacoste numai ţie unuia, ce şi fratelui tău eşti povaţă cătră păcal (a. 1644). gcr i, 133/23. Multă pacoste şi pedeapsă făcea lui Pătru Vodă. Ureche, l. 147. Mulie pacoste făcea Iancul pravoslavnicilor (sfirşitul sec. xvn). în rev. crit. i, 384. Vrăjmaşul... începu a-i face pacoste. Mineiul (1776), 10vl/27. Ludovic... avea pe unii din domnii cei mari neprieteni, carii In iot chipul ti făcea pacoste. Ţichindeal, f. 174/13. Cade copacul peste car de-l sfarmă şi peste boi de-i ucide. — Na! că făcui pacostea. Creangă, p. 46. <v> (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Pacostea de zmeu băgă de seamă că voinicul se frămtnlă cu firea pentru sănătatea mă-sii. Ispirescu, l. 128, cf. id. u. 115. Toate păcatele le-a ispăşit tn viaţă, avtnd o pacoste de nevastă. Rebreanu, n. 91. Să treacă o dală şi pacostea asta de răzbel! Galaction, o. a. i, 276. Ion mergea... dus pe gtnduri, că de ce se mai Intllni cu pacostea asta de ţigan. Vissarion, b. ¡¿1. <0> (în imprecaţii ; In legătură cu verbul „a bate“) Or umbla btrfe-lile Să-mi oprească dragostea, Bată-mi-le pacosteal Neculuţă, ţ. d. 34. El dă din cap scrtşnind din dinţi Şi-o cam grăbeşte din picioare. „Oh, bată-l pacostea, soare!“ Coşbuc, p. ii, 234. O (în fraze exclamative sau interogative, precedat de „ce“ sau „cum“, exprimă nemulţumire, enervare sau indignare) Apoi el pleacă şi se duce Pe trepte ptn’la filozof, Să vadă, să cunoască modul, Cum pacostea de-i plouă podul. id. ib. 174. Ce pacoşti i l-or fi trimis pe Spiru In casă! Galan, b. ii, 286. OExpr.A lăsa (pe cineva sau ceva) în pacoste = a renunţa, a nu se mai ocupa (de cineva sau ceva).
   2.    (Concretizat) Fiinţă care provoacă cuiva tot felul de neplăceri. V. b e 1 e a, năpastă (I 4). O dihanie de lup... se strecura tn fiecare noapte In gospodăriile de la margine... Era o adevărată pacoste. Sadoveanu,
o. i, 470. Ana protestă attt cit să reiasă că Titi nu e o pacoste. Călinescu, e. o. i, 193, cf. 300, ii, 264. Coco Conduraky, pacostea lor. C. Petrescu, a. r. 10. Fugiţi de acolo, ăia stnt pacostea mahalalelor, v. rom. decembrie 1954, 55.
   3.    (învechit, rar) Neînţelegere, diferend, controversă, dezacord. Despre pacostele ce s-ar putea naşte
Intre supuşii leşeşti şi moldoveneşti să giudece pârcălabii din Cameniţă. Şincai, hr. ii, 97/37.
   4.   (învechit) Călcare a unei legi, abatere de la o normă (religioasă); faptă vinovată, greşeală, vină, p ă c a ta (1). Şi pre dtnsul nevătămat şi fără de pacoste să-l socotească, prav. gov. 76r/5, cf. 106T/15. Senatorii... cu multă jeale după împăratul au rămas şi de pacostea ce făcusă, tare căindu-se. Cantemir, hr.
226.  <5> L o c. a d v. Cu pacoste = tn mod nedrept, fără a fi vinovat. Şi cu cuvinte rele şi cu pacoste dosă-dindu-l, li grăi lui (a. 1692). gcr i, 305/2. <0> E x p r. Este pacoste = nu se cuvine, nu e drept, nu e bine, e păcat. Pacoste iaste a rtde de cei bolnavi. Ţichindeal, f. 109/11.
   —  PI: pacoste şi (rar) pacoşti.
   —  Din slavonul imkoctij..
   PACdSTNIC, -Ă adj. (învechit) Care aduce pacoste
(1); păgubitor. Omul ar trebui sărşi curăţească inima de această pacostnică răotate. Ţichindeal, f. 403/27, cf. 322/11, 359/4, ddrf, tdrg, Scriban, d.
   —  PI: pacoslnici, -ce.
   —  Din slavonul naKocTtHHKii.
   PACOTÎLĂ s. f. (Franţuzism) Marfă de calitate inferioară. (F i g.) Pacotilă de versuri „grămadă de versuri proaste“. KogXlniceanu, în Contribuţii, i,
81.   Orchestra, compusă din elemente de slrtnsură..., nu ne-a dat ptnă acuma dectl aceea ce se poate numi producţie mediocră, pacotilă, marfă ieftină de artă. Caragiale, o. iii, 306.
   —  Din fr. pacotille.
   PACT1 s. n. 1. înţelegere (scrisă) între două părţi, Învoială, convenţie, legămlnt ; p. ext. contract. Cf. Negulici, Stamati, d. Să luăm iniţiativa la pactul naţional, la unitatea românilor. Bolliac, o. 240. Poporul s-a oferit de monstruoasa tnvoire dată lui Zaharaki, ca să facă din sătenii ţării robii lui: el cere să se desfiinţeze acest pact de crudă şerbire. Alecsandri, t. 1 446, cf. Barcianu, Alexi, w. Pactul către debitori şi creditori a fost încheiat. Severin, s. 153, cf. ŞXineanu,
d. u., cade. Pactul încheiat Intre boieri şi Tudor a fost adus la cunoştinţa ţării printr-o proclamafie.OjETEA, t. v. 234, cf. 138, id. b. 194. Ia să presupunem că eu, care am experienţă, şi dumneata, la care ţin ca la un frate mai mic, facem un pacţ. CXlinescu, e. o. ii, 28, cf.
80.   O F i g. li trebuia ... să încheie pact .cu persecuţiu-nile, cu exilul şi cu proscripţiunea. Ghica, s. 135, cf. Galaction, a. 112. Acest pact cu demonii mai ajută pe bietul pămtnlean să poată trece punţile nenorocirii. Sadoveanu, o. x, 195. O (Rar) Pact fundamental = constituţie (a unui stat). O propunere de modificare a pactului fundamental a fost adusă sub forma concretă a unei adrese. Maiorescu, d. i, 54, cf. ii, 140. (Rar) Pact constituţional = înţelegerea dintre cetăţenii unei ţări de a respecta stipulaţiile constituţiei. Vine an jurnal şi violează pactul constituţional, id. ib. i, 174. Pact succesoral = înţelegere prin care una dintre părţi se obligă să cedeze celeilalte o parte din drepturile sale de moştenire. Cf. Hamangiu, c. c. 168.
   2.   Denumire dată unor tratate internaţionale, bilaterale sau multilaterale, cu caracter solemn, privind relaţii politice între state, încheiate în special în scopul menţinerii păcii sau al colaborării strînse între semnatari. V. acord. Soţietăţile... au consacrat oarecare penalităfi pentru cei ce violează pactul. Concordia, 181/49, cf. ddrf. Pactul Atlanticului de nord a fost semnat. Scînteia, 1954, nr. 2 913. Pact de asistenţă mutuală, der. Pact de neagresiune, ib., cf. dn2.
   —  PI : pacte şi (învechit) păduri (ddrf, Barcianu).
   —  Din fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt.
   PACT 2 s. n. (Prin Bucov. şi Ban.) Arendă. O luvat pămlntu-m pact. alr ii 3 637/2, cf. alrm sn i h 102/386, Glosar heg.
   —  PI.: pacturi. — Şi: paht s. n. alrm sn i h 102/386.
   —  Din germ. Pacht.
90
PACTA
— 11
PADIŞAH
  PACTĂ vb. IV. Intranz. (Transilv.) A pactiza. Cf. Barcianu, Alexi, w. Gazetele opoziţiei [din Ungaria] făceau trădător de patrie guvernul care ar fi pactat cu popoarele nemaghiare. Agîrbiceanu, l. t. 190, cf. Iordan, l. r. a. 241.
  —  Prez. ind.: pactez.
  —  V. pact1.
  PACTIZĂ vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „cu“) A se Înţelege, a cădea la învoială, a face un pact1 (1) cu cineva; s p e c . a face cauză comună cu un adversar, trădlnd interesele propriei comunităţi; (regional) a pacta. Cf. Bălcescu, ap. Ghica, a. 253, Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade. A dai peste o putere egală sau superioară, cu care a pactizat. Galaction, o. a. ii, 237, cf. Iordan, l. r. a. 241, Scri-ban, d. Oameni care au pactizat cu duşmanii ţării. contemp. 1948, nr. 109, 6/3. L-am răsfăţat prea mult, am contribuit ... să pactizeze cu duşmanul, v. rom. septembrie 1955,107, cf. l. rom. 1959, nr. 2, 57, dn 2.
  —  Prez. ind.: pactizez.
  —  Din fr. pactiser.
  PACTIZĂRE s. f. Acţiunea deapactfza şi rezultatul ei; încheiere a unui pact1 (1); p. e x t. întîlnire paşnică cu inamicul (pe front). Mula unităţile... dintr-un sector Intr-altul, ca să împiedice pactizarea cu inamicul. Pas, z. iii, 237, cf. dl, dm, dn2.
  —  V. pactiza.
  PACT<5l subst. (Regional) Rîu mic (Topleţ-Orşova). L. Costin, gr. bXn. 152.
  —  PI. : ?
  —  Etimologia necunoscută.
  PACUÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Bucov.) A Împacheta ; p. e x t. a aşeza, a rlndui. I-o dat cele trii reghimenluri de calane şi slraile împărăteşti şi coroana, pacuile frumos aşa tnlr-o ladă. i. cr. ii, 40, cf. com. din Straja-RX-dXuţi.
  t- Prez. ind. : pacuiesc.
  —  V. pac2. Cf. germ. p a c k e n.
  PACUSTÎ vb. IV. I n t r a n z. (Prin nord-vestul Transilv.) A i se întlmpla cuiva ceva rău; a păgubi. Cf. Teaha, c. n. 248.
  —  Prez. ind. : pacustesc.
  —  V. pacoste.
  PADĂU s. n. (Regional) Ocol pentru vite (Graşi-Tlr-gu Neamţ). Cf. Glosar reg.
  —  PI. : pădăie.
  —  De la padoc, cu schimbare de suf.
  PADELĂ vb. I. Intranz. (Rar) A vîsli cu ajutorul padelelor. Cf. dn 2.
  —  Prez. ind. : padelez.
  —     De la padelă, după germ. p a d d e 1 n, engl. p a d d 1 e.
  FADÎXĂ s. f. Vlslă de formă specială, cu una sau cu două pale, folosită la canoe sau la caiac pentru înaintare rapidă pe apă. Cf. ltr 2, dl, dm, dn 2. Vlslirea cu padele se execută prin mişcări alternative In cele două borduri. DER.
  —  PI.: padele.
  —  ,Din germ. Paddel.
  PADÎ interj. (învechit, prin Mold.; de obicei repetat) Cuvînt cu care se îndemnau la mers caii înhămaţi la căruţă. Naintaşii pe care-i mina un frumos băiat ca de 16 ani, striglnd neîncetat padi! padi! Ne-gruzzi, s. i, 37.
  —  Din rus. no#H.
  PÂDIE s. f. v. padină.
  PÂDIMĂ s. f. v. padină.
   PADIMÎN'T subst. (Transilv., Maram., Ban.) Pardoseală (de scînduri, la casă). Cf. Klein, d. 177, Gheţie, r. m., Alexi, w., chest. ii 202/6, 331, alr ii/i h 237. Şurulim padimţnlu. alr ii 3 395/334, cf. 3 395/284. + (Regional) Fundul scocului (la moară) (Beclean-Dej). alr ii 6 732/260.
   —  PI: ?
   —  Din magh. pădimentom, pâdimenlum.
   PĂDINĂ s. f. I. 1. Loc aproape plan sau uşor scobit (acoperit cu iarbă), aflat pe vîrful unui munte sau al unui deal, între doi munţi sau două dealuri, pe coastă ori chiar la poalele muntelui sau dealului. V. p 1 a t o u, plai, zăpodie. Dunărea din padina Orsiavei plnă la podul de sus. I. Ionescu, m. 22. Serile... vezi In faţa ta... focurile ce ard la crame, prin paghine şi pe flneţele acum cosite. Slavici, o. ii, 90. Am pus pomi pe marginea paghiei săteşti, ap. tdrg. Pe padina dintre două ridicături de munţi, e adunătură multă. Lungianu, cl. 184, cf. 57. Almăjelul... se întindea plnă aproape de Vlădaia, pe padină... la locul ce se zice Lăcuţ. RXdu-lescu-Codin, l. 97. Poiana Muierii... E o padină de
 o  frumuseţă, cum rar se tntllneşte. Dragomir, o. m. 21. Cătunele Clmpului fiind răsplndite prin diferite padini, hlrtoape sau cleanţuri, satul... nu se poale vedea declt succesiv, arh. folk. vii, 37. Locul era minunat: o padină împrejmuită cu fagi. Beniuc, m. c. i, 123. în padinile aceste se mai face griul, h v 147. Clnlă cucul pe padină, Mlndra pltnge şi suspină. Hodoş, p. p. 91. Am să te învăţ clnd să pui bucatele pe coastă şi clnd ai să le pui pe padină. Pamfile, d. 92. Din padina mare se auzi un nechezat de cal. Plopşor, c. 14. Drumuleţu c-apuca La sttna din padina. Georgescu-Tistu, b. 47. + Mică depresiune circulară sau alungită, formată de obicei pe loess; crov, găvan. Cf. der, n. rev. r. viii, nr. 6, 87, gr. bXn. + (Regional) Ogor între două răzoare (Răcliita-Sebeş). a ii 6.
   2. (Regional) Teren umed, mlăştinos, mocirlos. Cf. ŞXineanu, d. u., Ciauşanu, v. 185, alr ii/928.
   II.   1. (Prin Transilv., Ban. şi Olt.) Jgheab la moară. Cf. alr i 390/12, 164, 837.
   2.    (Prin nordul Munt.) „Spărtură naturală la un lemn retezat“. RXdulescu-Codin.
   3.    (Regional) Molid (1) (Picea excelsa). Cf. Borza,
 d. 130.
   —     Accentuat şi: padină. — PI. : padini şi padine, (regional) pădini (Ciauşanu, v. 185). — Şi: pâdimă (alr ii 5 058/157), pădie (Marian, na. 393), pădină (h xviii 137, n. rev. r. viii, nr. 6, 87, gr. bXn., alr i 390/12) s. f.
   —  Din bg. ua^iuia.
   PĂDIŞ subst. (Prin Mold., Bucov.) „Rugi mici de zmeură, merişoare, afine, încărcaţi de fructe“, şez. v, 115, cf. scl 1969, 131.
   —  Şi: pa(lişă s. f. scl 1969, 131.
   —  Etimologia necunoscută.
   PADIŞĂH s. m. Titlu purtat (în trecut) de monarh în unele ţări din Orientul Apropiat şi Mijlociu; persoană care poartă acest' titlu. V. sultan. Otoman acesta, de carele pomenim acum că să trage neamul împăraţilor turceşti. De aceea să şi numescu Otoman-pa-lişah. R. Popescu, cm i, 230. Padişah, adică împărat. VXcXrescul, ist. 251/22. Lupta eroică de la Războieni Intre moldoveni, subt Ştefan cel Mare, şi Intre otomani, subt padişahul Mohamed II. Arhiva r. i, 93/8. Prinţul răspunse, după obicei, cu protestaţii de credinţă către padişah. BXlcescu, m. v. 41, cf. 98. Padişahul mi-a dat sabie şi topuz, ca să vă sfărlm oasele. Filimon,
 o. i, 112, cf. 170. Ienicerii jurat-au pe Allah Să deie pradă morţei viziri şi padişah. Alecsandri, p. iii, 349. Padişahul vostru... Va să facă ţara un pămlnt turcesc. Bolintineanu, o. 36, cf. 14, 69, Odobescu, în Contribuţii, i, 118. Era să se urce ca mare padişah pe tronul otomanilor. Xenopol, i. r. iv, 212, cf. 238, Barcianu, Alexi, w. Cad cu frunţile-n tină, înaintea padişahului Soliman. Delavrancea, o. ii, 235. A străbătut multe
106
PADIŞĂ
— 12 —
PAFTA
 ţări supuse padişahului. Galaction, o. a. ii, 410. Padişahul nostru m-a trimis la line Să-i plăteşti tributul ce i se cuvine. Topîrceanu, o. a. t, 90. Se întorceau oşlile padişahului biruitoare. Sadoveanu, o. vi, 152, cf.
 x, 292. Toanele padişahilor greu de Indurat de cei supuşi lor. Camil Petrescu, o. ii, 480, ci., dl, dm, der. -0> Padişah sultan = şahinşah. N-aş vrea să fiu vizir, n-aş vrea nici padişah sultan. Alecsanbri, p. i, 148.
 —  PI. : padişahi. — Şi: (învechit) patişâh s. m.
 —  Din tc. padişah, fr. padisbah.
 PADÎŞĂ s. f. v. padiŞ*
 PADIŞTE s.f. v. pajişte.
 PADLAGINĂ s. f. v. pătlnflină.
 PADLÎÎŢ s. m. (Rusism) Om ticălos. Măi, padlet, da cum iei lu In trăsură pe un pui de bodaprosle mititel şi singur ? ap. scl 1969, 131. Să-şi bată ţiganii şi mujicii, ce să muncească padleţii cit ti dau pricazanie. ib.
 —  PI.: padleţi.
 —  Din rus. nojţfleiţ.
 PADNOŞcA s. 1. (Mold.) 1. Scară (la un vehicul). Cf. Pascu, s. 271.
 2.    Curea (de elastic) cusută la marginea ghetrei sau a pantalonului şi petrecută pe sub talpă, pentru a ţine pantalonii întinşi pe picior sau pentru a fixa pintenii. Cf. Cihac, ii, 237.
 3.    (în forma patnoşcă) Gaică (ce strlngc la spate o haină). Cf. Pamfile, c. 49.
 —     PI: padnoşle şi (rar) padnoşli (Cihac, ii, 237).
 —  Şi: patnoşcă (Pamfile, e. 49), podnoşcă (ScrIban, d.) s.f.
 —  Din rus. noHHOJKKa.
 PADOC s. n. Loc Îngrădit intr-o păşune, rezervat pentru unele animale domestice; teren împrejmuit şi amenajat în mod special, în apropierea grajdurilor, destinat întreţinerii şi mişcării animalelor domestice în aer liber. V. ocol. La mlnji se produce [sinovita] atunci clnd ei, galoplnd In padocuri, se opresc brusc pejarete. enc. vet. 24, cf. 284. Au fost construite padocuri, prevăzute, vara, cu umbrare, pentru a feri animalele de insolaţie. Scînteia, 1954, nr. 2 891, cf. dl, dm. Construirea de grătare In padocul animalelor pentru depozitarea finului. Scînteia, 1960, nr. 4 849. Inlrăqfla padocul porcilor, il februarie 1961, 45, cf. der. + S p e c. Loc îngrădit lingă boxa unui cal de curse sau lingă un hipodrom, unde sînt lăsaţi în libertate sau plimbaţi caii, înainte de alergări. Acum toată lumea se revarsă spre padoc. Camil Petrescu, u. n. 179, cf. dl, dm, dn2.
 —  PI.: padocuri.
 —  Din fr. paddock, engl. paddock.
 PADRI prep. v. pedri.
 PADIIUPÎÎD adj., s. n. v. patruped.
 PADUANĂ s. f. Găină de rasă originară din Padova. Acolo au putut vedea găini cu adevărat vrednice de văzut: paduane moţate de nu li se mai văd nici ochii. Bratescu-Voineşti, p. 175.
 —  Pronunţat: -du-a-. — PI. : paduane.
 —  Padua (n. pr.) + suf. -ană.
 PADZfiRH s. n. v. punzehru.
 PAESAGIU s. n. v. peisaj.
 PAF interj. 1. (Adesea în corelaţie cu „pif“, „puf;‘ sau „poc“) Cuvînt care imită zgomotul produs de o apăsare puternică, de o lovitură, de o pocnitură etc. Cf. Bolintineanu, o. 372. Cu luleaua de pămlnt In gură... dă drumul pasului, paf, puf, înainte. Jipescu,
 o. 80. Zici c-ai văzut dumneata clnd i-a aruncat cu vitrion In ochi?... Am văzut eu, fireşte. A strigat o dată: „Na, mizerabile!“ şi paf (face geslulj, Cara-GIALE, o. VI, 228, cf. DL, DM.
   2. (Familiar; în e x p r.) A rămîne (sau a face pe cineva să rămînă) paf = a rămîne (sau a face pe cineva să rămînă) surprins, uimit peste măsură, uluit, nemişcat, a rămîne tablou ; p. e x t. (în argoul şcolarilor) a nu putea răspunde la întrebările puse de profesor. Cf. Iordan, stil. 374. Este dlnsa. Rămln deodată paf. Beniuc, c. p. 46, cf. dl, dm. A face pat (pe cineva) = a uimi (pe cineva), a(-l) da gata, a face praf, a învinge Intr-o discuţie. Cf. Iordan, stil. 374, dl, dm, scl 1969, 131.
   —    Onomatopee. Cf. germ. p a f f „încremenit, înmărmurit“, fr. paf „beat, lovit“.
   PAFN6DURI s. n. (pi.) (Prin Ban.) Un fel de prăjitură de casă făcută din aluat. Cf. ddrf.
   — Din germ. Backnudcln „tăiţei la cuptor“.
   PAFdNT s. n. v. pacfong.
   PAFTA s. f. (Mai ales la pl.) 1. încheietoare ornamentală la haine, la cingători etc., executată din metal sau din alte materiale, de obicei decorată artistic, uneori bătută cu pietre preţioase; p. e x t. cingătoare alcătuită de obicei din plăci de metal legate între ele cu lănţişoare sau fixate între ele cu ţinte. 2 paftali de argint, de brlu, cu tasrha de fir (a. 1734). bul. com. ist.
iv,  68. 1 cunună cu diamanluri şi cu rubinuri In 16 paftali (a. 1745). Uricariul, xi, 224, cf. Iorga, s. d. xii, 97, bul. com. ist. v, 283. Se obligă a-i da acestuia din averea maicii sale 80 lei, o casă, o păreche paftale, un inel de aur (a. 1785). Ştefanelli, d. c. 159, cf. Uricariul, xiv, 234. Fetele strălucind de mălasă, salbe şi paftale de metal fin, întinseră o horă jur-lmprejurul mesei. Codru-Drăguşanu, c. 7. Era încinsă cu un colan de aur, ce se încheia cu mari paftale de matostal. Negruzzi, s. i, 145, cf. Baronzi, l. 95. Ţi-oi da salbă de mărgele Şi paftale şi inele. Alecsandri, t. 228, cf. id. poezii, 200. Dragă copiliţă, dă-mi o sărutare Şi-ţi voi da paftale cu mărgăritare. Bolintineanu, o. 76, cf. Odobescu, s. i, 134, iii, 638. O pereche de paftale turnate In argint. Delavrancea, t. 51, cf. conv. lit. xvi, 196. Peste şurţ o încingea cu paftale de argint. Pitiş, şch. 112. Apoi cu o pafta (pahla)... izbesc tn sclndura zăplazului. Pamfile, j. i, 275, cf. id. i. c. 367. Se poartă încinşi cu colane de catifea cu paftale de argint. Hogaş, m. n. 144, cf. 128. Poiana venea rotundă şi înclinată pe pieptul unui deal... ca o pafta de piatră verde. Galaction, o. 281, cf. C. Petrescu, r. dr. 41. Subt paftaua de la cataramă Ieşeau slrtnşi creţii de la cămeşoi. D. Botez, f. s. 67. Un chimir lat, cu paftaua lui de fier învechit. BrXescu, o. a. ii, 87, cf. i, 167. Sabia aceasta scumpă,... era ţinută de o cingătoare de fir cu paftale de argint. Sadoveanu, o. i, 488, cf. ix, 224, 294, CXlinescu, s. 163. Iaca mlndra de pe vale! Cu rochiţă tn paftale Cum mă-nttmpină tn cale. Alecsandri, p. p. 353, cf. 117, h ii 81, 271, iv 87, x 540. Clnd vorba isprăvea Poala de galbeni i-umplea, Cu paftale-o dăruia. Teodorescu, p. p. 564, cf. 80, 334, 553. Să jucăm cucoanele, Să sune paftalele. Marian, nu. 557, cf. şez. i, 235, ii, 198, Bibicescu, p. p. 63, şez. v, 115. Să-i dea parale, Salbe şi paftale. PXsculescu,
l.   p. 290. O F i g. Gura ta sub firişoare Pafta-i cu mărgăritare. Arghezi, v. 180. Noaptea afară-i deplină. Stelele ies cu lucitoare paftale. Isanos, ţ. l. 48. ^Dispozitiv (metalic) de închidere a unui obiect (carte, cutie etc.). Cartea cu scoarţe de catifea şi paftale de argint le aştepta. Teodoreanu, m. u. 72. Un cuţit, o lingură fl un colac de şervet, închise Intr-o cutie de atlaz, cu copci şi paftale bisericeşti. Arghezi, c. j. 144.
   2.   (învechit şi regional) încuietoare Ia uşă (Polizu, tdrg) ; balama, ţîţînă (Polizu, ddrf, chest. ii 176/82). Paftale pentru încuietori din aramă, simple. Nica, l. vam.
   3.   Piesă simplă confecţionată din tablă de oţel şi folosită pentru fixarea cablurilor pe zidurile clădirilor. Cf. LTR2.
   — Pl.: paftale. — Şi: (regional) pabtâ s, f.
   -- Din tc. pafta.
121
Pag1
— 13 —
f>AGINÂ
   PAG1.?, m. v. paj.
                                             /
   PAG 2, -Ă adj. (Despre părul sau culoarea cailor, p. e x t. despre cai sau, mai rar, despre alte animale) Negru sau roşcat cu pete albe. V. p e s t r i ţ, pătat, bălţa t, tărcat. Văzui... la carul al 4-lea cai peagi şi suri. Biblia (1688), 6081/19. Biholul... la trup iaste negru, la cap alb, la picioare pag. Cantemir, ist. 376, cf. hem 3 082. In frunle-i colonelul, semeţ pe calu-i pag. Alecsandri, Poezii, 446. Ctnd clopotul va pllnge cu-al serei dulce Ion, Atunci eu mă voi duce pe calul pag călare. Eminescu, o. iv, 155, ci. ddrf, Bar-cianu, tdrg. Se duse să-şi dezlege căluţul pag dintr-un cotlon. Sadoveanu, o. xiv, 88, cf. x, 545, xm, 133, h v 430, ix 18, x 535, xi 428, corn. Marian. D-o fi nuntaşul cu calu piag, Să-i dea postav de-l tocat. mat. folk. 110, cf. 1 250. Zări un drac di mocanaş... Cu doi cai alăturea, Unu şarg şl unu pag. Vasiliu, c. 59, cf. i. cr. v, 278, vi, 218, L. Costin, gr. băn. 153, chest. v 75, alrm sn i h 179, a v'14. Cuculeţ, pasăre peagă, Ocoleşte lumea-ntreagă Şi te du la mtndra-mi dragă. Udrescu, gl. Am o viţeluşă pagă, Care tot clmpul aleargă, Numa-n tufiş nu se bagă (Coasa). Gorovei,
 c.  113. + (Substantivat) Cal care are părul de culoarea descrisă mai sus. Porunci hangiului să deie orz din bielşug trăgătorilor săi boiereşti şi, de asemeni, să nu uite pagul fecioraşului. Sadoveanu, o. xiii, 133, cf. corn. Marian. Codrean afară ieşea, Pe pagul tn-fierblnta, Peste ziduri că-mi sărea. i. cr. i, 12. Trăiască peaga betnica, Care fuge cu luna. Păsculescu, l. p. 262. La umbră de viţă, Sub neagră boltiţă, Ei descălecau, Pagii slobozeau. Balade, ii, 198. + (Prin Mold.; despre gîşte) Cu penajul jumătate de culoare albă şi jumătate de culoare neagră. Cf. h iii 288, rev. crit.
 iv, 291. + (Prin nord-esţul Olt.; despre oameni; In forma peg) Cu pete de culoare închisă pe faţă. Ciau-şanu, v. 187.
   —    PI.: pagi, -ge. — Şi: (Învechit şi regional) peag, -ă, (regional) peg, peăgă adj.
   — Din v. sl. *p8fl’b. Cf. scl 1962, 383.
   PAGÂIE s. f. Vîslă scurtă cu o singură pală, care se manevrează cu ambele mlini, fără a o sprijini de am-barcaţie. Cf. dn!, der.
   — PI.: pagăi.
   — Din fr. pagaie.
           /
   PAGALĂU adj. (Prin Maram.; despre berbeci) Care are lina roşcată. Cf. T. Papahagi, m. 228.
   — PI. : ?
   — Pag 2 + suf. -alău.
   PAGANÎSM s. n. (Franţuzism) Păglnism (1). Cf. Stamati, d.,. ŞXineanu, d. u., cade. Paganismul se prăbuşeşte, iar creştinismul nelutndu-i încă locul, scepticismul stăptnea lumea antică. Lovinescu, c. iv, 53.
   —  Şi: pnganîzin s. n. Scriban, d.
   — Din fr. paganisme.
   PAGANIZÂ vb. I. Tranz. (Franţuzism rar) A păglniza. Cf. Scriban, d.
   — Prez. ind.: paganizez.
   — Din fr. paganiser.
   PAGANÎZM s. n. v. paganism.
   PĂGHINĂ s. f. v. pagină.
   PAGINĂ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică pagini) A numerota. Cf. Barcianu, v., ŞXineanu, d.u. Aşeza tocul pe suportul unde mai aşteptau o jumătate de duzină..., pagina foile. C. Petrescu, c. v. 143.
   2.  (Complementul indică materiale tipografice culese In şpalturi) A aranja în pagini (1) pentru a obţine forma definitivă a lucrării care se tipăreşte. Cf. dm, dn.
   3.   (Complementul indică fie materiale tipografice neculese Încă în şpalturile unui periodic, fie periodice; folosit şi a b s o 1.) A schiţa cu anticipaţie (înainte de
 culegere) locul în pagină (1) (al fiecărui articol). Dacă paginez din nou, nu garantez apariţia la timp a ziarului. Stancu, r. a. iv, 344. + A include în pagina (1) unui periodic; a insera. (Refl. pa s.) Acolo unde. in mod obişnuit se paginează ştiri importante... se publică un... reportaj In versuri, contemp. 1948, nr. 108, 4/5.
   —  Prez. ind. : paginez.
   —  V. pagină. Cf. fr. p a g i n e r.
   PAGINÂRE s.f. Acţiunea de a pagina; paginatl, paginaţie. Cf. ddrf, V. Moi.in, v. t. 60.
   —  PI. : paginări.
   —  V. pagina.
   PAGINÂT1 s. n. Paginare.
   —  V. pagina.
   PAGINÂT2, -Ă adj. (Despre o pagină, un text) Numerotat2. File paginate, ddrf. De opt feţe, paginate, era epistola Elenuţei. AgÎrbiceanu, a. 258.
   —  PI.: paginaţi, -le.
   —  Y. pagina.
   PAGINATOR, -OÂRE s. m. şi f. Muncitor tipograf calificat care face paginaţia (3). Cu o regularitate omorltoare, paginatorul vine de le somează să-i dai materie. PeticX, o. 302, cf. V. Molin, v. t. 60. Eu slnt paginator. Camil Petrescu, t. i, i81, cf. 179, id. n. 20, nom. prof. 52. Nici o fărlmă de spaţiu alb. In condiţiile tn care se tipărea „Iskra“ nu era loc pentru fantezia paginatorului. Stancu, u.r.s.s. 27.
   —  PI. : paginatori, -oare.
   —  Pagina + suf. -tor.
   PAGINATtÎRĂ s. f. (învechit) Paginaţie (1). Această psaltire e un volum... de hlrlie ordinară fără pagina-tură. Odobescu, s. i, 355. 37 caiete de clte 8 foi, fără cuslos şi paginatură. bv i, 23.
   —  Pagina + suf. -tură.
   PAGINÂŢIE s. f. 1. Numerotare a paginilor (1, 2); şir de numere succesive care reprezintă această numerotare ; paginare, paginat1, (învechit) paginatură. Cf. ddrf. Ctnd avem mai multe m[anu]s[cri]s[e], se înţelege că se va arăta la marginea textului paginaţia numai a m[anuscri]ş[ului] care ne serveşte ca bază. bul. com. ist. i, 75, cf. ŞXineanu, d. u., dn.
   2.   Aranjare în pagini (1) a materialului tipografic cules în şpalturi, pentru a obţine forma definitivă a lucrării care se tipăreşte; paginat1, paginare. Cf.
DM, DN.
   3.   Schiţare anticipată (Înainte de culegere) a locului în pagină (1) al fiecărui articol; mod în care se face această schiţare; paginat1, paginare. Cf. Romanescu, zeţ. 51. Făceam paginaţia ultimului număr al unui ziar săptămlnal. Stancu, r. a. ii, 286. Paginaţia noastră e sinistră! E ţeapănă, e mereu aceeaşi. Vinea,
l. i, 351.
   4.   Secţie Intr-o tipografie unde se execută paginaţia (2). Hohotele interpreţilor alraseră şi alţi muncitori, de la paginaţie, v. rom. iulie 1954, 297.
   —    Şi: (învechit) paglnaţhine s. f. Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u.
   —  Din fr. paglnation.
   PAGINAŢltÎNE s. f. v. paginaţie.
   PÂGINĂ s. f. 1. Fiecare dintre cele două feţe ale unei foi de hîrtie dintr-o carte, dintr-un caiet, ziar, registru etc.; faţă. Să vor tnsămna după pildele care s-au adus înainte tn faţa ţoii (paghina) 1 şi 2. aşez. 69/25. S-au zis tn pagina 58 că vorbele... stnt de două feliuri. Şincai, p. p. 144/15, cf. id. hr. i, 211/15. In cea dinţii să însemnează paghina (faţa) giurnalului. Nichifor, p. 19/18. A publicat 26 de mari volume ptnă la 700 pagini fiecare, cr (1848), 23/39, cf. Ghica, în Contribuţii, ii, 173. M-am simţit... dator să-ţi trămit ţie prinosul acestui vraft de pagine manuscrise. Odobescu, s. iii, 4, cf. Creangă, a. 88, Delavrancea, t.
138
pagine
— 14 —
PAGUBĂ
216. începe să scrie. Cit te-ai şters la ochi, a şi umplut o pagină. VlahuţX, o. a. i, 200, cf. 193, 201. Are el vreun drept să-i scrie un şir pe pagina Intli? Agîrbiceanu,
a. 54, cf. V. Molin, v. t. 60. Nu se codi să-i scrie patru pagini pline. Bassarabescu, v. 15, cf. Camil Petrescu, t. i, 266. Puse Inlli numere de ordine pe cotoarele unei pagini întregi din condica de recipise. C. Petrescu, î. ii, 148, cf. Sahia, n. 49. Cartea sta deschisă la pagina albă. Arqhezi, vers. 209. Pe ultima pagină a scrisorii... era următoarea însemnare. CXunescu, s. 76, cf. Stancu,
u.r.s.s. 180. «O1 F > 8- Un trecut care adaugă o pagină la poezia amintirilor. Sadoveanu, o. iii, 548. O L o c. v b. A pune în pagină = a pagina (2). + (Bot.; rar) Fiecare dintre cele două feţe ale unei frunze. Paginea inferioară a foilor. Grecescu, fl. 29.
   2.   Cuprinsul, textul unei pagini (1); p. ext. fragment, capitol dintr-o scriere sau din ansamblul unei opere mai mari; p. g e n e r. scriere, operă. Deschid slnta carte, ... ca să pun dinaintea ochilor fiilor ei ctteva pagine din viaţa eroică a părinţilor lor. Bălcescu, m. v. 25, cf. Negulici. Ne-au lăsat pagine frumoase româneşti. Russo, s. 47. Autorul ne-o va spune tn pre-cuvtntarea sa, care este totdeodată o pagină caracteristică pentru viaţa, simţimintele, aplecările şi studiile sale. Odobescu, s. i, 311, cf. Eminescu, o. i, 154. Citi liniştit
o pagină. Delavrancea, t. 197. Paginile lui de polemică pot sluji ca model de discuţie serioasă. VlahuţX, o. a. i,
235,  cf. ii, 259, iii, 75. Am reprodus o pagină întreagă din articolul d-lui Maiorescu. Gherea, st. cr. ii, 60, cf. i, 11, 208. în împărat şi proletar, Eminescu scrie ctteva pagini de admirabilă poezie revoluţionară$\vRki-leanu, s. l. 152. Ledurile le reducea la pagina sportivă a ziarelor şi a revistelor ilustrate. C. Petrescu, c. v. 87. Zarzărul a înflorit de multe ori in paginile mele. Teo-doreanu, m. u. 15. Paginile acestea frumoase despre noi puţini le cunosc.. Sadoveanu, o. vi, 253, cf. ix, 520. Pagina aceasta este o mare reuşită a realismului românesc tn epoca începutului nostru de veac. Vianu, a. p. 202, cf. 75, 134, 210. Citea un curs, străduindu-se să memoreze pagină cu pagină. Călinescu, e. o. ir,
24, cf. Stancu, r. a. v, 302. în paginile lor vibrează o sensibilitate deosebită, s ianuarie 1961, 64.
   3. F i g. Moment, eveniment, fapt demn de reţinut,
dată importantă; episod Însemnat din viaţa unui om. La Călugăreni..., românii scriseră cu sabie şi cu slnge paginea cea mai strălucită din analele ' lor. BXlcescu, m. v. 124. Republica de la Ploieşti..., deşi a durat numai vreo cinsprezece ore, a marcat desigur o pagină celebră tn istoria contemporană. Caragiale, o. iii, 156. Calafatul îşi are de mult paginile lui de suferinţă. VlahuţX, r. p. 12. Şi totuşi nu-i aceasta cea mai tristă pagină din viaţa lor! id. o. a. ii, 91.    Una din paginile vii ale
istoriei. Hogaş, dr. i, 28. Marea Revoluţie din Octombrie 1917 a însemnat o pagină nouă tn viaţa proletariatului mondial, contemp. 1953, nr. 367, 1/5.
   —    PI.: pagini şi (rar) pagine. — Şi: (rar) păgine, (Învechit) păghină s. f.
   —  Din lat. pagina, germ. Pagina.
   PĂGINE s. f. v. pagină.
   PÂGIRĂ s. f. v. pajură.
   PÂGIRE s. f. v. pajură.
   PAGÎRN s. m. v. panjir.
   PĂGIŞTE s. f. v. pajişte.
   PĂGIU s. m. v. paj.
   PĂGLĂ s. f. v. paclă.
   PAGODĂ s. f. 1" Templu la unele popoare din Orient, compus din mai multe etaje care se retrag succesiv, dlnd edificiului o formă piramidală. Acolo iaste acea mare pagodă sau capeşte carea să cercetează de hagiii a toatei Indii. Leon Asachi, b. 88/1. La o
pagodă (mănăstire păglnească) esle un copaciu de nu-l pol îmbrăţişa 10 oameni. Universul (1845), 46/23. Se zăreşte minareaua de coslor cu-aur suflată Şi pagoda cea de nacru cu roz acoperămtnt. Negruzzi, s. ii, 132. Ochiul vesel tnttlneşte pe colnice-nverzitoare Turnuri nalte şi pagode unde clntă vechiul bonz. AlecSandri, p. iii, 84, cf. Macedonski, o. i, 205. Ia trezeşte-te puţin şi nu mai visa tn limba sanscrită, ... nici te strămuta cu închipuirea tn umbra pagodelor. Hogaş, dr. i, 74. Sltnca, de pildă, are tn chip aşa de evident aspect de pagodă. CXlinescu, s. 113, cf. Ralea, o. 103. Pagodele se scaldă-n aur şi fişîie drapele multe. Isac, o. 112. S-au păstrat plnă azi două pagode din acele timpuri. v. rom. octombrie 1955, 132. Pagodele birmane ... se împodobesc cu ghirlande de felinare pictate cu flori. contemp. 1956, nr. 483, 6/4.
   2.   (în dicţionarele din trecut) Idol adorat lntr-o pagodă (1). Cf. Stamati, d., Alexi, w., ŞXineanu, d. u.
   3.   (Rar) Bibelou (chinezesc sau japonez) de porţelan, reprezentlnd o figură grotescă cu capul mobil. Cf. ŞXineanu, d. u., cade.
   —  PI. : pagode.
   —  Din fr. pagode.
   PAGdN subst. (Rusism râr) Epolet. Cf. scl 1959, 405.
   —  PI. : ?
   —  Din rus. noron.
   PĂGUHĂ s. f. 1. (Adesea în legătură cu verbe ca „a face“, „a aduce“, „a avea“, „a suferi“ etc.)Pierdere materială adusă cuiva sau suferită de cineva, stricăciune care provoacă o pierdere, daună ; p. ext. neajuns1 (2); necaz (1); nenorocire (1). Nu amu fi-va moartea pagubă, ce cale de înviere. Coresi, l. 470/2, cf. id. ev. 60, 238. Cum noao nice o pagubă nu veri face, cum noi încă tine nu vom atinge. Palia (1581), 103/7, cf. 123/11. O, amar leu cu suflet crunt şi cu minte de fiară vrăjmaşe, cită pagubă feceşi! Moxa, 380/22, cf. gcr i, 61/32. După aceaia s-au dus Mihal la tătari şi multă pagubă au făcut leşilor. Ureche, l. 78, cf. 61. Nu iaste dator iu neştine... să puie tn svadă pentru cela ce vor să-i facă pagubă, prav. 311, cf. 6, 92. Au venit înaintea noastră... pentru o pagub (ă) ce au făcut Andronic (a. 1651). gcr i, 151/3. Ctnd vezi pre vecinul tău că-i vine pagubă, nu te bucura, fl. d. (1680), 17T/5. Să spăriasă Brtncovanul că i-a sminti domnia, pentru multă cheltuială şi pagubă ce-i făce totdeauna. Neculce,
l.  175, cf. 67, 109. Au venit tn ţară lăcustele şi au făcut mare pagubă. R. Popescu, cm i, 286, cf. 242. Acelui lacom şi rău vizir să i să trimiţă ceva pentru ca să nu facă mai mare pagubă şi cheltuială săracilor. R. Gre-ceanu, cm ii, 138, cf. 186. Ticălosul, de ar fi luat unul un dar şi celalalt doao, ce pagubă i-ar fi avut celalalt? (a. 1700). gcr i, 341/32. împăratul..., pentru ca să nu fie pag[u\bă de obşte, au poruncii zicănd (a. 1705). id. ib. 354/23. Ctle sate au fost pe Şiret pot zice că i-au prădat tătarii, că nu puţină pagubă au avut (a. 1729). id. ib. ii, 25/33. De va fi tunet tntr-această zi, pagubă la arătură. Calendari (1733), 58/6. Va fi... pagubă tn oi, a triia parte de abie vor rămăne (a. 1750). gcr ii, 59/37. în paguba la m-ai lăsat să mă duc, căci eu am tn guşă o piatră scumpă. Varlaam-Ioasaf, ap. gcr ii, 77/33, cf. 197/1. Fiecare tşi află şi vrea să-şi afle folosul şi norocirea tn paguba şi nenorocirea altuia. Heliade, o.
ii, 16, cf. Marcovici, c. 4/5. Au văzut că paguba nu era attla pe cit el o socotea. Drăghici, r. 116/20. Tatăl său văzlndu-şi paguba l-au bătut cu cureaoa. BXrac, t. 10/10. Calcullnd foloasele cum şi păgubite ce i-ar putea veni primind această propunere, găsi cu cale că interesul nu o iartă a primi să mtntuie o naţie chinuită. BXlcescu, m. v. 27, cf. 58, Pann, p. v. i, 42/6, Ale-xandrescu, o. i, 200, Odobescu, s. i, 38. Ca tovarăş, era părtaş la toate, şi la pagubă, şi la ctştig. CreangX, p. 247. Focul, deşi bătea un vlnt puternic, a fost năbuşit tn ctteva minute. Pagubele nu prea stnt însemnate. Caragiale, o. iii, 22, cf. ii, 208, Ispirescu, l. 151. Aşa să
148
i
PAGUBĂ                               — 15 —                                PAGUR
fie plrlul Horincei adlncit şi curăţit! n-ar mai face attta pagubă bieţilor oameni, clnd vine primăvara. Sp. Po-pescd,. m. g. 80, cf. Agîrbiceanu, a. 50, Hogaş, m. n.
 198. Fericit c-a scăpat fără pagube, închise repede uşa. Rebreanu, i. 39, cî. N. A. Bogdan, c. m. 25. Zelos să repar o pagubă, pricinuiam alia, repezindu-mă, răstur-nlnd ulcica pornită să dea In foc. Brăescu, o. a. ii, 72, cf. i, 277. Dar pe clnd acolo i se adăogea, din altă parte avea pagubă. Sadoveanu, o. xii, 342, cf. 260. Le mai dă ceva şi Pascalopol pentru pagubele aduse. Căli-nescu, e. o. i, 255, cf. Gamil Petrescu, o. ii, 149. Ieşea In pagubă mai mare clnd lucra la alt antreprenor. Pas, z. i, 33, cf. ScÎnteia, 1954, nr. 2 867. Iar Costea, ctnd se-ntorcea, Mare pagubă-şi vedea, Că lui, mări, nu-i venea, Nici laptele la mulsoare, Nici caşul la-nche-găloare. Alecsandri, p. p. 55. De unde ştii tu că am vreo pagubă? ti zise păgubaşul. Sbiera, p. 254, cf. şez. vi, 40, xii, 155. Pagubă de o pifulă, Că n-ai nici un dinte-n gură. mat. folk. 471, cf. alr i 692/158, 1 403/590. Cine-i cu pagubă, şi cu păcat. Creangă, p. 133, cf. Zanne, p. v, 467. Unde e marfă şi pagubă. Pann, p. v. ii, 80/17, cf. Slavici, o. ri, 181, Zanne, p. v, 400. Mai bine cu un vrednic la pagubă dectt cu un nevoiaş la clşlig. Pann, p. v. ii, 64/12, cf. Negruzzi, s. i,248. Tovarăş numai la clştig, La pagubă pune clrlig. Zanne, p. iv, 230, cf. v, 153. Nu s-alege clşligul din pagubă, se spune clnd o afacere este puţin rentabilă. Cf. Baronzi, l. 47, Zanne, p. v, 154. O (Regional; ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Pagubă de cal. dr. v, 108. <0> (în fraze interogative şi exclamative, arată lipsa de importanţă, de valoare a unui lucru, nepăsarea faţă de cineva sau de ceva) Nu-i vro pagubă c-or muri clteva sule. Negruzzi, s. i, 153, cf. 234. O belle mai mult sau mai puţin pentru o isprăvniceasă... nu-i cea pagubă. Alecsandri, t. 477, cf. id. t. i, 441. Ei, ş-apoi? ce mare pagubă ? Creangă, a. 105. Ea şi-a amintit C-a lăsat aprinsă albă luminare. D-apoi ce? Attta pagubă mai mare! Coşbuc, p. i, 248. Attta pagubă să am ca de nunta tatii! Zanne, p. iv, 529. De te-ar trăsni n-ar fi mare pagubă, răcni bădicul. Agîrbiceanu, a. 227. Faci mofturi, attta pagubă! Brăescu, o. a. ii, 187. Tot una ni-i. Dacă murim, altta pagubă! Sadoveanu,
 o. ii, 91. Aşa cum era el îmbrăcat, nici o pagubă! C. Petrescu, a. r. 6. (E x p r.) Pagubă-n ciuperci! v. c i u -p e r c ă. O Loc. a d v. în pagubă = (în legătură cu verbe ca „a lucra“, „a ieşi“, „a merge“ etc.) fără folos material, fără clştig, pierzlnd bani, timp; în pierdere. Ţăranul lucrează pretutindeni In pagubă, graţie sistemului de învoieli ce i s-a impus. Rebreanu, r. i, 261. (Regional) Pe paguba lui = expunlndu-se primejdiei, pierderii (materiale), risclnd. O mărs pă paguba lui. alr ii 3 208/310. •£> L o c. v b. A da (pe cineva) de pagubă = a păgubi (pe cineva). A furat ceasornicele cltorva prieteni. Reîntors tn patrie, a mai dat de pagubă pe clte-un unchi, pe ctte-o mătuşă. Vla-huţă, o. a. i, 197. O E x p r. (A fluiera, a vorbi, a sufla etc.) a pagubă = (a fluiera, a vorbi etc.) mani-festlndu-şi părerea de rău, surprinderea pentru o pierdere suferită, sau nedumerirea în faţa unei anumite situaţii. Plecă şi ti lăsă cu buzele umflate, cu braţele încrucişate şi fluierlnd a pagubă. Ispirescu, l. 249, cf.
 139, Pamfile, j. ii, 158. Dacă stăplnirea împarte moşia, apoi are s-o împartă la cei săraci şi fără pămtnt, iar dtnşii suflă a pagubă! Rebreanu, r. i, 239. îşi scotea deseori diploma, o făcea sul, o ducea la gură şi sufla In ea ca tnlr-o goarnă, a pagubă. Stancu, r. a. i, 311. Le răsfoi, apoi fluieră a pagubă. Preda, r. 178. E rău de pagubă = (în superstiţii) e semn rău, prevestitor de rele, e piază-rea; are ghinion. Cf. Pamfile, s. t. 115, 213. Ctnd le spurcă cucul (mlnzul) e rău de pagubă, şez. xii, 153. Nu e bine să se puie casa pe locul unde a fost arie, căci e rău de pagubă, ib. 154. + (în legătură cu verbe ca „a scoate“, „a plăti“, „a întoarce“) Valoarea, contravaloarea, preţul pierderii suferite de cineva sau pricinuite cuiva. Să plătească toată paguba ce va fi făcut dobitocul lui. Prav. 17. Să-i întoarcă pagubele ce au avut tn pribegie. Neculce, l. 290. Şi barem d-ar
 da băutura curată, ne-am mai scoate şi noi paguba, botezlnd-o. Camil Petrescu, o. i, 78. Nenea Adrian nu-şi regăseşte echilibrul ptnă nu-şi scoate paguba. v. rom. aprilie 1954, 27. Intrau prin ctrciumi... Beau, spărgeau. Plăteau pagubele pricinuite. Stancu, r. a.
 iii, 167. + (învechit) Risipă, irosire. O muiare avlnd un vas de alabastru cu unsoare de mult preţ şi-l vărsă pre capul lui..., ucenicii lui să mirară zictnd, pentru ce aceasta pagubă? n. test. (1648), 34T/5. Derept ce fu aceasta pagubă a unsorii? ib. 59T/30.
   2.   F i g. Ştirbire, pierdere a calităţii, a valorii unui lucru; prejudiciu moral. Iară dragostea argintului mare neputinţă iaste şi pagubă sufletului. Coresi, ev. 52, cf. 238, prav. 294. Şi iată toate-s deşertare... văzut-au înţeleptul acela şi noi tn toate zilele, cu mare pagubă ispitim, precum am zis, că neamul omenesc urmează numai lucrurile ceale deşarte. Biblia (1688), [prefaţă] 3/25, cf. R. Greceanu, cm ii, 148. Defăimtnd iarăşi aurul... vom zice că iaste un tiran inimii omeneşti, pagubă sufletului. Molnar,ret. 27/24. După ce au cunoscut paguba carea urma la obşte din pricina aceasta, au început fieşlecare neam a-şi tmpodobi limba sa cea vorbitoare (a. 1826). gcr ii, 252/34. Orbiţi de dragostea jafului la care foarte mulţi se deprinseseră cu paguba disciplinei, călcară credinţa dată şi se aruncară asupra sărmanilor turci. Bălcescu, m. v. 74. Dintr-o dramă a unui mare poet liric se pol şterge multe şiruri, nu numai fără pagubă, ci chiar poate cu folos. Caragiale, o. iii, 59. La acestea se mai adaugă şi alte pagube morale, id. ib. iv, 146. Articolul de care amintesc cuprindea constatări grave pe care nu le-am putea trece cu vederea dectt spre cea mai mare pagubă comună. Galaction, a. 421. S-a gtndit că pagubă mare nu-i dacă nu ştie. Sadoveanu,
 0.   i, 403. O L o c. prep. în paguba (cuiva sau a ceva) = ştirbind calitatea, prestigiul, autoritatea etc. (cuiva sau a ceva), aducînd un prejudiciu. Nepotrivirea cu un loc de onoare mi s-a părut totdeauna mai onorabilă ctnd este tn paguba persoanei dectt ctnd este tn paguba locului. Caragiale, o. vii, 248. Nu vreau să le seduc tn paguba dragostei dumitale. Călinescu, e. o,
 1,   282. Uşurinţa şi graba cu care le scria erau tn mod fatal tn paguba calităţii. s iulie 1960, 82. <0* E x p r. (Regional) Pagubă că... (sau de...) sau e pagubă să... = păcat că... (sau de...); e păcat, e regretabil să... Pagubă că n-au tnsămnat ce ţimir au fost In pecete şi de unde au scris hrisovul. Şincai, hr. i, 342/32, cf. 49/4, 135/18, ii, 220/18. însă ce pagubă că nu-mi spusă Jundadel mai chiar şi mai curat Pentru hăl voinic pre minunat 1 Budai-Deleanu, ţ. 330. Pagubă că nu stnt slobode să treacă gazetele româneşti tn patria noastră! gt (1839), 6. Pagubă că Toderică n-a avut la el o daltă tn loc de credă, ca să poată săpa mtntuitorul semn! Negruzzi, s. i, 89. Iarba e foarte bună, să zici că-i pagubă să pască oile tn ea. Slavici, n. i, 41. E pagubă să petrecem timpul frumos Intr-o peşteră plină de fum şi infecţie, f (1887), 62. Pagubă că fratele dumitale nu a îmbrăţişat cariera medicală. Agîrbiceanu, a. 124, cf. 62. Pagubă că dumnealui n-a putut lua parte. id.
 l. t. 312. Pagubă, mtndră, de tine Că nu eşti tn sat cu mine. Reteganul, tr. 117. Prin grădină pe cărare, Pagubă că-i iarba mare Şi nu poci mere horind. Jar-nîk-BÎrseanu, d. 253. Ce pagubă că nu mai stă! alr
 ii 4 397/228, cf. 4 397/250, 279.
   — PI.: pagube şi (regional) păgubi.
   — Din v. sl. luroyGa.
   PAGT3BNIC, -Ă adj. (învechit) Vătămător, dăunător. Dacă rana iaste pagubnică piciorului, cu un cuţit ascuţit să o tăiem. Calendariu (1814), 176/13, cf. Scri-ban, d., tdrg. + F i g. Care aduce prejudicii morale. Asterie, ce-l avem tn loc de ep[is]c[o]p şi-l vedem că-i pagubnic şi necredincios. Dosoftei, v. s. octombrie 72v/28.
   — PI. : pagubnici, -ce.
   — Din slavonul iMroysHHKv
   PAGtiR s. m. (La pl.) Nume dat unor crustacee decapode marine al căror abdomen moale este adăpostit
150
PAHA
— 16 —
PAHAR
 într-o cochilie goală (părăsită de gasteropode); (şi la sg.) crustaceu din acest grup. Gf. der.
   — PI. : paguri.
   — Din fr. pagure.
   PĂHA s. f. (învechit şi regional; In superstiţii) Unul dintre numele dracului. Cf. gcr ii, 172/8, i. cr.
 iv, 40, Pamfile, s. t. 101.
   —   Şi: piha (gcr ii, 172/8, i. cr. iv, 40), pfiba (Pamfile, s. t. 101) s. f.
   — Etimologia necunoscută.
   PAHÂR s. n. 1. Mic vas de sticlă, de material plastic, de metal etc., de diferite forme şi mărimi, din care se bea apă sau alte lichide; (regional) mesei. V. cupă, pocal, potir. Şi luund tn mină strugurii, storşuiu In păhar. Palia (1581), 163/12. Beau din păhară di aramă. Herodot (1645), 105/11, cf. 204/19, 510/20. Au răpit pre acel tânăr, încă ţiind tn mănă păharul de sticlă (a, 1675). gcr i, 224/10. Be vin mai mult din oală roşie decit din păhar de cristal. Neculce, l. 32, cf. 8, R. Popescu, cm i, 553, gcr i, 3&/1. Ctnd dau bolna-volui ierbi amară se be, ei ungu pre den afară usnele păharului cu dulceaţă (a. 1710). gcr i, 363/33, cf. Iorga, s. d. viii, 8. Dincolea balta dă vin te îmbie, Iară căuş, păhar sau urcior Zăctnd afli îndată lingă tine. Budai-Deleanu, ţ. 326, ci. Iorga, s. d. xii, 174, 228. Umplu un păhar de aur cu vin de tămtioasă. Gorjan,
 h.  i, 91/3, cf. Alecsandri, t. i, 141, Bolintineanu.o. 333. Pe colacul ftnltnei erau două pahare de argint. Creangă, p. 290. Gtlul şipului începu să clănţănească tare pe buzele paharului. Caragiale, o. i, 63, cf. ii, 35, Slavici, n. i, Jl. Zece stropi nu pot să-ncapă : Prea e mic păhar de apă. Coşbuc, p. i, 97, cf. ii, 180. Paharul domnesc, In formă de ptlnie înaltă şi subţire, e de aur. Delavrancea, o. ii, 195. Paharele se umpleau, se deşertau cu o iuţeală de necrezut. Hogaş, dr. ii, 32, cf. N, A. Bogdan, c. m. 160, Nica, l. vam. La un geam, tntr-un pahar, O roză galbenă. Bacovia, o. 49. Desfundă sticla, turnă tn pahare. C. Petrescu, 1. ii, 155. Se va servi răcoritoare tn pahare curate. Brăescu, o. a. i, 39, cf. 12, Sebastian, t. 10. Ce-i acolo?... vociferă Dănuţ... arăltnd cu degetul pe bufet portocalele tăiate alături de două pahare aburite. Teodoreanu, m. ii, 14. Vinul grecesc, turnat tn pahare, strălucea auriu. Bart, e. 328. Tăie două lămli in jumătate şi... turnă zeama tnlr-un pahar. Călinescu, s. 792. Prietenul meu a luat sticla din mina chelnerului şi a turnat tn pahare. Priîda, r. 44. Ctteva pahare de aluminiu fură purtate din mină tn mină. Barbu, p. 11. Naiba să le ia, crăş-mar, Că paharu-i cit un cui, Dacă-l pui la gură nu-i. JarnIk-BÎrseanu, d. 388, cf. alr ii 3 955, alr sn iii h 854, a i 22, 23, 34, 35, ii 3, iii 7, 16. Du-le, bade, tn grădină, Că-i viderea la flnltnă Şi paharul lingă ie, Ia-ţi, bade, apă şi be. folc. transilv. i, 302, cf. 217, 233, 273, 453. Pahar fără fund la masă nu se pune, se spune despre un lucru nepotrivit la locul respectiv. Cf. Zânne, p. iv, 44. Unde masă şt pahare, Acolo şt Stan călare, id. ib. vi, 313. •$> (Ca termen de comparaţie sau metaforic, sugerează ideea de curăţenie, ordine) Pe dinăuntru odăile erau pahare, pe dinafară ptnză nălbită. Delavrancea, t. 138. Intrlnd cineva tn casă, s-o vadă ca un pahar, s-aminoase, nu altceva. Pamfile, cr. 3. In două zile grădiniţa Voiculesii era ca un pahar. Agîrbiceanu, l. t. 45. Nici unul, ptnă acum, n-a fost tn stare să-i (ie căsuţa pahar. Bassarabescu, v. 96. Ii aştepta cantina, curată ca un pahar. Arghezi, b. 141. Vechiul bordei, pe care Safta 11 făcuse ca nou şi-l văruia mereu, (intndu-l curat ca un pahar. Camil Petrescu,
 o.  ii, 305. Dinţii ţl-s mărgăritar, Gura pahar de cliştar. Jarnîk-Bîrseanu, d. 20, cf. 95, Ciauşanu, gl., chest. ii 51/64, Zanne, p. iv, 42. <0> F i g. In clrşma lăcomiei, cu paharul răutăţii, vinul vicleşugului bea. Cantemir, ist. 123. Şi din păhare nalte bea auroră Cu spume de nori albi. Eminescu, o. iv, 87. Tală-său vrea să dea aşa pahar de cristal tn mtinile unui tlnăr curat la suflet şi la trup, cum eşti dumneata. Călinescu, e. o. ii, 146. Domnul, Dumnezeul mare Mi-a umplut două pahare
Din cerescul lui rachiu Scos din lună cu burghiu. Ar-ohezi, vers. 247. O (Regional) Pahar de cale albă = pahar (1) pe care părinţii miresei 11 dăruiesc tinerilor căsătoriţi, la plecarea acestora din casa lor. Cf. Marian, nu. 597. <0> E x p r. (Regional) A bea dintr-un pahar (cu cineva) = a fi intim, prieten (cu cineva), a fi de aceeaşi teapă (cu cineva), a mînca din aceeaşi strachină cu cineva. Cf. Udrescu, gl. Ce mă tutuieşti, mă; ce, am băut amlndoi dintr-un păhar ? id. ib. 4 (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de“ sau „cu“; fără determinări indică de obicei o băutură alcoolică) Conţinutul unui pahar (1); conţinutul Împreună cu vasul respectiv. Şi aşa să măntnce dentr-această pită şi denlr-acela, păhar să bea. Coresi, ev. 110. Să tmparţă săracilor... păhar de apă reace. id. ib. 321, cf. 207, 549. Cine va da băutură unuia den ceşti mai mici, numa un pahar de apă reace,... nu va piarde plata lui. n. test. (1648), 14r/4, cf. gcr i, 285/1. Că ţl să va-nloarce darul Cum ne-nchini tu cu păharul. Dosoftei, ps. 464/16. întru care ospă( zic că trei păhară au închinat mari. ist. ţ. r. 91. Le-u dires împăratul tn mtna lui tuturor ctle un păhar de vin. Neculce, l. 227, cf. Cantemir, ist. 184. O răcluţă cu rădăcini pisate Dete tn păhar cu apă fetei să beie. Budai-Deleanu, t. v. 134. Să răcori cu vro ctteva oale şi pahară de vin. Bărac, t. 6/10. Patisierul tn toată maiestatea sa ardică un pahar sau un toast, cr (1848), 242/41. Ctnd e bolnav n-are cine un păhar apă să-i dea. Pann, p. v. ii, 115/13. Dă-mi un pahar de apă cu ghea(ă. Negruzzi, s. i, 63. Aprinseră pipele şi sorbiră ctte o dată din paharăle cu berea. Filimon, o. ii, 166. Oaspefii uimiţi Se-nctnt d-armonie, deşartă pahare, Se cred fericiţi. Bolinti-neanu, o. 78, cf. 31. Lutnd paharul, se închină la toţi cu sănătate. Creangă, o. 232. Beau un pahar de bere tn sănătatea voastră. Caragiale, o. vii, 396. Pe fiecare noapte să-i dea... ctte un pahar de vin bun. Ispirescu,
l.  92, cf. 296, 352. înghiţiră ctteva pahare de vin. Delavrancea, t. 187, cf. 31. Iar bătrânii la o parte, La pahare tşi fac parte. Beldiceanu, p. 56, cf. 54. Ia-nchinaţi-mi cu paharul, Să-mi mai vie glas. Coşbuc, p. 11, 34, cf. 1, 59, Goga, p. 78. Prin Oltenia... se tmpart cei 44 de bradoşi ce se fac cu o zi înainte şi 44 de pare (pahare) de vin. Pamfile, a. r. 108. Ia, hai, înapoi, să cinstim un pahar de vin. Gîrleanu, n. 25. Sorbea de duşcă Ctle un pahar de pelin. Bujor, s. 65. îşi turna un pahar de vin. Hogaş, dr. ii, 105. Bău ctteva pahare de apă. Rebreanu, i. 60. Să-ţi dau un pahar de vin. Galaction, o. a. i, 62. După cinci pahare vorbeşti franţuzeşte. Camil Petrescu, t. i, 421, cf. 11,101. Dădu pe gtt două pahare, unul după altul. C. Petrescu, î. ii,
188, cf. 193. Prezenta colonelului un pahar de zeamă profirie. Brăescu, o. a. i, 95, cf. Sebastian, t. 114. Fumăm ţigara şi bem paharul de bere. Sadoveanu, o.
ix, 256. Maiorul Ortac a băut un pahar mai mult declt se cuvenea, id. ib. 521, cf. 427. O doamnă cere curtezanului un pahar de vin. Vianu, a. p. 386. îşi turnă o jumătate de pahar de ceai. Călinescu, s. 794. Bea pahar după pahar şi faţa lui roşie devenise stacojie. Stancu, r. a. 1, 318, cf. 297. Oamenii erau la ctteva pahare şi erau toţi voioşi. Pas, z. i, 205. Să-mi dea mama un păhar de lapte. Beniuc, c. p. 84. Vrei să-mi dai un pahar cu apă? H. Lovtnescu, c. s. 45, cf. Preda, !. 104, s martie 1960, 35. Beţi cu noi un pahar, t februarie 1962, 32, cf. Teodorescu, p. p. 16. Ştii, bădiţă, cum cereai, Seara, ctnd la noi veneai, Să-ţi dau păharul cu miere. Jar-nîk-Bîrseanu, d. 517. Mesenii i-au tnchinat, Tot cu păhare de vin, Să-i deie cinste deplin. Bud, p. p. 5, cf. Şez. xviii, 47, 193, alr 1 1 726, a i 22, 35. Vină-ncoa, mlndruţă dragă, Şi-mi adă-un pahar cu apă. folc. transilv. 1, 301. Păharăle cine le cinsteşte, Cu nimica se găseşte. Zanne, p. iv, 39. Din păhar bei şi dulce şi amar. id. ib. A te întrece tn pahară, Poţi să fii şi de ocară. id. ib. 42. Averea crtşmarului In fundul paharului (= vînzarea mare de băutură alcoolică aduce circiu-marului bogăţie). Cf. id. ib. v, 211. <0> F i g. Cu păghar de biruinţă Ţ-voi închina cu credinţă. Dosoftei, ps. 400/13. Bine aţi făcut că aţi venii să luaţi parte la un pahar de veselie. Vlasiu, a. p. 66. O (Regional) Pahar
152
PAHAR
— 17 —
PAHARNIC
dulce (sau de dar) = conţinutul unui pahar (1), de vin sau de ţuică (de obicei îndulcit cu miere), care se oferă oaspeţilor, la nuntă, cînd aceştia dăruiesc bani mirilor; p. ext. obiceiul respectiv. Clnd eram mireasă,... iată că năvălesc turcii tn sat..eram tocmai la masa cea mare, se-nchinau păhare dulci. Contemporanul, v1( 298. Cinstitul nun mare... vrea să pornească un păhar de dar pe seama finilor d[omniei]-sa/e. Marian, nu. 679, cf. 672. Le-a ieşit înainte comisoaia cu veste mare şi cu pahar dulce. Sadoveanu, o. xiii, 852. Nego-ţitoriul, după ce a băut paharul cel dulce, a dăruit celor tineri o căruţă plină de odoare scumpe. Marian, o. ii, 321. <0> Loc. adj. Bun de pahar = căruia îi place să bea; chefliu. Primea totdeauna împreună cu doispreceze ciraci ai săi..., toţi buni de pahar şi vlnălori. Gane, n. i, 171. La un pahar de (sau cu vin) = în timp ce bea (împreună cu alţii), la băutură; p. e x t. la chef, la petrecere. S-a răsuflat la un păhar cu vin, cătră un prieten al său, despre Inltmplarea din codrul Bălauru-lui. Creangă, p. 136. Dezbaterile la un pahar de vin i se păreau cam futile, dacă nu comice. Rebreanu,- r. i, 38. Ii pofti tn curte la un pahar de vin. v. rom. iulie 1962, 7.
  2.    F i g. Necaz (2), suferinţă, durere, chin. Foc şi piatră pugioasă, duh de vihor partea păharrele loru. psalt. hur. 8r/l. Păharul amu iaste moartea ce pre ea ca un somn o trecu Hristos. Coresi, ev. 89, cf. 90. Şi beu şi el păharul ce adapa pre alalţi. Moxa, 369/21. Băuse de la laconi păhară de bătăi multe. Herodot (1645), 480. Putea-veţi bea păharul carele eu am a-l bea?K. test. (1648), 26T/31. Le-a trimite laţuri, păghar de pierzare. Dosoftei, ps, 36/16, cf. Cheia În. 99r/3, mag. ist. i, 129/5. Au adus pre Grigorie Voievod la moarte de sabie, care îndată şi pre dtnsul cu acel pahar l-au judecat. Cânta, let. iii, 187/29. Cenecazu, ce ostndire... ce otrăvitoriu paharul Beldiman, ap. qcr ii, 242/13. Acum aş vrea şi cu drojdii să dăşărt acest păhar Amestecat clnd de fiere, clnd de dulcele nectar. Heliade, o. i, 105. Ca cum paharul relelor nu era destul de plin, îngrozitoarea ciumă îşi împreunase cu dlnsa pustiirile sale. Băl-cescu, m. v. 80, cf. Pann, e. iv, 109/24. Sperăm curtnd Să te vedem btnd Un amar pahar Ce ţi-e destinat. Ale-xandrescu, o. i, 369. Beau paharul mizeriei ptnă la drojdie. Eminescu, o. p. 44, cf. id. o. i, 155. El, aşa de bun, care n-a amărtt-o niciodată, să-i dea asemenea păhar, să se tndure a pleca fără dlnsa ? Contemporanul, vlt 107, cf. Marian, î. 312. Dar multe, Doamne, l-au bătut — I-a fost paharul plin. Coşbuc, p. i, 229. Treacă şi acest pahar cum au trecut altele. Sadoveanu, o. xii,
348,  cf. 342, Zanne, p. iv, 41. O Paharul morţii (sau, rar, mortal) = moarte (2). Iată ceasul amărlt, Ceasul cel de despărţit I Ah, cu cttu-i mai amar Dectl al morţei pahar! Conachi, p. 197, cf.,50. Aya i-a fost păharul morţii. Marian, î. 45. Ce pahar mortal ţi se dădură! Neculuţă, ţ. d. 22, cf. Pamfile, duşm. 347. O E x p r. A bea (sau a primi) paharul morţii (ori de moarte) = a muri1 (1). Beu acolo păharul cumplit de moarte. Moxa, 376/34. Bărbat de omenie, au primit păharul morţii cel amar. Şincai, hr. i, 309/3, cf. Zanne, p. ii, 630, alr ii 2 700/260. + (învechit; în limbajul bisericesc) Har, binecuvîntare divină. Uns-ai cu untu capul mieu, păharul tău ce mă adapă, psalt. hur. 18v/20. Gătit-ai înaintea mea masă spre protivire celor ce urăsc mine, uns-ai cu unt capul mieu şi cu păharul tău adă-paşi-mă. Coresi, ev. 484, cf. 191. Beţi din păharul mieu vin al veseliei de veaci (a. 1642). gcr i, 100/10. Nu puteţi bea păharul D[o]mnului. Dosoftei, ap. gcr i, 262/19.
  3.    (Transilv. şi prin Maram.) Cană, ulcică. Pe toarta păharului Scrisă-i raza soarelui. Bud, p. p. 68, cf. alr i 694.
  4.    (Popular) Ventuză (folosită în scopuri curative). Ventuzele se tmpart tn seci sau uscate (pahare) şi tn ... slngerale. Polizu, p. 27/25, cf. Bianu, d. s. I-o pus baba Maranda Cuţuianca pahare şi n-are voie să iasă din casă. C. Petrescu, r. dr. 205. In pahar se trage şi vătămătura. şez. viii, 92.
  5.    (Regional) Lingură de lemn, cu coada foarte scurtă, cu care se bea apă din izvoare. V. căuş, scafă. (Runcu Salvei-Năsăud). chest.v 131/66.
  6.    (Regional) Măsură cu care se ia vama la moară (Petreştii de Jos-Turda). alr ii 6 790/250.
  7.    (Prin nordul Mold. şi prin Bucov.) Sticlă de lampă. Cf. i. cr. vi, 126, a vi 14, Glosar reg.
  8.    P. anal. (Popular) Caliciu (al florii). V. cupă. Păharul sau cupa care cuprinde floarea. Amfilohie,
g.  f. 244v/2. Trunchiul cununei din afară tl acopere scafa (păharul) carea de rtnd e vearde şi frumoase. înv. pom. 29/25, cf. Flora mold. ii, 45.
  9.    (Regional; la pl.) Numele unui dans popular nedefinit mai de aproape. Sevastos, n. 282, Varone, d.
  —     Pl. : pahare şi (regional) paharuri (a ii 8). — Şi: (învechit şi regional) păhăr, (învechit) păhăriu (R. Popescu, cm i, 553), păghâr, pehâr (anon. car., Budai-Deleanu, lex.), (regional) paăr (alr ii 3 955/769, 791), par (Viciu, gl.), păăr (alr i 1 726/748), păr (ib. 1 994/790, 890), pohăr (lex. mars. 129, 191, 245, fd ii, 99, a iii 7) s. n.
  —     Din v. magh. pahăr, ser. pehar. — Pobar < magh. pohar.
  PAHARNEC, -Ă s. m. şi f. v. paharnic..
  PAHARNIC, -A subst. 1. S. m. şi f. (Rar la f.) Titlu dat în evul mediu, în ţările române, boierului care avea grijă de băutura domnului, iar la ospeţe sau în împrejurări deosebite îl servea chiar pe domn, gustînd băutura înaintea acestuia pentru a se convinge că nu este otrăvită; boier care avea acest titlu; (regional) ceaşnic. V. c u p a r. Cf. bul. com. ist. v, 39, cuv. d. bătr. i, 101/14. Coslea paharnicul cu alte oşti, ce gonise pre turci de-i trecuse Şiretul, au sosit (cca 1625). gcr i, 72/5. Stratul Bolea ce-au fost păharnic şi Ionaşco Avram dvornicul de Poartă... iscălil-au toţi şi şi-au pus pece-ţile (a. 1631). id. ib. i, 75/37. Tăie Ştefan Vodă pre Isaiia vornicul şi pre Negrilă păharhicul. Ureche, l. 88. Stoico păharnicul şi cu alţii... au făcut cum au putut ş-au fugit ş-acee tn Moldova. Neculce, l. 64, cf. gcr i, 340/28. Alixandru Vodă au trimis înainte pre Dragomir vornec,... Braţul păharnic şi Ion plrcălab. R. Popescu, cm i, 303, cf. 119. L-au ospătat dumnealui paharnecul foarte frumos şi cu mare cinste. R. Greceanu, cm ii,
154,  cf. 133. Im pare că tntii de toate cheamă Pe a voastră tnţăleaptă socotinţă Alegerea vreunui vodă harnic, Unui ban, vel spătariu şi păharnic. Budai-Deleanu, ţ. 398, cf. 335. Mai slobozea domnii după vremi de lăsa barbe şi alţii din mai mici trepte care să cuprind tn dodecadă, cum am zice cluceri, paharnici şl alţii. Zilot, cron. 76. Vestitul paharnic Lupul şi căpitanul Buzdugan pradă şi măcelăresc pe toţi grecii din ţeară. Bălcescu, m. v. 22. Să-i şopteşti că-l faci paharnic şi tşi pune muma-n ştreang. Bolliac, o. 171. Paharnicul. .. turna de băut la masa principelui, btnd el cel dinţii. Xenopol, i. r. iii, 175, cf. 191, Barcianu, Alexi, w., Iorga, c. i. ii, 152, I. Brăescu, m. 69, Delavrancea, o. ii, 39. Paharnicul oferea numai primul pahar, cuparul pe celelalte, bul. com. ist. v, 137, cf. 27. Paharnicul a dres iar vin tn cupe şi înălţimea sa Birtoc a lăcrămat. Sadoveanu, o. xii, 375. Dară sora Miutui, Paharnica domnului, Cu pahar la masă-mi da. mat. folk. 184. <0> Vei (sau mare) paharnic ori marele paharnic, paharnic mare, paharnicul cel mare = dregător de curte cu atribuţii speciale la ospeţele domneşti şi care avea şi sarcina de a administra viile şi pivniţele domneşti; şeful paharnicilor. Iară pre sama păharnicului celui mare trebuiesc iar 2 păhar(ă) să fie tot cu capac(e) (cca 1635). Iorga, b. r. 93. Paharnic mare şi pârcălab la Cotnari şi la Htrlău are obiceaiu să direagă domnului la zile mari, la mese cu pahar. Ureche, let. i, 104/24. După dvorba păharnicului celui mare, dvoreşte la masă. id. ib. 105/28. Adecă eu Gheor-ghe, marele păha(r)nic, scriu şi mărlurisescu cu acest zapis al mieu (a. 1651). gcr i, 151/27, cf. Simion dasc., let. 22, Şi boieri pe-ceşti boieri:... Ion Buhuş, vel-păharnic; Iordachi Rusăt, vel-visternic. Neculce,
2-0. 1197
154
PAHARNICEASĂ
— 18 —
PAHUŢĂ
 l.   133, cf. BUL. com. ist. v, 137, gcr i, 343/13. Tri-mis-au pre Cernica vel Armaş cu ctţiva slujitori..., fiind şi Cornea Brăiloiu vel paharnic acolo (începutul sec. xviii). mag. ist. ii, 174/16. Ion Sturzea marele paharnec. R. Greceanu, cm ii, 158, cf. 137, gcr ii, 97/21, ŞXineanu, d. u. A venit lingă măria sa, cu pocal de argint, marele paharnic. Sadoveanu, o. xi, 336. (Cu alte determinări care arată ierarhia) Păharnicul al doile... dvoreşte la masă şi direge păhare cu băuturi la domnu. Ureche, let. i, 105/28. Păharnicul al treilea... ctnd nu direge şi el la masa domnului. Simion dasc., let. 24. O F i g. Paharnice, ne toarnă tn primăvară nouă Străvechiul vin al toamnei. Pillat, p. 15. + Titlu dat boierului care strîngea, de obicei la oraş, dările de pe vinul vîndut; persoană care avea acest titlu. Voi păharnicilor..., numai să vă luaţi păhărnicia de ctrciumile den oraş, iar tn sat, nemic să nu mergeţi (a. 1 627). bul. com. ist. v, 135.
   2.   S. m. (învechit şi regional; prin lărgirea sensului) Persoană care toarnă băutura în pahare, la diverse ocazii (ospeţe, nunţi etc.). Fu iară după aceaia cum păharnicul Iu craiu den Eghipet şi cocătoriul de pite greşiră... înaintea craiului. Palia (1581), 162/7. Greşi cel mai mare peste păhamicii împăratului Eghi-petului şi cel mai mare peste făcătorii de ptine. Biblia (1688), 301/20, cf. Pann, p. v. ii, 8/10. Astăzi paharnic e Hiltruna, Copila cea frumoasă, că-i vechiul obicei Al neamului, paharul la zile mari să-l bei Turnat de cea mai dragă fecioară ce-i tn casă. Coşbuc, p. i, 161. De-a vedea că eşti harnic, Te-a pune de paharnic. BÎrlea,
 b. 58, cf. alr h/i h 164.
   —    PI. : paharnici. — Şi: (învechit şi regional) pă-hărnie, -ă, (Învechit) pahârnec, -ă s. m. şi f.
   —  Pahar + suf. -nic.
   PAHARNICEÂSĂ s. f. v. păhărniceasă.
   PAHARNICUL s. m. v. păhămlcel.
   PAHĂ s. f. v. palhă 2.
   PAHÎBĂ s. f. (Regional) Cusur, defect (Berbeşti-Sighetul Marmaţiei). Cf. Iorga, s. d. xvii, 17. Iară, de cumva cineva va afla ceva pahiba... , cu iertare să îndrepte cu d(u)hul bltndeţelor (a. 1820). id. ib.
   —  PI.: pahibe.
   —  Cf. hibă.
   PAHIDÎRM s.n. Denumire generică dată animalelor masive cu piele groasă, cu păr puţin (ca elefantul, hipopotamul, rinocerul, porcul), care fac parte din diferite categorii taxonomice. Clasificafia sugătoarelor... să tmpărţeşte tn 13 ordinuri, precum: ...pahidermele sau cu piele groasă. J. Cihac, i. n. 15/26, cf. Stamati, m. 70. Zonele tropicale înfăţişează animalele cele m,ai gigantice din ordinul pahidermelor (cu pele groase), s. e. elefanţi, rinoceri, ipopotami, cămile. Isis (1856), 502/3. Mamiferele ce au pele groasă cu păr foarte mic şi care nu rumegă se numesc pahiderme. Barasch, i. n. 289, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Faţă de volumele de azi... chitoburele acelea, cu scoarţe dintr-o sctndură şi cu slovele ctt bondarii, erau întocmai ca nişte pachiderme antedeluviane. conv. ut. xlii, 81, cf., ŞXineanu,
 d. u., enc. agr., Scriban, d. -0> (Adjectival) Animal pahiderm. + (Rar) Epitet batjocoritor pentru o persoană lipsită de bun-simţ, obraznică. Cf. Scriban, d.
   —    PI. : pahiderme şi (m.) pahidermi (ddrf, Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u., cade). — Şi: pachiderm, pagidgrm (Ursu, t. ş. 249) s. n.
   —  Din lat. pachyderma, fr. pachyderme.
   PAHIDERMÎE s. f. (Med.; rar) Elefantiazis. Cf. Bianu, d. s.
   —  Şi: pachldermie s. f. Bianu, d. s.
   —  Din fr. pachydermie.
  PAHIMENÎNGE s. n. (Anat.) Duramater. Cf. der.
  —  PI.: pahimeninge.
  —  Din fr. pachymeninfle.
  PAHIMENINGÎTĂ s. f. (Med.) Meningită a pahime-ningelui. Cf. Bianu, d. s.
  —    PI. : pahimeningite. — Şi paehimenlngftă s. f. Bianu, d. s.
  —  Din fr. pachymininjjite.
  PAHIPLEURÎTĂ s. f. (Med.) îngroşare şi alipire a foiţelor pleurei, ca urmare a unui proces inflamator cronic. Cf. dn 2, der.
  —  Pronunţat: _-ple-u-, — PI.: pahipleurite.
  —  Din fr. pachypleurite.
  PAHÎU subst. (Bot.; regional) Garoafă (Dianthus cargophylms). Cf. Borza, d. 59.
  —  PI. : ?
  —  Etimologia necunoscută.
  PĂUNĂ s. f. (Regional) Noroi1 (1). Ctnd e frig, ctnd pahna e întărită şi ochiurile de apă stnt îngheţate, distanţele se parcurg ca pe o şosea bătută, v. rom. iunie 1960, 67.
  —  PI. : ?
  —  Cf. bahnă.
  PAHdNŢ, -OĂNŢĂ subst. (Popular) 1. S. m. Soldat (cărăuş) din armata ţaristă. Cf. Filimon, o. ii, 181. Dar ce-ai păţit, mă, pohonţule, de te-ai sculat cu noap-tea-n cap şi faci aşa larmă? CreangX, p. 304. Nevasta sa fugise c-un pahonţ. Contemporanul, v2, 147. In faţa Vidinului stau românii, tn locul vagoanelor erau pahonţii. D. Zamfibescu, r. 188. Ticălosul de Neagu s-a îmbătat ca un pahonţ. Galaction, o. a. i, 71. Acolo au aflat muscalii că se potolise bătălia... Atunci... s-a mai muiat inima pahonţilor. RXdulescu-Codin,
  l. 79, cf. 127. + (în dicţionarele din trecut) Cărăuş, surugiu, birjar (de origine rusă). V. muscal1 (2) Cf. ddrf, Barcianu, Alexi, vi., ŞXineanu, e. u.
  2.   S. m. şi f. Epitet depreciativ pentru o persoană grosolană, necioplită sau murdară. Cf. Zanne, p. v, 470, Pamfile, j. ii, 158. Şi fiindcă flăcăii stăteau locului, le strigă ctt ce putu : — Afară... la treabă — ... hait! pahonţilor. Gîrleanu, n. 135. La ocnă, mtnca-te-ar holera, pahonţule! Sadoveanu, o. i, 483.
  —    PI. : pahonfi, -oanţe. — Şi: (regional) pohânţ, -oănţă s. m. şi f.
  —  Cf. rus. n e'x o t h h e iţ „infanterist“.
  PAHORNIţA s. f. v. podhorniţă.
  PAHT s. n. v. pact 2.
  PAHTÂ s. f. v. pafta.
  PAHUÎ vb. IV. Refl. (Prin Bucov.; despre ochi) A se Împăienjeni, a se înceţoşa. Cf. Lexic reg. 105.
  —  Prez. ind. pers. 3 : pahuieşte.
  —  Etimologia necunoscută.
  PAHUIĂC subst. (Prin Bucov.) „Băţ (bunişor)“. Lexic reg. 105.
  —  Pronunţat: -hu-iac. — PI. : ?
  —  Păhui1 -f suf. -ac.
  PAHUIĂLĂ s. f. (Prin Bucov.) înceţoşare, împăien-jenire a ochilor. Cf. Lexic reg. 105,
  —  Pronunţat: -hu-ia-,
  —  Palmi -f suf. -eală.
  PAHUÎŞTE s. f. (Prin vestul Transilv.) Pădure tînără de păhui1; copaci tineri, drepţi şi Înalţi. Cf. Teaha, c. n. 249.
  —  Păhui1 + suf. -işte.
  PAHIÎŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui p a h ă. V. palhă2. (Stroieşti-Suceava). Cf. Coman, gl.
  —  PI. : pahuţe.
  —  Pahă + suf. -uţă.
174
PAI1
— 19 —
PAI1
  PAI1 s. n. 1. Tip de tulpină simplă, subţire, tubu-lară, In general neramificată, cu internodurile lipsite de măduvă, caracteristic pentru cereale (griu, orz, ovăz, orez etc.) şi pentru alte plante din familia grami-neelor; (la pl.) grămadă de asemenea tulpini uscate rămase după treierat avînd diferite Întrebuinţări. Luă bozii şi-i puse supt paiele cămilelor şi şăzu (lesupra. Palia (1581), 126/18. Ceia ce vor pune foc la grajd sau la alt loc unde va sta finul sau paiele, acestora ca să li st taie mlnule. prav. 23. Fin nu iaste, paie nu-ş slnt (a. 1649). Iorga, b. r. 46. Unde mănea... nice frunze, nice paie ori iarbă... nu rămlnea. M. Costin, let. i, 324/12. Paie... multe stntla noi şi loc de odihnit. Biblia (1688), 162/9. Au pus lease împletite bine, aşter-ntnd paie şi pleavă peste lease. N. Costin, let i a, 64/22. Ca paiele preste arie măturtndu-le tntr-acesta chip le întoarse. Cantemir, ist. 97. înlr-o sanie cu paie l-au pus, avlnd numai un covor şi o perină. R. Popescu, cm i, 458. Gropile să hie acoperite Cu frunzare, paie şi nuiele. Budai-Deleanu, ţ. 115. Nu pot. .. să ia macar un pai fără voia stăptnului moşiei (a. 1827). Uricariul, ii, 202. Vtntul să-i risipească ca paiele din arie! I. Golescu, în pr. dram. 85, cf. Conachi, p.
272.  Porunci să pună... praf de puşcă pe care-l acoperi cu paie. Bălcescu, m. v. 159. P-un pat de paie numai un biet bălrln boleşte. Bolliac, o. 16. Ca trestia cea naltă să fie paiul nalt! Alecsandri, Poezii, 43. Jandarmii ti închiseră tntr-o casă de gard învelită cu paie. Bolintineanu, o. 448. Vtntul aruncase paie aprinse pe tnvelitoare. Odobescu, s. i, 157. Sub o sttncă lingă focul ce pereţii ti afumă, Cezaru-i culcat pe paie, singur. Eminescu, o. iv, 138, cf. id. n. 35, 43. Spune-i că nu primeşti bani, ci numai attta grtu, cu paie cu tot, cit li putea duce d-ta tn spate. Creangă, p. 155. Să vă ascund eu tn şira asta de paie din bătătură. Ispirescu, l. 294, cf. 45. Privea galeş, răsucind vrun pai In mină. Delavrancea, s. 26, cf. id. t. 123. Unii cară clăile de pe ctmp, alţii adună paiele In şiră. Vlahuţă, o. a. ii, 70, cf. 72, 81. Paiele şi stuhut încep a curge tn toate părţile. Sevastos, n. 317. Zace greu pe-un strai de paie, Itngă-un coşcovit perete. Neculuţă, ţ. d. 114. Paiele din ctmp, de spaimă, în vtrtej acolo prinse se rotesc. Coşbuc, p. ii, 17, cf. 198. Attta strălucire-ncape în bordeiaşul vosV de paie. Goga, p. 10, cf. 69. Gospodarii seamănă cereale nu numai pentru negoaţe, ci şi pentru a-şi face paiele trebuincioase ca nutreţ. Pamfile, a. r.
102,  cf. 96, id. i. c. 193. Colosatul paielor de grtu sau de secară, cari urmează să fie folosite la împletituri pentru pălării, nu e meşteşug nou. Pamfile-Lupescu, crom. 218. Părea un sat sărac,... cu case mici, acoperite cu paie. Agîrbiceanu, a. 44. Unul făcu un şumuioc de paie, tl vtrt tn păcură şi-i dădu foc. GÎrleanu, n. 39, cf. 189. Negara cif, paiul subţire tşi mlădia dulce... spicu-i rar. Hogaş, dr. i, 105. Patul i se părea de fier, orictt îndrepta paiele sub cearşaf. Rebreanu, i. 190, cf. 10, id. r. i, 116. Măntncă mămăligă neagră, iar boii, paie. Galaction, a. 154, cf. id. o. 40. Băiatul întinse un ţol de ctnepă pe maldărul de paie. C. Petrescu, î. i, 252, cf. Sahia, n. 34, Iovescu, n. 41. în căciuli de stuh şi paie, Stupii stau pitiţi in ploaie. Arghezi, vers. 253, cf. 229, 323, Blaga, p. 129. Avea un păr ca paiele. Camil Petrescu, o. i, 42. Nu-mi bate capul ce-or glndi... N-am cosit din holda lor un pai. Beniuc, v. 9. Ardea un soare de ziceai că acuşi iau foc paiele. v. rom. februarie 1955, 150, cf. Galan, z. r. 68. Umpluse căruţa cu nişte paie de ovăz. Preda, m. 275. Adună fragi şi pe un pai le-nşiră. Labiş, p. 113. Văzu apoi Ungă uşă, pe nişte paie, un viţel, s aprilie 1960, 59. ■Clte paie sus pe casă, Attţia galbeni pe masă. Alecsandri, p. p. 103, cf. 391, Teodorescu, p. p. 139. Dorul meu n-are sălaş Nici pe paie, nici pe fin, Numai la bădiţa-n sin. Jarnîk-BÎrseanu, d. 138, cf. 260, 276. Fie-i trupu ctt un pai. Mîndrescu, l. p. 19. Muierea mea ţi-aduce paie ici-n casă şi-ţi aşterne. Reteganul, p. i, 65. Ctnd zburdă vitele şi porcii cu paie In gură, vremea are să se strice, şez. i, 18. Creşte mlndru, grtuleţ, La pai gros, la spic măreţ. Hodoş, p. p. 45. Griul era copt, răscopt, în spic ca vrabia, tn pai ca trestia, şez. iii, 242, cf.
48, 121, Pamfile, b. 55, 62. Mura-n casă-l slobozea, Jos pe paie-i aşternea. folc. transilv. i, 203, cf. 57, 187. Era spicul răsărit, Era spicul aurit, Era-n pai ca trestia, folc. mold. i, 267. Vede paiul din ochiul altuia, dar nu vede bîrna din ochiul lui, se spune despre cel care observă cu uşurinţă greşelile sau defectele altora, dar pe ale lui, mai evidente, nu le vede. Cf. lm, Zanne, p. ii, 327. Tatăl aduce paiele ca aurul, fiul risipeşte aurul ca paiele. Zanne, p. iv, 652. De paie Nu se îngraşă o oaie. id. ib. 623. Cu un pai găina nu se-ngraşă. id. ib. i, 472. Ptntecele se umple şi cu paie şi cu fin (= omul poate mînca şi mai bine şi mai rău). Cf. id. ib. ii, 391. Paiul, ctt de mic, tşi are umbra lui (= orice lucru, cît de neînsemnat, are
o   anumită importanţă). Cf. Baronzi, l. 61, ddrf. Timpul cumpără paiele şi nevoia le vinde. Baronzi, l. 63. Cu vreme şi cu paie Muşmulele se moaie (= cu răbdare se atinge ţinta dorită). Cf. Zanne, p. i, 224. Leagă-l de gard şi dă-i paie, se spune despre un om prost, nătlng. Cf. id. ib. iii, 163. Oastea unui crai Intr-un vîrf de pai (Macul). Săghinescu, v. 97. Am un cal cu-n dinte, Toată ziua măntncă paie Şi baligă nu face (Cîrligul de paie). Pamfile, c. 19. O F i g. Vai, juptne!... Nu cerşeşte un român, Nu cerşeşte ctt mai are un pai de nădejde-n stn. Hasdeu, r. v. 10. A dat foc paielor închipuirii populare. Galaction,
0.  a. i; 335. Prin ceaţa mtnjită cu humă Se micşorează carul cu paie de brumă. Arghezi, vers. 233. 0> (Adesea la sg. cu valoare de pl.; ca material de confecţie) Măriuca cea micuţă avea o pălărie de paie. Slavici, n. i, 27. Luminiţa tşi scoase pălăria de pai. C. Petrescu, î. i, 6, cf. id. c. v. 90, 204, id. a. 362. Pălăria de pai era pusă pe ceafă. Teodoreanu, m. ii, 125, cf.id. m. u.
236.  îşi aşeză cu grijă pe păru-i castaniu o pălărie mare de pai negru. Sadoveanu, o. viii, 316, cf. vii,
82. Două suluri moi de catifea se sprijineau la capete pe speteze ornamentate cu împletituri de pai. Călinescu,
e. o. i, 31, cf. 91, id. s. 65, 287. Are o pălărie de paie. s iunie 1960, 70. <0> (Rar) Ţigară cu pai = ţigară cu carton. Erau [ţigări] de cele cu pai de care fumează numai domnii. Reteganul, p. i, 64. ^Loc. adj. (Popular) In paie = (despre grîu) care nu a fost secerat sau treierat. Să-mi las boi şi grtu tn paie Şi s-o iau cătră bătaie. Jarnîk-BÎrseanu, d. 302. Eu mă duc la grea bătaie, Tu rămti cu grlu-n paie. id. ib. 316. <0” E x p r. A da în pai, se spune despre cereale cînd începe să le crească tulpina. Cf. Cihac, i,190, ddrf, Barcianu, Alexi, w, A-şi aprinde paie-n cap = a-şi atrage, a stlrni nemulţumirea, mînia cuiva, a se băga în belea, a-şi găsi beleaua. Dintr-o vorbă Iţi aprinzi paie tn cap. Pann, p. v. iii, 9/7, cf. Baronzi,
1.  47. Văztnd că mi-am aprins paie-n cap cu asta, am şterpelit-o de acasă. Creangă, a. 41, cf. id. o. 6, Zanne, p. ii, 828, v, 536. Să nu ne vadă nevastă-mea, că-mi aprind paie In cap. Sebastian, t. 253, cf. cv 1949, nr. 8,19. Să vezi ce mai paie-n cap ai să-ţi aprinzi. Galan, z. r. 393, cf. t septembrie 1962, 51, com. din Piatra Neamţ. A pune paie pe (sau peste) foc sau a stinge focul cu paie = a întărită şi mai mult, a aţîţa (pe cineva); a Înrăutăţi, a agrava (o situaţie). Au stins bine focul cu paie. Neculce, l. 127. Cică vrei să stingi cu paie Focul ctnd e-n clăi cu fin. Coşbuc, p. i, 226, cf. Zanne, p. i, 180. Oamenii trag cu urechea şi, dtndu-şi coate, rid şi pun paie pe foc. Vlasiu, a. p.
81. Arde foeu-n paie ude, se zice despre un sentiment,
o  pornire care mocneşte (fără a izbucni). Dăduse şi el tn plrpăra însuratului... Vorba ceea: arde focu-n paie ude. Creangă, p. 166, cf. Zanne, p. i, 180, Pamfile, j. ii, 158. Foe de paie = entuziasm, sentiment, pasiune de scurtă durată, trecătoare. Amor!... vorbă să fie!... foc de paie, lumină de licurici. Gane, n. iii, 102, cf. Zanne, p. i, 181, Barcianu, Şăineanu, d. u. A întemeia (ceva) pe paie = a clădi (ceva) pe temelii nesigure, şubrede, a clădi pe nisip. La ei norocul este întemeiat pe paie. Negruzzi, s. ii, 241. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. Ctnd ti fi mai sănătos Să nu iai un pai de jos. Reteganul, tr. 134, cf. Sevastos, c. 26. A nu se pricepe să împartă un pai
175
PAI2
— 20 —
PAIANJIN
 Ia doi boi sau a nu şti să încurce două paie, a li bun de paie, se spune despre un om care nu este In stare să priceapă un lucru cit de simplu, care nu e bun de nimic, care e prost. Nu le pricepi să împărţi un pai la doi boi. Pann, p. v. i, 7/13, cf. Românul Glumeţ,
 3. Cer sfat la un cap [de] muiere care nu ştie să încurce două paie. Zanne, p. i, 237, cf. ix, 498. Om (sau, rar, tată etc.) de paie persoană etc. (lipsită de personalitate, de valoare, de caracter) pe care cineva o folor seşte" drept paravan, pentru a-şi atinge scopul. Tatăl adevărat tşi cultivă, tn depărtare, clienţii şi celebritatea, iar celălalt, de paie, pufneşte şi înjură situaţia. Galaction, o. a. j, 53. Cumpără moara cu două mii de lei printr-un om al lui de paie. Sadoveanu, o. vn, 148, cf. Zanne, p. ii, 380. (Familiar) Văduvă sau (rar) văduv de paie = soţie sau soţ care a rămas o perioadă scurtă de timp fără soţ sau, respectiv, fără soţie. (Regional) A fugi ca tăunul eu paiul = a fugi foarte repede. Fuge şi Scaraoschi după ceilalţi, ca tăunul cu paiul. Creangă, p. 306, cf. Zanne, p. i, 668. (Regional) Fîn ori paie? = bine sau rău? Ei, da ce-i tată: fin ori paie ? Reteganul, p. v, 9. Ăl cu paie, ăl cu îîn 1, se spune, ironic, unei persoane (mai ales unui ostaş) care nu ştie să ţină cadenţa în mers (într-un grup), care nu ştie să deosebească piciorul sting de cel drept. (Familiar) La paie I = â) strigăt cu care se gonesc clinii; p. ext. se spune, ironic, oamenilor care cască cu zgomot sau chicotesc. Cf. bul. fil. v, 170, 182, Graur, e. 123 ; b) se spune cuiva pentru a-1 determina să tacă sau să stea de-o parte. Cf. Graur, e. 123. + Fragment de pai1 (1) sau tub subţire dintr-un material plastic, cu care se sorb unele băuturi. A băut spirluri tari din sticle cu forme ciudate, cu un pai înfipt tn plută. C. Petrescu, î. ii, 228. Îşi sorbea mazagranul printr-un pai lung şi gros. Stancu, r. a. i, 233. + P. ext. (Adesea urmat de determinări care indică planta) Tulpina unor plante nepăioase. Iar paiul malaiului şi al susanului cit să face ca un copaciu. Herodoţ (1645), 80, cf. drlu. în lucrarea bobului gospodarii bagă foarte mult tn samă paiele lui, fiindcă aceste... dau un nutreţ minunat pentru cai, vaci şi oi.
 I. Ionescu, c. 160. Coceanul... se mai numeşte stru-jean... Pe alocuri i se mai zice şi pai de cucuruz. Pamfile, a. r. 87. La un fir de ctnepă deosebim rădăcina, firul, băţul sau paiul. id. ib. 169. După ce fasolele au fost bătute..., paiele se scutură bine in furcă, făctn-du-se din toate un porcoi, id. ib. 186, cf. alr Sn i U 96/95, a ii 7, 12,
   2.    P. anal. (Urmat de determinarea „de chibrit“) Băţ de chibrit. Cf. Săghinescu, v. 97. Să nu ţti paiele de chibrit cu gămălia tn fundul cutiei. Gorovei, cr. 260. Ptlptita flăcăruie Tremură pe paiul de chibrit. Labiş, p. 367. Două pai di chibrituri, alr i 1 610/590, cf. a ix 5.
   3.    (Mold.; art.; şi In construcţia de-a paiul, Pamfile, s. v. 160) Numele unui joc de copii In care cei care joacă stau aşezaţi în cerc şi aşteaptă cu mîinile la spate paiul1 (1) pe care unul dintre ei il poartă pe la fiecare. Cf. Pamfile, j. iii, 17, h x 87, 378, 454, xii 229, 376, xvi 153, şez. ix, 17.
   4.    (Astron.; regional, mai ales Transilv. şi Ban.; în sintagmele) Paiele ţiganului (sau ţiganilor, lui nănaşu) ori carul (sau cărarea, calea, drumul) de paie (sau cu paiele) ori cărarea (sau drumul) paielor ori calea (sau drumul) ţiganului cu paie = calea lactee. Cf. Pamfile, cer. 188, dr. iii, 423, H xviii 78, Vaida, alr i 1 226, alr n/36, 2 464/223.
   5.    (Regional; şi in sintagma' pai lung, Păcală, m. r. 24) Plantă din familia pirului (Carex canescens). Cf. h ii 207, xi 338.
   6.    (Munt.) Flori-de-paie (Helichrysum bracteatum). Cf. Borza, d. 82.
   —     PI. : paie şi (regional) paiuri (a iii 3). — Şi; (regional) pâie s. n.
   —   Lat. palea.
   PAI2 s. n. (Regional) 1. Lină nouă, măruntă, care le preşte oilor primăvara, Înainte de a fi tunse. Cf.
 dr. i, 416, xi, 121. Oile prind să aibă pai. chest. v 159/46, cf. 159/21, 37, 61, alr i 1 777/215, a v 14., Glosar reg.
 2.    Grăsime de pe lina oilor (Corbu-Borsec). Cf. chest. v 164/19.
 —  Etimologia necunoscută.
 PAIÂ 1 s.f. 1. Demnitate, funcţie Înaltă In Imperiul otoman. Nu mult după aceasta s-a făcut... chehaia gineri-său Mehmed şi tntr-această vreme i-a dat şi paiaua ce o are chehaialtcul acum. Văcărescul, ist. 273,. cf. şio n2, 93.
 2.    Titlu onorific dat, In ierarhia boierească din ţărffe române, boierilor care nu aveau slujbă de stat, (Învechit, rar) p a i e 11 c; persoană care avea acest titlu. Cf. m a z i 1   (11). Mlnca ruşferturi destule,
 căztnd la boierii, căci era paietele ieftine (sflrşitul sec. xviii). let. iii, 201/11. Atunce au adus pe fiiul său şi l-au îmbrăcat cu căftan dlndu-i paia de comisia cea maree (sflrşitul sec. xviii). ib. 251/31. Le-au făcut multă cinste... dtndu-i... cucă şi sangiac şi două tuiuri, paia de trei. Văcărescul, ist. 255. Vă cinstim cu paiaua polcovniciei Craiovei (a. 1788). şio n2, 93, cf. tdrg, Alexi, w., I. Brăescu, m. 69. A scris nişte însemnări tn care arăta cum se înfăţişa o reuniune boierească la marele vornic, paia tn vremea aceea. Camil Petrescu, o. ii, 433. O (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Toţi boierii divanişti cei halea, mădu-lările obşteştii adunări şi boierii de rangul I-iu paia, vor sta tn rtnd pe amtndouă părţile, cr (1834), 1032/44. Vodă adunase pe boierii halea şi paia. Ghica, s. 322, cf. şio ii2, 93, ddrf, Şăineanu, d. u. (Precedlnd denumiri de dregători) Aşa şi pe boierii pămtnteani le-au dat boieriile grecilor... pă dumn(ea)lui cluc(e)rul Gianoglu din cluc(e)r, paia spăt(a)r, pă mine din pah(a)r(nic), paia posl(elni)c (a. 1786). Furnică, i. c. 137. <>Expr. (învechit şi regional) A da paiele (cuiva) = a măguli, a flata (pe cineva); a Îngădui (cuiva) prea multe, a fi prea Îngăduitor, a da nas. încep voroava cu paşa, Farmachi tl lăuda, măguliluri şi paiele tnctt se putea ti da. Beldiman, e. 90/2. încă te uiţi la ei, bărbate, zicea mama, şi le dai paiele! aşă-i? Creangă, o. 199, cf. Zanne, p. i, 236. Nu-i mai da paiele că-i destul de pornii! Coman, gl.
 —  PI. : paiele.
 —  Din tc. pâye.
 PAIA 2 s. f. (Prin nordul Munt.) Piatră lată folosită de copii la anumite jocuri, cv 1951, nr. 9 — 10, 47.
 —  Accentul necunoscut. — PI.; ?
 —  Etimologia necunoscută.
 PAlAJEN s. m. v. păianjen.
 PAIÂJlN s. m. v. păianjen,
 PAIAnDRU s. m. v. paiantă.
 PAIÂNGĂN s. m. v. păianjen.
 PAIANGĂNÎL s. m. v. păienjenel.
 PAIÂNGEN s. m. v. păianjen.
 PAlANGIN s. m. v. păianjen.
 PAlANGINĂ s. f. v. păianjen.
 PAIANGINÎL s. m. v. păienjenel.
 PAlANGIN OS, -OASĂ adj. v. pălnjinos.
 PAIÂNJEN s. m. v. păianjen.
 PAIANJENÎŞ s. n. v. păienjeniş.
 PAIĂNJIN s. m. v. păianjen.
191
PAIANJINE
— 21 —
PAICĂ
   PAIANJINE s. m. v. păianjen.
   PAIAîNT s. n. v. paiantă.
   PAIANTĂ s.f. 1. Fiecare dintre piesele de lemn, rotunde sau fasonate, care proptesc stlipii caselor ţărăneşti, c h e z a ş ; sistem de construcţie a pereţilor unor case, care constă dintr-un schelet de lemn ale cărui spaţii goale slnt umplute sau acoperite cu diferite materiale (Împletituri de nuiele tencuite cu lut, chirpici etc.) ; p. r e s t r. material care umple sau acoperă scheletul de lemn amintit ; p. e x t. perete astfel construit. 37 paianturi bez 4 daţi cu ţidulă (cca 1821). Iorga, s. d. xxi, 416. 40 grinzi pentru paiente (a. 1828). doc. ec. 414. Casa este cu... caturi tn paiente. cr (1834), 3482/36, cf. doc. ec. 770. Intre două săgeţi se pun şi ctte 4 paianturi cruciş tnchiate. I. Ionescu, c. 167/26. A făcut o casă tn paien-turi. id. p. 59, cf. Jipescu, o. 68. Se ridică... casa ruinată, tn ale căreia ziduri se vedea, pe ici pe colo, paianta. Slavici, n. i, 268. Cele două-lrei clrciumi zidite tn paiente... tşi dau obloanele de pereţi. Macedonski, o. iii, 50, cf. şio ii1( 280. Se întindea tn fund un şir de odăi joase zidite tn paienlă. conv. lit. xxv, 521. Casa cădea. în paiente hiţruiau nevăsluici. Klopştock, f. 187, cf. 287. Nu ţinem să oferim ... teatre de paiantă. GXxinescu, s. 210. Li se arătă mai tntli o magazie de paiantă. Camil Petrescu, o. i, 450. Tinda a fost împărţită tn două printr-un zid de paiantă. Stancu, d. 437, cf. 273. Apar pricăjite şi rustice curţi domneşti şi boiereşti din paiantă săracă, v. rom. ianuarie 1954, 207. Se minunau de cttè se făcuse acolo din ptnză şi paiantă. Pas, z. ii, 65, cf. v. rom. decembrie 1958, 21. Sistemul de construcţie tn paiantă e folosit... la executarea construcţiilor provizorii, ltr 2, cf. h ii 118, xiv 351, chest. ii 102,124, alr i 653, 689.
   2.    (Regional ; in forma paiant) Cui lung şi gros, cu floarea mare, care serveşte la fixarea căpriorilor sau a grinzilor (Bogdana-Vaslui). Lexic reg. 61.
   3.    P. anal. (Regional) Cartilagiul nasului (Nuc-şoara-Glmpulung). alr ii/i mn 5, 6 839/784.
   —     PI. : paiante şi paiente. — Şi : (regional) paiănt (chest. ii 124/186 ; pl. paiante şi paianturi) s. n., paiândru (ib. 102/189) s. m., paient (ib. 102/30 ; pl. paienturi) s. n., paiéntâ s. f., (neobişnuit) paidăntă (Pamfile, i. c. 420) s. f.
   —  Din tc. payanda „proptea, suport“.
   PAlANŢ s. m. v. paiaţă.
                                                   PAIÂŢ s. m. v. paiaţă. f
   PAIAŢARLÎC s. n. (Rar) Bufonerie ; f i g. lucru de nimic, fleac. Nu stnt fonduri ? Dar pentru lucruri inutile cum stnt fonduri? Pentru toate paiaţar-ticurile cum ies bani? Ulieru, c. 71, cf. Iordan, l. r. a. 190.
   —  Pl. : paiaţarlicuri.
   —  De la paiaţărie.
   PAIAŢĂ s. f. 1. Personaj comic în reprezentaţiile de circ, la diferite serbări populare etc., măscărici, saltimbanc, clovn; bufon. Cf. Stamati, d. împăratul e comic, are cu sine păieţi. Pann, in Contribuţii, i, 35, cf. Polizu. Ce şi-a făcut el socoteala? — să intre tn circ pe mofturi şi să rămtie cu sfanţul să ia tutun şi alune prăjite pentru paiaţe. Caragiale, o. i, 20, cf. iii, 65, ddrf, Barcianu, tdrg. La amtndouă textele se mai adaug persoanele menite să facă partea glumeaţă: paiaţa, moşul şi harapul. Pamfile, cr. 158. Mulţimea se aprinde Şi rtde, strigă-njură. Paiaţa se desprinde Din gloată. PeticX, o. 82. Văzut-aţi voi, bre, paianţi de cei cu musleţite rase, care joacă pe frtn-ghie şi se dau de-a tumba? Hogaş, dr. ii, 131. Săteni cu feţele liniştite... se purtau tncet spre comedii unde urlau paiaţe pestriţe, tuc, vi, 93. Eu pretutindeni caut
 In viaţă Prilej de rls la fiecare pas — Şi-adesea pltng subt fardul de paiaţă. Topîrceanu, p. o. 92, cf. Teodorescu, p. p. 121. + Epitet depreciativ pentru un om neserios, ridicol etc. Arta nu-i de voi. — în lături, sttrpituri fără simţire... Dar la glorie-n ce vremuri şi tn care ţar-ajung Astfel de paiaţi ? Vlahuţă, p. 87. Ludovic al xxvn-lea era o nenorocită făptură omenească, o paiaţă tncoronată, fără voinţă şi fără cap. lit. Antimonarhică, 161, cf. Z.anne, p. iv, 533.
   3.   Păpuşă Îmbrăcată ca o paiaţă (1). Nişte jucători pe frlnghie... un paiaf, un sofragiu şi un arap... Aceste păpuşi se pleacă şi să octrmuiesc după voinţa mehanicului. cr (1830), 1081/37. Celor nevinovaţi, păpuşile ori soldaţii de plumb sau toate dihăniite şi paiaţele vorbitoare li se cuvin. Anghel, pr. 179. Sub pătură dezvelise... o paiaţă de plslă. C. Petrescu, s.
 205. De-un picior al pianului [era] rezemată o păpuşă:
 o paiaţă cu talgere. Sadoveanu, o. vi, 515, cf. xn, 656.
 O paiaţă umplută cu tărlţe. H. Lovinescu, c. s. 49.
   —    Pl.: paiaţe. — Şi: (Învechit) paiăţ (pl. şi păieţi), paiăriţ s. m.
   —  Din rus. naaiţ, fr. paiUasse, germ. Palazze.
   PAIAŢĂRÎE s. f. Artă, meserie de paiaţă (1). Italienii. .. întrec pe oricine tn paiaţărie. Codru-DrX-guşanu, c. 242. + Exhibiţie executată de o paiaţă (1); clovnerie, bufonerie, (rar) paiaţarllc. După toate jocurile. .., focuri de artificii, paiaţării, ieşea şi domnişoara Henrlelle călare. Caragiale, n. s. 123, cf. Scriban, d., dl, dm. + P. e x t. Reprezentaţie scenică lipsită de valoare. Subvenţia avtnd o altă destinare decll aceea de a încuraja paiaţeriile actuale. Alecsandri, s. 5, cf. dl, dm. 4- F i g. Purtare sau atitudine neserioasă, caraghioasă. Cf. Scriban, d.
   —  Pl. : paiaţării. — Şi: (învechit) palaţerie s. f.
   —  Paiaţă + suf. -ărie.
   PAIAŢERÎE s. f. v. paiaţărie.
   PAÎC s. m. Soldat din garda personală a sultanului sau a domnitorilor ţărilor române; p. g e n e r. soldat din garda unui suveran; p. e x t. sol, curier. Acmu pune păicii tăi la toate porţile cetăţii. Herodot (1645), 38. cf. 51, 196, 201, 278. Stnt paici pănă la 100, aceştiia toţi nu lipsesc de lingă curlea împăratului. Ureche, l.
 122, cf. 240. Mai aproape merg selaţii... Şi dinainte şi dinapoi stnt şi paici. Simion dasc., let. 109. Au nemerit un glonţ den stneaţă şi pre Matei Vodă... şi l-au priceput îndată un peic şi au năvălit la scara lui Matei Vodă să nu cumva cază. M. Costin, let. i, 313/15. Au purces... cu alai domnesc, siimeni, paici, plnă la curte. N. Costin, let. ii, 86/5. I-au venit veaste precum Gothofred au perit ucis de paicii săi. Gantemir, hr. 350, cf. 344. Pe doi paici împărăteşti, cu caftane tmbrăctndu-i, s-au dus la gazdă. R. Greceanu, cm ii, 128. Printre paicii domnului, merg şi alţi oameni împărăteşti, aproape de domn. Gheorgachi, let. iii, 290/9, cf. 298/8, 321/30. I-a dat şi peici împărăteşti cum da numai hanului. VXcXrescul, ist. 255. I-au trimis Intru tmpărăţiia carea ti era lui rlnduită cu paici (sau ciohodari) luminaţi. Yarlaam-Ioasaf, 157T/17. Umbla prin cetate avtnd şase paici înaintea sa şi un şerb după sine. Şincai, hr. ii, 232/14, cf. Budai-Deleanu, lex., lb. Paicii slujeau lingă domn şi erau încinşi cu brtne de argint şi purtau săbii şi lănci. BXlcescu, m. v. 650, cf. 645, Baronzi, l. 116, şio na, 95, ddrf, Alexi, 'w. Vlnatul se împarte Intre vtnători: pieile şi blănile le iau paicii ce Incunjură pe domn. Iorga, c. i. i, 173, cf. tdrg. Doi paici ţineau de frtu calul domnului. Sadoveanu, o. v, 628, cf. x, 180, xi,
 293, xiii, 32. El din cuib n-a zbura Plnă ce el n-a mlnca Carne dulce de paie. Marian, o. i, 111.
   —  Accentuat şi: pdic. Barcianu, Alexi, w. — Pl. :
 paici. — Şi:   (Învechit)  paiciu (Alexi, w.), păic,
 peic s. m.
   —  Din tc. peyk.
   PAICĂ adv. v. parcă
303
PAICEA
— 22 —■
PAINGEN
   PAICEA s. î. v. pacea.
   PAICÎU s. m. v. paie.
   PAIDÂNTĂ s. f. v. paiantă.
   PAIDAŞ s. n. v. păitaş.
   PAIDOS subst. (învechit) Repaus (după lucru); siestă. Nici un ban să nu le oprească sărdariul, nici leu de car, nici ort de om pedestru la purces, nici bani de paidos..., ci toată plata lor să li se dea deplin (a. 1741). Uricariul, iv, 402, cf. Cihac, ii, 602, Zeitschrift, xix, 388, şi o n2, 158, tdrg, cade. + (Cu valoare de interjecţie) Exclamaţie care reprezintă un semnal de Încetare a lucrului. Cf. Cihac, ii, 602, I. BRĂESCU, M. 69, ScRIBAN, D.
   — Accentuat şi: păidos. Cihac, ii, 602, Scriban, d.
   — Din tc. paydos.
   PAIDtiŞCÂ s. f. (Cor.; Dobr.; mai ales art.) învlrtită. Vioara zicea o melodie săltăreaţă ca In paiduşca. PÎbvescu, c. 48, ci. 187, Varone, d., alr i 1 477/679.
   — Din bg. nafiHyuiKa.
   PAlE s. n. v. pai1.
   PAlfijIIVE s. m. v. păianjen.
   PAlfijlN s. m. v. păianjen.
   PAIELÎC s. n. (învechit, rar) Paia1 (2). Boieriile cele numeroase, numite paieltcuri, care le împărţea persoanelor ce nu era In dregătorii (a. 1835). Uricariul, viii, 137, cf. şio ii2, 93.
   — Pronunţat: pa-ie-. — PI. : paieltcuri.
   — Paia1 + suf. -lic.
   PAlfiNGIN s. m. v. păianjen.
   PAlfiNGINE s. m. v. păianjen.
   PAlfiNJEN s. m. v. păianjen.
   PAIE1VJE1VÎŞ s. n. v. păienjeniş.
   PAlfiiIJIN s. m. v. păianjen.
   PAlfiNJINE s. m. v. păianjen.
   PAlfiNT s. n. v. paiantă.
   PAIENTA vb. I. T r a n z. (Prin Olt.) A construi din paiantă (1). Cf. chest. ii 124/22, gl. olt.
   —    Pronunţat: pa-ien-. — Prez. ind. : paienlez. — Şi: păienţi vb. IV. gl. olt.
   — V. paiantă.
   PAIANTĂ s. f. v. paiantă.
   PAlfiRCIC s. n. v. paieric.
   PAlfiRIC s. n. Semn grafic în scrierea chirilică, de obicei fără valoare fonetică, pus după consoană, pentru a înlocui ierul mic (t) sau ierul mare (i) în poziţie neintensă. Cf. Alexi, w., Şăineanu, d. u. cade, dl, dm. De foarte multe ori In funcţie de paieric apar ierurile, l. rom. 1966, 147.
   —    Accentuat şi: paieric. Alexi, w. — Pronunţat: pa-ie-. — PI. : paierice. — Şi: (rar) paiircic s. n. cade.
   — Din slavonul ndMspkHHK'h. Cf. slavonul rejHii.
   PAlfiŞ s. m. (Regional) Persoană care se ocupă cu strînsul paielor 1, în timpul treieratului (Vaşcău). Teaha, c. n. 249.
   — Pronunţat: pa-ieş. — PI. : paieşi,
   — Pai1 + suf. -aş.
     PAIfiT s. n. Dispozitiv pentru astuparea provizorie, din exterior, a spărturilor mici produse în bordajul unei nave, sub linia de plutire. Cf. dn 2. Paietul e confecţionat din ptnză groasă de vele dublă, In general, pătrată, ltr a. Paietul face parte din mijloacele de salvare pe cari nava de mare.,. trebuie să le aibă tn permanenţă la bord. ib.
     —  Pronunţat: pa-iet. — PI: paiete.
     —  Din fr. paillet.
     PAlfiTÂ s. f. (Mai ales la pl.) Mică piesă rotundă, din foi metalice, sticlă subţire, celofan etc. ( cu o gaură la mijloc) care se coase sau se lipeşte pe haine, pe stofe ''etc., obţinîndu-se prin aceasta un anumit efect de strălucire, care înfrumuseţează obiectul, în special la lumina de seară ; (popular) fluture. Păretele de cărbune. .. strălucea tn lumina slabă a lămpilor ca paietele pe rochiile cucoanelor. Ardeleanu, v. p. 35, cf. cade. Faţa oceanului părea îmbrăcată tntr-o mantie de catifea albastră, bătută cu paiete setnteietoare, tn toate culorile ce se pot închipui. Tudoran, p. 432, cf. dl, dm, dn 2. Paielelele stnt întrebuinţate la ornamentarea costumelor naţionale româneşti (ii, fote etc.)..., la confecţionarea îmbrăcămintei exterioare pentru femei (rochii de seară, de ocazii etc.). ltr 2.
     —  Pronunţat: pa-ie-. — Pl. : paiete.
     —  Din fr. paillette.
     PAÎJÂN s. m. v. păianjen.
     PAIlAGHEN subst. (învechit, rar) Anexă (la un document). Să puie tnsuşi a sale scrisori de frunte şi pailaghen (adecă scrisorile acele care stnt trebuincioasă la scrisorile de frunte ca să să facă ceva dovadă asupra a cee ce să arată), rînd. jud. 231/12, cf. 361/12.
     —  Pl. : ?
     —  Din germ. Beilagen.
     PAÎJVG s. m., s. n. 1. S. m.Păianjen (1). Văzu den di-reapta solntului prestol ca un caier de fuior pălăind de vlnt sau ca neşle painjine de paing. Dpsoftei, v. s. noiembrie 114r/20. în mreajea paingului alte lighioi nu să pot prinde, fără numai musculiţe. Cantemir, hr. 24. Se uită vulturul şi vede înadins Paingu lingă el cum mreja au întins. Donici, f. i, 15/2, cf. 14/16. Paingului cine spune Cu meşteşug să întindă o mrejă. Conachi, p.
  294,  cf. 269. Pe noi femeile... un paing ne sparie. Negruzzi, s. i, 22. Paingul are cuib de mătasă. Alecsandri, t. i, 370, cf. ii, 123. Sus, paingul, pe un frasin, urzind plnza-i diafană Cu-al său fir de-argint subţire face-o punte-aeriană. id. p. iii, 48. Un paing toretnd un fir, coboară Asemeni unui saltimbanc. Anghel-Iosif, c. m. ii, 18. Aţa paingului. Pamfile, c. ţ. 282. <0> (Ca termen de comparaţie) Peste toată lumea, vrăjmaşii cei sufleteşti spre oameni întind ca şi paingul carele întinde mrejile sale. Cheia în. 10T/10. Glndesc că-n lumea noastră Stnt mulţi asămine ca şi paingu meu. Donici, f. i, 15/17.
     3.    S. n. P. ext. (La pl.) Păienjeniş (1). Mă-nvăluia uilarea-n uscatele painguri. v. rom. aprilie 1956, 10.
     —  Pronunţat : pa-ing. —■ Pl.: paingi şi (2) painguri.
     —  Din v. sl. *pa(j)QkT». Cf. slavonul na »nit,
     PAINGARÎŢĂ s. f. v. paingăriţă.
     PAÎNGĂN s. m. v. păianjen.
     PAINGĂRÎŢĂ s. f. (Regional) Numele unei plante din familia scaietului, nedefinită mai de aproape. Cf. Baronzi, l. 140, lm, Barcianu, Alexi, w., jahresber. v, 324.
     —     Pronunţat: pa-in-. — Pl. : paingăriţe. — Şi: pain-gariţă (lm), păingăriţă (Barcianu, jahresber. v, 324) s.f.
     —  Probabil din paing + suf. -ăriţă.
     PAÎNGEN s. m. v. păianjen.
ssswaaw»
PAINGENIŞ                                — 23 —                                  PAISPCI
  PAINGENÎŞ s. n. v. păienjeniş.
  PAÎNGIN s. m. v. păianjen.
  PAÎNGINE s. m. v. păianjen.
  PAINGINfiL s. m. v. păienjenel.
  PAINGÎNÎ vb. IV v. păienjeni.
  PAÎNGÎN s. m. v. păianjen.
  PAINGÎNĂRÂIE s. f. (Regional; cu sens colectiv) Păienjeniş (1). Au crescut dudăie şi buruieni împrejurul. .. [flntinii] şi paingtnăraie de i-a acoperit gura de nu se vedea nimic tntr-lnsa. Pamfile, cr. 112.
  —  Pronunţat: pa-in-,
  —  Paingîn + suf. -ăraie.
  PAÎNJEN s. m. v. păianjen.
  PAINJENÎL s. m. v. păienjenel.
  PAINJENÎ vb. IV v. păienjeni.
  PAINJENÎRE s. f. v. păienjenire.
  PAINJENÎŞ s. n. v. păienjeni?.
  PAINJENÎT, -Ă adj. v. păienjenit.
  PAÎNJIGĂ s. f. v. păianjen.
  PAÎNJIN s. m. v. păianjen.
  PAÎNJINĂ s. f. v. păianjen.
  PAÎNJINE s. m. v. păianjen.
  PAINJINÎ vb. IV v. păienjeni.
  PAINJINÎŞ s. n. v. păienjeniş.
  PAINJINÎT, -Ă adj. v. păienjenit.
  PAINJINdS, -OĂSĂ adj. v. păinjinos.
  PAltiL s. n. Pardoseală de lemn, linoleum, material plastic etc. care acoperă faţa interioară a navelor, pentru a Împiedica contactul direct dintre Încărcătura din magazii şi podea sau pentru a proteja mărfurile de umezire. Cf. ev 1950, nr. 5, 29, ltr 2.
  —  Pronunţat: pa-iol. — PI. : paioale.
  —  Din rus. nafton.
  PAION s. n. (Rar) I. Con sau cilindru de paie1 care serveşte ca ambalaj de protecţie pentru sticle. Cf. Nica, l. vam. Din paie se mai fac paioane, tnvelitori conice care servesc la ambalarea sticlelor cu băuturi fine. enc. agr. 413.
  2.  Unealtă nedefinită mai îndeaproape folosită la descărcatul vapoarelor. Daţi lopătarilor paioanele. sci, 1969, 131.
  —  Pronunţat: pa-ion. — PI.: paioane.
  —  Din fr. paillon.
  PAIPANfiLE s. f. pl. (Prin nord-estul Olt.) Papai-noage. V. papainog1 (I). Cf. Ciauşanu, gl.
  —  Cf. p a i p a n o g.
  PAIPANOAGĂ s. f. v. papainog1.
  PAIPANdG s. n. v. papainog *.
  PAIR s. m. Titlu purtat de marii vasali ai regelui In Franţa şi In Anglia, In epoca feudală, mai tirziu
(1814 — 1848) de membrii uneia dintre cele două camere legislative din Franţa, iar In prezent de membrii Camerei Lorzilor din Anglia; persoană avind acest titlu. Acest feliu de oameni stnt ştiuţi, Pe la noi, supt nume de viziri, De miniştri, de lorzi, de pairi. Budai-Deleanu, ţ. 355. [Parlamentul englez] se împarte In Camera Perilor seau cea de sus, cu 367 lorzi sau peri, şi in Camera Cumunilor (obştiei) sau cea de gios. ar (1829), 511/30. Ce-i pasă domnului, fiul domi-tale, daca Carol cel Mare a întocmit scei doisprezece pairi ai Franţei? CXpXţineanu,b. 14/4. Aceste camere stnt două: a parilor sau perechilor, adică a nobilor, şi a doua, Camera Deputaţilor, cr (1830), 409l/18, cf. 1802/40. Trimişii Camerii Pairilor au adus righii răspunsul lor către cuvtntul m[aiestăţii] s[ale], ib. (1832), 3472/31, cf. I. Golescu, c. [Puterea legislativă] se tnfăţuieşte prin două curţi sau cămări: prin Curtea Perilor sau de sus şi prin Curtea Deputaţilor sau de jos. Rus, i. i, 199/7. Aceste adunări... judicau asemenea In pricinile de vini mari politice, cum fac Camerile Lorzilor şi Pairilor In Englitera şi Franţa. BXlcescu, m. v. 10. Domnilor pairi şi domnilor deputaţi, stnt ferice reafllndu-mă in mijlocul dumneavoastră, cr (1848), 263/30, cf. Negulici, Stamati, d., ŞXineanu,
D.   U., CADE, ScRIBAN, D., DM.
   —    Pronunţat: per şi (rar) pa-ir. — Scris şi: per. — PI. : pairi. — Şi: (rar) par s. m.
   — Din fr. pair. — Par < lat. par.
   PAIHEAsA s. f. (Franţuzism învechit, rar) Soţie de pair. Cf. Negulici.
   — Pronunţat: pe-, — Pl. : pairese.
   — Din fr. pairesse.
   PAIRÎE s. f.,(în dicţionarele din trecut) 1. Calitate, demnitate de pair. Cf. Negulici, prot.-pop., n. d., cade. + (Rar) Totalitatea pairilor. A aplica, de esemplu, constituţia engleză la Moldo-Valahia, a forma din marea boierie o clasă politică, o peerie moştenitoare, ar fi a se consacra, a tnvecinici abuzul cel mai monstruos. Calendar (1861), 79/24.
   2. Feudă de care era legată demnitatea de pair-. Cf. prot.-pop., n. d.
   — Pronunţat: pe-, — Scris şi: peerie.
   — Din fr. pairie.
   PAIS s. n. (Plutărit) 1. Mişcare prin care se deplasează un buştean, Intr-o anumită direcţie, cu ajutorul ţapinei, fără a-1 rostogoli. Cf. Arvinte, term. 91. O (Adverbial) Dacă lemnul trebuie tras la deal sau mai la vale, ti prinzi cu ţapina pais şi-l tragi. id. ib. + (Cu valoare de interjecţie) Comandă la care se execută
o    astfel de deplasare. Pais înainte, pais tnapoil Arvinte, term. 158, cf. Lexic reg. 105.
   2.   Bucată de lemn care se pune sub ţapină pentru a ridica un buştean. Cf. Arvinte, term. 158. Cu ţapi-nele înfipte In trunchiul de brad, făceau mişcarea de ansamblu ca să salte lemnul. Vataful, cel care comandă, face cu ţapina lui plrghie, adică paiţ. Sadoveanu, o* xiv, 555.
   3.   Un fel de ţapină cu vlrful In sus (Izvorul Alb-Piatra Neamţ), av 33.
   — Pl. : paisuri. — Şi: paiţ s. n.
   — Din retorom. centrală pais.
   PAISAGIU s. n. v. peisaj.
   PAISÂC s. m. (Med.; prin Transilv.) Furuncul. Cf. Gheţie, r. m., bl vi, 192, arl ii/i h 117/219.
   — Pl. : paisăci. — Şi: paisic (bl vi, 192), păisâc (Gheţie, r. m.) s. m.
   — Etimologia necunoscută.
   PAISÎC s. m. v. paisăe.
   PĂISPCE num. card., s. m. v. paisprezece.
   PÂISPCI num, card., ş, m, v. paisprezece,
268
PAISPIE
— 24 —
PAJ
   PĂISPIE num. cârd., s. m. v. paisprezece.
   PÂISPRECE num. card., s. m. v. paisprezece.
   PÂISPRECELEA, -CEA num. ord. v. paisprezecelea.
   PAISPREZECE num. card., s. m. I. Num. card. Numărul care, în numărătoare, are locul între treisprezece şi cincisprezece.
   1.   (Cu valoare adjectivală) Patrusprădzeace dzile săntu astădzi de ctndu aşteptaţi nemtncaţi. cod. vor. 92/20, Prespre patrusprăzeace aii, eu iarăşi merş la ier[u]s[a]Zi/n. Coresi, ap. gcr i, 15/28. Au tăiat Patrus-prăzăci mii de prunci Din doi ani In gios mai mici (a. 1784). gcr ii, 140/16. La paisprezece ani, nimeni n-a avut douăzeci de ochi. Delavrancea, t. 137, cf. id. s. 24. Paisprezece sate din Vrancea pornesc proces'... contra cotropitorului. Diaconu, p. 13. Toţi cei patrusprezece ofiţeri ai batalionului de acoperire slntem îngrămădiţi aici. Camil Petrescu, u. n. 8. Vedea codana..., ductnd toată gospodăria la paisprezece ani. C. Petrescu, î. ii, 170. Era povestea a doi amorezaţi... scrisă cu paisprezece veacuri tn urmă. Sadoveanu, o. x, 261, cf. 601. Ctnd o fată ajungea la vlrsta de paisprezece ani, vorbea tn mod liber de măritiş. Călinescu, e. o.
 ii, 96. Am împlinit paisprezece ani. Stnt aproape flăcău. Stancu, r. a. iii, 17. Ai paisprezece pogoane de pămlnt. Preda, m. 160. O (Cu elipsa substantivului determinat) Copil să cheamă de la patru ptnă la patrusprezeace (a. 1652). gcr i, 164/5. A doua zi arestuiră capii opoziţiei tn număr de patrusprezece. BXlcescu, m. v. 44. Avem un vin cu opşpe şi unu cu paişpe. P. Constant, r. 141. La Braşov trebuia sd se mai urce cinci necunoscuţi şi la Oradea paisprezece. Barbu, p. 58. Eu de şepte, Ea de şepte, Amlndoi de patrusprece. Cătana, b. 103. <0> (în corelaţie cu „trei' sprezece“ sau cu „cincisprezece“ indică un număr aproximativ, nedefinit) Vreo paispce... cinspce. — Apoi să le numărăm, coane Fănică. Caragiale, o. vi, 78.
   2.   (Numărul abstract corespunzător) Cf. lex. marş; 240, Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg,
 ŞĂINEANU, D. U., ScRIBAN, D.
   3.   (Intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) De paisprezece ori a încercat să dea un telefon. -0> (Cu valoare de numeral multiplicativ) Cf. lex. marş. 240, LB.
   4.   (Precedat de „cîte“, intră în componenţa numeralului distributiv corespunzător) Merg clte paisprezece tn rtnd. O (Cu valoare adjectivală) Le-am dat clte paisprezece cărţi la fiecare.
   5.   (Cu valoare de numeral ordinai) Al paisprezecelea, a paisprezecea. In clte o fi astăzi? Uneori, mi se pare că e tn unşpce... Am pierdut toate socotelile. O fi treişpe, o fi paişpe. Sebastian, t. 82. <> (Cu elipsa substantivului determinat, de obicei subînţelegîndu-se „ora“, „ziua“, „data“ etc.) în paisprezece ale lunii. Trenul vine la paisprezece.
   II.  S. m. Semn grafic care reprezintă numărul paisprezece (II); p. e x t. desen, figură In forma acestui semn. A scris un paisprezece pe tablă.
   —    Şi: pătrusprezcce, (regional) păisprece, pdispri-zeee (alr i 223/350, 536, 538), păispce, pâispci (ib. 223/594, 618, 695, 708, 740, 744, 748, 890), pâispie (ib. 223/770), păişpee, pâişpe, păgprizece (ib. 223/370, 385), pătrusprăzeee, pătrugpreee num. card., s. m.
   —  Patru1 + spre + zece.
   PAISPREZECELEA, -ZECEA num. ord. (Cu valoare adjectivală sau substantivală; precedat de art. „al“, „a“) Care se află între al treisprezecelea şi al cincisprezecelea. A palrasprăzeace noapte fumu purtaţi noi Intru gerure. cod. vor. 90/5. Dumeneca a patraspră-dzeace. Varlaam, c. 502. Pentru a patraspredzeace pricină ce micşureadză giudeţul certarea, prav. 292. intr-a palrasprăzeace zi a lunii dentăi călră seară. Biblia (1688), 1001/6. La al patrusprăzeace ani pornind Dometian a doao gonire (a. 1693). gcr i, 308/18. Moartea lui Ludovic al patrusprezecelea, R. Popescu, cm i, 542.
La al palrusprăzecilea an al domnii[i] măririi sale lui Constandin Vodă. R. GreceAnu, cm ii, 120. Era acum a patrusprezecea oară... de ctnd puterile creştine se uneau împreună. Bălcescu, m. v. 37, cf. Polizu, ddrf.
   —    Şi: pátrusprezeeilea, -zecea, (regional) păisprecelea, -cea (Polizu), (învechit) pâtrasprăzeacelea, -zeacea, pátrasprezeacelea, -zeaeea, pâtrusprăzeacele, -zeacea, pâtrirsprăzeeilea, -zecea, pátrusprecelea, -cea (Polizu) num. ord.
   —  Paisprezece + lea.
   PAiSPRIZECE num. card., s. m. v. paisprezece.
   PAIŞ s. n. v. păiş.
   PAlŞPCE num. card., s. m. v. paisprezece.
   PAIŞPE num. card., s. m. v. paisprezece.
   PAlŞTE s. f. v. păişte.
   PAitA s. f. (Transilv.) Covată pentru frămlntat plinea; scîndură pe care se împarte aluatul Înainte de a fi pus la copt. Cf. lb, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w. Plinea se pune pe lopată sau pe paită şi se găteşte de a fi pusă In cuptor. Pamfile, i. c. 196, cf. Viciu, gl.
   —  PI. : paite.
   —  Etimologia necunoscută.
   PAIŢ s. n. v. pais.
   TAIVAN s. n. (Ban., Transilv. şi Olt) Funie, ştreang cu care se priponesc sau cu care se Împiedică animalele la păscut, pripon; p. g e n e r. funie. Cf. lb, CONV. LIT. XX, 1 015, DDRF, GHEŢIE, R. M., ALEXI, W., tdrg. întocmai ca şi funiile se fac odgoanele... poiva-nele sau păivanele şi frtnghiile mai mici. Pamfile,
i. c. 213, cf. Scriban, d. Iată că venea, Murgu-m paivanea Cu paivan d-arginl. f (1872), 310. Ţi-o aduc eu tmpăivănată Cum mai mlndru-nproponată Cu paiva-ne de argint. Bibicescu, p. p. 308. Şaua căpătli puAere Şi murgu că-m paivanere Cu paivanu d’e mătasă. Alexici, l. p. 38. Ctnd era Sloian de-un an Fura calul din păivan. Viciu, s. gl. 2, cf. Graiul,
i, 15. Umblă parcă are păivane la picioare. Boceanu, gl., cf. Densusianu, ţ. h. 151, L. Costin, gr. bXn. ii,
155,  Todoran, gl., alr i 1 129/9, 30, 35, 40, 51, 61, 85, 320, alr ii 2 528/47, 53, a i 12, 17, iii 18, folc. transilv. ii, 485. O (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Stnt Intre noi nişte tineri bolnăvicioşi şi ar trebui legaţi cu nişte lanţuri poivane. Sevastqs, n. 234. + Ţăruş, par de care se leagă frînghia cu care se priponesc vitele (la păscut); pripon. Cf. a i 12, 13, ni 5.
   —    PI. : paivane şi paivanuri (alr i 1 129/24, 26,
79, 116, 118, 305, 308, 315). — Şi: păivân, poivau s. n.
   —  Din ser. pajvan.
   PAJ s. m. 1. (în orînduirea feudală, în Europa apuseană) Tlnăr nobil care se afla în serviciul unui senior, al unui rege, al unui principe etc. pentru a învăţa meşteşugul armelor şi pentru a se deprinde cu manierele de la curte; (în unele ţări, în sec- xrx şi începutul sec. xx) copil de casă. Au începui a striga şi neviind vreunul dintre feciorii cei de boieri, ce era pagi lăngă domnul, însuşi domnul s-au sculat din pai. Şincai, hr. iii, 118/14, cf. Machen, 3v/8. Şcoală unde să învaţă pajii crăieşti. Golescu, în Contribuţii, ii, 48. Mergea ctţiva ofiţeri de rang înalt; o parte de jandarmi, 8 paji de curte, clte 4 de fieştecare parte, ar (1829), 102/8. Era vioi Insă nu aşa deştept tn toate ca un pagiu. Heliade, d. j. 22/21, cf. I. Golescu, c. în sfita ei se afla şi pajul Mazepa. Asachi, s. l. ii, 9, cf. Negulici, Stamati, d.,Aristia, plut., prot.-pop., n. d. O vasală pagi nu are, Nici vasalul scutieri. Negruzzi, s. ii, 76 cf. iii, 308. Bătrtnul Silva intră împreună cu pagii şi gentilomii săi şi-i provoacă la duel. Filimon, o. ii, 261, cf. Baronzi, i. l. i, 207/3. Pagiul intră, se închină cu genunchiul la pămlnt. conv. lit.
282
PAJĂ
— 25' —
PAJIŞTE
 xi, 152. Un paj ce poartă pas cu^pas A-mpărătesii rochii, Băiat din flori şi de pripas, Dar îndrăzneţ eu ochii. Eminescu, o. i, 173, cf. 85, 154. Un paj, copil din casa împăratului, se îndrăgeşte de fată şi ea de dlnsul. Gherea, st. cr. i, 163, cf. ddrf. Coboară pe favoritul ei, Petru Şchiopul, la rangul de paj. Xenopol, i. r. v, 18. Căci toată bogăţia şi prinderea din ele N-aveau atlta farmec, ca ochii vii şi dragi A pagului, a celui mai ttnăr dintre pagi. Coşbuc, p. ii, 198, cf. Barcianu, Alexi, \v., Iorga, c. i. ii, 158, Anghel, pr. 154. Fată... cu breton negru tăiai pe frunte, ca de paj. BrXescu, a. 175, cf. id. o. a. i, 77. Era llnărul Ludovic, unul dintre pajii cei mai viteji şi mai preţuiţi ai castelanului. Sadoveanu, o. xi, 78. O F i g. De gătelele din baluri, Pajul sexului frumos Scrie cronici parfumate. VlahuţX, o. a. i, 171. E prietenul meu, e pajul meu. Sebastian, t. 20, cf. 25.
   2. (Invar.) Pieptănătură feminină (cu breton) asemănătoare cu cea a pajilor (1). Cf. dm.
   —  PI. : (1) paji. — Şi: (învechit, 1) păgiu, pag s. m.
   —  Din fr. page, germ. Page.
   PĂJĂ s. f. 1. (Prin Bucov.) Clin (la mîneca cămăşii). V. p a 1 h ă 2. Com. din Sthaja-RXdXuţi, cf. alr ii
 3  305/386.
   2,   (Regional) Bucată de pămlnt. Com. din Straja-RXdXuţi.
   —  PI. : ?
   —  Etimologia necunoscută. Cf. p a 1 h ă 2.
   PÂJĂRĂ s. f. v. pajură.
   PAJĂRE s. f. v. pajură.
   PĂJERĂ s. f. v. pajură.
   PĂJERE s. f. v. pajură.
   PAJEŞTE s. f. v. pajişte.
   PAJIMĂ s. f. (Regional) Cobiliţă (Rugi-Caran-sebeş). Cf. L. Costin, gr. bXn. ii, 144.
   —  Accentul necunoscut. — PI. : pajime.
   —  Etimologia necunoscută.
   PAJIRĂ s. f. v. pajură.
   PAJIŞTE s. f. 1. Teren acoperit cu vegetaţie ierboasă perenă (măruntă şi deasă), folosită ca nutreţ, (regional) pajiştine; p. restr. vegetaţie ierboasă care acoperă acest teren. Rrăsări pajişte vileei şi iarba. psalt. hur. 86v/12. Ce răsărişi pajişte (f 1 n d) vitelor şi iarba tn slujba oamenilor, psalt. 215. Porunci năroadelor să şază tn rtnd pre pajişte, n. test. (1648), 19r/20. Aruncă apă pre pajeşte (a. 1675). gcr i, 218/34. Afltnd un loc cu şes de pajişte, descălecară. Dosoftei, v. s. noiembrie 118T/21. Tu dai finului s<3 crească... Şi creşti pajiştea cea moale. id. ps. 354/9. Să făcură ca iarba ţarenii şi vearde buruiană, pajişte. Biblia (1688), 282V38, cf. 380V7. Ctte sate au fost, tot au măncat, de au rămas pajişte. N. Costin, let. ii, 100/22. Unele [păsări] muşte prin aer gonea, altele, lăcuste prin pajişte prindea. Cantemir, ist. 129, cf. Mineiul (1776), 28T2/6. Oile ce pasc... pe pajiştile serate a ţărmurilor mării... stnt ferite de gălbază.
 ■  I. Ionescu, c. 4/16, cf. BXrac, a. 47/23, 77/21. Pe pajiştea verde, cavaleri şi dame tropăiau de răsuna pămtntul. Negruzzi, s. i, 104, cf. 192, Baronzi, l. 126. Pe-o pajişte tntinsă cu flori îmbelşugată Păştea zimbrul voios. Alecsandri, p. i, 204, cf. Bolintineanu, o. 427. Ochii i se painjeniră şi el căzu ca mort tn iarba pajişlei. Eminescu, n. 20, cf. id. o. iv, 137. Am să durez o mănăstire pe pajiştea asta. CreangX, o. 31, cf. 100. Nu se vedea nici o mişcare tn iarba înălţă a pajiştii. Caragiale,
 o. i, 117, cf. Slavici, n. i, 66. El întinse pe pajişte nişte scoarţe scumpe. Ispirescu, l. 109. Lanuri şi pajişti s-aştern tn răzoare, pe coaste de grinduri uşor trăgănate. VlahuţX, o. a. ii, 126. Aproape de flăcări,
 pe pajişte stau Bărbaţii sălbatici şi chiote dau. Coşbuc, p. i, 143, cf. 161, Candrea, f. 159. Şi pe pajiştea-nflo-rită Nici un ctntăreţ nu ctntă. Goga, p. 131. Pajiştile verzi, ca nişte covoare bine îngrijite, mărginesc drumurile'. Anghel, pr. 114, cf. 57, I. BrXescu, m. 69. Sorbea cu lăcomie aerul primăverii, mireasma pajişlei tinere. Agîrbiceanu, a. 42, cf. 113, 249, Gîrleanu,n. 140. Pajiştea înverzită, presărată cu rouă, sclipea, tn bătaia razelor de soare. Bujor, s. 155. Pe nesimţite, pajiştea înflorită făcu loc unui aşternut de foi uscale. Hogaş, dr. i, 16, cf. 83. E ca o floare artificială Pe-o pajişte cu maci arztnd în soare. Cazimir, l. u, 91, cf. C. Petrescu, c. v. 204, id. î. i, 112, ii, 242, Vlasiu, d. 6. In poienile sorite, pămtntul se ochise bine şi înverzeau pajişti. Sadoveanu, o. x, 627, cf. i, 344, 616,CXlinescu, s. 114. Iarba deasă de subl coloanele lor puternice era ca o pajişte de legendă. Camil Petrescu, o. i, 325. Ztne de rouă, Mă rog vouă, Să mă primiţi în pajiştea unde dormiţi. Isanos, ţ. l. 63. Copiii pornesc pe pajiştea verde, pe care se văd, tn depărtare, turme de oi şi de bivoli, v. rom. mai 1954, 180, cf. ib. noiembrie 1954, 57, Demetrius, a. 10. Mergem către marginea oraşului, la clmp, şi ne aşezăm pe pajişte. Vornic, p. 210, cf. 201. Pajiştile alpine tn aceşti munţi au extinderea cea mai mare. mg i, 710. Ctnd merg pe pajişti, lălpile-mi umile Trec printre flori cu teamă. Labiş, p. 235. Este necesar şi posibil... ca producţia pajiştilor să crească la cel puţin 10 lone masă verde la hectar. Scînteia. 1960, nr. 4 845. La furi drept să mă duci, Pe urmele oilor, Prin pajiştea florilor. Alecsandri, p. p. 55, cf. h iv 86. Unde şede dragostea Să-nverzeşte pajiştea. JarnIk-Bîrseanu, d. 14, cf. 9, 15, 222. Fata de împărat ieşi din pădure şi merse prin pajiştea cea verde şi înflorită a unei ctmpii întinse. Popescu, b. i, 54, cf. RXdulescu-Codin, î. 354. Ştii, mtndrule, de alunce Ctnd şedeam pă pajuşte Şi grăiam de dragoste. Ţiplea p. p. 56, cf. Bud, p. p. 3, com. din Zagra-NXsXud, chest. IV 121/172 d, 125/68, 102, 161, v/21, alr i 1 980, alr sn i h 125/172, a v 2, 14, 15, 33, Lexic reg. 93. N-are cine-mi cuvtnla. Taică am, dar nu mă vede, Pe maica-i pajişte verde. folc. tran-silv. ii, 16, cf. 58. O F i g. Mănie-se băsăul tău pre oile pajiştiei tale. psalt. hur. 63v/17, cf. psalt.
 146. Este peste puterile lui s-o mai dezrădăcineze din pajiştile şi din răzoarele domeniului său psihofiziologic. Galaction, o. a. i, 70. De sub deal, ca dinlr-o strungă, Norii vin şi trec în fugă, Clrduri albe de mioare Pasc pe-o pajişte de soare. Corbea, a. 45. O L o c. a d v. (învechit; după verbe ca „a zidi“, „a face*', „a ridica“ etc.) Din pajişte = de la început, din temelie. De să va prileji vreun om sărac să-şi facă casă sau să răsădească vie pre locul altuia, să se apuce să facă tot den pajişte, prav. mold. 14v/7. Mănăstirea Hangul la munte, den pajişte o au zidit. M. Costin, let. i, 261/13. Şi feaceră şi mâ[nă]siiri din pajişte. Dosoftei, v. s. noiembrie 184v/24. Biserica cea albă de lingă feredee, In Iaşi, bătrlnă şi veche... au stricat-o Duca Vodă de iot şi au zidit-o din pajişte. N. Costin, let. ii, 23/13. Au stătut păn au zidit din pajişte trei cetăţi. Cantemir, hr. 232, cf. 314. S-au săvârşit şi mănăstirea. .. care iar den pajişte şi den temelie o au zidit (sflrşitul sec. xvm). mag. ist. ii, 330/3.
    2.   (Prin Transilv. şi Mold.) Glie (cîtă se poate lua dintr-o dată cu hîrleţul). Cf. alr i 950/65, 576, 578.
    3.   (învechit) Fondul, culoarea dominantă a unei picturi, a unei ţesături etc.; clmp. Ctnd vrei să faci pajişte sau clmp, dă tntli proplazmă (cca 1800). Grecu, p. 395. Privirea ochilor lui... şi vorba lui erau molcome, odihnitoare, catifelate şi scumpe ca pajiştea covoarelor persane. Galaction, a. 59.
    4.   (Plutărit; prin nordul Mold. şi prin Bucov.) Ţărmul drept al unui rîu, unde pot fi ancorate plutele. Arvinte, term. 158.
    —    PI.: pajişti şi (învechit) păjişti (Pleşoianu, t. i, 131/30). — Gen.-dat. şi: (învechit, 1) pajiştiei.
 —  Şi: (învechit) păjeşte, păgişte (ddrf, tdrg, h x 534), (regional) pâjoşte (bl vi, 185, 204), pâjuşte, pAdişte (a iii 8), părişte (Lexic reg. 93), pArîşcă (alr i 950/65),
291
PAJ1ŞTINE
— 26 —
PAL1
 pârişte (ib. 950/578, com. din Zagra-NXsăud), pâvişte (T. Papahagi, c. l., Scriban, d.), plijişte (h i 23), poârlşte (alr i 950/576) s. f.
   —  Din v. sl. iMiuHum.
   PAJIŞTINE s. f. (Regional) Pajişte (1) (Lăureni-Tirgu Mureş), alr i 1 980/231.
   —  PI. : ?
   —  Pajişte -f suf. -ină.
   PĂJNIt subst. v. paşnic.
   PAJOR subst. v. pajură.
   PAJORA s. f. v. pajură.
   PAJORE s. f. v. pajură.
   PAjOŞTE s. f. v. pajişte.
   PAJURĂ s. f. 1. Numele mai multor specii de păsări răpitoare de zi, din familia acvilidelor : a) (şi !n sintagmele pajură imperială, BXcescu, pXs. 119, pajură împărătească, id. ib., pajură mare, id. ib., pajură de munte, id. ib. 223) pasăre mai mică decît vulturul, dar mult mai puternică şi mai iute în mişcări decît acesta, cu gheare lungi şi ascuţite, cu ciocul masiv şi tăios, cu privirea ageră şi cruntă, care se hrăneşte numai cu carne proaspăt sîlşiată; acvilă, iepurar, (regional) aciră, hoală, ortan, zgripţor, zgripţoroaică, uligaie, vultan, vultur (Aquila chrysaetos). Cf. SlMIONESCU, F. R. 166, ENC. AGR., LlNŢIA, P. II, 164,
BXcescu, pXs. 119, 223; b) (şi în sintagma pajură de ctmp, BXcescu, pXs. 225) acvilă imperială (Aquila heliaca). Gf. Linţia, p. ii, 169, BXcescu, pXs. 119, 225; c) numele a două specii de acvilide de dimensiuni mai mici, cele mai Intîlnite în ţara noastră (Aquila pomarina şi pennala). Gf. BXcescu, pXs. 223. Pajorile, şerpii... să-i apuce, clonţurile tşi vlrea. Cantemir, ist. 129. Frale-n depărtare, O pajură mare Se-nalţă mereu. Alecsandri, p. i, 197. Pajura sau zgripsoroaica nu e numai o pasăre închipuită, mitologică, după cum ne-o înfăţişează poveştile poporane, ci totodată şi o pasăre reală. Marian, o. i, 145, cf. Hogaş, m. n. 224. Tresări numai clnd auzi sus, In aurul luminii, un strigăt de pajură. Sadoveanu, o. x, 632, cf. vii, 505, xii, 110. Vulturii şi pajurile acelor părţi munteneşti erau mai mici dectt cutezătorii condori ai altor munţi mai falnici, v. rom. aprilie 1954, 96. Aceasta este pajura ce-a dat miez multora din poveştile noastre. BXcescu, păs. 224. La cap pajere, la spate seceră, cocoş e, nălărăule, ai priceput, măi boule? (Cocoşul). pop., ap. gcr n, 371, cf. Gorovei, c. 94. O F i g. Nu-i prea departe frontul... Cum s-arată vreo lumină tn întinderea asta, sosesc deasupra pajuri care leapădă ouă. Sadoveanu, m. c. 101. M-ai smuls din ghearele de pajură ale deznădejdii, v. rom. octombrie 1954,
5. <> Pajură porumbacă — acvilă porumbacă (Aquila fasciala). Gf. BXcescu, pXs. 119. Pajură de stepă = acvilă de stepă (Aquila nipalensis orientalis). id. ib. 119, cf. 126. <0> Compus: pajură-de-mare = vultur-pescar (Pandion heliaetus). id. ib. 119. + (Regional) Barză (Ciconia). în alte părţi, noţiunile şi-au schimbai conţinutul: pajură, de ex., însemnează... barză. BXcescu, pXs. 223, cf. h iii 144. + (Regional) Pasăre de noapte, nedefinită mai de aproape (Nehoiaşu-Ploieşti). BXcescu, păs. 223.
   2.    (în mitologia populară) Pasăre uriaşă, cu Înfăţişări variate, de obicei fioroase, înzestrată cu puteri supranaturale. Iată pajuri năzdrăvane, care vin din neagra lume, Aduclnd pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume. Alecsandri, Poezii, 20. Pajura..., după credinţa poporului român, e o pasăre uriaşă şi năzdrăvană. Marian, o. i, 137. Un basm cu pajuri şi cu zmei începe-acum o fată. Coşbuc, p. i, 192, cf. ii, 21, 139. Te fac, fără voie, să doreşti a te afla pe aripile vreunei pajuri din poveste. Hogaş, dr. i, 24. Şi-a prins a se
aduna pasări fel de fel:... pajori cu două capuri, pasări mari şi mici. Reteganul, p. v, 65. Nimene n-ar să le poală scoate de aici, fătul meu, numai pajura din pădurea zmăului cel mare. şez. ii, 206, cf. v, 115. Vlntul scornit de zgripţoroaice, de pajere ori scorpii, răstoarnă pămtnlul cu susu-n jos. Rădulescu-Codin, î. 325, cf. 172. Şi fa mine să-l porneşti, Pajură tmpă-jurală, Pe apă lăsată, Cu foc îmbrăcată. Păsculescu,
 l. p. 141, cf. alr ii 6 211/76, 219, 279, 325, 353, 362.
  3.    Figură simbolică reprezentlnd o pajură (1) sau un vultur (cu unul sau două capete, de obicei cu aripile întinse) care serveşte ca semn convenţional distinctiv pe stemele, steagurile, peceţile sau monedele unor ţări; p. e x t. stemă, emblemă avînd o asemenea figură. Carte... cu pecete de ceară tare neagră, cu pajură cu două capete (a. 1791). Uricariul, xi, 275/11. Apropie-le cătră miné, o, gheneraliule!... Adu-mi acum şi pajura, ca şi pre aceea să o sărut. Napoleon, 39/22, cf. Piramida, 5/24. M-am văzut la colţul unei curţi unde era marca unei pajore spintecate (a. 1819). Uricariul, vii, 83. Vulturul este pajera împărăţiei nemţeşti. Bălcescu, m. v. 141. Armăturele aceste stnl : capul zimbrului moldav ţiind tn coarnele sale pajura împărătească cu aripele întinse. Negruzzi, s. i, 42. Iacă teşcherele şi din vremea turcilor şi din vremea ruşilor şi din vremea nemţilor... Tot cu pajure împărăteşti. Alecsandri, t. 90. Prin deasa întrebuinţare se tocesc monetele şi se pierde chipul şi pajura exprimate pe ele. Maiorescu, cr. i, 31. îl duseră de subţiori plnă la strana poleită ce se-nălţa pe trei trepte... purttnd pajerea ţărei săpată tn lemn. Odobescu, s. i, 72, cf. 112. Galbeni de cei cu pazăre împărătească. T. Papahagi, c. l. înlr-o monedă cu pajura ştearsă de două mii de ani, nu vedea numai o gravură sltngace. C. Petrescu, r. dr. 35. Nimeni nu-l putea înşela c-un ban cu pajură străină. Sadoveanu, o. vii, 541, cf. iii, 481, id. a. l. 6. Cu tobele nainte, mergeam ca la paradă, Cu pajura pe steaguri, o pasăre de pradă. Arghezi, vers. 393, cf. 99, 280. O F i g. Deasupra vechiului continent, pajura hitlerislă tşi desfăcuse aripele picurtnd slnge asupra naţiilor zdrobite. Camilar,n. i, 13. O E x p r. (învechit) A merge înainte ca pajura nemţească = a înainta fără întrerupere. Cf. Zanne, p. iv, 534, vi, 233. + Una dintre cele două feţe ale unei monede, pe care este imprimată stema ţării (de obicei, o pajură 3). V. revers. S-a început orleanca, un fel de joc tn pajură ori număr. Contemporanul, iii, 571. De clnd moneda austriacă e tn uz şi-n România, spun copii[i] de-acolo, clnd o aruncă: pajure sau număr? Marian, o. i, 145, cf. ddrf, Şăineanu, d. v. Iată un ban de argint pe care-l arunc, şi eu cer să cadă pajura. Sadoveanu, o. xi,
 103, cf. Scriban, d. Dacă dai cu banul şi-l laşi să cadă... nu poţi să ştii clnd are să fie pajură sau număr. Beniuc, m. c. i, 496, cf. Băcescu, păs. 225.
  4.    (Prin Munt.) Graniţă, hotar. Printre arvaţi, tn tabăra lui Ipsilanle, era şi un popă grec, ăla de care vorbeşte şi acum lumea şi-i zice: popa de la pajură (graniţă). Rădulescu-Codin, l. 101. O F i g. Noaptea să împrăştie uşor ca o umbră... din pajarea zorilor pin’ la scăldătoarea soarelui. Delavrancea, s. 164.
  —     PI. : pajuri şi (învechit) pajure, (regional) wăjurh (alr ii 6 211/537). — Şi: (regional) păjure, pâjăfă (Rădulescu-Codin, î. 140, alr ii 6 211/353), păjăre (Linţia, p. ii, 169, BXcescu, păs. 119, alr ii 6 211/362), pâjeră, pajere, pâjiră (lm) s. f., pájor (Linţia, p. ii, 169, Băcescu, păs. 119) subst., pâjoră, pájore, pâgiră (Marian, o. i, 137, ddrf, Linţia, p. ii, 164), págire (Băcescu, păs. 119), (neobişnuit) pâzăre s. f.
  —   Din ucr. ntusepa „fiinţă lacomă, nesăţioasă“.
  PAJURE s. f. v. pajură.
  PAJUŞTE s. f. V. pajişte.
  PAKTÓNG s. n. v. paefong.
  PAI1 şubşţ. v. pală l.
302
PAL»
— 27 —
PALAFITĂ
   PAL2, -A adj. 1. (Astăzi rar; de obicei despre faţă sau despre părţi ale feţei; p. e x t. despre oameni) Palid (1). Şi fruntea mea pală pe pieptu-fi aşezi. Eminescu, o. iv, 18. Valuri tndtrjite urca in mine ura, Domnea Satan th mine, magnific înger pai.Macedonski,
 o. i, 90, cf. ddrf. Şi parcă-n pieptu-i llnced de mult s-a stins viaţa, E pal ca fiert la foc. Coşbuc, p. ii, 187, cf. i, 110, Alexi, w. Doi spadasini. Schimb de cuvinte. Un zăngănit, un jalnic glas... Un felinar pe-obrazul pal. Anghel-Iosif, c. m. ii, 42. Privesc atent şi brusc se depărtează, Cu ochii-ntunecaţi Şi buze pale. Camil Petrescu, v. 78. La geamul unei fabrici o pală lucrătoare Aruncă o privire In zarea de azur. Bacovia, o. 69, cf. 56, 59. Plectndu-şi ostenita frunte... A aţipit poetul pal. v. rom. ianuarie 1954, 46. <0> F i g. Te duceai mereu-nainte tnspre-o umbră întunecată Ca o pală rătăcire coborlnd din alte zări. Bacovia, o. 107.
   2.    (Despre lumină, despre surse de lumină sau despre corpuri luminoase) Care este lipsit de intensitate ; care răsplndeşte o lumină slabă; care este fără strălucire; stins, palid (2). Ctnd luna aruncă o pală lumină Prin merii tn floare-nşiraţi In grădină, La trunchiul unuia, pe tine te-aştept. Eminescu, o. iv, 18. într-o noapte cu pal luminiş De lună,... pe furiş Din pat ea se scoală. Coşbuc, p. ii, 208. Prin bolta cerului... şi-a făcut apariţia luna pală şi tăcută. Petică, o. 283. Stnt solitarul pustiilor pieţe Cu tristele becuri cu pală lumină. Bacovia, o. 21. în apele lunii, îndepărtat lunar Olimp, în pală rază Ei te visează. Beniuc, v. 57. + (Despre momente ale zilei) Lipsit de suficientă luminozitate. V. ra o h o r 11 (2), întunecat. E pală trista seară Ce cade-aşa de lină. Petică, o. 195. Simţii atunci că-n juru-mi se revarsă Un pal amurg, ce umple de-ntristare Văzduhul. Topîrceanu, b. 88. O dimineaţă pală împrăştia zorile sărace peste paturile acoperite cu cearceafuri plumburii. Brăescu, o. a. i, 271. + (Despre ochi, privire) Cu o expresie ştearsă, stinsă. Din ochii pali ai mamei, ca bobul, picuri ies. Coşbuc, p. ii, 188.
   3.    (Despre culori) Care este puţin intens, şters, estompat sau spălăcit; (despre obiecte sau fiinţe) care are o culoare puţin intensă, ştearsă, estompată sau spălăcită; palid (3). Mii de hornuri şi furnale înscriu acum pe cerul pal Cu litere de fum reclama. Anghel-Iosif, c. m. ii, 34. Crai-nou verde-pal, şi eu singur Prin crengile cu sunet de schelei. Bacovia, o. 71. Din oglinzi, piciorul fin, Pe mătasa moale, Se răsfrtnge ca un crin Cu nuanţe pale. Topîrceanu, p. o. 100. Alege migdale curăţate..., le înfige tn aluatul de aur pal. Brăescu, a. 71. Eozina, de culoare roz pal, dă o splendidă fluorescenţă portocalie, enc. tehn. i, 104. Carnaţia se broda cu mătase albă, cu puţin roz sau gri pal. Oprescu, s. 169. Un aer călduţ, parfumat, Sub cerul de-un pal ivoriu. Isanos, v. 267. Peste faţa lui Ca de ceară pală, creanga codrului Se-ndoia domoală. Beniuc, v. a. ii, 139. Ştiu, palele petale ce-n veselii uşoare, Grăbindu-se-n vlrtejuri, hazliul joc şi-l fac. Labiş, p. 276. O F i g. A venii şi toamna cu palele-i tristeţi. Şi curg încete frunze şi-s paşii mai înceţi, id. ib. 153.
   4.    F i g. (Rar ; despre sunete) Lipsit de intensitate, de stridenţă. Şi-n ceaţă se pllnge un viers trist pe coarde... — Ah, viersul acesta tn suflelu-mi arde Şi-n notele pale e-o-ntreagă serbare. Petică, o. 79.
   —  PI.: pali, -e.
   —  Din fr. pâle.
   PALABHĂ s. f. (Franţuzism) Palavră. Va fi o nesftr-şită palabră. ap. Iordan, l. r. a. 481.
   —  PI. : palabre.
   —  Din fr. palabre.
   PÂLA-BTÎHĂ s. f. (Prin Bucov.) 1. (Omit.) Bufniţă (Bubo bubo). şez. iii, 84.
   2. Epitet depreciativ pentru o femeie nepieptănată. şez. iii, 84.
   —  PI.:?
   —  Etimologia necunoscută. Cf. buh ă.
   PALACHÎDĂ s. f. (Grecism Învechit) Concubină. Stnt mici toate palachidele tale. Aethiopica, 35T/13. A tras cu pistolul tn Alexandra, palachida lui (a. 1795). Gâldi, m. phan. 216.
   —■ PI.: palachide.
   —  Din ngr. 7taXXaxi<;, -i5o<;.
   PALADÍN s. m. 1. Nobil slujitor la palatul unor regi din apusul Europei; p. e x t. cavaler rătăcitor din evul mediu, In continuă căutare de aventuri eroice. V. palatin2 (l).\Cf. I. Golescu, c. începu a visa că nimic n-ar fi mai frumos... declt a învia iarăşi cavaleria rătăcitoare, alerglnd singur călare, armat ca paladinii. Heliade, d. c. 5, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade. Nu mai vorbesc despre intrarea bruscă a cavalerilor evului mediu tn imaginaţia noastră... Aceşti paladini ai onoarei stlrneau tot entuziasmul tinereţii noastre. Sadoveanu, o. ix, 515.
   2. F i g. Bărbat curajos, îndrăzneţ, însufleţit de sentimente cavalereşti. Cf. Negulici, prot.-pop., n. d., cade, dm, dn 2.
   —  PI.: paladini.
   —  Din fr. paladín.
   PALADIU 1 s. n. 1. Statuie a zeiţei Pallas Atena, considerată, în antichitate, protectoare a cetăţilor. Dacă Troia-n a ei ziduri paladiul ar fi păstrat... Teafără-nlre pericoli pe temeiuri ar fi stat. Asachi, s. l. i, 129, cf. Negulici, Aristia, plut., Baronzi,
 i. l. iv, 203/30, Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u., Scriban, d., dm.
   2. F i g. (Astăzi rar) Ceea ce serveşte ca mijloc de conservare, de apărare, de protecţie; chezăşie, garanţie. Istoria românească, mai ales, să ne fie cartea de căpetenie, să ne fie paladiul naţionalităţii noastre, arhiva r. i, v/23. Poezia poporală devine paladium al limbei şi al obiceiurilor strămoşeşti. Russo, s. 187. Spre a păstra românilor acest paladium, adică scrierile acestor bărbaţi, noi ne-am propus să publicăm o colecţie a tuturor cronicarilor. Kogălniceanu, s. a. 46, cf- Filimon, o. i, 375. Limba noastră a fost, acum şeptesprezece secoli, paladiul naţionalităţii române. Odobescu, s. iii, 331. Numai tăria înnăscută a românului putu să reziste şi să păstreze... paladiul naţional, limba, obiceiurile şi credinţa. Hogaş, dr. ii, 168, cf. Scriban, d., dm.
   —  PI. : paladii. — Şi: (învechit) palidium s. n.
   —  Din lat. palladium, fr. palladium.
   PALADIU 2 s. n. Metal alb-cenuşiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, întrebuinţat drept catalizator în unele reacţii sau ca înlocuitor al platinei la fabricarea unor instrumente de precizie, a unor obiecte de artă etc. Cf. Stamati, d., Baronzi, i. l. iv, 203/30. înscriem numele tuturor corpurilor simple cunoscute ptnă acuma... paladiu. Poni, ch. 29, cf. Nica, l. vam., enc. tehn. i, 76, 406, mdt, ltr, Macarovici, ch. 239, 418, 419.
   —  Din fr. palladium.
   PALADIUM s. n. v. paladiu1.
   PALADIZARE s. f. Operaţie de depunere, de obicei prin procedee electrolitice, a unui strat subţire de paladiu2 pe suprafeţe metalice. Paladizarea se execută... prin depunere electrochimică, băile electrolitice respective fiind constituite din săruri de paladiu şi din diferite substanţe acceleratoare, ltr 2.
   —  Cf. paladiu2«
   PALAFÎTĂ s. f. Locuinţă lacustră (din epoca neolitică), construită pe piloţi sau pe un podium susţinut de pari. Cf. Hasdeu, i. c. i, 230. Au crezut a vedea palafile ca cele din Elveţia, din Savoia şi din alte locuri. Odobescu, s. ii, 148, cf. Alexi, w., Şăineanu, d. u., Scriban, d., dm, der, dn 2.
   —  PI.: palafite.
   —  Din fr. palafitte.
312
PALAGINĂ
— 28 —
PALANCĂ1
   PALAGINĂ s. f. v. pătlagină.
   PALAMAR 1 s. m. v. pălăinar *.
   PALAMAR 2 s. n. v. pălăinar 2.
   PALAMÎDĂ s. f. v. pălămidă '.
   PALAM0JDII s. f. pl. (Prin nordul Munt.) Palavre. V. palavră. Cf. RXdulescu-Codin.
   — Etimologia necunoscută.
   PALAN 1 s. n. Utilaj de ridicare manuală sau mecanizată, format din doi sau mai mulţi scripeţi In jurul cărora slnt Înfăşurate cabluri, frînghii sau lanţuri. Y. macara (1), muflă (2), pas ti că. Tro-liile,... palanele etc. vor fi prevăzute cu clichele de reţinere, prev. accid. 80, cf. mdt. Muflele şi palanurile de care ne servim la ridicarea greutăţilor mari stnl construite dintr-un număr mai mare de scripeţi. Cişman, fiz. i, 65, cf. scl 1960, 250. Sarcina se agaţă de palan, de asemenea, printr-un clrlig sau printr-un alt dispozitiv de prindere, ltr 2, cf. der. + S p e c. (în forma palane) Macara (1) folosită in marină. V. bigă. Cf. cade, abc mar., Scriban, d., scl 1960, 250. Palancul poale ridica obiecte din afara bordului, ltr a.
   — Pl.: palane şi palanuri. — Şi: palânc s.n.
   — Din fr. palan. — Palane < it. palanco.
   PALAN 2 s. n. v. palancă *.
   PALÂNC 1 s. n. v. palan *.
   PALÂNC 2 s. n. v. palancă1.
   PALANCA1 s. f. 1. (Astăzi rar) Palisadă (1); p. e x t. loc Întărit pentru apărare, tabără închisă, cetate (construite de obicei din lemn şi pămlnt). Perşii... fugiră tn pălanca cea de lemn. Herodot (1645), 493. Aceştia toi să bătea tare cu ceia ce inlrasără in pălancă. id. ib. 505, cf. 503. Pre unde am Intrat tn ţeara Ardealului prin mijlocul munţilor era o palancă de zid. M. Costin, let, i, 339/37. Fiind cetatea cu palangă tnprejur... attta năvală au dat tătarii cit s-au umplut şanţurile de dtnşii. ist. ţ. r. 33. Nice oaste au gătit Improtiva turcului..., nice ţara lor nu să bejenisă pen pălănci. Neculce, l. 44, cf. 249. Ş-au triimis pre Coslandin hatmanul... să strici pălăncile ce li făcusă nemţii, id. ib. 354. Începu a-şi face steaguri multe şi lunuri... şi palangă împrejurul mănăstirii. anon. cantac., cm i, 172. S-au trimis salahori şi au făcut pălăngi. R. Popescu, cm i, 532. Inceput-au a ieşi du pren munţi şi du pren pălăngi. R. Greceanu, cm ii,
32.  Slrăja nemţească ce au foslu păzindu la o palangă ce făcuse la hotarul ţării o au lovit. anon. brîncov. cm ii, 37, cf. mag. ist. iii, 57/2. Făcuse şi nemţii o pălancă la Dorna pe Bistriţă, unde se hotăresc cămpu-lungenii cu Ardealul. Axinte Uricariul, let. ii, 152/38. Nici satele de pe margine n-au apucat să se bejănească să Intre prin pălănci. Muşte, let. iii, 14/2. S-au tras tn munţii lor unde au avut meterezuri, palancă de copaci clădiţi unul pe altul şi era acolo ca o cetate. Dionisie, c. 232. Am dat oştilor poruncă... de a lua cu asalt pălăncile. ar (1829), 602/29. Au luat de la duşman arteleria şi pălăncile lui. ib. 632/20, cf. 541/14, Pogor, henr. 231/10. Bătrlnul vizir prezida la facerea podului, al cărui cap era ocrotit, ca de o palancă, de cetăţuia din insulă. Bălcescu, m. v. 110. Zise Alexandru să puie tabăra acolo, să se odihnească oştile şi făcură palangă de către munte. Alexandria, 93/13, cf. Cihac,
i, 190, ii, 239, ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg,
I. BrXescu, m. 69. Se căută a se face... o palancă la pasul Oiluzului. bul. com. ist. ii, 189. Palanca era dublată... de un şanţ, care servea tn acelaşi timp ca adăpost pentru apărători şi ca obstacol tn calea atacatorilor. ltr 2, cf. der. + (Adverbial) Lungit, culcat, doborlt (la pămlnt). Ctnd am vinlu acasă fi-am găslu cokiii pălangă pe tatu toţi. RXdulescu-Codin, m. n, 145.
Toate oile erau palangă la pămlnt. i. cr. ii, 194. [Porumbul] l-am găsii căzut jos palancă. Lexic reg. 49. <Q> E x p r. A da (sau a face ceva) palaneă (la pămint) = a culca la pămînt, a dobor!, a călca în picioare. Şi eu fuga, şi ea fuga, plnă ce dăm etnepa toată palancă la pămlnt. CreangX, a. 49. Mi-a dat palancă la pămlnt etnepa din grădină. Sadoveanu, e. 90. Feciorul acela de vlnt... făcea palancă toate la pămlnt. Pamfile, vXzd. 54. A venit o furtună şi a făcut orzul pălancă. id. j. ii, 158. Au intrai porcii tn porumbi şi i-au făcut palangă. i. cr. vii, 312, cf. Ciauşanu, v. 186. 4 Spec. (Regional) Pădure doborltă de vlnt; (regional) pla-vie, picătură (8) (Crucea-Vatra Dornei). Arvinte, term. 158.
  2.    P. anal. Numele mai multor construcţii rudimentare cu diverse întrebuinţări:
  a)    (Transilv.; în formele palane, palan, palant, pălan, pălant, pătând) Gard de seînduri (late), de leaţuri, de pari sau de nuiele. Fieşlecare stăptn de vtnătorie este volnic să-ş îngrădească şi pădurile lor şi luncile cu gard de sclnduri (palane) sau de nuiale. cod. silv. 49, cf. 54. Mai iasle tncă de a să direage: pălanul împrejur, un şop şi alte tn casă (a. 1796). Iorga, s. d. xii, 120, cf. Klein, d. 394, Budai-Deleanu, lex. Turcii descopere case şi iau leamne pentru foc, ard garduri, păla-nuri, stobori, porţi, uşi (a. 1821). Iorga, s. d. viii,
151,  cf. lb, drlu. Pierderea relative puţină din acea zi la imperiali se esplică numai din poziţiunea lor de la circiumă, apărată mult de case şi de palanul (stoborul) de sclnduri. Bariţiu, p. a. ii, 466, cf. lm, ddrf, Gheţie, b. m., Barcianu, tdrg, Alexi w. între două curţi învecinate e dosul casei părete despărţitor şi numai pe o mică distanţă pălanul. PXcalX, m. r. 439. In dosul casei e grădina de rtnd închisă cu gard de nuiele ori cu pălan de sclndură. Molin, r. b. 288. Toate acestea stnt împrejmuite cu pălanu de sclnduri, care nu-ţi permite intrarea In curte. gr. s. v, 301, cf. vi, 242. Intr-o zi am luat cleştele şi ciocanul şi am început să repar pălandul. Vlasiu, a. p. 246, cf. h xviii 145. Pe colea p-tngă pălan, Mă-nttlnii c-un bogătan. Jarnîk-Bîrseanu, d. 435, cf. Vaida. Ctnd e coalea la-nseral Nu şuieră la pălant. f (1891), 292. Clnlă cucu pe pălan, Numai trei zile mai am. şez. ii, 56. Struţişor de pe palant Vreme-i, mtndră, de lăsat. Bud, p. p. 61, cf. 80. Am făcut un pălan bun. Vîrcol, v. 97, cf. Caba, sXl., T. Dinu, ţ. o. 34. Ce mi-i mie a sări... Trei.garduri şi on pălant ? Bîrlea, c. p. 21. La Ţărigrad, Este-on pămlnt Inhirluit, Cu pălant e d-ingrădit. id.
b. 16. Sctnl'euţă din palant N-ai vădzut pă mlndra-n sal? T. Papahagi, m. 28, cf. 228. Curtea am tnchis-o cu un pălan de sclnduri. L. Costin, gr. bXn. 11, 145, cf. com. Varone, cv 1950, nr. 4, 33. Oaia începe să să scharchine de orice pom ori pălan. chest. v 167/29, cf. ib. 11 403/3, 46, 49, 51, 56, 258, 260, 278, 289, 300, alr 11/1 h 267, 268, ib. mn 124, 3 836 bis/157, mn 125,
3 838/172, alrm ii/i, h 359, 360, a i 31, 35, 11, 3, 6, 7, 8, 9, 12, iii 3, 13, 17, iv 5. Dacă nu deschizi poarta sai peste pălant. mat. dialect, i, 184, cf. 84, 263, 286, Glosar reg., l. rom. 1961, nr. 4, 318, Lexic reg. ii, 104. 4 (Regional; în forma pălane) „Partea bătută cu sclnduri la pridvor“ (Dobra-Deva). chest. ii 274/4. + P. r e s t r. (în forma pălanc) Leaţ, sclndură. Gardul uscat se poate face... de bir ne sau de pălanc, carele şi mai in mare cheltuială vine. Economia, 116/1. Gard de pălănâ. alr ii/i mn 125, 3 838/349, cf. alrm ii/i h 361. 4 (Regional; în forma pălang) Par în care se pun oalele la uscat (Clinic-Sebeş), a ii 12.
  b)    (Prin Olt.) Loc pe lingă casă împrejmuit cu sclnduri groase,, aşezate puţin înclinat, în care se adăpostesc iarna oile sau caprele. Cf. Viciu, gl., n. rev. r. viii, nr. 6, 87.
  c)    (Prin vestul Olt., Ban. şi sud-vestul Transilv.) Construcţie rudimentară în care se adăpostesc oile şi caprele (chest. ii 429/10, 18); staul (a iii 7).
  d)    (Regional) Adăpost rudimentar pentru vite, făcut în cîmp sau la munte din doi stllpi înfipţi în pămlnt, care susţin prăjini, peste care se pun paie, frunziş sau stuf. Cf. ltr 2, h xviii 261. O făcut cum st
322
PALANCĂa
— 29 —
PALAT1
 ztşi-n muntenească burci sau pălanct di-a noastrl moldo-vineasct şt s-o pus la hodinii la ştejar tn pădure. Graiul,
 i, 339, cf. chest. n 39/11.
   e)   (Olt.) Plasă care se Întinde în prelungirea acoperişului casei, pentru a o adăposti de intemperii (hi x 89) ; şopron lipit de o clădire (Lexic reg. 49) ; şopron deschis (alr ii/i mn 123, 3 827/876).
   f)   (Regional ; In forma palangă) Acoperămînt de lemn care adăposteşte cuptorul construit afâră din casă (Căpreni-Tîrgu Jiu), chest. ii 326/42.
   g)   (Prin Transilv.) Acoperămînt al unui gard sau al unei porţi, cv 1951, nr. 3, 46.
   3.   (Prin Ban.) Fiecare dintre parii groşi din care se fac garduri sau pe care se împletesc nuiele la casele ai căror pereţi sînt făcuţi din gard de nuiele. Gard făcut din pălănci (pari), h xviii 145. Se bat tn pămtnt pari groşi ce se zic pălănci. chest. ii 102/8.
   4.   (Regional) Fiecare dintre bîrnele pe care se urcă butucii In vagoane. Com. din Straja-RădXuţi. 4 Rangă pe care se urcă trunchiurile la joagăr (Glim-boca-Caransebeş). Cf. alr ii 6 459/27.
   5.   (Regional) Puntea stavilei (Chizătău-Lugoj). alr 11 6 727/76.
   6.   (Regional) Postată (Vatra Moldoviţei-Gura Humorului), alr i 920/375.
   7.   (Regional) Epitet pentru un cal slab sau rău (Crihalma-Rupea). Lexic reg. ii, 46.
   —    PI. : pălănci. — Şi : (învechit şi regional) palăngă s. f., (regional) palăn, pălăne, palâng (lb, a ii 7, 12, iv 5), palânt, pălăn, pălăne s. n., pălâneă s. f., p&lănd, pălăne (chest. ii 274/4), pălăng {ib. 403/51, 11 3, 9, iii 13, 17, mat. dialect, i, 263) s. n., pălângă s. f., pălânt, pălăne, păllnc (Viciu, gl., chest. ii 403/46) s. n., balâneă (com. din Straja-RIdXuţi) s. f.
   —  Din tc. palanka, pol. palanka, magii, palănk.
   PALÂNCĂ 2 s. f. (Mold.) Turtă din făină de porumb, coaptă în spuză. Cf. Damé, t.2 45, Scriban, d., h iii 229, 476. A doua zi, dtndu-i o bucăţică de palahcă, coaptă tn spuză şi plină de cenuşă, tl porni cu iapa la păscut, şez. vii, 10, cf. 11. îşi luă o palancă tn traistă şi plecă. 1. cr. iii, 261, cf. Vi, 29, cv 1950, nr. 4, 46. O E x p r. A fl palaneă = a fi foarte beat, a fi beat turtă. Cf. 2anne, p. iv, 42.
   —    Pl.: pălănci şi palance (Scriban, d.),pălănci (id. ib.).
   —  Din ucr. najiiiHKa.
   PALANCÉL s. n. (Rar) Diminutiv al lui palane1. V . p a 1 a n1. Cf. abc mar.
   —  PI. : palancele,
   —  Palane1 + suf. -el.
   PALANCHÎN s. n. (Astăzi rar) Lectică. Se dă jos din palanchinul său şi merge ctteva păsuri pe picioare, Nicolau, p. 58/16. I-au dat un palanchin sau scaun purtătoriu cu perdeale de mătasă. Leon Asachi, b. 22/10, cf. Negulici. Mai cu odihnă e palanchinul, adecă un pat sau divan aşternut şi deasupra lui un coperiş pentru apărarea soarelui şi a ploiei. sp i, 198/21. Se zăreşte minareaua de costor cu-aur suflată,... Palanchinul care trece prin papura argintie. Cu perdelele-i de-argint. Negruzzi, s. ii, 132, cf. ŞXineanu, d, u., Barcianu, Alexi, w., cade, Scriban, d., dm.
   —    PI. : palanchine şi palanchinuri, (rar, m.) palan-chini, (Alexi, w.).
   —  Din fr. palanquin.
   PALANÉJ s. n. (Transilv.) Turtă făcută din aluat de pîine, coaptă pe vatră sau pe plită, uneori umplută cu brînză, cu urdă, cu magiun etc. ; (regional) langălău, grăbiţel. Cf. cade, Viciu, gl., Paşca, gl., com. din Fhata-Cluj, alr ii 4 030/284, mat. dialect, i, 83, 286. + P. e x t. Pline nedospită şi prost coaptă. Cf. chest. viii 22/27. Mi-a făcut nevasta un palaneţ, ca val de el! mat. dialect, i, 184.
 —    PI.: palaneţe. — Şi: pălăniţă s. f. alr sn iv h
 1 075/682.
 —  Din ucr. najijiHima.
 PALANfiŢE subst. pl. (Bot.; Transilv.) Ruşi-de-toamnă (Callistephus chinensis). Cf. bulet. grăd. bot. v, nr. 3 — 4, 56, Panţu, pl., Borza, d. 38.
 —  Etimologia necunoscută.
 PALÂNG s. n. v. pălancă1.
 PALĂNGĂ s. f. v. palancă 1.
 PALĂNIŢĂ s. f. v. balanţă.
 PALÂNT1 s. n. v. palancă
 PALÂNT2 s. n. v. pălant *.
 PALÂNŢĂ s. f. v. balanţă.
 PALÂNŢIE s. f. v. balanţă.
 PALÂS s. n. (Franţuzism) Mare hotel de lux. Huzurul legănat tn perne de piele, pe arcuri flexibile, pe roţi de cauciuc, intre reşedinţele de iarnă şi de vară, tn marile palasuri. Vinea, l. i, 122.
 —  Pl. : palasuri. — Scris şi: (după fr.) palace.
 —  Din fr. palace.
 PALÂSCĂ1 s. f. (Transilv. şi prin Ban.) Ploscă (în care se ţine băutură). Cf. Cihac, ii, 266. îşi împodobeau cu panglici colorate şi cu flori palasca, pe care
 o  umpleau cu vin sau cu rachiu. Pribeagul, p. r. 47. Duc cu ei beulură tn palasca de lemn. id. ib. 119, cf. Vaida, Caba, săl., com. Beniuc. Păcurarii iau cu ctrligul picuri din apa ftnttnilor şi le bagă tn palască. chest. v. 179/27, cf. alr sn iv h 1 038.
 —    Pl. : pălăşti. — Şi: palăşcă (Cihac, ii, 266, alr sn iv h 1 038/531), palăţcă (Klein, d. 149, Vaida), patâţcă (Caba, săl.), pălăseă (alr sn iv h 1 038), pălâţcă (bl ii, 50, alr sn iv h 1 038/76) s. f.
 —  Din magh. palaszk.
 PALÂSCĂ 2 s. f. v. palaşcă 1.
 PALÂŞCĂ1 s. f. (învechit şi regional) 1. Cartuşieră. Soldaţii arunetndu-şi după dtnşii puştile şi pălăştile (a. 1769). şio II2, 93. O palaşcă de cele de iegăr cu cheie (a. 1790). Iorga, s. d. viii, 19. Epoleturile, palaşca şi marca de la chiveră vei putea să mi le trimeţi pe Dunăre la Viena. KogXlniceanu, s. 111, cf. ddrf, Alexi, w., tdrg. Şi cu pielea după barbă S-o fac palaşcă de iarbă. h xi 307.
 2. P. e x t. Taşcă, geantă care se poartă la şold. Ţiind tn mtini arce cu pălăşci şi măzdrace cu suliţă (a. 1805). Grecu, p. 105, cf. Polizu, Gheţie, r. m., Barcianu, Pamfile, s. v. 143, id. 1. c. 50. Palaşca cu zapisul... era după gttul lui Sarsailă. Muscel, 77. A intrat tn rai cu palaşca tn care era zapisul. RXdulescu-Codin, t. 201, cf. 354, com. din Turnu Măgurele. + (Regional) Pungă pentru tutun (Vladimiru-Tîrgu Jiu). alr 1 1 544/815.
 —    Pl. : pălăşti şi pălăşci, palaşte (Scriban, d.), palaşce (id. ib.). — Şi: palăscă (Polizu), pălăşcă (Iorga, s. d. viii, 83, şio n2, 93), p&leâşcă (cade) s. f.
 —  Din tc. palanka, ngr. nu'hăaKa.
 PALÂŞCĂ 2 s; f. v. palască 1.
 PALÂT1 s. n. Clădire somptuoasă care serveşte ca reşedinţă unui suveran, unei personalităţi, unei autorităţi, unei instituţii etc.; p. g e n e r. clădire mare, luxoasă. Cf. Cohesi, ev. 524. Să vor duce tn polatele cetăfei ceii de sas. Varlaam, c. 25, cf. Ureche,
 l. 240, n. test. (1648), 37v/6. Şi periră oameni mulţi şi mai vtrtos c-au cădzut paleaţul lui Chindian, de i-au umorltu-i şi doi senatori. Dosoftei, v. s. februarie
340
PALAT1
— 30 —
PALATAL
 56T/30. Paleaful cel de sfat. id. ib. noiembrie 126T/7. L-au dăruit nărocul eu de tot felu de bine,... avuţii multe, case, pătaturi, sate. R. Popescu, cm i, 484, cf. gcr ii, 39/5. Vei fi cinstită... In palaturile împărăteşti. Mineiul (1776), 144r2/30, cf. 186T1/26. într-o vale au. aflat palatul Sirsiii care era zidit cu pielri foarte frumoase (a. 1780). gcr ii, 84/27. După ce au prădat şi ars pătata domnească... s-au tnturnat. Şincai, hr. 303/29, cf. ist. am. 10v/11. Aceia lăcuiesc în pala-turi attta de mari, ctt să arată ca neşle oraşe. Molnar, ret. 61/3. N-aflară nici ună Dintru cete învăţături alese... Nu In pustii, nici în păduri dese..., Nu tn peşteri, ci tn palaţuri nalte. Budai-Deleanu, ţ. 333, cf. 394. Era musele închise tn mănăstiri şi în palaţuri (a. 1826). gcr ii, 252/32, cf. Marcovici, d. 3/9. îi orlndui un palat foarte frumos. Gorjan, h. i, 4/7, cf. 5/4. S-au dus... toţi la palaţul tnălţiii sale, pentru audenţă de despărţire, gt (1838), 15V16. Auritele palaţuri nalţă turnuri cătră nor. Asachi, s. l. i, 52, cf. 60, 218. Sosi a-şi vedea palatul a doua zi la unsprezece, cr (1846), 27*/40. Bogatul acela zidisă nişte palaţuri. BXrac, t. 19/8. împresurase palatul şi tl tmproşcau cu două tunuri. BXlcescu, m. v. 55, cf. 33, 47, 50. Este a se construi tn Persia, la Teheran, un palat destinat pentru solul Franţei, cr (1848), 31/41, cf. Bariţiu, p. a. ii, 101. îi va da şi aur orictl va voi Şi c-un palat mare tl va dărui. Pann, p. v. i, 30/21, cf. ii, 7/16. Se plimba singur prin sala palatului domnesc. Negruzzi, s. i, 143, cf. 149, Ghica, s. 151, Alexandrescu, o. i, 69, 163. începuse a spera că peste puţin va părăsi ocna ca să se mute iarăşi tn palaturile sale. Fiumon,
 0.   i, 295. în palate aurite... Ţi-oi da zile fericite. Alecsandri, p. i, 191, cf. id. t. i, 435. Ea intră mlndră tn palatul ei de sttnci. Eminescu, o. iv, 127, cf. i, 170. Cum ajunge tn llrg, se duce cu pieptul deschis drept la palatul împăratului. CreangX, o. 42, cf. 45. Se făcea că mă rătăcisem tnlr-un palat pustiu şi-ntunecos. Caragiale, o. ii, 293. Văzură palatul strălucind astfel, de, la soare te puteai uita, dar la dtnsul ba. Ispirescu,
 1.   7, cf. 6, 8. Toate lucrurile din casă-mi fac rău şi, totuşi, nu m-aş muta nici tnlr-un palat. Delavrancea, t. 47. Zadarnic, falnice palate Stnt tn pămtnt rădăci-nate ; Nici o pieire nu s-amtnă. Macedonski, o. i, 36, cf. 46, 141. Nu era chip să se apropie sărac de pragul palatului lui. VlahuţX, o. a. i, 218, cf. 210, 216. Interiorul casei... e atlt de sărac pentru că e văzut de departe, dintr-un oraş plin de palate luxoase. Gherea, st. cr.
 iii, 395, cf. Sp. Popescu, m. g. 54. Cină fata i-a jurat, Vtndutu-şi-a palatul şi-n taberi a plecat. Coşbuc, p. i, 133, cf. 146, 279. Palatul de justiţie, cade, cf. Eftimiu, î. 110, Bacovia, o. 37. Din palatul lui cu-o sută de odăi şi de terase, Ai fugit. Minulescu, v. 146. Regăseam tnsă tn palatele sturzeşti pe martorii unui trecut mai nou. Galaction, a. 16. în palatul administrativ... nu puteam să mai găsesc nimic din urmele curţilor domneşti, id. ib., cf. id. o. a. i, 62, 89. Mergem mtine la palat... Cum ne îmbrăcăm ? Camil Petrescu, t. iii,
 248. La palat, ceasul arăta unsprezece. C. Petrescu,
 c. v. 123. De aici porneşte panorama Iaşilor, fudulin-du-se cu palatul ce se proiectează pe fond de clopotniţe. BrXescu, o. a. ii, 7, cf. 142. I-au clădit un catafalc tn una din sălile palatului. Sadoveanu, o. ix, 265, cf. viii, 139, 394. Uite şi cheile de la palat. Arghezi, vers. 296, cf. 279, 399. Lua parte... la banchete şi recepţii, prin palatele nobililor spanioli. Vlasiu, d. 103. Nădăjduiesc să ridic un palat cultural Intr-un oraş nou. t septembrie 1962, 7, cf. v. rom. noiembrie 1962, 55. îndată să porunceşti Palatele să găteşti. Teodorescu, p. p. 113. Fost-ai tn casa de cătră răsărit a palutei mele? Marian, na, 128, cf. id. d. 141. Ctnd în uşă la pătat, Şedea un. grec gulerat. mat. folk. 734. întră tn ograda palaturilor tn care şădea balaurul, şez. vi,
 11,  cf. chest. ii 53/26, alrm ii/i h 371. Mai bine tn bordeiul tău dectt tn palatul altuia. Zanne, p. iii, 28, cf. 127, 429, i, 454. <0> (Glumeţ) Ştii că-mi plac palaturile tale?... şi ne arătă prispa jerpelită a cocioabei lui. Hogaş, dr. i, 132, cf. 130. Vino să-mi vezi palatul; stau de nouă ani la aceeaşi gazdă,... cu aceiaşi patruzeci
 de lei pe lună. Bassarabescu, v. 127, cf. chest. ii 54/9 a. -0> F i g. L-au pus ca pre un împărat tn palatul aceştii lumi, mai mare cu slăptnire presle toate ceale ce stnl. Molnar, ret. 19/10. însuşi noianul de lume ce-l am palat de primblare, îmi găteşte înalt tronul pe a ceriului spinare. Conachi, p. 265. în lume tmi ztmbise cu faţa-i de părinte Lăstnd deschisă uşa l-al inimei palat. Macedonski, o. i, 47, cf. 43. Curg nourii, palate, ruine de jăratic. NeculuţX, ţ. d. 73. Se clădesc din diamantele gheţii palate. Isac, o. 116. + Suveranul împreună cu anturajul său. Locuitorii se îngroziră; Vestea se duse ptn’ la palat. Alexandrescu, o. i, 229, cf. Xenopol, i. r. v, 33. Palatul e supărat foc pe noi. Stancu, r. a. iv, 324. Poate că ar fi momentul să marcăm o altă atitudine faţă de palat. id. ib. 343, cf. iii,
33.  Ctnd şi-a scris unchiul cartea lui..., l-a felicitat chiar palatul. H. Lovinescu, c. s. 20.
   —    PI. : palate şi (Învechit şi popular) palaţuri. — Şi: (învechit şi popular) pălât s. n., (Învechit) palătă (Contribuţii, iii, 31) s. f., palăţ (pl. palaţuri), paleâ( s. n., (regional) palfită s. f.)
   —    Din ngr. naXâxi, lat. palatium, pol. paiac, slavonul iMAaTa, nOAdTd.
   PALÂT 2 s. n. (Şi In sintagmele palat tare, der, palat dur, ib.) Peretele superior al cavităţii bucale, In formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine1 ale celor două maxilare superioare, precum şi din oasele palatine *, acoperite de o mucoasă groasă; cerul-gurii, (Învechit) păraţ. Palatul sau limba cu care gustăm, i. nat. 48. Boala aceasta ... împresură gura din lontru, mai vîrlos limba, palatul, adecă ceriul-gurei, gingiile. ÎnvXţXturX, 72/20. Cu limba atingem tn palatul sau cerul-gurii. Heliade, o. ii, 374. Şi prea rafinata măiestrie de a găsi bucatele încă se ţine aicea. Vai! şi trebuie să ostndim aicea tocma pe cel mai mare prietin al palatului (cerului-gurii) nostru. Vasici, m. ii, 33/16. Două [oase] se numesc plafondice, alcătuind ceriul seau palatul gurei. Cornea, e. i, 197/13. [Cărţile de bucate] nu cată mult la sănătatea şi la economia casei, ci la îmbărbătarea palatului (cerului-gurei). Telegraful (1855), 411/29. cf. CrXiniceanu, ig. 10, Bianu, d. s., ŞXineanu, d. u., Scriban, d. Toate nuanţele lui „1“ din graiurile româneşti au tn comun articularea alveolo-dentală a vtrfului limbii, însoţită de apropierea dosului limbii de palat, scl 1950, 178, cf. 176. Dosul limbii atinge palatul gurii. ib. 1953, 211. O Palat moale sau vălul palatului — porţiune musculară care continuă, In partea posterioară a cavităţii bucale, palatul2; vălul palatin *. Poziţia vălului palatului tn timpul articulării determină caracterul oral sau nazal al sunetelor, der iv, 828. Palat artificial = mulaj al palatului2, folosit In fonetica experimentală pentru a se vedea suprafaţa atinsă de limbă la pronunţarea unui sunet. Prin inventarea unor aparate ingenioase, tnceptnd cu simplul palat artificial..., s-a dat... o dezvoltare din ce tn ce mai mare foneticei experimentale. Puşcariu, l. r. i, 59. Mijloacele noastre de cercetare au fost... palatul artificial, cu care am obţinut palatograme. scl 1955, 7. O metodă de cercetare care, prin folosirea anumitor aparate (cilindru inscriptor, palatul artificial...), determină acele particularităţi ale sunetelor vorbirii care nu pot fi percepute numai cu ajutorul simţurilor. Graur, i. l. 44.
   — Din lat. palatum. Cf. fr. p a 1 a i s.
   PALATĂL, -A adj. 1. (Anat.) Relativ la palat2, care aparţine palatului 2, al palatului a, din regiunea palatului2; palatin1. Cf. Barcianu, Alexi,w., cade.
   2. (Fon.) Care se produce In regiunea palatului2; s p e c. (despre sunete) care se articulează prin atingerea sau prin apropierea dosului limbii de palat2, (Învechit) palatinal1. Cf. ŞXineanu, d. u.,Cade. Elementul labial s-a dezvoltat tn detrimentul celui pala-tal. Rosetti, i. l. r. i., 97. De o palatalizare propriu-zisă poate fi vorba numai atunci ctnd consoana e însoţită de un zgomot de fricţiune palatală. scl 1950, 179. Consoanele palatale, propriu-zise, stnt consoanele a
342
PALATALIZA
— 31 —
PALATINĂ
căror articulaţie se face pe bolta palatului, ib. 1955, 202, cf. 31, 33. Pe diferitele părţi ale palatului dur... se articulează cu diferite părţi ale limbii consoanele palatale. Graur, i. l. 47. -0> (Substantivat) Sunetele se pot tmpărţi tn labiale..., palatale. Puşcariu, l. r. i, 63. în anumite cuvinte, toţi megleniţii au palatale, tn altele, toţi rostesc labialele. id. ib. 249. O (Adverbial) A pronunţa palatal. Scriban, d. + Care conţine sunete a căror articulaţie se face In regiunea palatului2. Pentru diferitele graiuri româneşti e caracteristică trecerea unor consoane din seria palatală tn seria nepala-tală, şi invers, scl 1950, 199. + (Despre timbrul sunetelor) Care este propriu sunetelor articulate In regiunea palatului 2. Ceea ce... consideră drept o nuanţă palatală a lui „d“ este, de fapt, un sunet propriu-zis. l. rom.
1959, nr. 4, 8. Vocala radicală, tn faţa lui „i“ din sufix a luat timbrul palatal ,,e“. Graur, e. 38.
   —  PI.: palatali, -e.
   —  Din fr. palatal.
   PALATALIZÂ vb. I. T r a n z. (Fon.) A modifica o consoană oarecare Intr-o consoană palatală (2), mutîn-du-i locul de articulaţie în regiunea palatului2 ; a muia (8). Cf. cade. In acele graiuri româneşti unde labialele au fost puternic palatalizate, „f“ urmat de „t“ şi de iod a putut deveni o fricativă palatală surdă, scl 1950,
199.  <0> R e f 1. pas. Cuvintele „fie“, „fierbe“, „fiu-meu“, stnt pronunţate, tn unele graiuri tn care se pala-talizează labialele, cu o fricativă palatală tn locul lui „f“. ib. Avem pe de o parte sufixul -incă, iar pe de altă parte, rădăcina „sădi", tn care „d“ s-a palatalizat. Graur,
e. 28.
   —  Prez. ind. : palatalizez.
   —  Din fr. palataliser.
   PALATALIZÂRE s. f. (Fon.) Faptul de a (s e) p a 1 a -t a 1 i z a ; modificare fonetică prin care o consoană devine palatală (2); muiere 2 (3). Palatalizarea labiale-lor e generală şi colectivă la aromâni. Puşcariu, l. r. i,
249,  cf. 61, 99. Muierea (palatalizarea) lui „d“ urmat de „e“ trebuie confruntată cu lipsa totali de palalalizare (muiere) a lui „d“ urmat de „ă“. scl 1950, 180. Toate aceste palalalizări ale consoanelor... se datoresc unor cauze fiziologice, ib. 215. Palatalizarea lui „f“ (tn cuvinte ca „fier“, pronunţai regional „x’er“) nu poate fi prea veche. Graur, f. l. 162, cf. 61. Petru Maior... este cel dintti care pune problema vechimii palatalizării, creztnd fenomenul de origine latină. Macrea, f. 44, cf. 41.
   —  PI. : palatalizări.
   —  V. palatalizn.
   PALATALIZÂT, -Â adj. (Fon.; despre consoane) Care a suferit fenomenul palatalizării; muiat2 (6), moale1 (II 4). Un mare număr de substantive feminine cu singularul tn -ă se termină la plural tn consoană palatalizată. Contribuţii, i, 10. Pentru consoanele palatalizate e caracteristică articulaţia suplimentară a dosului limbii, care se apropie de palat aproximativ tn poziţia unui „i“ sau a unui „e“. scl 1955, 33. Consoanele palatalizate sau moi stnt consoanele a căror articulaţie a devenit palatală, sub influenţa unei vocale sau semi-vocale palatale. ib. 202, cf. 31, 162.
-  — PI. : palatalizaţi, -te.
   —  V. palatallza.
   PALÂtA s. f. v. palatl.
   PALATÎN -A adj. (Anat.) Relativ la palat2, care aparţine palatului 2, al palatului 2, din regiunea palatului 2; palatal (1). In jos şi înăuntru, această faţă internă se continuează cu apofiza palatină. Kretzu-lescu, a. 107/22. Bolta palatină alcătuieşte peretele de sus al gurii. id. ib. 273/15, cf. 109/11. Oasele palatine sau ale cerului-gurei formez gura posterioară. Polizu, p. 15/27, cf. Scriban, d. Osul palatin aminteşte pe acela al păsărilor ctntătoare. Linţia, p. ii, 5. <0 Vălul palatin
—  vălul palatului, v. p a 1 a t 2.
   —  PI.: palatini, -e.
   —  Din fr. palatin.
   PALATÎN 2, -As. m.,adj. 1. S. m. Titlu dat, în orîn-duirea feudală, unui mare demnitar care îndeplinea anumite funcţii la curte sau la palatul1 unui mare senior; principe posesor al unui palatinat (2); guvernator al unei provincii In Germania sau în Polonia ; vicerege In Ungaria; persoană care avea unul dintre aceste titluri. V. p a 1 a d i n. Acolo au venit Elia, fiiul lui Alecsandru, palatinul Moldovei. Şincai, hr. i, 390/37, cf. 393/38. Aceaste stnt cuvintele rezoluţiei înălţatului palatin, din 10 octombrie 1813. Maior, răsp. 3/11. Palatinul Ungariei.. . tn grabă adună pre mai marii ţărei spre o alegere. Nicolau, p. ii, 343/22. Ales-au. .. pre Robert electorul şi palatinul Rinului, ist. univ. iii, 104/22, cf. Kooălniceanu, s. 7, Valian, v., Ne-gulici. încă nu se putea şti dacă va mai fi sau nu restaurată demnitatea şi funcţiunea de palatin, ca locţiitor al regelui tn Ungaria. Bariţiu, p. a. iii, 46, cf. i, 309, 519, 521. O droaie de peţitori cnezi ruşi, grafi nemţi, palatini poloni... tşi disputau mtna ei. Negruzzi, s. i, 105, cf. 177, ddrf. In anul 1409 găsim o scrisoare a lui Neagu, palatinul domnului muntean, Radu cel Frumos. Xenopol, i. r. iii, 211, cf. 126, Barcianu, Alexi, w., cade. Aceşti oşteni şi boieri din trecute războaie alcătuiau .palatinului un alai impunător. Sadoveanu, o. xii, 348, cf. 347, 349. O (în titluri de nobleţe; atribuind calitatea ca un adjectiv) S-au rugat a mijloci către arhiduca palatin, ar (1848), 92/20. E văr cu doamna noastră, e conte palatin. Alecsandri, t. ii,
101.  Contele palatin se afla tn ceartă cu arhiepiscopul de Maienţa. Sadoveanu, o. xii, 226, cf. 248.
   2. Adj. Care aparţine unui palatin2 (1), privitor la un palatin2; care ţine de un palatinat (2). Casa palatină. Alecsandri, ap. Şăineanu, d. u. Şcoala palatină. Scriban, d. + (Despre o rasă de porci) De origine din palatinatul Podoliei, cu greutate mare; podolian. Rasa palatină sau podolienă. enc. vet. 590. -O (Substantivat) Palatinii se fac mari de tot. I. Ionescu, m. 363, cf. DER.
   —  PI. : palatini, -e.
   —  Din fr. palatin.
   PALATINÂL1, -A adj. (învechit; despre sunete) Palatal (2). Fără limbă nu s-ar putea produce nici sonu-rile dintali, nici cele palatinali. Heliade, o. ii, 374. *0» (Substantivat) „L“, ,,r“, „n“ stnt consoane ce se pronunţă cu limba tn cerul-gurei, şi de aceea se zic limbale sau palatinale. cr (1848), 153/9.
   —  PI. : palatinali, -e.
   —  Palatin1 + suf. -al.
   PALATINÂL2, -A adj. (Rar) Referitor la palatin2 (I), al palatinului2. Cf. Alexi, w.
   —  PI. : palatinali, -e.
   —  Palatin 2+ suf. -al.
   PALATINAT s. n.l. Demnitate, funcţie de palatin2(l). Cf. Nequlicî, Polizu, ddrf, Barcianu, cade, Scriban, d., DM.
   2.    Teritoriu sau provincie guvernată de un palatin *' (1). în şcoalele mai înalte ale palatinaturilor învaţă 8 982 de tineri, cr (1830), 110 a/44. Prezidentul şi judecătorii tribunalului de negoţ tn palatinatul Maxoviii au înnoit... jurămtntul credinţii. ib. (1831), 288V18. S-a primit o circulară din partea guvernului adresată către toate palatinaturile Ungariei, ib. (1832), 3121/3, cf. Nequlicî, Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, w., cade, Scriban, d., dm. + P. e x t. Populaţia unui palatinat (2). Toate palatinaturile crăieşti cere să să facă o dietă. ist. carol xii, 31r/23.
   —     PI. : palatinaturi şi palatinale (Barcianu, Scriban, d.).
   —  Din fr. palatinat.
   PALATÎnA s. f. (Rar) Etolă sau pelerină femeiască scurtă de blană, care se poartă la glt şi pe umeri. Cf. Valian, v., Scriban, d., dn2.
   —  PI. : palatine.
   —  Din fr. palatine.
352
palatogramă
— 32 —
PALĂ1
   PALATOGRÂMĂ s. f. (Fon.) Reprezentare grafică a suprafeţei palatului2 atinse de limbă In timpul emiterii unui sunet. Pentru lingvist este mai puţin hotărttor ceea ce distinge ochiul — palatograma sau oscilograma — dectt ceea ce percepe şi poate analiza urechea. Puşcariu, l. r. i, 59. Palatogramele lui „pia“ seamănă foarte bine cu palatogramele lui „ia“, scl 1955, 9. Dacă autorii gramaticii ar fi dat... palatogramele articulaţiilor (adică urmele lăsate de muşchiul lingual In contact cu palatul), diferenţa dintre cele două categorii de consoane ar fi fost imediat sesizabilă, ib. 162.
   — PI. : palalograme.
   — Din fr. palatogramme.
   PALÂŢ s. n. v. palat1.
   PALAŢÂNDRĂ s. f. (Rar) Prostituată. Cf. Cihac,
 ii, .239, ddrf, Philippide, p. 147, Pascu, s. 18.
   — PI.: palaţandre. — Şi; palaţondră s. f. ddrf.
   — Etimologia necunoscută.
   PALÂŢCĂ s. f. v. palaseă1.
   PALAŢÂNDRĂ s. f. v. palaţandră.
   PALATJRDÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; în e x p r.) A o palaurdi = a fugi pe furiş, (familiar) a o şterge, a o tuli, a spăla putina. Gf. şez. v, 116. Dac-au văzut aşa, au palaurdit-o pe poartă afară. ib. vin, 95. Atunci am pălăurdit-o pe poartă afară şi mină înainte. Vasi-liu, p. l. 18, cf. 260. (Intran z.) El a luat şi a părlău-dit de acolo. com. sat. v, 74.
   —   Prez. ind. : palaurdesc. — Şi: pălăurdi, părlăudi vb. IV.
   —   Gf. ţig. pale „îndărăt“ şi hău orde „vino aici“, bl ii, 115, 116.
   PALAVÂTIC, -Ă adj. v. pălăvatic.
   PALAVRĂ vb. I v. pălăvri.
   PALAVRAGEALĂ s. f. v. pălăvrăgeală.
   PALAVRAGI vb. IV v. pălăvrăgi.
   PALAVRAGIOAICĂ s. f. Femeie flecară, care spune palavre ; flecară, limbută, guralivă. Cf. ddrf, cade, dm.
   — PI. : palavragioaice.
   — Palavragiu + suf. -oaică.
   PALAVRAGIU s. m. Persoană care spune palavre, care vorbeşte verzi şi uscate; flecar, limbut, guraliv, (regional) pălăvatic (2), pălăvrăgit2, pălăvrăgitură (2), (familiar) farfara, moftangiu. Cf. Polizu. Cine nu cunoaşte pe acest palavragiu care... iot vorbeşte fără să-l înţeleagă cineva ? Isis (1859), 12/1. Unii-mi zic ritor hazliu, Alţil-mi zic palavragiu! Alecsandri, t. 34, cf. Barcianu, v. Bun de gură şi palavragiu de frunte. Ispirescu, ap. Şio iij, 281, cf. ddrf, tdrg. Conu Leonida e mai degrabă un palavragiu. Ibrăi-leanu, s. 48, cf. id. sp. cr. 130, l. rom. 1959, nr. 2, 44, alr ii/i h 30, Zanne, p. ii, 181. O (Adjectival) Locuitorii de pe malurile lui au reputaţia de a fi palavragii. Alecsandri, ap. cade. E vesel curtezanul şi palavragiu, dar e cam piftit la vorbă. Vlahuţă, ap. cade. ll vedea ulilizlnd cu tndemtnare toate apucăturile de şcolar leneş şi chiulangiu, turbulent şi palavragiu.
 C.  Petrescu, c. v. 107.
   — PI. : palavragii.
   — Din ic. pala vraci.
   PALÂVRĂ s. f. (Familiar; mai ales la pl.) Vorbă, afirmaţie lipsită de seriozitate sau de temei; fleac, minciună (11), (familiar) balivernă, braşoavă, (fran-ţuzism) palabră, (grecism învechit, rar) mateologhie. Cf. Valian, v. Tu Iţi pierzi vremea şi pe tine sltnd fără nici o ispravă ca să asculţi palavrele turceşti. Băl-cescu, ap. Ghica, a. 592. Ţăranul fiind iar un D-ăi
 de palavre cam bun... Stătu cu el In obor, să-l fie lăudă-tor. Pann, p. v. iii, 106/16. N-avem timp de pierdut cu palavre. Alecsandri, t. 739. începi a tăia. la palavre vtnătoreşti. Odobescu, s. iii, 45. îmi fac datoria să ţin pe tinerii confraţi vreo trei sferturi de ceas cu palavre. Garagiale, o. ii, 162. Ia lasă! Ca palavre acestea stnt prea bune. Dar ţine-le pe seamă şi nu mi le mai spune! Macedonski, o. ii, 82. Eşti un răutăcios! zise Ana... rezumlndu-şi in aceste cuvinte... impresia ei generală asupra atltor palavre care începeau sJo ostenească. Vlahuţă, o. a. iii, 70. Rostitorii de palavre nu prea facă mare gură. Beldiceanu, p. 119, cf. Coşbuc, s. 42, şio iij, 281. Ce palavre vă mai spune boierul? Brătescu-Voineşti, p. 352. îi reaminti tnltlnirea din tren şi palavrele lui Rogojinaru. Rebreanu, r. ii, 145, ;cf. id. i.
110,  id. nuv. 231. Şi-a sftrşit treaba şi are acum vreme de palavre. G. Petrescu, î. ii, 183. Să-şi spună una alteia palavre? G. M. Zamfirescu, sf. m. n. ii, 281. Prinse gust de palavre. Sadoveanu, o. ii, 504, cf. 39, viii, 363. Tu ştii că eu pol deosebi ce e adevărat de ce e palavră In vorbele lui Slănică. Călinescu, e. o. ii, 107, cf. id. s. 81. Femeile, In general, cred astfel de palavre. Stancu, r. a. iii, 136, cf. ii, 147. Iar ascult palavre, v. rom. ianuarie 1954, 137, cf. ib. octombrie 1954, 38. I s-au spus palavre, pas, z. ii, 245. li arde să asculte palavrele lui Moromete. Preda, m. 142. Ciobanul crezu palavrele babei. şez. vi, 110. Stau la palavre, alr i 1 322/584.
   —  Pl. : palavre.
   —  Din tc. palavra, ngr. naMippa.
   PÂLĂ1 s. f. 1. Cantitate de iarbă sau de păioase care se taie dintr-o singură tragere cu coasa ; cantitate de fin, de paie etc. care se poate lua o dată cu furca; p. e x t. grămadă (mică) de fin, de iarbă, de paie etc.; (regional) palhăl. Cf. lb. Trebuie să sleie... tntins pe lan In pale sau Iti mănunche. I. Ionescu, c. 131/15, cf. 108/4, 114/2. Din fitece pală făceai un snop. Dela-vrancea, s. 18, cf. 206. Dormea... pe palele mirositoare de fin. Vlahuţă, n. 123. Fără să se dea jos de pe stog, el ştia unde să-l mai îmbrace, de ,unde să mai ia, unde să lege palele. Sandu-Aldea, a. m. 182. Blondă, ca o pleată bogată, se pleca holda, aşeztndu-şi aurul pale-pale, pe unde treceau cu aripile lor secerătorile. Anghel, pr. 83. Din mai multe mănunchiuri [de grîu] se alcătuieşte o pală şi din pală se face snopul. Pamfile, a. r. 121, cf.
133,  Păcală, m. r. 140. Pe uliţă venea tncel Ion, cu
o  pată de ftn proaspăt agăţată In coasă. Rebreanu, i. 72. Se cumpănea spre lucrul lui, sfărmtnd pale de trestie. Sadoveanu, o. viii, 415, cf. i, 645, ix, 169, Ionescu-Muscel, fil. 23. De ctnd ti stăpln iesta Se dă ftnul cu pala, Sare cu bucăţica Şi apă cu doniţa. Marian, î. 522. Pus-am gtnd la socoteală Să mi-l iernez eu vo iarnă, Şi să-i dau flnuţu pale Şi să mi-l adăp la vale. şez. vii, 43. Şi-a luat tn furcă o pală de ciulini. Rădu-lescu-Godin, 1. 321, cf. Viciu, gl. Nu mi-ai dat şi mie
0  mtnă (pală) de fin. i. cr. ii, 288, cf. Boceanu, gi.., Ciauşanu, ol., alr i 933, 934, alr ii 5 267, alr sn
1  h 131, a i 31, 35, v 14, 15, 16, 21, 34, vi 4, 26. O F i g. De-a pururi sta-vor troienite, Sub vremea ce s-aşterne-n pale, A mele visuri risipite. Vlahuţă, p. 33. Duşmanii se prăvălesc tn pale, ca iarba sub coasă. Sadoveanu, o. i, 261. + P. e x t. (Neobişnuit) Furcă pentru fin, pentru paie etc. Gf. lm.
   2.   P. e x t. (Adesea urmat de determinări care arată felul, natura) Strat, pătură; flşie, şuviţă; val, suflare (puternică şi de obicei intermitentă); undă, adiere. Se pune o pătură... de paie, peste care se pune o pală de ţărnă. I. Ionescu, c. 238/13, cf. 216/6. O pală groasă de zăpadă-l izbi peste obraji. Delavrancea, s. 187, cf. 74, 98. Pale de umbră se lăţesc pe măguri. Vlahuţă, o. a.
ii, 170. Pe bolţi un nor de-argint se rupe-n pale. id. p. 69. Se îngrămădea apoi tn urma lui tn pale de vlnt. Sandu-Aldea, a. m. 24, cf. 49. Vtntul bate ctleodată mai domol..., clnd şi ctnd ie lovesc aripele lui, palele lui. Pamfile, văzd, 27. Fumul vtnăt, pişcător, zbura luat tn pale mici de vlnt. Agîrbiceanu, a. 58. Palele de ceaţă se rup peste tufişuri. Camil Petrescu, v. 32, cf. 10, id. o.
i, 69, ii, 249, iii, 235. Ploaia curgea purtată In pale de
366
PALÂ2
— 33 —
PALEE1
vtnl. G. Petrescu, î. i, 132, cf. ii, 32. Pale de vtnt ne Infrigurau, măturtnd colbul de pe stradă şi frunzele moarte. Brăescu, a. 24, cf. G. M. Zamfirescu, sf. m. n.
i, 39. O pală castanie de păr rebel,..., ti atirna totdeauna ...peste frunte. Sadoveanu, o. ix, 610, cf. vii, 346. Veni dinspre pădure o pală de vtnt. Stancu, r. a. ii, 137, cf. 68. Nu se linişti ptnă nu trase in nări şi nu-l păli tn faţă o pală a unei bori fierbinţi. Camilar, n. ii, 387, cf. i, 317. Cit de arzător umplea plămtnii Ozonul curs pe palele de vint! Labiş, p. 264. Palele de fum atlrnau, de undeva de sus, ca nişte cortine zdrenţuite. T. Popovici, s. 34, cf. 401 .După ce au smult păru, ti scarmănă in mini, formează mai multe pale (pături). şez. ii, 62. Luceferii străluceau ca pietrele cele scumpe şi găinuşa să pitulă după o pală de nouraş. Cardaş, c. p.
10,   cf. chest. v 159/53, alr ii 5 268/605, 727, alrsn iii h 799, av 15, Glosar reg. <> (Ga termen de comparaţie) Faţa parcă i să topea şi să risipea ca o pală de fum împrăştiată de vtnturi. Delavrancea, s. 74. Şi aşa ca o pală de vtnt a ieşit pe fereastră. Dumitraşcu, str. 18. Stoluri de mii de grauri se ridicau şi se înclinau coborîndu-se, ca nişte pale de fum. Sadoveanu, o. xiii, 418. Te arătai la sfîrşilul ctte unui cuvtnt, Erai ca un fulger, ca o pală de vtnt. Isanos, ţ. l. 53. O (Prin lărgirea sensului) Se plimbă Dragoş călare, Cu cămeşa albă floare, Cusută de-o fată mare. Din ţigară trăgea pale. De poteră habar n-are. Pamfile, c. ţ. 68.
   3.   Semifabricat în formă de bandă sau de panglică, obţinut după ce fibrele au fost pieptănate şi înfăşurate pe bobine, în cruce. Cf. Ionescu-Muscel, ţes. 26. Sub formă de pale vine materialul fibros tn secţia de pre-paraţie pentru filare din filaturile de lină pieptănată. LTR a.
   —    PI. : pale şi (regional) pele (alr i 933, alr ii 5 267, alr sn i h 131), peale (alr i 933/12), păli (ib. 933, alr ii 5 267), păle (alr i 933/85, a i 31). — Şi: (regional) pal (Pamfile, a. r. 253) subst., pălie (alr sn iii h 791/605) s. f.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. alb. pale.
   PÂLĂ 2 s. f. (învechit) Paloş. Şi noi biet nu cunoşteam Nici cum se ţine pala, nici cum se-npumnă lancea. Heliade, o. i, 223, cf. 231. De brtu attrna o pală de Taban împodobită cu aur şi rubine. Bălcescu, m. v. 380, cf. 416. Braţul românului tncă va fi ştiut ... să despice cu pala uriaşi d-aramă. cr (1848), 182/24. Tudor se vede păşind cu fală, C-o ghebă scurtă şi-ncins c-o pală. Bolliac, o. 161. Cuconaşii nu lăsau să le scape nici un prilej de a se îmbrăca... cu mintean ..., a-şi atirna pala de gtt. Ghica, s. 45. Pala ta cea lungă pe ctmpi de bătălie Făcea cărări prin duşmani. Alexandrescu, o. i, 355. Dar viteazul cu a sa pală Face drum printre năvală. Alecsandri, p. ii, 16, cf. 10, i, 75. Cu aceste vorbe toţi sînt în unire, Şi toţi trage pala spre a lui lovire. Bolintineanu, o. 46. O pală de Taban cu apele negre pe tăiş şi cu miner de pietre scumpe. Odobescu, S. i, 132. Făt-Frumos lovea cu pala de zvtnla tn toate părţile. Ispirescu, l. 156, cf. id. m. v. 24, id. u. 46. Din aramă faceţi zale Şi din fier viteze pale. I. Negruzzi, s. v, 112. Pala... o-ncinge pe-un şold. Coşbuc, ae. 159, cf. şio iij, 280. îşi smulge din teacă cuţitul Cel altrnat pe la şold alături de pala cea lungă. Murnu, i. 59, cf. 26. Leahul trase pala. Sadoveanu, o. vii, 171, cf. i, 175. Ghirai, hanul cel băirtn, Trage pala de la sin. Alecsandri, p. p. 78, cf. 114. <> F i g. Armasarii Anadolului nechează..., pala pustieşte ţărmul. Russo, s. 137. Tu nu eşti omul care poate ctrmui pala răzbunătoare a tribunalului suprem. I. Negruzzi, s. v, 228.
   —  PI.: pale.
   —  Din tc. pala.
   PĂLĂ 3 s. f. (învechit, rar) Lopată ; s p e c. lopată cu care se scoate plinea din cuptor. Cf. lm. + P. e x t. Sapă. Cf. lm.
   —  PI. : pale.
   —  Din germ. Pale.
  PÂLĂ 4 s. f. Organ al unei elice de avion, de vapor etc. sau al unui rotor de maşină hidraulică, pneumatică sau eoliană, de forma unei aripi, încastrat sau articulat, la unul din capete, în butucul elicei sau al rotorului, avînd rolul de a asigura transferul de energie de la rotor la mediul fluid în care se roteşte, sau invers; paletă (2). Cf. abc mar., mdt, ltr 2, der. Unul mic de tot înaintează cu mina întinsă : ar vrea să pipăie cu degetul palele elicei, s iunie 1960, 70.
  —  PI.: pale.
  —  Din fr. pale.
  PĂLĂ 6 s. f. (învechit şi regional; mai ales la pl.; în legătură cu verbe ca „a avea“, ,,a apuca“ etc.) Capriciu, toană. V. p a 1 i u 3. Am şi din natură Un arţag, o pală, de cam cert din gură. Pann, p. v. ii, 99/8, cf. ddrf, Barcianu, tdrg, Şăineanu, d. u. L-au apucat palele, rev. crit. iii, 163. Are pale, săracu. Rădu-lescu-Codin, 56.
  —  Pl.: pale.
  —  Etimologia necunoscută. Cf. p a 1 i u
  PÂLĂ 6 s. f. (Regional; în e x p r.) A-i păzi pala
  (cuiva) = a pîndi (pe cineva), a ţine calea (cuiva) (Piisăcani-Iaşi). Cf. şez. i, 282. Intr-o zi, ti păzi pala cînd venea de la apă. ib.
  —  Etimologia necunoscută. Cf. p ă 1 i.
  PĂLĂ7 s. f. Yeşmînt constînd dintr-o bucată de pînză dreptunghiulară pe care o puneau, peste rochie, femeile romane. Cf. dn2.
  —  Pl.: pale.
  —  Din lat. palia.
  PĂLĂHĂ s. f. v. palliă1.
  PALC s. n. (Italienism învechit) 1. Loc (mai ridicat) într-o sală de spectacole, destinat spectatorilor; p. r e s t r. lojă. Citeva dame elegante şi clţiva bărbaţi privelegiaţi ocupau pâlcurile dinaintea scenei, cr (1846), 321/26. îi mulţumea de bunăvoinţă ce a avut a-i da un loc lingă dînsul pe pâlcul său. ib. (1848), 41/69, cf. 2x/49.
  2.    Eşafod. O parte din mulţime, repezindu-se asupra pâlcului, luă pe condamnatul, cr (1848), 33/76.
  —  Pl. : pâlcuri.
  —  Din it. palco.
  PÂLCĂ1 s. f. (Mold.; de obicei la pl.) Yargă, nuia
  (1). Porunceşte să-mi aducă nişte palee, că am să-i bat la stroi. Creangă* o. 140. Să-ţi aducă palee cile vrei şi fă-ţi datoria cum ştii. id. p. 305, cf. 306, ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg, Şăineanu, d. u. +Lovitură dată cu varga. Căpitanul... porunceşte să-i deie 100 de palee, ap. tdrg.
  —  Pl.: palee.
  —  Din rus. najiica.
  PÂLCĂ 2 s. f. v. opalcă.
  PALEĂRCTIC, -Ă adj. Care corespunde, aparţine, este specific Europei şi părţii nordice şi temperate a Asiei. Degetele anterioare... (cel puţin la toate formele palearctice) stnt legate total sau numai pe jumătate. Linţia, p. iii, 5.
  —  Pronunţat : -le-arc-, — Pl.: palearctici, -ce,
  —  Din fr. paléaretique.
  PALEATÍV, -Ă adj., s. n. v. paliativ.
  PALEĂŢ s. n. v. palatx.
  ; PALÉCI s. n. v. palici.
  PALÉE1 s.f. Element intermediar de susţinere a unui pod de lemn sau a unui cintru, care are rolul de a transmite către fundaţie sarcinile cu care este încărcat podul sau cintrul. Cf. dm, ltr 2, der.
  —  Pl. : palee.
  —  Din fr. palée.
8-0. 1197
381
PALËË i
 ■*- 34 —
PaleoliTîC
  PALÉE2 s. f. Înveliş floral al plantelor graminee, alcătuit din două frunzişoare care se află pe axa spi-culeţului. Cf. ltr 2. Palee inferioară sau externă... şi palee superioară sau internă, membranoasă, der.
  —  PI. : palee.
  —  Etimologia necunoscută.
  PALEGORISÍ vb. IY v. parigorisi.
  PALÉLA s. f. (Regional) Om prost. Corn. din Stra-ja-RXdXuţi.
  —  PI. : ?
  —  Etimologia necunoscută.
  PALEO- Element de compunere care Însemnează „vechi“ şi care serveşte la formarea unor substantive ca:paleoclimă şi a unor adjective (şi substantive) ca: paleoslav. dicţ.
  —  Pronunţat: -le-o-.
  —    Izolat, prin analiză, din Împrumuturi ca paleontologie, paleogeografie, paleozoic etc.
  PALEOANTROPOLOGÍE s. f. Parte a antropologiei care studiază omul fosil, preistoric. Cf. dn a.
  —  Pronunţat: -le-o-an-.
  —  Din fr. paléoanthropologie.
  PALEOBOTÂNICĂ s.f. Parte a paleontologiei care se ocupă cu studierea plantelor fosile şi cu modul lor de evoluţie în decursul timpului geologic; paleontologie vegetală, paleofitologie. Cf. ltr a, dn, der.
  —  Pronunţat: -le-o-,
  —  Din fr. paléobotanique.
  PALEOCÉN, -Ă adj., subst. 1. Adj. Care aparţine primei epoci a paleogenului (2) sau a eocenului, care se referă la una dintre aceste epoci. Cf. ltr a. Se găsesc depozite paleocene In zona flişului Carpaţilor Orientali.
  DER.
  2.   Subst. Prima epocă a paleogenului (2) sau a eocenului, caracterizată prin apariţia unor noi asociaţii de foraminifere şi prin dezvoltarea rapidă a mamifere-
  1 or placentare. Cf. ltr 2, der.
  3. Subst. Serie de straturi geologice din paleocen (2).
  —  Pronunţat: -le-o-, — PI. : (1) paleoceni, -e.
  —  Din fr. paleoceno.
  PALEOCLÎMĂ s. f. Climă din trecutul geologic al pămîntului, studiată indirect, pe baza distribuţiei geografice a solurilor, a fosilelor de plante şi animale, a formaţiunilor geologice, precum şi pe baza unor trăsături ale reliefului. Cf. der.
  —  Pronunţat : -le-o-, — PI. : paleoclime.
  —  Paleo- -j- climă.
  PALEOCLIMATOLOGÍE s. f. Studiul variaţiilor climei în decursul perioadelor geologice trecute, In diferitele etape ale dezvoltării pămîntului. Cf. ltr *, dn a.
  —  Pronunţat : -le-o-.
  —  Din fr. paléoclimatologie.
  PALEOETNOLÓG, -Ă s. m. şi f. Specialist în paleo-etnologie. dn 2.
  —  Pronunţat : -le-o-et-, — PI. : paleoelnologi, -ge.
  —  Din fr. paléoethnologue.
  PALEOETNOLÓGIC, -Ă adj. Care aparţine paleo-etnologiei, referitor la paleoetnologie. Cf. dn2.
  —  Pronunţat: -le-o-et-, — PI. : pateoelnologici, -ce.
  —  Din fr. paléoethnologique.
  PALEOETNOLOGÍE s. f. Ştiinţă care studiază popoarele azi dispărute. Cf. dn 2.
  —  Pronunţat: -le-o-et-.
  —  Din fr. paléoetlinologie.
  PALEOFITOLOGÍE s.f. Paleobotanică. Cf. dn 2.
  —  Pronunţat: -le-o-,
  —  Din fr. paléophytologie.
   PALEOGÉN, -Ă adj., subst. 1. Adj. Care aparţine primei perioade a neozoicului (2), care se referă la această perioadă. Cf. ltr 2, der.
   2.    Subst. Prima perioadă a neozoicului (2), caracterizată printr-o floră în care predomină fanerogamele dicotiledonate şi monocotiledonate şi printr-o faună variată ; numulitic. Cf. dm, ltr 2. în Depresiunea Panonică şi tn Depresiunea Transilvaniei, apele mării au pătruns chiar de la începutul paleogenului. mg i, 108, cf. 125. La începutul paleogenului, ţinuturile europene erau încadrate de două mări principale. Geologia, 91, cf. der.
   3. Subst. Serie de straturi geologice din paleogen (2).
   —  Pronunţat : -le-o-. — Pl. : (1) paleogeni, -e.
   —  Din fr. paléogène.
   PALEOGEOFÎZICĂ s. f. Ştiinţă care studiază legile şi modificările fenomenelor geofizice, dn 2.
   —  Pronunţat : -le-o-ge-o-.
   —  Din fr. paléogéophysique.
   PALEOGEOGRAFÍE s. f. Ramură a geologiei care are ca obiect studierea şi reprezentarea pe hartă a condiţiilor fizicogeografice care au existat în diferite epoci ale istoriei geologice a pămîntului. Paleogeografía are o mare importanţă practică, attt pentru geografie, ctt şi pentru geologie, ltr 2, cf. dn 2. Studiile de paleogeografie contribuie la identificarea şi delimitarea regiunilor In care au existat, tn trecutul geologic, condiţii favorabile pentru formarea unor zăcăminte de substanţe minerale utile. der.
   —  Pronunţat : -le-o-ge-o-,
   —  Din fr. paléogéographie.
   PALEOGRÁF s. m. Specialist în paleografie. Cf.
 I. Golescu, c., Valían, v., Negulici, Barcianu, v., ddrf, ŞXineanu, d. u. Avea o slujbă... ca paleograf şi arhivar al unei însemnate instituţii. Sadoveanu, o.
 vii, 699. Paleografii noştri stnt de acord că printre copiştii scrierilor moldoveneşti au fost şi munteni. Varlaam- Sadoveanu, 68, cf. dm, dn 2.
   —  Pronunţat : -le-o-. — PI. : paleografi.
   —  Din fr. paléographe.
   PALEOGRÁFIC,-A adj. Care se referă la paleografie, care aparţine paleografiei, de paleografie. Aceste trei pietre stnl şi de interes istoric şi de un mare interes paleografie. Bolliac, o. 281. Eroare paleografică. Maio-rescu, cr. iii, 208, cf. ddrf, Barcianu. Manuscriptul măhăcean reproduce apoi felul de a se scrie cuvintele fără despărţire care se tnttmpină şi tn textele cele mai vechi ; el dă astfel icoana paleografică a acestora. Iorga, s. d. vii, xxvii, cf. ŞXineanu, d. u., dm, dn 2.
   —  Pronunţat : -le-o-. — PI. : paleografiei, -ce.
   —  Din fr. paléographique.
   PALEOGRAFÍE s. f. Ştiinţă auxiliară a istoriei, care se ocupă cu descifrarea corectă, cu datarea şi cu stabilirea autenticităţii documentelor vechi. Cf. Valían, v., Negulici. Paleografia din evul mediu ni arată că minusculele „d“ şi „r“ se asemănau tn scriere. Has-deu, i. c. i, 20, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w Acele lucruri mici...prezintă tnsă un oarecare interes pentru paleografie, istoria limbii, bul. com. ist. i, 87, cf. 5, ŞXineanu, d. u., dm, ltr 2, dn 2, der.
   —  Pronunţat : -le-o-.
   —  Din fr. paléographie.
   PALEOLÍTIC, -Ă adj., subst. 1. Adj. Care aparţine celei mai vechi faze din istoria omenirii, care se referă la această fază. Cf. Odobescu, s. ii, 421, dm, ltr 2, der.
   2.    Subst. Cea mai veche fază din istoria omenirii, care începe o dată cu apariţia omului, cuprinzînd primele etape ale orînduirii comunei primitive. Cf. dm, l. rom. 1959, nr. 1, 35, ltr a, der.
   3.    Subst. Serie de straturi geologice din paleolitic
 (2).
40.1
PALEÔLOG
35 —
PALETĂ
 —  Pronunţat : -le-o-, — PI. : (1) paleolitici, -ce.
 —  Din fr. paléolithique.
 PALEOLÔG s. m. (Rar) Persoană care se ocupă cu studiul limbilor vechi. Cf. I. Golescu, c., Negulici, PROT.-POP., N. D., BARCIANU, V., ALEXI, W., DN 2.
 —  Pronunţat : -le-o-. — PI. : paleologi.
 —  Din fr. paléologue.
 PALEONTOLOG s. m. Specialist în paleontologie. Cf. DM, dn a.
 —  Pronunţat : -le-on-, — PI. : paleontologi.
 —  Din fr. paléontologue.
 PALEONTOLOGIC, -Ă adj. Care aparţine paleontologiei, care se referă la paleontologie, care datează din timpurile geologice sau este specific acestor timpuri. Cf. Barasch, m. ii, 16/19. Vestitul Cuvier deosibeşte trei strate sau tărtmuri, după... caractere[le] rămăşiţelor împietrite (paleontologice). Isis (1859), 9/2. în alte ctteva puncte tn care apare tn malul Prutului..., buglovianul are aceleaşi caracteristici petrografice şi paleontologice. Oncescu, g. 20. O (Adverbial) Vtrsta straielor nu poate fi precizată paleontologic, deoarece lipsesc fosile caracteristice, id. ib. 44, cf. 66.
 —  Pronunţat : -le-on-, — PI. : paleontologici, -ce.
 —  Din fr. paléontologique.
 PALEONTOLOGIE s. f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul complex al organismelor animale şi vegetale fosile, care au populat pămîntul în timpurile, geologice. Cf. Negulici. Ştiinţa paleontologiei, adică cunoştinţa fosilelor. Bakasch, i. n. 79, cf. id. m. ii, 216, Şăineanu,
 d. u., dm. Astăzi se poate vorbi de multe ştiinţe geologice, tntre care principalele stnt... paleontologia sau studiul fosilelor. Geologia, 4, cf. 57. Paleontologia oferă date despre viaţa din trecutul pămtntului. b. darw. 4. O Paleontologie vegetală = paleobotanică. Cf. ltr 2. Paleontologie animală = paleozoologie. Cf. ib.
 —  Pronunţat : -le-on-,
 —  Din fr. paléontologie.
 PALEOSLĂV, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care se referă la limba veche slavă, care este scris în această limbă. Cf. Barcianu, Şăineanu, d. u., dm. + (Substantivat, f.) Limba veche slavă. Formaţii cu „anii-“ tnlîlnim tn secolele trecute, dar tn cuvinte împrumutate din latineşte sau, mai ales, din paleoslavă. sfc ii, 17.
 2.    S. m. şi f. Persoană care aparţinea celor mai vechi popoare slave.
 —  Pronunţat : -le-o-, — PI. : paleoslavi, -e.
 —  Paleo- + slav.
 PALEOTÉRIU s. m. Animal mamifer fosil erbivor, din prima jumătate a erei terţiare, asemănător cu tapi-rul. Cf. Alexi, w., Scriban, d., dm, dn 2.
 —     Pronunţat : -le-o-le-ri-u. — PI. : paleoterii. — Şi : paleotérium (cade), (suspect) palestériu (Alexi, w.) s. m.
 —  Din fr. paléothérium.
 PALEOTÉRIUM s. m. v. paleoteriu.
 PALEOZÔIC, -Ă adj., subst. 1. Adj. Care aparţine celei de a doua ere geologice, care se referă la această eră. Cf. Mehedinţi, g. f. 7. Munţii Măcinului stnt formaţi din depozite paleozoice străbătute de mase eruptive vechi. Oncescu, g. 36, cf. ltr 2, der.
 2.    Subst. A doua eră geologică, a cărei floră se caracterizează prin prezenţa talofitelor, prin predominanţa criptogamelor vasculare şi prin apariţia gim-nospermelor şi în a cărei faună se întîlnesc toate grupele de nevertebrate şi primele vertebrate. Cf. ltr 2. Depozite. .. formale tn paleozoicul inferior şi poate chiar din precambrian. mg i, 108, cf. der.
 3.    Subst. Grupă de straturi geologice din paleozoic
 (2).
 —  Pronunţat : -le-o-zo-ic. — Pl. : (1) paleozoici, -ce.
 —  Din fr. paléozotque.
 PALEOZOOLOGÎE s. f. Parte a paleontologiei care studiază animalele fosile; paleontologie animală. Cf.
 LTR 2, DN 2, DER.
 —  Pronunţat: -le-o-zo-o-,
 —  Din fr. paleozoologie.
 PALÎR1 s. m. 1. (Transilv.) Contramaistru zidar (lb, Barcianu, v., Cihac, ii, 519, Gheţie, r. m., Yaida, Caba, săl. 99) sau dulgher (Yaida), arhitect (lb, Barcianu, v., lm, Alexi, w.), conducător de şantier (lm, Alexi, w.). Atuns visază maoru al mai mari, păliru Mănulia, visază iei că atunSa vo sta ztdu. arh. folk.
 iii,  60.
 2.    (Maram., Transilv. şi Bucov.) Cantonier. Cf. alr i 805/80, 341,343,345,347,348,350,351,354, 360, 385, 388, alr sn iii h 872/346, a i 35, Glosar reg., Teaha,
 c. n. 249, Lexic reg. ii, 117, 126.
 3. (Prin Bucov.) Caporal. Cf. Lexic reg. 105.
 —     Accentuat şi: păler. Teaha, c. n. 249. — PI. : paleri. — Şi: pali6r (lm), palir (Cihac, ii, 519), păleâriu (lb, Cihac, ii, 519), păler (Barcianu, Alexi, w., Lexic reg. ii, 117), pălir s. m.
 —  Din magh. palier, germ. Palier.
 PALfiU 2 subst. (sg.) (învechit) Praf de puşcă. Foiţa de ttrguieli, cum arată tnjos: .. .1 funt paleri, 2 funturi alice de ale mărunte de vrăbii (a. 1778). Iorga, s. d. viii,
 3, cf. Furnică, i. c. 92. 20 funţ paler bun (a. 1792). Iorga, s. d. viii, 24, cf. Cihac, ii, 240, T. Papahagi,
 c. l. 34.
 —  Din ser. paler.
 PALESTÎîIUU s. m. v. paleoteriu.
 PALESTINEÂN, -Ă s. m. şi f., adj. v. palestinian.
 PALESTINIĂN, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Palestinei sau care este originară de acolo. Cf. drlu.
 2.    Adj. Care aparţine Palestinei sau palestinienilor (1), privitor la Palestina sau la palestinieni, originar din Palestina. O dată cu cucerirea macedoneană, cultura palestiniană s-a integrat culturii şi artei elenistice, der.
 —     Pronunţat: -ni-an. — PI. : palestinieni, -e. — Şi : palestineăn, -ă s. m. şi f., adj.
 —     Palestina (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. păleşti-n i e n.
 PALfiSTRĂ s. f. 1. (La vechii greci şi la romani) Şcoală sau loc în care tinerii erau pregătiţi în domeniul educaţiei fizice, al luptelor etc.; p. g e n e r. şcoală. Nu pociu crede... să fie dus din Ţeara Bărsei 400 de prunci şi tn loc de a-i tnvăţa limba românească... să fie aprins palestra preste ei. Şincai, hr. ii, 42/31, cf. Stamati, d., Gheţie, r. m., dn 2, der.
 2.    (La vechii greci şi la romani) Loc special amenajat pentru exerciţii corporale (de gimnastică, de luptă etc.). Cf. drlu, Stamati, d., Contribuţii, i, 120. De cele mai multe ori deschise, rareori acoperite, palestrele cuprindeau un spaţiu central, der. + P. e x t. Exerciţii corporale. Şăineanu, d. u., cade.
 3.    Armă de luptă asemănătoare cu arbaleta. Ciobanul, de după spini, cu palestra... sigeata printr-inimă ti pătrunse. Cantemir, ist. 196, cf. 17.
 —  PI.: palestre.
 —  Din lat. palaestra.
 PALÎSTRIC, -Ă adj. Care aparţine palestrei, privitor la palestră. Cf. drlu, I. Golescu, c., Scriban, d., dn 2.
 —  PI. : palestrici, -ce.
 —  Din fr. palestrique.
 PALfiTĂ s. f. 1. Placă de lemn, de metal etc., prevăzută cu o deschizătură pentru a putea fi ţinută cu mîna, pe care pictorii îşi aşază şi îşi amestecă culorile. Cf. Negulici, Stamati, d. Paleta, tabla subţire pe care pictorii pun colorurile etnd zugrăvesc. Calendar (1861), 128/27. Apare deodată-n faţa mea Vasumati, regina,
418
Paleţâ
- M -
PAL ICI
 şi cu putere-mi ia Paleta şi penelul. Coşbuc, s. 147. Îşi pregăteşte paleta şi tşi îmbină culorile. Angiiel, fr. 156, ci. 166. Pianul cu coadă era masă, birou şi locul de odihnă al paletei. Ardeleanu, u. d. 9. A început a aduce acolo oameni cu palele şi şevaleturi. Sadoveanu, o. x, 419. Paleta-i plină de culori şi mina plină de penele, v. rom. decembrie 1954, 152. Pe paletă ar trebui să pui numai negru şi un plumburiu pentru cer. contemp. 1956, nr. 487, 3/1. F i g. Cit pentru pasteluri... mi-au îngheţat penelul şi colorile s-au sleil pe paletă. Alecsandri, s. 40. Deşi trăind tn romantism, adică tnlr-o epocă in care paleta scriitorilor s-a încărcat de culoare..., Bălcescu rămîne un seriilor sobru. Vianu, s. 79, cf. id. a. p. 228. Doar pentru cele ce-s adaos Venind din sftnta la planetă, Culori eu n-am tn graiul lumii Şi nici uleiuri pe paletă. Blaga, p. 135. Alecsandri... tn „Călătoriile“ sale revarsă, pe paleta lui, toate bogăţiile curcubeului, l. rom. 1953, nr. 1, 40. Cum o să încapă pe scena de păpuşi ... toată paleta plină de culori a vieţii de astăzi a copiilor, t septembrie
 1962, 68. + F i g. Gamă cromatică specifică unui pictor sau unei picturi, cromatică, colorit; p. e x t. măiestrie artistică a pictorului, pastă (2); p. g e n e r. măiestrie artistică. Chiar atunci etnd, tn anii maturităţii, prestigiul paletei sale ti aduce o situaţie materială ameliorată, el nu are nimic din ceea ce un artist de talia sa cere imperios, s martie 1960, 53, cf. der.
   2.    Piesă (plată) de forme variate, folosită ca unealtă de presat, de netezit, defăţuit etc. sau la diferite mecanisme şi instrumente; p. r e s t r. pală 4. O paletă mică, presată pe inel de un resort, îndreaptă uleiul spre locurile de ungere. Orbonaş, mec. 149. Ţintnd seama că..., la sosirea semnalelor, curentul se anulează, rezultă că paleta e atrasă toi timpul şi se eliberează, stabilind şi un contact, enc. tehn. i, 186. Diametrul unei elice [de propulsiune] se înţelege diametrul cercului descris de extremitatea paletelor clnd elicea se Invtrleşte. ib. 233. Un ax cu palete se învirteşte tn interiorul lăzii, băttnd şi scuturtnd materialul. Ionescu-Muscel, fil. 425. Carotieră cu palete, nom. min. i, 42. Succese deosebite a obţinut şi colectivul care lucrează paletele turbinei. Scînteia, 1952, nr. 2 393. Pompa centrifugă constă dintr-un cilindru metalic tn interiorul căruia se poale tnvlrti... o axă ce are ctteva palele îndoite. Marian-Ţiţeica, fiz. i, 176.
   3.    Lopăţică rotundă de lemn, acoperită cu cauciuc sau cu plută, cu care este lovită mingea la tenisul de masă. V. rachetă, dicţ.
   4.    Bucată de carton sau placă (transparentă şi colorată) de material plastic, celuloid etc., fixată deasupra parbrizului, in interiorul maşinii, şi care protejează pe conducător de razele soarelui. Cobori paleta de ebonil verzui să-si apere ochii de soare. v. rom. septembrie 1958, 11.'
   —  PI. : palete.
   —  Din fr. palette.
   PÂLEŢĂ s, f. v. paliţâ.
   PALfiUCĂ s. f. (Prin Transilv.) Mîncare preparată din pîine uscată sau din mămăligă unsă cu ulei şi muiată în apă caldă. Cf. Paşca, gl., mat. dialect.
 l, 213.
   —  PI. : ?
   —  Din ucr. noJiiBica (dial. nojieyxa).
   PALHĂ 1 s. f. (Transilv., Maram. şi nordul Mold.) Pală1 (1). Cf. Gheţie, r. m., Alexi, w., Pasca, gl., com. din Hereclean-Zălau, alr i 933/273, 278, 280,
 295, 315, 320, 335, 337, 339, 363, alr ii 5 267/279, 316, 334, a i 17, mat. dialect, i, 25, 214.
   —     PI.: palhe şi palhuri (alr ii 5 267/334), pălht (alr i 933/278). — Şi: păluliă (pl. p'alehe) s. f. alr ii
 5 267/325.
   —  Etimologia necunoscută.
   PĂLHĂ2 s. f. (Regional) Petic de forma unui pătrat sau a unui romb care se pune la răscroiala de la subsuoara cămăşilor ţărăneşti, pentru a le da lărgime; (regional) pălăcrinţ. V. clin. Cf. Klein, d. 149, 394, lb, Polizu, Cihac, ii, 520, lm, hem 933, ddrf, tdrg, Alexi, w. Pentru ca cămaşa să nu fie strimtă subsioară i se pune o pavă. Pamfile, i. c. 353, cf. Şăineanu, d. u. Pavă de la cămeşi de forma unui romb. şez. ix, 37, cf. v, 116, Viciu, gl., com. din Zahareşti-Suceava, alr ii 3 305/192, alb sn ivh 1 168.
   —    Pl. : palhe. — Şi: pâlvă (alr ii 3 305/192), pâhă (Klein, d. 149, hem 934, Gheţie, r. m., Frîncu-Can-deea, m. 103, alr sn iv h 1 168), păvă s. f.
   —   Din magh. pâlha.
   PALIATÎV, -Ă adj., s. n. 1. (Medicament) care ameliorează sau care înlătură simptomele unei boli pentru un timp scurt, care are un efect aparent, fără să suprime cauza bolii. Cf. Negulici, Stamati, d. O rană pe care o tratară cu paliativuri ptnă se Invenină. rom. lit. 420. Tratarea paliativă, pat. chir. lllr, cf. Barcianu, v., ddrf, Alexi, w., Şăineanu, d. u., dl.
   2.   F i g. (Mai ales la pl.) (Soluţie, măsură) care rezolvă temporar sau aparent o situaţie dificilă. Oricîle măsuri se vor fi luat tn contra acelor încercări barbare, toate au putut fi numai paliatioe. Bariţiu, p. a. i, 394. Cei cari Intr-o societate dezmăţată stnt pentru paliative fac tocmai ca acei grădinari nepricepuţi. Delavrancea, t. 111. Nu-i macar un paliativ pentru altla mizerie. Contemporanul, vi^ 507, cf. Rebreanu, r. i, 35. Remedii parţiale, soluţii paleative au fost şi sînt tncă încercate în anumite ţări. v. rom. noiembrie 1962, 87.
   —    Pronunţat: -li-a-, — Pl. : (adj.) paliativi, -e şi (s. n.) paliative şi (învechit) paliativuri. — Şi: paleativ, -ă adj., s. n.
   —   Din fr. palliatil.
   PALICAR s. m. Voluntar grec în războiul pentru independenţă al Greciei din 1821; p. e x t. bărbat voinic, vi teaz. Ieşi, palicare! Nu ţi-e ruşine Să-ţi pierzi junimea la cioclovine? Bolliac, o. 145, cf. 158. Au luptat pentru liberarea Greciei alături cu cei mai eroici palicari. Ghica, ap. cade. Unul din acei palicari muieratici, purllnd fustanelă ftlflindă şi slrlnsă la mijloc. Odobescu, s. i, 132. Mai rar aşa palicar! inalt, spătos şi mustăcios — o mtndreţe de arnăut! Caragiale, o. ii, 239. Ce palicar isteţ. X. Negruzzi, s. iv, 497, cf. 492, Alexi, w., Chiriţescu, gr. 252, Şăineanu, d. u. Nu încerc nici tntr-un chip să-mi lămuresc cum şi de ce palicarii aceia nebuni au sărit asupra domniei tale. Sadoveanu, o. x, 342, cf. v, 12. Un bărbat care părea mai curtnd matur cu mustaţa lui de palicar şi obrajii traşi. Camil Petrescu, n. 34, cf. id. o. ii, 115. Mai la vale, se htrjoneau un ctrd de pici mucoşi..., ptnă ce i-a băgat tn răcori un palicar. C. Petrescu, a. b. 8. Furios, a început să-şi măntnce mustăţile lungi şi groase, de palicar. Stancu, r. a. iv, 371. Se înclină, fără să se scoale, saluttndu-l cu demni-talea palicarului. Tudosan, p. 354.
   —   Pl.: palicari.
   —   Din ngr. naX.VKdpt.
   PALÎCI s. n. (Mold. şi prin Bucov.) Păhăruţ (1); pahar (1). V. cinzeacă, ţ o i. Cf. Cihac, ii, 273. Toată lumea... rtdea cu chef ciocnind paliciuri. Sadoveanu, o. vii, 589. Şneaps-palici de rachiu, şez.
 iii,  89, cf. i. cr. ii, 22, şez. xx, 139, alr ii 3 955/414. + (Urmat de determinări introduse prin prep. „de“ sau „cu“ ; fără determinări indică de obicei o băutură alcoolică) Conţinutul unui păhăruţ (1) sau al unui pahar (1); conţinutul împreună cu vasul respectiv. Cf. Scriban, d. Duceţi-vă de mai cinstiţi ctte un palici de vin cu logofătul. Sadoveanu, o. i, 214, cf. 100. Ctrciumarul... să-i trimită un paliciu de vin. scl
 1969, 132. Vine doar la crlşmă un paliei să tragă, Sevastos, ap. cade. Iei trei alămii, un palici de miere, unul de rachiu, unul de untdelemn. Pamfile, b. 23.
425
I
/
1              PALICIU
 I
               —   PI. : paliciuri şi (m.) palici (alr ii 3 955/414). —
 I             Şi: palíela, paléci (şez. xx, 139) s. n.
               —   Cf. ser. poli c.
 i
 j                 PALICIU s. n. v. palici.
               PALICRISÉRI s. m. v. paracliser.
 l                PÁLID, -Ă adj. 1. (Despre faţă sau despre părţi
               ale feţei) Care este fără culoare, galben, (astăzi rar) pal2 (1); p. e x t. (despre oameni) cu obrazul fără culoare, (astăzi rar) pal2 (1). V. livid,
 i             l'a[a lui cea palidă, ... era tnvioşată de doi frumoşi
 ;             ochi albaştri. Asachi, s. l. ii, 13. Era palid ca moartea.
               cn (1848), 31 /68, cf. 132/48. O întristare deznădăjduită se vede pe faţa sa palidă. Negruzzi, s. i, 37. A mea frunte palidă, obosită. Alexandrescu, m. 7. A doua zi se scula, Faţa palidă-şi spăla. Alecsandri, p. i,105.
 i             El deveni palid de minie. Bolintineanu, o. 445. El
 J.,           vine trist şi glnditor, Şi palid e la faţă. Eminescu,
               o. I, 172, cf. iv, 51. Trebuia să se întoarcă tn scenă repede, palidă şi desfigurată de groază. Caragiale,
 I             o. i, 1. Slab, palid, cu capul mare şi tuns mărunt.
               Delavrancea, t. 8. Chipul lui palid se rumeni deodată. VlahuţX, o. a. ii, 12. El era june şi faţa sa arăta palidă şi suferitoare. I. Negruzzi, s. iii, 436. Cuprinde gttul lui pltngtnd Şi-n aspra-i coamă tngroplnd Obrajii palizi. Coşbuc, p. i, 110. S-apleacă şi obrajii cei palizi ¡             ti sărută. Iosif, patr. 89, cf. id. v. 159. O fală palidă
 !             la faţă. BrXtescu-Voineşti, p. 167. Fu setrbit de beţia
               lor, de feţele palide de nesomn. Agîrbiceanu, a. 70,
 I             cf. 47. Moş Gheorghe, palid la faţă, tnsă sănin şi surt-
               zător, se arătă tn pragul uşii. Bujor, s. 157. Sudori cit bobul de mazăre curgeau de pe fruntea răce şl palidă a bietului flăcău. Hogaş, dr. i, 66, cf. 230. Era...
 I             subţirel, cu obrajii de fată, puţin palizi, Rebreanu, i.
               347, cf. id. r. i, 22. Un palid visător s-a împuşcat. Bacovia, o. 50. Cei trei foşti colegi ascultau, palizi !             de insomnie şi de încordare. Galaction, o. a. i, 102.
               Cred că am devenit palid ca un mort şi mă clatin. Camil Petrescu, u. n. 425, cf. id. t. iii, 463, C. Petrescu, î. ii, 85, id. r. dr. 119. Oacheşe, frumuşică, dar palidă ca după naştere. BrXescu, v. 7. Palid... a luat baioneta jandarmului. Sahia, n. 69. Ieri era mai palidă, azi T             dimineaţă mai aprinsă. Sebastian, t. 144. Intra
               palid..., cu cearcăne de insomnie. Teodoreanu, m. u.
               25. Auzind acestea, tlnărul s-a făcut palid. Sadoveanu,
               o. xi, 602, cf. i, 333. Palidă, c-un zlmbet melancolic, avea nişte ochi adinei, măriţi de cearcăne negre. Bart,
 i             e. 363. Cu ceafa-n iarba rece, voinicul doarme dus. E
               un oştean... E palid tn aşternutul verde. Arghezi, vers. 333, cf. 394, id. p. t. 9, id. b. 83. Arăta foarte 1             palid la faţă. CXlinescu, s. 30, cf. id. e. o. i, 45. Părea
               nedormită, palidă şi trasă la faţă. Stancu, r. a. iii, 104.
 (             Palidă, uluită, ea nu ştia cum să-i răspundă. Demetrius,
               a.  224. Avea o faţă palidă, ştearsă, cu creţuri mărunte. v. rom. septembrie 1955, 94. De unde veniţi? întrebam,
 \             Aproape palidă de mirare şi frică. Isanos. ţ. l. 22.
 I            Liniştită şi palidă, fata a ridicat mina. Preda, r. 58.
 '             Erau palizi, slabi şi irascibili, stăptniţi de nervozitatea
               tocită a fugărilului. Barbu, p. 233, cf. şez. ii, 47. O F i g. Te văd... Suind, palid suflet, a norilor schele. Eminescu, o. i, 37. Minciuna palidă-şi topeşte glasul. j             VlahuţX, o. a. i, 38.
               2.    (Despre lumină, despre surse de lumină sau despre corpuri luminoase) Care este lipsit de intensitate; care'răspîndeşte o lumină slabă; care este fără strălucire ; stins, pal2 (2), pălit2 (2). Durata zilei este mărită prin fenomenul crepusculei, adică acea lumină palidă care se vede dimineaţa înainte de răsăritul soarelui. DrXghiceanu, c. 91. Soarele rotund şi palid se prevede printre nori. Alecsandri, p. iii, 9, cf. 3, i, 183. Priveau vislnd tn faţa cea palidă a lunei. Eminescu, g. p. 23. Spre apus se vedeau tncă stelele sclipind tnlr-o lumină palidă. Gane, n. i, 125. Lampele din birt împrăştiau o lumină gălbuie, flacăra lor devenea tot mai palidă. Agîrbiceanu, a. 181. în lumina palidă a candelei se vedea patul mare, alb. Rebreanu, r. i, 226. Reci şi
PALIE1
 palide-n senin Se ivesc deasupra stele. Topîrceanu,
 b. 39, cf. 13, Cazimir, l. u. 41. Patru luminări de ceară tremurau flăcări palide tn lumina zilei. C. Petrescu, î. i, 254,  cf. id. c. v. 364.   Pretutindeni erau   valuri
 şi troiene, sub soarele palid.     Sadoveanu, o. xii, 360.
 Numai umerii şi capul i se desenau negre pe lumina palidă a nopţii. Demetrius, a. 328. Stelele se făceau tot mai palide. Isac, o. 215. Soarele e palid, Dus tn vechi poveşti. Labiş, p. 176, cf. 39.
   3. (Despre culori) Care este puţin intens, care este şters, estompat sau spălăcit; (despre obiecte, fiinţe etc.) care are o culoare puţin intensă, ştearsă, estompată sau spălăcită; pal2 (3). Văzui treetnd moartea pe palidu-i cal. Alexandrescu, o. i, 90. Şi, iată-i pe
 o  culme,   nocturnii călători,    Lucind sub cerul   palid
 tn mantie   de zori! Alecsandri, p. i, 288.   Luna   trecea
 ca un vis prin norii palizi şi reci. Eminescu, g. p. 56. Efebul cu ochi palizi. Macedonski, o. i, 174, cf. 225. Lacrămile-n ochii palizi ti slnt singura podoabă. Coşbuc, p. i, 120. în părul ei slnt prinse flori palide. Petică, o. 284. Dimprejurul alb al braţului ei mijeau, cu setnteieri palide-roşii, boabele mari ale unei brăţări de mărgean. Hogaş, m. n. 20. Tu dai naturii palide decoruri. Cazimir, l. u. 38. Are părul auriu şi albastrul ochilor palid. Camil Petrescu. u. n. 218. Septembrie veni cu cer palid şi nopţi clare. C. Petrescu, î. i, 125. Florile cele mai palide nu slnt destul de palide pentru line. Sebastian, t. 354. Deasupra, văzduhul era albastru palid. Sadoveanu, o. i, 385. Ceru-i palid ca laleaua. Arghezi, vers. 238, cf. 200, 232, id. b. 45. Roşul de pe creştet şi de pe ptntece este deseori foarte palid. Linţia, p. ii, 63. Foşnesc adinei frunzare împrejur, Pe cerul palid suie prima rază. v. rom. ianuarie 1954, 74. + F i g. Lipsit de vigoare; şters, searbăd. O imitare palidă a lui Musset. Maiorescu, cr. i, 320. Aşa cum era slabă... te sorbea tn atmosfera palidă şi tristă ce plutea şi să tnvlrtea în juru-i. Delavrancea, t. 223. Contrastul e şi mai mare etnd trece cineva de la generaţia de istorici români a lui Constantin Căpitanul... la epigonii palizi, cari slnt tn Moldova Ienachi Kogălniceanu şi Canta. Iorga, l. i, 468. Noaptea se-nlinde-n singurătate, Peste adlncuri veşnic stăptnă, — Palide vise cresc pe-nnoptate. Petică, o. 49. în locul palidelor abstracţii sufletul lui s-a îmbogăţit cu intui-ţiunile ce i-au rămas neşterse tn amintire. Lovinescu,
 c. iv, 163. Obiectez cu voce palidă că îmi slnt oamenii obosiţi. Camil Petrescu, u. n. 338. Cuvîntul vechi.. . îl simt sărac şi palid. D. Botez, p. o. 10. îmi ceteau. .. poezii aşa de palide, urmate îndată de articole aşa de stridente. Sadoveanu, e. 105. O (Adverbial) Cînd însă ne întoarcem la tristul glas al trecutului..., înţelegem ceea ce cuvintele nu pot exprima decît foarte palid. id. ib. 11.
   —  PI. : palizi, -de.
   —  Din lat. pallidus, it. pallido.
   PALIDITÂTE s. f. Faptul sau însuşirea de a fi palid (i); culoare, aspect al unei persoane care are faţa palidă (1); paloare (1), (popular) gălbeneală, gălbe-jeală. O paliditate de moarte acoperi gingaşa-i faţă. rom. lit. 2981/36. Magritatea şi paliditatea erau înspăimtntăloare. Calendar (1862), 25. Era urtlă cu pudra pe obraz, pe care nu o pusese decît ca să-şi ascunză paliditatea. D. Zamfirescu, t. s. 39, cf. Barcianu, Alexi,w. Paliditateavisătoare a obrajilor ei. Klopştock,
 f. 322. E ceva spectral... în paliditatea de vis a chipului umbrit de buclele unui profund păr negru. I. Botez,
 b. i, 148. Barba rară încadra o paliditate mortală. Sadoveanu, o. i, 83. Uneori se constată semne evidente de şoc (paliditate, temperatură subnormală, nelinişte). Belea p. a. 171. <0> F i g. Părul din Mesopotamia păstrtnd în paliditatea discretă a poamelor lui pufoase poezia orizonturilor virginale. Klopştock, f. 73.
   —  Palid + suf. -itate. Cf.it. p a 11 i d i t a.
   PALÎE1 s. f. (învechit) Carte care conţine Vechiul testament. Aceasta e parte paliei de întti. Palia (1581), 3/14, cf. Barcianu, dhlr ii, 547.
— 37 —
430
PALIE 2
— 38 —
PALINODIC
  —  Accentuat şi: pălie. — PI. : palii.
  —  Din ngr. rtalaiot.
  PALIE 2 s. f. v. pală K
  PALlfiR1 s. n. 1. Organ de maşină care serveşte la rezemarea şi la ghidarea unui arbore sau a unei osii şi care permite o mişcare de rotaţie sau de oscilaţie a acestora; lagăr. Uleiul se reînnoieşte la im interval de 2 —3 luni, cu care ocazie se va face şi spălarea palierelor. enc. tehn. i, 284. Palierele stnt elemente de maşină ce servesc pentru sprijinirea fusurilor arborilor. Soare, maş. 72. Scripetele fixat cu paliere de plrghie. Iones-cu-Muscel, fil. 494.
  2.   Platformă orizontală amenajată pe parcursul scării interioare a unei clădiri, care permite accesul in apartamentele unui etaj şi care serveşte ca loc de odihnă pentru cei care folosesc scara; odihnă (8), (Învechit, rar) podest, podestru. De sus, de pe palierul scării, se aude o uşă trtntită, rtsete şi glasul lui Petru.
  H. Lovinescu, c. s. 5.
  3.   Porţiune orizontală din traseul unei căi ferate sau al unui drum. Cf. ltr 2, der.
  —  Pronunţat: -li-er. — PI. : paliere.
  —  Din fr. palier.
  PALIER 2 s. m. v. paler *.
  PALIGORÎ vb. IV. T r a n z. (Argotic) A ocărî (1). De ce mă paligoreşti, dacă n-am făcut nimica? BUL. FIL. iv, 109.
  —  Prez. ind. : paligoresc.
  —  Derivat regresiv de la paligorie.
  PALIGORÎE s. f. v. parigorie.
  PALIGORISÎ vb. IV v. parigorisi.
  PALILALÎE s. f. Tulburare a vorbirii care constă in repetarea involuntară a unuia sau a mai multor cuvinte dintr-o frază. Cf. dn 2.
      Din fr. palilalie.
  PALIMĂR 1 s. m. v. pălămar1.
  PALIMĂR 2 s. n. v. pălămar 2.
  PALIMAR 8 s. n. v. pălimar1.
  PĂLIM AR GÎU s. n. (învechit) Băţ cu fitil la vîrf, pentru aprins felinarele. Cf. Cihac, ii, 240, ddrf, Alexi, w.
  —  Şi: palinargiu s. n. Cihac, ii, 240.
  —  Palimar3 + suf. -giu.
  PALIMĂ s. f. (Regional; în e x p r.) Nici palimă = nici urmă, nici vorbă, nici pomeneală (Drăuşeni—Rupea). Coman, gl. Nici patimă nu e de ploaie. id. ib.
  —  Accentul necunoscut.
  —  Etimologia necunoscută.
  PALIMPSEST s. n. Pergament de pe care s-a şters sau s-a ras scrierea iniţială, pentru a putea fi utilizat din nou, şi pe care de obicei se mai pot citi urmele vechiului text. Cf. Gheţie, r. m„ Alexi,w., ŞXineanu,
  D. U., ClŞMAN, FIZ. I, 299.
  —  PI. : palimpseste.
  —  Din fr. palimpseste.
  PALINARGÎU s. n. v. palimargiu.
  PALÎNCĂ1 s. f. (Transilv. şi Ban.) Rachiu; p. r e s t r. ţuică. Cf. lb, Cihac, ii, 240, ddrf, Gheţie, r. m., tdrg, ŞXineanu, d. u. N-am mai băut eu aşa ceva, dectt tn (ara ungurului, de-i zicea trăscău, spre deosebire de altul mai slăbuţ, de-i zicea palincă. C. Petrescu, r. dr. 131, cf. Puşcariu, l. r. i, 317.
Bău palincă şi se încălzi. Stancu, r. a. iv, 7. Palincă de prună nu era. T. Popovici, se. 69, cf. id. s. 30, h xvm 21, 77. Mullu-mi place vinarsu Şi departe-i Reghinul Multu-mi place palinca Şi departe-i Bistriţa! Jarnîk-Bîrseanu, d. 388, cf. 230. Pălincă cu săcărea, M-am jurat că nu te-oi bea. Mîndrescu, l. p. 154. Şi-aduceţi vin şi palincă Să ne facem cină bună, Să petrecem împreună! Reteganul, tr. 46, cf. Candrea, ţ. o. 26. S-a făcut vinul oţet Şi palinca lapte fiert. bud, p. p. 55. Voie bună pot avea, Măcar pălincă n-oi bea. i. cr. ii, 274. De-a fi palincă, N-am zice nimică; De-a fi vinars, Am da şi la ăştialalţi. Pamfile, cr. 46. Mama m-o făcut rtzlnd Şt lata pălincă btnd. arh. folk. i, 170, cf. vi, 298. chest. v 155, viii 103, ALR I 1 673, 1 717, 1 726, alr ii 4 155, 4156,
6 347, 6 348, alr sn iv h 1 029, 1 130, alrm sn i h 163. Du-mă, Doamne, şi mă lasă, Unde-i pălincă pe masă! Du-mă, Doamne, şi mă pune Unde-i pălincă de prune! ant. lit. pop. i, 217. Tot pălincă şi pălincă De joi ptnă duminică, folc. transilv. i, 191. + Cantitate de rachiu sau de ţuică cit încape într-un pahar, într-o cinzeacă etc. Hai să bem o palincă, mă Vlas, că io am mai beut două. Vlasiu, d. 150. Pofteşte tn casă să le încălzeşti cu o palincă, v. rom. februarie 1954, 65.
   —    Accentuat şi: pălincă. lb. — PI. : palinci. — Şi : pălincă s. f.
   —  Din magh. pălinka. Cf. ucr. n a n h h k a.
   PALÎNCĂ2 s. f. (Prin Mold.) Mămăligă mică şi moale. Cf. i. cr. iii, 378, v, 183. + (în forma pălincă) Turtă făcută din făină de porumb învelită in foi de porumb şi coaptă în vatră, sub cenuşă; (regional) bulcă, sfîrleică. Cf. Scriban, d., scl 1969, 139.
   —    PI. : palinci. — Şi: pălincă s. f. Scriban, d., scl 1969, 139.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. palanca2.
   PALINCtŢĂ s. f. v. pălincuţă.
   PALINDROM s. n. Grup de cuvinte sau cuvînt care pot fi citite de Ia stînga la dreapta şi de la dreapta la stînga fără să-şi piardă sensul; p. e x t. joc distractiv constînd în găsirea unui cuvînt care,. citit normal sau invers, fie să aibă acelaşi Înţeles, fie să dea un cuvînt cu alt sens. Cf. dn 2. + Vers care se poate citi şi de la sflrşit către început fără să-şi piardă sensul. Cf. dn 2.
   —  PI. : palindromuri.
   —  Din fr. palindrome.
   PALINGENfiZĂ s. f. Fenomen de formare a magmei prin topirea unor roci preexistente, ca gnaise, şisturi, graniţe etc. Cf. dm, ltr 2, der.
   —  Cf. fr. p a 1 i n g 6 n 6 s i e.
   PALINGENÎÎZIC, -A adj. Referitor la palingeneză, care aparţine palingenezei, de palingeneză. Cf. dn 2
   —  PI. : palingeneziei, -ce.
   —  Din fr. palingen£sique.
   PALINGENEZIE s. f. Concepţie metafizică, strins legată de teoria ciclului istoric, care susţine renaşterea, învierea periodică a tuturor fiinţelor. V. metempsihoză, reîncarnare, transmigraţie. Cf. Barcianu, ŞXineanu, d. u. <0> F i g. O palingenezie a antichităţii tn renaştere ni se pare un fapt cu totul contestabil. Vianu, l. u. 37. + F i g. înnoire, regenerare (morală). Cf. ŞXineanu, d. u. Aşa s-a tnttmplat cu toţi marii poeţi ai lumii, figuri tn veşnică schimbare, tn palingenezie neîncetată. Vianu, l. r. 322.
   —  Din fr. palingănâsie.
   PALINODIC, -Ă adj. (Rar) De palinodie, privitor la palinodie, specific palinodiei; care retractează, retrage cele spuse, care îşi schimbă părerea. Cf. dn 2.
   —  PI. : palinodici, -ce.
   —  Din fr. palinodique.
452
PALINODIE
— 39 —
PALIU2
   PALINODÎE s. f. (Rar) Operă literară sau discurs In care autorul retractează idei şi sentimente exprimate anterior ; p. e x t. schimbare de părere, retracta r e. După Incheiarea siloghismului acestuia, pali-nodiia ritoriceasca a poţtori începu. Cantemir, ist. 42, cf. 82, DDRF, ŞXlNEANU, D. U., GalDI, M. PHAN. 216, DM, ROSETTI-GAZACU, I. L. R. I, 316, DER.
   —  PI. : palinodii.
   —  Din fr. palinodie.
   PALINODÎST s. m. (Rar) Autor de palinodii. Gf. dn
   —  PI. : palinodişti.
   —  Din Ir. palinodiste.
   PALINOLOGÎE s. f. Ramură a botanicii care studiază polenul şi sporii. Cf. der.
   —  Din fr. palinologic.
   PALIPÂŞ s. m. (Iht.; regional) Zglăvoacă (Cottus gobio) (Pecinişca—Băile Herculane). BXcescu, p. 42, cf. 171.
   —  PI. : palipaşi.
   —  Etimologia necunoscută.
   PALÎR s. m. v. paler1.
   PALÎRIE s. f. (învechit; mai ales la pl.) Maree. S-au asemănat stâplnirea ei cu paliriile, adecă cu apele ceale ce de dimineaţa ptnă la o vreame curg tn sus, iară de la o vreame tş tntorc curgerea lor tn jos. Chesarie, m. ianuarie (1779), [prefaţă] iv/19. Precum stnt şi paliriile mării, de bat şi sd ivesc ... tn mai multe feluri şi rtnduri. Piscupescu, o. 72/23. Poliriile, adecă tragerile mărilor pe alocuri şi iarăşi întoarcerile. Conachi, ap. tdrg, cf. ddrf. + Reflux. Această mare s-au uscat odată de o ciudată palirie, tnctt s-au văzut fundul, ist. univ.
 i, 35/23.
   —  Pl. : palirii. — Şi: polfrie s. f.
   —  Din ngr. naXippoia.
   PALIŞĂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică ramurile pomilor fructiferi) A lega de un suport, de un spalier, pentru a Împiedica ruperea ramurilor in caz de furtună sau pentru a le da o anumită formă. (Refl. pa s.) Altoaiele se palisează pe cepul portal-toaielor... pentru a asigura creşterea lor fără îndoituri.
 LTR 2.
   —  Perz. ind. : palisez.
   —  Din fr. palisser.
   PALISĂDĂ s. f. 1. Element de fortificaţie, folosit in amenajările defensive mai vechi, alcătuit din pari groşi şi lungi, bătuţi in pămint, legaţi intre ei cu scin-duri, fringhii etc. şi avînd intre spaţii împletituri de nuiele, uneori şi umplutură de pămint bătut; (astăzi rar) palancă 1 (1). V. parapet (1). Cum se săvîrşi întărirea palisadelor cetăţuiei, Sinan-paşa puse într-tnsa două tunuri mari. BXlcescu, m. v. 132, cf. 134, Stamati, d. Palisadele de lemn au perit negreşit, mistuite de incendiu. Odobescu, s. ii, 281, cf. ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u., dm. Palisadele erau construite pe culmea unor văluri de pămînt înconjurate de şanţuri cu apă. der.
   2.   (Bot.) Mod de aşezare a unor celule alungite, cilindrice sau prismatice, care stau una lingă alta, perpendiculare pe suprafaţa organului; celule astfel aşezate. Nuca [de cocos] are un tnveliş cărnos exterior, acoperit de o palisadă de fibre amestecate cu o substanţă asemănătoare plutei. Ionescu-Muscel, fil. 393, cf. der.
   —  Pl. : palisade.
   —  Din fr. palissade.
   PALISÂDIC, -Ă adj. (Bot.) în felul palisadei (2), de palisadă. Parenchimul palisadic din frunză, der
 iii, 644.
   —  PJ. : palisadici, -ce.
   —  Din fr. palissadique.
   PALISĂJ s. n. Legare a ramurilor unor pomi fructiferi de un suport, de un spalier, pentru a le da forma dorită şi pentru a feri pomii de vînt sau de furtună ; palisare. Palisajul este o lucrare frecventă tn pepinierele pomicole şi tn livezile tinere, der.
   —  Din fr. palissage.
   PALISĂNDRU s. m. Arbore exotic cu lemn tare, de culoare neagră-violetă, cu miros plăcut, din care se fac mobile (Jacaranda obtusifolia) ; p. r e s t r. lemnul acestui arbore. Aci se află magnifica familie a curmalelor..., palisandru (vine din America meridională). DrXghiceanu, c. 114. Stă la masă, pe un scaun de palisandru. VlahuţX, o. a. iii, 7, cf. ddrf, ŞXineanu, d. u. Parcă mobilele de palisandru s-ar fi întunecat şi s-ar fi mistuit dintr-o dată. Sadoveanu,
0. vi, 516, cf. enc. agr.
   —  Pl.: palisandri.
   —  Din fr. palissandre.
   PALISÂRE s. f. Acţiunea de a palisa şi rezultatul ei; palisaj. Prima palisare se face ctnd lăstarul altoiului are lungimea de S...10 cm. ltr 2, cf. dn 2.
   —  Pl. : palisări.
   —  V. palisa.
   PALÎSĂ s. f. (Regional) Pală 1 (de fin) (Gîlnic-Sebeş). A n 12.
   —  Pl. : ?
   —  Cf. pală1.
   PAUSÎCRfiRI s. m. v. paracliser.
   PÂIiIŢÂ s. f. 1. (Regional, mai ales Transilv.) Par1 (1); nuia (1), vargă ; băţ. Veni... cu gloate multe, cu arme şi cu paliţe. Varlaam, c. 76. Este bărnă lungă sau paleţă lungă. Ureche, let. i, 58/21. Fu bătut cu paliţe de 16 voinici. Dosoftei, v. s. noiembrie 7/26, cf. 8/5, anon. car., Klein, d. 394, Polizu, Baronzi,
1. 92, lm, ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, tdrg, Atila, p. 29. Baterea... cu lăstarul sau poliţa... e o neghiobie. Comşa, n. z. 52, cf. h xvii 180. Pentru-o mtndră ca a mea, Multă cale-aş trepăda; Dară pentru maică-sa, Nici o urmă n-aş călca, Că-mi deschide portiţa Şi mă ia cu paliţa. Bibicescu, p. p. 391, cf. 194.
   2.    (Regional) Epitet dat unui om foarte Înalt şi subţire (Şercaia—Făgăraş). Lexic reg. ii, 52.
   3.    (Regional) Nărav (2), meteahnă (3) (Bistriţa-Turnu Severin). Lexic reg. 49.
   —  Pl. : paliţe. — Şi: (învechit şi regional) pâleţă s. f.
   —  Din V.' Sl. IMAHUa.
   PĂLIU 1 s. n. (sg.) (Latinism) 1. Ornament sacerdotal de lină albă pe care slnt brodate cruci negre, purtat în jurul gltului de papă şi de Înalţii prelaţi (catolici). Şi celor doi milropoliţi de curtnd sfinţiţi le-au trimis cîte un pallium. Maior, i. b. 33/26. A dat lăudatului arhiepiscop paliul, mitra şi inelul, mag. ist. i, 59/15, cf. Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w.
   2.    Mantie regească. Urma... regele cu coroana şi paliul lui Ştefan. Bariţiu, p. a. iii, 452.
   3.    Mantie purtată de vechii greci şi adoptată de romani. Paliul lui Traian. f (1877), 554, cf. cade. <0> (Glumeţ) Am să-ţi pun palium-ut tn cap. Hogaş, dr, ii, 120.
   —     Pronunţat: -li-u. — Şi: pâlium (scris şi, după lat., pallium) s. n. (sg.).
   —  Din lat. pallium.
   PALÎU 2, -ÎE adj. (Prin Munt. şi Olt.)' 1. (Despre picioare; p. e x t. despre oameni sau animale) Schilod, infirm; paralizat (1); şchiop. Are picioare palii şi, dacă ti mînă vreo treabă pe la primărie,... e purtat de două slugi pe braţe. Stancu, d. 30, cf. Ciauşanu, v. 186. Are picerili palii, nu e zdravăn, cv 1951, nr. 11, 37. + (Adverbial) Şontîc, strîmb, şchiop. Fie că răcise, fie că-l lovise vrun alt cal peste şoldul din urmă, destul că ajunsese ctrlanul să meargă paliu. Vissarion, în scl 1969, 132.
469
PAL IU 3
— 40 —
PALMĂ1
   2.   (Despre ochi; p. e x t. despre oameni) Saşiu. Gf. Scriban, d., com. din fostul judeţ Vîlcea. Om paniu. Coman, gl., cf. Lexic reg. ii, 16. O (Adverbial) Se uită cam paliu. Stancu, d. 44. Ce le uiţi paniu? Coman, gl., cf. cv 1951, nr. 11, 37. + (Adverbial) într-o parte, strlmb. Nu sta paniu că te doare gttul. Coman, gl.
   —  PI. : palii. — Şi: paniu, -ie adj.
   —  Etimologia necunoscută.
   PALÎU3, -ÎE adj. (Prin Munt. şi Olt.) Nebun (12), aiurit, trăsnit; prost. Cf. Scriban, d., Tomescu, gl., alr ii/762, Udrescu, gl. O (Substantivat) Mă, paliule, unde-ţi stau gtndurile; tu n-auzi ce spui eu ? Udrescu, gl.
   —  PI. : palii. — Şi: paniu, -ie adj. Scriban, d.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. pală5.
   PALÎU4, -ÎE adj. (Prin Munt.) Viteaz, cutezător. Cf. Chiriţescu, gr. 252.
   —  PI.: palii.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. pală2.
   PĂLIUM s. n. (sg.) v. paliu 1.
   PALIVĂV s. m. v. pehlivan.
   PALÎZ subst. (învechit, rar) Apoplexie. La al treile ceas de noapte l-au lovit de paliz, adecă cataroi, şi după acea lovitură au mai trăit încă o săptămlnă. N. Costin, let. ii, 36/33.
   —  PI. : ?
   —  Etimologia necunoscută.
   PALM s. m. (Rar) Palmier (1). Abia se zăreau ctţiva copaci din aceia cu ramurile nalte şi şuie care se cheamă palmi. Odobescu, ap. cade. Palmii risipiţi tn crtnguri, auriţi de-a lunei rază, Nalţă zveltele lor trunchiuri. Eminescu, o. i, 44, cf. ddrf. Eu nu am clntul vesel din temple larg deschise, Nici fruntea-ncununată de verzi cununi de palmi. Petică, o. 40, cf. Şăineanu, d. u., cade, dm.
   —  PI. : palmi.
   —  Din fr. palme, germ. Palme. Cf. palmă1.
   PALMĂC s. n. Veche unitate de măsură pentru lungime, folosită mai ales In Moldova, egală cu 3,484 cm şi echivallnd aproximativ cu a opta parte dintr-o palmă 1 (3). Fost-au un omăt, mărime lui de cinci palmaci (a. 1781). cat. man. ii, 231. Fiind ograda... 21 sttnjeni, 7 palme, 4 părmace (a. 1800). Urica-riul, v, 322/25. [Bucăţile de aur] să afla numai de
2  parmace subt pămtntul ierbei. ar (1829), 1912/36. Un palmac preţuieşte 12 linii. Asachi, e. i, 96. Am devenit proprietar pe nici un palmac mai puţin declt
4  000 de fălci. Kogălniceanu, s. a. 147. Era un abecedar cu slove de-un palmac de mari. Negruzzi, s. ii, 235, cf. i, 7, 206. Fluturul e de 4 palmace mare. Cuparencu, v. 46/2, cf. 17/5, şio n1( 284, Pamfile, a. r. 230. începurăm a zări... poloboace mari de stejar groase tn doage de două palmace. Hogaş, dr. ii, 28, cf. id. m. n. 183. Sttnjenul se împarte tn 8 palme, palma în 2 palmace, palmacul tn 10 degete. N. A. Bogdan, c. m. 173. Palma domnească se împărţea tn 8 parmace, un parmac avtnd, aşadar, oficial, 0,03484 m. C. Giurescu, p. o. 89. O (Urmat de determinări introduse prin prep. „de“ care indică lucrul măsurat) Nu-şi poate ctştiga nici un palmac de teritoriu ca proprietate a sa. Bariţiu, p. a. i, 536. N-am nici un palmac de moşie. Alecsandri, t. 1 660. Toată lumea s-a pus cu furie pe cultura florilor; n-a rămas palmac de pămlnt nelnflorit. Caragiale,
o. iii, 75. Mai rămăsese [din cal] coşul gol al coastelor şi ctteva palmace de piele întinsă pe cap şi pe Spinare. Mironescu, s. a. 120. Nu se va afla palmac de pămtnt necutropit. Sadoveanu, o. xm, 258, cf. x, 422. Pe palmacul lui de pămtnt trebuia să-şi ridice fiecare vitele şi plozii. Galan, z. r. 89. Un palmac de moşie Şi un sac de htrtie. Zanne, p. v, 470.
   —  PI. : palmace şi (m.) palmaci. — Şi: jmrmăc s. n.
   —  Din tc. parmaU, sub influenţa lui palmă 1.
   PALMACÉE s. f. (La pl.) Familie de plante monoco-tiledonate, avlnd ca reprezentant tipic palmierul (1) ; (şi la sg.) plantă din această familie. Palmaceele... cuprind circa 170 de genuri, cu aproximativ 1 500 de specii, ltr 2, cf. dn 2.
   —  Pl. : palmacee,
   —  Din lat. palmaceae.
   PALMĂR, -Ă adj. (Rar) Care aparţine palmei1 (1), din regiunea palmei ’. Cf. dn 2.
   —  Pl. : palmari, -e.
   —  Din fr. palmaire.
   PALMARÈS s. n. Listă in care se înscriu succesele sau victoriile (sportive, artistice etc.) obţinute de cineva ; totalitatea unor astfel de succese sau de victorii. [Actorii] au adus tn interpretarea rolurilor... inteligenţă, măsură, farmec şi conştiinţă, înscriind mari biruinţe... tn palmaresul lor personal, contemp. 1956, nr. 483, 2/5. [Ciclistul] şi-a înscris In palmares o splendidă victorie internaţională. Scînteia, 1960, nr. 4 844, cf. dn 2. Au rămas tn afara palmaresului şi a menţiunilor..., deşi au aspirat... la recunoaşterea juriului. rl 1969, nr. 7 586.
   —  Pl. : palmaresuri.
   —  Din fr. palmarès.
   PALMÁT, -Ă adj. 1. (Despre frunzele simple sau foliolele unei frunze compuse) Care are marginile cu crestături adînci şi cu ieşituri dispuse ca degetele răsfirate ale unei palme1 (1); (rar) palmiform (1), digitat. Cf. drlu. [Frunze] palmate sau digitale. Caiet, 74v/17, cf. Barasch, b. 19, Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u., ds. dm. Izvoare ascunse pe sub floare Şi pe sub frunze mari, palmate, Furau parfumuri şi culoare Şi mă-mbiau cu claritate, v. rom. august
1962,   26, cf. ltr 2. Frunza de castan sălbatic este palmal-compusă, frunza de viţă de vie este palmat-ner-vală. der.
   2.   (Despre picioarele păsărilor înotătoare sau a unor animale acvatice sau semiacvatice) Cu degetele împreunate printr-o membrană. Picioarele ei stnt palmate (cu ghiarăle unite printr-o piele), mn (1836), 891/9, cf. Alexi, w., Şăineanu, d. u., enc. agr., dm, ltr 2.
   —    Pl. : palmaţi, -le. — Şi : (Învechit, adaptat la sistemul fonetic popular) pălmât, -ă adj.
   —  Din fr. palmé.
   PALMATÜRÂ s. f. (Rar) Malformaţie care constă în reunirea printr-o pieliţă a degetelor mîinii, la om. Cf. dn 2.
   —  Pl. : palmaluri.
   —  Din fr. palmature.
   PĂLMĂ1 s. f. 1. Partea dinăuntru a mîinii, de la încheietura cu antebraţul pînă la vîrful degetelor. Boraşte-ţ şi tu laptele măni-ta tn palmă (a. 1550 — 1580). gcr i, 7/13. Ca să aflu şi eu tn palma lui Dumnedzău plată. Varlaam, c. 307. Un om ca acela ce crescuse Ştefan Vodă pe pálmete lui. Ureche, let. i, 154/15. Cela ce va lovi cu toiag sau cu palma pre cela ce-l va sudui cu cuvăntul, să să cearle după voia giudeţului. prav. 114. Dztlele cu număr mi-s la tine-n palmă. Dosoftei, ap. gcr i, 211/29. Pănă ctnd tu o pline să-ţ agoniseşti tn palmă. Cantemir, ap. gcr i, 326/12. Unii tl lovea cu palmă peste obraz (cca 1760). gcr ii, 69/27. Ctt putu încăpea tn palma cufundă Attt luă şi sorbi îndată. Budai-Deleanu, ţ. 186, cf. 263. O bucăţică de pine, macar ctt palma. Drăghici, r. 85/31, cî.Asachi, s. l. i, 178. Nerodului i se pare Că toate-n palmă le are. pann, p. v. i, 88/20. Stupeam tn palma stingă, apoi trtnteam cu muchea palmei celeilalte tn stupit şi tn care parte sărea el, Intr-acolo apucam şi eu. Creangă, a. 141. Se sprijineşte tn palma stingă pe poartă şi cu dreapta îşi acopere ochii. Caragiale, o. i, 64, cf. ii, 279. Peste ctteva zile au început a-l mtnca palmele ; li părea că
i se sfoieşle pielea. Slavici, n. i, 53. Nu îndrăzneşte... nici să deschiză, nici să-şi tragă palma arsă de ger. Delavrancea, s. 35, cf. id. t. 148. îşi duse palma
482
PALMĂ1
— 41 —
PALMĂ 1
la gură spre a-şi ascunde un căscat. Vlahuţă, o. a iii, 59, cf. 23, ii, 29, 177. Şi-ngrop In palme capul Şi-mi cînt amarul tot. Coşbuc, p. i, 60, cf. 200, ii, 7. Din vechime, ca unitate de lungime, se socotea palma omului de mijloc. I. Brăescu, m. 7. Şi puse-n palmă o hlrtie de douăzeci de coroane. Agîrbiceanu, a. 33, cf. 63. Moşneagul ridică palma dreaptă şi-l lovi peste obraz. GÎrleanu, n. 13, cf. 74. Văzură pe Zenobia cobortnd tn vale cu copilul tn palme. Rebreanu, i. 311, cf. id. r. i, 135. Mtinile ei li prinseră obrajii tn pălmi şi-l mlngtie. Ardeleanu, d. 222, cf. 191. Se apropie tn vtrful picioarelor, pe la spate, şi-i acoperi ochii cu palmele. C. Petrescu, î. i, 113, cf. 255, ii, 21, 46, 77. Tu (ii zidit atttea mari palate, Cu gotice coloane şi cu dale, Dar niciodată n-au fost ale tale, Tovarăşe cu palmele crăpate. D. Botez, f. s. 46. Intorctndu-şi buzunarul pe dos, răsturnă praful de tutun tn palmă. Brăescu,
o.  a. i, 141, cf. 226, ii, 13. Mama li sărută palmele crude. Sahia, n. 49, cf. 81. Lectură şi vis lung, cu fruntea In palmă. Teodoreanu, m. u., 156. Îşi pun palma streşină la ochi. Sadoveanu, o. i, 425, cf. 148, ii, 347,
viii, 228, xi, 375, Iordan, l. r. a. 68. Dă-mi mina ta fără putere, Cu finul de-a valma. Taurul vrea să-fi lingă palma. Arghezi, vers. 189, cf. 192, 223, 245, 251, 302, 366, 383, 385. Aurica privea nemişcată cu faţa intre palme. Călinescu, e. o. i, 25, cf. 227, 277. Ţi-am pus un sărut tn mijlocul palmei. Blaga, p. 43, cf. 24, 69. Tresări încruntat şi-şi împreună palmele. Camil Petrescu, o. ii, 128. Omul le mtngîie cu palma lui aspră, bătătorită. Bogza, c. o. 32. Palmele lui Tobei stnt îngroşate de bătături. Stancu, d. 275. Croitorul pipăi cu palma ceainicul. V. rom. martie 1954, 118. Palmele tale erau aspre de muncă. ib. iunie 1954, 147. Cu fa(a lipită de pieptul lui, să-i simtă capul, mtinile, tn palme. Demetrius, a. 266. Anton tşi trece palma peste obraz. Davidoglu, m. 25. Se loveşte cu palma peste frunte.
H.  Lovinescu, c. s. 95. Ne desparte un lat de palmă. Preda, r. 34, cf. id. m. 77. Un om bărbos finea o floare albă In aspre palme. Labiş, p. 19, cf. 42. Are palma pietroasă. Deşliu, o. 25. Cit aş fi vrut... Să-mi plec fruntea tngliefată In palmele calde, puternice, s martie 1960, 50. In palmă mai simfi multă vreme mina umedă a celuilalt. Barbu, p. 292, cf. 41, 198. Ea în palme să-fi tot cară Apă turbure ş-amară. Alecsandri, p. p. 18. Pe palme să mă spăl eu, De stngele frate-meu. Jarnîk-Bîrseanu, d. 496/ Eu ti dau un blid de lapte, El îmi dă cu patma-n spate. Marian, sa. 5. Cînd ti zice tu doina, Da-o-a mutu cu palma. folc. transilv. i, 210. Dectt cioara pe par, mai bine vrabia în palmă — mai bine puţin şi sigur, declt mult şi nesigur. Cf. Zanne, p. i, 415, 701. I-a crescut păr in palmă, se zice despre omul leneş. id. ib. ii, 398, cf. 80, 389, 390,' 399, 725. Dă tn palme cînd mănincă, se zice despre un om care n-are dinţi. Cf. id. ib. iii, 624, vi, 466. <J> Loc. adj. şi a d v. Ca în palmă = a) cu suprafaţa fără asperităţi, netedă; (în legătură cu pielea de pe cap a omului) chel. Ctnd mă cătam tn oglindă, barbă şi mustefe ca tn palmă. Creangă, a. 86. Calcă bine... Nu-ţi fie teamă, e ca-n palmă. Delavrancea, o. ii, 288. Au rămas preoteasa pe cap ca-n palmă. Sevastos, ap. tdrg ; b) (regional) de loc; nicăieri. Dau în dreapta, tntreabă-n sttnga..., sora nu-i, ca-n palmă! Reteganul, p. v, 23. Dar ce văzură ? Ftriatul lor era fiert in căldare..., iară urieşii, ca-n palmă. Cătană, p. b. iii, 53, cf. Zanne, p. ii, 387;
c)  foarte bine; în cele mai mici amănunte; cu mare uşurinţă; cu certitudine, clar. îfi citeşte ca în palmă. Pann, p. v. i, 170/22. Cunoştea ca tn palmă toate cotiturile munţilor. Odobescu, ap. tdrg. O! cunosc ţara ca-n palmă, cu drumurile, cu ascunz&torile. Delavrancea,
o.  ii, 246. (Rar) Ca dîn palmă = pe nevăzute, repede. Vine un hof şi mi-o fură ca din palmă. Alecsandri, t. 456. <0> E x p r. Bătînd din palme sau eît al bate din (ori în) palme = a) cu cea mai mare repeziciune, foarte repede, într-o clipă. Prăpădi şi el, cît ai bate în palme, tot ce cîştigase. Negruzzi, s. i, 81. Se puse cu familia roată împrejurul mesei şi, cit ai bate din palme, mămăliga cea mare se făcu nevăzută. Gane, n. i, 219, cf. 91. Cîte alte lucruri de gospodărie, făcute de mina
lui Chirică, cit ai bate din palme! Creangă, p. 153. li aduse, cit ai bate din palme, un pahar de apă. Rebreanu, i. 70. Cit ai bate din palme, veni friptura. Sadoveanu, o. ii, 145. Cînd avea nevoie de o trăsură, trimitea un călăref şi i-o aducea, ctt ai bate din palme. Camil Petrescu, o. i, 212. Asta nu se poale face băttnd din palme. Demetrius, c. 58. Asta nu se face băttnd din palme, t februarie 1962, 24, cf. alr ii 3 257, alr sn v h 1 408 ; b) (rar) cîtuşi de puţin, nici un pic, de loc. Ieri, cit a fost ziua, nu s-asttmpăra Nici ctt bafi din palme. Coşbuc, p. i, 245. A bate din (sau în) palme v. bate. A ţine sau a duce, a purta, (Învechit) a căuta (pe cineva ca) pe (sau ea în) palmă (sau palme) = a îngriji foarte bine (pe cineva), a avea grijă să nu ducă lipsă de nimic; a răsfăţa. Copilului nou-născut vor căuta pe palme, cr (1848), 242/ll, cf. Zanne, p. ii, 387. Pentru că mi-ai curăfit casa de draci, am să te ţin ca pe palmă. Creangă, o. 141. Nevasta, ca-n palmă o fine. Stancu, d. 30. Pe palme mă finea. Beniuc, v. cuc. 60. A bate palma cu cineva v. bate. A avea (pe cineva sau ceva) în (sau ca în) palmă = a avea (pe cineva sau ceva) la discreţia sa, In puterea sa. Iz-btnda, ca cum tn sin şi dobînda tn palmă ar avea. Can-temir, ist. 116. Răzvan le-avusese-n palmă..., Ar fi putut să te facă praf, pulbere şi fărînă. Hasdeu, r. v. 67, cf. Zanne, p. ii, 387. Mult m-ai purtat..., de-acu te am şi eu în palmă. N. A. Bogdan, ap. tdrg. Întregul oraş... îl avui ca-n palmă. Stancu, r. a. i, 159. A cădea In palma cuiva = a ajunge la discreţia, în puterea cuiva. Cf. Zanne , p. ii, 389, cade. A juca (pe cineva) pe palmă = a dispune de cineva după bunul plac-^-a-j^ica pe degete. Cf. Zanne, p. ii, 387. (Rar) A fi în palmă = a fi aproape, la îndemlnă. laşul e departe, nu-i colea tn palmă. N. A. Bogdan, ap. tdrg. Cu palma sau cu palmele = cu braţele, manual. Şi-l scot dator cu două fălci de arat, una de prăşilă şi treizeci de zile cu palma. Vlahuţă, o. a. ii, 54. Chemarea la primărie înseamnă bir mai mare... zile de muncă cu palmele pentru pălmaşi. Stancu, d. 54. A fi greu la palmă sau a avea palmă grea v. greu. A fi cu sufletul sau cu zilele în palmă (sau in palme) = a fi în mare primejdie, a fi In primejdie de moarte; a fi cu un picior In groapă. Cf. Zanne, p. ii, 440. Stau cu mare spaimă şi cu zilele tn palme, aşteptindu-l pe Buga Strbul. Sadoveanu, o. x, 238. (Regional) A(-i) pune palma (în spate cuiva) = a părtini, a-i lua partea (cuiva); a ocroti, a răzgîia, a favoriza (pe cineva). Cf. Ciau-şanu, gl., Udrescu, gl. (Rar) A face palma bici = a bate pe cineva. Zanne, p. ii, 389. Cînd va creşte păr în palmă = niciodată. S-o procopsi, cind mi-o creşte Păr in palmă. Pann, p. v. i, 170/15, cf. Zanne, p. ii,
398.  A se bate cu palma peste gură v. bate. A-I mînca (pe cineva) palma (sau palmele) = a simţi dorinţa nestăvilită, a fi nerăbdător să bată pe cineva. Cf. Zanne, p. ii, 388. (în superstiţii) îl mănîncă palma dreaptă = simte o senzaţie de mîncărime In palma1 dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. Cf. şez. iii, 47. îl mănincă palma stingă = simte o senzaţie de mîncărime în palma1 stingă, semn că va primi o sumă de bani. Cf. ib. (Rar) A căuta peri în palmă = a-şi pierde vremea în zadar. Zanne, p. ii,
399.  (Regional) A vedea pe Sfîntul Gheorghe în palmă = a scăpa de iarnă. Cf. id. ib. vi, 121. + De-a palma sau palma furată = numele unui joc la priveghi. Afară de jocurile înşirate ptnă aici se mai joacă... palma furată. Marian, î. 222. O mulţime de jocuri, care de care mai comice, precum: cristei, foi, scroafă, limba de clopot, palma furată. Frîncu-Candrea, m. 174, cf. alr ii 4 334/228, 284, 4 338/95, 182. Spin în palmă = numele unui joc de copii, care constă în a face un spin să dispară şi să reapară (lnfigîndu-1 în palmă1). Cf. Pamfile, j. i, 52.
   2.   (Adesea in construcţii cu verbe ca „a da”, „a trage“, „a cirpi“, „a arde“, „a rade“, „a şterge“ etc.) Lovitură aplicată cuiva (peste obraz) cu palma1 (l);(rar) pălmită, (popular) leapşă, (regional) cleapşă. Un om de va fi încins cu arme şi de va da cuiva o palmă numai, ucide-l-va de tot cela cu palma şi nu să va certa.
482
PALMĂ1
— 42 —
PALMĂ1
prav. 114, cf. 322. Şi-i deaderă palme presle obraz. n. test. (1648), 36r/27. Dă multă bătaie şi palme gtndea că va să moară. R. Popescu, cm i, 405. Cine au dat palmă lui Hrislos In vreme patimilor lui (a. 1750). gcr ii, 63/1. Am poruncit ca să-l lovească cu palmă cumplită. Molnar, ret. 51/5. Şi altla ti şterge o palmă de tare, Cit sătana-i cade denainte. Budai-Deleanu, ţ. 263, ci. 406. Să-i dau semn de legătură... Două palme preste gură. Bărac, a. 62. Femeia mea se răpezi la dtnsa şi-i dete o palmă, cr (1848), 273/76. Şi-i şterge o palmă prin somn. Creangă, p. 303, cf. 208, id. o. 90, 243. îi trag două perechi de palme. Caragiale, o. ii,
134, cf. iv, 135. îi trase o palmă de auzi clinii In Giurgiu. Ispirescu, l. 47, cf. 10. De mic nu deosebeam Intre o palmă ş-o vorbă rea sau urttă. Delavrancea, t. 207, cf. id. s. 208. Se repezi furios, li dete două palme şi ieşi trlntind uşa. Vlahuţă, o. a. ii, 66, cf. 249, i, 167, 214. Pină ce surorile nici nu se putură gtndi ce să fie, le arse clte două palme. Agîrriceanu, a. 483. Sări jos, dădu calului o palmă şi surul tşi luă vtnt spre herghelie. Gîrleanu, n. 16. Unde? făcu George tntor-ctndu-se brusc la el, parcă i-ar fi tras o palmă. Rebreanu,
i. 24, cf. id. r. i, 99. Drept leafă, o palmă; drept mulţumire, ocări. Bassarabescu, v. 95, cf. 161. Mi-a tras, din pricina aceasta, prima pereche de palme. Galaction,
o. a. i, 99. Mi-a dat numai o palmă. Camil Petrescu, t. ii, 29, cf. 35. Omul a ieşit ameţit din maşina de palme. C. Petrescu, î. ii, 136. Ctteva palme împărţite de mamaia ne împrăştie ca pe nişte pui de păttrniche. Brăescu, v. 24, cf. id. a. 245. Fulgerat In palme, ce curgeau ca ploaia, sergentul Udrea ... se plecă înainte şi pe spate. id. o. a. i, 28, cf. 82, 147, ii, 347. Surtde şi-i dă o uşoară palmă peste obraz. Sebastian, t. 164. I-am tras o palmă. Călinescu, s. 82. Se năpusti asupra lui şi-i prinse faţa Intr-un vtrtej de palme scăpărătoare. Stancu, r. a. iii, 290, cf. 365. Am mtncat de la el nişte pălmi peste urechi, v. rom. mai 1955, 29. Nu ştiu cui trebuie să-i dau palme, ţie sau mie. Demetrius, c. 68. Ctnd ţi-oi da o palmă după ceafă.. ., ameninţă omul. Preda, m. 11, cf. id. î. 88. Plecă umilit, ca după o palmă usturătoare şi nemeritată. Barbu, p. 306. O palmă să-i daţi. Alecsandri, p. p.. 65, cf. 314. Na, copile, şi le-nvaţă, Că ptnă te-i învăţa, Multe palme-i căpăta! Jarnîk-BÎrseanu, d. 318, cf. 377, 461. Atunci ti rase o palmă, dar după aceea se căi. Reteganul, p. ii, 14. După ce-i trage două palme zdravene, se întoarce înapoi. şez. i, 263. Turcul, de cile ori tn chimniţă mergea, Clte două trei pălmi la nevasta Marcului trăgea, mat. folk. 1 072, cf. 1 039, şez. xx, 106. Cioctrlanul li şterge o palmă. Rădulescu-Codin, î. 285. Pentru o muscă îşi dă palme, se zice despre omul iute, mînios şi Îndărătnic. Zanne, p. i, 564. Muierea rea, singură tşi dă palme şi-şi bate capul de pereţi, id. ib. n, 282, cf. 388, 389. Palma de la neam te ustură mal rău dectt (ca cea) de la un străin, id. ib. iv, 485, cf. 267* 0 E x p r. A lua (pe cineva) în (sau la) palme = a lua (pe cineva) la bătaie; a pălmui (1). Pamfile, j. ii, 158. A duce sau a purta (pe cineva) în palme = a bate într-una pe cineva (în mers). Văztndu-se astfel înşelat, Intr-attta s-a turburat, de-i purta tn palme ca pe nişte mere pe amlndoi voinicii. Reteganui-, p. v, 41.
  3.   Unitate de măsură pentru lungime, folosită în trecut, egală cu aproximativ 25 — 28 cm, corespun-zînd distanţei dintre extremitatea degetului celui mare şi a celui mic, bine întinse în lături. Că cu palma măsurate pus-ai zilele meale. Psalt. 74. Patrudzeaci şi două de pămlnturi, şi pămtntul clte 20 de paşi şi pasul sias(s)e palme (a. 1719). Iorga, s. d. vi, 153. Am făcut otgon de 30 sttnjeni şi sttnjenul de 8 palme, cu palma care s-a însemnat pe aceasta (a. 1759). I. Brăescu, m. 7, cf. 4. Moşia Zălucenii este de douăzeci şi patru de olgoane şi otgonul de treizeci de sttnjeni şi sttnjenul de 8 palme (a. 1776). Uricariul, ii, 192. 6 oameni săptnd la un puţ tntr-o zi, l-au săpat 42 de palme. Amfilohie, e. 98/9. Căultnd gloata murgie Sta cu gura de o palmă căscată. Budai-Deleanu, ţ. 116. Care podini să fie dă stijar bun, lung 32 palme (a. 1820). doc. ec. 239. Se vinde cu mezat o sfoară de moşie. ..,
sttnjini două sute douăzeci şi patru şi două palme. cr (1833), 1322/22. Un zid... avtnd opt palme lăţime. Drăghici, r. 164/31. Au mai rămas... trei funii şi opt palme, socotită funia clte 24 paşi şi pasul de 6 palme proaste (a. 1838). Uricariul, xiv, 38. Tăişul săbiei foarte bine lucrat era de şapte palme lungime şi patru lăţime. Bălcescu, m. v. 62. S-au informat din nou un crater înalt 18 palme, cr (1848), 241/!. în cap avea un şlic de o circonferenţă cel puţin de şepte palme. Negruzzi, s. i, 16, cf. 59. Acest edificiu avea lungimea de optsprezece sttnjeni, iar lăţimea de nouă şi ctteva palme: Fili-mon, o. i, 226. Două palme de lemne. Bolintineanu, o. 283. O brumă. .. de trei palme de groasă. Creangă, p. 254. Să aşternuse zăpada de trei palme. Delavrancea, t. 145, cf, id. s. 5, 249, Vlahuţă, o. a. i, 202, Viciu, gl. Unitatea de lungime a fost sttnjenul, împărţit tn 8 palme. I. Brăescu, m. 3. Trebuia să fie mai largă c-o palmă ca să-l cuprindă. Agîrbiceanu, a. 37. Sttnjenul se împarte tn 8 palme, palma tn 2 palmace, palmacul In 10 degete. N. A. Bogdan, c. m. 173. Unul a căzut la cel mult o palmă de capul meu. Camil Petrescu, u. n. 290, cf. id. t. ii, 499. Clte un consilier de primărie tşi înalţă casa cu o palmă. Brăescu, o. a. i, 108. Vrăjmaşul cu carele mă lupt mi-a mai tăiat cu plugul din ocina părintească doi sttnjeni şi cinci palme. Sadoveanu, o.
 viii, 468. Capul lui Oroş ajunse cam la trei palme de duşumea. Stancu, r. a. iii, 81, cf. Viciu, gl., alr ii
 5  171/64, 987. Nu măsura pe alţii cu palma ta. Baronzi,
 l. 60. Am un lemn, Nici de-o şchioapă, Nici de-o palmă Şi face: Două mese mesuite, Şi două albii scobite Şi un potcap călugăresc (Ghinda). Teodorescu, p. p. 229. O Palmă îngenuncheată (sau domnească) = veche unitate de măsură pentru lungime, mai mare cu aproximativ 3 cm decît palma1 (3). Turnul... nalt la 600 palme domneşti, ar (1829), 2041/38. Acest turn are o înălţime de 436 de picioare. Măsura piciorului ti ca palma domnească de mari. Kogălniceanu, s. 52. Frumuseţa şi puterea legumelor atlrnă foarte mult de la adlncimea săpăturii grădinii, carea trebuie să aibă cel puţin o palmă domnească. I. Ionescu, c. 13/16. Ii rezemă [drugii] de casă la o depărtare de o palmă domnească unul de altul. Ispirescu, l. 59. Palmă îngenuncheată, fiindcă pentru măsurătoarea ei, după ce se întinde mina, se îndoaie, se îngenunchează degetul cel mare, adăugtndu-se astfel jumătatea acestui deget (aproximativ 3 cm) la lungimea palmei. I. Brăescu, m. 7, cf. 6. Boruna are nişte dinţi de fier sau de lemn, lungi cam de o palmă domnească. Pamfile, i. c. 127. Opt palme îngenuncheate fac un sltnjen împărătesc. Udrescu, gl. O E x p r. A scurta de o palmă (pe cineva) = a tăia capul (cuiva). Cf. Zanne, p. v, 470. (Regional) A fi de şapte palme în piept = a fi om voinic, zdravăn, id. ib. ii, 422. (Regional) A fi de şapte palme în frunte = a fi foarte deştept, a fi ager la minte. Cf. id. ib. 161, Udrescu, gl. + (Urmat de determinări ca „loc“, „pămînt“, „cer“ etc., introduse prin prep. „de“) Distanţă sau suprafaţă foarte mică (din ceva). O palmă de loc... ie leneşti a mearge. Varlaam, c. 401. Apropie-te, pipăie, şi vei vedea că nici o palmă de loc nu e departe de tine corabiia aceia. Maior, p. 19/1, cf. Drăghici, r. 33/29. De la Fălticeni la Neamţ era pentru noi atunci o palmă de loc. Creangă, a. 116. Mai curînd se splnzură dectt să mai vlndă o palmă de loc. Rebreanu, i. 49, cf. 395. Te apleci să priveşti cu o lupă deasupra unei palme de pămtnt. C. Petrescu, î. ii, 16. Dar Pocravu-i colea, o palmă de loc. Sadoveanu, o. ix, 84. Fiecare om are o palmă de loc. Bogza, ţ. 42. I s-a dat o palmă de loc la marginea satului. Stancu, d. 45, cf. Galan, z. r. 8. Pentru-o palmă de pămtnt, Zilele mi-am dat tn vtnt. Alecsandri, p. p. 227, cf. Ciauşanu, gl. Omul învăţat o palmă de loc n-are, dar şi lumea toată, ţara lui. Cf. Zanne, p. v, 349.
   4.   (Regional) Mistrie (1). alr ii/i h 241, cf. Glosar reg.
   5.  Bătător de covoare. Cf. dm.
   6.   (Bot.; regional) Limbă (Phyllocaclus ackermanni). Cf. Bulet. grăd. bot. v, 65, Borza, d. 129. O C o m -puse: palmă-cu-spinl = broască (Opuntia Ficus
482
PALMĂ 2
— 43 —
PALOARE
 indica). Gf. Panţu, pl.,bulet. grăd. bot. v, 63; pal-ma-Siintei-Mării = mîna-Maicii-Domnului, v. mină1 (I 1) (Anastatica hierochuntica). Cf. Borza, d. 18; palma-Maicii-Domnului = plantă cu frunza In formă de palmă1 (1), întrebuinţată în medicina populară; (regional) bujor, iarba-şarpelui, limba-cucului, mîna-Maicii-Domnului (Orchis maculata). De atunci rămase acelei buruieni numele de palma-Maicii-Domnului, pentru că are frunză In chip de palmă, iar boala cea grabnică de atunci are leac prea lesne. Pamfile, b. 15, cf. id. s. t, 28, Borza, d. 120; palma-pămîntului = plantă cu frunze palmate, folosită, în medicina populară, împotriva sifilisului; (regional) ură, limba-cucului, mîna-Maicii-Domnului (Gymnadenia conopea). Gf. Borza,
 d.   79 ; palma-tîlharului = salată-sălbatică (Lactuca serriola). id. ib. 95; palma-voinlcului = cinci-degete (Potentilla alba), id. ib. 137.
   —  PI. : palme şi (popular) pălmi^
   —  Lat. palma. -----------------
   PĂLMĂ 2 s. f. (Rar) Ramură de palmier (1) (considerată ca semn al biruinţei); motiv ornamental (în formă de ramură de palmier). Pe dtnsul avea o hlamidă de sevai roşu cusută cu palme de fir pe poale. Odobescu, s. i, 133, cf. dn. O Palmele academice = distincţie în formă de frunză de palmier (1) stilizată, acordată de Academia Franceză oamenilor de ştiinţă şi artiştilor. Cf. DN2.
   —  PI. : palme.
   —  Din fr. palme.
   PALMÉR s. n. Şurub micrometric, v. micro-metric (1). Cf. enc. agb. Palmerul sau şurubul micrometric, de asemenea, serveşte la măsurarea grosimilor mici. Marian-Ţiţeica, fiz. i, 8, cf. ltr 2.
   —  PI. : palmere.
   —  Din fr. palmer.
   PALMÉTÁ s. f. Motiv ornamental reprezentînd o frunză de acant stilizată. Pálmetele sini folosite la decorarea anlefixelor de pămtnt ars sau a frizelor, ltr 2, cf. dn 2. Palmeta, sub diferite forme de interpretare, a ocupat un loc important tn ornamentica orientală. der.*+ Formă dată arborilor fructiferi ale căror ramuri sînt susţinute de spaliere, pentru ca să crească Intr-un singur plan. Palmeta are ramuri verticale, oblice sau orizontale, după cum e condusă creşterea ei. enc. agr. Se realizează şi palmele cu mai multe ramuri verticale (In etaje) sau orizontale sau alte forme, ltr 2, cf. dn 2.
   —  PI. : pálmete.
   —  Din fr. palmette.
   PALMIÉR s. m. 1. (La pl.) Nume dat mai multor genuri de arbori cu trunchiul drept, neramificat, avînd în vîrf o coroană de frunze penate sau palmate (1), care cresc în zonele tropicale şi subtropicale şi au o mare importanţă economică ; (şi la sg.) arbore care face parte din unul dintre aceste genuri, (rar) palm. Palmierile erau cele dintti care au nutrit pe om. Isis (1859), 21/1, cf. Mehedinţi, g. f. 108, 173. Glasul ei mai dulce ca murmurul de palmieri tn nopţi senine mi-a épus cuvtntul suprem. PeticX, o. 287. Sub coroana palmierului se făcuse-aproape noapte. Topîrceanu, p. o. 118, cf. 66. Pină şi palmierii (Phoenix) se pot creşte tn casă; stnt mici, e drept, dar împodobesc odaia cu frunzele ca un buchet. Simionescu, fl. 415. Soră-mea Ileana o rupt toate frunzele palmierului. Sahia, n. 48. Ici-colo, buchete de palmieri tşi desfăşurau frunzişurile. Sado-veanu, o. v, 482. Un palmier fibros, uscat, era înfipt Intr-un ghiveci. CXlinescu, e. o. i, 179. De la Cordoba in jos..., pădurile de măslini şi palmieri se înteţesc. Ralea, s. t. i, 347. Am să văd in zarea tremurătoare siluete tnalte şi subţiri de palmieri. Stancu, r. a. iv, 394. Gările stnt acoperite de acăţătoare meridionale şi umbrite de palmieri, v. rom. noiembrie 1954, 73. Foşneau frunzele palmierului. Tudoran, p. 348. Se aşezară la masă ... tn faţa unui palmier uriaş. Vornic, p. 145. Lacheul priveşte-n salon la palmieri. Isac, o. 122.
 2.    Curmal (Phoenix dachjlifera). Cf. Alexi, w., ŞXineanu, d. u., cade.
 3. Compus: palmier-cu-nuci = cocotier (Cocos nucifera). Palmierul-cu-nuci (Cocos nucifera) răsptn-dit numai pe ţărmul oceanului. Mehedinţi, g. f. 110, cf. ENC. AGR.
 —     Pronunţat : -mi-er. — Pl. : palmieri, art. şi (învechit, n.) palmierile.
 —  Din fr. palmier.
 PALMIÉRÂ s. f. 1. Bucată dreptunghiulară de piele groasă care protejează palmele1 (1), folosită la mînuirea anumitor materiale. Pentru manipularea materialelor ce pot pricinui răniri miinilor vor fi puse la dipoziţia lucrătorilor palmiere din piele. prev. accid. 22.
 2.    (Regional) Instrument cu care se netezeşte tencuiala ; făţuitoare, dreptar. V. m i s t r i e (1), p a 1 m ă1 (4). (Coverca-Vatra Dornei). Cf. a v 14, Glosar reg.
 —  Pl. : palmiere. — Şi :   (regional)   pâlmiérâ  s. f.
 a v 14.
 —  Palmă1 + suf. -ieră.
 PALMIFÔRM, -Ă adj. 1. (Rar) Palmat (1). Cf. Gre-CESCU, FL. 542, DM.
 2.    (Despre unele coloane egiptene) Care are capitelul în forma unui mănunchi de frunze de palmier (1). Cf. DM, ltr2, dn2.
 —  Pl. : palmiformi, -e.
 —  Din fr. palmiforme.
 PALMIPÉD s. n. (La pl.) Denumire dată păsărilor acvatice cu picioare palmate (2) ; (şi la sg.) pasăre care face parte din acest grup. Cf. Negulici, ddrf, Bar-cianu, Alexi, w. Gtştele sînt păsări... care fac parte din ordinul palmipedelor. enc. vet. 792, cf. ŞXineanu,
 d. u. Afară de... palmipede — se găsesc aici cormoranii negri. Sadoveanu, o. vi, 71, cf. enc. agr., dm, der, dn 2.
 —  Pl. : palmipede.
 —  Din fr. palmipide.
 PALMITÂT s. m. Sare a acidului palmitic. Cf Macarovici, chim. cant. 539, dm, ltr 2, dn 2.
 —  Pl. : palmitaţi.
 —  Din fr, palmitate, germ. Palmitat.
 PALMÎTIC adj. (în sintagma) Acid palmitic = acid gras în stare solidă, de culoare albă, inodor şi insipid, care se găseşte în cele mai multe uleiuri şi grăsimi naturale şi care are diverse întrebuinţări în industrie. Acizii superiori care se găsesc tn mod constant tn grăsimile şi uleiurile naturale sînt: acidul palmitic..., acidul siearic. Macarovici, chim. cant. 539, cf. dn. Acidul palmitic e utilizat, liber sau sub formă de săruri, la fabricarea săpunului, la impermeabilizarea ţesăturilor. ltr 2.
 —  Din fr. pahnitique.
 PALMITÎNĂ s. f. Substanţă solidă, grasă, obţinută prin combinarea acidului palmitic cu glicerina. Seul curat e incolor, are 75°l0 palmitină, 2o°i0 oleină şi punctul de topire 43° — 50°. Ionescu-Muscel, ţes. 127, cf. ltr 2, der.
 —  Din fr. palmitine.
 PALNISÎ vb. IV v. planisi1.
 PALOĂNE s. f. v. păloaie.
 PALOÂRE s. f. 1. Culoare, aspect al unei persoane care are faţa palidă (1) ; faptul de a fi palid (1) ; paliditate, (popular) gălbeneală, gălbejeală. Fruntea lui, coperită de paloarea morţii. Heliade, d. j. 139/7. Nu te mira de această cerere, ti zise Timoteu..., prefăctndu-se că nu-i vede paloarea, cr (1848), 332/62, cf. fis. 234. Faţa ei e slabă de-o paloare crudă, Ochii ei stnt turburi, pleoapele asudă. Eminescu, o. iv, 364, cf. i, 29, 211, id.
 g. p. 46, id. n. 11, 77. O paloare de leşin i se aşterne pe
495
PALOG
— 44 —
PALPABIL
 faţă. VlahuţX, o. a. ii, 220. Licărirea cea de arme pe fugarii cai spăimtntă Şi paloarea, pe obrajii călăreţilor, tmpllntă. OllXnescu, h. o. 122. Mlini pioase aduceau crizanteme ... galbene ca şi paloarea celor in agonie. Anghel, pr. 135. După paloarea feţii... înţelegeam că e la marginea puterilor. Galaction, o. 95. Faţa lui paralizează prin paloarea ei. Camil Petrescu, t. ii, 174, cf. id. o. i, 413. Băieţaşul ăsta allt de ofticos, cu palori de nufăr tn obraji. I. Botez, b. i, 74. Peste faţă li se întinsese paloarea fricii. Sahia, n. 77. Părea mereu apăsat de o migrenă care-i dădea şi o paloare adecvată. Teodoreanu, m. u. 29. Albăstrtmea ochilor se zărea de la distanţă, din cauza palorii feţei. Călinescu, s. 656, cf.
123,  id. i. 66. Părul lui ctnepiu dezvăluia o frunte mare, care prin suprafaţa ei sporea paloarea feţei. Beniuc, m. c. i, 95. «Fi g. începea să se simtă paloarea serii. Galaction, o. 348.
   2.   Culoare ştearsă. Amesteci [lămîile] tntr-o undă de untdelemn p-ale cărui miros şi limpede paloare nu le dezminte soarele... Provenţei. Odobescu, s. i, 464.
   —  PI. : palori.
   —  Din fr. pâleur.
   PALOG s. n. v. polog *.
   PALOGRÂF s. n. Instrument care înregistrează oscilaţiile verticale şi orizontale ale unei nave. Cf. dm. Principiul de funcţionare al palografului e similar celui al seismografului, ltr 2, cf. dn 2.
   —  PI. : palografe.
   —  Din fr. palographe.
   PALOGRĂMĂ s. f. Curbă de reprezentare a oscilaţiilor unei nave, obţinută cu ajutorul palografului. Cf. ltr 2.
   —  PI. : palograme.
   —  Din fr. palogramme.
   PALONlfiH s. n. Mecanism alcătuit dintr-o pirghie articulată cu două pedale la extremităţi, legat prin tije şi cabluri de organul mobil al unui avion, al unei am-barcaţii etc. şi folosit la dirijarea acestora. Cf. dm,
DN, LTR 2, DER.
   —  Pronunţat: -ni-er. — PI.: paloniere.
   —  Din fr. palonnier.
   PALdS s. n. v. paloş.
   PÂLOŞ s. n. Sabie lată cu două tăişuri, uneori Încovoiată la vlrf ; spată, (învechit) pală 2. Şi era mtndru şi bogat, şi umbla... cu buzduganul şi cu paloşe. Necul-
ce,   l. 26. Cu paloşul deodată le rătează. Cantemir, ist.
80,   cf. 19. Scoase paloşul şi lovi pă aga Buliga. R. Po-pescu, cm i, 373. Văztnd cardinalul că cu rugămintea nu poate tmbltnzi pre secui, au prins paluşul. Şincai, hr. ii, 274/25. Şi-i pusăi paloşul cel di morte tn costele-i (a. 1799). gcr ii, 171/28. Răspund tnvtrlind in mlini paloşele şi lăncile. Balcescu, m. v. 118, cf. 123, 168, 580. Să simţ paloşul romăn. cr (1848), 173 1/7. Paloşul cu două ascuţite taie tn carne vie. Russo, s. 128. El ţinea un paloş lat. Negruzzi, s. i, 295. Armele românilor. . . erau cele obicinuite p-atunci: arcu, lancea, suliţa, securea, sabia, paloşul, mo (1860), 447/24. Scot palo-şele-n soare c-un freamăt de oţel. Alecsandri, p. iii,
227,  cf. 433. Capul ce se pleacă, paloşul nu-l taie. Bo-lintineanu, o. 58. Radu scoase al său paloş şi sluga puse mina pe o puşcă. Odobescu, s. i, 156, cf. 12, 72,111. Scoate... un arc, nişte săgeţi, un paloş şi un buzdugan. CreangX, p. 194, cf. 206, 231, 278. Paloşul şi suliţa să le ţii la tndemtnă. Ispirescu, l. 4, cf. 3, 12, 17, 28. Apărarea şi dreptatea sptnzurau de tăişul paloşului. Delavrancea, s. 80, cf. 52, id. t. 121. A-nfipt recele paloş In palidul argat, Sfărmtndu-l bucăţele cu spada şi toporul. Coşbuc, p. ii, 178, cf. i, 70, şio iij, 280. Paloşu-i attrnă-n cui, Aninat de-o cracă. Iosif, v. 110. Drepta-tea-i veşnic cu două tăişuri ca paloşul tn mina ostaşului viteaz. Rebreanu, i. 434. Fiecare se visează un făt-fru-mos, ... sttnd tn luptă cu dihăniile uriaşe ce vor pica
dintr-o singură lovitură de paloş. Ardeleanu, d. 297. Uite, paloşul şi-acuma-i plin de stnge. Eftimiu, î. 129, cf. 50, 119. Dădaca ne spunea poveşti cu zmei înaripaţi, tnarmaţi cu paloşe de oţel. BrXescu, o. a.
 ii, 21. Paloşele vljlie şi sftşie tn carne. SadoVeanu, o.
 i,  331, cf. x, 184, xii, 321. Am un paloş de oţel. Alecsandri, p. p. 11, cf. 21, 64, 73, 91, 124. Turcii rău se mlnia, Paloşele toţi scotea. Jarnîk-Bîrseanu, d. 493. Nici călare, nici pe jos, Numai cu paluşu scos. şez. i, 114. Se repezi la dtnsul şi cu o lovitură de paloş ti reteză capul. Popescu, b. ii, 18. Şi scoţlndu-şi paluşul de la brtu li tăia capul. şez. vii, 9, cf. Viciu, gl. Am văzut un flăcău... cu armă de-a şoldu şi cu un paluş. Vasi-liu, p. l. 233, cf. 64, 91, 112, 224, 228, 230. Ctnd cu paloşul că da, îi lua capul cu spata. PXsculescu, l. p. 214, cf. 206, ,.229, 251, 264, 267, 268, 269, 277, 283. Dă-ţi palosu pă doi boi, Să plugărim amtndoi. Densu-sianu, ţ. h. 184, cf. arh. FOLK, iii, 101. Mina pe paloş punea, De stăptni s-apropia Şi cum paloşu-aducea, Capetele le tăia. ant. lit. pop. i, 493. <> F i g. Paloşul şi focul intrară tn ţara vrăjmaşă. Sadoveanu, o. i, 9.
   —  PI. : paloşe. — Şi: (regional) palâs, pâluş s. n.
   —  Din magh. pallos.
   PALOŞÎ vb. IV. Intranz, (Regional) A vorbi (într-una). V. forfeca, mei iţă1 (2). (Costeşti-Rîmnicu Vîlcea). Cf. mat. folk. 674. Numai eu voinic frumos Cu chica groasă, Din guriţă paloşind, Lumea seara sorocind, ib., cf. gr. s. vi, 102.
   —  Prez. ind. : paloşesc.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. p a 1 o ş.
   PALGtĂ s.f. v. poiată.
   PALOTIE1 s. f. (Mold. şi prin Bucov.) Istorioară hazlie, snoavă ; şotie, poznă, boroboaţă. Cf. CreangX, gl., Pamfile, vXzd. 176. Ţăranul... le numeşte: poloticuri, palotii, iznoave... şi de cele mai multe ori poveşti şi minciuni. FurtunX, c. 139, cf. şez. v, 116. De nu l-ar mai thţăpeni acolo pe Aghiuţă, cine ştie ce palotii ar mai lucra prin lume. i. cr. iii, 275.
   —  PI. : palotii.
   —  Etimologia necunoscută.
   PAL6TIE 2 s. f. (Prin Transilv.) Mănunchi de fire de grîu. V. polog, o t c o ş. Prin unele părţi ale Ardealului, mănunchiul se numeşte palotie, iar prin alte părţi i se zice otcoş sau chiar şi polog. Pamfile, a. r. 121, cf. Viciu, gl.
   —  Cf. p a I ă \
   PALdŢCĂ s.f. v. palască1.
   PALPĂ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică părţi ale corpului) A atinge uşor cu mîna, pentru a determina dimensiunile, modificările de formă şi de consistenţă, sensibilitatea (unor ţesuturi sau organe) şi pentru a putea stabili diagnosticul; a pipăi (2). Cf. Barcianu. Palpă splina, ficatul, ptnlecele. CXn-nescu, s. 603. începu, uşor şi profund, să-i palpeze abdomenul. Preda, r. 477. O F i g. Ferească Dumnezeu. .. să vie tn contact cu acele zecimi şi sutimi de nevăzute tentacule sufleteşti, care tl dibuiesc, 11 palpează şi-l ghicesc fără de greş. Galaction, a. 11.
   2.    (Complementul indică suprafaţa unor obiecte) A examina (cu mina sau cu palpatorul) gradul de netezime. Cf. Alexi, w. Palplnd cu mîinile toate mar-murele, Babighian ajunse... tn uşa salonului. CXlinescu, s. 70. Colecţionarul se sculă de pe fotoliu şi, apropiindu-se de comodă, începu s-o palpeze, id. ib. 74.
   —  Prez. ind. : palpez.
   —  Din fr. palper.
   PALPĂBIL, -Ă adj. Care poate fi pipăit, de care se poate lua cunoştinţă prin palpare, concret ; f i g. evident, clar, neîndoios. Cf. Stamati, d. Rezultatul cel mal palpabil pentru folosul civilizaţiunei. Barasch,
 i.  95/5. Probele. .. slnt destul de palpabile sau tnve-
508
PALPÁB1LITATE
— 4'5 *—r
PALPITA
 derate. fis. 31/2. Adevărul ce se arată aci... ar sluji să dovedească şi să facă mai palpabil (pipăit) acest principiu, ib. 73/25. [îngrăşarea] nu produce efecte palpabile In acest pămtnt nisipos. I. Ionescu, d. 272. Figurile sint... zugrăvite cu un realism allt de palpabil, Incit nu ne putem îndoi că ele au fost luate din viaţa adevărată. Maiorescu, cr. iii, 14, cf. i, 16. Le relnviază In faţă, din ce tn ce mai palpabilă, figura vechiului prieten. Caragiale, o. ii, 40. îşi (ine mina dreaptă-n-chisă, ca şi cum ar strtnge tn palma lui... toată senza(ia acelei dulci tntllniri, ceva palpabil din iubirea ei. Vla-huţă, d. 207, cf. Barcianu, Alexi,\v. Ctnd l-am prins... a vrut să se împuşte... Ce dovadă mai palpabilă dectt încercarea de sinucidere? Rebreanu, p. s. 17. Jean Bart ştie să dea ficţiunii eviden(a realităţii palpabile. Ibrăileanu, s. 88. îşi aminti pasagii... de-o realitate mai palpabilă declt viaţa trăită a oamenilor din juru-i.
 G. Petrescu, o. p. ii, 165. Demonstrare a posibilităţii picturii de a reprezenta, aproape palpabil, atmosfera care înconjoară lucrurile. Oprescu, s. 73. Aburi ieşeau palpabili din pielea cailor osteniţi. Căxinescu, n. 34. Avea să se întoarcă... tn lumea obişnuită, lipsită de vrajă, In care toate stnt palpabile. Demetrius, a. 76. Stnt convinşi că viitorul înseamnă ceva palpabil, s aprilie 1960, 35.
    —  PI. : palpabili, -e.
    —  Din fr. palpabie.
    PALPABILITÂTE s. f. (Rar) însuşirea de a fi palpabil ; f i g. evidenţă, claritate. Acest portret... i se redeştepta acum In spirit cu o perfectă palpabilitate, ptnă tn cele mai nensemnate amănunte. Caragiale,
 O. I, 60, cf. CADE, DM, DN.
    —  Din fr. palpabilitâ.
    PALPÂRE s. f. Acţiunea de a palpa şi rezultatul ei; (rar) palpaţie, (învechit) pipăire (12). Cf. dm, dn, der. La palparea glandei mamare se găseşte o tumoare de mărimea unei alune, abc săn. 16. Tuşeul poate fi completat prin palpare cu mina rămasă liberă, ib. 368.
    —  PI. : palpări.
    —  V. palpa.
    PALPATĂ s. n. Element sensibil al unui instrument de măsurat sau de controlat neregularităţile de pe suprafeţele corpurilor solide (de obicei metalice). Palpatorul folosit pentru determinarea netezimii unei suprafeţe sesizează asperităţile acesteia, pentru a putea fi constatate sau înregistrate, ltr2, cf. dn2. Prin mişcarea palpatorului pe suprafaţa prelucrată a unei piese, acesta sesizează asperităţile suprafeţei, der.
    —  PI.: palpatoare.
    —  Palpa suf. -tor.
    PALPĂŢIE s. f. (Rar) Palpare. Palpaţiunea este un procedeu de cercetare de care ne servim clnd voim să examinăm o tumoră... sau să atingem o suprafaţă tare. Bianu, d. s. Simplul examen prin palpaţie nu poate da indicaţiuni de proporţia ţesutului glandular. Parhon, b. 27, cf. dn.
    —  PI. : palpaţii. — Şi: (învechit) palpaţiâno s. f.
    —  Din fr. palpntion. Cf. lat. palpaţi o, -onis.
    PALPAŢItÎNE s.f. v. palpaţie.
    PĂLPĂ s. f. Fiecare dintre cele două organe In formă de apendice, aşezate sub maxilarul inferior al insectelor, care servesc pentru a pipăi alimentele şi pentru a le ţine în gură în timpul mestecatului. Palpele sau mădu-lărele fălcii de gios, cu care apucă hrana. J. Cihac, i. n. 178/28, cf. Scriban, D.
    —  PI. : palpe.
    —  Din fr. palpe.
    PALPEBRAL, -Ă adj. Care se referă la pleoapă, care aparţine pleoapei. Arfferiile] palpebrale interne merg tn pliope şi tn sacul şi canalul lacrimal. Polizu,
 p. 156/24, cf. prot.-pop., n. d. Reflex palpebral.
  DER.
    — PI. : palpebrali, -e.
    — Din fr. palpebrale.
    PALPEBRĂŢIE s. f. (învechit) Clipire deasă din ochi, constituind simptomul anumitor boli. Cf. prot.-pop., n. D.
    — De la palpebră.
    PALBfiBRĂ s.f. (învechit) Pleoapă ; p. e x t. geană. Cf. prot.-pop., N. D.
    — PI. : palpebre.
    — Din lat. palpebra.
    PALPÎT s. n. (învechit) Palpitaţie. V-aţi deprins a vă sui pe sţenă fără palpit de inimă ! în pr. dram. 200. în palpit crud sloboade o lungă suspinare. Bolliac, o. 69. Cit iubesc a triumfa Preste astă lurburare şi al ini-mei palpit. Sion, c. 37/3. Un palpit şi o nerăbdare stă-ptheşle pe fiece rumân. Românul (1857),            Le lip-
  seşte... puterea imaginaţiunii şi palpitul inimei! Odobescu, s. ii, 241. Pipăie pulsul şi-i ascultă palpitul inimii, f (1888), 139. Primi dumnezeieştile taine, cu ultimul şi supremul palpit al sufletului ce se eliberează. Galaction, o. 203. îţi simt palpitul respiraţiei, t februarie 1964, 27. <0> F i g. Acele triste schelele de tei şi de platani... sint ... pline de palpite şi de susur. Galaction, a. 365. Un turculeţ de-o şchioapă face meremetul narghilelei, potrivind c-un cleşte de aramă un cărbune cu palpit de rubin. Teodoreanu, m. u. 93.
    — Accentuat şi: pălpit. — PI. : (rar) palpite.
    — Postverbal al lui palpita. Cf. it. p a 1 p i t o.
    PALPITĂ vb. I. I n t r a n z. 1. (Despre inimă) A bate mai puternic, mai rapid decît e normal, sau neregulat, din cauza unei emoţii, a unui efort sau a unei boli; a zvîcni. O femeie... a căria inimă tncă palpita de apucămtnt. Calendariu (1794), 36/38. Stnt. .. dame aşa de graţioase tnclt numai mersul lor te face să-ţi palpite inima. Heliade, d. j. 95/14. N-au putut... a face să-mi palpite inima stinsă, cr (1848), 223/56, cf. Stamati, d. Clnd inimile credincioase nu mai palpită... cine ar mai vrea să locuiască singur astă lume pustie! Negruzzi, s. ii, 45. Amorul cel adevărat... face să palpiteze inima şi înalţă spiritul. Filimon, o. i, 114.' Inima-mi şi acuma palpită tncă de bucurie. f (1869), 381. Pică pltns al tinereţii pe un sin ce nu palpită. Macedonski, o. i, 124, cf. 141, 251, Polizu, Barcianu. Am aflat o „singură“ inimă carea... cred că palpitează, că bate cu vioiciune pentru... mine. Sbiera, f. s. 279, cf. Alexi, w. Nici atunci şi nici acum nu palpitase o inimă mai nerăbdătoare tn pieptul cuiva, cum palpita inima Tincuţei. D. Zamfirescu, ap. cade. + (Despre oameni) A fi stăpînit de o emoţie puternică, a fi tulburat, a se înfiora. Vezi! nu-ţi spuneam eu că-i tirziu! zice palpittnd cocoana către profesor. Caragiale, o. i, 82. Se tndreptează, palpittnd — transfigurată, Spre clavirul ce-i ztmbeşte. Macedonski,
  o.  i, 86. Pentru a nu ştiu cita oară, Radu palpită. Bassarabescu, s. n. 168. Fecioare pale, La ferestre dgschise, palpită. Bacovia, o. 88.
    2.   P. a n a 1. A se mişca ritmic, a se legăna; a tremura, a fremăta; a sclipi uşor şi intermitent, a licări, apîlpîi. Numai un fluture palpita printre perdele. Ibrăileanu, s. l. 26. Marea palpita printre vapoare şi printre odgoanele de strmă. Galaction,
  0.  a. i, 389. în jurul ei, hlamida ta palpită. Cazimir,
  1.  u. 39, cf. id. gr. 24. Stelele se aprind şi se sting, palpittnd deznădăjduite. C. Petrescu, c. v. 267. Ar fi fost in stare să îmbrăţişeze piatra din ogradă pe care palpita un fluture de noapte. Teodoreanu, m. ii, 191. O flacără roşie de rubin scinleia o clipă..., apoi se schimba tncet-tncet ptnă ce rămtnea palpittnd tn locul ei un licurici violet. Sadoveanu, o. vi, 506, cf. viii, 340, ix, 128. Apa mării se umflă, palpită, te stropeşte tn obraz! Călinescu, s. 71. Luă ceaşca, o apropie de gură, o mirosi
| îndelung şi nările ti palpitară. Stancu, r. a. iii, 341.
519
PalPitANT
— 46 -
PALTIN
 Ptnă la urmă nu rămtnea dectt un sul de cărbune care palpita răsucit tn scrum. Vinea, l. i, 95. Femeia rupse plinea şi le dădu bucăţi mari care tn mtinile lor palpitară. Preda, m. 370. Patrusprezece jaruri de ţigară palpitau tn noaptea aceea, s iunie 1960, 51.
   3.    F i g. A se manifesta cu putere, a trăi intens; a fremăta, a pulsa, a vibra. Sufletul lor palpita-n a tor sinuri. Alecsandri, poezii, 266. Sub puful aripelor palpită un stnge attt de cald! Caragiale, o. iii, 16. Peste-al ţărmurilor silex palpilează-o-nflăcărare. Mace-donski, o. i, 161, cf. iv, 140. Acelaşi dor, acelaşi suflet Palpilă-n fiecare floare. VlahuţX, o. a. i, 60, cf. 80, ii,
 102. A trăit tn cea mai strtnsă intimitate cu natura şi, de aceea, tn creaţiunea lui, ea palpită de viaţă. Gherea, st. cr. iii, 361. în visurile acestea palpită tot rostul fiinţei mele. Rebreanu, p. s. 143, cf. id. r. i, 158. Viaţa ce aci palpită E lipsită De confort occidental. Topîr-ceanu, p. o. 21. Pe sufletu-mi ce palpita odată Se prinde nepăsarea, ca o crustă. Cazimir, l. u. 88. Stnt dimineţi cînd toată viaţa oraşului palpită spumos. C. Petrescu,
 c. v. 290, cf. 56. Acoperi... cu trupul său fiinţa mică a cărei viaţă palpita ttngă dtnsa. Sadoveanu, o. xi, 94. Viziunea insulelor Prinkipos palpită cu mai multă sensibilitate. Vianu, a. p. 88. Viaţa palpită... sub fiecare trăsătură de pensulă, contemp. 1954, nr. 379, 3/5. Şi palpitind printre meridiane, Simţi zi şi noapte că eşti. Blaga, p. 186, cf. 25. Să vă palpite viaţa... Sub toga unui soare blajin şi ideal. Labiş, p. 207, cf. 133. Cehov a lăsat... o operă tn care palpită viaţa. s ianuarie 1960, 94. Cuvintele-s platforme de lansare Imaginilor care-n noi palpită. Brad, o. 10.
   —  Prez. ind. : palpit şi (rar) palpitez.
   —  Din fr. palpiter.
   PALPITANT, -Ă adj. 1. (învechit, rar; despre oameni) Care palpită (1), care este cuprins de o emoţie puternică, de un viu interes. Voi fi spectatorul nelipsit şi palpitant la drama lui. cr (1848), 183/57.
   2.    Care trezeşte un interes viu, puternic; pasionant, captivant. Studiu estetic de palpitantă actualitate. Caragiale, o. ii, 168. Ambele curente ce au ieşit din acest război stnt tncă prea palpitante. Macedonski, o.
 iv,  127. Se petrec atttea drame palpitante aci, sub ochii noştri. VlahuţX, o. a. ii, 24, cf. Alexi, w. Cartea... a trebuit să circule la curte intr-o vreme ctnd problema românească era o problemă palpitantă. Iorga, l. ii, 588, cf. Şaineanu, d. u. Această scenă... ti amintea episoadele văzute la teatru şi tn filmele palpitante. G. Petrescu, o. p. i, 120. Cărţile mele stnt mult mai palpitante dectt un roman. id. a. 461. Nu concepea mai deplină satisfacţie dectt aceea pe care ţi-o dă o viaţă... închinată lecturilor palpitante cu mistere. Teodoreanu, m. ii, 419. Veneau la sufletul meu un glas ... viu şi palpitant şi instrumente însufleţite de oameni vii. Sadoveanu, o. ix, 580. Momentul emoţionant al exploziei... da fiori ca un joc palpitant de mare senzaţie. Bart, s. m. 72, cf. Ralea, s. t. ii, 85.
   —  PI. : palpitanţi, -le.
   —  Din fr. palpitant.
   PALPITÂBE s. f. Acţiunea de a palpita.
   1.    Cf. palpita (1). Cf. Negulici, Stamati, d., Polizu. Tinereţea mi s-a dus... Palpitări fac să-mi bată inima repede. Macedonski, o. iii, 114, cf. Bar-cianu, Alexi, w. N-apucă să i se liniştească palpitările pieptului ttnăr. Agîrbiceanu, a. 144. + (Rar) Emoţie. Pe-orizontul vieţii mele eu te văd cu palpitare. Bolinti-neanu, o. 286.
   2.    P. anal. Cf. palpita (2). O seară de octombre cu palpitări discrete De frunze, De imagini. Minulescu,
 v. 92. In palpitarea apei, dtre lungi şi lucii însemnau cărările unei corăbii nevăzute. C. Petrescu, î. i, 80. în palpitările luminii violete, se mişcă ca o umbră. Sadoveanu, o. i, 543.
   3.    F i g. Cf. p a 1 p i t a (3). Palpitarea robustă a pămtntului deşteptat de sărutarea soarelui la o viaţă nouă. VlahuţX, o. a. 463.
   —  PI. : palpitări.
   —- V. palpita.
   PALPITÂŢIE s. f. Senzaţie de bătaie mai puternică, mai rapidă sau neregulată a inimii provocată de o boală, de o emoţie (violentă), de efort etc.; bătaie de inimă, palpitare (1), (învechit) palpit. Nu ştiu de ce am astă seară o palpitaţie de inimă nespusă. în pr. dram. 132. Palpitaţia (bălaia) inimei. Cornea, e. i, 91/15, cf. Negulici. Stnt aceşti oameni supuşi întotdeauna boalelor următoare... palpitaţie a inimei şi celelalte, descr. ape, 21/16, cf. man. sănXt. 283/29, Polizu. Ai dori să te privesc ca p-o icoană, să trăiesc cu tuşea şi junghiurile, cu ahurile şi palpitaţiile d-tale? Delavrancea, s. 111, cf. Barcianu, Alexi, w. Ctnd tnsă, dintr-o pricină oarecare, inima bale mai tare şi mai iute ca de obicei... atunci zicem că avem palpitaţiuni sau bătăi de inimă sau bătaie de piept. Bianu, d. s. Palpitaţiunile stnt caracterizate nu numai prin aceea că bătăile inimii stnt mai iuţi, dar şi prin aceea că ele se fac tnmod neregulat şi ctteodată şi inegal. id. ib., cf. ŞXineanu, d. u. Ceea ce mă îngrijea, tnsă, mai mult dectt orice erau nişte... palpitaţii care mă sufocau. Galaction, o. a. i, 102. Am palpitaţiuni tnspăimtnlătoare şi leşinuri. Pune mina să vezi! CXli-nescu, e. o. i, 100. Acestea excită inima, ducînd la dureri, palpitaţii şi oboseală. Belea, p. a. 240, cf. der. <0> F i g. Noaptea era foarte caldă şi învăluia întregul cartier cu palpitaţia ei imensă şi diafană.
v.  rom. august 1955, 15. + F i g. (Mai ales la pl.) Simţire, sentiment; emoţie. Ctt de-nfocate stnt palpitaţiile inimei sale. Filimon, o. i, 135. Eu care i-am jertfit toate palpitaţiile inimei mele! Alecsandri, t. 1 015. Ptnă la revedere şi tn aşteptarea cu palpitaţii a telegramei dv. stnt... adtnc stimatoriu. Caragiale, o. vii, 27. Ce sigur era de izbtndă, şi cu ce palpitaţii aştepta despo-ierea scrutinului! VlahuţX, o. a. i, 227.
   —  Pl. : palpitaţii. — Şi: (învechit) palpitaţiâne s. f.
   —  Din fr. palpitation.
   PALPITAŢITÎNE s. f. v. palpitaţie.
   PALPITĂT6R, -OÂRE adj. (Rar) Tremurător, fremătător. Luminoasă şi voioasă ţi-era casa părintească... La intrare verzii dafini o-nfloreau palpitălori. Mace-donski, o. i, 75. în acele ultime zile de vară, cu marea palpitătoare tn preajmă, cu sftşieloare păreri de rău tn aer, doctorul Taifun s-a hotărtt să prefacă... vila lui. Galaction, o. a. i, 52.
   —  Pl. : palpitători, -oare.
   —  Palpita -ţ- suf. -tor.
   PALPITÎND, -A adj. (Rar) Care palpită (1). Un sîn palpittnd. Bolliac, în sfc iv, 261.
   —  Pl. : palpittnzi, -de.
   —  V. palpita.
   PALPLÂNŞĂ s. f. Element de construcţie din lemn, oţel sau beton, de forma unei grinzi cu lungime mare, care se foloseşte la executarea unor pereţi ce susţin săpăturile, sprijină malurile înalte etc. Pentru ca laptele de ciment să nu se scurgă, suprafaţa pe care o închidem o apărăm cu palplanşe. cv 1949, nr. 7, 31. Palplanşele fără îmbinări nu realizează o etanşare bună a peretelui. ltr2, cf. der.
   —  Pl.: palplanşe.
   —  Din fr. palplanehe.
   PÂLTEN s. m. v. paltin.
   PALTIN s. m. Numele a doi arbori: a) (şi în sintagma paltin de munte, der) arbore mare, cu frunzele crestate adine, cu florile mici şi fructele prevăzute cu aripi, avînd trunchiul din lemn tare, folosit la fabricarea mobilei, a unor instrumente muzicale etc.; creşte prin pădurile din regiunea montană şi subalpină şi se cultivă uneori prin parcuri, ca plantă ornamentală; (regional) mojdrean (2) (Acer pseudoplatanus); b) (şi In sintagma paltin de ctmp, Borza, d. 9) arţar (Acer platanoides). Cf. st. lex. 174t/2. Fiind un paltin,
538
tALTÍNE
-Al —
t>ALÜDÁ
copaciu mare. Neculce, l. 14. Plopul, chiparisul şi paltinul, copad fără roadă. Cantemir, ist. 170, cf. gcr i, 356/34, 357/6, Coteanu, pl., Budai-Deleanu, lex., le. Parcul meu se compune de doi plopi plutaşi, trei paltini, ctţiva tei, ulmi şi sălcii. Negruzzi, s. i, 96, cf. Polizu. Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte. Alexandrescu, o. i, 196. Aici se află gorun, fag, paltin, jugastru. I. Ionescu, m. 603, cf. Baronzi, l.
 140. Săgeata... Piere, trece mai departe şt-ntr-un paltin vechi s-au frînt. Alecsandri, p. i, 34. De-a stingă rtului slnt dealuri p& care cresc amesleca(i brazi şi paltini. Odohescu, s. i, 164. Paltinii pe dealuri se înşir ca mlndră oaste. Eminescu, o. iv, 134. Oceanul... Se-nalţă şi recade şi murmură Intr-una Cînd lunecă pe negre păduri de paltin luna. id. ib. 423. Lingă flnttnă sînt opt paltini frumoşi. Slavici, n. i, 28, cf. Brandza, fl. 209. Sub paltin aici e răcoare. Coşeuc, p. ii, 20, cf.
 148, Candrea, f. 96. Zadarnic cat stolul de visuri Ce printre paltini se pierdură. Goga, p. 36, cf. Pamfile, văzd. 80. în paltini... primăvara, se face borte de se scurge seva, care-i bună şi dulce. şez. xv, 100. Paltini cit lumea de bătrtni, cu trunchiuri albe şi goale, îşi împreunau sus de tot frunzişurile. Hogaş, dr. i, 9. La poartă, doi paltini mari păzesc intrarea. Bassara-bescu, v. 101. Paltinii stăteau deşi ca peria. Galaction,
 o.   280. Un paltin uriaş... înnegrea noaptea, id. o. a.
 ii,  170, cf. Simionescu, fl. 51. Se opri lîngă un tufar mărunt, în marginea poienii de ta paltini. Sadoveanu,
 o.   ix, 23, cf. x, 192. Din paltinul în frunză curg picături de lună. Pillat, p. 15. Şi parcă o pădure întreagă, la răspînte, Din ulmi, din fagi şi paltini se ridica să cinte. Arghezi, s. p. 93. Se trinti pe o căpiţă de fin subl un paltin şi aşteptă. Gamil Petrescu, o. i, 132, cf. 266. Spre adîncimi, zăpezile s-au rupt Sub rădăcini de paltini şi de zadă. Labiş, p. 367. Trimiţi copilul cu-o desagă S-o pună-n paltinul trăsnit, v. rom. octombrie 1954, 28. M-am dus în mai multe păduri: de brad, De stejar, de paltin, s martie 1960, 24, cf. der, Borza, d. 9. Suflă Doamne-un vînt... Brazii să-i despoaie, Paltini să îndoaie. Alecsandri, p. p. 189. Prin păduri umbla, Paltin c-alegea. Teodorescu, p. p. 36. Că de străin eu mă leagăn Ca frunzuţa în cel paltin. Reteganul, tr. 156. + Lemnul arborilor de mai sus. Şi luo Iacov toiag... de nuc şi de paltin. Biblia (1688), 222/7. De trei ori in giur răsună toaca de paltin durată. Asa-chi, s. l. i, 204. Era o căruţă uşoară... cu speteze subţiri de paltin. Sadoveanu, o. x, 192. Atunci Noe, ca un sfînt, făcu o toacă dă paltin, şez. iii, 106.
   —   Pl.: paltini. — Şi: (popular) pâlten, (regional) pâltine (dr. v, 763, alri 1 933/80), páltir(ALRi 1 933/93) s. m.
   —  Lat. platanus.
   PÁLTINE s.m. v. paltin.
   PÁLTIR s. m. v. paltin.
   FALTÓN s. n. Haină de iarnă făcută din stofă groasă, căptuşită, care se poartă peste celelalte obiecte de Îmbrăcăminte. Gf. Polizu, Barcianu, v. îşi puse în cui paltonul ud. Eminescu, n. 35. îmbrăcat într-un palton lung... se plimba prin odaie cu mîinile la spate. VlahuţX, o. a. ii, 99, cf. Alexi, w. îi aruncă paltonul pe umeri. Anghel-Iosif, c. l. 233. Paltonul femeiesc astăzi nu se mai poartă decît foarte rar. Pamfile, i. c. 362. Se ascunse mai bine în largul palton de iarnă. Agîrbiceanu, a. 59, cf. 35. îşi ia grăbit... pălăria şi paltonul. Gîrleanu, n. 65. Un rînd de haine, un palton vechi, cîteva rufe cusute de surori, ies una după alta. Bassarabescu, v. 137. îşi Îmbrăcă încet paltonul şi se duse ptnă la uşă. Rebreanu, i. 155. Purta un palton lung, cafeniu. Galaction, o. a. ii, 276. îmbrăcată cu un palton bărbătesc peste hainele ei de pensionară nevoiaşă. G. Petrescu, î. i, 154. îmbrăcă paltonul acompaniat de această muzică, id. ib. ii, 151, cf. i, 148,
 209. îmbrăcă... paltonul, îşi aşeză fularul în faţa oglinzii, cu gesturi ordonate. Brăescu, o. a. i, 214. îşi aduse aminte că şi-a uitat paltonul la magazin.
 Sahia, n. 103. încărcaţi cu valize, pachele, şaluri, paltoane. Sebastian, t. 106. Avea un palton bleumarin, care-o strîngea. Vlasiu, d. 99. Vintui purta prin stropi pulpanele descheiate ale paltonului. Sadoveanu, o. i, cf. 80, viii, 140. învelit într-un palton gros şi verzui de vechime..., bătrînul mergea cu capul în jos. Călinescu, e. o. ii, 218, cf. id. s. 6. Ne dezbrăcăm paltoanele în sătiţa de la intrare. Stancu, u.r.s.s. 39. îşi puseseră pălăriile şi paltoanele în cuierul din colţ. id. r. a. iii, 70, cf. 72. Noul-venil îşi aruncă paltonul pe bancheta roasă de alături. Barbu, p. 288. Am impresia că dumneata mergi pe ger cu un palton de voal. t septembrie 1962, 27, cf. h i 349, n 31, 81, 132, 223,
 v 5, vii 337, x 142, 489, 506. Dă-mi şi un cojoc mocănesc, Să-ţi dau un balton turcesc, mat. folk. 162. + (Prin Olt., Munt. şi Dobr.) Veston bărbătesc (civil). Cf. alr ii 3 327/836, 928, 987. 4. (Regional) Polcă (Ruşeţu-Buzău). h i 262.
   —  Pl. : paltoane. — Şi: (regional) halton s. n.
   —  Din fr. paletot. Gf. bl iv, 107, Graur, e. 56.
   PALTONĂŞ s. n. 1. Diminutiv al lui p a 11 o n. După ce-şi attrnă pălăria şi paltonaşul, îşi suflă in degetele-i delicate. Caragiale, o. ii, 171. Junele supleant strîngea din spete în paltonaşul său de bonjurist. D. Zamfirescu,
 v.   ţ. 180. Deschiseră un dulap şi luară paltonaşul de iarnă al fetei. Agîrbiceanu, a. 482. Am adus un paltonaş pentru copil. Camil Petrescu, t. i, 545, cf. 525. E îmbrăcată într-un paltonaş negru, strins pe trup, cu guler pufos. G. Petrescu, a. 459. Prin fereastra mică, se vedea afară copilul, îmbodolit în paltonaş, la gît cu o legătoare de lină albă. id. î. 1, 203. Se întoarse... cu un paltonaş subţire. Sadoveanu, o. ii, 151. îşi ducea într-o mină paltonaşul şi în cealaltă taşca. id. o. xix, 77. A dtrdlit de frig în paltonaşul căptuşit subţire, pas, z. iii, 42, cf. h 1 349, 11 89, iii 141, vi 228, xn 174.
   2.   (Regional) Scurteicuţă (femeiască) (Pietroiu-Fe-teşti). h vii 360.
   3. Pieptul iei, cusut cu flori; (regional) ciupag. Cf.
 ŞĂINEANU, D. U., CADE.
   —    Pl. : paltonaşe. — Şi: (regional) baltonăş s. n. h 1 349.
   —  Palton + suf. -aş.
   PALTONĂT, -Ăadj. (Neobişnuit) Care este îmbrăcat cu palton. (Substantivat) Băteasub picioare zăpada... şi făcea ptrtie — pîriie largă să încapă pe ea toţi palto-naţii. Macedonski, o. iii, 85.
   —  Pl. : paltonaţi, -te.
   —  Palton + suf. -at.
   PALŢĂUĂ s. f. v. palfău.
   PALŢĂU s. n. I. (Transilv.) Par1 (1), nuia (1), vargă ; băţ. Cf. lb, lm, Vaida. Doamne, rău m-ai putut bale, Fără bici, fără palţău, Numai cu norocul meu. ap. Mîndrescu, ung. 95, cf. Caba, săl. 99. Un om... în ajunul nunţii umblă din casă in casă şi poartă in mină, ca semn distinctiv, „on palţău cu perţ“. arh. folk. vi, 298, cf. 1, 153, alr ii/i mn 89, 2 712/310, 316, alr ii 3 360/279, 334, 346, alrm ii/i h 403, Lexic reg.
 ii,  112. 4 (Prin nord-vestul Transilv.) Lambă (la crucea căruţei). Cf. alr sn ii h 346. + Băţ din interiorul ştiubeiului, pe care albinele îşi construiesc fagurii; (regional) pretce (Moftinu Mic-Carei). alr sn 1 h 269/334. + (Prin nord-vestul Transilv.) Băţ împodobit cu funde de diferite culori, folosit de staroste la nunţi. Lexic reg. ii, 108.
   2.   (Regional) Cheie de fier cu care se desfac şuruburile la o căruţă. Com. din Vaşcău.
   —    Pl. : palţăie. — Şi: palţăuă (alr sn ii h 346/334) s. f., palţău (alr ii 3 360/346, alrm sn 1 h 229) s. n.
   —  Din magh. pălea.
   PALIDĂ s. f. (învcchit) Baltă; mlaştină. Ca alte rele, mai crude, Sint miasmele din palude, Cercetind, din an în an, Cu friguri bietul cojan. Godru-Drăguşanu,
536
PALUDEAN
— 48 —
PAMENTE
  c. 11. Vara aerul e cam încărcat de miasmele paludelor formate de acest fluviu, id. ib. 55. O vedea... răpezin-du-şi negrul cal peste palude. cr (1848), 121/60.
  —  PI. : palude. — Şi : palAdiu subst. Stamati, d.
  —  Din lat. palus, -udis.
  PALUDE AN, -A adj. (Rar) Palustru. Gf. Schiban,
  d. O Friguri paludeene = paludism. Gf. ddrf, Şăi-
  NEANU, D. V., CADE.
  —    Pronunţat : -de-an. — PI. : paludeeni, -e. — Şi : paludiăn, -ă adj. Scrib an, d.
  —  Din fr. paludéen.
  PALUDIAîV, -Ă adj. v. paludean.
  PALÜDIC, -Ă adj. Bolnav sau infectat de palu-dism, care provine din paludism. Cf. v. rom. iulie 1962,    124, dn 2. + (Substantivat) Persoană
  care suferă de paludism; malarie. Voi înainta deci... tablouri de numărul tuberculoşilor, alcoolicilor,... paludicilor, guşaţilor, orbilor. Ulieru, c. 61.
  —  PI. : paludici, -ce.
  —  Din fr. paludique.
  PALUDÎSM s. n. Boală infecţioasă provocată de he-matozoar (transmis prin înţepătura ţînţarilor anofeli) ; malarie, impaludism, friguri (palustre), (ţar) friguri paludeene. Parazitul paludismului se prezintă sub formă de corpusculi plasmatici. Babeş, o. a. i, 342. Ce măsuri a luat pentru combaterea paludismului şi pelagrei. C. Pétrescu, n. dr. 46. Cercetarea a avut loc tn timpul unui acces de paludism. Parhon, b. 43. A dispărut paludismul, acest flagel al Dobrogei care secera anual sute de vieţi omeneşti. Scînteia, 1952, nr. 2 357.
  —  Din fr. paludisme.
  PALÜDIU subst. v. paludă.
  PALIJBRÎNĂ s. f. Preparat farmaceutic care se prezintă sub formă de pulbere albă, cu gust amărui, fără miros, puţin solubil în apă, folosit împotriva paludismului. Cf. ltr2, der.
  —  Din fr. paludrinc.
  PALCgA s. f., interj, v. pălugă.
  PALURĂ s. f. (Regional) Lină trasă In pieptănuşi (Scurta-Adjud). chest. v 6/75. Din pătură se face caierile pentru tors. ib.
  —  Accentul necunoscut.
  —  Etimologia necunoscută.
  PALT3STRU, -Ă adj. (Astăzi rar) De baltă, din regiunea sau de pe malurile bălţilor; băltos, mlăştinos, (rar) paludean. Palustru, băltos, mocirlos. Fontanin,
  c. 109/18. Oricine ar fi scăpat de miasmut palustru, nu scăpa de furia unui torent de invaziune. Hasdeu,
  i. c. i, 227, cf. Barcianu, Alexi, w. Plante palustre. Şaineanu, d. u. « (Curent) Friguri palustre = paludism. Pe ctmpul viran, dătător de friguri palustre ..., nici un pas nu trezea vreun ecou. Anghel-Iosif, c. m. ii, 98. Frigurile palustre stnt legate de prezenţa oarecăror formaţiuni ameboide tn stnge şi mai cu seamă tn globulele roşii. Babeş, o. a. i, 334. Bolnava pare că nu ar fi suferit dectt tn ctfeva rtnduri de friguri palustre. Parhon, o. a. i, 270. (Rar) Locuinţe palustre = locuinţe lacustre, v. 1 a c u s t r u. Cf. dn2.
  —  PI. : palustri, -e.
  —  Din fr. palustre.
  PÂLUŞ s. n. v. paloş.
  PALTJŞCĂ s. f. 1. (Prin Dobr.) Căţea (mică). Cf. h ii 243, alr i 1 146/984. + Cîine mic de casă. Cf. h ii 281, 298.
  2.   (Regional) Numele unei stele nedefinite mai de aproape (Oltina-Medgidia). h ii 285.
  —  PI. : paluşti şi paluşte.
  —  Etimologia necunoscută.
    PALUŞCHÎŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui paluşcă (1); căţeluşă (Ciobanu-Hîrşova).h ii 252.
    —  PI.; paluşchiţe.
    —  Paluşcă -f suf. -iţă.
    PALţÎTĂ1 s. f. v. pălută.
    PALtJTĂ2 s. f. v. palat1.
    PĂLVĂ s. f. v. palhă2.
    PÂMĂT s. n. v. pamet1.
    PAMBLICĂ s. f. v. panglică.
    PAMBLICljŢĂ s. f. v. panglicuţă.
    PAMBLÎU s. n. v. pambriu.
    PAMBRÎA s. f. v. pambriu.
    PAMBRÎU s. n. 1. (învechit) Stofă de lînă merinos. Acest meşteşug... asupra hainilor ce stnt făcute dă lină, cum postavuri, pambriuri, şaluri... este pricinuitor dă mare folos (a. 1826). doc. ec. 372. Giubeaua de pambriu albastru blănită cu samur. Negru zzi, s. i, 16. Un fel de logofăt tn scurteică lungă de pambriu verde se arată înaintea cailor. Ghica, s. 240, cf. 4. Nu faceţi nici pambriuri, nici flanelă, nici postav, nici măcar stambă? id. ib. 555. Purtlnd ca veşmtnt de căpetenie o fermenă de pambriu... sta tn scara caselor marelui postelnic. Filimon, o. i, 99. Îmbrăcat cu anteriu de maniţă, cu giubea de pambriu, lungă ptnă la pămtnt. id. ib. 108. Cu şal verde de pambriu Şi beniş portocaliu. Alecsandw, t. 81, cf. im, ddrf, Gheţie, r. m., Bar-cianu, Alexi, w., Şaineanu, d. u. Pităreasa a dat la o parte scurteică de pambriu verde, căptuşită cu vulpe roşcată. Camil Petrescu, o. i, 11. El strimba din nas etnd ti vedea acum pe State îmbrăcat ca marii negustori, cu anteriu, încins cu şal, cu giubea de pambriu şi cu şapcă. id. ib. ii, 64. Dar nu-i poartă ciobăneşte, cimi-i poartă chip domneşte, Cu caftane de pambriu, cu cizme de irmiziu. Teodorescu, p. p. 474.
    2. (Prin Munt.) Un fel de haină. Cf. h ii 118, vii 228.
    3.   (Prin Munt.) Testemel; năframă (I 1); basma. Pe nevastă aş vreo s-o-nbrac cu scurteică şi să-i cumpăr şi de un pambriu. Jipescu, o. 143.
    4.   (Regional) „Un fel de brîu de încins peste ftiijloc“ (Tătăruşi-Paşcani). Vasiliu, c. 204. Mtna-n buzunar băga, Ş-om pambriu verdi scotea Şl pi el sî-nfăşura, Şl pi cal încăleca, id. ib. 13.
    5.   (Prin Munt.) Numele unei hore; melodie după care se execută această horă. Cf. Varone, d. 122, RĂ-
 DULESCU-CoDIN, 56.
    —  PI.: pambriuri. — Şi: pambria (lm) s. f., pambliu
 (Varone, j. r. 43), pambriu (id. d. 122) s. n.
    —  Etimologia necunoscută.
    PAMBRÎU s. n. v. pambriu.
    PÂMENTE s. f. 1. (învechit) Amintire, memorie (2). Veseli-se prevednicii de Dumnezău spunreţi pamentea svenţiei lui. psalt. hur. 81r/12. Se piară de pre pămtntu pamentea lui. ib. 96r/18. Numele tău In veacu şi pamentea ta tn neamu şi neamu. psalt. 282. Şi cealea ce-au fostu mai de mult darure dulci tnnoiaşte-le cu pametea (ce se zice, cu ce aduce aminte). Coresi,ev. 266. Pamente fapt-au dudelor sale. id. ib. 316, cf. 381. Faceţi pamet lui Domnedzeu şi sfinţiloru cu dragoste (a. 1600). cuv. d. bătr. ii, 50/22. Noi, tn toţi aii, prăznuim pamentea tor. Varlaam, c. 196/9. Păsăruica... cu miloase glasuri pamintea şi moartea puilor săi cu jeale etnta. Cantemir, ist. 193. + P. e x t. Pomenire, ceremonie religioasă pentru un mort. Pametea să prăznuim tntru această duminecă sfinţilor şi de Dumnezeu purtători părinţi ai noştri. Coresi, ev. 182. Să facă pamente lui Trifan (a. 1620). gcr i, 63/11, cf. 62/27. Şi de datorii
559
PAMEŞ
— 49 —
 PAN2
 după pamenli, ca să aibă a da pre la mănăstiri, şă-mi facă slujbe (a. 1635). Iorga, s. d. xvi, 186. într.-aceastaşi dzt să face pamentea pr[ea]p[o]dfo]6n/cuiui Luca. Do-softei, v. s. septembrie 10r/34. îl ingropară, făcîndu-i-se pogrebania şi pamele mare, cumsăcade. anon. cantac., cm i, 186. Făcură pamite mare cu bani la săraci, id. ib.
i, 220. Tămăie, zmirnă, tot de cele ce s-au cumpărat la pamete dentăi (a. 1738). bul. com. ist. iv, 74.
   2. (Prin sudul Transilv.; in forma pamet) Necaz
(1). I spune tot pamelul cu fiică-sa. rev. crit. i, 40/19.
   —    Pi. : pamenfl. — Şi: (învechit şi regional) pămet s. m., (învechit) pămete, pâminte, pâmite s. f.
   —  Din slavonul ndAwftTKHS.
   PÂMEŞ s. n. (Regional) Fiecare dintre cele două părţi ale sacului umplut cu paie sau fîn, care se pune pe spatele calului, spre a-1 apăra de rosătura greutăţilor pe care le poartă (Şoimuş-Aiud). Viciu, s. gl.
   —  PI. : pameşe.
   —  Etimologia necunoscută.
   PĂMET1 s. n. (Prin Ban. şi Olt.) Pricepere, înţelepciune ; minte (1). cap. Cf. anon. car. N-ai pamet hici, degeaba ai fost la şcoală. Boceanu, gl. I-a luat Dumnezeu pametul din cap. Densusianu, ţ. h. 244, cf. 327, L. Cos-tin, gr. băn. 153. N-are pamăt. Novacoviciu, c. b. i,
18,   cf. Lexic reg. 49.
   —  Şi: pămăt s. n.
   —  Din ser. pamet.
   PĂMET2 s. m. v. pamente.
   PĂMETE s. f. v. pamente.
   PAMFLfiT s. n. Specie literară (în versuri sau în proză) sau, p. g e n e r. , orice scriere cu caracter satiric, In care autorul înfierează anumite tare morale, concepţii retrograde, trăsături de caracter ale unei persoane etc.; (învechit) paschil, paschinadă. Cf. Sta-mati, d. Scrisoarea unui boier moldovean e un pamflet tn 32 pagine manuscrise. Russo, s. 124. Proclamaţiile, broşurile, pamfletele care ploua din toate părţile... străbătea, cu toate măsurile guvernului de atunce. rom. lit. 54. Critica mea o numeşte rezbel fără cauză... şi, In sftrşit, articolul prin care l-am criticat ti califică de pamflet, ib. 197. Uriaşul Napoleon apare... mai puţin dectt mic tn pamfletul lui Victor Hugo. Hasdeu,
i. v. 214, cf. lm, ddrf, Barcianu. Satire greceşti, pamflete in aceeaşi limbă, scrise de greci contra grecilor. Iorga, l. i, 5, cf. Alexi, w. „O scrisoare pierdută“... este şi un pamflet de ocazie împotriva evenimentelor la ordinea zilei. Ibrăileanu, sp. cr. 234, cf. Şăineanu,
d.    u. Avem deci pamfletul, ce urlă din toate părţile ca o furtună dezlănţuită. Lovinescu, c. iv, 53. Prin pamflete. . .. , ai căutat să discreditezi pe membrii comitetului. Camil Petrescu, t. ii, 603. Va vorbi peste zece-cincispre-zece ani pamfletul... tn care stnt portretizaţi... mai mării vremii din Principate, id. o. i, 260. Pamflete împotriva stăptnirii turceşti au fost introduse chiar şi sub porţile consulatelor străine. Oţetea, t. v. 127. Macedonski a scris o seamă de pamflete tn versuri. contemp. 1954, nr. 390, 3/5. Pamfletul arghezian a fost ... o categorică îmbinare de inventivitate scatologică şi lubrifianlă. Constantinescu, s. i, 62. între pamflet şi admiraţie încap toate nuanţele, s ianuarie 1961, 63.
   —  PI.: pamflete.
   —  Din fr. pamphlet.
   PAMFLETĂR s. m. (Adesea depreciativ) Autor de pamflete; pamfletist. Nu stnleţi jurnalişti, dar nişte mişei pamfletari, nişte hulitori publici. Alecsandri, t. 1 711, cf. ddrf, Alexi, w., ŞXineanu, d. u. Nu cunoaştem idealurile morale sau sociale ale celor mai mulţi dintre pamfletarii români. Lovinescu, c.'iv, 62. A fost ziarist, pamfletar, diletant politic. Galaction,
a.    250. Pamfletar de tndîrjit talent, preţuit în redacţiile de stînga. Camil Petrescu, t. iii, 490, cf. id. p. 206. Epoca restaurării Burbonilor face din el un pamfletar.
 Sadoveanu, o. ix, 521. Se arată în acest capitol ăl: lucrării sale un desăvtrşit pamfletar, v. rom. ianuarie^ 1954, 269. Dacă n-aş scrie şi eu pamflete, ar fi cel mai mare pamfletar al ţării. Stancu, r. a. iv, 356, cf. ir,
 210. + (Adjectival) Care are caracter de pamflet.. Cf. lm. Cum toţi vor să cucerească opinia publică pe calea negaţiei, atitudinea pamfletară a devenit covirşi-. toare. Lovinescu, c. v, 161. Căutăm împreună adevărul. .. într-o asemenea muncă, de o asemenea nobleţe, nu are deci ce căuta spiritul mărunt,... cusurgiu, pamfletar. contemp. 1962, nr. 845, 1/2.
   —  PI. : pamfletari.
   —  Din fr. pamphlétaire.
   PAMFLETÀRÉSC, -EĂSCĂ adj. (Rar) Care sé referă la pamfletar, de pamfletar ; Care este specific pamfletului, Talentele publicistice şi pamftetăreşli ale lui...] Timon nu mai avură tinde se dezvolta. Stancu, r. aJ
 ii,  163.                                               '
   —  PI. : pamfletăreşti.
   —  Pamfletar + suf. -esc.
   PAMFLETÍST s. m. Pamfletar. Pamfletist călduros \ şi convins... se poate asemălui numai cu un om tn : istorie. Russo, s. 112. Răspunsul unui pamfletist căţră un moralist, rom. lit. 194. M-am tnttlnit... cu filozoful, poetul şi pamfletistul Norocel Tăunosu. Stancu, r. a. iv, 352, cf. v, 168.
   —  PI. : pamfletişti.
   —  Pamflet + suf. -ist.
   PÁMINTE s. f. v. pamente.
   PÁMITE s. f. v. pamente.
   PÁMPA s. f. v. pampas.
   PĂMPAS s. n. Cîmpie întinsă, acoperită cu ierburi, caracteristică regiunilor cu climă subtropicală şi temperată din America de Sud. V. stepă. Pampd şi, lanos tn America... stnt cîmpuri nisipoase sau acoperite de mari bălării băltoase, fără copaci şi bune.de păşune. Genilie, o. 120/29, cf. enc. agr. Se oprea cu privirea la o anumită pată... verde de codri şi pampasuri, savane şi jungle. C. Petrescu, o. p. ii, 45. Curtea largă era acoperită cu un covor de vegetaţie mică şi deasă, ca dé pampa. Călinescu, s. 263. Un loc pe pămînt în pampa voi găsi orieînd. id. ib. 618. Pampa se dezvoltă pe soluri nisipoase, uneori mineralizate... sub un climat mai umed. ltr 2, cf. der, dn 2.
   —  PI. : pampasuri. — Şi : pámpa s. f.
   —  Din fr. pampa.
   PAMPLICÎŢĂ s. f. v. panglicuţă.
   PAMPÓN s. n. v. pompon.
   PAMPtîŞCĂ s. f. (Prin Bucov.) Gogoaşă (de mlncat). Cf. Glosar reg., Lexic reg. ii, 127.
   —   PI. : pampuşte şi pampuşti. — Şi : panpúgcfi s. f. Glosar reg.
   —  Din ucr. iiumiiviukîi.
   PAN1- Element de compunere care însemnează „tot'*, „întreg“ şi care serveşte la formarea unor substantive ca : panlirism, pannaturism şi a unor adjective ca : panortodox, panromanic etc.
   —  Din fr. pan*, ngr. nov-.
   PAN2 s. m. Denumire dată (în evul mediu) nobililor polonezi ; persoană care purta acest titlu. V. magnat (1). A / d-ta eşli, pan Egor? — Da, da, eu. Alec-sandri, t. 552. Ai o scrisoare de la pan Vladislav şi nu-mi spui mai curînd? Sadoveanu, o. x, 16. Cetiseră vorbele înflăcărate ale lui Pan Ian Dlugosz. id. ib. xn,
4 —c. 1197
576
PANA BRICI
— 50 —
PANÀGHI
349.  în mai puţin de două săptămîni, Polonia panilor se prăbuşi. Stancu, r. a. iii, 29. + P. ana 1. (Mai ales In Mold.) Titlu dat marilor boieri români ; boier care purta acest titlu. Cire ias[te] pan Pogan Jurj, şpan ot Maramoreş (a. 1593). Rosetti, b. 46. Puind şi martori la aceasta. .. [pe] pan Manolache Brîncoveanu vel-ban, pan Const. Ghica (a. 1804). tes. ii, 335. Pan Constantin Crefulescu, vel ban, pan Barbu Văcărescu (a. 1823). doc. ec. 304. Apelativul nobilului era jupln, care se tntllneşte la început în Muntenia şi in Moldova, fiind mai apoi înlocuit în această de pe urmă (ară cu cuvtntul polonez de pan. Xenopol, i. r. iii, 171. Văd eu că dumneata, pan Tudor, eşti cunoscător. Sadoveanu,
o. v, 593. Alexandru cel Bun tntăreşîe' panului Dra-gomir satele Cornii şi Strlmbii. Panaitescu, o. ţ. 101. Trecînd... la numirile sub care sînt cunoscuţi membrii sfaiutai şi divanului domnesc... avem de a face cu o serie de termeni: dregători, boieri, sfetnici şi prim-sfétnici, pani şi jupani. Stoicescu, s.d. 26.
   —  PI. : pani.
   —  Din pol. pan.
   PANABRÎCI adj. (Regional; In sintagma) Mere panabrici = numele unei specii de mere, de mărime mijlocie, de culoare galbenă, asemănătoare cu merele pătule. Cf. Bianu, d. s. 445, bulet. grăd. bot. i, 77, dr. ii, 705.
   —  Şi : panavrici adj. dr. ii, 705.
   —  Etimologia necunoscută.                •
   PANACAdA s. f. v. panacod.
   PANACAGÎU s. m. (Rar) Panacodar. Vine apoi panacagiul, care transportă franzelele la gura cuptorului. scl 1969, 132.
   —  PI. : panacagii.
   —  Cf. p a n a c o d a r.
   PANACÉE s. f. v. panaceu.
   PANACÉU s. n. (în practica alchimiştilor şi ţn medicina veche) Leac despre care se credea că avea puterea să vindece orice boală. Panachie să numeşte o doftorie ce poate sluji là toate boalele. Veisa, i. 172/28, cf. 33/1. Toate acelea greutăţi... s-ar rădica prin îmbinarea celor trei mari panacee (leac pentru toate boalele), adecă : mişcarea trupului, aerul slobod şi veselirea inimei. Vasici, m. ii, 171/9. Şi bucuria este Unul din cele mai mari panacee (leac'de obşte) de viaţă. id. ib. 229/12. Apele de Karlsbad sînt considerate ca adevărate panacee în contra podagrei de toate formele. Calendar (1862), 22/4. O F i g. Toată gîndirea se îndreaptă către domeniul inconştientului, care deodată trebuia să devie panaceu al ştiinţei. Ralea, s. t. ii, 11. S-a lansat o formulă care trebuia să servească de panaceu, id. ib. iii, 296. (Pleonastic) El este măngăierea lor, panaceea lor universală, idolul lor. Negruzzi, s. i, 316. Metodă care a făcut multă vtlvă la începutul ei, fiind considerată ca un panaceu universal, v. rom. ianuarie 1960, 110. Un copil în chip de panaceu universal, t februarie 1962, 45.
   —    PI. : panacee. —Şi : (Învechit) panacée, panachie, panacie (nep. vind. 47/13) s.f.
   —  Din ngr. rcav<XK£ia, lat. panacea, fr. panacée.
   PANACHÎDĂ1 s. f. Tăbliţă sau placă de metal, de piatră ori de lemn pe care, în trecut, şcolarii învăţau scrierea alfabetului. Scrise... nu in pănăchidă de piatră. Coresi, ap. dhlr ii, 547. Un. .. om bătrîn dascăl primeşte prdncul, dtndu-i panachidă scrisă (a. 1805). Grecu, p. 253. Merge la şcoală cu trăistuţa de gît şi cu panachida în mtnă (a. 1805). id. ib., cf. lb. Văzură un copil mititel... cu o panachidă de gtt. pr. dram. 169, cf. Polizu, Cihac, ii, 681, lm. Şi, cerînd el panachida, a sţris (a. 1894). ap. tdrg, cf. Barcianu, Alexi,w., Gâldi, m. phan. 217. <0> F i g. Scrise ... în pănă-chida trupului şi a inimei. Coresi, ap. dhlr ii, 547.
   —  PI. : panachide. — Şi : pănăchidă, pinaehidă (Scri-
BAN, D.) S. f.
   —    Din-, bg. naHiiKiijţa. — Pinaehidă < ngr. jtivaidţ, -KÎSoţ.
   PANACHÎDĂ 2 s. f. v. panahidă.
   PANACHÎE s.f. v. panaceu.
   PANACÎDĂ s. f. v. panahidă.
   PANAClE s. f. v. panaceu.
   PANACOAdĂ s. f. v. panacod.
   PANAC6D s. n. Scîndură de anumite dimensiuni, care se acoperă cu o cîrpă curată şi pe care se aşază bucăţile de aluat, înainte de a fi introduse în cuptor; formă, tipar pentru aluat. Panacoadele cu bucăţile de aluat se introduc în dulapuri dospitoare... unde se produce fermentaţia finală, ltr2.
   —    PI. : panacoade. — Şi: (regional) panacât (Scri-ban, d.) s. n., panacădă (alr i 775/795), panacoâdă (alr n/987) s. f.
   — Din ngr. itivaKMxri.
   PANACODAR s. m. Lucrător care duce plinea la cuptor; (rar) panacagiu. Cf. Sgriban, d. Panacotarul tocmai scotea din cuptor piine rumenită şi mare cit roata plugului. Scînteia, 1967, nr. 7 553, cf. ib. 1961, nr. 5 220.
   — PI. : panacodari. — Şi : panacotăr s. m.
   — Panacod + suf. -ar.
   PANACGT s. n. v. panacod.
   PANACOTĂR s. m. v. panacodar.
   PANÂDĂ s. f. (Rar) Supă falsă preparată dintr-o fiertură de pline, unt şi lapte. Cf. dn2.
   — Din fr. panăde.
   PANAGHiAR s.n. 1. Taler sau cutie de metal (mai ales de aur sau de argint) împodobite cu incrustaţii artistice, pe care se pune panaghia (2). 1 panaghiar de arginlu (a. 1588). cuv. d. bătr. i, 195/6. De o execuţie deosebit de rafinată sînt „panaghiarele“, mici cutii rotunde, în care... se punea sftnta cuminecătură.. Oprescu, s. 172.
   2.   Icoana Maicii Domnului. A făcut acest panahiar (sau icoană a Maicii Domnului) jupan Drăghci. ap. Odobescu, s. i, 396.
   — Pronunţat: -ghi-ar. — PI. : panaghiare.
   — Panaghie + suf. -ar.
   PANAGHÎE s. f. 1. (Ca nume propriu) Fecioara Măria ; p. e x t. iconiţă cu chipul Fecioarei Maria sau, p. ext., cu Dumnezeu, Isus Hristos, purtată de ierarhi pe piept, (grecism) e n g o 1 p i o n. Cf. Barcianu, Alexi, -w. ^ Ceremonie care se face pentru sfinţirea plinii în cinstea Maicii Domnului. Cf. Murnu, gr. 41. + Parte din pîinea în cinci colţuri care se aşază pe
o  măsuţă înaintea icoanei Maicii Domnului. Cf. ŞĂi-neanu, d. u. + Bucată de prescură care se mănîncă în mănăstiri, în prima săptămînă după Paşti. V. a n a -f u r ă. Cf. dm.
   2.   Prescură pe care preotul o ridică de pe masă, în timpul slujbei religioase făcute la patruzeci de zile după înmormîntarea cuiva. După acea să cînte sftnta liturghie şi să rădice panaghia (a. 1645). ap. tdrg. Să ridici panaghie sfîntă pentru dînsul şi, căzînd cu faţa jos,... te roagă. Neagoe, înv. 228. Se face masă, pentru pomenirea sufletului celui repausat, la trei, la nouă şi la douăzeci de zile, iar la patruzeci de zile se cheamă preotul de-i rădică panaghia. Marian, î. 370, cf. tdrg, cade, Scriban, d. O E x p r. (Regional) A ridica (cuiva) panaghia = a) a ucide (pe cineva). Tocmai unde şi-a ţăsat potcoavele biata gloabă I Se vede că aici i-a ridicat lupul panaghia. Pamfile, com. 3 ; b) a înjura (pe cineva) de panaghie (2). Atita i-a trebuit lui moş Luca,
594
PANAGHION
— 51 —
PANA
ş-apoi lasă pe dtnsul; ctte părăstase şi panaghii, toate
i  le-a rădicat. Creangă, a. 12?.
   —    PI. : panaghii. — Şi: (învechit) panaghion (cade 458), panaghiu (id. ib.) subst.
   —  Din slavonul nanai-Hia, ngr. jtavayia.
   PANAGHÎON subst. v. panaghie.
   PANAGHÎU subst. v. panaghie.
   PANAHÎDĂ s.f. Serviciu religios care se face după moartea cuiva, parastas pentru pomenirea celui răposat. Acolo slujea panihida, adecă bderiiile. Dosoftei,
v. s. octombrie 39T/15. Pomenirete ori panahidele pentru ctitori... să se săvârşească cu toată sărguinţa (a. 1810). Uricariul, vi, 353. La trei zile după în-mormtntare. .. se face colivă, colaci şi praznic, numite panachidă. Marian, î. 370, cf. ddrf, Gheţie, r. m., Alexi, w. Bătrtna ti dăduse in grijă că, dacă o închide ochii,, să-i facă panăhida de patruzeci de 'zile: DunĂ-reanu, ch. 10, cf. Şăineanu, d. u. După panahidă..., zaporojenii s-au aşezat la ospăţ. Sadoveanu, n. p. 267. Praznicele, panahizele, ospăţurile, pomehete... au de scop de-a uşura... viaţa din ceea lume. şez, ii, 158. La praznice şi la panahizi vin de stau nevăzute şi sufletele morţilor, ib. iii, 238. Oi saracu preutu, Ctnd aude clo-potu, Pune coasa-n buruiene Şi se duce la pohiene; Ori o pune-ntr-o răchită Şi fuge la panahidă. ib. iv, 232. Mînîncă ptnea numai la ocazii... la panahizi, la morţi, la cumătrii. ib. v, 137, cf. chest. viii 27/1. + (Regional) Parte a prohodului care se cîntă la scoaterea mortului din casă. Cind se scoate mortul din cdsă spre a se duce la ţintirim,... la ctntarea panachidei, [toiagul] se aprinde iarăş. Marian, î. 152. + (Regional; de obicei determinat prin „de grîu“) Colivă, alrm ii/i h 224. + (Prin nordul Mold. şi Bucov.) Colac mare care se duce la biserică, a v 15,. vi 26.
   —    PI. : panahide şi (regional) panahize, panahizi.
—  Şi: (regional) panachidă, panacidă (a vi 26), (învechit) paniliidă s.f.
   —    Din slavonul naiuXHAd, iuhhXha««, ngr. nowuxi?» -i8o?.
   PANAÎR s. n. (Dobr. şi prin Munt.) Tîrg de ţară (anual),; bîlci, iarmaroc. Caii se cumpără ori se vtnd mai mult In panaire. dr. v, 216. Mă duc la pănair cu boarfe. Coman, gl., cf. com. din Ţepes Vodă-Cernavodă, alr i 1 580/986, 988, 1 583/690, alr ii/705.
   —  PI. : panaire.
, — Din tc. panayir, bg. panaiip.
   PATVĂJ s. n. v. panaş.
   PANAMA1 s.f. 1. împletitură făcută din paie de Panama; j>. e x t. ţesătură care imită împletitura din paie de Panama. Bărbaţii... se înghesuiau pe lingă ferestre, făctndu-şi vtnt cu cite o imensă pălărie de panama. Macedonski, o. iii, 96. Panama caracterizată prin legcrea a două sau mai multe fire de urzeală, peste două sau mai multe fire de bătătură. Ionescu-Mus-cel, ţes. 39. Papuci... împletiţi dintr-un pai moale, ca acela al pălăriilor de panama. Călinescu, s. 287. Panamaua regulată are numărul firelor de urzeală egal cu numărul grupului de fire de bătătură, ltr2.
   â. Pălărie moale, foarte mlădioasă, împletită din foile unui arbust din America Centrală. Cf. Şăineanu,
d. u. Eră cu un domn... cu faţa ascunsă de umbra unei panamale demodate, cu borurile foarte largii C. Petrescu, î. i, 12, cf. 23. Purta o panama băieţească şi o rochie de ptnză de in. Sadoveanu, o. ix, 92. Sub panamaua pleoştită... am identificat numaidectt o cunoştinţă, id. ib.
xi,   568. Se strecură afară pe poartă şi bătrtnul cu-panamaua lui. Călinescu, e. o. i, 47. Era uri ttnăr îmbrăcat de sus plnă jos In alb, cu o panama cu boruri largi. id. s. 260. Un necunoscut, cu panamaua pe ochi,... i se propti tn drum. Vinea, l. ii, 290.
   —  PI. : panamale.
   —  Din fr. panama.
   PANAMA2 s.f. (Cu aluzie' la delapidările comise cu ocazia săpării canalului Panama) Afacere frauduloasă de mari proporţii, în care sînt implicate multe persoane escrocherie în stil mare. Statul român pune capăt acestei scandaloase panamale şi sancţionează fosta conducere a societăţii.contemp. 1948, nr. 112, 7/6. Au rămas de pomină delapidările, cheltuielile pentru coruperea unor parlamentari, care şi-au vlndut votul tn favoarea acordării concesiei acestei companii. Dé atunci „panamaua“ defineşte acest~gen de „afaceri“. Scînteia, 1966, nr. 6 135, cf. scl 1969, 132.
   — PI.: panamale.
   — Din n. pr. Panama.
   PANAMERICAN, -A adj. Care priveşte, care se referă la (toată) America. Efecte ale revoltei izbucnite... tn timpul conferinţei pan-americane de la Bogota, contemp. 1,949, nr. 164, 12/1.
   — Scris şi: pan-american. — PI. : panamericani, -e.
   — Din fr. panaméricain.
   PANAIC s. m. (Regional) Frasin (Fraxinus excelsior) (Făget-Lugoj). h xviii 71.
  —  Accentul necunoscut. — PI. : panaici. * Etimologia necunoscută.
   PANAR subst! (Regional) Nuriíé dat unei flori albe de grădină nedefinite mai îndeaproape. Com. din Poiana-Vaşcău.
   — Accentul necunoscut. — PI. : ?
   — Etimologia necunoscută.
   PANARA s. f. v. panoramă.
   PANARAMĂ s. f. v. panoramă.
   PANARD, -A adj. (Despre cai) Cu picioarele posterioare strîmbe în afară, din cauza devierii copitei de la poziţia normală. La calul panard, sprijinul făcîndu-se mai mult tn partea dinăuntru a piciorului, aceste părţi se obosesc mai mult. enc. vet. 123, cf. 16, 122.  .
   — PI. : panarzi, -de.
   — Din fr. panard.
   PANARÍCIU s. n. v. panariţiu.
   PABîARIS s. n. v. panariţiu.
   PANARÎŢIU s. n. Infecţie localizată la degete (în jurul unghiilor); (popular) sugel, sugiu, (regional) păducel (III 3), puşiţ. Cf. N. Leon, med. 125, Alexi, w. Panariţiu... este mai grav la degetul mare şi la degetul mic. Bianu, d. s., cf. Şăineanu, d.u. Panariţiile reprezintă cele mai frecvente inflamaţiuni supurative... la degetele mtinii şi ale piciorului. A. Pop, chirurg. 317. Abcesul localizat la nivelul degetelor se numeşte panariţiu. Belea, p. a. 135. Panariţiul se dezvoltă, de cele mai multe ori, pe o plagă mică neglijată, der.
   —    PI. : panariţii. — Şi: (rar) panariciu (Scriban, d.), panăris (Alexi, w., Şăineanu, d. u.) s. n.
   — Din lat. panaricium. — Panaris < fr. panaris.
   PANÁRIU s. m. v. pănar.
   PANAŞ-s. n.'Mănunchi de pene1 (II) (colorate) care împodobea odinioară (în unele ţări, şi astăzi) chipiul sau coiful militarilor; (rar) penaj (1), peniş (1). V. s u r g u c i, p o m p o n. [Stema] înfăţişează un scut.-.., deasupra un coif cu vizieră şi cu un pănaş mare resfirat. Caragiale, o. vi, 389. L-am văzut... .cu purpura şi cu pănaşul galben. I. Negruzzi, s. v, 517, cf. 519, Ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u. Pentru confecţionarea panaşului au fost utilizate în special penele albe de struţ. der. <0* F i g. Sultanul cu surguciul lui Solimán tn frunte, Ce arde ca panaşul de flăcări pe un munte. Alecsandri, Poezii, 377. ^ P. gen er. Orice mănunchi de pene1 (I I) folosit ca podoabă. Şi s-a gătit de soacră mare, cu rochie
612
PANAŞAT
— 52 —
PANĂ;1
 de mătase prăzulie şi cu panaş la cap. Bassarabescu, s. n. 86. O fărlmă de panaş adăoga ceva distins la portretul administrativ şi didactic. Arghezi, t. c. 123. <0> F i g. Dispreţul pentru valorile morale e un panaş,
 o fanfaronadă, t septembrie 1962, 25. 4 Element de decor care constituie un semn distinctiv de nobleţe. V. b lazon. Avtndca panaş al nobleţei, el, o mătură cu coadă, iar ea, o piele de căprioară. Ardeleanu, d. 181.
   —     PI. : panaşe şi panaşuri. — Şi : (popular) pană] (BrXescu, a. 218), pănâş s. n.
   —  Din fr. panache.
   PANAŞÂT, -Ă adj. (Rar) împodobit, ornat cu un panaş. Cf. dm.
   —  Pl. : panaşaţi, -le,
   —  Din fr. panaché.
   PANATENÂIC, -Ă adj. (Rar) De panatenee, care se referă la panatenee, care aparţine panateneélor. Cf. dn2.
   —  Pronunţat : -na-ic. — PI. : panalenaici, -ce.
   —  Din fr. panathénalque.
   PANATENÉE s. f. pl. Cea mai importantă festivitate religioasă şi politică din Atena antică, celebrată, anual sau la patru ani o dată, In cinstea zeiţei Atena, cu care prilej aveau loc întreceri la alergări, la lupte, aruncarea cu discul, curse de care, concursuri poetice, muzicale etc. Cf. DN2, DER.
   —  Din fr. panathénées.
   PANAVRÎCI adj. v. panabrlcl.
   PÂNĂ1 s. f. I. 1. Fiecare dintre formaţiile epidermice cornoase care acoperă corpul păsărilor, servind la protecţia lui şi la zbor, compusă dintr-un cotor pe care, lateral, slnt aşezate simetric fire (pufoase). Pasări cu peane. psai.t. 157. Lăudaţi Domnul... fierile şi toate vitele, şarpele şi; pasări cu peane. ib. 306. Voi trimeate iară spre voi nişte pasări cu capelele cit de bou, şi peanele lor vor fi ca u coseţă... despletită (a. 1600). cuv. d. bătr. 11, 48/21. Iaste un iazăr. . . de undi fetite satilor, cu pene de pasăre unsă cu smoală, să afundă şi scot aur din fundul apei. Herodot (1645), 269, cf. 388. Se strlng puii lor. .. şi le dau hrană ptnă ce le cresc penele şi-şi vin in fire (a. 1777). gcr ii, 111/6. în loc de steag purta ei o cioară De argint, cu penele răşchierale. Budai-Deleanu, ţ. 92. Scoice, peşti din ocean, Fiare, paseri eu verzi pene, Bolovani şi buruiene. Asachi, s. l. i, 252. Aduse tnainte-i trupurile fraţilor săi..., le împodobi cu turbane şi pene de cocori. Bălcescu, m. v. 80, cf. Negruzzi, s. 1, 66. A.leşinat!... Colonie... oţel... pene arse la nas. Alecsandri, ţ. i, 363. La poalele lor, cui-bează vulturii cei falnici cu late pene negre. Odobescu, s. iii, 16, cf. 1, 140, 161. Le mtnca aşa crude cu pene cu tot. Creangă, p. 245. Două pene [de pasăre] cu totul şi cu totul de aur. Ispirescu, l. 74, cf. 229. Cobzarii schimbau necontenit penele de gtscă rupte d-attta zor. Dela-vrancea, s. 58. Vulturul i-a clădit un cuib din puf de boboc, din pene de cănăruţi. id. ib. 253. Mă fac că scot
 o păsărică, Şi-ncep să-nşir ce pene are. Vi.ahuţă, o. a.i, 47. Cocoşul îşi Infoie penele. GÎrleanu, n. 196. Cu pene albe, pene negre, O pasăre cu glas amar Străbate parcul secular. Bacovia, o. 11. Un pui de piţigoi... Stă cu penele vulvoi. TopÎrceanu, b. 41. Papagalul moţăia cu penele prăfuite. C. Petrescu, î. ii, 121, cf. 1, 145. Cobzarul... tşi plimba cotorul de pană pe strune. Sa-doveanu, o. 1, 236. Au căzut... două raţe frumoase, cu nişte pene de-a dragul, id, ib. iii, 84. Curcanul, umflai In pene, Scoate moţul din sprincene. Arghezi, vers. 268. Aripile ce le simt in spate Aievea sint din pene de argint. Blaga, p. 131. Paserea paradisului, schimbtndu-şi penele, Presară poienele. Isanos, ţ. l.
 76.  De sub penele negre se vedeau doi pui albi. s aprilie 1960, 59. C-amindoi ne potrivim, Şi la ochi şi la sprîn-cene, Ca doi porumbei la pene. Jarnîk-Bîrseanu, d. 50. De m-aş face, unde ştiu, Cuc la pene argintiu... Aş gtndi să nu mai viu Prin locul ăsta pustiu, id. ib. 145,
 cf. 205, 270. Cuculeţ cu pene verzi, Ce caţi vara prin livezi? şez. 1, 290. Cucuie cu pene verzi, Umbli vara prin livezi. Hodoş, p. p. 42. Cucuie, peană galbină, Nu strica a mea inimă. Podariu, fl. 6, cf. alr i 1 004, a iii 3, 7, 16, iv 3. Cucuie cu pene sure, Ce cinţi vara prin pădure? folc. transilv. ii, 62. Cu tichia de fren-ghie, Cu pene de ciocirlie, se spune despre omul care se fuduleşte cu îmbrăcămintea pe care o poartă. Cf. Zanne, p. iii, 397. E uşor a te ridica pe penele altora. id. ib. ix, 680. Şi la pene, dar şi la cuib ca pupăza, se spune despre femeile care se gătesc, dar nu sînt curate, id. ib. Pană de puică, In coadă la cloşcă, se spune pentru a arăta că îmbrăcămintea unei persoane tinere nu se potriveşte uneia mai In vîrstă. id. ib. Pană împăunată Pe apă lăsată, Meşteşugul omului Cu voia Domnului (Corabia). Păsculescu, l. p. 79. Pană retezată Pe apă lăsată Cu ştirea Domnului, Cu fapta omului (Moară), id. ib. 90. Pana cocostlrcului Bate faţa tirgului (Clopotul). Gorovei, c. 86. -0> (Ca termen de comparaţie, sugerează ideea de uşurătate, moliciune, gingăşie etc.) O ardicai ca pe o pană pintre mulţime, cr (1848), 192/63. Lăpuşneanul o apucă de mijloc şi, rădictndu-o ca pre o pană, o puse pe genunchii săi. Negruzzi, s. i, 145. O iau la subţioară Şi fug, căci era mică, ca pana de uşoară. Bolliac, o. 104. Are să fi se pară că eşti uşor cum ti pana. CreangX, o. 89. Ninge de-o minune, cu fulgi înfoiafi ca penele de gtscă. GÎrleanu, n. 51. Se simţea uşor ca o pană. v. rom. februarie 1955, 254. <J> F i g. Chipul ei din calea noastră orice piedică gonea Şi făcea din mine pană şi din roibu-mi rindunea. Efti-miu, î. 36. Mlndră, mlndruleana mea ! Sprincenele dumitale, Pene de privighetoare. Jarnîk-Bîrseanu, d. 24. Puiculiţă, dalbă-n pene Şi subţire la sprincene, Pare că nu-ţi stă prea bine Cu doi drăguţi Ungă tine. id. ib. 249. -0> E x p r. (Rar) Uşor în pene = îmbrăcat subţire, sumar; p. ext. prost îmbrăcat, zdrenţăros. Ţiganul, uşor In pene, Nu-şi făcu bordei de lene. Pann, p. v. i, 107/24. (Rar) Smuls de pene= ruşinat, umilit. Viteji din gură, care s-au Inlors acasă smulşi de pene, de nu şi-au mai venit tn fire. ap. tdrg. (Regional) A lua (pe cineva) în (sau prin) pene = a muştrului (2). Cf. Zanne, p.
 ix, 681. Fără grijă se duce la împăratul. Acolo, măria sa, gata să-l ia prin pene. Pamfile, duşm. 90. Cum m-a văzut, m-a luat în pene. Ciauşanu, gl., cf. mat. dialect. 1, 232. A se umila în pene = a se fuduli, a se îngîmfa, a se lăuda. Cf. Zanne, p. ix, 681, Pamfile,
 c.  48. îşi crezu singur argumentele. Se umflă In pene. Stancu, r. a. iv, 124. (Regional) A umbla eu pălăria (sau eu căciula) până = a) a ţine pălăria (sau căciula) pe vîrful capului. Şi cu pălăria pană, Aşezată pe-o sprinceană, Mi-a făcut inima rană. Udrescu, gl. ; b) (ironic) a se fuduli, a se îngîmfa. Cf. id. ib. (Regional) A scăpa ca prin pene = a scăpa cu greu dintr-o situaţie complicată, dintr-o primejdie etc., a scăpa ca prin urechile acului. Cf. Zanne, p. ix, 681. (Regional) A scăpa din pene rele sau a-i da (cuiva) penele cele bune = a) a ajunge să-şi cîştige singur existenţa, id. ib. 680;
 b)  a se însănătoşi, id. ib. (Regional) A scoate pene = a ajunge într-o situaţie bună ; a se îmbogăţi. Cf. id. ib. 681. «Compuse : pana-zburătorului ='«) plantă erbacee cu frunze păroase şi cu flori mari, violete sau albe, fără miros (Lunaria annua). Cf. Brandza, d. 36, Panţu, pl., h vi 104, xvi 280, Viciu, gl. ; b) ferigă (Struthiopteris germanica). Cf. Panţu, pl., Bujorean,
 b.  l. 387; c) iarba-fiarelor (Vincetoxicum officinale). Cf. Simionescu, fl. 46, Borza, d. 55; pana-gîştei = specie de muşchi cu tulpina puternică, dreaptă, cu ramuri dispuse neregulat formînd tufe mari, verzi sau gălbui (Hylocomium triquetrum). Cf. Panţu, pl. ; pana-cocoşului = plantă din familia liliaceelor (Aspi-distra elatior). Cf. Borza, d. 26. + P. ext. (Rar) Aripă. Poţi să auzi fllftilul penelor de uliu plndind tn cer găina imprudentă care traversează o ogradă. Barbu, p. 39. Face din pene şi zboară, alr i 1 005/772. <0> F i g. Voioşi ca şoimul cel uşor Ce zboară de pe munte, Aveam chiar pene la picior. Alecsandri, Poezii, 436. + S p e c. Aripă (mai ales de gîscă) folosită la măturatul vetrei, la ştersul prafului etc. Uneltele cele de lipsă la rătezat
617
PANĂ1
— 53 —
PÂNĂr
 [stupii]... peana cea de şters albinele despre faguri. Economia, 196/9. Trist, c-o pană mătur vatra, solitar. Bacovia, o. 14, cf. com. Marian. + Smoc de pene1 (îl) de la aripă sau din coada păsărilor, care serveşte la uns (mai ales foile de plăcintă). + (Prin sinecdocă) Pasăre (12). Acei vlnălori. .. aveau întocmire să (ie cu vînal, fie fiară, fie pană, fie păstrăv, cuhniile măriei sale. Sadoveanu, o. xii, 258. Din iot vlnalul Ţării Moldovei — păr şi pană —, măriei sale li place mai cu osebire prepeliţă, tnvălilă in slănină afumată, id. ib. xiii, 98.
  2.    (La pl.) Fulgi şi pene1 (11), de obicei curăţate de cotoare, folosite la umplerea pernelor, saltelelor etc. Se suie iute In pod şi scoboară de acolo un ştiubei cu pene rămase tocmai de la răposata soacră-sa. CreangX, p. 5. Cind te-i sătura de strujit pene, vei pisa malaiu. id. o. 4. Abia apucă să se vadă şi ea la masă cu scărmă-nătorii de pene. Slavici, n. i, 45. Penele de pasere —■ găină, raţă, gtscă, curcă... se întrebuinţează la umplutul pernelor. Pamfile, i. c. 14, cf. Papahagi, c. l., Nica,
l. vam. 189. ^ P. e x t. Aşternut de pat' (bun, cu perne de puf); f i g. situaţie bună ; comoditate. Norocul bun nu-i In pat cu pene, Nice să însoţeşte cu trlndava lene. Budai-Deleanu, ţ. 140. Le era mai drag a zăcea în pene Ş-a face săboară pe întrecute, id. ib. 149. Pitariul l-au sculat, dar nu vrea să se scoale din peane. BXrac, t. 16/19. Fecioru, care-i fecior, Doarme pe pămînlul gol, Dar tu, bade lonaş, Tot în pene ai sălaş, Ca un pui, ctnd îl îngraşi. Jarnîk-Bîrseanu, d. 460.
  3. Pană1 (I 1) din aripă (mai ales de gîscă), ascuţită
şi despicată la vîrf, folosită altădată ca ustensilă de scris cu cerneală, (Învechit, rar) penuş1 (1); p. g e n e r. (mai ales In limbajul poetic) tot ceea ce serveşte ca ustensilă de scris (cu cerneală). N-ar ajunge
o  mie de pene, Nici loală hlrliadin ţară, Ca să să poată scriere toate Rlnduielele lor aşezate. Budai-Deleanu, ţ. 339. Pene de gîscă pentru scris (a.           1832).
N. A. Bogdan, c. m. 138. Avem hirtie, ceară roşie, pene de gtscă. cr (1846), 42/41. Mai bine trec cu tăcerea sau îmt frlng pana. Ghica, s. 89. Ea luă pana şi hlrtia şi scrise ce dictai. Bountineanu, o. 339. De ce, pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi ? Eminescu,
o. i, 137. A scris în fuga mare, de scîrţlia pana straşnic. Caragiale, o. n, 296, cf. 171, 288. Am luat pană şi hlrtie, ca să scriu. Slavici, n. i, 198. Abia cind este preţul pe masă numărat, începe să lucreze cu pană şi cu sfat. I. Negruzzi, s. ii, 51. Plin de grije, peană nouă moaie popa-n călimară. Goga, c. p. 26. De-i băiat cel de curînd născut, i se mai pune [sub pernă] o pungă cu bani, o armă, o carie, călămări, hirtie şi-o pană. Pamfile, duşm. 7. Am rămas la peniţă, adică, faţă-de stilou, la pana de gtscă a vechilor calemgii. Galaction,
a. 77. Ca să ajungi să porţi cu agerime acest instrument mic şi slab... o pană de gtscă — se cere mult mai multă ucenicie, id. ib. 150. Act, pe masa asta, ai hlrtie de scris şi o pană. Camil Petrescu, t. ii, 199. Tatăl scoate ceasul din buzunar, moaie peana în călimară şi înseamnă în psaltire. CÎlinescu, e. 47. Muie pana de gîscă in cerneală' şi scrise. Sadoveanu, o. x, 261. îşi muşca încă buzele. .. şi-şi frămtnta între degetele albe şi subţiri pana de gtscă. id. ib. xi, 242. După pana ce te-a scris, Vii şi tu din somn şi vis. Arghezi, vers. 241, cf. 316. Răsunătoarele lui articole porneau ca nişte monoloage interioare, dictate penei care le aşternuse pe hlrtie. v. rom. decembrie 1954, 47. în trecut se scria cu pana de gtscă, de aceea pană a ajuns să aibă înţelesul de instrument cu care se scrie. Graur, i. l. 109. Ctnd m-am dus io la şicoală, scriia tnvăţăloru tabla şt dipă aia ceteam. Tabla area de mucava, scriiam cu peană de gtscă. Vîrcol, v. 21. Mni-aş lua peană şi hlrtie Ş-apoi m-aş lomni ş-aş scrie. T. Papahagi, m. 52, fcf. alr ii 3 751. Mă dusei în prăvălie, Să-mi iau pană şi htrtie, Să învăţ şi eu a scrie. ant. lit. pop. i, 141. Cucuţ, pasăre verzie, Adă-mi pană şi hirtie, Tu o adă, eu oi scrie. folc. transilv. i, 242. Badea care-mi place mie N-are curte, nici moşie, Numai peană şi htrtie. ib. ii, 27. Să bag mtna-n buzunar, Să scot peană, călămar. Balade, ii, 37. + (Rar) Penel (1).
Dinlr-un tunecuş cu pana I s-a-ncondeiat sprinceana. Arghezi, vers. 222. Opere capitale ieşeau apoi din pana sa cu o regularitate impresionantă. Oprescu, s. 253. ^ F i g. Scriere, scris. Trecerea uniunei la p[iinctul] 3 o considera numai ca eroare de peană.. Bariţiu, p. a. ii, 144. Ne va'fi, credem, iertat a cerceta, în răpezirea penei, din ce străbuni iluştri s-au pogortt aşa lăudaţi urmaşi. Odobescu, s. i, 251. <> Exp r. (Rar) A avea pană (frumoasă) = a avea scris frumos, a scrie frumos. Cf. Z\nne, p. v, 470. + F i g. Stil, mod de a scrie al unui autor; Indemlnare, măiestrie, talent de scriitor; arta de a scrie ; p. e x t. scriitor. Istoria noastră... are portrete care nicidecum n-ar rămtnea mai prejos decit eroii celor vechi, dacă acestora. li s-ar scoate aureola poetică cu care pana geniului i-a înfrumuseţat. KogXlniceanu, s. a. 56. Paprocki îşi vindea peana pe bani. Hasdeu, i. v. 239. Un nou luciu... aştepta [satira], sub puternica pană a lui Juvenal. Odobescu, s. i, 49. Aş fi fost desigur foarte' fericit să primesc o polemică cu una dintre penele agere ale literaturii noastre. Macedonski, o. iv, 88-. în nuvelă' era descrisă, cu o pană artistică, o femeie in care se-cunoştea ea ca tntr-o oglindă. Contemporanul, vi2, 119. Eu sînt acţiunea răzvrătirii, el este pana grevei. Mille,
v.  p. 214. Orictt de meşter şi de pătrunzător ar fi un cititor de literatură, faţă cu producţiile unei pene noi său nelnltlniie, el trebuie să rămtnă ginditor şi rezerbai.-Galaction, a. 184. Atltea pene competente ... au scris-şi au adunat sumedenie de studii asupra acestui subiect. id. ib. 310. Ar trebui să aibă pentru laude o pană epică ca a lui Omer. Sadoveanu, o. vi, 79. Sub pana lui Eminescu, limba românească s-a înmlădiat armonios. id. E. 73. Ctnd însă moralistul şi logicianul priveşte la spectacolul lumii externe, pana sa devine mai puţin ingenioasă. Vianu, a. p. 122. Una din cele mai active pene poetice ale momentului a fost aceea a lui George Ranetti. v. rom. martie 1957, 13.
   4.    Plută făcută din cotorul unei pene1 (I 1), folosită pentru a ţine cîrligul undiţei la âdlncimeâ voită.' Doi băieţandri zvirleau şi trăgeau undiţele şi urmăreau cu ochii, încordaţi, fuga pe unde a penei. Sadoveanu, ap. tdrg, cf. alr ii 6 243/130. + (Regional) Momeală
(2), nadă1 (III) (artificială) (Roşia-Beiuş). alr H 6 245/310.
   5.   Podoabă, făcută din una sau mai multe pene 1
(II), care se poartă la pălărie, în păr etc.; p. r e s t r . penaj O), panaş. Avea... la cap coifuri cu peni cununate. Herodot (1645), 388. Purta în cap şi pene de şoim: • C. Cantacuzino, cm i, 78. Oşteni.. . aruncind dinapoia lor peanele ce umbrea coifurile lor. Beldiman, n. p: i, 44/8. Nu putea cineva să şază lingă dtnsa fără să'nu fie lovit în faţă, în fiecare moment, de evantaliul şi de penele sale. cr (1848), 242/62. Şi eu trimite-voi Ce-i mai mlndru pe la noi; Oastea mea cu flamurile, Codrul şi‘ cu ramurile, Coiful nalt cu penele, Ochii cu sprîn-cenele. Eminescu, o. i, 149. Omul tnvîrteşte o dată pălăria, apoi ti netezeşte pana de păun. Gîrleanu, n. 132. Jandarmii cu penele de cocoş s-au topit. RebreaNu, i. 316. O pană subţire şi curbă [la pălărie] tremura ca o antenă de insectă. C. Petrescu, î. i, 50. Flăcăii, abia-răsăriţi, cu pene de păuni la pălărie..., fumau cu patimă. Brăescu, o. a. ii, 251. Le făcea semne, zbăttnd în aer mina dreaptă în care-şi ţinea pălăria cu pană. Sadoveanu, o. xi, 27. Viziunea este construită din perspectiva negustorilor, a căror naivitate este izbită-de podoaba cavalerească a ducelui, coiful lui cu pană. Vianu, a. p. 235. Are mantăi, pălărie cu pană, spadă. Calinescu, b. i. 257. Pe cap, căciulă cu pană, ca a lui Peneş Curcanul. Stancu, r. a., i; 231. Pana diri părul • Vulturului Argintiu căzu, retezată de - un glonţ.
H.  Lovinescu, c. s. 7. Bădiu care-mi place mie N-are casă, nici moşie, Numai peană-n pălărie. Jahnîk-’ Bîrseanu, d. 39. Fă-mă peană-n clopul tău, Ca să te umbresc mereu. id. ib. 63. Bădişor de preste vale, Ce porţi pană aşa mare ? Poartă pana retezată, Cum îţi '■ stau boii-n poiată. Vaida. Măi, bădiţă de pe dosr Ce tot umbli mtnios, Mînios, cu voie rea, Cu peana după-curea ? Ia-ţi bădiţă peana-n mină, Şi umblă cu voie bună.
617
PANĂ1
 — 54 —
PANĂ 1
 Podariu, fl. 28, cf. 92. Nu-i ficior care-i cu peană, Că-i ficior cine-i cătană. gr. s. vi, 217, cf. alr i 1.021, alr ii 3 278, a ii 6, iii 16. Trimis-o-mpăraiul carte, La feciorii de prin sate, Să nu poarte pene-n clop, Că-i (ara in mare foc. folc. transilv. i, 117. Pana după clopul meu Va cădea de dorul tău. ib. 125, cf. 459.
   6.    (Transilv., Ban. şi prin Mold.; de obicei urmat de determinări care arată felul) Floare, (de grădină sau de clmp); ,p. e x t. podoahă pentru pălărie (purtată mai ales de flăcăi), confecţionată din flori naturale, sau artificiale. V. păun (2). Datorită sensului „floare“ pe care ii are pană in Transilvania, pană a început să însemne în aceeaşi regiune şi „floarea-burghiului“. scl 1957, 241. Pălării mici cu pene mari de muşcată şi de ochiul-boului. Vlasiu, a. p,
 112, cf . 63. Am un bădişor muntean Cu peana de măghe-ran. h xviii'114. Aibi de grijă, Juliană, C-am o mindră ca o peană Şi m-aşieaptă fără seamă. Jarnîk-Bîrseanu,
 d. 139. Foaie verde, verde peană, Astă iarnă era iarnă, Bătea vtnlul şi ningea Şi badea la noi venea. id. ib. 165* cf. 75, Mîndrescu, l. p. 243, corn. Marian. Bat'e vihiu, Uscă cimpu, Nu rămin'e buruiană, Să facem la bad'ea peană. Densusianu, ţ. h. 198. Da nu-i soare răsărit; Că-i Ion împodobit Cu trei pene-n comănac: Una-i peana crinului Una-i a bujorului. Viciu, gl. Facim curuni... dim peni di pi cimpu. arh. folk. v, 127, cf.vCoMAN, gl., cv 1951, nr. 5, 27, com. din Timişoara, alr i 674, 975, 1 904, 1. 905, 1 906, 1 907, 1 909, 1 910,
 1 911, 1 912, 1 917, 1 927, 1 935, 1 938, 1 941, 1 943,
 1  955, alr ii 6 254, 6 267, 6 275. Pui cununi de pene şi din grădină şi de pe cimp. alrt ii 62. Nici o pană nu-i pălită, Ca fata cind se mărită, Nici o pană nu-i domoală, Ca feciorul cind se-nsoară. folc. transilv. i, 77. Tătăniţa snop, Pană busuioc (Cerbul). Gorovei, c. 62. « F i g. Bade, peană de muşcată, Ce nu vii la noi vreodată? Podariu, fl. 8. O (învechit) Pană grecească = floare artificială. Celor patru fele li se mai dă să ţină in mină .... . şi cite un măr frumos in care este înfiptă o pană grecească, adică o floare artificioasă de dugheană. Marian, î. 254. «Compuse:            (regional)  penc-fecioreşti
 (-mierii) sau pene-de-toamnă, ptne-de-ale-domneşti = ruşi-de-toamnă (Callistephus chinensis). Cf. bulet. grăd. bot. v, nr. 3 — 4, 56, Borza, d. 38; peană-de-, iarnă sau ;pene-de-iarnă = tufănică (Chrysanthemum indicum şi Chrysanthemum sinense). Cf. bulet. grad, bot. v, nr. 3-4, 56, Borza, d. 47 ; pene-de-mătase =. arşinic (Lychnis chalcedonica). Cf. bulet. grăd. bot. v, nr. 3-4, 60, Borza, d. 102 ; peană-de-hohic = drobiţă (Genista tindoria). Păcală, m. r. 20 ; peană-de-turc = Phyteuma tetramerum Schur. id. jb. 15; pana-viz-jjoiului — păpădie (Taraxacum officinale). Cf. Borza,
 d. 168 ; pana-leului = numele unei plante nedefinite mai de aproape, probabil, gura-leului. Fă-mă pana-leului în dunga părăului. h xviii 131. Fă-mă, Doamne, ce mi-i face, Fărmă peana-leului Pe marginea rlului. Hodoş, p. p. 56; pana-soare!ui-= floarea-soarelui (Helianthus annuus). Cf. alr i 1 904/56, 94 ; pana-cu-cului = a) garoafă (Dianthus caryophyllus). Cf. ib.
 1  935/30; b) mierea-ursului (Pulmonaria mollissima). Cf. Borza, d. 139; peană-crudă = floare-grasă (Sedum spurium). Cf. id. ib. 158; pene-domneşti = a) canale (Impaliens balsamina). Cf. id. ib. 87; b) muşcată1 (Pelargonium zonale), id. ib. 125; pene-albe — moşi-ţel-prost (Matricaria inodora). Cf. id. ih. 108 ; pene-bă-tucite = cîrciumăreasă (Zinnia elegans). Cf. id. ib.
 189. + (Prin sudul Mold.) Trestie (Phragmiţes com-munis). Cf. Borza, d. 129. + (Regional) Lemnul-vîn-tului (Syringă josikaea). Cf. Borza, : d. 166. + (Regional) Cunună de spice (folosită ca podoabă). Fiecare sătean, ctnd termină cu seceratul, împleteşte din spice o frumoasă peană sau cunună, pe carecu mîndrie o duce acasă. Frîncu-Candrea, m. 137. + (Regional) Pămătuf de busuioc (cu care se aghes-muieşte); (regional) peniţă (12). Cu pana dă bosioc.. alr ii 2 771/36. Fetele iau bosîioc din pana Iu popa, să .fie drăgăstoasă, alr ii/i mn 110, 2 802/76, cf.--.Ai.RM> ii/i h 246. + (Nordul Transilv., Maram. şi prin Bucov.)i
  Borul pălăriei. Pana pălăriei. Com. Marian. Mindru meu îi,poţi cunoaşte... Cu păruţ negru şi creţ Care nu poţi să mai vezi, Şi pe pana dopului Un bumbuf mindru de-argint. Bîrlea, b. 48. Pana dopului, alr i 1 859/215, cf. 1 859/217, 218, 268, 269, 347, 348, 350, 351, 357. Pana de la dop. alr i ,1 859/343. + (Prin Transilv.
  ■  şi Ban.) Motiv ornamental (In formă de floare) pentru broderii, ţesături sau pentru imprimat pe piele ; (regional) păun (2). Cf. Păcală, m. r. 515, Podariu,,
  , fl. 92. Cos cu pene. alr i 1 762/24. Facem pene cu bumbac alb. ib. 1 762/80. Cusătură cu pene. ib. 1 762/148.
  , Fac peane ori forme, alr ii 5 778/64, cf. a i 12,13, iii 12.
    7.    (Regional) Pănuşă (I). După ce se desfac popuşoii de pene se cară la coşer. I. Ionescu, c. 104/9. Porumbul
  ; adus acasă... se dezghioacă (se desfacă) ştiuleţii de foi (pănuşi sau pene) şi se aruncă la grămadă. Dame, t. 62. Culegătorii... încep prin a desface penele sau pănuşele ştiuleţilor cu unghiile degetelor mari. Pamfile,
  a. r. 218, cf. 88. Foile care tnvălesc pănuşa se numesc pănuşe sau pene. i. cr. iv, 249, cf. alr i 902, 903, 906, alr ii 5 136, 5 145, 5 177, 5 180, alrm sn i h 72, 75,
  77,  a vi 16.                .      ■'
    8.    (Rar) Aripă, aripioară (de peşte); înotătoare. Prindem frumoase ochene cu pana roşie, plătici şi cos-trăşi. Sadoveanu, o. ix, 358. Eu am înotat Marea-n lung şi-n lat; D-asla-s vinovat: Că m-am pedicat D-uă peană De mreană. Teodores.cu, p.. p. 56. . ,
    9. (Sport; în sintagma) Categoria pană = -categorie
  în care intră boxerii avînd' greutatea corpului între 54 şi 57 .kg.                                        '
    II.   1. Bucată de lemn sau-de metal, de obicei de forma unei prisme triunghiulare, întrebuinţată pentru despicarea lemnelor, pentru ;detaşarea unor bucăţi dintr-un material etc.; (regional) ic, nadă1 (I 2 b), penuş 1 (2). Muncitorul n-are alte unelte dectt o cusulură, o pană şi un mai. I. Ionescu, m, 397. Se iau trei pene de lemn cu care s-au despicat lemne. şez. ii, 167. Pană de lemn cu care se despică bulucii. Pamfile, j. ii, 158. Traseră cu oţelul- zimţuit care fişiia şi ridea muşclnd in lemn. Apoi acelaşi glas strigă : Dă cu nădejde In pana cea mare! Sadoveanu, o. ix,.194. Pana de despicat este altă variantă a planului înclinat. Cişman, fiz. i, 68. Pana de crăpat are de obicei forma unei prisme triunghiulare.. Marian-Ţiţeica, fiz, i, 85, cf. fd i, 177, com. Marian, Viciu, gl., Păsculescu, l.-p. 366, Alr i 951, alrm ii/i h 410, a iii 1, 2,-7, -12, -16, 11, v 26,
  vi 20, ix-4. Două lemne, Două pene, Şi o mie de surcele (Spata războiului). Pamfile,: o. 32. « F i g. A. băgat un fel de pană între direcţie şi şefia de redacţie. Vinea,
  l. i, 332. + (Tipogr.) Piesă care se intercalează între matriţele de linotip,,pentru a le spaţia. Cf. dm. + (Regional) Felioară de slănină cu care se. împănează carnea, eînd se găteşte. Cf. cade, Scriban, d., dm.
    2.    Numele mai multor piese sau obiecte (asemănătoare cu o pană 1 II1),-folosite-de obicei la fixare :
    a)    Piesă de lemn sau de metal (în formă de prismă), folosită la fixarea- sau la înţepenirea unor obiecte sau părţi ale lor, la asamblarea (demontabilă) a unor organe de maşiniys.a. unor. elemente de construcţie etc.; grindă de lemn, de oţel sau de beton. armat, aşezată transversal pentru a susţine căpriorii şi înveli-toarea acoperişului unei construcţii. In amnarele morii sînt băgate aripile, înţepenite prin nişte icuri ce se numesc pene; hem 1 097, cf. Dame, t. 87. Peana serveşte pentru înţepenirea fierului [cuţitului],
  I. Apolzan, u. 8. înţepenirea brăţării~[coasei] se face cu ajutorul unei pene de lemn. Pamfile, a. r. 126. Ca să nu joace in dălluiiură, ■ grindeiul se înţepeneşte cu pene de lemn. id. i. c. 149, cf. 176, 238. Podarul irlnU cite
  o „pană“ de buturugă la roţi, ca să le împiedice, conv. LiT.r xLivj, 39. Fusul [morii] e legat de colacul roţii prin o cruce de lemn, înţepenită înlr-insul cu cîteva pene. Păcală, m. r. 466. Abaterile de la orizontală, constatate cu nivela, se corectează prin pene de fier. Orbonaş, mec. 122. Penele sint elemente de legătură, cape servesc să împiedice deplasarea a două piese una
  ■  faţă de cealaltă, într-o anumită direcţie. Soare, mas. 43. Penele de reglaj sini de fapt pene transversale ce servesc
617
PANĂ1
— 55 —
PANC3
 Ia potrivirea aşezării unei piese faţă de alia. id. ib. 44. Maşina de înfăşurat urzeala... are forma unei capre prevăzută cu o serie de bare consolidate prin pene. Ionescu-Muscel. ţes. 158. Biroul avea o masă simplă de stejar, încheiată însă rustic cu ajutorul unor pene de lemn. Gălinescu, e. o. i, 82. Piese mici — pene, şuruburi ele. Scînteia, 1960, nr.. 4 844, cf. h ii 29. Pana din lemn tare se bate între mănuşă şi toportşte şi înţepeneşte coasa cu măsauă în toportşte. i. cr. iii, 227; cf. chest. ii 125/61, alr ii 6 430, 6 443, 6 453, 6 471,
 6 690, 6 691, alr ii/i h 254, alr sn i h 50, 163, 172, a i 36, vi 26.
   b)    (Popular) Bucată de lemn care ridică sau coboară (fixînd) piatra morii. Gom. din Sălişte-Sibiu, cf. alr .ii 6-762/2, 27, 36, 76, 386, 762, 886.
   c) (Popular) Schimbătoare (la plug). Plugul se
 compune din: grindei..., otic, rotile, pene. h iv 11, cf. ii 80, 146, iv 56j 253, x 479, 500, alr ii 5 013/531, 574, 833.  •
   d)    Beţişor cu care se răsuceşte frlnghia ferăstrăului pentru a întinde pînza; cordar, (regional) încordător, sucitor. Cf. Pamfile, i. c. 121.
   e) (Regional) Lemn crestat care se fixează pieziş
 în vlrtejul din acoperişul stlnli şi de care se prinde căldarea în care fierbe laptele (Răşinari-Cisnădie). Cf. Păcală, m. r. 450.      .
   f)    (Prin Mold. şi Bucov.) Cui de lemn de care se atlrnă strecurătoarea cu caş; sclndurică pe care se aşază strecurătorile pentru a se scurge caşul. Cf. a v 25, Lexic reg. ii, 117.
   3.    Partea lată şi (mai) plană a unor obiecte, instrumente etc. :
   a)    Partea ciocanului, opusă'capului, prelungită şi subţiată spre vîrf. Cf. jahresber. ix, 228. Pana ciocanului trebuie să fie mai lată la partea subţiată, iar 'coada trebuie să fie fixată drept. Ioanovici, tehn. 118. Ciocanul este un bloc de oţel forjat şi călit, la care distingem trei părţi: capul, pana şi ochiul, id. ib. 210, cf. Orbonaş, mec. 208.
   b) Lama- metalică a unor instrumente de tăiat;
 tăiş. Un cuţit ros, subţire, cu pana numai jumătate. Sadoveanu, o. ii, 538. A bătut în cal cu pana săbiei şi n-a mai aşteptat, id. ib. x, 367, cf. xm, 388, alr ii
 3 969/520,   3 970/2, 29, 414, 514, 551, 6 630/386,
 av 14, 15, vi 16, 19, 26. <$> (Ca termen de comparaţie) Numai privirile agere se furişau de sub sprîncene spre slăptn, strălucind ca pene de săbii. Sadoveanu, o. i 41. Mezinul se înmiădia, ca o pană de sabie, id; ib. 301.
   c)    (Rar; la instrumentele muzicale de suflat) Ancie. Cf. DM.
   d)    Partea turtită â undiţei, opusă cirligului, de care se leagă sfoara. Cf. Atila, p. 31. Tot ca mai sus.. . se procedează la legarea undiţei cu pană. id. ib.
   e)    Partea lată de la capătul vîslei, care intră în apă. Cf. ABC MAR., alr sn iii h 841/284.
   f)    Parte a cîrmei unei nave, care poate fi rotită în jurul unui ax vertical şi asupra căreia se exercită presiunea apei cînd se schimbă direcţia de mişcare a navei. Gf. abc mar., dm.
   fl) (Transilv. şi Maram.) Fiecare dintre paletele.de seîndură de la roata morii de apă. Intre bontău şi moară curge apa care tnvîrle penele roatei. Vaida,
 cf.  alr ii 6 738/219, 260, 272, 279, 284, 346, 349, 353, 362. Trebuie să pun cîteva pene pe roata de apă. MAT. DIALECT. I, 185.                         *        1
   h)    (Prin. nordul Transilv.) Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. Cf. alrm ii/i h 375, 376.
   4.    (Tipogr.) Lopăţică întrebuinţată pentru frecarea şi ungerea literelor cu cerneală. Cf. V. Molin, v. t. 50.
   5.    Placă mică de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele la unele instrumente muzicale; plectru. Cf. dm. + (Regional; la cobză) Cordar. Cobza are: peană, strune, scaun, gtl şi şurupuri. h x 262, cf. Mi 229, xii 142.
   6.    (în sintagma) Pana căpăstrului sau pană de căpăstru = ştreang sau curea cu care se priponeşte calul. Patru peni di căpeslri (a. 1837). Iorga, s. d.
 xxii, 336, cf. Damé, t. 49. O rană ce se produce la chişiţă atunci cînd calul se încurcă în lanţ sau în paria căpăstrului, cu unul din picioarele dinapoi sau dinainte: enc. vet. 95. Soldaţi. .. purtînd cu sfinţenie în 'mină, care o pană de căpăstru proaspăt lăcuită, care o pereche de cizme. Brăescu, m. b. 159, cf. a vi 19, 26.
   7.    (Regional) Şfichi (la bici). Com. din Lungani-Paşcani.
   8.    (Regional) Crestătură făcută la urechea oii? pentru a o recunoaşte ; (regional) furculiţă. Gf. Precup; p. 23, chest. v 156/24.
   9.    (Regional) Tăietură în formă de pană1 "(II1), care se face la diferite procedee de altoire. Cf. alr î 961/704, alr- ii 6 102/537, 682, 876. 0> E x p r. A tăia-n pană (ceva) == a despica în curmeziş, oblic, ascuţit, în formă de pană1 (Ill).'Sd tai copacul în pană, ca să se scurgă apa de pe butură. Udrescu, gl.
   10.   (în sintagma) Pană de somn = bucată de somn de la burtă sau de la coadă-, de obicei sărată. Exemplarele grase [de somn] se sărează şi aşa-zisă pană de somn sau somnul îndulcit formează unul dintre alimentele favorite ale poporului. Antipa, f. i. 97. Pană de somn cu usturoi. Sadoveanu, o. xi, 389.
   III.   (Regional ; la sg. ; adjectival) Umplut pînă la refuz ; plin, doldora, ticsit. Am făcut căruţa pană de snopi. Udrescu, gl. Am două lăzi pană de ţoale, zestrea felii. id. ib.                                   -
   —     PI. : pene şi (regional) pane (chest. ii 230/71), (învechit) peni. — Şi : (învechit şi regional) peănă s.f.
   —   Lat; pinna.
   EĂNĂ2 s. f. 1. Orientare a velelor unei nave cu pînze în aşa fel îneît să se opună vîntului şi să rămînă pe loc ; operaţie de oprire a unei corăbii. Era avertismentul să stăm pe loc şi să arătăm pavilionul; am pus îndată pînzele în pană. Ghica, s.,400, cf. cade, abc mar.
   2.    (Adesea cu determinări care arată fejul defecţiunii) Oprire incidentală a funcţionării unui mecanism, a unui vehicul, a unei instalaţii etc. provocată fie de un deranjament al unui organ al maşinii sau al vehiculului, fie de lipsa unui material de consum sau de întreţinere ; imposibilitate accidentală de funcţionare. Să sperăm... că nu o să avem nici o pană de motor. Camil' Petrescu, u. n. 102. Biroul e- în tntunerec. . ., fiindcă e o pană de electricitate, id. t. iii, 291. Pana de motor m-a silit la a staţionare prelungită pe marginea şoselei. Brăescu, o. a. ii, 338. O-pană de electricitate ne-a lăsat
 o clipă în întuneric. Teodoreanu, m. u. 43. Adevărat, drumu-i bun şi vremea-i lină. Dar.poate s-avem o pană! Sadoveanu, o. vii, 627. Pe drum, o pană de motor opreşte automobilele. Vianu, a. p. 385. La întoarcere, voiam să mă abat prin eomună pe la mine. Am avut
 o pană. . . şi n-a mai fost timp. Baranga, i. 203. Trebuiau reparate nişte pene de răcire la un furnal, v. rom. iunie 1958, 70. S-a tntîmplat o mică stricăciune — una dintre acele pane destul de obişnuite în filaturi. Scînteia,
 i960, nr. 4 846. O E x p r. (Familiar) A lăsa în pană = a pune pe cineva în încurcătură, a-1 lăsa încurcat. Să nu plece la Bucureşti, la înmormtnlare, şi Să ne lase în pană. C. Petrescu, o. p. ii, 212. A fi (sau a rămîne) în pană = a fi împiedicat într-o activitate, a se afla într-o situaţie ( materială) neplăcută ; a duce lipsă de ceva ; a nu mai avea bani. Trebuie să avem
 o rezervă ca să nu rămînem In pană. Stancu, r.’ a. iv,’ 341, cf. scl 1969, 132.
   —   Pl. : pené şi (rar) pane.                  !
   —   Din fr. panne.
   PÂNĂT s. n. (Regional) Chin, suferinţă. Cf. rev. crit. iii, 163, Scriban, d.
   —   PI. : penete.
   —   Postverbal al lui pănăta.
   PANC1 interj, v. bang.
   PANC2 s. m. v.’ opancă.                        ' ;
   PANC3, -Ă adj. (Prin nord-Vestul -Munt.) Nebun, trăsnit, aiurit, zăpăcit/ ţicnit. (Substantivat) Cu
622
PANCARTĂ
— 56
PANCREATIC
 pancu-ăla de băiat m-am. luat de ginduri; nu mai e de înţeles; s^a făcut un derbedeu, un nebun. Udrescu, gl. O E x p r. A umbla pane = a umbla fără rost, aiurea; a bate elrnpii. id. ib.
 . PI. : panci, -ce.
 —  Etimologia necunoscută. Cf, p ance-aur.-
 PANCÂHTĂ s. f. Bucată (dreptunghiulară) de carton, pinză, lemn, tablă, pe care este scrisă o lozincă, o înştiinţare etc.; placardă, Cf. lm, Alexi, w., ŞXineanu, d. u> Bătrtnul se uita mereu la afişele şi pancartele fără număr, care toate chemau lumea la diferite distracţii. Rebreanu, r. i, 255. în apartamentul lui Dănuţ, Monica pusese florile... şi Olguţa o pancartă. Teodoreanu, m. ii, 276. Au numărat... batistele roşii şi pancartele, con-ţemp. 1948,nr. 108, 3/6. Razele soarelui înconjurau... pancartele pe care erau înscrise lozinci. Scînteia, 1953, nr. 2 749. Veneau alţii, cu steaguri şi pancarte. .Pas, z. iv, 200. O pancartă, purttnd înscrisuri cu litere roşii, era ridicată pe braţe. Vornic, p. 215. Se vedea o pancartă, pe care scria, cu litere de htrlie, „Brigada tineretului“. Preda, r. 124, cf. 400.
 —  PI. : pancarte.
 —  Din fr. pancarte.
 PĂNCĂ s, f. v. bancă.
 PAlVCEAtÎB, -Ă adj. (Regional) Nebun, trăsnit, aiurit, zăpăcit, ţicnit. Cf. Lexic reg. 37, Udrescu, ol. O (Substantivat) Unde-a mai plecat panceaura aia? Udrescu, gl.
 —     PI.: panceauri, -e. — Şi: panuceaâr, -ă (Lexic reg. 37), paueeaâr, -ă (ib.), plenceâr, -ă (l.rom. 1960, nr. 5, 35) adj.
 —  Etimologia necunoscută. Cf. paceaură.
 PANCEAÎÎRĂ s. f. v. paceaură..
 PANCEAVURĂ s.,f. v. paceaură.
 PANCHIOĂNĂ s. f. (Regional) Femeie care umblă ,,Intr-o ureche“, „calcă-n străchini“, „cu un ochi la slănină şi cu altul la făină“ (Măţău-Clmpulung). Coman, GL.
                                                                Etimologia necunoscută. Cf. panchioancă.
 PANCHIOĂNCĂ s. f. (Regional) Femeie care nu Vede bine, cu vederea slăbită. Com. din Ţepeş VodX-Cernavodă.
                                                                Etimologia necunoscută. Cf. p a n c h i o a n ă.
 pAnCHIŢĂ s. f. (Rar) Femeie de moravuri uşoare-
 Cf. DDRF.
 —  PI. : panchiţe.
 —  Etimologia necunoscută.
 PANCILITA adj. (Regional; despre femei) Fudulă ; gătită (Zorleni-Birlad). i. cr. ii, 134. Vile la ea cttu-i de pancilită. ib.
 —  Accentul necunoscut. — PI. : pancilile.
 —  Etimologia necunoscută,
 . PANCldC s. m. (Prin Bucov.) Papuc de casă. Lexic reg. 106.
 —  PI. : pancioci.
 —  De la pane1.
 PANCIIJRĂ s. f. v. paceaură.
 PĂNCOF s. n. v. pancovă.
 PAnCOŞ s. n. v. pancovă.
 PÂNCOTĂ 1 s. f. (Prin nordul Munt.) 1. Om îndărătnic Ia muncă. V. c î r n i c. Cf. RXdulescu-Codin, 56.
 2. Om fără căpătîi, derbedeu. Pascu, s. 275.
 —  Etimologia necunoscută. Cf. pane2,
   PĂJVCOTĂ2 s. f. v. pancovă.
. PĂNCOV s. n. v. pancovă.
   PĂNCOVĂ s. f. 1. (Transilv. şi Ban.; mai ales la pl.) Gogoaşă.; minciunică (2); uscăţele (v. uscăţel). Cf. Klein; d. 394. Ceale mai alease paşteturi, iurte, crofene (perişoare), pancove şi alte dulceţuri. Ţichindeal, f, 446/10, cf. lb, A doua zi, păreau că-s pancove şi mirodii. Godru-Drăguşanu, c. 150, cf. Polizu, Cihac, ii, 241, lm. Torlatele, prăjiturile de ciocolată, paiicovele stnt cu mult mai grele decll prăjiturile de poame, v (1883), 262. Frig cile un pui şi coc pancoue de aluat. Marian, nu. 661, cf. ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w., Scrib an, d. Toma... întinse mina după o pancovă. Muşcă din ea încet. v. rom. februarie 1952, 111, cf. august 1960, 69. S-a dus in odaia dinainte, după nişte vin şi după nişte pancove. Lăncrănjan, c. iii, : 103; Aduce... apoi pancove (perişoare), cu care se sflrşeşt'e masa. Bîrlea, b. 133. Din aloatu de pită se fac pancove. chest. viii 26/5, cf. 8/15, alr ii/i mn 82, 2 692/47, alr sn iv h 1078, a v 14, Lexic reg. 24, 66, mat. dialect. i, 184,
   2.   (Regional; mai ales la pl.) Clătită (Prundu Bir-găului-Bistriţa). alr sn iv li 1 077/219.
   3. (Bucov., Transilv.; mai ales la pl.) Colţunaşi.
CADE.
   4.   (Regional) Ochiuri. V. o c h i1 (B V 1). Cf. Barcianu, ŞXineanu, d. u., cade, Viciu, gl.
   5.   (Regional; în forma pancoş) Omletă (Rişnov). Varone, j. r. 65.
   —    Pl. : pancove. — Şi: păncov (Viciu, gl.), păncof (Klein, d. 149), pâncoş (Varone, j. r. 65, alr ii 4 082/182 ; pl. pancaşuri, Scriban, d. şi rar, m., pancoşi, alr ii 4 082/182) s. n., păncotă (alr sn iv h 1 078/574) s. f.
   —  Din magh. pânko.
   PANCREAS s. n. Glandă mixtă, de formă alungită, situată înapoia stomacului, care are legătură cu splina şi cu duodenul; (rar) glandă pancreatică, (învechit, rar) gîlca folcuţului. Gf. Amfilohie, g. f. 280r/8. Ghindurile pintecelul numite pancreas. Albineţ, m. 172/12. Se mai alătură acestui organ al stomacului şi altul, ce este o mură numită pancreas, lipită de fundul de jos al slomahului. Episcupescu, o. î. 101/1. Pancreea ce se află In dosul slomahului. Kretzulescu, a. 7/16. Pancreasul este un organ glandular, id. ib. 305/2. Cea mai mare ghindură este pancrealul. Cornea, e. i, 204/1. Pancreas esle o glandulă lungă şi cam turtită. Polizu, p. 112/1, cf. lm, ddrf, Barcianu, Alexi, w., Bianu, d. s. Rolul pancreasului In digerarea corpilor graşi. Marinescu, p. a. 74, cf. Nica, l. vam., ŞXineanu, d. u., cade, dm. Structura pancreasului seamănă cu aceea a glandelor salivare, der.
   —  Pronunţat :  -cre-as. — Pl. : pancreasuri. — Şi:
(învechit) pancreăt s. n., paneree s. f.
   —    Din lat. pancreas, ngr. rcâYKpcaţ, fr. pancreas, it. pancrea(s).
   PANCREĂT s. n. v. pancreas.
   PANCREĂTEC, -A adj. v. pancreatic.
   PANCREĂTIC, -A adj. Care aparţine pancreasului, al pancreasului, privitor la pancreas. Hilu... să mestecă cu fiere şi cu mustul pancreatecul. Amfilohie, g. f. 277r/6. Sucul pancreatic (succus pancreaticus) sau sucul gtlcii folcuţului. antrop. 67/4. Sucul pancreatic... slujeşte pentru alinarea şi llmpirea lucrărilor fierii. Albineţ, m. 179/3. Canalul pancreatic... merge de se deschide... de-a dreptul tn duoden, unde îşi varsă lichidul ce secretează. Kretzulescu, a. 305/22. Acid pancreatic. Cornea, e. i, 177/28. Sucul pancreatic se aseamănă cu saliva şi contribuie la mistuirea bucatelor. Polizu, p. 1.12/8, cf. Barcianu. Pancreasul secretă sucul pancreatic, care să varsă tn maţ şi transformă materiile amidonale In zahăr. BianU, d. s., cf. ŞXineanu,
643
PAN GRE AŢINĂ
r- 57 —
PANDEMIC
d. u., cade, dm, DN. O (Rar) Glandă pancrcatică = pancreas. Cf. ltr2.
   —    Pronunţat : -cre-a-, — PI. : pancreatici, -ce. — Şi : (Învechit, rar) pancreátec, >ă adj.
   — Din lat. pancreaticus, ngr. JtoyKpEatiKôç, fr. pancréatique.
' PANCREATÍnA s. f. Substanţă extrasă din pancreasul animalèlor, folosită în tratamentul tulburărilor intestinale. Cf. Biánu, d. s; 5, Nica, l. vam.: 182,
LTR 2, DN, DC.
   — Pronunţat : -cre^a-,
   -f- Din fr. pançréatine.
   PANCREATÎTĂ s. f. Boală manifestată prin infla-maţia acută sau cronică a pancreasului. Simptomele abdomenului acut se localizează mai des in partea dreaptă a abdomenului, atit in partea superioară (perforaţie de ulcer, piatră la fiere, pancreatită acută..,), cit şi tn partea inferioară. Belea, p. a. 172, cf. dn, der.
   — Pronunţat : -cre-a-, — PI. : pancreatite.
   — Din fr. pancréatite.
   PANCRÉE s. f. v. pancreas.
   PANCROMÁTIC, -Ă adj. (Despre materiale fotografice) Care este sensibil (dar nu în mod egal) la radiaţiile luminoase din întreg spectrul vizibil. Cf. dl, dn. Emulsia pancromatică e deci specială pentru fotografia la lumina artificială, ltr2, cf. der.
   — PI, : pancromalici, -ce.
   — Din fr. panchromatique.
   PANDAHÚzA s. f. v. pantahuză.
   PANDALALE s. f. pl. v. pandalie.
   PANDALÍE s. f. (Popular ; mai aies la pl. ; în legătură cu verbele „a avea“, „a-i veni“, „a-1 apuca“ etc.) Criză nervoasă, (familiar) n evrica; spec. criză epileptică, (popular) năbădaie (1), (regional) u ă v 1 r 1 i i ; p. e x t. capriciu, toană, (popular) hachiţă, (învechit şi regional) nacafa (v. naf a ca II3), (regional) năbădăi (v. năbădaie 2). Dar cl nu s-a sinchisii de pandaliile ei şi i-a vorbit Încet. Caragiale, sî n. 57, cf. Gheţie, r, m., Barcianu, Alexi, w. Femeia mai ales socoate Cum s-o tratezi; stnt mii şi mii Ale ei boale, pandalii, Dar cu un leac le vindeci toate. Gorun, f. 84. Cel mai de căpetenie lucru pe care-l face Finulef cind ii vin pandaliile e că aprinde douăsprezece luminări. BrXtescu-Voineşti, p. 337. O mai şi chinuieşte... cînd ti vin pandoliile. Lungianu, ap. cade. Avea, in răstimpuri, furii, „pandalii“ groaznice. M. I. Caragiale, c. 60. Nixis, paraxin şi pandalii, erau nuanţele gradate ale nevricalelor lor, cum li se spune astăzi. Teodoreanu, m. u. 126. Şi-ntr-a-devăr, pe alguazil II apucau pandaliile şi cincisprezece oameni. abia-l ţineau. Călinescu, i. 96. Ce ne mai bătea cind îl apucau pandaliile. Stancu, r. a. i, 118. Alţii prăznuiesc iot anul, pandaliile regilor. Galan, z. r. 10. JVu mai vorbi..., Costică, cătmi vin pandaliile.
H.   Lovinescu, c. s. 19. Ca împăratul o ducea Franze-luţă pină dădea soarele primăverii şi-l apucau iar pandaliile să plece. Barbu, p. 97, cf. i. cr. vii, 52, Ciauşanu, v. 186, Coman, gl. li veniră pandalalele. cv 1950, nr. 4, 37, cf. Lexic. reg. 49. Are-o pandará a lui. Udrescu, gl.
   —: PI. : pandalii. — Şi : (regional) pandalále s. f.pl., pandará (pl. pandarale, Udrescu, gl.), (învechit, rar) pandolie (accentuat şi pandólie, Alexi, w.), pautalie (ddre) s. f.
   —    Etimologia necunoscută. Cf. , n. pr. Pante-limón.
   PANDALIÓS, -OASĂ adj., s. m. şi f. (Prin nord-vestul Munt. şi prin nord-estul Olt.) (Persoană) care are pandalii; (om) furios. Cf. Léxic reg. ii, 29. Cu pandaliosu-ăla nu vreau să mai dau ochi. Udrescu, gl..
   —  Pronunţai: -li-os. — Pl. : pandalioşi, -oase.
   —  Pandalie + .sui, -os.
   PANDANTÎF s. n. v. pandantiv.
   PANDANTIV s. n. 1. Bijuterie care se poartă (la gît) atîrnată de un lănţişor sau de o panglicuţă. V. medalion . (2), brelo c, Exemplele -de astfel de mici figuri omeneşti in aur, argint ori bronz, purtale ca podoabe, tn special ca pandantive de coliere, stnt nenumărate. Pârvan. g. 31. Cit despre ceasuri, cumpărase o sulă: pandantive, brăţări, de buzunar. CXlinescu, s. 45. Pandantiv cu smăragde. Stancu, r. a. iii, 345,
 cf. LTR2, DM, DN.
   2. Element arhitectural în formă de triunghi sferic cu vîrful în jos, situat în colţurile arcurilor mari care sprijină o cupolă sau o turlă. Pe dasupra... [stîlpilor] stă aşezată, cu ajutorul unor triunghiuri boltite sau pendentive, cupola centrală. Odobescu, s. i, 390. [Bolta] se razimă, prin intermediul pendentivelor, pe patru arcuri de cerc. mon. ist. i, 28. Cupola Pantocratorului... se uneşte prin pandantifi. ib. i, 36. O cupolă, mică, emisferică, pe plan palrat şi fără pendentivi. Naum, ist. art. 102, cf. ltr2, dm, dn. Preluat din arhitectura bizantină, pandantivul a fost frecvent folosit tn arhitectura veche românească, der.
   —    Pl. : pandantive. — Şi: (rar) pandautiî (pl. şi, m., pandantifi), pendentiv (pl. şi, m., pendentivi)' s. n.
   —  Din fr. pendentif.                             -
   PANUAIIÂ s. f. v. pandalie.
   PANDEÂ s. f. (Regional) Lemn fasonat pentru construcţii, cioplit pe două părţi (Bogdăneşti-Fălti-ceni). chest. ii 80/223.
   ^ Pl. : pândele.
   —  Etimologia necunoscută.                        -
   PANDÎCTE s, f. pl. Culegere de opinii ale juriştilor romani asupra principalelor probleme de drept, publicate în vremea lui Iustinian şi puse de acord în timp cu cerinţele noilor instituţii, d i g e s t e; p. gener; lege sau hotărîre cu caracter de lege. Pandectele dofto-riei ce fură scrise in anul 1317. Maior, ist. 239/33. Se lămureşte prin aceste de mai gios, de pe tălcuirea lui Enecone, tn pandecte, partea 1 (a. 1819). Uricariul,
 iv,  210/23, cf. Valian, v. Pandectele sau digestul, rom. LiT. 3972/20, cf. Polizu. Un profesor de la Universitatea din Iaşi a ajuns a fi vestit prin stăruinţa ce
 o pune pe la loţi studenţii lui ca să zică „ptndeple“ in loc de „pandecte". Maiorescu,;cr. i, 374, cf. Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u., dm, dn2, der.
   —    Şi: (învechit, rar) pandetă s. f. Budai-Deleanu, lex.
   —  Din lat. paudectes, ngr. rcavScKtlK, fr. pandectes.
   PANDfiL subst. v. bandieră.
   PANDELÂŞ s. n. (Prin Munt. şi Mold.; de obicei art.) Numele unui dans popular ; melodie după care se execută acest dans. Nuntaşii se prind la joc... cam cu următoarele jocuri:... păhărele; pandelaşul, păpuşasca. Sevastos, n. 282. Pandilaşu şi şchioapa... se joacă sărind, h i 288, cf. iii 465, xn 120.
   —  Şi: pandilăş s. n.
      Probabil de la n. pr. Pândei e. Cf. p a n -deiă.
   PANDÎLĂ s. f. v. bandieră.
   PANDfÎLE s. f. pl. (Regional) Numele unei specii de prune (Vlăsineşti-Botoşani). Com. FurtunX. Pândele fierte şi borş cu zamfirele, id.
   —  Etimologia "necunoscută.
   PAND^MIC, -A adj. (Despre boli) Care are caracter de pandemie; de pandemie. Cf. dn2.
   —  Pl. ;• pandemici, -ce.        -
   —  Din fr. pandimlque.
661
PANDEMIE
— 58 —
PANDUR
  PANDEMÎE s. f. Epidemie care se extinde pe un teritoriu foarte mare. Cf. dn. In trecui erau foarte frecvente pandemiile de variolă, ciumă, holeră, der, cf. ABC, SAN. 271.
  —  PI. : pandemii.
  —  Din fr. pandémie.
  PANDEMÔNION s. n. v. pandemoniu.
  PANDEMÔNIU s. n. 1. (Livresc) Loc unde domneşte corupţia, dezordinea ; adunare zgomotoasă (în care se complotează, in care se pun la cale fapte reprobabile). Cf. Heliade, o. i, 239. Aici încep necurmatele dispute Intre tnvăfaţii pandemoniului nostru literar. Negruzzi,
  S. I, 268, cf; CADE, SCRIBAN, D., DM, DN2.
  2. (în dicţionare) Capitala imaginară a infernului ; adunare, consiliu al demonilor. Cf. Negulici, Şăineanu, D. u., cade, Scriban,d.,dm,dn2. + (Rar) Iad. Alexi,w.
  —  Pronunţat :  -ni-u. — PI. : pandemonii. — Şi :
  (grecism învechit, rar) pandemonion s. n. I. Golescu, c.
  —    Din fr. pandémonium. — Pandemonion < ngr. itav5ai(iôviov.
  PANDÉbA s. f. v. bandieră.
  PANDEŞPANE s. n. v. pandişpan.
  PANDEŞPANE s. n. v. pandişpan.
  PANDÉtA s. f. v. pandecte.
  PANDIÉhA s. f. v. bandieră.
  PANDILAŞ s. n. v. pandelaş.
  PANDIŞPAN s. n. Numele unei prăjituri făcute din făină, ouă şi zahăr (cu adaos de diferite substanţe aromatice). Astă- noapte-n vis visam Pandeşpane că mîn-cam. Mumuleanu, c. 147/19, cf. I. Golescu, c. Am auzit pe o codonacă ziclnd că ea mlnlncă pandişpanuri, că umblă numai in caleaşcă. Jipescu, o. 123, cf. 60, Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade. Au fosl berechet pandişpanuri cu inscripţia: „Trăiască Napoleon cu soţia“, turnate tn zahăr. Bassarabescu, s. n. 86. In casa lui mîncam toate bunătăţile : lăiţei de casă cu magiun, turtă dulce înflorită cu miez de nucă, pandişpan. Brăescu, o. a. ii, 73. Deşerta pe tăvi mari de aramă... pandişpanuri cu miere. Sadoveanu, o. xi, 52. Se obişnui şi cu pandişpanul cu miros de mucegai, cu budincele avind un dubios gust amărui şi acru. Beniuc, m. c. i, 310. Bea şi-nfulecă hălpău Vinu-ăl bun şi pandişpanu.
  v. rom. martie 1956, 106, cf. dm.
  —    Pl. : pandişpanuri şi pandişpane. — Şi : (învechit, rar) pandespăne (I. Golescu, c.), pandeşpăne s. n.
  —  Din ngr. TravTEffJtdvi.
  PANDLICĂ s. f. v. panglică.
  PANDLICEA s. f. v. panglicea.
  PANDOCRATOR subst. v. pantocrator»
  PANDOLÎE s. f. v. pandalie.
  PANDÔR s. m. v.'pandur.
  PANDOSÎ vb. IV. R e f 1. (Prin nord-estul Transilv.) A se duce în lume (astfel Incit să i se piardă urma). Bugnariu, n. 262/121.
  —  Prez. ind. : pandosesc.
  —  Etimologia necunoscută;
  PANDOSÎT, -A adj. (Prin nord-estul Transilv. ; despre oameni) Prăpădit. Cf. Bugnariu, n. 262/121. + (Regional ; despre plante sau părţi ale lor) Pipernicit (Gurghiu-Reghin). Cf. Viciu, s. gl. Napii-s pandosiţi (nu s-au făcut cum se cade), id. ib.
  —  PI. : pandosiţi, -te.
  —  V. pandosi.
   PANDIÎL s. n. v. pendul.
   PANDTJR s. m. I. 1. Soldat care făcea parte din-tr-unul din corpurile armatei habsburgice din secolul al XVIII-lea; p. e x t. soldat din secolul al XlX-lea care făcea parte din oastea pămînteană neregulată a Ţării Româneşti; s p e c. soldat din armata lui Tudor Vladimirescu;p. gene r. ostaş. Cf. anon.car. Bătrtnul, ţapul şi trei soldaţi (cătane sau panduri). Ţichindeal, f. 347/16. [Solul francezilor] luat-au seama ie e prin curtea lui vodă şi, văzlnd ciohodari, arnăuţi, panduri şi catane..., n-au zis nimărui nimic. Dionisie, c. 205. Toţi arnăuţii, pandurii ce era risipiţi prin ţară s-au tras spre Ttrgovişte (a. 1821). Iorga, s. d. viii, 143. Grigore Ghica puse temelia armatei româneşti', organi-zlnd trupul de panduri. Bălcescu, m. v. 630, cf. Polizu. Vino de priveşte-oltenii! Vin de vezi pandurii mei ! Bolliac, o. 179, cf. 142, 158. Comandtnd pandurii tn toate bătăliile tn contra turcilor, de la anul 1806 pînă la 1812, doblndise grad de ofiţer. Ghica, s. 99, cf. 16. Şi te uită peste lume, De-i vedea, pe cai In spume, Cete de panduri treclnd. Bolintineanu, o. 8. O mulţime de panduri... se repeziră cu săbiile goale asupra lui. Odobescu, s. i, 157. Vine-un chiot dinspre munte, Vine freamăt din păduri — Tudor domnul vine-n frunte, Cu mulţime de panduri. Goşbuc, p. ii, 109. Ttidor chema pe panduri, pe plăieşi... la viaţă şi la arme. Galaction, o. 157. Volinlirii din Oltenia s-au numit panduri, după un vechi termen, de origine ungurească. Oţetea, t. v. 93, cf. 49, 73. In ţinutul Gorjuliii a apărut Tudor Vladimirescu şi cu pandurii săi. Ralea, s. t. i,
 10.  Umbla zvonul pretutindeni că pandurii vin cu urgie asupra boierilor. Camil Petrescu, o. i, 7, cf. 58. Părintele său, fost pandur de-al lui Tudor. C. Petrescu, a. r. 56. Bălcescu a început organizarea armatei naţionale pe baza unui nucleu format din panduri şi voluntari. contemp. 1953, nr: 328, 5/6. Pandurii olteni, recrutaţi dintre moşneni, au constituit baza oştirii lui Tudor Vladimirescu. der. Veni-va badea Tudor, Să mai siringă din păduri Cete mlndre de panduri, Ca s-alunge de la noi... Pe ciocoi. Alecsandri, p. p. 292. Ci oştile-au lăbărll, Mlndre cele-au poposit, De plăieşi Şi de panduri, Ca de şoimi şi de vulturi. Teodorescu, p. p. 477. + Militar din divizia „Tudor Vladimirescu“ a armatei Republicii Socialiste România. Cf. dm. + (Prin nordul Munt.) Luptător în revoluţia de la 1848. Pe panduri, la Cireş, i-au cupit rău turcii, la munte. Rădulescu-Codin, l. 102, cf. 127.
   2. (învechit şi popular) Haiduc. Acuma nu ştii pe unde să mai şăzi, că pin sat sint tot p//n[i] cu pandur[i] şi fac jafurii] Pe 1° negustor[i] (a. 1807). Iorga, s. d. viii, 124, cf. 141. Toţi voinici, aleşi panduri, Oaspeţi ageri de păduri. Alecsandri, p. p. 162. Du-mă, roibule-n păduri, Să port arme de panduri. Teodorescu, p. p. 350. N-aţi auzit d-un Jian... Ce se plimbă prin păduri, Cu şaisprezece panduri ? mat. folk. 166, cf. 391, folc. mold. i, 383.
   II.   (Transilv.) 1. (în trecut) Agent de poliţie sau jandarm. Se deşteptă In casă, spre spaima familiei sale, cu un pandur înarmat, care ti aduse mandatul ca mine să se prezente nesmintit la oficiosul comitatului. Bariţiu, p. a. ii, 269, cf. i, 355. Frunzuliţă miez de nucă, Vin pandurii' să mă ducă, Intr-un mijloc de oraş, Să-mi fac slujba-n calaraşi. şez. i, 110. Tocmai clnd voia să se urce peste zidurile cetăţii, ca să intre tnunlru..., iată că-i sar înainte o mulţime de panduri înarmaţi. Marian, t. 302, cf. Caba, săl. 99. Pă soţtia mneu, Puf Pătru, l-o puşcat în plncete pandorii, aiâea, tn Crăceşti, toamna. T. Papahagi, m. 169, cf. arh. folk.. vi, 298. Şi pe la uşile mele, Stau pandurii santinelej folc. transilv. ii, 486. Mai bine panduru la spate, decît popa la cap. Zanne, p. iv, 535.
   2. Persoană care are sarcina de a păzi şi de, a Întreţine un drum. V. p i c h e r. Cf. Coman, gl., alr i 805/148, 227, 229, 243, 247, 249, 251, 255, 257, 266, 269, alr ii 6 478/260. Pandurul repară drumul şi astupă găurile cu piatră, mat. dialect, r, 184, cf. 83, 286.
680
PANDURESC
— 59 —
PANER1
   —  Pl. : panduri. — Şi : (regional) paudôr s. m.
   —  Din ser. pandur, magh. pandûr.
   PANDURÉSC, -EAScA adj., s. f. 1. Adj. Care aparţine pandurilor (I), privitor la panduri; de panduri. Izbucneau te miri de unde năprasnice ciniece pandureşti, să ie străpungă pinâ la măduva oaselor. G. Petrescu, a. r. 44.
   2. S. t. art. Numele unui dans popular ; melodie-după care se execută acest dans. Varone, d.
   —  PI. : pandureşti.
   —  Pandur 4- suf. -esc.
   PANDURÎME s. f. (Cu sens colectiv) Mulţime de panduri (I 1) ; (în special) ostaşi din armata lui Tudor Vladimirescu. Tabăra fierbea de pandurime. Bolliac,
 o. 151. Slugerul Tudor... trece Oltul, ajunge in munţii Gorjului şi Mehedinţului şi începe a scula pandurimea. Ghica, s. 101, cf. cade, DM, sfc v, 188.
   —  Pandur + suf. -ime.
   PANDUROAICĂ s. f. (Neobişnuit) Soţie sau fiică de pandur (I 1) ; p. e x t. femeie aprigă şi vitează (ca un pandur). Aici se naşte şi-o panduroaică, Ce joacă ochiul ca o şerpoaică. Bolliac, o. 138.
   —  PI. : panduroaice.
   —  Pandur -f suf. -oaică.
   PANÉ1 adj. invar. (Despre carne, caşcaval etc.) Prăjit în grăsime, după ce a fost dat prin făină, ou şi pesmet. Bolnavilor digestivi nu le vom da carne prăjită său pané. Belea, p. a. 243. Se moaie feliile de creier in aluat şi se frig in untură fierbinte. Se servesc ca şi creierii pane. S. Marin, c. b. 119.
   —  Scris şi : (după fr.) pané.
   —  Din fr. pané.
   PANÉ 2 s. f. v. pangea.
   PANEGERÎST s. m. v. panegirist.
   PANEGHÎRIC, -A adj., s. n. v. panegiric.
   PANEGIRÎ vb. IV. Ţranz. (învechit, rar) A lăuda, a elogia (in mod excesiv). Aşa-i ţara, aşa-i traiul!... Acum văz cum au birfit Ciţi mi-o au panegirit. Codru-DrXguşanu, c. 12.
   —  Prez. ind. : panegiresc.
   —  Derivat regresiv de la panegiric.
   PANEGIRIC, -A adj., s. n. 1. Adj. (învechit ; despre discursuri, aprecieri etc.) Elogios, laudativ. Un cuvint panighiric va spune măreţele isprăvi la care in veci nu aţi gindit. Marcovici, c. 61/14, cf. Negulici, Polizu, Barcianu, Scriban, d.
   2.    S.n. Discurs public, îndeosebi la vechii greci şi la romani, pentru elogierea unei personalităţi de seamă contemporane oratorului, pentru preamărirea faptelor eroice ale precursorilor etc. ; p. e x t. laudă (exagerată), elogiu (excesiv), apologie. Făcui panegiricul... României. Codru-Drăguşanu, c. 52, cf. Negulici, Stamati, d. Un jurnal cu titlul frumos.. . publică... un panegiric al sistemelor limbistice. Russo, s. 65. Să fac o apologie, să scriu un panegiric Acestor pitici gigantici şi ta alţi oameni de nimic. Bolliac, o. 172. Cuvinte prin care Păturică, fără voia sa, făcea panegiricul omului pe care voia să-l vinză. Filimon, o. i, 261. Ne ceti un panegiric al exprincepelui. Bolintineanu, o.
 249. Profesorul... a făcut panegiricul lui Bărnuţ. Maiorescu, d. i, 98. Cine ar putea să rostească tot ee-spune ochiului şi minţii aceste splendide idealizări plastice ale artei vinătoreşti, acela ar face cel mai minunat panegiric al acestei arte. Odobescu, s. iii, 53, cf. 563, Barcianu, Alexi, w. [Cronica lui Neculce] nu e o. cronică de ură şi nu e nici un panegiric. Iorga, l. i, 246, cf. Şăineanu, d. u., cade. Nu voi încerca să-i fac panegiricul. D. Guşti, p. a. 64, cf. Scriban, d., dm, dn!, der.
   —     PI. : panegirice. — Şi : (învechit) paneghiric, -ă (Stamati, d.), panighiric, -ă adj. , s .n.
   —  Din ngr. jtavir/upiKôç, fr. panégyrique.
   PANEGIRICÉSC, -eASCÂ adj. (învechit, rar ; despre discursuri, aprecieri etc.) Elogios, laudativ. Cf. Polizu;
   —  PI. : panegiriceşti.
   —  Panegiric + suf. -esc.
   PANEGIRÎST s. m. Persoană care face un panegiric (2); persoană care aduce laude (exagerate) la adresa cuiva sau a ceva. Cf. I. Golescu, c., Negulici. Voiesc să aibă panegerişti carii să le laude generozitatea. Calendar (1852), 74/32. Au putut să-ţi impuie tăcerea, iar nu de a te face ehul tuturor panegiriştilor din principate. rom. lit. 185 2/25, Cf. Polizu. Panegirislul voia să-şi înceapă cuvtnlul său de laudă, f (1889), 75, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Judecindu-l la urmă, istoricul şi panegiristul său ii găseşte „cinsteş om şi in filozofii şi in istorii“. Iorga, i. l. i, 120, cf. Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d. Va spulbera întreaga legendă... alcătuită de ciţiva panegirişti şi adulatori plătiţi, lit. antimonarhică, 144, cf. dm, dn 2;
   —  PI. : panegirişti. — Şi : (învechit) panegerist s. m.
   —  Din fr. panégyriste.
   PANEGIRIZA vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A lăuda, a elogia (în mod excesiv). Lasă-mă să-ţi panegiri-zez naţia franceză, naţia cea mare. Codru-Drăguşanu,
 c. 237, cf. 218.
   —  Prez. ind. : panegirizez.
   —  Din ngr. TtaviiYUpiijio.
   PANÉL s. n. Placă alcătuită dintr-un miez de şipci, de scînduri înguste, de fîşii de lemn, de talaş, acoperit şi încleiat pe ambele feţe cu un strat de furnir. Uşile cü tăblie stnt făcute fie din brad, fie din placaj, fie din panel, cv 1949, nr. 9, 28. Panelele se întrebuinţează la fabricarea mobilei, ltr 2, cf. dm, dn 2, der.
   —  PI. : panele şi paneluri.
   —  Din germ. Paneel.
   PANELÉNIC, -A adj. (Rar) Panelenistic. Cf. Scriban, d. Peste rivalităţile locale, Rhigos voia să creeze un curent panhellenic. Oţetea, t. v. 117.
   —     Scris şi : (după fr.) panhellenic. — PI. : panelenici, -ce.
   —  Din fr. panhellénique.
   PANELENÎSM s. n. Concepţie politică care preconiza unirea tuturor populaţiilor elenice într-un singur stat. Ideile de panelenism ce Ipsilant şi căpitanii lui le manifestau. Filimon, o. i, 281, cf. Scriban, d.
   —  Din fr. panhellénisme.
   PANELENÎST, -A s. m. şi f., adj. (Rar) 1. S. m. şi f. Adept al panelenismului. Cf. Scriban, d.
   2. Adj. Panelenistic. Congres panelenist. Scriban, d.
   —  PI. ; panelenişti, -sie.
   —  De la panelenism.
   PAIVELENÎSTIC, -A adj. Care ţine de panelenism, privitor la panelenism sau la panelenişti (1) ; care cuprinde, care are în vedere toate populaţiile elenice ; (rar) panelenic, panelenist (2). Poemele homerice şi chiar instituţia panelenistică a jocurilor olimpice n-au putut înrădăcina, astfel, in minţile cele mai luminate ale antichităţii, principiul naţionalităţilor. Lovinescu, c.
 vi,  83.
   —  PI. : panelenislici, -ce.
   -Pan-1 + elenistic.
   PANÉR1 s.n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., de obicei mai mic decît coşul, care serveşte la transportarea sau la depozitarea unor obiecte, mai ales a unor alimente ; (franţuzism, rar) panier (2). Se despărţea in doauă eeate şi unile purta pinerul.. . pline de flori şi de
698
PANER2
— 60 —
PANGLICAR
 poame (a. 1773). gcr ii,' 89/3. Ei ducea nişle panire. ist. am. 46r/15. Şi eu ducu-mă cu a mea pinără, Eu încă, tn codru, la fragi roşii. Budai-Deleanu, ţ. 309, cf. 310. Ay voi să învăţ cum să împletesc panerii. Draghici, r. 105/15. O scrisoare căzu tn panerul unde îşi avea macaroanele cu scorţişoară, cr (1848), 323/61. Panerul ce am onoarea a vă trămile cu scrisoarea aceasta. Ne-uruzzi, s. i, 100, cf. ii, 37, 256. îmi aşezam hainele tn geamandane şi merindele tn panere. Gane, n. iii, 86. Panere albe... cari se folosesc îndeosebi la păstrarea rufelor curate, se fac din răchită. Pamfile, i. c. 174, cf. 175. Panere de răchită. Galaction, a. 67. Axinia şi-a ridicai dintre ferigi panerul plin de ulcele cu smtnltnă. Cazimir, gr. 246, cf. :87. Panerul... cu franzeluţe dolofane şi aurii. C. Petrescu, c. v. 64. Am plecat cu Ileana, desculţă, cu panerul după noi. BrXescu, a. 76. într-o sară, ne strlnseserăm la şcoală, la împletit panere. SaBoveanu, o. iii, 49. Văzu un paner mare, cu nişte căpşutil cit perele, v. rom. decembrie 1954, 45, cf. dm. în clmp, bucatele se duc cu baniţa, cu postava,. .. cu panere, h rx 51. Se aduc acasă strugurii tn panere. alr II 6 140/47, cf. ALR ii/i h 266, ib. mn 124, 3 835/682, a vi 26. F i g. în paner de raze, ziua Pune soarele şi pleacă. Lesnea, i. 146. + (Regional) Traistă de pus merindele pentru drum (Boloteşti-Panciu). alr i 727/596.
 ■  2. (Regional) Leasă de nuiele care se Întrebuinţează la pescuit (Cerneţi-Turnu Severin). alr i, 1 735/850.
   3.   (Prin Mold.) Trăsură uşoară cu coşul făcut din nuiele. Nu poposi declt o clipă..., alîl cît era necesar să se pregătească panerul cu cei doi căişori murgi. Sadoveanu, o. xii, 402.
   —    PI.: panere şi (Învechit, rar, m.) paneri. — Şi: (Inyechit şi regional) panfiră (Budai-Deleanu, lex., a vi 14) s. f., (Învechit) panir s. n., pinără s. f., plnir, pin£r (Alexi, w.) s. n.
 ■   Din ngr. navaîpi. — Pentru paneră, cf. it. p a n i e r a. — Pentru pînerj cf. lat. panarium;
   PANÎR 2 s. n. v. panier.
   PANER AR s. m. (Rar) Persoană care face panere1 (O- Cf. Barcianu.
 1  — PI. : panerari. — Şi: (Învechit) pînerăr s. m. Alexi, w.
   — Paner1 + suf. -ar.
   PANERAŞ s. n. Diminutiv al lui paner1.
   1.   Cf. paner1 (1). Voi face un paneraş mic pentru Elena. DrXghici, r. 105/18, cf. Polizu. Văz apărlnd, dinţr-un paneraş de Ungă cocoana, capul unui căţel lăţos. Caragiale, o. ii, 95, cf. id, m. 331. O fetiţă c-un paneraş, de flori se tot milogeşte pe lingă noi. VlahuţX, o. a. ii, 200. La picioare-i stă un paneraş cu flori. Cazimir, gr. 30. Pălării ca nişte paneraşe de flori. Sadoveanu,
 o. ix, 231, cf. şez. i, 217. + (Rar) Luminare subţire şi lungă (de doi-trei metri), împletit^ ca nuielele de la paner1 (1). Cf. ,Scriban, d.
   2.   (Prin Mold.) Cf. pan er1 (3). Ieşeaţn paneraşul ei cu doi cai la arat. Sadoveanu, o, vii, 489, cf. xiv, 71, xix, 26.
   ■ -7 PI. : paneraşe.
     Paner1 + suf. -aş.
   PAn£rA s. f. v. paner1.
   PANEVGHENÎE s. f. (Grecism Învechit ; urmat de un adj. pos.) Termen reverenţios cu care se adresa cineva unui boier. A panevgheniei tale smerită şi umilă slugă. Filimon, o. i, 101. Pe mine mă ţine şapte sute de lei, dar pentru prea cinstitul obraz al panevgheniei tale le dau tot cu acest preţ. id. ib. 147, cf. cade, dm.
   — PI. : panevghenii.
   — Din ngr. iravcuylvsui.
   PANFOBÎE ş. f. (Med.) Teamă morbidă faţă de orice lucru, care apare ca simptom al anumitor boli mintale ; (rar) pantofobie. dnI . — Din fr. panpliobie.
     PANGAL s. n. v. pangar.
     PAN G AN ÉT s. n. (învechit şi regional, mai ales în ; Transilv.) Baionetă. Porimcit-au soldaţilor, de au dat iuriş, adecă năvală într-înşii,... numai cu panganeturile ; în puşti. Dionisie, c. 177, cf. cade, dm, h ii 206. Şi în ; loc de şase boi, Pătronlaşul dinapoi Şi tn locul zbiciului,
  : Teaca panganetului. Jarnîk-Bîrseanu, d. 317. Ţ-oi j trimite, mamă, carte, Şi n-oi scri-o cu cerneală, Că ! de aia-i muliă-n ţară, Ci, pe laturi, Pîngăneturi, In \ mijloc, Pară de foc. Hodoş, p. p. 203. Da- cum aSunîe
  ■ lingă cort, îl văzu mumă-sa şi zîsă : — Dragu copilu
  I maisi, că iei îi cu cascaAet şi cu panganel. Alexici, l. p.
  ■ 254, cf. Viciu, s. gl.
  I    — PI. : panganeturi. — Şi : pîng&néts. n.
     — Din magh. panganet.
     PANGAR s. n. Masă sau tejghea la care, se vlnd lu-: minările In biserică ; p. ç x t, vînzare a luminărilor în
  ■ biserică ; venit realizat de biserică din această vlnzare.
  i Cf. Polizu. Sta la biserică la pangar, făcea treabă prin | piaţă. M. I. Caragiale, c. 26. Asta s-o spui babelor
  1 dumitale de la pangar, nu mie. Galaction, p. a. i, 179,
  ! cf. dm. De la pqngar ,s-a strlnş, la hram 2000 lei. Com.
  ; din Piatra-Neamţ. .
     — Pl.: pangare. — Şi : (rar) pangâl s. n. Polizu,
  ; ClHAC, II, 681, SCRIBAN, D.
     — Din ngr. n«YKdpi.
     PANGEA s. f, (Bot. ; Mold.) Nuniele a două specii de ; plante din familia leguminoaselor; a) sfeclă fBeta | vulgaris). Cf. Borza, d. 3Q; b) (şi în sintagmele sfee’ă pangea, alr i 858/540, sfeclă pangele, Grecescu, fl.
  ; 502, şio n1( 281) sfeclă roşie (Beta rubra). Cf. Cihac,
  , ii, 603, ddrf, Gheţie, R..M., Gregesc.u, fl. 502, Bar-' cianu, Alexi, w., tdrg, Panţu, pl„ ŞXineanu, d.u., Borza, d. 30.
     —    PI. : pangele. — Şi : (cu schimbare de suf,) pangi-că (Borza, d. 30), pané (alr i 858/538) s. f.
     — Din tc. pancar. — Pangică: cu schimbare de : suf.
     PANGERMANÎSM s. n. Concepţie politică care preconiza unirea tuturor populaţiilor de origine germană Intr-un singur stat. Cf. cade, Scriban, d.
     — Şi : (rar) pangermanizm s. n. Scriban, d.
     — Din fr. pangermanisme.
     PANGERMANÎST, -A s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi {., adj. (Persoană) care susţinea pangermanismul Petrecea lot tn Braşov ca contabil la librărie, poet entuziast şi pangermanisl. Bariţiu, p. a. ii, 169, cf. cade, Scriban, d.
     2.   Adj. Care aparţine pangermanismului, privitor la pangermanism.
     — PI. : pangermanişti, -sie.            .
     — Din fr. pangermaniste.
     PANGERM*ANÎZM s. n. v. pangermanism.
     PANGHÎ vb. IV. Intranz. (Argotic) A fura. Cf. BUL. FIL. IV, 103, 107, BL vi, 166.
     — Prez. ind. : ?
     — Din ţig. pândo (part. lui pand-).
     PANGÎGĂ s. f. v. pangea.
  . PANGIN s. m. v. păianjen.
     PANGLlCĂR s. m. 1. ,(Ieşit din uz) Persqahă care fabrica sau vindea panglici (1); ţesător de panglici.. Gf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u.
     2.   Artist (de circ) care face scamatorii cu panglici (1). V. s c a m a t o r, boscar. Se strlngeau acolo...-ghicitori, ctntăreţi şi panglicari şi paiaţele. Caragiale, ap. CADE, cf. DDRF, BARCIANU, AlEXI, W., TDRG, ŞXl-neânu, d. u., dm. F i g. (Familiar) Şarlatan; escroc.
  ; N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi tn aplauzele
715.
PANGLICĂ
— 61 —
PANGLICUŢĂ
 grele a, canaliei de uliii, Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii, Măşti, cu toate de reriume, din comedia minciunii ? Eminescu, o. i, 150, cf. Zanne, p. iii, 267, dm. Panglicari politici. In scl 1969, .133.
   —  PI. : panglicari.
   —  Panglică + suf. -ar.
   PANGUCA s. f. 1. Fişie subţire şi îngustă de ţesătură de bumbac, de mătase, de catifea etc. folosită mai ales ca podoabă; (regional) primă. V. cordea, b a n t ă, s a 1 b ă, pe ,t e a, sîrmă, ţ o p. 3, coţ pantlică cu hir prost (a. 1747). Iorga, s. d. xii, 45. Să se prindă cite un fir de pantică sau altă aţă groasă, cu care are a se lega cel ce ia obrezariul tn cap. Tomici, c. a. 60/22. Toţi avea tn cap pălării mari, legale cu o panglică lată. Golescu, î. 75. Era încinsă peste talia rochiii numai cu o panglică lată de atlaz, cr (1846), 1402/26. Îşi cearcă iar rochiţa, Panglica care-o prinde. Bolliac,' o. 89. Escamatori arabi şi turci... scoteau panglice din guri. Filimon, o. i, 210. Tineri, mlndri flăcăi, cu pălăriile numai în pandiice. Odobescu, s. j, 469. O să-ţi spuie de panglice, de volane şi de mode, Pe cind inima ta bate ritmul sftnt al unei ode. Eminescu, o., i, 159. Tinărul Goe poartă... pălărie de paie, cu inscripţia pe pamblică: Le Formidable. Caragiale, o. i, 267, cf. 19, iv, 160. Mina-i dreaptă rupse panglica albă care o lega de stînga. Delavrancea, t. 37. ll tivesc cu primă (petea, pantlică) mierie. Marian, nu. 251. Covoarele, năfrămile, panglicele şi bertiţele sint împrumutate,,de pe la feţele fruntaşilor. Pamfile, cr. 166. La toate cite lucrează pentru copil, le-a pus panglici albastre. Brătescu-Voineşti, p. 173: O fundă de pamblică roşie. Ardeleanu, v. p. 72. Calul se duce tn lirg cu un căpăstru nou, cu un fir de busuioc, legat în panglicele (planticele...) ce-i împodobesc coada, coama şi moţul din frunte, dr. v, 216. Lucrurile ei scăldate in, panglici şi parfumuri. Başsarabescu, v. 138. Şi, din pălărie, Ca prin minune-ncep acum să iasă Un porumbel, un iepure de casă, Cutii, panglici, o-ntrea-gă florărie. Topîrceanu, p. o. 89, cf. Sahia, n. 66. Nevastă-mea i-a dat ..., să-i cumpere, de la Bucureşti, nişte panglici, nişte ace. Sebastian, t. 194. Găsesc... bucăţi de panglici şi multe alte nimicuri, prin saltare. Sadoveanu, p. i, 703, cf, m, 663. Urzitul nu se face deodată cu toate firele, decit tn cazul panglicilor şi al ţesăturilor înguste. Ionescu-Muscel, ţes. 86. Coamele împletite în panglici roşii, cu vlrfurile libere fluturtnd pe grumaz, se răscoleau o dată toate. Arghezi, b. 99, cf. id. vers. 391. Ştia că avusese pârul lung, înnodat în panglici. CXxinescu, e. o. i, 43, cf. 31, 77, 327. Vizitiul poartă ţilindrul cu panglici. Stangu, d. 50, cf. Pas, z. i, 125. Fotografia la cu părul pe spate, prins înlr-o panglică, t septembrie 1962, 33. Panglicele şi le pun pe deasupra hainelor şi rochiilor şi sini de diferite colori, lungimi şi lăţimi, h ii 223, cf, ix 94, xvn 39. Ia vezi cheala cum se poartă... Cu panglice clădirii, Alîrnate de chelii. Teodorescu, p. p. 337, cf. 205. Frunză verde ş-o plănlică. jARNfK-BÎRSEANu, D. 187, cf. 228. El în mină c-o lua, Pamblică verde-i trtnlea. şez. ii, 77. Ţot cu băieri de plantici, Cum le place lă voinici. Bibicescu, p, p. 215. Ţi-oi cumpăra o cunună, Şi pantlică de un cot, Şi ne-om duce la preot. mat. folk. 923. Frunză verde trei oglici, Cu plîntici. Pamfile, j. ii, 121. Pălăriile de paie, Planticile de dudaie. Vîrcol, v. 83, Plăntica asta prisă-cie te prinde bine. Boceanu, gl. Panglică pentru rochii.
 i. cr. vii, 155. Plantică de pălărie. Ciauşanu, gl. Pentru doliu... [bărbatul] puiie pănclică fiagră la pălărie. arh. folk. iii, 58. Om mietru de pantică. alrt ii 217. Cunună şt pantiSi vo triizăâ. alr ii/i mn 80, 2 680/574, cf. alr ii 3 276, alr sn iv h 1 204. <> (Ga termen de comparaţie) Orzurile şi fineţele, subţiate ca nişte panglici, şerpuiau, se strecurau printre arinii tăbărîţi în văi. Galaction, o. 37. Drumul luceşte în soare ca o panglică, s ianuarie 1961, 4. <)> F i g. Se-n-tinde pe htrtie a versului panglică. Macedonski, o. i, 109, cf. 42, 107. Mi-i dor de ducă, spre mine încă chem Acele panglici albe, pudrate-n colb de lună. Labiş, p. 151. -0> E x p r. A scoate panglici pe nas v. nas1 <!)• + Bandă dintr-un material textil special, impreg-
nată,pe una din părţi cu cerneală şi rulată pe un mpsor special, folosită la maşina de scris şi la cţiverse aparate înregistratoare. Cf. Nica, l. vam., lţr 2, dm. + P. g e n e r. Flşie, şuviţă. Toată sala e panglici de serpentine, verzi, galbene, roşii. G. Petrescu, î..ii, 192, cf. i, 150. Telegraful bale. Şeful urmăreşte panglica hirtiei, Sebastian, t. 202.                            .   :    -
   2.   (Telin.) Obiect flexibil de metal sau de alt material, cu grosime şi lăţime mici în raport cu lungimea; bandă. Fierăstrău cu panglică. Ioanovici, tehn. , 322;. Deosebim: frtnele cu saboţi, cu con de tnfrînare, cil panglică. Soare, maş. 192, cf. 191. + Instrument pentru măsurarea directă a distanţelor, confecţionat din-tr-o bandă de oţel lungă, de obicei, de 50 m, şi lată de circa 15 mm, avînd la capete două inele de alamă, care servesc la întinderea ei. V. r u 1 e t ă. Gf. ltr2. 4 (Ban.; în formele pantlică, plantică) Şiret de ghete, alr sn
iv  h 1 191.
   3.   (Zool.; popular) Tenie (Taenia). Gf. Polizif, lm, Candrea, f. 328, enc. vet. 639. Cestoizii sînt viermi ... paraziţi; ... cel mai cunoscut: cordeaua sau panglica. Simionescu, f. r. 446, cf. Belea, p. a. 276; DM, H XIV 104, XVII 34.
   4.   (Bot.; la pl.; regional) Iarbă-albă (Phalaris arundinaceq),, Cf. Borza, d. 127, h ii 26, dr. i, 362,
   5.   (Prin hord-estul Olt.) Basma subţire. Cf. Lexic reg. ii, 29.
   —  Accentuat şi: panglică. — Pl. :         panglici şi
(popular) panglice. — Şi: (regional) pândlică, păntică, păntlică, pămblică, pănclică, păntică (a iii 19), păntlică (alr ir 3 277/64), plămbică (bul. fil. v, 170), plăntieă (accentuat şi plantică, alr sn iv h 1 191/2), plăntigă (alr ii/i h 128/872, alr sniv h 1 204/872), plănticâ, plentică (alr sn h 1 204/836), pîîntică s. f.
   —  Din magh.. păntlika.
   PANGLIcXnÎE s. f. 1. Fabrică, ţesătorie sau, prăvălie de panglici (1). Cf. Bahcianu, Alexi, w., Şăi-neanu, d. u., cade.
   â. Cantitate mare de panglici (1). sorturi dc pan* gliei. Cf. ddrf, Barcianu, ŞXineanu, d. u.
   3.   Scamatorie (cu panglici 1); f i g, (familiar) şarlaţanie, escrocherie; intrigă, uneltire. Cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Un ghem de panglicărie politică, aruncat cu dibăcie în societate, ap. tdrg. Peste această statuetă, străinătatea a aruncat toate panglicăriile sale. Hogaş, dr. ii, 172, cf. Săineanu, d. u., contemp. 1949, nr, 156, 10/3.
   —  Pl. : panglicăr ii.                     ,
   —  Panglicar + suf. -ie.
       /
. PANGLICEA s. f. (Regional) Panglicuţă (1). Cf, dm. De cind te-ai dus, băieţele, N-am mai mtncat cu plăcere Şi la git n-am pus mărgele Nici la coadă, panglicele, Nici la degete, inele. şez. v, 13, cf. mat. folk. 449,
   —    Pl. : panglicele. — Şi: pandliceă (Baronzi, l. 95) s. f., planticile (mat. folk. 449) s. f. pl.
   .— Panglică +. suf. -ea.
   PANGUCtÎŢĂ s. f. 1. Diminutiv al lui p a n g 1 i c ă
(1); panglică îngustă,; (regional) panglicea. Numai ce văzură că unii saşi .se prezentau cu... pantlicuţe. Bariţiu, p. a. ii, 48. Băieţelul scoate capul cu pangli-cuţe. Caragiale, o. ii, 96, cf. Candrea, f. 202. Colindă toate prăvăliile ca să găsească nişte panglicuţe fără de care rochia ei n-ar fi avui nici un farmec, Rebreanu, i. 472. Văzui atunci... Un pudel gras şi plin de panglicuţe. Topîrceanu, b. 97. Şorţ lucrat in găurele şi panglicuţe. Brăescu, o. a. 1, 250. A fost împins plnă aci şi un mămular cu mosoare de aţă şi panglicuţe. Camil Petrescu, o. ii, 462. Caii aveau împletite în capete lungi panglicuţe roşii. Mihale, o. 468. Pamplicuţa ta cea verde Te scoale dintre fete Şi te pune-ntre neveste. com. sat. v, 14, cf. alr sn iv h 1 204/723,. Să nu-mi vezi umbra ptn casă, Nici panglicuţa pe masă! folk. transilv. i, 213. Panglicuţă „ invărgată Peste mare aruncată (Curcubeul). Gorovei, c. 124.
719
PANGOLIN
— 62 —
PAN IR
   2. (Bot.) Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). Gf. Grecescu, fl. 597, Simionescu, fl. 408, Borza, d. 127, h iv 53.
   —  PI, : panglicuţe. — Şi:       pănglicâţă, (regional)
pantlicfiţă, pamblicâţă (alr sn iv h 1 204/723), pampli-ctiţă s. f.
   —  Panglică + suf. -uţă.
   PANGOLÎN s. m. Nume dat unui gen de mamifere tropicale din ordinul edentatelor care au corpul şi coada acoperite cu solzi cornoşi, printre care slnt presărate fire răzleţe de păr, şi care se hrănesc cu insecte (Manis). Gf. cade, Scriban, d., dm, dn Pangolinul se hrăneşte cu furnici şi cu termite, der.
      PI. : pangolini.
   —  Din fr. pangolin.
   PANIC, -A adj., s. f. 1. Adj. (învechit; despre spaimă, frică etc.) Care se produce brusc, intens (şi de obicei fără motiv), care tulbură brusc şi violent pe cineva. Se porniră şi leşii şi nemţii asupra turcilor, ce dosea dimpreună cu veziru, avlnd o înfricoşare panică. VXcX-rescul, ist. 268. Deodată, cuprinşi de o spaimă panică, se împrăştie. Asachi, s. l. ii, 8. O mulţime fără seamă de oameni şi de vite se tnghesuise pe pod in cea mai mare neorînduială; o spaimă panică stăplnise toate minţile. BXlcescu, m. v. 165. Teroare panică. Negulici. Neaşteptata s<f înfăfoşare au cuprins pe hoţi de o frică panică. Calendar (1858), 76/6, cf. Alexi, w., cade.
   2. S. f.- Spaimă subită şi violentă, in general neîntemeiată şi avînd de obicei caracter colectiv. în Bucureşti era opanică nespusă. BXlcescu, ap. Ghica, a. 41. Am produs o panică (spaimă mare), gm (1854), 43/39. Din causa vtnlului violente. .. incendiul a produs o mare panică printre cetăţeani şi cetăfeane. Caragiale, o. iii,
23.   Căuttndu-şi mîntuirea, fug de panică cuprinşi. Macedonski, o. i, 106. Vâ închipuiţi ce panică a produs în guvern ştirea asta. Rebreanu, r. ii, 34, cf. 21. Cred că mi-am apărat totdeauna foarte abil interesele, cu multă voinţă, dar niciodată cu pasiune şi cu panică. Gamil Petrescu, u. n. 36, cf. id. t. ii, 556. Ochii prietenului citisp un început de panică. C. Petrescu, î. i, 261, cf. 135. Elena, iar începi să-ţi creezi panică din senin. id. c. v. 11. în învălmăşeala produsă de panică, aţa încurcată în spini s-a rupt şi zmeul a plecat. BrX-escu, a. 111, cf. id. o. a. i, 163. Din depărtare se aude un duduit care creşte... întreaga gară a fost cuprinsă de panică. Vine trenul. Sahia, n. 50, cf. 44, 71. N-au avut, tn prima clipă de panică, declt hotărlrea de a se salva. Sadoveanu, o. xi, 662, cf. ix, 518, 586, x, 496. De teama represaliilor turceşti, mulţi locuitori părăsesc oraşul şi panica se întinde şi la ţară. Oţetea, t. v. 184. Bisipindu-se ca o oaste cuprinsă de panică, contemp. 1954, nr. 407, 7/1. Panica oraşului îl înnebuni de-a binelea. v. rom. ianuarie 1955, 93. Doamnele slnt cuprinse de panică, pas, z. iii, 14, cf. H. Lovinescu,
c. s. 34. Unul dintre ofiţeri porunci atunci, cuprins de panică, întoarcerea jandarmilor şi a poliţiştilor spre prefectură. Vornic, p. 79. O E x p r. A intra în panică = a se nelinişti, a se alarma (In cel mai înalt grad); a se speria (foarte tare). Făcu semn fraţilor lui să nu intre tn panică. Stancu, n. a. iv, 106.
   —  Din ngr. itaviKâţ, fr. panique.
' PANICARD, -A s. m. şi f. (Rar; peiorativ) Persoană care se lasă cuprinsă de panică (şi-i influenţează şi pe alţii). Băgaţi-i între strme pe panicarzi şi alarmişti. în sfc ii, 122.
   —  PI. : panicarzi, -de.
   —  Din fr. paniquard.
   PANÎCUL s. n. (Bot.) Inflorescenţă formată dintr-un ciorchine compus, ale cărui ramuri secundare sînt şi ele ramificate şi poartă spiculeţe sau capitule. Florile [ovăzului] slnt aşezate ca o paniculă. J. Gihac, i. n. 282/8. Floare... tn forme de panicule. Isis (1859), 38x/38, cf. Barasch, b. 24. Inflorescenţa paniculului.
v. rom. decembrie 1960, 39, cf. ltr 2, dm, dn 2, der.
 O  (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Inflorescenţa paniculă piramidală. Grecescu, fl. 23.
 —  PI; : panicule. — Şi: (învechit) paniculă, panfcură
 (Mihali, c. 140) s. f.        .
 —  Din lat. panicula, fr. panicule.
 PANICULAt, -A adj. (Bot.; despre plante sau despre inflorescenţe) Care are florile în panicul, cu panicul; (despre inflorescenţe) care are formă de panicul. Cf. Grecescu, fl. 131. Florile roşii-purpurii,... reunite tn mici spice oblonge sau cilindrice, formînd corimbe paniculate, terminale. Panţu, pl. 284, cf. dn2.
 —  Pl.: paniculaţi, -te.
 —  Din fr. paniculă.
 PANÎCULA s. f. v. panicul.
 PANÎCURA s. f. v. panicul.
 PANlfiR s. n. 1. Jupon cu balene care serveşte pentru a ţine fusta înfoiată pe şolduri; p. e x t. rochie cu un astfel de jupon. Binevoi a-i permite să cază la picioarele prinţesei Venerandei şi să nu strice aşa grosolan panierul ilustrei persoane, cr (1848), 241/71. O Otilie din alte vremuri..., în rochie cu panier şi cu un mare zuluf căzut peste umăr, finea de braţ un bărbat gras. CXlinescu, e. o. i, 61. Le-a înfăţişat pozînd pe femeile tinere, cu rochii... strînse pe talie şi largi tn jos, ori puse pe demodate panere. Camil Petrescu,
 o. ii, 400.
 2. (Franţuzism, rar) Paner1 (1). Cf. Alexi, w.
 —     Pronunţat: -ni-er. — Pl. : paniere. — Şi : (rar) panir s. n.
 —  Din fr. panier.
 PANIFICA vb. I. T r a n z. (Complementul indică făină) A transforma în pîine, cornuri, chifle etc. Cf. dm, l. rom. 1959, nr. 2, 58, dn 2,
 —  Prez. ind. : panlfic.
 —  Din fr. panifier.
 PANIFICABIL, -A adj. (Despre cereale, făină) Care poate servi ca materie primă pentru fabricarea plinii, cornurilor, chiflelor etc.; care panifică. Cereale panificabile. Scînteia, 1953, nr. 2 752, cf. dm, ltr2, dn!.
 —  Pl. : panificabili, -e.
 —  Din fr. paniiiable.
 PANIFICARE s. f. (Rar) Acţiunea de a panifica şi rezultatul ei; panificaţie. Cf. dn2.
 —  V. panifica.
 PANIFICAŢIE s. f. Proces de transformare a făinei de grîu şi de secară în pîine, în produse de franzelărie etc.; (rar) panificare. Valoarea de panificaţie a grtnelor stă tn slrînsă legătură cu conţinutul tn proteină. SXvu-lescu, m. u. i, 153, cf. dm, ltr2, der. întreprinderile de panificaţie din Capitală produc o serie de sortimente dietetice. Scînteia, 1967, nr. 7 255. La Sibiu a intrat tn funcţiune noul complex de morărit şi panificaţie. rl 1967, nr. 7 065, 5/5.
 —  Şi: (rar) panificaţiune s. f. cade.
 —  Din fr. panifieation.
 PANIFICAŢIUNE s. f. v. panificaţie.
 PANIGHÎR s. n. (Grecism învechit, rar) Tîrg. Cei mai mulţi sînt din bogosieri, ce nu mai aduc marfă de cojocărie de la panighirurile ţărei turceşti (a. 1785). Gâldi, m. phan. 217.
 —  PI.: panighiruri.
 —  Din ngr. navfjYOpii;.
 PANIGHÎRIC, -A adj., s. n. v. panegiric.
 PANIHIdA s. f. v. panaliidă.
 PANÎR s. n. v. paner *.
736
PÂNIS LÀMISM
63 —
PANORAMĂ
  PANISLAMÎSM s. n. Concepţie politico-religioasă de la sflrşitul secolului al XlX-lea, larg răspîndită In Orient, şi care propovăduia unirea tuturor popoarelor de religie islamică. Cf. dn 2.
  —  Din fr. panislamisme.
  PANÎŢĂ s. f. Termen de politeţe cu care cineva se adresa fiicei sau soţiei unui pan 2 ; p. e x t. (Învechit, prin Mold.) boieroaică. Chipurile ctitorilor: pan Hagi Mladert... şi paniţa Hagica Stanca cu pălărie roşie şi albastră (a. 1832). Iorga, s. d. XV2, 85.
  —  PI. : paniţe.
  —  Din pol. pannica.
  PANÎU1, -ÎE adj. v. paliu2.
  PANÎTJ 2, -ÎE adj. v. paliu 3.
  pANJAN s. m. v. păianjen.
  PANJĂNÎŢĂ s. f. v; pălnjeniţă.
  PANJEN s. m. v. păianjen.
  PANJENE s. m. v. păianjen.
  PANJIN s. m. v. păianjen.
  PĂNJINE s. m. v. păianjen.
  PANLIRÎSM s. n. (Neobişnuit) Lirism integral. Panlirismului d-nei Hortensia Papadat-Bengescu trebuia să-i răspundă un stil impetuos, exaltat şi prolix. Lovinescu, c. vii, 63.
  —  Pan1- + lirism.
  PANLOGÎSM s. n. Doctrină idealist-obiectivă potrivit căreia tot ce este real este integral inteligibil şi poate fi construit după legile proprii ale spiritului. Cf. DN2.
  —  Din fr. panlogisme.
  PANLOGÎST, -A adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care aparţine panlogismului, care se referă la panlogism, specific panlogismului. Hegel concepe esenţa formelor logice intr-un mod panlogist. cf 1960, nr. 1, 111.
  2.   S. m. şi f. Adept al panlogismului. El e un panlogist, exţinzind ideea, pină la proporţii metafizice, peste tot. Ralea, s. t. ii, 282.
  —  PI. : panlogişti, -sie.
  —  De la panlogism.
  PANMIELOFTIZÎE s. f. (Med.) Boală a măduvei osoase hematopoetice, provocată de agenţi fizici, toxici sau infecţioşi, caracterizată prin scăderea pînă la dispariţie a celulelor care fabrică elementele celulare ale slngelui. deh.
  —  Pronunţat : -mi-e-,                            -
  —  Din fr. panmy£lophtisie.
  PANNATURÎSM s. n. Concepţie care susţine că, în afara realităţilor naturii, nu există nimic altceva. Naturismul a devenit pannaturism. Ralea, s.t. iii, 35.
  —  Pan1- + naturism.
  PANOFTALMÎE s. f. (Med.) Infecţie supurativă acută care cuprinde în întregime ochiul. Cf. dn 2, der.
  —  J)in fr. panophtalmie.
  PANON s. m. Persoană care făcea parte din una dintre populaţiile Panoniei sau era originară de acolo. Pe Moldova, clnd ferice era-n pace şi-n război, Schiţi, panoni, sarmaţi ş-Asia n-a puiuţ nicicum să sfarme. Asachi, s. l. i, 52.
  —  PI. : panoni.
  —  Derivat regresiv de la n. pr. Panonia.
  PANONlAN, -A adj., subst. (Geol.) 1. Adj. Care aparţine pliocenului din bazinul panonic sau,
p. r e s t r ., etajului inferior al pliocenului ori subeta-j ului superior al sarmaţianului ; care se referă la una dintre aceste perioade. Depozitele pdnoniene .... conţin local intercalaţii de cărbuni, ltr 2.
   2.   Subst. Nume dat pliocenului din bazinul panonic ; p. restr. etajul inferior al pliocenului din Europa orientală ; subetajul superior al sarmaţianului. Cf. DM, der.
   3.   Subst. Serie de straturi geologice din panonian
(2). In cadrul panonianului se deosebesc două mari diviziuni, ltr 2, cf. DM.
   —  Pronunţat : -ni-an.
   —  Din fr. pannonien.
   PANÔNIC, -A adj. Care aparţine Panoniei, referitor la Panonia ; originar din Panonia. In anul 6 d. Hr., se revoltă, insă, popoarele panonice şi acele din Dalmaţia. Xenopol, i. r. i, 89. Hunii s-au aşezat mai ales in centrul Europei, in clmpia panonică. id. ib. n, 20.
   —  PI. : panoniei, -ce.
   ■ — Panonia (n. pr.) + suf. -ic.
   PANOPLÎE s. f. Colecţie de arme aranjate pe un panou ; panou pe care sînt aşezate arme sau, p. e x t., obiecte, care servesc la practicarea unor sporturi, trofee vînătoreşti sau sportive etc. Văd floretele scoase din panoplie. Alecsandri, t. 1 316., In părete imi făcui o panbplie de arme, unde aninai un iatagan vechi, două pistoale ruginite, puşca..Gane, n. ii, 17-6. In părete,
0  panoplie cu toate trebuincioasele pentru vinat. Brătescu-"Voineşti, p. 346. Intre ferestre, in spre fund, o panoplie de scrimă: măşti, florete, mănuşi. Camil Petrescu, t. i, 179. Pe păretele din spatele biroului, trei panoplii. Teodoreanu, m. ii, 22. Deodată se opri înaintea unei panoplii scinteietoare şi ţinti armele lucii, in care jucau undele luminii. Sadoveanu, o. i, 47. Panoplii de arme vechi incrustate cu sidef, pipe, narghilele.,.. se intil-neau aici de-a valma intr-o artistică neorinduială. Bart, e. 172. Dar in urma voastră mai rămine un cuvint, şi pe acela vreau să-l aleg, ca pe un pistol dintr-o panoplie. Bogza, a. î. 670, cf. dm, dn 2, der. 0> F i g. Primul lucru pe care tl văzu... fu, dincolo de panoplia scinteietoare a Dunărei, biserica la care el liturghisea. Galaction, . o. 191. Cu G. Topirceanu, umorul reia unele din armele panopliei lui Anghei. Vianu, a. p. 293.
   —  PI. : panoplii.
   —  Din fr. panoplie.
   PANÔPTIC s. n. 1. Clădire, încăpere (de obicei muzeu) construite astfel încit, din oricare punct ai privi, să cuprinzi cu ochii întreg interiorul. Cf. Negulici, cade, contemp. 1949, nr. 159, 3/6, dm, dn 2.
   2.   Expoziţie, muzeu, colecţie de figuri de ceară; (rar) panoramă (4). Respiraţia i se scurtase şi pieptul
1  se ridica grăbit, ca al unei păpuşi de ceară intr-un panopiicum. Ardeleanu, v. p. 251. Arăta ca un urs păduratic intr-un panoplie cu figuri de ceară.
G. petrescu, î. i, 44, cf. id. a. 487. Sandi... părea un personaj coborit din panopticul unui teatru de păpuşi. Vlasiu, d. 56. Lumea pare, in asemenea nopţi, o stranie şi lugubră privelişte de ceară, dinir-un panopiicum. Bogza, c. o. 199. Vedea, ca intr-un panopiicum, feţele lor roşii, cefele groase. T. Popovici, se. 509, cf. dm, dn 2. <>• F i g. Thérèse este şi ea o străină, in acest panoptic de manechine automate, contemp. 1957, nr; 542, 2/2.
   —Accentuat şi : panoptic. — PI. : panoptice. — Şi : (livresc) panôpticum s.n.
   —  Din fr. panoptique, germ. Panoptikum.
   PANÔPTICUM s. n. v. panoptic.
   PANORAMA s. f. v. panoramă.
   PANORAMĂ s. f. 1. (Adesea ca termen de comparaţie) Tablou de mari dimensiuni plasat de jur-împre-jurul unei încăperi circulare în care spectatorul se află în centru, de unde priveşte imaginile luminate
760
PANORAMĂ
— 64 —
PANOU
ale tabloului; p. e x t. clădire circulară in care se află un asemenea tablou. Cf. Negulici, Stamati, d. Istoria singură poate, ca intr-o panoramă întinsă, să ne arate împărăţiile trecute. KogXlniceanu, s. a. 52. Mintea cititorului... ar vedea, ca tnlr-o panoramă, desţăşurtndu-se dinainte-i loale acţiunile pornite din această crudă, dar bărbătească, aplecare a firei omeneşti. Odobescu, s. iii, 51. Ca-ntr-o panoramă, i se arăta acum satul răvărsat pe vale. VlahuţX, o. a. iii, 14, cf. ii, 159. laşul, In cadrul verde al dealurilor ce-l înconjoară, se arată ca intr-o panoramă. Mille, v. p. 156. Veţi vedea, ca-ntr-o panoramă, toate manifestările geniului vieţii noastre naţionale româneşti. Sp. Popescu, m. o. 21. <J> F i g. Şi tot ce e-n natură, obiecte şi fiinţe, Panorama de umbre, se-ntunec, se strecor. Alexandrescu,
 0. î, 106.
   2.    Vastă privelişte (circulară) din natură, văzută din depărtaTe (şi de la înălţime). O, panoramă fermecătoare [munţii şi Oltul], ctnd te voi revedea! Godru-DrXguşanu, c. 2. Minunata panoramă a munţilor Pirinei. rom. lit. 8V12. Cugetarea şi privirea lui erau absorbite de frumoasa panoramă a cerului. Filimon, o. i,
 115, cf. 109, 292, 331. Acolo mai cu seamă unde sini munţi, natura grămădeşte, intr-un îngust spaţiu, panorama aproape a inlregului glob pămtntesc. Hasdeu,
 1. c. i, 179. Se desfăşură la picioarele drumeţilor panorama mirifică a Sinaiei. Caragiale, o. ii, 7, cf. iii, 73. De jur-împrejur avem măreaţa panoramă a munţilor. VlahuţX, r. p. 89. De pe înălţimi, se vedea întreagă panoramă a malului sting. D. Zamfirescu, r. 82, cf. id. î. 78. îmbrăţişă cu o privire fericită măreaţa panoramă a celor şapte coline. Anghel-Iosif, c. l. 12. Oraşul părea că mă cheamă, Să-i văd in lamina albastră, Fantastica lui panoramă. Topîrceanu, b. 62. De aici porneşte panorama Iaşilor, fudulindu-se cu palatul ce se proiectează pe fond de clopotniţe. BrXescu,o..a. ii, 7. Unul din coridoare avea o •fereastră din care se vedea panorama unei grădini. Vlasiu, a. p. 323. Am urcat, printre vii, In piscul cel mare, de unde se vede capitala Moldovei, Intr-o panoramă fără păreche. Sadoveanu,
 o. x, 489, cf. vi, 148. în faţa panoramei Tangerului, el construieşte un adevărat tablou de pictor. Vianu, a. p. 77. Omul privi casele din vale, apoi, ridicind fruntea, roti capul încet spre dreapta, Imbrăţişind cu vederea jumătate din panorama oraşului, v. rom. august 1955, 15. Începu să contemple panorama oraşului adormit. Preda, r. 499. + F i g. Privire de ansamblu consacrată unui domeniu, unei probleme etc.; frescă. Voi da o panoramă a infernului, in stilul lui Virgiliu şi Omer. Heliade, d. j. 81/26. Cu ajutorul cuvlntului, Caragiale a reuşit să ne ofere o vastă panoramă a societăţii timpului său. l. rom. 1953, nr. 1, 49. Concepută In spiritul istoriei ştiinţifice, panorama Bucureşliului se desfăşoară neîntrerupt, din preistorie spre zilele noastre, s aprilie 1960, 72.
   3.    Spectacol de bilei cu vizionări de panorame (1), cu scamatorii, cu reprezentaţii acrobatice etc.; p. e x t. baracă unde se dă un astfel de spectacol. Praterul, care este o pădure mare cu tot feliul de tnglidisiri, precum case de joc, cafinele..., panoramale unde să vede în măre, zugrăvii, toate tlrgurile Evropei. KogXlniceanu, s. 12. Ttrgul se ţine In toate pieţele... oraşului şi pe strade: turtă dulce, gogoşi, alune. prăjite, tot ce pofteşti: panorame, căluşei etc. Caragiale, o. vii, 451, cf. .300. Apoi nu vi-i ruşine obrazului..., eu Is de panoramă, la vtrsta mea? Sp. Popescu, m. g. 25. Pe, la răsplnţii şi in pieţe, căişori, leagăne, panorame. Sandu-Aldea, d. p. 30. Şi oraşul cu trei sute de biserici, De trei zile, Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă. Minulescu, v. 56. Panorămi, cu-o ferestruică Şi cu-o maimuţă. Topîrceanu, p. o. 144. Lumini multicolore... străluceau, ornînd feeric intrări de panorame, ca pe nişte porţi de rai. BrXescu, o. a, i, 277, cf. Teodoreanu, m. u. 168. în tlrg, mare iarmaroc, cu panorame şi comedii. Sadoveanu, o. viii, 431, cf. iii, 58, xi, 420. Ah! dar cum a ucis cinematograful panorama! Arghezi,
 b. 66, cf. 67. Marina, oprită In uşă, privea ca la panoramă. CXlinescu, e. o. ii, 234. Se dăduseră In dulap
 şi cu barca, intraseră prin panorame, văzlnd acolo lucruri nemaivăzute. Pas, z. i, 18, cf. alr sn v li 1 505. O E x p r. (Familiar) A (se) face de panoramă = a (se) face de ris, v. r 1 s. + ¿Familiar) Ceartă, scandal (care atrage pe curioşi); (familiar) teatru, bîlci. Cu ce să mă lămuresc şi pentru ce allta panoramă ? t martie 1962, 35.                            '
   4.   (Rar) Panoptic (2). Pentru lumea din mahalale, s-a deschis, acolo unde era circul Suhr, o panoramă... tntruchiptnd ostaşi care bombardează Vidinul şi Rus-ciucul. Pas, l. i, 297.
   —    Accentuat şi: (învechit) paniramă. Alexandrescu,
 o. i, 106. — PI. : panorame şi (popular) panorămi. — Şi: (învechit) panoramă (pl. panoramale), (regional) panarâ (alr sn v h 1 505/514 ; pl. pănărăli, ib.), jpana-rărnă (ib. h 1 505/551, 605, 682, 987; panarămi, ib. h 1 505/899), pănărâmfi (ib. h 1 505/531) s. f.
   —  Din fr. panorama, germ. Panorama, ngr. navopajia.
   PANORAMIC, -A adj. Care ţine de panoramă (3), privitor la panoramă, de panoramă, care are orizont larg; de ansamblu. Artist neasămănat este apoi Eminescu In zugrăvirea vastelor perspective panoramice, a lu-cru-rilor văzute de departe şi de sus. Vianu, a. p. 107, cfi’il, 261, dn 2. <Q> Fotografie panoramică = fotografie luată, de obicei, din avion, care cuprinde un peisaj extins. Cf. dn 2. Ecran panoramic — ecran de cinematograf de formă semicirculară, cu lăţimea mult mai mare în raport cu înălţimea. Cf. ltr 2 vii, 47. + (Rar; substantivat, n.) Privire de ansamblu. De Ia detaliu, el se înalţă totdeauna la panoramic, la privirea cuprinzătoare. s ianuarie 1961, 64.
   —  PI. : panoramici, -ce.
   —  Din fr. panoramique.
   PANORTODOX, -Ă adj. Privitor la toate bisericile ortodoxe; al întregii ortodoxii. Cf. dm, dn 2.
   —  Pl. : panorlodoeşi, -doxe.
   —  Pan1- + ortodox.
   PAN(5U s. n. 1. Planşă, tăblie de lemn, de tablă, de carton etc., de mărimi variate, pe care se scriu sau se lipesc lozinci, afişe etc. Pe un perete..., e agăţat un enorm panou, reprezenltnd originalul placatu-lui-reclamă. Camil Peţrescu, t. iii, 9. Drumeţul trece-ncet printre panouri, El însuşi mtndru cum n-a fost vreodată. Citeşte nume şi tresar ecouri: Slnt foştii lui tovarăşi de-altădată. D. Botez, f. s. 40. Pe peretele din stingă, in două panouri uriaşe, este reprezentată munca tn colhoz şi tn fabrică. Sahia, u.r.s.s. 9, cf. 23. Este o sală in care China a depus vase uriaşe de porţelan şi Japonia panouri vaste. Sadoveanu, o. ix, 308. Panouri pe care se află scris: „Nu mă ţineţi de vorbă, slnt tn întrecere“. contemp. -1948, nr. 104, i9/2. Panourile decorative din pieţe şi parcuri au redat aspectele variate ale situaţiei politice internaţionale, ib. 1949, nr. 156, 12/8. Un panou uriaş care înfăţişează harta R.P.R. atrage privirile tuturor vizitatorilor. Scînteia, 1952, nr. 2 361. Pe panou, surldea domnul ministru. Stancu, r. a. ii, 157, cf. DM, dn 2, der.
   2.   (în sintagma) Panou de comandă = placă (de marmură, de bachelită etc.) pe care slnt centralizate toate dispozitivele de comandă ale unei maşini, ale unei uzine, ale unei nave etc. Panoul de comandă are 6 butoane, enc. tehn. i, 184, cf. dm. Dirijează, de Ia panoul de comandă, complicate procese de producţie. gl 1962, nr. 459, l/i.
   3.   (Mii.; şi în sintagma panou de tragere, dm, dn 2, der) Ţintă în formă de panou (1), pe care slnt trasate cercuri concentrice şi care este folosită pentru trageri. Cf. dm, dn 2, der.
   4.   (Sport) Placă dreptunghiulară din lemn sau din material plastic, pe care este fixat coşul de baschet. Cf. dm, dn 2, der.
   5.   Element de construcţie în formă de perete plin sau alcătuit din bare, care are grosimea mică şi e asamblat, de obicei, cu alte elemente asemănătoare, pentru a forma un sistem tehnic, o construcţie etc. Cf. ltr2, dm, dn 2, der.
763
PANPSIHISM
— 65 —
PANSEXUALISM
  C. (Min.; în sintagma) Panou de exploatare = porţiune dintr-un cîmp de exploatare cuprinsă între două galerii. Cf. dm, dn 2.
  —  PI. : panouri.
  —  Din fr. panneau.
  PANPSIHÎSM s. n. Concepţie potrivit căreia toate elementele naturii ar fi însufleţite şi înzestrate cu psihic. V. animism, dn2.
  —  Din fr. panpsyehisme.
  PANPTjŞCĂ s. f. v. pampnşcă.
  PANROMĂNIC, -Ă adj. Care se referă la toate popoarele sau limbile romanice ori neolatine, care aparţine tuturor popoarelor sau limbilor romanice ori neolatine, al tuturor popoarelor sau limbilor romanice ori neolatine. Vocala organică „e“ şi sensul cel fundamental panromanic al cuvintului, ambele s-au păstrat la noi intacte, hem 1 557, cf. dm, dn 2.
  —  PI.: panromanici, -ce.
  —  Pan1- + romanic. Cf. germ. panromanisch.
  PANROMÂNÎSM s. n. (Rar) Concepţie politică care preconiza unirea tuturor românilor intr-un singur stat. Cf. Bălcescu, ap. Ghica, a. 554.
  —  Pan1- + românism.
  PANSĂ vb. I. T r a n z. 1. A aplica un pansament (2); a bandaja, (învechit şi popular) a obloji (1). îl speli, tl pansezi şi mergi spre bine. Brătescu-Voineşti, p. 199. Coana Tasica, după ce a pansat rana argatului şi i-a turnat toată sticluţa de linciură de iod pe ea, şi-a liniştii soţul amărit. Popa, v. 289. Rănitul fu dezbrăcat, examinat, pansat provizoriu. Căxinescu, s. 200. li pansase arcada spartă şi tl ajutase să-şi schimbe hainele. Stancu, r. a. v, 8, cf. dm, dn 2. <0> A b s o 1. De cu noapte, tăiem, pansăm, operăm. C. Petrescu, î. ii, 45. <0 Refl. pas. Să-i facem dispensar lui Simion; ctnd s-o mai înjunghia, să aibă unde să se panseze, t februarie 1962, 29. Locul muşcăturii se dezinfectează şi se pansează in timpul cel mai scurt, abc sXn. 366, cf. 355. ■$> R e f 1. Se pansează singur. O F i g. O altă rană-n piept, Pe care i-a pan-sat-o neaua. Camil Petrescu, v. 79. Viaţa consolează, pansează rănile. Ralea, s. t. i, 111.
  2. (Rar) A ţesăla. Argaţii nu uitau să dea grăunţe calului şi să-l panseze. Sadoveanu, o. xi, 610, cf.
DM, DN 2.
  —  Prez. ind. : pansez.
  —  Din fr. panser.
  PANSAJ s. n. Acţiunea de a pansa (2); ţesălat.
Cf. ENC. VET. 161, LTR 2, DM, DN 2.
  —  PI. : pansaje.
  —  Din fr. pansage.
  PANSAMÎNT s. n. 1. Acţiunea de a (se) pansa (1), p a n s a r e ; mijloc de a proteja contra infecţiilor, a traumatismelor etc. o rană, un organ bolnav etc. prin acoperirea lor cu comprese sterile, cu calmante, dezinfectante sau cicatrizante lichide. Cf. Kretzulescu, m. 76/6, 171/14, Turnescu, med. op. 269T/19. Nu era ora pansamentelor. C. Petrescu, î. n,46,cf. Voiculescu,
l.   210. Te pricepi la pansamente? Stancu, r. a. i, 86. <^Loc. v b. A face pansamente = a pansa (1). Li se făceau pansamentele şi se întorceau îndată la loc. Sadoveanu, o. vi, 494, cf. viii, 260. Era obişnuită să îngrijească bolnavii şi să facă pansamente ca cel mai abil chirurg. Bart, e. 313.
  2.   Material folosit pentru pansament (1); s p e c. faşă, bandaj; (popular) oblojeală. Dame şi domnişoare ... învaţă să schimbe pansamentele. Maiorescu, d. ii, 134. Doctorul... trecu de la pat la pat, stabilind ici o diagnoză, colo schimbtnd un pansament. Anghel-Iosif, c. l. 200. Scotea din camera suferindei ligheanul cu pansamentele murdare schimbate. Camil Petrescu,
u.n. 93. Cînd am să înţeleg că vreţi să mă daţi afară,
rup singur pansamentele. C. Petrescu, î. ii, 56. Infirmierul cu lădiţa lui de pansamente era la faţa locului. Bart, s. m. 74. Procesul s-a judecat după ce-au fost scoase pansamentele. Arghezi, c. j. 238. Sini doctori şi sanitari puţini. N-au pansamente. N-au tinctură de iod. Pas, z. iii, 14. Lingă el, cel cu bărbia rănită vorbeşte prin somn tare, prin pansament. Demetrius,
a.  289. Emilio, trusa cu pansamente. H. Lovinescu,
c.  s. 40. Fixarea unui pansament se face prin feşi sau cu ajutorul leucoplastului. Belea, p. a. 21, cf. dm, dn 2. Mirosea a iod, a pansament putrezit. Barbu, p. 259.
   —    PI. : pansamente. — Şi : (învechit) pansemént s. n. Kretzulescu, m. 76/6, 171/14.
   —  Din fr. pansement.
   PANSARE s. f. Acţiunea de a (s e) pansa (1) ; pansament (I). Cf. dn2. Tratamentul preventiv constă in dezinfecţia oricărei înţepături. . . şi pansarea ei. ABC săn. 7.
   —  V. pansa.
   PANSEA s. f. (Bot. ; mai ales la pl.) 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia violaceelor: a) plantă cu tulpina mică, simplă sau ramificată, cu frunze late, ovale, de culoare verde-închis, cu flori nemiro-sitoare cu cinci petale inegale de culori foarte variate ; este cultivată ca plantă decorativă ; panseluţă (2 b), (regional) barba-împăratului, guşa-găinii, trei-fraţi-pă-taţi (Viola Wittrockiana); b) (şi în sintagma pansele sălbatice, Borza, d. 181) trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor). Mă usuc, mă topesc din picioare, Ca o pansea arsă de vînt. Alecsandri, t. 1 008. Fluturii coloraţi . .. se legănau uşori prin aer, ca nişte pansele purtate de mini nevăzute. Sandu-Aldea, a. m. 158. Pansele negre, catifelate, Pe marmora albă s-au vestejii. Bacovia,
0.  74. Stau mirate, cu înfăţişare de chipuri omeneşti, trei pansele de catifea violetă. Cazimir, gr. 131, cf. 65. Pe fereastră se vedea grădina cu iarba tunsă, poteci de nisip galben..., rondurile de pansele. C. Petrescu,
a.  352. Înaltă, rotundă şi rurală, o floarea-soarelui, dominînd petuniile, vlzdoagele, panselele, crăiesele. Teodoreanu, m. ii, 54. Întinse mina spre vasul de pe masă şi scoase o pansea. Sadoveanu, o. ii, 233. [Casa] era cenuşie, de piatră, înveselită la toate ferestrele cu salbe de pansele ruginii. Demetrius, a. 124, cf. dm, der. E de un albastru de pansea, t septembrie 1962,
24, cf. Borza, d. 181, h xi 337.
   2.   Plantă cu tulpina înaltă, cu frunze ovale, lanceo-late, cu inflorescenţă ramificată, cu flori de culoare roz (Silene Armeria). Cf. Borza, d. 160.
   3. Compus:        (prin   Munt.)   pansele-boiereştl =
zorea (Pharbitis purpurea). Cf. Borza, d. 127.
   —  PI. : pansele.
   —  Din ngr. jtavcéç, fr. pensée.
   PANSELTÎŢĂ s. f. 1. Diminutiv al lui pansea Cf. Pascu, s. 156; dm.
   2.   (Mai ales la pl.) Numele a două specii de plante erbacee din familia violaceelor : a) (regional ; şi în sintagma panseluţe de cîmp, Grecescu, fl. 89, Bianu,
d.  s., Borza, d. 181) trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor). Cf. Borza, d. 181 ; b) pansea (1 a) (Viola Wittrockiana). Cf. Borza, d. 181. <£> (Regional) Panseluţe de munte = unghia-păsării (Viola declinata). Cf. Grecescu, fl. 88, Panţu, pl.
   —  Pl. : panseluţe.
   —  Pansea + suf. -uţă.
   PANSEMÉ1VT s. n. v. pansament.
   PAÏVSÉU s. n. (Franţuzism, ironic) Glndire, cugetare, părere; maximă, sentinţă. Serica citi prietenilor un panseu. Călinescu, s. 370, cf. Graur, e. 50,
1.  rom. 1960, nr. 1, 63, dn 2.
   —  Pl. : panseuri.
   —  Din fr. pensée.
   PANSEXUALÎSM s. n. (Filoz.) Teorie care exagerează în mod nejustificat rolul instinctului sexual
6-0. 1197
  776
PANS1NUZITĂ
— 68 —
PANTALON
 în viaţa psihică. De aici exagerările cunoscute care au transformat fecundele sale observafiuni clinicc ori psihologice Intr-un pansexualism metafizic şi universalist. Ralea, s. t. ii, 43.
 —  Pronunţat: -xu-a-,
 —  Din fr. pansexualisme.
 PANSINUZÎTĂ s. f. . (Med.) Inflamaţie a tuturor sinusurilor oaselor craniene. V. s i n u z i t ă. Cf. der.
 —  Din ir. pansinusite.
 PANSlON s. n. v. pensie.
 PANSIONÂ vb. I v. pensiona.
 PANSIONÂR, -Ă s. m. şi f. v. pensionar.
 PANSIONÂT s. n. v. pensionat.
 PANSIONfiR, -Ă s. m. şi f. v. pensionar.
 PANSIONÎST, -Ă s. m. şi f. v. pensionist.
 PANSÎV, -Ă adj. (Franţuzism; astăzi de obicei ironic; despre oameni sau despre manifestări, atitudini, realizări etc. ale oamenilor) Meditativ, gînditor. Tăcut şi pensiv. Heliade, d. j. 36/6. Atitudinea-i tăcută şi pensivă. cr (1848), 173/61, ci. 282/74. Totdauna pensiv, totdauna visător. LXzXrescu, s. 43/13. Fruntea senină, Insă pansivă. fis. 106/22. Apăru înaintea mea cu un aer pansiv şi plin de grafii. Filimon, o. i, 323. Priveşte ce pansiv stă. cv 1950, nr. 4, 17, cf. dn 2. <> (Substantivat) Face pe pansivul. cv 1950, nr. 4, 17.
 —  PI. : pansivi, -e. — Şi: (învechit) pensiv,-ii adj.
 —  Din fr. pensii.
 PANSLAVÎSM s. n. Curent politic, apărut în secolul al xix-lea în Rusia, care preconiza unirea într-un singur stat a tuturor popoarelor slave. Cf. Russo, s. 75. In zadar campionii panslavismului au cercat chiar prin acluri ofiţiale a întuneca adevărul! rom. lit. 1412/20, cf. Calendar (1861), 872/27, Barcianu,
 ŞXlNEANU, D. U., CADE, DM, FD IV, 66, DN2.
 —  Din fr. panslavisme.
 PANSLAVÎST, -Ă s. m. şi f„ adj. 1. S. m. şi f., adj. (Persoană) care susţinea panslavismul. Cf. cade, dn 2.
 2.   Adj. Care aparţine panslavismului, privitor la panslavism.
 —  PI.: panslavişti, -sie.
 —  Din fr. panslaviste.
 PANSOFfE s. f. (în dicţionarele din trecut) înţelepciune universală. Cf. Negulici, prot.-pop., n. d.
 —  Din ngr. navootpia.
 PANSTEREORÂMĂ s. f. (în dicţionarele din trecut) Reprezentare în mărime naturală şi în relief a unui obiect. Cf. Negulici, Costinescu.
 —  Pronunţat: -re-o-, — PI. : panstereorame.
 —  Din fr. panst£r£orama.
 PANST1ÎRĂ s. f. v. păstură 2.
 PANTACtJZĂ s. f. v. pantahuză.
 PANTAGRUfiLIC, -Ă adj. (Livresc; despre poftă, foame) Demn de Pantagruel, devorant, extraordinar, colosal; (despre ospăţuri) extraordinar de bogat, sardanapalic. Mlncase, In lipsă de pine şi cu o foame pantagruelică, sardele de cutie cu mămăligă caldă. Hogaş, dr. i, 229. Mi-aş fi mtncat..., cu poftă ciclopeană ori pantagruelică, toate bunătăfile. Ciauşanu, r. scut. 57, cf. dn 2. O F i g. (Adverbial) O fabrică de cherestea-şi-nalfă, Peste păduri,
 acoperişul sur,... Şi trunchiuri mari de brad, pantagruelic, Infulecă-ntre dinfi, de ferăstrău. Labiş, p. 115.
   —  Pronunţat : -gru-e-. — PI. : pantagruelici, -ce.
   —  Din fr. pantagruélique.
   PANTAHUZĂ s. f. Listă de subscripţie (de obicei în formă de registru), cu care se strîngeau în trecut fonduri pentru construirea sau repararea unei biserici, pentru o operă de binefacere etc. ; cutie închisă şi sigilată în care se strîngeau astfel de fonduri. Ministerul Cultelor a încuviinţat pantahuza care va circula în România, pentru construirea unei biserici creştine ortodoxe, In comuna Euriş. ap. tdrg. Oferind colegilor săi străini veniţi in România, cu pantahuză,... o somptuoasă şi sibarită ospitalitate in castelul său. M. I. Caragiale, c. 158, cf. cade. Ce ajutor pol să-ţi dau, la îndeplinirea unui plan allt de cutezător? Bani, recomandaţii, pantahuză? Galaction, o. a. i, 145, cf. dm, Udrescu, gl. O E x p I'. A umbla cu pantahuza— a) (şi în forma a pleca cu pantahuza) a umbla (cu
o  listă de subscripţie) pentru a strînge fonduri. Cf. Zanne, p. vii, 53, cade. De aceea şi-a mărit el cazarma făclnd inlervenfii pentru fonduri..., umbltnd cu pantahuza la armatori? Pas, z. iii, 23. Ce, mă, iar afi plecat cu pantacuza ? Udrescu, gl. ; b) a umbla din loc în loc purtînd vorbe, minciuni. Cf. ¿anne, p. vii, 53, cade.
   —    PI. : pantahuze. — Şi : (regional) pantaeâză, pan-dnliúzft (GXldi, m. phan. 217) s. f.
   —  Din ngr. jtavtaxoOwa.
   PANTALÉR s. n. v. bandulieră.
   PANTALÍE s. f. v. pandalie.
   PANTALÓN s. m. 1. (Mai ales la pl.) îmbrăcăminte bărbătească purtată peste lenjerie şi care acoperă, de la brîu în jos, corpul şi fiecare dintre membrele inferioare. V. nădrag (1), berneveci, cioareci, iţari, şalvari. Pantaloni plnă în genunche. Golescu, î. 123. Pantaloni căzăceşti, ciuboate negre cu pinteni, după moda franfeză. ar (1829), 151/26. Începu a-şi trage călfunii, izmenele, pantalonii, cu un cuvtnt a se îmbrăca, cr (1848), 32/33, cf. 14x/25. Să schimbăm pantalonul şi surtucul, pe togă. Russo, s. 49. Cu pantaloni un crac negru şi-altul alb. Pânn, în Contribuţii, i, 41. Am două frace, trei surtuce şi patru părechi pantaloni. Negruzzi, s. i, 199. Dascălul ii dăduse nişte pantaloni roşi, un surtuc peticit şi o pălărie purtată. Slavici, n. i, 160. La sîn îşi ghemuise copilul îmbrăcat cu nişte zdrenţe de pantaloni. Delavrancea, s. 184, cf. 136. îşi vlrl iute cărţile şi caietele in buzunările largi ale pantalonului. VlahuţX, o. a. ii, 3, cf. 83. Aceste postavuri aşteaptă apoi datul lor la piuă..., înainte de a se face... sumane, mantale, pantaloni (bernevigi), iţari. Pamfile, i. c. 288, cf. 355. în uşa birtului se ivi un om mijlociu de stat, uscat ca o seîndură, îmbrăcat In pantaloni. Agîrbiceanu, a. 70. Din jocul pantalonului slrlns pe gleznă, ieşeau şi se întindeau, lipite pe duşamea, botinele roşii. Hogaş, dr. i, 173. Poartă un inel cu briliant, pantaloni cu genunchi. Bassarabescu, v. 118. Dacă nu-i dai rata pe luna trecută, nu-ţi mai face un crac de pantalon măcar. Camil Petrescu, t. i, 403. îşi scutură cu mănuşile gri pantalonul şi potrivi dunga pe picior. C. Petrescu, î. ii, 123. Maestrul croitor ... va continua cu transformarea mantalelor de reformă în pantaloni de cazarmă. BrXescu, o. a. i, 38. Dacă ar avea cu ce, i-ar cumpăra lui Simion măcar de pantaloni. Sahia, n. 98. Pantaloni albi de ptnză. Sebastian, t. 46. Călcatul pantalonilor era ceva asemănător cu săparea unui tunel prin munţi de granit. Teodoreanu, m. ii, 164, cf. id. m.u. 19. Intră institutorul, un om de treabă, stors la faţă, care-şi ridica mereu pantalonii prea largi. CXlinescu, e. o. i, 24. Pantalonul tşi trage numele de la Pantaleone..., personaj din commedia dell’arte, teatrul popular italian In evul mediu. Graur, n.p. 155, cf. id. e. 56. Un băieţel... îmbrăcat în nişte haine boţite, de catifea, ... cu mlnu-fele vîrité în buzunarele pantalonilor, se uită la tine
795
PANTALONADA
— 6? —
PANTĂ1
cu nişte ochi imenşi, rotunzi. H. Lovinescu, c. s. 53. Victor... avea pantaloni... bufanţi şi ghete galbene. Preda, m. 88, cf. id. r. 99. Sub dubla platoşă de carton
 i se zăreau spenţerul peticit şi pantalonii sumeşi. Bardu, p. 170. Gerul o silise să îmbrace şi pantalonii vătuiţi. s iunie 1960, 13. Să-i vezi, ea in pantaloni şi el tn halat, de dimineaţa ptnă seara, t septembrie 1962, 9, cf. h ii 31, 126, 147, 168, 176, 207, iii 500, iv 57, v 129,
 258. Haida, mindrucă, cu mine Şi te uită, mindră, bine Cum m-or îmbrăca pe mine,... Pentru cioareci româneşti, Pantaloni mlndri domneşti. Reteganul, tr. 76, cf. aur sn iv h 1 176, 1 177. <0 (Prin sinecdocă) Cile un pantalon creţ, calfă de măcelar cu mtnecile răsfrlnte, se ivea pe strada Colţei. Macedonski, o. iii, 77.
   2.    Chiloţi; izmene. Trecu pledndu-se de două ori pe sub cămăşile şi pantalonii spînzuraţi, pantaloni femeieşti şi bărbăteşti... : pantaloni de mătase, negri, verzi, roz şi lila, pantaloni cu danielă şi alţii cazoni, de ptnză groasă. C. Petrescu, î. i, 221, cf. aur i
 1 877/516, 842.
   3.    (Tehn.) Piesă de tablă sau de metal turnat, în formă de pantalon (1), goală în interior, care este folosită la bifurcarea unei conducte. Cf. ltr 2, dm, dn 2, der. + (în sintagma) Pantaloni frecători — dispozitiv la maşina de ţesut, care are rolul de a mişca, de a transporta materia primă spre diferite părţi ale maşinii. Acest dispozitiv, denumit „pantaloni frecători“, are
 2 ptnze fără sftrşit..., care se mişcă... pentru a mina înainte semitortul spre ochiul conducător. Ionescu-Muscel, fil. 293.
   4.    (Familiar; la pl.) Gaură făcută cu tacul în postavul mesei de biliard. Cf. cade, com. din Urca-CÎmpia Turzii.
   —     Pl.: pantaloni. — Şi: (regional) pint&16n s. m. Aia i 1 877/516, 842, alr sn iv h 1177.
   —  Din ngr. mmaj.dvi, fr. pantalon.
   1‘ANTALONADĂ s. f. (Franţuzism) Comedie bur-lescă (In care apare Pantalone, personaj din comme-dia dell’arte); p. e x t. bufonerie. Nimic nu l-a clintit din loc. Nici pantalonadele bufonilor şi arlechinilor, nici fluierăturile păcătoşilor. Caragiale, o. v, 86, cf. dn a.
   —  Pl.: pantaionade.
   —  Din fr. pnntalonnade.
   PANTALONÂR s. m. 1. Denumire depreciativă dată, în secolul trecut, de către boierii reacţionari tinerilor cu idei progresiste, care adoptaseră Îmbrăcămintea occidentală. V. bonjurist, duelgiu. Nenorocirile ne vin, cum se zicea la 1S4S, de la bonjurişti, de la pantalonari. Ghica, în scl 1953, 104. Cit pentru noi, tinerii tnlorşi din străinătate, societatea ieşeană a inventat o categorie deosebită; noi stntem pantalonari. Alecsandri, în scl 1953, 104. Cind se mtniau, dădeau şi ei tinerilor ctle-un ibrişin pe la nas, numindu-i: „bonjurişti, duelgii, pantalonari...“, cu toate că şi unii şi alţii erau pentru „Unire“. CreangX, a. 153, cf. Zanne, p. hi, 267, cade. Pantalonari din aceştia, procopsiţi de curlnd, prin politica nouă, unii deochiaţi, de ctnd cu 48..., nu aveau ce căuta aici. Pas, l. i, 103.
   2.    (Popular) Nume depreciativ dat de ţărani persoanelor care poartă pantaloni (1); s p e c. orăşean, tîrgoveţ; nădrăgar. V. sartucar. Cealaltă zi, vreo clteva care cu eioarecari şi pantalonari porniră la drum. f (1875), 9. Mai erau şi alţi pantalonari tn sat: perceptorul, casierul, învăţătorul. Sadoveanu, o. i, 605, cf. iii, 37, x, scl 1953,104. Persoanele mai simandicoase, printre care-s socotiţi pantalonarii, se aşază în capul mesei. şez. i, 36, ib. v, 40. Păstăile prăjite nu se văd dectf pe la ţăranii bogaţi, umblaţi printre pantalonari. ib. viii, 7. + (Regional) Om de nimic. Cf. Pascu, s. 80, şez. ii, 187, iii, 82.
   3.    (Rar) Croitor specializat în confecţionarea pantalonilor (1). Cf. cade, scl 1953, 135. Lipsesc de pildă [din dicţionar] cuvintele „mesadă“..., „pantalonar“, din vocabularul croitorilor, l. rom, 1959, nr. 1, 67.
   —  Pl.: pantalonari.
   —  Pantalon -(- suf. -ar.
    PANTALONAŞ s. m. (Mai ales la pl.) i. Pantalon (1) «(scurt) pentru copii. Cum dai murele? — Trei pitaci cofăielu... Ori niscai vechituri, să tmbrac copiii. O fustişoară, o cămăşuţă, o pereche de pantalonaşi. BrXescu, o. a. ii, 37. îmbrăcămintea lui Puiu se compunea dintr-o... păreche de pantalonaşi de flanelă albă, foarte scurţi..., strtnşi la mijloc cu o centură albă. Teodoreanu, m. ii, 257. Măcar că desculţi şi cu capul gol..., aveaţi, totuşi, pantalonaşi şi cămăşuţe ca la oraş. Pas, z. i, 49.
    2. Obiect de lenjerie femeiască purtat sub rochie, care acoperea (ptnă la glezne) fiecare dintre membrele inferioare şi care era împodobit cu volănaşe de dantelă. V. chilot. încă nu aveau curajul să arate, asemeni odraslelor boiereşti, şi pantalonaşii albi legaţi cu panglici pe glezna piciorului şi împodobiţi cu volănaşe de dantelă. Camil Petrescu, o. ii, 84.
    — Pl. : pantalonaşi.
    — Pantalon + suf. -aş.
    PANTAN0G, -OAgA adj. v. pintenog.
    PAiVTARAURA adv. v. pantaura.
    PANTARCĂ s. f. (Ornit.; prin Bucov.) Bibilică (Numida meleagris). Băcescu, pXs. 119.
    — Pl.: pantarce.
    — Din ucr. naHTapea.
    PANTASÎE s. f. v. fantezie.
    PANTATÎRA adv. (Prin Olt. şi Munt.; In e x p r.) A umbla pantaura = a umbla toată ziua de colo pînă colo fără rost, a umbla haimana. Umblau hoţii panla-raura. Barbu, g. 405. Pe unde-mi umbli pantaura? cv 1950, nr. 4, 37.
    — Şi: pantarâura adv.
    — Etimologia necunoscută. Cf. pantahuză.
    PANTAZÎE s. f. (Bot.; prin Mold.) Muşcată1 (Pelargonium). tdrg.
    — Etimologia necunoscută.
    PÂNTĂ1 s. f. 1. Porţiune de teren cu suprafaţa înclinată faţă de planul orizontal şi care formează de obicei versanţii unor forme de relief; clină, coastă, povlrniş, muchie (4), (învechit şi regional) piază (1), (regional) piezişea, Cf. Costinescu. O brişcă sprintenă îi ajunse din urmă suind panta tn trap. Rebreanu,
 i. 324. Pe celălalt trotuar, urca panta vehiculul verde. C. Petrescu, a. 313, cf. id. c. v. 42, id. î. ii, 159; Scoboram vertiginos, cu inima slrtnsă de frică, cu roţile înfrtnate, panta de la Birnova. BrXescu, o. a. ii, 7, cf. 312, id. a. 213. Urc şi eu mărunta pantă din stingă şoselei albe. Sahia, n. 16, cf. id. u.r.s.s. 128. Grupuri de oameni urcă din sat panta pieptişă care ti aduce deasupra colinei. Bogza, c. o. 214, cf. 63, mg i, 295. Clteva clădiri şi clteva magazii aşezate pe o pantă. s ianuarie 1961, 15. O F i g. Şi pe această paniă gţndurile mi se rostogolesc de-a lungul istoriei. Vlahuţă,
 o.   a. i, 231. <0> L o c. adj. şi adv. în pantă = Înclinat, povîrnit2, pieziş. Drumul a început să coboare tn pantă. Vlasiu, a. p. 227, cf. id. d. 17. Se îndreaptă spre ieşirea în pantă a groapei, cu uşurinţa unui uriaş. CXlinescu, s. 60, cf. 328. Făcură ctţiva paşi pe o stradă în pantă. Stancu, r. a. iv, 259. Căruţa cobora... tn pantă spre debarcader, v. rom. aprilie 1954, 125. Amorţiseşi căscînd ochii la toate vitrinele de pe strada în pantă. Pas, z. i, 262, cf. iii, 189. <0> E x p r. A eădea (sau a aluneca) pe panta... (sau pe o pantă...) = a) a se lăsa prins, antrenat de..., în... Un poet, un artist, un creator care cade pe panta linguşirii, ratează de la începui. Vlasiu, d. 132; b) a se Îndrepta către..., a duce către... Cercetările... începuseră să alunce pe o pantă nouă. Stancu, r. a. v, 200.
    2. Unghi ascuţit format de o dreaptă sau de un plan, cu o dreaptă orizontală sau cu un plan orizontal; tangenta trigonometrică a acestui unghi; Înclinare faţă de orizontală. Facerea drenagiului se reduce la
805
P ANTĂ2
68 —
PANTOF
 săpatul şanţurilor, dlndu-le o pantă de ■ scurgere.
 I. Ionescu, m. 324. [Căpitanul] ne-a învăţat practic. .. cum se află linia de cea mai mare pantă. Brăescu, a. 248, cf. LTR 2, DM, DN 2, DER.
   —  PI. : pante.
   —  Din fr. pante.
   PANTĂ 2 s. f. v. pată.
   PÂNTĂ 3 s, f. v. bantă.
   PANTEÍSM s. n. Concepţie filozofică monistă potrivit căreia divinitatea şi natura slnt identice. Cf. Negulici. Panteismul anticilor, înlocuit de doctrina ebraică. Bolintineanu, o. 310, cf. cade. Eu unde am citit am aflat că filozofia asta se cheamă panteism. Călinescu, e. o. ii, 9. De la această stare de spirit plnă la panteism, e numai un pas. Ralea, s. t. iii, 246. Panteismul. .. II identificăm tnlr-un simţ al bucolicului, de gingăşie rustică. Constantinescu, s. i, 272, cf. dm,
 DN, DER.
   —  Din fr. panthéisme.
   PANTEÍST, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Relativ la panteism, care aparţine panteismului, (rar) pan-t e i s t i c ; care admite, susţine panteismul. Cf. I. Golescu, c., Negulici. Niciodată n-au fost mai mulţi declt astăzi: poeţi creştini, poeţi realişti, poeţi panteişti. Românul (1857), nr. 35, 43/21. Povestitorul li îmbrăţişează destinul cu pietate panteislă. Vianu,
 a. p. 216, cf. DM, DN 2.
   2. S. m. şi f. Adept al panteismului. Cf. Negulici, StaMATI, D., DM, DN 2.
   —  PI. : panteişti, -sie.
   —  Din fr. panthéiste.
   PANTEÍSTIC, -Ă adj. (Rar) Panteist (1). Prin revărsarea nestăvilită de sentimente panteistice, ea mergea pe cu totul altă cale declt autorii „Mioriţei". Beniuc, m. c. i, 189.
   —  PI. : panteistici, -ce.
   —  Panteist + suf. -ic.
   PANTELÍR s. n- v. banduliera.
   PANTEÓN s. n. 1. Monument consacrat memoriei oamenilor iluştri ai unei ţări (şi In care se află rămăşiţele păminteşti ale acestora). Au mormtnturile lor la înaltul panteon. Cugetări, i, 103r/l, cf. Negulici, Stamati, d., cade. Un tren „personal“, care se opreşte 1n nenumărate gări, ne duce. . . către panteonul regilor Spaniei. Ralea, s. t. i, 327, cf. ltr2, dm, dn 2, der. + P. e x t. Totalitatea oamenilor iluştri dintr-o ţară sau din lume. Cf. cade. Numele meu [va fi] In panteonul istoriei. Camil Petrescu, t. ii, 590. Prin Eminescu, literatura română a făcut cea mai mare cucerire In panteonul uman. Constantinescu, s. ii, 535, cf. dm, dn2. Intre pictorii români care pot figura cu cinste tn panteonul mondial, Luehian deţine un loc de frunte, s august 1960, 57.
   2. (în antichitatea greco-romană) Templu consacrat tuturor zeilor din religia respectivă ; p. e x t. totalitatea divinităţilor unei mitologii sau ale unei religii politeiste. Cf. Valían, v., Negulici, Stamati, d.,
 CADE, DM, DN 2, DER.
   —     Pronunţat : -te-on. — PI. : (rar) panteoane (Scri-ban, d.) şi panteonuri (cade).
   —  Din fr. panthéon.
   PANTÉR s. m. v. panteră.
   PANTÉRA s. f. Animal mamifer carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu şi musculos, cu blana gălbuie cu pete negre sau, rar, cu blana neagră, lucioasă, puternic, agil şi feroce, care trăieşte în Africa şi Asia ; leopard, (învechit) pardos 1 (1), (învechit, rar) pardal (Felis pardus). Cf. drlu, I. Golescu, c. Acolo slnt mulţi tigri, panteri, pardosi. Kogălniceanu, s. 13.
 Mamiferele cari trăiesc tn această zonă slnt... pantera,... hiena. Draghiceanu, c. 114. Paşii săi, asemenea acelora a unei pantere, nu răsuna de fel pc pietrişul şi prundul cel mărunt. Eminescu, g. p. 166. Chiar pantera — pisicoasă — Insă crudă ca femeia, Se trăgea din a lui cale. Macedonski, o. i, 118. Alături, o panteră cu ochi de o frumuseţe sălbatică. Demetrescu, o. 118. Colosul... sări repede ca o panteră pe umerii lui Criton. Anghel-Iosif, c. l. 37. Ştim noi că pe-aici, prin buruiene, Se află o panteră-n libertate. Topîrceanu, b. 97. E acum ca o panteră care se ghemuieşte. C. Petrescu, î. ii, 193. Un leu şi o panteră se închinau pe labe tn faţa fetei. Călinescu, s. 130, cf. 829. <0> F i g. Văzui tigru şi panier In oameni de minister. I. Văcărescul, p. 364/3.
   —  PI. : pantere. — Şi : (învechit) pantér s. m.
   —  Din fr. panthère.
   PÂNTICĂ s. f. v. panglică.
   PANTÎN s. m. (învechit) Jucărie reprezentînd o figură comică ale cărei membre sînt mişcate cu ajutorul unei sfori. Danţ al foilor de aur şi al panlinilor. Marin, f. 268/25, cf. Barcianu, Alexi, w.
   —  PI. : pantini.
   —  Din fr. pantin.
   PANTÎNĂ s. f. v. patină 2.
   PANTIOAgA s. f. (Regional) Femeie înaltă. Com.
 din STRAJA-RĂDĂUŢI.
   —  Etimologia necunoscută.
   PANTIŞ, -A adj. (Regional, despre cai) Şarg (Stupinii-Zălau). alr i 1 492/283.
   —  Etimologia necunoscută.
   PANTLICĂ s. f. v. panglică.
   PANTLICUŢĂ s. f. v. panylicuţă.
   PANTOCRATOR subst. Pictură pe cupola de deasupra naosului din bisericile ortodoxe, reprezentînd pe Isus Hristos ca împărat al lumii ; p. e x t. cupola de deasupra naosului, unde se află această pictură. Cf. Vîrnav, f. m. ii, 102 2/4. în mijlocul bisericii, sub pantocrator, stete mitropolitul Cozma. ap. tdrg. O mică gaură tn bolta de la pantocrator lăsa să pătrundă ploile. mon. ist. i, 65. Zidăria căsca sus, tn boltă, unde fusese pantocratorul, o gură năprasnică. Galaction, o. 80, cf. dm. + (învechit, rar) Icoană reprezentînd pictura descrisă mai sus. (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Icona pantocrator ferecai (a. 1578). cuv. d. bătr. i, 195/8.
   —     Şi : (rar) pandocrâtor subst. Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u.
   —  Din ngr. navxoKpdxrap.
   PANTÔF s. m. I. 1. (Adesea cu determinări care precizează materialul, utilizarea etc.) încălţăminte de stradă care acoperă laba piciorului pînă la gleznă ; papuc 1 (I), (regional)jumătăţi. V. iminei, condur. Pentru panlofi[i] ce-mi scrii dum[nea]ia să te tnştiinţăz cil să fie de mari, să fie pe picioru cocone[i] Păunicăi (a. 1783). Iorga, s. d. viii, 8. Pantofi de piele fără toc, Insă verde una şi doo negre (a. 1806). id. ib.
 41,  cf. lb. Pantofii stnt tn forma iminiilor, la tăitură rătunzi, iar nu prelungi ca iminiii. I. Golescu, c. îţi spun că cocoana Zinca, să mă ierte Dumnezeu, ştie din limba nemţească cit ştie pantoful meu. pr. dram. 114, cf. Polizu. Picioarele ei ce părea că se joacă tn nişte mici pantofi. Negruzzi, s. i, 44, cf. ii, 189, Baronzi, l. 95, Cihac, ii, 241. Intr-un pantof i-aşterne clrpe, ti face loc, ş-o cuibăreşte. Vlahuţă, o. a. i, 47, cf. ddrf, Barcianu, Bianu, d. s. Pantofii de ptslă parcă nu duceau pe nimenea, aşa de puţin zgomot făceau. Anghel-Iosif, c. l. 75. Binev-ar şedea tn toalete de bal, cu pantofi albi şi pe jos. Rebreanu, i. 74, cf. Nica, l. vam., Şăineanu, d. u. Pantofii cu mărgele i-ai pus tn geamantan? Bassarabescu, v. 41. Valsa
823
PANTOFAG
— 69 —
PANTOMIM
o  blondă-n alb şi cu pantofi de-argini. Bacovia, o. 84. Ai devenit sentimental, Privind... Pantoful delicat de bal. Topîrceanu, b. 66, cf. id. m. 4. Nu răspunse şi işi privi cu insistenţă virful pantofului. C. Petrescu, î. i, 113, cf. id. c. v. 49. Umbla sprinten tn pantofii uşori. Sadoveanu, o. viii, 202, cf. i, 671, xi, 526. Ştiţi că se poartă pantofi din piele de şarpe? Brăescu,
o. A. ii, 259. Pantofi de tenis. Sebastian, t. 46. întregi nu s-au găsit decit două berete de marinar şi un pantof. Bart, s. m. 75. Pantofii înalţi, Cu care-ai să te-ncalţi. Arghezi, vers. 189, cf. 214, 323, 355. Cum ai venit aşa, fără pantofi tn picioare? CXlinescu, s. 788, cf. 106, id. E. o. i, 32, 77, ii, 176. începură să-i dezlege şireturile de la pantofi. Stancu, r. a. iii, 70, cf. 142. Stătu o clipă locului, incercînd să-şi amintească dacă ploaia ce-i udase pantofii căzuse azi saii... ieri. v. rom. octombrie 1954, 100. Copiii [erau] în hăinuţe de catifea turnate parcă pe măsura lor, cu pantofi de lac. Pas, z. i, 23. Petre Sterian se aşeză pe sofaua din sufragerie şi îşi scoase pantofii. Preda, r. 115, cf. id. m. 176. Ce pantofi să-şi pună. in picioare? Barbu, p. 157. Ai spus că tu nu porţi pantofi din bani furaţi, t noiembrie 1962, 28, cf. h ii 89, 126, iv 12. li dau... Pantoful din picior. Teodorescu, p. p. 305. Numai o păreche de pantofi să-ţi opreşti, şez. vi, 170. Unde eu că am văzut Picioruşul albişor Şi pantoful gălbior. mat. folk. 92, cf. 526, alb i 1 664/590, a ix 1. <£> (Prin sinecdocă) Unde vede vro figură, vro tinără, vreun pantof, Stă, să uită, cască gura, şi se alege cu of! Pann, p. v. ii. 115/9. <0> E x p r. (învechit) A sta sub pantoful cuiva = a fi sub papucul (cuiva), v. papuc1 (I). (Cu schimbarea construcţiei) Sufere pe tiran casnic, ce-ai cătat, acuma ai, Şi, precum provorba zice, sub paniofla ei să stai. Asachi, s. l. i, 215.
   2. (Transilv., Maram. şi Bucov.) Papuc1 (I). Cf. ALR SN IV h 1 196.
   II.  Compuse: (Bot.; regional) pantoful-doam-uei = blabornic (Cypripedium calceolus). Panţu, pl. ; pantofii-doamnei = papucul-doamnei, v. papuc1 (II3 a) (Impatiens roylei). Borza, d. 87.
   —    PI. : pantofi. — Şi: (regional) pantâflă (pl. pan-tofle, alr sn iv h 1 196/334) s. f., pautoflu (Alexi, \v., alr sn iv h 1 196) s. m.
   —  Din germ. Pantoffel.
   PANTOFAG, -Ă adj. (Rar; despre animale) Omnivor. Cf. dn 2.
   —  PI. : pantofagi, -ge.
   —  Din fr. pantophage.
   PANTOFAGÎE s. f. (Rar) însuşirea de a fi omnivor. Cf. DN 2.
   —  Din fr. pantophagie.
   PANTOFAR s. m. Persoană care face sau repară pantofi (11); p. gene r. cizmar ; p. e x t. negustor sau vinzător de încălţăminte. Cf. Polizu, Costinescu. Cinase, ca de obicei, cu Găleanu, tot pantofar ca dinsul. Slavici, n. i, 219. Huiduit de un pantofar, imbrincit de un grec care vindea coase şi secure, căzu pe brinci. Delavrancea, t. 125, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Ştia că era feciorul fostului pantofar al c'ăsei lor. BrXtescu-Voineşti, p. 276. Se constituiesc în subimpăr-ţiri ale aceloraşi meserii, cum se tntlmplă cu ciubotarii, cari fac o breaslă aparte pentru cei ce lucrau încălţăminte proastă (cizmari), pantofari, pentru ciubote de teletin. N. A. Bogdan, c. m. 176, cf. ŞXineanu, d. u. Ana alerga de la croitoreasă la modistă, de la pantofar la magazinele cii piepteni. C, Petrescu, c. v. 168. Negustorii, frizerii, pantofarii au dat năvală în jurul camionului. Sahia, n. 92. Fane pantofarul. Klopştock, f. 222, cf. nom. prof. 46. Teo era fiul unui- pantofar, origine cu care se mindrea. Vlasiu, d. 75. Feciorul pantofarului. Sadoveanu, o. v, 463, cf. ltr 2, dm, h xiv 187, alr i 1 664/576, 786, 954.
   —    Pl.: pantofari. — Şi: (regional) pantgflăr s. m. Com. Marian.
      Pautgff suf. -ar,
 PANTOFĂREÂSĂ s. f. (Rar) Soţie de pantofar. Cf. Polizu.
 —   Pl. : panlofărese.
 —   Pantofar + suf. -easă.
 PANTOFĂRÎE 1 s.f. Meseria pantofarului. Cf. Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u., cade,
 ii  ii 81, vii 359, xi 259.
 —   Pantofar -f- suf. -ie.
 PANTOFĂRÎE2 s.f. Atelier în care se confecţionează sau se repară pantofi (II) ori, p. gener., orice fel de încălţăminte, cizmărie; p. e x t. magazin în care se vinde încălţăminte. Cf. Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u., cade. îl jena... staţionarea îndelungă la vitrinele parfumeriilor şi pantofăriilor. C. Petrescu, î. ii, 213, cf. dm.
 —   Pl. : pantofării.
 —   Pantof + suf. -ărie.
 PANTOFiGR s. m. Diminutiv al lui pantof (11). Cf. Polizu. Picioruşul d-sale grăsuliu [era] slrins în nişte pantofiori de marochină neagră. Hogaş, dh.
 ii, 81. Agitind in aer un drac de pantofior lucios şi negru. BrXescu, o. a. i, 104, cf. dm, fd ii, 87.
 —   Pl. : pantofiori.
 —   Pantof + suf. -ior.
 PANTOFI.An s. m. v. pantofar.
 PANTOFLĂ s. f. v. pantof.
 PANT6FLU s. ni. v. pantof.
 PANTOFOBÎE s. f. (Rar) Fanfobie. dn 2.
 —   Din fr. pantophobie.
 PANTOGRAF s. n. (Tehn.) 1. Aparat care serveşte la reproducerea unui desen, a unui plan, a unei hărţi etc., la aceeaşi mărime sau la o scară diferită de cea a modelului. Cf. Negulici, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w. Pdntograful e constituit.. . din patru bare articulate astfel..., Incit segmentele intersectate... să formeze un paralelogram deformabil. ltr 2, cf. dm, dn 2, der.
 2. Dispozitiv instalat pe acoperişul unor vehicule electrice, prin care se realizează uii contact electric mobil între firul de contact şi instalaţia electrică montată pe vehicul. Se construiesc diferite tipuri de panto-grafe, deosebite după felul vehiculelor, ltr 2, cf. dm, dn 2, der.
 —   Pl. : panlografe.
 —   Din fr. pantographe.
 PANTOGRAFÎE s. f. (Tehn.) Reproducere a unui desen cu ajutorul paritografului (1). Cf. dn 2.
 —   Din fr. pantographic.
 PANTOMfiTRU s. n. Instrument topografic utilizat pentru măsurarea prin vize scurte a unghiurilor orizontale. Cf. Negulici, Scriban, d.,ltr 2, dm, dn 2, der.
 —   PI. : pantometre.
 —   Din fr. pantometre.
 PANTOMICfiSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Pantomimic. Nu ştiu ce au grăit prin pantomiceşte semne (a. 1819). Uricariul, vii, 79.
 —   Pl. : pantomiceşti şi (f. şi) -te.
 —   Pantomie + suf. -icesc. '
 PANTOMÎE s. f. v. pantomimă.
 PANTOMÎM, -Ă s. f., s. m. 1. S. f. Exprimare a ideilor şi a sentimentelor prin gesturi, mimică, dans ; p. e x t. ansamblu de gesturi, de mişcări prin care se exprimă asemenea idei şi sentimente. Cf. VÎrnav, f. 208T/16. In inşţţtuţiirile... şiţrdomufilor,,.,se învaţă, prin
PANTOMIMIC
— 70 —
PANŢUŞCĂ
 oarecare semne şi pantomii, a-şi împărtăşi ideile unul alluia. ar (1829), 63735. Era şi aceea hotărtt ca numai prin pantomlme (semne) să dea porunci slujitoriului său. fl (1838), 16720. Un regie a Pontului, văztnd la Roma minunatele pantomime a unui dănţuitor vestit, rugă pe Neron să i-l deie ca interpret..., încredinţat că, prin singura putere a gesturilor, să va Inţălege cu acele naţii barbare. Calendar (1851), 93/13, cf. Stamati, d., Polizu. După pantomima ce-l văd făctnd aş giura că-i in corespondenţă cu dlnsa. Alecsandri, t. 961, cf. ddrf, Barcianu, Alexi w., ŞXineanu, D.U., CADE. Unii filozofi şi lingvişti... aduc tn discuţie rolul mimicii şi al pantomimei tn apariţia limbajului. Graur, i. l. 33, cf. DM.
   2.   S. f. Gen de reprezentaţie teatrală In care actorii exprimă diverse acţiuni dramatice (numai) prin panto-mimă, v. pantomim (I); piesă de teatru creată şi jucată în acest gen. Se joacă asemenea pe scenă şi bucăţi unde, vorbirea cu totul lipsind, actorii se espri-mează sau se înţeleg prin semne, gesturi sau mişcări. Şi bucăţile acestea se numesc pantomime. cr (1834), 34726, cf. ib. (1848), 62/72. Fraţii Foureaux făcură, Intr-o casă veche, o sală de teatru..., casă gioace pantomima şi danţul pe frtnghie. Negrtjzzi, s. i, 341, cf. cade. Ne înţelegem prin semne, ca tn pantomime. Sadoveanu, o. vii, 611. Filmul acesta cuprinde o excelentă scenă de pantomimă cu copii, contemp. 1957, nr. 581, 4/5. Pantomima, gen dificil şi complex, realizat, astăzi, in lume, la nivelul maximei exigenţe, t septembrie 1962, 66. <0> E x p r. (Popular) A i se intimpla (cuiva) o pantomină = a avea ghinion. Cf. bul. fil. iv, 123. + (Rar) Baracă unde se joacă pantomime (2). A plecat circul..., pantomimele au amuţit cu adevărat. Klopştock, f. 299.
   3.    S. m. Mim (2). ¿Cf. Vîrnav, f. 208v/6, I. Golescu,
 c., Negulici, Polizu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u.,
 CADE, ScRIBAN, D., DM, DN 2.
   —    PI. : pantomime. — Şi: (popular) pantomină (bul. fil. iv, 123), (Învechit, rar) pantomie (pl. pantomii) s. f.
   —  Din fr. pantomime, germ. Pantomime.
   PANTOMÎMIC, -A adj. De pantomimă, ca Intr-o pantomimă, exprimat prin pantomimă; (Învechit, rar) pantomicesc. Cf. Stamati, d., Polizu. Autorul ne descrie atitudinea pantomimică a actriţei, mişcările, gesturile ei. cl 1957, 234, cf. dm, dn a.
   —  Pl. : pantomimici, -ce.
   —  Din fr. pantomimique.
   PANTOMÎNĂ s. f. v. pantomimă.
   PANTOP6N subst. (Farm.) Substanţă extrasă din opiu, care se prezintă ca o pulbere brună, cu gust amar, solubilă în apă, cu acţiune analgezică similară opiului, morfinei etc. Cf. Bianu, d. s., Nica, l. vam.,
 DER, DC.
   —  Din fr. pantopon.
   PANTÎJM s. n. Specie fixâ a poeziei lirice, în care al doilea şi al patrulea vers dintr-un catren formează primul şi al treilea vers din catrenul următor. Cf.
 DN 2, DER.
   —  Pl.: pantumuri şi pantume.
   —  Din fr. pantouni.
   PANŢARdLĂ s. f. Numele unui joc de cărţi care se joacă în trei persoane. Vremea aceea pre cărea o cheltuiţi la jocul panţarolii... şi a altor deşertăciuni (a. 1807). bv 11, 519, cf. rom. lit. 39177. Facem un otuzbir de englingea plnă se va găti masa? — Mai bine o panţarolă. Filimon, o. 1, 180. Aici se joacă... pichet, mai dincolo... panţarola..., giordum..., slos. Bolintineanu, o. 367, cf. tdro. începe să joace panţarolă. BrXtescu-Voineştî, p. 246, cf. cade.
   —  Pl.: panţarole.
   —  Din pol. pancerola, it. panzeruola.
   PANŢA s. f. (Regional) Veston de plnză ordinară cu care se Îmbracă băieşii în timpul lucrului (Crişcior-Brad). Paşca, gl.
   —  Pl. : panţe.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. germ. Panzer.
   PANŢÎR s. m. 1. (învechit, rar) Cuirasă, platoşă.
 ANON. CAR.
   2.   Mercenar dintr-un corp de oaste (călare) din trecut, Însărcinat mai ales cu paza graniţelor, cu transmiterea ştirilor şi cu aducerea la îndeplinire a unor porunci, hotărlri etc. ale autorităţilor; p. g e n e r. (popular) ostaş. Oastea lui Jalcovski hatmanul era
 1 600 de husari tot tn her, i 000 de călăreţi, ce le zic panţiri tnzăoaţi. Ureche, let. i, 238/36. Au rinduit... panţirii, carii stnt cu zale, şi au dat năvală tn şanţuri. R. Popescu, cm 1, 427, cf. mag. ist. i, 377/11, iii, 56/26, Amiras, let. iii, 146/30. Carte... pentru podvoz, olăcării, dală panţirilor de Comăneşti, să ş-apere, nim[e] să nu s-alingă de dtnşii (a. 1737). Iorga, s. d. vi, 210, cf. cat. man. i, 492. Iată, bădiţă, c-am triimes aceast pănţăr la dum[neata] să-mi dai (ăganul să ml-l aducă (a. 1760). Iorga, s. d. xvi, 332. Să n-aibă voie ispravnicul a le trimele călăraşi sau panţiri să le strângă banii (a. 1777). Uricariul, xv, 318, cf. xix, 373, xxii, 217. li au mai rău şi dectt pe panţiri (a. 1803). ib. iv, 146/4, cf. 77/12. Ispravnici, vătafi şi dă hăi care Urmează, pănă la mica spiţă Dă panţiri şi plăiaşi. Budai-Deleanu, ţ. 398. Panţirii isprăvniciei să vor împărţi tn trei cete (a. 1820). Uricariul, i, 256. Armata Moldovei... se compunea din: darabanii. .., călăraşii de ţară..., panţirii. BXlcescu, m. v. 644. Paharnicul Coste iarăşi avea pe sama lui daţi panţirii şi leficiii toţi cu zale îmbrăcaţi. Negruzzi, s. 1, 124, cf. 29. Ungă un asemenea ispravnic, panţirii i-ar fi format mai bine anturajul său dectt pompierii impuşi a fi priviţi ca jandarmi. Filimon, o. ii, 345. Timur e un viclean ca şi panţirul lui. I. Negruzzi, s. iv, 64, cf. Uricariul, xxii, 432, ddrf, Barcianu, Alexi, \v., tdrg, T. Papahagi, c. l., ŞXineanu, d. u. îndată măria sa le-a trimes întru tntîmpinare pe Boldur vornicul, cu panţiri călări. Sadoveanu, o. xn, 379, cf. 257, dm, scl 1958, 236, der. Cinci panţiri se alegea, Pe Vaslui în sus mergea, Pîn’zărea, intr-o movilă, Un român arînd tn silă. Alecsandri, p. p. 168. între panţiri mi se duce, Seara ca să nu-l apuce. Marian, î. 11. Doi panţuri că-mi alegea, La Stoian că-i trimetea. mat. folk. 58. 4 (Prin Mold.) Personaj din jocul de copii de-a minzulica (v. mînzulică 2). Comisarul deschide cartea sa şi întreabă: — Care este panţir? Marian, î. 211, cf. Pamfile, j, iii, 25.
   3.   (Regional) Disc mic de metal, sclipitor, folosit ca ornament la diferite obiecte de îmbrăcăminte (femeieşti). V. paietă, fluture. (Jupa-Caran-sebeş). L. Costin, gr. bXn. ii, 146.
   —    Pl. : panţiri. — Şi: panţir (Scriban, d.), panţâr, pănţăr, pagini (Şincai, hr. iii, 113/9) s.m.
   —    Din pol. pancerz, rus. namibipb, germ. Panzer, ser. paneir.
   PANŢÎR s. m. v. panţir.
   PANŢOHER s. n. v. panzetaru.
   PANŢ1ÎR s. m. v. panţir.
   PANŢÎRA s. f. (în dicţionarele din trecut) Femeie uşuratică. Cf. Polizu, Cihac, ii, 242, ddrf, Barcianu, Alexi, w.
   —    Accentuat şi: pănţură. Barcianu, Alexi, w. — Pl.: panfure.
   —  Cf. p a n ţ u r.
   PANŢtîŞCĂ s. f. (Regional) Femeie uşuratică (Piteşti). Cf. Udrescu, gl.
   —  Pl.: panţuşte.
   —  De la panţură, cu schimbare de suf.
852
PANUCEAUR
— 71 —
PAP
  PANUCEAtJR, -Ă adj. v. panceaur.
  PANUNIONAL, -A adj. (Rar) Care se referă la întreaga Uniune Sovietică, din tot cuprinsul Uniunii Sovietice. Cf. contemp. 1948, nr. 108, 11/4.
  —   Pronunţat: -ni-o-. — PI. : panunionali, -e.
  —   Pan- 1 + unional (după rus. ececomsHuu).
  PÂNZĂ s. f. (în sudul Transilv. şi prin nordul Olt.) Fiecare dintre prăjinile care se leagă împreună la unul dintre capete şi care se aşază pe vlrful stogului (de fîn); (regional) păuşă. V. martac (le), păianjen (3), p ă u z ă (1). Cf. alr sn i h 137/836, a iii 1,
  12, 17, 18, 19, iv 5.
  —   PI. : pânze şi pănşi (a iii 4).
  —    Etimologia necunoscută. Cf. pînză, păianjen, p ă u z ă.
  PANZÎHRU s. n. (învechit) Piatră formată în organele unor animale, considerată de medicii orientali ca un antidot. Cu această tocmeală, că alt mai mare vinatsă-i aducă, sau 1 000 de dramuri de panzehri să-i dea. Cantemir, ist. 307. I-au trimis şi puţintele daruri: un ceasornic de aur, panzehruri. Axinte Uricariul, let. ii, 143/37. S-au mîntuit, alţii lulnd panţoheriil dobitoacelor şi a şerpilor. Cornea, e. i, 117/12, cf. şio n2, 93. Va fi rupt şi ceva turceşte, căci U vedem vorbind cu competenţă de „panzehruri“ şi „tenzuhuri“, care sint necunoscute profanilor. Iorga,
  l.  i, 133.
  —    PI. : panzehruri şi (m.) panzehri. — Şi: panţoher, padzcrh (Cantemir, ist. 16) s. n.
  —   Din tc. panzehir.
  PANZER s. n. (Rar) Numele unui tip de tanc german din cel de-al doilea război mondial; p. g e n e r. (germanism, rar) tanc. Panzere In Olanda. Panzere in Iugoslavia. Panzere in Grecia. Şi pretutindeni, lingă aceste uriaşe maşini de război, soldaţi cu căşti turtite pe cap. Stancu, r. a. ii, 374.
  —   Pronunţat: panţer şi panţăr. — PI. : panzere.
  —   Din germ. Panzer.
  PANZÎN s. m. v. păianjen.
  PANZOOTÎE s.f. Extindere a unei boli contagioase a animalelor pe teritorii foarte întinse, putînd cuprinde ţări şi continente întregi. Y. e p i z o o t i e. Cf. der.
  —   Din. fr. panzootic.
  PĂOR s. m. v. paur.
  PAORÂT subst. (Regional, suspect) Agricultură (Lipova). Cf. jahresbee. iv, 330.
  —   Paur + suf. -at.
  PĂORĂ s. f. (Prin Ban.) Unitate de măsură pentru pămînt, egală cu 32 de iugăre. Com. din Timişoara, alr n/36.
  —   PI. : paore.
  —   Cf. paur.
  PĂORE s. m. v. paur.
  PAOS s. n. I. (învechit şi regional) Repaus, odihnă (1); linişte, calm. Dinioare, noapte-amiază, Cindu-i paos preste tot..Deodată, cu grăbire, L-a mea uşă bate-Amor. Asachi, s. l. i, 89. După furtună paos vine, Jn veci tunericul nu ţine. id. ib. 127. Sint in paus! înaintea mea vă duceţi, La toţi feciorii umblaţi. Marian, s. r. iii, 108, cf. PÎrvescu, c. 78. + F i g. Decădere, declin. Aşa dup-a Romei paos, în alese frumuseţe, Răsărit-au noi luceferi: Ariost, Rafaele. Asachi, s. l. i, 61.
  II.  (în practicile religiei creştine) 1. (învechit şi popular) Pomană (la înmormîntări, la parastase etc.) care constă din a împărţi colaci, mîncăruri şi, mai ales, băuturi sau apă ; (concretizat) ceea ce se dă de
  pomană (cu acest prilej). Cine ştie, cindva-i va-ntoarce şi-i va căi, şi va lăsa M[ago]s[lo]uenie după sine, jărlvă şi paos D[o]mrj[u]/u/ D[uffine]dz<îuiui vostru. Dosoftei, ap. gcr i, 264/1. Să aibă a face pomenire domniei mele... sara, după obicei, parastas şi paos... şi a doua zi aşijderea, colivă şi paos şi masă (a. 1829). Uricariul,
 xiv,  110, cf. Polizu. Pausul, numit altmintrelea, şi mai ales in Moldova, „paos“ şi „apaos“, constă dintr-un şip plin cu vin, apoi dintr-un colac care attrnă de grumazul şipului şi dintr-o lumină care se vlră de regulă sau in girliciul şipului sau se lipeşte de colac. Marian, î. 157, cf. 158. Acest colac va fi dus la paştele morţilor la morminţi, spre a fi ridicat „paus“. Pribeagul, p. R. 77. Nu mă împuşca, frate Petre, mai bine lasă-mă să trăiesc, că de-om trăi — ţi-om mulţămi, de-om muri — paos ţi-a fi. luc. ii, 68, cf. Gorovei, cr. 355. Apoi dau preotului cite doi colaci, numit aşa-zis „pausul“, luminare şi carne. şez. xviii, 119, cf. com. din Stra-ja-RXdXuţi şi din Podeni-Ajud._ Să-mi dai o cupă de îin, ... De-oi trăi, ţi oi plăti, De-oi muri, paust ţ-a Si. T. Papahagi, m. 25. Şt după aia să faâe iar părăstaş: doi colaâ, crestată, după aia două scări, un blid cu cutiie şt după aia o litră de vin şi luAină pe cutiie, pauz şi prescuri, alrt ii 76, cf. 325. 0 E x p r. A-i mînca (cuiva) paosul = a vedea mort pe cineva, a-i mînca coliva cuiva. Ardă focul pe socrul, Mult păzi cu-adaosul Pină-mi mtncă paosul. Reteganul, p. p. 12. + (Rar) Jertfă (constînd din vin) adusă, în antichitate, morţilor sau zeilor. Vin din ulcioare lutnd drept paos tl toarnă pe ţărnă; Zeilor veşnici înalţă rugări, tuturora se-nchină. Murnu, i. 59. Să sapi o groapă, ca de-un cot, in cruce, Şi morţilor să-nchini intr-insa paos. id. o. 176. •0> L o c. v b. A face paos = a jertfi, a închina. Turnară vin şi cţi ulcioare pline Făcură paos zeilor cei pururi. id. ib. 31.
    2.    (Popular) Vin, untdelemn sfinţit sau agheasmă cu care preotul stropeşte mortul, Înainte de a-1 îngropa. Cf. Klein, d. 395, lb, lm, Marian, î. 158, ddrf. După ce l-au slobozit tn mormint..., au luat paosul... şi au turnat din el cruciş peste moşul tn sicriu. Sbiera, f. s. 13. Preotul care pune pecelul mortului, stropindu-l cu paus in forma crucii. PăcalX, m. r. 182. <0> E x p r. A-i face paosul (cuiva) = a Îndeplini ritualul de stropire a mortului cu vin, cu untdelemn sfinţit sau cu agheasmă. Sfirşind ectenia,... ti face paosul sau apaosul, adecă tl stropeşte cu vin, pe alocurea şi cu untdelemn, dacă e descoperit, peste trup, iar dacă e acoperit, peste capacul sicriului, in formă de cruce. Marian, î. 323. + (Prin Transilv.) Vin (sfinţit) folosit în ceremonialul cununiei religioase. Preotul ia tăierul cu coliva şi pausul tn mtna stingă, iar cu dreapta prinde mărul de cununie...; iar ceilalţi prind numai de tăierul cu colivă sau de sticla cu paus. Sevastos, n. 344. Pe masă se pune şi un tăier de colivă şi paus. Marian, nu. 747.
    3.    (Regional) Lumînare specială pentru mort, făcută din ceară curată (de lungimea mortului) în formă de spirală, şi care arde tot timpul cit stă mortul în casă (Stroieşti- Suceava). Com an, gl.
    4.    (Regional) Cuvîntare la o înmormîntare (Broş-teni-Vatra Dornei). h. xii 302.
    —     PI.: • (rar) paosuri. — Şi: păus, păust, păuz, apăos s. n.
    —  Lat. *pausum.
    PAP subst. sg. Substanţă preparată din gluten şi întrebuinţată la lipiri rezistente, în special la încălţăminte ; material de lipit, preparat în casă din făină şi apă, (popular) cocă, (regional) cir, cir i ş, m 1 a t (11). V. c 1 e i, li pi c i.. Nune trebuiesc-calapoade, tălpi, faţă, căptuşeală, aţă, pap, cuie, scule? Caragiale, o. ii, 137, cf. ddrf, Alexi, w., Nica,
 l. vam., cade. A numit directorul un om de-ai lui. Unul colţuros şi strlmb, parcă are nasul lipit cu pap. Camil Petrescu, t. i, 536, cf. Klopştock, f. 102. Păpuşile ztmbeau şi dansau, cu picioruşe de htrtie, lipite cu pap. Vlasiu, d. 177. Sint numeroase publicaţiile care aleg cu predilecţie calea celei mai uşoare rezistenţe, adică
865
PAPA
— 72 —
PAPAGAL
 aceea a foarfecei şi a papului de lipii, contemp. 1948, nr. 109, 5/5. Emilio, dă-mi nişte pap. H. Lovinescu,
 c. s. 106. La utilizare, papul se înmoaie In apă In proporţie de o parte pap la trei părţi apă. ltr 2, ci. scl 1960, 947, alRm sn i h 330.
 —  Din germ. Papp.
 PAPĂ s. m. sg. (Franţuzism) 1. Tată (In raport cu copilul sau copiii lui). Cf. Budai-Deleanu, lex. Şi toate pentru că papa nu mai poate să trimeată cile 500 lei pe lună. Gherea, st. cr. i, 268. Bebe, te spun lui papa. Camil Petrescu, t. ii, 360. Tu ştii că papa şi cu mine avem o reputaţie de rău crescuţi. Teodoreanu, m. ii, 159, cf. Sadoveanu, o. ix, 93, Iordan, l. r. a. 91. Odată, papa mi-a adus o rochie cu guler de dantelă. Călinescu, e. o. i, 224, cf. 15, ii, 34, dn 2. -0> (La vocativ, ca termen cu care se adresează cineva tatălui său) Şopti încet şi cu glasul înecat de lacrimi: „Bună sară, papa!“. Eminescu, n. 39. Papa dragă, lecţia la compu-e gata! Klopştock, f. 245, cf. 243.
 2. (Rar; de obicei urmat de un nume propriu sau de un alt nume de identificare) Termen familiar folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) un bărbat (mai in vlrstă). Bunul „papa“ Culianu. Maiorescu, cr. ii, 339.
 —  Din fr. papa.
 PAPAClâC, -OÂCĂ adj., subst. 1. Adj. (Regional; despre oameni) Urît, scofîlcit, zbircit (de bătrîneţe); urîcios, rău (Piteşti). Cf. Udrescu, gl. <> (Substantivat ; ca epitet, precedlnd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Ce să mă mai fac cu papa-ciocu ăla de unchiaş, nu ştiu! id. ib.
 2.    S. f. (Familiar; în forma papancioacă) Epitet depreciativ pentru o persoană ridicolă din cauza îmbrăcămintei. Bine, de mers, merg, dar cu ce? Aşa, ca o papancioacă, pe jos, pină In porumb, şi cu pălărie In cap! Klopştock, în scl 1969, 133.
 3.    S. m. (Regional) Epitet pentru un om şiret şi mucalit. Pliu! Fir-ai al naibii, papaciocule! — zbucni hangiul, rlzlnd cu hohote, luc. vi, 449.
 4. S. n.  (Regional) Rachiu.  Cf. bl ii, 178. Pe
 toată ziua  11 vezi cu papaciocul In nas! Coman, gl.   +
 Pahar cu    rachiu. Cf. Arhiva,   xxiv, 72, Scriban,  d.
 —  PI. :  papacioci, -oace. — Şi: (familiar) papan-
 ciodcă s. f.
 —  Etimologia necunoscută. Cf. bl n, 190.
 PAPACIOCĂR s. m. (Prin sud-estul Mold.) Om beţiv şi vagabond. Cf. Arhiva, xxiv, 72, Scriban, d.
 —  PI. : papaciocari.
 —  Papacioc + suf. -ar.
 PAPACIOCĂHÎŢĂ s. f. (Prin sud-estul Mold.) Femeie „care face pe hamalul în piaţă şi, la nevoie, cerşeşte“. Cf. Scriban, d.
 —  PI. : papaciocăriţe.
 —  Papaciocar + suf. -iţă.
 PAPACltiFĂ s. f. v. papaciupă.
 PAPACltÎPĂ s. f. (Ironic; prin nordul Munt.) Femeie urîtă şi îmbrăcată ridicol. Cf. Scriban, d.
 —  PI. : papaciupe. — Şi: papaciufă s. f. Scriban, d.
 —     Etimologia necunoscută. Cf. papacioc, c i u f ă.
 PAPADEA s. f. v. păpădie.
 PAPADIA s. f. v. popadie.
 PAPADÎE s. f. v. păpădie.
 PAPAGAl s. m. v. papagal.
 PAPAGAIE s. f. v. papagal.
 PAPAGAL s. m. 1. Nume dat mai multor păsări arboricole căţărătoare caracteristice zonelor tropicale, ţu ciocul mare şi încovoiat, cu pene felurit şi viu
 colorate, care, dresate, pot imita vorba omului (Ara macao, Psitlacus erythacus, Palaeornis lorquala etc.). Un om avea o pasăre şi grăia ca şi omul cu limba şi să cheamă papagalo. fl. d. (1680), 84v/5. Numai papagaia iaste carea mai chiar cu cuvintele dobitocului sămălui-loriu a urma poate. Cantemir, ist. 62. Măzăreanu... vorbeşte de menagerie imperială cu „paseri, păpăgai şi corbi de Anglia şi canari“ (sfîrşitul sec. xviii). ap. Iorga, l. i, 538. Oarecineva au cumpărat un papagai. Ţichindeal, f. 293/5. Ascultă vreun papagal. Vîrnav, f. m. i, 89r/16. Au văzut. . . mulţime de papagali minunat de frumoşi. Drăghici, r. 97/20, cf. 144/10. Papagalul. . . Al său plisc ... au deschis. Asachi, s. l. i,
 259.  în pădure vru să vie Papagalu-a se plimba. Alexandrescu, o. i, 304, cf. Drăghiceanu, c. 114. Papagali verzi, roşi şi galbeni, iubitori de dezmierdări. Alecsandri, ap. cade, cf. Barcianu, v. El veni, copilul mlndru, Călărind pe-un papagal. Eminescu, o. i, 236. Coco, papagalul favorit al coanei Adela..., se încăpăţlna să trăiască. Anghel, pr. 41. Aci sint papagalii cu pene decadente..., Dar să-i lăsăm In pace. Anghel-Iosif, c. m. i, 200. Calinic îngrijea el singur de papagalii, de stigleţii, de canarii... şi de turturelele sale. Hogaş, dr. ii, 49, cf. Nica, l. vam. începu să vorbească încet cu papagalul. C. Petrescu, î. ii, 122, cf. 121. Glasul papagalului suna mai uricios. Teodoreanu, m. ii, 20. Ai fost, ne spui, prin insuli cu nume spaniole Şi ai iubit creole şi verzii papagai. Pillat, p. 62. Papagali cu penele smulle scoteau din răfturele planete. Sadoveanu, o. ii, 172. O flaşnetă cu papagal. Arghezi,
 b. 106. Papagalii pe crengi privesc cum se Urăşte jungla. Boureanu, s. p. 24. Un papagal tnsă ti zise: — De ce te miri pentru că clntăm? Fundescu, l. p. i, 53. Gaie, papagaie, Ce duci in tigaie? Duc papa puiului, în valea plopului (Uliul şi găina). Gorovei, c. 374. <C> (Ca termen de comparaţie, sugerează de obicei repetarea mecanică a celor auzite) Să se bucure a inglna ca un papagal. Cugetări, i, 26r/2. Cu mulţime de cuvinte, Insărcinlnd mintea ucenicilor, şi poroncindu-le acele numai dale lor să cetească şi ca papagalii să le înveţe de-rost (începutul sec. xix). Uricariul, iii, 16/3. Oamenii... învaţă ca papagalii. Leon Asachi, b. 52/11. El vorbeşte ce au auzit pe alţii, ca papagalii. C. Stamati, p. 313. Repetai şi eu vorbele lui, ca papagalul. Ghica, ap. cade. Povestesc, ca papagalii, mii de glume şi poveşti, Fără ca să le priceapă. Eminescu, o. i, 157. Profesorul de englezeşte. . . ne punea să învăţăm, ca papagalii, poezioare pe dinafară, din care nu pricepeam nimic. I. Botez, şc. 56. M-au îndopat ca pe un papagal, cu cozonac muiat In vin. Brăescu, o. a. ii, 54. Nu mă Inglna ca un papagal. Stancu, r. a. iii, 104. Ari nas ca di papagal, alr ii/i h 18/605. O E x p r. (Familiar) A avea papagal = a vorbi mult (şi convingător), a fi bun de gură. Trebuie să ai un capital de şai-zeci-optzeci de lei, picioare bune, „papagal“ (adică să ştii să dai cu gura) şi gata, eşti negustor, v. rom. decembrie
 1953, 161, cf. dm. + Persoană care repetă mecanic părerile sau cuvintele altuia. Cf. Polizu, dm, dn 2. <0> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Credem că-i putem împărţi In pesimişti sinceri şi în pesimişti papagali. Gherea, st. cr. i, 257.
   2.  Compuse:         (Ornit.; regional) papagai-ţigă-
 ncsc= stăncuţă (Coloeus monedula). Cf. Marian,
 o. ii, 26, ddrf, Alexi,w., jahresber. xii, 141, XIX—xx, 50, Dombrowski, p. 57, Băcescu, păs. 157, dm ; papa-gal-de-brazi = forfecuţă (Loxia). Cf. Polizu, Băcescu, păs. 119.
   3.    Cleşte cu dinţi, folosit la lucrările de montare sau de reparare a ţevilor. Cf. ltr 2.
   4.    (Prin nord-estul Olt.; în forma papagaie) Ciocan pneumatic de abataj. Cf. ltr 2.
   5.    (Prin Bucov.; in forma papagală) Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape. Frunzişoara papagală, La Focşani Intre hotară, Este un nuc cu frunza rară, Unde vin cucii din fără. şez. i, 12, cf. xv, 101.
   —     PI. : papagali. — Şi: (învechit şi regional) papagăl s. m., papagăie s. f., păpăgăi s. m.., (regional) papagălă s. f., (învechit, rar) papagdlo ş, m.
877
PAPAGALĂ
— 73
PAP ALTJ GĂ1
  —    Din ngr. nan(n)ayă'kO.)oţ, it. pappagallo. — Papagal, papagaie etc. < germ. Papagei.
  PAPAGÂLĂ s. f. v. papagal.
  PAPAGĂLIC, -Ă adj. (Rar) Papagalicesc (1). Cf. Scriban, D.
  —   PI. : papagalici, -ce.
  —   Papagal + suf. -ic.
  PAPAGALICESC, -EA'SCĂ adj. (Rar) 1. De papagal (1), ca de papagal, (rar) papagalic; p. ext. mecanic (III3).Cf. Scriban, d., dm. Memorie papagalicească. SFC I, 116.
  3.   F i g. Imitat în mod servil; copiat. Un scriitor avind, pentru romanul ce face, ca material pesimismul papagalicesc, iar ca erou un ins pătimaş de această boală, nu-şi va înţelege eroul. Gherea, st. cr. i, 264.
  —   PI. : papagaliceşti.
  —   Papagal + suf. -icesc.
  PAPAGALICEŞTE adv. Ca papagalul (1); p. ext. în mod mecanic (113). El, sărăcuţul, se trudeşte, cu figura speriată, să le pronunţe, să-nveţe papagaliceşte ceea ce nici dascălul nu pricepe. VlahuţX, d. 47. E... un manual scolastic, tradus papagaliceşte; un instrument de tortură şi zăpăceală. Iorga, l. ii, 252, cf. cade, Scriban, d. Unii oameni cilesc încă superficial sau învaţă papagaliceşte, v. rom. octombrie 1954, 131,
 cf. DM.
  —   Papagal + suf. -iceşte.
  PAPAGALICÎ vb. IV. T r a n z. (Rar) A reproduce în mod mecanic (II 3) sau a imita în mod servil. Jupinesele... se deprindeau de a papagalici graiul şi felul de trai al femeilor din Fanar. C. Gane. tr. v. 329, cf. sfc iv, 41.
  —   Prez. ind. : papagalicesc.
  —   Papagal + suf. -ici.
  PAPAGALÎSM s. n. (Rar) Reproducere, imitare mecanică, lipsită de judecată. Cf. Scriban, d.
  —   PI. : papagalisme.
  —   Papagal + suf. -ism.
  PAPAGALIŢĂ s. f. (Rar) Femela papagalului (1). Cf. Iordan, l. r. a. 186, Arghezi, s. ix, 39.
  —   PI. : papagaliţe.
  —   Papagal + suf. -iţă.
  PAPAGĂLO s. m. V. papagal.
  PAPĂIA s. f. Numele unei plante tropicale din care se extrage papaina (Carica papaga). Cf. dn2.
  —   Din it. papala.
  PAPAÎNĂ s. f. (Biol.) Enzimă extrasă din planta numită papaia, care acţionează asupra proteinelor, desfăcîndu-le in peptone şi în aminoacizi. Cf. Macaro-vici, ch. 638. Papaina a fost obţinută in stare cristalină.
 LTR 2, Cf. DN 2, DER.
  —   Din fr. papaîne, gemi. Papain.
  PAPAINOG 1 s. n. (Mai ales la pl.) 1. Fiecare dintre cele două prăjini, prevăzute cu clte un suport pe care se pun picioarele, cu care se umblă la înălţime (în locuri noroioase, prin ape mici etc.); cataligă, picio-rong (II). Umbla, de parcă era pus in papainoage. Ispirescu, ap. cade, cf. Barcianu, Alexi, w. [De pereţi] atirnă... velinţe, cu păsări înţepenite ca prinse în cuie, cu porci diformi... sau cu fete in papainoage. Iovescu, n. 67, cf. 91 . Şi-a adus nevastă de la oraş, nevastă care umblă in vîrful picioarelor. Ca-n papainoage. Stancu, d. 92, cf. dm. <> L o c. adj. şi adv. în papainoage = (care este) în echilibru nestabil, gata să cadă, şubred. Masa... e-n papainoage. Ciauşanu, ol. 63, cf. Lexic reg. ii, 29. (Ironic) Un lazaret clădit in papainoage Slujeşle-n şes s-adune pe
 răniţi. Arghezi, c. o. 137. <0> E x p r. (Regional) A merg« (sau a călca, a umbla) in papainoage — a merge ca şi cînd ar avea catalige ; a merge greu, nesigur, sărind. Cf. Zanne, p. iii, 273, Udrescu, gl. A călea (sau a umbla) in papainoage = a se îngîmfa, a se fandosi, a-şi da aere, a merge cu nasul pe sus. Cf. Udrescu, gl. A vorbi îu papainoage = a vorbi cu aroganţă, de sus, a lua pe cineva peste picior. Cf. Rădulescu-Codin, com. I. Panţu.
   2. (Prin Munt. şi Olt.) Proptea (de sprijinit). Bordeiul, fie cil de rău, măcar de-ar sla in papainoage, numai să fie al tău. rev. ist. i, 453, cf. conv. ut. xlv, 936.
   —    Pl. : papainoage. — Şi: (regional) palpanoâgă (Zanne, p. iii, 265) s. f., paipanog (Ciauşanu, gl.) s. n.
   —  Cf. ser. panoga „ciot“.
   PAPAINOG2 s. n. (Regional) 1. Pline făcută din amidonul obţinut din cartofi raşi, amestecat cu puţină făină (Lisa-Făgăraş). Cf. Lexic reg. 93.
   2. Numele unei mîncări ciobăneşti nedefinite mai îndeaproape (Sarai-Hîrşova). Cf. chest. v 153/73.
   —  Pl. : papainoage.
   —  Etimologia necunoscută.
   PAPAL, -Ă adj. Care aparţine papii 3, care emană de la papă 2, privitor la papă 2, de papă 2, care reprezintă pe papă 2, (învechit) p ă p e s c, (învechit, rar) papicesc; p. ext. catolic. Plătesc de mai mulţi ani chirie gubernului papal, cr (1848), 22/2, cf. Stamati, d., Polizu, Barcianu, v. Un misionar papal... a găsit in Moldova un episcopat armenesc, hem 1 697. Prin diploma papală. .. papa ti invoieşte şi baterea monedei care să-i poarte chipul. Xenopol, i. r. ii, 237, cf. Alexi, w. Din pricina unirii unei părţi dintre români cu biserica papală, se înfiinţează şcoli româneşti. Ibhăileanu, sp. cr. 9. Eminenţa sa nunţiul papal, priza din cind în cind tabac. Sadoveanu, o. xi, 650, cf. dm. Întărirea puterii papale, der iii, 655.
   —  Pl. : papali, -e.
   —  Din fr. papal.
   PAPALAiE s. f. v. pălălaie.
   PAPALĂ s. f. v. păpălău.
   PAPALĂU s. m. v. păpălău.
   PAPALEI s. m. v. păpălău.
   PAPALETE s. m. v. parpalec.
   PAPALITÂTE s. f. sg. 1. Demnitatea de papă 2; (rar) păpie. A aspira la papalitate. Scriban, d., cf. dm, dn 2. + P. e x t. Timpul cit un papă 2 ocupă demnitatea pontificală. Papalitatea lui Leon X a văzut izbucnirea Reformei. Scriban, d., cf. dm, dn 2.
   2. Instituţia centrală de conducere religioasă şi politică a bisericii catolice, în fruntea căreia se află papa2; (învechit şi regional) papistăşie, (învechit) papat. Cele două instituţii universale, papalitatea şi imperiul, care au stăpinit lumea medievală, îşi pierd puterea lor de atracţie. Oţetea, r. 22. Aristocraţia conducătoare sau papalitatea sau tirania absolulistă a regilor restringea drepturile populaţiei, contemp. 1949, nr. 126, 11/1, cf. dm. Ascensiunea papalităţii a fost temporar oprită de subordonarea papilor faţă de împăraţii germani, der.
   —  Din lat. papalitas, -tatis.
   PAPALÎU s. m. v. păpălău.
   PAPALTÎDĂ 1 s. f. v. paparudă 1.
   PAPALtJDĂ 2 s. f. v. păpuludu 1.
   PAPALtJGĂ1 s. f. v. paparudă1,
900
PAPALUGĂ3
— 74 —■
PAPARUDĂ1
   PAPALCGĂ 2 s. f. v. paparugă
   PAPALTÎNGÂ s. f. (Bot.; prin sud-estul Transilv.)
1. Păpădie (Taraxacum officinale). Cf. Panţu, pl., dr. iv, 839, Borza, d. 168.
   2. Podbal (Tussilago farfara). Gf. Borza, d. 173.
   — Pl. : ?
   —    Etimologia necunoscută. Cf. păpădie, paparudă1.
   PAPANĂŞ s. m. (Mai ales la pl.) 1. Preparat culinar, fiert sau prăjit, făcut din brlnză de vacă, ouă, făină (sau griş); (regional) găluştele. Cuconaş hrănii cu papanaşi! Gane, n. iii, 64, cf. ddrf, Cel cu dare de mină şi cu vreme face păpănaşi sau găluştele ca In Ţepu, sau „sai că-l înghit“, cum zic clrnicenenii laşului, cu făină, ou şi brînză. Pamfile, i. c. 24, cf. cade. Departe de dezmierdările părinţilor şi ale papanaşilor, pe care n-avea să-i mai guste. I. Botez, b. i, 58, cf. DM, h vi 215.
   2.   Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori mici, alburii sau trandafirii; (regional) chercară, cercură, păpuşoi (114)» clopoţel, cotocei, culbeceasă, ghizdei, mieluşel (III 2), miţişor (113), miţucă(II3), mohorel (1), motocei (v. motocel II 1 b), pepe-nări, pepenei, pepenea, pepeniţă, pepinăriţă, pisici (v. p i s i c ă), pufişor, pufuşor, trifoi, coada-miţei, iarba-somnului, trifoi-iepuresc (Trifolium arvense). Cf. ddrf, Brandza, fl. 100, Barcianu, Alexi, w. Dacă cineva voieşte să aibă pepeni mulţi, să culeagă de pe clmp buruienile numite păpănaşi şi să le pună Intre straturile de pepeni. Pamfile, a. r. 177, cf. dm, Borza, d. 171, şez. xv, 101, alr sn iii li 658.
   —    Pl.: papanaşi. — Şi: (regional) papanaş, popanăş (ddrf) s. m.
   — C f. papă1.
   PAPANCIOÂCĂ s. f. v. papacioe.
   PAPANDÎICĂIj s. n. v. papăndecăl.
   PAPANDfiCLU s. n. v. papăndecăl.
   PAPANDtJRĂ s. f. (Regional) Deschizătură In acoperişul unei case, prin care pătrunde lumina şi aerul în pod, sau prin care iese fumul (Braniştea-Tecuci). Cf. chest. ii 262/113.
   — Pl. : papanduri.
   — Etimologia necunoscută.
   PAPAPIÎNGĂ s. f. (Bot.; prin sud-estul Transilv.) Podbal (Tussilago farfara). Cf. Borza, d. 173.
   — Pl.: ?
   —    Etimologia necunoscută. Cf. păpădie, paparudă1.
   PAPARÂDĂ s. f. v. păpăradă.
   PAPĂRĂ s. f. 1. Mlncare preparată din bucăţi de pline (prăjită), de obicei presărate cu bucăţi de brînză, şi opărite în apă, în supă, în lapte etc. ori puse la cuptor; (regional) moieţi, păpăruie *. Cf. anon. car., Klein, d. 394. Papara se face cu bucăţi de pline uscată, fierte tn lapte dulce cu puţină sare. Voiculescu, l. 240. Rupeaţi bucăţi mici de ptine uscată şi le băgaţi tn cană şi făceaţi un fel de papară. Pas, z. i, 22, cf. h i 239, ii 45, xvii 39. Ce-ai mtncat aseară? Ptine cu papară! Teodoresco, p. p. 196, cf. chest. v/153, alr ii 4 083/886. Cine a mtncat papară Ştie dulce-i or amară. Pann, p. v. ii, 14/24, cf. Zanne, p. iv, 64. Cine s-a fript la papară, suflă şi tn iaurt. Zanne, p. ii, 557, cf. iii, 487. <0> E x p r. A mlnea sau a înghiţi etc. (o) papară sau a inînca papara (cuiva) = a) a mînca bătaie, v. m l-n c a (1). Aleargă iute, ca să nu mănlnci o papară de anul nou. Alecsandki, t. 1 330. Smărăndiţa a mtncat papara şi, pe urmă, şedea cu mtinile la ochi şi pltngea ca o mireasă, de sărea cămeşa de pe dtnsa. Creangă, a. 3. Ai dat peste nişte
oameni a lui Dumnezeu, dar să fi fosl cu alţii, hei, hei! mlncal papara ptnă acum. id. o. 114. A mtncat o papară cumplită, Intr-o noapte, de la un găligan picat pe neaşteptate de la drum. v. rom. noiembrie
1953, 92; b) a fi învins. Rudolf... carele domnea şi tn ţara ungurului, cel ce se afla tn război cu turcii şi le mlncase papara de atltea ori. Ispirescu, m. v. 34. A mtncat turcul papară şi de data asta! Sadoveanu,
o. ii, 79; c) a fi (aspru) certat. A se alege cu o papară (de la cineva) = a fi (aspru) certat. Moruzi e chemat de ministrul internelor şi se alege cu o papară. Pas, z. ii, 47. A trage cuiva o papară (ca aceea sau ca aeele) = a) a bate pe cineva. Fug, că mă vede mămuca şi-mi trage o papară ca acele. C. Petrescu, î. ii, 23 ;
b) a mustra (cu asprime) pe cineva. A face (pe cineva sau din ceva) papară = a bate (pe cineva); a învinge, a nimici, a distruge (pe cineva sau ceva). Lupul... neîncetat căuta, avtnd ctştig, cum va face din vulpe păpară. Ţichindeal, f. 12/9. D-o fi luat vulpea chiar pe dracul de bărbat, Ne-a făcut pe toţi papară, slntem periţi, ne-a mtncat. Pann, p. v. iii, 56/22, cf. id. h. 48/7. De le vom cădea tn gheară, pe toţi ne fac pupară. id., ap. ddrf, cf. Zanne, p. iv, 65, cv 1949, nr. 3, 15. (Regional) A (i se) găti (cuiva) o papară sau a (i se) fierbe (cuiva) papară = a (i se) pregăti (cuiva) un rău, a (i se) întinde (cuiva) o cursă. Bogdan mirosi cam ce papară ti se găteşte. Ispirescu, ap. ddrf, cf. Zanne, p. iv, 65, Alexi, w. A şti păpara cuiva = a cunoaşte (foarte bine) firea (aspră a) cuiva, a şti moarea cuiva; a avea de suportat supărarea, mînia, toanele cuiva. Cu omul împărătesc nu e de glumă, că-i ştiu păpara. Ghica, s. 242. Aoleo, Spiridoane, nu te-oi prinde eu o dată!... Săracul Sf. Nicolae! îi ştii tu păpara lui! Caragiale, o. vi, 13. Ştii tu ce pericol mă ameninţă? — Ba bine că nu! Dacă n-oi şti eu păpara lui juptnul! id. ib. 48. + F i g. (învechit) Bătaie; înfrîngere. Alţii zic că au pierit mai mulţi îndoit şi întreit, ce dacă nu s-au numărat, adevărul nu se ştie; iar dinlr-aceea papară au pierit mulţi, că tn loc i-au depărtat pre turci. N. Costin, let. ii, 119/15. Turcii se spăimtntase de popara nemţilor. Dionisie, c. 177.
   2.   (Regional) Omletă. Cf. Marian,o. ii, 253. Buna... a făcut papară din două ouă. Vlasiu, a. p. 265. Cei din bătătură sftrşiră cu întinsul boţurilor de mămăligă tn tigaia plină cu papară, căci găsiseră la un vecin un boţ de brînză uscată ca să-l puie peste ouă, că e mai săţios. Camil Petrescu, o. ii, 194, cf. h xviii 146, chest. viii 64/7, alr ii 4 082/157, 172.
   3.   (Regional) Mlncare făcută din mălai copt, ceapă şi miez de nucă sau slmburi de dovleac (Peştişani-Tîrgu Jiu). Cf. l. rom. 1961, nr. 1, 22.
   4.   (Regional; în sintagma) Papară acră = mlncare preparată din slănină şi ceapă fierte cu pastă de făină de grlu (Răşinari-Cisnădie). Păcală, m. r. 116.
   5.   (Regional; în sintagma) Papară domnească — delicatesă. Nu mai măntnc, să fie şi papară domnească! Plopşor, v. o. 12.
   —    Pl.: păpări. — Şi: (regional) păpără, popără, pupără s. f.
   —  Din bg. nonapa. Cf. ngr. rz a n i. p a.
   PAPARÎC s. m. v. parpalec.
   PAPARfiŢ s. m. v. parpalec.
   PAPARÎGĂ s. f. v. păpurieă.
   PAPAROÂNĂ s. f. v. paparună.
   PAPARUDĂ 1 s. f. I. 1. (Popular) Fată sau femeie care, în vreme de secetă, îşi înfăşoară corpul (gol) în verdeaţă, cîntă şi dansează pe uliţe şi invocă ploaia, fiind stropită cu apă de ţărani; (regional) mutoaşcă, păpăruie3. [Femeia] aleargă lipan s-adune, Rupe, împrejur tşi pune Şi tocma ca paparuda Viind tşi primi riida. Pann, p. v. i, 159/5, cf. Polizu, lm. Prin sat aleargă paparude, Ţăranca apă le azvtrle. Iosif, patr. 47. Păpăluga, îmbrăcată tn boji, sare, joacă şi ctntă.
915
PAPARUDĂ2
— 75 —
PAPAVERINĂ
 Pamfile, văzd. 137, cf. 135. Are să cheme o paparudă, să-i dea un gologan. G. M. Zamfirescu, sf. m. n. i,
 274. După ce adună banii, paparudele pleacă mai departe şi le aud iar ctntind. Ulieru, c. 125. Plesnesc paparudele din palme, strigă... şi saltă in joc repezit. Stancu, d. 111, cf. h ii 34, 127, 152, iii 294, ix 430, xii 519. Paparudă, rudă, Vino de ne udă, Ca să-nceapă ploaie, Să curgă şiroaie. Teodorescu, p. p. 210. Păpă-lugă! Ieşi din a ta glugă, Suie-n sus la rugă, Secila să fugă. Marian, d. 301. Acu doi ani, pă arşiţa aia mare ..., iacă, intr-o vineri, o păpălugă. Iera-mbră-cată toată cu boji şt sărea şt juca irecind di la casă la casă. Graiul, i, 252. Să-mbracă-n boj. Ş-atunS pleacă prin sat ctntind şi ies muierili şt le udă cu apă. Cîn-tarea lor i-aşa: Rugă, păpărugă, Ia iej dă fie udă C-o găleată d-apă Prăstă lumea toată. arh. folk. iii, 138. O udăcu apă pe papalugă. alrii4 251/520, cf. 4 251/704, 727, 762, 784. + (La pl.) Jocul şi ritualul paparudelor (1). In timpul verii, cind sint seceţi mari, se întrebuinţează multe mijloace pentru a porni ploaia; tntre acestea stnt paparudele, şez. i, 154, cf. der, h iii 22, iv 46, 67, 76, v 438, xi 236, xviii 290, Teodorescu, p. p. 208. + Ziua în care are loc jocul şi ritualul paparudelor (1) şi care este, de obicei, a treia joi după paşti. Cf. Marian, s. r. i, 113. Căluianul se face a treia zi după paşti, in chip de om, care se îngroapă, şi a treia zi, joi, — această joi se numeşte paparudă — se dezgroapă. Pamfile, vXzd. 132, cf. id. j. ii, 253. Paparuda este o zi, în care toată lumea se udă unii pe alţii ca să ploaie toată vara. h ii 177, cf. 4, 15, 90, 121, 208, 228,
 246, iii 76, 314, 373, xi 430, alr ii/i mn 112,
 2 834/682, 769.
   2.   (în superstiţii) Personaj mitologic, închipuit ca o femeie (îmbrăcată zdrenţăros) care, arătîndu-se In lume, aduce ploaia. Noaptea,... toate stihiile năpădesc pe mine...: strigoii, moroii, tricolicii..., ptnă şi papaluga, ptnă şi turca. Alecsandri, t. 616, cf. h ii 34, 83, 170, iii 439.
   3.   (Familiar) Epitet depreciativ pentru o femeie îmbrăcată ridicol sau fardată exagerat; p. g e n e r. persoană caraghioasă. Nu era mai bine să te-nsori cu mine?... spune drept! — Piei din ochii mei, papalugă! Alecsandri, t. 643, cf. Barcianu. Cine-i paparuda asta? Scriban, d., cf. şez. ii, 126.
   4.   (Regional) Persoană care, la nuntă, se îmbracă caraghios şi înveseleşte nuntaşii cu glume, măscări etc. V. măscărici (Poiana Sibiului-Sebeş). alr ii/i mn 81, 2 689/130.
   5.   (învechit şi regional) Momîie (1); p. e x t. epitet dat unei persoane care produce frică, sperietoare. Cf. Pogor, henr. 231. Da ce?... eu o spariu? Stahie stnt? strigoi stnt? papalugă stnt ca s-o spariu? Alecsandri, t. 1 233, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w.
   6.   (Prin Mold.; în forma păpălugă) Epitet depreciativ pentru o persoană înaltă şi foarte slabă. Cf. Scriban, d., alr ii/i h 83/520.
   II.  (Omit.; regional; în forma păpăludă) Lipitoare (Caprimulgus europaeus). Cihac, ii, 251.
   —  Pl. : paparude. — Şi:      (regional) papartigă
 (Pamfile, vXzd. 134), papalâdă (Scriban, d.), papaltigă, păpăltidă (Cihac, ii, 251), păpăltigă, păpărtidă (h ii 83, 90, 246, iii 5, 373, iv 46, alr ii 4 251/704, 727, 762, 784), păp&râgă, babartigă (Pamfile, văzd. 134) s.f.
   —    Din bg. nenepyfla, ncnepyra. Cf. ser. p e -pelj uga.
   PAPABtîDĂ 2 s. f. v. papartigă 1.
   PAPARtîGĂ 1 s. f. (Entom.; regional; şi în sintagma păpărugă lungăreaţă, alr sn iii h 752/36) Buburuză (Coccinella septempunctata). Păpărugă şi păpăruie se numeşte [buburuza], probabil din acea cauză fiindcă coloarea elitrelor sale este roşiatică tocmai ca şi coloarea macului roş, sau, după cum se numeşte planta aceasta în unele părţi locuite de români, paparună şi paparoane. Marian, ins. 108, cf. 107, Pamfile, j. ii, 93, 94, bl
 iv,  98, DM, l. rom. 1961, nr. 1, 22, h xviii 42, com. Marian, Vaida, L. Costin, gr. băn. 154, alr i 1 889,
 alr ii 4 366/36, 53, 76, 334, 346, 362, alr sn iii h 752.
   —  Pl. : paparuge. — Şi :    paparâdă (bl iv, 98,
l. rom. 1961, nr. 1, 22), papalâgă, (bl iv, 98), păparâză (Vaida), păpălâză (Marian, ins. 107), păpărâdă (alr i 1 889/850, 856), păpărtigă, păpănijă (Lexic reg. ii, 112 ; pl. păpăruji, ib.), păpărâză (Marian, ins. 107), peperüge (alr ii 4 366/29), pipiliâgă (alr i 1889/280) s. f., pipirig (ib. 1889/257) s.m., pipirigă (ib. 1 889/270, 278, alr ii 4 366/272, 279), pipirûjà (alr i 1 889/215) s.f.
   —    Etimologia necunoscută. Cf. păpăruie1, pă-păr uţă2, buburuză.
   PAPARTÎGĂ 2 s.f. v. paparudă1.
   PAPARÜIE s. f. v. păpăruie K
   PAPARTÎNĂ s. f. (Bot. ; regional) 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia papaveraceelor : a) mac3 (la) (Papaver somniferum). [Afionul este] o dohtorie ce se face din mustul macului, paparunii, ce aduce somn. I. Golescu, c., cf. Cihac, ii, 6 82, Bujorean, b. l. 387, Borza, d. 123 ; b) mac3 (1 c) (Papaver Rhoeas). Cf. ddrf, Damé, t. 187, Brandza, d. 5, id. fl. 116, Candrea, f. 294, Marian, ins. 108, Bianu, d. s., Panţu, pl., Borza, d. 124. + (La pl.) Floarea (uscată a) paparunei (1), din care se face ceai. Cf. Grecescu, fl. 45. I se dă bolnavului să bea ceai de „paparoane“, adică de flori de mac roşu. Candrea, f. 294, cf. Panţu, pl. Paparoanele stnt florile uscate ale macului roşu de ctmp. Voiculescu, l. 249. Florile macului, cind stnt uscate, se numesc paparoane. şez.
xv,   63.
   2.   Mac-cornut (Glaucium cotniculatum, Glaucium phoeniceum). Cf. Polizu, Negruzzi, s. i, 100, Baronzi, l. 140, Cihac, ii, 682, Barcianu, Panţu, pl., Borza, d. 77.
   3.   Albăstrea (Centaurea cyanus). Cf. Polizu, lm, Alexi, w.
   4.   Rostopască (Chelidonium majus). Cf. Borza,
d. 45.
   —    Pl. : paparune şi paparuni. — Şi : paparoănă, păpariină (Borza, d. 77) s. f.
   —  Din ngr. namrapoCva, bg. nanapyna.
   PAPĂT s.n. sg. (învechit) Papalitate (2). Papatul deveni abia o slabă umbră a trecutei sale măriri. Hasdeu, i. v. xix, cf. Barcianu, v.
   —  Din fr. papat.
   PAP ATÂCI subst. (în sintagma) Febră papataci — boală infecţioasă şi contagioasă care se manifestă prin dureri de cap şi musculare, oboselă şi febră produsă de un virus.
   —    Din [Phlebotomus] pappatasi (sau papatasii), numele ştiinţific al insectei care transmite boala.
   PAPAVERACÉE s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee, anuale şi perene, cu flori solitare sau grupate în inflorescenţe, cu fructul o capsulă sau o nuculă, folosite ca plante de consum, medicinale sau în tehnică ; (şi la sg.) plantă din această familie. Cf. Barasch, i.n. 186, Brandza, d. 4, 5, id. fl. 116, Grecescu, fl. 11, dm, dn 2, der, L. rom. 1961, nr. 2,118,119, 132.
O  (Adjectival) Plantă papaveracee. Scriban, d.
   —  Pl. : papaveracee.
   —  Din fr. papavéracées.
   PAPAVERÎN s. n. v. papaverină.
   PAPAVERfiVĂ s. f. Alcaloid extras din opiu sau preparat sintetic, cu diverse întrebuinţări In medicină, datorită acţiunii sale spasmolitice. Opiul cuprinde mai mulţi alcaloizi care sint ... : morfina, narcotina, narceina, papaverina. Bianu, d. s. 533, cf. Nica, l. vam., Macarovici, chim. cant. 614. Papaverina se prepară din opiu şi este puţin toxică. Belea, p. a. 267, cf. DM, dn 2, DER.
   —  Şi : (rar) papaverfn s. n. Niça, t. vam.
   —  Din fr. papavérine. Cf. germ. Papaverin.
925
PAPĂ1
— 76 —
PAPETAR
  PAPĂ1 s. f. sg. I. 1. (învechit şi popular) Mincare pentru copii (mici) făcută din lapte (sau apă) cu adaos de făină, de griş etc.; p. g e ner, (in limbajul copiilor sau al celor care se adresează copiilor) mîncare (3). Cf. anon. car., lb. Din faşe... a-nceput cu-atila dragoste să-l crească, Irtcll singur... tl hrănea cu papă şi cu pline muiată in vin, întocmai ca o mumă. Pann, A. 4, cf. Polizu. Cobori iute, că ţi-am adus papă. Alecsandri, t. 896, cf. Bianu, d. s., db. iii, 685, PUŞCARIU, L. R. I, 100, 281, BUL. FIL. VI, 182, H IV 22, Gorovei, c. 374. O C o m p u s :       (Bot.; regional)
papa-găinii = păpădie (Taraxacum officinale). Cf. N. Leon, med. 55, Borza, d. 168, corn. Marian. + (Regional; şi în sintagma papă domnească) Delicatesă. Ctnd ţi-a fi foame, borşul isla o să-ţi pară papă. Pamfile, j. ii, 158. Numlnlnc,să fie si papă domnească. Ciauşanu, v. 186.
  2.    (Regional) Numele mai multor mîncări (îngroşate cu făină sau cu mălai):
  a)    Mîncare preparată din mălai şi bucăţi de slănină (Geoagiu-Orăştie). Cf. mat. dialect, i, 263.
  b)    Mincare preparată din smîntînă cu unt şi îngroşată cu mălai (Cernădia-Tîrgu Jiu). Cf. chest. v 154/17.
  c)    Mincare, nedefinită mai de aproape, preparată din mămăligă (Ilva Mică-Năsăud). Cf. chest. viii 21/15.
  3.    (Nordul Mold., Bucov. şi nordul Transilv.) Omletă. Cf. hem 563. Face alivenci, face papă cu smln-ttnă şi cu ouă şi fel de fel de bucate. Creangă, o. 17. Din ouăle acestora fac „papă“. Marian, o. ii, 253, cf. H x 33, xn 302. Şede curca şi se ouă, Şi se ouă două ouă, Să vă facă papă vouă. Marian,nu. 363, cf. şez. ii,
42, vii, 117, i. cr. ii, 218, corn. din Bilca-Rădăuţi şi din Straja-Rădăuţi, chest. viii 64/7, alr sn iv h
1 101, A iv 9, v 14, 15, 20, 33, 35. A făcui o papă din 10 ouă. MAT. DIALECT. I, 184.
  4.    (Regional) Mincare ciobănească preparată din caş şi urdă prăjite împreună. [Păstorii] clteodată mănlncă sorbeală..., balmoş, coclrţă, zăvtrdacă şi papă. Precup, p. 17.
  5.    (Prin sudul Transilv.) Mălai amestecat cu apă, care se dă ca hrană puilor mici (de găină). Cf. alh ii 4 106/157, cv 1952, nr. 3, 42, mat. dialect, i, 263.
  6.    (Prin sudul Transilv. şi prin Ban.; şi în sintagma papa. puietului, chest. vi 95/20, 30) Lăptişor-de-matcă. Cf. ib. 94/13.
  II.   (Prin nordul Transilv.) Urdoare. CI. bl vi, 188, alrm i/i h 24. Are papă pi la uoc. alr ii/i h 17/219.
  —   Lat. pappa.
  PAPA 2 s. m. Şeful bisericii romano-catolice (şi al statului Vatican); (învechit, rar) papij. Palriarşii cărei era purtători sflritului săbor a toată lumea, era aceşlea: Silivestru, papa den Roma, Alexandru den cetatea lu Costandin. Coresi, ev. 183. întru vremea aceaia, muri papa Adrian den Rim. Moxa, 382/11. în zilele acestui domnu, fu săbor mare tn Florenţia.. . Şi de ţara noastră încă au fostu trimis pre Grigorie Ţamblac. Iar de la apus, singur papa Ilristofor cu gardinalii. Ureche, l. 72. Supt oblasiia papei de Rim... au dat aşa un tatl pre fecioru-şi. prav. 296. Dispulaţia preafericitului papei lui Silvestru cu Zambri, jidovul vrăjiloriul (cca 1650). gcr i, 146/21, cf. Simion dasc., let. 25. Avrelian, împăratul Rimului, cind omori, tn cetatea Rimului, pre sflntul papă Alexandr. Gheia În. 2r/17. După săvtrşenia               svlntului papa de
Alexandria..., s-au hirotonii... arhiepiscopu Alexandriei. Dosoftei, v. s. noiembrie 109r/28, cf. septembrie 23r/18, decembrie 248r/4. Leşii au agiunsu... şilapdpa. Neculce, l. 58, cf. 108, 274. Pomenirea... părintelui nostru Agaton, papa de Rtm (a. 1698). gcr i, 321/9. Turburata stăplnire a papei iasle pricină dejghinării besearicilor (a. 1699). id. ib. 328/10, cf. 332/8. Papa... nu numai la ale bisearicii şi la clirici iasle mai mare şi să ameaslecă, ci şi la ceale mireneşti şi la stăptniri. C. Cantacuzino, cm i, 60, cf. R. Popescu, gM i, 241. Papa vinde darurile sfinte, Qudai-Deleanu,
ţ. 223, cf. id. lex., lb. Papa ti dele mina. cr (1846), 271/35. Va invita pe papa a lua sub proiecţia sa pe prinţul şi staturile sale. Bălcescu, m. v. 69, cf. 15, 36, 43, 199. Izraeliţii... prepară o adresă către papa. cr (1848), 23/12, cf. Polizu. Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta. Eminescu, o. i, 146, cf. ddrf. El scrie tn două rlnduri papei. Xenopol, i. r. v, 125, cf. iii, 69, 72, Alexi, w., Severin, s. 51. Aceste glorioase instituţii... ţineau odinioară piept regilor şi papilor. Sadoveanu, o. vi, 242, cf. xii, 221, 222, 336. Sanctitatea sa papa ar fi primit cu multă consolaţie ştirea unei atari convertiri. Călinescu, s. 23. Papa, imediat după alegere, îşi ia un nume diferit de cel pe care-l purta înainte. Graur, n. p. 105, cf. dm, dn 2, der. <£> Legea papei = religia romano-catolică.
 —   PI. : papi.
 —   Din slavonul nana, lat. papa.
 PAPĂDÎE s. f. v. păpădie.
 PĂPÂL s. m. v. păpălău.
 PAPAlAU s. m. v. păpălău.
 PAPANDEC s. n. v. papăndccăl.
 PAPĂNDÎCĂL s.n. (Ban., Transilv. şi Bucov.) Carton ; mucava (!)• Arcie d-a groasă, poptndecl. alr ii 3 666/2, cf. alr sn iv h 919, Lexic reg. 106. Un capac de papăn-dec. mat. dialect, i, 184. + (Prin Bucov.; în forma paplndecă) Carton gudronat. Cf. Lexic reg. ii, 127.
 —     PI. : papăndecăluri. — Şi : păpăndec s. n., papăn-declă (alr sn iv h 919/27) s. f., păpăndecli (ib. h 919/228), papandeeăl (ib. h 919/105), papandeclu (mat. dialect, i, 84), s. n., papînd£că (Lexic reg. 106,
 ii, 127) s. f., popîndecl, popundecăl (alr sn iv h 919/260) s. n.
 —   Din germ. Pappendecltel, magh. papondekli.
 PAPĂND£glA s. f. v. papăndecăl.
 PĂPĂNDECLI s. n. v. papăndecăl.
 PApArADĂ s. f. v. păpăradă.
 PAPĂrA s. f. v. papură 1.
 PAPCĂ s. f. (Ornit.; regional) Raţă (Anas). Cf. Pascu, s. 232.
 —   PI. : ?
 —   Etimologia necunoscută.
 PAPEGIOAHE s. f. pl. (Bot.; regional) Pupezele (Lapyrus vernus). Cf. Borza, d. 77.
 —   Etimologia necunoscută.
 PAI’EL s. m. v. păpălău.
 PAPALA s. f. v. păpălău.
 PAPÎXCĂ s. f. 1. (Prin Olt.) Fată care ştie să se îmbrace şi să se comporte în mod corespunzător. Cf. arh. olt. vi, 108.
 2.    (Regional) Femeie neserioasă (Cepari-Curtea de Argeş). Cf. Udrescu, gl.
 —   Pl. : papelci.
 —   Etimologia necunoscută.
 PAPELCRAUT subst. (Germanism învechit) Nalbă
 (1)   (Malva). Ia: nalbă sau papelcraut. Calendariu (1814), 184/23.
 —   Pl. : ?
 —   Din germ. Pappelkraut.
 PAPERINA s. f. (Bot.; învechit, rar) Scînteiuţă (Anagallis arvensis). Cf. Borza, d. 18.
 —   Accentul necunoscut. — Pl. : ?
 —   Etimologia necunoscută. Cf. ngr. Ttarcepiva.
 PAPETAR, -A s. m., adj. 1. S. m. Fabricant sau vînzător de articole de papetărie (1); (în dicţionarele din ţrecut) papetjer, Qf. Alexi, w,
944'
PAPETĂRIE
— 77 —
PAPIR
 2. Adj. Care se foloseşte la fabricarea hîrtiei. Se vor construi... fabrici cu o capacitate totală de circa 360 000 tone/an celuloză şi semiceluloză papetară. Scînteia, 1960, nr. 4 837. Ceiuloză papetară pentru hirtie şi cartoane, ib. nr. 4 850. <0> Produs papetar = a) produs sub formă de foi sau de obiecte presate, obţinut din pastă de fibre celulozice. Cf. ltr 2, der ; b) produs obţinut prin prelucrarea cartonului, a hîrtiei sau ă mucavalei. Cf. ltr 2, der.
 —   PI. : papetari, -e.
 —   Derivat regresiv de la papetărie.
 PAPETĂRlE s. f. 1. Magazin sau secţie Intr-o librărie în care se vlnd caiete, hîrtie, creioane, peniţe etc.; articolele care se vind într-un astfel de magazin. Cf. Barcianu, Alexi, w., nom. prof. 59. în faţă... era locuinţa patronului, iar pe dreapta depozitului de hîrtie, de mucava şi de accesorii pentru papetărie. Pas, z. i, 264, cf. ltr 2, DM.
 2.  (Rar) Fabrică de hîrtie. Cf. cade, Schiban, d.
 3.  (Rar) Editură, nom. prof. 59.
 —   PI. : papetării. — Şi: (rar) papeterfe s. f.
 —   Din fr. papeterie.
 PAPETERÎE s. f. v. papetărie.
 PAPETlfiR s. m. (în dicţionarele din trecut) Papetar (1). Cf. Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade.
 —   Pronunţat: -ti-er. — PI. : papetieri.
 —   Din fr. papetier.
 PAPICÂŞ s. n. v. papricaş.
 PAPICfiSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Papal. Trupele papiceşli s-au tras acum spre partea nordului, pină la Ferara. cr (1832),
 —   PI. : papiceşli.
 —   Papă 2 + suf. -icesc.
 PAPICI s. m. pl. (Bot.; prin Transilv.) Dediţel de pădure (Anemone silvestris). Cf. Borza, d. 19.
 —   Accentul necunoscut.
 —   Din magh. pâpics.
 PAPICtÎŢ s. m. (Rar) Diminutiv al lui pap a. Doamna Giuseppe nu se apropie de papicul. Vinea, l. ii, 306.
 —   Pl. : papicuţi.
 —   Papa + suf. -icuţ.
 PAPÎE s. f. v. păpie.
 PÂPIJ s. m. (învechit, rar) Papă 2. Săboarele sw[i]nfe din toată lumea: cile, cînd şi unde şi la ce-mpărat şi la ce papij şi patriarh,... toate le vei afla inir-aceaste praveţe. Dosoftei, v. s. decembrie 248v/2.
 —   Din slavonul nanfJKt, pol. papiez.
 PAPILAR, -Ă adj. Cu papile, format din papile. Cf. Barcianu, Alexi, w., Scriban, d., ltr2, dm, dn2.
 —   Pl. : papilari, -e.
 —   Din fr. papillaire.
 PAPÎLĂ s. f. 1. (Anat.) Mică proeminenţă conică a pielii, a unor mucoase sau a feţei interne ori externe a unui organ. Acestea rădicări se numesc papilele gustătoare. antrop. 167/16, cf. 26/3, 27/25. Din aceste scosături..., unele... sint pline şi negăurite, acestea sini papilele. Kretzulescu, a. 280/9, cf. 269/2, 448/23. Aceste papile sint ele ceva mai aspre la alte animale? Barasch, i. n. 242. Papilele dermului se atrofiază iar vasele lor încearcă, de asemeni, modificările obişnuite In ţesuturile bătrtnilor. Parhon, b. 59, cf. 63, 65, dm,
 DN 2, DER.
 2. (Bot.) Mică ridicătură conică pe stigmatul plantelor. Căzut pe sligmaiă, grăuntele de polen se fixează între papilele stigmatei şi emite un tub polinic. Sandu-Aldea, s. 145, cf. dn2 .
 —   Pl. : papile.
 —   Din lat. papilla, fr. papille.
 PAPILIONACEU, -£e s. f„ adj. 1. S. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate care are corola asemănătoare cu aripile unui fluture; (şi la sg.) plantă din această familie. Cf. Brandza, d. 100, id. fl. 71,
 ENC. AGR., DM, DN 2.
 2. Adj. (Despre corola unor plante) Care seamănă cu un fluture sau cu aripile unui fluture; (despre plante) care are o asemenea corolă. Avem şi caliciu şi corole neregulate polisepale şi polipetale, iară in diferite forme, s[pre] efxemplu], forma papilionacee, precum mazere, fasole. Barasch, b. 25. Corola neregulată, papilionacee. Grecescu, fl. 14. Subdiviziunea leguminoaselor, avind corola papilionacee. ds 214. Am observat... o plantă mare cu floarea galbenă, ca un struguraş papilionaceu. Sadoveanu, o. ix, 289.
 —   Pronunţat: -li-o-, — Pl. : papilionacei, -cee.
 —   Din fr. papilfonac6.
 PAPILOM s. n. (Med.) Tumoare epitelială benignă care se formează pe piele şi pe mucoase. Cf. dn.2, der.
 —   Pl. : papiloame şi papilomuri.
 —   Din fr. papillome.         ,
 PAPILltiTĂ s. f. v. papiotă.
 PAPILdS, -OASĂ adj. (Bot.) Acoperit cu papile
 (2). Cf. Grecescu, fl. 90, 225.
 —   Pl. : papiloşi, -oase.
 —   Din fr. papllleux.
 PAPIL(ÎTĂ s. f. v. papiotă.
 PAPÎiVĂ s. f. (Popular) Femeie desfrlnată. Unul pe altul nu se ştia cum se jefuiesc de acea hoţoaică de papină. Gorjan, h. ii, 204/4, cf. Polizu, hem 2 666. Cind e-ndirjit... îi zice ce-i vine la gură, adică: ... tiritură, papină, paţachină. Jipescu, o. 56, cf. ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w., cade.
 —   Pl. : papine.
 —   Din bg. namuni.
 PAPlOX s. m., s. n. 1. S. n. Un fel de cravată bărbătească înnodată în formă de aripi de fluture. Cf. dm, dn 2. înspre masă, venise un bărbat rotofei, cu papion, îmbrăcat in smoking. Bahbu, ş.n. ii, 78.
 2. S. m. (Rar) Specie de cîine pitic cu urechile lungi, clăpăuge, cu părul lung de diferite culori. Cf. enc. vet. 714.
 —     Pronunţat: -pi-on. — Pl. : (1) papioane şi (2) papioni.
 —   Din fr. papillon.
 PAPlâTĂ s. f. 1. Sul mic de hirtie pe care femeile îşi răsucesc părul pentru a-1 bucla. V. moţ1 (I), b i g u d i u. Adio, scumpă şi nepreţuită modistă!... înger cu bonetă şi cu papiliote, care-mi îndulceşti viaţa. Alecsandri, t. 1 105, cf. 333, Alexi, w. Slrujituri blonde, ca nişte papiliote desfăcute, zăceau aruncate in toate părţile. Anghel, pr. 82. Ţaţa Eliza... apărea răzbunătoare în pragul uşii, cu părul in papiote. Brăescu,
 a.  30. Nevasiă-sa, cu părul rar, spălăcit, împodobit cu papiote de hirtie, se învîrtea în jurul lui, agitată. T. Popovici, s. 264, cf. a ix 6.
 2. Sul mic de hîrtie pe care se înfăşoară aţa de cusut; p. e x t. aţa de cusut înfăşurată pe acest sul (împreună CU sulul). Cf. LTR 2, DM, DN2.
 —     Pronunţat: -pi-o-. — Pl. : papiote. — Şi: (învechit şi regional) papilotă (Alexi, w., a ix 6), (învechit) papiliotă s. f.
 —   Din fr. papiliote.
 PAPÎR s. n. 1. (Transilv., Maram., Ban. şi Bucpv.) Hîrtie. Cf. anon. car. Papir sau hirtie. Şincai, î. 46/16. Daţi-m, rogu-vă, negreală şi papiră (artie). Calendariu (1794), 29/3, cf. drlu. Iobăgiţele trebuie să dea trenţe
964
PAPIRĂ
— 78 —
PAPISTAŞ
 (zdreamfe, ctrpe, tize, petice) pentru morile de papir. Bariţiu, p. a. i, 477, cf. Polizu, Barcianu, Alexi, w., bl vi, 180, cv 1949, nr. 3, 34. De-ar fi ceriu piporuş, Şi bădiţa notaruş, Totuşi nu s-ar putea scrie Traiul nostru din pruncie. Mîndrescu, ung. 97. Mindramea, de mtndră mare, Nici obiele-n cizme n-are, Că se-ncalţă cu htrtie, Ca să-mi fie dragă mie; Şi se-nealţă cu popir, Nu mi-i dragă nici un fir. şez. xx, 36, cf. corn. din Hereclean-ZXlau şi din Lugaşu de Jos-Oradea, alr ii/i MN 31, 2 183/279, alr ii 3 404/279, 334, 346, 353, 5 757/349, alr sn iv h 918, Lexic reg. ii, 74. O (Ca termen de comparaţie, sugerează ideea de subţi-rime) Moi aluatu şi-l frămlnf bine. Iei druga şi-l suSi păn-o faSi ca papiru. Gregorian, cl. 48, cf. Lexic reg. 106. + Foaie de hîrtie scrisă; s p e c. scrisoare. Bătrtnul scoase din buzunarul paltonului său o mulţime de papire, începu a le parcurge repede şi a se ocupa cu ordinarea lor. f (1871), 148. Să-i dai papirul ăsta chiar astă-dimineaţă- Alecsandri, ap. Şăineanu, d.u. Veste acasă a trimis, Popiruş cu stnge scris. Mîndrescu, ung. 97. + (Prin Transilv.) Registru, condică. Morţii tăi de notartş, Că m-ai scris la popirtş. folc. transilv.
 i, 419. + Foiţă de ţigară. Pacioc am, da n-am papir. ev 1950, nr. 11-12, 40, cf. nr. 4, 33, nr. 5, 31. Ţigară făcută din popiruş. alr i 1 539/278, cf. 1 540, alr sn iv h 918, a v 15, Lexic reg. 106. Dă-mi un popir să-mi răsucesc o ţigară, mat. dialect, i, 187, cf. Lexic reg. ii, 74. + (Transilv. şi Maram.) Carton; mucava
 (1). Tablă de popiroş. alr sn iv h 919/346, cf. ib. h 919. + (Prin Transilv.; la pl.; în forma popiruşe) Specie de nuci cu coaja foarte subţire. Cf. enc. agr.
   2. (învechit, rar) Papirus (1). Au interesat pre a sa i[nălţime] mai cu seamă o rolă de papir eghiptinesc. ar (1829), 141721.
   —    Pl.: papire. — Şi: (regional) papiră s. f., papiros (cv 1949, nr. 3, 34; accentul necunoscut) s. n., papi-ruşe (enc. agr. ; accentul necunoscut) s. f. pl., păpfr, păpiros (anon. car. ; accentul necunoscut), păplruş (Mîndrescu, ung. 97; accentul necunoscut), piporos (cv 1949, nr. 3, 34; accentul necunoscut), piporâj (alr ii 3 666/310), piportiş, poapir (alr i 1 540/305), popir (pl. şi popiruri, ib. 1 540/85, 361), popirîş (accentul necunoscut), popiroş (ib. 1 540/354; accentuat şi poplros, alr 1 1540/354), popiroş (accentuat şi popiroş, ib. 1 540/278, 343), popirîş (accentuat şi popiruş, ib. 1 539/34, 278 ; pl. şi popiruşuri, ib. 1 540/283) s.n., popirtişă (alr ii 3 404/279) s. f.
   —    Din germ. Papier, magii, papir. — Variantele cu -oş, -uş, -uj < magh. papir6s.
   PAPfRĂ s. f. v. papir.
   PAPIRÎSC, -EĂSCĂ adj. (învechit, rar) De hîrtie. Cf. DRLU.
   —  Pl.: papireşti.
   —  Papir + suf. -esc.
   PAPIRlG s. m. v. pipirig *.
   PAPIROL6G s. m. (Rar) Specialist în papirologie. Cf. DN a.
   —  Pl.: papirologi.
   —  Din fr. pnpyrologue.
   PAPIROLOGÎE s. f. Ramură auxiliară a ştiinţei istorice care studiază papirusurile (1), precum şi documentele scrise pe pergament, lemn şi alte materiale.
 Cf. DM, DN 2, DER.
   —  Din fr. papyrologie.
   PAPIROS s. n. v. papir.
   PAPfRlTS s. n. 1. Material sub formă de foiţă, fabricat din tulpina papirusului (2), pe care se scria mai ales In antichitate; (învechit, rar) papir (2). Dar pe toate foile de papirus şi pe toate făşiile de pergament nu s-a făcut atlla artă in două civilizaţii antice
 întregi, cită se face într-un an numai pe hîrtie de la Letea. Caragiale, o. iii, 78, cf. cade. Să facă socoteala pe o foaie de papirus. Sadoveanu, o. xi, 584, cf. dm, dn 2, der. + Manuscris pe papirus (1). Reconstituire a unui papirus rămas neatins de flăcările ce an mistuit biblioteca din Alexandria. Ardeleanu, u. d. 54,
cf. CADE, DM, DN 2, DER.
   2. Plantă erbacee acvatică, cu tulpina formată din foiţe membranoase, care creşte mai ales în Delta Nilului şi în Africa centrală (Cyperus papyrus). Cf. cade, dm, dn 2. Unele state au plantat iarba alfa, bambus, papirus, v. rom. iunie 1960, 65, cf. der.
   — Pl. : papirusuri.
   — Din lat. papyrus, fr. papyrus.
   PAPIRUŞE s. f. pl. v. papir.
   PAPÎSM s. n. (învechit) Catolicism; supunere, aderare la autoritatea papei2. Crescut în Spania, în acea ţară clasică a papismului, el fu In toată viaţa lui jucăria viclenelor uneltiri ale iezuiţilor. BXlcescu, m. v. 36. Lordul... a fost tăiat... pentru vinovăţie de papism şi de rebelie. Negruzzi, s. iii, 281. Dispreţuia fanaticul papism al noului rege polon. Hasdeu,
1. v. 111. Papismul introdusese oficialitatea latinităţii. id. i.c.i, 43, cf. Barcianu, v. Domnirea papismului care — inamic a tot ce răspîndeşte lumina — persecuta încă din început dezvoltarea artei teatrale. f (1872), 244, cf. Alexi, w., cade, dm, dn 2.
   — Din fr. papisme.
   PAPÎST, -Ă s. m. şi f., adj. (Astăzi rar) 1. S. m. şi
f. Catolic. Papiştii nu lăsară pe poloni să scrie cu slovele lor. Negruzzi, s. i, 347, cf. Barcianu, v., cade, BUL. FIL. VI, 43, ScRIBAN, D.
   2. Adj. Catolic. Cf. Scriban, d.
   — Pl.: papişti, -ste.
   — Din fr. papiste.
   PAPISTĂŞ, -Ă s. m. şi f., adj. (învechit şi regional, mai ales în Transilv.; adesea depreciativ) I. S. m. şi f. Catolic. Ţeara Podoliei..., avlnd mare zearoă şi price cu papistaşii pentru lege, aştepta cu bucurie pe Mihai Vodă să vie, ştiindu-se de o lege cu dînsul. M. Costin, let. 1, 223/3. Războiul acesta s-au tîmplat în zua svintului Martin, ce-l sărbază papistaşii. N. Costin, l. 449. Le zic papistaşi, adecăte mai mult cred Intr-ale papei, dectt într-ale adevărului.
G.   Cantacuzino, cm 1, 61. Toma Spiţeru era de lege papistaş (a. 1741). Uricariul, v, 420/13. întrebările lui Panaiot filosoful cu Azmet pipistaşu (a. 1792). cat. man. 1, 630, cf. Klein, d. 402. Popistaşi foarte puţin au remas. Maior, ist. 255. într-acest oraş sînt şi trei biserici frumoase, una a papistaşilor, alta a uniţilor şi a treia a neuniţilor. Golescu, I. 12, cf. lb. După acea de pe urmă statistică, s-au aflat la Hina 64 327 hi-nezi creştini, papistaşi avînd 40. cr (1832), 12728. Iaca frumoasele isprăvi ale învăţăturii papistaşilor. Negruzzi, s. i, 13. cf. Barcianu, v., lm. Oare Clara asta să nu fie o sftntă de a papistaşilor? I. Negruzzi, s. 1, 135, cf. Philippide, p. 64. Această partidă din Muntenia pretexta a se teme că, sub papistaşi, să nu piară libertatea religioasă de care se bucurase sub turci. Xenopol, i. r. v, 147, cf. iii, 71. Te trudeşte papistaşa cu grozavul ei blestem? Davila, v. v. 180. Să-i fi luai dracul de papistaşii AgÎrbiceanu, a. 36. L-or duce în grabă la popii unguri, ca să fie el cu papistaşii lui. Sadoveanu, o. x, 94. Toţi ne-am trezit mai bătrîni cu treisprezece zile, numărînd zilele, sărbătorile şi posturile după moda papistaşilor. id. ib. 588, cf. v, 602. Cu transportul tributului românesc, era însărcinat un preot ardelean..., jumătate papistaş. Arghezi, b. 32. Un prinţ român nu poale să fie papistaşi se supără Hangerlioaica. Călinescu, s. 25, cf. dm. Cu papistaşii şi reformaţii nu voia să aibă de-a face. T. Popovici, se. 24, cf. Vaida, Caba sXl., alr ii/i mn ,103, 2 775. <0> (Adjectival) Apor ti era inemic 'de moarte,
975
PAPISTAŞESC
— 79 —
PAPOS
ca şi ceilalţi domni papisiaşi. Bariţiu, p. a. i,
 250. Nu mai poate fi îndoială asupra rtnduielii acelui călugăr papistaş. Sadoveanu, o. x, 254, cf. xn, 373. + (Regional, depreciativ) Greco-catolic, unit. Gf. bul. fil. vii—viii, 378, alr ii/i mn 104, 2 777/36, 316. + (Regional; In forma popistaş) Sas (luteran) (Poiana Sibiului-Sebeş). alr n/i mn 103, 2 775/130. + (învechit şi regional) Ungur (catolic). Radul Negrul Vod[ă]... rădicatu-s-au... cu toată casa lui şi cu mulţime de năroade, romdn[i], papistaş[i], snş[i], de tot feliul de oameni (a. 1650—1675). gcr i, 189/18, cf. Slavici,
 0. ii, 14. + (Rar) Eretic. Cf. Scriban, d.
   2. Adj. Catolic. Cf. Barcianu, v. Unirea cu biserica papistaşă a pătruns mai greu tn Banat ca in Ardeal. Molin, r. b. 419. Dincolo este o mănăstire papistaşă. Vlasiu, d. 232.
   —     PI.; papistaşi, -e. — Şi: popistaş, -ă, (învechit) pipistăş, -ă, (regional) papistrăş, -ă (alr ii/i mn 104,
 2 777/36), popiştăş,-ă (ib. mn 103, 2 775/130) s. m. şi f., adj.
   —  După magh. păpista.
   PAPISTAŞESC, -EĂSCĂ adj. v. papistăşesc.
   PAPISTĂŞESC, -EĂSCĂ adj. (Adesea depreciativ)
 1. (învechit şi regional, mai ales în Transilv.) Catolic. Au luat multe biserici luterăneşti şi caloineşti den Ţara Ungurească dă Sus, de le-au făcut papistăşăşii. R. Popescu, cm i, 411. Şl era cu adevărat călugăr papistaşesc, căci pentru ca să amăgească şi să agonisească cinste, ce nu făcea? (sec. xviii). Arhiva r. i, 158/26. Dintre aceştia, doi au fost preoţi (papistăşeşti). Şincai, hr. ii', 316/36, cf. 305/27, Klein, d. 152. Un profesor popistăşesc din Bălgrad... judecată au dat. Maior, ist. 258/32. Au trecut în legea papistăşască. Dionisie, c. 211. Alfons Carilio scria atunci... că mulţi... au venit la credinţa papistăşească. BXlcescu, m. v. 141, cf. Polizu, Barcianu, v. Asta-i o limbă calvinească şi păpistăşească, şi îndată ce-o tnveţi, te zăpăceşti. Slavici, n. i, 161, cf. ddrf, cade. Cum pot eu, prinţesă rumănă, să intru cu urmaşul familiei Hangerliu intr-un cimitir papistăşesc? CXlinescu, s. 26,
 cf. DM.
   2. (Rar) Eretic. Cf. Scriban, d.
   —     PI.: papistăşeşti. — Şi: (Învechit) papist»ş£se, •eăscă, păpistăş6sc, -eăscă, popistăşise, -eăscă adj.
   —  Papistaş + suf. -esc.
   PAPISTĂŞÎŞTE adv. (Rar) Ca la catolici; în felul catolicilor. Cf. Polizu, Scriban, d. In cleştarul firidei din paraclis strălucea o mitră de aur, mai lată tn betelia frunţii decît orice altă mitră şi tiară, şi înaltă aproape papistăşeşte. Arghezi, b. 117.
   —  Papistaş -f suf. -eşie.
   PAPISTĂŞÎ vb. IV. T r a n z. şi refl. (învechit şi regional) A (se) catoliciza. Alţii, acolo rămiind, să papistăşescu. C. Cantacuzino, cm i, 4,1. El este episcop unit de lege grecească, dar Intru adevăr era episcop rusesc papistăşit. Şincai, hr. iii, 165/9. Călugări de-ai papei cutreierau ţările şi cereau să le papistăşească. ISPIRESCU, ap. CADE, Cf. DDRF, DM.
   —     Prez. ind.: papistăşesc. — Şi: (învechit) păplstăşi vb. IV.
   —  V. papistaş.
   PAPISTĂŞÎE s. f. (învechit şi regional; adesea depreciativ) Papalitate (2); catolicism. Ce iaste păpis-iăşia sau ce zice papa, pentru dtnsa, că iaste şi pentru ce? (a. 1699). gcr i, 328/29. A pribegit... [din Ardeal] din pricina păpistăşiei. CreangX, o. 189, cf. ddrf, cade, Scriban, d., dm, sfc iv, 297.
   —  Şi: (învechit) păpistăşie s. f.
   —  Papistaş + suf. -ie.
   PAPÎSTIC, -Ă adj. (învechit, rar) Catolic. Barcianu, v.
   —  PI.: papistici, -ce.
   —  Din germ. papistisch.
  PAPISTRĂŞ, -Ă s. nu şi f., adj. v. papistaş.
  PĂPIŞTE s. f. (Regional) Om lacom, apucător (Stăneşti-Curtea de Argeş), l. rom. 1959, nr. 2, 54.
  —  PI.: papişti.
  —  Papă 1 + suf. -iste.
  PAPIŢĂ adj. (Familiar; cu sens neprecizat, probabil) Mîncăcioasă. Cam papiţă cucoana şi cam rea, cum o arăta faţa. în scl 1969, 133.
  —  Accentul necunoscut. — PI. : papiţe.
  —  Cf. p ă p a.
  PAPÎNDfiCĂ s. f. v. papăndecăl.
  PĂPLĂMĂ s. f. v. plapumă.
  PAPLEAGĂ s. f. (Regional) Femeie proastă (Stîl-peni-Cîmpulung). Udrescu, gl.
  —  PI.: paplege.
  —  Etimologia necunoscută. Cf. b 1 e g.
  PAPLEC s. m. (Regional) Papuc1 (I); pantof vechi (Frumoasa-Zimnicea). cv 1950, nr. 3, 36.
  —  Accentul necunoscut. — PI. : papleci.
  —  Etimologia necunoscută.
  PAPIifN s. n. v. poplin.
  FAPLOĂMĂ s. f. v. plapumă.
  PÂPLOMĂ s. f. v. plapumă.
  PAPI.ONĂ s. f. v. plapumă.
  PĂPLUMĂ s. f. v. plapumă.
  PAPOĂRĂ s. f. (Regional) Urdoare (mare) (Voşlo-beni-Gheorghieni). Cf. dr. ix, 430, alrm i/i h 24/576.
  -PI.:?
  —  Etimologia necunoscută.
  PĂPORĂ s. f. v. papură1.
  PAPâRNIŢĂ s. f. (Regional, mai ales în Munt.)
  I. Coş împletit din papură1 (1); p. g e n e r. coş (din nuiele); (rar) papură1 (1). Cf. Barcianu, cade. Doamna... coborî din tren, depunindu-şi paporniţa pe un ciot de copac uitai in marginea terasamentului. P. Constant, o. 54, cf. Scriban, d. Şi mai e ceva de papură: paporniţa... care constituie un ambalaj proaspăt şi curat, mai frumos decît o ladă, mai flexibil, mai elastic şi mai răcoros. Arghezi, b. 39, cf. 38. Bocăniră pe pietrele sparte ale trotuarului paşii unei muieri grase, cu o uriaşă paporniţă goală. Stancu, r. a. i, 159. Muierile cu paporniţele pline se supăraseră că pierdeau piaţa. Barbu, p. 49, cf. ltr 2, dm, i. cr. v, 279, aer n/872.
  2.   Sticlă Îmbrăcată cu Împletitură de papură1 (1). Toate aceste mezelicuri erau aşezate după o regulă militară, avînd, la fiecare distanţă de două palme, ciie o carafă cu vin galben de Drăgăşani, cu pelin roşu din viile mănăstirei Bistriţa şi cu vinuri orientale de diferite colori şi gusturi, fără a lipsi paporniţile cu anason de Chio. Filimon, o. i, 186, cf. ddrf, Barcianu, Alexi,w., Pascu, s. 268, cade. Există... crapii umpluţi cu stafide şi coconari, paporniţe cu anason de Chio.
  C. Petrescu, c. v. 77, cf. Scriban, d., dm.
  —    PI.: paporniţe. — Şi: (regional) popdrulţă s. f.
  i. cr. v. 279.
  —  Papură 1 + suf. -orniţă. Cf. Graur, e. 33.
  PAPOROTNEC subst. (Bot.; regional) Obligeană (Acorus calamus). Cf. Borza, d. 11.
  —  Accentul necunoscut. — PI. : ?
  —  Etimologia necunoscută.
  PAPdS s. n. v. popas.
998
PAPR1CA
— 80 —
PAPUC1
   PAPRICÂ vb. I. T r a n z. (Transilv. şi Maram.) A pipăra (cu boia de ardei). Cf. alr i 733/333, alr ii 4 094/157, 172, 219, 228, 235, 250, 260, 272, 279, 346, 349, 353, 362, 365. Mi-am papricat tare zama. mat. dialect, x, 87, cf. 187.
   —  Prez. ind. : paprichez. — Şi :    poprică   (alr   ii
 4  099/250 ; prez. ind. şi poprlc, ib.) vb. I.
   —  V. paprică.
   PAPRICÂŞ s. n. 1. Un fel de tocană (cu multă boia de ardei roşu şi adesea cu găluşti de făină); (regional) paprică (3). V. g u 1 a ş. Am mtncat tntăia dată papricaş, un fel de ciulama ungurească, ardeiat să-ţi scapere gura şi să-ţi usture sufletul. Codru-Drăguşanu, c. 29. Puse [pe masă] păne, o craliţă cu papricaş şi mai multe cane cu vin. conv. lit. xvii, 157, cf. Alexi, w. Intre timp însă, doamna Herdelea găsi destulă vreme... să le servească la amiază un papricaş cum n-au pomenit ei. Rebreanu, i. 414, ci. Molin, r. b. 289. Puţin lucru
 e. .. să măntnci două porţii de papricaş, la birt unguresc? Stănoiu, c. i. 54. Petrea se învăţase să se bucure de-o zeamă de pui cu usturoi, de-un papricaş cu sminttnă, de-o mămăligă cu brlnză. v. rom. iulie 1953, 122. Unele familii poartă cu mtndrie faima sarmalelor, altele a papricaşului cu găluşti. Vornic, p. 12. Ctnd laie un pui sau o raţă şi face tocană, o numeşte papricaş. H iv 179, cf. vi 215, ix 43. Bin-ai vinit bace Mihai, t'e aşteptăm cu cttă popricaş şi vin bun. Alexici, l. p. 239, cf. corn. din Timişoara, chest. viii 8/2, 9/34, alr sn iv h 1 095, mat. dialect, i, 87. + (Regional; în forma popricaş) Friptură de pui (Petreştii de Jos-Turda). Cf. alr ii
 4  070/250.
   2. (Mold.) Boia (de ardei). Şi-n prăvălia de alături intră gospodine grăbite ca să cumpere papricaş ori zahăr. Sadoveanu, o. x, 384. Pune... papricaş să-i facă culor. alr ii 4 099/531, cf. alr sn iv h 1 107.
   —     Accentuat şi : păpricaş. — Pl. : papricaşuri. — Şi: (regional) papicăş (alr ii 4 099/605, alr sn iv h 1 107), păprîcăş (chest. viii 9/34), popricâş, (prin metateză) prăpicâş (alr sn iv li 1 095/47) s. n.
   —  Din magii, paprlkăs.
   PAPRICÂT, -Ă adj. (Transilv. şi Maram.) Piperat
 (11). Ne ducea moşneagul la un birt bun, gospodăresc, unde ne ospăta cu supă caldă, cu tocană d-aia popricată, ungurească, si cu friptură. Moroianu, s. 22, cf. alr
 ii 4 100/219,'260, 279, 362.
   —  Pl. : papricaţi, -te. - Şi: popricăt, -ă adj.
   —  V. paprica.
   PÂPRICĂ s. f. 1. (Transilv.; şi în sintagma paprică verde, Borza, d. 39) Ardei (Capsicum annuum); p. r e s t r. fructul comestibil (de culoare roşie) al acestei plante, întrebuinţat ca aliment sau condiment. Cf. LB, POLIZU, HEM 1 515, ClHAC,'II, 246, LM, BrANDZA, fl. 342, Barcianu, Gheţie, r. m., N. Leon, med.192, Bianu, d. s., Panţu, pl„ dm, com. din Lugaşu de Jos-Oradea, alr sn iv h 1 099, a iii 9. Am cumpărat tri poprici de un leu. mat. dialect, i, 87, cf. 187.
   2.    (Transilv.) Boia (de ardei). Ardeiul măcinat se numeşte paprică. hem 1 515, cf. ddrf, Alexi, w., cade. Imbuctnd ia aşa nişte hartane de slană crudă, tăvălită prin sare şi prin paprică. C. Petrescu, r. dr. 131. Cum se scula dimineaţa, înghiţea ctteva linguri mari de unsoare de porc, fără pline, numai cu paprică. T. Popovici, se. 565, cf. dm, chest. vi 114/3, alr ii 4 099/334, 386, alr sn iv h 1 107, cv 1951, nr. 2, 35. Pune un pic de poprică in tocană, mat. dialect, i, 187, cf. 87.
   3.    (Mold.) Papricaş (1). Am mtncat paprică ungurească. Alecsandri, ap. Şăineanu, d. u., cf. cade.
   —     Accentuat şi: paprică. lb, Barcianu, Alexi, w., alr ii 4 101/574, a iii 9. — Pl. : paprici şi paprice.
 —  Şi: poprică s. f.
   —  Din magh. paprika.
   PAPUÂŞ, -A s. m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de rasă neagră a Melaneziei sau este originară de acolo; (la m. pl.) populaţie de rasă neagră care
 locuieşte în Melanezia. Papuaşii au părul foarte creţ, iar in deosebire de negri, au fruntea frumos boltiti şi barba mare. Mehedinţi, g. f. 200. I-a deschis aceeaşi subretă oacheşă, cu aluniţe strmoase şi păr de papuaş. VlNEA, L. I, 303, Cf. DM, DER.
    — Pronunţat: -pu-aş. — Pl. : papuaşi, -e.
    — Din fr. papouas.
    PAPtîC1 s. m. (Mai ales la pl.) I. încălţăminte uşoară (fără călcîi), care se poartă în casă, (regional) pantof (I 2), p a p 1 e c ; p. g e n e r. pantof (11), în special pantof uşor, de vară. V. c i p i c. Se iveşte Perseu de multe ori; arată şi un papuc a lui, de vro doi coţi, zictnd că iasle sămn de bişug ctnd se arată aceala. Herodot (1645), 117. Ieşind den Tirgovişte, şi-au scuturat papucii dă prah şi l-au afurisit pe domn. R. Popescu, cm i, 255, cf. anon, car. Papuci cu meştii, 10 părechi (cca 1726). N. A. Bogdan, c. m. 160. [Cheltuieli] pentru făcut. . . o păreche papuci (a. 1750). Iorga, s. d. xii, 59. Trimete „2 păre[chi] papuci de Ţarigrad“ (a. 1784). id. ib. viii,
 9. 2 lei... papuci cu mestii, bărbăteşti (a. 1792). Uricariul, iv, 134/9. Petru işi puse coronă de aur pe cap şi tncălţă păpuci roşii. Maior, ist. 210/9. Destul iaste păpucariului numai pentru păpuci să vorbească, să nu meargă mai departe de la păpuci. Ţichindeal, f. 116/6. Zice... că eu nice păpuci in picioare n-aş fi ovut, ctnd au venit In casa mea (a. 1817). Iorga, s. d. xii, 173, cf. lb, Clemens. [Piei] din care fac ciubote şi papuci. Drăghici, r. 142/9. Din papuci, picioare goale, Albe, se vedeau prin poale. Bărac, a. 47, cf. 69. Era un adevărat turc, solemnei, emfatic şi frumos, sau de s-ar fi prosternai intr-o geamie sau de şi-ar fi scos papucii spre a se sui tn pat. cr (1848), 361/58. Pe loc voi fi gală, Să-ţi dau o pereche papuci galbeni, plată. Pann, p, v. i, 54/18. Atll ti fu frică de acea bătrlnă, Incit nici papucii nu-i dete tn mină, Ci i le întinse c-o prăjină lungă. id. ib. 59/10. Era încins cu un şal roş cu flori, din care
 o  poală i se slobozea pe coapsa stingă, iar capetele... cădeau apoi peste papucii lui cei galbeni. Negruzzi, s. i, 16. Te văz îmbrăcat bine, cu giubea, cu anteriu, cu fermenă, cu papuci galbeni. Filimon, o. i, 132. Devenind catolic..., mergea la Roma să sărute papucul papei. Hasdeu, i. v. 208, cf. Baronzi, l. 95. La orice pas Alunec, cad, răcnesc în mare glas Şi chiar papucii-mi las La orice pas! Alecsandri, t. i, 351. Iară tmprejuru-i frămlnta pămlnlul un ungur lung cu picioarele goale băgate In papuci mari umpluţi cu paie. Eminescu, n. 35. Drept ştiinţ-avlnd tn minte vreun vals de Bal-Mabil, Iar In schimb cu-averea toată, vrun papuc de curtezană. id. o. i, 151, cf. 84, iv, 321. Părintele Duhu şi Teofan şi-au prăpădii papucii, fugifld mai mult pe brlnci dectt In picioare. Creangă, a. 79. La tnttiul pas, nisipul strivit sub papucul lui face o sctrţtilură prea indiscretă. Caragiale, o. i, 62. Papucii cari tîrşiau prin casa lipită cu pămînt galben, ca şi cuvintele omeneşti, mi-erau dopotrivă. Delavrancea, t. 17. Tiberie e singur, in papuci, se plimbă prin casă şi fumează. Vlahuţă,
 o. A. i, 227, cf. Gheţie, r. m. Uile-i, mă, başibuzucii, Eu de-aici le-aud papucii. Coşbuc, p. ii, 48, cf. 134, Alexi, w., Bianu, d. s. 373. Coborlnd la vale, Turcii-şi pierd giubelele Şi papucii-n cale. Iosif, v. 111. înlr-o vreme, se purtau papuci de stofă, ornaţi cu cusături colorate şi mărgeluri. Pamfile, i. c. 350, cf. id. j. ii, 406. E îmbrăcat tn papuci, pantaloni rupţi de materie închisă. Petică, o. 227. încălţămintea obişnuită e şi la femei opinca; tn sărbători şi la oraş, preferă însă papucii şi ghetele. Păcală, m. r. 125. Lumea o să vreie să vadă măcar o pereche de... papuci din mîna noastră. GÎrleanu, n. 53, cf. 17. Nu ne mirarăm deloc, ctnd văzurăm, pe drumul mănăstirii, tncrucişîndu-se moda lumească cu uniforma bisericească: rochia cu rasa, comanacul cu pălăria..., umilitul papuc pe talpă cu îndrăzneţul călcti Louis Quinze. Hogaş, dr. i, 12. Dimineţile..., lua papucii tn picioare şi scurteica cu blană tn spinare. Slavici, o. ii, 200. Sâ ştii că-i fac miresii tale o pereche de papuci. Galaction, o. a. i, 276, cf. 280. Ctnd ajunse la pat, tşi lepădă papucii scuturlndu-i pe ciment.
 C. Petrescu, î. ii, 52, cf. i, 221. învăluit tn fumdeţigară.
1004
PAPUC1
— 81 —
PAPUCAR
 se plimba in papuci, cu miinile tn buzunar, îmbrăcat inir-un flanel roş. BrXescu, o. a. i, 127, cf. ii, 247. Pe covoraşul din faţa patului, o păreclie de papuci turceşti, brodaţi. Teodoreanu, m. ii, 59, cf. 146. I-a pregătit papucii jos, pe blana de lup, ca totdeauna. Sado-veanu, o. ii, 626. Un bărbat tn vtrstă, cu papuci verzi în picioare şi cu o broboadă pe umeri, mişca miinile asupra mesei. CXlinescu, e. o. i, 19, cf. 180. îi cumpăra barişe, ciumbere, papuci. Stancu, d. 13. Maestrul Nicu, urmat de tot clanul, in papuci şi desculţi, a ieşit din vagonul şchiop, s iulie 1960, 12. Auzi paşii in papuci tirşiţi ai doamnei... iirlndu-se spre uşă. v. rom. noiembrie 1962, 67. Şi ţi-oi da eu fie... Papuci in badii Aduşi din Indii. Alecsandri, p. p. 121. [Mă duc] cu papucul iirşind, Cu condurul tropăind, id. ib. 351, cf. h ii 89, 126, Teodo-rescu, p. p. 273. Potrivnică n-am găsit Nici la stat, nici la purtat, Nici la păpuc de-ncălţat. Marian, ap. gcr ii, 294, cf. Doine, 193. Nu găsi pe nici o fată căria să i ie lovească papucul, şez. v, 67. în pimniţă că intra, Papuci pe talpă-şi lua. mat. folk. 210. Catincufă, un (di) ti duci Numa-n fustă şi-n papuci? Vasiliu, c. 103. Iese baba, dar nu vede pe nimeni, doar peste gard vede o prăjină şi tn prăjină, papucii. Pamfile, d. 15. îş puni Aişâi galbih im păpuc; Sică să fie norocoasă, arh. folk. iii, 53. Mă road'e... păpucu. alr sniy h 1 188/260. Merg ficiorii toţi pe rînd, Cu păpucii tropotind, ant. lit. pop. i, 96, cf. folc. mold. i, 68. Geaba vii, geaba te duci, geaba rupi bieţii papuci. Gom. din Reviga-Slobozia. Tropa, tropa din papuci, Şi cu nasu plin de muci. Zanne, p. ii, 632. Inir-un papuc ş-o opincă, Lipa, lipa, nea Stănică, se zice omului leneş. Cf. id. ib. vi, 324. Iese dracul dintr-o bortă C-un papuc şi c-o ciubotă. Com. din Reviga-Slobozia. Ctnd oi vedea vulpea cu papuci, Umbltnd după puici (= niciodată). Zanne, p. i, 709. Poţi să mergi cu papuci galbeni, se zice atunci cînd e curat pe jos (in casă). Cf. id. ib. iii, 274. Cel încălţat cu papuci nu cunoaşte pe cel cu opinci. Cf. id. ib. 273. <0> E x p r. A fi sub papuc(ul cuiva) = a fi sub ascultarea cuiva, a se lăsa condus de cineva, (învechit) a sta sub pantoful cuiva. Grozavul Mavrogeni, acea „poznă a firei“, era aşadar sub papucul nevestei.
 C.  Gane, tr. v. 168, cf. dm. A ţine (sau a pune pe cineva) sub papuc = a ţine (sau a pune) sub ascultare (pe cineva), a conduce (pe cineva). Ştiut este că multe femei au meşteşugul <de a pune pe bărbaţii lor sub papuc. Gane, n. i, 175, cf. Zanne, p. iii, 276. O femeie foarte senzuală m-a pus sub papuc! Vlasiu, d. 267. A o lua (sau a o şterge) Ia papuc = a pleca repede, a fugi (de undeva), a-şi lua tălpăşiţa. Apoi o ia la papuc şi hai-hai, hai-hai, ajunge în sat la frate-său. CreangX, p. 47, cf. Zanne, p. iii, 275. Cum o lua baba paluşu, o luat-o la papuc şi nu s-o răsuflat... ptnt la tmparatul Negru. şez. iv, 202. O droaie de porci sălbatici se strtnseră.. .şi erau să sftrtice pe lup, dacă n-ar fi şters-o la papuc. ib.
 vi, 155. (Cu schimbarea construcţiei) Nu sta locului nicicum: O lua papuc la drum, Tot oraşul colinda. Heliadje, o. i, 234. A-i da (sau a i se da cuiva) papucii = a-da (pe cineva) ..afară sau a fi dat afară, a-1 invita să plece sau a fi invitat să plece. Cf. Zanne, p. iii,
 275. I s-ar fi dat papucii numaidectt, după tot ce-a făcut. LXncrXnjan, c. ii, 483. A călca (pe cineva) pe papuci = a supăra, a jigni (pe cineva). Gf. Zanne, p. iii, 275. A-şi pierde papucii = a muri. Gf. id. ib. A lăsa (pe eineva) Ia papuci = a sărăci complet (pe cineva). O duci pe cit o duci... Şi creditorii-n urmă te lasă la papuci. Macedonski, o. ii, 50. A fi cu papuci galbeni = a se găsi foarte rar. Aşa-i la ţară, banii îs cu papuci galbeni, trec luni şi nu vedem bănuţ in ochi. Contemporanul, vij, 506. A bate (sau a toca) la papuc = a cheltui (mulţi bani) în jocuri şi petreceri. Gf. Zanne, p. iii, 276. + (Regional) Gheată. Duminica şi in sărbători, felele şi nevestele tncalfâ cizme scumpe, ba şi ghele (păpuci). Pamfile, i. c. 369. în picioare au păpuci (ghete negre cu şireturi) sau pantofi negri cu ciorapi albi de bumbac. Varone, d. 7, cf. Vasiliu, c. 103, com. din Timişoara, arh. folk. v, 117. Păpuc, ghete mai fine. alr sn iv mn h 1 190/284, cf. Lexic reg. ii, 41.
 + (Transilv.) Bocanc (cazon). Of, săraca catana! Ctndu-i vine porunca îşi desculţă opinca Şi incalţă papucul Şi ia drumu de-a lungul. Jarnîk-Bîrseanu, d. 313. Şi le uită, mtndră, bine, Cum m-or îmbrăca pe mine... Pentru opinci cu obiele, Păpuci minări cu curele. Reteganul, tr. 76.
   II.   (Bot.) 1. (Regional; şi în sintagmele papucul doamnei, Polizu, ddrf, Brandza, fl. 460, Borza, d. 56, papucul Maicii Domnului, Borza, d. 56, păpucul domnului, id. ib., păpucul vinerei, id. ib.) Blabornic (Cgpripedium calceolus). Gf. Simionescu, fl. 67, dr. ix, 503, dm, Borza, d. 56, h iii 242, şez. xv, 101.
   2.    (Regional) Ciumăfaie (Datura stramonium). Cf. Borza, d. 57.
   3.    Compuse : papucul-doamnei = a) plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele lungi, cu flori mari de culoare roz-liliachie; (regional) papucaş (II 1), pantofii-doamnei (Impatiens roglei). Cf. Borza, d. 87; b) (regional) arăriel (Cynoglossum officinale). Gf. id. ib.; c) (regional) călţunul-doamnei (Geum rivale). Gf. id. ib.; d) (regional) omag (1) (Aconitum napelius). Cf. alr ii 6 302/172; (regional) papu-cul-domnişoarei = a) (Impatiens sultani). Cf. Borza, d 87; b) (şi în forma păpueii-domnişoarei) canale (Impatiens balsamina). Cf. bulet. grXd. bot. v, 60, Panţu, pl., Borza, d. 87; (regional) papucul-cucului = a) ciuboţica-cucului (Primula officinalis). Cf. alr i 1 955/280; b) floarea-paştilor (Anemone nemo-rosa). Cf. alr sn iii h 644/64.
   III.  Numele mai multor piese metalice sau din lemn (în formă de papuc11), care servesc ca element de protecţie, de sprijin sau de legătură :
   a)    (Tehn.) Piesă metalică fixată la capătul inferior al unui pilon, pentru a împiedica strivirea capătului acestuia cînd este bătut în pămînt. Cf. ltr 2. + (Min.; regional) Capătul de jos, acoperit cu fier, al stîlpilor şteampului. Cf. Viciu, gl. 97. •
   b)    (Tehn.) Piesă de lemn care se aşază la baza unui stîlp, pentru a-i mări acestuia suprafaţa de sprijin. Cf. mdt, dm.
   c)    (Tehn.) Palier pentru rezemarea pe capre a cablu-jui purtător al unui funicular. Cf. dm.
   d)    (Regional) Calup (la casele ţărăneşti). Cf. Damî, t. 99, şio »!, 406, ltr 2.
   e)    (Regional) Bucată de lemn triunghiulară care se aşază între acoperiş şi căpriori, pentru a ridica streaşina casei şi pentru a feri pereţii de ploaie (Bărcăneşti-Sla-tina). chest. ii 246/87.
   f)    (Prin Olt.) Bucată de lemn sau de fier care se adaugă unei grinzi ca umplutură sau ca întăritură. Gf. chest. ii 125/82, cv 1951, nr. 12, 37.
   g)    (Tehn.) Piesă de cupru sau de aluminiu care serveşte la legarea capătului unui conductor electric la bornele unei instalaţii electrice sau ale unui aparat electric, în vederea stabilirii unui contact demontabil. Gf. ltr 2, DM, DER.
   —     Pl. : papuci. — Şi: (învechit şi popular) păpuc s. m., (regional) păpâcă (alr ii 3 344/164) s. f., păpuci (Borza, d. 56), peptic (alr ii 3 345/29) s. m.
   —   Din tc. papuţ, magh. papucs.
   PAPtîC2 s. m. v. papucă.
   PAPUCĂR s. m. (învechit şi regional, mai ales în Transilv. şi Ban.) Meseriaş care confecţionează (şi vinde) papuci1 (I); p. gener. cizmar. Aii venit păpucariul, şi zicea că aceşti păpuci ar fi stătut mai bine aşa decît cum stnt. ţichindeal, f. 115/26, cf. lb, Polizu, lm, ddrf, Gheţie, r. m., Alexi, w. Acolo are un ginere păpucar, care ziua, noaptea, stă pe scăunel şi iacă tot aşa bale din ciocan. Agîrbiceanu, l. t. 31, cf. nom. prof. 46. Avea un copil pe care, tncă tn iarna aceea, l-a trimis la oraş, să se facă păpucar. Vlasiu,
 a. p. 274, cf. dm, h xvii 48,123, xviii 143, alr i 1 664/30, 35, 49, 63, 69, 79, 131, 144, 158, 164, 166, 223, 268, 298, 571, alrm sn i h 328.
6 - c. 1197
1006
PAPUCARIU
— 82 —
PAPURĂ1
    —    Pl. : papucari. — Şi: papucăriu (h xvii 48, 123), păpucâr, păpucârlu s. m.
    —  Papuc1 + suf. -ar.
    PAPTJCARIU s. m. v. papucar.
    PAPUCÂŞ s. m. Diminutiv al lui p a p u c *.
    1.   Cf. papuc1 (I). Cf. lb. Cei trei [copii] mai mărişori aveau păpucaşi din oraş. Slavici, n. i, 27. Dacă cel mort este un prunc mic. .., se încalţă cu păpucaşi noi. Marian, î. 66, cf. ddrf. Papucaşii tn care-i revăzu forma piciorului. In scl 1969, 134. Mama ti cumpărase papucaşii şi pălăria. Camilar, c. 49. Picioarele lui treceau printre opinci ca broaştele printre papucaşi şi opincuţe de copii. id. n. ii, 317, cf. dm. Am adus la dumneavoastră... Nişte papucaşi, Că-s drăgălaşi. Se-vastos, n. 137. Am adus ptn-aice... Nişte păpucaşi Tare drăgălaşi. Marian, nu. 334, cf. Pamfile, j. iii, 92. Dimineaţa s-o sculat, Pe ochi negri s-o spălat, La icoane s-o-nchinat, Papucaşi negri-o-ncălfat. şez. i, 76.
    II.  (Bot.; regional) 1. Papucul-doamnei (Impatiens roylei). Cf. arh. som. xxiii, 463, Borza, d. 87.
    2.   (La pl.; în forma păpucaşi; şi în sintagma păpucaşi deşi, Borza, d. 87) Canale (Impatiens balsamina). Cf. id. ib.
    3.   (La pl.; în forma păpucaşi) Cocoşei (Aeonitum stoerkianum). Cf. Borza, d. 10.
    —  Pl. : papucaşi. — Şi: (regional) păpucâş s. m.
    —  Papuc1 + suf. -aş.
    PAPÜCA s. m. (învechit) Bunic. Moşul se zice şi papucă. I. Golescu, c., cf. Polizu. închipuieşte-te tncungiurat de vro giumătate de duzină de nepoţi şi nepoţele... care... să-ţi zică cu glasul lor de îngeraşi: moşu..., papucu. Alecsandri, t. 1 209, cf. cade, GAldi, m. phan. 217, dm.
    —  Şi: papúc, păpueă (Polizu) s. m.
    —    După ngr. TcomnoC? (adaptat probabil după babacă).
    PAPUCĂREÂSĂ s. f. (în dicţionarele din trecut) Femeie care făcea sau care vindea papuci1 (I). Cf. Polizu, lm.
    —  Pl. : papucărese.
    —  Papucar + suf. -easă.
    PAPUCĂRÎE1 s. f. (în dicţionarele din trecut) Meseria papucarului; (regional) papucătorie, (învechit, rar) papugire. Cf. lm, cade.
    —  Papucar + suf. -ie.
    PAPUCĂRÎE 2 s. f. (în dicţionarele din trecut) Atelier în care se confecţionează sau se repară papuci1
 (I); p. ext. magazin de papuci1. Cf. ddrf, Gheţie, r. m., cade.
    —    Pl. : papucării. — Şi: păpucărie s. f. Gheţie, r. M.
    —  Papuc + suf. -ărie.
    PAPUCĂTORÎE s. f. (Regional) Papucărie1 (Oha-ba-Făgăraş). h xvii 152.
    —  Pl.: papucătorii.
    —  Papuc1 suf. -ătorie.
    PAPUCÉL s. m. Diminutiv al lui p a p u c1.
 I.    Cf. papuc1 (I). Cf. şio iij, 283. Pe fereastră, găsi boneţica..., supt pat, un papucelrupt. Gîrleanu, n. 155, cf. cade. Bătind pămtntul pe loc cu papuceii. Cazimir, în scl 1969, 134. Cu tu-i ieşi afară Numa-n fustişoară, Numa-n cămeşoară, Numa-n papucei. Teo-dorescu, p. p. 329. Ctte fete-n Ţarigrad ... Nici una nu mi-a scăpat... Negtdilată, Pe papucei necălcată, id, ib. 640. Foaie verde măcieş,... Mă duc cu tata la Ieşi... Să-mi cumpere papucei. şez. i, 75. 4 (Prin Ban. şi prin Transilv.; la pl.) Ghete pentru copii. Cf. alr ii
 3 345/2, 182.
 II.   (Bot.; regional; la pl.; în forma păpucei) 1. Surguci (Consolida ambigua). Cf. Panţu, pl., bxjlet. grXd. bot. v, 58, Borza, d. 50.
   2. Cocoşei (Aeonitum stoerkianum). Cf. Borza, d. 10.
   —  Pl. : papucei. — Şi. : (regional) păpucei s. m.
   —  Papuc1 + suf. -el.
   PAPUCIÓR s. m. (în poezia populară) Papucei (I). Papuci pe talpă-şi lua. Lua papuciori gălbiori, Numai pe piciorul gol. mat. folk. 210.
   —  Pl. : papuciori.
   —  Papuc1 + suf. -ior.
   PAPUGERÍE s. f. (învechit, rar) Potlogărie, şarla-tanie, înşelătorie. Cf. ddrf, sfc iv, 72.
   —  Pl.: papugerii.
   —  Papugiu + suf. -e/ie.
   PAPUGÍRE s. f. (învechit, rar) Papucărie1. Neculaie copilu... s-au dat d. chir Dumitrache, papugiu..., ca să-l înveţe meşleşugu papugirii in soroc dă patru ani şi să-l scoaţă calfă (a. 1837). doc. ec. 694.
   —  De la papugiu.
   PAPUGÍU s. m. 1. (învechit şi regional) Cizmar. L-au făcut staroste de papugii, ca să fie cu purtare de grijă pentru bresla papugiilor din Bucureşti (a. 1791). şio iij, 283. Stoian ..., papugiu, Ilie sin Manóle..., zidar (a. 1818). doc. ec. 190. Chir Dumitrache, papugiu ot mahalaoa Popa Nanu (a. 1837). ib. 694, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., bul. fil. ii, 276, alr 1 1 664/859.
   2.    F i g. (Familiar) Om de nimic, fără nici un rost, care se ţine de înşelăciuni, care trăieşte din şiretlicuri; (familiar) potlogar, pişicher, şarlatan. Fir-ar a dracului moda, să fie, care dă drept tuturor papugiilor după uliţă să intre netam-nesam în casele creştinilor şi să le ceară fetile în căsătorie, pr. dram. 266. Pe ctnd domnii greci, Cei fanaragii, Mii de parpaleci Şi de papugii Aici alergau, Lipsiţi de parale, Şi se-mbogăţeau. Alecsandri, t. 138. A fugit papugiul fără să-mi plătească cele două zile de şedere în otel. Gane, ap. cade. Iacă, nişte papugii. . ., nişte scîrţa-sclrţa pe hîrtie. Caragiale,
 o. vi, 3, cf. 6. Unii îl făceau, nu e vorbă, pişicher, papugiu de Bucureşti. Delavrancea, s. 24. Ia, un papugiu din Bucureşti, care vine şi el la război cînd stntem pe la isprăvite! conv. ut. xvii, 68, cf. Zanne, p. iii, 726, şio ii1; 283. Un papugiu de Bucureşti fluiera un vals vechi. Sandu-Aldea, u. p. 129. Ce s-aude printre papu-giii dumneavoastră? Şi-au făcut bagajele? Sadoveanu,
 o. vi, 449, cf. Iordan, stil. 367, cv 1951, nr. 6,3, scl 1953, 122. La Divanuri au fost cocoţaţi papugii. Pas, l. 1, 107.
   —     Pl. : papugii. — Şi: (regional) păpuyiu s. 111. alr i
 1 664/859.
   —  Din tc. papuţţu.
   PÁPULA s. f. Leziune superficială a pielii, caracterizată printr-o mică ridicătură roşiatică sau neagră, dură, de mărime variabilă, care apare în unele boli de piele şi în sifilis. V. b ă ş i c u ţ ă, c o ş. Cf. Bianu,
 d. s. Papulele se vindecă uşor. Severin, s. 35. Papulele mai mari stnt turtite, au marginile rotunde, enc. vet. 582, cf. dn 2, DER.
   —  Pl. : papule.
   —  Din lat. pápula.
   PAPÎTNĂ s. f. (Regional) Mama-pădurii; p. ext. femeie foarte urîtă (Săcele). Moroianu, s. 61. Attta însuşire avea şi această nefericită de fiinţă, care era attt de urîtă — o adevărată papună — că s-ar fi sparial de ea dihăniile. id. ib.
   —  Pl. : papune.
   —  Etimologia necunoscută.
   PĂPURĂ1 s. f. 1. (Şi în sintagma papură de baltă, Borza, d. 173, 174) Numele a două specii de plante acvatice cu tulpina neramificată, înaltă şi subţire, cu flori unisexuate grupate Intr-un spic compact, una cu frunzele îngust-lineare, în formă de uluc în partea inferioară (Typha angustí fol ia), cealaltă cu frunzele
1021,
PAPURĂ1
— 83 —
PAR,1
 lat-lineare, plane în partea inferioară ( Typha latifolia), (regional) b ă ţ e a, berbecuţ, bucşă u, culm, şovar, spetează; p. restr. frunzele acestor plante, din care se fac rogojini, coşuri etc. sau care servesc ca material de legat. Nişte papură şi altile ce să fac intr-apă, acestea usucă şi ie fac pline. Herodot (1645), 117. Că ţeara intr-acea foamete era intr-acel an, cit minca oamenii papură, care o usca şi o măeina de făcea păne. M. Costin, let. i, 350/14. Preste rane frecară cu hârburi şi păriiră cu papură. Dosoftei, v. s. octombrie 95r/2. In zădar... au ostenit, pre avuţie, dentru care nu va gusta, ca o paporă nemestecată, neinghiţiiă. Biblia (1688), 37i 2/40, cf. 3662/24, 381V8-Mulţi din sărăcime minca rădăcini de papură şi îmbla pe drumuri cerind pită. Amiras, let. iii, 126/3, cf. gcr i, 355/29. îl ardea cu papură. Mineiul (1776), 186T1/2, cf. Coteanu, pl. 31. [La altoirea pomilor] unge rana cu fiaştrom sau cu lut cleios şi o leagă cu scoarţă de lei, sau cu spetează (papură), aşa ca mugurul să nu cadă supt legătură. Economia, 132/6. Aşteaptă iu că-ţt voi fiarbe papora, ie voi opări eu cu zama carea o voi fiarbe pentru tine. Ţichindeal, f. 476/5, cf. drlu, lb. Roua dimineaţa beu, Papura e stratul meu. Asachi, s. l. i, 187. O masă de papură... servea de tapet, cr (1848), 122/54. Palanchinul... trece prin papura argintie, Cu perdelele-i de argint. Negruzzi, s. ii, 132. Ei aduc papura din Blahniţa. I. Ionescu, m. 704, cf. Baronzi, l. 140. Printre papuri cînd şi cînd El aude triste şoapte. Alecsandri, p. i, 13. Leşiţele speriate se da afund şi se ascundeau tn stuful şi in papura de pe mal. Odobescu, s. i, 142. Papura se mişcă-n freamăt de al undelor cutrier. Eminescu, o. i, 152. Colo jos, tn vale, pe unde stnt bălţile cele multei nu cresc numai sălcii şi răchite; pe ici pe colea este şi şovar, pipirig, papură, ba chiar şi cite un fir de trestie. Slavici, n. i, 20. Verdea papură vuieşte pe ctmpia uriaşă. Mace-donski, o. i, 29. Slufişuri de papură-naltă, deasă ca peria, astupă viroagele. VlahuţX, o. a. ii, 122. Se aflau o mulţime de... lacuri şi iazuri... împănate cu trestie, paporă, pipirig, plămînă şi alte diferite plante. Marian, o. ii, 289. Prin papura cea verde, broaştele orăeăiesc. Beldiceanu, p. 57, cf. Brandza, d. 396, id. fl. 464. Coteţele, mrejele sau leşurile stnt făcute cu trestii împletite cu papură. Damé, t. 125, cf. Barcianu, Gre-cescu, fl. 641, N. Leon, med. 56, Alexi, w. Noaptea creştea neagră şi vintul clocotea tn înlinsul papurii. DunXreanu, ch. 191, cf. Antipa, p. 52. S-a fost pornit un vtnt molatic Să mişte papura din baltă. Goqa, c. p. 20. Dracul şede prin tiharaiele de sluh şi papură. Pamfile, a. r. 102, cf. 149, id. i. c. 244, 245, PXcalX, m. r. 24, dr. iv, 484. Un stol de raţe sălbatece se lasă tn papură, cu aripile slrtnse. G. Petrescu, s. 28. Iar papura, mişcată tn treacăt de zefiri, Nălţa mănunchi în aer tremurătoare săbii. Topîrceanu, b. 37, cf. 47, ds, Bujorean, b. l. 387. Trecură... pe marginea pădurilor de trestii şi papură. Sadoveanu, o. i, 297, cf. Puşcariu, l. r. i, 259, Simionescu, fl. 274. Vara, tn papură clntă cucui şi se piteşte cioctrlia tn mături. Arohezi, b. 39. Curtea era plină de butoaie, de doage, de scînduri scurte de stejar, de papură. CXlinescu,
e.  o. ii, 86. Ziua întreagă trăgeau la vtsle, iar noaptea se culcau pe aşternuturi de papură dedesuptul cărora bolboeea apa. Scînteia, 1953, nr. 2 744. Se spune că nu e chiar aşa de greu să împleteşti ztmbiluri din papură. v. rom. ianuarie 1954, 128. Şiruri de căruţe trase de căluţi slabi acoperite cu coviltire de ţoluri de foi de cort şi de papură. Camilar, n. i, 9, cf. 130. Cumpărarăm amtndoi un coş de papură şi-l umplurăm cu tirguieli de Anul nou. s ianuarie 1961, 56, cf. h iii 66, 139, v 416, vii 148, x 20, 67, 205, 534, xi 327, xvi 30, 146, 280, xvii 118. Raţa paşte papura, Cu răţoiul după ea. Teodorescu, p. p. 349. Badi, di urilu tău, Mă fac papurt-m pârău. Vasiliu, c. 121. Bate vintul salcia, Salcia şi trestia, Să hilţtnă papura. PXseuLEScu, l. p.
247, cf. 294. Vîrvu păpurii. alr i 1 907/394, cf. 1907/418, 590, 810, alr ii/i mn 150, 3 933/228, alr ii 5 248/414. O (în context figurat) Dansează zvelt şi clntă cea papură uşoară. Arghezi, vers. 355. <$> Papură mică
(sau mititică) = tîrsă (Typha minima). Gf. drlu, Brandza, fl. 465. <£> E x p r. A căuta (sau a găsi cuiva) nod în papură v. nod (II I). (Regional) Cît papură In baltă = în cantitate foarte mare. Cf. Zanne, p. ix, 502. (Regional) A avea dinţi de papură, se spune despre cineva care numai ameninţă, fără a fi în stare să treacă la fapte,. Cf. id. ib. ii, 118. + P. e x t. (învechit, rar) Rogojină. Rezemlndu-şi picioarele pe o papură împletită tn cununi. Ureche, ap. tdrg. + P. e x t. (Rar) Paporniţă (1). Trăgeau in sate, într-acoace, încăpătoarele cerdace, Carele-nalte (putini, boloboaee, Coşuri şi papuri) încărclnd cu plin Caş, miere, grtu, porumb şi vin. Arghezi, vers. 289.
   2.   (Bot. ; regional) Pipirig 1(1g) (Holoschoenus vulga-ris). Gf. drlu, alr sn iii h 637.
   3.   (Bot. ; şi In sintagma papură de baltă, Damé, t. 185) Rogoz (Carex). Gf. Polizu, Barcianu.
   4.   (Bot. ; regional) Stînjen-galben (Iris pseudacorus) (Mirceşti-Paşcani). alr ii 6 270/537. <0> Papură de eîmp (sau de şes) = săghioară (Iris halophila). Borza, d. 88.
   5.   Compuse : (Bot. ; regional) papură-de-rogo-jină = crin-de-baltă (Butomus umbellatus). Borza, d. 34 ; papură-flocoasă = mălaiul-cucului (Lusula cam-pestris). id. ib. 102 ; papură-roşie = obligeană (AcorUs calamus). Rădăcina de papură-roşie fiartă se bea in contra diareei. N. Leon, med. 56, cf. Borza, d. 11, h iv 84, xvi 146, 280. în contra diareei... băbăresele recomandă... rădăcină de papură-roşie. şez. iv, 24 ; papură-rotundă = pipirig 1(ia) (Schoenoplectus lacustris). Borza, d. 157 ; papură-bună = plantă nedefinită mai de aproape. Cf. h xvi 146 ; papură-albă = plantă nedefinită mai de aproape. Gf. ib. iv 84.
   — Pl. : (rar) papuri. — Gen.-dat. şi :      (regional)
păpurii. — Şi : (învechit şi regional) pâporă, (regional) păpără (alr i 1 907/418, 590) s. f.
   — Lat. * papura. Gf. gr. n à n u p o Ç.
   PĂPURĂ2 s. f. 1. (învechit) Numele unei ţesături (cu fir) nedefinite mai de aproape. Papure cu fir, bucata 95 bani (a. 1726 — 1733). N. A. Bogdan, c. m. 160. 2 feţi de perne mari şi 4 mici de papură (sic) şi cu răţăli cu hiru (a. 1765). Iorga, s. d. xi, 62. Şase rochie, două de dimie, una de mallin, una de papură (a. 1813). Uricariul, xiv, 234.
   2.   (Neobişnuit) Pernă. Primi pe Fată la picioarele lui, să şadă pe o papură de catifea cusută cu aur. Arghezi, c. j. 5.
   — Pl. ; papure.
   — Etimologia necunoscută.
   PAPURÔS, -OĂSĂ adj. v. păpuros.
   PAR1 s. m. 1. Lemn (potrivit de) lung şi (de) gros, ascuţit sau fasonat la (unul dintre) capete, folosit, mai ales, ca element de susţinere, de fixare etc. în diferite construcţii (rudimentare) sau ca pîrghie, ca ciomag etc. ; (regional) paci1, pălpag, măciucă (II). V. ţ ă nu ş, s t î 1 p. Dzeul mieu punre ei ca un par şi ca mlădiţă înraintea vtntului. psalt. huh. 71r/8. Pune copii pin pari şi slobodzie robii de pin obezi. Neculce, l. 76, cf. lex. mars. 233. Au socotit pe urma parilor celor veachi de s-au fost pus gardul (a. 1721). Uricariul, xi, 302. Din haracii pentru vie, din beţele pentru cercuri şi din pari încă să deie zeciuială din zece unul (a. 1794). ib.
iv,  44/7. Gardul uscat se poate face... din nuiele şi pari. Economia, 115/14. însuşi trebuinţa ce o are mănăstirea de pari, nuiele şi alte cherestele nu o poate împlini (a. 1821). Uricariul, ii, 126, cf. drlu. Cetă-ţuia Brăilei era închisă cu un zid gros şi întărit cu pălimare de pari. BXlcescu, m. v. 73. Aici e hotarul Unde ş-a bătut el parul. Pann, p. v. ii, 189/16. Au sărit cu parul şi au omorlt zece ciocli. Ghica, s. 30. E-n stare a mă lega de-un par, A mă sfişia cu biciul. Alecsandri, t. ii, 200. îl omoară şi-i pune capul într-un par. Eminescu, n. 18. Ucide cu parul pe stradă oameni sănătoşi. Caragiale, o. ii, 127. Bătu parii în pămint, puse spinii printre pari şi gardul fu gata. Slavici, n. i, 21.
1024
PAR1
— 84 —
PAR 4
 Dacă fie-mea te va găsi, capul (i se va lăia şi se va pune In parul ce a mai rămas. Ispirescu, l. 44. Aruncară ochii spre gardul ce le despărţea şi din care nu mai rămăseseră dectt parii înşiruiţi tn linie dreaptă. Delavrancea, t. 157, cf. ddrf, Alexi, w., Candrea, f. 350, Antipa, p. 147, 350, 578. Pină să legăm noi caii de ctte un par al unui gard de răzlogi, Axinia se şi duse la uşa crtşmei. Hogaş, dr. i, 93. Finul..., adunat in ctteva clăiţe proptite cu pari, umplea văzduhul cu un miros îmbătător. Rebreanu, i. 19, cf. Dumitraşcu, str. 8. Parii de la garduri ieşeau din troiene. Galaction,
 o.  a. i, 279. Ne aţineau calea cu parul în mină. Bră-escu, a. 143. Ce e parul ăsta pe care-l porţi după tine? Sebastian, t. 25. Avea el un par greu de corn, pe care îl ţinea lingă dînsul pentru nevoi de acestea. Sadoveanu, b. 103. Ce poţi să faci ctnd trei inşi le pîndesc noaptea cu parul după poartă? Camil Petrescu, o. i,
 13. Cu cinci ciocoi avem de încheiat socoteli. Să mergem să le încheiem cu parul, cu focul şi ptrjolul. Stancu,
 d.  101. Groful împrejmuise acest parc de vinătoare cu un gard de pari. Beniuc, m. c. i, 71. Cine să le fie judecătorii? Parul sau toporul? Camilar, n. ii, 123. Frate, frate de stejar! Lasă-mă să tai un par Să-mi fac osie la car. Alecsandri, p. p. 44, cf. h ii 222. Foaie verde din costiţă, Ridică-te neguriţă, De pre pari, de pre nuiele, De pre ochii mindrei mele! Jarnîk-Bîrseanu, d. 134, cf. şez. vi, 52. Să batem parul drept tn inima strigoiului. Pamfile, duşM. 205, cf. chest. ii 102/6, iv 129/42, alr i 651/940, 673/190, alr ii/i h 293, alrm ii/i h 299, alr ii 5 069, 5 634, 6 762, 6 784, 6 785, alrm sn i h
 116, a vi 16, 22. Nu mă tem nici de jăndari, Pină sînt bote şi pari. folc. transilv. i, 152. Ie, Doamne, drăguţi de-a mei Şi-ngrăde gardu cu ei! Unde-o fi gardu mai rar, Ie-i, Doamne, şi-i pune pari! ib. 234. Nu da vrabia din mină pentru cea de pe par. Zanne, p. i, 700. Păsările fripte nu se găsesc tn parii gardului, id. ib. iv, 69. Am doi fraţi Cu un brîu legaţi (Parii). Gorovei, c. 273. O (Regional) Legatul parilor — obicei după care fata
 —   în ajunul Crăciunului — leagă cu fir roşu, la întîm-plare şi pe întuneric, unul dintre parii1 (1) înfipţi special în curte, pentru ca, după forma parului1 legat, să deducă cum va arăta persoana cu care se va mărita. Cf. Udrescu, ol. (Regional) Pus pe par — criminal; tîlhar; ocnaş; bătăuş. Cf. mat. dialect, i, 233. <$> Loc. a d v. Cu parul = cu forţa, silit. Cf. dm. Cît cioara în par (şi apa în ciur) = (foarte) puţin timp. Cf. ddrf, Zanne, p. ii, 418. O E x p r. A sta (sau a şedea, a se simţi) ca cioara în par (şi găina între lemne) = a se afla într-o stare (fizică sau materială) rea, înlr-o situaţie (foarte) neplăcută. Cf. Zanne. p. ii, 732. (Regional) A sta par (în calca sau în drumul, înaintea cuiva) = a sta neclintit, nemişcat (încurcînd In acţiune pe cineva sau încercînd să-l împiedice). Cf. Ciauşanu, gl., Udrescu, gl. (Regional) A(-i)pune (cuiva) parul în (sau la) uşă = a) a împiedica (pe cineva) să iasă din casă. Cf. ddrf ; b) a pune (cuiva) sechestru pe avele, a-i scoate (cuiva) averea la vîn-zare; p. ext. a sărăci (pe cineva). Cf. Zanne, p. iii, 278, Udrescu, gl. (Regional) A pune parul în uşă şi mărăcini la fereastră = a închide, a părăsi locuinţa. Cf. Udrescu, gl. (învechit şi regional) A bate par(ul) (în cutare loc) = a se stabili (într-un anumit loc). Pe tocurile acele să nu fim volnici a bate par. Amiras, let. iii, 172/12. Oraşele, satele sînt adesea drăcuite cu cel ce a bătut tntti parul în ele. Ciauşanu, gl., cf. Lexic reg. ii, 29. (Regional) A pune potcapul în par = a fugi de la mănăstire. Cf. Zanne, p. iii, 317. (Regional) A umbla cu parul pe sus (sau în spinare) = a se ţine (numai) de certuri, a se certa (cu toată lumea). Cf. Udrescu, gl. A-i da (cuiva) cu parul în cap = a bate (foarte) tare (pe cineva); p. e x t. a omorî (pe cineva) în bătaie; a împiedeca în mod brutal (pe cineva) să promoveze, să acţioneze etc. Cf. Zanne, p. iii, 278. Cu parul n-are să-i dea în cap. Rebreanu, i. 349.Nu ştiu cum dracu a înghiţit, eu i-aş fi dat cu parul tn cap. Preda, d. 126. Parcă mi-a (sau ţi-a, l-a etc.) dat cu parul în cap, se spune cînd cineva a primit, pe neaşteptate, o veste neplăcută sau cînd cineva a fost insul-
 tat grav. A lua (Ia goană) cu parul (pe cineva) — a
alunga (pe cineva). Cf. Udrescu, gl. (Regional) Parcă a stat (sau s-a ţinut numai) cu parul la drum, se spune despre cineva căruia li merg rău treburile. Cf. mat. dialect, i, 233, -Udrescu, gl. + S p e c. (Regional) Prăjină ascuţită la capete şi înfiptă în pămînt, în jurul căreia se clădesc clăile de grîu sau de fîn; p. ext. claie de grîu sau de fîn clădită în jurul acestei prăjini. Cf. alr i 254/90, 926/90, alrm sn i h 93. Un par de grîu. a i 35, cf. iii 16, mat. dialect, i, 263. + S p e c. (Transilv.; şi în sintagma par de vie) Arac. Cf. Budai-Deleanu, lex., drlu, lb, ddrf,Barcianu. Ctntă cucu-n par de vie, Să mă duc la cătănie. Jarnîk-Bîrseanu,
d.    302, cf. 38. Cîntă cucu-n par de vie, Las’să cînte-n sărăcie, folc. transilv. i, 479, cf. 172. Viţa de la par nu se delungă, se zice despre femeia care întotdeauna se sprijină pe bărbat. Cf. Zanne, p. i, 306. + S p e c. (Regional) Stîlpul din mijlocul ariei de treierat cu cai; (regional) steajăr. Cf. alr sn i h 72. <C> E x p r. A(i) sc apropia (sau a i se strînge) (cuiva) funia la (sau de) par = a) a îinbătrîni, a fi aproape de moarte. îmi place, şoimane, dar pare-mi-se că s-apropie funia de par. Alecsandri, t. ii, 19. Văd eu, că mi s-a strîns funia la par. Creangă, o. 148, cf. Zanne, p. v, 472. Anul ista mă simţesc mai slab... S-apropie funia la par. Sadoveanu, o. vii, 412; b) a se apropia termenul fixat (pentru îndeplinirea unei activităţi). Cf. Zanne, p. v, 472. (Regional) A dezlega funia de la par = a termina (cu bine) o treabă, a găsi soluţia (cea mai) potrivită pentru rezolvarea unei situaţii (foarte) dificile. Cf. id. ib. 471. + (Rar; în sintagma) Par de telegraf = stîlp de telegraf. A pornit un viscol turbat, care a ţinut trei zile (reglementar); a rupt copaci, poduri, pari de telegraf. Caragiale, o. vii, 129. Mai rămtn ceştile de porţelan izolator, de pe parii de telegraf. Galaction,, a. 416. Parii de telegraf btztiau. Iovescu, n. 30.
   2.   Cracă groasă de copac. Au fost piatra veche hotar din jos de o salce, ce s-au făcut dintr-un par de salce de la o grădină (a. 1757). Uricariul, xx, 143, cf. dm. + (Regional; şi în sintagma par de oale, şez. viii, 92) Par1 (1) lung şi gros, înfipt în pămînt, făcut dintr-un copac (mai tlnăr) prin retezarea crăcilor aproape de tulpină, astfel ca să se obţină crăcane şi clenciuri de care se atîrnă diferite obiecte casnice (mai ales vase) ca să se scurgă, să se usuce etc.; (popular) prepeleac. Cf. Pamfile, i. c. 152, h v 447, sez. viii, 92, chest.
v 58/74, a i 22, ii 6.
   3.   Numele mai multor unelte făcute, de obicei, dintr-un par1 (1) sau dintr-o prăjină, dintr-un băţ:
   a)   (Regional) Lemn ascuţit la unul dintre capete, cu ajutorul căruia se fac gropile în pămînt cînd se seamănă, în cuiburi, porumbul sau fasolea; (regional) chitong. Numă-n jos se pune cu păru, că pun cuiburi, alr ii
5 107/537, cf. 5 046/130, 284, 791, 812, 848, 876, 928,
5 107/791, 848, Udrescu, gl.
   b)   (Regional) Furcă cu reţea pentru pleavă; (regional) lingură (Negreşti-Baia Mare). Cf. alr ii 5 223/346.
   c)   (Regional) Furcă cu coadă lungă pentru aruncat fînul pe claie (Iscroni-Petroşeni). a iii 7.
   d)   (Prin Transilv.; şi în sintagma par de legat, alr ii 5 635/172, 784) Bucată de lemn cu care se răsuceşte funia trecută peste o sarcină (de fîn, de lemne etc.), pentru a o strînge; (regional) ceatlău. Cf. ib. 5 635/584.
   e)   (Regional) Fiecare dintre ţăruşii cu un capăt în formă de furcă, care, servesc la tras urzeala. Cf. ddrf. Dame, t. 141.
   —  Pl. : pari. .
   —  Lat. palus.
   PAR 2 s. m. v. pair.
   PAR 3 s. n. v. pabar.
   PAR4, *Ă adj. (Despre numere întregi, puteri etc.) Care este divizibil cu numărul 2. Cf. ltr 2, dm, der.
   —  Pl. : pare.
   —  Din lat. par.
1027
PARA1
— 85 —
PARA3
   PARA1- Element de compunere: a) însemnează „foarte“, „tare“, „puternic“, „dincolo de...“ şi serveşte la formarea unor adjective ca: pararoşu şi substantive ca : p a ra 1 e u ; b) (depreciativ, precedat de cuvîntul simplu) însemnează „mult, prea numeros“ şi serveşte la formarea ocazională a unor substantive folosite la plural. Cf. tdrg, Şăineanu, d. u., cade, Iordan, l. r. a. 208, id. stil. 205, id. L. R. 317, MDT, LTR2, DM, DER.
   — Din ngr. napi.
   PARA2- Element de compunere care însemnează „apără“ şi care serveşte la formarea unor substantive ca:paracăzător, parafoc1, parafulger.
   —   Izolat, prin analiză, din cuvinte împrumutate ca parabază. Cf. fr. para-.
   PARĂ3 s. f. 1. Monedă turcească mică, de argint, care a circulat în ţările române (şi a cărei valoare era egală cu a patruzecea parte dintr-un leu vechi sau cu a suta parte dintr-un leu nou); unitate divizionară monetară românească egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; (sens curent) ban de valoare mică. Au scos tntti banii steagului, clte 105 parali de om. Ne-culce, l. 382. Să ia clte o para de stupi (a. 1757). Uri-cariul, x, 223. 4 lei 20 parale ciubotele roşii de saftian (a. 1792). N. A. Bogdan, c. m. 70. Această monetă iaste de patruzăci şi opt de parale, ist. am. 27r/18. A treia parte dintr-o păra. Amfilohie, e. 61/14. A plătit Ghiţă clte 40 de parali la car (a. 1800). Iorga, s. d. xii, 129. N-avea el de-acasă nice o păra, Totuşi zeifeturi adeseori da. Budai-Deleanu, t.v. 126, cf. Mumuleanu, tn Contribuţii, i, 9. Eu n-am dat nimunuia nimic dintr-aceşti bani, măcar o para. I. Golescu, în pr. dram. 64. Unitatea banilor e leul..., subtmpărfirea e paraua, adecă a patruzecea parte. Codru-Drăguşanu,
c. 18. De ctnd n-am văzut paraua, l-am uitai cum e turaua. Pann, p. v. i, 17/3. Cel mai bine plătit din toţi avea cile douăzeci de parale. Ghica, s. 56. Ştia, şi încă foarte bine, să tortureze pe nenorociţii ţărani,... ca să le ia cea mai din urmă para din pungă. Filimon, o. i, 121. Nu-ţi scoate să-ţi dea o para. Bolintineanu, o. 339. Rămaşi fără nici o para, beau paharul mizeriei pină la drojdie. Eminescu, g. p. 44. Pentru puţină mln-care şi ctte-oleacă de paşcă de cea de trei ocă la para, slujea toată casa. Creangă, o. 224. Era culegător la un mare ziar cotidian : Trei parale birfirea, două minciuna, şi nerozii... două de-o para. Caragiale, o. iii, 21. Se întorsese acasă cu bănişori frumoşi, adunaţi para cu para tn timp de patru ani. Slavici, n. i, 241. Să nu te mai văd cumpărind cărţi, că nu mai vezi para în ochi. Demetrescu, o. 97. 1 leu vechi valora 40 parale. N. A. Bogdan, c. m. 169. Pentru o jumătate de porţie de varză cu carne... nu mi se lua declt douăzeci de parale vechi turceşti. Hogaş, dr. ii, 48. Nu-i păgubeşte nimeni nici cu o para. Rebreanu, r. i, 169. Să nu-mi ceri nici o para, nici pentru doctorii, nici pentru doctor, că nu-ţi dau. Galaction, o. a. i, 60. Conu Costache, conu Alecu, conu Vasilică şi moş Nicu,... jucau preferanţ la o para fisa. Brăescu, o. a. ii, 73. Nu mai are nici o para tn sin. Sadoveanu, o. ix, 422. Oferea clte cinci parale. Arghezi, b. 51. O pline costa 25 de bani şi o para. Căli-nescu, E. o. ii, 163, cf. dm, der. Htrzobul Şi galbinul, Nojiţa Şi leiţa, Curaua Şi paraua. Alecsandri, p. p. 105. Cum dai cotul de iaurt? Trei parale mărunte. Teodorescu, p. p. 120. Trec mocani cu sare, Ocaua patru parale. Păsculescu, l. p. 157. Hai la bărbat de vlnzare, Că-l dau pe două parale !De ţi-o fi că nu ţi-l ia, Să-l laşi naibii-nlr-o para. i. cr. vi, 279. Nu-i dăm nic cine parali. alr sn iv mn h 1 017/728, cf. h 1 017. Cit a 'fost vara de mare N-am iubit de cinci parale. foi.c. mold. i, 121. Greu se adună paraua şi uşor se cheltuieşte. I. Ionescu, c. 244/16. Badea cu căciulă lungă N-are nici o para-n pungă. Zanne, p. iii, 39. Cine nu cruţă paraua, nici de galben nu-i e milă. id. ib. v, 474. O (Popular) La o para cinci = ruletă. Alţii iarăşi jucau la o para cinci şi slos pe despuiate. Filimon, ap. şio n1( 284, cf. Şăineanu, d. u. 552. <0>
 Loc; a d v. Pînă într-o para sau pînă Ia (o) para = pînâ la ultimul ban; tot, exact (din punct de vedere băr.esc). Nu mai datora nimănui nimic; achitase pe Laiabrino pînă într-o para. Vlahuţă, o. A. iii, 81. Şi-i vorbea tot acru, de parcă nu i-ar fi înapoiat pînă la para cheagul împrumutai. Camil Petrescu, o. ii, 64, cf. dm. O E x p r. A nu avea (nici o) para (chioară sau frîntă ori de ac) = a nu avea bani; a fi sărac. Se afla omul la bătrîneţe, împovărat de două copile destul de coapte, care trebuiau numaidecît măritate, şi el ri-avea para frîntă, nemite cu ce să le-nzeslreze. Caragiale, o. iv, 142, cf. Zanne, p. v, 482, 484. Dă-mi, mamă, mia dumilale, să negustoresc că eu nu mai am pai a chioară. Rădulescu-Codin, î. 6. (Cu schimbarea construcţiei) Mocanii noştri merse toată ziua întinsă pe drum şi seara ajunse la o clrciumioară lihniţi de foame şi fără chioară para tn pungă. Popescu, b. iii, 90. A şti cîte parale face (cineva) = a fi bine lămurit în ceea ce priveşte capacitatea, meritele etc. mediocre ale cuiva, a şti că cineva nu preţuieşte (prea) mult. Cf. Zahne, p. v, 483. Ştiu eu cîte parale faci tu. Pamfile, j. ii, 407, cf. dm. (Regional) A nu şti (sau a nu vedea) cîte parale face sfanţul = a nu preţui (ceva sau pe cineva) la timpul potrivit. Cf. Udrescu, gl. A nu(-l mai) face (pielea nici) două parale sau a nu plăti două parale ori a nu face parale (sau nici o para chioară) ori (regional) a fi trei de o para = a nu avea (nici o) valoare, a nu fi bun (de nimic). Ctte-o adimeniseră tn trecut nu mai făceau două parale. Delavrancea, s. 59, cf. Zanne, p. v, 483. Se poate foarte bine ca unul care a i°.şit la examen cu note strălucite, mai pe urmă, să se prostească şi să nu-i. mai facă pielea două parale. I. Botez, b. i, 218. Capul... nu face două parale, inima e totul. Brăescu, o. a. ii, 271. înţelepciunea mea nu face două parale pe lingă prostia ta. Sadoveanu, o. xi, 229. Fără sănătate, omul nu face două parale. Stancu, r. a. iii, 296. Teoria fără practică nu face două parale.
 H. Lovinescu, c. s. 69. Ea crede că omul muncitor şi harnic trebuie să ajungă la bunăstare oricum, iar dacă nu izbuteşte, înseamnă că el e de vină şi nu plăteşte două parale. T. Popovici, s. 137, cf. dm. A lega paraua eu zece noduri v. n o d (11). (Familiar) A lua (sau, regional, a apuca) la trei parale (pe cineva) = a-i cere socoteală cuiva pentru ceea ce (crede că) a făcut. îl iei la trei parale. Pann, p. v. iii, 53/18, cf. Baronzi,
 I. 41. Hoţul cel de pălămariu m-o luat la trei parale. Alecsandri, t. 918. Va lua la trei parale pe toţi (¡[omjn/i autori. Vlahuţă, o. a. i, 214, cf. Zanne, p. v, 484, dm. Ciobanii. . . începură a se pune cu buna pe Ungă dînsul temlndu-se ca nu cumva Pinlea, mîniindu-se şi mai tare, să-i apuce pre toţi la trei parale. Marian, t. 294. (Cu parafrazarea expresiei) Vrei să-i mulţumeşti omului că ţi-a făcut un bine şi ctnd colo ieşi de două parale. Preda, d. 65. A lua la (sau în) trei parale (pe cineva) = a-şi bate joc (de cineva). Te-om învăţa noi, berban-tule, să ne iai In trei parale! Alecsandri, t. 889, cf. 227, 521, 766, Zanne, p. v, 483. A face (pe cineva) de trei (sau de două) parale = a certa (aspru) pe cineva. Cf. Zanne, p. v, 483, 484, dm. (Familiar) Ca o para = fără discuţie, sigur, clar; (familiar) ca un leu. O moşie care face 25 de mii de lei ca o para. Caragiale, ap. cade,
 cf. DM.
  2.    Monedă (2). O păra de 3 bani. Calendariu (1814), 154/17. începură... a vorbi.despre stirlici, toiag, năsă-lie, paraua din mina mortului. Creangă, p. 14. La mori se leagă o para la degetul mijlociu, şez. iii, 45. în jurffeţul] Muscel, înainte ca cineva să îmbrace o cămaşă sau o haină nouă, se trece prin ea o para de aur sau de argint. Candrea, f. 247. O para făcută sucălele In jurul unui ac. Muscel, 48. Se zice că-i bine să te baţi tn frunte cu o para de argint sau de aur şi, la nevoie, cu o para oarecare, ca să ai parte. Pamfile, văzd. 90, cf. id. b. 48. Călimanii s-or usca Şi pe noi ni-or depărta, Unde-i iarba ca slrma Şi frunza ca paraua, şez. i, 166. Cu şeapte coade pe spinare, înfăşate de parale, Tot parale turalii, Luate de la agii. Păsculescu, l. p. 239. 4 (Regional) Bancnotă (Sălcioara-Bucureşti). Cf. alr ii
 4  277/928.
1030
PARA1
— 86 —
PARABOLE
   3.   (Familiar; mai ales la pl.; la sg. cu sens colectiv) Bani; p. e x t. avere. Purta cu sine şi de vinzare Seceri, cuţite, foarfece, zale Şi nu le lipsea, numa parale. Budai-Deleanu, ţ. 94. In domnia lui, toate slujbele şi cafta-nurile se dau pe parale. Ghica, s. 37. Şi-am arătat acelui care cerea parale Că viaţa e scurtă şi vrednică de jale. AlexandrescUj o. i, 181. Lapte, brlnză, unt şi ouă de-am putea sclipui să ducem tn ttrg ca să facem ceva parale. Creangă, p. 6. Isnaful mai numără o dată paralele. Garagiale, o. iii, 145. Acum ce să facă el? Parale n-avea. Ispirescu, l. 207. Şi tn aceste ameţeli, casa i se întorcea împrejur, masa de joc i se depărta cu restul paralelor. Delavrancea, s. 128. Îşi vînd p-a lor stăptnă pe frică sau parale. Maqedonski, o. i, 247. Avea ceva parale şi perspectiva unei moşteniri de la un unchi. VlahuţX,
o.  a. ii, 60. El auzise pe Scatiu că i-ar da el parale.
D.  Zamfirescu, v. ţ. 177. Nu e treaba nimănui ce fac eu cu paraua mea. PeticX, o. 204. Sini vreo cinci care clştigă parale mai bune şi mai mult cu afacerile declt cu avocatura. BrXtescu-Voineşti, p. 191. Babacu tţi trimite suie de mii de franci, tu... papi paralele. Gîr-leanu, n. 54. Părinţii mai săraci se împrumutase de la cei mai cu dare de mină, ca să poată da băieţilor lor parale de cheltuială şi de drum. Bujor, s. 38. Nu stn-tem dectt nişte oameni flăminzi şi vroim să cumpărăm ceva de-ale mincării; cred că cu parale o să ne dai. Hogaş, dr. i, 97. S-a învoit plnă tn cele din urmă, mai ales că toată treaba n-avea să-l coste multe parale. Rerreanu, i. 52. Vezi, presimţeam eu că paralele astea o să-mi fie odată bune, la vreme. Bassarabescu, s. n. 160. Mă duc, că mă aşteaptă cu paralele. Galaction,
o.  183. La parale nu mă uit. BrXescu, o. a. i, 14. I-a numărat paraua adunată, apăstndu-i-o in palmă. Teodoreanu, m. u. 66. Strici uşa şi mă costă o groază de parale. Sadoveanu, o. ix, 147. A cheltuit ia-su o grămadă de parale pe doctori. CXlinescu, e. o. ii, 267. L-au costat destule parale şi aceste toane ale neveslii. Camil Petrescu,
0.  ii, 128. Grozav avocat, domnule. Ce de mai parale ciştigă! Stancu, r. a. ii, 28. Făcuseră grădinărie, cîştigau parale. Preda, d. 227. Scoţi ceva parale din treaba asta? Barbu, p. 216. Dragă mi-i fata săracă, Că cu mina ei se-mbracă; Dar fata de gazdă mare, Tot cu mina la parale. Jarnîk-Bîrseanu, d. 438, cf. şez.
1,  278. Dacă am cheltuit attta părale barăm să m-aleg cu ceva. alr i 312/885, cf. 282/510, 312/170, alr ii/i mn 110, 2 801/414, 520, 531, 605, alr ii 3 233/414. Crlşmuţas-a poticnit, Paralele s-au gătit. folc. mold.
i, 159. La însurătoare şi la moarte nu se poale să nu ai parale — şi una şi alta cer cheltuială mare. Zanne, p.
iv, 400. Găseşti parale tn drum şi lot trebuie să le numeri. id. ib. v, 472. Ce folos de cuşmă lungă Dacă nu-s parale-n pungă. id. ib. 474. <0>Expr. Parale bune = bani mulţi. Omul cu căciula ciobănească, după ce şi-a vindut tot ce avea tn două căruţe şi a făcut parale bune, ar vrea să-şi cumpere, de la cuţilarul ambulant, un briceag şi o perie. Arghezi, b. 107. Are moşie, are parale bune, ti poate face toate gusturile. CXlinescu,
e. o. i, 245. (Familiar) A face parale = a fi valoros, de preţ. Are strinsă o avere bunicică in bani şi vinaţuri bine îngrijite, o marfă care totdeauna face parale. Cara-giale, o. i, 55. Acuma-i vfemea să ne grăbim... Acuma face parale calul bun şi prietinul statornic. Sadoveanu,
o.  iii, 181.
   4.   (Regional) Model de împletitură (de ciorapi) , făcută cu andrelele (Răşinari-Cisnădie). De la acest ornament tn jos pină la călcti, se face nadăla, din ochiuri şi parauă. PXcalX, m. r. 523.
   —    Pl.: parale şi (regional) parauă. — Şi: (regional) pără, părăuă s. f.
   —  Din tc. para.
   PARÂ 4 vb. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (La duel, scrimă etc.; complementul indică o lovitură a adversarului) A evita (răspunzlnd cu o contralovitură). Cf. Barcianu, Alexi, w. Nu te da-ndărăt l... Tra~ ge-i-nainte 1 Eu pares. Gorun, f. 168. Ei, tn mod cu totul neaşteptat, a întins braţul, fără să mai pareze. Camil
Petrescu, t. i, 126. Părea netnvăţat cu mlnuirea floretei, dar izbuti şi de astă dată să pareze. Stancu, r. a. i, 274. + P. g e n e r. A face faţă, a evita. Care va să zică procesul tl pornim?... — Să ne glndim din vreme la armele adversarilor noştri. Să parăm loviturile lor.
C.  Petrescu, o. p. i, 253. Rtdea din tot pintecele, rezista la cele mai grozave insinuaţii păgtne, parînd cu glume prudente loviturile, ferindu-se de a se compromite. CXli-nescu, e. o. ii, 237. îl folosi ca un jucător de şah, care, cu o mutare simplă, parează un atac primejdios. Yinea, l. ii, 142.
   —     Prez. ind. : parez. — Şi: (prin adaptare la sistemul fonetic popular) părâ vb. 1. dr. iii, 698.
   —  Din fr. parer.
   PARABAzA s. f. Parte a comediei veclii greceşti situată, de obicei, la începutul piesei, alcătuită dintr-un grup de cintece sau de pasaje recitate şi în care, prin gura corifeului, autorul îşi expunea propriile păreri în legătură cu faptele înfăţişate. Cf. Antonescu, d., Alexi, w., Scriban, d., dn2, der, sfc iv, 16.
   —  Pl. : parabaze.
   —  Din fr. parabasc, germ. Parubase.
   PAKÁBIL, -Ă adj. (Sport; despre lovituri, goluri etc.) Care poate fi evitat sau apărat.
   —  PI. : parabili, -e.
   —  Din fr. parable.
   PARÁBOL subst. v. parabolă1.
   PARÁBOLA1 s. f. Povestire alegorică cu un cuprins religios sau moral, pildă (1); numele unor producţii literare apropiate, prin structura lor alegorică, de fabulă ; p. e x t. exprimare alegorică, afirmaţie care ascunde un anumit tîlc. V. fabulă, alegorie, metaforă. Cf. drlu. Parabola şi loate alegoriile tşi au începui tn părţile Orientului şi putem zice că s-a născut deodată cu primele saţietăţi. Heliade, o. ii, 64. Să fure o comparaţie de la Omer, un parabol de la Esiod. gtn (1836), 49/8, cf. Negruzzi, s. i, 8, Polizu, Barcianu, Alexi, w. Ttlcuieşle mie parabola aceasta, adică din care laturi vezi iu venind ameninţarea? Galaction,
o.  a. i, 123. Nu înţelegea ce voia să spună milionarul acesta cu obraz de scapet şi obicinuit să se exprime In parabole obscure. C. Petrescu, a. 306. Ruset ztmbea amintindu-şi de această parabolă arăbească. Sadoveanu,
o.  x, 124. Codul moral al lui Anton Pann provine din experienţa multiseculară a poporului mai curind, dectt din parabolele sfinte, v. rom. noiembrie 1954, 144, ct. dm, dn2, der.
   —  Pl. :  parabole.  — Şi:    (învechit,   rar)    parábol
subst.
   —  Din fr. parabole, lat. parabola, idem.
   PARÂBOLĂ 2 s. f. Curbă plană care reprezintă locul geometric al punctelor egal depărtate de un punct fix, numit focar, şi de o dreaptă fixă, numită directoare. O eliptică ca aceasta, carea au ieşit peste hotarele soarelui... să numeaşte parabole. Sibineanu, c. 55/27. Această ecuaţie înfăţişează o elipsă, o parabolă sau o iperbolă. Orescu, t. 126/23. Porţiunea de orbită pe care o descrie o cometă tn tot timpul vizibilităţii sale se poale asimila cu un arc de parabolă. Culianu, c. 356, cf. Barcianu, Alexi, w. Parabola geometrică seamănă cu o jumătate elipsă infinit de mare. ŞXineanu, d. u. Dama de treflă, aruncată şi ea, descrise o parabolă şi căzu după sobă. Sadoveanu, o. xi, 511. Vina de lichid ce reprezintă traiectoria fiecărei particule de lichid, ia forma unei parabole. Marian-ţiţeica, fiz. i, 173, cf. dm, dn2, der. Pentru reprezentarea grafică a trinomului de gradul II este nevoie de o curbă remarcabilă, numită parabolă. Algebra, ix, 97.
   —  Pl. : parabole. — Şi: (învechit, rar) parăbole s.f.
   —  Din fr. parabole, lat. parabola, idem.
   PARÁBOLE s. f. v. parabolă 2.
1037,
PARABOLIC 1
— 87 —
PARACLIS
 PARABOLIC1, -Â adj. (în dicţionarele din trecut) De parabolă1, In pilde; alegoric. Cf. Stamati, d., Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade.
 —  Pl. : parabolici, -ce.
 —  Din lat. parafooMcus, fr. parabollquc.
 PARABOLIC2, -A adj. Care are forma unei parabole2; curbat, (Învechit, rar) paravolicesc. Oglinzi parabolice. Stamati, r. 109/22. Linii slrtmbe (iperbolice sau parabolice). Barasch, m. ii, 120/2. Boliirea păreţilor ce se tnallau la pairii, cinci siînjeni In sus, tngusltndu-se tnir-o linie cam parabolică. Odobescu, s. i,443. Mişcarea parabolică fiind mişcarea rezultantă a unei componente orizontale şi a uneia verticale. Marian-Ţiţeica, fiz.
 i, 173. Un al doilea reflector sferic metalic, aşezat in faţa oglindei parabolice, enc. tehn. i, 134, cf. ltr2, dm, dn2. S-a inovat introducerea unui protector interior... avtnd o formă conică-parabolică. vîn. pesc. noiembrie 1964, 8.
 —  Pl. : parabolici, -ce.
 —  Din fr. parabollquc, germ. paraljolisch.
 FARABOLlSTIC, -Â adj. (Neobişnuit) Alegoric. în arhitectură se arată aceeaşi tendinţă parabolistică, ca şi-n poezie. Gherea, st. cu. ii, 123.
 —  Pl. : parabolistici, -ce.
 —  Parabolă1 + suf. -islic.
 PARABOLOÎD s. m. (Mat.; adesea cu determinări care arată felul) Suprafaţa descrisă de o parabolă 2 care se deplasează astfel Incit planul ei rămlne mereu paralel cu el însuşi, iar vîrful ei descrie o altă parabolă2 . fixă, conţinută într-un plan perpendicular pe planul parabolei2 mobile. Paraboloidul iperbolic sau plan strtmb. Orescu, t. 116/8. Paraboloid de revoluţie. enc. tehn. i, 52. Suprafaţa lichidului ia forma unui paraboloid de revoluţie. Marian-ţiţeica, fiz. i, 147, cf. LTR2, DM, DN2, DER, SFC IV, 16.
 —  Pl. : paraboloizi.
 —  Din fr. paraboloid«.
 PARABOLOIDĂIi, -Ă adj. Care are formă de paraboloid, ca paraboloidul. Caracteristica de radiaţie a antenei cu reflector paraboloidal are un lob principal dirijat tn lungul axei paraboloidului, ltr 2 xii, 77.
 —  Pronunţat: -lo-i-. — Pl. : paraboloidali, -e.
 —  Din fr. paraboloidal.
 PABABTJTEA subst. (Regional; în 1 o c. a d v .) Dc-a parabutea = de-a rostogolul (Vlăsineşti-Boto-şani). Com. furtună. Dă bostanul de-a parabutea. id.
 —  Etimologia necunoscută. Cf. but e.
 PARACATATÎCHI s. f. (Grecism învechit, rar) Depozit (în păstrare). Puindu-le [sineturile] tntr-un sipet, l-au dat tn minele arhimandritului David Cotroceanu, să stea la cuvioşia sa ca o paracatatichi (a. 1797). Gâldi, m. phan. 218.
 —  Pl.: ?
 —  Din ngr. jiapaicataOqKii.
 PABACĂZĂTGr s. n. (Min.) Dispozitiv de siguranţă pentru oprirea din cădere a coliviei ascensorului, în cazul ruperii cablului sau al defectării instalaţiei. Cf. mdt. Paracăzătoarele stnt echipate cu piese de fricţiune tn formă de pană. ltr2, cf. der.
 —  Pl. : paracăzătoare.
 —  Para2 - + căzător.
 PARACEMTfiZÂ s. f. Puncţie într-o cavitate naturală, în vederea evacuării lichidului conţinut în aceasta. Cf. Bianu, d. s. Am făcut paracenteza timpanului şi puroiul a început să curgă. Galaction, o. a. i, 55, cf. dm, dn2. Paracenteza se practică tn boli ca ascită, pleure-zie, pericardită etc. der, cf. sfc iv, 16.
 —  Pl. : paracenteze.
 —  Din fr. pnraeentese.
   parachérnitâ s. f. Plantă erbacee din familia urticaceelor, acoperită cu peri, cu tulpina dreaptă, cu frunzele uşor alungite spre vîrf şi cu flori verzui, care creşte prin locuri umbroase şi umede şi care este folosită ca plantă medicinală ; (regional) matrice (III 1), politrică, grîul-potîrnichii, urzică-moartă, (învechit) parietarie (Parietaria officinalis). Cf. Brandza, fl.
111,  ddrf, Damé, t. 189, Grecescu, fl. 518, Bianu,
d. s., Panţu, pl., şăineanu, d. u., cade, Voiculescu, l. 211.
   —    Pl. : paracherniţe. — Şi : (învechit şi regional) parecherniţă (ddrf, Gheţie, r. m., Alexi, w., şez. xv, 39), (învechit) parachisnlţă (Alexi, w.), părăchcr-niţă (Barcianu), pàrcchérijâ (Polizu, Barcianu, v.), părech6rniţă (Cihac, ii, 194, Alexi, w.) s. f.
   —    Etimologia necunoscută. Cf. lat. parieta-r i u s.
   PARACHÉSNITÂ s. f. v. paracherniţă.
   PARACHINISÎ vb. IV. T r a n z. (învechit) A îndemna, a stimula. Dragoste ce s-au încuibat mă para-chinisăşle şi la bagateluri să sufăr dragostea dumitale (a. 1808). Gâldi, m. phan. 218. Să vede că vremea cea frumoasă au parachinisit pre dumnealui boierul, ca să facă primblare afară. Kotzebue, u. 18r/9. Deci cheamă pre Filaret De-l trămise la nemţi drept Ca să-i parachini-sească Cum mai curtnd să pornească (a. 1817). Gâldi, m. phan. 218. Pe călători şi negustori li parachinisăsc să-şi caute trebuinţele ce au (a. 1821). Iorga, s. n. 154, cf. T. Papahagi, c. l.
   —  Prez. ind. : parachinisesc.
   —  Din ngr. napdcKivü.
   PARACHÎiVISIS subst. (Grecism învechit) îndemn, imbold. Cunosctndu-să oameni fără de frică de păcat, după parachinisis ce au făcut lui Coman (a. 1793). Gâldi, m. phan. 218. (Numita Maria) au venit... mai mult din parachinisis al părltului (a. 1822), id. ib.
   —  Pl. :?
   —  Din ngr. napaicCvT|<n<;.
   PARACLÂU s. n. v. parapleu.
   PARACLÉS s. n. v. paraclis.
   PARACLÎS s. n. 1. Bisericuţă sau capelă construită de obicei, alături de o biserică mai mare sau în interiorul unei clădiri. Atuncea s-au isprăvit şi paraclisul de la mitropolie, care s-au făcui iar cu cheltuiala şi cu mila măriii-sale. R. Popescu, cm i, 537. Se înmulţesc bisericile şi paraclisurile (a. 1764). Uricariul, i, 313. Oamenii cei bogaţi au cîte un paraclis în case. ist. am. 70r/4. Locuitorii... au dus crucea românească în cetate, iar tn locul ei au zidit tn urmă un paraclis carele stă şi astăzi, ar (1829), 1482/19. Vodă va asculta sf[înta] liturghie în paraclisul palatului său (a. 1834). Uricariul, viii, 187. întru slava sfintei... treimi... s-au zidit acest paraclis (a. 1850). ap. tdrg. Mai multe biserici şi paraclise se zidiră. Negruzzi, s. i, 214, cf. Polizu. Se aflau, d-a rîndul, paraclisul, haznaua sau comoara şi patul domnesc. Odobescu, s. i, 128. Adă-mi o garafă de vin şi un ciubuc în odaia cea boltită de Itngă paraclis. Gane, n. i, 177. S-a sfinţit paraclisul spitalului din Ttrgu-Neamţului. Creangă, a. 75, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Se face slujba în paraclisul de Ungă arhondaric. Hogaş, dr. i, 13. Acolo se înalţă o clădire de piatră şi cărămidă, un fel de paraclis rotund, deschis din toate părţile. Sadoveanu, o. ix, 185. Uşa unui paraclis, sculptată după un model corect şi banal. Vianu, a. p. 272. Patriarhia de azi... avea, şi-l mai păstrează, Un paraclis. Arghezi, b. 116. Odaia părea un paraclis. Călinescu, s. 140, cf. dm.
   2. (în religia creştină ortodoxă ; adesea în construcţie cu verbele „a se face“, „a sluji“ etc.) Slujbă religioasă oficiată în cinstea Fecioarei Maria sau a unui sfînt; rugăciune închinată Fecioarei Maria sau unui sfînt (citită sau cîntată la o astfel de slujbă) ; p. e x t. carte
1053
PARACLISER
— 88 —
PARADĂ
care cuprinde astfel de rugăciuni. Paraclis preeeslei pre limba rumănească. Paraclis (1639), 244. Şi-au intrat in beserica domnească pe poartă şi au cintat un paraclis. Neculce, l. 232. Au tras toate clopotele şi au făcut paraclis şi acatist. Axinte Uricariul, let. ii, 158/9. îmblind pre la toate mănăstirile de s-au închinat, făcind paraclise. Canta, let. iii, 193/22. Poronceşte de să face şi paraclisul sfintei. Gheorgachi, let. iii, 318/6. Şi să slujească paraclesul (cca 1750). gcr ii, 66/30. Tot feiiu de artelerie cerească Ca pre vrăjmaşul să biruiască... Miruri, paraclise, liturghii, Canoane, agheazme şi tămlie. Budai-Deleanu, ţ. 261. îţi clnt acatist şi paraclise. Zilot, cron. 348, cf. lb, Polizu. Să facă paraclise şi luminări să ducă. Negruzzi, s. ii, 204. Ah, sfinte Panleleimoane! scapă-mă din ghearele lor, că fi-oi da trii paraclisuri. Alecsandri, t. 1 121. Era acum soarele sus. Un mic paraclis se făcu In clmp. Gane, n.ii, 105. Popa Cioacă... venea.. .să-şi citească paraclisul pe un sfanţ. Macedonski, o. iii, 32. Daniile, ia-ţi ceaslovul Şi mai zi un paraclis. Vlahuţă, o. a. i, 163. Părintele Gavril e prieten cu multe case boiereşti şi mai ales cu acele case blagoslovite unde se cetesc încă paraclisuri. I. Negruzzi, s. i, 17, cf. Barcianu, Alexi,w. Slmbătă după-ămiazi, zi de paraclis. BrXtescu-Voi-neşti, p. 298. Seara, ea nu se mai culca niciodată fără să aprinză mai iniii tămlie şi să zică paraclisul, Moro-ianu, s. 85. Să-mi ceteşti un paraclis, doine, 228. + (Regional) Sfeştanie (Grădiştea-Rîmnicu Vîlcea). Numai la zile mari, la prazniâe, clnd ti e ziua, face paraclis. alr ii/i mn 103, 2 773/812, cf. alrm ii/i h 248/812.
    —  PI. : paraclise şi paraclisuri. — Şi:         (învechit,
 rar) paraclis s. n.
    —    Din slavonul mimhahc-i,, ngr. napE/Xijaiov, napdz^rian;.
    PARACLISER s. m. Persoană însărcinată cu îngrijirea şi paza unei biserici, îndeplinind şi unele servicii la oficierea cultului; (popular) ţîrcovnic, (regional) crîsnic, pălămar făt. V. dascăl. Al lui Samuil ieromonah par[a]c/i[s]farui ot■ miir[opolie] (a. 1838). Ioroa, s. d. xiii, 74. Precupeţi ce retipăresc la psaltiri şi ceasloave pentru speculaţie, ale căror corectori au fost ceva mai jos dectt paracliseri, cr (1848), 8x/45, cf. Polizu. Se preumblă peste clmpuri milioane de ţlnţari... Prin cintări mă desfătează parc-ar fi paracliseri. Ale-xandrescu, o. i, 187. în noul recensămtnt... s-au exclus... ctntăreţii şi paracliserii. I. Ionescu, m. 229. Inlră părintele Matache urmat de paracliserul lui. Caragiale, o. ii, 53. Stnt feciorul paracliserului din Văideni. Slavici, n. i, 158, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Paracliser la biserica Mânu Cavafu. Ardeleanu, d. 17. Dar cheia de la biserică unde este? — E la moş Pintilie, paracliserul. Galaction, o. 41. Monahul Averchie este paracliser. Stănoiu, c. i. 7. Ion bucătarul toca ptrjoale tn tacturi diferite, cum toacă un paracliser la schit vecernia. Brăescu, o. a. ii, 55. Lache paracliseru a pus o vorbă „bună“ şi Trică Ilie a rămas toi omul bisericii. Klopştock, f. 67. Cămaşa e a paracliserului. Stancu, r. a. iii, 379. întrebă, vorbind pe nas ca un paracliser. Vinea, l. i, 263. Astăzi,, tn sftrşit, ti pot scrie tatei, care-i paracliser. VintilX, o. 45. Se însurase cu nemţoaica şi-şi găsise o slujbă nenorocită: paracliser la biserica din deal. T. Popovici, s. 75, cf. alr i 580/530, 596, 690, 725, 746, 776, 782, 820, 850, 856, alr ii/i h 179/848, ib. mn 93, 2 735/848, 987.
    —  PI. :  paracliseri. — Şi:     (învechit  şi    regional)
 paraelisi&r (com. din Iaşi), (învechit) paraclisiâr, (regional) pallcrlsirl (alr i 580/856), pallsîcrfirl (ib. 580/850), părăelisări (alr ii/i h 179/848) s. m.
    —  Paraclis -j- suf. -ar.
    PARACLISERÎŢĂ s.f. (Neobişnuit) Femeie Însărcinată cu îngrijirea şi paza unei biserici, îndeplinind şi unele servicii la oficierea cultului. (Prin lărgirea sensului) Cu fecioarele vestale..., Dumnezeu fu milostiv, dtndu-le munca uşoară de paracliseriţe. Arghezi, în scl 1969, 134.
    —  PI.: paracliseriţe.
    —  Paracliser + suf. -iţă.
   PARACLISIÂR s. m. v. paracliser.
   PARACLISlfiR s. m. v. paracliser.
   PARACRONÎSM s. n. (Rar) Eroare care constă în a situa un eveniment mai tîrziu decît a avut loc în realitate. V. a n a c r o n i s m. Cf. dns.
   — PI. : paracronisme.
   — Din fr. parachronlsmc.
   PARADA vb. I. I n t r a n z. (Ironic) A se arăta ca la paradă (1), a se pune în evidenţă, a face caz, paradă de ceea ce face ori spune; (neobişnuit) a părădui 2. V. afişa, expune. Uliţa salului unde paradează Don-Juanii patrupezi. Eminescu, n. 105. Da, vrea să paradeze cu tot ce are. AgÎrbiceanu, l. t. 138. Seniorii aceia semeţi.. . tşi făceau de cap, paradau şi se luptau ori aici, in Friza, ori tn pămtntul sftnt. Sadoveanu,
 0.  i, 220. O casă solidă nu paradează şi nu caulă să-ţi ia ochii cu faţada. Rebreanu, r. i, 257. Oscar Wilde a paradat, făcind artă pentru artă. Gamil Petrescu.t.
 ii, 70. Pe clnd primeau veşti despre ocuparea Bucureştilor, observă pe cei doi fraţi Mehtupciu, paradind tn văzul femeilor pline de admiraţie. Vianu, a. p. 69, cf.
 DM, DN2.
   — Prez. ind. : paradez.
   — Din fr. parader.
   PARADAlCĂ s. f. v. parada'să.
   PARADAlS subst. v. paradaisă.
   PARADAiSĂ s. f. (Regional, mai ales în Transilv.)
 1.  Pătlăgea (I 2) (Lycopersicum esculentum). Cf. Gre-cescu, fl. 423. Carne proaspătă se măntncă... cu cartofi, lingă care se pun şi acrituri: castraveţi, ardei, pipară, pătlăgele, „părădăici“. Molin, r. b. 289. Udind toată noaptea cararabe, varză, ceapă, paradaise. I. Botez, b. i, 233. Ne-am deprins cu paradaisele umplute. Sadoveanu, o. x, 382. Elemente de limbă specifice vorbirii din Transilvania. . . „paradaisă“ tn loc de „pătlăgele roşii“, scl 1955, 316, cf. Borza, d. 102, i. cr. xiii, 115, Gregorian, cl. 61, a iii 13, l. rom. 1959. nr. 5, 73, Lexic heg. 55, Teaha, c. n. 249.
   2. Numele unei varietăţi de viţă de vie nedefinite mai de aproape (Mehadia-Orşova). dr. i, 360.
   —   PI. : paradaise. — Şi: paradăis (ddrf, Alexi, w., Şaineanu, d. u., h x 201) subst., paradâieă (pl. şi părădăici, părădaice, Borza, d. 102), paradăisână (Lexic reg. 83) s. f., paradicc (Borza, d. 102), paradise (id. ib.) s. f. pl., paradiză (h xvii 348) s. f., părădiii (Borza, d. 102) s. f. pl., părădâică (id. ib.), părădâie (PăcalX, m. r. 116, alr ii 4 081/102), părădălsă (Lexic reg. ii, 41) s. f., părădâişl (Borza, d. 102) s. f. pl., părădfcă (f 1880, 359) s. f., plridăici (Borza, d. 102), porobiel (id. ib.) s. f. pl., porodâică (Gregorian, cl. 61, chest. viii 84/5, Borza, d. 102), porodâie (cv 1950, nr. 4, 33, Borza, d. 102) s. f., porodâi (Borza, d. 102), por-dăici (id. ib.), porodflcl (id. ib.) s. f. pl., porodic (l. rom. 1960, nr. 2, 21) subst., porodică (Borza, d. 102) s. f., porodiclurl (id. ib.) s.f. pl., prădăisă (Lexic reg. 55) s. f., prădălste (gl. olt.) s. f. pJ.
   — Din germ. dial. Paradcis, magh. paradiesom.
   PARĂDĂ s. f. 1. Festivitate militară la care defilează trupele; defilare a trupelor cu prilejul unei festivităţi militare; p. e x t. alai, cortegiu solemn; ceremonie, solemnitate, pompă; serbare; (învechit) parisie1 (2). Dăruim o clrjă arhimandriască care să fie... la cere-moniele bisericeşti şi altor paradii duhovniceşti (a. 1788). Uricariul, xiv, 181/1. Ceată de ceată tn paradă şi cu rtnduială Să treacă. Budai-Deleanu, ţ. 88. Şi d-abia să iasă pe săptămtnă o dată la paradă. Kotzebue,
 u.  17r/6. Norodul romanilor ti gătea o primire cu mare paradă. Beldiman,n. p. i, 61/8. La acest feliu de paradie, unii înjură, alţii scuipă, şi muierile blestemă. Golescu, î. 20, cf. lb. Această paradă este mai mare dectt toate alte pompe şi ţirmonii. Mumuleanu, c. 8/14. Această sărbă-
1063
PARADĂ
— 89 —
PARADIE
 toare fu urmată de o paradă la care era de faţă vizirul cel mare. cr (1829), 2441/4. Gvardia de onor tncungiura această paradă, ar (1830), 232/2. Mulţumire... tuturor... ofiţerilor miliţiei ce s-au aflat la paradă (a. 1833). Uricariul, vii, 223, cf. Stamati, d., Polizu. In ziua aceea era paradă domnească. Negruzzi, s. i, 29. Vede casa voastră-n veci tot în paradă. Rolliac, o. 92. în fruntea paradei clinele porneşte. Alexandrescu, . o. i, 162, cf. lm. îţi place, pe la baluri, la nunţi şi la paradă, Să porţi o uniformă ca vechea Baba Radă? Bolinti-neanu, o. 134. S-a făcut botez cu paradă mare. Caragiale, o. ii, 150. Nu era paradie ori vreun alai sau serbare, ca să nu fie şi el. Ispirescu, l. 192. Parada, cum se vede, e bine întocmită... Am popi, jandarmi şi fete, iar poarta e cernită. Macedonski, o. i, 43. Părăzi, decor de teatru, luminaţii, Tot ce pe vulg şi pe copii inşală, Aceasta-i toată slava la regală. Vlahuţă, o. a. i, 39. Notarul Rodean le împărţi două sute de zloţi pentru paradă. Agîrbiceanu, a. 107. Pentru că n-aţi.luat parte la parada Bobotezii..., vă pedepsesc cu cinci zile închisoare. Brăescu, o. a. ii, 171. A ieşit majestaţea sa la paradă şi erau toţi miniştrii cu el. Sadoveanu, o. viii,
 111. Cu tobele nainle, mergeam ca la paradă, Cu pajura pe steaguri. Arghezi, vers. 393. Comandantul parăzii rosteşte o scurtă comandă. Scînteia, 1953, nr. 2 749. Ce să fie, mă? se, lămuresc ţăranii. E paradie. Pas,
 l. i, 290. Domnii şi-mpăraţii Mă pun la paradă. Teo-dorescu, p. p. 353. Au poruncit împăratul să-l aducă numaidecit la curie în cea mai mare paradă. Sbiera, p. 128. Făt-Frumos şi fiica lui Alb împărat intrară cu mare paradă... în cetatea lui Roşu împărat. Popescu,
 b. i, 30. O (Ironic) Şi aşa toţi cu paradă, cu muzică de lătrat, Cu subţiri şi groase glasuri îl peţrecură din sat. Pann, p. v. iii, 36/19. Şi, pentru ca parada să fie deplină, o adiere de seară.... făcu să filfîie mîndru deasupra tuturor acestor bravi prosopul alb curat, aninat sus, la uşa bărbieriei. Caragiale, o. iii, 18. <0> L o c. adj. De paradă = a) care participă la o paradă (1). Cai de paradă, dr. v, 217. La ora 4 s-a strlns compania de paradă. Sahia, n. 119; b) festiv, ceremonios; de sărbătoare; pentru ocazii deosebite. Alexandru, din porunca sultanului, fu luat din casa sa şi, tn haine de paradă domneşti, azvîrlit tn mare. Bălcescu, m. v. 32. Era-nvestiţi cu toţii ca-n zile de paradă. Heliade, o. i, 221. A ales o garnitură de pietre scumpe care aparţinea îmbrăcămintei de paradă a executatului. Ghica, a. 625. în haine ca-n zi de paradă, Ţin ptinea-ngheţată la foc, Stţnd unul într-altul grămadă. Goşbuc, p. ii, 46. în partea de.către stradă a locuinţei, este o odaie mare, numită „soba mare“, de paradă, „paragie“. Molin, r. b. 287. Sînt dureri care-l apasă sub haina aceea de paradă, v. rom. decembrie 1954, 153. Curtea cazărmii avea aspect de paradă. Vintilă, o. 13. + F i g. Atitudine, comportare etc. ostentativă, prin care cineva. Încearcă să producă impresie, să atragă atenţia asupra sa. Atent, mai mult din paradă, la consultarea lui Costache, nu descoperi, de data aceasta, mare lucru. Călinescu,
 e. o.  i, 213. Ţipătul   şi parada sînt ale  neofitului.  S
 iulie  1960, 30. <0> L o c. a d j, şi adv.   De paradă    =
 (care se face, este etc.) de formă, de ochii lumii, formal. Nu cumva titulatura marelui Mircea va fi fost numai de paradă? Hasdeu, i. c. i, 28. Elemente burgheze  pun stăpinire     pe toate serviciile publice. .. şi
 reduc  la un simplu      rol de paradă pe    reprezentanţii
 nobilimii şi clerului din consiliul regal. Oţetea, r. 87. Patrioţi de paradă... jupuiau ţara şi de ultima piele a inimii amărîle. Arghezi, b. 136. Critica şi autocritica servesc la dezvăluirea lipsurilor şi la lupta. împotriva prezentării de paradă a lucrurilor într-o lumină trandafirie. Scînteia, 1953, nr. 2 684. -0> L o c. a d v. Cu paradă = ostentativ, cu ostentaţie, acordîndu-şi o importanţă exagerată. Merg cu paradă de se pun cu obrăznicie lingă însuşi locaşul Dumnezeului dreptăţii. Negruzzi, s. i, 31. Acest viţiu inocent... îl cultiva cu paradă. Călinescu, s. 164. <$• E x p r. A (se) face paradă (de sau cu ceva) = a (se) face ceva ostentativ pentru a produce efect, a (se) acorda unei prohleme o importanţă exagerată (pentru a se scoate pe sine în
 evidenţă); a parada, a (se) face caz. Ştefan Tomşa, în domnia sa de cîteva lune, făcea paradă de o antipatie febrilă contra Poloniei. Hasdeu, i. v. 206. Gentilom ridicol, ce face paradă cu titlurile şi armele familiei sale. Bolintineanu, o. 366. Ar fi neplăcut să fac, după vechile calapoade încă la modă, paradă ridiculă de erudiţiune într-o simplă notiţă literară. Caragiale, o. iii, 102, cf. ddrf, Barcianu. Era cinstit şi leal fără să facă paradă. Sadoveanu, o. vi, 266. Făcea paradă de cinism spre a-şi ascunde mizeria. Călinescu, s. 48. Nu i se părea clipa potrivită pentru ca să se facă paradă de competenţă. Camil Petrescu, o. ii, 632.
   2. (La duel, scrimă etc.) Evitare a unei lovituri încercate de adversar (urmată de o contralovitură). Potrivnicul său eschivă lovitura printr-o paradă puţin obişnuită. Stancu, r. a. i, 274.
   —    Pl; : parade şi (popular) parăzi, părăzi, (regional) păraduri (alr sn iv h 959/334). — Şi : (învechit şi regional, 1) parădie, părădie (Golescu, î. 43, alr sn iv h 959), (regional, 1) parăde (alr sn iv h 959), parădi (ib.), părâdă, părăde (ib.), părădi (ib.), părcdie (ib.), porădă (ib.), porăde (ib.), prâdie (ib.) s. f.
   —    Din (1) germ. Parade, fr. parade, magh. parădi,
(2) fr. parade.
   PABADĂISĂNĂ s. f. v. paradaisă.
   PARADÂTJ subst. (Prin estul Olt. şi prin Munt.; în e x p r.) A se alege (ca praful şi) paradăul (de ceva sau de cineva) = a se alege praful (de ceva sau de cineva), v. p r a f. S-a ales ca praful şi părădăul de ei. Rădulescu-Codin, l. 56, cf. Lexic reg. ii, 16. S-a ales părădăul de ogrăzile şi holdele oamenilor. Udrescu, gl.
   — Şi: părădău subst.
   — Etimologia necunoscută. Cf. paradi1.
   PABÂDE s. f. v. paradă.
   PABADENT6zĂ s. f. Boală degenerativă a ţesuturilor de susţinere şi de fixare a dinţilor, caracterizată prin formarea locală de pungi de puroi cu distrugerea ţesuturilor ligamentare şi a alveolelor dentare şi urmată decăderea dinţilor; gingivită expulzivă. Cf. dn 2, der.
   — Pl. : paradentoze.
   — Din fr. paradentose.
   PARADÎ1 vb. IV. (Familiar) 1. T r a n z. şi refl. A (se) strica; a (se) deteriora; a (se) distruge. Şi motocicleta, că-i de fier, şi tot o să ţi se paradească. v. rom. iulie 1954, 307. Mi-ai paradit bunătate de căciulă. Udrescu, gl.
   2. Refl. (Despre oameni) A se şubrezi de boală sau de bătrîneţe. S-a paradit unchiaşul. Udrescu, gl.
   — Prez. ind. : paradesc.
   — Din ţig. pharado (part. al lui pharaz).
   FARÂDI2 s. f. v. paradă.
   PARADÎCE s. f. pl. v. paradaisă.
   PARADÎCHIU subst. (Prin Munt. şi Olt.; în e x p r.) A se alege (praful sau pulberea şi) paradichiul (de cineva sau de ceva) = a se alege praful (de cineva sau de ceva), v. p r a f. O să ne audă vecinii şi s-alege paradichiul de planul şi secretul nostru. Iovescu, n. 60, cf. 75. Paradichiu s-alege de tine. Tomescu, gl., cf. Lexic reg. ii, 16, Udrescu, gl. <0- (în imprecaţii) Alege-s-ar pulberea şi paradichiul de ei! Udrescu, gl.
   —    Şi: paradiciu (Lexic reg. 46), puradicliiu (Udrescu, gl.) subst.
   — Etimologia necunoscută. Cf. paradau.
   PABADÎCIU subst. v. paradichiu.
   PABÂDIE s. f. v. paradă.
1073
PARADIGMATA
— 90 —
PARADIZIAC
  PARADÎGMATA s. f. pl. v. paradigmă.
  PARADIGMATIC, -Ă adj. (Gram.) Care face parte dintr-o paradigmă (2), care are paradigmă; care are loc In paradigmă. în seria paradigmatică a cuvîntului respectiv, există un „o“ accentuat, scl 1955, 46, cf. ib.
1956, 97, ib. 1959, 281.
  —  Pl. : paradigmatici, -ce. .
  —  Din fr. paradigmatique.
  PARADÎGMĂ s. f. 1. (învechit) Exemplu ; model (1); pildă; învăţătură. Precum se zice euvintul: un nebun o pietricea in fundul mării aruncă pre carea o mie de înţelepţi să o scoată vreadnici nu stnt, care paradigmă lesnirea facerii şi nevoia desfacerii arăta. Cantemir, ist. 269, cf. 381, Călătorie, i, 83r. Mai dezvăiit se vor vedea in paradigma sau esemplu ce ii vom aduce mai jos. Maior, ist. 244/20. După paradig-mata cele pină acum urmate (a. 1808). GAldi, m. phan. 218. Paradigma cea dinţii a inţălepciunei cei mare a iui Solomon fu aceasta. Calendariu (1814), 124/20. Englitera, ţară slobodă, vrednică de a lua paradigmă de la dtnsa (a. 1822). Uricariul, iv, 286/18. în aşa feliu de intimpiări va urma şi Englitera paradigmei Spaniei, ar (1829), 2321/39, cf. 1663/5. Dacă voi aţi fi urmat paradigma acestei istorioare, nu eraţi să vă pltngeţi acuma. Filimon, O. i, 190. Propoziţia redusă la paradigmele obişnuite in manualele de şcoală (toţi „s“ sint „p“) glăsuieşie: tot răul este din egoism. Maiorescu, cr. ii, 370, cf. dm.
  2. (Gram.) Totalitatea formelor unui cuvînt, a unor opoziţii fonologice etc.; tablou al formelor unui cuvînt dat ca model pentru flexiunea unei părţi de vorbire sau a unei clase din cadrul unei părţi de vorbire. Cf. cade. Gramaticii au născocit, din vechime, paradigmele de declinare pentru nume şi pronume. Puşcariu, l. r. i, 137. Limba noastră posedă un număr de forme verbale care lipsesc obişnuit tn paradigmele gramaticilor. Iordan, stil. 162. Paradigmele de declinare sau de conjugare formează şi ele serii asociative, scl 1955, 44. Un caz puţin deosebit este acela al verbului românesc „a vrea“, „a voi“, care amestecă tn paradigmă forme de origine latină şi forme de origine slavă. Graur, f. l. 170. Vocativul se încadrează in paradigma declinării masculine articulate, sg i, 9, cf. DM, DN 2, DER.
  —    Accentuat şi: (învechit) paradigmă. Gâldi, m. phan. 218.— Pl.: paradigme. —Şi: (grecism învechit, rar) paradigmata s. f. pl.
  —  Din lat. paradigma, ngr. rcapaSsiYlia.
  PARADÎS s. n. 1. Grădină fabuloasă din cer în care ar fi trăit Adam şi Eva pînă la săvîrşirea păcatului originar (v. e d e n) şi în care ar ajunge după moarte sufletele oamenilor fără păcate ; rai. Cf. drlu, Stamati,
d., Canella, v. Eşti frumoasă, înger eşti din paradis Şi mă tem privind la tine. Eminescu, o. iv, 38. Stnt în viaţă rătăciri de acelea care preţuiesc mai mult dectt drumul cel mai drept la paradis. Hogaş, h. 104. Stnt jos nişte chiriaşi, trei negustori, după ei, paradisul n-a fost în cer, ci la catul al doilea, aici, la siăptnii casei. Bassarabescu, v. 90. Fără glumă, mă întreb adesea, o fi existtnd oare paradisul? BrXescu, o. a. i, 408. Unii din vrednicii nobili scontau o plată tn viaţa viitoare şi petreceri identice tn grădinile paradisului. Sadoveanu, o. xi, 53. Locuitorii din Ceilan stnt încredinţaţi că acolo a fost paradisul terestru. Călinescu,
i. 377. O fată frumoasă e O fereastră deschisă spre paradis. Blaga, p. 94, cf. dm, dn a. Din prăvălia lui răsuna un ctntec dulce de vioară furată parcă din paradis. Barbu, p. 186, cf. der. «$• Măr paradis = varietate de măr1 nedefinită mal de aproape. Adevărat este că, tntr-un măr pădureţ, se poate altoi măr paradis. Gorjan,
h.   ii, 160/6, cf. Baronzi, l. 93. <$> Lo c. adj. De paradis = splendid, minunat (3). Peste balconul de ghirlande Te-apleci şi stai pierdută-n vis Ca o coloană de lumină Intr-un amurg de paradis. PeticX, o. 47. Fiori de paradis, flori măiestre, flori. GÎhleanu,. n. 229. + (Adesea f i g.) Peisaj foarte frumos, privelişte
îneîntătoare; loc splendid, care oferă cele mai bune condiţii de trai, de dezvoltare (spirituală) etc.; ceea ce îneîntă, desfată (privirea, sufletul); fericire supremă. Prin cea legătură, ce-mi minea un paradis, tn acest timp de libertate, intre sclavi mă văd tnscris. Asachi, s. l. i,. 216. O femeie frumoasă este un paradis pentru ochi, un infern pentru suflet şi un purgatoriu pentru pungă, cr (1846), 1842/44. Poziţia acestui orăşel este atit de romantică..., tncti nu te poţi opri de a nu te plăcea tn paradisul acest tncintător. Negruzzi, s. i,
326.  întru unirea Vieţi-mi cu tine, mi-e fericirea, Legea, speranţă şi paradis. Bolliac, o. 143. Cine dar va să admire pe pămtnt un paradis de flori esotice de felul cel mai extraordinar, să viziteze o florărie de orhidee. Isis (1859), 24/2. Parisu-i un paradis Plin de ademenire. Alecsandri, t. i, 312. Luminile, ştiinţa şi artele plăcute Făcuseră acolo al lumii paradis. Bolintineanu, o. 187. Nici un paradis nu e frumos ca acela pe care şi-l zugrăveşte omul tn sufletul său. Raiul unuia poate să fie iadul altuia. Rebreanu, i. 475. Şi repetă, inttrziind pe cuvinte, plimbindu-se cu amintirea prin paradisul interzis. C. Petrescu, î. i, 5. Vrăjiţi, trăiau tn paradisul iubirii.' Bart, e. 168. Atunci, paradisul nuferilor, acest vis de necrezut al Oltului, încetează pentru totdeauna. Bogza, c. o. 161. Aşa cum e acum, insula e un adevărat paradis: munţi de marmuri policrome, vegetaţie luxuriantă, v. rom. iulie 1954, 221. Peisaj melancolic... Eşti pentru unii Aievea, simbolic Al ţării din vis Dorit paradis. Beniuc, v. 57. Soţul ei este un tînăr bun şi curat şi prăbuşirea lui din paradisul iubirii va fi cu aiîtmai crudă, contemp.
1956, nr. 521,2/3. Tot acest paradis ai copiilor, cu căluşei, teatru de păpuşi, barăci pentru tir, peştera groazelor, pitici şi nenumărate minuni, era pustiu, v. rom. iulie
1957, 94. Lucăceşti... e un îneîntător paradis al copiilor, s ianuarie 1961, 22.
   2.   (Prin Transilv.) Şotron. Cf. alr sn v h 1 300/260, mat. dialect, i, 263.
   —    Pl. : paradisuri. — Şi: (regional, 2) paradiz s. n. alr sn v h 1 300/260.
   —  Din fr. paradis, germ. Paradies.
   PAHADÎSE s. f. pl. v. paradaisă.
   PARADISIĂC, -Ă adj. v. paradiziac.
   PARADÎŞ adj. (Regional; despre cai; în sintagma) Cal paradiş — cal de trăsură. Cf. dr. v, 99.
   —  Pl. : paradişi.
   —  Din magh. parâdes.
   PARADÎT, -A adj. (Familiar) I. (Despre obiecte) Stricat; deteriorat; distrus. Cf. paradi1 (1). Luară barca. O scoaseră afară. O cercetară. — E paradită. Stancu, r. a. i, 257. Mai am o biată de căciulă paradită. Udrescu, gl.
   2.   (Despre oameni) Şubrezit de boală sau de bătrî-neţe. Cf. paradi1 (2). Am fost pe la mătuşă: am găsil-o în pat, paradită. Udrescu, gl.
   —  Pl.: paradiţi, -te.
   —  V. paradi*.
   PARADÎZ s. n. v. paradis.
   PARADÎZĂ s. f. v. paradaisă.
   PABADIZlAC,-Ă adj. Din paradis (1), ca în paradis; minunat (3), splendid, îneîntător. Nestrăbătute păduri, ale căria paradizice frumuseţe nu le poate condeiul prescrie, ar (1830), 222/33. Căulai cu ochii asupra împrejurimii paradiziacei Campanii şi nu mă săturam de frumuseţea naturii. Codru-DrXguşanu, c. 168. O lumină pe care numai oamenii timpurilor paradisiace trebuie s-o fi cunoscut. PeticX, o. 343. Copilul care sorbea roua răsurilor şi se tăvălea, ca tntr-o beţie paradiziacă, prin pierseciul tnmirezmat. Ciauşanu, r. scut.
11.   Avem tn minte o imagine fericită şi paradisiacă a României viitoare. Sadoveanu, o. ix, 343. Teii erau
1084
PARADIZIC
 — 91 —
PARADOX
în floare şi răsplndeaa un balsam paradisiac. Călinescu, s. 199. Balsamul florilor şi puritatea aerului formează o atmosferă paradiziacă. Ralea, o. 30. Domoala trecere a norilor dădea la iveală... vaste pajişti paradisiace. Bogza, m. s. 50. Peisajele Inctntătoare ale acestui paradiziac colţ de lume. v. rom. iulie 1954, 222. Gizele şi stihiile au aceeaşi esenţă; universul acesta aproape şăgalnic, In solidaritatea lui totală, e un basm pentru copii de o candoare paradiziacă. Constantinescu, s. i, 98. Femeile se perindă pe Ungă el; un surts paradiziac le flutură pe buze. s martie 1960, 27. Totul e nemaipomenit de pitoresc, aproape paradiziac, t februarie
 1962, 25.
   —     Pronunţat: -zi-ac. — Pl. : paradiziaci, -ce. — Şi: (rar) paradişiâc, -ă, (Învechit, rar) paradlzie, -ă adj.
   —     Din fr. paradisiaque. — Paradlzie < germ. para-disisch.
   PARADÎZIC, -Ă adj. v. paradiziac.
   PABADOS 1 s. n. (Mii.) Parapet de pămînt în spatele unei tranşee, care apără pe cei adăpostiţi de loviturile venite din spate. Paradosul era acoperit cu iarbă. ltr %, cf. dn 2.
   —   Pl. : paradosuri.
   —   Din fr. parados.
   PARÂDOS 2 s. n. v. paradosis.
   PARADOSÎvb. 1Y. (învechit) l.Tranz. şi refl. A (se) preda (inamicului). Ctnd vor să paradosască cetate (a. 1715). Gâldi, m. phan. 219. Prinţipul Ghica putea să scape şi să fugă la turci, dar fiindu-i frică să nu-şi piardă capul... s-a paradosit de nevoie. Văcărescul, ist. 280.
   2.    T r a n z. A preda, a înmlna ; a da. Pohtesc ca să întrebi dumn(eata) pe cinevaş de aici, care vei socoti că are ştiinţă de acest lexicon, şi cunoscăndu-l cinevaş, dupe cum ţi-l va paradosi dumitale, să ne înştiinţezi aici (a. 1778). GÂi.di, m. phan. 219. Să îndatoreze pe ptrita a-şi paradosi curata socoteală (a. 1813). id. ib.
 218.  Pe larg să arate tn socoteala ce au paradosit către domnia mea (a. 1815). Iorga, s. d. xxii, 159. Au pus in lucrare feluri dă mijloace spre a-l îndupleca să-i paradosească socoteală curată (a. 1817). doc. ec. 174. Au paradosit la isprăvnicie catastiih (a. 1820). Gâldi, m. phan. 218. Să chemăm pe dumneata a paradosi aici, la maghistrat..., socoteala de bani (a. 1832). id. ib.
   3.    T r a n z. (Complementul indică rezultate obţinute într-un domeniu de activitate, învăţătură, cunoştinţe etc.) A preda. Am ortnduit domnia mea dascăl musicos pe Mihalache ca să le paradosească învăţătura cinlărilor (a. 1784). Gâldi, m. phan. 219. Le învăţa de rost şi le paradosea celorlalţi, ist. am. 592/8. Vei intra tn voroavă cu dl Budai ca să-ţi arăte ce materni poate să paradosească tn şcoala Socolei (a. 1815). Uricariul,
 vii, 69. Pentru a-ţi paradosi limba românească după toată rînduiala..., trebuie să începem de la început. Negruzzi, s. i, 8, cf. lm, Barcianu, Alexi, w. <0> Refl. pas. Am întărit şi domnia me şcoala elinească tn oraşul Eşii, în care se paradoseşle învăţăturile (a. 1793). Uricariul, ii, 53/27. Arithmetica, algevra şi gheometria se paradosesc de şeic Asan. ar (1829), 1711/26. Aceasta istorie... începută a se paradosi tn seminaria Socola de părintele iconom Costache (a. 1836). cat. man. ii, 274. Se vor paradosi şi acele ştiinţe pregătitoare care sînt de folos vieţei monahiceşti (a. 1843). Gâldi, m. phan.
 219.  + (învechit, rar) A îndruma, a instrui. I-au întrebat pe nume, precum ti paradosise Chiurci-başa (a. 1715). Gâldi, m. phan. 219. + R e f 1. A se informa; a se interesa. Oarecare însemnări avîndu-le de la dascălii noştri, cînd ne-am paradosit (a. 1806). Gâldi, m. phan. 219.
   4.    T r a n z. A raporta; a relata. La sosirea noului caimacam,... să-i paradoseşti orice treabă pe larg (a. 1794). Gâldi, m. pkan. 219.
   —   Prez. ind. : paradosesc. — Şi: paradox! vb. IV.
   —   Din ngr. napadlSco.
   PARADOSÎE s. f. (învechit) I. Predare (la inamic). Cf. paradosi (1). Cf. Pontbriant, d.
   2. Predare (de cunoştinţe). Cf. paradosi (3). Cf. LM.
   —  Pl. : paradosii.
   —  Paradosi-)-suf. -ie. ...........
   PARADOSÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a (s e) paradosi şi rezultatul ei.
   1. Predare (la inamic). Cf. paradosi (1). Cf.
 Pontbriant, d.                                   • •  >
   2.   Predare, înmînare (a unui bun, a unui obiect). Cf. p a r a d o s i (2). Gata sînt ca să intru tn regula-risirea canţelariei şi paradosirea socotelilor atinse de datoriile mele (a. 1848). în Contribuţii, ii, 129.
   3.   Predare (de cunoştinţe). Cf. paradosi (3). Pentru paradosirea învăţăturilor, ..; profesorii au compus (alcătuit) cărţile elementare, cr (1832), 301/33. Paradosirea ştiinţilor tn limba patriei, geogr. dac. 40/17, cf. lm, ddrf. Introducerea, la Institutul teologic de aice..., a limbii româneşti ca limbă a paradosirii tuturor ştiinţelor teologiceşti. Sbiera, f. s. 425.
   —    Pl. : paradosiri. — Şi: parodosirc s. f. Gâldi, m. phan. 219.
   —  V. paradosi.
   PARADOSIS subst. (Grecism învechit) 1. Tradiţie. Cf. Cantemir, ist. 16, Gâldi, m. phan. 219.
   2.   Raport. Le-au făcut prin scrisoare paradosis la vizirul (a. 1715). Gâldi, m. phan. 219. Să se facă... o catagrafie de toate ale mănăstirii, ca să poată fi văzut in vreme perilaoi al meu şi paradosis ce am face (a. 1801). id. ib.
   3.   Predare (la inamic); capitulare. Pe dală au scos semne dă paradosis al Parisului şi aşa, la 31 mart. nemţesc, au intrat Alexandru împărat... în Paris (a. 1821). Gâldi, m. phan. 219.
   4.   Predare (de cunoştinţe); învăţămînt. Odăile de paradosis (a. 1820). Gâldi, m. phan. 219. Să fie de faţă la paradosis de allodidactică (a. 1831). id. ib. + Sală de clasă. Au trebuinţă de un mic meremel, spte a fi patru paradosuri mari, trei odăi pentru dascăli şi o odaie pentru portari (a. 1831). Gâldi, m. phan..219. Preţuirea meremetului a 2 paradosis (a. 1831). id. ib. Pentru cursul învăţăturilor... patru paradosuri... stnt îndestule (a. 1832). id. ib.
   —    Pl. : ? — Şi: parâdos (pl. paradosuri şi, m., paradosi, Gâldi, m. phan. 219) s. n.
   —  Din ngr. TtapăSoaiţ.
   PARADOSÎT1 s. n. (învechit) Faptul de a (s e) paradosi.
   1.   Predare, înmînare (de bunuri, de obiecte). Cf. para dosi (2). Paradositul zestrei (a. 1815). Gâldi, m. phan. 219.
   2.   Predare (de cunoştinţe). Cf. paradosi (3). Pentru şedere, paradosit, pentru cuhnie, pentru slugi (a. 1803). Gâldi, m. phan. 219.
   —  Pl. : paradosituri.
   —  V. paradosi.
   PARADOSÎT2, -Ă adj. 1. (învechit; despre cunoştinţe, învăţătură) Care este sau a fost predat. Cf. paradosi (3). Toate chestiile objectelor paradosite (a. 1841). Gâldi, m. phan. 219.
   2. (învechit, rar; în forma părădosit) împrăştiat, risipit. Cf. Asachi, s. l. ii, 357.
   —    Pl. : paradosiţi, -te. — Şi: părădosit, -ă adj. Asachi, s. l. ii, 357.
   —  V. paradosi.
   PARADOX s. n. Enunţ contradictoriu şi, în acelaşi timp, demonstrabil; părere (absurdă) contrară unui adevăr unanim recunoscut; p. ext. ciudăţenie, enormitate, absurditate (a unei afirmaţii, a unei situaţii etc.); (învechit, rar) paradoxie. Acest paradox este prea îndrăzneţ, cr (1829), 2362/27. Această definiţie slujeşte la paradoxul acesta ca să ne apropiem de 7 ctt
1094
PARADOXAL
— 92 —
PARAFERNAL
 vom voi, cu toate că această rădăcină nu se poate afla. Heliade, a. .77/5, cf. Stamati, d. Acest paradox se esptică. Marin,, f. 219/12, cf. Polizu. Să nu se pară un paradox această zicere. Negruzzi, s. i, 312, cf. Delavrancea, t. 8. Un scriitoraş necunoscut, care caută să ajungă celebru prin paradoxe. Gherea, st. cr. i, 15, cf. ddrf, Alexi, w. Şi d-ta eşti tot ca mine, cu deosebire numai că-ţi plac paradoxele. D. Zamfirescu, a. 15. Aici e gălăgie, e neutrul teren unde se revarsă canalurile, unde se adună paradoxele. Anghel, pr. 33. Opus prin definiţie paradoxului, banalul reuşeşte să devină, totuşi, paradoxal prin tnsăşi proporţiile lui. Lovinescu, c. v,
 112. E un paradox stupid. Camil Petrescu, t. ii, 107. Mare amator de paradox, dar praclictndu-l fără ostentaţie. Teodoreanu, m. u. 40. Bucureştii, la anul 18i8, era oraşul tuturor paradoxelor. Găunescu, n. 23. Aici e un aparent paradox, l. rom. 1953, nr. 4, 54, cf. contemp. 1955, nr. 475,1/3. Dumneata cultivi paradoxul.
 H,   Lovinescu, c. s. 28. S-ar părea că afirm o enormitate sau enunţ un paradox facil. Gonstantinescu, s. i, 150, cf. dm, dn 2,,der. Heraclit a înfăţişat, tn paradoxele sale, o viziune dialect ică asupra lumii, cf 1960, nr. 4,122. Această idee îşi face drum prin meandrele unor paradoxuri sceptice, t februarie 1962, 13. <0- (Adjectival) Daţi-mi voie a răspunde la un cuvînt foarte paradox (ciudat), cr (1830), 2842/13, cf. Polizu. Propoziţiune paradoxă. Barcianu, cf. Alexi, w.
   —  Pl. : paradoxuri şi paradoxe.
   —  Din ngr. napdâo^oi;, fr. paradoxe.
   PARADOXAL, *A adj. Care conţine sau constituie un paradox; care este contrar unui adevăr unanim recunoscut ori bunului-simţ; care foloseşte paradoxul; care este plin de contradicţii; p. e x t. ciudat, absurd. Este paradoxal... că gheaţa emiţtnd căldură, iar nu frig, se poate cineva mira că oglinda, concepttnd această căldură, produce o răcire mai considerabilă. Marin, f. 219/10. El califica discursul meu de himeră, o himeră ciudată, paradoxală. Kogălniceanu, s. a. 228. Am găsit acolo multe opiniuni paradoxale. Hasdeu, i. c. i, 98. Un spirit paradoxal ar putea îndrăzni să spună că stnt două lumi întregi, două universuri. Caragiale,
 o.   iii, 67. Revoltat, paradoxal, explozibil, aici izbeşte cu pumnul tn masă s-o sfărtme, aici izbucneşte tntr-un rts zgomotos şi captivant. Vlahuţă, o. a. i, 231. O teză care va părea multora ciudată, paradoxală. Gherea, st. cr. i, 10. Situaţia literaturii lui Hogaş este insă şi mai paradoxală, tntructt nu-i nici măcar contestată, ci, ctteva decenii de la producerea ei, se află încă necunoscută. Lovinescu, c. v, 5. Voi fi un element paradoxal şi rău venit In salonul dumneavoastră. Galaction, o. a. i, 173. Situaţia vi se pare paradoxală fiindcă nu ne cunoaşteţi şi deci nu ne înţelegeţi. Camil Petrescu, t. i, 286, cf. id. u.n. 119. Clnd fantazia încetează să producă imaginele sale, intervine verva paradoxală. Vianu,
 a.   p. 358. Aşa se explică faptul, la prima vedere paradoxal, că, tn timpul răscoalelor agrare, ţăranii adeseori, In loc să-şi împartă cerealele şi vitele boiereşti, dau foc hambarelor şi grajdurilor. Oţetea, t. v. 232. Fereşte-te de a îmbrăţişa idei paradoxale spre a fi interesant tn cerc îngust. Călinescu, s. 501, cf. 710, dm, dn 2. Tu eşti aşa de paradoxal. T. Popovici, s. 108. Formulă paradoxală doar tn aparenţă, l. rom. 1965, 394. Cercetătorul preocupat de identificarea surselor oboselii nervoase descoperă însă şi un aspect care, la prima vedere, pare cel puţin paradoxal. Scînteia, 1967, nr. 7 543.
   —  Pl. : paradoxali, -e.
   —  Din fr. paradoxal.
   PARADOX! vb. IV v. paradosi.
   PÂRADOXÎE s. f. (învechit, rar) Paradox. Şi aici avem un ardelean, pe Pumnu, are şi el paradoxiile sale, dar am dori să ne dea Dumnezeu o sută ca el. F (1884), 38.           '      .
   —  Pl.: paradoxii.
   —  Paradox + suf. -ie.
   PARAFA vb. I. Tr a n z. 1. (Complementul indică acte, documente etc.) A semna prin parafă (1); a Întări prin semnătură cu parafă; a aplica o parafă (2). Registrele vor fi numerotate, şnuruite, parafate pe fiecare pagină de preşedintele tribunalului. Hamangiu, c. c. 20. Judecătorul, după ce va fi ascultat pe reclamant şi-i va face observaţiunile ce va socoti de trebuinţă, va parafa cererea şi dovezile alăturate, id. ib. 61, cf. Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade, dm, dn. <0> R e f 1. pas. Dacă ai zece mii de lei de prisos, te alegi cu un stilou minunat, cu care s-au parafat o mulţime de acte istorice. Călinescu, s. 47. 4- S p e c. (Complementul indică proiecte de tratate ori acorduri internaţionale) A Întări prin semnătură prescurtată acordul împuterniciţilor statelor participante. Cf. der. Acordul a fost parafat, rl, 1967, nr. 7 083.
   2. (Complementul indică cusătura unor registre sau dosare ori, p.gener., registre, dosare) A pecetlui cu ceară roşie ca să nu se poată scoate sau adăuga foi. V. sigila. Cf. V. Molin, v. t. 61, cade. Registrul jurnal trebuie să fie numerotat, şnuruit, parafat şi semnat de şeful secţiunii financiare respective, bo (1951), 841, cf. dm, dn 2.
   —  Prez. ind. : parafez.
   —  Din fr. parafcr.
   PARAFARE s. f. Acţiunea de a parafa şi rezultatul ei. Cf. parafa (1). Cf. lm. Şnuruirea, sigilarea, parafarea şi viza de închidere anuală a registrelor de contabilitate se vor face de către organele de control. leg. ec. pl. 228. Vizarea registrelor se va face prin numerotarea şi parafarea filelor, bo (1951), 491, cf. rl 1967, nr. 7 083.
   —  Pl. : parafări.
   —  V. parafa.
   PARAFAT, -A adj. 1. (Despre acte, documente) Prevăzut, semnat, întărit cu parafă. Cf. p a r a f a (1). Cf. lm, Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u. Măria sa dispreţuieşte actele parafate. Sadoveanu, o. xii, 552. Istoria nu e pentru noi un capitol încheiat, parafat şi sigilat cu peceţi. contemp. 1949, nr. 161, 4/1.
   2. (Despre cusătura unor registre sau dosare ori, p. gener., despre registre, dosare) Pecetluit cu ceară roşie (pentru a nu se putea scoate sau adăuga îoi).
   —  Pl. : parafaţi, -le.
   —  V. parafa.
   PARAFĂ s. f. 1. Trăsătură adăugată la o iscălitură spre a o deosebi de altele sau spre a o împodobi; iscălitură cu o astfel de trăsătură, pusă, de obicei, pe un act, pe un document (pentru a le întări); p. e x t. linie de ornament. Gravat cu litere latine cursive fine şi împodobite cu parafe. Odobescu, s. i, 459, cf. Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u., dm. -0> F i g. Un vapor alb trecea departe, tn razele jucăuşe, cu o parafă de fum tn urmă. G. Petrescu, î. i, 80. + Iscălitură prescurtată (formată din iniţiale). Cf. dm, dn *.
   2. Ştampilă cu iscălitura sau cu numele cuiva (cu prescurtări sau cu iniţiale); p. gener. ştampilă (a unei instituţii). Aşterne, ca şi cum ar pune o parafă, o semnătură clară, groasă, apăsată. Stancu, u.r.s.s. 201.
   —  Pl. : parafe.
   —  Din fr. paraphe, parafe.
   PARAFÎRN s. n. v. parafernă.
   PARAFERNAL, -A adj. (Jur.) Care aparţine para-fernei, care se referă la parafernă; extradotal. Admi-nistraţiunea bunurilor care stnt parafernale. Hamangiu,
c. c. 58. Dacă femeia dă bărbatului său procuraţiune ca să administreze averea parafernală, bărbatul va avea către femeia sa toate obligaţiunile unui mandatar iii. ib. 330, cf. Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade, dn 2.
   —  Pl.: parafernali, -e.
   —  Din fr. paraphernal.
1103
PARAFERNĂ
— 93 —
 PARAGAT
 PARAFfiRNĂ s. f. (Jur.) Avere ce aparţine soţiei căsătorite sub regiin dotai care nu este constituită ca dotă şi asupra căreia soţia îşi păstrează dreptul de administrare şi de folosinţă. Cf. Stamati, d., Cihac,
 ii, 683, ddrf. Femeia avtnd chiar parafernă, nu o poate da, înstrăina... fără concursul bărbatului. Hamangiu,
 c.  c. 56, cf. Alexi, w. Toată averea femeii care nu este dotală este parafernă sau avere extradotală. ap. tdrg, cf. cade, dn 2, der. O F i g. ll întrerupsei ca să-l întreb dacă se glndise şi la cele două paraferne ce puteau veni în urmă : copiii şi coarnele. M. I. Caragiale,
 c.  99.
 —     Pl. : paraferne. — Şi: (învechit) parafern s. n. Gâldi, m. phan. 219.
 —   Din ngr. rcapâipEpva.
 PARAFINĂ vb. I. (Tehn.) 1. T r a n z. (Complementul indică probe de rocă obţinute prin carotaj) A acoperi cu un strat (subţire) de parafină (1), pentru a conserva conţinutul de fluide. Cf. dm, dn 2.
 2. Refl. (Despre parafine) A se depune (în procesul de producţie a ţiţeiului).
 —   Prez. ind.: parafinez.
 —   Din fr. paraffiner.
 PARAFINĂRE s. f. (Tehn.) Acţiunea de a (se) parafina şi rezultatul ei.
 1.  Cf. parafina (1). Cf. DM, DN 2, DER.
 2.  Cf. parafina (2). Cf. ltr 2, der.
 —   Pl. : parafinări.
 —   Y. parafina.
 PARAFÎNĂ s. f. (Chim.) 1. Substanţă solidă, albă şi translucidă formată dintr-un amestec de hidrocarburi saturate obţinute la distilarea ţiţeiului sau a cărbunilor, întrebuinţată la fabricarea luminărilor, la impregnarea hîrtiei şi a ţesăturilor pentru a le face impermeabile, ca materie primă în industria chimică etc. Un amestec de hidrocarburi solide numit parafină. Poni, ch. 290, cf. Bianu, d. s. Parafină rafinată sau nerafinată. Nica, l. vam. Parafina... este o substanţă albicioasă ce se topeşte la 50° — 60° C. Ioanovici, tehn. 21. Pentru a mă vindeca mai repede, mi se face un tratament cu parafină fierbinte, v. rom. mai 1954, 143, cf. dm, dn 2, der. •$> Ulei de parafină v. ulei..
 2. (La pl.) Alcani. La temperatura ordinară, primii patru termeni din seria parafinelor sini substanţe gazoase.
 LTR 2, cf. DER.
 —   Pl. : parafine.
 —   Din fr. paraffine.
 PARAFÎNIC, -Ă adj. Care aparţine parafinei, privitor la parafină, de parafină. Combinaţii parafinice. Macarovici, ch. 450, cf. dm, dn 2.
 —   Pl. : parafinici, -ce.
 —   Parafină + suf. -ic.
 PARAFINGS, -OÂSĂ adj. Care conţine parafină.
 Cf. DM, DN 2.
      Pl.: parafinoşi, -oase.
 —   Din fr. parafiineux.
 PARAFLĂCĂRĂ s. f. (Tehn.) Piesă metalică pentru protecţia tijei pistonului contra flăcărilor din cilindru la motoarele cu autoaprindere. Paraflacăra... de obicei e răcită, printr-un circuit de apă. ltr 2, cf. der, sfc iv, 17.
 —   Pl. : paraflăcări.
 —   Para2+ flacără.
 PARAFGC1 s. n. Zid care apără de flăcări o parte (mai sensibilă) a unui cazan de aburi. Cf. mdt, dn 2, der, sfc iv, 17.
 —   Pl, : parafocuri.
 —   Para2 - -f foc. Cf.fr. p a r a - f e u.
   PARAFdC2 subst. (Regional) Culoare galbe-nă-portocalie, care se foloseşte la vopsirea lînii şi a ţesăturilor. Corn. din Şpring-Sebeş.
   —   Pl. : ?
   —   Para1 - -)- Ioc.
   PARAFRĂSŢIC, -Ă adj. (Rar) Care ţine de parafrază (1), care constituie o parafrază, care este redat printr-o parafrază, de parafrază, cu parafrază. Cf. dn 2.
   —   PI.: parafrastici, -ce.
   —   Din fr. paraphrastique.
   PARAFRĂZ s. n. v. parafrază.
   PARAFRAZĂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică un text, o comunicare orală etc.) A exprima prin parafraze (1); (rar) a perifraza. Evanghelia... pusă tn rînd kronologic şi parafrazată după cei patru evanghelişti (a. 1840 — 1850). cat. man. ii, 265, cf. Barcianu. La început îl vedem [pe Neculce] parafra-zind sfirşilul cronicii lui Mtron Costin. Iorga, l. i, 250. O istorie... redactată in greceşte şi pe care ar fi fost parafrazat-o apoi călugărul Ambrosie Pamperis, profesor la Iaşi. id. ib. 525, cf. Şăineanu, d. u. Discuţia pe care o are cu ducele... o parafrazez din memorie, t februarie
 1962, 7, cf. dm, dn 2. Dacă am parafraza cuvintele maestrului Arghezi, ar trebui să spunem că „puţină pondere tinereţii ti şade bine“, v. rom. februarie
 1963, 184.
   —   Prez. ind. : parafrazez.
   —   Din fr. parapliraser.
   PARAFRAZĂRE s. f. Acţiunea dea parafraza şi rezultatul ei. Sultanii,.., figuri fără relief..., cu aceeaşi aureolă banală de laudă, care, după ce a trecut de la un cronicar turc la altul, e reprodusă neapărat şi tn această din urmă a lor parafrazare. Iorga, l. i, 387. Chiar parafrazarea ne poate da des indicaţiuni preţioase. BUL. COM. IST. I, 57, cf. DM, DER.
   —   Pl.: parafrazări.
   —   V. parafraza.
   PARAFRÂZĂ s. f. 1. Exprimare, expunere într-o formulare personală (amplificată, dezvoltată) a ideilor dintr-un text, dintr-o comunicare orală etc.; text, comunicare orală etc. astfel formulate. Cf. drlu. Traducţii şi parafrazuri poetice a portretului marelui Odin. Bolliac, în Contribuţii, i, 97. O parafrază a explicării sferelor încrucişate şi exclusive ale noţiunilor. Maiorescu, l. 94, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Capitolul începuse cu o parafrază a sfîrşitului cronicii „publicate“ de Miron. Iorga, l. i, 101, cf. Şăineanu,
 d. u. Toate acestea sînt parafraza unor lucruri pe care le citeam — şi el şi eu — acum vreo cincizeci şi mai bine de ani. Galaction, a. 330.
   2. (Muz.) Piesă instrumentală de virtuozitate care constituie o prelucrare liberă a unei teme muzicale cunoscute. Cf. dm, dn a, der.
   —     Pl.: parafraze. — Şi: (învechit) parafrâz (scris şi patafras, Polizu ; pl. parafrazuri) s. n.
   —   Din fr. paraphrase.
   PARAFtÎLGER s. n. 1. (învechit) Paratrăsnet. Cestiunea a fost rezolvită de Franklin, prin construirea parafulgerului. Poni, f. 230, cf. Barcianu, Alexi,
 w., DM.
   2.    Dispozitiv ..de protecţie contra supratensiunilor în instalaţiile de telecomunicaţii pe linii aeriene. Parafulgerele sînt constituite din doi electrozi de plăcuţe de carbon, dispuse faţă tn faţă şi despărţite între ele prin izolatoare de mică. ltr 2, cf. dm, dn 2, der.
   —   Pl.: parafulgere.
   —   Para2- -f- fulger. Cf.fr. p a r a f o u d r e.
   PARAGĂT s. n. Unealtă de pescuit marin, alcătuită dintr-un şir de cîrlige cu nadă, fixate pe un odgon şi folosită, mai ales, la pescuitul calcanului şi al sturionilor. Pescarii turci şi greci de la Constanţa prind
1119
PARAGEN
— 94 —
PARAGRAF
 nisetrul tn mare cu. nişte pripoane de fund... purllnd numele turcesc de paragaie. Antipa, p. 318, cf. ltr 2, :dm. La paragate l-am prins. Intrase cuţitul tn ele. t februarie 1962, 25.
   — Pl. : paragate.
   — Din tc. paragat.
   PARÂGEN s; îi. V. paragină.
   PARA GEN JjZĂ s. f. Formarea, In aceeaşi epocă, a mai multor minerale asociate. Cf. ltr 2, dm, dn 2. ^ Asociaţie de minerale din zăcăminte, formată în urma unui anumit proces geologic. Cf. mdt, ltr 2, dm,
DN 2, DER.
   — Pl.: parageneze.
   — Din fr. paragfindse.
   PARAGHIE s. f. sg. (Regional) Joc de copii care constă din aruncarea unei pietre pe deasupra apei astfel incit şă atingă apa de cît mai multe ori şi să ajungă cit mai departe; (regional) părăluţe, v. părăluţă (III) (Rîmnicu Vîlcea). Lexic. reg. 83.
   — Etimologia necunoscută.
   PARAGIN s. n. v. paragină.
   PARAGINĂ1 s.f. 1. Pămint, teren, loc care nu a fost lucrat niciodată sau care a fost lăsat multă vreme nelucrat, neîngrijit, pîrloagă, ţelină, părăgi-n e a 1 ă, (învechit şi regional) ogor (II), (regional) părăginitură; teren neproductiv. Nefiind rozoare împlinite cu viţă ... fără numai paragină (a. 1725). Uricariul, vii, 16. Am vtndut un pogon de paragină drept cincisprezece lei bani gata (a. 1732). ib. xxiv, 437. Lăstndu-şi viile lor de tot paragină (a. 1755). ib. vi, 176. A vtndut un petecel de păragină dă vie (a. 1815). bul. com. ist. v, 292. O vie rămasă paragină, tn curs de trei ani supusă la cultură, dă rod. I. Ionescu, p. 225. A venit un timp tn care ţarina rămtne păragină. Odobescu, s. iii, 322. Clnd zorul primenelei soseşte, cu ptnze de flori pe ctmpii şi bălării prin părăqini, rugii şi troscotul se Urăsc către colibă ş-o acoper. Delavrancea, s. 163. Venise ... să vadă o grădină miraculos răsărită din paragină. C. Petrescu, î. i, 146. Palatul stă şi acum, Ungă grădini care unele au rămas paragină. Sadoveanu, o. xii, 76. Nu rareori, ctte o turmă de oi cu Itna năclăită de noroaie invada aceste jjffMgini-Călinescu, s, 6. Astari măsura, Pune natura Luncilor margini, Lege-n paragini. Blaga, p. 36, cf. h ix 310, x .511, xvi .117, chest. iv 123/386. <0> F i g. Cărările lumii se ridică spre creştete, Se desfac din _paragini deşteptate popoare. Deşliu, g. 54. <> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Deci viind acele vii păragene tn partea d-sale logofătului, le-au vtndut (a. 1687). Uricariul, xxii, 232. Un pogon iaste vii păragină, numai rădăcina (a. 1801). Iorga, s. d. vii, 84. Ca-n paragină ctmpie un greu gemăt amorţit. La auzul meu răsună de pe turnul învechit. Asachi, s. l. i, 72. Intr-o vie paragină tşi făcuse culcuşul o vulpe. Ispirescu, ap. gcr ii, 367.
   2.   Ruină, dărîmătură ; construcţie, casă dărăpănată, dărăpănătură. [Timpul] tntinde pe creneluri, pe ziduri şi pe porţi, Din muşchiul de paragini o fină ţesătură. Macedonski, o. i, 24. In apropiere..., se văd părăginile unei zidiri îndrăzneţe. Vlahuţă, ap. tdrg. Oamenii se adunară Ungă o paragină pe jumătate îngropată tn zăpadă. Galaction, o. a. i, 279. Şi clmpul e deşert. Un zid neterminat. Paragină, miros de cucută. Beniuc, v. a. ii, 37, cf. chest. ii 41/76. <$> (Ga epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Se Ura ptnă la paragina de casă unde se adăpostea biata nănaşă-sa. Sadoveanu, o. i, 625. <0> F i g. Bordeiu-l mtncase părăgina. şez. vi, 142. <> (învechit, rar; adverbial; legat de un adjectiv prin prep. „de“, exprimă ideea de superlativ absolut) Nu stnt, tn sftrşit, vechi, paragine de vechi, toate virtuţile şi toate viţiurile. Dacia lit. 33/14.
   3.   (Adesea în construcţie cu verbe ca „a lăsa“, „a cădea“ etc.) (Stare de) părăsire (a unui teren, a unei construcţii etc.); (astăzi rar) nelngrijire (1). Nu se însoară de mila florilor şi a pomilor, pe care ti e teamă că le-ar lăsa tn păragină. BrXtescu-Yoineşti, p. 304. Patalul unui fost voievod român, lăsat tn paragină. G. M. Zamfirescu, sf. m. n. ii, 39. Zaplazuri nalte împrejmuiau grădina întinsă, căzută tn paragină. Sadoveanu, o. i, 699. Arătă amănunţit tn ce stare de paragină a găsit el sediul şi terenurile fermei. Galan,
b.  i, 123. <£> F i g. Cite şi mai ctte... nu întreprind pe toată ziua cei mai mulţi dintre noi! Şi apoi curlnd le lasă păragene. Odobescu, s. iii, 621. A îngăduit ca întregul judeţ să cadă tn paragină. Stancu, r. a. ii, 266. <$> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Se întoarce tn curte, o curte paragină de mahala şi aprinde un chibrit. Caragiale, o. iii, 145.
   —    Pl. : paragini şi (învechit) paragine, (¡regional) părăgini. — Şi: (învechit) parăgiu (Cihac, ii, 246), parăgen (Alexi, w.) s. n., pfirâgenă, paragină, (regional) părângină (Todoran, gl.), părăgină s. f.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. magh. p a r r a g.
   PĂRĂGINĂ 2 s. f. v. părângină
   PARAGINĂ, -OASĂ adj. v. părăglnos.
   PARAGLOBÎNĂ s. f. (Biol.) Paraglobulină. Cf.
DM, DN 2.
   —  Din fr. paraglobinc.
   PARAGLOBULÎNÂ s. f. Substanţă proteică din sînge care ajută la formarea fibrinei; paraglobină. Cf. dn 2.
   —  Din fr. paraglobuline.
   PARAGOGĂ s. f. (Fon.; rar) Adăugare a unui sunet sau a unei silabe la sfîrşitul unui cuvînt; (rar) epiteză. Cf. Gheţie, r. m., cade, Scriban, d., dn 2.
   —    Pl. : paragoge. — Şi: (ieşit din uz) paragâge s.f. cade, Scriban, d.
   —  Din fr. paragoge.
   PARAG0GE s. f. v. paragogă.
   PARAGOGIC, -Ă (Fon.; rar; despre cuvinte.sau despre forma lor) Cu paragogă, care este format prin paragogă ; (despre sunete sau silabe) care se adaugă la sfîrşitul unui cuvînt; referitor la paragogă, de paragogă. Cf. cade. Infinitiv paragogic. Scriban, d., cf. dn 2, sfc iv, 16.
   —  Pl. : paragogici, -ce.
   —  Din fr. paragogique.
   PARAGRAF s. n. 1. Fiecare dintre subdiviziunile unui capitol dintr-un text de lege, dintr-un tratat, dintr-un statut etc., însoţită adesea de un număr de ordine pus înainte (şi de un semn grafic special); prevedere, afirmaţie etc. conţinută într-o asemenea subdiviziune. V. articol alineat. La ştaluta aşa scrie, la al patrulea carte, titula 5, paragrafos 4 (a. 1748). Iorga, s. d. xii, 50. Scrie tn paragraful 14 al Istoriei moldoveneşti. Şincai, hr. i, 364/36. In pandecle partea I paragraf] 101 (a. 1819). Uricariul, iv, 210/23, cf. ar (1830), 201[5. Fieşcare judecătorie căria i se va face cunoscută de către logofeţia cea mare vreo vtnzare prin mezat, va fi datoare să o publicarisească prin afişe, cum s-au zis la articolul patru, paragraful 1. cr (1831), 2941/10. Toate cîtăţimele arătate tn pomenita tablă la paragraful al 5-lea, supt lilerile a, b, c, d şi e, să socoteşte de ajuns şi încă de prisos (a. 1832). doc. ec. 497. Va avea leafa pe lună ctte cinci sute lei, din paragraful cheltuielilor extraordinare (a. 1832). Uricariul, viii,
169,  cf. Valian, v. Camera deputaţilor a urmat ieri şi astăzi discuţia paragrafului al patrulea, cr (1846), 532/41. Paragraful al JS[-lea] din legea pentru recru-taţie. ib. (1848), 53/33. Anume paragraf din regulament
1132
PARAGRAF!
— 95 —
PARALEASÂ
şi din aşezămintul anulai 1851. Kogălniceanu, s. A. 129, cf. Asachi, s. l. i, 277. Dacă ai vreo judecată, Mergi la Donici de-o arată, Că el, ptnă şi-n pilaf, Va găsi vrun paragraf. Negruzzi, s. i, 333. Găseşte-mi un singur paragraf, tntr-o condică, unde legiuitorul pedepseşte fapta cu bună învoială făcută Intre doi. Bolintineanu, o. 323. Să-i prevadă şi un paragraf tn budget. Maiorescu, d. i, 88. Şi, prin ochelari de aur, bucherind un paragraf,... Schimbă legile in jaf. Beldiceanu, p. 118, cf. ddrf, Bănuţ, t. p. 8, 86. Iată pravila aici şi ială paragraful care vă priveşte. Galaction, o. a. i, 108, cf. dm. + (Neobişnuit) Principiu, regulă. Acesta e unul din paragrafele sistemului meu. Sadoveanu, o. ix, 100.
   2.   Semn grafic special care se pune pentru a marca începutul unui capitol, al unui articol sau al unui alineat (dintr-o lucrare, dintr-un text etc.). Paragraf sau semnul de început. Carte treb. ii, 98/24. Semnele care se întrebuinţează spre ajutorul dreptei cetiri [sînt: J... punctul..., întrebătoarea..., paragraful. Lazăr, p. t. 35/23, cf. Stamati, d., v. Molin, v. t., cade, Scriban, d,
   3.   Pasaj al unei lucrări despărţit de restul textului printr-un alineat nou şi, uneori, printr-un paragraf (2); fragment dintr-un text (care prezintă o anumită unitate de gîndire sau de compoziţie). Cf. Valían, v. Alăturea cu paragrafe scrise lămurit, unele chiar ingenioase..., dăm de paragrafe pripite. Maiorescu, cr.
 iii, 52. Temeiul noţiunilor elementare şi regulelor formulate în paragrafii următori, id. l. 3. Din ctnd tn cînd tşi lăsa capul greu pe carte şi dibuia, ca prin întuneric, frtnturi de înţeles ca să ctrpească un paragraf din lecţie. Vlahuţă, o. a. i, 100. Un ultim aspect al problemei puse în acest paragraf este locul limbii române tn grupul limbilor romanice. Iordan, l. r. 16, cf, dm, dn 2. în concluzie la acest paragraf, subliniem faptul că terminologia utilizată... pentru a desemna sfatul şi divanul domnesc nu este totdeauna prea precisă. Stoicescu, s. d. 25.
   4.   (Regional) Motiv ornamental care se coase pe pieptar, deasupra buzunarului (Răşinari-Gisnădie). Păcală, m. r. 515.
   —    Pl.: paragrafe şi (învechit, rar) paragrafuri (lb), (m.) paragrafi. — Şi: (grecism învechit, rar) parágrafos s. n.
   —    Din ngr. napâ?pa(po<, lat. paragraphug, fr. pa-ragrapbe.
   PARAGRAFÍ s. f. v. paragrafie.
   PARAGRAFÍE s. f. (Jur.; învechit) Prescripţie. Paragrafie, adecă prescripţia (a. 1782). Gâldi, m. phan.
 219. Oprirea stăpânirii au fost ori paragraf ia vremii sau această adeverinţă de mărturie (a. 1790). bul. com. ist. v, 287. Paragrafie numim sorocul prigonirii, de ctnd şi pînă ctnd are voie a să porni. Caragea,
 l. 89/19. S-au închis tn cursul legiuitei paragrafii dritul de a mai porni jalobe (a. 1835). Uricariul, xiv, 46. Orice pornire de judecată pentru poliţă... [are] paragrafie de cinci ani (a. 1840). ap. tdrg. Pravelile legiuiesc paragrafia de 30 — 40 ani (a. 1844). Uricariul, viii, 97. Logofătului Conachi nu i-a fost deschis proţes peste paragrafie? (a. 1848). Gâldi, m. phan. 219, cf. Stamati,
 d. O subvenţiune... la care... îşi pierduseră dreptul... prin prescripţiune sau, cum se zice tn România, prin paragrafie. Bariţiu, p. a. iii, 34, cf. Polizu, Gihac, ii, 683. Nu se poate, domnule; vei fi avînd dreptate, n-avem ce-ţi■ face — a trecut paragrafia. Caragiale, o. iii, 311, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., cade.
   —    Pl.: paragrafii. — Şi: paragrafi s. f. Gâldi, m. phan. 219.
   —  Din ngr. napaYpcupij.
   PARAGRAFISf vb. IV. Refl. (învechit, rar; despre drepturi, prevederi, legi etc.) A se prescrie. Cf. Alexi, w.
   —  Prez. ind. pers. 3: paragraf iseşle.
   —  Din ngr. napaYpâ<pa>.
   PARAGRAFISÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a se paragrafisi şi rezultatul ei. Cf. Alexi, w.
   —  V. paragrafisi.
   PARAGRAFISÎT, -A adj. (învechit, rar; despre drepturi, prevederi, legi etc.) Care s-a prescris. Cf. paragrafisi. La cazul dinţii, nefiind tn vreme pornită, reclamaţia să socoteşte paragrafisită (a. 1841). Gâldi, m. phan. 219, cf. Alexi, w. <$■ F i g. Dacă te duci pe la cunoştinţe ziua sau sara, nu vei putea tnttlni declt figuri parăgrafisite, gheburi, zbîrcituri, ochelari. Hogaş, dr. i, 13.
   —  Pl. : paragrafisiţi, -le.
   —  V. paragrafisi.
   PARĂGRAFOS s. n. v. paragraf.
   PARAIÎLE s. f. pl. (Regional; în sintagma) Luat din paralele — paralizie (Ţepu-Tecuci). Pamfile, b. 26. Damblaua se mai numeşte şi luat din iele (paralele, paralie). id. ib.
   —  Para1- + iele.
   PARAISTÂS s. n. v. parastas.
   PARALACTIC, -ă adj. Care aparţine paralaxei, referitor la paralaxă, de paralaxă. Cf. Polizu, cade, Scriban, d., dm, dn 2. <0> Maşină paralaclică = ecuatorial. Instrument... căruia i se dă numirea de ecuatorial sau maşină paralaclică. Culianu, c. 27.
   —  Pl. : paralactici, -ce.
   —  Din fr. parallactique.
   PARALAGHÎE s. f. (învechit) Solfegiu. Paralaghie pregătitoare (a. 1843). Gâldi, m. phan. 220. Iar să cint pe parlaghie Am uitat acum de tot. Contemporanul,
 ii,  11, cf. tdrg, cade, Scriban, d.
   —  Pl. : paralaghii. — Şi: parlaghie s. f.
   —  Din ngr. napaXXayfj.
   PARALAGHISÎ vb. IV. I n t r a n z. (învechit) A solfegia. Cunoşteam acum notele... ; paralaghiseam la fugă. ap. tdrg, cf. Gâldi, m. phan. 220.
   —  Prez. ind.: paralaghisesc.
   —  Paralaghie + suf. -isi.
   PARAlAX s. n. v. paralaxă.
   PARALAXA s. f. 1. (Astron.; şi în sintagmele paralaxă astronomică, ltr 2, paralaxă geocentrică, der) Unghiul sub cajre se vede, din centrul unui astru, depărtarea dintre centrul pămîntului şi un observator de pe suprafaţa pămîntului; (şi în sintagmele paralaxă anuală a stelelor, paralaxă astronomică, ltr 2, paralaxă stelară, ib., der) unghiul maxim sub care se vede, dintr-o stea, raza orbitei pămîntului în jurul soarelui, (învechit) semiosie. Cf. I. Golescu, c., Negulici. Unghiul care,se află tn dreptul acestei lăture... ne este cunoscut, fiindcă este paralaxa lunii. Barasch, m. ii, 79/29, cf. Polizu. Va fi de ajuns a ne baza pe paralaxa anuală a stelelor. Culianu, c. 235, cf. 205,206, Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d.Paralaxa e nulă, ctnd astrul e la zenitul, şi maximă cînd astrul e la orizontul observatorului, ltr 2, cf. dm, dn 2, der.
   2. (Geom.) Unghiul dintre dreptele care unesc un punct foarte depărtat cu extremităţile unei baze de observare. Cf. ltr 2, dm, dn 2.
   —    Pl. ; paralaxe. — Şi: (învechit, rar) paralăx s. n. Negulici.
   —  Din fr. parallaxe, lat. paraiiaxis.
   PARALEASÂ s. f. 1. (Regional) Oală mică (Cleşneşti-Tîrgu Jiu). Cf. h ix 43.
   2* (învechit şi regional; cu sens neprecizat, probabil) Toartă. 1 tingire cu capacu ei, de untdelemn, cu două părălese i pălnia ei (a. 1815). Iorga, s. d. xix, 59, cf h ix 43.
1146
PARALEL
— 96 —
PARALEL
   —    Accentul necunoscut. —’PI. : paralese. — Şi: pără-leasă s. f.
   —  Etimologia necunoscută.
   PARALEL,-Ă subst., adj. 1. S. f. (Rar n. şi m.; şi în sintagmele paralel terestru, paralel pămtntesc, ltr 2, paralel de latitudine, ib.) Fiecare dintre cercurile imaginare care unesc punctele de aceeaşi latitudine de pe suprafaţa pămîntului şi care rezultă din intersectarea pămîntului cu un plan paralel cu planul ecuatorului. V. tropic, cerc polar. Cf. Gheografie, ap. Ursu, t. ş. 250. Cercuri a tropicelor şi a polarilor şi altele, ce să cheamă paralele. Amfilohie, g. 173/18. Cercurile ce se pot trage [pe glob] de la răsărit spre apus se numesc paralele, cr (1830), 51V48. Ecuatorul şi paralelele arată cursul trupurilor cereşti. Genilie, g. 100/21, cf. Polizu. Paralelii lai[e] latitudinea tn mai multe părţi şi fiecare paralel poartă un număr particular care arată gradul latitudinei. Drăghiceanu, c. 55, cf. Alexi, w. Intersecţiunea unui meridian terestru cu un paralel terestru determină poziţiunea unui loc de pe pămînt. Culianu, c. 76, cf. ddrf, Şăineanu, d.u. Insulele Canare... se află pe a 2S-a şi 29-a paralelă nordică. Tudoran, p. 412. Principalele paralele sînt: tropicul cancerului şi cercul polar de nord în emisfera boreală, tropicul capricornului şi cercul polar de sud în emisfera australă, ltr2, cf. dm, dn2.<0> (Glumeţ) Bedreag scoase din brecinar o aţă lungă şi groasă şi, c-o destoinicie de matematic, apăsă meridiane şi paralele pe hemisferul cald al mămăligii. Hogaş, dr. i, 289.
   2.   S. n. (Mat.) Cerc situat pe o suprafaţă de rotaţie, obţinut prin intersecţia acestei suprafeţe cu un plan perpendicular pe axa ei de rotaţie. Cf. der. <0> (Astron.) Paralel ceresc = cerc mic al sferei cereşti descris de o stea în mişcarea ei diurnă, ib.
   3.   Adj., s. f. (Dreaptă, plan etc.) care are toate punctele la aceeaşi distanţă de o dreaptă sau de un plan cu care nu se întretaie oricît s-ai1 prelungi. Dungi paralile. gheom.-trigon. 12?/12. Va fi... parălilos... cu eli. ib. 14v/23. Liniile paralele sau drept alergătoare. Lazăr, a. 6r/16. Razele paralele, antrop. 181/27, cf. Negulici, Stamati, d., Polizu. O mulţime de sirade... paralele cu cheiul. Ghica, ap. cade. Cercurile pe cari stelele le descriu tn mişcarea lor diurnă sînt paralele cu ecuatorul. Drăghiceanu, c. 4, cf. Alexi, w. Oglinzile paralele înmulţeau nesflrşit... mesele, scaunele... şi întreaga adunare. Delavrancea, ap. cade. Planurile paralele cu ecuatorul ceresc. Culianu, c. 16, cf. ddrf. Două linii paralele determină un plan. Melik, g. 161, cf. 167, Barcianu, Şăineanu, d. u. Ca într-un tablou istoric vin din ţară, paralele, coloane de soldaţi. Camil Petrescu, u. n. 274. Orăşelul, împărţit în pătrăţele regulate, prin străzi drepte, nisipoase, paralele. Brăescu,
 o. a. ii, 300. Culcară două brazde lungi şi paralele. Sadoveanu, o. ix, 171. Răzoare paralele fug şi se întretaie din canal în canal. id. ib. 274. între două linii paralele ..., se întindea un loc de fînaţ, de pe care iarba fusese cosită. Călinescu, e. o. i, 118, cf. dm, dn 2, der. Arcele cuprinse între două coarde paralele sînt egale. Geometrie, viii, 123. O paralelă dusă la una din laturile unui triunghi împarte pe celelalte două în segmente proporţionale. Geometrie, ix, 11. <$> F i g. Ne place scriitorul atîta timp cît se menţine intre paralelele priceperii şi ale prejudecăţilor noastre. Galaction, a. 341. <0> (Adverbial; adesea urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) începu să bată o nouă galerie..., care să meargă paralel cu cea dinţii. Agîrbiceanu, a. 213. Paralel cu divizia noastră, merg alte două. Camil Petrescu, u. n. 345. Printre pomii galbeni din grădină, Soarele în asfinţit, întinde, Paralel, covoare de lumină.
 d. Botez, p. o. 43. Un drum.mergea paralel cu malul, spre fermă. v. rom. martie 1954, 30. Culmile sînt rotunjite şi se dispun paralel. Geologia, 114. + Legătură (electrică) tn paralel = ansamblu de două sau mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile etc. care au aceeaşi tensiune electrică la borne. Cf. ltr 2, dm.
   4.    Adj. Care există concomitent cu altceva, care se produce concomitent şi evoluează în mod similar cu altceva ; de acelaşi fel, asemănător. Rhodope, un munte în Traţia, care este muntelui Hemu paralel, adecă mai asemenea. Molnar, i. 455/6, cf. Polizu. Aceste două mari şcoli paralele... nu au putut încă să prindă adinei rădăcini. Macedonski, o. iv, 93. Două redac-ţiuni paralele ale unui şi aceluiaşi pasagiu, bul. com. ist. i, 10. Soarta lui Werther este pregătită, dacă nu chiar demonstrată, prin două pilde paralele, prin două nenorociri cu acelaşi înţeles. Galaction, a. 163. Mama şi surorile mele ău trecui de partea lui şi au pornit acţiuni paralele. Camil Petrescu, u. n. 37. <0> (Rar ; substantivat, f.) Pentru înţeles, vezi paralela românească „poarnă — ţuica care porneşte tnlîi pe ţeava alambicului“. Graur, e. 36. Avem un caz tipic de „paralele lingvistice“, atlt de numeroase mai cu seamă tn domeniul sintaxei, scl 1959, 182. + (Adverbial ; adesea urmat de determinări introduse prin prep. „cu“) în acelaşi timp, concomitent. Paralel cu această diferenţă, constatăm... următoarea propoziţiune limitativă. Maiorescu, cr. i, 48. Cancelaria domnească s-a dezvoltat paralel cu dezvoltarea generală a ţării. bul. com. ist. v, 107. Ideea se propagă din ce tn ce mai insistent. N-o judec. Constat. Paralel, progresează agitaţia ţăranilor. Rebreanu, r. i, 257. Lucrează ca toţi savanţii... consulttnd paralel mai multe texte. Camil Petrescu, t. iii, 219, cf. Brăescu, o. a. i, 22. Paralel cu ocupaţiile acestea, contrastul cere ca oamenii să fie şi cei mai buni navigatori din lume. Sadoveanu,
o. ix, 253. Paralel cu amenajarea terenurilor destinate cultivării cu legume irigate, trebuiesc pregătite răsadniţele. Scînteia, 1954, nr. 2 898. Pe lingă această dragoste şi paralel cu ea, există dorinţa aproape generală a personajelor de a se obiectiva ironic, t februarie 1962, 9. Paralel, este bine săli se prezinte elevilor maşinile folosite pentru condiţionarea si tratarea seminţelor, gî 1962, nr. 685, 3/1.
   5.    S. f. Comparare a două persoane, a două opere, fenomene etc.; paralelism (1), (rar) paralelizare (2). Cf. Polizu, Alexi, w., Şăineanu, d. u. Mi-aduc aminte, deşi e cam mult de atunci, de mărturia unui profesor... făcută: cu prilejul unei paralele între epoca însufleţită şi anii următori. Galaction, a. 421, cf. dm, dn 2. O E x p r. A (se) pune în paralelă (sau in paralel) (cu...) = a (se) compara. Un obiect al gîndirii se pune in paralelă cu altul. Maiorescu, cr. i, 27. Alături de viaţa mea, am pus în paralelă cariera grabnică şi strălucită. Galaction, a. 389. <0> (Adjectival) Cercetarea lor paralelă se impunea deci de la sine. bul. com. ist. v, 40. Vieţile paralele ale lui Plutarh vor fi banale faţă de cronica vremurilor noastre. Călinescu, s. 60. + (Lit.) Yariantă a portretului câre constă în prezentarea simultană a două personaje şi în compararea lor, în scopul sublinierii trăsăturilor specifice fiecărui personaj. Cf. der.
   6.    S. f. (Là pl.) Aparat de gimnastică format din două barè orizontale şi paralele (3) aşezate (la înălţimi diferite sau identice) pe stîlpi ; (la sg.) fiecare dintre cele două bare ale acestui aparat; p. ext. (la pl.) probă de gimnastică practicată la acest aparat. La sul, la paralele era cel mai bun. Agîrbiceanu, l. t. 30. Pi lemnul paralelelor s-au coborlt două vrăbii. Bassarabescu, v. 114. Ce nu aveau ei acolo? Scrlnciob, mingi de toate mărimile, paralele şi capră de gimnastică. BeNIUC, m. C. I, 71, cf. DM, DN 2, DER.
   7.    S. n. Instrument folosit la trasarea, pe o piesă, a Unor distanţe sau a unor linii paralele (3) cu un plan dat. Paralelul este compus dintr-un suport cu soclu şi un braţ mobil, pe care alunecă port-acul. Ioanovici, tehn. 225. Paralelul este poate cea mai caracteristică sculă din întreg inventarul trasatorului. Orbonaş, mec. 172, cf. DM, dn 2.
   —     Scris şi : (învechit) parallel. Negulici. — Pl. : paraleli, -e şi (n., 7) paraleluri (dm). — Şi : (învechit) paralil, -ă adj., parâlilo (Gheografie, ap. Ursu, t. ş. 250 ; scris şi parallilo, ib.) s. t., parălilos s. f., adj.
   —     Din lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallèle, germ. Parallele. — Paralil, paralilo < ngr. jcapâX).ri>.oç.
,1147
PARALELEPIPED
— 97 —
PARALEU
   PARALELEPIPÉD s. n. v. paralelipiped.
   PARALELIPIPÉD s. n. Prismă ale cărei baze sînt paralelograme şi care are şase feţe, opt vîrfuii şi douăsprezece muchii. Să faci pe loc netid... un para-lilepipedon. gheom.-trigon. 120v/4. Paralelopiped dreptunghi. Asachi, g. 83v/15. Paralelepipedele, prizmele... au tot o temelie şi tot o înălţime. Lazăr, a. 14r/l, Paralelipipedul este un trup mărginit de şase paralelograme. Desen arh. 8/33, cf. Poenaru, g. 207, Negulici, Polizu. Intr-un paralelipiped cele şase feţe sint paralelograme. Melik, g. 189, cf. Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, '
 D. U., DM, DN 2, DER.
   —     Scris şi : parallelipiped. Negulici. — Pl. : paralelipipede. — Şi : (învechit) paralelipipid (tem. gheom. ii, ap. Ursu, t. ş. 250), paralelcpipéd, paralelopipéd, paralilepipéd (gheom.-trigon. 128r), paralilepipédon, paralilopipéd (egt, ap. Ursu, t. ş. 250) s. n.
   —     Din fr. parallélipipëde. — Paralilepiped, paralile-pipedon < ngr. napaX.XiiX.£icin£5ov. — Paralelepiped < it. parallelepipedo, germ. Parallelepipedon, fr. parallc-lépipède.
   PARALELIPIPÉDIC, -Ă adj. Care are forma unui paralelipiped, care seamănă cu un paralelipiped, de paralelipiped. Cristaluri paralelipipedice. CobÎlcescu,
 g. 27/6. Pe sub umbra a doi tei imenşi, se înălţa o clopotniţă paralelipipedică. Călinescu, e. 49. Pana longitudinală are de obicei o formă paralelipipedică. Soare, maş. 44. Coloanele care susţineau tavanul erau paralelipipedice, îmbrăcate cu oglinzi. Camil Petrescu, n. 30. Sonomelrul, o cutie paralelipipedică de lemn. Marian-Ţiţeica, fiz. ii, 37, cf. dm, dn2.
   —  Pl. : paralelipipedici, -ce.
   —  Din fr. parallélipipédique.
   PARALELIPIPÎD s. n. v. paralelipiped.
   PARALELÎSM s. n. 1. Comparare a două persoanei a două opere, fenomene etc., paralelă, v. paralel (5), (rar) paralelizare (2); dezvoltare paralelă (4). Paralelism intre limba română şi italiană. [Titlu], Heliade, Paralelism, cf. Polizu. Un nou şir de reflecţiuni decurge din acest paralelism Intre poezie şi simţimlnt. Maiorescu, cr. i, 85, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Legea paralelismului sociologic.
 D.   Guşti, p. a. 117. Intre vorbitor şi ascultător trebuie stabilită o legătură sufletească, o concordanţă, un paralelism conceptual şi afectiv. Puşcariu, l. r. i, 113. In veacurile care au urmat, paralelismul dintre oameni şi aur devine mai valabil, mai acut. Bogza, ţ. 13, Există tn nuvelă un subtil paralelism pe planuri psihologice. v. rom. aprilie 1961, 156.
   2. însuşirea de a fi paralel (3) ; (rar) paralelitate. Cf. Negulici, Stamati, d., ŞXineanu, d. u.,dm, dn2.
   —  Pl. : paralelisme.
   —  Din fr. parallélisme.
   PARALELITÂTE s. f. (Rar) Paralelism (2). Pentru controlul paralelităţii liniei centrelor la paturile sau mesele maşinilor, se întrebuinţează dornuri şlefuite de oţel. Orbonaş, mec. 125.
   —  Pl. : paralelităţi.
   —  Paralel + suf. -itale.
   PARALELIZA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică obiecte sau părţi ale unor obiecte) A aşeza, a dispune paralel (3). Cf. Alexi, w. Filaturile fabrică fire simple, împreunînd, paralelizînd şi răsucind fibrele între ele. Ionescu-Muscel, fil. 37, cf. Iordan, l. r. 465.
   2. (Rar ; complementul indică persoane, opere literare, fenomene etc.) A compara.
   —  Prez. ind. : paralelizez.
   —  Din fr. paxalléliser.
   PARALELIZARE s. f. Acţiunea de a paraleliza şi rezultatul ei.
   1.    Cf. paraleliza (1). Pentru paralelizare e nevoie ca fibrele să fie descreţite şi îndreptate, ltr2. S-au făcut chiar paralelizări între bazinele hidrografice învecinate, mg i, 49.
   2.    (Rar) Cf. paraleliza (2). Paralelizarea chipului omenesc cu aspectele naturii apare şi la T. Arghezi. Yianu, m. 86.
   —  Pl. : paralelizări.
   —  V. paraleliza.
   PARALELIZAT1 s. n. (Rar) Paralelizare (1). Un urzitor propriu-zis, prevăzut cu mecanisme pentru paralelizat, întins, măsurat şi învălătucit urzeala. Ionescu-Muscel, ţes. 89.
   —  V. paraleliza.
   PARALELIZAT2, -A adj. Care este dispus, aşezat paralel (3). Cf. paraleliza (1). Prin subţierea panglicii, fibrele alunecă intre ele, iar cele rămase în aceeaşi secţiune devin mai paralelizate. Ionescu-Muscel, fil. 145.
   —  Pl. : paralelizaţi, -le.
   —  V. paraleliza.
   PARALELOGRAM s. n. 1. Patrulater care are laturile opuse paralele şi egale. Paralilograma, rinduri de stîlpi puşi unii împotriva altora. CXlXtorie, i, 186T. Paralilogramon este o shimă cu patru plăşi, din care cele dinprotioă stnt paralila. gheom.-trigon. 14v/9. Cari va fi înălţimea paralilogramului. ib. 100r/l. Paralelogramul este un patrulatnic a căruia laturile împotrivite sînt paralele. Asachi, g. 57r/16, cf. tem. gheom. i, 5r/22, Lazăr, a. 10r/21. Paralelipipedul este... mărginit de şase paralelograme. Desen arh. 8/33, cf. Negulici, Stamati, d., Polizu. Vom construi... un paralelogram. Poni, f. 11. Intr-un paralelogram, unghiurile opuse stnt egale. Melik, g. 30, cf. Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u. Dacă cele patru laturi ale unui paralelogram sînt egale, figura se numeşte romb. ltr 2, cf. dm, dn 2, der. <0 Paralelogramul forţelor (sau, învechit, rar, puterilor) = regulă şi construcţie grafică cu ajutorul cărora se determină rezultanta a două forţe concurente. Această regulă e cunoscută sub numele de paralelogramul puterilor. Poni, f. 11. In aceleaşi constatări se ajunge pe cale grafică cu ajutorul paralelogramului forţelor. Ionescu-Muscel, fil. 235, cf. LTR2, DM, DN2, DER.
   2.    Obiect, construcţie, teren etc. care are forma unui paralelogram (1). In paralelogramul acela, pe scocuri subţiri, se conduceau din jilipuri vine de apă. Agîrbiceanu, a. 68.
   —     Scris şi : parallelogram. Negulici. — Pl. : paralelograme.—Şi : (învechit) paralilogrăm (Asachi, g. 61r/4) s. n., paralilograma s. f. pl., paralllôgramon s. n.
   —     Din germ. Parallelogramm, fr. parallélogramme. — Paralilogram, paralilogramon, paralilograma < ngr. mpaXlTjXoYpanpov.
   PARALELOPIPÉD s. n. v. paralelipiped.
   PARALEOAIcA s. f. (Neobişnuit ; depreciativ) Femeie care se consideră Înzestrată cu calităţi excepţionale, care vrea să pară importantă, remarcabilă. Ctnd paraleul se tntîlneşte tn societate cu paraleoaica, ei stnt unii cu alţii de o politeţă... rezervată. I. Negruzzi, s. i, 89, cf. 95, 96.
   —  Pl. : paraleoaice.
   —  Paraleu + suf. -oaică.
   PARALÉŞI s. n. v. paralizie.
   PARALÉU s. m. (De obicei în corelaţie cu leu; adesea atribuind calitatea ca un adjectiv) Leu deosebit de mare şi de puternic (considerat ca prototip al vitejiei şi curajului) ; (j. e x t. fiinţă înzestrată cu însuşiri supranaturale. De acum înainte, şi lei şi paralei... tot cu o lovală va prăpădi. Cantemir, ist. 196, cf.
7-o. li#7
1162
PARALIE
— 98 —
PARALIZA
Polizu, lm, ddrf. Şi-apoi povestesc de-a dragul, sltnd pe laviţele velrii, Despre crai cu stemă-n frunte, despre lei şi paralei. Coşbuc, p. ii, 135, cf.Barcianu, Alexi, w. , tdrg, Şăineanu, d. u. In fund atirnă un leu-paraleu..., un leu galben zugrăvit pe o perdea. Teodoreanu, m. u. 167, cf. Iordan, l. r. 317, id. stil. 205. Al cui e ăst cal?... Ăst leu, paraleu, Este darul tău. Teodorescu, p. p. 45, cf. 262. Feciori voinicei, Voinici paralei. Marian, sa. 266. Ş-acolo că stnt trei cai Lei paralei de la crai. Sevastos, c. 309. Ard munţii că le-a dat foc zmeii paraleii, şez. i, 60. Hol ho! Cal de zmeu, leu-paraleu! Să nu se clătească nici un fir de păr din capul şi de pe carnea stăplnu-tău. Rădulescu-Codin, î. 135. Clnd o stmţlt că nu mai are mult, îşi adună pe toţi paraleii p’îngă el. Pribeagul, p. r. 103. <> (Ca termen de comparaţie) Măi, Florine, dragul meu, parcă eşti un paraleu. Alecsandri, t. 898. Numai iacă şi împăratul vine ca un leu-paraleu, să-şi ieie fala pe samă. Creangă, p. 269. Un viteaz... care să ştie... să călărească ca un zmeu paraleu. Ispirescu, l. 12. Ctnd alergai ca un paraleu tn butca ta lustruită şi cu harmasarii tăi cu hăţuri de mătasă roşie, nu m-ai stropit de glod de sus şi pină jos? Hogaş, dr. ii, 101. Să ridici pămlntul tn coarne ca un paraleu. G. M. Zamfirescu, sf. m. n. ii, 239. Mi se trlntesc Ca doi zmei, ca lei, Ca lei paralei. Alecsandri, p. p. 67.
O   (Ca epitet, precedind termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Era numai o fetişcană, dar cu ochii tn patru şi inimioară ctt zece paralei de voinici. Delavrancea, s. 228. <)> E x p r. A se lace (sau a iacc pe cineva) leu paraleu = a (se) Înfuria peste măsură, a deveni (sau a face să devină) fioros ca un leu. Eu, ctnd mă minii, mă fac leu..., leu paraleu. Alecsandri, t. 517. Se făcea tntr-tnsa leu paraleu, ctnd bărbatul ei tşi dădea pe faţă slăbiciunea pentru vreo altă femeie. Slavici, o. ii, 148. Zmeul e năbădăios şi se face leu paraleu. Ispirescu, ap. cade, cf. ddrf. <0> (Adjectival) Dada om cu chibzuială, A luat la socoteală... Pe toţi feţii săi, Ăi mai paralei. Marian, sa. 265. + (Depreciativ) Epitet dat unui bărbat care se consideră înzestrat cu calităţi excepţionale, care vrea să pară important, remarcabil. Paraleul are mulţi amici şi mai cu seamă pe toate persoanele care însemnează ceva prin talentul, averea sau poziţiunea lor. I. Negruzzi, s. i, 86, cf. 85, 89, 95. Aceşti contimporani ai mei... Deşi par lei şi paralei N-au cu talentul vreun raport. Macedonski,
o.  i, 184.
     Pl. : paralei.
  — Para1- + leu.
  PARALÎJE s.f. (Regional; in sintagma) Luat din paralie = paralizie (Ţepu-Tecuci). Damblaua se mai numeşte şi luat din iele (paraiele, paralie). Pamfile,
b.  26.
  — Cf. paralizie, paraiele.
  PARALÎJ s. n. v. paralizie.
  I'ARALÎL, -Ă adj. v. paralel.
  PARALXLEPIPÎD s. n. v. paralelipiped.
  PARALILEPIPÎDON s. n. v. paralelipiped.
  PARAlILO s. f. v. paralel.
  PARALILOGRAM s. n. v. paralelogram.
  PARALILO GRAMA s. f. pl. v. paralelogram.
  PARALILOGRAMON s. n. v. paralelogram.
  PARALILOPIPfiD s. n. v. paralelipiped.
  PARĂLILOS s. f., adj. v. paralel.
  PARALÎŞ s. n. V. paralizie.
   PARALÎTIC, -A adj., s. m. şi f. (Om) bolnav de paralizie; (popular) damblagiu. Nu se văd printre dlnşii paralitici, orbi, şchiopi, ist. am. 80r/15, cf. drlu. Bătrtneţea acestui om am văzut-o foarte verde şi neveştejită, dar o parte a trupului său era paralitică, cr (1831), 3392/18, cf. Negulici, Stamati, d., Polizu, Bolliac, o. 109. Paralitici care, zguduiţi de spaimă Intr-o noapte de incendiu, se pomenesc alergtnd. Vlahuţă, d. 164, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Intr-un pat o femeie paralitică, prăpădită. Brătescu-Voineşti, p. 268. Statisticile... arătaseră odinioară prezenţa sifilisului tn antecedentele tabeticilor şi paraliticilor generali. Marinescu, p. a. 80, cf. Şăineanu, d. u., cade. Răspunsul mojic şi murdar făcu erupţie numai In creierul gelatinat al paraliticului. C. Petrescu, î. ii, 227. Paralitică, se Ura schiloadă pînă la portiţă, şontlc, şontîc. Brăescu, o. a. ii, 21, cf. Scriban, d. Institutorul întinse mina lui Felix şi-l conduse cu atenţie la uşă, cum conduci un paralitic. Călinescu, e. o. i, 25. A studiat mai de curlnd... creierul de demenţi precoci sau paralitici. PARHON, B. 98, Cf. DM, DN2.
   —  Pl. : paralitici, -ce.
   —  Din ngr. irapaliniicoţ, fr. paralylique.
   PARALIZA vb. I. 1. Intranz. şi refl. (Despre oameni, despre corpul ori despre părţi ale corpului lor) A se îmbolnăvi de paralizie; (popular) a (se) damblagi. Adeseori [esofagul] se paralizează (slăbeşte tn atlla, înctt nu-i tn stare să poală înghiţi bucatele). Cornea, e. i, 120/6, cf. Negulici, Stamati, d., Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade, Iordan, l. r. a. 344, Scriban, d. Poate i s-a paralizat un braţ, un picior. Călinescu, e. o. i, 300, cf. dm, dn 2. Cîte mtndre-am sărutat, Toati s-o paralizat, folc. mold. ii, 132. (Refl. pas) Am adormit şi simţeam pare-că, cum creierii mei se paraliză de carbon. Eminescu, p. l. 150. <0> (Prin analogie) I se paralizesc puterile muşchilor. Penescu, m. 21/12. Reumatismul ti coprinsese tot corpul, ochii i se îmflase, facultatea auzului i se paralizase. Filimon, o. i, 296. + T r a n z. fact. (Complementul indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) A face să-şi piardă mobilitatea şi sensibilitatea ; a înţepeni, a amorţi; p. ext. a electrocuta. Gerul începu a îngheţa şi a paraliza buzele, cr (1846), 20I/30. De firele electrice paralizată, Ca un simbol, O pasăre cade-n oraş, ca o tristeţe mai mult. Bacovia, o. 63. Abia pot vorbi, că mi-e paralizat gttlejul de altta înghiţit in sec. Camil Petrescu, u. n. 360. Peştii rămtn încremeniţi.. ., ca şi cum un fluid electric li s-ar fi descărcat pe şira spinării, paraliztndu-i. Bogza, c. o. 302. Dezgustul veni mult mai ttrziu, el nu-l simţi dectt ca pe o otravă care te-ar paraliza cu încetul. Barbu, p. 241.
   2.   T r a n z. (Complementul indică oameni) A face incapabil de a se mişca, de a simţi, de a acţiona etc., a imobiliza; a încremeni (de spaimă, emoţie etc.). Neştiinţa în care stnt de ceea ce se petrece In Constantinopol mă paralizează tn lucrările mele aci. Bălcescu, ap. Ghica, a. 276. Tăcerea-i avu o elocinţă ce paraliză pe tată-său. cr (1848), 352/45. Era dintre acei oameni pe care condeiul ti paralizează. Ibrăileanu, s. 39. Chinuit de propria-i povară sufletească şi paralizat de teama cine ştie căror martori ascunşi după uşă, se încercă să liniştească pe exaltată. Galaction, o. a. i, 59, cf. 101. Ctnd visam noaptea că iau parte Ia lupte, eram paralizat de groază. Camil Petrescu, u. n. 208. Timiditatea te paralizează, te face dezorientat tn faţa oricui. Teodoreanu, m. ii, 325. Proprietarul lemnelor e încă paralizat de surpriză. Călinescu, s. 22. Lupta dintre cei doi se desfăşurase fulgerător, attt de fulgerător îneît mă uluise şi mă paralizase. Stancu, r. a. ii, 131, cf. v, 336. Vestea tl paralizase. Beniuc, m. c. i, 259. Flăcăul tresări, parcă zgtlţîit din somn. Nu era greu de văzut că teama tl paralizase. Preda, d. 208. + (Complementul indică sentimente, acţiuni, realizări etc. ale oamenilor) A împiedica să se manifeste, să acţioneze, a neutraliza (1), a anula; a face să stagneze, a opri. Rivalitatea... Intre aceşti doi
1176
PARALIZANT
— 99 —
PARALIZIE
puternici vecini... paraliza aplicaţiunea puterii comune. Asachi, s. l. ii, 82. Cărţile... Blestemată patimă! Cum degradezi junimea! Cum ti paralizezi şi cele mai nobile, cele mai sfinte simtimente. pr. dram. 136. O agitaţie neînvinsă ii paraliza mintea ingenioasă. cr (1848), 13a/56. Paraliza tncurgerite tatare a ordei de aur. Calendariu Iaşi (1851), 36. Se însoţiră de a descuraja pe oameni, a paraliza activitatea lor. rom. lit. 283713. Industria se continuă fără a fi paralizată tn mersu-i dezvoltarea sa progresivă. Concordia (1857), nr. 2, 4/2. Aurul ciocoiului paraliza toate măsurile stăpinirii. Filimon, ap. cade. Orice amestec oficial, cttuşi de platonic, la opera voastră cetăţenească, precum şi orice subscripţie pe cale publică i-ar paraliza cu desăvtrşire scopul. Caragiale, o. vii, 328. CU despre avocat, mina ţăranului ce i se plimbase prin păr ii paralizase orice voinţă. D. Zamfirescu, v. ţ. 187. Acest incident, probabil cu totul neînsemnat tn univers, tmi paraliză inteligenţa. Ibrăilbanu, a. 92. Criza financiară... a zdruncinat tot creditul şi paralizează orice posibilitate de mişcare. Rebreanu, r. i, 47. Eşti acuzat că prin intrigi ai încercat să paralizezi Apărarea Naţională. Camil Petrescu, t. ii, 603. Strigoii n-au ce căuta aici. Nu pot privi îndărăt la dinşii, să-mi paralizeze fiecare act, cu o poruncă din lumea lor moartă. C. Petrescu, r. dr. 182. Ea plecă fruntea... ştiind... că-i destul un cuvint ori o mişcare ca să paralizeze efuziunile agresive ale lui Ortac. Sadoveanu, o. xi, 526. Cei doi caimacami anunţă consulilor străini că se retrag la Giurgiu, din cauza progresului spiritului de revoltă şi anarhiei care paralizează activitatea guvernului legitim. Oţetea, t. v. 221. Felix înţelese îndemnul spiritual al fetei, dar o sfială grozavă ti paraliza orice gest. Călinescu, e. o. i, 282, cf. contemp. 1953, nr. 368, 5/1. Nu mai rămîne loc nici pentru judecăţi morale, nici chiar pentru teamă de moarte, fiindcă acestea ar înttrzia sau ar paraliza acţiunea, s ianuarie 1961, 14. (Refl. pa s.) Nu vezi că din această cauză toate lucrurile se paralizează? Bolintineanu, o. 431. Gîndul egoist se paralizează de alt gînd egoist. Maiorescu, cr. ii, 126. (Refl. r e c i p r.) Vream să-ţi arăt că nu prea ne paralizăm lucrările unii altora (a. 1840). ap. Ghica,
a.   88. <0 (Prin analogie) Mistreţii se opresc, ascultă, şovăie şi nu mai îndrăznesc; se întîmplă ceva care le paralizează chiar cele mai feroce instincte. Bogza,
c.   o. 246.
   — Prez. ind. :    paralizez; pers. 3 şi: (învechit)
paraliză. — Şi: (învechit) paralizi vb. 1Y.
   — Din fr. paralyser.
   PARALIZANT, -Ă adj. 1. Care face ca un organism, un organ etc. să-şi piardă mobilitatea şi sensibilitatea; care înţepeneşte, care amorţeşte. Cf. paraliza (1). Medicamente paralizante ale peristaltismului intestinal. Belea, p. a. 275, cf. dm.
   2.   Care împiedică, care stînjeneşte sau care neutralizează o manifestare, o acţiune etc. Cf. paraliza
(3). Uneori, şi cu unii oameni, era timid: paralizantă timiditate, ca un frac de împrumut. Teodoreanu, m. ii, 280. Soluţiile... stnt nu numai false, dar paralizante şi fără viitor. Oţetea, r. 190. O căsătorie numaidectt mi se pare ceva pedant, paralizant. Călinescu, e. o. ii, 315, cf. DM, DN2.
   — Pl.: paralizanţi, -te.
   — Din fr. paralysant.
   PARALIZÂRE s. f. Acţiunea de a (se) paraliza şi rezultatul ei. Cf. Polizu, Alexi, w. Trebuie să mai adăugăm aici... şi tulburarea in faţa iubitei, paralizarea aparatului perceptor. Ibrăileanu, s. l. 32,
cf. DN2.
   — Pl: paralizări.
   — V. paraliza.
   PARALIZÂT, -A adj. 1. (Despre oameni, despre corpul ori despre părţi ale corpului lor) Bolnav, atins de paralizie; (regional) mereu (III 1). Cf. paraliza (1). Trăia retrasă într-o mînăstire: biata fată era para-
lizată din copilărie. Caragiale, o. iii, 4. Rămîne neom... Ori cu faţa strimbă, ori cu piciorul paralizat. Camil Petrescu, t. i, 292. Ne-a privit patru zile paralizat. Sadoveanu, o. vi, 515. S-a ales cu o mină şi un picior paralizate. Ulieru, c. 3. Să vedem, mai ttrziu, dacă poate vorbi, dacă n-are vreo parte paralizată. Călinescu, e. o. ii, 160. Grunz rămăsese ca paralizat. Stancu, r. a. iii, 319. Nu putea să se mişte, era aproape paralizat, neînţelegînd bine ce-i cu el. v. rom. septembrie
1958, 16. Un alt personaj, fiul lor, este paralizat, orb. s mai 1960, 114, cf. alr ii/i h 115/514.
   2.   (Despre oameni) Incapabil de a se mişca, de a simţi, de a acţiona etc., imobilizat; încremenit (de spaimă, de emoţie etc.). Cf. paraliza (2). Noi ne-ntrebăm paralizaţi: E oare jocu-acesta tragic Un fel de fioroasă babă oarbă? Camil Petrescu, v. 48, cf. dm, dn2. <0> (Prin analogie) înţelenite şi paralizate tn mijlocul clmpului, ca nişte mătăhale monstruoase, maşinile stăteau acuma ridicole şi neputincioase. Angkel, pr. 83. Alţi peşti aşteaptă încremeniţi, paralizaţi, deşi presimt parcă, tn îngrozita lor fixitate, ce are să li se întîmple. Bogza, c. o. 303.
   3.  (Regional) Nebun (I 4), smintit. Cf. bul. fil. v,
170,  alrm i/i h 192.
   —  Pl. : paralizaţi, -ie.
   —  V. paraliza.
   PARALIZAţie s. f. (învechit) Paralizie. Doctoria înăuntru de attte ori trebuie renoită, pe cit attta atacul de paralizaţie se vide mai tare. Drăghici, d. 21/26, cf. Polizu, Alexi, w.
   —    Pl. : paralizaţii, — Şi: paralizaţiâne s. f. Barcianu.
   —  Din fr. parolysation.
   PARALIZAŢltÎNE s. f. v. paralizaţie.
   PARALÎZĂ s. f. v. paralizie.
   PARALIZÎ vb. IV v. paraliza.
   PARALIZÎE s.f. Boală care se manifestă prin pierderea totală sau parţială a mobilităţii voluntare şi a sensibilităţii corpului sau a unei părţi a lui, datorită unei leziuni a sistemului nervos central sau periferic; apoplexie, (popular) dambla, gută, poceală, (învechit) paralizaţie, (regional) luat din iele, luat din paraiele, luat din paralie. Paralij, adecă ameţie umblătură. Calendari (1733), 24/14. Mina cea stingă era din paraliş luoată (a. 1757). gcr ii, 54/5. Paraleşi, adecă damla. lucr. fol. 27/13. Paralizia (înţăpenirea mădu-lărilor). Flechtenmacher, t. 27v/4. Pentru paralizie (apoplexie). Drăghici, d. 21/18. Aceşti aburi pricinuiesc mai adeseori paralizis în plămîi, dabla şi nevindecătoare ţăpîniri. Albineţ, m. 86/6. Lovit la picioare de paralizie, fu nevoit a se înturna la reşedinţa sa. Asachi, s. l. ii, 85. Paralizia esofagului (dăblăgiunea gîttejului). Cornea, e. i, 120/3. Diferitele forme de paralizie şi reumatism, descr. ape, 58/20. [Băile reci se folosesc] la spasm, la paralizie, la catalepsie. Fătu,
d.  21/14. Lovit de paralizie,... a rămas ca un mort printre vii. Alecsandri, s. 155. Punga stomacului lor, umfltndu-se peste măsură,are să producă sau o paralizie a creierilor..., sau o hipertrofie a inimii. Gane, n. i, 220, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, \v. Constantin Vodă-şi expune viaţa înaintea boierilor săi, de pe patul de moarte, unde-l aruncase paralizia. Iorga, l. i, 297, cf. Bianu, d. s., Şăineanu, d. u. Accidentul... i-a adus o îndelungă şi completă paralizie. Sadoveanu,
o.  xi, 564. Ologul îşi scotea jelania teatrală, logosul şi drepturile, din paralizie. Arghezi, b. 64. O uşoară paralizie îi ţinea acest braţ. Călinescu, e. o. ii, 164. O paralizie a centrului respirator. Belea, p. a. 145. Stătea nemişcat şi tăcut ca înir-o paralizie. Preda, r. 455. Această „apă întilnită“ este bună de poceli (paralizii), şez. iii, 104. (F i g.) Este veridic pusă în film această paralizie morală progresivă, contemp.
1957, nr. 575, 5/1. <$> Paralizie infantilă = boală infec-
1184
PARAL1ZIS
— 100 —
ARAMILÏTAR
ţioasă, epidemică sau contagioasă, care se datoreşte unui virus specific şi care se manifestă prin febră, prin tulburări digestive, prin somnolenţă, prin dureri in muşchii membrelor şi prin paralizarea membrelor (inferioare); poliomielită. Gf. dm, dn2285, der. + F i g. Imposibilitate de a acţiona, de a se dezvolta etc.; Încremenire ; oprire, stagnare. Comerciul este cu desăvlrşire in paralizie, cr (1836), 33V23. Pretutindeni paralizie şi descurajare, invidie şi calomnie. Dîmboviţa (1859), 1491/36. Au lovit de paralizie toate instituţiunile independente. Maiorescu, d. ii, 156.
   —     PI. : paralizii. — Şi: (învechit) paralizis s. n., paralfză (Polizu) s. f., paralij, paraliş, paraleşi s.n.
   —     Din fr. paralysie. — Paralizis < ngr. napakxxnţ, lat. paralysis.
   PARALÎZIS s. n. v. paralizie.
   PAR Alic s. n. (învechit şi regional; cu sens colectiv)
 1. Mărunţiş (III 2). Cf. Polizu, şio iij, 284, tdrg. Duhovnicul a trecut... zlmbind discului încărcat cu dumicaţi albi de anaforă şi de paraltc. Klopştock,
 f. 56. <6- L o c. a d v. (De obicei în legătură cu verbe ca „a vinde“, „a cumpăra“, „a da“) Cu paralîeul sau (regional) la paralîc = în cantitate (foarte) mică, cîte un pic; cu bani puţini. Cf. Polizu. A vîndut cu paralîeul şi cu bucata, să nu mai stea să ctntărească. Caragiale, o. ii, 195, cf. iii, 154, şio 284, cade, dm. Vlnd ceapa la paraltc. Ciauşanu, gl. <> E x p r. (Adverbial) A o şterge paralîc = a se duce aiurea, a umbla fără rost. Cf. şio ii1; 284.
   2.    Bănet. Paralîeul se rostogolea vijelios în gume-lasticut pungii. Klopştock, f. 31, cf. Iordan, l. r. a. 190.
   —  Para 3 + suf. -lîc.
   PARALÎU,- ÎlE adj. (învechit; despre oameni) Bogat. Cf. şio i, 277, Şcriban, d.
   —  PI. : paralli, -îie.
   —  Din tc. parali.
   PARALO GHÎZM s. n. v. paralogism.
   PARALOGIC, -Ă adj. (Rar; despre cuvinte şi despre forma lor) Rezultat prin paralogie ; (despre comunicări) cu paralogie; referitor la paralogie, de paralogie. Cf. DN2.
   —  PI. : paralogici, -ce.
   —  Din fr. paralogique.
   PARALOGÎE s. f. (Rar) Transformare analogică a formei unui cuvînt prin apropierea lui formală de alt cuvînt asemănător; cuvînt rezultat printr-o astfel de transformare; enunţ, afirmaţie care conţine asemenea cuvinte. Juna bucătăreasă ascultă toaie paralo-giile lui Rtmătorian cu o surpriză neînţeleasă. Filimon,
 o. i, 378, cf. dn2.
   —  PI.: paralogii.
   —  Din fr. paralogic.
   PARALCGÎSM s. n. Raţionament fals făcut din ignoranţă, fără intenţia de a induce în eroare. Pedeapsa înşelăciunelor şi a paraloghizmurilor. Vîrnav, f. m. i; 135v/20, cf. I. Golescu, c., Negulici, prot.-pop.( n. d., Alexi, w., ŞXineanu, d. u., cade, dm, dn 2, DER.
   —     PI. : paralogisme. — Şi: (învechit) paraloghizm (pl. paraloghizmuri) s. n.
   —     Din fr. paralogisme. — Paraloghizm <ngr. napa-koyianoi;.
   PARALUÎ vb. IV. Intranz. impers. (Prin Maram.; construit cu dativul) A-i merge cuiva bine; a avea succes. Nu-i paraluieşte. cv 1951, nr. 3, 43.
   —  Prez. ind. pers. 3 : paraluieşte.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. para3.
   PARAMAGNfiTIC, -Ă adj. Care prezintă fenomenul de paramagnetism, care are paramagnetism; referitor
 la paramagnetism, de paramagnetism. V. diamag-n e t i c. Printre substanţele paramagnetice găsim sodiul, polasiul, aluminiul. Cişman, fiz. ii, 394. Proprietăţile paramagnetice sînt expuse mai departe numai pentru corpurile paramagnetice propriu-zise. ltr2 xii, 93, cf. DM, DN2.
   —  Pl. : paramagnelici, -ce.
   —  Din fr. paramagnétique.
   PARAMAGNETÎSM s. n. Proprietate a unor corpuri sau substanţe de a se magnetiza temporar prin mărirea intensităţii locale a cîmpului magnetic. Acest paramagnetism constant este caracteristic substanţelor aşa-zise antiferomagnetice. Cişman, fiz. ii, 402, cf. 398, 557, ltr2, der.
   —  Din fr. paramagnétisme.
   PARAMÂN s. n. Bucată de postav pe care este brodată o frază cu conţinut religios, purtată de călugări pe spate, sub rasă, timp de cîteva zile după ce intră în tagmă. I se dă cingătoare de curea..., mantie... şi paraman (a. 1877). ap. tdrg, cf. Gâldi, m. phan. 220. A luat paramanul din mina preutului. ap. Scriban, d.
   —  Pl. : paramane. — Şi : perimăn s. n. Alexi, w.
   —  Din ngr. napapavSCai;.
   PARAMÉNT s. n. 1. (Rar; cu sens colectiv) Odoare, odăjdii bisericeşti. Cf. Gheţie, r. m., Alexi, w.
   2.   Faţa exterioară, finită, a unei construcţii, a unui element de construcţie, a unui zid etc., acoperită cu blocuri de piatră cioplită şi făţuită sau cu cărămidă specială ; material care îmbracă (în scop ornamental) această faţă. Cf. mdt, ltr2, dm, dn2. Paramentul... facilitează armonizarea — pe cîl permite diferenţa de stil — cu formele fastuoase ale Casei Centrale a Armatei. v. rom. aprilie 1961, 167, cf. der.
   —  Pl. : paramente.
   —  Din germ. Parament, fr. parement.
   PARAMÉTRIC, -Ă adj. Care ţine de parametru, referitor la parametru, de parametru. Cf. ltr2, dn2, sfc iv, 17.
   —  Pl. : parametrici, -ce.
   —  Din fr. paramétrique.
   PARAMÉTRU s. m. Mărime ale cărei valori permit să se deosebească între ele elementele unei mulţimi ; mărime proprie a unui obiect sau fenomen, care determină caracteristicile lor (în comparaţie cu alt obiect sau fenomen) ; (sens curent) caracteristică. Cf. Stamati,
 d., Alexi, w. Principiul alegerii parametrului de bază al piesei de normalizat. Ioanovici, tehn. 236, cf. mdt. [Fenomenele meteorologice] privesc in special aerul şi vaporii de apă, unde parametrii de transformare sînt presiunea, volumul şi temperatura. Cişman, fiz. i, 543, cf. Vrănceanu, g. d. ii, 99. Considerînd temperatura ca un parametru, care poate lua diferite valori, pentru fiecare valoare a ei se poate trasa o curbă intr-un sistem de axe. Marian-Ţiţeica, fiz. ii, 91. Cu ajutorul satelitului artificial se vor putea analiza in primul rind parametrii fizici ai atmosferei — temperatura, presiunea, densitatea, contemp. 1955, nr. 478, 4/6, cf. dm. Se urmăreşte stabilirea principalelor caracteristici statistice, stabilirea entropiei şi redondanţei, precum şi a altor parametri privind dalele teoretice şi de informare privitoare la limbă. l. rom. 1959, nr. 3, 78, cf. dn 2. Maşini şi utilaje agricole cu parametri constructivi şi funcţionali superiori. Scînteia, 1962, nr. 5437, cf. der, contemp. 1969, nr. 1 180, 9/2.
   —  Pl. : parametri.
   —  Din fr. paramètre.
   PARAMILITÂR, -Ă adj. (Despre formaţii, detaşamente etc.) Care este înarmat în cadrul unei organizaţii politice, spre a sprijini acţiunile acesteia; (despre acţiuni şi manifestări ale oamenilor) care are un pronunţat caracter militar, care susţine militarismul.
1199
PARAN GIN
— 101 —
PARAOACHE
  Trupă paramilitară. Scriban, d., cf. dl, dm. Au începui numaideclt să facă instrucţie militară... şi alte formaţii paramilitare profasciste şl revanşarde. Beniuc, m. c. i, 150,. cf. DN2.
  —  Pl. : paramililari, -e.
  —  Din fr. paramilitaire.
  PARÂNGIN subst. v. părângină1.
  PĂRÂNGINĂ s. f. v. părângină1.
  PARANGONÂJ s. n. (Tipogr.) Aşezare a unui cuvînt cules cu litere mai mici intre cuvinte culese cu un corp de literă mai mare. Gf. V. Molin, v. t. 61.
  —  Pl. : parangonaje.
  —  Din fr. parangonnage.
  PARANGtiz s. m. v. marangoz.
  PARANGtî adj. v. parangun.
  PARANGÎÎN adj. (învechit) Roşu aprins, stacojiu. Camuhai parangu de 7 coţi: 1 leu (a. 1726 — 1733). N. A. Bogdan, c. m. 159, cf. şio n2, 158.
  —  Şi: parangti adj.
  —  Din tc. parangon.
  PARANÎMFĂ s. f. (Astăzi rar) Fată care însoţeşte mireasa la cununie şi care are anumite atribuţii la nuntă; domnişoară de onoare. Gf. drlu, Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u., cade, Scriban, d.,dm. + F i g. însoţitoare. La neagra-i durere ti pune hotar Făcind să-i apară tn negru talar A lumii paranim-fă-moartea. Eminescu, o. i, 11.
  —    Accentuat şi: parănimfă. Eminescu, o. i, 11.— Scris şi: paraninfă. Scriban, d. — Pl.: paranimfe.
  —  Din lat. paranympha, ngr. Jtapdvi)(i(poţ.
  PARANOIA s. f. Nume generic pentru un grup de boli psihice cronice care se manifestă prin lipsă de logică în glndire, prin idei fixe, prin susceptibilitate, prin orgoliu exagerat, prin mania persecuţiei, prin halucinaţii etc.; boală care face parte din acest grup. Cf. enc. rom. Regăsesc un caz distractiv, vai, cum e de obicei nebunia, un caz, zic, de paranoia. CXlinescu,
  c. o. 13, cf. dm, dn2, der.
  —  Din fr. paranoia.
  PARANOIC, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f., adj. (Persoană) care suferă de paranoia. Cf. dm, dn 2. Lungului alai din trecut al mutilaţilor morali şi fizici, al schizofrenicilor şi paranoicilor, al scepticilor şi cinicilor, i-a luat loc omul nou, întreg şi frumos la minte şi trup. gl 1961, nr. 4, 7/3.
  2.   Adj. Care ţine de paranoia sau de paranoici (1), privitor la paranoia sau la paranoici. Cf. contemp. 1949, nr. 138, 6/1.
  —  Pronunţat: -no-ic. — PI. : paranoici, -ce.
  —  Paranoia + suf. -ic.
  PARANOMÎE s. f. (Grecism învechit, rar) Ilegalitate. Măriia-sa Vodă - ■ ■ această paranomie n-au îngăduit să se facă. R. Popescu, cm i, 545.
  —  Pl. : paranomii.
  —  Din ngr. .napavopia.
  PARANPLÎI s. n. v. parapleu.
  PARANTÎS s.n. v. paranteză.
  PARANTfiZ s. n. v. paranteză.
  PARANTEZĂ s. f. 1. Numele a două semne de punctuaţie: a) (şi în sintagma paranteză rotundă, der) semn de punctuaţie care constă din două arcuri de cerc dispuse cu deschiderea spre textul
 intercalat care reprezintă un adaos, o completare,
 o explicare, o precizare făcută tot de autor; b) (şi în sintagmele paranteză dreaptă, ib., paranteză franceză) semn de punctuaţie care constă din două dreptunghiuri cărora le lipseşte latura lungă situată spre textul intercalat care reprezintă de obicei un adaos la un text citat ; (învechit) cuprinzătoare, închizătoare. Unele cuvente le-am pus pre rtnd, ce le-am închis In parinlijiş cumu-s aceastia (     ),  iară altele
 le-am pus pre margene (a. 1651). bv i, 189. Cuprinză-toarea sau parentesul prinde ceva intre sine ce să cuvine călră tnţăleagerea vorbei. Carte treb. ii, 98/14. : Cuprinzătoarea sau parentezul. Diaconovici-Loga, gr. rom. 31/17. Parantesul sau cuprinzătoarea. LazXr, , p. t. 35/24, cf. lb. în parentes se închid oarecare ziceri care fac mai luminată o propoziţie. Heliade, gr. rom.
 : 159/22. Parintezul, cuprinzătoarea sau tnchizătoarea. Alboteanu, gram. 99t/4, cf. Polizu. Un semn de întrebare pus tn paranteză. Maiorescu, cr. ii, 57, cf. Ghe-; rea, st. cr. i, 136. Parantezele sint un fel de arcuri cu cari închidem cuvinte sau fraze intercalate. V. Molin, v. t. 61. Perfecţiunea unui text dramatic este să facă inutile indicaţiile incluse, de obicei, între paranteze. Vianu, a. p. 135. Notă tn susul paginii, şi desenă, alături, în paranteză, o linie îndoită. Galan, b. i, 12.
 . Apar, tn paranteze, numeroase variante fonetice şi,
 : mai ales, dublete lexicale, cl 1957, 66. + Paranteză (1) în care apare o expresie algebrică pentru a arăta că operaţia dată se efectuează asupra întregii expresii ; p. e x t. expresie algebrică care apare astfel. Semnul... căruia i se dă numele de parinteză. Culianu, a. 3. Dacă
 o paranteză are semnul + înaintea ei, o putem suprima.
 : Algebra, viii, 10.
   2.  Cuvînt, text etc. cuprins în paranteză (1);
 : p. e x t. explicare, completare, digresiune. Să va feri ritorul de parenthesurile lungi şi dese, adecă de punerea cuvintelor despre alt lucru printre povestire. Molnar, ret. 138/4. Cu întoarcerea parentisului, cuvtntul Blasii, ca nu ştiu ce cuvînt strein şi spre batjocura românilor, îl aduce. Maior, ist. 139/19. Să vă esplic parentesa mea. Heliade, d. j. 140/27. Aici deschid o mică paranteză privitoare la fostul reprezentant al Principatului. Ghica, ap. cade. Deschid o mică paranteză istorică explicativă. Caragiale, o. v, 340. Toate comediile lui stnt pline, împestriţate, cu paranteze. Gherea, st. cr.i, 357. în manuscript lipseşte sfîrşitul cronicii, care cuprinde povestirea evenimentelor din ianuarie ptnă tn iulie 1774, arătată tn ediţia Kogălniceanu tn paranteză. bul. com. ist. ii, 141. Trebuie să deschid aici o mică paranteză. Hogaş, dr. ii, 49. Dar acest parantez este o . completare care nu are a face cu tema noastră. IbrXi-| leanu, s. l. 32. Scrisul ti era ca şi vorba; grăbit, cu : întreruperi, cu reveniri, cu paranteze. Vlasiu, d. 113.
 ■ Stnt nevoită, oriclt te vei indigna, să deschid o nouă paranteză. Teodoreanu, m. ii, 149. Făcu o paranteză la istoricul familiei Zănoagă. Călinescu, s. 63. Am urmărit ca, tn jocul Rosalindei ca şi tntr-al lui Orlando şi al Celiei, parantezele de satiră să se menţină, t februa-‘ rie 1962, 8. <J> F i g. Poate să să zică că această vreme au fost un eclipsis pentru sufletul mieu şi o parenthes de a me viaţă. Critil, 11/3. ^Loc. adv. In pa-; ranteză = în treacăt, între noi. în paranteză vorbind, Halunga era omul cel mai monosilabic din clţi există pe pămlnt. Hogaş, dr. i, 148. Mă rog, aşa, tn paranteză, fraude a făcut ? Camil Petrescu, t. i, 285.
   —     Pl. : paranteze şi (învechit, rar) parantezuri (Iordan, l. r. a. 73). — Şi : (învechit) parantéz, paran-tés, parentés (scris şi parenthes; pl. parenthesuri) s.n., parentésà s. f., parentéz s. n., parentézà (ddrf, Alexi, ■w.) s. f., parénthezis (VăcXrescul, ap. Rosetti-Ca-zacu, i. l. r. i, 431), parentis, parintéz s. n., parlntézà s. f., par'ntijiş s. n.
   —     Din ngr. 7tapÉv0£<nç, lat. parenthesis, germ. Parenthese, fr. parenthèse.
   PARAOÁCHE s. f. (Prin sud-vestul Transilv.) Femeie proastă, toantă, zăpăcită. (Ca termen de compa-
1214
PARAPANGELE
— 102 —
PARAPON
 raţie) Te duci ca o paraoache. h xvii 175. Uite Ia ea, e ca
 o paraoache. Coman, gl.
   — Pl.
   — Etimologia necunoscută.
   PARAPANGÎLE s. f. pl. v. parpangică.
   PABAPĂNGHiaOS interj. (învechit, în Mold.) Exclamaţie care marchează sfirşitul unei situaţii, al unei acţiuni, concluzia unei afirmaţii; (familiar) amin!, adio! în coşciug şi tu, Ioane; parapanghelos! Alecsandri, t. 65. Poţi să te făleşti că ai părăsit guvernul cu zgomot mare, cu mtndrie, cu demnitate, ori că ai ieşit pe nesimţite, cu modestie..., tot una-i..., parapanghelos ! I. Negruzzi, s. i, 374. Am vrut să-ţi fac bine, dar dacă eşti aşa de îndărătnic: parapanghelos! ap. tdrg,
 cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE.
   — Etimologia necunoscută. Cf. bl ii, 119, 179.
   , PARAPfil s. n. v. parapet.
   PARAPfiT s. n. 1. Partea din faţă a lucrărilor de fortificaţie de campanie, amenajată sub forma unui mic teraşament (din.pămîntul rezultat la săparea lucrărilor), cu scopul de a proteja pe luptători contra focului şi pentru observarea terestră a inamicului. Afltnd moartea timpurie pe-a forteţei parapete. Asachi, s.l.i, 223, cf. Negulici. Prin mii de baionete, Urcăm, luptăm, ... iată-ne-acum Sus, sus, la parapete. Alecsandri, p. iii, 443. Pe parapetul redutei. Maiorescu, d. ii, 94. Trupele insă trag mereu cu Indlrjită mtnie asupra parapetelor ce le ascund pe duşmani. Odobescu, s. iii, 589. Căci s-adunau păgtnii gloată Şi-un om era reduta toată Şi-ntregul parapet un fes. Coşbuc, p. ii, 43. Ocheau tot în cealmaua imamilor de pe parapet. D. Zamfirescu, r. 242. Ziduri înalte, Tari parapete, Mîndre, rebele, Fragede fele, Partea ne fie! Gorun, f. 39. S-a repezit peste parapet, parcă ar fi vrut să se ia la întrecere cu căprarul. Rebreanu, n. 282. Căciularii scoteau lopeţile de la cingătoare şi începeau a întoarce parapetul spre dyşman. Sadoveanu, o. ii, 37. Sare cu uşurinţă peste parapetul tranşeului. v. rom. mai 1954, 99, cf. dm, dn2, der. Căpitanu..-. Se suie pe parapet Cu nouă gloanţe pîn piept. mat. folk. 355. Soldaţii o prins a ziSe „ura“ ş-o sărit tn pirapete turSeşti. Graiul, i, 400. I-an ţînut tn pirapete vo SinspreszeSe dzîle. ib. 485. <0- (Prin analogie) Trăgătorii îşi virau adine capetele sub morţi, ti trăgeau şi-i potriveau unii peste alţii, făcind din ei parapete pentru mitraliere. Camilar, n. i, 49.
   2.   Pereţe puţin înalt de: piatră, de lemn, de metal etc., care serveşte la îngrădirea teraselor, a podurilor, a marginii unei şosele etc. V. balustradă, p a r -macllc (1), pâlimar1, p a r m a c1, plimb. Cf. Negulici, Stamati, d. Auz un sunet de visle şi de chitară pe apă... Se duce la parapet. Negruzzi, s. iii, 283, cf. ddrf. De cealaltă parte a podului, o umbră stă rezemată de parapet. Brătescu-Voineşti, p. 267, cf. Şăineanu,
 d.  u. Parapetul şanţului şerpuia ca o boţitură cenuşie, frîntă pe alocuri, pierzîndu-se in zare. Rebreanu, n. 68. Se întorcea pe cheiul Dîmboviţei, oprindu-se să privească de pe parapetul podurilor. C. Petrescu, î.
 ii, 159. Urcară aşa, la pas, din parapet de pod tn parapet de pod. Sadoveanu, o. x, 628. Un parapet din blocuri de piatră întărea peretele malului. Călinescu, s. 493. Omul, apropiindu-se de parapet, rămtne lîngă el vreme îndelungată, ascultînd. Bogza, c. o. 321. Para-, petul podului... a început să se înnegrească, v. rom. septembrie 1954, 130, cf. august 1958, 77, dm, dn2. 0> (Prin analogie) Schitul Sihla se arată sub un parapet de stinci cărunte. Galaction, o. a. ii, 204. Trecea printre parapetele de zăpadă adunate la marginea trotuarului. Beniuc, m. c. i, 348. + Perete care mărgineşte puntea superioară a unei nave şi care protejează oamenii, instalaţiile şi obiectele de pe punte contra valurilor. Anton Lupan stătea aplecat deasupra parapetului, cercettnd marea. Tudoran, p. 359, cf. dm, dn2.
 3.    Obstacol artificial aşezat la capătul unei linii ferate. Cf. CADE, dm.
 4.    (Regional ; In forma parapei) Pervaz (2 b) (la fereastră) (Pecica-Arad). chest. ii 180/412.
 —     Pl. : parapete. — Şi : (regional) parapéi (chest. ii 180/412), pirapét s. n.
 —  Din fr. parapet, germ. Parapett.
 PARAPLÉGIC, -Ă adj., s. m. şi f. (Persoană) care suferă de paraplégie. Alţi bătrini arterioscleroşi, para-plegici... sint de cele mai multe ori incapabili de o muncă eficientă. Parhon, b. 98, cf. dm, dn2.
 —  Pl. : paraplegici, -ce.
 —  Din fr. paraplégique.
 PARAPLEGÎE s. f. Boală care se manifestă prin paralizia membrelor inferioare. Paraplegia loveşte mădulările de jos. man. sănăt. 330/17. Paraplegiile şi alte diferite asemenea forme de boale. descr. ape, 58/22, cf. Bianu, d. s. Paralizia picioarelor poartă numele de paraplegie. enc. vet. 76, cf. cade. O manifestaţiune ce merită a fi notată e paraplegia senilă. Parhon, b. 84, cf: DM, DN2, DER.
 —  Pl. : paraplegii.
 —  Din fr. paraplégie.
 PARAPLÉI s. n. v. parapleu.
 PARAPLÉU s. n. (învechit şi regional) Umbrelă. Cf. lb, lm, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w. Mi-o prins bine parapleul ce mi l-ai dat, că o venit o ploaie grozavă. Com. din Lupşa-Abrud, cf. com. din Monor--Reghin, şi din MorXreni-Regbin, air i 1 879/85, 90,
 94,   98, 100, 112, 118, 129, 223, 227, 229, 240, 269, MAT. DIALECT. I, 84, TeAHA, C. N. 249.
 —     Pl : paraplee şi parapleauă (Lexic reg. ii, 62).
 —  Şi : parapléi (Polizu, alh i 1 879/125, 150), para-pllău (alr i 1 879/131, 136, 218, 268, 360 ; pl. para-pliauă, ib.) s. n., paraplie (Lexic reg. 83 ; pl. paraplii, ib.) s. f., paraplou (I. Golescu, c.), paraplûi (Stamati,
 d.), paraclău (alr i 1 879/103 ; pl. paraclaie, ib.), paranplél (ib. 1 879/156 ; pl. paranpleauă, ib.), pără-pléu (ib. 1 879/116, Lexic reg. 101), părlăpreu (alr
 i 1 879/107), pralapôi (ib. 1 879/144), praplău (ib.
 1 879/215) s. n.
 —  Din magh. paraplé, fr. parapluie.
 PARAPLIĂU s. n. v. parapleu.
 PARAPLÎE s. f. v. parapleu.
 PARAPLÔU s. n. v. parapleu.
 PARAPLÛI s. n. v. parapleu.
 PARAPÔD s. n. (Zool.) Apendice deçanotor al poli-chetului, care reprezintă o prelungire laterală a corpului acestuia. Cf. der. Fiecare parapod este format din-tr-o porţiune bazală şi din doi lobi. ib.
 —  Pl. : parapode.
 —  Din fr. parapode.
 PARÂPON s. n. (Astăzi familiar) Supărare, nemulţumire (2); tristeţe; jale; necaz (3), ciudă. Cu îndrăzneala îţi arătăm paraponul nostru (a. 1774). GAldi, m. phan. 220. Vezi că scrie chir Marco cu politică şi cu parapono (a. 1786). id. ib. Pentru acele ale tale cu dreptate parapone (a. 1787). id. ib. Şi paraponul nostru nu poate fi de alt, decît că vedem că vremea trece fără nici un rod din cele ce aşteptăm să ctştigăm (a. 1788). id. ib. Apoi dar nu-ţ rămăi cuvînt de parapon (a. 1820). id. ib. Dorinţa de a vedea rîsîpindu-se deodată toate para-ponurile Roşiei (a. 1825). id. ib. Mă rog... să mă ierţi şi să nu aibi nici un parapon asiipră-mi, căci cunoşti bine că eu nu sînt de nici o vină la această rea tnttmplare. pr. dram. 167. De vreme ce ai parapon asupră-i, sint gata să-l pedepsesc. Alecsandri, t. 1 407. Cine n-a ris din inimă de... nespusul parapon al
1228
PARAPONISEALÄ
— 103 —
PARASELEN
 bielulai coconu Gligoraşcu. Odobescu, s. i, 244. îi zise cu un aer de parapon: — Da, bine, Marghiolifo, azi e ziua ta sau ba ? Se poate să nu avem lăutari ? Gane, n. ii, 193. S-a pornit pe pltns ca o babă bălrtnă, copleşită de parapon. Caragiale, m. 59, cf. id. o. iii, 47, 48,
iv,  40. începu să pltngă cu un parapon care o punea chiar şi pe cocoana Mar iţa pe gtnduri. Slavici, n. i, 284. îşi vărsau paraponul pe aceste persoane. Vla-huţă, d. 266, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., conv. lit. xliii, 406. Turcii 11 scoaseră cu parapon şi-l mtnară la Constantinopol, unde se stinse tn curtnd. Iorga,
c.   i. i, 25. Ptrdalnica de dragoste, mtnca-o-ar elinii/... răspunse Grigoriţă cu ciudă, oarecum şi cu parapon. Hogaş, dr. ii, 1. M-am ridicat cu parapon şi am cerul să fie adus tn faţa noastră vinovatul. I. Botez, b. i, 100. Noaptea, tn dormitor, prima noapte petrecută Intre străini..., am plins cu parapon. Brăescu, o. a. ii, 68. Piinsese cu parapon de plod încolţit de ctini. G. M. Zam-firescu, sf. m. n. ii, 252. Uneori era aşa de vesel, că ptnă şi conu Leon îşi mai uita din vechiul lui parapon. Popa, v. 56. Vecinele plecară, învineţite de parapon. Bart, e. 37. Vorbesc şi eu ce văd — spuse Aurica plină de parapon, dar simullnd gingăşia. Călinescu, e. o.
ii,  264. Şuţuieasa a chibzuit, cu parapon, că multă vreme nu va mai putea să înfrunte urgisirea. Pas, l. i, 108. Parcă mi s-a luat cu mtna tot paraponul, id. z.
iii, 289, cf. i, 55, iv, 77.
   —    Pl. : (rar) paraponuri şi (Învechit, rar) parapone.
—  Şi: (învechit, rar) parăpono s. n.
   — Din ngr. itapănovov.
   PARAPONISEÂLĂ s. f. (învechit, rar) Supărare, nemulţumire (2); necaz (3), ciudă. Da, tu eşti cuminte, tnsă lumea ar crede că votezi din paraponiseală. I. Negruzzi, s. iv, 274.
   — Pl.: paraponiseli.
   — Paraponisi + suf. -eală.
   PARAPONISI vb. IV. R e f I. (învechit) 1. A se plînge (de cineva), a-şi exprima nemulţumirea (faţă de cineva). Rău şi făr’de cale te paraponiseşti asupra mea (a. 1779). arh. olt. iv, 189. Paraponisindu-se către jătuitor (a. 1804). Găldi, m. phan. 220. Te paraponiseşti asupra me îndestul, din pricina retrimesului banilor rtnduielii (a. 1814). id. ib. A venit şi s-a paraponisit mie. ddrf, cf. Barcianu, Alexi, w.
   2.   A se supăra. Nu trebuie să le paraponiseşti, căci eu mă silesc, dar am cam mulie tn cap (a. 1820). Iorga, s. n. 143, cf. Barcianu, tdrg, Şăineanu, d. u., Găldi, m. phan. 220. <0 R e f 1. p a s. Să faci... casă să mulţumească, iar să nu să paraponisească oameni (a. 1820). Iorga, s. n. 206. + Intranz. (Construit cu dativul) A duşmăni, a-i purta pică cuiva. Că d[u]m[nea]fa să nu-m paraponiseşti, că rămtne fii-meu Scartat (a. 1804). Iorga, s. d. xii, 154.
   — Prez. ind. : paraponisesc.
   — Din ngr. icapanovw.
   PARAPONISÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a s e paraponisi şi rezultatul ei. Duzn[nea]»[oasird] făr[ă] de nici o paraponisîri toate să le îndreptaţi şi să le alcătuiţi precum va fi mai cu rlnduială (a. 1784). cat. man. ii, 76. O (Glumeţ) Lică Panglică, candidat de paraponisire. Alecsandri, ap. Găldi, m. phan. 220.
   — Pl. : paraponisiri.
   — V. paraponisi.
   PARAPONISIT, -Ă adj. (Astăzi familiar) Supărat, necăjit (1), nemulţumit (1); dezamăgit; amărlt, prăpădit. Ca să nu rămăie paraponisită că nu mi-am adus aminte de dănsa, îi mai dau încă toată părţile di moşii (a. 1810). Găldi,. m. phan. 220. Pină acum, era la Cişmegiu o masă de amploiaţi paraponisiţi, acum se va înfiinţa şi o masă de deputaţi paraponisiţi. Dîmboviţa (1859), 1242/16. 1 se răspunde că e paraponisit, nebun, că vtnează minister, că voieşte răsturnarea stării de lucruri. Ghica, s. 143, cf. ddrf, Barcianu, Şăineanu,
d.   u., cade, dm. (Adverbial) Să vedem, nu vă lăudaţi dinainte, aţi mai păţit-o la şaptezeci, am răspuns paraponisit, stirnind protestări violente. Brăescu, o. a.
ii,  130. <0> (Substantivat) Regulamentul mesii paraponisiţilor. Dîmboviţa (1859), 1722/45. Orizontul politic e posmorît ca un paraponisit fără slujbă. Alecsandri, t. 128. S-a hotărtt să intre şi el tn vestita cafenea a lui Fialhowski, ce însufleţea... Piaţa Teatrului cu paraponisiţii guvernelor care găseau acolo adăpost. Mace-donski, o. iii, 84. A fost toată viaţa lui un paraponisit, adică un acru nemulţumit. Galaction, a. 200.
   — Pl. : paraponisiţi, -te.
   — V. paraponisi.
   PARÂPONO s. n. v. parapon.
   PARAR<5ŞU, -IE adj. (într-un descîntec) Roşu intens, foarte roşu. O năpîrcă roşie, roşie pararoşie, a fătat nouă pui. i. cr. iii, 311.
   — Pl. : pararoşii.
   — Para1- -f roşu.
   PARASÂNG s. n. Veche unitate de măsură a lungimii, echivalentă cu patru mile2 (1) sau cu 3 750 de paşi. Şi de iaste măsurată bine calea împărătească şi părăsangul iaste patru mile, stnt 450 de parasange, fac mile 1 700 de la Sardis pănă la Susa. Herodot (1645), 293. încă patru parasanghe (mile mari) nu mersease. Cantemir, hr. 405. Şi netrectnd patru parasange, iată vinea un om carele găfăind spunea că nemicii nu departe de acolo se întoarnă cu prada. Şincai, hr. i, 225/13.
   —    Pl. : parasange şi parasanghe. — Şi: (învechit) părăsâng s. n.
   — Din ngr. JtapaoâYYiK.
   PARASCÎNTfil s. n. (Tehn.) 1. Dispozitiv montat la locomotive, la cubilouri etc., care reţine particulele solide incandescente, pentru a preveni incendiile. Cf. ltr2, der.
   2.   Ecran izolant care previne descărcările electrice sau deteriorările pe care acestea le-ar putea produce. Cf. mdt, ltr 2.
   — Pl. : parascîntei.
   — Para2- seîntele.
   PARASCOVfiNIE s. f. (Familiar, adesea depreciativ; de obicei la pl.) Nerozie (2), prostie; aberaţie, absurditate; (cu sens atenuat) fleac, nimic (III). V. ciudăţenie. Multe parascovenii... are limba noastră... Nu-mi vine tn minte toate. Negruzzi, s. i, 258. Spuneam parascovenii. Bolliac, o. 192. Cucoană Gahiţă, m-am săturat de toate parascoveniile şi de toate farafasttcurile d-tale. Alecsandri, t. 1 016. Puneţi-vă pe făcut... parascovenii..., măi băieţi. Creangă, o. 200. încetaţi cu astfel de parascovenii ce n-au seamăn. Ispirescu, l. 138, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Cum putea chiar Alecu să lase asemenea parascovenii? El nu cunoştea dăclt chirilicile. Klopştock, f. 186. Cum să nu rid amar, ctnd de un ceas îmi fii predici despre... conspiraţii şi alte parascovenii? C. Petrescu, a. r. 33. Ofiţerul... istorisea nu ştiu ce parascovenii grupului de civili beţi. Camilar, n. ii, 218.0 (în formule exclamative de mirare, de nedumerire etc.) Şi-i dai leafă? — Sigur. O dată pe lună — Mare parascovenie! Teodo-reanu, m. u. 168. Uite, parascovenie! Şi-n copii a intrat diavolul. Stancu, d. 151, cf. Coman, gl.
   — Pl.: parascovenii.
   — Etimologia necunoscută. Cf. Cihac, ii, 245,
   PARASELfiN s. n. (învechit) Cerc luminos în jurul lunii. V. h a 1 o. Parhelii cu paraselenele, adecă tnmul-ţiţii sori cu tnmulţitele lune. Şincai, înv. 89. Parelii şi parselinele ori soriorii şi lunioarele. Genilie, g. 111/23, cf. Alexi, w.
   —    Pl. : paraselene şi (învechit, rar, m.) paraseleni (Alexi, w.). — Şi: parsclin s. n.
   — Din fr. paras£tâne, it. paraselene.
1238
PARASILABIC
— 104 —
PARASTAS
   PABASILÂBIC, -Ă adj. v. parisilabic.
   PARASÎMĂ s. f. (învechit) Stemă ; semn distinctiv. Ernăm intru ostrovul alexăndresc şi parasima dioscoru (căriia-i era sămnul dioscori n. test. 1648, care era însămnată dioscurilor Biblia 1688). cod. vor. 99/1, cf. Coresi, ap. dhlr ii, 547, Aristia, plut., Rosetti, l. r. vi, 256.
   —     Pl.: ? — Şi: părisimă s. f. Coresi, ap. dhlr ii, 547.
   —  Din ngr. napâotuui.
   PARASIMPÂTIC adj. (în sintagma) Sistem (nervos) parasimpatic — una dintre cele două părţi periferice ale sistemului nervos neurovegetativ. Cf. dn2, der.
   —  Din fr. parasympathique.
   PARASÎN s. m. (Bot.; regional) 1. Tremurătoare (Briza media). Cf. Coteanu, pl. 14, lb, Polizu, Ba-ronzi, l. 140, Gheţie, r. m., Brandza, fi. 492, tdrg, Panţu, pl., Borza, d. 33.
   2.    Numele a trei mici plante erbacee : a) (in forma părasin) mălaiul-cucului (Lusula pilosa). Cf. Borza,
 d. 102 ; b) (în forma părăşin) horşti (Lusula silvatica). Cf. id. ib.; c) (în forma părăşin) horşti (Lusula lusuloides). Cf. id. ib.
   —     Pl.: parasini. — Şi: părasin (Borza, d. 102), părăşin (Barcianu, Borza, d. 102) s. m.
   —  Cf. bg. n e p y m h h a.
   PARASÎNĂ s. f. (în dicţionarele din trecut) Numele unei pînze groase. Cf. Cihac, ii, 245, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w.
   —  Pl.:? — Şi: părăsină s. f. Gheţie, r. m.
   —  Din rus. napycHHa.
   PARASINTÎTIC, -Ă adj., s. n. (Cuvînt, derivat etc.) care este format atlt cu un prefix, cit şi cu un sufix. Verbele ... denumite parasintetice trebuie considerate derivate cu o acumulare de mijloace de derivaţie, scl
 1954, 297. La baza numeralelor multiplicative trebuie socotite derivatele parasintetice verbale de tipul „incinci“. sfc i, 45, cf. dn2.
   —  Pl.: parasintetici, -ce.
   —  Din fr. parasynthâtlque.
   PARĂSNIC s. m. (învechit) Ţăran. Cf. lex. mars. 193, 242, dr. vi, 657, Vii, 260.
   —  Pl.: parasnici.
   —  Din ser. parasnik.
   PARASOL s. n. 1. (învechit şi regional) Umbrelă (de soare). Nişte parazoale..., un ştuc postav..., să am ştire, venitu-ţi-au la mină (a. 1778). Iorga, s. n. 125, cf. Polizu, Gheţie, r. m., Barcianu. Le iese înainte un domnişor... cu nişte cărţi... aninate de vtrful unui parazol. Pamfile, d. 67, cf. T. Papahagi,
 c. l., cade. în uşa crlşmei „Pui de lup“ îl apucă de braţ o femeie cu parasol. Camilar, n. ii, 195. Oi lua şi un parasol şi l-oi ţinea... in sus. Sbiera, p. 250. Luin-du-şi părăzoru şi punindu-şi in cap o pălărie cit un horn, să duse. Alexici, l. p. 240, cf. com. din Straja-RXdăuţi, Coman, gl., alr i 1 879, l. rom. 1959, nr. 5, 72, a v 19, 20, vi 3, Lexic reg. ii, 126, 127, Glosar reg. + P. e x t. (învechit, rar) Paraşută. Suindu-se la înălţime, au lăsat de acolo aceşti aeronotători un parazol. ar (1829), 1342/32. + (învechit, rar) Apărătoare Împotriva muştelor, a ţînţarilor etc., confecţionată din fîşii subţiri de pînză, din fire de rafie, din şiraguri de mărgele (din lemn) etc., fixată în partea de sus a tocului unei uşi, astfel îneît să acopere întreaga deschidere a uşii şi să permită totodată aerisirea continuă a încăperii. Baraca conică de stuh şi paie, cu parasol văntilator era de preferat. Calendar (1862), 36/2.
   2.    Aripă de avion monoplan aşezată deasupra fuze-lajului. Cf. LTR2, DM.
   —     Pl. : parasoluri şi (1) parasoale (Barcianu). —Şi; învechit şi regional) parazâl, (regional) parazor (alr
  i  1 879/75), pălăzdl (ib. 1 879/49), părăz61 (l. rom.
  1959, nr. 5, 72, alr i 1 879/1, 12, 24, 26, 30, 35, 45, 77, 363), părăzor (pl. părăzoară, alr i 1 879/51, 56, 59), părizâl (com. din Limba-Alba Iulia), parozol (alr i 1 879/18, 28), părînz6r (Lexic reg. ii, 41) s. n.
    —   Din germ. Parasol, fr. parasol.
    PARASOLAR s. n. 1. Apărătoare montată la obiectivul aparatului de fotografiat sau de filmat, pentru a împiedica pătrunderea luminii suplimentare în aparat. Cf. ltr2.
    2.    Apărătoare formată dintr-o placă transparentă (colorată fumuriu) sau opacă, montată în interiorul unui autovehicul, deasupra parbrizului, pentru a proteja pe şofer sau pe cel care stă lîngă şofer de lumina directă a soarelui.
    —   Pl. : parasotare.
    —   Para 2- + solar. Cf. fr. p â r a s o 1 e i 1.
    PARASTAS s. n. 1. Slujbă religioasă făcută pentru pomenirea morţilor (v. pomană, p a n a h i d ă); p. e x t. praznic care se face după o astfel de slujbă (v. p o m a n ă). 14 ocă ceară s-au făcut 40 făclii mari de preuţi şi de cele 7 parastase (a. 1738). bul. com. ist. iv, 74. N-a avut parte nici de parastasul de trei zile. Delavrancea, s. 56. Se face parastas pentru sufletul celui repausat. Marian, î. 158, cf. id. o. ii, 177. De parastas şi sărindare, nici vorbă pentru Pipă-ruş! Coşbuc, p. ii, 254. Au făcut cele rînduite lutului şi •sufletului..., cu pomeni şi parastase. Anghel-Iosif,
  c. l. 77. Pomenim pe Caragiale... nu cu inima resignată şi cucernică, precum cere parastasul, ci neliniştiţi şi stăpîniţi de mari frămîntări. Galaction, a. 270. Voievodul se afla la mănăstirea Putnei, la slujba parastasului de patruzeci de zile a răposatului Alexăndrel Vodă. Sadoveanu, o. xii, 370. Cartea veche singură se răsfoieşte. Învăţată de boantele deşte... Ale schivnicilor, la liturghii şi parastase. Arghezi, vers. 193. Săvtrşi, cu respectul datinilor, parastasele pentru Gigi. Căli-nescu, s. 473. Oameni buni, nu uitaţi că sintem la nuntă, şi nu la parastas. Camil Petrescu, o. i, 109. Ioniţă Dorogan, prescurarul şi colivarul pomenilor de parastase. C. Petrescu, a. r. 8. Nu putuse fi in Bucureşti la parastasul de 40 de zile al lui Mitiţă Filipescu. v. rom. octombrie 1953, 72. Prietenii au fost la parastas. Beniuc, v. 119. Îşi cunoştea reputaţia şi, la vreme potrivită — chef, pocher, boiez sau parastas — avea grijă să se poarte aşa fel, incit s-o confirme. Galan, z. r. 160. Popa catolic refuză să le facă parastas. T. Popovici, se. 33, cf. h ii, 82. A? plăti şi parastasi Ca si meri la rai cu paci. şez. vi, 122. Facemi tot părăistas şi facem meştorică-n casă. alr ii/i mn 88, 2 720/848, cf.
  ■  gl. olt. O (în imprecaţii) Atita i-a trebuit lui moş Luca, ş-apoi lasă pe dlnsul; cite părăstase şi
  ■  panaghii, toate i le-a rădicat. Creangă, a. 127. <0- F i g. Bătrin... născut cu lumea intr-un ceas, El parcă-i
  ' viul parastas Al altor vremi. Coşbuc, p. i, 150. <0> E x p r. A-i purta (cniva) parastasele = a-i dori (cuiva) moartea. şez. ix, 147. + (Regional) Colivă (Pecenişca-Băile Herculane). alrm ii/i h 224/2.
    2.    (Regional) Sumă de bani care se dă unui preot ; pentru oficierea unui parastas (1). Vai, săracu diacul...,
  ; Pentr-o ţir’de parastas iţi zbiară pin’la amiaz. Jarnîk-
  BÎrseanu, d. 470. Dau la popa sărindare, Liturghii şi . părăstase. Reteganul, ap. cade. <0> (Prin analogie)
  ; Răsăritul au luat frumoase parastase şi pre grase sa-' randare de la clerul nostru (cca 1860). Uricariul, v, 149/6.
    3.    (Popular) Colac care se dă preotului la oficierea unui parastas (1) sau a unui maslu, ori persoanelor care au luat parte la un parastas. Cf. Vaida. Din făină de grîu se fac şi parastasele după cei morţi. şez. v, 137, cf. viii, 182. „Faci şi parastaţ“, un colac în formă de cruce. arh. folk. v, 132, cf. Todoran, gl., alrt
  ii    5, 76, 327, alr ii/i h 172. + (Prin Transilv.) Colac care este folosit la îndeplinirea unor ritualuri de nuntă. Pe mese, pun ulcioarele şi, lingă
1248
PARASTAT
— 105 —
PARATA CTIC
  fiecare ulcior, se pune un parastas cu pom In el. Marian, nu. 746, cf. Sevastos, n. 343.
   ■4. Compus: (regional) parastasul-popll = salbă-moale (Evonymus europaeus). Cf. Borza, d. 66.
   —     Pl.: parastase şi (regional) paraslasuri (Topîrceanu, p. o. 31). — Şi: (regional) parastăt (alr ii/i h 172/102), parastăţ, paralstâs (gr. s. v, 122, gl. olt. ; pl. paraista-suri, gl. olt.), paristăs (ib.), părăistâs (alr ii/i h 176/848), părăistăş, părăstâs, părăstâş (ib. h 172), pe-restăş (ib. h 172/29) s. n.
   —  Din slavonul iupacTaci, ngr. jtapdaTaaiţ.
   PARASTĂT s. n. v. parastas.
   PARASTÂŢ s. n. v. parastas.
   PARASTISEĂLĂ s. f. (învechit, rar) Reprezentaţie, spectacol. Este o parastiseală ce o numesc aşa: Doi ctrlani. pr. dram. 263.
   —  Pl. : ?
   —  Parastisi + suf. -eală.
   PARASTISÎ vb. IV. T r a n z. (învechit) 1. A comunica, a transmite; a expune, a explica, a prezenta. Ni-a parastisit al nostru sfetnic şt camerier, conte (Ceachi) ... scrisorile ... tale (a. 1787). GXldi, m. phan. 220. I-am dat acest înscris, iscălit de mine, adeverit şi de boieri marturi, cărora le-am parastisit... pricină toată (a. 1833). arh. olt. vii, 200. Parasti-seşte-i cit ai vrea saturnalele anarhiei (a. 1859). Gâldi, m. phan. 221. <0> I n t r a n z. Parastisesc la nişte dăscăli a neamului peruvienesc. ist. am. 52r/18.
   2.    (Complementul indică piese de teatru) A reprezenta, a juca; (complementul indică personaje sau roluri din piese de teatru) a interpreta. Mi-aduc aminte de tragodia lui Orest, oh!, ce frumos au paras-tisit-o! Pleşoianu, în bv iii, 650. Am parastisit pe fiii lui Brutus cu epicul Aristia. Ghica, s. 258. Da ce părăstuieşti tn astă-seară? — O piesă nouă. Alecsanri, t. 443, cf. 1 760, Alexi, w., tdrg, ŞXineanu, d. u. O Refl. pas. Comediile, tragodiile şi celelalte să paraslisesc mai cu samă In limba grecească. Pleşoianu, In bv iii, 650. La teatru... se parastuia două piese nouă. Alecsandri, t. 1 398. «O-Intranz. impers. Am auzit că zilele astea o să parastisească „Italiana din Algir“, bucată cu ctntece. Filimon, o. i, 222.
   —     Prez. ind. : parastisesc. — Şi: parastui, p&răstui, vb. IV.
   —  Din ngr. napaaxaivra.
   PARASTISlRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a parastisi (1); prezentare, expunere. In urmarea unei asemine parastisiri... întăresc pe dumnealui Ghica in rang de vornic de Ţara de Sus (a. 1833). Uricariul, vii, 226.
   —  Pl. : parastisiri,
   —  V. parastisi.
   PARASTUÎ vb. IV v. parastisi.
   PARAŞIUT s. n. v. paraşută.
   PARAŞIÎÎTĂ s. f. v. paraşută.
   PARAŞtÎT s. n. v. paraşută.
   PARAŞUTĂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică oameni sau obiecte) A lansa din avion cu paraşuta. E foarte secret cum a picat aici..., cred că a fost paraşutat. CXlinescu, s. 724. Fuseseră paraşutaţi, noaptea, tn diferite locuri din ţară. Stancu, r. a. i, 248, cf. contemp. 1953, nr. 367, 6/3. A fost salvat şi tunelul. Ne-au ajutat ei, un grup care a fost paraşutat anume. v. rom. septembrie 1954, 50. Nici un duşman paraşutat.. Beniuc, v. cuc. 55, cf. dm, dn*. ^Refl. F i g. Ceafa difuză cu care se luptă mereu soarele are formula ei. Stnt moleculele de negru de fum care se paraşutează tntr-o invazie lentă şi atotcuprinzătoare pe fiecare
 milimetru pătrat de suprafaţă terestră, v. rom. august 1960, 80.
    —  Prez. ind. : paraşutez.
    —  Din fr. parachuter.
    PARAŞUTĂRE s.f. Acţiunea de a paraşuta; lansare, aruncare din avion cu paraşuta. Paraşutarea medicamentelor din avioanele sanitare aduce o preţioasă contribuţie tn lupta pentru apărarea sănătăţii oamenilor muncii. Scînteia, 1953, nr. 2 807, cf. ltr 2, dm. Va veghea asupra transportului de singe şi ser şi asupra paraşutării lor. s iunie 1960, 69, cf. dn 2.
    —  Pl.: paraşutări.
    —  V. paraşuta.
    PARAŞUTĂT, -Ă adj. Care a fost lansat, aruncat din avion cu paraşuta. (Substantivat) Vom avea la vară paraşutaţi cu arme şi cu tot felul de aparate. Beniuc, v. cuc. 38.
    —  Pl.: paraşutaţi, -te.
    —  V. paraşuta.
    PARAŞUTĂ s. f. Dispozitiv în formă de umbrelă cu suprafaţă mare, folosit pentru aterizarea lentă a unui corp lansat de la înălţime, de obicei dintr-un avion în zbor; (învechit, rar) parasol (1). Paraşiut, adecă feritoare de cădere, ar (1832), 2722/25. Para-şiută (cortel de cobortt In aer), ic. lum. (1841), 1741/2. Pielea coastelor dintre picerele dinainte şi dindărăt se dezvoltă attt de mult Incit formează un fel de paraşut. Isis (1862), 182/46. Paraşuta coboară mai curtnd din cerul avionului, agresiv. Teodoreanu, m. u. 123. Veneau ploşniţele pe tavan, tn batalioane, ptnă-n dreptul nostru şi-şi dădeau drumul, ca cu paraşutele, drept peste noi, Camilar, n. ii, 93, cf. ltr 2, dm. Reporterul ocupă locul improvizat din spate, alături de paraşute, s iunie 1960, 69, cf. 71, dn 2, der. <0> Paraşută luminoasă = paraşută cu care se lansează spre sol un material pe bază de magneziu, care se aprinde în contact cu aerul, luminînd puternic terenul de aterizaj, obiectivul de : recunoaştere etc. Gf. dm, dn 2.
    —    Pl. : paraşute. — Şi: (învechit) paraşfit, paraşiut s.n., paraşitită s. f.
    —  Din fr. parnchule.
    PARAŞUTÎSM s. n. Ramură sportivă care cuprinde probe de lansare cu paraşuta de la diferite Înălţimi; tehnica executării unor astfel de lansări. în anii puterii populare, paraşutismul a devenit un adevărat sport de masă. Scînteia, 1953, nr. 2 761, cf. ltr2, dm, l. rom. 1959, nr. 2, 84, der.
    —  Din fr. parachutisme.
    PARAŞUTÎST, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f.
 Persoană (în special militar) care s-a specializat în lansările cu paraşuta. Cf. Iordan, l. r. a. 183. Para-şutişti..., spune colonelul, tn şopot, cu ochii măriţi de spaimă. Camilar, n. i, 428, cf. dm, l. rom. 1959, nr. 2, 84, dn 2.
    2.   Adj. (Rar) De paraşutist (1) sau de paraşutism, caracteristic paraşutistului sau paraşutismului. N-am auzit călătorii discutlnd dectt despre motoare..., despre recorduri paraşutiste. Sahia, u.r.s.s. 215.
    3. S. f. (Argotic) Prostituată, bul. fil. ii, 206.
    —  Pl.: paraşutişti, -ste.
    —  Din fr. parachutiste.
    PARATĂCTIC, -Ă adj. (Despre raporturi sintactice) Exprimat prin parataxă; (despre fraze, propoziţii, texte etc.) care alcătuieşte o parataxă; (despre propoziţii sau despre părţi de propoziţie) care constituie unul dintre elementele parataxei. O primă caracte-risticăavorbirii familiare şi, cu deosebire, a celei populare, este fraza paratactică: propoziţii principale juxtapuse, legale obişnuit prin „şi“. Iordan, stil. 241, cf. dm. Intonaţia se schimbă şi după locul secundarei paratae-tice tn frază. l. rom. 1960, nr. 1, 23, cf. scl 1960, nr. 3, 489, dn8.
1264
paratalasia
— 106 —
PARAVALANŞĂ
 —  Pl. : paratactici, -ce.
 —  Din fr. paratactique.
 PARATALÂSIA s. f. (Grecism învechit, rar) Fiord. Cf. Ursu, t. s. 23.
 —  Pl. :?
 —  Din ngr. itapaBaXaaaia.
 PAHATĂXĂ s f. Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele alcătuitoare ale unei propoziţii sau fraze, care constă în simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvînt de legătură; juxtapunere. Caracteristica cea mai izbitoare, poate, a vorbirii familiare şi populare este parataxa. Iordan, stil. 251. Folosirea pardtaxei... permite pronumelui să-şi sporească rolul apoziţional şi, tn acelaşi timp, ti consolidează locul la începutul propoziţiei, s. c. şt. (cluj), 1957, 229, cf. dm. Se afirmă, tn genere, că trecerea de la parataxă la hipotaxă ar fi un fenomen caracteristic tuturor limbilor, l. rom. 1960, nr. 1, 24, cf. dn 2, deb.
 —  Pl.: parataxe.
 —  Din fr. parataxe.
 PARATÂXIS subst. (Grecism învechit; de obicei precedat de prep. „cu“) Pompă, ceremonie (deosebită); alai. S-au făcut alaiul Inicer-agăi, ieşind şi el cu toată parataxis şi cu pohvala lui (a. 1715). GAldi, m. phan. 221. Cu frumoasă parataxis l-au dus ptnă la sftnta mănăstire. R. Greceanu, cm ii, 150. Scultndu-se domnul din scaun cu toată parataxis. Gheorgachi, let. iii, 297/33. Ceasurile se citesc tn biserica curţei... făr’de parataxis (a. 1819). Gâldi, m. phan. 221, cf. T. Papahagi, c. l.
 —  Din ngr. napdxa^iţ.
 PARATERISl vb. IV v. paratirisl.
 PARATESÎ vb. IV v. paretisi.
 PARÂTIC, -Ă adj. v. păratic.
 PARATICĂ adj. v. peratlc.
 PARATÎFIC,-Ă adj. (Med.; despre simptome, procese etc.) Care se referă la paratifos, care ţine de paratifos; (despre microbi, bacili) care provoacă paratifosul. Cf. dm, dn2.
 —  Pl. : paratifici, -ce.
 —  Din fr. paratyphique.
 PARATIFOÎDĂ adj. (Med.; în sintagma) Febră paratifoidă = paratifos. Cf. dl, dm, dn 2.
 —  Din Ir. paratypholde.
 PARATÎFOS s. n. Boală infecţioasă din grupul febrei tifoide, produsă de un bacii specific;- febră paratifoidă. Cf. dl, dm, dn 2, der.
 —  Para1- + tifos (după fr. paratyphus).
 PARATIFdZĂ s. f. (Med. vet.) Salmoneloză. Para-tiphosa ... este o boală foarte contagioasă, enc. vet. 640. Paratifoza este o boală a păsărilor, ib. 824, cf. dl,
 DM, DN 2, DER.
 —  Scris şi: (după fr.) paratiphosă.
 —  Din fr. paratypliose.
 FARATIRISf vb. IV. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (învechit) A băga de seamă, a fi atent, a observa. Paratirisind domnia mea... aflăm (a. 1796). Gâldi, m. phan. 221. Să paratiriseşti dumneata asupra ridicării ţiganilor de a nu fi vreunul din ei molipsit (a. 1813). id. ib. Am paratirisit că beizadeaua ti mai vesel ctnd mistuieşte. Alecsandri, t. 1 241.
 —     Prez. ind.: paratirisesc. — Şi: paraterisi (Gâldi, m. phan. 221), paretirisi (id. ib.) vb. IV.
 —  Din ngr. napaxrjpo).
    PARATÎRISIS subst. (Grecism învechit, rar) Inspec-, ţie, cercetare, control. Făctnd paratirisis moşiilor, viilor, ţiganilor (a. 1809). GAldi, m. phan. 221.
    —  Din ngr. itapaxfjpntni;.
    PARATIROÎDĂ adj. (în sintagma) Glandă parati-roidă (şi substantivat, f.) = fiecare dintre cele patru glande cu secreţie internă care. sînt situate, două cîte două, de o parte şi de alta a glandei tiroide şi care au rol în metabolismul calciului. Ctnd avem de-a face cu o turburare tn fixarea calciului, să căutăm a vedea dacă aceasta nu este pricinuită... de o alterare a glandei paratiroide. enc. vet. 9. în specia umană..., glandele : paratiroide sufăr, probabil, la bătrini. Parhon, b. 32, cf. dn 2.
    —  Pl.: paratiroide.
    —  Din fr. parathyrolde.
    PARATISÎ vb. IV v. paretisi.
    PARATISÎRE s. f. v. paretisire.
    PARATONÎR s. n. (Astăzi rar) Paratrăsnet. Cf. mn (1836), 87. Paraionerul e minunatul instrument ce răpeşte fulgerul şi-l abate aiurea. Universul (1846), 186/37, cf. Negulici, Stamati, d. Au introdus... pe toată corabia un paratoner (un instrument apărător tn contra trăsnetului). Isis (1859), 16/2, cf. Alexi, \v., cade. Pe creştetul acoperişului se afla o cruce mică de tablă..., pe care baba Sinica o considera un paratoner. Călinescu, s. 440, cf. dn 2.
    —  Pl.: paratonere.
    —  Din fr. paratonnerre.
    PARATRĂSNET s. n. Instalaţie de protecţie a construcţiilor şi a instalaţiilor împotriva efectelor produse de loviturile directe de trăsnet; (astăzi rar) paratoner, (învechit) parafulger (1), paratunet, ferifulger, feritun, magnet de trăsnet. Ochii lui văzură cupola de plumb de deasupra intrării principale a spitalului, cu o prăjină înfiptă tn ea ca un paratrăsnet. Ardeleanu, u. d. 107, cf. Klopştock, f. 221, Scriban, d. Paratrăsnetul a fost inventat de Franklin. Cişman, fiz. ii, 168, cf. ltr2, dm, dn2, der.
    —  Pl. : paratrăsnete.
    —  Para2» + trăsnet (după fr. paratonnerre).
    PARATlJiVET s. n. (învechit) Paratrăsnet. Cf. Negulici, Stamati, d. 161.
    —  Pl.: paratunete.
    —  Para2- + tunet (după fr. paratonnerre).
    PÂRÂU s. n. v. pîriu.
    PARATÎLĂ s. f. 1. (Prin Munt. şi Olt.) Obicei rău. Com. din Turnu-Măgurele, cf. i. cr. viii, 344, Lexic reg. 37.
    2.  (Regional; în forma pîrăură) Glnd, idee. Cf. Pamfile, cr. 246. Mi-a venit o pîrăură. id. ib.
    3.  (Regional; în expr.) A sta la paraulă cu... = a se considera egal cu ... (Măţău-Cîmpulung). Cf. Coman, gl.
    —   Pl.: ? — Şi: pîrăură (accentul necunoscut) s. f. Pamfile, cr. 246.
    —  Etimologia necunoscută.
    PARĂUR adj. (Regional; Intr-un descîntec; cu sens neprecizat, probabil) Ca aurul, de aur (Tlrnova-Alexandria). şez. iv, 21. Aşa să faci, cocoş paraur, Cu coada de aur. ib.
    —  Pl. : ?
    —  Probabil para1- + aur.
    PARAVALĂNŞĂ s. f. Construcţie de piatră sau de beton destinată apărării unei căi de comunicaţie de pe coasta unui munte de avalanşele de zăpadă. Cf. ltr2, der.
    —  Pl. : paravalanşe.
    —  Din. fr. paravalanehe.
1287
PARAVALISI
— 107 —
PARAXIN
    PARAVALISÎ vb.IV. Tranz, (învechit; complementul indică texte, registre, socoteli, acte etc.) A confrunta, a compara (spre a vedea dacă se potrivesc). Să paravalisiţi catastihu ce s-a dai domniei mele (a. 1791). GAldi, m. phan. 221. După ce s-au întors numitul înapoi, paravalisind socoteala ce i-au trimis-o de la Moscva cu calastişile sale.au văzut cu multă mirare a sa o foarte mare diafora la acestea şi că l-au năpăstuit prea mult (a. 1817). doc. ec. 174. Să para-valisim mai tntîi condeiele ca să vedem dacă se potriveşte catastihul meu cu al dumitale. Filimon, o. i, 237, cf. GAldi, m. phan. 221, dm. -0> R e f 1. pas. Adeverinţa. .. paravalisindu-se cu alle scrisori ale Velicului, să dovedi neadevărată (a. 1825). FurnicX, i. c. 339.
    —  Prez. ind.: paravalisesc.
    —  Din ngr. itapaPdXXci.
    PARAVÂN s. n. 1. Perete subţire sau piesă de mobilier alcătuită, de obicei, din unul sau mai multe panouri articulate, acoperite cu placaj, mătase, carton etc. frumos decorate şi care serveşte pentru a despărţi o anumită porţiune dintr-o încăpere. Coridorul cel mare despărţit de bolnavi numai prin o perde care slujeşte drept paravan. Cuciuran, d. 37/19, cf. Stamati, d. Papagalii ... se pun ... pe mtndre paravane de mătasă diafană. Alecsandri, p. iii, 87. Un paravan ascundea patul artistului. Eminescu, n. 109. Un paravan, ce ascundea o parte a salonului, despărţea scena de public. I. Negruzzi, s. iii, 212. După un paravan, copilul dormea tn palul lui. D. Zamfirescu a. 145. Paravane de mătase. Galaction, o. 324. între pat şi uşă, un paravan... maschează lavoarul şi cuierul. Camil Petrescu, t. i, 527, cf. ii, 173, dm, dn 2. + (De obicei f i g.) Ceea ce serveşte să protejeze ascunzînd ; ceea ce ascunde, maschează. Te-am ales pe tine de cavaler. — Zi mai bine că m-ai ales de paravan. Alecsandri, t. 1 305. Tu, cu inima şi mintea, poate eşti un paravan După care ea atrage vreun june curtezan. Eminescu, o. i, 162. Bărbaţi însuraţi, figuri naive, casnice paravane tn dosul cărora tot salul ştie ce se petrece afară de ei. Gane, n. ii,. 214. Ori cu ctte paravane de umbră ai căuta să le tnconjori,... printr-o crăpătură lumina tot va pătrunde. Anghel, pr. 126. îşi ascunse flacăra roşie a părului după paravanul de foi [de ziar], C. Petrescu, a. 317. Atunci, pe mine pentru ce m-au primit chiriaş? — Ca paravan. Stancu, r. a. v, 312. Normele învechite stnt un paravan în dosul căruia se ascund, de cele mai multe ori, lipsuri serioase în 'organizarea producţiei. Scînteia, 1953, nr. 2 596. Din multe cugetări adevărate Mi-am înjghebat un jalnic paravan. Labiş, p. 238. + (în dicţionarele din trecut) Apărătoare de metal care se pune in faţa unei sobe, a unui cămin etc. pentru a feri podeaua de scîntei sau de dogoarea focului. Cf. Polizu, Alexi,w., Şăineanu, d. u.
    2.    (Rar) Parazăpadă (2). Ca să oprim zăpada pe semănături..., folosim garduri, numite paravane sau parazăpezi, pe care le aşezăm in locuri deschise în cîmp. Scînteia, 1950, nr. 1 954.
    3.    (Rar) Baraj de tablă, cu baza în formă de semicerc, fixat în pămînt în faţa stolurilor de lăcuste călătoare. Cf. dm.
    4.    (Mold.) încăpere mică Intr-o gospodărie ţărănească, care serveşte de obicei ca magazie (pentru unelte) sau ca adăpost pentru vite ori păsări. V. şopron, poiată, chile r. în acest paravan, urmă omul, încap multe cioveie ale casei, ca intr-o cămară. Sadoveanu, o. v, 244. Spre nord şi vest se fac, adesea, un fel de camere, sub ■ acelaşi acoperiş, care se numeşte: chileri, paravan, chest. ii 248/173, cf. alr i 689/512, alr ii/i mn 123, 3 827/537.
    5.    Un fel de cutie, făcută din sfoară împletită, pentru prinderea suveicilor la războiul de ţesut; plasă1. Plasele sau paravanele vor fi aşezate la ambele capete ale războaielor, prev. accid. 13.
   —    Pl. : paravane şi (învechit) paravanuri (ddrf). Şi: (regional) paravăn (chest,. ii 248/173), părăvăn (alr ii/i mn 123, 3 827/537), peravân (chest. ii 248/173) s.n.
   —  Din fr. paravent.
   PARAVÂT, -Ă adj. (Grecism învechit; şi substantivat) Apostat, renegat. Paravatul Iulian începu a ctnta mai tare cu fecioarele. Mineiul (1776), 52lr/17. Cum că foarte cu greu i-au fost lui Traian a face aceasta, mărturiseşte Iulian Augustul şi paravatul. Şincai, hr, i, 8/6. Cu braţul său cel puternic şi acum ne izbăvi de paravatul Iulian. Zilot, cron. 343.
   —  Pl.: paravaţi, -le.
   —  Din ngr. napapAtriţ.
   PARAVAN s. n. v. paravan.
   PARAVERTEBRĂL adj. (în sintagma) Ganglion paravertebral = fiecare dintre ganglionii simpatici care se află de-a lungul ambelor părţi ale coloanei vertebrale. Cf. dn 2.
   —  Pl. : paravertebrali.
   —  Din fr. paravertebral.
   PARAVÎNT s. n. Dispozitiv de protecţie împotriva curenţilor de aer, format din şiruri de arbori sau de panouri situate de-a lungul liniilor unei staţii de triaj. Paravtnturile sini formale... fie din mai multe rtnduri de arbori, fie din panouri de lemn cu goluri, ltr 2, cf. der.
   —  Pl.: paravlnturi.
   —  Para2- + vînt (după fr. paravent).
   PARAVLEPSÎ vb. IV. Tranz. (învechit) 1. A trece cu vederea, a nu lua in seamă, a nu ţine socoteală (de ceva). Mai nainte putea să paravlepsească un vătaf de plai acest avaet. .., indestultndu-se din alte catahrisuri (a. 1824). doc. ec. 317. Paravlepsind orice ursuzltc ţi se va înttmpla, să pofteşti pină la mine (a. 1853). GAldi, m. phan. 221.
   2.   (Complementul indică probleme, afaceri) A rezolva, a soluţiona. Avem divanul nostru ce fără bănuială Paravlepsea cu pace oricare socoteală. Bolintineanu,
0. 147.
   —  Prez. ind. : paravlepsesc.
   —  Din ngr. irapapXEnco.
   PARAVOLICfiSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Parabolic 2. Cf. gheom.-trigon. 1482/5.
   —  Pl. : paravoliceşti.
   —  Gf. ngr. 7r_apaPoXix6ţ.
   PARAZÎU s.n. v. porozău1.
   PARĂXEN, -Ă adj. v. paraxin.
   PARAXfiNIE s. f. (Grecism rar) Ciudăţenie; capriciu, toană. Cucoana Luxiţa... avea paraxenii nevinovate. Brătescu-Voineşti, p. 270, cf. cade, GAldi, m. phan. 221, dm, l. rom. 1959, nr. 6, 78.
   —  Pl. : paraxenii.
   —  Din ngr. napa^Eviâ.
   PARÂXIN, -A adj. (Grecism, astăzi rar; despre oameni şi despre acţiunile, manifestările lor) Ciudat, curios, bizar. Cf. Barcianu, v. Soră-sa, da, asta era cam „paraxină“. Brătescu-Voineşti, p. 270, cf. cade, dm. <£Expr. (Adverbial) A-l ti (cuiva) paraxin = a i se părea ciudat, curios, bizar, a se mira. Cei care nu se învrednicesc a fi hagii, nici a şti carte, nu le este paraxin a nu-ş cunoaşte dreptul (a. 1779). GAldi, m. phan. 221. Boierule, să nu-ţi fie paraxin unde ne vezi că am venit numai amîndoi. Ispirescu,
1. 291. (Adverbial) A-i veni (euiva) paraxin = a nu-i conveni, a fi şocat (de ceva). Asta-mi vine cam paraxin, arhon şatrar, dar d-tale ? Alecsandri, t. 1 125. +v (Substantivat, n.) Capriciu, toană. Şi de la Bucureşti au adus scrisorile: spaimă destulă, nu-i paraxine
1299
PARAXINE
— 108 —
PARAZITAR
(a. 1821). Ioroa, s. n. 154. Se va pltnge şi domnului, ca pentru o urmare de paraxen la ramura judecătorească (a. 1835). GAldi, m. phan. 221. Aşa mi-o venit un paraxtn, că am ieşit din lozniţă. Alecsandri, t. 454. Nixis, paraxtn şi pandalii erau nuanţele gradate ale nevricalelor, cum li se spune azi. Teodoreanu, m. u. 126.
   —     Pl. : paraxini, -e. — Şi: parăxen, -ă adj., parâxine s. n., porâxîn, -ă adj.
   —  Din ngr. napd^EVOţ.
   PARÂXINE s. n. v. paraxin.
   PARÂXÎN, -A adj. v. paraxin.
   PARAZApAdĂ s. f. 1. (De obicei la pl.) Construcţie (dig de pămint, gard, zid etc.) sau plantaţie aşezată lingă o şosea sau lîngă o cale ferată, pentru a le feri de înzăpezire. Cf. ltr 2, dl, dm, der.
   2.    (De obicei Ia pl.) Mijloc de reţinere şi de repartizare uniformă a zăpezii pe semănături, constituit din panouri de scînduri, din împletituri de nuiele, din plantaţii etc.; (rar) paravan (2). Au oprit zăpada pe semănături, construind din timp parazăpezi din tulpini de floarea-soarelui. ScÎnteia, 1952, nr. 2 238. Am reţinut zăpada pe semănături cu ajutorul parază-pezilor. ib. 1954, nr. 2 862, cf. ltr2, dl, dm, dn2, der.
   3.    Grilaj metalic, montat la marginea streşinii unei clădiri, pentru a opri căderea zăpezii de pe acoperiş. Cf. ltr 2, DM.
   —  Pl. : parazăpezi.
   —  Para2- + zăpadă.
   PARAZldS, -OĂSA adj. (Rar) Care conţine nisip (fin), care este acoperit cu nisip (fin). Fundul e bine să ni-l alegem nisipos, pietros, parazios, cu acel fin nisip de rturi. Atila, p. 48. Locurile cele mai preferate de ei [de scobari]... stnt prundurile şi fundurile nisipoase sau parazioase. id. ib. 238.
   —  Pronunţat: ? — Pl.: parazioşi, -oase.
   —  Etimologia necunoscută.
   PARAZÎT, -A subst., adj. 1. S. m. şi f., adj. (Organism animal sau vegetal) care trăieşte şi se hrăneşte pe seama altui organism, de obicei provocîndu-i boli sau chiar moartea. Cf. drlu. Parazite sau trematode trăitoare tn trupuri de animale. J. Cihac, i. n. 238/1, cf. Negulici, Stamati, d., Polizu. [Tăciunele] este un fel de ciupercă parazită pe care botaniştii o numesc Uredo siurens. Isis (1862), 402/12. Cu cit pămtntul va fi mai curat, cu attt semănăturile se fac mai bine..., mai rodite, fiindcă nu au lingă dlnsele parazite care trăiesc pe spinarea pămlntului. I. Ionescu, m. 328, cf. Grecescu, fl. 17. între paraziţii din regnul animal avem: purecii, păduchii, ploşniţele, rtia. Bianu, d. s. Mi se părea această Adamonă... o insectă parazită. Galaction, o. 241. O buruiană parazită, bizară, arunca din pom tn pom reţelele sale. CXlinescu, s. 284. Uredi-nalele, fiind paraziţi intercelulari,... provoacă... o scădere a cantităţii de protoplasmă din celule. Săvulescu, m. u. i, 96. Influenţa ciupercilor parazite asupra energiei de fotosinteză este considerată ca unul din factorii care determină cele mai însemnate vătămări plantelor atacate, id. ib. 102, cf. dm, dn 2, der. <0> F i g. Niciodată n-am simţit sub coastele din sltnga dureroasa... rozălură a viermelui invidiei. Slavă ţie, Doamne! In inima mea... n-am locşor tntr-tnsa şi pentru groaznicul parazit verde! Caragiale, o. ii, 170. Lună, soră cu pămtntul, tn zadar de mii de veacuri, tu cu raze-mprumutate Fermecat-di paraziţii uriaşului tău frate. Topîrceanu, p. o. 127.
   2.    S. m. şi f., adj. F i g. (Persoană, clasă socială etc.) care trăieşte din munca altora, din exploatare. V. trîntor, profitor. Cf. drlu. Casa lui devenise un loc public unde se adunau toţi paraziţii Bucureştilor. Filimon, o. i, 254. Ei trăiesc ca un fel de paraziţi intelectuali. VlahuţX, o. a. i, 200. Tu, scufie făr’de creier, multe forme ai de slugă, Parazit ce din mulţime ştie
 .stngele să-l sugă. Beldiceanu, p. 118. Un instinct obscur ti spunea ei, se vede, că noul venit tn casa lor nu e dectt un parazit. Anghel, pr. 42. Această clasă parazită trăieşte exploattnd munca claselor pozitive. Ibrăileanu, sp. cr. 186. Stnt oameni... care nu se mulţumesc să fie paraziţi auriţi şi tndantelaţi ai popoarelor. lit. antimonarhică, 16. Stnt considerat aci ca un parazit. C. Petrescu, a. 461. Soarta lui era a unui parazit. Sadoveanu, o. vi, 289, cf. cv 1949, nr. 1, 8. Vedea tn el... un veninos parazit... al poporului român. v. rom. iulie 1954, 32, cf. dm, dn 2. + (în Roma antică) Persoană care era invitată la masa unui bogătaş, pentru a-1 amuza; (ieşit din uz) persoană care are obi-: ceiul de a mînca totdeauna la masa altuia. Cf. Negulici, Stamati, d. Poate-n gtnd mi-ar trece... Şi paraziţi să am la masă. Macedonski, o. i, 68, cf. Şăineanu,
 D.  U., CADE, DN 2.
   3.    Adj. F i g. Care este lipsit de un rol util, care este de prisos, inutil; parazitar (2). Geniul limbii respinge neîncetat orice vorbe străine, barbare şi parazite. Helia.de, o. ii, 386. Prefer... a sftrşi scrisoarea... a căria scop este de a chema ajutorul literaţilor români spre izgonirea slovei parazite. Negruzzi, s. i( 262. Bine ar fi să... contribuiţi, prin influenţa d-voastră, la curăţirea ortografiei de acea literă parazită. Alecsandri, s. 6, cf. dm, dn 2.
 '   4. S. m. pl. (Şi în sintagma paraziţi electromagne-
 tici, ltr 2, der) Perturbaţii electromagnetice de origine ' externă, de tipul zgomotelor, produse în transmisiile ; radiofonice, de telecomunicaţii etc. (din cauza descărcărilor electrice din atmosferă, a scînteilor de la unele ! aparate electrice etc.). E fericit că poate să prindă, fără paraziţi, toate oraşele mari din Europa. Sahia,
 . u.R.s.s. 131. Un receptor de radio a putut recepţiona nişte semnale asemănătoare paraziţilor radiofoniei. enc. tehn. i, 106. Cu toate amestecurile paraziţilor [la radio], am rămas atent. Sadoveanu, o. ix, 580, cf. dm, dn 2, DER.
   5.    S. m. (Rar) Fibră secundară pe firul unei gogoşi ; de mătase. Cf. dm.
   — Pl. : paraziţi, -le.
   — Din lat. parasitus, germ. Părăsit, fr. părăsite.
   PARAZITA vb. I. (Rar) 1. T r a n z. (Complementul indică organisme animale sau vegetale) A îmbolnăvi, a infesta (trăind pe ele ca parazit 1). Această ciupercă parazitează boabele de secară care se îndoaie ca un corn. Belea, p. a. 162.
   2.    I n t r a n z. F i g. A trăi, a acţiona ca un para-:zit (2), Condiţiile sociale... au creat o asemenea situaţie tn care filozofia idealistă a putut să paraziteze cu mai ;mult succes pe baza progreselor ştiinţei, cf 1962, nr. 1, 45.
   — Prez ind : parazitez.
   — Din fr. parasiter.
   PARAZITĂR, -A adj. 1. (Despre organisme animale sau vegetale) Care trăieşte şi se hrăneşte pe seama altui organism, parazit (1); (despre boli, simptoame etc.) care este pricinuit de un parazit. Boalele parazitare sînt datorite microbilor, ap. cade. Căruţele moţilor... încărcate cu ciubere şi doniţi de lemn... stau îngrămădite... ca o uriaşă vegetaţie parazitară. Bogza,
 c.  o. 327, cf. DM, DN2.
   2.    F i g. (Despre oameni, despre clase sociale etc.) Care trăieşte din munca altora, din exploatare; parazit (2). Aşa trăiau aceşti legendari eroi parazitari ai vechilor noastre gospodării. Anghel, pr. 110. Elementele parazitare tncet-încet au fost eliminate. Sadoveanu, o. x, 451, cf. Scînteia, 1952, nr. 2 384. Restul venitului naţional este cedat prin regulament boierimii parazitare. Camil Petrescu, o. ii, 663, cf. dm, dn a. «0> (Adverbial) Tragedii... din astea superficiale fac numai cei care trăiesc parazitar. Camil Petrescu, t. i, 311. + Care este lipsit de un rol util, care este de prisos, inutil; parazit (3). Critica ar fi deci o lucrare de artă grefată pe o altă lucrare de artă, o melodie în acompaniament şi, în esenţă, un exerciţiu parazitar. Vianu, a. p. 10. Vlaga poporului istovit pe
1306
PARAZITICID
— 109 —
PARĂ1
  ogoare şi năpăstuit in industrii parazitare era suptă de două guri. v. rom. ianuarie 1957, 11.
  —  Pl. : parazitari, -e.
  —  Din fr. parasitaire.
  PARAZITICÎD, -Ă adj. (Şi substantivat, n.) (Substanţă chimică) care are proprietatea de a distruge paraziţii (1). V. insecticid. Cf Bianu, d. s.,.
  LTR 2, DM, DN 2, DER.
  —  Pl. : paraziticizi, -de.
  —  Din fr. paraslticide.
  PARAZITÎSM s. n. 1. Relaţie între două organisme de specii diferite, în cadrul căreia unul dintre ele devine, parţial sau In totalitate, mediu necesar de viaţă pentru celălalt; mod de viaţă specific paraziţilor (1). Para-, zitismul estern sau intern... al viermilor, al larvelor. man. sXnăt. 24/7, cf. cade. Factorul hotărîtor tn apariţia şi evoluţia parazitismului la ciuperci tl reprezintă variabilitatea aparatului fermentativ. SXvulescu, m. u. i, 90. Uredinalele stnt ciuperci parazite, evoluate pe treapta cea mai înaltă a parazitismului, id. ib., cf. LTR 2, DM, DN 2, DER.
  2.    F i g. (Despre oameni sau despre clase sociale) Faptul de a trăi ca un parazit (2); mod de viaţă al paraziţilor. Cf. cade. Profiturile capitaliste şi parazitismul capitalist au fost... înlăturate, contemp. 1948, nr. 106, 1/1. Pamfletele lui ... înfierează... descompunerea şi parazitismul claselor suprapuse, ib. 1954, nr. 386, 3/5, cf. Scînteia, 1954, nr. 2 871, dm, dn 2.
  —  Din fr. parasltisme.
  PARAZITOFOBÎE s. f. (Rar) Teamă exagerată, bolnăvicioasă de paraziţi (1). V. microbofobiş. Cf. dn 2.
  —  Din fr. parasitophobie.
  PARAZIT OL i)G s. m. Specialist în domeniul para-zitologiei. Parazitologii... lucrează la izbăvirea oamenilor de boli. contemp. 1950, nr. 180, 6/5, cf. dm, dn 2.
  —  Pl. : parazitologi.
  —  Din fr. parasiloloflue.
  PARAZITOLOGÎE s. f. Disciplină care se ocupă cu studierea organismelor parazite şi cu măsurile de prevenire a infestării şi de combatere a paraziţilor (1).
  Cf. LTR 2, DM, DN 2, DER.
  —  Din fr. parasltologle.
  PARAZITOTROP, -Ă adj. (Despre substanţe medicamentoase) Care acţionează In mod direct asupra paraziţilor (1) din interiorul unui organism. Cf. ltr 2, j DM, dn a.
  —  Pl. : parazitotropi, -e.
  —  Din fr. parasitotrope.
  parazitOză s. f. Infectare a organismului uman , sau animal cu paraziţi (1). Parazitoza intestinală este : extrem de răspîndită. contemp. 1950, nr. 184, 7/5, ; cf. dm, dn 2. Se disting parazitoze cutanate, intestinale, ' hepatice etc. der.
  —  Pl.: parazitoze.
  —  Din fr. parasitose.
  paraz<5l s. n. v. parasol.
  PARAZ0R s. n. v. parasol.
  PÂRĂ1 s.f. 1. (învechit, rar) Emanaţie puternică, exalaţie. Deci se turbură atunce şi acealea, de aciia pară iute dentr-aceale udături [ale trupului] ieşind, clătesc crierii capului şi întorc omul. Coresi, ev. 275.
  2. (învechit, rar) Sul (de fum). Sămnul lui era...
  ca să rădice... pară de fum de la cetate. Biblia (1688), 1902/55.                                                '
  3.    Parte luminoasă, mobilă (şi dogoritoare) care se înalţă dintr-un corp aprins, flacără; spe c.
 vîlvătaie; p. ext. dogoare. Văpaie, arse păcătoşii (parră H, para [D). psalt. 224. Ieşi o pară din foc mare... şi arseră toţi intr-acel ceas (a. 1580). cuv.
 d.  bătr. ii, 154/9. Am mers... de am făcut jărtvă şi au ieşit para din pept. Herodot (1645), 337. Au detunat un galion mare împărătesc... şi, aprinzîn-du-se..., ardea cu mare pară. M. Costin, let. iii, 285/30. Vărstnd pară cuptoriul afară, arsă de umori 70 de oameni. Dosoftei, v. s. septembrie 21r/3. Să vede numai para cum ieşe din puşci. Neculce, l. 243. Dragă muză! scoate-mă afară Din borta iadului puturoasă Că mă năduşesc de fum şi pară. Budai-Deleanu, ţ. 233. Focul îndată s-a aprins şi a umplut de pară şi de fum... cuptorul. Negruzzi, s. i, 92. Departe vede-oraşul pe sub un arc de pară, Şi lumea nebunise gemînd din răsputere. Eminescu, o. i, 94. Cit aş da să văd un flutur Tăind para luminării! Vlahuţă, o. a. i, 82. Prin vtnt se-nvolbură-n streşini aprinse Flăcări cu nalte văpăi şi răzbit e văzduhul de pară. Coşbuc, ae. 47. In sobă, focul ardea liniştit, intr-o pară rumănă. Dunăreanu, n. 79. Tremurind, para gălbuie . . . Cit pe-aici era s-apuie. Goga, p. 70. Pun făcliile de ceară Faţa negrului altar Intr-o vie, caldă pară. PeticX o. 33. Luă moneda, o întoarse, o suci, o sună pe tejghea, o cercetă aproape de para luminării. Hogaş, dr. i, 100. Para luminării... îşi aşterne pe podele umbra lungă. Eftimiu, î. 175. Para se înălţa spre cer şi lumina bătea tn poiană. Sadoveanu, o. iii, 219. Topitorul, prăjit la faţă din cauza parei şi plin de funingine, umbla cu un linguroi semisferoidal. CXlinescu, s. 852. Măgură privea moarta la para scurtă a chibriturilor. Camilar, n.
 i,  75. Focul s-aprindea, Vreascurile-ardea, Para se suia. Alecsandri, p. p. 118. Nu mă pociu apropia..., De para făcliilor, De fumul tămiilor. Jarnîk-BÎrseanu,
 d.  514. Şi griul l-am pus in casă, Ş-a meu bine-a ars cu pară. Mîndrescu, l. p. 17. Fă-te tu pară vlnălă iar eu mă fac pară galbină şi care pară să va înălţa mai sus, acela să fie învingătorul. Reteganul, p. iii, 73. Înfige o sămtnţă de cînepă într-un ac, pune-l în para luminării. Sevastos, c. 24. Frunzuleanî di sacarî, leş afarî Mărioarî, Cî-ţ ardi casa cu part! şez. iii, 20. Ui, ce pară mare s-a ridicat, alr i 678/227, cf. 678, alr ii 4 003/29, 36, 76, a i 22, ii 6. Din sctntet scăpărătoare, pară arzătoare se face. Zanne, p. i, 280. O (Cu aluzie la puterea de distrugere a focului) Intrase sabie în ţară... Zaveră..., ciumă ..., jaf şi pară! Iosif, patr. 5. Au umplut satul de groază şi pară. Labiş, p. 30. Dat-a para, Ars-a feara Ş-o rămas
 o   porumbea, Samănă lelea cu ea. Jarnîk-BÎrseanu,
 d.  429. <0> (în imprecaţii) Pentr-o puşcă, arz-o para, Îmi lăsai locul şi ţara. Jarnîk-BÎrseanu, d. 319. Ardă-l focu, Bată-l para, Că m-o iubit toată vara... Şi s-o dus şi m-o lăsat. şez. iii, 125. Mamă, cînd l-oi cununa, Cu gura l-oi blăstăma... Cu blăstăm mare de pară. folc. transilv. i, 188. Şi te-oi blăstăma cu pară, Să trăieşti să n-ai tihneală, ib. 234, cf. 300. •$> (Ca termen de comparaţie) Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para. Eminescu, o. i, 231. Ca intr-o pară mistuitoare se topea inima lui. Ionescu-Rion,
 c.  120. Ruga voastră atît de îndurerată Mă arde ca o pară sub Umple zbuciumată. PeticX, o. 187. Dar nimeni patima-i ca para. Să-i afle n-a putut vreun pic. v. rom. ianuarie 1954, 45. Alte vinturi, proaspete, frămtnlă Codrii tineri, zilele-s ca para. Beniuc, v. 80. Vedeai tălăzuind ca mări de pară, Prin crăpătură, lumea dinafară. Labiş, p. 158. Vin’că dorul mă omoară Şi mă arde ca o pară. Alecsandri, p. p. 212. Soacră, soacră, Poamă acră,... Ieşi afară Ca o pară, Intri-n casă Ca o coasd. CreangX, p. 10. Maict-ta-i fimei ră, tntri-n casă ca o coasă, Ies-afari ca o pari. mat. folk.
 1   349. O (Determinat prin „de foc“ sau „focului") Glasul domnului tăie văpaia focului (para focului C 2, para de foc d, cu parră de foc h). psalt.
 49. Ei ar da aur de se-ar plăti de para de foc_________
 şi se-ar scumpăra dentr-acea muncă de vecie. Coresi, ev. 73. Pre mijlocul nuorului era pature tn part de foc (a. 1580). cuv. d. bXtr. ii, 328/19. Văzu un şarpe
1316
PARĂ1
— 110 —
PARĂ»
 mare. .. işa din gura lui pară de foc. Neagoe, ap. gcr i, 142/18. Suindu-să para focului sus. Dosoftei, v. s. septembrie 35v/34. Darul norocului tn para focului să aruncăm? Cantemir, ist. -97. Iar pe turnuri şi pe dealuri, pe pădurile-nvechite, Para focului lumine răsptndea mult felurite. Negruzzi, s. ii, 85. Zi fră-Kţine-tău... să-şi arunce stăplnu-n nouri... şi l-oi adapa cu pară de foc. Eminescu, n. 27. Bieţii zmei ţipau de usturime in para focului. Ispirescu, l. 294.
 .Acele jertve... şi le închipuiau jumulite, trecute prin pară de foc, albe şi grase. Sadoveanu, o. x, 48. O femeie tlnără, voinică, se ivi tn prag, luminată ca o madonă de para focului din vatră. Brăescu, o. a. i, 245. In poiană, la mijloc, Joacă o pară de foc. Deşliu, m. 48. Toţi voinicii merg pe-acasă Şi la para focului Zac de dorul codrului! Alecsandri, p. p. 287. Nu se obrin-,tească Rana de la mină... Nici prin deochi, Nici prin pări de foc. Teodorescu, p. p. 382. Clenguţa mohorului Arde-n para focului. Jarnîk-Bîrseanu, d. 123, cf. 161. Deodată se prefăcu tn part de foc. şez. vii, 13, ,cf. iii, 84, a i 20. (în imprecaţii) Dar lasă-i tn para
 ■ focului că li-i bine..., se vede că nu i-a fript nici un năcaz. Rebreanu, n. 201. Ard-o para focului s-o ardă! izbucni ascuţit şi cu oţărîre nevasta lui Ctrtan. Sadoveanu, o. vii, 320. (Ga termen de comparaţie) .Li să arătară lor limbi împărţite ca o pară de foc. JVarlaam, c. 141. Căruia-i stnt ochii ca para de foc. ,n, test. (1648), 305r/20. Apa mărilor şi a tuturor .apelor... vor clocoti ca para de foc (a. 1815). gcr ii, 217/1.7. Plin de feliurimi de peşte, din care cel mai mult ca faţa argintului şi roşii ca para focului. Golescu, î.
 50.' Cuptorul... era roşu ca para focului. Ispirescu, l. 323. Soarele... a deschis la orizont apărătoarea sa năprasnică, roşie ca para focului. Delavrancea, t. 56. Cînd se întoarse clericul Ungă diac, era aprins ■ca para focului, ochii îi străluceau. Agîrbiceanu, a. 139.
 - Purtam la gît un fionc mare de cordea lată, roşie ca para focului. Brăescu, o. a. ii, 66. De vînt faţa lui „Volodia era roşie ca para focului şi ochii albaştri ti lăcrămau. Scînteia, 1954, nr. 2 905. Se făcu roşu ca para focului. Preda, m. 267. Fata se pregătea să-i răspundă, roşie ca para focului, s iunie 1960, 18. Lăsă la iveală frumoasele vesminte de catifea roşie... care începură să strălucească ca o pară de foc. Popescu,
 b.  iii, 50. Inimioara ei şi-a lui, Ard ca para focului. folc. transilv. i, 291. O (în contexte figurate) Azi mînuim o maşină, un plug, Un condei, o idee ce arde cu pară. Labiş, p. 435. Mîndra seceră secară, Năframa-i arde cu pară. Jarnîk-Bîrseanu, d. 124. <£> F i g. Lăcaşul săracului foc şi viaţa-i pară de foc este. Cantemir, ist. 154. In obraji [păpuşilor] le arde para. Macedonski,o.i, „208. Amurgul îşi tremură para în duioşia serii. Petică, o. 289. Limpede-asfinţit coboară; Crezi că-n uriaşa-i pară Un oraş întreg, o ţară Arde dincolo de zări. Topîrceanu, p. o. 38. Mere murgul Radului Din picioare sctnţeind, Din gură pară ţiptnd. Jarnîk-Bîrseanu, d. 497. <0> L o c. adj. De (sau în) pară = arzător, dogoritor; roşu aprins (ca para focului). Incendiul, în braţele-i de pară, Va strînge lumea de păcat pătată. Neculuţă, ţ. d. 24. Soarele din drumul lui de pară îşi trimetea săgeţile aprinse. Goga, p. 122. Apusul joacă Intr-un potop de pară, Se duce craiul zilelor de vară Spre alte lumi. Îosif, p. 33. Rămase : „aşa, minunat, tn faţa răsăritului care ardea tn pară. Gîrleanu, n. 196. Şi cerul e roşu Şi ceru-i de pară. Tulbure, v. r. 41. Şi steaua izbînzilqr, steaua de pară, Sus, peste Griviţa proletară! Deşliu, o. 19. L o c. a d v. Cu foc şl pară = înverşunat, aprins, tare. Blestema cu foc şi pară pe afurisita de ghicitoare. Ispirescu, l. 55. <0> E x p r. A treee (sau a sări) prin foe (sau, rar, prin apă) şi pară = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. Era gata pentru ea să sară Prin apă şi pară. Coşbuc, p. ii, 147, cf. dm. A se face foe şi pară (de minie) = a se supăra, a se înfuria, a se mînia foarte tare. Auzind zmeul aceasta, se făcu foc şi pară de mînie. Ispirescu, l. 27. Morariul... se face foc şi
 pară de mînie că nu umblă moara bine. Marian, î. 205. Să nu fi aflat cumva că lua împrumut de la vecini, doamne fereşte, că se făcea foc şi pară. Vlasiu, a. p. 299. Cuconaşul Ionică se făcu foc şi pară. Sadoveanu, o. i, 427. Foc şi pară = a) înfierbîntat, îndîrjit, înverşunat; pornit; extrem de supărat, înfuriat. He/ Opreşte-te! Iată-te foc şi pară ! I. Negruzzi, s. vi, 8. Dragii moşului, în ţară Vin păgînii foc şi pară, Dar cum vin s-ar duce iară. Coşbuc, p. i, 83. Dar tu cînd să te gindeşti ? Eşti foc şi pară. Sadoveanu, o. xvii, 299; b) (regional) iute, sprinten, ager. Mtnzu ăsta e foc şi pară, mai abitir dectt al zmeului. Rădulescu-Codin, î. 72. O (Adverbial; ca determinant al adjectivului „iute“, căruia îi dă valoare de superlativ absolut) Grigot iţă... gustă dintr-un ardei; ardeiul, iute para focului. Hogaş, dr. ii, 12. + (Adverbial; rar; pe lîngă verbul „a roşi“) Foarte intens, foarte tare. Sabina roşi pară, fiindcă întîia oară o trata cineva ca pe o domnişoară. C. Petrescu,
c. v. 14. ^ F i g. (învechit, rar) Tărie, intensitate. în vreamea de ger, para gerului raza soarelui trage-le. Coresi, ev. 236. + F i g. Sentiment puternic (şi chinuitor); înflăcărare; chin sufletesc; dorinţă chinuitoare. V. foc. Sărăcuţî inimioară, Cum te arzi în pară ? Du-te la stăpînă, Cu suspin te închină (a. 1800). gcr ii, 181/9. Inima săgetată de-a amorului lovire şi aprinsă de-a lui pară, Trebuie ori să iubească ori să rabde şi să moară! Conachi, p. 84. Dimineaţa dacă vine, Dorul calea îmi aline; Şi de mă-nttlnesc cu sara, Tot nu mi s-alină para. Beldiceanu, p. 93. El zice-aşa, să zică iară, Să-i facă gîndul ei uşor, Iar gîndu-i se topea de pară. Coşbuc, p. i, 124, cf. 131. La ce-ntîlnire mărturii tăcute Mi-aţi fost Ce ochi cuminţi ori plini de pară, Privind la voi cu drag, se bucură ? Iosif, p. 36. Dă zor-nainte, inimă bolnavă, Şi arde, gtnd, în vîlvătăi şi pară! Beniuc, v. 17. Tu la ttrg şi eu la ţară, Pe-amîn-doi ne arde-o pară. şez. i, 106. Ofltnd... cu pară. ib. ii, 79. Sufletul le arde-n pară, La dragoste n-au ticneală. folc. transilv. i, 287. O (Determinat prin „de foc“) Ţi-o trimite, bade, carte, Pe de laturi Cu bănaturi, în mijloc Pară de foc. Jarnîk-Bîrseanu, d. 135.
  4.    (Regional) Trăsnet (Certege-Abrud). alr i
1 243/96.
  5.    Compus: (regional) para-focului = a) (Omit.) guşă-roşie (Erithacus rubecula rubecula). Cf. Băcescu, păs. 119; b) (Bot.) garofiţe (Dianthus chinensis). Cf. Borza, d. 59; c) (Bot.) arşinic (Lychnis calcedo-niea). Cf. id. ib. 102.
  6.    (Regional) Tăişul toporului (Răcăşdia-Oraviţa). Com. Novacoviciu.
  —     PI. : (rar) pare, (regional) pări, peri (alr i 678/359), pere (ib. 678/255). — Şi: (regional) pără s. f. alr i 678/361.
  —  Din v. sl. lupa.
  PARĂ2 s. f. I. (Bot.) 1. Fructul părului2 (1). Pica ca perile turcii şi tătarii. Neculce, l. 363, cf. anon. car., lex. mars. 239, man. gott. Meare, peare, prune, nuci multe. Calendari (1773), 13/16. Se află şi roade pomătului, cereşe, prune..., pere, mere (a. 1793). Uricariul, vi, 168/16, cf. Klein, d. 394, Budai-Deleanu, lex., drlu. li cere inimioara pere, mere acre. Gorjan, h. ii, 179/8. Se sui tn păr ca să culeagă o pară. Negruzzi, s. i, 90. Părul... era încărcat de pere galbene ca ceara. Creangă, p. 290. Mama-mi dăduse două pere. Slavici, n. i, 150. în cale, dete peste un păr plin de pere de aur. Ispirescu, l. 224. Unchiaşul mîncă o pară dulce ca mierea. Delavrancea, s. 249. Şi ea mi-a dat s-aleg pe plac din sin o pară. Coşbuc, p. i, 172. Varietăţile cele multe de pere au diferite epoci de coacere. Bianu, d. s. Gospodinele pregătesc... pere fierte, tocmagi cu zahăr, grtu îndulcit cu miere. Pamfile, cr. 18, cf. id. s. t. 3. Magiunul (lictarul) se extrage din mere şi pere, cireşe şi prune. Păcală, m. r. 280. Chema pe cei şepte copii ai cucoanei Mărioarei şi le dădea la fiecare cile o pară. Hogaş, dr. ii, 89, cf. Nica, l. vam. La masa de sub nuc, ti aştepta un coşuleţ împletit, cu mere, piersici şi pere. C. Petrescu, î. ii, 85. Am cumpărat un kilogram de pere. Brăescu, o. a. ii, 105.
1317
PARĂ*
— Ill —
PARC
Clefăiesc amlndoi încetişor din para aproape crudă. Sadoveanu, o. ii, 542. Coşuleţe in care se recoltează... caisele aurii, perele gălbui, merele rumene. Arghezi,
b.  41. Măi bădiţă, buze moi, Mută-ţi casa lingă noi, C-am un păr cu pere moi. Jarnîk-Bîrseanu, d. 48. Clnd ts merele şi perele cele mici mai plăcute şi mai bune de mtncat? Sbiera, p. 322. Perele, ca să le avem bine păstrate pentru iarnă, se pun in stog ori intr-o cutie cu paie. şez. viii, 37, cf. Podariu, fl. 42. Frunză verde foi de pere, Hai la maica de mă cere. folc. tran-silv. i, 241, cf. 137. Pică pară mălăiaţă tn gura lui Nălăfleaţă, se zice unui om leneş, care aşteaptă să-i vină toate de-a gata. Cf. Zanne, p. i, 243, vi, 219, Galan, z. r. 393. Clnd o face plopul pere şi răchita micşunele ( = niciodată). Cf. Ispirescu, l. 1, Jarnîk-Bîrseanu, d. 45. O (Ca termen de comparaţie) Şi aşe căde turcii, ca cind ar cide nişte pere coapte dintr-un ’’ păr. Neculce, l. 238. A cădea ca o pară coaptă. Baronzi,
l.  43. Rămli, puică sănătoasă... Ca o pară ¿ermănoasă. şez. i, 9, cf. folc. transilv. i, 213. <> (Cu determinări : care indică specia) Pere arăpeşti, pere boiereşti, pere busuioace, pere de-ale chiperului, pere cineşti, pere ’■ codeşe, pere condişia, pere corune, pere crăieşti, pere ' crăiţe, pere faraoane, pere de-ale finului, pere foiaşte, pere galbene, pere gălbioare, pere guşate, pere harbuzeşti, pere hartămprinţ, pere de iarnă, pere ienfăne, pere izăm-boarte(ne), pere marialuizăne, pere mălăieţe, pere cu miezul roşu, pere moi, pere murgi, pere muscat, pere muşcătareţe, pere nacaveţe, pere Napoleon, pere negre, pere oarzăne, pere ovăseşti, pere păstrăvioare, pere pergamute, pere pogăneşti, pere popeşti, pere porceşti, pere prăsade, pere prescurăriţe, pere roşioare, pere sieşti, pere de sini llie, pere de svinia Mărie, pere de ■ sin Petru, pere şulăreşti, pere tămiioase, pere tomnatice, pere untoase, pere urseşti, pere văratice, pere verzi, pere vieşti, pere de-ale zaharului. <$> Pară pădureaţă
v.  pădureţ (I 2). O E x p r. (Regional) A-i bate (cuiva) perele = a-i arăta (cu de-amănuntul) ce să facă, a cicăli cu sfaturile (pe cineva). Bătutu-i-a muierea perele cum să se poarte..., cum să se roage de iertare. Reteganul, p. iv, 26. A-l pica (sau a-J cădea cuiva) para în gură = a obţine ceva fără efort, fără muncă. Bine să zice: cui vra norocul Şi durmind ti cade peara tn gură. Budai-Deleanu, ţ. 206. Nu plăteşte nici o pară putredă, se spune despre cineva sau ceva lipsit dc orice valoare; nu face (riici) doi bani, nu face (nici) cît o ceapă degerată. Altul striga: „Ba să hie tn ţară o tocmală, dar nu dă hele Care nu plătesc nice o peară putrădă“. Budai-Deleanu, ţ. 335.'(Regional) A face (averea) pere-mere = a risipi, a irosi. Cf. Lexic reg. 12. A minea şi pere pădureţe v. pădureţ ’ (12). + (Regional; în construcţia) De-a perele scuturate = numele unui joc de copii nedefinit mai de aproape (Gherăseni-Buzău). h. ii 101.
   2.   (Transilv.; şi în sintagmele pere galbene, Borza,
d.  162, pară de pămtnt, lb, lm, Borza, d. 162) Cartof (Solanum tuberosum). Cf. lb, lm, hem 2 476. Cartofii se mai numesc: mere, pere. Mîndrescu, ung. 76, cf. Vaida, Viciu, gl., Caba, sXjl., alr sn i h 196/284, iv h 1 102/284, Lexic reg. ii, 74.
   3.   (Transilv. şi prin Ban., Maram., nordul Olt.; " şi în sintagma pară de brad, alr i 974/26, 116, a iii 5,
8, gl. olt.) Con de brad. Cf. alr i 974/178, 347, alr h
6 385/836, a iii 12, 16, 17, 19.
   4. Compuse:         (Transilv.)   pară-de-pămînt  = a)
oreşinţă (Lathyrus tuberosus). Cf. lb, lm, Barcianu ;
b)  nap (1) (Brassica napus esculenta). Cf .Borza, d. 32; pere-iernatice — nap (2) (Helianthus tuberosus). Cf. id. ib. 81, alr sn i h 194/172 ; pere-bolînde = bostănei chinezeşti (Thladiantha dubia). Gf. Borza, d. 169; pere-curcubete = tidvă (Lagenaria siceraria). Cf. id. ib.
95.
   II.  P. a n a 1. 1. Numele unor obiecte, al unor piese tehnice etc. care seamănă, ca formă, cu o pară2 (I 1): '
   a)   Ciocan (la războiul mecanic de ţesut). într-o scobitură ... se înşurubează un holţ care susţine o piesă denumită pară sau ciocan. Ionescu-Muscel, ţes. 448.
   b)   întrerupător (de lumină, de sonerie etc.). întin-ztnd braţul spre para de la lampa suspendată, sună prelung. Sadoveanu, o. viii, 154.
   c)   (Prin Transilv.) Bec (electric); s p e c. (sens curent) partea de sticlă a becului (electric). Şi-a cumpărat o pară tare. cv 1952, nr. 4, 31. Adă altă peară, că asta s-a ars. mat. dialect, i, 185.
   d)   (Regional) Greutate (de cîntar) (Sînnicolau Român-Oradea). alr ii 4 279/316.
   c)   Unealtă pentru îndreptarea, prin lovire, a burlanelor turtite dintr-o coloană în exploatarea petrolieră. DP.
   2.   (Adesea la pl.) Numele unor preparate culinare care seamănă, ca formă, cu o pară2 (II):
   a)   (Prin Transilv.) Sarma (cu păsat). Com. din fostul judeţ Bihor, cf. mat. dialect, i, 263.
   b)   (Prin sud-vestul Transilv.) Perişoară (cu păsat). chest. viii 7/2.
   e)   (Regional; în forma peară) Gogoaşă (Voiniceni-TÎrgu Mureş)., alr sn iv h 1 078/235.
   3.   (Regional) Capul calului (Viile Apei-Baia Mare). dr. v, 277, cf. 280.
   4.   (Regional; în sintagma) Para gltului — laringe. Com. din Sînnicolau Român-Oradea.
   —  Pl.: pere. — Şi: (învechit şi regional) peâră s. f.
   —  Lat. plra.
   PÂRĂU s. n. v. pîriu.
   PARBRÎZ s. n. Apărătoare transparentă (din sticlă) contra curenţilor de aer, a prafului etc., dispusă în partea din faţă a unui vehicul, înaintea locului ocupat de conducător. Cu ochii mereu pe fîşia şoselei ce năpădea sub sticla parbrizului, cu mînile bine prinse pe volan, Mabel vorbea în cuvinte rărite. Ardeleanu,
u. d. 172. Cristalul parbrizului. în scl 1969, 135, cf. ltr 2, dm. O rtndunică se izbi de parbrizul autobuzului. Beniuc, m. c. i, 23. Maşina galbenă a staţiunii alerga cu parbrizul lăsat. Mihale, o. 21. Sergentul şofer ştergea din vreme tn vreme parbrizul cu un ciorap vechi de lină. T. Popovici, s. 238. Maimuţoiul de ptslă de pe parbriz... începu să se învîrtească în jurul sirmei subţiri de care atîrna. v. rom. septembrie 1958, 11. Copiii... se joacă, veseli, cu ursuleţul de pîslă atirnat de parbriz. ib. august 1960, 35, cf. dn 2. Pentru curăţat, lustruit şi protejat parbrizul.. . folosiţi Sticlin. rl 1967, nr. 7 205.
   —  Pl. : parbrize şi parbrizuri.
   —  Din fr. pare-brise.
   PARC s. n. 1. Suprafaţă de teren întinsă, cu plantaţii, cu alei şi bănci, adesea cu lacuri sau bazine, cu diferite construcţii adecvate, amenajată ca loc public de odihnă şi agrement. La 23 au năvălit împotriva ostaşilor şi au stăptnit iarăşi piaţa crăiască... şi ctteva case de la parc. cr (1830), 2421/24. Păduricea Bănesei..., acuma parc, este locul cel mai romantic în preajma capitalei noastre. Bolliac, o. 214. Se urcă tn birjă şi merg drept la parc. Caragiale, o. ii, 3. Prin umbra parcului discret Nu se strecoară mascarade. Macedonski, o. i, 180. Singur mă primblu prin aleele tăcute ale parcului. VlahuţX, o. a. ii, 131. Un vlnt pribegilor tn parc Bătea-n frunziş duetul. Goşbuc, p. ii, 221. Copacii albi, copacii negri Stau goi tn parcul solitar. Bacovia, o. 11. lat-o azi dormind în parcuri, lingă apele în care i s-a înecat iubitul. Galaction, o. 325. Prin parcul liniştit să stai Cu ea pe-o bancă solitară. Topîrceanu, b. 67. Aleile din parc erau mai mult pustii,... iar bărcile de pe lac întoarse cu fundul tn sus. Vlasiu, a. p. 433. In liniştea parcului..., tremura, din cind în cind, o adiere. Sadoveanu, o. v. 226. Şoseaua palatului Cotroceni suie la porţile de sus tnir-o neîntreruptă mare tăcere de parcuri. Arghezi, b. 95. Parcurile sînt pline de oameni care au venit să guste, la umbră, răcoarea plăcută a verii. Stancu, u.r.s.s. 125, cf. contemp; 1953, nr. 354, 1/1. S-a dus poezia întomnatului parc Şi tristele iubiri din altă vreme. Beniuc,
v. 133. Se văd din parc, sclipind la ceasul din amurg,
1320
PARC
— 112 —
PARCAN
Cupolele clopotniţelor aurite, Labiş, p. 374. Traversau un parc pustiu. Barbu, p. 29. <> Parc naţional = suprafaţă Întinsă de teren, păzită şi îngrijită, In care exploatările de orice fel (silvică, minieră, vlnătorească, agricolă etc.) sînt oprite, pentru a se păstra natura (care conţine exemplare rare) neschimbată. Cf. ds, dm. + (Şi în sintagma parc de vinătoare) Teren (împrejmuit) unde vînatul este crescut şi îngrijit pentru reproducţie şi vînătoare. V. rezervaţie. Cf. ds. Animalele sălbatice cu păr sau cu pene... in libertate sau in parcuri de vinătoare şi care formează obiectul vinătoarei... stnt proprietatea statului, ca bunuri ale întregului popor, bo (1953), 35, cf. dm. <0> (Cu determinări care arată specia) Organizase o făzănărie şi un parc de cerbi. Sadoveanu, o. viii, 439. + Grădină mare în jurul unei clădiri, cu alei, copaci, adesea cu bazine, chioşcuri etc. O vedea... călcind întinsele locuri... ale parcului său. cr (1848), 121/59. Parcul meu se compune de doi plopi plutaşi, trei paltini, clţiva tei, ulmi şi sălcii şi, ca lux, am şi un vişin. Negruzzi, s. i, 96. Ştefan a sosit... — Unde-i? — în capătul parcului. Alecsandri, t. 1317. Din cărţi de joc, din hlrtioare, Ea-şi face parcuri şi palate. Vlahuţă, o. a. i, 46. în faptul dimineţii, prin parc, tngindurată, Se plimbă visătoare Fatma. Coşbuc, p. i, 52. Copacii din parcul conacului, închideau ca un zid negru zarea. Rebreanu, r. ii, 105. E o curte veche cu parc şi cu iaz. Sadoveanu, o. xi, 538. Vara, parcul din jurul spitalului trebuie să fie o adevărată minune. Stancu, r. a. i, 124. Erau nişte nalbe înalte... aşa cum nu existau în parcul pensiunii. Demetrius, a. 195. O F i g. Dă zilelor aripi de aur... Şi-n parcul vieţii noastre aruncă Cu mina plină diamante! Densusianu, l. a. 12. Aceştia sînt artiştii... care, în parcul artei lor, sapă gropile urîciunii morale. Galaction, a. 74. + Suprafaţă de teren parcelată pentru locuinţe (avînd numeroase spaţii verzi). Uliţele parcului ardeau, cr (1846), 1411/34. Vream să construiesc pentru noi doi o vilă în parcul de pe Calea Dorobanţilor. Camil Petrescu, t. iii, 90, cf. scl 1956,279, dm. + (Rar; eufemistic) Cimitir. Am hoinărit... pe la mănăstirile vecine şi prin parcul cu cruci al lui Şerban Vodă. Galaction, a. 327. + (Regional) Ţarcul oilor (Baia-Fălticeni). alr i 1 796/552.
   2.    Loc neacoperit (şi neîngrădit) de staţionare mai îndelungată a vehiculelor (şi a animalelor necesare acestor vehicule) sau de depozitare a materialelor; p. e x t. vehiculele (cu animalele de tracţiune) şi materialele aflate în acest loc; (adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de“, rar, „din“, care arată felul) totalitatea vehiculelor, a maşinilor, a aparatelor etc. unei întreprinderi, ale unei instituţii, ale unei armate etc. Corpul insurgenţilor... venea tn urma lor cu un parc mare de artilerie. Bariţiu, p. a. ii, 480. Tabăra duşmană... era aşezată in următorul mod. Parcul, compus din căruţe şi cămile, forma dosul. Hasdeu, i. v. 86. în faţa şoproanelor, mai mulţi soldaţi spălau două automobile, alături de Un întreg parc de motociclete. Rebreanu, p. s. 255. Am obţinut ca secţia noastră... să facă paza parcului de artilerie. Camil Petrescu, t. ii. 371. Poseda un parc de tractoare. Sahia, u.r.s.s. 103. Cu trei sute de mii de călăreţi..., cu rezerve de parcuri de căruţe îndărăt..., a supus China. Sadoveanu, o. xii, 209. Piese de schimb... pentru asigurarea bunei întreţineri a întregului parc de tractoare şi utilaj agricol, leg. ec. pl. 430. Nivelul producţiei curente şi al parcului de tractoare de care vor dispune ţările de democraţie populară, contemp. 1949, nr. 161, 14/3, cf. dm. Folosirea la maximum a parcului de utilaje. ScÎnteia, 1960, nr. 4 845, cf. dn 2. O tot mai mare însemnătate capătă modernizarea parcului de maşini-unelte existent. Lupta de Clasă, 1962, nr. 1, 15. + (Urmat de determinări introduse prin prep. „de“, care arată felul) Totalitatea instalaţiilor mecanice de pe un teren de unde se extrage minereu sau unde sînt amenajate sonde. Se va moderniza parcul de instalaţii de foraj. ScÎnteia, 1960, nr. 4 837. De aici se desfac alte drumuri, către secţii, parcuri de extracţie şi sonde, s ianuarie 1961, 11. 4
(în sintagma) Parc electric = reţea centrală de distribuire a curentului electric. Cf. dm.
   —  Pl.: parcuri.
   —  Din fr. parc.
   PARCÂ vb. I. T r a n z. 1. (Rar; complementul indică animale sau oameni) A închide într-un ţarc mare, într-o îngrăditură etc. Cf. Alexi, w. Se vedea... o îngrămădire de prizonieri parcaţi între răţele de sîrmă. Sadoveanu, o. vi, 472. Sălbăiăciunile stăteau ascunse în adincimea pustietăţilor: nu erau nici parcate, nici aduse in cuşti la locuri poruncite, anume amenajate. id. ib. x, 459. Oamenii au parcat vitele în staule şi perdele, id. ib. xn, 282.
   2.   (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică maşini, vehicule) A trage, a opri, a aşeza într-un parc (2) sau în alt loc accesibil, pentru un anumit timp; (complementul indică materiale, utilaje etc.) a depozita într-un parc. Cf. bul. fil. iii, 185, dm, dn 2.
   —  Prez. ind.: parchez.
   —  Din fr. parquer.
   PARCAGÎU s. m. (Rar) Paznic, îngrijitor al unui parc (2). Parcagiul... s-a căţărat să stingă, cu primejdia vieţii, coşul de gaze care ardea aprins de fulger, gl 1959, ni. 257, 2/3.
   —  Pl. : parcagii.
   —  Parca + suf. -giu.
   PARCAJ s. n. Parcare. Cf. dm, dn 2.
   —  Pl.: parcaje.
   —  Din fr. parcage.
   PARCĂL s. n, v. percal.
   PARCÂLĂ s. f. v. percal.
   PARCĂN s. n. 1. (Mii.) Fortificaţie făcută în trecut din bîrne, scînduri etc.; zid de apărare. Sinan Paşa... au înconjurat Bucureştii... cu şanţ şi cu părcane. N. Gostin, let. 1 a, 110/32. Dedese tătarii năvală la parcane de intrase şi le arsese, id., ap. ddrf. Strînsă oaste pre taină şi treimis-înlr-o noapte pe hatmanul Antohie de-au lovit părcanele de supt Cetatea Nemţului fără veste. Neculce, l. 127. Au ruptu vro 100 de cară şi le-au luat care nu apucas-a întră tn părcane. id. ib. 238. Făcînd pălănci şi părcane de apărare (începutul sec. xvm). mag. ist. iii, 57/2. închişi în părcane, apărîndu-se de năvala turcilor (începutul sec. xvm). ib. 347/1. Nu voiu merge a mă ascunde în dosul părca-nelor mele ce de acum de curînd am făcut. Beldiman, n. p. 1, 134/1, cf. Stamati, d. Pentru a-şi asigura această importantă poziţiune, ei înconjurară oraşul cu un parcan. Hasdeu, i. v. 102, cf. Barcianu, v. Mirat privea Ulise ce limanuri, Ce loc de întrunire, ce zid mare Şi lung şi cu părcane-aveau feacii. Murnu, o. 110. Fugind, trecură părcanul şi şanţul După ce mulţi au perit răzbiţi de-a troienilor arme. id. 1. 163, cf.
ŞĂINEANU, D. U., DM.
   2.   Numele unor construcţii (rudimentare) sau ale unor părţi de construcţii (rudimentare) care au rolul de a delimita, de a încadra etc.:
   a)   (Regional; în forma părcan) Parte a podului casei construită pe capetele ieşite în afară ale grinzilor (Măinăşturel-Dej). Cf. cheşt. ii 217/348.
   b)   (Regional) Perete despăTţitor (făcut din scînduri). Cf. Baronzi, l. 116. Eu şedeam răzimat de parcana foişorului casei, f (1881), 349. [Divanul] judecă pricinile jeluitorilor, la care ascultă şi împăratul în dosul unor parcane. ap. tdrg.
   c)   (Regional) Zid care alcătuieşte temelia casei şi pe care se pun tălpile (Braşov). Cf. chest. ii 90/64.
   d)   (Regional) Gard din scînduri sau din nuiele (Glimboca-Caransebeş). Cf. alr ii/i h 267/27, 268/27.
   e)   (Prin Maram. şi Bucov.) Gardul stînii. Com. Dan, com. din Straja-Rădăuţi, chest. v. 8/15.
   f)   (Regional) Strungă (prin care trec oile la muls) (Straja-Rădăuţi). Cf. alr i 1 797/388.
1326
PARCANĂ
— 113 —
PARCĂ 1
 3.    (Regional) Blrnă, sttlp întrebuinţat la diferite construcţii. Se spune că departe, pe riu de mărgărlnt, Sînt poduri cu părcane cioplite din argint. Coşbuc, p. ii, 195. Prizonierii dăduseră ajutor la repararea unui dig de pămtnt cu parcane. Sadoveanu, m. c. 99.
 4.    (Regional) îngrămădire de buşteni (aduşi de ape) (Poiana Grinţieşului-Borsec). Cf. Glosar reg.
 5.    Numele unor părţi de elemente de construcţie sau de instalaţii care au rolul de a sprijini, de a fixa etc. :
 a)    (Prin Transilv.) Tocul uşii. Cf. Frîncu-Candrea, m. 104, Pamfile, i. c. 439, mat. dialect, i, -184.
 b)    (Prin Transilv.) Tocul ferestrei. Cf. Frîncu-Candrea, m. 104, Pamfile, i. c. 439, mat. dialect. 1,184.
 e)    (Prin Transilv.) Pervaz la fereastră. Cf. chest. ii 180/264, 311.
 d)    (Regional; în forma părcan) Prag (la uşă) (Mureşenii Bîrgâului-Bistriţa). Cf. chest. ii 154/264.
 e)    (Regional) Bucată de scîndură subţire care se află în partea de sus a unui cuier şi care este puţin ieşită în afară (Răşinari-Cisnădie). Cf. Păcală, m. r. 474.
 I) (Regional) Şipcă aşezată de-a lungul peretelui, în unghiul pe care acesta îl face cu podeaua (Vîlcele-Turda). Cf,. mat. dialect, i, 84.
 g)    (Regional) Fiecare dintre cele două piese care opresc jugul joagărului să sară din şanţul pe care alunecă ; (regional) cioacă (Topliţa). Cf. alr ii 6 443/228.
 6.    Numele unor obiecte sau ale unor părţi de obiecte (de uz casnic):
 a)    (Prin Transilv.) Cadru, ramă (la un tablou, la o icoană etc.); p. e x t. chenar. Chipuri de o execuţie foarte rudimentară, închise in părcane (privazuri) negre sau de coloarea lemnului, alcătuiesc decoraţia păreţilor. Păcală, m. r. 413, cf. alr ii/i mn 143,
 3 913/95.
 b)    (Regional; în forma părcan) Dungă colorată trasă în partea de jos a peretelui casei (Sanislău-Carei). Cf. Lexic reg. 9.
 c)    (Regional) Rama dulapului (Deda-Topliţa). Cf. mat. dialect, i, 184.
 d) (Prin Transilv.) Şanţul de îmbinare al şindrilei.
 Cf. chest. ii 240/54. [Şindrilele] vin băgate tn părca-muri. alr i 668/144.                   f
 7. Numele mai multor unelte :
 a)    (Regional; în forma părcan) Unealtă cu care se sapă şanţul de îmbinare al şindrilei (Popeni-Zălau). Cf. chest. ii 239/358.
 b)    (Regional) Cuţit special cu care se execută înfloriturile în lemn (Moiseiu-Vişeu de Sus). Cf. Glosar reg.
 c)    (Regional) Unealtă de zidărie nedefinită mai de aproape (Ohaba-Făgăraş). Cf. h xvii 152.
 8.    (Prin sudul Transilv.; în forma părcan) Model de înfloritură în lemn nedefinită mai de aproape. Făceau pe ele [pe ciomege] tot felul de flori, cruci, biserici, oameni, şerpi şi diferite „părcane“, iar la capătul cel mai gros... făceau măciuca. Dragomir,
 o. m. 54, cf. scl 1969, 134.
 9.    (Regional; în forma părcan) Cărare printre straturile grădinii (Petroşeni). Cf. a iii 13. Du-te pe părcan, nu călca pe strat. mat. dialect, i, 264.
 —  Pl. :  parcane. — Şi:    (regional) parcână s. f.,
 părcăm (pl. părcamuri), păreăn s. n., părcână (chest. ii 180/264) s f., pîrcâm (alr ii/i mn 143, 3 913/95), pîreân (com. din Buceşti-Tecuci) s. n.
 —  Din pol. parkau, ucr. napuan, magh. părkâny.
 PARCĂNĂ s. f. v. parcan.
 PARCĂiVIE s. f. (Prin Bucov.) închidere a unei părţi sau a unui braţ dintr-un rîu, spre a putea fi prinşi butucii sau plutele scăpate din grămadă. Cf. Pascu, s. 226, şez. v, 116.
 —  Pl.: parcanii.
 —  Parcan 4- suf. -ie.
 PARCÂRE s. f. Acţiunea de a parca (2) şi rezultatul ei; parcaj. La parcarea in oraşe, vehiculele
 se aşază, tn general, cu spatele la marginea drumului, perpendicular sau oblic faţă de axa străzii, ltr 2. Acolo erau butoaiele cu motorină, benzină şi ulei, iar mai tnlr-o parte vagonul de dormit şi locul de parcare al tractoarelor. Mihale, o. 93.
   —  Pl. : parcări.
   —  V. parca.
   PĂRCĂ 1 adv. (Exprimă îndoială, aproximaţie sau probabilitate, restrîngînd sau făcînd ipotetică afirmaţia, constatarea etc. verbului determinat) Se pare că..., s-ar zice că..., s-ar crede că..., ai impresia că; intr-o măsură, cam; (în construcţii negative) nu prea. Aceşti copaci... parcă samănă cu răchiţile din patria mea. Drăghici, r. 48/30. Nu-i venea parcă să dea crezămtnt Că va fi cirpaciul vreun ghicitor. Pann, p. v. i, 35/8. Eram... parcă stnt încă!... la oreie acele Clnd ochiul rătăceşte. Alecsandri, p. i, 133. Nu văd ţipenie de om... Ba parcă zăresc ceva acolo, sub tufă. id. r. i, 430. Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape. Eminescu, o. i, 154, cf. 96. Ştiu eu ce să fac? Parcă tot m-aş însura. Creangă, p. 161. Turturica parcă n-ar fi voit, dar calul n-o mai întreabă de ce-i e cojocul, id. ib. 274, cf. 153. Cum îl văzu, se uită la el cu milă, şi parcă nu se îndura să se depărteze de dtnsul. Ispirescu, l. 15. Parcă mă încearcă frigurile. Delavrancea, t. 13. Ce te uiţi ? Parcă n-ai crede, Diavol mic cu ochi frumoşi. Ylahuţă, o. a. i, 55. Cind (rec i-e milă parcă şi mă lasă Să sorb tot farmecul privirii sale. Păun-Pincio, p. 72. în pragul zilelor de mult Parcă te văd pe tine, tată. Goga, p. 20. Parcă văd plutind ironic — Neschimbat — surtsul tău. Densusianu,
 l. a. 36. Parcă inlr-adins afară e o vreme nesuferită. Brătescu-Voineşti, p. 245. Pădurea creştea în jurul lor tot mai puternică, tot mai uriaşă parcă. Agîrbiceanu, a. 63. Un nuc straşnic... care suge parcă tot sucul locului dimprejur. Gîrleanu, n. 7. Ardeii mă otrăviseră pînă-n vîrful unghiilor şi ceva, parcă, mă furnica prin tot trupul. Hogaş, dr. ii, 13. Satul parcă e mort. Rebreanu, i. 9. Tăcu molcom, căci parcă nu-i venea să tăgăduiască. Mironescu, s. a. 61. Cind explica la tablă, parcă huruia o tărăbuţă. Galaction, a. 10. Parcă şi acu făcea apel la compătimirea celorlalţi. Camil Petrescu, u. n. 66. Cum văd, parcă tot eu sint vinovat. C. Petrescu, c. v. 54. Două femei desculţe, ieşite parcă din boală, stau la o parte. Brăescu, o. a. ii, 251. Licăreşte parcă un început de înţelegere. Sebastian, t. 125. O caldă pustietate cădea prin ogrăzi şi pe drumuri, parcă dinadins ca să nu fie nimeni să mă întrebe, să mă iscodească. Vlasiu, a. p. 24. Parcă o uşurare, o împăcare li alina inima. Bart, e. 351. Lirismul capătă o pedală gravă şi simplă şi reflecţia generală aderă parcă mai adine la impresia directă. Vianu, a. p. 186. A luat gura ei tipar, Parcă de la nenufar. Arghezi, vers. 223. Parcă silit a ieşit din calmul normal. Călinescu, s. 19. Aerul prin care trecea lumina zilei şi mai zburau păsări a încetat aproape să existe. Apa i-a luat locul, parcă moleculă cu moleculă. Bogza,
 c. o. 63. Are attta avere şi parcă e milog! Preda, m. 20. Parcă le văd şi azi înaintea cafenelii... picior peste picior. Isac, o. 318. Şi-aud inimă de frate Care parcă-n mine bate Şi mă-ndeamnă şi mă cheamă De-mi trece trudă şi teamă! Deşliu, m. 26. A doua zi mă liniştisem parcă, Dar mai simţeam în mine cum se strîng Pletoase neguri, cum încet mă-ncarcă. Labiş, p. 263. Ochii parcă ti rtdeau mai tare. Barbu, p. 47. Lupii căutau la el parcă miraţi, il octombrie 1962, 47. Parcă te cunosc — ti spun preşedintelui. Scînteia, 1963, nr. 5992. Cîte flori pe cîmpurele Nu seamănă mthdrei mele, Numai una mititea, Frumuşea şi gingăşea, Parcă seamănă cu ea. Jarnîk-Bîrseanu, d. 28. Parci-s lupu din păduri, mat. folk. 1 425. Paică-i o zînă. alr i 1402/878, cf. alrii/i mn 19, 6937/2, Lexic reg. 83. Foaie verde foi domneşti, Cind iubeşti Parcă glumeşti, Şi la urmă te căieşti. folc. transilv. ii, 46. <$> (în corelaţie cu sine însuşi sau, rar, cu „pare că“) Uneori parcă s-ar teme, uneori parc-ar iubi? Conachi, p. 122. Parc-ascull
8 - c. 1197
1330
PARCĂ
— 114 —
PARCELĂ
 şi parc-aştept Ea din trestii să răsară Şi să-mi cadă Un pe piept. Eminescu, o. i, 74. îl privi in ochi — parcă mtnios, parcă speriat — dar nu răspunse nimic. Galan,
 e. i, 68. Ctnd traduci pare că scrii Şi ctnd scrii parcă traduci, s februarie 1961, 3. <> (în propoziţii exclamative, interogative, retorice, de obicei pozitive cu sens negativ, Întăreşte ideea exprimată de ele) Ştii de unde a venit?... Parcă cine poate şti de unde vine dihaniat Sadoveanu, o. vii, 471. Dai- ce? l-ascultă vreo vacă, parcă? Şi cu îndemnuri proaste vitele s-adapă? Arghezi, vers. 482. Ţine asta, parcă ce pierzi? Călinescu, e. o. ii, 18. Parcă eu mai ţin minte? Am auzit atitea lucruri în viaţa mea. s ianuarie 1961, 28. + (îndeplineşte funcţia unei propoziţii întregi) Este posibil, separe că da. Mă mai cunoşti, Uţo? — Parcă... parcă... abia îngtnă nana Uţa. Sadoveanu, o. xvii, 325. + (Cu valoare de conjuncţie; introduce o propoziţie circumstanţială de mod sau, rar, o propoziţie predicativă, ambele construite ca nişte comparative condiţionale) Ca şi cum, ca şi cînd. Tot se arată mort! parcă s-ar fi precurmat mişcarea ce dă viaţă universului. Marcovici, c. 8/6. Ia priveşte-i cum stau toţi treji şi se uită ţintă în ochii noştri parcă au de gtnd să ne zugrăvească. Creangă, a. 39. Pînă să isprăvească ea, băiatul a pierit, parc-a intrat în pămînt. Cabagiale,
 o. ii, 252. Eu mergeam la plug în laz Şi, cînd trec, Lina s-ascunde, Parcă nici nu m-a văzul. Coşbuc, p. i, 49. Boii stăteau gata prin poieţi şi prin grădini, parcă simţeau şi ei drumul lung ce au de făcut. Bujor, s. 132. Cînd măriţi o fală e parcă ţi-ar arde casa, oftă Herdelea încheind socotelile nunţii. Rebreanu, i. 261. Nu-mi răspunde...           Parcă n-ar avea gură. Parcă ar
 fi mut.   Stancu,  r.    a. iii, 51. Ia uitaţi-vă cum ţine
 mătura,   parcă ar trage la coasă, t februarie    1962, 27.
 La uşă    cin mergea,          Cu pumnu-n uşă cin da, Uşa,
 paică fu de spumă, Aşa sări din ţtţînă. Graiul, i, 64, cf. alr i 1 483/846, 878. + (îndeplineşte funcţia unei propoziţii întregi) Ca şi cum ar fi, ca şi cînd ar fi. Printre plaiurile umbrite acea oaste inimoasă Vinea parc-un rlu de foc. Asachi, s. l. i, 69. O (Precedat de conj. „de“ sau în corelaţie cu „aşa de“ etc., cumulează şi o nuanţă consecutivă) Aşa luneca hrinca aceea de uşor pe gît, parcă era unsă cu unt. Creangă, a. 31. Şi cîte nu ne veneau In cap, şi cile nu făceam cu virf şi îndesate, mi-aduc aminte, de parcă acum mi se întîmplă. id. ib. 40. Caii zburau de parcă n-atingeau pămîntul. Xspirescu, l. 38. Ş-aşa încremenite tac grădina, strada, De parc-auzi cum cade liniştit zăpada. Cazimir, l. u. 38. Cinele... privea la stăptni cu doi ochi aşa de deştepţi, parcă numai glasul ti lipsea. Sadoveanu, o. ii, 148. Mi-au ieşit muncitorii înainte şi mi-au vorbit de parcă mă cunoşteau de ctnd lumea. Baranga, i. 160. S-a auzit un zurgălău cum sună îndepărtat, cum sună subţirel, De parcă nopţii ar fi vrut să-i spună Durerile ştiute doar de el. Labiş, p. 27. Se uită la mine de parică nu m-ar cunoaşte, mat. dialect, i, 184.
    —  Şi: (regional) pârică, păi că adv.
    —  Pare (prez. ind. al lui părea) + că.
    PĂRCĂ 2 s. f. (în mitologia romană ; mai ales la pl.) Fiecare dintre cele trei zeiţe ale destinului oamenilor, reprezentate în chipul unor femei bătrîne, despre care se credea că una toarce, alta deapănă, iar a treia taie firul vieţii oamenilor. V. ursitoare. Cf. Negulici, Stamati, d., Barcianu, v., ddrf, Alexi, w. Dacă ochilor tăi le-ar plăcea Nevăzutul şi neştiutul, ai putea Veni la mine, parcă. Arghezi, vers. 185. Această mină ca de parcă Ce firul vieţii mi-l torcea.
 v. rom. martie 1956, 116, cf. dm, der. + (Rar) Moartea (1). Cf. Negulici, cade.
    —  Pl. : parce.
    —  Din lat. Parca, fr. Parque.
    PARCEÂ s. f. I. 1. (învechit şi popular) Bucată (mai mică) din ceva. Isaia cu oştile lui... au cuprins şi acea părcea de ţeară ce se numeşte Craima. Dionisie,
 c. 221. Se taie [argintul] In parcele mărunte şi... se pun în apă tare. I. Ionescu, m. 714, cf. Cihac, ii, 603,
 ddrf, tdrg. Urechile mele, vedea-v-aş parcele, pop., ap. Şăineanu, d. u. + (Regional) Parcelă (1) (Cepari-Curtea de Argeş). Udrescu, gl.
 S.    (învechit) Legătură, pachet etc. compus dintr-un număr de obiecte de acelaşi fel strînse Împreună pentru a forma, la vînzare, o unitate. V. t e s t e a. Bice,
 5  la o parcea... şi parceaua 19 parale bucata (a. 1761). şio iij, 284. Brîie de Rumeli... cîte 4 la o parcea, de 14 parcele 1 leu vechi (a. 1761). ap. tdrg. O parcea are 6 fire. şio n1( 284. Bucăţile sau unităţile diferitelor obiecte se specificau prin testele..., parcele, sorocuri. N. A. Bogdan, c. m. 173.
 II.   (Pese.; rar) Carmac. O carmacă sau o parcea, adică o şiră are 70—75 cîrlige. Antipa, p. 327. De obicei se leagă două parcele sau două carmacuri de cîte 70 — 75 de cîrlige una de alta, pentru a forma o lavă. id. ib. 330.
 —  Pl. : parcele. — Şi: (învechit) părecă s. f.
 —  Din ic. par ţa.
 PARCEALAGÎU s. m. (Prin Munt.) Parlagiu. Cf. Arhiva, xxviii, 74.
 —  Pl. : parcealagii.
 —  De la parcea.
 PARCÎX s. n. v. parcelă.
 PARCELĂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică locuri, terenuri, păduri etc.) A împărţi în parcele (1); (regional) a răclui. Cf. Barcianu, Alexi, w., Şăi-neanu, d. u. Pămînlurile... au fost parcelate şi vînduie. Sadoveanu, o. ix, 250, cf. Densusianu, ţ. h.
 327.  <0> A b s o 1. F i g. Munca scriitorilor parcelează, înalţă temelii dintr-un beton indestructibil, contemp. 1949, nr. 167-168, 4/6.
 —     Prez. ind. : parcelez. — Şi: (regional) părţălâ vb. I. Densusianu, ţ. h. 327.
 —     Din fr. parceller. — Părţăla < germ. parzellieren. Cf. parte, împărţi.
 PARCELAR, -Ă adj. (Rar) Care este sau care se face pe porţiuni delimitate. Leziunile parcelare ale rinichilor bătrîni. Parhon, b. 108.
 —  Pl. : parcelari, -e.
 —  Din fr. parcclloire.
 PARCELĂRE s.f. Acţiunea de a parcela. Cf. Barcianu, Alexi, w. Vile se clădiseră aci, în plin clmp, după un plan de parcelare. Camil Petrescu, p. 149. Dincolo de pavajul de cărămizi, deşi se făcuse parcelarea, nu s-a ridicat nici o clădire, v. rom. octombrie
 1954, 92. + (Concretizat) Teren împărţit în parcele (1); grup de parcele care alcătuiesc un ansamblu aranjat conform unui plan. Strada era pavată şi canalizată, dar aproape fără nici o casă, întocmai ca şi celelalte străzi din parcelare. Călinescu, s. 5, cf. ltr2.
 —  Pl.: parcelări.
 —  V. parcela.
 PARCELĂT, -Ă adj. (Despre terenuri) împărţit în parcele (1). Cf. Alexi, w. La marginea terenurilor parcelate, subt scheletul schelelor se ridicau alte clădiri. C. Petrescu, î. ii, 245.
 —  Pl. : parcelaţi, -te.
 —  V. parcela.
 PARCELATOR s. m. (Rar) Persoană specializată în operaţia de parcelare. Cf. nom. prof. 68.
 —  Pl. : parcelatori.
 —  Parcela + suf. -tor.
 PARCÎXĂ s.f. 1. Porţiune de teren precis delimitată (destinată unei anumite întrebuinţări); (Învechit şi regional) raclă, (regional) parcea (11). Cf. Barcianu. Ambele lui fiice... vtndură... locurile, afară de două parcele. Sbjera, f. s. 401, cf. Alexi, w. La marginea
1346
PARCHfiRÎ^A.
                                                                                                                                          113 —
PARCHET
salului începea coasia lină cu sule de parcele. Rebreanu, x. 51, cf. Şăineanu, b. v. Cumpărau In tovărăşie o parcelă divizată. G. Petrescu, r. dk. 220, ci', ss. Insula de dughene din spatele Casei de depuneri, construită ca o parcelă de cavouri. Arghezi, b. 47. Se recomandă gospodăriilor agricole colective să rezerve, pentru fiecare stupină, parcele speciale. Scîntkia, 1953, nr. 2 859. Plnă la prtnz au cercetat parcelă cu parcelă, smulglnd firişoarele lipsite de viaţă. v, rom. august 1954, 22. Sint patru parcele una lingă alta... Nimeni nu vrea să cumpere acolo. Uemetrius, a. 118. Modul de divizare in parcele rezultă din necesităţile speciale de exploatare. ltr 2. Făcuseră împreună un plan de asolament, împărţind întinderea pămînlului de la Pănoiu în patru parcele mari. Miiiale, o. 393. Se oprise din drum în capul orezăriei şi privea intens peste parcelele acelea mici, inundate de apă. v. rom. septembrie 1962, 60, cf. com. din Turnu-Măgurele, chest. iv 96/178, alr sn i h 8, Lexic reg. 93. O (Popular; determinat prin „de loc“) Mai merg un parcei de loc Şi-i mai da un junghi cu foc. mat. folk. 1 077. <> F i g. Trunchiurile brazilor ale căror ramuri împart... cerul în mici şi disparate parcele. Bogza, c. o. 88. + (Prin Bucov.; în forma parţăl) Suprafaţă de teren de aproximativ douăzeci de ari. Cf. Lexic reg. 114.
   2.   (Regional) Loc unde Închid ciobanii oile noaptea pentru a îngrăşa pămlntul (Braşov). Cf. chest. iv 128/1802,
   —    PI.: parcele. — Şi: (învechit şi regional) parolă (Barcianu, Aijexi, w.) s. f., (regional) parcil, părţăl (Lexic, reg. 114) s. n., părţâlă (alrm sn i h 6/36), părţălă (alr şn i li 8/27) s. f., pîrţăle (com. din Turnu-Măgurele) , s. f. pl.
   —    Din, fr, parcelle, — Pentru variantele cu cf. germ. Par zel le, magh. parcella şi rom. î m p ă r ţ.i, p.ar.te.
   PARCHERIZÂ vb. 1. T r a n z. (Complementul indică piese de fier sau de fontă) A trata la cald cu
o soluţie de fosfat de iier şi de mangan, pentru a acoperi cu un strat’ protector, anticorosiv. Cf. dl, dm, dn 2.
   —  Prez. inds: pareherizez.-
   —  Din fr. parklriser.
   PARCHERIZÂRE s. f. Acţiunea de a parche-r i z a şi re^uiltaţul ei. Cf., ltr *; der.
   —  Pli i pdrcherizări.
   —  V. parchcriza. .ii; ,
   PARCHlîX s. n. I. Pardoseală ,(l) executată prin asamblarea.,în<fornie. .geometrice a,unor piese, din ienin (tare), prelucţat.e special ; 4pt . r'ejsţ r... «fiecare .dintre piesele . Intreijjiinţate, la .je^cutarca unei astfel, de pardoseli. Parchetul, era acoperit de prea fine rogojine. Leon Asachi, ,bv 29/2,7,, A.^îpşămna toate mtţniereţe pentru de a pardosi un qpartcunent.fu parcheţurj. ecvaie, care să aibe forma ,unui poligon regulat. Aşachi, e,. iii, 120/20. Pe păreţi,', ţapeţş-ntindţşi cpvoure pe ¡parchet, id. s. l. i, 218. Ochii eri erau aţiniaţi asupra parchetului. cr (1848), IV¡60, Am acltniraţ.... f}umo,asele parcheturi în mozaic de lemn, .RqMĂNUL.(i857), nr. 32, 4U/1, cf. Aristia, plut. patruzeci şi şepte de trupuri,; zăceau pe parchet! Negruzzi, ş. x, .152, cf. Alecsandri, t. i, 129. Lunecînd pe ,jşţrălficito,arele parcfiete, se amestecă în mulţimea ce se invîftţa prin saloanele pline de lumină. Gane, n. ii, 205. Şapte arii an\Justruiţ parcfieiele saloanelor cu pantofii ţiţei albi şi.euirenele, mele de mătase. Vlahuţă, o. a. ij, :Ş1, cf. ..HAM/yNGitr, c. c. 119. Pică picuri mari de ploaie Pe parchetul în ruină. Coşbuc, p. ii, 98. Cu şănţuiţorul se fac şanţurile... pentru lemnele care vin încheiate ca la duşumele (podine), parchete, frizuri de uşi. I. Apolzan, u. 12. Parchetele deveneau lucii ca oglinda. Anghel, pr. 5. împărtăşeau cu bucurie hotărltea colonelului de a pune la anul parchet în salonul clubului militar. Brătescu-Voineşti, p. 164. Parehete de lemn, neîncheiate, nelustruite, marchetate. Nica, l. vam. 184. Parchete şi frize de stejar,
   gata de întrebuinţat, id. ib. 291. Luna toarnă pe parchet Blonde tuberoze. Topîuceanu, p. o. 100. Paşii sunau deşert pe parchet, în sălile înalte. C. Petrescu, î. i, 36. Luciul parchetului. Brăescu, o. a. i, 377. A pus mina pe o cîrpă udă şi-a spălat parchetul. Vlasiu, d. 51. Lunecînd cu prestanţă pe luciul parchetului. Teodoreantj, m. ii, 23. Păşi de pe covor pe parchet. Sadoveanu,
o. viii, 266, cf. ix, 224. Se lasă pe spate cu braţele şi salută pieziş, ridicînd piciorul puţin de pe parchet. Arghezi, c. j. 161. A şters parchetul cu benzină, uitlnd să deschidă geamurile. Călinescu, e. o. ii, 36, Cu miinile pe genunchi, Filip privea parchetul, v. rom. martie 1954, 11. Parchetele sînt folosite la executarea unor pardoseli la clădiri, la nave ele. ltr 2. Parchetul era foarte curat, galben ca lămîia. Preda, r. 20. Parchet de fag calitatea înili, aplicat pe duşumea, rl 1968, nr. 7 387.
   II.   Fiecare dintre suprafeţele delimitate In care este împărţită o pădure, In vederea exploatării ei; p. e x t. suprafaţă delimitată de teren de pe care a fost tăiată o parte a pădurii sau pădurea, (regional) curătură. Să dă o vade de patru ani stăpînilor pădurilor... de a măsura şi a împărţi pădurile în parcheturi regulate. Buletin, f. (1843), 1832/8, cf. Stamati, d. Cinci parcheturi sînt vîndute... în fiecare an se taie cite unul. I. Ionescu, p. 462. Cînd sînt în apropiere parchete scoase în tăiere, se duc, cu femei, cu copii şi lucrează la cherestea. Vlahuţă, ap. cade, cf. ddrf, Alexi.w. Peste puţin, scăpălarăm de la umbră şi ieşirăm intr-un luminiş de seminceri. Ne aflam în parchetele de pe Cracăul Negru. Hogaş, dr. i, 9. Muntele din faţă e cu pădurea pe jumătate tăiată; a fost acolo un parchet. C. Petrescu, î. ii, 14. Ani luat pe aceşti oameni, cu care am isprăvit toate aici, in acest parchet. Sadoveanu, o. ix, 80. în parchetele de păduri... se vor astupa... toate drumurile, prev. accid. 36. Avea să aducă cîţiva stînjeni de lemne din parchet. Beniuc, m. c. i, 213. Aria parchetului, respectiv a parchetelor anuale, depinde de volumul lemnos exploatat în fiecare an. ltr2, cf. chest. iv 99/552, alr i 956/214, 387, 532, 552, 554, 556, 558, 679, 746.
   HI. Instituţie judiciară care funcţiona, în trecut, pe lingă unele instanţe judecătoreşti, cu atribuţia de a exercita acţiunea penală şi de a susţine acuzarea la judecarea proceselor penale; local în care funcţiona această instituţie; funcţionarii instituţiei (prin care se exercitau atribuţiile ei). De la apărirea ei în lumea pariziană aţiţă suceptibilităţile parchetului şi fu condusă pentru purtările dumneaei la poliţia corecţională. Romănul (1857), nr. 2, 31/34, cf. Barcianu, v. A spus că-i va trimite la parchet. Maiorescu, d. ii, 166. Nu-nţe-legem de loc nepăsarea parchetului, care nu intervine. Car agi ale, o. ii, 121. Figurile severe ale judecătorilor de' instrucţie şi' ioate aparenţele magistrale şi solemne ale parchetelor.. . ftu-i mai făceau nici o impresie. Vlahuţă,-o. a. i, 147, cf. ddrf. Eu sînt agent auxiliar al parchetului. D:' Zamfirescu, v. ţ. 192. Patru copişti avea cancelaria’parchetului curţii. Brătescu-Voineşti, p. 262. Procurorul general e la parchet. Şăineanu, d. u. Prefectul Baloleanu trecu apoi repede la primărie, urmat de membrii parchetului. Rebreanu, r. ii, 235. Mă duc la parchet să depun plingere împotriva ei. Galaction, o. a. i, 120. Va fi nevoit sâ ceară anchetă oficială şi, fireşte, să înainteze apoi dosarul parchetului. Camil Petrescu, t. i, 285. Era citat la parchet sub grave învinuiri. C. Petrescu, c. v. 188, cf. 92. Au fost trimişi la parchet pentru hoţie. I. Botez, şc. 95. S-a introdus o reclamaţie la parchet contra ei. Călinescu, s. 365. Parchetul vine şi constată moartea individului. Stancu, r. a. iii, 281. Voi sesiza parchetul chiar în noaptea aceasta, id. ib. 325. în sistemul judiciar al statului burghez, parchetul era un organ de urmărire penală, de susţinere a acuzării in faţa instanţei şi de punere în executare a hotăririlor judecătoreşti. pr. drept, 748. Un politician nervos şi plin de ifose... determină o descindere a parchetului la bietul Luchian. s august 1960, 58.
PARCHETA
— 116 —
PARCURGE
 —     PI. : parchete şi (Învechit) parcheturi. — Şi: (prin adaptare la sistemul fonetic popular) părehât s. n. alb i 956/214.
 —  Din fr. parquet.
 PARCHETA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică Încăperi, camere) A pardosi cu parchet (I), a pune parchet. Cf. Stamati, d., Polizu, Barcianu, v., Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade, dm.
 2.    (Complementul indică terenuri Împădurite, păduri) A Împărţi în parchete (II). Cf. dm, dn 2.
 —  Prez. ind. : parchetez.
 —  Din fr. parqueter.
 parchetAr s. m. Meseriaş care se > ocupă cu montarea parchetului (I). Cf. I. Golescu, c. Se vede că parchetarii au rupt undeva firul [electric], Camxl PETRESCU, T. I, 84, Cf.NOM. peof. 39, Ior.DAN, l. r. a. 162. Străbătură saloane peste saloane, păşind printre mozaicari şi parchetari. Călinescu, s. 438, cf. ltr 2.
 —  PI. : parchetari.
 —  Parchet + suf. -ar.
 PARCHETARE s. f. Acţiunea de a parcheta. Cf. dm.
 1. Cf. parcheta (1). Cf. Polizu, ltr 2.
 2.    Gf. parcheta (2). Cf. Polizu. Din aceste parchete s-au tăiat ptnă acum 9..., cu mult înainte de parchetarea pădurii. I. Ionescu, d. 413.
 —  PI. : parchetări.
 —  V. parcheta.
 PARCHETAT, -A adj. 1. (Despre camere, Încăperi) Pardosit cu parchet (I). Ctnd i se arătă camera parchetată, tencuită parţial şi de probă cu calcio-vecchio, rămase In extaz. Călinescu, s. 144.
 2.    (Despre terenuri Împădurite, păduri) împărţit, delimitat în parchete (II). Pădurea parchetată... trebuie curăţită spre a putea creşte bine. I. Ionescu,
 d. 413.
 —  PI. : parchetaţi, -te.
 —  V. parcheta.
 PARCHETARÎE s. f. (Rar) Meseria parchetarului. Cf. Scriban, d.
 —  Parchetar -f suf. -ie. Cf.fr. parqueterie.
 PARCHING ş. n. Loc, teren, construcţie (special amenajate) unde se parchează maşinile. Cf. Cinema,
 1968, nr. 1, 30.
 —  PI. : parchinguri.
 —  Din engl. parliing.
 PARCIMORIÎE s. f. (Livresc) Economie excesivă şi meschină, legată mai ales de lucrurile mărunte. Cf. cn 29, Stamati, d., Giieţie, r. m., Barcianu, Alexi, w. Pentru acest motiv, prefera să înghită toate avaniile şi să scoată, cu oricttă parcimonie, bani din buzunar, ctnd nu mai avea încotro. Călinescu, s. 239, cf.
 v. rom. ianuarie 1960,117. + F i 8- Pondere, reţinere. Vorbeşte cu parcimonie, dl, cf. dm.
 —     Accentuat şi: parciminie. Barcianu. — PI. : parcimonii. — Şi: (învechit) parcimonie s. f. Stamati, d., Barcianu, Alexi, w.
 —  Din fr. parcimonie, lat. parcimonia.
 PARCIMONIOS, -OAsA adj. (Livresc; despre oameni) Care manifestă parcimonie, care dă dovadă de parcimonie; (despre manifestările oamenilor) care denotă parcimonie. Cf. Kogălniceanu, In Contribuţii,
 1, 81, Alexi, w. <0 Fi g. Romancierul a făcut o „selecţie“ în multitudinea de momente a desfăşurării istorice, dar alegerea este parcimonioasă, lipsită de perspectivă.
 v. rom. aprilie 1961, 146. + E i g. Măsurat 2 (3), reţinut, ponderat. Dozajul înţelept şi parcimonios al tiradelor şi izbucnirilor pătimaşe, ar fi contribuit, de pildă, să diferenţieze înfruntările esenţiale de ciocnirile lăturalnice, gl 1958, nr. 204, 5/6.
   —    Pronunţat: -ni-os. — PI. : parcimonioşi, -oase.
—  Şi: (învechit) parslmom6s, -oâsă adj, Alexi, \v.
   —  Din fr. parciinonicux.
   PARCIUHA subst. (Regional; depreciativ) Evreu. Com. din Straja-Rădăuţi.
   —  Accentul necunoscut. — PI. :?
   —  Din ucr. napmiiBKa.
   PARCURĂ vb. I v. parcurge.
   PARCT3RGE vb. III. T r a n z. 1. (Complementul indică spaţii, distanţe etc.) A străbate, a circula pe toată întinderea (în diverse sensuri), de la un capăt la altul; p. gener, a merge (II), a se deplasa (pînă la capăt). Ne plimbam noaptea, parcurtnd de cîte zece şi cincisprezece ori distanţa. Ghica, a. 52. Percurse toată Italia, lăstnd pîn toate părţile urme de marele său talent muzical. Filimon, o. ii, 300. Din munţii judeţului Mehedinţi izvorăsc mai multe ape... ce merg de se varsă în Dunăre, parcurînd judeţul.
I. Ionescu, m. 65. Ne închipuim că în acelaşi mod vizibil se micşorează distanţa de pe linia pămîritului, ce o parcurge cineva fugind. Maiorescu, cr. i, 113. Corpul acestor vegetale este parcurs de un oarecare număr de fascicule vasculare. Grecescu, fl. 10, cf. Alexi, \v. In felul acesta, tablele de sudat sînt parcurse In mod continuu de electrozi, realizîndu-se o sudură continuă. Ioanovici, tehn. 175. Se urcă In avion să parcurgă cinci sute de kilometri în două ore. C. Petrescu, î.
ii,   268. De ce să parcurgem pe jumătate un drum pe care îl putem străbate şi mai departe? Vianu, a. p. 11. Sălile .,. stnt parcurse zilnic de mii de oameni ai muncii. ScÎnteia, 1952, nr. 2 395. Şoselele, străzile stnt parcurse de tramvaie, autobuze şi automobile. Arghezi, b. 61. Soarele... parcurge, unul după altul, meridianele. Bogza, c.o. 250. Restul drumului îl parcurseră tn tăcere. Preda, r. 61. -O- Fi g. Am parcurs viaţa întovărăşit de-o asemenea amăgire, spuse ttrziu omul. C. Petrescu,
c. v. 21. Ce drum anevoios, dar bogat în roade a parcurs în numai cîţiva ani minunata noastră mişcare! ScÎnteia,
1952, nr. 2 397. La dregătoria de mare ban. .. ajungeau de obicei marii dregători care parcurseseră şi alte funcţii. Stoicescu, s. d. 69. In ultimii ani, regia a parcurs drumul unor căutări îndrăzneţe, t septembrie 1962, 42. Aşa cum arată creaţia artiştilor plastici din ultima vreme..., artele parcurg, ascendent, o etapă semnificativă. v. rom. noiembrie 1962, 149.
   2.   (De obicei determinat prin „cu privirea“, „cu ochii“) A privi, a examina (succesiv şi) repede; a se uita în treacăt la ceva. Priveşte lung biblioteca, parcurge cu privirea rafturile. Camil Petrescu, t. i, 355. Parcurse distrat cu ochii calea laptelui. C. Petrescu, î. i, 18. Miile de kilometri de schele şi construcţii pe care le parcurge cu privirea călătorul de-a lungul şi de-a laiul ţării. ScÎnteia, 1963, nr. 6 002. <J> F i g. îşi parcurge viaţa cu ochii unui străin, ca şi cum altul ar fi trăit-o. contemp. 1954, nr. 426, 4/2. + A citi repede şi superficial ; a răsfoi; p. gener. a citi. A parcurge o carte. Şăineanu, d. u. Parcurse cîteva rînduri, dar nu putu citi mai departe. C. Petrescu, a. 317. Parcurgea vertiginos kilometrii de tipar, uittnd de toate, înstrăinat de el şi de ceilalţi. Teodoreanu, m. ii, 418. Pe birou găsi htrtia oficială, pe care o parcurse cu pierderea treptată a zlmbeiului. Călinescu, s. 513. Suci hîrtia pe toate feţele, dar n-avu răbdare s-o parcurgă, v. rom. aprilie 1955, 186. Pe faţa lui se vedea cum încordarea creştea cu fiecare rlnd parcurs. Mihale, o. 131. Am primit de la un prieten un număr recent din ziarul Sclnteia... în timp ce-l parcurgeam, îmi răsunau in minte frlnturi din convorbirea cu inginerul, s mai
1960,   65.
   —    Prez. ind. : parciirg. — Şi : (învechit) pamiră vb. I, pcrctirge vb. II f.
   —    Din fr. pareonrir (influenţat de curge). — Pereurge < lat. pereurrere (influenţat de curge).
1354
PARCURGERE
— 117 —
PARDON
   PARCURGERE s. f. Acţiunea de a parcurge.
   1.    Străbatere a unei distanţe, a unui drum etc. (de la un capăt la altul). Cf. parcurge (1). dicţ.
   2.    Citire (rapidă şi superficială); răsfoire. Gf. parcurge (2). O parcurgere de citeva pagini prin opere de interes variat. Lovinescu, c. iv, 86. Parcurgerea numeroaselor declaraţii publicate... nu lasă nici o îndoială asupra prezenţei imaginilor fanteziei printre răsunetele unei metafore. Vianu, m. 69. + Efectuare, Îndeplinire. în unele şcoli se tntilneşte fenomenul de parcurgere prea lentă a prevederilor programei, oî 1963, nr. 691, 2/3.
   —  PI. : parcurgeri.
   —  V. parcurge.
   PARCURS s. n. Faptul de a parcurge (1), de a străbate o distanţă, un drum etc. (de la un capăt la altul); (concretizat) drum, traseu pe care îl efectuează sau pe care trebuie să-l efectueze cineva sau ceva pentru a se deplasa de la un punct la altul. Cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u. Ana savura parcursul acesta, înfăşurată In mantaua de zibelină. G. Petrescu,
 c. v. 240. N-am schimbat trei vorbe In tot parcursul. Brăescu, a. 254. Laminajul datorit pierderilor, prin parcursul materialului In maşină. Ionescu-Muscel, fil. 149. Plecarea ca şi nesftrşilul parcurs prin stepe stnt realizate emoţionant, ll i, 93, cf. ltr 2. <0 Liber parcurs — permisiunea de a trece nestingherit, libera trecere. Cf. ltr 2. (Glumeţ) Să-mi faceţi rost de un bilet de liber parcurs, pentru ca să pot asista şi la ultimile două repetiţii şi la prima reprezentaţie. Caragiale,
 o. vii, 530. O Loc. a d v. Pe parcurs = cu timpul; Intre timp; In interval. Sentinţa mea de condamnare a şi fost scrisă... Pe parcurs, se poate ivi azi ceva şi miine altceva. Stancu, r. a. v, 274. Pe parcurs apar... unele rezerve care să constituie obiectul raţionalizării şi simplificării evidenţei. Scînteia, 1963, nr. 6 002. <0 Loc. p r e p. Pe parcursul = In limitele. . In cuprinsul..., In decursul. Ceea ce uluieşte la Cehov este extraordinara viabilitate a tipurilor... Citeva pagini... şi pe parcursul lor oamenii iubesc, urăsc, se bucură şi suferă, contemp. 1954, nr. 405, 3/2. S-ar fi putut analiza cu mult folos tematica studioului [cinematografic] pe parcursul unui an. Lupta de Clasă, 1962, nr. 2, 87.
   —     PI. : parcursuri. — Şi : (învechit) percurs s. n. Barcianu, Alexi, \v., Şăineanu, d. u., cade.
   —  Din fr. parcours. — Percurs < lat. percursus.
   PÂRDA interj, v. varda.
   PARDÂF s. n. (Munt. şi Olt.) Sclndură subţire (tăiată de la marginea, unui buştean). V. 1 ă t u -n o a i e. Butucii se cioplesc şi se prefac in şcinduri, tinichele, tăturoi, doage, pardafuri, şindilă. şio" iij, 284, cf. Scriban, d. <0> E x p r. .A-i merge pardaf iii sau. a (se) face pardaf = a (se) distruge, a (se) face praf. Te trîntesc de-ţi merge pardafu! Goman, gl. .Mi s-a făcut cămaşa pardaf. Udrescu, gl. Mi-au făcut grădina pardaf afurisiţii ăia de porci. ib. id. Vijelia asta, cum a venit, toate le-a făcut pardaf. id. ib. A face (pe cineva) pardaf = a certa cu asprime (pe cineva); a bate. Gf. id. ib. Pardaf de bătăile = o bătaie straşnică. Ciauşanu, gl. Pardaf de somn = somn adînc. id. ib.
   —  PI. : pardafuri.
   —  Din tc. padavra (influenţat de perdaf).
   PARDÂL s. m. (învechit, rar) Panteră (Felis pardus). Lei, pardali, tigri, fiarăle cele mai sălbatece. Golescu, e. 300/13. Insula... este pustie din pricina a multor pardali. Gorjan, h. iv, 111/28.
   —  PI. : pardali.
   —  Din ngr. mipSaXiţ.
   PARDÂLE s. f. pl. (Prin Munt.; In c x p r.) A face (ceva) pardale = a distruge, a nimici. Au intrat
 vacile-n clăile de griu şi mi le-a făcut pardale. Udrescu, gl.
   —  Cf. pardaf.
   PARDESIÂŞ s. n. Diminutiv al lui pardesiu. dm. O (Depreciativ) Ioseph, In pardesiaşul lui negru şi pirpiriu, era apărat numai de o iluzie. C. Petrescu, r. dr. 206.
   —  Pronunţat: -si-aş. — Pl. : pardesiaşe.
   —  Pardesiu + suf. -aş.
   PAHDESÎU s. n. Obiect de îmbrăcăminte, mai subţire declt paltonul, care se poartă peste îmbrăcămintea obişnuită, de obicei, primăvara şi toamna îmbrăcă un pardesiu castaniu. Delavrancea, s. 116, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg. înghesui cite o botină in fiecare buzunar al pardesiului şi, suflecindu-şi pantalonii..., intră in apă. Hogaş, dr. i, 316, cf. Şăineanu, d. u. Un chelner luă pălăria şi pardesiul lui Titu. Rebreanu, r. i, 33. îşi vtrl mlinile tn buzunarele pardesiului. Galaction, o. a. i, 81. Maria s-a dezbrăcat .... de pardesiu. Camil Petrescu, t. iii, 220. Se plimbă in. hainele de sport, cu jambiere galbene şi cu pardesiu de ptnză. C. Petrescu, î. ii, 200. Aerul e cald. Regreţi că ai luat pardesiul. Brăescu, o. a. ii, 408. Mircea, Incheie-te la guler şi pune-ţi pardesiul! Teodoreanu, m. ii, 214. îşi încheie un bumb de la pardesiu. Sadoveanu, o. xi, 442. Era îmbrăcat cu un pardesiu gri. Călinescu, s. 66. O fetişcană blondă, îmbrăcată intr-un pardesiu ccnuşiu. Stancu, r. a. iii, 21. Se resemnă şi-şi îmbrăcă singur pardesiul, v. rom. octombrie 1954, 100. învăluit Intr-un pardesiu larg de păr de cămilă.. . venea tngîndural... către institut. Beniuc, m. c. i, 103. + (Argotic) Pardesiu de şcinduri = sicriu. Iordan, stil. 324.
   —  Pl. :  pardesiuri  şi pardesie. — Şi :    (regional)
 pardlsiu s. n. Com. din Lugaşu de Jos-Oradea şi din Curtea de Argeş.
   —  Din fr. pardessus.
   PARDIŞÎU s. n. v. pardesiu.
   PARDGn s. n., interj. 1. S. n. (învechit; adesea în construcţii cu verbele ,,a cere“, „a da“, „a avea“ etc.) Absolvire, scutire (de o pedeapsă sau de o obligaţie) ; iertare; scuză. S-au milostivit prea înălţatul împărat, acel de obşte pardon încă pe şasă luni a-l mai înlungi. instr. d. 1/7. Au dat semne de îndreptare după pedeapsa suferită sau după pardonul doblndit. fund. 29/27. înălţia sa craiul din Neapol au venit la ghene-rariul Miloradovici, ca să se roage, străjile sale să capete pardon. Piramida, 15/18, cf. lb. Şi de va fi şi aceasta precum tu zici.. ., nu voi mai căuta ceea ce am hotărtl şi iţi voi cere pardon. Gorjan, h. iv, 9/32. La cea întăi bălaie ce a urmat, polonii nu dădură nici un pardon prizonierilor moldoveni. Asachi, s. l. ii, 94. Generalul... voieşte să poarte un războiu prăpăditoriu, nedlnd pardon nici la unul din cîţi vor cădea tn mînile lui. gt (1839), 3/22. A dat la cîţiva pardon, opt însă au fost executaţi. Bariţiu, p. a. ii, 259. De la toţi pardon îmi cer Cu rugăciuni pîn’la cer. Pann, in Contribuţii, i, 41. Zoe, nu sint demn de pardon... am jucat în cărţi. Bolintineanu, o. 398. Jupîn Dumilrache, adică să am pardon de impresie, eu gîndesc că numa ţi-ai făcut spaimă degeaba. Caragiale, o. vi, 6, cf. Alexi, w., Şăineanu, d. u. Copilul rîse scuiurîndu-şi palmele de nisip şi, cuminte, ceru pardon. C. Petrescu, î. ii, 250. Vino şi cere pardon, să vă împăcaţi. Brăescu, o. a. i, 419. Acum sărută mina şi cere pardon. Teodoreanu, m. ii, 57. Ai să puşti pe oricine ar veni noaptea-n vie, nu-i iertat să dai la nime pardon; priceputu-m-ai? Reteganul, p. i, 19.
   2.   Interj. (Folosit ca formulă de politeţe pentru a cere scuze, permisiunea, îngăduinţa) Iertaţi-mă ! scuzaţi! să am iertare! Şi să zici încai pardon? Heliade, în Contribuţii, i, 65. Pardon! pardon! Manoile..., sint nebună! rom. lit. 4252/10. Pardon, răspunse şireata, cu un zîmbet nevinovat, Negruzzi, s. i, 227.
1364
PARDONA
— 118 —
PARDOSEALĂ
 Au pus mina pe sabie; omul au strigat plectndu-să: „Pardon, domnul meu!“ Calendar (1859), 48/17. întreabă pe cucoana Caliopi. — Ba, pardon..., pe giuptneasa Balaşa. Alecsandri, t. 967. Eu, dom’ judecător, reclam, pardon, onoarea mea. Caragiale,
 o.  i, 85. V-afi speriat? pardon! Mă recomand! Miţa Baston, id. ib. vi, 241. Bree, da nu ie credeam aşa de prost; pardon, voiam să zic şiret. Contemporanul, vi2, 99. Se apropie, ziclnd cu sfială: — Pardon. Rebreanu, i. 125. Pardon că te-am întrerupt. Bassarabescu, v. 59. Priveşte cel puţin prin borta cheii... — Pardon! Aşa fac doar lacheii. Topîrceanu,
 b.  96. Pardon! Ascult. De ce să n-ascult? se apără moale colonelul. C. Petrescu, î. i, 11. Era ăla... cum ti zice... Dăscălescu... ginerele popii, ăla era, pardon, dator şi la clini, dom’le. Braescu, o. a. i, 100. Voiajezi fără bilete... — Ba pardon. Nu voiajăm fără bilele. Sebastian, t. 116. Pardon! răcni omul. Asta-i şagă şi nu-mi pasă! Sadoveanu, o. i, 621, cf. ix, 319. Am să mă uit la dumneata ca la un tată, pardon, ca ta un frate. CXlinescu, e. o. i, 290. Pardon, domnule,... tntreţineţi-vă cu cine v-aţi mai întreţinut. Preda, r. 7. Care nu şi-o trimete copilul la şcoală, o să-l amendez şi o să-l usture, pardon de expresie, ştiţi dumneavoastră unde. id. m. 309. O E x p r. (Familiar; glumeţ sau ironic) Pardon cu capul spart, se spune ca răspuns unei persoane care îşi cere scuze după ce te-'a lovit zdravăn, ţi-a cauzat un prejudiciu etc. O (Substantivat) Făctndu-mi loc printre dame, cotind uniforme tn dreapta şi tn sttnga cu zicerea „pardon“... am alergat la celălalt capăt a galeriei. Negruzzi, s. i, 38. Funcţionăraşul tşi face loc cu pardon prin înghesuiala prăvăliei şi ajunge plnă la taraba de marmură. Caragiale, o. iii, 153.
   3.    S. n. (Familiar; eufemistic) Şezut, dos. Com. din Bucureşti. 4- Penis.
   —  PI. : (rar) pardoanc. Polizu.
   —  Din germ. Pardon, fr. pardon.
   PARDONĂ vb. I. T r a n z. (învechit) A absolvi, a scuti (de o pedeapsă sau de o obligaţie); a graţia; a ierta; a scuza. Au mai fost condamnaţi la moarte alţi 48 de secui..., au fost insă pardonaţi şi judecaţi numai la captivitate de fortăreţe. Bariţiu, p. a. ii, 724, cf. Polizu, Filimon, în Contribuţii, iii, 297. Revizorul... au fost culpabil... şi recunoaşte făcuta greşeală. .. ruglndu-se ca să-l pardonez (a. 1866). FurnicX, d. c. 439, cf. Barcianu, Alexi, w., dm.
   —  Prez. ind.: pardonez.
   —  Din fr. pardonner.
   PARDONÂBIL, -A adj. (Franţuziim învechit) Scuzabil. Cf. Costinwcc, Auoci, vr.
 ■ — PI.: pardonabtll, -*.
   —  Din fr. p»rdo»n»kl».
   PARDONARE 8. f. (învechit, rar) I«rtare. Cf. ut.
   —  V. pnrdona.
   PĂRDOS 1 s. m. (învechit) 1. Panteră (Felis pardus). Leu, pardos, tigru, toţi fac pui mănioşi cum sămtu şi ei. Moxa, 362/19. Fiara ce văzui asămăna-să pardosului. n. test. (1648), 312T/26. Leul de s-ar şi pleca nouă, dar de ce treabă ar fi? Asemenea şi pardosul. Neagoe, Înv. 12/27. Pardosul şi toată seminţia lui. Cantemir, ist. 96, cf. lex. maes. 212. Cu mare noroc stăptneaşte pre cei putearnici..., pe leu şi pardos. Calendari (1733), 27/6. Are jivini de deosebite feliuri... lei, tigri, pardoşi, inorogi. Amfilohie, g. 136/16. Am văzut că, tn loc de pardoşi sau de lei, nu era închipuiţi tn faţa zidirii deeît nişte bătrtni şărpi. Critil, 71/10. leşi-va inorogul şi va goni pre toţi pardoşii. Alexandria (1794), 67/13. Ajunge la cortul crăiesc, vede pe craiul Romei culcat pe o piele de pardos. Beldiman, n. p. i, 132/2, cf. drlu. Nişte armăsari frumoşi, Parcă stnt lei sau pardoşi. Mumuleanu, c. 143/20. Leul de multă vreme ridicase oştire, Să se bată cu riga sa, ce se numea pardos. Donici, ap. cade, cf. Alexandria, 50/7. Defăimă năpăs-
 tuirea, Pe urşi, tigri, lei, pardoşi, Arăttnd a lor turbare Şi a stngelui vărsare. Alexandrescu, o. i, 298. Voieşli să întru tn vizunia pardoşilor şi să le tai cozile? Alecsandri, t. 1301. Făl-Frumos se... pomeni cu doi arapi, ageri şi sprinteni ca nişte pardoşi. Ispirescu,
 l. 107, cf. ddrf, Gheţie, r. m., Alexi, w. întti se face leu bărbos, pe urmă Ba un balaur, ba gligan, ba pardos. Murnu, o. 65, cf. tdrg. La vechea noastră stemă... a adăugat... un pardos negru. M. X. Caragiale,
 c. 70. S-a destins c-o săritură de pardos, dtnd o lovitură iute şi piezişă cu sabia. Sadoveanu, o. xm, 727. Pardos mtnios, Duce porcii-n jos (Pieptenele). Păsculescu,
 l. p. 366. + F i g. Om viteaz, curajos. Voi pardoşi de la Lipneţ, vultani din Războieni. Alecsandri, Poezii, 217. Arhiereul Gherantie să iasă înaintea biruitorului cu pine şi sare. Şi dacă închinăciunea e bine primită, am să văd; socot că mă voi osteni şi eu plnă la curte, să imblînzesc leul şi pardosul. Sadoveanu, o. xvm, 389.
   2.   Piele, blană de pardos (1). Mulţi pun şi aripi tocmite de vultur sau de alte pasiri mari şi cei mai de-a-firea cu pardoşi peste platoşe. N. Costin l. 597. Slugile care nu au pardos pun scoarţă turceşti, id. ib.
   —    Accentuat şi: pardâs. — PI. : pardoşi. —Şi: părdoţ (lex. mars. 212), parduţ (ib. 223) s. m.
   —    Din slavonul napKAoct, ngr. ttăp8oţ. — Parduţ, pardoţ < magh. părduc.
   PARDOS2 subst. (învechit) Pardoseală (1). Iară cuconul de frig şi de giosul (text marginal: pardosul) vlrtos unde zăcea... tremurtnd... să-ntorcea şi-şi tindea mlnuşiţele. Dosoftei, v. s. decembrie 237T/24.
   —  PI. : ?
   —  Postverbal de la pardosi.
   PARDOSEĂ s. f. v. pardoseală.
   PARDOSEALĂ s. f. 1. înveliş care acoperă solul unei încăperi sau al unui spaţiu pe care se circulă mai ales cu piciorul, confecţionat din diferite materiale (scindură, mozaic, piatră etc.), podea, (învechit) pardos2, pardosîtură, (grecism învechit) patos2, (latinism învechit) paviment; p. ext. pavaj. V. d u ş u m e a. Din cetate au fost 2 părtăsea-le... de piatră pre cale (cca 1660—1680). gcr i, 176/26. Şi clădi păreţii casei denlăuntru cu lemn de chiedru de la pardoseala casei şi plnă la păreţi. Biblia (1688), 2461/57. Au început a zidi,... împodobindu-o măria-sa cu zugrăveale pă denlăuntru şi cu pardoseale şi cu toate altele cile trebuiesc aceşlii sfinte bisearici. R. Greceanu, cm ii, 123. Pardoseala curţii plină fiind de impislruiri fi de zugriotturi (a. 1746). ap. tdro. Din porţi tnliuntru, era pardettala de pur. Minsiul (1776), 29r*/l. Arunca crengi de pădure pentru ea ti facă pardotala pe care trebuia a mtrge. iar. am. 61t/20. Mdrgirltaruri nepreţuite... tmpedtbesc pardoseala acel ferieift cetiţi. Molnak, «kt. 30/13. Biserica înlăuntru umpltndu-o, i-au dat foc... Picat ie-a ti parietală, ci-n Moldova alta na-l. Beldiman, e. 82/13. Pardoseala uliţilor. Golescu, î. 77, cf. lb, Polizu, lm. Intrară tn başca rotundă cu păreţii şi pardoseala de piatră. Odobescu, s. i, 130, cf. 443. El intră tn curtea... monăstirei, cu pardosala ei de petre patrate. Eminescu, n. 95. Fiul împăratului nu cuteza să calce pe pardoseala băii. Ispirescu, l. 38, cf. 294. De spaimă, scăpă cele patru •chei cari zornăiră pe pardoseală. Delavrancea, s. 96. Pe pardosele erau aşezate, păn-afară tn cerdăcuf lăice-rele de zestre. I. Negruzzi, s. i, 15, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg. Copitele cailor răsunau clar, tn tacturi dese, regulate, pe pardoseală. Agîrbiceanu, l. t. 307.
 O  pată de lumină tulbure-ceţoasă zăcea pe pardoseala de lespezi albe a salonaşului de rezervă. Rebreanu, p. s. 117, cf. id. i. 394. Castelanii au coborlt de mult sub pardoseala catedralelor. Galaction, a. 111. Pardoseala este de marmoră albă. Camil Petrescu, t. ii, 173. Copiii aduceau pe pardoseala clasei dlre de noroi.
 I. Botez, şc. 34. Pardoseala dinlăuntru era curată şi bine bătucită. Sadoveanu, a. l. 194, cf. id. o. xn, 110. în tustrul pardoselii de lespezi reci..Zărea o licărire.
137.1
PARDOSI
— 119 —
PARELIE
Arghezi, vers. 292. în sufrageria de jos, pardoseala e din cărămidă cernită. CXlinescu, s. 80. Paznica, bocănind cu tălpile cizmelor pe pardoseala de piatră a coridorului, ti răspunse morocănoasă, v. rom. martie 1954, 169. Pardoseala din pămlnt era humuită proaspăt. ib. februarie 1955, 238. Cit ţinea podul, pardoseala era căptuşită cu tot felul de cărţi şi reviste. Pas, z. i, 272. Pardoselile trebuie să îndeplinească şi anumite condiţii din punctul de vedere al izolării fonice... şi termice. ;ltr 2. Pardoseala [era] de ciment cu pigmenţi negri. Barbu, p. 261. Pardoseli de mozaic tn clmp de marmură. rl 1968, nr. 7 837, cf. chest. ii 196/20,72, alr ii/i h 237. ■v" F i g. Stive înalte de turlă şi pardoseli de turtă de-a lungul şi latul meselor de vînzare ... dădeau prăvăliilor izolate... aerul unei expoziţii de cărămizi poroase, uşoare. Arghezi, b. 66.
   2.   (Mold.) Apărătoare făcută din nuiele, din stuf, din ogrinji etc., care protejează împotriva vîntului sau a ploii; (regional) zahată, dos. Cf. h i 62, şez. ix, 156, chest. ii 196/220.
   3.   (Regional; în forma părdosală ; cu sens neprecizat, probabil) Căptuşeală (la haină) (Rastu-Băileşti). .tahresber. vii, 80. A venit ăstă-vară... Cu pistoale tn părdosală. ib.
   —    Pl.: pardoseli şi pardosele. — Şi: (rar; sg. refăcut după pl.) pardosea (bl i, 30, Iordan, l. r. a. 103), (învechit) părtăseălă, (regional) părdosâlă s. f.
   —  Pardosi + suf. -eală.
   PARDOSÎ vb. IV. T r a n z. (De obicei urmat de determinări, care arată materialul, introduse prin prep. „cu“) A acoperi sau a căptuşi cu pardoseală (1); p. e x t. a pava. Aceaslea toate rumânii le-au părtăsit cu mare cheltuială (a. 1660 — 1680). gcr i, 176/34. Mare foarte groapă făctnd şi cu lespezi pardosind-o şi pe deasupra bine tocmind-o, iar au dat apa peste acea groapă. C. Cantacuzino, cm i, 20. Pardosi toată biserica... cu marmură albă. anon. cantac., cm i, 108. [Biserica] o au zugrăvit şi o au pardosit cu lespezi de piatră (începutul sec. xvm). mag. ist. ii, 347/28. Intrarăm tnlr-o curte pardosită cu marmură (a. 1783). gcr ii, 130/8. Să pardosim ritul cu piatră. Calendariu Buda (1813), 57/11. [Uliţele] sînt pardosite cu lespezi de piatră mari. Golescu, î. 77, cf. drlu. Intrarăm într-o curte pardosită cu marmură albă. Gorjan, h. iv, 149/31. A pardosi un apartament cu parcheturi ecvale. Asachi, e. iii, 120/19. Sala era pardosită cu lespezi mormlntale. Negruzzi, s. iii, 376. O încăpere în octogon, pardosită cu cărămidă. Boli.iac, o. 286. Cea de-a doua [cameră], destinată pentru locuinţă, era pardosită (pavată) cu cărămizi spoite cu vipsea roşie. Filimon,
0. i, 265. Această sală pardosită ca lespezi... slujea... ca Ioc de adâstare. Odobescu, s. i, 127. Un pod ds aur pardosit ctt pietre scumpe. CrbanoX, o. 41. Bata era pardosită cu tot felul de marmură lustruită. Icpihhcv,
1. Ş8, cf. ddrf. Drumul era pardosit eu piatră de rlu. Aoîrbiceanu, a. 59. Curtea era strtmtă, pardosită cu piatră. Rebreanu, i. 124. Şt-au adus păgtntl piatră şlefuită şi au pardosit cu ea locul judecăţii. Klopştock, f. 184. Casa... era pardosită cu şcinduri albe de brad. CXlinescu, s. 348. Mult timp încă tropăiseră pe loc caii pe piaţa pardosită cu lemn. Demetrius, a. 212. Străbătură curtea cea mare, pardosită cu cărămidă. T. Popovici, se. 67. Peronul larg, pardosit cu plăci galbene, id. s. 30. Drumu ţi l-aş pardosi. Hodoş, p. p. 59. în mijlocul unei cămări boltite şi pardosită cu lespezi de piatră, se afla o mtrţoagă de cal. Popescu, b. iv, 44. Tot oraşu era pardosit cu piatră. Densusianu, ţ. h. 180. De-aş şti, badeo, că-i veni Drumul fi l-aş pardosi. FOLC. TRANSILV. II, 38, cf. FOLC. MOLD. I, 499. O F i g. Luna... pardosea cerdacul cu un mozaic fantastic de puncte albe. Anghel-Iosif, c. l. 18. E pardosită lumea cu lumină. Arghezi, v. 21. A ajuns şi acolo vtrtejul ploii... Toată împrejurimea a fost pardosită ca-n pînză cenuşie de sită. Sadoveanu, o. xiii, 863. Ferindu-se de muşcăturile urzicilor nalte care luaseră tn stăpînire aleile, ieşi tn ograda pardosită cu troscot. id. ib. xiv, 81. Apele stnt limpezi şi scăzute, iar fundul
lor pardosit cu mii de peşti. Bogza, c. o. 303. Potecuţă prin pădure Pardosită cu alune. şez. i, 71. El cu Miu că-mi pleca, P-o potecuţă strimtă şi boltită Cu alune pardosită, mat. folk. 159, cf. Vasiliu, c. 97. + P. g e n e r. (Rar) A acoperi; a căptuşi. Avea opt ori zece cuşti cu grijă pardosite cu verdeaţă. Sadoveanu, o. vi, 170. Pe dădacă n-o zăriseră... ieşind pe poarta pardosită cu fier. id. ib. x, 334.
 —     Prez. ind. : pardosesc. — Şi: (învechit) părtăsi vb. IV.
 —  Etimologia necunoscută.
 PARDOSÎRE s. f. Acţiunea de a pardosi. Cf. drlu. Pardosirea uliţilor cu petri, rădicarea şcoalelor (a. 1827). bv iii, 552, cf. Polizu, ddbf, Babcianu, Alexi, w., dl, dm.
 —  Pl. : pardosiri.
 —  V. pardosi.
 PARDOSÎT, -A adj. Care are pardoseală (1), cu pardoseală. Uliţile stnt largi, drepte, bine pardosite. ist. am. 22r/13, cf. 4T/18, drlu, lb. Automobilele circulă numai pe străzile pardosite. Pribeagul, p. r. 24.
 —  Pl. : pardosiţi, -te.
 —  V. pardosi.
 PARDOSITdR s. m. Meseriaş care execută pardoseli (1). Cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u. Pardositorii răşinăreni sînt foarte preţuiţi. PXcalX, m. r. 315.
 —  Pl. : pardositori.
 —  Pardosi 4- suf. -tor.
 PARDOSITIÎRĂ s. f. (învechit) Pardoseală (1). Budai-Deleanu, lex.
 —  Pl. : pardosituri.
 —  Pardosi + suf. -tură.
 PÂRDOŢ s. m. v. pardos *.
 PÂRDXJŢ s. m. v. pardos *.
 PARE vb. III v. părea *.
 PAREASIMI s. f. pl. v. părcsimi.
 PAREATcA 1 s. f. (învechit şi regional) 1. Birocratism ; tipic; rutină. Prin pareatcă, căciulire, Guvernul. .. La director m-a urcat. ap. tdrg, cf. Scrib an, d.
 2. Epitet dat unui om birocrat, tipicar sau, p. e x t., unei persoane ca obiceiuri şi ca concepţii Învechite, demodate. [îmi zic] că-s pareatcă fără lua. ap. toko, cf. ŞXimxanu, x>. v. O partatci de slujbaş. Scrib an, s. Cu tinerii de azi mă pot socoti fl eu * pareatci. Com. din Piatha-Nsamţ. Ştie multe, ci-t pareatci. Couan, au
 —  Pl.: paretce.
 —  Din ru'«. nopaflEa (gen. al Ini nepxdoic).
 PAREATCA2 s.f. (învechit şi regional) Clrpă, zdreanţă. Cf. ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u.
 —  Pl.: paretce.
 —  Etimologia necunoscută.
 PARECHÎRNIŢA s. f. v. paracherniţă.
 PAREGGRIC s.n. (Neobişnuit) Mîngîiere (1), consolare. Numai asta i-e leacul... încolo, degeaba orice şi oricîte paregorice! Caragiale, o. v, 185.
 —  Pl. : paregorice.
 —  Cf. p a r e g o r i e.
 PAREGORÎE s. f. v. parigorie.
 PARÎLIC, -A adj. v. parhelic.
 PARELÎE s. f. v. parhelic.
1387
PAREMIARIU
— :120 —
>PARETISI
  PAREMIARIU s. n. v. parimiar.
 PARfiMIC s. n. v. parimic.
 PAREMÎE s. f. v. pariinie.
 PAREMIOLOG s. m. Specialist In paremiologie. Cf.
 CADE, DL, DM.
 —  Pronunţat: -mi-o-. — Pl. : paremiologi.
 —  Din fr. par£miologue.
 PAREMIOLOGIC, -A adj. Care ţine de proverbe sau de studiul lor, privitor la proverbe sau la studiul lor. Cf. cade, dl, dm. S-a repetai de nenumărate ori valoarea de antologie paremiologică a operei humuleş-teanului. Varlaam-Sadoveanu, 282.
 —  Pronunţat: -mi-o-, — Pl. : paremiologici, -ce.
 —  Din fr. paremiologique.
 PAREMIOLOGIE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul şi culegerea proverbelor; (cu sens colectiv) totalitatea proverbelor dintr-o limbă. Cf. cade, Scriban, d.,dl, dm. Printre cei care s-au ocupat tn (ara noastră de paremiologie se numără G. Dem. Teodorescu, Arlur Gorovei, Tudor Pamfile, I. Zanne ş.a. der.
 —  Pronunţat: -mi-o-,
 —  Din fr. paremiologie.
 PARENCHÎM s. n. 1. (Bot.) Ţesut vegetal fundamental, moale şi bogat în spaţii intercelulare. In beşicuţăle de la parenhima, adică la suptstare din lonlru. Amfilohie, g. f. 241v/5. în (ţesetura) parenşimul foilor se insinuie cinips. Isis (1862), 182. Fiind fragede şi verzişoare au primit numele de parenhimă. Caiet, 74T/3, cf. 68r/7. Substanţa cea verde care împle găurile acestei site se numeşte parenhimul (parenchgme) foilor. Barasch, i. n. 125/14, cf. id. b. 5, 17. Sistemul lor legumentar..., împreună cu parenchimul cortical, constituiesc scoarţa sau coaja caracteristică la aceste plante. Grecescu, fl. 5, cf. dm. Parenchim de absorbţie, parenchim de asimilaţie. der.
 2. (Anat.) Ţesut spongios, vascularizat, specific organelor glandulare. Cf. Bianu, d. s. Ficatul... prezintă attt la suprafaţă cit şi in profunzimea paren-chimului citeva abcese de mărime variabilă. Babeş, o. a. i, 363, cf. dm.
 —  Pl. :  parenchime. — Şi:      (rar) parenchimă
 (Scriban, d.) s. f., (învechit) parenhim s. n., parenhimă s. f., parenşim s. n.
 —  Din it. parenehlma, fr. parenchgme.
 PARENCHIMATIC, -A adj. (Rar) Parenchimatos. Cf. LTR 2.                                          -
 ■!— Pl. : parenchimatic i, -ce.,
 —  De la p.arcnchlmatos.
 PARENCHIMATOS, -oASĂ adj. Care se referă la parenchim, care aparţine parenchimului, specific, caracteristic parenchimului; (rar) parenchimatic, (învechit) parenchimic. Ţesut parenchimatos. ltr 2.
 —  Pl. : parenchimatoşi, -oase.
 —  Din fr. parenchymatcux.
 PARENCHÎmA s. f. v. parenchim.
 PARENCHÎMIC, -Ă adj. (învechit) Parenchimatos. Prelungiri parenchimice. Grecescu, fl. 5, cf. 184.
 —  PI. : parenchimici, -ce.
 —  Parenchim + suf. -ic.
 PARENETIC, -A adj. (Franţuzism) Moralizator (1). Cf. Barcianu, Alexi, w. Scrieri parenetice.Şăineanu,
 d. u., cf. Scriban, d.
 —  Pl. : parenetici, -ce.
 —  Din fr. par£n£tique.
 PARENÎZĂ s. f. (Franţuzism) Discurs moral; Îndemn la virtute; exortaţie. Cf. Gheţie, r. m., PNC, rom., Scriban, d., dn 2.
  —  Pl. : pareneze.
  —  Din fr. parénèse.
  PARENHÎM s. n. v. parenchim.
  PARENHÎMĂ s. f. v. parenchim.
  PARENŞÎM s. n. v. parenchim.
  PARENTALIA s. f. pl. v. parentalii.
  PARENTALII s. f. pl. Sărbătoare anuală la romani, pentru pomenirea morţilor. Cf. enc. rom., cade, dn2.
  —  Şi : parentali« s. f. pl. enc. rom.
  —  Din lat. parentalia, fr. parentalies.
  PARENTERAL, -A adj. (Despre modul de administrare a medicamentelor) Care se face pe altă cale decît prin tubul digestiv. Cf. dl, dm, der, dn 2.
  —  Pl. : parenterali, -e.
  —  Din fr. parentéral.
  PARENTÉS s. n. v. paranteză.
  PAREIVTÉSA s. f. v. paranteză.
  PARENTÉZ s. n. v. paranteză.
  PARENTÉzA s. f. v. paranteză.
  PARÉNTHESIS s. n. v. paranteză.
  PARENTÎS s. n. v. paranteză.
  PARÉP s. m. v. parip.
  PARÉSIME s. f. pl. v. păresimi.
  PARÉSIMI s. f. pl. v. păresimi.
  PARESIMIÉR s. n. v. păresimier.
  PARESTEZÎE s. f. Tulburare subicctivă de sensibilitate (furnicături, amorţeli, înţepături etc.), datorată unor afecţiuni la nivelul nervilor sau al sistemului nervos central. Cf. der, abc sXn., dn 2.
  —  Pl. : pareslezii.
  —  Din fr. paresthcsic.
  PAREŞ, -A adj. v, pariş.
  PARETCAR adj. (învechit şi regional) Tipicar; birocrat; Un vameş pareţeari. ap. tdrg, cf. Scriban, d.
  —  Pl. : parelcari.
  . — Pareateă *.+ suf. -ar.
  . PARÉTE1 s. m. (Prin vestul Transilv.) Blrnă. Facem... pareţ ciopliţ sau pareţ crepaţ. Teaha, c. n. 249.
  —  Pl. : păreţi.
  —  Par 1 + suf. -ele.
  PARÉTE 2 s. m. v. perete.
  PARÉTESIS s. n. v. paretisis.
  PARETIRISÎ vb. IV v. paratirlsi.
  PARÉTIS s. n. v. paretisis.
  PARÉTISA s. f. v. paretisis.
  PARETISÎ vb. IV. (învechit) 1. T r a n z. (Complementul indică funcţii, demnităţi) A părăsi, a renunţa la..., a lăsa. Kir Veniamin... in vremea oştirilor paretisise scaunul mitropolia (a.          1812).    GAldi,
  m. phan. 221. <0* R e f 1. Temtndu-mă că voi fi Întrebat şi pentru greşalele mele şi pentru ale turmei mele... paritisindu-mă de lucrul acesta mai presus de puterea
1426
PARETlSIRE
— 121 —
PARFÜM
mea, am dai locul lui Iacov cel puternic (a. 1811). bv in, 34. Se fie In viitorime domnii îmbrăcaţi cu această vrednicie pe viaţă, afară numai de tnttmplările prevăzute prin pomenitul osăbit act, au Insuş ii de bună voie paratisindu-se. ar (1829), 2151/45.
   2.    Intranz. A demisiona. Milropoliţi paralesiţi de bună voie (a. 1819). Găldi, m. phan. 221. Episcopul Gheorghie... a paretisit de la scaunul episcopiei (a. 1874). ap. TDRG.
   —     Prez. ind. : paretisesc. — Şi: paratcfi, paratlsi, paritisi vb. IV.
   —  Din ngr. jtapTjrtjcra (aor. al lui rrapaiTcS).
   l’AHKTISÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a (s e) paretisi şi rezultatul ei; demisie; abdicare. Schimbare de domn, urmată prin moarte, paratisire seau legiuită depunere din această vrednicie, ar (1829), 2162/17. Chrisovul domnului Michai Sturza, la pareti-sirea prea osfinţitului mitropolit... Veniamin Costachi (a. 1842). cat. man. i, 20.
   —  Şi: paratisire s. f.
   —  V. paretisi.
   PARJ&TISIS s. n. 1. (învechit; adesea în construcţii cu verbele „a face“, „a da“) Demisie (mai ales dintr-o Înaltă funcţie bisericească). De vom face paretisis călcăm porunca şi făgăduiala. Antim, p. xxvii, 9. Acest mitropolit lacov Insă au dat paretis. Canta, let. iii, 185/21. De bună voia sfinţiei sale au făcut par[etis]is şi au lăsat scaunul său iubitului său ucenic chir Grigore episcop (a. 1748). bv ii, 106. Şi aşa făclnd [mitropolitul] parelisă, şi-au luat zioa bună de la domn (sflrşitul sec. xvni). let. iii, 251/1. Ce obicei este clnd face mitropolitul sau episcopul paretisis. Gheorgachi, let. iii, 320/1. Am trimes presfinţiei tale şi cinstiţilor boieri, prin duhovnicul Silvestru, paretisis al meu de eparhia sfintei mitropolii (a. 1802). Uricariul, x, 122/23. Trebuia... să dea paretisis (înscris că de sineşi face depărtare de la scaunul mitropoliei). Zilot. cron. 74. Neprimindu-i-se paretisul, au luat iară asupra sa comanda, ar (1829), 472/20. Se zice că este întrebarea de a indatori pe Don Miguel de a face parelesis şi de a-i orlndui o pensie, ib. (1830), 182/36. Să poci da paretisis din huznetul tn care mă aflu. pr. dram. 171, cf. Alexi, w., ŞXineanu, d. u. El spuse că dacă nu mai este ascultai, işi va iscăli pe loc paretisul, demisia din scaunul metropolitan. Camil Petrescu, o. ii, 326, cf. l. rom. 1959, nr. 3, 96.
   2.    (învechit, rar) încetare, oprire, suspendare (a unei activităţi, funcţionări etc.). De la 1823 septembrie 13,
i  s-au dat voie a deşchide el fabrică , şi plnă la 18.24, iulie 30, clnd el prin jalbă către măriia ta. au cerul paretisis de fabrică (a. 1824). doc. ec. 339,
   —     Şi: paretis s. n., paretlsă s. f., paretesis, paritis (cat. man. i, 337) s. n.
   —  Din ngr. napaitrisiţ.
   PARfizĂ s. f. Lipsă de activitate a unui organ; p. e x t. paralizie uşoară, incompletă, care permite mişcări de amplitudine redusă şi cu forţă diminuată ; p. g e n e r. paralizie. Cf. Alexi, w. Acest iepure moare... după ce prezentase cu trei zile mai înainte o temperatură scăzută plnă la 36° şi pareză generală. Babeş, o. a. i, 224, cf. Iordan, l. r. a. 37. Sindrom caracterizat prin pareza facială, turburări de vorbire şi deglutiţie. Parhon, b. 83, cf. scl 1960, 252. Pareză, deficit 'motor parţial avlnd aceeaşi cauză şi localizare ca şi paralizia, abc sXn.
   —  PI. : pareze.
   —  Din germ. Parese.
   PAREZÎE s. f. Paralizie uşoară, incompletă. V. pareză. Cf. Bianu, d. s. Dacă numai mişcările lipsesc, iar sensibilitatea există, atunci se zice parezie. enc. vet. 76, cf. scl 1960, 252.
   —  PI. : parezii.
   —  Din fr. parale.
   PARFANAR s. m. (Regional) Vagabond (Larga-laşi). alr ii 2 885/520. Ce parfanari o fi aista? ib.
   —  PI. : parfanari.
   —  Etimologia necunoscută.
   PARFfi s. n. îngheţată (de ciocolată) preparată cu frişcă bătută. Cf. l. rom. 1959, nr. 5, 21, dm, dn 2.
   —    Scris şi: (după fr.) parfait. — PI. : parfeuri. — Şi: parîeu s. m. dm, dn 2.
   —  Din fr. parfait.
   PARFfiU s. n. v. parfe.
   PAhFIE s. f. 1. (Prin Olt.) Nărav (2), cusur. Are parfia de-a ascunde, cv 1951, nr. 5, 26.
   2.   (Prin Munt.) Cauză, pricină. Cf. i. cr. viii, 344. Din parfia lui s-a îmbolnăvit, l. rom. 1961, nr. 1, 24. Din parfia asta să nu duci grijă. ib.
   —  Etimologia necunoscută.
   PARFtfM s. n. 1. Miros plăcut şi de obicei pătrunzător (emanat mai ales de flori); mireasmă (1). Numele lău va fi ca un parfum desfătat. Pleşoianu, t. iii, 59/10. Ctntaţi, flori, bucuria şi... vă exalaţi profumul. Heliade, o. i, 359, cf. I. Golescu, c. Luă buchetul fără profum, U contemplă un moment, cr (1848), 125/56. Suflarea la e dulce ca profumul florilor, rom. lit. 4032/24, cf. 331’/36. Micşunelele ne îmbălsămau cu dulcele lor parfum. Negruzzi, s. i, 223. Un parfum agreabil s-a exalat din sarcofagiu. Bolliac, o. 274. Parfumul îmbătător al florilor se înălţa tn văzduh. Alecsandri, o. p. 86, cf. id. p. i, 120. Dulcele parfum al florilor şi al rlului intră In cameră. Bolintineanu, o. 317, cf. 315. In aer e parfum de roze. Macedonski, o. i, 63. în parfumul brazilor, se amestecau mirosuri de mincări. Rebreanu, i. 417, cf. id. r. i, 248. Vtntul ducea mai departe parfumul iasomiei. Bassarabescu, v. 139. Parfumul rozelor... Te cheamă pe line. Bacovia,
o. 111. Petunii grele de parfum. Topîrceanu, p. o. 136. Oraşul era învineţii de o noapte de primăvară cu parfum de liliac. Teodoreanu, m. u. 47. Aspiră parfumul otrăvii al crinilor. Sadoveanu, o. i, 671. Straiul lui de mătasă verde risipea un uşurel parfum, id. ib. xi, 69. Amintirea trcculului cade peste ei şi-i copleşeşte cu parfumul florilor din preajmă. Vianu, a. p. 43. Felix ti sorbea parfumul părului ei risipit sub chiar obrajii lui. CXlinescu, e. o. i, 156. Parfumul renumitei esenţe a trandafirilor de pe clmpiile Bulgariei. Scînteia, 1953, nr. 2 733. Narcisele miroseau suav, şi, peste mireasma lor..., veneau par fumurile umede, grele de pămtnt,... ale pădurii. Demetrius, a. 133. Din văi se ridica adtncul parfum al fragilor. Isac, o. 214. Primesc aceşti oameni In dar Ghiveciuri cu flori şi iarbă cu parfum tineresc. s mai 1960, 71. Ai tu grijă să nu mă ameţească parfumul grădinilor, v. rom. august 1962, 24. <0> F i g. Parfumul ieflior al linguşirilor. Maiorescu, cr. i, 252. Adio fericire cu fragede profume, Ce coşi in plnza vieţii strălucitoare flori! Macedonski, o. i, 246. Poetul beteag, se Urăşte din stih tn stih pe burtă şi oftează cu nasul In parfume pe care nu-i tn stare să le evoce. Arghezi, t. c. 31, cf. id. b. 153. Sălăşluia tn noi o altă lume, Nelogică, dac-o privim acum, O lume populată de imagini Fantastice, cu-ameţitor parfum. Labiş, p. 136. + Miros îmbietor, apetisant răsplndit de produsele comestibile; aromă. Acum să zic două vorbe astor piftii... Ce miros, ce parfum, ce arom! Alecsandri, t. 394. Din amtndouă colţurile vine profumul de mititei. Caragiale, o. i, 280. Visul fantastic al povestirii începe să se (easâ In acea atmosferă saturată de parfumul băuturilor piperate cu mirodenii. Vianu, a. p. 359. + (Rar) Miros (2), emanaţie. Vibrau setntei de vis... noian de negru, Carbonizat, amorul fumega — Parfum de pene arse. Bacovia, o. 25.
   2.   Substanţă aromatică; spec. produs (lichid) cu miros plăcut obţinut prin amestecarea unor substanţe odorante naturale (de origine vegetală, mai rar animală) sau sintetice; p. e x t. produsul împreună cu ambalajul lui; (mai ales la pl.) feluri, sorturi din
1435
PARFUMA
— 122 —
PARFUMAT
 astfel de produse. Un chimist... scoate... un parfum, carele cu plăcerea sa ar întrece toate mirezmele aflate ptnă acum. ar (1829), 1761/37. O sticlă sau dozis cu parfumuri. fl (1838), 104/19, cf. Stamati, d. Pe metalice tripede ard parfumuri arăpeşti. Macedonski,
 o.   i, 104. în odaia lui se vedeau mai multe cutioare şi sticle de parfum dectt cărţi. VlahuţX, o. a. i, 192. Sărutai cu o prefăcută evlavie această dreaptă care, dacă nu mirosea tocmai a smirnă şi a tămiie, apoi mirosea, cel puţin, a un parfum obişnuit pe vremuri. Hogaş, dr. i, 13, cf. Nica, l. vam. Lucrurile ei scăldate in panglici şi parfumuri. Bassarabescu, v. 138. Toarnă pe covoare parfume tari. Adu roze pe tine să le pun. Bacovia, o. 39. Ce crezi că eu nu ştiu cu ce plăteşti dumneata ciorapii, pantofii şi parfumurile dumitale ? Galaction, o. a. i, 101. Femeia se feri şi scăpă o batistă mototolită şi mirosind puternic a parfum prost.
 G.   Petrescu, î. i, 24. Un miros pătrunzător de parfum ieftin o neliniştea. BrXescu, o. a. i, 7. Parfumuri şi articole de toaletă, nom. prof. 58. Miroase a parfum etnd trece. Sebastian, t. 206. Se vinde numai pudră şi parfum. Vlasiu, d. 14. Un minuscul flacon cu parfume suave. Arghezi, în scl 1969, 135. Miroase a parfum de lavandă fină. Călinescu, s. 94. Pe mese. .. parfumuri, pieptănaşe, pile. v. rom. ianuarie 1954, 9. Fabrică de parfumuri sintetice, der. Sintem tocmai din Berdun Undi-i fabrica di parfum, folc. mold. ii, 49.
   3.  F i g. Notă specifică, atmosferă caracteristică.
 A candelei lumină Se-nalţă, se coboară... Şi un pro fum de viaţă dintr-tnsa se exală. Heliade, o. i, 214. Cea de a doua [melodie]... este suspinul de durere al românului, este profumul de amor şi melancolie ce esală inima banditului înamorat. Filimon, o. ii, 349. Substantivul „frăgezime“ aplicat în sfera ideală îşi aduce cu sine tot parfumul meseriei, de la care este împrumutai. Maiorescu, cr. i, 193. A ştiut mai bine decit oricare să împrospăteze cu o nouă dulceaţă şi cu un mai viu profum limba tmbătrînilă a lui Ronsard. Odobescu, s.
 iii, 83. Despre ce parfum de loc şi de vreme se degajează din această lucrare, voi avea plăcerea să mai stau de vorbă cu d-ta. Caragiale, o. vii, 172, cf. 92. Bag de seamă că de la o vreme dimineţile încep să aibă un parfum de tristeţă misterioasă. VlahuţX, o. a. i, 231. Parfumul poeziei lui Macedonski se va păstra inalterabil, multă vreme. Galaction, a. 253. Străine privelişti fugare! Voi nu ştiţi că-n inimă port O dulce mireasmă de floare, Parfumul trecutului mort. Topîrceanu, b. 63. Fără a exagera, am căutat deci să redăm anumite pasagii cu întorsăturile si parfumul graiului moldav, s iulie
 1960, 53.
      (Bot.; regional) Petunie (Petunia hj/brida). Borza, d. 126.
   —     PI.; parfumuri ţi (rar) ptu-fume. — ŞI: (Învechit) ftottm s. n.
   —   Din fr. parfum. — Profum < it. profamo.
   PAHFTImA vb. 1.1. T r a n z. A umple, a impregna
 cu nn miros plăcut (ţi pătrunzător); a înmiresma, a miresma (1), a îmbălsăma. Dezvoalte-se-orice floare, resfire-se mirosul, S-adoarne, să profume talamul tău de nuntă. Heliade, o. i, 359, cf. Pontbriant, d., Barcianu, v., Costinescd, ddrf. Parfumează-vă tot mai tare parfumul îmbătător al florilor de tei. PeticX,
 o.   267. Un sfîrşit de toamnă încălzită de ultimele raze, parfumată de ultimele flori. BrXescu, o. a. i, 77. Ierburile erau înflorite şi parfumau aerul cald. Sadoveanu,
 e.   119. O F 1 g. Vorbele-i erau parfumate de înţelepciune şi de politeţă. Galaction, o. a. ii, 241.
   2.    R e f 1. şi t r a n z. A (se) stropi cu parfum (2), a(-şi) da cu parfum. Acum faţa netedă Vă profu-mdţi, giunele, Şi-ncingeţi negre coamele Cu nouă floricele. Asachi, s. l. i, 151. Cel întăi lucru a unui călător după ce ajunge tn colonia Agripina este să viziteze fabrica lui Jean Mărie Farlna, care are privilegiul a parfuma cu apa lui ambele emisfere, Negruzzi, s. i, 325, cf. Costinescu, ŞXineanu, d. u. Mă parfumasem din nou. Camil Petrescu, p. 11. Unde ai învăţat, dlavole, să le parfumezi aşa? Teodoreanu, m. ii, 58. I
 l-am privit cum se bărbieresc şi se parfumează. Sadoveanu, o. vi, 458. <> (Glumeţ) S-a dus la ea parfumat cu usturoi. Preda, d. 28. + (învechit) A (se) înmiresma cu anumite plante plăcut mirositoare. Parfumîndu-se cu plante aromatice, mn (1836), 26/5. Era un fel de iarbă aromatică ce creşte tn India şi cu care îşi profuma totdauna vestmintele şi mobilele. cr (1848), 12V48.
   3,   T r a n z. (Rar) A aromatiza. Ceai fierbinte, simplu ori amestecat cu lapte, parfumat cu cuişoare.
I. Botez, b. i, 12.
   —    Prez. ind. : parfumez. — Şi: (învechit) profumă (prez. ind. pers. 3 şi: profiimă) vb. 1.
   — Din fr. parîumer. — Profuma < it. proîumare.
   PARFUMÄR s. m. (Neobişnuit) Parfümier. Un trandafir spunea : Sînt minunea universului. Oare un parfumar va avea curajul să mă facă să sufăr? alas 22 iii 1931, 4/4.
   — Parfum -f suf. -ar.
   PARFUMÄRE s. f. Acţiunea de a (se) parfum a. Cf. Pontbriant, d., ddrf, dm, dn 2, ltr 2. Parfumul... se utilizează ca atare sau pentru parfumarea diferitelor produse cosmetice, der iii, 665.
   — PI. : parfumări. — Şi: (învechit) profumârc s. f.
DDRF.
   — V. parfuma.
   PARFUMAŞI s. m. pl. (Bot.; regional) Pejmă (1 a) (Amberboa moscliata). Borza, d. 43.
   — Parfum + suf. -aş.
   PARFUMAT, -A adj. Care miroase frumos; care i'ăspîndeşte parfum (1); care este impregnat cu parfum (1, 2); Înmiresmat, miresmat, îmbălsămat, (învechit) parfumator (1), (învechit, rar) miresmător, mirosnic. Această cameră alît de albă şi attt de profumată. cr (1848), 122/75. Pe malurile fragede Creşteau flori parfumate. Bolintineanu, o. 121. Aerul răcoros şi parfumat ne îmbătase. id. ib. 359, cf. 459. Dispărea iar în parfumatul ei. ietac. Eminescu, n. 59. Mina aceasta care m-atinge e caldă, moale şi parfumată. Delavrancea, t. 71, cf. id. s. 76, 140. Mai sînt încă. roze... Şi tot parfumate şi ele. Macedonski, o. i, 195. Florile-s aşa de parfumate! VlahuţX, o. a. 85. Era o căldură dulce şi parfumată, id. o. a. i, 192. O umbră rătăcită Peste-o seară parfumată. PeticX, o. 35. [Fluturele] aşezindu-se tn potirul parfumat, alb ca zăpada... îşi destinse aripele puţin, să se odihnească. Gîrleanu, n. 227. Prin fereastra deschisă, venea o adiere parfumaţi, dt toamnă. Bamakabescv, v. 16. Pirul sta In befe drepte, ntUdt, tut** eu pomadă parfumată, id. ib.
75,  cf. 139. Clar dt neapte parfumai. Bacovia, o. 01. Ploaia parfumată a prlm&vtrii. Klopştock, f. 307. Iţi stropite eu apă parfumată pirul. Sadovxaku, 6. xi, 425, cf. vn, 19. Părul ţl-l pieptănate de două ori ptnă alunei ţl-l unsese cu brlllantlnă parfumată. Bamb, t. 173, cf. 337. (în contexte figurate) Copacii somnoroşi ne cheamă, S-acopere iubirea noăstră Sub parfumata lor maramă. VlahuţX, o. a. i, 75. Mintă, cu părul parfumat şi creţ, Povestea nu. ştiu ce florilor. Isanos, ţ. l. 7. <0> F i g. Auzi... o rugăciune uşoară, pare că parfumată, fantastică. Eminescu, n. 46. Primăvară... O pictură parfumată cu vibrări de violet. Bacovia, o. 54. Tu citeşti nazalizînd O poemă decadentă, cadaveric parfumată, id. ib. 58. Era o atmosferă parfumată, o atmosferă de idei înalte, frumos spuse. Sadoveanu, e. 102. (Despre produse comestibile) Aromat (şi plăcut la gust). O minune de cafe, plăcută, parfumată, rom. lit. 172/27. Grangurul... abia expus la dogoreala jaraticului ... se preface lntr-o sărmăluţă de grăsime profumată. Odobescu, s. iii, 33. De o dulceaţă parfumată, necunoscută altor fructe, cireşele de la Ptngăraţi alcătuiau... deliciul rar al ospeţelor boiereşti de la oraş. Hogaş, dr. ii, 37.
   —    Pl,: parfumaţi, -te. — Şi: (învechit) profumâf,-ă adj.
   — V. parfuma.
1440
PABFUMATOR
— 123 —
PARIA 3
 PAHFUMAT<5r, -OARE adj., s. n. 1. Adj. (învechit) Parfumat. Flori aromatice care împle aerul cu odorile lor profumătoare. descr. ape, 31/21. Aerul recoros şi profum&toriu ne tmbătase. rom. lit. 3771/13. O F i g. Să nu uităm pe Grandea, care, după frumosul său buchet de „Miozotis“, ne-a dat, chiar acum trei sau patru ani, un alt buchet, tot attt de profumător prin tipărirea unei mici broşuri, intitulată „Poezii noi“. Macedonski, o. iv, 18.
 2. S. n. Aparat special cu ajutorul căruia se face odorizarea gazelor combustibile. Cf. ltr 2.
 —     PI.: parfumatori,-oare. — Şi: (1) profuinător,-oâre, profumătoriu, -oăre adj.
 —  Parfuma 4- suf. -tor.
 PARFUMĂRÎE s. f. v. parîumerie.
 PARFUMERÎE s. f. 1. (La pl.) Nume generic sub care slnt incluse parfumuri (2), articole de toaletă, cosmetice etc. Magazia lui sinior Toea de unde se revarsă ape, lapte, părfumării şi cosmetice făcătoare de metamorfoze, cr (1848), 121/9. Iată că aceste plante n-au trebuinţă de mosc şi de alte parfumerii ca să placă. Isis (1859), 23/2. Să le cumpere veştminte noi, diamante şi părfumării. Filimon, o. i, 217, cf. Barcianu, v., cade. De la Lipsea... aduc stofe fine, museline ..., parfumerii. Oţetea, t. v. 45.
 2.    Arta, meşteşugul de a prepara, de a fabrica parfumuri (2); industria parfumurilor. Cf. Şăineanu, d. u., cade. Clnd parfumurile... se prepară din substanţe chimice, parfumeria se numeşte de sinteză şi funcţionează, de cele mai multe ori, ca anexă a altor industrii chimice, ltr2. Interesant la acest animal este prezenţa unei glande pe abdomen, care produce o substanţă mirositoare numită mosc, întrebuinţată tn parfumerie. Zoologia, 183. + Meseria de parfumicr. Cf. Şăineanu,
 d. u.
 3.    (Rar) Fabrică de parfumuri (2), de articole de toaletă, de cosmetice etc. Cf. Pontbriant, d., Şăineanu, d. u.
 4.    Magazin in care se vlnd parfumuri (2), articole de toaletă, cosmetice etc. Cf. Pontbriant, d., ddrf, Alexi, w., Şăineanu, d. u. îl jena... staţionarea îndelungă la vitrinele par fumer iilor, modistelor şi pantofăriilor. C. Petrescu, î. ii, 213.
 —  Pl. : parfumerii. — Şi: (învechit) parfumărfe s. f.
 —  Din fr. parfumerie.
 PARFUMlfiR s. m. Persoană care fabrică sau vinde parfumuri (2) sau produse de parfumerie (2); (fran-ţuzism, rar) parfumor, (neobişnuit) parfumar. Cf.
 l. rom. 1961, nr. 3, 235.
 —  Pronunţat : -mi-tr. — Pl.: parfumieri.
 —  De la parfum.
 PARFUM 6R *. m. (Franţuzlsm, rar) Parfumier. Cf. Şăineanu, d. u., cadb, Sckwan, d.
 —  Pl.: parfumori.
 —  Din fr. parfumeur.
 PARGÂMEN s. n. v. pergament.
 PARGAMÎNT s. n. v. pergament.
 PARGAMÎNĂ s. f. v. pergament.
 PARGAMÎT, -Â adj. v. pergamut.
 PARCAMtÎT, -Ă adj. v. pergamut.
 PARHAiŢĂ s. f. v. prahaiţă.
 PĂRHAL s. m. (Prin Mold.) 1. Om plin. de rlie; rlios. Cf. conv. lit. xv, 205, tdrg.
 2. (Regional) Rlie. Com. din Straja-Rădăuţi.
 3.    Epitet depreciativ pentru evrei. Cf. dr. i, 338, ii, 650, cade, Scriban, d., com. din Straja-Rădăuţi.
 —  Pl.: parhali. — Şi: pârhar s. m. Scriban, d.
 —  Cf. p a r h ă.
   pArhar s. m. v. parhal.
   PÂRHĂ s. f. (Prin Mold.) 1. Rîie. Cf. dr. i, 338,
ii,   650.
   2. Epitet depreciativ pentru evrei. Cf. dr. i, 338, n, 650. + (Regional) Epitet pentru un om murdar şi plin de bube (Părhăuţi-Suceava). Lexic reg. ii, 126.
   —  Din ucr. napx.
   PARHÎXIC, -Ă adj. Care ţine de parhelie, referitor la parhelie. Cerc parelic. lm, cf. dn 2.
   —  Pl. : parhelici, -ce. — Şi: (învechit) parilic, -ă adj.
   —  Din fr. parhilique.
   PARHELÎE s. f. Fenomen optic care constă în apariţia în jurul soarelui a unor pete luminoase, rotunde, adesea colorate; (învechit, rar) sorior. Parhelii... adecă InmuUiţii sori. Şincai, înv. 89. Parelii şi parseli-nele ori soriorii şi lunioarele. Genilie, g. 111/23. Parelii sau soriorii... cari se produc de refrlngerea razelor solarie prin neşte nori ce stau din contra soarelui. Fontanin, c. 25/6, cf. lm, cade, ltr2, dn2. .
   —    Accentuat şi: p_arh6lie. — Pl.: parhelii. — Şi: (învechit) parelie s. f.
   —  Din fr. parhfilic.
   PARHÎÎT s. n. v. barhet.
   PARHÎTJ s. m. (Regional) Spahiu (Beleţi Negreşti-Piteşti). Cf. Rădulescu-Codin, î. 94. D-alei voi ostaşilor Si mai mari parhiilor, Faceţi bine, m-ascultaţi. id ib.', cf. 127.
   —  Pl. : parhii.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. spahiu.
   PARÎ s. n. v. pariu.
   pAria1 s. m. invar. 1. (în India; în concepţia brahmanilor) Persoană care se află în afara castelor şi care este lipsită de orice drepturi; p. e x t. clasa socială din care face parte o astfel de persoană. Paria este o nelegiuită tagmă la India. Leon Asachi, b. 95/27, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, DN 2, DER.
   2.   F i g. Persoană dispreţuită, urgisită,căreia nu i se recunoaşte nici un drept; p. e x t. colectivitate dispreţuită, urgisită. Aici toate popoarele sînt libere, cu drepturi politice egale şi nici unul nu e „paria“, ca noi. Codru-Drăouşanu, c. 215. Confesiunea religioasă a omului era condiţiune indispensabilă de a se bucura cineva de drepturi politice... sau din contra ca să fie considerat şi tractat numai ca sclav, ca pariah al societăţii. Bajwţiu, p. a. i, 228. Românul ce din seeutt, prtn intrige duşmane, A fost menit de „paria" tn ist pămtnt frumos. Mukbşanu, v. 68/17. Eu voi trece nepăsător prin această viafă, ca un exilat, ca un paria. Eminmcu.n. 114. Urgisit de cer ţi oameni... Am fost paria-n mijlocul ţării mele. Macsdonski, o. t, 11. Paria al lamii strivit şi-ades flimtnd. Mille, v. p. 37. Chilon Ckilonides este desigur un intelectual, este un paria persecutat. Ibrăileanu, sp. cr. 143. Nu era oare... o întorsătură providenţială împrietenirea mea cu nababul acestui cartier de paria? Galaction, o. a. i, 161. Gospodin trecuse, prin mahalaua cu nume ruşinos, neînţeles şî singur, un paria bun să coasă papuci. G. M. Zamfibescu, sf. m. n. ii, 237. Trăia, ca un paria, afară din sat. Voiculescu, p. i, 106. între bărbaţii aceştia care treceau in haine de vilegiatură, ... Ladima se simţea un fel de paria. Camil Petrescu, n. 85.
   —    Pronunţat: -ri-a. — Şi: (Învechit) pariăh, pariât (Pontbriant, d.) s. m. invar.
   —  Din fr. paria.
   PARlA2 vb. I. Intranz. 1. A stabili (adesea formal) o convenţie prin care fiecare dintre persoanele care susţin lucruri contrare se obligă să plătească o sumă sau o compensaţie de altă natură celui care va avea dreptate; a face prinsoare, a pune rămăşag. Cf. lm, Barcianu, Alexi, w. Puneţt-l d-voastră să
1461
PARfAH
— 124 —
PARIGORIE
treacă pe jos peste Marea Medilerană şi eu pariez că n-are să-şi ude nici măcar tălpile ciobolelor. Hogaş, dr. n, 123. Uite, Comşa, pariez că o să găsim un foc la „Casă neamţului“. C. Petrescu, î. ii, 3. Eu pariez cu tine că numai după cum pronunţă bancherul „dau“, „dau carte“ sau „carte dau“, că altfel n-are cum, eu ştiu la sigur ce puncte are. Brăescu, o. a. i, 75. îi recomandă să parieze cu negustorii din Novgorod că tn lacul Ilmen există peşti cu pene de aur: il i, 100. O T r a n z. Acum nu mai pariem nimic. Să aşteptăm să vedem ce se tntimplă. Camil Petrescu, t. iii, 67. + A lua parte la o întrecere cu obligaţia de a plăti o sumă sau de a da o altă compensaţie celui care va cîştiga. Pariau care putea bea mai mult. Agîrbiceanu, a. 281.
   2. A participa la anumite jocuri (de noroc), în special la curse' de .cai, angajlnd sume de bani. Mergem împreună la curse. O să ne amuzăm admirabil. Te Învăţ să pariezi. C. Petrescu, c. v. 375. N-am pariat cum paria Abramovici... urmlnd pronosticul presei de sport, ci la noroc, pe Norma pentru că era şargă. BrXescu, a. 243. <£> T r a n z. (Complementul indică valoarea bănească angajată) Du-te colo, lingă masă şi pariază surpe mari... Eu le-oi ţinea... in glumă. Alecsandri, t. 785.
   —  Pronunţat: -ri-a. — Prez. ind.: pariez.
   —  Din fr. parier.
   PARlAH s. m. invar. v. paria 1.
   PARIAT s. m. invar. v. paria1.
   PARÎC subst. (Rusism învechit) Perucă. Cf. scl
1958, 236.
   —  Pl. :?
   —  Din rus. uopiiK.
   PĂRIcA adv. v. parcă 1.
   PARICÎD, -Ă subst., adj. 1. S. n. Ucidere a părinţilor; crima de a-şi omorî părinţii; (rar) patricld (2), (învechit, rar) paricidere. Zeid va ruşi miinite sale d-acest mare parucid. Heliade, o. i, 441, cf. Pontbriant, d. Paricidul şi hoţia. . . Trec pe rind prin al meu cuget ca un fulger arzător. Macedonski, o. i, 279, cf. Şăineanu, d. u. Oedip. . . torturat de gindal paricidului, v. rom. februarie 1963, 164.
   2.   S. m. şi f. Persoană care şi-a ucis părinţii. Joe şi el tnsuşi este paricid, gtn (1836), 691/31. Paricidul... scrtşhind după el purcede. Asaciii, s. l. i, 205, cf. Negulici, Stamati, d., Aristia, plut:, Pontbriant, d. Paricidul încremenit apare De spaima ce-l cuprinde. Alecsandri, Poezii, 303. Paricizi îndemnaţi la crimă de însăşi mama lor■ id., ap. Ghica, s. 75, cf. ddrf, ŞXineanu, d. u., jn 1 955, 1 159.
   3.   Adj. Care şi-a ucis părinţii; care se referă la uciderea părinţilor. Cu un fier sfint eu armal-am braţul lui cel parucid. Heliade, o. i, 433, cf. Şăineanu, d. u.
   —  Pl. : paricizi, -de. — Şi:    (învechit) paricidiu
(Scriban, d.) s. n., parucid, -ă subst-, adj.
   —    Din fr. parricidc. — Parucid: prin apropiere de ucide.
   PARICÎDERE s. f. (învechit, rar) Paricid (1). Cf. Stamati, d., Aristia, plut.
   —  Pl. : paricideri. — Şi: parucidere s. f. Stamati, d.
   —  Contaminare între paricid şi ucidere.
   PARICÎDIU s. n. v. paricid.
   PARICOP1TĂT s. n. (La pl.) Ordin de mamifere erbivore mari, terestre, cu piciorul adaptat pentru fugă, terminat cu două degete dezvoltate, acoperite cu cîte o copită, şi cu două degete mici, reduse; (şi la sg.) animal care face parte din acest ordin. Copita-tete cu degete perechi (paricopitate)... reprezintă o ramură tn plină desfăşurare. Simionescu, f. r. 37-
 Paricopitalele au la fiecare picior un număr perech'e de degete. Zoologia, 181. -O- (Adjectival) Animal pari-copitat.
   —  Pl. : paricopitate.
   —    De la copitat, după modelul unor cuvinte de tipul paripenat, parisilabic etc.
   PĂRIE1 s. f. (învechit) Copie (după un act). Cf. Klein, d. 395, lb, Barcianu, v., Gheţie, r. m., Alexi, w., Contribuţii, iii, 121.
   —  Pl. :?
   —  Din lat. paria, magh. paria.
   PARIS 2 s. f. (Regional) Pereche (Girişu de Criş-Oradea). Lexic reg. 71.
   —  Pl. : ?
   —  Din magh. pârja.
   PARIÎRE s. f. Acţiunea de a p a r i a 2 şi rezultatul ei; încliciere a unui pariu. Cf. dn 2.
   —  Pronunţat: -ri-e-,
   —  V. paria2.
   PARIETAL, -A adj. 1. (Anat., Bot.) Care se referă la peretele unei cavităţi a organismului sau a unei părţi a lui, care ţine de peretele unei cavităţi. Regia parietală. Polizu, p. 78/12. Placentaţia parietală. Grecescu, fl. 11, cf. LTR2, der. <0> Os parietal (şi substantivat, n. sau, învechit, m.) = fiecare dintre cele două oase pereche care formează partea de mijloc a bolţii cutiei craniene, situate între osul frontal şi osul occipital. Parietarii, în număr de doi, ocupă părţile laterale şi superioare ale craniului. Kretzulescu, a. 101/4, cf. 91/1, Negulici. Oasele parietale. Polizu, p. 12/16. Pereţii capului sînt pe oasele parietale ptnă la linia arcuaiă timporală. id. ib. 78/13, cf. Alexi, w. Parietalul drept. Scriban, d., cf. der.
   2. (Rar) Mural (2). Neagoe Basarab... nu ne-a spus nicăiri, nici in inscripţiunile parietale ale bisericei sale, nici în cartea. . . ce el a scris pentru învăţătura fiului său... cu ce oameni s-a servil spre a înălţa aşa minune artistică. Odobescu, s. ii, 505, cf. Barcianu, Alexi, \v.
   —  Pronunţat:     -ri-e-. — Pl. :   parietali, -e. — Şi:
 (învechit, 1) parietăr, -ă adj.
   —  Din fr. parietal.
   PARIETĂR, -A adj. v. parietal.
   PARIETAhA s. f. v. parietarie.
   PARIETARIE s. f. (Bot.; învechit) Paracherniţă (Parielaria officinalis). Cf. Şincai, în dr. v, 560, Negulici, Costinescu, Brandza, fl. 111, id. d. 374.
   —  Pl. : ? — Şi: pari clara s. f. Negulici, Costinescu.
   —  Din lat. parielaria. — Parictară < fr. parietairc.
   PARIGÎNĂ s. f. (în dicţionarele din trecut) Sobă de fier cu ardere lentă şi continuă. Cf. Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d.
   —  Pl. : ?
   —  Din it. pariflina.
   PARIGORÎE s.f. 1. (învechit şi regional) Mîngîiere
 (I), consolare. Iarăşi singur şie parigorie şi mîngăiare făclndu-şi. Cantemir, ist. 292, cf. 16. Paligoria Frăsînii o au mai măngăiet-o oarşee (a. 1800). gcr ii, 182/7. Pentru parigoria care i[n] scrisoarea de la 3 noemi[brie] mă parigoriseşli, sînt foarte mulţămit dragostii dumitale (a. 1808). FurnicX, i. c. 269. Fiindu-mi aceasta spre parigorie-mi (a. 1814). Galdi, m. phan. 222. Felurimi de miroase minunate... pe care le făcea fermecătoarea aceea numai... pentru parigoria ticălosului ei de ibovnic. Gobjan, h. i, 76/31. Ce foloseşte bolnavului patul de aur! Dar este Parigorie de om bolnav. Pann, p. v. iii, 142/11, cf. Barcianu, v., Cihac, ii, 684. Parigorie de om bolnav, conv. lit. xvi, 114. Frazele şi pari-goriile s-au răsuflat şi cad. Vlahuţă, o. a. i, 182. Sâ-i
1478
PARIGORISI
— 125 —
PAR1NĂ
 mai dea cu cărţile, ca, barim şi dacă nu i-o spune vreun adevăr, cel puţin, ştii, să le mai facă [fetelor ei\ o pari-gorie oarecare, ap. tdrg. Sărmanul doctor, ultima reţetă scrie Celui care e pe ducă, numai de parigorie. Demetrescu, o. 42. Mă mai iau cu parigoria şi mai tmi trece focu. Klopştock, f. 258. Farmecul parigoriei de o clipă — parigoria minciunei farmecului! id. ib. 264. <£> L o c. a d v. în (sau de-o) parigorie = de hatîrul cuiva, în mod concesiv ; p. e x t. de formă, Intr-o doară. Nu doar că el ştie mai mult decît mine, da ia aşa, de-o parigorie. D. Zamfirescu, v. ţ. 175, cf. Udrescu, gl. + (Prin nordul Mold.) Măgulire (2). Cf. mat. folk. 1 210.
   2. Prostie, aiureală. Am vrut să plec ieri, da fiindcă : era marţi, nevasta... parigorii... Brăescu, o. a. ii, 187. :
   —     Acccntuat şi: parigârie. — Pl. : parigorii. — Şi: : (învechit) paregorie (Găldi, m. phan. 222), paligorie s. f.
   —  Din ngr. maptiyopia.
   PARIGORISI vb. IV. T r a n z. (învechit şi regional)
 1. A consola, a mlngîia (II 1); a desfăta, a distra. , Cf. let. iii, 201/20. S-au învoit împărăteasa cu sultanul acela să-l mulţumească... să-i orînduiască un general cu 12 000 ostaşi... ca totdeauna să-l parigorisească şi să-l veselească cu tot felul de musice şi mustrele ostăşeşti. Dionisie, c. 169. Pentru parigoria care f[n] scrisoarea de la 3 noemi[brie] mă parigoriseşti, stnt foarte mulţămit dragostii dumitale (a. 1808). Furnică, i. c. 269. Să parigorisească şi să tmbărbăieză pe lehuse. Chiriacopol, d. î. 51/23, cf. Negruzzi, s. i, 3, ddrf, Gheţie, r. m. împăratul... începu să o parigorisească şi să-i zică că, dectt să se prăpădească, mai bine lipsă de copil. Popescu, b. ii, 4. >0> R e f 1. Clnd eu un om or pasăre, de la palat de zăresc, Simţ bucurie nespusă şi mă parigorisesc. Pann, e. ii, 5/4, cf. ddrf.
   2. (învechit, rar) A sfătui. Casa vămilor toate le păgubea; deci parigorisiţi-mă ce facem şi unde ne aflăm (a. 1820). Iorga, s. n. 147. <0> R e f 1. recipr. Peste . două trei zile voi veni la măria ia şi ne vom parigorisi unul cu altul. Dionisie, c. 195.
   —     Prez. ind. : parigorisesc. — Şi : (Învechit) pale-gorisi (bui.. com. ist. ii, 147), paligorisi (let. iii, 201/20) vb. IV.
   —  Din ngr. irapinop^crm (aor. al lui rcapTJYOfco).
   PARIGORISÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de ; a (se) p a r i g o r i s i (1); consolare, mingliere (1). '
 Cf. DDRF.
   —  Pl. : parigorisiri.
   —  V. parigorisi.
   PARIGORISÎT, -Ă adj. (învechit, rar) Consolat, împăcat. Mă surghiuni atuncea tn ţar-arnăuţească; Acolo ai mei creieri cu timpul au răcit, Deci mă-ntorsei tn ţară ca parigorisit. Bolintineanu, o. 164.
   —  Pl. : parigorisiţi, -te.
   —  V. parigorisi.
   PÂRÎHLĂ s. f. (Prin Bucov.) 1. „Cline fără stăpîn“. Lexic reg. 106.
   2. Epitet dat unui om rău. Cf. Lexic reg. 106.
   —  Pl. : parihle.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. p a r h ă.
   PARIMfilU s. n. v. parimie.
   PARIMIAR s. n. Carte bisericească în care se cuprind (fragmente din) proverbele lui Solomon; parimie (2), (învechit, rar) parimie (2). Cf. drlu, ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg, cade, Scriban, d.
   —     Pronunţat: -mi-ar. — Pl. : parimiare. — Şi : (învechit) parlmlâr (cade), parimiiriu (drlu), pareiîiiăriu (ddrf) s. n.
   —  Parimie -f- suf. -ar.
   PARÎMIC s. n. (învechit, rar) 1. Proverb, zicătoare; maximă, sentinţă. Cf. lm.
   2. Parimiar. Cf. lm.
   —  Pl. : parimice. — Şi : parémie s. n. lm.
   —  Parimie -f suf. -ic.
   PARIMICÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Proverbial. Cf. drlu.
   —  Pl. : parimiceşli.
   —  Parimie -f suf. -icesc.
   PARIMICÉÇTE adv. (învechit, rar) Ca in proverbe în mod proverbial. Cf. drlu.
   —  Parimie + suf. -iceşle.
   PARIMÎE s. f. 1. (Astăzi rar) Proverb, zicătoare ; maximă, sentinţă ; pildă (1), Învăţătură. Ipoclid râspuns[e] : „Nu-i grijă lui Ipoclid“. De aicea să zice aceasta pare-mie. Herodot (1645), 351. XJrma era să arele că adevărată iaste parimia veache („Cămila cercînd coarne şi-au perdut şi urechile“). Cantemir, ist. 102, cf. C. Cantacuzino, cm i, 51. După veselie, zice veichea parimie, vine şi întristare. R. Popescu, cm i, 525. „Nu ştie dulcile, cel ce n-au gustat amarul“, aceasta este o părimie veache. Cugetări, i, 104r/21. Capul plecat, după parimie, de sabie nu va fi tăiat. Văcărescul, ist. 255/18, cf. Maior, ist. 115/2. Deşertăciunea grecilor care slujeşte cu dreptul spre parimie sau pildă. Molnar, i. 299/23, cf. Budai-Deleanu, lex. Dupre parimie, cui pe cui scoale afară (a. 1819). în l. rom. 1965, 227. cf. drlu, lb. Penlru aceaia au şi ţăranii această parimie : că mălaiul în Ţara de Jos şi merele tn Tara de Sus nu au coajă. Cantemir, s. m. 83, cf. 22, KogXiniceanu, în Contribuţii, i, 78. Să cuvine ca să împrospătez sătenilor noştri parimia veche că: „finul şi ptnea să nu şi le vîndă niciodată de la casă“. I. Ionescu, c. 68/1, cf. 78/8. Paza bună trece primejdia cea rea, zice parimia. Filimon, o. i, 125. Ai uitat oare parimia grecului? id. ib. 195. D-la eşti... un om cetit... ai vorbe cu parimii. Alecsandri, t. 1 232. Istoria băiatului corupt de laude şi aplauze este numai o parimie. Caragiale,
 0. v, 273, cf. ddrf, Gheţie, r. m. 319, Alexi, w. Să lăsăm parimiile, ca să nu tntlrziem învăţătura copilului. Sadoveanu, o. xv, 356.
   2.   (Mai ales la pl.) Fragment din biblie (în special proverbele lui Solomon) citit seara la diferite slujbe bisericeşti. Cf. lb. Auzise ea spunlnd la biserică, tn parimeiu, că omul învaţat, înţelept va fi. Creangă, a. 12, cf. Barcianu, Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d. ^ Parimiar. Parimiile preste an. Tipărite... cu posluşania smeritului Dosothei mitropolitul (a. 1683). gcr i, 263/22, cf. lm. Mitropolitul Dosofiei dă, tn versurile sale adause la „Parimiile“... din 1683, numele acestei dintâi doamne a Moldovei : Maria. Iorga, c. i.
 1, 172.
   3.   (Rar ; la pl.) Nume dat unor formule in versuri la jocurile de copii. Una din parimiile arătate la jocul de-a ascunselea. Ispirescu, ap. tdrg.
   —    Pl. : parimii. — Şi : (învechit) parimtnă (i.b), parémie s. f., pariméiu s. n., părimie s. f.
   —  Din ngr. napoifiia.
   PARIMIÉR s. n. v. parimiar.
   PARIMIÉRITJ s. n. v. parimiar.
   PARIMÎNĂ s. f. v. parimie.
   PARIN 1 subst. (învechit, rar) Marmură 1 (1) (din insula Păros). Belciugi de aur şi de argint, pre stîlpi de parin şi de piatră. Biblia (1688), 3552/42.
   —    Din ngr. itdcpivov „construit cu marmură din insula Păros“.
   PAHÎiV 2 s. m. v. părîng l.
   PAI! IN A vb. I v. pariul.
   . PARIjVĂ s. f. (Prin Bucov.) Arătură făcută toamna pe un ogor, care primăvara se ară din nou ; arătură
1495
PAR1NC
— 126 —
PARITATE
 repetată a unui ogor, înainte de a-1 semăna. Com. Mahian.
   —  PI.: parine.
   r- Din ucr. napKHa.
   PARÎNC s. m. v. părîng *.
   PARÎNDIE s.f. v. părlngă.
   PARINEÂLĂ s. f. (Regional) Dezmiriştire (Vicovu de Sus-Rădăuţi). Gf. Glosar reg.
   —  PI. : parineli.
   —  Parinl + suf. -cală.
   PĂRÎNG s. m. v. părîng
   PARINÎ vb. IV. T r a n z. I. (Prin Bucov.; complementul indică terenuri, ogoare) A ara a doua oară (sau de mai multe ori) (înainte de a fi semănat). Com. Marian. <0> R e f 1. pas. Locul unde are să se seamene se ară sau se sapă din nou, adică se parinează bine şi apoi se aruncă sămlnţa de ctnepă. f (1885), 316. Primăvara se parineşte. Com. Marian.
   2. (Regional; în forma parina) A dezmirişti (Vicovu de Sus-Rădăuţi). Cf. Glosar reo.
   —  Prez. ind. : parinesc. — Şi: parină vb. I.
   —  V. parinfi.
   PARINTfiZ s. n. v. paranteză.
   PARINTÎZĂ s. f. v. paranteză.
   PARINTÎJIŞ s. n. v. paranteză.
   PARÎP s. m. (Transilv.) i. (în opoziţie cu mîr-ţ o a g ă) Cal tînăr, sprinten şi frumos (folosit, mai ales, pentru călărie). V. b i d i v i u, telegar. Cf. anon. car. Foarte de dimineaţă s-au sculat şi au încălecat pe paripul său cel mai bun. Şincai, hr. ii, 268/1, cf. Klein, d. 394. Incălăclnd a sărire apucă, Gtndeai că-i pe un parip ce zboară tn vtnt. Budai-Deleanu, t. v. 137, cf. drlu, lb. Intr-o oară şi jumătate curmarăm distanţa de vreo trei mile cu parepii mocăneşti. Codru-Drăguşanu, c. 7, cf. Cihac, ii, 684. Parip (cal înfocat, netmbllnzit). f (1875), 318, cf. ddrf, Gheţie, r. m., h xvii 269. Stoinicele, Stoinicele... Dă-m barem paripul mie, De vrei bine se-ţi mai fie. Reteganul, tr. 44. Au dat cu piciorul tn căpăftna cea de cal şi o dată a sărit un parip, de-ţi era mai mare dragul de el. id., ap. cade, cf. rev. crit. iv, 145, Bugnariu, n. 53/462, dr. v, 217, Lexic reg. 96. <0> (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Am cumpărat un parip de cal. dr. v, 217. + P- e x t. (Regional) Copil mic (Deda-Reghin). mat. dialect, i, 184. Ce-i, paripule, ce mai faci? ib. Plin de păipi tncasă. Com. din Sasca MontanX-Moldova NouX. + (învechit) Cal lăturaş (care merge pe lîngă cel din ham). Cf. Klein, d. 394, lb, Polizu, Barcianu, v., ŞXineanu, d. u. + Pui de măgar (Bocşa-Reşiţa). Lexic reg. ii, 37.
   2.   (Adesea depreciativ) Cal sau mînz mic, slab, nedezvoltat. V. mlrţoagă. Cf. dr. v, 85, 217, mat. dialect, i, 184.
   —    Accentuat şi: părip. Klein, d. 150, dr. v, 217. — PI.: paripi. — Şi: (Învechit) parip, (regional) părip (dr. v, 217) s. m., parfpă s. f., păip s. m.
   —  Din magh. paripa.
   PARIPENAT, -A adj. (Despre frunzele compuse) Cu un număr pereche de foliole, dispuse în formă de pană. Cf. cade, dm, dn 2.
   —  PI.: paripenaţi, -te. — Şi: paripinăt, -ă adj. cade.
   —  Din fr. paripennf.
   PARIPINĂT, -Ă adj. v. paripenat.
   PARISÎE 1 s. f. (învechit) 1. Prezenţă ; participare. Cf. Cantemir, i. i. ii, 322. Clnd este hramul vreunii mănăstiri, vine egumenul acei mănăstiri... şi pofteşte
 pe domn ca să ia osteneală, să cinstească prăznuirea sfintei mănăstiri cu mergerea şi parisia cea domnească. Gheorgachi, l,et. iii, 311/1, cf. 317/31. Pentru paruzie care de bunăvoie sâ face la mănăstiri, la parohii sau la vlădici, cei ce nu sînt porţiaşi să plătească 37 fl. (a. 1784). Iorga, s. d. xiii, 15, cf. tdrg, GAldi, m. phan. 223.
    2. Paradă (1); alai; pompă, fast. Au Intrat domnul tn scaunul Bucureştii cu mare alaiu şi cu frumoasă parisie. R. Popescu, cm i, 572. S-au săvtrşit toată slujba tîrnosaniii şi... sftnta liturghie cu mare parisie* R. Greceanu, cm ii, 153. Acolo era şi domnul cu toată boirimea şi alt norod mult şi adunare, care frumuseţe şi parisie condeiul nu o poate arăta. id. ib. 157.
    —  PI.:   parisii. — Şi:     parusie (tdrg, GAldi,
 m. phan. 223), paruzie s. f.
    —  Din ngr. napovoia.
    PARISÎE 2 s. f. (învechit; în loc. a d v.) In parisie — pe faţă, deschis, sincer. Ca cum advocatul liliacului s-ar fi făcut şi despre partea lui In parisie voroavă ar fi făcut, tntr-acest chip [maimuţa]... au început. Cantemir, ist. 148, cf. GAldi, m. phan. 222.
    —  Din ngr. napn<ria.
    PARIŞILÂB, -Ă adj. (Rar; în opoziţie cu i m p a -r i s i 1 a b) Parisilabic. Cf. Barcianu, v., Alexi, w.
    —  PI.: parisilabi, -e.
    —  Din fr. parisyllabe.
    PARISILÂBIC, «A adj. (Despre substantive, adjective ; în opoziţie cu imparisilabic) A cărui temă păstrează acelaşi număr de silabe in cursul declinării, cel puţin la formele cazuale considerate fundamentale ; (rar) parisilab. Cf. Barcianu, v., ŞXineanu,
 D. U., CADE, DM, DER.
    —    PI.: parisilabici, -ce. — Şi: (rar) parasilâbie, -a adj. Scrib an, d.
    —  Din fr. parisyllabique.
    PARÎSIMI s. f. pl. v. păresimi.
    PARISTÂS s. n. v. parastas.
    PARIŞj -Ă adj. (Regional, mai ales în Transilv.; în sintagma) Măr paris (şi substantivat, m.) = varietate de măr cu fructe mari, de culoare albă-verzuie sau roşie-gălbuie; p. r e s t r. (şi substantivat, n.) fructul acestei specii de măr. Cf. lb, bulet. grXd. bot. i, 77, Comşa, n. z. 48, Densusianu, ţ. h. 327, mat. dialect, i, 263.
    —    Pl. : parişi, -e. — Şi: piireţ, -ă adj. Densusianu, ţ. h. 327, mat. dialect, i, 263.
    —  Din magh. paris[alma],
 PARIŞOŞIR s. m. (învechit; cu sens neprecizat, probabil) Epitrop. Rămtnînd satul fără preot, s-au legat de mine să le fiu preot şi m-am tocmit cu satu dinaintea parişoşirilor de-aieea (a. 1767). Iorga, s. d. xiii, 85.
    —  Accentul necunoscut. — Pl. : parişoşiri.
    —  Etimologia necunoscută.
 PARIŞTE s. f. v. pajişte.
 PARITATE s. f. 1. (învechit) Situaţie egală, egalitate (în drepturi). De la anglezii nu se poate lua paritate la naţia noastră. Iorgovici, o. 79/14. Oareşcare pretensie de paritate (rang deopotrivă cu Ungaria), cr (1848), 2*/7.
    2.   Egalitate numerică, număr egal cu altul. O tnltm-plătoare paritate de voturi. Maiorescu, cr. iii, 185, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, vr., der. + (Mat.) Proprietate a unui număr întreg de a fi divizibil cu doi. Cf. ltr 2.
 3.    (Ec. pol., Fin.) Egalitate valorică, echivalenţă în valoare. Rezultatele arbitrajurilor se numesc parităţi şi exprimă valoarea unei cantităţi determinată de monedă din o piaţă, cu ajutorul unei cantităţi de monedă din altă piaţă. Climescu, a. 294. în condiţiile circulaţiei
1516
PÀRITiS
~r127 —
PARÎNGÂ
  libere a monedelor din aur sau argint, paritatea valutară era de regulă egală eu paritatea monetară, ber.
   —  PI. : parităţi.
   —  Din fr. parité, lat. parttatts.
   PARÎTIS s. n. v. paretisis.
   PARITISÎ vb. IV v. paretisi.
   PARÎU s. n. (De obicei In legătură ca verbele „a pune“, „a face“, „a susţine“ sau cu echivalente ale acestora) 1. Convenţie prin care fiecare dintre persoanele care susţin lucruri contrare se obligă să plătească o sumă sau să dea o compensaţie de altă natură celui care va avea dreptate ; (popular) prinsoare, rămăşag. Nu pui pariu ? C. Petrescu, î. ii, 3. Două ciocă-nituri scurte tn uşa lui ti dovediră că n-ar fi pierdui pariul, id. c. v. 51. E vorba de un însemnat pariu. Sadoveanu, o. vii, 610, cf. ll i, 96. O Pariu la egal — convenţie In care părţile se angajează să plătească aceeaşi sumă în caz de pierdere. Ion Ozun ar fi pus la mijloc toţi cei 377 lei Intr-un pariu la egal. C. Petrescu,
c.v. 50.
   2. Joc de noroc, în special la cursele de cai, constlnd dintr-o miză (pe unul sau mai mulţi cai) care, In caz de cîştig, dă participantului dreptul la o cotă din totalul sumelor mizate de cei care au pierdut. Făceam pariuri ca la un spectacol de box. Stancu, r. a. ii, 41. In strana numărul 7... sta bătrtnul Dilă, cel ce ţinea Agenţia de pariuri la cai de curse. Barbu, p. 145.
   —  PI. : pariuri. — Şi : pari s. n. cade.
   —  Diii fr. pari.
   PARÎZĂB s. n. v. parizer.
   JPARfZEN s. n. v. parizer.
   PARÎZER s. n. Sortiment de mezel proaspăt din carne de vită tocată sub formă de pastă şi din slănină tocată, afumate la cald şi apoi fierte. Aşa Crăciun bogat de mult nu văzuseră: şuncă, parizer, cartaboş, purcel fript, vin roşu. conv. lit. xxxvi, 63. Mtncară şi mtncară bine : burtican, parizen, lebenvuş şi, la urmă, gogoman. Brăescu, o. a. i, 178. Ar fi vrut să intre-n vorbă cu vecinul de drum, dar acesta jupuia cu un aer foarte preocupat o felioară de parizer, v. rom. ianuarie 1957, 87. Se încinge untura intr-o tigaie şi se aşază feliile de parizer. S. Marin, c. b. 60, cf. scl 1969,135. + Epitet (depreciativ) dat unei persoane grase. Parcă ele, cotoroanţa aia uscată de Smochina şi parizerul ăla numai ostnză de Batoza, ca să nu mai vorbim de Vrăbioara..., stnt oameni? ■ G. M. Zamfirescu, SP. M. N. II, 32, cf. DM, DN 2.
   —    Şi : parizăr (MÎndrescu, i. o. 71), (familiar) parizen s. n.
   —  Din germ. Pariser.
   PARIZIAN, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Parisului sau este originară de acolo ; (la pl.) locuitorii Parisului. Parisienii s-au sculat împotrivă la a treia constituţie. fl (1838), ôS1/!!, cf. Polizu, Barcianu, v. Ce credeaţi că noi am rămas în urma parizienilor? Bolintineanu, o. 417, cf. ddrf. Orientalismul vieţii tn care el, parizianul fin,... era silit să trăiască. Ibrăileanu, sp. cr. 137, cf. cade.
   2.- Adj. Care aparţine Parisului sau parizienilor (1), privitor la Paris sau la parizieni, (originar) din Paris, adus din Paris, specific Parisului ; (neobişnuit) pari-zienesc. Vezi o damă parisiană învestită in costumul său naţional. Heliade, o. ii, 336. Oriclţi cunosc ediţia franceză ilustrată vor simţi o-vie mulţumire cînd vor vedea că un artist român s-a pus... a egala o ediţie din cele mai frumoase pariziene, cr (1848), 43/51. Marfă pariziană, rom. lit. 212/10, cf. Polizu. Zice agentul francez în raportul său către curtea pariziană. Hasdeu, i. v. 11. Mulţi... îşi vor aduce aminte de această drăgălaşă copilă atît de pariziană in spiritul
său, attt de română tn inima sa. Alecsandri, o. p. 128, cf. Hogaş, ®r. i, 173. Ziarul parizian L'Humanité publică un apel al lui Romain Rolland. Galactisn, a. 215. O farsă rimată din repertoriul lui Paulus, celebrul comic parizian din vremea aceea. Brăescu, o. a. ii, 129. Fasoanele pariziene se etalează pe manechine moderne. Sadoveanu, o. ix, 231, cf. 254, viii, 125. Femeile urmează... moda pariziană. Oţetea, t. v. 61. Ai... modiste pariziene, croitori englezi, băcani greci. Arghezi, b. 17, cf. 143,144. Ai cravate?... Minunate! Adevărat pariziene. Călinescu, e. o. ii, 115. Poseda un apartament parizian, id. s. 14, cf. T. Popovici. s. 313. Primii săi cinci sau şase ani de viaţă pariziană sînt plini de lumină, s februarie 1960, 52. Mentalitatea şi slăbiciunile burgheziei pariziene din prima jumătate a secolului al XIX-lea. ib. 82.
 —  Scris şi :    (după fr.) parisian. — Pronunţat :
 -zi-an. — Pl. : parizieni, -e.
 —  Din fr. parisien.
 PARIZIANĂ s. f. (Rar) Pariziană. V. parizian
 (1).  Cf. cade, dl.
 —  Pronunţat : -zi-an-. —. Pl. : parizience.
 —  Parizian + sui. -că.
 PARIZIANÎSM s. n. (Rar) Atitudine, fel de a fi, de a vorbi propriu parizienilor (1). Din interes de clasă şi, personal, din „parizianism“... rezultă tendinţa sa patruzecioptistă. Ibrăileanu, sp. cr. 138, cf. 137.
 —  Pronunţat : -zi-a-.
 —  Din fr. parisianisme.
 PARIZIANIZA vb. I. T r a n z. (Rar) A da caracter, aspect parizian (2). Cf. bul. fil. ii, 225.
 —  Pronunţat : -zi-a-. — Prez. ind. : parizianizez.
 —  Din fr. parisianiser.
 PARIZIENÉSC, -EASCĂ adj. (Neobişnuit) Parizian
 (2).  Unele pălării sînt parizieneşti, nu glumă ! încărcate de flori ori garnisite cu cireşe şi scumpe foc. Macedonski,
 o. iii, 38.
 —  Pronunţat : -zi-e-, — Pl. : parizieneşti.
 —  Parizian + suf. -esc.
 PARIZÔN subst. (Regional) Şotron (Petreştii de Jos-Turda). alr ii 4 359/250.
 —  Pl. : ?
 —  Etimologia necunoscută.
 PARImA vb. I. T r a n z. (Nav. ; prin Dobr.) A lega cu parîme. Cf. Scriban, d.            ,
 —  Prez. ind. : partiriez.
 —  V. pnrimii.
 PARÎMĂs. f. Cablu textil sau metalic folosit la bordul unei nave; p. gener. odgon (1), (popular) pălămar2. Cf. ddrf, tdrg. Vulpe se frămînta, da sfaturi, striga:
 —  Luaţi parîma ! Dunăreanu, ch. 48, ci. 94, abc mar. Corpul vasului, urmînd să se tnvtrtească în loc cu prova spre ieşire, se leagă de la Uscat cu o parîmă enormă, cit braţul de groasă. Bart, e. 235. Sule de şlepuri stnt ancorate de-a lungul malurilor, priponite cu parîme groase de sîrmă împletită, ca să înfrunte puterea sloilor ce curg spre mare. id. ib. 330.    Se aşeza    gtnditoare pe
 un colac de parîme. Tudoran,       p. 333, cf. ltr 2. Ce tare
 scîrţîie parîmele. t septembrie 1962, 21.
 —  Pl. : parîme.
      Din tc. parîma.
 PARIMĂRIe s. f. (Prin Dobr. ; cu sens colectiv) Cantitate mare de parîme. Cf. Scriban, d.
 —  Parîmă + suf. -Arie.
 PARÎiVC s. m. v. părîng 1.
 PARÎNG s. m. v. părîng l.
 PARÎNGĂ s. f. v, părîngă.
1534
PARÎŞCĂ
— 128 —
PARLAMENTAR 1
   PARÎŞCĂ s. f. v. pajişte. ,
   PĂRÎŞTE s. f. v. pajişte.
   PARjA s. f. v. perjă.
   PARJljR s. m. v. sperjur.
   PARLĂC1 s. n. (Regional) Postată (Zidurile-Găieştî). Ci. alb i 920/750.
   —  PI. : parlace.
   —  Etimologia necunoscută.
   PARLAC2 subst. (Bot.; prin Maram.) Ţăpoşică (Nardus stricta). Borza, d. 115.
   -PI.:?
   —  Etimologia necunoscută.
   PARLAGHÎE s. f. v. paralagliie.
   PAHLAGEA s. f. v. pătlăgea.
   PARLAGÎcA s. f. v. pătlăgea.
   PARLAGINA 1 s. f. v. părangină *.
   PARLAGINA 2 s. f. V. pătlagină.
   PARLAGIU s. m. Măcelar (1) care se ocupă cu tăierea vitelor de consum (la abator); (regional) parcealagiu. Cf. Baronzi, l. 116. Se umplu de strige de sus pină jos. Aşa plin, ca un parlagiu de la zathana, se întoarse fuga la împăratul. Ispirescu, l. 343, cf. ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w. Ca un taur lovit drept în ■ mijlocul frunţii de toporul parlagiului, se abătu pe duşumeaua aprinsă, conv. lit. xlii, 455. Parlagiii de la abatorul din capitală au declarat că nu vor tăia , vite în ziua de sf. Glieorghe. ap. tdbg. Am suflat cu putere praful, cum fac parlagiii la tăiere cind umflă şi jupoaie mielul de blană. I. Botez, şc. 197, cî.nom. prof. 49. Geamătul adine, ca de vilă stîngaci lovită de parlagiu. G. M. Zamfirescu, m. d. ii, 330. îşi lăsă capul în piept, afectat pînă la distrugere, mareînd un gemut de animal răpus de parlagiu. P. Constant,
o.  50. Unde-i circiumă mai puturoasă, acolo-l găseşti, cu parlagiii şi hingherii. Arghezi, s. xi, 24. Grunz... se obişnuise să omoare oameni. Aşa cum se obişnuieşte parlagiul să ucidă vile la abator. Stancu, n. a. iii, 283, cf. ii, 106. Se auzeau icniri şi gemete ca de vilă izbită de parlagiu în creştet. Pas, l. i, 207. Mă gîndesc la măcelari şi hingheri, la parlagiii din micile abatoare. v. rom. martie 1957, 82. Scoase de la brîu un cuţit lung şi greu, ea de parlagiu. Mihale, o. 272. + F i g. (Rar) Asasin. Cf. ddrf.
   —  PI. : parlagii.
   —  Din tc. parlaci.
   PARLAMENT s. n. I. (învechit) Adunare (a conducătorilor) ; sfat. Care au loc la sfaturi sau parlamenluri. Gheografie, 43r. în cutare zi a să să facă un parlament. ist. am. 24r/8. înştiinţarea aceasta... în toate parlament urile şi ostile să se împartă, lp 14/5, cf. Valian, v.
   2. (în unele ţări) Organ legislativ compus din una sau din două camere şi constituit din reprezentanţi ai diferitelor partide politice, aleşi (în întregime sau parţial) prin votul cetăţenilor; p. e x t. sesiune de lucru în care se întruneşte acest organ. Toate corposu-rile statului dau jalobă la craiu cerînd să să adune parlamentul, ist. carol xii, 31r/25, cf. lb. La 12 iulie s-au făcut prorogaţia (închiderea) parlamentului prin o comisie, ar (1829), 511/19. Parlamentului i-ar trebui se i să facă cereri împrotiva unor pravili. ib. (1830), 192/46, cf. Valian, v. Parlament, adecă... dietă sau adunare de ţară. gt (1838), 21/51. Episcopii Britaniii sînt mădulari în parlament, ib. 222/59. Era determinai... a propune parlamentului nişte măsuri care să poată fi cerute în interesul serviciului public, cr (1846),
12/17. Parlamentul va termina peste curlnd chestiunile ce ti motivaseră convocaţia eştraordinară. ib. (1848), 62/42. în anul viitor ne vom tnlllni la parlament, ib. 231/55, cf. Negulici, Stamati, d. Cu toţii apoi am holărît ca în parlamentul României toate proiectele, toate propunerile,... să se trimită la ţoale secţiunile Adunării. Kogălniceanu, s. a. 135. Vom deschide parlamentul. Negruzzi, s. iii, 342. Parlamentul, în şedinţa din 16 februariu..., votă un premiu „pentru continuarea Istoriei critice a românilor“. Hasdeu,
 i. c. i, x, cf. ddrf, Iordan, g. 58, Bănuţ, t. p. 87. Şi-l vom găsi în fruntea inamicilor proletariatului, în presă, în parlament. Galaction, a. 431. în parlament trecea drept un strălucit orator. Camil Petrescu, t. i, 273. Oraşul acesta de reşedinţă... a parlamentului şi a miniştrilor olandezi şi străini are un caracter cu lotul deosebit. Sadoveanu, o. ix, 308. în parlamente... se dezvoltă o nouă stare de spirit favorabilă menţinerii păcii. Scînteia, 1952, nr. 2 394. Parlamentul actual, după ce pacea a fost semnată, are o singură datorie: să procedeze la dizolvarea sa. Pas, z. iv, 171. Dar asta e materie cqre depăşeşte consiliile de administraţie, parlamentul. Vinea, l. ii, 246. Domnule, ce discută ei în parlament? Preda, m. 77, cf. 138. Parlamentul a votat un prim fond de cîleva milioane. Scînteia, 1962, nr. 5 755. Oamenii muncii din ţările capitaliste luptă ca să-şi trimită reprezentanţii lor în parlament, în scopul respectării şi extinderii drepturilor şi libertăţilor lor democratice. der. 4 Clădire în care au loc sesiunile parlamentului (2). Incinta Camerei răsună de ctntecele manifestanţilor socialişti care trec în procesiune prin faţa parlamentului. v. rom. ianuarie 1954, 191. Parlamentul rămase în întuneric din pricina grevei de la uzină. Pas, z. iv, 182.
   —    PI. : parlamente şi (învechit) parlamenluri. — Şi: (învechit, rar) parlement s. n. Negulici.
   —  Din fr. parlement.
   PARLAMENTA vb. I. Intranz. A duce tratative cu duşmanul (în vederea încheierii unui armistiţiu, a păcii, a schimbului de prizonieri etc.). Comandantul.. . castelului.. . dete tristul semn că voieşte a parlamenta şi a se preda. Bălcescu, m. v. 174, cf. Stamati, d. în a patra zi turcii încep a parlamenta. Hasdeu, i. v. 162, cf. Şăineanu, d. u. + (Adesea cu determinări introduse prin prep. „cu“) A duce tratative pentru a ajunge la o Înţelegere, a negocia (1), a trata; a discuta, a vorbi cu cineva despre o anumită chestiune. Cf. Polizu, Barcianu, v. El trimise pe nevastă-sa să parlamenteze cu un personaj de mare influenţă. Caragiale, o. i, 69. Pe cînd parlamenta din trăsură, Scatiu trecu ca fulgerul pe Ungă el. D. Zamfirescu, v. ţ. 182. Veruzi încercă să parlamenteze cu veselie silită. Sadoveanu, o. ix, 88. S-au prezintat unul altuia, strîngîndu-şi mîinile cu sentiment, parlamenllnd clleva minute. Arghezi, c. j. 266. Madam Valsamaki-Farfara parlamenta şi gesticula cu un grup de ţărani. CXlinescu, s. 34. A încercat un slujbaş, in poartă, să parlamenteze cu Nicu Meţ. Pas, z. i, 59. Muncitorii din stradă parlamentează. Vor să intre în sală şi să ţină o întrunire. id. ib. iv, 55.
   ■— Prez. ind. : parlamentez.
   —  Din fr. parlenienter.
   PARLAMENTÄR1, -A adj., s. m. I. Adj. 1. Care ţine de parlament (2), privitor la parlament; din parlament ; care are loc în parlament. Cu prilejul dezbaterilor. parlamentare asupra pricinii Greciei, cr (1830), 18*/1, cf. Contribuţii, ii, 89, Negulici. Apoi invocă viitorul, gloria parlamentară şi strălucirea vieţei politice. cr (1848), 12768. Cauza noastră a rămas în etern înscrisă în protocoalele parlamentare ale Marei Britanie (a. 1849). ap. Ghica, a. 803, cf. Polizu, ddrf. Un proiect despre reforma parlamentară. Românul (1857), nr. 34, V/W. Sprijinul pe care îl poate aduce majorităţii parlamentare un element valoros. C.. Petrescu,
 a. 423. întreaga activitate a partidelor social-democrate din Internaţionala a Il-a era orientată înspre lupta
1549
PARLAMENTAR2
— 129 —
PARMAC1
 parlamentară, partidul insuşi fiind soeolil un apendice al fracţiunii parlamentare. Lupta, de Clasă, 1954, nr. 1, 36. Grupările parlamentare din opoziţie protestau împotriva cenzurii. Preda, m. 137. 4 (Despre o formă de stat) Cu parlament (2), bazat pe parlament. Auzim necontenit vorbindu-se de guvernul constituţional, de formele şi uzanţele regimului parlamentar. Kogălniceanu, s. a. 132, cf. 204. In soviete, Lenin a văzut acea formă superioară de organizare politică menită să înlocuiască republica parlamentară şi să îndeplinească sarcinile dictaturii proletariatului, contemp. 1954, nr. 381, 2/1.
   2. Conform uzanţelor din parlament (2); p. e x t. care este de o politeţe riguroasă (şi rigidă), ceremonios, protocolar, convenţional. Aceste opiniuni... deacă ni-ar fi iertat a ne esprima tntr-un stil parlamentar, nu sînt decît amendamente... la una singură ipotesă. Hasdeu, i. c. i, 111. Cum să o numim cu un termen parlamentar? Maiorescu, cr. i, 262. Eşti prea parlamentar, ia-o mai româneşte... Hei, de ce nu-s eu tn locul tău, i-aş da eu mojicului! Contemporanul, iiij, 488. îngăduiţi-mi, îi spuse căminarul, cu o afectare oarecum parlamentară, să nu fiu de această părere. Camil Petrescu, o. 1, 305. + (Substantivat, f.; familiar, ironic, cu aluzie la violenţa discuţiilor din parlament)' Ceartă. Mă duc să fac parlamentară cu mama. bul. fil. iv, 124.
   II.  S. m. Membru al parlamentului (2). V. deputat, senator. Cf. Polizu, ddrf, Alexi, w. Ridică scrisoarea între două degete, se făcu că o străbate într-o clipă şt, ca şi ctnd ar fi fost o notiţă de avocat sau de parlamentar, o păstră între degete, plimbînd-o tn sus şi în jos. Galaction, o. a. i, 93, cf. Iordan, l. r. 118.
   —    Pl: parlamentari, -e. — Şi: (Învechit, rar) parle-mentâr, -ă adj. Neguuci.
   —  Din fr. parlementalre.
   PARLAMENTÄR 2, -Ă s. m., adj. 1. S. m. Persoană delegată pentru a duce tratative (de armistiţiu, de pace etc.) cu inamicul. V. sol, trimis, delegat. Ai dat puşcături asupra parlamentariului nostru. Piramida, 16/8. îndată cum a ajuns înaintea Algirului, a trimis un parlamentar ta deiul ca să afle dacă voieşte să între în'negoţiafie (vorbire) de a da sftrşit prieteneşte netnvoirilor. cr (1829), 1812/7. Fu trimis ca un sol (parlamentar), ib. (1830), 592/9. Trimite pe un ofiţer... în calitate de parlamentariu cu o proclamaţiune la Bem. Bariţiu, p. a. 11, 433, cf. Stamati, d. Parlamentarul se duse. Asaltul începu. Negruzzi, s. i, 173, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., ŞĂJNEANU, D. U. Un rînd de călăreţi se mişcă după parlamentar. Sadoveanu, o. i, 323. La ceasurile nouă, un parlamentar ieşi din întăriturile turceşti, cu steag alb, în faţa Griviţei noastre, id. ib. 11, 94. Ce doriţi? — Eliberarea parlamentarilor şi autorizaţia de înapoiere In România. v. rom. octombrie 1954, 38.
   2.   Adj. Care ţine de acţiunea de a parlamenta, privitor la acţiunea de a parlamenta. <0> Steag parlamentar = steag (alb) arborat de o solie. După cîteva vorbiri preliminare, corabia „Provenţa" şi bricul „Alert“ au intrat la 30 iulie în limanul Algirului subt protecţia steagului parlamentar, cr (1829), 196728. Steag parlamentar (de solie), ib. 1962/22.
   —    Pl. : parlamentari, -e. — Şi : (Învechit, 1) paria-mentâriu s. m.
   —  Din fr. parlementalre.
   PARLAMENTÄRE s. f. Acţiunea de a parlamenta şi rezultatul ei. Cf. Polizu, ddrf. După oarecare parlamentare depărtată amestecată cu paşi care se apropiau, uşa bibliotecii se deschise. Galaction,
 o. a. 1, 90.
   —  Pl. : parlamentări.
   —  V. parlamenta.
   PARLAMENTARISM s. n. Sistem de guvernare In statele cu regim parlamentar 1 (11). Cf. Barcianu, Şăineanu, d. u., Scriban, d.+ Tactică politică bazată pe utilizarea formelor parlamentare1 (11) In lupta
 politică. Parlamentarismul modern era cunoscut numai tn Anglia. Bariţiu, p.. a. i, 361. Avea sentimentul că i-a dat lui Ion Ctmpineanu... o adevărată lecţie de parlamentarism. Camil Petrescu, o. 11, 421. Parlamentarismul, purtînd şi el pecetea formalismului burghez, este un mijloc steril şi ineficace de luptă. s. c. st. (Iaşi), 1957, 297.
   —  Din fr. parlementarlsme.
   PARLAMENTÂRIU s. m. v. parlamentar 2.
   PARLATORIU s. n. (învechit) Vorbitor (la un internat, la un cămin, la o închisoare etc.). Ministerul războiului au poruncit... a să despărţi parlatoriul, ca să să poprească cu aceasta orice comunicaţie a rumânilor eu pasagerii din malul drept al Dunării (a. 1836). doc. ec. 626, cf. Contribuţii, ii, 98, lm.
   —  Pl. : parlatorii.
   —  Cf. p a r 1 o a r.
   PARLEMENT s. n. v. parlament.
   PARLEMENTAr, -A adj. v. parlamentar1.
   PARLOAR s. n. (Franţuzism) Vorbitor (la un internat, la un cămin, la o Închisoare etc.). Cf. Valian, v., Costinescu. Anecdotele auzite în parloarul avocaţilor. Vinea, l. ii, 94. Multă vreme stătură astfel, fiecare bănuind gîndurile celuilalt, despărţiţi, ca tntr-un parloar de închisoare, printr-o reţea. Călinescu, s. 129.
   —  Pl.: parloare.
   —  Din fr. parloir.
   PARLOVAnCĂ s. f. (Regional) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans (Mălăieşti-Huşi). Cf. h vi 173.
   —  Etimologia necunoscută.
   PARMAC1, -A subst. 1. S. m. (învechit) Grilaj; balustradă. Toţi beii eu catargele lor, ieşind afară la parmac, stau de-a rîndul (a. 1715). şio nlt 284. Aceste odgoane le întinde... La fieştecare pod cele pe de laturi era mai rădicate... ca să slujească tn loc de un mic parmac pe de laturi, ist. am. 61v/15, cf. Alexi, w.
   2.    S. m. Par 1 (1) sau stîlp (de susţinere) folosit la diverse construcţii deschise (prispe, pridvoare, garduri etc.). Cheltuiala ei s-au făcut... la tăielul a 189 bolovani,... 12 parmaci (a. 1786). Iorga, s. d. vi, 190. Paşa... s-au dus la casa lui şi îndată... au făcut tărie împrejur de parmaci groşi. Dionisie, c. 185, cf. Polizu, lm. Merg vreun gard din apropiere şi înttmplă-tor se opresc la un parmac. Marian, s. r. i, 189. Numără înspre sttnga, cum ti vine gardul in faţă, plnă la al zecelea parmac. id., ap. cade. Biata noastră casă se dezgrădinase. Parmacii se aplecaseră tn jos, balconul... se clătina la bătaia vîntului. conv. lit. xxv, 856, cf. ddrf, Gheţie, r. m. Parmacii pridvorului... erau îmbrăcaţi numai în frunziş de stejar. Sandu-Aldea, u. p. 151, cf. ltr 2, der, VIrcol, v. 97, Pamfile, i. c. 403. Taie curmu şi ptrmacii Că s-a-ntărîtat dinacii! mat. folk. 426. [Calul] afară că mi-l scotea, De parmac că mi-l lega. pop., ap. tdrg. Ăl băiat... dă fuga tn pădure şi taie pîrtţiaei, face nouă oboare şi pune nouă lacăte la ele. i. cr. ii, 229. A văzut că-n fiecare pîrmac al grădinei este ctte-un cap de om. ib., cf. viii, 187. Azi nu se mai fac garduri din ptrmaci, cari erau pari lătăreţi, băgaţi tn pămînt pe un şenţuleţ, iar la capul de sus avînd pleter de nuiele, arh. olt. xxi, 271, cf. chest. ii 119/70, alr ii/i h 268/728, alr ii/i mn 125, 3 838/812, ant. lit. pop. i, 607. + (Regional) Par 1 (1) gros care se trece prin urechile hlrdăului pentru ca acesta să poată fi transportat de două persoane (Gvar-deniţa-Strehaia). Cf. i. cr. vii, 155.
   3. S. m. (Prin Olt.) Ciomag mare. Cf. Lexic reo. 43.
   4. S. m. (Rar) Bastonaş. Cf. Barcianu.
   5.    S. f. (Regional) Greblă mică aplicată la coasă, ca să aşeze în brazdă grînele sau iarba clnd se coseşte ;
a-c. 1197
1559
PAR MAG2
                                                                                                                                                     130 —
PARNASIE
 (regional) hreapcă (Piua Petrei-Feteşti). Cf. alrm sn i h 42/705.
   —  PI. :  parmaci,  -ce. — Şi :  (regional) părîmăci
 (VÎrcol, v. 197), pirmâc s. m.
   —  Din tc. parmak.
   PARMÂC 2 s. n. v. palmac.
   PARMACLÎC s. n. v. parmaclîc.
   PARMACLÎC s. ft. 1. Construcţie de lemn, de piatră etc. de forma unui perete sau a unui gard scund, folosită pentru a mărgini o altă construcţie (pod, casă etc.) sau un element de construcţie (pridvor, balcon, scară etc.). V. balustradă, parapet (2), p ă 1 i m ar V p 1 i m b, par mac1 (1). Se trece glrla Aar pe un pod de piatră foarte temeinic şi frumos, avlnd pe amtndouă părţile, In loc de parmaclîc, balcoane de her. Golescu, î. 132, cf. Polizu, Bakcianu, v., Cihac, ii, 604. Dincolo de Undă, se deschidea o largă sală... al cărei fund ieşit mai afară din păretele casii, ca un pridvor rotund cu parmaclîc [tipărit : parmacltl], era cu totul deschis. Odobescu, s. i, 127. Se rezimă de parmacltcul piintei. ap. ddrf. Ana se primbla liniştită prin faţa caselor... Cum tl văzu, veni şi se rezemă cu braţele de parmaclîc. D. Zamfirescu, r. 113. Bine v-am găsii! repetă dtnsal intrtnd în cerdac şi scüiu-rîndu-şi umbrela peste parmaclîc. Rebreanu, i. 131. Dăscăliţa Aglaia se apucă cu amîndouă mîinile de parmaclîcul cerdacului, id. nuv. 241. Rezemat de şubredul parmaclîc, el îşi aţintea privirea asupra albei sctnleieri a luceafărului. M. I. Cabagiale, c. 35. Aruncară bani albi de argint scînteietor peste parmacltcul podului. Sadoveanu, o. i, 685, cf. v, 199, x, 628, xi, 384. Vedea, cu ochii amintirii, căsuţa cu prispă şi cu parmaclîc. Galaction, O; a; i, 282. Cotirăm pe pridvorul cu par-maclîc putred, ne oprirăm la o uşiţă. I. Botez, şc. 65. Se urni încet de tot,... cu mare caznă ridicîndu-şi capul peste parmalîcul sălii. Iovescu, n. 61, cf. 64. Pe stingă sint un şir de odăi joase, ţărăneşti, cu prispă lipită cu lut, fără parmalîc. Camil Petrescu, o. i, 205, cf. 254. Parmalîcul, între sttlpi, era acoperit cu fgheab de lemn vopsit, în care creşteau muşcate şi cerceluşi. id.N. 66, cf. ltr 2. De la mine, d-aici, de pe parmalîc, tl vedeam cum îi tremură mîinile. Preda, î. 122. Calul... se opri lingă prispă şi întinse gîtul Ungă parmalîc. id. m. 10, cf. 149, 199, der, chest. ii 220/182, 274/73, 76, 185, alr n/605, a v 22, vi 9, 26. <£> F i g. Grădină îmi sta cerul, iar munţii parmalîc. I. Barbu, o. 79. + (Neobişnuit) Peretele de sticlă (colorată) al unei marchize. înaintau vorbind spre casa tihnită cu parmalîc de sticlă colorată. Anghel-Iosif, c. l. 75.
   2.   Gard (de leaţuri) ; grilaj ; (rar) fiecare dintre leaţurile, sclndurile, barele etc. care formează un gard sau un grilaj. Universitatea este peste drum de la operă. îi o mare zidire cu irii rînduri, dispărţită de iiliţă cu un parmaclîc de fer. KogXlniceanu, s. 86. Eu acum ţin o casă... Ctnd aş fi eu proprietarul, ar trebui.. . să stric gardul, să fac parmacltcuri. Negruzzi, s. i, 303. Curtea acestei case eră îngrădită cu uluci de stejar ascuţiţi la vîrf şi foarte înalte; iar în partea despre faţada uliţei avea parmaltcuri cioplite şi aşezate cu mare gust. Filimon, o. i, 264, cf. lm, Damé, t.2 46. Am aşteptat ptnă şi-a îmbrăcat scurteica... şi ne-am despărţit la parmacltcul livadei. sXm. i2, 205. Se ducea în grădină şi-l chema la parmaclîc de-irumplea pestelcuţa cu bucăţi de zahăr. Gîrleanu, n. 159, cf. alr ii/i h 268/605.
   3.   (Regional ; In forma parmalîc) Plrghie (Sălcioara-Bucureşti). Cf. alr ii/i h 293/928.
   —    PI. : parmacltcuri. — Şi : parmalîc, (régional) par-maclfe (Severin, s. 148, chest. ii 274/185, alr ii/i h 268/605) s. n.
   —  Din tc. parmaklik.
   PARMAGEA s. f. v. pătlăgea.
   PARMALÎC s. n. v. parmaclîc.
   PARMANGÉLE s f. pi. v. pătlăgea.
   PARMAZAn s. n. v. parmezan.
   PARMEN adj. (în sintagma) Măr parmen (auriu) (şi substantivat, m.) = varietate de măr1 originar din Anglia, cu fructele de culoare galbenă-aurie cu dungi carmin ; (şi substantivat, n.) fructul acestei varietăţi de măr 1. Cf. Comşa, n. z. 48, ltr 2, der.
   —    PI. : parmeni, -e. — Şi : (regional) parmin adj. Com. din Lugaşu de Jos-Oradea.
   —  Din fr. parmain [d’or], germ. Parmăne.
   PARMEZAN s. n. Specialitate italienească de caşcaval (uscat) ; p. e x t. caşcaval ras. 4 loţ parmazan caş (a. 1754). Iorga, s. d. xii, 67. Un guzgan... Au Intrat... tntr-un caş de parmezan. Asachi, p. 124/7. Prăjituri de parmezan. Manolaché DrXghici, r. 239/22 cf. Negulici, Stamati, d. Deci lîrgoveţul falnic, pre şoarecul ţăran, îndată îl cinsteşte cu nişte parmezan. Negruzzi, s. ii, 300. Vom dănţd şi vom cîntq, Vom dormi şi vom mînca Parmezan cu macaroane Şi confete şi bomboane, id., In pr. dram. 486, cf. Polizu. Un şoarece de neam... Petrecea retirât tntr-un vechi parmazan. Alexandreşcu, o. i, 205, cf. Pontbriant d., Barcianu, v., Çostinescu, ddrf, ŞXineanu, d. u., AleXi, w., cade, Scriban, d., ltr2. Cu această pastă se umplu ciupercile, se presară cu parmezan ras.
S. Marin, c. b. 27. O (Adjectivul) Brtnză parmazană. Barcianu, v., cf. Costinescu.
   —  PI, : parmezane. — Şi : (Învechit) parmazăn s.n.
   —  Din germ. Parmesan, fr. parmesan.
   PARMÎN adj. v. parmen.
   PARNAJAC s. n. v. părnăjae.
   PARNASIAN, -A adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care aparţine parnasianismului, care se referă la parnasianism, care este specific parnasianismului ; care scrie sau care este scrjs îii manieră specifică parnasianismului. însuşirile plastice ale poeziei parnasiene. Lovinescu, c. iv, 16. O dală — o singură dală — m^am prins în alaiul poeţilor parnasieni. Galaction, o. 17. Profunzimea... Vieţii sufleteşti pe care o închizi în versul tău parnasian sau liber. id. a. 122. îndeletnicirea autorului pare oarecum parnasiană, mai ales în unele fragmente izolate ale acestor poezii, s aprilie 1960, 72- Poezia lui Apollinaire, scrisă la începutul veacului, venea după experienţa parnasiană şi simbolistă, ib. august 1960, 74. întreaga poetică romantică, parnasiană... cultivă... ideea sonorităţii şi expresivităţii limbii, l. rom. 1966, 22.
   2. S. m. şi f. Reprezentant sau adept al parnasianismului. Théophile Gautier, şeful aşa-numiţilor parnasieni, susţine că singurul lucru de căpetenie în poezie e forma. Ionescu-Rion, c. 100. Macedonski e un parnasian şi nu un simbolist. Lovinescu, c. iv, 16. Acest poet e un parnasian. Galaction, a. 122. Cine mai este oare în stare să citească versurile parnasienilor? v. rom. decembrie 1953, 267. Parnasienii... cultivau muzica, bine scandată, a sonetului, l. rom. 1966, 22.
   —  Pronunţat : -si-an< — PI. : parnasieni, -e.
   —  Din fr. parnassien.
   PARNASIANISM s. n. Curent poetic apărut in Franţa, pe la jumătatea secolului al XIX-lea, care transformă poezia într-un joc gratuit, dar savant, de virtuozităţi imagistice şi care cultivă evocarea grandioasă a civilizaţiilor trecute sau a naturii, descrierea strălucirii exterioare a lucrurilor (mai ales a podoabelor rare şi preţioase). Cf. dn 2, der. Macedonski evoluează şi intr-un alt cadru estetico-ideologic, acela al romantismului european, apoi al parnasianismului.
l. rom. 1965, 383.
   —  Pronunţat : -si-a-,
   —  Din fr. parnasslanisme.
   PARNASIE s. f. (Bot. ; rar ; şi In sintagma parnasie de mlaştini, Brandza, fl. 151) Şoplrlaiţă-albă (Par-
1573
PARNAT
— 131
PARODIE
nassia palustris). Cf. Polizu, Barcianu, v., lm, ddrf, Gheţie, r. m., Brandza, fl. 151, Alexi, w., Panţu, pl. 272.
   —  Din lat. parnassia.
   PĂRNAT subst. (Regional) 1. Podul osiei (la car) (Mihăileni-Miercurea Ciuc). Cf. alrm sn i h 225/574.
   2.   Telegău (la car) (Mihăileni-Miercurea Ciuc). Cf. alr ii 5 633/574.
   —  Pl. : ?
  : — Din magh. părnăt (acuz. al luipărnoj „cuzinet“.
   PARNAVfiL s. m. (sg.) (Argotic) Copil de ţigan. Cf. bl ii, 119, 179.
   —  Pl. : ?
   —    Din ţig. parnave (pl. al lui parnavo „prieten'*). Cf. bl ii, 179.
   PÂRNIC1 s. n. (Prin Mold.) Vas mare (pentru păstrat vinul). Două poloboace cil lumea de mari, numite parhice. scl 1969, 135.
   —  Pl. : parnice.
   —  Din rus. napmiK.
   PÂRNIC 2, -Ă s. m. şi f. v. partnic.
   PARNÎU, -ÎE adj. (Regional) Zăpăcit; capiu (Mo-runglav-Balş). Cf. l. rom. 1959, nr. 1, 63. Găină parnie. ib.
   —  Pl. : parnii.
   —  Etimologia necunoscută.
   PAR(5c s. m. v. paroh.
   PAROCĂŞ s. m. (învechit, prin Transilv.) Peru-chier. Cf. Klein, d. 395.
   —  Pl.: parocaşi.
   —  Din magh. parokis.
   PAROCĂ s. f. (Transilv. şi Ban.) Perucă. Cf. Klein, d. 395. Omul pleşug neleglndu-şi bine paroca sa pe cap... un vtnt tare... ti luă cu pălăria împreună, şi paroca. Ţichindeal, f. 355/16, cf. lb, Barcianu, v., lm, ddrf, Gheţie, r. m., Alexi, w.
   —     Accentuat şi: (neobişnuit) părocă. Klein, d. 395.
  —  Pl. : ? — Şi: părfică s. f. Gheţie, r. m.
   —  Din magh. par6ka.
   PAROCHÎMEN s. m. v. prochimen.
   PARtiCUŞ s. m. v. paroh.
   PARODÎSG adj. (Regional; în sintagma) Măr parodesc (şi substantivat, m.) = specie de măr 1 nedefinită mai îndeaproape; (şi substantivat, n.) fructul acestei specii de măr1 (Poienari-Cîmpulung). Cf. h ix 389.
   —  Pl.: paradeşti.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. rod.
   PARODIÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică opere literare, autori etc.) A imita (preluînd temele, motivele, mijloacele artistice) cu intenţii satirice sau pentru a obţine efecte comice. Cf. I. Golescu, c., Neoulici, Stamati, d. O comedie curat numai franţeză, ce neapărat cu greu se poate parodia dinaintea unui public, gm (1854), 892/3, cf. Polizu. îmi venea să parodiei pe marele Corneille. Ghica, s. 319, cf. Barcianu, v., ddrf, Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade. A parodiat versul plasînd o ironie, urmată de un hohot de rîs prelungit în cascade. Vlasiu, d. 62. Se întrebuinţează... perfectul simplu cu ironie... cînd parodiem stilul din cărţi, ll i, 137. + (Complementul indică vorbirea, aspectul fizic, gesturile şi mişcările sau acţiunile cuiva) A imita, a reproduce (intr-o manieră grotescă); (neobişnuit) a parodiza. Milo a voit să-l parodieze tn rolul paracliserului din „Florica“ lui Alecsandri.
Ghica, ap. cade. Toţi călătorii ce erau acolo fixară ochii la nasul meu; unii dintr-tnşii, mai impertinenţi, începură a mă parodia în faţă, puind ţigaretele la nas. Filimon, o. ii, 24. Femei ridicule îşi strîmbau gura cu gingăşie, parodiind surîsul. D. Zamfirescu, ap. cade. Vor intra o dansatoare şi un dansator, iar o dată cu ei, un pitic cocoşat, care le va parodia dansul. Camil Petrescu, t. iij 116, cf. 118, id. u. n. 236. Fluierînd scurt, se trtnti la pămtnt; stete o clipă, se ridică, fluieră din nou şi se pitulă Ungă sobă, parodiind în toate aceste mişcări instrucţia de luptă a soldatului. BrXescu,
0.  a. i, 55, cf. ii, 138. Costache mărturisi:... — E departe de conservator. — E departe de bărbaţi — îl parodie Aglae. Călinescu, e. o. i, 136. Sări pe fotoliu şi parodie coregrafic pe dansator, id. s. 790. Nu, desigur, nu vor îndrăzni, îşi repetă Silion, parodiind tn închipuire accentul lui Danton. Vinea, l. i, 19, cf.
H.  Lovinescu, c. s. 7. Suferă de a nu se putea depăşi altfel decît parodiind o atitudine sau alta. v. rom. iunie 1958, 108. Bufonul... parodiază această lume încă din primele tablouri, t februarie 1962, 6. O F i g. Ctnd bate luna pe troiene, grădina mea cu pomii ninşi Parodiază fără voie grădinile Semiramidei. . Cazimir,
1.  u. 40. E parodiată astfel pretenţia aşezărilor burgheze de a ascunde o raţiune profundă, v. rom. februarie 1957, 171. Palele petale ce-n veselii uşoare, Grăbindu-se-n vîrtejuri, hazliul joc şi-l fac, Parodiind tumultul furtunilor din soare. Labiş, p. 276.
   —  Pronunţat: -di-a. — Prez. ind. : parodiez.
   —  Din fr. parodier.
   PARODIĂNT, -Ă adj. (Rar; şi substantivat) (Persoană) care parodiază pe cineva. Citase, cu mimică şi gest parodiant, finalul unei explicaţii la istorie a profesorului Oanţă. Teodoreanu, m. ii, 293. [Era] uneori parodiant hăzos, alteori frenetic, id. m. u. 34.
   —  Pronunţat: -di-ant. — Pl. : parodianţi, -te.
   —  Din fr. parodiant.
   PARODIÂRE s. f. v. parodiere.
   PARODIC, -Ă adj. (Rar) Părodistic. Cf. Negulici, Antonescu, d., Costinescu.
   —  Pl. : parodici, -ce.
   —  Din fr. parodique.
   PARODÎE s. f. 1. Imitaţie neizbutită, inferioară sau caricaturală a unui prototip, a unui original. Parodia unui sunet la un cîntec. Vîrnav, f. m. ii, 149v/24. O parodie de critică. Hasdeu, i. c. i, xi. Aceste lucrări stnt parodia ariei, nu artă. Gherea, st. cr. ii, 68. Care Dumnezeu? Dumnezeu care îngăduie parodia de dreptate la a cărei desfăşurare asistă zilnic la tribunal? Brătescu-Voineşti, p. 214. în „Scrisoarea pierdută14... avem, pe de o parte, aparenţele unei consultări libere a voinţii naţionale, iar pe de alta..., parodia unei întruniri contradictorii cu discuţii de „principii Lovinescu, c. vi, 22. Patronul acestei parodii de bar american. C. Petrescu, a. 411, cf. contemp. 1949, nr. 178, 4/2. Locuitorii planetei Marte din romanele lui Wells, salamandrele lui Capek stnt parodii ale societăţii omeneşti, v. rom. decembrie 1953, 265. Aşadar, altul e pe pînză. E un străin. Un ins fictiv. E parodia mea. ib. decembrie 1954, 152. Fondul întunecat al libretului nu a putui sugera compozitorului decît o muzică dezolantă în ce priveşte calitatea, o parodie uşuratică a stilului operei clasice, m 1961, nr. 1, 33. Amorul lui... este şi el de fapt o parodie... a apucăturilor de la curte, t februarie 1962, 6. + P. e x t. Bătaie de joc. Aventura dumitale cu un straşnic aer de parodie. Camil Petrescu, t. i, 111. Să faceţi să înceteze parodia. Să vi se dea atenţiunea ce vi se cuvine. Ulieru, c. 75.
   3.   Creaţie literară în care se preiau temele, motivele şi mijloacele artistice ale unei opere literare sau ale unui autor, în scopul de a obţine un efect satiric sau comic. Cf. Valian, v. Parodia fabulei. Calendar (1847), 55/32, cf. Negulici, Stamati, d., Polizu, Barcianu, v., ddrf, Alexi, w., Severin, s. 103,
1589
PARODIERE
— 132 —
PAROHIE
ŞXineanu, d. v. Minulescu, devenit In scurt punctul de plecare al unei exploatări literare sub cele două forme distincte: a imitaţiei şi a parodiei. Lovinescu, c. vii, 34. Parodii originale [Titlu]. Topîrceanu, p. o. îi veni îndată tn minte o scenă de acum doi ani: ea şi cu două prietene amuztndu-se extraordinar de lectura versurilor lui Dan Şcheianu... Făcuse atunci şi o parodie foarte izbutită. G. Petrescu, î. i, 2 42. Ai scris o parodie după „Hora Unirii“. Pas, z. i > 280.
   —  PI.: parodii.
   —  Din fr. parodie.
   PARODIERE s. f. Acţiunca de a parodia. Cf. Polizu, Pontbriant, d., ddrf. Asistăm la parodierea celor două tragedii ale lui Euripide. v. rom. septembrie 1954, 221.
   —    Pronunţat: -di-e-. — Pl. : parodieri. — Şi: (învechit) parodlâre s. f. Polizu, Pontbriant, d., ddrf.
   —  V. parodia.
   PARODÎST s. m. (Rar) Autor de parodii (2). Gf. I. Golescu, c., Neoulici, Polizu, cade, dn 2.
   —  Pl.: parodişti.
   —  Din fr. parodlste.
   PARODÎSTIC, -A adj. Care se referă la parodie (2), care este specific parodiei, care ţine de parodie; (rar) parodic. Comportarea lui... este doar o modalitate convenţională şi parodistică de a arăta că el se include tn lumea pe care o satirizează, t februarie 1962, 7. <0> (Adverbial) Cum se vede, N. D. Cocea imită parodislic tiradele presei patriotarde, contemp. 1949, nr. 156, 15/4.
   —  Pl. : parodistici, -ce.
   —  Parodie + sul. -istic.
   PARODIZÂ vb. I. T r a n z. (Neobişnuit) A parodia. (Refl. pas.) In piesă se parodiza un soldat..., prezenttndu-ni-se tn cele mai neghioabe şi proaste poziţiuni. f (1872), 225.
   —  Prez. ind.: parodizez.
   —  Parodie + suf. -iza.
   PARODOSÎRE s. f. v. paradosire.
   PAR6F s. m. v. paroh.
   PAROFlAL, -Ă adj. v. parohial.
   PAROFIĂN, -A s. m. şi f. v. parohiali.
   PAROFÎE s. f. v. parohie.
   PAR6H s. m. Preot care conduce o parohie (I). Popa Iacov Lăcăluşu, parohuşul s/m/[ei] biserici... ajuttnd cu 10 florinţ (a. 1786). Iorga, s. d. xiii, 126. Pruncii tn credinţă şi tn carte să se tnveţe şi de acolo... iscusiţi şi procopsiţi parohi... să poată ieşi. Şincai, hr. iii, 284/5. Didahii, adecă învăţături pentru creşterea fiilor, la îngropăciunea pruncilor morţi, culease de Petru Maior... paroh Sas-Reghinului [Titlu]. Maior, ap. gcr ii, 201/11, cf. Klein, d. 395. Ion Grec, p[aro]huşul Saraseului (a. 1808). Iorga, s. d. xiii, i 67, cf. drlu, lb, Barcianu, v. Alt paroc... mai ttnăr şi de sistem mai nou. f (1867), 283, cf. ddrf, Alexi, w., ŞXineanu, d. u. Nu aveam prieten şi sfetnic decît pe înţeleptul părinte Vasile, parohul parohiei noastre. Galaction, o. a. i, 100, cf. D. Pop, m. 155. De atunci lipsesc de-acasă Un paroh şi-o preoteasă. Arghezi, s. p. 128. Alături de bancă... se afla casa parohului. Preda, m. 214, cf. Vîrcol, v. 97. O- (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Mi-ai asigurat actuala mea situaţie de preot paroh. Galaction, o. a. i, 143. Preut paroh. Scriban, d. Se aşezară la masă, la preotul paroh dl Islazului. Camil Petrescu, o. ii, 187.
   —    Scris şi: paroch. Barcianu, v., Alexi, w. — Pl. : parohi. — Şi: (învechit şi regional) parohuş, (regional)
pârât (Vîrcol, v. 97), (învechit, rar) par6c (accentuat şi pdroc, Klein, d. 395), parâcuş (dr. x, 329) s. m.
   —  Din lat. parochus, germ. Parochus, magh. parochus.
   PAROHIAL, -A adj. Care ţine de o parohie (1), care aparţine unei parohii, privitor la o parohie; (învechit) parohialnic. Cf. Barcianu, v., ddrf, Alexi, w., ŞXineanu, d. u., cade. Nu stabilisem decît mai ttrziu că... face parte din poporul meu parohial. Galaction,
 o.   a. i, 139, cf. Glosar reg. <0> Biserică parohială = biserică în care slujeşte parohul; (învechit) biserică parohialnică. Mitropoliţii privaţi... ti pune [pe scutieri] la ctte o biserică parohială. Heliade, d. c. 236/14, cf. Barcianu, v., ddrf, Alexi, w. Stalul, luîndu-i întreaga avere ... a redus-o Ia rolul neînsemnat de mică biserică parohială, arh. olt. i, 175, cf. ŞXineanu, d. u. Casă (sau locuinţă) parohială = clădire, proprietate a bisericii, în care se află locuinţa şi cancelaria parohului. Cf. Calendar (1858), 40/35, Barcianu, v. Fiecare preot... porneşte cu crucea... pe la casele parochienilor săi tncepînd de regulă de la casa paro-chială, adecă de la sine. Marian, s. r. i, 169, cf. Alexi, w. Porniră amtndoi spre casa parohială. Agîrbiceanu,
 a.   112. Elenuţa, îmbujorată de frig, se arătă în pragul locuinţei parohiale, id. ib. 442. Casele parohiale erau tot acolo unde sînt şi acum — pustii — pe culmea celui mai tnalt deal din sat. Dan, u. 62.
   —    Scris şi: parochial. — Pronunţat: -hi-al. — Pl. : parohiali, -e. — Şi: (învechit şi regional) parofiăl, -ă adj.
   —  Din lat. paroehlalis, germ. parochial.
   PAROHIÂLNIC, -A adj. (învechit) Parohial. Moşia lor parohialnică. fund. 42/8, cf. Klein, d. 69.Dealorin-ţele presviterilor parohialnici (a. 1817). bv iii, 186. <0* Biserică parohialnică — biserică parohială, v. parohial. Slujba... în besearica parohialnică, cu cheltuialele ceatelor se va sluji, sţ 33/5.
   —  Pronunţat: -hi-al-. — Pl.: parohialnici, -ce.
   —  Parohie + suf. -alnic.
   parohiAn, -ă s. m. şi f. (învechit şi regional) Enoriaş. Cf. drlu, lb, Barcianu, v. [Preotul] se porneşte ... cu botezul pe la casele parochienilor săi. Marian, s. r. i, 169. Văzînd parohienii că frate-meu scoate pe locurile sale gunoi... prinseră... a se minuna. Sbiera, f. s. 322, cf. Alexi, w., cade. Preulul... s-au dus la morariu uittndu-se încolo şi-ncoace pe cîmp să vadă cum ară parofienii săi. Sbiera, p. 241.
   —    Scris şi: parochian. — Pronunţat: -hi-an. — Pl.: parohieni, -e. — Şi: (regional) parofiân, -ă s. m. şi f.
   —  Din lat. parochianus, germ. Parochian.
   PAROHÎE s. f. 1. Cea mai mică unitate administrativă bisericească ; p. e x t. sediul acestei unităţi; comunitate religioasă creştină care ţine de această unitate administrativă bisericească; biserica dintr-o astfel de unitate; (învechit, livresc, prin Transilv.) materă. V. e n o r i e. Cînd se înturna numitul Mihnea Vodă tn ziua fericitului papei Grigorie din parohia cetăţii cătră sălaşul său,... cu moarte amară i-au stins viaţa. Şincai, hr. ii, 125/32, cf. drlu, lb, Barcianu, v., Cihac, i, 195, ii, 684. Dar tu eşti dus pe 'gînduri! ca popa ce rămîne Neales de parohie la tronul păstoresc. Bolintineanu, o. 224. Nişte salahori dintr-o parochie engleză nu aveau mai mult de 300 de vorbe în vocabularul lor. Maiorescu, cr. ii, 269. A început să-l ieie pe Huţu pe departe, să-l întrebe despre parochiile vacante. Slavici, n. i, 205, cf. ddrf. Bruţii întreprinse deci curăţirea parohiilor catolice de eretici. Xenopol, i. r. v, 115. Bălcăuţii făceau... o părofie cu 69 de familii. Sbiera, f. s. 81, cf. Alexi, w. Sărac, fără altă avere decît venitul a trei pogoane din pămînul parohiei. BrXtescu-Voineşti, p. 167. Au ajuns vacante două dintre cele mai fruntaşe parohii din eparhia întreagă. Agîrbiceanu, a. 413, cf. 44, 448. Merge la parohie. ŞXineanu, d. u., cf. cade. Feciorul preotului trebuise să ia o parohie, de altfel destul de bună, tocmai prin
1603
PAROHUŞ
— 133 —
PAROLĂ
Gorj. Rebreanu, r. i, 107. De-abia l-a pulul îndupleca... să închine un pahar de vin pentru viitorul parohiei din Pripas, id. i. 480. Nu aveam prieten şi sfetnic declt pe înţeleptul părinte Vasile, parohul parohiei noastre. Galaction, o. a. i, 100. în parohia lui, ctnd un creştin se tnttlnea... cu popa Tonea, era ca şi ctnd i-ar fi ieşit cu plin. id. o. 173. Te-a dat la vreo parofie? StXnoiu, c. i. 18, cf. Scriban, d. Un tlnăr învăţător... reuşise să împartă chiar anul acesta parohia In două. Preda, m. 217, cf. Ciauşanu, v. 187, Glosar reg.
   2. (Prin Mold. ; în forma parofie) Porţiunea de sat destinată unui grup de flăcăi care umblă, la sărbători, cu colindul, cu pluguşorul etc. Cf. scl 1969, 134.
   —    Scris şi : parochie. — PI. : parohii. — Şi : (învechit şi regional) parofie, păr&ffe (scl 1969, 134), părofie s. f.
   —  Din lat. parochia, germ. Parochie.
   PAR0HUŞ s. m. v. paroh.
   PARÔI1 s. n. 1. Roiul ieşit dintr-un roi care a roit şi el In aceeaşi vară. Un ştubei, adică o matcă poate să dea un roi, un paroi, clteodată chiar şi un al treilea roi. I. Ionescu, d. 249. Noul stup căpătat din cel vechiu [se numeşte] paroi, de unde apoi verbii: roieşte şi paroieşte. hem 744, cf. ddrf, Gheţie, r. m. Paroiul este roiul ieşit din ptrvac. Damé, t.3 120, cf. Barcianu. Paroi, roiul roiului din aceeaşi vară. Săghinescu, s. 29, cf. tdbg. Cu ceara de paroi se afumă cei ce au durere de cap. Marian, ins. 176. Paroii... se produc de regulă numai tn verile cele mai frumoase şi mai mănoase, id. ib. 177, cf. 146, Pamfile, i. c. 93, id. nu. 46, ŞXineanu, d. u. Se dovedise, de asemenea, puţin spor la stupi. în acea vară nu ieşiseră nici paroi. Sadoveanu, o. xiii, 347, cf. h x 31, 151, 499, xn 374, com. Marian, com. FurtunX, chest. vi 135/3, a v 14, 22, 25, mat. dialect, i, 25. + (Regional) „Roi care n-a roit într-o vară“. Scridan, d.
   2.   (Prin Mold.) Ceară produsă de un paroi1 (1). Clnd te duci să sapi o comoară,... de ai luminare de paroi, nu-ţi mai trebuie alt nimic, şez. v, 108. 4 (Regional) „Ceară de naft“. Com. din Straja-RXdXuţi.
   —  PI. : paroiuri şi (rar, m.) paroi.
   —  Din ucr. napitf, rus. napoft.
   PARQÎ 2 vb. IV. I n t r a n z. A roi a doua oară în aceeaşi vară. Cf. paroi1 (1). Roii cei dinlti, dacă timpul este bun, paroiesc (roieşesc şi ei) mai tlrziu.
I. Ionescu, m. 380. Noul stup căpătat din cel vechiu — paroi, de unde apoi verbii: roieşte şi paroieşte. hem 744. Roiul paroieşte. ddrf, cf. Marian, ins. 146, Pamfile, I. C. 93, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., A V 25.
   —  Prez. ind. pers. 3 : paroieşte.
   —  V. paroi
   PAROÎT s. n. (Popular) Acţiunea de a paroi3 şi rezultatul ei. Cf. ddrf, Damé, t. 46.
   —  V. parol2.
   PARÔL interj, v. parolă.
   PAR0LĂ s. f. 1. (Astăzi rar) Promisiune, legămînt, angajament ; cuvlnt de onoare. N-aţi vrut să păziţi tocmealele şi legăturile, cum zic la noi, Ia neamţi, parola. ist. ţ. r. 23. Neamţul l-au dat pe parolă ca să nu-i facă nemică. Neculce, l. 293. Domnul şi stăplnul meu crocodilul iasle... şi, ptnă preţul ti voi plăti, de la mine sftntă parolă au luat. Cantemir, ist. 214, cf. 16. Multa rlvnă ce avea să se ţlie de cuvlnt nesilit şi să nu-şi strămute parola. YXcXrescul, ist. 255. După vro clteva luni au venit poruncă de la împăratul ca Şaroşi să se sloboadă pe parola cea boierească. Şincai, hr. iii, 206/9, cf. Klein, d. 395. Iosif, împăratul nemţilor, atunci s-au unit cu împărăteasa Ecalerina... de va face trebuinţă să dea ajutor unul altuia şi au întărit parola. Dionisie, c. 170, cf. Budai-Deleanu, lex., Contribuţii, ii, 26, drlu, lb. Iată acest inel... Să-l porţi şi să-ţi aduci tn gînd de parola cea dală.
Pann, e. iii, 98/5. Prea ttrziu văzlndu-mi cursa, eram să las toate cele, Dar parola şi... trei sale ce-s vecine cu a mele M-a făcut a-nchide ochii. Asachi, s. l. i, 216, cf. Valian, v. Iată parola cinstită: că de-acum cit oi trăi, Dintr-a tale muritoare, pe alia n-oi mai iubi! Conachi, p. 123. Lionel speră In adevăr. Avea de motive o parolă a Laviniei şi toate argumentele amoriului său propriu, cr (1848), 212/61. Anliunioniştii mai puneau temei... tncă numai pe parola monarhului. Bariţiu, p. a. ii, 83, cf. Stamati, d. Tatăl său... hotărî ca a doua zi să fie gata de a se cununa cu ttnărul polon, cătră care era angajată parola sa de domn. Negruzzi, s. i, 107, cf. Polizu, Barcianu, v. Consulul zisese măcelarului arab să-i păstreze două cotlete de viţel; măcelarul afllnd preţ mai bun, le vtnduse la vapor. Pentru această lipsă de parolă, consulul se supără. Bolintineanu, o. 290. îţi făgăduiesc pe împărăteasca mea parolă că nici tn ţările mele, nici în slujba mea nu-i voi ţinea. Odobescu, s. i, 287. I-am promis pe parola de onoare că nu-l mai întreb nimic. Caragiale, o. ii, 14. Nu tremura! Pe parola mea de onoare, eşti scăpat, id. ib. vi, 166. Adeseori minciunile cele mai sfruntate sau lucrurile cele mai indiferente se pun supt scutul parolei de onoare. sXm. v, 258, cf. tdrg, Alexi, w., ŞXineanu, d. u., Scriban, d. ^Loc. adj. De parolă = (despre oameni) care se ţine de cuvînt, care îşi respectă angajamentele ; punctual. Cf. Barcianu, v., ddrf, Alexi, w. <0> E x p r. A(-i) da (sau a-şi da) (parola de onoare) sau (Învechit) a(-i) da (ori a pune) parolă = a se angaja în mod solemn, a(-şi) da cuvîntul; a promite, a făgădui. Au poftit Moţoc să vorbească cu Anton Ungurul, amtndoi puind parolă. M. Costin, ap. Gîdei. Mergea unii la alţii şi iarăşi se împăca şi da parola (începutul sec. xvm). mag. ist. iii, 25/12. Au dat parola In 15 zile să nu se apuce de arme nice unii, nice alţii. Axinte Uricariul, let. ii, 156/23. Lui Aristald, comitului ţinutului aceluia, varvarul i-au dat parolă. Şincai, hr. i, 261/8. Te aştept dar piste o jumătate de ceas, stnt încredinţat, mi-ai dat parola. Kotzebue, u. 40r/9. Dau parolă, să întoarce vesel că s-au mlnluit. Beldiman, e. 90/35. Butu-i dă parola sa C-a veni ş-o va lua. Asachi, s. l. i, 194. Şi-a dat parola că toate promisiunile făcute ţării şi nouă ni se vor împlini. Bariţiu, p. a. iii, 206. Noi îţi dăm parola noastră de regină că primim. Negruzzi, s. iii, 318. îi dă parola de onoare că nu-l va trăda. Filimon, o. ii, 262. îţi dau parola mea că ţi-oi împlini dorinţa. Alecsandri, ap. cade. Nu este secretul meu, şi nici n-am dat parola să lac. Bolintineanu, o. 346, cf. 339. Am dat parola de onoare să nu-i spun numele. Caragiale, o. ii, 25. Trebuia să venim; ne-am dat parola. Sadoveanu,
0. xi, 426. (Glumeţ) Zău, la timp de trier, Dau parola mea de grier, înturna-voi toată soma. Asachi, s. l. i, 236. (Regional) A aduce (sau a bate) parola = a cădea la învoială, a încheia o tranzacţie. Cf. dr. v, 86. A se ţine de parolă sau a(-şi) ţine (ori, învechit, a-şi păzi) parola = a se ţine de cuvînt, a(-şi) respecta promisiunea făcută. Canlimir Vodă n-au ţinut parola. Neculce,
1. 99. Mergea unii la alţii, ptnă clnd se finea de parolă (începutul sec. xvm). mag. ist. iii, 25/13. Despre partea mea fie iertat, numai, altă dată, tş păzască parola mai bine (a. 1747). Uricariul, xxiv, 445. Nu să fine de parola sa. CugetXri, ii, 46r/7. Camilia păzeaşte parola ce mi-a dat. Beldiman, n. p. ii, 45/25. Mă voiu finea de parolă, ca să mă cinstesc cu venirea tn casa dumilale. Gorjan, h. ii, 130/6, cf. Polizu, cade. -ţ- (Franţu-zism; cu valoare de interjecţie; în forma parol) Pe cuvlnt!, zău I, serios ! Cf. Polizu. Nu voi, fi-am spus o dală... —Zău! ţăţico, parol! să mă-ngropi! Caragiale, o. vi, 23, cf. 22. Domnişoara exclamă ofensată: — Parol! Cum aş putea altfel să colportez asemenea lucruri dacă n-aş fi văzut cu ochii mei? C. Petrescu, î. ii, 147, cf. l. rom. 1962, nr. 2, 223. O (Interogativ, adesea ironic, exprimlnd o neîncredere, o îndoială, o provocare) Voi încheia cît se poale mai scurt... — Parol?... Numai dacă te-i ţinea de vorbă! Caragiale, o. vi, 129. Hai, Arislică, să luăm o halbă!... Astăzi fac eu cinsle ... — Parol ? strigă Aristică
1609
PAROLI
— 134 —
PARONOMASTIC
băttndu-l prieteneşte pe umăr. Rebreanu, nuv. 9. Ştii să clnţi şi nemţeşte? — Sigur că ştiu. — Parol? — Zău! Brăescu, a. 176. Am angajat o spălătoreasă faină. — Parol? id. o. a. i, 217. A dat-o afară de la Pelrovicioaia. — Parol? — Serios, aşa am auzit. id. ib, 341.
   2.   (învechit) Guvînt, vorbă ; afirmaţie, spusă. La viclean parola dumnezeiască şi basna poeticească toi o cinste au. Cantemir, ist. 243. Li se dete tn gură parola că: „Nobilii nu pot fi supuşi la plata de impozite“. Bariţiu, p. a. i, 638. Pe parola sătenilor săi, nu-l putea primi de om mare. Russo, s. 164, cf. 16, prot.-pop., n. d. <0> E x p r. A da parolă = a ordona. Ctnd au fostu tn dzua de Stnpetru la velet de la Adam 7217, datu-s-au parolă de bătaie. Neculce, l. 187. Aproape de tabăra moscalului au tăbărit şi şvedul şi au dat parola precum este tocmala oştilor temeinice de-şi punu zi de bătaie, iar nu fără de veste şi cu tnşălăciune. Muşte, let. iii, 42/38. Ca mijloc de a teroriza se dedese şi parola devastării pădurilor. Bariţiu, p. a. ii, 653. + (Cu valoare de interjecţie; la unele jocuri de cărţi; in forma parol; şi în sintagma pas parol) Pas Gom. din Bucureşti. + (Familiar) Vorbă bună, sfat. Ctnd vrea omul să fie cinstit şi să-mi spuie o parolă, ascult. Poate să fie şi aspru! ap. Iordan, stil. 367. + (Familiar) Discuţie facilă, flecăreală. Existau grupuri şi prietenii stabile, pe bază de idei comune sau numai pe baza muncii comune ori a obiceiului de a merge împreună la circiumă, la „o parolă“. Beniuc, m. c. i, 441. O E x p r. A sta la o parolă = a sta de vorbă ; a flecari. Am stat la o parolă cu X: cv 1950, nr. 4, 17.
   3.   (Germanism) Lozincă. Cf. ŞXineanu, d. u. Parole revoluţionare decorează faţada fabricei. Sahxa, u.r.s.s. 84, cf. 26, 159.
   4. CuvJnt secret, convenţional, folosit de militarii
care au anumite misiuni, pentru a fi recunoscuţi de alţi militari cunoscători ai consemnului. Cf. Budai-Deleanu, lex.       Eu iau portul      asupră-mi ...    — Eu
soldaţii... — Parola voi afla-o eu. I. Negruzzi, s. v, 454, cf. ŞXineanu, d. u., tdrg, Scriban, d., dm. O E x p r. A da       parola (sau parolă) = a) a       stabili
cuvîntul secret     de recunoaştere;   a comunica      celor
In drept acest cuvînt. Comendanşii corăbiilor de război vor da parolă,      rînd. n. 8/24.     Primul comandante
al ţinutului să dea şi cetelor de gloate (lăncerilor) parola. Bariţiu, p. a. ii, 304. Observtnd neregula cu care se dă corpurilor parola şi neconvenientele ce pot izvorî din aceasta, mo (1860), 707/13; b) a rosti cuvintul secret, de recunoaştere. Cine-eee? — Căpitanul de jandarmi. — înaintează la ordine şi dă-ţi parola! BrXescu, o. a. ii, 89. + P. gener. Cuvînt secret de recunoaştere. Formula lui Neculai era... rostită ca şi cum ar fi spus o parolă conspirativă. Teodoreanu, m. ii, 73. Carnavalul paşnic şi fără măşti care se întrunea tn fiece seară, treptat, ca o conspiraţie a unui cult secret, fără parole şi fără catacombe. Vinea, l. ii, 103.
   5.   (învechit) Numele unui dans; melodie după care se executa acest dans. Boieriu... tşi anina poalele anteriului tn brîu... şi giuca parola. Alecsandri, t. 82. îi trăsnise prin cap să mă puie să-i joc parola. id., ap. cade.
   —  Pl. : parole. — Şi: (franţuzism) parol interj.
   —    Din lat. parola, it. parola, germ. Parole, rus. napoai,, fr. parole.
   PÂROLI s. m. invar. (La unele jocuri de cărţi; adesea în construcţie cu verbe ca,,a face“, „alăsa" etc.) Dublare a sumei mizate In jocul precedent; miză realizată în acest fel. Cf. I. Golescu, c., Pontbriant, d., Negruzzi, s. i, 74, Alexi, w., cade. Şămenul nu se joacă cum tl jucaţi voi. Eu nu risc un pol ptnă nu calculez ce are să se înttmple cu el. Pun un pol, las paroli. Brăescu, o. a. i, 75. Jucă după principiul lui o carte studiată, pierdu, făcu paroli, pierdu din nou şi plecă trtntind uşa. id. ib. ii, 332.
   —  Pronunţat trisilabic.
   —  Din fr. paroli, it. paroli.
 PAROLÎST, -Ă adj. (Familiar) Care se ţine de cuvînt, care Îşi respectă angajamentul luat. Cf. Valian, v., Stamati, d., Polizu, ddrf. Nu se prea finea de vorbă ... Dar acum e omul cel mai parolist, ap. tdrg, cf. Alexi,w., ŞXineanu, d. u., cade, Iordan, l. r. a. 183. L-a admis tn casă, in odaia ei, în văzul părinţilor şi al cunoscuţilor şi apoi tînărul n-a fost parolist. GXlinescu, e. o. i, 73, cf. dm, dn 2. <0> (Substantivat) O... bătrlnă impacientă, bosumflată şi ciupită, aştepttnd, cu privirea în pămînt, un.:, „parolist tntîrziat“. Klopştock, f. 272.
 —  Pl. : parolişti, -sie.
 —  Parolă -f suf. -ist.
 PAR OLIŢĂ s. f. (Regional) Inel (Negreşti-Piatră Neamţ). Cf. u x 357.
 —  Accentul necunoscut. — Pl. : păroliţe.
 —  Parolă + suf. -iţă.
 PAROM s. n. (Prin nord-estul Mold. şi prin Bucov.) Pod plutitor. V. bac. Ctnd... paromul cel greu nu se putea urni de la mal de valuri, luntrea lui Ion zbura, ca o săgeată.    Contemporanul,    iii, lli.   Tot
 pedestru am plecat...   mai departe prin  nişte sate  din
 dreapta Murăşului pre care l-am trecut pe un poron tn apropiere de Deva. Sbiera, f. s. 119, cf. jahreşber. xxvi—xxix, 34.
 —  Pl. : paroame. —   Şi: poron s. n.
 —  Din ucr. napoM.    Cf. rus. n a p o m.
 PAR<5n adj. (Grecism învechit) Prezent, de faţă. Cănd au dat caimeaua, zic cum să fie fost paron numai Căzlar-aga şi Silihdar-aga (a. 1713). GAldi, m. phan. 222.
 —  Din ngr. irapc&v.
 PARONÎM s. n. Cuvînt asemănător, ca sunete, cu un alt cuvînt, dar deosebit, ca sens (şi ca origine), de acesta. Cf. Valian, v., Polizu, Alexi, w., ŞXineanu,
 d. u., cade. Există oriunde şi orictnd foarte multe omonime.şi paronime: termeni deosebiţi ca înţeles, dar identici sau foarte asemănători ca sunete. Iordan, stil. 89, cf. Scriban, d. Covertă şi corvetă sini paronime, scl 1958, 514. Din paronime, cum au fost la început, cele două cuvinte au devenit (pentru cei mai mulţi vorbitori) omonime, ib. 1959, 266. Pentru o mică parte dintre cei ce mînuiesc condeiul, paronimele devin sinonime. l. rom. 1959, nr. 5, 54, cf. der. <$> (Adjectival) Cuvinte paronime.
 —  Pl. : paronime.
 —  Din fr. paron yine.
 PARONÎMIC, -Ă adj. Care ţine de paronime, referitor la paronime. Cf. Pontbriant, d. O Atracţie paronimică = modificare a formei unui cuvînt sub influenţa altui cuvînt, asemănător cu el. Cf. der iii, 671.
 —  Pl. : paronimici, -ce.
 —  Din fr. paronymique.
 PARONIMlE s. f. însuşirea a două sau a mai multor cuvinte de a fi paronime; situaţia, relaţia în care se află mai multe paronime. Cf. cade, dm. Nu avem a face dectt cu o coincidenţă, cu o paronimie. j . rom. 1965, 435.
 —  PI. : paronimii.
 —  Din fr. paronymie.
 PARONOMASÎE s. f. (Rar) Paronomază. Parono-masia, adecă prefacerea şi schimbarea de nume. Molnar, ret. 209/2, cf. Scriban, d., dm.
 —  Pl. :  paronomasii.    —  Şi:   paronomazie s. f.
 Scriban, d.
 —  Din ngr. itapovofUHria, fr. paronomasie.
 PAR ONOMASTIC, -Ă adj. (Rar) Care ţine de paronomază, privitor la paronomază. Cf. cade, dm, dn 2.
 —  Pl. : paronomastici, -ce.
 —  Din fr. paronomastiquc.
1619,
PARONOMAZĂ
— 135 —
PAROXISTIC
  PARONOMAZĂ s. f. Figură de stil care constă In asocierea a două cuvinte asemănătoare ca formă, dar deosebite ca înţeles; (rar) paronomasie. Cf. ŞXineanu, d. u., cade, dm, dn 2, der.
  —  PI. : paronomaze.
  —  Din fr. paronomase.
  PARONOMAZÎE s. f. v. paronomasie.
  PAROSÎE s. f. (învechit; cu sens neprecizat, probabil) Cerere; jalbă. Bătrtne ostaşule, scrie o parosie la mănăstirea împărătească. Ţichindeal, f. 342/1.
  —  PI. : păroşii.
  —  Etimologia necunoscută. Cf. ngr. ft a p o u a [ a.
  PAROSÎSM s. n. v. paroxism.
  PAROŞ, -Ă adj. v. paroşu.
  PARtiŞCĂ s. f. v. piroşcA.
  PARdŞU, -IE adj. (Prin Olt.; în descîntece) Foarte roşu. Şi voi veni cu plugul roş, Paroş, Cu pogăniciu roş, Paroş, Cu boii roşi, Păroşi, Şi te voi ara. Grigoriu-Rioo, m. p. i, 100. Buba bubelor, Sora clinilor, Bubă vlnătă, Bubă albastră, Bubă roşie, bubă paroşie. Pamfile,
  b. 18. O năptrcă roşie, roşie paroşie, a fătat nouă pui păroşi, i. cr. iii, 311.
  —  PI. : păroşi, -ii. — Şi: pâr6ş, -ii adj.
  —  Pafra]1- -b roşu.
  PAROTÎDĂ adj. 1. (în sintagma) Glandă parotidă (şi substantivat, f.) = fiecare dintre cele două glande salivare aşezate în dosul urechilor, de o parte şi de alta a maxilarului inferior. Mai slut de fiecare parte a gurei... glande mari care se numesc glandele parotide. Kretzulescu, a. 282/24, cf. Polizu, p. 99/15, Barcianu, Alexi, w. Saliva este produsă de 6 glande, numite salivare, cile 3 de fiecare parte şi anume: glanda parotidă, submaxilară şi sublingvală. Bianu, d. s. 645, cf. 768. Parotida e aşezată dedesuptul urechilor, enc. vet. 104, cf. cade, Scriban, d. Secreţia parotidei conţine fermenţii care încep digestia hidrocarbonaţilor th cavitatea bucală, der. De la debut se constată umflarea glandei parotide. abc săn. 275.
  2. (Rar) Oreion. Parotidă' se zice umflătura rtndu-rilor de sub urechile omului. Cornea, e. i, 122/4, cf. lm, ŞXineanu, d. u.
  —    PI. : parotide. — Şi: (învechit, rar, 2) parotită s. f. lm.
  —  Din fr. parotide.
  PAROTIDlfiN, -Ă adj. (învechit, rar) Care se referă la parotidă (1), care ţine de parotidă. Regia paroti-dienă se află Intre obraj şi Intre ureche. Polizu, p. 79/23.
  —  PI.: parotidieni, -e.
  —  Din fr. parotidicn.
  PAROTIDÎTĂ s. f. (Şi în sintagma parotidită epidemică) Oreion. Cf. lm, Bianu, d. s. Parotidita este inflamaţia glandei parotide. enc. vet. 104, cf. dn 2, der. Parotidită epidemică... boală infecto-contagioasă acută. abc sXn.
  —  PI. : parolidile.
  —  Din fr. parotidite.
  PAROTÎTĂ s. f. v. parotidă.
  PAROXÎSM s. n. 1. Intensitate maximă a simpto-melor unei boli; acces, criză. Cf. drlu. Şi se sflrşeşte paroxismul... [frigurilor] tn şapte-opt ceasuri. Episcupescu, Practica, 100/28, cf. I. Golescu, c. Zama aceasta... să se beie... clte o lingură de masă la lot ceasul tn ziua ctnd nu urmează paroxismul. DrXghici, d. 52/16. Se află paroxismuri de moarte
părută. Kretzulescu, m. 101/5. Parosismul frigurilor, Cornea, e. ii, 42/30, cf. Negulici, Stamati, d., Polizu. Stă calul trist... cu paroxismuri de friguri. Cuparencu,
v. 23. Paroxisme artritice sub formă de podagră. Calendar (1862), 19/8, cf. Barcianu, v., Alexi, w., ŞXineanu, d. u., cade, Scriban, d., dm. + (învechit) Febră; frison. Cf. Stamati, d., Polizu, Alexi, w.
   2. Punct culminant la care ajunge o senzaţie, im sentiment, o stare, un proces, o acţiune în desfăşurare etc. In paroxismele politice precum era şi acel din 1860 se cred orice faime absurde. Bariţiu, p. a. iii, 18. Mulţimea ce intrase tn paroxismul beţiei. Alecsandri, ap. cade. Uraganul entuziasmului creştea mereu, ctnd o onoare neînchipuită veni sări ridice la paroxism. Caragiale, o. iii, 158, cf. ddrf. Moartea tatălui său se tnttmplase tntr-un moment ctnd vrăjmăşia Intre conducătorii ţerilor noastre ajunsese la paroxism. Iorga, i. l. i, 330, Paroxismul neliniştei. Teodoreanu,
l. 204. Salomeea răpitoare şi simbolică împinge răpirea minţilor şi a simţurilor ptnă la paroxism şi crimă. Galaction, a. 391. Era, fără îndoială, un paroxism,
o  undă de nebunie In furia ei. Camil Petrescu, u.n. 93, Era numai, dusă la paroxism, anglomania de totdeauna a vărului meu excentric şi original. Yoiculescu, p. ii,65.
O  dezlănţuire de furie care atinge paroxismul. Bogza,
c. o. 59, cf. 170. Formaţiunile care intră tn constituţia Carpaţilor s-au cutat tn mai multe faze de paroxism orogenic. OncesCu, g. 9. Larma creştea, ajunse la un fel de paroxism, ctnd aproape întreg localul prinse să etnte „Gaudeamus“. Camilar, n. ii, 143. Toţi se agită frenetic tntr-un paroxism de mişcări ale corpului întreg, v. rom. februarie 1954, 202. Julieta e o fiinţă practică, realistă şi sănătoasă, iar exaltarea ei, paroxismul iubirii sale,.. . toate aceste lucruri stau pe linia perfectei sănătăţi şi lucidităţi, contemp. 1957, nr. 553, 4/5. Paroxism al scrupulului şi al conştiinţei cetăţeneşti sau artistice, „eternul debut“ arghezian e simbolul grav al ireversibilităţii sensului exprimat, s iulie 1960, 30, cf. der. <0> F i g. Prin acest paroxism de vegetaţie curg vertiginos, printre sttnci roşii ca slngele închegat, rluri albastre de culoarea peruzelei, v. rom. aprilie 1954, 63. •£> L o c. a d v. (Pînă) la paroxism = cu intensitate maximă, foarte tare. Jazzul urla la paroxism. C. Petrescu, c. v. 182. Tata mi-a lăsat la poarta cimitirului sclavia unei tinereţi In care aveam să înfăţişez, ptnă la paroxism, splendoarea sărăciei. Klopştock,
f. 334. Toate obiectele stricate şi zgomotoase care s-au găsit tn sat... se află împrăştiate tn ctmp şi oamenii se duc. spre ele tn fiecare seară, făctndu-le să sune ptnă la paroxism. Bogza, c. o. 248. Surescitare, tulburare extremă. Singurătatea, palul său de paie şi mtn-carea cea puţin hrănitoare tl adusese tnlr-o stare grozavă de paroxism şi de furie. Filimon, o. i, 295.
   —    PI. : paroxisme şi (învechit) paroxismuri. — Şi: (învechit) paroslsm s. n.
   —    Din fr. paroxysme, germ.-Paroxysmus, it. paros-sismo.
   PAROXÎSMIC, -A adj. (învechit, rar) Paroxistic. Cf;
Costinescu.
.— PI.: paroxismici, -ce.
   —  Din fr. paroxysmiqae.
   PAROXISTIC, -A adj. 1. Care a ajuns la paroxism
(2); extrem, (învechit, rar) paroxismic. Cf. enc. vet. 26. Expresia de suferinţă paroxistică, altt de frecventă tn arta lui Rodin, tşi are aici ecoul. Oprescu, s. 124. Un englez se trezeşte cu o senzaţie paroxistică de rău general. Preda, r. 63, cf. der. •£> F i g. Printre mijloacele stilizării artistice, acela pe care Galaction tl foloseşte cu precădere este „potenţarea“. împrejurarea poate fi urmărită tn observarea adjectivelor sale, culese de obicei din registrul lor paroxistic. Vianu, a. p. 262.
   2. (Despre boli, simptoame) Care survine brusc sau atinge un maximum de intensitate. Tahicardie paroxistică, der.
   —  PI.: paroxistici, -ce.
   —  Din fr. paroxystique.
1633
PAROXÎTON
— 136 —
PARSECHI
   PAROXIT6N, -A adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Cuvlnt, formă gramaticală) care are accentul pe silaba penultimă. „A“ din silaba accentuată a tulpinei se preface tn „d“ Ia substantivele feminine paroxilone care fac pluralul tn Puşcariu, l. r. i, 28. A făcut o categorie aparte din cuvintele paroxilone de două silabe, afirmtnd că-şi lungesc vocala neaccentuată din silaba finală... şi aceasta, fiindcă nu-i posibil altfel. Iordan, stil. 59, cf. 57. Categoria de teme verbale... conţine deci forme paroxilone la persoanele 1° şi 2°. scl 1954, 87. Paroxilonele şi proparoxilonele nu pot să-şi formeze pluralul cu „-uri“, ll i, 116, cf. dh, dn 2.
   2. Adj. (Despre modul de accentuare a cuvintelor, rime etc.) Care se caracterizează prin plasarea accentului pe silaba penultimă. La poloni, conform accentuării paroxilone care predomină tn limba lor, ţoale rimele, adică„clauzulele“ tuturor versurilor, stnt şi ele paroxitone. l. rom. 1959, nr. 2, 62.
   —  PI.: paroxilone.
   —  Din fr. paroxyton.
   PAROXITONÎE s. f. (Rar) însuşirea de a fi paroxiton. Cf. scl 1954, 87.
   —  Paroxiton + suf. -ie.
   PAR0Z<3L s. n. v. parasol.
   PARPALAC 1 interj., s. m. v. pitpalac.
   PARPALĂC 2 s. n. v. pirpâlae.
   PARPALÂC 8 subst. (Bot.; regional) Săricică (Sal-sola kali). Cf. Ţofa, c. 221, Borza, d. 154.
   —  PI. :?
   —    Etimologia necunoscută. Cf. ucr. nepe koth-n o ji e.
   PARPALAC s. n. v. pîrpălac.
   PARPALfiC s. m. 1. (învechit) Vlnzător ambulant (grec) de covrigi şi de plăcinte; p. e x t. negustor de mărunţişuri. Cf; ŞXineanu, d. u., com. Marian. + Epitet depreciativ dat grecilor. „Ah! ah! vah!...“ şi o leşinat parpalccu, bală-l concina! Alecsandri t. 48. Domnii greci, Cei fanaragii, Mii de parpaleci Şi de papugii, Aici alergau, Lipsiţi de parale Şi se-mbogă-ţeau înghiţind locmale. id. ib. 138, cf. 1 751. Hai, din casa mea ieşiţi Parpaleci afurisiţi! I. Negruzzi, s. iv, 513, cf. Alexi, \v., tdrg, Pamfile, c. 49. + (Prin Mold. şi Munt.) Epitet depreciativ dat unei persoane (de la oraş) care nu merită consideraţie. Măi parpale-cule, nu cumva eşti botezat de sfintul Chirică Şchiopu, care ţine dracii de păr? CreangX, p. 149, cf. com. Marian. Le iese înainte un domnişor... însă acela nu era domnişor, ci era dracul in chip de domnişor invăţal... Pe acesl parpaleţ dară tl întrebară şi diavolul dădu dreptate leneşului. Pamfile, d. 68. Ne-a venit notar nou, un papalele de la Piteşti. Udrescu, gl. 4- (Prin Munt.; In forma papalele) Epitet dat unui om prostănac, bleg. Lexic reg, ii, 16.
   2. (în dicţionarele din trecut) Grataragiu. Cf. Cihac, ii, 243, ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w,
   —  PI. : parpaleci. — Şi:      (regional) parpalite
(Udrescu, gl.), parpallţ, papal£te, papar£c (lm, Barcianu, Alexi, w.), papariţ (lb, Polizu), păpăriţ (ddrf) s. m.
   —  Etimologia necunoscută.
   PARPALfiTE s. m. v. parpalec..
   PARPALÎSŢ s. m. v. parpalec.
   PARPALÎC subst. (în ghicitori) Penis. Cf. Gohovei,
c. 274, Pascu, c. 186.
   —  PI.: ?
   -7 Etimologia necunoscută.
   PARPANDEL s. m. (Popular) Copil de ţigan ; (popular) danci, puradel. Cf. ŞXineanu, d. u., cade, bl ii, 179.
Ctlăva vreme se află bine ţiganul cu parpangeii lui Ungă curtea împărătească. Reteganul, p. p. 100. + (Prin Ban.) Făt. Nu apucaseră tnsă a gusta bine căţeaua... bucătăreasa şi împărăteasa din acei peşti şi se simţiră tustrele îngreuiate... drept semn cum că înviase parpandelul şi cum că leacul a fost leac, nu şagă. CXtanX, p. b. i, 85.
   —    PI.: parpandei. — Şi: (regional) parpangil, par-panghil (bl ii, 179) s. m.
   — Etimologia necunoscută.
   PARPAIVGfiL s. m. v. parpandei.
   PARPANGHfX s. m. v. parpandei.
   PARPANGÎcA s. f. (Transilv.) Arpagic. Ceapă măruntă cit vîrful degetului, care se mai numeşte şi harpacică, arpacică, harpagică... iar prin unele părţi din Ardeal parpangică. Pamfile, a. r. 254, cf. Borza,
d. 14, Viciu, gl., alrm sn i h 128/105.
   —    PI. : parpangele. — Şi: parapangile (rev. crit. iv, 145) s.f. pl., părpăngel (com. Beniuc) s. m.
   — Etimologia necunoscută. Cf. arpagic.
   PARPARIŢĂ s. f. v. pîrpăriţâ.
   PARPELEAc, -A adj. (Regional; cu sens neprecizat, probabil) Peltic. Toţi care erau flăcăi şi au venit să le ceară, ba că ăla e năltng, ba că ăla e parpeleac..., Dumnezeu să te mai înţeleagă. Al Lupului, p. g. 13.
   — Pl. : parpeleci, -ce.
   —    Etimologia necunoscută. Cf. părpelatic, parpalec, cepcleag.
   PARPIAn s. m. 1. Mică plantă erbacee cu flori dispuse In capitule albe sau roz care trăieşte prin locuri uscate; (regional) flocoşele, ltnariţă, părălei, măruncă (4 a), siminoc, floarea-patului, laba-mlţii, seînteiuţă-de-munte, sunătoare-de-munte, talpa-pisicii (Antennaria dioica sau Gnaphalium dioicum). Cf. Coteanu, pl. 29, lb, I. Golescu, c., Polizu, Pontbriant, d., Cihac, ii, 520, Giieţie, r. m., Brandza, fi. 274, Barcianu, Grecescu, fl. 301, Alexi, \v., tdrg, Bianu, d. s., ŞXineanu, d. u., Panţu, pl., Voiculescu, l. 212, cade, Scriban, d., Borza, d. 20.
   2.   (Regional) Numele a două specii de plante erbacee : a) flocoşele (Filago arvensis). Borza, d. 70; b) firi-cică (Filago germanica), id. ib.
   —    Pronunţat: -pi-an. — Pl. : parpiani. — Şi: (învechit) parpiin (Pontbriant, d.), părpiăn (lb, I. Golescu, c., Polizu, Cihac, ii, 520, Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u., Borza, d. 20), perpiăn, (Borza, d. 20) s. m.
   — Etimologia necunoscută.
   PARPlfiN s. m. v. parpiau.
   PARSfiC1 s. m. Unitate de lungime folosită în astronomie, care corespunde unei distanţe de la care raza orbitei pămlnteşti se vede sub un unghi de o secundă şi care este egală cu distanţa parcursă de lumină în 3,26 ani-lumină. Cf. dm, ltr 2, der.
   — Pl. : parseci.
   — Din fr. parsec.
   PARSfiC 2 s. n. v. parsechi.
   PARSÎCHI s. n. (Transilv.) I. Dulap de bucătărie (cu uşă de sticlă). V. bufet. Am găsii tn peharsechi păhară de vinarsu mici 12, de cele de vin 12 (cca 1700). Iorga, s. d. iv, 69. Maisloriţa Vela intră în tindă, scoase dinlr-un parsechi o farfurie încărcată cu aluaturi şi repede plecă înapoi. Popovici-BXnăţeanu, v. m. 65. Dă-mi ptinea din parsăchi. cv 1951, nr. 2, 35, cf. alr ii 3 960/102, 192, a ii 6, iv 3, l. rom. 1962, nr. 1, 97. 4- P. r e s t r. (Regional) „Partea de jos a dulapului“ (Clopotiva-Haţeg). Gregorian, cl. 57.
1655
PARSELIN
— 137 —
PARTAL
   2.   Garderob, şifonier. Cf. anon. car., Klein, d. 395, lb, Barcianu, v., lm, Gheţie, r. m., Alexi, w., Mîndrescu, uno. 96, Densusianu, ţ. h. 327, gr. s. v,45, Gregorian, cl. 61, alrm ii/i h 350/102, a ii 8, iii 1, 18.
   3. Poliţă (de scînduri). Cf. Paşca, gl., a ii 6, 7.
   4. Firidă. Cf. chest. ii 194/52, a ii 8.
   —    Pl. : parsechiuri. — Şi : (Învechit şi regional) parséc (Klein, d. 395, lb, Barcianu, v., lm, Mîndrescu, ung. 96, L. Costin, GR. ban. ii, 147), (Învechit) pehar-séchi, (regional) parjiét (alr ii 3 960/102), parşit (a ii 8), păliarscc (dr. iv, 1 567), părsechi (Densusianu, ţ. h. 327, chest. ii 194/52), pârsét (alrm ii/i h 350/102), perséchi (L. Costin, gr. bXn. ii, 147), pîrséchi (id. ib.) s. n.
   —  Din magh. poMrszék.
   PARSELÎN s. n. v. paraselen.
   PARSEMÂT, -Ă adj. (Franţuzism rar) Presărat, Împestriţat. Aveau nişte valtrapuri de catifea roşie plnă la genunchii cailor şi parsemale cu bucăţi de aur. LXcusteanu, a. 84.
   —  Pl. : parsemafi, -te.
   —  Din fr. parsemé.
   PARSIMONÎE s. f. v. parcimonie.
   PARSIMONIÔS, -OÂSĂ adj. v. parcimonios.
   PARŞEMÎN s. n. (Franţuzism învechit) Pergament O)- Cf. Alexi, w.
   —  Pl. : ?
   —  Din fr. parchemin.
   PARŞlET s. n. v. parsechi.
   PARŞÎT s. n. v. parsechi.
   PARŞÎV, -Ă adj. 1. (Astăzi rar) (Foarte) murdar (1) ; sclrbos ; neîngrijit (1). Cf. Ciiiac, ii, 247, Barcianu, Alexi, w., tdrg, ŞXineanu, d. u., cade, jahreşber. xxvi—xxix, 34, Scriban, d., alr i 639/518. <0 (Adverbial) A scrie parşiv. Scriban, d.
   2.   (Popular şi familiar) Care are caracter josnic ; mizerabil (3), ticălos, mlrşav (3). El, Topor sin Vasile, să se teamă de un mazil parşiv? Contemporanul, iv, 299, cf. ib. vij, 99. E mtnă-aci de niscai om parşiv. Arghezi, s. iii, 121. O ită ne-ngropi şi strănepoţii, Parşivă spiţă de boier, Şi ne jupoi, rugîndu-te la cer. id. ib. 197. Tot o mai încurca că-s hoţi şi parşivi! LXncrXnjan,
c. ii, 50, cf. alr i 1 548/588. <0> (Prin lărgirea sensului) Ce-s zgtrielurile aslea-n obraz?... — Ia, o parşivă de miţă ! C. Petrescu, o. p. ii, 92. <0> F i g. Boala e parşivă şi te-ntoarce. G. M. Zamfirescu, sf. m. n. i, 151. + (Regional) Cicălitor (Grumezoaia-Huşi). Cf. alr i
1 564/508. + (Substantivat) Vagabond, puşlama. Cf. ddrf, jahreşber. xxvi—xxix, 34, Scriban, d.
   3.   (Popular şi familiar) Desfrlnat, neruşinat (2), impudic. Aşa? te-ai închis cu parşiva cea de ţărancă? Alecsandri, t. 1 599. Un muntean spătos de pe şesurile Ialomiţei, cu un rlnjet parşiv, batjocoritor tn colţul gurii. I. Botez, b. i, 117. A izbucnit în rîs şi l-a tras de păr intr-un fel parşiv, muşctndu-l de ureche. Preda, r. 74. «O1 (Substantivat) Te-a gherăit o femeie, Puiule, fir-ar ea afurisită să fie... Spune-mi cine e, \Puiule, că mă duc la parşivă acum, noaptea, şi-o omor. Stancu, r. a. iii, 166. O (Adverbial) Muierea rlse parşiv. Barbu, g. 335. + Care exprimă, trădează o senzualitate (exagerată şi) vulgară, provocator; insinuant. Purta o mustaţă aurie ca griul pe o buză parşivă, şi ochii lui — Doamne scapă-mă! — parcă aveau cărbuni pe dinăuntru, şi cum o mai scormonea cu ei pe cumnată-sa. Barbu, p. 144. <0> (Prin lărgirea sensului) Dinspre rampa gunoierilor cădea un miros greu de floare de salcîm, dulce şi parşiv, id. g. 271.
   —  Pl. : parşivi, -e.
   —  Din ucr. napiunmiii. Cf. rus. napniHBHü.
  PARŞIVĂRÎE s. f. (Prin Munt.) Ticăloşie, mîrşăvie. Asta e curată parşivărie. Udrescu, gl.
  —  Pl. : parşivării.
  —  Parşiv + suf. -ărie.
  PARŞIVÎINIE s. f. 1. (Rar) Murdărie (1). Cf. Scriban,
  d., Udrescu, gl.
  2.   (Popular şi familiar) Ticăloşie, mîrşăvie. Cf. Scriban, d., Udrescu, gl. O- (Ca epitet, precedlnd termenul calificat, de care se leagă prin prep. ,,de“) Bătrîna nu era o bătrlnă, ci o parşivenie de bărbat destul de bine deghizat în femeie. Era convins că se dusese să anunţe Siguranţa. Beniuc, m. c. i, 257.
  3.   (Popular şi familiar) Neruşinare, dezmăţ. Cf. Udrescu, gl.
  —  Pl. : parşivenii.
  —  Parşiv + suf. -enie.
  PARŞIVI vb. IV. (Rar) l.Tranz. şi refl. A (se) murdări. Cf. par şiv (1). Cf. Scriban, d. Ţi-ai parşivii pestelca de sos! Paşca, gl.
  2.   R e f 1. A se ticăloşi. Cf. parşiv (2). Cf. Scriban, d.
  3.   T r a n z. şi r e f 1. A (se) deprava. Cf. parşiv
  (3). Cf. Scriban, d.
  4.   T r a n z. A adresa (cuiva) epitetul de „parşiv“. Ia nu mă mai parşivi atîta! Scriban, d.
  —  Prez. ind. : parşivesc.
  —  V. parşiv.
  PART interj. (în corelaţie cu şart) Cuvînt care redă zgomotul produs de o lovitură dată cu palma. Unde ai stat pină acuma, nemernicule? zbiară jupînul. .. şi şart! part! o pereche de palme fierbinţi peste urechile degerate. Caragjale, o. i, 135. N-apuc să răspunz, domnule, şi şart! part! trosc! pleosc! patru palme: îmi turteşte pălăria şi mi-o aruncă cit colo. id. ib. vi, 202, cf. tdrg, ŞXineanu, d. u., dm.
  —  Onomatopee.
  PARTÂC subst. (Regional) Bucală (Arpaşu de Jos-Victoria). alr sn iv h 1 126/172. Um parlac de slănină, ib.
  —  Pi. : ?
  —  Etimologia necunoscută. Cf. parte, partal.
  PARTAG1U s. n. v. partaj.
  PARTĂJ s. n. (Jur.) Operaţie de împărţire a unei averi (în special, a unei moşteniri) Intre persoanele îndreptăţite să o stăpînească, împărţeală; act oficial în carc se consemnează modul In care a fost efectuată o astfel de operaţie. In toate cazurile tn cari repre-zentaţiunea este admisă, partagiul se face pe tulpină. Ha-mangiu, c. c. 160, cf. Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu,
  d. u., cade, Iordan, l. r. a. 29, Scriban, d., cod. pen. r.p.r. 487. Casa e grevată de datorii... Mă mir de ce au mai cerut partajul! CXlinescu, s. 177. împărţirea (sau partajul) este deci operaţia prin care se determină în fapt drepturile fiecărui moştenitor, pr. drept, 434, cf. 819, der. O F i g. Omul are in parlagiu (este înzestrat) seriozitatea, fis. 244/20.
  —  Şi: (Învechit) partăgiu s. n.
  —  Din fr. partage.
  PARTAJĂ vb. I. Tranz, (Rar) A face operaţia de partaj. Cf. Alexi, w.
  —  Prez. ind. : partajez.
  —  Din fr. partager. Cf. partaj.
  PARTĂL s. n. 1. (Popular; de obicei cu determinări introduse prin prep. „de“) Parte (11). Deodată răsări-n drumul logofătului un partal de loc, mare cil o arie şi plin de viorele. Sandu-Aldea, u. p. 180. Partale de slănini afumate. sXm. iv, 221, cf. tdrg, Chiriţescu, gr. 252. Se taie un partal pătrat de gheaţă de întinderea năvodului sau plasei. Atila, p. 138, cf. i. cr. iii, 257, gr. s. vi, 242, corn. din Loman-Sebeş, chest. v/3, 17,
1672
PARTALĂ
— 138 —
PARTE
  20, 23, 44, 52, 60, 73, 82, 86, 94, com. din Ţepeş Vo-dX-CernavodX. Un partal dă slănină, alr sn iv h 1 126/182. + (Regional; in forma părtal) Postată (Fundata-Zărneşti). Cf. alr i 920/772. + (Regional) Clrd de oi despărţit din turma cea mare (Colacu-Panciu). chest. v/20.
   2.   (Regional) Parte (I 3) (Cîmpulung Moldovenesc). chest. v/ 15.
   —    Pl. : partale. — Şi: (regional) partâlă (com. din Ţepeş VodX-CernavodX) s. f., părtăl (i. cr. iii, 257, gr. s. vi, 242, chest. v/3, alr i 920/772), pîrtăl (com. din Loman-Sebeş, chest. v/17) s. n.
   —  Din bg. napTaa.
   PARTÂLĂ s. f. v. partal.
   PARTĂLĂŞ, -Ă s. m. şi f. v. partale;.
   PARTĂLEŞ,-Ăs. m.şi f.(Prin Transilv.) Părtaş (1)' Cf. LB, TEAHA, C. N. 249.
   —    Pl. : partaleşi, -e. — Şi: partălăş, -ă s. m. şi f. Teaha, c. n. 249.
   —  Cf. p a r t. e.
   PARTĂM s. n. (Mold. şi prin Bucov.) Parte (I l), bucată (mai mare). Cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg, cade, şez. iii, 84, v, 72, l. rom. 1959, nr. 6, 53.
   —  Pl. : parlamuri.
   —  Contaminare între parte şi hartam.
   PARTANT s. m. (Franţuzism rar) Participant (la jocuri sportive). Cf. l. rom. 1959, nr. 2, 89.
   —  Pl. : pariatei.
   —  Din fr. partant.
   PAHtA 1 s. f. 1. (Maram. şi prin Ban.) Panglică (întărită) împodobită cu monede de aur sau de argint (cade) ori cu mărgele (Lexic reg. 16), care se poartă în păr (alr ii 3 361/346), legată pe frunte (cade) sau la pălărie (arii. folk. vi, 298, alr ii 3 277/346, Lexic reg. 16). Femeile tinere şi felele mari se îngroapă cu bani înşiraţi ca partă, legată pre frunte. Liuba-Iana, ap. cade. leu, mlndrufă, n-am bărtoc, Numai paria p'tngă clop! arh. folk. vi, 298. + (Ban.) Salbă de mărgele sau de bani. Cf. cade, Scriban, d., alr ii 3 287/76.
   3.   (Ban.) Cingătoare (cu mărgele). Cf. ddrf. Cil fusei la mama fată Purtai chită după parlă. L. Costin, gr.bXn. 154. Neicuţă, brăciri cu partă. folc. transilv. ii, 516. + (Prin Maram.) Betelie. Cf. alr sn iv h 1 175.
   3.   (Regional) Fiecare dintre dungile colorate ale unei ţesături, ale unei pături (Vălcani-Sînnicolau Mare), alr ii/47.
   —    Pl. : perţi şi părţi (alr sn iv h 1 175/349), perle (ib. h 1 175/334).
   —  Din magh. părta.
   PÂRTĂ 2 s. f. v. liartă.
         I
   PARTAU subst. (Regional) „Nume de fînaţ“. Com. din Poiana-VaşcXu.
   —  Pl.; ?
   —  Etimologia necunoscută.
   PĂRTE s. f. I. (Cu sens cantitativ sau predominant cantitativ) 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de“ sau „din“) Ceea ce se desprinde dintr-un tot (ca rezultat al unei fragmentări, al unei îmbucătăţiri), dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul, bucată, fragment, porţiune; un număr sau o cantitate oarecare, nedeterminată precis (din ceva); (popular) partal (1), (învechit şi regional) părtenie. Iară amu că trei părţi semănătura piarde, şi carea spăseaşte una iaste. Coresi, ev. 355. Mearse Iacov tn Salim... şi cumpără o parte de pămtnt de la feciorii lui Emor. Palia (1581), 136/7. Şi i se împărţi împărăţia tn 4 părţi. Moxa, 351/25.
 Am vlndul o partea de ocină a mea (a. 1642). gcr i, 93/2. Au dat a lor părţi de ocină, din sal din Dărmăneşti, giumătate (a. 1651). id. ib. 151/9. O parte mare de acea monarhie supt jugul turcului supusă iaste. C. Cantacuzino, cm i, 58. Tot ce au avut el: sate, cetăţi, avuţie, tn trei părţi le-au făcut. R. Popescu, cm i, 437. Deate multă parte din avuţia lor la săraci. Mineiul (1776), 51r2/24. Sigismund se întocmise pre ascuns cu Basta ca Ardealul să fie In două... partea de preste Murăş..., supt Sigismund. Şincai, hr. ii, 293/11. Cine va începe să plătească parte din datorie nu poate pricinui că n-au luat suma ce să coprinde tn carie. Caragea, l. 97/1, cf. lb. Nenorocirile vremelor au hrăpit o parte din averea ta. Marcovici, d. 15/18. Din laplile acesta, o parte tl slrtnge totdeauna tn hrubă. DrXghici, r. 149/1. Dezlipi o parte din oştirea lui ca să pustieze In preajma Oradiei. BXlcescu, m. v. 45. O parte din mulţime, repezindu-se asupra pâlcului, luă pe condamnatul, cr (1848), 33/75, cf. Stamati, d., Polizu. O mică parte de locuitori rămtne închisă tn munţi. Odobescu, s. i, 227. Scaraoschi..., văzlnd că parte din slugile lui se zăbăvesc, porneşte. CreangX, p. 303. Scoase toate avuţiile ce adusese de clnd ttlhărea şi le făcu douăsprezece părţi. Ispirescu, l. 144. Parte din semănături erau pălite la pămtnt. Delavrancea, s. 195. Mă hotărăsc să-mi notez de azi înainte o parte din impresiile şi gtndurile ce mă vor străbate. VlahuţX,
 0. a. i, 229. Bietul critic, otrăvit De-ale slujbaşilor insulte, Trei părţi din zi era silit Mereu s-asculte. Coşbuc, p. i, 85. Umbra se fine pitulată pe Ungă o parte din ziduri. Bassarabescu, v. 114. Treci lăsînd în urmă, la răspîntii mute, Umbre solitare şi necunoscute, Treci ductnd o parte din tristeţea lor. Topîrceanu, b. 13. Aducea tn traistă o pline mare albă, o jimblă. Mama o frtngea tn nouă părţi, după numărul fraţilor şi surorilor mele. Sahia, n. 32. Femeia nu-şi poale retrage, după voinfă, partea de suflet pe care a adus-o tn contopirea iub'irii. Vianu, a. p. 390. Izbtnda, dacăsorfii n-o fură s-o ascundă, Allrnă-n întregime de-o parte de secundă. Arghezi, vers. 383. îşi avea şi el o parte din vină. Stancu, r. a. iii, 116. Munca este o parte din viaţa omului, v. rom. decembrie 1953, 264. Partea din produsul social care rămtne după înlocuirea mijloacelor de producţie consumate constituie venitul naţional. contemp. 1954, nr. 382, 2/1. Parte din figurile de la geamuri ti erau cunoscute. Galan, z. r. 10. O parte din sumă s-a recuperat. Preda, r. 111, cf. alr i 984/343, alr sn iv h 1 126/157. La unul parte şi altuia părticică. Zanne, p. iv, 485. <v> (Adverbial) Am citit „Europolis“ pe vapor şi la dus şi la întors şi parte tn Sulina. Galaction, a. 48. <0> (Pe lîngă numerale ordinale, formează, împreună cu acestea, numerale fracţionare) A treia parte da den avuţia lor. Coresi, ev. 16. Iaca sămtnţă: sămănaţi pămîntul şi a cincea den grtu daţi lui faraon, cea a patra parte fie a voastră. Palia (1581), 200/7. A triia parte de sat (a. 1609). gcr i, 43/23. Iară a 3 parte să iarte lui d[a]hovnicu său. prav. gov. 39v/5. A treia parte den bucatele lui să să dea la visleria domnului, prav. 32. A treia parte de pămtnt arse. n. test. (1648), 309T/5, cf. st. lex. 172/1. Nice a zece Parte din făptura cea iubită A lui Savaot nu va petrece în grădina raiului slăvită! Budai-Deleanu, ţ. 229, cf. drlu, Pontbriant, d. A zecea parte din ctştigul dinlr-o singură vară. Galaction, a. 416. Umblu ţara jumătate Şi Moldova a treia parte. Jarnîr-BIrseanu,
 d. 18. Vai de copilul străin, Ctnd munceşte la stăptn, Că slujeşte cu dreptate Şi ia leafa jumătate Şi mtncare-a treia parte. folc. transilv. i, 164. O (învechit şi regional; pe lîngă numerale cardinale, formează, împreună cu acestea, numerale multiplicative) Stealele ceriului era mai străluminate şi soarele mai herbinte cu 7 părţi. Dosoftei, v. s. octombrie 80v/19. S-au apucai Mihai Vodă de iznoavă de... au făcut [curţile], cu 2 părţi mai frumoase de cum era înlăiu. Neculce,
 1. 298. Pe cit era însă omul acesta de bogat, cu zece părţi era el mai zglrcit. Marian, ins. 91. O în parte =
 a) 1 o c. adj. (învechit) personal, propriu, individual. Care dintre noi... va umbla numai după al seu tn parte
1681
PARTE
— 139 —
PARTE
 interes... să aibă asupră-şi blestemul lui D[umne]zeu (a. 1782). Uricariul, vi, 461. Fac bine aproapelui, numai atunci ctnd interesul lor cel In parte nu poale fi cil de puţin btntuit. Marcovici, d. 330/2. Biruinţele ce ar fi fost numai pentru al său tn parte folos. id. c. 133/5 ; b) 1 o c. adj. şi a d v. (adesea întărit prin „fiecare“, „oricare“ sau prin echivalente ale acestora) separat, deosebit; pe rînd. Privigherea, tn parte, a fieş-lecăruia ne aduce la dreptul adevăr. Piscupescu, o. 43/18. Lucrarea ... omenirei colective asupra fiecărui om In parte. BXlcescu, m. v. 5. Oricare din aceste frumuseţi tn parte ar fi fost de ajuns ca să deştepte un simţimtnt de mirare. Negruzzi, s. i, 44, cf. Costinescu. Va fi greu a socoti folosul ce va avea fiecare in parte. Odobescu, s. ii, 110. Să privim tn parte fiecare din aceste categorii. Caragiale, o. v, 248. Fraţii beau şi cinste fac, In sănătatea cea de veac A fiecărui sftnt tn parte. Coşbuc, p. i, 115. Am vrut numai să văd cit preţuiţi fiecare-n parte. GÎrleanu, n. 17. Ochii cercettnd, tn timp ce cuvtnta, pe fiecare dintre ascultători tn parte. G. Petrescu, î. ii, 105. Ilie se uita la fiecare in parte. Preda, d. 120. Fiecare fir de apă-n parte E-o presimţire-a apei celei mari. v. rom. noiembrie 1962, 73 ; c) 1 o c. a d v. (în opoziţie cu în general) în special, în mod deosebit, în particular. Eu nu tţi cei tn parte nimica pentru mine. Alexandrescu, m. 6, cf. Pontbriant,d. Numit... vistier..., apoi spătar, el se ocupă, tn parte, a regula seama acestor dregătorii şi, tn general, a da puternicul său ajutor domnitorului tn toate reformele ce se silea a face. Odobescu, s. i, 271; d) loc. a d v. în oarecare măsură, parţial1. Această situaţiune să explică tn parte prin istorie (a. 1865). Uricariul, x, 373, cf. Alexi,w., cade. Capul boului care stă tn picioare se ascunde tn parte şi, ceea ce se mai vede, se vede rău. Galaction, a. 155. Felix se temu, şi-n parte acesta era şi adevărul, că moş Coslache construieşte casa cu banii lui. CXlinescu, e. o. ii, 141. Eu nu spun că n-ai dreptate, dar numai tn parte. Demetrius, c. 23. li spuneau lucruri tn parte cunoscute. Preda, d. 30 ; e) loc. a d v. reciproc, şi de-o parte şi de alta. S-au bălul tn parte, n-a fost biruinţa cea de pe urmă nici a muscalilor, nici a francezilor. Dionisie, c. 213, cf. Scriban, d., Giauşanu, gl. Btde unul de allul tn parte Şi fiecare are un răvaş tn spate. Zanne, p. ii, 694 ; I) loc. a d v. (în legătură cu verbele „a vorbi“, „a spune“ sau cu echivalente ale acestora) făcînd abstracţie de (unii dintre) cei de faţă; aparte; în secret, confidenţial. Toţi vorbesc tn parte, nimenea n-ascullă. Caragiale,
o. iv, 353, cf. tdrg, dm. <$■ L o c. a d v. în (cea mai) mare parte sau (învechit, rar) spre cea mai multă parte = în (foarte) mare măsură, în majoritate. Au desăvtrşit... spre cea mai multă parte pre cea de iot folositoare şi scumpă. Biblia (1688), [prefaţă] 3/27. Inscripţiunile slavone. .., [călugării] tn mare parte, stnt învăţaţi a le privi ca o literă moartă. Odobescu, s. i, 401, cf. tdrg. în mare parte grădinile de astăzi au fost scoase din mlaştini. Sadoveanu, o. ix, 250. Fiind tn cea mai mare parte o lucrare de stilistică, încercarea de faţă trebuie să-şi precizeze situaţia cel puţin tn raport cu stilistica tradiţională. Vianu, a. p. 8. Pereţii erau tn cea mai mare parte acoperiţi cu lemn sculptat. Călinescu, s. 284. Lecţia este... activitatea de care depinde tn cea mai mare parte succesul tn munca educativă, gî 1963, nr. 692, 3/1. O E x p r. (Cea mai) mare parte (din. .. sau dintre. . .) = majoritatea, mulţi (din... sau dintre...). Din bătrtni tncă mai mare parte Sta pe aceaia ca cit mai de grabă Să meargă la Spăleni. Budai-Deleanu, ţ. 167. Oştile turceşti de supt Omar Paşa se află cea mai mare parte tn Negropont. ar (1830), 31/27, cf. Pontbriant, d. Trebuie să ştiţi că, şi Intre oameni, cea mai mare parte stnt dobitoace care trebuiesc ţinuţi din frtu, dacă ţi-i voia să faci treabă cu dtnşii. Creangă, p. 209. Infelepţeşte ai grăit, împărate, răspunseră cea mai mare parte din sfetnici. Ispirescu, l. 328. Cea mai mare parte dintre invitaţi plecaseră. Camil Petrescu, u. n. 118. Cea mai mare parte dintre profesori şi învăţători se pregătesc pentru lecţii, gî 1963, nr. 691, 2/1. (Popular) A (se) face (in)
pârţi = a (se) rupe In bucăţi; a (se) împărţi; a (se) risipi, a (se) împrăştia. Hainele să nu mi le strice, Şi le feaceră părţi fără price. Dosoftei, ps. 67/6. Faceţi-vă toţi tn părţi Că eu m-ascunz dup-o stincă. Pann, p. v. iii, 59/15. Parte..., part«.. . = atît..., cit şi... ; fie..., fie...; ori..., ori... Parte din mulţimea stngelui pierdut, parle din ostineala călătoriei, simţindu-se aproape de oara lui de pe urmă, rugă pe mărinimosul său mtntuitoriu a se îngriji de nepoata sa. Asachi, s. l. ii, 51. Averea, moş Ilie a ctştigat-o parte prin negoţ, parte prin contrabanda ce-o face acuma. Gherea, st. cr. i, 178. Parte greceşte, parte franţuzeşte, cei doi oameni... izbutiseră totdeauna să se înţeleagă singuri, Sadoveanu, o. x, 303. Parte dintr-o modestie înnăscută familiei ridicate de jos, parte din lipsă de gust, nu făcea observaţii jignitoare. CXlinescu, e. o. ii, 148. + (în corelaţie cu sine însuşi) Unii oameni..., alţi oameni... ; unele lucruri..., alte lucruri... Turcimea trimisă S-adună: o parte pe mare în vasă Alerglnd spre Ţara Românească... Iar o parte duce cu pas iute Sultanul păgln. Budai-Deleanu, ţ. 173. Ei găsiră în capitală 70 tunuri din care parte le luară, parte le încuiară. BXlcescu, m. v. 66. Fură omortţi atunci, parte cu Andrei, parte tn fuga lor. id. ib. 392. Se pun nişte regule, parte universale, parle întemeiate pe natura limbei. cr (1848), 151/21, cf. Polizu. Mai erau şi avocaţi, dar parte erau lot la cărţi, iar parte discutau politică. BrXtescu-Voineşti, p. 164. Ctteva capete de btrnă mai steteau ici şi colea din lemnăria, parte putrezită, parte furată. Galaction, o. a. i, 279, cf. Scriban, d. Vreo zece sau cincisprezece bărbaţi, parle tn picioare, parle aşezaţi pe mese ori pe scaune, fumau, vorbeau, se certau. Galan,
b.  i, 24. <£> (Eliptic) Înţelease amu Pavel că o parle iaste saduchei e altă, farisei, cod. vor. 48/7.
   2.    Element care intră în structura unui tot (fiind precis delimitat în cadrul lui), element constitutiv; fază, element legat de componenţa, de esenţa, de calitatea unui lucru; p. ext. sector, compartiment. Că în patru pârţi tmparlu noaptea slrăjuilorii.. . tnliia strajă de noaple..., a doua strajă de noapte.. ., a treia strajă.a patra strajă. Coresi, ev. 266. Sufletul are trei părţi, voia şi Inţeleagerea şi gtndul. Varlaam,
c.  239. Ctle părţi are pocăinţa? — Trei. Inlîia parte iaste tnfrtngerea inimii. A doa ispoveadania. A treia lucrul, adecă făpturile ceale bune. Eustratie, ap. gcr i, 115/21, cf. drlu. A lumilor... părţile înfeliurile Pentru a-nchega pre totul sînt înţelept potrivite. Conachi, p. 272. Pascal zicea că toate părţile lumei stnt lănţuite tnlr-un astfel de chip, că e peste putinţă de a cunoaşte una fără celelalte şi fără totul. BXlcescu, m. v. 5. Şi eu stnt mică parle din trista omenire. Alexandrescu,
o. i, 86. Cile părţi are gramatica română? — Gramatica română are patru părţi care sînt: 1. etimologia, 2. sintaxa, 3. ortografia şi 4. prosodia. CreangX, a. 88. Oricare alt număr va putea fi considerat ca compus din doi sau mai mulţi numeri, cari vor fi părţile numărului ccnsiderat. Climescu, a. 17. Subprefectul, care se propusese la început pentru partea literară, optase... pentru catedrele de gimnastică şi cînt. BrXescu, o. a. i,
107.  Peisagiile lui Russo nu sînt cu toate acestea, cel puţin tn această parle a operei lui, evocări concrete şi pitoreşti. Vianu, a. p. 41. Sfaturile populare, parte a suprastructurii politice, contribuie la întărirea şi dezvoltarea bazei socialiste. Lupta de ClasX, 1953, nr. 12, 101. Lucrări practice privind cunoaşterea părţilor minerale şi organice ale solului, gî 1962, nr. 685, 3/1. O (Urmat de determinări care arată şi poziţia, locul In cadrul întregului) Şeztnd lepădat gios, în parle casăi den dos (a. 1777). gcr ii, 117/26, cf. drlu. AU pocnit s-a auzit tn partea cea mai de gios a corăbiei. DrXghici, r. 10/17. Băteau partea de sus a cetăţii cu zece lunuri. BXlcescu, m. v. 151, cf. Pontbriant, d. Din partea dinainte a podului se trece în partea dindărăpt. PXcalX, m. r. 425. Casa avea un singur cat... Partea de sus privea spre stradă. CXlinescu, e. o. i, 8. <0 (Gram.) Parte de vorbire (sau de cuvtnt) = fiecare dintre clasele de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental şi.după caracteristicile morfologice şi sintactice. Cf.
1681
PARTE
— 140 —
PARTE
 tdbg, ŞXineanu, d. u. Atributul poale fi exprimai prin divnse părţi de vorbire: adjectiv, substantiv, pronume, numeral, verb şi adverb. Iordan, i.. r. 591. O modalitate curioasă a metaforei Iui Macedonski este aceea construită prinlr-un verb derivat dinlr-altă parte de cnvlnt. Vianu, a. p. 247. Prima delimitare a cuvintelor tn grupuri numite părţi de vorbire a fost făcută tn antichitate. Graur, i. l. 138. La „Morfologie“ se prezintă, la fiecare parte de vorbire, mijloacele specifice de formare a cuvintelor din categoria respectivă, l. rom.
 1959, nr. 4, 37, cf. der. Parte de propoziţie = cuvînt sau grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziţii, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte, după funcţiunea specifică îndeplinită în cadrul propoziţiei. Singurul lingvist care are meritul de a se fi ocupat de sectorul lingvistic al sintaxei părţilor de propoziţie este N. Drăganu. scl 1954, 100. Părţile de propoziţie stnt de două feluri: a) principale... b) secundare. der. <0> E x p r. A lua (sau, învechit, rar, a avea) parte la... = a participa la...; a contribui la... Cu groaznică moarte Porunci ca pe toţi să-i înţepe Ce la tllhărie avură parte. Budai-Deleanu, ţ. 172. Să meargă la marele principe al Moscovei spre a-l îndemna să ia parte la războiul creştinătăţii. BXlcescu, m. v. 37. La alegerea comitetului tn anul 1850, vor lua parte toţi aderenţii (a. 1849). ap. Ghica, a. 798. Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire ? Alecsandri, p. ii,
 6. Trece călugărul nostru nelutnd parte la fărmăcata stare a firei. Eminescu, n. 50. Tovarăşii care iau parte la pescuit. Antipa, p. 492. Nici chiar şeful cancelariei nu se putea împiedica de a lua parte la veselia lor. BrXtescu-Voineşti, p. 263. Omul luase parte la război. Galaction, a. 277. Un ţtnţar nervos şi foarte Slab de constituţie In zadar vrea să ia parte Şi el la discuţie. Topîrceanu, b. 47. Pentru că n-aţi luat parte la parada Bobolezii şi v-aţi prezentat ca civil.. . vă pedepsesc cu cinci zile închisoare. Brăescu, o. a. ii, 171. Bine aţi făcut că aţi venit să luaţi parte la un pahar de veselie, să mai uitaţi şi dumneavoastră de năcazuri. Vlasiu, a. p. 66. După o pclrecere de ciţiva ani între cazacii din Caucazia, [Tolstoi] ia parte la războiul din Orient. Sadoveanu, e. 229. Luasem parte la multe atacuri cu baioneta. Stancu, r. a. i, 64. Ctnd se îmbrăca să se ducă în sat, aproape toată familia lua parte la plecarea lui. Preda, m. 180. O operaţie grea la care am luat parte amîndoi ne-a relmprielenil. Barbu, p. 37. (Glumeţ) Ni se puse pe masă o coşcogea mămăligă pe un fund de lemn, un scrob la care se părea că luase parlc găinile unui sat întreg. Hogaş, dr. i, 119. (Cu parafrazarea expresiei) Cel mai însemnat dintre soli, hotărî cu obştească învoire a senatului, să ia toată partea la această faptă de bine public. BXlcescu, m. v. 36. Egumenii greci lutnd o parte mai mult sau mai puţin activă la revoluţia Greciei (a. 1855). Uricariul, iv, 429. Politica cea mai sigură pentru dînşii... a fost d-a nu lua nici o parte la aceste războaie ale turcilor cu puterile vecine. Odobescu, s. i, 308. Căci la atltea mari evenimente Eu am luat o glorioasă parte. Topîrceanu, p. o. 47. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente (şi principale) ale unui tot; a fi membru al unei grupări, al unei organizaţii etc. Eşti amic sau tu faci parte din cumpliţii ani de rele Ce-au depus in al lor treacăt peste fruntea ţării mele O coroană de martir ? Alecsandri, p. ii, 75. Lumea mi se părea o minune din care nu făceam parte. Delavrancea, t. 253. Făceam parle amîndoi dintr-o confrăţie sufletească mai largă. Galaction, a. 3. Plăcerea pe care o resimţim faţă de succesul unui astfel de exerciţiu riscat face parte din ordinea satisfacţiilor pe care ni le procură jocul şi virtuozitatea. Vianu, a. p. 264. Făcea parte din aceeaşi castă. CXlinescu, s. 53. Totul părea atunci că face parte dintr-o dramă a lumii, surdă, de proporţii imense. Bogza, c. o. 36. Familia asta eu o reneg. Nu mai fac parte din ea. H. Lovinescu, c. s. 85. Un soldat care se liberase din armată şi care făcuse parle din corpul de gardă. Preda, m. 421. Eşti cel mai indicat ofiţer să facă parte din delegaţie. Barbu, p. 333. + S p e c. Porţiune a corpului unui om sau al unui animal
 (care formează de obicei o unitate cu caracteristici proprii în cadrul întregului). V. regiune. [Oasele corpului] s-au împărţit în regii sau părţi: regia cerbicală; dorsală; lomberă. Kretzulescu, ap. Ursu, t. ş. 268. Regiile sau părţile unui organ. Polizu, ap. id. ib. Marcu ridică partea de dinainte a trupului. Slavici, n. i, 26. Stătuse la mal pe partea de dinapoi, sprijinit tn labele de dinainte. Sadoveanu, o. xi, 141, cf. vnr, 155. De după cotul apei se ivi, printre frunzele aplecate ale crăcilor de sălcii, partea de la genunchi în jos a picioarelor cuiva. Preda, m. 18. îşi acoperi partea de jos a feţii cu o spumă abundentă şi se rase cu un brici foarte subţire, s august 1960, 11, cf. chest. ii 66/30. O (învechit, rar) Parte nobilă = viscere. Cf. Costinescu. (Eufemistic) Părţile ruşinoase (sau, rar, naturale) = organele genitale; sex. Cf. Costinescu, tdrg. (Eliptic) Cum mi să clealenă inima de fără veste, şi nu ştiu pentru cine; nu-i bănuiesc nici partea, nici chipul, nici soarta. Dar-ar Domnul, d-o fi băiat, ctmpul lui să dea nouă spice dintr-un bob. Delavrancea, s. 169. (învechit, rar) Părţile bărbăteşti = organele genitale masculine. Brebul, părţile bărbăteşti pierzîndu-şi, tn zavistie cade şi pizmă vecinică nu numai asupra bărbaţilor, ci şi a muierilor. Gantemir, ist. 69. (Regional) Partea albă = cornee. Cf. alrm i/i h 28. + S p e c. Diviziune a unei lucrări, a unei opere literare, muzicale etc. (cu caracteristici bine precizate în cadrul ansamblului), secţiune; p. ext. capitol, pasaj (I). Trei părţi ce stnt tnlr-aceaslă carte (a. 1643). cp 125/6. Partea de Intîiu de blînzie şi cum sintem datori a nu ne mlnia pre fraţi (a. 1644). gcr i, 112/14. £y[anghe]iia lui Marc are trei părţi. n. test. (1648), 40r/25. Ulfila... au tălmăcit unile părţi ale sfintei scripturi spre limba lor. biblia (1688), [prefaţă] 8/23. în partea a treia s-au pus învăţături. Antim, ap. gcr ii, 28/20, cf. drlu. Partea aceasta nu merită nici o critică decît în nomenclatura terminilor unde şi unde. cr (1848), 35/4. „Dumbrava minunată“ are mai multe părţi. IbrXileanu, s. 3. începu să etnte „Rapsodia ungară“ de Liszt, indiclnd cu multă vigoare părţile grave. CXlinescu, e. o. i, 38. Părţile care compun o mare frescă muzicală, m 1961, nr. 1, 43. La partea etimologică a DLRM s-au făcut unele obiecţiuni interesante, scl 1961, 193. + S p e c. (Muz.) Ceea ce revine fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală (scrisă pentru ansambluri). Cf. cade. Copiase lot ce-i picase tn mină: arii populare, romanţe italiene, fragmente de operă pentru partea cîntăreţului solist. CXlinescu, e. o. i,
63. 4- S p e c. (învechit) Rol (în teatru). Sinonimul băştinaş al lui „rol“ este „parte“, bul. fil, iv, 162. +
S   p e c. (învechit, rar) Moleculă. Cf. Şincai, ap. Ursu, t. ş. 81. + (Geogr.; învechit, rar) Grad de longitudine. Gradurile lungimei, care şi mire adecă părţi să zic. Gheografie, ap. Ursu, t. ş. 215.+ (învechit şi popular; la pl.) Trăsătură caracteristică, particularitate; s p e c. defect, cusur. Au lăudat foarte mult părţile hrănitoare a popuşoiului. I. Ionescu, c. 59/21. Am părţile mele, recunosc. Da’ nu-s afurisit şi nici hapstn ! în bul. fil. iv, 162.
   3.    Ceea ce revine sau urmează să-i revină cuiva printr-o împărţire, printr-o învoială, dintr-o moştenire etc.; drept, (rar) părtăşie, (regional) partal (2). Zise cel fecior mai mic părintelui: „Dă-mi ce mi se cade partea den avuţie“. Coresi, ev. 24, cf. 343. Acel sat iaste direaptă moşie ei şi s-au venit tn partea ei (a. 1620). gcr i, 62/29. Episcopul sau egumenul puteare să aibă spre toată pulearea bisericii să împarţă den partea ce-i e zis lui cătră săraci, prav. gov. 83r/6. Partea celuia ce samănă pre locul altuia, de va fi sămânţa lui şi cu toată cheltuiala, sănt a lui 9 snopi şi a celuia ce au dat pământul un snop. phav. 7. Orcine va ascunde comoara, daca va găsi, pentru să nu dea nemică celuia ce i să vine. piarde-ş-va şi partea sa, ce i să vine. ib. 83. lacov, lutndu-l părtaş de moştenire pre partea sa, să chemă nu numai frate lui D[xim]nezeu, ci şi drept. Mineiul (1776), 136T2/9, cf. Costinescu. Faceţi ca-n astă lume să aibă parle dreaptă, Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi. Eminescu, o. i, 60. Ţine, frate, partea
1681
PARTE
— 141 —
PARTE
dumilale şi fă ce vrei cu dtnsa. Creangă, a. 145. Îşi vlnduse partea din turmă... şi plecase. Slavici, n. i, 127. Nu făcea alta dectt să se dondănească mereu cu oamenii şi să le măntnce, ctnd putea, din părţi. GÎrleanu, n. 9. N-am putut să-mi iau întreaga parte de moştenire cuvenită. Camil Petrescu, u. n. 33. îţi vei primi şi domnia ta partea. Sadoveanu, o. xn, 78. Vezi casa asta? E a la, Nu poţi rămlne fără parte Argat şi slugă ptn’la moarte. Arghezi, vers. 293. L-a lăsat vechil peste partea ei de moşie. Stancu, n. a. i, 43. Zece zile mai aşteaptă Ca să ai tu parte dreaptă. Alecsandri, p. p. 180. Maică, măiculeana mea, De te lasă inima, Din partea mea cea din casă, Fă, maică, masă frumoasă; Din partea mea din moşie, Dă, maică, o liturghie Şi mi-o fă pomană mie! Jarnîk-Bîrseanu,
d.  198. Ş-o ales partea lui. şez. xviii, 169. 0> F i g. Atunci vor cere din neantul vieţii, La sftntă zi, a răzbunării parle. Neculuţă, ţ. d. 18. Ctnd vrei să urci mai slobod ai înnoirii munţi I-i dat şi renunţării să-şi aibă-n toate partea. Labiş, p. 142. O E x p r. A(-i) laee (cuiva) parte (de... sau din ...) sau, Învechit, a scoate partş (cuiva) = ?(-i) da (cuiva) ceva (ce li revine de drept), a(-i) face rost (cuiva) de ceva, a(-l) avea in vedere cu... ; a hărăzi, a destina. Şi bozului de la Olimbia scoasără parte. Herodot (1645), 498. Alţi rezeşi nu vor să-i întoarcă nimica Ursului şi ei şed pe moşie de se hrănesc şi tncă iau şi de a zecea şi Ursului nime parle nu-i face (a. 1719). Uricariul,
vi, 350. Ar fi rămas mulţi bani de la talul lor Chiriac Slurdza, şi lor nu va maşleha lor să le facă parte. Neculce, l. 86. Să-i facă D[umne]zeu parle de orce să va ruga. Pann, p. v. iii, 126/27. Puneam lumea la cale împreună şi făceam parle bună şi României. Ghica, s. 370. Voi seri la toţi boierii din vechiul principal, Ca să vă aibă bine ca oameni ce ştiţi carte Şi lot de bună slujbă ei să vă facă parte. Bolintineanu, o. 165. li făcuse £>[umne]zeu parle de un băiat şi bun şi frumos. Vlahuţă, ap. tdrg. Rămineţi tn veselie, Ca Codreanu-n haiducie Şi-mi faceţi parte şi mie. Alecsandri, p. p. 92. De-l căutaţi Cu răutate, Nu v-ar face sftntul parle. Teodorescu, p. p. 539. Pe drăguţu din vecini Să-l amuţi sara cu ctni..., Da’drăguţul de departe Dinlr-on măr îţi face parte. Mîndrescu, l. p. 83. Roagă-l pe Sin-Niculai Să-ţi facă parte de rai. Marian, î. 518. Fă parte celor şapte, ca şl celor opt. Zanne, p. v, 484. (Cu schimbarea construcţiei) A trebuit negreşit ca dinlr-o aşa numeroasă prăsită să fac şi partea engherului. Odobescu, s. iii, 42. A avea parte = a) a avea dreptul la..., a i se cuveni. Are parte la moştenire. Pontbriant, d. Ai carte, ai parte. 2anne, p. v, 141; b) (mai ales In construcţii negative) a primi, a căpăta, a obţine. Să n-aibe nemică parte dentru avearea lui. prav. 98. N-au avut nici o parte dintre-acele bucate. N. Costin, let. ii, 30/37. Altceva de la mine n-o să mai ai parte, că nu eşti numai tu! Preda, r. 9. A-şl îacc parte (din...) = a lua, a-şi Însuşi (In mod abuziv) ceva. Cf. tdrg. Să adoarmă stevarii, Să le fur armăsarii. Apoi singur îmi fac parte, Aleg steava-n jumătate. Alecsandri, p. p. 314. Cine împarte, parte-şi face. Baronzi, l. 51, cf. Zanne, p. v, 281. (Regional) A căpăta parte (din...) = a moşteni. Capătă parce din cutare aviere. alr ii/i mn 90, 2 716/76. (Neobişnuit) A-i cuveni (cuiva) partea = a-i da dreptate (cuiva). Unii tl făceau, nu e vorbă, pişicher, papugiu de Bucureşti, dar mai toţi ti cuveneau partea. Delavrancea, s. 24. A(-i) Ii (sau a-i veni) (cuiva) partea (sau, rar, parte) = a(-i) reveni, a (i) se atribui (cuiva) ceva. Astfel gingaşa Rucsanda ajunsesă a fi parte biruitorului. Negruzzi, s. i, 144. Măriri, averi, putere, Aici stnt partea celui ce ştie-a zice: — Vreu! Alecsandri, t. ii, 69. Vrem să cumpărăm noi moşia cuconiţei ca s-o muncim fiecare cit ne-o veni partea. Rebreanu, r. i, 142. Partea leului (sau, rar, a lupului) = cantitatea (cea mai mare) dintr-un bun, folosul sau clştigul (cel mai de seamă dintr-o afacere, dintr-o acţiune .realizată în comun) pe care cineva şi le rezervă (fără să le merite, prin abuz etc.). Cf. Costinescu, Zanne, p. i, 507, 526. E păcat de cheltuieli, deşi partea leului o bag eu tn buzunar.
Rebreanu, i. 266. Văd că... partea leului e pusă la o parte, mormăi cu ironie. Vornic, p. 167. Partea sufletului = a) (învechit) mulţumire sufletească, cîştig, profit moral. Nu i-au lipsit nimic de care ochii lui au poftit, dar acestea au fost toate darurile n&rocului iar nu ctşligale de dtnsul că aceaia ce ctşligă cineva în lume iaste partea sufletului... şi pentru aceaia se şi laudă. R. Popescu, cm i, 484 ; b) (popular) ceea ce pune cineva deoparte, Încă din timpul vieţii, cu scopul de a fi folosit la îndeplinirea obiceiurilor şi ritualurilor legate de Inmormlntnre'. Com. Iordan. + (învechit şi popular) Zestre. Să fie şi să nască dintru noi feciorel sau fecioriţă. Noi da-l-am sfinţie-tale cu toată partea ei (cca 1580). cuv. d. bătr. ii, 145/9. Se cade părinţilor a se griji de featele lor şi de daruri şi de parte şi nuntă. prav. gov. 72r/14, cf. h xviii 269. Mtndro, cit fuse vara, Tot aşa-ţi umbla gura, Că la toamnă ne-om lua. Dar ctnd fuse la luat, Mamă-ta s-a dus pe sate Să ceară feciori cu parle. Doine, 38. Ia tu, june, fata mea, Că parte cu ea ţi-oi da, Ţi-oi da car cu şase boi. Hodoş, p. p. 148. Să vorbieşâi cu părinţi fieâi Se parâe dă la fată. arh. 1'olk. iii, 51. La fieâi trebe să dăm parei. alr ii/i h 168/29.
  4.   (în legătură cu verbe ca ,,a avea“, „a da“, ,,a face“, „a lua“ sau echivalente ale acestora; adesea determinat prin „dreaptă“, „egală“) Contribuţie In bani sau în muncă la o întreprindere, la o afacere, dînd drept la o cotă corespunzătoare din beneficiu; cota respectivă care revine fiecărui participant. Ne-am asoţiat cu nişte neguţători din Corfu ce au parle egală din foloasele noastre, cr (1848). 37742, cf. Pontbriant,
d., Costinescu. Să aplicăm cu străşnicie în ţară legile agrare Şi tn lucrarea cea comună să-şi aibă parle fiecare. Anghel-Iosif, c. m. ii, 63. Şi ai merge la aceste terenuri, parle dreaptă cu societatea noastră. C. Petrescu, r. dr. 187. Am şi eu parle la cîştig. Scriban, d. O (Ieşit din uz) Partea apei (sau a proprietăţii) = cotă din suma realizată prin vînzarea peştelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea proprietarului bălţii din care s-a scos peştele. Partea apei... e a proprietarului bălţii. Antipa, p. 492. Partea năvodului — cotă din suma realizată prin vînzarea peştelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea proprietarului uneltelor de pescuit. Partea năvodului pe care şi-o împart tntre ei proprietarii năvodului, id. ib. Partea muncii = cotă din suma realizată din vînzarea peştelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea membrilor echipei respective, proporţional cu rolul pe care-1 avea fiecare In munca echipei. Partea muncii şi-o Împart toţi tovarăşii care iau parle la pescuit şi variază, pentru fiecare, după importanţa funcţiunii ce o are tn cumpanie. id. ib. Parte socială = contribuţie în bani, în unelte etc. pe care o aduce fiecare membru cooperator la intrarea In cooperativa agricolă de producţie. Pentru întărirea organizaţiunilor cooperatiste... se va face... controlul părţilor sociale vărsate, leg. ec. pl. 246. <0> L o c. a d j. şi a d v. tn parte = a) (care se face) In cote corespunzătoare, proporţional. Ctnd să va ttmpla să se strice cevaşi la mori sau la iaz, iarăşi să fie cheltuială în parte (a. 1784). Uricariul, xx, 355; b) (în sistemul de arendare a pămlnturilor) (care se face) In dijmă, cu plata unei dijme. Plugariul ce va lua pămtnt tn parte de la cineva, ce va fi dus tn vreo cale, şi el să va părăsi şi nu-l va lucra, acesta ca să plătească tndoil roada pămîntului. prav. 8, cf. Budai-Deleanu, lex., lb. Pămînturile din ţarină... le-a fost dat tn parle. Slavici, n. i, 23. Că am, părinţăle, pămtnt şi-l dau tn parte să-l muncească. Stănoiu,
c.  i. 65. Treizeci de ani am lucrat pămtntul tn parte, ca un străin, deşi pămtntul era al meu. Vlasiu, d. 221. Greutăţile vieţii l-au silit tntr-un timp... să se ducă la muncă „tn parle“. Sadoveanu, e. 92. Moşia era dală în parle. Preda, m. 108. Oamenii care luau pămtnt tn parle se înţelegeau cu un maior, soţul fetei mai mari a bălrtnei. id. ib. 108. Măi bărbate, nu mă bale, Că eu nu-s ca celelalte Să-mi dau ctnepa tn parte.Marian, sa. 140, cf. a iii 19. La parte = (în sistemul de retri-
1681
PARTE
— 142 —
PARTE
buire a angajaţilor la un patron) (care este angajat) cu plata Intr-o anumită cotă din beneficiul realizat (mai mare declt cel mai ridicat salariu fix). M-am holărtt şi eu, cum m-oi vedea la un fel cu meremetul caselor, 11 fac tovarăş la parle şi-l însor. Caragiale,
o. vi, 8. Tudose muncea... După zece ani, ajuns la parte, după alţi cinci, tovarăş cu slăplnul său. Delavrancea, h. t. 18. Cum o fi aflat el că bărbatu de al doilea a răposatei soacră-mea a avut atelier de tapiţerie şi a vrut să mă ia la parte ? v. rom. ianuarie 1954,
112. Se bucura ctnd putea să-i înfunde, ca şi cum ar fi fost la parte cu slăpînul. pas, z. i, 151. <j> E x p r. Parte şl parte = contribuţie egală în bani sau în muncă la o întreprindere, dînd drept la cotă egală de beneficiu. La ciştig mergem parte şi parte. Camil Petrescu, o. i, 224. + (Prin Transilv.) Fiecare dintre acţiunile pe care le deţinea cineva (la o întreprindere, la o mină etc.). Părintele nu-şi mai ţine părţile pe la băi. O zis că le mai dă şi dracului. AgÎrbiceanu, a. 66, cf. FrÎncu-Candrea, m. 43. + (învechit, rar) Obligaţie (de îndeplinit). La nevoia ţării, ce le-a fi partea, să-ş de. Neculce, l. 371.
  5.   (Popular; adesea construit cu verbul „a avea“ şi în construcţii negative) Ceea ce îi este sortit cuiva (în bine sau în rău), predestinare, soartă, ursită, destin; p. ext. şansă, noroc (1); bucurie, fericire ; folos. Că cui e dat parte de la Dumnezeu, nimea nu o poate să adaugă sau să scază. Coresi, ev.
220. Are parte de slujirea bodzilor. prav. gov. 110T/10. Au avut noroc şi parte de Brtncovanul Vodă, că-i era cuscru şi au stătut tare pentru dtnsul la Poartă. Neculce, l. 229. Domnii n-avură parte, Că de ce nu s-au temut, Aceea acum le-au sosit (sfîrşitul sec. XVIII). gcr ii, 103/2. C-au fost pungi pe nedreptate Şi n-am avut d-ele parle (sfîrşitul sec. XVIII), let. iii, 284/41. Întreabă a ia simţire Ca un hrismos de-a mea parte, Şi vezi a sa hotărire: Priimeşte a mea moarte? Gonachi, p. 26. Cu Dumnezeu înainte Şi Cum ţ-o fi partea. Pann, p. v. ii, 114/11. Să vezi cine are parte Să poarte sabia mea. id. e. ii, 60/1. Avui parle să văd un îngerel. Alecsandri, p. i, 180. N-avuse parte de o creştere mai aleasă. Conv. lit. xv, 97. N-am avut parte a constata... talentele poliglote ale acestui... neam de păsări. Odobescu, s. iii, 31. Noroc să dea Dumnezeu! Să-ţi aibi parle de car şi eu de boi! CreangX, p. 41. Am avut, ţaţo, parle că a sărit nenea Dumilrache şi cu Nae Ipistatul! Caragiale, o. vi, 21, cf. i, 21. Se gîndea că nici in anul acesta n-o să aibă parte de merele lui. Ispirescu, l. 83. Nu mă mai slîrni zadarnic, dor nebun şi fără parte. VlahuţX, p. 79. Aja i-a fost ei partea : ce să mai ştie şi părinţii? id. o. a. ii, 52. Să aibă Leana-n frunte stea, Nu-i partea ei ce-i partea mea. Coşbuc, b. 126. N-are parte de lumină. Marian, I. 32. în luptă, oricare căde-le-va partea, Ei cînlă şi luptă şi nu se-nspăimîntă De culmi şi abisuri. NeculuţX, ţ. d. 30. N-am avui parte de copii. Delavrancea,
o. ii, 38. Se mai fac şi vrăji pentru a afla partea, norocul sau norocirea. Pamfile, s. t. 144. N-are parte să se desfete multă vreme. Rebreanu, i. 16. N-au avut parle, In viaţa lor trudită, să mai găsească aleanul. Galaction, a. 302. Niciodată n-am avut parte de dragoste. Sadoveanu, o. ii, 291. De nimic să nu ai parte, Nici de viaţă nici de moarte. Arghezi, vers. 318. N-ai avut parle de viaţă, Evanghelino. Stancu, r. a. i, 58. Cîntecul, florile-şi au partea lor în viaţă. Labiş, p. 286. Dulgheria-i partea ta pe lume, că la dînsa te trage inima. Sevastos, ap. tdrg. Numai eu, o păsărea, Avui partea cea mai rea; Făcui cuibul lingă drum într-o crenguţă de-alun. şez. i, 12. Măi soaţă şi măi fîrtate! Se vede că n-avem parte; Partea şi cu binele Ni l-au luat etnii, Bată-i toate zilele, ib. v, 47, cf. Vasiliu, c. 176. Dacă nu-i noroc şi parte, Geaba te mai scoli din noapte. Pamfile, duşm. 65, cf. gr. s. i, 322, alr ii 3 091/705. Mă mir ce parte Ai avut bărbate, Că toţi s-au înecat Şi tu ai scăpat. Zanne, p. iv, 256. <> E x p r. (Familiar; adesea ca formulă de urare, de jurămînt sau în imprecaţii) A (nu) avea parte de (sau, învechit, cu)cineva = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia, de tovărăşia
 sau de existenţa cuiva; a (nu) avea fericirea să convie-ţuieşti cu cineva drag. Să nu voiu spăla pre line, n-ai parte cu mine. n. test. (1648), 124r/6. Ferească Dumne-zău pe-o fimeie să se mărite cu vornicu salului, că nu mai are parte de bărbat! Alecsandri, t. i, 241. Doamne, zise capra suspinînd, de ce ţi-i mai drag în lume, tocmai de-aceea n-ai parte. CreangX, o. 18. Care amic? — Ştii d-ta. — Să n-am parle de Joiţica dacă ştiu. Caragiale,
 0. vi, 104. Numai un copil o să faceţi. El o să fie făt-frumos şi drăgătos şi parte n-o să aveţi de el. Ispirescu,
 1. 1. De cocon... n-ai să ai parte. Delavrancea, s. 86. De nu-l fac eu cenuşă, să n-am de mama parte. Coşbuc, p. ii, 194. Vai de ea, sărmana-i mamă, Milă mi-e de ea acu, — Căci aşa de scurtă vreme Parte de copil avu! id. ib. 272. Să n-am parte de viaţa mea, de copiii mei dacă minţ! ap. tdrg. Să ai parte de el, muiere dragă. Stancu, r. a. iii, 15. Poporul pe aice, ca jurăminte are următoarele:... să n-am parle de line... h iii 20. Avui parte d-un mişel, Pică ţundra de pe el. Jarnîk-Bîrseanu, d. 277. Sturzul... îşi scotea puişorii, de care însă nu avea parte. şez. iii, 185. Aibi parte de mireasă! StXncescu, b. 257. Trandafir de pe cetate, Spune mîndrei sănătate, Că de mine n-are parte, Că-mpăralul ne desparte! Hodoş, p. p. 80. Foaie verde şi-o lalea, Păcat de dragostea mea, Eu o fac şi altu-o ia. Las’s-o ia, s-o ia, s-o ia, Bage-o-n ochii mumă-sa, N-ar avea parte de ea. şez. iv, 138. Fiind mîndra departe, De iubită n-am eu parte. folc. mold. i, 103. (Glumeţ) Să n-am parle de oale sparte, se spune pentru a arăta că cele afirmate nu sînt adevărate. Cf. Baron zi, l. 86, Zanne, p. iv, 21. + (Popular) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soţ (sau soţie) cuiva. Unele nu se mărită pentru că, după cum crede poporul, le-a murit ursitul sau nu le-a sosit încă partea. Marian, w. 15. Fata... care voieşte să-şi vadă partea... ia luminarea de la Paşti, se duce cu dînsa la fînitnă, pleacă capul în fîntînă... şi dacă are să se mările în acel an îşi vede partea, id. s. r. i, 139. Te-am îndrăgit de pe mers, Că ţi-i mersul legănat, La inimă mi-ai picat. — Cum dragă nu ţi-oi pica, Dacă tu eşti partea mea. Sevastos, c. 48, cf. id. n. 6. Pentru a şti încotro are să să mărite, fala merge călare pe melesleu, se suie pe poartă şi zice: „07 partea mea! Unde eşti?“ şez. i, 145. Noaptea visază că partea ti aduce apă. ib. 146. Flecăul sau fata stătută (tmbălrtnilă), ctnd nu se poate însura, i s-a măritat partea, ib. ii, 166. O E x p r. (Regional) A-şi face pe parte = a face vrăji pentru a-şi afla ursitul. Cf. alr i 1 397/85. + (Popular) Partidă (5). Parcă tot m-aş tnsura ctnd aş da peste o parte bună. Creangă, p. 161, cf. ŞXineanu, d. u., cade. Ea vede bine că ei are să-i iasă nume rău şi că n-ar’să mai aibă nici o parte. Mironescu, s. a. 93, cf. Scrib an, d,
   II.   (Cu sens spaţial) 1. (Adesea urmat de determinări în genitiv) Regiune (geografică), ţinut, zonă; loc; ţară. Şi se piardză semănţa loru în limbi şi sparse-i în părţi (în laturi h, prin ţară d, în alte ţări b 1938). psalt. 225. Ugodescu între Domnulu în partea (laturea h, ţara d, pămîntul b 1938) viiloru. ib. 245. Derepl aceaia tn multe părţi am întrebat ş-am căutat ptnă o am aflat. Coresi, ev. 5. Adună tot cel fecior mic şi se duse intru o parte, departe. id. ib. 21. Şi-i spune lui de toate, să fugă într-altă parte ca să să izbăvască de glndul tăltni-său (a. 1600 — 1625). gcr i, 67/3. C-au şi pogorlt mainte în părţile ceale de adtnc a pămtnlului. n. test. (1648), 260r/23. Corăbii umblă cătră părţile Eghipetului (a. 1648). gcr i, 130/10. Pogorîndu-să craiul Cazimir spre părţile rusăşti, ieşit-au înaintea craiului muma lui Roman Vod[ă] (a. 1650-1675). id. ib. 190/35. Al şeasele ţinut să cheamă Calotan. Aceasta e de margine de Ardeal şi de alte părţi ale ţării (cca 1660—1680). id. ib. 177/13. Traian... îndată s-au apucat de oaste împotriva... dachilor, ţiitorilor acestor părţi. M. Costin, ap. GÎdei. înotam pre mare, noaptea, tnlr-aceaste părţi. Dosoftei, v. s. noiembrie 152r/34, cf. septembrie 31r/30. Aceaste părţi de lume unde trăiesc moscalii. N. Costin, ap. gcr ii, 3/14. Mult să mira, cum spre partea lor nu să face vin
                                                                                                                           1Q81
PARTE
— 143' r-
PARTE
 cu pelin aşe bun. Neculce, l. 227. Pre acele vremi s-au rădicat un beiu turcu despre partea Indiei, id. ib. 295. Cei ce vor fi scris că o cheamă aşa, nu vor fi fost umblat tntr-aceaste părţi. C. Cantacuzino, cm i, 11. Pre cei ce stnt pricina răutăţii ti ştiu cine stnt... Unii de aicea şi alţii dintr-altă parte. Antim, p. xxvi. Lu Sim i s-au venii părţile ce caută spre răsărit, tn Asia cea mare (a. 1750). gcr ii, 50/9. Au ieşit din cetate, din Roma şi au aflat un vas şi s-au dus la cetatea Leodichia, la Siria parte (cca 1760). id. ib. 68/37. în unele... ţin[u]turi sau părţi, ptnâ ce se ară de semtnţă, se întoarce de două ori. Economia, 28/11. Sclavii cei din părţile Lepuşului, tn Ţeara Ungurească. Maior, ist. 184/26. Patru mii de călărime aleasă Făcu să să strtngă de prin ţară Şi tn taină, la părţile din care Era ilamza, să-i ţie cărare. Budai-Deleanu, ţ. 159. Intrase şi tn Palas-tina, adecă tn părţile Ierusalimului. Dionisie, c. 198. Şi făctnd pentru dtnşii cerire boierilor starosti de ceea parte, cit şi pentru acei ce stnt în ţinutul Putnei, am şi trimis să să aducă după la saiile unde să găsesc (a. 1819). doc. ec. 196. în munţii aceştia, la părţile de miazănoapte, să discop&r multe producluri împietrite ale climelor de amiazăzi. ar (1830), 41/12. Nu ştii, frate, că este o parte a pămtntului care s<i numeşte Africa? Drăgiiici, r. 15/22. La toate părţile pămtntului cele călduroasă, sub liniile tropice, niciodată este iarnă. id. ib. 67/27. Atmosfera se împarte tn trei părţi sau regioane. Genilie, ap. Ursu, t. ş. 268. în părţile Persiei erea un neguţelor bogat. Gorjan, h. i, 15/15. Doreşte puţinei a se plimba în părţile Euripului. Pann,
e. i, 70/13. în părţile răsăritului toate femeile ... obicinuiesc să mestece în gură sacîz. id. h. 7/16. Se deosebea trei feluri de cai, acei din partea muntelui era mici. I. Ionescu, c. 90/3. Faptele cunoscute ale lui li ctştigau inima poporului şi trîmbiţau numele lui tn toate părţile ţărei. BXlcescu, m. v. 28. Nimic nu poale da o idee de frumuseţea cerului în această parte a lumii. cr (1848), 452/43, cf. 82/60. In părţile muntelui ţăranul nu este supus... dectt la o rentă fixă, anuală. KogXlniceanu, s. a. 150. în părţile greceşti răscularea lua un caracter din ce tn ce mai grav. Ghica, s. 108. Ah! durere, tn ce parle De tine să fug departe? Alecsandri, p. ii, 102. Stau ctleodală şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau tn părţile noastre. CreangX, a. 1. Ptnă să ajungă el, craiul, pe de altă parte şi ajunsese acasă. id. p. 186. împăratul ti ieşi pe de altă parte înainte, mai la marginea împărăţiei. Ispirescu, l. 13, cf. 16. Ca să poată scrie ti trebuie linişte şi cel puţin un an de trai tntre ţărani, tn deosebitele părţi ale ţării. Vlahuţă, o. a. iii, 57. Corăbiile genoveze pătrunseră tn toate acele părţi unde se mai păstra stăptnirea... conslaniinopolitană. Iorga, ap. tdrg. Noi sîntem de prin partea muntelui. Bart, s. m. 35.. Poale că era tnttia oară ctnd se ivea tn aceste părţi, adtnc ignorante şi pline de păduri, luminiţa tremurătoare a ideii didactice. Galaction, a. 27. Intrară la Mititelu, o băcănioară mică şi curată, cum numai prin părţile Moldovei se tnitlneşte. BrXescu, o. a. ii, 11. în părţile noastre, deseori se tntimplă să umble dintr-un hotar tn altul scrisori. Sadoveanu, o. x, 299. împărat al părţilor germane se afla atunci Frederic III. id. ib. xn,
221.  Precizarea filologică ar putea merge mai departe, stabilind ce datora Delavrancea ţărănimii din preajma Bucureştilor sau aşezărilor ţărăneşti recente din marginea lui şi ce datora el altor părţi ale ţării. Vianu, a. p. 172. în altă parte se vindeau caii iuţi, purtaţi de geambaşi tn hamuri verzi. Arghezi, b. 105. Păstorii care trăiesc vara pe înălţimile Hăşmaşului Mare stnt martorii, adeseori înspăimîntaţi, ai unora din cele mai năprasnice furtuni din ctte izbucnesc tn partea aceasta a lumii. Bogza, c. o. 55. De prin părţile noastre, la răscoală, mulţi s-au dus. Stancu, d. 8. Undeva, tntr-o fabrică din fără sau din altă parle. Barbu, p. 253. Tu ie duci, bade, departe, Să n-ai bine-n nici o parte! Jarnîk-Bîrseanu, d. 264. Şi a tntîrziat mult Negru Vodă prin părţile acelea, lupttndu-se cu vrăjmaşii.
i. cr. vi, 238. în părţile noastre, alr ii 2 494/76. ■$> (învechit şi popular; determinat prin „de loc“ sau
„locului“) Ţinutu-s-au acea împărăţie tare şi biruitoare tntr-acele părţi de loc. fl. d. (1680), 54r/3. Cerea să le dea o parte de loc a Ardealului unde stnt cetăţile acestea, ist. ţ. r. 14. Schimbare a hainelor aduce şi locul, de le caută a face îmbrăcăminte trupului precum iaste şi firea ceriului şi pe soare a vreunii părţ de loc. N. Costin, ap. gcr ii, 5/13. Au fugit amtndoi tntr-o parle de loc. Neculce, l. 198. într-aceale părţi de loc să află vtnaluri multe. R. Popescu, cm i, 282. Să pază pomenirea lor mai mult dectt intr-alte părţi de loc. ist. am. 59r/ll. Cunoscură părţile locului tn care ne aflam. Gorjan, h. ii, 70/14. Ia spune-mi, flăcăule, din ce parte de loc eşti ? Ispirescu, l. 298. (L o c. adj.) Din (sau de prin) partea (sau, rar, părţile) locului = care este din (sau de prin) regiunea despre care se vorbeşte, originar, băştinaş din... ; care se află (situat) In regiunea despre care se vorbeşte. Mihail grecul din părţile locului. VXcXrescul, ist. 250/37. Coprinseră mai multe cetăţi din partea locului. BXlcescu, m. v. 64. Eşti din partea locului? tmi pari cunoscut şi nu-mi amintesc de unde. C. Petrescu, s. 170. M-a găzduit un boier din partea locului. Sadoveanu, o. i, 85. Aşezările nomade din partea locului îi dau impresia stranie a unei continuităţi neîntrerupte din adtncimile vremurilor preistorice. Vianu, a. p. 237. în porţi apăreau femeile din partea locului. CXlinescu, s. 300. Telegescu..., fiind din partea locului, putea să fie de mare folos. Camil Petrescu, o. ii, 12. Era de prin partea locului. Beniuc, m. c. i, 53. îmi scrie că s-a însurat şi anume nu cu o fată de la el din sat, ci cu una de acolo, de prin partea locului. Preda, r. 30. (Loc. a d v.) în (sau prin) partea locului = In regiunea despre care se vorbeşte; pe acolo. Să înştiinţeze la dumn(ea)lui vel spătar de verice s-ar tnltmpla şi s-ar sămţi în partea locului (a. 1819). Iorga, s. d. vii, 70. Nişte rămăşiţe de fundamente despre care se zice, tn partea locului, că ar fi fost o tnlăritură. Odobescu, s. ii, 213. O bună tnltmplare pe care am cinstit-o, ca prin partea locului, cu ore de lenevie şi cu ceşti de cafea turcească. Galaction, a. 47. Am ascultat unele istorisiri care se păstrau în partea locului. Sadoveanu,
e. 102. Au fost tnmormtntaţi pe vremuri prin partea locului. CXlinescu, s. 26. Prin partea locului, o ocupaţie de seamă a ţăranilor muncitori o constituie cultivarea legumelor. ScÎnteia, 1960, nr. 4 832. (Glumeţ) Mai răsturnă clondirul pe beregată şi îl mai supse o leacă tocmai de pe fund că numai tn partea locului să mai stivea ca la un deşt. Delavrancea, s. 228. <0> L o c. a d v. în (sau din, prin) toate părţile sau (Învechit şi regional) de toate părţile ori do toată parte sau in toate părţi = (de) peste tot, (de) pretutindeni; In (sau din) toate direcţiile, încoace şi Încolo. în toate amu părţile învaţă Dumnezeu de iubirea oamenilor. Coresi, ev. 40. Ieşi cuvtnlul ciudeseei... pren toate părţile, id. ib. 349. încungiurară casa, de la mici toţi ptnă la mari, toţi oamenii de In toate părţile. Palia (1581), 69/15. Adunase de împrejur toate ţările asupra Ţarigradului, iară tn mijlocu se trudea cetatea ca o corabie de valure tn mijloc de mare şi de toate părţile era neprecepuţi. Moxa, 376/7. Şi de toate părţile te va cuprinde nevoie şi greutate (a. 1645). cp 346/6. Nu ştia tncătro vor mearge, tn toate părţile rătăcea. Ureche, l. 85. Odriiu, de a căruia si>[l]n/d j/ bună viaţă ieşind veaste tn toate părţile, s-au audzil şi în Ţara Rumânească (a. 1650 — 1675). gcr i, 192/22. îndată au trimis in toate părţile, ca să-l găsească pre acel om. Neculce,
l. 11, cf. anon. cantac., cm i, 86. Dar iacă zmeuaşii de toată parte Năpădind, m-apucă unul de nădragă, Altul de cizme. Budai-Deleanu, t. v. 92. O ttpsioară Strălucind tn toate părţi cu raze. id. ţ. 93. Lumea îngrozită fugea în toate părţile şi se ascundea. Heliade,
o. ii, 30. Nenorocirea va năvăli asupră-i din toate părţile. Marcovici, d. 9/1. Acum ce mi-a rămas? Un trup de ţărtnă care din toate părţile să dărăpănă, id. c. 16/9. Putea să vadă mai cu lesnire tn toate părţile. DrXghici, r. 62/14. Abure un vîntişor dulce din toate părţile, id. ib. 80/22. Vitele, trase de instinctul firesc al periculului, mugind, se aduna din toate părţile spre a afla un adăpost
1681
PARTE
— 144 —
PARTE
intre oameni. Asachi, s. l. ii, 19. S-apucară să pustiască feara in toate părţile. Bălcescu, m. v. 65. Mai deunăzi se suna tare in toate părţile In capitală că se adună o comisie, cr (1848), 43/4. Fugeau toţi in toate părţile dinaintea zavergiilor şi a pandurilor. Ghica, s. 102. Tlrăsc tn toate părţile după ei corturile şi vitele. Bolintineanu, o. 300. Vtlvoarea de flăcări o înconjură de toate părţile. Odobescu, s. i, 21. Purcelul zburda şi se tologea numai pe covoare, In toate părţile. Creangă, p. 95. Vede un ostaş mătăhăind pe drum in toate părţile. id. ib. 298. Caprele se obrăzniceau tn toate părţile. Slavici, n. i, 93. Toţi din toate părţile se adunară. Ispirescu, l. 31. Te-am căutat cu toţii tn toate părţile, căci te-ai făcut nevăzut. Delavrancea, t. 72. Pierdută de spaimă priveşte tn toate părţile, id. s. 33. Aplaudaţi din toate părţile, ei tşi croiesc drum larg. Vlahuţă,
 0. a. i, 182. Forfoteau toţi, tn toate părţile. Gîrleanu, n. 181. Din toate părţile nădejdile bune surtdeau. Rebreanu, i. 184. Am aflat că m-aţi căutat în toate părţile. Camil Petrescu, t. ii, 321. Muncitorii sîrit înconjuraţi din toate părţile. Sahia, n. 45. Din toate părţile duşmanii se arată ca nişte haite de fiare. Sadoveanu, o. i, 14. Ţiganii începură a umbla forfota in toate părţile, id. ib. 52. Sufletul le trage tn toate părţile şi spre rău şi spre bine. Vlasiu, d. 39. Alarmat,... se uită tn toate părţile, să vadă dacă lumea nu-i ascultă cumva. Călinescu, s. 48. Ctnd minerii pornesc la lucru, felinarele lor apar din toate părţile. Bogza, ţ. 50. Bălrtna aruncă priviri speriate în toate părţile. Stancu, d. 158. Ca nişte albine roşii, sar în toate părţile scîntei. id. r. a. i, 38. Fîţîie coada, ca vulpea, in toate părţile, se spune despre oamenii vicleni. Zanne, p. i, 432. în altă parte = aiurea. îl vezi ctnd ici ctnd colo, cu gîndul în altă parte. Bassarabescu, v. 132. Nu pleca... de ce să cauţi fericirea-n altă parte, ctnd o vezi că-i lîngă tine? Eftimiu, î. 107, cf. Scriban, d. (Pe) de o parte..., (pe) de altă parte = Intr-un loc..., In altul; (pe) aici..., (pe) dincolo. Aşa era voroviţi şi cu împăratul neamţului: el să meargă pe de o parte şi celălalt pe de alta. Neculce, l. 108. Boierii care au rămas de nu i-au închis au ieşit din Iaşi tot ctte unul: unul pe de o parle, altul pe de alta. id. ib. 166. Intr-un buc au şi ales năsipul de-o parte şi macul de altă parte. Creangă, p. 264. Dele de o ctmpie, pe de o parte cu iarbă înflorită, iară pe de altă parte ptrlită. Ispirescu,
 1. 5. + Veche unitate teritorial-administrativă din epoca feudală, care servea la împărţirea pămlntu-rilor obştii; judecie, unghi. Mai multe documente... determină întinderea satului dăruit de domnitor după aceea a judeciilor ce cuprindea, care judecii mai sînt însemna'e şi cu termenii părţi sau unghiuri. Xenopol,
 i. R. iii, 190. împărţirea pe părţi a întregului sal, părţi care rămtn în amintirea obştii ca unităţi de subtmpărţire a pămîntului, este o variantă mai largă şi în acelaşi timp mai generală pe ţară a sistemului pe bălrini. Panaitescu, o. ţ. 153.
   2.   Margine (18), extremitate, latură ; s p e c. fiecare dintre cele două laturi (dreapta şi stînga) ale corpului unei fiinţe sau (prin analogie) ale unui lucru, ale unui drum etc., ori fiecare dintre feţele sau muchiile unui obiect. Rădicarea lu Dumnedzeu tn grumadzul lor, şi spate d-îmbe părţile ascuţite întru mărule tor. psalt. 307. Ca o sabie d-îmbe părţile ascuţite. VAnLAAM, c. 190, cf. cp 364/5. De va fura şi a doua oară, să-l însămneadze la nas de o parte. prav. 34. Cela ce are spală ascuţită de îmbe părţile, n. test. (1648), 30r/l. Precum munţii cei înalţi şi malurile ceale înalte, ctnd să năruiescu de vreo parte, precît stntu mai înalţi, pre attta şi durăt fac mai mare. M. Costin, ap. gcr i, 199/30. Intinsără sw[î]nfa de 4 părţi şi pusă să o despice cu hiresteul. Dosoftei, v. s. septembrie 21r/30. S-au tinsu cîteva bucăţi de atlazuri şi de tăfţi pre tmbe părţile de uliţă. Neculce, l. 42. Mai fiind şi alte scaune de acolea mai în jos de o parle şi de alta, şezut-au toţi boiarii. R. Greceanu, ap. gcr i, 335/9. De o parte de monelă bălea chipul lui, şi de ceaia parte tipărea podul. C. Cantacuzino, cm i, 16. Trecu muntele de ceia parte. anon. cantac., cm i, 90. Luna... face rtnduială la
crieri şi la toată partea stingă. Calendari (1733), 48/4. Eu mă lăsam tot spre partea dreaptă, de mă cumpăneam ca nu cumva să scapăt să caz. Mineiul (1776), 28rl/29. Să ruga să sălăşluiască de o parte a acelui lăcaş. ib. 35rl/26. Povaţa lor şi vrednicul jude Era iubiloriul de dreptate Neagul, ce numai de o parte. aude. Budai-Deleanu, ţ. 94. Puţină durere au simţit în partea pe care au căzut. Drăghici, r. 41/26, cf. 68/16, Valían, v. P-o parte şi alta să legăna ameţit. Pann, e. ii, 87/4. Mihai puse de patru părţi de deteră foc casei unde erau turcii adunaţi. Bălcescu, m. v. 52. Aşază-le iu colo, Dumitru mai departe, Ion pe aceea piatră şi Stancu d-altă parte. Alexandrescu, o. i, 347. Un pod de aur, pardosit cu pietre... şi feliu de feliu de copaci, pe de o parte şi pe de alta. Creangă, p. 77. Moş Nichifor... vindea ctte-o iapă chiar în mijlocul drumului, şi atunci rămtnea oiştea goală pe de-o parle. id. ib. 106. Valea Podenilor este o văgăună închisă din patru părţi de dealuri pădu-roase. Caragiale, o. i, 57. Domnul se scoală, trece pe dinaintea mesei în partea ceala’iă. id. ib. ii, 36. Calul se urcă repede ca săgeata pînă cam deasupra şi se lăsă asupra ei cam pe de o parle. Ispirescu, l. 6. Pe creasta casei, d-o parte şi de alta, scîrţîie, la fiece bătaie de vtnt, două limbi de tinichea. Delavrancea, s. 3. Stă la masă, cu capul plecai pe stingă, de partea ochiului cel sănătos şi se uită ca găinile. Gîrleanu, n. 131, cf. 109. Vîră-le iar tn tohoarcă, Mitre, şi tntoarce-te pe partea cealaltă. Sadoveanu,o. x, 540, cf. xn, 332. De o parle şi de alta mici case oblonite tn largi curţi de verdeaţă. Lovinescu, c. iv, 181. Doarme pe partea dreaptă. Galaction, o. a. i, 58. Negreştii, un ttrguşor cuminte din cuprinsul judeţului Vaslui, se întinde, tmpărţindu-şi prăvălioarele frăţeşte, de o parte şi de alta a drumului. Brăescu, o. a. i, 266. Trecu poarta şi se aflară pe o alee bătută cu pietriş mărunt, cu stilpi scurţi de piatră de o parte şi de alta. Călinescu, e. o. i, 111. Sînt apoi nopţi cînd norii se află tn partea cealaltă a cerului, de-a dreptul sub razele lunii. Bogza, c. o. 52, cf. 369. Se aşezară pe cele două bănci, de o parle şi de alta a mesei. Preda, d. 57. In strana cu numărul 7, pe partea dreaptă, sta bătrtnul Dilă. Barbu, p. 144. Satele se înşirau de o parte şi de alta a drumului, s ianuarie
1961, 3. Arde-te-ar focul, cetate! Pe  trei părţi cu lemne
verzi, Nici urma să   nu-ţi mai vezi,   Pe  de-o  parte cu
uscate, Că prea mulţi ţii în bănate Fără nici o dtreptate! Jarnîic-Bîrseanu, d. 313, cf. chest. iv 86/20. -O F i g. Arhiereii şi preuţii, învăţătorii de suflete să-i ascultăm tn toate chipurele să le slujim de ce ne învaţă cu bine, ca den partea ceaia stingă să ne izbăvim şi de acea înfricoşată şi groaznică judecată să scăpăm. Coresi, ev. 43. O L o c. a d v. într-o (sau la o) parte = pieziş, oblic, strîmb. „Mircea1 deodată se culcă înlr-o parte, aşa că apa năvăleşte înăuntru pe punte. Bart, s. m. 19. îi puse căciuliţa cu   precauţiuni şi cam la      o parte.
Galaction, o. a.           i, 122. La    o  (sau   iatr-o)
parte = la (oarecare) distanţă; deoparte; izolat, separat. Cf. Valían, v. La o parte chemtndu-l i-au zis : bine, cilibiule! Bărac, t. 32/14, cf. Pontbriant,
d. Să-nlemnim stînd la o parle, nemişcaţi ca un buştean. Hasdeu, r. v. 125. Convorbirea aceasta făcută la o parte nu fu auzită de nimeni. Bolintineanu, o. 353. Pavel cu pieptul ars şi Ion cu călcâiul fript şedeau la o parte găfuind. Creangă, a. 113. Dacă calul-nu făcea o săritură la o parte, lupul înfigea ghearele într-însa. Ispirescu,
l. 14. Nu putem să stăm la o parte ca nişte cerşetori. Delavrancea, s. 113. Mai la o parte-nspre pădure-i mănăstirea Cheia. Vlahuţă, ap. tdrg. Două femei desculţe, ieşite parcă din boală, stau la o parle, jos. Brăescu, o. a. ii, 251. N-o văd pe Monica dectt la o parle de lume. Teodoreanu, m. ii, 155. Inspectorul împinse cafeaua cu silă, mai la o parle. Stancu, r. a. iii, 57. Birjarii... aşteptau mai tntr-o parte muşterii. Barbu, ş. n. 13. O E x p r. A se da la o (sau intr-o, de-o) parte = a se da în lături, a face loc să treacă cineva; a se retrage, a se feri (din calea cuiva); p. e x t. a se eschiva. Şi zisă el aşa şi să didie tntr-o parle. Herodot (1645), 448. Ori hai să ne grăbim, ori hai să ne dăm tntr-o parle, nu cumva ostaşul cela să aibă
1681
PARTE
- 145 -
PARTE
harţag. Creangă, p. 298, Fierarii... sărutară in treacăt pulpana anteriului boieresc; apoi se dădură Intr-o parte umiliţi. Sadoveanu, o. i, 41, cf. Scriban, d. Daţi-vă la o parte! Rebreanu, i. 22. Femeile se dădură la o parte, şi preotul văzu chipurile celor trei îngropaţi. Barbu, p. 200. (Folosit ca ordin, ca poruncă) La o parte! = dă-te în lături 1 fugi! fă loc I fereşte-te 1 Cf. tdrg. Se grăbiră să dea ajutor primarului strigtnd;
 —  La o parte! Rebreanu, i. 23, cf. Scriban, d. A da (la o parte = a deplasa In lături, a îndepărta, a înlătura pe cineva sau ceva). El tnsă deodată o dete la o parte. Slavici, n. i, 105. Din ctnd tn clnd tşi da la o parte o şuviţă de păr. Vlahuţă, o. a. i, 191. Fata voi să-i ajute; ea o dădu la o parte cu cotul. Sadoveanu, o. x, 543. Dă la o parte nişte htrtii de pe grătar. Galaction,
 o. a. i, 70. Dete plapoma la o parte. Brăescu, o. a. i,
 214. Dădu la o parte brusturii care ti acopereau picioarele. Bogza, c. o. 28. El dă aşternutul la o parte, dezveleşte pe copil, care doarme mereu. Preda, m. 323. Somnul ca vameşul, viaţa pă jumătate ne-o dă la o parte. Zanne, p. ii, 737. A lăsa la o parte = a nu mai face un lucru, a Înceta cu..., a renunţa la... ; a abandona, a părăsi; a nu mai vorbi despre... la las’ şaga la
 0  parte, măi omule. Creangă, p. 127. Pe masă, ceaşca era numai începută şi lăsată la o parte, rece. C. Petrescu, t. ii, 130. Lăsă la o parte securea. Sadoveanu, o. viii, 353. Lăsă la o parte scuturatul flanelei şi se apropie cu paşi mari şi leneşi de gardul vecinului, v. rom. iulie 1962, 17. A pune la (sau de) o parte = a economisi ; a strlnge. O ctrpă din gunoi este o muncă de om peste care te faci stăpln dacă o pui de-o parte. Delavrancea, ap. tdrg. De pe pămtntul cit avea, abia scotea cit să trăim, decum să poată pune la o parte puţinul care-i mai trebuia pentru datoriile rămase. Vlasiu, a. p. 74, cf. Scriban, d. (Regional) A da intr-o parte = a ocoli, a evita, a feri. Am dat intr-o parte de dlnsu. alr i
 1  996/637. (Regional, familiar) A pune mai (sau prea) mult intr-o (sau de o, pe o) parte sau a fi nea-ntr-o parte, a-1 atirna intr-o parte = a se îmbăta (foarte tare). A pus mai mult de o parte. Pann, p. v. i, 112/5, cf. Zanne, p. ii, 393, Săghinescu, v. 52, cade, mat.dialect. i, 233. (Popular) A se pune (sau a o apuca) intr-o parte (ca Uca), se spune despre o persoană care nu ascultă, care o ia razna. Cf. Zanne, p. vi, 426. A fi (cam) intr-o (sau pe o) parte sau (regional) a fi nea-ntr-o parte, a aluneca intr-o parte, a fi hop, de o parte = a fi nebun. Cf. id. ib. ii, 474, 581, tdrg, cade. Eu stnt aşa, cam tntr-o parte! Şi-şi flutură lingă ttmple degetele răşchirate. Sadoveanu, o. vi, 440, cf. i, 638, v, 22, şez. ix, 149, Ciauşanu, gl. + (De obicei precedat de „ceea“ - şi urmat de determinări care arată locul in spaţiu, in raport cu un punct de referire) Mal1 (3); ţărm. îndemnă Isus ucenicii Iui să Intre tn corabie şi să treacă In ceaia parte. Coresi, ev. 256. Să treacă tn corabie de ceaia parte de mare cătră lume. Varlaam, c. 197. Şi tntrtnd el tn corabie, mearsără după el ucenicii lui... Şi dacă veni /[su]s tn ceaia parte, tn ţănutul gherghesineanilor, tămpinară pre el doi îndrăciţi, n. test. (1648), ll2/3, cf. st. lex. 169T/2. Trecură Dunărea de aceia parte şi scăpară toţi (a. 1654). gcr i, 172/6. Peste puţine zile de de ceia parte orăşeanii iarăşi noaptea veniră şi ei. Dosoftei, v. s. ianuarie 29r/5. Am luat pre tatăl vostru, pre Avraam, de de ceaia parte de rtu. Biblia (1688), 1712/13. Şerban Vodă... s-agiunsesă cu toate capeteli strbimei pe di ciea parte de Dunăre. Neculce, l. 101. Şi pre o parte şi pre altă parte de apă... ctmpul cu otava înverzea. Cantemir, ist. 125. De ceaia parte, peste Tisa... sta năroadele iazighii... şi carpodachii. id. hr. 69, cf. C. Cantacuzino, cm i, 77. Vedea oastea aceaia pe de ceaia parte de Tibru. Beldiman, n. p. ii, 192/5. + F i g. Aspect, înfăţişare pe care o ia un anumit lucru; latură. Trebuie să priviţi societatea tn care aţi intrat pe partea ei comică. Xenopol, ap. tdrg. Orice nenorocire are partea ei comică, care consolează. Brăescu, o. a. ii, 407.
   3.    (Adesea în construcţii în care este în corelaţie cu „alta“, pentru a arăta poziţia contrară, opusă)
 Direcţie, sens (In spaţiu). Fugindu unii tntr-o parte, alţii tntr-alta şi cu multe jalbe la Poartă alerglndu. R. Greceanu, cm ii, 132, cf. 129. Bate vtntul frunza-n dungă Ctntăreţii mi-i alungă; Bate vtntul dintr-o parte — Iarna-i ici, vara-¡ departe! Eminescu, o. i, 214. Şi-au plecat, rare călare, care pe jos, unii-ntr-o parte, alţii-ntr-alta, alergtnd ca nebunii. Caraqiale, o. ii, 233. Unii merg tntr-o parte, alţii tntr-alta. Slavici, n. i, 85. Ea se uită apoi tntr-o parte, el tntr-alta. Camil Petrescu, t. iii, 17. Cucoanele lepădară mănuşile, apoi pălăriile, iar ofiţerii renunţară şi ei la galanteria de a le mai ţine umbrelele deschise de partea soarelui. Brăescu, o. a; ii,
 177.  Se întoarse înspre partea unde se înteţeau... glasurile copiilor. Sadoveanu, o. i, 157. Catrina ztmbi întorcîndu-şi în altă parte obrazul, id. ib. x, 228. Un ceasornic vechi de lemn, prins tn perete, tşi plimbă limba dintr-o parte tn alta. Stancu, u.r.s.s. 40. M-a zărit şi el, dar s-a făcut că se uită tntr-altă parte. Vornic, p. 20. Dinspre partea aceea... se auzea cineva plescăind prin apă. Preda, m. 18.
   4.     F i g. Punct de vedere, privinţă. Apostoliceştii biseareci tn multe părţi le-ai arătat ajutoriu. Biblia (1688), [prefaţă] 7/50. Vor avea şi purtare de grijă pentru partea sănătăţii (cca 1800). Uricariul, iv, 285. Cu altă ocazie se vor descoperi generozităţile sale tn partea literelor, cr (1848), 253/8. O L o c. a d v. (Pe) de o parte (sau, învechit şi popular, pe o parte)..., (pe) de altă parte (sau, învechit şi popular, pe altă parte)... = într-o privinţă..., în altă privinţă; dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere. De o parte-l bat şi\l gonesc, pre de altă parte să întoarce şi vine. Varlaam, c. 263. Au purces cu tabăra spre Prut şi aşa, lutnd pe de o parte Troianul, iară pe de altă parte se apăra. N. Costin, let. ii, 33/11. Mi-am precizat crezul meu artistic... pe de o parte sub înrturirea operei lui Dobrogeanu Gherea, pe de altă parte sub farmecul demiurg al marilor scriitori sociali. Galaction, a. 73. Deosebim, pe de o parte, romanul cu preocupări descris „artistic“..., de altă parte romanul tn care predomină preocuparea analitică. Vianu, a. p. 368. Unii deosebesc pe de o parte judecata de valoare care apreciază, pe de altă parte judecata de realitate care constată. Ralea, s. t. i, 34. (Eliptic; cu lipsa parţială sau integrală a uneia dintre părţile corelative ale locuţiunii) Şi purta de grijă Brtncovanul Vodă de zahere de le da tot de ajuns de ce le trebuia, iar pe de altă parte au făcut ştire la Poartă şi la tătari să vie. Neculce, let. ii, 261/23. Şi pre o parte făcea şi bine, că se sftrşise ttlhă-ritul. Iară mulţi peria şi derepţi. id. ib. 399/31. Pe de o parte sunetul clopotelor vesteşte tn revărsatul zorilor începerea anului şi pe de alta, cîntări sfinte bine-cuvtntează iubirea lor. Marcovici, d. 2/21. Dacă pe de o parte răul a ne trage se sileşte, Pe de alta, iarăşi, mintea la bine ne hotăreşte. Conachi, p. 295. Sfiala lui o luă drept dovada statorniciei... Pe altă parte, ca să scape de gura lumei..., ascultă mincinoasele propuneri ce ti făcu Iancu că o va lua de soţie. Negruzzi, s. i, 25. împăratul, văztnd aşa mare obrăznicie, pe de o parte i-a venit a rtde, iară pe de aila se turbură grozav. Creangă, p. 83. >0> E x p r. Din (sau dinspre, învechit şi popular, despre) partea (cuiva sau a ceva) = în ceea ce priveşte (pe cineva sau ceva), din punctul de vedere (al cuiva), cît despre..., referitor la... ; sub aspectul..., sub raportul... Omul... de scărbe multe iaste cuprins; nu numai despre partea boalelot. Varlaam, c. 250. Şi despre partea maicii măriei tale tntr-acestaş chip au fost şi iaste. Biblia (1688), [prefaţă] 7/22. Bărbatul, despre partea lui, poate să ptrască la giudeţ pre cela ce va fi suduit pre muiarea lui. prav. 237. Iară cît despre partea mea,... încă de demult tmbletele Şoimului nu-m plăcea. Cantemir, ist. 273. Cît este despre partea inorogului... în tot chipul am ispitit, pentru ca doară cu dtnsul împreunare avînd. id. ib. 342. Mazepa, hatmanul cazăcescu..., dăspre partea împăratului său să hiclenise. R. Greceanu, cm ii, 175. Din parte-şi Elena ti păstrase tn toată puterea al doilea amor asemenea de profund... ca şl cel dăntăi. cr (1846), 26V26. Bathori, din partea sa, nu va cruţa
io - c. 11»?
1681
PARTE
— 146 —
PARTE
 nici cheltuieli, nici îngrijiri. Bălcescu, m. v. 70. Calităţile care se cer din partea trupului, ck (1848), 53/31. Despre partea închinării insă, Doamne, să ne ierţi. Eminescu, o. i, 146. Din partea apei, mi se pare că i-om duce dorul. Creangă, p. 204. Din partea mea, mtncarea-i numai o zăbavă, id. ib. 258. Despre partea lui juptn Titircă-Inimă-Rea, halal să fie de oasele melel M-ar cotonogi! Caragiale, o. vi, 17. Să nu zăboveşti mult, căci ne este frică singuri. — Fiţi pe pace din partea asta. Ispirescu, l. 334, cf. tdrg, Şăineanu,
d.  u., cade. Ar fi o temeritate din partea noastră să cirtim împotriva unei tradiţii altt de bine stabilite. Galaction, a. 258. Era tare despre partea neamurilor. Brăescu, o. a. i, 100. Nu e cinstit din partea mea să stau deoparte. Sebastian, t. 61. Toată lumea îşi luase nădejdea dinspre partea ploii. Sadoveanu, o. viii, 7. Nouă nu ne pare rău decît dinspre partea vlnătorii. id. ib. ix, 201. Să aveţi grijă să ţineţi odaia curată... — Din partea asta să nu duceţi nici o grijă. Stancu, r. a. ii, 404. Despre partea asia, n-am nici o grijă. Vornic, p. 173. Despre această parte nu era nici o greutate. Mera, l. b. 192.
  III.   1. Tabără, grup ; partidă (£). Cădea-va de partea ta mii şi întunearece. Coresi, ps. 253/3. Împărţire fu intru nărod derept el (cineş intru partea luiş împăr-ţea-sej. id. ev. 196. Se loviră de făţiş cu grecii... şi nice o parte nu birui. Moxa, 353/12. Clnd vor fi tot unii ca alalţi amîndoă părţile (a. 1646). cp 364/9. Dind război vitejaşle dispre amlndoauă părţile, birui Pătru Vodă pre Alixandru Vodă. Ureche, l. 82. De îmbe părţile multă vărsare de sînge s-au făcut, id., ap. gcr i, 72/17. Au înfrtnt partea lui Costantin V[oiev]od pre partea lui Mihăilaş V[oiev]<wi. M. Costin, ap. Gîdei. Dzic că la acel războiu să fie fostu mai mult izbtnda despre partea căzacilor. Neculce, l. 105. Nu puţină vărsare de sînge dintr-amîndouă părţile s-au făcut. C. Cantacuzino, cm i, 20. Întreagă să păzească ţeara şi fără primejdie dă cătră amîndoaoă părţile, adecă şi dă cătră turci şi dă către moscali. R. Greceanu, cm ii,
178.   Au zăbovit biruinţa a se cunoaşte de la ce parte splnzură. Văcărescul, ist. 252/36. Amlndoauă acum să înoţărîră Părţile şi acum depreună Toată tabăra in arme s-adună. Budai-Deleanu, ţ. 410. Nu pot ei clnd să desparte Să petreacă mulţumiţi Şi o parte şi alta parte Umblu şi şed tot mîhniţi. Pann, e. iv, 131/8. Libertăţile şi apucăturile pe care le toleram artiştilor sînt, drept vorbind, derogări de la ordinea comună şi de la bunul-simf. Dar e bine ctnd aceste lucruri se ştiu şi tntr-o parle şi în cealaltă. Galaction, a. 257. Ostilităţile începură cu înverşunare egală de ambele părţi. Brăescu, o. a. ii, 172. ^Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui) = care face parte din familia mamei (sau a tatălui), pe linia de înrudire dinspre mamă (sau dinspre tată). Bunicu-meu din partea mamei era zugrav. Camil Petrescu, t. i, 469. O E x p r. Din (sau, învechit, despre) partea (cuiva) = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva; de la, de către cineva. Atunce m-au trimis şi pe mini cu solie despre partea domniei. Neculce,
l.  181. Acea îngăduială iaste despre partea miloserdiei lui Dumnezeu. C. Cantacuzino, cm i, 28. Intii despre partea împăratului trimiţînd pre imbrihorul cel mic la Ţarigrad. R. Greceanu, cm ii, 130. L-au rugat şi l-au poftit pen scrisoare ca despre partea sfinţiii-sale... şă cunune, id. ib. 163. Divan-Efendi încă îmbracă pre Schemni-Agasi cu blană de samur din partea domnului. Gheorgachi, let. iii, 291/19. Nu nădăjdui... cinste din partea oamenilor. Marcovici, d. 10/24. Luînd veste de venirea şa, din partea fratelui său, îi ieşi spre întîmpinare. Gorjan, h. i, 2/25. Dădu domnului o scrisoare din partea regelui. Asachi, s. l. ii, 23. Se promisese din partea trupelor că se vor ierta toţi aceia carii se vor închina, cr (1846), 441/3. Se adună o comisie din partea asociaţiei literare, ib. (1848), 43/5. Trămise un om din parte-i la domn. Bălcescu, m. v. 54. lată pistoalele pe care i le-am cerut ca din partea frăţîne-meu. Negruzzi, s. i, 28. Acei bani erau din partea împăratului. Ghica, s. 96.. Aştept, din parte-ţi... Că-mi vei
da prins pe-acela ce umilit ţi-l cer. Eminescu, o. i, 91. Spinul se înfăţişează înaintea împăratului cu cartea din partea, craiului. Creangă, p. 208. Spune-i, Ivane, din partea mea, că poruncesc să moară trei ani de zile de-a-rlndul numai oameni bătrîni. id. ib. 313. Atît de' delicată atenţiune din partea unui spirit distins ca al dumitale îmi face multă onoare. Caragiale, o. vii,
299.  Du Oltului din partea mea O caldă sărutare. Coşbuc, b. 56. Gălbeneala feţei... ti cişligase din partea lui Tomaidi porecla de ,yFloarea dovleacului“. Brătescu-Voineşti, p. 262. Aducea plocon, din partea lui tălîne-său, un crap pe care îl desfăşa din cîrpe. Brăescu, o. a. ii,
300.  A poftit, din partea boierului, pe nevastă la curte. Sadoveanu, o. x, 70. Spune-i veste bună din partea domniţei, id. ib. 225. Vin din partea Ministerului Industriei. Demetrius, c. 26. Am primit o sesizare din partea direcţiei. Preda, r. 111. Nu vă uimească... Atltea steaguri şi flori din partea mea la porţile oraşului. v. rom. noiembrie 1962, 71. Trimite-le complimente din partea mea. t noiembrie 1962, 39. A fi (sau a se deelara) de partea cuiva= a fi alături de cineva, a ţine cu cineva, a sprijini pe cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva (susţinîndu-1 pe cel în cauză). Eu, deşi nu sînt de partea imitatorilor, ii dau cuvlnt. Bolintineanu, o. 358. Venind la Roma se declară cu totul de partea lui Octavian. Ollănescu, ap. tdrg. Toată familia Herdelea era cu trup şi suflet de partea lui Ion. Rebreanu, i. 60. Publicul... s-a împărţit ca de obicei în . două tabere; una democrată, care ţine totdeauna cu poporul persecutat, şi alta care este de partea ordinei, chiar cu preţul dezordinei. Brăescu, o. a. i, 356. Mă rog, tu de partea cui eşti? Demetrius,
c. 18. Pe toţi ceilalţi din organizaţie care erau de partea lui Anghel îi ştiau. Preda, d. 95. A avea de partea... = a avea alături, în favoarea, în sprijinul..., aii susţinut de... Avea de partea sa binecuvîntările celor slabi. ap. tdrg. In lupta lui pentru unitate şi pace, poporul german are de partea lui toate popoarele iubitoare de pace. Scînteia, 1953, nr. 2 744. (învechit şi popular) A trage (pe cineva) în (sau spre) partea sa = a atrage, a face să adere la... [Solul] pre vizirul şi pre alte capete... tn partea sa i-au tras. N. Costin, let. i a, 43/40. Domnul au agiuns tn taină la Hlncul şi l-au tras spre partea sa. Amiras, let. iii, 88/38. A(-i) lua sau a(-i) ţine cuiva partea (sau parte ori, învechit, de parte) = a apăra; a susţine; a favoriza. Dară că ce Doamne te mutaşi departe La loc de nevoaie şi nu ne ţîi parle ? Dosoftei, ps. 32/2. Iară ţării, proslimei, vre să le arete milă şi dreptate şi vre să le ţie de parte. Neculce, l. 197. Unele din... condiţii erau: a nu da nici un ajutor ardelenilor, muntenilor şi. moldovenilor revoltaţi asupra Porţei, nici a le lua parte în viitor. Bălcescu, m. v. 88. Acea critică în versuri a năravurilor... urziclnd pe cei demni de rls şi de reprobaţiune, spre a ţine parle virtuţii ... are o origine foarte vechie. Odobescu, s. i, 32. Unii-l iau grăbit la vale, Alţii-n glumă parte-i ţin. Coşbuc, f. 65. Omul holba ochii la muiere... ca să nu-l audă băiatul că-i ia partea, conv. lit. xljii, 916, cf. tdrg. Ctnd o spus moşneagul că o să mă spînzure... ai tăcut -şi-acum ti iei partea. Gîrleanu, n. 30. Văzînd că flăcăii fin... partea lui Ion, se simţea umilit. Rebreanu, i. 31. Nici nu i-am furat nimic şi nici nu l-am huiduit dac-am luat partea băieţelului! id. r. ii, 41. Să ne (ie parle în aceste procese. Galaction, o. a. i, 61. Mă vezi tu că-i fiu parte ? Preda, . M. 48, cf. Hodoş, p. p. 224. Prea-i fîn'e part'e. alr ii/i h 150/105. (Popular) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva — a semăna cu cineva. Nu ştiu tn partea cui le-ai dat : poate într-a mîni-ta. ap. tdrg. Dacă s-a aruncat în partea mtne-sa, ce-i vinovat el? Creangă, p. 201, cf. Zanne, p. iv, 462, cade, Ciauşanu, v. 187.
   2.    (Adesea cu determinări care indică felul) Categorie socială, profesională etc., tagmă; (cu sens colectiv) reprezentanţii uneia dintre aceste categorii. V. breaslă. Nu numai aceasta nevoie preimeaşte a noastră parte [a argintarilor] întru oblicire a venri. cod. vor. 10/5. Sculară-se cărtularii, partea fariseiască, şi se păzea urulu, altu. ib. 48/23. De va naşte şi coconi,
1681
PARTE
— 147 —
PARTENER
să îndrăznească partea cea credincioasă Intru credinţa lui cea adeverită să-i indirepteaze. prav. gov. 78r/12. Cît iaste fără de cale şi fără de cuviinţă părţii cei bisericeşti a să amesteca în lucrurile ceale politiceşti! R. Greceanu, cm ii, 184. Partea slujitorească ce rîn-duială are. Gheorgachi, let. iii, 293/21. Partea bisericească cum-şi politicească, toată boierimea (a. 1764). Uricariul, i, 298. Ai părţii tuturor, al ceii bisericeşti şi-al ceii politiceşti, fierbinte rugătoriu cătră Dumnezeu, Ghesarie. Mineiul (1776), [prefaţă] 5/23. îngenunchind cătră toţi de obştie, parte bisericească şi mirenească, mari şi mici şi cătră tot norodul, cu umilinţă cer iertăciune (a. 1805). Uricariul, xi, 323. Se va popri intrarea celor ce nu vor fi parte neguţătorească (a. 1836). doc. ec. 650. Dar eu, domnilor, ca parte poliţienească, nu poci să-i las şi trebuie să-i dau la asprimea legilor. pr. dram. 294. Partea bisericească... deprinde cea mai mare influinţă. cr (1848), 52/32, cf. Pontbriant, d. Harabagiul nostru s-a hotărît ca de-acum să aibă a face mai mult cu parte negustorească. Creangă, p. 111. Ctnd e crai nou, atunci la părtea călugărească se clniă marele tropar. Gorovei, cr. 82, cf. cade, alr ii/705, 899. <0> (Popular) Parte (a) bărbătească sau (regional) partea bărbatului — (fiinţă de) sex masculin; totalitatea bărbaţilor. Călugărul ce va cădea cu parte bărbătească. prav. gov. 153r/14. Ce să va naşte dintr-lnşii, oare parte bărbătească, oare muierească, să-l dăruiască lui Dumnedzău. Varlaam, c. 383. Să va împreuna cu dobitoc, parte bărbătească, prav. 212. îi vei obrezui toată partea bărbătească. Biblia (1688), 481/52. Au luat Noe în corabie den toate dobitoacele şi hiarăle pămîntului şi pasiri zburătoare, de cele curate, ctte şeapte părechi şi de cele necurate, ctte doauă părechi, parte bărbătească şi fămeiască. N. Costin, l. 59. Tineri, parte bărbătească (a. 1750). gcr ii, 51/36. Şi pe alţii, de ştiu că se mai trag dintr-acele neamuri, să-i arate la . noi... parte bărbătească (a. 1783). bul. com. ist. iv, 118. Nevrîstnicul partea bărbătească. Pravila (1814), 93/3, cf. Beldiman, n. p. ii, 123/9, drlu. Mai la 15 băieţi se naşte o fată, adică partea bărbătească se naşte totdauna mai mult. cr (1832), 20]/7. După socoteala făcută pe anul 1838, lăcuitorii Vienii fac 334 500 ; dintr-aceştia, 161 057 slnt parte bărbătească. gt (1839), 37729. Nu este slobod să între nici o parte bărbătească. Bărac, ap. tdrg. Dacă Bathori va muri fără copii, parte bărbătească, Transilvania şi ţările ce se ţin de dînsa vor rămînea pe seama împăratului. Bălcescu, m. v. 69. El făcîndu-o cu vină, Cum că ea e de pricină, Pintre fete să nu nască Şi o parte bărbătească. Pann, p.v. iii, 40/22, cf. Pontbriant,
 d. Din cele trei împărătese ce mi-au slujit de soţii, n-am avut... parte bărbătească. Delavrancea, s. 86. Dacă partea bărbătească are părul la ceafă ca o coadă, este făcută după fală, iar de va fi rotund, după băiat. Gorovei, cr. 226. Animal de partea bărbătească. Scriban, d. N-avea copii de partea bărbătească nici unul. Sbiera, p. 73, cf. alr 1 489/295. (Cu inversarea elementelor sintagmei) Bărbătească parte şi muierească faptă iaste? tetraev. (1574), 232. Şi tătară tmpregiur toţi bărbăteasca parte carii tn oraşul lor era. Palia (1581), 139/.17. Parte femeiască (sau, Învechit şi regional, , muierească) = (fiinţă de) sex feminin; totalitatea femeilor. Iaste neputincioasă partea muierească. prav. gov. 72r/ll. Bărbatul ce să va împreuna cu dobitoc, parte fămeiască. prav. 212. Svinfii, temîn-du-să .să nu să cumva eale sparie de groază, ca neşte parte femeiască, fire slabă..., le-mbărbăta. Dosoftei, v. s.' ianuarie 48r/16. Den toate să bagi în chivot... parte fămeiască. Biblia (1688), 5722. Unul ca acela să fie slobod de robie..., asemine să urmeaze şi la partea femeiască (a. 1785). Uricariul, i, 325. Domnul făcea zăfchiuri cu zicături, cu primblări, cu jocuri, iubind şi partea muierească (sfîrşitul sec. xvm). let. iii, 235/3. Această neînţeleaptă părere, mai vîrtos tn partea cea muierească, e foarte de stricăciune. Ţichindeal,
 f. 122/15. Această lamă fiind parte femeiască... doi miei îi urma. Drăghici, r. 99/18. Ştiu că partea femeiască. .. Se bucură-n gtndul său. Pann, e. i, 112/3. Va fi
 moarte intre partea muierească. Calendariu (1814), 73/5. De această dată s-au suit tn balon cu numitul şi o persoană de partea femeiască. ar (1829), 1342/29. Aşa stntem noi, partea femeiască,... slabe de oţele. Alecsandri, t. 1, 341. Ctnd se taie pînza şi în casă este femeie îngreunată, încalecă pe fuştei şi ieşi afară. De vei vedea animal ori om... parte femeiască [femeia] va naşte fată. Gorovei, cr. 227. Stînd de vorbă cu oamenii şi cu partea femeiască, am aşa o plăcere din linereţă şi din copilărie. Sadoveanu, o. x, 398, cf. alr 1 491.
   3.    Fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile de persoane angrenate, interesate într-o acţiune, în special într-o afacere sau într-un proces. V. părtaş. Sudalma se cheamă iertată ctnd să tocmesc dmîndouă părţile şi să împacă, prav. 242. De... va dzice c-au greşit şi să vor împăca, să fie amindouă părţile în pace. Eustratie, prav. 25/15. Arvona... iaste ca o tnchiezăş-luire pentru ca să se ţie părţile de cuvînt. Pravila (1814), 42/14. Care parte nu va urma a veni la soroc, se va aduce cu zapciu (a. 1821). Uricariul, x, 269, cf. drlu, Costinescu. După ce mobilele şi imobilele s-au estimat şi s-au vîndut; judecătorul... trimite pe părţi la un arbitru. Hamangiu, c. c. 177. însăşi partea mărturisise înaintea judecătorului de ocol dreptatea potrivnicului. Brătescu-Voineşti, p. 197. Ascultă cu mare seriozitate amindouă părţile şi, la sfirşit, dădu dreptate tuturor. Rebreanu, i. 74. Primul proces. Să se strige părţile! Klopştock, f. 311. <0> Parte adversă (sau tn proces, litigantă) = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile de persoane care valorifică un drept sau se apără în faţa unui organ de jurisdicţie, împotriva dreptului valorificat de altă persoană sau grup de persoane. Cf. drlu, Costinescu, tdrg, cade. Partea adversă a cumpărat slugile şi pe doctorul curant. Călinescu, e. o. i, 271, cf. der. Parte civilă — persoană care, în cadrul procesului penal, exercită acţiunea civilă. Cf. Costinescu, tdrg. Dumneata, partea civilă, spune cum s-au tnlîmplat lucrurile. Brătescu-Voineşti, p. 120. Procesul trebuia să conlinuie negreşit chiar dacă partea civilă s-ar fi retras. Rebreanu, i. 283. în cazul ctnd partea civilă nu a fost despăgubită, jumătate din produsul muncii condamnatului va servi pentru reparaţiunea daunelor suferite, cod. pen. r.p.r. 51. în instanţă, de partea civilă a vorbit o muncitoare. v. rom. aprilie 1957, 80. Dacă acel care a suferit daune nu se constituie parte civilă, atlt organele de urmărire, cît şi instanţele au îndatorirea să-i atragă atenţia asupra dreptului pe care îl are de a cere să fie despăgubit, constituindu-se parte civilă, pr. drept, 837, cf. der. Parte responsabilă civilmente = persoană care, în cadrul procesului penal, răspunde de pagubele pricinuite prin infracţiunea săvîrşită de o altă persoană, aflată sub tutela sa sau pe care o reprezintă. Cf. der. Parte vătămată = persoană căreia, prin săvîrşirea unei infracţiuni, i s-a cauzat o vătămare, pe care încearcă să o recupereze printr-un proces penal. Pentru a se putea stabili dacă... cuvintele spuse de inculpat au fost susceptibile de a alarma pe reclamant..., trebuie a se ţine seama de împrejurările de fapt şi de psihologia părţii vătămate, cod. pen. r.p.r. 531, cf. der. Parte contractantă = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. intre care a fost încheiat un contract, un acord etc. Cf. Costinescu. Convenţiunile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Hamangiu, c. c. 229, cf. cade, der. -
   —  PI. : părţi şi (învechit) părţi.
   -  Lat. pars, -tis.
   PARTECIPÂ vb. I v. participa.
   PARTENÎR, -Ă s. m. şi f. Fiecare dintre participanţii la o întrecere sportivă, la un joc (de cărţi) etc., considerat în raport cu ceilalţi participanţi; (învechit, rar) partizan (3). V. coechipier. într-o seară, jucînd vist, între parteneri era şi Vulpea. Lăcusteanu,
a.  100. Mulţi tineri se opresc tn loc să privească, nu că jocul în sine ar prezintă vreun interes pentru spectatori,
1683
PARTENOGENETIC
— 148 —
PARTICIPA
dar tntre parteneri stnt etleva domnişoare drăguţe. Vlahuţă, o. a. iii, 34, cf. Alexi, w. Devine acru şi stifos de clte ori se Intimplă să-i meargă rău la prefe-ranţă... Cum s-o tnttmpla să intre de două ori pe rtnd ţi l-or năcăji şi partenerii, se supără foc. Brătescu-Voineşti, p. 221. Nu observam ctte cărţi au luat ceilalţi... Partenerii mei se enervaseră la început de asemenea sistem de joc. Camil Petrescu, u. n. 115. Nu facem o partidă?... — Am făcut astăzi una cu dumneata şi mi-e de-ajuns... — Am rămas fără partener. Sebastian, t. 103. Monica, elegantă jucătoare, dar rară parteneră de ctnd cu tnttrzierea lui Dănuţ. Teodoreanu, m. ii, 253. Mi-a cerut să-i fac onoarea de a-l accepta ca partener de şah. Sadoveanu, a. l. 5. S-au văzut... învăţaţi măsluind cărţile ca să poală sustrage zestrea proaspătă a unui partener. Arghezi,
b.   19. ^P. e x t. Fiecare dintre persoanele care formează un cuplu, un grup, o societate, o asociaţie et.c., considerată in raport cu aceste persoane. V. pereche, tovarăş, soţ. Dacă legea divorţului ar permite, ar fi bucuros s-o ia la el pe Floreal..., a fost, tot timpul, o delicioasă parteneră. Galaction, o. a. i, 50. Are un fel de sinceritate moale tn voce, rapidă, glndită, care încurajează uneori pe partener. Camil Petrescu, t. ii, 174. Clnd, din discuţia generală, se desprindea o chestiune vrednică numai de un . mai strtns auditoriu, partenerii se ridicau cu o aprobare a pleoapelor şi treceau tn biroul lui. C. Petrescu,
c.   v. 179. Eu aş putea spune că mai doresc să mtntnc o friptură... — Se poale! răspunse numaidectt cuconu Lai şi bătu tn palme. Apoi... tncepu să se plimbe prin faţa partenerilor săi. Sadoveanu, o. xi, 428. Popa Ţuică, partener obişnuit tn astfel de nevinovate dialoguri sfinte, privi cu tristeţe la ceaşca goală de ţuică. Călinescu, e. o. ii, 242, cf. contemp. 1949, nr. 159, 6/5. Nu ţi-ai tnşelat niciodată partenerii de afaceri ? Stancu, r. a. iv, 231. ^ S p e c. Fiecare dintre cele două persoane care execută împreună, într-un spectacol, un număr, o scenă etc., considerată In raport cu cealaltă. Partenerul meu, care interpretează pe Siegfrid, este tlnăr. Călinescu, s, 789. Ajutat tntr-o bună măsură de discreţia partenerei sale... a izbutita.. să fie convingător. t decembrie 1962, 74.
   —    PI. : parteneri, -e. — Şi: (rar) părtncr s. m. Alexi, w., Şaineanu, d. u.
   —  Din fr. partenaire. — Partnpr < germ. Partner.
   PARTENOGENÎÎTIC, -A adj. Care se referă la partenogeneză, care aparţine partenogenezei. Cf. dl, dm, BNS.
   —  PI.: partenogenetici, -ce.
   —■ Din fr. parth6nog6n6tique.
   PARTENOGEN£zA s. f. Formă de înmulţire sexuată, la unele animale inferioare şi la unele plante, care constă In dezvoltarea unui nou organism dintr-un ovul nefecundat. Diverşi agenţi fizici şi chimici au fost întrebuinţaţi ca agenţi determinanţi ai partenogenezei artificiale. Marinescu, p. a. 67, cf. Fauna r.p.r. vnij, 22, 34. Partenogeneza este frecventă la nevertebrate. .. precum şi la anumite plante, der.
   —  Din fr. parth6nog£n£se.
   PARTfiR ş, n. 1. Parte a unei săli de spectacol (situată la nivelul solulai şi) cuprinsă Intre scenă şi fundul sălii. Preţul locurilor. Parter... 2 lei, 30 parale (a. 1820). bv iii, 365, cf. cr (1830), 48V25, Valian, v., Stamati, d. A zidit un teatru... tn toată forma, cu parter, cu stale, cu scenă şi cu mai multe rtnduri de loje. Ghica, s. 44. E o piesă frumoasă... dar n-am înţeles nimic... toate femeile, jos tn parter, făceau o gălăgie ca tn port. Camil Petrescu, t. ii, 226. Sala are înfăţişarea unui teatru fără scenă, cu parter lipsţt de scaune şi cu două rtnduri de loji. Sadoveanu, o. ix, 321, cf. id. e. 65. Mă plimbam prin saloanele vaste, pe culoarele largi ale parterului. Stancu, u.r.s.s. 47, cf. ltr2. Publicul amestecat, format din negustori cu iievestele şi fiicele lor, totdeauna instalaţi la parter.
Barbu, p. 179. + Totalitatea spectatorilor care ocupă locurile din această parte a sălii. Vorbele se cunoştea că era bune, însă ieşite dintr-o inimă rece şi spunea la tot parterul că stnt tnvăţăte pe dinafară, gtn (1835), 102/12. Parteru nu înţelege limba nemţască. Heliade,
f. 38/5. Socot cu lotul abătută de buna voinţă însuşirea ce-şi ia parterul de a bate tn palme la o piesă. Russo, s. 3. Pe actor tl formează un parter înţelegător şi pe magistrat
11 formează opinia publică. Bolliac, o. 263. Publicul recheamă pe fericita copilă, care se prezintă cu modestie, salută lojele şi parterul, ztmbindu-le graţios. Alecsandri, o. p. 131. La teatru, apariţia ei In lojă solidariza ochii galeriei cu binoclurile lojelor şi parterului. Teodoreanu, m. ii, 70.
   2.   Parte a unei clădiri situată la nivelul solului (sau foarte puţin deasupra lui); totalitatea încăperilor din această parte a clădirii. Cf. G. Pop, g. 171, ddrf, Barcianu. Mulţi susţin şi acum că tata va închiria parterele pentru prăvălii. Agîrbiceanu, a.. 344. Locuia In două camere de la parter. Camil Petrescu, t. i, 222. Sub dormitorul nostru, la parter, locuia directorul. Brăescu, o. a. ii, 122. El ocupă etajul de sus... Meitani cu Domniţa lui şi cu soacră-sa, Doamna, fiind nevoite să se mute jos, la parter. C. Gane, tr. v. 451. Casa avea un singur cat aşezat pe un parter scund. CXlinescu,
e. o. i, 8, cf. id. s. 211. Procop, care era la parter, a spus că le-a văzut pe scări. Demetrius, c. 66, cf. ltr2. Ne aude vecinul de la parter şi o să spună că ne certăm. t noiembrie 1962, 27.
   3.   Parte plană dintr-o grădină sau dintr-un parc, rezervată pentru cultivarea florilor sau a gazonului. Prin înflorit parter, Cu-nvăţatul guverner, Tinerelul... Dialect vorbea străin. Asachi, Fabule, 72/17. Parterul meu e semănat iu... neghină... şi trifoi. Negruzzi, s. i, 96. Partere de gazon... cu florile cele mai delicate, mai rare şi mai frumoase. Ghica, ap. cade. Grădina tn care se plimbă principesa frumoasă, neasemănată... Parterul de flori este unic tntr-adevăr. Camil Petrescu, t. iii, 416. Stăteam tn Cişmigiu pe o bancă... tn adora-ţiune dinaintea unui parter de flori minunate. Brăescu,
O. A. I, 268, Cf. DM, LTR3, DNa.
   —  PI.: partere.
   —  Din fr. parterre.
   PARTEŢlONE s. f. v. partiţiune.
   PARTEZÂN, -A s. m. şi f. v. partizan.
   PÂRTIC, -A adj. (învechit, rar) Parţial’. Se împarte ascitida In... partică şi totală. Cornea, e. i, 28/34.
   —  PI. : partid, -ce.
   —  Parte + suf. -ic.
   PARTICÎP s. n. v. participiu.
   PARTICIPA vb. I. I n t r a n z. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „,1a“) A lua parte, a fi părtaş; a contribui. Cf. Heliade, d. j. 174/25. România, aşezată la mijloc,... tntre Ungaria, Polonia şi Bulgaria... parlecipa fireşte de genul productivităţii şi tranzacţiunilor tuturor acestor regiuni. Hasdeu, i. c. i,
102,  cf. ddrf, Alexi, w. Să-şi dea socoteală la ce bătălie uriaşă participă. C. Petrescu, a. 461. Ochii lui Gheorghiţă participau activ, tn locul mlnilor, la bătălia ale cărei urmări dezordonate el avea să le sufere. Teodoreanu, m. ii, 137, cf. id. m. u. 31. Are drept să se lumineze prin şcoală şi carte şi să participe la viaţa politică a statului. Sadoveanu, e. 25, cf. 228. Orictt s-ar fi silit Felix să nu participe la convorbire, faţa lui exprima jena. Călinescu, e. o. i, 113, cf. id. s. 189. li pofti pe toţi tn sala de marmură a ziarului Globul. Participai şi eu. Discuţiile durară o noapte. Stancu, r. a. i, 273, cf. 285,
iii,  7. Poeţii au început... să participe la realizările şi lupta oamenilor muncii. Beniuc, p. 75. Intr-o iubire totală, cei care se iubesc devin — cum să spun — eterni, participă la eternitate. H. Lovinescu, c. s. 16. Enumerarea instituţiilor şi forurilor care participau la acţiune ar fi trebuit să-i dea de glndit. Preda, r. 81, cf. 258.
1691,
PARTICIPANT
— 149 —
PARTICUI AR
Participase la ctteva luple locale de mică importanţă Barbu, v. 302. La consfătuiri au participat... directori de şcoli, inspectori metodişti, şefi ai secţiilor de tnvăţă-mtnt raionale. GÎ 1963, nr. 692, 1/3. + A împărtăşi starea de spirit sau sentimentele cuiva, a fi solidar cu cineva lntr-o Împrejurare dată. Să înţelegi că la cele ce suferi tu, participăm şi noi. C. Petrescu, î. ii, 47.
   —  Prez. ind.: particip. — Şi: (rar) parteeipd vb. I.
   —  Din fr. participer, lat. participare.
   PARTICIPANT, -Ă s. m. şi f. Persoană care participă la ceva, care contribuie la realizarea unei acţiuni comune; părtaş (3). Cf. Barcianu, Alexi, w. Lista participanţilor s-a stabilit. Sadoveanu, o. ix, 68, cf. 267. „Boierii noştri“ — a înţeles Filip — erau ceilalţi participanţi la şedinţă. Galan, b. i, 116. îl făcu să ia cunoştinţă de evenimentele tn care fusese implicai ca participant anonim. Preda, r. 248.
   —  PI. : participanţi, -te.
   —  Din fr. participant.
   PABTICIPABE s. f. Acţiunea de a participa; (rar) participaţie, (învechit) parisie1 (1), (Învechit, rar) părtnicie. Cf. Negulici. Prin participarea escluzivă a clasei proprietare la guvern se dezvăli tntr-tnsa un spirit de clasă. rom. lit. 3372/30. Participarea ministrului de culte la lucrările sinodului (a. 1865). Uricariul, x, 379. Cu luarea Plevnei... participarea armatei române se apropie de sftrşit. Maiorescu, d. ii, 109, cf. id. cn. iii, 102. Reflecţia generală este topită şi dusă de valul participării lirice a poetului. Vianu, p. 200. Pandurii s-au împrăştiat pe la casele lor, unde aveau să fie urmăriţi şi de autorităţile româneşti şi de cele turceşti pentru participare la rebeliune. Oţetea, t. v. 302. Puneau aceeaşi conştiinciozitate, dar fără participare sufletească. Camil Petrescu, o. ii, 567. Beethoven aparţine epocii sale, nu numai prin faptul de a fi reacţionat cu intensitate la toate evenimentele ei, dar şi prin participarea lui la toată cultura vremii, s mai 1960, 81.
   —  PI.: participări.
   —  V. participa.
   PARTICIPÂŢIE s. f. (Astăzi rar) Participare. Cf. Negulici. Soarta grăbise finitul lui Alexandru Vodă, fără parlicipaţiunea regelui polon. Hasdeu, i. v. 198. Hrisant... e mult lăudat pentru participaţia sa la opera de cultură a domnului. Iorga, l. i, 140. Mentalitatea primitivului e dominată de un fel de lege de participaţie. Ralea, s. t. ii, 61. + (Sens curent) Faptul de a participa Ia o Întreprindere comercială, investind bani sau alte bunuri materiale; cotă cu care participă cineva la o întreprindere comercială. Slnt grupuri de oameni... care au plasat bani şi au avut participaţii In societăţile comerciale, contemp. 1949, nr. 162, 3/2. Sistemul participaţiilor intensifică fuziunea capitalurilor bancare cu cele industriale, der.
   —  PI. : participaţii. — Şi: (Învechit) participaţitine s.f.
   —  Din fr. partiripation.
   PARTICIPAŢIÎÎIVEj[s. f. v. participaţie.
   PARTICIPIÂL, -Ă adj. Care se referă la un participiu, care provine dintr-un participiu, care este exprimat printr-un participiu. Lista nu epuizează toate cazurile de astfel de derivate, atestate tn dicţionar sub formă de adjective participiale. sfc ii, 45. O Construcţie participială = grup sintactic care cuprinde un participiu şi are funcţiune de parte de propoziţie dezvoltată. Cf. DL, DM.
   —  Pronunţat: -pi-al. — PI. : participiali, -e.
   —  Din fr. partieipial, lat. participialis.
   PARTICIPIU s. n. (Urmat adesea, în vechea terminologie a gramaticii limbii române, de determinarea „trecut“) Mod verbal impersonal şi nepredicativ, care, mai ales sub formă de adjectiv, denumeşte acţiunea suferită de un obiect; (învechit) Împărtăşire, părtă-şire, părtişitiv. Partiţipie, adică părtăşire. VXcXrescul,
gr. 17/5. Partiţipiul sau părtăşirea. id. ib. 18/3. Parti-ţipia este un nume mutarnic. Tempea, gram. 160/5. Parti-ţipiumul (sau împărtăşirea). Alboteanu, gram. rom. 22T/10. Participiul este cuvtnt care poartă tnţeleage-rea verbului în forma numelui tnsuşitoriu. Diaconovici-Loga, gr. rom. 145/3. Participiul este o zicere mutar-nică. gr. r.-n. i, 174/5, cf. cr (1848), 73/l, Contribuţii,
 ii, 173, ddrf, Alexi, w. Infinitivul şi participiul slnt un fel de forme nominale ale verbului, căci primul arată cum se cheamă o acţiune..., iar celălalt exprimă acţiunea ca o însuşire care poate fi atribuită unui obiect sau unei alte acţiuni. Iordan, g. 79, cf. 163, id. l. r. 559. La fel se petrec lucrurile şi cu participiile substantivale.
 ll  i, 107. Participiul verbelor din locuţiuni, ctnd are sens pasiv, poale de asemenea să dea naştere unor formaţii adjectivale, scl 1956, 41. Prin natura lui de verb şi totodată de adjectiv, participiul are trăsături specifice fiecăreia dintre aceste categorii, der. O (In vechea terminologie a gramaticii limbii române) Participiu prezent = gerunziu. <0>Expr, (învechit, rar) A vinde participiuri = a da lecţii (particulare) de gramatică. Hotărt să vindă participiuri, dar puţini amatori găsi de limba nemţească. Neghuzzi, s. i, 206.
  —    PI. : participii. — Şi: (învechit) particip (pl. participiuri) s. n., partiţipie s. f., partiţipiu, parti-ţipium s. n.
  —    Din lat. participium, it. participio, germ. Partlzlp, fr. participe.
  PARTICOLĂR, -A adj., s. m. v. particular.
  PARTICOLÂRNIC, -A adj. V. particularnic.
  PARTICOLfiR, -A adj., s. m. v. particular.
  PARTÎCUIi s. n. v. particulă.
  PARTICULĂR, -A adj., s. m. I. Adj. 1. Care este propriu unei singure fiinţe, unui singur lucru sau unei singure categorii de fiinţe sau de lucruri, cărora le dă un caracter original şi distinctiv, specific, caracteristic; p. ext. special, deosebit, aparte; (rar) particularist1. Trebuie să judece precum tn fieş-lecare altă pricină particulară de judecată, rînd. jud. 353/2. Un particular priveleghiu a Limii. ist. am. 6T/13. Fiecare animal tşi are organismul său distins spre a-şi da o voce particulară a sa. Heliade, o. ii, 370. Acel suveran domnea presle ambele ţări, Insă fiecare avea legile şi privilegiile sale particulare. Asachi, s. l. ii, 32. Constanlinopole, ce e drept, şi-a pierdut fiziocnomia sa particulară, originală, cr (1848), 142/13. Mtndria aceea plină de fanfaronadă ce este particulară beizadelelor din ţara noastră. Filimon, o. i, 181. Ceea ce are de particolar această biserică este marea ei boltă picturală. id. ib. ii, 146. S-a constatat că toate [planetele] au mişcarea lor particulară de revoluţiune tmpregiurul soarelui. DrXghiceanu, c. 76. O poemă cu o formă determinată, ţu un caracter particular. Odobescu, s. i, 46. Setea ei de a-l asculta ll animează, dă minţii şi glasului lui o elasticitate şi o vibrare particulară. VlahuţX, o. a. iii, 63, cf. ii, 101. Zilele treceau şi zgomotul particular al sărbătorilor mă întrista şi mai mult. Bacovia, o. 245. Şi-a adus aminte, deodată, unde a mai văzut el această particulară inscripţie frenologiei. Galaction, o. a. i, 74. Un frig particular, straniu; un altfel de frig dectt acela care loveşte oasele... nu îndeajuns acoperite. Klopştock, f. 150. Bălcescu nu aspiră către redarea lucrurilor şi fiinţelor văzute tn trăsăturile lor particulare şi pitoreşti. Yianu, a. p. 32, cf. 218. Vă amintiţi scăunelele pentru gura sobii, fundul de lemn de la care pastrama tşi capătă gustul ei particular pe masă ? Arghezi, b. 43. De o particulară prospeţime, schiţele înmănuncheate în această culegere povestesc întlmplări încărcate de un umor suculent, v. rom. martie i954,. 260. Fiecare vede lumea de mtine printr-o prismă personală, marcată de gusturi şi înclinaţii particulare, ib. iulie 1962, 149. <0> L o c. a d v. în particular = în mod deosebit, In special, mai ales. Totul e emet, dor niinie în particular
1702
PARTICULAR
— 150 —
PARTICULAR
 nu are o formă care să placă mai mult dectl simpla şi reala natură. Odobescu, s. iii, 59. Rogu-te şi pe d-la In particular să vezi scrisoarea mea şi să îngrijeşti cit se poate să apar convenabil. Caragiale, o. vii, 339. înainte de a vorbi despre transformările edilitare In general şi despre grădina din colţ tn particular, să tncep cu... H. Lovinescu, c. s. 47.
   2.    (în opoziţie cu general) Care se referă la indivizi izolaţi, care priveşte fiecare caz în parte, fiind apanajul (exclusiv al) unuia, care are un caracter izolat, individual; (învechit) particularistic, particu-larnic (1), partnic (112), (Învechit, rar) părtnicesc. Găsindu-să clştigul cel obştesc prin adunarea cîştigu-rilor particulare, vederat este că operaţia bine s-a făcut. Asachi, e. i, 168/14. într-o ţară fericirea generală Se compune totdeauna din acea particulară. Alexandrescu, o. i, 264. Principiul general... nu poate el insuşi să fie primit ca adevărat, dacă există tncă îndoială asupra vreunuia din cazurile particulare subordinate lui. Maiorescu, l. 72. Epitetul său este general şi ornant, nu particular şi sensibil. Vianu, a. p. 41. Ăsta nu e un caz particular. Aşa se va tnllmpla tn chip necesar... cu oricine se însoară. Căxinescu, e. o. ii, 60. O L o c. a d v.- în particular = de către fiecare individ în parte. Legile şi rlnduielile ce slnt făcute tmprotiva religiei catolice tn comun sau în particular de orice neam, cetate sau oraş, cu totul se strică. Şincai, jir. iii, 213/7. + (Substantivat, n.) Categorie filozofică a materialismului dialectic, reprezentînd o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuşi. Imaginile artistice oglindesc particularul şi concretul în care se întruchipează generalul şi tipicul, contemp. 1948, nr. 108, 5/4. Aria poetului, puterea lui de sugestie, de a cuprinde generalul în particular, a reuşit să înalţe, cu mult peste fapt o idee exprimată tn imagini, v. rom- mai 1954, 292. Gîndirea dialectică ne arată că generalul nu se manifestă decît în particular, l. rom. 1959, nr. 4, 21. Lenin a dat o mare importanţă problemei raportului dintre general şi particular tn istorie, cf 1961, 63.
   3.    (în opoziţie cu public, oficial) Care are caracter (strict) personal, neoficial, care nu este destinat publicului sau publicităţii; privat; intim, confidenţial ; (învechit) particularnic (2). De să rădică vreo gîlceavă particulară le dau voie de să bat. ist. am. 83T/12, cf. Uricariul, i, 247. Scrisori particolari. Comodia, 29r/10. O scrisoare particulare înşliinţază că... ar (1829), 35V1. Scrisori particulare de la Lisbona înştiinţează că soldaţii portughezi s-au revoltat din nou. cr (1831), 2912/7. îl vedeau alergtndmereu... tn audienţă particulară cu solii. BXlcescu, m. v. 200. Domnul Rodolfo are a sa particulară intrare... s-o încui şi pe aceea. Negruzzi, s. iii, 491, cf. i, 313. Neobicinuila activitate ce se urma tn serviciul său particolar. Filimon,
 o. i, 246, cf. 269. E starea sufletească a cuiva care se simte prea scriitor, prea social, ca să irosească în corespondenţe particulare lucrurile interesante. IbrXileanu, s. 229. Mărturiseşte că nu a cultivat nici „prieliniile particulare“, id. ib. Vizitele particulare strict oprite în birou. Camil Petrescu, t. i, 382. îşi făcea haine vădit particulare, cizme pe care le invidiau sublocotenenţii. Brăescu, a. 244. Fiecare actor poate să joace pe scenele cluburilor de cultură, în uzine sau fabrici, unde slnt plătiţi tn mod particular, de către instituţiile sau întreprinderile care i-au invitat. Sahia, u.r.s;s. 157. Deva e în flăcări... Nimeni nu poate avea decît ştiri particulare. Sadoveanu, o. x, 379. Sfera socială de activitate nu se poate separa de sfera de activitate particulară, ... ele se interferează, se influenţează, v. rom. martie 1954, 319. Motivul plecării mele este o chestiune particulară, s iunie 1960, 20. <J> Viaţă particulară — viaţă intimă, de familie. Să faci bine să nu te amesteci în viaţa mea particulară. Sebastian, t. 372. Scriitorul pătrunde In viaţa particulară a oamenilor..., scoţtnd tn evidenţă chiar aspectele obişnuite, cotidiene, ale vieţii de familie, v. rom. martie 1954, 318. <0> (Adverbial; ■rar) Au arătat o scrisoare cu leat 1824... scrisă particulare către dumnealui biv vel logofăt Conslandin Cîmpineanul (a. 1827). doc. ec. 397. <£> L o c. a d V.
în particular = Intr-un grup restrîns, separat;- în aşa fel încît să nu devină public, oficial; confidenţial. Acestea zicea Sigismund tn public şi în particular. BXlcescu, m. v. 42. Rugă pe prinţesa a-l asculta un moment în particular, cr (1848), 442/74. Ca să nu se tnttmple certuri sau discuţii în divan asupra unor chestii noi, se adunau să le dezbată in particular. Bolintineanu, o. 278. + (Despre bunuri, obiecte etc.) Care aparţine unei (sau unor) persoane fizice, care este proprietate individuală a cuiva, care nu este proprietate de stat. Nu puţin însă ne-au servit... bibliotecele particulare ale d-lor Alessandru Odobescu, Gr. N. Manu. Hasdeu, i. c. i, ix. Coslumurile d-ooastră slnt de la grandirop ori particulere? Caragiale, o.-vi, 215. îmi făceam iluzia că o instituţie care mtnuieşte bani trebuie să fie organizată cel puţin ca o bancă particulară. Sadoveanu, o. ix, 507. + (Despre şcoli) Care nu aparţine statului. Scoale obşteşti sau particulare. Golescu, e. 66/7. Era o şcoală particulară ungurească, unde... învăţau mai mult copiii funcţionarilor. Beniuc, m. c. i, 69. <0> Lecţie (sau oră) particulară = lecţie pe care un profesor o predă unui elev în afara şcolii (în schimbul unei remuneraţii). Am strîns. Economii, lecţii particulare. Sebastian, t. 227. De ce nu' dai lecţii particulare ca să ctştigi? CXlinescu, e. o. i, 75, cf. ii, 16. A făcut, pension pentru fiii de boieri şi mai da pe deasupra şi lecţii particulare de franceză. Camil Petrescu, o. i, 249. Profesor particular — profesor care predă cuiva lecţii în afara şcolii. Un profesor particular, acel „diac Pătraşcu dascălul“. Iorga, l. i, 36; Bătrlna era contesa de Verner-Sternberg, profesoară particulară de limbile franceză şi engleză. CXlinescu, s. 12. Elev particular (şi substantivat, m.) = elev care se pregăteşte fără a frecventa cursurile unei şcoli, prezentîn-du-se numai la anumite date-pentru a susţine examene. Ctnd a sosit vremea examenelor, băglnd de seamă că taxele pentru particulari stnt şi mai urcate..., a renunţat la şcoală. Rebreanu, i. 61. Examen particular = examen (susţinut în faţa unei comisii de la o şcoală de stat) la care se prezintă elevii care s.-au pregătit fără a frecventa cursurile şcolii. [Recurgea] probabil la examene particulare pentru a reclşliga anii pierduţi. CXlinescu, e. 32. + (Adverbial; şi în loc. a d v. în particular) Fără a urma cursurile unei şcoli. Erau domnişoarele pregătite în particular şi care veneau acum să depună examenul. Galaction, o. 57. Trăia la Vălenii de Munte şi după cît ştiam îşi completa particular liceul la Ploieşti. Vlasiu, d. 270. Se poale însă ca ceilalţi fraţi să fi rămas tn Cernăuţi, aşa cum va face mai ttrziu şi Mihai, spre a se pregăti în particular. CXlinescu, e. 66. Ţinea s-o prepare în particular. Sadoveanu, o. iii, 317. Mai dăduse vreo două examene in particulai. Pas, z. i, 180. Asta e una din consecinţele negative ale faptului că am urmat cursul inferior In particular. Preda, r. 118.
   II.   S. m. Persoană care nu deţine o funcţie oficială ; p. e x t. persoană considerată ca individ, în raport cu statul sau cu o instituţie a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. Particular... însemnează o persoană ce trăiaşle fără deregătorie sau rang de boierie. Leon Asachi, b. 96/4. Nimărui va fi iertat... a se atinge de orişice avere a particularilor, ar (1829), 742/18. O mulţime de oameni îmbrăcaţi în haine de particulieri. cr (1830), 3052/18. Trimite pricinile particularilor la judecătorii rtnduiţi pentru ele. Pleşoianu, t. iv, 124/20. A îndestula trebuinţa consumaţiei de ceară, atlt la canţelarii, cit şi la particulari (a. 1839). doc. ec. 728. Un particolar scăpătat, Înzestrat cu geniu înalt. Marcovici, d. 139/27, cf. 260/12. O ţeară înîreagă ajunse roaba unor particulari. BXlcescu, m. v. 19. Pe lîngă aceste două fabrice se prepară a mai stabili şi alte trei de cordovane şi alte objele de prima necesitate pentru care pe lot anul ies attlea sume din ţară, cumpărtnd fiecare particular mai scump, cr (1848), 252/25. O numeroasă adunare de militari şi particulari se îndeletniceau a be ciubuce. Rusşo, s. 27. Dănuirlle făcute bisericei sau de domnii ţărei din averea
1702
T,
PARTICULARE                           — 151 _                          PARTICULĂ
statului sau de particulari din însăşi averea lor (a. 1855). Uricariul, iv, 425/18. Vinăriciul, oieritul şi fumărilul erau dăjdii indirecte ce plăteau particolarii către stat. Filimon, o. i, 121, cf. 215. Nici un particular, ba chiar nici un voievod n-a putut, fără ca: să se abată din lege, să dăruiască pe străini. Odobescu, s. ii, 11, cf. 13. Eu n-am prăvălie, domnule; eu nu slnt cupef, slnt particoler. Caragiale, o. vi, 244. Intrarea particularilor oprită. Sebastian, t. 189. Morala prinţilor e una şi a particularilor alta. Sadoveanu, o. x, 217. Asia e o metodă clasică de a pune mina pe paralele particularului. CXlinescu, e. o. ii, 37. <0> (Adjectival) Cine va fura de la om particular să se dea prin tlrg cu bătaie. Caragea, l. 83/29.
   —    PI.: particulari, -e. — Şi: (învechit şi popular) particular, -ă (pl. f. şi particuleri, Mumuleanu, în Contribuţii, i, 21), particolăr, -ă (pl. t. şi parlicolari), particotâr, -ă, (învechit) particularo adj., s. m., particular s. m.
   —    Din lat. particularis, germ. partikular, Partikulnr, t. particolare, f-r. particulicr.
   PARTICULARE adj., s. m. v. particular.
   PARTICULARÎSM1 s. n. Concepţie ideologică şi politică conform căreia se pretinde autonomia' unei provincii, a unei părţi dintr-un stat. Cf. ŞXineanu,
d. u., cade. Conştiinţa naţională a Italiei n-a fost destul de puternică pentru a învinge particularismul diferitelor republici şi principale care o compuneau. Oţetea, r. 37, cf. 38, dn 2.
   —  Din fr. partieularismc.
   PARTICULARÎSM 2 s. n. (Rar) Caracter intim, personal, specific al cuiva sau a ceva. S-a distrus, ce-i drept, particularismul, discret insă izolant, al vechii prietenii, scl 1950, 247. Sufocat de particularismul filozofiei europene, vrea o sinteză cosmică a spiritului. Constantinescu, s. i, 264.
   —  Paiticular + suf. -ism.
   PARTICULARÎST1, -A adj. (Rar) Particular (II). O serie de fonetisme... îşi pierd caracterul particularist şi servesc ca material alcătuirii poetice. Varlaam-SadoVeanu, 325. Atitudinea noastră constant estetică ne obligă să vedem In ce măsură scriitorul izbuteşte să exprime obiectiv o lume allt de particularistă. Constantinescu, s. i, 203.
-  — Pl. : parlicularişti, -sie.
   —  Particular + suf. -ist.
   PARTICULARÎST2, -A s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Adept al particularismului1. Cf. ŞXineanu, t>. u.,
CADE, DN2.                                              - .
   2. Adj. Care ţine de particularism1, care este caracteristic particularismului1. Particularismul a fost mai puternic declt sentimentul unităţii, fiindcă economia italiană era organizată pe baze parliculariste. Oţetea, R. 37, Cf. DN2.
   —  Pl. : parlicularişti, -sie.
   —  Din fr. partieulariste.
   PARTICTJLARÎSTIC, -Ă adj. (învechit) Particular (12). Românii nu s-au luptat, n-au sacrificat 40 de mii pentru decoraţiuni sau interese particularistice, ci pentru de a se dovedi demni de drepturi şi libertăţi. F (1877), 530.
   —  Pl. : particularistici, -ce.
   —  Din germ. partikularistisch.
   PARTICULARITATE s. f. Caracterul a ceea ce este particular (I); trăsătură caracteristică, caracter specific, notă distinctivă prin care o persoană, un lucru, un fenomen etc. se deosebesc de altele. Această particularitate ne dă pricină de a întreba... mn (1836), 121/10. Particularităţile ilalianei. Heliade, Paralelism,
ii,   1/16. Duşa de rază înfăţişează următoarele particularităţi. FXtu, d. 35/20, O sumă de particularităţi
esenţiale ale poeziilor frumoase se explică numai- pe baza acelui adevăr. Maiorescu, cr. i, 11. Şi mai mult insistă asupra acestei particularităţi Buffon. Odobescu, s. iii, 30. Este incă o particularitate... asupra căreia dorim să atragem luarea-aminte. Gherea, st. cr. i; 357. Ar mai fi in sflrşit de relevat unele particularităţi dialectale, bul. com. ist. ii, 148, cf. v, 157, BrXescu,
o. a. i, 416. Punctele acestea luminoase au şi altă particularitate. Sadoveanu, o. xi, 425. Şcoala, presa, radioul, conferinţele publice ele. stnt cel mai sigur mijloc de înlăturare a particularităţilor dialectale. Iordan, l. r. 186. Ceea ce 11 preocupă atunci cind face să vorbească pe vreunul din eroii săi este să prindă cu exactitate particularitatea lui lingvistică. Vianu, a. p. 71, cf. 63, 370. Fiecare naţiune, indiferent dacă e mare sau mică, posedă particularităţile sale calitative, specificul său. contemp. 1949, nr. 161, 2/4. Particularitatea esenţială a fiecărui lucru. Ralea, s. t. i, 217. Fiecare lecţie tşi ate'particularităţile ei. gî 1962, nr. 683, 5/2.
   —  Pl. : particularităţi.
   —  Din fr. particularii»
   PARTICULARIZA vb. I. R e f 1. şi t r a n'-iV fa c t-A deveni său a face să devină particular (12); a (se) individualiza. Cf. Alexi, w., ŞXineanu, d. u. Nu facem declt să particularizăm in cazul schiţei un adevăr al artei cu conţinut socialist, contemp. 1949, nr. 184, 5/1. Figurile minerilor erau insuficient particularizate, omul, principalul subiect al lucrării, fiind lipsit de expresia lui specifică, v. rom.: noiembrie 1962, 145. Modul de producţie şi suprastructura corespunzătoare slnt laturi generale, comune tuturor orlnduirilor sociale. Totodată, pe fiecare treaptă a istoriei ele se particularizează, capătă trăsături calitativ distincte, cp 1962, 29.
   —  Prez. ind;: particularizez.                        , - r
   —  Din fr. partieulariser.
   PARTICULARIZANT, -A adj. (Rar) Care particularizează, individualizează. Clnd cetăţeanul turmentat este arătat cu degetul de Caragiale, el reprezintă şi o trăsătură particularizantă a lui şi o trăsătură cu tendinţă de generalizare, v. rom. iulie 1961, 99.
   —  Pl. : particularizanţi, -te.
   —  Particulariza + suf. -ani.
   PARTICULARNIC, -A adj. (învechit) 1. (Şi substantivat) Particular (I 2). Interesul cel particularnic totdeauna iaste vrajmaşiu interesului celui obştesc. Leon Asachi, b. 10/10. Particularnic iaste tnproliva de gheneral (obştesc), id. ib. 96/10. Văzum cum preface biata iubire de sine Pe' acel particularnic ins acel de obşte bine. Conachi, p. 304.
   2.    Particular (13). Soţielăţi particularnice. man. înv. 61/18. Particolarnica sa viaţă. Vîrnav, f; 120t/9. [Podurile] particularnice s-au poprit cu totul (a. 1830). doc. ec. 469. Mulţi din particularnicele feţe... nu s-au arătat plnă acum lă' sfatul administrativ (a. 1833). Contribuţii, ii, 87. Să binevoiască să ne aşeze ... Intr-o casă particularnică■ KogXlniceanu, s. 72. încet clte încet neamul se priface In popol sau naţie; bogăţiile particularnice şi dignităţile tşi fac loc. Russo, s. 97. (Adverbial) Nefiind niminea slobod a aduce de negustorie cărţi de peste hotar şi a le vinde particularnic aice in oraşul Iaşii (a. 1823). Uricariul, v, 56/24.
   —  Pl. : particularnici, -ce. — Şi: partieolârnlc, -fi adj.
   —  Particular + suf. -nic.
   PARTÎCULĂ s. f. 1. (Lingv.) Afix sau alt element invariabil (lipsit de sens) ataşat la un cuvînt; termen generic pentru-diverse cuvinte cu corp fonetic redus, mai ales pentru părţi de vorbire neflexibile ca : prepoziţii, conjuncţii, adverbe de afirmaţie şi de negaţie etc. Puntnd numerii cei mai mici înainte, adăugăm particula „spre“, apoi punem zeace şi aşa numărăm plnă la noaosprezece. Şincai, î. 3/5. Particula „a“. Tempea, gram. 29/5, cf. aritm. (1806), 4/5, Alboteanu, gram. rom. 26r/13. Particula aceasta „a“ pe care o tntrebuinţăm şi In ghenetiv. Heliade, gr. rom. 80/13.
1713
f> ARTICULER
— 152 —
PARTIDĂ
Insă faceţi pluralul, domnilor, de la singular, şi pe urmă puneţi-i articolele cuvenite şi apoi particula (a). cr (1848), 231/13, cf. Stamati, d., Polizu. Cuvinte formate cu ajutorul particulelor negative ale limbei. Maiorescu, l. 35. Un rol important tn economia limbii tl au instrumentele gramaticale, acele cuvinţele (particule ) fără sens autonom şi absolut, care împlinesc anumite funcţiuni gramaticale sau stabilesc anumite raporturi intre părţile propoziţiunii. Puşcariu, l. r. i, 38. Este sigur că particulele interogative se articulează şi mai „tare“, nu numai mai „sus“ dectt restul propoziţiei. Iordan, stil. 73, cf. id. o. 208. Socotim necesar s<S arătăm schimbările produse tn ce priveşte poziţia particulelor neaccentuate tn frază, scl 1956, 83. Uneori particulele afirmă sau neagă un cuvlnt sau o propoziţie.
l.  rom. 1960, nr. 5, 4. Trebuie respinsă ipoteza că tn limba română particulele ar putea constitui o parte de vorbire, ib. 8. In limba română „a“ final din adverbul „acuma“ sau din pronumele ,,acesta“ este particulă. der. <£> (Glumeţ) Interjecţia e, fără îndoială, singurul ttlmaci al sublimului tn limba omenească... şi nemărginitei feerii ce se desfăşura înainte-mi nu-i răspundea in sufletul meu declt o neînsemnată... particulă gramaticală! Hogaş, dr. i, 36. + (La sg.) Parte de vorbire care cuprinde diverse cuvinte cu corp fonetic redus, mai ales neflexibile. Există însă lucrări mai recente care consideră particula o parte de vorbire neflexibilă, deosebită de prepoziţie, conjuncţie şi adverb, l. rom.
1960, nr. 5, 4.
   2.   Cuvlnt Întrebuinţat înaintea numirilor unor boierii, pentru a le preciza ierarhia. E posibil ca acest Mircea să fi fost vornic al doilea sau vornic mic şi diacul să nu-i fi adăogat particula lămuritoare, bul. com. ist. v, 69, cf. 81, 111. + Prepoziţie întrebuinţată înaintea numelui de familie, indicînd un titlu de nobleţe. Cf. ŞXineanu, d. u., cade. Dacă am face o statistică, ies tn romanele acestui domn Bourget de două ori mai mulţi indivizi cu particulă şi blazon declt numără toată Franţa laolaltă. C. Petrescu, î. ii, 55.
   3.   Fragment, parte foarte mică de materie; părticică. Particulurite organicescului foc. Vîrnav, f. m. i, 62T/14, cf. Polizu, Contribuţii, i, 98, Alexi, w. Particulele unui corp. ŞXineanu, d. u. Acţiunea la distanţă dintre corpuri se explică prin emanaţiunea unor particule din materia divizibilă la infinit care pătrunde tn toate corpurile. Marinescu, p. a. 31. Particulele... au o masă egală cu a atomului. Macarovici, ch. 198, cf. ltr2. Particule de stnge. Belea, p. a. 82. <0> (Fiz.) Particulă elementară = particulă constitutivă a materiei care îşi conservă individualitatea şi care (în stadiul actual al cunoştinţelor) nu poate fi divizată. Cf. ltr2. Electronul şi protonul, împreună cu neutronul (care de asemenea este o particulă elementară cu viaţă relativ lungă), stnt constituenţii tuturor atomilor, der, cf. dc.
   —  PI. : particule. —  Şi:  (învechit)  porticul  (pi.
particuluri) s. n.
   —  Din lat. particula, fr. particule.
   PARTICULAR, -A adj., s. m. v. particular.
   PARTICULlfill s. m. v. particular.
   PARTÎD s. n. 1. (învechit) Partidă (2). Partitu austriac, cr (1829), 401/36. Astăzi în Franţa se află o mare luptă Intre partituri şi, dacă guvernul va învoi această luptă, va veni sau la o republică sau la o nemărginită stăptnire (absolută), ib. (1832), 72/29. Partidul unionsl s-a împărţit tn mai multe clmpuri. Dîmboviţa (1858), 22/14. Alergările după foncţiuni, samsarllcul la concesiuni, partituri ce frămtntă ţara pentru interesele a vreo 200 de individe. Heliade, o. ii, 55. Mihai, tnsoţit de partidul ce voia să-l pună pe tron, plecă tndată. BXlcescu, m. v. 31. Ţinea de partidul boierilor. Filimon, o. i, 258.
   2.   (Adesea urmat de determinarea „politic“ sau de alte determinări care arată caracterul, structura etc.) Grupare de oameni uniţi şi organizaţi în vederea
realizării unor scopuri generale cu caracter politic. Partitul conservaloriu duce la prezidenţie pe d. Sauzet. cr (1846), 52/8. E prezentai pentru anul ăsta de candidat la prezidenţa camerei de către partidul conservator. ib. (1848), 23/29. înainte de a avea partid politic... noi am fundat jurnale politice. Maiorescu, cr. i, 271, cf. Gîrleanu, n. 84. Ctnd ii venea partidul la putere, era şi domnu Guţă numit la primărie. Bassarabescu, v. 54. Stnt om politic şi, ca atare, nu pot să fac nimic dectt tn deplină solidaritate cu partidul meu. Galaction,
o. a. i, 146, cf. 100,152. Nu stnt înscris în nici un partid. C. Petrescu, r. dr. 85. Intr-un club, crescut ca o ciupercă la umbra unui partid politic, face erupţie, ziua-n amiaza mare, o femeie ttnără, dar foarte hotărttă. BrXescu,
o. a. ii, 200. In acel timp, studenţimea constituia o masă cetăţenească din care partidele politice îşi recrutau cadre, e drept mai mult electorale. Vlasiu, d. 153, cf. 289. li lămuream asupra scopurilor partidului nostru. Stancu, r. a. i, 246, cf. iii, 247. Ostaşul de rlnd al partidului mi se spune Şi mi-i drag să aud. Brad, o. 7. Dacă trădezi partidul să nu le mai prind la fierărie, Moromete! Preda, m. 126. Partidul clasei ne veghează zborul Pe marele istoriei talaz. Labiş, p. 307, cf. 98, 283. Prin munca şcolilor şi cadrelor didactice, îndrumate de organele de partid şi de stat, se obţin an de an rezultate tot mai bune în instruirea şi educarea comunistă a elevilor, gî 1963, nr. 691, 2/1. <0> Partide comuniste şi muncitoreşti v. muncitoresc. Membru de partid = membru al unui partid comunist sau muncitoresc. Eu sînt membru de partid şi am obligaţia să execut sarcinile... care mi se încredinţează. Preda, r. 37. Partide istorice = nume dat partidelor burgheze care s-au succedat la conducerea ţării noastre plnă la instaurarea regimului democrat-popular. ^Loc. adj. Fără de partid = (despre oameni; în ţările în care clasa muncitoare deţine puterea) care nu face parte din partidul comunist sau muncitoresc aflat la putere.
   —    PI. : partide. — Şi: (învechit) partit (pl. partituri) s. n.
   — Din it. partito, ngr. napTÎSov, fr. parti.
   PARTÎdA s. f. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de“ care indică felul) Desfăşurare completă a unui joc distractiv sau sportiv, cu toate fazele succesive şi în urma căreia se stabilesc cîştigătorii; întrecere între doi jucători, între doi sportivi, între două echipe etc. In toate serile face partida sa de vist (gioc de cărţi), ar (1829), 2562/38, cf. cr (1830), 3492/12. După asta, neavînd nimic a mtnca, am giucat în arşicuri şi cel ce va perde partida era tnda-torit a da soţietăţii o friptură. Calendar (1850), 801/25. Se ducea la o partidă de cărţi. Negruzzi, s. i, 15. Îmi venea să-l poftesc la masă, să-i propun o partidă de arşici. Ghica, s. 84. Să facem împreună partida noastră de concină. Alecsandri, t. 1197, cf. 1101. Se juca o partidă interesantă. Caragiale, o. i, 9. Regele Claudius... convinge pe Laert... să facă cu Hamlet o partidă de scrimă cu o floretă otrăvită. Gherea, st. cr. ii, 284.O fi rămas omul la vreo partidă mai serioasă, la club. D. Zamfirescu, a. 114. Andrei ducea o viaţă aşezată, necunoscînd alte petreceri dectt eetilul, vioara, lungile plimbări împrejurul Bucureştiului şi regulatele partide de şah cu Klein. BrXtescu-Voineşti, p. 168. Se ducea la cafeneaua din uliţa mare, unde avea partidă de concină. Hogaş, dr. ii, 88. Cu el... am jucat prima partidă de biliard. BrXescu, a. 194, cf. id. o. a. i, 328. Am fost bucuros ctnd, după masă, s-au organizai partide de joc de cărţi. Camil Petrescu, u. n. 115, cf. 247. Ne întoarcem la partida de şah. Sebastian, t. 181, cf.
103. Nişte amici m-au încurcat la o partidă de cărţi. Teodoreanu, m. u. 109. A dorit să joace cu mine o partidă. Sadoveanu, o. xi, 638, cf. xn, 510. Se adunau seara obişnuiţii partidei de tabinet. CXlinescu, e. o. i,
76,  cf. 120. Nu le baţi cum ai vrea să ctştigi o partidă de tenis. Barbu, p. 346. <0 E x p r. (Familiar) A pierde partida = a nu reuşi într-o acţiune sau într-o întreprindere, a suferi un eşec; a nu mai avea nici o şansă.
1717
PARTIDĂ
— 153 —
PARTINIC
 Om mai vedea... să ne mai gtndim... — A! zic eu tn gtndul meu... atunci, partida nu-i pierdută! Caragiale, o. ii, 157. Vorbea şters, fără energie, ca un om care a pierdut definitiv partida, v. rom. iulie 1955, 92. + (Astăzi rar; de obicei determinat, după limba franceză, prin „de plăcere“ sau, Învechit, prin „plăcerii“) Petrecere, distracţie organizată In grup. Prtn-zurile era urmate de pretmblări, pretmblărite de partite la (ară. cr (1846), 322/21. La băi, partitele plăcerii reuşesc mai totdauna. ib. (1848), 53/49. Am pentru partida de plăcere un plan, pe care, fără să mă laud, cred că-l veţi aproba. Caragiale, o. vii, 166, cf. ii, 8. Partidele acestea de plăcere ale tinerelului m-au impresionat tn chip plăcut. Sadoveanu, o. ix, 293.
   2.    Grup de persoane care susţin şi apără aceleaşi opinii, au aceleaşi năzuinţe etc.; grupare, tabără, parte (III 1), (învechit) partid (1). Aceşlie ar pute alcătui o partidă puternică tn favorul rigăi de Spania. ar (1829), 71/25. Partita iui Don Mighel. cr (1830), 4261/!. Ambiţiosul leu şi ţara-i tn parlizi oare-o dezbină? Asachi, s. l. i, 224. El se văzu nevoit a se strămuta tn Ungaria şi tn Transilvania cu partida sa, compusă de un număr de nemulţămiţi munteni şi moldoveni. id. ib. ii, 107. Partida domnilor îmbrăţişa mai tntotdauna pe unguri. Bălcescu, m. v. 14. Relnviiarea catolicismului... aici tn Transilvania însemna înmulţirea şi consolidarea partidei dinastice, paralizarea totală a partidei turceşti. Bariţiu, p. a. i, 152, cf. 249. Vom fi ostndiţi nu după greutatea luptei şi a vremei de atuncea, ci după patima partizilor şi după placul opiniei mulţimei. Russo, s. 34. Mulţi din cei mari... înjghebară o partidă contrarie. Negruzzi, s. ii, 145. Azi aspiră a fi cap de partidă. Bolintineanu, o. 419. Reiesă că In istoria Munteniei, tn această perioadă, se tnttmplă... o luptă crtncenă şi încăpăţînată între două mari partide de boieri care voiau să aibă pe tron reprezentanţii intereselor lor. Xenopol, i. r. iv, 200, cf. v, 31. Ctnd, tn secolul al XVI-lea sau al XVII-lea, q partidă boierească era nemulţămită sau învinsă... ea lua drumul exilului. Iorga, l. i, 19. Lupta pentru scaunele din Bucureşti şi din Iaşi se dădea pe clanuri, pe partizi, pe familii. G. Gane, tr. v. 118. In lupta pentru Unire, pe Vasile Alecsandri îl găsim fruntaş al partidei unioniste, v. rom. ianuarie 1959, 18. <C> (Glumeţ) Ce să fie aici? se interesă partida feminină a excursiei. Sadoveanu, o. vii, 347. <0 Spirit (sau, Învechit, duh) de partidă = atitudine părtinitoare faţă de un anumit grup; solidaritate cu concepţiile unei grupări. Am părăsi, prin urmare, acel duh de partidă. mag. ist. i, 1/13. [Jurnale] minate de un spirit de partidă (a. 1855). Uricariul, v, 193/17. Să avem patriotismul a lăsa de o parte spiritul de partită. Caragiale, n. s. 72. O E x p r. (învechit) A fi de partida cuiva=a aparţine unui grup, a fi partizanul unei grupări. A fost o luptă cu pietre între orăşenii ce erau de partida lor, cu ceilalţi. Bălcescu, ap. Ghica, a. 253. (învechit) A lua partida euiva = a trece, a fi de partea cuiva, a lua apărarea cuiva. Fără a mă cunoaşte, luasă partida mea şi căuta să înduplece pe Cecilia în favorul meu. Dacia lit. 275. Femeile, mai generoase declt bărbaţii, au luat partida ta. Bolintineanu, o. 405. + (Rar) Partid (2). Cf. Kogălniceanu, în Contribuţii, i, 74. Dacă-mi permiţi întrebarea... din partida liberală, nu? Galan, z. r. 16.
   3.    (Contabilitate) Cont. Bilanţu va să zică: cumpănă cu care să cumpănesc toate partidele (conturile) ca să le facă deopotrivă. Nichifor, p. 17/20. Ia condica de amaneluri şi trece banii boierului la partida plăţilor. Filimon, o. i, 243. Numim... partidă socoteala ţinută tn parte de toate sumele date şi primite, relative la o persoană sau la un compt de valori, de es. mărfuri, efecte etc. Ştefănescu, c. 23. Erau toţi... robi cu partidă în registrele acestui patrician al vremurilor noastre. Galaction, o. a. i, 147. 0> Partidă dublă (sau, Învechit, îndoită) = Înregistrare şi reflectare In două conturi a unei operaţii economice şi care constă în trecerea aceleiaşi sume atlt In debitul unui cont cit şi în creditul altui cont. Socotelele se ţin tn partidă îndoită. Brezoianu,
 r. 10/9. Contabilitatea în partidă dublă care consistă în transcrierea fiecărui articol tn două posturi: unul creditor şi altul debitor, a apărut, mai tntti în secolul al XlV-lea. Oţetea, r. 60, cf. der. Partidă simplă = Înregistrare şi reflectare a unei operaţii economice într-un singur cont. Sistema de complabili-tate tn partidă simplă, numită şi incomplecîă sau veche, consîă în a trece numai sumele debitoare sau creditoare ce rezultă din operaţiunile făcute cu persoane. Ştefănescu, c. 125.
   4.   Cantitate de mărfuri care formează un lot (vlndut sau cumpărat cu ridicata). Partidă de mărfuri.
I. Golescu, c. O magazie lungă... în care se depozita marfa gata, tn baluri şi partide. Ardeleanu, d. 102. Are şi el treburi ale lui... cu partida de porci îngrăşaţi ce are a trimite la Bucureşti. Sadoveanu, m. c. 203.
   5.   Proiect de căsătorie; persoană vizată pentru un astfel de proiect, considerată din punctul de vedere al situaţiei sale sociale sau materiale; (popular) parte (15). Aceasta nu este o partidă de lepădat. Lăzărescu, s. 16/23. Buna mumă... rămase tncîntată văzînd că se înfăţoşează o astfel de partidă. Negruzzi, ,s. i, 72. Postelnicul George era partidă strălucită în Bucureşii. Bolintineanu, o. 414. O, cile partide nu ne-o venit, Doamne, n-am păr tn cap. Bassarabescu, v. 19. Universul i st înfăţişa ca un inepuizabil rezervoriu de „partide“ viitoare ori posibile. C. Petrescu, c. v. 177. Se fac... şi alte căsătorii. S-a găsit o partidă extra şi pentru domnişoara. Sadoveanu, o. xi, 490. Am pentru tine nişte partide strălucite. Călinescu, e. o. ii, 114. + (în legătură cu verbul „a face“) Căsătorie. Partide strălucite fac fetele cu o cultură completă. Agîrbiceanu, a. 221. Eleva lui Virgil face o bună partidă. G. Petrescu, î. i, 216.
   6.   (Muz.) Parte dintr-o compoziţie armonică executată de unul dintre membrii unui ansamblu sau de mai mulţi membri la unison. Reliefarea expresiei tri partida solistică, m 1962, nr. 4, 36. + (în forma partită) Veche denumire a suitei. Cf. dn2. J. S. Bach a scris celebre partite pentru vioară, der.
   —    PI. : partide şi (Învechit şi popular) partizi. — Şi: (învechit) partită s. f.
   —  Din ngr. naptiSa, it. partita, fr. pârtie.
   PARTÎE s. f. 1. (Prin Bucov., Transilv. şi Ban.) Echipă de muncitori sau grup constituit de oameni. Cf. Arvinte, term. 158, Lexic reg. 106, Teaha, c.n.
249,  alr i 456/9, 26.
   2.   (Prin Transilv.) Căsătorie. Ai făcut partia cea mai strălucită dintre ctle am fost tn internat. Agîrbiceanu,
l. t. 416, cf. 181.
   —  PI.: pârtii. — Şi: părtie s. f. alr i 456/9, 26.
   —  Din germ. Pârtie. Cf. magh. p â r t i.
   PARTIFÎLU s. m. (Regional) Şef al unei echipe de lucrători forestieri (Vişeu de Sus). Arvinte, term. 158.
   -PI.:?
   —  Din germ. Partleftihrer.
   PARTÎNIC, -Ă adj. Care reprezintă interesele unui partid şi luptă pentru realizarea lor; s p e c. care reprezintă şi apără interesele partidului clasei muncitoare, care corespunde cu spiritul, ideologia, programul acestui partid. Cf. Iordan, l.r.a. 177. Principalul este dacă munca poetului reuşeşte să concretizeze tn imagini puternice, vii, ceea ce poetul pătruns de spiritul său partinic a selectat din univers, v. rom. ianuarie 1954, 214, cf. dn2. Transformarea perspectivei creatorului — rezultat nemijlocit al poziţiei sale partinice — se manifestă prin înţelegerea superioară a dinamicii sociale, s mai 1960, 91. Arta realismului socialist este tn esenţă o artă partinică. Lupta de Clasă, 1962, nr. 3, 87.
   —  PI.: partinici, -ce.
   —  Din rus. napTH^Huii.
1720
PARTINITATE
— 154 —-
PARTIZAN
   ■PARTINITATE s. f. Faptul de a fi partinic; caracteristică principală a oricărei ideologii, exprimînd apartenenţa ei de clasă. Unitatea şi întrepătrunderea acestui proces dialectic de cunoaştere cu rolul etic al actorului, cu poziţia sa ideologică marxisl-ieninistă, condiţionează partinitatea creaţiei actorului, contemp. 1949, nr. 164, 9/5. Metoda realismului socialist, întemeiată pe principiul leninist al partinităţii In literatură, cere creatorului redarea veridică, istoriceşte corectă, a realităţii In dezvoltarea ei socială, v. rom. februarie 1954, .265, cf. dn2. Partinitatea comunistă in artă devine condiţia sine qua non a reflectării veridice. s iunie 1960, 46, cf. gl 1961, nr. 357, 1/6. Propria-i atitudine umană, pe care artistul realist-socialist o include In opera sa, implică cu necesitate manifestarea partinităţii comuniste, cp 1961,. 52.
   — Partinic + suf. -itate.
   PARTÎT s. n. v. partid.
. PABTÎtA s. f. v. partidă.
   PARTITÎV, -A adj. (Gram.; despre părţi de propoziţie, de vorbire, forme flexionare sau construcţii) Care exprimă ideea de parte dintr-un intrcg sau întregul din care s-a luat o parte; (despre articole) care sc ataşează la un cuvlnt partitiv. Âjjectivi partitivi. Heliade, Paralelism, ii, 57/11; cf. Polizu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u. Numeralele substantivale sau partitive. Exprimă o parte sau o fracţiune dintr-un număr de obiecte de acelaşi fel. Ioiîdân, g. 160. în secolul al Xll-lea şi al XIII-lea, articolul neholărlt este foarte aproape de cel hotărtt, de care nu se desparte decit după apariţia articolului partitiv, scl 1958, 32. în limba română există atribute cu sens partitiv, der. O (Substantivat, n.) Clnd vor avea după sine un partitiv la înmulţit, verbul alunei se pune iarăşi după voie. Heliade, gr. rom. 85/26.
   — Pl. : partitivi, -e.
   — Din fr. partitif.
   PARTITCRĂ s. f. Notaţie care cuprinde toate părţile Orchestrale sau vocale ale unei- compoziţii muzicale, scrise astfel îneît să poată fi urmărite separat sau concomitent; p. e x t. compoziţie muzicală ; (rar) partiţiune. Cf. Stamati, d., Alexi, w. Clntă aceeaşi frlntură de partitură. Ardeleanu, u. d. 36. Bagheta lui... Bătlnd frenetica măsură, înscrie notele In aer pe-o-nchipuită partitură. Topîrceanu, p. o. 83. Şuieram partiturile operelor romantice de la un capăt la altul. Teodoreanu, m. u. 84. Partitura lui Wagner prindea viaţă puternică sub degetele femeii, v. rom. februarie 1956, 44. Mozart preconizează, dimpotrivă, totala subordonare a „poeziei“ (adică a libretului) faţă cu partitura, s iulie 1960, 81. Partitura nu este prea încărcată, m 1962, nr. 4, 35. în partitura modernă notaţia se face pe portative suprapuse tntr-o ordine determinată, astfel Incit sunetele, care trebuie emise simultan să se găsească unele sub altele, der.
   — Pl.: partituri.
   — Din it. partitura, germ. Partitur.
   PARTÎŢIE s. f. v. partiţiune.
   PARTIŢÎPIE s. f. v. participiu.
   PARTIŢÎPItf s. n. v. participiu.
   PARTIŢIPUJM s. n. v. participiu.
   PARTIŢIUNE s.f. (Rar) Partitură. în trei zile partiţia din Otello era dată şi copiată, cr (1846), 32l/2. Frumoasele parteţiuni ale maestrului Verdi. Filimon,
o. ii, 190. Partiţiunea muzicală a acestui rol. id. ib. 206. De cile ori s-a dat Lucia [de Lamermoor] la noi nu se mai poate număra... nu e ştrengar de uliţă, care să nu cunoască întreaga partiţie pe de rost. Caragiale,
o.   v, 265. Vrafuri de partiţiuni muzicale, scrise cu mina, stau împrăştiate pe jos. D. Zamfirescu, ap. cade.
Numai cunoaşterea deplină a solfegiului permite coristului să-şi însuşească In timp relativ scurt partiţia. m 1961, nr. 2, 3, cf. contemp. 1965, nr. 999, 6/7.
   —     Pl. : partiţiuni. — Şi: partiţie, (învechit) par-teţifine s. f.
   —  Din fr. partition.
   PARTIZAN, -A s. m. şi f. 1. Persoană care adoptă şi susţine cu convingere o opinie, o teorie, o ideologie; cel care e de partea cuiva, sprijină pe cineva, luptind alături de el pentru o cauză comună; susţinător, (rar) părtaş (3), (învechit) părtean. Să facă giudecată partizanilor lui Pombei. CugetXri, ii, 32r/14. Partizanii prinţipilor Sobeski era toţi legaţi pe. taină cu craiul Sfeziei. ist. carol xii, 31r/7. Partizanii frăţl-ne-său. ist. am. 30r/8. [Bătălia] cu totul au fost nenorocită pentru partizanţii craiului Stanislav de la Polonie. L. Asachi, j. 18/6. S-au omorit împreună cu trei sute de partezani ai săi. ist. univ. ii, 34/3. Partizanii ucişilor au aprins iarăşi focul insurecţiii. cr (1830), 247l/37. Se vede că ungurii avea partizani Intre Ieşi. KogXlniceanu, s. 226. Cu agiutoriul partizanilor săi s-au remeput rezbelul cetăţenesc Intre ambii fraţi pretendenţi. Asachi, s. l. ii, 34. Partizanii împăratului ştiură bine (i esploata aceste temeri. BXlcescu, m. v. 42, cf. 200. Literatura română. se împarte astăzi în două şcoli: una ce tşi are cuibul In Bucureşti... al doilea, ce s-ar putea numi eclectică, are mai mulţi partizani în Moldova. Russo, s. 47. Partizanii lui au fost tăiaţi tn bucăţi. Negruzzi, s. iii, 281. Nu se ocupă declt d-a susţine, d-a apăra unii pe o persoană, alţii pe alta, adică d-a se declara oarecum ca partizan de persoane, iar nu de principiu (a. 1849). ap. Ghica, a. 766. Lordul Arlur Talbot, partizan al Stuarzilor. Filimon, o. ii, 275. Bogdan, ca toţi principii detronaţi, mai numera vro clţiva partizani Intre boieri. Hasdeu, i. v. 18. Voi ştiţi, o ştiţi ca mine, că Tomşa se repede Acuma spre Suceava cu partizanii săi. Alecsandri, t. ii, 163. în politică este legitimist sau partizan al lui Enric al V-lea. Bolintineanu, o. 320. Eşti partizan hotărtt al uneia din cele două teorii. Caragiale, o. iii, 50. Ia să ne înţelegem, zicea dl. Alexandriu, partizanul prefectului. D. Zamfirescu, t. s. 55. Era Intr-adevăr hotărtt să mulţumească pe Herdelea clnd i se va prilejui. Astfel ctşliga un partizan. Rebreanu,i. 350. Partizanii drepturilor mulţimii. IbrXileanu, sp. cr. 128. Amicii mei erau socialişti şi partizanii lui Gherea. Galaction, a. 180. Ai încredere în mine?... — Mai multă declt tn toţi girondinii, declt în toţi partizanii bărbatului d-tale. Camil Petrescu, t. ii, 347, cf. Brăescu, o. a. i,
108.  M-am declarat cu bună-credinţă şi eu partizan al acestui principiu. Sadoveanu, o. ix, 454, cf. id. e.151. Nu am ţinut seamă de scrisoarea deputatului guvernamental. .. de a nu izola la spital doi copii... ai unui partizan de-ai lui. Ulieru, c. 9. Acţiunea piesei înfăţişează lupta încordată ce se dă Intre partizanii păcii şi progresului şi partizanii războiului şi morţii, contemp. 1949, nr. 156, 5/4. Zi de zi se fac tot mai simţite roadele luptei partizanilor păcii împotriva războaielor, ib. 1953, nr. 340, 6/2. <)■ (Adjectival) Forţele partizane ale păcii slnt atlt de mari şi puternice, Incit... planurile agresorilor vor da un faliment deplin, ib. 1949, nr. 156,14/2. Deşi nu dispreţuieşte spiritul partizan, Maiorescu nu-l exagerează niciodată. Vianu, l. r. 184.
   2.    Persoană care, fără a face parte din forţele armate regulate, participă la lupta populară 'organizată împotriva unui cotropitor. V. franctiror; Iarnă şi vară, zi şi noapte, îndurînd foamea şi setea şi gerul năpraxnic, au suferit, au luptat, au pierit mii şi mii de partizani, unii bălrlni, încărcaţi de ani, alţii copii aproape. Stancu, u.r.s.s. 107, cf. id. r. a. ii, 261. Blestemat să fie cine ne-a trimis în Rusia... Dacă nu ne vor oriiorl partizanii, poate vom ajunge acasă. Beniuc, m. c. i, 351. Mai fă o inspecţie şi ai grijă pe aici. Incursiunile partizanilor s-au cam înmulţit. Barbu, p. 295.
   3.    (învechit, rar) Partener. Mă determinai a mă prinde la preferanţ, tn care excelam... Partizanii
1731
PARTIZANAT
— 155 —
PARŢIALITATE
met erau o damă ca de 50 ani şi doi băieţei. Bolintineanu, o. 367.
   —     PI.: partizani. — Şi: (învechit) partizânt, -fi, partezân, 'ă s. m. şi f.
   —  Din fr. partisan, rus. napTHSan.
   PARTIZANÂT s. n. (Rar) Faptul de a fi partizan; stare, atitudine, activitate de partizan.
   1.    Cf. p a r t i z a n (1). Rezultatul acestui proces dualist e creaţiunea unei culturi de tabere. Pentru fiecare din cele două poziţii posibile se creează un partizanat. Ralea, s. t. in, 18, cf. DN2.
   2.    Cf. p a r t i z a n (2). Trebuie să mă întorc la Bucureşti. Iar cu partizanatul, cum va hotărî partidul. Beniuc, m. c. i, 407, cf. dn2.
   —  Partizan + suf. -at.
   PARTIZÂNT, »A s. m. şi f. v. partizan.
   PĂRTNER s. m. v. partener.
   PÂRTNIC, -Ă s. m. şi f., adj. (învechit) I. S. m. şi f. 1. Părtaş. Să să facă partnic patimilor despuito-riului nostru. Dosoftei, v. s. noiembrie 155v/22, cf. decembrie 192T/24, anon. car. Unul ca acela să nu fie partnic daniei mele (a. 1758). Uricariul, x, 235.
   2.    Fiecare dintre persoanele care aparţin unei grupări, unei colectivităţi etc. sau care sînt adepţii unei idei, ai unei credinţe etc. V. partizan (1). Iară nu numai cu treacerea... dachii să fie apucat o parte din limba românească (precum Zamoschie leahul şi alalţi aceştii păreri parnici vlnturează). Cantemir, hr. 221. Partnicii să hulesc, să defaimă, Să luptă, să gonesc şi să sfarmă. Budai-Deleanu, ţ. 372.
   II.   Adj. 1. Parţial \ Cf. ar (1832), ap. Ursu, t. ş. 251. O Product partnic — produs parţial, v. parţial1. Fac soma acestor trii producturi partnice. Asaciii,
 e. i, 25/12. Producturile partnice să scriu unul supt altu. A. Teodorescu, a. 15/22. Adunăm pe toate productele partnice, a cărora sumă, numită product total, este productul căutat. Lazarini, m. 50/16.
   2.    Particular (12). Dolgorucii priveau mai mult la partnicul lor interes declt de la al patriei. Negruzzi, s. ii, 145.
   —  PI.: partnici, -ce. — Şi: părnic, -ă s. m. şi f.
   —  Parte + suf. -nic.
   PĂRTOŞ adj. (Regional) Făţarnic (Lechinţa-Tîrnăveni). alr i 1 552/148.
   —  PI.: parloşi, -e.
   —  Din magh. părtos.
   PĂRŢĂL s. n. v. parcelă.
   PARŢÎXĂ s.’f. v. parcelă.
   PĂRŢI s. m. pl. Populaţie scitică stabilită în vestul Asiei, unde a întemeiat un regat puternic pe la anul 260 î.e.n. El se pune tn legături cu sarmaţiî, bastarnii, roxolanii, ptnă şi cu îndepărtaţii părţi. Xenopol, i. r. i, 92. Stat sclavagist creat... de triburile părţilor, der iii, 678.
   —  Din fr. Parthes.
   PARŢIAL1, -A adj. Care reprezintă numai o parte
 (II) dintr-un tot; care se efectuează numai în parte, Care nu cuprinde sau nu acoperă întregul sau totalitatea; (învechit) partnic (II1), parţialnic, (învechit, rar) pârtie. înir-acesla an 1690, în a 15 zi mai, avînd noi parţialiş săbor pentru îndrăplarea a multe trebi (a. 1690). Iorga, s. d. xii, 233. Uneori comunitatea cea mare se împarte în mai multe parţiale sau mai mici comunităţi. Învăţătură, 5/20. Lipsa parţială a luminii sau tntunerecul care se mărgineşte prin lumină îl numim umbră. Desen arh. 11/23. Eclipsul soarelui . sau al lunii poale să fie total sau parţiel. mn (1836), 50/47. Unghiurile parţiele... fiind dopotrivă între ele, arcurile ■vor fi asemenea dopotrivă. Poenaru, g. 60/26. Întune-
 cime sau eclipsis parţial este o Umbrire a unei părţi din lună. Genilie, g. 80/19, cf. nep. vind. 48/9. Chestiunea dezrobirii ţiganilor... a început a se agila prin însăşi iniţiativa parţială a slăpînilor de ţigani. Kogălniceanu, s. a. 194. Printr-un război parţial osteneşte pe duşmani şi le închide calea Ardealului. Bălcescu, m. v. 135, cf. 47, Negulici. Obstrucţiile se împart:... tn parţiale şi totale. Cornea, e. i, 51/28. Băi parţiale se numesc acele la cârc nu tot trupul, ce numai o parte şede în apă. Fătu, d. 23/4. Carburi de hidrogen ce rezultă din cărbunele de pămtnt, treetnd prin nişte cilindri încălziţi foarte tare, cearcă o descom-poziţie parţială şi produc cărbune metalic. Marin, pr.
 i, 44/9. O eclipsă solară parţială se tnttmplă mai ade-seaori. Barasch, m. ii, 94/19, cf. rom. lit. 3582/42. Avurăm ocaziunea de a analiza numai resoartele parţiale ale fiecării din bătăliele lui Ion Vodă. Hăsdeu,
 i. v. 121, cf. Contribuţii, i, 187. Tolertndu-vă acele privilegii parţiale, vor să răpească independenţa ţării. Bolintineanu, o. 422. O singură speranţă mai rămînea pentru un succes parţial. Maiorescu, d. ii, 95. Dar o dată ce toate acestea nu stnt dectt fenomene parţiale, ele încetează de a mai cuprinde însăşi raţiunea celorlalte fenomene. Petică, o. 486. Defavoarea parţială eu care a fast primită această piesă a izvortt îndeosebi de aici. Galaction, a. 264. Campania electorală a unei alegeri parţiale. C. Petrescu, î. i, 11. Figura pe lista candidaţilor la alegerile parţiale. Brăescu, o. a. i, 280. Ctnd se menţine presiunea constantă, volumul amestecului de gaze este egal cu suma volumelor parţiale. Macarovici, ch. 53. Imposibilitatea figurării elementelor de legătură logică despică visul manifest tn mai multe visuri parţiale. Vianu, m. 51. Invaliditatea de gradul III... provoacă pierderea parţială a capacităţii de muncă. bo (1962), 202. -O Produs (sau, învechit, product) parţial = fiecare dintre produsele separate ale unei înmulţiri în care înmulţitorul are mai multe cifre şi care, adunate, dau produsul total; (învechit) product partnic. Cf. das 62/10. Fiecare product parţial trebuie astfel scris ca unimile lui să fie puse într-aceeaşi ordină cu ţifra înmulţiloare. G. Pop, e. 23/30. Intăia ţifră tnsemnătoare a fiecărui produs părţial se scrie sub acea ţifră a mulţilorului cu care se mulţeşte. Andhievici, a. 46/9. Suma algebrică a productelor parţiale. Culianu, a. 21. La înmulţirea unui număr prin altul, se capătă atttea producte parţiale cîte cifre cu valoare (semnificative) sînt tn înmulţitor. Climescu, a. 31. (Rar) Deîmpărţit parţial = fiecare dintre resturile obţinute la o împărţire şi care servesc ca un nou deîmpărţit. Pentru fiecare cifră a citului corespunde un deîmpărţit parţial, id. ib. 53. <0 (Adverbial) Totul era hotărtt parţial şi fracţionar. Arghezi, b. 82. Se ascunse după o draperie care acoperea parţial o nişă. Călinescu, s.436. Tractorul... este acum parţial demontat. Galan,b. i, 68. Mi-a plăcut şi felul cum această concepţie s-a realizat parţial în armonizarea jocului actoricesc cu costumaţia şi decorul, t februarie 1962, 6. O bună parte din orele de dirigenţie la care au asistat membrii brigăzii au avut o serie de deficienţe, fapt care a făcut ca scopul lor să fie numai parţial realizat, gî 1963, nr. 691, 2/5.
   —     Pronunţat: -ţi-al. — Pl. : parţiali, -e. — Şi: (învechit) parţiăliş, părţii], -ă, părţii], -ă adj.
   —  Din lat. partlalis, fr. pârtiei.
   PARŢIĂL2, -A adj. (Rar) Părtinitor (1). Cf. ddrf, ŞĂINEANU, D. U., CADE, DM, DN2.
   —  Pronunţat: -ţi-al. — Pl.: parţiali, -e.
   —  Din fr. parţial.
   PARŢTĂLIŞ adj. v. parţial1.
   PARŢIALITATE s. f. (Rar) Părtinire (1). Parţialitatea lui, întru împărţirea facerilor de bine întră supuşii săi, pănă şi celor streini e cunoscută şi urttă. Maior,
 i. b. 247/19. Să-şi pună fiecare mtna pe cuget şi să se întrebe, fără nici o ură şi parţialitate, cum am fost gubernaţi. Bariţiu, p. a. ii, 620. Criticul... să arate adevărul fără parţialitate sau pasiune. Filimon, o. ii,
1743
PARŢIALNIC
— 156 —
PARVENITISM
 226. Fără nici o parţialitate vă declar că afi avut o frumoasă tnspirare clnd aţi scris versurile ce mi-âţi trimis. Alecsandri, s. 48. Ştirea era oficială, mai presus, prin urmare, de oricebănuială de parţialitate. Caragiale,
  o. iii, 236, cf, ii, 167, cade, Lovinescu, c. vi, 51, dn2.
  —  Pronunţat : -ţi-a-, — Pl. : (rar) parţialităţi.
  —  Din lat. parti alitas, fr. partialité.
  parţiAlmc, -A adj. (învechit) Parţial1. Se va Inttmpla... a patra parţialnică a lumei întunecare In 22 noiembrie. Calendariu Buda (1816), 32/20.
  —  Pronunţat: -ţi-al-. — Pl. : parţialnici, -ce.
  —  Parţial1 -f suf. -nic.
  PARŢIAR adj. (Jur. ; In sintagma) Colon parţiar = .persoană care ia o bucată de pămlnt in arendă, cu •condiţia de a Împărţi beneficiul cu proprietarul. Drepturile colonului parţiar ce vor fi existat la începutul sau la finele uzufructului, nu pot fi vătămate de dispo-ziţiunea precedentă. Hamangiu, c. c. 133.
  —  Pronunţat : -ţi-ar.
  —  Din lat. partiarius.
  PARflÉL, -Ă adj. v. parţial1.
  PARŢ0N s. n. (Prin Olt. şi Munt.) Porţie (Ciauşanu, v. 187, com. din Turnu-MXgurele) ; tain (Ciauşanu, v. 187) ; cantitate de lucru repartizată, la muncile agricole, fiecărui om (Lexic reg. 46).
  —  Pl. : parţoane.
  —  Etimologia necunoscută. Cf. p o r ţ o n.
  PARtJCIC s. m. v. porucic.
  PARUCÎD, -A subst., adj. v. paricid.
  PARUCÎDERE s. f. v. paricidere.
  PARÜRÂ s. f. Podoabă, găteală ; s p e c. (astăzi mai ales) podoabă din lămiiţă şi beteală pe care o pun miresele pe cap. Alungă din parura lor orice culoare strălucitoare. Heliade, d. j. 141, cf. Negulici. Le plac luxul şi parura (podoaba). Barasch, i. n. 461, cf. Aristia, plut., Alexi, w., pm.
  —  Pronunţat şi : parură. — Pl. : paruri.
  —  Din fr. parure.
  PARliSÎE s. f. v. parisie1.
  PARUŞ s. m. (Zool. ; regional) 1. Şoarece (Mus musculus) (Brinceni-Alexandria). Cf. hxiv21.
  2.   Popindău (Citellus cilellus) (Turnu-Măgurele). Cf. h xiv 104.
  —  Pl. : păruşi.
  —  Etimologia necunoscută.
  PARUŞCAN s. m. (Regional) Om foarte înalt. Com. din Straja-RXdXuţi.
  —  Par1 -f suf. -uşcan.
  PARUZÎE s. f. v. parisie1.
  PARVAC s. m. v. pîrvac.
  PARVENÎ vb. IV. Intranz. I. A obţine fără merite, prin mijloace neoneste, o foarte bună situaţie materială sau socială ; a pătrunde lntr-o pătură socială Înaltă ; (popular) a se ajunge. Ambiţie ascunsă d-a parveni cu orice preţ. Românul (1857), nr. 2, 23/80. Lupta pentru existenţă şi lupta pentru a parveni absoarbe toate puterile păturii aşa-zise culte. Gherea, st. cr.
  iii, 193. Caută, cu orice preţ, să parvină. IbrXileanu, sp. cr. 142, cf. cade.
  2.   (Franţuzism ; urmat de un infinitiv sau de un conjunctiv) A ajunge la ceva, a izbuti, a reuşi (să...). Grenié a parveni- a face un organ ce merită tn mai multe privinţe numele de... Marin, f. 413/19. In fine,
am parvenit, peste cinci ore, să plec şi am ajuns ttrziu. Bolliac, o. 270. Soldatul, avlnd mai toată ziua puşca tn mină, se familiarizează negreşit cu dtnsa... parve-nind a o mlnui tn toate chipurile, mo (1860), 30/25. Cum văd, ai pierdut trei săptămtni degeaba, dacă n-ai parvenit să cunoşti pe nimeni. C. Petrescu, c. v. 66. Vreau să notez că aceste filme nu parvin să ruleze pe ecranele franceze, contemp. 1955, nr. 473, 2/5. + (Despre ştiri, scrisori etc.) A ajunge la destinaţie, a fi remis destinatarului; a sosi. Să însărcineze pe Bolliac să facă să parvie tn mtinile comandirului armatei turceşti un dar de valoare. Ghica, a. 625. + (Despre lumină, zgomote etc.) A se propaga prin spaţiu plnă la un anumit punct, a se face simţit. Din zgomotul străzii nu parvenea declt foarte rar, ca prin vată, claxonul ctte unui automobil. Preda, r. 109.
   —     Prez. ind. : parvin şi (familiar) parvlu. — Şi: (rar) perveni vb. IV. Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w.
   —  Din fr. parvenir.
   PARVENIRE s. f. Acţiunea de a p a r v e n i şi rezultatul ei; Cf. parveni (1). Aceste două mari mijloace de parvenire nu se dezvollează... declt prin învăţătură. Filimon, o. i, 121. Toţi aveau tn comun lipsa... de orice alt ideal declt al ctşligului şi al parve-nirei. BrXtescu-Voineşti, p. 196. Creştea, tn zorii independenţei naţionale, o vajnică burghezie netrăită, lacomă de parvenire şi de viaţă. Galaction, a. 65, cf. 176. In înţelesul de om dornic de parvenire prin orice mijloace, ciocoiul a existat de ctnd există o societate tmpărfită pe clase antagonice, cv 1949, nr. 6, 26. In unele locuri ştiinţa e o trambulină de parvenire arivistă. Ralea, s. t. iii, 133.
   —  Şi: (rar) pervenire s. f. Gheţie, r. m.
   —  V. parveni.
   PARVENÎT, -A adj. (Depreciativ; mai ales substantivat) (Persoană) care a reuşit să parvină (I), care a pătruns intr-o pătură socială înaltă; (popular) ajuns. Parvenitul camatâr pe al său fiu aşa-ndeamnă. Asachi, s. l. i, 226. Scapă pre aleşii poporului de complotul unor ticăloşi parveniţi. Negruzzi, s. i, 290. Pepiniera tn care cresc aceşti inemici ai onoarei... este mai totdeauna casa bogatului şi mai cu seamă a bogatului parvenit. Filimon, o. i, 95. Femeia sa, lip de bădărancă parvenită. Bolintineanu, o. 417. Mă face să rid cu manierele ei de parvenită, id. ib. 429. Sărăcia care le alungă să-ţi slugărniceşti viaţa tn casele bogate ale parveniţilor. Delavrancea, t. 207. Bogătaşi ce cu piciorul daţi la inimi tn gunoi, Parveniţi fără ruşine..., N-am cu voi nici un amestec. Macedonski, o. i, 97. Asista la spectacole şi-şi purta pretutindeni acelaşi aer triumfător al parvenitului fericii. VlahuţX, o. a. iii, 7. Aveam o curizitale mare să văd biblioteca acestui milionar parvenit. Demetrescu, o. 99. Nişte parveniţi care şi-au mobilat casa cu un lux infect. Bassarabescu, s. n. 191. Acest parvenit mă răzvrătea cu toate gesturile lui. Galaction, o. a. i, 152. Să veniţi d-voaslră la balul unor parveniţi. Camil Petrescu, t. i, 70. Se înarma cu trista nepăsare a parvenitului.< Sadoveanu, o. vi, 288. Parveniţii tşi cumpără ranguri boiereşti, v. rom. noiembrie 1954, 140. Domnul Nicu al dumilale era un parvenit. CXlinescu, s. 65, cf. 55. Parveniţii întrec orice simţ de măsură. Ralea, s. t. ii, 223. •O’ F i g. In locul caselor mărunte, unele cu prispă şi pridvor ca la ţară şi tn locul maidanelor, clădiri parvenite, cu două, trei etaje. Pas, z. i, 12.
   —     Pl.: parveniţi, -te. — Şi: (rar) pervenit, -ă adj. Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w.
   —  V. parveni.
   PARVENITISM s. n. Tendinţa sau dorinţa de a parveni (1); situaţie de parvenit; mod de comportare, atitudine de parvenit. Te izbeşte nu ştiu ce particularitate de parvenitism şi de exagerare. Galaction, o. a. ii, 423. Triumfă vulgaritatea, insolenţa şi parvenitismul. C. Petrescu, o. p. i, 241. Asta strică tot farmecul străzii, glndi Stelian Minea, miroase a parvenitism, id. î. ii,
1760
PAS1
— 157 —
PAS*
 215, cf. Klopştock, f. 126. Nu căzuse tn stridenţele parvenitismului. CXlinescu, s. 142. Totul e construit tntr-un vizibil parvenitism, din materii scumpe: marmoră, esenţe rare* de lemn, metale preţioase, v. rom. aprilie 1954, 66. Mobilierul amestecat, destul de scump, dar fără gust ... dovedind bogăţie şi parvenitism. Beniuc, v. cuc. 31. <0>Fig. Limba... împrumută de la dtnşii un caracter de parvenitism bufon, ca cel din „Burghezul gentilom“. Macedonski, o. iv, 119.
   —  Parvenit + suf. -ism.
   PAS1 interj. (La diferite jocuri de cărţi) Cuvint pe care ii rosteşte un jucător pentru a arăta că nu vrea sau nu poate să deschidă jocul. + (în sintagma) Pas parol = formulă rostită de un jucător care nu vrea sau nu poate să participe la joc in turul respectiv. Cf. bul. fil. v, 192.
   —  Din fr. [je] passe.
   PAS* s. m., s. n. I. S. m. 1. Mişcare pe care o face un om sau un animal punînd un picior înaintea celuilalt, pentru a se deplasa; distanţă efectuată cu o asemenea mişcare sau, p. e x t., (de obicei determinat prin „un“, „doi“, „ciţiva“ etc.) distanţă mică, apropiere ; (concretizat) picior sau, p. restr., talpa piciorului văzute în mişcare; (Învechit şi regional) păşitură (1). Şi spre tine-mi deregi paşii. Dosoftei, ps. 21/9. Mergând mai nainte trei paş, află Intr-o groapă apă (a. 1692). gcr i, 299/29. De acolo împăratul s-au tntorsu îndărăt, iar pă ctfiva paşi. R. Popescu, cm i, 420. Slăi, voinic străin, nu păşi nainte, Nici un pas mai mult, că te bagi la moarte! Budai-Deleanu, ţ. 141, cf. 256. Indoindu-şi paşii cătră fugă cu attta iuţală,... au căzut la pămtnt. DrXghici, r. 160/11. Să vă faceţi nevăzuţi; hotaru e la zece păsuri, pr. dram. 295. Şi o capră sălbatică s-ar fi temut să facă un pas mai mult. cr (1848), 163/78, cf. ll2/72. Laurul e cunun-a bravului ostaş Care nu se trage din foc nici un paş. Mureşanu, p. 152/16. Duc păsurile mele Ce pipăiesc cărarea, tn fundul unui crtng. Alexandrescu, o. i, 250, cf. 83. De-abia pot să-mi cumpănesc păsurile pe pod. Alecsandri, o. p. 312, cf. id. o. 84. XJn zgomot se auzi tn camerele vecine, zgomot surd de paşi, de vorbe. Bolintineanu, o. 449, cf. 299. Paşii noştri trozneau pe zăpada îngheţată. Eminescu, g. p. 48. Sărut urma păsurilor tale. id. n. 74. Face ciţiva paşi spre dlnsa. CreangX, p. 272. Şi nu fac pas, să nu dau de ea, tot de ea şi iar de ea. Caragiale, o. iv, 159. Zărind-o, se dete, cu capul plecat şi cu faţa galbenă, un pas tnapoi. Slavici, o. ii, 196. N-apucă să facă zece, douăzeci de paşi. Ispirescu, l. 42. Clnd mergea nu făcea mai mult zgomot declt umbra ce însoţeşte paşii omului. Delavrancea, s. 48, cf. 33. Saluttnd, scoate-o hlrtie, Şi, tuşind, mai face-un pas. VlahuţX, o. a. i, 180. Sub paşii noştri foşneau frunzele de curlnd căzute, id. ib. ii, 237. Din ce tn ce picioarele mai grele Mi le simţeam, de lutul cel cleios Ce se lipea de păsurile mele. Anghel-Iosif, c. m. i, 187. Un turn din zile vechi rămas. Doi spadasini. Schimb de cuvinte. Pas tnapoi, pas înainte. Un zăngănit, un jalnic glas. id. ib. ii, 42. Vine încet, cu paşi mărunţi. BrXtescu-Voineşti, p. 258, cf. 298. Plnă să facă Huţan un pas, eu făceam trei şi totuşi mergeam alăturea. Hogaş, m. n. 200. Ion merse pe cărare doi-trei paşi, apoi coti. Rebreanu, i. 19, cf. 30. Eu ttrăsc pe turc colea, la ciţiva paşi. Galaction, o. a. i, 280. După ciţiva paşi, oamenii se opresc. Gamil Petrescu, u. n. 394, cf. id. t. i, 427. Prietenul tl tntovărăşi ciţiva paşi. C. Petrescu, î. i, 47, cf. 75. Intră In ogradă tn vtrful paşilor, ca un vinovat, id. ib. ii, 175. La primul pas, duşumelele au pocnit aşa de tare, că am rămas fără inimă tn mijlocul odăii. BrXescu, o. a. ii, 50. După ciţiva paşi, se opreşte. Sebastian, t. 35, cf. 56. Ridi-clndu-se, a pornit cu paşi rari spre poartă. Vlasiu, a. p. 106. Făcea numai un pas plnă la grădina îmbulzită de lume. Sadoveanu, o. xi, 536. îşi auzea zgomotul paşilor răsuntnd cadenţat tn liniştea nopţii. Bart, e. 212. Cobori şi lirei tn line ca printr-un turn o scară. Ea singură scoboară şi suie tn spirală, Ori că o umblă pasul,
 ori că rămtne goală. Arghezi, vers. 389, cf. 286. Se auzi zdruncinătura scării de, paşii cetei care ¿urca, CXlinescu, s. 162. Pe sub zarea unde rar Ne era-popasul. Ne lăsăm peceţile Urmele cu pasul. Blaga, p. 79, Merse cu el ciţiva paşi şi-l aşeză pe scaun. Stancu, r. a. iii, 320, cf. i, 20. Şi frămtnttnd cu paşii lutul. Ttrăsc tn urma mea trecutul. Beniuc, v. 54i A pornit către punte, cu paşi mari, apăsaţi. Galan, z. r. 96. Se îndepărtă ciţiva paşi de şanţul şoselei. Preda, m. 38. Am pornit pe urmele paşilor tăi. Labiş, p. 67. Mai avea ctţiva paşi plnă la ei. Barbu, p. 196. Şi unde calcă astăzi pe glie paşii tăi, Să crească spice grele. Horea, p. 32. Se apropie cu paşi mari şi leneşi de gardul vecinului. v. rom. iulie 1962, 17. Prin aceste locuri pe unde paşii mei au trecut, s mai 1964, 42. La horă dacă se prinde... Sare, pasurite-ndeasă. Alecsandri, p. p. 350. Şi etnd vei călca cu pasul, Să-fi pară că-mi auzi glasul. folc. transilv. ii, 52. Paşii pripiţi ti face greşiţi, se spune despre cei care grăbindu-se strică totul. Cf. 2anne, p. ii, 666. Pasul scurt lungeşte viaţa.1 id. ib. <0“ F i g. Vremea un pas a mai făcut. Alexandrescu,
 o. i, 69. Şi cu mare nerăbdare pasul vremii măsurtnd, Cele trei domnife dalbe că aşteaptă rtnd pe rlnd. Eftimiu, î. 11. Mă clatină spre pat al insomniei pas. Bacovia, o. 84. Mi-e greu, mi-e ruşine, calc pe jeratic, cu aceşti paşi de spovedanie. Galaction, o. a. i, 36. De la sublim la ridicol este un singur pas. Vianu, a. p. 75. De la versuri la plimbarea de seară... n-a fost declt un pas. Barbu, p. 38. Visarea umblă astăzi cu paşi de-argint prin spăfii. Brad, t. 59. O Pas înainte = progres. Victoria de la 6 martie 1945 a tnsem-nat un pas înainte spre instaurarea regimului democrat-popular. Scînteia, 1954, nr. 2 904. Pas tnapoi = regres. Pare adesea un repaos, o stare în calea progresului, un pas tnapoi, o oscilafie istorică. BXlcescu, m. v. 4. O Loc. a d v. Pas cu (sau, rar, de, Învechit, la, din) pas = (mai ales in legătură cu verbe de mişcare) Încetul cu Încetul; foarte aproape, din aproape in aproape, foarte strîns; rlnd pe rînd, treptat; mereu, neîncetat. Trăgea pas din pas toate informafiunile necesare spre a lucra tn bună înţelegere cu fraţii lor de un stnge. Bariţiu, p. a. iii, 23. Am căpătat ptnă acum, merglnd pas la pas pe calea analizei, o perfectă imagine a Ţării Româneşti. Hasdeu, i. c. i, 33. Ii va permite a urmări de aproape, pas cu pas, pre trufa-şu-i antagonist. Odobescu, s. ii, 366. Şi pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie. Eminescu, o. i, 168. O singură clipă nu le slăbeşte; se ţine pas cu pas de ele. Caragiale, o. iii, 61, cf. ii, 3. Cosaşii mergeau înainte, pas cu pas, culctnd lanul greu tn brazde lungi şi groase. Slavici, o. i, 238. Nimeni nu ştie pe-aceste vremi In vlnt şi ger, clnd trupul ţi-l scuturi şi ţi-l gemi Tot pas de pas. Coşbuc, p. ii, 189. Ceilalţi l-au urmărit cu privirea, pas cu pas. Sebastian, t. 42. Pas cu pas, trecutul mort se deştepta. Sadoveanu, o. i, 64, cf. xn, 379. Ziua de ieri... S-a pierdut neputincioasă şi pribeagă după ce vremea tntreagă M-a urmat, pas cu pas, ptnă azi. Arghezi, vers. 195. Bălrtnul... are o familie lacomă, care-l ptndeşte pas cu pas, ca nu cumva să lase averea domnişoarei pe care ai văzut-o. CXlinescu,
 e. o. ii, 280. La tot pasul sau la fieeare pas — la orice mişcare; pretutindeni; necontenit. Aproape la tot pasul tnttlneşle ctte un cunoscut. Slavici, n. i, 29. Şi vede prăbuşirea la tot pasul. VlahuţX, o. a. i, 38. Şcoala... ar trebui să caute a combate la fiecare pas moliciunea de voinţă, id. ib. 184. Ptnă clnd am să mă tmpiedec la tot pasul de dumneata? Camil Petrescu, t. iii, 160. Toată familia ti repetăm la fiecare pas:
 —  „E pace, e pace“! Sahia, n. 25. Să dovedească la tot pasul că ştie să conserve sănătatea odraslei. CXlinescu,
 e. o. i, 192. La fiecare pas are să i se tnttmple ceva. Preda, d. 139. Nici (un sau, popular, de-un) pas = de loc, cu nici un chip, nicidecum, cîtuşi de puţin. Nu te las nici chiar de-un pas, Nici chiar morţii nu te las. Alecsandri, poezii, 161. Voi priveghea nurorile... şi nu le-oi lăsa nici pas a ieşi din casă. CreangX, p. 4. Bădiţă, bădiţă! Că bărbatul rău mă teme, Nici de-un pas el nu-mi dă vreme. Alecsandri, p. p. 324.
1762
pas2
— 158 —
PAS*
^Loc. vb. (Regional) A da pas (sau pasul)=a păşi, a merge. Dă, murgule, pasu mare, S-ajungem tn sat cu soare. Doine, 165. Copilul tău s-o învăţat sădeie pas ? mat. dialect, i, 263.0 E x p r. (A iaee) primul (sau cel dmtll, cel iutii) pas = (a face) Începutul, primele demersuri, primele încercări; (a avea) iniţiativa. Se gtndi îndelung, cum ar putea îndupleca pe Costi să facă cel Intăi pas de împăcare cu tatăl său. Sadoveanu,
o.  viii, 303. A (nu) da (cuiva) pas sau (rar) a (nu) avea pas = a (nu)-i da (cuiva) sau a (nu) avea voie, posibilitate, răgaz să facă ceva; a (nu) permite, a (nu) Îngădui. La grabă ca aceie, neavtnd nimică pas, nici vreme de.gălire. M. Gostin, o. 50. Ei şi-au cerut soroc, ce mai mult pas de o jumătate de ceas nu le-au dat. N. Costin, let. ii, 68/8. Cuprind ei tn silă şi nu dau pas altor neguţători ca să cumpere. R. Greceanu, cm ii, 203. Tentaţia fu mare şi o simţi ca omul Cui nu-i dă pas laboarea. Heliade, o. i, 390. Pacea tn ziua de astăzi dă pas neamurilor să săvlrşească clteva lucruri care folosesc mai mult. cr (1829), 2441/18. Voi daţi pas unui duşman îngrozit şi tn răsipă a-şi aduna puterile. BXlcescu, m. v. 372. Ţi-ar fi dat pas de ar fi fost putinţă, cr (1848), 332/62. Nu-ţi dă pas de vorbă. Pann, p. v. i, 15/9. Pe sus tn case, nu-ţi dă nimeni pas să vorbeşti cevaşi în taină. Odobescu, s. i, 82. Cei ce nu au avut pas să intre, se trtntesc... la pămtnt. Caragiale, o. v, 346. Vru el să întrebuinţeze armele, dară unde îi dădu ăla pas. Ispirescu, l. 254. Dînd pas limbii, prinse a mi se căina. Vlahuţă, n. 124. Clnd li dai pas la vorbă, începe să-ţi spună cu tîlc şi ca din carte. Pitiş, şch. 104. Cum vrea măria ta, aşa vreau şi eu ... Voinţa măriei tale nu-mi dă pas să voiesc altfel. Delavrancea, a. 129. Uşa zăvorită nu dă pas nimănui să calce pragul. Gîrleanu, l. 24. Nu ţi-oi da niciodată pas de bănuială, ap. tdrg. Onoarea tagmei dumitale şi datina bisericii nu-ţi dau pas să te codeşti. Galaction,
o.  a. i, 151. înţelese că se spun lucruri de laudă deşi puţine, căci lingura nu dădea pas. Sadoveanu, o. x, 50. Ttrgoveţii erau mulţi şi tari... Nu i-au dat pas. L-au suduit şi s-au repezit la el. Stancu, r. a. ii, 395. Dar şi Costea ce făcea? Pas lui Fulga nu-i dădea, Ci la el se repezea. Teodorescu, p. p. 511. Unde am eu pas şi răspas să măntnc o bucăţică de trestie? Că te-aş face, voinice, mii de fărtme. Rădulescu-Codin, î. 103. A da (sau a ceda) pasul = a lăsa pe altul să treacă Înainte, a se lăsa depăşit (In mers, intr-o acţiune etc.). Eclipsase tn guvern pe ceilalţi doi colegi ai săi, care în toate ocaziu-nile li cedau pasul. Ghica, a. 38. Guvernul trece-ntîi. Dau pasul cu plăcere ministrului. Negruzzi, s. vi, 212. ^ (Construit de obicei cu verbe ca „a auzi“, „a asculta“) Zgomot pricinuit de fiecare mişcare a picioarelor, in cursul mersului. [Se aud] păsuri în odaie. KogXlniceanu, in Contribuţii, i, 73. Auzi păsuri ce coboară. Eminesco, o. i, 154. Activitatea... fetiţei fu întreruptă de nişte păsuri, după care se auzi o batere tn uşă. f (1882), 31. Ctteva minute auzii paşii apăsaţi ai căpitanului. VlahuţX, o. a. i, 206. Nu le simţi nici pasul, nici nu le-auzi strigarea. Coşbuc, p. i, 158. S-aud paşi. Vin boierii. Delavrancea, o. ii, 132. Nimic nu se aude decît paşii lor pe cărăruşa netedă. Agîrbiceanu, a. 480. înspre ziuă, bătrtnul ii auzi paşii tn tindă. Gîrleanu, n. 19. Ion se pomeni din urmă cu nişte paşi foarte grăbiţi. Rebreanu, i. 41. Paşii i se mai auziră pe uliţă, leopăind rar. id. ib. 119. Ascultă. Paşii lui Glngu se aud înconjurînd bordeiul. C. Petrescu, s. 58. Nu răsună pe trotuare Dectt paşii celor care merg. Minulescu, v. 135. Pe şosea se aud paşi mulţi. Sahia, n. 44. îndată ce auzi paşii cunoscuţi, măria sa Voichiţa porunci fetelor şi fecioarelor sale să se retragă. Sadoveanu, o. xii, 352. Auzi... paşi uşori de picioare goale. Călinescu, e. o. ii, 317.Cele două femei mergeau fără cuvlnt, asculttndu-şi paşii. v. rom. iulie 1953, 104. Nu se auzise nici poarta, nici paşii ei tn verandă. Preda, r. 121. Paşii tăi nu i-am auzit şi nti te-am văzut niciodată. Isac, o. 215. + F i g. Stadiu, etapă. Să cunoşti deplin datoriile dumitale întru toate păsurile lucrării aceştia (a. 1823). Uricariul, v, 183/17. Gardul era tnttiul pas spre îmbogăţire. Camil
Petrescu, o. i, 82. + F i g. (Construit de obicei cu verbe ca „a face“, „a păşi“, „a merge“ etc. şi urmat de determinări ca „mare“, „repede“, „uriaş“ etc.) înaintare; propăşire, progres. Am rămas din suflet mulţămit văztnd acest mare pas făcut tn gospodăria moldovană. I. Ionescu, c. 252/19. Ţara... mergea cu paşi răpezi spre o ruinare totală. BXlcescu, m. v. 18. Grecia... făcu paşi repezi în civilizaţie, cr (1848), 222/33. Lumea... păşeşte cu pas mare către-un ţel de mult dorit. Alecsandri, p. ii, 6. încredinţă pe toţi că un astfel de tînăr... avea să facă paşi mari tn viaţă. Călinescu, e. o. ii, 251. + Fig. (Construit de obicei cu verbe ca „a face“, „a Întreprinde“ etc.) Acţiune, act, faptă; hotărire, întreprindere. Guvernul au făcut chitite păsuri spre introducerea unui regulat judeţ, ar (1829), 1521/37. Cit sînt eu de desfrlnată, Dar mai-mai că m-a-ntrecut. Numai eu îi ştiu adtncu Şi ce păsuri au făcut... pr. dram. 101. Nicidecum va primi să facă acest pas. DrXghici, h. 5/14, cf. 180/9. în acest pas greu... el căută ă scăpa prin virtutea sa. BXlcescu, m. v. 209. Pasul ce l-am făcut îmi ridică stima dumitale. cr (1848), 421p7. Copilul n-are minte să judece răul pas. Pann, ş. i, 49/23. Rudele mele niciodată nu mi-ar ierta un aşa pas. Negruzzi, s. i, 25. Un general e dator a da seama de toate păsurile sale. Hasdeu, i. v. 113, cf. 165. Nu-mi pare rău de acest pas al lui, căci nu prea aveam încredere in competenţa sa de profesor. Alecsanpri, s. 14. Parcă iot m-aş însura; cînd aş da peste-o parte bună aş face poate şi eu pasul acesta. Creangă, p. 161. Făctnd un pas ca acesta nu mai putem da înapoi. Caragiale, o. ii, 288. Pentru mine e mare pas aista ce-l fac. Contemporanul, vs, 491. Pasul ce făcuse era attt de neaşteptat, că toate încercările mele ca să-l explic rămîneau trudă stearpă. Galaction,
o. 224. într-o zi tot va trebui Să fac un asemenea pas. Camil Petrescu, t. iii, 459, cf. i, 158. Astfel de pas neauzit şi nepomenit tn ştiinţa oamenilor a făcut cucoana Catinca. Sadoveanu, o. v, 346. înainte de pasul decisiv, el a luat principalilor săi colaboratori din nou jură-mîntul de credinţă. Oţetea, t. v. 125. Trebuia să vă gtndiţi bine înainte de a face pasul ăsta. Călinescu,
e. o. i, 91. Te rog să întreprinzi negreşit acest pas, i se adresă preşedintele. Vornic, p. 156.
   2.    (De obicei urmat de determinări care arată felul) Mod de a umbla; mers Mi), umblet, păşit. Tremurtnd, cu pas încet, De lac s-a apropiet. Asachi, s. l. i, 191, cf. 75. Astfel de frumoşi la trupuri şi astfel la păsuri vii Încît alţi cai asemenea nu să află-n herghelii. Pann,
e. ii, 25/17. Sentinela... Zidul ia de-a lungul cu pasu-i măsurat. Bolliac, o. 82. Am văzut clrdurile de dropii, cutreierlnd cu pas măsurat... acele şesuri fără margine. Odobescu, s. iii, 14. La curcani vtnătă-i creasta Şi cu păsuri melancolici meditînd îmblă-n ogradă. Eminescu, o. i, 46. Intră cu pasul holărlt. Caragiale,
o. ii, 78. Îndemna caii la pas iute. Slavici, o. i, 215. Sfiicioasă, visătoare, Vine-ncet, . cu păsuri line. Neculuţă, ţ. d. 72. Cu pasul slab, cu ochii beţi, El a plecat gemtnd p-afară. Coşbuc, p. i, 101. Porni cu pas domol şi cam descurajai. Anghel-Iosif, c. m. ii, 10. Vino, lasă-ţi pasu-n voie. Eftimiu, î. 124. Doar pasul tău uşor, în omăt strălucitor, Lasă urme viorii. Topîrceanu, b. 7, cf. 21. Uliţele bătute de pasul săltăreţ al lui Topîrceanu. Teodoreanu, m. u. 14. în pas bălăbănit suim pe deal. Beniuc, v. 45. Cu pas de vtnt s-au ridicat spartanii. Boureanu, s. p. 4. Omu care-i necăjit, Se cunoaşte pe păşit; Că i-i paşu mărunţel Şi năcazu-i după el. Mîndrescu, l. p. 19. Hai murgule în pas mai tare. şez. i, 10. Ieşi din sat afară şi să pusă vaca în paş aspru şi merge şi merge ptnă la nouă otară. Alexici, l. p. 244. O F i g. Norocul la un loc nu stă, într-un ceas schimbă pasul. M. Costin, o. 321. Amin-tirea-n ţara ei mă poartă, Cu pas încet, în carul ei de aur. Goga, p. 27. înşelătoare, o stafie cu pasul dincolo de vis prelins. Labiş, p. 158. <0> Pas alergător == mers (ostăşesc) în fugă. Pornim tn pas alergător. Sahia, n. 121. Mergea toată vremea tn pas alergător. Sadoveanu, o. ii, 481. L-ar fi văzut cineva trectnd de la o comună la alta tn pas alergător. Ulieru, c. 16.
1762
PAS2
— 159 —
PAS3
Pas de marş (sau de voie) — mers ostăşesc obişnuit. li veni tn minte ziua eliberării... asculitnd sunarea... pasului de voie. săm. vi, 325. Pornim In drumul lung tn pas de voie. Sadoveanu, o. ii, 442. Pas de front (sau de defilare) — mers ostăşesc de paradă, cu cadenţă bine marcată. <>Loc. adj. (învechit) Bun dc paşi = care merge repede, sprinten. [Cetatea] era departe de Dunăre, cale de cinci zile omului bun de paşi. Şincai, hr. i, 81/25. ^Loc. a dv. La pas sau (rar) in pas (ori paşi) sau In pasul calului = în ritm de mers obişnuit; domol, încet. Doi tineri mergeau alăturea la pas. Negruzzi, s. i, 30. Calul era obosit şi numai putea merge declt In pas. Eminescu, g. p. 117. Atunci calul porneşte la pas, ptnă ce iese mai încolo. CreangX, o. 93. Porneşte şi el mergtnd In pasul calului. id. p. 198. „Caravana“ urca la pas printr-o rarişte de mesteacăni. VlahuţX, o. a. iii, 44. Pe El-Zorab nu-l vei vedea De-acum, urmlndu-te la pas. Coşbuc, p. i, 111, cf. 143. Calul mergea la pas. Dunăreanu,
ch. 7. Se întorcea de la Moghileni tn pasul calului. Gîrleanu, n. 39, cf. 188. Porniră Indală la pas. Rebreanu, i. 126. Caii... mergeau încet, la pas, de-abia mişctnd trăsura. Mironescu, s. a. 135. Urmă a călări la pas, tn tăcere. Sadoveanu, o. x, 202, cf. 141. Căruţa mergea la pas. Camil Petrescu, o. ii, 132. Străbăteam la pas satul. Stancu, u.R.s.s. 84. Careta luxoasă, trasă la pas de un măgar cenuşiu. Vinea,
l.  i, 49. Fugea ea, dar şi tătarii nu mergeau după dtnsa numai tn paşi. Marian, t. 266, cf. a i 31. (F i g.) Societatea noastră a mers şi ea, clnd mai la pas, clnd mai tn galop. VlahuţX, o. a. ii, 25. Muncind, vei învăţa să faci gtndul să se mişte pe htrtie, cum i-este voia: la pas, In trap ori vijelios. Galaction, a. 209. E x p r. A se ţine de pasul cuiva = a se ţine de cineva, a urmări pe cineva. Te duci, ş-am înţeles prea bine Să nu mă (in de pasul tău. Eminescu, o’, i, 117. A ţine pasul (sau, regional, paş) = a nu ieşi din ritmul de mers (Intr-un grup organizat), a păstra cadenţa. Treci tn front, (ine pasul! Preda, m. 98. Porunceşte la dobaş Să bată doba de marş, Să [ie feciorii paş. Jarnîk-Bîrseanu, d. 305. A ţine pasul (sau pas) eu... ori a fi, a merge etc. în pis cu... = a avea acelaşi mers, ritm, cadenţă etc. cu cineva ; a se menţine pe acelaşi plan, la acelaşi nivel etc. cu cineva sau cu ceva. Aşa e lumea, aşa e viafa: ori renunţi la ele, ori trebuie să joci tn pas cu ceilalţi. Delavrancea, s.113. Popa Tonea... mergea tn pas cu strbul. Galaction,
o.  177. Necazul era că fetele nu puteau ţine pasul cu noi. Vlasiu, a. p. 358. Bătrtnii ţineau pas cu tinerii. Stancu, u.r.s.s. 50. A da pas sau a-i da drumul (ori vlnt, brînci etc.) pasului (sau la pas) — a se grăbi, a se zori. Flăcăii dau pas ca să aducă vitele de la păşune. Eminescu, n. 139, cf. Udrescu, gl. A-şl iuţi (sau lua) pasul = a fugi. Cf. bul. fil. v, 170. + Mişcare ritmică a picioarelor, caracteristică unui anumit dans. Ia vezi, mama, nişte păsuri care m-a-nvăţat Diupor, Şi l-aş face şi mai bine, dar mă doare un picior, pr. dram. 106. Trebuie să faci păsuri şi complimente bune. Alexandrescu, o. i, 192. Veni tn pas de vals. Gîrleanu, n. 56. Busuioc... schiţă cu mina la ceafă un pas de brtuleţ. BrXescu, v. 54.
  3.   Unitate de măsură a lungimii folosită (în trecut) pentru terenuri, distanţe etc., care variază între patru şi,şase palme1 (3) şi reprezintă distanţa dintre cele două picioare depărtate în mersul obişnuit al unui om ; p. e x t. distanţă reprezentată de această unitate de măsură. Mergea prea departe ca la 1000 şi mai bine de paşi bărbăteşti. Neculce, l. 239. Măsoară cu funia de 30 paşi şi pasul de 6 palme de mijloc (a. 1761). bul. com. ist. iv, 209. Nu mersă doară păsuri trei sute... şi-ntinztnd mina i-arătă un loc. Budai-Deleanu, ţ. 295. L-au aruncat preste 375 de paşi. BXrac, ap. gcr ii, 240/38. Ziua de arătură, tn moină, este de 10. paşi tn curmeziş, iar In (elină, de 8 paşi, pasu cuprinde
6   palme domneşti (a. 1830). I. BrXescu, m. 23. Era departe ca la o sută de paşi. DrXghici, r. 167/30. Socotită funia clte 24 paşi şi pasul de 6 palme proaste (a. 1838). Uricariul, xiv, 38. Se pun... un rlnd
de snopi depărta(i de un pas de la par. I. Ionescu,'c. 185/14. Pămtntul, Intre răzeşi, se vinde cu pasul şi pasul are 6 palme. id. p. 379. Pentru măsurat distanţele mici pe pămtnl, pescarul, clnd e la baltă, întrebuinţează „pasul“. Antipa, p. 765. îl sili să măsoare cu pasul, împreună, lăţimea locurilor. Rebreanu, i. 94. Le luă ochii această vale adlncă... largă de o mie de paşi. Camil Petrescu, o. ii, 193, cf. 150. în Ţara Românească, la 1571..., avem prima menţiune a măsurătorii pămtntului tn paşi. Panaitescu, o. ţ. 165. Am cerut boi Intr-un ceas Ca să-mi ar şi eu de-un pas, Nevoii sd nu mă las. Alecsandri, p. p. 285.
   4.    Urmă lăsată de talpa piciorului sau a încălţămintei in mers. Nici un zbor tn atmosferă, pe zăpadă nici un pas. Alecsandri, p. iii, 18. Paşii tor se cunosc prin desfundălurile munţilor. VlahuţX, b. p, 10. Şi paşii mei pe năsip nu se mai cunosc'. Sadoveanu, o. xii, 345. O E x p r. (învechit) A călca (sau a urma, a merge) pe paşii (sau păsurile) cuiva = a face în acelaşi fel, a urma exemplul cuiva. După moartea lui Ştefan, tn Moldova, Bogdan, fiul său şi Petru Rareş călcă pe păsurile lui. BXlcescu, m. v. 16, cf. 584.
   II.   S. n. P. ana 1. 1. Distanţă între două elemente consecutive identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcţia In care.se repetă elementele. Mărimea pasului variază după felul maşinii, ltr2, cf. dn2, der. <0> Pas de filet sau pasul filetului — distanţa dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. De foarte multe ori abateri inexplicabile, nepotriviri tn pasul filetului... se. datoresc lipsei de orizontalitate a palului maşinii. Orbonaş, mec. 123, cf. Soare, maş. 30, dn2, der.
   2.    (învechit şi regional) Unealtă de lemn în formă de compas, folosită în dulgherie, rotârie, dogărie etc. ; (învechit şi regional) paşnic (4), (regional) păşari. Ţărcălamul cerului şi ţencurile şi pasul di la vavilo-neni au luat grecii. Herodot (1645), 121. li pun sub căpălăi diferite unelte... precum: ciocan, topor, bardă, pasul cu care a îndreptat piatra morii ca să'fie rotundă. Marian, !. 39, cf. Damé, t. 115, Pamfile, i. c. 162,170, h vii 407, xii 118.
■  — Pl. : (I) paşi şi (II, învechit şi regional şi I) păsuri.
—  Şi : (învechit şi regional, sg. refăcut după pl.) paş s. m., s. n.
   —  Lat. passus. Pentru II 2, cf. şi c o m p a s.
   PAS3 s. n. 1. (învechit şi regional) Paşaport. Nume-rul păsurilor slobozite de la april 1828 şi păn la april 1829... trece peste 3000. ar (1829), 79/21. Don Carlos cere păsuri, spre a putea merge unde va vrea. gt (1839), 1632/23. Se zice că nime nu poate călători fără pas, minciuni! cr (1848), 242/13. Ni se cer păsurile, ni le cercetează, stntem întrebaţi de scopul călătoriei. Mille, v. p. 202. I-am arătat că am un pas francez. BXlcescu, ap. Ghica, a. 413. Eu am htrtie... âm pass, merg oriunde. Camilar,, n. ii, 254. + (Regional) Autorizaţie pentru vînzarea-cumpărarea vitelor (Părteştii de Jos-Gura Humorului). Lexic reg. ii, 117.
   2.    Loc mai coborît (de,obicei de-a lungul văii unei ape) care permite trecerea peste o creastă sau o culme de munte ori de deal ; trecătoare, (regional) obîrşie (3). V. d e f i 1 e u,. chei. Cf. Stamati, d. în luna lui mai 335 el plecă, din Amfipolis, trece prin păsurile muntelui Hemrn şi atacă. Xenopol, i. r. i, 42. Rămtnem visători tn fereastra vagonului, tntrebtndu-ne la subju-gătoarele păsuri alet. Oltului. Galaction, a. 97. Pe înălţimile din pasul Rucărului au loc vii lupte de infanterie. Camil Petrescu, u.n. 419, cf. ds. A învăţat pe anume slujitori... să închidă păsurile tn munţi. Sadoveanu, o. xii, 258, cf. ltr2. Din punct de vedere geologic, Carpaţii Orientali încep de la pasul Dukla. Geologia, 114, cf. chest. iv 22/89. Şapte luni am stat, măi frate, La pasul Oituzului. folc. mold. i, 159. <0* F i g. Umbră mai multă a trecut Prin păsurile sufletului. Arghezi, vers. 206.
   —  Scris şi : (după germ.) pass. — Pl. : păsuri.
   —  Din germ. Pass. Pentru sensul 2, cf. şi fr. pass,
1763
PAS4
— 160 —
PASAJ
   PAS4 s. n. v. pasă1.
   PASĂ vb. I. Tranz. 1. (Franţuzism; astăzi familiar) A da sau a ceda (pe timp limitat); a face să ajungă in mina cuiva, a trece, a transmite altuia. Cf. Odobescu, in Contribuţii, i, 121. Poţi să-mi pasezi şi mie o htrtie de o sută ptnă iau chenzina ? C. Petrescu, c. v. 55. Vrei să mi-o pasezi iarăşi înapoi, in scl
 1969, 135.
   2.  (Complementul indică fructe sau legume) A trece
 prin sită ; p.   e x t. a zdrobi, a mărunţi.
   3.  (Folosit   şi a   b s o 1.) (Sport; complementul
 indică mingea) A trimite unui coechipier. Apărarea dinamovistă se deplasează spre dreapta şi pasează tn sttnga. Scînteia,    1965, nr. 6 587.        Mingea  trebuie
 pasată, ib. nr.  6 656. De la circa 25 m,      fără să intîrzie
 nici o clipă..., a reluat puternic mingea ce i-o pasase Grozea. ib. 1966, nr. 7 120.
   —   Prez. ind. : pasez.
   —   Din fr. passer.
   PASĂBIL, -X adj. (Familiar) Care este destul de bun, de frumos etc. pentru a fi acceptat sau utilizat, care corespunde intr-o ■ oarecare măsură scopului; bunicel, acceptabil, admisibil. V. mediocru. Cf. Heliade, in sfc i, 93, I. Golescu, c. Acest poet de talent mijlociu, exprimlnd viaţa pe care el-tnsuşi o trăieşte, va face o operă pasabilă. Gherea, st. cr. iii, 161, cf. Alexi, w. Fiind tlmplar, şi-a făcut spre stradă nişte case pasabile, care se văd şi acum. Călinescu, e. o. ii, 123. O (Adverbial) Bărbaţii cheltuiesc intre 4 — 5000 piaştri pentru a se îmbrăca pasabil, dar cel puţin moda lor nu se schimbă. Oţetea, t. v. 61.
   —   PI. : pasabili, -e.
   —   Din fr. passable.
   PASACALIE s. f. Vechi dans spaniol şi italian, cu o mişcare lentă şi gravă, executat pe o temă muzicală cu repetate variaţiuni; melodie după care se execută acest dans; p. e x t. piesă muzicală instrumentală, in formă de variaţiuni polifonice pe o temă expusă la inceput, care se execută intr-un tempo moderat sau lent şi In măsura de trei timpi. Cf. dn2. Această admirabilă passacaglie... nu este oare de o mie de ori mai bogată şi mai expresivă decit surlele şi trtm-bifele multor alte finaluri? m 1962, nr. 4, 2. Pasacalia s-a răsptndit in Europa meridională şi apuseană in prima parte a sec. al XVII-lea. der.
   —     Scris şi: (după it.) passacaglia. — Pronunţat: -li-e. — PI.: pasacalii.
   —   Din it. passacaglia.
   PASACHÎNĂ s. f. v. paţaehină.
   PASAGfiB, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care este numai in trecere (în cursul unei călătorii) printr-un loc, printr-o localitate etc.; persoană care circulă sau călătoreşte folosind un mijloc de transport In comun; călător. Pasagerul, la locul 1, plăteşte 16 lei (a. 1847). N. A. Bogdan, c. m. 155. Măsura ci trebuia să luăm pintru pasajerii ci intră tn Moldova (a. 1848). Contribuţii, ii, 132, cf. Polizu, Antonescu, d. Aici s-opreşte vasul, debarcă pasagerii. Bolintineanu, o. 233. L-a cercetat cum cercetează vameşii paşapoartele pasagerilor. C. Petrescu, î. ii, 67. Coborau şi urcau, intrtnd şi ieşind, pasageri grăbiţi, id. c. v. 124, cf. 262. In lumea asta mică şi vie... nu distonau decit pasagerii obişnuiţi, cari tşi aşteptau trenurile. Popa, v. 209. De sus, de pe puntea superioară, o pasageră 11 privea. Călinescu, s. 62. Treceau de citeva ori pe zi, pe Ungă casa noastră, trenuri iuţi, de pasageri. Stancu, d. 240. Bucătarul... să găsească un fel de bucate cu care să reclştige inima năzuroasei pasagere. Tudoran, p. 336. Hotelul... dispune de 246 locuri. Asia înseamnă 246 de pasageri pe zi. rl 1967, nr. 7 024, cf. T. Papahagi,
 c. a. 69. Paşaşir sau păşuşer... pe lingă sensul de „pasager“ mai are şi unul depreciativ, dr. iv, 1016. + (Prin Transilv.; in formele paşaşir, păşuşer) Haimana, derbedeu. Cf. dr. iv, 1 016.
   2.   Adj. (Rar; in opoziţie cu permanent) Vremelnic, trecător. E un împrumut pasager, aş putea spune; e o sumă destul de mică. Sadoveanu, o. xiv, 232. Arzătoare ţeluri, pasagere visuri. Beniuc, c. p. 103,
cf. DN2.
   —    PI. : pasageri, -e. — Şi : (învechit) pasajér, (regional) paşaşir, păşuş£r s. m.
   — Din fr. passager.
   PASÂGIU s. n. v. pasaj.
   PASĂJ s. n. I. Fragment dintr-un text scris, dintr-o lucrare literară sau muzicală (citat sau reprodus de cineva). Să ştie ctnta cîteva pasajuri din opere, fl (1838), 104/2. Frumuseţea unor pasagiuri elocuente. mag. ist. i, 252/4. Citeva pasage din cărţi sinte. Heliade, d. j. 6/15. Vom începe prin a traduce întregul pasagiu. Hasdeu,
i.   c. i, 14. Pasagele elocvente ale d-lui Barnuţiu. Maiorescu, cr. iii, 158. Nu ezităm de-a cita cîteva pasaje dintr-o epistolă a lui Théophile Gautier. Eminescu, n. 84. Acea fericire pe care o simţim de cîte ori facem pe cineva să admire cu noi un chip, un tablou,' un pasaj frumos într-o carte. Vlahuţă, o. a. iii, 87. în primul pasaj, toate propoziţiile au predicatul în locul întli. Iordan, g. 247, cf. Ibrăileanu, s. l. 107. întreg pasa-giul din cronică in care se vorbeşte de originea banului oltenesc este... de origine cultă. bul. com. ist. v, 60. în acest pasaj Goethe trecuse uşor pe lîngă ceea ce este natural. Galaction, a. 162. Murmura versuri, pasagii de proză. Teodoreanu, m. u. 31. Recitează pasagii întregi pe dinafară. Sadoveanu, o. vii, 239, cf. x, 142, id. e. 159. în pasagiul in care este povestită scena execuţiei neizbutite a lui Mihai..., după o serie de perfecte simple, apare prezentul revelator. Vianu, a. p. 36. Diferite pasaje ale celor două versiuni, cl 1957, nr. 1 — 2, 52. Zări pe pagina cărţii semnul la care se sftrşea pasajul pe care-l învăţa Andrei. Mihale, o. 260. F i g. Nu este zi pe lume ca cea aniversare... în asta-ţi vin aminte pasage de întristare Ca şi de bucurie. Mureşanu, p. 98/12. ^ Figură muzicală realizată, in urma dezvoltării unui motiv (II1), dintr-un şir de note scurte, egale, cîntate repede şi care face trecerea intre diferitele teme ale unei piese muzicale. Cf. tim. Popovici, d. m.,
DL, DM, DN2, DER.
   II.  1. (învechit) Deplasare (in spaţiu); trecere; succedare. Pasagiul norilor pe dinaintea soarelui. cr (1848), 23771. O protestaţiune... s-au făcut tn contra pasagiului (trecerei) trupelor prusiane. Timpul (1856), nr. 4, 2713, cf. Barcianu, Alexi, w.
   2.   (Concretizat ; rar) Loc de trecere, spaţiu de circulat, drum; (sens curent) spaţiu amenajat intre două rinduri de clădiri sau în interiorul unei clădiri, aşezat de obicei la nivelul străzii, care serveşte pentru trecerea pietonilor sau, rar, a vehiculelor dintr-o stradă în alta, de la un corp de clădire la altul etc. Scaunele şi mescioarele împiedecă pasagiul de dinafara cafeurilor. cr (1848), 323/47, cf. Negulici. Pe împrejurul bisericii se încovoaie un pasaj strimt, închis, întunecos, veşnic umed şi glodos. Alecsandri, s. 16. Era o adevărată orgie de culori şi mirosuri : faţade-niregi de palate pe bulevarde kilometrice, pasajuri, monumente, toate numai in flori. Caragiale, o. vii, 448, cf. Barcianu, Alexi, w. Pe toate fundacurile şi pasajele, o groază de copii. Sadoveanu, o. ix, 234, cf. ltr2, dl, dn2, der. O F i g. Prima lacrămă... tşi deschidea un pasagiu pintre lungile sale gene negre, cr (1848), 283/55.+ Porţiune de stradă cu marcaje speciale, folosită ca loc de traversare pentru pietoni. Strada este marcată cu semne de circulaţie care... trebuie revopsite. Şi pasajele pentru pietoni stnt urite. Scînteia, 1966, nr. 7 059. 4 încrucişare între o cale ferată şi o cale de circulaţie rutieră, amenajată, după importanţa căilor, la acelaşi nivel (pasaj de nivel) sau la nivele diferite (pasaj denivelat). întreprinderile stnt obligate... a asigura... paza liniei şi a pasajelor de nivel. prev. accid. 69. Pasajele de nivel stnt echipate cu indicatoare fixe şi pot fi nepăzite saii păzite de un cantonier, ltr2, cf. dl,
177)1
PASAjEft
— 161 —
PASÂMlTE
dn 2, dek. + încrucişare Ia nivele diferite Intre două sau mai multe căi de circulaţie rutieră. Cf. der.
   3.    (Biol.) Migraţie (2) periodică a păsărilor de la locurile de cuibărit la cele de iernare şi înapoi, depla-, sare a păsărilor sau a unor animale sălbatice, la anumite ore ale zilei, de la locul de odihnă la cel de hrană şi înapoi; p. e x t. loc de trecere, drum (fix) străbătut în cursul acestor deplasări. Urmarăm dramul înainte, pe Ungă alte perdele de trestii, pe sub pasajul de dimineaţă al raţelor. Sadoveanu, o. ix, 383. Pădurile înmugureau cu grabă şi sitarii îşi împinseră pasajul de primăvară spre nord. id. ib. xii, 582. In timpul pasajului, aci îşi fac popasul clrduri de păsărele care se adună înainte de a-şi lua drumul In zbor peste apa Mării Negre. Bart, e. 167, cf. Stoica, vîn. 18, Iordan,
 l. r. a. 481. Pasajul de toamnă ţine de la mijlocul lui august plnă la finele lui octomvrie şi ajunge punctul culminant la mijlocul lui septemvrie. Dombrowski, p.300. La noi tn ţară [pasărea] apare probabil in partea de răsărit, tn cursul pasajiilor. id. ib. 301. <0 L o c. adj. De pasaj = care este în trecere prin ţara noastră, în perioada migraţiilor. în unii ani se mai adaugă la numărul păsărilor băştinaşe şi forfecuţe de pasaj, care locuiesc la nord. id. ib. 126. în România, F. peregri-nus este numai pasăre de pasaj. Linţia, p. ii, 133. + Clrd, stol (aflat. în deplasare, în migraţie). Pasajul de raţe pornise pe sub cer, deasupra noastră. Sadoveanu,
 o. ix, 478. Am observat deasupra capitalei, venind din direcţia N—SE, un mare pasaj de berze. vîn. peso. octombrie 1960, 18.
   4.    (Tehn.; şi în sintagma pasaj de laminare) Trecere (consecutivă) a metalelor, a fibrelor textile etc. printre doi sau mai mulţi cilindri metalici, care slnt aşezaţi în laminor la distanţă reglabilă şi se rotesc în sens invers; p. e x t. loc de trecere a acestor metale, fibre textile etc., de dimensiuni diferite, după distanţa la care sînt fixaţi cilindrii. Pentru laminarea acestui profil avem nevoie de cinci calibre ce corespund la cinci pasaje de laminare. Ioanovici, tehn. 144. Parcursul prin diferitele capete ale laminorului constituie aşa-nu-mitele treceri (pasaje). Ionescu-Muscel, fil. 144.
   —     Pl. : pasaje şi (rar) pasajii, (învechit) pasajuri. — Şi: pasâglu s. n.
   —  Din fr. passage, it. passaggio, germ. Passage.
   PASAJfiR s. m. v. pasager.
   PASAMfiNT s. n. v. pasmant.
   PASAMENTÂRIU s. m. v. pasmantier.
   PASAMfiTRU s. n. Instrument mecanic de măsură, folosit pentru măsurarea cu precizie a dimensiunilor exterioare ale unor piese, prin indicarea abaterii faţă de un etalon de comparaţie. Pasamelrul e utilizat pentru măsurări în fabricaţia tn serie de piese de diferite dimensiuni, ltr 2, cf. dl. Pasametrul este prevăzut cu un mecanism amplificator cu plrghie, un ac indicator şi un cadran cu diviziuni, der.
   —  Pl. : pasamelre.
   —     Din fr. passamitre, rus. naccaueTp, germ. Passa-meter.
   PASÂNT adj. (în sintagma) Contor pasant (şi substantivat, n.) = contor care Înregistrează consumul de energie electrică defalcat din consumul Înregistrat de un contor general. Vtnd şifonier triplu, paravan, contor pasant. rl 1968, nr. 7 417.
   —  Pl. : pasante.
   —  Din fr. passant, germ. passant.
   PASAP6RT s. n. v. paşaport.
   PASÂBE1 s. f. (Rar) Acţiunea de a pasa şi rezultatul ei.
   —  Pl. : pasări.
   —  V. pasa.
   PASÂRE 2 s. f. v. pasăre.
   PASARÉLÂ s. f. 1. Pod îngust de lemn, de metal sau de beton armat, construit la înălţime peste o cale ferată, o şosea, un canal etc., pentru a permite trecerea pietonilor. Paserele (cu trecerea pietonilor pe deasupra liniilor sau, pe sub linii, tunele de pietoni şi bagaje). nom. min. i, 309. Fumul rămase... împrejurul paserelei înalte, v. rom. noiembrie 1950, 4, cf. ltr2. împletiturile de metal ale pasarelei de la Basarab abia mai sclipeau. Barbu, ş. n. 10, cf. der.
   2.    Punte mobilă, de lemn sau de metal, care leagă de chei un vapor ancorat, pentru a permite Îmbarcarea sau debarcarea pasagerilor. Un şuierat scurt, pasarela..., se trage la o parte, partmele se desprind de babale, iar vasul... porneşte slobod tn josul Dunării. ScÎnteia, 1953, nr. 2 828, cf. dl, dm, dn 2, der. 4 Platformă pe puntea de sus a unei nave, pe care stă de obicei ofiţerul de cart sau timonierul şi unde se află camera hărţilor şi a instrumentelor de navigaţie.
 Cf. ABC MAR., DL, DM, DN 2.
   3.    Galerie care face legătura directă intre două clădiri, la nivelul etajelor ; punte îngustă de lemn, de metal sau de beton armat, care face legătura între două construcţii sau între două părţi ale aceleiaşi construcţii. Cf. ltr 2, dl, dn 2, der.
   —  Pl. : pasarele. — Şi : paserélâ s. f.
   —  Din fr. passerelle.
   PASÂT subst. (Geogr. ; învechit) Alizeu. Pasatul este un vint regulat Intre tropice. Genilie, g. 109, cf. Fabian-Bob, 18/2.
   —  Din germ. Passat[wind],
   PASAÜRÂ s. f. v. paeeaură.
   PĂSĂ1 s. f. 1. Miză pe care trebuie să o depună jucătorii de cărţi la fiecare nou tur. Am urmărit pasa tn glnd, tocmai de cinci ori finea; făceam ISO de lei. Delavrancea, s. 142, cf. cade, Scriban, d., dn 2. 4 (Rar) Tur (la jocul de cărţi). Habar n-ai de joc... în pasă se stă la cinci. BrXescu, o. a. i, 204, cf. dm. + (în e x p r.) A avea (sau a fi in) pasă (bună sau proastă) = a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile) ; a-i reuşi (sau a nu-i reuşi) cuiva ceea ce întreprinde într-o anumită perioadă ; a avea noroc (sau nenoroc). Am avut o pasă bună, ctştigam destul de mult. VlahuţX, ap. cade.
   2.    Mişcare pe care un hipnotizator. o face cu mina pentru a adormi un mediu1 (3). Un gest magnetic, ca o pasă de magnetizalor. alas 25 11, 1934, 4/6, cf. 9/7. îndreaptă-le spre lumea duhurilor, ti strigă doctorul Zănoagă poruncitor, făctnd cu mtinile pase asupra trupului ei de la cap tnspre picioare. CXlinescu, s. 403.
   3.    (Sport) Trimitere a mingii unui coechipier. Cf. pasa (3). Pasele imprecise... au făcut ca jocul să se desfăşoare la un slab nivel tehnic. ScÎnteia, 1953, nr. 2 767. în ansamblu, par inexplicabile încă jocul lateral pe centrul terenului, pasele date tnapoi, combinaţiile inutile, ib. 1960, nr. 4 853. Nu se află In plenitudinea forţelor lui, a greşit multe pase, a intervenit nesigur, n-a colaborat bine cu ceilalţi coechipieri, ib. 1965, nr. 6 601. + înaintare către adversar, la scrimă. Cf. dn 2.
   —  Pl. : pase. — Şi : (3) pas s.n.
       Din fr. passe, engl. pass.
   PÂSĂ2 s. f. (Tehn.) Trecere a metalului de forjat în tiparele sau în matriţele care-1 fasonează. Spre deosebire de forjarea la cald,... In cazul forjării la rece, tn matriţe slnt necesare trei şi mai multe pase. Ioanovici, tehn. 137, cf. ltr 2.
   —  Pl. ; pase.
   —  După fr. passée.
   PÂSĂMITE adv. (învechit şi popular) Pesemne, probabil ; într-adevăr, vezi bine că... Cf. Ponzu, Barcianu, v. La o înghesuială... iacă se tnltlnesc cei
11 - c. 1197
1785
PASĂRE
— 162 —
PASĂRE
 doi fraţi şi nu le vine să crează ochilor, şi se iau tn braţe că, pasămite, tşi lăinuise unul altuia şiretenia de acasă. Caragiale, o. i, 121. A treia zi cum se sculă, plecă iarăşi la marginea eleşteului. Pasămite il trăgea ala la ursita lui. Ispirescu, l. 35. Clnd tocmai se glndea că lumea d-aci încolo nu mai e ca lumea, pasămite să uluise el că iar a dat peste oameni ca şi dtnsul. Delavrancea, s. 243. Pasămite i se făcu milă de el babei. Vlahuţă, o. a. iii, 60, cl. ddrf, tdrg, ŞXineanu,
d. u. Ajunglnd aici la tine, pe la ora 12 noaptea, am găsit pe oamenii tăi In aşteptare... Pasămite, le-ai trimis cuvint că vii spre miezul nopţii. Galaction,
0. a. i, 84. Pe la-nceputul dulce-al primăverii Salul şi-aduce-aminte de poveşti Şi frunza tremură pe crengi cereşti Şi, pasămite4n taină şi boierii. Arghezi, vers. 80. Pasămite erau oasele zmeului. RXdulescu-Codin, Î.104. Numai aur şi pietre scumpe, pasămite acele erau comorile zmeilor, i. cr. ii, 205.
   —  Scris şi: pasă-mi-te. cade.
   —    Pasă (< păsa < pensare ,,a cîntări“, f i g. „a examina, a chibzui, a gîndi“) + mite „chiar“. Ci. Graur, e. 124, scl 1960, 429, l. rom. 1960, nr. 5, 14.
   PĂSARE s. f. I. 1. (Transilv., Ban. şi Bucov.; şi în sintagmele pasăre de casă, Marian, o. i, 408, BXcescu, pXs. 120, pasăre căsărească, alr ii 6 217/310, pasărea mălaiului, Marian, o. i, 409, BXcescu, păs. 121, pasăre de şură, BXcescu, pXs, 121, alr ii 6 217/235, pasărea şurii, BXcescu, păs. 124, pasăre porcească, id. ib. 121, pasăre suratică, id. ib., pasăre ţigănească, id. ib.) Vrabie (Passer domeslicus). Intr-o biserică bălrtnă lăcuia mare putere de brăbeţi sau paseri, care să înmulţea acia. Ţichindeal, ap. cade. Sub aceste două numiri „pasere“ şi „vrabie“ înţeleg românii pe una şi aceeaşi pasere. Marian, o. i, 408, cf. Caba, sXl. 91, Candrea, ţ. o. 51, alr i 1 014/40, 93, alr ii 6 217/47, 325, a i 12, 13, 20, 21, 22, 31, 36. <0> Pasăre de munte = specie de vrabie care trăieşte în regiunile de munte (Passer montanus). Cf. Marian, o. i, 408, BXcescu, pXs. 120. + (Regional; şi în sintagmele pasăre de fin, BXcescu, păs. 120, pasăre de holdă, id. ib., pasăre galbenă, id. ib. 121) Numele a două specii de presură (Emberiza citrinella şi calandra). Presura galbănă, numită tn unele locuri precum... in Banat, pasere, iară tn alte locuri şi scatiu. Marian, o. i, 380, cf. BXcescu, pXs. 120. + (Regional; în forma păsare) Gaiţă (Garrulus glandarius) (Banloc-Timişoara). alr i 1 035/35. + (Regional) Codobatură (Motacilla alba) (Grindu-Ur-ziceni). alr i 1 042/725.
   2.   P, gene r. Nume dat vertebratelor ovipare, cu trupul acoperit cu pene, cu membrele anterioare transformate în aripi (pentru zbor) şi cu fălcile acoperite de formaţii cornoase. Paserile ceriului şi peştii măriei. psalt. hur. 5r/12. Gadinile şi pasările pănoase. ib. 24T/7. Toată firea fierilor şi pasărilor... ustenesc şi muncescu-se cu firea omenească, cod. vor. 124/3. Nu toată carnea aceaiaşi carne... alta a peaşlelui, alta a pasărilor (a. 1569 — 1575). gcr i, 14/13. Căutaţi spre pasările ceriului, că nu seamănă, nece seaceră. Coresi, ev. 215, cf. id. ps. 438/8. Păşirile mlnca den capul mieu den coşniţă. Palia (1581), 164/9. Zise Dumnezeu: apele să facă şi să rodească jiganii vii şi pastri zburătoare spre pămlnt, supt tăria ceriului, ib., ap. gcr i, 34/31, cf. cuv. d. bXtr. ii, 48/20. O pasere ce-şi hrăneaşte puişorii. Moxa, 386/35, cf. 390/28. In oameni mare va fi premenire şi pasărilor perire. Paraclis (1639), 255. Oricine va mănca... paseri ce nu să măntncă... de va fi preot, să fie lepădat de preoţie (a. 1645). gcr i, 116/35. Zic că fără de samă să află pasări multe. Ureche,
1. 116. Aruncă neştine Intr-un dobitoc sau Intr-o pasere cu o piatră, prav. 85. Că toată firea fierilor şi pasărilor... să imbltnzăsc şi să biruiesc de firea omului, n. test. (1648), 178r/25. Gripsorul iaste o pasăre mare (a. 1654). gcr i, 167/35. Deaca crescu, fu mai mare de toate buruia-nele şi să făcu copaciu, cil era şi pasărilor ceriului a veni şi a petreace. Cheia, în. 14r/32. Au luat Noe In corabie den toate dobitoacele şi hiarăle pămtntului şi paseri zburătoare. N. Costin, l. 59. Nu l-au lăsat să Intre
şi i-au dzis că pasirea In cuibul său nu piere. Neculce,
 l. 9. Trupul lui nici fierăle, nici pasările, nici pămintul nu l-au putut mlnca. anon. cantac., cm i, 99. De om nicicum nu-i era milă, ca de o pasăre. R. Popescu, cm i, 452, cf. gcr ii, 111/14. Cintă pasările, rodesc pomii. Molnar, ret. 76/24. Vezi cele paseri pre rămurele Ce, juclndu-să vesele, clnlă. Budai-Deleanu, ţ. 132. Pe paserea nu o putea goni (a. 1812). gcr ii, 211/4. Pasări zburătoare aveţi destule. Kotzebue, u. 23r/5. Trec paseri, păsărele şi ciripă şi ctntă. Heliade, o. i, 365, cf. ii, 48. Au socotit ca să urmeză după chipul pasărilor, adecă să să suie Inir-un copaci inalt, unde să poată petrece noaptea fără frică. DrXghici, r. 40/27, cf. Gorjan, h. i, 4/31. înlesnirea cu care se prinse această pasăre, domesnicia şi nelnspăimtntarea ei... făcură ca ostaşii să privească această Intlmplare ca o minune şi ca un augur. BXlcescu, m. v. 140. Pasere din colivie, Soartea ta cu soartea mea A legat o prietinie. Mureşanu, p. 3/4. Se ctnlau versurile acestea: Pe pod pe la Spiridon, Toate paserile dorm. Filimon, o. i, 137. Pasărea ce pleacă in locuri depărtate Se-ntoarce iar tn ţara de unde a plecat. Bolintineanu, o. 4. Veneau tn Roma augurii, acei preoţi care citeau viitorul tn fulgerile cerului şi tn zborul paserilor. Odobescu, s. i, 40. La mijloc de codru des Toate păsările ies. Eminescu, o. i, 215, cf. 228. O pocitanie de om umbla cu arcul după vlnat paseri. CreangX, p. 244. Miile de paseri cintau. Ispirescu,
 l. 17. Pasările zburau de colo colo. Delavrancea, t. 44. O linişte ca de vis mă împresoară, nu zăresc o pasăre zburînd. VlahuţX, o. a. ii, 178. Veniţi, dragi păsări tnapoi — Veniţi cu bine! Coşbuc, p. i, 90. Un ţipăt răsare Pe deal şi pe luncă Grăbitele pasări Cu vuiet aleargă, id. ib. 188. Paseri n-au să fure din boabe sămănate. id. ib. ii, 192. In afară de grindină... care poate strica cu desăvîrşire cînepa, de cea mai mare primejdie sînt şi pasările, printre cari mai ales se socot vrăbiile. Pamfile, a. r. 168. Nici un murmur de ptrău, nici un ciripit de pasăre... nu turbura liniştea adlncă a pădurilor. Hogaş, dr. i, 49. O pasăre cu glas amar Străbate parcul secular. Bacovia, o. 11. Pasărea aceea care vine buimacă... trebuie să fie un biet ciuhurez. Galaction, a. 390. Numai colo-ntr-un frunzar Galben tn lumină, Slă pe-o creangă de arţar Pasăre străină. Topîrceanu, b. 10. Pasărea pestriţă piui, scuturtndu-şi aripile. C. Petrescu, î. ii, 184. Nu era cuib de pasăre pe care să nu-l ştim noi. Vlasiu, a. p. 22. Suna susur de paseri tn frunzişuri. Sadoveanu, o. x, 294. O să ne iasă pasări înainte, rlndunele ascuţite, vrăbii grăsulii şi cioroi de-ăia marii. Arghezi, c. j. 24, cf. id. b. 45. Auzi ţipete de păsări. CXlinescu, s. 787. Aerul prin care trecea lumina zilei şi mai zburau păsări, a încetat aproape să mai existe. Bogza, c. o. 63. Prin aer parcă treceau păsări uriaşe şi nevăzute. Preda, î. 149. Paseri obosite, De-o lungă zi, Adormeau printre, frunze-aurile. Isanos, ţ. l. 61. Podul cel mare s-a rupt. Parcă o pasăre uriaşă şi-ar fi lăsat aripile Să-i cadă sleite, trosnind, dedesupt. Labiş, p. 30, cf. 39. Forma „copac“, care a înlocuit mai vechiul „copaci (u)“, sau forma „păsări“, care s-a extins In dauna lui „paseri“, slnt la origine greşeli, rezultate ale nerespectării regulelor gramaticale ale limbii la un moment dat. l. rom. 1961, nr. 6, 13. Păsările slnt animale adaptate la zburat. Zoologia, 161. Dragă turturică, Pasere dălbică, Nu-mi fi duşmănică. Alecsandri, p. p. 7, cf. gcr ii, 345. In jurul Orăştiei se pronunţă păseare sau mai acurat păsare, h xviii 59. Cucuie, pasăre sură, Ce tot cînţi la noi pe şură ? Jarnîk-BIrseanu, d. 122, cf. 171, 219, 376. Fă-mă, Doamne, ce mi-i face, Fă-mă pasere pe luncă, Să văd mlndra unde lucră. Hodoş, p. p. 57. Cine strică dragostile, Mînce-i griul paserile. Pamfile, a. r. 97. Nu fac cuiburi păsurile, arh. folk. vi, 174. Păsarea zboară, alr ii 3 470/36. Zboară pasirea, pasiri zbor. ib. 3 470/95. O zburat pasirea. ib. 3 470/365. Pasarea zboară, ib. 3 470/833. Să zbate tn mină biata păsare, ib. 3 471/36. Cucuie, pasăre blîndă, Du-le-n pădure şi clntă. folc. transilv. i, 459. Cine să temi de pasări nu samănă mălaiu. gcr ii, 121/10. Nu toate paserile cile zboară slnt bune de mlncare. Marian, nu. 83, cf. Zanne, p. i, 644.
1786
PASĂRE
— 163 —
PASĂRE
 Fiecare pasăre tşi iubeşte cuibul. Zanne, p. i, 454. Paserea vicleană dă singură in laţ. id. ib. 581. Pasărea mălai visează, id. ib. De pe pene se cunoaşte paserea şi de pe vorbe, omul. id. ib. ix, 683. Toată pasărea pe limba ei piere (= fiecare plăteşte într-un fel sau altul pentru faptele sale). Cf. Negruzzi, s. i, 247, Odobescu, s. iii, 10, Creanga, p. 24, Delavrancea, s. 41, Zanne, p. i, 583, ii, 225, ix, 683. Mai bine o pasăre tn mină decit zece pe gard. Zanne, p. i, 580, cf. ix, 682. Am o pasăre-mpănală şi pe apă lăsată (Moara). Gorovei,
 c. 231, cf. Pascu, c. 51. <> (Ca termen de comparaţie) Sufletele noastre ca paserea izbăvi-se de cursa vtnăto-rilor. psalt. hur. lllr/18. Prămăndeaşte prin codri ca pasărea, psalt. 16. Lăcuiaşte pren codri ca pastrea. Coresi, ps. 24/3. Corabia, tn plutirea ei, se părea ca o pasere ce zboară prin aer. Drăghici, r. 9/8. Vară-mea
 e... vivace ca o pasăre, cr (1848), 63/80. Vm ca pase-rea-ntr-un zbor. Alecsandri, p. i, 9. Cuvintele.. . N-ajung la el, se-opresc ca pasări care cad rănite. Densusianu, l. a. 31. Ca o pasăre cu aripa insingerată, ■mai mult se Ura decit fugea. Bujor, s. 169. Noaptea fllfiia utntul pe lingă pereţi ca o pasere cu aripi prea grele. C. Petrescu, !. ii, 243. Eu mă simt ca o pasăre. Orictt aş colinda, nu obosesc. Stancu, r. a. i, 19. Culorile cintă ca păsările depărtate Apropiind necunoscutul. s ianuarie 1961, 9. Mindruţ, cum le-ai indurat De te-ai dus şi m-ai lăsat, Ca pe-o pasere tn gard ? Bîrlea,
 c. P. 107. 0> F i g. Vint? A fost numai un pui, Pasăre din ţara lui. Aripile de daniele Incă-s cu bruma pe ele. Arghezi, vers. 235. O- Pasăre măiastră v. măiestru
 (3). Pasăre cu cioc de fier = a) (popular) fiinţă fabuloasă din basme. Se delectau mai mult cu citirea înlimplă-rilor lui Alexandru Machedon care s-a bătut cu furnicile şi cu păserile cu ciocu de fer, decit cu citirea miniei fiului lui Peleu. Ghica, s. 52; b) (regional) epitet depreciativ dat unui om lacom şi hrăpăreţ. Cf. h i 44,
 ii 171. <0> E x p r. Pasăre rară (calc după lat. rara avis), se spune despre ceva deosebit de rar şi greu de găsit. ^ (în construcţia) De-a pasărea zboară = numele unui joc de copii în care jucătorii trebuie să reacţioneze rapid la întrebările unei persoane, ridicînd în sus mîinile în cazul cînd aceasta se referă la o pasăre, şi ţinîndu-le nemişcate cînd ea se referă la altceva. Cf. Pamfile, j. i, 28, Ii, 41, 159, iii, 19, şez. ix, 10. + F i g. (Urmat de determinări care precizează sensul) Avion. De după culmi ar fi aşteptat poate să se înalţe
 o  pasere de metal. C. Petrescu, î. ii, 201. Trăim intr-un veac tn care trenurile şi automobilele brăzdează pămintul, vapoare uriaşe oceanele, paseri de fier văzduhul. Sadoveanu, e. 62. Pasările de argint, ale morţii, au venit, au ucis, s-au dus. Boureanu, s. p. 9. Furtuna mai mocneşte tn fundurile zării Şi-ncearcă să-şi pornească din nou smintitul joc Luind bărbaţii-n lupte şi-n loc minind puzderii De păsări vuitoare cu moarte şi cu foc. Labiş, p. 197. + Epitet peiorativ la adresa ţiganilor; cioară. Com. Iordan.
    3.   S p e c. (Mai ales la pl.; şi în sintagmele pasăre de casă, pasăre de curte, dm, regional, pasărea casei, alr sn ii h 361/784, pasăre de poiată, pasăre domestică, şez. ii, 229, alr sn ii h 361/784) Nume generic pentru păsările (12) crescute pe lîngă casa omului, în scop economic, orătanie, (regional) g a 1 i ţ ă, oară, cobai e, cojbăliţă;p. restr. găină. La toate păsările de poiată boala provine din aceea de vor minca pine stricată. Cuparencu, v. 37/12. O vie cu livadă frumoasă, vite şi multe păseri alcătuiau gospodăria babei. Creangă, p. 3. Ilinca a ieşit c-un căuş de grăunţe să dea de mtncare la păsări. Ylahuţă, o. a. ii, 48. Dintre pasările de casă nu toate au carnea deopotrivă de uşor de mistuit. Bianu, d. s. Se cobori tn curte să deschidă cotreţele pasărilor. Agîrbiceanu, ă. 56. După ce dădu de mtncare pasărilor, Irina tşi luă cofa şi plecă tn vale, la apă. Bujor, s. 90. O femeie... hrănea un popor de păsări lacome: raţe caraghioase, gtşle proaste ce stăteau de harţă, găini prinse de panică, ce se strecurau ţiptnd pe sub nasul curcanilor simandicoşi. Brăescu, o. a. i, 209. li rămăsese de la moşneag toată gospodăria: caru cu boii, vaca, casa cu tot cuprinsul ei
 şi, tn fine, păsări, şez. i, 52. + P. restr. Carne de pasăre (13), folosită ca aliment; p. e x t. mîncare preparată din astfel de carne. Cf. cade. A făcut o supă de pasăre delicioasă. Camil Petrescu, t. ii, 345. Avem aici puţină brinză şi fructe ş-un pateu rece de pasere după reţeta bucătăriei franceze. Sadoveanu, o. x, 102. Se servi la masă friptură de pasăre. Călinescu, s. 499.
   4. Compuse: pasărea-Iiră = pasăre cu coada în formă de liră, care trăieşte prin pădurile din Australia (Menura superba). Cf. cade, dm ; pasărea-muscă = colibri (Trochilus). Ochii aşteptau fără mirare să vadă apărtnd şi făpturi potrivite priveliştei: şerpi groşi cit braţul, pasărea-muscă, o maimuţă balanslndu-se tn leagănul de liane. C. Petrescu, r. dr. 214, cf. dl ; pasărea-paradisului sau (rar) paşăre-de-paradis, pase-rea-raiului = pasăre cu pene bogate şi frumos colorate, care trăieşte în insulele Malaeziei, în China şi în India (Paradisea apoda). Zărisem o capelă roză tmpănăşată ca o pasere-de-paradis. Negruzzi, s. i, 38, cf. cade. Am văzut cum intră... ienicerii cu ciubote ferecate şi calpace nalte albe, podobite cu pene de paserea-ra-iului. Sadoveanu, o. xiii, 893, cf. dl. Pasărea-para-disului, schimbindu-şi penele, Presară poenele. Isanos, ţ. l. 76, cf. dm ; pasărea-omătului = pasăre mică cu penajul In diferite culori printre care predomină albul, care trăieşte în Munţii Carpaţi, coborînd numai rareori, iarna, şi în regiunile de dealuri sau de cîmpie; (rar) presură-de-iarnă, presură-de-omăt (Plectrophenax nivalis). Paserea-omătului... mai cu samă in Munţii Carpaţilor se află intr-un număr foarte însemnat. Marian, o. i, 386, cf. Dombrowski, p. 133,161, Băcescu, păs. 122, 140; pasărea-furtunii (sau, rar, -vijeliei) = furtunar (Puffinus puffinus yelkouan). Cf. Băcescu, păs. 121, 122, 271 ; (popular) pasăre-galbenă-n-cioc = mierlă (Turdus merula). Cf. id. ib. 121. Pasere-gal-benă-n-cioc, Rău mi-ai ctntat de noroc. Alecsandri, p. p. 373; (Transilv.) pasăre-cîmească = privighetoare roşie (Luscinia megarhynchos). Cf. Băcescu, păs. 120; (Transilv.) pasăre-de-aur = specie de pitulice (Phyllos-copus trochillus). Cf. Păcală, m. r. 30, Băcescu, păs. 120; (Transilv.) pasăre-de-berc = cinteză de iarnă (Fringilla montifringilla). Cf. Băcescu, păs. 120; pasăre-de-brădet = a) (prin Transilv.) cocoş-de-munte (Tetrao urogallus). Cf. id. ib.; b) (prin Maram.; probabil) forfecuţă (Loxia curvirostra). Cu numele de forfecuţă mi-a fost semnalată pasărea în pădurile de brad din Munţii Or ăst iei..., iar cu cel de păsări-de-brădet, de la Botiza. id. ib. 300, cf. 120; pasăre-galbenă = a) (prin Ban.) scatiu (Carduelis spinus). Cf. id. ib. 121, alr ii 6 208/53; b) (prin Transilv.) grangur (Oriolus oriolus). Cf. Băcescu, păs. 121; (prin Transilv.) pasăre-de-pădure=grangur (Oriolus oriolus). Cf. id. ib.; (prin Transilv.) pasăre-de-hîrău = a) sfraneioc-de-iarnă (Lanius excubitor). Cf. id. ib. 120; bj berbecel (Lanius collurio). Cf. id. ib.; (prin Transilv.) pasă-re-de-uli = sfrancioc-de-iarnă (Lanius excubitor). Cf. id. ib. 121; pasăre-ţigănească = a) (prin Transilv.) berbecel (Lanius collurio). Cf. id. ib.; b) (prin Bucov.) codobatură (Motacilla alba). Cf. Marian, o. i, 327, Dombrowski, p. 213, Băcescu, păs. 64, 121, dm, alr i
  1 042/138, 140, 164, 166, 247, 255, 278, 320; pasă-rea-plugului = a) (prin Transilv. şi Maram.) ciocîrlie (Alauda arvensis). Cf. drlu, Băcescu, păs. 122. Pasărea-plugului cintă. alr ii 6 202/316, cf. 6 202/250, 334; b) (prin Transilv.) codobatură (Motacilla alba). Cf. Băcescu, păs. 122; c);(prin Transilv.) piţigoi (Parus major). Cf. id. ib. 122, 328; (prin Transilv.) pasărea-aratului (sau -plugarului) ori (prin Munt.) pasăre-turbată = ciocîrlie (Alauda arvensis). Cf. id. ib. 122, Vaida ; (prin Mold.) pasăre-de-jir = ciocîrli-e-sibirică (Melanocorypha leucoplera). Cf. Dombrowski, p. 165, Băcescu, păs. 120 ; (prin Mold.) pasăre-dc-mă-tase sau (prin Transilv.) pasărea-frigului = mătă-sar (3) (Bombycilla garrulus garrulus). Cf. Dombrowski, p. 276, Băcescu, păs. 120, 121; (prin Transilv.) pasă-re-de-scai sau pasărea-seaiului = sticlete (Carduelis carduelis). Cf. Băcescu, păs. 121, 122, 293; (regional) pasurea-mugurilor sau pasăre-roşie = căldăraş (Pyr-
1786
 PASCAL
— 164 —
PASEISM
   rhula). Cf. id. ib. 114, 121, 122 ; (prin Transilv.) pasă-re-donincască = a) cinteză (Fringilla coelebs). Cf. Păcală, m. r. 30, cade, BXcescu, păs. 121; b) sticlete (Carduelis carduelis). Cf. BXcescu, pXs. 121; c) căldăraş (Pyr-rhula). Cf. Marian, o. i, 419, Dombrowski, p. 120, 122, BXcescu, pXs. 121; (prin Transilv.) pasăre-împără-tească = ieruncă (Tetrastes bonasia). Cf. Şincai, in dr. v, 557, drlu, BXcescu, pXs. 121; (prin Transilv.) pasăre-legănată sau (prin Maram.) pasăre-de-apă, (prin Bucov.) pasăre-de-gheafă = pescărel-negru (Cin-clus cinclus). Mă încredinţai îndată că păscărelul despre care a vorbit el mai nainte era păscărelul-negru, numii almintrelea, tn Bucovina, şi... pasere-de-gheaţă. Marian, o. i, 299, cf. BXcescu, pXs. 120, 121; (prin Transilv.) pasăre-cerească = pescărel-albastru (Alcedo atlhis). Cf. PXcalX, m. r. 29, BXcescu, păs. 120, 279; (prin Olt.) pasăre-niînui toare = cojoaică (Certhia fa-miliaris). Cf. Băcescu, păs. 121; (prin Transilv.) pasăre-pistriţă = coţofană (Pica caudata). Cf. id. ib.; (prin Bucov. şi Mold.) pasăre-tătărească = nagîţ 1 (1) (Vanellus vanellus). Cf. Marian, o. ii, 292, Băcescu, păs. 121, 441, dm ; (prin Ban.) pasăre-vorbitoare = a) gaiţă (Garrulus glandarius). Cf. BXcescu, pXs. 121;
 b)   papagal (1) (Psittacus). Cf. id. ib.; (prin Transilv.) pasârea-ai-mare = bibilică (Numida meleagris). Cf. id.ib.; (prin Transilv.) pasărea-cimpului sau (prin Munt.) pasăre-eu-pup = ciocirlan (Galerida cristala). Cf. id. ib. 120, 121; (regional) pasărea-cincpii = cîne-par (Carduelis cannabina). Cf. Marian, o. i, 396, Dombrowski, p. 107, dm, BXcescu, pXs. 121; (regional) pasărea-inulul = inăriţă (Carduelis flammea). Ină-riţei ti place să măntnce seminţe oloioase şi, mai ales, semlnţă de in, de unde se vede că-i vine... şi numirea de inăriţă sau paserea-inului. Marian, o. i, 398, cf. Dombrowski, p. 109, BXcescu, pXs. 121; (prin Transilv., Ban. şi Maram.) pasărea-mortului (sau -morţii, -morţilor) ori pasăre-de-moarte, pasărea-sărăeiei = cucuvea (Athene nocturna). Cf. Marian, î. 4, dm, BXcescu, pXs. 122, 252, alr sn iii h 711; (prin Transilv.) pasărea-pămintului sau (prin Dobr.) paserea-cio-banulul = sitar (Scolopax rusticóla). Cf. BXcescu, pXs. 122, h ii 289; (prin Olt.) pasere-pustiel-nică = bufniţă (Bubo bubo). Bufniţa se mai zice şi pasere-pustielnică. h v 132; (regional) pasăre-de-ba-legă = pupăză (Upupa epops). Cf. BXcescu, pXs. 120; (regional) pasărea-lui-Hristos sau pasă-re-eu-cioe-încrucişat =forfecuţă (Loxia curvirostra). Cf. cade, Dombrowski, p. 123, BXcescu, pXs. 120; (rar) pasărea-ogorului = ploier-ochios (Burhinus oedicne-mus). Cf. BXcescu, pXs. 122, 135; (prin Transilv.) pasăre-de-noroc = nume dat unor specii de papagali sau canari care se foloseau (de flaşnetari) pentru scoaterea biletelor de noroc. Cf. id. ib. 121; (prin Transilv.) pasăre-do-spini = numele unei păsări nedefinite mai de aproape. Cf. id. ib.; (prin Mold.) pasă-rea-lupului = numele unei păsări nedefinite mai de aproape. Cf. id. ib.
   II.   (învechit şi regional) Termen eufemistic folosit pentru a denumi organul genital la oameni sau, uneori, la animale. Păşirile alţii le lasă cum le-au făcut firea, iar ei le taie la margine. Herodot (1645), 105/3, cf. Dame, t. 32, 49. Pasăre e un metaforic foarte mult întrebuinţat... După unele răspunsuri, cu termenul „pasăre“ se numeşte numai organul genital al altor animale, dr. v, 310, cf. şez. iii, 84, com. din VaşcXu, alr i 1 103/140, 148, 214, 217, 218, 227, 249, 259, 360, 370, 381, 542, 573.<0> (Cu determinări care precizează sexul) Un măşcoi au născut măşcoi, avtnd şi pasăre bărbătească şi pasăre femeiască. Herodot (1645), 381/4.
   —     Pl. : păsări şi (astăzi rar) pasări, (regional) păsuri. — Şi: (învechit şi popular) pâsere (pl. şi, regional, păseri), (Învechit şi regional) păşire, (regional) pasâre, păşire, păsare, păseăre s. f.
   —  Lat. passer.
   PASCÁL, -Ă adj. (Rar) Privitor la paşti1 (1); din zilele de paşti1, de (la) paşti1. Cf. Barcianu, Alexi, w. Mielul pascal. ŞXineanu, d. u., cf. cade. Ceaşca cu
 împărtăşania pascală. Klopştock, f. 202, cf. Scriban.
 d., dl, dm, dn 2. ■(> Ciclu pascal = perioadă de 532 de ani după care sărbătoarea paştilor1 revine exact la aceeaşi dată. Cf. cade.
 —  Pl. : pascali, -e.
 —  Din fr. pascal.
 PASCALĂU s. n. v. păscălău 2.
 PASCALÎE s. f. 1. (în biserica creştină) Calendar special cu ajutorul căruia se poate stabili dinainte (pe o perioadă lungă de ani) data paştilor1 (1) şi a altor sărbători religioase care nu au loc la date fixe. Făcură acolo [lâ Niceea] şi păscăliile, cum vor ţinea creştinii sărbătorile şi clnd vor face paştile. Varlaam, c. 193, cf. aat 54T/2, Budai-Deleanu, lex. Pashalia pe 100 de ani întocmită. Calendariu (1814), 1/8, cf. lb, I. Golescu, c., Polizu. Păscălia tşi are legile ei de la care nu te poţi abate, f (1883), 63, cf. ddrf, Barcianu, tdrg, ŞXineanu, d. u., cade, dl, dm. O E x p r. A-şi pierde pascalia {sau pasca-liile) = a face erori de calcul; a pierde socoteala, a se încurca. Cf. Polizu, ddrf, Zanne, p. v, 485, Alexi, w., tdrg, ŞXineanu, d. u.
 2.    Carte astrologică populară cu ajutorul căreia se crede că se poate ghici viitorul cuiva. V. zodiac. Fata... îndătinează a-şi căuta înainte de [căsătorie]... soartea şi norocul tn pascalii. Marian, nu. 163. Ce mai spune păscălia? şi planeţii cum o duc? Coşbuc, p. ii, 133. Şi desclntătorii Bobi pe masă-nlins-au, Păscălii des-chis-au. id. ib. 148. Dragă mi-i şi nice prea, Că ştiu bine că-i a mea; C-am cătat tn păscălie Şi mi-o dă maică-sa mie! Jarnîk-Bîrseanu, d. 81.
 —     Pl. : pascalii. — Şi: (învechit şi popular) păseălţ e, (învechit) pashalie (accentuat şi pashălie, aat, 54v/2) s. f.
 —  Din ngr. naayaXia, lat. pasehalia.
 PASCARĂL s. m. v. peseărel.
 PÂSCĂ s. f. v. paşti1.
 PĂSCĂLĂU s. n. v. păscălău2.
 PASCHÎL s. n. (învechit) Pamflet. Cf. drlu, lb, Stamati, d., Barcianu, v., lm, Gheţie, r. m.
 —     Pl. : paschile. — Şi: pascuil (Gheţie, r. m.), pascvil (drlu, Stamati, d.), paşcvil (lb) s. n.
 —     Din fr. pasquin, it. pasquillo, germ. Pasquill. — Pentru variantele cu -cv-, cf. lat. pasquillus.
 PASCHINÂDĂ s. f. (învechit) Pamflet.' Acolo au înfipt a lor paschinade. CugetXri, i, 73r/2, cf. Scriban, d.
 —  Pl. : paschinade.
 —  Din fr. pasquinade.
 PASCHlNĂ s. f. (Prin Olt.) Bluză. Cf. h v 211. Lexic reg. 37.
 —  Pl. : paschine.
 —  Etimologia necunoscută.
 PÂSCOM subst. (Regional) Păşune (1) (Vinători-Si-ghişoara). alr sn ii h 317/157.
 —  Pl. : ?
 —  Din magh. păskom (influenţat de paşte z).
 PASCUlL s. n. v. paschil.
 PASCVlL s. n. v. paschil.
 PASEÎSM s. n. Atitudine de admiraţie exagerată faţă de trecut (proprie mai ales romantismului şi unor concepţii conservatoare din domeniul filozofiei), manifestată prin idealizarea trecutului şi prin preconizarea întoarcerii omenirii la epoci istoriceşte depăşite; predilecţie pentru trecut. Cf. Iordan, l.r.a.         181,
 contemp. 1949, nr. 120, 4/2.  Pluteşte greu tn paginile
 acestei „literaturi“... paseismul siropos, idealizarea
1799
PASEIST
— 165 —
PASIONA
  searbădă, transfigurarea idilică a trecutului după cea mai autentică reţetă a refugierii în trecut, v. rom. ianuarie ; 1954, 198, cf. iunie 1957, 176. Paseismul este tipic romantismului evazionist, der.
  —  Din fr. passéisme.
  PASEÎST, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care se referă la paseism, caracteristic paseismului, de paseism. Socialismul ştiinţific dă naştere unei literaturi noi, care... părăseşte cultul paseist, contemp. 1949, nr. 126, 3/3. Poezie de factură romantică, paseistă, s. c. şt. (Iaşi), 1956, 43.
  2.    S. m. şi f., adj. (Care este) adept al paseismului ; (care este) admirator al trecutului. Deşi scrie allt de mult despre trecut, Bogza nu este un paseist romantic. v. rom. decembrie 1953, 281. Romanele istorice ale lui M. Sadoveanu... pot să dea, cui nu le citeşte adine, ideea că scriitorul e un paseist, puntnd toate fericirile în trecut, contemp. 1960, nr. 735, 3/4.
  —  PI. : paseişti, -ste.
  —  Din fr. passéiste.
  PASÉLNIC subst. (Regional) „Loc unde pasc viţeii“. Com. din Straja-Rădăuţi.
  —  PI. : ?
  —  Cf. ucr. n a   c e h e.
  PASÉNjA s. f.     v. pasienţă.
  PÂSERE s. f. v. pasăre.
  PASERÉLA s. f. v. pasarelă.
  PASERI vb. IV v. păsări.
  PASERIF0RMĂ s. f. (La pl.) Ordin de păsări de talie In general mică (vrăbii, rîndunici) sau mijlocie (ciori, sturzi), rareori mare (corbi, pasărea-liră), ai căror pui ies din    ou golaşi şi  orbi  ; (şi la sg.) pasăre
  din acest ordin.     Ordinul paseriformelor.      Acest   ordin
  de păsări este cel mai bogat în specii. Zoologia, 158. Multe paseriforme stnt bune sau excelente ctnlăreţe. der. O (Adjectival) Pasăre paseriformă.
  —: Pl. : paseriforme.
  —  Din fr. passeriformes.
  PASERÎT, -A adj. (învechit, rar) Care a doblndit unele trăsături caracteristice păsărilor. Pentru alegerea aceii pasiri dobitocite sau jiganii paserile, încă mai mare era dihonia. Cantemir, ist. 33. Cine vreodată pasire dobitocilă sau dobitoc paserii au văzut ? id. ib. 39.
  —  Pl. : paseriţi, -te.
  . — De la pasere.
  PASERÎŢĂ s. f. v. păsăriţă.
  PASHALÎE s. f. v. pascalie.
  PASHA s. f. v. paşti1.
  PASIANS s. n. v. pasienţă.
  PASIANSĂ s. f. v. pasienţă.
  PASlANŢ s. n. v. pasienţă.
  PASÎBIL, -Ă adj. (Urmat dé determinări introduse prin prep. „de“) Care poate sau trebuie să fie supus la..:.; susceptibil de... Cf. Negulici, Alexi, \v., Şăineanu, d. u., cade, dl, dm, dn2. Lucrarea... reprezintă o elaborare fructuoasă, pasibilă de aplicări cit şi de îmbunătăţiri ulterioare, scl 1967, 101. Au apărut în proces numai ca martori, deşi erau pasibili de pedeapsă penală cel puţin penlru tentativă, rl 1967, nr. 7 042. Aprovizionarea şi, implicit, alimentaţia... stnt pasibile de îmbunătăţiri, ib. 1968, nr. 7 385.
  —  Pl. : pasibili, -e.
  —  Din fr. passible.
   PASIBILITATE s. f. (Rar) însuşirea de a fi pasibil-Cf. Negulici, Alexi, \v., cade, Scriban, d.
   —  Din lat. pasibilitas, -atis.
   PASIE s. f. v. pasiune.
   PASIÉNjA s. f. (Mai ales In legătură cu verbul „a face“) Combinare a cărţilor de joc după anumite reguli, de reuşita căreia jucătorul superstiţios leagă împlinirea^ unei dorinţe. Cf. Stamati, d. Trei ani erau acum de cînd trăia în singurătate, ziua umblînd la vtnat şi sara juctnd stos cu vătaful lui şi făcind pasians. Negruzzi, s. i, 82. Bătrinul şedea toată ziua în casă, făcea pásente. Vlahuţă, o. a. iii, 81. Cucoana... sftrşise şi mai multe pasiansuri. I. Negruzzi, s. i, 126,
 .cf. Gheţie, r. m. 321. S-apucase în cele din urmă să facă pasenţe sau să dea cu cărţile. Sandu-Aldea,
 u. p. 175, cf. Alexi, w. Pe meşcioara de lîngă paiul lui era un roman şi o pereche de cărţi, cu care făcuse pănă atunci pasienţe. Brătescu-Voineşti, î. 34. A făcut „oftica“, o pasenţă botezată astfel de popor pentru că reuşeşte din an în paşte. Brăescu, o. a. ii, 217. Făcea dinţii o pasienţă şi după aceea pritocea tutunurile. Teodoreanu, m. u. 193. Fă-mi o pasienţă... să vedem ce-mi mai iese pe mtine. Pas, l. i, 244. Pe divan, un fel de matroană placidă,... făcea pasienţe. Vinea,
 l. i, 67. Niciodată n-ai fost capabilă să faci o pasienţă.
 H.   Lovinescu, c. s. 60. O E x p r. (Familiar) A (nu) ieşi pasenţa = a (nu) obţine rezultatul dorit, a (nu) reuşi într-o acţiune. Cf. Graur, e. 126.
   —     Pronunţat: -si-en-. — Pl. : pasienţe. — Şi: pa-s0nţă s. f., (învechit) pasiâns (pl. pasiansuri) s. n., pasiănsă (Alexi, w.) s. f., pasiânţ (cade, Graur,
 e. 126) s. n.
   —  Din ngr. naoiivzoa, fr. petience, rus. naCLJiHC.
   PASIFLORAL subst. Medicament calmant sub formă de soluţie, preparat din extractul fluid al plantei Passiflora incarnata, cu adaosuri de alte substanţe sedative şi de sirop. Pasifloralul e indicat în stări de excitaţie şi de nelinişte ale sistemului nervos central. ltr ? xii, 150. [Medicamente calmante] se găsesc gala preparate sub formă de bromoval..., pasifloral sirop sau sedonal sirop. Belea, p. a. 267.
   —  Pasifloră + suf. -al.
   PASIFL0RĂ s. f. Numele mai multor specii de plante tropicale agăţătoare, cu tulpina lemnoasă, cu          ¡
 frunze palmate şi cu flori albăstrii, folosite, de obicei, ca plante decorative (Passiflora); cea mai cunoscută specie este Passiflora incarnata, folosită şi în industria farmaceutică pentru extragerea pasifloralului. Cf.
 DL, DM.
   —  Şi: (neobişnuit) paţifloăre s. f. Alexi, w.
   —  Din lat. passiflora, fr. passiflore.
   PASIÓN s. n. v. pasiune.
   PASIONĂ vb. I. 1. T r a n z. A trezi interes deosebit, a stîrni pasiune (3); a captiva. Cf. Negulici. Scriitori care să pasioneze publicul cu operele lor mari şi puternice. Vlahuţă, o. a. ii, 23, cf. Alexi, w. Ziarele îl pasionau. Rebreanu, i. 65. Nici nu mi-aş fi închipuit, lată, că te poate pasiona attt de mult politica! id. r. i, 263, cf. Şăineanu, d. u. Nu-l mai pasionau peripeţiile altora. îl acaparaseră total peripeţiile proprii.
 C. Petrescu, c. v. 47. Era un sport care-l pasiona altădată, id. î. ii, 152. Ctteva zile în şir... fusese văzut umblnd cu bădiţa Traian, discutînd chestia viitorului proces care începuse a pasiona toată lumea portului. Bart, e. 265. Mai mult dectt muzica propriu zisă, îl pasiona colectarea materialului. Călinescu, e. o. i, 83. Viaţa în general îl pasionează pină la completă uitare de sine. Ralea, s. t. iii, 117. Vîrtejul jurnalisticii.. . mă pasiona pină la robire. Stancu, r. a, i, 46, cf. iv, 393. Făcea parte din conducerea Uniunii Scriitorilor şi-l pasionau problemele de muncă obştească in aceeaşi măsură în care îl pasionau problemele de creaţie.
1821
PASIONAL
— 166 —
PASIONAT
 contemp. 1954, nr. 382, 1/3. Bag seamă cu durere la inimă că te pasionează mai mult sportul dectt viitoarea noră. v. rom. februarie 1954, 110. Continuă însă să dea lecţii numeroase, uneori cile şapte ore pe zi, dar, deşi ele II pasionează, nu-şi dă seama cil de mult 11 consumă, s februarie 1960, 52.
   2.   R e f 1. A se interesa în mod deosebit, a se preocupa cu pasiune (3) de ceva; a pune pasiune în... ; a face o pasiune, v. pasiune (3). Se pasionă de ocultism. Călinescu, s. 389. în fiecare zi, de la opt dimineaţa plnă la unu,... se pasiona in rezolvarea unei ecuaţii, v. rom. iunie 1954, 157.
   —  Pronunţat : -si-o-. — Prez. ind. : pasionez.
   —  Din fr. passionner.
   PASIONĂL, -Ă adj. 1. (Despre însuşiri, sentimente, acţiuni etc.) Care ţine de pasiuni, care se referă la pasiuni. Obiecte ale simţimtntului sau pasionale. Maiorescu, cr. i, 47. Afectele pasionale se dezvălesc In toată puterea lor. I. Negruzzi, s. i, 230, cf. Şăineanu,
 d.   u. Demisionase de la orice veleităţi pasionale. Călinescu, s. 120. + Determinat de pasiune, izvorît dintr-o (mare) pasiune; care exprimă o (mare) pasiune; în care se ciocnesc pasiuni (violente). O expunere de idei, fie aceste idei cit de pasionale şi cit de filozofice, nu poate să fie ce se numeşte poezie. Macedonski,
 0. iv, 102. A trecut de mult epoca controverselor pasionale asupra originii limbii noastre, scl 1954, 15. Roman pasional, dramă pasională. + (Rar) Care trezeşte pasiune. Ioana era şi ea pasională, In sensul că sugera pasiunile. Călinescu, b. i. 175.
   2.   (Rar; despre oameni) Pasionat (3). Se formează atunci un tip omenesc nou, luptător şi pasional, curajos In glndire. s mai 1960, 79.
   —    Pronunţat: -si-o-. — PI. : pasionali, -e. — Şi: (învechit, rar) pasiunăle adj. Lauri an, în Contribuţii,
 1, 187.
   —  Din fr. passionel, lat. passionalis, -e.
   PASIONALÎSM s. n. (Rar) Pasionalitate. Esenţa acestei sensibilităţi credem că se cuprinde In caracterul unui adine pasionalism. Constantinescu, s. i, 69.
   —  Pronunţat: -si-o-,
   —  Pasional + suf. -ism.
   PASIONALITĂTE s. f. (Rar) însuşirea de a fi pasional, caracter pasional; (rar) pasionalism. Făcea mişcări de o suavitate şi o pasionalilate extraordinare. Călinescu, s. 797. înseşi evocările lirice de ardentă pasionalitate sînt străbătute de o undă narativă puternică. Constantinescu, s. ii, 506. Pasionalitatea omului modern se manifestă In luptele pentru libertate, s. mai 1960, 79.
   —  Pronunţat: -si-o-.
   —  Pasional + suf. -itate.
   PASIONĂNT, -Ă adj. Care trezeşte interes deosebit, care pasionează (1); captivant, palpitant (2). Cf. Şăineanu, d. u. Am mai găsit... clteva poveşti vechi şi noi, dar mai ales o pasionantă colecţie de haiduci. Galaction, o. 12. Citea rapoartele zilnice, aşa cum ai cili un roman pasionant publicat In foiletoane. Popa, v. 193. „Băiatul de la periferie“ este povestirea pasionantă a creării unei invenţiuni. contemp. 1948, nr. 108, 11/2. Clnd se apuca să citească ceva pasionant, era obişnuit să nu ia seama la bătăile In uşă. Călinescu, s. 389. Nu continuaţi? Era o discuţie pasionantă.
 H.   Lovinescu, c. s. 25. îţi închipui că profesiunea asta a noastră n-are partea ei pasionantă? Baranga, i. 163. O lecţie închinată unuia din cele mai pasionante subiecte ale istoriei moderne cere din partea profesorului... o grijă deosebită pentru cursivitatea expunerii, gî 1961, nr, 637, 4/3. E inginer energetician şi convorbirea cu el dezvăluie una dintre pasionantele noaşire, realităţi economice, rl 1967, nr. 7 002. + Care se manifestă, care acţionează cu pasiune (3); aprig, violent. Final pasionant la fotbal. Dinamo Bucureşti — din nou campioană. Scînteia, 1965, nr. 6 663.
   —  Pronunţat: -si-o-, — PI. : pasionanţi, -te.
   —  Din fr. passionnant.
   PASIONAT, -Ă adj. 1. (Despre Însuşiri, sentimente, acţiuni etc.) Determinat de pasiune, izvorît dintr-o (mare) pasiune, care exprimă o (mare) pasiune, în oare se ciocnesc pasiuni (violente), pasional (1); p. e x t. pătimaş. O tntrevorbire pasională. Calendariu (1794), 29/5. Obiectul celor mai pasionate atacuri. I. Ionescu, v. 6. Fu In toată viaţa lui jucăria viclenelor uneltiri ale iezuiţilor şi ale svaturilor pasionate ale curţii Spaniei. Bălcescu, m. v. 36. Lăsam să se auză cele mai pasionate şi mai sentimentale compozi-ţiuni ale marilor maeştri. Filimon, o. i, 324. Eu pun la dispoziţia talentelor voastre experienţa, munca mea cea mai pasionată. Vlahuţă, o. a. iii, 25. Rlvnea mult o iubire pasionată. Rebreanu, i. 63. „După douăzeci de ani“ e istoria unei iubiri pasionate, aprinsă In două suflete de o extremă delicateţă. Ibrăileanu, s. 91. Contemporanii au vorbit adeseori despre remarcabilele înclinaţii muzicale ale lui Caragiale, despre melomania lui pasionată. Vianu, a. p. 138. Trăsătura de căpetenie a adevăratului creator contemporan de artă este... participarea activă, prezenţa sa înflăcărată, interesul său pasionat, angajarea totală In această gigantică încleştare Intre vechi şi nou. m 1961, nr. 1, 2. O (Adverbial) Autorul trecea, cu drept cuvlnt, ca unul dintre profeţii fericirilor viitoare, pasionat aşteptate. Galaction, a. 35. Scrisese repede şi pasionat cu stiloul, pe clnd arhitectul vorbea. Călinescu, s. 109. 4 (Despre voce, ton, gesturi etc.) Care exprimă, care trădează pasiune. Hazardă două sau trei fraze pasionate, cr (1848), 163/55. îmi vorbeai cu un glas atll de pasionat, ib. 222/58. Nu înţeleg nicidecum... tonul cel pasionat al scrisorii tale. I. Negruzzi, s. iii, 220. Privea această figură toridă şi oacheşă, de la sprlncenele arcuite plnă la gura pasionată şi amară. Galaction, o. a. i, 61. Erau cele dinlăi cuvinte pasionale rostite c-o voce In care nu era nici copilărie, nici gravitate. Sadoveanu, o. ix, 135.
   2.   (Despre oameni şi, p. ext., despre caracterul lor) Stăpînit, dominat de pasiuni sau de patimi; pătimaş (3). N-o cunoştea dectt de o femeie pasionată. cr (1848), 143/61. Ca să placi unei italiene, trebuie să le arăţi totdeauna curagios, brav şi pasionat. Timpul (1856), nr. 1, 43/31. Sini oameni, chiar înţelepţi, dar foarte pasionaţi, care lucrez dupe pasiunile lor oarbe. Isis (1859), 1231/31. Eivor lucra... ca oameni pasionaţi (cu patimi), dar nu ca oameni înţelepţi, ib. 1231/36. Repedea Imflare a nărilor şi vioaia sclipire a ochilor lui semnala o inimă din cele nebune, un caracter pasionat. Eminescu, g. p. 8. Tlnăra sentimentală, văzlnd reîntoarcerea iubitului ei, deveni şi mai pasionată. Caragiale,
o.  11, 120. Ea, pasională şi violentă, l-a izbit drept In piept. Gherea, st. cr. iii, 263. + (Rar) Părtinitor (1). Cf. Şăineanu, d. u.
   3.   (Despre oameni) Care pune pasiune (3) în tot ceea ce face, care acţionează cu pasiune; fervent, entuziast, (rar) pasional (2). Au fost protectorul cel mai pasionat a frumoaselor arte din Bavaria. rom. lit. 122a/10. Cititor pasionat, el era unul din cei mai adinei cunoscălori ai limbii şi literaturii noaslre. Vlahuţă,
o.  a. ii, 247. împrăştie pe jos saclz, ca să nu se facă lunecuşuri să-şi frlngă picioarele vreun dansator prea pasionat. Rebreanu, i. 141. Euslnt un vlnător pasionat. Am tot dichisul. Brăescu, o. a. i, 16. N-a existai, socot, om mai sincer, mai pasionat ca mine in toate acţiunile sale. id. a. 211. Este un admirator pasionat al lui Chateaubriand. Sadoveanu, o. vii, 238. A fost un mare şi pasionat vlnător. id. ib. x, 458. Colecţionar pasionat, se entuziasma In aşa fel de unele tablouri ce-i picau In magazin, Incit... tremura de frică să nu vină cineva să le cumpere. Călinescu, s. 72. Sub ochii lor de alchimişti pasionaţi, pămlntul. .. e prefăcut. Bogza, c. o. 217, cf. Scînteia, 1953, nr. 2 779. O (Substantivat) Miron e un poet, un pasionat, un, ambU ţios,... iar In politică e un entuziast. Iorga, l. i, 78.
   —  Pronunţat: -si-o-, — PI. : pasionaţi, -le.
   —  V. pasiona.
1826
PAS IRE
— 167 —
PASIV
   PĂŞIRE s. f. v. pasăre.
   PASIUNĂLE adj. v. pas:onal.
   PASIIjiVE s f. 1. Dragoste manifestată ca o Înclinaţie puternică (şi de durată) faţă de o persoană de sex opus. V. iubire, adoraţie, patimă. Inima sa îmbătată de pasionele sale. Gaxendariu (1794), 37/3. Inima sa fusese sperjură in mai multe pasiuni. cr (1848), 73/50. 0 văzuse. . . abandontndu-se, încrezătoare la toate tempestele pasiunii, ib. 14’/65. Ochi frumoşi ... în care străluceau mintea şi pasia. Calendar (1852), 79/31. Trei zile a crezut că îl iubeşte, că în sfirşit a descoperit pasiunea cea mare şi purificatoare. G. Petrescu, î. ii, 228.
   2.   (învechit) Nume dat stărilor sau fenomenelor afective involuntare (ca frica, aversiunea, lăcomia, minia etc.). V. emoţie, sentiment, impuls. Stnt oameni, chiar înţelepţi, dar foarte pasionaţi, care lucrez dupe pasiunile lor oarbe, isis (1859), 123'/32.
   3.   Stare afectivă şi intelectuală deosebit de intensă şi stabilă, manifestată ca o tendinţă care polarizează procesele psihice ale omului, dominindu-1 prin intensitatea efectelor sau prin permanenţa acţiunii lor. Afec-turile sufletului şi pasiile renasc, antrop. 189/6. Pasiune se numeşte orice mişcare mare a sufletului, parab. 47/20. Inima acestuia se aprinse de gelozie..., acea pasiune culpabilă. Filimon, o. i, 119. împingea bucuria pînă la un fel de pasiune, id. ib. 201. Acu-i vremea să-i dovedesc ce este pasia amoriului. Alecsandri, t. 1 011. Orice pasiune este o agitaţiune permanentă, încordată, fixă, a sufletului, cum este amorul, gelozia, ura. Bianu, d. s. Mă simţeam pătruns de glasul lui, deodată încălzit de o pasiune lăuntrică. Sadoveanu,
0.  xi, 215. Scriitor cu multe mijloace intelectuale, Gala Galaction este în acelaşi timp un analist al pasiunilor intense. Vianu, a. p. 262. La pasiunea arzîndă din sufletul eroului, la dragostea lui pentru oameni. .., ar mai trebui să mediteze actorul, t decembrie 1962, 52. în teatru, pasiunile (şi, împreună cu ele, voinţele) se ciocnesc, contemp. 1962, nr. 845, 1/6. O L o c. a d v. Cu pasiune = pasionat (1), Înflăcărat, entuziast; intens. Citise mult şi cu pasiune. Vlahuţă, o. a. iii, 76. Titu Herdelea se întoarse acasă, se închise în odaia lui şi începu să lucreze cu pasiune. Rebreanu, r. i, 183. Olimpia... citea cu pasiune. Brăescu, a. 41. Mi-era frică de d-ta... Vorbeai cu atlta pasiune. Sebastian, t. 305. Cîntam, se vede, cu atîta pasiune, încît tata, atras, s-a aşezat pe un scaun Ungă uşă. Gălinescu, s. 84. Nu-ţi trebuie decît să te avînţi cu pasiune şi elan, cu credinţă, pe drumul care l-ai ales. v. rom. august 1954, 141. Copilul... poate trăi cu pasiune, t septembrie 1962,
64. <0> E x p r. A face (o) pasiune (pentru cineva sau pentru ceva) = a se simţi atras în mod deosebit (de cineva sau de ceva); a se pasiona (2). Ai făcui o pasiune pentru zoologie, bunico. H. Lovinescu, c. s. 30. + (Concretizat) Ceea ce deşteaptă un sentiment, o afecţiune deosebită. Una din pasiunile sale era florile. Negruzzi, s. i, 110. Ilenuţa e una din pasiunile ei. Ibrăileanu,
a.  107.
   4.   înclinaţie vie însoţită de ataşament şi plăcere pentru obiectul studiat sau urmărit, precum şi pentru activitatea, pentru profesiunea desfăşurată. Pa-sionul grecilor spre fabule [text marginal], Molnar,
1.  198. Vînatul pentru dlnsul e o pasiune neînvinsă. Bolintineanu, o. 329. Tînărul avea o mare aplicare pentru matematici, dar, totuşi, notiţele nu şi le făcea din pasiunea asia. Agîrbiceanu, a. 223. Alţii au văzut, în pasiunea politică, cifrul personalităţii lui. Teodoreanu, m. u. 53. Pasiunea vînatului... ne vine de departe. Sadoveanu, o. ix, 374. Abia mai tîrziu cu doi ani îşi va fixa pasiunea de cercetător la domeniul literaturii, v. rom. septembrie 1954, 144. In orice muncă, pasiunea este prima chezăşie a izbîndei. rl 1967, nr. 7 009. + Tendinţă lăuntrică spre realizarea sau doblndirea unui lucru; dorinţă, aspiraţie. Trăia pentru o singură pasiune, veche şi ireductibilă: eliberarea patriei sale. Sadoveanu, e. 239.
   5.   Tendinţă puternică şi nestăplnită însoţită de o preocupare exagerată şi obsedantă pentru satisfacerea anumitor dorinţe; patimă (4), viciu, (familiar) boală. Avea un temperament de o excesivă inegalitate, şi cînd o pasiune îl apuca, era o tortură nemaipomenită. Caragiale, o. iii, 4. Orice pasiune este... o aplicare violentă, imperioasă, irezistibilă, pentru... o acţiune cum este patima beţiei, patima jocului de cărţi, patima fumatului ele. Bianu, d. s. N-avea nici un viţiu, nici o pasiune, decît tutunul, pe care-l fuma cu patimă. Brăescu, o. a. i, 219. + (Rar) Părtinire (1), Cf. Şăineanu, d. u.
   6. (învechit) Patimă (2). Cf. Negulici, Stamati, d.
   —    Scris şi: (învechit, rar) passiune. Laurian, în Contribuţii, i, 186. — Pronunţat: -si-u-. — Pl. : pasiuni. — Şi: (învechit) pásie s. f., pasión s.n.
   —    Din lat. passio, -onis, fr. passion, germ. Passion, it. passlone.
   PASÍV, -Ă adj., s. n. (în opoziţie cu activ) I. Adj.
1. (Adesea substantivat) (Diateză, conjugare, formă verbală) care arată că subiectul gramatical suferă acţiunea (făcută de altcineva). Verburile pasive. Tempea, gram. 150/2. Verburile pătimitoare sau pasive. Diaconovici-Loga, gr. rom. 112/3, cf. Pleşoianu,
c.    132/22. Conjugare de verburi pasive. Heliade, gr. rom. 63/8. Forma conjugaţii[\] verburilor pasive. Vida, gram. 330/28. [Cer] nominativul... verburile pasive formate din: „a numi“, „a chema“, „a zice“, „a face“, „a naşte“... cum: „eu m-am născut român“, gr. r.-n.
ii,   30/22. Propoziţia se poale muta din forma activă în cea pasivă dacă nominativul... se va pune în ablativ cu prepoziţia „de“, ib. 25/19, cf. Polizu, ddrf, Barcianu, Şăineanu, d. u. Pasivul se exprimă mai ales prin reflexiv. Puşcariu, l. r. i, 243. Diateza pasivă arată că acţiunea este suferită de subiectul gramatical. l. rom. 1953, nr. 3, 26. Pasivul apare numai la verbele tranzitive, ib. Diateza pasivă arată că acţiunea, săvtrşilă de altcineva, este suferită de subiectul gramatical. Graur, i. l. 151. în multe limbi... pasivul sé formează cu ajutorul verbului „a fi“ şi cu participiul trecut al verbului de conjugal, gram. rom 1. i, 243. La Mumuleanu... pasivul cu verbul „a fi“ se bucură de o mai mare răspîndire. Contribuţii, i, 11. Apariţia diatezei pasive marchează un progres în gîndire şi în exprimare, ist. l. rom. i, 172. Pasivul impersonal se întîlneşte şi la autorii clasici, ib. 217.
   2.   (Despre oameni) Care nu reacţionează în nici un fel la o excitare sau la o acţiune din afară, care nu acţionează de loc; s p e c. care nu participă direct la o acţiune, care este lipsit de iniţiativă ; p. e x t. care manifestă o stare de indiferenţă; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, indică, trădează etc. inactivitate, lipsă de iniţiativă, indiferenţă. V. inert, imobil, inactiv, neutru, indiferent, resemnat. Starea cea pasivă, pătimitoare este a neputinţii. Episcupescu, o. î. 203/16. Mişcările să împart în active (lucrătoare) şi pasive (pătimitoare). Albineţ, m. 161/19. Somnul pune trupul într-un stat mai mult pasiv. Vasici, m. i, 54/2. îşi împlineau datoria cu acea supunere mută şi pasivă cu care îi deprinsese. cr (1846), 32V1, cf. Negulici. Revolta lui Eminescu e pasivă, melancolică. Gherea, st. cr, i, 130, cf. Barcianu. Un tip pasiv,. şters, nu bine conturat. Ibrăileanu, s. l. 36, cf. C. Petrescu, î. ii, 67. La rîndul lor, caimacanii, prelexttnd că nu cunosc tneă împrejurările, nu luau nici o iniţiativă, ci stăteau pasivi. Oţetea, t. v. 169. Regulamentul... impune... nu numai o obligaţiune pasivă, de a suporta verificările, ci şi una pozitivă de a supraveghea, cod. pen. r.p.r. 501. La unele obiecte... elevilor li se atribuie un rol cu totul pasiv în predarea noilor cunoştinţe, gî 1963, nr. 691, 2/3. Fără istoria obştii, rezistenţa pasivă şi activă a ţărănimii libere şi aservite în cadrul orînduirii feudale nu poate fi înţeleasă. Panaitescu, o. ţ. 5.0 (Adverbial) Stnt prea nerod, îşi zise el în fine, a asista pasiv la această mislificaţie. cr (1848), 163/68. Scriitorul...
1830
PASIVISM
— 168 —
PASMANT
 nu a descris pasiv realitatea înconjurătoare, s mai 1960,
 51. O Vocabular (sau, rar, lexic, fond) pasiv (al limbii) — parte a vocabularului care nu este folosită în mod frecvent in vorbire (deşi este cunoscută de vorbitor). Au fosl excluse din dicţionar o serie de cuvinte învechite, care nu intră nici In vocabularul pasiv al vorbitorului, scl 1954, 248. Intre vocabularul activ şi vocabularul pasiv nu există o barieră fixată o dată pentru totdeauna. Graur, i. l. 101. Glosarul conţine, de asemenea, un număr de cuvinte intrate In fondul pasiv al limbii noastre. Contribuţii, i, 139. Drept electoral pasiv = dreptul de a fi ales în diverse organe legislative. Dreptul electoral al cetăţenilor este alcătuit din dreptul electoral activ — dreptul de vot — şi dreptul electoral pasiv — dreptul de a fi ales In Marea Adunare Naţională şi In sfaturile populare, pr. drept, 76. Apărare pasivă = formă de apărare a populaţiei civile de atacurile aeriene inamice; totalitatea măsurilor necesare pentru realizarea acestei acţiuni. + (Chim.; rar). Care nu intră într-o reacţie, nu participă la o combinaţie, care rămîne liber. In orice combinaţie, oxigenul se absoarbe şi azotul rămlne pasiv. Marin, pr. i, 68/36.
    3.    (Despre metale, aliaje) Care are pasivitate (2). Dacă fierul se înmoaie In acid azotic concentrat..., devine pasiv, adică nu mai este atacat de acizi. Macarovici, ch. 413. Se pot determina condiţii In care orice metal să treacă Intr-o stare mai mult sau mai puţin pasivă, Insă pot trece uşor In stare pasivă, afară de fier, cromul, nichelul, cobaltul, ltr 2 xn, 151. Fierul pasi-vizat In acid azotic concentrat îşi menţine starea pasivă şi In acid azotic diluat, ib.
    II.   S. n. 1. (Fin.) Totalitatea mijloacelor economiee ale unei întreprinderi, ale unei instituţii sau ale unei organizaţii economice, privite din punctul de vedere al surselor de constituire şi al destinaţiei lor. Cf. ddrp, Şăineanu, d. u., dl, dm, der. <0> (Adjectival) Directorul este dator... a face o catagrafie exactă ă stării active şi pasive a soţietăţii (a. 1845). doc. ec. 857, + Partea din dreapta bilanţului, în care sînt înscrise, în expresie valorică, sursele de constituire a pasivului (IU) şi rezultatele financiare ale activităţii unei Întreprinderi, ale unei instituţii sau ale unei organizaţii economice la un moment dat. La pasiv [intră] totalitatea obligaţiunilor, leg. ec. pl. 39, cf.
 DM, DER.
    2.    (Fin.; Jur.) Parte a patrimoniului unei persoane fizice sau juridice, alcătuită din datorii şi din obligaţii evaluabile în bani; totalitatea datoriilor şi a obligaţiilor evaluabile în bani care depăşeşte bilanţul activ M unei întreprinderi, al unei instituţii sau al unei organizaţii economice. Criza cea mare comercială din 185718 răsturnase şi In acea piaţă vreo 15 case, dintre care jumătate au fost româneşti, căzute cu pasive de clte 30 — 70 — 170 plnă la 190 de mii de florini. Bariţiu, p. a. iii, 33. Casa e grevată de datorii, pasivul e mai mare dectt activul. Călinescu, s. 177, cf. der.
    —  Pl. : pasivi, -e.
    —  Din lat.passivus, -a, -um, fr. passif, germ. Passiv,
    PASIVÎSM s. n. (Rar) Atitudine â omului pasiv
 (12), tendinţă spre pasivitate (1); spee. tactică politică adoptată în 1869 la conferinţa de constituire a Partidului Naţional Român din Transilvania, prin care membrii acestui partid, nerecunoscînd dualismul austro-ungar şi alipirea Transilvaniei la Ungaria, au hotărît să boicoteze alegerile şi viaţa parlamentară din Ungaria. In vocabularul presei noastre apar... „levată“, „organizatoric“, „pasivism“, „şarjă“. cvl949, nr. 1, 26, cf. der.
    —  Pasiv'+ suf. -ism.
    PASIVÎST s. m. (în opoziţie cu activi s t) ; Nume dat în secolul al XlX-lea, In Transilvania, fiecăruia dintre membrii Partidului Naţional Român care adoptaseră tactica pasivismului. Acea diversitate de credinţe şi de opiniuni politice au produs la românii ] ardeleni dezbinarea lor In două partide, care apoi au ' figurat clţiva ani sub numirile rău alese de activişti i
 şi pasivişti. Bariţiu, p. a. iii, 474. Pasiviştii întoarseră... acel compliment activiştilor aşa că, In comitet, au ales chiar şi preşedintele dintre activişti, id. ib. 491.
    —  Pl. : pasivişti.
    —  Pasiv + suf. -ist.
    PASIVITÂTE s. f. 1. Stare a omului pasiv (12) ; lipsă de participare la o acţiune, lipsă de iniţiativă, renunţare la acţiune, inactivitate, inerţie; indiferenţă, nepăsare (2) ; resemnare. A activităţii lucrătoare de ziuă, din a pasivităţii pătimiloare de noapte. Episcupescu, o. î. 126/10. Activitate şi pasivitate se numeşte urmarea lucrătoare seau pătimiloare, a cărora reciprocitate este condiţia tuturor fiinţelor. Asachi, l. 79r/50. O simplă pasivitate şi aversiune aplicată In sfera activităţii sale ca cultivatori de pămlnt. Bariţiu, p. a. ii, 669, cf. Polizu, Şăineanu, d. u., cade. N-a înregistrat cu pasivitate evenimentele. Vianu, a. p. 154. Sublinia cu oarecare patetism destinul ei de pasivitate. Călinescu, e. o. ii, 19. Adevăratul comunist este un om de acţiuni energice şi bine orientate, căruia ti stnt străine pasivitatea şi nepăsarea. Scînteia,
 1953, nr. 2 845. Eu — începu atunci tlnărul, cu o voce neaşteptat de groasă şi de bărbătească — eu cred că ei profită de... pasivitatea noastră, v. rom. martie 1954, 36. E mai bine să te chinuieşti o viaţă întreagă, tlnjind după o geană de lumină, pe care o întrevezi la orizont, decit să te bălăceşti In confortul pasivităţii. H. Lovinescu,
 c. s. 11. Ne izbim de pasivitatea unor critici faţă de materialul prezentat, m 1962, nr. 2, 8. Li s-ar putea reproşa... o anumită pasivitate, t septembrie 1962, 66
    2.    (Chim.) Proprietate a unor metale (fier, crom, aluminiu etc.) sau aliaje de a rezista la acţiunea unor acizi concentraţi, deşi sînt atacate de aceiaşi acizi diluaţi. Cf. Macarovici, ch. 367. Pasivitatea e starea de mare stabilitate la coroziune a unui metal sau a unui aliaj, ltr 2 xn, 150, cf. dc.
    —  Din fr. passivité, germ. Passivität.
    PASIVIZÄ vb. I. (Chim.) i. Refl. (Despre metale, aliaje) A rezista la acţiunea unor acizi concentraţi, a avea pasivitate (2). Se pot obţine aliaje cu capacitate mare de pasivizare prin alierea unui metal care se pasi-vizează slab cu unul cire se pasivizeaiă intens, ltr 2 xn, 151.
    2.    T r a n z. f a c t. (Complementul indică metale, aliaje) A face să capete pasivitate (2). Apa oxigenată... pasivizează mai puţin fierul dectt bicromatul de potasiu. lţr 2 XII, 150.
    —  Prez. ind. : pasivizez.
    —  Pasiv + suf. -iza.
    PASIVIZÂRE s. f. (Chim.) Acţiunea de a (s e) pasiviza şi rezultatul ei. Cf. p a s i v i z a (1). Procesul de pasivizare poale fi accentuai prin coborlrea temperaturii, ltr 2 xn, 151.
    —  Pl. : pasivizări.
    —  V. pasiviza.
    PÂSÎRE s. f. v. pasăre.
    PASLION subst. (Bot. ; regional) Zîrnă (Solanum nigrum). Cf. Borza, d. 161.
    —  Accentul necunoscut. — Pl. : ?
    —  Etimologia necunoscută.
    PASMÂNT s. n. (învechit şi regional, mai ales în Transilv.) Ceapraz, firet (pentru împodobit haine sau draperii etc.). Cf. Klein, d. 403, lb, Polizu, Cihac, il, 522. Ghiordia de la subţioară plnă la brlu avea o Indoitură şi pe la Indoitură era cusut posomant. Posomantul e un şiret mai lat de un deget, făcut din fire In coloarea aurului. Pitiş, şch. 111, cf. ddrf, Mîndrescu, i. g. 73, Gheţie, r. m., Barcianu, tdrg, Şăineanu, d. u., cade, dl, dm. In altă chilie află haine împărăteşti, toate numai posomanturi şi petre scumpe. Reteganul, p. ii, 4, cf. gr. s. v, 45.
1838
PASMANTER
— 169 --
PASTĂ
   —    Pl. : pasmanluri. — Şi : pasmént (lm), pasamént (id. ib.), posomânt, posomônt (Klein, d. 153) s. n.
   —    Din fr. passement. — Posomânt, posomont < germ. Posament, magh. poszomônt.
   PASMANTÉR s. m. v. pasmantier.
   PASMANTERÎE s. f. 1. (Rar; la sg. eu sens colectiv) (Obiecte, sortimente de) ceaprazărie ; garnitură la haine sau la mobile etc. din astfel de materiale. [La ilic] marginile deschiderii lui de la piept stnt garnisite cu nasturi de bumbac sau de lină şi cu alte pasmanterii, Manolescu, i. 174, cf. Barcianu, Alexi, w- Cei doi sttlpi... stnt zugrăviţi tn medalioane, legate prin deco-raţiuni de pasmanterie, mon. ist. ii, 126. Pasmanterie din fire de cauciuc, fire metalice comune, de argint, de lină, de mătase, de orice textile vegetale. Nica, l. vam., cf. cade. împletitor la maşini [de] pasmanterie, leg. ec. pl. 296, cf. dm. Realizarea de modele pentru confecţii, tricotaje, tncăltăminte, accesorii, pasmanterie, rl 1967, nr. 7 065.
   2.   (învechit ; in forma posomanlerie) (Atelier sau magazin de) ceaprazărie. Cf. Barcianu, Alexi, w.
   3.   Ramură a industriei textile care produce, cu maşini adecvate, un sortiment variat de articole textile ca panglici, broderii pentru perdele, articole de lenjerie, costume naţionale, mănuşi şi pălării, fireturi pentru uniforme militare şi şcolare, şireturi, panglici elastice etc. Cf. ltr 2.
   —    Pl. : pasmanterii. — Şi : (Învechit) posomanterie s. f. Barcianu, Alexi, w.
   —  Din fr. passementerie;
   PASMANTIÉR s. m. (învechit şi regional, mai ales în Transilv.) Ceaprazar. Cf. Polizu, Barcianu, v., lm, ddrf, Gheţie, r. m., Alexi, w., ŞXineanu, d. u. cade, Scrib an, d., dm.
   —    Pronunţat : -ti-er. — Pl. : pasmanlieri. — Şi : pas-mantér (Polizu), pasmentăriu (lm), pasamentâriu, posomantâr (Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w.), posomantăriu (Barcianu, v.), posomantér (ddrf), basmanter (Polizu) s. m.
   —  Din fr. passementier, germ. Posamentier.
   PASMARGHIÔL s. m. (Prin nordul Munt.) Şarlatan. Păunaşu codrului, Pasmarghiolu lirgului, Iubeţul nevestelor, Drăgăstosul fetelor. Georgescu-Tistu,b. 31,cf.88.
   —  Pl. : pasmarghioli.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. marghio 1.
   PASMÉNT s. n. v. pasmant.
   PASMENTÂRIU s. m. v' pasmantier.
   PAŞNIC, -Ă adj., subst. 1. Adj. (Prin Munt. şi Olt. ; despre cai) Cu pasul2 (11) mare ; care merge repede. Cal paşnic, h xii 25, cf. Ciauşanu, gl. 48.
   2.   S. m. (Regional) Numele unui vierme nedefinit mai de aproape (Unirea-Calafat). h v 393.
   3.   S. m. (Regional ; In forma paşnic) Persoană care măsoară (cu paşii 2) un teritoriu. Şi el i-a zis : Hotarnicule, paşnicule, creminalistule! Te-ai apucat şi-ai măsurat ea paşii păminlul şi-ai pus hotarele, pentru ca oamenii de la hotară să se bată. Pamfile, vXzd. 42.
   4.   S. n. (învechit şi regional) Unealtă de lemn în formă de compas, folosită în dulgherie, rotărie, dogărie etc. ; (învechit şi regional) pas2 (II2), (regional) păşari. Cf. lb, Damé, t. 87, Alexi, w., tdrg, Pamfile,
i. c. 162, h x 33, 317. Paşnic... compas de făcut gardini la vase de lemn. şez. v, 116, cf; com. din Sasca MontanX-Moldova NouX şi din Straja-RXdXuţi, L. Costin, gr. ban. ii, 148, alr sn ii h 564.
   —    Pl. : paşnici, *ce. — Şi : (învechit şi regional) pâşnic s. m., s. n., (regional) pă]nic (alr sn ii h 564/27) subst.
   —  Pas 2 + suf. -nic.
   PASÓC subst. (Bucov.) Curea îngustă de piele folosită ca cingătoare. Cf. s. c. şt. (Iaşi), 1958, 176, com. din Straja-RXdXuţi, din Vicovu de Jos-RXdXuţi şi din Vicovu de Sus-RXdXuţi, Lexic reg. 106.
   —  Din ucr. nacoK.
   PASÓLE s. f. v. fasole.
   PÂSOŞ 1 adj. (Regional; despre oameni) Care merge cu paşi2 mari; (despre mers) cu paşi2 mari (Girişu Negru-Salonta). Lexic reg. ii, 87.
   —  Pl. : pasoşi.
   —  Pas2 + suf. -oş.
   PÂSOŞ 2 s. n. v. paşuş.
   PASPÁI s. n. v. pospai.
   PASPALER s. n. v. paspoal.
   PASPOÁL s. n. Şiret sau fîşie îngustă de stofă, de mătase sau de bumbac aplicată ca garnitură la rochii sau la haine, de obicei de-a lungul unei cusături, la marginea buzunarelor, la gulere etc.; p. restr, vipuşcă. Paspalerul pe la cusătura pantalonilor tn lung. Pelimon, ap. CXlinescu, s. c. l. 77. Capota fără broderii, cu paspoale garans, ca a infanteriii. mo (1860), 22/15, cf. Alexi, w., ŞXineanu, d. u.,cade, dl,dm, dn2. Au reapărut garniturile albe la git şi mtneei — gulere, manşele, plastroane, eşarfe — garnituri cu paspoaluri, flori, rl 1968, nr. 7 242,+Bandă, de obicei din piele sau din material plastic, fixată la unele feţe de pantofi sau la diferite obiecte de marochinărie pentru a le întări marginile sau pentru a ascunde unele cusături şi a crea efect decorativ. Cf. ltr 2, fd iv, 47.
   —    Pl. : paspoaluri şi (învechit) paspoale. — Şi: (învechit, rar) paspaler (accentul necunoscut) s, n.
   —  Din fr. passepoil.
PASPOALÁ vb. I. T r a n z. (Complementul indică obiecte de îmbrăcăminte) A împodobi sau a dubla cu paspoal, a fixa paspoalul.
   —  Prez. ind. : paspoalez.
   —  V. paspoal.
   PASPOALÁRE s. f. Acţiunea de a paspoal a. Operaţia de fixare a paspoalului se numeşte paspoalare şi se efectuează cu maşina de paspoalat. ltr 2 xn, 151.
   —  Pl. : paspoalări.
   —  V. paspoala.
   PASPÓRT s. n. v. paşaport.
   PÁSPRÍZECE num. card., s. m. v. paisprezece.
   PÁSSIM adv. (Fii.; folosit în lucrările ştiinţifice pentru trimiteri la diferite pasaje din alte opere sau din alţi autori) în diverse locuri, ici şi colo, din Ioc în loc, în numeroase alte locuri (din aceeaşi operă). Cf. ŞXineanu, d. u., cade, dn2.
   —  Din lat. passim.
   PASTARNÁC s. m. v. păstîrnac.
   PÂSTĂ s. f. 1. (Adesea cu determinări care arată componenţa, utilizarea etc.) Materie vîscoasă şi densă cu aspect omogen, constituită dintr-o pulbere fină şi o cantitate de lichid care udă această pulbere. V. aluat, cocă. Dintru acele să faci pastă, adecă aluat, cu care să Incrustezi, adecă să ungi sau să alipeşti tmflatele picioare ale vitei şi aprinsele unghii. ÎnvXţX-turX, 80/2, cf. Polizu. Vrind să rază perii capului c-o pastă (cocă) făcută de var nestins şi d-alte materii cu care-şi ung capu, şi îndată capul să face ca palma. Isis (1859), 1382/47, cf. ddrf. Pasta cu care stnt fabricate diversele olării. Poni, ch. 236, cf. Barcianu, Alexi, w. Stnt şi... paste care să întrebuinţează pe dinafară, cum stnt acelea care să recomandă tn boalele
1859
PASTEL
— 170 —
PASTEURIZA
de piele. Bianu, d. s. Pâslă de grafit pentru înnegrit şi lustruit fonta şi fierul. Nica, l. vam. Pastă... de lemn, de paie şi de alte fibre vegetale... servind la fabricarea hlrtiei. id. ib. Părţile active ale matriţei se lustruiesc cu îngrijire... folosindu-se o unsoare sub formă de pastă de săpun cu un conţinut de 0,1 °/0 leşie. Ioanovici, tehn. 139. Poleirea se face la maşinile de poleit, cu ajutorul discurilor confecţionate din material mai moale..., Intrebuinţlnd praf sau pastă de poleit, id. ib. 339. Băieţelul... a încercat peria de dinţi pe colţi-şorii lui ca de fierăstrău, a luat apoi tubul de pastă şi a pus clte un moţ pembe In vlrful galoşilor trlntiţi pe jos. I. Botez, b. i, 136. Cumpără săpun şi pastă de dinţi. Vlasiu, a. p. 419. întreprinderile producătoare de panglici pentru maşină de scris, hlrtie carbon, indigo, paste şi cerneluri pentru şapirograf. leg. ec. pl. 28. Prin plosirea resurselor locale, s-a înlocuit varul de Viena, care plnă nu de mult se importa din străinătate, cu un alt produs necesar la fabricarea pastei de lustruit obiecte metalice. Scînteia, 1953, nr. 2 766. Cele mai răspindile... slnt pastele de lianţi, In construcţii (pasta de var, de ciment etc.), pastele cosmetice (...pasta de ras...), ltr2. Pastele slnt nişte preparate medicamentoase moi, formate dinlr-un amestec de zahăr şi gumă arabică, In care se Incorporează diferite medicamente. Belea, p. a. 257. Tratamentul constă In.. . administrarea de medicamente desensibilizante, iar local paste sau mixturi calmante, abc săn. 345. <0 F i g. Aceste personaje, ridicate spre suprafaţă, slnt pasta amorfă pe care formele nouă lasă aceeaşi pecete. Ibrăileanu, sp. cr. 241. + (Şi în sintagma pastă alimentară, der) Produs concentrat sau semifabricat (conservat) obţinut prin tocarea, strecurarea etc. unor produse alimentare şi prin amestecarea lor cu diverse condimente, conser-vante etc. Paste de sardele. Nica, l. vam. Pasta de fructe, ltr 2. Pastă de carne. der. Gălbenuşurile se pun Intr-un castron şi se adaugă: untul, şi o linguriţă de pastă de peşte. S. Marin, c. b. 17. <> Paste făinoase = produse alimentare de diferite forme şi dimensiuni obţinute prin uscarea unui aluat nedospit din făină de grîu (cu adaosuri de lapte, ouă etc.). Sectorul alimentar cuprinde morile, presele de ulei, fabrica de paste făinoase, fabrica de mezeluri. Scînteia, 1954, nr. 2 869. După compoziţia (reţeta) aluatului, pastele făinoase se împart In: paste făinoase simple sau obişnuite; paste făinoase cu amelioratori; paste făinoase cu adaosuri de gust şi arome, ltr 2. (Eliptic) La prepararea aluatului pentru paste,... pe lingă făina de grtu şi apa potabilă, se mai pot adăuga: lapte, ouă, cazeină. ib.
   2.    Culoare (folosită în pictură) de obicei preparată cu ulei. Rămăsese Incîntat de un tablou mare de Luchian, reprezenttnd un maldăr de garoafe albe. Florile erau cărnoase, suave, răcoroase, şi pasta de ulei părea un pulp vegetal. Călinescu, s. 70. + F i g. (Rar) Paletă (1). Artistul a simţit nevoia unei paste mai pline, mai suculente ca înainte, v. rom. noiembrie 1962, 145.
   —  Pl. : paste.
   —  Din ngr. udata, germ. Fasta, Paste, it. pasta.
   PASTEL s. n. 1. Poezie descriptivă cu fond liric, in care poetul exprimă stări afective prin zugrăvirea unor tablouri după natură. Pasteluri [Titlu], Alecsandri, Poezii, 1. Există pasteluri lirice ca ale lui Iosif..., drame epice ca ale lui Delavrancea. Ibrăileanu, s. l. 58. Nu are nici un pastel, nici o poezie consacrată numai naturii, id. s. 156, cf. Şăineanu, d. u. Multe începuturi de capitole slnt adevărate pasteluri. In proză. Scînteia, 1952, nr. 2.398. Alecsandri a creai un gen: pastelurile. Ralea, s. t. i, 10. De la Văcărescu şi Conachi plnă la pastelurile lui Alecsandri a trecut aproape o jumătate de secol. Sadoveanu, e. 79. Poezia de dragoste sau pastelul le găsim din plin reprezentate prin bucăţi de o reală graţie şi ingenuitate, s mai 1960, 88.
   2.    Lucrare muzicală lirică descriptivă sau compusă pe versurile unui pastel (1). Cf. dn 2.
   3.    Creion moale de pictură, colorat, în general, în tonuri deschise, făcut din pigmenţi sau din coloranţi în pulbere fină amestecaţi cu talc şi cu o soluţie
de gumă arabică. Cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Annie In rochia ei vaporoasă şi fină ca praful albastru de pastel. G. Petrescu, c. v. 176. Taraba... plină cu pastele, ghiozdane şi rotogoale. Klopştock, f. 21. Am început să lucrez In cancelaria bateriei un portret In pastel. Vlasiu, a. p. 429. Titi îşi procura un program cu desene sau fotografii de actori... şi le copia In pastel sau tn acuarelă. Călinescu, e. o. ii, 211. <0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Creion pastel, ltr 2.
 4.    Desen în culori, executat în pastel (3); pictură reprezentînd un peisaj după natură (executată în pastel sau în tonuri deschise de acuarelă ori ulei). Am lăsat pastelurile şi-am început să modelez. Vlasiu,
 d. 385. Desene tn peniţă neagră erau tratate de cei doi artişti tn ulei de două tonuri, negru şi alb, pastelul sau acuarela, de asemeni, erau imitate servil tn culori grase. Călinescu, e. o. i, 57, cf. ltr 2.
 —  Pl. : pasteluri şi (rar) pastele.
 —  Din fr. pastel, it. pastello.
 PASTÉLCÁ s. f. v. pestelcă '.
 PASTELÍST s. m. I. Pictor de pasteluri          (4).  Cf.
 Şăineanu, d. u., der iii, 682.
 2.    Poet care compune pasteluri (1). Eugen Lovinescu a scris despre mine că slnt un gingaş pastelist. Stancu, r. a. v, 210. Rlndurile care urmează ni-l relevă tn aceeaşi măsură şi pe pastelist. s ianuarie 1961, 65.
 —  Pl. : pastelişti.
 —  Din fr. pastelliste.
 PASTELIZÁ vb. I. I n t r a n z.        (Rar) A  crea   un
 pastel; a da impresia de pastel. Cf.     bul. fil. ii, 225.
 —  Prez. ind. : pastelizez.
 —  Pastel + suf. -iza.
 PASTELIZÁNT, -Ă adj. (Rar) Care dă impresia unui pastel (I), ca de pastel. Sentimentalismul pasle-lizant cu care slnt zugrăvite etapele călătoriei in orient.
 v. rom. ianuarie 1960, 125.
 —  Pl. : pastelizanţi, -te.
 —  Pasteliza -f suf. -ant.
 PASTÉT s. n. 1. (învechit şi regional) Pateu (1). Cf. Klein, d. 395. Cele mai alese paşteturi, turte, crofene. Ţichindeal, f. 446/9. Pastet cu carne, drlu, cf. lb, Polizu, Alexi, w. Paşlilom... prăjitură excelentă. Lexic reg. 9.
 2.    (învechit) Pateu (2). Cf. Klein, d. 395, Polizu. Du-te... şi spune-i să-ţi facă pentru dejun un paştet din cele ce se cheamă „Pali de grives“. Odobescu, s. iii, 24, cf. f (1887), 268, Gheţie, r. m. Pastiţă caldă de rărunchi, ap. tdrg. Pástete de sardele, hamsii etc. Nica,
 l. VAM.
 —     Pl.: pastele. — Şi: (învechit) pastétá (Puşcariu,
 l. r. i, 413), pastiţă s. f., paştet (pl. paşteturi) s. n., paştâtă (f 1887, 268) s. f., paştitom (Klein, d. 194), (regional) paştitom subst.
 —     Din germ. Pástete, it. pasteta. — Paştetom, paştitom < magh. pástétom.
 PASTÉTÁ s. f. v. pastet.
 PASTEUREL0ZĂ s. f. 1. Numele unei boli micro-biene grave a animalelor; septicemie hemoragică. Pasteureloza... este o boală care se observă la toate animalele, enc. vet. 575.
 2. Holera păsărilor. Cf. der.
 —  Pronunţat: -to-.
 —  Din fr. pasteurellose.
 PASTEURIZA vb. I. T r a n z. (Complementul indică produse alimentare, mai ales lapte) A încălzi In pasteurizator, la temperaturi cuprinse, de obicei, intre 70° şi 75°, şi a răci apoi brusc, pentru a obţine şi a menţine sterilizarea fără alterarea gustului sau distrugerea vitaminelor, pentru a obţine învechirea pe cale artificială sau pentru a conserva. V. steriliza.
1868
PASTEURIZARE
— 171 —
PASTOI
 Cf. Iordan, l. r. a. 43, ltr 2 xn, 163, dl, dm, l. rom.
 1959, nr. 2, 58, dn 2. <0> R e f 1. pa s. Laptele se pasteurizează, l. rom. 1959, nr. 2, 58.
   —     Scris şi: pasteriza. Iordan, l. r. a. 43. — Pronunţat : -to-, — Prez. ind.: pasteurizez.
   —   Din fr. pasteuriser.
   PASTEURIZÂRE s. f. Acţiunea de a (se) pasteuriza. Y. sterilizare. Colectarea laptelui pentru pasteurizare. enc. agr. iv, 485. Se vor instala 3 stafii noi de pasteurizare. leg. ec. pl. 438. Pasteurizarea vinului consistă In încălzirea la temperatură adecvată, In pasteurizatoare, a vinului, pentru a-l steriliza, pentru a-l învechi pe cale artificială şi pentru a-l conserva.
 LTR 2, Cf. DER, DN 2, DC.
   —   Pronunţat: -to-.
   —   V. pasteuriza.
   PASTEURIZAT, -Ă adj. (Despre produse alimentare, în special despre lapte) Care a fost supus pasteuri-zării, sterilizat prin încălzire în pasteurizator. Tehnica modernă a industriei de lăplărie... pune la dispoziţie un lapte igienic, apropiat mult de laptele crud, din toate punctele de vedere, şi care este cunoscut sub numele de lapte pasteurizat, enc. agr. iv, 485. Întreprinderile producătoare de... lapte pasteurizat, leg. ec. pl. 29. Laptele pasteurizat e folosit în alimentaţie sau în industrie, rece sau încălzit sub temperatura de fierbere, la fabricarea brînzeturilor etc. ltr 2 xn, 163. Băuturi calde nealcoolice şi băuturi răcoritoare ca nectarul, sucuri pasteurizate din fructe, sucuri de roşii etc. rl 1967, nr. 7 024.
   —     Scris şi: pasterizat. Iordan, l. r. a. 43. — Pronunţat : -to-, — Pl. : pasteurizaţi, -te.
   —   V. pasteuriza.
   PASTEURIZAT6R s. n. Aparat folosit in industria alimentară pentru pasteurizare. V. sterilizator. Pasteurizatoarele stnt utilizate pe o scară mare tn special in industria laptelui, a conservelor, a vinului, a berii. ltr2.
   —   Pronunţat: -to-. — Pl. : pasteurizatoare.
   —   Pasteuriza -(- suf. -lor.
   PASTÎCĂ s. f. (Tehn.) Muflă (3). Cf. abc mar.,
 LTR 2, DN 2.
   —   Pl. : pastici.
   —   Din it. pastecca.
   PASTÎLĂ s. f. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de“ care arată componenţa, utilizarea etc.) Mic preparat farmaceutic sau zaharos de formă circulară. V. tabletă, bomboană, comprimat, pilulă, drajeu. Nu te încrede... în pastile fie oricare numele lor şi în erburi aromatice. Kretzulescu, m. 27/11. Pastile sau hapuri de bună resuflare. man. sănăt. 174/2, cf. 96/3. Deschise cutia şi ezamină pastilele, cr (1848), 443/61, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Pastilele să sug sau să înghit. Bianu, d. s., cf. Şăineanu, d. u. Trei pastile de şocolată. Cazimir, gr. 58. Scoase din buzunarul vestei o cutiuţă de email cu pastile parfumate şi, înainte de a se servi, o întinse Sabinei. C. Petrescu, c. v. 14. O doamnă intră încărcată de pachete şi, după ce le lăsă portarului, se aşeză pe jilţul din faţă, începînd să ronţăie pastile de ciocolată dintr-o cutie rotundă, id. ib. 124. Pe cînd îşi căuta enervat prin buzunare cutiuţa cu pastile de zaharină, veni un impiegat vamal alarmat. Bart, s. m. 85. Dacă se tnttmplă să vă fie iar rău, luaţi o pastilă din acestea. Preda, r. 64. Înghiţi o pastilă şi se culcă. id. ib. 213. Pastilele sînt dure, mai mult sau mai puţin fragile, se conservă uşor şi se ingerează ca alari sau dizolvate în apă, în scopuri medicale. ltr 2. O Pastile de parfumat == mici conuri în a căror compoziţie intră diferite substanţe care, în momentul cîrid ard, parfumează aerul. Cf. Nica, l. vam., cade.
   2.    (Tehn.) Piesă în formă de disc mic folosită la unele maşini sau la unele mecanisme. Partea, sensibilă
 a aparatului... constă dintr-o pastilă A de aliaj fuzibil. ENC. TEHN. I, 319, Cf. DN 2.
   —  Pl.: pastile.
   —  Din fr. pastille, germ. Pastille.
   PASTILfiVĂ s. f. v. plastilină.
   PASTI1VÂC s. m. v. păstîrnac.
   PASTINAcA s. f. v. păstîrnac.
   PASTIRNÂC s. m. v. păstîrnac.
   PASTÎŞ s. n. v. pastişă.
   PASTIŞÂ vb. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică stiluri, maniere ale unor scriitori, ale unor pictori, muzicieni etc. sau, p. ext., persoane, fenomene, obiecte etc.) A imita; a copia. Creează o altă lume alăturea de cea reală, o pastişează prea mult pe aceasta. Ibrăileanu, s. l. 69. Un plop pe malul Oltului, o cioară Şi-un glas ce pastişează veşnicia. Minulescu, v. 152. Rîde de tot ce spune..., o pastişează chiar, probabil fără să-şi dea seama. Teodoreanu, m. ii, 312. Pastişează fără prea mult gust o diversitate de stiluri, contemp. 1948, nr. 113, 10/2. Copilul care imită pe omul matur tn vorbă, în mers, în atitudine, pastişează. Constantinescu, s. ii, 93. O dragoste exagerată pentru regionalisme există la numeroşi scriitori. Unii ie folosesc tn mod obişnuit chiar atunci cînd povestesc ei înşişi şi fără să fie sau măcar să aibă eroi originari din regiunea al cărei grai îl pastişează intenţionat.
  l.  rom. 1959, nr. 2, 73.
   —  Prez. ind. : pastişez.
   —  Din fr. pasticher.
   PASTIŞARE s. f. Faptul de a pastişa.
   —  Pl.: pastişări.
   —  V. pastişa.
   PASTÎŞĂ s. f. Lucrare literară, muzicală sau plastică, de obicei lipsită de originalitate şi de valoare, în care autorul preia temele sau motivele şi mijloacele de expresie ale unei personalităţi artistice; imitaţie, copie. Cf. Alexi, w., Şăineanu, d. u. Pastişa istorică nu-i este străină lui Topirceanu. Vianu, a. p. 294. Poeme care seamănă a pastişă, v. rom. mai 1954, 292. N-a izbutit să ajungă decît la o pastişă hibridă a expresiei populare, ll ii, 36, cf. ltr 2. Sînt şi false pastişe, reveniri, aparent naive, la linii vetuste, cu scopul de a face şi mai evidentă noutatea, v. rom. aprilie 1958,
  112.   Sini mult mai rare încercările de pastişă, care abundau anii trecuţi în creaţia unor tineri, ib. noiembrie
  1962,  146. Grijă, de toţi resimţită, de a nu îngădui stagnarea, rutina, pastişa în munca şi creaţia lor. t decembrie 1962, 2, cf. der, dn 2.
   —    Pl. : pastişe. — Şi: (învechit) pastiş s. n. Alexi,w., Şăineanu, d. u., Graur, e. 47.
   —  Din fr. pastiche.
   PASTIŞOR s. m. (Rar; depreciativ) Persoană care pastişează. Nu sînt de partea pastişorilor şi epigonilor lui Enescu şi ai lui Bartăk. m 1961, nr. 1, 45.
   —  Pl. : pastişori.
   —  Din fr. pasticheur.
   PASTÎŢĂ s. f. v. pastet.
   PASTÎNÂC s. m. v. păstîrnac.
   PĂSTÎRNAC s. m. v. păstîrnac.
   PAST<5l subst. (învechit) încartiruire, găzduire. Pastoiul obştesc să rtnduiaşte prin toate casele, cr (1830), 2492/5. Toţi surugiii poştilor i ceauşi, rotari. . . să fie casele lor slobode de ostăşăscul pastoi, rămiind apăraţi şi de recruţie. ib. (1833), 95V10.
1886
PASTOR
— 172 -r-
PASTRAMÂ
   —  P1. : ?
   —  Din rus. n0CT0#.
   PĂSTOR s. m. Preot protestant. 2 - pastori (sau duhovnici). N. Costin, let. ii, 73/29, cf. Budai-De-leanu, lex. Pe vremea Iui nu exista psihologism şi sociologism — ca pe vremea lui Ibsen, formidabilul pastor protestant. IbrXileanu, s. l. 65, cf. ŞXineanu,
 d.   u. Documentul l-a căpătat un pastor anglican. C. Petrescu, a. 462. In jurul pastorului se adunaseră credincioşi. Sadoveanu, o. ix, 242. îşi plecau umiliţi fruntea pe cărţi de rugăciuni, sub ochiul uscat al pastorului. ib. x, 390. Londra e o lume de ceafă, de păcură..., de pastori puritani, de pajişti de flori. Ralea, s. t. i, 277. De ce să vă mai duceţi acasă? se mira pastorul. T. Popovici, se. 21.
   —  PI. : pastori.
   —  Din lat. pastor, germ. Pastor.
   PASTORĂL, -Ă adj., s. f. 1. Adj., s. f. (Parte a teologiei) care iniţiază pe preoţi în problemele conducerii bisericeşti şi religioase. [Profesorii] Vasile Filipan, a canoanelor, Dimilrie Vaida, a moralişului şi a pasto-ralişului (a. 1812). Iorga, s. d. xiii, 18. Ţeologhia pastorală. Calendariu Buda (1818), 128/2, cf. lb. Se mai aflau tn fiecare an şi esterni ascultători de teologie morală, de pastorală şi ritul bisericesc. Bariţiu, p. a.
 ii,  70.
   2.    Adj. (învechit) Care se referă la pastori, care aparţine pastorilor, propriu, caracteristic pastorilor, de pastor; p. g e n e r. care se referă la preoţi, care aparţine preoţilor, preoţesc; p. ext. episcopal. O veargă pastorală şi sacrele vestminte, Pontificala mitră lucea-nainlea crucii. Heliade, o. i, 220, cf. Stamati, d., Barcianu. Ctrjă pastorală. ŞXineanu, d. u.
   3.    S. f. Mesaj al unui arhiereu (episcop, mitropolit, patriarh) adresat preoţilor şi credincioşilor cu ocazia marilor sărbători religioase sau a unor evenimente importante. Urmă citirea pastoralei mitropolitane. cr (1846), 1212/22, cf. Barcianu. Patriarhul citeşte apoi o pastorală prin care tndeamnă pe toţi credincioşii la supunere şi-i dezleagă de jurămtnlul prin care s-ar fi legat faţă de rebeli. Oţetea, t. v. 207, cf. dm, dn a.
   4.    Adj. Care aparţine păstorilor (1), privitor lâ păstori, specific păstorilor, de păstor, păstoresc (1), ciobănesc; p. ext. de (la) ţară, ţărănesc, cimpenesc, rustic. Cf. lb. îşi alese Viaţa pastorală, a turmelor sporire. Heliade, o. i, 388. Petrec o viaţă pastorală, ic. lum. (1840), 8/2, cf. Negulici, Stamati, d., Polizu. Trăind ta ţară, ne vom deda la o viaţă dulce, pastorală. Bolintineanu, o. 406, cf. ddrf, Alexi, w., ŞXineanu, d. u. Avid de odihnă şi de muncă paşnică, nutreşte tn sufletul lui un sentiment pastoral. BrXescu, o. a. i, 331. Olanda a rămas cu grădinile şi cu vacile ei. O ţară agricolă şi pastorală. Sadoveanu, o. ix, 252. Turismul şi viaţa pastorală vor continua să deţină un rol însemnat, mo i, 713. Munca tn economia pastorală implică existenţa unor păşuni care ocupă cea mai mare parte a teritoriului obştii. Panaitescu, o. ţ. 87. O parte din această populaţie... a adoptat pentru ctteva veacuri o economie predominant pastorală, v. rom. iunie 1960, 85.
   5.    Adj., s. f. (Operă literară, bucată, fragment literar etc.) care înfăţişează idilic viaţa păstorilor sau a ţăranilor în general. V. bucolic, eglogă, idilic, idilă. Nu citesc lucru moral, Ci vrun romanţ pastoral. Mumuleanu, c. 132/3, cf. Heliade, gr. p. 48/2, cr (1830), 3312/3, Negulici. în loc să faci un roman sau o tragedie — te vei trezi că ai făcut o novelă pastorală, rom. lit. 4501/16. Văzind că pastoralele. .. nu-mi pot împrăştia melancolia, m-am culcat. Negruzzi, s. i, 60. Poeziile pastorale. Demetrescu, o. 158, cf. Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u. în locul cantilenelor, legendelor, pastoralelor false..., ială realitatea care stă tn amfiteatru înaintea celui ce se va încumeta să fie scriitor român de azi-nainte. Galaction,
 a.  199. Isprăveşte... traducerea delicatei povestiri pastorale greceşti „Daphnis şi Ghloe“. Sadoveanu, o. ix,
 521. Poezia pastorală... tn literatura spaniolă. CXlinescu, i. 191. Scrie un roman pastoral, ll i, 120, cf. dl, dm, der, dn 2. Există o latură pastorală tn această piesă, t februarie 1962, 15.
   6.   Adj., s. f. (Lucrare muzicală) care evocă crlmpeie din viaţa păstorească sau ţărănească. Cf. Heliade, gr. p. 48/2. Ctntecele pastorale. Pleşoianu, c. 115/3, cf. tim. Popovici, d. m., dl, dm. „Scena pastorală“ pentru flaut de Petre Elinescu. der iii, 683.
   . PI. : pastorali, -e. — Şi:      (învechit)  pastorăliş
subst.
   —    Din lat. pastoralis, fr. pastoral, germ. pastoralisch, it. .pastorale.
   PASTORALÎSM s. n. Curent în literatură şi în artă, caracterizat prin folosirea temelor idilice din viaţa de la ţară. A existat tn veacurile trecute o modă a paslo-ralismului care btnluia tn societatea aristocrată, v. rom ianuarie 1957, 13, cf.. dm, dn 2.
   — Pastoral -f suf. -ism.
   PASTORÂLIŞ subst. v. pastoral.
   PĂSTRĂ s. f. (Prin Dobr.) Tabinet. Cf. h ii 262 xiv 347.
   — Din tc. pastra.
   PASTRAHftLŢ subst. (Regional) Fiecare dintre lemnele pe care se sprijină, podeaua sau temelia casei. Cf. chest. ii 100/5, 201/11, 250.
   —    Şi: posterliâlţ (chest. ii 100/5), poşterholţ (ib. 201/250) subst.
   — Din germ. Pllasterholz „pavaj de lemn“.
   PASTRAMA s. f. v. pas tramă.
   PASTRAMÂR s. m. v. păstrămar.
   PASTRAMAGÎU s. m, 1. (Ieşit din uz) Persoană care făcea sau vindea pastramă ; (învechit şi regional) păstrămar (1). Se duce la pastramagiul din colţ..., ia o feliuţă, ti face de petrecanie. Delavrancea, h. t. 11. Astfel, zi de zi, sporea numărul cojocarilor, opincarilor. .. şi al găietănaritor, cu magherniţe de băcani şi pastra-magii printre ei. Camil Petrescu, o. ii, 63.
   .2. (Familiar) Epitet depreciativ la adresa unui om de nimic şi cu apucături grosolane. V. bădăran, ţopîrlan, derbedeu. Nene, moartă, tăiată, nu mai stau cu mitocanul, scapă-mă de pastramagiul! Caragiale, o. vi, 10.
   — PI. : paslramagii.
   — Pastramă -f suf. -agiu.
   PASTRĂMĂ s. f. Preparat de carne (mai ales de oaie sau de capră) din anumite regiuni musculare, conservat prin sărare sau prin băiţuire şi supus afumării sau uscării. Cf. man. gott. 11. Păstrăma care vine din ţara turcească (a. 1792). şio ii3, 285. Aceşti calmuci... mlnca [carnea] ca paştramaua de Ţarigrad. Dionisie,
c.   222. îl hrănea cu carne şi păslramă. DrXghici, r. 104/17. La masă am... pastramă de vacă (a. 1846). N. A.'Bogdan, c. m. 141. Am mtncat ce să cheamă Un meZelic de pastramă. Pann, p. v. i, 171/14. N-ar mlnca pastramă, macar orice le-ai face. Negruzzi, s. ii, 176. Cil clteva bucăţi de pastramă, covrigi şi irei-pa-tru păpuşi de smochine, ţinea băcănie. Giiica, ap. tdrg. Iarna, [carnea] o măntncă sub formă de pastramă, adecă svlntată de toate sucurile ei şi uscată. I. Ionescu, m. 203. Ti-ai găsit! La berărie, pastramă... Caragiale,
0.   ii, 43. Sacul nu- era cu haine, era plin îndesat cu
pastramă trufanda, id. ib. 194. Ce e tn sacu! ăla marele ?..  — Malai, fasole, pastramă, peşte sărat. Ispirescu,
1.   268. Să mănlnci pastramă. Zamfirescu, r. 208. [Carnea de oaie] se face pastramă şi cea de vacă. Pamfile, i. c. 53. Pastramă se face şi din carne de porc macră. id. ib. 54. Am pastramă bună, am brtnză bună. Hogaş, dr. i, 97. Un berbec întreg, făcut pastramă, a început să sfirtie pe jăratic. Galaction,
o.  267. Tăie felii subţiri de pastramă usturoiată. C. Petrescu, î. ii, 135. Pastrama foarte pipărată...
1896
PASTRAVAL
— 173 —
PAŞAPORT
  sfirîie îndelung pe grătarul cu jar. Sadoveanu, o.ix, 607. Mlncam mai bucuros brlnză de burduf cu mămăligă de mei şi pasiramă friptă pe cărbuni, id. ib. xi, 250. Vd amintiţi scăunelele pentru gura sobii, fundul de lemn de la care pastrama tşi capătă gustul ei particular pe masă ? Arghezi, b. 43. Mi-a venit un gust de pastramă. Gălinescu, e. o. ii, 192. Nu-i prieşte nici rachiul, Nici pastrama , nici piftia, v. hom. mai 1954, 224. Mîncară tn fugă caş proaspăt, lapte rece şi pastramă gustoasă de oaie. ib. iulie 1954, 82. Nu avea altceva dectt ţuică, salam şi pasiramă de viţel. Preda, d. 27. Slab, urit ca o pastramă. Bibicescu, p. p. 143, cf. şez.
  vi, 79, chest. v 153/74, viii 40/3, 54/32, 60/3. <0> F i g. La ieşire [din apă] unii găseau cămaşa pastramă, înnodată, udată şi bătută cu bolovanul. Sadoveanu,
  o.  ii, 510. <0> E x p r. (Familiar) A faee (pe cineva) pastramă = a bate foarte tare, a snopi (pe cineva) în bătaie, a face praf. Am să te fac pastramă!... Am să ie ard de viu! Macedonski, o. ii, 67, cf. Zanne, p. iv, 69, cv 1949, nr. 3, 15: Ia să-mi dai tu mie seamă, Ia să-mi dai pe mtndra vamă, Ca să nu te fac pastramă. Teodorescu, p. p. 628. (Regional) A ţine (pe cineva) la pastramă = a ţine (pe cineva) închis. Am să ie ţin la pastramă hăt şi bine. De-acum tn turbincă au să-ţi putrezească ciolanele. Creangă, p. 318. A se face (sau a fi) pastramă = a slăbi foarte tare. Cf. Ciauşanu, gl. + (La pl.) Sortimente sau bucăţi din preparatele de carne definite mai sus. Masa plină de paslramuri, lapte acru, caşcaval. Asaciii, s. l. i, 217. De-i nevoie tn casă de dulceţi, de ptnză, de păstrămuri, de orice tn sftrşit..., Marghioliţa poartă de grijă de toate. Alecsandri, t. 342, cf. tdrg. începură a rupe cu dinţi albi din păstrămuri. Sadoveanu, o. xi, 13. Pe zeci de ctrlige, zeci de porci întregi, slănini gigantice şi păstrămuri. Arghezi, b. 122.
   —     Pl. : păstrămuri şi (învechit, rar) păstrămuri. — Şi: (Învechit şi regional) păstrămă, (învechit) pastramă, păstrămă s. f.
   —  Din ngr. naotpanâţ, tc. pnstirma.
   PASTRAVÂL s. n. v. prăstăvală.
   PASTRAVAlĂ s. f. v. prăstăvală.
   PASTRTÎGĂ s. f. v. păstrugă.
   PASTRTÎNGĂ s. f. v. păstrugă.
   PÂSTURĂ s. f. v. păstură 2.
   PASTÎLĂ s. f. v. fasole.
   PASTÎLE s. f. v. fasole.
   PASTJŞ s. n. v. paşuş.
   PAŞ 1 s. m., s. n. v. pas 2.
   PAŞ 2 s. m. v. paşă *.
   PAŞ 3 s. n. v. paşuş.
   PAŞĂ s. f. v. paşă
   PAŞALÎC s. n. v. paşalie.
   PAŞALÎU s. m. Persoană aflată în slujba unui paşă1 (1); om al paşiiOdată s-au sculat paşa... ieşind din saraiu să se primble prin cetate cu paşaliii lui. Dionisie, c. 185. îndată au poruncit la patru agale... să meargă cu o sută de paşalii turci. id. ib. 200, cf. şio iij, 287, ddrf, tdrg.
   —  Pl. : paşalii.
   —  Din tc. paşali.
  PAŞALÎC s. n. 1. Provincie a Imperiului otoman guvernată de un paşă1 (1); p. ext. provincie sau ţară care era subjugată de turci şi condusă de un
  paşă1; (rar) păşie (2). V. v i 1 a e t, raia. Această crăie, de atttea ori luată şi cuprinsă cu războaie, paşallc să se facă. M. Costin, ap. Gîdei. Provinţii şi paşaluguri, aceluia care da mai mult, începură a le vinde. Ţichindeal,
 f.   301/1. Grecia, Bulgaria, Serbia cădea şi devenea paşaltcuri turceşti. Heliade, o. ii, 407. Turcii intervin cu multă tndemtnare, pun mina pe ţeară şi o declară paşalie. Bălcescu, m. v. 17, cf. 131. Stă gata a preface umbra ţărilor tn paşaltcuri. Russo, s. 114. Ca şi cînd, nainle de anul 1821, românii ar fi fost simple raiale turceşti şi ţeara lor, paşallc. Odobescu, s. iii, 391. Sinan Paşa cel ce vine să facă ţara paşallc. Ispirescu, m. v. 25. Se întemeiază..., în Ungaria propriu-zisă, un paşallc turcesc. Xenopol, i. r. ii, 194. Simţind însă că încercarea lor de a preface Muntenia tn paşaltc se lovea de mari greutăţi, se leapădă de planul tntronărei lui Mehmet bei. id. ib. 202. îşi creease tn paşaltcul său de la Vidin o stăptnire independentă. Oţetea, t. v. 94. Soluţia care ar fi convenit mai mult turcilor era transformarea principatelor în paşaltcuri, dar ei îşi dădeau seama că lucrul acesta era eu neputinţă din cauza opoziţiei Rusiei, id. ib. 336. F i g. Ţară, regiune etc. în care domneşte despotismul; guvernare despotică. Cf. Şăineanu, d. u. Alt paşallc e la Bacău, unde domneşte prefectul. Pas, l. i, 300.
    2.   Reşedinţă a unui paşă 1 (1); reşedinţă de paşallc (1). Au luat-o toată, cu toate cetăţile ce era întru acea Ţară Moree şi au aşădzal într-tnsele paşaltcuri. Neculce,
 l.  319, cf. şio iij, 286, Barcianu.
    3.   Demnitatea, titlul, funcţia de paşă1 (1); (rar) păşie (1). Au poruncit tefterdariului să scrie... să-i trimită tuiu şi ferman de paşallc. Dionisie, c. 188. Un firman prin care-i conferă paşalîcul Moreii. Ghica, ap. tdrg.
    —    Pl. : paşalicuri. — Şi: (învechit) paşalie, paşa-lug s. n.
    — Din tc. paşalik. — Paşalug < ser. pasaluk.
    PAŞALÎG s. n. v. paşalie.
    PAŞĂN, -Ă adj. v. pîşln.
    PAŞAPdRT s. n. Document eliberat unui cetăţean de către autoritatea competentă a statului său, prin care se certifică identitatea şi cetăţenia posesorului şi i se dă acestuia dreptul de a călători în străinătate, servindu-i acolo ca act de identitate; (învechit şi regional) paşuş, pas3 (1), (învechit) răvaş de drum. Mi se dete un paşoport. Văcărescul, ist. 283. Să bine-voieşti a dă numitului... paşaport dă a merge tn Transilvania (a. 1811). doc. ec. 103. Paşporlurile celor ce vor trece peste hotar pe la acea graniţă urmează a s<î da prin această nazărie (a. 1815). Uricariul, i, 248. Cu cinste pohteşte pă exelenţia sa... să bine-voiască a-i da un paşaport dă drum (a. 1818). doc. ec. 186, cf. drlu. Hlrtii şi pasaporluri din partea guvernului. ah (1830), 2602/35. Se face de al doilea cunoscut că oricine va avea vreo pretenţie asupra numitelor să se arate la divan, căci se apropie sorocul a li se da paşaport. cr (1830), 812/3. Orice călător va veni în carantină este dator, de va fi european, să-şi înfăţişeze paşaportul său. ib. (1834), 2982/15, cf. Kogălniceanu, s. 3. Aceşti doi tineri se prinseră că voia să iasă afară din oraş ţn călătorie, fără pasport, fără răvaş de drum. pr. dram. 167. Cucoane mi-am pierdut pasportu. ib. 298. Paşaportul adevărat, cr (1848), 242/13. Se luaseră deci măsurile cele mai aspre contra propagandelor, cenzura draconică,... vizitări minuţioase de paspoarte. Bariţiu, p. a. i, 547, cf. Polizu. li voi da paşaportul meu şi o sută de galbeni ca să se ducă unde va voi. Bolliac, ap. Ghica, a. 631. Tot streinul ce intră tn principate este dator, îndată ce va sosi, la oricare punct de hotar, a-şi înfăţişa pasporlul la comandirul punctului, mo (1860), 25/6. A adus paşaport cum că este străin.
 I. Ionescu, p. 360. Peste vro trii zile vă las cu lacrimile pe obraz,... aştept numai paşportul. Alecsandri, t. 536. Vroind a descrie un portret, întrebuinţează chipul obişnuit tn pasporturi. id. o. p. 61. Şezurăm pe acest
1914
paşaportAr
— 114 —
PAŞÂ1
 vas trei zile, fiindcă unii din noi nu aveau paşapoarte. Bolintineanu, o. 264. Avea cu dlnsul paşport austriac. Odobescu, s. i, 268. Scot portofelul cu paşaportul şi cu alte hlrtii. Caragiale, o. ii, 199. în loc de paşport, necunoscutul arată două mini zdravene. Contemporanul,
 iii,  575. Voiesc să trec Aici dovada că stnt grec. Şi-aici am paşaportul. Goşbuc, p. i, 307, cf. Alexi, w. Avea tot dreptul să ne întrebe de paşapoarte. Hogaş, dr. i, 5. Titu, avlnd încă încurcături cu recrutarea, nu putea obţine paşaport pentru străinătate. Rebreanu, i. 437. Chestiunea paşaportului era ceva mai grea. Galaction,
 0.    145. Vă rog să-mi Inmlnaţi... biletul de tren şi paşaportul. Camil Petrescu, t. iii, 260. L-a cercetat cum cercetează vameşii paşapoartele. G. Petrescu, !. ii, 67. Am arătat paşaportul. Brăescu, a. 201. Trecu... la prefectura de poliţie, ca să reguleze chestia paşapoartelor. Sadoveanu, o. viii, 235. Vătaful avea să supravegheze pe toţi călătorii: pe cei cu paşport avea să-i lase să treacă, pe cei fără paşport să-i oprească şi să înştiinţeze pe spătar. Oţetea, t. v. 75. Am paşaport argentinian. Călinescu, s. 534. Avea paşaportul tn regulă, v. rom. iulie 1954, 24. Le putea da şi paşapoarte pe nume străine, ib. decembrie 1954, 45. E pusă viza pe paşaport? Beniuc, v. 96. Are dreptul să... prelungească paşapoartele şi alte documente personale, bo (1963), 29. 0> F i g. Actul acesta de smerenie ne sluji drept paşaport pentru arhondaric. Hogaş, dr, i, 13. Numai astfel operele noastre vor avea paşaport şi ţinta călătoriei precis afirmată: slujirea interesului poporului, u 1961, nr. 1, 39. O E x p r. (Familiar) A-i da (cuiva) paşaportul = a Îndepărta, a alunga, a expedia (pe cineva); p. ext.ada afară din serviciu (pe cineva); (regional) a-i da (cuiva) păşuşul. îşi luă asupră-şi să-i dea pas-portul. conv. lit. xi, 236/2, cf. ddrf, Zanne, p.v, 488, ŞXineanu, d. u., dm. + (învechit) Certificat eliberat unui vas de comerţ, prin care se dovedeşte că s-au plătit taxele şi că vasul are dreptul să părăsească portul. Să navigheze (plutească) pe Dunăre... In puterea pasaporlurilor guvernului lor. cr (1829), 293V5. + Dosar care cuprinde toate actele necesare editării unei cărţi; dosar de carte.
    —    PI.: paşapoarte şi (învechit) paşaporluri. — Şi: (rar) paşport, (învechit) paşopârt, paşport, paşaport s.n.
    —    Din it. passaporto, ngr. naaaan&pxi, fr. passeport, rus. namnopT, nacnopT.
    PAŞAPORTAR s. m. (Rar) l. Persoană care aparţine ca cetăţenie altei ţări decit cea tn care se află şi care stă In ţara respectivă cu paşaport. Cf. Iordan,
 1. r. a. 162.
    2. Traficant de paşapoarte. Cf. Iordan, l. r. a. 162.
    —  PI. : paşaporlari.
    —  Paşaport + suf. -ar.
    PAŞAŞÎR s. m. v. pasager.
    PÂŞĂ1 s. m., s. f. invar. 1. S. m. Titlu conferit, In Imperiul otoman, vizirilor şi beilerbeilor, iar, din secolul al XlX-lea, şi altor înalţi funcţionari civili sau militari (miniştri, guvernatori de oraşe sau de provincii turceşti şi supuse turcilor, generali), care aveau ca semn al demnităţii lor două sau trei tuiuri; însărcinare exercitată de aceşti demnitari; p. ext. persoană care avea acest titlu ; p. g e n e r. (învechit) conducător de stat sau de armată. De aciia tremise Mahamet un paş de doblndi iară Smederova-. Moxa, 406/5. Redi-că-se Mahamet cu oşti mari spre Izum Hasan, şi nu pulu folosi nemică, ce-şi pierdu voievozii şi paşii şi mai oastea cu totul la valea Efratului. ib. 406/17. Cu credinţă slujbă au arătat beiglerbeiului sau paşei. Simion dasc., let. 108. Ion Vodă... s-au gătit să meargă la paşa tn tabăra turcească, id. ib. 233/15. Ieşea pişi (ionii) di la Rtm, la unele pre un an, la altele pre trei ani şi mii mulţi. M. Costin, let. i, 14/25. Le-au dat. clţiva paşi cu oaste turcească, ist. ţ. r. 30. Paşi ieşea şi la Ierusalim... tot de la această
 împărăţie. N. Costin, l. 105. Vizirul au chemat pre toţi paşii ce era la poarta împărătească. Neculce, l. 20. Aşijdere au scris şi paşa de Tighine. id. ib. 208. Paşa rămase la cetatea de la Ruşciuc. anon. cant ac., cm i, 122. Strtnse toţi paşii şi toate căpeteniile oştilor, id. ib. 125. împăratul, văztnd că nu şi-au aflat om după pohta voii lui, l-au mazilit, făctndu-l paşă la Eghipt. R. Greceanu, cm ii, 174. Chemat-au paşa iară pe ciorbagii şi pe iniceri. Axinte Uricariul, let. ii, 164/24. Hamza, precum se ştie la istorie, au fost paşă la Vidin pe acea vreme. Budai-Deleanu, ţ. 156. Paşii credea că acum ar fi minutul favoritoriu scoposului lor. ar (1829), 74/5. Paşa de Eghipet... încetase cltăva vreme cu înarmarea oştilor, cr (1830), 4172/5. Valahia singură plătea atunci Porţei un butoi (o tonă) de aur... afară de darurile pe la paşi şi miniştri. BXlcescu, m. v. 57. Despre paşa nu se ştia de a scăpat sau de a rămas mort. id. ib. 98. Un paşă... ca toţi paşii — se înnebunea de pilaf, cr (1848), 162/31, cf. ddrf. Attţi paşali din Turcia ori din Persia. Bariţiu, p. a. iii, 52. S-a schimbat hotărlrea; Acum s-a găsit cu cale, De la paşa şi agale, Sptnzuraţi să nu-i răpuneţi, Ci de vii tn ţepi să-i puneţi. Pann, p. v. ii, 39/28. Ştafetele lui Neculai Vodă plecau ca să vestească vezirului, hanului şi paşii de Bender, venirea acestui oaspet la Iaşi. Negruzzi, s. i, 180. Desele năvăliri ale oştirilor lui Pasvant-Oglu şi ale altor paşi răzvrătiţi tn contra împărăţiei turceşti spăimlntase attt de mult pe locuitorii ţării. Filimon, o. i, 285. [Povestea] tindea numai a da o idee pitorească de bogăţia paşalelor turci de atunci. Hasdeu, i. v. 119. Cu cincizeci mii oameni paşa vă loveşte. Bolintineanu, o. 69. Dobtndeşte... voie de a merge tn Adrianopole şi petrece acolo iarna, cinstit şi iubit de toţi paşii turci. Odobescu, s. i, 318. [Sultanul] trimise un paşă cu două mii de ostaşi ca să prinză pe Mihai. Ispirescu, m. v. 15. Se măritaseră cu două paşale vestite In toată împărăţia. Delavrancea, ap. tdrg. Soldaţi şi paşi fug laolaltă lăstnd şi arme şi steaguri. VlahuţX, o. a. ii, 120. Era un român renegat, trecut la religia turcească şi' ajuns la rangul de paşă In oştirea otomană. Xenopol, i. r. iv, 186. Hassan a jurat Să zacă de spaimă o lună. Văzut-au şi beii că fuga e bună Şi bietului paşă dreptate i-au dat. Coşbuc, p. i, 207, cf. Alexi, w. Toate peşcheşurile făgăduite paşalelor şi vizirilor... nu l-au scăpat. Ciauşanu, r. scut. 90. îi soseau mereu, de la ceilalţi paşi turceşti, proviant, muniţii şi soldaţi. Galaction, o. a. i, 266. îl ridică paşalele pe braţe şi-l duc tntr-o căsuţă de pe matul drept al Vidinului. id. ib. 268. A strigat să-i vie toţi vizirii, şi dregătorii şi paşalele. Sadoveanu,
 o. xii, 324. Toate paşalele se suiră tn căleşti şi se îndreptară spre oraş. Camil Petrescu, o. iii, 173. Şed paşalele în gură cu ciubucele. Teodorescu, p. p. 131. Strigă paşa-al Diului... — Turceşte-te, Iancule, Turceşte-te, beiule, Beiule, creştinule! id. ib. 480. Ia faceţi de-mi trimeteţi Cam vro cincizeci de agale, Cam vro cincizeci de paşale. id. ib. 481. Paşa dacilor, adică cel mai mare peste dtnşii. Marian, t. 4. Barem, de m-aş turci, să mă fac paşă (= dacă mă supun la un neajuns, cel puţin să-mi folosească la ceva). Cf. Zanne, p. iv, 544. Merge paşa pe uliţă Cu trei mii de suliţă (Ariciul), şez. iv, 42. <0> (Ca termen de comparaţie, sugerează o atitudine mîndrâ, semeaţă, bunăstare, lipsă de griji, pasivitate etc.) Cu mlinile aduse la spate, ca un paşă cu trei tuiuri..începu a păşi tacticos prin mijlocul drumului. conv. lit. xlv, 364. Stătea hoinarul tolănit pe frunzişoarele moi, ca un paşă. Gîrleanu, n. 228. Doarme ca un paşă! Galaction, o. a. i, 92. Bem cafele şi stăm la taifas ca paşalele. Stancu, r. a. v, 170. Fumează ca paşa de la Vidin, se spune despre cineva care fumează foarte mult. Cf. Alecsandri, t. 882. Parcă-i paşa din Ruşciuc (ctnd bea cafea şi ciubuc), se spune despre un om mîndru. Cf. id. ib. 81, Zanne, p. vi, 293. Parcă ar fi paşa din Dii sau stă ca paşa Diului, se spune despre un om leneş, care nu munceşte, făctnd pe boierul. Cf. mat. folk. 53, Zanne, p. vi, 79. (F i g.) Bahlui!... ce dormi, chiar ca un paşă, pe palul tău de glod. Alecsandri, p. i, 202.
1917.
PAŞĂ*
— 1?S —
PAŞNIC
■  2. S. f. invar. (învechit; In forma paşa; adăugat după numele propriu) Titlu onorific conferit ca semn al unei înalte demnităţi militare sau civile. V. bei, b a ş. Atunce au perii şi Topal paşa. Neculce, l. 360. Au trimis pe Mustafa paşa cu mulţime de turci. anon. cantac., cm i, 121. L-au mazilit, puind vizir tn locul lui pre un Mehmet paşa..., om bun şi bltnd. R. Greceanu, cm ii, 139. El numi... tn Moldavia pe Giafer paşa. Bălcescu, m. v. 86. Era Hasan paşa, beilerbeiul Rumeliei. id., în dl i, 225. Jurnalul de Constantinopole din 6 dfecem[brie] anunţă depărtarea din minister a lui Hosreb paşa. cr (1848), 131/5. Mulţimile lui Ahmed paşa au dat îndărăt. Sadoveanu,
o. i, 183. ^Compus: căpitan-paşa = comandantul flotei turceşti. L-au mazilit, puind vizir in locul lui pre un Mehmet..., care fusese căpitan-paşa, om bun şi bltnd. R. Greceanu, cm ii, 139. Da-n caic cine era? — Era căpitan-paşa, Baş-agaua turcilor. Alecsandri, p. p. 124.
   —    Pl. : paşi. — Şi: (învechit) paş s. m., paşă (pl. paşale, şi, rar, paşali) s. f.
   —  Din tc. paşa.
   PÂŞĂ 2 subst. I. (Regional) Păşune (1). Cf. Chiriţescu, or. 252.
   2.   (Bot.; Munt.) Rogoz (Scirpus maritimus). Porcii aveau paşă de păscut, noroi de tăvălit şi peşte ctnd secau mlăştinile. săm. i, 11, cf. tdrg, Scriban, d.
   3.   (Estul Munt.) Numele a trei specii de plante erbacee acvatice cu frunze submerse : a) plantă cu tulpina patrunghiulară, comprimată, verde-roşiatică, ramificată, cu frunze roşietice la baza tulpinei şi verzui în partea superioară, cu flori verzui, pedunculate, unite în spice, ce creşte în ape stătătoare sau lin curgătoare (Polamogeton crispus). Cf. Antipa, p. 53, Panţiu, pl., Borza, d. 136; b) broasca-apei (Pota-mogeton lucens). Cf. Antipa, p. 221, Panţu, pl. ; c) bros-cariţă (Polamogeton nalans). Tot felul de plante acvatice, pe care poporul nostru le numeşte cosor, brădiş, sau altele ca paşa. Antipa, p. 53, cf. Panţiu, pl.
   —  Pl. : ?
   —  Din bg. naiua.
   PAŞC s. m. v. paşti1.
   PÂŞCĂ s. f. (Bucov.) Pachet (de tutun). Cumpără o paşcă de tutun şi ceva de mtncare. în scl 1969, 136. O paşcă de tabac. Com. din Vicovu de Sus-Rădăuţi, cf. alr i 1 538 bis/385, 388. + (Mold. şi Bucov.) Tutun (de calitate inferioară). V. mahorcă (1). Pentru puţină mtncare şi ctle-oleacă de paşcă de cea de trei ocă la para slujea toată casa. Creangă, a. 82, cf. tdrg, cade, dl, dm. în gură cu o ţigară din pacică de cea scumpă. Pamfile, d. 67, cf. com. din Stra-ja-Rădăuţi.
   —    Pl. : păşti. — Şi: pâeieă, poâşcă (alri 1 538/618) s. f.
   —  Din ucr. na'iica, rus. naiKa.
   PAŞCHltÎLĂ s. f. (învechit) Săculeţ, pungă de piele pentru bani. V. t a ş c ă. Cf. lb, Barcianu, Alexi, w.
   —    Pl. : paşchiule. — Şi: păsehiulă s. f. lb, Cihac, x, 197.
   —  Etimologia necunoscută.
   PAŞCULÎE s. f. (Prin vestul Transilv.) Colac mare care se face la paşti1 (1). Teaha, c. n. 250.
   —  PJ. : paşculii. — Şi: păşculie s. f.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. pască.
   FAŞCVÎL s. n. v. paschil.
   PAŞIDfiRM s. n. v. pahiderm.
   PAŞÎME s. f. (învechit, rar) Mulţime, grup de paşi1 (!)• Omer, numitul Paşă de frunte şi mult vestitul Avtnd supt sine ş-altă paşime De pedestrime şi călărime. Zilot, cron. 353.
   —  Paşă 1 + suf. -ime.
   PĂŞIXJŞ s. n. v. paşuş.
   PAŞLÎ vb. IY. T r a n z. (Mold.) 1. (în e x p r.)
A o paşii = a fugi pe furiş, a o şterge. Mă puteam repezi, din cînd în cînd [la Humuleşti], ptşlind-o aşa cam pe după toacă. Creangă, a. 116. Ba că chiar că erai să ne dăruieşti cu milă şi cu daruri împărăteşti, dacă nu te vedeam cînd ai paşlit-o, farmazoană ce eşti. id. p. 268, cf. dm.
   2.   F i g. A fura, a şterpeli. Moş Bodrîngă paşlise o grămadă de buci pentru aţtţat focul. Creangă, a. 99, cf. Mironescu, s. 619, dm.
   — Prez. ind. : paşlesc. — Şi: pîşli vb. IV.
   — Din rus. nomjiil (trecutul pl. al lui noumu).
   PAŞMÂGI s. m. pl. (învechit) Pantofi fără călcîi. V. buşmachiu. Şi-l găsiră că-ş mînca tot: şi paşmagii, şi meslii şi braţele ca de slriini. Moxa, Cronograf (Manuscris), 65v.
   —    Şi: (suspect) paşmăţi s. m. pl. Moxa, 370/7, 389/13, Zeitschrift, xvii, 396, ddrf, tdrg.
   — Din ser. pasmadzi (pl. dial. al lui paSmag).
   PAŞMĂŢI s. m. pl. v. p&şmagi.
   PĂŞNIC 1 s. m., s. n. v. paşnic.
   PĂŞNIC2, -Ă adj. 1. (Despre oameni sau colectivităţi umane) Care iubeşte şi susţine pacea, care evită orice conflict, care trăieşte în pace, care este partizan al relaţiilor prieteneşti; (despre gîndurile, sentimentele şi manifestările oamenilor) care exprimă, care denotă pace, care susţine pacea; (despre fenomene sociale, politice etc.) care are loc, care se desfăşoară în pace; (învechit) pacific (1), păciuit, nepricinuitor, (învechit, rar) nezărvitor. Socotea ei să fie tn 30 ani pacinici cu laconii. Herodot (1645), 404. Ţara aceasta.. . au hălăduit foarte cu linişte mare şi cu pacinică şi neclintită stare. R. Popescu, cm i, 565, cf. drlu, Heliade,
0.  i, 148. Cu o tinerime neastimpărată au tulburat confe-rinţile cele pacinice, dtnd un asalt în tabăra insurgenţilor. Asachi, s. l. ii, 8. Mihai singur nu desperează,
ci, văztnd că nu e nici un mijloc pacinic de mîntuire, hotărăşte a deştepta ţeara. Bălcescu, m. v. 33. Vii... S-aduci jale în locaşul unor pacinici muncitori! Negruzzi, s. i, 119. Al tău îngeresc nume Veacurile îl vor şti, între două ţări vecine Object pacinic de unire. Alexandrescu, o. i, 345. Această caravană. . . urma cu mărfuri paşnica noastră armie. Bolintineanu, o. 302. Aici începe un nou period în existenţa acestui om eminent, period de activitate, de producţiune, tn care inteligenţa sa vie şi sporitoare se dezvoltă prin fapte şi prin scrieri, se răspîndi în cursul unei domnii mai pacinice. Odobescu, s. i, 271. Era tncinlat de această idee de pacinică manifestaţiune. Slavici, n. i, 326. Or fi ştiind oare paşnicii locuitori de pe acest ostrov din ce vremi de vijelie au rămas zidurile năruite? Vlahuţă, r. p. 11. Şi-osebit mai cu-ncredere Dido Pacinice gtnduri le poartă şi voie deplină cu totul. Coşbuc, ae. 18. Sfaturile lui paşnice însă mai mult tntărttau pe Ion. Rebreanu,
1.   149. N-avem a ne teme de răutăţi... '.fiind tatarii oameni foarte paşnici. Sadoveanu, o. xi, 252. Acei vameşi negri erau deprinşi cu neguţători paşnici, id. ib. xii, 69. Veniţi, navigatori îndrăzneţi, Veniţi, armate paşnice şi egale. Baranga, v. a. 27. O preocupă tn mod constant... viaţa de luptă a poporului... tn perioada reconstrucţiei paşnice, s ianuarie 1961, 65. Coexistenţa paşnică este un proces dialectic. Lupta de Clasă, 1962, nr. 1, 38. Problema folosirii strîmtorii... trebuie rezolvată în mod paşnic, rl 1967, nr. 7 044. O (Substantivat) Noi aducem pacea pentru cei paşnici. Rebreanu, r. ii, 235. + (Substantivat, m.; învechit, rar) Judecător rural de pace, ales dintre săteni. Cf. Asachi, s. l. ii, 357.
   2.   Care este calm, potolit, liniştit, tihnit, care denotă, exprimă calm, linişte, tihnă. îndelungat şi pacinice stăpînirea lor (a. 1817). Uricariul, iv, 330/25. Că durerea... Nu-i cu semne de iubire pacinică şi măsu-
1931
PAŞNIŢĂ
— 176 —
PAŞTE5
 rată, Ci-i ca fulgerul. Conachi, p. 82. Trăsăturile feţei postelnicului... arătau acum o mulţumire pacinică. Filimon, o. i, 134. Păianjenii tşi executau tăcuta fi pacinica lor industrie. Eminescu, n. 38. Şi iot ce-i Incongioară, deal, luncă, fes, izvor, E paşnic ca bltn-deţea din sufletele lor. Alecsandri, o. 246. Rar, cite un zgomot din sat venea să turbure pafnica tăcere a clmpu-lui. D. Zamfirescu, v. ţ. 75. Acasă se liniftea tndală şi-fi vedea de pacinica lui ocupaţie. Agîbriceanu, a.550. Am regăsit-o pe Roxana In atmosfera pacinică, îmbietoare şi caldă pe care o simţeam de obicei tn jurul ei. Galaction, o. a. i, 215. Te-ai ridicat speriat din culcuşul tău de cimbru şi te-ai uitat peste paşnicul tablou, răsfrtnt colea devale In ape somnoroase, id. a. 367. în paşnicul orăfel de la malul Dunării, civilii şi militarii erau aşa cum obişnuiesc să fie civilii şi militarii tntr-un paşnic orăşel de provincie. Brăescu, o. a. ii, 169. Bătrlnii, tn tlrguşorul acela liniştit..., duceau o viaţă foarte paşnică. Sadoveanu, o. ii, 154. Lumina de aur a soarelui luceşte bllnd tntr-un colţ paşnic de natură, id. ib. vi, 167. E plină de dulceaţă Moldova, am spus... Cu cerul ei blajin. Cu oamenii ei paşnici. Stancu, h. a. i, 83. Andrei tşi lăsă privirea să alunece de-a lungul pustei învăluite de o Inserare paşnică, domoală. T. Popovici, s. 393. Nu-i oboseală, e doar ceasul paşnic Ctnd sună melodii, se-aud concerte, s mai 1960, 44. <J> (Adverbial) Pacinic d-a lungul prin văi se-nşiruie ctrdul şi paşte. Coşbuc, ae. 15. Dacă tu vei căuta Să se-nalţe paşnic fumul Jertfei tale, nu uita Că, de ai spre soare drumul, Umbra este-n urma ta. id. p. i, 314. Omul şi-a afezat paşnic amlndouă coatele peste maldărul de dosare. v. rom. martie 1954, 11. O, cum se bucurau rădăcinile Care paşnic respiră şi cresc. Isanos, ţ. l. 23. în grădini lucrau paşnic femei tn salopete. Barbu, p. 67.
   —  Pi. : paşnici, -ce. — Şi: păcinic, -& adj.
   —  Pace + suf. -nic.
   PĂŞNIŢĂ s. f. (Prin nordul Munt.) Femeie stricată. Rădulescu-Codin.
   —  PI. :?
   —  Etimologia necunoscuta.
   PAŞOĂLĂ s. f. (Prin vestul Munt.) Femeie care merge cu paşi mari, greoi şi apăsaţi. V. p a ş o 1 e a. Cf. Udrescu, gl.
   —  PI. : ?
   —  Etimologia necunoscută. Cf. pas 2.
   PAŞdL interj. (Rusism regional) Cuvint peiorativ cu care alungi pe cineva, !i porunceşti să plece; du-te I marş! (112). Pafol, crapusnoiule! ... Auleu! că rău m-a tulburat! Alecsandri, t. 1 675, cf. 1 388. Vă mai aftept încă trei zile şi atunci, parale, ori haiti, paşol! Contemporanul, v2, 195, cf. Barcianu, Alexi, w., Chiriţescu, gr 252, şez. xx, 139.
   —  Din rus. ncmea.
   PAŞ01.DÎE s. f. v. başoldie.
   PAŞdLEA s. m. (Prin vestul Munt.) Bărbat care merge cu paşi mari, grei şi apăsaţi. V. p a ş o a 1 ă. Cf. Udrescu, gl.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. pas !.
   PAŞOPGRT s. n. v. paşaport.
   PAŞdPT num. card. (Rar) Patruzeci şi opt. Cf. sfc i, 125, 181.
   —  Pa[truzeci] + ş[i] + opt.
   PAŞOPTÎSM s. n. (Rar) Ideologia participanţilor la revoluţia de la 1848 din ţările române. Patruzeciop-lismul lui Alecsandri are... mai mulţi factori. Ibrăileanu, sp. cr. 146, cf. com. Graur.
   —  Şi: patruzeeioptism s. n.
   —  Paşopt + suf. -ism.
   PAŞOPTÎST, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi {., adj. (Persoană) care aparţine generaţiei participanţilor la revoluţia de la 1848 din ţările române, (persoană) care a susţinut paşoptismul, a luptat pentru el. Cf. Pascu, s. 422. în Muntenia vom găsi o legiune de patruzecioptişti. Ibrăileanu, sp. cr. 11. Enache Iloveanu, tatăl lui Boldur, om purtat prin străinătăţi şi paşoptist cu idei occidentale, a schimbat altărtnduială. C. Petrescu, r. dr. 94. Articolul pe care l-ai scris despre critica literară a lui Cezar Bolliac relevă mult din ce a rămas valabil fi astăzi tn studiul pe care tnflăeăratul paşoptist l-a intitulat „Despre poezie“, contemp. 1949, nr. 162, 5/1. Odobescu... a reprezentat deci lipul moral al paşoptistului, cu lot ce întrunea acesta ca patriotism vibrant, ca dorinţă de însuşire a formelor mai înalte ale culturii, ca aspiraţie către libertatea naţională şi socială, gl 1954, nr. 15, 1/3, cf. Pas, l. i, 37. Scriitorii noştri paşoptişti, din grupul cărora făcea parte şi Bolliac, îmbogăţesc mereu limba literară cu elemente moderne. Contribuţii,
 i, 110. O serie de discuţii tn presă... arată că este necesară cunoaşterea mai aprofundată a activităţii scriitorilor paşoptişti, v. rom. iulie 1962, 168.
   2.    Adj. Care aparţine paşoptismului sau paşoptiştilor (1),' privitor la paşoptism sau'la paşoptişti, caracteristic paşoptismului sau paşoptiştilor. Preţuirea ideilor înaintate paşoptiste şi cunoaşterea directă a vieţii grele a poporului asuprit... şi-au pus pecetea pe cele mai valoroase opere ale lui Ciprian Porumbescu. Scînteia, 1953, nr. 2 792. Programul de bază al poetului la „Literatorul“ ţine de cea mai strictă esenţă paşoptistă.
 l. rom. 1965, 381.
   —     PI. : paşoptişti, -sie. — Şi: (rar) patruzccioptist, -ă s. m. şi f., adj.
   —   Pnşopt -f- suf. -ist.
   PĂŞOŞ s. n. v. paşuş.
   PAŞPtiRT s. n. v. paşaport.
   PĂŞTE 1 s. f. v. paştle.
   PĂŞTE 2 s. m. v. paşti1.
PĂŞTE 8 vb. III. T r a n z. 1. (Folosit şi a b s o 1.) (Mai ales despre animalele erbivore; complementul indică iarbă, trifoi, frunze etc.) Aminca (1) la păşune; a păşuna (1). Era departe de ei o turmă de porci mulţi, păştea. Coresi, ev. 232. De-ş va culeage neştine via fi vor rămlnea alte vii neculease a vecinilor lui şi el va aduce dobitocul său să pască la via lui şi vor face pagubă... să plătească paguba, prav. 17. Era acolo lingă munte o turmă mare de porci păsctnd. n. test. (1648), 46T/2. Dobitoacele, neavtnd ce paşte, le dărlma frunză. N. Costin, l. 560, cf. lb. Un cal slobod aicea păştea tn voie bună: A vlntului suflare prin coamă-i se juca. Heliade, o. ii, 115. Turmele oamenilor de dincolo care pasc şi se prăsesc aci tn ţeară. cr (1846), 42/49. Dar el, sărmanul, tot vesel... Paşte, zburdă pe verdeaţă tntrtnd, ieşind din turmă. Conachi, p. 262. Caii lor păşteau priponiţi nu departe. Negruzzi, s. i, 108. Orişicine aici se naşte, Om sau vită care paşte, Nu se naşte In zadar. Alecsandri, t. i, 386. Pe-o pajişte întinsă cu flori îmbelşugată Păştea zimbrul voios. id. p. i, 204. Pustiile se vor schimba tn... livezi roditoare, tn păşuni verzi şi fragede, pe care vor paşte frumoasele vite ale României. Odobescu, s. i, 25. Pe ctnd caii pasc alături, Ea-l privea cu suflet dus. Eminescu, o. i, 67. Iepele mele pasc numai noaptea, id. n. 19. Locul ti ferit şi iepele au ce paşte. Creangă, p. 128. Ctnd vede că toţi [berbecii] pasc, latră tncă de ctleva ori, ca semn al privegherii sale, şi se întoarce tncet Ungă stăptnul său. Slavici, n. i. 39. Ajunseră pe lărtmul unde păşteau iepele. Ispirescu, l. 27. Caii lor, ttrtnd căruţa, le da ttrcoale, păsctnd de jur-tmprejur. Delavrancea, s. 209. Trei cai, înhămaţi la o căruţă, păşteau, sforăind, iarba grasă şi necălcată, id. t. 34. Pe sub marginea pădurii Boii pasc pe Ungă car. Coşbuc, p. i, 262. Prin miriştile dese ca peria vitele păşteau, muţind după ele stoluri
1945
PAŞTE3
— 177 —
PAŞTE3
de grauri. Anghel-Iosif, c. l. 23. Din cînd tn clnd se auzeau sforăind caii, care păşteau alături. Brătescu-Voineşti, p. 138. Intre îndoiturile verzi ale dealurilor, turmele albe păşteau tn larg iarba fragedă a colinelor. Hogaş, dr. i, 46. Un cerb cu coarne-nalte umbla păsctnd agale1 Eftimiu, î. 141. Vacile le duc eu să pască. Sebastian, t. 179. Caii păşteau tn desişul întunecos iarba moale. Sadoveanu, o. i, 195. Malul... era acoperit vara cu buruieni, pe care le păşteau vitele locuitorilor. Călinescu, s. 5. Calul se odihnise bine, păscuse iarbă grasă de livadă şi acum se frămtnta nerăbdător. Camil Petrescu, o. i, 331. Caii împiedicaţi la o aruncătură de piatră pasc iarba. Stancu, d. 257. Pasc vacile iarba. Davidoglu, m. 28. Simfind aerul cald şi mirosul de ierburi crude, caii începură să sforăie de plăcere, dar, fiindcă erau ţinuţi pe loc, tşi plecară capelele şi începură să pască. Preda, m. 105. Un,altul propune să fie aduşi in ajutor doi asini care pasc... pe aproape, s iunie 1960, 71. Murgul apă n-a băut, Iarbă verde n-a păscut. De-a păscut în cîmp vreodată, A păscut iarbă uscată. Alecsandri, p. p. 248. Să nu se lase oile a paşte pe mlăşniţi şi mociorle căci se umplu de gălbează. h xi 505, cf. xn 7, 430, 442, xm 67, xv 379, xvi 237. Foaie verde ş-o lalea, Ra(a ici, ra(a colea, Raţa paşte papura. Teodorescu, p. p. 349. Murgul paşte şi rînchează, Mîndra plînge şi oftează. Jarnîk-Bîrseanu, d. 255. Trecui podu la amiază Şi lăsai murgu să pască. mat. folk. 1262. Paşti, murgule, să te-ngraşi, Da să paşti iarbă din faţă, Să te faci cu coamă creaţă. Vîrcol, v. 38. Oile s-or togmi-n rtnd Şi mi-or paşte pe mormînt. folc. transilv. i, 329. Creşte iarbă şi dudău, Să pască şi murgul meu. folc. mold. i, 104. Mintea, de-ar creşte pe toate cărările, ar paşte-o şi măgarii. Pann, p. v. i, 86/1. Calul paşte unde-l priponeşti. Zanne, p. i, 356. Clnd lupii cu mielu împreună vor paşte şi leul cu boul împreună vor mînca, se spune despre un lucru care nu se poate realiza ori produce niciodată. Cf. id. ib. 507. Aşteaptă, murgule, pîn-ăi paşte iarbă (verde), id. ib. 557. Paşte iarba care-o cunoşti, id. ib. ix, 479. Am o vacă priană, Toată noaptea paşte-n poiană (Luna). Gorovei, c. 212. Am un bou : Unde calcă Nu se vede, Unde paşte, Se cunoaşte (Puricele). id. ib. 308. O R e f 1. (învechit) Şi vineră sus de apă şapte vite grase frumoase şi păscîn-du-se îmbla în iarbă. Palia (1581), 165/6. Alte 7 vaci... să păştea... lingă marginea rîului. Biblia (1688), 30Y/37. După ce caii să păscură bine, Iară să luară în călătorie. Budai-Deleanu, t. v. 88. Lupul au văzut o capră păscîndu-se. Ţichindeal, f. 52/4. Cole subt deal se pasc mulţime de oi grasă. Donici, f. i, 20/14.
O   F i g. Clnd a aflat însă cuconul Costache că persoane cu mustăţi şi cu barbă se îndeletnicesc cu aşa vorbe ruşinoase şi cu mucegaiuri lepădate de limbă, şi-a făcut cruce: — Apoi, cucoane, să mă ierţi mata, mi-a zis dumnealui, da eu n-oi putea să pasc intr-asemenea suhat! Sadoveanu, o. ix, 425. Ca nişte turme al căror păstor nu se mai vede, aşa pasc satele pe aşternutul verde, al tării. Arghezi, p. t. 9. + P. anal; (învechit) Â culege; a-şi procura; p. e x t. a hrăni, a îndestula. Te-ai moştenit pre pămlntul care Domnul D{\x\mnezeul tău dă ţie cu sorţu să-l paşti. Biblia (1688), 1402/5. ORefl. Nădăiaşîe în Domnul şi fă dulceaţă; împle pămîntul şi paşte-te intru bogăţie-i. psalt. 67, cf. Coresi, ps. 9/12. Hameleonului cu aer a se paşte şi cu vtnt a se hrăni firea fiindu-i. Gantemir, ist.
250. + F i g. (Complementul indică stări sufleteşti, facultăţi psihice etc.) A întreţine; a dezvolta, a cultiva; a Întări. Marcu Aurelie Anlonin, filosoful, din multă cetire, cu care ş-au păscut mintea dar ş-au plătit trupul şi sănătatea, au murit. Şincai, hr. i, 13/26. Şi asta se cheamă vastitatea literalurei moderne şi popularizarea artei literelor; toţi o cultivă, toţi o pasc, toţi o rumegă. Caragiale, o. iii, 75. Erau trei luni aproape, de clnd Dinu păştea in sufletul lui un dor pe care numai Florica, fata lui moş Ion Florea, putea să i-l potolească. Bujor, s. 23. Numai cine-a păscut dorul, Ştie cin’ mi-a albit părul Şi mi-a ofilit trupşorul. Teodorescu, p. p. 327. + (învechit; despre viermi, boli etc.) A mînca (5),
a roade, a distruge. Sînt nişte muşte care pină cînd iaste tînără glăvăţina mieilor o găuresc... şi slobod inlr-tnsa oauă din care apoi se fac viermii, carii după acea-ia pasc crierii. Economia, 96/5. OF i g. Au supus (inului Smalinelor şi toate cele mai aproape ca o ciumă păsctn-du-le. Şincai, hr. i, 233/7. Astfel a zis şi pe chipuri zadarnice sufletu-şi paşte. Jalnic gemtnd şi cu rîuri de lacrămi îşi turbură faţa. Coşbuc, ae. 22. (Rei 1.) Nimic nu bagă-n gură şi tn dureri se paşte, Şi singurică numai de lacrem-are sete. Heliade, o. i, 307. O Expr. (învechit) A paşte clnştca (cuiva) = a dezonora (pe cineva). Iară de va fcţce pentru să-i pască (să-i strice munt.) cinstea lui... atunce nu să va certa ca un suduitoriu de domnie iară cu alte certări mari. prav. 72. + I n t r a n z. (învechit, rar) A rătăci. Fiii voştri vor fi păsctnd (rătăcind b 1938) tn pustiu. Biblia (1688), 106V42. + R e f 1. (Popular; despre păr) A se toci. Cine se scoală abia după ce şi-a scos Sîn-Toader caii săi la păşune.. ., aceluia se crede şi se zice că i se paşte părul peste tot anul. Marian, s. r. ii, 53. Să te păzeşti să nu-ţi ieie nimeni din păr fără ştire că fi se paşte virful cozilor. Gorovei, cr. 261, cf. Candrea, f. 36. + F i g. (Rar) A tunde. Avea
 o mustaţă păscută de foarfece ca să-l facă să pară mai ttnăr decit era. Sadoveanu, o. xiv, 140. 4 (Complementul indică terenuri, culturi etc.) A folosi ca loc de păşune. De va paşte neştine ţarină sau vie. Biblia. (1688), 542/49. Alta, facem ştire dumitale pintru mun-
 ■ tele nostru care l-aţi păscut dumnev[o]astră cu ciurda pănă acum (începutul sec. xvm). bul. com. ist. ii, 202.
    2.   (Despre oameni; complementul indică mai ales animale erbivore) A duce la păşune, a duce să pască 3 (1). a păzi în timp ce paşte3; a păşuna (2), a păstori (1). Mic era întru fraţii miei... păştea oile tătărelui mieu. psalt. 309. Tremease el la satul lui să paşcă porcii. Coresi, ev. 21, cf. 238, 486. Şi Iacov păştea lui Laban alalte oi. Palia (1581), 121/17. Le era viaţa cu porcarii, de păştea turme şi fura. Moxa,. 355. Spune svănta evanghelie că-l tremite în holdele lui de paşte porcii. Varlaam, c. 16. Pentru păstori, ce să dzice văcarii şi boarii ce pasc ciredzi. prav. 12, cf. lex. mars. 233, Acea doamnă tinerică Turma paşte peste plai. Asachi, s. l. 1, 170. Călărimea uşoară... sta acolo odihnin-du-şi şi păsctndu-şi caii. Bălcescu, m. v. 114. Un mtndru flăcăuaş Mină boii la izvoare şi ti paşle la imaş. Alecsandri, Poezii, 42. Vrei să-mi paşti iepele. poate? Eminescu, n. 19. Toată ziulica bate prundurile după scăldat, în loc să pască cei cîrlani. Creangă, o. 186. Să intri la stăpîn? D-apoi tu nici de păscut gîştele nu eşti bun. id. p. 148. De patru săptămlni îşi paşte turma şi încă nu şi-a botezat chiar nici pe berbecul ce poartă clopotul cel mare. Slavici, n. i, 40. Ce faci toată ziua acolo sus cu caprele? — Alerg după ele... le pasc... şi pe urmă stau aşa. n. rev. r. i, nr. 1, 35. Din cînd în clnd ne inltlneam cu băieţandri care-şi păşteau tn şanţuri boulenii albi cu coarnele lucii. Sadoveanu, o. iii, 47. Noi am păscut caii noştri pe mirişte. Stancu, d. 36, cf. id. r. a. ii, 271. Mă trimitea prin păduri în fiecare zi, ta să pasc patru capre albe. s ianuarie 1961, 46. Atîte miorele, Clte viorele, Nişte berbecei Ca şi vulturei! Păcurarul meu... Le păştea la (ară. pop., ap. gcr ii, 329. In fundul grădinii noastre Un voinic patru boi paşte. Jarn(k-Bîrseanu, d. 405. Ţăranul paşte vaca şi arendaşul o mulge. Zanne, p. v, 14. Ctmpul alb, Oile negre, Cin’le paşte Le cunoaşte (Cartea). gcr 11, 371. ORefl. pas. Boii şi oile încă să nu se pască tn dereptul muntelui (a. 1574). gcr 79/28. După moartea lui Atila, pămlntul Panoniei îl numea romanii păşune, pentru că turmele lor se păştea in pămîntul Panoniei. Maior, ist. 67/12. O (Prin analogie) Clnd văd cloşca păsclnd bobocii de raţă pe malul bălţei se miră. Odobescu, s. iii, 13, cf. Doine, 76.0 F i g. Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur. Eminescu, o. iv, 110. (Absol.) Precum ar fi al codrilor de stele Clnd s-ar mişca din loc, şi-n mers Păstorul alb, ivindu-se-ntre ele, Şi-ar face drum, păsctnd prin univers. Arghezi, vers. 94. (în limbajul bisericesc ; sugerează ideea de îndrumare, de povăţuire)
12—C. 1197
1945
PAŞTE3
— 178 —
PAŞTI1
Isus Hristos, cel ce spodobi pre noi o turmă a fi, păscută de acela însuşi adeveritul Dumnezeu. Coresi, ev. 489. Stătu fericitul acesta egumen tndrepttnd bine... turma ce-i fu încrezută şi păscînd-o pe păşuni de spăsenie. Dosoftei, v. s. noiembrie 119v/26. Şi învăţă [pe epis-copi] cum vor purta de grij(ă) şi vor paşte oile carile sint date în sam(ă) (a. 1660—1680). gcr i, 193/15. (Rei 1.) Nu căutară păstorii de oile meale, ce se păscură pre eişi. Coresi, ev. 478. 0>Expr. A paşte boboci (sau bobocii, muştele, Învechit, vîntul, viaturile) = a pierde vremea. Şi          cărei se întăresc spre minciuni,
aceia         pasc vînturile. Coresi, ev. 164.  Mulţi nerozi
găuresc pămînlul, comori în el căuitnd, Dar neştiind cum, pasc vîntul, surdă ş-în deşert umblînd. Pann, p. v. n, 89/28. D-voastră, cinstiţi oaspeţi, se vede că paşteţi boboci, de nu vă pricepeţi al cui fapt e acesta. Creangă, p. 233. Dar tu — strigă el cu energie militară — ce paşti muştele? Vrei să ne ajungă iarna aici? Slavici, n. ii, 234. Ia, mai bine spune-mi ce-am zis ptn-acum, că eu nu pasc boboci acilea! Bacalbaşa, s. a. i, 102. Nu pasc bobocii         cum crede el.  Pamfile,
j. ii,        133. (Familiar) A paşte mingea =  a)  a se juca
mult (cu mingea), a bate mingea ; b) (la unele jocuri cu mingea) a fi la prinsul mingii. Corn. Graur. (Familiar) N-am păscut porcii (sau giştele, bobocii etc.) împreună (sau cu tine, cu el etc.), se spune pentru a-i atrage cuiva atenţia că-şi permite prea multe, (Rar) A paşte (pe cineva) cu prăjina = a pîndi pentru a bate (pe cineva). Ce vorbe?... da de cînd vă pasc eu cu prăjina? Alecsandri, t. 459, cf. Zanne, p. iii, 322. (învechit) A paşte cinstea cuiva = a respecta pe cineva; a se îngriji de bunul renume al cuiva. Cela ce cunoaşte că iaste datoriu să pască cinstea altuia să cade să fugă dennainte-i cîndu-l va vedea că vine suduind. prav, 115. Iară Si)[l]ni[u]Z Dimitrie apucă înainte de le ieşi în lîmpinare, deşchizîndu-le uşea şi privitindu-i ca neşte cunoscuţi veniţ de la împăratul şi păscînd cinstea-mpă-rdtului. Dosoftei, v. s. octombrie 88r/14. <$> C o m -pus: (popular şi familiar) paşte-vint s. m. = pier de-vară. De s-ar purta cit de bine, d-ar umbla ca un sfînt, Tot îl defaimă oricine şi ti zice „paşte-vînt“. Pann, p. v. ii, 114/28, cf. Şăineanu, d. u., Udrescu, gl. + (învechit ; în limbajul bisericesc) A avea grijă, a p.ă zi; a conduce, a îndruma. Paşte-i veri cu toiag de fieru. psalt. hur. lv/23. Puse-vă cercetători a paşte beseareca D[om]nului. cod. vor. 22/10, cf. 162/2. Domnul paşte-me şi de nemică nu me lasă. psalt. 39, cf. 48. Şi le dă lor să pască oamenii moşteniei sale. Coresi, ev. 483. Den tine amu ieşi-va judeţ cela ce va paşte oamenii miei. id. ib-. 499. Să petreci în lume cu viaţă curată Şi Domnul te paşte cu mînă-ndurată. Dosoftei, ps. 121/6. Păscînd în sv[i]n(ie pravoslavnicul popor. id. v. s. decembrie 2002/10. Biserica să să o înveţe şi să o pască cu cuvîntul şi cu pilda. Şincai, hr. iii, 53/11. + (Neobişnuit ; în e xpr.) A-şi paşte privirea = a se sătura privind. Pască-şi privirea tiranul dardan, de pe mare pe-acestea Flăcări. Coşbuc, ae. 82. -
   3.   (Folosit şi a b s o 1.) (Dëspre primejdii, păcate, moarte, noroc etc.) A urmări cu perseverenţă, a ameninţa dintr-un moment în altul sau a favoriza pe neaşteptate, a pîndi. Ca oile întru iad puşi sînt, moartea paşte-i. psalt. 94. Moartea paşte-i. Coresi, ps. 129/3. Simţea, cunoştea pre bine cum că-i paşte un păcat. Beldiman, e. 23/14, ;cf. Hasdeu, r. v. 153. Nu fie de diochi..., mă paşte bine norocul cărţilor. Alecsandri, t. 457. Să vede că-l paşte păcatul astăzi, id. ib. 1 000. Nevoia te pîndeşte ca un hoţ, te paşte ca păcatu. id. ib.
1  539. Părînd pe veci a răsări, Din urmă moartea-l paşte, Căci toţi se nasc spre a muri Şi mor spre a se naşte. Eminescu, o. i, 178. Tot chinuindu-ne aşa, era să ne pască alt păcat : cit pe ce să ne toropească bradul aprins. Creangă, a. 31, cf, 246. Pe băietul meu, Dinu,
l-o păscut un păcat mare. Bujor, s. 53. Biata nevastă-sa nici nu bănuieşte ce primejdie ti paşte şi nici ceilalţi ai casei. Rebreanu, r. i, 96. N-am noroc şi pace bună! De! M-o paşte vrun păcat! Eftimiu, î. 60. Se vede că mă paşte un păcat cum a păscut şi pe alde tata şi mama. Galaction, o. 135. Afla şi dînsul ce i s-a întîm-
plat altuia, ce-l paşte pe al treilea. C. Petrescu, o. p. i, 160. [Frica] ti păştea zilele şi fiece mişcare, amintindu-i fără preget de osînda lui. Popa, v. 39. Mă paşte un gînd. Puşcariu, l. r. i, 397. Din aleanul trupului Sufletul se naşte, Dragă-mi este dragostea Ce de ani mă paşte. Blaga, p. 121. Taci, omule. Te paşte sptnzurătoarea. Stancu, r. a. iii, 13. Puşcăria ne mănlncă..., ocna ne paşte. id. ib. 173. Cu capul lui, mă mir că nu ne-a păscut mai demult falimentul, id. ib. v, 66. Chiar de va fi să pier în drum, Doar moartea m-a păscut mereu, Garoafă roşie, de-a pururi Vei înflori pe pieptul meu! Beniuc, v. 104. Ce năpastă m-o mai fi păscînd? Galan, z. r. 35. Mare primejdie te paşte. Sbiera, p: 235. P-acela ştiu că l-a păscut un noroc. Reteganul, p. iv, 28. Frunză verde grîu spalat, Cîţi flăcăi au fost în sat, Tăţi o-mblat şi m-o-ntrebat Şi nădejde nu le-am dat, Că m-o păscut un păcat. şez. v, 47. După povaţa lui Tuliman, zburau, nu mergeau, că de la spate îi păştea alt foc. RădUlescu-Codin, î. 95, cî.Ţiplea, p. p. 114. Neamul lui se prăpădească, Păcatul în veci să-l pască. folc. transilv. i, 425, cf. Udrescu, gl. (Expr). Să nu te pască păcatul să.. .= să nu cumva să;.., nu care cumva să... Să nu te pască păcatul să pleci! O (Despre oameni) De cînd ii pasc eu, că doar i-oi prinde cu oca mică şi să-i trîntesc la dubă. Alecsandri, t. 452. Pe babă de mult o pasc, de cînd eram băiat mi-i cloanţa urltă. Contemporanul, va, 498. Las’că i-am păscut, dom’le premar. Dacă nu i-oi < cunoaşte eu, apoi nici dracul nu-i mai cunoaşte. Petică1, o. 204. Apoi gură mare ca a ta mai rar, măi Petrică! zise cîrciumarul... Şi ţîfnă şi semeţie! Lasă că te-am păscut de cînd te-ai întors de la oaste / Rebreanu, r. ii, 40. Chiriţă se încolţi cu oamenii şi mîncă la repezeală nişte pumni de la Toader Strtmbu care de mult îl păştea, id. ib. 175. Şi el mă duşmăneşte acum şi mă paşte, dar mie nici nu-mi pasă. G. Petrescu, î. ii, 29. N-au- remas carne pe mine... Pentr-un cine de duşman Ce mă paşte iaste-un an. Sevastos, c. 230, cf. Ciauşanu, v.;187. L-am cumpărat eu pe nenea Ion! Ştiu eu ctte parale-i face pielea, ştiu ce-i poate capul, l-am păscut eu. Ciauşanu, gl. 19. (E x p r.) (Familiar) Ce paşti
 i (aici sau acolo) ? = de ce nu eşti atent ? ; ce urmăreşti ?
 ce faci? ce ai de gînd? ; (familiar) ee păzeşti (aici)?
 : Crezi tu că se putea să apară acum un asemenea poem? Cenzura ce paşte? Stancu, r. a. ii; 230; (învechit) A ('şi) paşte prilejul (sau vremea) = a pîndi momentul potrivit. Şi sosind boierii la Poartă, ş-au păscut prilejul şi, cînd au ieşit împăratul..., ei ş-au aprinsu rogojine ' în cap. Neculce, l. 207. Toate după voie a isprăvi neputlnd, vremea paşte, ca cînd va putea atuncea să ' isprăvească. Cantemir, ist. 240. A paşte simbetele (cuiva) v. s î m l> ă t ă.
    — Prez. ind. : pasc.                                ,
    —  Lat: pascere.
    PAŞTEALUÎ vb. IV. I n t r a n z. (Prin Bucov.) A înjura de paşti1 (1); (regional) a paşti2, a păştui (2). Cf. Lexic reg. 114.
    —  Paşti1 -f suf. -ălui.
    PÂŞTERE s. f. (învechit şi regional) Păscut1 (1). Cf. lb, Polizu, Barcianu, Alexi, w., Udrescu, gl.<J> Expr. (Regional) A lua în păştere = a scoate (vitele) la păscut1 (1), a lăsa (vitele) să pască în Voie. Cf. Udrescu, gl.
    —  Şi : (regional) păşt£re s. f.
    —  V. paşte 3.
    PAŞTÉT s. n. v. pastet.
    PAŞTÉTĂ s. f. v. pastet.
    PAŞTÉTOM subst. v. pastet.
    PAŞTI1 subst. 1. S. m. Sărbătoare religioasă celebrată de creştini în amintirea învierii legendare a lui Hristos, iar de mozaici In amintirea exodului lor din Egipt şi a eliberării lor din robia egipteană ; (regional)
 .1951
PAŞTI1
— 179 —
PAŞTI1
 păscuţă (12). Aceaslea slnt paştile de bucurie şi de veselie şi a veacilor bunătate sufletească. Coresi, ev. 123. Praznicul paştilor, de pomenirea ieşitului den Eghipet şi den slobozirea lor. id. ib. 190. La paşti să guste agheaz-mă. prav. gov. 34r/5. Mieluşelul paştilor ce închipuia izbăvirea din robiia satanei. Varlaam, c. 35. Să să sărute unul pre altul cumu-i la paşti. prav. 242. Apro-piindu-să sărbătoarea azimelor carea să cheamă paştile. n. test. (1648), 98v/33, cf. gcr i, 146/24. Cu lopata la paşti să nu să bată (a. 1675). qcr r, 219/1. în postul mare înaintea paştilor. M. Costin, ap. qcr i, 201/1. Dzi de adevărată pashă. Dosoftei, v. s. septembrie 28r/l. Va face paştele D[o]mnului in luna a doao într-a patrasprăzeacea zi. Biblia (1688), 100l/29. Pasca legii în care mînca jidovii azimele s-au făcut sămbătă (a. 1699). ocr i, 330/35. După ce paştile au trecut, a doao zi, luni,... au pus pe viziriul ca să cheme pre măriia-sa Costandin Vodă la Odriiu. R. Greceanu, cm ii, 124, ci. anon, car. De nu va fi această lună friguroasă, paştile friguroase. Calendari (1733), 58/8. Le s-au pus soroc ptnă după paşti in sărbători să meargă la ispravnicul ţinutului (a. 1744). Uricariul, xvii, 215. Marea duminică a paştilor (a. 1746). qcr ii, 35/31. Înaintea paştilor opt zile în tot anul va fi un examen şi pe urmă cincisprezece zile vacanţă, cr (1833), 2561/49. Vom purcede... pentru Vindsor unde vom face paştele. Negruzzi, s. iii, 342. Ţara mai întîi de toate. Paştele mai pe urmă! Hasdeu, i. v. 19. Nici că să ruşina să rămiie la crăciun fără porc, la paşte fără veşminte noi. Delavrancea, t. 133. Mi-a rămas adine în minte noaptea paştelor. Macedonski, o. i, 10. Era după paşti şi era un timp bun. Coşbuc, p. ii, 204, cf; Pamfile, a. r. 84. Am fost la Bucureşti acum doi ani, de paşte. Sebastian, t. 337. De sfintele sărbători ale paştilor, s-a dus Ursu acasă. Sa.dovea.no, o. i, 398. Se despri-măvăra repede şi paştile, ca şi anul acesta, cădeau devreme, la sftrşitul lui martie, id. ib. vi, 501, cf. Doine, 218. Cum va fi în ziua de florii, va fi şi în ziua de paşti. şez. i,,192. Cum e în ziua de mucenici, fine ptnă la paşte. Zanne, p. i, 50. La paşte umblă cu cojoc. id. ib. iii, 59. Să te bată-paştele De iubeşti pe altele. Hodoş, p. p. 127. De la paşti ptnă la Ispas, Multe necazuri am tras. mat. folk. 1 286. Nouă paştiuri a trecut, Ou roşiu că n-ăm văzut, Pic de vin că n-am băut. Păsculescu, l. p. 219, cf. Pamfile, b. 59. La crăciun joacă colacul, La paşte joacă cozonacul, folc. mold. i, 155. Nu e In toate zilele 'paşti (= nu se petrec In fiecare zi evenimente plăcute sau fericite). Cf. Neculce, l. 351, Baronzi, l. 55, Ispirescu, l. 269, Marian, t. 275, Udrescu, ol. Crăciunul sătul şi paştele fudul. Zanne, p. i, 56. Paştele săracului e clnd are pe masă ouă şi îmbracă cămaşă nouă, se spune despre cei cu posibilităţi materiale modeste. Cf. Zanne, p. v, 554,-Udrescu, ol. Paştele nu vine cu măciuci. Udrescu, gl. Se loveşte ca fasolea in ziua de paşti, se zice despre un lucru nepotrivit într-o anumită Împrejurare. Cf. Zanne, p. iii, 483, 548. O (în imprecaţii) Linişteşte-te, mă băiete,... ce zvtcneşti ca o şopîrlă, nu te emoţiona, mă!... n-auzi să nu te emoţionezi7... paştele şi grijania cui te-a închinat! Brăescu, o. a. i, 58. Ei... Paştele mă-ti! spuse el şi începu să-l înjure pe Ţugurlan îndelung şi minuţios. Preda', m. 144. Să nu mai văd unu lîngă mine, ce, aici e Maglavit sau ce paştele mamei voastre e? Barbu, p. 197, cf. Lexic-reg. 114. (Expr.) (A ii) dat în paşte (sau în paştele măsii) = (a fi) foarte şmecher, abil. Era dat in paşte, dat dracului. M. I. Caragiale, c. 59. <0> (Regional) Paştele (alea) mici sau paşcu al mic'= sărbătoare care este prăz-nuită de credincioşi în duminica Tomii. Cf. alr ii/i mn 110, 2 813/4, 8, 29, 36, 47, 53, 76, 316. Paştile blaj inilor=a) sărbătoare care este prăznuită de credincioşi în duminica Tomii. Cf. alr ii/i mn 110, 2 813/646 ; b) sărbătoare care este prăznuită de credincioşi în prima luni de după duminica Tomii. Paştele blajinilor cade totdeauna luni după duminica Tomei. şez. ii, 29, cf. alr ii/i mn 113, 2 850/431. Paştile rohmanilor — a) sărbătoare care este prăznuită în miercurea a patra de la paşti1 (1). Altă sărbătoare necreştinească pe care
 o cinstesc unii români din Bucovina sub numele de ... paştele rohmanilor; ea cade miercuri tn a patra săp-tămtnă după paşti. Pamfile, s. v. 34; b) (în forma paştele rogmanilor) Înălţarea Domnului. Cf. alr ii/i mn 110, 2 814/362. O E x p r. Din an (sau din joi, de joi, din paşti) în paşti sau din paşti în crăciun = la intervale mari de timp, foarte rar. La biserică mergi din paşti in paşti. Aşa cauţi tu de suflet? Creangă, a. 17, cf. Zanne, p. i, 43, iv, 255. Fără să ştiu de etnd, venea din an in paşti, să se odihnească două-trei zile la noi, un moşneag cu barba tnctlcită, cu plete argintate şi opinci mari. Brăescu, o. a. ii, 37. Paştile cailor (sau calului) = niciodată. Vei mai căpăta şi tu cap la moşii ăi verzi ori la paştele cailor. Ispirescu, l. 261. Bună dimineaţa! strigam eu. Gata-i dulapul? — ÎL gălăm la paştile cailor, răspundeau calfele rtzind iar i-am tras pielea de pe el! Vlasiu, d. 31, cf. com. Marian, com. din Piatra-Neamţ. O-Compuse: (Bot.; regional) paştile-calului (sau >eaiior) = a) trais-ta-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). Cf. Brandza, fl. 142, Grecescu, fl. 74, Borza, d. 39, şez. xv, 134;
 b) (şi în forma paştile-cîinelui, Borză, d. 40) stupitul-cu-cului (Cardamine pratensis). Cf. Brandza, fl. 123, Dame, t. 186,- Panţu, pl., Borza d. 40; paştele-flăi-nilor = struna-cocoşului (Cerastium vulgatum). Borza, d. 44; paştile-porcului = plantă nedefinită mai de aproape. Cf. Catanele, 31. + (Entom.) Vaca-dom-nului (Lygaeus equestris). Cf. Marian, ins. 424. Este un gindăcel mititel,, cit vtrful acului, care se cheamă paşti. E ros si fraged. Gorovei, cr. 354, cf. alr sn iii h 752/605, 705.
   2.    Subst. Pîine sfinţită care se împarte în biserică în ziua de paşti1 (1). Derept aceaia şi noi să ne nevoim să ne spodobim a ne cumineca cu acealea paşti de la Hristos Isus. Coresi, ev. 124. Care popă va da paştile, să le porte mirenii pre de afară, de nu le va da cu mina lui, să i să ia popia (a. 1675). gcr i, 217/22. Să nu-ţ aduc paşti nici să le guşti (a. 1825). Iorga, s. d. xii, 211. Dorind a se cumineca sau, cum se zice în mai multe părţi ale ţării, a lua paşti, pentru ca să poată mînca de dulce, adunau mugurii unor arbuşti şi... din acei muguri înghiţeau. Bariţiu, p. a. i, 125. Aceia dintre sătenii carii doresc să dea paştile, adecă pînea şi vinul cu cari au să se cuminice poporenii..., să facă de timpuriu cunoscut preotului. Marian, s. r. iii, 89, cf. 149. ScoaV c-a adus bunică-la paşte! Klopştock,
 f.  201. O Compus; (Bot.; prin Bucov,). pas-ea-găinii = păpădie (Taraxacu mofficinale). Cf. h i 19, alr i 1 919/388.
   3.    S. f. (în forma pască) Miel pe care 11 sacrificau evreii, conform ritualului, la sărbătorirea zilei de paşti1 (1); p. e x t. (sens curent) preparat alimentar tradiţional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subţiri, pe care îl mănlncă evreii la această sărbătoare, în locul plinii, a z i m ă. Merglnd, luaţi-vă voao oi dupe neamurile voastre şi junghiaţi pasha. Biblia (1688), 472/31. Veţ zice lor jlrtvă paştile aceastea Domnului. ib. 472/47, cf. Polizu, Alexi, w., dl, dm.
   4.    S. f. (Mold., Munt. şi prin Transilv.; în forma pască) Cozonac făcut din aluat dospit umplut cu brlnză de vaci, zahăr şi stafide, cu smîntlnă sau cu orez fiert îri lapte şi îndulcit, care este mîncat la paşti '(1) de către creştinii ortodocşi (după ce a fost sfinţit de preot la slujba învierii). Unii dtndu-le vedre de vin, alţii paşte şi ouă. Gheorgachi, let. iii, 314/30, cf. Polizu. Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pască cu smtntină şi cu ouă şi feli de feli de bucate. Creangă, p. 29. Părintele Marinache cu dascălul Haralambie cărînd tn curtea bisericii toată ziua, în nişte basmale mari cadrilate, recolta de ouă roşii şi de pască. Caragiale, o. ii, 183. A doua zi... este datină de a se duce... cumătrii unul la altul cu pască. Marian,
 na. 292, cf. ddrf, Barcianu, tdrg. Se vedeau................
 munţi de paşte, de cozonaci, ridicaţi pe mese în faţa altarului. Brăescu, a. 80. Am ieşit muşetnd lacom dintr-o bucată de pască cu orez. id. ib. 83. Domnica scotea pasca din cuptor. Sadoveanu, o. i, 388. Păştile şi ouăle roşii. ., se Înşirau pe o masă lungă tn fund.
1951
PAŞTI2
— 180 —
PAT1
 id. ib. ii, 180. Se aşază■ aluatul In formă ca pentru pasca cu sminttnă. S. Marin, c. b. 209. Foarte mult s-a bucurat văztnd ei atlta pască. Teodorescu, p. p. 264. Cojile de ouă cu care să fac pastile să le dai pe vale. şez. i, 128, cf. 201, vii, 33, chest. viii 26/7, 15, 26, 27.
   —     PI. : (m.) paşti şi (popular, n.) paştiuri. — Şi: păşte s. m., pâscă (pl. paşti şi păşii, paşte), (învechit) păshă s. f., (regional) paşe s. m.
   —  Lat. paseha, -ae. — Pashă < ngr. ităaxa.
   PAŞTÎ 2 vb. IV. I n t r a n z. (Prin Bucov.) A înjura de paşti1 (1); (regional) a paştealui, a păştui (2). Lexic reg. 114.
   —  V. paşti
   PAŞTÎCĂ s. f. (Glumeţ; In e x p r.) Din florieă in paştieă = foarte des, la intervale scurte. La biserică a mers Prea de multe ori şi des Din florică tn paştieă. Pann, p. v. iii, 6/26.
   —  Paşti1 + suf. -ici.
   PĂŞTIE s. f. (Prin sudul Transilv.) Loc nearat. Cf. chest. iv 125/162, alr i 915/166.
   —     Pl. :? — Şi: pâşte s. f. chest. iv 125/162, alr i 915/166.
       De la paşte 3.
   PAŞTILE adj. (Regional; in sintagma) Mere paş-tile — specie de mere de calitate inferioară. Cf. bulet. grăd. bot. i, 77.
   —  Accentul necunoscut.
   —  Etimologia necunoscută.
   PAŞTÎTOM subst. v. pastet.
   PAŞTÎŢĂ s. f. v. păştiţă.
   PAŞtiŞ s. n. (învechit şi regional) Paşaport (1). Pe mine nemţiii] nu mă lasă să mă duc far’de. paşoş (a. 1770). Furnică, i. c. 23. Apoi am căzut eu cu rugăciune de acei domnişori să-m dea vreo scrisoare la mină, că paşuşu ce l-am avut să pierduse (a. 1799). Iorga, Si d. xii, 127, cf. Klein, d. 395. 1 file rachiu de drojdii la comăndaşul pentru paşiuş (cca 1800). Iorga, s. d. xii, 130. Ieşindu-mi sorocu paşoşului, m-am dus iar înapoi In Ardeal (a. 1818). id. ib. xi, 269, cf. lb. Ca să ne ducem cu Itnă, cu piei, cu miere sau cu unt peşte graniţă sau peste Dunăre, ne trebuia paşuş nemţesc. Ghica, s. 171. Anunţă-mă clnd e să vii pentru paşuş cu două zile înainte, ca să mă aranjez să fiu şi eu liber. Caragiale,
 o. vii, 140, cf. Şăineanu, d. u. Pe cale nainte Să-ţi fie d-aminte, Pui de golumbei, Mtndri, sprintenei, Paşul ţi l-or cere. Marian, î. 297. De unde. eşti? Ce cauţi pe-aici? Ai păşuş? Cum te cheamă? Reteganul, p. iii, 28, cf. VÎrcol, v. 97. Clnd mergi tn altă ţară trebuie să ai poşuş şi să-l arăţi la graniţă, mat. dialect. i, 188, cf. Lexic reg. ii, 47. >$> E x p r. (Regional) A-i da (euiva) păşuşul = a-i da (cuiva) paşaportul, v. paşaport. Cf. Zanne, p. v, 490. + (Prin nord-vestul Transilv.; în forma păşuş) Bilet, dovadă, permis. Cf. arh. folk. vii, 121. Aduce pe mire şi zice că el are păşuş pe cine coată. ib. 64. + (Regional) Bilet pentru vlnzarea vitelor. Cf. L. Costin, gr. băn. ii, 148, Coman, gl., alrm sn i h 209. + (Prin Transilv.) Ordin (scris). A venit poruncă-n ţară, Să meargă feciorii iară : A venit cărţi şi paşuş, Să meargă la nu-măruş. Jarnîk-Bîrseanu, d. 323. + (Suspect; regional) Primar (Turnu Rueni-Caransebeş). L. Costin, gr. băn. 155.
 • — Pl. : paşuşuri. — Şi: (învechit) păşiuş, pâşoş, (regional) paş, păsoş (fd i, 197), pasuş (accentul necunoscut ; Lexic reg. ii, 41), păstiş (alrm sn i h 209), păştiş, poştiş s. n.
   —  Din magh. passzus.
   PAT 1 s. n. 1. Mobilă de lemn sau de metal, prevăzută, de obicei, cu saltea sau cu somieră, în care se culcă omul; p. e x t. aşternut. Patul mieu udu-l.
psalt. hur. 4r/24, cf. 113T/3. Se intrare tn fsatul caseei meale sau suire tn palul stratului mieu. psalt. 278. Sculatu-le-ai den pat. Coresi, ev. 146. Puse Domnul nărodul pe iarbă de învaţă pre noi smereniei şi sărăciei, ca nu în pature şi în aşternuturi a căuta să ne răposăm. id. ib. 260. Trase picioarele sale tntr-una pre pat şi muri. Palia (1581), ap. gch i, 37/7. Gătă patu de ospeţi şi se colcară şi tn miadză-noaple scolă-se Isacu din patul său (cca 1600). cuv. d. bătr. ii, 192/6. Pre mijlocul nuorului era pature în pară de focu şi spre iale zăce nărod mult, bărbaţi şi muieri (a. 1600). ib. 328/18. Era tot bolnav şi mai mult împărăţea den pat. Moxa, 371/36. Şi afla corturi cu aur şi cu argint şi paturi cu aur şi cu argint. Herodot (1645), 497. Care muiare va apuca sabia bărbalului-şi sau cuţit sau altă armă ce va fi pus bărbatul supt patu-ş..., să nu aibă nice o certare, prav. 113. Cela ce nu va lăsa pre muiare-şi să doarmă Intr-un pat cu dtns, să cheamă că de vrăjmăşie nu o lasă. ib. 154. Soacra lui zăcînd tn pai de friguri, n. test. (1648), 10*78. Domnul agiuta-va lui la patul boalei lui. Dosoftei, ap. gcr i, 248/21. Văzu tn patul lui oarecarii clini negri ce era pre lîngă el şi cei ce era acolo nu-i vedea, făr’ numai bolnavul (a. 1692). gcr i, 301/1. Din pat nu s-au mai sculat, şi-n scurtă vreme au murit. Neculce, l. 177. Matei Vodă, fiind rănit de războiul căzăcesc, zăcea tn patul lui. anon. cantac., cm i, 160. L-au rădicat şi. l-au pus tn pat; acolea trii zile au zăcut şi au murit. R. Popescu, cm i, 460. Inventar... aflat în .casa călugăriţii Nemfodorii din Sad:... sac vechiu, pat de paie, cioareci muiereşti (a. 1752). Iorga, s. d. xii, 63. Zace fără chip Intr-un pat podoaba neamului. Molnar, ret. 129/18. Mergtnd eu de la dînşii, ei era tn pat şi dormea (a. 1799). gcr ii, 170/18. Deci plin de necaz că n-o găseşte Se culcă pe un pat ş-aţipeşte. Budai-Deleanu, ţ. 176, cf. 289. Adormiţi şi strtnşi tn braţe în patul împărătesc. Gorjan,
h. i, 3/25. Veneam de te sforţam a le pune tn pat. cr (1848), 81/69. Bărbatu-i se vlrlse pe supt pat de frica ei. Pann, p. v. i, 22/10. Iancu o ridică şi o puse tn pat. Negruzzi, s. i, 19, Pe patu-mi de trudă dormeam obosit. Alexandrescu, o. i, 90. Camera ce ni se deschise, cu tot numele de simandicoasă, nu avea nici geamuri la ferestre, nici aşternut In paturi. Bolintineanu, o. 294. Şi de-atunci tn orice noapte PItng pe patul meu deştept. Eminescu, o. i, 236. Umbra... căzu ca moartă pe pat.' id. n. 62. Piua-i In căsoaia de alăture, fusele tn oboroc sub pat, iar furca după horn. Creangă, p. 5. Nenorocita drumeafă a îngenuncheat lingă patul soţului ei. id. ib. 97. Las ferestrele deschise şi luminarea aprinsă şi mă aşez in pat. Caragiale, o. i, 76. Intră tn cămara zmeului, ti puse mănunchiul său de flori, • luă pe al lui şi, punlndu-l la capul palului său, se culcă. Ispirescu,
l. 20. Pe patul de seînduri e aşternută o scoarţă aleasă. Delavrancea, s. 8. Soba de lingă pat o vedeam ş-o auzeam cum să dărtmă. id. t. 25. O rogojină ruptă acopere singurul pat. Vlahuţă, o. a. 92. Să sar din pat, s-alerg tn prag Să te cuprind l Coşbuc, p. i, 147. Născută tn pat de rege, din mamă-ncoronată, Era Teodolinda, cea mai frumoasă fată. id. ib. ii, 198. Pe policioara din perete, pe scaunul de la căpăttiul patului slnt cărţi. Brătescu-Voineşti, p. 129. Sări din pat şi văzu, abia acum, că durnţise îmbrăcat. Agîrbiceanu, a. 57. Ea se clătina, dar slujnica o prinse repede ş-o aşeză pe pat. id. ib. 375. Mama Paraschiva-i bolnavă tare! Alaltăieri dimineaţa am văzui-o tn pat. Bujor, s. 105. Pe cele trei paturi erau făcute acum trei aşternuturi. Hogaş, dr. i, 78, cf. Nica, l. vam. 185. Începu a scoale şi a clădi pe colţul patului poclăzi. Sadoveanu, o. x, 560. Zamfir e Intr-un pat de fier alb, cu capul bandajat. Camil Petrescu, u. n. 424. Umblă prin sat să caute un pat de dormit pentru copil. C. Petrescu, î. i, 153. Acum are palul , lui, singur. Cu cearceaf. Sahia, n. 113. E ttrziu... Eu vă las. Patul de colo (arată cu degetul spre dormeză...). Aşternutul In dulap. Sebastian, t. 265. într-o zi, scultndu-mă, am găsit casa răsturnată cu susul tn jos; erau scoase afară lada şi paturile, (olurile de Itnă şi pernele, blidarul şi alte multe mărunţişuri. Vlasiu,
1959
PAT1
— Î81 —
PAT1
a. p. 22. El nu se-alinse nici de pat Şi s-a culcai încins şi îmbrăcat. Arghezi, vers. 298. Se urcă din nou In odaia lui Felix şi se culcă de-a binelea tn patul lui. CXlinescu, e. o. ii, 197. Am văzut palul celălalt răvăşii. Stancu, r. a. iii, 7. Nemaifiind paturi, aceştia sint culcaţi sub paturi. Pas, z. iii, 15. Lăuta o aşezase tn pat, ca pe un bolnav obosit. Isac, o. 207. Eu lucrez tn pat, ca pe vremea studenţiei. Preda, r. 20. Copilul meu... Din multe semne-ai să-nţelegi că-s eu Clnd am să viu lingă patul tău. Isanos, ţ. l. 58. Ochii săi încercănaţi se redeschideau, priveau ca la un loc străin podelele, manechinele ţepene şi palul nedesfăcut, cu pernele dolofane, cu cearşaful imaculat. Barbu, p. 166, cf. h xviii 141. Mărila-m-aş şi eu, biata, Rufele de pat nu-s gata. Jabnîk-Bîrseanu, d. 442, cf. 455. Cuaceaslă clrpă aprinsă afumă copilul, iar ce rămtne se pune sub căpătiiul patului. Pamfile, b. 54. Aseară ş-alallăsea-ră Mă culcai cu patu-afară. folc. transilv. i, 115. Nu-ţi întinde piciorul ptnă nu te ajunge patul. Baronzi,
l. 54. Eu ţi-am dat voie tn pat şi tu m-ai băgat sub pal. Zanne, p. iii, 280. Lasă-mă sub pat, lasă-mă tn pal. id. ib. Cine doarme pe pal moale, nu doarme tn odihnă. id. ib. 281. Muierea-n pal, bărbatul sub pat, se zice clnd bărbatul e sub ascultarea nevestei. Cf. id. ib. iv, 263. Nici în pat, nici sub pat, se zice despre omul veşnic nemulţumit. Cf. id. ib. 283. Mai bine sărac şi cu trupul sănătos, declt bogat şi cu răni tn pat. id. ib. v, 89. D-aci ptnă la munte, Tot paturi aşternute (Grtnele). Gorovei, c. 179. Unul zice: de-ar veni noaptea să mă hodinesc, altul zice: de-ar veni ziua să mă uşurez (Uşa şi palul). Pamfile, c. 34. <0> F i g. Că nu se cade noao să ne sculăm den păcate numai sau a tnţeleage numai că greşim, ce palul să purtăm (ce se zice trupul să-l nevoim spre lucrul cela bun şi spre faptele bune). Coresi, ev. 64. Vino de-ţi fă pat lin în inimă-mi (a. 1600—1650). gcr i, 137/2. Este ora ceea clnd un flulurel Scutură de rouă capu-i tinerel Şi lăstndu-şi patul cel de florişoare Pe o rază dulce zboară către soare. Bountineanu, o. 39. Stelele ţoale se duc Pe palul de nori să se culce. Goga, p. 53. Da cirma balonului? Ah! ce pal moale e şi ctrma asta pentru leneşi. Gîrleanu, n. 54. Iţi lua ochii... lanurile de grtu care dăduseră în copt, iar jos, în patul luncii, verdele gras al păşunilor. Camil Petrescu, o. ii, 193. O E x p r. A cădea Ia pat v. cădea. A sta in pat v. sta. A părăsi patul v. părăsi. (A fi) pe patul de moarte sau pe patul morţii v. moarte (1). (Rar) A da pat = a adăposti. (Cu schimbarea construcţiei) Cîrciumarul... l-au mai dăruit cu un pahar de vin şi pat i-au dat spre noapte. Bărac, t. 15/15. (învechit, rar) Vremea patului = timpul de culcare. Acum, iată că să apropie vremea patului şi văz că v-aţi veselit. Herodot (1645), 281. <0» Compus:        (Bot.) patul-vîntului = ciupercă para-
zită care trăieşte pe ramurile unor specii de arbori (Melampsorella ceraslii). Cf. Panţu, pl,, Borza, d. 195. O (Cu referire la relaţiile sexuale sau la cele conjugale) Să vă păziţi, bărbaţilor şi muierilor, patulu-vă nespurcat ca şi nunta cu cinste păzită să fie. Coresi, ev. 412. Muiarea de va vrea să se ţie de bărbatul ei, ce să zice de palul lor, sau bărbatul să se ţie de cătră patul muierii lui, acelora le trebuieşte amîndurora să se tocmească, prav. gov. 74T/4. Cinstea patului meu şi bunătatea mea cea multă nu au pututără să te. aducă la cunoştinţă ca să-mi fii cinstită şi credincioasă. Gorjan, h. iv, 185/21. Se grăbeşte ca mireasa la pat. Zanne, p. iv, 454. (E x p r.) (Regional) A avea pat (cu cineva) = a avea legături intime, relaţii sexuale (cu cineva). Femeia care are pat cu bărbatul in timpul lăuziei se crede că se spurcă. Păcală, m. r. 166. (învechit) Despărţire de pat = divorţ. Cerură despărţirea de pat pentru nepotrivirea caracterelor, cr (1846), 251/34. (învechit) Muiere de pat = amantă. Mearse Ruven şi durmi cu Vilha, cu muiarea de pat a tălini-său. Palia (1581), 144/3. + (Prin metonimie) Femeie, nevastă (3). [Şerban] nu înceta a umbla şi după patul şi după tronul prinţului. Şincai, hr. iii, 125/8. Nici să rtvneşli la pat străin, necum să şi îndrăzneşti. Zanne,
p. viii, 435. + Ceea ce serveşte cuiva drept culcuş, aşternut. P-un pat de paie numai, un biet bătrln boleşte. Bolliac, o. 96. Cu flori de munte face fraged pal. Bountineanu, o. 86. Pe sub şure şi la vatra bordeiului ospăţul şi paturile se gătesc după cum pe fiecare-l taie capul. Odobescu, s. iii, 18. Nu voi mormint bogat, Ctntare şi flamuri, Ci-mi împletiţi un pat Din tinere ramuri. Eminescu, o. i, 221. Ajuns de oboseală, le-ai lăsat pe pat de muşchi, la umbra cetinei. Galaction,
a.  113. Ne simţim bine pe paturile de fin mirositor. Sadoveanu, o. iii, 507. <0» F i g. îngrijise aristocraţia să-l descrie [Blajul] ca pe adevaratul pat cald al tuturor atrocităţilor comise tn această ţară. Bariţiu, p. a. ii, 716. 4 (Regional) Aşternut pentru vite ; (regional) pătul1 (13 b) (Corni-Botoşani). Cf. alr i 646/418.
  2.    (Popular ; şi In sintagma pal mortuar) Năsălie (1). Purta un mort... Şi se apropie, pipăi-se de pat, purtătorii slălură, şi zise tlnărului: ţie grăiesc, scoală! Coresi, ev. 345. Văzu doi îngeri mergînd pe urma patului mortiilui. prav. gov. 142y/22. Carile va muri la război îi fac chipul foarte frumos şi-l pun intr-un pat şi aşa tl aduc. Herodot (1645), 330. Petrececyi la mormint un cadaver aşezat într-un coşciug modest şi purtat de patru postelnicei pe un pat mortuar. Filimon,
o. i, 299. în unele părţi din Ţeara Românească, cel însărcinat cu împlinirea celor necesare mortului aruncă la fiecare colţ al patului, adecă al năsăliei, cite 5 sau
10  bani. Marian, î. 290, cf. alr ii/i h 171.
  3.    Parte a unei instalaţii sau a unui sistem tehnic, cu faţa superioară plană şi aproximativ orizontală, pe care se reazemă, alunecă sau se rostogolesc matcr riale sau anumite părţi ale instalaţiei sau ale sistemului tehnic. Cf. V. Molin, v. t. Orizontalitatea perfectă a patului maşinilor este una din condiţiunile esenţiale ale unui control jusl. Orbonaş, mec. 124. Presiunea exercitată de piesă pe cuţit se transmite patului maşinei prin intermediul suportului, id. ib. 269, cf. ltr, dér.
  4.    Numele unor instalaţii rudimentare asemănătoare, ça formă, cu patul1 (1) :
  a)    (Regional) Suport de scînduri, raft pe care se pun la uscat sau la dospit caşul, brlnza, sau pe carc se păstrează laptele etc. ; (regional) leasă. Pe jos se află: coşul de bucate, patul de grinzi pentru aşezarea vaselor de lapte. Păcală, m. r. 436. Patu unde se aşază caşul, h xvii 16, cf. 36, chest. v 61/19, 120/43, 121/84, 124/68, av 15, 33, 34, 35, Glosar reg. Şi făâam pat, iară, de blăni aşa... şi puneam caşu acolo ca să să dospească, gl. olt.
  b)    (învechit) Instalaţie rudimentară pe care se creşteau viermii de mătase. Despre paturile viermilor celor ce slobod şi fac mătasă. Economia, 219/8.
. c) (învechit) Raft pe care se fabricau luminările. Eu, făcind un pat dă luminări dă ceară albă tn mahalaua Sftntului Gheorghe... unde, după poruncile ce stnt date, mi s-au stricat (a. 1832). doc. ec. 502.
  5.    Numele unor instrumente ori unelte sau ale unor părţi de instrumente ori unelte asemănătoare, ca formă, cu patul1 (1) :
  a)    (Adesea cu determinări care indică arma) Partea de lemn a armei pe care se fixează ţeava şi mecanismele şi care serveşte la imobilizarea armei In poziţia dorită în timpul tragerii, prin sprijinirea ei de umărul trăgătorului ; (regional) maiul2 puştii. Cf. drlu. Un turc bărbos Izbi turbat de sus în jos în piept cu patul puştii. Coşbuc, p. ii, 43. Puşca se cumpără din lirg, dar gospodarii şi tinerelul priceput ti face patul cu frumoase crestături. Pamfile, i. c. 152. Şiruri lungi de ţărani... minaţi subt izbiturile paturilor de armă... se tirliau în urlete dureroase, de-a lungul satului. Mironescu, s. a. 23, cf. D. Botez, f. s. 30. Paturile de puşcă plesnesc tn plin pe muncitorii care n-au nici măcar pietre. Saiiia, n. 45. Un soldat de santinelă ne prezintă arma izbind-o cu patul tn pămînt. Bart, s. m. 21. Năvăleau asupra lui cu pumnii şi cu paturile armelor. Stancu, r. a. v, 136. [Casele] păstrau porţile şi uşile cu zăvoare şi lacăte astfel că soldaţii le spărgeau cu bocancul şi palul armei. Pas, z. iii, 9. Paturile armelor începură a izbi surd ca într-un coşciug.
1959
PAT»
— 182 —
PA ŢALAMA
Vornic, p. 207. Plutonierul ii privi pe rind şi bătu cu palma pe patul puştii. Barbu, p. 198. O chestiune esenţială este palul puştii potrivit cu talia trăgătorului. vÎn. pesc. martie 1964, 19. Să-ntorc puşca cu patul Şi să-i zdrobesc lui capul. Doine, 107, cf. alr sn iii h 723. >0> E x p r. (Rar) A împuşca cu pat de puşcă grecesc = a bate cu băţul. Cf. Zanne, p. iv, 388. + (Rar) Minerul revolverului. Paturile cttorva pistoale... erau destulă probă. Galaction, o. 270.
   b)    Partea de jos, mai masivă, a vîrtelniţei sau a sucalei, pe care se sprijină întreaga unealtă ; scaun, butuc, talpă, (regional) pitrucă. Cf. Damé, t; 140. Sucala se tnvtrleşte tn patul sucălii, o sctndură de. lemn. Pamfile, i. c. 260, cf. h x 77, 539, 585. .
   c)    Parte a războiului de ţesut alcătuită din njai multe lemne groase, şi care susţine celelalte părţi ale uneltei ; (regional) reazem, strat, trup. Lemnele cele groase ce alcătuiesc palul, straiul sau trupul războiului. Damé, t. 134. Războiul... se compune din mai multe părfi, unindu-se tn complexul lui razăm, pat, strat. Pamfile, i. c. 271.
   d)    (Transilv. ; la joagăr) Căpătîi. Cf. alr ii 6 445/172, 219.
   e)    (Prin Transilv. şi Ban.) Partea superioară a jugului. Cf. alr i 831/63, 138, 140.
   f)    (Prin Ban. şi Mold. ; la căruţă) Podul osiei. Cf. av 33, alrm sn i h 225/53.
   g)    (Prin Mold. ; la plug) Grindei, talpă. Cf. h x 110, 326.
   h)    (Regional) Parte a mesei de tras doage. Gf. Damé, t. 87.
   i)    (Regional) parte a ragilei de pieptănat fuioarele, formată dintr-o placă de lemn pe care este fixat pieptenele ; (regional) coadă, sclndură. Cf. Pamfile,
i. c. 207.
   1) (Transilv. ; la gealău) Faţă. Cf. alr ii 6 689/102,
141,  272.
   j) (Prin Mold. şi Transilv. ; la moară) Scaunul coşului. Cf. h iii 18, alr sn i h 173.
   k) (Prin Olt.) Un fel de podeţ pe care stă cel ce prinde peşte. Cf. Antipa, p. 133, h ix 36.
   1) (Regional) Schelă (Grădiştea-Rîmnicu Vllcea). Cf. alr ii/i h 238/812.
   6.    Numele părţii inferioare a unej construcţii sau a unui element de construcţie :
   a)    (Prin Mold. şi Munt.) Temelie, fundaţie (la casă). Cf. chest. ii 90/174, alr ii/i h 223/769.
   b)    (Regional) Scîndura de jos a ferestrei (înfrăţirea-Urziceni). chest. ii 180/97.
   c)    (Popular) Suport pe care se clădeşte o claie sau un stog ; baza clăii de fîn ; pătul1 (I3a). Cf. a v 33, alr sn i h 134.
   7.    Colibă ciobănească (la stînă) ; (regional) pătul (I 2 f) (Zărneşti). chest. v 38/98.
   8.    (Tehn.) Strat de material, orizontal sau înclinat, cu faţa superioară aproximativ plană, pe care se aşază de obicei alte materiale. Cf. Arvinte, term. 158, dm. Deşi temperatura tn aer a ajuns sub zero grade, scafandrierii portului Çonslanfa tşi continuă activitatea sub apă. Ei au terminat construirea patului din piatră a noului chei pe o lungime de 156 m. Scînteia, 1963, nr. 6113. + (Geol.) Strat care se află dedesubtul unui anumit strat sau al--unei falii. Paturile acestui timp stnt astrucale de alte paturi care confin scoici pietrificate, f (1874), 306.
   9.    Strat. Voind a prăsi cit de mulţi frăgari, supt frăgari al căruia crengi cu anevoie s-ar putea pleca la pămtnt trebuie făcut un pat înalt plnă In crengi, pre carele se pun mai multe vase de lut sau lădăţui de sctndură pline de pămtnt tn care... se omilluiesc crengile ceale mai tinere. Economia, 211/9. Ca printr-un pat adine de ape străvezii disting şi azi, clnd mă aplec şi caut tn cisterna trecutului, un profil gingaş. Galaction,
o. 57. Soarele cernea praf de argint... pe patul galben de frunze moarte. Sadoveanu, o. i, 423, cf. alrm sn i h 126/325. + (Regional ; calc după magh. melegăgy ; şi în sintagma pat cald) Strat de gunoi (de grajd) pus peste pămînţu} unei răşadniţe (pentru a ţine
cald semănăturilor); (regional) pătul1 (I3b). Pe la finea lui faur se . plantează ctteva tubercule tn un pal cald. f (1886), 6, cf. alrm sn i h 125.
 10.   Albie, matcă (4). Către apus o apă... Ce udă ţărmul setos Şi-n ramuri multe-mpărfită, Curge mtndră, liniştită, Pe palu-i cel năsipos, Alexandrescu, o. i, 129. Aceste rturi, deşi nu slnt adinei, dar stnt repezi; şi palul lor este plin cu pietre. Bolintineanu, o. 427. La o cotitură mai largă... Bistriţa, obosită oarecum de iuţeala mersului ei şi adunată in genune se odihneşte o clipă pe o aşezătură mai revărsată a patului său. HoGAŞj DR. II, 3, Cf . DM, CHEST. IV 33/132, ALR. I 422/268, 341. --
 11.   (Regional) Numele unui dans popular (Poiana-Tlrgu Jiu), h v 390.
 —  Pl. : paturi'şi (învechit) palure.
 —  Din ngr. nâtoţ „drum bătut“.
 PAT 2 s. n. Situaţie ivită în cursul unei partide de şah, atunci clnd toate piesele rămase ale unui jucător slnt blocate, iar regele, neatacat, nu poate fi mutat, deoarece toate cîmpurile din jur slnt atacate, partida încheindu-se remiză. Cf. dm, der.
 —  Pl. : paturi.
 —  Din fr. pat. . .
 PATÁC s. m. v. pitac *.                          ■
 PATÂCĂ s. f. v. pitac 1.
 PATACHÍR subst. (Regional) Leasă paralelipipedică, aşezată pe un lemn scobit ca o albie, în care sînt călcaţi strugurii ca să curgă mustul (Turcineşti-Tlrgu Jiu). Plopşor, v. o. 13.
 —  Pl. :?
 —  Etimologia necunoscută.
 PATÁCI subst. (Bot.; regional) Floarea-paştilor (Anemone nemorosa). Cf. Borza, d. 19.
 —  Pl. : ?
 —  Etimologia necunoscută. Cf. pataşcă1.
 PATAGÓN, -Ă s. in. şi f., adj. (Astăzi rar) 1. S. m. şi f. Patagonez (1). Lasă-l, domnule... E firesc să vorbească aşa fiindcă şi-a făcui studiile In Germania. Dacă şi-ar fi făcut studiile tn Palagonia, patagonii ar fi fost, desigur, superiori germanilor. BrXescu,
 0. a. ii, 189. Apele dintre Tunisia şi Sicilia au mai mull aur decit toate mările chitailor, ale indienilor şi ale patagonilor. contemp. 1949, nr. 120, 5/5.
 2. Adj. Patagonez (2).
 —  Pl. : palagoni, -e.
 —  Din fr. patagón.
 PATAGONÉZ, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f.
 Persoană care face parte din populaţia de bază a Pata-goniei sau este originară de acolo; (la m. pl.) populaţie care locuieşte in Patagonia; (astăzi rar) patagón (1). Cf. sfc ii, 219.
 2.    Adj. Care aparţine Patagoniei sau patagonezilor (1), privitor la Patagonia sau la patagonezi, originar din Patagonia; (astăzi rar) patagón (2).
 —  Pl. : patagonezi, -e.
 —  Patagonia (n. pr.) + suf. -ez.
 PATALAMÁ s. f. (Adesea depreciativ) Dovadă scrisă, înscris; certificat sau diplomă de studii. Cf. Ponzu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u. El arătă prelutindini patalamaua ce i-a dăt părintele mitropolit. Zeitschrift, xix, 389. De clnd se obişnuise cu glndul că e pensionar, era nerăbdător să-şi aibă patalamaua la mină. Rebreanu,
 1. 470. Stnt doctor ca toţi ceilalţi, am patalamaua ca şi ei, dar lecuiesc altfel declt ei. Galaction, o. a. i, 302. Uite patalamaua, frate Averchie! StXnoiu, c. i. 14. Crezi că eu n-am învăţat? Am şi eu patalama! Sadoveanu, o. i, 443. Mă hotărtsem să dau examene. Să devin şi eu un om cu patalama. Ştancu, r. a. ii, 33. Biata coana Arelie! Şi ctte patalamale i-ai adus.
1967
PATARAMA
— ,183 —
PATĂ
Vinea, L. i, 114, cf. com. din Ţepeş VodX-CernavodX. O F i g. (Ironic) Să intre tn vorbă. ,. folosind un mod de rostire ca pentru a arăta că are patalamaua străzii. Pas, z. i, 83.
   —    PI. : patalamale. — Şi: (regional) batalamă s. f. DDRF, GR. S. IV, 382.
   —  Din tc. batalama, bg. 5aTajiawa.
   PATARAMĂ s. f. v. pataramă.
   PATARÂMĂ s. f. 1. (învechit şi regional) Păţanie, Intlmplare (neplăcută).. Împăratul, carele ştia de patarama celei dintti fele, nu se împotrivi. Ispirescu, l. 392, cf. Gheţie, r. m., ŞXineanu, d. u., h i 350. Şi, din una 'tri alia, se iau la vorbă şi-şi spun patarama, dă, ca oamenii ce nu s-au văzut de mult. Pamfile, d. 26. <Q> Expr, A da (sau a cădea) în (sau â ajunge, a gusta) patarama cuiva. = a o păţi (la fel cu altcineva). De vă veţi mai împotrivi mie la orice voi face, toţi o să gustaţi patarama celorlalţi şi ţncă şi.. mai cumplit dectl aţi văzut. Gorjan, h. iv, 102/7. Că n-o să cază el, căprarul, tn patarama d-lui sublocotenent. Delavrancea, s. 39. Dar şi eu te-oi blestemă S-ajungi patarama mea. Udrescu, gl. Bă, ţin’te bine să na dai şi tu-n patara-maua ăluia! id. ib. A şti patarama cuiva — a cunoaşte firea, obiceiurile, cusururile cuiva; (regional) a şti moarea cuiva. Trebuie să mergem la ei numaideclt. Ştiu eu patarama lor. Să-i iei cu repedea, că le piere piuitu. VlahuţX, q. a. i, 154.
   2-   (în dicţionarele din trecut) Năsălie (1). Cf. Polizu, lm, ddrf, Gheţie, r. m.
   —    PI. : patarame şi (Învechit) pălărămi (Polizu). — Şi: (Învechit şi regional) pătărămă (Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w., Pamfile, j. ii, 159), (regional) pataramă s. f.
   —  Cf. p ă t ă r a n i e.
   PATARAŢfNĂ s. f. (Nav.) Partmă folosită la fixarea de borduri şi spre pupă a arborilor unei nave cu vele. Cf. ABC MAR., LTR2, DER.
   —  PI. : pataraţine.
   —  Cf. it. p a t e r a z z o.
   PATÂŞCĂ1 s.f. I. 1. Numele mai multor mijloace (rudimentare) de transport sau al unor părţi componente ale acestora :
   a)   (Prin Mold. şi Bucov.) Targă (pentru transportat materiale). Boierii, cum i-au vădzut cartea, îndată au făcut pătăşti şi au fugit pe polică, tn Ţara Ungurească. Neculce, l. 74, cf. Lexic reg. ii, 126.
   b)   (Mold.) Brancardă. Tîmplalu-s-au de era bolnav şi aşe, cu pataşca, l-au luat siimenii şi tot acolo l-au ţinui, păn-au vinit Mihai Vodă. Neculce, l. 183. Craiul şvezesc... in pătaşcă, că era rănit de mai înainte... într-un picior. Muşte, let. iii, 43/1, cf. ddrf, tdrg. Trecu cea din urmă palaşcă albă, cu cel din urmă rănit. Sadoveanu, o. ii, 26. Au făcut palaşcă din topo-rişti şi astfel au coborît cu el dealurile, l-au dus la... maică-sa şi l-au pus pe prispă. Camilar, c. p. 112.
   c)   (Regional, mai ales In Mold.) Năsălie (1). Cf. tdrg, ŞXineanu, d. u., cv 1950, nr. 2, 15.
   d)   (Mold.) Dric. în unele părţi se duce pe mini [mortul] in altele pe năsălii.... iar în oraşe, cei mai avuţi se duc şi cu pataşca sau caravana. Marian, î. 250, cf. Barcianu, Alexi, w., Iordan, l. m. 200.
   a)   (Prin nordul Mold.) Roabă. Com. din Darabani-Dorohoi, cf. alr i 724/402, Lexic reg. ii, 121.
   f)   (Prin nordul Mold.) Platformă de scinduri care formează fundul căruţei. Cf. Lexic reg. ii, 123.
   g)   (Mold., Bucov. şi Dobr.) Corlată (la car sau la căruţă); loitră (la car sau la căruţă). Carul era cu pătaşcă, şi deasupra finului era loc cit lumea. în scl 1969,136, cf. com. din Bilca-RădXuţi, alr i 819/420,
518,  684, alr ii 5 231/520, 682, a vi 9, 20, 22, 26, Glosar reg.
   h)   (Regional) Fiecare dintre drugii care se leagă de laturile unui autovehicul imobilizat In noroi, zăpadă
etc., pentru a putea fi scos cu ajutorul animalelor de tracţiune (Popeşti-Iaşi). cv 1950, rir. 2, 15.
   i)    (Rar) Un fel de platformă folosită ca şa (pentru femei). Genoveva doamna călătorea pe o pataşcă de brocart, aşezată pe un cal mare, alb. Şadoveanu, o. xi, 38.
   2.    (Regional) Taşcă. Cf. lb. Striga... uittndu-se prin casă spre a-şi alege cele ce-i făceau trebuinţă la drum, puşca, pătaşcă, cornul. Slavici, în cv 1950, nr. 2, 15. Aicea-s bani grei, arătă el bătînd pataşca cu palma. în scl 1969, 136, cf. Lexic reg. ii, 90.
   3.  (Regional) Fiecare dintre cele două lemne între
 care stă animalul cînd este potcovit (Dobrovâţ-Iaşi). cv 1950, nr. 2, 15.                          - .
   II.   (Prin Transilv.; în forma pătaşcă) Un fel de colţunaşi umpluţi cu griş. Cf. lb, Viciu, s. gl.
   III.  (Bot.; regional; la pl.) Dediţei de pădure (Anemone silvestris). Borza, d. 19.
   —     PI. : palaşte şi pătăşti, pataşti (Borza, d. 19). — Şi: (regional) pătâşcă s. f.
   —     Etimologia necunoscută. Cf. ucr. Taina, rus. ram a. —Pentru sensul 12, cf. şi patrontaş, patrontaşcă. '
   PATÂŞCĂ 2 s. f. Veche monedă (austriacă) de argint, care a circulat şi în ţările române; pitac. Plăti Izvoreanului pă ţanc: un cerceaf, trei bumbăsci, două pataşce. Chiriţescu, gr. 182. Mi-a luat doctorul o pataşcă, başca timbrele şi hîrtiile. Stancu, d. 259. La al dă juca bine li da citi-o pălacică dă treisprezece. Graiul, i,143,
 . — Pl. : palaşte. — Şi: pătăcică s. f.
   —   Din rus. naTaiKa (gen. lui nrnnanon).
   PATĂŞCI s. f. pl. v. pacheşcă.
   PÂTÂ s. f. (Atestat prima dată la anon. car.)
 1. (Adesea cu determinări care arată felul, culoarea, dimensiunea etc.) Urmă lăsată pe suprafaţa unui obiect de o substanţă străină obiectului, prin acoperire sau impregnare; suprafaţă pe care se întinde o astfel de urmă ; substanţă care a lăsat această urmă ; (regional) pătătură (1), (neobişnuit) maculatură2. Dar ce să vază! Pete de sînge! Bolliac, o. 159. El văzu că pe obrazul lui din stingă sînt nişte pete negre. Ispirescu, l. 377. Pe un colţ clteva pagini dintr-o fizică ce stă să cadă. VIntui din ajun a deschis-o la legile lui Pascal, nişte legi pline de pete: poate lacrimile unui corigent. Bassarabescu, v. 114. Cînd sfîrşi, îşi ascunse batista sub perne să nu se vadă petele roşii. C. Petrescu, î. i, 233. Vorbeşte fără să ridice fruntea, zglriind cu unghia o pată de noroi uscată pe postavul genunchiului, id, ib. ii, 79. Vara mă sculam de noapte. Prin fereastra deschisă vedeam cum se pierde luna, albindu-se, dispărtnd ca o pată de ceară. BrXescu, o. a. ii, 35. Felinarele ardeau prin întuneric, ca pete de slnge. Sadoveanu, o. ii, 76. Povestitorul se comprimă la dimensiunile musculiţei pentru a resimţi ceara picurată pe coifurile ceaslovului ca pe nişte pereţi sau pentru a recunoaşte în pata de zahăr, rămasă pe una din foi, urma unor degete de copii. Vianu, a. p. 215. Purta... pe frunte o bască de hîrtie de ziar, stropită cu pete mici de var. Barbu, p. 31, cf. alrsn iv h 1221/102, h 1222.0 F i g. Acest fel fu sfirşitul lui Alexandru Lăpuşneanul, care lăsă o pată de sînge în isîoria Moldaviei. Negruzzi, s. i, 165. Decît în cartea ţării să las o neagră pată, Mai bine cu-al meu slnge s-o văd azi inundată. Alecsandri, t. ii, 178. Pe inimă-i de-atuncea s-a pus
 o  neagră pată. Eminescu, o. i, 96.
   2. (Adesea cu determinări care arată culoarea, dimensiunea etc.) Porţiune pe corpul animalelor, păsărilor, peştilor etc. unde părul, penele, solzii etc. sînt de altă culoare, faţă de rest; părul, penele, solzii etc. din această porţiune; (regional) pătătură (2). Peştele-a săltat.,. De-aur pete şirălyceau
1974
PATĂ
— 184 —
PATENĂ
 Pe spinarea-i delicată. Asachi, s. l. i, 188. Graurii noştri, cu penele negricioase şi presărate cu pete albe sau sure. Odobescu, s. iii, 31. Pete de hermină stnt petele negre aşezate pe părţile pinlenoage. enc. vet. 153. Vreo douăzeci de porci... cu pete mari, negre, cu bol ascuţit se bălăceau tn marginea apei. Camii. Petrescu, o. i, 313. Mielul era negru, cu două pete albe deasupra ochilor. Vlasiu, a. p. 266. + Porţiune a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorată faţă de rest. Aceste hapuri... curăţă şi limpezeşte obrazul de pete, Piscupescu, o. 291/5. La încheierea anului carile adaoge la viaţa lor cite 365 zile, la faţă cile o... pată, la cap ctte un păr cărunt, cr (1848), 121/!. Ctleva pete rumene cu cearcăne gălbui ti răsăriră in obraji. Delavrancea, s. 114. Pete pe obraz. Candrea, f. 223, cf. Bianu, d. s., Pamfile, b. 53. Femeile cari ttu pete şi pistrui pe faţă se spală cu zeamă scoasă prin fierberea înăduşită, fără apă, a pelinului. Pamfile-Lupescu, crom.'201. Semne locale: durere, inflamaţie şi pete hemoragice la nivelul înţepăturii. Belea, p. a. 163. Pe spătarul scaunului, mina administratorului, mare, puternică, cu pete cafenii şi albe... s-a adunat pumn. v. rom. martie 1954, 33. I-au mai ieşit şi nişte pete roşii pe tot trupul. Preda, m. 277. 4 (Regional) Aluniţă. Cf. Bianu, d. s. 504, air ii/i mn 21, 6 943/102, 105, 130, 958, alrm ii/i h 85.
   3.    (Cu determinări care arată felul, culoarea, dimensiunea etc.) Element, porţiune colorată care apare Iri cîmpul vizual, pe un fond de culoare mai mult sau mai puţin uniform. Pe culmile de munte focuri au aprins străjerii Ca şi pete mari de aur’n-umbra văilor adtnci, Ele par sus prinse în nouri. Eminescu, o. iv, 137. Ceru-i fără pală cit de slabă In tot largu-i de jur-împrejur. Caragiale, o. i, 219. Spre miazăzi, dincolo de Valea Zăbalii, cad pete de soare pe Munţii Vrancii. VlahuţX, o. a. ii, 94. Pe alocuri, lumina punea pete mari, albe. Agîrbiceanu, a. 61. Fugea mereu, ttrtndu.se spre pata accea albă ce mijea mai departe în întuneric. Bujor, s. 170. Vintui îşi Indoise furia şi... nici o pală de azur sus nu se mai zărea. Hogaş, dr. 1, 110. Acum se mai ofilise locul. Ici şi colo ieşeau la iveală pete, tot mai mari, mai îmbinate, din fire galbene. Bassarabescu, v. 18. Pete rotunde şi goale tn pămtnt arată pecingini tn care n-a mai putut prinde viaţă nici o iarbă. C. Petrescu, î. ii, 203. Ici-colo, pete de lumină sarbădă indicau reşedinţele comandanţilor. id. ib. 288. E o pală roşcată pe H aş maţul Mare. Sebastian, t. 144. Puse şi el o pată de umbră ?nişcă-loare pe zidul vechi al bisericii. Sadoveanu, o. ix, 35. Norii alergau nebuni pe bolta sură a cerului şi pele negre se formau sub ei. Bart, s. m. 69. în faţa panoramei Tangerului, el construieşte un adevărat tablou de picior, alterntnd suprafeţele albe ale locuinţelor cu petele de culoare ale caselor consulare şi cu alte detalii ale peisa-giului. Vianu, a. p. 77. Trecutul nu moare, se-njgheabă Din ziuă trăită Cu grabă, Ieşind din tablou ca o pată A unei culori de altădată. Arghezi, vers. 354. La orizont se iviră nişte pete negre. CXlinescu, e. o. 1, 106. Lumea toată E un singur alb. Coboară din înalt Moartea petelor. Blaga, p. 109. Zările... acoperite din loc în loc de petele roşii şi verzi ale satelor. Bogza, c. o. 153. Codrule, tu ştii mai bine şi cunoşti, Eu văd numai pete roşii-brune, Dar jalea vestitelor oşti Doar lu o poţi spune. Beniuc, v. 97.
   4.    Porţiune de nuanţă diferită care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul soarelui, al lunii sau al altor corpuri cereşti. Eu stnt de cînd pe mindrul soare Nu erau pete arzătoare. Alecsandri, t. i, 392. în secuiul al AV/[-lea] Galileu făcu multe descoperiri în aceasta parte a astronomiei prin adjutorul lunetelor, care revelară existenţă petelor solare. DrXghiceanu, c. 20. Vezi lu, colo, In lună, nişte pete? CreangX, p. 57. Soarele creştea din pele Şi din valuri violete Peste pacea dimprejur. Labiş, p. 261, cf. DM, ltr 2. -O E x p r. A căuta pete-n soare = a căuta cu orice preţ defecte acolo unde nu slnt. Cf. Zanne, p. i, 72. (Cu schimbarea construcţiei) Iar cine caută pete, le găseşte chiar în soare. Hasdeu, r. v. 133.
   5.   F i g. Faptă, atitudine, situaţie etc. reprobabilă, care dezonorează pe cineva; stigmat, ruşine. După alalte nenumărate pete ce avea şi învăţătura oştenirii au schimbat-o tn jocuri. Cantemih, hr. 203, cf. Marcovici, c. 127/11. E bine că omul vreodată P-alt să nu defaime, să-i puie vro pată. Pann, p. v. i, 13/10. Stnt însă cazuri fatale clnd un om ce are cel mai mic simţimenl de onor nu poate face altfel şi trebuie să se facă ucigaş sau jertfă dacă nu voieşte a lăsa o pată numelui său şi o ruşine familiei sale. Negruzzi, s. i, 212. Nu-mi convine viaţa mişelnic cîştigată Nici pata fărde-legei în fruntea-mi înfierată. Alecsandri, Poezii, 295. De nu ai p.te-n viaţă, cu atita e mai râu, O pată-i mai văzută clnd află locul său. Bountineanu, o. 159. Vor căta vieţii tale Să-i găsească pele multe. Eminescu, o. 1, 134. Pe fruntea mea n-am nici o pată — Zadarnic! — Stnt un oslndit. Macedonski, o. i, 39. Eu eram chemată să şterg pata ce ea pusese pe pergamentul neamului şi să-i poleiesc din nou blazonul şters. VlahuţX, o. a. 11, 60. Moartea lui tn casa aceasta i se pare o pată dezgustătoare. Galaction, o. a. i, 79. Despre sora aceasta coanei Leanca nu-i venea la tndemlnă să vorbească ... fiindcă aruncase o pată asupra familiei. Pas, z. i, 183. O sancţionare a dumitale e o pată pentru toţi ceilalţi, t ianuarie 1962, 4. <)> L o c. adj. şi a d v. Fără (de) pată = curat, nevinovat, neprihănit, cast. Ea răspundea cu acea credinţă fierbinte a unei inimi curate şi fără de pată. Odobescu, s. i, 17. Viaţa ei viitoare o vedea fără pată, fără nici una din micile şi meschinele mizerii ale vieţii. Sadoveanu, o. v, 219. A călcat tn picioare onoarea mea fără pală. id. ib. xi, 159. Ce umbră curată Aruncă-n lumină o fată! E aproape ca nimicul, Singurul lucru fără pală. Blaga, p. 94.
   —    PI. : pete. — Şi: (învechit şi regional) peâtă (lb, alr sn iv h 1 222, mat. dialect, i, 84), (regional) pantă (Lexic reg. 17; pl. pente, ib.), pcârtă (alr sn iv h 1 222/833, a iii 10) s. f.
   —  Etimologia necunoscută.
   PATCEÂ s. f. v. pacea.
   PATfi s. n. v. pateu.
   FATEFdN s. n. 1. Aparat pentru reproducerea sunetelor înregistrate pe un disc aşezat pe un platan care se roteşte cu ajutorul unui arc; gramofon. V. p i c u p. Se îndreptă încet spre patefonul care se oprise. Camil Petrescu, t. iii, 188. Ziua se adăogau trilurile de flaut, răbufneala ţoalelor scuturate, patefonul domnişoarei Sonia. C. Petrescu, c. v. 49. O familie fericită a luat pe baltă şi patefonul. I. Botez, b. i, 203. De sus, de la etaj, unde locuia medicul-şef, se auzea un patefon. Vlasiu, d. 64. Pe urmă te întorci şi ne veselim cil vrei. Punem şi patefonul să ne etnte. Stancu, r. a. v, 292. Ciţiva foşti mari negustori... năvăliseră aici... cu patefoane. Barbu, p. 81. Vrea să-şi cumpere patifon. t februarie 1962, 32. Apariţia muzicii mecanice (patefon, radio, magnetofon), m 1962, nr. 4, 28.
   2.   (Bot.; regional; la pl.; Iri forma patifoane) Zorele (Pharbitis purpurea). Cf. Borza, d. 127.
   —  PL: patefoane. — Şi: (regional) patifon s. n.
   —  Din fr. pathephone.
   PATfiLĂ s. f. (Regional) Tingire, tigaie (Ostra-Gura Humorului). Glosar reg.
   —  Pl.: paiele.
   —  Din ucr. naiejia.
   PATELÎN, -Ă adj. (Franţuzism rar) Mieros (3). Poftiţi ceva? îl întrebă impresariul cu un ton palelin. cr (1846), 31s/22.
   —  Pl. : patelini, -e.
   —  Din fr. patelin.
   PĂTEMĂ s. f. v. patimă.
   PATfiNĂ s. f. 1. (învechit, rar) Farfurie. Fiecăruia
i se pune dinainte nu un taier, ci o patenă monstruoasă, plină cu vtrf de macaroane. Codru-DrXguşanu, c. 162.
1981
PATENT1
— 185
PATENTĂ
   2. Vas sfinţit, de aur sau de argint (aurit), folosit in ritualul bisericii catolice. Iată ce fel de opere influenţau aurfăurăria creştină. Răsfrlngerile lor se văd in patenele, vase ce serveau la tmpărlăşenia episcopilor. Naum, ist. aht. 153.
   —  PI. : patene.
   —  Din fr. patène, germ. Patene.
   PATÉNT 1 s. n. v. patentă.
   PATÉNT 2, -A adj. (Despre însuşiri, acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care este evident, care nu se poate tăgădui, evident, făţiş, notoriu; autentic, veritabil. S-a dovedit, cu acte patenté..., că puterile apusene ale Europei ... n-au voit sau n-au putut să ne pună sub sculul lor apărător. Odobescu, s. i, 431. Opera de artă are căpătată insuflarea de viaţă de la talent. Viaţa aceasta Insă este numai latentă : pentru ca să devie patentă, trebuie concursul unei inteligenţe, unei priceperi şi judecăţi ale altuia. Caragiale, t>. iii, 51. Să stau nepăsător ctnd pot să-ţi dovedesc că solidaritatea umană poale deveni patentă prin voinţa mea ? id. ib. vii, 256. Aceasta devine nedreptate patentă. Sbiera, f. s. 268. Rezultatul fu ceva mai bun declt patentul meu nesucces din ziua precedentă. Galaction,
o.    233. O (Adverbial) Foarte adesea mă Intilnesc cu oameni patent mediocri. CXlinescu, c. o. 36.
   —  PI. : patenţi, -te.
   —  Din fr. patent.
   PATÉNT 3, -Ă adj. (Despre sisteme şi obiecte tehnice) Construit în chip special pentru a prezenta garanţii de soliditate, de bună funcţionare sau pentru a piitea fi folosit uşor. V. practic. Deschise aşadar lacătul său patent. C. Petrescu, c. v. 44. O Cleşte paient (şi substantivat, n.) = cleşte special cu care se pot executa diferite operaţii de apucare, de tăiere etc. 4 (Substantivat ; regional) Capsă (de încheiat). Cf. sfc iii, 204, com. din Aurel Vlaicu-Oraştie, din Satu Mare şi din Curtea de Argeş. 4 (Substantivat, n. ; regional) Un fel de tîrnăcop folosit în mine ; (regional) chilaviţă (Vulcan), fd i, 156.
   —  PI. : patenţi, -te.
   —  Din germ. Patent.
   PATENTĂ vb. I. Tranz. 1. (învechit) A acorda cuiva o patentă (1). Guvernul..., In Monitorul oficial..., a patentat 21 de învăţaţi. Maiorescu, cr. i, 331. <0 (Ironic) Colegii săi se grăbesc a-i deschide cu fericire coloanele d-lor, a-l patenta drept literat, id; ib. 314.
   2.    (Astăzi rar ; complementul indică o invenţie) A breveta. Cf. Barcianu, Alexi, w. Realizările inginerilor din industrie nu apăreau tn reviste, fiind considerate monopol al societăţii proprietare şi patentate de aceasta, contemp. 1953, nr. 373, 5/4, cf. dm.
   3.    (învechit) A supune la patentă (3). Cf. Şăineanu,
d.  u., DM.
   4.    (Tehn. ; complementul indică slrine sau benzi de oţel) A trata termic pentru a mări rezistenţa (la prelucrarea la rece). Cf. ltr, dm.
   —> Prez. ind. : patentez.
   —  Din fr. patenter, germ. patenticren.
   PATENTĂL, -Ă adj. (învechit, rar ; despre salarii, indemnizaţii etc.) Care este acordat în virtutea unei patente (1). Subofiţerii şi acei militari cari au căpătat defecte tn timpul serviţiului să primească leafa patentată. ap. Bariţiu, p. a. ii, 189.
   —  PI. : patehtali, -e.
   —  Patentă -f suf. -al.
   PATENTÂR adj., s. m. (învechit) (Persoană) care plătea patentă (3) ; (persoană) cu patentă. Aceşti lucrători li iau după la meşteri patentări (a. 1833). doc. ec. 530. Jurnalul neguţătorilor patentari din oraşul Roman (a. 1857). cat. man. i, 13. Domnu comisar
se opri şi mulţumi orăşenilor cum şi delegaţiilor patentărilor ce ţineau steagurile corporaţiilor respective. Românul (1857), nr. 12, 23/23, cf. Polizu. Clasele plătitoare de dări erau clăcaşii..., neguţătorii patentari, meseriaşii patentari. I. Ionescu, d. 117. 1 dezrobit palentariu de clasa 1. id. m. 186. Patentarii s-au sporii deodată de la 631, ctţi erau tn 1863, la 1 742 tn 1864. id. p. 141, cf. Alexi, w.
   —  PI. : patentari. — Şi: patentâriu adj., s. m.
   —  Patentă -}- suf. -ar.
   PATENTÂRE s. f. Acţiunea de a patenta. Cf. patenta (4). Cuptor de patentare, nom. min. I, 90, cf. dm. Patentarea se poate efectua fie înainte de începerea prelucrării la rece, fie intre diferitele faze ale acesteia. ltr 2. Prin patentare se obţine şi slrma coardă de pian. der.
   —  PI. : patentări.
   —  V. patenta.
   PATENTÂRIU adj., s. m. v. patentar.
, PATENTÂŞ s. m. (învechit, rar) Patentar. Cf. Stamatî, d.
   —  PI. : patentaşi.
   —  Patentă + suf. -aş.
   PATENTĂT, -A adj. 1. (Despre invenţii; astăzi rar) Brevetat. Cf. patenta (2). Cf. dm.
   2.    (învechit; despre oameni) Care plăteşte patentă (3). Cf. patenta (3). Cf. Şăineanu, d. u.
   3.    F i g. (Peiorativ; despre oameni şi însuşirile lor) Notoriu, evident. Cf. contemp. 1950, nr. 184, 2/1. 4 (Rai1) Care are o proastă reputaţie; interlop. Era silit... să-i întovărăşească prin localuri patentate. Macedonski,
o. iii, 82.
   —  PI. : patentaţi, -le.
   —  V. patentă.
   PAŢfiNTĂ s. f. 1. Act, lege, dispoziţie care emana de la o autoritate (supremă) şi care conferea o funcţie, un grad, stabilea un drept sau un privilegiu ; p. e x t. certificat, dovadă. Acesl craiu se scria la patentele sale: teu nebiruit. Axinte Uricariul, let. ii, 183/17. S-au cerut din bunăvoinţa lor.. . să vie la noi pentru... blagoslove-nie, ca să poată rămine laolaltă pe lege, precum li s-au şi făcut după cerere, după cum arată patentul nostru lor dai (a. 1779). Iorga, s. d. xii, 291. Ca să nu se facă vreo rescoală pentru aceea tn ţeară, de la împăratul şi de la cardinalul Coloniei au adus palenturi, ca să aibă volnicie preoţii cei româneşti a se uni cu măcar carea religie. Şincai, hr. iii, 193/25. Urmtnd paragrafului 13 şi 14 al patentului din 20 februarie. Calendariu Buda (1813), 92/3. La patentile ce are, una rusească şi una nemţească, îl numesc numai Ioan Dimitriu, fără nici un ţunamen (a. 1816). Iorga, s. d. xii, 172. Era cunoscut şi de către cinstita aghenţia cu patenta la mînă (a. 1823). id. ib. 180. Patenta împărătească prin carea portul de Veneţia se declărează franco-porto... să va pune tn lucrare de la octomvrie viitoriu. ar (1829), 582/28. Patentă de gheneral..., patentă de şef al unui batalion, ib. 1691/13. Consulatu Frânţii pofteşte pe toţi ctţi cred că aii drepturi de a fi subt protecţia sa ca să se înfăţişeze la canţelarie de la 10 ceasuri ptnă la unu, unde are să se cerceteze şi să se înregistreze pasaportu-rile, patentele sau titlurile lor de protecţie, cr (1831), 3162/17. Patenta sau legea din 21 iunie 1854 tn puterea cărei sule de mii de familii ţărane rămtn împroprietărite definitiv pe moşioarele lor. Bariţiu, p. a. ii, 692. Schmerling supuse Împăratului un alt act constituţional, care văzu lumina sub titlu de patentă, id. ib. ni, 85. Această nouă conslituţiune imperială... se promulgă... prin mai multe patente împărăteşti. Sbiera, f.'s. 156, cf. 216. O F i g. Junghiurile tn picioare şi podagra Îmi chezăşuiesc pentru restul vieţei cea mai nerevocabilă patentă de incapacitate tn deprinderile... vtnătoriei. Odobescu, s. iii, 13. <0> Patentă consulară = scrisoare
1992
PATER1
— 186
PATERNITATE
de acreditare a unui consul. Consulii îşi vor putea începe activitatea oficială după prezentarea patentei consulare, bo (1962), 222. Consulii... vor prezenta statului de reşedinţă patenta consulară, ib. (1963), 27. (Nav.) Patentă de sănătate — act care se dă unui vas la plecarea dintr-un port şi prin care se confirmă starea sanitară bună a echipajului şi a portului respectiv. Cf. abc mar. Medicul portului se îmbarcă şi controlează patenta de sănătate. Bart, s. m. 38.
   2.   Drept exclusiv care se acordă unui inventator de a-şi exploata o invenţie proprie; p. e x t. act, diplomă care atestă acest drept; brevet (de invenţie). Proiectul de lege referitor la patentele de invenfiune. Gologan,
c. r. 119. Napoleon a intervenit tn oraşul Lyon, al cărui fiu era Jacquard, ca patentul acestuia să fie. adoptat. Ionescu-Muscel, ţes. 231. Se interzice atribuirea de patente in domeniul tehnicii atomice, contemp. 1949, nr. 164, 3/2, cf. dm, dn 2, der. Un patent românesc brevetat al cercetătorilor din industria alimentară, rl 1968, nr. 7 483. -0> F i g. (Ironic) Dar vai d-acela care-ndrăz-neşte Să ia patentă de autor. Alexandrescu, o. i, 363. Unii au patentul picanteriilor, alţii al calomniilor. contemp. 1949, nr. 158, 11/5. + F i g. (Rar) Sis,tem, procedeu. Are el patenta lui. Cui nu i-o plăcea să-i radă o sprinceană. C. Petrescu, î. ii, 136. Avea patentul lui: colabora cu unii gangsteri împotriva altora, lichi-dtndu-i pe rînd. contemp. 1948, nr. 109, 3/2.
   3.   (învechit) Drept de a profesa, de a exercita (pe cont propriu) o meserie; impozit anual plătit de negustori, meseriaşi, liber-profesionişti etc. pentru acest drept; p. e x t. dovadă prin care se confirma plata acestui impozit. O laxie de patentă (a. 1831). Uricariul,
ii,  217. Făcea parte din toate braslele neguţătoreşti, fără ca să plătească patentă la vreuna dintr-însele. Filimon, o. i, 146. Patentul din judeţul Dorohoi nu se suia la catagrafia din 1851 decît la 2 340 lei ,(ie neguţători. I. Ionescu, d. 121. Meseriaşii plătesc, pe lîngă contribuţiunea personală şi de şosele, şi impozitul de patente, id. m. 222. Comersanţii cari plătesc patentă de clasa a doua. Maiorescu, d. i, 63. Nu plătesc patentă şi bir la comună. Teodoreanu, m. ii, 200, cf. dm, der, alr i 384/842.
   —    Pl. : patente. — Şi: patent (pl. învechit şi paten-luri) s. n.
   —  Din germ. Patent, fr. patente.
   PÂTER1 adj. (Regional) Nebun (12) (Mozăceni-Găieşti). ev 1951, nr. 11, 38. Mai are Dumitru un copil pater, umblă dă colo pînă colo. ib.
   —  Etimologia necunoscută.
   PÂTER2 s. m. 1. (Latinism) Călugăr sau preot catolic. Trimisăi pe fiul meu Ioniţă la învăţătură şi... nu iaste cu putinţă.a mai şădea cu paterii (a. 1723). Iorga, s. d. xii, 22. Eu stnt epitrop sau pateri (a. 1779). FurnicX, i. c. 90. Ioniper, paterul ce este iconom la bărăţia... din Tlrgovişte, dăduse tn judecată pe Lazăr Chiaşca (a. 1785). Iorga, s. d. i — ii, 237. Adevărat..., oftă cu nevinovăţie bunul pater Guida; am tmbătrtnit, respectabile domnule abale. Sadoveanu, o. x, 141, cf. alrm ii/i h 237/157, Lexic reg. 93.
   2. (Transilv.) Nălucă (1). în puterea nopţii poporul zice că umblă paterii — năluci îmbrăcate tn haine albe lungi şi de bun augur dacă le tnttlneşti. Frîncu-Candrea, m. 18, cf. Pamfile, duşm. 80.
   —  Pl. : pateri.
   —  Din lat. pater.
   PATfiRĂ s. f. Cupă largă şi puţin adîncă folosită de antici în timpul sacrificiilor, la libaţiuni etc. Cf. Barcianu, Alexi, w. Statuetele de femei... ţin cu amtndouă mîinile un vas înaintea lor, ca figura centrală a paterei de aur de la Pietroasa. Pârvan, g. 322. Aur-făurăria religioasă creştină... continuă să fie înviorată de spiritul romano-alexandrin, creatorul cantorelor de argint..., al paterei şi craterului din tezaurul de la Hildesheim. Naum, ist. art. 153, cf. dm.
   —  Pl. : patere.
   —  Din fr. patère, lat. patera.
   PATERÎC s. n. Colecţie de texte bisericeşti în care slnt cuprinse vieţile unor părinţi (canonizaţi) ai bisericii creştine-ortodoxe ; text care face parte dintr-o astfel de colecţie ; (învechit) otecinic. Otecinic sau pateric, poveşti din viaţa mai multor sfinţi (sec. xvn). cat. man. i, 158. Pateric 90..., graiurile sfinţilor precuvioşilor părinţi (a. 1808). gcr ii, 198/19. După cum se spune la cartea numită pateric, călugării se adună neştiindu-se, trăiesc fără să se iubească. Stănoiu,
c. i. 6. Ai citit povestea din pateric clnd un duhovnic bătrîn a poruncit ucenicului să infigă răsadul in pă-mînt? id. ib. 139, cf. dm.
   —  Pl. : paterice şi palericuri (Scriban, d.).
   —  Din slavonul naTiPHKk. Cf. ngr. jioneptitiv.
   PATERÎŢĂ s. f. Toiag;- cîrjă episcopală. Mitropolitul îmbrăcat In mantie cu pateriţa a mtnă. Gheorgachi, let. iii, 298/16. Mitropolitul merge cătră masă cu pateriţa tn nilnă. id. ib. 308/30. Lulnd domnul pateriţa, i-au dat-o [mitropolitului] tn mtnă (sflrşitul sec. xvm). let. iii, 251/16, cf. Cihac, ii, 684, Barcianu, Alexi, w.
   —     Accentuat şi : patiriţă (Barcianu, Alexi, w.), păteriţă (Cihac, ii, 684, jahresber. viii, 158). — Pl. : pater iţe.
   —  Din ngr. itaiEpCxcra.
   PATÉRN, -Ă adj. (Livresc) Părintesc (1). înltia vorbă a discursului meu patern, cr (1848), 281/67. Le voi mărturisi că n-am pulul niciodată să împac ideea simtimentului patern... cu acea sete de desfrinare. man. sXnăt. 228/21, cf. Barcianu, v. Intonaţiile glasului patern. C. Petrescu, c. v. 94. Bătrtnul... nutreşte pentru pupila lui un amestec de sentimente paterne şi drăgăstoase. Vianu, a. p. 345. Uza şi de această manieră paternă spre a fi familiar. CXlinescu, s. 138, cf. dm. O (Adverbial) Patern şi grav am sfătuit-o să se căsătorească. IbrXileanu, a. 96. începu să-l privească prietenos şi chiar patern. CXlinescu, e. o. i, 79.
   —  Pl. : paterni, -e.
   —  Din fr. paterne. Cf. lat. p a t e r n u s.
   PATERMTÂTE s. f. I. Stare, calitate de tată ; faptul de a fi tată (cuiva). Cf. Alecsandri, t. i, 384. Datoria către societate mă îndeamnă să caut fericirea paternităţii de care stnt privat după moartea lui Relu. CXlinescu, e. o. ii, 307. Dialogul cu copilăria şi sentimentul paternităţii... definesc, după cum am încercat să arătăm, una din laturile esenţiale ale universului poetic arghezian, s mai 1960, 21. 4 (Jur.) Legătură, filiaţie pe linia tatălui. Erau ochii lui Peruianu... care răsărise deodată pe chipul Lorii... expresia severă şi încruntată a tatălui, marca profundă a paternităţii. VlahuţX, d. 260. Bărbatul nu va putea tăgădui paternitatea copilului născut mai înainte de una sută optzeci zile de la data căsătoriei. Hamangiu, c. c. 77. Căutarea paternităţii unui... copil [nelegitim] era cu totul interzisă. Sahia, n. 107. Privită dinspre mamă, legătura de filiaţie se numeşte maternitate, iar dinspre tată se numeşte paternitate, pr. drept, 460. Instanţa de judecată. .. va stabili paternitatea copilului, rl 1968, nr. 7 290.
   2. F i g. Calitate de autor al unei lucrări, al unei idei etc. Paternitatea ilustră a exemplelor citate. Maiorescu, cr. i, 241. Simţul duios al paternităţii pentru lucrul mlnilor mele se răzvrăti tn mine. Hogaş, dr. 1, 281. Asemănarea ideilor nu poate rezolva controversa tn privinţa paternităţii [textelor în discuţie], bul. com. ist. ii, 107. Paternitatea ideii şi-a tnsuşit-o deplin clnd a fost vorba de miza in scenă a camerei principale. Sadoveanu, o. vii, 661. In sprijinul paternităţii lui Mumuleanu asupra poeziilor... pot fi invocate şi unele fapte strict lingvistice, l. rom. 1965, 591.
   —  Pl. : paternităţi.
   —  Din fr. paternité.
1999
PATEŞCĂ
— 187 —
PATIMĂ
   PATÉÇCÂ s. f. v. pacheşcă.
    PATÉTIC, -Ă adj. 1. Plin de patos1 (2) ; care impresionează, emoţionează, înduioşează puternic ; plin de afectare, de emfază. Cu un cuvlnl, la ideea unui objet patelle..., simtimenturile se nasc mulţime. Heliade, gr. p. 11/3. O bucată din cele mai patetice din nopţile lui jung. Marcovici, r. 76/20. Stil... patetic, sentimental, comic, fl (1838), 122/23, cf. Negulici. Scoaseră din viori şi cobze nişte accente foarte patetice pentru timpii de atunci. Filimon, o. i, 137, cf. ii, 276. Se sculă deci tn picioare, vorbindu-i cu aceeaşi căldură patetică. Rebreanu, i. 105. El însuşi îşi dădu seama că a devenit patetic, că tonul iui nu cadrează cu locul, şi tăcu mai jenat chiar declt Dumescu. id. r. i, 41. îşi notează direct senzaţiile tn pagini patetice de lirism. Lovinescu,
 c. iv, 52. Luminiţa fredonă, cu mina pe inimă..., să-şi dea înfăţişarea mai patetică. C. Petrescu, î. i, 7. Ctnta cu o intonaţie, atlt de patetică, cu o tristeţe care parcă voia să învie zidurile reci ale oraşului. Vlasiu,
 d. 114. De asta se temea... cu o patetică şi candidă cochetărie. Teodoreanu, m. u. 28, Paletica-i melodie... îmi umple sufletul ca de o înflorire. Sadoveanu, o. ix, 572. A scris... pagini de patetică sinceritate. D. Guşti, p. a. 66, cf. 64. Costache Negruzzi..., în locul expresiei patetice a propriilor sentimente, preferă observaţia exactă a realităţii exterioare, însufleţită uneori prin comentariul său ironic. Vianu, a. p. 47, cf. 125. Ne atrage tn personalitatea acestui artist... acea nevoie pe care i-o simţim, la tot pasul, pentru subiecte patetice. Oprescu, s. 117. Avea nevoie de o dramă ca să devină patetică şi arogantă. CXlinescu, s. 53. Poporul romăn, a cărui trăire pe malurile acestei ape a fost totdeauna mai intensă şi mai patetică, dintre apele lui, cel mai mult va iubi-o şi va cînta-o. Bogza, c. o. 42. Pare preocupat să amplifice şi să dezvolte momente patetice ale unei drame amoroase, s. c. şt. (iaşi), 1957, 229. Vrtnd să fie o dramă patetică şi introduclnd episoade netraducli-bile coregrafic, spectacolul uza larg de panlomimă. contemp. 1958, nr. 593, 1/1. Se aud cuvintele patetice ale lui Karl Moor tn „Hoţii“, s mai 1960, 80. O (Adverbial) Izbtnda trebuie să vie ! glăsui... patetic, gesti-culînd şi cu nişte ochi tremurători de emoţie. Rebreanu, p. s. 54. O, dac-ar fi ea!... declamă dtnsul patetic. id. i. 103. Nimic nu se poale numi deranj, îi trase domnul Emil Sava înainte, vorbind tare şi patetic. C. Petrescu, R. dr. 85. La toast, fostul ministru a vorbit patetic. Ulieru, c. 13. Stănică încerca să protesteze patetic. CXlinescu, e. o. ii, 84. în loc să vină patetic spre Mini, cum făcuse în vis, aruncă vioara pe capacul pianului, id. s. 127. Ne înfăţişă patetic retragerea pe Valea Prahovei. Stancu, r. a. ii, 40. (Ironic) N-a pulul dormi ctteva nopţi, fiindcă tovarăşul de cameră dormea patetic. G. Petrescu, î. ii, 53. + (Substantivat, n.) Patos1 (2). Acel sublim, patetic, melancolic, graţios şi buf care o înalţă. Bolliac, în Contribuţii, i, 97. Pieri fără veste o fiinţă gingaşă de care n-am vorbit nimic tn tot cursul acestei tragedii pline de caractere seau prea mari, seau prea mici, dar numai bărbăteşti : îi rezervăm pateticul finalului. Hasdeu, i. v. 171.
    2. (Despre nervi) Care inervează muşchii oblici ai ochiului. Pe lungul marginilor de din afară ai prolu-berinţii să văd nervurile perechi d-al 4-lea sau nervu patetic. Kretzulescu, a. 479/19. A patra păreche [de nervi] este acea numită patetică (pătimitoare). Cornea,
 e. i, 204/20. Nervul patetic resare din natura noastră, Polizu, p. 181/26, cf. der iii, 499.
    —  PI. : patetici, -ce.
    —  Din fr. pathétique, germ. pathetisch.
    PATETÎSM s. n. însuşirea de a impresiona, de a emoţiona, de a înduioşa puternic; caracterul patetic (1), emoţionant al unui lucru, al unei opere etc. ; atitudine patetică. V. patos1 (2). Uneori ar fi înclinat să dea frîu liber patetismului. Vianu, a. p. 53. Dickens... a surprins patetismul umilei existenţe zilnice a celor mulţi. v. rom. ianuarie 19_54, 267. A păstrat cu fidelitate patetismul sincer din glasul tatălui. Preda, r. 442, cf.
 dm, dn 2. <> L o c. a d v. Cu patetism = în mod patetic (!)• Vorbea cu patetism.
   —  Din fr. pathétisme.
   PATÉU s. n. 1. Preparat de patiserie din aluat cu mult unt, umplut cu brînză sau cu tocătură de carne, de şuncă, de peşte etc. care se consumă, de obicei, ca aperitiv ; (învechit şi regional) pastet (1). Cum ti ziceţi voi acelui pateu delicios, cu spanac? Galaction,
 o. a. i, 34. Mtncă un pateu ce fusese servil la supă. CXlinescu, s. 792, cf. S. Marin, c. b. 206.
   2. Pastă condimentată de ficat, de carne, de peşte etc., care se consumă (unsă pe felii de pline) proaspătă sau conservată; (învechit şi regional) pastet (2). Sarmalele, maioneza şi pateul de iepure sînt specialitatea mea. Sadoveanu, o. ix, 530. Avem... puţină brînză şi fructe ş-un pateu rece de pasere, id. ib. x, 102, cf. Arghezi, b. 17. în curtnd se vădi conţinutul pachetelor în care se aflau lucruri de mîncare fine, felii de pateu, brînzeturi fermentate. CXlinesgu, e. o. i, 49. Se spală ficatul; se curăţă cu grijă ca să nu rămtnă nici o urmă de fiere care poate amărî pateul. S. Marin,
 c. b. 26.
   —  PI. : pateuri. — Şi : (familiar) paté s. n.
   —  Din fr. pâté.
   PATHOLA s. f. (învechit, rar) Ură. După această ocară ce-i veni din fapta lui, avea pathola asupra domnului, adecă inimă stricată, şi cerca vreme să facă rău. domnului, ist. ţ. r. 74.
   —    Accentul necunoscut. — Şi : pathoma (accentul necunoscut) s. f. ist. ţ. r. 74.
   —  Etimologia necunoscută.
   PATHOMA s. f. v. pathola.
   PATIBULÂR, -Ă adj. (Rar) Care merită să fie spîn-zurat. în preajma mea lot felul de figuri patibulare apar şi dispar. Anghel, pr. 104.
   —  PI. : patibulari, -e.
   —  Din fr. patibulaire.
   PĂTIC, -Ă adj., s. m. 1. Adj. (Mold. ; despre fiinţe) Cu picioare scurte. Cf. SXghinescu, s. 62, dr. iv, 799. Raţa e patică. Scriban, d., cf. h iii 307. Găinile sini şi palici, cu picioarele scurte, i. cr. v, 376, cf. şez. xix,
 12,  Coman, gl. + Cu picioare strîmbe. Cf. Cihac, ii, 248, jahresber. v, 325. + (Regional) Pipernicit (So-mova-Tulcea). alr ii/i h 81/682.
   2.   S. m. (Rar ; în legende) Pitic. Hronicile vechi a mai tuturor popoarelor... aduc minunate poveşti despre un clas de patici, lăcuitori ai munţilor, cari cu statornicie să îndeletnicesc făcînd arme fericate. Pamfile, duşm. 376.
   —    Accentuat şi : patlc. Scriban,. d., alr ii/i b 81/682. — PI. : patici, -ce.
   —  Din ucr. naTHiea „neisprăvit“.
   PATICARÎE s. f. (învechit, rar) Farmacie. Ptaslrul acela care îl numesc la paticarie „De baccis lauri“. MEŞT. DOFT. II, 33v/18.
   —  PI. : paticarii.
   —  Pătiear + suf. -ie.
   PATIFÔN s. n. v. patefon.
   PĂTIMĂ s.f.l. (învechit) Nenorocire (1) ; necaz (1). Hatmanul perşilor, Otanis, văzlnd paterna perşilor..., porunci: pre carile dintru cetăţeni... îl vor prinde, să-l omoare. Herodot (1645), 204, cf. 507. Să trezi ca din somn şi luă sama de patima ce au păţit de gazdă. Dosoftei,.v. s. noiembrie 117T/14. N-au vrut D[u]m-nezeu să-ţi arate patima cetăţii aceştia, să nu te mth-nească. id., ap. gcr i, 256/17. Nu l-ar hi venit Lupului vornicul asupră nice o patimă despre nime. N. Costin, let. ii, 127/12. Nu i-au slujit nărocul ceastă dată, c-au păţit rău, precum scrie mai sus patima lor: Neculce, l. 359. Aşea dară, şi într-acesta chip, cu
2010
PATIMĂ
— 188 —
PATIMĂ
 paternele şi primejdiile altora şi ale sale învăţtndu-se, legătura şi pacea... foarte cu drag au tmbră(ăşeat-o. Cantemir, hr. 22. Mireea, fugind la tat’său şi spuindu-i patima, s-au rădicat şi au fugit tn Ţara Ungurească. R. Popescu, cm i, 259. Auzind dă Gligorie Vodă că s-au pus domn, îndată au purces de s-au dus la dinsul la Odrii, spuindu-şi patimile şi nevoile, id. ib. 416. Costea Caragea... s-au dus la Vasilie Vodă de i-au spus patima (începutul sec. xviii). mag. ist. i, 297/26, cf. 227/8. Să povestim şi dă patimile... palriii noastre, Ţara Rumănească (a. 1769). gcr ii, 126/22. Polidor... au fost tovarăş patimilor mele (a. 1800). id. ib. 180/8. Ar.ghir toate patimile... înşiră şi povesleaşte. Bărac, a. 77.
   2.    Suferinţă, chin fizic pe care 11 îndură, la care este supus cineva, caznă, tortură, supliciu; p. e x t. suferinţă, chin moral; (învechit) pasiune (6). Săcă mina antipatului şi păţind aceasta patimă şi Procliani. Dosoftei, v. s. septembrie 31v/17. M-au scos din groapa patimilor şi din lina cea adlncă. Neculce,
 l. 219, cf. Cantemir, hr. 82. Huleaşte, părlndu-i că cu acealea îşi mai oleşaşte şi-şi răcoreaşte doară patimile sufletului. C. Cantacuzino, cm i, 47. Trimis-au de au scos şi pre Stoica logofătul care au fost In patimă [= la Închisoare] ani doi făr’ două luni. anon. cantac., cm i, 202. Patima direptului proroc (a. 1698). gcr i, 321/33. Săracul, clnd n-are ceale de treaba hrănii, socoteaşle patima nerăbdată (a. 1700). id. ib. 338/30. Patimile cele sufleteşti. Antim, p. 2. Patimile ce sufere iubiţii mei simpalrioţi. Văcărescul, ist. 245. Cuprins fiind el de spaimă..., nu au putut nicidecum să doarmă..., la cil agiunge omul clnd patimile li întunecă mintea! Drăghici, r. 162/7. Gtndiţi la durerile, la patimile, la lipsurile trecutului lor. Kogălniceanu, s. a. 184. Ochii ei negri, pe care adesea ti ştergea, ne spunea că pătimeşte, şi patima ei era sublimă, f (1868),
 90. Vremea va pololi necunoscuta ei palimă. Odobescu, s. i, 138. Revarsă linişte de veci pe noaptea mea de patimi. Eminescu, o. i, 179, cf. iv, 283, id. n. 64. Alungă patimile mele, Pe veci strigarea lor o frtnge. Goga, p. 6, cf. 24. Am să mai privesc o dată la zugrăvelile judecăţii de apoi tn care se arată monahiceşlile patimi. Sadoveanu, o. ix, 54. Numa frundza şi iarba Ştii di patima mea, Pătimes nu pălimes, N-am cui st mă jăluies. şez. iv, 223. + S p e c. (De obicei la pl.; în limbajul bisericesc) Chinurile îndurate de Isus Hristos în săptămlna premergătoare răstignirii sale; supliciul răstignirii. Cununa cea de spini carea puseră lui H[risto]s la înfricoşatele patime ale lui (a. 1652). ap. tdrg. Patina cea de bună voaie au suferii pentru spăseniia noastră. Dosoftei, ap. bv i, 211. [Apostolilor] li s-au pus pre sine viu înainte, dăpă patima sa (a. 1683). gcr i, 261/25. După palima Domnului (a. 1693). id. ib. 307/25. Cine au dat palmă lui //[ristojs în vremea patimilor (Cca 1750). id. ib. ii, 63/1. Port a lui Hristos moarte Şi a patimii lui soarte (a. 1801). id. ib. 187. <0> (în limbajul bisericesc; se referă la săptămlna dinaintea paştilor1 sau la zilele acestei săptămîni, începînd de miercuri) Antonie Vodă cu toţi boiarii lui, cu agă turc şi cu steccg au venit tn ţeară..., în vinerea cea mare a patimilor (începutul sec. xvm). mag. ist. v, 3. Antonie Vodă..., în stmbăta cea mare a patimilor, împărţi toate boieriile (începutul sec. xviu). ib., cf. Uricariul,
 i, 255/6. De ce nu vă astlmpăraţi tn mănăstire şi să vă căutaţi de suflet măcar tn săptămlna patimilor ? Creangă, p. 110. în săptămtna patimilor oamenii fin postul. Slavici, n. i, 237. Toate cele sfinte stnt tmbolbojite tn mănunchi de busuioc şi siminoc din vinerea pati-melor. Delavrancea, s. 8. încă din vinerea patimilor Marcu adusese rochiţele fetelor. Hogaş, dr. ii, 152. La frumoasele slujbe din săptămlna patimilor va ctnta tn strană. Agîrbiceanu, A. 59. în stmbăta patimilor... omul a pornit spre satul lui. Sadoveanu, o. i, 398, cf. Marian, s. r. i, 115. Vinerea sară din săptămtna patimelor. şez. iii, 201.
   3.    (învechit) Boală. Rana obrintindu-se şi patima Invechindu-se a se vindeca cu nevoie va fi. Cantemir, ist. 274. Doftorii... luptă palima să o supuie. Antim,
 p. 1. Cite fimei era proaste şi neputincioase, ascundea paterna trupului cu tnfrtnare (a. 1773). gcr ii, 91/4. Cel ce eră îngreoiat la boaşe spunea pricina patimii. Mineiul (1776), 120 vl/7. Această apă foloseşte asemenea la patimile de care am vorbit, ar (1829), 32/41. De bucurie că s-au învrednicit a-şi vedea pe bietul fiu, putea să cadă tn vreo patimă. Drăghici, r. 310/8, cf. Vasici, m. i, 212/30. Apă sulfuroasă alcalină... se întrebuinţează ca baie şi de băut la felurite patimi. Codru-Drăguşanu, c. 74. Ştiinţa nu este tn stare a limita timpul Incuibărei acestei patime. Isis (1862), 81/38. Sărmana copilă, Ce palimă grea! Mă apuc-o milă Clnd privesc la ea. Alecsandri, t. i, 209. <0 (Pleonastic) Belejindu-se de vreo patimă de boală (a. 1803). Uricariul, vii, 130. O (Cu determinări care indică, felul, natura) întrebuinţarea aceştii ape ce iaste caldă plnă la 26 grade poale fi recomandată mai cu deosebire femeilor ce stnt supărate de... patimi nervoase, cr (1829), 1182/17. Unul era orb, unul cu patimă lunatică, altul cu dropică. Gorjan, h. iv, 219/4. Fu coprinsă de patima temutului. Ispirescü, l. 76. O (învechit, rar) Patimile mării = rău de mare. Luln-du-şi sorţul, loan mearse tn Asiia,... mlhnindu-să, ciinosclnd patemile mării. Dosoftei, v. s. septembrie 28v/5.
   4.   Tendinţă puternică şi nestăplnită însoţită de ó preocupare (exagerată şi) obsedantă pentru satisfacerea anumitor dorinţe, pasiune (5), (familiar) boală; deprindere rea, viciu, nărav (2), (regional) natură (3); iubire intensă, excesivă, plăcere exagerată ; părtinire (1), subiectivism. Cuvtntul cel de sus... fără palim[ă\ şi fără putrejune (a. 1692). gcr i, 303/15. întru toate patimile omului..., nici una nu e, precum mi se pare, carea să facă pre om mai netrebnic întru lucrările salp şi mai de rts, precum frica cea prea marc ă morţii. Maior, p. 34/10. Şi răpit de patimă fierbinte, Era cap să-i crepe ca ş-o nucă. Budai-Déleanu, ţ. 410, cf. 136. N-au nici metahne trupeşii Nici patime sufleteşti. Mumuleanu, c. 139/18. Patima mea ţ-e ştiută, şiii cu ce foc te iubesc, pr. dram.
 100. Lenevirea sau patimele sale stnt singurele pricini pentru care .. . [omul] are a să teme. Marcovici, d. 16/12. Uricioasele palimi a două sail trei fiinţe încoronate. id. c. 22/1, cf. 24/26. Numai singură căsătoria poate face, o virtute din această patimă, cr (1846), 1861/53. Am voi.:. Ca inima... Să nu fi fost tulburată de-a patimilor pornire. Conacht, p. 266. Noi fără patimă vom arăta aceea ce am văzut cu ochii noştri. Bălcescu, ap. tdrg. Surlde de pietate, cugettnd la acele vulgare rezultaturi a tuturor patimilor care se sting, cr (1848), 141/51. CU pentru mine, mă cutremur la singura ideé de a iubi, pentru că cunosc urmările acestei grozave patimi. Negruzzi, s. i, 45, cf. 74. El critica fără patimă, fără interes şi fără venin. Ghica, s. 62. Patimile,,voinţa şi, Intr-un cuvlnt, tot ce constituie caracterul stnt alllea cauze de inegalităţi, id. ib; 227. Zici c-amorul te-ngro-zeşte, Că e patimă cumplită. Alexandrescu, o. i, 97, cf. id. m. 248. De clnd m-ai prins mala-n lan.f, Sufăr boale-nfricoşăte! Zău, stnt vrednic de-a ta jale, Vindecă-mi patima grea. Alecsandri, t. i, 33. Şi sufletele slabe şi fără de mărire, L-a patimilor vcce mai repede alerg. Bolintineanu, o. 29. La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi. Eminescu, o. i, 130, cf. 140. în asemenea cărţi el răscolea c-un feliu de patimă, id. n. 80. Aci... a lucrat alt factor mult mai puternic decll interesul —. patima. Caragiale, o. i, 71, cf. iii, 8. Ce vrei cu acel ticălos? strigă Mihu purtat de patimă. Slavici, n. i, 119. Era foarte bun la matematici şi avea palimă pentru aceste ştiinţe. Contemporanul, iv, 5. Mai ce s-a scuturat biata fată, mai ce-a cătat să frtngă patima; hu e şi nu e, că dragostea n-are leac. Delavrancea, s. 23, cf. id. t. 112. în firea unui om s-alegé ó palimă care covtrşeşle şi întunecă pe celelalte. Vlahuţă, o. a. i, 217¿ cf. ii, 224. Batjocur-au pus ele-n ctnt Şi patimă, dragă, şi ură. Coşbuc, p. i, 81, cf. id. s. 51. Vlnturile patimilor rătăcesc şi ele, aleargă de ici-colo. Anghel, pr. 123. Un beţiv se poate dezbăra de urlta lui patimă. Gorovei,
2010
PATIMĂ
— 189 —
/PATINAJ
 -cr, 19. Avea o singură patimă: rachiul. Agîrbiceanu, a. 58. A văzut... o-ntreagă ţesătură de patimi. Gîrleanu, n. 240. Avea maica Filofteia nişte ochi căprii şi mari, care... ardeau... de focul unei tinereţi mistuite de văpaia unor patimi înăduşite. Hogaş, dr. i, 6. Oboseala tl tntărtla ca o patimă. Rebreanu, i. 53, cf. 396. Rostul vieţei mele nu e-n patima lumească. Eftimiu, î. 47. Calul, vesel, simte locul Şi s-abate scurt din cale, Ca-nvă-ţat şi dobitocul Patima sfinţiei sale. Topîrceanu, b. 18. Cu pofta deschisă de aceste hrisoave, Zaharia Duhu căpătase patimă pentru alte cărţi şi • alte citiri. C. Petrescu, r. dr. 31, cf. id. a. r. 39. Cazacii iubesc caii pînă la patimă. Sahia, u.r.s.s. 100. Patimă mare cărţile, dom’ profesor. Sebastian, t. 195. Tutunul... ţine mai mult de patimă declt de artă. Teodoreanu, m. u. 190. Am fost cuprinsă de patimă înfricoşată pentru tlnărul cavaler. Sadoveanu, o. xi, 602, cf. i, 145, x, 346. Cine ar fi bănuit vreodată că o plăpindă fiinţă... ar putea dezlănţui furtuni de patimi. Bart, s. m. 85. îţi recunoşti ruşinea şi patima cu greu. Arghezi, s. v, 21. Ctnd eram mtnios ori cuprins de o patimă puternică, ochii mei se făceau verzi. CXlinescu, s. 823. Murmură dor de pereche. Patima cere răspuns. Blaga, p, 174, cf. 201. Patima lui nestatornicită răscolea tn ea o durere care durase ca jăratecul subl cenuşă. Camil Petrescu,
 o. i, 124. Presa, pentru care prinsesem, încă din tinereţe, patimă. Stancu, r. a. ii, 205. Nu clnt eu patimile cărnii. Beniuc, m. 36, cf. Vornic, p. 151. Nu absintul, nu boema, numai patima sublimă, Neasttmpărul tău tragic te-a-nviat aici, acum. Labiş, p. 294, cf. 169. Mtndra mea Să-şi asculte pasărea, Cum ti ctntă patima. MÎndrescu, l. p. 91. Acum vedea bine şi lămurit că iubea cu foc pe necunoscut şi că această patimă nu era trecătoare. Popescu, b. iii, 46. Patima sufletească, vierme neadormit. Zanne, p. viii, 437. Răceala la bălrt-neţe, patimile la tinereţe, id. ib. 438. Biruinţa patimilor, fericirea omului, id. ib. 439, cf. 436. <0> (La sg.; urmat de determinări in genitiv, mai rar introduse prin prep. „de“, indică felul, natura) Pe alţii apucă patima de domnie şi, tn urmă, neputlndu-şi săvîrşi proiecturile, pier cu toată familia sa. Budai-Deleanu, ţ. 368. Alţii încă minaţi, ca totdeauna, de patima ambiţiei şi a urei individuale,... se uniră şi complotară ca să doboare pe Mihai şi să cheme pe turci. Bălcescu, m. v. 75. Ai patima puterii, această tristă .boală, Ce umblă- pretutindeni? Bolintineanu, o. 134. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Ispirescu, l. 232. Patima jocului de cărţi începu să sape tn el o groapă care se făcea lot mai adtncă. Agîrbiceanu, a. 359. Pruncul, tlnărul, se părea că luptă din greu să se lase de patima beuturii. id. ib. 546. Grigoriu avea patima ecuaţiilor. Hogaş, dr. ii, 124. Patima culorilor 11 cuprinse. Ardeleanu, u. d. 32. Un amor nenorocit şi patima cărţilor tl Înglodaseră tn datorii..Bart, e. 366. Defaimă purtarea cavalerului căruia ti atribuie patima jocului şi alte apucături rele. CXlinescu, i. 138, cf. id. e. o. i, 50. Slnt mulţi oameni cu gărgăuni. Unii suferă de patima fitateliei. v. rom. februarie 1954, 128. Era băiat bun, lucra destul de bine, dar dăduse tn palimq motocicletei, ib. iulie 1954, 302. Are dreptate Matei, am căzut tn patima zoologiei. H. Lovinescu, c. s. 30. Silion avea patima simplificărilor grăbite, s martie
 1960,  28. Eu am patima mtniei. Sbiera, p. 8. O F i g. Tu ţi-otrăveşti încă ş-acele Puţine zile ce din viaţă îţi rămln fericite ş-a tele, Dlndu-te patimilor tn braţă. Budai-Deleanu, ţ. 367. Mii de patimi ascuţite Stau la plndă, te-nconjoară. Davila, v. v. 21. în sufletele lor gemeau multe doruri şi multe patimi. Sadoveanu, o. i, 192. Vrăbii pe crăngile gocile Aşteaptă-nnoirea luminii, Patima sevelor calde, s ianuarie
 1961,  25. <0> L o c. adv. Cu patimă = pătimaş (3). Rugtndu-l cu patimă să le spuie cuconul. Dosoftei, v. s. octombrie 59r/5. Nu se vorbea domol şi cu chibzuinţă, ci cu patimă. Slavici, o. ii, 16. Pentru tnttia şi cea din urmă dată tn viaţa mea strtnsei tn braţe pe această femeie, săruttnd-o cu patimă pe amtndoi obrajii. HogaSş, dr. i, 181. închide această femeie, la care ţii cu patimă, tntr-un harem al izolării.
 Galaction, o. a. i, 125. în cazarmă, recruţii, întorşi de la ceai, tremură înşiruiţi de-a lungul zidurilor, sugind cu patimă mucuri de ţigări. BrXescu, o. a. i, 54. Ctnla şi el cu patimă. Camil Petrescu, o. i, 20. Irina (cu patimă) : — Simţeam eu că nici tu nu mai crezi tn el. H. Lovinescu, c. s. 49. Vroiau părcă să-şi dovedească unul altuia ceva şi se supuneau acestei porniri orbeşte, cu patimă şi înverşunare. Preda, r. 7. 4 Ceea ce constituie obiectul unei patimi (4). Am tn mini pe ţiiloarea grecului, patima lui cea mai de căpetenie. Filimon, o. i, 126.
    —    PI. : patimi şi (rar) palime, (învechit) pătimi (Polizu). — Şi: (învechit) pâtină, pâtemă s. f.
    —  Din ngr. ndOruui.
    PATÍN s. n. v. patină2.
    PATINĂ 1 vb. I. 1. Refl. (Despre obiecte de cupru sau de orice alt metal oxidabil, despre obiecte de piatră, construcţii, clădiri etc.) A căpăta patină1 (1)» V. oxida, rugini, învechi. Blocul s-a patinat. + P. anal. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se uza, a se învechi (prin purtare). Are să umble prin ploaie cu ea [cu uniforma] să nu-i mai cureţe praful, ptnă s-o patina la fel cu toate. C. Petrescu, î. i, 263. <0> T r a n z. Un individ... îmbrăcat... cu haine patinate de întrebuinţare. CXlinescu, s. 45.
    2. T r a n z. f a c t. (Despre obiecte de artă de metal, de piatră etc.) A face să capete patină1 (2), a da patină. Mai erau puţine zile ptnă la deschiderea expoziţiei, zile pe care le-am pierdut palintnd unele lucrări. Vlasiu, d. 51.
    —  Prez. ind. : patinez.
    —  Din fr. patiner.
    PATINĂ2 vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A se deplasa pe gheaţă cu patinele2 (1) prin alunecare. îmi scrii că patinezi, că te săniezi pe drumurile albe. Agîrbiceanu, a. 339. îşi aminti că n-a patinat de mulţi ani. C. Petrescu, î. ii, 152. O după amiază întreagă patinaseră împreună. Teodoreanu, m. ii, 13. îl lua pe Vaniuşa de mtnă, ieşea cu el în parc, patinau amtndoi. Stancu, u.r.s.s. 42. Sclipeşte rlu-n strai de gheaţă, Băieţii-n pilcuri alerglnd, Sonor o taie, patintnd. v. rom. ianuarie 1954, 34. *P. genei. A se deplasa, prin alunecare, pe o suprafaţă lucie. Tom sosi pâiinlnd pe parchet. C. Petrescu, c. v. 194. Patinează pe luciul parchetului. I. Botez, şc. 177.
    2.   (Despre roţile motoare ale vehiculelor, ale angrenajelor etc.) A se învirti pe loc; (despre vehicule) a nu putea înainta din cauza roţilor care se învîrtesc pe loc. Efectele patinării... se manifestă... prin apariţia unor solicitări suplimentare, datorită, măririi turaţiei roţilor care patinează, ltr2 xii, 175, cf. dm, dn 2.
    3.   (Despre roţile vehiculelor, ale angrenajelor etc.) A aluneca pe calea de rulare (cu sau, mai ales, fără învîrtire); (despre vehicule) a se deplasa prin alunecarea roţilor (abătîndu-se de la direcţia de înaintare). V. d e r a p a .Luminiţa... mtnă... năpustind maşină Ia viragii de patinau roţile tn prund. C. Petrescu, î. ii, 100. Peste două ceasuri, ctnd se făcea noapte, maşina ieşea din curte palinînd prin gropile cu apă. v. rom. martie 1955, 123.
    4. (Tehn.) A glisa. Cf. dn a.
    —  Prez. ind. : patinez.
    —  Din fr. patiner.
    PATINĂJ s. n. 1. Patinare 2 (i); ramură sau probă sportivă practicată pe gheaţă cu ajutorul patinelor2 (1). Ce frumos ar fi un ceas de patinaj.:. pe această gheaţă minunată. Galaction, o. a. ii, 232. Sporturi de'iarnă: patinaj,... schi. Camil Petrescu, t. iii, 9. Arabescuri de patinaj: BrXescu, o. a. i, 117. Numai petrecerili de iarnă ale patinajului i-au asociat. Sadoveanu, o. ix,
 335.  A 11-a ediţie a concursului internaţional de patinaj artistic, sp. pop. 1968, nr. 119, 4/3. + P. e x t. (Rar) Temperatură (foarte) scăzută, potrivită pentru patinare 2 O)- Barometrul arată tempestă mare; iar termometrul coboară la patinaj. Caragiale, o. vii, 20.
2014
PATINARE1
— 190 —
PATIS 1ER
   2. Patinoar. A cunoscul-o astă iarnă la patinaj. Teodoreanu, m. ii, 133.
   —  Pl.: (2) patinaje.
   —  Din fr. patinage.
   PATINÁRE 1 s. f. Acţiunea de a (se) patina1 şi rezultatul ei. Cf. dm, ltr 2.
   —  Pl. : patinări.
   —  V. patina x.
   PATINARE2 s. f. Acţiunea de a patina2 şi rezultatul ei.
   1.    Deplasare pe gheaţă cu patinele2 (1) prin alunecare; patinaj (1), (rar) patinat1. Cf. dm.
   2.    (Şi in sintagma patinare de rostogolire) învirtire pe loc. Viteza de avans a strmei este aleasă cu 10-15°l0 mai mare dectt viteza periferică a cilindrului 2, pentru compensarea pdtinării posibile Intre rolă şi strmă. Ioanovici, tehn. 346. Patinarea de rostogolire apare clnd aderenţa ajunge la limită, ltr 2.
   3.    (Şi in sintagma patinare de alunecare) Alunecare a roţilor unui vehicul sau a unui vehicul pe calea de rulare (de obicei fără învîrtirea roţilor). Patinarea de alunecare apare clnd se depăşeşte limita de aderenţă. ltr 2.
   4.    (Tehn.) Glisare. Patinarea e de cele mai multe ori o mişcare alternată Intre limite bine determinate, ltr 2.
   —  Pl. : patinări.
   —  V. patina 2.
   PATINÁT1 s. n. (Rar) Patinare2 (1). în patinat era un adevărat maestru. Agîrbiceanu, l. t. 146.
   —  V. patina 2.
   PATINÁT2, -Ă adj. Care are patină1 (1), care a căpătat patină 1. De undeva, dintre zidurile acestea patínale, a fost adusă, cu sprijinul său şi la cererea lui Vasile Lupu, Intiia tipografie In Moldova, s mai 1960, 47.       ..
   —  Pl. : patinaţi, -te.
   —  V. patina 1.
   PATINATÓR, -OÁRE s. m. şi f. Persoană care practică patinajul (I); (ieşit din uz) patinor2. între cunoscuţii mei slnt foarte slabi patinatori. Agîrbiceanu,
 l. t. 153, cf. 164. Era un patinator mlădios şi experierd. Galaction, o. a. ii, 234. Picioarele... arătau muşchi pe patinatoare. Teodoreanu, m. ii, 71, cf. 158, dm, dn 2.
   —  Pl. : patinatori, -oare.
   —  Patina2 + suf. -tor.
   PATÎNĂ 1 s. f. 1. Strat de cocleală care se formează cil timpul pe suprafaţa obiectelor de cupru sau de aliaje de cupru, de obicei sub acţiunea agenţilor atmosferici, cocleală; strat asemănător cu cel descris mai sus care se formează, cu timpul, pe suprafaţa unor obiecte (de metal, de piatră etc.), a unor clădiri etc.; culoare, aspect (mai întunecat) pe care-1 capătă cu vremea anumite obiecte, clădiri etc. O lulea de bronz, care se recomandă mai mult prin frumoasa ei patină (cocleală) verde dectt prin forma ei. Odobescu, s. ii, 301. Argintul s-a învechit şi a prins patină — argint vechi. Stancu, d. 488, cf. id. u.r.ş.s. 85, ltr2, dl, dm, dn 2. <0> F i g. Eroul nostru a descoperit că e din linia strălucită a lui Veveriţă şi democratismul lui a prins şi patina timpului. Lovinescu, c. v, 91. Guvlnlul generaţiilor trecute are de obicei patina respectabilă a vechimei. Puşcariu, l. r. i, 390. Zveltul castel al Huniazilor înconjurat de legende misterioase şi eroice dădea o patină de vechi oraşului, contemp. 1956, nr. 516, 1/5. Anii au trecut şi totul se mai întunecă, faptele capătă patina legendei. Barbu, p. 54. Simţeam balastul vlrstei după somnolenţa vocii, după patina ei amorfă şi definitivă, după gesturile mai greoaie. s iunie 1960, 51.
   2. Strat artificial cu care se acoperă un obiect; culoare, lustru care i se dă unui obiect, in scopuri decorative, pentru a crea impresia de vechime sau
 pentru a-1 proteja împotriva coroziunii. Sculpturile erau pe jos şi din clnd tn clnd Leon lăsa pe ele ctte-o picătură de vin care se prelingea încet tmbogăţindu-le patina. Vlasiu, d. 403.
   —  Din fr. patine.
   PATÎNĂ 2 s. f. 1. (Mai ales la pl.) Obiect de metal format dintr-o şină cu elemente de legătură care
 o  fixează de talpa ghetelor (de patinaj) şi cu care cineva se deplasează prin alunecare pe gheaţă; (regional) miţă (III 20), pinten (II 3e), corcie. Mută de pe un braţ pe celălalt cureaua patinelor. C. Petrescu, c. v. 115. A împrumutat Inlr-o zi patinele unui băiat tn Cişmigiu. Brăescu, o. a. i, 199, cf. Klopştock, f. 333, dm, dn 2, alr sn v h 1 311. + (Adesea urmat de determinări ca „eu role“, „pe role“, „cu rotile“, „pe rotile“ etc.) Obiect de metal prevăzut cu patru rotile şi cu elemente de legătură care le fixează de talpa ghetelor, cu care cineva se deplasează pe sol. Cf. Nica, l. vam., cade. + (Rar) Fiecare dintre cele două tălpi ale săniei. A urcat din goană sania pe o movilă de prund, a desenat o splendidă curbă numai pe o patină şi a răsturnat-o frumos. C. Petrescu, î. i, 190. + (Rar) Schi. Mi-a pus tn picioare patine lungi de ici ptnă hăt colo şi umblam pe scoarţa omătului. Sadoveanu, o. vi, 389.
   2. (Tehn.; adesea cu determinări care indică felul, utilizarea etc.) Piesă prin intermediul căreia un mecanism cu ghidaje poate executa o mişcare alternativă de translaţie. Patinele se prind de partea principală a capului de cruce, de obicei prin şuruburi. Soare, maş. 183, cf. 182, Ionescu-Muscel, fil. 189. Patină de conducere a coliviei ascensorului, ltr2, cf. dm, dn 2, der. + Organ al maşinilor agricole de recoltat, destinat rezemării pe sol a aparatului de tăiere şi reglării Înălţimii de tăiere a plantelor. Cf.
 LTR 2, DER.
   —     Pl.: patine şi (regional) patini (alr sn v h 1 311).
 —  Şi: (regional)patfn (ib.; pl. şi paleni, ib. h 1 311/899) s. n„ pantfnă (ib. h 1 311/219) s. f.
   —  Din fr. patin.
   PÂTINĂ 3 s. f. v. patimă.
   PATINOÂR s. n. Teren special amenajat pentru practicarea patinajului (1); patinaj (2). Ninge mereu pe un trist patinor. Bacovia, o. 17. Au început pregătirile tn vederea activităţii sportive de iarnă:.,. amenajarea de ptrlii pentru schi, terenuri de hochei, patinoare. Scînteia, 1953, nr. 2 830. Urcară pe terasa vastă cit un patinoar. T. Popovici, s. 54. Concursul va avea loc tn incinta patinoarului artificial „23 August“. Scînteia, 1967, nr. 7 384.
   —  Pl. : patinoare. — Şi; patinâr s. n.
   —  Din fr. pattnolre.
   PATINdR 1 s. n. v. patinoar.
   PATIN<3R 2, -OĂRE s. m. şi f. (Ieşit din uz) Patinator. Cf. Alexi,w., ŞXineanu,d. u.,cade,dm.
   —  Pl. : patinori, -oare.
   —  Din fr. patineur.
   PATISERÎE s. f. 1. Aluat fin, cu diferite compoziţii, din care se fac pateuri (1), plăcinte, prăjituri etc.; (cu sens colectiv) pateuri, plăcinte, prăjituri etc. Cf. Alexi, w.> Nica, l. vam. Datorită valorii nutritive mari, produsele de patiserie se numesc şi concentrate alimentare de calitate superioară, ltr 2, cf. dl, dm, dn 2.
   2. Magazin unde se prepară sau se vînd (şi se consumă) produsele de patiserie (1); plăcintărie. V. cofetărie. Cf. Alexi, w., cade, dl, dm, dn 2.
   —  Pl. : patiserii.
   —  Din fr. patlsserie.
   PATISIfiR s. m. (Rar) Persoană care prepară şi vinde produse de patiserie (1). Palisier sau făcător de plăcinte, de gogoşi şi altele, cr (1848), 242/39, cf. 242/41, Alexi, w.
2027
PATIŞAH
— 191 —
PATOLOGIC
  — Pronunţat : -si-er. — PI. : patisieri.
  — Din fr. pâtissier.
  PATIŞÂH s. m. v. padlşah.
  PATÎŢĂ s. f. (învechit) Talpă la saboţi. Cf. Cihac, ii, 685, Barcianu, Alexi, w.
  — Accentuat şi : pătiţă. Cihac, ii, 685. — PI. : paliţe.
  — Etimologia necunoscută.
  PATÏNG s. n. v. poting.
  PATLÂGE s. f. pl. v. pătlăgea.
  PATLAGEĂ1 s. t. v. pătlăgea.
  PATLAGEÂ 2 s. f. v. pătlagină.
  PATLAGEĂNĂ s. f. v. pătlăgea.
  PATLAGENÎU, -ÎE adj. v. pătlăglniu.
  PATLAGÎCĂ s. f. v. pătlăgea.
  PĂTLAGINĂ s. f. v. pătlagină.
  PATLĂGINE s. f. v. pătlagină.
  PATLAGINÎU, -ÎE adj. v. pătlăginiu.
  PATLĂJ s. n. v. podlaş.
  PATLĂNJER s.n.v. pătlagină.
  PATLĂCI s. f. pl. (Bot. ; prin Olt.) Ctrciuniărese (Zinnia elegans). Borza, d: 189.
  — Etimologia necunoscută.
  PATLĂGEĂN s. m. v. pătlăgea.
  PĂTMĂ s. f. (Regional) Gaică (ce strlnge la spate
  o haină). Cf. Pamfile, c. 49, di.
  — Pl. : palme.
  — Etimologia necunoscută.                   '
  •PATNÔG subst. v. podnojie.
  PATN0JĂ s. f. v. podnojie;
  PATNOŞCĂ s. f. (Regional) Gaică (ce strlnge la spate o haină). Cf. Pamfile, c. 49.
  — Accentul necunoscut.
  — Din rus. nOflHOJKKa.
  PATOGÉN, -Ă adj. (Despre microbi, agenţi, factori, sau despre proprietăţile, acţiunile acestora) Care provoacă infecţii. Cf. Alexi, w. Insămtnţarea tnlr-o altă cultură împiedică uneori proprietăţile patogene ale altor microbi. Babeş, o. a. i, 51. Experienţele noastre mai tind să demonstreze că sé poate vaccina cu substanţe ce stnt la limita acţiunii lor patogene, id. ib. 130. Experienţele lui Pasteur au demonstrat că bolile infec-ţioase stnt datorite unor agenţi specifici patogeni. Marinescu, p. a. 74. Presiunea, ca agent patogen, cauzează, la nivelul ţesuturilor vii, leziuni de diferite aspecte anatomo-patologice. A. Pop, chirurg. 4. Zone afectate endemic de agenţi patogeni, leg. ec. pl. 490. Agenţii patogeni provocatori ai tifosului exantemalic... au fost cercetaţi, contemp. 1950, nr. 184, 7/3. Fiecare proprietate fundamentată [a miocardului] reacţionează independent la factorii patogeni. Danielopolu, f. n. ii, 234. Agentul patogen al tifosului exantemalic este un microorganism special, abc săn. 356, cf. 342.
  — Pl. : patogeni, -e.
  — Din fr. pathogène.
  PATOGENÉTIC, -A adj. Care aparţine patogeniei, care se referă la patogenie, depatogenie ; (rar) patogenic.
  Tratamentul [imbătrlnirii]... pe bază palogenetică. Parhon, b. 106, cf. Belea, p. a. 263, dm.
  —  Pl. : patogenetici, -ce.
  —  Din fr. pathog£n£tique.
  PATOGENEZÎE s. f. (învechit, rar) Patogenie. Cf-. Negulici.
  —  Din fr. patlioyen£sie.
  PATOGENIC, -A adj. (Rar) Patogenetic. Chestiunea miasteniei este din cele mai interesante din punct de vedere simptomatologie, patogenic şi terapeutic. Parhon,
  o. a. i, 343.
  —  Pl. : patogeniei, -ce.
  —  Din fr. pathogânique.
  PATOGENÎE s. f. Ramură a medicinii care studiază mecanismul prin care o boală provoacă In organism tulburări funcţionale sau organice care stau la baza simptoamelor bolii; (Învechit, rar) patogenezie. Cf. Bianu, d. s. Studiul patogeniei bătrtneţii. Parhon, b. 8, cf. dm, der.
  —  Pl. : patogenii.
  —  Din fr. pathog£nie.
  PATOGENITĂTE s.f. Proprietatea de a provoca infecţii. ■. Eu am aflat bacili asemuitori care pot avea acelaşi grad de patogenitate ca şi bacilii febrei tifoide. Babeş, o. a. i, 233. Patogenitatea rezultă din capacitatea microorganismelor de a se înmulţi In ţesuturile vii ale gazdei, der iii, 685.
  —  Patogen + suf. -itate.
  PATOGNOMtolC, -A s.f., adj. (Med.) 1. S.f. (învechit) Semiologie. Cf. fis, 7/12, Alexi, w.
  2. Adj. Care este caracteristic unei boli, pe baza căruia se poate stabili diagnosticul unei boli. Scuipatul ca zeama de prune şi care să lipeşte de fundul vasului este un semn patognomonic al pneumoniei. Bianu, d. s., cf. der. OF i g- Ctnd discutai excesivul unei asemenea judecăţi, înţelegeai din primele cuvinte ale preopinentului că pentru el asemenea greşeli aveau o semnificaţie palognomonică. contemp. 1948, nr. 104, 5/3.
  —  Pl.: (2) palognomonici, -ce.
  —  Din fr.. pathognomonique.
  PATOGNOMONÎE s. f. (Med.; Învechit, rar) Semiologie- Cf. fis. 7/11.
  —  Cf. patognomonic.
  PATOL0G s. m, (Rar) Specialist In patologie. Cf.
  ! Polizu.
  —  Pl. : pătologi.
  -î Din germ. Patholog.
  PATOLOGHIC, -A adj. v. patologie.
  PATOLOGHICÎŞTE adv. (învechit, rar) Din punct : de vedere patologic. Pe Ungă aceasta să căutăm a face trupul nesimţibil sau, cum se zice, a-l întări patologhi-ceşte, spre care scop recomandăm următoarele reguli dietetice. Vasici, m. ii, 241/9.
  —  Patologhie + suf. -iceşte.
  PATOLOGHÎE s. f. v. patologie.
  PATOLOGIC, -A adj. Care se referă la patologie, : care aparţine patologiei, de patologie; care se referă la starea unei boli; care indică o boală fizică sau ; psihică; care este provocat de o boală, de boală; ; care prezintă anomalii. V. bolnav, morbid,
  ; anormal. Alte mai dinainte petrecute boale...
  1  fac Intărituri de piei şi crescături patologice care apăs '■ nervii ochilor şi-i amorţesc. Episcupescu, Practica, 365/4. Directorul are a îndatori pe primari... să gtndească la înavuţirea cabinetului patologic. Cuciuran, ; d. 7/19. Cu această limpezită părere despre grăsime ca un material arzătoriu animal şi ca un izvor de căpe-
2060
PATOLOGIE
— 192 —
PATRACHIR
   tenie a puterii şi căldurii, se unesc toate a noastre patologice şi fisiologice cunoştinţe foarte bine. nep. vind. 30/14. Simptomele patologice ale ameţelei. Maiorescu, cr. ii, 5. Din punctul de vedere al manifestării individuale..., aceste caractere vor fi... lipsă de voinţă, deprimare sufletească care poale merge plnă la manifestări patologice. Gherea, st. cr. iii, 105, cf. Brăescu, a. 196. Despre vreo manifestaţiune patologică liotărltă nu avem Insă, după cum vom vedea, nici un indiciu serios. Călinescu, e. 31. Inculpatul a comis o serie de furturi din cauze patologice, cod. pen. r.p.r. 564, cf. 502. Sensul patologic e cel mai frecvent întrebuinţat. Ralea, s. t. ii, 12, cf. 26. Cercetători diferiţi... s-au ocupat de studiul bătrtneţii şi tn special de latura ei patologică. Parhon, b. 9. Medicamentele digitalice... le întrebuinţăm tn stările patologice In care factorii patogeni au produs un dezechilibru Intre forţele antagoniste. Danielopolu, f. n. ii, 215. In leziunile patologice ale miocardului găsim proprietăţi exagerate, alături de proprietăţile micşorate, id. ib. 234. După expulzia fătului se pot produce unele accidente ca dezlipirea patologică a placentei. Belea, p. a. 185. La început, singurul fenomen patologic constă Intr-o stagnare a stn-gelui tn vena dilatată, abc săn. 381. <$> Anatomie patologică = parte a anatomiei care studiază transformările anatomice intervenite în structura ţesuturilor şi a organelor, sub influenţa unei boli. Să hotărăşte a se face o nouă organizaţie tn academia crăiască a ştiinţelor doftoriei, aceasta tn urmare să va alcătui... din cursul anatomiei şi al fiziologiei,... din a anatomiei palologhice. ar (1829), 1911/4. Anatomia, ctnd se ocupă de organe In starea sănătăţii, se numeşte anatomie fiziologică, şi anatomie patologică clnd, împotrivă, se ocupă de organe bolnave. Kretzulescu, a. 2/12. Anatomia patologică... descrie [părţile corpului] cum stnl ele ctnd nu stnt sănătoase. Polizu, p. 1/14, cf. Turnescu, med. op. 278. <0 (Adverbial) Patologic, cazul lui Don Quijote nu poate fi încadrat precis tn nici o entitate clinică, ll i, 124. Patologic, se poate găsi o creştere enormă a leucocitelor. abc săn. 326. O (Substantivat, n.) Gustul pentru diform şi morbid, pentru temele luate din patologic, a devenit... precumpănitor tn opera lui. contemp. 1948, nr. 108, 12/1. înălţau tn slavă iraţionalul, subconştientul sau de-a dreptul patologicul, ib. 1949, nr. 164, 8/1.
   —     PI. : patologici, -ce. — Şi : (învechit) pato)6ghie, -ă adj.
   —     Din fr. patlioloyique, ngr. TtaOoXoyiK^ţ, germ. pathologisch.
   PATOLOGÎE s. f. (Adesea urmat de determinări care precizează domeniul) Ramură a medicinii care studiază bolile din punctul de vedere al naturii, al cauzelor, al mecanismului de producere, al simptoa-melor etc. lor. Cf. Episcupescu, practica, 99/3. Să hotărăşte a se face o nouă organizaţie tn academia crăiască a ştiinţelor doftoriei, aceasta tn urmare să va alcătui: 1 din cursul anatomiei şi al fisiologiei, 2 din al palologhiei doftoreşti. ar (1829), 1902/49.. Aceşti oameni cu suflet şi fără să înveţe fiziologia sau patologia ştie că mai degrabă moare omul de săte declt de foame. C. Vîrnav, h. 81/31, cf. Negulici, Marin, pr. i, v/ 15, Polizu, pat. chir. 3r, ddrf, Barcianu. Patologie externă sau chirurgicală. Bianu, d. s. Printre problemele biologice rezolvate cu ajutorul chimiei şi fizicei găsim... un mare număr de probleme de patologie. Mahinescu, p. a. 88. Institutul de patologie şi higienă animală, leg. ec. pl. 85. Patologia mentală a oferit şi ea un bogat material. Ralea, s. t. ii, 104. Această perioadă istorică este dominată In medicină de concepţia celulară a patologiei. Parhon, o. a. i, vii. Mai interesante pentru lectori erau tnsă scrisorile de dragoste, îndeosebi cele pornografice, căci se ofereau şi astfel de cazuri, demne să figureze tn tratatele de patologie sexuală. Beniuc, m. c. i, 372. Am ajuns, continuă el, la o concepţie unitară « patologiei integrale. Vinea,
l.  ii, 71. A scris numeroase lucrări de patologie, abc săn. 304. + (Rar) Stare patologică. Ana II surprinde
cu sora sa, glaciala Laura, care, prinlr-o patologie contagioasă, se îndrăgosteşte şi ea de superba nepăsare a lui Cezare. Lovinescu, c. iv, 116. Plimbarea pe Calea Victoriei iese din domeniul igienei şi cade tn domeniul patologiei sociale. Galaction, a. 424. + Totalitatea manifestărilor unei boli. V. simptom. Pentru a înţelege mai bine patologia şi primul ajutor al acestor cazuri speciale, le vom împărţi tn intoxicaţii cu caustice, metale şi metaloizi..., alimente şi otrăvuri provenite de la animale. Belea, p. a. 149.
   —  Şi: (învechit) patologhie s. f.
   —    Din ngr. naOoXoyia, fr. pathologie, germ. Pa-thologie.
   PATONEA s. f. (Bot.; regional) Floarea-soarelui (Helianlhus annuus) (Somova-Tulcea). Borza, d. 81.
   —  Accentul necunoscut. — Pl. : ?
   —  Etimologia necunoscută.
   PÂTOS1 s. n. 1. (învechit) Ură, duşmănie; ciudă. Avlnd paloş pi el (sfîrşitul sec. xvm). bol. com. ist. ii, 147. Acea cercetare s-au făcut cu patos asupra ocnii şi au îndatorat pe ptrgari la o plată nesuferită (a. 1827). doc. ec. 382, cf. Găldi, m. phan. 223.
   2.   însufleţire pasionată, avînt, entuziasm; patetic (!)• Y. patetism. Mă încercai singur a face o poezie. .. Am pus tn joc patos, sentimente. Heliade,
o.  ii, 400. Eternul patos al amanţilor dizgrafiaţi. cr (1848), 7l/71. Spunea versuri, proprii şi străine, cu un patos sigur de sine şi impresionai. Galaction, a. 298. Gingăşia unui glas de femeie, duioşia unei voci înecate tn lacrimi sau patosul unui entuziast pol convinge mai mult declt conţinutul celor spuse de ei. Puşcariu, l. r. i, 80. Trăsătura caracteristică fundamentală a acestor romane închinate producţiei paşnice este patosul noilor construcţii, contemp. 1949, nr. 156, 5/1. Poemul reuşeşte cu prisosinţă să comunice patosul revoluţionar al zilelor de crlncenă luptă de la Griviţa. v. rom. ianuarie 1954, 221. Pentru a vorbi omului de azi, scriitorul nu are nevoie de altă limbă, ci de patos revoluţionar, de optimism, de o concepţie superioară de viaţă şi de măiestrie creatoare, ib. iunie 1957, 176. Ura puternică ll face uneori să Întrebuinţeze un stil plin de patos viguros. Varlaam-Sadoveanu, 115. Autorul apare înclinat spre problematica filozofică a vieţii, animat pe alocuri de un anumit patos romantic, m 1962, nr. 2, 36. Patosul şi reculegerea erau exprimate cu o profundă tensiune emoţională, il august 1962, 49. Cuprins tn patosul mişcării De-o strălucire australă, Cu ritmul vîntului şi-al mării Te tnălţai ca pe-o spirală, v. rom. august
1962, 26. O L o c. a d v. Cu patos = in mod entuziast ; avîntat, pasionat (1), înflăcărat. Cucoane Mihăiţă, tmi zise el cu patos; eu ţi-oi spune drept că acu mă lepăd cu toiul de ceilalţi. Sadoveanu, o. ix, 435, cf. x, 306. + Falsă Însufleţire, patetism deplasat; emfază, afectare. Răul este că au scris multe şi de toate după visurile gramaticale şi au deschis era literaturii cu patosul. Russo, s. 49. Galeria aplaudă... La-ntliul semn de patos, la-nttia sforăire, Înscrise sau nenscrise In fiecare rol. Macedonski, o. i, 49, cf. D. Guşti, p. a. 115. <0> L o c. a d v. Cu patos — în mod afectat, emfatic. Frazeologia, sărăcia ideilor ... şi obiceiurile literaturilor străine introduse cu patos tn pămtntut român. Russo, s. 149. Niculăieş Îşi rosti oraţia cu patos şi gesturi, In clteva fraze. Sadoveanu, o. x, 99. Alexandru Valea se ridică Însufleţit: — Bine să iasă, încolo toate-s nimicuri, declară cu paloş. Vornic, p. 144.
   —  Din ngr. ndOoţ, fr. pathos.
   PÂTOS * subst. (Grecism învechit) Pardoseală (1). De să va prileji să cază [sfintele daruri] pre vreun mărmure ce este jos pre patos (a. 1645). ap. tdrg.
   —  Pl. :?
   —  Din ngr. jtdtoc, „strat“.
   PATPĂDtîCHI interj., s. m. v. pttpalae.
   PATHACHÎR s. n. v. patrafir.
2066
PATRAFIR
— 193
PATRIARCAL
   PATRAFÎR s. n. Obiect din odăjdiile bisericeşti, în formă de fîşie lungă de stofă brodată cu motive religioase, pe care preoţii ortodocşi îl poartă petrecut pe după gît, în faţă, în timp ce oficiază. V. orar1, stolă, paliu1 (1). 1 patrafir de slrmă cu 12 nasturi şi 6 canafi (a. 1588). cuv. d. bătr. i, 197/3, cf. 201/21. Iară svtntul de sărg l-au prins şi cu al său epitrahil t-au legat. Dosoftei, v. s. februarie 76r/17. Diaconi... stau gata îmbrăcaţi tn epetrafile şi tn feloane. Gheorgachi, let. ni, 300/27. Măria au cumpărat o icoană cu strană,... un patrahir (a. 1767). Ioiiga, s. d. xiii, 161. Au dat la sfânta mănăstire zloţi 12 şi o psaltire... şi un epetrafir de lastră (a. 1777). cat. man. i, 566.
1  petrailu ibrişim (cca 1800). Iorga, s. d. xii, 129. Un patrahir... de stofă, galben, cu fir, cu şireturi de fir păn prejur (a. 1808). id. ib. xm, 63, cf. lb. Popa Stoica luase obicei, după săvtrşirea liturghiei, de-şi lăsa patrahilul şi, armtndu-se cu securea, pleca în capul sătenilor de vina la turci. BXlcescu, m. v. 185. [Popa] dă pe uşă busta cu pălrahilu-n gît. Negruzzi, s. ii, 243. Popa Costa... îşi pune patrahirul de gît. Ghica, s. 365, cf. Pontbriant, d. Mă dusesem... să cumpăr o ştofă de patrahire pentru biserica de ta ţară. Alecsandri, t. 1 426, cf. Cihac, ii, 657. Popi cu patrafire in sală se arată. Bolintineanu, o. 220. Epitrahilul de mătase pe care se vede figurai chiar banul Barbu. Odobescu, s. i, 335. Bar venerabilul nostru preot, cuvioşia sa părintele Marinache!... Barba lui străluceşte mtndră ca un fuior de borangic alb pe patrahirul roşu. Caragiale, o. ii, 183. Popa Cioacă... venea în ajunul Crăciunului să ne pună patrafirele în cap. Macedonski,
0. iii, 32. Ei mai susţin că Gavril ar fi slujit de cîteva ori fiind cu chef, că... ar fi ieşit cu patrahirul pe dos.
1. Negruzzi, s. i, 16. Popa... luînd epitrahirul tn gtt, a început sfintele rugăciuni, conv. ut. xi, 101. Preotul... merge de regulă în fruntea suitei sale, cu epitrachilul (patrahirul) după grumaz. Marian, s. r. i, 172, cf. id. na. 121, ddrf. Unul se încurcă în anteriu, altul în patrafir. D. Zamfirescu, v. ţ. 116, cf. Alexi, w. Lasă-ţi freamătul să-mi pară Un molcom zvon de patrafire Ce blînd asupra mea-şi pogoară Duioasa lor hirotonire. Goga, p. 37, cf. tdrg. Nu-mi mai rămtne dectl să împart mtnăstirilor, ca la treisprezece ani, nebeder-nice, feloane, epitrahile şi să te fac danii. Delavrancea,
o. ii, 90. Popa îşi desfăcu patrafirul... şi-l puse după cap. Agîrbiceanu, a. 435. Popa, ca să dea curaj po-porenilor, îşi attrnă epitrahiliul de gtt. Lungianu, cl. 69, cf. Severin, s. 53, ŞXineanu, d. u. Popa Tonea şi-a luat epitrahilul. Galaction, o. 184, cf. id. o. a. i, 325. Făcu trei cruci, băgă grăbit capul tn patrafirul de aur mort şi începu a blagoslovi pomana. Brăescu, o. a. ii, 53. Dintr-un ştergar eu mi-am făcut un patrafir, cum se cuvenea unui preot. Vlasiu, a. p. 128. Părintele Vasile a trimes să-i aducă basmaua cea roşă cu patrafirul, cartea şi celelalte scule ale sfinţiei sale. Sadoveanu, o. x, 598, cf. ii, 616. Pe epitrahile, care ne-au rămas în mare număr, nu puteau fi reprezentate, din cauza formei şi dimensiunilor lor, dectt scene mici. Oprescu, s. 169, cf. 171. Omoforul, rucaviţele, tiara, epitrahilul... vin de la Dosilhei. Arghezi, p. t. 25. Acest popă Ţuică... se văita chiar în biserică, la lume, de bătrtneţe şi dureri prin încheieturi şi spovedea copiii care-i rtdeau sub patrafir. Călinescu, e. o. ii, 236. Popa... veni cu epitrafilul pe el. id. ib. 252, cf. 237. Preotul se aşeză in strană şi o chemă pe mama sub patrafir. Preda, m. 396, cf. 14. Popa ... tşi ia ceaslovul şi patrachirul subsuoară. Reteqanul, p. ii, 64. Popa tşi puse patra-hiru tn gît şi începu a se ruga. şez. iv, 2. Patrafir la gtt punea Şi-ncepea a boteza. Păsculescu, l. p. 246, cf. com. din Jina-Sebeş. O F i g. Trei mierluşte-n patrafire Să cetească-al meu prohod. Alecsandri, poezii, 532. S-aştern bobifele de rouă Pe-ntisul luncii patrafir. Goga, p. 55. + F i g. îndeplinire a obligaţiilor de preot; ceea ce cîştigă un preot de pe urma oficiilor făcute în parohie. Şi daca m-am vlădicit eu, vlădica Grigorie, cu milostenie după la creştini şi cu epetrahirul meu am făcut mînăstirea (a. 1632). Iorga, s. d. xi, 101. Norma, adică rtnduiala veniturilor patra-
hirului (a. 1784). id. ib. xm, 14. Mai lipsea să se micşoreze şi venitul din patrafir, pentru ca popii cu familiile lor să rămtie peritori de foame. Bariţiu, p. a. i, 430. Orice clştigă cu epitrahilul tmpărţeşte la săraci. Negruzzi, s. i, 313. La proprietatea solului se adaogă avantagiile unor monopoluri, produsul dijmelor şi venitul epitra-firului. Oţetea, r. 303. Patrafirul aduce ctt o moşie. Udrescu, gl. + F i g. Putere, autoritate preoţească ; p. e x t. putere, autoritate spirituală. Cătră acel săhastru Ştefan au năzuit şi, plecînd armele petrahilului, din codri căută şi adusă biruinţi tn tabere (cca 1770). arhiva, r. i, 51/7.
  —    Pl. : patrafire. — Şi: epitrahil, (rar) epitrafil, epitraffr, (învechit şi regional) patrahir, epitrahir, (învechit) patrahil, pătrahfl, petrahil, petrail, epa-trahir (Cihac, ii, 657, Alexi, w.), epetrafil, epetrafir, epetrahir, (regional) patrachir, petrachir (lm), epitra-chil, epitrăhiliu s. n.
  —  Din slavonul iktpsXhak, ngr. ijHTpaxipii.
  PATRAHÎL s. n. v. patrafir.
  PATRAHÎR s. n. v. patrafir.
  PATRALlON s. n. v. catralion.
  PATRANGfiLE s. f. pl. v. pătlăgea.
  PATRANGULÂR, -A adj. v. patrunghiular.
  PATRANOAŞTE s. f. pl. v. patrunoşte.
  PATRĂNT s. m. v. cvadrant.
  PATRASPRAzEACELEA, -ZEACEA num. ord. v. paisprezecelea.
  PÂTRASPREZEACELEA, -ZEACEA num. ord. v. paisprezecelea.
  PATRÂT, -Ă s. n., adj. v. pătrat.
  PATRÂTIC, -A adj. v. pătratic.
  PATRATT5RĂ s. f. v. cvadratură.
  PATRATÎlA s. f. v. patrulă.
  PATRAVANGHEL s. n. (Neobişnuit; în imprecaţii, cu sens neprecizat, probabil) Tetraevanghel. Cf. Cocea, în scl 1969, 137.
  —  Pl. : patravanghele.
  —  Cf. tetraevanghel.
  PĂTRĂLEA num. ord. v. patrulea.
  PATRE0T, -A s. m. şi f. v. patriot.
  PATRfiR s. m. (Regional) 1. Carte de joc marcată cu numărul patru. V. şeptar, optar, nouar, 'decar. (Părhăuţi-Suceava). Lexic reg. ii, 126.
  2.   Nota patru (la un examen) (Părhăuţi-Suceava). Cf. Lexic reg. ii, 126.
  —  Pl. : patreri.
  —  De la patru.
  PATRfiT s. n. v. portret.
  PATRIÂC subst. (Regional) Grup de patru obiecte
  ■  de acelaşi fel (Scărişoara-Abrud), alr ii/95.
  —  Pronunţat: ? — Pl. : ?
  —  De la patru.
  PATRIÂJ s. m. v. patriarh.
  PATRIĂRC s. m. v. patriarh.
  PATRIARCÂL, -A adj. v. patriarhal.
13 - c. 1197
2089
PATRIARCAT
— 194 —
PATRIARHAL
   PATRIABCÂT s. n. v. patriarhat.
   PATRIARH s. m. 1. Fiecare dintre strămoşii mitici ai omenirii înfăţişaţi în Biblie ca şefi ereditari (spirituali şi politici) ai unor mari familii gentilice ebraice; p. e x t. nume dat unor personaje venerabile din Biblie. Că pentru credinţă strămoşii nostru patriarhul Avraam dereptă-se. Coresi, ev. 224, cf. 156. Patriarşii slăviţi şi slujitorii ceriului (a. 1580). cuv. d. bătb. ii, 338/17. Patriarhii sfinţi Avraam, Isac, Iacob şi alţi mulţi. Palia (1581), 9/24. Patriarşii încep cîntare. cod. tod. 197. Chemă pre Gherman patriarhul de vru să-l împreuneze a rău sfatul lor. Moxa, 379/35. Iară grăieşte din sfinţii of[e]/i marele patriarhul Ioan Zlatauslu, învăţătorul a toată lume (a. 1654). cuv.
d.  bătb. ii, 463/9. Pentru ruga svinţilor celora ce-au fost dentăi patriarşi mai mari: Avraam şi Isac şi lacov (a. 1669). gcr i, 186/22. Că Dumnezeu au arătat încă cînd era Avraam lăcuiloriu pre pămînt patriarhul legii cei vechi, cheia În. 5r/7. Eretici spurcaţi... îl mărea pre Cain de patriarh lor. N. Costin, l. 54. Lăngă apele tale ceale curate... pohtesc sufletele în poal[a] părintelui patriarhului lui Avram. Molitvenic (sec. xvn), 303. Cel întocma la o cinste cu patriarşii, cu proorocii şi cu cuvioşii. Mineiul (1776), 132T2/38. Ceata strămoşilor şi a patriarşilor şi a prorocilor (a. 1805). Gbecu, p. 207. /[sus] ¿[ristos] nu să numeşte mare pentru că unii din strămoşii săi au fost împăraţi şi patriarşi. Marcovici, c. 123/3. Oaia patriarşilor păstori (Avraam, Isac şi Iacob) de care vorbeşte Biblia a venit din oaie sălbatică. Isis (1856), 472/40, cf. Polizu, Filimon, o. ii, 7, ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg. Începuturile lumii, numele patriarhilor, războaiele sfinte... s-au Intilnit cu meditarea şi ţinerea mea de minte. Galaction,
0.  12, cf. id. o. a. i, 121. Să-i binecuvlntaţi Precum a bine-cuvtntat... Iacov pre cei 12 patriarşi Care de Dumnezeu ereau aleşi. Teodorescu, p. p. 167. Cei doisprece patrierşi Cari au fost mai aleşi. Mabian, nu. 322. Dumnezeu a bagoslovit pe cei 12 patrieji. folc. mold. i, 237. + Şef de familie în faza superioară a orînduirii gentilice.+ Bătrîn venerabil cu numeroşi descendenţi. Infrtnt de greutatea unor ani de patriarh... S-afunda tn maiestatea morţii sale de monarh. Macedonski, o. i, 118. Fiecare, privindu-l, gtndeşte cu jind la viaţa acestui patriarh, aşa de iubit şi ocrotit de fii şi de nepoţi. Anghel, pb. 62. + F i g. întemeietor (din vechime sau în vlrstă) al unei doctrine, al unei concepţii etc.; îndrumător sau iniţiator In vîrstă şi cu foarte mare experienţă Intr-un domeniu spiritual. Tot petecul de pămlnt mai conservă tncă întipărită pretutindeni memoria patriarcului naţionalităţii române. Hasdeu,
1.  c. i, 37. Blîndeţea patriarhului poeziei de alunei, Alexandru Macedonski. Klopştock, f. 206.
   2.     Col mai înalt rang in ierarhia unora dintre bisericile ortodoxe (sau eterodoxe) autocefale; persoană care deţine acest rang. Această carte o-u tremes patriarhal de la 7[e]r[u]s[a]/[i]m (a. 1600). cuv. d. bătr. ii, 54/5. Pre patriarşi de în scaune cu ruşine a-i scoate. Moxa, 369/28. Teodor... fu pus patriarh la cetatea lui £>[u]mn[e]zdu ce să cheamă acum Antiohia, carea oblă-duiaşte toată partea răsăritului (a. 1632). gcr i, 78/13. Că nu se cade episcupului să-şi judece patriarhul său. prav. gov. 11T/15, cf. 98T/18. Patriarşii, vlădicii... au destoinicie mai mare declt împăraţii. Varlaam,
c.  246. In zilele acestui domn fu săbor mare tn Florenţia, in ţara Italiii, adunare mare de părinţi... la care săbor însuşi patriarhul Ioasaf de Ţarigrad şi cu împăratul Ioan Paleolog, cu mulţi mitropoliţi şi episcopi au fost. Ureche, l. 72. Nice un vlădic sau patriarh nu poate... să slobozească pre vrun bărbat să-şi ia doo muieri, prav. 132, cf. 245. Cu blagoslovenia părintelui mieu Paisie, patriarhul Ierusalimului (a. 1652). gcr i, 159/10. Fu pus mitropolit... de svlnlul patriarh Melodie. Dosoftei, v. s. octombrie 60v/8. Fotie patriarhul Ţarigradului. Biblia (1688), [prefaţă] 7/52, cf. 8/57. Au chemat pe toţi patriarşii creştineşti. ist. ţ. r. 85. Cantemir Vodă să mlniese pe cel mitropolit şi-i făcusă afurisănie de la patrierhi. Neculce, l. 98,
cf. 117, 135. Iasle şi mitropolii acolo, grecescu, carele ascultă de patriarhul Ţarigradului. C. Gantacuzino, cm i, 33. Patriarhul Ţarigradului... iasle patriarh a toată lumea. anon. cantac., cm i, 110. Intimpllndu-să a fi preaosfinţitul părinte patricuhul Ierusalimului... aici tn ţară. R. Greceanu, cm ii, 120. Nu veţi putea-o face cu buna: Ca patriarci şi vlădici o dată Sau şi metropoliţi de moşie Şi bieţii noştri ţigani să fie. Budai-Deleanu, ţ. 395. Patriarchii iscătisă şi din sinod cei mai mulţi. Beldiman, e. 19. Proiectează tncă o cruciată ... pentru care se adresază cătră Poartă şi patriarhului de Conslaniinopoli. Asachi, s. l. ii, 24, cf. Conachi, p. 301. Mitropoliţii, la înscăunarea lor, luase drept obicei a cere şi încuviinţarea patriarhului de Constan-tinopoli. Negruzzi, s. i, 241, cf. Uricajriul, x, 367. Patriarhul era din neamul Paleologilor. Odobescu, s. i, 123. Relaţiile lui cu patriarhul ortodox au fost dintre cele mai bllnde. Sadoveanu, o. xii, 217, cf. x, 284, Bart, s. m. 43. Eu visam să mă călugăresc, să ajung episcop, mitropolit, poate patriarh. Stancu, r. a. iii, 299, cf. s mai 1960, 54. Cine-şi zice ruga sftntă? Nouă popi, nouă dieci Şi p-atlţia patrierci. bud, p. p. 65.
   —     Scris şi: patriarch. — Pronunţat: -tri-arh. — Pl. : patriarhi şi (învechit şi regional) patriarşi, (învechit) patrierhi, (regional) patrierşi. — Şi: (învechit şi regional) patriârc (pl. patriarci şi patrierci), (regional) patriăj (pl. patrieji) s. m.
   —  Din slavonul fuTPHraP'Olt, ngr. itoxpiâpxi?.
   PATRIARHAL, -Ă adj. 1. Care aminteşte de vechime, care este ca în vremurile de demult; care se referă la simplitatea obiceiurilor şi a traiului din trecutul îndepărtat, simplu; p. e x t. liniştit, tihnit; bătrînesc, tradiţional; ţărănesc, rustic. Frumoasa simplitate a năravurilor, vechea curăţenie a vieţii patriar-cale să pierdură. Marcovici, d. 213/4, cf. Russo, s. 44. Figurează-ţi unul din acei vechi boieri... cu deprinderi patriarhale, cu haine lungi. Negruzzi, s. i, 221, cf. 271. Poporul nostru... este bllnd, înţelept, patriarhal. Alecsandri, t. 1202, cf. id. s. 26. Timpii patriarcali şi eroici ai domniilor străbune. Odobescu, s. iii, 89. Nu-mi plac petrecerile patriarhale; eu stnt orăşean, mie-mi place oraşul. Cabagiale, o. ii, 211. Retnviază ca prin farmec idilele patriarcale. Macedonski, o. i, 64. Ctnd amurgu-şi împînzea misterul, Umpllnd cu joc de umbre atelierul, Grăiam încet de vremi patriarhale. Iosif, p. 39. Mă găseam vinovat că... schimbasem o viaţă patriarhală şi ticnită pe o pribegie fără de ţintă. Hogaş, m. n. 184. Rămăseseră încă la obiceiul patriarhal din Turnu, unde se mulţumeau să ia, seara, ta iuţeală, o bucată de salam sau de caşcaval. Bassarabescu, s. n. 185. Trebuie să recunosc, cu plăcere, aceeaşi primire patriarhală şi prietenoasă. Galaction, o. a. ii, 426. Să te saturi de viaţa Şi dulceaţa Traiului patriarhal. Topîrceanu, p. o. 25, cf. Teodoreanu, m. u. 171.Aplica acelaşi postulat al autorităţii în propria familie şi faţă de subalterni..., profertnd înjurături răcoritoare şi patriarhale. Călinescu, e. 22, cf. 26. O linişte patriarhală domneşte asupra saraiurilor. Sadoveanu, o. i, 219, cf. iii, 23, ix, 579. Evoclnd o lume idilică şi patriarhală..., Ionel Teodoreanu este un pictor de scene graţioase, creatorul unui adevărat „rococo“ moldovenesc. Vianu, a. p. 368. Exploatarea ţăranilor care, sub regimul economiei naturale, era limitată prin caracterul patriarhal al vieţii..., se intensifică în mod simţitor la sfîrşilul acestei perioade. Oţetea, t. v. 33. Acest oraş patriarhal nu exista precis pe harta ţării. contemp. 1953, nr. 374, 4/2. Viaţa lor liniştită şi patriarhală a fost invadată de oameni de afaceri, de gangsteri şi de curtezanele lor. v. rom. noiembrie 1954, 77. O (Glumeţ) Figura vechiului lui stăpîn, ce sta pe acelaşi jeţ unde stă acum potrivnicul, se refăcea la loc... cu patriarhalul halat cu care el era deprins de atlta vreme. Anghel, pr. 44. Crlşmarul — omul acela gras, cu mustaţă patriarhală, li va zlmbi, se va foi tn jurul lui. T. Popovici, se. 390. <$• (Adverbial) Acolo nimic nu e ostentativ modern. Totul se înfăţişează patriarhal, Teodoreanu, m. u. 154.
2092.
patHiaKhausm
— 195 —
PATHICHIAN
   2.    Care ţine de patriarhat (3), care se bazează pe patriarhat. Şi atunci filiajiunea patriarhală se formează. Tatăl devine centrul şi puterea familiei. Ralea, s. t. ii, 100.
   3.    De patriarh (2), referitor Ia patriarh; care aparţine patriarhului sau patriarhiei (2); (învechit) patriar-hicesc, patriarşesc. Trebuie să admitem că ţările române nu atirnau economiceşte de nici una din episcopiile bulgare de pe malul Dunărei, ci erau tn supunere directă către scaunul patriarchal bulgar. Xenopol, i. r. ii, 120. Actul patriarhal promitea amnistie deplină acelora care ar depune armele. Oţetea, t. v. 229. <0> Biserică patriarhală = patriarhie (3). Cum se săvtrşea înştiinţarea noului numit,... cum intra tn biserica patriarchală salutat cu etntări de bucurie şi slăvire, aceasta nu trebuie arătat. Iorga, c. i. i, 164.
   —     Scris şi: patriarchal. — Pronunţat: -tri-ar-. — Pl. : patriarhali, -e. — Şi: (învechit) patriareăl, -ă adj.
   —  Din fr. patriarcal (după patriarh).
   PATR1ARHALÎSM s. n. Tendinţă de întoarcere la tradiţiile şi datinile din trecut; obicei, tradiţie, mod de viaţă etc. care aminteşte de timpurile patriarhale (1). Pentru noi etatea de aur a patriarchalismului literar... a dispărut. Maiorescu, cr. i, 394. Nu numai puşcaşii şi pescarii stnt oameni ai naturii, ci toate personagiile sale..., mai tntti prin patriarhalismul lor. Ibrăileanu, s. l. 108. In „Amintirile“ sale... Brăescu anexează şi un sector nou al moravurilor, raporturile dintre stăptni şi slugi tntr-o anumită lume moldovenească spre sfîr-şitul veacului trecut, amestec de patriarhalism şi abuzi-vitate medievale. Vianu, a. p. 292.
   —  Scris şi: patriarchalism. — Pronunţat: -tri-ar-,
   —  Patriarhal + suf. -ism.
   PATRIARHALÎST, -A adj. (Rar) Care ţine de patriarhalism, privitor la patriarhalism, caracteristic patriarhalismului. Ţărănismul... patriarhalist [al lui Alecsandri]. Ibrăileanu, sp. cr. 151.
   —  Pronunţat: -tri-ar-. — Pl. : palriarhalişti, -ste.
   —  Patriarhal -f suf. -ist.
   PATRIARHALITATE s. f. însuşirea de a fi patriarhal (1), aspect patriarhal, viaţă patriarhală ; simplitate. Cu toată modernizarea de faţadă, mai stnt totuşi colţuri şi cuiburi de patriarhalitate, de muncă şi de puritate. Perpessicius, m. iii, 227. Există o anumită patriarhalitate orientală, făcută din lene, din glumă, din romantism. Ralea, s. t. i, 65. Este oarecum tema ţăranului venit la oraş, a adaptării dificile..., a nostalgiei după o patriarhalitate lăsată tn urmă. v. rom. februarie 1963, 116.
   —  Pronunţat: -tri-ar-,
   —  Patriarhal + suf. -ilate.
   PATRIARHÂT s. n. 1. (Rar) Patriarhie (2). Patriar-catut Conslantinopolei... tn ochii lumii creştine, înfăţişează unitatea bisericei ortodoxe răsăritene (a. 1865). Uricariul, x, 379. Fiindcă, după ideile de atunci, un împărat nu putea să stea fără un patriarh Ungă dtnsul, Simion ridică mitropolia Bulgariei la rangul de patriarhat. Xenopol, i. r. ii, 115. Ierarhul celei mai vechi mitropolii din patriarhatul de Constantinopol... era aici şi oficia sftnta liturghie. Galaction, o. 90.
   g. (în dicţionare) Demnitatea, funcţia de patriarh
 (2); (învechit) patriarhie (1). Cf. Barcianu, cade, Scrib an, d., dm.
   3.    Denumire a ultimei perioade din istoria orînduirii comunei primitive, corespunzătoare epocii bronzului şi începutului epocii fierului, în care bărbatul avea rol predominant în viaţa economică şi socială, iar apartenenţa la gintă se stabilea pe linie descendentă paternă. Cf. dm. In patriarhat a apărut familia monogamă, der.
   —     Pronunţat: -tri-ar-. — Pl. : (1) patriarhate. — Şi: (învechit) patriarcăt s. n.
   —  Din fr. patriarcat (după patriarh).
   PATRIARHICfiSC, -EASCĂ adj. (învechit) Patriarhal (3), Hrisoave întărite şi prin patriarhiceşti singili (a. 1785). Uricariul, i, 118. S-au ţinut sobor numai patriarliicesc tn Ţarigrad. Şincai, hr. i, 66/11. In soborul acesta Fotie s-au afurisit pentru că răpise scaunul patriarhicesc. id. ib. 161/32, cf. 237/36, ii, 222/4. Sftntă mtnăstire palriarchicească a noastră (a. 1819). Gâldi, m. phan. 223.
   —     Scris şi: patriarchicesc. — Pronunţat: -tri-ar-. — Pl. : patriarhiceşti.
   —  Patriarh + suf. -icesc.
   PATRIARHÎE s. f. 1. (învechit) Demnitatea, funcţia de patriarh (2); (în dicţionare) patriarhat (2). Elu-l goni den patrierşie. Moxa, 380/1. Să ne scoaţă din palrier-şii şi din vlădiciile noastre. Neagoe, înv. 166/28. Fu gonit în necinste din patriarhie. Odobescu, s. i, 150. + Timpul cît păstorea un patriarh (2). L-au pus după aceea patriarh Ţarigradului, dară numai 14 zile au ţinut patriarhia. Şincai, hr. iii, 51/32.
   2.    Organizaţie bisericească ortodoxă (sau eterodoxă) autocefală, condusă de un patriarh (2); sediul acestei organizaţii; (rar) patriarhat (1). Au trimis la patriarşia de Ohrida, de au luat blagoslovenie. N. Costin, l. 192. Că iată numai acealea, cari şi acealea din voia şi din politia turcilor să tngăduiesc, adecăte ceale patru patriarhii şi oarecîte mitropolii. C. Cantacuzino, cm i, 42. Patriarhia are o tipografie. Bolintineanu, o. 298. Veneau tovărăşie şi cuvioşi monahi de la prea sftnta patriarhie, cu binecuvtntare de la slăvitul stăpîn al ortodoxiei. Sadoveanu, o. xii, 366. Biserica românească trăia sub vasalitatea unei patriarhii străine. Arghezi, b. 31, cf. der.
   3.    Biserica centrală a unei patriarhii (2); biserică patriarhală, v. patriarhal (3). Diaconul de la marea şi dumnezeiască besearică, sftnta palriarşie (a. 1632). gcr i, 78/8. Era un diacon întru Alexandria la patrierşie. Varlaam, c. 133. Biserica cea mare... carea era patriarşie. Gavril, nif. 18/22. îl dusără tntti tn sftnta patrierhie. Dosoftei, ap. gcr i, 258/37. Fiind împăratul la biserica cea mare, la patriarhie (a. 1760). gcr ii, 73/20. Patriarhia Antiohiei, unde este hramul sftntului Nicolai (a. 1769). id. ib. 82/6. De acolo a ieşit Chivu, de la biserica Enii. .., care mai în urmă a ajuns etntăreţ in strana din dreapta la patriarchie. Ghica, s. 56, cf. Arghezi, b. 97, dm.
   —     Scris şi: patriarchie. — Pronunţat: -tri-ar-. — Pl.: patriarhii. — Şi: (învechit) patriarşie, patrierhie, patrierşie s. f.
   —  Din slavonul luTPHrap-OCHn, ngr. ita-rplap/ia.
   PATRIARHÎSM s. n. (Rar) Conducere politică exercitată de către patriarhi (2); epocă de dominaţie a patriarhilor. V. p a p i s m. Patriarchismul furişase la noi slavitatea cea oficială. Hasdeu, i. c. i, 43.
   —  Scris şi: patriarchism. — Pronunţat: -tri-ar-,
   —  Patriarh + suf. -ism.
   PATRIARŞfiSC, -EÂSCĂ adj. (învechit) Patriarhal
 (3). Scaunul cel svînt patriarşesc ce-i în oltăr. Dosoftei, v. s. noiembrie 123v/8, cf. 160v/l. Iaste de împărătesc şi patrieşăsc neam. Biblia (1688), [prefaţă] 6/36. Domnul dimpreună cu palriarşii şi cu arhiereii s-au suit sus tn casele cele patriărşăşti unde s-au şi ospătat. R. Greceanu, cm ii, 157, cf. 152, 153. Aleargă la cinstea palrierşească (a. 1702). Iorga, s. d. xiv, 6. Această dajde grea, văcăritu, a pune pe ţară s-a oprit ... cu cărţi patrierşeşti şi cu hrisoave domneşti. Dionisie,
 c. 192. Şt la Caragea asemene jurămînt am făcut iarăşi cu toţii prin obştească anafora, cu mare blestem şî cu afurisanie prin carte patrieşască. pr. dram. 69.
   —     Pronunţat: -tri-ar-, — Pl. : patriarşeşti. — Şi : pa-trierş&e, -eăseă, patricşfee, -cască adj.
   —  Patriarh + suf. -esc.
   PATIUARŞÎE s. f. v. patriarhie.
   PATHICHIAN, -A s. m. şi f. v. patrician.
2102
PATRICHIE
— 196 —
PATRIE
   PATRÎCHIE s. m. v. patriciu.
   PATRÎCHIU s. m. v. patriciu.
   PATRICIÂN, -Ă subst. 1. S. m. şi f. (în antichitatea romană) Persoană care aparţinea,     prin naştere, aristocraţiei gentilice şi care se bucura                     de toate privilegiile;
(Învechit) patriciu (2). Cf. Vîrnav, f. 5r/10, Neculici,
ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2. +
(Adjectival) Care aparţine patricienilor (1), privitor la patricieni, de patricieni. Era născut in Roma, bărbat erudit şi fiul unei familii patriciene. calendar (1852), xxiv/13. Junimea palriciană se lepedă de aceste jocuri poporane. Odobescu, s. i, 42. Numele patrician „Clau-dius“ avea o variantă populară „Clodius“. Graur, n. p. 100.
   2.   S. m. şi f. P. gener. Nobil (1), aristocrat. Guber-nul transilvan compus tn marea sa majoritate din magnaţi şi patrieiani maghiari şi saşi. Bariţiu, p. a. i, 193, cf. ii, 624, 722. Madona ta ţi-a dat Mine mici de palriciană Şi ochi mari de sărutat. Alecsandri, p. i, 160. Ne pupăm tn gondolă ca doi patricieni de pe timpul ilustrului doge. Caragiale, ap. cade, cf. Alexi, w. Erau toţi... robi cu partidă In registrele acestui patrician al vremurilor noastre. Galaction, o. a. i, 147, cf. Gamil Petrescu, t. ii, 206. Pe scări coboară tncet o fată tnaltă, elegantă, zveltă, cu păr bogat, cu ochii negri, albă, cu mtini delicate de patriciană. Brăescu, o. a. i, 233. Copiii patricienilor poartă matasă şi catifea. Sadoveanu, o. ix, 279, cf. 232. în mijlocul acestui peisagiu care ne ademeneşte cu adierile lui,... izbucnesc deodată rlselele vesele şi zglobii ale patricienilor. Vianu, a. p. 160. + (Adjectival) Care aparţine patricienilor (2), privitor la patricieni, de patricieni. Era o sărbătoare cu totul patriciană. gtn (1836), 561/19. Vedeai multe frunţi patriciane încreţite şi posomorite. Bariţiu, p. a. iii, 37. Dragomir... cutezase a se înamora cu fiica lui Radu Mihne, pingărind cu plebea lui slngele patrician. Negruzzi, s. i, 184, cf. Barcianu. Vei fi sărbătorit tn calitate de comandant In saloanele... şi tn budoarele patriciene. Gamil Petrescu, t. ii, 198. Ofiţerii începeau să se tngraşe şi să capete gusturi patriciene. G. Petrescu, î. i, 8. Răspundea la saluturi cu o înclinare patriciană din cap. id. c. v. 240. O F i g. Patricianul păun cu egreta lui de pietre scumpe pe creştet fraterniza cu domestica ginte laolaltă. Anghel, pr. 97.
   3.   S. m. Gii nat preparat din tocătură de vită care se consumă fript la grătar. Un prtnz împărătesc,... patricieni la grătar; un purcel la frigare. Caragiale, o. ii, 146. Pregăteau tocătură pentru patricieni. I. Botez, şc. 21. Blnd ctteva „idei“, cum botezase ţuicile, mlnclnd doi „patricieni“, cum le spunea clrnaţilor. .., Orăşanu dăduse drumul limbii. Pas, l. i, 48.
   —    Pronunţat: -ci-an. — Pl. : patricieni, -e şi (învechit) patrieiani, -e. — Şi: (Învechit) patriehiân, -ă (Gantacuzino, n. p. 155r/24), (după fr.) patrisiăn, -ă (Vîrnav, f. 5r/10) s. m. şi f.
   —  Din fr. patricien.
   PATRICIAT s. n. 1. Calitatea de patriciu (1). Cf. Negulici, cade.
   2.   Demnitatea, calitatea de patrician (1). Comi-ţiele iribule slnt adunări de „proprietari“ fără distingere de patriciat sau plebeiat. Maiorescu, cr. iii, 117, cf. Barcianu, cade, Scriban, d.
   3.   Instituţia patricienilor (2); totalitatea patricienilor. Patriciatul săsesc se consulta şi căuta tot feliul de mijloace cum ar pulea paraliza dreptul de concivi-litate acordat popoarelor de cătră Iosif. Bariţiu, p. a. i, 524. Conslituţiunea cea mucedă şi ruginită... devenise un anacronism şi o adevărată ruşine pentru aristocraţie şi pentru patriciat, id. ib., cf. ii, 654, cade, Scriban, d. Ptnă către sfirşilul veacului trecut patriciatul francez, fără să mai ofere vreo utilitate, şi-a menţinut privilegiile politice şi economice. Ralea, s. t. i, 90. Clasa bogată din oraşele medievale din Europa centrală şi apuseană,
patriciatul, patricii, purtau tn acte şi numele de bălrlnii oraşului. Panaitescu, o.ţ. 194.
   —  Pronunţat: -ci-al.
   —  Din fr. patriciat, lat. patriciatus.
   PATRICÎD, -Ă subst. (Rar) 1. S. m. şi f. Persoană care şi-a ucis tatăl. V. paricid (2). Cf. Polizu, Barcianu, v., Alexi, w. <> F i g. (Adjectival) Moldovo neferice! Din... fiii tăi chiar unul a trebuit să vie Şi arma palricidă să-ţi vlrc-n carne vie. I. Negruzzi, s. ii, 24.
   2. S. n. Paricid (1). Cf. Barcianu, Alexi, w. <J> F i g. Mascatul. . . trădător, carele, după ce vlnduse păgt-nului trecătoarea Dunării, se grăbea acum a clştiga deplin preţul patricidului. Hasdeu, i. v. 148.
   —     Pl. : patricizi, -de. — Şi: (Învechit) patricidiu s. n. Barcianu, v.
   —  Din lat. patricida.
   PATRICÎDIU s. n. v. patricid.
   PATRÎCIU s. m. 1. Titlu instituit în Imperiul roman de către Constantin cel Mare, păstrat şi în Imperiul bizantin; persoană care avea acest titlu. S-au suit [Fior] tn rlndul patrichiilor. Dosoftei, v. s. decembrie 226T/6, cf. 216r/14, octombrie 62T/28. Diregătorie de patrichii. biblia (1688), [prefaţă] 7/1. Acest fericit Artemie, dux şi avgustalic Alexandriei fiind şi patrichie. Mineiul (1776), 119r2/33. Vilige, nemaiputtnd suferi foamea tn Ravenna, s-au dat pre sine lui Belisarie rob, pre carele duclndu-l Belisarie tn Ţarigrad, Iustinian Augustul l-au făcut patrichiu, dară nu mult au trăit ca patrichiu. Şincai, hr. i, 102/31, cf. Negulici. Păs-trlnd titlul de regi ai francilor, ei adaug bucuros titlurile In totul romane de principe, patriciu sau om ilustru. Xenopol, i. r. ii, 39. Văzuse o clipă pe binecredincioasa împărăteasă Irina. .. împresurată de patriei şi sfetnici. Sadoveanu, o. xn, 32, cf. 103.
   2.    (învechit) Patrician (1). La 509 a. Ch. se răstoarnă monarhia şi se introduce o republică aristocratică, cu consuli luaţi numai dintre patricii. Maiorescu, cr. iii,
 102. Comedia oscă, acea petrecere tntlmplătoare a junilor patriei şi a oamenilor fără treabă, nu putea să aibă nici o legătură din naştere cu drama satirică. Odobescu, s. i, 44.
   3.    (Astăzi rar) Nobil (1), aristocrat. „Nobiles“, adecă Cei aleşi din neam, la carii să număra patriţii. Budai-Deleanu, ţ. 362. Tu eşti senator, eşti patriciu şi nu prooroceşti nimic? cr (1834), 382/18. Aceasta este o faptă grandioasă şi vrednică de patria acelor dogi şi acelor patricii, ib. (1846), 21/38. Patriciul Bedeus s-a putut bucura din suflet pentru acea împlinire a vechei sale dorinţe. Bariţiu, p. a. ii, 678, cf. iii, 328. în spaţioasa sală a dogelui erau adunaţi 609 patricii... spre a asculta mesagiul dogelui, f (1869), 6, cf. Alexi, w. Clasa bogată din oraşele medievale din Europa centrală şi apuseană, patriciatul, patricii, purtau tn acte şi numele de „bătrlnii oraşului“. Panaitescu, o. ţ. 194.
   —     Pl. : patricii şi (rar) patriei. — Şi: (învechit) patrichie, patrichiu, patrlţiu s. m.
   —  Din ngr. TtaxpÎKOi;, lat. patricius.
   PATRÎDĂ s. f. (Grecism învechit) Patrie (1). Prea ticăloasă şi de fericire prea înstrăinată iaste palrida aceaia Intru ceia ce să lipsesc îndreptările (a. 1757). cat. man. ii, 339. Cu mila lui Dumnezeu au vrut să ne împreunăm tn pămtntul patridei noastre (sfîrşitul sec. xvm). let 2. iii, 242. Aicea s-au strigat ieri prin ttrg că... toţi cari au arme să meargă la ordiia cea mare,... să să scrie şi să să bală pentru patrida şi pentru lege, şi li se vor da leafa împărătească (a. 1821). Iorga,
 S. D. VIII, 136, Cf. TDRG.
   —  Pl. : patride.
   —  Din ngr. itatpiSa.
   PATRIE s. f. 1. Mediu politic, social şi cultural în care îşi desfăşoară viaţa şi lupta fiecare popor; teritoriu locuit de un popor; ţară în care s-a născut
2111
PATRIE
 — il 97
PATRIM ONIAL
 cineva şi al cărei cetăţean este; (învechit şi popular) moşie1 (2), (învechit) naştere (112), (grecism învechit) patridă, (învechit, rar) moştenire (3). V. ţară, pă-ml ut. Curăţitoriu de tiranii patriei. Biblia (1688), [prefaţă] 7/47. Cel ce gtndeşle să-şi răscumpere patria lui din robia Hrănească tntti trebuie să caute folosul cel de obşte. ist. ţ. e. 20. Să Invtrtejaşte la patria lui, încărcat de laude (a. 1694). fn 26. O au dejghinat şi o [au] închinat nemţilor acea parte du peste Olt, răi vrăjmăşii palriii lor, boiarii aceia. R. Popescu, cm i,
 519,   cf. 543. Cu bună chiverniseala măriii-sale. .. şi mai mult pentru ţară şi patrie din inemă dorind, dă acea grea primejdie... bine au păzit. R. Greceanu, cm ii, 183. Tălmăciri tn limba românească cea de moşie tn patria noastră (a. 1730). bv ii, 40/25. Au sosit la cea de pre urmă tn patria sa (cca 1750). gcr ii, 82/19. Să ne supunem la leagea patriei, alegtnd mai tntti folosul patriei dectt folosinţele noastre. Aethiopica, 74T/10. Rugăciunile acestor sfinţi au făcut ochiul blînd al împărăţiei asupra ticăloasei patrii. Mineiul (1776), [prefaţă] 4/39. Laudă lumea pre Mutie romanul pentru că au pierdut dreapta pentru patria sa. Molnar, ret. 95/13. Radul Vodă, văztnd că în patria sa nu va putea rămtnea de frica vrăjmaşilor,... au trecut la împăratul Matia. Şincai, hr. ii, 327/29. Apreg pedepsea pe cei care Asupra patriii făcea sfaturi Ş-avea cu turcii vro mestecare. Budai-Deleanu, ţ. 152. Lui e patria ca dulce mamă, Iar el patriii ca ş-un băiat. id. ib. 360. Această fabrică a sticlăriii este şi pentru podoaba palriii (a. 1819). doc. ec. 199. Am fost în slujbele patriii. Golescu, î. 24. Rtvnitoriu... spre îmbunătăţirea stărei de obştie a patriei (a. 1823). N. A. Bogdan, c. m. 108. Cu miile-i vin planuri tniru restabilirea A drepturilor palriii. Heliade, o. i, 214. De mtngîiere patriei este aseminea faptă că şi la noi cii buni stnt razămul bunelor aşeză-mînturi. ar (1830), 122/26. Vezi... pe vtnzătorul patriii că doreşte să între tn mormtnl de viu ca să fugă mtnia şi ura compatrioţilor. Marcovici, c. 19/8. Aceşti copaci... parcă samănă cu răchiţile din patria mea. DrXghici, r. 48/31, cf. 141/5. Cu primejdia vieţei, patriei sale era scut. Asachi, s. l. i, 65, cf. 170, ii, 16. Aceasta este o faptă grandioasă şi vrednică de patria acelor dogi. cr (1846), 21/38. Asemenea lui Andrei şi Ştefan Bathori..., li se confiscară bunurile, declartn-du-i trădători şi izgoniţi pentru totdeauna din patria lor. BXlcescu, m. v. 45. Inima lor ardea de dorinţa de aTşi da viaţa pentru patrie, id. ib. 116. Datoria cătră patrie se arată nu numai pe cîmpul bătăliei, dară ori şi unde se cere jertfa vieţei. Russo, s. 29. Femeile ctntau patria îndepărtată şi durerile pribegiei, id. ib. 135. Vechii noştri boieri — sprijeni a patriei şi a tronului. Negruzzi, s. i, 192, cf. 111. A patriei iubire E averea cea mai rară, Cea mai scumpă moştenire. Alexandrescu, o. i, 261, cf. 105, id. m. 32. Pentru-a patriei iubire... Viaţa noastră să jertfim. Alecsandri, p. ii, 7, cf. id. t. i, 88. întors tn patria lui, se uni cu stăpînu-său. Bolintineanu, o. 305, cf. 427. Aceşti doi boieri îşi revăzură patria. Odobescu, s. i, 261, cf. 28. Nu totdeauna stntem din (ara ce ne-a văzut născînd şi de aceea căutăm adevărata noastră patrie. Eminescu, n. 84, cf. id. o. i, 8,
 142.   Am plecat din Franţa către patrie. Caragiale, o. ii, 201. Reîntors tn patrie, a mai dat de pagubă pe ctte-un unchi, pe ctte-o mătuşă. VlahuţX, o. a. i, 197, cf. 220, Alexi, 'w., tdrg. Venea din nord, Venea din Rosmersholm — Din patria lui Ibsen. Minulescu, v. 124. Aţi auzit voi despre patrie? Sahia, n. 120. Văzuse lumina lumii în fericita patrie a lui Danie. Sadoveanu,
 o. vii; 547, cf. ix, 264. Am căutat mereu Umbra genelor Pe un obraz..., Numai ttrziu am găsit-o. Aci, In patria mea, la seminţia mea. Blaga, p. 104, cf. 24. M-am jertfit pentru patrie. Camil Petrescu, o. ii, 129. Profesorii din toate şcolile patriei noastre stnt angajaţi acum din plin tn lupta pentru o cit mai bună pregătire a elevilor, oî 1962, nr. 683, 3/1. Şi dacă avem putere sau virtuţi, să le cheltuim aici, pentru patria noastră. t septembrie 1962, 25. Nu trecu mai multă vreme, Iată, patria mă cere. folc. mold. i, 148. <> Patrie mumă (sau mamă) = ţară din care s-a desprins o altă
  ţară, o provincie etc., care sînt legate de prima prin unitate naţională, de limbă, culturală etc. Li se înflăcăra [obrazul] pentru alipirea cu patria mumă. Pas, z. iv, 144. (Bis.) Patrie obştească (sau cerească) = cerul; raiul, paradisul. Aşteaptă ziua dorită în care... Va merge fără de veste către patria obştească. Conachi, p. 263, cf. cade. 4- Ţară în care locuieşte, în care se stabileşte cineva (fără a-i aparţine ca origine). Se pogorl împărăteasa de pe cuverlă la arsenal unde o aşlepla împăratul cu tot strălucitul corpos al curţei, călcînd pe pămtntul patriei sale celei nouă. ar (1830),
. 231/45. Colonii romani din această ţeară nu pregetară a apăra cu bărbăţie patria lor adoptivă. BXlcescu, m. v. 7. Cei carii lăcuiesc tn acea patrie fără a se fi naturalizat nu pot face testament (dietă), cr (1848), l1/32. Era tipul levantinului cu mai multe patrii, îmbogăţit la Dunăre. Bart, e. 303.
    2.   Loc de origine al cuiva sau a ceva; loc de baştină. V. leagăn. Patria cafelii este Arabia, de unde tn al 16 veac s-au introdus la Eghipt. cr (1832), 16*/21. Alexandrescu era născut tn Tirgovişte, tn patria Văcăreşti lor, a lui Eliad şi a lui Ctrlova. Ghica, s. 134. Care este patria... [pupezelor] nu s-a putut stabili. Linţia, p. ii, 24.
    3.   Loc, climat propice dezvoltării cuiva sau a ceva. La ctte păsări stnt zburătoare, Sloboda viaţă e lucru mare; Natura e patria lor. Alexandrescu, o. i, 225. Atena era odinioară patria artelor frumoase. ŞXineanu,
  d. u., cf. cade. Staţiunea de la Topliţa, aflată tn preajma acestor înălţimi, înregistrează iarna cele mai scăzute temperaturi, iar buletinele meteorologice o pomenesc ca pe o înfricoşătoare patrie a frigului. Bogza, c. o. 55.
    —  PI.: pairii.
    —  Din lat. patria, fr. patrie.
    PATBIEHÎE s. f. v. patriarhie.
    PATRIERŞÎISC, -EASCA adj. v. patriarşesc.
    PATRIERŞfiŞTE adv. (învechit, rar) Ca un patriarh (2), în calitate de patriarh. Cu puterea ce ni s-a dat..., patrierşeşte... blagoslovim pe toţi cei cu bună vrere spre rîvna binelui patriei (a. 1777). FurnicX, i. c. 54.
    —  Patriarh + suf. -eşte.
    PATRIERŞÎ vb. IV. I n t r a n z. (învechit, rar) A fi patriarh (2), a deţine şi a exercita funcţia de patriarh. Au patrierşit sv[i]nţia sa numai un an şi dzeace luni. Dosoftei, v. s. februarie 70v/21.
    —  Prez. ind. : patrierşesc.
    —  V. patriarh.
    PATRIERŞÎE s. f. v. patriarhie.
    PATRIEŞfiSC, -EĂSCĂ adj. v. patriarşesc.
    PATRIHOţ s. m. (Familiar; de obicei la pl.) Fals patriot (2). Unii vrednici patrioţi, Dar mai vrednici patrihoţi, Latră, urlă furios, Ptn-ce-apucă vreun os. Alecsandri, t. i, 96. Patriot bun se înţelege cel ce cu credinţă slujeşte ţării sale, iar patrihoţ cel dimpotrivă. Zanne, p. viii, 739.
    —  Pl. : patrihoţi.
    —  Contaminare între patriot şi hoţ.
    PATRILATÎR s. n. v. patrulater.
    PATRIMONIAL, -A adj. Care constituie un patrimoniu, care se referă la patrimoniu, care ţine de patrimoniu. Cf. Negulici. Aşa-numitele judecăţi palri--moniale domneau şi în acelea ţări ca şi bunăoară în Ungaria. Bariţiu, p. a. i, 358, cf. ii, 23, ddrf, Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u. în caz de lichidare. .. a unei întreprinderi..., situaţia patrimonială... se va reglementa prin decizia organului tutelar, leg. ec. pl. 179. <0> Raporturi patrimoniale = raporturi juridice care au un conţinut economic, pr. drept, 134, cf. 16. Bunuri patrimoniale = bunuri care pot fi evaluate
2120
PATRIMONIU
— 198 —
PATRIOTARD
 în bani. Un titlu de credit perfect... păstrează caracterul de bun patrimonial, cod. pen. r.p.r. 592.
   —  Pronunţat: -ni-al. — PI. : patrimoniali, -e.
   —  Din fr. patrimonial.
   PATRIMONIU s. n. 1. (Jur.) Totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică, precum şi a bunurilor materiale la care se referă aceste drepturi, aparţi-nînd unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun moştenit de la părinţi, posesiune ereditară, (învechit şi popular) moşie1 (I); avere părintească. Cf. drlu. Moşteniseră de la muma lor un patrimoniu destul de însemnat, cr (1846), 6r/40, cf. Negulici, Stamati, d., Hamangiu, c. c. 138. Şi-a cheltuit averea şi şi-a îndatorat patrimoniul. Sadoveanu, o. v, 596. Patrimoniul bisericii s-a constituit din danii. Oţetea, r. 303. In cazul încetării din viaţă, patrimoniul persoanei se transmite la moştenitori, pr. drept, 147. Patrimoniul este deci totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au valoare economică, aparţinind unei persoane, ib. 195, cf. der. •O’ Separaţie de patrimoniu sau separaţiune a patrimoniului = detaşare a bunurilor personale ale cuiva de cele moştenite, sau a bunurilor soţului de zestrea soţiei. în cursul anului 1868 au intrat tn tribunal... 7 separaţiuni de patrimoniu. I. Ionescu, p. 190. Pot cere, tn orice caz, şi tn contra oricărui creditor, separaţiunea patrimoniului defunctului de acela al eredelui. Hamangiu, c. c. 185. Femeia va avea acelaşi drept tn curs de 10 ani după separaţiunea patrimoniilor, id. ib. 319, cf. der. + P. g e n e r. proprietate, bun, avere. Cronicarul polon numeşte Pocuţia patrimoniu iar nu patrie a lui Ion Vodă. Hasdeu, i. v. 222.
   2. (De obicei urmat de determinări care indică domeniul) Totalitatea bunurilor materiale care aparţin întregului popor şi stnt administrate de către organele statului; bun public. Ministerul silviculturii... are tn sarcina sa... îndrumarea şi gospodărirea patrimoniului silvic şi vlnătoresc al ţării. leg. ec. pl. 86. Orice edificiu construit..., orice pod..., orice tunel şi cale nouă, de orice soi, sînt o sporire a patrimoniului naţional, v. rom. iulie 1954, 31. In estetica spaţiilor verzi, premisa de bază esle respectul patrimoniului vegelal existent, ib. august 1963,        155. + Bunuri
 spirituale (moştenite din generaţie în generaţie) care aparţin Întregului popor; moştenire culturală. Aduce o contribuţie bogată tn patrimoniul comun al literaturii noastre noi. ScInteia, 1952, nr. 2 398. Invenţii verbale [ale lui Caragiale]... au trecut tn patrimoniul limbii vorbite a întregului popor. l. rom. 1953, nr. 1, 55. Patrimoniul lor spiritual se mărginea la legende moştenite din generaţie tn generaţie, v. rom. octombrie 1955, 145. O operă serioasă, matură..., demnă să figureze tn patrimoniul poetic al literaturii noastre, s mai 1960,
 87.  Ce om nu e mtndru de patrimoniul spiritual al poporului său ? Scînteia, 1965, nr. 6 549. -4- P. e x t. Bunuri spirituale, culturale etc. care aparţin întregii omeniri. Ceea ce esle impersonal esle din patrimoniul comun al omenirei întregi. Maiorescu, cr. ii, 126. Literatura sovietică ajunge la realizările destinate să biruiască timpul, aşeztndu-se In patrimoniul artei universale. Sadoveanu, e. 196, cf. Ralea, s. t. ii, 159. Această lucrare de sinteză ca şi lucrările sale ulterioare asupra aceluiaşi subiect au intrat de mult tn patrimoniul ştiinţei universale, contemp. 1953, nr. 346, 5/1. Compozitorii au izbutit... să creeze capodopere care au intrat definitiv tn patrimoniul cultural al omenirii, m 1961, nr. 1, 18.
   —  Pl. : patrimonii.
   —  Din lat. patrimonium, fr. patrimo’ne.
   PATRIOĂTĂ s. f. v. patriot.
   PATRI6T, -Ă s. m. şi f. 1. (învechit; de obicei determinat de adj. pos.) Compatriot. Patrioţii mei vor număra aceasta Intre alte bune lucrări (a. 1773). gcr ii, 86/18. Am dat biserica din Dobreţin părintelui Isaie, călugărului de la Sfetagora şi patriotului meu. Şincai,
 hr. iii, 162/32. Să-i înveţe năravuri bune, carte şi limbi ca acelea care stnt de lipsă tn ţeara Ardealului şi tn care să se poată înţelege cu patrioţii săi. id. ib. 227/13, cf. 285/22. Am vrut prin aceasta să deştept pre patrioţii miei. Budai-Deleanu, lex. i, 30T/16. Patrioţii săi ce călătorea pe mare. desc. am. 7/15. M-am înştiinţat de la un cuvios preot... carele este patriolu lui (a. 1816). Iorga, s. d. xii, 171. Oşteanul acesta să fie ca un leu asupra vrăjmaşului, şi ca un miel cătră patriotul său. Beldiman, n. p. ii, 158/19. Am slujit patriii şi patrioţilor mei (a. 1824). cat. man. i, 90. Chiar cu ai lor cunoscuţi, Patrioţi cu ei crescuţi, Ctnd ti văd d-abia tuşesc, De silă cevaşi vorbesc. Mumuleanu, c. 135/6. Am lăsat atltea monumenturi de lucruri bune, Incit toţi vecii nu le vor putea şterge dintre patrioţii mei. Gorjan, h. iv, 51/25. Un patriot corespondent al nostru, care petrece mai de mulţi ani tn Bucureşti, ne scrie urmăioarele. gt (1838), 152/14.' Patriotul nostru Iakab se ocupă tn scrierea sa foarte mult şi cu românii. Bariţiu, p. a. ii, 71. Noi avem dreptul a-1 reclama de patriot al nostru. Negruzzi, s. i, 313. + Persoană originară din locul despre care se vorbeşte; localnic. Cine va ceti pă aceste mineie mă va pomeni şi pă mine, fiindcă m-am ostenit dă am făcut multe lucruri vrednice dă pomenire,... fiind şi patriot de la m<în[ă]siiVea spila[\u]lui sflnlul Pantelimon (a. 1834). Iorga, s. d. xv2,
 50. S-au bucurat dar cetatea... pentru că biruitorul s-a tntlmplat patriot. Pann, e. ii, 158/18.
   2. Persoană care îşi iubeşte patria (1). Cf. Cantacuzino, n. p. 145r/10. Şi cine e care să ne poală chizăşi cum că urmaşii lui toţi Vor fi ca dtnsul buni patrioţi? Budai-Deleanu, ţ. 354. Mai pre urmă, sfătuind ei adunarea, l-au rlnduit să stea Spartei cei necăjite Intru ajutoriu, carele au şi împlinit chemarea lui ca un patriotă adevărat. Molnar, i. 337/3, cf. lb. Dacă plnă acum, tn nenorocita noastră ţară, se arăta cineva patriot, era un păcat din cele mai mari. cr (1829), 992/4. Patriotul cel bun nu este fanatic, el esle iubitor de oameni şi ştie că natura nu cunoaşte neamţ, englez, francez, grec sau rumân, ci numai om. ib. (1832), 3411/10. Amar mie, soartă crudă, am pierdut pe-al meu părinte, Sărimanii mtngtierea, iar Moldova-un patriot. Asachi, s. l. i, 62, cf. 52, 118. Curţius patriotul. .. morţei se jertfeşte. Conachi, p. 283. Nu vor ieşi la lumină [cărţile] plnă nu se va găsi un patriot care să ştie preţui asemenea osteneli. Pann,în Contribuţii,
 i,  46. Bărbatul tău, juptneasă,... A căzui pe ctmpul slavei ca un viteaz palriol. Negruzzi, s. i, 132, cf. 158. Voi negustori din ţară cu mari prelenţiuni De patrioţi, vă credeţi doar fără slăbiciuni. Bolintineanu, o. 144. Toţi... Vrtnd să aibă glas profetic, suflet nalt de patrioţi. Macedonski, o. i, 100, cf. Barcianu, Alexi, w., tdrg. Tatăl lui Eminescu era un înfocat patriot. Galaction, a. 160. Patrioţi de paradă... jupuiau tara şi de ultima piele a inimii amărtle. Arghezi, b. 136, cf. Călinescu, e. o. ii, 17, Lupta de ClasX, 1953, nr. 7, 103. -0> (Ironic) încă plnă a nu mă naşte, eu am fost patriot mare. Alexandrescu, o. i, 264. Dar eu n-asud, eu sufăr tot, Căci stnt un mare patriot. Alecsandri, t. i, 231, cf. 174, 285. <> (Adjectival) Damele, pretutindeni mai patrioate, au organizat un teatru de amatori, cr (1848), 121/36. Doamna Sturza [era] fiica palrioatei familii Hurmuzache. Bolintineanu, o. 278. + (Adjectival; învechit, rar) Patriotic (1). La serbare şi la triumf nu mai cheamă pe giunime Cel cuvlnt ce-n inimi nobili patriot-amor aprinde. Asachi, s. l. i, 130. Aşa fapta patriotă, ce-a zeimei este fiică, Timpu-nfrtnă şi cu soarta pe invidia răpune, id. ib. 140.
   — Pronunţat:   -tri-ot. — Pl.: patrioţi,   -le. — Şi:
 (învechit) patriotă s. m., patrioâtă s. f., patreât, -ă (GAldi, m. phan. 223) s. m. şi f.
   — Din ngr. naTpi<&Ti)<, fr. patriot, germ. Patriot.
   PATRIOTARD, -Ă adj., s. m. şi f. (Persoană, operă literară etc.) care face paradă de patriotism, care dovedeşte, care exprimă un fals patriotism. Oamenii gravi, sttlpii guvernamentali, patrioţii şi patriotarzii
2124
PATRIOTĂ
— 199 —
PATRIOTISM
 aveau noapte intre sprtncene. Galaction, a. 449. Poeziile acestea patriotarde erau false, convenţionale. contemp. 1949, nr. 161, 10/1, cf. nr. 156, 15/4. Spunea [adevărul] deschis şi hotărtt, adesea cu riscul de a fi socotit de patriotarzii timpului un „duşman al neamului“. cv 1950, nr. 2, 11. Poporul pentru Eminescu nu era cel convenţional al patriotarzilor. Sadoveanu, e. 83. Reliefez atitudinea demagogilor patriotarzi din secolul trecut faţă de limbă. l. rom. 1953, nr. 3, 74, cf. nr. 4, 9. Un patriotard semidoct, habotnic, făţarnic şi ipocrit. Preda, r. 84. Kogălniceanu a atacat tn discursurile sale atitudinea teroristă şi îngtmfată a lui Ion Brătianu şi a partidului său patriotard. Contribuţii, i, 86. Condamnă... pe poeţii patriotarzi, s. c. şt. (iaşi),
 1958, 78. Romanţiosul, bizareriile şi dulcegăriile melodramatice se îmbinau cu misticismul şi poza patriotardă. s martie 1960, 60. <0- (Adverbial) [Caţavencu] revendică desperat, patriotard şi şovin, să avem şi noi faliţii noştri, contemp. 1948, nr. 104, 23/3.
   —   Pronunţat: -tri-o-, — Pl. : patriotarzi, -de.
   —   Din fr. patriotard.
   PATRIOTĂ s. m. v. patriot.
   PATRIOTÎSC, -EĂSCĂ adj. (învechit) Patriotic (1). Voi..., spre lauda cea mai mare, Daţi ajutoare patrio-teşti. I. VXcXrescul, p. 297/18.
   —   Pronunţat: -tri-o-, — Pl. : patrioteşti.
   —   Patriot + suf. -esc.
   PATRIOTIC, -Ă adj. 1. (Despre sentimentele, manifestările, acţiunile oamenilor) Care exprimă, demonstrează patriotism; care serveşte patria (1); făcut din patriotism; (Învechit) patriotesc, patrioticesc (1), (Învechit, rar) patriot (2). Ţara aşteaptă cu nerăbdare punerea tn lucrare a înaltelor, bunelor şi patrioticelor sale cugetări. Heliade, f. 9/18. Binevoitorii aşezămintelor patriotice, prenumerlndu-se la această foaie, vor da strguitoriului redactor... mijloacile şi îndămănă-rite cuviincioase, ar (1830), 42/24. Dragostea aproapelui şi jertfirea pentru ceilalţi oameni este... fapta cea mai patriotică. Marcovici, d. 458/10, cf. 243/3. Prin cheltuieli tnsemnăloare... a le insufla cinstea şi sintimen-tele... patriotice, gtn (1835), 32/34. Opoziţiei i se pare că lucră tn înţeles patriotic, cr (1848), 213/13. Adunarea, netndoindu-se nicidecum de patrioticele d-voaslre sentimente, a socotit de netăgăduită datorie, tn numele suferinţelor patriei, ajutorul şi cooperaţia d-voastră. ap. Ghica, a. 797. Cercările poetice tipărite tn 1839 stnt pline de sentiment patriotic. Russo, s. 153, cf. 57. Datorie patriotică şi vrednică de toată lauda. Negruzzi, s. i, 174, cf. 260. Destăinuiesc thlr-tnsul un suflet adine poetic, o inimă adevărat patriotică, ce promiteau mult ţărei lui. Odobescu, s. i, 238, cf. VlahuţX, o. a. i, 181. Un poet... se impune fără de ajutorul îndemnurilor patriotice şi al protecţiei criticilor. Gherea, st. cr. iii, 187, cf. Demetrescu, o. 161, Alexi, w. încheie cu un gest care voia să exprime maximul de îngrijorare patriotică. Rebreanu, r. i, 299. Este sigur că via simţire patriotică a poetului este moştenită de la tatăl său. Galaction, a. 160. Primadonele... etntau cu gesturi simetrice imnuri patriotice. BrXescu, o. a. ii, 123, cf. i, 20. Făcu unele declaraţii patriotice. Sadoveanu, o. xi, 427. Educaţia patriotică şi internaţionalistă a oamenilor muncii este o contribuţie esenţială în lupta pentru înălţarea grandiosului edificiu al socialismului. contemp. 1951, nr. 235, 3/6. în scrierile sale, Bălcescu urmărea să trezească în popor mîndria patriotică pentru faptele vitejeşti din trecutul său de luptă. ScInteia,
 1952, nr. 2 540. Timp de doi ani au răsunat... cuvtn-tări patriotice. Pas, z. iii, 7. Iată cum trebuie privite uriaşele demonstraţii de forţă patriotică de la Cluj, de ta Braşov. Beniuc, m. c. i, 60. Ceea ce vrea să facă Petru e foarte nobil şi patriotic. H. Lovinescu, c. s. 39, cf. 19. Copiii etntau uşurel cîntece patriotice. Isac,
 o. 269. O (Adverbial) Patriotic şi înţelept aţi primit tractatul. Maiorescu, d. ii, 238. + (învechit, rar; despre oameni) Care Îşi iubeşte patria (1). Să adune
 sume şi dănuiri ci au făcut său vor face grecii patriotici attî din (ară ctt şi din afară, ar (1829), 1781/!.
       2. (învechit) Care aparţine patriei (1), din patrie ; (Învechit) patrioticesc (2). V. naţional, autohton. Nemaiauzind de ctţioa ani accente dulci patriotice ca acestea, la aşa mare distantă de patria mea..., ca un farmec îmi atinseră urechile. Codru-DrXguşanu, c. 141. înlesnirea negoţului patriotic. cr (1848), 143/12.
   —  Pronunţat: -tri-o-. — Pl. : patriotici, -ce.
   —  Din fr. patriotique.
   PATRIOTICÎSC, -EĂSCĂ adj. (învechit) 1. Patriotic (!)• Iată acum prilejul... să-şi arate gtndurile lor patrioticeşti. cr (1829), 992/8.
   2. Patriotic (2). S-a scos [hrisovul] din limba eli-nească pe aceasta palrioticească de stolnicul Gheorghe Gramaticul (a. 1816). Uricariul, ii, 235/26. Să vă arătaţi fierbinţi apărători credinţei şi drepturilor patrioticeşti (a. 1821). ib. v, 88/9, cf. Polizu.
   —  Pronunţat: -tri-o-, — Pl. : patrioticeşti.
   —  Patriot + suf. -icesc.
   PATRIOTICfiŞTE adv. (învechit, rar) Ca In patrie
 (1), după obiceiurile din patrie. Egumenul ne găzdui şi ne ospătă patrioticeşte. Negruzzi, s. i, 318.
   —  Pronunţat: -tri-o-.
   —  Patriot + suf. -iceşte.
   PATRIOTÎSM s. n. Sentiment de dragoste faţă de patrie (1) şi faţă de poporul din care face parte. [Văcăreştii] şi-au slăvit neamul lor şi mai mult prin vrednicii şi patriotismos (a. 1787). GAldi, m. phan. 224. Dovedita cinste, strguinţa şi patriotismul ce aveţi (a. 1828). Uricariul, iii, 11/21. Veţi cumpăni ctt de interesant este lucrul cel încredinţat patriotismului, ar (1830), 31/!!. Spune-m[i], rogu-te, despre acest boier Băleanu, ce feliu de bărbat este? Că auz că are un patriolizmos mare (a. 1834). GXldi, m. phan. 224. Nu stnt vremile departe cînd adevăratul patriotism va fi ascultat. gt (1839), 1592/57. Mihnea ia cu putere, înţelepciune şi patriotism cîrma ţării. BXlcescu, m. v. 16. S-ar cere ca omul. . . să fie cu mare luare aminte la firul lucrărilor opoziţiei aşa cum e acela ţesut spre a putea judeca patriotismul ei. cr (1848), 143/21. Sofronie Miclescul. . . este vrednic de însemnai prin patriotismul [său] (a. 1851). Uricariul, v, 147/16. Cu iubire de patriotism ajută pentru tipărirea ctnlărilor în limba naţională. Pann, în Contribuţii, i, 46, cf. Russo, s. 58. Şi acum, domnilor,... nu voi mai chema tn ajutorul ţăranilor noştri dectt umanitatea şi patriotismul dumneavoastră. KogXlniceanu, s. a. 184. Mai mulţi domni buni s-au deosebit prin patriotismul. .. lor. Negruzzi, s. i, 283. Au dat dovezi d-o mare abnegaţie şi d-un mare patriotism. Bolliac, o. 236. Talentul şi patriotismul cu care au fost concepute şi redactate tnlr-acei nenorociţi timpi ne impun recunoştinţă, ap. Ghica, a. 6, cf. id. s. 56. Patriotism, virtute, frumoasă cugetare. Bolintineanu, o. 117, cf. 312. Patriotismul [este] cel mai important simţimtnt pentru cetăţeanul unui stal, tn acţiunile sale de cetăţean. Maiorescu, cr. ii, 187, cf. Odobescu, s. i, 307, Macedonski, o. i, 46. Această nepieritoare întrupare a vitejiei şi jertfii este şi va fi pururea cea mai minunată lecţie de patriotism. VlahuţX, r. p. 79, cf. Alexi, w., ŞXineanu, d. u. Ai încredere în mine, în patriotismul meu? Camil Petrescu, t. ii, 347, cf. 507. Patriotismul zgomotos nu este un patriotism curat. BrXescu, o. a. ii, 348. Patriotismul local... a stimulat construcţia opţrelor monumentale. Oţetea, r. 333. Patriotismul nu poate fi despărţit de internaţionalismul proletar, ev 1950, nr. 1, 16. Patriotismul lor însemna dorinţă arzătoare şi luptă pentru realizarea idealurilor omenirii. Sadoveanu,
 e.   191. Şcoala noastră are datoria să educe tineretul tn spiritul patriotismului şi internaţionalismului proletar. Scînteia, 1953, nr. 2 766. Patriotismul acestor mase nu s-a stins a doua zi după Dictatul de la Viena. Beniuc, m. c. i, 60. A avea în vedere propăşirea necon-
2130
PATRIOTISMOS
— 200 —
PATRON 4
 tenită a acestui popor este adevăratul patriotism, contemp . 1956, nr. 483, 1/4, cf. H. Lovinescu, c. s. 39. Principalul este să pregătiţi poporul In vederea zilei cînd va fi chemat să facă dovada patriotismului său. Vornic, p. 136, cf. gî 1963, nr. 692, 3/2. <> (Glumeţ) li lipseşte, prin aberaţie, bunul simţ al meritului, patriotismul catalogului şi civilizaţia matricolei generale. Arghezi,
 c. j. 13.
 —     Pronunţat: -tri-o-, — Şi: (Învechit) patriotismos, patriotizm6s s. n.
 —  Din ngr. narpicoTiajio?, fr. patriotisme.
 PATRIOTISMtiS s. n. v. patriotism.
 PATRIOTIZA vb. I. Refl. (învechit, rar) A se Însufleţi de sentimente patriotice. Convorbirăm... şi ne patriotizarăm cu toată căldura, cit furăm împreună. Codru-DrXguşanu, c. 142.
 —  Pronunţat: -tri-o-, — Prez. ind.: patriotizez.
 —  Patriot + suf. -iza.
 PATRIOTIZMOS s. n. v. patriotism.
 PATRISlAN, -A s. m. şi f. v. patrician.
 PATRfSTIC, -A s. f., adj. 1. S. f. Doctrină teologică-filozofică prin care s-au pus bazele dogmaticii şi cultului creştin, complettnd biblia şî studiind viaţa, opera şi concepţia părinţilor bisericii; patrologie (I). Cf. Alexi, w., ŞXineanu, d. u., cade, Scriban, d. Considertnd credinţa ca superioară ştiinţei şi subor-donînd filozofia teologiei, patristica a croit drum scolasticii. der.
 2. Adj. (Rar) Care se referă la părinţii bisericii; care ţine de doctrina acestora, propriu acestei doctrine. Năstruşnicul gtnd patristic... că cu cit trupul este mai mucenicit, cu attt sufletul îşi capătă puteri nebănuite, era pretinsul temei al acestei diabolice canoniri zadarnice. Ciauşanu, r. scut. 62. Nenumărate traduceri şi prelucrări din... literatura patristică, ist. lit. rom. ii, 45.
 —  PI.: (2) patristici, -ce.
 —  Din fr. patristlquc.
 PATRÎŢĂ s. f. 1. Piesă cu care se presează materialul lntr-o matriţă şi al cărei relief constituie negativul obiectului matriţat. Cf. ltr 2, der.
 2.    Piesă de oţel a maşinii tipografice pe care se gravează în relief o literă sau un semn tipografic şi cu ajutorul căreia se obţine matriţa necesară la turnatul literelor şi al semnelor tipografice. Cf. V. Molin, v. t. 61. Oţelul din care se execută palriţa se decăleşte. ltr 2 x, 247.
 —  PI. : patriţe.
 —  Din germ. Patritze.
 PATRÎŢIU s. m. v. patriciu.
 PÂTRÎLEA num. ord. v. patrulea.
 PATRÎNTÂŞ s. n. v. patrontaş.
 PATRÎNZÂL s. m. v. pătrunjel.
 PATROÂNĂ s. f. v. patron a.
 PATROĂNCĂ s. t. (Regional) Monedă, ban (Vatra-Dorohoi); Graiul, i, 552. Ni-f da o patroanei di cinci franci, ib.
 —  Pi.: ?
 —  Cf. p o t r o n i c.
 PATROCINÂ vb. I. T r a n z. (Latinism; în dicţionarele din trecut) A patrona. Cf. Barcianu, Alexi, w.
 —  Prez. ind. : patrocinez.
 —  Din lat. patrocinari.
 PATROCfNIU s. n. (Latinism Învechit) Patronaj. Ctleva zeci de mii familii, care n-au niciodată nici
 trebuinţă de vreun salariu, subvenţiune, favoare, patro-ciniu de la nici un gubern. Bariţiu, p. a. iii, 26, cf. Gheţie, r. m., Barcianu.
   —  Din lat. patrocinium.
   PATRÓL s. m. v. patrulă.
   PATROLÁ vb. I v. patrula.
   PATR0LĂ s. f. v. patrulă.
   PATRÓLOGÍE s. f. 1. Doctrină teologică-filozofică prin care s-au pus bazele dogmaticii şi cultului creştin, completlnd biblia şi studiind viaţa, opera şi concepţia părinţilor bisericii; patristică (1). Clasa de filozofie... fu pedepsită la închisoare ptnă la ept ceasuri sara de profesorul de patrologie. Contemporanul,         iii, 619,
cf. Barcianu, cade, Scriban,        d.  Profesor de patro-
logie. Stancu, r. a. iii, 299.
   2.   Colecţie care cuprinde scrierile părinţilor bisericii ; p. e x t. carte din această colecţie. Cf. ŞXineanu, d. u., cade, Scriban, d.
   —  Din fr. patrologie, germ. Patrologie.
   PATROLÓI s. n. v. petrol.
   PATRÓN1 s. m. v. potron.
   PATRÓN 2 s. n. 1. (Mai ales      în Transilv. şi  Ban.)
Glonţ; cartuş. Cf. lb. Şefii de regiment vor dispune deocamdată de clte 10 patroane de soldat, mo (1860), 729. Împarte patroane. Alecsandri, ap. ŞXineanu, d. u. De cu seară îmi făcui atllea patroane că aş fi avut de unde să stlrpesc toate zburătoarele. Gane, n. ii, 177, cf. Alexi, w., Stoica, vîn. 19. Nu se poate povesti bucuria pe care i-o făcu pistolul nemţesc cu două cocoaşe şi punga de patroane. Camil Petrescu, o. ii, 194. Puneţi In puşcă patroane. BÎrlea, b. 8. Io pui patroană Im puşcă, alr i 1 214/218, cf. 1 412, alr sn iv h 947, com. din VaşcXu. + (Şi în sintagma patron de dinamită) Bucată cilindrică de exploziv folosită în mine. V. cartuş. Sacul In spinare, felinarul tn mină, „patronul“ de dinamită tn buzunar şi băieşul coboară la sule de metri tn pămlnt, să caute aur. Bogza, ţ. 52, cf. fd i, 151, 161, com. din TXrcXiţa-Beiuş. In gaura asia să bagi 5 patroane de dinamit. Com. Paşca.
   2.   (Regional) Potricală1 (Briheni-Dr. Petru Groza). Teaha, c. n. 250.
   —    PI.: patroane. — Şi: patroână, pătrăoâne (alr sn iv h 947; pl. pălrăoni, ib.) s. f., pătră6n (ib.) s. n., pătroână (alr i 1 412/9, 45, alr sn iv h 947) s. f., pátrón (alr i 1 412/63, alr sn iv h 947) s. n.
   —  Din germ. Patrone.
   PATRÓN8 s. n. (Rar) Tipar după care se croieşte un obiect de îmbrăcăminte. Cf. Barcianu, v., ddrf, Alexi, w., Scriban, d. + Desen, model după care se execută o ţesătură. Ionescu-Muscel, ţes. 298.
   —  Pl. : patroane.
   —  Din germ. Patrone, fr. patron.
   PATRÓN *, -OÁnA s. m. şi f. 1. Sfînt considerat protector al unei persoane, al unui aşezămînt, al unei comunităţi etc. (care, de obicei, li poartă numele); zi calendaristică în care se prăznuieşte un sfînt; ziua numelui unei persoane. Mai adauge acestei biserici un patron pe sărbătoarea tnttmpinării Domnului (a. 1695). Uricariul, v, 140/19. [Castelul] fu rezidit pe la anul una mie după Christos de genovezi, de la cari luă şi numele de San-Giorgio, patronul acelei neguţătoare republici. BXlcescu, m. v. 163. Această cuvioasă patroană a oraşului niciodată.. . nu-şi părăsi locaşul. Negruzzi, s. i, 283, cf. 168. Nu puteam alege altă patroană, spre a-i încrede secretele mele rugăciuni, dectt sflnta Cecilie. Alecsandri, o. p. 18, cf. Odobescu, s. iii, 60. Sftntul Mihail, patronul căpitanului. VlahuţX, d. 266. Sf. Ioan Botezătoriul e patronul pruncilor. Marian, s. R. i, 221. Fiecare comunitate aparte [sărbătorea]
2153,
PATRON 4
— 201 —
PATRONAJ
cu mult alai patronul său o dată cu al bisericei la care era afiliată. N. A. Bogdan, c. m. 177. Duhovnicul meu... mi-a hărăzit patron pe sftntul Nicolae. Galaction, o. a. i, 65. Nădăjduiam mai piuit de la sftntul Mercurte, patronul drumeţilor şi al negufătoriei. Sadoveanu,
 0. xi, 11, cf. vii, 108, Galan, z. r. 260, alr ii/i h 218. O (Glumeţ) Sftnlă patroană a tehnicii! Ctte ţi-e dat să auzi. v. rom. aprilie 1954, 18. -0- E x p r. A face patron = a-şi serba ziua numelui. FaSi patron la dztua lui. alr ii/i h 217/514, cf. h 218.
    2.    Ocrotitor, protector, apărător, susţinător. [Constantin Brîncoveanu] fiind patronoş adevărat al sfintei mitropolii de aici, din Ardeal (a. 1699). bv i, 375. Eu mă foarte rog dumitale ca unui bun stăptn şi patron (a. 1760). Iorga, s. d. xii, 73. Prea cinstite stăptne birău, mie milostiv patron (a. 1780). id. ib., 101. Patronul cel mare al lui Brîncoveanu, tmpăratul Leopold I..., a răposat tn 5 mai. Şincai, hr. iii, 217/8, cf. ii, 201/16. Patronii in cauza carea o apără să nu mărturisească. Micu, in Contribuţii, iii, 128. Românii, de curtnd întorşi la unire, avea lipsă de un patron mare, tare şi cu rtvnă. Maior, i. b. 253/25. Nu este aşa de fără minte socotinţă în lume care să nu fie avut patronul şi-apărătoriul său. Budai-Deleanu, ţ. 335, cf. 73. Prea vrednice patroane al episcopiii neunite din Ardeal (a. 1821). Iorga, s. d. xii, 178. Biserica... [s]-au rădicat şi isprăvit de fiii dumnealor şi patronii bisericii (a. 1831). id. ib. xiii, 180. El avuse de gînd a se turci ctnd crezu că favoarea patronului său şi revolta domnilor ti vor deschide calea de a dobtndi un tron. BXlcescu, m. v. 58. Cu acel metod credea acel episcop şi consistoriul său că-şi vor ctştiga patroni şi apărători tn mulţimea membrilor. Bariţiu, p. a. i, 605, cf. 372. Să trăieşti stăptnă pe tnaltu-ţi tron, Să ne fii la toate pururea patron. Pann, p. v. i, 125/4, cf. Aristia, plut. Pe turci ti avea patroni, pe poloni amici. Hasdeu,
 1. v. 29, cf. Barcianu. Pe timpul ctnd Duca tşi lua rolul de patron al culturii elenice..., succesorul său tn Ţara Românească, Şerban Vodă, ... nu renunţa la lupta pe acest teren. Iorga, l. i, 33, cf. ŞXineanu,
 d. u. Cele două-trei ziare de la noi care n-au patroni în cluburile politice şi se străduiesc să fie adevărate organe ale opiniei publice stnt un lip deosebit. Galaction,
 a. 464, cf. Teodorescu, p. p. 22. + (Regional) Cap de familie (Ştefăneşti-Urziceni). chest. ii 6/95. + (Regional) Persoană Însărcinată cu paza unei comune (In timpul nopţii) (Prundu Blrgăului-Bistriţa). alr sn iii h 902/219.
    3.    Proprietar al unei întreprinderi, al unui local, al unui atelier etc. care exploatează muncă salariată (în raport cu angajaţii sau cu clienţii săi). V. s t ă p î n, meşter. Grevele au reuşit uneori a sili pe patroni să acorde o sporire de salarii. Ghica, ap. cade, cf. Filimon, o. i, 176. După rinduiala breslei nu putea să intre în rtndul patronilor dectt acela care şi-a făcut anii de ucenicie. Slavici, o. ii, 35. Patronul afară-l alungă — Bălrînul sub anii cei grei, Cu glasul tn lacrimi suspină: „Furi plinea copiilor mei!“ Demetkescu, o. 74. Patronul se crede pe cuvtntul său. Hamangiu,
 c. c. 376. Patronul... îşi primeşte clienţii personal şi ceremonios. Rebreanu, r. i, 203. într-o berărie numai patronul făcea socoteli tnlr-un registru. Bacovia, o. 232. Patronul era tn oraş şi trebuia să sosească tn curînd. Galaction, o. a. i, 288. Pe mine nu mă plăteşte gazeta, nici pe dumneata,... ne plăteşte patronul tipografiei. Camil Petrescu, t. ii, 181. Şi-a comandat patroana o duzină de fotografii, id. ib. 395. La mijlocul nopţii, obloanele se lăsară cu vuiet, patronul ceru iertare că închide. C. Petrescu, î. ii, 189, cf. id. c. v. 157. Cei doi patroni stau tn spatele lui. Sahia, n. 107, cf. 103. Eram numai noi în librărie. Patronul îşi meremetisea registrele tn birou. Vlasiu, d. 302, cf. 32. Vine şi patronul tn ajutorul chelnerului. Sadoveanu, o. ix, 257. Şefii poştelor — vătafii — tovarăşi pe subt mină cu patronii cafenelelor din port,... erau datori să ia la rtnd un număr egal din toate naţionalităţile. Bart,
 e. 289. Dezarmarea... loveşte________beneficiile fără limită
 ale patronilor de trusturi, contemp. 1948,. nr. .108, 2/2.
 Florica era fata unui tîmplar, a unui fost patron, la drept vorbind, cu calfe şi ucenici. CXlinescu, s. 156, cf. id. e. o. i, 294. Ca să nu se supere patronul că-i toceşte scaunul pe degeaba, Rafira ceru un sfert de palincă. Stancu, r. a. iii, 99. Vrei să lupte pentru mine fala patronului, v. rom. martie 1954, 112. S-ar fi zis că nici patronilor nu le convenea să se grăbească a scoale lucrători noi. Pas, z. i, 259, cf. iv, 71. Patroana îşi scobea în linişte un dinte. Camilar, n. ii, 141. Lucrăm la un patron, un croitor. Galan, z. r. 257. Erai consilier Ia Astra româno-germană, de pe ctnd se numea Astra româno-americană. Ar trebui să-ţi cunoşti patronii. H. Lovinescu, c. s. 24. Patroana magazinului de îmbrăcat mirese ieşea în uşă... şi îşi cumpăra cîte ceva de mtncare. Barbu, p. 135, cf. 43.
   4.   Patrician roman considerat în raport cu liberţii şi cu clienţii săi. Intîlnim pe un libert... care dedică o piatră lui Mithras pentru sufletul patronilor săi. Xenopol, i. r. i, 127, cf. 171, dm. + (Jur.) Cetăţean care, în Imperiul roman, făcea oficiul de apărător al administraţiei locale în litigiile acesteia cu administraţia centrală; defensor. Pe Ungă autoritatea municipală şi peste ea era patronul oraşului, numit şi defensor, care avea rolul de a apăra interesele cetăţei înaintea administraţiei centrale. Xenopol, i. r. i, 172.
   —     Pl. : patroni, -oane. — Şi: (rar) patrână (Scriban,
 d.) s. f., (învechit) patronoş (accentul necunoscut) ş. m.
   —    Din lat. patronus, germ. Patron, fr. patron. — Patronoş < magh. patronus.
   PATRONĂ vb. I. T r a n z. A ocroti, a proteja, a sprijini, a susţine, (latinism, in dicţionarele din trecut) a patrocina; a dirija, a conduce (ocrotind, sprijinind). Cf. patron4 (2). Stntem... patronaţi... de nişte bărbaţi ce atîlea au scris, atttea au vegheat. cr (1848), 83/43. Tudor... intrase în Eterie creztnd-o patronată de împăratul Alexandru. Ghica, s. 100. Arhimandritul... nu s-a sfiit a frecventa oamenii dezordinei, a patrona ideile lor (a. 1865). Uricariul,
 x,   368. Pray, scriind la 1787, patrona o ipoteză analogă cu a lui Gebhardi. Hasdeu, i. c. i, 75, cf. 40. Era cu lotul îndrăzneţ din partea lui Arbore a vroi să urmeze înainte faţă cu polonii politica cea de pace şi de înfrăţire, patronată de el, ctnd stăpînul său se afla ofensai personal de ei. Xenopol, i. r. iv, 223, cf. Barcianu, Alexi, w. Lui Nicolaie Mavrocordat ti era păstrată onoarea de a recomanda şi patrona scrierea niarei cronici a Moldovei. Iorga, i. l. i, 62, cf. 512. Toate tovarăşele de sindrofie se adunară aici, patronate de doamna Filipoiu. Rebreanu, i. 141. In revista „Viaţa“, patronată odinioară de domnii Vlahuţă şi doctor Ureche, a apărut o schiţă glumeaţă. Galaction, a. 189, cf. 4, 35. O serată, doamnă, pe care o patronaţi d-voastră. Camil Petrescu, t. i, 443, cf. ii, 568. Unele gazete de şantaj îl acuză că patronează tripouri şi cercuri de morfino-mani. CXlinescu, e. o. ii, 319. Palatul... iniţiase ori patronase atttea asasinate politice. Stancu, r. a. iii,
 33.  <0» I n t r a n z. Sănătos, întru zile îndelungate, patronind lejii creştineştii)..., toată eparhia neunită a Ardealului de la inimă pofteaşte să petreci (a. 1821). Iorga, s. d. xii, 178.
   —    Prez. ind. : patronez. — Şi: (învechit, rar) patroni vb. Ir.
   —  V. patron 4. Cf. fr. p a t r o n n e r.
   PATRONĂGITj s. n. v. patronaj.
   PATRONĂJ s. n. Ocrotire, protecţie, sprijin ; conducere, egidă ; (în dicţionarele din trecut) patronat (2), (învechit şi regional) patronie, (latinism învechit) patrociniu. Acest patronagiu ce le dă turcii aruncă privirile moldovenilor către nemţi şi poloni. BXlcescu,. m. v. 23. Unii ca aceştia... părăduiesc pădurile sub patronajul egumenilor (a. 1853). Uricariul, vii, 119. Acest giurnal românesc, aflăloriu... sub palronagiul înaltului cler (a. 1855). ib. v, 194/10. Sub patronajul său s-au inaugurat teatrul. Calendar (1861), 47/20. Puternicul patronagiu acordai poporului de jos contra
2156
ATRONAL
— 202 —
PATRU 1
 claselor de sas avea In ideea lui Ion Vodă, precum lesne ne-am putui convinge, mai cu deosebire o ţintă financiară. Hasdeu, i. v. 45, cf. lm, Maiorescu, cr. iii, 172. Unei asemenea cărţi, ca să nu-i lipsească nici ei palronagiul mitologic sau divin..., i-aş da In fiecare din părţile sale ctle un tillu luat din regiunile ideale ale vtnăloriei. Odobescu, s. iii, 51, cf. i, 341, ddrf, Barcianu, Alexi, w. Întreaga federaţiune [va fi] pusă, cum e regula, sub patronajul alteţei sale regale. BrXescu, o. a. i, 21. Ion Ghica... înfiinţează Societatea studenţilor români din Franţa, care se va bucura de patronajul poetului Lamartine. s. c. şt. (Iaşi), 1956, nr. 2, 68. 4 (în regimul capitalist) Asociaţie, societate de binefacere ; acţiune de ocrotire a săracilor şi a celor incapabili de muncă pe care o desfăşurau aceste societăţi.
   —  Pl. : patronaje. — Şi: (învechit) patronăgin s. n.
   —  Din fr. patronage.
   PATRONĂL, -A adj. (Rar) 1. Care ţine de ziua numelui cuiva, de patron4 (1), al patronului4. Se adunaseră la dinsul spre celebrarea serbătoarei patronale. cr (1846),           cf. Negulici, ŞXineanu, d.u.,
Scriban, d.
   2.    Care se referă la patron4 (3), care aparţine patronului4, format din patroni4. Cf. Scriban, d. Muncitorii ... au repus In funcţiune fabrica ţinută închisă doi ani de către conducerea patronală, contemp. 1948, nr. 104, 19/2. Munca comuniştilor trebuia să ducă la extinderea influenţei partidului asupra maselor largi de muncitori..., pregătind astfel mobilizarea muncitorilor împotriva ofensivei patronale. Lupta de ClasX, 1954, nr. 1, 118.
   —  Pl. : patronali, -e.
   —  Din fr. patronal.
   PATRONARE s. f. Acţiunea de a patrona şi rezultatul ei; ocrotire, sprijinire, susţinere, sprijin ; dirijare, conducere. Cf. dRlu. Dacă această tipografie au ajuns a serba a doua sa aniversară..., aceasta nu se cuvine a mulţămi decll palronărei guvernului (a. 1851). Uricariul, xiii, 324, cf. ddrf.
   —     Pl. : patronări. — Şi: (Învechit, rar) patroni™ s. f. DRLU.
   —  V. patrona.
   PATRONÂT s. m. 1. Drept pe care îl avea în trecut un prelat sau un senior laic de a numi pe cineva într-o demnitate ecleziastică. Împăratul Carol VI... să aibă cădinţă de patronal presle episcopia Făgăraşului de a numi şi prezenta pre episcopii Făgăraşului papei pentru întărire. Şincai, hr. iii, 246/35, cf. 198/29. Reformaţiunea desfiinţase ierarhia, dreptu[ 1] canonic, patronatul 1] ?' ioale urmele domniei politice ale catolicismului. Bariţiu, p. a. i, 9.
   2.    (în dicţionarele din trecut) Patronaj. Cf. Negulici, Barcianu, Alexi, w.
   3.    Calitatea de patron 4 (3); mulţime de patroni4 sau totalitatea patronilor 4. Cf. Barcianu, Alexi, w., cade, Iordan, l. r. a. 165.
   —  Din lat. patronatus, fr. patronat, germ. Patronat-
   PATRGnA s. f. v. patron4.
   PATRONEASĂ s. f. v. patronesă.
   PATRONfiSĂ s. f. (Franţuzism rar) Femeie care patronează o acţiune (culturală, de binefacere etc.). Ea este patronesă tn comitetul unei sau mai multor societăţi române de binefacere sau de cultură naţională. Caragiale, o. iv, 101, cf. Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u., cade.
   —  Pl. : patronese. — Şi: patroneăsft s. f. Scriban, d.
   —  Din fr. patronnesse.
   PATRONÎ vb. IV v. patrona.
   PATRONÎC s. m. v. potronic.
   PATRONÎE s. f. (învechit şi regional) Patronaj. Patronind lejii creştineştii) care să Intăreaşle prin patronia ce bine ai voit a o lua asupră (a. 1821). Iorga, s. d. xii, 178, cf. Marian, î. 311.
   —  Pl. : patronii.
   —  Patron4 + suf. -ie.
   PATRONÎMIC adj. (în sintagma) Nume patronimic (şi substantivat, n.) = o) nume de familie, v. n u m e (11). Cf. Barcianu. Să li se piardă numele patronimic o dată cu numele de botez. D. Zamfirescu, î. 160, cf. Alexi, w. Ca şcolar al meu, îşi purta numele său patronimic. Hogaş, dr. ii, 53, cf. ŞXineanu, d. u., cade, Scriban, d. A adăugat numele cronicarului Ureche la numele său patronimic, s. c. şt. (Iaşi), 1957, 275. In Germania primele patronimice apar prin secolul al Xll-lea. Graur, n. p. 77; b) (la unele popoare) nume dat după tată membrilor unei familii cu ajutorul unui sufix special. Cf. der.
   —  Pl. : patronimice.
   —  Din fr. patronymique.
   PATRONÎRE s. f. v. patronare.
   PATRONÎT subst. Sulfură naturală de vanadiu. Cf. Macarovici, ch. 401, ltr 2.
   —  Din fr. patronite.
   PATRONOŞ s. m. v. patron 4.
   PATRONTÂŞ s. n. (Popular) Cartuşieră. Semnul de colonel... tl poartă pe piept, din partea stingă, ceva dedesuptul curălei patrontaşului. ar (1829), 2481/22, cf. Stamati, d. Armătura [grănicerilor] este puşca cu baioneta şi pălruntaşiu. I. Ionescu, m. 272. Am luai o puşcă bătrtnă, care clănţănea din toate încheieturile clnd umblam, mi-am încins centuronul cu patrontaşul peste palton şi am plecat prin lapoviţă cu clrdul companiei. Caragiale, o. iii, 162. Patrlntaş Ne-a fi nănaş, Săbiuţa, Nănăşuţa. f (1890), 403. Un pilc de vreo 60 de soldaţi, aleşi printre cei ce ştiau să înoate, fu coborll In prundul girlei, numai cu puştile şi palrontaşele. D. Zamfirescu, r. 118, cf. ŞXineanu, d. u., cade, Scriban, d. Aşa era ţinuta de război — cu şepci, patron-taşe şi puşti. Camil Petrescu, o. ii, 255. Pot să vă anunţ că palrontaşele sini pline. v. rom. decembrie 1954, 76. Călănire-aş cătăni, Numai puşca de n-ar fi; Puşca şi oţelele, Alea-mi mlncă zilele; Pătronlaşul, mijlocul. jARNfK-BÎRSEANU, d. 303, cf. 317. In loc de curea cu bumbi, Patrintaşul plin de plumbi. Doine, 267. Mlndro, dă-mi tu ochii mie, Să-i învălui In htrtie Şi să-i pun tn pălrlntaş, Că plec mine la oraş. Hodoş, p. P. 218. A? fi bucuros cătană, De-ar fi puşca de tocană, Patrontaşul plin de zeamă. mat. folk. 446, cf. 921. Puşca-mi roade umerile, Baioneta, şoldurile, Pălrun-taşu, plntecele. şez. ix, 60, cf. Pamfile, c. ţ. 317. De-ar fi puşca, de cucută, pălrăntaşu plin de urdă. şez. xix, 54. Aslă vară făcea caş, Ş-amu poartă potăntaş. ib. xxi, 3.
   —    Pl. : palrontaşe. — Şi: (regional) pr.trîntâş, pă-trăntăş, pătrintâş, pătrontăş, pătruntâş, potăntâş s. n.
   —  Din rus. naTpoHTam, germ. Patrontasche.
   PATRONTĂŞCĂ s. f. (Regional) Cartuşieră. Se duse şi se îmbrăcă tn haine cătăneşti din creştet plnă-n talpe şi, lutnd o puşculiţă frumoasă şi sabie şi o patrontaşcă cu plumbi..., merse la calul gătit de mai înainte. Reteganul, p. iii, 13, cf. bul. fil. vi, 142, Glosar reg., Teaha, c. n. 256.
   —    Pl.: palrontaşte. — Şi: pătrîntâşcă (bul. fil. vi, 142), potrlntâşcă (Glosar reg., Teaha, c. n. 256), potruntăşeă (Glosar reg.) s. f.
   —    Contaminare între patrontaş şi taşcă. Cf. germ. Patrontasche.
   PATRU1 num. card., s. n. I. Num. card. (Adesea în componenţa unor numerale cardinale compuse)
.2172
PATRU1
— 203 —
PATRÙ1
 Numărul care, în numărătoare, are locul între trei şi cinci.
  1. (Cu valoare adjectivală) Acela avea patru feale vărgure. cod. vor. 26/13, cf. 30/11. Luară veşmintele lui şi făcură patru părţi. Coresi, ap. gcr i, 21/33. Vedem taină minunată, Cum învise mort de patru zile (a. 1600 — 1650). gcr i, 137/15. Să se pocăiască patru ai. prav. gov. 89T/18. Patru luni iaste nebun şi cinci, şease iaste înţelept, prav. 266. Patru cărţi să văd a fi şi Intru Testamentul vechi (a. 1683). gcr i, 260/17. Au tocmit ceale patru cărţi de astronomie. Biblia (1688), [prefaţă] 8/36. Şi l-au aflat pre om tn sus, pre apa Vasluiului, cale de patru ceasuri. Neculce, l. 11. Cărticeaua ce istoreaşle pe scurt de patru monarhii ale lumii. C. Cantacuzino, cm i, 12. Lupul Vodă intrase tn Valahia cale de patru zile. Şincai, hr. iii, 31/29. Patru mii de călărime aleasă Făcu să să strtngă de prin ţară. Budai-Deleanu, ţ. 159, cf. drlu. O luptă care trebuia să ţină aproape patru secoli tncepu atunci. BXlcescu, m. v. 8, cf. 139. Am mtncat... un mezelic de paslramă Cu un dumicat de ptine, De stnt patru zile mtine. Pann, p. v. i, 17/16. Am... la brtu patru pistoale. Alecsandri, p. i, 17. Patru bucăţi teatrale jucate tn aceeaşi zi. Odobescu, s. i, 34. Fie-ţi milă de două suflete nevinovate, care se chinuiesc de patru ani. CreangX, p. 100, cf.
 239. Portiţa se făcu din patru pari înţepeniţi cu alţi doi. Slavici, n. i, 21. Un cal gras, trupeş şi cu patru aripi. Ispirescu, l. 3. A trecut prin patru clase de gimnaziu. VlahuţX, o. a. i, 197, cf. 190. Patru inşi, vorbind tn şoaptă, L-au dus tn giulgiuri tnvălit. Coşbuc, p. i, 81. Laie Chioru, Ctntăref din patru strune. Goga, p. 71. De patru ani era Ierotei slugă la popa. Agîbbiceanu, a. 58. De vorba lor ascultau plnă mai dăunăzi patru sale. GÎrleanu, n. 9. Avea să le plătească restul ptnă la patru zloţi. RSbreanu, j. 30. La ora patru dimineaţa vine cu cel mai confortabil autobuz. Galaction, o. a. i,
 69.  Reprezentaţia se desfăşura Intr-un clarobscur admirabil nuanţat de patru felinare ce-şi făceau cu ochiul. BrXescu, o. a. i, 20, cf. ii, 15. Patru săplămtni n-ai auzit dectt greierii ţirtind. Sebastian, t. 166, cf. 30. Cele patru umbre începură a se zbate cu furie. Sadoveanu, o. i, 535, cf. xi, 197, 451. S-a ridicat părechea de lei cu patru pui. Arghezi, vers. 384, cf. 245. Nu cred să fi avut mai mult de patru clase comerciale. CXlinescu, s. 64. Şedeau de-a latul palului patru inşi. Camil Petrescu, o. i, 135. Rămăsei cu patru junei Şi-i dădui pe buze dulci. Jarnîk-Bîrseanu, d. 445, cf. 278, 374. Ceteraş cu patru strune, Gura mea mai mulle spune. folc. trasilv. i, 132. Cine ştie carte are patru ochi. Zanne, p. v, 143. Ava zile grămădite CU carul cu patru vile, se spune despre cei bătrîni care au reuşit să scape cu viaţă dintr-o primejdie de moarte. Cf. id. ib. ii, 536. O (învechit; aşezat după substantiv) Au împărăţii ani 14, luni patru, zile 28. Şincai, hr. i, 26/31. Stihii a lumei patru... Străbateţi voi pămtnlul şi a lui măruntaie. Eminescu, o. i, 94. <0> Patru clase = (In vechea organizare a învăţă mint ului) a) învăţă -mîntul elementar; b) cursul inferior al liceului; gimnaziu. Veni să-şi scoată certificatul de patru clase. Bassarabescu, v. 4. Patru setnduri — sicriu. Mina care-au dorit sceptrul universului şi gtnduri Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru setnduri. Eminescu, o. i, 134. Că urtlu n-are leac, Făr’ patru setnduri de brad Şi-o piatră mare la cap. Hodoş, p. p. 140. O E x p r. între patru oehi (sau pereţi) = în taină, confidenţial, fără martori; în doi. Zice că trebuie să vorbească Intre patru ochi cu dumneata. Agîrbiceanu, a. 366. Iţi tnchipuieşti prea bine că mesele noastre erau mese între patru ochi. Galaction, o. a. i, 123. Spune sincer..., stntem doar tnlre patru ochi — nu stnt eu băiat bun? id. ib. 326. O să-mi spuie altădată..., Ctnd vom vorbi tnire patru ochi. Arghezi, vers. 207. între patru ochi, Stănică merse şi mai departe. CXlinescu, e. o. i, 101, cf. 246, Zanne, p. ii, 350, iii, 289. în (cele) patru zări (sau colţuri, vînluri etc.) = spre toate punctele cardinale principale, în toate părţile, în toate direcţiile, pretutindeni; p. ext. fără urmă. Mormtntu lui... s-a pustiit,
  nu ttrzie vreme după aceea, tn patru vtnturi. Sadoveanu,
  o. xii, 212. De unde muezinii au început a striga tn patru zări numele lui Alah. id. ib. 333. Zilele mele risipite tn cele palru Colţuri ale lumii. StAnCu, r. a. i, 8. (Regional) în patru iţe = béat. Cf. Zanne, p. v, 359. ■£> Compuse; (învechit) eu-patru-pieioare sau în-pa-tru-picioare = patruped. ' Precum zburătoarelor epi-trop Corbul, iată tn-patru-picioarelor Slruţncamila s-au ales. Cantemir, ist. 165, cf. lex. mars. 239.
  : 1) neamul omenesc, 2) celi cu-patru-picioare, 3) paserile, 4) peştii. Amfilohié, g. f. 250r/13, cf .lb ; (regional) patru-popi = capră cu care se ridică piatra unei mori.
  ■  Cf. alr ii 6 785/76. <0 (Cu elipsa substantivului determinat) Iară de vor fi împreună doo [prepusuri] sau trei şi palru, atunce-l vor 'mutici, prav. 66. Den patru şi cuvtntătorul suflet al omului să veadè a fi: den minte, den chibzuială, den cuvlnt şi den fantasie (a. 1683). gcr i, 260/15. Cincizeci şi două de oi din care patru negre. BXlcescu, m. v. 78. Alte palru stnt scene vtnă-toreşti. Odobescu, s. iii, 73. O bucată de pine rămasă de la dumneata şi cu patru de la istalalt fac la un loc cinci bucăţi ? Creangă, a. 149. E. ca şi cină cei patru ar avea un secret. Camil Petrescu, t, iii, 455, cf. i, 10. Dintre numele de învăţaţi ăi timpului, patru stnt acelea care pot pretinde cu mai multe drepturi a fi luate tn considerare. Vianu, a. p. 140. Dă-mi degetul cel mare, Din celelalte patru, mai depărtat şi sprinten. Arghezi, vers. 385. începu să deschidă uşile odăilor care dădeau in coridor. Erau cel puţin patru. CXlinescu, e. o. i, 30. Am fost cinci fraţi... acum nu mai stntem dectt patru. s ianuarie 1961, 5. Are mtndra nouă ii : Trei stnt rupte, patru sparte. Jarnîk-Bîrseanu, d. 442. (L o c. a d v.) în patru = în patru părţi (egale) ; în sferturi. Rupe-n patru Dă şi celui de pe vatră. Zanne, p. v, 243, cf. iii, 46. (E x p r.) A (-şi) deschide (sau a-şi face, a avea etc.) ochii şi (urechile sau, rar, urechile în) patru sau (a fi) (cu) ochii (în) patru = (a fi) foarte atent, (a proceda) cu mare băgare de seamă. Ctnd vei vrea să te însori deschide ochii patru ca să nu aduci pe dracul cu lăutari tn casă, Pann, a. 27/8. Să te văd.. ., adică să te aud... îmi deschid urechile-n patru, Alecsandri, t. 447. Deschide-ţi ochii şi urechile în palru. id. ib. 1131. Chiriac, puiule,... fii cu ochii-n palru. Caragiale, o. vi, 31. Deschiztndu-şi ochii palru, tşi dădu cu socoteala că penlru această treabă are să verse multe năduşeli. Ispirescu, u. 55. Era numai o fetişcană, dar cu ochii în patru. Delavrancea, s. 228, cf. ddrf. Bagă de seamă că bărbatul ei şi-a făcut ochii tn patru şi că nici un pas nu mai poate face. Agîrbiceanu, a. 389. Eu sînt cu ochii tn patru să nu se rupă vreun fir. CXlinescu, s. 329. Suflete, acum fii inţelept! Ochii-n patru. Beniuc, v. 41. A despica (sau a tăia) firul (de păr sau, rar, un fir de păr, părul) în patru = a cerceta în mod amănunţit, a se ocupa de ceva cu minuţiozitate exagerată, mai mult decît este necesar. Aş vrea să ştiu... dacă-i om statornic, econom? — El ?... e tn stare să taie un fir de păr tn patru. Alecsandri, t. 774, cf. Zanne, p. ii, 159, 400. (Popular) A face pe dracul în patru = a-şi da toată silinţa, a depune toate eforturile, a utiliza toate posibilităţile pentru a izbîndi într-o acţiune. Măcar să faci pe dracul tn patru..., dar numaidectt să-mi aduci pielea cerbului. CreangX, p. 218. Făcu pe dracu în patru şi se urcă deasupra muntelui. Ispirescu, l. 195. Baba i-a făgăduit că a face pe dracu-n patru să izbtndească voinţa împăratului. şez. ii, 50, cf. Zanne, p. vi, 627. (Regional) A se face în patru = a munci din greu, a se strădui, a depune eforturi mari. De ctnd o lăsase Pătru Muşat, Măriuca se făcuse-n patru. ap. tdrg. (De obicei. în legătură cu verbe ca „a mlnca“, „a bea“, „a lucra“ etc.) Cît patru = foarte mult, depăşind limitele obişnuite. Măntncă ctt patru. Zanne, p. iii, 624.0 (în legătură cu „trei“ sau cu „cinci“, indică un număr aproximativ, nedefinit, de obicei mic) Un om au luat un cal de la o rudă a lui.. . să tmble cu dtns numai trei, patru dzile. prav. 53. Trii, patru ceasuri toată oastea l-au gonit şi de abia l-au ucis. Neculce, l. 145, cf. 189. Treclnd trei, patru zile..., au purces de s-au dus iarăşi înapoi la Moldova.
2172
PATRU 3
— 204 —
PATRULATER
 R. Greceanu, cm ii, 172, cf. 181. Vede cineva trei oameni la un loc care petrec patru şi cinci ceasuri. Bolliac, o. 49. La trei, patru luni se Inllmpla ca nici unul să nu aibă locuinţă. Agîrbiceanu, a. 233. Simţea că putea vorbi aşa trei, patru ceasuri. Gîrleanu, n. 80. Satul are trei, patru mii de suflete. Isac, o. 266. (Cu elipsa substantivului determinat) Are împăratul, Intre alţi sfetnici mai aleşi, trei sau patru, ce le zice veziri sau azemi. Ureche, l. 123. Dar şi ctţi slnteţi voi împreună Ca să puteţi apărare o ţară? De, vreo trii, patru mii, o mină! Budai-Deleanu, ţ. 390. Of, drăguţa mea leliţă, ... Nu ieşi seara-n uliţă... Eu ies şi mă spaţiresc, Cu trei, patru te găsesc. Jarnîk-Bîrseanu, d. 246, cf. 248.
   3.   (Numărul abstract corespunzător) Cf. anon. car., lex, mars. 240, Budai-Deleanu, lex., drlu, lb, Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u., dm. Hai să ziSem patru, Să să facă SinS. Alexici, l. p. 203. Doi şi cu doi fac patru, se spune despre un lucru foarte evident, categoric. Cf. Zanne, p. v, 279.
   3.   (Precedat de prep. „de“ şi urmat de „ori“, intră In componenţa numeralului adverbial corespunzător) Că de patru ori a se plăti pre leage era învăţătura. Coresi, ev. 453, cf. 450. De patru ori să itiănlnci peaşte. prav. gov. 78T/14. Vor da de patru ori Intr-un an. Neculce, l. 149, cf. Budai-Deleanu, lex., Barcianu. Născu de patru ori şi crescu trei copii. Preda, r. 14.
   1.   (Precedat de prep. „de“ şi urmat de „ori“ intră In componenţa numeralului multiplicativ corespunzător) împătrit. Să am cineva obidit, întorc de patru ori. Coresi, ev. 446. De patru ori pe atlta. lb.
   5.   (Precedat de „cîte“, intră în componenţa numeralului distributiv corespunzător) Cf. lb, Barcianu, Alexi, w. A doua zi ne-au îmbrăcat şi, încolonaţi, cile patru, am plecat Intr-un marş de probă. Vlasiu,
 a. p. 412. Se opreau ctte patru, clte patru. Sadoveanu, o. ii, 481. Merg răgute tinerele Ctte trei şi ctte patru. Jarnîk-Bîrseanu, d. 309. <> (Cu valoare adjectivală) Le-am dat cile patru nuci.
   6.   (Cu valoare de numeral ordinal) Al patrulea, a patra. Am început să prepar... examenele de anul patru. Camil Petrescu, t. iii, 285. Am trecui şi pe la facultate şi am luat programul cursurilor pentru anul patru. H. Lovinescu, c. s. 89. <$> (Cu elipsa substantivului determinat, de obicei subînţelegîndu-se „ora“, „ziua“, „data“ etc.) Au murit tn patru fevruarie, tn vtrstă de 66 de ani. Şincai, hr. i, 16/18, cf. Polizu. La patru despre ziuă, sar din pat. Caragiale, o. ii, 136. Să tragi un pui de somn ptnă pe la patru. Agîrbiceanu,
 a.  289. Aude tocind de patru la biserica Amzei. Bassarabescu, v. 36. Nu e permis declt după patru. C. Petrescu, î. ii, 43. Du-le repede, mă, şi ti spune că la patru este revistă de efectiv, să vină negreşit. BrXescu, o. a. i, 141. După masă, la patru, veniţi cu mine pe lac. Sebastian, t. 156. Deşteptarea, după program, era la patru. Sadoveanu, o. ii, 399. Către patru, soarele risipi umbra de tot. Barbu, p. 220, cf. 135. Ctnd bălea ceasul la palru, Mă duc, mtndră, la-mpă-ratu. Jarînk-Bîrseanu, d. 300.
   7.   (învechit; pe lingă numerale ordinale formează, împreună cu acestea, numeralul fracţionar corespunzător) însă mainle să dea drept ce au luat acea vamă, de a una patru la vistierie, prav. 48.
   II.  S. n. 1. Semn grafic care reprezintă numărul patru (II); p. e x t. desen, figură în forma acestui semn. Cf. dl, dm.
   2.   Notă (15) cuprinsă între notele trei şi cinci. Cf. dl.
   3.   Carte de joc sau faţeta zarului marcate eu patru (II) puncte. Cf. dl.
   —  Pl. : (rar, II) patrwi.
   —  Lat. quattuor.
   PATHU2 num. ord. v. patrulea.
   PATRUCOLŢURĂT subst. (învechit, rar) Patrulater. Patrucolţuratu sau patratu este figura aceea care are patru laturi, tem. gheom. i, 4v/1.
    —  PI. : ?
    —  Calc după ngr. TEIP&YOVOV.
    FATRUFOLIĂT, -Ă adj. (Rar; despre frunze) Care este alcătuit din patru lobi; p. e x t. (despre planuri arhitectonice, construcţii) care seamănă cu
 o  frunză cu patru lobi. Bazilici civile şi terme cu trei sau patru abside, orientale tn diferite direcţiuni, ceea ce da planul treflat sau patrufoliat. Naum, ist. art. 106, cf. 172.
    —  Pronunţat: -li-at. — Pl. : patrufoliaţi, -le.
    —  Din fr. quadrifolii (după patru v).
    PATRUÎLĂ s. f. v. patrulă.
    PĂTRUL1 num. ord. v. patrulea.
    PATRTJI. 2 s. m. v. patrulă.
    PATRULĂ vb. I. I n t r a n z. (Despre unităţi militare sau servicii de pază, p. e x t. despre ambar-; caţii, nave) A merge, a înainta (pe jos, călare, pe apă) pentru a îndeplini o misiune de cercetare, de pază, de control sau de legătură. Cf. lm, Barcianu, Alexi, w. In sal, pe uliţele viscolite, patrulau in lung şi-n lat dorobanţii. Mironescu, s. a. 23. Aţi patrulat, fără odihnă, pe Vid, pe Isker, spre Vidin. Galaction, o. a. i, 262. [Jandarmul] se hodineşte că a patrulat ptnă mai acu un ceas. Popa, v. 79. Plicuri de soldaţi patrulau şi păzeau marginile ttrgului. Sadoveanu,
 o.    vi, 200, cf. x, 418. Membrii gărzii se strlngeau seara la biserica din cartier: jumătate rămlnea acolo, iar ceilalţi patrulau pe străzi. Oţetea, t. v. 271. Toată noaptea patrulară luntrele In jurul ostrovului. Camil : Petrescu, o. ii, 174. Armata română patrula pe uliţele oraşului. Beniuc, m. c. i, 181. Departe, tn larg, patrulau clteva vase de coastă. Barbu, p. 343.
    —      Prez. ind. : patrulez. — Şi: (învechit şi regional) , patrolă (lm, Barcianu, Alexi, w)., (regional) pătrolă
 (alr i 1 428/831), peatrulă (ib. 1 428/255) vb. I.
    —  De la patrulă. Cf.fr. p a t r o u i 11 e r.
    PATRULÂRE s. f. Acţiunea de a patrula; misiune de cercetare, de pază, de control sau de legătură îndeplinită prin deplasarea pe teren ori pe apă.
 , Dacă mergi spre duşman, înseamnă că mergi tn patrulare. Rebreanu, n. 288. Plutonierul se întorsese... dinlr-o patrulare mai lungă. Mihale, o. 464. Scoase de la fund pistolul nemţesc, luat de la un ofiţer prins tnlr-o patrulare. T. Popovici, se. 65.
    —  Pl. : patrulări.
    —  V. patrula.
    PATRULATER s. n. Poligon cu patru1 (11) laturi; (învechit, rar) patrucolţurat, (în dicţionarele din secolul trecut) patrunghi. Paralelogramul este un patrulatnic a căruia laturile împotrivite slnt paralele. Asachi, g. 57r/17, cf. id. e. iii, 108/21, egt, ap. Ursu, t. ş. 251. Suma unghiurilor unui cuadrilater este dopo-trivă cu două unghiuri drepte înmulţite cu 4 — 2. Poenaru, g. 32/15. Patrilaterul saoc este dopotrivă cu patrilaterul fdpf. id. ib. 195/9. Dacă două laturi ale unui patrulature slnt paralele..., i se dă numele de trapez, conv. geom. 73/7, cf. G. Pop, ap. Ursu, t. ş. 251. Se află suprafaţa unui patrulature cunosctnd diagonalele, trigon. dr. 110/24. Filip găsi băieţaşi şi fetiţe adunaţi pe grupuri tn faţa unor patrulatere împărţite tn careuri cu ajutorul unui băţ cu care se zgtriase pămtnlul. CXlinescu, s. 307. Două drepte antiparalele faţă de un unghi formează cu laturile unghiului un patrulater inscriptibil. Geometria, ix, 46. + (Adjectival) Care are forma poligonului descris mai sus, care are patru1 (11) laturi; (învechit) patrulateral. Trapezul este o figură palrulalură a căria două laturi stnl paralele Intre sine. Asachi, e. iii, 108/14. La regia lombară, apofizele spinoase slnt largi, groase, cuadrila-
2181
PATRULATERAL
— 205 —
PATRULEA
 /ere. Kretzulescu, a. 25/6. Marmolitul... se Imparte tn lame paralele laturilor unei prisme cvadrilalere. CobÎlcescu, g. 33/4. Deasupra sectorului median se ridica, ceva mai înăuntru, tn mijlocul complexului, un edificiu patrulater. Călinescu, s. 211, cf. 114. Intr-o piramidă regulată patrulateră, unghiul diedru de la bază este egal cu a. trigonom. 169. 4 Obiect, construcţie, loc etc. care are forma unui poligon cu patru1
 (II) laturi. Trăsura ieşi din patrulaterul şurilor şi
 o  luă pe ctmp. Călinescu, e. o. i, 18, cf. 11, 86.
    —    Pl. : patrulatere. — Şi : (Învechit) patrulătnic, patrulătur, patrulâture, patrilatér, cuadrilatér, cva-drilatér s. n.
    —    Din lat. quadrilaterus, fr. quadrilatère (după patru1). — Patrulatnic : adaptat după modelul unor cuvinte terminate tn -nic.
    PATRULATERĂL, -Ă adj. (învechit ; despre obiecte, construcţii etc.) Patrulater. Figuri trilaturale, figuri patrulaturale... după cum are trii, patru... laturi. Geometria a. m. 162/11. Figură patrulălurată. tem. gheom. 1, 3V/17. Pe un deal mare se află un loc numit Cetăţuia, unde se vede o platformă patrulaterală de 8 prăjini. Odobescu, s. ii, 176.
    — Pl. : palrulaterali,  -e. — Şi : patrulaturâl, -ă,
 patrulăturât, >ă adj.
    —    După fr. quadrilatéral (după patrul). — Patru-lăturat: adaptat după modelul unor cuvinte terminate în -at.
    PATRULĂTNIC s. n. v. patrulater.
    PATRULĂTUR s. n. v. patrulater.
    PATRULATURÂL, -Ă adj. v. patrulateral.
    PATRULÂTURE s. n. v. patrulater.
    PATRÜLÂ s. f. (Adesea cu determinări care arată scopul, componenţa etc.) Grup de militari (rar de civili) pe jos, călare, pe maşini de luptă sau pe nave izolate, care îndeplineşte o misiune de cercetare, de pază, de control sau de legătură ; p. r e s t r. persoană care face parte dintr-un astfel de grup. Cf. lb,
 I. Golescu, c. înlr-aceeaşi vreme el porni o patrulă spre Bucureşti. Bălcescu, m. v. 129. Peste noapte şi tn ziua următoare patroale de grenadiri au cutrierat stradele. Bariţiu, p. a. i, 582. Toţi termenii militari cu amăruntă desluşire asupra înţelesului lor, cum : patrulie, vedettă, avantgardă, arier-gardă. mo (1860), 479/2. Liniştea solemnă a naturei nu era turburată de nimeni, afară de desele patrulii militare. Filimon,1
 o. 1, 375. Patrulele româneşti privegheau acum malul drept at Dunării. Odobescu, s. iii, 575. în patrulă erau vreo opt oameni de toţi. Bacalbaşa, s. a. 227, cf. ddrf. S-a încins o sflntă de bătaie care nu s-a sflrşit dectt atunci ctnd a năvălit un domn epistat, cu patrula. ap. tdrg, cf. Alexi, w. O patrulă mi-a adus aseară ştirea că dincolo se fac pregătiri grăbite. Rebreanu, p. s. 111. Prin sat umblau acuma mai des patrule de jandarmi, id. 1. 281. Pe această vale o patrulă va porni la noapte. Camil Petrescu, v. 43. în lumina străvezie, Merge-agale o patrulă. Topîrceanu, m. 68, cf. BrXescu,
 o. a. 1, 37. Pe străzi e plin de patrule. Vlasiu, a. p. 445. Trecea o patrulă pe drum c-un ofiţer ttnăr. Sadoveanu,
 0. xvii, 208, cf. 11, 85. Patrulele de recunoaştere se arată adesea In faţa acvilelor imperiale. Oţetea, t. v. 254. Se auzeau uneori rare împuşcături de patrule. Stancu, r. a. iii, 34. Se strecurase cu greu printre patrulele de jandarmi, v. rom. martie 1954, 155. Din rtndurile patrulelor se desprindeau perechi-perechi de jandarmi, răsptndindu-se. Vornic, p. 77, cf. Reteganul, tr. 107. împăratul se minună de acest munte grozav şi trimise
 o patrolă de 3 cătane prin acea gaură ca să vază ce va fi de cealaltă parte. Cătană, p. b. i, 50. Ttndală zisă călă pătrăulă : — Măi oamiâ, voi şid'ef aSiia şi Aişte oamiA mină un on cit o ploaşcă d’e mare. Alexici,
 1. p. 242. <0> E x p r. A face de patrulă = a păzi (1).
 El, Crişu, făcea de patraulă. D. Zamfirescu, v. ţ. 165. A merge în patrulă = a cerceta, a iscodi. Merg tn pălrulă de să căutăm duşmanu. alr i 1 428/24, cf.
 1 428/103, 231, 259, 320, 346, 552, 594, 596. + Formaţie de zbor alcătuită din trei sau patru avioane de luptă. Cf. dn 2, DER.
   —    Pl.: patrule. — Şi: (învechit şi regional) patrolă (pl. patroale) s. f., (învechit) patriil (lm) s. m., patrulie, patruilă (Stamati, d., Polizu) s. f., patrol (lb) s. m., (regional) patraiilă, pătrăulă, pătriilă, peatrfilă (alr i
 1 428/259) s. f.
   —    Din germ. Patrulie. Cf. fr. p a t r o u i 11 e, rus. n a t p y ji t.
   PATRULĂTURÂT, -Ă adj. v. patrulateral.
   PÂTRULEA, PÂTRA num. ord. (Cu valoare adjectivală sau substantivală ; precedat de art. „al“, „a“)
 1.  Care se află între al treilea şi al cincilea. în a patra straje ce e de noapte, mearse cătr-tnşii. Coresi, ev. 262. Irod al patrul putearnic oblicit fu de el (a. 1580). ccr 11/17. A patra zi începu a podobi ceriul cu steale şi cu luceaferi. Moxa, ap. gcr i, 57/23. Al patru dom-nitoriu. n. test. (1648), 79T/7. Al patru an săl-ntoar-sără şi spusără că nice pre mama n-au aflat, nice pre cuconi. Dosoftei, v. s. noiembrie 151v/31. Şi veţi trtmbiţa semnu al patrulea şi se vor rădica laberile. Biblia (1688), 1002/31. După venirea măriii sale, deci a patra zi..., i-au pornit de s-au dus la Odriiu. R. Greceanu, cm ii, 129. După aceasta veni şi la al patrăle fecior al său (a. 1760). gcr ii, 70/23. în 9 zile ale lui noiembrie, tntru al patrulea ceas al zilei, Simeon au mers cu nenumărate oşti tncungiurat. Şincai, hr. i, 175/31, cf. Budai-Deleanu, ţ. 93. Se însoţi tn a patra cununie cu Sofia. Asachi, s. l. ii, 32. Onoarea de a ilustra familia prin oameni demni de lauda naţiunii fu rezervată posterităţii fratelui al patrulea. Odobescu, s. 1, 258. Apoi începu un duo pe coarda a treia ş-a patra. Delavrancea, t. 47. Şi roata pentru line-a fost A patra dimensiune. Coşbuc, p. 1, 274. Alţi colegi de-ai lui din anul al patrulea puteau vorbi cu siguranţă, de logodnă. Agîrbiceanu, a. 45, cf. 209. Daţi-mi voie să ocup eu latura a patra. Galaction, o. a. i, 93, cf. 259. S-a deşteptat tn a patra dimineaţă fără el. C. Petrescu, î. 11, 228. A patra zi a venit o scrisoare de la vărul Jean. Brăescu, o. a. ii, 113. Al patrulea, Sigismund, avea şi el nevoie de moşie. Sadoveanu, o. xii, 363. Al patrulea proiect era al unei localităţi balneare. Călinescu, s. 492. Era pe clasa a patra primară şi învăţa bine. Preda, m. 150. Era la al patrulea păhărel. T. Popovici, se. 44. •$> (Cu. aglutinarea articolului posesiv) Eram tn clasa patra primară. I. Botez, b. i, 59. Licean tn clasa patra. Teodoreanu, m. ii, 105. Ctnd eram prin clasa patra secundară, am primit o epistolă. Galaction, a. 29. •<> (Cu elipsa substantivului determinat) Al patru, strige amestecat de se vor amesteca veri premari. prav. gov., ap. gcr i, 90/20. Al patrul simt carii priimăsc cuvtntul lui Dumnedzău cu inimi bune şi direapte. Varlaam, c. 279, cf. 259. A patra venind să văzură Fierarii cu ale sale baroase. Budai-De-leanu, ţ. 93. O soţie bolnavă, trei copii mici, al patrulea de lapte. Slavici, n. i, 17. Apoi venea al patrulea şi-al cincilea cu scorneli, care mai de care mai încornorate. Delavrancea, h. t. 105. Trei copii, cei dinţii, ti muriseră înainte de a împlini un an de zile. Ana a fost al patrulea. Rebreanu, i. 56. Pe samarul celui de-al patrulea ne-am grămădit buclucurile. Sadoveanu,
 o.  viii, 428, cf. Arghezi, vers. 385. Stătu trei ani la şcoală şi nu mai vru să-l urmeze şi pe al patrulea. Preda, m. 116. Astea stnt lucruri tn care... al patrulea nu avea nici un rost să se amestece. Barbu, p. 22. Unde erau trei, eu eram al patrulea, se spune despre 0 persoană a cărei prezenţă nu este dorită. Cf. Zanne, p. iv, 232.
   2.   (La f.; urmat de „parte“, intră în componenţa numeralului fracţionar corespunzător, indicînd un sfert dintr-un tot) Luase cu sila şi de nevoia muiarea lui şi a patra parte de ţinut. Coresi, ev. 545. Să fie vin... a patra parte de cofă. prav. gov. 163t/9. Să
2189
PATRULIE
— 206 —
PATRUZECI
 dea muierii sale a patra parte de cliu-i va fi dzeastrea. prav. 159. Asiia este a patra parte de lume. M. Costin, O;; 323. Aceasta nu face nici a patra parte din greutăţile ce le poartă, cr (1848), 14?/45.
   3.   (La f.; urmat-de „oară“, intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) Sinan-paşa fu numit in locu i mare vizir pentru a patra oară. Balcescu, m. v. 1Q1. Pentru a patra oară m-am cercat In asemenea excursiuni. Bolliac, o. 265. A patra oară, ştii sistemul meu: pălăria şi bastonul. C. Petrescu, c. v. 133.
   —    Şi: (învechit şi popular) pătrălca, pătrîlea, (învechit) pătru, pătrul num. ord.
   — Patru1 + -lea.
   PATRtJLIE s. f. v. patrulă.
   PATRUMAN, -Ă adj. v. cvadruman.
   PATRTJMÎNÂL, -A adj. v. cvadruman.
   PATRtJNGIII s. n. (în dicţionarele din secolul trecut) Patrulater. Cf. Budai-Deleanu, lex., Polizu.
   — PI. : pairunghiuri.
   — Pairu1 + -unghi.
   PATRUNGHIÂR, -A adj. (învechit, rar) Patrun-ghiular. Alexi, w.
   — PI. : patrunghiari, -e.
   — Patrunghi -|- suf. -ar.
   PATRUBîGHIULAR, -A adj. (Despre figuri geometrice, planuri, construcţii etc.) Care are patru unghiuri; (învechit, rar) patrunghiar. Cf. Aristia, plut. Combinaţia variată a planului lor (ctnd patrunghiular, ctnd cu _abside şi cînd lipsite de ele). Naum, ist. art. 92. Groapă pairunghiulară. h iv 86.
   —    PI. : patrunghiulari, -e. — Şi: (învechit) patran-Ijuiăr, -ă adj. Barcianu, Alexi, w.
                                                                  Patru1 -f unghiular (după fr. quadrangulaire).
   PĂTRUNJEL s. m. v. pătrunjel.
   PATRUNOŞTE s. f. pi. (Prin Transiiv.) Mătănii. V. mătanie (3). Viciu, ol., cf. Lexic reg, 9.
   — Şi: patranoăşte s. f. pi. Lexic reg. 9.
   — Cf. lat. pater-noster.
   PATRUPÎD, -Ă adj., s. n. (Animal) care are patru1(11) picioare. Numesc. patrupede au cvadrupede vitele ce au pairu picioare, precum calul, clinele. Pleşoianu,
 c. 40/15. Din vite patrupede, sălbatice în munţi slnt: urşi, lupi, vulpi, rtşi. Genilie, g. 187/20. Toate patrupedele (cele cu patru picioare), attt cele mari cit şi cele de mijloc cit şi cele mai mici trăiesc de obşte o vreme de opt ori attta cită petrec ptnă a ajunge la Întreaga lor naştere, pr. 6/1. Ornitorincul..., dobitoc foarte curioz, sămăntnd cu cvadruped (4 picioare) şi cu o raţă. ar (1837), 39V15. Din animale — are fel de fel de patrupede ... sălbatice: urşi, lupi, iepuri, geogr. dac. 18/5, cf. Valian, v., Negulici. Nu cunoştea, din patrupede, declt clinii şi pisicile, cn (1848), 243/52, cf. 122/42. Cărnurile patrupedelor. Cornea, e. iii, 188/5. Printre patrupede, şoarecii de clmp, şobolanii, cîrtiţele. Brezoianu, a. 154/24. Al ei cap numai o dată de cumva
 11 vei ciuntă, De un soi de catrupede gura Iţi va cuvlnla. Caltendar (1850), 104/8, cf. Stamati, d. Patrupedele răsuflă prin plămtni, au stnge roşu şi cald. Marin, p. 20/13. Pe insula Madagascar... nici unul din animalele mari cuadrupede (cu 4 picioare) din Africa nu se găseşte acolo. Barasch, m. ii, 158/17. Tot tn Asia găsim şi un padruped bizar numit monotrem. Isis (1856), 51/2, cf. Aristia, plut., Polizu. O mare parte din copiii acestui secol attt de glorios pentru progresul său creşte pe găcite, pe paveaua straielor seau pe la ţară, tn compania cuadrupedelor. Calendar (1862), 43/18. Zice că..., dintre păsări, cea mai bună de mtncare este turdus, iar, dintre patrupede, iepurele. Odobescu, s. iii, 24, cf. DM.
   —   PI.: patrupezi, -de. — Şi: (învechit) padrup6d,-ă, tadruped,-ă, eatruped,-ă, cuadrupld,-ă, cvadruped, -ă adj., s. n.
   —   Din lat. quadrupes, -dis, fr. quadiupede (după pairu *).
   PATRUPÎDIC, -Ă adj. (învechit) Patruped. Leul..., un asesor patrupedic, giudeclnd cu uşa-nchisă, Nu Încheie o sentinţă ce rămlne numai scrisă. Asachi, s. l. i, 224. 100 capete de deosebiţi pasageri palrupedici. Calendar (1856), 41/33.
   — PI. : palrupedici, -ce.
   — Patruped -f suf. -ic.
   PATRtÎPLU, -Ă adj. v. evadruplu.
   PATRUSPRAzEACELE, -ZEACEA num. ord. v. paisprezecelea.
   PĂTRUSPRĂZECE num. card., s. m. v. paisprezece.
   pAtrusprăzecilea, -zecea num. ord. v. paisprezecelea.
   PATRUSPRECE num. card., s. m. v. paisprezeee.
   PATRUSPRECELEA, -CEA num. ord. v. paisprezecelea.
   PATRUSPREZECE num. card., s. m. v. paisprezece.
   PATRUSPREZECILEA, -ZECEA num. ord. v. paisprezecelea.
   PATRUZÎICELEA, -ZÎCEA num. ord. v. patruzecilea.
   PATRUZECI num. card., s. m. I. Num. card. (Adesea in componenţa unor numerale cardinale compuse) Numărul care, In numărătoare, are locul între treizeci şi nouă şi patruzeci şi unu.
   1.  (Cu valoare adjectivală; de obicei precedă substantivul determinat, de care este legat prin prep. „de“) Patruzeci de ani nu socotiiu de ginlul acel. psalt. 199, cf. 329. In patruzeci de zile, seamnele-ş arată. Coresi, ev. 133, cf. 144, 176, 305. în patruzeci de zile să meargă, prav. gov. 48T/18. [Partea mea] i-am vlndut dumisali drept patruzăci de galbeni (a. 1642). gcr i, 103/6. De cinci ori dte patruzeci de bătăi fără una am luat. n. test. (1648), 248T/1. Să vor înălţa apele mărilor... tn sus, de patruzăci de coţi şi vor sta ca nişte ziduri (a. 1815). gcr ii, 217/6. Patruzeci de biruinţe lauda-i adunasă. Asachi, s. l. i, 172. Patruzeci de ani de-a pururea călare pe clmpul bătăliei. Bălcescu, m. v. 14, cf. 78. In patruzeci de ore vei avea şi răspunsul meu. cr (1848), 212/55. Moş Dediu i-a dăruit patruzeci şi nouă de mioare, oacheşe numai de clte un ochi. Creangă, p. 105. De patruzeci de ani purta Cu el acest cuţit. Coşbuc, p. i, 231, cf. ii, 54. Comandă tn numele meu o cină cu şampanie pentru patruzeci de persoane. Agîrbiceanu, a. 229, cf. 56. Crlşmarul, un român cam de patruzeci de ani, venea cu de-ale mlncării. Hogaş, dr. i, 125. în patruzeci de ani nu călătoriseră declt o singură dată, la Giurgiu. Bassarabescu, v. 39. Trece In lumea umbrelor fără să fi atins vlrsta de patruzeci de ani. Galaction, a. 189, cf. I. Botez, b. i, 115. O melodie de flaşnetă, venită de departe, auzită acum patruzeci de ani, mă copleşi de amintiri fermecătoare. Brăescu, o. a. ii, 7, cf. 370. O fală de şaisprezece ani nu stă bine lingă un om de patruzeci şi cinci. Călinescu,
e. o. ii, 98, cf. id. s. 15. De patruzeci de ani vieţuieşte... tn acest ţinut. Sadoveanu, o. xn, 76. Am ridicat sus steagul cu patruzeci şi şapte de stele. Deşliu, g. 42. Bătrlnii se tnţeleseseră de minune timp de patruzeci de ani. Barbu, p. 143, cf. 8. Casa era şi ea veche de patruzeci de ani. v. rom. iulie 1962, 13. Cele patruzeci de zile Ce le-am postit pentru tine. Jarni'k-Bîrseanu, d. 259, cf. alr ii 2 320, a i 24. Vine ceata lui Baboi Ca la patruzeci şi doi, se spune despre o adunătură de oameni
2209
 ét
 PATRUZECILEA                         — 207 —                              PAŢAIT
de nimic. Gf. Zanne, p. vi, 447. Mai lasă din patruzeci şi opt, se spune despre un om care ţine cu Incăpăţl-nare la drepturile sau părerile lui. Cf. id. ib. 257. O dată tn patruzeci de ani zboară o gtscă grasă. id. ib.
 i,   482. <0> E x p r. A aştepta (pe cineva) cu patruzcei de ochi = a aştepta (pe cineva) cu mare nerăbdare. Cf. id. ib. ii, 349. (Regional) A fi cu patruzeel de inimi = a fi foarte atent, a fi numai ochi şi urechi. Gf. Ciauşanu, v. 187. ^Compuse: (cei-)patruzeci-(şi-patru)-de-sfinţi (sau -de-mucenici) = mucenici, v. mucenic2 (2). Veniră cei-patruzeci-şi-patru-de-mucenici, vremea dădu tn cald. Delavrancea, s. 50, cf. Marian, s. r. ii, 145, Pamfile, a. r. 258, id. duşm. 106, id. văzd. 69,
 88,  106, 112; (Entom.) patruzeci-de-picioare = scolo-pendră (Scolopendra cingulata). Pamfile, b. 48. <0> (Cu elipsa substantivului determinat) Era mai mulţi de patrudzeci cei ce acesta giurămtntu feaceră. cod. vor. 50/16. Şi merg ei o zi şi merg două şi merg patruzeci şi nouă. Creangă, p. 199. (Prin exagerare, indică un număr mare, nedeterminat) Noi rtdem de unul, doi, Şi patruzeci rid de noi. Zanne, p. ii, 677. <0> (în corelaţie cu „treizeci“ sau cu „cincizeci“ indică un număr aproximativ, nedefinit) Că mai mult de cu vo treidzăci, patrudzăci de oameni n-au vinii de la Ţarigrad. Neculce,
 l.   133, cf. 96. Jucau tn mic, ptnă se pierdea ori se ctştiga patruzeci, cincizeci de zloţi. Agîrbiceanu, a. 357. împuşcau ctte treizeci, patruzeci de prepeliţe. Brăescu,
 o.   a. ii, 94. O (Substantivat; rar; în imprecaţii) Patruzecile mtne-sa de golan! Creangă, a. 197. (învechit) Postul patruzecitor = păresimi. Cf. Coresi, ev. 393.
   2.   (Numărul abstract corespunzător) Cf. lex. mahs. 239, Polizu, ddrf, Bărcianu, Alexi, w.,Şăineanu, d. u., cade, dl, dm.
   3.   (Precedat de prep. „de“ şi urmat de „ori“, intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) S-a aplecat de patruzeci de ori.
   4.   (Precedat de „cîte“, intră în componenţa numeralului distributiv corespunzător) Împarte ctte patruzeci de foi de htrtie la fiecare.
   5.   (Cu valoare de numeral ordinal) Capa patruzeci şi doi (a. 1785). gcr ii, 145/24.
   Ii. S. m. 1. Semn grafic care reprezintă numărul patruzeci (II).
   2.   (La pl. art.; regional) Numele colăceilor sau al pîinşioarelor care se dau la pomana mortului (Salcia-Calafat). gl. olt.
   —  Patru1 + zece.
   PATRUZECILEA, -ZfiCEA num. ord. (Cu valoare adjectivală sau substantivală ; precedat de art. „al“, „a“) Care se află între al treizeci şi nouălea şi al patruzeci şi unulea. Cf. lb. Unele prietine puteau să şoptească răutăcios despre o vtrstă care o apropia de anul al patruzecilea. Sadoveanu, o. vii, 177.
   —    Şi: (învechit) patruzdcelea, -zicea num. ord. Polizit, ddrf.
   —  Patruzeci -f -lea.
   PATRUZECÎME s. f. (în dicţionarele din trecut)
   1. A patruzecea parte dintr-un întreg. Cf. Barcianu.
   2. Păresimi. Cf. Gheţie, r. m., Barcianu.
   —  Pl.: patruzecimi.
   —    Patruzeci -f suf. -ime. — Pentru 2, cf. şi lat. quadragesima.
   PATRUZfiCINIC, -Ă adj. (învechit; despre slujbe religioase) Care se face după patruzeci de zile de la moartea cuiva. Să deie 10 lei pentru patruzecinica liturghie a mortului. Uricariul, ii, 198/7, cf. Barcianu, fd ii, 87.
   —  Patruzeci + suf. -nie.
   PATRUZECICFTÎSM s. n. v. paşoptism.
   PATRTJZECIOPTÎST,-Ă s. m. şif., adj. v. paşoptist.
   PATULÎC s. m. v. pitulici
    PATUOGI subst. pl. v. podnojie.
    PĂTVAGON s. n. (Popular) Vagon de bagaje. Cf. cv 1951, nr. 6, 26, dm, scl 1960, 245.
    — PI. : patvagoane.
    — Etimologie populară, după germ. Packwagen.
    PAŢACHERÎI s. f. pl. (Ieşit din uz) Mezeluri. V. mezel1. Gf. scl 1969, 137.
    — De la n. pr. Paţac.
    PAŢACHÎN s. m. v. paţaehină.
    PAŢACHÎNĂ s. f. 1. (Regional) Numele mai multor specii de arbuşti sălbatici care cresc prin tufişuri şi păduri şi care au fructe în formă de boabe roşii sau negre : a) verigar (Rhamnus cathartica). Cf. Cihac, ii, 249, Brandza, d. 99, Barcianu, Alexi, w., Bianu, d. s., Panţu, pl., Şăineanu, d. u., dr. iv, 882, gr.s.vi, 325, Flora r.p.r. vi, 273, Borza, d. 146, Viciu, gl. ;
 b)   cruşîn (Rhamnus frangula). Gf. Gostinescu, Brandza, fl. 208, Barcianu, Grecescu, fl. 151, şez. xv, 118, tdrg, Panţu, pl., ds, Flora r.p.r. vi, 272, Borza, d. 146; c) roibă (Rubia tinctorum). Gf. ddrf, Damé, t. 186, Grecescu, fl. 277, Pamfile-Lu-pescu, crom. 55, Pascu, s. 208, Panţu, pl., Borza, d. 150 ; d) tulichină (Daphne mezereum). Cf. Alexi, w. Pă moşia sa..., fiind rodire de paţaehină, pă care vtnzind-o, tl apucă vameşii să plătească vamă (a. 1824). doc. ec. 326. Paţachina ce să vinde prin ttrguri, să dea vtnzătorul din zece bani 1 ban, iar vtnztndu-se prin sale să dea vtnzătorul vama (a. 1827). ap. Pamfile-Lu-pescu, crom. 55, cf. Gheţie, r. m., tdrg. Restul grădinii e numai tufişuri dese de lemn-clinesc, baţachină şi de rugi. Brătescu-Voineşti, î. 10. Vopseaua roşie se scotea pe vremuri dintr-o oarecare plantă ierboasă, numită paţaehină sau roibă. cv 1949, nr. 9, 6, cf. h iv 83. O (Regional ; în forma paţachin) Vişin-sălbatic (Prunus frueticosa) (Rasova-Cernavodă). h ii 297. -£• (Rar) Cerneală tipografică de culoare roşie, cv 1950, nr. 3, 34.
    2.   (Familiar) Epitet injurios pentru o femeie îmbrăcată şi fardată strident ; epitet injurios pentru o femeie de moravuri uşoare. Gf. Jipescu, o. 56, hem 2 666, ddrf. „Fire-ai a dracului de paţaehină!“ îmi ziceam in gtnd, privind... chipul colorat, mustăcios..., cu buze roşii. Brăescu, o. a. ii, 197, cf. bul. fil. ii, 274. Ce pui de muieruşcă îmi eşti! Ce paţaehină! Vino să te pup! Cocea, în scl 1969, 137, cf. cv 1949, nr. 9, 6. Dumnealui s-a încurcat c-o paţaehină tinerică. Stancu, r. a. ii, 277, cf. i, 162, Ciauşanu, gl. ^Epitet injurios pentru o persoană lipsită de seriozitate ; om de nimic. Paţachina. Nu-i bun dectt să-nghilă comisioane ! Galan, z. r. 345. Te porţi ca o paţaehină !... am să te bat iar! Preda, r. 289.
    3.   (Regional) Epitet pentru o femeie leneşă şi proastă. Cf. i. cr. vii, 312, dr. ix, 470.
    —    Pl. : paţachine. — Şi : (învechit şi regional) paşa-; chină (ddrf, Brandza, fl. 208, Barcianu, Alexi,
 w., şez. xv, 118, tdrg, Borza, d. 146), păţăeliină (Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w., tdrg) s. f., (regional) paţachin (Borza, d. 146, h ii 297) s. m., baţachină, baţiachlnă (Costinescu) s. f.
    — Cf. ser. pasjakovina.
    PAŢAÎ vb. IV. R e f 1. (Prin Bucov.) A se bîlbii, a se gîngăvi. Lexic reg. 117.
    — Prez. ind. : ?
    — Etimologia necunoscută.
    PAŢAfiLĂ s. m. (sg.) (Prin Bucov.) Persoană bîlbîită, gîngavă ; (regional) paţareagă. Lexic reg. 117.
    — Etimologia necunoscută.
    PAŢAÎT, -Ă adj. (Prin Bucov.) Gîngav, bîlbîit. Lexic reg. 117.
    — Pl. : paţaiţi, -te.
    — V. paţai.
2223
PAŢAREAGĂ.
— 208 —
PAUŞAL
  PAŢAREAGĂ s. m. (sg.) (Prin Bucov.) Persoană bîlbîită, glngavă ; (regional) paţailă. Lexic reg. 117.
  —  Etimologia necunoscută. Cf. paţailă.
  PAŢĂLĂ s. f. v. paţilă.
  PAţĂR s. m. (Rar) „Desenator litograf care lasă urme şi pete pe desen“, cv 1950, nr. 3, 34.
  —  PI. : paţări.
  —  Din germ. Patzer.
  PAŢlfiNT, -A s. m. şi {., adj. v. paeient.
  PAŢlfiNTE s. m. v. pacient.
  PAŢllîNŢĂ s. f. v. pacicnţă.
  PAŢIFLOARE s. f. v. pasilloră.
  PAŢILĂ s. f. (Prin Maram.) Păţanie. Eu de-acolo mi-am venit... Ptn-aici la dumata, Să-ţi povestesc paţila. Bud, p. p. 13.
  —  PI.: paţile. — Şi: păţălă s. f. Bud, p. p. 81.
  —  Păţi + suf. -ilă.
  PAŢÎRCĂ s. f. (Rar) Femeie lipsită de seriozitate, uşuratică. Gf. Bărcianu, Alexi, w. <0> (Ga epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) împăratul avea o paţircă de fată, slujitoare. Ispirescu, L. 323.
  -PI.:?
  —  Etimologia necunoscută.
  PAŢÎlfiNE s. f. pl. v. piţiană.
  PAŢ6C s. m. v. poţoc.
  PAŢ6G s. m. v. poţoc.
  PAŢONCÂ s. f. v. păţoancă.
  PÂUĂR s. m. v. paur.
  PÂUCĂ1 s. f. 1. (învechit şi regional) Timpan. V. 11 m p i n ă, tobă. Cf. Baronzi, l. 116. începură a suna din tobe din pauce, din trtmbiţe şi din surle. Odobescu, s. i, 72, cf. ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w., tdrg, Şăineanu, d. u., dm.
  2. (Prin Mold.; în forma peucă) Fluier cu care se joacă copiii, făcut dintr-o coajă de salcie, dintr-o frunză de ceapă etc. Cf. Scriban, d.
  —  Pl. : pauce. — Şi: (regional, 2) piueă s. f.
  —  Din germ. Pauke.
  PAUCĂ 2 s. f. v. poe2.
  PÂUCEATÎR, -Ă adj. v. panceaur.
  PAUCfiNIE s. f. v. poucenie.
  I’AULIAnA adj. (în sintagma) Acţiune pauliană = acţiune judiciară prin care un creditor poate cere debitorului său rezilierea unui contract, anularea unui act etc., dacă acestea sînt posterioare creanţelor. Bineînţeles că ne era peste poate să mai ascultăm la acţiunea pauliană, la sărurile cuprului, la funcţiile ficatului. Delavrancea, t. 6. Creditorii cari exercită acţiunea pauliană trebuiesc a dovedi că creanţele lor existau tn momentul facerii actului a cărui anulare o cer. Hamangiu, c. c. 230. Acţiunea pauliană, cum se va vedea, ctnd este îndreptată împotriva unui contract cu titlu oneros, impune, pentru a fi admisă, condiţii mai stricte declt tn cazul revocării unui contract cu titlu gratuit, pr. drept, 294.
  —  Pronunţat: pa-u-li-a-,
  —  Din fr. paulienne.
     PAÜNJ s. m. v. păianjen.
   PAÜNJIN s. m. v. păianjen.
   PAÜNJINE s. m. v. păianjen.
   PAUNŞIJî s. m. v. păianjen.
   PAXJPÉR, -Ă adj. (Livresc ; despre oameni) Lipsit de mijloace de existenţă, redus la starea de extremă sărăcie. Cf. Stamati, d., Barcianu, Alexi, w., dl, dm, dn 2. <0> F i g. Nu se aştepta la o prefaţă carc să fie... o succintă rezumare aridă şi pauperă a lucrării. v. rom. septembrie 1963, 185.
   —   Pl. : pauperi, -e.
   —   Din lat. pauper.
   PATJPERÎSM s. n. (Livresc) Stare de extremă sărăcie în care se află cineva ; (livresc) paupertate. Nu este de ajuns Insă a îndestula vremelniceşte neajun-gerea muncii, trebuie încă a-i prevedea pricinile şi a lovi tn izvorul său însuşi, ticăloşia zămislită prin pauperism. Kogălniceanu, s. a. 80, cf. Stamati, d., Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u., cade, dm, dn2.
   —   Din' fr. paupérisme.
   PAUPERIZA vb. I. T r a n z. (Livresc ; complementul indică oameni sau colectivităţi) A aduce în stare de mizerie, a reduce la treapta cea mai de jos a sărăciei (prin exploatare). Cf. dl, dm, dn2.
   —   Prez. ind. : pauperizez.
   —   Pauper + suf. -iza.
   PAUPERIZARE s. f. (Livresc) Acţiune de a pauperiza şi rezultatul ei. Dezvoltarea agriculturii pe drumul colectivizării, pe drumul socialismului, scapă pentru totdeauna masele muncitoare ale ţărănimii de pauperizare şi ruinare. Lupta de Clasă, 1953, nr. 3 — 4,
   91, cf. nr. 5, 33, dm, dn2.
   —   V. pauperiza.
   PAUPERTÂTE s. f. (Livresc) Stare de extremă . sărăcie în care se află cineva ; (livresc) pauperism. Cf. ddrf, Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade. Nu-mi place să văd oamenii In stare de paupertate, v. rom. decembrie 1958, 54. •$> (Ieşit din uz) Act (sau certificat) de paupertate = act prin care se atesta că o persoană nu posedă nici un fel de avere. Cf. ddrf. Mă mir cum a putut scoate acte de paupertate, ctnd avem moşie tn judeţ. C. Petrescu, î. ii, 67. S-ar putea afla că bătrlnul are avere, Insă el avea să facă rost de un act de paupertate. CĂLINESCU, E. O.                 II, 46, cf. DM, DN 2. <> F i g.
   Paupertatea scenăriilor.               ap. Iordan, l. r. a. 481.
   —   Din lat. paupertas, -atls.
   PĂUR s. m. (Regional, mai ales Ban.) Ţăran. Cf. Molin, r. b. 418, T. Papahagi, c. l., com. din Timişoara şi din Satu Mare, Lexic reg. ii, 41. + Muncitor agricol care  locuieşte la oraş.               Cf. ddrf, jahresber.  x, 201,
   xix,  70, DR. viii, 202, Molin, r. b. 418.
   —     Pl. : pauri. — Şi : păure (ddrf, com. din Ma-. ramureş), pâuăr (dr. viii, 202), pâor (Molin, r. b. 418, T. Papahagi, c. l., Lexic reg. ii, 41), păore (com. din Timişoara) s. m.
   —   Din germ. dial. Pauer.
   PÂURE s. m. v. paur.
   PAURÎvb. IV. Tranz. (Regional) A jefui (Che-cea-Jimbolia). aie i 1 430/40.
   —   Prez. ind. : pauresc.
   —   Etimologia necunoscută.
   PAUS s. n. v. paoa.
   PAUST s. n. v. paos.
   PAUŞAL subst. Sistem de plată pentru o prestaţie de serviciu, pentru un consum de energie, de apă,
2257
 PA UZ
— 209 —
PAYARE
de combustibil etc., prin fixarea cu aproximaţie a unei sume globale. Cf. dl, dm, der. + (Ieşit din uz) Sumă globală pusă la dispoziţie cuiva pentru anumite cheltuieli. Pauşal de călătorie, de cancelarie. Gheţie, r. m.
   —    Pronunţat: pa-a-, — Şi: (regional) păuşălă s. f. Com. din Iaşi.
   —  Din germ. Pausehale.
   PÂTJZ s. n. v. paos.
   PÂUZĂ s. f. I. 1. întrerupere a unei acţiuni sau a unei activităţi pentru un interval de o durată variabilă ; interval de timp cît are loc o astfel de Întrerupere ; (învechit) păuzare (2). V. oprire, r e p a u s. Cf. Bud ai-Dele anu, lex., drlu, Stamati, d., Barcianu. Pe la ora două după miezul nopţii urmă pauza cea mare. Lumea tăbărt tn bufet. Rebreanu, i. 146. Fac o pauză. Pentru moment stnt obosit. Sebastian, t. 85. Fuma cumplit, dar cu pauzele impuse de un ritual al lui. Teodoreanu, m. u. 84. După masă..., avu impresia că a căzut tnlr-o pauză prea lungă. Sadoveanu, o. ix, 130. Plnă atunci dansaseră şi acum făceau o pauză. Preda, r. 152. <0> (în context figurat) îşi împlinise noaptea pe jumătate cursul Şi pare că făcuse o pauză solemnelă. Heliade, o. i, 211. <J> L o c. a d v. Fără pauză = fără încetare, continuu, neîntrerupt. Toată lumea din ogradă ctnlă fără pauză. TopÎrceanu, m. 39. + S p e c. întrerupere, de durată variabilă, In cursul vorbirii, al unei lecturi, recitări etc. Dascălul... tuşi spre a-şi drege glasul şi începu rar şi cu dese pauze. Negruzzi, s. i, 8. După o pauză, Coslică întrerupse tăcerea. Caragiale, o. ii, 43. De mult nu-l mai auzise vorbind attta şi inconştient ea dădea din cap la fiecare pauză. VlahuţX, o. a. iii, 85, cf. i, 205. După o pauză, tunător, aproape răstindu-se una la alta, tşi tnltlniră glasurile tntr-unul singur. Bassarabescu, v. 23, cf. 154. După o pauză, continuă cu alt glas. Rebreanu, r. i, 79, cf. 18, 169. Vorbeşte foarte repede..., cu pauze mari. Camil Petrescu, t. iii, 25, cf. Sebastian, t. 157. Sallul de la o idee la alta, revenirile şi mai ales intonaţia, cu pauze lungi la mijlocul frazelor..., Iţi cereau multă răbdare ca să-l asculţi. Vlasiu, d. 131. Intonaţia şi pauza prezintă o mare importanţă practică tn lectura operelor ştiinţifice, artistice etc. Iordan, l. r. 544. După o pauză lungă, Aglaie zise autoritară lui Simion: — Bea puţină apă. CXlinescu, e. o. i, 95, cf. 19. Se folosi de pauza dintre două paragrafe. Vinea, l. ii, 305. Pauzele dintre frazele fonetice stnt redate tn scris de obicei prin punct. Graur, i. l. 53. Moromete citea cu pauze mari. Preda, m. 137. Era o convorbire... tn care intrau multe tăceri şi pauze ciudate. Barbu, p. 10. 4 S p e c. Perioadă de timp dintre două acte sau două părţi ale unui spectacol, cînd reprezentaţia este Întreruptă; antract. Cei care nu căpătau bilete aşteptau pe afară ptnă se sftrşea actul tntti, apoi se strecurau tn pauză printre public. CXlinescu, e. 84. 4 Spec, Recreaţie (la şcoală). Cf. dl, dm. 4 S p e c. întrerupere a executării unei bucăţi muzicale pentru un anumit timp. Muzica are sincope şi pauze, m 1962, nr. 4, 14, cf. der.
   2.   (Concretizat) Semn de punctuaţie în formă de linie orizontală, care marchează o oprire în lectură, aproximativ similară cu aceea indicată de virgulă, pentru a delimita o enunţare incidenţă, pentru a reda diferite valori stilistice etc. Cf. Alexi, w., ŞXineanu, d. u. Pauzele închid unele părţi explicative din frază. V. Molin, v. t. 50. Pauza şi intercalarea altor atribute marchează caracterul apozitiv al propoziţiei, sg i, 150, cf. der. + Semn grafic pus pe portativ, care notează întreruperea şi durata intervalului de tăcere în executarea unei bucăţi muzicale. Sub textul pentru violină era şi acompaniamentul la piano forte, pe care, din lipsă de partener, Ioanide tl ignora, nerespecttnd pauzele. CXlinescu, s. 446, cf. der.
   —  Pl.: pauze.
   —  Din lat. pausa, fr. pause. germ. Pause.
   PAVÁ vb. I. Tranz. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică şosele, străzi, curţi, încăperi etc.) A acoperi cu pavaj; (Învechit) a pavelui, (învechit, rar) a pavela. V. p i e t r u i. Una din cele două camere... destinată pentru locuinţă era pardosită (pavată) cu cărămizi spoite cu văpsea roşie. Filimón, o. 1, 265, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u. La periferia oraşului nu mai era pavat. Agîrbiceanu, l. t. 99. A izbutit să paveze, să canalizeze şi să lumineze străzile din centru. Galaction, a. 446. în centru strada e pavată. Sebastian, t. 258. Vom reface grădina publică; vom pava străzile. Stancu, r. a. i, 294. Partea dinspre oraş a falezei... era pavată cu lespezi de piatră. CXlinescu, s. 493.
   —  Prez. ind. : pavez.
   —  Din fr. paver.
   PAVAGÍU1 s. m. (Rar) Pavator. Cf. bl ix, 54.
Pavagiii — tn hlrdău — Fierb, pe bulevard, catranul. v. rom. martie 1956, 106.
   —  Pl. : pavagii.
   —  Pava + suf. -giu.
   PAVÁGIU 2 s. n. v. pavaj.
   PAVÁJ s. n. Acţiunea de a pava; (concretizat; adesea cu determinări care arată materialul) strat neted de blocuri (cubice) de piatră, bucăţi de lemn, cărămizi, dale etc., aşezate strlns unele lîngă altele pe o fundaţie de nisip sau de mortar, cu care se acoperă un drum, O curte, o încăpere etc.; caldarîm, (latinism Învechit) paviment, (ieşit din uz) pavea (2); pardoseală (1). Cf. Polizu. Pavagiul (pardoseala) templului, care era uscată tn 1807, astăzi se află sub apă. Isis (1862), 442/21, cf. prot.-pop., n. d. Asfaltarea pavagiului care tncungiură biserica. Alecsandri, s. 18, cf. id. o. p. 136. Pavajul de piatră rece ni s-ar părea desigur mai fierbinte declt smoala clocotită. Caragiale, t. 11, 45, cf ddrf, Barcianu, Alexi, w. Pavagiul desfundat di bolovani, adtncind groapă lingă groapă. Ardeleanu, d. 9. îşi ţinea ochii... pe pietrele cubice ale pavajului. Bassarabescu, v. 86. Cit poate să mai ţină răbdarea acestor oameni care ştiu ce este electricitatea, pavajul, canalizarea şi alte binefaceri ale omenirii civilizate? Galaction, a. 445. Am traversat bulevardul şi ne-am trezit pe cheiul Dîmboviţei... cu pavajul uscat de vtnl. Camil Petresgu, p. 16. Se auzeau bătăi nerăbdătoare cu bastonul tn pavaj. C. Petrescu, î. i, 12. Dosarele vorbeau de pavaje In granit. Sadoveanu, o. vi, 228. Băleau pavajul de cărămidă cu saboţii de lemn. id. ib.
xi,   36. Pavajul de cărămidă al tngrijitelor aşezări omeneşti din Brabant. Vianu, a. p. 235. L-au aruncat tn curte, pe pavaj, de la etajul şapte. Stancu, r. a. iii, 227, cf. Demetrius, a, 255. Pe străzi..., se împiedica de pavajul stricat, v. rom. octombrie 1954, 89, cf. 92, DER.
   —  Pl. : pavaje şi (învechit) pavajuri (Polizu).
   —    Şi : (învechit) pavăgiu (pl, pavagii) s. n., pa-végii (N. A. Bogdan, c. m. 65) s. n. pl.
   —  Din fr. pavage.
   PA VÂNĂ s. f. Dans vechi de origine spaniolă sau italiană, cu ritm şi mişcări lente şi cu caracter solemn ; melodie după care se execută acest dans. Patru vile cochete aminteau eleganţa a patru grafii Intr-un dans de pavană la o curie feudală. Ardeleanu, v. p. 71. A fost bal tn lumea mare, ort pavană la palat la care să nu danseze el? Brătescu-Voineşti, p. 281, cf. dm, der.
   —  Pl.: pavane.
   —  Din fr. pavane.
   PAVÂRE s. f. Acţiunea de a pava şi rezultatul ei; pavat1. V. p i e t r u i r e. Cf. ddrf, ds. în loc să hotărască pavarea drumurilor,... închipuie un gigantic plan de sistematizare a apei. contemp. 1954, nr. 379, 3/2.
   —  Pl. : pavări.
   —  V. pava.
U - 0. 1197
2265
PAVAT 1
— 210 —
PAVEA
   PAVÂT1 s. n. Pavare. Cf. dl, dm.
   —  V. pava.
   PAVÂT2, -Ă adj. (Despre drumuri, curţi, Încăperi etc.) Acoperit cu pavaj. Mie daţi-mi străzi pavate, Măturate, Daţi-mi cinematograf. TopÎrceanu, p. o. 25. Am defilat pe dinaintea hotelurilor cu trei caturi, cu portari galonaţi, pe străzi pavate. Brăescu, o. a. ii, 133. Ogradă pavată şi grădină cu chioşc de verdeaţă. Teodoreanu, m. ii, 21. Umbla un tramvai pe strada pavată. Sadoveanu, o. v, 450. Pe aceste utiţi rău pavate Sună pasul meu. Beniuc, v. 59.
   —  PI. : pavaţi, -te.
   —  V. pava.
   PAVATOR s. m. Muncitor calificat care execută pavaje; (rar) pavagiu1. Cf. nom. prof. 39, leg. ec. pl. 294, dm, ltr 2. Se auzeau glasurile pavatorilor de drumuri. Barbu, p. 48.
   —  Pl.: pavatori.
   —  Pava + suf. -tor.
   PĂVĂ1 s. f. v. palhă 2.
   PA VĂ 2 s. f. v. pavea.
   PĂVĂŢĂ s. f. v. pavăză.
   PĂVĂZĂ s. f. 1. Armă defensivă de diverse forme (dreptunghiulară, rotundă, ovală) sau mărimi, confecţionată din metal, lemn, piele etc. şi folosită în antichitate şi In evul mediu; scut. Se lăuda că va îngrădi cetatea cu suliţele, cu plavezele şi, de către mare, cu corăbiile. Moxa, 375/22. Purta arme greale tn tot ceasul prejur el şi paveţele, coifurele. id. 395/8. Au făpt tntăi toarte de prins pavăţa, că mai nainte numai ce o spîn-zura de grumazi cu curăle şi apăra prost. Herodot (1645), 70. Au pus paveţele cele mari perşii dennainte şi sigeta. id. 490. Acolea au frint săgeţile arcului, pavăţa, spata (a. 1658). ccr 108/21. Dacă se învăţa bine cum va purta suliţa, cum va muta pavăza,... îi scotea la război. M. Costin, let. i, 19/29. Pavăţă de aramă întru mijlocul umerilor lui. Biblia (1688), 2072/26, cf. 282l/59. Dtnd şi solilor daruri..., căftan cu sirmă ţăsut, paveză cu petre scumpe împodobită. N. Costin, let. i, 47/21. învălite sînt gîrlele de paveze, de săbii şi de suliţe toate marginile gtrlelor acoperite sînt. C. Cantacuzino, cm i, 66. Au venit şi au stătut supt zid..., însă făr’de pavăze. Aethiopica, 14v/7. Cu sabie tntr-o mină şi cu pavăza într-alta. ist. am. 25v/20. Cu toate pavăzele ce Ie pun drept..., lot să răneşte un mare număr. ib. 83r/10. Scoaseră pavăza Iui Patrichie Împărat, Învăluită cu piale de aspidă. Alexandria (1794), 67/5. Să dea tn loc de tribut trei mii de segeţi şi patru mii de paveze. Şincai, hr. ii, 10/3. Din paveze inşirlndu-ş Coperiş de fier făclndu-ş. Bărac, ap. gcr ii, 240/21, cf. Bu-dai-Deleanu, lex., drlu. O pavăză făcută din şapte piei de bou. Beldiman, n. p. i, 72, cf. lb. Femei se văzură chiar apuctnd lancea şi pavăza. Asachi, s. l. ii, 69. Armele românilor, alll ofensive, cit şi defensive, erau cele obicinuite p-atunci: arcu, lancea,... haina de fer, pavăza, mo (1860), 447/25.. Scutierii trec acuma Purtlnd paveze tn mini. Negruzzi, s. ii, 78. In pulbere, tn flăcări viteji şi caii pier Şi armele răsună pe paveze de fier. Bolintineanu, o. 52. Vlnălorii de lei... au toţi paveze mari rotunde. Odobescu, s. iii, 119. Această piele de leu... slujindu-i drept scut, adecă pavăză. Ispirescu, u. 32. Zvlrlindu-mi pavăza pornii Din luptă-n fuga mare. Ollănescu, h. o. 136, cf. Bărcianu, Alexi, w., tdrg. Sînt bravi meşteri a mînui suliţa şi pavăza. Bogdan, o. 424. Iute se-ncaieră paveze, lănci şi... războinici. Murnu, i. 81. Aveau... paveze uşoare de lemn de tei. Sadoveanu, o. iii, 205. + F i g. Ceea ce constituie ajutor, apărare, sprijin, protecţie pentru cineva sau ceva. Spre toate lutnd pavăza credinţei. n. test. (1648), 262T/10. Domnul mă scuteaşte cu pavăţă tare. Dosoftei, ps. 81/5. Supt sculul a pavăţa mtnii sale mă ascunsă (a. 1683). ccr 243/24. Pavăză de foc
cu care ne apărăm de săgeţile... satanii. Biblia (1688), [prefaţă] 4/7. Şi cu coiful acoperămlntului tău să se îmbrace şi cu pavăţa nebiruirei să să acopără. N. Costin,
l. 317. Publicaţia acestei gazete, ce supt prea puternică paveză a împărăţiei Roşiei s-au privileghiat. ar (1829), 21/9. Au scăpat teferi sub pavăza codrului. Vlahuţă,
o. a. ii, 151. Singur vei pleca, căci singur eşti sub pavăza soliei. Davila, v. v. 167. Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost o pavăză-n lupte, Şi-n pace — adăpost, Clntămu-i supremul ei cîntec. Coşbuc, p. ii,
103.  Noi nu ne temem! Avem pavăză credinţa noastră. Sadoveanu, o. xi, 269. îi slujise de pavăză şi-l călăuzise pas cu pas. Brătescu-Voineşti, p. 283. Fii o pavăză teribilă împotriva infamiei care trădează. Camil Petrescu, t. ii, 466. Precum un ulcior Pe roata olarilor, Creşti zveltă, uşor, Subt pavăza larilor. Blaga, p. 110. Societăţile omeneşti Îşi creează aşadar paveze care să le asigure independenţa faţă de mediu. Ralea, s. t. ii,
113.  Defilarea unităţilor armatei noastre populare, pavăză de oţel a cuceririlor poporului muncitor. Scînteia,
1953, nr. 2 749. Statul democrat-popular este pavăza Încercată a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, ib. nr. 2 775. Se pierdu sub pavăza frunzişului albăstrui al desişurilor. Stancu, r. a. ii, 127. Potera şase orfani fără pavăză A lăsat tn coliba lui badea Mihai. Labiş, p. 353. Acest decavat simpatic şi alcoolic era pavăza ei cea mai bună. Barbu, ş. n. ii, 148. Un elev miop, taciturn, pentru care ochelarii erau paveze, iar tăcerea un brîu de plndă şi apărare, s martie 1960, 37.
   2.   (învechit) Stemă, blazon. în faţa zelii ce purta la piept, avea ca o pavăză capul Gorgonii (a. 1773). gcr ii, 90/25. Să facem steaguri şi să punem pre steaguri paveze. Alexandria (1794), 41/7. Supt mitra cea prin-ţească, în povază, era un corb cu aripile întinse. Şincai, hr. iii, 236/3. Să punem pre steaguri paveze să să ştie la cine slujim. Alexandria, 26/4, cf. ddhf.
   3.   (învechit) Copcă, agrafă. Vei face paveze (spon-c i b 1938) de aur curat. Biblia (1688), 59x/44. Scoaseră pavăză de iacliint piatră. Alexandria, 52/12.
   4.   (Bot.; regional) Numele a două specii de plante : a) jaleş (Slachys germanica). Cf. ddrf, Şăineanu, d. u., Panţu, pl., Borza, d. 164; 1>) jaleş-de-cîmp (Stachys reda). Cf. Borza, d. 146.
   —    Pl. : paveze şi (învechit) pavăze. — Şi: (învechit) păvă(ă, păveză, plăvăză, plăvcză (ddrf), povază (accentul necunoscut) s. f.
   —  Din pol. pan^ă. Cf. it. p a v e s e.
   PAVEÂ s. f. 1. (De obicei la pl.) Bucată (de formă cubică, prismatică etc.) de piatră, de lemn, mai rar de beton, de cărămidă etc., folosită la executarea unui pavaj. Cf. Negulici. înltlnindu-l pe uliţă dtnd peste trăsuri, încurcindu-se în pavelele şi butucii cu care era podit laşul. Russo, s. 28. Deodată se aude troscotul unei birje, care zdrobeşte pavelele slradei. Hasdeu, i. v. 159. Sînt două feluri de pietre de granit întrebuinţate la pavatul şoselelor: cuburi mari şi cuburi mărunte (10¡10 cm) numite pavele, cv 1949, nr. 9, 28, cf. dm, der. E x p r. A bate (sau a număra) pavelele = a umbla fără nici o treabă, fără nici un rost; a umbla creanga. Cind slnt fără treabă, Îmi place a lăinici pe uliţe — sau, cum se zice, a număra pavelele. Negruzzi, s. i, 320, cf. dr. iv, 176, dm.
   2.   (Mai ales la sg.; ieşit din uz) Pavaj. Paveaua capitaliei şi facerea drumurilor celor mari au a să lucra cu plată (a. 1835). Uricariul, viii, 132/19. Pe paveaua sunătoare Treci, tovarăş avtnd numai al tău cine. Negruzzi, s. ii, 92, cf. i, 291. Mă îndreptai către catedrală cu scop a mă arunca din vîrful turnului ei pe paveaua de piatră. Filimon, o. i, 328. Mi-am zdruncinat şelile prin droşce pe paveaua noastră. Alecsandri, t. 1 012. Ce tropot se aude pe paveaua sunătoare? conv. lit. xi, 152. Tropăind voiniceşte cu picioruşele lor goale pe paveaua încinsă de soarele de vară. Caragxale, o. iii, 18, cf. Alexi, w. Un duruit de trăsură cutremură paveaua lăuntrică a mănăstirii. Hogaş, dr. ii, 17, cf. 39, bl ix, 54. Pavele de piatră sau de brad. Şăineanu, d. u. Uliţa domnească are tre-
2273
PAVEALĂ
— 211 —
P A V/LION
buinţă de paveală. v. rom. mai 1954, 180. S-au săturat să mai mzargă pe uliţa fără paoea. ib. 181. 4 (învechit, rar) Impozit, taxă pe care o plătea un proprietar pentru construirea sau întreţinerea pavajului. Dar ctnd aş fi eu proprietarul ar trebui să plătesc pavele, să plătesc curăţit ae uliţă. Negruzzi, s. i, 303.
   —  Pl. :  pavele. — Şi : (învechit) paveălă, pavă
 (Stamati, d.) s. f.
   —     Din tr. pivă. — Paveală, sg. refăcut după pavele (pl. lui pavea).
   PAVEĂLĂ s. f. v. pavea.
   PAVECfiRMIE s. f. (învechit) Pavecerniţă. Cf Dosoftei, mol. 84.
   —  Pl. : pavecernii.
   —  Din slavonul ndîi>ifpHHie.
   PAVECfiftiVIŢĂ s. f. Slujbă religioasă scurtă care se face seara (la mlnăstiri), după vecernie; (învechit) pavecernie. Metanii să faci ziua şi noaptea la. .. pavecerniţă 3, dimineaţa 3. prav. gov. 135r/10, cf. 31r/13. Aceasta s!>[î]n/[u]i au făcut şi m[o]/[i]foa de la pavecerniţă. Dosoftei, v. s. ianuarie 42r/23. Pavecerniţă să citeaşte tn chilii sau de va vre mai marele şi tn bisă-rică (cca 1750). cat. man. ii, 481. Metaniile toate şi ceale de la canonul cel mare, de la pavecerniţă, trebuia să le facem tn toată ziua. Micu, ap. Iorga, l. ii, 165, cf. Cihac, ii, 452, ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade, Scriban, d., dm. + Carte bisericească care cuprinde rugăciunile şi tipicul acestei slujbe. Cf. dm.
   —  Pl. : pavecerniţe.
   —  Din slavonul iubî'kphhhij.
   PAVfîGII s. n. pl. v. pavaj.
   PAVELĂ vb. I. Tranz. (învechit, rar) A pava. Cu piatra... [cetăţii] pavelau uliţile Galaţilor. Negruzzi, s. i, 203, cf. Alexi, w.
   —  Prez. ind. : pavelez.
   —  V. pavea.
   PAVELUÎ vb. IV. Tranz. (învechit) A pava. Cf. Stamati, d., ddrf, Alexi, w., Şăineanu, d. u., cade.
   —  Prez. ind. : paveluiesc.
   —  Pavea + suf. -ui.
   PAVEZĂn s. m. (învechit) Meşteşugar care făcea paveze (!)• Să se strtngă meşterii toţi, faurii,... pave-zarii şi suliţarii. Alexandria, 26/8. Porunci Alexandru să facă faurii coifuri... şi pavezarii paveze, ib. 26/12.
   —  Pl. : pavezari.
   —  Pavăză + suf. -ar.
   PĂVEZĂ s. f. v. pavăză.
   PAVIĂN s. m. (La pl.) Gen de maimuţe cu capul mare, cu botul ascuţit ca de cline, cu caninii dezvoltaţi şi cu corpul acoperit cu peri lungi şi rari (Papio); (şi la sg.) maimuţă care face parte din acest gen. Cf. Stamati, d., lm. Locuitorii din Africa de miazănoapte prind pavianii cei sălbatici puindu-le la locurile unde se adună vase pline cu bere. Maiorescu, cr. ii, 3. Cu dramul acesta [de creier] ar fi făcut şi dintr-un pavian un om. I. Negruzzi, s. vi, 106, cf. Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u. Rotund ca un cartof şi cu o chelie lucioasă ca posteriorul unui pavian. Beniuc, m. c. i, 25. + Epitet depreciativ pentru un om urlt. Cf. Stamati, d.
   —  Pronunţat: -vi-an. — Pl. : paviani.
   —  Din germ. Pavian.
   PĂVIE s. f. (Prin sud-vestul Transilv.) Cureaua de la şa care se trece pe sub coada calului. V. curar, b u c a r, vinar, hamut. Cf a iii 5, 19.
   -  Pl. : ?
   —  Etimologia necunoscută.
   PAVILlâN s. n. 1. Construcţie uşoară, de dimensiuni reduse, situată într-un parc, Intr-o grădină etc. şi care serveşte ca umbrar sau ca loc de adăpost, chioşc; p. ext. clădire izolată (de dimensiuni reduse) situată într-o pădure, pe malul unui lac etc. In piaţa Uiazdova va fi astăzi ospăţu public pentru popor. Impărăteştile sale maiestăţi... afiindu-să de faţă Intr-un pavilon (chioscu) rădicat spre acest scopos. ar (1829), 131/30. în mijlocul acestei piaţă s-au rădicat un pavilion (chioşc), ib. 171/30. Artificia aprindea cerul,... parcul ardea, uliţele parcului ardeau, pavilionul era de foc. Bolliac, o. 219. Se opri înaintea unui pavilion lucrat tn stil oriental. Filimon, o. i, 105. Voiam să intru tn chioşc (pavilion) spre a mă deda meditaţiilor mele. Bolintineanu, o. 317. Trimise doi oameni să mă cheme la duel... Locul, pavilionul de la Băneasa. id. ib. 401. Acest pavilion stăplnea peste o grădină tnclnlătoare. Galaction, o. 328, cf. id. o. a. ii, 191. Privea pavilionul capelei vieneze. C. Petrescu, î. i, 4. Pavilionul de vară al bunicilor e de lemn zugrăvit albastru şi-i cuprins de jur-tmprejur de viţă. Teo-doreanu, m. u. 263, cf. 249. Pavilionul,... sera,... căsuţa portarului, toate erau lovite de vreme, cu zidurile coşcovite. Sadoveanu, o. vii, 102. Este şi un fel de pavilion de lemn cu masă şi scaune. Călinescu, s. 323. Să se construiască trei pavilioane de vtnătoare pe malul lacului. Camil Petrescu, t. iii, 27. în împrejurimile Parisului îşi cumpără un pavilion cu grădină de flori şi de legume. Ralea, s. t. i, 111. A venit... lata tntr-o seară cu o colivie frumoasă, rotundă ca un pavilion. Pas, z. i, 204. In grădina din faţă există un pavilion. v. rom. ianuarie 1957, 132. Un pavilion de lemn, vopsit tn trei culori. Barbu, p. 357.
   2.   Fiecare dintre clădirile de sine stătătoare ale unui ansamblu de clădiri care formează o singură unitate administrativă sau care sînt destinate aceluiaşi scop. V. secţie. Sub porticul edificiului s-a aranjat un al doilea pavilion de florile cele mai alese şi mai rare şi unde s-a făcut intrarea la expoziţiunea de producte agricole (a. 1865). N. A. Bogdan, c. m. 146. Murind infirmierul de la pavilionul de tifos exantematic.. ., s-au glndit toţi la Cărămidă. Mironescu, s. a. 124. în uşa unui pavilion, un medic tn halat apăru cu mtnecile sumese. C. Pertescu, î. ii, 42. Cazarma — pavilioane cu trei caturi, aşezate tn careu. Brăescu, o. a. ii, 134. In care pavilion stai dumneata? Vlasiu, d. 164. îşi lasă toată averea.. . ca să se facă un nou pavilion cu treizeci de paturi la spitalul din Turnu Măgurele. Camil Petrescu, t. i, 222, cf. iii, 42. Fiecare delegaţie s-a grăbit să vadă tntti pavilionul propriei sale republici, v. rom. octombrie 1954, 173, cf. rl 1967, nr. 7 001.
   3.   Un fel de cort mai mare, (de formă cilindrică şi) cu vîrful ascuţit, care servea de obicei ca locuinţă căpeteniilor armatei în timpul campaniilor. Ostaşii lui tşi întocmeau acolo tabăra şi tşi întindeau corturile şi pavilioanele. Bălcescu, m. v. 140. Pavilioanele de mătase contrastau cu hainele proaste ale românilor şi săcuilor. id. ib. 176, cf. Negulici, Polizu, lm, ŞXineanu, d. u., Scriban, d.
   4.   Drapel (de forme şi culori diferite) arborat de o navă pentru a-i indica naţionalitatea, compania de navigaţie căreia îi aparţine, un semnal din codul special de semnalizare etc.; p. ext. naţionalitate pe care o indică un asemenea drapel. Cinci corăbii... plutesc acum pe Marea Neagră şi pe Mediterană, pavilionul (steagul) românesc, necunoscut ptnă aci, ftlftie Intr-acest minut pe ţărmurile Bosforului, cr (1836), 612/14, cf. Va-lian, v., Stamati, d. Cind vei ajunge bine tn porturi depărtate..., Atunci tu pavilionu-ţi să-l laşi să fîlfliască. Bolliac, o. 133. Drugul ista-i de la un vas grecesc: iaca la capat ti legat pavilionul albastru. Contemporanul, vi1; 29. Moldovenii... făceau oarecare comerţ pe apă, măcar sub pavilion turcesc. N. A. Bogdan, c. m. 117, cf. abc mar. Cunoştea, după colorile pavilionului,
2284
 PAVILON
— 212 —
PAVOAZEA
naţionalitatea fiecărui vapor. Bart, e. 386. Ptnă la apusul soarelui pavilionul tricolor al canonierei fusese lăsat la jumătate tn semn de doliu. id. s. m. 76, cf. 102. Un vas de război... ancoră la Buiucdere, sub pavilionul unui vas de comerţ. Oţetea, t. v. 212. Mereu cu alte pavilioane la pupă..., lasă tn urmă două rtnduri de valuri. Bogza, c. o. 406. Ce vapor, sub ce pavilion Trece iar? Beniuc, v. a. i, 124. Scoteau fum puzderie de vapoare, pavilioanele lor, fluturate de briză, întindeau de la un chei la altiil un freamăt tn care se împleteau toate culorile. Tudoran, p. 340. Sosise în dimineaţa aceea vasul şi, intre catarge, ti şi flutura un pavilion albastru cu un patrat alb. v. rom. februarie 1956, 22.' La dane se află vase de diferite tonaje purttnd pavilionul multor ţări. Scînteia, 1963, nr. 5 791. Consulii au dreptul să acorde asistenţă navelor care navighează sub pavilionul statului trimiţător. bo (1963), 29. + Drapel arborat de unele autorităţi portuare pe faţada sediului lor. Pavilionul portului a fost rupt tn mii de bucăţi. Sahia, n. 39; Pe la amiază, pavilionul de Za. căpitănia portului lăsat arăta că e ora repaosului. Bart, s. m. 59. + Drapel (al pionerilor, al unor aso-: ciaţii sportive etc.) care se înalţă Ia anumite festivităţi.
Cf. DL, DM.
   5.   Partea largă ca o pîlnie a unor instrumente muzicale de suflat. Cf. Tim. Popovici, d. m., ltr, dl, dm. <0> Pavilion chinezesc = instrument de fanfară militară, format dintr-o pălărie conică de metal, de care sînt -atîrnaţi clopoţei. Cf. cade. + Pllnia acustică a unui' receptor telefonic, a unui megafon etc. Cf. ltr.
   6.   (De obicei determinat prin „urechii“) Partea vizibilă, cartilaginoasă, a urechii externe. Urechea de din afară alcătuieşte un fel de ptlnie..., pavilionul urechii. Kretzulescu, a. 469/4. Anestezia pavilionului urechii, A. Pop, chirurg. 512. Urechea externă este prevăzută cu un cornet numit pavilion. Zoologia,
166,  cf. der. + Porţiune dilatată (în formă de pîlnie) situată la extremitatea anumitor conducte ale organelor interne. Cf. der.
   —    Pronunţat: -li-on. — Pl. : pavilioane. — Şi: (învechit) pavilon s.n.
   —  Din fr. pavilion, germ. Pavillion.
   PAVIL6N s. n. v. pavilion.
   PAVIMÎNT s. n. (Latinism învechit) Pardoseală (1);: pavaj. Pavimenturile acele de mozaic pun dovadă< pentru strguinţa şi statornicia lor. fl.(1838), 18X/19, cf. Negulici.. Să sperăm că ni se vor da cuvenitele-mijloace şi pentru pavimente. Românul (1858), 8, cf. Antonescu, d., Odobescu, în Contribuţii, i, 121, Bărcianu, Alexi,       w. Ctteva decoraţiuni...      şi   un
paviment... iată tot ce s-a descoperit. Naum, ist. art.  46,
cf. Scriban, d., der.
   —  Pl. : pavimente şi pavimenturi.
   —  Din lat. pavlmentum.
   PAVIŞTE s. f. v. pajişte.
   PAVÎŢ subst. (Regional) Viţă de vie (Şovarna Motruj. gl. olt. Fata moşului... a dat... d'-un paviţ.\ Ş-a spus paviţu că     „curăţă-mă şi pe mine, că     cin oi
tnluarSe, oi mînca     struguri“, ib.
   —  Pl. : ?
   —  Etimologia necunoscută. Cf. v i ţ ă.
   PAVLICJÎÂN, -A s. m. şi f. v. pavlichian.
   PAVLICHIÂN, -A s. m. şi f. Participant la mişcarea ■ socială antifeudală din secolele al VI-lea—al IX-lea din Imperiul bizantin, mişcare care-şi Îmbrăca protestul In haină religioasă, pretinzînd că adepţii ei sînt urmaşi fideli ai apostolului Pavel şi preconizînd suprimarea ierarhiei bisericeşti, simplificarea cultului, abolirea cultului icoanelor etc. Noi, pavlichienii de lege catolică, spunem... cum că am venit din ţara turcească, ap. Iorga, s. n. 94. <J> (Adjectival) Bulgarii pavlichieni, deveniţi catolici, aveau privilegii de negoţ şi moşii.
d.  ib.
 —  Pronunţat: -chi-an. — Pl.: pavlichieni, -e.
 —  Şi: pavliceân, -ă s. m. şi f. der.
 —  Din slavonul naiiAHKHraHHH-K.
 PAVLICHIÂNCA s. f. Pavlichiană. V. pavli-chian. (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Avea femeaie pavlichiancă şi multă dovadă-i făcea să o-ntoarcă la eresa ei. Dosoftei, v. s. septembrie 20v/3.
 —  Pronunţat: -chi-an-. — Pl. : pavlichience.
 —  Pavlichian + suf. -că.
 PAVLOVÎSM s. n. Orientare în medicină şi in psihologie bazată pe descoperirile lui I. P. Pavlov privitoare la activitatea nervoasă superioară. Cf. der.
 —  Pavlov (n. pr.) -f suf. -ism.
 PAVLOVÎST, -A adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care aparţine pavlovismului, privitor la pavlovism, care se bazează pe pavlovism.
 2. S. m. şi f. Adept al pavlovismului.
 —  Pl.! pavlovişii, -sie.
 —  Pavlov (n. pr.) -f suf» -ist.
 PAVOÂZ s. n. Ansamblul de pavilioane (4) sau de lumini pe care le arborează o navă cu ocazia unor sărbători. Vasele de pază şi acele neguţitoreşli vor înălţa bandierele lor, împodobind catargurile lor cu pavoazele (a. 1834). Uricariul, viii, 181, cf. ltr 2, der. -0> Marele pavoaz = ansamblul pavilioanelor codului internaţional de semnalizare dispuse în ordinea culorilor naţionale ale statului sărbătorit şi ridicate la catargele de la proră şi pupă. Vaporul însufleţit intra tn sărbătoare; nu lipsea dectt să se înalţe la catarge... sleguleţele colorate ale marelui pavoaz. Bart, e. 47. Pe navele noastre militare s-a ridicat marele pavoaz,
 o  veche tradiţie marinărească. Scînteia, 1953, nr. 2 796.
 O  briză răcoritoare sufla dinspre larg, flulurîhd sub cerul albastru marele pavoaz multicolor pe toate vasele. v. rom. februarie 1956, 57, cf. dm, der. Micul pavoaz = ansamblul pavilioanelor naţionale arborate la proră, la pupă şi la catargele navei. Cf. der.
 —     Pl. : (rar) pavoaze. — Şi: (învechit, rar) pavoazeă s. f. Graur, e. 49.
 —  Din fr. pavois.
 PAVOAZĂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică săli, faţade de clădiri, nave etc.) A împodobi cu steaguri, tablouri; flori etc., în semn de sărbătoare. Cf. Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d.u. Două zile spitalul fusese spălat..., dezinfectat, pavoazat. C. Petrescu, î. ii, 70. Capitala e pavoazată tn semn de bucurie generală. BrXescu, o. a. ii, 384. Tot localul era pavoazat cu steguleţe adunate de la vapoarele din port. Bart,
 e. 140. Scena... era pavoazată cu zeci şi zeci de drapele. Stancu, u.r.s.s. 47, cf. dm. + P. gener. A împodobi, a orna, a găti. O enormă luminare pavoazată cu flori şi panglici. C. Petrescu, c. v. 177. O F i g. îl incinta acum numai oraşul pavoazat de ninsoare, id. ib. 163. Un cireş alb, plecat peste marginea unui gard, era destul să pavoazeze o înfundătură, id. î; ii, 179.
 —  Prez. ind. : pavoazez.
 —  Din fr. pavoiser.
 PAVOAZARE s. f. Acţiunea de a p a v o a z a şi rezultatul ei. Cf. dm.
 —  Pl.: pavoazări.
 —  V. pavoaza.
 PAVOAZĂT, -Ă adj. (Despre săli, clădiri, nave etc.) Care este împodobit cu steaguri, tablouri, flori etc., în semn de sărbătoare.
 —  Pl. : pavoazaţi, -ie.
 —  V. pavoaza.
 PAVOAZEĂ s. f. v. pavoaz.
2298
PAXIMAT
— 213 —
PAZĂ
   PAXIMĂT subst. (învechit) Pezmet. Paximalul uscat la simigii (a. 1792). şio ii2, 94, cf. Hosetti-Ga-zacu, i.l.r. i, 338.
   —  PI. : ? — Şi: peximiilli subst. pl. tdrg.
   —  Din ngr. na^i|iâSi.
   PAZÂR s. n. v. bazar.
   PAZARGHIÂN s. m. v. pazarghidean.
   PAZARGHLDĂN s. m. v. pazarghidean.
   PAZARGHIDEĂN, -Ă s. ra. şi f. (Turcism Învechit; rar la f.) Persoană care se ocupa cu achiziţiile de mărfuri, cu aprovizionarea cu alimente intr-o gospodărie, care făcea cumpărături (pentru alţii) sau servea ca intermediar intr-o tranzacţie. Pazarghideanul... de la Ţarigrad au şi începui a cheltui bani şi a amesteca pre Mihai Vodă, Neculce, l. 301, cf. 302. Hamalul glndea In sineşi... cum o astfel de cocoană să fie pazar-ghideană, căci chipul ei nu o arăta nici de roabă, nici de slujnică. Gorjan, h. i, 87/6. 17 pazarghideni la 17 judeţe. Aricescu, ap. şio ii2, 16, cf. Polizu. La fiecare poartă era cile o şandrama, un fel de gheretă In care se adăpostea cile un servitor pus acolo pazarghidan (comisionar pentru tirguielile de pine, de carne, de zarzavaturi). Ghica, s. 31. Să le îmbraci cu haine de fecior prost..., căci o să le Irimil cu coşniţa în tlrg şi nu voi ca pazarghideanul meu să poarte ceacşiri şi işlic. Filimon, o. i, 133, cf. Barcianu, tdrg, ŞXi-
 NEANU, D. U.
   —     Pl. : pazarghideni. — Şi: pazarghidan (şio na, 16), pazarghidân, pazarghiân (Teodorescu, p. p. 677), bazarghideăn (Polizu, ddrf), bazarghid6n (tdrg, ŞIO II2, 16, Scriban, D.) s. m.
   —  Din tc. pazara-giden.
   PAZARGHIDÎ)N s. m. v. pazarghidean.
   PAZARLÎC s. n. v. pazarlie.
             *
   PAZARLÎC s. n. (Turcism învechit) Comerţ, negustorie (1). Ştiu că nu-l agiunge capul să facă-asemenea pazarllcuri. Alecsandri, t. 1 237, cf. şio iit, 287, Barcianu, tdrg, ŞXineanu, d. u., cade, Scriban, d., dm.
   —  Pl. :  pazarllcuri. — Şi:   pazarlie (Alexi, w.),
 bazarlfc (Polizu, ddrf, tdrg) s. m.
   —  Din tc. pazarlik.
   PAZĂRNIC s. m. (învechit) Gardian, poliţai (Însărcinat cu paza unei pieţe, a unui tlrg). Am făcut slujbe statului, slujbe ca acele: am fost zapciu, călăuză, pazar-nic, cvarlalnic. pr. dram. 238. Era oprit de a se vorbi de năpraznica boală... sub pedeapsa pazarnicului. Ghica, s. 277. Inlră In curie vestitul pazarnic, urmat de un cazac. id. ib. 527, cf. şio n1( 288, Zeitschrift, xix, 389, tdrg, ŞXineanu, d. u., dm.
   —  Pl. : pazarnici.
   —  Pazar + suf. -nic.
   PAZAV'ĂN s. m. v. pazvan.
   PĂZĂ s. f. I. 1. (De obicei precedat de prep. „de“, rar „în“, şi în construcţii cu verbele „a sta“, „a fi“, „a rămlne'V „a pune“, „a face“ ete.) Faptul de a veghea, de a supraveghea ca ceva sau cineva să fie în siguranţă, să nu fugă, să nu fie luat, să nu dispară etc.; ştrăjuire, supraveghere, (rar) păzit1, (învechit) păzire (1), (regional) păzeală (1). V. veghe. Cf. păzi (II). Acesta, vinindu-i rlndul de pază, au mers şi, adormind, au venit lupii şi au mincat 60 de oi. Hehorot (1645), 502. Alte bulucuri cu mare tocmală slau de paza celor ce fac război. N. Coştin, l, 118. La Cameniţă erau numai vro 6 000 de drăgani de paza porţilor. Neculce, l. 44. Pre voi pre toţi vă lăsăm spre întărire şi pază (a. 1702). gcr i, 346/34. I-au pus acolo iară de pază. C. Cantacuzino, cm i, 37. Să lase oastea ţării la margine, să fie de pază. R. Greceanu,
 cm ii, 124. S-au ostenit... a clştiga această pecete minunată ce stă sub paza mea (a. 1783). gcr ii, 131/36. Ca un Argos cu mulţi ochi, priveghează totdeauna pentru paza turmei cei creştineşti. Molnar, ret. 38/1. lată ţăranii, săraci, In pripă, Las-o turmă de oi fără pază, Cari tncălro purced In răsipă. Budai-Deleanu, ţ. 174. Ia asupră-şi grija pazei şi aceea de apărare. Gonachi, p. 295. Paza acestui post... fu încredinţată lui Lala-Mahomet-paşa. BXlcescu, m. v. 84. Ei se aflaseră puşi de pază la capul podului pe malul românesc, id. ib. 168. Lasă pentru paza laşului şi a domnului pe Duca. Ghica, s. 106. Să-i prindem, căci noi slnlem de pază Aici, la pragul ţării. Alecsandri, t. ii, 63. Porneşte... urmat de clţiva oslaşi, in paza cărora l-a dat împăratul. CreangX, p. 84. Vizitiul lui stălu de pază o bună bucată de timp. Ispirescu, l. 109, cf. 255. Un singur suflet stă de pază, în tot acest repaus sflnt. VlahuţX, o. a. i, 30, cf. ddrf. Iar calul, vedenie mută, Cu coama de vlnluri bătută, Stă-n noaptea cu neguri de pază Lui Gelu. Coşbuc, p. ii, 32, Stau la căpătlie trei poloboace cu vin rlnduite sub paza lui Neagu. Gîrleanu, n. 114. Toţi locuitorii erau siliţi să facă ei înşişi pază drumurilor. N. A. Bogdan, c. m. 36. Aţi stat de pază In jurul taberei de la Plevna. Galaction,
 o.    a. i, 262. N-are altă îndeletnicire decit paza vitelor. Sadoveanu, o. ix, 53. Spune-i să intre şi stai tu de pază In tindă. id. ib. x, 128. Se mărgini... să organizeze o pază severă de noapte. GXlinescu, s. 103. Acelor ce stau pază în noapte, In ceaţă, In vlnt O, cum aş vrea să le cint! Isac, o. 125. Soldatul sta In pază şi privea la stele. id. ib. 214. Pentru pază avea puşcă cu sare. Preda, m. 109. Că de pază mi-i păzeşte Şi la capu-i străjuieşte. Alecsandri, p. p. 135. Nici nu păştea, Nici apă nu bea, Că se slrejuia Şi de pază-mi sta. Teodorescu, p. p. 60. 0 (Regional) Paza usturoiului = petrecere : tradiţională din noaptea sfîntului Andrei, la care fiecare mesean ţine în faţă o căpâţînă de usturoi, pe care se crede că trebuie s-o păzească tot timpul ca şă nu i-o fure strigoii. Cf. Pamfile, s. t. 139. (Rar) Pază de sine = stăpînire, reţinere; tact, rezervă. Cu chipu-i bllnd şi plin de cuviinţă, modestă, cam sfioasă şi de-o aleasă pază de sine. Moroianu, s. 36. O L o c. adj. De pază = care păzeşte (II); care ocroteşte. L-au închis pe Duca Vodă In casa ce mică ş-au pus la uşi : turci de pază. Neculce, l. 165. Au luat Caliupoli,
 , unde iasle mare Inguslă, de trec lesne de la răsărit la ; apus şi de la apus la răsărit, fiind celate de pază a gre-' cilor. R. Popescu, cm i, 236. O, nu-i umbra ei aceea, esle Ingeru-i de pază, Lingă marmura cea albă văd fiin-
 1 ţa-i aeriană. Eminescu, o. i, 51, cf. id. g. p. 76. între ' stelele de pază Am avea şi noi o stea. Goga, p. 73. Cine \ de pază nu simţea mai bine ca el. AgÎrbiceanu, s. p. 16. Voia şi el să facă ce făceau dulăii de pază. Sadoveanu,
 . o, x, 500. Paşii soldatului de pază bocăniră grăbiţi. Stancu, r. a. iii, 67. Aţi pus oameni de pază la toate magaziile. Demetrius, c. 58. + Vlnătoare la plndâ,
 ; v. p 1 n d ă . Cf. Stoica, vîn. 19. Vlnâtoarea după : modul cum se face poartă numele de goană, pază şi
 1 hurc. h iv 337.
 |     2. (Rar) Faptul de a avea grijă, de a se îngriji de
 cineva sau de ceva. Cf. păzi (I 2). Cile nopţi de pază la căpălliul tău. VlahuţX, o. a. ii, 15.
    3. (Astăzi rar) Ocrotire, protecţie, apărare. V. scut.
 : Cf. păzi (13). Călţuni iau care i se întorc, spre pază să fie loruşi, ca să poată călca spre şarpe şi spre scorpia. Coresi, ev. 30. La sfirşit pază de tunet şi de fulger. Calendari (1733), 24/14. Găseşte In mintea sa destule dovezi spre paza cinstei, ist. am. 93v/17. Să-i avem de rezervă, cum zic franţezii, ca o oaste din urmă spre pază la orice lipsă. I. Golescu, în pr. dram. 68. Numai cu un rlnd de răchiţi şupţiri nu pulea să aibă sigură pază. Draghici, r. 52/26. Atuncea mintea, spre paza împrejurărilor mele, Vru să plec gltul la pravili. Conachi, p. 304. îmbrăţisă pe toate prietenele ei şi le lăsă sub paza Domnului. Odobescu, s. i, 10. Ia-mă în paza la. Caragiale, o. ii, 279. Să-l aibă Domnu-n sflnta-i pază. Coşbuc, p. i, 115. Unde
 ■ bărbatul lipseşte, ca gardul cinci lipseşte, pază nu se
S309
PAZĂ
— 214 —
PAZNIC 3
 mai găseşte. Zanne, p. ii, 15. O F i g. Se simţea alit de liniştit supt copacul acesta, care 11 primea ca un altar, supt paza frunzelor lui. Gîrleanu, n. 24. Bună pază scăpărată dintr-o stea, Preacurata-i albă rază Casei candelă să stea. Arghezi, vers. 236.
   4.    (Popular; de obicei precedat de prep. „cu“) Luare-aminte, băgare de seamă, grijă; prudenţă, precauţie, fereală. Cf. p ă z i (14). Cu pază şi cu nevoinţă dumnezeiasca cintare şi cetenia să ascultăm. Coresi, ev. 199. Şi ce e dentr-acealea ale sufletului ţolosuri să căutăm cu pază, cu grija inimiei ispitind, sfăluindu-ne. id. ib. 241. Voi să hiţi cu pază, Deşchişi ochi avlnd şi minte trează. Budai-Deleanu, ţ. 271. Robinson urma tn calea sa cu mare pază. Drăghici, r. 64/1. Vrea el cu vreo pază Copaciul spre deal să cază. Pann, p. v. i, 91/9. Cu mare grijă vine: Cu frică şi cu pază. Bolliac, o. 122. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. VlahuţX, o. a. ii, 115. Ar fi vrut să stea la plndă mai cu pază. Sadoveanu, o. i, 663. Paza bună trece primejdia re. Neculce, l. 134, cf. Filimon,
 o. i, 125, Sandu-Aldea, u. p. 26, Stancu, r. a. iii, 9, com. din Piatra-Neamţ. Pază bună la toate a avea să îngrijeşti ca să na te poticneşti. Zanne, p. viii, 434.
   5. (învechit) Faptul de a respecta o lege, o poruncă,
 un angajament etc., faptul de a se conforma, de a se supune; (Învechit) păzitură (I 2). Cf. păzi (II1). Să facem faptele ceale luminate..., direptatea, smerenia, curăţia..., paza besearecii. Varlaam, c. 343. Aceste folosuri slnt pricinuite din paza cea bună a legii. ist. am. 20T/12. Să privească spre a legilor pază. Budai-Deleanu, ţ. 380. + P. e x t. Poruncă, dispoziţie, sfat. Vor păzi pazele meale ca să nu ia pentru iale păcat. Biblia (1688), 871/26. + (Rar) Rinduială, obicei, regulă. Au păzit păzi le casii dumnezăului lor şi păzile curăţirei. Biblia (1688),            Nu   vrem să ieşim
 din „paza veche“. BrXescu, m. b. 129. ^ (învechit, rar; concretizat) Ctntec bisericesc (cu un anumit tipic). El este cela ce au făcut, cela ce rlnduiaşte păzile (cîntările de biruinţă b 1938) de noapte. Biblia (1688), 3782/3.
   6.    (învechit, rar) Faptul de a păstra, de a menţine ceva. Cf. păzi (II 2). Eu nu numai pentru agonisirea ce şi pentru paza cinstei mă nevoiesc, căci spre agonisirea şi ctştigarea cinstei sudorile trupului destule slnt. Cantemir, ist. 43.
   7.    (Rar) Preocupare, străduinţă de a face ceva; rîvnă, zel. Aceasta ştiu că cu pază era Intru apostoli că nu se temea apostolii a învăţa şi bine să vestuiască cuvîntul la Dumnezeu. Coresi, ev. 192. Nouă ne-a stat întotdeauna paza Celui ce face noaptea şi amiaza. Arghezi, vers. 314.
   II.   1. (Concretizat) Om sau grup de oameni care păzesc (îl) pe cineva sau ceva. V. paznic2 (1), gardă, escortă. Sparlianii pusără pază de socotea pre îmă-sa, neştiind ea pentru ce o păzăsc. Herodot (1645), 328. Cel nebun nu se cade să îmbie pre drumuri slobod, ci să aibă pază, să fie pre lingă oamenii săi, pînă să va înţelepţi. Eustratie, ap. gcr i, 123/31. Domnu cu paza tn toate părţile şi pe la toate porţi, nu s-au putut feri ce-i era să-i vie asupră. M. Costin, ap. gcr i, 200/24. Au pus în Idumea păzi. Biblia (1688), 2252/15. Ş-au închis pe Iordachi la vătavul de aprozi, cu mare urgie şi pază. Neculce, l. 181. Rugăm dar pă măria sa foarte ca să ne deie pă dram vro pază. Budai-Deleanu, ţ. 100, cf. 159. Au sosit miazănoapte, paza tace, Pas de cal s-au auzit. Asachi, s. l. i, 197. Mergea cu pază bună în acel drum. Pann, p. v. ii, 39/3. Pază forestieră, ds 211. Paza lui, prinzlnd însă de veste din vreme..., îl ascunsese în pădure. Camil Petrescu, o. ii, 569. Clnd ţi-a fost rău a fost aici pază militară tn regulă. CXlinescu, e. o. ii, 201. O F i g. Clnd gîndul era pază de vis şi de eres, Era pe lumea asta o mtndră-mpărăţie. Eminescu, o. iv, 152.
 O, Cer, pe veci, Nădejdii mele pază. Goga, p. 26.
   2.    (învechit; de obicei în construcţie cu verbele „a pune“, „a şedea“ etc. şi precedat de prep. „la“) închisoare; loc unde era închis cineva. Nu l-au crezut, ce încă l-au pus la pază. Herodot (1645), 11. L-au
 prins Ian Ciola şi l-au dat la pază la cetatea Şiraţului şi de ajuns i-au dat hrană. Ureche, l. 76. Giudeţul îl va pune [pe nebun] la pază pînă să va înţilepţi. prav. 267. Şi au stătut la poarta păzii. Biblia (1688), 3531/34. Alergînd la locul unde să afla sfîntul Dimitrie la pază, căzu la picioarele sale. Mineiul (1776), 168Tl/19. Ilie au şezut la pază ptnă ce au venit din Ţara Muntenească fratele lui Mihai Vodă şi l-au slobozit. Muşte, ap. DDRF.
   III.  1. (Regional) Regim alimentar, dietă; tratament. Cf. Polizu, ddrf. Paza e ca şi cea de mai sus..., bolnavul se fereduieşle, se schimbă, i se dă un pat anumit şi o odaie. şez. iv, 184.
   2.   (învechit şi regional) Numele unei boli caracterizate prin crampe la stomac. Cf. anon. car. Tai toate pezele... Cu cuţitul le-am tăiat. Marian, na. 39. Omul bolnav de pază sufere ca şi de izdat. Grigoriu-Rigo, m. p. i, 142, cf. Viciu, gl.
   3.   (Regional) Insectă imaginară care se crede că ar provoca paza (III 2). Se crede că în noaptea aceea vine o insectă neagră numită pază. Grigoriu-Rigo, m. p. i, 144.
   —  Pl. : paze şi (învechit) păzi, (regional) peze.
   —  Derivat regresiv de lă păzi.
   PÂZĂRE s. f. v. pajură.
   PĂZIE1 s. f. 1. (Prin Mold.) Fiecare dintre leaţurile transversale fixate pe stllpii unui gard. Cf. tdrg. Trebuie să schimb paziile, căci altfel se dărtmă gardul. Com. din Piatra-Neamţ. + (Prin Mold. şi Bucov.) Leat care se pune între stîlpi şi de care se fixează scindura care înfundă cerdacul. Cf. a v 22, vi 9, 32. + (Regional) Fiecare dintre grinzile din care slnt alcătuite prispa, pridvorul sau tlrnaţul (Bogdăneşti-Fălticeni). chest. ii 271/223. + (Regional) Stllp care leagă grinzile prispei cu cele ale acoperişului (Vînători Neamţ-Tirgu Neamţ), chest. ii, 270/216.
   2.   Bucată de tablă aşezată între cîrligul de susţinere al burlanului şi acoperişul de tablă al casei, pentru a împiedica infiltrarea apei pe sub acoperiş. Cf. cv 1949, nr. 9, 26.
   —  Pl. : păzii.
   —  Cf. păzi.
   PĂZIE2 s. f. (învechit) Topaz. Preaiubiiu dzisele laic mai vărlos de aurul şi pazia (t o p a z i o n d, draghicamie h. psalt. 262. Iubii zisele iale mai vărtos de pazia. Coresi, ps. 346/2.
   —  Pl. : păzii.
   —  Cf. ngr. Toitaţiov.
   PAZMANGÎE s. f. v. pazvanyie.
   PAZMANGÎU s. m. v. pazvangiu.
   PAZNIC1 s. n. (Pescuit; prin vestul Olt.) Deschizătură făcută la marginea laterală a oriei; (regional) ghizdă. Cf. Antipa, p. 442.
   —  Accentul necunoscut. — Pl. : paznice.
   -  Din rus. na3H;iK „scobitură“.
   PĂZMC 2, -Ă subst. 1. S. m. şi f. (Rar la f.) Persoană (sau fiinţă) care are sarcina de a păzi (11) pe cineva sau ceva; păzitor (II). V. străjer, strajă, pazvan, navectăr. Chip de slugă iaste cine... face vistiar şi i-e paznic. Coresi, ev. 430. Lasă paznici să păzească Ţarigradul. Moxa, 379/12. Să rugă oami-nilor să-i dea paznici să-l păzească. Hsrodot (1645), 24. De să va fi făcut vreo pagubă tn turmă, atunce să o plătească toată acela ce va fi ucis dulăul, pentru căci au omorît pre socotitoriul (paznicul munt.) turmei. prav. 20. Au paznic fratelui mieu sînt eu? Biblia (1688), 32/26, cf. 208V11. Au aşezat lăcuitori şi paznici acestor ţări. C. Cantacuzino, cm i, 37. încă au dat paznici pre la llrguri şi pre la sate de le păzea (începutul sec. xviii). mag. ist. iv, 35/11. Paznicul acela al besea-ricii spuse cătră toţi minunea. Mineiul (1776), 161vl/37,
2316
PAZVAN
— 215 —
PĂBÎI
cf. lb. Slringe pe Ungă dtnsul... o seamă de paznici din volenliri. BXlcescu, m. v. 98, cf. 26. înconjurat de paznici, ca fiarele-n picioare,... Căzu la gura ocnei. Bolliac, o. 103. Noaptea şi ziua ea veghea deşteaptă..., impunînd mai mult paznicilor prin puterea morală a înfăţişării ei. Odobescu, s. i, 18. Obloanele se închid, luminările se sting, paznicii de noapte trec. Eminescu, n. 51. Porunci ca paznici să se puie, să prinză pe hoţi. Ispirescu, l. 72, cf. 322, id. u. 7. Paznicul cimitirului mătură de pe morminte stratul de frunze scuturate peste noapte. VlahuţX, o. a. ii, 33. Eşti un smintii, Tu paznicule-al poştiil Coşbuc, p. i, 309. Singurul paznic, moş Trifu, tot răzămat de poarta ţarinei, mai căuta să zărească convoiul. Bujor, s. 70. Ce poate paznicul de holde, cu toiagul lui bun pentru viţei, In faţa unei furtuni, tot alll şi moralistul critic In faţa lui Werlher. Galaction, a. 166. Venea... paznicul atelierului, un bătrln reumatic. Vlasiu, d.33. Pe moş Gheorghe, paznicul şi groparul, 11 găseam In cimilir. Sadoveanu, o. vii, 547. O viespe uriaşă, dungată castaniu..., se năpustise spre portiţa cu dulce miros de miere şi ceară. înşfăcase-n căngi o lucrătoare, iar paznicele intrării săriseră asupră-i. id. ib. ix, 556. Cu de la sine voie..., Au slobozit ţăranii şi-au dezarmat pe paznici. Arghezi, vers. 488. Am intrat la un proprietar de herghelii ca paznic de cai. CXlinescu, s. 291. Uile-l pe Grivei, paznicul neadormit, cu botişorul burai de ger. Scînteia, 1952, nr. 2 860. în pragul celulei se ivi paznica încălţată cu cizme soldăţeşti, v. rom. mai 1954,
 169. încercase de clteva ori să intre in vorbă cu paznicul de la uşă. Stancu, r. a. iv, 138. în afară de un administrator, maiorul mai ţinea trei paznici pentru magazii, casă şi clmp. Preda, m. 109, cf. id. r. 86. Paznicul veghează pesle avutul obştesc, t martie 1962, 24. Paznic de sllnă. chest. v 6/31. Paznăi dă clmp. alr sn iii h 903/310.
   2.    S. m. şi f. (Rar) Persoană care observă ce face cineva, care iscodeşte, spionează. Era trii paznici di la Convis de lua aminte tot ci făcea. Herodot (1645), 152. Savista era o paznică nepreţuită şi-i raporta in fiecare seară fiece pas al nevestii. Rebreanu, i. 441.
   3.    S. m. Membru al consiliului comunal care era Însărcinat cu strîngerea impozitelor. Vornicul Nic-a Petricăi, cu paznicul, vălămanul şi clţiva nespălaţi de mazili, se purtau printre oameni de colo ptnă colo. CreangX, a. 8, cf. 50, id. gl., ddrf, tdrg.
   i.    S. n. (Regional) Arătător la ceas (Uricani). Cf. A iii 2.
   —  Pl. : paznici, -ce şi (regional, m.) paznăci.
   —  Pază + suf. -nic.
   PAZVÂN s. m. (învechit şi regional) Paznic2 (1). Cf. şio n2, 94, Zeitschrift, xix, 389. Frunză verde de tufan, Iată colo că Gruian, Gruia, pazavan Gruian, La pui de corb se ducea. Teodorescu, p. p. 615.
   —     Pl. : pazvani. — Şi: (învechit) pazvănd (Dionisie,
 c. 185), (regional) pazavân s. m.
   —  Din tc. pazvan.
   PAZVĂND s. m. v. pazvan.
   PAZVANGÎE s. f. Rangul de bei; termen de reverenţă pentru o persoană care deţinea acest rang. Begule, domnia ta, Şi cu pazmangia la, Să ne faci judecata. mat. folk. 60, cf. 61.
   —  Şi: (regional) pazmaiigie s. f.
   -r De la pazvangiu.
   PAZVANGÎU s. m. 1. Ostaş care făcea parte din trupele lui Pazvan-Oglu, care au participat la dese incursiuni de pradă în Ţara Românească la sfîrşltul secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului următor, (învechit) pazvantlîu, pazvant1, paz-vantoglu; p. ext. (învechit) tîlhar, hoţ, jefuitor. Şi răcnind au strigat cătră pazvangiii lui: — Luaţi-l şi-l aruncaţi-ln închisoare. Dionisie, c. 187. Să nu mai prade ţara după cum au prădat-o clrjaliii şi pazvangiii. id. ib. 223. Au.orlnduit domnul Moruzi pe marginea
  Dunării... ca să strejuiască, să nu mai poată trece picior de pazvangiu dincoace. Zilot, ap. şio ii2, 94. Acum un veac, a fost cătană sub Ipsilante Vodă, pe vremea pazvangiilor. VlahuţX, s. a. iii, 300, cf. ddrf, tdrg, cade. în toamna anului 1800, pazvangiii... au călcat Craiova, prădlnd şi jefuind prăvăliile şi pe negustori. Oţetea, t. v, 94, cf. der. O Pazvangiu-aga = bei. Cf. şio ii», 95. Mina pe el că punea, La Begu că-l aducea Şi la pazmangiu-aga. mat. folk. 62.
  2. (Regional; în forma pazmangiu) Bufon. Nu se făcea nuntă fără pazmangiu, că el era de făcea lumea să rlză, de încăleca pe cal şi dindăratele şi prindea calul de coadă, In loc de căpăstru, conv. lit. xxiv, 931.
  —  Pl. : pazvangii. — Şi: (regional) pazmangiu s. m.
  —  Pazvant1 -f suf. -giu.
  PAZVĂNT1 s. m. (învechit) Pazvangiu (1). Altă sumă de clrjalii, cu pazvanzi amestecaţi, au venit tn Craiova şi au prădat ce au mai găsit. Dionisie, c. 201. Nu slntem oare tn primejdie ca vreo clteva sule de paz-vanţi să ne facă iarăşi a apuca drumul pribegiei? BXlcescu, m. v. 636.
  —    Pl. : pazvanţi şi (rar) pazvanzi. — Şi: pazvănte s. m. tdrg.
  —    De la n. pr. Pazvantfoglu] (= Pazvan-Oglu). Cf. tc. p a z v a n t.
  PAZVĂNT2 subst. (Turcism) 1. (Regional) Brăţară (groasă) (PIopeni-Mangalia). Graiul, i, 366. Pazvanta asta s-o dai lu gineri-tău. ib. A sumeţat mina şi s-a văzut pazvanlu ăla care iera dă la... [tatăl său] lăsat. ib. 367, cf. dr. iii, 733.
  2. (învechit; în forma pazvat) Piedică (2). iOtal(eri) on pazvat de cai (a. 1594). Hurmuzaki, xi, 398.
  —    Pl. : ? — Şi: (învechit, 2) pazvât subst., (regional, 1) pazvântă s. f.
  —  Din tc. pazvend.
  PAZVÂNTĂ s. t. v. pazvant 2.
  PAZVĂNTE s. m. v. pazvantl.
  PAZVANTLÎU s. m. v. pazvantlîu.
  PAZVANTLÎU s. m. (învechit) Pazvangiu (1). M-am pomenit Intr-o zi cu două sute pazvantlti că-l înconjoară din toate părţile. Filimon, o. i, 166. Zarinca se uita la pehlivani, la pazvantlti, fără sfială. Stancu, d. 10.
  —  Pl. : pazvantlli. — Şi: pazvantlîu s. m. şio n2, 95.
  —  Pazvant + suf. -llu.
  PAZVANT6GLU s. m. (învechit) Pazvangiu (1). S-au şi lovit turcii de colea pe de colea cu pazvantoglii. Zilot, ap. şio n2, 94, cf. tdrg.
  —  Pl. : pazvantogli.
  —  De la n. pr. Pazvantoglu (— Pazvan-Oglu).
  PAZVÂT subst. v. pazvant 2.
  PĂ prep. v. pe.
  PĂÂR s. n. v. pahar.
  PĂĂRtÎŢ s. n. v. păhăruţ.
  PĂBÂŢĂ s. f. (Prin estul Olt.) Prăjină lungă,
  i. cr. vi, 252.
  —  Pl. : ?
  —  Etimologia necunoscută.
  PĂBtÎ vb. IV. Intranz. (Prin Bucov.; despre păsări) A fîlfli. Cf. Gorovei, c. 230. O zis Prea-Curata Că i-am furat vaca Şi i-am dat vacă Pentru vacă Şi o raţă Creaţă: Cu aripile păblia Şi clonţul ciocănea (Moara), id. ib.
  —  Prez. ind. pers. 3:?                           ;
  —  Etimologia necunoscută,
2333
PĂC
— 216 —
PĂCAT
   PĂC s. n. v. pacure.
   PĂCĂ vb. I, T r a n z. (învechit, rar) A supune’ a Imbllnzi. V. Împăca. Doamnearată putearea ta şi pacă pre ciastă fiară rea supt picioarele miale ca să vadză toţi oamenii că eşte [sic!] tu domn a toată lumea (Începutul sec. xvn). In dr. iii, 698.
   —  Prez. ind.: pac.
   —  Lat. pacare.
   PĂCĂLĂ subst. 1. S. f. (Regional) Păcăleală. Nu e ghiceală şi păcală ca să ne dea... de ocară. Delavran-cea, ap. TDRG.
   2. S. m. Om isteţ, glumeţ şi poznaş, care îşi bate joc de toată lumea, (popular) pepelea; om sucit, ci. Klein, d. 392, lb, Polizu. Nu te băga cu păcălii. lm. Iaca, mă!... da de unde-ai ieşit, ptcalâ? GreangX,
o.  296. E păcală întreg, ddrf, Nu pot să te las să corespondezi cu tinerii, aşa sub ochii mei... Anna rîdea liniştită. — Zău, Nicule, păcală eşti! Citeşte-o dacă vrei. D. Zamfirescu, r. 66, cf. Alexi,w., Şăineanu, d. u., alr ii 4 245/64, 353. <0> E x p r. S-a găsit păcală cu tîndală, se zice clnd s-au Intllnit două persoane care se potrivesc (în a face glume şi cărora le place să-şi bată joc de toată lumea). Ct. Zanne, p. vi, 250. + (învechit, rar) Şarlatan. îl duce la un păcală ca să-l vindece. Vasici, m. ii, 73/15. + (Prin nordul Mold.) Persoană care spune vorbe de duh, glume etc. (pentru a păcăli); (regional) păcălici (1). Depozitarului de acest soi de zicale îi zic şi pîcală. Şi clnd începe a spune, ceilalţi îl întîmpină cu vorba: — Tăceţi, că-ncepe pîcală cu ptcăliturile. şez. vi, 158.
   —  PI. : (1) păcale şi (2, rar) păcăli.
   —  Postverbal de la păcăli.
   PĂCÂT1 interj. (Adesea repetat) Onomatopee care imită strigătul caracteristic pe care-1 scoale bibilica. Cf. ddrf. Bibilica pîcăie sau face păcal-păcat! dr. i,
104.  Prichile clnd cînlă fac păcat, păcat, h iii 498, cf. vii 226, alr ii 5 745/386, 414, 520, 531, 537, 551, 682, 705, 723, 728, 762, 769, 791, 836, 848, 876, a ii'2, Glosar reg., Udreşcu, gl.
   —  Onomatopee.
   PĂCĂT2 s. n. 1. Călcare (gravă) a unei legi sau a unei porunci bisericeşti, abatere (gravă) de la o normă religioasă, fărădelege; p. gener. abatere (gravă) de la preceptele morale, de la ceea ce este bun sau drept, faptă vinovată, greşeală; vină, vinovăţie, (Învechit) pacoste (4). Şi amu Iasur cunruşi venre şi fură în păcătui fecio[ri]lor a lui Lot. psalt. hur. 70v/23. Iară ei fac voie trupului seu de grămedesc păcale pre păcate (cca 1550). gcr i, 2/4. Pohta Incepînd, naşte-se păcat. cod. vor. 112/29. Coperi-va mulţimea păcatelor lui. ib. 136/20. Cură păcatul mieu, că mull e. psalt. 42. Nece după păcatele noastre dal-au noao. ib. 211. De 7 or voiu mai taré mulţi bătăile pre voi, după păcatele voastre (a. 1560). gcr i, 4/39. Acela va amu mîntui oamenii lui de păcatele lor. tetraev. (1574), 21. Mulţi dentr-aceştea, cu păcatul măriei deşarte, prinşi fură. Coresi, ev. 13. Postul iaste, nu numai să ne ţinem de bucale, ce de toate păcatele să ne ferim. id. ib. 51. Şi grăi capul de dinainte a păharnicilor lui Faraon şi zise: acmu vine-m a minte păcatul miu. Palia (1581), 166/4. Curăţeaşle multul păcatelor noastre (cca 1600). cuv. d. bXtr. ii, 216/3. Flecarele face păcat (cca 1618). • gcr i, 48/35. Să nu pomeneşti păcatele oamenilor (cca 1633). id. ib. 86/26, cf. 80/19. Cură-ţiţi-vă păcatele cu ispovedania. Varlaam, ap. gcr i, 107/6, cf. 104/37. Dragostea.... acoapere mulţime de păcate (a. 1644). gcr i, 113/2. După moartea lui, pănă astăzi ti zicu sveli Ştefan Vodă, nu pentru sufletu..., că el încă au foslu om cu păcale, ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti. Ureche, l. 111. Păcatul sîngelui amestecat. prav. 214. Acela va izbăvi pre oamenii săi den păcatele lor. n. test. (1648), 3v/29, cf. 8r/32. Şi eu ruga curăţeaşte păcatele, st. lex. 172r/2. Nu m-oi abale Dintr-a ta poruncă să merg In păcale. Dosoftei, ps.
52/8, cf. 34/16. Nu vrură să să pocâiască de păcatele lor. Cheia în. 2V/17. Va mărturisi păcatul carele au făcut. Biblia (1688), 972/ll. Nu va să ierte păcatul şigreşala aceşlii ţări. Neculce, l. 151. Vor trimite tătari de vor robi ţara şi va fi un păcat prea mare. R. Popescu, cm i, 427. Păcatele lui l-au dat in mina lor, pă dînsul şi cu feciorii lui. R. Greceanu, cm ii, 131, cf. Antim, p. xxviii. Iară leagea păcatului o ştiind dusă împotriva legii minţii meale, cu dragostea lucrurilor acestor de aicea. Varlaam-Ioasaf, 10r/19. Păcatul la suflet iaste după cum şi la trup boală. Molnar, ret. 53/15. Nevăzut, ispitind la toate, Să apere pre oameni de păcate. Budai-Deleanu, ţ. 167, cf. 211, Clemens, drlu, Heliade, o. ii, 338. Intăi au rugat pe Dumnezeu pentru iertarea păcatelor sale. Drăghici, r. 54/9. Doam-na-n hîrcă se încrede Şi se-mplîntă în pacat. Asachi, s. l. i, 197. Moartea lui, ca şi viaţa, Păcatul i-au fost povaţa. Bărac, t. 4/5, cf. 73/25. De păcate nu am frică, c-am rămas fără simţire. Conachi, p. 104. Mustrarea cugetului, pomenirea păcatului său i-au atacat sănătatea. Negruzzi, s. i, 54, cf. 79. Păcate mai multe De moşii lui făcute. Alexandrescu, o. i, 216. Se porneşte fără grijă de păcat. Alecsandri, p. i, 11, cf. id. t. i, 400. Da, mă voi naşte din păcat, Primind o allă lege, Cu vecinicia sînt legal, Ci voi să mă dezlege. Eminescu, o. i, 173. Fratele cel serac — serac să fie de păcale — tot avea şi el o păreche de boi. GreangX, p. 37. Vezi cit eşti de avan, moş Nichifor, cum îţi încarci sufletul de păcale? id. ib. 134. Care a stat mai mullă vreme aici, s-a curăţit de păcate. Slavici, n. i, 10. Ştia că a făcut un păcat de a călcat pe moşia slutului. Ispirescu, l. 43, cf. 102. Mai bine să-şi lege o piatră de moară de gît şi să s-arunce In rîu, declt să-şi Urască zilele încărcate de aşa păcat. Delavrancea, s. 43, Durerosul tău amor Nu-i un păcat, ci e o lege Poruncitoare tuturor. VlahuţX, o. a. i, 32, cf. ii, 95. Nu vreau să iau păcatul asupra-mi. ap. ddrf. „Păcat“, termin religios care înseamnă tocmai călcarea legii..., este de origine veche In limba română. Xenopol, i. r. ii, 95. Obrazul ascuns sub năframă E martor păcatului meu. Coşbuc, p. i, 65, cf. 251. Mura de păcat se teme foarte. Goga, p. 69. Faptul acesta nu-l ţinea de păcat şi nu se simţea vinovat. Agîrbiceanu, a. 41. Aştepta să i se dea în vileag păcatul, şi aşteptarea aceasta era mai chinuitoare ca însăşi conştiinţa greşelii. Rebreanu, i. 179. Lipsurile, greşelile şi păcatele care se ţin de paşii noştri cit trăim. Galaction, a. 253. Dac-am păcătuit acuma, cine n-o săvirşit păcat să ridice piatra şi arunce. G. Petrescu, î. ii, 176. Să faci chipuri de om, asta li se părea nu numai pierdere de vreme, dar şi păcat. Vlasiu,
d. 202. Dar ce caut cu, nu pricep. Poale să răscumpăr nişte pacate trecute. Sadoveanu, o. x, 313. Căzu în genunchi..., mărlurisindu-şi păcatul, id. ib. xn, 60. Pentru iertat în rls păcatele, Molitvele-s citite de-a-nda-ratele. Arghezi, vers. 357, cf. 367. De suduit, nu suduia, că era bisericos şi credea că e păcat. Camil Petrescu,
0. ii, 215. Amintindu-şi atltea şi atltea imagini din istoria lumii, norii au sfîrşit prin a se încărca de ţoale păcatele şi crimele ei. Bogza, c. o. 54. Pădure, sora mea, la tine vin, La line vin să-mi spovedesc păcatul. Labiş, p. 122. Sînt păcatele pe care nici moartea nu le poate şterge. Stancu, r. a. iii, 32. Numai păcatele nu te lasă să dormi. Preda, m. 60. Marin înjura din groaza lui de toate lucrurile sfinte pe care le cunoştea. Maică-sa asculta resemnată, rugîndu-l încet: — Mărine, e păcat, muică, e păcat! Barbu, p. 207. Spre deosebire de mulţi alţii, Păcatul nu 11 murdărea, t noiembrie 1962, 25. Vai de omul cu păcat! Alecsandri, p. p. 205. Ochii şi sprîncenele Fac ţoale păcatele. Teodorescu, p. p. 301. Trage-ţi, lele, cununa... Cam pe coada ochiului, Izvorul păcatului. Jarnîk-Bîrseanu, d. 18. Crişcă iadul şi mă cere Pentru păcale de-a mele. id. ib. 468. Nu gîndi, bade, că-mi placi, Că numai păcate-ţi faci. MÎndrescu,
1. p. 71. O murit tm păcati. alr ii/i h 145/551. Iarlă-i, Doamne, păcatile Cui o făcut ftntînile! folc. transilv.
i, 161. Părăseşte de păcate Şi fă iscusite fapte. folc. mold. i, 93. Hoţul cu un păcat şi păgubaşul cu zece, se spune pentru a arăta că păgubaşul, bănuind pe mai
2338
PĂCAT2
— 217 —
PĂCAT2
mulţi, săvlrşeşte mai multe greşeli declt cel care a furat. Cf. Pann, p. v. ii, 29/29, Zanne, p. v, 467. Nu e păcat ceea ce intră in gură, e păcat ceea ce iese. Zanne, p. ii,/
 170. Mai bine sărac şi curai, declt bogat şi cu păcat. id. ib. v, 566. Ceasul care-l pierzi fără nici o muncă, să-l socoteşti de cel mai mare păcat. id. ib. viii, 469. Am două mure negre, Pe clmp aruncate Şi văd mulle păcate (Ochii). Gorovei, c. 251. <0 (învechit; determinat de „cădere“ ; calc după slavonul rptXonaAdHHte) A păcatelor cădere cinre o înţelege? psalt. hur. 152/7. Clnd fereaşle plălire multă, păcate cădeare cine tnţe-leage? psalt. sch. 56/9, cf. sci. 1960, 606. <C> (Cu determinări ca „mare“, „rău“, „greu“, „capital“, „de moarte“, care subliniază gravitatea greşelii comise) Şi mă curăţescu de păcate mari. psalt. 32. Mai multe şi mai greale slnt păcatele noastre. Coresi, ev. 47. Să fugim amu fraţilor de păcatele cealea realele, id. ib. 48. Care certare să cade să să ţie In samă la un păcat mare ca acesta, prav. 176. Aicea sămt doo pilcate mari de moarte, ib. 196. Mare păcat esle, dar şi nemărginită ruşine tuturor (a. 1764). Uricariul, i, 292. Toate păcatele mari, dă.moarte, Au şi pedepse după măsură. Budai-Deleanu, ţ, 316. Mi-era păcat de moarte oricare slăbiciune. Heliade, o. i, 173. Păcat de moarte. Barcianu, v. Legile civile pedepseau cămătăria cu confiscarea averii, iar canoanele o considerau ca păcat capital. Oţetea, r. 305. Hoitul de sub piatra mea Şi-a dus viaţa pe saltea. Toate păcatele grele I-au fost pături şi saltele. Arghezi, vers. 343. De n-ar fi ochi şi sprtn-cene, N-ar mai fi păcale grele. Jarnîk-Bîrseanu,
 d.   8. <0> (Ca termen de comparaţie) Un cal aprig ca un leu, Negru ca păcatul greu. Alecsandri, p. i, 4. Se-nălţa, pe albăstreala întunecată a cerului, un părete îngust şi negru..., cu laturile crăpate fioros şi cobilor ca un păcat tn amurgul conştiinţei. Odobescu, s. i, 162. Azi aşa, mine aşa, trecea zilele ca păcatele de iute. Ispirescu, l. 337. Uite, ca păcatele, am uitat, mtn-ca-m-ar păminlul. Delavrancea, t. 137. Vestea condamnării lui Herdelea s-a răsplndil ca păcatul prin Armadia. Rebreanu, i. 330. Avea un fecior: negru ca păcatul şi frumos ca ispita. Galaction, o. 68. Pe deal, Intr-o podgorie stropită vlnăt, Te-aş duce uneori, să ne lovim de soare. Să ne Intlmpine o piersică pe creangă Ca un păcat de aur, toamna, pe dogoare. Blaga, p. 87- Noaptea, grea ca un păcat. v. rom. septembrie
 1954, 58. O F i g. Şi va fi cu voi lumina, clnd in negrele morminte Vor dormi păcate negre şi gunoi de moaşte sfinte. Beldiceanu, p. 125. 0> Păcatul strămoşesc (sau originar, rar, omenesc, Învechit, neascultării, născutului) = (în concepţia religiei creştine) greşeala neascultării săvlrşită faţă de Dumnezeu de primul om, Adam, şi care ar apăsa asupra omenirii. Păcatul născutului. anon. car. A mintui pre omul din mîinile vrăjmaşului şi a-l aduce la frumuseţea cea dinţii şi la vrednicia de la care au căzui pentru păcatul neascultării. Antim, p. li Păcatul strămoşesc. Barcianu, v. Aceea care a zămislit In sine pe răscumpărătorul păcatului omenesc. Sadoveanu, o. x, 283. Negarea dogmei păcatului originar... trebuia să vină tn conflict cu Reforma. Oţetea, r. 321, cf. 220. O L o c. adj. şi a d v. Cu păcat = greşit; nedrept; oprit, vinovat. Toţi să cură cu-... pricini cu păcat neavlnd nici o grije de cina cea dulce a d[u]/nn[e]zâef?u mease. Biblia (1688), [prefaţă] 3/33. Am socotit că ar fi cu pacat (a. 1767). Uricariul, x, 200. Şi nu cumva ar fi vreun prilej uşor, Macar cam cu păcat, Să capele vlnat? Donici,
 f.   i, 20/8. Spunea... în doina ei de-un ulm rotat Şi de-o iubire cu păcat Sosită de pe-aiurea. Coşbuc, f. 109. De ce-mi arunci tu vina, Tot vină cu păcat? id. p. i, 266. Nu prea-ndesi la jurat, Că e lucru cu păcat, pop., ap. ddrf. Fără (de) păcat sau (popular) fără leac de păcat = nevinovat (i); corect, drept, legiuit. Iară a ogodi de a trupului nevoie, neoprit iasle şi fără păcat. Coresi, ev. 46. Cile roabe deosebi va putea a robi sau a cumpăra, să le aibă fără păcat ca şi soţiele. VăcXrescul, ist, 249. Aş veni la voi aici Cu o ceată de voinici, Şi-aş fura făr’de păcat Fata popii din Galaţi. Bolintineanu,
 o.   98. Ce n-ar fi dat să fie tihnită, cu glndul fără păcat
 şi cu vechea prietenie. Delavrancea, t. 149. Vezi de-mi dă tn gură clte ceva ori de ctle ori voi căsca gura spre line, căci aminleri le mănlnc fără leac de păcat. Marian, o. i, 149. <0> E x p r . (De obicei exclamativ) (E) păcat (de... sau să..., că...) sau (e) păcat de Dumnezeu, (e mai) mare păcat(ul), păcat mare, formule care atrag atenţia cuiva că o faptă sau o atitudine duce la călcarea preceptelor bisericeşti, morale etc. sau care arată regretul cuiva pentru cineva sau ceva, pentru o situaţie, pentru o Intlmplare (neplăcută), pentru o greşeală etc. Păcat că n-ai fost lu atunce cu Robinson, căci pulei a-i da bune povăţuiri. Drăqhici, r. 44/20. Ah! vai, păcat mare, cum nu i-au fost milă de bietul dobitoc? id. ib. 65/27. De giunia la-i păcat. Asachi, s. l. i, 195. Mi-a lăsat nişte cărţi foarte frumoase; păcat că nu ştiu a ceti. Negruzzi, s. i, 59. Mai dăunăzi ii abătuse strigoaicei ca să-mi puie coarne de fier... De nu era duduca ca să mă apere, păţam ruşinea. — Păcat, că bine ţi-ar fi prins coarnele. Alecsandri, ţ. 939. Păcat de Dumnezău să ne laşi a fi de batgiocură! id. t. i, 170. Un viteaz ca tine E păcat să moară. Bolintineanu, o. 69. Păcat că ştiinţa necromanţiei şi acea a astrologiei s-au pierdut. Eminescu, n. 33. Uite florile... şi d-ta să şezi ghemuită acolo, nu-i păcat de Dumnezeu? CreangX, p. 123. Păcat, sărmanul, să moară ca un cine fără de lege. id. ib. 330. Păcat că trec aşa de repede ceasurile de mulţumire. Caragiale, o. ii, 49. A murit aseară, luni. Păcat de el! ib. ib. vii, 421. Păcat de linereţele tale. Ispirescu, l. 102. Păcat c-avea un obraz ca floarea săpunelului alb şi dulce, dar şi-a aruncat in el o diho-niţă de păcură. Delavrancea, s. 43, cf. 79. Veneră, din valuri scoasă, Cu ochi mort — făr-o şctnteie, E păcat că eşti femeie Şi păcal că eşti frumoasă! VlahuţX,
 o. a. i, 68. Nu de asla-s tulburai, Ci de clte văd mi-e milă, Maică, şi-i păcat. Coşbuc, p. ii, 105. Mă bagi In puşcărie şi e mai mare păcalu. BrXtescu-Voineşti, p. 254. Păcal că nu-i părtaş! Agîrbiceanu, a. 50. De treabă om Neclarie, urmă cuviosul Stralonic, păcal numai că nu-i de călugăr. Hogaş, dr. ii, 8. Mai descarcă de greutate cel păr harbuzesc din fundul grădinii, c-are să cadă la pămtnl, săracul, şi-i păcat. id. ib. 89. Atita ghiuden, parizel şi sardele de Nisa cil mi-aţi consumatără,... esle mai mare păcatul, că am casă grea. Bassarabescu, v. 33. Nu-i păcal de-atlla cale şi viaţă risipită? Eftimiu, î. 49. Ar fi păcat să nu înţelegem ceea ce se înfăţişează attl de intuitiv priceperii noastre. Galaction, a. 397, cf. 213. O foarte inteligentă domnişoară, păcal că prea poetică şi sentimentală. C. Petrescu, î. i, 113. E păcal, măi băiete, să-ţi pierzi vremea degeaba. BrXescu, o. a. ii, 127. Pe Mediterană şi mai ales aici, pe lingă coastă..., nu slnt furtuni. — Păcat că nu slnt. Sebastian, t. 35. De ce să vă omo-rîţi?... — Şi de ce tocmai aici? Nu e păcat? Slnt şi eu om cu familie, cu greutăţi, id. ib. 249. Păcat că nu şlii ruseşte să-l citeşti pe Gogol, dar mai ales pe Celiov. Vlasiu, d. 170. Flăcăul era vrednic şi muncitor şi era păcat să rămtie aşa cu sminteală. Sadoveanu, o. i, 571. Ce om de treabă şi vrednic eşti lu, măi băiete! Păcal că n-ai parte de-o femeie cumsecade, id. ib. 622. Vlnd şi un mărgăritar, Cinci ocale la clntar, Dar păcal de greutate, Că scade la jumătate. Arghezi, vers. 245, cf. 183. Din nefericire, Olilia rămlne fără nimic. — Păcat, regretă Stănică, fata asta merită mai mult. CXlinescu, e. o. ii, 292, cf. 33. Păcat mă, păcat de tine. Stancu, r. a. iii, 64. E un element excepţional... Era păcat, era mare păcat să fie uitat aici. id. ib. 298. Dar lu eşti un boboc de floare. Păcal de line să stai aici, Isac, o. 150. Mai mare păcatul de ce făceau, v. rom. iulie 1962, 5. Floricieă-n foi albastră, Păcat de dragostea noastră! Teodorescu, p. p. 302. Că-i păcat de Dumnezeu Să pice voinic ca eu. Jarnîk-Bîrseanu, d. 103. Păcat ce om bun! alr ii 4 397/260. îi păcat de Dumnezeu că nu mai stai la noi. ib. 4 397/284. Păcat, că nu vrea să mai steie la noi!- ib. 4 397/386. Păcat de el. ib. 4 397/872, cf. 4 397, folc. transilv. i, 291. Mare e limba boului, păcal că nu poale grăi, se spune pentru a arăta că împrejurările te silesc să taci. Cf, Odobescu, s. iii,
2338
 40.
PĂCAT3                                  — 218 —                               PĂCAT1
 23, Zanne, p. i, 326. îi bun de spinzural de o cracă uscată, că-i păcat să strici una verde pentru el, se spune despre un om foarte rău, despre un netrebnic. Cf. Zanne, p. v, 606. A(-şi) face păcat (sau păcate) cu cineva = a comite o faptă rea în dauna cuiva; a oropsi, a nedreptăţi pe cineva. Nu-ţi face păcat cu mine, că mult bine ţi-oi prinde şi eu vreodată. Ispirescu, ap. cade. Nu vă faceţi păcat cu noi, domnişorilor, că nu e vinovat. Brătescu-Voineşti, p. 119. Bine, nene Şerbescule, ce ţi-ai făcut păcat cu ăsta? Gîrleanu, n. 71. A vorbi (sau a grăi) cu păcat = a se face vinovat spunînd lucruri neadevărate sau nedrepte (şi năpăs-tuind astfel pe cineva). Aici ai vorbit cu păcat, că Irina mea numai vina lenii n-a avut-o. Delavrancea, t. 138. N-aş vrea să grăiesc cu păcat. Stancu, r. a. ii, 199. A intra (sau a cădea) în (ori, învechit, întru) păcat sau (rar) a da de păcat = a face ceva condamnabil, a comite o greşeală (pierzîndu-şi stăpînirea de sine). Va cădea Intru acest păcat. prav. gov. 32v/18. Ia adu-ţi aminte bine şi nu intra în păcat. Pann, p. v. iii, 114/4. Ei, apoi să nu-l stropşeşti? Mă duc...; ca să nu întru în vrun păcat. Alecsandri, t. 611. Să nu-l văd pe aici, că dau de păcat. Slavici, o. ii, 59. Nu blestema... Cel de sus vrea să-ţi încerce evlavia şi tu cazi în păcat! v. rom. ianuarie 1954, 109. A vîrî pe cineva în păcat = a determina, a împinge pe cineva să comită o faptă condamnabilă. Fără să vrei te vîră in păcat. Creangă, p. 143. A trage păcatul (sau păcatele cuiva) = a suporta consecinţele greşelii altuia. Se vede că i-a fost sortit să tragă şi el păcatul. Gane, n. iii, 159. îmi spunea că săracu Niţă o să tragă păcatele cuconaşului Alexandru. Bujor, s. 37. (Regional) A-şi lua păcatele pe cincva = a bănui pe cineva ; a avea suspiciuni asupra cuiva. Cf. Ciauşanu, v. 185. + Stricăciune, desfrîu, viciu. [Oraşul] rămîne-n urma noastră în ceaţă învelit..., Cu-nlreaga lui satiră de lux şi de păcate. Macedonski,
 o. i, 46. Nemernico! Păcatul azi colcăie in line!... Şi-n urmă vei ajunge, pierzînd al tău onor, Pe paturi criminale, nevastă tuturor. Coşbuc, p. ii, 200. + (învechit şi popular) Canon, pedeapsă, osîndă primită pentru ispăşirea unei vini. La ficiorii acestor doi s-au plinii păcalul poslaneţilor. Herodot (1645), 399. Turcii sărea şi fugea, Dar păcalu-i ajungea! Care scăpa de Stilpan Nu scăpa de buzdugan! Alecsandri, p. p. 126. Penlr-un pic de sărutat Nici popa nu-ţi dă păcat. Jarnîk-Bîrseanu, d. 367. De pupat, de sărutat Popa nu ne dă păcat. Zanne, p. ii, 681. Ce păcat popa ţi-a dat? — Să nu-mi ţin drăguţ în sat. Bud, p. p. 49. li dă păcate. alrm ii/i h 254/284. Să-ţi fie, mumo, păcat După ce urît m-ai dat. folc. transilv. ii, 523.
   2.   (Adesea în construcţie cu verbele „a avea“, „a fi“ etc.) Defect, cusur, scădere ; slăbiciune, patimă, viciu. Aurul acum stăpîneşte în lume, Prin acesta cumpăr eu toate inimile; Cu mici sau cu mari sume Neguţez iot feliu de păcate. Budai-Deleanu, ţ. 223. Trecutul... îşi are păcatele sale. Ghica, s. 200. Ş-apoi eu mai am un păcat, mi-s dragi fetele şi nevestele. Alecsandri, t. i, 439. Eu am păcatu-a crede că lupul schimbă perii, Nu însă şi năravul... Aşa sînt şi boierii. Bolintineanu, o. 158. Oricll de bun băiet ar fi fost, avea şi el păcatele lui. Slavici, n. i, 183. Din cer să fi picat şi tot am fi avut mai multe păcate. Delavrancea, s. 227. Versurile tale sînt fără păcat ca formă. Vlahuţă,
 o. a. 325. Sînt copil şi pltng uşor. Plînsul meu e-al tuturor; Ce păcat e-ntrlnsul? Coşbuc, f. 130. Avea păcatul ei: o turmă întreagă de clini şi de pisici. Bassarabescu, v. 149, cf. 128. E un păcat al dumnealui să nu intre în vorbă cu persoanele străine, id. s.n. 20. Cum îndrăzneşte el să spună pe faţă lipsurile, relele şi păcatele noastre? Galaction, a. 181. Numai un pacat a avut Alexandru: cam beţiv! Sadoveanu, o. i, 76. Simion, omul aşa de blînd..., avea din cînd în cînd toane, considerate ca „păcatele lui“. Călinescu, e. o. i, 53. Tu nu vrei să fii iubit. Tu vrei să fii adorat: aici e păcatul. Vinea, l. i, 32. Cată nod în papură şi păca-te-n mîndălaci, se spune despre un om cusurgiu. Cf. Delavrancea, s. 13. 0> (Glumeţ) Am şi eu un biet păcat: Cînt, potcoava cînd o bat. Arghezi, vers. 319. O
Expr. A împinge (sau a îndemna, a duce) pe cincva păeatul (sau păcatele) să... (sau de...) = a simţi un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un gînd rău, de o slăbiciune, a face ceva îndemnat de un gînd rău, de o slăbiciune. Ard-o focu isprăvnicie!... De clnd m-o împins păcatele să fiu în slujbă..., tot dojane primesc de la departament. Alecsandri, t. i, 196. Apoi, ian să te împingă păcatu să zici. id. ib. 356. Îndeamnă păcatul pe bădiţa Vasile să puie pe unul... să mă procitească. Creangă, a. 5. De i-ar împinge păcatul să-mi deschidă uşa, halal să-mi fie! id. o. 12, cf. 46. Să nu te ducă păcatele să vlnezi p-acolo! Ispirescu,
l.   41. (Prin apropiere de „a trage aţa“) Pesemne păcalul şi aţa îl trage, Amtndoi viaţa în nevoi să-şi bage. Pann, p. v. i, 57/27. 4 (Regional; în sintagma) Păcatul copiilor = epilepsie (Mihăileşti-Rîmnicu Vil-cea). h xi 102.
   3.  (Popular ; adesea în legătură cu verbele „a cădea“ sau „a da“) Nenorocire (1), năpastă (14), pacoste (1), necaz (1), belea. Întîi creştinătatea să piară; Războiu în tot pămtntul să fie, întunericul să întoarcă iară Cu tot feliul de păcat ş-urgie. Budai-Deleanu, ţ. 220. Vedeţi, zise, ce soartă şi ce păcat pe mine ? Alexandrescu,
o.   1, 190. Un păcat cu nişte ţigani, de nu s-ar teme de sflnlu Neculai cel din cui, ar da foc casii. Alecsandri, t. 941. De clnd m-o adus păcatele aici, am obosit ca un cal de poştă. id. t. i, 137. Tocmai pe mine căzuse păcatul să fiu mai mare intre fraţi. Creangă, a. 64. Aşa am scăpat şi cu de clinii lai Trăsnea, atunci clnd am dat peste păcat cu ei şi ei cu mine. id. ib. 68. Vai de mine, nevastă hăi, zise baba; ce păcat mi-am găsit cu tine! id. p. 174, cf. 302. Omoară-mă, spînzură-mă, n-am ce face dacă a dat păcalul peste mine. Ispirescu, l. 176. Păcatele o vrut să trăiască şi fecioru-meu iot aşa. Gîrleanu, n. 110. Apăi, ce să mai fac?... Ia, păcate şi necazuri, bătrlneţe şi neputinţă. Galaction, o. a. i,
291. Saracut, toate pacatele cad pe capul lui. Sadoveanu,
o.   1, 519. Păcalul l-a gonit, Cu moarte l-a pedepsit. Alecsandri, p. p. 162. Na păcatul! ce văzui Pe colnic, lingă Vaslui? id. ib. 326. Clnd este să dai peste păcat, dacă este înainte, le sileşti să-l ajungi, iar dacă este in urmă stai să-t aştepţi, ddrf. Cine are feciori are şi păcate (= cine are copii are şi necazuri şi greutăţi). Cf. Zanne, p. ii, 140. O (Personificat) Fetile, cînd sînt... Ce că-ţi zic? Nişte păcate, pr. dram. 104. O (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Toţi ştiţi a vă bate gioc de provinţie şi nu videţi în ce păcat de coclaură trăiţi. Alecsandri, t. i, 149. Ce cioarele de nu dau peste picatele de buruiene! zice mama Tinca mlnioasă. Contemporanul, v2, 144. De cînd cu păcatul cel de „Ad-hoc“, n-am mai avut zi bună cu megieşul meu cel puternic. Creangă, a. 158. Un păcat de om. tdrg, cf. Iordan, stil. 368. (Glumeţ) Şi mai fost-au poftiţi încă crai, crăiese şi împăraţi, oameni în samă băgaţi, ş-un păcat de povestiari fără bani în buzunari. Creangă, p. 279. <0> Loc. a dv. Din păcate = a) spre regretul cuiva; din nenorocire. Eram şi eu mărişor acum, din păcate. Creangă, a. 41. Din păcate, era şi evlavios moş Nichifor. id. p. 110. Tocmai atunci, din păcate, iată că şi feciorul văduvei trecea pe acolo în treaba lui. Ispirescu, l. 353. Din păcate, impresiile celor ce stau mai departe de şcoală sînt lot aşa. Galaction, a. 422, cf. 308. Din păcate, mi se pare că o viaţă de om nu e de ajuns. Camil Petrescu, t. iii, 63. Am lucrat vreo lună, sculptînd vreo zece reliefuri mici, dar, din păcate, înaintam greşit. Vlasiu, d. 385, cf. Călinescu, s. 329. Faceţi o eroare pe care, din păcate, o fac şi persoane ilustre. Preda, r. 20. Din păcate, mai există la unii compozitori „sim-fonişti“ o anumită mentalitate, m 1962, nr. 4, 5. Cel balaur, din păcate, înghiţise giumătate Trup cu arme ferecate. Alecsandri, p. p. 11; b) (regional) din întlm-plare. Oliolo, ciocoi bogate, Ici de-ai trece din păcate Să-ţi arunc doi glonţi in spate. id. p. i, 58. <0> E x p r. (Exclamativ) (Vai de) păeatele mele (sau tale, noastre etc.) sau păcatele mele cele (sau, regional, ale) grele !, se spune pentru a-şi exprima supărarea, necazul, regretul nemulţumirea. Păcatele mele, aceasta nu
2338
PĂCAT2
— 219 —
PĂCĂLI
 ştiem! Dkaohici, R. 45/11. Păcatele mele, cumnă{ele!... iar am rămas văduvă. Alecsandri, t. i, 385. Lina asia ne mănlncă, păcatele noastre, dar n-am mai veni noi. CreangX, p. 110. Bine, nene, păcatele mele, de ce n-ai venii la berărie? Caragiale, o. i, 149. Vai! păcatele mele, că mult mi-e foams. Delavrancea, s. 255. Eu cu grăsimea asia... vai de păcatele mele! id. o. ii, 284. Ce slnt ei de vină, păcatele lor, dacă le-a căzut pe sat
 o  aşa grozavă nenorocire. VlahuţX, ap. tdrg. Păcatele mile! fă;u deznădăjduit crlşmvul. Agîrbiceanu, a. 50. Val de mini, boierule, picatele mile! Rebreanu, nuv. 257. Păcatele mele!... am uitat să te întreb... dacă le-ai glndit să măntnci ceva. Galaction, o. a. i, 62. Vai de păcatele noastre, îmi răspunde unul. Gamil Petrescu, u. n. 342. Nu-s astea. Nu-s bune. Altele. — Cam să nu fie bune, păcatele mele? Sebastian, t. 116. Ai să spui ori n-ai să spui? — Am să spun, vai de picatele mele! Sadoveanu, o. x, 321, cf. Iordan, stil. 367. E un dulgher Deprins cu scule de fier, Cu, buşteni, cu grinzi, cu răngi şi rindele, Vai de păcatele mele! Arghezi, vers. 322. Nu clştig nimic, păcatele mele. CXlinescu, s. 375. Uiţi că eşti tn anchetă? — Nu uit, păcatele mele! Măcar de ar uita alţii. v. rom. august
 1953, 59. Ia ascultă, domnişoară Aurico, dumneata de ce nu mai ieşi tn lume?... — Unde, păcatele mele, să ies, coană mare? Barbu, p. 150. M-am bucurat la avere şi vai de păcatele mele. Zanne, p. v, 25. (Exclamativ) Ce păcat ! = cit, îmi pare de rău!, regretabil!, ce pagubă ! E-o frumoasă locuinţă, Ce păcat că e pustie! VlahuţX, o. a. i, 67. Ce păcat că in atelierul nostru nu-ţi urmează pilda toată lumea! Galan, z. r. 333. Mlndruţa s-o măritai, Vai de mine, ce păcat! Jarnîk-Bîrseanu, d. 99. Doamne, ce păcat, Bună palmă-am căpătat, id. ib. 377. Uhtul-de-lemn, ce păcat, Că-n oală proastă s-a vărsat, se spune pentru a exprima regretul referitor la o pierdere. Cf. Zanne, p. iv, 162. (Exclamativ) Mai ştii păcatul?! = cine ar putea şti? !, se prea poate ! Se vede că pune ţeara la cale... Mai ştii păcatul?! Alecsandri, t. 139. Te văd că eşti un băiet isteţ şi, mai ştii păcatul?! poale şi harnic. CreangX, o. 62. Mai ştii păcatul?! poale să-ţi iasă înainte vrun iepure, ceva. id. p. 187. (Regional) Păcate amărîte (sau încrosniate)!, exclamaţie care exprimă compătimirea şi regretul în legătură cu o nenorocire, cu o situaţie grea prin care trece cineva. Cf. l. rom.
 1959, nr. 3, 66. (Regional) Atlta păeat de. • • = o cantitate atît de mare, aşa de mult, Incît îţi creează probleme şi încurcături. Cum să te laie, cum să le care, cine să cumpere atlta păcat de lemne? Slavici, o. ii, 64. + (Regional; la pl.; în sintagma) Păcate femeieşti = menstruaţie (Pipirig-Tlrgu Neamţ), alr ii 4 210/551.
    4. (Eufemistic; de obicei art.) Drac, diavol. Ş-apoi
 ia,   să-l fi pus păcatul să se întreacă cu dedeochiul, căci baba şi cu fiică-sa 11 umplea de bogdaprosli. CreangX, p. 285. Unde, păcate, se duce cinele aşa? Slavici, n. i, 40, cf. Iordan, stil. 367. O (în imprecaţii) Mă duc. — Du-te la păcatele! Caragiale, o. vi, 257. Ce bine de dumneata că ai servitoare! — Dă-o păcatelor, li curg ochii după soldaţi, toată ziua stă la poartă! BrXescu, o. a. i, 316. Duceţi-vă-n păcate! Iordan, stil. 367. Mai bine-l lăsa păcatelor şi nu se mai apuca de el. t martie 1962, 30. Vinu-i bun, vinarsu-mi place, Om bogat eu nu m-oi face; Să se mai ducă-n păcale Şi carele ferecate Şi mioarele brumate. Jarnîk-Bîrseanu,
 d. 387. -C* (Ca epitet) Guliţă... Vină să te-mbrac, păcatule!... Vină... şi nu mă supăra. Alecsandri, t. 40.7. O L o c. a d v. Al păcatelor (de...) = foarte, straşnic, grozav, cumplit (de...); al naibii (de...). Am venit tnlr-o căruţă şi mi-a fost frig al păcatelor. StXnoiu, c. i. 61. <0> E x p r. Ce păcatul (sau păcatele)? = ce dracu?, ce naiba? Ce păcatele suflu aşa? Delavrancea, o. ii, 28. Ţi-am spus să nu mai pomeneşti pe ucigă-l crucea. Ce păcatele, doar eşti preot bătrtn. CXlinescu, e. o. ii, 239. Ce păcatele faci? Puşcariu, l. r. i, 116. Să fie locul necurat... sau ce păcatele să fie? Marian, t. 68. (Regional) Ba pe păcatele! = ba pe naiba!, atît mai trebuia ! Cf. Ciausanu, v. 185.
   —  Pl. : păcale. — Şi : (învechit) păcât s. n.
   —  Lat. peccatum.
   PĂcAf vb. IV v. pîcîi2.
   PĂCĂLEÂLĂ s. f. Faptul de a (se) păcăli, înşelare, amăgire, (familiar) pingeluia-
 1 ă; glumă cu care este păcălit cineva, farsă, şotie, renghi; păcălitură, păcălit1, (regional) păcală (1). Nu vrea la început să vie..., zicea că e păcăleală de Intti aprilie, parcă nouă de păcăleală ne ardea. Caragiale, o. vi, 521, cf. iii, 58. Vrei să ne tragi o păcăleală. — O, nu, ar fi prea mare îndrăzneală Cu nişte domni aşa de seamă. Gorun, f. 97. Toată ziua a rls de aşa păcăleală. Bassarabescu, v. 79. Te pomeneşti că... a auzit vreo minciună, vreo păcăleală. Galaction, o. 292, cf. id. a. 97, 267. Le arătă tot felul de tururi cu cărţile, de păcăleli, de jocuri de societate. BrXescu, o. a. i, 17. Prestidigitatorul..., după reprezentaţie, te invita să repeţi păcăleala tn familie. Arghezi,
 b.   66. Ii spune păcăleala şi ţiganu rămlne ruşinat. Graiul, i, 249.
   —  Pl. : păcăleli.
   —  Păcăli + suf. -eală.
   PĂCĂLfiŢ, -EÂŢĂ adj. (în dicţionarele din trecut; despre oameni) Păcălitor (1). Cf. lb, Polizu, lm, ddrf.
   —  Pl. : păcăleţi, -e.
   —  Păcăli + suf. -eţ.
   PĂCĂLÎ vb. IV. Tran z. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică oameni) A induce în eroare prin viclenie sau minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înşela, a amăgi, (familiar) a pingeli, a pingelui. Cf. Klein, d. 392, lb. Ş-au pus gtnd, de ar şi cheltui cevaş, să-l plcălească. BXrac, t. 57/27. Prostul, Pune-l să stea să-ţi vorbească, De vrei să te păcălească. Pann, p. v. i, 81/3. Şi rtzlnd că l-a păcălii, postilionul lăsă pre curios să caute pre alţii, ca să-i deie mai lămurit respuns. Negruzzi, s. i, 197. M-ai plcllit, leliţă! Alecsandri, t. 719. Văzură tn cele din urmă că slnt păcăliţi, se cătrăniră de mlnie, Insă Inghiţiră găluşca. Ispirescu, l. 248, cf. id. u. 87, ddrf, Alexi, w. Ţoală tlrguiala fu reluată de la început cu mai multă rlvnă şi violenţă, fiecare parte urmărind să păcălească cit mai tare pe potrivnic. Rebreanu, i. 230, cf. ŞXineanu, d. u. Ne-a legaţia gard, bălrlna! Rău mai furăm păcăliţi. Eftimiu, î. 64. Femeia de care vrea să-şi lege capul tl păcăleşte groaznic. Galaction, o. a. i, 50, cf. 32. Slnt furioşi de parcă ar fi fost păcăliţi. Camil Petrescu, u. n. 362. Copiii... mă păcăleau Indemnlndu-mă să fac ce nu trebuia, apoi tot ei rldeau de mine. Vlasiu, a. p. 12, cf. 41. Un vlnzălor care vrea să ptctlească. Sadoveanu, o. ix, 323. Un hamal ghiduş, care-i păcălea pe toţi in port, strigă In gura mare o cimilitură. Bart, s. m. 88. M-am lăsat păcălit şi am pierdut un tablou de preţ. CXlinescu, s. 438, cf. id. e. o. i, 98. Încercase să-i păcălească şi să-şi bată joc de ei. Stancu, r. a. iii, 201, cf. ii, 72. Te-am păcălit, bibicule! Pas, z. i, 56, cf. 252. L-am păcălit cu două sute de lei, repetă Moromete. I-am dat numai o mie. Preda, m. 162, cf. 165. De ocară m-a făcut Că n-am hal de vitejit Şi nici duh de păcălit. Teodorescu, p. p. 640. Numai împrejurarea că mlnca foc 11 făcu să nu crează că mumă-sa l-ar fi păcălit. Reteganul, p. ii, 9. Pe toţi ti ptcilea, iar pe el nimenea nu l putea. şez. iii, 129. M-o plcllit. alr ii 3 705/130. Păcală care te păcăle. ib. 4 245/362. O (Ironic) Ai văzut cum Dumnezeu ne păcăleşte, De ne trec bucuriile printre deşte? Arghezi, vers. 364. -0> R e f 1. pas. Se păcăleşte demonul bolii tn diferite chipuri. Candrea,
 f.   412. 0» R e f 1. r e c i p r. Pe clmpia noastră se ctnlă mult, se glumeşte şi se rlde mult, se păcălesc unii pe alţii. Pribeagul, p. r. 16. Aţi încercat să vă păcăliţi unul pe altul. Pas, z. i, 281. + R e f 1. A aprecia greşit Intr-o împrejurare, In defavoarea sa, a-şi greşi socotelile ; a se Înşela. Cată să vorbim şi despre puntuaţie,
2342
PĂCĂLICI
— 220 —
PĂCĂNIT1
 căci ea ne face multe Incurcălure şi aduce lucrurile... a se păcăli nişte bărbaţi cari înaintea mea sînt attt de respectabili cil n-are cum mai fi. cr (1848), 192/14. Dacă... mi-ai lua locul,... grozav le-ai păcăli. Delavrancea, o. ii, 258. S-au păcălit, Froso,... Bieţii oameni! Bassarabescu, v. 48. Să păcăle omu. a iii 11. Cine se pripeşte se păcăleşte, ddrf. + I n t r a n z. (învechit, rar) A unelti Împotriva cuiva. Acela amăgeu păcăli de cădzu la-nchisoare Leon. Dosoftei, v. s. decembrie 223r/19.
   —  Prez. ind. : păcălesc şi (regional) pâcăl.
   —  Etimologia necunoscut ă. Cf. dr. i, 237, bl iv, 92.
   PĂCĂLÎCI s. m. 1. Persoană care are obiceiul sâ păcălească pe alţii, sa facă farse pe socoteala cuiva. Cf. Polizu. între cei poftiţi se afla şi o rugină de moş-nean, păcălici ce voia să rtză de toată lumea. Ispirescu, ap. cade. Dacă nu este un nebun, este totuşi un păcălici. Macedonski, o. iii, 74, cf. ddrf, Alexi, w., Pamfile, j. i, 30, Şăineanu, d. u., dm. O (Adjectival) A fost odată un om ptcllici, Păcală, ce-l fugăreau oamenii din casele lor afară. De ce ? Pentru că pe toţi ti ptctlea. şez. iii, 129. + (Regional) Persoană care spune vorbe de duh, glume etc. (pentru a păcăli); (regional) păcală
(2)   (Ţepu-Tecuci). Pamfile, j. ii, 125.
   2. Numele unui joc de copii care se joacă cu un set de cărţi de joc speciale care reprezintă mai mulţe perechi de figuri şi o carte fără pereche şi In care fiecare jucător caută să-şi imperecheze cît mai repede cărţile din mină, iar cel care a rămas cu cartea care nu are pereche a pierdut; p. r e s t r. cartea fără pereche de la acest joc; p. e x t. set de cărţi folosit la acest joc. V. popa-prostu.
   —  PI. : păcălici.
   —  Păcăli + suf. -ici.
   PĂCĂLÎRE s. f. Acţiunea de a (se) păcăli şi rezultatul ei. Cf. Polizu. M-ai ptcllit, leliţă; dar vorba ceea: plctlire de leliţă, cere plată o guriţă. Alecsandri, t. 719, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., dm.
   —  PI. : păcăliri.
   —  V. păcăli.
   FĂCĂLÎT1 s. n. Faptul de a (se) păcăli; înşelare, amăgire, păcăleală. Se ieu ei ba din lllcuri, ba din cimilituri, ba din plcilit, ba din una, ba din alta. CREANGĂ, P. 168, Cf. DDRF, DM.
   —  V. păcăli.
   FĂCĂLÎT 2, -Ă adj. Indus în eroare, tras pe sfoară ; Înşelat, amăgit. Cf. ddrf, Şăineanu, d. u., dm. Mie, dormind mi-au furat hainele, ceea ce se poate intlmpla orişicui, dară pe tine deştept şi treaz te-au furat, ba incă te-au şi amăgit că te duc de viu la rai! Care dintre noi doi ti cel mai păcălit? Hm? Sbiera, p. 266.
   —  PI. : păcăliţi, -te.
   —  V. Păcăli.
   PĂCĂLITOR, -OĂRE adj. 1. (Despre oameni) Care păcăleşte, (în dicţionarele din trecut) p ă c ă 1 e ţ ; (despre cuvinte, afirmaţii etc.) cu care este păcălit cineva. Cf. Polizu. li luau vorba din gură şi-l cam dedeau tn tărbăceală cu graiuri care mai de care păcălitoare. Ispirescu, l. 36, cf. ddrf, Alexi, w., Şăineanu,
d.  u., dm. <0> (Substantivat) Ia ascultă cum acel primejdios păcălitor de Biranger iţi va întoarce pe franţuzeşte zicătoarea românului: ce ştie salul nu ştie bărbatul. Odobescu, s. iii, 98, cf. Pamfile, j. i, 129.
   2. (Prin Transilv. şi nordul Mold.; despre oameni) Cicălitor. Cf. alrii 564/118,186, 394.
   —  PI. : păcălitori, -oare.
   —  Păcăli suf. -lor.
   PĂCĂLITTÎRĂ s. f. Faptul de a (se) păcăli, înşelare, amăgire, păcăleală; vorbă de duh, glumă etc. (cu care este păcălit cineva); întorsătură sau repetare de cuvinte, joc de cuvinte (spuse pentru a păcăli). Cf. lb. Săritură frumoasă aceasta...,
  însă şi păcălilură pentru toţi rivalii săi. Bariţiu, p. a. i, 500, cf. Polizu. Povestind, glumind şi rlztnd de păcăliturile ce-şi adresau. Alecsandri, ap. tdrg. După această pacalitură mi-am pus pofta-n cui d-a rămtne mai departe In Viena. f (1874), 56. Toată breasla veselă şi uşoară a vtnălorilor... Iţi va răspunde tn cor cu o păcălilură vînătoarească, zictndu-ţi: — Vezi d-aia n-are ursul coadă! Odobescu, s. iii, 49. Un bătrln, român neaoş, cuminte şi vesel, vestit pentru păcăliturile şi glumele lui. Caragiale, o. ii, 169. încetul cu încetul invaţă omul să cunoască păcăliturile şi după ce-ţi vin anii, ştii ce ai să crezi şi ce să nu crezi. Slavici, n. i, 192, cf. ddrf, Alexi, w. Şi fiecăruia, vergelatorul, bun de gură şi de glume, ti face cile o urare sau ti alcătuieşte cile o păcălitură. Hogaş, dr. ii, 192, cf. Şăineanu
  d.   u. Firea glumeaţă a ţăranului a scornii fel de fel de vorbe şagalnice şi iscusite, pentru a stlrni şi a mări veselia tuturora. în rtndul acestora tntră, cu drept euvlnt, frămtntăturile de limbă.,. [cărora] li se mai zic şi plcălituri. şez. vi, 157.
    —  Pi.: păcălituri.
    —  Păcăli 4- suf. -tură.
    PĂCĂLUÎ vh, IV v. pocoli.
    PĂCĂNEÂLĂ s. f. Zgomot scurt, repetat şi sacadat, produs de ceva sau de cineva; ţăcănit, ţăcănitură, păcănit1, păcănitură, păcănire. îi cunosc căruţa după păcăneală. Udrescu, gl.
    —  PI. : păcăneli.
    —  Păcăni + suf. -eală.
    PĂCĂNEĂŢĂ s. f. (Regional) 1. Clopot mic (de aramă) care se pune la oi. Com. din Ţepeş Vodă-Cernavodă.
    2.    Epitet depreciativ pentru un om prost (Rlmnicu Vîlcea). Lexic reo. 83.
    —  PI. : păcăneţe.
    —  Păcăni + suf. -eaţă.
    PĂCĂNfiL, -EÂ s. m., s. f. pi. 1. S. ni. (Zool.; prin nord-estul Olt.) Brotăcel (Hyla arborea). Lexic reg. 83, cf. Udrescu, gl.
    2.    S. f. pl. (Prin vestul Munt.) Cele două beţe de la războiul de ţesut, ale căror capete sînt legate de cîte o iţă, iar mijlocul de prăjină. Cf. Tomescu, gl.
    —  Pl. : (1) păcănei, (2) păcănele.
    —  De la păcăni.
    PĂCĂNÎ vb. IV. Intranz. A produce un zgomot scurt, repetat şi sacadat; a ţăcăni. Hoţul se ia după '■ trăncănitul căraţii... şi apăi nu păcănea mai prost jurata aia de teleagă! săm. ii, 503. Păcănea grăbit murgul din copile. Sadoveanu, o. iii, 155. Au căzut obuzele tn baterie şi păcăneau schijele tn cheson. Pas, z. iii, 216. Bubuiau tunurile, păcăneau mitralierele.
  ! Camilar, n. ii, 177. Mitraliera porni iar să păcăne.
  : v. rom. august 1955, 46.Motorul de tăiat lemne încetase : să mai păcăne. ib. septembrie 1958, 31, cf. dm. Barza păcăneşte. h vii 50, cf. xn 171. De departe se aude cum păcăneşte căruţa vecinului Stan. Com. din Ţepeş Vodă-Cernavodă.
    —  Prez. ind. pers. 3 : păcăne şi păcăneşte.
    —  Pac1 + suf. -ăni.
    PĂCĂNIRE s. f. Zgomot scurt, repetat şi sacadat, produs de ceva sau de cineva; ţăcănit, ţăcănitură,
  ' păcănit1, păcănitură, păcăneală. Pe dealuri unde plăieşii-au bucinat, Clădiri roşcate urcă cu aburi în spinare, Spre alte lupte sună cu glas neaşteptat Egala păcănire a multelor tractoare. Labiş, p. 366.
    —  Pl. : păcăniri.
    —  V. păcăni.
    PĂCĂNÎT1 s. n. Zgomot scurt, repetat şi sacadat, produs de ceva sau de cineva; ţăcănit, ţăcănitură, păcănire, păcănitură, păcăneală. Liniştea întreruptă de păcănilul motorului de tăiat lemne, gala-gala să
2355
PĂCĂNIT 2
— 221 —
PĂCĂTOS
func[ioneze. V. rom. septembrie 1958, 31. Cile un păcănit se mai aude din ctnd tn clnd. Com. din Ţepeş Voda-Cernavodă. S-aud păcăniturile căruţii. Udrescu, gl. -0* (Prin exagerare) Mă cuprindea o spaimă, un păcănit al pulsului ori de clte ori mă aşteptam să-mi vorbiţi. Câmil Petrescu, t. iii, 221.
   —  Pl. : păcăniluri.
   —  V. păcăni.
   PĂCĂNÎT2, -Ă adj. (Prin vestul Munt.; despre oameni) Smintit, ţicnit, trăsnit. Cf. Udrescu, gl.
   —  Pl.: păcăniţi, -te.
   —  V; păcăni.
   PĂCĂNITOĂRE s. f. 1. (Rar) Castanietă. O vedea aluneclnd la rampă, cu ciurul de piele tntr-o mină, cu păcănitoarele prinse de vtrful degetelor celeilalte, conv. lit. XLV, 368.
   2.   (Regional) Morişcă (3) (Săpata de Sus-Piteşti). Udrescu, gl.
   ■— Pl. : păcănitoare şi păcănitori (Scriban, d., Udrescu, ol.).
   —  Păcăni -j- suf. -loare.
   PĂCĂNITÎÎRĂ s. f. (Rar) Zgomot scurt, repetat şi sacadat, produs de ceva sau de cineva; ţăcănit, ţăcănitură, păcănit1, păcăneală, păcănire. O barză... începu deodată să toace pe vreun coperiş şi toaca ei măiestrită, adine răsunătoare în liniştea nopţii, aducea cu o păcănitură de oase uscate. Sandu-Aldea, u. p. 31. De departe răsună păcăniturile dogarilor. Udrescu, gl.
   —  Pl. : păcăniluri.
   —  Păeăni + suf. -tură.
   PĂCĂRÂIE s. f. v. pocăraie.
   PĂCĂT s. n. v. păcat2.
   PĂCĂTOS, -OĂSĂ adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) care a călcat normele religioase sau morale, care a comis multe păcate2 (I); p. e x t. (om) nemernic (3), netrebnic (3), ticălos, nelegiuit (2). Lucrară păcătoşii, delungară fărădelegea sa. psalt. hur. 112v/ll. Cinre tnioarce păcătosulu din rătăcirea calei lui. cod. vor. 136/17, cf. 162/13. Ferice bărbat ce nu merge la sfeatul necuraţilor şi pre calea păcătoşilor (grea-ş i ţ i 1 o r h) na stă. psalt. 1, cf. 144. Bucurie fi-va la ceriu de un om păcătos ce se pocăiaşle. Coresi, ev. 5, cf. 166. Se cade cu destoinicie a se veseli şi a se bucura de pocaahiia păcătoşilor, id. ib. 31. Păcătoşi pare-li-se mitarii. id. ib. 453, cf. 33. Şi se afunda păctloşii şi nu pute zice miluieşte-ne, Doamne (cca 1580). cuv. d. bXtr. ii, 346/4. Voiu să vădzu sufletele oamenilor, direpfiloţ şi a păcătoşilor (sec. xvi). ib. 421/6. Cuven-tele ceale greale ce grăiră spr-insu păcătoşii (cca 1618). gcr i, 50/5, cf. 86/12. Mult păcltoase oame, văzu moartea ta! (a. 1642). id. ib. 102/14. Lăcui Domnul cu pîcătoşii, însă cu ceia ce s-au pocăit. Varlaam, c. 346. Au scris un om păcătos şi tncîlcit tn toate valurile şi undele ceştii lumi. Eustratie, ap. gcr i, 79/32. Fiul omenesc să va da In mtnile păcătoşilor, n. test. (1648), 35T/12. Aşa şi noi ceia stntem păcătoş să ne nevoim cu ruga (a. 1661). gcr i, 180/7. Va ploua Domnul cu iarbă pucioasă Presle păcătoşii. Dosoftei, ps. 36/14. Pentru mtnluire păcătoşilor (a. 1692). gcr I, 299/4. Cunosclndu-mă pre mine mai păcătos şi mai nevrednic dectt toţi oamenii pămlntului. Antim, p. xxv. Este mlnie mea spre păcătoşi (cca 1750). gcr ii, 57/22. Pedeapsa acelui păcătos nu se cade dreptate a avea săvîrşit. Văcarescul, ist. 249. Păcalul iaste otrava sufletului, aşadar păcătosul să otrăveşte ctnd păcătuiaşte. Molnar, ret. 40/3. Nu ştii tu că tn trupul păcătos Nu este slobod a tntra nimărui Aici, tn raiul nostru frumos? Budai-Deleanu, ţ. 322, cf. Clemens, drlu, lb. Domnul al puterei, ce pre omul păcătos Pentru lucrul cel nevrednic... ceartă, Îmbltnziîu-s-a acuma. Asachi, s. l. i, 50. Judecau că ea trebuie s<5 fie vro nenorocită păcătoasă care venise să se spăsească. Negruzzi, s. i, 44. Nebunil-ai, păcă--
losule? Cere viaţa de veci şi iertarea fărădelegilor tale. id. ib. 83. Toată noaptea cambanele sunară, ca să aducă aminte sufletelor celor bune a se ruga pentru mtntuirea sufletului celui păcătos, cr (1848), 21/54. Mulţi stnt ca nisipul mărei, Mulţi ca ghearele mustrărei Intr-un suflet păcătos. Alecsandri, p. ii, 15. Sufletele păcătoase ale muritorilor [care]... îşi petrecuse viaţa în dezmierdări lumeşti. Odobescu, s. iii, 34. Trebuie să-i ascultăm că sfinţiile lor ştiu mai multe dectt noi, păcătoasele. Creangă, p. 116, cf. id. a. 121. îşi aduse aminte şi de păcătoasa de soru-sa..., o găsi deci pltngîridu-şi păcatele. Ispirescu, l. 344. încap şi păcătoşi ca noi pe lumea asta. Vlahuţă, o. a. ii, 7. Eu mă cunosc ; sînt un păcătos, Că prea am dus-o-n rîs şi-n glume. Coşbuc, p. i, 198. Na! zise el mai dîndu-i o tiflă; păcătoaso şi măngosito! Da aşa le-am învăţat eu să fii? Hogaş, m. n. 145. Cele mai păcătoase o bîrfeau mai stăruitor, ca omul care nu poate avea odihnă din pricina paiului din ochiul aproapelui. Rebreanu, i. 179. Sînt un biet păcătos care mă duc să mă călugăresc. Galaction, o. 83. Ai milă de mine, păcătoasa, id. o. a. i, 62. Cenuşa schivnicului cuvioasă S-amestecă încet, pe veşnicie, Cu tînăr trup de fată păcătoasă. Cazimir, p. 130. El numai se roagă peniru noi, păcătoşii. C. Petrescu, î. ii, 7. Iart-o, şi Magdalena a fost păcătoasă, dar a suferit şi s-a pocăit. BrXescu, o. a. i, 414. Oamenii nu puteau să-i judece, pentru că erau tot aşa de păcătoşi ca şi ei. Sadoveanu, o. i, 541. Am stat închis. Cinci ani... Am înjunghiat pe un păcătos, id. ib. vii, 592, cf. Iordan, stil. 13, 54. Era un bărbat grozăv de păcătos. Stancu, r. a. v, 41. Era furioasă că ţinea totuşi la el, aşa păcătos cum era. Preda, m. 165. Am muiere scurtă, groasă, Aoleu, ce păcătoasă! Nici cu asta nu fac casă. Teodorescu, p. p. 272. Fire-ai, bade, blăstămat Că tare m-ai înşelat, De nu-s nici cu fetele Şi tiici cu nevestele, Făr’cu ticăloasele Şi cu păcătoasele! Jarnîk-Bîrseanu,
d. 279. Tocmai aluncea, tntorctndu-se păcătosul său de hargal de la moară acasă şi trecînd pe-acolo, au spăriet îngerii. Sbiera, p. 266. Gura păcătosului adevărul vorbeşte. Pann, p.v. i, 52/12, cf. Românul Glumeţ, 3.0 F i g. Am arătat acelui care cerea parale Că viaţa e scurtă şi vrednică de jale, Că aurul, argintul, metaluri păcătoase, La omul ce-o să moară nu sint trebuincioase. Alexandrescu, o. i, 181. Cu amarnice dureri am ispăşit, vai! şi eu păcătoasa-mi rătăcire! Odobescu, s. i, 168. N-am să plîng! zise ea cu îndărătnicie, şi lacrămile, păcătoasele de lăcrămi, o năpădiră. Slavici, o. ii, 75. Suflare omenească n-o mai rămas pe păcătosu de pă-mlnt! şez. ii, 3. + De proastă calitate, inferior, rău; plin de cusururi; defectuos. Mulţimea... privea cu gurile căscate o păcătoasă luminăţie. Alexandrescu, ap. cade. Tipografiile noastre sînt păcătoase. Alecsandri, s. 95. Parcă-i dele şi lui brînci inima să ştie ce este în acel păcătos de tronişor. Ispirescu, u. 99. în jurul măcelăriilor, pe resturile păcătoase, aveau loc cele mai crunte bătălii. Galaction, o. 309. Seara beam un rachiu păcătos, verde, sub şopronul de frunze uscate al circiumii. Barbu, p. 80. Cu cit locul va fi mai păcătos, cu atît va fi mai bine. t februarie 1962,21, cf. chest. ii 49/30. O (Adverbial, rar) Da păcătos mai scrii, măi! Scriban,
d. + Care aduce neplăceri, care cauzează greutăţi; defavorabil; supărător. Primim ordin să transportăm
o  sulă douăzeci capele de vile cornute la Malta. Cel mai păcătos caric de dus pe apă e marfa asta vie. Bart, s. m. 81. Vodă cu oşlile, popa cu babele, asia era o vorbă foarte păcătoasă a lor. Sadoveanu, o. xn, 249. Deodată au început să circule nişte zvonuri păcătoase; că nu mai vii, că eşti trimisă undeva la Hunedoara, la Cugir.
v. rom. aprilie 1954, 13. Ştia însă cit de păcătoasă este lupta de stradă. Barbu, ş. n. ii, 243.
  2.    (Familiar) Care este vrednic de milă1 (II), sărac, sărman, nefericit, nenorocit (1), biet, (livresc) mizer (1); slab, neputincios (1). Fiind noi neputincioşi fee se zice păcătoşi). Coresi, ev. 295. îmi da ranguri pe tot anul siluind regulamentul, Pe cînd mulţi păcătoşi alţii, lipsiţi de capacitate, Servind ţării din pruncie, stau iu buzele umflate. Alexandrescu, m. 170. Pe mine m-a tmprumulal cu două baniţe de
2361
PĂCĂTOŞENIE
— 222 —
PĂCĂTUŢ
mălai şi slnt Irei ani de clnd tot i le plătesc, păcătosul de mine. Filimon, o. i, 162. Păcătosul de mine! Cihac,
 i, 187. Slnt slab şi păcătos şi am făcut lucrurile după potriva nevredniciei mele. Galaction, o. a. i, 235.
 O  singură fată frumoasă este in ţara asta păcătoasă şi v-au luat-o voinicii noştri cu sabia. Sadoveanu,
 o. xi, 342. N-ai haine? Dar ce, eram să-fi fac eu haine? din pensia ta păcătoasă? Călinescu, e. o. ii, 48. Rar avem prilejul să ne distrăm tn oraşul acesta păcătos. Stancu, r. a. ii, 73, cf. iii, 294. Mlndra mea, de mlndră mare, Nici un dinte-n gură n-are, Şi cumu-i de păcătoasă, Tot se ţine de frumoasă. Jarnîk-BÎrseanu, d. 440. Sermana inima mea, Iar au prins a mă durea Ş-aşa mă doare de tare, De nu pot merge calare; Nici calare, nici pe jos, Cum e omul păcătos. Sevastos, c. 12, cf. alr ii/i mn 50, 2 272/514, alr ii/i h 142. <0> (Ga epitet, precedlnd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) La marginea salului, Doina, călare pe un păcătos de cal, se opri. Contemporanul, iii, 921. O (Substantivat; de obicei ca epitet) Slntem nişte păcătoşi fără litere, fără carte? cr (1848), 43/31. Hai, ia daţi-vă deoparte, măi, păcătoşilor, că numai aţi crtm-pofit mlncarea. Creangă, o. 118. N-ai nimic tn car, păcătosule? Delavrancea, s. 206. Iaca şi păcătosul ista străin s-o mai înviorat parcă. Sadoveanu, o. i, 514.
   —  PI. : păcătoşi, -oase.
   —  Păcat2 -|- suf. -os.
   PĂCĂTOŞENIE s. f. Faptul de a fi păcătos; faptă de om păcătos; stare de decădere; ticăloşie, nemernicie (3), păcătoşie, (Învechit, rar) păcătuinţă. Pricina de frunte a curentului deceplionist, tn literatura noastră, este păcătoşenia civilizaţiei burgheze. Gherea, st. cr. i, 82. Vai de atlţia prunci care au să îndure amar pentru păcătoşenia noastră! C. Petrescu, î. ii, 10. Vinovatul tşi va cere iertare, recunosetndu-şi, cu umilinţă, tn faţa publicului, păcătoşenia, id. ib. 141. + (Rar) Boală gravă (care duce la degradarea fizică). Se zice că ar fi aolnd pe Ungă sine un vraci care-l caută de păcătoşenia lui. Sadoveanu, o. xm, 328.
   —  PI. : păcătoşenii.
   —  Păcătos + suf. -enie.
   PĂCĂTOŞI vb. IV. R e f 1. (Mai ales familiar) A deveni păcătos; a ajunge Jn stare de decădere, a de cădea; a se strica, a se ticăloşi. Trimite-mi gazetele cu şiliri despre această minunată împrejurare. Universul meu s-a păcătoşit de tot. Caragiale, o. vii, 454, cf. tdrg. După ce Ardealul a Intrat tn stăptnire ungurească, voievozia de acolo a scăzut şi s-a păcătoşit, ajungtnd pe aceeaşi treaptă cu cnejia sau cu judecia. Iorga, c. i. ii, 146.
   —  Prez. ind.: păcătoşesc.
   —  V. păcătos. .
   PĂCĂTOŞÎE s. f. Faptul de a fi păcătos; faptă de om păcătos; stare de decădere, de mizerie; ticăloşie, nemernicie (3), păcătoşenie, (Învechit, rar) păcătuinţă. Este păcătoşia iarăşi a noastră. Jipescu, o. 125. Toate patimile cele rele şi cusururile oamenilor, tot felul de boale şi de păcătoşii d-ale muritorilor. Ispi-rescu, u. 101. Avtntarea departe de real, de păcăto-şiile traiului, sacrul entuziasm pentru tot ce e mare, nobil, frumos. Macedonski, o. iv, 110, cf. Barcianu, Alexi, w., tdrg. Şi tu îndrăzneşti să-mi ieşi înainte cu asemenea păcătoşii? D. Zamfirescu, ap. cade. Stricatul! Şi-a furat copiii! Mizerii, lipsă tot nu l-au plecat Să-şi pună frtu păcătoşiii! Gorun, f. 133. Mă privi c-o adlncă milă... privitoare nu numai la mine, ci la întreaga mizerie şi păcătoşie omenească. Hogaş, dr. ii, 13. Gospodăria jalnică duhnea a păcătoşie şi a negrijă. Popa, v. 259. Atlta păcătoşie tn satul aista, de mă mir cum mai răbdăm! T. Popovici, s. 150.
   —  PI. : păcătoşii.
   —  Păcătos + suf. -ie.
   PĂCĂTOŞÎT, -Ă adj. (Rar) Care a decăzut, care a ajuns In mizerie (1); ticăloşit. (Substantivat) Pu-
 ternic fiind, lasă să să prelungească lipsa la cel sărac şi să să ciuruiască zdrenţile la cel păcătoşit. Jipescu, o. 5.
    —  PI. : păcătoşiţi, -te.
    —  V. păcătoşi.
    PĂCĂTUÎ vb. IV. Intranz. A călca normele religioase sau morale, a comite lin păcat2 (1); p. g e -n e r. a comite o greşeală, a greşi. Păcăluil-am, nelegiuil-am, făcut-am strlmbătate. Biblia (1688), 5802/3. Numai o dată să păcătuiască omul, încă iaste mult. Antim, ap. gcr ii, 4/33. Adam cit păcătui, Şi din grafie ieşi. Aaron, ap. gcr ii, 193/13, cf. Clemens. Clnd am păcătuit, tu ne-ai făcut să tnfelegem glasul tău cel părintesc. Marcovici, d. 4/20. Ar crede că ar păcătui asupra amorului şi respectului ce li slnt datori. cr (1848), 242/77. Cit de des păcătuiesc scrilorii tn contra unei aşa de elementare regule! Maiorescu, cr. i,
 34,   cf. iii, 42. Să nu păcătuiesc, cocoane,... toate slnt bune la domnia-ta. Odobescu, s. iii. 45. Cine nu lucrează, greu păcătuieşte. Slavici, n. i, 12. Păcătuia dacă deschidea fereastra? id. o. ii, 26. Sfatul împărăţiei găsi cu cale că împăratul n-ar păcătui de ar lua de soţie pe fie-sa. Ispirescu, l. 307. îi părea chiar că a păcătuit împotriva Elenuţei. Agîrbiceanu, a. 41. Dac-am păcătuit acuma, cine n-o săvtrşit păcat, să ridice piatra şi arunce. G. Petrescu, î. ii, 176, cf. 156. Leib n-a păcătuit cu nimic. Patruzeci şi opt de ani a muncit pe brlnci. Sahia, n. 94. Te rog să mărturiseşti dacă ai ieşit vreodată din casa mea cu mina goală.— Ba, draga mea, dacă aş spune asta, aş păcătui. Sadoveanu, o. x, 536. Păcătuieşte uneori prin artificialitate. t septembrie 1962, 53. Iartă-mă, mtndro, de glume, Că nu-i om să nu glumească Şi să nu păcătuiască. Jarnîk-BÎrseanu, d. 363. Nu glndi că-mi trebuieşti, Că nu mai păcătuieşli. Mîndrescu, l. p. 71. Animalele... toate-s bune neştiind cum să păcătuiască. şez. iii, 238. Nu glndi că te iubesc, Că numai păcă-tuieşti. folc. transilv. i, 182. 0> F i g. Păcătuieşte raza curată, viorie Clnd se opreşte-n drumu-i pe-o slraşină pustie? Goga, p. 115. O T r a n z. Să vedem şi noi, fraţilor, cum slntem şi ce păcătuim. Coresi, ev. 286. Ce-a păcătuit ea, ca să-i cadă toate aceste pe cap? Slavici, o. ii, 158. <0> Refl. (Neobişnuit) Cum de le-ai păcătuit Să te-apuci de plugărit Tocma-n zi de sărbătoare. Alecsandri, p. p. 169. + (Despre femei) A avea relaţii sexuale în afara căsătoriei; (despre fete) a-şi pierde virginitatea Înainte de a se căsători. V. curvi, preacurvi. Au curvit sau a avui a păcătui cu cineva. Pravila (1814), 99/8. Păfania fetei aducea apa tocmai la moara lui. îi părea chiar bine că a păcătuit, că aşa Gheorghe va trebui să o ia mai repede. Rebreanu, i. 180. Şi maica a păcătuit cu slăptnul cel vechi al moşiei. Sadoveanu, o. ii, 581. A păcătui cu un tlnăr simpatic este acum pentru mine, fără ipocrizie, singura distracfie tn viaţă. Călinescu,
 e. o. i, 282.
    —  Prez. ind. : păcătuiesc.
    —  Păcat2 + suf. -ui.
    PĂCĂTUÎiVŢĂ s. f. (învechit, rar) Păcătoşenie. Cf. Barcianu.
    —  Păcătui -f- suf. -inţă.
    PĂCĂTUÎRE s. f. (Rar) Acţiunea de a păcătui şi rezultatul ei; greşeală, vină, păcat2 (1). Cf. drlu, Polizu, Barcianu, v. Eu însumi am căzut tn această păcătuire generală şi am dat votul pentru un om vechi. Bolintineanu, o. 457, cf. ddrf, Alexi, w., dm.
    —  PI.: păcătuiri.
    —  V. păcătui.
    PĂCĂTUITORj -OÂRE adj. (învechit, rar) Păcătos (1). Cf. DRLU.
    —  PI.; păcătuitori, -oare.
    —  Păcătui -(- suf. -tor.
    PĂCĂTIÎŢ s. n. (învechit) Păcăţel. Sudălmile... şi alte călcări de porunci se socotesc păcătuţe. Maior, p. 104, , cf. Cihac, i, 187, sfc iv, 151.
2370,
PĂCĂŢEL
— 223 —
PĂG1UŞEA
  —   PI. : păcătuţe.
  —   Păcat2 + suf. -uf.
  PĂCĂŢfîL s.n. (Rar) Diminutiv al lui păcat2; păcat2 mai puţin grav; (Învechit) păcâtuţ. Cf. Contemporanul, iii, 427, sfc iv, 151.
  —   PI. : păcăfele.
  —   Păcat2 + suf. -el.
  PĂCÂU s. m. (Ornit.; regional) Dumbrăveancă (Coracias garrula) (Budeşti-Olteniţa). Băcescu, păs;
  1   99
  —   PI. : păcăi.
  —   Etimologia necunoscută.
  PĂCĂtÎŢ s. m. (Regional) Chiriaş (Arad), chest. ii 8/411.
  —   PI. : păcăuţi.
  —   Etimologia necunoscută.
  PĂCEAÎTRĂ s. f. v. paceaură.
  PĂCfiL s. n. v. pătucel.
  PĂCELUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit) A împăca ; a pacifica (X). V. p ă c i u i. Cf. ddrf.
  —   Prez. ind. : păceluiesc.
  —   Pace -f- suf. -ălui.
  PĂCELTJÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a p ă -celui şi rezultatul ei; împăcare; pacificare (1); pace (1). [Tratat] pentru păceluirea şi viitoarea organizaţie a Grechiei. ar (1829), 361/12. în Irlanda începe iarăşi a se ivi tulburări, In urma păceluirei. ib. 461/45, cf. DDRF.
  —   PI.: păceluiri. — Gen.-dat.: păceluirei.
  —   V. păcelui.
  PĂCELUÎT, -Ă adj. (învechit) Mulţumit (I). Păce-luifi, bine învoiţi... amlndoi împreună pre o cale.. . a îmbla... li învăţa. Cantemir, ap. tdro, cf. ddrf.
  —   PI. : păceluiţi, -te.
  —   V. păcelui.
  PĂCERÎZ, -Ă s. m., adj. v. pacearlz.
  PĂCEŞI s. f. (pl.) v. paeişă.
  PÂCHfiT s. n. v. pachet.
  PĂCHIUŞfiL s. n. v. pacişele.
  PĂCICÂR s. m. v. apotecar.
  PĂCÎCĂ s. f. v. apotecă.
  PĂCICÎŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui p a -cică. V. paşcă. (Straja-Rădăuţi). Glosar reg.
  O   păcicuţă de tabac. ib.
  —   Pronunţat trisilabic. — Pl.: păcicuţe.
  —   Pacică + suf. -u/d.
  PĂCINICÎE s. f. (învechit) Stare de pace, de linişte Cf. ddrf, Barcianu.
  —   Şi: pacinicie s. f. ddrf.
  —   Pacinic suf. -ie.
  pXciŞ subst. v. pacişă.
  PĂCIŞÂLE s. f. (pl.) v. pacişele.
  PĂCÎŞE s. f. pl. v. pacişă.
  PĂCIŞÎLE s. f. (pl.) v. pacişele.
  PĂCITtÎRĂ s. f. v. pocitură.
   PĂCIUÎ vb. XV. I n t r a n z. şi refl. (învechit şi regional) A ajunge la înţelegere, la pace (1), a curma conflictul cu cineva. V. Impăciui, păcelui. Să va păciui ţara noastră şi a măriirilor (sic!) vostrea (cca 1650). Iorga, d. b. i, 91. Sighismund, paciuindu-se cu Moscova, trimisă o ambasadă strălucită. Asachi, s. l. ii, 98, cf. sfc iv, 140. Nici haraciul nu-i plătit, Nici cu turcii păciuit. Pamfile, c. ţ. 83. + A trăi în bună înţelegere cu cineva, a fi în relaţii amicale. Cf. Klein, d. 392, Budai-Deleanu, în Contribuţii,
iii,  40, drlu, Cihac, i, 188. Nici o sută de ani n-au păcuit. Jipescu, ap. ddrf. 4- Refl. A se astîmpăra, a se potoli. De ce nu te păciuieşti? Să-fi vezi de treabă ca şi plnă acum. contemp. 1948, nr. 104, 17/5.
   —  Prez. ind. : păciuiesc. — Şi:     (învechit) păcui,
paciui vb. IV.
   —  Pace + suf. -ui.
   PĂCIUILÎRE s. f. (învechit, rar) împăcare; pacificare <!)• Voroava spre începătura păciuilirii am întors. Cantemir, i. i. ii, 200.
   —  Pronunţat: -ciu-i-,
   —  Cf. păciuire, păceluire.
   PĂCIUÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a (s e) păciui şi rezultatul ei; pacificare (1); (bună) înţelegere, pace (1), împăcare; linişte, tihnă. V. împăciuire. Am ales mai spre folosul mieu a cere şi a cădea cu dumnealor la păciuire (a. 1761). Iorga, s. d.
xii,  73. S-au băut şi aldămaş de păciuire (a. 1776). id. ib. 92, cf. drlu, lb. Românul tinde mtna la dreapta păciuire, Ştiind că numai astfel Ardealul va înflori. Mureşanu, p. 76/5. întărind legăturile unirei Intre osăbitele părţi..., ti vor întări şi înmulţi păciuirea. ar (1829), 52 1/27. Vin înştiinţări despre păciuirea şi liniştea supuşilor, cr (1830), 375. Totdeauna să predomine aceste pricine de clemenţă şi de păciuire. ib. (1846), 33 x/24. Albinele cer căldură, timp lin şi păciuire. ap. tdrg.
   —  V. păciui.
   PĂCIUÎT, -Ă adj. (învechit) Paşnic 2 (1). Pre noi... de... păciaită locmală fereaşte. Dosoftei, v. s. ianuarie 47r/32. Englitera a primit cele mai holărlte încredinţări de cugetări păciuite cătră toată lumea, cr (1830), 60, cf. drlu. Se cerea... răspundere personală pentru ţinuta păciuilă a poporului. Bariţiu, p. a. i, 661. Să încredinţeze pe toţi cum că românii slnt oamenii cei mai păciuiţi şi n-au nici un cuget duşmănos tn contra cuiva. id. ib. iii, 81, cf. 38. + Calm, liniştit, tihnit. Iubita de înţelepciune şi păciuita viaţă. Dosoftei, v. s. februarie 79v/25. Să calc p-acel hotar Unde viaţa păciuilă în veci s-află mulţumită. I. Văcărescul, p. 126/4. Fu scos din locuinţa sa păciuilă. Bariţiu, p.a. ii, 271. + De pace, în care are loc pacea. Vine ziua păciuilă, De direpţi de mult dorită. Aaron, ap. gcr ii, 193/5.
   —  Pl. : păciuiţi, -te.
   —  V. păciui.
   PĂCIUITORIU, -OÂRE adj., s. m. (învechit) 1. Adj. împăciuitor. Cf. drlu, lb.
   2. S. m. Persoană care păciuieşte. Cf. lb.
   —  Pl. : păciuitorii, -oare.
   —  Păciui + suf. -tor.
   PĂClCMB s. m. v. pociuml).
   PĂCltÎND s. m. v. pociuml).
   PĂCITÎRCĂ s. f. (Ornit.; regional) Bibilică (Numida meleagris) (Frătăuţii Noi-Rădăuti). Băcescu, păs. 122, cf. 128.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. pichere.
   PĂCIIÎŞE s. f. (pl.) v. pacişă.
   PĂCIUŞEÂ s. f. v. paeişele.
2401
PĂGÎŞ1
— 224 —
PĂCURAR »
    PĂClŞI subst. (pl.) v. pacişă.
   PĂCLÎE s. f. (Ban.) Haină ciobănească, fără inineci şi fără guler, lungă pînă la glezne, făcută din piele de oaie cu lina in afară şi avînd la spate o glugă din piele de miel. Iarna să acopăr [paturile] şi cu păclii, adecă cojoace mari fără mtneci. Liuba-Iana, m. 98. Pentru iarnă e cojocul mare, alb, păcurăresc, „păclia“. Molin, r. b. 416, cf. h xvin 145, Viciu, gl., com. din Sasca Montană-Moldova Nouă, L. Costin, gr. băn. 152. [Ciobanii] iarna poartă păclii din pei de oaie. chest.
v.    165/61. Vriemile dă mărţişor: acuş pluaie, acuş ninje. Ctnd s-o udat păclia dasupra, o lăpădat-o. alrt ii 31, cf. 30, 323, alr sn iv h 1 185. Ctte miţe-n : păclie, Atttea sate o să ştie, se spune despre cei care nu pot păstra un secret. Cf. Zanne, p. vi, 299.
   —  Pl. : păclii. — Şi : peclie s. f. alr sn iv h 1185/29.
   —  Din ser. opâklija.
   PĂCLIŞf Vb. IV V. pîclişi.
   PĂCLIŞÎT, -A adj. v. pîelişit1.
   PĂC0RNIŢĂ s. f. Vas (confecţionat mai ales din lemn sau din scoarţă de copac) în care ţin ţăranii păcura pentru uns roţile căruţei ; (regional) dohotniţă. Cf. Cihac, ii, 236. De inima căruţei atîrnau păcorniţa cu feleştiocul. Creangă, p. 106, cf. Gheţie, r. m. Păcorniţa se atirna de cartmbul de jos, intre roţi. Damé, t. 13, cf. Barcianu, Alexi, w., Candrea, f. 22, Pamfile, i. c. 139. Păcorniţele colbăite atîrnau..., aninate de osii cu cîrlige de fier. Hogaş, dr. ii, 39, cf. h xii 288, Chest. v/33, com. din Straja-Rădăuţi, a v 14, 15, 16. Am o ulcică cu miere, Şede la lelea în buruiene (Păcorniţa)> şez. vii, 120. Umblă tala după Slana, Cu cociţa cu untură, S-o ungă la crăpătură (Păcor-niţa). i. cr. ii, 294. Am o babă şi-un moşneag, Horş, tn oala cu chişleag (Păcorniţa). Gorovei, c. 274. Ploscuţă cu apă neagră, Unge mula şi aleargă (Păcorniţa). Pamfile, c. 28.
   —  PJ. : păcorniţe. — Şi :     (regional) păsetirniţă
(chest. v supl. 22), pocôrnijà (Cihac, ii, 236, tdrg, dr. viii, 206, com. Marian), poscorniţă (chest. v supl. 33) s. f.
   —    Păcură + suf. -orniţă (prin haplologie). Cf. Graur, e. 33.
   PĂCOSTĂŞ, -Ă adj. (Regional) Cicălitor (Şimand-Arad). alr i 1 564/61.
   —  Pl. : păcoslaşi, -e.
   —  ■ Pacoste + suf. -ay.
   PĂCOSTEÂLĂ s. f. (Prin Bucov.) (Foiţă de) poleială. Busuioc şi brebenei ale căror frunze se lipesc cu păcosleală. Marian, !. 247. Se împodobeşte cu brebenei ale căror frunze se ung cu miere şi se lipesc cu păcosleală. id. nu. 299.
   —  Cf. p o c o s t i.
   PÀCOSTÉIVIE s. f. (Regional) Pacoste (1). Cf. ddrf. Aşa i-au spus bobii şi aşa i-au ieşil din cărţi, că scăpa-va de această păcostenie» Mera, l. b. 179.
   —  Pl. : păcoslenii.
   —  Pacoste + suf. -enie. Cf. Graur, e. 116.
   PĂCTUÎ vb. IV. Tranz. 1. (Prin Bucov. ; complementul indică terenuri cultivabile) A arenda. Com. : din Straja-Rădăuţi, cf. Lexic reg. 105.
   2.   (Regional ; complementul indică imobile) A in- ; chiria (Bucovăţ-Craiova). chest. ii 7/30.
   —  Prez. ind. : păcluiesc.
   —    Pact2 + suf. -ui. Cf. germ. (v e r) p a c h t e n. Cf. sfc iv, 139.
   PĂCtll1 s. n. v. picul1.
   PĂCUÎ2 vb. IV v. păci ui.
   PĂCUÎ1V, -Ă adj. (Transilv.; despre oameni) Bllnd, potolit, liniştit, paşnic2 (l).Cf. Densusianu, ţ. h. 327. Băiatul tău îi tare păcuin. mat. dialect, i, 263, cf. Lexic reg. ii, 101.
   —  Pl. : păcuini, -e.
   —  De la păcui2.
   PĂCUÎNĂ s. f. 1. (Transilv., Maram., Bucov.; mai ales la pl.; la sg. cu sens colectiv) Vite mici; s p e c. oaie (cu lapte). V. minzare. Cf. Cihac,
i, 200, ddrf. Păcuini înfricate de vrun tropot Fac să sune glas de clopot. Coşbuc, p. ii, 167. Turmele cu păcuine... se ţin vara la munte. Puşcariu, l. r. i,
351.  De cu primăvară... alcătuiesc aşa-zisă stînă care constă pînă la 500 — 600 de oi cu lapte numite pecuini. Bîrlea, b. 129. Lapte de păcuină. şez. iii, 84, cf. Candrea, ţ. o. 51, com. din Zagra-Năsăud. Ctte oi ai? — Am la o sulă de păcuini. Com. din maram., cf. T. Papahagi, m. 228, chest. v 65/66, alr i 1 766, a v 14, 15, Glosar reg.
   2.   (Prin Transilv.; la pl.) Orătănii. V. o r ă t a n i e. Cf. Alexi, w.
   3. (Prin Transilv.) Fermă. Gheţie, r. m.
   —    Accentuat şi: păcăină. Glosar reg. — Pi.: păcuini şi păcuine. — Şi: pecufnă s. f.
   —  Lat. pecuina (femininul lui pecuinus).
   PĂCULĂR s. m. v. păcurar1.
   PĂCUMPĂR subst. v. pocumpăr.
   PĂCURĂI s. m. v. păcurar x.
   PĂCURĂR1 s. m. 1. (învechit şi regional) Cioban, păstor (1). Cf. D. Bogdan, gl. Şi Avei fu păcurariu, e Cain un plugari. Palia (1581), 23/18. Avea neşte fraţi răi, porcari... păcurari. Moxa, 396/23. Şi piramidile încă le zic a păcurarului Filitios, carile alunce păştea oile acolo. Herodot (1645), 129. Nişte miţe ce s-au tuns de la oi s-au vînăut, de au fost de mîncat păcurarilor (a. 1674). Iorga, b. r. 153. Nimeri la nişte pe-curari (Începutul sec. xvm). mag. ist. iv, 294. Fugi pîn-în codrii Ciucului... şi nimeri la nişte păcurari. anon. cantac., cm i, 134. Călugării... să nu fie văcari au prisăcari au păcurari (a. 1741). uricariul, iv, 401/25. Povăţuindu-l un păcuraiu, însuşi Forgaci, cu o parte au mers tn Moldova. Şincai, hr. ii, 328/12. Toţi păstorii, adecă pecurarii, boarii, văcarii şi viţelarii. Economia, 94/26, cf. 88/5. Păcurariul vorbind, niciodată nu va face sminteală asupra gramaticei cei din lontru a limbei sale. Maior, ist. 265/15. Păcurariul mulge oile sale. Budai-Deleanu, ţ. 364. Păcurariul omului aceluia zicea că [oile] nu de călbează au perii. Calen-dariu (1814), 191/8. Veneau păcurarii cu tulnice-n mini. Coşbuc, p. ii, 204, cf. 128. Fac apoi coliba şi celelalte lucruri necesare oilor şi păcurarilor. Precup, p. 6. Aş fi vrut... să-mi fac o măciucă, aşa cum văzusem la Paşcu, păcurarul. Vlasiu, a. p. 53. Am luat sălaşele cărbunarilor şi stînile păcurarilor. Sadoveanu,
o. vi, 360. Oile se trimit la turmă sub îngrijirea păcurarului. Pribeagul, p. r. 72, cf. 101. S-a tocmit păcurar tn sat şi a umblat vreo cîteva veri cu oile. Lăncrănjan,
c. i, 38. Partea unde şed ciobanii sau păcurarii la muls se cheamă comarnic, h xvii 233, cf. 48, 368. Locuinţa păcurariului se numeşte stînă. ib. xvm 25, cf. 45, 141, 227, 261, 268, 277. Acest păcurariu... are Oi atit de multe, Ctte flori pe munte, pop., ap. gcr ii, 328, cf. 329. Păcurar cu oile, De te-ar bate ploile. Jarnîk-Bîrseanu, d. 279, cf. 188. Picuruşul picură, Trepăduşul treapădă, Alea Malea fine calea (Pecurariul). Sbiera, p. 323. Şi-mi ies bourei cu boi Şi păcurarii cu oi. Marian, î. 178. Fetele de pe la noi, Fă-le, Doamne, toate oi Şi pe mine păcurar. Doine, 294. Păcurar cu oi băluţă. Hodoş, p.p. 121'. Plecat-or tri păcurari la munte cu tri pilcuri de oi. Alexici, l. p. 206. Fetele de pe la noi, Face-le-ar Dumnezeu oi Şi pe mine-un păcurar, Că ştiu treaba ta şuştar. mat. folk. 943. De păcurari te îngrijeşte, C-acesla nu mai
2418
PĂCURAR2
— 225 —
PĂCURĂRAŞ
slujeşte. Păcală, m. r. 175. Se vaielă un păcurar Din floitr şi din caval. Graiul, i, 83. Mergi sănătos, păcurarule. Candrea, f. 353. Eu, mămucă, mi-aş mtnca Groşcioraş cu armurari, Cu unt de la păcurari. Bud, p. p. 21. Oaie laie, bălaie, Zbiară-n vale. Păcurar şuieră-n deal. Păsculescu, l. p. 148. Stau trei păcurari Şi trei lotri mari. Pamfile, cr. 76, cf. id. c. ţ. 351, com. din Tărcăiţa-Beiuş, Densusianu, ţ. h. 327. Pe mine m-o auzit Păcurarii de la oi Şi boarii de la boi. Bîrlea, b. 42. Păcurar la oi am fost, Fetele nu mă cunosc. T. Pa-PAHAGI, M. 228, cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 152, ARH. folk. iii, 152. Păcurar la oi oi fi, Ptnă zile voi trăi. folc. transilv. i, 154, cf. 325, alr i 619, 1 470, 1 669,
1  789, 1 807, 1 808, alr ii 3 280, 3 335, 3 337, 3 360, 4 225, 4 841, alr ii/i h 209, alrt ii 321, alrm sn i h 257, a i 12, 17, 21, 23, 35, ii 7, iii 3, v 15, 16, com. din Monor-Reghin. •(> F i g. Popa lonăşel, fiind păcurar şi păstor turmei lui H[risto]s pe acea vreme (a. 1743). Iorga, s. d. xvii, 64. Şi, cu lacrămi grăind norodul: cum ne ţinem cu stăpin sau păcurari sufletesc şi nu ne apără? (a. 1765). id. ib. xiii, 256. <0> Păcurarul cel mic = strungar la oi. Cf. alrm sn i h 262. Păcurarul cu oile = numele unui joc de copii; cloşca. alr sn v h 1 298/102. + (Regional) Păstor de capre. Cf. chest. v 32/17, 26. + (Regional) Văcar, bouar. Cf. drlu, Stamati, d. + (Regional) Porcar. Cf. drlu.
   2.   Art. (Prin Transilv.) Numele unui dans popular care se dansează in ritm de horă ; melodie după care se execută acest dans. Cf. Varone, d.
   3.   (Ornit.; regional; şi în sintagma păcurar mare, Băcescu, păs. 122) Ciocîrlan (Gale'ida cristata). Cf. Dombrowski, p. 170, Băcescu, păs. 122.
   —    Pl. : păcurari. — Şi: (învechit şi regional) pă-curâriu, păcurâi, peeurăr, (regional) păculăr (Varone, joc. rom. n. 28), pecuăr (id. ib.), (învechit) pocurăr (lex. mars. 232) s. m.
   —  Lat. pecorarius.
   rÂCURÂR2 s. m. (Regional) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii (I 1) din pămînt; (sens curent în trecut) negustor (ambulant) care vindea (prin sate) păcură şi petrol lampant, găzar. Cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Păcurarii... ce umblă prin sale cu desfacerea păcurii sau gazului. Pamfile,
i. c. 244, cf. Şăineanu, d. u., dm, chest. v 32, alr
i  1 669, 1 808, a v 25. Cu păcurarul clnd trăieşti, Trebuie să te mtnjeşti. Pann, p. v. i, 60/10.
   —  Pl. : păcurari.
   —  Păcură + suf. -ar.
   PĂCURÂRIU s. m. v. păcurar1.
   PĂCURÂŞ s. m. v. păcurăraş. i
   PĂCURĂ s. f. I. 1. Ţiţei brut; lichid vîscos, negru sau brun-închis, rămas de la distilarea atmosferică a ţiţeiului, care se utilizează drept combustibil şi ca materie primă la fabricarea motorinei grele, a uleiurilor minerale şi a asfaltului. V. m a z u t. Numai cu silitră şi cu păcură ti smolesc. Herodot (1645), 116. Şi-i turnară tn so[l]n<[u]/ rost dzămi iuţi amestecate cu oţăt şi păcură. Dosoftei, v. s. noiembrie 128r/10. 9 lei p[en]f[ru] păcură, pentru traba carălor (a. 1742). Izvoade, 255. 5 oca de păcură (a. 1792). Uricariul,
iv, 132/26. Banii daţi pentru păcura ce s-au dat la carăle împărăteşti (cca 1806). Iorga, s. d. vi, 205. Păcură, smoală, răşină aprinsă. Budai-Deleanu, ţ. 320. Să nu fie volnic a vinde păcură şi dohot tn ttrgul acesta (a. 1813). Uricariul, v, 5, cf. I. Golescu, c. De o parte şi de alta erau îngropate butoaie pline de păcură. Bolliac, o. 218. Clnd sătenii nu mai aveau cu ce să plătească, ti ungea cu păcură şi ti lega de copaci. Filimon, o. i, 288. Slobozeau tn mijlocul gloatei ctte
o  vulpe cu coada muiată in păcură aprinsă. Odobescu, s. i, 136. Pădurea cea neagră de lingă gtrla de păcură care aruncă cu pietre şi foc ptnă la cer. Ispirescu, l. 114. Mă cufundam intr-o prăpastie neagră, tn care clocoteau
păcură şi smoală. Delavrancea, t. 24, cf. id. s. 43. V-am văzut poarta unsă cu păcură. Vi.ahuţă, o. a.
ii,  52, cf. Dame, t. 13.0 mare bogăţie pentru locuitorii din acest ţinut slnt puţurile cu păcură. Mehedinţi, p. 44, cf. Bianu, d. s., Pamfile, i. c. 349. Descoperirea... de izvoare de păcură in împrejurimile Ttr-goviştei ridica necontenit deasupra oamenii de jos. Brătescu-Voineşti, p. 272. Unul făcu un şumuioc de paie, îl vlrî tn păcură şi-i dădu foc. Gîrleanu, n. 39. Se pomeneşte, de asemeni, şi de exploatări ale unor ftnttni de păcură. N. A. Bogdan, c. m. 12, cf. Nica,
l.   vam. Şi pomii purtau pecetea locului, adică a păcurii. C. Petrescu, a. 315. Morarul a scris cu păcură pe păretele morii lui. Sadoveanu, o. ix, 209. Păcura avea multă căutare la oraş. Camil Petrescu, o. ii, 27, cf. i, 22. Păcura se scurge ca o sudoare stoarsă tn spasme. Bogza, a. î. 27. Această ţară are minunate izvoare şi puţuri de păcură, v. rom. aprilie 1954, 106. ll strigase pe Vatică să-i aducă oala cu păcură din grajd... şi să ungă osiile căruţei. Preda, m. 275, cf. lţr 2, dc, h ii 87, iv 245, x 204, xiv 431. Cu păcură mi-o ungea, Foc de la picioare-i da. Teodorescu, p. p. 576, cf. com. Marian. Un htrb cu păcură, şez. vi, 48. Are păcură-n cap. alr i 1 518/980, cf. a v 14. <$> (Ca termen de comparaţie pentru „foarte negru“, „negru strălucitor“ etc.) începu a curge... nişte stnge negru ca păcura. Ispirescu, l. 317. Flăcăiandrul cu coama neagră şi lucie ca păcura. Delavrancea, s. 100. întunericul negru ca păcura, id. ib. 155. Privirile li scăpau ca două ţtşnituri de păcură. Gîrleanu, n. 28. Umbrele erau negre ca petele de păcură. Galaction, o. 345. Balta de sînge lucea întunecată ca păcura sub luminile tremurătoare. C. Petrescu, c. v. 35, cf. Brăescu, o. A. ii,
292. Şi-l privea cu ochi mici şi negri ca păcura. Sadoveanu, o. ix, 154. Negru ca păcura, alr ii 3 399/414. <0> F i g. Mărturia lui asupra Vidrii, de păcura zavistiii neimată şi neîntinată, să se socotească nu se poate. Cantemir, ist. 52. Stoluri de ciori... s-abat păcură pe htrcile albe de bivoli şi de boi. Delavrancea, t. 165. Trei mii de pogoane de pămint gras ca untul, negru-păcură. săm. iv, 5. Priveşte cu ochii deschişi în întunericul de păcură. C. Petrescu, î. ii. 21. Jandarmul a rămas pe loc, pină n-a mai văzut nimic tn păcura din cuprinsul nopţii. Popa, v. 123. Prin văzduh, pe sub păcura nourilor, fugeau coloane de neguri despletite. Sadoveanu, o. i, 431. E păcură pe el cămaşa. alr i 640/690. + (Popular) Exploatare de ţiţei. Cum-părînd de la pîrttul ceauş păcurile de la Ţintea şi Dof-tana (a. 1822). doc. ec. 253. îşi ia boarfele într-o traistă şi se duce la păcură, la Moreni, unde munca se plăteşte în bani. Preda, î. 114.
   â. Lichid vîscos asemănător cu păcura (I 1), extras din diferiţi arbori şi întrebuinţat, de obicei, la ungerea roţilor carului. Cf. lb. Păcură de mesteacăn. Cupa-rencu, v. 30. Păcură [este] untura cea neagră făcută din coajă de mesteacăn cu care se ung carăle. Com. Marian, cf. Bianu, d. s.
   3.    (învechit) Infern. Muri, tngropă-se..., pogort pre păcură (a. 1648). cuv. d. bătr. ii, 726, cf. anon. car.
   II.   1. (Transilv.) Ceaţă deasă, pîclă; beznă. Cf. lb, bl vi, 203, fd i, 200, com. din Tărcăiţa-Beiuş, alr i 1 260/65, mat. dialect, i, 25.
   2.  (Regional) Nor de praf (Vima Mare-Tîrgu Lăpuş). alr i 1 365/270. Mă omoară păcura di pă drum. ib.
   3.    F i g. (Regional) Cantitate, număr mare; mulţime, grămadă. V. negură (3). Oi, vile, oameni s-adună, vin păcură. Com. Beniuc.
   —   Lat. picula.
   PĂCURĂRÂŞ s. m. 1. (Mai ales în poezia populară) Păcurărel. Frunză verde mărăraş, Am drăguţ păcurăraş, Vine seara, -aduce caş. Jarnîk-BÎrseanu, d. 410, cf. Mîndrescu, l. p. 59. Stătu oaia de zgherat. începu păcuraş de şuierat, mat. folk. 1534. De-aş trăi ctt piatra-n munte, N-aş iubi fecior de frunte, C-aş iubi păcurăraş, Să-mi aducă sara caş. Bud, p. p. 46, cf. 80. De-aş muri de dor de caş, N-aş iubi păcurăraş. T. Papahagi, m. 28.
IB - c. 1197
2423
PĂCURĂREASĂ
— 226 —
PĂCUROS
   2.   Art. (în forma pecuraraşu) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. Cf. Varone, d.
   —    PI. : păcurăraşi. — Şi: (regional) păcurâş, pccu-rarăş (Vahone, d.), poeărăş (alrm sn i h 262) s. m.
   —    Păcurar1 + suf. -aş. — Păcuraş, prin haplo-logie.
   PĂCURĂREÂSĂ s. f. (Regional) Ciobăniţă, păstoriţă. Cf. ddrf, l. rom. 1962, nr. 2, 17.
   —  PI. : păcurărese.
   —  Păcurar1 -f suf. -easă.
   PĂCURĂRÎ3L s. m. (Mai ales în poezia populară) Diminutiv al lui păcurar1 (1); (regional) păcurăraş (1). Am şi eu un frate, Un frumos păcurărel. Marian, î. 108. Ce voinic mă auzea? Voinicel păcurărel, Din vtrful plaiului, De la stlna craiului. Bud, p. p. 20. Ai fost păcurărel, Ţ-ai pus sttna lingă drum Ş-o trecui şi rău şi bun. T. Papahagi, m. 78, cf. Lexic reg. 12. Sus, pe plaiul cel cu tei, Mergu-şi trei păcurărei, Cu oile după ei. folc. transilv. i, 325. Sus, In virfu muntelui... Erau trei păcurărei, Cu oile p’lngă ei. ib. 328, cf. 198.
   —  PI. : păcurărei.
   —  Păcurar1 + suf. -el.
   PĂCURĂRESC, -EÂSCĂ adj. (învechit şi regional) Ciobănesc, păstoresc (1). Cf. anon. car., Klein, d. 43. Aleglnd cinci pietri. .. le puse in taşca sa cea păcură-rească. Calendabiu (1814), 121/26. Vulpea, văzlnd, Intr-o colibă păcurărească, lapte, brinză şi carne, s-a vtrtt pre o gaură micutică. Ţichindeal, f. 92/6, cf. lb, Polizu. Somnu-mi-i şi aş dormi Şi bine m-aş odihni Pe suman păcurărese. f (1888), 230, cf. Barcianu, Alexi, w. Cinară un balmoş păcurărese. Reteganul, p. iv, 16. Cojoc păcurărese. alr sn iv h 1 185/130. <v> Cline păcurărese = cline chbănesc, v. ciobănesc. Cf. alr sn iii h 662. + Zdravăn, voinicesc, straşnic. Prinse feciorul meu plosca-n mină şi trase din ea una păcurărească. Reteganul, p. iii, 58.
   —  PI. : păcurăreşti.
   —  Păcurar1 + suf. -esc.
   PĂCURĂRfiŞTE adv. (învechit şi regional) Ciobăneşte, păstoreşte. Gf. lb, Barcianu, sfc ii, 147. Tu, Dolfo, căţea bălrtnă, S-apuci pe Fulga de vină Şi spri-jine-l ciobăneşte, Ca să-i trag io, haiduceşte, Şi.. .păeu-răreştet Teodorescu, p. p. 516.
   —  Păcurar1 + suf. -eşte.
   PĂCURĂRÎ vb. IV. I n t r a n z. şi t r a n z. (învechit şi regional) A ciobăni, a păstori (1, 2). Gf. lb, Barcianu, Alexi, w. Ai păcurărit nouă ai, Tăi cu stlnă lingă drum. T. Papahagi, m. 77.
   —  Prez. ind.: păcurăresc.
   —  V. păcurar1.
   PĂCURĂRÎE1 s. f. (învechit şi regional) Păstorie (1). Cf. drlu. Bărbatul meu... De-a fi la păcurărie, Să vie cu voinicie, Ca el altul să nu fie. Marian, ins. 41.
   —  Păcurar1 + suf. -ie.
   PĂCURĂRÎE2 s. f. (învechit) Prăvălie, loc în care se vindea păcură (I 1). Mănăstirea... să nu facă căsăpii, pitării, bucătării... , păcurării, sărării, tiutungirii (a. 1806). Uricariul, x, 214.
   —  PI. : păcurării.
   —  Păcură + suf. -ărie.
   PĂCURĂRÎT1 s. n. (Regional) Faptul de a p ă -c urări; păstorie (1), păstorit1. De la ciurdărit şi de la păcurărit venea un ctştig sigur. LXncrXnjan,
c. ii, 97, cf. sfc iv, 299. Cojocăritul, pescăritul, vlnă-toria, păcurăritul. h xvii 325.
   ■*- V. păcurări.
 PĂCURĂRÎT2, -Ă adj. (Regional) Plin de păcură (I 1), negru ca păcura; p. e x t. murdar (1). M-ai văzut pe prisp-afară, Cămeşa neagră cerneală; Cămeşa păcurărită, Cu inima arsă friptă. Marian, î. 504.
 —   PI. : păeurăriţi, -te.
 —   De la păcură.
 PĂCURĂR1ŢĂ s. f. (învechit şi regional) Giobăniţă, păstoriţă. Păcurăriţa... scăpă de năpastă. Budai-Deleanu, t. v. 161, cf. Clemens, Polizu.
 —   PI.: păcurăriţe.
 —   Păcurar1 + suf. -iţă.
 PĂCURĂROĂIE s. f. (învechit) Soţia păcurarului1 (1). Cf. D. Bogdan, gl.
 —   Păcurar1 + suf. -oaie.
 PĂCURĂROl s. m. (Regional) Augmentativ al lui păcurar1 (1). Vină, ia tu fala mea, Şese boi (i-oi da cu ea Şi un boteiaş de di Şi cu trei păcurăroi. Bud, p. p. 49. De-aş muri de dor de oi, N-aş iubi păcurăroi. T. Papahagi, m. 28. Esie-un boteiaş de oi. Da la alea eine-ş tmblă? îmblă-s doi păcurăroni. arh. folk. i, 174, cf. vi, 207.
 —   PI. : păcurăroi.
 —   Păcurar1-f suf. -oi.
 PÂCURE s. f. pl. (învechit şi regional) (Turmă de)
 oi, animale, vite. Cf. Cihac, i, 199.
 —     Şi: (suspect) păc (rev. crit. ii, 48; pl. pecuri,
 ib.) s.n.
 —   Lat. pecus, -orls.
 PĂCURÎLE s. f. pl. (învechit, prin Transilv.) Diminutiv al lui p ă c u r e. Ca droaia de lupi clnd apucă La mandra cu slabe păcurele... Face perire, ucide, strică ş-apasă. Budai-Deleanu, ţ. 256.
 —   Păcure -f suf. -ele.
 PĂCUR£t adj. (învechit) Care se ocupă cu exploatarea şi cu vînzarea păcurii (I 1). Moşnenii păcureţi nu slnt următori ca păcura ce o scot să o puie tn vase a fieşcăruia puţu spre a să limpezi (â. 1823). doc. ec. 272. Moşnenii păcureţi... mijloc dă plată nu au, plnă nu să va deschide alişverişul să poată vinde păcură (a. 1824). ib. 319.
 —   Pl. : păcureţi.
 —   Păcură + suf. -et.
 PĂCURÎ vb. IV. Refl. (Regional) A se face negru ca păcura (I 1); p. e x t. a se murdări. Dacă nu veţi spune drept, Să se rupă cămăşile Şi să se păcu rească plnzele. Păsculescu, l. p. 244, cf. 366, mat." dialect, i, 233.
 —   Prez. ind. : păcuresc.
 —   V. păcură.
 PĂCURÎME s. f. (Regional; cu sens colectiv) Oi multe la un loc, turmă de oi. Cf. arh. folk. vi, 298.
 —   Păcure + suf. -ime.
 PĂCURÎU, -ÎE adj. De culoarea păcurii (I I), ca păcura; negru (1). Numiri de porumbei; ... Catife-luţi. Păcurii. Pept-albi. Baronzi, l. 95. Nori păcurii se ridicaseră deasupra capitalei. G. Petrescu, î. ii, 129.O faţă galbenă, încercuită de linia păeurie a barişului călugăresc. Klopştock, f. 258.
 —   Pl.: păcurii.
 —   Păcură -f suf. -iu.
 PĂCURdS, -OĂSĂ adj. Care conţine păcură (I 1), plin de păcură; care seamănă cu păcura, ca păcura. Cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., Iordan, l. r. a. 191, scl 1969, 138.
 —   Pl.: păcuroşi, -oase.
 —   Păcură + suf. -o».
2442
PÄDÄI1
— 227 >—
PÄDUCEL
  PÄDÄI1 vb. IV. 1. Reil. (Prin Transilv. şi Maram.) A se găti, a sc dichisi. S-a pădăit mireasa. Viciu, gl. Mă pădăiesc şi viu tn sal. alr i 791/359.
  2.    T r a n z. (Regional; complementul indică casa) A curăţa, a vărui (Libotin-Baia Mare). Lexic reg. a, 112.
  —   Prez. ind. : pădăiesc.
  —   Etimologia necunoscută.
  PÄDÄf 2 vb. IV. R e f 1. (Prin Maram.) A se grăbi. Gf. T. Papahagi, m. 228. Mă padaiesc. cv 1951, nr. 3-4, 43.      ^
  —   Prez. ind.: pădăiesc.
  —     Din ucr. iio^anaTHCH „a se îndrepta spre..., a porni“.
  PÄDÄI 3 vb. IV v. pădăia.
  PÄDÄIÄ vb. I. T r a n z. (Nordul Transilv.) A lovi tare; a bäte zdravăn. L-a pădăiat cumsecade. Com. din Zagra-NăsXud. P-acela ştiu că l-o pădăiet, că,
  o   dată, l-am văzul cu cracii-n sus. Paşca, gl. Aşa t-a pădăit o dată, de-a şi căzut jos. mat. dialect, i, 286.
  —   Prez. ind.: pădăiesc. — Şi: pădăi vb. IV.
  —   Din ucr. iiOiţaBaTH „a da“.
  PĂDÂÎT, -Ä adj. (Regional; despre case) Curăţat, văruit (Libotin - Baia Mare). Lexic reg. ii, 112.
  —   Pl.: pădăiti, -te.
  —   V. pădăi1.
  PÄDÄSTRU, -Ä adj. v. pedestru.
  PÄDfiSTRU, -Ä adj. v. pedestru.
  PÄDINÄ s. f. v. padină.
  PÄDINÖS, -OÄSÄ adj. (Despre locuri, terenuri)
  1.  Care are aspect de padină (II), care este uşor scobit. Coasta ostică a Ttlvei Mari... e pădinoasă (la poale) ca un scof (o corită sau troacă mică de lemn). Liuba-Iana, m. 86.
  2.    (Regional) Care este apătos, umed, mocirlos. Cf. chest. ii 73/43, iv 63/807, mat. dialect, i, 233.
  —   Pl.: pădinoşi, -oase.
  —   Padină + suf. -os.
  PÂIJIîvCŢÂ s. f. (Prin Bucov. şi Mold.) Diminutiv al lui padină (II). Cf. şez. iii, 84, a v 33.
  —   Pl.: pădinuţe.
  —   Padină + suf. -ufă.
  PÄDIOÄRÄ s. f. (Rar) Diminutiv al lui p a d i e. V. padină (II). Sus, pe o pădioară, părintele zvtrcolindu-se intr-un stufăriş. Lungianu, ap. cade. Ce ţi-e guşa gălbioară? — Tot mtnctnd la pădioară. mat. folk. 331. Porni... [iepurele] de-i strigă pe toţi la sfat tntr-o pădioară. Plopşor, c. 84.
  —   Pronunţat: -di-oa-. — Pl.: pădioare.
  —   Padie suf. -ioară.
  PĂDIŞOÂRĂ s. f. (Regional) Policioară (la jug) (Ctlnic-Sebeş). a ii 12.
  —   Etimologia necunoscută. Cf. pod.
  PÄDLÄGINÄ s. f. v. pătlagină.
  PADRI prep. v. pedri.
  PĂDUCÂRIŢĂ s. f. (Regional) Bălbisă (Stachys silvatica). Cf. Borza, d. 164.
  —   Pl.: păducariţe.
  —   Etimologia necunoscută. Cf. păduche.
  PÄDUCEÄ s. f. (Transilv.) Fructul cărnos, de culoare roşie şi cu sîmbure lemnos al păducelului (II). Cf. lb, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w. Eram micşor, aduceam păducele. Graiul, i, 77, cf. alrsn iii h 629/182.
    — Pl.: păducele.
    —   De la pădueel, după modelul unor cuvinte ca porumbea.
    PĂDUCfiL s. m. I. 1. Diminutiv al lui păduche (I); păduche mic. Cf. Cihac, i, 188, Philippide, p. 64, com. din TXrcăiţa-Beiuş. O Compus:                 pădu-
 cel-de-lemn = specie de furnică albă (Termes belli-cosus). Com. Marian.
    2.  Insectă parazită care trăieşte pe plante şi care, mai ales toamna, atacă şi animalele, provocindu-le erupţii pustuloase, uneori mortale (Leptus autumnalis). Cf. enc. agr., alr i 1 206/786.
    II.   (Şi in sintagmele păducet mic, Grecescu, fl. 741, pădueel alb, com. Liuba) Numele a doi arbuşti spinoşi din familia rozaceelor, Înalţi pină la 8 m, cu florile albe mirosind a migdale, dispuse In bucheţele, unul cu frunzele ascuţite şi crestate şi cu fructul glo-bulos, (regional) mărăcine (1 b), că că dară, gherghin (Crataegus monogyna), celălalt cu frunzele rotunjite şi fructele ovale, (regional) gherghin, măceş (2), (învechit) ramn (Crataegus oxycaritha), care se cultivă ca plante ornamentale sau In perdele de protecţie. Să nu poată să să tragă Pres-te spini fără de vlagă, Ca păduceii să seace De pojar şi de vlnt reace. Dosoftei, ps. 190/1, cf. gcr i, 3561/26, Coteanu, pl. 22. Să să facă garduri vii cu punere de tot soiul de spini, cum e porumbelul, spinul, măceşul şi păducelul. cod. silv. 35. Păduceii stht cei mai buni de a face garduri. Economia, 116/14, cf. Klein, d. 396, drlu, lb, Polizu. în pădurea de la Vtnju este gorun, ... peri şi păducei. I. Ionescu, m. 664, cf. Barcianu, v., lm, Baronzi, l. 140. La umbra unui păducei, ... Drăgan sta oropsit p-un buture de stejar. Delavrancea, s. 28. Atributul acestei zeiţe era măceşul sau păducelul. Marian, na. 58, cf. id. s. R. ii, 138, Brandza, fl. 63, 64, 65, id. d. 147, Dame, t. 183, Grecescu, fl. 220, 741, Alexi, w., Candrea,
 f. 247. Din trei părţi, aria popasului era înconjurată cu tufari, cu păducei şi cu gheorghinari. Galaction,
 o.  267, cf. Simioneşcu, fl. 30, Voiculescu, l. 212, ds. Copiii se tnghimpă tn păducei şi răsuri, se agaţă cu picioarele tn ruguri de mure. Sadoveanu, o. x, 491. Intr-un loc găsiră nişte tufe de păducei. Beniuc, m. c. i, 458, cf. 73, Borza, d. 53. Ş-o izbii de-un păducei Sări coasa din căţel. Alecsandri, p. p. 259, cf. 263, h i 18, 284, ii 11, 79, 218, iii 225, 305, iv 52, 54, 83, x 205, xi 325, xn 286, 300, xvi 9. Iară Fulga, fur băirtn... Răzimat d-un păducei, Mtnca la carne de miel. Teodorescu, p. p. 515, cf. Hodoş, p. p. 172. Supt umbră de păducei, Frumos doarme-un grănicer. mat. folk. 358. Ardă-mă intre hotare, Să mă facă scrum şi pară; Cu spini şi cu păducei. Bud, p. p. 27, cf. 80. Ctnd primăvara vor înflori porumbeii (păduceii) vrăjmaş, e semn că anul acela o să fie zlotos. şez. vi, 52. Măcieşul..., numit şi păducei, gheorghin, trandafir de ctmp, creşte pe dealuri, prin tufişuri şi pe sub poalele pădurilor, ib. xv, 64, cf. Iordan, l. m. 194, Plopşor,
 c. 20, 58. Poţi mtndrucă sămăna La fereastră păducei, Că eu n-oi mai sări-n ei. Bîrlea, c. p. 120. Sub cel corci de păducei Şede-n hireş pribegel. T. Papahagi, m. 104, cf. 34, alr 11 207, alrsn iii h 629,630, a iii 5.
 O  să-mi fac d-un cojocel, ca coaja de păducei. ant. lit. pop. i, 74. Ptntre flori şi păducei, Pasc oiţe şi cu miei. folc. transilv. i, 332, cf. ii, 568. •$> Păducei negru = specie de păducei (II) care creşte pe coastele pietroase ale munţilor (Crataegus nigra). Cf. Brandza, fl. 539, Candrea, f. 375, şez. xiii; 171. <0> Compus:      pădueel-pătat = Mespilis melanocaspa. Gom.
 Liuba.
    III.   1. Boală de piele care se manifestă prin mln-cărime puternică pe tălpi sau între degetele picioarelor (şi care provoacă îngroşarea pielii în locul respectiv), (regional) pâduchelniţă (III), must (II), funigel, iurnicel, bătătură, trîn-titură; p. gen e r. (regional) bătătură. Cf. Klein, d. 392, drlu, lb, Polizu, Barcianu. Pădu-
 l  celui... se face In talpa piciorului la cei ce umblă des-
2459
PĂDUCHE
— 228 —
păduche
 culţi. N. Leon, med. 310, cf. Grigoriu-Rigo, m. p. i, 140, Gohovei, cr. 270, PăcalX, m. r. 265. Această oblojeală e bună şi împotriva păducelului. Pamfile,
 b. 28, cf. H x 428, xii 303, com. Marian. Păducelul,
 o  boală care produce multă mtncărime. şez. xv, 99, cf.
 i, 121, v, 116, Brebenel, gr. p., Caba, săl., Ciau-şanu, v. 185, Lexic reg. 9, mat. dialect, i, 233, alrm i/i h 185, 188, alr ii/i h 77, a ii 8.
   2.    (Prin Munt. şi Olt.) Umflătură care se face sub pielea de la gltul unor vite de tracţiune (din cauza jugului). Cf. alr i 1 658/768, Lexic reg. 83. + (Prin Olt.; la pl.) Rîie (la vite). Scriban, d.
   3.    (Regional) Panariţiu (Sălcioara-Bucureşti). alr ii/i h 122/928.
   —     Pl. : păducei. — Şi: (învechit şi regional) per ducel s. m. Rosetti, l. r. iv, 41, alrm i/i h 185/85.
   —  Lat. * peducellus.
   PĂDtîCHE s. m. I. Nume generic dat mai multor specii de insecte din ordine diferite, parazite pe om, pe animale sau pe plante.
   I.    (La oameni) : a) (şi în sintagma păduche de cap, Polizu, Barcianu, N. Leon, med. 100, Marian, ins. 466, Bianu, d. s,, Simionescu, f. r. 370) insectă de circa 2 mm lungime, cu corpul oval-alungit, de culoare cenuşie, cu marginile mai întunecate şi cu numeroşi peri, care trăieşte pe pielea şi în părul capului, depunînd ouă (lindini) care se lipesc de firele de păr, şi care transmite tifosul exantematic şi febra recurentă ; (regional) mişcoi1, mişcoce, nicoreţ1 (Pediculus căpilis). Cf. Marian, ins. 466, Bianu, d. s., Simionescu, f. r. 370, der ; b) (şi în sintagmele păduche de haine, Simionescu, f. r. 370, păduche de rufe, Polizu, tdrg, păduche de straie, Marian, ins. 467, păduche de cămaşă, N. Leon, med. 100, Marian, ins. 467, păduche de corp, Bianu, d. s.) insectă lungă de circa 3 mm, cu corpul oval-alungit, de culoare albă-cenuşie, cu un punct negru pe spate şi cu peri puţini, care trăieşte şi îşi depune ouăle în încreţiturile hainelor, şi care transmite tifosul exantematic şi febra recurentă (Pediculus vestimenti sau corporis). Cf. N. Leon, med. 100, Marian, ins. 466, Bianu, d. s. ; c) (şi în sintagma păduche lat, Polizu, N. Leon, med. 100, Marian, ins., 467, Bianu, d. s., Simionescu, f. r. 369) insectă lungă de circa 1,5 mm, cu corpul lat, de culoare albicioasă sau galbenă, care stă nemişcată Infi-gîndu-şi adine capul în pielea de la rădăcina părului din regiunea pubiană, uneori şi din regiunea axilară (Phthirius pubis sau inguinalis). Cf. N. Leon, med.
 101, Marian, ins. 467, Grigoriu-Rigo, m. p. i, 140, Bianu, d. s., der ; d) (şi în sintagma păduche de piele, N. Leon, med. 100, Marian, ins. 467, Grigoriu-Rigo, m. p. i, 140) insectă mică care se înmulţeşte foarte repede, răspîndindu-se mult pe întreg corpul (Pediculus tabeseentium). Cf. Marian, ins. 467. Iar popii lor, iot a Iria zi, să rad, tot trupul, pentru ca să nu să (ie sau păduchi sau allciva in părul [lor], Herodot (1645), 105. Lindini, păduchi, lipitori, şi etreei, scu-llndu-se la glrlele Grumazii-Boului să dusă. Cantemir,
 i. i. ii, 54, cf. anon. car., lex. mars. 234. Şeztnd la soare, ucidi elfi păduchi găseşti in cămăşi, gcr ii, 119/30, cf. Klein, d. 392, drlu, lb. Ii aplecă însăşi capul pe genunche, —Stăi să văz, ziclndu-i, ai vreun păduche? Pann, p. v. i, 58/10. De cel prost şi bicisnic se (in numai păduchii. Contemporanul, vij, 500, cf. dame, t. 45. Păduchele e unul dintre insectele cele mai urieioase şi mai greţoase. Marian, ins. 468, cf. Can-drea, f. 223, ŞXineanu, d. u. Sinteţi nespălaţi, aveţi păduchi pe sub peruci. Camil Petrescu, t. ii, 210. li umpleau păduchii. I. Botez, b. i, 13. Să le speli, să te cure/i de rlie, de păduchi, băiete! VLasiu, a. p. 338, cf. Sahia, n. 115. Să se cure(e vagoanele... — Să se cureţe de proşti şi de păduchi. Sadoveanu, o. xvii, 243. Stă-n beci de ani de zile, nu bea şi nu mănîncă. S-au înmulţit cu anii Glndacii lungi, păduchii, şobolanii. Arghezi, s. p. 80. Te-au cuibării pe undeva-ntr-o buche Şi stai In slovă slrlns ca un păduche, id. vers.
336, cf. id. v. 73. Soldaţii erau plini de păduchi, căci stăteau In gropi de peste două săptămlni. Camilar, n. i, 385. Dormi dus. Nu simţi că-l năpădesc păduchii. Stancu, r. a. iv, 275, cf. i, 98. Ia uită-te, cum li umblă păduchii in cap! Preda, î. 16. Se scărpina In capul plin de păduchi. Barbu, p. 87, cf. 235. Cămeaşă n-o să ai pe tine, Foamea, păduchii te-or scoate de la mine! Teodorescu, p. p. 120. Voi, păduchi dă la 9 săraci, Să-l muşcaţi, Să-l pişcaţi, şez. xii, 195, cf. Pamfile,
b.  32, alr i 1 204/85, 820, 825, 850, 856, 874, 932, 940. Păduchele clnd se satură, iese-n frunte. Pann, p. v. i, 129/23, cf. Zanne, p. i, 577. Nu mi-i ciudă că trece păduchele prin barbă, dar mi-i ciudă că face cărare, se spune despre un lucru care e supărător nu atît pentru ceea ce reprezintă el, cit mai ales pentru marea lui frecvenţă. Cf. Zanne, p. ii, 12. Se scarpină dracul in deal şi trosneşte păduchile tn vale. id. ib.
vi,  571, cf. viii, 464. Caută păduchi tn capul altuia {— se preocupă de defectele altuia, fără să-şi vadă propriile lipsuri). Cf. id. ib. ix, 679. Are păduchi tn loc de bani, se spune despre cineva care este complet lipsit de mijloace de trai. Cf. Marian, ins. 476. Az, buche şi-un păduche, se spune pentru a arăta că cineva nu ştie carte. Cf. Pamfile, j. ii, 130. Pentru un păduche, nu da cojocul pe foc. Com. din Piatra-Neamţ. Petrea felegos mină porci tn jos (Pieptenele şi păduchii). Sbiera, p. 323. Nu-s rari, da-s mari (Păduchii). şez. i, 221. Ce e mic, mititel, Şi-ţi ridici căciula pentru el? (Păduchele), ib. vii, 120, cf. xm, 27. Se plimbă lupul prin tufe, Fără ca să sufle (Păduchele), ib. xvi,
167. Cinei, cinei, Ce-i ciuchel? (Păduchele), ib. xxn, 62. O- E x p r. A ieşi ea păduchele (în frunte sau înainte), se spune despre cel care caută să se pună In evidenţă, care apare la timp şi la moment nepotrivit, care stinghereşte, supără, plictiseşte. Beţivul iese la iveală ca păduchele tn frunte. Zanne, p. iii, 474. Nu m-am înghesuit să ies niciodată tn frunte ca păduchele. Beniuc, v. cuc. 66, cf. Udrescu, gl. Nu se mai asllmpără lumea, fiecare vrea să iasă-nainte, ca păduchele. Barbu, p, 216. (Regional) Păduche leşinat = a) om lacom, apucător. Ferească cerul de păduche leşinai: unde pişcă, băşică! Udrescu, gl. ; b) om foarte slab şi lihnit de foame. Cf. Zanne, p. i, 578. + Epitet dat unui om parazit (2) sau lacom. Cf. cade. Plăteşte cu amtndouă miinile tn stingă şi-n dreapta ruşfet la toţi păduchii dă la agie şi dă la vornicie? Camil Petrescu, o. ii, 673.
   2.   (La animale) : a) (şi în sintagma păduche de vită, Marian, ins. 481) mică insectă parazită care trăieşte mai ales pe vitele rău întreţinute; (regional) hîră (Pediculus vituli); b) (şi In sintagma păduche de bou, id. ib. 482, tdrg) insectă parazită care trăieşte pe vitele cornute (Haematopinus eurysternus); c) (şi In sintagma păduche de porc, Marian, ins. 482, tdrg) insectă parazită care trăieşte pe porci (Haematopinus suis); d) (şi In sintagmele păduche de cline, Marian, ins. 482, tdrg, păduche ctinesc, Marian, ins. 482) insectă parazită care se prinde de firele de păr din blana cîinelui (Haematopinus piliferus); e) (şi în sintagma păduche de găină, com. Marian, alr ii 5 720/47,
76,  279, 310, 325, 365, 414, 514, 682, 876, 899) parazit din familia arahnidelor, de dimensiuni foarte mici, care trăieşte pe găini (Dermanysus avium); i) (şi în sintagma păduchele crapului, Simionescu, f. r. 424) crustaceu mărunt care trăieşte ca parazit pe crap, prinzlndu-se de solzii acestuia cu ajutorul a două ventuze (Argulus foliaceus); g) (şi în sintagma păduchele albinelor, Marian, ins. 404) insectă foarte mică, de culoare roşie-întunecată, acoperită de perişori negri, care se lipeşte de perii albinelor, mai ales ai trlntorilor şi ai măteii (Braula coeca). Mai bun leac, spre a depărta sau a apăra dobitoacele de a nu căpăta păduchi, iaste ca să le hrănim bine. Calendariu (1814), 180/20. Dacă oile întru lina ¡or capătă păduchi, trebuie să pisăm rădăcină de jugastru... şi cu aceea să spălăm oile. ib. 192/15. Cînd se umplu păserile de păduchi se pune boz în poiată şi atunci păduchii vin toţi de se pun pe boz. N. Leon, med. 140, cf. Marian, ins. 482,
2460
PĂDUCHE
— 229 —
PĂDUCHER
483, Grigoriu-Rigo, m. p. ii, 16. Vilele slabe... fac păduchi, şez. i, 127. Zeama de tilipin e bună... de spălat viţeii, ctnd au păduchi, ib. xv, 133. Păduchi alţji şi mărunţi se găsesc la oi mai mult iarna. gr. s.
vi,  61. + (Zool. ; popular) Căpuşă (la oi) (Ixodes ricinus). Cf. alr i 1 206/69, 77, 85, 87, 159, 679, 704, 725, 727, 744, 748, 750, 768, 790, 805, 839, 900, 926, 960.
   3.   (La plante ; adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de“ care indică specia, mediul de viaţă etc.) Nume dat unor insecte parazite pe frunzele pomilor sau ale altor plante, şi care se hrănesc cu sucul acestora. V. m u ş i ţ ă. Şi veniră... păduchi (muşine d, ţ t n ţ a r i h) tn toate hotarele lor. In jahresber. iii, 179. Începură a se tnmulţi lot soiul de insecte, precum: cărăbuşi, păduchi de pom, omizi. Marian, o. i, 399. Muscariul e un insect răpitor care se nutreşte... mai cu seamă cu păduchi de frunze, id. ins. 59. Cei mai slricăcioşi [paraziţi] sini acei care trăiesc tn socoteala plantelor cultivate, cum sint: păduchele mărului, părului, tutunului, porumbului, id. ib. 461, cf. 462. Păduche de cireş. id. ib. 462. Păduche de curechi. id. ib. Păduche de perj. id. ib. Păduche de piersic, id. ib. Păduche de prun. id. ib. Păduche de soc. id. ib. Păduche de trandafir, id. ib. Păduche de griu. Păcală, m. r. 32. Din ou iese iarăşi o insectă... Aşa e la păduchele de trandafir, aşa e la cele mai multe dintre neamurile lui. Simionescu, f. r. 349. Ceea ce sint cicadete pentru ţinuturile calde, la noi stnt păduchii numiţi şi pureci de plante, id. ib. Păduchele de măr... e păduchele care distruge şi ulmii. id. ib. 353. O Păduche ţestos — insectă parazită, de formă variată, caracterizată prin Însuşirea de a secreta o ceară care formează un scut protector solzos unde slnt adăpostite ouăle şi, mai tîrziu, adulţii, şi care aduce prejudicii arborilor fructiferi, viţei-de-vie, plantelor ornamentale (de tipul leandrului) etc. (Chermes). Majoritatea păduchilor festoşi prezintă o singură generaţie pe an. enc. agr. Păduchele ulmului = insectă parazită care atacă puieţii de ulm (Chermes ulmi). Cf. ds 210. Păduche roşu = insectă parazită care atacă mai ales merii, inmulţindu-se repede şi pricinuind uscarea pomului (Schizoneura lanigera). Cf. Marian, ins. 462. Păduche de (sau din) San (ori St.) José = insectă parazită originară probabil din China, descoperită în California şi răspîndită pe întreg pămintul, de dimensiuni foarte mici, aproape invizibilă, acoperită cu un fel de s.olzişor protector, şi care atacă pomii fructiferi (Aspidiotus perniciosus). Aproape tot aşa cum a fost filoxera pentru viţa de vie, ameninţă acum pomii noştri fructiferi un păduche de plante numit de San José. Simionescu, f. r.
352. Are scutul... asemănător cu al păduchelui de St. José. id. ib. 353. S-a constatat..., pe mere şi pere, existenţa unui parazit ca foarte primejdios, păduchele din San José. enc. agr. (Regional) Păduche de clmp = ploşniţă de clmp (Palomena prasina). Cf. alri
1  899/776.
   IX. Compuse: 1. (Zool. ; popular) Păduche-de-Iemn sau (Transilv.) păduche-de-perete = ploşniţă (Cimex lectularius). Cf. lb, ddrf, Barcianu, N. Leon, med. 103. Se tnttlneşte o dală pe o cercevea de fereastră un păduche-de-lemn şi o muscă. Marian, ins. 373, cf. 430, Candrea, f. 407. Păduchii-de-lemn, numiţi tn Moldova ploşniţe, iar tn Oltenia stelniţe, se omoară cu gaz sau se presoară, pe unde stnt, praf de var şi se stinge cu apă. Grigoriu-Rigo, m. p. ii, 17. Păduchii-de-lemn ... stnt nişte insecte cari dau un miros urtt după ce le-ai strivit. Bianu, d. s., cf. Gorovei, cr. 656, Păcală, m. r. 32, Şăineanu, D. u. ; (Transilv.) păduche-de-cal = coropişniţă (Gryllotalpa vulgaris). Cf. Marian, ins. 550.
   2.   (Bot. ; popular) Păduchele-calului (sau •calicului, -elefantului) = colţul-babei (Tribulus terrestris). Cf. Brandza, fl. 112, Panţu, pl., Borza, d. 171; (Transilv.) păduchi-de-ţigan = dentiţă (Bidens tripar-titus). Cf. tdrg, Panţu, pl., Borza, d. 31 ; (regional) păduchii-popii = spînz (Hélleborus purpurescens). alr
ii 6 345/141.
 —   Pl. : păduchi.
 —   Lat. peduculus.
 PĂDUCHEA1 s. f. (art.) (învechit, rar) Femela păduchelui. Cf. păduche (I). Banul face banii şi păduchea, păduchii. Pann, p. v. ii, 74/12.
 —   Pl. : ?
 —   De la păduche.
 PĂDUCHEA2 vb. I. Tranz. şi refl. A (se) căuta de păduchi (I) pentru a-i omorî, pentru a scăpa de ei ; a (se) despăduchea. V. deparazita. In ce chip păduche păstoriul haina lui. Biblia (1688), 521 */28, cf. ANON. CAR., DRLU, LB, POLIZU, DDRF, Gheţie, r. m., Barcianu. Ctnd unul sau altul caută păduchi, se zice că: se păduche sau se păduchează. Marian, ins. 468. Dacă va veni bărbatul tău, să te faci a-l păduchi şi să tai trei peri din barbă. Pamfile,
 d.  25, cf. bul. fil. iii, 106. Puzderii de soldaţi se pă-ducheau jur-tmprejurul iazului. Camilar, n. i, 249, cf. 385. Îndată şi-au băgat şi el capul acolo ca să i-l păduche. Sbiera, p. 290. Şi-ş(i) usca obgelili şi-ş(i) paducea izmeniţi. Vasiliu, c. 186, cf. alr i 1 205, a i 24. <0> R e f 1. r e c i p r. Am dat peste două babe păduchindu-se pe prispă afară la soare. Sbiera, p. 290. + Tranz. F i g. (Familiar) A examina (ceva) cu de-amănuntul ; a purica. A păduchi tn comun literatura şi arta. în scl 1969, 138.
 —   Prez. ind. :   păduchez   şi (regional) pădăchi.
 —   Şi : (regional) păduchi vb. IV.
 —   V. păduche.
 PĂDUCHEARE s. f. (învechit, rar) Păduche (I). Cf. Budai-Deleanu, lex.
 —   Pl. : păducheri.
 —   De la păduehe.
 pADUCHEARIŢĂ s. f. (Bot.; regional) Clocotici (Rhinanthus minor). Borza, d. 117.
 —   Pl. : păducheariţe.
 —   Păduche + suf. -ariţă.
 PĂDUCHEĂŞ s. m. Diminutiv al lui păduche; (regional) păduchel. Cf. păduche (II). Cf. lb, Barcianu. Păduchele numit şi păduchele de cap, diminutiv păducheaş... şi păducheş. Marian, ins. 466, cf. cade.
 —   Pl. : păducheaşi. — Şi : pâduchéç s. m.
 —   Păduche + suf. -aş.
 PÀDUCHÉL s. m. (Regional) Păducheaş. Cf. Marian, ins. 466.
 —   Pl. : păduchei.
 —   Păduche + suf. -el.
 pAdUCHÉLNIJA s. f. (Regional) I. (Depreciativ) Persoană plină de păduchi (I 1). V. păduchios (1). Cf. LB, LM.
 II.    (Bot.) 1. Păducherniţă (II 1) (Lepidium rude-rale). Cf. Klein, d. 66, Baronzi, l. 140, Damé, t. 188.
 2.     Vîrtejul-pămîntului (Pedicularis verticillala). Cf. Borza, d. 125.
 III.   Păducei (III 1) (Ferendia-Reşiţa). alrm i/i li 185/30.
 —   Pl. : păduchelnifă.
 —   Păduehe + suf. -elniţă.
 PĂDUCHEOAlE s. f. (Regional) Plantă erbacee nedefinită mai de aproape (Viştea de Jos-Victoria). h xvii 424.
 —   PI. : ?
 —   Păduche + suf. -oaie.
 PÂDUCHÉR s. m. (Bot. ; regional) 1. Vîrtejul-pă-mîntului (Pedicularis verticillala). Cf. Polizu, ddrf, Gheţie, r. m., Brandza, pl. 363, Barcianu, Grecescu, fl. 444, Alexi, w;, Panţu, pl., Borza,
 d.  125.
2469
PĂDUCHERIE
— 230 —
PĂDURATIC
   2. Colţul-babei (Tribulus ierreslris). Ci. Borza,
d.  171.
   —  Pl. : păducheri.
   —  Păduche + suf. -ar.
   PĂDUCHERÎE s. f. (Cu sens colectiv) Mulţime mare de păduchi; p. e x t. cuib, loc unde se fac păduchi. Cf. Barcianu, Marian, ins. 468, Iordan, l. r. a. 168, sfc iv, 72, scl 1969, 138.
   —  Păduche + suf. -ărie.
   PĂDUCHÎRIŢĂ s. f. (Bot.; regional) Colţul-babei (Tribulus Ierreslris). Cf. Polizu, Barcianu, Alexi, w. <J> Compus:           păducherlţă-de-apă = cornaci
(Trapa nalans). Cf. Polizu, Barcianu.
   —  Pl. : păducheriţe.
   —  Păduche + suf. -ariţă.
   PĂDUCHÎKNIŢĂ . s. f. I. (Depreciativ) I. Loc, casă în care mişună păduchii; p. e x t. locuinţă murdară, veche şi sărăcăcioasă ; (la pl.) lucruri vechi, fără , valoare, boarfe, zdrenţe. Jandarmi traşi de o parle, la marginile păduchernifelor omeneşti îngrămădite în tot lungul coridoarelor. Camilar, n.
ii, 318. îşi ducea amărtlele zile o cheşmelie de şcoală, sălăşluită, de milă, Intr-o păduchernifă burduşită, plină de umezeală,... înecată încucufi. Ciauşanu,r. scut. 79,
cf. DM.
   2.    (Regional) Femeie murdară, plină de păduchi (I 1). Cf. Marian, ins. 468, cade.
   II.   (Bot.) I. Plantă erbacee din familia cruciferelor, urlt mirositoare, cu tulpina ramificată şi cu flori fără petale (întrebuinţată în popor pentru stlrpirea ploşniţelor) ; (regional) păduchelniţă (II 1), păsăţcl (3), moartea-stelniţelor, mărăraş-de-friguri (Lepidium ru-derale). Gf. Grecescu, fl. 75, N. Leon, med. 54, Bianu, d. s., tdrg, Panţu, pl., ŞXineanu, d. u., dr.v, 779, 790, dm, Borza, d. 98.
   2.    (Regional) Colţul-babei (Tribulus ierreslris). Cf. Brandza, fl. 112, ddrf, Dame, t. 188, Alexi, w., tdrg, Panţu, pl.
   3.    (Regional) Vîrtejul-pămlntului (Pedicularis ver-licillala). Cf. PXcalX, m. r. 18, Borza, d. 125.
   —  Pl. : păducherniţe şi păducherniţi.
   —  Păduche + suf. -erniţă. Cf. Graur, e. 32.
   PĂDUCIîfiŞ s. m. v. păducheaş.
   PĂDUCHI vb. IV v. păduchea 2.
   PĂDUCHIOS, -OÂSĂ adj., s. f. 1. Adj. Care are mulţi păduchi (I 1), plin de păduchi; p. e x t. murdar, nespălat, sclrbos; f i g. (depreciativ; mai ales despre oameni) lipsit de mijloace materiale, sărac, nevoiaş (1); de nimic, ticălos. O slugă care ş-ar pune dulămile lui cele păduchioase în hainele stăpînu-său (a. 1691). ap. tdrg, cf. anon. car. A unge pre atare dobitoc păduchios numai... cu ulei de lemn. Calen-dariu (1814), 180/21, cf. drlu, lb, Polizu, Barcianu, v., ddrf, Alexi, w., Marian, ins. 468, alr ii/imn 2, 6 810/29, alr ii 2 880/2. <0> (Substantivat) CIţi săraci, ctţi păduchioşi stnt ce cînîă in lume frumos! Şi carii de la natură au glas dulce, mîngăios. Pann, e. i, 88/18. S-a-ntovărăşit rîiosul Cu chelul şi păduchiosul, id. p. v.
ii, 74/4, cf. Polizu, Barcianu, v., ddrf, Alexi, w. Cu aşa păduchioşi..., ce faceţi toată ziua în gropi? Camilar, n. i, 385, cf. sfc v, 190. + (Regional; despre ţesături de bumbac) Făcut din fire de calitate inferioară în care au rămas prinse puncte negre (Mi-hăileni-Miercurea Ciuc). alr ii/574.
   2.    S. f. (Regional) Numele unei specii de presură nedefinite mai îndeaproape (care are pe penele capului larve de căpuşe, luate din iarba în care ciuguleşte) (Emberiza) (Poeni-Iaşi). Cf. BXcescu, păs. 122.
   —  Pl. : păduchioşi, -oase.
   —  Păduche + suf. -os.
   PĂDUCHIOŞÎE s. f. (Rar) Boală de piele nedefinită mai de aproape provocată de păduchi (11). Cf. Barcianu, Marian, ins. 468.
   —  Păduchios + suf. -ie.
   PĂDUCHÎŢĂ s. f. (Bot.; regional; în sintagma) Păduchiţa pămlnlului = colţul-babei (Tribulus terreslris). Borza, d. 171.
   —  Pl. : păducluţe.
   —  Păduche + suf. -iţă.
   PĂDURÂR s. m. Persoană însărcinată cu paza unei păduri (1); (Învechit şi regional) gornic, (regional) pădurareş, păduraş. Cf. Klein, d. 392, lb. Poţi căpăta uşor... voia de a vina întovărăşii de un pădurar. Negruzzi, s. i, 330, cf. 245. Numai un pădurariu se bizuieşte Ia treaba asta. Creangă, o. 92. Pădurarul împărătesc făcuse prinsoare cu părintele Ivan. Slavici,
o. ii, 94. Gligori-i dus de azi dimineaţă prin pădure, că-i pădurar. Hogaş, dr. i, 208. Toma pădurarul mă ţinuse pe genunchi. C. Petrescu, s. 143. Pădurarul şi vizitiul intrară şi ei în casă. Sadoveanu, o. i, 433, cf. x, 317, xi, 208. S-au încăierat cu pădurarii statului. Stancu, r. a. iv, 102. Pădurarul.o să-şi spună sie: „Pe-aici trecu de bună seamă un balaur“. Beniuc, v. a. ii, 62. Bătrînul pădurar visează. Labiş, p. 87. Face acum pădurariul cercetare prin sat pe la case. Sbiera, p. 239, cf. alrm sn i h 395. 4 (Prin nordul Transilv. şi Maram.) Lucrător care munceşte la pădure (1). Cf. alr 11 6 411/325, 349. + (Eufemistic) Lup (Caniş lupus). Românul... cînd e nevoit să vorbească de lup, îl pomeneşte numai cu ctle un termen general ori cu un epitet măgulitor sau de ocară. I se zice dinsul, pădurarul sau hoţul. Candrea, f. 263. + (In mitologia populară) Personaj fantastic care trăieşte în păduri, demon al pădurilor. V. m a-ma-pădurii, păduroi (3), pădureană, pădureancă, păduridă, păduroaică (1). Sf. Spiridon, Cu puşca, Cu sabia, Păzea şi străjuia după N. De leu cu leoaica..., De Pădurarul cu Pă-duroaica. Pamfile, duşm. 227, cf. 234.
   —  Pl. : pădurari. — Şi: pădurâriu s. m.
   —  Pădure + suf. -ar.
   PĂDTJRĂREŞ s. m. (Regional) Pădurar (Clopotiva-Haţeg). Gregorian, cl. 60.
   —  Pl. : pădurareşi.
   —  De la pădurar.
   PĂDURĂRIU s. m. v. pădurar.
   PĂDURĂŞ s. m. (Regional) Pădurar (Măceşul de Jos-Băileşti). alrm sn 1 h 395/872, cf. sfc i, 83.
   —  Pl. : păduraşi.
   —  Pădure + suf. -aş.
   PĂDURÂT, -Ă adj. (Rar; despre locuri, terenuri etc.) împădurit, păduros. Ei plecară de aici prinîre dealuri şi văi verzi şi pădurate. Bolintineanu, o. 434, cf. dm. Peste dealul prădurat fuge-un iepure bălfat (Soarele care apune). Sbiera, p. 322, cf. Gorovei,
c. 350, Pascu, c. 186.
   —  Pl. : păduraţi, -le.
   —  De la pădure.
   PĂDURĂTEC, -Ă adj. v. păduratic..
   PĂDURĂTIC, -Ă adj. 1. (Astăzi rar; despre locuri, terenuri etc.) Păduros, Împădurit. Bătrînul Dan trăieşte ca şoimul singuratic, în peşteră de sîîncă, pe-un munte păduratic. Alecsandri, poezii, 280. Trecurăm Mestecănişul, un munte mare, păduratic. Gane, n. iii, 74, cf. 190. Peste cţmpii păduraiici... Fug de panică coprinşi. Macedonski, o. i, 106. Flota sub larg-boliuiiele stînci ascunzînd-o la malul Cel păduratec. Coşbuc, ae. 18. Plecă pe urmă Hermes Prin păduraticul ostrov. Murnu, q. 169. Protipendada prea păduraticei şi prea ruralei Valahii. C. Petrescu, a. p. 11. în vremlle tre-
2484
PĂDURĂNESC
— 231 —
PĂDURE
cule..., munţii din (inului Dornei erau mai păduratici. Marian, t. 289.
     2.    (Rar; despre plante) Pădureţ (I 1), sălbatic. Slnt flori de măgură, flori păduratice. Bolintineanu, o. 115.
     —  Pl. : păduratici, -ce. — Şi: pădurâtcc, -ă adj.
     —  Pădure -f suf. -atic.
     PĂDURĂNfiSC, -EÂSCĂ adj. (învechit; despre fiinţe) Care trăieşte în.pădure (1). Să mai asculte ce-i vrăjeşte Iha, fala cea pădurănească. Budai-Deleanu, ţ. 182, cf. Contribuţii, iii, 34.
     —  Pl. : pădurăneşti.
     —  Pădurean -f suf. -esc.
     PĂDURĂRfiSC, -EĂSCĂ adj; (învechit, rar) Care există în pădure (1). Pădurele din munfi s-ar putea tăia şi cobori la Dunărea, dacă ar fi drumuri pădură-reşti. I. Ionescu, m. 129.
     —  Pl. : pădurăreşti.
     —  Pădure + suf. -ăresc.
     PĂDURĂRlE s. f. 1. Ocupaţia pădurarului,, viaţă de pădurar; pădurărit (1). Cf. tdrg, Iordan, l. r. a. 178. Breasla celor care stau aici, pustiiţi in codri, e pă-durăria. Sadoveanu, o. xi, 211. Era lemn bun şi cu multă căutare, ultima lui rezervă din vremea pădurăriei. il ianuarie 1962, 35, cf. h xii 32:
     2.    (învechit) Silvicultură. Gazeta.... să tipărească... despre... pădurărie, despre pietre, ghii, fineţe. Jipescu,
   0. 105, cf. Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi,: w., tdrg, Scriban, D.
     3.    (învechit) Pădure (1), codru. Cf. Barcianu, Alexi, w.
     4.    Locuinţa din pădure a pădurarului, sediul, gospodăria pădurarului. Cf. Gheţie, r. m. 314, tdrg. Trecură tn mirişti, pe clnd docarul apuca drumuşorul spre pădurărie. Sadoveanu, o. viii, 42, cf. 43. în vremea asta
Is-au auzit cucoşii de la pădurărie clnttnd. id. ib. xi, 293, cf. id. n. f. 60, scl 1969, 138.
—     Pl. : (3) pădurării.
     —  Pădurar 4- suf. -ie.
     PĂDURĂRfT s. n. 1. Ocupaţia pădurarului, viaţă de pădurar; pădurărie (1). Ctnd ceilalţi mergeau la pădurărit, ei umbla cu o mătură de pene după muşte moarte, v. rom. ianuarie 1957, 40.
     2.    (Rar) Silvicultură. Cf. Gheţie,r. m. înainte... de a trece la problemele pe care le ridică terminologia pă-durăritului, considerăm că slnt necesare ctleva observaţii. Arvinte, term. 3.
     3.    Impozit sau taxă plătite în trecut (de proprietari) pentru păduri (1). Cf. Gheţie, r. m.,enc. agr. + Plată pentru paza pădurii (1). Cf. enc. agr.
     —  Pădure + suf. -ăril.
     PĂDURĂRÎŢĂ s. f. (Rar) Soţie de pădurar. Cf. lb, scl 1969, 138.
     —  Pl. : pădurăriţe.
     —  Pădurar 4- suf. -iţă.
     PĂD1ÎRE s. f. 1. întindere mare de teren acoperită de arbori; ansamblul arborilor care cresc într-o strînsă dependenţă pe această suprafaţă de teren; arbori care fac parte din acest ansamblu, împreună cu alte numeroase specii de plante (muşchi, ciuperci, ierburi, arbuşti etc.) şi de animale care cresc aici; (învechit) pădurărie (3). V. codru. Acea pădure chema-se S'omor. Coresi, ev. 155. Văpaia ce aprinde pădurile. id. ps. 229/6. Au vtndut a lui direaptă ocină... din vatra satului şi din clmp şi... din pădure (a. 1591). gcr i, 38/30. Şi de tn ţarină şi de tn clmp şi de tn pădure... tot a tria... au co(m)părat (a. 1609). id. ib. 43/24. Tocmai iezerele,şi izvoarele şi... codrii, pădurile (a. 1620). id. ib. 57/21. Veni un lup de tn pădure. Moxa, ap. gcr i, 58/31. întăi au dat dos a fugi, de i-au înşirat, gonindu-i spre o pădure. Ureche,
   1. 73. De să va apuca neştine de vreun laz strein părăsit, să fie spinos şi plin de pădure... de-l va fi curăţit,
trei ai să să hrănească cu roada lui. prav. 4. Cela ce va slobozi pîrjol tn pădure streină... pre acesta să-l pecetluiască, ib. 22, cf. 3, st. lex. 172v/1. Să fugă pre la munte cu pădure deasă, Ca o vrăbiuţă., Dosoftei, ps. 35/13, cf. 87/19. Pădurile lor să le tăiaţi. Biblia (1688), 131V15. Au agiuns Intr-un desuş de pădure (a. 1692). gcr i, 297/14. Oamenii fug la păduri. Neculce, l. 213. Oştite lui Selim fugea pen păduri. R. Popescu, cm i, 261. Ctte stnt frunzele tn păduri (a. 1700). gcr i, 339/12. Palatul era împregiurat cu păduri (a. 1750 — 1780). id. ib. ii, 84/27. Fugea la păduri ca cum ar fi fost neşte hiară. Molnar, ret. 57/3. Veni tntr-astă pădure deasă. Budai-Deleanu, ţ. 184. Rio de Janeiro... se privede. . . tnvălită tn dreapta şi in sltnga de nestrăbătute păduri, ar (1830),         222/32.
întunecoasa desime a unei păduri. Marcovici, c. 13/16. Cu flori împodobite păduri. DrXghici, r. 61/7, cf. 164/18. în pădure, pe înalt tufos stejar, Tupulat văzu-ntre frunze pe Amorul cel fugar. Asaciji, s. l. i, 107, cf. 77,
103. Pădurea Au tăiat-o cu săcurea. BXrac, ap. gcr-ii, 239/29. Urieşii din pădure, din cenuşa lor, fragi dau. Conachi, p. 212. Segban-Başi cu douăsprezece mii ianiceri se aşază în pădure. BXlcescu, m. v. 114. Vîntul... bate tn lungile păduri de pini. cr (1848), 20*/51. în pădurea-ntunecată, Pînlre frunzele clătite, am zărit-o licurind. Alexandrescu, o. i, 74. încotro au apucat? Spre pădure. Alecsandri, t. i, 453, cf. id. p. i, 16. Fuge ca vlntul; Sună pădurile, ftşie frunzele. Bolintineanu, o. 74, cf. 167. A prins capra tn pădure. Odobescu, s. iii, 84. De treci codri de aramă de departe vezi albind Ş-auzi mtndra glăsuire a pădurii de argint. Eminescu, o. i, 85. Ieşise din pădure şi se dusese în treaba lui. CreangX, o. 58, cf. id. p. 120,
240, 252. S-a ascuns tn pădurile Peleşului. Caragiale,
o.   ii, 10, cf. Slavici, n, i, 140. Lăsară în urmă păduri dese. Ispirescu, l. 22. Să luăm calea pădurilor. Delavrancea, s. 202, cf. id. t. 43. Nu se aude decît foşnetul pădurii. VlahuţX, o. a. ii, 155. Pe sub marginea pădurii, Boii pasc pe Ungă car. Coşbuc, p. i, 262. Un ciuhurete înfioară pădurea cu strigătul lui. Sandu-Aldea, u. p. 71, cf. Pamfile, s. t. 137. Asupra pădurii veghează de sus Cetatea eternelor stele. Goga, p. 52. Durăitul ei răsuna în pădurile ce începeau să se ivească. Agîrbiceanu, a. 60, cf. Gîrleanu, n. 10. Zărea intr-acolo... alte sate, alte păduri. Bujor, s. 82. Nici un clătinat de frunze nu turbura liniştea adtncă a pădurilor. Hogaş, dr. i, 49. La orizont se vedea petecul arămiu al pădurii Amara. Rebreanu, r. i, 116, cf. id. x. 181. Pădurile de sălcii par Castele negre feodale. Minu-lescu, v. 22. Frumoasă eşti, pădurea mea, Clnd umbra-i încă rară. TopÎrceanu, b. 8. De la o vreme merg prin pădure, fără să mai văd nimic. Camil Petrescu, u. n. 242. S-ar fi spus că pădurea e pustie. C. Petrescu, î.. ii, 4. Un singur plop, cu foile tnsîngerate de rugină, apărea pe deal la marginea pădurii. BrXescu, o. a.
ii,  254. Auzi cum freamătă păduri şi oceane. Sebas-tian, t. 3Î9. Mergea domol, spre umbra pădurii. Sadoveanu, o. ix, 170, cf. xn, 296. Privighetoarea... clntă pădurilor închise, ctnd celelalte păsări dorm. Arghezi, b. 45, cf. id. vers. 244. Calul a simţit ceva Ungă o pădure şi s-a speriat. CXlinescu, e. o. ii, 190. Dar tn pădurea de pini De la Estoril, sub soarele torid, O umbră nu găseşti printre lumini. Blaga, p. 187, cf. 193. Dincolo de pădurile de brad îngheţate, crestele uriaşului munte se zăresc. Bogza, c. o. 56. Plec cu oamenii tn munte, la pădure. Stancu, r. a. iii, 19, cf. Beniuc, v. a. i, 73. Pe o văioagă cobora pădurea cu horbota ei proaspătă de verdeaţă. Barbu, p. 188. Şi dealul s-o surupa Şi pădurea s-o usca. Jarnîk-Bîr-seanu, d. 115, cf. 18, 129, 153, 165, 206. Hai, mîndrule, să fugim Prin pădurea de mălin. folc. transilv. i, 278, cf. 127, 168, 223, 299. Ş-apoi prin pădurea deasă, Lupu-nainte să-ţi iasă. folc. mold. i, 74. Tăietor de pădure, alr ii 6 411/987. Puţinei foc mare pădure aprinde, n. test. (1648), 178*720. Cine este învăţat la clmp, să nu margăla păduri (a. 1779). gcr ii, 120/37. Nu e pădure fără uscături. Zanne, p. i, 232, cf. Pamfile, j. ii, 158. Un copac nu face pădure. Zanne,
2490
PĂDURE
— 232 —
PĂDURESC
p. i, 145. Focul tn pădure din scinteie mică s-aprinde. id. ib. 173. Nu merge In pădure fără secure, id. ib. ix, 497. Pădurea de coada ei piere. id. ib. i, 233. De securea fără coadă n-are frică pădurea, id. ib. 234. Şi coada securii Face rău pădurii, id. ib. v, 590. Cu cil mai afund inlri tn pădure, cu attta de mai multe lemne dai. id. ib. ix, 497. Clmpul e cu ochi, pădurea cu urechi, id. ib. i, 232. La ureche ce se zice, tn pădure se aude. id. ib. ii, 456. Foamea pe lup 11 scoate afară din pădure, id. ib.
 i, 512. Oala la foc şi iepurele tn pădure sau tocmeşti (ori vinzi) pielea ursului din pădure sau vulpea tn pădure şi pielea i-o tocmim In tlrg, se spune despre cei care făgăduiesc un lucru de care nu dispun, fac planuri pe baze nerealiste sau trag concluzii premature. Gf. id. ib. i, 680, 703, iv, 12, v, 632. Se sfădeşte pe pielea ursului din pădure (= se ceartă pe un lucru care pentru cei In cauză nici nu există). Cf. id. ib. i, 511. Tot el de către pădure ( = tot vinovatul strigă mai tare). Gf. id. ib. ix, 497. O Pădure neagră = a) (regional) pădure de brad. Gf. Arvinte, term. 158 ; b) (în credinţele populare) ţinut îndepărtat şi pustiu. îi ducea tn copitele cerbilor, în coadele mărilor, tn pădurea neagră, Acolo să şează. mat. folk. 553. Nimeri In pădurea neagră, unde-l îndreptară nişte oameni, şez. x, 12. Vtnlul învaţă pe feţi-frumoşi că glrla care înconjoară pădurea neagră... se poale trece pe buşteanul ielelor. RXdulescu-Codin, î. 325. Fata pădurii = numele unei zîne, fantome, năluci (care trăieşte în pădure). V. frumoasele, dînsele, ielele. Cf. alr i
 1  402/257, 280, 341,348,1 405/350.0 Loc. adj. De (la) pădure = a) (despre plante şi animale; în opoziţie cu cultivat, sau respectiv, cu domestic) sălbatic. Jivinele sălbatice de pădure voiu trimite pre voi carele vor mănca coconii voştri (a. 1560). gcr i, 4/40. €apră de pădure, alr i 1 164/359. Cocoş de pădure, alr ii 6 213/95. Ţap de pădure, alr sn iii h 682/346; b) care (parcă) a crescut în pădure (1); p. e x t. deprins cu pădurea. Rldea pe ascuns de cele mure A lui Viorel, mari, de pădure. Budai-Deleanu, ţ. 311. Se-nllmplă, pentru ochii tăi (ochi de pădure) Să-nchipui uneori o vtnăloare-n vis. Blaga, p. 87. Om de pădure sînt şi-mi place frunza, id. ib. 187; c) (despre oameni) fără maniere, necioplit, necivilizat. Ce are să creadă lumea?... Desigur că e vreun neam de-al nostru, pe care 11 ţinem ascuns. Un neam de la pădure. C. Petrescu, c. v, 99. O Loc. a d v. La pădure J = (în limbajul plutaşilor de pe Valea Bistriţei) la dreapta! Cf. bl vi, 35, 204, Arvinte, term. 158. O E x p r. (A fi) butuc de pădure sau parcă ar fi născut (sau crescut) în pădure, se spune despre un om a cărui comportare denotă lipsă de educaţie, de maniere alese. Cf. Zanne, p. i, 127, Pamfile, j. ii, 158. Ciuhă, Uuliă Din pădure, se spune despre o femeie neîngrijită. Zanne, p. i, 342, cf. 420. A fura ca în (sau îutr-o) pădure sau a fura ca în pădurea Vlăsiei = a fura mult şi cu îndrăzneală, fără nici o teamă, a fura ca în codru ; a jefui, a prăda. Cf. id. ib. i, 234, vi, 444. A căra lemne în pădure = a face un lucru de prisos. Cf. id. ib. i, 234. O F i g. Pădurea lin suspină. Eminescu, o. i, 83. Pădurile dorm tn şuielul izvoarelor. Vlahuţa, o. a. ii, 136. Rldea fericită pădurea. Coşbuc, p. i, 237. Viaţa ei năvalnică pătrunde Pădurile de linişti dimprejur. Labiş, p. 115. O (Prin analogie şi exagerare, urmat de determinări introduse prin prep. „de“) La stingă, o pădure de spini se pleca asupra abisului. cr (1848), 12 sl68. întinsa pădure de spice se îndoaie tn valuri sclipitoare. VlahuţX, r. p. 18, cf. Brăescu, o. a. i, 89. Un susur uşor scutura pădurea de trestii. Sadoveanu, o. i, 410. Lacul are puţină adtneime;
 i  se vede fundul, din care se ridică pădurea nouă de stuh. id. ib. vi, 29. Felurite soiuri de zburătoare fllflie deasupra pădurilor de stuf. Bajrt, e. 309. + F i g. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de“) Cantitate mare sau mulţime nesfîrşită de obiecte sau de fiinţe de acelaşi fel (aflate de obicei în poziţie verticală); mulţime (nesfîrşită). înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi, Se mişcau îngrozitoare ca păduri de lănci şi săbii. Eminescu, o. i, 147. Popor de checherlţi,
 ce trebuie să fi mişuntnd prin pădurea deasă de miţe ale blănilor de oi moarte. Hogaş, dr. i, 59. Uraaa! răcnea mulţimea, ridiclnd tn sus o pădure de cuşme. Sadoveanu, o. i, 307. Vor creşte-n caiete păduri de cuvinte. Tulbure, v. r. 43. Vaporul intră lntr-o pădure de catarge. Ralea, s. t. i, 315. Pierea fără veste năprasnicul geamăt Stlrnit din pădurea de robi şi iobagi. Deşliu, g. 37. O (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) De ctnd maica m-a făcut n-am văzut aşa pădure de barbă. Sadoveanu, o. iii, 223.
   2.    (învechit) Deal mare sau munte (păduros). Tremurat fu pămtntul şi urzilurile pădurilor semenliră-se şi se rădicară, psalt. 25, cf. 92. Zăpădeaşte-se tn Selmon Pădurea zeului, pădurea grasă, Pădurea închegată. Coresi, ps. 173/4.
   —  PI. : păduri.
   —  Lat. padule (< palus, -udis „baltă, mlaştină“).
   PĂDUREĂN, -Ă adj., subst. 1. Adj. (Adesea substantivat) (Persoană) care trăieşte, locuieşte în pădure (1) sau într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo ; s p e c. (persoană) care locuieşte în partea de est a judeţului Hunedoara. Cf. Klein, d. 392. Mozeş, Care se Insură şi luă pe fata unui olătaş pădurean din Bozeş. Budai-Deleanu, t. v.
 35,  cf. 161, lb, Polizu. Ştiuse el că va găsi pădureni la Şiria. Slavici, o. i, 215, cf. 217, 219, ddrf, Damé, t. 45, Barcianu, Alexi, w., tdrg, scl 1969, 138, rev. crit. iii, 84. Aoleo, măi pădurene, Oleoleo, frate codre-ne ! Tu, codrean, şi eu, mocan, Să bem vinu făr’de bani. mat. folk. 926, cf. Vîrcol, v. 97, alr ii 4 851/105. + (Despre alte fiinţe sau despre plante) Care trăieşte sau se găseşte în pădure (1). Umbllnd el razna de Irebile împărăţiei, încoace şi încolo, se cunoscu cu Pan, un zeu pădurean. Ispirescu, u. 107. [Fata-pădurii] o fost pădureană, muiere sălbatică, era flocoasă, cu păr mare, hldă. arh. folk. i, 218. + (învechit, rar) Acoperit cu pădure (1), pe care creşte o pădure. El văzu răsărind din stlnci pădurene o mănăstire veche. Eminescu, n. 126.
   2.    S. f. art. (Regional) Mama-pădurii, v. mamă
 (III). Femeia, după ce a născut, trebuie tare bine să coate de copil, ca nu cumva să vie pădureana şi să-l schimbe cu al ci. Marian, na. 129, cf. Candrea, f. 165, Pamfile, duşm. 258, Lexic reg. 23, alr i 1 402/273, alr ii 4 237/272, 349.
   3.    S. m. şi f. Nume dat unei vite născute în pădure (Damé, t. 29, Pascu, s. 304, h viii 95, chest. v 76/51) ori unei vite de culoare neagră sau roşie-închis (hv 97, com. Marian, a v 14, 15). Rag gioielele în genuni, Pădurenele în păduri (Apa şi vîntul). Gorovei, c. 16.
   —  PI. : pădureni, -e.
   —  Pădure + suf. -ean.
   PĂDUREĂNCĂ s. f. 1. Femeie care trăieşte în pădure (1) sau într-o regiune de pădure sau de munte. V. pădurean (1). Nu era Simina, era numai o pădureancă, o fată. Slavici, o. i, 216. Acum, dimpreună cu oamenii de la păduri, i se ivi şi chipul pădurencii. id. ib., cf. 217.
   2.    Art. (Regional) Mama-pădurii, v. mamă (III). Sini sora zmeului, pădureanca, mama-pădurii. Alec-sandri, t. i, 437, cf. Candrea, f. 168.
   —  PI. : (1) pădurence.
   —  Pădurean + suf. -că.
   pAdURÉSC, -EAScA adj. (învechit şi regional; despre plante) Pădureţ (I 1). Alăture cu ograda aveam nişte pomi pădureşli din care s-au şi holtuit ctţiva (a. 1702). Iorga, s. d. i, 87, cf. Pascu, s. 66.
   —  PI. : pădureşli.
   —  Pădure suf. -esc.
2493
PĂDUREŞTE
— 233 —
PĂDUREŢIE
  PĂDUREŞTE adv. (Rar) Ga la pădure (1) î in ielul pădurarilor. Ea să iau atunci măsura pădureşte, cu clupa. v. rom. septembrie 1962, 57.
  —  Pădure -f suf. -eşte.
  PĂDUREŢE s. m. v. pădureţ.
  PĂDURÎŢ, -eAţĂ adj., subst. I. Adj. 1. (Despre plante, mai ales despre arborii fructiferi) Care trăieşte, creşte, se dezvoltă în pădure (1) sau care creşte, se dezvoltă într-un anumit mediu fără să fi fost cultivat, îngrijit, altoit; sălbatic, (rar) păduratic (2), (învechit şi regional) păduresc. Cf. anon. car. 2 locuri... dă vin de dau tn cîrligătur[!i] ţi cu cela cap dau tn părul cel pădureţ (a. 1719). Iorga, s. d. i, 231. Unde este sălcea din jos lingă un măr pădureţ (a. 1757). Urica-riul, xx, 144/3, cf. Klein, d. 392. Drăgan care era mai viteaz, într-un măr se sui pădureţ. Budai-Deleanu» ţ. 272, cf. lb, Polizu. Mentă creaţă, pădureaţă. Coşbuc, p. ii, 229. Scoarţă de măr pădureţ. Pamfile-Lupescu, cbom. 114, cf. 27, 182. Ana scotea oalele din coş, tn umbra unui măr pădureţ. Rebreanu, i. 58, cf. 309, 423. Se îndreptă spre mărul pădureţ. Camil Petrescu, o. ii, 383. Costişe tirşite, schimbate tn păşune, împestriţate ici şi colo cu meri şi peri pădureţi. Beniuc, m. o. i,
70.  Numiri de arbori sălbatici stnt: gorun..., meri şi peri pădureţi. H iv 83. Cireş pădureţ, ib. xi 325, cf. i 33. Mi-am luat Frunză de măr pădureţ, Om calic şi tot măreţ. Jabnîk-Bîrseanu; d. 168. Maică, nu m-ai ascultat, Ori cineva te-o-nvăţat Să pui tu măr pădureţ. Mîndbescu, l. p. 29, cf. Gbaiul, i, 487.. + (Substantivat, m.) Arbore fructifer pădureţ (II); s p e c. măr pădureţ. Pădureţul carele nu va fi ultuit, acela nu să cheamă pom. peav. 21. Bate hoiarul mănăstirii... şi loveşte tn pădureţ (a. 1734). Uricariul, xx, 222. Lemnu de pădureţ fiind tare, sătenii 11 strtng pentru cuie. şez. xv, 99, cf. h ix 374, Teodorescu, p. p. 281, cf. 344. Frunză verde pădureţ, Oliolio, frate răzleţ, Pe la noi tirziu te-arăli. Sevastos, c. 7. Fata sta-n timpu şela supt un pădureţ cu căporalu. Graiul, i, 487, cf. Vasiliu, c. 124. + (Substantivat, m.) Puiet sau lăstar de pom sălbatic sau altoit care dă fructe de calitate inferioară celora din care provine şi care se foloseşte ca portaltoi; p. e x t. portaltoi. Hultuise cu mlăzi bune pădureţii de măr şi de păr. Sadoveanu,
o.   v, 637, cf. enc. agr., alr sn i h 220. + (Substantivat, m.; prin Ban.; în forma pădureţe) Copac, pom. Cf. L. Costin, gr. bXn. 152.
  2.   (Despre fructele unor arbori fructiferi, mai ales despre mere şi pere) Produs de un arbore pădureţ (I 1), care provine de la un asemenea arbore, (popular) mistreţ (II 1),(regional) mistricit (v. mis-t r i ţ a t, 2); p. e x t. cu gust acru, astringent-Fărină de castane (ghistine pădureaţe). Calendariu (1814), 187/4. Măsurai afundişul codrilor, ţintndu-mi zilele cu porumbe sălbatice şi cu pere pădureţe. Delavrancea, s. 197. Cel sărac, mergtnd, din frunze, de pe jos mereu strtngea Nişte mere pădureţe. Contemporanul,
ii,  57. Perele pădureţe se coc foarte ttrziu. Pamfile, i. c. 242.'Am strins... 45 măji de mere pădureţe. Comşa, n. z. 46. Un măr sucit de bătrlneţe Aruncă-n tren cu mere pădureţe. Cazimir, p. 175. Mă miram ce-mi place mie... Mărul roşu pădureţ, Badea nalt şi albineţ. Jarnîk-BÎrseanu, d. 41. Foaie verde izmă creaţă De-ai fi poamă pădureaţă Ai veni la mine-n braţe. şez. i, 174. Măruţ roşu pădureţ, Am drăguţ şi-i cam măreţ. tolc. transilv. i, 304. <J> E x p, r. A mînca şl iftere (sau pere) pădureţe = a accepta să facă orice. De nevoie trebuie să se înveţe Să mănînce şi pere pădureţe.
 Pann, p. v. i, 146/7. Clnd văd că miţa face mărazuri ţ-o strlng de coadă, de mănîncă şi mere pădureţe, căci n-are încotro. CreangX, p. 230, cf. Zanne, p. iii, 635. A se sătura (de ceva sau de cineva) ca de mere pădureţe = a fi foarte plictisit (de ceva sau de cineva), a nu mai putea suferi (ceva sau pe cineva), a-i fi lehamite (de ceva sau de cineva). Du-te de zi cuconaşului să tacă, că m-am săturat de mojică ca de mere pădureţe. Alecsandri, t. i, 125. M-am săturat de ei ca de mere pădureţe. CreangX, o. 200, cf. Zanne, p. i, 217. A alege ca în pere pădureţe = a nu prea avea de unde alege. Cf. Zanne, p. iv, 66. <)> Cireşe pădureţe — ci-reşeamare. Cf. alr sn i h 209/260, 346, 349, 723, 762. O (Substantivat) Se va da lor hrană... pădureţe pisate. Cuparencu, v. 12/22, cf. Baronzi, l. 93. Măr sălbatic a cărui pădureţe au culoare roşie. Marian, ch. 8, cf. id. nu. 102. Din pădureţele acre..., braţul şi sapa muncitorului au scos fructele fine care împodobesc mesele. Sadoveanu, o. vi, 176. Au săpat buruiana şi au aflat la rădăcina ei nişte bubuieţe ca pădureţele. Sbiera, p. 297. Pădureţe iernatice, bune de pus la murat. şez. v, 42, cf. 68. Ţăranu nu ştie ce-i şofranu, Dar nici tlrgoveţu ce-i pădureţu. Zanne, p. v, 427.
   3.    (Rar ; despre animale) Care trăieşte în pădure (1); sălbatic. Şderii pădureţi cu blana ruginie, deasă, moale. Odobescu, s. iii, 185, cf. ddbf. Aici, cu voi alături, copaci bătrlni şi fiare pădureţe, Vreau să-mi prindă rădăcină visurile. Beniuc, c. p. 85.
   4.    (Rar; despre locuri, terenuri etc.) Păduros, împădurit. Cf. lb. Un teritoriu de vreo 14 miluri pa-trale, mai întreg muntos şi pădureţ, ap. Bariţiu, p. a.
 ii, 553. Hăituit şi-nconjural, A fugit ctndva din sat Colo-n munţii pădureţi Cu jivine şi mistreţi, v. rom. septembrie 1954, 201. 4 (Regional) Care a fost des-pădurit de curînd (Căzăneşti-Slobozia). alrm sn i h 400/723. + (Prin Transilv., despre sol) înţelenit, neroditor, sterp. Pămtntul de arat sau sămănat, fiind „pădureţ“ şi „sarbăd“, are multă trebuinţă de a fi „dres“, adecă gunoit. Pamfile, a. b. 26.
   5.    (Popular; despre oameni) Care locuieşte în pădure, pădurean (1) ; p. e x t. care nu este civilizat. în oastea care sculă Xers, îmvăratul Persiii, asupra grecilor să afla nişte oameni pădureţi care purta cu sine acest feliu de laţuri. Budai-Deleanu, ţ. 114, cf. alr n/833. + P. ext. Grosolan, necioplit (2). (Substantivat) Le-au spart capetile. .. ca s-aveţi o idee ce pădureţi lipsiţi di orce onoare de om. BXnuţ, t. p.
 9. + F i g. Sălbatic, singuratic, retras, nesociabil, ursuz, (regional) păduricios; ruşinos. Era odată un negustor, ş-avea o fată — da fata, cam pădureaţă şi scumpă la vorbă. VlahuţX, o. a. 498. Unde ai fost, pădureţul mamei? bag-sama nu te prea trage inimioara cătră casa la. Mera, l. b. 142, cf. Lexic reg. ii, 46.
   II.   Subst. 1. S. n. (Popular; eufemistic) Sifilis. Cf. Candrea, f. 260. Vaida, Paşca, gl. Mănînce-te pădureţu. T. Papahagi, m. 228, cf. 68.
   2.    Subst. art. (Regional) Numele unui dans popular nedefinit mai de aproape (Tungujei-Iaşi). h xvi 313.
   3.    Subst. art. (Regional; şi în sintagma de-a pădureţul, h x 318) Numele unui joc de copii nedefinit mai de aproape (Hangu-Piatra Neamţ), h x 318.
   —     Pl. : pădureţi, -e. — Şi: (regional) pădurile s. m. L. Costin, gr. bXn. 152.
   —  Pădure + suf. -eţ.
   PĂDUREŢÎE s. f. (Rar) Faptul de a fi pădureţ (15), grosolan. Talaba piciorului ctt scaunul îi arăta corcirea şi pădureţia lui. Ciauşanu, r. scut. 90.
   —  Pădureţ -f suf. -ie.
2497
PĂDURI
— 234 —
PĂDUROS
   PĂDURÎ vb. IV. (Regional) 1. Intranz. A.tăia (pentru gospodăria proprie) lemne din pădure (Şer-caia-Făgăraş). Lexic reg. ii, 52.
   2.    Refl. (Despre viţa de vie) A creşte mare şi stufoasă (din cauză că n-a fost tăiată la timp) (Po-jaru-Tîrgu Jiu), gl. olt.
   —  Prez. ind. : păduresc.
   —  V. pădure*
   PĂDURÎCĂ s. f. (Rar) Pădurice. Gf. Poi.izu, ddrf. Pădurile şi pădurelele, codrii şi dumbrăvile încep iarăşi a slobozi mugurul. Marian, o. i, 1.
   —  PI. : pădurele.
   —  Pădure + suf. -ică.
   PĂDURÎCE s. f. Diminutiv al lui pădure (1); ; pădure tinără; păduriţă, (rar) pădurică, (regional) j mărunţuş (I). V. c r i n g. Un ostrov împodobii cu o 1 pădurice. Golescu, î. 52. Palat ... tncunjurat de trei I părţi cu o grădină.. ., cu pădurici şi dumbrăvioare. Gorjan, h. i, 66/12. Clteva fantasme licuresc pe drur murile păduricei rătăcite, cr (1846), 1421/29. Păduricea Bănesei... este locul cel mai romantic în preajma i capitalei. Bolliac, o. 214. Pe Petreşti se afla Crlngul, \ o pădurice de stejar. I. Ionescu, p. 477. Tăiarăin o ; pădurice de ştejar. Delavhancea, t. 14, cf. ddrf, ŞXi-NEANU, D. U., BARCIANU, AlEXI, Vi., TDRG. liotărt să se oprească o noapte întreagă în colţul unei pădurici. Bujor, s. 136. A fugit într-o pădurice de pe deal. ' Galaction, o. a. ii, 99. Văd păduricea revărsată pe coastă. Sadoveanu, o. i, 39, cf. 44, vii, 265. Lingă i pădurice, cimitirul lagărului. Stancu, r. a. i, 342. • Ocoleau printr-o pădurice tinără de tot. v. rom. iulie ;
1954, 14, cf. ib. aprilie 1955, 117. Se zăteau avioanele ' mici de vtn&toare de pe aerodrom şi păduricea care înconjura fosta vilă. Barbu, ş.n. ii, 166. Pădurice, ; deasă eşti, Mtndra mea, departe eşti. Jarnîk-Bîrseanu,
d.  128. Pădurice, deasă eşti, Măicuţă, departe eşti. i Mîndrescu, l. p. 28. S-a făcut dusă de-acasă în cea <■ pădurice deasă. Reteganul, tr. 30. Un cioban... să ’ apropie cu lurmuşoara lui... de-o pădurice, şez. iii, ■
112,  cf. Ţiplea, p. p. 114. Pădurice de brad mare, Scoate-mi pe mindra-n cărare; Pădurice de brăduţ, | Scoate-mi pe mîndra-n drumuţ. bud, p. p. 37, cf. aLrm sn i h 396. Pădurice de alun, Vînturile ce-ţi mai spun? folc. transilv. i, 228. Mă dusei în pădurice, Aflai ouă de bobice; Luai nouă, Lăsai două, Că bobicea să mai ouă (Cartofii). Gorovei, c. 19, cf. 41, 336. O (Prin analogie şi exagerare) Fundul ogrăzii era invadat de o pădurice de morcov sălbatic şi stevie. Sadoveanu, o. xi, 448. + F i g. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de“) Mulţime. A intrat în atelierul cu mese lungi pe cîteva rtnduri şi cu maşini pe margini cu o pădurice de capete de femei şi băieţi. Pas, z. i, 292.
   —  PI. : pădurici.
   —  Pădure + suf. -ice.
   PĂDURIClOS, -OĂSĂ adj. (Regional; despre oa- i meni) Pădureţ (I 5) (Măţău-Ctmpulung). Cf. Co-
MAN, GL.
   —  PI. : păduricioşi, -oase.
   —  Pădure + suf. -icios.
   PĂDURÎDĂ s. f. (învechit, rar) Mama-pădurii, v. mamă (III). Fără îndoială că o să fie vreo pă-duridă. Gorjan, h. ii, 174/32.                             j
   —  PI. : păduride.
   —     De la pădure, prin analogie cu cuvinte de tipul ■ silfidă, nereidă etc.
   PĂDURÎŞTE s. f. (Rar) Pădure (1) (mică). în : păduriştea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngînă. Caragiale, o. i, 219. Oamenii... s-au dus pe urmă prin pădurişte. Pas, z.
i,  163.
   —  PI. : pădurişii.
   —  Pădure + suf. -işte.
   PĂDURÎT1 s. n. (Regional) Faptul de a păduri (1). Locuitorilor din Ungaria li se dedeseră... drept de pădurit şi ghindărit, oriunde erau păduri. Bariţiu, p. a. i, 649, cf. Lexic reg. ii, 52.
   -V. păduri.
   PĂDURÎT2, -Ă adj. (Rar) Păduros. Spinarea... păduriţă a unei culmi. ap. tdrg, cf. bul. fil. ii,
51,   60.
   —  PI. păduriţi, -te.
   —  De la pădure.
   PĂDURÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui pădure; pădurice, (rar) pădurică. jEra un om sărac carile, într-o păduriţă, sub o colibiţă, era locuitoriu. Cantemir, ist. 70. Păduriţă foarte întunecoasă. Golescu, !. 9, cf. lb, ddrf, tdrg. Această păduriţă... se întindea pe douăzeci de kilometri. Beniuc, m. c. i, 71. S-a pierdut printr-o păduriţă din apropiere, v. rom. august 1963, 43.. Dorul mlndrei.de n-ar fi, Păduriţă verde, M-aş culca, m-aş odihni. Hodoş, p. p. 36, cf. chest. iv 102/49, 139. Păduriţă de stejar, Lasă-mă să-mi tai un par. folc. transilv. i, 193, cf. Gorovei, c. 339.
   —  PI. : păduriţe.
   —  Pădure 4- suf. -iţă.
   PĂDUROĂICĂ s. f. (Regional) 1. Mama-pădurii (din mitologia populară), v. mamă (III). Bolnavului de friguri i se mai desclnlă de păduroaică. Grigoriu-Rigo, m. p. i, 74, cf. Candrea, f. 165, Pamfile, duşm. 212. Se-ntllni cu moroicile, Cu strigoicile, Cu pădu-roicile. şez. iv, 27. Păduroiu cu păduroăicele. mat. folk. 556, cf. 563. Voi, moroaicelor, Voi, strigoaicelor, Voi, păduroaicelor, Ieşiţi de la (cutare) Din - creierii capului. Marian, ins. 69, cf. gr. s. vi, 144, alr ii 4 237/836.
, 2. (Bot.) Mama-pădurii, v. mamă (III) (Lath-raea squamaria). Gf. Borza, d. 96.
   —  PIV: păduroaice şi păduroici.
   —  Pădure + suf. -oaică.
   PĂDURII, -OĂIE subst. 1. S. n. (Rar) Augmentativ al lui pădure (1). Cf. ddrf.
,  2. S. m. (Rar) Proprietar de pădure (1). Cf. ddrf.
   3.    S. m. şi f. (în mitologia populară) Personaj fantastic (masculin sau feminin) care trăieşte In păduri, demon al pădurilor. V. mama-pădurii, pădurar, pădureană, pădureancă, pă-duridă, păduroaică (1). Cf. tdrg. Voi, strigoilor, Voi, păduroilor, Ieşiţi de la cutare, şez. iv, 27. Acolo se-nttlnea sirigoaica cu strigoiu, Muma-pă-durii cu păduroiu. mat. folk. 549, cf. 550, 551. Se-ntllni cu moleţii... Şi cu păduroii. Marian, ins. 69. Ieşiţi păduroi, Cu păduroaie, Din creierii capului Din faţa obrazului. Grigoriu-Rigo, m. p. i, 117. Tu, păduroiule, Cu vacile vii, Cu vacile te duci, De la (cutare) să fugi. i. cr. i, 14, cf. Pamfile, duşm. 224, gr. s. vi, 144, arh. folk. iii, 126.
   4.    S. m. (Bot.; Ban.) Condroniu (Melampyrum arvense). Cf. tdrg, Panţu, pl. 208, cade, Borza, d. 108.
   —  Pl. : păduroi, -oaie.
   —  Pădure + suf. -oi.
   PĂDUR6S, -OĂSĂ adj. (Despre locuri, terenuri etc.) Acoperit cu pădure (1), bogat In păduri ¡Împădurit, (rar) pădureţ (14) pădurat, păduratic (1), pădurit 2. Ţara lor iaste toată păduroasă. Herodot (1645),
241.  Ţinîndu-se, în locuri păduroase, sălbatice şi strimte, aii năzuit la Cazimir, craiul Poloniei. Şincai, hr. ii, 77/10, cf. lb. Drumul... se află strîns şi închis intre nişte dealuri păduroase. BXlcescu, m. v. 111, cf. Po-
li zu. Iaca vine dimineaţa, Soarbe ceaţa După dealul păduros. f (1873), 182. Scena se petrece la poalele unei slinci păduroase. Odobescu, s. iii, 59. Valea Podenilor este o văgăună închisă din patru părţi de dealuri păduroase. Caragiale, o. i, 57. Munţi păduroşi. VlahuţX, ap. tdrg, cf. ŞXineanu, d. u., ddrf, Barcianu, Alexi, w. Soarele... nu scăpătase încă după piscurile păduroase
2509
PĂFĂI
— 235 —
PĂGlN
ale munţilor Slrăjii. Hogaş, db. ii, 4, cf. i, 83. Departe, se ridică In cer munţii albaştri şi veşnici; dincoace, o umbră deasă su]t> coastele păduroase. Sadoveanu, o. ii, 600, cf. 436. Dunărea, leneşă, tşi lunecă domol undele tncovoindu-se printre ostroavele pustii şi păduroase. Bart, s. m. 72. Masive păduroase relativ întinse s-au păstrat numai pe dealurile înalte, mg i, 679.
   —  Pl.: păduroşi, -oase.
   —  Pădure + suf. -os.
   PĂFĂÎ vb. IV v. pufăi.
   PĂFĂÎT s. n. v. pufăit1.
   PĂFĂITtJllĂ s. f. v. pufăitură.
   PĂFTĂLÎŢĂ s. f. (Regional) Păftăluţă. De ctnd s-a dus neica-n cale... N-am mai pus la gtt mărgele, Nici la degete inele,... Nici la mijloc păftălife. şez. xii, 147.
   —  Pl. : păftălife.
   —  Pafta + suf- -¡7<i.
   PĂFTÂLUÎ vb. IV. Tranz. (Rar) A Închide cu paftale (1), a prevedea cu paftale. Cartea... roasă de urechelniţă şi tmblcsită de urme de amprente, păflă-luită tn Mici mucegăite de alpaca. Klopştock, f. 170, cf. sfc iv, 128, 129, 132.
   —  Prez. ind. : păftăluiesc.
   —  Pafta + suf. -ălui. Cf. sfc iv, 128.
   PĂFTĂLTÎŢĂ s. f. (Mai ales la pl.) Diminutiv al lui pafta (1); (regional) păftăliţă. Pentru nişte păflă-lufe... trimisei şi acest ceasornic (a. 1801). Iorga, s. d. viii, 38. Cingătoarea le era de mătase, mai lată dectt a căpitanilor şi prinse cu ctte două păflălufe de aur. Ispirescu, m. v. 44, cf. tdrg, sfc iv, 146. Să puie la gtt mărgele Şi la degete inele, Paftaluţe şi cordele. Alecsandri, p. p. 349.
   —  Pl.: păftălufe.
   —  Pafta + suf. -ufă.
   PĂFUGĂ vb. I. Tranz. (Transilv.) A alunga, a goni, a fugări. Gf. Klein, d. 393, lb, Gheţie, r.m., tdrg. Clnd ne-ngrămădeam prea mulţi In drum, Venea argatul Ion să ne păfuge. Beniuc, c. p. 80. Am păfugat infanteria, pe urmă or venit tancurile. T. Popovici, s. 399, cf. id. se. 64. Acest şoimel... Urma le-a luat Şi i-a pefugat Cit n-a mai rămas Un leş. Marian, o. i, 107. Novac meria, vtntu tntreâa, Pasări păfuga. Alexici, l. p. 20. Dă-le pace la cai, nu-i tot păfuga. Viciu, gl., cf. com. Beniuc, alr ii/310. Ai păfugat lupii ceia? a i 24. ^ Refl. recipr. Se păfugau fluturii şi btjbtiau albinele. Mera, ap. cade.
   —     Prez. ind. : păftig. — Şi: psfugă vb. 1, pefugi (Alexi, w.) vb. IV.
   —  Pe + fugă.
   PĂGHĂR s. n. V. pahar.
   I’ĂGÎNGII s. f. pl. v. pecingine.
   PĂGINIOÂRĂ s. f. (Rar) Diminutiv al lui pagin ă. Gf. drlu.
   —  Pl. : păginioare. — Şi: pfiginoără s. f. drlu.
   —  Pagină + suf. -oară.
' PĂGINOÂRĂ s. f. v. păginioară.
   PĂGÎV, -A s. m. şi f., adj. 1. S. m. şif. Persoană care se Închină la zei sau la idoli, idolatru, .poli-, teist, (Învechit, rar) p ă g I n e a n ; (In opoziţie cu creştin) persoană care este de altă religie declt cea creştină; p. r e s t r. turc, mahomedan (2). Peri-veţi păgtnrii. psalt. hur. 7r/22. Scoase de la faţa lor păgtnrii. ib. 66T/26. Voia păglnriloru a face. cod. vor. 158/13. Eu prorocii tntru păgthi (a. 1569 — 1575). gcr i, *15/30. încunglurase păglnii cetatea Ierusali-
mului. Goresi, ev. 170, cf. 86, 340. Să propoveduiesc cuvlnlul lui iî[risto]s şi să spui lor că păgtni-s (a. 1580). cuv. d. bXtr. ii, 151/2. Să răscumpere cetăţile carile le luase păgtnii de la alţii domni. Ureche, l. 84. Pre aceştia foarte să-i cearte cu bălaie, ca pre nişte păgtni şi oameni necredincioşi ce sămt. prav. 17, cf. 51. De nu va asculta nece săborul, fie ţie ca un păgln şi publican. n. test. (1648), ap. gcr i, 128/3, cf, gcr i, 133/25, st. lex. 174r/2. In calea păglnilor să nu meargeţ şi tn cetatea samarineanilor nu intraţi (a. 1650—1675). gcr i, 194/18. Calea păglnilor cea strlmbă Va peri şi vor cădea-n grea sclrbă. Dosoftei, ps. 12/21 cf. 34/19. Şi păglnii, cei ce tot fealiul de fără de leage tn toate zilele facu, îş aduc aminte de D[u]mn[c]zău şi-l roagă. Biblia (1688), 6/17, cf. ib. [prefaţă] 3/40. Mai bine să-ş facă moarte cu mlnule sale dectt să Incap-tn mlniile păglnilor rob. Neculce, l. 45, cf. 50. Să nu lase ţara creştinească In mlinile păglnilor. anon. cantac., cm i,
 114. Fiind Intre păgtni tot capete de zorbale, şi ales un inicer agă căruia şi Cealtc ti zicea. R. Greceanu, cm
 ii,  133, cf. 149. 7er[u]s[a]i/mui va fi călcat de păgtni, pănă ce să vor plini vremile păgânilor (a. 1700 — 1725). gcr ii, 22/31, cf. N. Costin, ap. gcr ii, 9/30. Nici să cade creştinii să facă jocuri tntr-aceale zile după cum fac păgtnii. Antim, ap. gcr ii, 29/30. Mă voi griji că să poruncesc să să omoare păgtna. Aethiopica, 39r/18. După aceasta, l-au dus pre el păgtnii In capiştea ido-lească (a. 1809). gcr ii, 204/17. împrejurul lui, ploauă Trupuri de păgtni tăiate In doauă. Budai-Deleanu, ţ. 184, cf. 78, drlu, lb. Era păgln ... ce se închina focului arzătoriu pe altarul templului din Vilna. Asachi, s. l. ii, 31, cf. 8. îndemna a contribui la cheltuielile războiului tn contra paginilor. BXlcescu, m. v. 38. S-a înamorat... de un păgln , de un idolatra, de turcul Abul. cr (1848), 263/48, cf. 172/15. N-a fost război fără ca ei să nu fi sărit asupra păglnilor. Ghica, s. 18. Hai, pin-a nu cădea de vii în mlnile păglnilor. Alec-sandri, t. ii, 14, cf. id. p. i, 5. Ştefan strlngc-oştirţ Şi-nvingind păglnii-nalţă-o mănăstire. Bolintineanu, o. 58. Această a fost soarta lululor credinţelor religioase ale păglnilor. Odobescu, s. i, 211, cf. 162. Moşia noastră a să cadă de iznoavă tn călcarea păglnilor. Negruzzi, s. i, 140. Păgln stnt parcă, nu creştin! Coşbuc, p. i, 199, cf. Pamfile, cr. 173, tdrg. La line, creştinul şi păgtnul stnt lot o mtncare de peşte? Galac-tion, o. a. i, 263. Pentru noi, creştinii, era sărbătoarea sfintei înălţări; la păgtni însă lumea lucra. Sadoveanu,
 o.   xi, 253, cf. xii, 341. îl aduci pe păgln la legea creştinească. CXlinescu, e. o. ii, 256. Creştin eşti, păgln eşti? Stancu, r. a. iii, 313. Mi-a căzut ghioaga din mină. .. A căzut şi mina mea Cu păgtnu-alălurea. Alecsandri, p. p. 169. Eu... păgln n-am îndrăgit, Dară turcii m-au robit. Jarnîk-BÎrseanu, d.. 489, cf. 493, 494. <0> (La sg. cu sens colectiv) Au strtns păgtnul oşti fără număr. R. Popescu, cm i, 251. Sosi vestea că păgtnul a tăbărlt la Călugăreni. BXlcescu, m. v. 111. E mult de clnd păgtnul Taie capete plecate. Bolintineanu, o. 9. Norodul şi-a plecat iar grumazul sub piciorul păgtnului. Sadoveanu, o. i, 184.
   2.  Adj. Care aparţine unei religii politeiste sau cultului idolilor, care se referă la o astfel de religie; p. e x t. care aparţine civilizaţiei antice greco-romane, care se referă la antichitatea greco-romană ; care aparţine unei alte religii decît cea creştină; care aparţine păglnilor (1) sau se referă la ei; (învechit, rar) păgl-natic; p. r e s t r. turcesc. Casa lui Iacov de omenri păgări. psalt. hur. 99r/3. Biruiţi fură de o mutare păgtnă. Goresi, ev. 326. Va fi îndemnat de limbă păgănă să tntre cu dtnşii şi să slujască bozilor. prav. gov. 137T/10, cf. 82r/9. închinătorii de idoli rău şi amar au petrecut, tn robie... luaţi de limbi păgtne (a. 1650). gcr i, 146/2, cf. st. lex. 174r/21. Toate limbi păgtne şi fără de leage. Dosoftei, ps. 31/12. Au plecat la Ierusalim cu attte mii de oşti păgtne (cca 1750). gcr ii, 55/35. Să află un mic număr de americani păgtni. ist. am. 17 /8. Mă spăimtntez ctnd socoîesc puţina cucernicie a creştinilor din vremea de acum. ■ ■ de multe ori cu totul păgtni. Molnar, ret. 56/25. Cine
2521
PĂGÎN
— 236 —
PĂGÎNĂTATE
 ştie ce limbă păglnă Doar asupra lui iar s-au sculat. Budai-Deleanu, ţ. 84. Văzu păgtnele turceşti gloate Fugind din (ară. id. ib. 425, cf. 155, 173. Lumea veche, civilizaţia păglnă. BXlcescu, m. v. 1, cf. 35. Pe-un jilţ, tăiat In stlncă, stă... preotul cel păgin. Eminescu,
0.  i, 93, cf. 148, iv, 261. Ce ne pasă nouă de ce bănuieşte fitisteanul păgin. Caragiale, o. iv, 257. Dobori In bătălii atl(ia vrăjmaşi păgtni cile zile cu soare slnt Intr-un an. Odobescu, s. i, cf. iii, 55. Cunosclnd prea bine limba turcească, s-ar fi putut travesti şi trece necunoscut chiar prin lagărul păgin. Xenopol, i. r. v, 105. Eu rămln să mor pe-aici Cu liftele păglne. Coşbuc, p. i,
77. Ca să dau Serbării mlndre Din vremi păglne, dulci fiori, Pusei pe fruntea mea senină Cununi de crini mirositori. PeticX, o. 46. Zeităţile femeieşti..., plăsmuite de închipuirea păglnă a celor vechi, au trebuit să răsară din înrudirea fermecată dintre floare şi femeie. Hogaş, dr. i, 184. Strofa din urmă li rămase stăruitoare în amintire, ca o inscripţie păglnă. Galac-tion, o. a. ii, 330. Morţii păgtni erau risipiţi pe ctmpie. Sadoveanu, o. ii, 49. Aduceau veşti amănunţite de fiece mişcare a oştilor păglne. id. ib. xn, 319, cf. 228. In opera lui Boccaccio apar, pentru prima dată, zeii păgtni... ca simboluri ale frumuseţii. Oţetea, r. 204. <0> F i g. Dulci doine din bălrlni Ce cad ca o poveste a codrilor păgtni. PeticX, o. 101. + P. e x t. (Adjectival ; In opoziţie cu spiritual, sufletesc) Trupesc; senzual. Pe dlnsul rămlne Toată vina poftelor păglne. Budai-Deleanu, ţ. 269.
   3.    S. m. şi f. (Popular) Persoană care este de altă confesiune creştină decît cea ortodoxă ; persoană care se abate de la dogmele unei religii, în special de la dogmele religiei creştine, eretic, schismatic; persoană care nu are nici o credinţă religioasă, ateu. Pre mulţi din păgtni... armeni, papistaşi şi de alte erese au Întors de i-au botezat, anon. cantac., cm i, 91. Asupra lui Simon vrăjitorul şi a lui Maned... şi asupra păgtnilor (a. 1765). gcr ii, 79/18. Şi numai pentru dtnsa, Sperjur, păgin se face. Heliade, o. i, 314. N Păgin! — mă curmă dascalul..., iacă frumoasele isprăvi ale învăţăturii papistaşilor. Negruzzi, s. i, 13. S-o temut să nu-mi pierd legea şi să mă-nlorc înapoi păgin. Alecsandri, t. i, 47. Te-ai făcut păgin?... le-ai lepădat de sflnta biserică! Slavici, n. i, 177, cf. alrm ii/i h 249. + (Peiorativ; prin exagerare) Persoană care nu respectă dogmele sau practicile religiei creştine (şi are o atitudine insultătoare faţă de ele). Asta vă e... vitejia, neruşinaţi păgtni ce necinstiţi un mormtnt? Odobescu, s. i, 110, cf. cade. Nici icoanei nu se pleacă... Om sărac — şi tot săracul e păgîn. Eftimiu, î. 76. Clnd venea preotul cu zi-nlliul, [tata] o lua spre fundul curţii, iar mama li spunea... că e păgîn. Pas, z. i, 232. Păglnul ăsta vrea să tămă-duiască bolile, t februarie 1962, 27. + (Adjectival) Lipsit de pietate, de smerenie, de evlavie. Să fi început oare sfinţii să-şi piardă puterea? — mi-a venit deodată tn minte un glnd păgîn. v. rom. ianuarie 1954, 109. <0> (Glumeţ) Numai greierul păgin turbura... ceasul măreţ de rugăciune. Hogaş, dr. i, 278.
   4.    S. m. şi f. P. e x t. Om rău, crud, nemilos, crunt, nelegiuit (2). Pe acest Hrean şi păgîn cu trăsnet să-l detuni (cca 1800). gcr ii, 180/30, cf. Ispirescu,
1.  65. Se grăbeşte păglnul a da sfoară In (ară că te-a prins cu mina în sac. Odobescu, s. iii, 147. Mâi, pă-glnule, zice boierul, ce ai iu cu femeia de-o baţi? Sadoveanu, o. viii, 535. A mea inimă nu-i bună; Că-i legală cu curele, ... Mtncată de mulţi păgtni Ca iarba de boi bătrlni. Mîndrescu, l. p. 16. <C> (Cu sens atenuat) Baba... dă din mlini. Dracilor, slnteţi păgtni? Coşbuc, p. i, 226. <0> F i g. Vlntul, răsfăţat copil, s-apropie tiptil-iiptil... Auzi, dar cine-i el, păglnul, Ca să-mi sărute fete-n drum? id. ib. 89. + (Regional) Ucigaş. Cf. alr sn iv h 981/2, 284.
   5.    Adj. Cumplit, crîncen, aprig; înverşunat, violent; crud, neomenos (1). Să flrşiră cu moarte păgînă De a lui Tandaler groaznică mină. Budai-Deleanu, ţ. 417. Eroii urmează Speranţei stăplne Şi-n cale, cu monştrii, (in luptă păgînă. Neculuţă, ţ. d. 30. Se-ntoarce-apoi
cu ochi păgtni Şi-aruncă fierul crunt din mini. Coşbuc, p. i, 114, cf. 120, goga, p. 108. Face-un pas, vrînd s-o lovească, tn pornirea lui păglnă. Iosif, path. 62. Din nesimţirea în care căzuse după izbucnirea mlniei sale păglne, 11 trezi... o voce clară. Agîrbiceanu, a. 476. Să potolească dumnealui pe Vasile Baciu, că de ceilalţi oameni nu mai vrea să asculte, atlta-i de păgîn. Rebreanu, i. 199, cf. 219. Dacă-i inimă păgînă, Tot a căuta pricină. Marian, sa. 41. Iese cu altă poruncă şi mai păglnă. Reteganul, p. v, 52. Am o inimă păglnă, de iubeşte fără milă. mat. folk. 239, cf. alr ii 3 672/2, 537. O (Adverbial) Urlam tot mai păgîn. Sadoveanu, o. v, 27. + Pătimaş, sălbatic. Căci le iubeam cu ochi păgîni Şi plini de suferinţi. Eminescu, o. i, 192. Dragostea păgînă pentru femeia aceasta... ii umplea sufletul. Agîrbiceanu, l. t. 351. îi văd privirile păglne. Cazimir, l. u.'72. + F i g. Vitreg, ostil, vrăjmaş, potrivnic. „Ai! ursită neagră şi păglnă!“ Strigă cu lacrăme şi duroare. Budai-Deleanu, ţ. 124. Tu, Oltule, să ne răzbuni! Să verşi păgin potop de apă Pe şesul holdelor de aur. Goga, p. 18, cf. 104. Era să degerăm. . . Păglnă vreme! Agîrbiceanu, a. 468. Zadarnic flaute clntă In aste zile păglne. Bacovia, o. 159. Şi foc păgin şi schije iuţi şi sparte I-au înfundat obuzele-n plămln. Labiş, p. 34.
   —  Pl. : păgîni, -e.
   —  Lat. paganus.
   PĂGÎNĂTIC, -Ă adj. (învechit, rar) Păgin (2). Pre aceale vremi... împăraţînd păglnaticii iconobo-reţii Mihail hlrcavul şi fiul său Teofil. Dosoftei, v. s. decembrie 244r/ll.
   —  Pl. : păglnatici, -ce.
   —  Păflln + suf. -atic.
   PĂGÎNĂTÂTE s. f. 1. (învechit) Păgînism (1); însuşirea de a fi păgîn (1), starea de păgîn. Cu mlinile apostolului schimblndu-se de In păgănălate, împreuna-ră-se cu 7i[risto].s cu botezul (a. 1648). gcr i, 131/4. De frica păgtnilor să-ntorsease la păgtnătate. Dosoftei, v. s. octombrie 97r/22, cf. anon. car. Au dezrădăcinat din toate locurile păgtnătatea şi au Întins. .. numele lui Hristos. Antim, p. 188. Creştinătatea iasle Înţelepciunea cea mai mare şi păglnătatea iasle nebunia cea mai mare. id. ap. gcr ii, 4/28. Strtmlat-ai păglnătatea. .. cu lăţimea bunei-credinţe ceii adevărate. Mi-NEIUL (1776), 185n/34, cf. 158r2/17,          192r2/8. Ne
acoperea tnturearecul cel adine al păgînătăţii şi al păcatelor. Varlaam-Ioasaf, 16r/22. Săntul Ştefan nu pentru păgănătatea lui Giula celui mai tănăr s-au sculat asupra lui, ci pentru că nu l-au putut trage de la legea răsăritului. Şincaî, hr. i, 190/26. Intre norod este o crezătorie vechie, . .. tncă de pe vremile păgînă-tăţii. Budai-Deleanu, ţ. 121, cf. drlu, lb. în India... lăcuitorii petrec tncă tn negura păgtnătăţei. ar (1829), 15 2/28. Era cel mai mare şi mai falnic din cile templuri se afla acolo Înălţate In vremea păgînătăţii. cr (1829), 77 2/28, cf. tdrg. Oamenii... trecuseră prin luminatul botez, lepădlnd, ca pe nişte solzi, păgtnătatea. Sadoveanu, o. xi, 10, cf. sfc iii, 168.
   2.    (învechit) Păcat 2(1); greşeală (gravă); infamie, ticăloşie, mişelie (2), mîrşăvie. Roman Vodă..., ne-puttnd răbda păglnătatea unchiului său Ştefan Vodă, s-au vorovit... şi au prins pe unchiu-său. Ureche, let. i, 111/11. Şi din mita ia să cadtă Cu a lor păgtnătate. Dosoftei, ps. 21/23. După păgtnătatea lui... vor bate pre el. Biblia (1688), 144l/16, cf. 84l/52, 140 2/12. Această păgtnătate săvtrşind Mihnea Vodă. R. Popescu, cm i, 386. Domnul, păglnătatea lui văzînd, îndată au trimis de au făcut jalbă la Împărăţie. R. Greceanu, cm ii, 50. A vrut... D-zeu să pedepsească pre Ahav... pentru multele păgtnătăţi şi nedreptăţi. Antim, ap. tdrg. Neteamerea ar îndemna pre fieştecare la orice păglnătate. Molnar, ret. 103/11, cf. lb. Să omoare o astfel de damă... ah, ce păglnătate. Gorjan, h. ii, 126/30, cf. iv, 204/15.
2523
PÂGÎNÂŢIE
— 237 —
PĂGÎNÎIE
   3.    (Cu sens colectiv) Mulţime de păgini (1), neam, popor pă gîn (2), păgînime; p. restr. turcime. Singură putearea sa nu iaste să să puie împotriva a attta păgînălate. Cantemir, hr. 148. Ar fi scos toată creştinătatea de supt jugul şi robia păginătăţii turceşti.
 C.   Cantacuzino, cm i, 59. Ştefan... au împrăştiat pre păgînălate. Molnar, ret. 48/5. Ţările creştine toate S-au unit ca să doboare spurcata păgtnătate. Hasdeu, r. v. 153. Peste-un ceas, păgînătatea e ca pleava vîn-turată. Eminescu, o. i, 148, cf. tdrg, Şăineanu, d. u. E tare frumos pe la noi şi pămtntul bogat, dar prea des vine urgia p&gînătăţii. Sadoveanu, o. iii, 173.
   4.    (Popular) Epocă anterioară apariţiei creştinismului ; antichitate. Cerber, după credinţa păginătăţii, era un dine cu trei sau mai multe capete, cr (1832), 241138. înţelepţii păginătăţii avea-vor mai multă credinţă ... dectt voi care vă siliţi a vă arăta mai învăţaţi ? Marcovici, d. 336/11.
   —     Pl. : (2) păgtnătăţi. — Şi: (Învechit, rar) păgî-nltăte s. f. Barcianu, v.
   —  Păgîn -f suf. -ălate.
   PĂGÎNĂŢÎE s. f. (învechit, rar) 1. Păglnism (1). Şi-ş vor părăsi păgînăţia Şi să ţi să-nchine-n dereptate Toţi păgtnii. Dosoftei, ps. 69/95, cf. id. v. s. noiembrie 152r/9, 166T/18, 174v/16, 228r/7, sfc iii, 165.
   2.    Păcat2 (1); greşeală (gravă); infamie, ticăloşie, mişelie (2), mirşăvie. Cătră Domnul de mi-am spus păgînăţia Şi tu, Doamne, mi-ai iertat necurăţia. Dosoftei, ps. 106/18. Im voi deşchide rostul spurcat să-m cei iertare păgînăţiii meale. id. v. s. ianuarie 43T/32, cf. 99r/l.
   —  Pl. : (2) păgtnăţii.
   —  Păgln + suf. -ăţie.
   PĂGÎNEÂN, -Ă s. m. şi f. (învechit, rar) Păgln (1). Se ştie că era din ţara haldeilor şi păgînean. Dosoftei, v. s. decembrie 217r/16.
   —  Pl. : păglneni, -e.
   —  Păgîn + suf. -ean.
   PĂGÎNCSC, -EÂSCĂ adj. 1. Care aparţine păglnilor (1, 3) sau păgînismului (1), privitor la păgîni sau la păglnism, de păgin, caracteristic păglnilor sau păgî-nismului; p. restr. turcesc. De va minca den jdrtvele păgîneşti de voia lui să se poeăiască 8 ai. prav., gov. 129r/5, cf. 138 r/7. Care ţară odinioară, de demult, cu întunearecul turbării idoleşti înpăcată era, spurcată de tot şi nevoitoare spre lucrurile păgîneşti (a. 1648). gcr i, 130/14. S-au aţiţat războiul hunilor, carii rămă-sease în cea mai denainte a lor păgînească leage. Cantemir, hr. 383. începuşi a urma obiceiurile păgîneşti. anon. cantac., cm i, 192. Lăcomia păgtnească mod şi saţiu n-are. R. Greceanu, cm ii, 147, cf. 144. Socoteala lui pentru d[u]mn[e]dz<Î! păgîneşti. N. Costin, ap. gcr ii, 10/19. Cu multe răutăţi era înecat, avînd el leage păgtnească. Varlaam-Ioasaf, 7r/18. Vlad... oastea păgtnească frînsă. Budai-Deleanu, ţ. 298, cf. lb. Sărbătorele drăceşti, Care le ţinea norodul tn vremile păgîneşti. Pann, p. v. i, 141/15, cf. Polizu. Amestecul înttmplat în limbile omeneşti... In vremile păgîneşti, N-a fost aţii de pestriţ. Alexandrescu, o. i, 171. Intrai tn acest colosal templu al lui Bacus şi rămăsei uimit de mulţimea adoratorilor acestui zeu păgînesc. Filimon,
 o. ii, 163. Burcel tn şanţ moare zdrobind O tidvă păgtnească. Alecsandri, Poezii, 442. Sint multe sute de ani de cînd vulturul şi zimbrul românilor n-au călcat tn ţara păgînească. Gane, n. ii, 101. Ai zis că limba latinească e o limbă păgtnească. Slavici, n. i, 178. Spune la cărţile păgîneşti... că la nunta lui Joe cu Junona fu mare tăm-bălău. Ispirescu, u. 11, cf. Alexi, w., tdrg, ŞXineanu,
 d. u., sfc i, 229, 230 O (Cu valoare de superlativ)
 O masă murdară..., o neordine intr-adevăr păgtnească. Eminescu, n. 38. Prin casă, ce neortnduială păgînească!
 D.   Zamfirescu, t. s. 84.
   2.    (Popular) Păcătos (1); p. ext. ticălos, nelegiuit (2), nemernic (3), netrebnic (3); crud. Cine va să
   răpească cinstea şi pohteşte măria, lucru păgtnesc iasle. Coresi, ev. 91. Să mtntuiască ţara din robia turcilor cea păgtnească. ist. ţ. r. 18. A gindi de moarte şi a nu te teme de dtnsa, iaste lucru păgtnesc. Maior, p. 2, cf. Polizu. Ctnd văz cruzimea Cea păgtnească, robii în chin... A? vrea tiranii să-i sug de vii. Bolliac,
O. 156, cf. ŞXlNEANU, D. U.
   —  PI. : păgîneşti.
   —  Păgîn + suf. -esc.
   PĂGl^ŞTE adv. 1. în felul paginilor (1, 3), ca păglnii. Tu tncă eşti ovrei şi vii păgineşte şi nu ovre-ieşte (a. 1569 — 1575). gcr i, *16/22, cf. st. lex. 174r/23. Unii... au numit pre eiş păgineşte (a. 1765). gcr ii, 79/26. Păgtneaşte şi fără de învăţătură... besearica lui D[vi\mnezeu a sluji idolilor o făcea. Mineiul (1776), 69rl/36, cf. drlu, lb, Polizu, Barcianu, v., ddrf. Cei ce-o trăit aşa... păgineşte, să se cunune. Gîrleanu, n. 111, cf. sfc ii, 145.
   2.    Cu cruzime, în mod necruţător (1), fără milă1. Cf. ddrf. Junghiul tnsă o arse din nou, mai prelungit, mai păgineşte. Rebreanu, nuv. 226. Turcii peste tine-or da, Păgineşte te-or lega. şez. i, 108.
   —  Păgîn -f suf. -eşle.
   PĂGÎIVÎ vb. IV. (învechit şi popular) 1. I n t r a n z. A trăi, a se comporta ca un păgîn (1, 3) ; a se abate de la normele religiei creştine. V. păcătui. Va muri omul acela şi tot norodul auzind să va spămtnta şi nu va mai păgtni. Biblia (1688), 1391/28. Va fi vreadnic de bătaie cel ce păgineşte şi-l vei şădea înaintea judecătorilor, ib. 1441/14, cf. 238 2/7, 367 2/8, drlu, lb. Scoală, Doamne, nu durmi, Că de clnd ai adurmit Multă lume-o păgtnit. Densusianu, ţ. h. 128. + Refl. A se înrăi. Finul să se ducă in toate zilele mari la naş, ptnă a împlini 9 ani, că altfel se păgineşte cu sufletul. Gorovei, cr. 115. Lumea s-o păgînit. Suduie fecior pe tată. Pamfile, a. r. 253.
   2.    Refl. A deveni păgîn (1, 3), a se converti la păglnism (1 ) ; p. restr. a se turci. Mustrind pre spurcatul Iulian şi probrăztndu-l pentru fărădeleage ce s-au păgtnit. Dosoftei, v. s. octombrie 74r/23. Lăstndu-şi legea creştinească şi păgtnindu-se, i-au dat şi fata cea mai mare. R. Popescu, cm i, 230, cf. anon. car., Polizu, ddrf, tdrg, sfc iii, 116. <0> Tranz. Vine să ne răpească pămtntul, femeile şi copiii noştri, ca să-i turcească şi să-i păgînească. Ispirescu, ap. cade, cf. ddrf, tdrg.
   —  Prez. ind. : păgtnesc.
   —  V. păgîn.
   PĂGÎNICI0S, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Păcătos
(1). (Substantivat) Oh, păginiciosule şi plinule de toată necurăţia, tiranei Dosoftei, v. s. decembrie 244r/24.
   —  Pl. : păgtnicioşi, -oase.
   —  Păgîn + suf. -icios.
   PĂGÎNÎE s. f. (învechit) 1. Păglnism (1). Trăsease de la s«[l]nfa besearică pre un creştin cu vicleşug cătră-nşelăciunea sa şi păgtnia. Dosoftei, v. s. octombrie 41r/25, cf. 90T/16, noiembrie 153T/3, 180r/24. Acolo au propoveduit inlăi Toma apostol evanghelia lui iî[r]i'[sto]s, de au întorsu oamenii din păgănie. fl. d. (1680), 55v/13, cf. lb. Spun că-n vremea păgtniei ar fi fost un împărat De carele toţi creştinii se plingeau neîncetat. Pann, p. v. ii, 36/2, cf. Polizu, Barcianu,
v., ddrf, Alêxi, w., tdrg, cade, sfc iii, 169, 172.
   2.    Păcat2 (1) ; greşeală (gravă) ; infamie, ticăloşie, mişelie (2), mîrşăvie. Mare păgînie văz ctnd spurcatul acesta giunghe direpţii cum ar giunghe neşte vite. Dosoftei, v. s. noiembrie 175r/33. Alta nu iubea fără numai răutatea, păgtnia, răsfăţăciunile trupului. Antim, ap. tdrg, cf. lb, Alexi, w. Baba Frăsina se crucise de păgtnia unui asemenea stăptn, trimes de diavol, nu de Dumnezeu. în scl 1969, 138.
   —  Pl. : păglnii.
   —  Păgîn -f suf. -ie.
2530
PĂGÎNIME
— 238 —
PĂGUBI
   PĂGÎNÎME s; f. (Cu sens colectiv) Mulţime de pă-glni (1), neam, popor păgin, păglnătate (3); p. restr. turcime. Singur acelVlad de-l laşi în pace Gata-i a prăpădi păglnimea. Budai-Delbanu, ţ. 76, cf. lb, Polizu, Barcianu, v., ddrf, Alexi, w., Şăi-neanu, d. u., sfc iii, 169. A-mpietrat oraşul cu oameni şi toate păgtnimile şi împrejurimile, ca s-o facă să se cunune cu el. şez. vi, 145.
   —  PI.: (rar) păgtnimi.
   —  Păgin + suf. -ime.
   PĂGÎNÎSM s. n. 1. (în opoziţie cu creştinism) Credinţă religioasă a păgînilor (1, 3), (învechit) p ă -glnie (1), păglnătate (1), (învechit, rar) păgînăţie (1), (franţuzism) paganism ; p. e x t. credinţă religioasă a antichităţii greco-romane; epocă anterioară apariţiei creştinismului, (popular) p ă g 1 -n ă t a t e (4). Cf. Negulici. Ctnticul lui JLinos... unii, poeţi iscusiţi şi dogmatici..., l-au cufundat in subti-lizările păglnismului degradat. Odobescu, s. i, 230, cf. Barcianu, Alexi, w. Păgtnismul slavilor a fost o piedică pentru o simbioză mai strtnsă cu românii creştini. Puşcariu, l. r. i, .248, cf. Scriban, d. Dualism tn jurul căruia se grupează toate celelalte antinomii... păglnism şi creştinism. Ralea, s. t. iii, 21, cf. sfc i, 124, iii, 169.
   2.    P. anal. Atitudine filozofică, religioasă, artistică asemănătoare cu cea care se atribuie antichităţii greco-romane. îmi plăcea totuşi păgtnismul fără ascunsuri al călăuzului nostru. Hogaş, dr. i, 27. Urmăreau tn sport un păglnism estetic, o presimţire de mitologie. Teodoreanu, m. u. 312. Autorul Decameronului e considerat, tn general, ca reprezentant tipic al păglnismului Renaşterii. Oţetea, r. 203. Păgtnismul naturist, caracteristic moralei lui Hardy, e vizibil peste tot. Ralea, ş. t. i, 120.
   —  Păgîn + suf. -ism.
   PĂGÎNITĂTE s. f. v. păgînătatc.
   PĂGÎNITIJltĂ s. f. (învechit, rar) Păcat2 (1); greşeală (gravă); infamie, ticăloşie, mişelie (2), mîrşăvie. Cf. Dosoftei, ap. Rosetti-Cazacu, i.l.r. i, 130.
   —  Pl. : păgtnituri.
   —  Păgîni + suf. -tură.
   PĂGÎNIZĂ vb. I. Refl. şi t r a n z. f a c t. (Rar) A deveni sau a face să devină păgîn (1, 3). V. p a g a n i z a. Cf. sfc iii, 116.
   —  Prez. ind. : păgtnizez.
   —  V. păgîn.
   ' I*ĂGÎN<5S, -OĂSĂ adj. (învechit, rar) Nelegiuit (2), netrebnic (3), ticălos. Ce mai urttă şi mai păgtnoasă faptă, dectt necinstea unei familii cinstite. Gorjan,
 h. iv, 70/17.
   —  Pl.: păgtnoşi, -oase.
   —  Păgîn + suf. -os.
   pAgOTE s. f. v. pUnie.
   PĂGUBĂŞ, -Ă s. m. şi f. (Construit adesea cu verbe ca „a rămlne“, „a lăsa“) Persoană care suferă o pagubă (materială sau morală); păgubit, (regional) păgubitor
 (2). Nu are voie furul să să bată cu cela ce-l găseaşte furtnd, ce să dzice, cu păgubaşul, prav. 120, cf. 31, 305, 317. Le-au luat mulţi bani cu făgăduieli mincinoasă ... şi toţi au rămas păgubaşi. R. Popescu, cm i, 491. Mulţi au rămas păgubaşi de tot ce au avut acolo tn cetate. Muşte, let. iii, 19/26. Din furtuşag, păgubaşii nimică nu mai vedea. Beldiman, e. 11/24. Săracul păgubaş, Tot căuttnd pe geambaş, II găsi după un an. Pann, p. v. iii, 107/13. Dacă-i avea bunătate să mergi d-ta să-i grăieşli, ... poate nu m-ar lăsa păgubaş. Alecsandri, t. i, 216, cf. id. t. 290. Să nu ne dea pe faţă, să fim noi păgubaşi. Bolintineanu, o. 141. Păgubaşele s-au mulţumit numai cu această armonioasă dezdăunare. Odobescu, s. iu, 10, cf. 11. Păgubaşul
 ţi l-am spus eu, dar tmi trebuie tllharul. Sevastos, n. 294, cf. Alexi, w., tdrg, Rebreanu, r. i, 72. Şi eu şi ei stntem păgubaşi. Sadoveanu, o. x, 34, cf. i, 473, Arghezi, vers. 320. De ai bani mai mullicei, Dă-mi giumătate din ei, Să nu rămti păgubaş. Alecsandri, p. p. 162, cf. 197, 266. De unde ştii tu că am vreo pagubă? ti zise păgubaşul. Sbiera, p. 254, cf. 87. Cum e rindu la oraş ? Nu prea bine, Grigoraş, Că e plin de păgubaşi. Marian, sa. 191. Nici vorba n-o isprăvea, Păgubaşul nemerea. Bibicescu, p. p. 326. Să ne punem la tocmeală, Eu să cer şi tu să laşi, C-altfel stntem păgubaşi, şez. viii, 31. Hoţul este numai cu un păcat şi păgubaşul c-o mie. Pann, p. v. ii, 29/30. cf. Românul Glumeţ, 43, Pamfile, j. i, 129. De n-ar fi păgubaşi, n-ar fi nici hoţi. Pann. p. v. i, 69/11, cf. Zanne, p. v, 469. Hoţul de păgubaş, se spune, glumeţ, despre cel păgubit care, pe lingă pagubă, are de suferit şi învinuirea de a fi provocat-o. Cf. ddrf, Teodorescu, p. p. 489, Zanne, p. v, 469. O (Adjectival) Rămase cuprins de gtndurile omului păgubaş. Slavici, n. ii, 64. E x p r. A se lăsa păgubaş (de ceva sau de cineva) = a renunţa (la ceva sau la cineva). Ii silesc să se lase păgubaşi de banii reclamaţi. N.A. Bogdan, c. m. 76. M-am repezit să beau apă din carafa de pe masă, dar... m-am lăsat păgubaş. BrXescu, o. a. ii, 50. Lumea s-a lăsat păgubaşă de hoitul lui Manlache şi l-a aşteptai să iasă singur la mal. Popa, v. 240. Vorbea attt de pripit şi de peltic, Incit învăţătorul se lăsa păgubaş să-l mai înţeleagă. P. Constant, o. 3. Miţa vru să fie moaşe, Dar se lasă păgubaşe. Arghezi, vers. 267. Promite-mi că ai să mă suporţi. Altminteri, mă las păgubaş. Vinea,
 l. ii, 93. Ii făcu semn cu capul să se lase păgubaş. Stancu, r. a. iv, 398, cf. i, 235, ii, 110. Ztcea că s-aruncă-n Olt cu-un pietroi dă gît şi se lasă păgubaş. t martie 1962, 27. Fu gata să întrebe..., dar se lăsă păgubaşă, v. rom. noiembrie 1962, 64. S-a lăsat păgubaş şi n-a mai cerut nimănui nimica. LXncrXnjan,
 c. ii, 101. Se lasă păgubaş de rlşchitoare şi vine acasă. şez. v, 10.
   —   Pl. : păgubaşi, -e.
   —   Pagubă + suf. -aş.
   PĂGUBI vb. IV. 1. T r a n z. A lipsi (pe cineva sau ceva) de un cîştig sau de un bun material; a pricinui
 o  pagubă (1); (învechit) a nevoi (2). Bărbatul nu va putea lua dzestrele şi să păgubească pre tatăl muierii. prav. 140, cf. 50. Nu curvi, nu omorî, nu fura, nu mărturisi strlmbu, nime nu păgubi, n. test. (1684), 54T/6. Deşert călr-aproape tot omul grăiaşle Şi cu-nşe-lăciune va de-l păgubeaşte. Dosoftei, ps. 37/10. Şi-l vor păgubi pre el cu o sută de sicle. Biblia (1688), 1421/53. Tuturor le-au părut rău de păgubirea ce-au păgubit ţara. Neculce, l. 177. Să-l păgubească de sume mari de bani. R. Greceanu, cm ii, 124, cf. anon. car., Klein, d. 393, Maior, ist. 171/8. Nu supără pe nimeni, nu păgubeşte pe nimeni. Kotzebue, u. 26r/6, cf. Clemens. Satură şi hrăesc [hrănesc] Pe corbii ce-i păgubesc. Mumuleanu, ap. gcr ii, 248/20. Să mă păgubească de nu ştiu ctte fălci de pămînt? Alecsandri, t. i, 359. Voise numai să arate că şi el a fost păgubit de rebeli. Rebreanu, r. ii, 227. N-a păgubit comuna cu nici un ban. Sadoveanu, o. viii, 270, cf. ix, 151. Tata n-ar şti şi nu-l păgubim cu nimic. Pas, z. i, 167. Vrusăi să dreg cuptoru-ăla, fără să mai păgubesc gospodăria. t martie 1962, 41. Nicicum să îndrăzneşti Pe altul să păgubeşti. Zanne, p. viii, 468. + (Complementul indică un bun material) A pierde (II1). Să plătească stăptnu-său tot cit au păgubit tntr-acea cale. prav. 47. Să giuca un orăşan în cărţi şi... păgubi tot ce avu (a. 1692). gcr i, 296/22. Stăptnul mai că se întristase Afltnd c-a păgubit Patrusprezece galbeni. Bolliac, o. 130. + (Rar) A distruge, a strica. Cine l-ar sili ca să păgubească păşunea de pe mirişti ? I. Io-nescu, c. 66/19.
   2.     I n t r a n z. şi (învechit şi regional) refl. p a s. A suferi o pagubă (1), a rămlne păgubaş. Aceasta de o vor face şi alţi slupari, nu se vor păgubi. Economia, 182/2. Pravila şi dreptatea nu primeaşte... să se
2539
PĂGUBICIOS
— 239 —
PĂHAI
 păgubească cineva pentru clştigul altuia-. Pravila (1814), 2/3, cf. 87/25, 93/15, lb. De vei păgubi tn vreo negu-fitorie, să-ţi fie de învăţătură. Negruzzi, s. i, 251, cf. ddrf, ŞXineanu, d. u. Vnde-am fost am păgubit..., Jumătate m-au sorbit. Sevastos, c. 85, cf. alr ii
 3  639/284, 574. Scumpul mai mult păgubeşte, leneşul mai mult aleargă. Negruzzi, s. i, 248, cf. Baronzi,
 l. 54, Alecsandri, t. 290. An n-am ctştigat; estim am păgubit; la anul trag nădejde, se spune despre omul ghinionist în afaceri. Gf. Zanne, p. v, 153, cf. 444. + (învechit şi regional) A suferi o pierdere; a fi lipsit de... Ne vom păgubi de cea negrăită şi minunată dezmierdăciune. Dosoftei, v. s. octombrie 52r/15. Aşa s-a păgubit sărmana capră şi de cei doi iezi. CreangX,
 0. 19.
   3. Tranz. şi intranz. A aduce un prejudiciu moral, a pricinui o ştirbire a calităţii, a valorii. Atitudinea poetică a autorului păgubeşte... poeziei lirice. IbrXileanu, s. l. 17. Stnt scriitori care... păgubesc grav operei. Galaction, a. 278.
   4. Tranz. şi refl. pas. (învechit) A (se) supune judecăţii; a (se) oslndi. De nu ne văm întoarce, temu-mă şi mă fricoşez că ne vom păgubi tn toată piarderea. Goresi, ev. 200, cf. dhlr ii; 463. Să nu ne păgubeaşte pre noi inima noastră, îndrăznite ăvăm cătră Dumnezeu, n. test. (1648), 195r/31, cf. anon. car.
   —  Prez. ind.: păgubesc.
   —  V. pagubă.
   PĂGUBICIOS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Păgubitor
 (1). Cf. DRLU.
   —  Pl. : păgubicioşi, -oase.
   —  Păgubi + suf. -cios.
   PĂGUBÎE s. f. (învechit, rar) Condamnare, osln-dire. Cf. anon. car.
   —  Păgubi + suf. -ie.
   PĂGUBÎRE s. f. (Astăzi rar) Acţiunea de a (s e) păgubi şi rezultatul ei; p. e x t. pagubă (1, 2); prejudiciu. Le-au părut rău de păgubirea ce-au păgubit ţara. Neculce, l. 177, cf. Klein, d. 393. Jaful acesta de mare păgubire fu protivnicilor lor. Maior, p. 26. Păgubirea... de două luni va fi simţitoare la acei ce se află slujind domnia me (a; 1814). Uricariul,
 1, 37, cf. 212. Este... cu cuviinţă de a conteni acest pricinuitoriu de păgubire obicei (a. 1815). ib. 122, cf. 240, drlu, lb. Certndu-şi pretenţii pentru păgubirile ci li s-au tntimplat (a. 1825). Iorga, s. d. vii, 101. Din lipsa finului se pot tîmpla multe păgubiri. I. Io-nescu, c. 8/8, cf. 66/15, Polizu, ddrf, Alexi, w., com. Marian.
   —  Pl. : păgubiri.
   —  V. păgubi.
   PĂGUBÎT, -Ă adj. Care a Suferit o pagubă (materială sau morală). Cf. lb, Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, w. Descoperea. :. pe hoţi în cazul ctnd stăpînii păgubiţi nu-i denunţau. AgÎrbiceanu, a. 202. Socru cel mic şi păgubit, alr ii/i mn 79, 2 681/284. + (Substantivat) Păgubaş. Aşa am păţit! exclamă păgubitul. Turcu, e. 12.
   —  Pl.: păgubiţi, -te.
   —  "V. păgubi.
   PĂGUBITOR, -OĂRE adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care aduce sau provoacă o pagubă (materială sau morală), (învechit) păgubos (1), pacostnic, (Învechit, rar) păgubicios; p. ext. dăunător, vătămător; primejdios; neprielnic, nefavorabildezavantajos. Nice hiclenia cea ascunsă a Satanei, nice cucernicia păgubitoare a lumii... pre tine să nu te amăgească (a. 1685). gcr i, 274/30. O! cit de greu şi păgubitoriu timpu a fost acela! că... vremile cu nenorocire şi nici o sporire au trecut. R. Greceanu, cm ii,
 196, cf. 184. Să dizrădăcinăm obiceiurile cele rele şi... păgubitoare de obştie (a. 1768). Uricariul, i, 339/28. Cu aceasta tnarmîndu-să... iaste mai groaznic şi mai
 păgubitoriu vrăjmaşilor. Molnar, ret. 7/15, cf. Klein, d. 393. Vedeţi dară cît e de păgubitoare o pildă rea. Maior, ap. gcr ii, 202/10, cf. Clemens, lb. Obiceiuri... care au ajuns a fi mai mult păgubitoare dectt folositoare. I. Ionescu, c. v/6. Gîndeşti că-s aşa de prost să fac o asemenea neguţitorie păgubitoare? Negruzzi, s. i, 302. S-a arătat că simpatizează mult cu mine pentru un înscris foarte păgubitor pentru mine. Bolliac, ap. Ghica, a. 632. A îngăduit... acele dispoziţiuni învechite şi devenite acum cu totul păgubitoare. Odobescu, s. ii, 37. Fiinţă netrebnică şi păgubitoare omenirii, zise el, dă-mi paloşul ce mi-ai furat. Ispirescu, l. 227, cf. ddrf, Alexi, w„ Gorovei, cr. 451. Inttmplarea... poate să fie păgubitoare pentru măria sa. Sadoveanu, o. xi, 360. Şincai arată cît de păgubitoare este situaţia creată. contemp. 1954, nr. 388, 5/3. Nu s-a spus un cuvtnt neadevărat sau păgubitor pentru cineva, t septembrie 1962. 16. <0 (Substantivat) Pocăiţi-vă păgubitorilor, că voi... iubiţi inturearecul (a. 1600). cuv. d. bXtr. ii, 49/17. Răzvrătitorii, păgubitorii şi furii să se pedepsească după legi. Şincai, hr. ii, 176/38.
   2. S. m. şi f. (Regional) Păgubaş. Com. Marian.
   —    Pl. : păgubitori, -oare. — Şi: (Învechit) păgubitoriu, -oăre adj.
   —  Păgubi + suf. -tor.
   PĂGUBITORIU, -OĂRE adj. v. păgubitor.
   pAgubitURĂ s. f. (învechit) Moarte (1); pierzanie. Mulţi vor mearge după păgubitura lor, pentru carii să huleşte calea adevărului, n. test. (1648), 188r/9. cf. 200r/14. Era de demult scrişi spre ceastă păgubitură, ib. 200v/19. Ne-ai răscumpărat din păgubitura de vecie (a. 1683). ccr 126/24, cf. anon. car.
   —  Păgubi + suf. -tură.
   PĂGUBOS, -OÂSĂ adj. 1. (învechit) Păgubitor (1). Păgubos lucru iaste ă mulge oile pînă clnd sug mieii. Economia, 91/2, cf. 47/6. Tocmeala aceasta, măcar că era păguboasă..., au ţinut pănă la Traian. Şincai, hr. i, 2/11, cf. 23/1, ii, 132/16, ddrf. + (Rar) Care prejudiciază onoarea, prestigiul cuiva sau a ceva, care trădează o stare de degradare (materială sau morală); degradant. Căpătă celebritate..., o celebritate urîtă şi păguboasă. Stancu, R. a. iv, 332. Manechinele aveau tn trupul lor de canefas clte o inimă de lemn, nesimţitoare şi păguboasă. Barbu, p. 165. Nimic nu se schimbase tn aspectul păgubos şi jalnic al sălii de aşteptare. Vinea, l. i, 323.
   2.   Care suferă mereu pagube (1); p. ext. care nu are succes sau noroc în ceea ce întreprinde, n e -norocos, ghinionist. Era păgubos la femei. Camil Petrescu, o ii, 520. Frumoasă e, a dracului, dar e tare păguboasă. în scl 1969, 138. Simţind-o păguboasă şi neajutorată... o tot tmbrtncea de colo-colo. Galan, b. ii, 5. E tocmai din tagma asta a iubitelor păguboase şi cu inima-n cap. Vinea, l. i, 57. Are o mutră de intelectual păgubos, id. ib. 402. Cuşmuţa mea cu nărav A făcut ţup, peste gard. Eu, ca omul păgubos, Sării gardul hăl tufos. Marian, sa. 322. (F i g.) Peste clopotniţa Văcăreştilor atîrna o lună păguboasă. Barbu,
g.    293. <0> (Substantivat) Unde scrie că trebuie să mergem cu păguboşii? Pas, z. iii, 264, cf. iv, 146.
4     Zdrenţăros, jerpelit. Cu o cravată slinoasă..., păgubos, cu cămaşa cîrpită. Giauşanu, r. scut. 70.
   —  Pl. : păguboşi, -oase.
   —  Pagubă + suf. -os.
   pXgURI s. f. pl. (Regional; într-un descîntec) Pistrui (Gherţa Mare-Satu Mare), arh. folk. vi, 260. Apă curgătoare... Am vinit la tine... Să mă spăl de iest rău mult: De ură urîtă, De ură părăsită, De neguri, De păguri. ib., cf. 298.
   —  Etimologia necunoscută.
   PĂHÂI, -ÂIE subst. I. S. n. (Prin Mold.) Miros
(2). Am o gtscă, cioică, boică, Cu grumajii cobîrloi, Din gură pahai izbeşte, Sai, domnule, şi-o ghiceşte (Plosca). Gorovei, c. 295.
2549
PĂHAR
— 240 —
PÂHÂRNICÎ
   2. S. m. şi f. (Mold. şi Bucov.) Epitet depreciativ
 dat unui cline (jigărit); javră. Jupîn Dulău vor zice---
 —   Ba-ţi vor zice chiar pahaie. Contemporanul, i, 835. Ţibă, cine, ce scinceşti ? Ia, păhaie-afurisită. ib.
 ii, 263, cf. h x 355, 498, xn 301. Alungă păhaia aceea. Com. Marian, cf. şez. v, 115, i. cr. ii, 22, com. din Vicovu de Sus-RădIuţi, Bilca-RădXuţi şi Straja-RXdXuţi, şez. xviii, 169, a v 15, vi 26. + (Regional) Nume generic pentru urşi sau pentru lupi (Bîrsana-Sighetul Marmaţiei). chest. v/8.
   3.    S. f. (Mold., Bucov. şi Transilv.) Epitet depreciativ dat unui om rău, urît, prost sau bătrîn; epitet depreciativ dat unui. om netrebnic, de nimic. Cf. Barcianu, Alexi, w. Ce păhaie mai eşti! Pamfile, j. ii, 158. Ce păhaie mai e şi omul acesta. Com. Marian, cf. a v 15, Lexic reg. 105. <0> (Precedă termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Gtndeşti că l-o lasat pahaia de moşneag să-i strice bordeiu? şez. xxiii, 54. Păhaie de om ca Ion a Mărandei n-am văzut. cv 1950 nr. 2, 44. Mi-a ieşit in cale o păhaie de muiere de te sperii de ea. mat. dialect, i; 184.
   —  Pl. :'păhăi. — Şi: păhuie s. f. Barcianu.
   —  Cf. ucr. n a x.
   PĂHĂR s. n. v. pahar.
   pAhARIU s. n. v. pahar.
   PĂHĂRÎYIC, -A s. m. şi f. v. paharnic,
   PĂHARNICfiL s. m. v. păhărnicel.
   PĂHARSfiC s. n. v. parsechi.
   PĂhAiAlA s. f. v. pufăială.
   PĂhArAR s. m. (într-o poezie populară; cu sens neprecizat, probabil) Persoană care face pahare (1). V. c u p a r. Dat-am ochii la şoimei, Oasele Laogărei... Carnea pe la măcelari, Unghiile la păhărţtri, Coarnele la tăbăcari. Teodorescu, p. p. 69.
   —  Pl. ■: păhărari.
   —  Pahar + suf. -ar.
   PĂHĂrAŞ subst. 1. S. n. (Popular) Păhărel (1). Cf. lb, ŞXineanu, d. u., dm. le-ţi N. ziua bună... De la păhăraş cu miere, De la feciori, de la bere. Marian, î. 262. Da din rai ce mi-a luat? — Ciubărul botezului, Păhăraşul mirului, id. s. r. i, 12, cf. a i 12.
   2.    S. m. şi (rar) n. (în dicţionarele din trecut) Numele unei plante cu floarea în formă de potir, nedefinită mai de aproape. Cf. Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, W., ŞXlNEANU, D. U.
   —  Pl. : (n.) păhăraşe şi (m.) păhăraşi.
   —  Pahar + suf. -aş.
   PĂhAREA s. f. v. păhărel.
   PĂHĂREL s. n. Diminutiv al lui p a h a r.
   I.    Pahar (1) (mic); păhăruţ, (popular) păhăraş, păhăruş. Cf. anon. car., drlu, ddrf, Barcianu,Alexi, w. Căuta pe un raft păhărelele de ţuică. C. Petrescu,. î. i, 274, cf. sfc îi, 210. Rămli, soro, sănătoasă Ca o viorea frumoasă Intr-un păhărel pe masă. Alecsandri, p. p. 113. Sus clondiru rădică, Păhărelu de-şi umple. . Teodorescu, p. p. 46. Ce mi-ai adus? — Cocoşel tn blidişel, Vinişor tn păhărel. Jarnîk-Bîrseanu, d. 271, cf. 324, 513. Ciubărul botezului, păhărelul mirului. Marian, s. r. i, 14. O Fi g- (în poezia populară, ca termen de alintare) Iubitul meu păhărel, Dragu meu ibovnicei, Ori tu mori, ori mi te scoală, şez. i, 115. Iubita mea păhărea, Draga mea ibovnicea, Eu atunci m-oi îndrepta, Ctnd tu mie mi-i aduce Mure coapte-n postu mare. ib. + (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de“ sau „cu“; fără determinări indică, de obicei, o băutură alcoolică) Conţinutul unui păhărel (1); conţinutul împreună cu vasul respectiv.
Nu i-ar strica un păhărel de vin grecesc. Contemporanul,
iv,  134, cf. Marian, s. r. ii, 75. Bem cel din urmă păhărel. Coşbuc, P. i, 116. M-aş ruga de un păhărel de rachiu. D. Zamfirescu, v. ţ. 112. Se priviră cu înţeles şi, ciocnind, sorbiră păhărelele. Agîrbiceanu,
a.   51. Un păhărel de rachiu aş putea să capăt? id. ib. 56. Îşi mai ajutau îndrăzneala şi înţelepciunea cu păhărele de ţuică. Rebreanu, r. i, 131. Herdelea începuse să închine păhărele cu ţăranii, id. ib. 485 cf. Brăescu, o. a. ii, 251. Să mai bem un păhărel. GalacTion, o. a. i, 122. Dădu păhărelul de duşcă fără să se sinchisească. Sadoveanu, o. xi, 578, cf. i, 91, id. m. c. 92; Aduse şi păhărelele cu rom. Stancu, r. a. v, 58. Uha din femei aduse două păhărele de rachiu. Barbu, p. 122. Pentr-un păhărel de vin, m-ai dat, maică, la străin. Jarnîk-Bîrseanu, d. 175. -0> E x p r. (familiar) A bea un păhărel = a obişnui să bea băuturi alcoolice, (familiar) a trage la măsea. Cf. scl 1969, 139.
   2.   (Regional; Ia pl.) Nume dat unui model de cusătură la cămăşile ţărăneşti. Cf. PXcalX, m. r. 518. Păhărele de 8 (peste umăr), id. ib.
   3.   (Bot.; prin Bucov.; la pl.; şi în sintagma păhă-relu-Maicii-Domnului, Panţu, pl.) Trîmbiţa-muş-chiului (Cladonia pyxidala). Panţu, pl.
   4.   (Regional; la pl.; mai ales art.) Numele unei hore (care se joacă la nuntă, după masa de cununie). Cf. Sevastos, n. 282, Pamfile, j. iii, 10.
   — Pl. : păhărele. — Şi: (rar) păhăreă s. f.
   — Pahar 4- suf. -el. — Păhărea: cu schimbare de suf.
   PĂHĂRNICEAsA s. f. Soţia paharnicului; (învechit şi regional) femeie care toarnă băutura în pahare, la diverse ocazii (ospeţe, nunţi etc.). O păhărniceasă umplu un păhar de aur cu vin de tămîioasă. Gorjan,
h.   i, 91/2. Păhărnicesii Elenchii Bălăceanca (a.1839). doc. ec. 729, cf. tdrg. Naşă la botez, paharniceasa Marghioala. Călinescu, s. c. l. 180.
   — Pl. : păhărnicese. — Şi: paharniceâsă s. f.
   — Paharnic + suf. -easă.
   PĂHĂRNICfiL s. m. Titlu dat în ierarhia boierească din trecut boierului de rang inferior, subaltern al paharnicului (1), care avea sarcina, la curte, de a turna vinul în pahare oaspeţilor domnului, sau, la sate şi oraşe, de a strînge dările de pe vinul vîndut; boier care avea acest titlu. In tocmala noastră au foslu Focşea păharnicelul din Ruginoasa (a. 1642). gcr i, 103/8. Au trimăs pe Macrei, vătaful de păhărnieei, cu slujitori din Roman de l-au luat de-acolo. Neculce,
l.   110. Supt dtnsul sînt păhărniceii cari merg asemene călări la resbel ca şi călăraşii (începutul sec. xviii). mag. ist. v, 45. Au mersu şi el cu ostile lui... strtn-gîndu-şi den toate breslile: călăraşi, dorobanţi..., vor-nicei, păhărnieei. R. Popescu, cm i, 419. Aceste catane din sate aveau cap pe ctte un boier. Astfel cei de sub dvornic se numeau dvornicei..., cei de sub paharnic, păhărnieei. BXlcescU, m. v. 608. Ctnd păhărniceii dreseră pe la toţi prin pahare, Mihnea se sculă, închină. .. şi rosti. Odobescu, s. i, 78. Postelnicul şi paharnicul luau daruri de la o clasă de militari puşi sub comanda lor, postelniceii şi păhărniceii. Xenopol,
i. r. iii, 191, cf. Barcianu, Alexi, w. Păhărniceii... apar adesea ca martori tn documentele secolului XVII şi li se dă titlul de boieri, bul. com. ist. v, 135, cf. 134, 140. Au întins îndaîă cupele cătră păhărnieei. Sadoveanu, o. xi, 337, cf. Oţetea, t. v. 49, sfc iii, 92, der iii, 637.
   —    Pl. : păhărnieei. — Şi: (învechit) păharnicil, paharnicii s. m.
   — Paharnic + suf. -el.
   pAhĂRNICÎ vb. IV. Intranz. (învechit şi popular) A turna băutură în pahare (la ospeţe). Gf. man. gott. 18. La spate le sta Şi păhărnicea Lina Cătălina, f (1873), 297. La picioare roica, boica, La pîntece soviltoica, La gură paharniceşte, De-i găci-ţi voi frige-un peşte (Plosca), gcr ii, 369/10. Am o raţă
2562
PĂHĂRtflClE
— 241 —
 PĂI1
toaipă, Boaită, Cu-n picior iurlui, Burlui, Şi unul păhărniceşte (Garafa), şez. vii, 102, cf. Gorovei, c. 339, Pamfile, c. 29.
   —     Prez. ind. : păhărnicesc. — Şi: (Învechit) paar-nici vb. IV. man. gott. 18.
   —  V. paharnic.
   PĂHĂRNICÎE s. f. 1. Demnitate sau funcţie de paharnic (1). Să s-arate şi să s-tnveaţe oarece dintr-ale păhărniciei. Aethiopica, 33r/3. Cluceriile, căminăriile, păhărniciile şi celelalte ajunseră de batjocură. Zilot, cron, 76, cf. lm. Venin a fost numit stolnic, iar păhăr-nicia s-a încredinţat lui Constantin Sturza. bul. com. ist. 11, 179.
   2.    Bir (pe care-1 încasau păhărniceii) de pe vinul vîndut, la sate şi la oraşe. Voi, păharnicilor, ... numai să vă luaţi păhărnicia de circiumele den oraş, iar In sat, nemic să nu mergeţi (a. 1627). bul. com. ist. v, 135. Bani de păhărnicie. ib.
   —  Pl. : păhărnicii.
   —  Paharnic -f suf. -ie.
   PĂHĂRdl s. n. Augmentativ al lui p a h a r (1).
   —  PI. : păhăroaie.
   —  Pahar + suf. -oi.
   PĂHĂRIÎŞ s. n. (Popular) Păhărel (1). Ea va fi ca păhăruşul de. .. Champagne după un prînz. . . anevoie de mistuit. Odobescu, s. iii, 214. Lele Ană, n-ai un păhăruş de vin pe aproape ? Beniuc, v. cuc. 76, cf. sfc ii, 210.
   —  Pl. : păhăruşe.
   —  Pahar + suf. -uş.
   PĂHĂRtÎŢ s. n. Diminutiv al lui p a h a r.
   1.    Pahar (1) (mic); păhărel (1), (popular) păhăraş (1), păhăruş. ia ftnttnă, aşijierea păhăruţele de argint, nu-i vorbă, erau. Creangă, k 293. Spălă un păhăruţ tn cada cu trei picioare. Garagiale, o. i, 63, cf. Marian, s. r. i, 10, ddrf, Alexi, w. Turnă domnul Cantaraga tn păhăruţele de cristal cu picioruş fin. Sadoveanu, o.
xi,  578. Păhăruţul turcului Cu rachiu să-l îndoieşti Şi cu vin să-l împlineşti. Teodorescu, p. p. 667, cf. chest. ii 51/28. M-am dus tn pădure Şi-am tăiat un copac, Şi-am făcut Un păhăruţ de băut apă, Două coveţele Şi o faţă de masă (Ghinda). Gorovei, c. 174. + (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de“ sau „cu“; fără determinări indică, de obicei,
o  băutură alcoolică) Conţinutul unui păhăruţ (1); conţinutul Împreună cu vasul respectiv. Nici un păhăruţ de apă reace setosului n-au dat. Coresi, ev. 368. Dimineaţa... să bea ctte un păhăruţ de rachiu, cr (1831), 145. O luat obicei să aducă la sftrşitul mesei păhăruţe verzi cu apă caldă. Alecsandri, t. i, 196. A dat drumeţei un corn de prescură şi un păhăruţ de vin. CreangX, p. 91. Doar In păhăruţ mai află mlngliere, uneori! Vlahuţă, o. a. i, 168. îi aduse un păhăruţ de rachiu. D. Zamfirescu, v. ţ. 112. Doi ţărani vorbeau tncet, aproape şoptind, închinînd mereu din păhăruţe. Agîrbiceanu, a. 48. Fă bine, domnişorule, şi închină cu noi un păhăruţ! Rebreanu, i. 36. Un singur păhăruţ dinlr-un vin auriu... avea să ne limpezească desăvlrşit mintea. Camil Petrescu, u. n. 119. Ie mai be un păhăruţ. BrXescu, o. a. ii, 252, cf. Sadoveanu, o. ix, 128. Poţi să pui lingă ele şi cîle un păhăruţ de rom. Stancu, r. a. v, 56. Rămase, tăcut ore în şir tn faţa păhăruţului. Preda, r. 248. După nouă zile se poate începe a bea ctte un păhăruţ, şez. iy, 183. Fă-mă, Doamne, păhăruţ Să mă bea al meu drăguţ. FOLC. TRANSILV. II, 82.
   2.    P. anal. (Bot.; popular) Caliciu (al florii). Gf. Ursu, t. ş. 34.
   3.    (Bot.; prin Ban. şi Transilv.; la pl.) Lăcrimioare (Convallaria majalis). Gf. tdrg, Panţu, pl., Borza, p. 51.
   —     Pl. : păhăruţe. — Şi: (regional) păărfiţ s. n. Udrescu, gl.
   —  Pahar + suf. -uf.
  PĂHĂU s. m. (Regional) 1. Bărbat prostănac (pe care 11 înşeală nevasta) (Slngeorz Băi-Năsăud). Paşca, gl.
  2. Gîine bătrln (Straja-Rădăuţi). Glosar reg.
  —  Pl. : păhăi.
  —  Cf. p ă h a i.
  PĂHâC subst. (Regional) Gară. Com. din Timişoara. + Depozit de lemne (la gară). Com. din Timişoara.
  —  Pl. : ?
  —  Cf. germ. Bahnhof.
  PĂHOLŢ s. n. (Regional) Fiecare dintre bîrnele pe care se sprijină podeaua de scînduri a casei (Vulcan). CHEST. ii 201/46.
  —  Pl. : păholţuri.
  —  Din germ. Bauholz „lemn de construcţie“.
  PĂHtîI1 subst. 1. S. m. (Regional) Pădure tînără, desiş, mladă (2) (Glosar reg.) ; p. restr. copăcel, arbust, puiet (lb, lm) ; s p e c. fag mic (h.x 42). + Fag subţire şi înalt (Viciu, gl.) ; copac mai gros, retezat în partea de sus (Plopşor, v. o. 12); copac (netăiat şi mai subţire) (chest. v 52, a ii 6); copac înalt şi cu coroana largă, lăsat după tăierea pădurii, pentru sămînţă (com. din Podeni-Aiud, alr i 959/249, mat. dialect, i, 263). Căpiţa era făcută pe un păhui pe care... anume l-a lăsat, într-o margine, f (1883), 443. Ioane, du-te, taie păhuiul acela. Viciu, gl'. Am găsit un cuib de uliu într-un păhui. mat. dialect, i, 263. + (Regional) Epitet dat unui om înalt şi bine făcut (Crişcior-Brad). Cf. dr. iv, 763.
  2.    S. m. (Regional) Molid (Picea excelsa). Cf. Borza, d. 130.
  3.    S. m. (în sudul Transilv.) Cînepă de toamnă (semănată în porumbişte); hăldan. Com. din Cîlnic-Sebeş, a ii 3, 4, 6.
  4.    Subst. (Prin Olt.) Loc unde se adăpostesc găinile peste noapte. Cum se potolesc Păsările-n culcuş, Găi-nile-n păhui, Vacile-nobor... Candrea, f. 349.
  —  Pl. : păhui.
  —  Din magh. pagony.
  PĂHTÎI2, -IE adj. (Regional) Năuc (2), aiurit, zăpăcit ; prost. Gf. Lexic reg. 93. Fată păhuie ca tine, mai nu mai e falia)! Udrescu, gl.
  —  Pl. : păhui.
  —  Etimologia necunoscută. Cf. tehui.
  PĂIIIjTE 1 s. f. 1. (Regional) Ramură de fag care se pune la stîlpul porţii în ziua de 23 aprilie (Rlmnicu-Vîlcea). Lexic reg. 83.
  2.    (Prin sud-vestul Transilv.) Căpiţă mare de fin. ,Cf. Densusianu, ţ. h. 327.
  3.    (Prin vestul Munt.; mai ales la pl.) Fiecare dintre prăjinile lungi, care, legate la vlrfuri, se aşază pe vîrful clăilor de fîn sau peste coama şirelor de paie, pentru a le face să reziste Împotriva vlntului, furtunii etc. V. m a r t a c (le), panzâ, p ă u ş ă, p ă u z ă. Cf. Udrescu, gl.
  4.    (Prin vestul Munt.) Epitet dat unei persoane înalte, slabe şi nelndemlnatice. Cf. Udrescu, gl. <v> (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) E o păhuie de om. id. ib. Ce păhuie de muiere! id. ib.
  —  Pl. : păhui.
  —  Păhui1 -f suf. -ie.
  PĂHClE 2 s. f. v. păhai.
  PĂHUIÎŞ s. m. (Prin vestul Transilv.) Diminutiv al lui p ă h u i1 . (1). La Irimie să aduce un păhuieş de fag. arh. folk. vii, 58.
  —  Pl. : păhuieşi.
  —  Păhui1 + suf. -aş.
  PĂI1 adj., adv. v. apoi.
16 - c. 1107
2575
- 242 -
PĂIANJEN
   PĂi4 vb. IV. Intrând, (învechit şi regional; gomplementul indică paiele1 cerealelor rămase după treierat) A aduna şi a Îndepărta de pe arie. Cf. Bar-CiANU, TDRG, ScRIBAN, D., ALR SN I h 80. <£> Refl. pas. Se vlră caii de trieră pănă ce ies alte paie şi apoi se păieşte (scoate afară paiele - bătute). I. Io-nescu, c. 186/8. Ctrtd şi acest întors s-a isprăvit se vlră caii..., se face paie din nou:., apoi se păieşte. Pamfile, a. r. 210. + T r a n z. (Prin nordul Mold. şi prin Bucov.; complementul indică griul, paiele1 de grlu) A îmblăti. Glosar reg. + T r a n z. (Prin vestul Munt.; complementul indică paiele1 treierate) A întoarce cu furca şi a scutura de boabele rămase. Cf. Udrescu, gl.
   —  Prez. ind. : păiesc.
   —  V. pai1.
   PĂIÂGEN s. m. v. păianjen.
   PĂIĂJEN s. m. v. păianjen.
   PĂIĂJENE s. m. v. păianjen.
   PĂIĂJIN s. m. v. păianjen.
   PĂIĂJINE s. m. v. păianjen.
   PĂIĂJUN s. m. v. păianjen.
   PĂIĂLĂ s. f. (Prin vestul Munt.) Faptul de a păi2. La păială, copii. Udrescu, gl. Două, trei păieli bune şi gata, dăm caii afară. id. ib.
   —  PI. : păieli.
   —  V. păi2.
   PĂIĂN GIN s. m. v. păianjen.
   PĂIANJEN subst. 1. S. m. (La pl.) Grup de animale arahnide din ordinul araneidelor, caracterizate prin cefalotoracele cu patru perechi de picioare şi două glande veninoase şi cu abdomenul nesegmentat, care se hrănesc cu insecte mici prinse, de obicei, intr-o pînză fină, ţesută dintr-o substanţă vlscoasă pe care
 0 secretă ; (şi la sg.) animal care face parte din acest grup. Ţăsătură de painjină. Dosoftei, v. s. octombrie 40T/9. Nelăcuită ii va fi lui casa şi păianjăn[u]lui
 1 se va nemeri cortul. Biblia (1688), 366 */31, cf. lex. mars. 212. Legarea cea nedezlegată ca ţesătura păianjenului o au rupt. Mineiul (1776), 46r2/32. Mă fac ogar, găină,... paijăn (a. 1799). gcr ii, 172/2, cf. Klein, d. 393. Anahars bine au zis odinioară Că cest feliu de legi au sămănare Cu cea pre sumfirică păioară A păinginului. Budai-Deleanu, ţ. 348, cf. id. lex. Păianginii din l cirile sale se trag şi pre aţişoara lor umblă. Calendariu (1814), 86/19, cf. lb. Firele ce alcătuiesc lăcaşul păianjănului. Marcovici, c. 16/21. Au văzut un paingăn tntinzindu-şi mrejile. Drăghici, r. 80/18. La adevăraţii painjini spinzură partea trupului de denapoi. J. Cihâc, i. n. 203/25, cf. Polizu. Alţi păiageni, etnd observă că s-apropie o insectă, o tnfaşă cu firii lor. Isis (U.59), 59 2/2. A ţesut secu dă păianjen
 o ptnză. Jipescu. o. 117. După ptnza de painjăn doarme fata de-mpărat. Eminescu, o. i, 79, cf. 76. Sub bolţi tncenuşaie, păiajenul tşi ţese Dantela lui subţire. Mace-donski, o. i, 23. Păiajenii-şi întinseră mrejile. Dela-vrancea, t. 46, cf. Barcianu. O pînză cu simt pe pleoape, Părlnd de-un păianjen ţesută. Coşbuc, p. i,
 22, cf. tdrg. Păinjenii se mai prind, dacă se toarnă în gaură apă peste ei. N. Leon, med. 101. Iar dacă razele de soare Printre şindrile facu-şi cale, Văd sporul pînzei de păianjen. Goga, p. 20. Painjenii au un fel de venin pe care îl inoculează cu ajutorul unui ctrlig. Bianu, d. s. Pinza painjtnului. Pamfile, s. t. 8, cf. 10. Scoaterea painginilor. id. j. i, 84. Are, se vede, femeia ceva şi din firea paingănului. Hogaş, dr. i, 172, cf. id. m. n. 165. Sub streşini se tmpinzise droaie de păianjeni. Rebreanu, i. 399. Un fund de peşteră, tn mare, unde fojgăiesc caracatiţe, crabi, paianjeni de apă. Galac-ţion, a. 145. Musafiri la mine-acasă... Am un şoarec,
 doi painjeni. TopîSceaNU, B. 57. Se leagănă sub o glicină Un mic painjen. Cazimir, l. u. 12. In pavilion se aflau aţe de paiajen. C. Petrescu, c. v. 225, cf. id. î. i, 225. Geamuri murdare..., case de paianjeni prin unghere. I. Botez, b. i, 68. în casa me... nu-i paianjen pentru muscă, dar nu-i nici muscă pentru paianjen. Teodoreanu, m. u. 136. Perdelele prăfuite şi afumate ale painjenilor se clătinau uşor.. Sadoveanu,
 o. i, 486. De ce fac păianjenii dantele, Lacul oglinzi, giuvaere, betele? Arghezi, vers. 364. Stă păianjenul tn plasă Ca-n-tr-o lume de mătasă. Blaga, p. 204. Păianjenul se sperie şi începu să urce către tavan. Stancu, r. a. iii, 117. într-un colţ al ferestrei, un păianjen tşi ţesu plasa subţire, v. rom. martie 1 954,
 137.  Păianjenii tşi întinseră pînzele în toate părţile. Barbu, p. 221. Te-i îneca... în aţa paingănului. Sevastos, n. 145. Aţa paingînului. mat. folk. 1 497. Muştili celi moarli şi cii spîndzuraţi pi aţîli painginilor. şez. vi, 7, cf. Bud, p. p. 80. S-o făcut painjen verd'e Şt s-o întins pă un părete. T. Papahagi, m. 110, cf. Ciauşanu, v. 189, alr i 1 198, a ii 5, ix i, 2, 3, 4, 5. Din casă de păiajen nu se face haină. Zanne, p. iii, 178. Punga la gură i-a făcut păiejini, se zice despre cei zgîrciţi. Cf. Pann, p. v. iii, 91/16, Zanne, p. iii, 91. Pusei chila-n poliţă, Fuştele, sub poliţă (Păianjenul). Gorovei, c. 274. Mititel, Ţese frumuşel (Păianjenul). id. ib., cf. Pamfile, c. 28. <> (Ca termen de comparaţie) Topit-ai ca painjină sufletul lui. psalt. hur. 33v/4, cf. 77r/14, psalt. sch. 123/10. Ca un painjin le e puterea. Moxa, 385/2. Toate aceste nici ca un painjen sau umbră n-au avut nici o ascultare sau lucrare (a. 1828). Uricariul, xxii, 150. Tupil în casă şede, ca paingăn în ungheriu. Asachi, s. l. i, 215. Am să vă înfăşur în urzeala mea ca şi un păianjen infam. Caragiale, o. i, 11. Vremea, ca un paiajen, şi-a întins ptnza uitării. Gîrleanu, n. 124. Luntrile se duc spre mal ca nişte painjeni de apă. Sadoveanu, o.
 x, 410. Te mişti ca un paingăn. id. ib. xm, 178. Se vedea fără putere. . . acăţată ca un paianjen spînzurat de un fir. Demetrius, a. 264. Urzeşte multe ca pain-gănul. h iii 17. Acolo să lăcuieşli, Să păntin'eşti Ca panîin'ile. Densusianu, ţ. h. 104. ■$> (Urmat de determinări care indică familia, specia etc.) Păianjen cu picioare lungi. Polizu. Păianjen de casă. Barcianu. Păianjen cu cruce. Păcală, m. r. 33. Păianjen cu casa tn labirint. Simionescu, f. r. 408, Păianjen de apă. id. ib. 417. Prin păduri şi alte locuri ferite trăieşte păianjenul cu cruce. Zoologia, 62. <0> Fi g. Toţi boierii, duşmani oblăduirii mele, Sînt prinşi de acest paingăn tn desele-i reţele. Alecsandri, t. ii, 86. Să laşi..., la lumina slabă a lămpii, tîmplele tale pradă păianjenilor nesăţioşi ai închipuirii. Galaction, a. 280. Semnele zodiacale ale lunilor, anotimpurilor. .. au rămas consemnate tn painjenii criptografici. Sadoveanu,
 o. xii, 13. Păianjenul visării parc-ar sui... Pe firul nădejdilor întins. Arghezi, vers. 287, cf. 380.
   2.    S. m. P. e x t. (Mai ales la pl.) Păienjeniş (1). în curţile tor vei vedea cămările pline de painjină N. Costin, ap. gcr ii, 12/3. Teancuri de traftoloage... pline de painjeni. Creangă, a. 134. Dete de nişte porţi încuiate, pline de praf şi de păiajeni. Ispirescu, l. 359. Scuturase colbul sau painjenii adăpostiţi prin ungherele înalte. Hogaş, dr. i, 34. Să măture painjenii de prin colţuri. Galaction, o. 182. <0> (Ca termen de comparaţie) Vicleşugurile lui ca o painjină de iuşor le strica şi le rtsipea. Varlaam, c. 367. Toate meşteşugurile lui ceale hicleane ca nişte păiajeni să strica. Gavril, nif., ap. gcr i, 171/25.1-ai străns bietul suflet de de-abia să-ngtnă Cit nu-i mai di-a hiria de o painjină. Dosoftei, ps. 131/4, cf. anon. cantac., cm i, 93. O F i g. Painjini stnt anii şi zilele noastre. M. Costin, o. 322. In curata casa sufletului, painjina minciunii a se prinde loc nu are. Cantemir, ist. 296. Şlerge-ţi, rogu-le, ochii de pravul zavistiii şi painjiga pizmei de pre faţă ti rtdica. id. ib. 341. + P. anal. (Regional; în superstiţii ; în forma painjină) Două fire de arnici negru care se pun cruciş peste mort, în sicriu, ca să nu se facă strigoi (Scărişoara-Nucet). alrt ii 63.
2585
PÂlANJfîNÂŞ
- 243 —
PĂIENJENIŞ
   3.    S. m. (Regional; mai ales la pl.) Fiecare dintre prăjinile, lemnele sau crengile legate cite două cruciş, care se aşază de o parte şi de alta a unui acoperiş de paie1 (1), a unei clăi de fin etc., pentru a le face să reziste împotriva vîntului, furtunii etc.; (regional) martac (le). V. pânză, păhuie1, p ă u ş ă, p ă u z ă. Cf. Pamfile, a. r. 163. Pentru apărarea de viscole mai servesc paianjinii, 2 — 3 pârechi de mes-tecănei cu crăngile retezate şi înnodaţi, acolo unde se aşază pe virful clăii. Păcală, m. r. 447, cf. Viciu, gl., com. din Straja-Rădăuţi, Gregorian, cl. 60, chest. ii 258/18, 49, 324, alrt ii 98, 329, alrm sn i h 94. Am greblat claia şi i-am pus panjîni, să nu ieie vtntul finul. mat. dialect, i, 184, cf. l. rom. 1963, nr. 2, 154, gl. olt.
   4.    S. m. (Tehn.) Unealtă folosită pentru prinderea şi extragerea diferitelor piese de dimensiuni mici şi de formă neregulată sau a bucăţilor de cablu rămase sau căzute în sondă. Cf. ltr, der.
   5.    S. m. (Sport) Fiecare dintre colţurile de sus ale porţii la fotbal, handbal, polo sau hochei. Cf. l.rom.
 1961, nr. 1, 29.
   6.    S. m. (Anat.; regional; în forma paiangen) Diafragmă. Cf. Bianu, d. s.
   7.    S. m. (Bot.) Chica-voinicului ţNigelta damas-cena). Cf. Panţu, pl., Simionescu, fl. 396, enc. agr., Borza, d. 116.
   8.    S. f. (Bot.; regional; în forma paiangină) Viţelar (Anthoxanthum odoratum). Cf. Borza, d. 20.
   —     Pl. : păianjeni. — Şi: (regional) păiânjene (alr i 1 198/764), păiănjin (ib. 1 198/798, 856), păiân-jine (alr ii/705), păiăngin, păiăgen, păiăjen, păiâjene (alr i 1 198/744), pă'ăjin, păiăjinc (ib. 1 198/874), păiăjun (şez. xhi, 105), păiăjin (alr i 1 198/808), păiăjine (ib. 1 198/810, 815), păiănjin (a ii 6), păingăn (Pamfile, c. 28), păingin, păinjen, păinjin (alr i 1 198/51, 140, 150, 249, 347), păinjine (ib. 1 198/148), pătinjăn (alr sn i h 137/27), păunjen (gl. olt.), paiâjen, paiâjîn (alr i 1 198/860), paiăngăn (Pamfile, s. t. 10), paiângen (com. Marian), păiăngin (lb, Alexi, w.) s. m., paiăngină (Borza, d. 20) s.f., paiânjen (pl. şi paienjini, alr i 1 198/839), păiănjin, paiănjinc (ib. 1 198/846), paiănjine (ib. 1 198/820), paiăjîn (ib. 1 198/100, 103, 343, 345), păiăngin (lb, Pamfile,
 a. r. 163), paiăgine (alr i 1 198/710), paiănjen (ib.
 1 198/109, alrsn i li 137/848), păiănjin (alr i 1 198/98, 363) paijăn, paingăn, paingen (Budai-Deleanu, lex., alr i 1 198/677), paingin (lb, Pamfile, a. r. 258, alr 11 198/387), paingine (lb, alr i 1 198/200), paingin, painjen s. m., painjigă (Cantemir, ist. 341) s. f., painjin s. m., painjină s. f., painjine (Dosofîei, v. s. noiembrie 114r/20), păngin (Viciu, gl.), pânjan (alr sn i h 137/833), pânjen (chest. ii 258/324, a ii 7), pănjene (tdrg), pănjin (alr i 1 198/24, 35, 191, alr sn i h 137/29, a ii 3, 8, mat. dialect, i, 184), pănjine, pănzln (alr i 1 198/840), patinj (ib. 1 198/122; pl. şi păunji, Gregorian, cl. 63), painjin (Păcală, m. r. 33, alr i 1 198/229), painjine (alr i 1 198/129), paănşin (tdrg), poiâjen (alr i 1 198/782, 803), poiâjin (Ciau-şanu, v. 189; pl. poiejini, alr i 1 198/932 şi poiejeni, ib. 1 198/898), poiânjin (ib. 1 198/178), poiijin (ib.
 1 198/887), poiijine (ib. 1 198/878), poiănje (ib.
 1 198/159), spaiăjine (ib. 1 198/960) s. m..
   —   Din v. sl. ‘pajoăina. Cf.bg. n a h hî h h a.
   PĂIANJENĂŞ s. m. (Rar) Păienjenel (1). Aceste fire uşoare, purtate de vînt, transportă păianjenaşi, uneori la enorme distanţe. Simionescu, f. r. 411.
   —   Pl. : păianjenaşi.
   —   Păianjen -f suf. -aş.
   PĂIÂNJENE s. m. v. păianjen.
   PĂIANJENÎL s. m. v. păienjenel.
   PĂIĂNJIN s. m. v. păianjen.
   PĂIÂNJINE s. m., v. păianjen.
   PĂIĂNGINÎL s. m. v. păienjenel.
   PĂÎC s. m. v. paie.
   PĂIDÂŞ s. n. v. păitaş.
   PĂIEJENfX s. m. v. păienjenel.
   PĂIÎIJIN s. m. v. păianjen.
   PĂlfiJINE s. m. v. păianjen.
   PĂIENJENEL s. m. 1. Diminutiv al lui păianjen (1); (rar) păianjenaş. Cf. lm.
   2. (Bot.; regional) Liliuţă (Anthericum ramosum). Cf. Polizu, Brandza, fl. 438, Grecescu, fl. 561, Panţu, pl., Borza, d. 20.
   —  Pl. :   păienjenei.   —   Şi: (regional) păiejenăl
 (tdrg), păianjenii (Polizu), ^ăianginel (jahresber. v, 324), păiinginel (Barcianu), păinginăl (lm, ddrf, Panţu, pl., Borza, d. 20), păinjenăl (Barcianu), păinjinăl (Borza, d. 20), paiangănel (id. ib.), paian-ginel (lm, Alexi, w.), painginăl (Brandza, fl. 438, Grecescu, fl. 561), painjenii (tdrg) s. m.
   —  Păianjen + suf. -el.
   PĂIENJENÎ vb. IV. 1. Refl. şi i n t r a n z. (Despre ochi, vedere) A avea senzaţia că se acoperă cu o pînză ca de păianjen, cu un fel de ceaţă, de negură, care împiedică claritatea vederii; p. e x t. a vedea neclar, ca prin ceaţă (din cauza unei boli, a unei emoţii, a oboselii etc.); a se împăienjeni. Cu urechile greu auziră şi ochii săi păijiniră. cod. vor. 104/24. Şi ochii lui păinjeniră şi nu putea vedea. Palia (1581), 104/3. Un tremur o cuprinde în tot trupul şi ochii i se pain-jinesc. Creangă, o. 15. Ochii începură să i se păinje-nească. Slavici, n. i, 42. Bătrinului ... i se păinjeniră ochii, genunchii i se muiară. Bart, s. m. 63, cf. Scriban, d. <> Tranz. fact. Un vtrtej parcă îmi păinji-neşte ochii. Bart, s. m. 17. Uochii-n cap n’i-a pain-jinit. Graiul, i, 299.
   2. I n t r a n z. (Prin sud-vestul Transilv.; în forma pănjini) A se face ca păianjenul (1). Acolo să lăcuieşti, Să pănzifieşti. Densusianu, ţ. h. 104, cf. 327.
   —     Prez. ind. : păienjenesc. — Şi: (regional) păijini, păingăni (da ii, 492), păingini (ib.), păinjeni, păin-jini, pănjini (Densusianu, ţ. h. 104), paingini (da ii, 492), painjeni (dau, 492), painjini vb.IV.
   —  V. păianjen.
   PĂIENJENÎRE s. f. Acţiunea de a (s e) p ă i e n j e n şi rezultatul ei ; împăienjenire. Ctnd ridică privirea ttrziu, toate jucau înaintea ochilor intr-o painjenire. C. Petrescu, î. i, 258. Toate ti tremurau înaintea ochilor intr-o păinjenire de ameţeală, id. a. r. 62.
   —  Şi: (regional) păinjenire, painjenire s. f.
   —  V. păienjeni.
   PĂIENJENÎŞ s. n. 1. Pînză subţire ţesută de păianjeni (1); păianjen (2), paing (2), (rar) păinjinar, (regional) painglnăraie, (învechit, rar) păioară. Văd păin-jenişut între tufe ca un pod. Eminescu, o. i, 87, cf. 105, 140. Vedea înaintea sa bălăriile şi gunoiul, pomii plini de păingeniş. Slavici, n. i, 280. Colbăit, păienjenişul Peste scuturi vechi şi steme Ca un giulgi murdar s-anină. Coşbuc, o. ii, 98. [Păianjenii] îşi fes pînza sau pain-jinişul ce le serveşte ca mreajă. N. Leon, med. 101. Inconjurtnd grămăgioara de grăunţe adunată cu un fel de ţesătură sau păingăniş, o mănlncă. Marian, ins.
 302. Pe iarba arsă a cosiişei ftlfîia... reţeaua întinsă, argintie, a painjenişului de toamnă. Sadoveanu, o. ii, 647. Se pregătea să scrie povestea ghemului de păinje-nişuri. Arghezi, c. j. 121. Va pluti paianjenişul în septembre funerar. Beniuc, c. p. 105. Dete peste o babă... care torcea păingăniş. Marian, o. i, 360. <> (Ca termen de comparaţie) Se- vedeau în fund, departe, munfii sinitii ai Bucovinei ca într-un painjeniş uşor. Sadoveanu, o. i, 25. O F i g. Simte somnul că vine pe
2600
PĂIENJENIT
— 244 —
 PĂINJENI
 furiş De-ntinde peste ochi-i un văl-paingeniş. Alecsandri, Poezii, 453. îşi ctntărea femeia prin păienjenişul pleoapelor întredeschise. Rebreanu, nuv. 36. Nu mai pot primi să fiu mereu sîctită... cu acest păienjeniş de şoapte. Camil Petrescu, t. iii, 464. Lumina lunii... împrăştia asupra ttrgului şi asupra curţii painjeniş de argint. Sadoveanu, o. x, 133. Simţea tn lot trupul dureri care o săgetau şi-i era capul prins tntr-un păienjeniş. Pas, z. i, 127. Atît de pal e soarele pieziş, în toate e şi moarte şi viaţă Cuprinse-nlr-un comun paianjeniş. Beniuc, c. p. 60. Sub roata tunii argintată Străluce Baia Borşa toată în străveziu păienjeniş. Deşliu, m. 35. + F i g. (Neobişnuit) Creţuri, riduri (la ochi). Silueta zveltă, mersul sprinten, ţinuta mlndră compensau oboseala feţei, păienjenişul eare-i tncercuia ochii. Eftimiu, n. 27. + Fi g. Imagine tulbure, ştearsă. Ochii ei negri se tnvăluiau uneori tn nu ştiu ce păienjeniş de triste amintiri. Galaction,
 o. a. 1,172. A repetat... alungind cu degetele pale păienjenişul unei umbre. C. Petrescu, a. r. 47, cf. sfc iii, 61. + (Regional) Culcuş pe care şi-l fac moliile in faguri (Răcăşdia-Oraviţa). chest. vi 122/21.
   2.     F i g. Reţea, împletitură (deasă); desiş. Privi din nou la painjenişul de linii roşii. Eminescu, n. 47. în păienjenişul de verdeaţă..., el tăia tn linişte cu briceagul un fluier. Bassarabescu, v. 25. Casele, grădinile erau albe... văzute prin painjenişul liniştit de fulgi. Sadoveanu, o. ii, 279. Painjenişurile electrice ţes văzduhul şi pămîntul. id. ib. xi, 9. Păienjeniş de şine de cale ferată porneşte de aici şi se pierde undeva. contemp. 1950, nr. 180, 2/4. Păienjenişul de schele a dispărut peste noapte. ScÎnteia, 1960, nr. 4 856. Apele reziduale stnt absorbite de un întreg păienjeniş de canale. ib. 1965, nr. 6 657. + (Rar) Uneltire, intrigă (ce se ţese în jurul cuiva). în cazul meu, ai de-a face cu o încurcătură subtilă, cu un păienjeniş absurd. Galaction, o. a. i, 37.
   —      Pl. : păienjenişuri. — Şi: (rar) păinjeniş, (regional) păingăniş, păingeniş, pănzeniş (chest. vi 122/21), paianjeniş, păienjeniş, păingeniş, painjeniş, painjiniş s. n.
   —   Păianjen + suf. -iş.
   PĂIENJENÎT, -Ă adj. 1. Acoperit cu păienjeniş (1). Un soare fierbinte de vară încinge sticlele cu rachiuri verzi de la ferestrele păinjinite. Brăescu, o. a. i, 207.
 O  F i g. Soarele ... plutea tn albastrul adtnc şi pain-jinit de ceafă al bolţilor cereşti. Hogaş, m. n. 52. Amtndoi erau... cu căciuli nalte şi cojoace enorme, cu mustăfi de ţurţuri şi cu ochi painjeniţi alb. Sadoveanu, o.
 viii, 423.
   2.     F i g. (Despre vedere) Lipsit de claritate, ca prin ceaţă ; (despre ochi) acoperit cu un fel de ceaţă, de negură care împiedică claritatea vederii; p. e x t. tulbure, congestionat. Haina cea plină de falduri şi roşie devenea, în ochii mei painjeniţi, albă. Eminescu,
 g. p. 65. Cînlau acum îndrăcit pe ogor, şezînd în coada sapei, cu ochii painjeniţi de-attta uitat. CreangX, o. 208. Cu părul stuf şi cu ochii păinjenaţi, băieţii se întindeau tn pragurile lor. Macedonski, o. iii, 50. Zdro-bitu-s de-attta oboseală ... Pe ochi păinjiniţi, Un văl greoi se lasă. Petică, o. 165. Avea ochii painjeniţi de lacrimi. Hogaş, dr. i, 181. Oamenii aveau ochii painjeniţi, femeile părul lipit, cu ondulaţiile desfăcute. C. Petrescu, î. ii, 193, cf. Scriban, d.
   —      Pl. : păienjeniţi, -te. — Şi: (regional) păinjenăt, •ă, păinjinit, -ă, painjenii, -ă, painjinit, -ă adj.
   —   V. păienjeni.
   PÂlfiNJIN s. m. v. păianjen.
   PĂIENŢÎ vb. IV v. paienta.
   PĂIJaB subst. 1. S. n. (Regional) Saltea umplută cu paie Ml) sau cu fin. V. mind ir (1), părnăjac, s ă 1 m ă j a c, s t r ă j a c. în leagăn se aşterne, de regulă, un păieri mic umplut mai ales cu ftn sau cu paie. Marian, na. 313. Peste sctnduri se întinde păierul sau
 mindirul cu paie. Pamfile, i. c. 405, cf. 409. Altu are rogojtni aşternute pe pat tn loc de păiere-. Graiul, i, 398.
  2.  Subst. (Regional) Construcţie amenajată pentru păstrarea nutreţului, mai ales a finului şi a păioaselor. V. şopru, şură, magazie (II), f 1 n a r. Cf. cv 1949, nr. 7, 33, chest. ii 414/136, alr sn i h 138/872. Paiele iarăşi la fel s-aduc acasă, să pun în păieri pentru hrana vitelor, gl. olt. îi bagă la păieri coceni, ib.
  3.  S. m. (Regional) Fiecare dintre cele două lemne cu care doi oameni cară o grămadă de fin pînă la locul unde se clădeşte claia ; (regional) rudă, drug (Cristeşti-Botoşani). alr sn i h 130/414.
  4.  S. m. (Regional) Parte a batozei prin care ies paiele1 (1) (Drăguşeni-Tîrgu Neamţ). Glosar reg.
  5.  S. m. (Regional) Muncitor care cară paiele1 (1) la treierat (Drăguşeni-Tîrgu Neamţ). Glosar reg.
  —   Pl. : (1) păiere, (3, 4, 5) păieri.
  —   Pai1 + suf. -ar.
  PÂIERÂR subst. (învechit, rar) Loc în care se păstrează paiele1 (1). Cf. drlu.
  —   Pl. :?
  —   Păier -f suf. -ar.
  PAl£RE subst. pl. v. păioară.
  PĂlfiT s. n. (sg.) (Regional; cu sens colectiv) Mulţime de paie1 (1) (Strehaia). gl. olt. (La treieratul cu cai) dam păielu ăla afară. ib.
  —   Pai1 + suf. -et.
  PĂIEŢÎcA s. f. (într-o poezie populară) Diminutiv al lui paiaţă (1). Moşicule şi păiăţică, Vd roagă Şi moş Ionică să-i faceţi o trebuşoară mică. Teodo-rescu, p. p. 131.
  —   Pl. :?
  —   Paiaţă -f- suf. -ică.
  PĂIÎNGINÎL s. m. v. păienjenel.
  PĂllNGINdS, -OASĂ adj. v. păinjinos.
  PAlJINÎ vb. IV v. păienjeni.
  PAÎME s. f. (Rar; cu sens colectiv) Paie1 (1) de nutreţ. Cf. Barcianu, Alexi, w., sfc iii, 57.
  —   Pai1 + suf. -ime.
  pAINGAN s. m. v. păianjen.
  PAlNGANÎ vb. IV v. păienjeni.
  PĂINGAnÎŞ s. n. v. păienjeniş.
  PAINGĂRÎţA s. f. v. paingăriţă.
  PAlNGENÎŞ s. n. v. păienjeniş.
  PĂÎN GIN s. m. v. păianjen.
  PĂINGINÎX s. m. v. păienjenel.
  PAlNGINÎ vb. IV v. păienjeni.
  PAlNÎCHIU subst. (învechit, rar) Cereală ; s p e c. specie de mei. Păinichiu, grtu, secară, mălai (a. 1600— 1630). cuv. d. bătr. i, 296, cf. ddrf.
  —   Lat. paniculus.
  PAÎNJEN s. m. v. păianjen.
  PAlNJENAT, -A adj. v. păienjenit.
  PAlNJENfiL s. m. v. păienjenel.
  PAlNJENÎ vb. IV v. păienjeni.
2625
PĂINJENIRE
— 245 —
PĂIŞ
    PĂINJENÎRE s. f. v. p&ienjenire.
  PĂUVJENÎŞ s. n. v. păienjeniş.
  PAlNJENÎŢĂ s. f. 1. (Rar) Femela păianjenului (1); (regional) păinjenoaică. Şi nu era păianjen, era păin-jeniţă. Arghezi, vers. 191.
  2.    (Regional; în formele panjăniţă, pănjeniţă) Fiecare dintre prăjinile, lemnele sau crengile legate cîte două cruciş, care se aşază peste o claie de fîn ca să nu o ia vlntul. V. păianjen (3), mart ac (le), pânză, păhuie1, păuşă, păuză. (Crăguieşti-Turnu Severin). Cf. gl. olt. Iau nişte befă... fac nişte panjănifă, aşa le zicem, de punem patru tn vtrf (de fin), să nu-l ia (vlntul). ib.
  —     PI. : păinjenife. — Şi: (regional) pănjeniţă (gl. olt.), panjăniţă (ib.) s. f.
  —  Pălnjen + suf. -iţă.
  PĂINJENOÂICĂ s. f. (Prin nord-estul Olt., Intr-un desclntec) Păinjeniţă (1). Gf. gr. s. vi, 137.
  —  PI. : păinjenoaice.
  —  Păinjen + suf. -oaică.
  PĂÎNJIN s. m. v. păianjen.
  PÂINJINÂR s. m. (Rar) Păienjeniş (1). Ai scutura pe tine toţi păinjinarii din pădure. Galaction, o. 47
  —  Pi. : păinjinari.
  —  P&injin + suf. -ar.
  PĂINJINEÂ s. f. (Bot.; regional) Liliuţă (Anthe-ricum ramosum). Cf. jahresber. y, 324.
  —  Păinjin + suf. -ea.
  PĂINJINfiL s. m. v. păienjenel.
  PĂINJINÎ vb. IV v. păienjeni.
  PĂINJINÎT, -A adj. v. păienjenit.
  PĂINJIN6S, -oAsA adj. (Rar) 1. Care este In felul păianjenului (1), ca păianjenul. Animale păinjinoase. J. Gihac, i. n. 12/18. OFig. Femeie mistică, frigidă, păinjinoasă sau fatală. în scl 1969, 138.
  3.    Plin de păienjeniş (1), acoperit cu păienjeniş. Cf. Alexi, w.
  3.    Ga un păienjeniş (1), în felul pînzei de păianjen (1). Gf. Barcianu, jahresber. v, 324, Iordan, l. r. a. 191.
  —     Pi. : păinjinoşi, -oase. Şi: (regional) păiinginâs, -oâsă (Barcianu), paianginos, >oăsă (Alexi, w.), painjinâs, -oăsă adj.
  —  Păinjin + suf. -os.
  PAfNJlNE s. m. v. păianjen.
  PAiOÂGĂ s. f. (Regional) Fin păios (1) (Petrila). alr ii 5 248/833.
  —  Pai1 + suf. -oagă.
  PAIOĂrA s. f; (Popular) Văl cu care îşi învelesc faţa femeile (de la ţară, ca să se apere de soare); văl (de mătase) cu care se Îmbrobodesc femeile de la ţară in zilele de sărbătoare; ţesătură fină şi străvezie de in, de bumbac sau de mătase. I-a forat-o casa... ce[n]gă-toare: 4 poironece; păiere de 6 potronece (Începutul sec. xvn). Rosetti, b. 53. Vădzui un nemetef de păioară scump femeiesc. Dosoftei, v. s. octombrie 82v/26.
  1  aşternut bun cu beteală de păioară (a. 1794). Iorga, s. d. xi, 223, cf. ddrf. Femeile bătrtne au pe cap o tnvălitoare albă numită păioară. Moldovan, ţ. n. 160, cf. Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w., tdrg, ŞXi-neanu, d. u. Aripile... stnt străvezii ca o păioară. Marian, ins. 558. Faşa-i dalbă de mătasă, Clrpa-i dalbă peioară. Bibicescu, p. p. 239, cf. Viciu, col. 204. Aş putea fi domnişoară Şi pe obraz cu păioară. BÎrlea,
  c. p. 226. O F i g. Zorile arătau nişte păioare de culoarea trandafirilor. Camilar, n. ii, 423. + S p e c.
Giulgiu (pentru mort). Se mai pune peste tntreg corpul mortului tncă şi o ptnză albă şi curată de casă..., dacă ptnza aceasta este subţirică şi mai ales străvezie se numeşte păioară. Marian, î. 85, cf. 65, 246, ddrf, com. din Zagra-NXsăud, alrm i/ii h 415, com. din Morăreni-Topliţa, Lexic reg. 12, mat. dialect, i, 25. Mormtntul să mi se sape Sub un tei cu frunze late. .., Iar păioara de pe frunte, Fie-mi frunza de cucute, folc. transilv. i, 308. + S p e c. Tifon (Şieu Măgheruş-Bistriţa). mat. dialect, i, 286. + Cămaşă făcută din-tr-un material subţire. Ctnd se scălda zinele şi ielele, lăsa păioarele pe mal şi Intra tn apă. pop. + (învechit, rar) Păienjeniş (1). Cest feliu de legi au sămănare Cu cea pre sumţirică păioară A păinginului. Budai-De-leanu, ţ. 348, cf. Contribuţii, iii, 11.
   —     PI. : păioare şi (regional) păiori (Marian, d. 339).
—   Şi : (regional) pàiére subst. pl., părioără (Glosar reg.), peioâră, perioâră (ib.), puioâră (Viciu, col. 204) s. f.
   —  Lat. palliola.
   PĂI0S, -OAsA adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Cu tulpina de forma paiului1 (1) sau formată dintr-un pai1; p. r e s t r. cu tulpina prea dezvoltată, prea groasă şi aspră, plin de cotoare ; (despre culturi) care este format din plante cu asemenea tulpini. Cf. drlu. Pe scruntarii pe care să face iarba păioasă să cosăşte foarte devreme. I. Ionescu, c. 111/24, cf. Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg. Din pămtntul galben creşte un ftnaţ rar şi păios. Sadoveanu, o. vi, 551, cf. Scri-ban, d., sfc iii, 206, 212. Au terminat recoltatul cerealelor păioase. Scînteia, 1965, nr. 6 693. + (învechit) Care este plin de paie1 (1), cu multe paie1 ; care este plin de pleavă. Gf. drlu, lb, Barcianu. + (învechit) Care este făcut din paie1 (1). Cf. drlu, Polizu.
   2. S. f. (Mai ales la pl.) Cereală a cărei tulpină este un pai 1 (1). Cf. tdrg, Scriban, d. S-a început recoltatul păioaselor de toamnă. Scînteia, 1952, nr. 2 395, cf. dm.
   —  Pl. : păioşi, -oase.
   —  Pai1 + suf. -os.
   PAlOŞÎ vb. TV. T r a n z. (Rar ; complementul indică păioase) A aduna de pe cîmp ; (complementul indică cotoarele păioaselor) a tăia, a smulge şi a strînge. Cf. Costinescu, ddrf, Damé, t,2 45.
   —  Prez. ind. : păioşesc.
   —  V. păios.
   PĂIOŞÎE s. f. (Rar) Faptul de a păioşi. Cf. Costinescu, ddrf.
   —  Păioşi + suf. -ie.
   PĂÎP s. m. v. parip. păisAc s. m. v. paisăc.
   PĂÎŞ s. n. 1. (învechit şi regional) Păiuş (1) ; fir de iarbă. Cf. Klein, d. 393, lb, Polizu, Barcianu. Presărăm păişe şi ogrinji aşternut [la vite], alr i 646/770.
   2.   (învechit şi regional ; cu sens colectiv) Mulţime de paie1 (1); (popular) păiuş (2). Cind tncepplantele a ieşi trebuie ferite de soare, puntndu-se păiş... pe geamuri (a. 1882). ap. tdrg, cf. sfc ii, 209, 211.
   3.    (Regional) Fir de cereală rămas nesecerat pe mirişte (CUnic-Sebeş). a ii 12. + (Prin vestul Munt. ; cu sens colectiv) Fire de in sau de cînepă subţiri, galbene, care rămîn după cules ; (regional) păişte (2). Gf. Udreşcu, gl. + (Prin vestul Munt. ; cu sens colectiv) Fire de fîn rare, subţiri, nedezvoltate normal (din cauza solului sărac); (regional) păişte (2). Cf. Udrescu, gl. + P. e x t. Mirişte. Cf. Polizu, ddrf, Alexi, w.
   4.   (Popular) Nume generic dat mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpina în formă de pai1 (1) (terminată într-un spic), care se găsesc în vegetaţia pajiştilor naturale : a) (şi în sintagma păiş arămiu, Panţu, pl., dm) plantă cu tulpina
364Ş
PĂI$Ă'
— 246 —
PĂIUŞ
groasă şi cii flori de; culoare violet-închis; (popular) păiuş (3 o), (regional) păişor (3), păiuşcă uriaşă (Festuca porţi). Cf. Panţu, pl., dm ; î>) păiuş (3 c) (Fes-tuca pratensis ). Cf.Păcală, m. r. 25, Borza, d. 69;
c)   Festuca sylvatica. Cf. Păcală, m. r. 25 ; d) Fes-tuca hirsuta. Cf. id. ib. ; e) Festuca supina. Cf. id. ib.; f) păiuş (3 b) (Fesiuca ovina). Cf. Borza,
d.   69; g) Fesiuca xdnlhina.- Cf. Păcală, m. r. 25;
h)   (şi în sintagma păiş subţire, Păcală, m. r. 24) păiuş (3 a) (Aira'caespitosa). Cf. Polizu, Barcianu ;
i)   Aira flexuosa. Cf. Păcală, m. r. 24; j) A ir a canescens. Cf. id. ib.; k) colilie (Stipa pennata). Cf. Pamfile, c. ţ. 351. Mişuiala discretă a insectelor prin păiş... In romanţa mistică a privighetorii. Ca-ragiale, o. iii, 17. Unghia-găiei, cu flori pintenate, şi păişul, ţesut în orbotă sură, tmprejmuiau p-alocurea ciulini, scai şi vrejuri de mure. Delavrancea, s. 60. Trecui munţi, clmp cu păiş, Ptnă la Baia de Criş. Corbea, a. 9. Buruieni stnt cucuta. .., păişul. h iv 52, cf. 44, 84, ix 472. Cind merg pe cositură tmi dau păi-şele-n gură. Pamfile, c. ţ. 335. Ţac, fac Pin copac, Ftş, fîş Pin păiş (Coasa). Teodorescu, p. p. 224. Ifa, ifa Prin păiş, Fila, ftţa Prin costiş (Coasa). Gorovei,
c. 114. Iş, iş, Prin păiş, Ţac, fac Prin copac (Vîntul). şez. vii, 125. 0> Păiş dulce = bărboasă (Andropogon Ischaemum). Cf. Păcală, m. r. 24, Panţu, pl., enc. agr. + (Prin sudul Trănsilv.) Rogoz (Carex riparia). alr i 1 913/129, 158.
   —     Pl. : păişe şi păişuri. — Şi: (regional) păişă (Udrescu, gl.) s. f. paiş (Borza, d. 69) s. n;
   —  Pai1 + suf. -iş.
   PĂÎŞĂ s. f. v. păiş.
   PĂIŞÎ vb. IV. Refl. (Regional; despre fin, iarbă) A se usca, a păli1 (2), a (se) trece. Cf. Udrescu, gl. S-a păişit finul din coastă, n-ai ce mai cosi. id. ib.
   — Pronunţat: pă-i-. — Prez. ind. pers. 3 : păişeşte.
   —  V. păiş.
   PĂIŞÎT, -Ă adj. (Regional; despre fîn, iarbă) Care s-a uscat prea tare, care s-a trecut, s-a pălit (de arşiţă). Iarba păişită, moşoroaiele holdelor, frunzele veştezile ale copacilor, totul poartă haina bălrtnefei. Lungianu, cl. 122, cf. 231. Fin păişit. Udrescu, gl. Iarbă păişită. id. ib.
   —  Pronunţat: pă-i-. — Pl. : păişiţi, -le.
   —  V. păişi.
   PĂIŞÎŢĂ s. f. (Bot.; regional) Ţăpoşică (Nardus stricta). Cf. Grecescu.fl. 640, Panţu, pl.,Borza,d. 115.
   —  Pronunţat : pă-i-, — Pl. : păişiţe.
   —  Păiş-f suf. -iţă.
   PĂIŞOR s. n. (Regional) 1. Diminutiv al lui pai1 (D- Cf. tdrg, corn. Marian. Am trăit ca două flori Crescute-ntre păişori. Bîrleâ, c. p. 97. •$> De-a păişorul (dracului) = numele unui joc de copii. Cf. h iv 90, xi 518, xii 195.
   2.    Beţişor cu ajutorul căruia se Înnegresc sprîncenele. Să-mi găteşti păişoare cu bumbac pentru sprincene. Alecsandri, t. 412, cf. tdrg.
   3. (Bot.) Păiş (4a) (Festuca porci). Cf. Borza, d. 69.
   —     Pronunţat: pă-i-, — Pl. : păişoare şi (rar, m.) păişori.
   —  Pai1 + suf. -işor.
   PĂfŞTE s. f. 1. (în dicţionarele din trecut) Mulţime de paie1 (l)care se află neadunate pe cîmp ; p . e x t. loc îngrădit în care se păstrează paiele1. Cf. Polizu, Costinescu, ddrf',' Barcianu.
   2. (Regional) Păiş (3) (Săpata de Sus-Piteşti). Udrescu, gl. Nimic nu s-a mai ales din păişele alea. id. ib. + P. e x t. Loc acoperit cu păiş (3) (Săpata de Sus-Piteşti). Udrescu, gl. Daţi drumul vitelor Iii păişte. id. ib.
   —  Pl. : păişti. — Şi: (rar) păişte s. f. Costinescu.
   —  Pai1 + suf. -işte. ■      ■   ■■  ■
   PĂlT s. n. (Regional) Acţiunea de a p ă i2. La păil, muncitorii încep dintr-o margine a ariei opusă acelei părfi unde urmează să se tnalfe şura de paie. Pamfîle,
 a. r. 209. La al doilea păit, scoateţi afară paiele tocate. Udrescu, gl.
   —  V. păi2.
   PĂITĂŞ s. m., s. n. 1. S. m. (Prin Transilv. şi Ban.) Prieten; tovarăş. O vinit Ilie din cotune şi o zis călă iei on vecin, care o fost dracu, da iei n-o ştiut, o gtndit că-i păitaş... arh. folk. vi, 168, cf. 298. Ş-o aflat păitaş. alr ii/29.
   2. S. n. (Prin sud-vestul Transilv.; la sg. cu sens colectiv ; în forma păidaş) Ceată de colindători formată din patru persoane. Se aleg cile patru inşi tntr-un păidaş. Densusianu, ţ.h. 259. Păidaşeledinsat... numai tn a treia [zi] vin tn salul lor de umblă cu colinda, id. ib. 261. + P. g e n e r. (Prin nord-vestul Olt.; la sg. cu sens colectiv; în forma paidaş) Grup, ceată, pîlc. Cf. cv 1952, nr. 1, 36. Hobicenii vin întotdeauna la noi tn sat la horă; dor îi vezi cum trec pe drum ta deal paidaşe-paidaşe. ib.
   —     Pl. : (1) păitaşi. — Şi: (regional) păidăş (pl. păidaşe), paidăş (pl. paidaşe) s. n.
   —  Din magh. pajtăs.
   PĂIT6NIU adj. (Regional; despre oameni) Care este cam aplecat într-o parte (Armeniş-Caransebeş); L. Costin, gr. băn. ii, 144.
   —  Etimologia necunoscută.
   PĂITUÎRE s. f. (învechit, rar) învoială, Înţelegere, convenţie. în urma păiluirei sau a tocmelei aceştia, Dechebal dădea romanilor armele sale. Maior, ist. 4/24. Dechebal împotrivă de cum era făcută păituirea cu Traian se clştigă de arme, ■ cetăţile le direage. id. 1b. 5/9, cf. sfc iv, 317.
   —  Pl. : păituiri.
   —  Cf. păitaş.
   PĂITUÎT, -Ă adj. (învechit,.rar) Asupra căruia s-a căzut de acord, s-a convenit, s-a aranjat. Darea dajdei cea pre lot anul păituilă cu Dechebal. Maior, ist. 4/7. O (Substantivat) [Romanii] în tot anul plătea păituita, adecă tocmita dare lui Dechebal. id. ib. 4/2.
   —  Pl. : păituiţi, -te.
   —  Cf. p ă i t aş.
   PĂÎŢE subst. pl. (Rar) Resturi de paie1 (i) (făcute, şomoiog) cu care se aţîţă focul. Cotrobăi cu cociorva plnă-n fundul cuptorului..., potrivi păiţele, puse cruciş braţul de vreascuri şi... dădu foc. Camilar, n. ii, 397.
   —  Pai1 -f suf. -iţă.
   PĂIIÎGĂ s. f. sg. (Regional; cu sens colectiv) Buruieni, ierburi (Şişcani-Huşi). h vi 207.
   —  Pai1 + suf. -ugă.
   PĂIÎÎŞ subst. 1. S. n. Diminutiv al lui pai1 (1), păiuţ (1); s p e c. pai 1 a) de grîu; p. ext. tulpină sau cotor de plantă erbacee; (învechit şi regional) păiş (1). Tremis-ai mlnia ta; măncă ei ca slebele (păiuşii d). psalt. 310, cf. lb. Nu trebuie. .. să aşteptăm ca să se îngroaşă tn rădăcină şi păiuş, căci oile mîntncă numai frunzele. I. Ionescu, c. 68/6, cf. ddrf, Alexi, w., Şăineanu, d. u. Goangele se suiau pe păiuşurile de negară. LăncrĂnjan, c. ii, 104. Omu cit şchiopu, barba cit cotu, călare p-un iepuraş, răzlmlndu-să-ntr-un păiuş. alr ii 4 244/362. Păiuş de chir. ib.
 6 283/537, cf. 5 176/574, 833, a iii 4. + (Regional) Partea lemnoasă a tulpinei de cînepă (Coverca-Vatra Dornei). Glosar reg.
   2.    S. n. (Popular; cu sens colectiv) Mulţime de paie1 ' (1); (învechit şi regional) păiş (2). Cf. im. Mortul e tntins pe laghiţă, pe care s-a aşternut tnlti' păiuş. arh. folk. i, 159, cf. dr. vi, 326, scl 1969, 138. + (Regional) Fin păios (1) (Mihăileni-Miercurea Ciuc). alr ii
 5  248/574.
2659
PĂIUŞAG
— 247 —
PĂLANG
   3.    S. n. (Popular) Nume generic dat mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpina în formă de pai1 (1) (terminată Intr-un spic), care se găsesc în vegetaţia pajiştilor naturale : a) (şi in sintagma păiuşul bălţilor, Borza, d. 58) plantă cu tulpina în formă de tufă şi cu flori violacee; (popular) păiş (4 h), (regional) pipiriguţă, tîrsoacă, iarbă-lungă, iarba-bălţii (Aira caespitosa). Cf. Brandza, pl. 489, Grecescu, fl. 611, Păcală, m. r. 24, şez. xv, 99, Borza, d. 58; I») (şi în sintagma păiuş de oi, nom. min. i, 16) plantă cu frunzele răsucite şi cu flori verzui sau violacee; (popular) păiş (4 f) (Festuca ovina). Cf. Brandza, pl. 497, Grecescu, fl. 625, enc. aor., Borza, d. 69; c) (şi in sintagma păiuş de livezi, nom. min. i, 17) păiş (4 b) (Festuca pralcnsis). Cf. ib.; d) (şi în sintagma păiuş roşu, ib. 16) (Festuca rubra). Cf. ib. ; e) păiş (4 a) (Festuca porci). Gf. Borza, d. 69;' f) (şi in sintagma păiuş de nisipuri, Borza, d. 69) plantă care creşte în regiuni nisipoase, cu tulpinile foarte ramificate, In formă de smocuri verzi; (regional) părul-porcului (Festuca vaginata). Cf. Simionescu, fl. 181, Borza, d. 69 ; g) plantă cu teaca frunzelor dezvoltată, cu unele frunze mai late şi altele mai înguste situate pe aceeaşi tulpină (Festuca tenuis). Cf. Simionescu,fl. 232 ; h) iarbr,-cîmpului (Agrostis alba). Cf. Grecescu, fl. 604, Panţu, pl., enc. agr., Borza, d. 13; i) (Agrostis tenuis). Cf. Borza, d. 13; j) năgară (1 a) (Stipa ca-pillata). Cf. Brandza, fl. 488, Panţu, pl., enc. agr. ; k) ţăpoşică (Nardus stricta). Cf. Panţu, pl., Borza,
d.  115; 1) bărboasă (Andropogon Ischaemum). Cf. Ţopa, 218; m) (şi în sintagma păiuş de sărătură, Borza, d. 139) iarbă-de-sărătură ( Puccinelia distans). Cf. id. ib.; n) pir (Agropyrum repens). Cf. alr sn iii h 638. M-am simţii slab, slab ca păiuşul care creştea acolo printre stinci. Galaction, o. 347. Păiuşul nalt şi galbăn suna înfiorat de paşi. Sadoveanu, o. i, 63, cf. 406. Căprioarele îşi ridicau cătră ei boturile negre de deasupra smocurilor de păius. id. ib. xn, 19, cf. h i 19, iii 306, v 28, x 67, 141, 581, xi 5, 95, 230, 436, xii 300, 412,
xvi  30, 42, 96, 159, i. cr. i, 9, şez. xv, 99. Vtj, vlj Prin păiuş, Ţanc, ţanc, Prin copaci (Coasa), şez.
iv, 84, cf. Gorovei, c. 114. Huşi, huşi, Prin păiuş, Cotcodaci, Prin copaci (Vîntul). Gorovei, c. 397. Ftş,h<ş, Prin păiuş, Mare tulihoi am scos [Porumbul], Pamfile, c. 30.
   4.    S. n. (Popular) Loc pe care creşte păiuşul (3). Iepurele intrase intr-un păiuş. Sadoveanu, o. viii, 369.
   5.    Subst. (Regional) Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape (Dolhasca-Fălticeni).H xii 330.
   —  Pl. : păiuşe şi păiuşuri, (învechit, m.) păiuşi.
   —  Pai1 + suf. -uş.
   PĂIUŞÂG subst. (sg.) (Regional; cu sens colectiv) Fin păios (1). M-am suit in podul cu fin şi am început a btjbii pe sub paiele de coslreiuri şi păiuşag. Al Lupului, p. g. 76, cf. alr ii 5 248/833.
   —  Pai1 + suf. -uşag.
   PĂIUŞÂN s. m. (Bot.) Specie de obsigă (Bromus arvensis). Cf. Borza, d. 33.
   —  Pl. : păiuşani.
   —  Păiuş + suf. -an.
   PĂITJŞCĂ s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina subţire şi cu flori mici reunite in panicule (Festuca pseudovina). Cf. Grecescu, fl. 628,- Panţu, pl., Borza, d. 69. -O(Regional) Păiuşcă uriaşă= păiş (4a) (Festuca porci). Cf. Simionescu, fl. 116, Borza, d. 69.
   —  Pl. : ?
   —  Pai1 4- suf. -uşcă.
   PĂIUŞÎNĂ s. f. (Bot.; regional) Păiuş (3 i) (Agrostis tenuis). Cf. Borza, d. 13,h xviii168.
   —  Pl. : păiuşine.
   —  Păiuş + suf. -ină.
   PĂIUŞÎŢĂ s. f. (Bot.; regional) Ţăpoşică (Nardus stricta). Cf. Panţu, pl.
  —   Pl. : păiuşiţe.
  —   Păiuş -f suf. -iţă.
  PĂlCŢ s. n. 1. Diminutiv al lui pai1 (1), păiuş (1). Cf. tdrg, cdde, sfc iv, 156, com. Marian. O Expr. (Regional) A pierdut păiuţul = „s-a încurcat rău“. Zanne, p. ix, 498.
  2.  (Regional) Băţ de chibrit (Pintic-Dej). Viciu, gl
  —   Pl. : păiuţe.
  —   Pai1 + suf. -ut.
  PĂIVĂN s. n. v. pai van.
  PĂIVĂNÎ vb. IV. T r a n z. (Transilv. şi Ban.; complementul indică cai) A priponi; a împiedica. Iată că venea Murgu-mi paivanea De picior de pat, De pat încheiat, Cu paivan d-argint. f (1872), 340. Voinicu că-mi soseşte, Murgu păivăneşte. pop., ap. şio i, 84, cf. Alexici, l. p. .38, L. Costin, gr. băn.
  ii, 155.
  —     Prez. ind. : păivănesc. — Şi: poivăni (L. Costin, gr. băn. ii, 155) vb. I, poivăni (Pompiliu, b. 75) vb. IV.
  —   V. paivan.
  PĂJESTdS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre locuri, terenuri etc.) Acoperit cu pajişte (1) (Satu Mare). scl 1969, 138.
  —   Pl. : păjestoşi, -oase.
  —   Pajişte + suf. -os.
  PĂJIŞTÎ vb: IV. I n t r a n z. (Prin Maram.) A se acoperi cu pajişte (1), cu verdeaţă. (F i g.) P-o lature-am putrezit, Pe de alt-am păjtştit, Tu la mine n-ai vinit. Bîrlea, b. 43.
  —   Prez. ind. : păjiştesc.
  —   V. pajişte.
  PĂJUÎ vb. IV. T r a n z. (în dicţionarele din trecut) A scobi; a lâmbui. Cf. Cihac, ii, 238, Barcianu, Alexi, w.
  —   Prez. ind. : păjuiesc.
  —   Etimologia necunoscută.
  PĂJURfiL adj. (în poezia populară; despre cai) Care se mişcă cu uşurinţă, care este vioi, iute, sprinten. In deal, in colnicior St ivir-on voinicel, în cap jcu cuşmt di mniel, Cu calu sur păjurel. Vasiliu, c. 56, cf. 204.
  —   Pl. : păjurei.
  —   Pajură + suf. -el.
  PĂJURÎT, -Ă adj. (Rar) împodobit, smălţat. A inttlnit un deal nalt, vesminlat de sus ptnă jos cu ftn ca mătasea de moale şi păjuril cu flori. Delavrancea, s. 245, cf. DDRF.
  —   PI. : păjuriţi, -te.
  —   Etimologia necunoscută.
  PĂJtlROÂICĂ s.       f. (în descîntece) Augmentativ   al
  lui pajură. Cf.            pajură (2).     Fugi năjite Prică-
  jite Din umerile obrazului... Că te-ajunge-o prăju-roaică(sid). i. cr. vii, 186. Te-o ajunge-o păjuroaică. gr. s. vi, 144.
  —’Pl.: păjuroaice. — Şi:         (suspect)   prăjuroăică
  s. f.
  —   Pajură + suf. -oaică.                              ■
  PĂLÂGINĂ s. f.          v. pătlagină.
  PĂLALÂIE s. f.          v. pălălaie.
  PĂLAMOJDÎ vb. IV. I n t r a n z. (Prin nordul Munt.) A pălăvrăgi. Cf. Rădulescu-Codin.
  —   Prez. ind. : pălamojdesc.
  —   Etimologia necunoscută.                        -
  PĂLÂN s. n. v. palancă1.
  PĂLÂNC s, n. v. palancă
2675
 PĂLANCĂ
— 248 —
PĂLĂLAIE
   PALANCA s. f. v. palancă1.
  PĂLÂND1 s. n. v. palancă1.
  PĂLĂND 2 s. n. v. pălant1.
  PĂLĂNDBU subst. (Regional) Gard de sclnduri. V. palancă1 (2). (Şoimuş-Tîrgu Mureş), chest. ii 403/281.
  —  PI. : ?
  —  Pălan + suf. -and.ru.
  PĂLÂNE s. n. v. palancă1.
  PĂLĂNG s. n. v. palancă1.
  PĂLĂN GA s. f. v. palancă1.
  PĂLANGIE s. f. (Bot.; regional) Telegraf (Zebrina pendula) (Tiur-Tîrnăveni). Gf. Borza, d. 189.
  —  Accentul necunoscut. — PI. : ?
  —  Gf. pălan.
  PĂLANT1 s. n. 1. (Transilv.) Răsad. In grădină... este un pălant. cv 1949, nr. 3, 34. Pătând di Sapă. alr sn i h 192/574, cf. Lexic reg. 71. + S p e c. (Regional) Arpagic (Covasna). alr sn i h 192/192.
  2.    (Regional) Pădure ttnără, semănată de curind (Criştelec-Şimleu Silvaniei). chest. iv 102/299.
  3.    (Regional) Vie tlnără (Bocşa-Zălau). arl ii 6 120/279.
  —     PI. : pălanturi. — Şi: pălăntă (bl ii, 50) s. f., pălând, palânt (alr ii 6 120/279) s. n.
  —  Din magh. palănta.
  PĂLĂNT2 s. n. v. palancă1.
  PĂLĂNTĂ s. f. v. pălant1.
  PĂLAnŢĂ s. f. v. balanţă.
  PĂLĂSCĂ1 s. f. v. palască1.
  PĂLĂSCĂ 2 s. f. v. plaşcă.
  PĂLĂŞCĂ s. f. v. palaşcă1.
  PĂLĂT s. n. v. palat1.
  PĂLĂTĂ s. f. v. pălută. -
  PAlAŢCĂ s. f. v. palască1.
  PĂLĂCÎCĂ s. f. (Regional) Numele unei monede nedefinite mai de aproape (Poroschia-Alexandria). Graiul, i, 143. Mi-a dat o pălăcică dă douăzeci, ib.
  —  PI.: ?
  —  Etimologia necunoscută.
  PĂLĂCRÎNŢ s. m. (Prin Ban.) Petic de forma unui pătrat sau a unui romb care se pune la răscroiala de la subsuoara cămăşilor ţărăneşti, pentru a le da lărgime; (regional) palhă 2. La mtneci subsuoară spre a lărgi după măsură mtneca cătră umeri se pun petece cuadrate ce se zic pălăcrinfi sau părăclinţi. Liuba-Iana, m.16. + (Regional; in forma părăclinţ) Platcă (la-cămăşile bărbăteşti) (Ghilad-Timişoara). Gf. alr sn iv h 1 165/36.
  —  PI. : pălăcrinfi. — Şi: părăclinţ s. m.
  —  Etimologia necunoscută.
  PĂLĂDUÎ vb. IV. I n t r a n z. (Prin vestul Munt.) A locui sau a trăi undeva. Cf. Udrescu, gl. Am pălă-duit şi eu ctndva pe meleagurile astea. id. ib.
  —  Prez. ind. : pălâdui şi pălăduiesc.
  —  Cf. hălădui.
  PĂLĂGEĂN s. m. v. pătlăgea.
   PĂLĂGÎNĂ s. f. v. pătlagină.
   PĂLĂf vb. IV. I n t r a n z. (învechit şi regional)
I. (Despre foc) A pălălăi1 (1). Am lăsat Ptnea-n covată dospind, Focu-n vatră pălăind. Sevastos, c. 312. Focul pălăieşte tn vatră. id. n. 25. ■£> Refl. (învechit) Rădică-se fum cu mănia lui şi focu de fafa lui tnvă-păie-se fsă va pălăi d). psalt. 25. + (Regional; despre obraz) A se înroşi, a se îmbujora. L-o făcut de-i ptltie obrazu de ruşine şi alt nimic. i. cr. iv, 380. Ctnd l-am văzut beat printre oameni, mi-a pălăiet obrazu de ruşine. Paşca, gl.
   2.    A fîlfîi, a flutura. Văzu... ca un caier de fuior pălăind de vtnt. Dosoftei, v. s. noiembrie 114r/19. Unde te duci... Cu păru pălăind, La soare sărind? Marian, d. 237, cf. id. v. 45, şez. viii, 160. Papuci galbini pleoscăind, Tulpan galbăn pălăind. Cardaş,
c. p. 91. O E x p r. (Regional) A pălăi sămînţa = a vîntura. Cf. Marian, v. 46. + T r a n z. (Regional; subiectul este „vlntul“) A sufla, a bate (Crucea-Vatra Dornei). Glosar reg. Mă pălăieşte vlntul afară. ib.
   —     Prez. ind. pers. 3 : pălăieşte. — Şi: pălă’ă vb. I, pilii vb. IV.
   —   Pală1 + suf. -ăi.
   PĂLĂIĂ vb. I v. pălăi.
   PĂLĂIĂLĂ s. f. (Prin nord-estul Olt.) Flecăreală, sporovăială, trăncăneală. Cf. Ciauşanu, gl.
   —   PI. : pălăieli.
   —   Pălăi + suf. -eală:
   PĂLĂI<5II s. n. (Regional) Diminutiv al lui pălan; (regional) pălănuţ. V. palancă1 (2 a). (Curtea de Argeş). Udrescu, gl. Un pălăior de ştachefi ar trebui la grădinifa din faţă. id. ib.
   —   PI. : pălăioare.
   —   Pălan + suf. -ior.
   PĂLĂÎT s. n. (Prin nord-estul Olt.) Flecăreală, sporovăială, trăncăneală. Cf. Ciauşanu, gl.
   —   V. pălăi.
   PĂLĂITtÎRĂ s. f. (Rar) Pîlplire. Ctteva pălăituri tn aer deşteaptă tntti fum, apoi pară. ap. tdrg.
   —   PI. : pălăituri.
   —   Pălăi + suf. -tură.
   PĂlAlAiCĂ s. f. (Rar) Pălălaie. Sania ardea cu palalaice. în scl 1969, 132.
   —   PI. : pălălaice.
   —   Pălălaie + suf. -că.
   PĂLĂLAIE s. f. Flacără mare; vilvătaie, flăcăraie, (rar) pălălaică, (regional) bobotaie, pălălăială. Sfă-ăindu-se aşa, prietenii văd fum Cu pălălaie-n casă. Donici, f. 71. Îndată perdeaua luă foc şi dete foc bi-sericei... Palalaiel Templul centenar arde tntr-o clipă. Alecsandri, s. 7. Dăte [ *= dete] foc la ceva care ardea repede căci să dăsluşea bine pălălăile supte de coşul sobii. Delavrancea, t. 193. Palalaia focului tncepe să vtnture tn şuvifi. Marian, î. 220, cf. Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u. Văzuşi pălălaia, maică Ioană? Rebreanu, r. ii, 109. Hora izbucneşte ca o pălălaie tntr-o arie. Galaction, o. a. i, 271, cf. 141. Pălălaia lemnului aprins la uşa cuptorului... ti aruncă pe figură o lumină bizară. G.M. Zamfirescu, m. d. i, 34. Uşoare la ptrjol, acoperişurile de stuf dintr-odală izbucneau tn lungi pălălăi spre cer. Sadoveanu, o. i, 550, cf. 199, iii, 212, xi, 287. Gardianul din far văzu palalaia tnălţtndu-se spre cer. Bart, e. 268. Capacul cuptorului era ridicat şi înăuntru se zărea o pălălaie indescriptibilă. CXlinescu, s. 852, cf. 821. Acolo pălălaieI Trosnea acoperişul. Trosneau pereţii. Pas, z. iii, 254. în apropierea unuia dintre focurile care ardeau cu pălălaie tnaltă, vagonetul încetini cursa, s iunie 1960, 14. Pare că vin din istorii Pălălăi dănţuind pe castele. Brad,
o. 12. Un vrav de... vreascuri, din care feţişoarele
2709
PĂLĂLĂII
— 249 —
PĂLĂMIDĂ1
fără furcă cară cu braţele de fac palalaie să vadă fetele la tors zestrea. Sevastos, n. 2. Intr-o palalaie de foc, ce finea cit lumea întreagă, se zvtrcolea puzderia pămîn-tului de lume. şez, ii, 161, cf. Marian, v. 46. Era gogeamite movilă de jăratec şi o palalaie cit casa de mare. şez. xxi, 27, cf. a v 15, vi 26, com. din Straja-RădXuţi. <0> F i g. Sufletul mi-a ars In pălălăi ca-n pătule griul şi secara! Deşliu, n. 62. Lumea satului... şi mai ales pălălaia răscoalelor ţărăneşti au avut o tnrturire hotăritoare asupra copilului, v. rom. noiembrie 1962, 160. + (Determinat prin „de fum“) Cantitate mare de fum (care se ridică în rotocoale); fumăraie. De la o vreme, pălălăi de fum ... să ridicară. Delavrancea, s. 199. Pălălăi de fum se tnvtrtoşau, zvîrcolindu-se. T. Popovici, s. 387.
   —    Pl. : pălălăi. — Şi: (regional) pălalaie, papalăie (şez. iii, 84, Lexic reg. 106) s. f.
   —  De la pălălăi1.
   PĂLĂLĂÎ1 vb. IV. I n t r a n z. 1. (Despre foc) A arde cu flacără mare, cu pălălaie (produclnd un zgomot caracteristic); (despre flăcări, incendii) a se înălţa, a se întinde, a se răspîndi; (învechit şi regional) a pălăi (1). Privind cum focul pălălăia vesel..., se simţea fericită bătrlna. Contemporanul, vi1( 23. Ciobănaşii păzesc lingă focurile roşii ce pălălăiesc tn marginea porumbişlilor înguste. Iorga, ap. cade.
   2.   (Popular) A flutura, a fîlfîi. Zvtrle potcapul deoparte şi la joc, de-a valma cu noi, de-i pălălăiau pletele. Creangă, o. 231. Joacă cumplit, saltă şi bale din călcâie, pletele ti pălălăiesc sub potcapul aplecat pe spate. Mironescu, s. 276. Sosi la faţa locului... şi părintele Uliţă-Fierbinte cu antereul pălăl&ind. Sadoveanu,
o. vii, 406, cf. xiii, 356. Numai păru-i pălălăia. mat. folk. 1 470, cf. şez. viii, 160. <0> Tr a n z. Nicodim s-a grăbit cătră cerdac, păşind cit putea de larg..., pă-lălăindu-şi giubeaua de şiac. Sadoveanu, f. j. 614.
   3.   A pîlpîi. De s-a isprăvit oloiul tn opaiţ, prinde a sftrli şi sftrtie o bucată de vreme pălălăind. n. rev. r. ii, nr. 18, 231, cf. Alexi, w., tdrg.
   4.   (Prin nord-estul Olt.) A flecări, a sporovăi, a trăncăni. Cf. Ciauşanu, gl. Pălălăie ca un nebun. Paşca, gl.
   —  Prez. ind. : pălălăiesc şi (regional) pălălăi.
   —  Pală 1 + suf. -ălăi.
   PĂLĂLĂÎ2 vb. IV v. bălălăi.
   PĂLĂLĂIÂLĂ s. f. (Prin Olt.) Pălălaie. Limbile de foc... ţtşneau din toate părţile, Intr-o pălălăială tnfri-coşetoare. Plopsor, c. 111.
   —  Pălălăi1 + suf. -eală.
   PĂLĂLĂU1 subst., adj. (Prin nordul Munt.) 1. Subst. Prăjină groasă. Cf. Rădulescu-Codin.
   2. Adj. înalt şi subţire. Rădulescu-Codin.
   —  Etimologia necunoscută.
   PĂLĂLĂU 2,-ÎlE adj. v. bălălău.
   PĂLĂLÎE s. f. (Regional) Numele unei plante nedefinite mai de aproape. Foaie verde pălălie, Mă suii în deal la vie. gr. s. iv, 329, cf. v, 45. 4 (în forma pălăllie) Plantă sau, p. anal., femeie foarte înaltă. Cî.rev. crit. iv, 86.
   —  Pl. : ? - Şi: pălălîie s. f.
                                      Etimologia necunoscută. Cf. p ă lă 1 ă u1.
   PĂLĂLÎIE s. f. v. pălălie.
   PĂLĂMĂR1 s. m. (Regional, mai ales in Mold.) Paracliser. Plătesc dar goşlina cea mai multă... diaconi, dascăli, palimari (a. 1827): Uricariul, vii, 106. Besearica... să pui pe pălimariul a o curăţi şi a o mătura (a. 1838). Iorga, s. d. xxi, 528. Damele de la curte... erau silite a danţa numai cu scriitorul satului, cu palamarul şi alţii vro doi; Negruzzi, s. i,
105.  Salarul a 2 dascăli, 2 pălămari. I. Ionescu., d. 115
O  ţine una şi bună, chiar ca un palamar cu isonu la biserică. Alecsandri, t. i, 4. D-apoi ce lupi! ... An pe la bobotează au mtncat pe pălămariul de la Frumoasa. Contemporanul, vi2, 293. Cumpără .0 cordică roşie de mătaşă ..., o duce la biserică, o dă pălimariului. Marian, na. 5, cf. id. nu. 189. N-a apucat însă pălimariul a pune bine clopotele tn mişcare şi numai ce vezi că peregrinii se adună ca albinele. Pamfile, s. v. 89. A fost pălimar, vreo treizeci de ani la biserică. Galan,
b. 1,119, cf. Lexic reg. 83, 105, chest. v/15, 88, alr i 580/214, 363, 370, 375, 378, 381, 385, 387, 388, 394, 420, 424, 542, 554, 675, alr ii 2 735/365, 386, a v 14, 15, 16. + Unul dintre personajele jocului de copii numit „clopotul“. Pamfile, j. ii, 319. Atunci unul, care face pe pălimar, caută să amăgească pe un băiat ca să fie limbă de clopot. Marian, î. 203.
   —     Pl. : pălămari. — Şi : pălămâriu, pălimăr, păli-măriu, palamar, palimăr, polimăr (alr i 580/388), ponomăr (T. Papahagi, c. l.) s. m.
   —  Din ucr. najiaiwapî..
   PĂLĂMĂR2 s. n. (Popular) Odgon (1), parîmă. Cf. lb, lm. îmi arăta şi-mi explica folosul şi întrebuinţarea diferitelor părţi ale corăbiei... ctrme, palimari şi altele. Odobescu, s. iii, 248, cf. ddrf, Barcianu-Alexi, w., tdrg, Densusianu, ţ. h. 327, L. Costin, gr. băn. 153, chest. v/34, 41, 61, 94, alr i 1 870/49, 56, 79, 107, alr 11 2 528/2, 36, 53, 791, 876, 886,
4  326/105, 5 232/105, 5 298/76, cv 1950, nr. 3, 36, t. rom. 1959, nr. 5, 73.
   —     Pl. : pălămare şi pălămări. — Şi : (regional) p&limăr (Damé, t.2 45, cv 1950, nr. 3, 36, l. rom.
1959, nr. 5, 73), palamăr (şio ii1( 280), palimăr (pl. şi, m., palimari), polimăr (chest. v/41, 94) s. n.
   —  Din te. palamar, ngr. 7ta>»a|iâpi.
   PĂLĂMĂR3 s. n. v. pălimar1.
   PĂLĂMĂRIU s. m. v. pălămar1.
   PĂLĂMĂRÎE s. f. (Regional) Funcţia, ocupaţia pălămarului1. M-am lăsat de pălămărie. Alecsandri, ap. ŞĂINEANU, d. u.
   —  Pălămar1 + suf. -ie.
   PĂLĂMĂTÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A vorbi în somn (Rîmnicu Vîlcea). Lexic reg. ii, 29.
   —  Prez. ind. : pălămătesc.
   —  Etimologia necunoscută.
   PĂLĂMIDĂR subst. (Rar) Năvod pentru prins pălămidă3. l. rom. 1960, nr. 5, 29.
   —  Pl. :?
   —  Pălămidă 3 4- suf. -ar.
   PĂLĂMÎDĂ1 s. f. (Bot.) 1. (Şi in sintagma pălămidă seacă) Plantă erbacee perenă din familia compozitelor, cu tulpina înaltă şi rădăcini adinei, cu frunze spinoase, întregi sau crestate, şi cu flori roşii, care este foarte dăunătoare pentru semănături ; (regional) crăpuşnic, scaiete (Cirsium arvense). Golgotinele de care trebuie plivite... holdele stnt... tot felul de scai, obsiga, luşca şi polomida. Economia, 47/6, cf. lb, Polizu, lm. Palmele aceste ţărăneşti ale noastre, străpunse de pălămidă şl pline de bătături, ... vă ţin pe dumneavoastră. Creangă,
o. 271. Aşa de bine îngrijeau de grădina lor, Incit... nu găseai prin ea nici firicel de pălămidă. Ispirescu, u. 13. Clnd inima e turnată pe rele ..., tot ciulini şi pălămidă caută. Delavrancea, t. 131. Pînă ţăranul să-şi facă şi boierescul, cirta lui se închirceşte, i-o îngălbinesc mohorul şi pălămidă. Sevastos, n. 332, cf. ddrf, Bar-cianu. Cucuta creşte prin ogradă Şi polomida-i leagă snopii. Goga, p. 19, cf. Păcală, m. r. 15. Smulseră pălămidă şi lipiseră lut. C. Petrescu, î. i, 256, cf. Galaction, a. 413. Pămînlurile cu multă pălămidă se dezmiriştesc cu discuitorul. Scînteia, 1952, nr. 2 400. Vîlvătaia se întindea şi mai repede prin buruieni, cuprinztnd nesăţioasă pălămidă uscată, v. rom. iulie
2724
PĂLĂMIDĂ*
— 250 —•
PĂLĂRIE
1954, 125, cf. Borza, d. 48, h n 11, 99, 116, 142, 207, 220, iii 143, 385, iv 43, 84, 143, v 415, ix 447, x 354, 465, 496, xn 20. Mtncarea ta să fie slabă, de spini şi polomidă. pop., ap. gcr ii, 357. Ptn la mine..'. Lanuri de secară, Verde pălămidă, Chinuri şi obidă. Teodorescu, p. p. 284. Faci bolnavului scăldătoare cu apă nencepută tn care ai fiert pălămidă seacă. Pam-file, b. 14, cf. alr i 1 937. <C> F i g. Noi toţi epitropii ai şcoalelor naţionale spre a împlini lipsa pricinuită de trecutele tntlmplări..., de cuviinţă am socotit a nu lăsa să răsară spini şi pălămidă pre ctmpul cel mănos (a. 1828). Uricariul, vii, 178. Voi şti să curăţ eu pălă-mida, Voi şti să sftşiu atunci aspida Ce suge stnge nevinovat. Bolliac, o. 157. Sini nevoit să las priveliştii celor ce mă citesc numai neghină şi pălămidă. Galaction, a. 433. ^Compus: (regional) pălă-midă-grasă = susai (Sonchus asper). Bujorean, b. l. 387, cf. Borza, d. 162. Făci bolnavului scăldătoare... tn care ai fiert pălămidă-grasă. Pamfile, b. 14.
   2.    (Regional) Limba-oii (Cirsium canum). Cf. Panţu, pl., cade, Borza, d. 48.
   3.    (Regional) Holeră (Xanthium spinosum). Cf. N. Leon, med. 41, Bianu, d. s., Panţu, pl., cade, Borza, d. 187.
   4.    (Regional) Scai (măgăresc) (Onopordon acanthi-um). Panţu, pl., cade, Borza, d. 120.
   5. (Regional) Scai-galben (Centaurea solstitialis):
CADE.
   6.    (Regional) Volbură (Convolvulus arvensis). Cf. Coteanu, pl. 16, Klein, d. 393, Borza, d. 51.
   7.    (Regional; şi In sintagma pălămidă boiangiilor, N. Leon, med. 54, Panţu, pl.) Gălbinare (Serratula tinctoria). cade.
   —  Pl. : pălămizi şi pălămide. — Şi: (regional)
palamidă (Borza, d. 48, h i 343, ii 79), polomidă, polomnidă (Borza, d. 48), colomfdă (Viciu, gl. alr i
1 937/79, 269) s. f.                             ■
   —  Din bg. najiaMHiţa.
   PĂLĂMÎDĂ2 s. f. (Mold.; de obicei determinat prin „lăzii“) Despărţitură mică, în formă de cutie, în interiorul unei lăzi sau al unui dulap, în care se păstrează lucruri de valoare, diferite mărunţişuri etc. V. chichiţă. Să câţi tn pălămidă lăzii, este p bucăţică de zahar. Contemporanul, iv, 393. [Lumînările]/e strtnge tn pălămidă lăzii. Sevastos, n. 308, cf. 6. Este datina ...de a-i tăia puţin păr care... se păstrează de cătră neamurile lui in pălămidă lăzii. Marian, î. 54. Lada are sus la un capăt o cutie cu capac care se numeşte pălămidă lăzii. Pamfile, i. c. 409. Scoale din pălămidă lăzii un ulcioraş. şez. i, 250.
   —  Pl. : pălămide.
   —  Etimologia necunoscută.
   PĂLĂMÎDĂ3 s. f. Peşte marin răpitor, lung de 30—40 cm, de forma unei torpile, cu solzi mici şi cu numeroşi dinţi pe fălci (Sarda sarda). Cf. Antipa, p. 274, der. 0>C o m p u s : pălămidă-de-baltă = peşte mic de baltă cu corpul acoperit cu plăci osoase şi cu spini; (rar) osar, (regional) peşte-ţigănesc, • peştele-dracului (Pungitius platygaster). Cf. Atila, p. 353.
   —  Pl. : pălămide şi pălămizi.
   —  Din ngr. naXaniSa.
   PĂLĂMIZtT s. n. (Regional) Plivit1 (Sadova-Caracal). gl. olt.
   —  De la pălămidă1.
   PĂLĂNC s. n. v. palancă1.
   PĂLĂNCĂRÎE s. f. v. pălineărie.
   PĂLĂIVCIÎŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui palancă2. Pentru asta, mini dis-de-dimineaţă să te scoli să-mi faci o pălăncuţă... Iar clnd moşul se trezi, se sculă tn mirosul ce tmprăştiase tn bojdeucă palanca... coaptă tn spuza de pe vatră. i. cr. i, 103.
 —   Pl. : pălăncuţe.
 —   Palancă2 + suf. -uţă.
 PĂLĂNDÎC' s. m. (Prin nordul Transilv.) Turtă făcută din făină de porumb amestecată cu seminţe de floarea-soarelui şi coaptă pe plită. Cf. Lexic reg.21.
 —   Pl. : pălăndici.
 —   Etimologia necunoscută. Cf. pălăncuţă.
 PĂLĂNGÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A lovi cu putere (doborînd Ia pămînt). Btta lui... Vtjtind să meargă oarbă; Ce-o pica să pălăngească, La pămtnt să doborăscă. şez. iv, 100. Am o flintă Ghintuită... Clnd o slobozesc, Toţi ti pălăngesc Şi-i hărtăpănesc, mat. folk. 835. + (în e x p r.) Fură de pălăn-fleşte = fură mult şi fără teamă, (familiar) fură de zvîntă, fură de stinge (Talpa Ogrăzile-Roşiori de Vede). Cf. Coman, GL.
 —   Prez. ind. : pălăngesc.
 —   V. pălanyă.
 PĂLĂNÎŢĂ s. f. v. palaneţ.
 PĂLĂNŢIOĂRĂ s. f. v. bălănţloară.
 PĂLĂNÎŢ s. n. (Regional) Pălăior (Curtea de Argeş). Udrescu, gl.
 —   Pl. : pălănuţe.
 —   Pălan suf. -uţ.
 PĂLĂPĂÎ vb. IV. Intranz. (Prin Ban.; despre păsări) A fllfli. Cum cocoşul din aripi o pălăpăi, Lumii Paştele-o vesti. Marian, s. r. i, 187, cf. Novacoviciu,
 c.  b. i, 16.' + T r a n z. (în descîntece) A lovi (pe cineva) cu aripile. Cf. L. Costin, gr. băn. 153. Cu ăripili să-l pălăpăiască, La cutare să-l pornască. arh. folk. iii, 115, cf 116, 152. + Intranz. A da din mlini în aer sau în apă (înotlnd). Omul pălă-păieşte cu mtnile. h xviii 175, cf. com. Liuba.
 —   Prez. ind. : pâlăpăiesc.
 —   Formaţie onomatopeică. Cf. p 11 p 1 i.
 PĂLĂREÂR s. m. v. pălărier.
 PĂLĂRIĂ vb. I. Refl. (Prin Mold.; despre roata carului) A lua forma unei pălării (1). Glosar reg.
 —   Pronunţat: -ri-a. — Prez. ind. pers. 3 : pălăriază.
 —   V. pălărie.
 PĂLĂRIĂŞ s. m. (Regional) Pălărier. Cf. sfc i, 83, alrm sn i h 331.
 —     Pronunţat: -ri-aş. — Pl. : pălăriaşi. — Şi: pălărieş s. m. alrm sn i h 331.
 —   Pălărie + suf. -aş.
 PĂLĂRIĂT, -Ă adj. (Rar) 1. Care poartă pălărie (1), cu pălărie. Cf. drlu, tdrg.
 2.    (Despre lămpi cu petrol) Prevăzut cu pălărie (2 d). Arătă spre... o biată lampă pălărială care se străduia să încălzească apa dintr-un lighean. îl ianuarie 1962, 32.
 —   Pronunţat: -ri-at. — Pl. : pălăriaţi, -te.
 —   De la pălărie.
 PĂLĂRÎE s. f. I. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calotă (cu boruri de forme variate) şi confecţionat din fetru, catifea, pai, piele, fibre sintetice etc. Pin pălăria ce era tn capul său... un glonţ au trecut. N. Costin, let. ii, 69/14, cf. lex. marş. 236, man. gott. 133. Pălăria lui au fost pătrunsă de un glonţ de puşcă. Alexandria (1799), 74v/4. Pălării de mătase faine (a. 1817). Iorga, s. d. xii, 174. Toţi avea tn cap pălării mări, legale cu o panglică lată. Golescu, î; 75. Va telegari şi caleaşcă, va mantale pălării, pr. dram. 103. El purta de triizeci ani O mănta de lot ctrpită, Pălărie bortilită. Asachi, s. l. i, 267. Şi-au luat toţi pălăriile din cap. BXrac, t. 50/16. El trămise apoi prinţului ardelean... o sabie şi o pălărie: Bălcescu, m. v. 184. Ia-ţi pălăria şi te pleacă. Ne-
2741
PĂLĂRIE
— 251 —
PĂLĂRIOARĂ
 gruzzi, s. i, 195. Nemţeşte bine se îmbracă Ş-o pălărie tn cap îşi puse. Alexandrescu, o. î, 213. Aşa şi pălăria pe frunte ţi-o apasă, Nicicum să te cunoască cine-ar intra tn casă. Alecsandri, p. ii, 127. Pălăria de amazoană fugea tn josul rtului, Bolintineanu, o. 427. De mi-i da o sărutare Nime-n lume n-a s-o ştie, Căci va fi sub pălărie. Eminescu, o. i, 55. Lutndu-şi pălăria din cap, o pune pe iarbă. CreangX, p. 238. Ies după el... ţiind ochii la pălăria lui cenuşie. Caragiale, o. ii, 27. Măriuca cea micuţă avea o pălărie de paie. Slavici, n. i, 27. Am rămas singur, tngtnă... arunctndu-şi pălăria tn firida sobii. Delavrancea, t. 46. îşi turteşte pe ceafă pălăria spartă. VlahuţX, o. a. ii, 4. Ne-a dat flori de-am pus la pălării. PXun-Pincio, p. 91. întinde piciul istovit O pălărie spartă. Iosif, patr. 53. Pălăria are culoare neagră, cu... bordurile mari. Pamfile, i. c. 363. li salutau, închintndu-se adtnc, căci erau fără pălării. Agîrbiceanu, a. 31. Mitru tşi luă pălăria şi ieşi. Gîrleanu, n. 45. Eu mă scărpinam de ciudă, tn creştetul capului şi peste pălărie. Hogaş, m. n. 160. In mtinile uriaşe şi păroase tşi frămtnta pălăria. G. Petrescu, s. 135. Alerga... cu pălăria puţin pe ureche. Rebreanu, r. i, 23. Sub pălăria moale, pletele sale încadrau o figură gtndiloare. Ba-covia, o. 220. Salută cu pălăria la genunchi pe profesor. Galaction, o. a. i, 47. Mă vezi pe mine cu mustaţă galică..., pălărie înaltă şi monoclu cu şnur? Camil Petrescu, t. i, 338. Potrivindu-mi pălăria pe cap, faţa Eliza mă luă în oraş. BrXescu, o. a. ii, 66. Cu pălăria asta nu te mai recunosc. Sebastian, t. 183; Umbla fără pălărie, cu părul căzut pe frunte. Vlasiu,
d. 55. Intră tn casă, îşi luă pălăria şi pardesiul şi ieşi. Sadoveanu, o. iv, 43. Părul... cădea ' buclat de sub pălăria de fetru. CXlinescu, s. 8. Îşi puseră pălăriile şi paltoanele în cuierul din coif. Stancu, r. a. iii, 70. Opt sute de ochi l-au privit, patru sute de pălării l-au salutat. Galan, z. r. 5. Domnul bătrtn cu pălăria verde cînla la pian. Demetrius, a. 260. Îşi scoase pălăria şi salută. Preda, r. 178. Îşi aruncă pălăria neagră pe ceafă. Barbu, p. 10. E probabil bătrtn şi are o pălărie de paie. s iunie 1960, 70. Pălăria undi s-o pui?
—  După uşă esle-un cui. Jarnîk-Bîrseanu, d. 77. Trecu badea cu cocia Şi-mi făcu cu pălăria. Hodoş, p. p. 48, cf. alr i 1 858/93, 898. Cînd treci, bade, pe la mine, Pune-ţi pălăria bine. folc. transilv. ii, 81. La Ilie, pălărie, şi pe vară şi pe iarnă (Streaşina). Pamfile,
c. 33. <0> F i g. Niciclnd noi nu vom tngrăşa ogoare Aşa cum ei ne văd tn visul lor, Prin bălării de foc, nimicitoare,. Sub pălării de foc nimicitor. Labiş, p. 28. •0> E x p r. (Familiar) A lovi (sau a pocni, a plesni) pe cineva in pălărie sau a-i turti (cuiva) pălăria — a nimeri punctul slab al cuiva, a-1 atinge cu o vorbă înţepătoare, a-1 ofensa, a-1 pro-voca; a da cuiva o veste neaşteptată. Ştii că m-ai plesnii tn pălărie, măi Chi-rică! Creangă, p. 150, cf. Zanne, p. iii, 266, Pamfile j. ii, 406. (Regional) A azvîrli cu pălăria după lună = a acţiona necugetat. Gf. Zanne, p. iii, 265. (Regional) A purta pălăria = (despre femei) a fi mai mare în casă, a porunci, id. ib. 265. (Regional) A umbla eu flori la pălărie = a nu-i păsa de nimic, a nu-i fi frică de nimeni, a umbla fără nici o grijă. id. ib. i, 171.(Regional) A avea casa sub pălărie '.= a fi foarte sărac, id. ib. iii, 85. <0> Compuse: (Bot.; Mold.) pă-lăria-şarpelui = a) bureţi pestriţi (Amanitămuscaria). Panţu, pl., cf. Borza, d. 191; b) burete şerpesc (Lepiota procera). Panţu, pl. ; c) ciupercă veninoasă cu partea superioară neagră şi cu piciorul alb, cu miros urlt, care creşte în locurile umbroase din păduri şi livezi (Coprinus picaceus). id. ib. cf. enc. agr. ; (Transilv.) pălăria-cueului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu tulpina ramificată în partea superioară, cu frunze palmat-lobate şi cu flori roşii-brune sau violete închis, folosită ca plantă medicinală; (regional) andrişea, ’ pliscariţă, priboi, sovîrf (Gera-nium phaeum). Cf. PX'calX, m. r. 20, Panţu, pl., enc. agr., Borza, d. 76; (Mold.) pălăria-cioarei = burete riecomestibil nedefinit mai de aproape. Gf. H x 228.
  2.    P. anal. Nume dat unor obiecte, unor părţi; de plante sau de obiecte, unor forme de relief etc". ■■■ care se aseamănă (prin formă, utilizare, aşezare etc.) cu o pălărie (1).
  a)    Partea superioară, în formă de pălărie (1), ă linei' ciuperci. Ciupercă cu miros urtt... [cu) pălăria neagră ca funinginea. Panţu, pl. 209. Buretele alb se aseamănă -cu buretele şerpesc..., care are însă pălăria'rrtcti rotunjită. Belea, p. a. 155. Ciuperca ordinară... are o pălărie... albă. h iv 70.
  b)    Discul florii-soarelui, în care sînt înfipte seminţele. S-au tnsilozat resturile de la grădina de legume în amestec cu pălării de floarea-soarelui. Scînteia, 1962, nr. 5 708.
  c)    Abajur. Aprindea un bec mic, acoperit cu o pălărie de hîrlie îngălbenită. Barbu, p. 90, cf. gr. s. i, 138, alr ii 3 911/141, 157.
  d)    Căpăcel de metal de ,1a o lampă cu petrol, prin care se ; scoate fitilul; (regional) plească. O lampă cuprinde: stecla, maşina cu pălărie. Pamfile, i. c. 59;
  e)    (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = partea superficială din zona de oxidaţie a zăcămintelor metalifere, bogată în limonit, minerale silicoase, diverşi oxizi şi hidroxizi, săruri greu solubile ale unor metale etc. Cf. mdt. în pălăria de fier se acumulează minereuri care pot fi exploatate, der.
  f)    (Regional) Roată dinţată făcută din fontă, care învirteşte, la maşina de secerat, altă roată (numită pepenoaică). Com. din Ţepeş VodX-CeenavodX. . :
  0) (Regional) Dîmbuşor acoperit cu copaci, mai ales cu goruni (Sebiş-Vaşcău). chest. iV 78/62; ;
  3.    (Prin sud-vestul Transilv.) Nume de oaie cu capul negru. Densusianu, ţ. h. 82.
  —   Pl. : pălării.
  —   Probabil din it. cappelleria. Cf; bl xiii, 156.
  PĂLĂRIÎR, -Ă s. m. şi f. (Rar la f.) Persoană care confecţionează, repară sau vinde pălării (1) j (regional) pălăriaş. Looniar Şuşter, palarear (a. 1793). Iorga, s. d. xii, 116, cf. drlu, lb, Polizu. Ce ar hi pe noi ' dacă s-ar duce din oraşe toţi ... pălărieri, ioţi tăbă-cari, berari, frtnghieri? Jipescu, o. 52, cf. Barcianu, Alexi, w., tdrg. Ce fel de negustorii se practicau tn Iaşi prin acea vreme... ptnzari, pălărieri, păslari. N. A. Bogdan, c. m. 101, cf. h x 539, alrm sn i h 331/192, l. rom. 1961, 235.
  —     Pronunţat: -ri-er. — Pl. : pălărieri, -e. — Şi: (învechit) pălăreâr s. m.
  —   Pălărie + suf. -ar.
  PĂLĂRIEREĂSĂ S'. f. (Învechit, rar) Modistă, V. mo di st (3). Cf. Polizu.
  —   Pl. : pălărierese.
  —   Pălărier -f suf. -easă.                           -
  PĂLĂRIERÎE1 s. f. (Rar) Fabrică sau atelier de confecţionat pălării (1); p. e x t. magazin specializat în vînzarea pălăriilor. Gf. Polizu, Barcianu, Pascu, s. 183, cade, Scriban, d., sfc iv, 71.
  —   Pronunţat; -ri-e-, — Pl. : pălărierii.
  —   Pălărie + suf. -ărie.
  PĂLĂRIERÎE2 s. f. (Rar) Meseria de pălărier. Cf. Polizu, Alexi,w., tdrg, cade, Scriban,d.
  —   Pronunţat: -ri-e-.
  —   Pălărier + suf. -ie.
  PĂLĂRIERÎŢĂ s. f. (învechit, rar) Modistă. V. modist (2). Sofica Salmon, palariţa. Looniar Şuşter, palarear (a. 1793). Iorga, s. d. xii, 116, cf. lb.
  —     Pronunţat: -ri-e-. — Pl. : pălărieriţe. — Şi: pălăriţă s. f.
  —   Pălărier + suf. -iţă.
  PĂLĂRlfiŞ s. m. v. pălăriaş.
  PĂLĂRÎOÂRĂ s. f. Diminutiv al lui p ă 1 ă r i e (1); pălăriuţă. Cf. ddrf, tdrg. Avea... o pălărioară
2748
PĂLĂRIŢĂ
— 252 —
PĂLĂVRĂGI
 de toată nostimada. BrXtescu-Voineşti, p. 334. Îşi îndreaptă pălărioara peste buclele aurii. Rebreanu, r. i, 185. Cea cu pălărioara neagră se opreşte In drum. Cazimir, or. 35. O doamnă... îmbrăcată în pardesiu gris, pălărioară decorată cu fulg şi mănuşi muşchetar. Sahia, u.r.s.s. 6. Şi-au pus pălărioarele deoparte. Sadoveanu, o. vi, 411, cf. ix, 227, xi, 423. Se închină de Ia uşă, ductnd pînă jos pălărioara lui rotundă. Camil Petrescu, o. ii, 123. Îşi vopsi buzele şi-şi potrivi pe cap pălărioara cu margini mici. Stancu, r. a. iii, 61. Lina vine fugind, cu o mtnă ţinlndu-şi pălărioara să nu-i cadă. t martie 1962, 23.
   —   Pronunţat: -ri-oa-, — PI. : pălărioare.
   —   Pălărie + suf. -ioară.
   PĂLĂRÎŢĂ s. f. v. pălărieriţă.
   PĂLĂRItÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui pălărie (1): pălărioară. Cf. lb. Ţi-oi lua de la Folticeni o pălăriuţă cu tăsma. Creangă, o. 213. Dacă cel mort este un prunc mic..., pe cap i se pune o pălăriuţă. Marian, î. 66, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Cu o pălăriuţă aproape băieţească pe cap, cucoana Marieta era gata de drum. Hogaş, dr. ii, 81. Salută cu pălăriuţa mică şi se prezintă dezgheţat. C. Petrescu, î. ii, 168, cf. id. a. 459, id. r. dr. 76. Amîndoi sînt desculţi, îmbrăcaţi rău şi cu cîte-o pălăriuţă verde... pe vtrfurile capetelor. Sadoveanu, o. ii, 537. la-ţi tncă ctîe un rînd de haine din ale tale, pălăriuţa pe cap şi apoi le du încotro te-or duce ochii. Sbiera, p. 71.
   —   Pronunţat: -ri-u-. — PI.: pălăriuţe.
   —   Pălărie + suf. -uţă.
   PĂLĂSCĂŞ s. m. (Regional) Vornicel (care invită la nuntă) (Pecica-Arad). alb ii/i h 161/53.
   —   PI. : pălăscaşi.
   —   Palască1 -f suf. -aş.
   PĂLĂSCÎiŢĂ s. f. (Prin Transilv.) Diminutiv al lui palască1. Ca si prindă puteri, ... mai trăgea o gură de rachiu din pălăscuţa pe care niciodată n-o uita goală. Beniuc, m. c. i, 198.
   —   PI. : pălăscuţe.
   —   Palască1 + suf. -uţă.
   PĂLĂTĂR s. n. v. p&retar.
   PĂLĂTUÎ1 vb. IV. Intranz. (Regional) 1. A locui Intr-un palat1; p. e x t. a trăi ca Intr-un palat1, a trăi din belşug, fără a duce lipsă de nimic. Bubă... eu te-am minat... Unde cocoş nu cîntă. Acolo să pălătuieşti. mat. folk. 603, cf. 1 590. Să te muţi în pămînt, Că sînt buţi Cu bani mărunţi, Cară cu averuri. Acolo să pălătuieşti, Acolo să tocuieşti. Grigoriu-Rigo, m. p. i, 29, cf. Ciauşanu, gl., To-mescu, gl., Lexic reg. 43.
   2. A locui Împreună cu cineva. In coliba aceea pălă-tuia un unchiaş şi-o babă. Pamfile, a. r. 253. Eu tl cunosc bine, am pălăluit amîndoi. Boceanu, gl.
   —   Prez. ind. : pălătuiesc.
   —   Palat1 + suf. -ui.
   PĂLĂTUÎ2 vb. IV. Intranz. (Prin vestul Munt.) A vorbi, a se sfătui cu cineva; a pune ceva la cale. Cf. Tomescu, gl.
   —   Prez. ind. : pălătuiesc.
   —   Etimologia necunoscută. Cf. p a 1 a t2.
   PĂLĂTUIĂLĂ s. f. (Prin nord-estul Olt.) Faptul de a pălătui1. Cf. Ciauşanu, v. 186.
   —   PI.: pălătaieli.
   —   Pălătui1 + suf. -eală.
 PĂLĂTtŞ s. m. v. părătuş.
 PĂLĂ URÂT, -A adj. (Ban.; despre oameni) Smintit. Cf. cade, com. Liuba, L. Costin, gr. bXn. 153, ii, 145, Novacoviciu, c. b. i, 17.
   —     PI. : pălăuraţi, -le. — Şi: pălurăt, -ă adj. Com. Liuba, L. Costin, gr. bXn. ii, 145.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. Iau r.
   PĂLĂURDÎ vb. IV v. palaurdi.
   PĂLĂVĂTEC, -Ă adj. v. pălăvatic.
   PĂLĂVĂTIC, -Ă adj. 1. (Regional) Ticălos, netrebnic, nemernic, infam, mişel. Cf. Jipescu, o. 25. Un mangosit de sfetnic ... se făgăduise diavolului dacă tl va face să ia el pe fata împăratului... Sfetnicul cel palavatic... merse la împăratul. Ispirescu, l. 227.
   2. (Popular) Zănatic, zăpăcit, neserios, nesocotit. Cf. lm, ddrf, Barcianu. Aşa cum era..., pălăvatică şi haihuie, Mina avea hazul ei. M. I. Caragiale, c. 125, cf. rev. crit. iii, 163, PXcalX, m. r. 140. + Prost; tîmpit. Locuitorii chinoviei stnt cu toţii patru: trei călugări... şi un ţigan mut şi palavatic. Caragiale,
 o. ii, 418, cf. dr. viii, 205. + (Substantivat; regional) Palavragiu. Nişte palavatici vrură să zică despre această minune... că rău semn este. Ispirescu, m. v. 28, cf. RXdulescu-Codin, arh. olt. xxi, 271. O pălăvralică de muiere; pe toţi li meliţă, pe toţi ti dărăceşte, dar pe ea nu se caută! Udrescu, gl.
   —     PI. : pălăvatici, -ce. — Şi: pălăvătee, -ă (Scriban,
 d.), (prin apropiere de palavră) pălăvrătic, -ă, pala-vătic, -ă, polovătic, -ă (Scriban, d.) adj.
   —     Cf. bg. n a jia b „neastlmpărat“, rom. pălăvrăgi.
   PĂLĂVĂCĂÎ vb. IV. Intranz. (Prin vestul Munt.) A pălăvrăgi. Cf. Udrescu, gl.
   —  Prez. ind. : pălăvăcăiesc.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. pălăvrăgi.
   PĂLĂVĂCĂIĂLĂ s. f. (Regional) Pălăvrăgeală (Săpata de Sus-Piteşti). Udrescu, gl.
   r- PI. : pălăvăcăieli.
   —  V. pălăvăcăi.
   PĂLĂVRĂTIC, -Ă adj. v. pălăvatic.
   PĂLĂVRĂGEALĂ s. f. Faptul de a pălăvrăgi; discuţie, afirmaţii, vorbe lipsite de importanţă, inutile, fără rost; vorbărie, trăncăneală, flecăreală, (rar) pălăvrăgit1, (regional) pălăvrăgitură (1), pălăvrit1, pălăvăcăială. Stilul literar al presei... nu cunoaşte pălăvrăgeala şi procedeele ieftine ale pseudolileraturii. cv 1949, nr. 6, 2. Nu mă ameţi cu poveştile tale neroade, cu pălăvrăgeala ta. Stancu, r. a. i, 208, cf. 187, ii, 197, iii, 264. A vorbit Uscat, hotărtt să curme pălăvrăgeala asta care-t înconjura din toate părţile, v. rom. 1954, nr. 3, 33. Nopţile cu lună niciodată nu m-au predispus la pălăvrăgeală, contemp. 1956, nr. 483, 3/1. Abia aştepta să se vadă acasă, să asculte pălăvrăgeala. .. copiilor. T. Popovici, s. 239. Pălăvrăgeala despre copii, albine, pojar, este evident un mijloc prin care... umple insuportabila tăcere a soţului, t decembrie 1962, 52.
   —     PI. : pălăvrăgeli. — Şi: palavrageâlă s. f. dm, scl 1969, 138.
   —  Pălăvrăgi + suf. -eală.
   PĂLĂVRĂGÎ vb. IV. Intranz..A spune lucruri lipsite de importanţă, a vorbi mult şi fără rost; a trăncăni, a flecări, (regional) a pălăvri (1), a pălăvăcăi, a pichirisi1 (2), a pălamojdi. Trifon ăsta... pălăvrăgeşte. Rebreanu, r. i, 238. Ordonanţa... pălăvrăgea cu un capăt de ţigare lipit de buza de jos. C. Petrescu, î. i, 87. Bătrtnul pălăvrăgi aşa pînă ttrziu după miezul nopţii. CXlinescu, e. o. ii, 194. Simţea nevoia să aibă lingă el un prieten cu care... să pălăvrăgească de dragul de a pălăvrăgi. Stancu, r. a. iv, 208, cf. 350. Ar fi vrut ca Prodan să nu mai stea pe capul lui să pălăvrăgească. v. rom. octombrie 1954, 135. Vă tnttlneaţi tot grupul în colţul străzii tale şi pălăvrăgeaţi, pas-z. i, 294, cf. iv, 5. Pălăvrăgea şi glumea. Preda, r, 62. Trebuia să fi realizat ceva, nu să fi tot pălăvrăgit tnflă-
2766
PĂLĂVRĂGIT1
— 253' —
PĂLI1
 cărat despre realizarea spre care lindeam. T. Popovici, s. 165. Nu avea chef de pălăvrăgit. Barbu, p. 248. Nu pălăvrăgeşte cu. alţii. v. rom. august 1962, 46. (F i g.) Pălăvrăgea un graur, prindeau copacii grai. Lesnea, i. 140.     <0> Tranz. înaintam astfel spre
 otacul nostru de sară, pălăvrăgind vrute şi nevrute. Sadoveanu, o. l. 27. Omul era uşuratic, ti plăcea să pălăvrăgească vrute şi nevrute. Stancu, r. a. iii, 188.
 —     Prez. ind. : pălăvrăgesc. — Şi: palavragi vb.
 IV.  dm, scl 1969, 138.
 —   Derivat regresiv de la palavragiu.
 PĂLĂVRĂGÎT1 s. n. (Rar) Pălăvrăgeală. De prea mult vioi pălăvrăgit Şi-a pierdut armonica mea glasul. Lesnea, p. e. 123.
 —   V. pălăvrăgi.
 PĂLĂVRĂGÎT 2, -Ă adj. (Regional; şi substantivat) (Ora) care pălăvrăgeşte; (regional) pălăvrit 2 (Săpata de Sus-Piteşti). Udrescu, gl. Aşa e el pălăvrăgit, n-ai ce-i face! id. ib. Ho, pălăvrăgilo, că nu ţi-am zis ţie! id. ib.
 —   PI. : pălăvrăgiţi, -te.
 —   V. pălăvrăgi.
 PĂLĂVRĂGITt’RĂ s. f. 1. (Prin vestul Munt.) Pălăvrăgeală. Ce i-a găsit atîta pălăvrăgitură! Udrescu, gl.
 2. (Prin nord-vestul Munt.) Palavragiu. (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) Vrită pălăvrăgitură de om şi ăsta! Udrescu, gl.
 —   PI. : pălăvrăgituri.
 —   Pălăvrăgi + suf. -tură.
 PĂLĂVRÎ vb. IV. 1. In tranz. şi tranz. (Regional) A pălăvrăgi. Cine nu cunoaşte pe acest palavragiu care tot palavră şi tot vorbeşte fără să-l înţeleagă cineva? isis (1859), 12/1. Mai pălăvrea despre reaua întrebuinţare a cuvtntului „răzbelire". Ciauşanu, R. scut. 68, cf. cade. Se dau la vorbă şi pălăvresc ctte tn lună şi-n soare. Iovescu, n. 141, cf. scl 1969,
 138.  Vorbeşte, pălăvreşle tnir-una vrute şi nevrute.
 i.  cr. iv, 243, cf. L. Costin, gr. bXn. 153, Udrescu, gl.
 2. Tranz. (Prin vestul Munt.) A cicăli. M-a pălăvrit nebuna de-mi venea să urlu! Udrescu, gl.
 —     Prez. ind.: pălăvresc. — Şi: (Învechit, rar) palavră (prez. ind. pers. 3 palâvră) vb. I.
 —   V. palavră.
 PĂLĂVRÎT1 s. n. (Prin vestul Munt.) Pălăvră* geală. Cf. Udrescu, gl.
 —   V. pălăvri.
 PĂLĂVRÎT2, -Ă adj. (Regional; şi substantivat) Pălăvrăgit2 (Cepari-Curtea de Argeş). Cf. Udrescu, gl. Cu pălăvrilul ăla n-o mai isprăveşti, mult ptn’de-apucă. id. ib.
 —   PI. : pălăvriţi, -te.
 —   V. pălăvri.
 pălăzGl s. n. v. parasol.
 PĂLCIĂNĂ s. f. (Bot!; regional) Viţelar (Antho-xanthumodoratum). Cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg, Panţu, pl.
 —     Pronunţat: -ci-a-, — Pl. : pălciane. — Şi: pilciănă s. f. ddrf, Barcianu, Alexi, w.
 —   Etimologia necunoscută.
 PĂLDĂU s. m. (Regional) „Flăcău, haidău“. Pamfile, a. r. 253.
 —   Pl. : păldăi.
 —     Etimologia necunoscută. Cf. p ă 1 ă 1 ă u1, haidău.
 PĂLEĂCĂ s. f. 1. (Prin nordul Munt.) Prăjină (lungă şi subţire) dc lemn; ciomag. Ctnd zice aşa,
 odată o înhaţă de păr, o trtnteşte şi-i cară pe spinare cu o peleacă. RXdulescu-Codin, î. 80. Ctnd ţi-oi da cu păleaca asta vro două! Coman, gl.
   2.    (Prin vestul Munt.; în formele peleacă, peleleacă) Nuia groasă. Cf. Udrescu, gl.
   —     Pl. : păleci. — Şi: peieâcă, peleleăcă (pl. peleleci şi pelelece) s. f.
   —  Păli1 + suf. -eacă.
   PĂLEĂLĂ s. f. (Regional) Zblrcire, chircire a fructelor din cauza arşiţei, secetei etc. (Chiojdu-Vălenii de Munte), h ii 39. Scopul pentru care [ţăranii] ung prunii... este ca să. facă prune şi să nu pice de pă-leală. ib.
   —  Păli1 + suf, -eală.
   PĂLEĂRIU s. m. v. paler1.
   PĂLEĂŞCĂ s. f. v. palaşcă1.
   PĂLEĂTĂ s. f. V. păleaţi.
   PĂLEĂŢĂ s. f. (Olt.) Par iii), prăjină (lungă şi subţire) sau nuia, cu întrebuinţări diverse. Cf. Antipa, p. 126, i. cr. iv, 251. Dă cu păleaţa de scutură vtrfu. izv. v, 22. Căutară copiii să-l mai ajungă după urmă; unul c-o păleaţă, altul cu nişte băicoane. Plopşor, C. 45, cf. ClAUŞANU, GL., PAŞCA, GL., ALRM SN I h 93/848. + (Regional) Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă prin pomi după fructe (Păuşeşti Otăsău-Băile Govora). Coman, gl. + Epitet dat unui om foarte înalt (cade, Ciauşanu, gl.) sau unui om slab, gălbejit (Pamfile, j. i, 129). (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de“) O păleaţă de om. Ciauşanu, gl.
   —     Pl. : păleţe şi păleţi. — Şi: păleătă s. f. Paşca, gl., Coman, gl.
   —  Păli1 + suf. -ea/d.
   PĂLEIÂNĂ s. f. (Bot.; prin Mold.) Viţelar (Anlho-xanthum odoratum). Cf. Borza, d. 20.
   —  Şi: păleină s. f. Borza, d. 20.
   —  Etimologia necunoscută.
   PĂLEÎNĂ s. f. v. păleiană.
   PĂLfeR s. m. v. paler1.
   PĂLETĂR s. n. v. păretar.
   PĂLÎU s. m. (Regional) Fiecare dintre drugii de lemn cu ajutorul cărora oamenii transportă o grămadă de fin pînă la locul unde se clădeşte claia (Glim-boca-Caransebeş). alr sn i h 130/27.
   —  Pl. : pălei.
   —  Pală1 + suf. -eu.
   PĂLÎ1 vb. IV. 1. Tranz. (învechit şi regional; de obicei despre căldură saii surse de căldură) A încălzi (prea) tare; a arde, a dogorî, a pîrli, a pîrjoli. Ca focul cela ce păleaşte pădurea, ca para ceaia ce aprinde codrii. psalt. hur. 71r/ll, cf. 16T/1. Imblă şi călătoreaşte cale multă şi-l arde soarele şi păleaşte zăduvuL Varlaam,
c.  45. Vara pălit, iarna de răceală şi de ger căznit. Dosoftei, v. s. ianuarie 12v/6. Soarele m-au lovit, căldura m-au pălit, vtnturile m-au negrit. Cantemir, ist. 262. Soarele poate pătrunde ici-colo şi le mai păleşte faţa cu sărutările lui fierbinţi. Anghel, pr. 3. Spală şi haina mea... Ş-o-ntinde la cheotoare S-o pălească sftntul soare. şez. v, 64. Măgheran de sub fereastă, Rogu-mi-te, du-te acasă, Că urttu-i ttngă foc, îşi păleşte cel cojoc. BÎrlea, c. p. 142. (F i g.) Limba... spurcă tot trupul şi păleaşte tmpregiurul născutului nostru, cod. vor. 124/1. <0> A b s o 1. Soarele păleşte cam tare azi şi se poate să ploaie. Sadoveanu, o. ix, 387, cf. 392. Soarele pălea aşa de cumplit, de le frigea. Sbiera, p. 208. + R e f 1. A se încălzi (la soare, la foc etc.). O scroafă cu doisprezece purcei... şedeau
2787
Mlî1
— 254 —
PĂLI *
   (ologiţi tn -glod.- şi se păleau la soare. GreangX, o. 40. Trei fetiţe. .. îşi dezmorţesc oasele pălindu-se In dulcea dogoare a focului, sXm. i, 385. Se păli cu puiul de pernă încălzit la. .gura .sobei. BrXescu, o. a. i, 213, cf. Pam-file, b. 66. + Tranz. şi refl. A (se) înnegri, ... a^,(se).; bronza, ...¿Etiopia iaste lumea despre miazăzi, de-i stnt oamenii negri, păliţi de soare. Dosoftei, ps. 294/10. Fete rumene şi pălite de soare. Negruzzi, s. i, 104. M-a pălit soarele primăverii. Sadoveanu,
   a.     l. 170. A?a s-a pălit copilul ăsta de clnd umblă pe-qfară. MAT: dialect- x, 286. ^ Tranz. (Mold. complementul indică mămăliga) A lăsa un timp la ■: foc după-preparare, pentru a putea fi scoasă mai uşor. Pe o vatră mare, plină de jăratic. .. un flăcăuan. . . pălea o mămăligă urieşă. Hogaş, dr. i, 141. Refl. pas. Măliga... după ce s-a pălit, se ia ceaunul şi se toarnă măliga pe fund. chest. viii 15/29. + I n -tranz. (Regional; despre fructe) A da în copt, a fi pe punctul de a se coace. încă la vro două locuri din sat era ctte-un cireş văratec care se cocea — pălea de duminica mare. GreangX, o. 204, cf. scl 1969, 139.
      2.     I n t r a n z. şi refl. (Despre plante) A-şi pierde vigoarea, prospeţimea, a începe să se usuce, să şe îngălbenească (din cauza arşiţei, a secetei, a frigului, a unei boli eţc.); a (se) îngălbeni, a se ofili (1); (regional) a se pihăvi (1). Iarba şi tufele prăfuite de pe marginea drumului pălesc, ca bătute de pară. Vla-huţă, r. p. 78. Popuşoii nu se pot răsădi sau muta, deoarece se pălesc îndată şi pier, usctndu-se. Pamfile, .a. R. 74. Toamna toate pălesc, prind un fel de rugină. Delavua.ncka, o. ii, 12. Stejarii de la marginea pădurii păleau, clgr nu-şi aruncau frunza. Beniuc, m. c. i, 122.
 . Florile au pălit de parcă ,mtna moartă a toamnei le-a strlns in pumn şi. le-a mototolit l. rom. 1953, nr. 1, 65.' Florile pălesc, se usucă şi pier. v. rom. august 1954, 71. A-nflorit un pom pe coastă, A-nflorit Şi s-a pălit, S-a pălii şi s-a uscat. Hodoş, p. p. 107. Să te usuci, să te păleşti, şez. iv, 14. Au înflorit, flori, pe coastă — A-nflorit şi s-a pălit Dacă noi nu ne-am . . .iubit, folc; mold. ii, 284, cf. alr ii 5 262/704.
   ■O-Tranz.          f act. Lasă holdele... în voia arşiţii
   ce le păleşte.    I. Ionescu, c. 124/2. Soarele... a îngăl-
   benit, a pălit foile porumbului. Baronzi, l. 116. Cele dinlăi brume păliseră frunzele cireşilor săibatici. Sadoveanu, o. iv, 484, cf. xii, 373. Trei zile sînt înflorită Ş-apoi cad de vînt pălită. Alegsandri, p. p. 232. Vînturile calde de vară... pălesc ctleodală cerealele. hv3. + Tranz. fact. (Complementul indică fire, ţesături etc.) A decolora (din cauza soarelui), a spălăci. îşi amintea ca tntr-un vis... de scoarţele lui :  pălite de soare.  Anghel, pr. 63. [Sculele de lînă] se
 '/.... înşiră afară la umbră ca să se usuce; puse la soare,
   acesţa le-ar păli. Pamfile-Lupescu, crom. 25.
   + Refl. (Despre seminţe, fructe, plante etc.) A se pipernici, a se zbîrci, a se chirci. Cf. lb. Rău faci că pui ovăz aici, îmi zise Bujor; este pămtntul gras şi fi se păleşte. Slavici, n. i, 70.
      3.     Tranz. şi refl. (Popular) A (se) lovi, a (se) izbi. Bătea pămtntul sau păretele sau vrun lemn de care mă păleam. CreangX, o. 198. Păli pe unul la dreapta, pe altul la sttnga. Ispirescu, l. 122. Pălesc cu dosul pâlniei pe slujitorul acela care-mi sta în cale. Sadoveanu, o. x, 361, cf. i, 566, viii, 415. Păleşte-l,
 .. Petre, voiniceşte! v. rom. septembrie 1954, 103. S-a sculat tncet de pe, laviţă... şi l-a pălit cu pumnul între ochi. T. Popovici, se. 12. S-a lovit cu capul într-o grindă... şi s-au pălit cam tare. Sbiera, p. 219. Din faţă-l loviţi, Din dos . îl păliţi. Marian, v. 24. Jll-a pălit cu o zburălură de lemn. Reteganul, p. v, 65, cf. Sevastos, n. 206. Cu un ciomăgel ce ţinea în mină îl păli în cap. Popescu, b. ii, 99. <£> F i g. Te păleşti de tncăpăţtnarea dumneaei ca de un fier. Sadoveanu, o. xi, 478. S-ar fi părut.xă-i păleşte, dintr-o dată, suflul unei încremeniri ciudate. Voimic. p. 79. <0> (Substantivat, f.; regional; în sintagma^Jn păUtS%= numele unui joc de copii care se joacă cu nasturi pe masă, şi în care, prin lovirea ţintei, se cîştigă nasturii partenerului. PXcalX, m. r. 205. + Intranz.
 şi t r a n z. A ţinti, a nimeri (6). Şede jos şi puşcă-n glşte; De pălea ori nu pălea, El zice că nimerea. şez. ii, 218, cf., alr i 1219/510. + Tranz. (Cu determinarea „la pămînt“) A doborî. Ele păliră la pămînt pe toţi cei de faţă. Delavrancea, s. 103, cf. 195.     +    Tranz. (Rar) A omorî, a ucide.
 Pe cel ce se scula tmpotrivă-i 11 pălea cu , hamgerul ori îl detuna cu pistolul. Sadoveanu, o, <viii, 476. Dumnealui soţul meu zice că ei ar fi pălit pe oier. Pot să te pălească şi pe dumneata, id. ib. x, 610, cf. xm, 728, alrm i/ii h 408.          + Tranz. F i g.
 (Despre sentimente, senzaţii etc.) A cuprinde, a năpădi, a copleşi (dintr-o dată, pe neaşteptate). Aducîndu-şi omul aminte de norocul ce l-a pălit anul trecut, se duse... la arat. Marian, s. r. ii, 151. Cînd intră bădicul tn căldura din casă, păru că-l păleşte o ameţeală. AgÎrbiceanu, a. 461. Pe fată o păli frica şi începu a bate din buze. Rebreanu, nuv. 7. M-a pălit aşa un dor să-mi văd neamurile. Sadoveanu, o. vii, 22, cf. i, 391, 615, ii, 385. Mă păli mîhnirea. Stancu, r. a. ii, 81, cf. i, 134. Da ce mincaşi de te păli setea acu? t martie 1962, 24. Pe dtnsa au pălit-o o jale cumplită. Sbiera, p. 277, cf. 95. Cum a ajuns, l-a şi pălit somnul şi a adormit, şez. iv, 170, cf. i, 180, v, 12. Cîn(d) ti uitai la dînsu, Ti pale rtsu. Vasiliu, c. 181. Dă-mi, Doamne, ce n-am avut, să mă mir ce m-a pălit, se zice cînd dobîndim, pe neaşteptate un lucru deosebit de important, de valoros. Gf. Zanne, p. vi, 549.
   4.     Intranz. (Mold., Transilv.) A sosi, a nimeri undeva (pe neaşteptate). Ajungind în Salonic cu bine, pălim spre miezul nopţii la Belgrad. Sadoveanu,
 o.  x, 345, cf. 18. Trecură pe poteci opcina muntelui şi păliră în secuime, id. ib. xii, 264. D-zău cu S. Petru a pălit la sltnă. Viciu, gl.
   —   Prez. ind. : pălesc.
   —   Din V. sl. ndAHTH.
   PĂLÎ 2 vb. IV. 1. Intranz. (Despre oameni sau despre faţa lor) A deveni palid (1) (mai ales din cauza unei emoţii). Conspiratorii, pălind înaintea mulţimii, angajară pe membrii guvernului a ieşi tn balconul palatului. Bolintineanu, o. 249. Apucăturile sale cele voiniceşti făcură pe gîdea să pălească. Ispirescu, m. v. 7. Nici n-a pălit... cînd spada fioroasă Deasupră-i a zărit. OllXnescu, h. o. 115. Văd suava-ţi faţă Pălind. PeticX, o. 140. Obrajii lui păliră iar ca la un mort. AgÎrbiceanu, a. 358. Şeful aruncă ochii la adresă şi, văztnd eticheta, păli. Rebreanu, nuv. 60. Prin săli, ca nimeni să-l vadă, Un elev singuratic pălea. Bacovia, o. 69. Bieţii creştini păliră. Galac-tion, o. a. ii, 171. în cerdacul lui păli şi simţi şi el
 o   dorinţă nebună să se repeadă undeva la adăpost. Sadoveanu, o. vi, 592, cf. xm, 494. Obrazul lui, de obicei calm, păli uşor. v. rom. septembrie 1955, 118. Doctorul Glad Inocenţiu păli. Stancu, r. a. iv, 98. Am văzut-o pălind. Preda, r. 57. Pălind, cuprins de-o veche amintire, Am stat cu ochii duşi. Labiş, p. 26. <0> Refl. (învechit) Faţa-i se păli. cr (i848), 19 1j60. Vezi, d-aia a slăbit Şi s-a pălit copila! Heliade, o. i, 189, cf. 314.
   2.     Intranz. şi (rar) refl. (Despre lumină, surse de lumină, corpuri luminoase) A-şi pierde intensitatea, strălucirea, a deveni palid (2). Candelele au pălit. Bolintineanu, o. 95. Lumină slabă care pătrunde prin ferestruia beciului se păleşte. Tafrali, s. 148. Lumina... păli ca o sctnleie şi se întunecă. Anghel-Iosif, c. l. 180. Sus pe bolta adlncă, stelele au pălit. Gîrleanu, n. 251. Am văzut pălind spre ziuă toate stelele din zare. Eftimiu, î. 62. Soarele atingea creştetele brazilor înspre apus şi strălucirea lui începea să pălească. Galaction, o. a. ii, 198. Cerul deasupra începea să pălească. Sadoveanu, o. viii, 442, cf. i, 194. Noaptea de iulie începuse să pălească. Camil Petrescu, o. iii,
 91. Zeci de mii de lumini... lucesc In noapte făcînd să pălească stelele cerului. Bogza, a. î. 31. <0> F i g. Şi noi toţi ceilalţi pălim, ne micşorăm, uităm cine mai sîntem. Galaction, a. 320. Pu(ifiele descrieri de na-
2788
PÂLI3
- 25S -
PÂLINCÎÈ
 tură... pălesc in comparaţie cu acele ale semănător iş-tilor. Vianu, a. p. 290.
   —   Prez. ind. : pălesc.
   —   Din fr. pâlir.
   PĂLÎ 3 vb. IV. Tranz. (Regional; complementul indică iarbă, păioase etc.) A aşeza in pale1 (1); (regional) a pălui1 (1). (Refl. pas.) Prin ju(i[eţui] Muscel poloagele dobtndite prin coasă se pălesc, adecă se fac pale cu ajutorul furcii şi apoi palele se leagă in snopi. Pamfile, a. b. 133.
   —   Prez. ind. : pălesc.
   —   V. pală1.
   PÂLIÂNDĂ s. f. (Bot.; regional) Numele unei plante nedefinite mai de aproape (Pleniţa-Băileşti). h iv 374.
   —   Pl. : păliande.
   —   Etimologia necunoscută.
   PĂLÎCI subst. sg. (Regional) Acţiune a soarelui» a vîntului sau a gerului care ofileşte plantele. Soarele a dat un pălici, a Îngălbenit, a pălit foile porumbului. Baronzi, l. 116, cf. ddrf. + (Munt.) Vreme friguroasă cu vînt şi ploaie. Cf. h iv 267, xi 388, Coman, ol.
   —   Păli1 -f suf. -ici.
   PĂLIClţîlVE s. f. 1. (învechit, rar) Arşiţă, dogoare (a soarelui). Nu fugim de păliciunedsoarelui a lunilor celor de vară, ci... ne vom sili a suferi arsura zilii (a. 1780). bv ii, 255.
   2.    (învechit) Ofilire, veştejire, Ingălbenire -a plantelor datorită arşiţei soarelui. Cf; ddrf.
   3.    (învechit şi regional) Rugină (a plantelor). Şi deade păliciunii roadele lor şi ostenealete lor, lăcustei. Biblia (1688), 4071/42. Coroanele cad de păliciunea şi arşiţa culturii. Jipescu, ap. tdrg.
   —   Pl. : păliciuni.
   —   Păli1 + suf. -ciune.
   PĂLÎE1 s. f. (în credinţele populare; şi in sintagmele Ilie pălie, alrm ii/i h 272, Ilie cu pălie, ib. 272/551) Sărbătoare ţinută în prejma zilei de sflntul Ilie, cu scopul de a preveni focul, trăsnetele şi mai ales arşiţele prea mari care distrug semănăturile, (popular) opîrlie. Cf. Marian, s. r. i, 113. Ziua de
 22 iulie se cheamă ... „ieşirea plrlielor, surori ale lui slnt-Ilie“. Pamfile, s. v. 163, cf. 212. Pălia... o ţinem pentru ca să nu trăsnească, să nu vie foc şi ceaţă pe bucate. T. Papahagi, m. 164. Plrlia, a doua zi după sflntul Ilie. Nu lucrăm nimica... că-i rău de trăsnete, arh. folk. iii, 45, cf. 153, alrm ii/i h 272.
   —     Pl. : pălii. — Şi: (regional, prin apropiere de ptrli) pîrlie s. f.
   —   Păli1 -f- suf. -ie.
   PĂLÎE 2 s; f. (Regional) 1. (La plug) Cobilă (Căr-bunari-Molddva Nouă), alr i 895/9.
   2.    Un fel de leasă care se adaugă la sanie pentru a o Înălţa spre a putea încărca In ea ceva (Cărbunari-Moldova Nouă), alr i 833/9.
   —   Pl. : pălii.
   —   Etimologia necunoscută.
   PĂLIMÂR1 s. n. I. 1. Par1 (1), blrnă, stîlp sau grindă folosite de obicei ca element de susţinere în construcţia caselor ţărăneşti; s p e c. fiecare dintre stîlpii care mărginesc pridvorul sau prispa caselor ţărăneşti (susţinînd partea corespunzătoare a acoperişului). Polimar preste amlndoi stllpii. Biblia (1688), 247 x/58, cf. 2461/27. Argaţii sloboziră butoaiele pe pălămări groase In pivniţă. Slavici, n. i, 88. Stă ră-zimat de pălimarul de lingă uşe. Petică, o. 203, cf. Vîrcol, v. 98, chest. ii 70/102, 97/94, v/20. + (Regional) Stîlp de telefon (Rîmnicu Vîlcea). Lexic heg. 83. + (Ban.) Ţăruş, pripon (de care se. leagă un animal). Cf. alr i 1 129/45, 49, 63-, 65, 75, 87. + (Prin Munt. şi Olt.) Cumpănă (la fîntînă). Cf. chest. v/86, alr i 795/926.
  2.    împrejmuire (de scînduri) la prispa sau la pridvorul unei case ţărăneşti, la un balcon, la un pod etc. V. balustradă, parmaclîc (1), grilaj. Unele case au pe marginea prispei un pălimar de sctn-duri, Înalt de 50 — 70 cm. ap. tdrg. Trecu pe terasă... Se rezemă cu coatele de pălimar. Stănoiu, c. i. 93. Se răzimă numai de pălimarul balconului. Popescu,
b.  iii, 49. Aud pe ied zbierlnd. . . şi zvlc! din braţe peste pălimarul podului. Plopşor, c. 119, cf. chest. ii 274/29, 94. + (învechit) întăritură de scînduri la o cetate. Cetăţuia Brăilei era închisă cu un zid gros şi Întărit cu pălimare de pari. Bălcescu, m. v. 73.
  3.    Cerdac, pridvor; foişor; balcon. Şi au podit cu chiedru casa deasupra şi polemare trei. Biblia (1688), 247 Vil. Ieşind in polimari la curţile domneşti.. . au auzit un glas mare de om strigind. Neculce, l. 11. Sălaşul are să aibă 10 odăi In bună stare ... cu pali-marul lui (a. 1825). doc. ec. 347. Şedeam pe iarba verde ori pe pălimari, ceteam Alexandria. Codru-Drăguşanu, c. 3. Am urcat două trepte Intr-un pălimar larg. Sadoveanu, a. l. 161. O rezemă de un perete pe pălimar. Călinescu, s. 440, cf. id. e. o. ii, 90. + (Regional) Acoperiş oblic care apără de ploi, de zăpadă etc. treptele de la intrare, la casele ţărăneşti fără pridvor (Răşinari-Cisnădie). Păcală, m. r. 113. + (Regional) Şopron (Răşinari-Cisnădie). Păcală, m. r. 433. + (Prin Transilv. şi Mold.) îngrăditură (acoperită) Ungă strungă, folosită de ciobani clnd mulg oile. Cf. Viciu, gl., Păcală, m. r. 80, chest. v/13, 40, 60.
  4.    (Regional) „Corlaţă“ (Rîmnicu Vîlcea). Cf. Lexic reg. 83.
  5.    (Regional) Targă (de transportat răniţii) (Rîmnicu Vîlcea). Cf. Lexic reg. 83.
  II.   (Regional; cu sens colectiv) Paie rezultate de la treier (Rîmnicu Vîlcea). Cf. Lexic reg. 83.
  III.    (Regional) CaUlU'~Intms de-a cunfteSîştfr'tnraT' rîu, de care se ţine podul plutitor (Rîmnicu Vîlcea). Lexic reg. 83.
  —     Pl. : pălimare şi (regional, m., pălimari). — Şi: (învechit) polemăr, polimăr. (regional) pălămăr (alr i 1 129/49; pl. pălămare, ib. 1 129/65, -75, 87 şi pălămariuri, ib. 1 129/49, m., pălămări), palimăr, polinăr (Viciu, gl.) s. n.
  —   Etimologia necunoscută.
  PĂLIMÂR 2 s. m. v. pălămar1.
  PĂLIMÂR 3 s. n. v. pălămar 2.
  PĂLIMĂRIU s. m. v. pălămar1.
  PĂLIMĂRfiSC, -EÂSCĂadj. (Prin nord-vestul Mold.; în limbajul plutaşilor, despre noduri, legături etc.) Care se face pentru a uni două capete de pălămar2, de frînghie, de sîrmă etc. Cf. Arvinte, term. 158.
  —   Pl. : pălimăreşti.
  —   Pălimar 3 + suf. -esc.
  PĂLIMĂRÎÎŞTE adv. (Prin nord-vestul Mold.; în limbajul plutaşilor, în legătură cu verbul ,,a lega“) în felul in care se înnoadă pălămarele2. Arvinte, Term. 158.
  —   Pălimar 3 + suf. -eşte.
  PĂLÎNCĂ1 s. f. v. palincă1.
  PĂLÎNCĂ 2 s. f. v. palincă 2.
  PĂLINCĂRÎE s. f. (Prin Transilv. şi Ban.) Loc, instalaţie în care se fabrică palinca1; (regional) pă-lincie. V. povarnă, v e 1 n i ţ ă. Cf. cade, chest. ii .446/1, alr sn i h 247.
  . — Pl. : pălincării. — Şi: pălăncărie s. f. alr sn i 247/53.
  —   Palincă1 + suf. -ărie. .
  PĂLINCÎE s. f. (Transilv. şi prin Maram.) Pălin-cărie. Cf. arh. folk. vi, 298, alr sn i h 247.
2804
PĂLINCUŢĂ
— 256 —
PĂLIT1
   —  Pl. : pălincii.
   —  Palincă1 -f- suf. -ie.
   PĂLINCTÎŢĂ s. f. (Transilv., Maram. şi Ban.) Diminutiv al lui palincă1. Palincuţă, draga mea, M-am jurat că nu le-oi bea In toată viaţa mea. Jarnîk-Bîrseanu, d. 387. Vinule, frate de cruce, Pătincuţă, soră dulce. Marian, nu. 511. Fetele plnă-s fetiţe, Ele nu beau palincuţă. Doine, 57. Pălincuţă, lumea mea, Pln’la moarte ie voi bea. Bibicescu, p. p. 355, cf. şez.
xix,  175. Griul din ladă să-l scot Şi să-l duc la crtşmâ-riţă Pentru vin şi pălincuţă. Bîrlea, c. p. 225. Numai Marcu tăt îşi bea Palincuţă de cea tare. T. Papahagi, m. 123. Pălincuţă cu tarhon, Nebunit-ai cap de domn. folc. transilv. i, 251.
   —  Şi: palincuţă s. f.
   —  Palincă1 -f suf. -uţă.
   PĂLÎND1, -Ă adj. (Rar; despre plante sau despre părţi ale lor) Care păleşte1 (2), care se veştejeşte, se ofileşte. Dormi! o, pală crizantemă, ... în petalele-ţi pălinde Au ieşit trei lăcrămioare. Petică, o. 92.
   —  Pl. : pălinzi, -de.
   —  V. păli1.
   PĂLÎND 2, -Ă adj. (Rar) 1. (Despre oameni, despre faţa lor etc.) Care păleşte 2 (1), care devine palid (1). Tu cu iubire priveşti faţa mea pălindă: Eminescu, o. i, 42, cf. sfc iv, 258.
   2.    (Despre lumină, surse de lumină, corpuri luminoase) Care şi-a pierdut intensitatea, strălucirea, care se stinge, dispare. Cf. păli2 (2). (F i g.) Aşa şi speranţa — c'un licur uşor, Cu slaba-i lumină pălindă, Animă-ne-odată tremindul picior. Eminescu,
o.  i, 11.
   —  Pl. : pălinzi, -de.
   —  V. păli2.
   PĂLÎR s. m. v. paler1.
   PĂLÎRE1 s. f. I. Acţiunea de a (se) păli1 şi rezultatul ei.
   1.    (învechit şi regional) Dogoare, arşiţă. Cf. păli1
(1). Cu pălire de soare le-ai ars pentru dragostea mirelui tău. Mineiul (1776), 85r2/32, cf. drlu, Polizu, ddrf, Scînteia, 1954, nr. 2 908.
   2.    Ofilire, veştejire ( a plantelor). Cf. păli1 (2). Cf. DRLU, DDRF, DM.
   II.   (Bot.; regional) Cornul-secarei (Claviceps pur-purea). Cf. Borza, d. 192.
   —  Pl. : păliri.
   —  V. păli1.
   PĂLÎRE2 s. f. Faptul de a păli2; p. e x t. paloare (1), paliditate. Cf. drlu. Umbla de la unul la altul, pipăind mîinile lor îngheţate... Abia din răceala şi din pălirea lor se putu domiri în sfirşit că erau toţi ucişi. Odobescu, s. iii, 302, cf. Alexi, w., dm.
   —  Y. păli2.
   PĂLÎŞ, -Ă adv., subst. 1. Adv. (Olt., Munt.) Oblic, pieziş; dintr-o parte. Cf. cade, dm. [Săgeata] a dat-o frati-meu drept; noi s-o dăm păliş. Rădulescu-Codin, î. 325. A lovi păliş. Boceanu, gl. <0* E x p r. A o lua păliş sau (substantivat) în păliş = a o lua de-a dreptul, a o lua pieptiş. Cf. Rădulescu-Codin, î. 325. A lua păliş sau (substantivat) în păliş (pe cineva) = a) a-i vorbi, (cuiva) răstit; a certa, a dojeni. Cf. id. ib.; b) a ironiza, a lua peste picior (pe cineva). Cf. id. ib. A se uita păliş (la cineva) = a) a se uita pe furiş, cu coada ochiului (la cineva). Cf. Udrescu, gl. ; b) a se uita chiorîş, urît, neprietenos sau ironic (la cineva). Cf. id. ib. (Substantivat, n) A se întinde (sau a se da, a se lăsa) in pălişul soarelui = ase prăji la soare, a se expune razelor soarelui; p. ext. a lenevi; a se moleşi. Cf. Udrescu, gl. 4 F i g. în mod greşit, nepotrivit. Cutare tot păliş le loveşte; vrea să spună ceva şi ctnd colo e alta. Boceanu, gl.
   2.   S. n. (Regional) Vînt amestecat cu ninsoare sau ploaie, care te izbeşte pieziş (Hinţeşti-Piteşti). Cf. Udrescu, gl. E un păliş de-ţi scoate ochii. id. ib.
   3.   S. f. Fi g. (Prin nord-estul Olt.) Vorbă prostească. Cf. Vîrcol, v. 97.
   4.   Adv. F i g. (Regional) în mod peltic (Piatra Olt-Slatina). gl. olt. Vorbeşte păliş. ib.
. — Pl.: (2) pălişuri, (3) pălişe.
   —  Păli1 -f suf. -iş.
   PĂLIŞĂT, -Ă adj. (Prin nord-estul Olt.) Oblic, pieziş; de-a curmezişul. Cf. cade, Ciauşanu, gl.
—     Pl. : pălişaţi, -te.
   —  De la păliş.
   PĂLIŞTE s. f. (Regional) Arşiţă, dogoare (a soarelui); p. ext. loc situat in bătaia soarelui. Pe alocuri, mai în pălişte, gospodarii înşiraseră caii la treierul orzului. Sadoveanu,. o. xi, 275. Dincolo de codru, la Şiret, se aflau nişte ftnaţuri fericite, în păliştea soarelui. id. ib. xiii, 223, cf. 350, scl 1969, 139. + Cîmp ars, de arşiţa soarelui, pirlit, pălit; (regional) plrlitură, pălitură (1) (Săpata de Sus-Piteşti). Udrescu, gl.
   —  Cf. păli1.
   PĂLÎT1, -Ă adj. 1. (Regional; despre oameni sau despre faţa lor) Pirlit, bronzat. Cf. păi i1 (1). dicţ. Ai stat mult la soare de eşti aşa pălit? mat. dialect,
i, 286.
   2.   (Despre plante sau despre părţi ale lor) Veştejit, ofilit (I), Îngălbenit, uscat (de arşiţă, de vînt, de brumă etc.); (regional) pîhăvit. Cf. păli1 (2), Cf. drlu. Grtnele sînt cam pălite. Slavici, n. i, 69. Ieri a suflat întiiul vînt de toamnă Ş-a doborît pălitele foi. Mace-donski, o. i, 12. A mele visuri risipite... Le văd în frunzele pălite Şi-n pustiirea de pe vale. Vlahuţă, p. 33, cf. ddrf, Alexi, w. Seara care cade... pare că suspină Pe foile pălite a florilor stinghere. Petică,
o.  174. Flori pălite-ntîrziate Ca şi noi... Bacovia,
o. 59. Cresc rari măslini... abia ducîndu-şi zilele în pămtntul... pietros, din care nu mai vine seva să le retnvieze frunzele pălite. Bart, s. m. 54. Sălcii cu frunzele pălite attrnau nemişcaîe. Sadoveanu, o. ii, 7, cf. i, 616, xiii, 276. O bucată de pămînt acoperit cu iarbă măruntă, uşor pălită şi galbenă. T. Popovici, s. 399. Acum eşti îngălbenită ca şi floarea cea pălită. Hodoş, p. p. 139. [Pe bube] prin frunză pălită de calapăr. Pamfile, b. 57. Bată-te focu, răchită, Că eşti neagră şi pălită. Bîrlea, b. 21, cf. alr i 973/87, a iii 3. Ş-o rămas creanga pălită Şi măicuţa năcăjită, folc. transilv. i, 211. <)> F i g. (Despre oameni sau despre faţa lor) Faţa ei era pălită ca a unei flori bătută de vîntul iernei. Filimon, o. i, 203. Ea mi se pare, în mijlocul acestor bătrtni păliţi, o floare. Coşbuc, s. 107. Era fata care pltngea cîteodată... aceeaşi fată pălită, uzată, obosită. Demetrius, a. 249. + (Prin Transilv.) Atins de rugină sau de tăciune. Cf. drlu, Alexi, w. + (Prin Ban. şi Transilv.; despre holde) Crescut prea repede şi fără rod; (regional) hulpit. Cf. alr ii 5 197/53, 228. + (Regional; despre seminţe) Insuficient dezvoltat; copt Incinte de a fi ajuns la maturitate; sec, zbîrcit, chircit. Vor cădea numai cele mai sănătoase, înîregi şi coapte grăunţe; iară ceale mai necoapte şi pălite, vor rămlnea în spice. Economia, 32/8. Bobul e spălăcit, uşor şi uneori zbîrcii; griul e huchit ori pălit. i. cr. iii, 225, cf. alr sn i h 44. + F i g. (Regional; despre oameni) Slab, sfrijit (Vălcani-Sînnicolau Mare), alr ii/i h 84/47.
   3.   Lovit, izbit. Cf. păli1 (3). Cf. drlu, Alexi, w., cade, dm. + F i g. (Neobişnuit) Pornit, îndreptat. Era o -persoană voinică, îndrăzneaţă şi cu nasul pălit în sus. Sadoveanu, a. l. 158. + Culcat, doborît la pămint. Dacă plinea [= holda] nu-i în picioare... ci-i culcată..., trîntită, pălită..., plugarul iarăşi se întristează. Pamfile, a. r. 116. + F i g. (Prin vestul Munt.; despre oameni) Nebun, aiurit, ţicnit. A rămas pălit din spăimi. Udrescu, gl.
2814
PĂLIT
— 257 —
PĂLMI
   —  PI. : păliţi, -te.
   —  V. păli1.
   PĂLÎT 2, 'Ă adj. 1. (Despre oameni, despre faţa sau despre părţi ale feţei lor) Palid (1). Cf. păli2 (1). Cf. drlu. Ochii tăi turburaţi şi faţa-ţi pălită mă fac să crez că tn sufletul tău se petrece ceva neobicinuit. Filimon, o. i, 111. Văzut-am fruntea verginei Pălită, durerată. Bolintineanu, o. 129. Cu roze să-ncununi fruntea-mi pălită. Eminescu, o. iv, 70. Putu băga de samă că obrazul lui Beizade e slab şi pălit. Sadoveanu,
o. x, 231, cf. ii, 281, xm, 684.
   2. (Despre lumină, surse de lumină sau corpuri luminoase) Lipsit de strălucire, de intensitate; estompat, palid (2). Cf. păli2 (2). Luna-ngrozită in spafiuri vecinici trecea alergtnd, Cu stinsele-i raze, cu faţa-i pălită. Alexandrescu, o. i, 90.
   —  PI. : păliţi, -te.
   —  V. păli2.
   PĂLITĂRI s. n. v. păretar.
   PĂLIT6r, -OÂRE adj. (în desclntece) Care păleşte1
(3), loveşte, izbeşte. înapoi tntornu-i Faptul înfocat... Cu nouă bice Ce-s pălitoare. Teodorescu, p. p. 373. Cu 99 de cozi lovitoare Şi pălitoare Loviţi-l, Pălili-l. Marian, v. 24. + (Substantivat, n.; regional) Hădărag (la îmblăciu) (Lipovăţ-Vaslui). alr i 922/510.
   —  PI. : pălitori, -oare.
   —  Păli1 + suf. -tor.
   PĂLITIÎRĂ s. f. 1. Ofilire, veştejire a plantelor (din cauza soarelui, a vlntului, a brumei etc.). V. păli1
(2). Cf. ddrf, cade. + (învechit şi regional) Rugină (a plantelor). Toate ctte ies den lemn ale tale şi nodurile pămtntului tău, le va topi pălitura. Biblia (1688), 1462/52, cf. 2491/55, lb, Polizu, ddrf, Alexi, w., tdrg, arl sn i h 45/141. + (Regional) Clmp ars de arşiţa soarelui, pirlit, pălit; (regional) pălişte, plr-litură (Săpata de Sus-Piteşti). Udrescu, gl. E tot izlazul o pălitură; mor vitele de foame. id. ib.
   2.    Lovitură, izbitură. Cf. păli1 (3). Cf. lb, Polizu, Barcianu, Alexi, w., tdrg. Izbise cu toporul tn trunchiul uscat... la a doua pălitură, căzu o bucată din trunchi. C. Petrescu, r. dr. 154. Acele săbii... retează un cap şi despică un trup dintr-o pălitură. Sadoveanu,
o. xm, 725, cf. i, 172, viii, 393. Scrintitura provine din căzături, din pălituri. şez, iii, 175. + Urmă de lovitură, de izbitură ; contuzie ; rană. Cf. N. Leon, med. 140. Pentru pălitură (lovitură) se pisează o ceapă. Grigoriu-Rigo, m. p. i, 141, cf. Candrea, f. 223, Bianu, d. s., ŞXineanu, d. u. Nu se cunoaşte vreo păli-lură de unealtă de fier. Sadoveanu, o. x, 652. Ai avut pălitură de sabie ori de săgeată? id. ib. xm, 262.
   3.    (Prin vestul Munt.) Spaimă. A rămas şoflltoc din pălitură, bietul copil. Udrescu, gl.
   —  PI. : pălituri.
   —  Păli1 + suf. -tură.
   PĂLlCR s. m. Arbust spinos de origine mediteraneană, cu frunzele ovale, netede, prevăzute cu doi spini puternici, cu flori mici, galbene-verzui, şi cu fructul în formă de pălărie; (regional) dracă, spinul-asinului, spinul-lui-Hristos (Paliurus spina-Christi). Cf. Bran-dza, d. 98, Panţu, pl., Simionescu, fl. 223, ds, Borza, d. 123.
   —  Pl. : păliuri.
   —     Din Paliurus [spina-Christi], numele ştiinţific al plantei.
   PĂIJVÂ1V s. m. v. pehlivan»
   PĂMVĂN s. m. v. pehlivan.
   PĂLÎSIC s. n. v. palancă1.
   PĂLMÂR s. *n. , s. n. 1. S. m. (Regional) „Peşte de lungimea unei palme1“ (Totoieşti-Iaşi). Glosar reg.
   2. S. n. Mănuşă specială de piele, cauciuc, material plastic etc., folosită pentru protecţia palmei1 (I) în diverse locuri de muncă. dicţ.
   —  Pl. : (1) pălmari şi (2) pălmare.
   —  Palmă1 + suf. -ar.
   PĂLMÂŞ s. m. Ţăran sărac, fără vite de muncă, fără inventar agricol şi de obicei fără pămînt, care îşi cîştiga existenţa muncind cu braţele la moşieri sau chiaburi ; (regional) brîncaş, pălmăşer, nopsamoş (2). Y. z i 1 e r. Locuitorii după domenul statului s-au împroprietării, dlndu-li-se pămtntul cuvenit pălmaşilor. I. Ionescu, d. 422. Dacă [mortul] a fost sărman sau chiar un pălmaş..., nu i se fac mai mult dectt trei stări. Marian, î. 287, cf. Damé, t.2 45. Muncitor cu braţele (hamal, salahor, corvagiu, ziler, ziuaş, pălmaş). nom. prof. 9, cf. 13. Tot salul acela din oale e alcătuit de răzăşi, cei mai mulţi sărăciţi şi ajunşi pălmaşi. C. Petrescu, r. dr. 112, cf. id. a. r. 55. Mai toţi erau pălmaşi şi trăiau împrejurul conacului. Galaction,
o. a. ii, 271. Avea acareturi întinse şi robi şi moşii şi clăcaşi şi pălmaşi. Stancu, d. 8, cf. 54. Vechilii ju-poiau şapte piei de pe-un pălmaş, v. rom. februarie 1954, 13. Tata, un pălmaş care abia se putea iscăli. Camilar, c. p. 165. S-a sălăşluit în sat... şi trăieşte ca pălmaş pe moşia boierească. Galan, z. r. 122, cf. 41. Iar tn sat vedeam pălmaşii Cum judecă bogătaşii. Corbea, a. 17. Visai să vezi Pe lemnul zugrăvit cu lut şi soare Chipul pălmaşilor acestei ţări. Labiş, p. 20. Pălmaşii o duceau greu. T. Popovici, se. 20, cf. h ii 239. Claca era dă trei mtini: fruntaşii..., mijlocaşii... şi pălmaşii. Graiul, i, 146, cf. 432, chest. ii 8/287, alr i 455/81, 370, 391, 394, 402, 418, 520, 538, 556, 582, 596.
   —  Pl. : pălmaşi.
   —  Palmă1 -f suf. -aş.
   PĂLMÂT, -Ă adj. v. palmat.
   pAlmAJÉR s. m. v. pălmăşer.
   PĂLMĂLÎ vb. IV. Tranz. (Prin Transilv.) A pălmui (1). La miiie-alergară... Şi miAe prinsără Şi mă pălmăliră Şi mă chinuiră. arh. folk. vii, 89. Te pălmălesc cum îmi place, alr i 1 438/80, cf.
1  438/257.
   —  Prez. ind. : pălmălesc.
   —  Palmă1 + suf. -ăli.
   PĂLMĂLUÎ vb. IV. Tranz. (Prin Transilv. şi Maram.) A pălmui (1). Cf. alr i 1 435/90, 350.
   —  Prez. ind. : pălmăluiesc.
   —  Palmă1 + suf. -ălui.
   PALMJ^ÉR s. m. (Prin Transilv.) Pălmaş. Cf. alr i 455/269, 270.
   —    Pl. : pălmăşeri. — Şi : pâlmfijér (alr n/251), pălnişfr (alr i 455/269) s. m.
   —  Pălmaş + suf. -ar.
   PĂLMĂŞÉSC adj. (Prin Mold. ; în sintagma) Pămînt pălmăşesc = pămînt dat pălmaşilor la împroprietărirea din 1864. Com. din DrXguşeni-Paşcani şi din Hangu-Piatra Neamţ.
   —  Pl. : pălmăşeşti.
   —  Pălmaş + suf. -esc.
   PĂLMĂZUÎ vb. IV. Tranz. (Regional) A pălmui (1) (Mociu-Gherla). alr i 1 438/247.
   —  Prez. ind. : pălmăzuiesc.
   —  Cf. pălmui.
   PĂLMÎ vb. IV. Tranz. 1. (Regional, mai ales în Transilv.) A pălmui (1). Cf. drlu. Te pălliesc de-ţi zboară dinţii, alr i 1 435/280, cf. 1438.
   2. (Regional) A apăsa cu palma1 (1) (pentru a da o anumită formă unui obiect) (Şcărişoara-Abrud). Cf. alrm ii/i h 100/95.
17 - c. 1197
2832
PĂLMICĂ
— 258 —
PĂLOŞEL
   —  Prez. ind. : pălmesc.
   —  V. palmă1.
   PĂLMÎCĂ s. f. (Rar) Pălmuţă ; p. e x t. lovitură (uşoară) dată cuiva cu palma1 (1). Dacă vrei să dai
 o pălmică, dă-o la spate. Arghezi, c. j. 49.
   —  PI. : ?
   —  Palmă 1 + suf. -ied.
   /
   PĂLMIE s. f. v. pîlnie.
   PĂLMlfiBÂ s. f. v. palmieră.
   PĂLMÎHE s. f. (Regional) Pălmuire. Cf. drlu.
   —  V. pălmi.
   PĂLMÎTĂ s. f. (Rar) Palmă1 (2). Mamona văztnd aspra pălmită Care stn-Mihai Sătanei ştearsă... Iute mersă La oastea lui Vtad. Budai-Deleanu, ţ. 264. Ghierman la răspuns mult nu să îmbie, Ci indată-i răspunde cu o pălmită. id. ib. 290, cf. Contribuţii, iii, 36, 38. O (Regional) De-a pălmitele = joc (de copii) în care jucătorii stau faţă in faţă şi îşi bat reciproc genunchii şi palmele1 (1). Cf. alr ii 4 338/279.
   —  PI. : pălmite.
   —  V. pălmi.
   PĂLMÎŢĂ s. f. (Rar) Pălmuţă. Ea îmi exprima dragostea tntr-a mă dezmierda cu bălaia de pălmiţe. KogXl-niceanu, s. a. 190.
   —  PI. : pălmiţe.
   —  Palmă1 + suf. -iţă.
   PĂLMOÂCĂ s. f. (Neobişnuit) Pălmoi. Bunica îl lasă ce-l lasă şi-l mătură de-acolo c-o pălmoacă. Teodo-reanu,m.u.290.
   —  PI. : pălmoace.
   —  Palmă 1 + suf. -oacă.
   PĂLMOl s. n. Augmentativ al lui palmă1 (1); p. e x t. lovitură (puternică) dată cu palma1 (1); (neobişnuit) pălmoacă. Maica tmi dete un pălmoi Să fin ochii la război. Doine, 51.
   —  PI. : pălmoaie.
   . — l’alniă 1 + suf. -oi.
   PĂLMUI vb. IV. Tranz. 1. A lovi cu palma1
 (1)  (obrazul cuiva), a da (cuiva) palme1, a bate cu palma1; (regional) a pălmăli, a pălmălui, a pălmăzui, a pălmi. Cf. lb. Iar o pălmuieşle bine. Bărac, a. 75/2. De unde vezi floarea, tu, mă? or vei să te pălmuiesc? Pann, p. v. i, 113/23. A fost pălmuită în piafă publică de gtde. Negruzzi, s. iii, 299. Baciu şi-a pierdut răbdarea şi l-a pălmuit. Slavici, n. i, 234. Te-am pălmuit pentru fapta ce ai făcut. Ispxrescu, l. 47. Pălmuia pe cine-i ieşea in drum. Agîrbiceanu, a. 546, cf. 364, 483. Nu se găseşte nici un bărbat să te pălmuiască. Camil Petrescu, t. i, 279. îl măsură adtnc şi, zmu-cindu-se îndărăt, îl pălmui din două părţi. Teodo-reanu, m. ii, 18. După ce l-a pălmuit bine, l-a pus jos, şi l-a bătut cu pumnii. Sadoveanu, o. ii, 416. Soacră-mea a pălmuit-o. CXlinescu, e. o. ii, 65. Ridică mina să mă pălmuie. Stancu, r. a. ii, 72, cf. iii, 106, 108. în zadar îl tot pălmuia Vieru. Camilar, n. i, 201. Se apropiase de hoţ şi 11 pălmuise. Preda, r. 239. Turcii mina cînd puneau, Pe Gruia îl pălmuiau. pop., ap. gcr ii, 302, cf. 303. Bărbatu că mi-a găsit-o Şi frumos mi-a pălmuit-o. Marian, sa. 28, cf. alr i i 438/118, 808, 835, 870. (F i g.) Pălmuia eu despreţul tăcerii toată nerozimea guralivă şi înţepată. Delavrancea, t. 231. Ascultam smeriţi, cu ochii în jos, şi cuvintele lui ne pălmuiau. Vlahuţă, o. a. ii, 270. Simt un dor de răzbunare împotriva-acelui suflet... care... Mi l-a pălmuit pe-at meu. Davila, v. v. 104. Acest om necinstit. .. îl pălmuia în fiecare zi cu zeflemeaua. Bră-¿escu-Voineşti, p. 204. Mlndria De-a te simţi de sine
 - o pălmui robia. Arghezi, vers. 390, cf. id. b. 149.
  0> Refl. Spuneli-mi cum mă numiţi Şi vara pentru mine de ce vă pălmuiţi ? (Musca). Pamfile, c. 26.
  2.  (învechit, rar) A măsura cu palma1 (3). Cf. lb.
  —   Prez. ind. : pălmuiesc şi (rar) pălmui.
  —   Palmă1 + suf. -ui.
  PĂLMUIÂLĂ s. f. Pălmuire. Cf. Polizu, ddrf.
  —   PI. : pălmuieli.
  —   Pălmui -f suf. -cală.
  PĂLMUÎRE s. f. Acţiunea de a pălmui (1) ; pălmuială, (regional) pălmire. Suferi de voie pălmuirile obrazului. Mineiul (1776), 123Tl/2. înfrumuseţîndu-se, muceniţă, obrazul tău de pălmuire. ib. 178T2/6, cf. 44rl/8, 72vl/32, Polizu, Barcianu,v.,ddrf, Alexi, w., dm.
  —   PI. : pătmuiri.
  —   V. pălmui.
  PĂLMUÎT, -Ă adj. Care a fost lovit cu palma1 (1) (peste obraz). Să o ducă îndărăt la tatăl ei, bine pălmuită. Odobescu, s. i, 9, cf. ddrf. Neli dă înapoi ca pălmuită, t februarie 1962, 43. -O (Substantivat) Care pe care, zicu-mi, aci era-ntrebarea. Dar pălmuitul, rece, i-aprinde şi ţigarea. Arghezi, s. p. 77.
  —   PI. : pălmuiţi, -te.
  —   V. pălmui.
  PĂLMULÎŢĂ s. f. (într-o poezie populară) Pălmuţă. Buvna, buvna, buvnulifa, Care baie pălmuliţa! Marian, î. 198.
  —   PI. : pălmuliţe.
  —   Palmă1 + suf. -uliţă.
  PĂLMTJŞOÂRĂ s. f. (Rar) Pălmuţă. Cf. cdde 198.
  —   PI. : pălmuşoare.
  —   Palmă1 + suf. -uşoară.
  PĂLMtÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui palmă1 (1); (rar) pălmiţă, pălmuşoară, pălmică, (regional) păl-muliţă. Cf. dm, sfc iv, 151. Cînd copilul de (Iţă ţine pălmuţele întinse are să fie darnic, milostiv, şez. vi, 47.
  —   PI. : pălmuţj.
  —   Palmă 1 + suf. -uţă.
  PĂLNIŞiJR s. ni. v. pălmăşer.
  PĂLOAlE s. f. (Transilv., Ban.) Grămadă de fîn, de paie1 etc. (mai mică declt stogul). Din mai multe paie puse una Ungă alta şi acoperindu-le cu alte pale, se face o grămadă, care se numeşte porcoi..., porşor, paloanie, purculeţ. Pamfile, a. r. 158. Paloanele astea trebuie să le aruncăm pe căpiţă. Viciu, gl. Ai făcut mulţi păloni? L. Costin, gr. eăn. ii, 145. Din păloni se fac poşorii, iar din poşori claia de fîn. id. ib.
  —   PI. : păloaie. — Şi :   pălâniu  s.  m.,  paloâne,
  paloănic s. f.
  —   Pală 1 + suf. -oaie.
  PĂlGîVIU s. m. v. păloaie.
  PĂLONÎ vb. IV. Tranz. (Prin vestul Transilv. şi Ban.; complementul indică spicele, finul) A aduna In mănunchiuri; a clădi în stog. Cf. a i 12, Lexic reg.
  ii, 37.
  —   Prez. ind. : pălonesc.
  —   V. paloane.
  PĂLOŞ&L s. n. (Popular) Diminutiv al lui palo ş. Lasă-n urmă-ţi teamă, Că te ieu pe seamă... Istui păloşel Cu buza de-oţel. Alecsandri, p. p. 64. Toiag, toiegelul meu, Fă-le păluşelul meu. şez. ix, 89. Iei aminti ş-adus ia Tot di-un ii ic pătuşăl, Di cîn iera băieţăl. Diaconu, vr. 231. Şi-mi scotea de-un păluşel, Păluşel cam coiăcel, Păluşelul săruta, Capul popii că zbura. folc. mold. i, 80.
  —   PI. : păloşele. — Şi: păluşel s. n.
  -* Paloş + suf. -el.
2852
păloşte
— 259 —
PĂLUGĂ
 PĂLdŞTE s. f. (Prin Ban.) Staul (pentru vite). Cf.
 CADE.
 —   Pl. : ?
 —   Etimologia necunoscută.
 PĂLPĂG s. n. (Regional) Par1 (1) (Girişu Negru-Salonta). Lexic reg. ii, 87.
 —   Pl. : pălpaguri.
 —   Etimologia necunoscută.
 PĂLTĂGEÂ s. f. v. pătlăgea.
 PĂLTĂNtŢ s. m. v. păltinuţ.
 PĂLTINÂŞ s. m. 1. Diminutiv al lui paltin; (popular) păltinel (1), păltior (1), (regional) păltinuţ, păltiniţă. Cum intră şi vru să să pogoară, Supt un păltinaş, iacă deodată Doi turci vede, gonind o copilă. Budai-Deleanu, ţ. 184. Brazi şi păltinaşi I-am avut nuntaşi. Alecsandri, p. p. 2. Este-un păltinaş de aur Cu vro nouă pui de graur. Jarnîk-Bîrseanu, d. 517. Păltinaş cu frunza lată Şi cu umbriţa rotată, Lasă-mă la umbra ta. Hodoş, p. p. 132. Mă suii-ntr-un păltinaş Şi taiei un titiligaş. şez. vii, 163, cf. Graiul, i, 282. La capu neu St-ni pui busiumaşu: BuSiumaş di păltinaş. Diaconu, vr. 15. Subt un păltinaş Joac-un iepuraş (Fusul sub caier). Sbiera, p. 320. Am doi pui de grieraş, Joacă sub un păltinaş (Ochii). Gorovei,
 c.  253.
 2.    (Bot.; regional) Păltior (2) (Ribes petraeum). Cf. Borza, d. 148.
 —   Pl. : păltinaşi.
 —   Paltin + suf. -aş.
 PĂLTINAt, -Ă adj. (Regional; despre un loc) Care este situat pieziş, oblic (Strehaia). Cf. alr sn iii h 810/848.
 —   Pl. : păltinaţi, -te.
 —   Etimologia necunoscută.
 PĂLTINĂRÎE s. f. (Rar) Păltiniş. Cf. dr. xi, 71, 77.
 —   Paltin -f suf. -ărie.
 PĂLTINĂRÎŞTE s. f. (Regional) Păltiniş, fd iv, 260, cf. 265, alrm sn i h 408/279.
 —   Paltin + suf. -ărişte.
 PĂLTISVÎX s. m. (Bot.) 1. (Popular) Păltinaş (1). Cf. ddrf. Bădiţă, la chip frumos, Fă-n pădurea cea din dos, Că-i găsi un păltinel, Să durezi luntre din el. Alegsandri, p. p. 51. La trei Păltinei Tu seama să iei. Teodorescu, p. p. 416. Şi pe deal ts păltinei Şi-ntre noi doi oameni răi. Sevastos, c. 191. Fusul e de păltinel, Nu-i pus nici un fir. pe el. Doine, 278. Foaie verde cireşel, Sub un virf de păltinel, Frumos doarme-un hrănicer. şez. ii, 8. Frundzl verdi păltinel. Vasiliu,
 c.  64. Sub un păltinel Joacă un iepurel (Fusul). Gorovei, c. 167. <0> E x p r. (Regional) A umbla de-a frunza păltinelului = a umbla fără rost, fără nici un scop, a fi haimana, a umbla (de) frunza frăsinelului. Cf. şez. ii, 151.
 2.    (Regional) Jugastru (Acer campestre) (Corbu-Borsec). alr i 1 934/571.
 3.    (Regional) Coacăz (Ribes rubrum). Cf. şez. xix,
 107,  alr i 1 209/375, 554.
 4.    (Regional) Coacăză (Bruckenthalia spiculifolia). Cf.' Borza, d. 34.
 —   Pl. : păltinei.
 —   Paltin + suf. -el.
 PĂLTINÎLE s. f. pl. (Bot.; regional; şi in sintagma păltinele roşii, Borza, d. 148) Coacăz (Ribes rubrum). Cf. Bianu, d. s., enc. agr., Borza, d. 148. Mtninc mugur păltinele Şi ctnt codrului cu jele. şez. i, 140. Foaie verde păltinele, Pe sub nori şi pe sub stele, Trece-un ctrd de rlndunele! i. cr. iii, 342, cf. a v 14, Lexic reg. îi, .117.
 —   De la păltinel.
 PĂLTINAT s. n. (Regional) Păltiniş. Cf. drlu, dr.
 xi, 64, 65, 67, 71, 79, 80.
 —   Pl. : păltineturi.
 —   Paltin + suf. -et.
 PĂLTINlOR s. m. v. păltior.
 PĂLTINfŞ s. n. (Cu sens colectiv) Pădure de paltini; grup de paltini (care alcătuiesc o pădurice, un crîng); (rar) păltinărie, (regional) păltinărişte, păltinet, păl-tinişte. Cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., dm. Ş-acum se găsesc, De bencheluiesc ... La des păltiniş, Mărunt aluniş. Alecsandri, p. p. 63. La greu coborlş, Verde aluniş, Galbăn păltiniş, Este aşezat Un frumuşel pat. Marian, î. 38, cf. alrm sn i h 408.
 —   Pl. : păltinişuri.
 —   Paltin + suf. -iş.
 PĂLTINÎŞTE s. f. (Regional) Păltiniş. Cf. dr. xi, 71, 83, fd iv, 260, sfc ii, 59, alrm sn i h 408.
 —   Pl. : păltinişli.
 —   Paltin 4- suf. -işte.
 PĂLTINIŢĂ s.f. (Prin vestul Transilv.) Păltinaş (1). Mă suii-ntr-o păltiniţă Şi tăiei o fluieriţă. şez. vii, 163.
 —   Pl. : păltiniţe.
 —   Paltin 4- suf. -iţă.
 PĂLTINCŢ s. m. (Regional) Păltinaş (1). Culcă-te Şi-alină-te In legănuţ De păltănuţ. Marian, na.
 434.   Leăginuţ de păltinuţ Da-n teagtn cine-i culcat? Fiu maicii-nfăşurat. Bîrlea, b. 85.
 —   Pl. : păltinuţi. — Şi: păltănuţ s. m.
 —   Paltin 4- suf. -uţ.
 PĂLTIOR s. m. 1. (Popular) Păltinaş (1). Cf. ddrf. La marginile ţării... Sint trei pălliori Nalţi şi Găl-biori. Teodorescu, p. p. 49. Mullămesc ... Pentru acest păhar mindrişor şi gălbior Ca din suc de păltior. pop., ap. gcr ii, 317. Ist pahar e gălbior Dintr-un suc de păltior. Sevastos, n. 157. Scutecel De bumbăcel, Legănior De păltinior. Densusianu, ţ. h. 267. Fluieraşu nieu di soc, Cari zici mult cu foc, Tu ni l-ăi punea Intr-un virf de păltior, St strigi cu dor. gr. s. iii, 298, cf. 343. Buciumaş dă argint, Mult cîntă cu îtnd, Ii st mi-l pui In ¿el păltior. Diaconu, vr. 32.
 2.     Arbust cu frunze cu lobi ascuţiţi, cu flori verzi punctate cu roşu, cu fructe în formă de boabe roşii; (regional) păltinaş (2), pomuşoară, coacăz-de-munte (Ribes petraeum). Cf. Brandza, fl. 152, Barcianu, Grecescu, fl. 229, tdrg, Panţu, pl., Şăineanu, d.u., Simionescu, fl. 87, enc. agr., Borza, d. 148.
 3.     (Bot.; regional) Agriş (Ribes grossularia). Cf. ddrf, Alexi, w.
 —      Pronunţat: -ti-or. — Pl. : pălliori. — Şi: (regional) p&ltini6r s. m.
 —   Paltin 4- suf. -ior.
 PĂLŢÂU s. n. v. palţău.
 PĂL1ÎCĂ s. f. (Regional) Mămăligă moale (Birchiş-Lipova). L. Gostin, gr. băn. ii, 145.
 —   Pl. : păluce.
 —   Etimologia necunoscută. Cf. săs. P a 1 u k a s.
 PĂLUGĂ s. f., interj. 1. S. f. (Ban. şi Transilv.) Prăjină, drug, par1 (1) (care serveşte ca plrghie). Cf. Pamfile, văzd. 176. Golesc două cară şi ... hai, hai! cu turma după ele, răcnind din toate puterile pentru a îndemna porcii la mers, şi ridictnd cu „pălu-gile“ pe cei căzuţi. Al Lupului, p. g. 170, cf. Scriban,
 d., l. Costin, gr. băn. 153. Taie repede o pălugă să inmutăm buşteanul ăsta. Com. din Lupşa-Abrud. Adu repede păluga să răsturnăm lemnul ăsta. cv 1952, nr. 4, 33. Pun păluga la cumpănă şi rădic, alr ii 3 937/2, cf. alr ii/i h 293/2, a iii 1, 16, 17, l. rom. 1962, 262.^-(Adverbial; în e x p r.) A da pălugă = a
2872
PĂLUI1
— 260 —
PĂMĂTUF
 rostogoli o birnă, un trunchi pe o rampă în sus, pentru încărcarea in vagoane. Cf. mat. dialect, i, 184.
  2. Interj. (Prin Bucov.; în forma paluga) Comandă care se dă la ridicatul buştenilor cu ţapina. Cf. Ar-VINTE, TERM., LEXIC REG. 106.
  —      PI. : (1) pălugi. — Şi: paliigă s. f., interj, a iii 18, Lexic reg. 106.
  —   Din ser. poluga.
  PĂLUÎ1 vb. IV. (Regional) 1. Tranz. (Complementul indică iarbă, păioase etc.) A aşeza în pale1
  (1) ; (regional) a păli3. Cf. Barcianu, tdrg, Ciauşanu, v. 186, chest. v supl./15. îl iei pale, pale, după cum este el păluit. alr ii 5 267/886. O Refl. pas. Finul proaspăt pus In căpiţi se păluieşte. chest. v/4.
  2.     Tranz. A aşeza în straturi, în grămezi. (Refl. pa s.) Lina încă se păluieşle după ce se dă la maşină, chest. v/4.
  3.     Tranz. (Complementul indică cereale) A vîntura. Păluieşle (vlnlură) orzul cu lopata (a. 1847). Uricariul, x, 404, cf. Polizu, Cihac, ii, 241, Barcianu, Marian, v. 46, Pamfile, j. ii, 158, id. a. r. 215, com. din Zagra-nXsXud, Coman, gl. Păluieşte mălaiul. chest. v supl./66.
  4.     I n t r a n z. (Despre obraz) A se Înroşi, a se îmbujora, li păluieşte obrazu de ruşine, chest. v/66.
  —   Prez. ind. : păluiesc.
  —   Pală1 + suf. -ui.
  PĂLUÎ 2 vb. IV. Tranz. (Prin sud-vestul Mold.; complementul' indică o tranzacţie, o învoială) A încheia. Cf. Diaconu, p. 11. Stabilirea condiţiilor de funcţionare a unei stlni se cheamă păluiall (am păluit treaba), id. ib.
  —   Prez. ind. : păluiesc.
  —   Etimologia necunoscută.
  PĂLUIĂLĂ1 s. f. (Regional) Faptul de a p ă 1 u i.1.
  1.     Aşezare a ierbii, a fînului etc. în pale1 (1). Cf. p ă 1 u i1 (1). Cf. chest. v/94, ib. supl./15.
  2.  Aşezare în straturi, în grămezi. Cf. p ă 1 u i1
  (2).   Cf. chest. v/54. + Dărăcire. Cf. chest. v/49.
  3.     Vînturare (a cerealelor). Cf. p ă 1 u i1 (3). chest. v/97.
  —   PI. : păluieli.
  —   Pălui1 + suf. -eală.
  PĂLUIĂLĂ2 s. f. (Prin sud-vestul Mold.) Tranzacţie, învoială (cu privire la administrarea unei stîne). Cf. Diaconu, p. 11. După o asemenea chibzuire se face tocmala ..., iar stabilirea condiţiilor de funcţionare a unei siini se cheamă păluiall. id. ib.
  —   PI. : păluieli.
  —   Pălui2 + suf. -eală.
  PĂLUIĂLĂ3 s. f. v. păruială1.
  PĂLUÎRE s. f. (Regional) Acţiunea de a pălui1; (regional) păluit1. Cf. p ă 1 u i1 (3). Orzul, ... ovăzul şi griul se mai vtntură o dală. Această vînturare se numeşte păluire sau păluit. Pamfile, a. r. 215.
  —   PI. : păluiri.
  —   V. pălui1.
  PĂLTJÎT1 s. n. (Regional) Acţiunea de a pălui1; (regional) păluire. Cf. pălui1 (3). Cf. Pamfile,
  a.  r. 215.
  —   V. pălui1.
  PĂLUÎT2, -Ă adj. (Regional) Care a fost aşezat în pale1 (1). Cf. pălui1 (1). Stogul clădit şi păluit bine opreşte răzbaterea aerului tntr-tnsul. I. Ionescu,
  c.  115/1. Fin păluit. Boceanu, gl. îşi strtnşe cu code-riştea coasii un porcoiaş de fin păluit drept căpătii. Plopşor, c. 31.
  —   PI. : păluiţi, -te.
  —   V. pălui1.
    PĂLURĂT, -Ă adj. v. pălăurat.
   PĂLtiŞCĂ s. f. (Bot.; regional) Călin (Viburnum opulus). Cf. Borza, d. 179.
   —   PI. : ?
   —   Etimologia necunoscută.
   PĂLTJŞfiL s. n. v. păloşel.
   PĂLITĂ s. f. (Transilv.) Palat1; p. e x t. casă mare, frumoasă. Au ars toate... mănăstirile, pălutele şi casele. Şincai, hr. i, 149/5. Au mers îndată în pălata în care era adunarea, id. ib. ii, 268/6, cf. lr, Gheţie, r. m. Văd crăieştile palute! Coşbuc, p. ii, 136, cf. 194. Nu-i lucru mic... a te trezi într-o palută mai pompoasă decît a împăratului. Reteganul, ap. cade. Fost-ai în casa de cătră răsărit a palutei mele ? Marian, na. 128. A cui sînt aceste curţi, asie păluţi, Aşa nalte, minunate, De Domnul sftnt lăudate? Viciu, col. 81, cf. chest. ii 51/336, 54/276, 392/335.
   —   PI. : pălute şi păluţi. — Şi : pălătă, paltită s. f.
   —   Din magh. palota.
   PĂMATTÎC s. n. v. pămătuf.
   PĂMĂRĂNŢĂ s. f. v. pomeranţă.
   PĂMĂTIÎC s. n. v. pămătuf.
   PĂMĂTtÎF s. n. 1. Ghemotoc de clrpe, de cllţi etc. (legat la capătul unui băţ) sau mănunchi de paie, de pănuşe, de pene etc., avînd diverse întrebuinţări. V. mătăuz (1), f e 1 e ş t i o c. Două bucătărife înarmate cu polonice, cociorve, pomoluşe şi alte unelte gospodăreşti. C. Stamati, ap. cade. Drăgaica stufoasă, fără foaie, parc-ar fi un pămătuf muiat în gălbenuş de ou. Delavrancea, t. 60. Scotea o sticlă cu rom, o cutie de tutun şi un pămătuf de pene. D. Zamfirescu, ap. cade. Ţinînd pămătuful în mină, umbla şi, pe unde-i călca pasul... umblau şi mobilele după dînsa. Anghel, pr. 5. Cenuşa şi spuza măruntă se scoate afară cu pănătuful... numii, în Suceava, şi pămătuv sau pămătuf şi pleatfură, o prăjină lungă cu clrpe prinse Ia vîrf. Pamfile, i. c. 197. Pentru puntare se foloseşte mătuful, motocul, feleşleul, ..., pămătuful sau feleştiucul, un beţişor cu clţiva cîlţişori, bumbac ori scamă de in la un capăt. Pamfile-Lupescu, crom.
 190.  Apucă năcăjită femeie pomotuful... muindu-l în găleata cu apă. ap. cade. Ridiclnd cratiţa cu p'ămă-tufuri de clrpe negre..., turnară amestecul ce curgea argintat. Brăescu, a. 42, cf. 61. Atunci a intrat una din domnişoare, aducînd sticluţa cu eter şi un pămătuf. Vlasiu, a. p. 361. Fanaragiul. .. scoase pămătuful aprins din felinăraşul lui şi aprinse lampa de sus. Sadoveanu, o. ii, 164. Au înflorit spumele violele ale liliacului... ca nişte pămătufuri de fulgi pentru scuturatul oglinzilor. Arghezi, c. j. 76, cf. Sbiera, p. 248. Cu pămătuhul se curăţeşte hornul de funingină. Bug-nariu, n. 53/452. Un pămătuz... din sîrmă împletită in cinci. Reteganul, ap. cade. Pămătuvul, pămătuful şi pleaftura e o petică pusă Intr-un vîrf de băţ şi muietă în apă, cu care se potoleşte cuptoriul cînd ti ferbinte tare. şez. viii, 91. Calu că mi-I ţesăla, Cu pămătufu-l ştergea, Cu peria-l peria. Muscel, 98, cf. alr sn iv h
 1 060, a ix 6, Glosar reg. + Smoc sau moţ de păr. Urechile... [rlsului] ţuguiele, cu pămătufuri de peri negri la vîrf, se ridicase drepte. Odobescu, s. iii, 187. [Veveriţele] se opresc din joc, se aşază pe pămătufurile cozilor şi ascultă cuminţi. Sadoveanu, o. ix, 12. Omul îl măsură nemulţumit... arătindu-i... nişte ochi căprui şi pămătuful unor mustăţi teribil de bogate. v. rom. aprilie 1954, 138.
   2.    S p e c. : a) obiect format din fire de păr prinse într-un miner, cu care se săpuneşte faţa la bărbierit; poanson, (regional) pomoci. Cînd se bărbierea... ne
2888
PĂMĂTUG
— 261 —
PĂMÎNT
 mlnjea pe faţă cu pămătuful plin ca clăbac. v. rom. septembrie 1954, 124;
 I») (regional) pensulă (1); penel (1). în bitum, pămătuful înmoaie fără vreun regret, Lăstnd să cadă o cortină pe falsul autoportret, v. rom. decembrie 1954, 153, cf. alrm h/i h 405 ;
 c)    (regional) bidinea. Cf. ŞXineanu, d. u. Păreţii casei se spoiesc cu spoitorul (pămătuful). chest. ii 382/64, cf. alr ii/i h 291/182;
 d)    mănunchi de busuioc, cu care preotul stropeşte cu agheasmă ; sfeştoc, (regional) mătăuz (3). Unul... duce căldăruţa cu agheasmă..., iar ajutoarele căpeteniei poartă pămătuful sau molocolul de busuioc cu care iordănesc pe oameni. Marian, s. r. i, 225. Cere apoi o crăchifă din pămătuful de busuioc al preotului. Muscel, 16, cf. alrm ii/i h 246.
 3.    Floarea unor plante ca trestia, papura etc. Frumoasă e papura clnd înfloreşte tn al 3-lea an. Pe o ramură netedă, lucitoare şi înaltă, sini două pămătufuri. Simionescu, fl. 274. Un vtnlişor iute fllfîi In pămă-tufurile trestiilor. Sadoveanu, o. ix, 394. Găsea... tn papura şi-n rogozurile Bahluiului, sub pămătufurile trestiei, lupi. id. ib. x, 469, cf. alr i 1 907/760.
 4.    (Prin sudul Transilv.) „Firele mici care rămln după ce se smulge cînepa“. Cf. a ii 3, 4, 8.
 —     Pl. : pămătufuri şi (regional) pămătufe (alr ii/i h 291/182). — Şi: (regional) pămătfie (alr sn
 iv h 1 060/260, Glosar reg.), pămătug (alr sn iv h 1 060), p&mătâh, pămătuş (lb, bl i, 27, alr sn iv h 1 060/279), pămătuv, pămătuz, pămatfie (a ii 3,
 v  15), p&mtntfiş (alrm ii/i h 246/95), pănătiif, puuătiiv (alrsn iv h 1 060), plăm&tfis (Glosar reg.), pomătâc (alrm ii/i h 246/346), pomătuî (Polizu, tdrg, Scri-ban, d), pomătâg (alr ii/i mn 102, 2 771/228), po-motâf, pomotuş, pjmătif (alr sn iv h 1 060/899) s. n., mătâf (Pamfile-Lupescu, crom. 190) subst.
 —     Din v. sl. * pometiixt. Gf. v. sl. n o m î c t h „a mătura“.
 PĂMĂTUG s. n. v. pămătuf.
 PĂMĂTIÎH s. n. v. pămătuf.
 FĂMĂTUJÎX s. n. v. pămătuşel.
 PĂMĂTUJf vb. IV v. pămătuşi.
 PĂMĂTtÎŞ s. n. v. pămătuf.
 PĂMĂTUŞfilr s. n. (Regional) Pămătuf mic. Cf. pămătuf (2). Cf. ddrf. Trăsăturile pămătujelului de ristic care au ajutat îmbinarea sprincenelor. ap.
 TDRG, cf. CADE.
 —     Pl. : pămătuşele. — Şi: pămătujăl, pomătuj61 (ddrf) s. n.
 —  Pămătuş + suf. -el.
 PĂMĂTUŞÎ vb. IV. 1. Tranz. (Prin Mold. şi Dobr. ; complementul indică vatra, cuptorul etc. Încinse) A domoli căldura cu un pămătuf (1) Înmuiat In apă. Pămătujeşte cel cuptor că prea-i încălzit! Goman, gl. Pămătuşim vatra, alr ii 4 000/682, cf. a ix 6.
 2.    Tranz. (Regional) A vărui (Piatra Neamţ). Coman, gl.
 3.    Tranz. şi refl. (Regional) A (se) badijona (Piatra Neamţ). Goman, gl. Am scăpat de durerea de gtt fiindcă m-am pămătujit bine. id. ib.
 —     Piez. ind. : pămăluşesc. — Şi: pămătuji, pănă-tuvi (a ix 9) vb. IV.
 —  V. pămătuş.
 PĂMĂTÎIV s. n. v. pămătuf. .
 PĂMĂTIÎZ s. n. v. pămătuf.
 PĂMĂZĂLCĂ s. f. v. pămînzalcă.
 PĂMENTfiSC, -EÂSCĂ adj. v. pămîntesc.
    PĂMIMTEAiV, -Ă adj. v. pămîulcan.
   PĂ\H\tT£SC, -EÂSCĂ adj. v. pămîntesc.
   PĂMINŢÎT, -Ă adj. v. pămlntit.
   PĂMÎLZÂLCĂ s. f. v. pămînzalcă.
   PĂMÎiVCI<5R s. n. (Popular) Diminutiv al lui p ă -mint. Gf. pămînt (4). Cf. lb, Polizu. Cu mare mthnire găsesc unii pămlncioarele lor din apropierea rîului răscolite de apă. f (1886), 408, cf. cade. Ne-om lua cit pămincior om putea şi gata. T. Popovici, se. 35, cf. Caba, sal. , T. Papahagi, m. 229, Ciauşanu, v. 186.
   —     Pl.: pămîncioare. — Şi: (regional) pemincior s. n. Caba, săl.,T. Papahagi, m. 229.
   —  Pămînt 4- suf. -ior.
   PÂMÎXT s. n. 1. Scoarţa globului terestru, suprafaţa lui pe care trăiesc oamenii şi celelalte vietăţi. Ca pulberea ce o mătură vîntul din faţa pămîntului. psalt.
 1, cf. 142. Nu vă ascundeţi vistiariul în pămînt (a. 1574). gcr i, *8/5. De nu se-ar adăpa pămtntul de multe ori cu ploaia ce destinge den ceriu n-ar fi răsărit ierbi. Coresi, ev. 87. Şi înghiţi pămtntul pre toţi ce petrecea tn cetate (cca 1600 — 1625). gcr i, 68/2. Tot caută de-pururea cu ochii tăi jos la pămînt. prav. gov. 127r/20. Fu cutremur mare de pămînlu peste toată ţara. Ureche, l. 89. Fură omorlţi in cutremurul pămîntului. n. test. (1648), 311T/18. Pizmaşii . .. Viaţa-n pămînt să-m calce atocma cu pravul. Dosoftei, ps. 25/5. în pămînt iară - mearge-veri. Molitvenic (sec. xvii), 303. Au zidit-o numai din temelie din pămînt pănă la fereslri. Neculce, l. 19. La pămînt plecîndu-se, s-au închinat împăratului. G. Cantacu-zino, cm i, 17. Au trăsnit atit de tare, cit oamenii şi dobitoacele au căzut la pămînt. R. Greceanu, cm ii, 167. Căzu viteazul. Supt el, pămtntul Să cutremură. Budai-Deleanu, ţ. 280. Asemenea ape stnt şi tn patria noastră, dar toate tn întunerecul pămîntului. Golescu, î. 103. Sămtnţa doarme iarna ascunsă tn sînul pămln-lului. Marcovici, d. 3/25. Au găsit zăce copaci, alămii, carii, de multă roadă, alîrna la pămînt. Drăghici, r. 67/11, cf. 160/13. Abat ochii pre pămînt. Asachi, s. l. i, 182, cf. 165. Părule cu vlrfu-n nouri, pe pămînt astăzi ce zaci? Conachi, p. 204. Trîntind la pămînt satirul, fuge. Bălcescu, m. v. 30. Pe la 10 ceasuri se simţi şi la noi un cutremur de pămînt. cr (1848), 51/3. Pămintul era acoperit de dărtmături. Russo, s. 147. Peştera... se-ntinde departe sub pămînt. Ale-xandrescu, m. 11. Eram pe-un cal aprig care-ntrecea vîntul; Negrele lui coame atingeau pămtntul. Alecsandri, p. i, 189. Un sultan... La pămînt dormea ţintndu-şi căpătîi mîna cea dreaptă. Eminescu, o. i, 142, cf. 88, 146. Te plimbai... privind... în jos la lutul pămîntului. Gane, n. iii, 143. Ori casa asta nu-i curată ori s-a cutremurat pămtntul. CreangX, p. 302. Picioarele lui mici nu atingeau parcă pămtntul. Slavici, o. ii, 158. Caii... zburau de parcă n-atingeau pămintul. Ispirescu, l. 38. în jurul horei, femeile tn vtrstă nu se mai sălurau privindu-şi mîndreţele ca fagurii, îndrugînd mai una, mii alia, să le treacă vremea, lipite pămîntului. Delavrancea, s. 56, cf. id. t. 151. Sub temelia acestui castel se afla o hrubă uriaşă. . . in umedul întuneric al pămîntului. Vlahuţă, o. a. i, 218. 1 se păru că se mişcă supt ea pămtntul. Gîrleanu, n. 191. I se părea că nu mai atinge pămtntul. Parcă era fermecată.. Bujor, s. 83. Pămtntul amorţit parcă respira. Rebreanu, i. 120. Ascultă cum greu, din adîncuri, Pămtntul la dtnsui ne cheamă. Bacovia,
 o. 28. Nu stnt pline cărările pămîntului de mormintele, mai totdeauna timpuriu săpate, ale celor mai buni dintre noi ? Galaction, a. 376. lat-o! ... Aşternlnd pămîntului Haina ei cu trenă lungă De culoarea vîn-tului S-a ivit pe calme Toamna: Topîrceanu, b. 51. Sub picioare, pămintul era umed. Sahia, n. 86. Clopotul cade la pămînt şi se îngroapă pe jumătate. Vlasiu,.
 d. 203. Porni înspre desişuri, adulmeclnd pămtntul.
2905
PĂMÎNT
— 262 —
PĂMÎNT
 Sadoveanu, o. xi, 112. Cu urechea la pămint Lune-ctnd l-ascult prin foi... Graiul apelor din vtnt. Arghezi, vers. 229, cf. 190. Tebrizul se rostogoli la pămtnt. GXxinescu, s. 50. Străvechi oraş ce azi e subt pămtnt. Blaga, p. 72. îl frigea pămintul sub tălpi. C. Petrescu, a. R. 18. Cai năzdrăvani! ... Zburaţi ca gtndul, Să tremure Subt voi pămintul! Beniuc, v. 14. Seceta na se abate numai asupra pămlntului. Preda, r. 12. Pămintul avea culoarea sării şi se răcise. Barbu, p. 251, cf. 7. Geologia... urmăreşte fenomenele petrecute mii ales in timp şi in interiorul Pămlntului. Geologia, 3. Ca un ciniec din păminturi Auzeam cum ţi se pierde Glasul tău purtat de sălcii. Horea, p. 79. Dare-ar Dumnezeu un vtnt, Să rămtie pe pămint Numai verde pajişte. Jarnîk-Bîrseanu, d. 222, cf. 506. Se duce iar in pămtnt de unde a fost luat. şez. iii, 114. Bată-te, bădiţo, sflntul, Cum bate ploaia pămintul. folc. tran-silv. ii, 55. E slab de-l dă vintul la pimtn'.. Zanne, p. ii, 734. Bani ascunşi in pomlnt. alr ii 4 250/386. Moartea fură şi pămintul ascunde. Alexici, l. p. 213. Vintul la pămtnt n-aruncă buriieni, ci pe cei mii miri copaci. Zanne, p. i, 145. Petrile cele scumpe In fundal pămlntului se găsesc, id. ib. 251. Ctrtiţa pă supt pămtnt umblă, dar urma ei i se cunoaşte dasupra pă pămtnt, se spune despre cei făţarnici. Cf. id. ib. 399. Ce naşte din găină rldie la pămint. id. ib. 473. Cine doarme pă pămtnt n-are frică să cază cind să întoarce, id. ib. ii, 543. Ori caftan ptnă-n pămtnt, ori ştreangul la gtt, se spune despre cei care, din dorinţa de a parveni, riscă totul. Cf. id. ib. iii, 51. Parul să înfige cu căpăttiul in pămint (= se pune ca temelie ceea ce este mai tare, mai de nădejde). Cf. id. ib. 278. Banul ascuns in pămtnt nici creşte, nici rodeşte, id. ib. v, 42. Pămintul cel mai credincios, că ie păstrează in veci. id. ib. vm, 470. Ce pui in pămint aia răsare, id. ib.
 ix, 500. O (în imprecaţii) înghite-te-ar pămintul! ddrf. Mtnca-te-ar pămintul! id. ib. <0> (în legătură cu verbele „a răbda“, „a ţine“, exprimă indignarea faţă de lipsa de omenie a cuiva) Păcat de pămtnt că-l mai rabdă viu. Zanne, p. ix, 501, cf. i, 237. De-aş fi aşa blăstămat Precum îs de judecat, Soarele nu l-aş vedea, Pămintul nu m-ar ţinea. Jarnîk-Bîrseanu, d. 186, cf. Reteganul, tr. 115. <0> (Precedat de prepoziţia „în“, sugerează ideea de moarte, de mormînt) Lăcaşul cel din urmă între patru scînduri..., în pămint. Sadoveanu, o. xi, 207, cf. Arghezi, vers. 347. Nevastă cu brtu d-argint, Dragă-mi eşti ptnă-n pămtnt. Hodoş, p. p. 62. Şi cine ne-a despărţit n-aibă loc nici tn pămtnt! folc. transilv. i, 290. Ce intră tn pămînt curind se uită. Zanne, p. i, 240. <0 Pămint îngăurit = epitet pentru un om leneş. Cf. id. ib. ix, 501. O Loc. a d v. Din pămînt = de jos. Fata... nu ridică sflr-cul de nas din pămint. C. Petrescu, î. ii, 162. De la pămînt = de jos. S-au sculat de la pămtnt şi au început a să uita cu mirare împregiurul său. DrX.ghici, r. 34/25. Ca pămintul = a) (In legătură cu verbul „a uita“) cu desăvirşire, de tot. îmi uitai ca pămintul. Pann, a. 51/1. Mi-am uitat ca pămintul... Să mă odihnesc. Delavrancea, o. ii, 208, cf. Ciauşanu, gl. ; b) (In legătură cu verbul „a dormi“ sau „a adormi“) profund, greu. A adormit ca pămintul. Mera, l. b. 63; e) (In construcţii negative, în legătură cu verbele ,,a şti“, ,,a putea“) de loc, în nici un fel. Fiul meu s-a perdut de trei, patru luni, fără să ştie ca pămintul încotro s-a dus. Gorjan, h. i, 31/26. Unde-s oare? Nu se ştie ca pămintul! Iosif, patr. 21. Iacă lucrurile au ieşit altfel decît le-aţi prevăzut voi. — Nu se ştie - ca pămtnt ut. Beniuc, m. c. i, 65. Din pămînt (din iarbă verde) sau din fundul pămîntului = cu orice preţ, prin orice mijloace, neapărat. Din pămtnt din iarbă verde, să ie duci să-mi aduci herghelia. Ispirescu,
 l.  27. Din pămtnt trebuie să scot, să-i duc ceva. Con- . temporanul, vi2, 10. Scoate din fundu pămlntului. Zanne, p. ix, 500, cf. i, 240. Dacă mai ai rom, două! Dacă n-ai, să scoţi din pămtnt. C. Petrescu, î. ii, 4, cf. id. c. v. 53. De fiecare dată vreţi să scot din pămtnt,. din iarbă verde, ctţiva vinovaţi. Barbu, ş. n. ii, 15. Zmeul... mi-a cerut să-i duc din pămtnt, din iarbă
 verde, pe fata lui Roşu împărat. Rădulescu-Codin, î. 146. Cum ti şti, să-mi aduci cireşe, din pămint, din iarbă verde..., că altminteri nu mai ai zi bună cu mine! id; ib. 239. Să vii din pămtnt mline la mine. alr ii 3 125/682. Pînă la (sau in) pămînt = (încli-nîndu-şi capul) foarte adine, cu politeţe exagerată, cu evlavie. Apropiindu-se de Alexandru Vodă, [boierii] se închinară pină la pămtnt. Negruzzi, s. i, 138. Salu-ttndu-l ptnă la pămtnt, luă drumul către palatul princiar. Filimon, o. i, 113. Auzind aceste chiar din gura împăratului, se plecă pină la pămint. CreangX, p. 81. Se feri In lături, să salute ptnă la pămtnt o doamnă foarte elegantă. C. Petrescu, î. ii, 123. 3> Loc. a d v. şi (rar) adj. în (sau la) pămînt = (aplecat) în jos (de teamă, de emoţie, din madestie etc.). Ochii săi puseră plecaţi tn pămînt. psalt. 23. Am îngenuncheat turceşte şi puindu-mi capul tn pămtnt, vrlnd să-l aridic, m-am pomenit cu mina chesarului la cap. VXcĂ-rescul, ap. Odobescu, s. i, 284. Mersă nevăzută Lăsînd pe voinic în uimire adîncă, Cu ochii tn pămînt şi cu gura mută. Budai-Deleanu, ţ. 140. Dar pe loc calul s-opreşte, în pămint ochii ţinteşte. Alecsandri, p. i, 30. S-a călugărit Ghira, pune ochii tn pămint pe lingă mine. Delavrancea, t. 144. Eu mă duc cu ochii-n ceruri, voi cu ochii In pămint. Macedonski, o. i, 176. Cu ochii in pămint, tăcuţi, şed amtndoi pe pai. Vla-huţă, o. a. ii, 46. Şi iarăşi a-nceput cuvtnt Străinul, tremurat şi rar, Uitindu-se-n pămtnt. Goşbuc, p. i, 228. Ea se uita speriată-n vtnt. Şi ca certat-apoi şi-a pus Privirite-n pămtnt. id. ib. 281. Cei doi societari ieşiră, cu feţele-n pămtnt, ca opăriţi. Agîrbiceanu, a. 216. Şi-nvineţit de gînduri, cu fruntea In pămtnt, Omul începuse să vorbească singur. Bacovia, o; 44. Cu emfază Ţintea-n pămtnt căutătura-i proastă. Topîr-ceanu, b. 100. Stă un lung răstimp cu privirea tn pămtnt. Camil Petrescu, t. i, 332. Omul... a tntors ochii tn pămtnt. C. Petrescu, î. ii, 79. întreaga mulţime a tăcut cu frunţile şi cu ochii la pămtnt. Sahia, n. 19. Jef, care ptnă acum avea ochii in pămtnt, li ridică asupra lui Ştefan. Sebastian, t. 171. Cine se uita in pămtnt Credea tn ierburi şi vtnt. Isanos, ţ. l. 7. Anghel, spuse el, oprindu-se şi uitindu-se tn pămint. Preda, d. 122. Eu răspund dintr-un cuvtnt, Făr’ să pun ochii-n pămtnt. Jarn{k-Bîrseanu, d. 44. Vorbă bună nu le da, Ci pune capu-n pămint, C-or gtndi că ne-am urtt! id. ib. 67. A pus nasu-n pămint. şez.
 ii, 74. <0> E x p r. A pune sau a băga (ceva) în pămînt = a semăna, a însămînţa; a răsădi; a planta. Nu se ară şi nu se seamănă, sau, cum se mai zice, „nu se bagă tn pămînt“ in ziua de vinerea seacă. Pamfile, a. r. 59. Toată lumea a pas tn pămtnt, numai noi nu. Udrescu, gl. Să puneţi voi arbagicu-n pămtnt, că eu n-am timp. id. ib. (Popular) A băga (pe cineva) în pămînt = a) a înmormînta. Frumos, mtndră, frumos, dragă, Frumos tn pimtnt mi bijă. Jarnîk-Bîrseanu, d. 149; b) (adesea prin exagerare) a omorî. De n-ar fi ochi şi sprlncene, Inima mea n-ar mai geme, Dar ochi şi sprlncene stnt Şi mă bagă tn pămtnt! id. ib. 329 ; c) a intimida, a speria (pe cineva). Avea o privire ironică şi ascuţită care te băga tn pămînt. Galaction, a. 9. A cădea la pămînt (în faţa cuiva) = a se prosterna, a îngenunchea (cu faţa la pămint); a se umili (în faţa cuiva). Iară aceaiasă cază jos la pămtnt şi să strige... iertaţi-mă. prav. gov. 74v/1. Ecaterina căzu la [pă]mint cu lacrămi zicind: Nu stnt vreadnică. Dosoftei,
 v.  s. noiembrie 163r/10, cf. ddrf. A lăsa totul (sau toate) Ia (sau, regional, în) pămînt = a abandona 'totul, a lăsa totul baltă. Văzind ea că nu dau răspuns de nicăiri, lasă toate In pămtnt şi se ia după mine la baltă. CreangX, a. 64. Am lăsat toate la pămtnt şi am plecat la oaste. Pamfile, j. ii, 158. Credeam că voi lăsa lotul la pămint, mă voi furişa din Bucureşti şi voi veni tn conacul tău. Galaction, a. 50. Nu-1 încape pămîntul, se spune despre o persoană lacomă, îngîmfată sau foarte fericită. Cf. ddrf. A nu-1 (inai) ţine (pe cineva) pămintul (de bucurie) = a fi foarte bucuros. Fata ieşi din curte ca fulgerul; n-o mai ţinea pămintul de bucurie. Ispirescu, l. 13, cf. Zannb,
2905
PĂMÎNT
— 261 —
PĂMÎNT
p. ix, 500. A nu mai călca pe pămînt = a) a fi foarte bucuros, fericit. Gf. Zanne, p. ii, 512, Ciauşanu,gl. ; b) a fi foarte mîndru, foarte fudul. Cf. Zanne, p. ii, 512. A nu atinge pămintul sau a nu se şti sau a nu se (mai) simţi pe pămînt (de bucurie) = a fi foarte fericit, mulţumit. Parcă nici nu ne mai simţeam pe pămînt. ap. tdrg, cf. Zanne, p. ix, 500, Ciauşanu, gl. A nu avea nici cer nici pămînt = a nu avea nici un adăpost. A (nu) li (cu picioarele) pe pămînt = a (nu) avea simţul realităţii; (numai în construcţii negative) a fi foarte distrat. Cf. dl. A tăcea (sau a fi mut) ca pămintul = a nu spune nici un cuvînt, a fi foarte tăcut. Tace ca pămintul şi-i tremură carnea pe dinsul de frică. Creangă, p. 23, cf. Zanne, p. i, 241, i. cr. iii, 287. A face (sau a ţine) umbră pămîntului (degeaba) = a trăi (degeaba); a nu fi bun de nimic, a nu face nimic. Pînă mai fac umbră pămîntului, să ştiţi şi voi... cîte am aflat eu. Ispirescu, ap. cade. Ameţim umblînd după treburi, facem umbră pămin-tului. AgÎrbiceanu, a. 51, cf. Zanne, p. i, 240, ii, 451, Ciauşanu, gl. A nu(-l) şti sau a nu (-1) afla, a nu (-1) auzi, a nu (-1) simţi etc. nici pămintul = a nu şti, a nu afla etc. absolut nimeni (despre cineva sau ceva). Fii bine încredinţată că n-are să ne ştie nici pămtntul. Creangă, p. 171. Nu mă uita şi vină cit de degrabă, dar să nu te ştie nici pămintul. Sadoveanu, o. x, 184. Să nu simţă nici pămtntul cind faci ceva. Zanne, p. ix, 500. A aşterne (sau a trînti, a culca, a da etc.) la pămînt (sau, rar, pămîntului) = a dobori; a dărîma; p. e x t. a omorî, ll răsturnă la pămînt fără simţire (a. 1783). gcr ii, 131/3. Pe unul din aciia l-au şi aruncat la pămînt. Drăghici, r. 166/20. Buzeşlii... ti biruiră şi pre mulţi aşternind la pămînt, îi prind sau    se predau   ei Inşii. Bălcescu,
m. v. 60. Avem să fim      siliţi a-ţi da casa  la pămînt,
pentru ca să treacă drumul. Alecsandri, t. i, 359. Mihai Ptăieşul unde pune mina dă la pămînt. Gane, n. i, 64. Odată mi ţi-o înşfacă de cozi, o trtnteşte la pămtnt şi-o ţine bine.     Creanga,    p. 177.    Am văzut
pe lată-meu aşternut la    pămînt şi   primind treizeci de
nuiele din mina ipistaţilor de la curte! Galaction, a. 418. Mi-a dat palanca la pămtnt ctnepa din grădină. Sadoveanu, e, 90. Nu se dărîmă pămintul sau se dă-rîmă pămintul?, se zice cînd cineva se arată îngrijorat sau zorit (în mod nejustificat) de ceva. Şi dacă mai pun un sac ce, se dărîmă pămintul? Udrescu, gl. Ho, ho, că nu se dărîmă pămintul, plec îndată! id. ib. A ieşi (sau a răsări, a se ivi, a apărea etc. ca) din pă-uiînt (din iarbă verde) = a apărea pe neaşteptate, deodată (şi fără a fi fost observat înainte de cineva). Trei ungureni îmbotforaţi. . . ieşiră din pămtnt. Gane, n. ii, 67. N-apuca să facă zece paşi şi tunica roşie ti apărea ca din pămtnt. Vlahuţă, o. a. iii, 67. Ai răsărit ca din pămtnt. Coşbuc, p. i, 298. Ca din pămtnt răsări Spiridon înaintea notarului. AgÎrbiceanu, a. 157. Nepultndu-se lămuri de unde şi cum răsărisem noi aşa ca din pămînt, se uită la noi, măsurindu-ne. Hogaş, dr. i, 2. La sunetele fluierătoarei lui, începură să răsară, ca din pămtnt, valuri de oameni. Sahia, n. 107. Şi-mi izvoriră înainte, ca din pămînt, jilţurile şi canapelele de atlas portocaliu cu flori mari violete. Sadoveanu, o. i, 702. In colţul străzii, Stănică răsări ca din pămint. Călinescu, e. o. i, 290. Ca din pămînt, din iarbă verde, au răsărit acolo comandanţii. Pas, z. iii, 11. (Regional) A pune faţa la pămînt = a muri. Că pe cine am avut A pus faţa la pămînt; A pus faţa înflorită Subt o glie veştejită. Jarnîk-BÎr-seanu, d. 149. Plînge de udă pămintul = plînge mult. Ele plîngeau de udau pămtntul. Creangă, p. 175. (Regional) A sta cu burta la pămînt = anu face nimic, a trindăvi, a sta cu burta la soare. Cf. Zanne, p. ii, 24. A-i fugi cuiva pămîntul de sub picioare = a) a-şi pierde echilibrul din cauza unei proaste stări fizice sau din cauza unui pas greşit. Sui scăricica, intru, ctnd... simt că-mi fuge pămtntul de sub picioare ţi, .. . dacă nu sare cineva repede să m-apuce, dau să cad pe spate. Caragiale, o. ii, 163 ; b) a fi pe punctul de a pierde o anumită situaţie (materială, socială
etc.). Cu o falcă în cer (şi) cu una (sau alta) în pămînt = cu mare mînie, cu mare supărare. Vede că vine ursul, cu o falcă tn ceri şi cu una tn pămtnt. Creangă, p. 214, cf. Zanne, p. ii, 120. A-i veni cuiva să intre în pămînt = a se simţi foarte stînjenit; a-i fi foarte ruşine. Lui Trică ti venea să intre-n pămtnt: tl săgetase prin inimă şi era hotărtt să nu meargă simbălă. Slavici, o. ii, 212. Nimeni nu zîmbi. Inspectorului îi veni să intre în pămînt. Stancu, r. a.
iii, 172. A intra îu pămint (de frică sau de ruşine) = a avea un puternic sentiment de teamă sau de ruşine. Iară eu intram în pămint de ruşine. Creangă, a. 67. Să se fi încruntat nenea niţel şi, ar fi intrat cu toţii în pămînt. Bassarabescu, v. 150. (Parcă) a intrat în pămînt sau (parcă) I-a înghiţit pămîntul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă, care nu poate fi găsit cu nici un preţ. Nu ştiu părerea m-a amăgit, ori am auzit mai multe glasuri? Da ce Dumnezeu? Parc-au intrat tn pămint.. . Unde să fie? Creangă, p. 24. A găsit nemica toată, căci furnicele parcă Intrase In pămtnt; s-au mistuit de nu se ştie ce s-au mai făcut. id. ib. 264. Unde poate să fie Caţa-vencu ? — Nu ştiu : a fugit, a murit, a intrat în pămint. Caragiale, o. vi, 149. Parcă i-a-nghiţit pămtntul. Zanne, p. i, 242. Am strigat la el, pînă ce-ai ieşit dumneata; ş-acuma nu-i; parc-ar fi intrat tn pămtnt. Sadoveanu, b. 56. Toate cetele răzleţe de soldaţi, de alaltăieri, intraseră în pămînt. C. Petrescu, î. i, 147. (Regional) A răsturna pămîntul într-o dungă = a realiza lucruri extraordinare. Cf. mat. dialect, i, 233. La pămînt = a) nimicit, risipit, zdrobit; (despre oameni) distrus sufleteşte, într-o situaţie desperată. N-ai prea avea motive să te feliciţi. Planurile dumitale sînt la pămînt. Camil Petrescu, t. iii, 433. Toate satele şi oraşele stnt la pămtnt. Oprescu, s. 190. Ctţi conservatori sînt azi... la pămînt, birui-lorule ? Galan, z. r. 359; b) (la box) cnoc-daun;
c)   (în armată, sport etc., ca formulă de comandă) culcat 1 A duce la pămînt = a face să eşueze, a duce la pieire, a duce de rîpă. Prostia grofilor şi a nemeşilor a dus la pămint marea revoluţie maghiară. Camil Petrescu, b. 186. Plînge pămîntul sub el (sau ea etc.), se spune despre o persoană (foarte) supărată, amărîtă. Cf. Zanne, p. ix, 501. (Rar) Geme pămîntul de cineva, se spune despre cei care se vaită şi gem într-una. Cf. id. ib. ii, 576. (Rar) Doarme şi pămîntul sub om, se spune cînd este mare linişte, cînd domneşte calmul. Cf. id. ib. 545. (Regional) Cu inima pe pămînt = foarte trist, amărît, abătut. Cf. Ciauşanu, v. 186. (Regional) A-i crăpa (cuiva) pămîntul (undeva) = a muri undeva. Gf. Zanne, p. ix, 500. Da’ bietul Ştefan, păcătosul de frate-meu, a rămas şi acolo i-a crăpat pămîntul. Popa, v. 87. A frămînta (sau a pisa etc.) pămîntul = a juca, a dansa (cu pasiune). în faţa circiumei lui Cuşmă, flăcăii frămtntă pămtntul. Gîr-leanu, n. 141. Femeile cu mtna la bărbie se uitau uimite la nebunii aceia care... pisau pămtntul în loc. Camil Petrescu, o. i, 118. (Regional) A minca (sau a pupa) pămîntul = a atinge pămîntul. în treacăt, din zbor. Gf. ddrf, Pamfile, j. i, 130. (Rar) A lua pămînt = (despre avioane) a atinge pămîntul cu roţilt (la aterizare). Avionul luase pămtnt şi sălta uşor pe roţile de cauciuc. Barbu, p. 331. Mingea a mîncat pămînt (la unele jocuri cu mingea), se spune cînd mingea a depăşit linia de demarcaţie reglementară. A nu(-l) primi pe cineva (nici) pămîntul, se spune despre un om foarte păcătos (care moare). Părinţii noştri zicea: „Cine-şi calcă giurămîntu, nu-l-primeşte pămintul“ Alecsandri, t. i, 324, cf. Jabnîk-Bîrseanu, d. 258. (Regional) A-i fi greu (şi) pămîntului (cu cineva), se spune despre un om păcătos, rău. Gf. Ciauşanu, gl. (Regional) A da (sau a răsturna etc.) pămîntul cu curul (sau cu dosul, cu fundul) în sus = a) a căuta, a scotoci peste tot pentru a găsi un lucru. Cf. Ciauşanu, gl. ; b) a fi foarte harnic. Cf. Zanne, p. ix, 499, Pamfile, j. ii, 158. (Regional) Ce pămînt? = ce Dumnezeu? ce naiba? Tu te duci, bade sărace, Dar eu ce pămtnt m-oi face? şez. i, 139.
2905
PĂMÎNT
— 264 —
PĂMÎNT
 (Regional) Pămînte, răsufli? se zice cuiva tăcut, care nu scoate nici o vorbă. Cf. Ciauşanu, gl.
   2. Planetă a sistemului solar locuită de oameni; p. e x t. oamenii care locuiesc pe această planetă. Şi aşa fu a se toţi mtntui spre pămtnt. cod. vor. 96/7. Se spămtnte-se de Domnul iot pămtntul. psalt. 57. împăraţii pămîntului adurară-se. ib. 91. Vine să judece pămîntului. Coresi, ev. 37. Lacomii şi iubitorii de argint nevoiescu-se cum vor strtnge comoară pre pămtnt. id. ib. 52, cf. 24, 503. Au nu tot pămtntul înaintea ta iaste? Palia (1581), 51/12. Pămintul iară era nepodobit, că era coperit cu-ntunearecul. Moxa, 345/15. Ctte-s tn ceriu şi pre pămtnt (cca 1600—1650). gcr i, 139/22. Oarectte veţi lega pre pămint fi-vor legate şi tn ceriu. prav. gov. 21r/3. O, ceriu şi pemente, pllngeţi cu mene. Varlaam, c. 86. Să Inlegiuiască pre pămtnt viaţa de pace a celor den ceriu (a. 1644). gcr i, 111/28. Să mira lot pămtntul mărglnd după fiară. n. test. (1648), 312T/31. Şi vei domni-n tot pămtntul. Dosoftei, ps. 14/24. După numele celor mari carii stnt pre pămtnt. Biblia (1688), [prefaţă] 6/43. Astădzi deşartă-i nedeajdea şi a pămîntului Inşălăciune. Molitvenic (sec. xvii), 310, cf. 308. O, ceriu şi păminte! Cantemir, ist. 236, cf. anon. car., lex. mars. 248. înctt va îndelung răbda Dumnezeu să trăiesc pre pămint. Antim, p. xxiv. Şi vor fi seamne in soare şi în lună şi tn steale şi pre pămint îmbulzeală păgtnilor întru nedomirire (cca 1700—1725). gcr ii, 22/33, cf. man. gott. Acel ou iaste pămtntul, iar acel şarpe mic iaste feciorul tău. Alexandria (1794), 15/4. Iubeşte-să ceriul cu pămtntul, Iubescu-să mările cu vtntul. Budai-Deleanu, ţ. 131. Păminte, trage danţul tn cercul horei laie. Heliade, o. i, 363. Pămtntul ce noi lăcuim care să numeşte şi glob pămîntesc. cr (1829), 1231/4. Noi, tn patrie, vom culege Avuţii de pre pămtnt. ar (1830), 20 2/30. Deşerte-s măgulirile Ce trec presle pămtnt Ca o săgeată repede Pe aripe de vtnt! Asachi, s. l. i, 96. Şi ceriul şi pămtntul De s-ar strămuta, Zulnio, eu nu mi-oi schimba cuvtntul. Conachi, p. 102. Acele minunate reînnoiri ce se fac pe pămint şi scot binele din rău. BXlcescu, m. v. 4. I se pare că el [omul], Intitulat domn al pămîntului, e... mai trecă-toriu decit iarba ctmpului. cr (1848), ll3/35, cf. 182/76. Diverse probe concur a demonstra că pămtntul este rotund. Drăghiceanu, c. 47. încungiuri tnlr-o clipă De trei ori acest pămînt! Alecsandri, p. i, 10. Dar dacă vrei cu crezămtnt Să te-ndrăgesc pe tine, Tu te coboară pe pămtnt, Fii muritor ca mine. Eminescu,
 o. i, 173, cf. iv, 106. Mă rog, unu-i Ochilă pe faţa pămîntului. GreangX, p. 244. Se împlinea acu.. .a treisprezecea tnvtrteală a pămîntului împrejurul soarelui. Caragiale, o. i, 135. Şi-şi dete sufletul. Se duse şi el ca toată suflarea de pe pămînt. Ispirescu, l. 42. Să vede că nu ţii la nimic pe pămtnt. Delavrancea, t. 15. Pămintul tresare din somn, vesel şi plin de viaţă. Vla-huţX, o. a. ii, 125. Credinţa poporului despre pămtnt este că Dzeu l-a făcut... drept, întocmai ca un şes foarte tntins. şez. i, 232. Ne arde-acelaşi soare, ne bate-acelaşi vtnt, Căci toţi slntem copiii aceluiaşi pămint. NeculuţX, ţ. d. 55. E lung pămtntul, ba e lat. Coşbuc, p. i, 53, cf. 58. Continentele toate şi apele ce le împresoară fac împreună pămtntul. Mehedinţi, p. 35. Diavolii, cari rod furcile pămîntului, ameninţă la toată clipa să dărlme lumea. Pamfile, cr. 207. Ne bat toate seminţiile pămîntului. Gîrleanu, n. .56. Ce altă se poale socoti Hălăuca, dacă nu o nemăsurată scară... intre cer şi pămtnt? Hogaş, dr. i, 50, cf. 289, Bassa-rabescu, v. 139. în infinit, pămtntul se simte tresăltlnd. Bacovia, o. 54. întrebarea dumitale... e grea ca tălpile pămîntului. Galaction, a. 184. Am revenit, zburtnd prin spaţii, Căci nu dispreţuiam pămtntul. Topîrceanu, p. o. 56. Ei, ac olt), la institut, ştiu tot ce se tntimplă pe tot pămtntul. Sebastian, t.= 33. Deprin-ztndu-mă a cerceta scoarţă pătnlntului..., am ajuns să-mi pun probleme. Sadoveanu, o. xii, 9.' Du-te, lună, ia-ţi veşmlntul Şi năframele senine, Dacă numai pentru mine Farmeci noaptea şi pămtntul. Arghezi, vers. 337, cf. 395. Un glas... răspundea înăbuşit din
 centrul pămîntului. CXlinescu, e. o. i, 122. O, tu, noian de lavă ce-aveai să fii pămtntul! I. Barbu, o. 5. Nu crede tu vlntului, Bătrlnul foc călător, Ctnd ctntă pe cale Că doruri el n-are Pe faţa pămîntului. Blaga, p. 107, cf. 46. Cînd iubeşti, cuprinzi tn braţe cerul şi pămtntul. H. Lovinescu, c. s. 16. Ai umplut pămintul cu deşteptăciunea ta! Preda, m. 207, cf. id. d. 105. Zările Vesteau pămîntului primăverile. Isanos, ţ. l. 24. Era de stnge cerul şi pămtntul, plin. Labiş, p. 30. Milioane de oameni din zone vâsle ale pămîntului nu au un acoperiş deasupra capului. Lupta de ClasX, 1962, nr. 3, 38. Să umbli peste toată faţa pămîntului. pop., ap. gcr ii, 342. Cit demare-i pămtntu Ce-i mai rău ca urttu? Jarnîk-Bîrseanu, d. 8, cf. 282, Alexici,
l.  p. 213. Ctte-s rele pe pămint Toate m-o mtncat pe rînd. folc. transilv. i, 179. Şi-a luat cuvlnlul, Ca să împodobească pămintul Cu oameni, folc. mold. i, 236. A bătut vtntul de ctnd e pămtntul Şi va bate vtntul cit va fi pămintul! Zanne, p. i, 88. Omul pe pămtnt, dar îngerii tn cer. id. ib. ii, 369. De ar muri omul de ctte ori să bolnăveşte, n-ar fi oameni pe pămtnt. id. ib. 502. Cine are parte dă Dumnezeu pă pămtnt, are parte şt dă cel din cer. id. ib. vi, 666. Neam de neam vine şi trece iar pămtntul rămtne tn veci neclintit, id. ib. viii, 469. <0> (La genitiv; exprimă In gradul cel mai Înalt defectele sau calităţile cuiva ori un număr foarte mare) Era slut, mtnia pămîntului. Gane, ap. tdrg. Pocitania pămîntului ti zise: — Toţi nelegiuiţii ce-mi calcă hotarul cad tn robia mea. Ispirescu, l.
42. Mare iarmaroc cit lumea asta şi comedii, şi muzici, şi nemţăria pămîntului btnd bere. Sadoveanu, o. viii, 550. <0> (La pl. cu valoare de sg.) Pe pămtnturi s-a născut Alt împărat mai priceput. Teodorescu, p. p. 111. 0> Expr. La (sau dc la, pînă la, din) capătul (sau marginea ori marginile, popular, toarta, rar, capetele) pămîntului sau peste pămînt etc. = (de) foarte departe. Din capetele pămîntului cătră tire chemai, psalt. 115. Veni de la marginea pămîntului să auză tnţelepţia lui Solomon. n. test. (1648), 16r/29. Răsar-o vijelie din margini de pămtnt, Dtnd pulberea-mi ţărtnii şi inima-mi la vtnt. Eminescu, o. i, 128. Ţara... era tocmai la o margine a pămîntului. Creangă, p. 183. La toarta pămîntului. Zanne, p. ix, 502. Şi el e om ca şi noi, ... avtnd subt ascultare toate cuprinsurile, plnă la marginea pămîntului. Sadoveanu,
o.  xii, 208. Parc-am fi undeva la capătul pămîntului. Sebastian, t. 16. Că n-o fi peste pămtnt! Ciauşanu, v. 186. (Regional) A curma pămîntul = a colinda toată lumea. Cf. Ciauşanu, gl. De cînd (lumea şi) pămîntul = a) de (sau din) totdeauna. S-a trezit ca dintr-un somn şi parcă era de ctnd pămtntul. Gîrleanu, n. 197; b) (în construcţii negative) niciodată. Aceasta n-au fost de ctnd pămtntu. ist. ţ. r. 129. Vede şi el ceea ce nu se mai văzuse şi nu se mai auzise de ctnd lumea şi pămtntul. CreangX, p. 159. Se duse şi el ca toată suflarea..., de pare că n-a fost de ctnd lumea şi pămintul. Ispirescu, l. 42. Cît (e) lumea (sau, rar, Prutul) şi pămîntul = a) totdeauna, veşnic. Cf. Zanne, p. i, 237; b) (In construcţii negative) niciodată. Alt slăptn, tn locul meu, nu mai face brtnză cu Harap Alb, cit ti lumea şi pămintul. CreangX, p. 230, cf. Zanne, p. iii, 137, vi, 269. Cit ti lumea şi pomlntu, după horn nu bate vtntul. alr ii 4 394/386. (Regional) Cînd s-or roade furcile pămîntului = niciodată. Cf. Zanne, p. i, 240. Vechi ca pămîntul = foarte vechi. Păduricea Bănesei s-ar putea zice: veche ca pămtntul.Bolliac, o. 215. Ce este fericirea?... E veche ea pămtntul, împodobeşte firea. Alexandrescu,
o.  i, 139. Se suie tn pod şi coboară de acolo un căpăstru, un frlu, un bici ... sfarogile şi vechi ca pămtntul. GreangX, p. 194. Pumni rămuroşi se-ncleşlau de văzduh scuturtndu-l, Ca-nlr-un rit de revoltă teribil şi vechi ca pămtntul. Labiş, p. 257. Nu e peste pămînt = nu e departe (de aici). Hai, mă, du-te, că n-o fi peste pămtnt! Udrescu, gl. Ca de la cer la pămînt sau (rar) cît cerul de pămînt, ca Intre cer şl pămînt, se spune pentru a arăta marea deosebire care există între două fiinţe, două lucruri, două fenomene. îşi
2905
PĂMÎNT
— 265 —
PĂMÎNT
-isese... că intre un doctor şi un popă e o deosebire ca intre cer şi pămtnt. Rebreanu, i. 88. Albina dă viespe, cit cerul dă pămtnt. Zanne, p. i, 313. De la vorbă ptnă la faptă, ca de la cer la pămtnt. id. ib. ii, 820. A (se) jura cu cerul, cu pămintul = a (se) jura cu multă convingere (invocînd atit forţele de pe pămint cit şi pe cele cereşti). Nu vă giurareţi nece cu ceriul, nece cu [pă]mtntul. cod. vor. 134/16. Cerul şl pămintul = (construit de obicei cu verbe ca „a făgădui“, „a cere“, „a căuta“, „a se ruga“, „a jurui“ etc.) mult; totul; p. e x t. lucruri nerealizabile, imposibilul; marea cu sarea. Juruieşte-i ceriul şi pămintul, ca să-fi smomească pe nevasta d-tale şi să fi-o aducă acolo. Creangă, p. 170. Cine se rugase cu cerul şi cu pămintul de mă-sa, s-o lase să culce viţelul plăptnd cu ea tn casă? Caragiale, o. i, 37, cf. ddrf, Zanne, p. i, 19, Ciauşanu, gl. A şterge (sau a rade, a stinge etc.) de pe (sau după, învechit, din) faţa pămîntului = a distruge, a nimici; a ucide. Romanii den faţa pămlntului şi marea cetate aceia o au sfărlmat. C. Cantacuzino, cm i, 19. Dupre faţa pămintului i-au şters şi den pomenicul viefii i-au stins. id. ib. 42. Iar craii megieşi alcătuiesc sfaturi ascunse ca să-l stingă de pe fafa pămlntului. Sadoveanu, o. xii, 361. De nu faci ptnă dimineaţă toate după cum ţi-am poruncit, te sting de pe faţa pămintului! Reteganul, p. v, 49. (Regional) A veni (sau a se duee) cu pă-mîntul = a veni (sau a se duce) în număr mare, cu tot neamul, cu căţel şi cu purcel. Cf. Ciauşanu, gl. (în legătură cu diverse verbe, pe lingă care expresia capătă valoare adverbială) De stinge (sau zvîntă, rar, sfîrşcşte etc.) pămintul = foarte mult, peste măsură, exagerat. Ai mei mănlncă de stingi pămintul. Dhlavrancea, t. 134. O, acum beau de zvtnt pămintul. Vlahuţă, o. a. 470. Cheltuieşte de stinge pămintul. ddrf, cf. tdrg. Buricul pămlntului v. buric. A fi urechea pămintului v. ureche.
   3.    Substanţă, materie din care este alcătuită partea solidă a globului terestru. V. ţ ă r î n ă, tină, glod. Cum pămtntul primeaşte sămtnţa de răsare, iară trupul ia sămtnţa de o putrezeaşte ? Coresi, ev. 507. [Pizmaşii] pusără-şi ochiul de mă omoară Şi cu pămtntul mă împresoară. Dosoftei, ps. 47/16. Vrut-ai amu... cu fire din pămînt Irupu să rădici. Molitvenic (sec. xvn), 304, cf. lex. mars. 214. Să facă movile de pămtnt şi de acolo să bată cetatea. R. Popescu, cm i, 276. Stnt feliurile de munţi ci se alcătuiesc de pături sau straiuri schimbătoare a feliuri de pămtnturi şi pietre, ar (1830), 32/47. Intr-acel ostrov să afla intr-un loc pămtnt gras. DrXghici, r. 79/12. [Castelul] era atunci clădii, după vechiul obicei, ... fără valuri de pămint. Bălcescu, m. v. 164. Ne-am apropiat de cetate ptnă tn şanţuri, le-am umplut cu mărăcini şi cu saci de pămînt. Ghica, s. 19. Recolta maximă... depinde de ta îmbunătăţirea, de la îngrăşarea pămlntului.
 I. Ionescu, m. 313. Iar ctnd voi fi pămint, în liniştea serii, Săpaţi-mi un mormtnt La marginea mării. Eminescu, o. i, 223. Pămintul negru-gălbui părea un obraz mare ras de curînd. Rebreanu, i. 50. [Atomii] cei mai mari şi mai grei formează pămtntul şi apa. Marinescu, p. a. 31. Deasupra criptei şi din pămtntul care o acoperea, creşteau o mulţime de ciuperci. Galaction, a. 19. împroaşcă undeva un snop de pămtnt răscolit şi aşchii de stlnci. C. Petrescu, î. ii, 14. Te uiţi la toate cile stnt, Le sapi tn cuget bine, Miroşi un bulgăr de pămint, Apoi, te uiţi la tine. Lesnea, i. 117. Există şi astăzi case din pămtnt bătut, acoperite cu trestie: Pribeagul, p. r. 23. Pămtntul clisos se desfăcea cu plescăiri. Sadoveanu, o. x, 200. Duc pămint pe tălpi. Arghezi, vers. 205. în văzduh mocnea răsuflarea caldă a pămintului reavăn. Camil Petrescu, o. i, 111. Morfii erau culcaţi in gropi şi acoperiţi cu pămtnt aspru şi pietros. Stancu, r. a. iii, 10. Noi toţi avem curajul de-a gîndi că poate ctnd vom fi pămtnt, Eforturile noastre... Se vor mai pomeni. Labiş, p. 424. La despărţire i se dăruie o cupă de argint plină cu pămtnt din pămtntul Poloniei, s februarie 1960, 51. Spune, mtndră, ce ţi-i gtndul De ţi-i faţa ca pămtntul. Jarnîk-
Bîrseanu, d. 240. Ară badea cu plugul Alăturea cu drumul Şi răstoarnă pămintul. id. ib. 377. Se pune pe rană năroi (mocirlă), adecă pămtnt ud, spre a scoate usturimea. Pamfile, b. 12. Negru ca pămtnlu. alr ii 3399/29. S-aduci sapă şi lopată S-aduni pămtntul grămadă, folc. transilv. i, 127. Gura lumii numai pămtntul o astupă. Pann, p. v. i, 7/20, cf. Zanne, p. ii, 176, Sadoveanu, o. xi, 478. Pămtnt fără viermi nicăiri nu găseşti. Zanne, p. i, 239. Cu o stropitură de ploaie, pămintul nu se moaie. id. ib. Pămtntul ctnd se usucă, ploaie cere să-l adape. id. ib. Ce e mai gras decît toate-n lume? (Pămtntul). şez. xiii, 27. O (în imprecaţii) Taci... Taci... Astupa-ţi-ar pă-mtnlul gura. Stancu, r. a. iii, 52. O (Cu aluzie la concepţia religioasă asupra creării omului, la ideea vieţii limitate a omului ca individ) Din pămint eşti (cca 1600—1625). gcr i, 65/5. După neputinţa trupului acestuia slab şi gros de pămtnt. Eustratie, ap. gcr i, 77/7. Pomenii prorocul strigînd: eu simt pămtnt şi cenuşe şi iară căutai tn groapă şi vădzui oasele goale. Molitvenic (sec. xvn), 303. Vită-te la tine că eşti muritoriu, şi pămtnt eşti. Maior, p. 46/5. în zadar se muncesc [filozofii] a arăta că noi stntem numai pămtnt. Marcovici, c. 12/17. Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce stnt intr-un mod fatal legate de o mină de pămtnt. Eminescu, o. i, 136. Tu ţi-ai învins pămtntul, mormtntul şi destinul. Arghezi, vers. 377, cf. id. v. 48. Omule, pămtnt şi lut, Ce te fermi cu gindul mult? şez. iii, 160. O F i g. Cuventele Domnului, cuvente curate, argintu arsu şi ispitit, pămtntu curatu de şapte ori. psalt. 18. Cărei ascultaţi cuvîntul Domnului muiaţi pămtntul inimei voastre. Coresi, ev. 3. Că-n suflelu-i pămtntul se zbate cu necaz. Eminescu, o. i, 94. Tu tncă-ai mai etnia, pe ctnd eu fără de auz înaltului tău recviem i-aş fi pămtnt. Blaga,
l. u. 141. El zice că gtndul tot pămint este. t decembrie 1962, 23. <> Pămtnt negru (sau, regional, mare) = cernoziom. Cf. Cantuniari, l. m. 131. Pămtnt roşu v. roşu. Pămtnt de turnătorie = amestec format din nisip de turnătorie, dintr-un liant, de obicei argilă, şi din alte substanţe; amestec de formare. Cf. ltr, dp, der. <0> E x p r. A face (lut sau tot o apă şi un) pămînt (sau una cu pămintul) sau (rar) a amesteca (sau a asemăna, a face asemenea) eu pămintul = a distruge, a nimici, a sfărîma, a prăpădi, a face praf. Au făcut casele Lajilor pămtnt (sfîrşitul sec. xvm). let. iii, 223/34. [Oastea] făr’veste din întuneric iese... Făcind asemene cu pămintul Toate. Budai-Deleanu, ţ. 259. Albert Kiraly... cetatea Si-lislrei, cruţată ptnă atunci, o asemănă cu pămtntul. BXlcescu, m. v. 73, cf. Eminescu, o. i, 147. îi era frică să nu dea peste dtnsa zmeii, căci o făcea una cu pămtntul. Ispirescu, ap. tdrg. Vtnturile porniră bătaie oarbă, turburind apele şi făcînd una cu pămtntul copacii neclintiţi de veacuri întregi. Delavrancea, s. 102. Fă-mă, Doamne, lut, pămint, Nu-mi da om care-i urlt. Hodoş, p. p. 58. A strtns oaste... şi a trimes-o să-i prinză pe fugari şi să-i amestece cu pămtntul. Rădulescu-Codin, î. 148. A fi (toţi) o apă şl un pămînt = a fi deopotrivă, la fel. Jucau babele.. . Uitaseră anii, bătrinefele, sărăcia, nevoile, junghiurile şi greul. Erau tofi o apă şi-un pămtnt. Iovescu, n. 150. A fi (sau a se face) negru pămînt (ori negru ca pămintul) = a fi foarte supărat, mîhnit sau mînios. Hassan, de mirare e negru-pămînt: Nu ştie de-i vis ori aieve-i. Goşbuc, p. i, 205. Spune, mtndră, ce fi-i gindul, De eşti neagră ca pămtntul ? folc. transilv.
i, 288. A se face pămînţ la faţă sau a i se face faţa ca pămintul, (regional) a-i ieşi (cuiva) pămintul in faţă, a-i prinde cuiva faţa pămînt = a slăbi, a se gălbeji. Cf. ddrf, Zanne, p. i, 241. Mult mă-ntreabă sflntul vtnt, Ce mi-a prins fafa pămtnt? Doine, 75. I-a ieşit pămintul tn faţă. Ciauşanu, gl. E a pămint = prevesteşte moarte. De iesă la copil intăi dinţii dedesupl, nu e bine; e a pămîni. Zanne, p. ix, 301. Trage a pămînt, se spune despre cineva care este aproape de moarte, cu un picior Sn groapă. Cf. mat. dialect,
i, 233. A duce pămînt din deal în vale — a face o
2905
PĂMÎNT
— 266 —
PĂMÎNT
muncă inutilă. Gf. Zanne, p. ix, 499. Cu inima ca pămîntul = foarte supărat. Gf. Ciauşanu, gl. + S p e c. (Şi în sintagma pămtnt galben) Lut, argilă. O lampă de pămtnt egiptean, cr (1848), 402/77. Un fluieraş de pămtnt. Filimon, ap. tdrg. Prispa din faţă-i e lipită cu pămtnt galben. Delavrancea, s. 3. Un taler de pămtnt. id., ap. tdrg. Fierb pe vatră oale mari de pl-mtnt, burticoase. Stancu, d. 75, cf. alr sn iii h 821. De-ar fi biidu de pămtnt, Să se strice mai curtnd. folc. transilv. i, 176. Pămîntul pină nu-l calcă, Oale nu poate să facă. Zanne, p. i, 239. <0> (Rar) Pămtnt de porţelan = caolín. Gf- Gantuniari, l. m. 117. Pămtnt stabilizat — pămtnt argilos amestecat cu gudroane, var gras, ciment etc., rezistent la pătrunderea apei şi folosit la fundaţii de drumuri, la construcţii agrozootehnice etc. Gf. ltr 2, der. Pămtnt activ (sau deco-lorant) = material natural asemănător argilei, format din hidrosilicaţi de aluminiu, calciu şi fier şi avlnd proprietatea de a adsorbi şi reţine substanţe colorante din uleiurile animale, vegetale şi minerale. Gf. mdt, dp. Pămtnlurile decolorante naturale pot fi supuse unui tratament chimic prin tratarea lor cu acid clor-hidric sau sulfuric, ltr2. Calitatea unui pămtnt deco-lorant se apreciază după capacitatea de adsorpţie, dar şi după posibilitatea lui de filtrare, ib. Prin tratare cu acizi, spălare şi uscare, eficacitatea pămtnturilor active naturale creşte mult. der. + Pămtnt amar = oxid de magneziu. Cf. Macarovici, ch. 356. Pămtnturi rare = grup de oxizi ai unor elemente (metale) rare, foarte asemănătoare din punct de vedere al proprietăţilor lor chimice. Cf. id. ib. 397, mdt, ltr, dp, der. Pămtnturi metalice = oxizii metalelor aluminiu, bor, galiu, indiu şi taliu. Gf. Macarovici, ch. 366.
   4.  Sol, teren, considerat sub raportul productivităţii sau al configuraţiei; întindere, suprafaţă (delimitată) de teren (agricol). Lucrătoriul aşteaptă cinstitul rodu al pămtntului. cod. vor. 132/27. Rădicaţi ochii voştri şi căutaţi pămtnlurile, că sint plăviţe spre seceriş. Coresi, ev. 153. Ieşi semănătoriul a semăna sămtnţa lui. Şi cind semănă, una căzu pre cale şi călcată fu... Şi alta căzu spre pămtnt bun şi crescu, id. ib. 350. Plugariul... tremite nămiţii săi pre pămtnturi de sapă spinii şi ară. Varlaam, c. 274. Acest pămtnt iaste foarte bun, declt toate pămtnturile, de rtndul pinii. Herodot (1645), 79. Cu multă cheltuială cearcă şi sapă pămîntul. Eustratie, ap. gcr i, 118/17. Bătrtnul întrebă pe slăptnul păminturilor (a. 1692). gcr i, 306/28. Roada acelor pămtnturi. G. Cantacuzino, cm i,
23.  Săminţa vtrtoasă să samine la pămtnt uscat. Calendar! (1733), 54/5. Ba stnt ca neşte lăcuste Ce mtncă a pămtntului grăsime. Budai-Deleanu, ţ. 394. S-au pus piatră hotar In capul unui pămtnt (a. 1824). Uri-cariul, xxii, 225. Priveşte vremea ca un pămtnt nelucrat care de sineşi nu poate da rod nici bun, nici rău. Marcovici, d. 12/11. Preţul productului de pămtnt au scăzut de curtnd. gt (1838), 60 2/3. Găseşti pămtnt ars de focuri? La vatra ta cugetează. Gdnachi, p. 114. Pămîntul, odinioară altt de roditor, este acum tn ne-lucrare şi sterp, cr (1846), 231/46. Boierii... n-aveau... dreptul d-a fi singuri proprietari de pămtnt. Bălcescu, m. v. 10. Este-al braţului pămîntul; A-l lucra, nu a-i robi. Bolliac, o. 204. Cit pămtnt tu vei videa E cuprins de zestrea mea! Alecsandri, p. ii, 93. Vor să-şi răpească una de la alta pămtnt. Ispirescu, l. 5. Intr-un pămtnt gras, gunoios, unde plugul n-a trecut..., năpădesc plantele rele. Delavrancea, t. 108. Se împrăştie vorba... să se dea pămtnt ţăranilor. VlahuţX, o. a. i, 210. Noi vrem pămtnt! Goşbuc, p. i, 207. Mărturiile trecutului nostru... ne vorbesc de pămtntul de muncă. Pamfile, a. r. 1. Am şi eu două pogoane de pămtnt şi şase copii. BrXtescu-Voineşti, p. 121. Pămtntul arşiţenilor e nisipos şi sterp. GÎrleanu, n. 7. Iubirea pămtntului l-a slăptnit de mic copil. Rebreanu, i. 52. Aceştia erau ţigani mtnăstireşti, legaţi pămtntului. Galaction, o. 4.73. De pe pămtntul cit tl avea, abia scotea ctt să trăim. Vlasiu, a. p. 74. De mi-i cere juvaeruri şi pămtnturi, ale tale să fie. Sadoveanu,
o.   xi, 584. „Ion“ era o largă frescă a vieţii romă-
neşti... lăcomia de pămtnt şi senzualitatea robustă, afirmate cu şiretenie. Vianu, a. p. 325. Alte tocmeli avem pentru pămtnt. Arghezi, vers. 313. Trăia iutnd cu chirie pămtnt pe locurile virane de prin împrejurimi, pe care tl semăna cu cartofi. GXlinescu, s. 21. Pămtnturile ni le muncesc nevestele şi nepoţii. Stancu, r. a. i, 343. Nici o refacere economică şi socială nu este posibilă... fără o reformi agrară radicală care... să dea pămtnt ţăranilor. Scînteia, 1953, nr. 2 795. Al nostru-i pămtntul Din care fierul va muşca! Beniuc, v. 111. Pădurea a început sd se taie, făclnd din ce în ce mai mult loc pămtnturilor. T. Popovici, se. 5. Duminica trecută au băgat plugurile în pămtnturile călugărilor. Barbu, p. 190. A cumpărat ocină ■ la Brăneşti anume cinci pămtnturi (ogoare) la un cimp. Panaitescu, o. ţ. 93, cf. 161. Care va st dztci, amu v-o luat pomtntu. Graiul, i, 525. Pămtnt de casă. alr i 648/940. Stăptnesc o buca di pomlnt. alr ii 3 558/386, cf. Lexic reg. 12. Am un pămtnt tn Moine. mat. dialect, i, 214. Mula cere de mîncat, Pămtntu trebe lucrat! folc. transilv. i, 252. <0> E x p r. (Sărac sau calic) lipit pămintului = foarte sărac. I s-o scos averea ta mezat... o rămas lipită pămtntului. Alecsandri, t. 258. Era odată un zgtrcit ... ferfeniţos tnctt ai fi crezut că-i lipit pămtntului. Gane, n. iii, 13. Acum era lipit pămtntului şi trăia de azi pe mine. ap. tdrg 916. A rămas calic lipchit pămintului. şez. iii, 11, cf. Zanne, p. v, 570. + (în construcţia) (Du-a) pămîntul Iurat = numele unui joc de copii nedefinit mai de aproape. Jocuri copilăreşti ce le cunoaşte poporul sint: portiţa..., pămtntu furat, h iv 12, cf. ii 64, 82, 119, xii 176.
  5.   (Adesea urmat de ţin nume propriu) Teritoriu, regiune, ţinut, cuprins; p. e x t. ţară; patrie. Eu stmlu D[o]mnu D[u]mnedzeul tău i eu te-am scos den pămtntul Eghiptului. psalt. hur. 69t/16. Trecură tn pămtntul Ghenisaretului. Coresi, ev. 269. Aceştea stnt feciorii Ham cu rudele lor, limbi, pămtnture şi oamenii. Palia (1581), 43/16. Şi zise Domnul lui Iacov: toarnă-te la pămtntul tăttni-tău şi la rudele tale. ib. 123/3. Să să păzască şi alt(ul) să oştească asupra pămintului tău. Hîrodot (1645), 357. Apucatu-m-am şi eu a scriere începătura... după cum au fost intăiul ţării şi pămtntului nostru a Moldovii. Ureche, let. i, 95/14. Ţara să cade să-ş socotească şi să-şi priască şi să acopere de asupreale pre oamenii pămtntului său. prav. 123. Veni in pămtntul lui Izrail.vi. test. (1648), 4v/24. Să înveţe orice limbă le-ar fi voia, pentru ca să se afle oameni învăţaţi şi tn pămtntul nostru al Moldavii. Neculce, l. 386. Stăplnea dară şi lăcuia acest pămtnt acele neamuri ce le zicea dachi şi gheti. C. Gan-tacuzino, cm i, 11. Acesta să nevoia să-şi lăţească împărăţia. . . glndind tn ce chip ar supune ţările şi pămtnturile striinilor. R. Popescu, cm i, 231. Vrăjmaşi ai măriii-sale şi ai pămtntului. R. G^eceanu, cm ii, 124. Acel fericit pămtnt n-au auzit niceodată vreun blestem. Mjlnar, ret. 84/6. Ţara Muntenească pe acea vreme nu avea domn, ci numii o samă de boieri căuta trebile pămtntului (sflrşitul sec. xvm). let.
iii, 277/13. într-un ceas congiură pămtntul muntenesc. Budai-Deleanu, ţ. 209. întiiul sobor ... in cetatea Nicheea tn pămîntul Bitinei au fost adunid. Cale n-dariu (1814), 130/5. In pămtntul Moldovii, tmpăr-ţealile de ţigani au urmat a să căuta fără paragrafi. Pravila (1814), 171/13. Birnicul Ţării Româneşti... lăcuiaşte tntr-acel bogat şi frumos pămtnt. Golescu, î. 58. A primit toate măsurile de pază ce a luat guvernul pămtntului. cr (1829), 65 2/30. Se pogort împărăteasa de pe cuvertă... călctnd pe pămîntul patriei sale. ar (1830), 23 V45. în vechime, maica Roma, ce-a fost doamnă-n toată lumea, Ne-a lăsat legi şi pămtnturi. Asachi, s. l. i, 47. O lume necunoscută, un pămtnt de fericire. Conachi, p. 263. Să aruncăm dar o ochire asupra trecutului acestei naţii române... de cind se află statornicită pe pămtntul său. Bălcescu, m. v. 5. Scopul lor este de a introduce pe sţena naţională. . . dramă şi comedii îmbrăcate tn caracterul pămtntului. Russo, s. 4. Mulţi cred că, de la venirea acestui tm-
2905
PĂMÎNT
- 267 -
PĂMÎNTEAN
părat [Traian] tn (ară..., nu s-a mai petrecut nimica pe pămtntul românesc. Ghica, s. 53. Padişahul vostru... Va să facă (ara un pămtnt turcesc. Bolintineanu,
 o. 36. Roma... n-avea alfi ctitori dectt naţiunile ce o tmprejmuiau pe pămintul Italiei. Odobescu, s. i, 45, cf. 253. Noi ne ducem risipite Prin pămtnluri fără zei! Coşbuc, p. ii, 11. A! pămtnt fericit al Moldovei, ţi-a fost dat să vezi în scaunul lău bătrîn un domn ttnăr. Delavrancea, o. ii, 164. A trăit departe de pămtntul românesc. Galaction, a. 4. Geaba umblat-am atttea păminturi şi mări depărtate. Topîrceanu, p. o. 10. Nu rareori mă gtndesc şi la Rusia. Peste pămintul ei nesftrşit am colindat vreme de trei luni. Sahia, n. 64. Mahomet a trebuit să iasă din pămtntul Moldovei. Sadoveanu, o. xii, 335. înttlneau malul fluviului Maroni, de unde tncepea pămtntul olandez. Bart,
 e. 278. Căutam pămintul unde Mitic să ne-alcătuim. Blaga, p. 29. Acel obscur devotament pe care tl are orice om pentru pămtntul tn care s-a născut. CXli-nescu, e. o. ii, 17. O Pămtntul făgăduinţei (sau făgăduit) — nume biblic dat Palestinei; p. e x t. ţinut bogat, mănos, fericit; f i g. situaţie de care cineva leagă mari speranţe. Izrailii... pămlntului făgăduit nu se spodobiră. Coresi, ev. 4. Şi-a făcut din ţara lui loc de scăpare creştinilor şi pămtntul făgăduinţei, cr (1848), 18 2/29. Şi toţi, îngrămădiţi la provă, ca o turmă speriată, muţi şi palizi, cu respiraţia tăiată, privesc (intă la orizont spre pămtntul făgăduinţa. Bart, s. m. 38. (E x p r.) A trăi ca în pă-mîutul făgăduinţei = a trăi foarte bine, a trăi ca in sinul lui Avram. Cf. Zanne, p. vi, 252. Obiceiul pămlntului = totalitatea normelor de viaţă necodificate, stabilite In decursul timpului între membrii unei comunităţi şi transmise prin tradiţie, din generaţie In generaţie ; p. e x t. obicei specific unei ţări, unei regiuni etc. (păstrat din vechime); (Învechit) obicei pămlntesc. Obiceiul pămlntului ajunge, prin întrebuinţare, a se face lege. Negruzzi, s. i, 308. Aşa-i obiceiul pămlntului; fata învaţă de la mamă şi mama de la bunică. Gane, n. i, 62. Mai multe documente oficiale... mărturisesc despre asemenea fapte şi. .. le recunosc a fi făcute dupe obiceiul pămlntului. Odobescu, s. ii, 17. I-am lăsat să elaboreze şi felurile măsuri şi legi, cum e obiceiul pămintului. Sadoveanu, o. ix, 504. (Rar, cu primul termen la pl.) Au stricat obiceiurile cele vechi a pămintului. Amiras, let. iii, 87/20. Alecsandri pune... pe socoteala limbii ceea ce ar fi trebuit să pună pe socoteala ciocnirii formelor nouă cu obiceiurile vii ale pămintului. Ibrăileanu, sp. cr. 151. Birul (sau darea, vama) pămlntului = numele unui anumit fel de impozit nedefinit mai de aproape. Cei de loc negu-ţitorii care trag biru pămlntului n-au nici o hrană (a. 1731). Uricariul, ii, 30/22. Aceia au şi plătit vama pămlntului, clte două parale dă piele (a. 1823). doc. ec. 299. Darea pămlntului. alr i 384/93. O Loc. adj. (învechit) De pămînt = pămintean (2). Nevoia cu tot mijlocul ca să rădice domn de pămint. ist. ţ. r. 5. + (Regional) Punct cardinal. Pltngeţi şi voi patru vtnluri Din toate palru păminturi. Marian, î. 233.
   8.    (în opoziţie cu m a r e 2 1; şi, Învechit, in sintagmele pămintul cel sănătos, pămtnt cuprinzători, pămînt tare, pămtnt statornic, regional, pămtnt uscat) Uscat; p. e x t. continent. Era tn corabie 276 de suflete... Şi deca fu ziuă nu cunoştea pămtntul. cod. vor. 94/10. De-aciia să şi ştie că poale învăţătoriul lor şi tn mare şi pre pămint a face ciude. Coresi, ev. 266. Perşii, treclnd pămtntul cel sănătos şi fără apă şi şăzUră lingă eghipteani, chemtndu-i la război. Herodot (1645), 150. In foc te vei schimonosi, păminte, cu apa! M. Costin, ap. gcr i, 203/9. Pămtnt cuprinzători (a. 1790). ap. Ursu, t. ş. 21. Au tncungiurat Ţarigradul pre mare şi pre pămint. Şincai, hr. i, 124/24. Colum-bus... aflătoriul pămlntului statornic din America. desc. am. 127/16, cf. ci (1829), 123V12. Nicăiurea vide alt pămtnt afară de două ostroave mici. Drăghici, r. 46/29. El se lăuda că n-a pus niciodată piciorul pe pămint tare. cr (1848), 243/45. Şi ctţi vlslind spre ţărmi cu flori şi ctnturi... Nu fost-au prăzi oceanului sălbatic,
 Sub vitreg cer, departe de păminturi. Neculuţă, ţ. d. 25. Voi nu simţiţi cum s-a potolit parcă ceva.. . Ca şi cum ar fi fost o furtună mare şi acum s-a ales pămintul de ape. H. Lovinescu, c. s. 107. Cit te uiţi tn lung şi-n lat, Nu mai vezi pămtnt uscat, Ci tot ape tulburele, Umblînd corăbii pe ele. Jarnîk-Bîrseanu, d. 320.
   7.   Unitate de măsură pentru suprafeţe de teren (agricol), folosită in trecut, a cărei mărime a variat in timp şi spaţiu. Au cumpărat vad de moară şi trei pămtnluri la sat la Cofeşti şi doao păminturi tn frunte de la Căpoteşti ptnă în hotarul Milcovului (a. 1626). G. Giurescu, p. o. 257. Zăcea funii care fac 20 de pămtn-turi, clte lo paşi pămtntu şi cu vad de moară (a. 1706). Uricariul, xxiii, 267. Patrudzeaci şi două de păminturi, şi pămtntul clte 20 de paşi şi pasul şas(e) palme (a. 1719). Iorga, s. d. vi, 153. Pi un bătrîn s-au venit ctle 38 păminturi (a. 1757). C. Giurescu, p. o. 58. In Chilău sînt opt păminturi şi un răzor; pămtntu de 4 prăjini tn vatra satului, iar la clmp, tn ţarină,
 5  prăjini (a. 1780). id. ib. 59, cf. 296. Măsura pe păminturi nu se obişnuia tn Muntenia. I. Brăescu, m. 22. Purta numele de moşie sau hotar şi se împărţea în bătrîni, jirebii, jireabii, păminturi ş.a. Pamfile, a. r. 16. Alte diferite măsuri, ale căror dimensiuni stnt puţin sau de loc cunoscute tn timpul de faţă, mai erau: bătrtnul, pămtntul, funia. N. A. Bogdan, c. m. 173. Alături de codri şi de locuri tnttlnim tn acte, attt tn Moldova, cit, şi tn Ţara Românească ... împărţirea pămintului arabil pe „păminturi“ sau „ogoare". Panaitescu,
 o. ţ. 168. Pămtntul... era... o măsură care reprezenta locul ce se poate ara In timpul unei zile de lucru... este deci o măsură de muncă, generală tn evul mediu. id. ib. 169.
   —    Pl. : păminturi şi (învechit) pămlnture, (regional) pămlnte (Coman, gl.), păminte (Pascu, c. 187). — Voc. : pămlntule şi (Învechit) pămlnte, păminte. — Şi: (Învechit şi regional) pemint (alrm ii/i h 236; voc. şi: peminte, pemente; pl. peminte), (regional) pomînt, (Învechit, rar) pomont (lex. mars. 214, 248) s. n.
   —  Lat. pavimentum.
   PĂMÎNTAL s. n. (învechit, rar) Mineral (1). Minerale au pămlnlale. Pleşoianu, c. 59/4.
   —  PI. : pămlnlale.
   —  Pămînt + suf. -al.
   PĂMÎiVTAŞ, -Ă adj. (Regional) Pămintean (2). Fraţi şi nuntaşi Şi oameni pămîntaşi... Iertaţi pe aceşti doi fii. Sevastos, n. 181, cf. sfc i, 81.
   —  Pi. : pămtnlaşi, -e.
   —  Pămînt + suf. -aş.
   PĂMÎNTEAN, -Ă adj. 1. De pe pămînt (2), care se află sau trăieşte pe pămînt, privitor la pămînt, specific pămintului. Şi ca aceştia olăcari nu iaste alt lucru pemintean mii iute. Herodot (1645), 453. Eu tncă-s om pemintean din singe şi din carne. Dosoftei, v. s. septembrie llv/19. Dectt un iepure mai slabă şi mai peminteană a fi se arăta. Cantemir, ist. 41. Eşti tu fată de muntean... Viţă de om pămintean Sau de vrun zmeu năzdrăvan ? Alecsandri, p. i, 97. Monahi, cunoscătorii vieţii pămtntene. Eminescu, o. i, 92, cf. iv, 120. Pasere măiastră nu vine pe aici, necum om pămintean. CreangX, p. 90. Fulgere, trăsnete, toate acestea se petreceau undeva jos, într-o lume păminleană. Vlasiu, d. 175. N-am tnltlnit aici pe nimeni. N-am găsit om pămintean şi parc-ar fi pe tărtmul celalalt. Sadoveanu, o. ix, 99. In seara aceea... Ceva se schimbase nespus, Aci-n pămlnteana epocă. Blaga, p. 153. Cum ai cutezat tu, faţă păminteană, să intri-n ţeara noastră? Reteganul, p. ii, 12. In munţii cei pustii..., Unde cîni negri Nu latră Şi om pămintean nu este. Marian, na. 371. + (Substantivat) Locuitor al pămintului (2); (Învechit, rar) pămintos (2). I pare bine de împreunarea cereştilor cu pămtnteanii (cca 1633). gcr i, 83/10. Fericit iaste.. . pămtnteanul care ştie Inţeleagerea. Biblia (1688), [prefaţă] 3/47. O minune. . . cum cel pămintean s-au adunat cu slujitorii cei cereşti. Mineiul (1776), 188rl/18.
2908
PĂMÎNTEAN
— 268 —
PĂMÎNTESC
 Ceaia ce potoleşti toată lacrăma de la fafa pămtnteanilor. ib. 201r2/24. A lui toţi oamenii, toate neamurile pămtn-tenilor (a. 1785). gcr ii, 147/3. Sinziana... cu alţi doi pămlnleni... umblă acum rătăciţi. Alecsandri, t. i, 456. Primăvară, din ce rai Nevisat de pămlnleni Vii cu mtndrul tău alai? Topîrceanu, b. 6., Pămtnlenii au ajuns azi, orice-am spune, a preţui bllndeţea şi mila. Sadoveanu, m. c. 74. Zăresc ţara cu robot şi forfotă, Pămtntenii încinşi cu pămtntul la trlntă. Deşliu,
 o. 29. Ce cauţi pe aici, pămlnleanule? Marian, î. 462.
    2. (Despre oameni) Născut tn ţara despre care este vorba, originar din această ţară, care se află din moşi-strămoşi pe pămintul pe care locuieşte, de baştină ; (despre manifestări ale oamenilor, bunuri etc.) care aparţine ţării sau poporului despre care este vorba, specific acestei ţări; băştinaş, indigen, autohton, neaoş (1), pămlntesc (2), (rar) pămlntenesc, (regional) pămlntaş. Anafora obştească a boierilor păminteni cătră prea înălţatul domn (a. 1812). cat. man. i, 5. Din aceste legi..., traductndu-le tn limba pămlnteană, au alcătuit o carte de legi (a. 1817). Uricariul, iv, '302/25, cf. Clemens. Auzind norodul buna vestire că s-a învrednicit ţara dă a dobtndit domn pămintean... a început a să înveseli. I. Golescu, In pr. dram. 57. Alegtndu-să cel care va fi om mai de ispravă... însă pămintean, iar nu strein (a. 1823). doc. ec. 291.Am socotit după a cinului datorie, a unui pămintean doctor, să fac oarecare... luminare. Piscupescu, o. 1/17. Se vor publica... preţurile producturilor pămintene şi a celor de pe la tnvecinatele scale, ar (1829), 2342/14. Fie-ostaşul pămintean Patriei sale apărător. Asachi, s. l. i, 105. începu lupta tn contra boierilor pămtnteni. BXlcescu, m. v. 21. Ceruseră... să li se dea domn pămintean. Ghica, s. 92. Surghiuneşte-mă ca pe attţi alţi boieri pămtnteni ai ţărei. Filimon, o. i, 113. Bourul moldovenesc era singur stăpîn pe o ţară... locuită de un popor ager şi drept pămintean. Gane, n. iii, 3. Urmase cu stăruinţă tipărirea mineielor româneşti, pe care... le tradusese tn limba pămlnteană. Odobescu, s. i, 298, cf. Brătescu-Voineşti, p. 118. Boierii păminteni s-au dat cu Tudor. Galaction, o. 158. Poarta s-a hotărlt să nu mai numească domni pămlnleni. Oţetea, t. v. 30. Izbutise... să turbure cu ajutorul relaţiilor ei pămtnlene şi internaţionale... viaţa politică. CXlinescu, s. 707. Toţi se trag ... dinlr-un spătar sau dinlr-un vornic, dacă nu dintr-un voievod pămintean sau fanariot. Vinea, l. i, 136. Ce legi pămtnlene Toiagul privirii I-l poartă să-nsemne în cercuri nisipul? Horea, p. 19. <0> (Substantivat) Tot sufletul care va mtnca mortăciune... dentru pămtnteani au den nemear-nici. Biblia (1688), 84^4. Nu ne săturam... de măritat fetele după peminteni, ce dzicem că-s proşti şi săraci. NecuLce, l. 360. Puţini au fost pămtntenii aceştii ţări... ca să şază ei să scrie ale patriei lor. C. Cantacuzino, cm i, 5. Multă pagubă şi nevoie au pricinuit... pămtntenilor moldoveni Intr-acele turburate vremi. R. Popescu, cm i, 565. înlr-acesl an s-au isprăvit şi cetatea Benderiului... lucrtndu-se numai cu munca şi osteneala săracilor pămtnteni. R. Greceanu, cm ii, 164. Au stătut domn Islrali Dabija Vodă, din pămtnteni. Amiras, let. iii, 85/4. Au dat două desălini odată, care nu se va uita lesne de la pămtntenii Moldovii. Muşte, ap. gcr ii, 25/23. Fiind tot pornit cuget şi gtndul domniii mele spre liniştea şi odihna... pămtntenilor lăcuitori ţării domniii mele (a. 1775). bul. com. ist. v, 267. De va.şi veni vreun pămintean la legea turcească, să-şi piarză patria. YXcărescul, ist. 255. Pămtntenii de vrajbe obosiţi De a-şi face pravile fură siliţi. Budai-Deleanu, ţ. 347. S-au primejduit mulţime, din pămtnteni şi străini. Beldiman, e. 60/31. S-au luat frliele oblăduirii ţării noastre din mlinile streinilor şi s-au dat pămîntenilor (a. 1826). gcr ii, 254/5. Acest noian al neştiinţii pămtntenilor miei. Piscupescu, o. 1/19. Musulmanii ce vor avea bunuri nemişcătoare... vor fi datori a le vinde la pămtnteni. cr (1829), 292l/32. Eu stnt ... pămintean de acolo, neam din neamul meu. Gorjan.h. iv, 40/22. încă din vremea lui Mihai Voievod, grecii se făcuseră nesuferiţi pămtnlenilor. BXlcescu,
 m. v. 21. Pe tot anul ies attlea sume din ţară, cumpă-rlnd fiecare particular mai scump şi nefolosindu-se nici un pămintean. cr (1848), 252/26. în tot cuprinsul Munteniei nu ai fi aflat tn acea epocă zece pămtnteni cari să fie avut... cunoştinţă despre legile feudali ale Ungariei. Bariţiu, p. a. ii, 569. Adă-ţi aminte că eşti pămintean... Cruţă pre biată ţară. Negruzzi, s. i,
 140. Cele mii multe rele nu vin de pe afară. .., ci ni le face toate Un pimtntean d-ai noştri. Alexandrescu,
 0.  i, 196. Au doar nu-s şi eu pămintean simpatrist? N-am slujit eu ţării? Alecsandri, t. i, 375. îndură-te, doamne, de pămtnlenii măriii tale şi le deschide aripă de apărare! Odobescu, s. i, 68. El şterse Intrucllva tn ochii pămtntenilor pita de a fi un străin. Iorga,
 1.  i, 54. Tot căpitanul... Puie-şi la rtnd pămtntenii şi ducă-i degrabă-n bătaie. Murnu, i. 46. Pămtntenii visau răzbunări şi războaie. Sadoveanu, o. xii, 247. Domnul e autorizat să confere pămtntenilor grade militare. Oţetea, t. v. 97. Pămtntenii au apucat armele să-şi apere cetatea, v. rom. octombrie 1955, 114. 7-a tnttmpinat un pămintean cu cuşmă miţoasă. Camilar,
 c. p. 84. Nu mi-e ciudă de străini Cit de pămtnteni haini. Alecsandri, p. p. 246. Pămintean de aici. alr i 444/180. Vai de pămtnteani, ctnd străinul să-ncuibează. Zanne, p. viii, 470. + (Rar) Locuitor din aceeaşi regiune cu altcineva. V. concetăţean, consătean. Să născuse la Grindeni..., nu departe de Turda, deci eram păminteni. Vlasiu, d. 373.
   —    Pl. : pămtnteni, -e şi (învechit) pămtnteani, -e. — Şi: (învechit) păminteăn, -ă, pementeăn, -ă (Neculce,
 l. 280), peminteân, -ă adj.
   —  Pămînt + suf. -ean.
   pAMÎNTEAiVCĂ adj. 1. (Rar) Pămlnteană. V. pămintean (1). E, logofete, a crede Precista că e, ca noi, pămtnleancă! Codru-DrXguşanu, c. 8. Cit e ţara românească, Nu e floare pămtnteancă Ca fetiţa ardeleancă! Alecsandri, p. p. 301.
   2. Pămlnteană. V. pămintean (2). (Substantivat) înavuţindu-se, se Insurară cu pămtntence. BXlcescu, m. v. 20. Cei dinlăi stăptni de domni de acest fel fură Cupăreştii, cari... se Insurară cu pămtntence. Iorga, l. i, 466. Apoi a început a iubi ... pe una din frumoasele noastre pămlntence. Sadoveanu, o. vi, 257. Ambiţios şi energic, însurat cu o pămtnteancă, a urcat repede toată scara onorurilor. Oţetea, t. v. 167.
   —  Pl. : pămlntence.
   —  Pămintean + suf. -că.
   PĂMfNTElVfiSC, -EASCĂ adj. (Astăzi rar) Pămintean (2). De ţoală turma de vite mari sau mărunte, pămlnteneşti sau streine. .. se [va] lua de la lei 50 şi pină la 80. cr (1830), 25l/12. Veniamin, prin hotărlrea guvernului vremelnic sau a căimîcămiei pămlnteneşti, se exilă. ib. (1839), 2622/39. Moldoromănii avea la Început... a urmi traiiţiilor pămlnteneşti. Russo, s. 48, cf. Polizu, Alexi, w., Scriban, d.
   —  Pl. : pămlnteneşti.
   — Pămintean + suf. -esc.
   PĂMÎiVTENÎ vb. IV. 1. Refl. (Prin nord-estul Olt.) A se stabili, a se statornici într-un anumit loc. Ş-a fugit oammi... şt mulţ s-a pămlntenil aice. Vîrcol, v. 21.
   2. T r a nz.'.. (Regional) A Împroprietări. (Refl. p a s.) Acu se cheami că m-am pimlnienit. Noi nu ieram răzeş vechi. Graiul, i, 422.
   —  Prez. ind. : pămtntenesc.
   —  V. pămintean.
   PÂMÎNTÎSC, -EĂSCĂ adj. 1. (Adesea In opoziţie cu ceresc) Care aparţine pămlntului (2), de pe pămint, privitor la pămint, specific pămlntului, care se află sau trăieşte pe pămînt; terestru. Că nu-s acealea preamtndrii de susu deştingătoare, ce pămen-teşti, suflete drăceşti, cod. vor. 126/4. Nice sabie, nice suliţă, nice altă nemică de armele voinicilor pemenleşti, ce numai svănta şi cinstita cruce. Varlaam, c. 44. Se
2912.
PĂMÎNTESC
— 269 —
PĂMÎNTIU
 cheamă... îngeri pământeşti, prav. gov. 159v/1. Iară voi sâ o primiţi nu ca un lucru pementesc, ce ca un odor ceresc (a. 1643). bv i, 139. Fierile pămtnteşti. n. test. (1648), 308r/9. Toate alte lucruri cereşti şi peminteşti le făcu Dumnedzău cu cuvtntul (a. 1650). gcr i, 145/13. Omul cel dintâi din pămtnt, pămentesc, al doilea om, jD[o]mnu/ din ceriu (a. 1650—1675). id. ib. 233/19. Nu vădzum nice om, nice vită, nice pasări, nice altă gtnganie pemintească. Dosoftei, v. s. octombrie 46 T/29. Partea cea mai mare a oamenilor pămtnteşti tn multe lucruri să dezmiardă (a. 1683). gcr i, 271/11. Ţi-au dat (ie schiptrul păminteştii puteri (a. 1691). bv i, 317/23, cf. anon. car. Altul e trupul oamenilor şi altul trupul dobitoacelor... şi trupuri cereşti şi impure pămenleşti (a. 1698). gcr i, 316/30. Şi i se vor închina lui toţi împăraţii pementeşti (a. 1710). id. ib. 367/23. Să dăm... şi sttptnilor peminteşti ceale ce să cuvine (a. 1726). bv ii, 25. Pămtntească boare Răsuflă puţinei Intru sine. Budai-Deleanu, ţ. 77, cf. le. Se poate numi un paradis pămtntesc. ar (1830), 221/26. Toate dau şi primesc reazim tn pămtnteasca viaţă. Conachi, p. 290. Acolo se mărginea cu totul ştiinţele sale asupra istoriei naturale pămtnteşti. cr (1848), 243/51, cf. Polizu. Ce-ai fost tn astă viafă, fărtnă pămtntească? Bolintineanu, o. 198. Adinciturile Tartarului erau locuite de umbre purtlnd formele lor pămtnteşti. Odobescu, s. i, 212, cf. ddrf. Aşa am făcut şi tn cea din urmă dimineaţă pămtntească a lui Emilgar. Galaction, a. 188, cf. 85, id. o. a. i, 116. Bătrtnii s-au petrecut din lumea pămtntească. Sadoveanu,
o. vi, 464. Făt-Frumos i-a cerut ztnei inelul. — Acesta-i lucru pămtntesc, i-a răspuns ea, ztmbind, ... eu nu port podoabe deşarte, id. ib. vii, 518. Zăcăminte mari, de veacuri, De stnge pămtntesc: petrol — Ce dorm tn subterane lacuri, Ca mtlul unui negru ghiol. D. Botez,
f. s. 6. Şi-n redvanul boieresc, Un luceafăr pămtntesc Cu chip dulce, femeiesc. Alecsandri, p. p. 182. <0> (Substantivat) Că păcătosul căce pămtnteasca caută, trup cheamă-se, şi nu ş-au făcut el sufletului întrebare iuşoară să aibă. Coresi, ev. 403. Şi pămlnteştile tntr-una cu cereştile ciudat le împreună (a. 1648). gcr i, 130/24. Alta e a cereştilor şi alta e a pămtnteştilor. n. test. (1648), 237T/26. Au hulit ceale pămtnteşti şi au ajuns pre pămtnt înger. Biblia (1688), [prefaţă] 7/6. [Poetul] aşa de sus ţinteşte şi-atîla e de mare, Incit cuprinde totul: ceresc şi pămtntesc! Macedonski, o. i, 109. Văd hălăduind Leul care-şi întinde gheara asupra celor pămlnteşti. Sadoveanu, o. xii, 224. 4 Care există în mod real, material, concret; p. e x t. (ironic) comun, prozaic. Simţămintele acelea cari... nu privesc de fel viaţa cerească, ci cea pămtntească. AgÎrbiceanu,
a. 40. Vrăjii de muza lui, nici nu voia să audă asemenea imputări pămtnteşti. Rebreanu, i. 62. E un poet muncit de gtnduri, o minte deschisă frumuseţilor intelectuale, mai mult dectt celor pămtnteşti. Galaction,
a. 261. Eu, lacrima, de tine-o am ascuns... De unde a putut să-nmugurească? Pricina ei o simt că-i pămtntească. Arghezi, vers. 303. + F i g. Propriu, specific (firii) omului, de om, omenesc; p. ext. fizic, trupesc. Aci începe...- amorul pămtntesc şi trecător. cr (1846), 186 2/36. Nădăjduia de la Roza Lang o iubire mai pămtntească. Rebreanu, i. 143. Virtuţi pămtnteşti Aduni ca o rodie, Mereu te-mplineşli Subt unica zodie. Blaga, p. 110. Mi-a răsărit ca floarea unui vis Făptura ta de viţă pămtntească. Beniuc,
v. a. 1, 39.
   2.   Născut in ţara despre care este vorba, originar din această ţară, care se află din moşi-strămoşi pe pămîntul pe care locuieşte, de baştină; care aparţine ţării sau poporului despre care este vorba, specific acestei ţări; băştinaş, indigen, autohton, neaoş (1), pămintean (2), (rar) pămlntenesc, (regional) pămîntaş. Slujba care era datoriu să o facă domnilor pământeşti... n-au fost fără de măsură grea. Şincai, hr. ii, 135/26. Oile cele ungureşti din cele pămtnteşti au mare dăo-sebire (a. 1811). doc. ec. 125. Au rămas... să ortn-duiască tn divanul pământesc. Beldiman, e. 70/29. Feliurimi de flori, asemenea pămlnteşti şi streine.
Golescu, î. 9. Divanurile pămtnteşti şi domnii ţărei au oprit cu totul pe greci să aibă proprietate. Odobescu, s. 11, 10. Spune muierii porunca cea nouă ce-o a căpătat de la domnul pămtntesc. Reteganul, p. v, 49. O- (învechit) Obicei pămtntesc = obiceiul pămîn-tului, v. pămlnt (5). Uniori urma împărăteştilor pravili celor de obşte şi alteori obiceiurilor celor pămtnteşti (a. 1780). gcr ii, 124/21. Ciubucele cu imanele de chilimbar se înfăţişară... după obiceiul pămtntesc. Gane, n. iii, 131.
   3.   (învechit şi popular; în opoziţie cu bisericesc) Laic; civil. Sălăşluire pentru domnie şi... pentru judecătoriile pămtnteşti (a. 1812). Uricariul,
1, 190. Ai fost de attta de mult întrebuinţat tn ocîrmuirea pămtntească. Kogălniceanu, s. 100. In acelaşi timp, dumneata du-te la stăptnirea pămlntească tn Piatra. Sadoveanu, b. 72.
   —    PI. : pămtnteşti. — Şi: (învechit) pămentâsc, -eâscă, pămintesc, -eâseă, pementisc, -eăscă, pemin-tisc, -eâscă adj.
   —  Pămtnt + suf. -esc.
   PĂMÎNTfiŞTE adv. (învechit) Ca pe pămlnt (2)/, ca pămlntenii (1). Să stea cu frică şi cu cutremur fi nemică pementeaşte să nu gtndeascâ. Varlaam, c. 83.
   —  Şi: (învechit) pementcăşte adv.
   —  Pămlnt + suf. -eşte.
   PĂMÎNTÎ vb. IV. Refl. (Regional) 1. A deveni palid, a căpăta culoarea pămintului (3), a se face pămîntiu. I-a ieşit pămtntul (fărtna) tn faţă. S-a pă-mtntit, ti fierbe coliva tn piept. Ciauşanu, gl.
   2. A se stabili definitiv undeva. V. Impămîn-t e n i. Cf. Scriban, d., l. rom. 1959, nr. 3, 66.
   —    Prez. ind. : pămtntesc. — Şi: pămînţf vb. IV. bud, p. p. 80.
   —  V. pămlnt.
   PĂMlNTÎRE s. f. (Regional) Parcelă de pămînt împărţită ţăranilor în urma exproprierii moşierilor. Luă boii de funie Şi îndemnă... spre linia dintre pă-mîntiri, drept prin prund. Chiriţescu, gr. 136, cf. 252.
   —  PI. : pămlntiri.
   —  De la pămînt.
   PĂMÎNTÎT, -A adj. 1. (Maram. şi prin vestul Transilv.; In forma pămtnţit) Pămîntiu; palid (1). Na inelul de la mine şi-l pune-n deget la tine; Ctnd l-ei vedea pămtn(it, Să ştii bine c-am minţit. Bud, p. p. 4. De cind trăiesc cu urtt Mi-e obrazul pămtnţit. id. ib. 26. El o /o[s/] o leacă mai păminţtt, că s-o temut. arh. folk. i, 229. De ctnd trăiesc cu urtt, Mi-i obrazu pămtn}il. Lexic reg. 12.
   2.   (Prin nord-vestul Transilv.) Nevoiaş (1), sărman, prăpădit. Cf. rev. crit. iii, 163, mat. dialect, i, 263. -0- (Substantivat) O duce tare greu, pămîntita de ea: n-are nici ce mtnca! mat. dialect, i, 263.
   —    PI.: pămtntiţi, -te. — Şi: păminţit, -ă, păminţit, -ă adj.
   —  V. pămintt.
   PĂMÎNTÎU, -ÎE adj. (Mai ales despre faţă) De culoarea pămintului (3) ; cenuşiu, întunecat, (regional) pămîntit (1), pămlntos (1). V. p a l2 (1), palid (1), livid, cadaveric. Cu feţe pămtntii de ruşine.. Gorjan, h. iv, 79/14, cf. 14/33. Privea la chelia aceea pămîntie. AgÎrbiceanu, a. 41, cf. 368. Faţa i se îngălbeni şi se tmpestriţă cu nişte pete pămtntii. Rebreanu,
i. 181, cf. id. b. i, 109. Faţa i se întunecă pămîntie. C. Petrescu, s. 175. Gtndul îi adusese o destindere tn obrazul ei ostenit şi pămtnliu. id. c. v. 192. Ochii ei pămtntii obosiseră. Bassarabescu, v. 156. Din burta aurie se răsturnă un val de icre, care umplu castronul cu o plămădeală pămîntie. BrXescu, o. a. ii, 302, cf. 337. Stnt pămtntii, slabi şi au hainele rupte. Sahia, n. 47, cf. 77. Un bulgăre alb... tn strachină pămîntie. Klopştock, f. 148. Obrajii lui erau pămtntii, buzele vinete. Vlasiu. d. 167. Era spăimtntat... Se făcuse
2917
PĂMÎNTOS
— 270 —
pănăta
aproape pămtntiu la faţă. Sadoveanu, o. vi, 532, cf. i,
 106.  Slăbise, devenise pămlntie la faţă şi ochii îi luceau. CXlinescu, s. 680. Era acum... slabă pămlntie la faţă. Camil Petrescu, o. i, 43, cf. Stancu, d. 199. Sub răchiţite din marginea satului sta un ofiţer cu faţa pămîntie. Camilar, n. i, 14. Pe faţa-i pămlntie, unsuroasă, năduşeata-şi deschidea către bărbie plrtiaşe întortocheate. Galan, b. i, 62. Obrajii neraşi, scoftlciţi, erau pămlntii. T. Popovici, s. 147. L-a ascultat pe secretar cu faţa devenită neaşteptat pămîntie. il martie
 1960, 30. Era neras şi pămtntiu la faţă. LXncrXnjan,
 c.    ii, 184. (Om) cu fafa pămlntie. Ciauşanu, v. 186.
 O     F i g. Oamenii spărgeau hambarele şi pivniţa subt privirea pămîntie a arnăuţilor. Camil Petrescu, o.
 iii,  237.
    —  Pl. : pămlntii.
    —  Pămint + suf. -iu.
    PĂMÎNTtÎS, -OÂSĂ adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care conţine (mult) pămînt (3), amestecat cu pămînt; care are o compoziţie asemănătoare cu cea a pămlntului (3); de culoarea pămlntului (3), pămînt i u. Cf. DRLU, LB, POLIZU, DDRF, ALEXI, W., Scriban, d. Ce pămîntoasă era Sena ieri! Camil Petrescu, t. ii, 577. Metalele uşoare se împart în... grupe: metalele alcaline... şi metalele pămtntoase. Macarovici, ch. 334, cf. 336, 354, Teaha, c. n. 245.
    2. S. m. şi f. (învechit, rar) Pămintean (1). Păcatul iaste otrava sufletului, aşadar, pămtntosul să otrăveaşte ctnd pâcătuiaşte. Molnar,ret. 40/2.
    —  Pl. : pămtntoşi, -oase.
    —  Pămint + suf. -os.
    PĂMtNTUBÎÎŞTE adv. (învechit) După obiceiul pămlntului (5). Cuciul să ţie fune 1, iar alţi fraţi să-şi ţie pămtntureşte (a.  1623).   ap. Panaitescu,
 o.    ţ. 170.
    —  Păminturi (pl. lui pămtnt) + suf. -eşte.
    PĂMÎNTtfŞ s. n. v. pămătuf.
    PĂMlNŢÎîL s. n. 1. Diminutiv al lui pămînt (3). Cf. drlu, cade. [Melcul] dintr-un fel de pămînţel, Pe care-l ştie el, Şi cu un fel de meşteşug, Şi-a făcut un fel de belciug. Arghezi, vers. 214.
    2.   Un fel de argilă colorată folosită în pictură sau la zugrăveli; lutişor. Gospodinele mai folosesc... pentru facerea brtietor şi florilor pe la ferestre, încă şi felurite feluri de păminturi şi pămlnţele. Pamfile-Lupescu, crom. 228, cf. Scriban, d., chest. ii 378/76, alr ii 3 787/682.
    3. (Geol.; rar) Diatomit. Cf. du, ltr2.
    —    Pl. : pămlnţele. — Şi: (regional) pominţăl s. n. chest. iv 61/383.
    —  Pămint + suf. -el.
    PĂMlNŢÎ vb. IV v. păminti.
    PĂMÎNŢÎT, -A adj. v. pămîntit.
    PĂMÎNZAlcA s. f. 1. (Mai ales în Munt.) Bucată de piele, de meşină sau de pînză groasă cu care se leagă de jur-împrejur caierul pe furcă. Fusul Kirei s-aruncă tn lungul firului... Şi suge de sub pămln-zalcă caierul plăvan. Delavrancea, s. 166. Din caierul sugrumat pe Ia mijloc de pămtnzalca de piele prinsă-n furcă printr-un oscior de pasăre, firul curgea. Sandu-Aldea, u. p. 205, cf. id. d. n. 162, Chiriţescu, gr.
 252,  dm, h i 189, 299, ii 255, vii 211, 407, eom. din Ţepeş VodX-CernavodX, alr ii/705, 723.
    2.  (în dicţionarele din trecut) Amestec de mălai cu apă, în care se moaie firele de bumbac înainte de a se ţese, spre a căpăta apret. Cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w.
    —    Şi: (regional) pămilzâlcă (h i 207), pămîzălcă (ib. ii 147), pămăzâlcă (ib. i 118, cv 1949, nr. 8, 33) s. f.
    —  Etimologia necunoscută.
    pAmÎSTEA s. f. v. pomoste.
  PÂMÎzAlCÂ s. f. v. pămtnzaleă.
  PĂMOACĂ s. f. v. pămucă.
  PĂMOSTEAlA s. f. v. pomosteală.
  PĂMOSTÎ vb. IV v. pomosti.
  PAmÜcA s. f. (Ban. şi Transilv.) Bumbac ; vată. Cei mai cu stare au... papioane sau iorgane tmplute cu pămucă (sau bumbac). Liuba-Iana, m. 98. Şi-n chilie c-o băga, Şi-n pămucă o-nvăluia, Cu zăitin că
  0    ungea, Pe urmă foc ti dădea. rev. crit. ii, 336. Se tntoarse cu un călcîi de pine albă şi moale ca pămuca. Mera, l. b. 188. Pila era... albă ca colacul şi moale ca pămoaca. id. ib. 220, cf. alr i 1 278/28, 320, 333.
  —    Pl. :? — Şi : pămoăcă s. f.
  —    Din ser. pamuk.
  PĂMUSTÎ vb. IV v. pomosti.
  PĂNA vb. IV. T r a n z. (Prin nord-estul Olt. ; complementul indică butucii de vie) A înlocui, a schimba (cu alţi butuci tineri). Cf. Lexic reg. ii, 29.
  —    Prez. ind. : pănez.
  -    V. pană1.
  PÂiVÂR s. m. (Bot.) 1. (Vestul Transilv. şi prin Ban.) Salcîm (Robinia pseudacacia). Cf. alr i 959/51,
  1    207/56, alr n/316, com. din VaşcXu şi din arad, Borza, d. 148.
  2.   (Regional, în forma penari) Liliac (Sgringa vuIgaris) (Brăila). Coman, gl.
  —    Pl. : pănari. — Şi : panăriu (cv 1950, nr. 11 — 12, 38), penâri (Coman, gl.)s. m.
  —    Pană1 + suf. -ar.
  PĂNAŞ s. n. v. panaş.
  PAnAT, -A adj. (Prin Maram.) înflorit. Mtnce-te focu, moarte, ... Te-ai făcut un ctmp pănat Ş-o fo musai de plecat. T. Papahagi, m. 70, cf. 228.
  —    Pl. : pănaţi, -te.
  —    V. pană1.
  PĂNAŢ s. n. v. păraţ.
  PANĂ prep., conj. v. pină.
  PĂNĂCHÎDĂ s. f. v. panachidă1.
  PĂNĂRAmA s. f. v. panoramă.
  PĂNĂŞÎŢĂ s. f. v. pănuşiţă.
  PĂNĂŞLÎ vb. IV. Refl. (Regional ; despre pereţi) A se umezi, a se mucegăi (Dobra-Deva). chest. ii 386/4.
  —    Prez. ind. : ?
  —    Din magh. penészed.
  PĂNĂTA vb. I. I n t r a n z. (învechit) A suferi, a pătimi. Unul ieste Hristos cel ce părătă derept noi. psalt. sch. 527/12. Părătaiu (chinuit-am d) şi zglrciiu-mă pără tn cumplit, tn toate dzile trislu Imblaiu. psalt. 72. Şi urul iaste Hristos cel ce părătă dereptu noi şi dereptu spăsenia noastră, ib. 336. Pănătaţi şi lăcrămaţi. Coresi, l. 154/9, cf. id. ps. 99/6. + T r a n z. şi refl. (Prin sud-vestul Transilv.) A (se) plînge, a (se) tlngui, a (se) jeli. Cf. rev. crit.
  iii, 163, Densusianu, ţ. h. 327.
  —    Prez. ind. : pănăl şi pănălez. — Şi :    bănătâ
  vb. I. cade, Scriban, d.
  —    Lat. paenitere.
2942
pănâtare
— 271 —
PÄNURÄ
  PĂNAtARE s. f. (învechit) Suferinţă, chin. Celuia ce protivitu-vă tari cu credinţa ştiindu aceaeaşi dintru pănrătari (s c ă r b e n. test. 1648, patimelor Biblia 1688) tn lume a face fraţi. cod. vor. 164/16, cf. psalt. 133.
  —   PI. : pănăiâri. — Şi: păriptăre s. f. psalt. 133.
  —   V. pănăta.
  PĂNĂTÂTE s.. f. (învechit) Suferinţă, chin. Imputare aşteaptă sufletul mieu şi părătare (pănătate cc 2, mişălătate d, muncă h). psalt. 133, cf. Coresi, ps. 179/13.
  —   PI. : ?
  —   De la pănăta.
  PĂNĂTtÎF s. n. v. pămătuf.
  PĂNĂTtÎŞ s. m. v. părătuş.
  PĂNĂTtJV s. n. v. pămătuf.
  PĂNĂTUVÎ vb. IV v. pămătuşi.
  PÂNCĂNEÂLÂ s. f. (Regional) Faptul        de a  p ă  n -
  căni; atitudinea celui care păncăneşte    (Săpata     de
  Sus-Piteşti). Udrescu, gl. Ce păncăneli l-o fi mai găsit şi p-ăsta, taman acum tn toiul ariei? id. ib. Are păncănelile lui! id. ib.
  —   PI. : păncăneli.
  —   Păncăni + suf. -eală.
  PĂNCĂNÎ vb. IV. I n t r a n z. (Prin vestul Munt.)
  1.  A face cite ceva, a nu sta degeaba; a face lucruri neînsemnate, mărunte. Cf. Udrescu, gl.
  2.  A umbla fără rost, a bate drumurile de pomană. Gf. Udrescu, gl.
  —   Prez. ind. : păncănesc şi pâncăn.
  —   Etimologia necunoscută.
  PĂNCĂNÎT, -Ă adj. (Prin vestul Munt.) Zăpăcit, aiurit, zănatic. Cf. Udrescu, gl. O (Substantivat) Unde-o fi apucat păncănilu-ăla de băiat? id. ib.
  —   PI. : păncăniţi, -te.
  —   V. păncăni.
  PĂ1VCLÎCĂ s. f. v. panglică.
  PÂNGÂ prep. v. pîngă.
  PÂNGĂRÎ vb. IV v. pîngări.
  PĂNGĂRICIIÎNE s. f. v. pîng&riciune.
  PANGARÎT, -Ă adj. v. pingărit.
  PĂNGĂU s. m. v. pengheu.
  pANGLICCţA s. f. v. panglicuţă.
  PĂNIE s. f. v. pilnie.
  PĂNÎNC s. m. v. părîngl.
  PÂNJENÎŢĂ s. f. v. păinjeniţă.
  PANJÎ vb. IV. T r a n z. (Prin nordul Munt.) A ocroti. Ciobanul... dobtndeşte şi un copilaş... de mai mare dragul să trăiască, să-l crească şi să-l pănjească.
  i.  cr. iii, 168.
  —   Prez. ind. : pănjesc.
  —   Etimologia necunoscută.
  PĂNJINÎ vb. IV v. păienjeni.
  PĂN<ÎJ s. m. v. podnojie.
  PĂN0S, -OASĂ adj. V. penos.
 P’ÄNTANÖG, -OÂGA adj. v. pintenog1.
 PÄNTÄLÖN s. m. v. pantalon.
 PÄNTÄNÖG, -OĂGĂ adj. v. pintenog1.
 PĂ1VTECE s. n. v. pînteee.
 PĂNTÎCĂ s. f. v. panglică.
 PÄNTICÖS, -OÂSĂ adj. v. pîntecos.
 PĂNTLÎCĂ s. f. v. panglică.
 PĂNTRE prep. v. printre.
 PÂNTRIJAl s. m. v. pătrunjel.
 PĂNTRÎJÂL s. m. v. pătrunjel.
 PÂnTRU prep. v. pentru.
 PĂNTRUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A avea grijă (de cineva sau de ceva), a îngriji. Cf. sfc iv, 116, Glosar reg.
 —   Prez. ind.: ?
 —   Din ucr. naHTpyoaTH.
 PĂNTRUÎT, -Ă adj. (Regional) Bine Întreţinut, îngrijit (Vicovu de Sus-Rădăuţi). Glosar reg. Măr mai păntruit. ib.
 —   V. păntrui.
 PÄNTTJ prep. v. pentru.
 PĂNŢĂR s. m. v. panţir.
 PĂNŢ0I subst. (învechit şi regional; In sintagma) Pănfoi de Braşov — pînză deasă şi groasă, de calitate inferioară. 1 ştuc pănţoi de Braşov (a. 1747). Iorga, s. d. xii, 45, cf. com. din Braşov.
 —   Etimologia necunoscută.
 PĂNUf vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică lemne) A ciopli, a modela în formă de pană1 (II 1). Cf. sfc iv, 125, 140. Am pănuit un lemn. Ciauşanu, gl.
 —   Prez. ind. ; pănuiesc.
 —   Pană1 + suf. -ui.
 PÄNÜJÄ s. f. v. pănuşă.
 PÄNURÄR s. m. (în dicţionarele din trecut) Persoană care ţese pănură (1). Cf. ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu.
 —   PI. : pănurari.
 —   Pănură + suf. -ar.
 PÄNURÄ s. f. 1. Ţesătură (groasă) de casă, făcută din fire de lînă, care se întrebuinţează mai ales la confecţionarea hainelor ţărăneşti; aba, (regional) dimie. V. postav. Buţile... trebuie şterse cu un dărab de pănură de cea groasă. Economia, 168/12, cf. drlu, lb. Neguţătorii perdură la toată bucata de pănură (postav) ctte doi taleri, gt (1839), 282/30. îmbrăcaţi după moda turcească, dar tn pănure vinete..., întinseră o horă. Codru-Drăguşanu, c. 7. Ţăranii nenobili să nu cuteze... a purta vestmtnt de postav colorat, ci numai pănură ţesută din lină', aşa cum e tunsă de pre oi. Bariţiu, p. a. i, 271, cf. Polizu, Cihac, i, 192. Se aşterne... o bucată de pănură împăturită tn patru. Marian, nu. 437. I se face un comănac de ptnză de bumbac ori de pănură. id. î. 66. Teancuri de scoarţe şi bucăţi de pănură. D. Zamfirescu, î. 137, cf. Pam-file, i. c. 287. [Nisipul aurifer] tl spălau pe petece de pănură aşezate anume tnlr-un scoc aplecat. AgÎrbiceanu, a. 68. Abia mai erau folosite trei-patru războaie de ţesut tn tot satul. Pănură, ptnzeturile, le cum-
2985
PÂNUŞ
— 272 —
PĂNUŞIŢĂ
 părau gaia. id. ib. 115. Nu ne mai oprim la neîntrecutele scoarţe, lăicere şi pănuri de ttnă, cari împodobesc căşcioarete satelor noastre, jun. ut. 1923, nr. 1, 47. Purttnd mai tot anul pantaloni de pănură albă. Molin, r. b. 285. Era un vechi dobrogean, cu straie de pănură albă. Sadoveanu, o. xvi, 152, cf. iii, 206. Se şi vedea tn surtuc de pănură. Camilar, n. ii, 373, cf. ltr2. Că-n dosul bundei tale de pănură ca neaua, Pistoale şi pumnale tşi attrnau cureaua. Horea, p. 115. Mirosul de pănură al paltonului tău Îmbibat de ploaie. s ianuarie 1961, 7, cf. com. Marian, com. din Straja-Rădăuţi, T. Papahagi, m. 228, Gregorian, cl. 60, chest. v/160, alrm sn i h 321, a ii 12, iii 4, v 6, 14, 15, 16, 20, vi 4, 19, 22, 26, Lexic reg. 71. + P. g e n e r. (Regional) Ţesătură ; stofă.; plnză. Le strecurăm printr-o ptnzătură sau pănură. Calen-dariu (1814), 170/3. Pănură tricoloră — roşie-albă-verde... fu ruptă. Bariţiu, p. a. iii, 450. Cravata... n-a fost alta dectt un vesmtnt necesar din pănură mai mult sau mai puţin scumpă, f (1871), 452. Un june aplecat asupra unui biliard scria cu creta pe pănură verde. Eminescu, g. p. 5, cf. alr i 1 296/357, alr ii 6 953/320, 337, 357, alr ii/349. Clop d'e pănură. alr sn iv h 1 159/284. + (Regional) Bor la pălărie (Avram Iancu-Abrud). Cf. alr i 1 859/94.
   2.     F i g. (Regional, mai ales in Transilv.; de obicei precedat de prep. „de“) Soi, fel; categorie, teapă. Vei găsi nesmintit şi Intre noi oameni de pănură ta. f (1875), 311. Aleg... pre doi inşi de pănură şi stamba lor. Marian, nu. 96. Pe timpul acela nu era... allta oaste învăţată cită ar fi fost tn stare să deie faţă cu oastea unui împărat de pănură celui turcesc, id. t. 124. Ştefan Vodă, ca şi altor duşmani de pănură lor, ... le-a venit de hac. id. ib. 261. Se hotărî dară şi Toader să facă ca şi alţii de pănură lui, să ieie btta-n mtnă şi lumea-n cap. Frîncu-Candrea, m. 267. O E x p r. A fi (tot) de-o pănură (eu cineva) = a fi la fel, a fi de aceeaşi categorie cu cineva. Observai că ei nu stnt de o pănură şi cunoscuţi, dar işi petreceau cu multă plăcere, f (1873), 52. Oamenii aeeşlia-s de-o pănură. Com. Marian. Nu-s de-o pănură cu tine. id., cf. Zanne, p. iii, 268. Noi stntem noi, Nu de-o pănură cu voi. folc. transilv. i, 433. + (învechit, rar) Origine (2), neam (I 7). Cred a fi de pănură străină, bulgară ori greacă, nu română. Codru-Drăguşanu, c. 17.
   —      PI. : pănuri şi (învechit, rar) pănure. — Şi: (regional) p6noră (a ii 12), punără (ib.) s. f.
   —   Lat. paonula.
   PĂNCŞ s. n. v. pănuşă.
   PĂNÎŞĂ s. f. I. (Şi, regional, In sintagma pănuşi minlnţele, alr i 904/337, mat. dialect, i, 214) Fiecare dintre foile care Înfăşoară ştiuletele de porumb; (regional) pănuşie, penuşură, piţiană, pană1 (I 7). Hrana boilor cea de iarnă e finul... şi foile cele de cucuruz sau penuşele. Economia, 82/12, cf. Budai-Deleanu, lex., lb. Pănuşile de la dizghiocatul ciocă-lăilor ar fi... bune de întrebuinţat puindu-le pe paturi.
 I.  Ionescu, c. 60/1. Cere să rupă oamenii popuşoii fără pănuşi, ca să rămtie pănuşile pe strujeni. Alecsandri, t. 1 571, cf. lm, ddrf. De Pipăruş nu ştiu nimică! Săracul, bietul Pipăruş! Ascuns de oameni prin pănuşi! Coşbuc, p. ii, 252, cf. Barcianu, Alexi, w., tdrg. Culegătorii... încep prin a desface penele sau pănuşele ştiuleţilor. Pamfile, a. r. 218, cf. 88. Foşni
 o   pănuşă între degete. Mironescu, s. a. 98, cf. id. s. 619. Saltă-n valuri jucăuşe Şi foşneşte lung subt soare, Cu mătase la pănuşe, Mămăliga viitoare. Topîr-ceanu, m. 25. Cucuruzul se rupe de pe tulei cu „pănuşă“ cu tot. Pribeagul, p. r. 74, cf. 29,        57. Oamenii
 dezbrăcau păpuşoii galbeni de pănuşi. Sadoveanu,
 o.  i, 591. In loc să-l beie din lulea, tl fac ţigară; tl sucesc tn pănuşă de păpuşoi, id. ib. ix, 24, cf. 279,
 vi, 388, id. p. 201. Ştiuleţii-mpleliţi cu boaba mare Ca nişte faguri de mărgăritare Culeşi cu patru fote curate, de pănuşi, Ieşeau din subsuoara cocenilor,
 păpuşi. Arghezi, vers. 289. Dacă inlri tn păpuşoişti, găseşti şliuleţii cu pănuşile desfăcute. Camilar, c. 62. Cucuruz, penuşă verde, Bădiţă, sprtncene negre. Mîn-drescu, l. p. 56, cf. com. Marian, i. cr. iv, 248, com. din Straja-RXdăuţi. Cucuruz, pănujă lată, Doru meu, mtndruţ, te bată, Mtntnd oile la vatră. Bîrlea, c. p. 58, cf. alr sn i h 97, a iii 4, v 33,
vi  16, 22, 26. Huş, huş Prin pănuşi. Cotcodaci Prin copaci (Uliul). Marian, o. i, 124. <0> (Prin lărgirea sensului) Struguraşii vineţi s-au desfăcut din pănuşă frunzelor. Cazimir, gr. 175. + (Regional; in sintagma) Pănuşi mari = tulpinile uscate de porumb, folosite ca nutreţ (Someş Gurăslău-Zălau). mat. dialect, i, 214. + (Transilv. şi prin Bucov.) Ştiulete de porumb (cu sau fără boabe). Cf. Bran, s., alr i 903/247, 251,
315,  378. + (Regional) învelişul bobului de griu; (regional) pănuşiţă (I). Cf. Şăineanu, d. u., alr sn i h 88/228.
   II.   (Anat.; Învechit şi regional) Peritoneu. Goliciunea foalelui... cuprinde tn sine pănuşă. antrop. 35/6. Maţele şi toate părţile sau organele foalelui se îmbracă cu o membrană subţire, lunecoasă carea se numeşte pănuşă (peritoneum). ib. 63/7, cf. tdrg, cade, Scriban, d. La casele din vechime, ferestrele erau şi numai de 0,30 m pătraţi la cari ... ca ocheţi se punea „pănuş (pele de pre Urbanul de vite“) prin care străbătea vederea tn chilii, chest. ii 33/8. + (Regional ; In forma pănuş) Abdomen. Cf. dr. v, 325, alr ii/i h 61/27. 4 (Prin Ban.) Pieliţă (11). Se rade cu coasa de peri şi se cărnuieşte, adică se taie carnea şi „pănuşul“ ce de la belire au rămas pre pei. Liuba-Iana, m. 123.
   III.  (Prin Bucov.) Semn de recunoaştere făcut la urechea oilor; (regional) pănuşiţă (v. p ă n u ş i t 2). Cf. Glosar reg., a v 6.
   —     PI.: pănuşi şi pănuşe. — Şi: pănuş s. n., (regional) păntijă s. f., pcniiş (alr sn i h 97/551) s. n. penâşă s. f.
   —  Pană1 -f- suf. -uşă.
   PĂNUŞâlE s. f. v. pănuşie.
   PAnUŞÎR s. n. (Prin Bucov.) Loc (special amenajat) unde se păstrează, peste iarnă, pănuşile (I 1) de porumb. Cf. sfc iii, 147, com. Marian.
   —  PI.: pănuşere.
   —  Pănuşă + suf. -ar.
   PĂNUŞÎ vb. IV. Refl. (Regional; despre şerpi) A năplrli (Săcuieu-Cluj). Cf. alr i 1 182/290.
   —  Prez. ind. pers. 3 : pănuşeşte.
   —  V. pănuşă.
   PĂNUŞÎCĂ s. f. (Prin Bucov.) Numele unei plante nedefinite mai Îndeaproape, care creşte prin lunci. Com. Marian. Frunzuliţă pănuşică, Draga mamii frumuşică, i. cr. iii, 52.
   —  PI.:?
   —  Pănuşă + suf. -ică.
   PĂNUŞÎE s. f. (Nordul Transilv.) Pănuşă (I). Cf. alr i 904/335, 339, 355. + (Regional) Păpuşă (II 2) (Moftinu Mic-Carei). alrm sn i h 75/334.
   —     PI.: pănuşii. — Şi: pănuşăie s. f. alri 904/335, 355.
   —  Pănuşă -f- suf. -ie.
   PĂNUŞfr, -Ă adj., s. f. 1. Adj. (Regional; despre piei) Curăţat de pieliţe (şi de păr); p. e x t. prelucrat (Brădişorul de Jos-Oraviţa). h xviii 141. Un burduş din o piele pănuşiţă, pentru a păstra făina. ib.
   2.    S. f. (Regional) Pănuşă (III). Cf. chest. v 156/34, a v 25.
   —  PI. : pănuşiţi, -te.
   —  De la pănuşă.
   PĂNUŞÎŢĂ s. f. I. Diminutiv al lui pănuşă (I). Cf. alr i 904/675, Glosar reg. + (Regional) înve-
2994
PĂNUŢĂ
— 273 —
PĂPĂDIE
lişul bobului de gr!u; (regional) pănuşă (I) (Mihăi-leni-Miercurea Giuc). alr ii 5 179/574.
   II. (Regional) 1. Numele a trei plante erbacee :
a)  năgară (la) (Stipa capillata). Cf. Brandza, fl. 488, tdrg, Panţu, pl., ŞXineanu, d. u., Borza, d.165 ;
b)  colilie (Stipa pennata). Cf. ddrf, Gheţie, r. m., Barciasu, Panţu, pl., Borza, d. 165, alr sn iii h 648/531; e) trestie de clmp (Calamagrostis epigeios). Cf. Borza, d. 37, şez. xv, 129, cv 1949, nr. 7, 33, alr sn iii h 636/514, a vi 26. Ne ducem vitele de funie pe locurile noastre, le dăm maldăre de pănăşiţă crudă, iar mai apoi le scoatem pe miriştele noastre. Sandu-Aldea, d. n. 209. Printre soiurile de plante cari predomină ctteodată tn fin pomenim rogozul, un fel de stuf mărunt, pănăşiţă, papura... etc. Pamfile, a. r. 149. Casa se va tnvăli cu pănăşiţă (un fel de rogoz). id. i. c. 423. Pănuşiţă... se numesc lăstarele pipernicite de stuh de prin sătăturile comunelor. Ţopa, c. 221. Ba eu stnt ce stnt şi muncesc la stuf şi la pănuşiţă cu palmele goale. Sadoveanu, p. m. 74. Pănuşifa cea mlădie se frămtntă pe loc, suspină şi geme cuprinsă de panică, contemp. 1954, nr. 430, 3/4. Pusese ochii pe una, Măriuca, mlădioasă ca pănuşifa, foc la lucru şi la horele mari. Camilar, n. i, 21. Şi-am să-i culeg pănuşifă. id. ib. 224, cf. 18, 30. Vintul dimineţii susura lin tn pănuşifa rărită, il septembrie 1960, 7, cf. h i 19, ii 273, iii 243, 306, vi 25, x 354, xi 486, xiv 349, xvi 103, 216.
   3.  Spicul papurei1 (1). Cf. Chiriţescu, gr. 252.
   —   Pl. : pănuşife. — Şi: (regional) pănăşiţă s. f.
   —   Pănuşă + suf. -ifă.
   PÂNCŢÂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui pană1.
   1.  Gf. p a n ă1 (I 5). Cf. lb, Barcianu.
   2.    Cf. p a n ă1 (I 6). Mă ttlnii cu badea-n caii, Cu carufu plin d'i liemAi, Cu clopuţu plin d'i pieili, Io cearui să-n dea panuft, lel’isă să-i dau gurift. arh. folk. v, 139, cf. 173. + Motiv ornamental cu care se Împodobesc diverse obiecte. Gf. PXcalX, m. r. 483.
   —     Pl. : pănufe. — Şi: (Învechit şi regional) penâţă s. f. lb, Barcianu, Alexi, w.
   —   Pană1 -f- suf. -ufă.
   PĂNZAtCRĂ s. f. v. pinzătură.
   PĂNZENÎŞ s. n. v. păienjeniş.
   PĂOÂJiĂ s. f. (Regional; mai ales la pl.) Podoabă făcută din una sau mai multe pene de păun (1), pe care flăcăii o poartă la pălărie; (popular) păun (2). Pălăria ta, Ioane, Tătă-i fluturi şi păoane, Şi părin-fii-fi mor de foame. Marian, ins. 475.
   —   Pl. : păoane.
   —   De la păun.
   PÂOÂNCE s. f. pl. (Bot. : prin Bucov.) Numele unei plante nedefinite mai Îndeaproape, şez. xv, 100.
   —   Etimologia necunoscută.
   PĂOJÎ vb. IV v. păujl.
   PĂORÎME s. f. (Regional; cu sens colectiv) Ţărănime. Com. din ban.
   —   Paur + suf. -ime.
   PĂORÎŢĂ s. f. v. păuriţă.
   PĂOSÂ vb. I. I n t r a n z. (Neobişnuit) A face libaţie, a aduce jertfă (In vin) morţilor sau zeilor. După ce ei păosară dintti şi băură pe voie, Solii porniră din cortul măritului crai Agamemnon. Murnu, i. 178.
   —   Prez. ind. : pădsez.
   —   V. paos.
   PĂPĂ vb. I. T r a n z. (Familiar) 1. (Mai ales in vorbirea copiilor sau cu nuanţă ironică) A mlnca (1). Cf. Budai-Deleanu, lex., lb. Crudela! aş vrea să te pap, să te măntnc, să te înghit. Negruzzi, în pr. dram.
485. Ai păpat zacuscă astăzi? Alecsandri, t. i, 205. Un duşman de lup... care de mult ptndea vreme cu prilej ca să pape iezii, trăgea cu urechea. CreangX, p. 21. Păsări-Lăţi-Lungilă ademenea zburătoarele şi, jumulite, nejumulite, fi le păpa. id. o. 250. Aşa, papă frumos, fii gigea, Papă cu mama, să creşti mare. Vla-huţX, o. a. i, 47. îmi păpă mneaei dăunăzi claponul. Contemporanul, v2, 145. Şi zici, l-au păpat lupii? ib. vi2, 293. Papă puţintel sosue cu ptinişoară. Arghezi, c. j. 170. [Slănina] tot om păpa-o, ti şopti ftrtate-său. Sbiera, p. 269, cf. chest. viii 113/21. Mult tocat, pufin păpat (=» risipă multă, dar puţin folos). Cf. PXsculescu, l. p. 108. Şi-au trăit traiul, Şi şi-au păpat mălaiul. Alecsandri, t. 216, cf. Delavrancea, s. 237, Zanne, p. iii, 599. -O» E x p r. A păpa bătaie = a mînca bătaie, v. m î n c a (!)• Acolo el se poate tncăiera de cile ori ti vine pe zi, poale să dea şi mai ales să pape bătaie. Arghezi, c. j. 30. (Pornind de la expresia de mai sus) Cum a fost, măi, cu bătaia ceea... pentru care ai păpat cincisprezece zile de închisoare? Sadoveanu, o. ii, 421. <0> Compuse: pa-pă-lapte s. m.=persoană lipsită de energie, de vigoare, de iniţiativă. Las că te-oi pricopsi eu, papă-laptel Negruzzi, s. iii, 25. Şi dumneata ce lesne uifi: Ghigu, papă-lapte de la Huşi. Bassarabescu, v. 12. Felicit pe fata care a scăpat, fie şi pe această cale, de un papă-lapte sau de un egoist. BrXescu, o. a. ii, 395, cf. i, 412, id. a. 197. Stnt oameni de viaţă, nu ca voi... nişte papă-lapte. Vlasiu, d. 99, cf. v. rom. ianuarie 1954, 124. Eu am rămas un făran pudic... Şi un papă-lapte. t februarie 1962, 42. Ian taci, tu, papă-lapte, că toate-s a tale fapte! Sbiera, ap. cade. Nu e de samă, e un papă-lapte. mat. folk. 725. (Adjectival) E papă-lapte, strigă altul. Gane, n. iii, 64. Barem să fiu (lici şi eu, că tu, ctt eşti de papă-lapte, ai fi tn stare să închizi ochii ta toate neruşinările! Rebreanu, i. 262. E grozav de papă-lapte. Iordan, stil. 217. Eşti neglijent..., eşti papă-lapte. Stancu, r. a. iii, 288; papă-tot s. m. = mtncău1. Gf. Polizu, ddrf, Zanne, p. iv, 64, Barcianu, Alexi, w., tdrg, cade, bul. fil. vii-viii, 138, 139. + P. ext.. A consuma; a termina. îmi păpai duhănaşu azi la baie. Paşca, ol.
   2.   F 1 g. (Complementul indică un bun material) A lua, a-şi Însuşi (pe nedrept); a cheltui, a irosi, a risipi; a distruge, a nimici, a face praf. De-avefi gtnd vro zestrişoară Pe sub mină să papafi, Mie-mi spunefi. conv. lit. v, 273. Mănăstirea Neamţului... moşia preuţilor, a păpat-o ca şi pe moşia Humuleştii. CreangX, a. 80. Cu rămăşagul i-a păpat neichei juncul cel mai grăsun. Delavrancea, s. 41. A păpat Teoveanu paralele. I. Negruzzi, s. iv, 381. Tu, Murguleţ, care n-ai nici o pregătire..., papi paralele. Gîrleanu, n. 54. Mi-a păpat tot ce biata am agonisit. Rebreanu, n. 202. Spuneau tn gura mare că George are să pape repede averea bătrtnului. id. i. 369. Dar dacă jurnaliştii ne vor păpa banii? Stancu, r. a. v, 116. <0* (Prin lărgirea sensuli i; complementul indică oameni) Toţi păscarii din Caterlez stnt tn minele lui; a mai rămas Spirea şi ctţiva tncă... ar voi să-i pape şi pe dînşii, ca să fie stăptn pe tot satul t Contemporanul, vit, 27.
   —  Prez. ind.: pap.
   —  Lat. pappare.
   PĂPÂRĂ s. f. v. papară.
   FÂFARCZÂ s. f. v. paparugă
   PĂPĂDÎE s. f. 1. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate (care, tinere, se pot mlnca uneori sub formă de salată), dispuse în formă de rozetă, din mijlocul căreia pornesc lujerele purtătoare de flori galbene; (regional) buhâ, cicoare, crestăţea, miţă (II 4), lăptucă, lilicea, papalungă (1), pilug (II), turci, curu-găinii, floarea-broaştei, floarea-găinii, floa-rea-mălaiului, floarea-sorului, floarea-turcului, flori-gal-bene, gălbinele-grase, guşa-găinii, ouăle-găinilor, pana1 - vlzgoiului, papa1 - găinii, părăsita - găinilor, pui-de-gîscă (Taraxacum officinale); p. restr.
18 - e. U97
3007
PĂPĂGAI
— 274 —
PĂPĂNĂRIE
 frunzele acestei plante ; floarea acestei plante. Azime cu păpădie vor mtnca. Biblia (1688), 47l/45, cf. Goteanu, pl. 28, lb. Mtncare şi fierturi de verdeţuri dulci... şi mai vtrtos cu sfecle..., cu păpădie şi sparanghel. Piscupescu, o. 283/13, cf. Polizu, Baronzi, l. 140, Cihac, ii, 603, ddrf. Gătind-o cu păpădie şi cu mlădiţe de. măzărichie, ti zisei, trist... Delavrancea, t. 33, cf. Brandza, fl. 314, 315, 357, id. d. 194, Barcianu, Alexi, w. Ici-colea ctte-o floare de păpădie părea ca un ban de aur. Sandu-Aldea, u. p. 91. Se pisează., bine rădăcina de păpădie, se prăjeşte tn smtnttnă proaspătă, se întinde pe frunză de brustur, apoi se pune pe locurile unde se simte reumatismul. Grigoriu-Rigo, m. p. i, 159. Pe locurile cu reumatism se pune frunză de brusture după ce s-a tntins pe ea rădăcină de păpădie pisată bine şi prăjită tn smtnttnă. Bianu, d. s. Sare o fetiţă blondă Ca un fir de păpădie! Iosif, patr. 22. Ti-l suflă ca pe un pospai de păpădie, conv. lit. xliVj, 41. Din păpădie fac copiii pttnii. Pamfile, j. i, 70, cf. Pamfile-Lupescu, crom. 59, Rebreanu, r. i, 130. A trecut tntti o boare Pe deasupra viilor Şi-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. Topîrceanu, b. 45, cf. id. p. o. 153. Eram galbeni ca păpădia şi ne prindeau sudori reci. Vlasiu, a. p. 37, cf. Voiculescu,
 l.  212, Bujorean, b. l. 387. A înflorit aşa de multă păpădie, tnctt se părea că deasupra ierbii a căzut o uşoară ninsoare. Sadoveanu, o. iii, 299, cf. i, 542,
 ii, 646, ix, 356. Sare-n vie Ca un fulg de păpădie. Arghezi, s. p. 113, cf. id. vers. 188, 222, 240. Alerga vtntul purttnd pe aripile lui, mari şi nevăzute, păpădii şi scaieţi. Stancu, r. a. ii, 394. Vorba se lega şi se dezlega tot attt de uşor ca păpădia suflată. Demetrius,
 a.  167. Păpădia e totodată o plantă meliferă. ltr 2. Alături de dulamă, un ptlc de păpădii dormeau cu măciuliile închise. Preda, m. 106. Trezeşte-te, iarbă, treziţi-vă, merilor, Şi tu, măruntă floare, păpădie, Treziţi-vă. Isanos, ţ. l. 12, cf. 31, Borza, d. 168, der, h i 57, 284, n 142, 207, iii 243, 437, iv 52, 83, v 352, vii 48, x 85, 353, 445, 496, 534, xii 170, 385, xvi 103, 146. Păpădie, die, Zi mă-tii să vie Ptnă-n deal la vie. Teodorescu, p. p. 191. Foaie verde păpădie, Dectt la salahorie, Mai bine cu puica-n vie. şez. i, 166, cf. xiv, 87, xv, 100, Viciu, gl. O mtndră păpădie Care creşte la ctmpie. Bud, p. p. 47. Galbtnă-i ca papa-dia, Mănince-o sărăcia. Bîrlea, c. p. 7, cf. 25.
   2.    (Regional) Podbal (Tussilago farfara) (Zăr-neşti). Gf. Borza, d. 173.
   —     Pl. : păpădii. — Şi : (regional) papadeă (pl. papadele), papalie, păpădie (Cihac, ii, 603), popodie (ale i 1919/166) s. f.
   —     Din ngr. mairaSia „preoteasă“, < bg. nonajţHfl. ,Cf. bg. nonaflHttKa. .
   PĂPĂGĂI s. m. v. papagal.
   PĂPĂLÂSCĂ s. f. v. păpălaşcă.
   PĂPĂLĂŞCĂ s. f. 1. (Transilv.) Mortar1 (1). Gf-Viciu, gl., chest. ii 128/61, 279, cv 1949, nr. 7, 31, alr i 1 677/170, Lexic reg. 93. :
   2.    (Regional) Lut frămlntat cu apă, folosit ca material de construcţie la casele ţărăneşti. V. n o r o i1 (2). (Arpaşu de Sus-Victoria). Gf. chest. ii 86/60. + Noroi1
 (1), fleşcăraie care se formează, după ploaie, pe drumuri (pe unde circulă cirezile de vite) (Şercaia-Fă-găraş). Cf. Lexic. reg. ii, 52.
   —   Pl. — Şi : păpălăscă s. f. Viciu, gl.
       Păpăli + suf. --aşcă.
   PĂPĂLAU s. m. (Bot.) 1. (Şi, regional, In sintagma papăl beşicos, Borza, d. 130) Plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-gălbui şi cu fructe roşii-portocalii, de mărimea unei cireşe,, folosită în medicina populară ; (regional) băşicuţă, băşică, boborea, bobushii, bubuclie, curcubeţică, dălac, gheorghinar, gogoaşă, cireaşa-evreului, cireaşă-jidovească, fusui-sălbatec, iarba-bubei (Physalis alkekengi). Gf. Polizu, Damé, t. 184, Brandza, fl. 342, Grecescu, fl. 422, Barcianu.
 Beşicurile, numite şi... păpălău, stnl nişte plante cu frunza ca vişinul şi drept fruct fac o pungulifă tnlăuntrul căreia se găseşte o bombiţă ca o vişină, şez. xv, 146, cf. Gandrea, f. 314, Bianu, d. s., cade, Simionescu, fl. 342, Voiculescu, l. 214, ltr 2, Borza, d. 130, i. cr.
 iv, 54.
 2.   (Regional ; în forma papalău) Mătrăgună (Atropa belladonna). Gf. Borza, d. 27.
 3.   (Regional ; In forma papelă) Spanac porcesc (Chenopodium hybridum). Cf. Borza, d. 46.
 —    Pl. : păpălăi (dm) şi (rar, n.) păpălaie (ltr 2). — Şi : papălă (Borza, d. 130 ; pl. papele, Polizu, ddrf, Brandza, fl. 342, Barcianu, tdrg, Panţu, pl., Şăineanu, d. u., cade) s.f., (regional) papalău (Barcianu, Borza, d. 27), papaléi (Borza, d. 130) papaliu (ddrf), păpăl (Borza, d. 130), papălău (Cihac, ii, 520, Brandza, fl. 342, Alexi, w., tdrg), pâpel (tdrg) s. m., papélà (Borza, d. 46) s. f., pupéle (Damé, t. 184, Borza, d. 130) s. f. pl.
 —   Etimologia necunoscută.
 PĂPĂLÎ vb. IV. Refl. (Prin Transilv. ; despre fructe) A se strivi, a se terciui. Toate perele s-au papalit pe tren. cv 1952, nr. 2, 37, cf. mat. dialect, i, 84.
 —   Prez. ind. pers. 3 : păpăleşte.
 —   Papă 1 + suf. -ăli.
 PĂPĂLÎcA s. f. (Regional ; mai ales la pl.) Surcea ; aşchie. Gf. ddrf, Rădulescu-Codin, com. din Straja-RXdXuţi.
 —   Pl. : păpălici şi păpălicuri. — Şi : păpălfgă s. f.
 DDRF.
 —   Etimologia necunoscută.
 PĂPĂLÎGĂ s. f. v. păpălică.
 PĂPĂLTJdA 1 s. f. Pasăre de culoare cenuşie, cu corpul lunguieţ, cu aripi lungi, înguste şi ascuţite, cu coada trunchiată, cu gîtul scurt şi cu ciocul mic, puţin încovoiat ; lipitoare, (regional) caprimulg, ciobănaş, lipici, spaimă, strigă, văcăraş, şişneab, mulge-capre, mulgătorul-caprelor, rîndunea-de-noapte (Caprimulgus europaeus). Cf. Cihac, ii, 251, Marian, o. i, 65, ddrf. TDRG, CADE, SlMIONESCU, F. R. 127, BĂCeSCU, PĂS, 119, 122, 274.
 —    Pl. : păpălude. — Şi : papalâdă s. f. Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u., BXcescu, păs. 119.
 —   Etimologia necunoscută.
 PĂPĂLTJDA 2 s. f. v. paparudă *.
 pApAlÜGA 1 s.f. (Prin nord-vestul Olt.) Mîncare (pentru copii) pregătită cu mămăligă fierbinte şi unt. Cf. cv 1949, nr. 1, 33, Lexic reg. 46.
 —   Pl. : păpălugi.
 —   Cf. p a p ă \
 PĂPĂLCgA 2 s. f. v. paparudă
 PĂPĂLTÎGĂR s. m. (Prin nordul Transilv.) Nume dat fiecăruia dintre flăcăii care, conform unui obicei al locului, primăvara, la o anumită dată, acoperiţi cu frunze verzi, ajută ciobanului să ducă oile în sat, pentru a li se măsura laptele. Primăvara, cam pe la Stngiorz, tn o zi anumită..., păcurarul cu ctţiva feciori, îmbrăcaţi cu totul tn frunze verzi şi cari se numesc păpălugări sau păpălugăre (sing. păpălugăr), mtnă toate oile tn ograda unui om din sat. şez. xviii, 115.
 —   Pl. : păpălugări şi (n.) păpălugăre.
 —   Cf. p ă p ă 1 u g ă 2.
 PĂPĂLTÎZĂ s. f. v. paparugă1.
 PĂPĂNĂŞ1 s. m. v. papanaş.
 PĂPĂNĂŞ 2 s. m. v. pepenaş.
 PĂPĂNĂRÎE s. f. v. pepenărie.
3023
PÄPÄNOAICÄ
— 275 —
PĂPÎNUŢ1
  PĂPĂNOÂICĂ s. f. v. pepenoaică.
  PĂPĂN6I s. m. v. pepenoi.
  PĂPĂRÂUĂ s. i. (Ban., Transilv.) Jumări (de ouă)-Cf. Klein, d. 64, lb, Polizu, Caragiale, o. i, 103. Din ouăle acestora fac „papă“ sau „scrob“... pe unele locuri se mai zice şi păpară şi. păpăradă. Marian, o. ii,
  253, cf. ddrf. Elemente de limbă specifice vorbirii din Transilvania ... paparadă tn loc de scrob. scl 1955, 316. Ctnd sparge oauă şi le frige tn unsoare, o numeşte aceea mtncare păpăradă. h iv 179, cf. xvii 344, xvm 7, Densusianu, ţ. h. 327. Se lasă mai mult timp pe foc ptnă ferbe bine păpărada. chest. viii 64/24, alr sn iv h 1101.
  —    Pl. : păptlrade. — Şi: păpărăgă (alr n/105), păpă-râie (lb, Klein, d. 64, chest. viii 64/30, alr sn iv h
  1 101/235), paparădă, papărădă (Alexi, w.), pipărâdă (Cihac, ii, 243) s. f.
  —   De la papară. Cf. săs. paperade.
  PĂPĂRĂGĂ s. f. v. păpăradă.
  pApArAIE s. f. v. păpăradă.
  pApĂRÂNGINÂ s. f. v. păranylnă1.
  PĂPĂRÂU subst. 1. (Prin Ban.) Un fel de papară
  (1) făcută din felii de mălai opărite cu apă. Cf. cade, dm.
  2.   (Regional) Băutură preparată din spirt amestecat cu apă; (regional) spirituş (Brădişorul de Jos-Oraviţa). Cf. h xviii 146.
  —   Păpară + suf. -ău.
  pApArăzî vb. IV. Refl. (Regional; despre mlncăruri) A se prinde; a face cocoloaşe; a se tăia (Sibiel-Sibiu). Cf. Lexic reg. ii, 62.
  —   Prez. ind. pers. 3 : păpărăzeşte.
  —   Cf. păpăradă.
  PApARÂZÎT, -A adj. (Regional; despre mlncăruri) Prins; cu cocoloaşe; tăiat (Sibiel-Sibiu). Cf. Lexic reg. ii, 62.
  —   Pl. : păpărăziţi, -te.
  —   V. păpărăzi.
  pApArEţ s. m. v. parpalec.
  PĂPARÎCA s. f. (Prin Bucov.) Mlncare preparată din mălai amestecat cu smlntlnă şi coaptă la cuptor. Com. Marian.
  —   Papară + suf. -ică.
  pApĂRCDĂ 1 s. f. v. paparudă l.
  PĂPĂRtfDĂ 2 s. f. v. paparugăl.
  PAPĂRCgA1 s. f. v. paparudă1.
  PĂPĂRtÎGĂ 2 s. f. v. paparugă1.
  PĂPĂRtîIE1 s. f. (Entom.; regional) Buburuză (Coccinella seplempunctata). Cf. rev. crit. iii, 164. Păpăruie, ruie, Suie-mă-n căruie. Marian, ins. 115, cf.. 108, Pamfile, j. ii, 93, alr i 1 889/24, 26, 112, 116, 118, 354, 835, alr ii 4 366/836.
  —   Pl. : păpărui. — Şi:   paparâie  s. f.   Marian,
  ins. 107.
  —   De la păpăruţă 2, cu schimbare de suf.
  PĂpARTJIE 2 s. f. (Ban.) Paparudă1 (11). Ctnd e secetă, fac păpăruie. Ctntă: Ploaie, Doamne, ploaie! Locu să să moaie, alrt ii 21, cf. alr ii 4 251/27.
  —   Pl. : păpărui.
  —   De la paparudă1, cu schimbare de suf.
  PÄPÄRÜIE 3 s. f. (Regional) Papară (1) (Glimboca-Caransebeş). Cf. alr ii 4 083/27.
  —  Pl. : păpărui.
  —  Papară + suf. -uie.
  PÄPÄRÜIE4 s. f. (Bot.; regional) Mac3 (le) (Papaver Rhoeas). Cf. Panţu, pl., Borza, d. 123.
  —  Pl. : păpărui.
  —  Etimologia necunoscută. Cf. lat. papaver.
  PÄPÄRÜ.1Ä s. f. v. paparugă1.
  PÄPÄRÜNÄ s. f. v. paparună.
  PĂPĂRTjŞI subst. pl. (Prin sud-vestul Transilv). Păpăruţă 3. Cf. chest. viii 8/2.
  —  Papară + suf.. -uş.
  PÄPÄRÜfÄ1 s. f. (Regional) Diminutiv al lui paparudă1 (II) (Dobra-Deva). Cf. alrt ii 70. Păpărufă, rufă, Dă, Doamne, ploifă. ib., cf. 327, alr ii 4 251/105.
  —  Pl. : păpăruie.
  —  Paparu[dă]1 + suf. -uţă.
  PÂFÂRtÎŢÂ 2 s. f. (Entom.; Transilv.) Buburuză (Coccinella seplempunctata). Cf. alr i/85, 103, 190, 251, 831, alr ii 4 366/250.
  —  Pl. : păpăruţe.
  —  Cf. m ă m ă r u ţ ă.
  PÄPÄRÜTÄ 3 s. f. (Prin sud-vestul Transilv.) Mlncare preparată din resturile de plăcinte (rămase de la sărbători) mărunţite şi prăjite In unt; (regional) păpăruşi. chest. viii 8/2.
  —  Papară + suf. -uţă.
  PÄPÄRÜZÄ s. f. v. paparugă ■.
  PÄPÄU s. m. (Regional) Mlncău1 (Abrud). Cf. Viciu, gl.
  —  Pl. : păpăi.
  —  Păpa -f- suf. -ău.
  PĂPfiSC, -EÄSCÄ adj. (învechit) Papal. Pius al doilea... trăind tn scaunul păpăsc 5 ani şi luni 2, zile 27, — leat 1464, avgust 14 au murit. Cantemir, hr. 116. Au picat Roma cesarilor subt ticăloşia guber-nului păpesc,.' Alecsandri, In Dacia lit. 287/5.
  —  Pl. : păpeşti.
  —  Papă 2 + suf. -esc.
  PĂPÎCĂ s. f. (Mai ales în limbajul copiilor) Diminutiv al lui p a p ă1 (11); p. e x t. (familiar) hrană ; existenţă. Mama face Cocăi păpică. Săghinescu, v. 62. Ce să facă cine nu se pricepe la coţcării şi... nu are
  o  meserie ca să-şi scoată păpica dintr-un calapod şi un ac? Pas, z. iii, 279.
  —  Papă1 + suf. -ică.
  PĂPÎE s. f. (Rar) Papalitate (1). Cf. Polizu, lm, ddrf, Barcianu, Alexi,w., tdbg.
  —  Şi: papie s. f. Polizu, lm, ddrf.
  —  Papă 2 -f suf. -ie.
  PĂPÎR s. n. v. papir.
  PÄPIROS s. n. v. papir.
  PĂPIRUŞ s. n. v. papir. .
  PĂPISTĂŞfiSC, -EÂSCĂ adj. v. papistăşesc.
  PĂPISTĂŞÎ vb. IV v. papistăşi.
  PĂPISTĂŞlE s. f. v. papistăşie.
  PĂPÎNCŢ s. m. v. pepenu(.
3060
PĂPÎŞOI
— 276 —
PĂPURIŞ
  PĂPÎŞ<5l subst. v. păpuşoi.
  PĂPÎŞOÎŞTE s. f. v. păpuşoişte.
  PĂPLĂZ subst. (Regional) Fiecare dintre lemnele care ţin pe loc piatra zăcătoare la moară (Glimboca-Caransebeş). Cf. alr ji 6 784/27.
  —  Pl. : ?
  —  Etimologia necunoscută. Cf. z ă p 1 a z.
  PĂPRICÂŞ s. n. v. papricaş.
  PĂPRÎŞTE s. f. 1. (învechit) Unitate de măsură pentru lungimi, egală cu aproximativ 200 de metri. Dară acmu pentru ce tncălecă tntr-atlta loc, numai 15 păprişti? (Păpriştea iaste 100 de sttnjini; facu-să de toate 1 500 de sttnjini, attta iaste din Vithania ptnă tn Erusalim). Varlaam, c. 69. Au ajuns pină mai sus de Liov 25 de poprişti. Ureche, let. i, 140/26, cf. M. Costin, ap. Gîdei. Şi feaee Dumnezeu minune de fugi marea 20 de păprişti şi intrară pre fundul mării uscat. Dosoftei, v. s. noiembrie 157r/13, cf. ddrf, tdrg, cade, Scriban, d. 4 (învechit, rar) întindere de teren cît se poate cuprinde cu privirea. Cf. Baronzi,
  l. 116.
  2.   (învechit, rar) Perioadă (de timp); durată. Pă-priştea nopţii să o petrecem fără prihană. Dosoftei, ps. 506/11.
  —    Accentuat şi: păprişte. tdrg, Scriban, d. — Pl. : păprişti. — Şi: poprfşte (accentuat şi: păprişte, tdrg, Scriban, d.) s. f.
  —  Din slavonul n’KiipraiJe, n»npHqie.
  PĂPŞtil subst. v. păpuşoi.
  PĂPŞOÎŞTE s. f. v. păpuşoişte.
  PĂPtfC s. m. v. papue l.
  PĂPUCĂR s. m. v. papuear.
  PĂPUCÂRĂŞ s. m. (Regional) Cizmar (Nojorid-Oradea). alr i 1 664/320.
  —  Pl. : păpucarăşi.
  —  Păpuc + suf. -arăş.
  PĂPUCÂRIU s. m. v. papuear.
  PĂPUCAŞ s. m. v. papucaş.
  PĂPtîCĂ1 s. f. v. papue *.
  PĂPtfCĂ 2 s. m. v. papucă.
  PĂPUCĂRÎE s. f. v. papucărle 2.
  PĂPUCĂRÎŢĂ s. t. (Prin Ban.) Soţia papucarului. Păpucariul poate păpuci păpucii păpucăriţii, dar păpucăriţa nu poate păpuci păpucii păpucariului. alrt 11 32, cf. alr ii 4 368/36.
  —  Pl. : păpucărife.
  —  Păpucar + suf. -iţă.
  PĂPUCfiL s. m. v. papueel.
  PĂPUCÎCHI s. m. pl. (Bot.; regional) Canale (Impaliens balsamina). Cf. Borza, d. 87.
  —  De la papuc
  PAPUCI1 s. m. v. papue x.
  PĂPUCÎ 2 vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică Încălţăminte) A repara ; a cîrpi (Secăşeni. Oraviţa). alrt ii 32.
  —  Prez. ind. : păpucesc.
  —  V. păpuc.
   PĂPUCtÎŢ s. m. (Transilv.) Ghetuţă (de copil). Cf. lm. Ce-ai cumpărat de ta Turda? — Ia, păpueuţii ăştia pentru copil. Com. din Podeni-Aiud, cf. com. din Cetea-Alba Iulia.
   —  Pl.: păpucuţi.
   —  Păpue + suf. -uţ.
   PĂPUGÎU s. m. v. papugiu.
   PĂPURÂ vb. I v. păpuri.
   PĂPURÂR s. m. (Rar) Persoană care confecţionează obiecte Împletite din papură *. Cf. nom. prof. 33.
   —  Pl. : păpurari.
   —  Papură1 + suf. -ar.
   PĂPUREZÂ vb. I. Tranz. (Regional) A cheltui (repede). Iarna, de mergi la lucru la păduri, iai şi ctte orublă,da-i păpurezezi pe mtncare. Lungianu, cl, 212.
   —  Prez. ind. : păpurezez.
   —  Cf. păpa.
   PĂPURÎ vb. IV. Tranz. (Complementul indică butoaie, vase de lemn etc.) A introduce şuviţe de frunze de papură1 (t) In spaţiile dintre doage, pentru a asigura etanşeitatea recipientului; a astupa fisurile cu papurăx. Cf. Săghinescu, v. 63, Pamfile, j. iii, 92, tdrg, cade. Crama fu pusă tn funcţiune, teascurile curăţate, păpurile. CXlinescu, s. 183. Incercuram putini şi le păpuram. scl 1969, 139, cf. Ciauşanu, v. 186. Cleşte de păpurit polobocu. alr. ii 6 698/514. <0> R e f 1. pas. [Vasele] se „păpureau“, adică se trăgea papură nouă Intre doage. C. Giurescu, p. o. 107.
   —  Prez. ind. : păpuresc. — Şi: (rar) păpură. vb. I.
   —  V. papură1.
   PĂPURÎCĂ s. f. (Regional) Numele mai multor plante erbacee care cresc de obicei, prin locuri umede şi mlăştinoase : a) crin de baltă ( Dutomus ufnbellatus ). Cf. Baronzi, l. 140, Barcianu, Grecescu, fl. 541, tdrg, Panţu, pl., cade, Borza, d. 34; b) stinjenel (Iris germanica). Cf. Borza, d. 88 ; c). sţînjenel galben (Iris pseudacorus). Cf. alr ii 6 270/876; d) pipirig1 (la) (Schoenopleclus lacustris). Cf. Borza, d. 157; e) ţipirig (Schoenoplectus tabernaemonlani). Cf. id. ib.; f) şovar (Sparganium ramosum). Cf. id. ib. 163. E. o impresie stranie să simţi că duhul secetei stăptneşle tn întuneric, deasupra atttor pogoane de apă moartă şi de păpurică. Galaction, o. a. ii, 210, cf. h iv 268, x 85, xn 391,
 xvii 424. <C> Păpurică galbenă = crin galben (Heme-rocallis fulvaj. Cf. Borza, d. 83.
   —     Pl. : păpurici. — Şi: păpurigă (Borza, d, 157), paparigă (id. ib. 88) s. f.
   —  Papură1 + suf. -ică.
   PĂPURÎGĂ s. f. v. păpurică.
   PĂPURÎŞ s. n. 1. Desiş de papură1 (1); loc unde creşte (multă) papură1; păpurişte. Se-nfundară acum tn nişte păpuriş vechi din care nu te vedeai călare. Sandu-Aldea, u. p. 44, cf. 42, Antipa, p. 196, 534. Văile apelor stnt... străbătute de mici gtrle, viroage... pe Itngă cari cresc păpurişuri. Pamfile, a. r. 151, cf.
 254, id. văzd. 104. Din păpurişul de la heleşteu... făceau oamenii rogojini şi coşuri. BrXtescu-Voineşti, p. 278, cf. 345, cade. Ctnd întunericul tncepea să se ridice din păpurişuri, poposeam. I. Botez, b. i, 52. Întorcea capul ca să privească o lişiţă care ieşise din păpuriş. Sadoveanu, o. ix, 359. Bahluiul curgea leneş prin păpurişuri. id. ib. x, 75, cf. id. n. f. 53. Păpurişul verde prinde a încolţi. Bart, e. 309, cf. 167. Păpurişul se-ndoaie-n vtnlul serii. Pillat. p. 126. Trestiile dese şi păpurişurile vibrau tn vintul fierbinte, v. rom. noiembrie 1950, 30. Vedea pentru tntîia oară... cocosttrci... printre lintiţă şi păpuriş. Arghezi, p. t. 160, cf. id. vers. 241, 301. Apa se întindea neagră, liniştită, spriji-nindu-se... la margini pe un păpuriş tăiat.. CXlinescu,
3089
PĂPURIŞTE
— 277 —
PĂPUŞĂ
 e. o. i, 119, cf. v. rom. iulie 1954, 72, ianuarie 1955, 113. ti rămtnea... treizeci prăjini de păpuriş. Galan, z. r. 41, cf. 38. S-a-nttmplat din păpuriş să iasă Ztna cu părul verde. Isanos, ţ. l. 29. Pe malul unei bălţi secate, pline de păpuriş, se opriseră o mulţime de care. T. Popovici, s. 391, cf. h i 238. Balta cu peşti..., cu stuh, cu păpuriş, şez. vi, 171, cf. alr ii 5 247/520, a v 33. O F i g. Peste păpuriş de soare bate din aripi privirea. Lesnea, a. 25.
   2.    (Bot.; regional) Săbioară (Iris halophila). Gf. Borza, d. 88.
   —  Pl.: păpurişuri.
   —  Papură1 + suf. -iş.
   PĂPURÎŞTE s.f. Desiş de papură1 (1); loc unde creşte (multă) papură1; păpuriş (1). Cf, Polizu lm, Barcianu, Alexi, w. Şi-i găseam Intre orizontul nisipurilor arzătoare şi păpurişţea marelui fluviu. Galaction, o. a. i, 136. M-ăm repezit prin păpurişli. Sadoveanu, o. iii, 189.
   —  Pl.: păpurişti.
   —  Papură1 + suf. -işle.
   PĂPURtfl subst. (Munt., Dobr. şi sudul Mold.) Inflorescenţa papurii1 (1). Gf. alr ^*1 907/594, 595, 677, 684,690, 695, 704,932.
   —  Pl. : ?
   —  Papură1 + suf. -oi.
   PĂPUR6JNIE s. f. (Regional) Un fel de colac (lung) care se face cu ocazia botezului, la nunţi, la înmor-mlntări etc.; (regional) pupăză (Negretii-Slatina). Cf. alr ii 4 032/791.
   —  PI. : ?
   —  Gf. rus. na. nopo>KHHK.
   PĂPUR0S, -OÂSĂ adj. (Rar; despre ţerenuri) Pe care creşte (multă) papură'1 (1), cu papură1. Cf. drlu, ddrf, Barcianu, Alexi, w.
   —     Pl. : pă'puroşi, -oase. — Şi: papuros, -oâsă adj. ddrf, Alexi, w.
   —  Papură1 + suf. -os.
   PĂPÎJSCĂ s. f. v. prepuscă.
   PĂPUŞĂ vb. I v. păpuşi.
   PĂPUŞĂR s. m., s. n. I. S. m. 1. (Rar) Fabricant sau negustor de păpuşi (I). Cf. Barcianu, Alexi,w., ŞXlNEANU, D. U., CADE, DM.
   2.    (în trecut) Persoană care dădea reprezentaţii cu păpuşi (12) prin bllciuri, pieţe etc.; (astăzi) artist la un teatru de păpuşi, care, In cadrul spectacolelor, mtnuieşte păpuşile. Fă-te-n lături, păpuşeriule, şi dă pas ostaşilor lui Irod tmpărat! Alecsandri, t. 1 118, cf. 1 398, ddrf, tdrg, cade. O cutie mare de sctnduri, numită lada păpuşarilor,... [în care] jucau păpuşile trase de sfori de păpuşari. C. Gane, tr. v. 337, cf. Scriban, d. Sub cele mai diferite forme... au apărut, colindtnd toate drumurile, păpuşarii, ventrilog’ii, jon-gleurii, scamatorii, contemp. 1949, nr. 126, 11/1, cf. ib. 1955, nr. 479, 2/2. Poptisea prin iarmaroace ctte-un păpuşar, care, împreună cu cele două sau trei păpuşi ale sale, alcătuia întreaga trupă. v. rom. aprilie 1957, 204. In rtndurile păpuşarilor s-a creat o frâmtntare interesantă, t septembrie 1962, 49. [Păpuşa] se îmbracă pe mină de către mtniiitor (păpuşar) ca un fel de mănuşă. der iii, 694. Vin... să ceară dar, Pentru bietul păpuşar. Teodorescu, p. p. 131, cf. alr ii 4 375/414. + Actor lipsit de talent; cabotin. Pe scenă, talentul unui artist schimbă chiar defectele tn calităţi, şi viceversa,. ctrid artistul e un păpuşer. Alecsandri, s. 65, cf. Camil Petrescu, t. i, 149. + F i g. Escroc, şarlatan, (familiar) panglicar (2). Alegătorimea... ascultă Ia gura unor păpuşari. Jipescu, ap. tdrg, cf. ddrf, Scriban, d.
   II.   (Regional) 1. S. m. Perinoc (la car). Gom. din Agriş-Arad.
   2.    S. n. Tipar de lemn (incrustat) în care se pun brlnzeturile proaspăt preparate, pentru a li se da diferite forme. Căuttnd... furci de tors tncristite, păpuşare, căpcele. Comşa, n. z. 4. Aluatul acesta [se pune]... tn păpuşare pentru a-l face păpuşi de caşcaval. Stoian, pXst. 57, cf. 51.
   —     Pl. : (m.) păpuşari, (n.) păpuşare. — Şi: (regional) popuşâr s. m. Scriban, d.
   —  Păpuşă + suf. -ar.
   PĂPUŞĂUĂ s. f. v. păpuşică.
   PĂPTlŞĂ s. f. 1.1. Jucărie pentru copii confecţionată din carton presat, cîrpă, cauciuc, material plastic etc. şi care reprezintă de obicei o fetiţă ; p. e x t. figurină cu chip de om. Plulari Heroneanul ocăreaşte... pre ctţi să înşelară a să-nchina a păpuş ca aceastea. Dosoftei, v. s. noiembrie 163T/28, cf. lb. Sta — tn vorbă cu papagalul, ca un prunc ce vorbeşte cu păpuşile Drăghici, R. 150/2. Este tntr-o etate cit să cugete>la altceva. şi nu la păpuşe. cr (1848), 253/59. Şi cu o să dau o păpuşă copilului'ineu. Negruzzi, s. iii, 275. Era fetiţă-măricică; se juca cu păpuşile. Garagiale, o. ii, 123, cf. i, 118. Două păpuşi cu rochiile tnvoalte. Delavrancea, t. 92. Vorbeşte, rtde cu păpuşa. Vlahuţă, o. a. i, 46, cf. 48,
ii,   92, 248. Celor nevinovaţi păpuşile ori soldaţii, de plumb... li se cuvin. Anghel, pr. 179. Îşi fac păpuşile tor, îmbrăcate exact tn costumul locului. Pamfile,
i. c. 345, cf. id. vXzd. 118, 128. Păreau două păpuşi. Agîrbiceanu, a. 486. îmbrăcămintea păpuşilor... urmează regimul confecţiunilor. Nica, l. vam. 187. Păpuşi mari cum nu mai văzuse niciodată. Bassarabescu, v. 146. Cit de mult ar fi dorit să aibă o păpuşă. Galaction, o. a. i, 68. Fă din el păpuşe, Să-l slrivească-n uşe Fală jucăuşe. Topîrceanu, p. o. 158. Păpuşi umplute cu lărlţe de lemn. C. Petrescu, c. v. 24. Are mişcări sacadate de păpuşă mecanică, id. î. ii, 36. Orăşelul e mic-micuţ, cit o batistă de păpuşă. BrXescu, o. a. i,
108.  Zări capul lui domnu Ciudin... cu nişte ochi rotunzi ca ochii de sticlă ai ■. păpuşelor. Sadoveanu,
o. ix, 107, cf. xi, 646. Era expusă jos o păpuşă mare cu cap de ctrpă. CXlinescu, s. 34. Supărarea Iţi strică frumuseţea ta de păpuşă. H. Lovinescu, c. s. 25. Stă tn pal şi tot îmbracă şi tşi dezbracă păpuşa, s ianuarie
1961, 29. Mireasa să puie tn ladă o păpuşă, să fie mirele mul ca păpuşa., şez. ii, 195, cf. 129, i, 80, vi, 51. In lume păpuşă, şi tn casă mătuşă. Baronzi, l. 52, cf. Zanne, p. iv, 535. -O (Ca termen de comparaţie, de obicei cu aluzie la dimensiunile reduse sau la frumuseţea artificială) Şi aşa ca o păpuşe Iese îndată la uşe. Pann, p. v. i, 158/27. Se ferchezui ca o păpuşă şi plecă. Rebreanu, i. 60, cf. 139. Vezi omul care urcă pe-acolca E ca şi o păpuşă mititică. D. Botez, p. o. 123. Un omuşor mititel ca o păpuşă... se arătă. Sadoveanu,
o. v, 438. i>Ex pr. A fi păpuşa cuiva = a se lăsa condus, dirijat de cineva; a fi lipsit de voinţă. Şapte ani am fost păpuşa celor mai scumpe şi mai obraznice croilorese din capitală. VlahuţX, o. a. ii, 61, cf. Zanne, p. iv, 536. (Regional) A şti de păpuşă (unui lucru) = a) a şti rostul unui lucru, a-i da de capăt. Ciauşanu, v. 186; b) a fi complice cuiva Intr-o afacere necinstită, id. ib. + Epitet dat unei fete sau unei femei frumoase. Ce bine o să le pară fetiţelor... Ce uşor şi ce ieftin poţi să tmprăştii bucuria In capetele acestor păpuşi. Delavrancea, t. 92, cf. Pamfile, j. i, 130. + Epitet dat unui om fără personalitate, care execută servil şi orbeşte ceea'ce i se cere; manechin (3), marionetă
(2). Mai bine chinul tnlr-a lumei vijelie, Dectt viaţa de păpuşă. Eftimiu, î. 22. Vreau la comandă oameni întregi, nu păpuşile altor păpuşi caraghioase. Camil Petrescu, t. ii, 199. Cetatea forfoteşte de păpuşi, Ştiu-beiele stnt pline de căpuşi. Arghezi, vers. 307. Noi, tllmacii legii, ne-am holărlt supuşi Să ascultăm porunca unei mai mari păpuşi. Că-i zice domn sau rege... Tot una e. id. ib. 397. + F i g. (Lucru de) joacă, fleac, bagatelă. Gtndeşti că e măritişul păpuşe! Pann, p. v. ii, 108/4. El credea că claca este păpuşă, dar văzu acum că nu încape pe uşă. Ispirescu, ap. qade, cf.
3098
PĂPUŞĂ
— 273 —
PĂPUŞEASCA
Zanne, p. iv, 535. Să nu-[i pară lucrul păpuşă! Pamfile, j. iii, 92, cf. i, 130.
   2.    Personaj In teatrul de păpuşi, alcătuit dintr-un cap şi două braţe, confecţionat din cîrpă, cîlţi, lemn etc., care se îmbracă pe mînă, ca un fel de mănuşă, de către mînuitor. V. marionetă (1). Cf. Pamfile, j. ii, 95. Se lucrau păpuşile pentru teatrul de copii. Sahia, n. 129. Cu lădiţa de păpuşi după noi, am făcut drumuri lungi şi întortocheate, t iulie 1964, 17. Spre deosebire de marionetă (păpuşă manevrată de sus prin sfori), păpuşa, îmbrăcată pe mtnă, nu apare spectatorilor întreagă, ci numai pe jumătate, der. Cine primeşte Steaua cu vicleimu, Cu păpuşi, Cu mănuşi, Cu ciubote încălţate, Aruncate După spate. Teodorescu, p. p. 100. O- E x p r. (Popular) A juca păpuşile = a) a da un spectacol , o reprezentaţie cu păpuşi (12). Cf. cade. Ia-ntrebaţi boierii şi cucoanele Cum să jucăm păpuşile?... Cu perdea ort fără perdea? Teodorescu, p. p. 120; b) f i g. a spune minciuni, a înşela pe cineva. Cf. Zanne, p. iv, 356. + (Şi în sintagmele teatru de păpuşi sau, învechit, jocul păpuşilor, tdrg, cade) Gen de spectacol (popular), de obicei cu caracter satiric, realizat de către un păpuşar (12) prin manevrarea păpuşilor (12). V. păpuşar ie (1). Păpuşile româneşti, tot să stai să le priveşti! Alecsandri, t. i, 85. Mai alăturăm şi alte datini,.: pe Ungă vicleime sau irozi, precum stnt păpuşele sau alte paiaţe. Pamfile, cr. 196, cf. 158, id. j. ii, 95, cade. Teatrul de păpuşi va pătrunde ptnă In colţurile cele mai îndepărtate ale ţării, contemp. 1949, nr. 120, 12/1. Părea un personaj cobortt din panopticul unui teatru de păpuşi. Vlasiu,
d.  56. Am fost şi poet pentru copii, aşa'cum mă văd acum dramaturg pentru teatrul de păpuşi, t septembrie
1962,  60.
   II.   P. anal. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de“, care precizează materialul) Mănunchi (alcătuit dintr-un anumit număr) de fire, de frunze, de foi etc.; legătură (de mai multe obiecte de acelaşi fel) făcută într-un anumit mod. Luă... un gomar de stafide şi 100 de păpuş de smochine. Biblia (1688), 2151/49. S-au dat pentru treaba mrejilor sfoară supţire, păpuş 400 i s/oar[d] groas{ă] păpuş 100, păpuşa po bani 3 (a. 1705). Iorga, s. d. v, 362. 10 părate, 10 păpuşi smochine de pomelnic (a. 1738). bul. com. ist. iv, 72, cf. lb. Frunzele [de tutun] se fac păpuşi şi păpuşele... tntr-această stare se vtnd. I. Ionescu, p. 413. Ţintnd intr-o mină dreptarul zidarilor..., iar tn cealaltă păpuşa de sfoară pentru măsurătoare. Odobescu, s. ii, 513. la opt oca de ptne..., două păpuşi de smochine. Marian, na. 299. Dă-mi o pustie de ţigare, că-mi uitai păpuşa acasă. Delavrancea, h. t. 12. Are zece galbeni pe an, simbrie: două păpuşi de tutun pe săptămtnă. D. Zamfirescu, v. ţ. 30. în Ardeal, 20 de fire (de pe răşchitor) se numesc păpuşe. Pamfile,
i.  c. 211, cf. 293, id. j. i, 130. Răspunseră oamenii arăttndu-i mai multe păpuşe şi frunze uscate de tutun. id. duşm. 279, cf. Pribeagul, p. r. 94. Păpuşi de ctnepă. Sadoveanu, o. xi, 452. Fiecare păpuşă are un număr de scuturi care variază cu fineţea firelor. Ionescu-Muscel, fil. 269. Aşezarea foilor [de tutun] după alegere se face... mai ales tn păpuşi (grămadă de foi netezite, suprapuse şi legale la bază cu un fir subţire de rafie), pănuşe de porumb sau tei topit, ltr2 xviii, 167. Păpuşa de tutun, Ctt claia de fin. Teodorescu, p. p. 125, cf. Viciu, gl. Legătura se numără tn păpuşi. Păpuşa are 12 jerbe, un jerb are 3 fire. Brebenel, gr. p. Tulunu venea In foaie de porumb. Apă area păpuşa cam di-o litră. Vîrcol, v. 35, cf. Teaha, c. n. 249, Udrescu, gl.
   2.    (Popular) Rodul tînăr al porumbului (înainte de a se forma mătasea şi boabele), (regional) pănu-ş i e ; p. e x t. ştiulete de porumb. Popuşoiul dă sau sloboade (lasă) păpuşi. Pamfile, a. r. 88, cf. id. j. i, 130. Ştiuleţii-mpleliţi cu boaba mare Ca nişte faguri de mărgăritare... Ieşeau din subsuoara cocenilor, păpuşi. Arghezi, vers. 289. Ctnd e verde porumbul, se zice ciucălăului păpuşă, iar cţmi e uscat, ştiulete şi
păpuşoi, i. cr. iv, 249, cf. com. din RXcXşdia-Oraviţa şi din Frata-Turda, alr i 902/538. + (Bot.; regional) Porumb (Zea mays). Cf. Borza, d. 189.
    3.   (Entom.; popular) Nimfă (2). Omida are 16 picioare şi păpuşea să află In pămint sau tnvălită Intru
 o  ţăsălură sau goală. J. Cihac, i. n. 188/17, cf. 470/7, Mihali, c. 98, Marian, ins. xiii, chest. vi 25/1.
    1.   (Regional) Bucată de brlnzâ sau de caşcaval căreia i s-a dat o anumită forma prin presare în tipare speciale. Aluatul acesta [se pune]... tn păpuşare pentru a-l face păpuşi ae caşcaval. Stoian, păst. 57. Mai avem... nouăzeci de păpuşi de brtnză afumată. Sadoveanu, o. x, 533. A însemnat pe hlrtia asta clte burdufuri de brtnză şi păpuşi afumate... mi-au mai rămas. id. ib. 562, cf. xiii, 323, id. b. 44. Păpuştli di caş şi caşt săraţ preparaţi cu ajutorul tiparilor di caş şi di păpuş. Diaconu, p. 31.
    5.   (Popular) Numele unui model de alesâtură (pe pînză). Alesălurile tn ptnză au diferite numiri: broască, breadurile, omidă, păpuşă. Pamfile, i. c. 291, cf. 298, 410, Viciu, gl.
    6.   Unealtă de dogărie folosită pentru a fixa cercurile la vase; (regional) başchie, ciochie, băţic. Gf. DAme, t. 87, tdrg, Pamfile, j. i, 130, cade, scl 1969, 139.
    7.   Parte (fixă sau mobilă) a unor maşini-unelte care serveşte la prinderea, susţinerea (şi rotirea) pieselor de prelucrat. Păpuşa fixă cuprinde arborele principal al strungului şi serveşte la fixarea... pieselor de prelucrat. Ioanovici, tehn. 264, cf. Orbonaş, mec.
 274,  275. Păpuşa mobilă se aşază pe patul maşinii de-a lungul căruia poale fi deplasată manual, ltr 2,
 cf. DER.
    —    Pl. : păpuşi şi (rar) păpuşe. — Şi: (regional) popuşă (Scriban, d.), pupii şă (lb) s. f.
    —  Formaţie expresivă. Cf. lat. pupa.
    PĂPUŞĂRESC, -EASCĂ adj. Care se referă la (teatrul de) păpuşi (12) sau la păpuşari (I 2), care ţine de păpuşi sau de păpuşari. Discuţia a abordat mai ales problemele de orientare principială a artei noastre păpuşăreşti. contemp. 1962, nr. 833, 4/1. Arta păpuşărească se impune tot mai puternic, t septembrie 1962, 46. încearcă să demonstreze existenţa unor legi specifice genului păpuşeresc. ib. 63. Teatrul naţional de păpuşi din Cuba. . . ne-a dezvăluit o formă inedită de artă păpuşărească. FlacXra, 1969, nr. 23, 31. <0> (Rar) Teatru păpuşăresc = teatru de păpuşi, v. păpuşă (I 2). Textul oferă o formulă literară de teatru păpuşăresc înaintat, t septembrie' 1962, 50.
    —  Pl. : păpuşăreşti.
    —  Păpuşar + suf. -esc.
    PĂPUŞĂRfiŞTE adv. 1. (Rar) Conform cu principiile teatrului de păpuşi (v. p â p u ş ă I 2), ca în (sau pentru), spectacolele cu păpuşi. Nu am putut gtndi păpuşăreşle, mărturisesc, t septembrie 1962, 60.
    2.   (Popular) în felul dansului păpuşeasca; (popular) păpuşeşte. Cf. Sevastos, n. 282, Pamfile, j. iii, 10, 92.
    —  Păpuşă + suf. -ăreşte.
    PĂPUŞÂRfE s. f. 1. Spectacol popular cu păpuşi
 (1),  frecvent prin bîlciuri. Hai şi noi la cosciug că ne-am săturat de păpuşerii. Alecsandri, t. 64, cf. 86, Zeitschrift, xix, 388, der.
    2. F i g. (Rar) Prefăcătorie, ipocrizie, mascaradă
 (2);  înşelătorie, şarlatanie. Pe noi vtnturile ne aruncă de ici-colo. De aceea tot ce facem e păpuşerie. Rebreanu,
 i. 358. Vreau să văd şi eu ptnă unde ai să mergi cu îndrăzneala... Ctt are să dureze păpuşeria asta. Camil Petrescu, t. i, 109.
    —    Pl. : păpuşării. — Şi: (regional) popuşărie s. f. Scriban, d.
    —  Păpuşă + suf. -ărie.            V
    PĂPUŞEÂSCA s. f. art. Numele unui dans popular ;
 i  melodie după care se execută acest dans. Toţi nuntaşii
3102
PĂPUŞEŞTE
— 279 —
PĂPUŞOI
 se prind la joc... cam cu următoarele jocuri: ... pan-delaşul, păpuşasca. Sevastos, n. 282, cf. Pamfile, j. iii, 10, 92, Varone, d., dm.
 —  Păpuşă + suf. -esc.
 PĂPUŞÎŞTE adv. (Popular) Păpuşăreşte (2). Cf. Sevastos, n. 282, Pamfile, j. iii, 10, 92, sfc ii, 146.
 —  Păpuşă + suf. -eşte.
 PĂPUŞf vb. IV. 1. T r a n z. (învechit, rar) A găti, a dichisi; a împopoţona. Punem... s-o gătească, s-o-mbrace, s-o păpuşască, Iar ea alt să nu lucreze, Decît să se oglindeze. Pann, p. v. ii, 155/21.
 2.    T r a n z. (Regional; complementul indică foile de tutun) A lega in mănunchiuri, a face păpuşi (II1). Rămăşiţă de tutun care nu se poate păpuşi. Pamfile,
 b. 79.
 3.    Refl. (învechit, rar; despre larvele insectelor) A deveni nimfă (2). Cf. Barcianu.
 4.    T r a n z. (Regional; în forma păpuşa) A micşora, a strimta, a îngusta (Măţău-Cîmpulung). Coman, gl. A păpuşat opinca, de nu mai încape, id. ib.
 —  Prez. ind. :     păpuşesc. — Şi: păpuşă vb. I.
 Coman, GL.
 —  V. păpuşă.
 PĂPUŞfCĂ s. f. 1. Diminutiv al lui p ă p u ş ă (I); (regional) păpuşiţă, pupuşuţă. Cf. Iorga, s. d. viii, 81, Polizu, ddrf, Venea maica Aegidia, foarte grăbită, ca o păpuşică trasă pe sfoară. Slavici, o. ii, 12. La un cap al leagănului attrnă jucării, mătănii, farmece şi păpuşele. Delavrancea, o. ii, 145. + Epitet dat unei fetiţe, fete sau femei tinere şi frumoase. Ce face lata, păpuşică? v. rom. ianuarie 1954,171. + (în construcţia) De-a păpuşelele = numele unui joc distractiv pentru copii care se joacă la priveghi cu un fel de păpuşi
 (II). Jocul acesta, numit „de-a păpuşelele“ sau „de-a băieţii“, se joacă astfel: se fac doi copii din draniţă, un băiat şi o copilă, şi se îmbracă tn forma păpuşelor. Marian, î. 208.
 2.    (Regional) Numele unui dans popular (Niculiţel-Isaccea). h xiv 400.
 3.    (Regional) Mănunchi de fire de tort sau de bumbac legate împreună (pe răşchitor sau la urzitul pinzei). Gf. Lexic reg. 93, Teaha, c. n. 249.
 —     Pl.': păpuşele. — Şi : (regional) păpuşâuă s. f. Teaha, c. n. 249.
 —     Păpuşă + suf. -ică. — Păpuşâuă: cu schimbare de suf.
 PĂPUŞÎT s. n. Faptul de a păpuşi (2). Cf. ltr2.
 —  V. păpuşi.
 PĂPUŞÎŢĂ s.f. (Regional) Păpuşică (1). De ce te temi tu, mîndruţă? Poate-n ladă-i păpuşiţă. Alexici,
 l. p. 194.
 —  Pl. : păpuşiţe.
 —  Păpuşă -f suf. -iţă.
 PĂPUŞOÂICĂ s. f. (Regional) 1. Păpuşoaie (1) (Săpata de Sus-Piteşti). Cf. Udrescu, gl. Fă-i şi lui o păpuşoaică din clrpe! id. ib.
 2.    (Bot.) Costrei (Sorghum halepense). Cf. Borza, d. 163.
 —  Pl. : păpuşoaice.
 —  Păpuşă + suf. -oaică.
 PĂPUŞOÂIE s. f. «(Regional) 1. Augmentativ al lui păpuşă; (regional) păpuşoaică (1) (Săpata de Sus-Piteşti). Cf. Udrescu, gl.
 2.    Mănuşă (IÎJ) de in sau de cînepă ; glugă, grămadă făcută din astfel de mănuşi (Săpata de Sus-Piteşti).
 Cf. Udrescu, gl. Stringe minuşile alea (de cînepă) şi fă-le păpuşoaie. id. ib.
   3. (Bot.) Costrei (Sorghum halepense). Gf. Panţu, pl.
   —  Păpuşă + suf. -oaie.                     ;
   PĂPUŞII subst. I. 1. S. m. Augmentativ al lui păpuşă (I); spec. păpuşă care reprezintă o figură masculină. Cf. Polizu, tdrg, cade, alr ii 4 374/876, Udrescu, gl. [La vicleim] sin diferite păpuş: o păpuşă ş-um păpuşoi, gl. olt. + Epitet dat unui bărbat fără personalitate sau unui om de nimic. Zic cutare că-i urît, Cutare posomorit, Cutare e maimuţoi, Bărbaţilor, păpuşoi. Mumuleanu, c. 138/22.
   2. S. n. (Prin nord-estul Olt.) Sperietoare de păsări-
 V.   m o m î i e (1). Cf. Lexic reg. ii, 30.
   II. (Regional) 1. S. m. (Mai ales în Mold.) Porumb (Zea mays). Pogonul de păpuşi şi de părincu. Neculce,
 l.   122. Au făcut acel om grădină... să samene păpuşoi (a. 1738). Uricariul, x, 204. Cucuruzul sau mălaiul, pe care 11 numesc în Ţara Românească porumb, în Moldova păpuşoi. Economia, 35/15, cf. lb, Polizu, Baronzt, l. 160. M-am îngropat în ţărnă, la rădăcina unui păpuşoi. CreangX, o. 182, cf. 247, id. a. 6. Locul fu arat şi semănat cu păpuşoi. Slavici, n. i, 23, cf. 22, Intr-o clipă nu se mai zări fir de păpuşoi. VlahuţX,
 0.   a. ii, 48. Să le pui să taie păpuşoi. PXun-Pincio, p. 91, cf. Barcianu, Alexi, w., Bianu, d. s. Popuşoiul are diferite numiri: tn Moldova şi Bucovina se mai numeşte şi păpuşoi sau păpîşoi. Pamfile, a. r. 68, cf. 65, id. cer. 171, id. cr. 21. In ciubăr se pun şi grăunţe de popuşoi. Pamfile-Lupescu, crom. 167, cf. 174. Aproape de sal ni s-a pus tn cale un lan de popuşoi. IbrXileanu, a. 151. Acasă a început al doilea prăşit de păpuşoi. C. Petrescu, î. ii, 8, cf. Bujorean, b. l.387, ltr 2, Borza, d. 189. Păpuşoii de aur muced au început să foşnească, il noiembrie 1960, 10. Semănat-am popuşoi, Au.ieşit iarbă-n fuşoi. Alecsandri, p. p. 228, cf. h ii 251. Faptul cu luatul manei griului şi al păpuşoilor. Teodorescu, p. p. 375. Cauţi grăunţe de popuşoi ce cad din saci cînd îi duci la moară. şez. ii, 70, cf. i,
 191, vi, 48. Mănînci grăunţe de popuşoi fierte. Pamfile,
 b. 64, cf. alrm sn i h 67. <0> (Cu determinări care indică specia) Păpuşoi american, păpuşoi chircă, păpuşoi cincantin, păpuşoi de cinci luni, păpuşoi hăngan sau hăngănesc, păpuşoi huţănesc, păpuşoi karanten, păpuşoi măselat, păpuşoi mocănesc, păpuşoi moldovenesc, păpuşoi muntenesc, păpuşoi nemţesc, păpuşoi românesc, păpuşoi roşu, păpuşoi scorumnic, păpuşoi tătăresc, păpuşoi turcesc, păpuşoi ţigănesc. <0> Păpuşoi olog = varietate de porumb (II1) cu ştiuletele mic. Popuşoiul olog... din 100 de ciocălăi iesă 5 ocă de grăunţe.
 1.   Ionescu, c. 60/20. <C> Compuse: păpuşoi-de-mături = mătură (2 a) (Sorghum vulgare). Cf. alr ii/i mn 150, 3 933/514 ; păpuşoiul-eioarei = săbioară (Iris halophila). Cf. Borza, d. 88.
   2.  S. m. (Mai ales in Mold.) Rodul porumbului (sub formă de ştiuleţi sau de boabe). Nimi n-au apucat încă a culege viile, pe multe locuri şi păpuşoii (a. 1784). cat. man. i, 351. Coşere să facă numai pentru păpuşoii aceia (a. 1805). Uricariul, ii, 138. Neîndeslularea culturei acestui product îndatoresc. ,. de a întrebuinţa păpuşoii şi săcara (a. 1835). ib. viii, 135. Griul cel bun, chila să vindea cu 65 pînă la 70 de lei, chila de păpuşoi cu 35 pînă la 40 lei. gt (1838), 602/6. 120 chile de păpuşoi, cr (1848), 211/li, cf. Baronzi, l. 160. Bai la culesul popuşoiului, mă! Alecsandri, t. 693. Sîsîiac pentru păpuşoi, hambare pentru grîu. CreangX, p. 153. Porumbişlile primăvăratice erau o podoabă şi legaseră păpuşoi cu boabe băşicate. Delavrancea, s. 54. A luat de la curte doi poli şi o mierţă de păpuşoi. VlahuţX, o. a. ii, 54. Să vă fie de dus la moară grtu şi păpuşoi. Sevastos. n. 145. Aruncă păpuşoii sau ştiuleţii in urmă. Pamfile, a. r. 219. Prin bătutul popuşoilor se înţelege desfacerea sau despărţirea grăunţelor de partea lemnoasă a ştiuleţilor. ib. 225. Văzu... coşarul semeţ... plin ochi cu păpuşoi. Rebreanu,
 i.   194. Trimetea,.. un car de păpuşoi pet\ţru păsări.
3110
PĂPUŞOIEŞ
— 280 —
PĂR1
 BrXescu, a. 84. Nici nu ai turme de oi, Nici coşer cu păpuşoi. Alecsandri, p. p. 41, cf. Sbiera, p. 221. Zama de popuşoi ferfi... cum şi laptele fierbinte e bun de tusă. şez. iii, 13. Peste cărbuni presari făină de popuşoi. Pamfile, b. 16, cf. 35, 39, ant. lit. pop. i, 16. Mă tnchin la coşarul cu păpuşoii, Să se însoare flăcăii. folc. mold. i, 239. <0 Păpuşoi de papură = inflorescenţa papurii. Cf. alr i 1 907/387, 558. Păpuşoi de brad = con de brad. Cf. alr i 974/387. <0> E x p r. A-i lua (cuiva) păpuşoiul de pe ioc = a-i răsturna (cuiva) planurile, a-i juca (cuiva) o festă, a-i lua (cuiva) porumbul de pe foc. Cf. Zanne, p. i, 266, ix, 515, Pamfile, j. ii, 161. A da (sau a bate, a lovi etc.) ca in (sau la) păpuşoi = a bate tare; a lovi, a izbi cu putere. Vai, vai! parcă bătea tn păpşoi. Alecsandri, t. 24, cf. ddrf, tdrg. (Familiar) A se iaee mort (sau a face pe mortul) in păpuşoi v. mort (11). A o lăsa moartă în păpuşoi v. mort (11). + Mănunchi de pănuşi (I) (Ciubăncuţa-Dej). Cf. Coman, gl.
   3.   S. n. (Mai ales la pl.; la sg. cu sens colectiv) Porumbişte. Din popuşoi, un iepur şare-n cale. Iosif, p. 34. Fire de clnepă semănate prin păpuşoaie. Pamfile,
 i. c. 202. Ia uite, bre, trec de-a dreptul prin păpuşoii tăi. Galan, z. r. 98. Treci... prin păpuşoaie, cobori coasta şi iaca şi ttrgul. Sadoveanu, o. iii, 110, cf. xiv, 30, Isanos, ţ. l. 18. Plnili albi, grtnele, popuşoaili. alr sn i h 39/537. <0> E x p r. A scăpat (boii) în păpuşoi, se zice despre cineva care îşi pierde autoritatea sau controlul asupra cuiva, care scapă pe cineva din mină. Cf. Zanne, p. ii, 718.
   4.   S. m. (Bot.) Papanaş (2) (Trifolium arvense) (Poiana Sibiului-Sebeş), alr sn iii h 658/130.
   5.   S. m. (Bot.) Luşcă albă (Ornithogalum caudatum)-Cf. Borza, d. 121.
   6.   S. m. (Bot.; în forma popuşoi) Belşiţă (Canna indica). Cf. Borza, d. 39.
   III.  Subst. (Regional) Numele unui dans popular executat de fete şi băieţi (Roznov-Piatra Neamţ). Cf. h x 436.
   —  Pl. : (11, II1, 2, ii 5, G, rar, II3) păpuşoi, (12>
 II3) păpuşoaie. — Şi :      (regional)   păpîş6i,   păpşoi
 (alr ii 5 152/520), popîşol (alr i 974/387), Jiopş6i (Coman, gl., alr ii/i mn 150, 3 933/514), popuşoi subst.
   —  Păpuşă + suf. -oi.
   PÂPUŞOIEŞ s. m. (Regional) 1. Diminutiv al lui păpuşoi (III). Pe popuşoieş l-a prins toamna tn patru frunze. Sevastos, n. 332.
   2.   (La sg. cu sens colectiv) Porumbişte. In popu-şoieşii lui... nu se poate ' ascunde im călăreţ cu calul. Sevastos, n. 332.
   3.   (Bot.) Crin galben (Ilemerocallis futoa). Cf. Borza, d. 83.
   —  Pl. : păpuşoieşi. — Şi : popuşoiiş s. tn.
   —  Păpuşoi -f suf. -aş.
   PĂPUŞOfNĂ s. f. (Prin Bucov.; la sg. cu sens colectiv) Porumbişte. Com. Marian.
   —  Pl. : păpuşoini.
   —  Păpuşoi suf. -ină.
   PĂPUŞ OÎŞTE s. f. (Regional; la sg. cu sens colectiv) Porumbişte. Ovăsul se face foarte roditor.. . în o prosie sau o popuşoişle. I. Ionescu, c. 23/5, cf. 65/8, id. d. 243. Popuşoiştete se iau de proprietar şi se seamănă cu grlu. id. p. 380. Ţarina de popuşoi... se numeşte ciocănărie, ciucălăişte, porumbişte sau popuşoişle. Pamfile, a. r. 225, cf. 256. Ici erau mirişti; dincolo păpuşoişti ncculese. Sadoveanu, o. xiv, 22, cf. viii, 159. Au fugărit tn păpuşoişti vitele noastre. Camilar, c. 61, cf. 48. Porni cu pas larg, coborlnd valea către păpuşoişte. id. n. i, 377, cf. 337, 383, 407, v. rom. mai 1958, 57, h x 507, alrm sn i h 84/386, a vi 14, Lexic reg. 106.
   —    Accentuat şi : păpuşâişte. — Pl. : păpuşoişti şi păpuşoişte. — Şi: păpîşoişte (dr. xi, 72, 83), păp-
 şoişte (id. ib. 72, 83), popşoişte (id. ib. 72, 83), popu-şoişte s. f.
   —  Păpuşoi -f suf. -işte.
   PĂPUŞdRîVIŢĂ s. f. (Regional; la sg. cu sens colectiv) Porumbişte (Călugăra Mare-Bacău). Cf. alrm sn i h 84/531.
   —  Pl. : păpuşorniţe.
   —  Păpuşoi 4- suf. -orniţă.
   pĂn1 s. m. I. 1. Formaţie de origine epidermică, cornoasă, filiformă, flexibilă, care creşte pe corpul omului şi mai ales pe al unor animale ; (cu sens colectiv) totalitatea acestor formaţii care acoperă corpul omului sau al animalelor; s p e c. (sens curent) fiecare dintre firele de felul celor de mai sus sau (cu sens colectiv) totalitatea lor care (cresclnd lungi şi dese) acoperă capul omului. Mutfiră-se mai mulţi de numărul părului capului mieu. psalt. hur. 34t /2, cf. 56r /25, 57v /10. Nece uruia de noi păru din capu nu.-i va cădea. cod. vor. 92/13, cf. 151/10. Nece un păr din capul lor nu va fi perit (a. 1550). cuv. d. bXtr. ii, 455/4. Inmul-ţiră-se mai vlrtos de perii capului mieu, ce uria-me tn deşert, psalt. 131, cf. 77. Să fie tuns tot părul capului lui. Coresi, ev. 425, cf. 94, 102. Ieşi-va un om sălbatic. .. cu părul capului şi cu barba pină la picioare (începutul sec. xvn). gcr i, 65/33. Cărunt cu părul şi cu mintea. Moxa, 384/16, cf. prav. gov. 73r /9. Are stnge şi unghii şi păr (a. 1645). gcr i, 117/25. Arapii au părul drept. Herodot (1645), 384, cf, 260. I-au fost sptnzurat clte doi de păr, că au fost umbltnd pre aceale vremi păroşi. Ureche, l. 106. Iară perii capului nostru încă să număraţi toţi. n. test. (1648), 13T /II, cf. 98r /16, 171v /8, 304r /19. Le-au ptrjolit părul cu un her înherblntat (a. 1650—1670). gcr i, 234/26, cf. 186/35. La cine iaste părul smult şi ochii vineţi. Cheia în. 90r /5, cf. C. Cantacuzino, cm i, 49. Pentru tăiatul părului ca să crească. Calendari (1733), 55/14. Să le răleaze părut capului tuturor (a. 1760). gcr ii, 71/33, cf. 65/7, 109/36, 118/27, 119/39. îşi smulgea perii şi-i punea presle pal. Aethiopica, 7r/19. Au început a încununa obrazul cu înflorirea perilor celor galbini. ist. am. 20r /12. Canadienii nu ţin nici un păr pe ţoale părţile trupului, ib. 85r /l. Ii era cosiţele părului galbene. Molnar, ret. 86/12. Căuta la păr slobozit pe spate. Budai-Deleanu, ţ. 287, cf.
92,   120, 272, Clemens. Părul negru încreţit, ochii mari şi vioi. ar (1830), 231/13. De pe capul cel frumos Se deşlinde-un păr undos. Âsachi, s. l. i, 188, cf. 160, 184. Păr de aur li străluce. BXrac, ap. gcr ii, 177/12, cf. 172/27. Gingaşele turcoaice mult răsfăţate. . . să le fi văzul... lîrîte de păr. Bălcescu, m. v. 63. Din păru-i taie patru fire. Pann, p. v. i, 56/12. Vedeţi colo In umbră un om cu păr zblrlil? Bolliac, o. 189. Al ei păr tn galben bale. Alexandrescu, o. i, 223. După zblrcilurile feţei şi perii capului cei cărunţi, semăna să fie de o etate mult mai înaintată.. Filimon,
o. i, 265. Părul său negru şi luciu ieşea tn bucle unduioase de sub o capelă de paie subţiri. Alecsandri, o. p. 11. Vlntu-i suflă părul lung. Bolintineanu, o. 41, cf. 26, 323. Nu se arată aşa tare încintat... de coada cea lungă a ctnelui..., de perii ei aspri şi umbroşi. Odobescu, s. iii, 67. Unul caută in oglindă De-şi buclează al său păr. Eminescu, o. i, 130, cf. 55, 94, 200, id. n. 4. Avea şi el o păreche de boi... porumbi la păr. Creangă, p. 37. I-a luat pielea cea de porc... şi a dal-o pe foc. Atunci perii de pe dtnsa au început a ptrîi. id. ib. 88. Fire de aur, de mii de ori mai subţiri declt părul din cap. id. ib. 96, cf. 111, 203, 256. Un cap de laur, părul negru, des, barba şi musteţile aspre şi tmptslile. Caragiale, o. i, 58. Vorbea mereu despre perii încărunţiţi înainte de vreme. Slavici, n. i, 130. Barba şi părul ti albise. Ispirescu, l. 9, cf. 23. Părul lins, cu unde albăstrui, îl poarlă-n ttmple. Delavrancea, s. 9. Dar cu păr de-argint Bătrînii Şi în somn ne mîngîia. Macedonski, o. i, 10. îi dai părul buclai la o parte. VlahuţX, o. a. ii, 29, cf. i, 41, 191,
3115
PĂR1
— 281 —
PĂR 1
 197.  Ea are flori de crtng la sin Şi-n pâr un trandafir sălbatic Şi părul ei de rouă-i plin. Coşbuc, p. i, 181, cf. 56, Grigoriu-Rigo, m. p. i, 40. în păr i-alirnă
 o   cunună. Iosif, patr. 65. Felele care au părul scurt pun o femeie... să li-l reteze puţin la vtrf cu credinţă că astfel le va creşte părul mare. Pamfile, cer. 81, cf. 85. Părul capului şi iau cănit acei pe care firele albe i-au tnspăimtntat. Pamfile-Lupescu, crom. 164. îi mtnglia fruntea înaltă şi părul castaniu. Agîrbi-ceanu, a. 33. Era voinică, smeadă, cu obrazul rotund, cu părul, ochii şi sprincenile negre. Gîrleanu, n. 15. De sub comanac ti ieşea pe Umple, tn semicercuri, părul ei cărunt. Hogaş, dr. i, 6, cf. 13. Părul ei, desprins, se tmprăştiase pe perna moale. Rebreanu, i. 158. Bătrlha ştia să le înveţe reţete multe pentru păr şi obraz. Bassarabescu, v. 7, cf. 91. îl văd şi acum tnalt, cu părul rebel, cu barbă orientală. Galaction, a. 58. Părul pe-a ei frunte joacă graţios. Topîrceanu, p. o. 30, cf. id. b. 13. Avea toată figura sufocată de păr negru şi aspru. C. Petrescu, î. i, 161, cf. 83, 233,
 ii, 78, 148. Pe scări coboară încet o fată înaltă, elegantă, zveltă, cu păr bogat. BrXescu, o. a. î, 233, cf.
 3,  191. Umbla fără pălărie, cu părul căzut pe frunte, haiduceşte. Vlasiu, d. 55, cf. Sebastian, t. 282. Părul nu mai era lins. Teodoreanu, m. ii, 168. Părut negru, despletit împresura faţa albă. Sadoveanu, o. i, 18, cf. 177, x, 507, xi, 380, xn, 375. Avea ca line
 o   guriţă... Şi părul ca arama. Arghezi, vers. 191. Au rămas tn sale vii Numai clteva stafii Fără păr, fără gingii, id. ib. 330. Ştiu asta — răspunse fata — Ireclndu-şi degetele prin părul ei. CXlinescu, e. o. i, 163. îi plăcea şoricul de porc, crud, numai puţin ras de peri. id. ib. ii, 190, cf. 167. Barba tunsă cu foarfecele se zburli ca perii unei pisici, id. s. 37. O frunză de fag ca o flacără-n păr ţi se-aprinse. Blaga, p. 43, cf. 134, 207. îl trase cu prietenie de smocul de păr de pe frunte. Camil Petrescu, o. i, 143, cf. 94. în frunte mergea cel mai bătrtn... cu musteţile Zburlite şi cu obrazul acoperii de perii tari ai bărbii. Bogza, c. o.
 25, cf. 31. Părul ii era ciufulit, zburlit. Stancu, r. a. i, 36. Nu vă uitaţi că rar mi-i părul. Beniuc, v. a. ii, 77. Clnd mă glndeam la tine, te vedeam lot cu mtnuţe mici, cu părul ciuf. Demetrius, c. 28. La animale se deosebesc două feluri de păr: puful, care e ondulat, subţire şi moale, şi jarul, care e mai gros, drept şi rigid. ltr 3. Prin iarnă, părul cailor strălucea ca mătasea. Preda, m. 61, cf. 25, id. r. 11. Un om negru, cu faţa turtită, cu părul creţ. Deşliu, g. 41. Azi, palmele-i au miros de răşină Şi colb de rumeguş ea are-n păr. Labiş, p. 113. în neglijenţa părului, tn febra ochilor mai păstra ceva foarte frumos. Barbu, p. 359, cf. 35. îi resfiră părul negru presărat cu argint, s martie 1960,
 26. Arăţi bine... Parcă ţi-ai scurtat părul, t decembrie
 1962, 24, cf. der. Măi, bădiţă, păr sucit! Şezi la noi dac-ai venit. Alecsandri, p. p. 370, cf. 15, 149. Părul ei, mălasă moale, Ca şi inul clnd tnfloare. Jarnîk-Bîrseanu, d. 35; cf. 20, 319, 499. Părul ei... sclipea de negru. Reteganul, p. iv, 3, cf. id. ch. 22. Măi, bădiţă, păr tăiat, Ce vii aşa tnttrziat? Doine, 14, cf. 22, 104. Hai, murgule, murguleţ, Nu-ţi mai face părul creţ. şez. i, 10, cf. 128, iii, 69. Are păru ca Una. Bibicescu, p. p. 211, cf. gr. s. v, 45, chest. vi 56/30. Vto cincizeci de ieniceri, Groşi la cap, cărunţi la peri. Balade, ii, 86. Ochii negri, părul cernit Ca un chip plngăluit. folc. transilv. i, 340. Cum te pllnge cea mai mare Cu păr galbln pe spinare, folc. mold. i, 51. Lupul tşi schimbă părul, dar năravul, ba, se zice despre cei răi, care, deşi par a se fi îndreptat, nu îşi schimbă niciodată firea. Cf. Negruzzi, s. i, 248, Bolliac, o. 259, Odobescu, s. iii, 48, Zanne, p. i, 519. Păr lung şi minte scurtă. Zanne, p. ii, 396. Părul etnd albeşte, inima să topeşte, id. ib. viii, 471. Nu te însoţi cu cine nu eşti din destul a te smulge de păr. id. ib. iv, 212. De la un porc sălbatic şi-un fir de păr e de ajuns (= In realizarea lucrurilor grele să te mulţumeşti chiar şi cu puţin), id. ib. 612. Cineva clnd locuieşte cu măgarul trtndav, ori păr de el se lipeşte, ori are un alt nărav (= eiije se împrieteneşte cu cei răi capătă
 deprinderi rele), id. ib. 538. De drag ce tni-e , l-aş băga de păr tn stn, se spune despre o persoană pe care nu o poţi suferi. Cf. cade, Udrescu, gl! Şi firul de păr tşi are umbra sa. Zanne, p. ii, 395. Nu lăsa să te muşte clinele fără să-i smulgi din păr. id. ib. 394. Are la bază un glonţ Sau un păr cu sclrlionţ (Litera g). Arghezi, vers. 217. <0 (Prin Transilv. şi Bucov.) Fată In păr — fată (care a rămas) nemăritată ; fată bătrînă. Era, cum s-au zis, Romica fală în toată tabăra mai frumoasă, Fală tn păr şi încă nemăritată. Budai-Deleanu, ţ. 120. A rămas fală tn păr. Marian,
 o. ii, 197, cf. id. nu. 15, tdrg, cade. (Prin Ban. şi Olt.) Părul pintenului = smoc de fire de păr (I 1) lungi şi aspre care cresc pe pintenul calului. Cf. dr. v,
 303. (Prin Mold.) Părul pămlntului = nume dat plantelor cultivate, semănăturilor. Cf. scl 1969, 140. <£ în doi peri = a) loc. adj. (popular; despre animale, mai ales despre cai) carë are părul (I 1) în două culori ; sur ; (despre oameni) cărunt ; p. e x t. care este între două vîrste. Auzii ţtrltiturile unor coarde false pe cari le schingiuia... un biet copil de ţigan şi-n preajma lui sărea de rupea pămtntul o mu-iere-n doi peri. Eminescu, g. p. 4, cf. Damé, t. 48. Te ştiam flăcău tn doi peri, că de-abia ţi s-a dus tipul de după ureche, ap. tdrg, cf. alrm sn i h 178/551; b) loc. adj. şi a d v. (regional ; despre oameni) ameţit de băutură ; cherchelit, afumat. Cf. Zanne, p. iii, 284 ; c) loc. adj. şi a d v. (care este) neprecizat, nedefinit bine, nehotărît, intre două stări, nici aşa, nici aşa ; p. e x t. îndoielnic, echivoc, confuz. Adevărat, avem inimă moldovenească, dar am fost copii tn doi peri. Rpsso, s. 34, cf. Baronzi, l. 42. Una cam limonie ta faţă şi cu ochii tn doi peri. Alecsandri, t. 9. Ciocoi, tn doi peri, jumătate acăţăl de protipendada prin măritişul unei mătuşi. :. şi jumătate atlrnat In jos de rudele sate de mina a doua. id., ap. tdrg. Rău tmi pare că nu pot veni stmbătă — stnt rebegit de vremea asta tn doi peri. Caragiale, o. vii,
 112. începură a-l cam lua peste picior cu vorbe tn doi peri. Ispirescu, l. 36, cf. 187, id. u. 69. Cu mintea stearpă şi-n doi peri. VlahuţX, p. 55, cf. Zanne, p.ii, 359, 688, 832, iii, 284. îmi răspunse tn doi peri şi-l lăsai tn pace. Sandu-Aldea, a. m. 128. Nu ştiu, am răspuns tn doi peri. Vlasiu, d. 383. Cu încuviinţarea tn doi peri a bunicii, nu m-am mai dus la şcoală. Teodoreanu, m. u. 16. Ztmbea tn doi peri. Vornic, p. 141. Mecanicul avea o vorbă tn doi peri, mai greu de înţeles... pentru locotenent. Barbu, p. 240. Bătrtnul mormăi ceva în doi peri. il ianuarie 1962, 43. <0> L o c. a d v. Pe păr sau pe părul calului = fără şa, pe deşe-late. Căpitanul strbilor, numai pe părul calului şi gol de giumătate, au trecui Tisa. Şincai, hr. ii, 311/7. M-am azvlrlit... pe părul unui cal, am alergat acasă. CreangX, a. 21, cf. tdrg. Răcnete tn toate părţile, poruncă să tncalice călăraşi pe păr şi să-l alunge pe fugar. Sadoveanu, o. xiii, 766. In păr = a) (regional ; în opoziţie cu î n răspăr) Jn sensul direcţiei normale de creştere a firelor de păr'(I 1). începu... a-l netezi pre spate şi pre coaste tn păr şi tn răspăr. Ţichindeal, f. 331/23 ; b) cu toţii (prezenţi), fără să lipsească vreunul, în întregime. Am cercetat la visterie şi să găsesc tn păr acum 112 podari (a. 1813). doc. ec. 154. Rămlneam uneori numai palm-cinci sute..., dar peste zece zile eram tn păr la loc. Ghica, s. 16. Mitocănimea era... tn păr la galerie. Caragiale,
 o. i, 13. Purceii erau toţi tn păr la ugerul scroafei. Ispirescu, l. 129. Stntem toţi tn păr. D. Zamfirescu, t. s. 7. Notar, primar erau adunaţi tn păr la primărie. ap. tdrg. După prtnz, flăcăii sosiră tn păr. Gîrleanu, n. 135. Familia Herdelea se afla tn păr tn pridvor, Rebreanu, i. 66, cf. 251. Deseară toată lumea tn păr la danţ şi la teatru! BrXescu, o. a. i, 35. Echipajul ieşise tn păr şi se bucura şi el de priveliştea aceasta neobişnuită. Sadoveanu, o. vi, 48, cf. i, 557, iii, 392. Satul, adunat tn păr. Stancu, d. 210. Nimeni n-a fost lipsă la apel. Toţi colegii sini tn păr. s martie 1960, 35. <> E x p r. Din (sau de-a) fir in (ori a) păr sau (regional) pină într-un păr = de la un capăt la altul
3115
PĂR *
— 282 —
PĂR1
 şi cu lux de amănunte, In întregime şi cu multe detalii, în amănunt. Ne spune Din fir in păr cîte au fost ctntate. Budai-Deleanu, ţ. 305. Nenorocitul işi povesti din fir In păr toate isprăvile. Caragiale, o. i, 166, cf. Zanne, p. ii, 404, iii, 284, Delavrancea, o. ii, 54. Tăbărtră pe el să le povestească tot, din fir tn păr. Rebreanu, i. 59. Povesti din fir tn păr ce a păţit. id. ib. 122, cf. cade. îi spun din fir tn păr cum am păţit. Vlasiu, a. p. 49, cf. Marian, t. 171. A atîrna de un fir de păr = a depinde de foarte puţin, de o nimica toată ; a avea o poziţie şubredă, precară. Cf. Zanne, p. ii, 401, 801. Voinţa de a mai trăi a fetei attrnă de un fir de păr. Galaction, a. 262, cf. Vasiliu, p. l. 35. A se lua eu mîinile (ori, rar, a se smulge) de păr sau a-şi smulge părul (sau perii) (din cap), se spune despre cineva care este foarte supărat, care este cuprins de desperare. îşi smulgeau perii din cap de disperare. Filimon, o. i, 247. li venea să-şi smulgă perii din cap. Slavici, o. ii, 198. Clnd auzi... de cele ce se tnttmplase se luă cu mtinile de păr. Ispirescu, L. 121. începu să pllngă cu hohot şi să-şi smulgă părul. Vlahuţă, o. a. ii, 53. Ţi-am spus un adevăr înclt Iţi vine să le iei Cu mtinile de... păr. Topîrceanu, p. o. 110. Urla... şi-şi smulgea părul din cap, că-i moare nevasta. Sadoveanu, o. i, 564. Ţiganul işi smulgea părul şi blăstăma. Reteganul, p. p. 104. A se lua (sau a se prinde) (cu cineva) de păr = a se lua la bătaie, a se încăiera. Unii cu alţii să lua de păr. Budai-Deleanu, ţ. 336, cf. Zanne, p. ii, 400. Se tncinse o vorbărie de vreo trei ceasuri, aci apropiindu-se, aci gata să se ia de păr. Rebreanu,
i. 228, cf. cade. A 1 se ridica (sau a 1 se sul) (lot) părul (in cap sau in vîrful capului) sau a i se face (sau a i se ridica etc.) părul măciucă (sau vîlvoi, regional, puică) (pe cap sau în vîrlul capului) sau a i se zbîrli (ori, regional, a i se arici, a 1 se înspica tot) părul (în cap) = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimlnta. Dă groază, tot părul mi să înspică Iar inima-mi tremură dă frică. Budai-Deleanu, ţ. 315. Niciodată n-am văzut curgtnd stnge.. . fără ca să mi se ridice părul de groază. Odo-bescu, s. i, 13. Ce-am auzit eu, mi s-a suit părul tn vtrful capului. Creangă, o. 41, cf. id. p. 159. Urlau dobitoacele de ţi se făcea părul măciucă pe cap. Ispirescu,
l. 7, cf. 18. Clnd am văzul ursul mi s-a aricit părul tn cap. rev. crit. iii, 86, cf. tdrg. Mi se ridică părul măciucă tn vtrful capului. Sadoveanu, o. xi, 456. în iad 11 băga Şi de ce-mi vedea Păru-n cap i se zblrlea. Teodorescu, p. p. 413. A despica (sau a tăia) părul (sau firul de păr, un fir de păr) în patru (sau în şapte etc.) = a cerceta ceva în mod amănunţit, a se ocupa de ceva cu minuţiozitate exagerată, mai mult decît este necesar. Cu poznatele lui fapte Despica părul tn şapte. Bărac, t. 3/18. Aş vrea să ştiu. . . dacă-i om statornic, econom? — El? ... e tn stare să taie un fir de păr tn patru. Alecsandri, t. 774. A tăiat firul de păr In patru pentru a prezenta aspecte minunate... şi caracteristice acestui peisaj social. Ralea, s. t. i, 91. Despica firul de păr tn patru. Stancu, r. a. iii, 116. (învechit şi popular) (Nici) un păr (mai mult) sau nici cît e un fir de păr = cit de puţin; de loc, nimic. Acel popă să nu-i dea [femeii lui] den zeslrele ei nici un păr. prav. gov., ap. tdrg. Nu vrea a să abate nici ctt e un fir de păr de la cele mai nainte poftite, gt (1839), 160 2/38. Decit pielea obişnuită, să nu poţi cere un păr mai mult. Ale-xandrescu, o. i, 223. (învechit şi popular) Cît s-ar (ori ai) rupe un păr (din cap) = foarte puţin, infim. Şi aşa au lipsit de n-au luat domnia ctt s-ar rumpe un păr. Neculce, l. 141. Cit ai rupe un păr din cap de n-au luat [catanele] pre Mihai Vodă de grumaz. id., ap. tdrg, cf. Zanne, p. ii, 402. N-am păr în cap (sau în barbă) sau cît păr în cap, ca părul din cap, se spune pentru a arăta că ceva este în număr sau în cantitate foarte mare. Ei! domnule, ctle d-iste n-am cilii eu, n-am păr tn cap! Caragiale o. vi, 66. Lume multă... iac-aşa, ca păru din cap. Bujor, s. 134.
O, cîte partide nu ne-a venit, Doamne, n-am păr In cap.
Bassarabescu, v. 19, cf. cade. Am unchi şi măluşi foarte bogate, ctt păr tn cap. Călinescu, e. o. ii, 180. (Regional) Cît păr (sau cîţl peri) în palmă (ori pe broască) = nimic; de loc. Cf. tdrg, Pamfile, j. i, 130, cade. Am avut minte cil păr pe broască. Sadoveanu, o. iii, 174. Tras de păr, se spune despre o concluzie, o afirmaţie etc. forţată sau exagerată, care denaturează adevărul, despre un lucru nefiresc, silit. Cf. Zanne, p. ii, 403, cade. (Regional) A-i lua (cuiva) părul foc = a intra în mari încurcături sau primejdii; a da de belea. Erau nişte muieruşle cu care nu se putea juca cineva, că-i lua părul foc. Ispirescu, ap. cade, cf. tdrg, Udrescu, gl. A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) multe necazuri şi supărări; a sîcîi, a agasa, a plictisi (pe cineva). Duceţi-vă de pe capul meu că mi-aţi scos peri albi de ctnd aţi venit. Creangă, p. 270. Mi-au făcut totdeauna greutăţi, mi-au scos peri albi. Stancu, r. a. v, 235. A-i ieşi (cuiva) peri albi = a îmbătrîni (înainte de vreme) din cauza prea numeroaselor necazuri; a fi hărţuit şi tracasat de ceva. Mi-o ieşit peri albi de ctnd am fată mare. Alecsandri, ap. cade, cf. dm. A-i ieşi (sau a-i trece) cuiva părul prin căciulă = a face eforturi deosebite trecînd peste multe greutăţi, a ajunge la limita răbdării (fiind silit să suporte multe neajunsuri). Cf. tdrg, Pamfile, j. i, 130, ii, 159. Am să ţi-l duc ptnă i-o ieşi părul prin căciulă. Brătescu-Voineşti, p. 201, cf. cade. Noi muncim din greu, cuconaşule. Nouă, ptnă ce clştigăm francul, ne iese părul prin căciulă. Sadoveanu, o. v, 234, cf. Giau-şanu, gl. (Regional) A întoarce părul pe dos = a se supăra, a se mînia. Cf. alr ii 4 970/514. (Regional) A se ţine în păr = a arăta bine, a se menţine (tînăr, sănătos). Cf. Udrescu, gl. (Regional) (Cu) păr pe limbă = lipsit de educaţie, necioplit; prost. Nu are păr pe limbă. tdrg. Voi uniţii cu păr pe limbă şi un şi cu lapte acru. alr ii 2 777/172. (Popular) A-şi da părul pe mîna altuia sau a fi cu părul în mîna altuia = a-şi încredinţa soarta cuiva, a se lăsa în voia, la discreţia cuiva, a depinde cu totul de cineva. Cf. Zanne, p. ii, 404, Pamfile, j. ii, 159, Udrescu, gl. (Regional) A ţine (sau a apuca) pe cineva de păr = a avea influenţă asupra cuiva, a ţine în puterea sa, a stăpîni, a domina pe cineva. Noi am mărsu şi cam de frică că ne-u minat cine ne ţine de păr, cum mărgu şi iobagii (cca 1650). Iorga, d. b. i, 99, cf. tdrg, Pamfile, j. ii, 159, cade. (Populai) A se da (sau a se lăsa) după păr = a accepta să se comporte aşa cum
i   se cere, să facă ceea ce i se cere, a se conforma; a se acomoda. Cf. Baronzi, l. 44. Ea prinse voie bună... , se dete din ce tn ce după păr. Slavici, n.
ii, 84, cf. tdrg, Pamfile, j. ii, 159, cade. Bre, talar, dă-te după păr! Altfel te lepădăm. Sadoveanu,
o.  l. 109. Toţi trebuiră să se dea după păr şi să facă pe placul bătrlnei. pop., ap. tdrg, cf. Zanne, p. ii, 397. (Regional) Cu mari peri = cu mare greutate, cu deosebit efort. Cf. Pamfile, j. i, 130. (Familiar) Păr de cîine = om de nimic, secătură, şarlatan, pezevenchi. V. porc. Eşti un hoţ, un păr de cline, nu vot să te văz mai mult. Pann, p. v. iii, 114/9. Are peri de lup, se spune despre un om rău, hain la inimă. Cf. Zanne, p. i, 586, ix, 686, Udrescu, gl. 4- (învechit, rar) Părul purcelei = „capacul lăzii“. Cf. Baronzi, l. 151, dr. xi, 143. + (Fiecare dintre) firele chitinoase care se găsesc pe unele organe sau părţi ale corpului insectelor. Albina cu pantaloni... la picioarele dindărăt are atlţia peri lungi, tnctt pare că e cu pantaloni franzuraţi. Simionescu, f. r. 310. Corpul [omidei] este acoperit cu un tegument moale, diferit colorat, liber sau acoperit cu diferite producţiuni piloase, ca: peri, spini, tuberculi etc. enc. agr. iv,
275.  + P. anal. (Mai ales la pl.) (Fiecare dintre) firele scurte, ieşite în afară, care acoperă suprafaţa unei ţesături, în special a unui covor. Cf. cade. Şi stau toţi tngenuncheţi Pe covor cu perii creţi. Alecsandri, p. p. 77. + P. ana 1. (Prin Transilv. şi Ban.) Mătase (2) de porumb. Tulpinile verzi de porumb pe alocuri Şi-arată, auriu, părul. Blaga, p. 171, cf.
3115
PĂR1
— 283 —
PĂR1
 alr sn i h 106, l. rom. 1959, nr, 3, 69, a i 12, ii 3,
 6, 8, 12, iii 16, 17, 18, Teaha, c. n. 250.
   3.    (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de“ care precizează sensul; adesea la sg. cu sens colectiv) Păr (II) tăiat sau smuls de pe corpul unor animale pentru a fi folosit In diverse scopuri, mai ales ca materie primă. Am avut... un oca de păr [de capre] (a.   1786). Iorga, s. d. xii, 109. Părul
 [animalelor lamaj 11 întrebuinţează ca lină pentru straie. Drăghici, r. 65/4. Aşternutul era umplut cu peri de cal. id. ib. 77/13. Să lucrăm. .. pălării dă păruri şi dă ptslă. Jipescu, o. 70. Lăutarul să prăpădea cu firea... să-şi rupă arcuşul cu păr negru şi mai multe nu. Delavrancea, s. 55. Se trimiteau vite..., păr de porc şi diferite linuri. N. A. Bogdan, c. m. 134, cf. Nica,
 l. vam. 187. Părurile animale comparabile linii (părul de bou, de capră, de cămilă) se prelucrează cu oarecari adaptări, după procedeul Unii dărăcite. Ionescu-Muscel, fil. 485. Părul se obţine prin smulgere ori radere de pe pieile animalelor, ltr 2. Sită de păr. alr ii 3 987/310. + (învechit şi regional) Blană (de animal). Cf. alr ii
 6  536/36. Cine te întreabă de ce păr iţi este căciula ? se spune cînd cineva nu este luat in seamă. Cf. Zanne, p. iii, 40.
   3.    (Popular) Lină (de calitate superioară) cu firul lung, separată prin pieptănare sau dărăcire. I-au trimis o furcă de aur şi un fus de aur şi cu păr în furcă. Herodot (1645), 260. Lina se spală de usuc, se scar-mănă şi la pieptănat se deosebeşte in păr şi canură. Dame, t. 68. Această pinză este îndestul de groasă, provenită din urzeală de pâr şi bătaie de canură moale. Pamfile,
 i. c. 290. Lina din care se face este părul aspru scos din lîna oilor ţigăi. id. ib. 354. Firele mai lungi din lină se numesc păr. Precup, p. 21. Se aleg Intli firele mai lungi, păru, întrebuinţat la urzit. Diaconu, p. 34, cf. 53, Stoian, pXst. 60, H v 338, xvi 11, xvm 268. Pentru tras păr sînl alţi piepteni, cu cozile lungi şi cu dinţii făcuţi din cuie mari şi lungi. şez. ii, 228, cf. 185, 226, vn, 192. Pe drot se pune fuior şi păr. Densusianu, ţ. h. 99, cf. 61, cv 1952, nr. 2, 38, l. rom. 1959, nr. 3, 69, a i 21, 35, ii 12, v 2,
 8, 14, 15, 21, 23, 28, 33, 34, 35, vi 19, 22, 26, Teaha, c. n. 250, <0> E x p r. Păr pe (sau în) păr, se spune pentru a arăta că se face un schimb între lucruri echivalente sau în proporţii egale. Cf. Zanne, p. iii, 203, Săghinescu, v. 63. Se puse pe Ungă dînsul şi-l îmbie ca să schimbe stupii păr pe păr. Marian, ins. 206, cf. dr. v, 80. 4 (Regional) Fuior de cînepă (Mărăcinele-Băileşti). gl. olt. Dacă vrem să scoatem păr, dărăcim. . . [din cînepă]. ib.
   4.    (Urmat de determinări introduse prin prep. ,,de“ care arată felul, provenienţa) Denumire generală dată fibrelor textile de origine animală; p. e x t. ţesătură făcută din asemenea fibre. Ioan avea veşmintele lui de păr de cămilă, tetraev. (1574), 5r/l. Veşmînt de păr purta. Coresi, ev. 526, cf. n. test. (1648), 5r/8. Haină de păr. st. lex. 170r2/3. I-au frecat trupul cu pînză de păr (a. 1675). gcr i, 222/6. Va arde de tot haina... au den păruri, au den inuri. Biblia (1688), 792/35. Să te îmbraci în haină de păr. Varlaam-Ioasaf, 16r/27. Două părfechij dăsagi: unfaj de piele, unfa] de păr (cca 1816). Iorga, s. d. vii, 16. înfăşurat înîr-o pelerină vastă de păr de cămilă, model elveţian, se îndreptă... spre locul unde avea să examineze compania de mitraliere. BrXescu, o. a. ii, 182. Şleahticul scăpase cartea pe învelitoarea uşoară de păr de cămilă. Sadoveanu, o. v, 613. îmbrăcat înlr-o pijama de păr de cămilă, sta răsturnat înlr-un fotoliu de piele. Bart, e. 296. Traistă de cal... făcută din păr aspru de capră. Pamfile, b. 14. + (Regional) Fibră de lemn (Crăguieşti-Turnu Severin). Cf. gl. olt. Lemnu are păru lui, unde dai ca să-l crăpi. ib.
   II.   P. a n a 1. 1. (La sg. de obicei cu sens colectiv) Fiecare dintre filamentele (foarte fine) de origine epidermică existente pe anumite organe ale unor plante. Filamentele staminelor nude, fără peri Unoşi. Gre-cescu, fl. 16. Această strînsă legătură [a griului, de
 pămint] se face prin perii radiculari, cari se lipesc de pămînt. Sandu-Aldea, s. 26. Mintă cu părul parfumat ... povestea nu ştiu ce florilor. Isanos, ţ. l.
 7,  cf. der. Păr de spic. a ix 4.
   2.  (Popular) Un fel de abces foarte dureros care se face de obicei la degetele de la mină. Cf. SXghi-nescu, s. 98, N. Leon, med. 140. De păr la deget suferă mai mult fetele şi femeile ce cos cu acul şi se înţeapă. Grigoriu-Rigo, m. p. i, 141, cf. Candrea, f. 28, 224, 304, Gorovei, cr. 95, şez. xv, 19, h vi 11, x 402, 548, xii 291, 303, xvi 241, com. Marian.
   3.  Arc în formă de spirală la ceas. Gf. Scriban, d. [Un resort] în spirală numii pâr, fiindcă la primele ceasuri era făcut din păr de porc. Cişman, fiz. i, 171.
   III. Compuse:
   1.  (Bot.; regional) Părul-doamnei = straşnic (Asplenium trichomanes) . Cf. Borza, d. 26, h x 496 ; părul-ciutei = verigar (Rhamnus cathartica). Cf. ddrf, Dame, t. 186, Brandza, fl. 208, Grecescu, fl. 151. Se fac copilului scăldători cu părul-ciutei. Grigoriu-Rigo, m. p. i, 184, cf. Bianu, d. s. 502, cade, Bujorean, b. l. 387, sfc i, 178, Borza, d. 146, h i 96, şez. xv, 118; părul-zînelor = a) colilie (Stipa pennata). Cf. Panţu, pl., cade, Borza, d. 165 ;
 b)  năgară (Stipa capillata). Cf. Borza, d. 165; părul-Maicii-Domnului = a) (şi în forma păruI-Maieii-Preciste) plantă erbacee cu frunzele lunguieţe, triunghiulare şi penate, care creşte prin păduri în locuri umede şi umbroase sau prin crăpăturile stîncilor; (regional) părul-fetei, părul-Sfintei-Marii (Asplenium adianthum nigrum). Cf. Bianu, d. s., Panţu, pl., Borza, d. 26, h ii 3; b) (şi în forma părul-Maicii-Preciste) părul-fetei (Adianthum capillus-V eneris). Cf. Borza, d. 11 ; c) straşnic (Asplenium tricho-manes). Cf. Bianu, d. s., Panţu, pl., Borza, d. 26;
 d)  năfurică (Artemisia annua). Cf. Borza, d. 24; părul-fetei = a) (şi în formele părul-fetei-mişele, părul-orfanei) plantă criptogamă înrudită cu feriga, cu peţiolurile lungi şi subţiri, întrebuinţată în medicină şi cultivată, uneori, ca plantă ornamentală ; (regional) buricul-Vinerei, buruiană-de-bubă-neagră, părul-Maicii-Domnului, percica-fetei (Adianthum capillus-Veneris). Cf. Polizu, Baronzi, l. 141, ddrf, Borza, d. 11;
 b)  părul-Maicii-Domnului (Asplenium adianthum nigrum). Cf. Panţu, pl., Borza, d. 26; păruI-Sfintei-Marii = a) Asplenium septentrionale. Cf. Borza, d. 26; b) torţei (Cuscuta epithymum şi europaea). Cf. Brandza, fl. 368, Dame, t. 185, Alexi, w., Panţu, pl., Borza, d. 55. Sini locurile invadate cu torţei, care se mai numeşte borangic, părul-Sfintei-Marii, steagul-zînelor. Simionescu, fl. 328; c) părul-Maicii-Domnului (Asplenium adianthum nigrum). Cf. Polizu ; d) părul-fetei (Adianthum capillus-Veneris). Cf. ddrf; pă-rul-porcului = a) coada-calului (Equisetum telmaleja, arvense şi silvaticum). Cf. Baronzi, l. 141, Brandza, fl. 505, PXcalX, m. r. 25, Panţu, pl., Bujorean,
 b.  l. 388, Borza, d. 64, h ii 116, 130, m 325, 462,
 iv  9, v 415, x 67, 489, xi 327, xii 24, 385, 389, xvi 146, 159, xvn 7, 307, xvm 102, 168, Viciu, gl.,
 i. cr. iv, 24, şez. xv, 146 ; b) (şi în formele păr-de-porc, păr-de-lup) ţăpoşică (Nardus stricta). Cf. PXcalX, m. r. 25, arh. som. xxiii, 463, Borza, d. 115, 116,. şez. iv, 29, vii, 117, viii, 153; c) plantă graminee care creşte prin locuri nisipoase; (popular) păiuş-de-nisipuri (Festuca vaginata). Cf. Simionescu, fl. 181;
 d)  păiuş (3 b) (Festuca ovina). Cf. Borza, d. 70;
 e)  iarba-calului (Festuca sulcata). Cf. id. ib.; f) ciu-măfaie (Datura stramonium). Cf. id. ib. 58 ; g) plantă erbacee cu tulpina împărţită în numeroase ramificaţii subţiri şi aspre, care creşte prin locurile umede de pe lîngă pîraie (Juncus trifidus). Cf. id. ib. 91; h) rugină (Juncus effusus). Cf. id. ib.; i) brădăţel (Juncus compressus). Cf. id. ib.; j) cornişor (Lycopodium annotinum). Cf. id. ib. 102; k) piedicuţă (Lycopodium clavatum). Cf. id. ib. 103; 1) brădişor (Lycopodium selago). Cf. id. ib.; m) alior (Euphorbia cypa-rissias). alr sn jii h 647/2. Se fierbe tn apă pă-
3115
PĂR2
— 284 —
PĂRANGINĂ 1
 rul-porcului; se toarnă deasupra puţin undelemn. Gri-goriu-Rigo, m. p. i, 88, cf. ii, 11. Am cobortt tntr-o vale plină de... părul-porcului. Lăncrănjan, c. iii, 156. Pentru descuiatul vilelor cum şi al oamenilor (clnd nu se pol pişa) întrebuinţează o buruiană ce o numesc părul-porcului. mat. folk. 699; părul-crîjei = nume dat unei specii de lichen; (regional) puricească (Lecanora confluens). Cf. Borza, d. 197; părul-ursului = numele unei plante nedefinite mai de aproape. Cf. h xvi 412.
   2.   (Popular) Peri-răi = numele unei boli de ochi care se caracterizează prin creşterea anormală a unor fire de gene pe partea interioară a pleoapei, provocînd iritarea ochiului; p. e x t. corp-străin intrat in ochi şi care provoacă iritarea acestuia. Oi fi avtnd şi eu peri-răi şi le tnşală părerile. Ispirescu, l. 288, cf. N. León, med. 141. De peri-răi bolnavul, li Inglodit (înţepat) In albuşul ochilor. Grigoriú-Rigo, m. p. i, 149, cf. Bianu, d. s. 744, h i 353. Perii-răi se fac pe partea de către globul ochilor a genelor (pleoapelor). şez. i, 256. Albeaţa... se iscă din vreun. gunoi sau pai căzut, din peri-răi, ori din vrăjiie duşmanilor. Pamfile, b. 10, alrm ii/i h 12/334; (regional) pă-rnl-porcului = boală lâ copiii mici, care se manifestă prin apariţia unor peri scurţi şi aspri pe spinarea copilului, care ii provoacă dureri şi Înţepături, Un fel de păr foarte mărunţel şi ghimpos, care se numeşte părul-porcului şi care ti tnghimpă pe copii. Marian, na. 392, cf. 21, Candrea, f. 309.
   3.   (Astron.) Părul-Berenicei = numele unei constelaţii din emisfera boreală. Constelaţiunea numită părul-Berenicei situată Intre constelaţiunea boarul şi leul-mare. Culianu, c. 57. Vom trece de mină prin inima Septentrionului şi, în părul Berenicei topindu-ñe, Spre ziuă vom asfinţi. l 1965, nr. 20, 4/6.
   —    PI. : peri şi (rar, n.) păruri. — Şi: (învechit, rar) per s. m.
   —  Lat. pilug.
   PĂR 2 s. m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu coroana piramidală, cu frunze: ovale, cu flori mari, albe, cultivat pentru fructele lui comestibile (Piriis' sativa). Şi aşe căde turcii, ca ctnd ar căde nişte pere coapte dintr-un păr, clndu-l scutură oamenii. Neculce, l. 238, cf. anon. car. I-au tăiat paşa capul, supt un păr, tn Bucureşti. R. Popescu, cm i, 260. Am pus piatră lingă tulchina unui păr mare (a. 1763). Uricariul,
 xx,  406, cf. Coteanu, pl. 22, lb. Doamne, fă, mă rog, ca cine se va sui tn părul acesl... să nu se poată cobori de n-oi vrea eu. Negruzzi, s. i, 84. Vedeam livada, grădina, ... Părul înalt şi tulpina Unde, copil, mă jucam. Alexandrescu, o. i, 135. Slnt mulţi duzi... unii cu frunza plină şi seamănă cu acea a părului.
 I.   Ionescu, p. 282, cf. Baronzi, l. 141. Vede un păr frumos şi înflorit. Creangă, p. 286. Sta tn fundul grădinii, sub un păr cu frunzele îngălbenite. Slavici, n. i, 102. Dele peste un păr plin de pere de aur. Ispirescu, l. 224. Părul legă pere cari crescură ctt pumnul. Delavrancea, s. 249. Se cunoştea... mijlocul de a se colora tn galben firele cu ajutorul cojii de păr. Pamfile-Lupescu, crom. 46. Casa dumneavoastră e numai peste drum, ... se vede după părul ista mare. C. Petrescu, î. i, 272. La Teofil erau nişte peri altoiţi, cu nişte pere aurii. Vlasiu, a. p. 162. Dintr-un păr cad frunze roşii. Sadoveanu, o. i, 704. Merii şi perii grădinilor slnt plini de clntecul păsărilor, v. rom. februarie 1954, 301. Se sui tntr-un păr mic. Preda, î. 146, cf. Borza,
 d.   140: Stăteam pe scaun, sub umbra unui păr noduros. Barbu, p. 39. Perii noştri au pere anul acesta? s mai 1960, 30, cf. der. Măi, bădiţo, buze moi, Mu-tă-ţi casa Ungă noi, C-am un păr cu pere moi. Jarnîk-Bîrseanu, d. 48. Foaie verde păr crăiesc, Vin, bădiţă, clnd gtndesc. id. ib. 117, cf. 161, 170, 237. Fóileana părului, Sus, la vlrvu muntelui, Ctntă un piii a cucului. şez. iii, 157. Aşa-mi zice frunza-n păr Să iubesc. Hodoş, p. p. 61, cf. alr i 875/424, 512, 518. într-un păr că se suia, De-acolo că fluiera. Balade, ii, 188.
 Mila de la bărbat, Ca frunza de păr uscat. Zanne, p.
 iv,  258. La părul lăudat cu sacul mare să nu le duci. Pann, p. v. iii, 105/18, cf. Zanne, p. i, 243. Sub părul fără roade, nu se adună paserile. Zanne, p. ix, 503. La părul stufos li trebuie băţ gros. id. ib. <> (Cu determinări care indică specia) Păr ciorăsc, păr harbu-zesc, păr motrun, păr orzatic, păr păddreţ, păr pergamut, păr slntilesc, păr sorb, păr tămlios, păr tomnatic, păr unlos, păr văralec. + Lemn de păr 2 (l),care se întrebuinţează în strungărie, în sculptură etc. Cf. Panţu, PL. 213, ŞĂINEANU, D. U., CADE.
 2.   (Regional; în sintagma) Măr-păr — specie de măr1 (1) cu fructe mici. Sub o truplnă de măr-păr se află un pat. Marian, o. ii, 112. Dar sub măr-păr, pat de brad De mulţi măieştri e lucrat, pop., ap. gcr
 ii,  327, cf. Cardaş, c. p. 234.
 —    Pl.: peri.
 —    Lat. pirus.
 PĂR3 s. m. (Bot.; prin Ban.) Sparanghel (Aspa-ragus officinalis). Cf. Borza, d. 140.
 —    Pl. : peri.                                   •
 —    Etimologia necunoscută. Cf. lat. p o r r u m.
 PĂH4 s. n. v. pahar.
 PĂRĂ1 s. f. v. para 3.
 PĂRĂ 2 vb. I.     T r a n z. şi r e f 1. (învechit) A (se)
 apăra. De dzăci     de mii de fieri sireape măntuindu-i
 şi părlnd. Dosoftei, v. s. februarie 59r/19, cf. dr.
 iii, 699.
 —    Prez. ind. : par.
 —    Lat. pairare.
 PĂRĂ3'vb. I v. para4.
 PĂRÂCĂ s. f. (Prin Ban. şi Transilv.) Chiciură. Cf. alr i 1 260/63, 112.
 —    Pl. :?
 —    Etimologia necunoscută.
 PĂRÂDĂ s. f. v. paradă.
 PĂRĂDE s. f. v. paradă.
 PĂRĂDI s. f. v. paradă.
 pArADIE s. f. v. paradă.
 PArAG subst. (Regional) Fin de calitate inferioară (plin de buruieni) (Ghilad-Timişoara). alr sn i h 123/36.
 —    Pl.:?
 —    Etimologia necunoscută. Cf. părangină1.
 PĂRĂGENĂ s. f. v. paragină1.
 PARAGINĂ1 s. f. v. paragină K
 PARAGINĂ2 s. f. v. părangină1.
 PĂRANGINĂ1 s. f. (Bot.; regional) 1. Viţelar (Anthoxanthum odoratum). Cf. lb. Părlangină e o iarbă cu un miros minunat pe care o poartă nevestele şi felele tn stn. Marian, s. r. ii, 65, cf. Grecescu, fl. 65, Dame, t. 188. Finul cădea valuri-valuri şi părangina pălită Işi împrăştia mireasma-i dulce tn undele aerului, săm. iv, 909, cf. tdrg. Rănile se ung cu petroleu sau se aplică pe ele părăgină. Păcală, m. r. 266, cf. cade, Borza, d. 20, hxi 326, rev. crit. iii, 164, Todoran, gl.
 2.   (în forma parangină) Iarba-Sfintei-Mării (Hie-rochloe odorata). Cf. Borza, d. 84.
 3.  (în forma paragină) Trestie de cîmp (Calama-grostis epigeios). Cf. Borza, d. 37.
3131
PĂRANGINĂ2
— 285 —
PĂRĂDUIRE
  4.   (In forma parangin) Tremurătoare (Briza media). Cf. Borza, d. 33.
  —    Pl. : parangini şi parangine. — Şi: părâugînă (h xvm 315), părăgină, părăgină, pârlăgină (ib. xi 326), părlăngină, păpărăngină (Lexic reg. ii, 78, mat. dialect, i, 84), părăgină (Baronzi, l. 140, Borza,
  d. 37) s. f., parângin (Borza, d. 33) subst., parăngină (Polizu, Cihac,. ii, 246, ddrf, Barcianu, Brandza, fl. 481, Grecescu, fl. 597, Alexi, w., Şăineanu, d. u., Borza, d. 20, 84), parlăgină (h xvii 15) s. f.
  —    Etimologia necunoscută. Cf. paragină1, pătlagină.
  PĂRANGINĂ2 s. f. v. paragină1.
  PĂRĂNGÎiNĂ s. f. v. păranginăx.
  PĂRASÎN s. m. v. parasin.
  PĂRĂŞ1 s. m. (Regional) Pescar care mînuieşte parul1 de care se fixează luntrea cînd se scoate năvodul. Dacă lotca e bine fixată, păraşul trece şi el la camănă. Antipa, p. 473.
  —  Pl. : păroşi.
  —  Par1 + suf. -aş.
  PĂRÂŞ2 subst. (Regional) Curătură (In pădure) (Arefu-Curtea de Argeş), alr i 956/782.
  —  Pl.: ?
  —  Etimologia necunoscută.
  PĂRĂT s. m. v. impărat.
  PĂRÂTIC, -Ă adj. (învechit şi regional) Portocaliu. Stu bubă bltndă, Stu bubă paratică, Stu bubă albastră. mat. folk. 1 510. + (Substantivat, n.) Culoarea de mai sus ; substanţa colorantă care are această culoare. Se plăteşte cu oca şi cu preţurile următoare: cicicu (roşu deschis) 9 lei oca, verde 41 ¡2 leiperaticu (portocaliu) 6 lei, conabiu (roşuca vişina) 10 lei. I. Ionescu, rM. 695.
  —  Pl. : păratici, -ce.
  — Şi: (învechit) perâtic, -ă, (regional) pară tic, -fi adj.
  —  Cf. pară1.
  pArAŢ s. n. (Anat.; învechit) Palat 2; cerul-gurii. Se lepească-se limba mea de păraţul (p ă n a ţ u 1 s, grumadzul cv, grămadzilor h, gît-
  1  e j u 1 d) meu se nu pomeni-voi tire. psalt. 286, cf.
  ANON. CAR.
  —  Pl. : păraţe. — Şi: pănăţ s. n.
  —  Lat. palatium (cu sensul lui palatum).
  PĂRÂUĂ s. f. v. para 3.
  PÂRĂ1 prep., conj. v. plnă.
  PÂRĂ 2 s. f. v. pară
  PÂRĂ 3 s. f. v. pîră.
  PÂRĂ 4 s. f. v. poară.
  PÂRĂCHÎRNIŢĂ s. f. v. paracherniţă.
  PĂRĂCLÂU s. n. (Transilv.) Ciocan pentru spart piatră. Cf. Klein, d. 150, 190, FrÎncu-Candrea, m. 43, com. din TărcXiţa-Beiuş.
  —  Pl.: părăclaie.
  —  Etimologia necunoscută. Cf. p ă r ă c 1 i.
  PĂRĂCLÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) (Complementul indică piatra) A sparge, a sfărîma (Crişcior-Brad). Cf. Paşca, gl.
 —  Prez. ind. : părăclesc.
 —  Etimologia necunoscută. Cf. p ă r ă c 1 ă u.
 PĂRĂCLÎNŢ s. m. v. pălăcrinţ.
 PĂRĂCLISĂRI s. m. v. paracliser.
 PĂRĂCLUÎRE s. f. (Prin vestul Transilv.) Spargere, sfărîmare a pietrei. Cf. FrÎncu-Candrea, m. 43.
 —  Pl. : părăcluin.
 —  Cf. p ă r ă c 1 i.
 PĂRĂDĂICĂ s. f. v. paradaisă.
 PĂRĂDĂIE s. f. v. paradaisă.
 PĂRĂDÂISĂ s. f. v. paradaisă.
 PĂRĂDĂIŞI s. f. pl. v. paradaisă.
 PĂRĂDĂI s. f. pl. v. paradaisă.
 PÂRĂDĂU subst. v. paradăn.
 PĂRĂDÎCĂ s. f. v. paradaisă.
 PĂRĂDOSÎT, -Ă adj. v. paradosit2.
 PĂRĂDUÎ1 vb. IV. (Regional şi familiar; mai ales în Mold.) 1. Refl. (Despre imobile, construcţii, mobilă etc.) A se dărăpăna, a se strica; a se ruina, a se distruge. Mi s-au părăduit toate şi-am rămas singur tn moară. Lungianu, cl. 80, cf. 231. Eu mult bine ţi-am făcut, Cuibuşorul ţi-am păzit Şi nu s-a părăduit. Pamfile, c. ţ. 189. ^Tranz. A face de neutilizat; a spurca. Broască, brosculiţă, Tu-n apă să trăieşti..., Puţuri să nu părăduieşti. Pamfile, s. t. 17.
 2.    Tranz. (Complementul indică bani, averi, bunuri etc.) A consuma fără socoteală (şi pînă la epuizare) ; a risipi, a irosi. Aicea vă lot strtngeţi şi tot pără-duiţi averea multă. Murnu, o. 72, cf. Mironescu, s. 619. Apăr bunul pe care-l părăduieşte Zaharia. C. Petrescu, r. dr. 306. Vinul, mai mult U părăduiau tn loc să-l bea. Sadoveanu, o. i, 340. <0> A b s o 1. De vtndut n-aveau cui vinde, nici grtu, nici orz, nici mălai. Mtncau şi părăduiau. Sadoveanu, o. xiii, 377. <0> Refl. Din zestrea care i-au fost dat-o, vitele şi oile s-au pără-duil. id. ib. xiv, 80. (F i g.) Astfel se părăduise tot ce putea să-i amintească cealaltă viaţă. C. Petrescu, î. ii, 127. Am bătut drumurile şi ne-am părăduit tine-reţele! Sadoveanu, o. viii, 496.
 3.    T r a n z. A fura (Larga-Tîrgu Ocna). Cf. i. cr. vii, 154.
 —  Prez. ind.: părăduiese.
 —  Etimologia necunoscută. Cf. p a r a d ă u.
 PĂRĂDUÎ2 vb. IV; Intranz. (Neobişnuit; ironic) A parada. O purtase pe la grădină... unde ctntau lăutarii şi părăduiau cavalerii laşului. BrXescu,
 o. a. ii, 29. Flăcăii fumau cu patimă... lutndu-se peste picior, părăduind s-audă fetele, id. ib. 261.
 —  Prez. ind. : părăduiese.
 —  Paradă + suf. -ui. Cf. germ. paradieren.
 PĂRĂDUIALĂ s. f. (Regional şi familiar) Risipă mare. Cf. Barcianu, ŞXineanu, d. u., sfc ii, 134. Mare părăduială la casa moşului, s-a ales părădăul de strtn-sura lui. Udrescu, gl.
 —  Pl. : părăduieli.
 —  Părădui1 + suf. -eală.
 PĂRĂDUÎRE s. f. (Regional) Acţiunea de a (s e) părădui1 şi rezultatul ei; stare de dărăpănare,
3162
PĂRĂDUIT
— 286 —
PĂRĂLEASĂ.
 de ruină. Cf. părădui1 (1). Cişmelele... le-am adv.s din părăduire la dregerea şi fiinţa lor cea dintliu (a. 1804). ap. tdrg.
 —  Pl. : părăduiri.
 —  V. părădui *.
 PĂRĂDUÎT, -A adj. (Regional şi familiar) 1. (Despre imobile, construcţii, mobilă etc.) Dărăpănat; stricat; distrus. Vagoanele erau cu ferestre şi uşi părăduile, cu oameni strlnşi unii In alţii. Pas, z. iii, 37, cf. 215, dm.
 2.    (Despre bani, averi, bunuri etc.) Risipit, irosit. Cf. DM.
 —  Pl.: părăduiţi, -te.
 —  V. părăduiJ.
 PĂRĂDTJIT6R, -OÂBE adj., s. m. şi f. (Regional) (Om) risipitor. Cf. Şăineanu, d. u.
 —  Pl. : părăduitori, -oare.
 —  Părădui1 -f suf. -tor.
 PĂRĂFÎE s. f. v. parohie.
 PĂRĂGENÎ vb. IV v. părăflini.
 PĂRĂGENÎŢ, -A adj. v. părăginit.
 PArAGÎ vb. IV v. părăgini.
 PĂRĂGINĂ 1 s. f. v. paraginăl.
 PĂRĂGINĂ 2 s. f. v. părangină 1.
 PĂRĂGINEĂLĂ s. f. Paragină1 (1). Şi părăgineala, şi bălăriile Ţi le plivesc albinele-albastre. Deşliu, g. 14.
 ,  — Pl. : părăgineli.
 —  Părăgini + suf. -eală,
 PĂRĂGINÎ vb. IV. Refl. 1. (Despre construcţii, clădiri) A ajunge In stare de paragină1(2) ; a se ruina ; a se dărăpăna. Culele — micile castele ale vllcenilor — s-au părăginit. VlahuţX, ap. tdrg, cf. chest. ii 13/24, 87. 178. + F i g. A ajunge Intr-o stare de decădere, a se distruge, a se prăpădi. Vedea de mult că i se pără-gineşle toată starea. VlahuţX, ap. cade. Aşa le-ai părăginit, De bine ce ai trăit. Deşliu, m. 53.
 2.    (Despre culturi, terenuri cultivabile, drumuri etc.) A ajunge în paragină1 (3),. a se distruge din lipsă de îngrijire. O! Doamne, clnd i s-ar părăgini via! Alecsandri, t. 279. Via din ce tn ce se părăginea. Ispirescu, ap. cade. Dacă drumurile cele vechi s-au stricat şi s-au părăginit, se rup altele noi, printre dărt-mături. Galaction, a. 196. Moşia, via s-au părăginit complet. CXlinescu, s. 97. De ctnd mlndra n-am iubit, Curtea s-a părăginit, Şi portiţ-a putrezii, folc. mold. i, 122. Via ce o laşi, îndată se părăgineşte. Zanne, p. i,
 304.  0>lntranz. Părăjeşte de iznoavă locul tăieturii de pădure, cod. silv. 24, cf. 54. + T r a n z. f a c t. A aduce în stare de paragină1 (3), a lăsa necultivat, neîngrijit. Fraţi vitrigi ce au părăginit pămlntul mamei sale. Jipescu, ap. tdrg. + T r a n z. Fig. A lăsa în părăsire, a uita cu totul. Obiceiurile bătrl-neşti le-aţi cam părăginit şi le-aţi lăsat. Jipescu, ap. cade. Foaie verde de cicoare, Subt un deal, Ungă Izvoare, Piatră mare Sta trlntită, De ciocane Ispitită, De veacuri Părăginită. Teodorescu, p. p. 555, cf. rev. crit. ii, 480, Balade, ii, 96.
 —     Prez. ind. : părăginesc. — Şi: (învechit) părăgf, (regional) părăgeni (Pamfile, a. r. 26) vb. IV.
 —  V. paragină x.
 PĂRĂGINÎRE s. f. Acţiunea de a (se) părăgini şi rezultatul ei. Cf. părăgini (1). De la gară trec prin nişte uliţi triste: miroase a scăpătare şi pără-ginire. Caragiale, o. i, 74. Curtea... tn mijlocul căreia o biserică informă adauge o culoare mai mult la acel tabel de jalnică părăginire. ap. tdrg.
   —  Pl. : părăginiri.
   —  V. părăgini.
   PĂRĂGINÎT, -A adj. 1. (Despre construcţii, clădiri) Care a ajuns în stare de paragină1 (2); ruinat; dărăpănat. Ajungeau Intr-o stafie părăginită. Sadoveanu, m. c. 86. [Fabrica] tot n-o poate duce cu el, aşa că poate să fie şi părăginită. Demetrius, c. 16, cf. chest. ii 41/20, 50/29, alrm sn i h 104/769.
   2.   (Despre culturi, terenuri cultivabile, drumuri etc.) Care a devenit paragină1 (3), care a fost lăsat în părăsire; neîngrijit (1), sălbăticit, (regional) pără-ginos. Se vinde cu mezat o vie părăginită din dealul Sasului, cr (1833), 2201/16, cf. Polizu. Erau puse spre vtnzare... patru vii lucrătoare, două vii părăgi-nile, şase părechi de case. Filimon, o. i, 239.100 pogoane
 vii  părăgenite. I. Ionescu, m. 642. Intllni o grădină părăginită. Ispirescu, l. 348. Pămlntul bogat şi părăginit nu-l vezi coliliu de flori. Delavrancea, t. 108, cf. id. S.221, 236. Livada părăginită, ftntlna astupată c-un maldăr de spini. VlahuţX, o. a. 497. Stepa părăginită se desfăşura nemărginită, netedă ca o foaie de htrtie. Rebreanu, p. s. 108. Pe şanţurile părăginite, priveau de departe clţiva copii desculţi. Galaction,
 o. a. i, 333. Am fost crlng părăginit. Lesnea, p. e. 71. Aici, bătătura şi mai pustie, ograda mai părăginită, restriştea şi mai neîmpăcată. Voiculescu, p. i, 220. Privesc parcul părăginit. Sadoveanu, o. i, 704. Priveşte şi-n vale, dincoace, tn livada părăginită, casa voastră! id. ib. vii, 62. Vom face din aceste locuri părăginite un lucru minunat. CXlinescu, s. 314. Pămlnturile noastre din ostrov... rămtn cu totul părăginite. Galan, z. r. 110. în dreapta, un drum, cel mai părăginit şi mai neumblat dintre toate, mergea paralel cu malul, spre fermă. v. rom. martie 1954, 30. înlr-o viiie pără-jinită Işi făcusă culcuşul o vulpe, pop., ap. gcr ii, 262. Via cu totul neglijată (păringenilă) se zice ptrlog, ptrlogită. h xviii 267. <0> F i g. Din Alecsandri ti rămase aninat prin părăginitul de creier versul. Ciauşanu, r. scut. 68. Şi vai, pentru părăginită, trista vioară Şi pentru dulcea boemă de-odinioară! Desliu,
 g.   18.
   —    Pl. : părăginiţi, -le. — Şi: (regional) părăgit, -ă (alrm sn i h 104/769), părăgenit, -ă, păringenit, -ă adj.
   —  V. părăgini.
   PĂRĂGIlVITTÎRĂ s. f. (Regional) Paragină1 (I) (Lugaşu de Jos-Oradea). chest. iv 123/296.
   —  Pl. : părăginituri.
   —  Părăgini + suf. -tură.
   PĂRĂGIiVOS, -OASĂ adj. (Regional) Părăginit (2). Ori cărările-s spinoase Ori drumuri părăginoase. pop., ap. tdrg, cf. h xvii 17.
   —    Pl. : părăginoşi, -oase. — Şi : paraginos, -oăsă adj. h xvii 17.
   —  Paragină1 -f suf. -os.
   PĂRAGÎT, -A adj. v. părăginit.
   PĂRĂGtîŞ subst. v. răpăguş.
   PĂRĂÎ vb. IV v. pîrîi.
   PĂRĂIĂŞ s. n. v. plrîiaş.
   PĂRAiSTAS s. n. v. parastas.
   PĂRĂISTAş s. n. v. parastas.
   pARĂITGR, -OARE adj., s. f. v. pîrîitor.
   PĂRĂLEÂLĂ s. f. (Familiar) Faptul de a p ă r ă 1 i, de a jecmăni (de parale3). Urmtndu-se... cu pără-leala, cu apăsarea ca ptn-acum. Jipescu, ap. tdrg.
   —  Pl. : părăleli.
   —  Părăli + suf. -eală.
   PĂRĂLEASĂ s. f. v. paraleasă.
318.5
PĂRĂLEI
— 287 —
PĂRĂSI
 PÂRĂLfil subst. (Bot.; prin Bucov.) Parpian (1) (Antennaria dioica). Cf. Borza, d. 20.
 —  Pl. : ?
 —  Etimologia necunoscută.
 PĂRĂLfiSC, -EĂSCĂ adj. (Prin sudul Mold.) Care se face în bani, In numerar. Plată părălească. Scriban, d.
 —  Pl. : părăleşti.
 —  Parale (pl. lui para 3) + suf. -esc.
 PĂRĂLEŞTE adv. (Regional) în bani, cu bani, băneşte. Cf. Mironescu, s. 619, Scriban, d., sfc ii,
 141.  O E x p r. A face (ceva) părăleşte = a socoti, a echivala în bani. Partea mea [din curcă] cătaţi Şi mi-o faceţi părăleşte, Ca să-mi cumpăr nişte peşte. ap.
 TDRG.
 —  Parale (pl. lui para 3) 4- suf. -eşte.
 PĂRĂLÎÎT s. n. (Familiar; la sg. cu sens colectiv) Parale3 multe; bănet. Cf. Scriban, d. Dacă nu avea dobitoace şi ti îndesa pe toţi cu părălel era ferit să mănînce ocară şi bătaie. Pas, l. i, 176, cf. dm.
 —  Pl. : (rar) părăleturi. Scriban, d.
 —  Parale (pl. lui.para 3) + suf. -ei.
 PĂRĂLÎ vb. IV. T r a n z. (Familiar) A jecmăni (de parale3). Toţi te ciupesc şi te părălesc! Jipescu,
 0. 61.
 —  Prez. ind. : părălesc.
 —  V. para 3.
 PĂRĂLUl vb. IV v. răpălui.
 PĂRĂLÎJŞĂ s. f. (Regional) Părăluţă (1). Cf. mat. folk. 175, şez. xiv, 133. Cată colo după uşă... Că este o căldărusă Cu clteva părăluşe. Păsculescu,
 1. p. 249.
 —  Pl. : părăluşe.
 —  Parale (pl. lui para 3) + suf. -uşă.
 PĂRĂLTÎŢĂ s. f. I. Diminutiv al lui para3.
 1.    Cf. para3 (1). Fenici de aramă ca părăluţele. Codru-Drăguşanu, c. 215. Cată-n pungă, nu-i nemică, Nici griţari, nici părăluţe, N-are ce da la drăguţe! Marian, sa. 17. Pecinginile se lăţesc aşa că, de unde la început era ca o părăluţă, uneori ajunge să se întindă pe tot braţul, şez. i, 252. Ne-om ruga Să ne daţi o părăluţă, Să cumpărăm o măntăluţă. ib. iii, 244, cf. alr i
 1 865/194.
 2.    Cf. para3 (2). S-au repezit asupra băieţilor să-i jecmănească de părăluţe. Stancu, r. a. ii, 140. (Strtnge) părăluţe albe pentru zile negre. Cf. Creangă,
 o. 3, Agîrbiceanu, a. 235.
 3.    (Familiar; mai ales la pl.; la sg. de obicei cu sens colectiv) Cf. para3 (3). Plecai, avtnd şi nişte părăluţe pă Ungă mine. .Gorjan, h. ii, 116/16. îl simţise cu ceva părăluţă, id. ib. iv, 164/19. Numa asta cămă-şuţă avtnd pe el o luai Ca să prinz oro părăluţă, cu dînsa nu-l îngropai. Pann, p. v. iii, 115/10. Am trei băieţi şi-am strtns şi ctleva părăluţe. Negruzzi, s. i, 296. în ladă tot e mai sigur, Părăluţa cere pază, Mai bine s-o ţii sub cheie, ca nimene să n-o vază. Hasdeu, r. v. 162. Mulţi să dau pe Ungă ea, c-ar avea bune părăluţe. Delavrancea, s. 44, cf. 216. Ei, ei, cînd să-mi intru eu tn părăluţele mele. id. o. ii, 319. Cu părăluţele adunate s-a dus omul la Piteşti. Brătescu-Voineşti, p. 144. Venise un om cumsecade..., dulgher cu părăluţe. Bassarabescu, v. 155. Mă gtndeam la părăluţele mele strtnse. Sadoveanu, o. vii, 542, cf. i, 464. O E x p r. A face părăluţe — a agonisi avere, a se îmbogăţi. A făcut părăluţe cu munca, că e păstrător. Heliade,
 o. i, 277.
 II.   (Bot.; mai ales la pl.) 1. (Regional) Bănuţ (Bellis perennis). Răducanu i-aducea creiţe, busuioc, părăluţe şi calomfir. Delavrancea, t. 154, cf. Dame, t. 185, Grecescu, fl. 290, cade, Simionescu, fl. 361. Din crini, din chiparoase, din părăluţe şi din tufănică. scl 1969, 139, cf. Borza, d. 29, h ii 26.
   2.   (Regional) Granat (Chrysanthemum parthenium). Cf. Borza, d. 47.
   3.   (în sintagma) Părăluţă de munte = plantă erbacee cu flori albe, plăcut mirositoare, care creşte în locurile umede şi umbroase din pădurile de molid (Pyrola uniflora). Cf. Simionescu, fl. 88, Borza, d. 140.
   III.  (Regional; la pl.) Joc de copii care constă din aruncarea unei pietre pe deasupra apei astfel încît să atingă apa de cit mai multe ori şi să ajungă cît mai departe; (regional) paraghie (Rîmnicu Vîlcea). Lexic reg. 83.
   —  Pl. : părăluţe.
   —  Parale (pl. lui para a) -f suf. -u/d.
   PĂRĂMÎÎT s. n. v. pecmez.
   PĂRĂNTtJŞ s. m. v. p&rătuş.
   PĂRĂPIJfiU s. n. v. parapleu.
   PĂRĂR0S, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Părelnic. Din viseroasă şi părăroasă ttlcuirea lui Maienburg. Cantemir,hr. 264.
   —  Pl. : părăroşi, -oase.
   —  Părere + suf. -os.
   PĂRĂSĂNG s. n. v. parasang.
   PĂRĂSĂTTÎRĂ s. f. v. părăsitură.
   PĂRĂSCtîŢĂ s. f. (Entom.; regional) 1. Ploşniţă (Cimex lectularius). Cf. Marian, ins. 430. Să se caute... părăscuţe sau ploşniţe, să le prindă şi să le afume cu fum de tămîie. Pamfile, s. v. 36, cf. şez. xix, 192, sfc iv, 145.
   2. Ţînţar (Culex) (Borşa-Vişeu de Sus), alr i
1  890/361.
   —  Pl. : părăscuţe.
   —  Etimologia necunoscută.
   PĂRĂSITE subst. (sg.) (Regional; Intr-un desclntec) Numele unei boli de gît care se manifestă prin inflamare şi dureri; (regional) grumăzare (Vaşcău). V. gîlcă, bolfă, uimă. şez. v, 144. Să ieşi, bubă! Vă-n vlnt ca roua de soare în ţărmurile goale... Ieşi părăsete. ib.
   —  Etimologia necunoscută.
   PĂRĂSÎ vb. IV. 1. T r a n z, (Complementul indică fiinţe) A pleca fără a se mai interesa, a se despărţi lăstnd la voia întîmplării, a lăsa singur, a abandona; p. gener. a se despărţi plecînd în altă parte. Nu părăsi menre. psalt. hur. 16r/2, cf. 118v/26. Să ştie că are a-l părăsi. Coresi, ev. 218, cf. 75, 407. El era urtt tuturor şi-l părăsiră şi se spărie de se junghie însuşi. Moxa, 359/14. Să temu ca să nu-l părăsască şi să fugă. Ureche, l. 103. I-au spus cum că şi ţara să voroveaşte să-l părăsască. id. ib. 143. Pre ai săi toţ ii părăseaşte. M: Costin, ap. gcr i, 205/17. Tată-meu şi maică-mea mă părăsiră. Dosoftei, ap. gcr i, 248/8. Te-om părăsi şi ne-om duce de ne-om închina la moscali. Neculce, l. 219, cf. anon. car. Fu Bacoţi părăsit şi de sfeţi şi de cazaci, anon. cantac., cm i, 170. Au părăsit pă Alixandru Vodă şi au venit de s-au închinat lui Pătru Vodă. R. Popescu, cm i, 288. Este împreunare duhovnicească, carele are datorie pănă la vărsarea stngelui să nu-şi părăsească turma. Antim, p. xxvii. îşi părăsi tinăra muiere Ş-îmbrăcat în zoauă luminoasă, Asupra păgtnilor purceasă. Budai-Deleanu, ţ. 183, cf. Clemens. Ai mei mă părăsiră. Heliade, o. i, 166. Fiind încredinţaţi că nu ne vei părăsi. Marcovici,
d. 17/16, cf. 5/18. Vezi... pe tiran, sctrbit şi părăsit de toţi, că se chinuieşte, id. c. 19/3. Stnt de toţi oamenii dispărţit, de toţi părăsit. Drăghici, r. 47/4. Amar şi vai de noi! ne-au părăsit, cr (1848), 242/6. Ia-o supt a ta-ngrijire, n-o lăsa, n-o părăsi. Pann, p. v. ii, 60/1. Ca amorul meu să-ţi placă, Părăsii părinţi. Eminescu, l. p. 223. Clnd nu mai am ce le da, văd
3202
PĂRĂSI
— 288 —
PĂRĂSI
că toţi mă părăsesc. Caragiale, o. ii, 255. Acum nu mă mai poţi părăsi. Slavici, o. ii, 209. De voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. Ispirescu, l. 8, cf. Delavrancea, s. 93. ţiălu el multă cale De clnd le-a părăsit. Iosif, patr. 35. Puţin după asta o părăsi şi slujnica. Gîrleanu, n. 175. A început îndată să pltngă... şi să-i impute că a părăsit-o. Rebreanu, i. 91, cf. 118, id. r. i, 82. Ai părăsit pe unii şi încă nu ie primesc ceilalţi. G. Petrescu, î. ii, 182. Spune-i cu toate menajamentele posibile, că eu l-am părăsit. Sadoveanu, o. vii,255. Nu trebuia să părăsesc pe prietenul cel vechi. id. ib.
 xii, 346, cf. ix, 455, xn, 345,351. E adevărat că Pascalopol a părăsit-o pe Olilia? Călinescu, e. o. i, 171. Cu toate că nevasta li era dragă, o părăsise. Stancu, r. a. iii, 11. Jra, nu mă părăsi. Trebuie să vii cu mine. H. Lovinescu,
 c. s. 84. De o bucală de timp 11 cam părăsisem pe Tache. s ianuarie 1961, 55. Mă tem că mă-i iubi Ş-apoi mă vei părăsi! Jarnîk-Bîrseanu, d. 53. Dar dealul se tot măreşte Şi badea mă părăseşte, id. ib. 164, cf. 160, 232. Femeia ... o zis cătră bărbat să părăsască băieţii. Vasiliu, p. l. 232, cf. Ciauşanu, v. 186. La faţă m-am veştejit, Feciorii m-au părăsit, folc. transilv. i, 238, cf. ii, 57, Zanne, p. vi, 506. 0> R e f 1. pas. De-l va afla vinovat In vreunele de carele smenlesc preoţia... să nu să hirotonisească, ce să să păreasască ca un nedestoinic. Eustratie, prav. 24/20. <0> R e f 1. Omul se-n-muia din încheieturi... ca o vită ce-şi pleacă sub lovitura din urmă grumazul, pătrunsă că de acuma ea însăşi trebuie să se părăsească pe ea însăşi. Caragiale,
 o. i, 65. <0 R e f 1. recipr. Leul au perit neaulnd mlncare şi puii leilor s-au părăsit unul de altul. Biblia (1688), 3642/47. Nu vi-e sete? — Ba da, făcură bărbaţii şi se uitară unul la celălalt. Femeia pricepu Intr-o clipă de ce nu se părăseau şi-i ceru ostaşului gamela. Barbu, p. 219. <0> F i g. Părăsit dar cu totul de puteri... au fost silit... să rămîie acolo. Drăghici, r. 160/31. Numai pe noi mindria nu ne mai părăseşte. Alexandrescu,
 o. i, 209. Deodată puterile m-au părăsit şi am căzut jos leşinat. Gane, ap. tdrg. Puterile o părăsiră. Delavrancea, s. 232. Părerile de rău au prins să-l părăsească. Paun-Pincio, p. 53. Fiorul de spaimă... îl părăseşte lot allt de iute cum i-a venit. Sp. Popescu, m. o. 88. Grijile zilei de mtine începură să-l părăsească. v. rom. februarie 1955, 226. + (Rar; construit cu un complement în dativ sau în acuzativ cu prepoziţie) A lăsa la bunul plac al..., a lăsa în voia..., a lăsa pradă ... Vracii părăsindu-l spre moarte, năzui la besearica sy[î]ni[u]/uz. Dosoftei, v. s. octombrie 86v/24. Mai bine fugi de aceste locuri şi mă părăseşte soartei mele nenorocite. Alecsandri, t. i, 436. •$> R e f 1. Fătul meu, In ce-amăgire cu totul te părăseşti! Heliade,
 0. i, 436. Se părăsesc visului şi creaţiei, ap. Iordan,
 1. r. a. 486. + R e f 1. (învechit) A se debarasa, a scăpa de cineva. Să să părăsească de voi, cum şi vulturul lasă pre şoim. Neagoe, înv. 235/17. Văzînd că nu se părăseşte domnul de el, au pus gtnd rău ca să strice domnului (sfîrşitul sec. xvm). let. iii, 238/38.
   2.   T r a n z. A lăsa (de bunăvoie sau silit de împrejurări), plecînd în altă parte. Se duce In ţări departe şi-ş părăseaşle moşia. Coresi, ev. 78. Micşoară era cetatea Vithleemul... că părăsise pre el mulţi. id. ib. 502, cf. 436. Părăsitu-ş-au moşiile sale. N. Costin, l. 85. Dederă de lucruri şi mai bune, Adecă de tabăra bogată Ce o părăsisă oştile păglne. Budai-Deleanu, ţ. 285. Spre ferire de revărsare părăsiseră casele lor. Asachi, s. l. ii, 23. Multe familii trebuiră să-şi părăsască lăcaşurile sale. gt (1838), 1-735. Părăsindu-şi casele... însoţiseră armata în retragerea ei spre munţi. Bălcescu, m. v. 128. Am părăsit laşul şi m-am despărţit de voi. Ghica, s. 255. Voi părăsi locaşul unde-am nădejduit! Alexandrescu, o. i, 88. Părăsi camera stăplnului său. Filimon, o. i, 126. Clmpul luptei părăseşte Şi spre munţi încet porneşte. Alecsandri, p. ii, 20, cf. id. t. i, 442. Casa ta voi părăsi Şi deşerluri voi fugi. Bolintineanu, o. 91. Cu ce hotărlre îşi părăsise el pustia casă părintească! Odobescu, s. i, 120. Odin părăsise de gheaţă nalta-i domă. Eminescu, o. i, 91. Ieronim părăsise monăstirea. id. n. 114. Am părăsit
 amîndoi, de mici, umilul acoperimlnt părintesc. Caragiale, o. vii, 245, cf. ii, 45. Le-a păşit şi părăsit pragul cu vorbă prietenească. Delavrancea, t. 141, cf. id. s. 59. Părăseşte astfel pentru totdeauna... cea mai bogată şi mai puternică ţară. Vlahuţă, ap. cade. Părăsi sctrbilă casa. AgÎrbiceanu, s. p. 49. îl ascultau cu privirile înflăcărate şi nu se grăbeau niciodată să-l părăsească, id. a. 224. Unul după altul părăsesc tran-şeea. Camil Petrescu, v. 43. Din clnd în cînd, domnul Tase părăseşte salonul sau cerdacul. Bassarabescu, s. n. 16, cf. id. v. 50. Durerea... II silea adesea să părăsească clasa înainte de vreme. Călinescu, e. 70, cf. id. e. o. i, 105. Aşa de repede ne părăsiţi ? id. s. 47. Plnă a nu părăsi satul meu,... nu ştiam despre aceste flori. Galaction, o. 56, cf. id. a. 142. A părăsit pămîntul patriei şi a trăit In exil optsprezece ani. Sadoveanu,
 e. 228, cf. 101, id. o. ix, 298, x, 275, xi, 288, xii, 376. Părăsi terenul pe care era deplin stăpln. Bart, s. m. 89, cf. 12. Liliecii ţlşneau In slavă, Clnd ne părăseam lăcaşul. Blaga, p. 183. A părăsi acest spaţiu... e fără îndoială cel mai greu lucru. Bogza, c. o. 87, cf. 98. Părăsisem Moscova pe la jumătatea lui noiembrie. Stancu, u.r.s.s. 80. Bărbaţii în putere şi flăcăiandrii părăsesc casele pe care le lasă în grija femeilor, id. r. a. iii, 10. După ce primi banii, părăsi casa vecinului. Preda,    m. 90.   îmi fac bagajele. Mtine vă părăsesc.
 Barbu,    p. 279. Soldaţii săi se grăbeau să părăsească
 locul. id. ib. 306. Cloşca nu trebuie să-şi părăsească cuibul. Zanne, p. i, 422. <0> (Prin lărgirea sensului) Vaporii   de apă   care au părăsit pămîntul rătăcesc In
 spaţiile  vaste. Bogza, c. o. 42. Ploaia stătu şi norii
 părăsiră cerul. Preda, m. 59. <$> F i g. Vara ne părăsea. .. pe neştiute şi lua cu ea toate podoabele clorofilei. Barbu, p. 40. E x p r. A părăsi lumea = a muri. Cel ce părăsea lumea nu se cădea să fie îngropat In ţintirimul nostru. Sadoveanu, o. vi, 33. A părăsi patul1 = a se scula din pat1 (după o boală mai lungă); p. e x t. a se însănătoşi. Clnd se deşteptă, era răcorită. Părăsi palul. Bolintineanu, o. 459. Simion părăsise patul şi acum şedea la masă. Călinescu, e. o. i, 216. (Regional) A părăsi uliţa = a nu mai hoinări, a nu mai bate drumurile. Mult mă mustră măicuţa Să părăsesc uliţa. Jarnîk-Bîrseanu, d. 59. + A pleca de lingă..., a se îndepărta de..., a se duce mai încolo. îşi părăsi o clipă tejgheaua. Rebreanu, r. i, 138. Mihai se îndreptă de mijloc, părăsind harta. C. Petrescu, î. i, 117. Nimeni nu părăseşte şoseaua. Sahia, n. 44.
   3.    T r a n z. (Complementul indică obiecte) A lăsa la o parte, a omite din cercul atenţiei, al interesului, al preocupărilor, a neglija; a da uitării. Vreun lucru, de fier făcut... de-l veri ţinea ascuns, să stea bine şi frumos, şi-l veri părăsi... el mai ruginos se face. Coresi, ev. 407, cf. 75. încă şi ţiganii..., părăsindu-şi ciocane şi lăută Şi întrarmaţi, pe Mahomet se scoală. Budai-Deleanu, ţ. 76. Florile s-au veştejit De cînd tu le-ai părăsit? Alecsandri, p. i, 109. O cruce de peatră, părăsită Intr-un cîmp pustiu, comemorează
 o faptă vitejească. Odobescu, s. i, 374. Dacă pe vremea clnd lucrase la fabrica de vagoane îşi neglija locuinţa, acum, de clnd se preocupa de şantier, o părăsise cu totul. v. rom. octombrie 1954, 114. Mobila era plină de praf şi părăsită. Preda, r. 65. •$> R e f 1. pas. Copăceii încă tineri, ce de tot s-a părăsit La voinţă şi-ntlmplare In salbatica pădure... Vor să piară nesmintit. Asachi, s. l. i, 64.
   4.    T r a n z. (Complementul indică abstracte) A înlătura, a îndepărta; a respinge; a nu ţine sşamă de..., a nesocoti. Nu părăsi rugăciunea mea. psalt. hur. 45r/17. Unii amu de aciiaş cînd aud, părăsesc ce-au auzit. Coresi, ev. 355. Să nu ne întoarcem şi dzisa lui să părăsim. Varlaam, c. 262. Şi părăstn-du-şi gtndirea slabă, Cătră Dunăre ia fuga în grabă. Budai-Deleanu, ţ. 297, cf. 79. Părăsind daîoriile sfinte Acestor să încrede, id. ib. 356. Doresc s-o îndru-meze către ţeluri necunoscute sau părăsite de multă vreme. Vianu, a. p. 23, cf. 215.
   5.    T r a n z. (Complementul indică acţiuni, activităţi, îndeletniciri etc.) A înceta de a mai face; a
3,202
PĂRĂSI
— 289 —
PĂRĂSIRE
 opri, a Întrerupe, a conteni. Au poroncit de au părăsit goana de pe creştini. N. Costin, l. 154. Aceste ostenete Zadarnice şi grele, Cum nu le părăsăşti? Ddnici,
 f. ii, 16. Orice lucru ar avea de făcut locuitorii..., îl vor părăsi pe loc. Alecsandri, t. i, 248. Toată lumea a părăsit jocul. Caragiale, o. i, 9. Tu părăsi-vei odihna cea dulce. Murnu, i. 26. Nu se aud dectt glasurile oamenilor care părăsesc lucrul. Sahia, n. 36. Toţi părăseau lucrul de pe apă şi coborau la uscat. Bart, e. 294. într-o zi, băiatul ăsta bun părăsi lucrul. Preda, r. 27, cf. id. m. 117. (învechit; urmat sau precedat de un verb la infinitiv sau la gerunziu, de obicei introdus prin prep. „de“) E ei, deca văzuru miaşulu şi voinicii, cuntiriră-se (părăsirt de bate n. test. 1648, Încetară a batere Biblia 1683). cod. vor. 34/20. Derept aceaia şi noi, fraţilor, să nu ne lenim, nici să părăsim a lucra noauă bine. Goresi, ev. 320. Nu părăsea de-a învăţarea. Varlaam, c. 371, cf. 340. Văzură pre căpitanul şi vitejii părăsiră de a bale pre Pavel. n. test. (1648), 164r/14 Să nu să uite lucrurile şi cursul ţărei de unde au părăsit a scrie răposatul Ureche vornicul. M. Costin, o. 42. Vicleanul nu pără-seaşte a face rău. Dosoftei, v. s. octombrie 42v/34. Părăsi de a se îngriji de nevoile ce-l cuprinsese, cod. puşc. 84. De la o vreme părăsisă oamenii a mai veni la divan. Neculce, l. 320. Părăsim a tnsămna a elinilor în Evropa, Asia şi Africa sălaşluiri. Cantemir, hr. 88. Ce pentru aceastea tn ceastă dată mai multe a zice părăsind. id. ib. 472. Nu voi părăsi şi nici odinioară de a mă închina. Mineiul (1776), 78r2/29. Nu părăsea a ocări tn toată vreamea. ib. 181r2/33. Nici pămlntul n-au părăsit a nu naşte ceale trebuincioase (a. 1785). gcr ii, 148/19. <0> A b s o 1. Fac începere de unde au părăsit răposatul Nicolai Costin. Axinte Uricariul, let. ii, 133/2. <0> R e f 1. pas. Pînă nu vor face sobor... şi-l vor scoate din scaun, atunce să va părăsi tot lucrul lui. Eustratie, prav. 23/4. Goanele s-au părăsit. Dosoftei, v. s. noiembrie 102v/3. Ce gtndise asupra turcilor nu să mai părăsise, ci mai vîrlos să întărise, anon. cantac., cm i, 175.
   6.    T r a n z. şi (învechit şi popular) refl. A (se) lăsa, a (se) lepăda (de...), a renunţa la...; a se dezbăra de... Deci părăsiţi (lepădînd n. test. 1648, Biblia 1688) toată spurcăciunea, cod. vor. 114/18. Derept aceaia acopere lor cu pildă, că ceia ce înţeleg şi de acia se părăsesc, munciei ceia mai grea destoinici stnt. Coresi, ev. 356. Ne văm părtsi de toate păcatele. id., ap. ccr 27/5. Mulţi să părăsesc de păcate. Varlaam,
 c. 157. S<i se părăsască de reale. id. ib. 347, cf. 47, 78, Ureche, l. 240. Vracii să vor fi părtsit, dzictnd, că nu să va tămădui, prav. 129. Să părăsească eresele. ib. 149. Cine au răbdat cu trupul s-au părăsit de păcate. n. test. (1648), 185r/7. Te părăseaşte de năravurile ceale dinţii reale. Dosoftei, v. s. noiembrie 112r/26, cf. octombrie 89r/3. Să vă părăsiţi minciuna, id. ps. 18/15. Să să părăsască omul de mîndrie. id. ib. 31/18. S-au părăsit de ajutoriul ce aştepta de la dlnsul. cod. puşc. 82. Şi nici cu atita nu s-au părăsit acel făcător de rău (a. 1717). Uricariul, ix, 158. Săldaţii atunce, perindu-le capul, s-au părăsit de năvală. Neculce,
 l. 246. îl luasă tn dragoste, socotind că-şi va părăsi năravul, id. ib. 310. Doamne, părăseşte-te de aceasta, nu asculta cuvintele lui Bogdan, anon. cantac., cm i, 97. Va pleca mintea varvarului cu daruri, să să părăsească de vărsările de sînge ale creştinilor. R. Popescu, cm i, 316. Şi de nu ne vom veni în fire, ca să ne părăsim de răutăţile şi să ne căim, ne vom îneca in veci nesfirşile. Antim, p. 153. Le-au arătat fermanul cel împărătesc, zicîndu-le să se părăsească de acest lucru necuvios. Amiras, let. iii, 88/21. Ci dumita ca un boeri cinstit te părăseşte, nu tot purta oamenii ce-i am acolo la moşie ptn divanuri (a. 1779). Furnică, i. c. 102. Faptele cele dtntti, de care toţi socotea că se va fi părăsit. Văcărescul, ist. 264. în tot chipul s-a muncit sfăluin-du-l să se părăsească de beţie. Ţichindeal, f. 225/3. Pentru ce nu părăseşti relele nărăviri? Marcovici,
 d. 10/12. Părăsiţi-vă de închinăciunea idolilor. Gorjan,
 h. i, 152/12. Nu se părăsea de rele. Pann, p. v. ii, 32/5.
El nu se părăseşte de gîndul cel bun, ci stăruie din nou. Iorga, i. l. i, 137. Gtndindu-te la toate cile ai îndurat... te vei părăsi poate de ele. Sadoveanu, d. p. 135. Nu te mai tngîmfa, numai te opreşte şi le părăseşte, chest. v/173. (învechit; urmat de un verb la infinitiv, de obicei precedat de prep. „de“) Părăseaşte-ie de a mun-cirea. Moxa, 357/34. Te părăseaşte de-a mai greşirea. Varlaam, c. 291. Au nu te vei părăsi a întoarce căile Domnului ceale dereapte. n. test. (1648), 152r/l. Să se părăsească de a călca Moldova cu oştile lor. M. Costin, ap. Gîdei. De atuncea să supuseră aceale muieri supt barbaţii lor şi să părăsiră a avea împărălease. fl. d. (1680), 65v/l9. S-au părăsit de a zice şi de a gtndi împotrivă cevaş. ist. ţ. r. 13. Şi s-au părăsit a mai face oaste împotriva turcului pănă la o vreme. Neculce,
l.   260. Romanii... s-au părăsit a-i goni şi s-au tntors la tabăra sa. Cantemir, hr. 80. Este pornit omul din tinereţile lui spre cele viclene şi nu se părăseşte a nu zavislui binele şi cinstea altuia. Antim, p. xxvi. Şi aşa s-au părăsii şvezii de a ieşire să stingă focul (a. 1716). gcr ii, 19/28. Iară încă şi vicleanul nu să părăsi a face rău. Mineiul (1776), 19rl/14, cf. 163r2/18. Şi de acum înainte să să părăsască de a mai face stricăciune la pădurea sfinţii mănăstiri (a. 1793). Iorga, s. d. xiv, 145. Te părăseşte de a mai vorbi cu dlnsul. Varlaam-Ioasaf, 88T/8. Drept aceasta să să părăsească netnţălepţii tăi filozofi de a mai grăi spre Domnul cuvinte deşarte. ib. 133r/2, cf. 57r/27. Să ia preţ mare... cu care să părăsesc oamenii a mai cere bucătari pămtnteni (a. 1823). doc. ec. 269, cf. 271. S-a părăsit cu totul a i să împotrivi. Pann, e. iii, 88/22. ■$> R e f 1. pas. Acum s-au părăsit acealea obiceaie. prav. 83. Nevoitu-s-au... să lipsească şi să se părăsească ptrile. N. Costin, let. ii, 89/6. <^Intranz. Omule, omule... Părăseşte de păcate Şi fă iscusite fapte. folc. mold. i, 93. + R e f 1. (învechit, rar) A se codi, a ezita, a pregeta. Ce te părăseşti, păcătoase? Ce le leneşii? Ce aştepţi? Varlaam,
c.   19. Să nu te părăseşti, o, păcătoase! id. ib. 346.
   —  Prez. ind. ; părăsesc.
   —     Din m. gr. napeâoro (viit. lui mxpedtM). Cf. ser. părăsiţi.
   PĂRÂSICIUNE s. f. (învechit) (Stare de) părăsire
(2). Din părăsiciune rădică-i. Varlaam, c. 13. L o c. a d v. Cu părăsiri une = în părăsire, v. părăsire
(2). Nu mă lăsa, Doamne, cu părăsiciune. Dosoftei, ps. 83/3.
   —  PI. : părăsiciuni.
   —  Părăsi + suf. -ciune.
   PÂRÂSÎiVA s. f. v. paradai.
   PArASÎNŢĂ s. f. (învechit, rar) Părăsire. Cf. Polizu.
   —  Pl.: părăsinţe.
   —  Părăsi suf. -m/ti.
   PĂRĂSIRE s. f. Acţiunea de a (se) părăsi şi rezultatul ei; (rar) părăsitură (I), (învechit, rar) părăsinţă.
   1.    Cf. părăsi (1). Nu iasle părăsire carii se vor teame de el. psalt. hur. 28r/3. Temu-se de Domnul toţi sfinţii lui, că nu e lăsare (părăsire h, 1 i p s i n ţ ă d) temuţilor dinsu. psalt. 59, cf. cod. vor. 156/11, drlu, lb. Cu de părinţi părăsire am căutat pribegire. Bărac,
a.  53/5, cf. Polizu, lm. Pe Abu-Hasan mai mult l-a mîhnit părăsirea din partea prietenilor. Caragiale,
o.  ii, 255, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., Şăineanu,
d.   u. Te întreb de leac pentru părăsire de dragoste. Sadoveanu, o. xiii, 393. + (Concretizat; rar) Lucru abandonat, dat uitării, nefolositor. Ce stnt?... o părăsire, un vreasc făr’de răsad! Ce-oi fi?... un pumn de ţărnă pe-o setndură de brad! Alecsandri, t. ii, 178.
   2.    Stare a persoanei, a locului etc. care a fost părăsit ; p. e x t. singurătate, izolare; părăginire. Ferestrele crtşmelor aveau un aer de părăsire şi dezolare. Sadoveanu, o. x, 595. Una din case cel puţin, cu aer de părăsire,... se ghicea că fusese prăvălie. Călinescu,
e.   o. ii, 86. Trandafirul părăsirea-şi spune. Isac, o. 135.
1»     - .   1107
3206
PĂRĂSIMĂ
— 290 -
PĂRĂSITURĂ
 <0- L o c. adj. şi a d v. în părăsire =. abandonat, părăsit, uitat (de toţi); singur, izolat. Şi in părăsire am lăcuit (a. 1600). cuv. d. bXtr. i, 215/10. Ea, tn părăsire văztndu-se uitată, Aice, de trei zile, sosil-a desperată. Alecsandri, t. ii, 155. Bămti tn părăsire Despot, cu-ai tăi străini, id. ib. 170. Pe lingă Neapol am de ştire Că e un cuib Intre verdeaţă, Eu l-am văzut tn părăsire Ş-am fost coprins l-acea privire De melan-colica-i dulceaţă. Macedonski, o. i, 67. Ca mtine mă voi stinge şi fără de suflare Voi zace-n părăsire. PeticX,
 o. 147. Se năpustesc... asupra ckrţilor boiereşti lăsate tn părăsire. Sadoveanu, o. i, 339. Obişnuitele jocuri de iarnă... erau cu totul lăsate tn părăsire, id. o. ii, 310. Şi de sus, din monastire, Unde zac tn părăsire, Se văd clrduri de copile, Care mă sflrşesc de zile. Alecsandri, p. p. 229.
   3.    Gf. părăsi (2). Va face ea cererea de divorţ. Motivul l-a creat el: părăsirea domiciliului. Reereanu, r..i, 232. O părăsire materială a domiciliului conjugal. cod. pen. r.p.r. 478.
   4.    (învechit) Cf. pârăs i (4). După ce auzi bogatul a avuţiei părăsire, sctrbi-se şi greime luă. Coresi, ev.
 435. Părăsirea lucrurilor trupeşti, id. ib. 507. întii au învăţat părăsire şi pocăinţă de răutăţi. Varlaam,
 c. 143. Toibe, adecă părăsire de păcatul cel spălat. VXcXrescul, ist. 248.
   —  PI. : părăsiri. •
   —  V. părăsi.
   PĂRĂSIMĂ s. f. v. păresimi.
   PĂRĂSÎŞTE s. f. 1. (Munt.) Loc sau aşezare omenească părăsită, neîngrijită, părăginită. Era un deal plin cu vii, păduri ... şi părăsiştii. Muscel, 31, cf. Ciauşanu, v. 186, chest. ii 41/84, l. rom. 1961, nr. 3, 274. Pe părăsiştile din plrloage, s-au Incăierat ciulinii şi scaieţii. Udrescu, ou.
   2.    (Regional) Epitet dat unui om sărac sau neîngrijit (Stăneşti-Curtea de Argeş), l. rom. 1959, nr. 2, 54.
   —     Pl. : părăsişti şi părăsiştiuri (Ciauşanu, v. 186).— . Şi: părăsfştle. s. f.
   —  Părăsi + suf. -işte.
   PĂRĂSÎŞTIE s. f. v. părăsişte.
   PĂRĂSÎT, -Ă adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre fiinţe, mai ales despre oameni) Lăsat singur, la voia întîmplă-rii, fără nici un sprijin; abandonat. Tărăr fuiu şi adecă bătrăriu şi nu văzuiu dereplul părăsit (lăsate). psalt. 69. Un ritor părăsit... la masă făcu mare laudă. Ţichindeal, f. 278/19,; cf. dri.u, lb, Ponzu. Stnt paraponisit Căci mă văd părăsit. Alecsandri, t. 375. Eu cerc un aspru dor De măicuţa mult- iubită, Cc se pltnge părăsită. Bolintineanu, o. 90. Ce durere putea fi mai adincă... dectt aceea de a petrece aceste sărbători. .. singură şi părăsită. Odobescu, s. i, 18, cf. ddrf. Stai părăsit şi de nimic nu ţi-i aminte. PXun-Pincio, p. 48, cf. Alexi, w. M-aseamăn, tristă..., Cum stnt de părăsită, luceafărului serii. PeticX, o. 191. Se simţea neputincioasă şi părăsită. Rebreanu, i. 58, cf. ŞXineanu, d. u. Stăteam aşa, părăsit, paralizat, fără să pot gtndi. Camil Petrescu, u. n. 212. La oameni, părăsiţii mei prieteni, Sfios, dar hotărlt am să revin. Lariş, p. 238. Ibovnică părăsită, Nu gtndi că-mi eşti urilă. Jarnîk-BÎrseanu, d. 157. De-i face fată părăsită. .., babă părăsită,... flăcău părăsit. Marian, v. 197.
   2.    (Despre obiecte) Care este lăsat nefolosit, care nu se mai Întrebuinţează; p. ext. neglijat, uitat. Caierul de burungic din furcă şi suveica stativelor... stau părăsite şi neatinse. Negruzzi, s. i, 107. Luna saltă-ngălbinită... Ca o luntre părăsită Pe un ocean turbat. Alecsandri, p. ii, 122. Colo cenuşa sură tn părăsita vatră. Eminescu, o. i, 93; Şi-l văzu singur la masa părăsită a domnilor. Delavrancea, s. 136. Jugul părăsit să nu se puie pe foc. Candrea, f. 241, cf. 374. Cenuşa veche sta încă tn vatra părăsită. Şadoveanu, o. xii, 10. Mai ttrziu doniţa cu limonadă
 părăsită a dat loc unui aparat cu ţevi. Arghezi, b. 110. Mătură părăsită, Pe uliţă azvlrlită. Marian, v. 176. Ori cu fuse părăsite, Ori cu linguri părăsite, id. ib.
 198. <0> (Despre abstracte) Parcă tot simte... o urmă de nelinişte, grija de a se vedea chemat la o datorie părăsită. Bassarabescu, s. n. 68. <$> (Popular). Ou părăsit — ou de găină, mic sau cu coaja moale, după ouarea căriiia găina Încetează ouatul ; (populai') părăsitură (2). Află vreun ou de găină „părăsit“, adică cel de pe urmă pe care 11 ouă. Marian, o. ii, 251, cf. PAMFiLEj DUŞM. 81, Gorovei, cr. 451. Găina face ouă părăsite, şez. i, 17, cf. ii, 97.                  :
   3.   (Despre clădiri, construcţii etc.) Care (fiind nelocuit sau nefolosit) a ajuns în stare de degradare, de ruină. în o casă părăsită, depărtată de colun... De mult şede un săhastru. Asachi, s. l. i, 204, cf. 172.
 0    bucătărie părăsită ne fuse camera. Bolintineanu,
 0.   267. Misir miroase de departe unde-i vreun zid părăsit. Odobescu, s. i, 162. Vede o finttnă mtlilă şi părăsită. Creangă, p. 287, cf. 291. Se ascundea prin pivniţi. .. sau prin vreo culă părăsită. Ispirescu,
 1.   45, cf. 134. S-a aruncai Intr-o finttnă părăsită din apropierea mănăstirii. Marian, s. r. ii, 188. Baia cea părăsită? Nu-i chiar părăsită: un om sfredeleşte tn fiecare zi tn sttncă. Agîrbiceanu, a. 208. Oprirăm puţin la o colibă părăsită. Hogaş, dr. i, 10. Parcă se găsea intr-o casă părăsită. Bassarabescu, v. 83. E o fabrică părăsită. Camil Petrescu, t, i, 415. Să meargă tn pădure plnă la o căsoaie părăsită, id. o. ii, 27. în clleva clipe,... Intr-o tăcere de ziduri părăsite, soldatul desfăcu arma. Brăescu, o. a. i, 224. A căzut, săraca, lntr-o ftntină părăsită. Sadoveanu, o. i, 538. Şcoala In care învăţam să citesc părea părăsită. Stancu, r. a. i, 7. Apele din pufurile şi ftnttnele părăsite, şez. iii, 102, cf. CHEST. II 41/4, ALRM SN I h 104, A I 35.
   4.   (Despre ţinuturi, terenuri, drumuri etc.) Care a ajuns în stare de paragină1 (3), care este părăginit (1), neîngrijit etc. ; p. ext. izolat, singuratic ; nepopulat, pustiu. Şi carele e pămtntul, au gras, du părăsit. .. veţi lua din roadele pămtnlului. Biblia (1688), lOô'/lO. Cela ce se va apuca de vreo vie streină părăsită... sau de vreun laz părăsit, să le tocmască şi să le tnvoiască. prav. 192, cf. 4. începlndu-se hotarul din gura unui drum vechi şi părăsii (a. 1743). Uricariul, x, 182. îmblu, de urtt, cu ziua pe colnice părăsite. Conachi, p. 103. Eram singur tn lumea adormită, Şi stelele dasupra, pe lunca părăsită, Luceau ca nişte candeli aprinse p-un mormint. Alexandrescu, o. i, 78. Tu ce-alergi făr' de dorinţă In ctmpia părăsită. Alecsandri, p. i, 191. Ctnd pe o cărare, clnd pe un drum părăsit, numai iată ce iar. ti iese spinul înainte. Creangă, p. 202. Şi aşa, fără ştirea nimărul, răsări o nalbă roşie tn ţărtna părăsită. Gîrleanu, n. 124. Un braţ părăsit al Moldovei, bahnă adincă, verde, se întindea intre plopi deşi. Sadoveanu, o. iii, 485. Şi hai tu cu mine Pe drum părăsit, Să-mi treacă de urtt. şez. ii, 84.
   II.  S. f. (Regional) 1. Compus: (Bot.) părăsi-ta-gălnilor (sau -găinii) = păpădie (1) (Taraxacum officinale). Cf. ddrf, Damé, t. 189, Brandza, fl. 314, Barcianu, Alexi, w., Bianu, d. s., cade, Borza,
 d.   168, h vi 104, xvi 146, 405, com. Marian, alr i
 1 919/508.
   2.   (Ornit.) Pitulice (Troglodytes troglodytes) (Cris-teşti-Botoşani). alr sn iii h 699/414.
   —  Pl. : părăsiţi, -te.
   —  V. părăsi.
   PĂIIĂSIT0R, -OÂRE adj. (învechit, rar) Care părăseşte. Cf. anon. car.
   —  Pl. părăsitori, -oare.
   —  Părăsi + suf. -tor.
   PĂRĂSITIÎRĂ s. f. 1. (Rar) Părăsire. Cf. anon. car., tdrg.
   2.   (Popular; şi în sintagma ou de părăsitură) Ou părăsit, v. părăsit (I 2). Cf. tdrg, cade, Candrea,
 f.   178. Găinele se ouau părăsituri ctt nuca şi aluna.
 C.   Petrescu, r. dr. 152. Ia un ou de părăsitură.
3212
PĂRĂSTAS
— 291 —
PĂREA1
  şez. iv, 181, cf. i, 157, alr n/537, a ix 1. 4- P. a n a 1. Epitet dat unui copil degenerat, mic şi sfrijit. Catinca lui Coslache Tllpăligă a dat naştere şi ea la un fel de părăşitură înainte de vreme. C. Petrescu, r. dr. 153.
  —    PI. : părăsituri. — Şi:    (regional)   pârăsătfiră
  (a ix 1), părăşîttiră (alr ii/537) s. f.
  —    Părăsi -f suf. -tură.
  PÂBÂSTÂS s. n. v. parastas.
  PÂBÂSTÂŞ s. n. v. parastas,
  PÂBÂSTUf vb. IV v. parastisi.
  .PĂRĂŞÎN s. m. v. parasin.
  PĂRĂŞÎTÎ'OĂ s. f. V. părăşitură.
  PÂRÂTÂR s. n. v. păretar.
  PÂRĂTEÂSÂ s. f. v. împărăteasă.
  PĂRĂTURĂ s. f. -(Regional; In e x p r.) Părătură de bine = bună dispoziţie; bucurie; fericire. O să te ia-n braţe dă părătură dă bine! StXnoiu, c. i. 30. Şi nu ştia ce să-mi facă de părtlură de bine. şez.
  vii, 53.
  —    Părea1 + suf ,-ălură.
  PĂrAtOŞ s. m. 1. (Regional) Uvulă, omuşor (2). Cf. cade, Candrea, ţ. o. 51, alrm i/i h 48.
  2.  (învechit şi regional) Palat2, cerul-gurii. Şi limba mea lipise de grumazul (gura h, părăluşul D) mieu. psalt. 37, cf. Cihac, i, 190, ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w.
  —    PI. : părătuşi şi (n.) părătuşe, părăiuşuri. — Şi: (regional) părăntuş (corn. Liuba), pălătfiş (Cihac,
  i, 190, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w. ; pl. şi, n., pălătuşe, ddrf), păn&tâş (alrm i/i h 48/594), peretâş (dr. ix, 434, alrm i/i h 48; pl. şi, n., peretuşe, Scriban,
  d.) s, m.
  —    De la împărătuş.
  PÂBÂŢÂRI s. m. pl. (Regional) Zidari (Pecica-Arad). alr ii/i h 220/53.
  —    Cf. p e r e t e.
  PÂRÂŢfeL, s. m. v. împărăjel.
  PĂRĂŢÎE s. f. v. împărăţie.
  PÂRĂU s. n. v. pîrîu.
  PĂRÂUÂŞ s. n.„v. pîrîlaş.
  PÂRÂUGA s. f. art. (Regional; In loc. a d v.)
  D.e-a părăuga = (fiind) ţinut de cap şi de picioare (Marga-Caransebeş). Cf. L. Costin, gr. bîn. ii, 146. E dus de-a părăuga. id. ib.
  —    Accentul necunoscut.
  —    Etimologia necunoscută.
  PÂRĂtîŞ s. n. (Prin Ban.) Pîriiaş. Părăuş cu apă rece, Pe la poarta maicii trece. Hodoş, p. p. 145.
  —    Pl. : părăuşe.
  —    Părău -f suf. -uş.
  PÂRÂtŞĂ s. f. (Regional) Numele unei plante nedefinite mai de aproape (Drajna de Sus-Văleni de Munte), h xi 326.
  —    Etimologia necunoscută.
  PĂRÂtÎŢ s. n. v. pîrîuţ.
  PĂRÂVĂN s. n. v. paravan.
  PÂRÂZfiL s. n. v. porozău,
  PÂRÂZdL s. n. v. parasol.
   PÂRÂZ0R s. n. v. parasol.
  PARCAM s. n. v. parcau.
  PĂRCÂN s. n. v. parean.
  PĂRCÂNĂ s. f. v. parcau.
  pârcâlAb s. m. v. pîreălab.
  pArcAlAn s. m. v. pîreălab.
  PÂRCÂLÂBfiSC, -eASCÂ adj. v. pîrcălăbesc.
  PARCÂlAbÎE s. f. v. pîrcălăbie.
  PÂRCÂLÂBOAiE s. f. v. pîreălăboaie.
  PÂBCÂNÎ vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică un loc, un teritoriu, un obiectiv militar) A întări cu un parcan (1), a face un parcan. Cf. ddrf.
  2.  (Prin Transilv.; complementul indică obiecte din lemn) A construi, a face (întărind cu bare sau cu stinghii). Cf. parcan (5). Cf. Coman, gl.
  3.  (învechit şi regional; complementul indică tablouri, icoane etc.) A înrăma, a încadra. Cf. parcan (6 a). Cf. lb.
  —   Prez. ind.: părcănesc.
  —   V. parcan.
  PÂRCĂNlRE s. f. (învechit şi regional) Acţiunea de a părcăni. Cf. părcăni (3). Cf. lb.
  —   Pl.: părcăniri.
  —   V. părcăni.
  PÂBCEÂ s. t. v. parcea.
  PÂRCHâT s. n. v. parchet.
  PĂRCI subst. v. pîrel*.
  PÂRCÎN s. m. v. porcin1.
  PÂRCIT?!V s. m. v. perciune.
  PĂRCULfiTE s. m. v. porculote.
  pArdA vb. I. Refl. (învechit, rar) A se apăra. Şi începu dracul a se giura să mă parde de tăria înfri-catului scaun (începutul sec. xvn). dr. iii, 698.
  —   Prez. ind.: pard.
  —   Contaminare intre păra1 şi depăra.
  PÂRDÂliNIC, -Â adj. v. pirdalnic.
  PÂRdA prep. v. pedri.
  PÂRDI prep. v. pedri.
  PÂRDOSÂli s. f. v. pardoseală.
  PÂRfi s. f. v. pereche.
  PÂREÂ1 vb. II. I n t r a n z. şi (de obicei la pers. 3) refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate şi construit mai ales cu un adjectiv ori cu un verb la infinitiv, la conjunctiv sau la indicativ precedat de conj. „că“) A da impresia, a crea iluzia ; a avea aerul, aparenţa de... Şi să păru înaintea lor cuvintele acelora ca neşte minciiini. n. tesţ. (1648), 103r/ll. Acestea ce zîsem pînă aici, pentru alţii doară să par că am ieşit din vorba noastră. C. Cantacuzino, cm i, 28. Părea că nici un chief are. Budai-Deleanu, ţ. 136. Ţearinile să par că făgăduiesc îndestulat seceriş, ar (1829), 43/25. Corabia:... să părea ca o pasăre ce zboară. DrXghici, r. 9/8. Plectnd capul cîtodată, ca un om făr-agiutoriu, Se părea cuprins de patimi saii de un fatal
3257
APĂREA'1
— 292 -
PĂREA1
amor. Asachi, s. l. i, 75, cf. ii, 24, 29. Fiinţele... Se par nedeopotrivă cătră aceeaşi ţintire. Conachi, p.
290,  cf. 261, 284. Nişte prevestiri sinistre păreau a-t depărta. Bălcescu, m. v. 40, cf. 4, 70, 82, 163. A doua zi se servi la masă o piramidă ce se părea a fi de zahăr, cr (1848), 16 2/37, cf. 33 x/52. Dama necunoscută nu se pare a-ţi fi compatriotă: brunetă şi poloneză! Negruzzi, s. i, 45, cf. 143. Toiul se pare tn neclintire. Bolliac, o. 161. Părea unul din acele osianice palate. Alexandrescu, o. i, 75, cf. 79, 133. Ochii ei... păreau că cereau o dulce mlngtiere. Filimon, o. i, 115. Confuzul son se pare a promite abia începutul ctntecului. Hasdeu, i. v. 177. Un român muncind la soare, Falnic, rumăn, plin de viaţă, se părea şi el o floare! id. r. v. 122. Soarele pare a descrie tmpregiurul nostru, tntr-un an, o elipsă. Drăghiceanu, c. 75. Ea pare zea Venus ctnd a ieşit din unde. Alecsandri, p. iii, 4. Lunca bătută de brumă acum pare ruginită, id. ib. 7, cf. i, 125, 134. Adevăratul vodă părea dintre-amtndoi, El. id. t. ii, 99. Şi luna ce pare ca bulgăre d-aur Luceşte prin nori. Bolintineanu, o. 83, cf. 452. Făcură pe boieri ca s-aleagă dintre dlnşii pe cel care, prin firea sa mai semeaţă, se părea că va fi cel mai viteaz apărător al ţării. Odobescu, s. i, 71. Se zguduie tot domul de pare-a fi de sctnduri. Eminescu, o. i, 94, cf. id. n. 31. Dară ztna ctnd juca părea că n-atinge pămtnlul. Ispirescu,
l.  39, cf. 21, 28. Pădurile tn depărtare... par cercetate cu flori de zarzări şi de corcoduşi. Delavrancea, s. 5. Domnia-sa nu părea de loc trist de moartea socrului d-sale. Vlahuţă, o. a. i, 230. Un trandafir tn văi părea. Coşbuc, p. i, 57. Neputincios pari şi tu astăzi. Gooa, p. 18, cf. 27. Ar vrea să pară liniştit. Bră-tescu-Voineşti, p. 124. Toată învierea din natură părea că-i anume făcută să-l întărească şi mai mult tn convingerile ce se aşezaseră tn sufletul său. AoÎrbiceanu, a.
43, cf. 32, 55, 125, 210, 370. Petru Ştiucă pare încurcat. Gîrleanu, n. 66, cf. 39. Axinia păru că vra săzicăceva, darserăzgtndi. Hogaş, dr. i, 117. Satul... părea un cuib de păsări. Rebreanu, i. 364, cf. 34, 377. Copacii rari şi ninşi par de cristal. Bacovia, o. 35, cf. 15, 33. Nu stnt ce par a fi, Nu stnt Nimic din ce-aş fi vrut să fiu. Minulescu, v. 223, cf. 21. Ce suflet are omul ăsta care pare că nu are nici un suflet? Ga-laction, a. 10, cf. 143, 246. Pare o navă fermecată Ce-a ancorat aici. Topîrceanu, b. 29. Ştie că-l privim toţi, dar pare plecat tntr-o lume a lui. Camil Petrescu,
u.  n. 222, cf. 300. Ea nu făcea nici o aluzie şi părea că a uitat. C. Petrescu, c. v. 254, cf. id. !. ii, 5, 170. Recruţii, pierduţi tn ceaţa ce se tngroşase din ce tn ce mai mult, păreau o dungă neagră. Brăescu, o. a. i, 83. Timpul părea pornit pe moină. id. ib. 395, cf. ii, 33, 102, 165, Sebastian, t. 126. Casele păreau mai negre. Vlasiu, d. 308, cf. 99, 132, 157. Attta fum, că uneori părea ceaţă. Teodoreanu, m. u. 24. îşi scutură fruntea, părtnd a alunga ţlnţari nevăzuţi. Sadoveanu, o. x, 22. Uncheşul meu a ztmbil cu plăcere, tncerctnd să nu pară dedesubtul adunării, id. ib. xi, 266, cf. iii, 177, v, 450, viii, 153, xii, 354. O umbră părea că se mişcă pe faţa netedă a cheiului gol. Bart, e. 185. Scriitorul pare a fi un relativist. Vianu, a. p. 254, cf. 160, 167, 391. Luna ninge chiparişii Cu funingini de argint. Unda pare amurgind. Arghezi, vers. 336, cf. 253, 312, 383. în faţa moşierului gestul lui părea inutil. Călinescu, e. o. i, 120, cf. 12, id. s. 6, 17, 813. Orice aşteptare s-ar părea Deşartă. Blaga, p. 160, cf. 189. Trecătorii nu par a se grăbi. Ralea, s. t. i, 272. Aşa cum stă tn uşa morii, nemişcat, el pare să contemple... cerul. Bogza, c. o. 147, cf. 16, 52, 138. Forţa ei... părea de neînvins. Stancu, r. a. iii, 28, cf. i, 7. Aşezările omeneşti păreau pustii. Pas, z. iii, 9. Tode-riţă era copil palid, nervos, părtnd mult mai mic declt Onuţ. v. rom. februarie 1956, 19. Părea mai retrasă şi mai puţin mtndră. Preda, m. 187, cf. 7, id. r. 109. Plopii... păreau că vor să beie, Cu fruntea răsturnată pe margini de tranşee. Labiş, p. 32, cf. 41, 68, 288. Cred că ziua aceea a părut întunecată multora dintre noi. Barbu, p. 19, cf. 84, 229. Trec pe lingă oameni, Par singur şi stntem mulţi. Horea, c. 138, cf. 78.
Pari foarte obosită, t septembrie 1962, 5. Haita se opri din hămăit părtnd că-l ascultă. îl octombrie 1962, 47. Să pai un biet sărac. Alecsandri, p. p. 141, cf. 21. Şi prin lan înaintau De păreau că tnotau. Teodorescu, p. p. 146. Să par din faţă cuconiţă. Marian, v. 49. Casa fără perdele se pare pustie. Zanne, p. iii, 84. Bună-i găina mea, tot mai bună pare a fi a vecinului, id. ib. iv, 235. O (Construit cu dativul pronumelui personal) Derep-ce vă pare pădurile închegate? psalt. 128. Unii amu ca un trufaş părea-le acesta. Coresi, ev. 310. Proaste cuvinte ni se par a fi. prav. gov. 115r/16. Inima-m pare că să despică Dă mare jele. Budai-Deleanu, ţ. 194. Ni se pare mult mai frumos de cum se arată în portretul trimis nouă. ar (1830), 231/8. Icoana zilelor noastre celor trecute ni să pare ca un vis lung. Marcovici, d. 3/15. Această viaţă i s-au părut foarte urttă. Drăghici, r. 141/2. Toate-mi par acum schimbate. Conachi, p. 104, cf. 264, 266, 273. Au tras împreună La o casă care le-au părul mai bună. Pann, p. v. i, 11/7. O! ctt mi-a părui el de slut! Negruzzi, s. i, 66. Viaţa-mi părea lesne, robia-mi părea glumă. Bolliac, o. 128. Oricare simţimente înalte, generoase, Ne par ca nişte basme. Alexandrescu, m. 5, cf. id. o.
i, 177. Niciodată nu mi-a părut mai tristă Elena. Bolintineanu, o. 455. O fiinţă ce i se părea vrednică de cel mai cuvios respect. Odobescu, s. i, 20. Lumea cea gtndită pentru noi avea fiinţă Şi, din contra, cea aievea ne părea cu neputinţă. Eminescu, o. i, 141. Uşile şi ferestrele ti păreau grozav de mici. Slavici, n. i, 180. Pln’s-ajungă lingă tine, îţi părea o veşnicie de-aştepiare şi de dor. Vlahuţă, o. a. i, 34, cf. 76. Lui moş Gheorghe i se par toate pe dos. Sp. Popescu, m. g. 52. Ce-nfioraţi îmi par cărbunii. Goga, p. 20. Pomi în floare... O fereastră luminată... Toate-i par ca altădată. Topîrceanu, b. 71. Mi se pare una dintre acele coincidenţe ciudate. Camil Petrescu, u. n.
255.  Totul îmi păru din nou simplu. C. Petrescu,
c. v. 127, cf. Brăescu, o. a. ii, 142. Dumneavoastră nu vi se pare ciudat? Sebastian, t. 21. Satul mi se părea mare. Vlasiu, a. p. 19. Spectacolul ti păru ridicol şi grotesc. Sadoveanu, o. viii, 136. Frumoasa descriere ... nu i se pare suficientă. Vianu, a. p. 76. Ctnd seceta mai stearpă ţi se pare, Atuncea podideşte izvorul tău mai tare. Arghezi, vers. 316. Să-i spună Otiliei ce se vorbea despre ea i se părea inutil şi jignitor. Călinescu, e,, o. i, 219, cf. id. s. 331. Netnsemnate... tmi par Seminţele ce mi le ceri. Blaga, p. 24. Lacrimile tale De iubire-mi par Boabe mari de struguri Şi de chilimbar. Brad, t. 62. S-a tnttmplat ceva cu tine... îmi pari schimbat. T. Popovici, s. 279, cf. Labiş, p. 377. Mi se păruse un artist. Barbu, p. 11. Moartea mai dulce să-i paiă. Teodorescu, p. p. 567, cf. 276. îmi părea noaptea micuţă. Jarnîk-Bîrseanu, d. 163, cf. 259. Nu-ţi paie locu urtt. şez. ii, 80. Aşa m-aş duce de pe-aici Că-mi par nopţile prea mici. folc. transilv. ii, 10. (Loc. v b.) A-l părea (cuiva) bine = a se bucura. Celuia ce-i va părea bine după beţie căce au făcut vreo greşală. prav. mold. 146r/5. Nu-i păru bine şi zise lor. n. test. (1648), 54r/27. Audzind aceste fapte răle Vasilie Vodă nu-i părea bine. Neculce,
l. 26. Mie bine îm pare că te-au mărit D[u]mnezeu împărat. Alexandria (1794), 51/5, cf. 30/7. Nu le părea prea bine. Budai-Deleanu, ţ. 236, cf. 86. îi păru cu totul bine. Gorjan, h. i, 2/29. în urmă îţi va părea bine că ai aflat aceasta. Bărac, t. 45/31. îţi pare bine de nişte evenimente ferici ale vieţei mele. cr (1848), 62/54. Lui Filip bine-i păru de cocon. Alexandria, 10/11. Şi mergînd la împăratul duse un fir înflorit, Care-n mina sa lutndu-l foarte bine i-a părut. Pann, p. v. i, 6/20. Mie-mi pare bine că eu te-am scăpzt. Bolintineanu, o. 194. Mi-ar fi părut mai bim-n pămlnt să mi cufund. Eminescu, o. i, 91, cf. 83. Auzind caprele din vecinătate de una ca asta, tare le-a mii părut bint. Creangă, o. 19. Şi aşa bine ce-i păru zmiului, cil nu se poate spune. Ispirescu,
l. 337. îi păru bine că msrg tn drumul lui. Vlahuţă,
o. a. i, 191. Nu se mai simţea umilit de darul acela, ci, dimp3trivă, ti părea bine. AoÎrbiceanu, a. 38. Acum
3257
PĂREA1
— 293 —
PĂREA 1
 te văd şi-mi pare bine. Topîrceanu, p. o. 119. Bine are să-i pară că-l slobozim! Sadoveanu, o. x, 258. îmi pare bine că le-ai întors, Sorocene. id. ib. xi, 270. Ce bine-mi pare — zise ea volubil — că ai venit. CXlinescu, e. o. i, 16. Tare bine (-a părut. Jarnîk-Bîrseanu, d. 195. Doamne, bine-i mai păru! Marian, sa. 96. Doamne, bine ţ-o părul, Nimica nu le-o durut. folc. transilv. i, 161. Să-ţ paie bine că le-ai făcut sănătos, alr ii 3 245/192, cf. 3 245/250, 260, 349. A-i părea (cuiva) rău sau (familiar ori glumeţ) a-i părea (cu) regret = a regreta. Rogu-mă voauă, fraţilor, să nu ne pare rău, nici să ne mtniem de ce se ttmplă noauă. Coresi, ev. 63, cf. 32, 432, 477. Acestuia-i părea rău. prav. gov. 105T/4. Să nu-i paie rău după ce da. Varlaam, c. 359. A lot săborul păru-i rău de aceasta, id. ib. 392. Tuturor le-u părut râu de păgubirea ce-au păgubit tara. Neculce, l. 177. J-au părut rău căci l-au călugărit. R. Popescu, cm i, 3Q1. Foarte rău ti păru de moartea lui. anon. cantac., cm i, 134. Nice să le paie rău că-s bălrlni (Începutul sec. xvm). MAţt. ist. iii, 33/10. Ca nu cumva apoi... Cum că n-am iubit, rău să ne pară. Budai-Deleanu, ţ. 133. îfi pare rău... că Robinson urmează a se pocăi ? DrXghici, r. 14/20. Să nu-ţ pară rău deacă-ţi va juca vrodală vreun lucru neplăcut. BXrac, t. 65/4. Rău să nu vă pară de această glumă. Pann, p. v. i, 12/27. N-ai mustrare de cuget? Nu-ţi pare rău? Negruzzi, s. i, 30, cf. 149. Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar. Eminescu, o. i, 192. Să nu-ţi pară rău pe urmă. CreangX, p. 253, cf. 201, 307. Eu nu sini filozof... lucru de care, drept să vă spun, tmi pare rău destul. Caragiale, o. vii, 334, cf. ii, 134, vi, 271. Se prefăcu că-i pare rău. Ispirescu,
 l. 25. Ţi-ar părea rău ca să facem din două curţi una singură? Delavrancea, t. 136. îmi părea rău că n-are şi copilul ei talentul lui. VlahuţX, o. a. 118. Dar n-am făcut cu dinadins Şi rău ce-mi pare-acum. Coşbuc, B. 75. li păru rău că-i spusese cuvlntul acesta. GÎrleanu, n. 156. Numai să nu-ţi pară rău pe urmă! Rebreanu, r. ii, 205. Ne pare rău şi nouă că tinereţea trece. Galaction, a. 174, cf. id. o. 77. îi părea rău de cele ce rostise. C. Petrescu, î. ii, 156, cf. 244, id. c. v. 88. îmi pare rău... Nu pot face nimic. BrXescu, o. a. i, 41. Numai să nu vă pară rău! Se-bastian, t. 47. Rău tmi părea că nu puteam fi cu el acolo. Vlasiu, a. p. 94. Să nu-ţi pară rău că le-am dat drumul. Sadoveanu, o. xii, 72. Aşa e că-ţi pare cam regret cu chestia armelor? id. p. m. 105. îmi pare rău că te porţi aşa. CXlinescu, e. o. ii, 52, cf. 103. îmi pare rău că ai să te abaţi din drum. Camil Petrescu, o. ii, 145. După ce ii părea ei acum rău? Stancu, r. a. iii, 190, cf. 63, i, 82. îl cunoşteau toţi pe Ţugurlan şi le părea rău că era aşa. Preda, m. 145, cf. id. d. 101. Acum li părea rău că-l căutase pe omul din faţa lui. Barbu, p. 291, cf. 46. Tuturor le-a părut rău că plec. s ianuarie 1961, 5. Pare-ţi după mine rău? Jarnîk-Bîrseanu, d. 155, cf. 158, 221, 431. După toate-mi pare rău. Doine, 94, cf. 53. Hai, să ne prindem că n-are să-ţi paie rău. RXdulescu-Codin,
 l. 38. Mlndrii rău că i-o părea Că mă duc de lingă ea. ant. lit. pop. i, 47. Să nu te intllnesc eu, Că are să-ţi pară rău. folc. transilv. i, 229, cf. 204, 461. (Expr,; regional) A-i părea rău pe cineva = a avea necaz, a-i fi ciudă pe cineva. [îmi] pare rău pă el. alr i
 1  387/308. O I m p e r s. (La pers. 3 ; urmat de obicei de o propoziţie subiectivă introdusă prin conj. ,,că“ sau de un verb la infinitiv) Le-au dat tătarii un chiot cu năvală cit părea c-or trece peste moscali. Neculce,
 l. 342. Dentti s-au părut că vor să biruiască turcii, dupe aceea creştinii. R. Popescu, cm i, 316. Frate, nu face sunel mare, ca să nu paia că voi să rădic vro clşlă (a. 1757). Iorga, s. d. xxi, 244. Ci măcar că viaţa omului e scurtă, totuşi de ar fi tncai statornică pare că nu aş socoti aşa nebun pre păcătos. Maior, p. 21/11. Şi pare că împrejurul lui ploauă Trupuri de păglni. Budai-Deleanu, ţ. 184, cf. 104, 262, 428. Mă pomenii tn drumu-mi tovarăş că aveam: Pare că mă-nsurasem. Heliade, o. i, 166. Se părea a fi chiar
 sftrşilul lumei. Drăghici, r. 112/20. Să pare că el nici cu atlta nu să va mulţumi, gt (1839), 64/4, cf. cr (1846), 1 !/24. Copaciul... Ce pare că-l văz cu ochii. Conachi, p. 101, cf. 265. Această cutremurare pare că era larma înăbuşită ce prevesteşte o vijelie mare. BXlcescu, m. v. 48. Pare că o văd! nu era acum Olga acea pe care cu cinci luni tn urmă o văzusem. Negruzzi, s. i, 50, cf. 60. De dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet. Alexandrescu, o. i, 78. Dar pare că eşti supărată? Alecsandri, t. 303. Eroii de care vorbeşte pare că-i vezi cu ochii. Bolintineanu, o. 327. Pare că stau păreţii şi trag cu urechea. Odobescu, s. i, 82, cf. 235. Pare că şi trunchii vecinici poartă suflete sub coajă. Eminescu, o. i, 85. Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleaşi frunze cad. id. ib. 204, cf. 94, 96. Piatra cea mare din capul cerbului strălucea de se părea că Harap Alb soarele cu el ducea. CreangX, p. 228. Pare că vine dintr-o altă lume care a fost şi nu mai este. Caragiale, o. ii, 41. începură... nişte ploi care părea că nu vor mai înceta. Slavici, n. i, 26. Părea că un vini rece li goneşte pe sub frunte. Delavrancea, s. 137. Cine naiba m-a adus aci, părea că-şi zicea fiecare-n glnd. VlahuţX, o. a. i, 222. Pare că duhul altei lumi m-atinge. Goga, p. 28. între cer şi pămlnt părea că pluteşte un colb mărunt, un colb scln-teielor. GÎrleanu, n. 101. Pare că tl văd! Galaction,
a. 25, cf. 192. Adineori se părea că minunea s-a să-vlrşit. C. Petrescu, î. i, 236. Se pare că-i o babă foarte avară. id. c. v. 298. Profesorul se pare că nu mai avea nimic de spus. Vlasiu, d. 107. Părea că ninge cu cenuşă pe unde treceau acei călăreţi. Sadoveanu, o. x, 140, cf. 589, i, 519. Se pare că această acţiune nu e tocmai populară, id. ib. xii, 370. Pare că urcă strigătele ei de animal înjunghiat. Vianu, a. p. 326. Unei noi creşteri... se pare C-am fi hărăziţi şi aleşi. Blaga, p. 47. Se pare că timpul este foarte răbdător cu oamenii. Preda, m. 7. Cerul se roşise la apus. Părea că toiul luase foc acolo, deasupra falezei. Barbu, p. 229, cf. 483. S-ar părea, la prima vedere, că lucrările practice... stnt mai puţine, gî 1962, nr. 685, 3/1. Dorule, pare că ştii De mereu la mine vii. Jarnîr-Bîrseanu, D. 217, cf. 174, 362, 420. îmbucă de pare că se bat lupii la gura lui, se zice despre cineva care mănîncă cu lăcomie. Cf. Zanne, p. iii, 579. (Numai la forma reflexivă, cu pronumele posesiv postpus, adesea cu elipsa conjuncţiei şi chiar a verbului pe care- normal îl determină, exprimă o nuanţă mai accentuată de probabilitate) Să citesc... această lucrare, pare-se clară şi atrăgătoare. Galaction, a
8. Pare-se că Intr-adevăr înainte vedeam fapte bune şi vedeam fapte rele. Camil Petrescu, t. i, 356. Ct fusese tn şcoala primară, Mihai şezuse, pare-se, la Aron Pumnul. CXlinescu, e. 67. (Loc. a d v.) Pare că = parcă1. Sla cu-o garoafă în mlnuţa ei albă şi privea — pare că pe gtnduri. Eminescu, p. l. 55. Ochii lui albaştri străluceau pare că de putere şi energie. id. ib. 91, cf. 96. Marea plină de zbucium, digul bătut de spume... trecură incă o dală nostalgice şi, pare că, definitiv rechemate, prin ochii şi tristeţea profesorului. Galaction, o. a. i, 48. Am înţeles, cum pare că pină atunci lot nu înţelesesem, că Intre noi... au căzut obloanele veşniciei, id. a. 192. (Expr. ) Pe cit (se) pare sau (învechit, rar) de elte să par = după aparenţe, după cum se observă, după cum se înţelege. Ureche vornicul, om învăţat să veade că au fost şi om tocmit de clte să par că au scris el. C. Cantacuzino, cm i, 48. Nu eşti tu chiar aşa de prost pe cit se pare. Sadoveanu,
o. x, 237. Ochii, verzi pe cit se pare. Beniuc, v. 68. + Intra n z. A atrage atenţia, a impune (mai mult decît este cazul). Ce uşor e să pai ctnd eşti stăpln! Delavrancea, o. ii, 86. Neomeniile pe care trebuia să le comită... In exerciţiul funcţiei explică nevoia bolnăvicioasă de a părea. Oţetea, t. v. 60.
   2.   (Construit cu dativul pronumelui personal şi de obicei urmat de o propoziţie subiectivă introdusă prin conj. „că“) A avea impresia, a-şi închipui, a crede. Şi-mi păru că tnţeleşu. psalt. 144. Părea-le că e mort el. Coresi, l. 67/12, cf. 34/20. Era trăsnete şi urlete
3257
PĂREA1
— 284 —
PĂRE CHEAT
de-(l părea că piare lumea. Moxa, 386/10. Pare-m că-l văz. prav. gov. 147T/13, cf. 25T/6. Nu-ţ paie că... cu une Imbuntturi şi menciuni ca aceastea veri birui mentea mea. Varlaam, c. 431. Să nu mai arăţi faţa la alhinei, nici părlndu-ţi cum slujăşti bine, ne înveţi a face fărădelege. Herodot (1645), 467. Ji părea că un an ce n-au avut treabă de război... are multă scădere. Ureche, l. 89. Să nu vă pară că am venit să stric leagea. n. test. (1648), 7r/l. Trasără-l afară den oraş, păindu-le c-au murit. ib. 154T/20, cf. 185r/15. Să nu vă paie că vă fac ruşine. Neagoe, înv. 245/67. Să nu vă pare că am venit să pui pace. Biblia (1688), ap. cp 145/18. Mică... ţară multora au părut că iaste. C. Cantacuzino, cm i, 5. Mi se pare că ajuloriul lui Dumnezeu foarte tare s-ar ruşina. Antim, p. xxvi. Să-ţi paie cum că vezi tn icoană chiar pre tnsuşi făcă-toriul. Varlaam-Io as af, 81T/26. Mie tmi pare că nici unui om de pre pămtnt nu le voi potrivi. Alexandria (1794), 48/16. Mie nu mi să pare că aveţi voi minţite aşa deschise. Budai-Dei.eanu, ţ. 82. / se pare că răzuieşte cu picioare... Verdeaţa şi florile. Marcovici,
 c. 13/13. I se pare ca cum l-ar înţelege păpuşa. DrX-ghici, r. 150/2. In orice copaciu ii se părea a vedea un duşman. Bălcescu, m. v. 160. Mi se pare că dau acestei întrevederi o idee de părere de rău. cr (1848),
 5  2/59. Mi se pare că mi-ai adus un necaz. id. ib.
 6  2/55. Lui i se pare că toate păsările ce zboară se mă-ntncă. Negruzzi, s. r, 141. Ctnd citeşte cineva satirele lui, i se pare că aude o conversaţiune plină de graţii şi de spirit. Odobescu, s. i, 48. Şi clnd gtndesc la viaţa-mi tmi pare că ea cură, încet, repovestită de o străină gură. Eminescu, o. i, 71. I se părea numai că-n luciul băii... vedea ca-n vis chipul mirelui iubit. id. n. 28. Aşază cele două capete cu dinţii rtnjiţi tn fereşti, de ţi se păreau că rid. CreangX, p. 25, cf. 23, 68, 117, 245, 276, 307. Mi se pare că s-a oprit aici
 o birje. Caragiale, o. vi, 247. Lui i se părea că nu mai este cum era la plecare. Ispirescu, l. 30, cf. 36. Deosebirea intre noi e că cu vă Înţeleg toate cuvintele vieţii voastre, iar vouă vi se pare că le înţelegeţi p-ale mele. Delavrancea, t. 31, cf. 32, 93, id.
 h. t. 55. Căci azi iubesc: din nou tmi pare Că e initia mea iubire. VlahuţX, o. a. i, 60. In privighetori să-mi pară Glasul Linei că-l ascult. Coşbuc, b. 8, cf. id. p. i, 193, id. f. 130. Mi se părea că biserica se Invtrteşte cu mine. I. Negruzzi, s. i, 54. I se păru că băietanul nu-şi prea vedea de treburile lui. Gîrleanu, n. 10. I se părea chiar că aude paşii ei. Bujor, S; 24. Mi se pare că niciodată n-au să mai plece oamenii aceştia. Camil Petrescu, u. n. 190. Mi s-a părul aşa ... că din nou a venit potopul războiului. Sahia, n. 62. Mi se pare că şi dumneata navighezi. Sébastian, t. 34. In dimineaţa aceea mergtnd spre gară, mi se părea că stnt In stare să fac orice. Vlasiu,
 d. 17, cf. 152, 385. Vitoriei i se păru că brazii stnt mai negri declt de obicei. Sadoveanu, o. x, 521. Timpul mi-este tnsă scump, Căci mi se pare că-i al meu. Arghezi, vers. 205. Mi se pare mie că ai dreptate, parcă-l aud şi eu ! CXlinescu, e. o. ii, 194. Mai pe urmă s-a lăsat de teatru, i s-a părul că nu are talent. Stancu, r. a. iv, 323, cf. i, 7, 357, iii, 25. Apoi ţi-am spus, tmi pare, că vreau să scriu o carte. Beniuc,
 v. a. i, 45. Mi se părea că Anghel ştie gtndi. Preda,
 d. 105. 'Mi se părea că retrăiesc un mit Cu fala prefă-cută-n căprioară. Labiş, p. 39. Ti-am spus toate acestea pentru că mi se pare că te ptndeşte o mare primejdie. Barbu, p. 278. Mie nu mi se prea pare că-i fire copilărească. Jarnîk-Bîrseanu, d. 150. Omului beat i se pare că-i împărat. Zanne, p. iii, 461. (Popular; cu pronumele postpuse) Pare-mi-se să se fie tnttmplat vreo minune. MineiuL (1776), 131n/l. Pare-mi-se să o fie zis aceasta apostolul pentru răsplătirea ce iaste să să dea tn veacul cel viitoriu. ib. 34va/l. Mie totuşi mai pare-mi-se că au fost fecior. Şincai, im. ii, 23/10. Pare-mi-se, dragă Smărăndiţă, că ţi-am înţeles planul. Alecsandri, t. 299. Pare-mi-se că doarme, colo Ungă puţ. id. t. i, 450. Pare-mi-se c-ăveai
 mai mulţi prunci? Odobescu, s. i, 75. Pare-mi-se că ştii tu moarea mea. CreangX, a. 119. Dacă bei şi mai măninci, pare-mi-se că nu te usuci (= voia bună te menţine tînăr). Cf. Zanne, p. iii, 452. O Loc.
 v b. (învechit şi regional) A-i (sau a i se) părea eu ruşine (sau, rar, ruşinare) = a se jena, a se ruşina.
 I să părea cu ruşine de cearta ce se făcea. Pann, e. ii, 64/7. Şi căztnd, zic, in luptare Nu-m va părea ruşinare. id. ib. it, 125/20. + A socoti, a aprecia; a considera, a găsi. Să-l cearte giudeţul... cumu-i va părea pre direptate. prav. 58. I s-au părut cu primejdie a dormi tn acel chioşc. DrXghici, r. 161/1. Cum Iţi pare, prietene, răspunsul? Negruzzi, s. i, 65. Ei, stăptne, cum ţi se pare? CreangX, p. 196, cf. 151. Eram mic, mi se pare de şapte ani. Delavrancea, h. t. 51. Nu-ţi paie lucru de şagă. Teodorescu, p. p. 276; 4 (învechit şi regional) A-i conveni; a-i plăcea. Şi s-au dus cine încotro le-au părut. N. Costin, let. ii, 122/33. De toamnă la vii vom mearge, unde ni să va părea. ist. ţ. r. 87. Pentru line iaste mai mare cinstea, că măga-riului nu i se pare de etntarea ta. Ţichindeal, f. 168/16. Cum Iţi pare în ostrov? Sine?DrXghici, r. 93/24. Dacă nu „( se părea“, nu se mai ducea, iar dacă fata ti plăcea, ... o lua. Pitiş, şch. 105. De se cunoştea bine cu fala şi dacă nu i se părea, nu se mai ducea. Marian, nu. 103. Ctnd cineva voieşte să se însoare, trămete pe una din rudele sale la acea fală care e de seamă lui şi i se pare. h xvi 50. Din trei drăguţi ale mele... Cea din deal s-o măritat, Cea din vale m-o lăsat; Celei din uliţa mare Cu mine nu i se pare. Mîndrescu, l. p. 130. Lui nu i se prea pare pre făr-tatul său de ciobănie. Marian, o. ii, 83, cf. Ţiplea, p. p. 114. La toţ le pare să mănînce bdlAe. alr i 317/800.
   3.    (Construit cu dativul pronumelui personal) A se inşela; a i se năzări (3). Păru mie, doară nu e frica lui Dumnezeu cicea tn acest loc. Palia (1581), 76/3, man. gott., Polizu. Nu vine; ţi s-o părut... răspunde el. Caragiale, o. i, 57. Ce trosneşte aşa? — Ţi s-a părut. Delavrancea, o. ii, 223. Mi s-o părut c-am văst ceva. alr i/i h 98/122.
   —     Prez. ind. : par şi (Învechit şi regional) pai, pers. 2 (învechit şi regional) şi pai, pers. 3 (învechit şi regional) şi paie; conj. prez. : pers. 1 şi 2 (Învechit şi regional) şi să pai, pers. 3 şi 6 (Învechit şi regional) şi să paie; ger. (învechit) şi păind. — Şi: (rar) păre vb. iii.
   —   Lat. pareo, părere.
   PĂREA2 vb. II v. apărea.
   PĂBEÂSĂ s. f. ţ(Prin Maram.) Văduvă bătrînă care în fiecare sîmbătă a postului paştilor duce prescuri la biserică. Cf. T. Papahagi, m. 161, dr. iv, 747.
   —   Pl.: părese.
   —   Etimologia necunoscută. Cf. p ă r e s i m i.
   PĂREÂSEMI s. f. pl. v. păresiini.
   pAreASIMI s. f. pl. v. păresiini.
   PĂRECHEA vb. I. Tranz. 1. (Prin Ban.) A împerechea. Cf. alr ii 4 588/36, 76.
   2.    (Prin nord-estul Olt.; complementul indică opinci) A croi, a confecţiona perechi dintr-o piele. Cf. Ciauşanu, v. 187.
   —     Prez. ind. : părechez. — Şi: părechf vb. IV. Ciauşanu, v. 187.
   —   V. pereche.
   PĂRECHEÂT, -A adj. (Prin Ban.) împerecheat. Cf. alr ii 4 587/36, 76.
   —     Pl. : părecheaţi, -te. — Şi: părecliit, -ă adj. alr îi 4 587/76.
   —   V. părechea.
3263
PĂRECHERE
— 295 -
PĂRERE
   PĂRECIHERE s. f. (învechit, rar) împerechere. Fluturii... Se-ndrăgesc tn părechere pe sin alb de lăcrimioare. Alecsandri, p. iii, 48.
   —   Pl. : păreclieri.
   —   V. părechea.
   PĂRECHÎ2RIŢĂ s. f. v. paracherniţă.
   PĂRECHfiRNIŢĂ s. f. v. paraclierniţfl.
   PĂRECHÎ vb. IV v. părechea.
   PĂRECHÎT, -Ă adj. v. părccheat.
   PĂRÎDNIC subst. v. perednlc.
   PĂRELNIC, -Ă adj. (Astăzi rar) Aparent, imaginar; Înşelător, iluzoriu; (învechit, rar) părăros. Lasă prostului... Indulcitoarea nădejde de un bine ce-i părelnic. Conachi, p. 258, cf. 278. Totul atlrnă şi rezultă din cultivarea pâmtntului... Toate puterile ce se trag de aiure, iar nu din pămlnt, stnt artificiale şi părelnice. Calendar (1856), 13/29. Văzuşi singur că pot să existe şi bucurii părelnice, ib. (1862), 111/4. Prepusurile lui erau părelnice. Negruzzi, s. i, 158, cf. tdrg. Dar dacă ar fi cobortt geamul, luminiţa — părelnică amăgire a ochilor — ar fi dispărut şi ea. C. Petrescu, c. v. 21, cf. id. a. 308, id. r. dr. 315, Iordan,
l.  r. a. 170. Dacă s-ar putea şi acum ca lot ceea ce e să fie părelnic, să nu fi fost de loc. Camil Petrescu, o. ii, 233, cf. 30, 193. E o asemănare părelnică. Beniuc, m. c. i, 323. Deasupra clmpiei se ridică un soare părelnic. Barbu, p. 306. Ii vezi numaidectt nălţtnd In zare sltnci tremurătoare şi părelnice, s mai
1960,  47. Avea obrazul brumat de o părelnică tristeţe.
v.  rom. mai 1963, 142, cf. scl 1969, 139. <0> (Adverbial) Felinarul cu sticla murdară lumina părelnic feţele tcelor din căruţă, v. rom. aprilie 1955, 113.
   —   Pl. : părelnici, -ce.
   —   Părea1 + suf. -elnic.
   PĂRELNICÎE s. f. (Neobişnuit) însuşirea a ceea ce este părelnic; aparenţă. Cf. Iordan, l. r. a. 178.
   —   Pl. : părelnicii.
   —   Părelnic + suf. -ie.
   PĂRfiRE s. f. 1. (învechit) Fel în care se prezintă sau dă impresia că se prezintă ceva sau cineva; înfăţişare, aspect (aparent); aparenţă. Nu să putea sătura de bună părere a curţilor. Dosoftei, v. s. noiembrie 120r/29. Cu leacurile gătite... L-au adormit tare foarte Cu o părere de moarte. Bărac, a. 46/24. •0> Loc. a d v. La părere = în aparenţă, la prima vedere, aparent. In Ungaria, ostilităţile confesionale pierduseră la părere ceva şi din agerimea lor. Bariţiu, p. a. i, 284. IntCligenţia rămase clleva luni de zile tn poziţiune de observare liniştită la părere, iară tn realitate foarte îngrijită, id. ib. m, 27, cf. 477. Ce-i drept, Catarina trecea la părere D-o frumseţă rară, tn al ei pămlnt. Mureşanu, p. 218/15. Despot e la părere zburdalnic şi uşor, Dar are minte coaptă şi ochi pătrunzător. Alecsandri, t. ii, 98. Cu părere că ... = sub pretext că..., pe motiv că... Corabnicii... spln-dzurară luntrea tn mare, cu păreare (pre supt cumpăt n. test. 1648, cu prilej Biblia 1688) că din nasu vremu căluşi tinde. cod. vor. 92/9.
   2.    Convingere, credinţă, impresie neîntemeiată, deşartă, care nu corespunde realităţii sau logicii faptelor, amăgire, înşelare, rătăcire; ceea ce înşeală, amăgeşte simţurile sau mintea, iluzie, închipuire, impresie. Prea cu păreare şi cu ncgrije zilele vieţei noastre petreacem. Coresi, ev. 419, cf. 3, 132, 248, 261, 392. Fum şi umbră slnt toate, visuri şi părere. M. Costin, o. 320. Cu vtnt de gtnd şi cu miere de părere... Indoplndu-se. Can-temir, ist. 121, cf. id. iir. 279. Cu adevărat fum şi umbră, visuri şi păreri este cinstea ta. Muşte, let. iii, 63/9. Orice părere Şi orice suvenire adtnc mă sftşia.
 Heliade, o. i, 175. Fericirea nu: se va mai depărta de mine: părere..., rătăcire! Marcovici, c. 52/9. Jucărei şi marafeturi ale părerei sau lucruri fermecă-toreşti. Gorjan, h. i, 97/24. Superstiţie, adică... părere seacă. id. ib. iv, 123/8, cf. I. Văcărescul, p. 23/11. Singur se scapă din părere-n rătăcire. Conachi, p. 275, cf. 129, 284, 285. Măi, nea vere, Vesel eşti, or am părere? Pann, p. v. i, 16 2/19. Totul se mişcă, umblă, dar toate stnt părere. Alexandrescu, o. i, 142, cf. 193. Cine-ar putea crede că acest amor A fost o părere, un vis trecător? Alecsandri, p. ii, 31, cf. id. t. ii, 129. îl linişti cu vorbe bune ziclndu-i că slnt păreri. Ispirescu, l. 57, cf. 288. Mi să pare că văd păpuşile că să mişcă. E o părere. Delavrancea, t. 93. Părere să fie, sau ea? Macedonski, o. i, 146. Că lot ce eşti şi tot ce poţi, Părere-i tot dacă socoţi. Coşbuc, p. i, 149, cf. 291. O nouă primăvară de visuri şi păreri. Bacovia, o. 54. A fost aşadar numai o părere că şi-a amintit de el. C. Petrescu, î. ii, 226, cf. i, 152. Era tnlructtva părere şi înşelare că acest nou stăpln al otomanilor se lasă ademenit de desfătările seraiului. Sadoveanu, o. xii, 343. A căzut pe lucruri rouă, Sau e numai o părere? Blaga, p. 201. Lumea asta-i o părere, De avere, de putere. Alecsandri, p. p. 386, cf. h iv 65. O (Ca termen de comparaţie) Vremea trecea ca părerea. Rebreanu, i. 153, cf. id. r i, 236. Am auzit pălind clopotul ca o părere, tnlr-o depărtare mare. Sadoveanu, o. xii, 592, cf. ii, 467. Era... o ploaie uşoară ca o părere. Camil Petrescu, o. ii, 702, cf. iii, 254. Răzbălea nefiresc clte un zvon nelămurit, ca o părere. Preda, m. 106. <$> Loc. adj. (învechit) Fără (de) părere = neîndoielnic, cert, categoric. Preamlndrie... fără păreare (neîndoită cu g î n d u 1 Biblia 1688) şi nefăţarnică, cod. von. 126/12. Avu credinţă bună, fără de păreare. Coresi, ev. 59. Şi să fie lor mărturii lucrurile mai credincioase şi mai fără de păreare. id. ib. 525. «O1 Loc. a d v. într-o părere = a) într-o doară, la întlmplare. A zlmbii şi el aşa, tnlr-o părere, de bunăcuviinţă, tnlreblndu-se cu cine-l confundă oare. C. Petrescu, c. v. 19; 1)) (regional) cu toată seriozitatea, insistent, stăruitori Şi doar mă şi feream eu Intr-o părere să nu mai dau peste vreo pacoste. Creangă, a. 52. Mă şi sileam eu tntr-o părere s-o fac a tnţălege pe mama. id. ib. 119. Aştept eu tnlr-o părere, ce, vreai să pun din punga mea? De-acum s-a sftrşit, plăteşti, ori scot tn vtnzare. Contemporanul, vi2, 11. M-am şi năcăjit eu tnlr-o părere, da unde-o fost chip. şez. vii, 135. (învechit) Pe părere = pe bază de simple impresii, din spuse sau din auzite. în izvoadele răposatului Miron Logofătul, aflu, ziclnd pe părere, să fie pe Cogilnic tn Bu-geac această cetate. N. Costin, l. 137. «O- Expr. O părere de... = o cantitate infimă, abia perceptibilă de..., o urmă de... O părere de lumină vtnălă începu a lămuri ctmpia. Sadoveanu, o. i, 517, cf. 526, ii, 670, vi, 511, x, 599. Mlncau acolo unde era o părere de umbră. Pas, z. iii, 172. (Regional) A-şi Ieşi din păreri = a se lămuri,, a se convinge, a se lumina. îţi spui că ţ-e greşit■ planul Şi-ţi ieşi din aste păreri. Pann, e. ii, 117/20. Acum mi-am ieşit din păreri, am văzut cu ochii, n-am ce zice! Udrescu, gl. + (Concretizat) Nălucire (I 4); halucinaţie; vedenie, fantomă. Acmu nimică nu se păru năroadelor că e vreo nălucă sau vreo păreare, ce văzură toţi oamenii şi se mircuă. Coresi, ev. 62, cf. 251. Visul tşi schimbă faţa şi nu mai văz păreri. Heliade, o. i, 176. Iar pe patu-i de zăcere Unde capul şi-a turnat, Vede-a fratelui părere Ce-ocoleşte tristul pat. Bolintineanu,
 o. 97. Flăcările... piereau ca nişte păreri. Vîssarion,
 b. 241. începură să mi se facă păreri [de teamă]. scl 1969, 139, cf. alr i 1 405/402, 792, 803, 874, 890, 896, Udrescu, gl. + (învechit) Deşertăciune, nimicnicie, vanitate. Face aceasta, nu pentru măria vreunii deregălorii sau pentru altă ceva păreare omenească. Coresi, ev. 71.
   3.  Ceea ce gîndeşte, crede sau afirmă, susţine cineva asupra cuiva sau a ceva, fel de a vedea, de a gîndi, punct de vedere; opinie, idee, judecată; concepţie.
3272
PĂRERE
— 296 —
PĂRERNIC
Hrislos împotriva părerei aceluia ca un om grăi lui. Coresi, ev. 291, cf. 478. Scriu ale lumii lucrurile... dupre părerile oamenilor. C. Cantacuzino, cm i, 24, cf. 35. Ştiu că au fost părearea celor vechi elini cum că ritorica ar fi dăruirea dumnezeilor. Molnar, ret. 9/1. Apoi să să aleagă cine a învinge Ş-a cui va fi părerea mai bună. Budai-Deleanu, ţ. 386, cf. 83, 115,
192,  361. întliul ţăzătoriul se va uni cu obşteasca părere. ar (1830), 212/27. El întemeiază chibzuirile şi purtarea sa pe nişte cuvinte sau păreri nestatornice. Marcovici,
d.  8/4, cf. 12/5. Magariul. . . In părerea lui pre bine se purta. Donici, f. i, 37/4. Ruşlnează-te... de a la părere greşită. Conachi, p. 272, cf. 105, 263, 264. Divanul se învoi la această din urmă părere. BXlcescu, m. v. 84, cf. 13, 39, 148, 181. După părerea oricăruia om cu bună judecată, o femeie legitimă se cuvine a fi o soaţă bllndă şi lină. cr (1848), 9 2/70, cf. 14 2/47,
23  2/10. Multe se scriu In literatura lumii... multe păreri greşite. Maiorescu, cr. ii, 107. Dupe părerea lui, dintre păsări, cea mai bună de mlncare este turdus. Odobescu, s. iii, 24. Două păreri deosebite s-au ivit asupra unui lucru. VlahuţX, o. a. i, 195. îşi simţeşte Inima... clătinată-n părere-nioilă. Murnu,
i. 8. Noi trăim cu părerea că numai omul Imbătrlneşle. Delavrancea, a. 35. Părerile membrilor se Impăr-ţiră. Agîrbiceanu, a. 449. Tuna şi fulgera împotriva tuturor acelor cari erau de alte păreri. GÎrleanu, n. 79. In toate odăile se schimbau păreri despre noile cunoştinţe. Rebreanu, i. 417, cf. id. r. i, 14, 88, 150. Oriclt ai dispreţui părerile vulgului, opiniunea zisă publică are totdeauna ceva dreptate de partea ei. Galaction, o. a. i, 49. N-are nici o părere personală. C. Petrescu, î. ii, 127, cf. 105, 136. Te-am întrebai... să-ţi aud părerea. Sahia, n. 39. Eu aveam păreri cu totul deosebite despre artă. Vlasiu, d. 173. Dumneata nu trebuie să-ţi faci o părere greşită despre mine. Sadoveanu,
o.  iii, 422. tn hotărlrile adoptate de adunare trebuie să se reflecte părerile critice ale membrilor. Lupta de ClasX, 1953, nr. 10, 55. Să aibă o atitudine plină de grijă faţă de părerile şi realizările oamenilor muncii. Scînteia, 1953, nr. 2 830. Tot omul cu părerea lui.
v.  rom. ianuarie 1954, 12. Şi de părerea lumii n-am habar. Beniuc, v. 13. Şi-n părerea Irinei, să vă spun drept, am încredere. Baranga, i. 157, cf. 193. Poale că... avea alte păreri politice. Preda, m. 140, cf. 159. N-am nici o părere. Barbu, p. 270. Oare voiţi noi, de teamă, Să stăm şi să vă dăm seamă ? Dar nici prin glnd să vă treacă O aşa părere seacă! pop., ap. gcr ii, 313. Clte capete, alllea păreri, cade, cf. dm. Anevoie a găsi doi de o părere. Z\nne, p. viii, 471. <>• L o c. v b. A fi de (sau, învechit, intru) părere = a crede, a socoti, a considera. întru această părere fosl-au şi Tucidides. N. Costin, l. 35. El era de părere ca să înceapă a doua zi din nou lupta. BXlcescu, m. v. 126, cf. 148. Toţi slnt de părere că decizia este dreaptă şi bine cumpănită. Caragiale, o. ii, 55. Unii stnt de părere că niciodată nu vom izbuti să ajungem acolo. Camil Petrescu,
u. n. 300. A (-şi) da (sau, rar, a se da) (cu) părerea (ori eîte o părere) = a opina ; a crede, a considera, a aprecia. Fiecare îşi dă cile o părere, cr (1848), 33/20. Tuşesc, ztmbesc, mă leagăn şi-mi dau a mei părere. Alexandrescu, o. i, 191, cf. 216. Ai voit, amice,... să-mi şi dau părerea asupră-i. Odobescu, s. iii, 9. Eu dau cu părerea că cinste împărătească să se dea lui Ţugulea. Ispirescu, ap. tdrg. îşi dădu părerea că ar putea chema pe Petrică. Rebreanu, r. i, 214. Are talent, se dădu cu părerea Ion Ozun. C. Petrescu,
c. v. 219, cf. id. î. ii, 172. Cineva îşi dădu cu părerea că Ţtlie ar fi fost bolnav de „rast”. Vlasiu, a. p. 182. Ce rost are — tşi dădu Felix cu părerea. CXlinescu,
e.  o. i, 90. Cineva işi dădu cu părerea că trebuie să se dea ştire şi zăvoienilor. Camil Petrescu, o. ii, 283. <0> Expr. A fi de aceeaşi părere (cu cineva) sau a fi de (ori, regional, la) părerea cuiva = a avea aceeaşi opinie, a fi de acord cu cineva. Ar fi ei de părerea noastră, cr (1848), 8"/16. E totdeauna de părerea ta. VlahuţX, o. a. ii, 210. E de părerea tuturor. BrXescu,
o. a. ii, 348. Doamna e de aceeaşi părere. Sebastian,
t. 123. Suferinţa feţei sale dovedea că In fond era de aceeaşi părere. CXlinescu, e. o. i, 285. Era vădit de părerea lui Telegescu. Camil Petrescu, o. ii, 142, cf. i, 93. Io mi-s la parerea ta. alr i 350/85. A fi de altă părere = a crede altceva, a considera altfel un anumit lucru; a nu fi de acord cu cineva sau cu ceva. Zicea că este de altă părere. Creangă, a. 138. Ceilalţi tovarăşi erau de altă părere. C. Petrescu, î. ii, 140, cf. Stancu, r. a. i, 74. Părere de bine sau (învechit şi regional) părere bună, (învechit) bună părere = sentiment de satisfacţie, de mulţumire, de bucurie; p. ext. ceea ce provoacă satisfacţie, mulţumire, bucurie. Vezirul... nu se Incredea de părere bună (începutul sec. xvm). let. iii, 16/29. Venit-au Dabijea Vodă domn ţării şi era tuturor cu păreare de bine pentru domn de ţară (începutul sec. xvm). mag. ist. iii, 4/16, cf. drlu. De păreri bune, obrajii peste tot i s-au roşit. Pann,
e. i, 101/10. Inlma-i de păreri bune sălta. id. ib. ii, 157/14, cf. id. ş. i, 21/26. Afllndu-se cu părere de bine despre asta... nu se lasă plnă ce nu găseşte un buştihan putregăios. Creangă, p. 238. Mi se cuvenea oarecare Intlietale la împărţeala părerilor de bine. Slavici, n. i, 147. Şi-altl de frumoasă tu eşti, Că rlzi In părere de bine. NeculuţX, ţ. d. 58. Părere de rău sau (învechit şi regional) părere rea, (învechit) părere rău = sentiment de regret, de căinţă, de remuşcare, de supărare, de ciudă, de necaz. Părearea rău de binele altuia, adecă zavistia. Dosoftei, v. s. decembrie 198r/4. Mare părere de rău au avut după dlnsul. Neculce, l. 28, cf. 134. Ştefan Vodă multă părere rea au avut pă Vlad Vodă. R. Popescu, cm i, 254, cf. mag. ist. i, 110/1. Mi se pare că dau acestei întrevederi o idee de părere de rău. cr (1848), 52/60, cf. l2/65. Moartea..., cu mare părere de rău, a trebuit să plece spre ceruri. Negruzzi, s. i, 92. Auzind aceste s-a arătat cu mare părere de rău. CreangX, p. 91, cf. 176. Cu părere de rău, nu pot veni la concert. Caragiale, o. vii, 20. Tăcea şi era cuprins de o vie părere de rău. Slavici, n. i, 127. Să se prăpădească fiul împăratului de părere de râu că o perduse. Ispirescu, l. 310. Iar o să începi cu prostiile, cu acea părere de rău a copilăriei tale. Delavrancea, t. 23, cf. 36. Mă glndesc la moarte, nu cu frică, nici cu părere de rău pentru mine. VlahuţX, o. a. ii, 177. Macbeth începe prin a exprima părerea sa de rău că crima nu poate să se facă fără a lăsa urme. Gherea, st. cr. ii, 47. Părerile de rău au prins să-l părăsească, PXun-Pincio, p. 53. Mustaţa lui nu se prea observa, spre marea lui părere de rău. Agîrbiceanu, a. 36. Am simţii părerea de rău că nu stnt pictor. Hogaş, dr. i, 163, cf. id. m. n. 36. Se zăpăci de părere de rău. Rebreanu,
i. 45, cf. 118, 369. Rămăsese cu o părere de rău care o frămlnta zilnic. Bassarabescu, v. 11. Toate aceste amintiri şi realizări ale trecutului duc cu ele... şi destule păreri de rău. Galaction, a. 56, cf. 229, 285, 400. Te cuprind deodată lungi păreri de rău. Topîrceanu,
b. 14, cf. 71. Cum să-ţi arăt toată părerea mea de rău? Camil Petrescu, t. i, 121, cf. id. u.n. 317. Simţi o părere de rău că şi-a inttlnil fostul comandant. C. Petrescu, î. ii, 131. Se îndrăgostise de Tamara, pricinuindu-i nemărturisite păreri de rău poetului Alecu, Vlasiu, d. 369, cf. 62. Şi azi se vorbeşte de dlnsul cu admiraţie şi cu părere de rău. Sadoveanu, o. vi, 113, Bogdan Vodă lăsase in urmi lui păreri de rău. id. ib.
xii,  247. Ne-aduce uşor dintr-acolo suspinul părerii de rău. Bart, s. m. 29. Felix consimţi cu părere de rău. CXlinescu, e. o. i, 330, cf. id. s. 214. Necruţător, fără păreri de rău, Beniuc, v. 86. Cită părere de rău simţise de dimineaţă pe islaz. Preda, d. 101, cf. 99. + Atitudine fizică, mimică etc. care exprimă sau trădează părerea (3) cuiva. Ochii lui mici, maliţioşi..., II tnvăluiră cu o părere dispreţuitoare, care sugeră celorlalţi ideea că marele logofăt e un caraghios dus de nas. Camil Petrescu, o. ii, 363.
   —  Pl. : păreri. — Gen.-dat. şi : (rar) părerei.
   —  V. părea *.
                                                                 PĂRERNIC, -Ă adj. (învechit; despre oameni) Care nu crede în reuşita unui lucru, care se îndoieşte
                                                                                                                      .3273
i
/
PĂRESE
— 297 —
PĂRGĂLUIT
 de ceva. V. pesimist, sceptic. (Substantivat) Că acest părernic şi vinătoriu sărac, in loc de vtnarea peştilor, mii de oameni vină. Coresi, ev. 333,.
   —  Pl. : părernici, -ce.
   —  Părere + suf. -nic.
   I’ARjfiSE s. f. pl. v. păresinii.
   PĂRfiSEMI s. f. pl. v. păresiini.
   PĂRfiSIMI s. f. pl. (învechit şi popular; in religia creştină) Postul paştilor; perioadă de timp cit durează acest post; (în dicţionarele din trecut) patruzecime (2). S-au pristăvit preoteasa Maria la păreasimi (a. 1626). cuv. d. bXtr. ii, 243. Pruncii să nu toace pre păreasimi (a. 1675). gcr i, 218/39. Ceale şeapte săptămtni de părea-semi a sv[t]ntului post numai 15 smochine uscate mtnca. Dosoftei, v. s. februarie 69T/10, cf. februarie 59v/6, octombrie 63r/32, 71r/13, 217r/14. La mijloc păreasi-milor au venit capigiu şi cadiu. R. Popescu, cm i, 496, cf. mag. ist. iv, 45/6, anon. car. A să căuta numai tn osebitele zile ceale de jale ale sflntului post al părea-semilor (a. 1731). bv ii, 44, cf. lb, A treia săptămtnă a păreasimilor nemţeşti. Calendariu (1844), 40/4. Acum se afla timpul oportun de a convoca sinodul pe dumineca a treia din paresimi. Bariţiu, p. a. iii, 249, cf. Polizu. E an, acum paresimi, de ctnd se chinuieşte. Bolliac, o. 98, cf. Baronzi, l. 116. Dacă copiii stnt de constituţie slabă..., atunci de regulă ti lăptează mai mult de un an... Copilul e bine să sugă două parisimi. Marian, na. 422, cf. .381, id. s, r. i, 115, ii, 212. „Miercurea-strtmbă“ din prima săptămtnă a păre-similor, e păzită cu sfinţenie. Candrea, f. 214. Toamna, iarna, primăvara, vara, la pareasimi. conv. ljt. xliv, 176. în mijlocul păresimilor tnnumără-ţi ouăle găinilor. şez. xii, 162. Nu poale lipsi mart din paresime. Zanne, p. i, 48. O (Rar la sg.) Porunceşte din Buda în păresima anului 1347. Şincai, hr. i, 318/5. Dat in Braşov în a doua duminică a părăsimei din anul Domnului 1395. id. ib. 366/30. In a patra săptămtnă a păreasemei. id. ib. ii, 33/12.
   —     Şi: (învechit şi regional) părcsc (N. Costin,
 l. 552, CreangX, a. 27), părlsemi (rar sg. păresemă, tdrg, cade), părgţi (let. iii, 245/19, Marian, s. r. ii, 218, 220) s. f. pl., părăsimă s. f., paresime, paresimi, parisimi, (Învechit) păreâscmi (rar sg. păreasemă), păreâsimi, păreâsimi s. f. pl.
   —  Lat. quadragesima.
   PĂRESIMIÎIR s. n. (Rar) Carte bisericească în care este cuprinsă slujba păresimilor. Cf. Pann, ap. ŞXineanu,
 d.   u., Scriban, d.
   —     Pronunţat: -mi-er. — PI. : păresimiere. — Şi: pa-resimtâr s. n. Pann, ap. ŞXineanu, d. u.
   —  Păresiini + suf. -ar.
   PĂRETĂR s. n. 1. Scoarţă mică, bucală de pînză brodată, htrtie cu desene colorate etc., care se pun pe pereţii caselor ţărăneşti (sau pe laviţă, Coman, gl.) în scop decorativ. Nimini nu şi-ar împodobi casele sale cu păretare. Neagoe, înv. 109/32. Nemic de a lui n-au putut lua, fără numai un car cu covoare, cu păretare. N. Costin, l. 449. 2 părechi de păritare de postav (a. 1736). Iorga, s. d. xiv, 57. Ctnd aud de Maica Precista, pururea mi-o tnchipuiesc cu gura slrimbă, e&ci aşa o văzui... pe păretariu, tn casa părintească. Codru-DrXguşanu, c. 241. 1 pereche părătare, 1 covor tncadirlat (a. 1853). Iorga, s. d. vi, 139, cf. dr. iii, 412. Pe pereţii caselor..., sătencele întind un ţol subţire cadrilat, zis scoarţă, iar tn alte părţi peritare or zăvasiră. RXdulescu-Codin, m. n. 60. Scoarţele, ţoalele (se întindeau pe pereţi...), păritarele, plocăztli. Diaconu, vr. lxix, cf. h i 24, 315, ii 81, iv 87, 139, ix 285, x 77, xi 517,xii 32, 132, 140, xiv 437, Tomescu, gl., alrm n/ih365, aii9, 10, Lexic reg. 84, Glosar reg., Teaha,
 c. n. 249.
   2.    Scîndură lungă fixată de-a lungul pereţilor caselor ţărăneşti, pentru a nu se atinge de perete cel care şade
 pe laviţă. Cf. Pamfile, i. c. 439, PXcalX, m. r. 415, dr. iii, 412, Frîncu-Candrea, m. 104.
  3.   (învechit) Hartă .murală gravată pe o placă de metal. Un peritari de aramă, tntru carile era scris tot pămtnlul şi toată marea şi toate apile. Herodot (1645),
  291, cf. dr. iii, 421.
  4.   (Prin Transilv.) „Dungă de muruială, lată de aproximativ o palmă, care se trage în partea de jos a pereţilor“ (mat. dialect, i, 84) sau în partea lor de sus (Viciu, gl.). O Lu/ (negru) de păretar = argilă (neagră) care se foloseşte Ia spoitul pereţilor casei. mat. dialect, i, 264. + (Regional) Substanţă colorantă care se pune în var, pentru a da pereţilor casei o anumită culoare (Tămăşeşti-Baia Mare). Chest. ii 378/369.
  5.   (Regional) Scobitură, firidă făcută în perete, unde se pun pentru păstrare diferite lucruri (Buza-Gherla). chest. ii 283/271.
  6.   (Regional) Stîlp care sprijină streaşina casei (Fărău-Aiud). chest. ii 119/293.
  —    Pl. : păretare. — Şi: (regional) păretare (Teaha,
  c. n. 249), păretâriu, părătăr, păritâr, pălătâr (PXcalX, m. r. 486, mat. dialect, i, 84), păletăr (PXcalX, m, r. 415), păiitâri (şez. xx, 139), peretăr (h ii 13, Lexic reg. 84), perităr s. n.
  — Lat. parietarius sau părete + suf. -ar.
  PĂRETÂRE s. n. v. păretar.
  PĂRETÂRIU s. n. v. păretar.
  PĂRfiTE s. m. v. perete.
  PĂRÎTOIC subst. v. perednic.
  PĂRÎÎTNICĂ s. f. v. perednic.
  PĂRfiŢ s. m. v. perete.
  PĂRfiŢI s. f. pl. v. păresiini.
  I’ĂRGAMliNT s. n. v. pergament.
  PĂRGÂN subst. (Prin Ban. şi Transilv.) Pînză subţire şi fină (din care se fac cămăşi). Cf. Viciu, gl., Paşca, gl.
  — Etimologia necunoscută.
  PĂRGÂR s. m. v. pîrgar.
  pArGÂVIŢ, -Ă adj. v. pîrgaviţ.
  PĂRGĂLÎ vb. IV v. părgălui.
  PĂRGĂLÎT, -Ă adj. v. părgăluit.
  PĂRGĂLITTÎRĂ s. f. (Prin vestul Transilv.) Părgă-luială. Cf. Lexic reg. 71, Teaha, c. n. 253.
  — Pl.: părgălituri.
  — Părgăli + suf .-tură.
  PĂRGĂLUÎ vb. IV. Tranz. (Regional; complementul indică alimente) A prăji cu sau fără grăsime ; (complementul indică amestecul de ceapă, boia şi grăsime) a pregăti în tigaie, la foc, pentru rîntaş sau pentru alte preparate culinare. Cf. şez. vii, 114, Coman, gl., Lexic Reg. 71. Am părgăluit nişte varză. mat. dialect, i, 185. Am părgăluit cafea. ib.
  —    Prez. ind. : părgătuiesc. — Şi: părgăli (Lexic reg. 71), pîrgăli (Coman, gl., Teaha, c. n. 253), pîrgălui (şez. vii, 114) vb. IV.
  — Din magh. pergel.
  PĂRGĂLUIÂLĂ s. f. (Regional) Ceapă prăjită în untură, care se pune într-o mîncare; (regional) părgă-litură (Deda-Reghin). mat. dialect, x, 185.
  — Pl. : părgăluieli.
  — Părgălui + suf. -eată.
  PĂRGĂLUÎT, -Ă adj. (Transilv. şi prin Ban.; despre alimente) Care a fost prăjit (în untură). Fasole
3295
PĂRGUI
— 298 —
PĂRINTE
părgălilă. alr sn iv h 1 096/235. Fasole plrgălită. ib. h 1 096/250. Mazlre plrgălită. ib. h 1 096/272. Varză părgăluită. mat. dialect, i, 185.
   —    Pl. : părgăluili, -le. — Şi: părgulit, -u, pîrgălit, -ă (Teaha, c.n. 253) adj.
   —  V. părgălui.
   PĂRGUÎ vb. IV v. pîrgui.
   PĂRÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Bucov.) 1. (Complementul indică pari1) A bate (pentru aiixa). Cf. Lexic reg. 106.
   2.   (Complementul indică fiinţe) A bate cu parul1-Cf. Lexic reg. 106.
   —  Prez. ind. : păresc.
   —  V. par1.
   PĂRIMÎE s. f. v. parimie.
   PĂRÎNC s. m. v. părîng
   PĂRINCIOR s. m. (Popular ; mai ales la pl.) Diminutiv al lui părinte. Cf. părinte (1). Cf. ddrf, cade,- dm. Părinciorii mei, Prlnzul ce prtnzesc Nu mi-l pol prinzi Tot de mila mea. Teodorescu, p. p. 46. Părinciorii dumitale. Marian, î. 580. Pllngefi fraţi, pllngefi surori, Pllngefi şi voi părinciori. Bibi-cescu, p. p. 363. Ferice de ei, De părinciorii lor. Pamfile, cer. 142.
   —  PI. : părinciori.
   —  Părinte + suf. -ior.
   PĂRÎNG s. m. v. părîng *.
   PĂRINGENÎT, -Ă adj. v, părăglnit.
   PĂRÎNTE s. m. 1. (La pl.) Tata şi mama. Nu crezură ... de el, c-au fost orb şi veade, plnă chemară p&rinfii lui. Coresi, ev. 171. Pre părinfii ce ne-au născut să-i cinstim, id. ib. 313, cf. 243, cuv. d. b&tr. ii, 156/4. îngrupafi pre mine cu părinfii miei (a. 1582). gcr i, 36/40. Să i se de avere de la părinţi, prav. gov. 73r/10. De nu vor fi părinţii acelui ucis, acealea ocine să le ţie domnia, prav. 92, cf. 284. Spuse părinfilor şi neamului său celui mai mare (a. 1654). gcr i, 172/2. Nu vor putea tncungiura despre ei judecata cea rea cu care au deprins a huli pe părinţii vitregi (a. 1688). id. ib. 278/13, cf. 277/20. [Lacrimi] pre care lumea le numeşte amară, fiindcă le varsă pentru moartea părinţilor. Molnar, ret. 52/14. Năpădind asară, Fraţi, surori şi părinţi tmi tăiară. Budai-Deleanu, ţ. 286. Să roagă din inimă pentru fericirea părinţilor. Marcovici,
d. 3/2. Au îndrăznit să calce peste voinţa părinţilor săi. Drăghici, r. 30/18, cf. 6/3. Căci pentru ca să s-ajute sini născuţi... Şi copiii şi părinţii. Conachi, p. 286. Moşii şi părinfii noştri şi-au împlinit misiunea lor. cr (1848), 82/6, cf. 53/17. Toată a lui nerozie E de la părinfi moşie. Pann, p. v. i, 93/10. Morminte, In care dorm fraţi, rude, părinţi ce m-au iubit. Alexandrescu, o. i, 153, cf. 138. Am vlndut d-sale, giuptnului Arvinte, casa mea, ce-o am de la părinţi. Alecsandri, t. i, 319. Mirii şapte zile nu se văd: tn a opta se adună In casa părinţilor fetei. Bolintineanu, o. 300. Părinţii ti puseseră numele Ioana. Odobescu, s. i, 6, cf. 25. Vei pierde dorul de părinţi Şi visul de luceferi. Eminescu, o. i, 176, cf. 83, 167, id. n. 4. Părinfii, cum au văzut-o, s-au bucurat. CreangX, o. 46, cf. id. p. 86, 168. Şi-ncepe să pllngă şi să cază tn genunchi la părinţi, că-i era mai mare milă mă-sii de el. Caragiale, o. i, 119, cf. ii, 68. Blestemul părinfilor le-a ajuns. Ispirescu, l. 5, cf. 4,
8, 33. Era singurul... copil la părinfi. Delavrancea, t. 209, cf. id. s. 24. Lacrimi de mulfumire umezesc ochii fericiţilor părinţi. VlahuţX, o. a. ii, 192. De părinţi, de fraţi, sărmanii, Să port dor, să-l port cu anii? Coşbuc, p. ii, 170, cf. i, 140. Ne-au răposat Şi moşii şi părinţii. Goga, p. 14. Nu se gtndea dectt la ai lui, la părinţi. Agîrbiceanu, a. 42. Părinţii şi toate celelalte rude veniră să-l vadă. Bujor, s. 44. Sosirăm
la casa părinţilor flăcăului. Hogaş, dr. i, 70. George e singur la părinţi. Rebreanu, i. 115, cf. 90. îşi vesti părinţii că are de glnd să se-nsoare. Bassarabescu, v. 38. Părinţii mei voiau să facă din mine un om de lume. Galaction, o. 56, cf. id. o, a. i, 148. Recrutul mărea necontenit suma cerută părinţilor. BrXescu, o. a. ii, 129, cf. 394. Patronul era copil de negustor pe care... părinţii l-au îndreptat spre meserie. Vlasiu, d. 32. Părinţii i-au murit încă de pe clnd era flăcăuandru. Sadoveanu, o. i, 372, cf. 631, ix, 128, 263, xii, 332. Ai căutat cu şoaptă din ce părinţi le-ai tras? Arghezi, vers. 389, cf. 216, 390, 393. Cum eşti fără părinţi, ji-ar trebui o familie. CXlinescu, e. o. i, 55. Coboară-n lut părinţii, rind pe rtnd, în timp ce-n noi mai cresc grădinile. Blaga, p. 199. Numele cinstit pe care l-am moştenit de la părinţi, eu 11 mtnjesc. Stancu, r. a. iv,
107. Părinfii mei plecaseră să-şi caute norocul, v. rom. septembrie 1954, 125. La părinţi, ea nu stătuse niciodată degeaba. Preda, r. 12. Părinţii mei nu se dădeau nici ei înapoi de la petreceri. Barbu, p. 283, cf. 26. încă-i ţin minte pe-acei ce-au minat in război... Părinţii şi fraţii. Labiş, p. 285. E vremea să se desprindă puţin de părinţi, t septembrie 1962, 12. Au participat, pe lingă un important număr de cadre didactice..., părinfi ai elevilor, gî 1963, nr. 692, 1/3. Pentru mtndra care-mi place, Nici părinţii n-au ce-mi face. Jarnîk-Bîrseanu,
d. 11, cf. 65, 125, 138, 192, 200, 217, 278. Vai de care se iubesc Şi părinţii nu-i voiesc. folc. transilv. i, 282, cf. 232, 272, 302, ii, 10. Binecuvlntarea părinfilor întăreşte casa fiilor. Zanne, p. iv, 542. Rău e clnd pllng părinfii. id. ib. Mai aproape dinfii Dectt părinfii. id. ib. ii, 114. O Expr. Sărac de părinţi = orfan. S-a dus un biet de flăcău, rămas sărac de părinfi şi de noroc. RXdulescu-Codin, î. 62. (Regional şi familiar) Ultimul la părinţi = ultima rezervă de bani, ultimul ban. Udrescu, gl. + (Rar la sg.) Fiecare dintre cei doi părinţi (1) (consideraţi împreună sau formînd
o  unitate). Trebuieşte fieştecare părinte, au tală, au maică, să aibă nevoinfa copiilor (a. 1746). ap. tdrg. Ca să ne deosebească, trebuia adăugat şi numele vreunuia din părinfi. Vlasiu, a. p. 18. + Strămoşi, străbuni. Părinţii noştri spuseră nouă lucru ce-ai lucrat tn dzilele de malnle. psalt. hur. 36v/19. Dumnezeul părinfilor noştri vru să înţelegi vrere lui. cod. vor. 42/1. La începutul cărţei... scrie: „Cu multă cinste şi tn multe chipuri celora de demult părinţilor grăil-au pre proroci“. Coresi, ev. 2, cf. 229. Părinţii noştri tntr-aceasta măgură s-au rugat. n. test. (1648), 109r/26. Muşchiul... pe părinfii voştri-ascunde tn mormtntul cel tăcut. Asachi, s. l. i, 72. Să pun dinaintea ochilor. .. cileva pagine din viaţa eroică a părinţilor lor. BXlcescu, m. v. 25. Căci te iubeam cu ochi păgtni Şi plini de suferinţi, Ce mi-i lăsară din bătrtni Părinţii din părinţi. Eminescu, o. i, 192. Şintem stăptni In această republică a părinfilor noştri. Sadoveanu, o. xii, 364. Slnt copilul unui neam sărac, Biefi români ce scormonesc pămtntul Unde-şi au părinfii lor mormtntul. Beniuc, v. 10.
'2. Bărbat considerat în raport cu copiii săi; (la vocativ) termen cu care copilul se adresează acestui bărbat; tată. Şi zise cel mai ttnăr părintelui: „Părinte, dă-mi ce mi se cade partea den avuţie“. Coresi, ev. 20, cf. 445. Au vlndut... jumătate de porte din partea părintelui său (a. 1591). gcr i, 38/28. De-ş va iubi părintele feciorul lui. prav. gov. 14v/13, cf. st. lex. 164/2. Atunce... se vor despărţi părinte de fecior şi tmă de fală (a. 1643). gcr i, 106/18. Viaţă a fericitului părintelui măriii tale, răposatului Constantin Cantacuzino. Biblia (1688), [prefaţă] 7/21, cf. 7/34. Ici unul îşi poartă pruncii In spate, Altul colea pe slabul părinte. Budai-Deleanu, ţ. 174, cf. drlu. Amar mie, soarlă crudă, am pierdut pe-al meu părinte. Asachi, s. l. i, 62, cf. ii, 6, 26. Rămase lingă părintele ei. cr (1846), 6V38, cf. ib. (1848), 272/67. La moartea părintelui ei..., Ruxandra rămăsese tn fragedă vrtslă. Negruzzi, s. i, 143, cf. 7. Al tău prea doritor părinte. Filimon, o. i, 127. Voi să-mi răzbun prin stnge părintele mea mort. Bolintineanu, o. 64. Crescut tn şcoala părintelui său, promitea a-i semăna. Odobescu, s. i,
3303
PĂRINTE
— 299 —
PĂRINTE
316.  începe a pîinge in inima sa, lovii... de apăsătoarele cuvinte ale părintelui său. Creangă, p. 189. Stritefi salvatorii vieţei părintelui copiilor sofiei mele. Caragiale, o. ii, 2i2, cf: Delavrancea, t. 128. Să trăieşti, cucoane, şi să-fi trăiască părintele. Rebreanu, r. i, 15. Nu izbuti să înfrunte aerul ocrotitor al părintelui adoptiv. Bassarabescu, v. 109. Un părinte care a tlrguit... îmbrăcăminte pentru copii. Brăescu, o. a. ii, 382. Un educator, fie chiar părinte, dacă nu respectă înclinaţiile fireşti ale unui ttnăr, greşeşte. Vlasiu, d. 173. Domnifa Catrina e aici, cu părintele său. Sadoveanu, o. x, 312, cf. xii, 353, 363. Parcă mtna părintelui Pe umărul tău s-a lăsat, s aprilie 1960, 32. Părintele cu un copil numai, ca orbul cu un ochi. Zanne, p. iv, 541. Nu este sirman acela care nu are părinte, ci acela care nu are minte şi învăţătură, id. ib. v, 352. Părinfii pe copii nu se cuvine să-i năpăsluiască. id. ib. viii, 245, cf. 241, iv, 541. <0> (Ca termen de comparaţie) Attta jale era, de pllngea tofi ca după un părinte. Ureche, l. 111. Şi-l săruta pe faţă şi pe ochi, ca un părinte pre un fiu al său. Neculce, l. 227. Şi va stăplni ca ş-un părinte, Pe mine şi pe ai miei tîrzii nepoţi. Budai-Deleanu, ţ. 352, cf. Macedonski,
o. i, 47. Degeaba îţi spun eu ţie, ca un părinte, că tu faci tot cum te taie capul. Rebreanu, i. 57. îl socoteam pe uncheşul Ştefan ca pe un părinte al meu. Sadoveanu,
o. xi, 308, cf. Călinescu, e. o. i, 178. <0> E x p r. (Regional) De cînd te-au făcut doi părinţi = niciodată. N-ai văzut (sau n-ai auzit, n-ai păţit aşa cevo), de cînd te-au făcut doi părinţi. Udkescu, gl. + (Urmat de determinarea „de familie“) Capul (bărbătesc al) familiei. Un părinte de familie muncilor. Marcovici, d. 3/10. Era părintele de familie din tren, de astă toamnă. C. Petrescu, c. v. 184. <ţ> F i g. Părintele planetelor şi ochiul lumii. Cantemir, ist. 73. + F i g. (Adesea urmat de determinările „sufletesc“, „spiritual“) îndrumător, călăuzitor, protector. Păstorii şi învăţătorii sini dascălii şi părinţii noştri cei sufleteşti (a. 1632). gcr i, 76/27. Iară părinţilor celor sufleteşti... cinste să li se facă. prav. gov. 15r/4. EI adună toi clirosul bisericii şi toţi boiarii, aştepttnd pre părintele său cel sufletesc, anon. cantac., cm i, 101. M-au trimis la dumneavoastră să vă fiu păstor, părinte sufletesc. Antim, p. 4. Şi a văduvei sărmane ar fi razăm şi părinte. Asachi, s. l. i, 65. Să-i fii măria ta sprijin şi părinte. Odobescu, s. i, 68. Copiii trebuie să fină. ..'la dascălul lor, fiindcă el este un părinte sufletesc. Slavici, n. i, 177. Un profesor trebuie să fie părintele vostru. Delavrancea,
h. t. 54. O (Regional) Părinte sufletesc = naş. a ii 4. + F i g. Conducător, oblăduitor. Trăiască părintele oraşului nostru, primarul! Barbu, p. 114.
  3.    F i g. Fondator, întemeietor, iniţiator, creator (al unei ştiinţe, al unei mişcări culturale etc.). Părinle a multor limbi fu. Coresi, ev. 224. încă Esop, părintele fâbulilor, au proclamat limba cel mai mare rău şi cel mai mare bun în lume. cr (1848), 121/16. Acest părinte al poeziei române da compatrioţilor săi... povefe. Odobescu, s. i, 239. Ştirile asupra acestor vremuri de mult apuse se culegeau... din părintele istoriei, nemuritorul Herodot. Xenopol, i. r. i, 23.
  4.    F i g. (în limbajul bisericesc; adesea determinat prin „milostiv“, „ceresc“, „veşnic“, „atotţiitor“ etc.) Dumnezeu (considerat drept protector al oamenilor). Şi-ş deade sufletul său tn mînile nevăzutului părinte. Coresi, ev. 136, cf. 46, 203, 222, 510. Mărturisi-l-voi şi eu pre dtnsul înaintea părintelui mieu, carele iaste spre ceruri. Cheia în. lr/3. Derepfii vor străluci ca soarele întru împărăţia părintelui său. n. test. (1648), 18r/16. Sporiţi tnmergerea înainte pre lauda părintelui tn ceriuri. Molnar, ret. 4/10. Aşa zisă vecinicul părinte. Budai-Deleanu, ţ. 425. Să mulţămească bunătăţii cei nemărginite a cerescului părinte. Marcovici, d. 4/10, cf. 20/4, 5/21. Lacrima picată din ochiul părintelui omenirii, vaietul ieşit din pieptul mumei noastre obşteşti, toate generaţiunile pe rtnd le-au vărsat. Odobescu, s. i, 193. Doar bunul ceriului părinte, De sus, pe frunte vă aşază Cununa raselor lui sfinte. Goga, p. 9. îţi aduci tu aminte de rugăciunea lui Iliperion din „Lucea-
   fărul“ lui Eminescu către părintele tuturor lumilor. Galaction, o. a. i, 35. <0> (La vocativ, ca termen de invocaţie) Părinte sfinte, păzeaşte ei, tn numele iubitului fiiului tău. Coresi, ev. 187. Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac. Cheia în. 103v/5. Iară /[su]s zicea: părinle, iartă lor. n. test. (1648), 102r/6. Părinte mult milostive, care îngrijeşti de cea mai mică făptură a ta. Marcovici, d. 17/4, cf. 7/4, 9/15. O, cerescule părinle! Drăghici, r. 61/27. De greul negrei vecinicii, Părinte, mă dezleagă. Eminescu, o. i, 177. 4 (De obicei determinat prin „sflnt“ sau „nostru“ şi Însoţit de numele propriu) Şef al religiei creştine, întemeietor sau conducător al bisericii creştine. Marele Grigorie bogos-lovu, părintele nostru după Dumnezeu, aşa grăiaşte. Coresi, ev. 218. Svenţi părinţi, rugaţi Dumnedzău să să deşchidză gura mea să grăiesc. Vablaam, c. 137. Au doară eşti tu mai mare decît părintele nostru Iacob (a. 1643). gcr 1, 108/8. Părintele nostru, chir Theodosie mitropolitul. Biblia (1688), [prefaţă] 4/53. Chir Neofit, om ales şi sfînt asemene părinţilor celor de dămult. anon. cantac., cm i, 101, cf. 35. Preacuviosul părintele nostru, Simeon Sttlpnicul. Calendariu (1814), 5/7. Toate scrierile sfinţilor părinţi şi dascălilor bisericei. cr (1848), 82/23. Izvoarele lui Maior trebuie căutate îndeosebi In scrierile sfinţilor părinţi din perioadă sino-durilor ecumenice. Blaga, g. 205. -(> (Prea) sfîntut părinte = papa. Solul veneţian este rugat de Ştefan să spună sf. părinte toate cele ce nu i le poale scrie. Xenopol, i. r. iv, 54. Soliile măriei sale la prea sftntul părinle de la Roma... nu i-au adus decit vorbe de îmbărbătare. Sadoveanu, o. xii, 336, cf. 337, x, 284.
   5.    F i g. Preot; călugăr. Vă plecaţi lor, ca unor duhovnici părinţi. Coresi, ev. 550. Fu săbor mare tn Florenţia, în ţara Ilaliii, adunare mare de părinţi, ca să poată împreuna biserica Răsăritului şi cu Apusului. Ureche, l. 72. Merse cu mullă nevoinţă... la un părinte bătrtn. Dosoftei, v. s. septembrie llr/10. Căuta pre părintele cela care-i vorovise. Mineiul (1776), 51vl/8. Poate cineva a ostndi pre cel ce nu l-au ostndit attţia arhierei şi părinţi? Molnar, ret. 98/8. Cuviosul părinte s-tncinsă Ca focul, ctnd cineva-l zădăreşte. Budai-Deleanu, ţ. 290. Iartă cumplita spaimă ce în sînu-mi aprinse Urîcioăsa privire a foştilor părinţi. Alexandrescu, o. i, 120. Ieşiră din curtea bisericii cînd spuse părintele cuvintele din urmă. AoÎrbiceanu, a. 112, cf. 49. Acel părinte-... făcea Intr-o vreme multă vtlvă cu predicile lui. Galaction, o. a. i, 151. Părintele tnainlă din prag, uittndu-se cercetător la străin. C. Petrescu, î. ii, 206. Ridicînd uşor braţul încovoiat, aşa ca părinţii bisericii. Camil Petrescu, o. ii, 512, cf. Stancu, r. a. iii, 89, Barbu, p. 13. <> (Urmat de numele persoanei) Egumen au fostu părintele Pahomie (a. 1608). cuv. d. bătr. i, 159/3. Spune părintele Sisoe (a. 1692). gcr i, 306/25. Pre acee vreme, fiind mitropolit ţării părintele Ghedeon. Neculce, l. 210. Sfin-fia-sa părintele Macariotatos... datoria omenească ş-au dat. R. Greceanu, cm ii, 148. întreabă pre părintele Nisis. Antim, p. xxvi. Avea Ungă dtnsul ca duhovnic pe un iezuit, părintele Alfonso Carilio. Bălcescu, m. v. 42. N-am găsit pe părintele Macovei acasă. Alecsandri, t. i, 323. Părintele Ştefan... le tăie vorba. Bolintineanu, o. 293. Şi părintele Ioan... ce om vrednic şi cu bunătate mai era. Creangă, a. 2. Chiar ieri fusese pe la dtnsa părintele Isai, preotul de la Şoimoş. Slavici, o. ii, 60, cf. id. n. i, 5. Toată lumea
i  s-a părut rea d-atunci înainte; mai ales părintele Tudor. Delavrancea, s. 191. Se măritase cu părintele Moise Lupu. D. Zamfirescu, î. 2. Se tnapoiase de la feşlania ce o slujise părintele Murăşanu. Agîrbiceanu, a. 476. Te uitai la părintele Ghermănufă, cu cttă tnde-mtnare şerpuia prin desişul Indicii al pădurii. Hogaş, dr. i, 241. Se tntoarse la chilia părintelui Atanasie. Sadoveanu, o. ix, 162, cf. x, 184, xi, 221. Părintele Nae era înzestrat de mic cu o voce pentru teatru. Arghezi, p. t. 5, cf. id. b. 25. <0> (La vocativ, ca termen de adresare) Părinte, strigă el, adresîndu-se către monah. cr (1848), 22/77. Ce zici, părinte? Negruzzi, s. i, 162. Blagosloveşte, cinstite părinte! Creangă, p. 110. Părinte,
3303
PĂRINTESC
— 300 —
PĂRINTEŞTE
    u mă-nec din piept. Coşbuc, p. i, 197. De ce să-l închidă, părinte, dacă nu face rău la nimeni. GÎrleanu, n. 97. Părinte dragă, a pleca din biroul meu... însemnează pentru mine o jignire. Galaction, o. a. i, 150. Sfinţite părinte, a vorbit măria sa cu stăplnire. Sadoveanu, o. xii, 365, cf. xi, 627. Părinte, începu mama tn şoaptă reculeasă, am un băiat şi nu ştiu ce e cu el. Preda, m. 396, cf. id. !. 11. Gata-i popa cu toaca, Să-nceapă vecernia... Slăi, părinte, nu toca, Că eu încep a lucra! Jarnîk-Bîrseanu, d. 426. <Q> (Regional, precedat de „domnule“) Am dreptate, domnule părinte, ori n-am? Rebreanu, i. 227, cf. 22. <0> (Urmat de determinări care arată titlul, funcţia, gradul in ierarhia bisericească) Au mărsu pe la Voronef, unde trăie un părinte sihastru, pre anume Daniil. Neculce, l. 10. Au aflat şi părintele vlădica şi toţi boierii. R. Popescu, cm i, 545. Părintele călugăraş mai spuse o dată ghicitoarea. Delavrancea, s. 262, cf. 258. Îmi trece clară pi dinaintea ochilor figura părintelui calihetu, profesorul nostru de religie. VlahuţX, o. a. i, 243. Cine e? — E părintele episcop. Sadoveanu, o. xii, 34. Părintele slaref trăgea pe nasu-i monumental tabac. Arghezi, b. 117. Părintele titular ti ocrotea dintr-o omenie pe care o declara tuturor. CXlinescu, e. o. ii, 237..
    — Pl. : părinfi.
    — Lat. parens, -ntls.
    PĂRINTESC, -EÂSCĂ adj. 1. De părinţi (1) sau de părinte (2), care aparţine părinţilor sau părintelui, care vine de la părinte sau părinţi, ca de (la) părinţi sau părinte, ca un părinte; p. ext. iubitor, plin de dragoste (ca un părinte); (livresc) patern. Cela ce-ş va trimite pre fiiu-său cel bolnav la spitali, acela-ş va piarde pulearca cea părinfască ce au asupra fiilor. prav. 97. Părinfască dragoste. Dosoftei, v. s. noiembrie 184v/12, cf. Biblia (1688), [prefaţă] 7/43, anon. car. Au scris carte la măria-sa Nicolaie Vodă... fiind vechiu şi părintesc prieten. R. Popescu, cm i, 562. Dlndu-i părintească blagoslovenie, l-au aşezat tn domnescul. .. scaun. Gheorgachi, let. iii, 295/12. Dragoste părinfască. Aethiopica, 66r /9. Trei frafi cu el să născură Din părintească căldură (a. 1800). gcr ii, 173/22. Astă oblăduire părintească Nu era pusă de nici un sobor. Budai-Deleanu, ţ. 346, cf. gcr ii, 202/24, bul. com. ist. iv, 104. Creditorii ce au a lua datorii părinfeşti trebuie să Ingăduiască treizeci de zile. man. jur. (1814), 38. Văz că se răsfăfază tn palul cel părintesc. Beldiman o. 39/22, cf. drlu. Dojene părinfăşti. ar (1829), ÎSS^IO. Părinleasca-i îngrijire eu mai mult o am simţit. Heliade, o. i, 437. Se vinde cu mezat casa părintească a lui Ioan şi Constantin, cr (1832), 2721/20, cf. 2762/38. Ne dă din destul să Inţălegem cit de mare este părinţasca lui dragoste cătră noi. gt (1838), 14x/30. Glasul tău cel părintesc. Marcovici, d. 4/21, cf. 7/7. Stnt depărtat de casa părinfască. KogXlniceanu, s. 51. Ea revedea tn fantazie patria, părinfii..., purcederea ei din casa părinfască. Asachi, s. l. ii, 55. Îşi formase projelul de a fugi din casa părintească, cr (1848), 293/44, cf. 53/5, 6a/13. Buna mumă, iubind pe fetiţa sa cu tot focul dragostei părinţeşti. Negruzzi, s. i, 72. Mireasa nu se mai întorcea la căminul părintesc. Ghica, s. 35. Rlvnă părintească. Alexandrescu, o. i, 222. Viaţa cea plină de răsfăţări părinteşti... făcuse să se dezvelească Inlr-trisa o mulţime de dorinţe. Filimon, o. i, 117, cf. 127. Pentru ce vrei numaideclt să ieşi din casa părintească? Alecsandri, t. i, 410. Să urmezi părin-leştile lui poveţe. Odobescu, s. iii, 11, cf. 114. Aruncă o privire părintească spre noi. CreangX, o. 220, cf. id. p. 286. După ce lată-său o văzu gata de plecare, ti dete poveţile părinteşti de cum să se poarte. Ispirescu,
 l. 13. M-am retras la moşia ei părintească. Delavrancea, t. 256, cf. id. s. 59. Din casa părinfască la taberi a plecat. Coşbuc, p. ii, 175. Simţea, uşor, deliciul apropierii de casa părintească. Agîrbiceanu, a. 42. Opri trăsura tn faţa casei părinteşti. Rebreanu, i. 253, cf. id. r. i, 42. Scăpat din mîinile streinilor, e redat căminului părintesc. Bassarabescu, v. 26. A oprit sania In poarta căsuţei părinteşti. Galaction, o. a. i, 282;
 Directorul mă învălui cu o privire părintească. Vlasiu,
 d.  109, cf. 300. Aşa este alt nărav la moldoveni: să pltngă miresele, ctnd se despart de vatra părintească. Sadoveanu, o. x, 353, cf. i, 133, iii, 346. Se uită cu părintească duioşie şi cu colegială înţelegere la Orbescu. Stancu, r. a. iii, 293. Surise apoi ca tn silă, un surls izmenit, plin de plictiseală şi de părintească indulgenţă. Vinea, l. ii, 307. Alesese anume acest ceas de părintească cercetare a scriptelor şi cărfilor băiatului. Vornic, p. 7. A gonit-o din casa părintească. Preda, m. 51.
   2. Care aparţine înaintaşilor, strămoşilor, privitor la Înaintaşi, la strămoşi, moştenit de la Înaintaşi, de la strămoşi; strămoşesc. Cf. Biblia (1688), [prefaţă] 6/53. Noul acesta testament al Mlntuitoriului, j fiind tntru limba cea părintească tălmăcit (a. 1703). gcr i, 348/22. Să punem Intru ceastă cărticică literele noastre cele vechi şi părinteşti (a. 1801). id. ib. ii, 183. Să se bală pînă la cel mai de pe urmă om pentru ţeara lor ce părinţască. ar (1829), 1352/46. Această nesocotită ambiţie a lui Bathori... le aduce mereu aminte de vechea crăie a Daciei, moştenirea lor părintească. BXlcescu, m. v. 97. Ce soi de părinţi vom fi, dacă lepădăm toată moştenirea părinfească? Russo, s. 36. Limba care o doreşti, Limba acea părintească. Alexandrescu, o. i, 135, cf. 68. Aducefi cu voi şi blăstămurile părinfeşti. CreangX, o. 37. Aici, tn pămlntul părintesc, ai mai multe şi mai lari rădăcini dectt tfi închipui. Sadoveanu, o. x, 444, cf. xi, 537.
   —    PI. : părinteşti. — Şi: (învechit şi popular) părintesc, -Bască adj.
   — Părinte + suf. -esc.
   PĂRINTEŞTE adv. Ca un părinte (2); p. ext. cu dragoste, cu căldură. Drept aceea părinteşte cuge-ttnd despre folosul tuturor..., cu glas mire au zis. Şincai, hr. i, 3/20, cf. drlu. Părinteşte a le aduce aminte, ap. Bariţiu, p. a. iii, 174, cf. Polizu. Te povăţuiesc părinteşte să mii mergi pe la unchiul d-tate. Caragiale, o. ii, 158. Sărută părinteşte copilele. Delavrancea, s. 85. întrebă părinteşte pe fiecare bogoslov ce are de gini să facă. Contemporanul, iv, 1. O femeie mai bătrlnă le dezmiardă părinteşte. Macedonski,
 o.  i, 82, cf. ddrf. îi îndeamnă şi-i îndreaptă părinteşte. GÎrleanu, n. 210. Preotul o cuprinse părinteşte. Galaction, o. 192. Mă, răule! rlse căpitanul, muslrtn-du-l părinteşte. C. Petrescu, î. i, 273. îl privea părinteşte, cu mlnite împreunate pe ptntece. Sadoveanu,
 o.  i, 245. Ionică, exclami el părinteşte. Preda, d. 100, cf, alr sn v h 1 413.
   — Şi: (popular) părinţeşte adv. alr sn v h 1413.
   — Părinte + suf. -eşle.
   PĂRINŢEl s. m. (Familiar) Diminutiv al lui părinte (5). Eu, părinfele,... Am făcut bune şi rele şi crez că voi fi iertat. Pann, p. v. i, 75/13, cf. Filimon,
 o.  i, 158. Mai trage-i, părinfele, o leturghie. Delavrancea, s. 7, cf. 17, ddrf. Cu ce trăieşti..., părinfele, U mai întrebai eu. Hogaş, dr. i, 22. îs văduvă, părinfele. Sadoveanu, o. ix, 37. Vine... ştifi voi cine? — Ştim. Ne-a vorbit părinţelul. Pas, l. i, 28. Ştifi voi ce-i în cartea asta?... — Nu ştim, părinfele. Teodorescu, p. p. 259. Alelei, măi părinfele, D-auzi cuvintele mele; Murgulefu tare-mi place, Spune-mi mie elfi bani face? Jarnîk-Bîrseanu, d. 487.
   — Pl. : părinfei.
   — Părinte + suf. -el.
   PĂRINŢ&VIE s. f. (Rar) Calitatea de tată, de părinte (2); (rar) pârinţie (1). îi arăta că înţeleg» dragostea lui de părinfenie, pentru că n-are dectt un singur copil. BrXtescu-Voineşti, p. 304, cf. sfc ii, 103.
   — Părinte + suf. -enie.
   PĂRINŢfiSC, -EÂSCĂ adj. v. părintesc.
   PĂRINŢfiŞTE adv. v. părinteşte.
3309,
PĂRINŢIE
— 301 —
PĂRÎNGĂU
  PĂRINŢÎE s. f. 1. (Rar) Calitatea de tată, de părinte (2); (rar) părinţenie. Cf. cade. ^Loc, a d v. Cu părinţie = părinteşte. Juptn Dumitrache (cu părin-(ie) : — Ei! nu te ruşina. Caragiale, o. vi, 51, cf. ddrf, tdrg.
  2.   (învechit şi regional) Bucată de pămînt moştenită ; p. e x t. patrie (1); (Învechit, rar) părinţime. V. proprietate, moştenire, ocină. Pome-nescu-se şi Intorcu-se călră Domnul toate cumplitele pământului, şi tnchiră-se Intr-ănsu ţoale ocinele (părin-(iile d ) limbilor, psalt. 38. Ne rugară şi poftiră pentru sine de la noi uric asupra satului lor adevărată părinţie şi moşie cu dresuri (privilegii) pe care o avusese cumpărată strămoşul lor. Sbiera, f. s. 52.
  —  Pl. : părinţii.
  —  Părinte + suf. -ie.
  PĂRINŢÎME s. f. (învechit, rar) Părinţie(2). Aduceţi Domnului tătării (m o ş i i a c2, părinţimile d) limbilor, psalt. 200.
  —  Pl. : părinlimi.
  —  Părinte + suf. -ime.
  PĂRIOÂRĂ s. f. v. păioară.
  PĂRÎP s. m. v. parlp.
  PĂRIPTÂRE s. f. v. pănătare.
  PĂRISÎMA s. f. v. paraslmă.
  PARIŞGR s. m. (Rar) Păruş. Cf. Barcianu, v., Alexi, w.
  —  Pl. : părişori.
  —  Par1 + suf. -işor.
  PĂRITAR s. n. v. păretar.
  PĂRÎTĂ s. f. (Regional) Praştie (Miceşti-Alba lulia). alb i 1 697/136.
  —  Pi. : părite.
  —  Din magh. parittya.
  pAHIŢCXE s. f. v. pierieiune.
  PARIZOL s. n. v. parasol.
  PĂRÎ vb. IV v. pîrl.
  PĂRÎMÂCI s. m. v. parmac
  PĂRÎNC s. m. v. păring 1.
  PĂRINCA s. f. v. părîngă.
  PĂRÎNG1 s. m. (Regional) Numele mai multor plante: a) mei (1) (Panicum miliaceum); p. ext. (regional) păsat de mei. Cf. lb, Baronzi, l. 140, ddrf, Brandza, fl. 480, Alexi, w., Pamfile, a. r. 150, dr. iv, 423, Panţu, pl., ŞXineanu, d. u.,Rorza, d. 123, Iordan, l. m. 201, alr i 734/418; b) meişor (1 a) (Milium effusum). Cf. Barcianu, v., Panţu, pl. ; c) mohor1 (te) (Setaria viridis). Cf. şez. xv, 87, Borza, d. 160; d) dughie (Setaria italica). Cf. Grecescu, fl. 596, Pamfile, a. r. 150, Borza, d. 160, h ii 243, Iordan, l. m. 201, alr n/723; e) fîn; p. e x t. flnaţ. Au scos de pogonul de păpuşoiu şi de părincu ce-l făce oameni cu sapeli pen curăluri să nu moară de foame. Neculce, l. 122, cf. anon. car. Părtngu este un feliu de mei roşi care face spicul ca griul.
  I. Ionescu, p. 314, cf. 233, Cihac, ii, 190. Paringu-şi toarce din pămtntul umed Tulpini supţiri şi-nalte. VlahuţX, ap. tdrg. Nutreţul ei [al presurei] de frunte se compune din ovăz, clnepă..., parinc şi multe alte seminţe. Marian, o. i, 380. Păringul, care se mai numeşte
şi pering, perine, dughie sau mei. Pamfile, a. r. 150, cf. dr. v, 768. Peringul este un soi de mei. h iii 66. Rodul pămlntului este: grlu, orz,... părîng, linte. ib. 157, cf. alr i 410/614, 933/614, alr ii 5 203/192, 365, 386, 414, 514, 531,537, 605, 683, 791, 836. O F i g. [Istoricul] ctnd culeage istoria... trebuie să pomenească şi să dovedească de unde au cules acealea, ce el samă-nă,... că aceasta nefăcind, nu grlu, nu săcară, nu o altă sămînţă adevărată, ce zizanie şi păring din sine născut şi plodit va sămăna. Cantemir, hr. 367.
   —    Pl.: părtngi. — Şi: părinc (Borza, d. 160), părfne, păring, paninc (anon. car., Scriban, d.), parin (şez. xv, 87, Borza, d. 160), parlne, parfng, parînc (Borza, d. 160), paring (id. ib.), pering, perine, periinc (Scriban, d.), perfing (Iordan, l. m. 201, Scriban, d.) s. m.
   —  Lat. panicum.
   PĂRÎNG 2 s. m. v. părîngă.
   PĂRÎNGĂ s. f. 1. (învechit şi regional) Prăjină; s p e c. prăjină, bară, drug cu care se poate transporta o greutate de către două persoane (pe umeri). V. dorîngă. Vei face paringi de leamne neputrede. Biblia (1688), 61 ^43, cf. 3102/46. Steagul, de mtnză codalbă o piele Le era de un părîng aninată. Bu dai Deleanu, ţ. 89, cf. I. Ionescu, p. 251, conv. lit-xx, 1 014. Nişte rotelii cari se mişcau pe un furcel, atîrnat şi el prin aţe de pirtnga sprijinită pe caraftele războiului. Pamfile, i. c. 276, cf. cade. O dată ciubărul plin, el este dus cu părînga de către doi oameni la cramă, parlnga fiind un drug de lemn. C. Giurescu, p. o. 107, cf. i. cr. iii, 376, ev 1950, nr. 4, 33, alr ii
3 571/192, 682, 836, 848, 987, Teaha, c.n. 249. <j>Loc. a d v. în părîngă = (construit cu verbe ca „a căra“, „a duce“, ,,a purta“, „a lega“ etc.) pe umerii a două persoane (cu ajutorul unei prăjini) sau pe umărul unei singure persoane (greutatea fiind dispusă pe piept şi pe spate). In unele ţări, căpiţele să cară pe (oluri tn părîngă. I. Ionescu, c. 122/4. Un ciubăr poate cuprinde 5 sau 6 cofe şi se duce la cramă de către doi oameni în parlngă, pe spete. id. p. 251. Doi cazaci ... duceau tn părlngă o desagă plină cu galbeni. VlahuţX, ap. cade. Dacă-s doi, umplu toşca şi puntnd-o la mijlocul unui harag, o aduc ambii pe umăr, în părlngă. Pamfile, i. c. 217. Moş Vasile intră cu băţu-n mină şi cu două trăişti pline, legate-n părlngă, una pe piept, alta pe spate. Mironescu, s. 277. Purtau tn părlngă mistreţii, legaţi cu curmeie de picioarele de dinapoi. Sadoveanu, o. xi, 24. Au fost siliţi să-l poarte tn părlngă pe pat de cetină, id. ib. xii, 283, cf. xm, 546, scl 1969, 139. Adă apă cu băietul ăsta tn parlngă. Viciu, gl. Ia hai să ducem în părîngă, ca să ne fie mai uşor. cv 1951, nr. 9 — 10, 46. Ducem în părîngă. alr ii
3 571/414, cf. 3 571/531, 551, 605, 872, 876. (în construcţia) Legarea in părlngă = joc de copii în care un copil legat este purtat de alţi doi pe umeri cu ajutorul unei prăjini. Cf. Pamfile, j. ii, 71. (E x p r.) A se pune în părîngă ea eineva = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. Nu te pune tn părlncă cu mine, că te dau gata. Lexic reg. ii, 121. + (Regional) Cobiliţă (Prundu Bîrgăului-Bistriţa). alr sn iii h 853/219’
   2.   (învechit şi regional) Pîrghie (de ridicat greutăţi)-Cf. M. DrXghici, ap. Ursu, t. ş. 84, com. din TXr cXiţa-Beiuş, alr ii 6 785/310, alr n/i h 293/316, a i 12, 17, 21, 22, 23, 26, 31, 35, 36. + S p e c. Rangă. Com. din TXrcXiţa-Beiuş. Părîngă di her di scos ptetri din pamtnt. alr ii 3 571/95, cf. 3 571/53.
   3.   (Prin Transilv.) Targă. Cf. Candrea, ţ. o. 51, Densusianu, ţ. h. 315, Lexic reg. ii, 30.
   —    Pl. : părtngi şi părînge (Lexic reg. ii, 30). — Şi: păring s. m., părincă, părânde (a i 35), părănghe (cv 1950, nr. 2, 30), parindie (a i 23), -părîngă s. 1.
   —  Lat. phalangae.
   pARÎNGÂU s. m. (Regional; în sintagma) Leu pă-rîngău = paraleu. Toate merele din copac o căzut tn
3328
PĂRÎNGEÂN
—302 —
PĂROS
  capul leilor părlngăilor. Vasiliu, p. l. 153, cf.
  T. Papahagi, c. l.
  —    Pl.: părtngăi. T. Papahagi, c. t.
  —    Etimologia necunoscută.
  PĂRÎNGEÂN subst. (Prin Olt.) Numele unui vînt care suflă dinspre nord. Cf. h vi 236, alr i 1 231/825.
  —    De la n. pr. Părîng.
  PĂRÎNGOÂRE s. f. (Prin Transilv.) Parte a unui munte lipsită de vegetaţie. Cf. Caba, sXl. 39, sfc
  iii, 183.
  —    Pl. : păringori.
  —    Cf. n. pr. P a r I n g.
  PĂRÎNZdR s. n. v. parasol.
  PĂRÎŞ s. m. v. pîrîş.
  PĂRÎTdRI s. m. v. pîrîtor.
  PĂRÎTtfRĂ s. f. v. pirîtură.
  PĂRÎU s. n. v. pîrîu.
  PĂRJiÎL s. n. v. pîrjol.
  PĂRJOLÎ vb. IV v. pirjoli.
  PĂRLĂGHIE s. f. v. pătlagină.
  PĂRLÂGHINĂ s. f. v. pătlagină.
  PĂRLÂGINĂ1 s. f. v. păranginu K
  PĂRLÂGINĂ2 s. f. v. păUagină.
  PĂRLÂNGINĂ s. f. v. părangină1.
  PĂRLÂZ s. n. v. pîrleaz.
  PĂRLĂGÎCĂ s. f. v. pătlăgea.
  PÂRLĂPREU s. n. v. parapleu.
  PĂRLĂUDÎ vb. IV v. palaurdi.
  PĂRLEA s. m. art. v. pîrle.
  PĂRMANENT, -Ă adj. v. permanent.
  PĂRMĂCEL s. m. (Regional) Diminutiv al lui par mac1 (2). Se suiau şi ei pe părmăcei Şi mă priveau ţi ei. gr. s. vi, 120.
  —    Pl.: părmăcei.
  —    Parmac1 + suf. -el.
  PĂRMĂCUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A întări cu parmaci1 (2). Toate uţăle ţi despărţiturile tn 4 cornuri părmăcuite. Biblia (1688), 2471/14.
  —    Prez. ind. : părmăcuiesc.
  —    Parmac1 + suf. -ui.
  PĂRNĂHĂI s. n. I. (în nordul Transilv. şi prin Maram.) Faţă de pernă. Cf. dr. iv, 762, alrm ii/i h 363, Lexic reg. 21, mat. dialect, i, 214.
  2.  (Prin Maram.) Epitet dat unui om „mut, nebăgat în seamă“. Bîrlea, b. 29. Du-te-n treabă, blăş-tămat, Că la mine ţi-o d-îmblat, La ttrguf la Stn-Mihai, Tot un fecioraş de crai, Nu ca tine, un părnăhai. id. ib.
  —   Pl.: părnăhaie (mat. dialect, i, 214) şi părnă-haiuri (Lexic reg. 21).
  —    Din magii, pârnahai.
  PĂRNĂJĂC s. n. (învechit şi regional) Saltea (umplută cu paie). V. m a t r a ţ ă, mindir, p ă i e r, sălmăjac, străjac. Vn cupfer, o ladă de car, o păreache de hamuri cu frtnele, un parnajac de piale (a. 1811). Iorga, s. d. xii, 227, cf. Pasca, gl., Coman,
  gl., com. din Frata-Turda, alrm ii/i h 356/235, mat. DIALECT; I, 84, 286.
   —     Pl. : părnăjacuri. — Şi: parnajde, pirnăjăc s. n. Coman, gl.
   —  Din magh. părnazsăk.
   PĂRNtfŞ s. m. (Mold.) Numele unei specii de şoareci. Cf. h x 106, xi 487, 517.
   —  Pl. : părnuţi.
   —  Etimologia necunoscută.
   PĂR6CĂ s. f. v. paroeă.
   PĂRdDIE s. f. v. paradă.
   PĂROFÎE s. f. v. parohie.
   PĂROS, -OĂSĂ adj., subst. 1. Adj. (Despre fiinţe sau părţi ale corpului lor) Acoperit cu (mult) păr1 (I 1). Fiind păroţi, să leagă cu cununi ţi să ung presle tot trupul. Herodot (1645), 81, cf. 35, 277. Om... păros. Mineiul (1776), 18r3/32. Mari ţi tari ţi păroase coapse, îl arată virtos ţi necurat om (a. 1785). gcr ii, 145/19, cf. drlu. Vede fără veste înaintea sa deodată un zmeu... păros ca un ţap. Gorjan, h. i, 25/12. Fac năpăstuiri multe păroţii dregători. Alexandrescu,
 0.   i, 218. Avea scrisă pe faţa sa păroasă ţi posomorită... străţnicia caracterului său. Odobescu, s. i,
 65,  cf. iii, 65. Ţăranii despoiaţi, cu pieptul uscat ţi păros, ... mişună, ca intr-un infern. VlahuţX, o. a. ii, 70. Trecu înainlea cailor, ti trase de urechile păroase. Agîrbiceanu, a. 61. O uşă lăturalnică se deschise şi chenarul ei se umplu cu înfăţişarea neagră, păroasă şi zburlită a unui călugăr înalt. Hogaş, dr. iii, 5. Au picioarele ca de cal, mîinile păroase şi gura largă ca de căpcăun. Dumitraşcu, str. 15. Cămaşa lungă era desfăcută pe pieptul foarte păros. C. Petrescu, î. ii, 52, cf. BrXescu, o. a. i, 29, ii, 52. îşi văzură gîlurile rupte, murdare şi păroase. Sahia, n. 73. E îmbrăcat intr-un halat de casă,... care lasă să i se vadă... picioarele păroase. Sebastian, t. 10. Un bivol, indus tn eroare de rochia ei albă, îşi apropiase fălcile lungi şi păroase. CXlinescu, e. o. i, 109. Prinse, cu mtna-i aspră ţi păroasă, un cărbune. Sadoveanu, o. i, 661, cf. iii, 214. O mină păroasă şi mare se desface deasupra banilor. Camil Petrescu, o. i, 260. Bondocul cu mtini mari ţi păroase îl izbea cu pumnul In coaste. Stancu, r. a. iii, 55. Mîinile li erau păroase, mari. Preda, r. 266. Zmeii să fi fost nişte fiinţi tn chip de om..., : Trupul lor să fi fost păros de tot. Sbiera, p. 605. lesă moşu dintr-o casă Cu mînuri păroasă, şez. iii, 119. + (Despre ţesături sau despre obiecte confecţionate din astfel de ţesături) Acoperit cu un strat pufos, format din capetele firelor care ies afară. Se căţărase pe scara tramvaiului, făcindu-şi loc cu coatele, tri mantaua păroasă. C. Petrescu, î. ii, i80. Îşi făcea haine grosolane de postav de casă, greu şi păros. CXlinescu,
 e. 309. Sergentul îşi scoase vestonul gros, păros, de dimie. T. Popovici, s. 420. Păşea slîngaci, tn uniforma cenuşie, păroasă, cu capela tn mină. id. se. 128. <$> (Regional) Lină păroasă = lină care are firul lung. Cf. a ii 12, iii 17, Glosar reg. <0> E x p r. Moşi păroşi v. moş (12). + (Despre insecte, omizi etc. şi despre părţi ale corpului lor) Acoperit cu fire chiti-noase, cu peri. Cărăbuşul are picioare foarte păroase. Marian, ins. 22. Corpul de culoare neagră [al cărăbuşului] este mai mult sau mai puţin păros. enc. agr.
 1, 642. [Cărăbuşii] de stnt mai păroşi pe ptntece, anul va fi mănos. Simionescu, f. r. 275.
   2.    Adj. (Despre frunze, flori, tulpini, plante) Acoperit cu filamente foarte fine, cu fire de origine epidermică. Sepalele Întinse şi aplicate pe dosul petalelor; receptaculul păros. Grecescu, fl. 32. Plantă erbacee... [cu] anterele păroase. Panţu, pl. 327.
   3.    S. f. (Regional) Plantă erbacee nedefinită mai îndeaproape. Foaie verde de păroasă, M-a făcut maica frumoasă Şt mă lasă-nchisă-n casă. şez. viii, 126, cf. xv, 102.
3357
PĂRPĂRIŢĂ
— 303 —
PĂRTĂLAŞ
  4.  S. n. (Regional) Cînepă de calitatea a doua (Potoci-PiatraNeamţ). Glosab reg.
  —   Pl. : păroşi, -oase.
  —   Păr1 + suf. -os.
  PĂRPĂRIŢĂ s. f. v. pîrpăriţă.
  PArPĂdCcHE interj., s. m. v. pitpalac.
  PĂRPĂGÎN s. m. (Regional) Păgin (1). A venit un turc băirtn Cu barba de părpăgtn. Coman, gl.
  —   Pl.: părpăgini.
  —   Cf. păgin.
  PĂRPĂLĂC1 interj., s. m. v. pitpalac.
  PĂRPĂLĂC2 s. n. v. pîrpălae1.
  fARPAlAtIC, -Ă adj. v. pîrpălatic.
  PĂRPĂLÎ vb. IV v. pîrpăli.
  PĂRPĂLÎCURI s. n.. pl. (Regional) Rămăşiţe de crengi sau de surcele; crenguţe uscate care ard repede (Stroieşti-Suceava). Coman, gl.
  —   Etimologia necunoscută.
  PĂRPĂLIŢĂ s. f. v. pîrpăriţă.
  PĂRPĂNGfiL s. m. v. parpangică.
  PĂRPÂR s. m, v. perper.
  PĂRPARÎT subst. v. perperit.
  PĂRPĂRIŢĂ s. f. v. pîrpăriţă.
  PĂRPIĂN s. m. v. parpian.
  PĂRSECĂT, -Ă adj. v. piorseeat.
  PĂRSfiCHI s. n. v. parsechi.
  PĂRSfiT s. n. v. parsechi.
  PĂRSLfi s. m. v. prîslea.
  PĂRŞtÎNE s. f. v. păşune.
  PĂRTAL s. n. v. partal.
  PĂRTĂŞ, -Ă s. m. şi f. (De obicei in legătură cu verbele „a fi“ sau „a face“) 1. Persoană care primeşte, căreia i se dă o parte (II) dintr-un bun material sau care stăpîneşte ori foloseşte un bun material împreună cu o altă persoană; (regional) partaleş, (învechit şi regional) părtălaş. V. asociat, tovarăş. Toate ctte să vom avea să vindem, să le dăm mişeilor. Iară să nu de tot, tncaile părtaş să facem pre ei. Coresi, ev. 437. Şi pre al(ii bunurilor sale părtaş să faci (a. 1694). gcr i, 326/25, cf. anon. car. Vor fi părtaşi la acel plug (a. 1766). Uricariul, ii, 224/21. Lutndu-l părtaş de moştenire pre partea sa. Mineiul (1776), 136T2/8. S-au legat numiţii părtaşi, ca niciodată... zisa împărţire vreunul dintr-tnşii a o strica. Şincai, hr. iii, 296/23, cf. drlu, Polizu. Ca tovarăş, era părtaş la toate şi la pagubă şi la cîştig. Creangă, o. 111. Eu să port paguba, dacă lucrurile nu ies bine, iar la cîştig să fie şi el părtaş cu mine. Slavici, o. ii, 113. Începu să urască... baia de aur la care era părtaş principal tatăl Elenufii. âgîrbiceanu, a. 45, cf. 50, 123. Rosturile mele de mare părtaş la treburile societăţii de petrol ... îmi dădeau acest drept. C. Petrescu, a. 337. Veţi fi părtaş la proprietatea unei mine de aur. Vornic, p. 163.
  2.  Persoană care beneficiază, care profită, care se bucură moraliceşte (Împreună cu alta sau cu altele) de un bun spiritual, sau care are de suportat (împreună cu alta sau cu altele) un necaz, o nenorocire. Se va
 înnoi cu credinţa sa... şi Duhului Sfînt şi slavei ceriului părtaş va fi. Coresi, ev. 100, cf. 350. Şi carii vor fi bolnavi să se ispovedească mai adease... şi aşa să vor face părtaşi vieţii cei de veaci. Antim, ap. gcr ii, 29/7. Să fie părtaş la tot blăstămul (a. 1726). Uricariul,
 i, 53/28. Văd omenirea... Rtvnind ă fi oareeîndva părtaşă Deşertelor noastre tn ceriu lăcaşă. Budai-Deleanu, ţ. 219. Voieşte a le face părtaş numelui ce au făcătorii de bine (a. 1815). Uricariul, vii, 70. Amara mea viaţă Cu o fiinţă dragă părtaşi o îndulceam. Heliade, o. i, 166. Nu te vei face vrednic de a fi părtaş acei lumi fericite. Marcovici, d. 16/3. Luminea-ză-mă să urmez faptelor bune, ca să mă fac vrednic a fi părtaş vecinicilor fericiri. Drăghici, r. 139/20. Să fiu şi eu păriaş de această bucurie. Gorjan, h. i, 6/30. Un zeu mă face părtaşă divinităţii sale! Negruzzi, s. iii, 55. Nu era în saî nici un om care nu s-ar fi simţit părtaş de bucuria celor două case. Slavici, n. i,
 9  , cf. Coşbuc, p. ii, 110, Arhitectul Pogonici răspunse — păriaş şi el la această tristeţe căzută pe ne-gîndite. Galaction, o. a. i, 47.
   3.    Persoană care participă (alături de alta sau de altele) la o activitate, care ia efectiv parte la o acţiune; participant. Nu puteţi measei D[o]mnului părtaş să fiţi şi measei dracilor (a. 1683). gcr i, 262/20. Trei persoane fuseră omorîte, peste 40 răniţi, 18 părtaşi. gt (1839), 86 2/34. P-a Dîmboviţei vale oştiri de s-or ivi, Ai luptelor cumplite părtaşi ei vor mai fi. Alexan-drescu, o. i, 67. Părtaş tn umblări cu Ulixes. Coşbuc, ae. 65. Erau şapte încredinţări la număr, pentru arme şi bani, către şapte părtaşi. C. Petrescu, a. r. 10. Bunicul făcuse o faptă bună, eram şi eu părtaş la ea. Sadoveanu, o. ix, 371, cf. id. e. 27. Sar clteodată toţi părtaşii familiei. Arghezi, c. j. 35. <> F i g. Al patrulea [deget] iubeşte, părtaş la o solie Să aibă logodită fecioară de soţie. id. vers. 385, cf. 338. + S p e c. Persoană care participă (alături de alta sau de altele) la o acţiune reprobabilă. V. complice. Sd face părtaş tn faptele lui cele reale. n. test. (1648), 197T/32. De să vor cunoaşte că şi [părinţii] au fost părtaşi cu copiii tor..., atunci să vinuiesc (a. 1780). gcr ii, 125/32. El insuflă puternicului său frate zavistiosu-i necaz şi-l făcu părtaş călduros la a sa răzbunare. Odobescu, s. i, 150. Să-i ardă inima sfinlul Foca de astăzi, lui şi tuturor părtaşilor săi. Creangă, a. 9. O socoteşte părtaşă la vinovăţia soră-si. Brătescu-Voineşti, p. 238. înaintea judecăţii fu tras, ca părtaş la mai multe hoţii. Hogaş, dr. i, 22. M-ai făcut părtaşul fărădelegiuirilor tale. Ardeleanu, v. p. 231. Ea nu poate fi părtaşă la vreo nebunie. Sadoveanu,
 0. x, 615, cf. ix, 468. La toate aceste contrabande... îl aveţi părtaş pe domnul maior. Stancu, r. a. iv, 132. Nu sînt părtaş la nici o fărdelege. Labiş, p. 237. Părinte, sfinţia la, ... Spovedeşte pe mtndra, Da nu-i da păcate grele, Că şi eu-s părtaş la ele. MÎndrescu,
 1. p. 154, cf. chest. v/49. + (Rar) Partizan (1), adept. Stroe dvornicul Leordeanul... să închină lui Gligorie Vodă şi să împreună cu soţiile lui, făcîndu-se părtaş. anon. cantac., cm i, 197. A fost ... părtaş al ideilor nouă. Sadoveanu, o. vi, 226. + Persoană căreia cineva îi încredinţează gîndurile, planurile, sentimentele etc. sale intime; confident. îl făcea părtaşul unor gînduri primejdioase. Rebreanu, p. s. 70. De ce nu mă faci părtaş la proiectele tale? Călinescu, e. o. ii, 118. Simţeam nevoia să vorbesc cu maestrul..., cu sentimentul că mă fac părtaş într-un moment din viaţă al artistului prea trist. Vlasiu, d. 164. Gtndului vostru mă■ faceţi părtaş Şi glumelor voastre tovarăş. Goga, p. 44. <0> E i g. [Toamna] e un leac l-a lui durere, un părtaş l-al său suspin. Negruzzi, s. ii, 15. Noaptea este vechea mea părtaşă. Petică, o. 90.
   —  Pl. : părtaşi, -e.
   —  Parte + suf. -aş.
   PĂRTĂLĂŞ s. m. şi f. (învechit şi regional) Părtaş
 (1). Cf. lm, chest. v/11.
   —  Pl.: părtălaşi, -e.
   —  Cf. părtaş, părtălui.
3379
PÄRTÄLI
— 004 —
PÄRTINA
   PÄRTÄLl vb. IV v. părtăiui.
 PÄRTÄLUi vb. IV. Tr an z. (Prin Transilv. şi Ban.) A părtini (1), a favoriza. Gf. anon. car.,Caba, sXl. 99.
 —      Prez. ind. : pärtäluiesc. — Şi : părtAIi vb. IV. Caba, sXi,. 99.
 —   Din magh. pärtol.
 PÄRTÄLUITÖR, -OÂRE adj. (Prin Ban.) Părtinitor (1). Cf. ANON. CAR.
 —   Pronunţat:      -lu-i-.   —   PI. : părtăIuitori,-oare.
 —   Părtăiui + suf. -tor.
 PÄRTÄSEÄLÄ s. f. v. pardoseală.
 PÄRTÄSl vb. IV v. pardosi.
 PĂRTÂŞÂNIE s. f. (Regional) Cuminecătură, împărtăşanie (Voineasa-Călimăneşti). alr i 589/798.
 —   De la împărtăşanie.
 PĂRTĂŞf vb. IV. T r a n z. şi refl. (Prin sud-estul Mold.) A (se) cumineca, a (se) împărtăşi. Pomeni ne-au făcut Şi ne-au părtăşit Şi ne-au spovedit. Pamfile, cer. 122.
 —   Prez. ind. : părtăşesc.
 —   De la împărtăşi.
 PĂRTĂŞÎE s. f. 1. (învechit) Faptul de a fi părtaş cu cineva (la împărţirea unui bun material, la o acţiune etc.), de a avea parte de ceva; situaţie în care se află părtaşul. Cine va avea părtăşie cu necredinciosul (a. 1654). ap. cade. Cela ce slujaşte sfintele şi să cuminecă nevrednic, nemica de aceea n-are părtăşie (a. 1691). ap. tdrg. Spre a lui priin(ă şi a vicleşugului părtăşie pre alţii a-i întoarce sileaşte. Gan-temir, ist. 273. Ca să nu avem părtăşie cu diavolul. Antim, ap. Rosetti-Cazacu, i.l.r. i, 165. împărţeala lucrului... ce se face după dezlegarea părtăşiei (a. 1817). ap. TDRG, cf. DDRF.
 2.     (învechit) Părtinire (1). Nu aşa!... Nu dreptate cu părtăşie. Eu vreau să ne judece divanul şi domnul după urice, după mărturii, după toată rtnduiala. Sadoveanu, o. v, 630.
 3.  (Rar) Parte (I 3). Cf. cade.
 —   PI. : părtăşii.
 —   Părtaş + suf. -ie.
 PÂRTĂŞÎRE s. f. (Gram. ; învechit) Participiu. Partiţipie, adică părtăşire. VXcXrescul, gr. 17/5. Partiţipiul sau părtăşirea. id. ib. 18/3, cf. Rosetti-Cazacu, i. l. r. i, 431, 465.
 —   PI. : părtăşiri.
 —   V. părtăşi.
 PÂRTĂŞITÎV s. n. v. părtişitlv.
 PĂRTEĂN, -Ă s. m. şi f. (învechit) Partizan (1), adept. Nu va scăpa de pedeapsă, fără numai dacă, sprijinit de părtenii săi, va apuca In mină frineie ocir-muirii. Şincai, hr. i, 229/4. Şi deveni părieanul Spurcatelor răsplanuri ce-aicea se decretă. Heliade,
 o.  i, 314.
 —   PI. : părieni.
 —   Parte + suf. -ean.
 PĂRTENÎ vb. IV v. părtini.
 pARTENIE s. f. (învechit şi regional) Parte (11). Să se chibzuiască tot pămintul cu un măr, însemnat tn trei deopotrivă părţi in curmezişul lui, socotind părtenia cea cu coadă polul miezii nopţii. Piscupescu,
 o.  60/16, cf. 59/21, sfc v, 190, cv 1949, nr. 8, 33.
 —   PI. : părtenii.
 —   Parte + suf. -enie.
 PĂRTENÎRE s. f. v. părtinire.
   PĂRTENIT0R, -OÂRE adj. v. părtinitor.
   PĂRTÎ vb. IV. 1. I n t r a n z. (învechit şi regional) A părtini (1); a proteja. Că, de nu mi-ar părţi Domnul, Puţin sporiu mi-ar face omul. Dosoftei, ps. 324/13, cf. 186/11, a v 15, 16.
   2. T r a n z. (Regional; în forma pirti) A-şi alege o parte (din ceva). Cf. şez. xviii, 169.
   —  Prez. ind. : părtesc. — Şi: (regional) pîrti vb. IV.
   —  V. parte.
   PĂRTÎCĂ s. f. v. părţică.
   PĂRTICEA s. f. v. părticică.
   PĂRT1CÎCĂ s. f. Diminutiv al lui part e.
   1.    Cf. p a r t e (I 1). O părticea de vie (a. 1672). Iorga, s. d. vii, 34. L-au tămăduit atingtndu-l la ochi cu părticea de su[î]nia priceaştenie. Dosoftei, v. s. septembrie 3r /34. Să stea pururea tn mijlocul disco-sului cinstita păine şi să nu să răsipască părticeale den discos (a. 1681). gcr i, 244/25. Nici la puţină părticea de limbi, ce la întregi şi de multe feliuri de noroade. Biblia (1688), [prefaţă] 8/26, cf. ist. ţ. r. 107, anon. car. S-au giudecat... pentru o părticea de moşii (a. 1776). Iorga, s. d. v, 417. Consilierii aceia... vor giudeca şi îndrepta numita părticea de ţeară aşa, cum au fost pe vremile cele bătrine. Şincai, hr. ii, 121/19, cf. lb. Ochiul, carele din toate vede numai părticică, Poate judeca de este potrivit mare sau mică ? Conachi, p. 261. Le aruncă, ca din milă, cile o părticică de voturi. cr (1848), 21 3/16. [Proprietarul] nu are dreptul de a deposeda pe ţărani de părticelele tor de pămînt. KogXl-niceanu, s. a. 159, cf. Polizu. Ca şi-o dalbă zi de mai, Ca şi-o părticea din rai. f (1870), 301, cf. lm. Pentru el... orice adevăr ştiinţific era un tot brut a unor părticele de viaţă. Delavrancea, t. 8, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg. La ce m-a lăsat Dumnezeu, dacă n-am părticica mea pe pămînt? Gîrleanu, n. 216. + (Regional) Anafură. Se scoate o părticică de la biserică ctnd popa slujeşte teturghia pentru sfintele taine. Grigoriu-Rigo, m. p. ii, 6, cf. i, 47, Pamfile, c. ţ. 352.
   2.    Cf. p a r t e (I 2). Silit-am, ca toate părticelele hronicului nostru, din istorii şi istorici ca aciia să le alcătuim. Cantemir, hr. 52. Poftind ca să i se aducă acolo vreo părticea din moaştele sftntutui. Mineiul (1776), 161r2/ll. Toate părticelele acestei compuneri stnt lucrate... cu o scrupuloasă acurateţă. Odobescu, s. iii, 59. Parcă prin fiecare părticică a trupului meu ies fiori de frig! Sadoveanu, o. iii, 79. + Spec. (învechit) Moleculă; particulă. Aburii... nu sint altă fără numai mărunte părticele de apă. Şincai, ap. Ursu, t. ş. 239. Fluide ... a căror părticele se mişcă între ele. ar (1832), 2361/35. Molecula (părticica) apoasă ce răzbate printre munte, şi care, prin unirea sa cu alte molecule, se face picătură de apă. spic. i, 4/6. Gravitatea are tendinţa de a apropia părticelele (moleculele) corpului unele către altele. Barasch,
i. n.. 11/17.
   3.    Cf. p a r t e (I 3). Numai o părticea dintr-acea ţeară i-au dat franţezul neamţului (a. 1689). mag. ist. v, 179. Va primi părticica lui dă pămtnt. Camil Petrescu, o. ii, 283. Cile o părticică de la fiecare, încep şi eu să prind cheag. Vinea, l. i, 400. Noi cu el am haiducit... Mutt-puţin, ce-am cîştigat, Părticica nu şi-a luat. Teodorescu, p. p. 559. La unul parte şi altuia părticică. Zanne, p. v, 485.
   —  PI. : părticele. — Şi: părticeă s. f.
   —     Parte -)- suf. -icică. — Părtieea: cu schimbare de suf.
   PĂRTÎE ş. f. v. pârtie.
   PĂRTÎGĂ s. f. v. părţică.
   PĂRTINA vb. I v. părtini.
3401
PĂRTINI
— 305 —
PĂRŢALĂ
   PĂRTINÎ vb. IV. 1. Tran z. şi (învechit, construit cu dativul) i n t r a n z. (Complementul indică oameni) A ţine parte, a avantaja în mod conştient (în dauna altuia); a favoriza, (învechit şi regional) a părţi (1), (învechit) a părtui, (regional) a părtălui. Că nu părteneaşte cronicarul Bielski alor săi. Ureche,
l. 68. Pârtineaşte oamenilor celor ce sint tn scirbe. Mineiul (1776), 118V2/12. Nu părtinea el nici boierilor, nici călugărilor. Şincai, hr. iii, 50/22. Să se înveţe a nu să încredinţa norocului carele, aceluia cui părtineşte mai tare, pre urmă se face cumplit vrăjmaş (a. 1814). bv iii, 104. Eu te văz pătruns foarte, te cunosc că-mi părtineşti. Beldiman, o. 53/4, cf. drlu, lb. Făr-a-i părtini nimică eu, răspunde-mi, buneoară, Omul in timpul de astăzi după merit se măsoară? Asachi, s. l. i,
225.   Sfatul, părtinind şpitalmaisterului..., nu putea să hotărască. Babac, t. 25/2. Unul ş-altul socotea Pe Erotocrit de vină, iar fiicii lor părtinea. Pann,
e. iv, 3/15. Iar vinosul Strugur începu să plingă Şi ceru din parte-i mărturii să siringă. Dar şi fură-n spate-i trei ce îl iubiră, Şi să-i părtineze singure veniră. id. p. v. i, 125/18, cf. Polizu, ddrf, Barcianu. Era dintre acele femei părtinite de fire, ce rămln cu inima caldă ptnă la bătrlnefe. D. Zamfirescu, a. 85, cf. Alexi, w. Titu, singur din toată familia, părtinise pe preotul Belciug. Rebreanu, i. 108. <0> A b s o 1. Să le daţi ascultare... fără a ave voie sau a părtini (a. 1803). Uricariul, iv, 215/25.
   2.    I n t r a n z. (învechit; cu determinări introduse prin prep. „la“) A participa (în folosul cuiva sau a ceva), a contribui. Haine dirept aceia lucii purta părîndu-i că şi acelea la mărire părtinesc. C. Cantacuzino, cm
i, 79.
   3.    T r a n z. (învechit, rar) A se face părtaş (1), a împărţi împreună cu..., a împărtăşi. Am primii... să părtinez şi să îmbrăţişăz... al obştii răpaos cu odihnă şi plăcere (a. 1822). doc. ec. 249.
   —     Prez. ind. : părtinesc. — Şi: (învechit) părtină vb. I, părtenf vb. IV.
   —   V. părtean.
   PĂRTINÎE s. f. (Rar) Părtinire. Cf. ddrf.
   —   Părtini -f suf. -ie.
   FĂRTINÎRE s. f. 1. Faptul de a părtini (1); ocrotire, protejare, (rar) părtinie; (sens curent) favo-r rizare, avantajare; atitudine părtinitoare, lipsită de obiectivitate, patimă (4), (rar) pasiune (5), parţialitate; (învechit) părtăşie (2). Pază şi părtinire şi ajutătoare întru primejdii araiă-se. Mineiul (1776), 121rl/31. Cu părtinirea s-ar fi făcut mărturia aceea (a. 1776). Uricariul, xi, 243, cf. drlu, lb, Asachi, s. l. i, 255. Orişicare pentru sineşi are ochi de părtinire. Conachi, p. 287. La masa judecăţii uitat-ai părtinire? Negruzzi, s. ii, 187. La ala dreptate nu este părtinire, Că îngrijeşti de. toate, că fără osebire Ş-asupra mea priveşti. Alexandrescu, m. 37. Poruncile mele voi să fie una pentru toată împărăţia mea; la mine părtinire nu este scris. Ispirescu, l. 219, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Avem atîta încredere în judecata lui dreaptă şi incapabilă de părtinire. BrXtescu-Voi-neşti, p. 133. Părtinirea nu era cu totul dezinteresată. Rebreanu, i. 60, cf. id. r. i, 105, Şăineanu, d. u. Adevărul cînd cercetezi, părtinirea s-o depărtezi. I. Go-lescu, ap. ddrf. Părtinire cu interes nici cum să ţii cuiva, ci dopotrivă pe toţi cu ochiul dreptăţii să-i vezi. Zanne, p. viii, 471. <0 Loc. a d v. Fără părtinire = în mod obiectiv, imparţial; fără excepţie. Din hainele molipsiţilor numai ce să pol spăla să se oprească, iar celelalte să se arză fără părtinire, cr (1829), 89 2/18. Ctnd ar vrea să se vadă şi el fără părtinire, ar vedea, cum vede lumea, Că nu-i şi el fără pală. Ne-gruzzi, s. ii, 303. Cu părtinire = în mod subiectiv, favorizînd pe cineva în dauna altuia. Judeci cu părtinire.
   2. (învechit) Participare (In folosul cuiva sau a ceva), contribuţie. Prietenii liniştei obşteşti, de carea să altrnă îndeobştie binele tuturor staturilor, trebuie la această
mare ttmplare să aibă cea mai vie părtinire, ar (1829), 146 2/2. Ce folos puteau trage românii din părtenirea lor la asemenea lupte. Odobescu, s. i, 307.
 —   Pl. : părtiniri. — Şi: (învechit) părtenire s. f.
 —   V. părtini.
 PĂRTINÎT, -Ă adj. (Rar; despre oameni) Care este avantajat, favorizat. Cf. ddrf.
 —   Pl. : părtiniţi, -te.
 —   V. părtini.
 PĂRTINITOR, -OÂBE adj. 1. (Despre oameni) Care părtineşte (1), care protejează, care favorizează în mod conştient pe cineva sau ceva; (rar) parţial 2, pasionat (2), (regional) părtăluitor. V. subiectiv. Cf. drlu, lb, Polizu. In comisiunea ad-hoc au fost oameni părtinitori. I. Ionescu, d. 202. E o caricatură, scrisă de un om părtinitor şi pornit. Gherea, st. cr. ii, 209, cf. ddrf. Mai degrabă se poate susţinea că tocmai satiricul este mai părtenitor. Ibrăileanu, sp. cr. 220. + (Substantivat; învechit) Ocrotitor, protector. Bucu-ră-te părtinitoarea tuturor celor ce te cinstesc pre tine. Mineiul (1776), 14v2/30, cf. 101T1/35. Prinmtnialor eu mi-am pierdut părtinitorii şi aşa nu mi-oi căpăta nici o slujbă, f (1877), 243. + (învechit; despre împrejurări, condiţii, soartă) Favorabil, prielnic. S-au ho-tărtt statorniceşte cum că încoronaţia crăiesii Victoria nu tn august, ci iunie, pentru mai părtinitor timp... să se mute. gt (1838), 19 2/5. Natura i-a fost părtinitoare. Bolintineanu, o. 431.
 2. (învechit) Care participă sau contribuie la ceva, care activează în favoarea cuiva sau a ceva. Cf. lb. în viilor şi femeile române să poată fi membre părti-nitorie ale asociaţiunii. f (1869), 381.
 —      Pl. : părtinitori,-oare. — Şi: (învechit) părti-nitoriu, -6rie, părtenitdr, -oăre adj.
 —   Părteni + suf. -tor.
 PĂRTINITORI^ -ORIE adj. v. părtinitor.
 PĂRTINdS, -OĂSĂ adj. (Neobişnuit; despre împrejurări, condiţii, soartă) Prielnic, favorabil. Soarta ta fu părtinoasă. ŞXineanu, d. u.
 —   Pl.: părtinoşi, -oase.
 —   Părtini + suf. -os.
 PĂRTIŞITÎV s. n. (învechit) Participiu. Cf. sfc iv, 92.
 —   Pl. : părlişitive. — Şi: părtăşitiv s. n. sfc iv, 92.
 —   Părtăşit + suf. -iv.
 PĂRTIŞOÂRĂ s. f. (Neobişnuit) Părticică. Cf. părticică (2). Totuşi dintr-ahele, o părtişoară V-oi spune acum. Budai-Deleanu, ţ. 314.
 —   Pl.: părtişoare,
 —   Parte -f suf. -işoară.
 PĂRTNICtSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Particular (I 2). A însuratului şi a măritatului legătură părtnicească fiind. Cantemir, hr. 26, cf. 116.
 —   Pl. : părtniceşti.
 —   Partnic + suf. -esc.
 PĂRTNICÎE s. f. (învechit, rar) Participare. Ierusalimul zidim ca cetate, ce era mesiecarea (părthicia d) lui depreură. psalt. 269, cf. 452, Scriban, d.
 —   Partnic + suf. -ie.
 PĂRTUÎ vb. IV. Intranz. (învechit; construit cu dativul) A părtini (1). Aceia părtuia lui Alexandru al doilea după Olbreht. M. Costin, ap. Gîdei, 230, cf. sfc iv, 124, 141.
 —   Prez. ind. : părluiesc.
 —   Parte -f- suf. -ui.
 PĂRŢÂ s. f. v. părţică.
 PĂRŢÂLĂ s. f. v. parcelă.
20 - C. 1197
3415
PĂRŢĂLA
— 306 —
PĂRUIALĂ5
  PĂRŢĂLĂ vb. î v. parccla.
  PĂRŢĂLĂN s. n. v. porţelan.
  PĂRŢĂLĂ s. f. v. parcelă.
  PĂRŢEÂ s. f. v. părţică.
  PĂRŢÎ vb. IV. T r a n z. (învechit) 1. A împărţi (tn părţi, în bucăţi). Să o par fă [ţara], să o facă ţinuturi. Simion dasc., let. i, 37/27.
  2. A împărţi (cuiva). Nu iaste lesne-a-ş părţi avuţia. Coresi, ev. 435.
  —  Prez. ind. : părţesc şi part.
  —  Lat. partirc.
  PĂRŢIÂL, -Ă adj. v. parţial1.
  PĂRŢÎCĂ s. f. (Regional) 1. Părticică (1). Cf. parte (I 1). Iată deci o părtică din dorinţa lor înfăptuită. C. Gane, tr. v. 134, cf. Densusianu, ţ. h. 327. + S p e c. (în formele părţa, părţea) Bucată (îngustă) de pămînt (arabil). V. parcelă. Cf. chest. iv 96/178, alr sn i h 8, Lexic reg. 93. + S p e c. (învechit) Atom. Părticele care se numesc părţici (atomi). M. Drăghici, f. i, 2T/12, cf. 6r/20.
  2. (în forma părtigă) Părticică (3). Cf. parte (I 3). Com. din Oraviţa. Mi-am primii părciga de la părinţi, ib.
  —     PI. : părţele şi părţici. — Şi: părţâ (alr sn i h 8), părjeă (Densusianu, ţ. h. 327, alr sn i h 8/47, 284), părtică, părtigă (com. din Oraviţa) s. f.
  —     Parte + suf. -ică. — Părţ(e)a: cu schimbare de suf.
  PĂRŢILÂŞ s. m. (Regional) Părtaş (1) (Gherteniş-Buziaş). L. Costin, gr. băn. 155. Părţilaş la grtu. id. ib.
  —  PI. : părţilaşi.
  —  Părţală + suf. -aş.
  PĂRŢITÎV adj. (învechit; în sintagma) Numeral părţitiv = numeral fracţionar, v. fracţionar. Cf. sfc iv, 92.
  —  PI. : părţitive. — Şi: părţijfv adj. Cf. sfc iv, 92.
  —  Părţi 4- suf. -iv. Cf. despărţiţiv.
  PĂRŢITOĂRE s. f. (Prin sudul Transilv.) Parte a şurii in care se păstrează nutreţul. Cf. chest. ii 417/64. Era plină părţitoarea... de finul cosit de noi. cv 1949, nr. 8, 35. .
  —  PI. : pâiţitcri.
  —  Din părţi + suf. -toare. Cf. despărţitoare.
  PĂRŢITXÎRĂ s. f. (Regional) Loc unde iarna se dă fîn la oi. V. părţitoare. (Jina-Sebeş). Cf. Şandru-Brînzeu, Jina, 241.
  —  PI. : părţituri.
  —  Din părţi + suf. -tură. Cf. despărţitură.
  PĂRŢIŢÎV adj. v. părţitiv.
  PĂRIjCĂ s. f. v. perucă.
  PĂHUCEĂN s. m. v. părugean.
  PĂRUGEÂN s. m. (Regional) Par1 (1) (mic sau potrivit). Să vie Săbarul mare, Să ia puntea de la vale, Puntea şi cu părugenii, Să se-nece săbărenii. Teodorescu, p. p. 305. Uit-te şi părugeanu Unde priponeam eu calu. mat. folk. 253. Fă-i un gărduleţ cu părugeni de salcie pe marginea iazului, ca să nu mai buşnească apa. Udrescu, gl.
  —     PI. : părugeni. — Şi: părueeăn s. m. Lexic reg. 62, sfc ii, 211.
  —  Par1 + suf. -ugean.
   PĂRUGÎSL s. m. (Prin nord-estul Olt.) PăTuş. Să rămlie numai parii, Parii şi cu părugeii. Ciauşanu, v. 59.
   —   PI. : părugei.
   —   Par1 + suf. -ugel.
   PĂRUl1 vb. IV. 1. T r a n z. (în tăbăcărie ; complementul este părul1 de pe pieile crude) A îndepărta (prin procedee chimice); a depila. Cf. tdrg, cade, dm. O Refl. pas. Ctnd începe a ieşi părul din piele, se scoate afară [din cenuşar] şi se păruieşte, adică se curăţă de păr cu cuţitoaia. I. Ionescu, m. 702. <0> Maşină de păruit = maşină care face operaţia de îndepărtare a părului de pe piele. Cf. nom. min. i, 382.
   2. T r a n z. şi refl. r e c i p r. (Familial-) A (se) trage de păr1 (I 1), a (se) bate trăgînd(u-se) de păr1; p. g e n e r. a (se) bate. V. f 1 o c ă i. Cf. lb, Polizu, Baronzi, l. 126. Nu ne supăraţi, că apoi vă păruim. ap. tdrg, cf. dr. vi, 220, Şăineanu, d. u. S-au păruit de li-au mers la amîndoi fulgii, ap. cade. Păruiră, în învălmăşeală, pe cine se nimeri. Stancu, r. a. ii, 160. Ajunseră să se păruiască şi să se ciomă-gească. id. ib. iii, 384. E gata să-şi păruiască nevasta la cea mai uşoară contradicţie, v. rom. noiembrie 1954, 143. Fuseseră colegi la şcoala primară din sat şi nu arareori se păruiau. Beniuc, m. c. i, 69, cf. alr ii/i h 8.
   —   Prez. ind. : păruiesc.
   —   Păr1 + suf. -ui.
   PĂRTJÎ2 vb. IV. 1. Tranz. (învechit şi regional; complementul indică un teren, un loc etc.) A bate pari1 (1) (pentru a împrejmui sau a delimita). Cf. drlu, ddrf, Barcianu, dm, Lexic reg. 62. + Spec. (Complementul indică viţa de vie sau alte plante agăţătoare) A pune araci de susţinere; a arăci. (Refl. pas.) După ce s-au păruit, viile... au a se săpa. Economia, 153/25.
   2. Refl. recipr. (Prin nord-estul Transilv.; despre oameni) A se bate cu parul1 (1). Cf. dr. vi, 220.
   —   Prez. ind. : păruiesc.
   —   Par1 + suf. -ui.
   PĂRUIĂLĂ1 s. f. 1. (Familiar) Acţiunea de a (s e) părui1 (2); (bătaie prin) tragere de păr1 (II); p. g e n e r. bătaie; încăierare; (glumeţ) miţuială. Cf. Polizu. Amoruri zgomotoase care... se termină prin păruieli. Filimon, o. i, 135, cf. Jipescu, o. 1. Să nu ajungă treaba pînă la păruială. Ispirescu,
 u. 7, cf. Coşbuc, p. ii, 236. Veniţi la Burgdorf cu noi împreună; Slnt fele frumoase şi berea e bună, Se-ncing păruieli de prima clasă. Gorun, f. 36. La urmă se sfirşeşle cheful cu păruieli zdravene. Dună-reanu, ch. 103. Dacă nu ne puteam convinge unul pe altul pe cale de argumente, apoi ne convingem, iot unul pe altul, prin păruială. Hogaş, dr. ii, 126. Cariera lui de histrion s-a încheiat cu o păruială. Galaction, o. 118. Ar merita o păruială zdravănă. G. M. Zamfi-rescu, sf. m. n. ii, 203, cf. i, 296. A fost o păruială In toată legea. Camil Petrescu, o. i, 318. Se luaseră la harţă şi la păruială. Stancu, r. a. v, 401. Ţin’te, nene! Începe bătaia! Începe păruiala! Preda, m. 263, cf. sfc ii, 136. De nu-ţi place că ţi-am călcat ţara, ia-le la păruială cu mine, hai la luptă dreaptă, luptă voinicească. Reteganul, p. v, 40. Ceartă fără păruială ca nunta fără lăutari. Ispirescu, l. 215, cf. ddrf. + (Regional) Batjocură. Com. din Straja-RXdăuţi.
   2. (Rar; în tăbăcărie) Unealtă cu care se îndepărtează părul1 (II.) de pe cergi. V. părui1 (1). Cf. scl 1969, 140.
   —     PI. : păruieli şi (regional) păruiele. — Şi: (regional) păluiălă s. f. chest. v supl./15, 66, 76.
   —   Părui1 + suf. -eală.
   PĂRUIĂLĂ2 s. f. (Regional) 1. Acţiunea de a părui2 (1) (Bogdana-Vaslui). Cf. Lexic reg. 62.
3435
PÂRUIRE1
— 30? —
PÂRUŢ2
  2. (Concretizat) Totalitatea parilor1 (1) aşezaţi vertical Intre buiandrugi, pentru a fixa vălătucii la casele de lut (Bogdana-Vaslui). Cf. Lexic reg. 62.
  —   Pl. : păruieli.
  —   Părul 2 + suf. -eală.
  PĂRUÎRE1 s. f. (Familiar) Acţiunea de a (s e) p ă r u i1 (2) şi rezultatul ei. Cf. sfc ii, 136.
  —   V. părui1.
  PĂRUÎRE2 s. f. (învechit) Păruit2. Cf. drlu,
  DDRF.
  —   Y. părui 2.
  PĂRUÎT1 s. n. (în tăbăcărie) Faptul de a părui1 (1). în această tăbăceală sau dubală stăteau pieile 6 săptămtni, după care se scoteau... în urmă se făcea păruitul, adică luarea părului de pe piei. Pamfile-Lupescu, crom. 205.                     '
  —   V. părui x. •
  PĂRUÎT 2 s. n. (învechit şi regional) Faptul de a părui2 (1); (învechit) păruire2. Cf. drlu, ddrf.
  —   V. părui 2.
  PĂRULĂ s. f. (învechit, rar) Flăcăruie. Cf. i.ex. mars. 206.
  —   Accentul necunoscut. — Pl. :?
  —   Cf. pară1.
  PĂRULfiŢ s. m. (Rar) Păruş. Cf. Polizu, cade, com. din Doştat-Sebeş.
  —   PI. : părulefi.
  —   Par1 + suf. -ulef.
  PĂRULTÎŢ s. m. (în poezia populară) Perişor 2 (1). Păruluţ, creangă cu pere, Iertaţi-mă voi, veri şi vere, Şi voi, fraţi şi surorele. BÎrlea, c. p. 8.
  —   PI. : păruluţi.
  —   Păr 2 + suf. -uluţ.
  PĂRÎJMB s. m. v. porumb.
  PĂRÎTNDE s. f. v. părîngă.
  PĂRtiNGHE s. f. v. părîngă.
  PĂRtJŞ s. m. Diminutiv al lui par1 (1); (rar) părişor, păruleţ, păruşor (1), păruştean, păruţ3, (regional) păruşteţ, părugel. Cf. Biblia (1688), 1431/10, ddrf, Barcianu, Alexi, w., RXdulescu-Codin, m. n.78. Şi-l cătarăm, Şi-l aflarăm, La curţi dalbe-a lui Crăciun... Prin nuiele, Luminele, Prin păruşi făclii ardea. Densusianu, ţ. h. 268, cf. alr i 895/26, 1 711/18.
  —   Pl. : păruşi.
  —   Par1 -f suf. -uş.
  PĂRTÎŞCA s. f. (Regional) 1. (Bot.) Ţăpoşică (Nardus stricta). Cf. PXcalX, m. r. 25, Panţu, pl., cade, Borza, d. 115, h vii 120. + Iarbă aspră care se coseşte greu (Şercaia-Făgăraş). Lexic reg.
  ii, 52.
  2. Loc de păşunat pe un munte (Albeşti-Clmpulung). h ix 143.
  —   Etimologia necunoscută. Cf. par1, păr1.
  PĂRUŞfiL s. m. (Regional) 1. Par1 (1) pe care se fixează cîrligele la pescuit. V. p r i p o n. Antipa, p. 786.
  2.   (La pl.) Pari (v. par1!) pe care se împletesc nuiele (la casele cu pereţi din gard de nuiele); păruşteţi (Dobra-Deva). chest. ii 102/4. + Scurtături din lemn care se pun pe acoperişul de paie al caselor fără streaşină, pentru a feri pereţii de ploaie (Jena-Lugoj). chest. ii 245/6.
  —   Pl.: păruşei.
  —   Păruş + suf. -el.
   PĂRUŞOR s. m. 1. (Rar) Păruş. Cf. cade, sfc ii, 211.
   2.    Compus: (Bot.; regional) Păruşorul-babii = năgară (1 a) (Stipa capillata). Cf. Borza, d. 165.
   —  Pl. : păruşori.
   —  Par1 -)- suf. -uşor.
   PĂRUŞTEĂN s. m. (Rar) Păruş. în partea ce trece subt scaun se pune un păruştean (la bătutul inului).
I. Ionescu, c. 146/20, cf. tdrg, cade, sfc ii, 211. Legln-du-se... trei părusteni unul de altul, ciiest. v 39/95, cf. 45/64, 61/97.
   —  Pl. : părusteni.
   —  Par1 4- suf. -uştean.
   PĂRUŞTÎŢ s. m. (Regional) Păruş. Cf. lb, lm. Păruşteţe tn gard, printre care să nu intre găinile. Viciu, gl. 30. îl croi pe spinare cu un păruşteţ de la gard. Coman, gl. + (La pl.) Păruşei. V. păruşei (2). Cf. sfc ii, 211, chest. ii 133/285, 135/54.
   —  Pl.: păruşteţi.
   —  Par1 -f suf. -uşteţ.
   PĂRTÎT1 s. n. (Rar) înfăţişare (aparentă). Mamei tale noră-n casă, N-aş fi vrut să merg? E, lasă! Că de-o fată cui-i pasă, Nu se ia după părut! Coşbuc, p. i, 52, cf. sfc iv, 292.
—  V. părea1.
   PĂRtÎT2, -Ă adj. (învechit şi regional) Aparent, închipuit; înşelător, amăgitor. Afară de aceste morţi părute tncă mai sini. dietet. 140/10. Căţăluşa ... tn părută sa nebăgare de seamă, nu pierduse nici o mişcare a stăptnului ei. ar (1832), 84 2/23. Această ecliptică... scrie drumul soarelui arălind părută lui mişcare înpre-giurul pămlntului. Manolache Drăghici, i. 118/1. în părută lui fericire, au voit să-i ascundă tncă o prefacere attt de norocită. Asachi, s. l. ii, 25, cf. 39. Sfera este dispoziţia ceriului după cercurile urzite de astronomi tntipuile mai tntăi dupre mişcarea părută a stelelor şi a soarelui. Fabian-Bob, 9/4. Despre semnele morţii cei adevărate şi morţii cei părute. Kretzulescu, m. 90/9. Căldura dar, tn moartea părută, lucră învederat. Vasici, m. i, 40/28. Afuziile se pot întrebuinţa la spasmul cel mare, ... la lurbăciune şi la moarte părută. FXtu, d. 32/23. Din adevărata învtrtire a pămîn-tului tn giurul soarelui se naşte părută tnvtrtire a soarelui In giurul pămtntului. Stamati, f. 154/9. Părută nemişcare a braţelor sale pe cînd merge, ti descopere caracterul său de om tăcut. Calendar (1860), 74/2. Ce deşertăciune! cugetă tn sine. Ctte mini de lucru pentr-un lux părul. Mureşanu, p. 140/10, cf. Barcianu, Alexi, w. Nu mă înşelase părută apropiere a satului. Galaction, o. a. ii, 209. Supunerea aceasta poale era părută. Sadoveanu, o. v, 645.
   —  Pl. : păruţi, -te.
   —  V. părea1.
   PĂRtÎŢ1 s. m. (Maram., Transilv.) Perişor1 (II). Cf. sfc ii, 211. Mîndrule, de nu-ţi plac eu,... Adă-ţi una cu hinteu, Mai frumoasă dectt eu, La păruţ să fie neagră. Bud, p. p. 29. Mindrul meu îl poţi cunoaşte... Cu păruţ mtndru şi creţ, Care nu poţi să mai vezi. BÎrlea, b. 48. Cală-mi, hăi, sorucă-n cap, Că de cin nu mni-ai cătat Faţa miii s-o-nveştădzit, Păruţu mni-o muâedztt. T. Papahagi, m. 96. Cipca ain păruţul meu N-o ptica de dorul tău! folc. transilv. i, 305.
   —  Pl. : păruţi.
   —  Păr1 + suf. -uţ.
   PĂRIÎŢ2 s. m. (Prin Maram.) Diminutiv al lui păr2 (1). La păruţu rămurat O şădzut ş-o tilincat, Cu celera-o ceterat Şi lui tăt i-o negurat. T. Papahagi, m. 228.
   —  Pl. : păruţi.
   —  Păr 2 + suf. -uţ.
3455
PĂRUŢ3
— 308 —
PĂSA1
   PĂHTJŢ3 s. m. (Rar) Păruş. Cf. Barcianu, cade. «O” (Regional) Păruţ de lemn = butucul nicovalei pe care se bate coasa, alr sn i h 53/886.
   — PI. : păruţi.
   — Par1 + suf. -uţ.
   PĂRtiŢĂ s. f. (Prin Maram.) Diminutiv al lui pară1 (3). Blăsiămul de părinte E ca focul cel fierbinte, Şi blăsiămul de măicuţă, Cum te-ar arde in păruţă. Bud, p. p. 25.
   — PI. : păruţe.
   — Pară1 + suf. -uţă.
   PĂRVÂC s. n. v. pîrvac.
   PĂS s. n. 1. (Regional) Greutate (de obicei piatră) cu care se apasă brînza, varza etc. (puse la murat). [Brînza] cea de putină se taie felii din caş, se pune In putină, se sărează şi se pune păs pe ea. h v 189. După ce ai zmicurat caşu, ii aşezi intr-un ciubăr, pui frunze pe el şi pe frunze un păs greu. ap. Scriban, D., cf. Todoran, gl., a iii 3, 18, iv 3. [Varza]
 o   crăpăm falii, o punem falii, punem păs pe ea acolo, punem petroi. gl. olt. Şi-l leg [burduful] şt pui ceva păs aşa pă el. ib. O L o c. adj. (învechit) Păs pămîntului = nenumărat, mult. Au pornit oştile păs pămintului, pe mare şi pe uscat. Dionisie, c. 170/37.
   2. Durere (sufletească) greu de suportat (şi pe care simţi nevoia s-o împărtăşeşti cuiva); suferinţă, chin; necaz, supărare, nemulţumire; grijă; împrejurare dificilă, grea, impas. Cf. Coresi, ev. 410. Cunoscînd că au venit, lucru la mare şi greu păs.:., s-au sfătuit cu toţi boierii. R. Greceanu, cm ii, 191, cf. 150, i, 165. Avtnd eu trebuinţă de bani la păsu mieu..., m-am tocmit cu dumnealui (a. 1813). doc. ec. 150. Vă sfătuiesc ca să îndrăzniţi la mine despre orice păs veţi avea. Gorjan, h. iv, 171/11, cf. 66/28, n, 207/2. Fiecare îşi ştie păsul său. Pann, p. v. iii, 71/18. Care din ciocoii cei mari a ştiut... să le cerceteze păsul? Bolliac, o. 238. Ea înţelege păsul ce pe Sorin străbate. Bdlintineanu, o. 205. Cînd om hi la păs mare, să le facem cu mina or cu ochiu. Jipescu, o. 36. Eu n-am nici păsuri, nici daraveri. . . şi n-am să cer nimănui nimic. Caragiale, o. ii, 259, cf. id. s. 91. Era alit de simţitor la toate nevoile, la toate păsurile ţării. Gherea, st. cr. ii, 218. Ce ţi-e păsul? Spune-l, Soare, Ca să-l ştiu şi eu. Coşbuc, p.
 ii, 86, cf. i, 325. Tofi cunoaştem păsul ţării. Davila, v. v. 118. Gindul acestuia numai la păsurile lui nu era. Brătescu-Voineşti, p. 189, cf. 203. Clnd aveau vreun păs, tofi la el se jeluiau. Bassarabescu, v. 71. Noi avem să rămlnem uitafi în lumea noastră, cu păsurile noastre să ne fie de urit. C. Petrescu, a. r. 54. Şi-aţi mers la măria-sa boierul şi groful Să vă-nţeleagă de-a buna Păsul şi oful. Brad, o. 116. Că turcii unde-l lega? De piciorul hornului, La dogorul focului, Unde-i păs voinicului. Teodorescu, p. p. 541, cf. 443. Voi să te scap de păsul ce ai şi să-ţi fac bine. Popescu,
 b.  ii, 104, cf. mat. folk. 177. Dar cu ce că mi-l bătea?... Cu sfircul glrbaciului, Pe faţa obrazului, Unde-i păs voinicului. Mateescu, b. 73, cf. Pamfile, c. ţ. 95. Să ghiciţi... Ce păs are. gr. s. v, 139. O (Construit cu verbe ca „a spune“, „a destăinui“, „a împărtăşi“, „a povesti“ etc.) Spuneţi... toate păsurile voastre fără cea mai mică temere. Filimon, o. i, 161. îşi împărtăşeau păsurile şi dorurile inimii. Odobescu, s. i, 144. Le întrebară de ale sănătăţii, îşi spuseră păsurile. Ispirescu, l. 259. De ce nu vreţi să vă spuneţi păsul. Vlahuţă, n. 190. Ea îi spune iarăşi păsul. Marian, s. r. ii, 124. Nevestele şi fetele... îşi istoriseau păsurile lor zilnice. D. Zamfirescu, v. ţ. 114. Să rabde... fără să-şi spuie păsul. Delavrancea, o. ii, 91. începură să-şi spună păsurile lor. Mironescu, s. a. 48. Ne-am adunat mai mulţi camarazi să ne spovedim păsurile. C. Petrescu, î. ii, 116. Nu vă cerem decit să ne spuneţi păsurile, ca să vă putem da o mină de ajutor. G. M. Zamfirescu, sf. m. n. ii, 179. Şi-au mai muiat inimile... şi şi-au spus tofi păsurile. Sadoveanu,
 O.  l, 379. O chemi... şi-fi spui păsul. Stancu, d. 278.
 Clnd ne-am spus păsurile, ispravnicul ne-a bătut, boierul ne-a bătut. Camil Petrescu, b. 156. Oamenii nu prea îndrăzneau să-şi spună păsurile. T. Popovici, se. 30. S-apucă omul să-i spuie păsul dracului, şez.
 ix, 66. Spune-Ai mie păsul tău. Graiul, i, 259, cf. alr sn v h 1 392. Păsul meu cum am grăit, M-a bătut şi m-a gonit. ant. lit. pop. i, 558. Spune-fi păsul tău, Ca să-l ştiu şi eu! Balade, ii, 202, cf. 176. <0> L o c. a d v. Fără păs = nepăsător, indiferent. Am jurat ca peste dinşii să trec falnic, fără păs, Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs. Eminescu, o. i, 147. (F i .g Aşa sta, în limpezimea cimpiilor, fără păs de primejdie, coliba haiducului. Delavrancea, s. 165, cf. ddrf. <0> L o c. v b. (Rar) A nu avea păs de... = a nu se sinchisi, a nu-i păsa1 (2) de... N-am păs de viitor. Sihleanu, ap. Odobescu, s. i, 384.0 E x p r. (Regional) A avea păs pe cineva = a fi supărat, a avea ciudă pe cineva. Novacoviciu, c. b. ii, 17. + (Prin Ban.) Dorinţă. Cf. Novacoviciu, c. b. ii, 17.
   3.  (Regional) Boală ; s p e c. astmă. Oamenii cu păsuri... îl chema în casă şi, aşa, a vindecat săracul lume multă. Rădulescu-Codin, î. 120, cf. alrm i/i h 159/12.
   — PI. : păsuri.
   — Lat. pensum. Cf. păsa1.
   PĂSĂ1 vb. I. I n t r a n z. 1. (învechit şi popular) A cîntări sau a atîrna greu ; a se lăsa greu (peste ceva), a apăsa; unipers. (cu pronumele în dativ) a simţi greutatea (unui lucru sau a unei situaţii), a-i fi sau a-i cădea greu (cuiva), a suporta cu greutate, a-i pricinui (cuiva) ncplăceri. Că zua şi noapte păsă spre mere măra la. psalt. 54. Bezaconiile meale... greu păsară spre mine. Coresi, ps. 99/3. De bir sluji-loresc păsăndu-ne, am căzut la măria sa vodă (a. 1705). bul. com. ist. v, 229. Să ştie că, păsăndu-mi de bir, mi-au dat gineri-mcu (a. 1744). ib. 247. Vine Jifa smedioai-ă: Pasă-i capul de parale, Urechiuşi De cerceluşi Şi gîlul de mărgeluşi. Teodorescu, p. p. 54, cf. 490. Avea şi ea o slufenie de fată, urită ca ciuma şi puturoasă, de-i păsa pămintului cu ea. Muscel, 38. Coconifa smedioară, Cu cosiţa gălbioară. Pasă-i capu de flurinţi, De flurinţi, de bani mărunţi, i. cr. iii, 260. Să nu mai ştiu de odihnă, Nici cina să mai fie cină, Nici somnul somn, Nici casa casă, Să-i pese, făr-a şti ce-i pasă. gr. s. v, 139. Cînd ti pasă pomului dă ceva începe a se vesteji, alr i 973/786. <0> R e f 1. A nu se răzima nimeni pe copîrşeu şi a să păsa pe dinsul (a. 1790). Iorga, s. d. xii, 112.
   2. Unipers. (De obicei cu pronumele in dativ; adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de“, şi în construcţii negative, interogative sau exclamative) A simţi o nelinişte, o grijă, o supărare; a nu rămîne indiferent la ceva; a se îngrijora, a se sinchisi. Domnului încă nu-i păsa (sfîrşitul sec. xvm). let. iii, 201/10. Ce-m pasă mie, oricine fie domn..., numai eu să am voie să mă hrănesc din rodul pămîn-tului (a. 1799). gcr ii, 170/7. Dar ce ne pasă,... Cînd cu noi e partea cea mai mare! Budai-Deleanu, ţ. 392, cf. 84, 95, lb. Eu n-am asupră-mi nici bani de cheltuială! — Nu-ţi pasă, adaose celălalt, eu îţi voi purta grijă. Drăghici, r. 6/12, cf. 101/2. D-alt odor dacă nu-ţi pasă..., încetează-a suspina. Asachi, s. l. i, 122, cf. 141. De-mi voi bate capul eu, Cui ce-i pasă? Pann, p. v. i, 22/19, cf. 108/22. Ş-apoi ce-mi pasă de lume? Negruzzi, s. i, 17, cf. 204. Să nu-i pese dacă elevii învaţă sau nu. Ghica, s. 51. Ce pasă bietei turme, în veci nenorocită, Să ştie de ce mînă va fi măcelărită? Alexandkescu, o. i, 87. Ciocoiul o ştie şi aceasta, dar li pasă foarte puţin. Filimon, o. i, 97. Ian priviţi,
 o,  sorioare, Cum se drăgostesc la soare Făr-a le păsa de noi. Alecsandri, Poezii, 207, cf. 29, id. t.'ii, 23, 115. Ne iubim; ce ne pasă nouă de sărăcie? Odobescu, s. i, 146. Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul! Eminescu, o. i, 181, cf. 55, iv, 46, id. n. 73, id.
 g.  p. 46. Nu le păsau nici de drum, nici de cai. Gane, n. iii, 131. Ce-i pasă copilului cînd mama şi lata se gîndesc la neajunsurile vieţii. Creangă, a. 36. Onora-
3460
PĂSA3
— 309 —
PĂSA2
 bile domn, d-ta — prin ce mijloace, nu-mi pasă! — posedezi o scrisoare. Caragiale, o. vi, 116, cf. ii, 212,
vii,  417. Ea a sirimbat oarecum din nas, ca şi clnd puţin i-ar fi păsut. Slavici, o. ii, 29, cf. 39. El insă
o  cam băgase pe minică, dară se prefăcea că nu-i pasă. Ispirescu, l. 203, cf. 26, 34. Mie nu-mi pasă nici de bătaie, nici de premiu, nici de notă rea. Delavrancea,
h. T. 55, cf. id. t. 191. De te urăsc, de te sftşie vrăjmaşii tăi, — ce-mi pasă mie! Vlahuţă, o. a. i, 27, cf. n, 3. Ce-i pasă unei lumi întregi De moartea mea! Goşbuc, p. i, 153, cf. 52, ii, 128. Ce-i pasă... [trenului]... Mă duce-n lumea largă! Iosif, p. 16. Puţin li păsa. Gîrleanu, n. 142. în ochii mei să te uiţi şi... să nu-fi pese de nimeni! Rebreanu, i. 279, cf. 161. Ca şi cum nu i-ar fi păsut de vorbele ocnaşului, 11 întrebă lot mai stăruitor. Ardeleanu, u. d. 179. Ce-i păsa! De acum încolo, adio griji. Bassarabescu, v. 149, cf. 50. Da ce-mi pasă dacă plinge Doamna voastră? Eftimiu, î. 31. Şi-n noaptea asta, de nimic nu-mi pasă. Bacovia, o. 15. Ce-ţi pasă dumitale? Camil Petrescu, t. i, 386. Nu-i pasă de vtnturi şi ploaie. C. Petrescu, î. ii, 229, cf. id. c. v. 308. Nu mă înţeleg cu nevasta. — Din ce pricină? — Face politică... — Ce-ţi pasă? Brăescu,
o. a. ii, 341. Vouă, la urma urmelor, ce vă pasă? Sebastian, t. 175, cf. 167. Societatea din Cluj... nu e pregătită pentru astfel de manifestări, dar vouă să nu vă pese. Vlasiu, d. 131, cf. id. a. p. 17. Eram băiat ttnăr. Atuncea puţin mi-a păsat. Sadoveanu, o. iii, 373, cf. i, 384, 693. Stai de-un an la noi tn casă Şi de chirie nu-ţi pasă. Arghezi, vers. 215, cf. 392. Ai văzut cum s-au aşezat la masă, fără să le pese de noi ? CXlinescu, e. o. ii, 198, cf. id. s. 558. Cîştigă ptinea sctrţîind cu condeiul pe htrtie, fără să-i pese de ploaie ori de ninsoare. Stancu, r. a. iii, 16. Nu ne păsa de loc de ameninţările mamei. Beniuc, v. 24, cf. 86. Parcă ţi-a păsat ţie vreodată de noi! Preda, m. 233, cf. 25, 246. Debita o enormitate menită să provoace scandal, fără să-i pese de urmări. T. Popovici, s. 320, cf. 74. Avioanele se invîrleau în jurul cantonamentului, fără să le pese de focul încrucişat al celor de jos. Barbu, p. 336, cf. sfc iii, 114. Să nu-ţi prea pese, că toate-şi au leacul. pop., ap. gcr ii, 362. El ctnlă pe rămurea Şi zboară pe unde vrea, Nu-i pasă de jalea mea! Alecsandri, p. p. 273. Asta-i viaţă de voinic, Că nu-ţi pasă de nimic. Jarnîk-Bîrseanu, d. 289, cf. 229, 250, 272. A zis: „Aşterne-te, măsuţă!“ Dară masa, ca şi alte mese, nici nu-i păsa! Sbiera, p. 197, cf. 146. [Paloşul] acela tot este ruginit, dar nu-ţi pese, acela să-l iai. Reteganul, p. ii, 9. Ca să ştie şi mîndra Că nu-mi mai pasă de ea. Doine, 66. Ce-ţi pasă... de capul meu! şez. iv, 187, cf. m, 15. Ptn-acuma mi-a păsut, Că minte n-am prea avut, Dar acuma minte-mi vine, Şi mă las, neico, de tine. Hodoş, c. 50. De voi nici că mi-ar păsa, La voi nici că m-aş uita. ant. lit. pop. i, 437. Oaia-n ţint-o aşeza, Gloanţele-n ea ptrîia, Oaia numai să scutura, Nimica că nu-i păsa. Balade, ii, 322. Nu gtndi, bade, că-mi pasă. folc. transilv. ii, 54, cf. i, 160, 244. Nici nu-i pasă De Năstasă, De Nichita, Nici attta, se zice despre un om nepăsător, care nu-şi face griji. Gf. CreangX, p. 46, Zanne, p. vi, 214, 216. Pe cine-l doare, să-i pese. Zanne, p. ii, 550. Cine, în iarna geroasă, Cînd îngheaţă apa-n casă, Dar lui de ger nici nu-i pasă? (Vîntul). Gorovei, c. 397. + (Regional) A simţi, o durere (fizică), a-1 durea. Cf. bul. fil. v, 170. îmi pasă unde m-a lovit glonţul! Ciauşanu, gl. îmi pasă la chicior. Lexic reg. ii, 62.
   —    Prez. ind.: păs, pers. 2 peşi, pers. 3 păsă; conj. să pese; part. : păsat şi (regional) păsut.
   —  Lat. pensare.
   PĂSÂ 2 vb. I. Intranz. 1. (învechit şi regional; folosit mai ales la imperativ) A pleca, a se duce; a merge, a umbla; a păşi (1). Păsaţi cu pace. cod. vor. 120/17. Scoală-te şi pasă în Damasc, ib. 40/13, cf. 104/16. Păsaţi după mine. tetraev. (1574), 6. Pasă de te pocăiaşte şi pltngi derept păcatele tale. Coresi, ev. 5, cf. 94, 139, 208, 223. Păsăm să vtnăm peşte, id.,
ap. tdrg. Pasă după mene şi creade tn Domnezeul micu (a. 1580). cuv. d. bătr. ii, 151/11, cf. 153/11. Zise tată-său lor: păsaţi iară şi cumpăraţi oarece puţină hrană. Palia (1581), 178/12, cf. 104/8. Pasă sv[ijnlă maica mea în bucurie domnului tău. cod. tod. 217. Aveţi slujitori, deci păsaţi de străjuiţi cum ştiţi. Varlaam,
c. 92. Trimile-mi ficiorul şi pasă dintr-această (ară. Herodot (1645), 87, cf. 52, 281. I-au zis: „Pasă de ucide pre cutare om“. El s-au dus şi l-au ucis. prav. 302, cf. 322, 333. Pasă de te arată preotului şi du darul carele au poruncit Moisi. n. test. (1648), 10r/17, cf. 7T/22, 164v/29, cuv. d. bătr. ii, 461/1. Ci pasă cu mine în cămară să prlnzim astăzi amîndoi. Neagoe, Înv. 27/11. Pasă la sw[î]niiii patriarh. Dosoftei, v. s. septembrie 3v/29. Păsaţi acasă. id. ib. 30r/26. Şi zise slugilor lui: păsaţi înaintea mea. Biblia (1688), 241/57, cf. 23V5. Şi pas[ă] la masă. Molitvenic (sec. xvii), 312/19. Alunce Ştefan Vodă s-au ztmbit a rtde şi au dzis la şoltuzul: — Pas' să ţi-o plătească. Neculce,
l. 21. Tu, pasă cu pace, oriunde vei vrea. anon. cantac., cm i, 89. Voauă v-au dat împăratul domnu pă Gligorie Vodă: păsaţi la dtnsul. R. Popescu, cm i, 414, cf. anon. car. Pasă, fătul mieu, şi tţ caută nevasta în cămară (a. 1760). gcr ii, 68/26, cf. 138/23. Pasă la casa mea să te ospitez bine cu cinste. Varlaam-Ioasaf, 37v/7. Iară turcii zicea: daţi-ne averile voastre şi păsaţi unde voiţi. Şincai, hr. i, 156/6. Apoi pasă la bisearicile cele zugrăvite de dtnsul, pentru ca să scoţi copii sau izvoade (a. 1805). Grecu, p. 66. Deci, tu, hatmane, pasă ş-adună Din cetele cele mai viteze întru tot, o leghtoană. Budai-Deleanu, ţ. 233, cf. 103, lb. Dar ea pasă înainte Şi mă lasă-ntre morminte. Asachi, s. l. i, 120. Darie zise: pasă, Alexandre, înainte, că vei găsi pre Por. Alexandria, 138/24, cf. 100/23, 121/23. Iar voinicul mtndru pasă Spre Elena cea frumoasă, conv. lit. xi, 336. Să pas deci pe calea unde a trecut ea. Odobescu, ap. tdrg. Pasă cu Dumnezeu, fiica mea, şi adu-ţi aminte de învăţăturile mele. Ispirescu, l. 13, cf. 43, ddrf, Alexi, w. Navele pasă acum spre noroc. săm. vi, 24, cf. Topîrceanu, p. o. 29. Pasă după ungur; eu voi merge tn urmă. Sadoveanu, o. xi, 99, cf. ix, 89, xm, 20. Ficuleana mea, Pasă şi-l cunună, Nu mai fi nebună. Pompiliu, b. 49. Pasă, pas’ la împăratul. Că i-oi închina eu capul. Teodorescu, p. p. 103, cf. Doine, 288. Pas, fată, pe lopată! şez. i, 234, cf. Pamfile, s. v. 123. Pasă, VăVane, în casă, Că-i prînzuţu cald pă masă. Alexici, l. p. 189, cf. mat. folk. 732. De-a umbruţa cetinii Este-o mîndră floricea. Pa’, mîndruluţ, şi ţi-o ia. T. Papahagi, m. 26. Pas, drace, îndărăt, gr. s. v, 138. Pasă mai dăparte. alr ii 3 422/316, cf. 3 422/182, 284, 310. Pas, Burdele, la surcele, se zice cînd punem pe alţii să facă o treabă a cărei îndeplinire ne priveşte. Sbiera, p. 252, cf. Zanne, p. i, 292. + (Despre oameni; construit cu pronumele în dativ) A o duce, a-i fi, a-i merge (IV 2) (bine sau rău). Ce mai faci, cum îţi mai pasă? Pann, p. v. i, 162/1.
   2.   (Popular şi familiar; urmat de o propoziţie introdusă de obicei prin „de“ sau „să“ ; cu valoare de îndemn sau de avertisment) încearcă să..., caută de...; îndrăzneşte de... Dar pasă, tu, de cere La fiare rtnduiele. Donici, f. ii, 19/10. Pas apoi de mai trăieşte. Pann, e. v, 140/6. Pas de cutează să iei partida unui om. Negruzzi, s. i, 260. Ei tractau pe domnii noştri ca pe nişte zapcii, le trimeteau ordine scrise şi verbale, ş-apoi pas să nu le fi urmat. Ghica, s. vi, cf. Alexandrescu, o. i, 182. Pas de mai zi. Baronzi, l. 45. Şi toate astea, pentru ce?... pentru un şal!... Apoi pas de nu zi că interesul poartă fesul. Alecsandri, t.
1  028, cf. 563. Pas acum şi te mai îndoieşte de înctntă-toarea frumuseţe a muzei lui. Maiorescu, cr. ii, 8. Apoi pas, Vaso, de nu urma dupe poruncă! Odobescu, s. i, 438. Pasă atunci de-i mai învaţă carte. id. ib. iii, 49. Mai pasă de dă ochi cu mătuşa Mărioara. Creangă, a. 51, cf. 40, 118. Patru succese aşa de miraculoase în patru genuri aşa de deosebite! pas de te ţine cu condeiul după ele. Caragiale, o. v, 267. Pas-acum de mai crede soacrelor. Marian, o. ii, 94. Pas de mai spune ceva. dr. vii, 4. Am o raţă Dulubaţă, Coada singură-şi
3461
PĂSARE1
— 310 —
PĂSĂLI
negoaţă; Pas, bădiţă, de-o glceşle (Coţofana). Gorovei,
c.  109.
   —     Prez. ind. : pers. 3 păsă şi pas, (prin Maram.) pa; imper. : păsă şi pas, (prin Maram.) pa.
   —  Lat. *passare. Cf. pas 2.
   PĂSÂRE1 s.f. (Popular) Faptul de a-i păsa1
(2); grijă, interes, preocupare (pentru cineva sau ceva) ; îngrijorare, teamă. Puţină păsare are de preţul ei. I. Ionescu, c. 170/6. Neavind teamă nici păsare. Negruzzi, s. ii, 93, cf. Polizu, ddrf. S-a putut observa. . . o păsare... din ce in ce mai vioaie pentru o viaţă publică naţională. Sbiera, f. s. 334, cf. Alexi, w. Hei, Ancuţa, draga mea, Facă Dumnezeu ce-a vrea! Tu să n-ai nici o păsare. Alecsandri, p. p. 113, cf. Şăineanu
d.  u. <0> L o c. adj. şi adv. Fără (de) păsare = nepăsător, indiferent. Căpitanul nostru, dulce şi purtător de grijă pentru noi, iar pentru dirtsul fără de păsare. Gane, n. ii, 110. Merg eu acum fără păsare prin păpuşoi. Creangă, a. 68. Boierul o ia fără păsare, o pune in buzunar şi porneşte cu trăsura Jnainie. id. o. 20. Şi cit de fără de păsare Ai fi privit atunci la toate. Vlahuţă, o. a. i, 50. Fetele... munceau.. . fără păsare de viitor, ap. tdrg. Privesc fără păsare la noi. Galaction,
a.  420. Trecea fără păsare prin hîrtoape. Sadoveanu,
o.  x, 194. Cei patru hamali imbrtnceau fără păsare pe oricine li se aşeza in cale. Galan, b. i, 18. Întrebarea Zvorişteanului a căzut rece, grea, fără păsare faţă de şirul vorbăriei procurorului, id. z. n. 135.
   —  V. păsa1.
   PĂSÂRE2 s. f. (învechit) Casă; palat1. Smirna şi istacti şi casea de cămeşile tale, de păsare (p ă s o -niul h, casa d) slonovnilor, din ei veseliră-te. psalt. 87.
   —  PI. :?
   —  Lat. pausare.
   PĂSÂRE 3 s. f. v. pasăre.
   PĂSĂT subst. 1.1. Seminţe de mei (1) (decorticate şi adesea pisate), mei (2) ; p. e x t. boabe de porumb, mai rar şi de alte cereale, pisate sau măcinate mare. V. crupe, bulgur, urluială. Le fierbea pasat şi le da şi posmaţi. N. Costin, let. r a, 83/18, cf. anon. car. 6 ocă unt, păsat, curechi de casă (a. 1738). bul. com. ist. iv, 74. Mălaiul cel mărunt (meiul), din carele se face păsat foarte bun. Economia, 35/26, cf. 76/10, drlu, lb. Păsatul, fideaua, grişul... hrănesc şi întăresc trupul. Piscupescu, o. 194. Sămlnţa lui [a meiului] se mănincă... făcind din el găluşte gospodăreşti de păsat. I. Ionescu, c. 78/1, cf. Bolintineanu, o. 133. Se suie iule in pod şi scoboară de acolo. .. vreo două dimerlii de păsat. Creangă, p. 5. Plachii, uneori făcute cu orez, dar mai de multe ori amestecat cu bulgur şi cu păsat. Marian, nu. 657, cf. id. na. 147, ddrf. Păsat este malaiul măcinat mare. damé, t. 154, cf. Candrea, f. 178. Păsatul, numit incă şi pasat sau pisat, iar in unele părţi ale Ardealului şi pisat, este fructul mălaiului. Pamfile, i. c. 243, cf; id. a. r. 196, Şăineanu, d. u., Bujorean, b. l. 388, Pribeagul, p. r. 78, Scriban, d. Borş cu pasat, h x 512, cf. 95, 106, 464, 496. Oi sămăna acu mălai mărunţel... şi apoi să-l string, să-l pun in stog, să-l imblătesc, să-l curăţesc, să-l fac păsat. Sbiera, p. 55. Să samene mălai mărunţel (mei),... să răsară, să se coacă... să-l piseze şi să-l facă păsat. id. ib. 163. Mălaiul mărunţel, după ce s-a pisat, se numeşte păsat. Com. Marian, cf. şez. vn, 75. Că te-oi finea foarte bine Cu pini şi cu măsline... Cu găluşte cu pasat. Cardaş, c. p. 132, cf. Viciu, gl., Ţiplea, p. p. 114. Clnd începi să descinfi, ai in apropiere o mină de păsat. Pamfile, b. 12, cf. a iii 2, l. rom. 1959, nr. 6, 51. Mai bine păsat de mei, Dar să ştiu că-s inlre-ai mei. folc. mold. i, 347. Bătrlnul amorezai e ca chiroşca cu pasat. Negruzzi, s. i, 251. De la noi şi pln’la voi păsat vărsat (Pologul). Sbiera, p. 320. Sub cel deal ingropilat Fierbe o oală cu pisat Nasul). Păsculescu, l. p. 90. ~<0> E x p r. A lacé
(pe cineva) păsat = a nimici, a zdrobi (pe cineva), a face (pe cineva) pilaf. Strig-Osman; — Păsat vă fac! încurcaţi pe-aicea treaba. Coşbuc, p. ii, 49.
   2.   (Regional, mai ales în Transilv.; şi în sintagmele păsat mărunţel, alrm sn i h 99, păsatul vrăbiei, h x 104, 353) Mei (1) (Panicum miliaceum). Din sămănătura dmpului... se face: mazăre, fasole, linte, bob, hrişcă, păsat (a. 1793). Uricariul, vi, 168, cf. Brandza, fl. 480, Candrea, f. 178. Mălaiul, păsatul sau meiul se coseşte după ce i s-au secerai spicele. Pamfile, a. r. 150. Mălaiul, mălaiul mărunţel, păsatul (Panicum miliaceum) se numeşte in Muntenia mei. şez. xv, 66. Foaie verde de pasat, Ş-asară te-am aşteptat. Sadoveanu,
o. ii, 437, cf. Borza, d. 123, h x 581, Graiul, i, 452, Iordan, l. m. 194. ^Compus: Păsatul-vrăbiei = ciucuşoară (Berteroa incana). Cf. Borza, d. 30.
   3.   Mîncare preparată din păsat (11) fiert, care se mănîncă, de obicei, amestecat cu lapte, cu unt şi brînză, cu untură etc., (regional) m e ş n i ţ ă (1); terci de mălai sau de făină, (regional) cir. Apoi curechi fiert cu rincezeală..., lapte acru, păsat. Budai-Deleanu, ţ. 304, cf. lb, ddrf, Marian, î. 379. Păsatul este tot un terci, insă făina din care acesta este făcut, este mult mai mare măcinată. Manolescu, i. 273, cf. Bianu, d. s. în strachină se pun flori de grădină, puţină apă şi alte lucruri, precum: pine, colivă, pisat, colorezi. Pamfile, s. v. 17, cf. Şăineanu, d. u. Bun pisat ai nimerit, dadă! Stancu, d. 52. A zis unul cind s-a ars cu păsatul fierbinte: „Sus e cerul". Beniuc, v. cuc. 23, cf. h ii 40, 119, iv 320, vii 136, 185, xn 34, xvn 8. De puţintel ce minca, Lumea toată se mira: Şapte pite şi-un pitoi... Şi-o căldare de păsat Şi tot nu s-a săturat. Marian, sa. 84. In loc să măntnce la masa împărătească a tăttne-său mtncările scumpe... , mlnca bulz şi păsat pe la casele oamenilor. Mera, l. b. 141, cf. Păsculescu, l. p. 367, chest. viii 13/15, 91/2. Fierbem apă, punem, sare, facem inili un păsat aşa subţire. gl. olt. Face pasat de mălai or de făină. ib. Cine s-a fript cu păsatul, suflă şi in piftie. Zanne, p. ii, 557. Parcă i s-a vărsat laptele in păsat, se spune cînd cineva este vesel. Cf. id. ib. iv, 68. Femeia care a cercat o dată păsatu nu se dă in lături măcar să o pici cu ceară, se spune despre femeile îndrăgostite. Cf. id. ib. 67. O E x p r. A-i curge (sau a-i cădea, a-i pica etc.) (cuiva) lapte (sau m'erc) în păsat, se zice despre cineva care are un noroc neaşteptat sau clnd cuiva îi merge foarte bine. Cum era pe atuncea, bine era, că lui Barbu-i curgea laplele-n pasat şi galbinii in cobză. Alecsandri, t. 83. A vărsa laptele în păsatul cuiva = a face un bine cuiva, a-1 ajuta. Păsculescu, l. p. 107. A-i cădea păsat în guşă = a-i veni cuiva ceva de-a gata, fără muncă şi cam pe neaşteptate. Zanne, p. iv, 68. A fi lapte cu păsat sau a fi păsat dulce = a fi lucru bun şi plăcut (de mare folos pentru cineva). Cf. Zanne, p. iv, 68. Faptele smintite ale neprietinilor noştri sint pentru noi pasat dulce, căci ştiu că va sta asupra lor un judeţ înfricoşat. Sadoveanu, o. xii, 170. + (Regional) Colivă (Vînători-Sighişoara), alrm ii/i 224/157.
   II.  P. anal. (Regional) 1. Măzăriche (3); mieluşei, v. mieluşel (II). Din cer pică un feiiu de păsai in două cu ploaie şi se preface in polei. Contemporanul, v1( 144, cf. Vaida, alr sn iii h 797.
   2. Alice. Com. din Straja-Rădăuţi.
   3.   Puroi (în special cel care se stoarce dintr-un coş). V. v i e r m u ş, g r ă u n c i o r. Cf. dr. ix, 430, alrm i/i h 183/357.
   —    Şi: (regional) pisăt, pîsât, pusât (alr i 734/708, 735/708, 960) subst.
   —  Lat. pinsatum.
   PĂSĂÎ vb. IV v. pîsîi1.
   PĂSĂLÎ vb. IV. T r a n z. şi refl. (pas.) (Ban. şi Transilv.) A (se) potrivi, a (se) nimeri; a (se) îmbina. Cf. L. Costin, gr. băn. ii, 147, Novacoviciu, c. b. ii, 16. Scindurile se fugăluiesc pe margini ca să se păsăluiască laolaltă. Com an, gl. 33, cf. cv 1951, nr. 3 — 4, 46.
3467
PĂSĂLUI
— 311 —
PĂSĂREŞTE
 [Şindrilele] nu-s păsălile. chest. ii 236/46. Mă-o făcut potcoava d'e chiar să păsăluieşt'e. alr sn v h
 1  344/2S0. Nu s-o păsălit bine mimarea. a iii 9, cf. 18, Lexic reg. 24, 93, ii, 41, 76. Fieru ăl lat nu se păsăleşle la plug. mat. dialect, i, 84.
    —  Prez. ind. : păsălesc. — Şi: păsălui vb. XV.
    —  Din magh. păszol.
    PĂSĂLUÎ vb. IY v. păsăli.
    PĂSĂMfiVT s. n. (Prin nord-estul Olt.) Grijă necaz, supărare. N-am vrun păsămtnt de el. Vîrcol v. 97, cî.sfc v, 55.
    —  PI. : păsăminle.
    —  Păsa1 + suf. -(ă)mtnt.
    PĂSĂNGÎU s. m. (Regional; Intr-o enumerare a te'r-menilor referitori la diferite meşteşuguri; cu sens neprecizat, probabil) Ceaprazar (Teregova-Caransebeş). h xviii 284.
    —  PI. : păsăngii.
    —  Cf. p a s m a n t.
    PĂSĂuAR s. m. 1. Vînăţor de păsări (care vînează cu şoimi); (sens curent) vînzător sau crescător de păsări. Esop pe toţi păsărarii i-au chemat şi au poruncit să prinză patru pui de vullure (a. 1812). gcr ii, 208/33, cf. drlu, lb, Polizu. Păsărari înzorzonaţi cu şoimul pe mină. Odobescu, s. iii, 144, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. N-a venit o dată loniţă păsărarul fără ca să-i dea cu ce să-şi cumpere haine copiilor. Brătescu-Voineşti, p. 325, cf. Şăineanu, d. u. Şi începură şi slugile să treacă:... marele păsărar şi micii coteţari. Vissarion, b. 34. Eu am început a aduce din Rusia, tntăi [privighetori], îmi zise păsărarul. Sadoveanu,
 o. vi, 170. Era meşter în meseria de păsărar, avînd laţuri presărate cu iscusinţă. Pas, z. i, 209. Nici un păsărar dintre noi nu o întrecea tn găsilul cuiburilor cu puişori, il februarie 1961, 22, cf. sfc v, 25.
    2.    (Şi, adjectival, In sintagma uliu păsărar, der iv, 763) Specie de uliu de nnrimea unui porumbel, cu spatele de culoare cenuşie Închisă, cu partea ventrală albă sau roşcată, cu dungi transversale dese de culoare brună Întunecată; uliu-păsăresc (Accipiter nisus). Cf. Marian, o. i, 128, tdrg, Şăineanu, d. u., Simionescu, f. r. 168, Băcescu, păs. 122, Graur, e. 132, h xii 429.
 3.    (Ornit.; regional; şi tn sintagma păsărar cu gheare scurte, Băcescu, păs. 123) Ulişor (Accipiter badius brevipes). Cf. Marian, o. i, 126, Băcescu, păs. 122.
    —  PI. : păsărari.
    —  Pasăre + suf. -ar.
 PĂSĂRÂT s. n. v. păsăret.
 PĂSĂRÂTIC, -Ă adj. (Prin nord-estul Olt.) Lipsit de seriozitate; fără minte, copilăros, uşuratic. Mi-am încordat toată firea mea... păsăratică, spulberatică, zăticnită. Ciauşanu, r. scut. 12, cf. id., gl.
    —  PI. : păsăralici, -ce.
    —  Pasăre -f suf. -atic.
 PĂSÂRĂRÎISC, -EÂSCĂ adj. (Rar) Păsăresc (1). Lăcarii... au început a-şi tritui chemările... Filip zîmbea într-un fel care nu dovedea de-ajunsa preţuire faţă de-un asemenea meşteşug păsărăresc. Galan,
 b. i, 95.
    —  PI. : păsărăreşti.
    —  Păsărar + suf. -esc.
 PĂSĂRĂRÎE s. f. (învechit) Crescătorie de păsări (13); prăvălie în care se vindeau păsări. Linia grădinilor era întreruptă de un şir de magazii..., o pescărie, o păsărărie şi vtnătorie de cea mai.mare curăţenie, cu mese de marmură. Ghica, s. 534.
 —  PI. : păsărării.
 —  Păsărar -f suf. -ie.
   PĂSĂRĂRÎT s. n. (Rar) Acţiunea de a vina păsări
 (12), prindere a păsărilor; profesiunea păsărarului (!)• Vtnatul, pescuitul, păsărăritul, rămaseră ca tot attlea monopoluri domneşti. Bariţiu, p. a. i, 651.
   —  De la pasăre sau de la păsărar.
   PĂSĂREĂ s. f. v. păsărică.
   PĂSĂREÂUĂ s. f. v. păsărică.
   PĂSĂRÎL1 adv. (Regional) Pe înserat (Săpata de Sus-Piteşti). Udrescu, gl. Cită mai păsărel, mă las şi eu pe la voi, să ştii! id. ib.
   —  Pe + seară + suf. -el.
   PĂSĂRfiL2 s. m. (învechit şi regional) 1. Bărbătuş (mic) de vrabie; p. g e n e r. bărbătuş (mic) de pasăre
 (12). Poate-n cale va vina vreun păsărel. Pann, e. ii, 43/4. Odată am umplut sînul cu pui zburători şi cînd m-am dat jos, din fugă, pe scări, mi s-au descins betele şi s-a umplut biserica de păsărei. Plopşor, c. 132, cf. alr i 1 015/885. [Grîul] să-l mănînce... ciorile şi păsările şi păsăreii. gl. olt.
   2.    (Eufemistic) Organ genital al băieţilor. Nu stnt fată, că am păsărel, protestează băiatul ridictnd rochiţa. Brăescu, o. a. i, 316.
   —  PI. : păsărei.
   —  Pasăre + suf. -el.
   PĂSĂRfiSC, -EĂ.SCĂ adj. 1. Care aparţine păsărilor, privitor la păsări, de păsări, pentru păsări, (rar) păsărăresc. Cf. drlu, lb, Polizu. Hotărî să mai facă vreo călătorie, Ca s-adune respecturi şi însuşi să privească Cu ce chip îl slăveşte naţia păsărească. Alexan-drescu, o. i, 236, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg. Fericitul neam Păsăresc se deşleaptă-n crîng. Isanos, ţ. l. 12. Alei! corbuşorul meu!... Giur... Să mi le tot hrănesc, Nu cu carne păserească, Ci cu carne păgt-nească. Alecsandri, p. p. 142. Soare şerpesc, Soare păsăresc, Soare rumânesc... Ieşiţi de la (cutare). mat. folk. 564. o (Ca determinant pe lingă nume de păsări sau de plante, indică specii ale acestora sau contribuie la formarea unor nume compuse) Cireşe păsăreşti, lb. Strugure păsăresc. Jipescu, o. 53. Cireşe păsăreşti. Barcianu. Poamă galbenă, plavană, păsărească, coarnă, tămtioasă, neagră..., babană. C. Giurescu, p. o. 171. Uliu păsăresc. Băcescu, păs. 122. Poamă păsărească, h iii 116, cf. xvi 66, 103, alr sn i h 209. (Substantivat, f.) Ionescu de la Brad indică... şaisprezece varietăţi de struguri:... păsăreasca, tămtioa-sa-galbenă şi verde. C. Giurescu, p. o. 95.
   2.    (Despre limbi, limbaj, cuvinte etc.) Greu de înţeles; cu aspect de argou sau de jargon; convenţional, artificial. Ar jura fiecine că asistă la glumele flăcăilor de ţară în nopţile de şezători şi că aude o limbă păsărească. Alecsandri, ap. tdrg. Vorbea foarte mult şi într-o limbă proprie, limba păsărească. Gherea, st. cr. ii, 54, cf. Marian, o. i, 414. Ce nu-mi place la juraţi e limba păsărească a avocaţilor. Brătescu-Voineşti, p. 118. Fără cuvinte păsăreşti, că mă prinde ameţeala. Vlasiu, d. 402. Par să se-nchine, să se spovedească In grai sucit şi-n limbă păsărească. Arghezi, vers. 357. <0> (Substantivat, f.) Băieţii au născocit
 o nouă păsărească care constă tn a rupe cuvîntul în grupuri de litere, cari să aibă o singură sau două vocale, iar înaintea lor să puie grupuleţul: ver. Pamfile, j. i, 100.
   —  PI. : păsăreşti. —Şi: (regional) păser6sc,-eăscă adj.
   —  Pasăre + suf. -esc.
   PĂSĂRfiŞTE adv. Ca păsările, în felul păsărilor. Cf. lb, Polizu. Despre... cai [se zice] că zboară păsă-reşle. Marian, o. i, 413, cf. ddrf. Să vezi cum se trăieşte Adevărat şi bine păsăreşte. Arghezi, vers. 280. Albă porumbă îmi ridic din cuib, Curată ca un bulgăre de nea, Cu penele crescute păsăreşte, Dar încă fără zbor, fără ispită-n ea. Blaga, p. 149. Şoimul vesel nechezea, Zborul iuie-şi repezea lepureşle, ogâreşte, Păsăreşte,
3482
PĂSĂRET
— 312 —
PĂSĂRICOI
 fulgereşle. Alecsandri, p. p. 113. Cirită cucu păsăreşte. Ţiplea, p. p. 75. Ţtndră mlndră şede-n grindă şi grăieşte păsăreşte (Rlndunica). Sbiera, p. 322. <0> E x p r. A vorbi (sau a zice, a grăi etc.) păsăreşte (sau pe păsăreşte) = a vorbi Intr-o limbă care nu se poate înţelege, a vorbi în argou sau în jargon, a spune ceva fără înţeles. Cei de la bucoavnă rtvneau la dtnşii cum vorbeau păsăreşte. Ghica, s. 50. Se cunoaşte modul de a vorbi a doi Inşi „păsăreşte“, ca să nu-i priceapă un al treilea. Pamfile, j. i, 80. Apoi spune aşa, bre, nu-mi vorbi mie păsăreşte. Hogaş, dr. ii, 96. Ei au mai zis pe păsăreşte: „Cine vă apără şi vă păzeşte?“ Arghezi, vers. 314. A învăţa păsăreşte = a învăţa pe dinafară (fără a Înţelege), papagaliceşte. Gf. Zanne, p. v, 349.
   —  Pasăre + suf. -eşte.
   PĂSĂBET s. n. (La sg. cu sens colectiv) Mulţime de păsări, stol de păsări, totalitatea păsărilor; s p e c. păsări de casă; păsărime. Cile nu le spunea primăvara cu florile, vara cu poamele şi păsăretul vesel. Dela-vrancea, t. 154, cf. 135, ddrf. Soarele răsărise şi păsăretul sălbatic se deşteptase. Sandu-Aldea, u. p. 42, cf. Pamfile, a. r. 254. Clnd mama le chema dimineaţa la ceva grăunţe... pui, pui, pui, se umplea bătătura de fel de fel de păsăreturi. Al Lupului, p. g. 50. Vulturii pluteau neobosit... dlnd fiorii morţii păsăretului de casă. Galaction, o. 155, cf. id. a. 416, id. o. a. ii, 98, 174. Păsăreturile cerului. în scl 1969, 140. Cailor, clinilor, pisicilor, păsăretului să li se dea hrana trebuitoare. Pas, l. i, 94, cf. 310. Toată povestea asta cu păsăretul i se pare fără importanţă, v. rom. ianuarie 1956, 33. Scriitorul are o atitudine de naturalist faţă de păsăretul bălţii. Varlaam-Sadoveanu, 456.
   —    PI. : (rar) păsăreturi. — Şi: păsărăt s. n. Dela-vrancea, s. 81.
   —  Pasăre + suf. -et.
   PĂSĂRGHÎI s. f. pl. (Rar; cu sens neprecizat, probabil) Păsăret. Vtnat este pe aici? — Este. Tot văd păsărghii de toate felurile. Sadoveanu, o. iii, 487.
   —  Cf. pasăre.
   PĂSĂRÎ vb. IV. Tranz, şi refl. (învechit, rar) A (se) transforma în pasăre (I). Cine vreodată pasire dobilocită sau dobitoc paserii au văzut? Cantemir, ist. 39, cf. 33, Scriban, D. + Intranz. Fig. (Regional) A vorbi fără Înţeles (Mehadica-Băile Herculane). L. Costin, gr. bXn. ii, 147. Nu păsări atlta. id. ib.
   —  Prez. ind.: păsăresc. — Şi: paseri vb. IV.
   —  V. pasăre.
   PĂSĂRÎCĂ s. f. 1. Diminutiv al lui p a s ă r e (I);
păsăruică (1), (învechit şi regional) păsăruie, păsăruţă (1), (regional) păsăriţă, păsărucă. Au nu doauă păsă-reale să vtnd Intru fileariu. n. test. (1648), 13v/9, cf. anon. car. Acolo vezi... Tot feliu dă păsărele ciudate Cu viersuri ctnttnd pre minunate. Budai-Deleanu, ţ. 324, cf. 174, drlu. De la ţările străine, Păsărele vin ca nori. Asachi, s. l. i, 93, cf. 107. Duhuri curate din eeriuri, oameni, peşti şi păsărelei Conachi, p. 270, cf. 262, Polizu. Fetiţa şi păserica [Titlu], Mureşanu, p. 3/1. Astfel, tn crlnguri, o păsărică Aude-aproape un ciripit. Alexandrescu, o. i, 102, cf. 226. Numai păserica mea Toată noaptea ciripea. Filimon, o. i, 137. Pe crengile pădurii, un roi de păserele, Cu-o lungă ciripire, la soare se-ncălzesc. Alecsandri, p. iii, 27, cf. ii, 73. Aşa, o păsărică, pe calea sa pierdută, Tot zboară înainte neîncetat clnttnd. Bolintineanu, o. 3, cf. lm. Romanii cunoşteau... şi aceste două specii de păsărele. Odobescu, s. iii, 24. Cum vlnătoru-ntinde-n crlng La păsărele laţul, Cînd ţi-oi întinde braţul sltng Să mă cuprinzi cu braţul. Eminescu, o. i, 174, cf. Gane, n. iii, 56. Fala împăratului se preface tntr-o păsărică. CreangX, p. 267, cf. id. o. 122. Din buzunarul hainei Mă fac că scot o păsărică. VlahuţX,
o. a. i, 47, cf. 48, ddrf, Alexi, w. Putea ea, o păsărică,
să lupte cu bolovanii? Bassarabescu, v. 51. Trec păsărele Şi tainic s-ascund. Bacovia, o. 10. Rămln cuiburile de păsărică... prin şoproanele de acasă. Galaction,
a.  415, cf. 416. Din frunzişurile grele... tot mai vin Glasuri mici de păsărele. Topîrceanu, b. 39. Inima mi se zbate In piept ca o păsărică. Vlasiu, a. p. 26. Clnlau cu hărnicie păsărelele mărunte. Sadoveanu, o. xi, 372. Ctteva păsărici se certau pe o cracă. Preda, m. 185. C-am avut nuntaşi Brazi şi păltinaşi,... Păsărele mii Şi stele făclii! Alecsandri, p. p. 3, cf. 271. De-ar fi cucul voinicel, Face-l-aş ibovnicei... Ci e cucul păsărea, Şade tot pe rămurea. Jarnîk-Bîrseanu, d. 213, cf. 165. Păsărică clnta-n pari. Marian, v. 93. Mlncatu-s, Doamne, de rele, Ca holda de păsărele. Reteganul, tb. 157. Păsărică, păsărea, Mută-ţi cuibul de-acolea, Că-oi veni-nlr-o seară bat, Ţi-i găsi cuibul stricat. şez. i, 12, cf. iii, 92, iv, 225. Fă-te o păsărică şi du-te de-mi adu în cioc o picătură de apă ca să-mi potoleşti setea. Popescu, b. ii, 24. Păsărică cîntă-n iarbă, Trece badea, nu mă-ntreabă. Bibicescu, p. p. 37, cf. 24. Păsărea de pe htnâeu, N-ai văzut pă badea meu? Densusianu, ţ. h. 161. Ian auz, frăliuc, auz, Cum Iş clntă păsăreauă! T. Papahagi, m. 122. De m-aş face-o păsărea Să alerg prin ţara mea. ant. lit. pop. i, 64, cf. Teaha, c. n. 250. Păsărică din vllcele, Adă leac inimii mele. folc. transilv. ii, 46, cf. 301, i, 240, 287. Păsărică cu cunună, Ce tot ctnţi seara pe lună? folc. mold. i, 136. Aşa clntă o păsărică: Cine strtnge, nu mănlncă, se spune despre omul zgîrcit. Cf. Zanne, p. v, 610. Am o păsărea Intr-un vîrf de nuia, Toi se caină ca vai de ea, Că nu mere nime să o ia (Aluna). Gorovei, c. 11. <0>Expr. (Familiar) A avea (o) păsărică (sau păsărele) Ia cap (sau, rar, sub pălărie) = a fi nebun, a fi trăsnit, zurliu; a avea idei ciudate, bizare, trăsnite. Gf. Zanne, p. i, 584, Iordan, l. r. a. 496. Să lăsăm glumele — ai o păsărică sub pălărie. Stancu, d. 303, cf. Coman, gl. + F i g. (Familiar) Termen dezmierdător pentru o fată. Maman, cu-cu! bau! — Cu-cu! păsărică maichii! Delavrancea, o. ii, 337. Hop! leliţă, lelişoară, Păsărică mea uşoară, Tot gtndesc şi iar gtndesc Că pe cine să iubesc? Jarnîk-Bîrseanu, d. 42. Păsărea de pe cimpie, Scrii o carâe, dă-o mie. Densusianu, ţ. h. 190. Păsărică mamii! Udrescu, gl.
   2.   (Regional) Vrabie (Passer domesticus); vrăbiuţă. Cf. Marian, o. i, 409, BXcescu, pXs. 123, alr i 1 014/790, 878, 885, 890, 900, 940, 990, alr ii 6 217/928, l. rom. 1959, nr. 5, 73, a i 23, vi 26.
   3.   (Regional; şi în sintagmele păsărică plugului, BXcescu, pXs. 123, păsărică domnului, alr i 1 042/684) Codobatură (Motacilla alba). Cf. alr i 1 042/679.
   4.   (La pl.) Ordin de păsări cu capul mic, cu picioare mici şi acoperite cu puf, cu ciocul tare, de obicei cîntă-toare; (şi la sg.) pasăre care face parte din acest ordin. Cf. SlMIONESCU, F. R. 118, ENC. AGR.
   5.   (Regional; în sintagma) De-a păsărică = numele unui joc de copii, care constă din baterea palmelor (Măceşu de Jos-Băileşti). alr ii 4 338/872.
   6.   (în sintagma) Păsărelele reginei = numele unui dans popular asemănător cu hora. Cf. Varone, d.
   7.   (Prin Transilv. şi prin Bucov.) Turtă din aluat în formă de pasăre (I), făcută special pentru copii; (regional) pupăză, păsăruţă (3), păsăruică (4). Cf. alr ii 4 032/574, Teaha, c. n. 250, a vi 4.
   8.   (Familiar; la pocher; cu valoare de interj.) Pas.1 (parol), bul. fil. v, 192, cf. 261, bl vii, 129.
   9.   (Eufemistic) Organ genital femeiesc sau bărbătesc (la copii). Cf. bul. fil. i, 213, Ciauşanu, v. 187.
   —    Pl. : păsărele şi (rar) păsărici. — Şi: păsăreă, (regional) păsăreăuă, păsereă, păserica s. f.
   —    Pasăre 4- suf. -ică. — Păsărea, păserea, păsăreauă: cu schimbare de suf.
   PĂSĂRICOI s. m. (Regional) Vrăbioi (Movilenii-Slatina). alr i 1 015/890.
   —  Pl.: păsăricoi.
   —  Păsărică + suf. -oi.
34S7
PĂSĂHIE
— 313 —
PĂSĂTQARE
   PĂSĂRÎE s. f. (învechit, rar) Cuşcă sau coteţ de păsări (I). Cf. drlu.
   —  PI. : păsării.
   —  Pasăre + suf. -ie.
   PĂSĂRÎME s. f. sg. Mulţime de păsări, stol de păsări, totalitatea păsărilor; s p e c. păsări de casă ; păsăret. Ceastă păsărime ce e deasupra noastră. Moxa, 390/31. Bătătura nu mai încăpea de vite, păsărime şi tighioi. Delavrancea, s. 17, cf. 223. Bătălia părea pierdută pentru păsărime. Macedonski, o. iii, 62, cf. Marian,
 o.   i, 409, ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg. Nenea Vasilescu... de la care se cumpără seminţele pentru păsărimea măruntă. Arghezi, b. 44. Ia vezi călător ce-ţi face, Că te lasă-n Valea rea Ca să-ngraşi păsărimea! Teodorescu, p. p. 631.
   —  Pasăre + suf. -ime.
   PĂSĂRIOĂRĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui pasăre (II); vrăbiuţă. Cf. Marian, o. i, 409, Băcescu, păs. 123.
   —  Pronunţat: -ri-oa-. — PI. : păsărioare.
   —  Pasăre + suf. -ioară.
   PĂSĂRÎŢĂ s. f. (Regional) Păsărică (1). Paseriţa cea cu prepus, iubitoriul nopţii,... adeca liliacul. Cantemir, ist. 114. Păsăriţă Pestriţă Se făcu. mat. folk. i, 144.
   —  PI. : păsăriţe. — Şi: paseriţă s. f.
   —  Pasăre + suf. -iţă.
   PĂSĂROAlCĂ s. f. (Regional) Augmentativ ăl lui pasăre (I). O întreabă atunci feciorul pe păsăroaică... ce ar cere de la el. Mera, l. b. 66.
   —  PI. : păsăroaice.
   —  Pasăre + suf. -oaică.
   PĂSĂR<5i s. m. 1. Augmentativ al lui pasăre (I) (bărbătuş). Cf. alri 1 018/138, 1 030/138, a iii 8.
   2.    (Regional) Vrăbioi. Nu te ţinea aşa măreaţă cu ctnlarea la, au zis păsăroiul către privighetoare. Ţichindeal, f. 367/9, cf. Marian, o. i, 409, ddrf, TDRG, PASCU, S. 111, CADE, ALR I 1 015, ALR II 6 217,
 A i 12, 13, 17, 21, 22, 23, 26, 31, 34, 35, 36. Aşa zice un păsăroi: Strtngeţi voi, Om mtnca noi, se zice despre cei care adună avere pentru ca alţii să o risipească. Cf. Zanne, p. v, 611.
   3.    F i g. (Familiar şi glumeţ) Copil, băiat. Cf. Udrescu, gl.
   —  PI. : păsăroi.
   —  Pasăre + suf. -oi.
   PĂSĂRTÎCĂ s. f. (Regional) Păsărică (1). Păscă-larii-s păsăruci mai mici ca sarea, ce clocesc intre pietre. Băcescu, păs. 123. O Păsăruca plugului = codobatură (Motacitla alba), id. ib.
   —  PI. : păsăruci.
   —  Pasăre + suf. -ucă.
   PĂSĂRtJICĂ s. f. 1. Diminutiv al lui pasăre(I);
 păsărică (1), (învechit şi regional) păsăruie, păsăruţă, (regional) păsăriţă, păsărucă. Sufletul nostru ca pasărea (o păsâruică d) izbăvi-se de cursa vărătorilor. psalt. 272. Sturzi, mierle şi alte păsăruici (a. 1749). gcr ii, 44/30. Ei ucid din zburare cele mai mici păsăruice. ist. am. 92T/5. De mult pltns... s-au prefăcut tntru aceste păsăruice. Ţichindeal, f. 466/12. Ţipătul... unei păsăruici care adoarme. Alecsandri, o. p. 13. Oare ce vor fi zictnd boii tn mintea lor, despre acele groaznice păsăruice. Odobescu, s. iii, 23. Acolo zburau şi să veseleau păsăruici. Delavrancea, s. 89. Păsăruici mititele sfirtiau din aripi. D. Zamfirescu, v. ţ. 146. Nenea Vasilescu şi tovarăşii lui au ctte-o încăpere... încredinţată păsăruicitor simţitoare la răcoare. Arghezi,
 b. 44. Inima tînărului inginer se zbătea ca o păsăruică istovită, v. rom. iulie 1954, 101. Ii stricaţi rostul speriind stolurile de păsăruici. Pas, z. i, 209. O păsăruică roşcată stătea în cuib... clocindu-şi ouăle. Camilar, |
 n. i, 394. Ctntă păsăruica-n salce, Copila de moarte zace. Alecsandri, p. p. 231. Ce te socoteşti Şi mă tot priveşti Ţiind frigăruică De fript păsăruică? Teodorescu, p. p. 446. Fă-mă mîndră păsăruică, La mîndruţa-n ferestruică, S-o văd seara etnd se culcă! Jarnîk-Bîrseanu, d. 406. Frunză verde iarbă neagră, Coalea-n vale pin dumbravt Paşte-o păsăruici iarbă. şez. ii, 139. Păsăruici şi păsărele, Voi, frumoase turturele, Să zburaţi tn ţara mea Şi-mi cătaţi pe maica mea. Hodoş, p. p. 229. Păsăruică, păsărea, Doară eşti din ţara mea? Bud, p. p. 23. Păsăruică, păsărea, Spune la mtndruţa mea. Densusianu, ţ. h. 142. Păsăruică de la munte, Auzit-ăm că ştii multe. T. Papahagi, m. 42. Am văzut o păsăruică frumoasă, mat. dialect,
 i, 185. Păsăruică din otac, Nu mă blăstăma să zac. folc. transilv. ii, 306, cf. i, 9. Albă păsăruică Pe arac se urcă: N-are aripioare, N-are nici picioare (Fasolea). Teodorescu, p. p. 226. Am o păsăruică pestriţă Duce vestea în Bistriţă (Scrisoarea). Gorovei, c. 340. + F i g. (Familiar) Termen dezmierdător sau ironic pentru o fată. Ştiu că-i vor scutura acestei păsăruici o zestre frumoasă. Agîrbiceanu, a. 51. Mîndră mîndruleana mea, Păsăruică uşurea. Jarnîk-Bîrseanu, d. 379.
    2.    (Regional) Vrăbiuţă. Cf. Marian, o. i, 409, Băcescu, păs. 123.
    3.    (Regional; şi în sintagma păsăruică plugului, alr i 1 042/259) Codobatură (Motacitla alba) (Corvi-neşti-Bistriţa). ib.
    4.    (Regional) Turtă din aluat în formă de pasăre (I), făcută special pentru copii; (regional) pupăză, păsărică (7), păsăruţă (3) (Micăsasa-Mediaş). alr ii 4 032/141.
    —     PI.: păsăruici şi (învechit şi regional) păsăruice.
 —  Şi: păserfiică s. f.
    —  Pasăre + suf. -uică.
    PĂSĂRTÎIE s. f. (învechit şi regional) Păsărică (1). Ceastă păsăruie ce e deasupra noastră. Moxa, 390/32. Păsăruie albăstruie, Ptn’ta soare mi te suie. Udrescu, gl. Păsăruie ruie pe harag se suie (Fasolea). Pascu,
 c. 226.
    —  PI. : păsărui.
    —  Pasăre -f suf. -uie.
    PĂSĂRIÎŢ s. m. (Regional) Cinteză (Fringilla coelebs) (Vadu Crişului-Oradea). alr i 1 047/295.
    —  PI. : păsăruţi.
    —  Pasăre -f- suf. -uf.
    PĂSĂRÎŢĂ s. f. 1. (învechit şi regional) Păsărică (1). De care lucru pentru mica şi rătăcita jiganie, păseruţa aceasta, foarte cu bună socoteală sam-a lua se cade. Cantemir, ist. 146. <0> (Regional) Păsăruţă plugului = codobatură (Motacitla alba). Băcescu, păs. 123.
    2.    (Regional) Vrabie gulerată (Passer monlanus). Cf. Băcescu, păs. 123.
    3.    (Prin vestul Transilv.) Turtă din aluat în formă de pasăre (1), făcută special pentru copii; (regional) pupăză, păsărică (7), păsăruică (4). Cf. Teaha, c. n. 250.
    —  PI. : pâsăruţe. — Şi: păserfiţă s. f.
    —  Pasăre + suf. -uţă.
    PĂSĂTÂR s. m. (Prin Bucov.) Puiet de peşte foarte mic. Cf. Băcescu, p. 43, com. din Bilca-Răd5.uţi.
    —  PI. : păsătari.
    —  Păsat + suf. -ar.
    PĂSĂTÎC s. m. (Maram.) Caltaboş (preparat cu sînge); sîngerete. Cf. alr i 747/348, 351, 354, alr sn ivhl 124/353, Lexic reg. 15.
    —  PI.: pâsătici.
    —  De la păsat.
    PĂSĂTOÂRE s. f. (Regional) Unealtă de dulgherie care serveşte la marcarea unghiurilor, la retezarea capetelor scîndurilor etc.; colţar cu limbă (Glimboca-Caransebeş). alr ii 6 649/27.
    —  Etimologia necunoscută. Cf. pas2.
3501
PĂSĂTOR
— 314 —
PĂSCĂRI1
  PĂSĂT0R, -OĂRE adj. 1. (învechit şi regional) Căruia Ii pasă1 (3), care se îngrijorează, care se sinchiseşte (de cineva sau de ceva); care pune totul la inimă; grijuliu, sensibil. Cf. Barcianu. Acesta este un om păsător, nu prea poţi glumi cu el. Com. din Blaj.
  2. (Regional) Care suportă uşor întlmplările neplăcute ; nepăsător (Drăguşeni-Tirgu Neamţ). Glosar reg.
  —  PI. : păsători, -oare.
  —  Păsa1 + suf. -tor.
  PĂSĂTdS, -OÂŞĂ adj. (Transilv.; despre fructe, legume) Făinos, mălăieţ (1); moale1 (I 1). Cf. lb, Gheţie, r. m. Mere păsătoase. bulet. grăd. bot. i, 77. (Barabină) făinoasă, păsătoasă. alr sn iV h 1 103/235, cf. mat. dialect, i, 84.
  —  PI. : păsătoşi, -oase.
  —  Păsat -f suf. -os.
  PĂSĂTTJÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A ninge cu mieluşei (II) (Mihăileni-Miercurea Ciuc). alr sn iii h 797/574.
  —  Prez. ind. pers. 3 : păsătuieşte.
  —  Păsat -f suf. -ui.
  PĂsAţEL s. m. (Regional) 1. Diminutiv al lui păsat (II) (Ciureşti-Birlad). i. cr. ii, 175. Pune pe fiică-ta să-mi siringă lot păsăţelut cela vărsat tn căsoi. ib. <0 (Adjectival) Pere păsăţele = varietate de pere lungăreţe, gălbui, cu miezul aspru şi cu gust dulce. şez. v, 68. + Griş (Deda-Reghin). mat. dialect, i, 185. Supă cu găluşte de păsăţet. ib.
  2.    Specie de strugure cu boabe mici (Cosîmbeşti-Slobozia). h vii 130.
  3.    (Bot.; şi în sintagmele păsăţelut dealului, Borza, d. 98, păsăţelut vrăbiuţei, id. ib.) Păducherniţă (II 1) (Lepidium ruderale). Cf. id. ib.
  —  PI. : păsăţei.
  —  Păsat + suf. -el.
  păscAr s. m. v. pescar.
  PĂSCĂHE s. f. (Regional) 1. Păscut1 (1); (concretizat) păşune (1). Cf. sfc iv, 285. Şi-am dat oile-n păscare. Mateescu, b. 47.
  2. (La unele jocuri cu mingea; în opoziţie cu bătaie) însărcinarea de a prinde mingea, prinsul mingii; (regional) păscăreală, păscut1 (3). Se alege prin sorţi cine are să fie la bătaie şi cine la pascare. conv. lit. ix, 7. Cel ce a aruncat [mingea]... mai slab, vine la păscare. Pamfile, j. iii, 47, cf. com. Furtună.
  —  PI. : păscări.
  —  V. pasc (prez. ind. al lui paşte*).
  PĂSCAlAR s. m. I. (Regional) Pescar (I) (Bu-deşti-Sighetul Marmaţiei). alr i 1 738/350.
  II.   (Ornit.) 1. (Prin Transilv. şi Maram.) Pescăruş. Cf. alb i 1 046/350, com. din Morăreni-Reghin, Glosar reg.
  2.    (Regional) Numele unei specii de prundăraş nedefinită mai de aproape (Charadrius) (Valea Vinului-Satu Mare). Băcescu, păs. 123. Păscălarii-s păsăruci mai mici ca sarea, ce clocesc Intre pietre, id. ib.
  —  PI. : păscălari.
  —  Cf. pescar.
  PĂSCĂLĂRÎŢĂ s. f. (Regional) Ciocîrlie (Alauda arvensis) (Ieud-Vişeu de Sus). T. Papahagi, m. 228.
  —  PI. : păscălăriţe.
  —  Etimologia necunoscută. Cf. p e s c ă r e 1.
  PĂSCĂLĂU1 s. m. (Transilv.) Păscălitor. Cf. Gheţie, r. m. Măi, frate Chim! Eşti norocos, Vorbeşte iară păscălăul. Coşbuc, p. ii, 229, cf. Alexi, w.
  —  PI. : păscălăi.
  —  Păscăli suf. -ău.
  PĂSCĂLĂU2 s. n. (Transilv. şi Maram.) Păşune (1). Cf. dr. iv, 1 081, scl 1959, 222. Guttiu o fo de păscălău şt el o fo a nostru. T. Papahagi, m. 171, cf. com. din Lugaşu de Jos-Oradea, chest. iv 113/62,
  91, v 21/27, 32, 70, alr i 409/93, 354, alrm sn i h 203/310, a i 13, Lexic reg. 71.
  —     PI. : păscălaie. — Şi: pascalâu (T. Papahagi, m. 228, com. din Lugaşu de Jos-Oradea, chest. iv 113/91, v 21/27, 32, alr i 409/93, 354, alrm sn i h 203/310, a i 13, Lexic reg. 71; pl. pascalauă, alr i 409/354), păscălău (chest. iv 113/62) s. n.
  —   Paşte 3 + suf. -ălău. Cf. c o s ă 1 ă u.
  PĂSCĂLÎ vb. IV. T r a n z. (învechit) A prezice, a ghici viitorul (din pascalie). V. profeţi. Cf. lb, Polizu, ddrf, Gheţie, r. m., Barcianu, Alexi, w. Cum să nu mă btaslăm, că acolo tn casă îmi arde cartea cea de păscălit. Reteganul, ap. cade.
  —   Prez. ind. : păscătesc.
  —   Derivat regresiv de la păscăiie.
  PĂSCĂLÎE s. f. v. pascalie.
  PĂSCĂLlfiR s. m. (Regional) Păscălitor. Şi m-am dus la păscălierul Nicodim... A deschis cartea cea mare şi mi-a zis: „E spaimă cu tnltmpinare de duh rău". în scl 1969, 140.
  —   Pronunţat: -li-er. — Pl. : păscălieri.
  —   Păscăli + suf. -ar.
  PĂSCĂLIT^, -OĂRE s. m. şi f. (învechit şi popular) Persoană care prezice viitorul (din pascalie). V. z o -d i e r, astrolog, profet. Cf. Klein, d. 395, lb, Polizu. Se duce pe la păscălitori, pe la babe de-i dau cu bobii. rev. crit. i, 40, cf. Barcianu, Alexi, w., Pamfile, a. r. 254, id. c. 49.
  —     Pl. : păscălitori, -oare. — Şi: (învechit) păscăli-tAriu s. m. Klein, d. 395, lb.
  —   Păscăli + suf. -tor.
  PĂSCĂLITdRIU s. m. v. păscălitor.
  PĂSCĂLITtÎRĂ s. f. (învechit, prin Transilv.) Prezicere, profeţie (pe baza pascaliei). Cf. lb, Polizu.
  —   PI. : păscălituri,
  —   Păscăli -f- suf. -tură.
  PĂSCĂLÎŢĂ s. f. (Entom.; regional) Buburuză (Coccinella septempunctata). Cf. Jahresber. xii, 141, cf. 148.
  —   Pl. : păscăliţe.
  —   Păscăli + suf. -iţă.
  PĂSCĂnAt s. m. v. păstîrnae.
  PĂSCĂNĂŢ s. m. v. păstîrnae.
  PĂSCĂNÎIŢ subst. (Regional) Păşune (1) (Moiseiu-Vişeu de Sus). Glosar reg.
  —   Pl. :?
  —   Paşte 3 -f suf. -ăneţ.
  PĂSCĂRĂŞ s. m. v. pescăraş.
  PĂSCĂREÂLĂ s. f. (Regional; la unele jocuri cu mingea) Păscare (2). Doi băieţi vor fi la... păscăreală. .. şi unul la bălaie sau la bătut. Pamfile, j. i, 20.
      Păscare + suf. -eală.
  PĂSCĂRÎX s. m. v. pescărel.
  PĂSCĂRfiSC, -EĂSCĂ adj. v. pescăresc.
  PĂSCĂRÎ1 vb. IV. Intranz. (Regional, la unele jocuri cu mingea) A fi Ia prinsul mingii. V. paşte3 (2). (Coropceni-Iaşi). alr sn v h 1 293/514.
3526
PĂSCĂRI2
— 315 —
PĂSCUT2
  —  Prez. ind. : păscăresc.
  —  V. păscare.
  PĂSCĂRÎ2 vb. IV v. pescări.
  PĂSCĂRÎE s. f. (Regional; la unele jocuri cu mingea) Rolul jucătorului care trebuie să prindă mingea. Unul de la porcăreală (şi păscărie) zvtrle, prin bălul celui de la bătaie, mingea către celălalt. Pamfile, j. i, 21.
  —  Paşte 3 -f suf. -ărie.
  PĂSCĂRÎME s. f. v. pescărime.
  PĂSCĂRÎT s. n. v. pescărit.
  PĂSCĂRÎŢĂ s. f. v. pescăriţă1.
  PĂSCĂRtîI s. m. (Ornit.; regional) Pescăruş (Fundătura-Gherla). alr i 1 046/255.
  —  Pl. : păscărui.
  —  Păscar + suf. -ui.
  PĂSCĂRTÎŞ s. m. v. pescăruş.
  FĂSCĂTdR, -OĂRE adj., subst. I. Adj. (Rar; despre vite, mai ales despre animalele erbivore) Care paşte3 (1). Zece vilei aleşi şi 20 de boi păscători. Biblia (1688), 245V35, cf. 218l/21, 3821/5, drlu. Şireagul dinţilor tăi, des, Ca turmă păscătoare De oi nesterpe, care ies Şireag din scăldătoare! Coşbuc, p. ii, 217.
  2.    S. f. (Popular) Păşune (1). Partea numiţilor mai sus se hotăreşte din gios din ptrăul cu apă şi merge In sus alăturea cu păscătoarea muntelui (a. 1790) Ştefanelli, d. c. 190, cf. 319, drlu, ddrf. Au gonit herghelia înapoi In paza voinicului, in păscălorile unde-l trimisese baba-vrăjitoare. Camilar, c. p. 89, cf. id. n. ii, 388, 431, sfc iii, 178, 182, scl 1969, 140. Le-au lăsat aice să pască pentru că era foarte bună păscătoarea. Sbiera, p. 8. Se porni cu oile la păscătoare. Marian, s. r. ii, 96. Primi-vei doisprezece berbeci, de-ai mei la dealul tău, la păscătoare ? id. t. 160. L-am trimis cu oile la păscătoare. Com. Marian, cf. şez. v, 170, chest. iv 115/262, 123/569, v 21/17, 28, 45, 85, alr i 409/370, 375, alrm sn i h 203, a vi 4.
  3.    S. m. (Regional; la unele jocuri cu mingea) Jucător care este pus la păscare (2) (Cristeşti-Botoşani). alr sn v h 1 293/414.
  —  Pl. : păscători, -oare.
  —  Paşte 3 + suf. -ător.
  PĂSCĂTORÎE s. f. (Regional) Păşune (1) (Săliştea de Vaşcău-Vaşcău). chest. v 22/100. Ctnd dintr-o păscătorie se termină păşunea, atunci ţăranii cumpără hotarul altei comune, ib.
  —  Pl. : păscălorii.
  —  Păscător + suf. -ie.
  PĂSCĂTTÎRĂ s. f. (Regional) Păşune (1). Păscă-lurile şi sluhurile... cile se ţin de aceste sate. Sbiera,
  f. s. 30, cf. alrii/36, Glosar reo.
  —  Paşte 3 + suf. -ătură.
  PĂSCHltÎLĂ s. f. v. paşchiulă.
  PĂSCIOr s. m. (Rar) Diminutiv al lui pas2. Ţi-a-ndreptat Dumnezeu păsciorii pe-aici. i. cr. ii, 228.
  —  PI. : păsciori.
  —  Pas 2 + suf. -cior.
  PĂSCITÎNE s. f. v. păştiune.
  PĂSCOĂIE s. f. (Regional) Femela păstrăvului1 (I). Com. din Poiana-VaşcXu.
  —  De la peşte 2.
 PĂSC6l s. m. (Popular) Peşte 2 (1) mascul. Păscoiul are lapţi, peştioaca are icre. conv. lit. xliv2 , 268.
 —   Pl. : păscoi.
 —   De la peşte 2.
 PĂSCORNIŢĂ s. f. v. păcorniţă.
 PĂSC<5S, -OÂSĂ adj. v. poscos.
 PĂSCRISĂ s. f. (Prin Ban.) „Farmece de dragoste“. mat. dialect, i, 138.
 —     Accentul necunoscut. — Şi: prăscrisă s. f. arh. folk. iii, 154.
 —   Etimologia necunoscută. Cf. s c r i s.
 PĂSCUÎ1 vb. IV. I n t r a n z. (învechit) A serba paştile1 (1). Nu pute oaminii nici la biserică să mergă, să-şi cati de suflet ... sau la paşte să păscuiască, ce păscuie prin păduri. Neculce, l. 364.
 —   Prez. ind. : păscuiesc.
 —   Paşti1 + suf. -ui.
 PĂSCUÎ 2 vb. IV. T r a n z. (Prin Transilv.; complementul indică un rău, o nenorocire etc.) A presimţi.
 Io  păscui că mi se va tnttmpla ceva rău astăzi. Viciu, gl. + Unipers. A face să presimtă, a da sentimentul că se va produce, a pîndi. Ctnd te păscuie aşa, tot vine el (răul). Viciu, gl., cf. FrÎncu-Candrea, m. 102.
 —     Prez. ind. : pâscui; pers. 3 şi : păscuieşte (Frîncu-Candrea, m. 102).
 —   Paşte 3 + suf. -ui.
 PĂSCUl3 vb. IV v. pescui.
 PĂSCUIĂLĂ s. f. (Regional) Numele unei plante nedefinite mai de aproape (Talpa-Piatra Neamţ). h x 489.
 —   Pl.;?
 —   Etimologia necunoscută.
 PĂSCUfr s. n. v. pescuit.
 PĂSCUITGR, -OAre adj., s. m. şi f. v. pescuitor.
 PĂSCURĂ s. f. v. păstură1.
 PĂSCÎÎT1 s. n. 1. Faptul de a paşte3 (1); păşunat (1), (rar) păşunare (1), (învechit şi regional) paştere, păşune (2), (regional) păscare (l), păşuneală. Păscutul bucatelor lor li-au fost pe moşie lui Manoli (a. 1776). Iorga, s. d. v, 256, cf. Polizu. Nu e o clipă fără născutul a două flori şi păscutul a trei. Cara-giale, o. iii, 75, cf. Barcianu, Alexi, w. L-a luat Bodea... să-i ajute la păscutul boilor. Agîrbiceanu, s. p. 13. Pisicuţa se opri din păscut. Hogaş, m. n.
 110,  cf. 107. Tot e bine dacă părinţii au vreo oaie ori vreo vacă şi-l trimit cu ea, pe ctmp, la păscut. Galaction,
 a.  415. O capră lasă păscutul şi se caţără pe răchită. Sadoveanu, o. i, 404, cf. xvm, 568. îngrijeam de caii unui tătar... Mă duceam cu ei la păscui pe ctmp. Stancu, r. a. ii, 53. Cu oili la păscut, h x 368, cf.
 xv  99. S-a pornit cu oile la păscut. Sbiera, p. 8. A luat băietul frlul din capul calului şi i-a dat drumul la păscut, şez. iv, 172. Bobocii voiesc a duce glştele la păscut. Zanne, p. i, 324.
 2.    (Mold.) Păşune (1). Cf. ddrf, h vi 55, xv 370, 425, alr i 409/558. S-a dus la păscut după viţei şi s-a întors cu bobocei. Zanne, p. ii, 548.
 3.    (Regional; la unele jocuri cu mingea; în opoziţie cu bătaie) Păscare (2) (Băneasa-Medgidia). h ii 290. Cel de la groapă trece la păscut, ib.
 —   Pl.: (2) pâscuturi.
 : — V. paşte 3.
 PĂSCIÎT2, -Ă adj. 1. (Despre animale) Care este dus, minat spre a mlnca la păşune (1). Cf. drlu, lb, Polizu, Barcianu. + F i g. Ocrotit, păzit; îndrumat.
3553
PĂSCUŢ
— 316 —
PĂSTĂCIOARĂ
 (Substantivat) E noi oamerii tăi şi oile păscutele tale ispovedimu-nă (ie, D[umne]zeu. psalt. 165, cf. 205. Că el D[umne]zeul nostru şi noi oamenii păscufii lui şi oile mlinilor lui. Coresi, ps. 265/6.
 2. (Despre iarbă) Care a fost mlncat de animale. Imaşurile răscoapte de căldura zilei parcă răsuflau, uşurate, mireasma ierbei păscute. Gîrleanu, n. 17.
 —   PI.: păscuţi, -te.
 —   V. paşte 3.
 PĂSCtJŢ s. m. v. pescuţ.
 PĂSCÎÎŢĂ s. f. I. 1. Diminutiv al lui pasc ă. V. p a ş t i1 (8). De paşti face o păscuţă. Sevastos, n. 10. De paşti... trebuie să aibă ctleva păscufe. şez. vii, 33.
 2. (Prin sud-vestul Transilv.) Paşti1 (1). La crăciun, on codru bun, La păscuţă, O mieluţă, La ispas, Un bruş de caş. Densusianu, ţ. h. 138, cf. 218.
 II.   (Bot.; regional) 1. Floarea-paştilor (Anemone nemorosa). Cf. rev. crit. iii, 164. Pe coasta muntelui... am găsit... cele dintăi păscuţi albe. Sadoveanu, o. vi, 505, cf. xi, 372, h xvii 61, şez. xv, 102, alr sn iii h 644/349, mat. dialect, i, 138.
 2.    Bănuţi (Bellis perennis). Cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., Panţu, pl.
 3.    Traista-ciobanului (Capsella bursa pastoris). Cf. Borza, d. 39.
 —   PI. : păscuţe şi (regional) păscuţi.
 —   Pască + suf. -uţă.
 PĂSDÎRE s. f. v. puzderie.
 PĂSEÂRE s. f. v. pasăre.
 PĂSEREÂ s. f. v. păsărică.
 PĂSERfiSC, -EÂSCĂ adj. v. păsăresc.
 PĂSERfCĂ s. f. v. păsărică.
 PĂSERTÎICĂ s. f. v. păsăruică.
 PĂSERtîŢĂ s. f. v. păsăruţă.
 PÂSEŞAlÂT adj. (Regional; despre porumb^ Care a rămas necrescut, pipernicit (Ghilad-Timişoara); alr sn i h 113/36.
 —   Etimologia necunoscută.
 PĂSMĂNGÎ vb. IV. Refl. (Regional) A se trudi, a se strădui; a se necăji (2) (Mozăceni-Găieşti). cv 1951, nr. 11, 37. Ce s-a mai păsmăngit cu băiatul pină l-a făcut om. ib.
 —   Prez. ind. : păsmăngesc.
 —   Etimologia necunoscută. Cf. p o s m ă g i.
 PĂSMĂNGfT, -Ă adj. 1. (Prin sud-vestul Munt.; despre oameni) Slab, uscat, prăpădit, i. cr. viii, 344. + F i g. (Regional) Amărlt, chinuit; greu (Mozacu-Găieşti). Udrescu, gl. Păsmăngit şi dosădit Mi-a fost traiul ce-am trăit. id. ib.
 2.    (Prin vestul Munt.) Zăpăcit, aiurit, zănatic. Cf. Udrescu, gl. <0 (Substantivat) Păsmăngitu-ăla de băiat a lăsat boii nelegaţi şi-au scăpat în grădina cu lucernă. id. ib.
 —   Pl. : păsmărigiţi, -te.
 —   V. păsmăngi. Cf. posmăgit.
 PĂSGlVIU subst. (învechit) Casă; palat1. Veşmintele tale de păsoniul răzimaţilor. psalt. hur. 38v/5. Smirna şi istacti şi cosea de cămeşile tale, de păsare (păsoniul h, casa d) slonovnilor, din ei veseliră-le. psalt. 87, cf. dr. ii, 641.
 —   Pl.; ?
 —   Etimologia necunoscută.
   PĂSTAlCĂ s. f. (Ban.) 1. Păstaie (1) de fasole. Cf. anon. car., Gregorian, cl. 61. Desfac postaica. alr i 850/35, cf. 850/1, 9, 28, 853/18. <0> Pestaică galbenă (sau verde) = fasole (Phaseolus vulgaris). Cf. Borza, d. 128.
   2. Roşcovă. Cf. alr sn iv h 1 143/27, 29, 36.
   —  Pl. : păstăici. — Şi: postăică s. f.
   —  Păstaie + suf. -că.
   PĂSTĂIE s. f. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de“ care arată planta căreia ii aparţine) Fruct dehiscent în formă de teacă, caracteristic plantelor din familia leguminoaselor, cu seminţe (una sau mai multe) prinse de-a lungul liniei de sudură a carpelei; teacă ; s p e c. fruct verde, de acest tip, al unor specii de fasole; p. g e n e r. (regional; şi în sintagma postaie pentru flori, Borza, d. 128) nume dat mai multor specii de fasole (Phaseolus). Mînca păstări de un feliu de bob sălbatec. Dosoftei, ap. tdrg, cf. drlu, lb. Cafeaua se serveşte în ceşcuţe ca degetarele şi... nişte cornuţe cit păstările de fasole. Codru-DrXguşanu, c. 34. Porcii măntncă păstările şi hlujenii [de mazăre] cu mare lăcomie. I. Ionescu, c. 24/5. Semăna la frunze, floare şi păstăi foarte mult cu acaţiul. Marian, o. i, 170, cf. id. î. 35, ddrf, Barcianu, Alexi, w. Toate celelalte soiuri... au o tinereţe scurtă, prinzlnd îndată aţă pe teci, păstări sau păstăi. Pamfile, a. r. 184, cf. Densusianu, ţ. h. 27. [Păstorii] fac ciorbă de păstăi (fasole) ori de baraboi. Pre-cup, p. 17. Am cules păstăile. Comşa, n. z. 44. O păstaie de sulcină A făcut explozie. Topîrceanu, b.
48.   Dinţii sănătoşi şi albi răsăreau ca boabele dintr-o păstaie coaptă. I. Botez, b. i, 116. Ia ctte o păstaie de fasole galbenă şi-o curăţă de coji. Vlasiu, d. 229. în scăfiţe de lemn [erau] cîţiva hribi fierţi, puţine păstăi de fasole, şi usturoi pisat. Sadoveanu, o. ix, 190. Primăvara devreme se seamănă bobul, mazărea, iar mai tîrziu fasolea pentru păstăi verzi. Scînteia, 1954, nr. 2 918, cf. Borza, d. 128. Frunză verde trei păstăi. Marian, sa. 190, cf. i. cr. iv, 250, chest. viii 69/1, 10. O disfac di pi pastarie. alr i 850/516. Mazăre cu postaie. ib. 853/93. Postaie de faşui. ib. 853/837. Fierbem o oală de postăi. mat. dialect, i, 187. Am o vacă slabă de i se văd coastele [Păstaia cu boabele de fasole], şez. vii, 120.
   2.    (Regional; şi In sintagmele păstaie de sînziană, alr sn iv h 1 143/353, păstăi de miere, ib. 1 143/260) Roşcovă. Cf. alr sn iv h 1 143/272, 349.
   3.    (Regional) Ament (de nuc, de alun etc.) (Cochir-leni-Cernavodă). Cf. alr i 990/986. Păstăi de nuc. ib.
   4.    (Regional; la pl.) Ardei iuţi (Capsicum annuum) (Islaz-Turnu Măgurele), gl. olt.
   5.    (Regional; în sintagma) Postaia lupului = iar-ba-fiarelor (Cgnanchum vincetoxicum) (Şugag-Sebeş). Cf. Borza, d. 55.
   —     Pl. : păstăi. — Şi: (învechit şi regional) păs-tăre, (regional) păstără (alr i 853/180, 418, 420, 584, 740) s. f., păstăi (alr i 849/59, 278, 302, 853/290, 298), păstâu (Candrea, ţ. o. 51, alr i 853/10, 249,
251,  283, 335, 337, 343, mat. dialect, i, 84) s. m., păstie (alr i 853/679), pîstăie (ib. 853/815), postâie (pl. şi poştei, ib. 853/96) s. f., postău (ib. 853/98) s. m., postiie (ib. 853/93), postfiiă (ib. 853/107), postâvie (ib. 853/387), post6vie (ib. 850/118, 853/118) s. f.
   —  Cf. alb. p i s t a e.
   PÂSTArA s. f. v. păstaie.
   PAsTÂRE s. f. v. păstaie.
   PĂSTA prep. v. peste.
   pASTĂCIOÂRA s. f. (Regional) Păstăioară (1). La vale, ţaţă, la vale, C-a făcut mazărea floare Şi fasolea păstăcioare. i. cr. i, 22, cf. Pamfile, c. ţ. 127, ANT. LIT. POP. I, 104.
   —  Pl. : păstăcioare.
   —  Păstaie + suf. -cioară.
3572
PĂSTĂI
— 317 —
PĂSTÎRNAC
  PĂSTĂI vb. IV. Tranz. (Regional; complementul indică plante leguminoase) A păstăril. Cf. alr i 850/56, 684, 980, 984. Paslaieşte mazărea. Teaha, c. n. 250.
  —   Prez. ind. : păstăiesc.
  —   V. păstaie.
  PĂSTĂIĂTĂ s. f. (Regional) Lopăţea (Lunaria rediviva). Cf. Ţopa, c. 220, Borza, d. 101, com. din Straja-Rădăuţi. Doru-mi-e, mămucă, dor, De păstăiată de munte. Bîrlea, c. p. 49.
  —   Pl. : păstăiate.
  —   De la păstaie.
  PĂSTĂICtiS, -OĂSĂ adj., s. f. 1. Adj. (Regional; despre plante) Păstăios (1) (Timişoara), h xviii 276.
  2. S. f. (Rar; la pl.) Plante leguminoase. Aşa este plăcuta batsamina şi mai toate păstăicoasete cunoscute. f (1876), 209.
  —   Pl. : păstăicoşi, -oase.
  —   Păstaieă + suf. -os.
  PĂSTĂlfiŢ, -EĂŢĂ adj. (Prin Transilv.) Păstăios (1). Cf. Gheţie, r. m., Alexi, w.
  ■   — Pl. : păstăieţi, -e.
  —   Păstaie + suf. -eţ.
  PĂSTĂIOĂRĂ s. f. 1. Diminutiv al lui păstaie (1); (regional) păstăcioară, păstăiuţă.
  2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele lipite de tulpină, cu flori albe şi cu fructul în formă de păstaie (1); (regional) punguliţă (Thlaspi perfotiatum). Cf. Brandza, fl. 140, Bujorean, b. l. 388, Borza,
  d.  169.
  —   Pl.: păstăioare.
  —   Păstaie + suf. -ioară.
  PĂSTĂIOS, -OÂSĂ adj., s. f. 1. Adj. (Despre plânte) Care are fructul o păstaie (1), (regional) păstăicos (1), păstăieţ; p. ext. cu multe păstăi; (despre fructe) în formă de păstaie. Legumele se Impari:... tn cele păstăioase... precum sini fasolea..., mazărea, lintea. Economia, 124/23. Fructe păstăioase. Marian, na. 16, cf. ddrf, Alexi, w., tdrg. Fasolea moldovenească este albă, are boabele mărişoare..., nu-i aşa de păstăioasă. Pamfile, a. r. 184, cf. Gorovei, cr. 452.
  2.    S. f. (Rar; la pl.) (Familie de) plante leguminoase; (şi la sg.) plantă din această familie. Păstăioasele, mai simţitoare la răceală, se cultivă numai tn zona cimpeană. Păcală, m. r. 276. Nu seamăn in straturi dectt... păstăioase. Comşa, n. z. 36. + (La pl.) Fructe ale plantelor leguminoase. Cf. cade.
  —   Pl. : păstăioşi, -oase.
  —   Păstaie -j- suf. -os.
  PĂSTĂII5ŢĂ s. f. (Regional) Păstăioară (1). Trifoiul. .. de s-au copt se poate cunoaşte de pre păstăuţe. Economia, 71/9, cf. Marian, ch. 11. Drobifa... se culege întotdeauna... ctnd e mai înflorită şi are păs-lăiuţe. Pamfile, s. v. 97.
  —     Pl. ; păstăiuţe. — Şi: păstăâţă, păstefiţă (Pamfile, a. r. 184) s. f.
  —   Păstaie + suf. -uţă.
  PĂSTĂL s. m. v. păstaie.
  PĂSTĂNĂC s. m. v. păstîrnae.
  PĂSTĂNÂG s. m. v. păstîrnae.
  PĂSTĂnAt s. m. \. păstîrnae.
  PĂSTĂRÎ1 vb. IV. Tranz. (Regional; complementul indică plante leguminoase) A scoate boabele din păstăi (1); (regional) a păstăi, a postăci. Te-aş păstări, da mi-i teamă c-oi zăbovi, i. cr. iv, 371, cf. alr i 850/510, 708, 740.
  —   Prez. ind. : păstăresc.
  —   Păstaie + suf. -ări.
  PĂSTĂRÎ2 vb. IV v. păstori.
  PĂSTĂRNĂC s. m. v. păstîrnae.
 PĂSTĂRNĂCHI s. m. v. păstîrnae.
 PĂSTĂRNĂP s. m. v. păstîrnap.
 PĂSTĂRNĂŢ s. m. v. păstîrnae.
 PĂSTĂRSlOC s. m. v. păstîrnae.
 PĂSTĂU s. m. v. păstaie.
 PĂSTĂtiŢĂ s. f. v. păstăiu{ă.
 PĂSTE prep. v. peste.
 PĂSTERNĂC s. m. v. păstîrnae.
 PĂSTEtJŢĂ s. f. v. păstăiuţă.
 PĂSTÎE s. f. v. păstaie.
 PĂSTlŢĂ s. f. v. păştiţă.
 PĂSTÎNĂC s. m. v. păstîrnae.
   PĂSTÎRNAC s. m. 1. Plantă erbacee legumicolă bienală din familia umbeliferelor, cu rădăcina pivo-tantă fusiformă, cărnoasă, albă sau gălbuie, asemănătoare cu cea a pătrunjelului, comestibilă, bogată în substanţe nutritive şi în vitamine, (învechit şi regional) păstîrnap (Pastinaca sativa hortensis); p. r estr. rădăcina acestei plante. Să n-aib parte... de morcovi şi pălrinjăt şi postărnac (a. 1773). gcr ii, 98/16, cf. Coteanu, pl. 18. Legumite se tmpart: ... tn ceale rădăcinoase, precum stnt: napii, petrinjeii, păstărnacii. Economia, 124/16, cf. lb, Baronzi, l. 140, Alecsandri, t. 951, Brandza, fl. 233, Grecescu, fl. 254, dr. v, 560, Simionescu, fl. 355. Te-ai uitat la zarzavatul ăsta din oală? Morcovi, pătrunjel şi păstîrnae? Sebastian, t. 354. Din sortimentul plantelor legumicole cultivate in grădina de legume nu lipsesc sfecla roşie, ţelina, păsttrnacul. Scînteia, 1954, nr. 2 918, cf. alr ii 6 022/414, 531, 727, 812, 987. <0- Păs-ttrnac sălbatic = varietate de păstîrnae care creşte în mod spontan în regiunea de munte (Pastinaca sativa). Cf. Panţu, pl., Bujorean, b- l. 388, Bohza, d. 125. <0> Compuse:              (regional) păstîrnac-pă-
 dureţ = anghelică (Archangelica officinalis). Cf. ddrf ; păstîrnacul-vacii = crucea-pâmîntului (Hera-cleum sphondylium). Cf. Borza, d. 83.
   2.    (Regional) Gulie (Brassica oleracea gongyloides) (Boloteşti-Panciu). alr i 861/596..
   3.    (Regional) Leuştean (Levisticum officinale). Cf. Borza, d. 99.
   —   Pl. : păsttrnaci. — Şi:        (regional) păstînâc
 (Bujorean, b. l. 388), păstănăc (Grecescu, fl. 254, jahresber. ii, 202, alr ir 6 022/520, Borza, d. 125), păstănâg (Borza, d. 125), păstănăt (id. ib.), păstărnăc, păstărnăchi (Borza, d. 125), păstămăf (id. id.), păs-tărnâc (Alexi, w.), păsternâc (Borza, d. 125), păs-trănie (Brandza, fl. 233, tdrg, chest. viii 87/32, alr ii 6 022/172, 219, 272, 349, 353, 362, 704, 723, 784, 886, 928, mat. dialect, i, 264, Borza, d. 125), păstrănăg (Pascu, s. 218, alr ii 6 022/182), păstră-năţi (Borza, d. 125), păstrănâg (Bujorean, b. l. 388, tdrg), păstrenăe (Borza, d. 125), păstrînâc (alr ii 6 022/537), păstrîn6g (Borza, d. 125), păscănăt (id. ib.), păseănâţ (id. ib. 99), păşeănât (h xviii 168, alr ii 6 022/2, 36), păştănăc (alr ii 6 022/76), păştănăt (dr. i, 361), păstărnăc (h xvi 320, alr ir 6 022/899), pastinăc (Borza, d. 125) s. m., pastinâcă (Brandza, d. 172) s. 1., paştirnăe (Borza, d. 125), pastinăc (id. ib.), pastîrnâc (Grecescu, fl. 254, Borza, d. 125), pestărnăc (B9RZA, d. 125), pesternăc (alr ii 6 022/325), pestrenăc (com. Beniuc, alr ii 6 022/53), pestrinăc (alr ii 6 022/64), peşehenăt (ib. 6 022/29), peterznăc
3599
PĂSTÎRNAP
— 318 —
PĂSTORAŞ
 (ib. 6 022/235), pieştenăe (ib. 6 022/27), postămăc, postărnâchi (Borza, d. 125), postirnăc (id. ib., h i 243,
 xvi  224, alr ii 6 022/605, 762, 769, Udrescu, gl.), postornăci (Borza, d. 125), postronăc (alr ii 6 022/848), potirnăc (ib. 6 022/47), potîmăcM (a ix 1), prăs-tamăc (alr ii 6 022/95), pristinăc (ib. 6 022/316) s. m.                                             ss*
   —     Din magh. paszternăk, ser. pastrnak,~germ. Pasternak, Pastinak. .
   PĂSTÎRNĂP s. m. (învechit şi regional) Păstirnac (1) (Pasiinaca saliva hortensis). Păsiărnapii sini aşa numiţi si de englezi. I. Ionescu, c. 27/18, cf. alr ii 6 022/141.
   —     Pl. : păstlrnapi. — Şi: (învechit) păstărnăp, (regional) păstrănăp (Păcală, m. r. 22), pestemâp (Borza, d. 125), posttrnăp (id. ib.), prăştănăp (id. ib.) s. m.
   —  De la păstirnac. Cf. nap.
   PĂSTOÂRIi s. f. (Prin vestul Transilv.) Servitoare. No, părinte, să mă cununi cu păsioare. or. s. ii, 77, cf. alr sn vi h 1 754/95, alrm sn ii h 720/95.
   —  Pl. :?
   —  Cf. păzitoare.
   PĂSTOR s. m. 1. Persoană care păzeşte şi îngrijeşte oile (sau, p. e x t., şi alte animale), duclndu-le la păscut1; cioban, oier (I 1), (învechit şi regional) păcurar1 (1). Şi milostivi-se di inşii, că era smintiţi şi aruncaţi ca oile ce n-au păstoriu. tetraev. (1574), 214. Iară păstorii fugiră şi se duseră in cetate. Goresi, ev. 237. Şi-l aflară neşle păstori de-l luară. Moxa, 352/16. Să porni toată turma In mare ... iară păstorii fugiră. Varlaam, c. 173. Văcarul au lăsat pre un păstor in locul său. Herodot (1645), 48. Intr-acei păstori ce au nemeritu locul acesta, fost-au şi Dragoş. Ureche,
 l. 65. De să va găsi cineva vreun păstor de oi, să fie mulgind oile stăpin-său furiş..., să fie bătut foarte. prav. 9. Oile ceale de turmă înţeleg şi cunosc glasul păsloriului său. Eustratie, ap. gcr i, 76/24. Era răsfiraţi şi rătăciţi ca neşte oi ce n-au păstoriu. n. test. (1648), 12T/2, cf. 33v/23. Să ne bucurăm, cu păstorii să Intrăm să vedem ce-au dat D[umne]zâu (a. 1600 — 1650). gcr i, 136/29. [Vitele] s-au dat pe mina păstorilor, dă le păzesc foarte bine (a. 1658). Iorga, b. r. 291. Marco, păstoriul de oi. Dosoftei, v. s. septembrie 34T/12. Lui Dragoş Vodă mare năpasţe-i fac ciia ce zic că au. fosiu păstoriu. N. Costin, l. 127. Nişte păstori den Maramureş, umbltnd cu dobitoacele lor pen munţi, au dat peste o fiară. G. Cantacuzino, cm i, 51, cf. 52, anon. car., lex. mars. 233. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oi. Antim, p. xxvii. Dă simbrie la argaţi şi păstori (a. 1742). bul. com. ist. i, 250, cf. 241. Deci pe care îngreunează lina, Aleagă-şi un pă-curariu păstoriu, Eu, nu! Budai-Deleanu, ţ. 365, cf. drlu, lb. Şi unde au aruncat păscariul mreja, paşte astăzi păstoriul turmele sale. ar (1830), 8a/5. Un nenorocit păstor dimpreună cu turma sa au rămas jărtfă acestui foc. cr (1833), 1211/13. Ca un bun păstoriu mulge cu bucurie pe lamă. Drăghici, r. 101/19. Păstorii, nice turmele In staul nu au pace. Asachi, s. l. i, 150, cf. 169. In ce chip scoate păstoriu vitele din sat. Băjrac, t. 40/31, cf. Bălcescu, m. v. 82, Polizu. Oile, dinii şi fluierul păstorului... le erau mai dragi. Ghica, s. 52. încă n-am găsit Un păstor ca in idile. Alexandrescu, o. i, 187, cf. 163. Păstorii ... se coboară cu vitele spre a le duce la ctmpie.
 I. Ionescu, m. 60. Şi eu i-am rlnduit păstorii la oi. Alecsandri, t. i, 418, cf. 392. Aş fi făcut ca păstorul antic. Bolintineanu, o. 325. Muierile şi fetele jăleau pe junele păstor. Odobescu, s. i, 202. Puse pe trupul său haine de păstoriu. Eminescu, n. 5. Păstorul privi timp îndelungat spre sat. Slavici, n. i, 105, cf. 39. Dacă nu e nici pirat, nici pescar, nici păstor..., pe cine chemi cind cînţi? Delavrancea, s. 71, cf. ddrf,
Barcianu. Vin păstori cu gluga albă, Din fluier poves-tindu-şi dorul. Goga, p. 16, cf. 53, Şăineanu, d. u. Auzeam pentru Intăia oară cintecul acesta al păstorilor. Sadoveanu, o. viii, 561, cf. ix, 374, xn, 75. înltm-plările se petrec... la munte, pe unde umblă păstorii. Călinescu, i. 312. Păstorii... chiuiră prelung şi apoi se apropiară. Bogza, c. o. 30, cf. 71. Oamenii de la curte se Imbrăcau cu veşminte de păstori, contemp. 1956, nr. 483, 1/2. Ciobanii se mai numesc şi păstori. h iv 99. Am purces... Ca păstorul după turmă. Teodorescu, p. p. 173, cf. 111. Ctte fele-s pe la noi, Fă-le, Doamne, toate oi, Pe mine mă fă păstoriu. Reteganul, ch. 40, cf. Bibicescu, p. p. 238. Că-i cu mAei, cu purcei, Cu păstori după ei. Alexici, l. p. 171. Păstoriu cailor, a iii 17, cf. v 6, Glosar reg. 7rei păstori se tntllniră, Raza soarelui, floarea soarelui. folc. mold. i, 254. A pierit păstorul, s-au risipit oile. ddrf, cf. Zanne, p. v, 488. Cum e păstorul, aşa şi turma. Zanne, p. v, 489. Vai de turma fără păstori. id. ib. O (Atribuind calitatea ca un adjectiv) A cunoaşte ţara şi limba moldovenilor, ... popor deodată oştean, păstor şi lucrător de pămtnt. Asachi, s. l. ii, 16. Toţi copiii păstori, care cu caprele, care cu vacile, mă căutau zilnic şi mă chemau să merg cu ei la păscut. s ianuarie 1961, 46. <0” Compus: (Astron.; popular) păstorul>cu-oile = cloşca-cu-pui. Cf. h ii 149. + (Regional) Paznic (de cîmp, de vie etc.). Cf. lb, chest. v 32/2, 65, alr i 1 708/558.
   2.    F i g. (Mai ales în limbajul bisericesc; de obicei determinat prin „sufletesc“ sau „de suflete“) Preot; p. e x t. conducător, îndrumător (spiritual). Păstoriul cela socotitoriul sufletelor voastre, cod. vor. 150/29. Tremise noao sfinţii săi apostoli, încă şi preamtndri ai lumiei învăţători şi păstori. Coresi, ev. 2, cf. 218,
252,  304. învăţători... să ne fie noao ca nişte păstori (a. 1632). gcr i, 77/19. Fu pus în scaunul caronilor, să le fie socotitor şi păstor. Dosoftei, v. s. februarie 68v/16, cf. ianuarie 34r/27. Arăttndu-se începătoriul păstorilor veţi lua cununa mărirei cea neveaştedă. Cheia În. 5v/18. S-au tipărit în sfinla mitropolie den Bucureşti, fiind arhiereu şi păstoriu creştinescului acestuia norod... chir Theodosie. Biblia (1688), ap. gcr i, 280/20. Om dă treabă era şi păstoriu adăvărat turmei cei preavoslav-nice. R. Greceanu, cm ii, 156, cf. 148. Le-am grăit ca un păstor sufletesc. Antim, p. xxiv. Eu, smeritul lor păstor, nu lipsesc de-a-mi îndoi rugăciunile pentru turma mea (a. 1774). Uricariul, i, 175. Mieluşălul şi păstoriul şi mîntuitoriul lumii. Mineiul (1776), 2Î0ra/31. Acum iaste părinte şi păstoriu păstorilor (a. 1798). gcr ii, 163/15. La cine să ne plîngem, cînd păstorul ne dă spre jărtfire? I. Golescu, în pr. dram. 79, cf. lb. Sfătuindu-ne cu învăţătorii şi cu păstorii noştri. Marcovici, d. 371/10. Mitropolitul..., ca un bun păstoriu,... au organizat a se giuca tombala în agiuto-riul săracilor, cr (1848), ll2/4, cf. Stamati, d. Bunul păstor se silea a-i îndrepta. Negruzzi, s. i, 224, cf. Polizu. Dacă însă păstorul ce tu ni l-ai alege Va fi tot ca păstorii de care-avem destui, Atunci... lasă în starea-i bălrîna tiranie. Alexandrescu, o. i, 87, cf. 86, Barcianu. S-a preuţit şi-a fost denumit păstoriu de suflete. Sbiera, f. s. 395. Vestitul păstor de popoare. Murnu, i, 28, cf. Şăineanu, d. u. Mulţimea nu poate trăi fără conducători... Păstorul care-şi părăseşte turma e mai rău ca acela care o conduce greşit. Rebreanu, r. i, 82, cf. id. i. 215. Turma credincioşilor rămînea fără păstori. Oţetea, r. 305. A ţinut să vie şi cu clrja mitropolitană ca să corespundă demnităţii de păstor al ţării. Camil Petrescu, o. ii, 331. Sufletul nu-şi are şi dînsul casa lui şi îngrijire şi păstor nu i se cuvine? Davi-doglu, m. 14.
   —  Pl.: păstori. — Şi: (învechit) păstoriu s. m.
   —  Lat. pastor.
   PĂSTORAŞ s. m. (Rar) Păstorel (1). Trecea păstoraşul împărat, doinind şi horind. Eminescu, n. 5.
   —  PI.: păstoraşi.
   —  Pistor + suf. -aş.
3603
păstorel
— 319 —
PĂSTORIT1
   PĂSTOREL s. m. Diminutiv al lui păstor (1); (rar) păstoraş. Cf. anon. cab. Gioacă-n horă cu românca Păstorelul cel voios. Asachi, s. l. i, 132, cf. ddrf.
   2. (Ornit.; regional) Codobatură galbenă (Mota-cilla flava)-. Cf. ddrf, cadf., Dombrowski, p. 197, Băcescu, păs. 123.
   —  Pl. : păstorei.
   —  Păstor + suf. -el.
   PĂSTORESC, -EĂSCĂ adj. 1. De păstor (1), care aparţine păstorilor, care se referă la păstori sau la viaţa de păstor; ciobănesc, pastoral (4), (Învechit şi regional) păcurăresc. Cf. drlu. Luă cu sine spre suvenir portul păstoresc. Asachi, s. l. ii, 42, cf. Polizu. Prin viaţa sa păstorească, se dedă cu cele mai aspre osteneli. Odobescu, s. i, 225. Acest ctntic păstoresc a trecut peste Dunăre, id. ib. 231, cf. 228, ddrf, Babcianu, Alexi, w. S-auzim Buciumele păstoreşti Din ctmpii moldoveneşti. Alecsandri, p. p. 408. <C> (învechit) Ctine (sau dulău) păstoresc = ciine ciobănesc, v. .ciobănesc. Dulăul păstoresc, ce să dzice dulău de turmă de oi. prav. 20. + (Despre regiuni, suprafeţe de pămînt) în care se află păşuni, care este favorabil păstoritului. Cultivatorii... din regiunea muntenoasă şi păstorească se dedau foarte mult la înmulţirea şi creşterea porcilor.
I.  Ionescu, m. 363. + F i g. De dragoste, de împlinire a dragostei (idilice). Orele cari-n amor se numesc păstoreşti. Eminescu, n. 104.
   2. F i g. (Mai ales în limbajul bisericesc) Preoţesc. Şi adună pre noi cătră ograda ceaia de sus a ceriului cu meşterşugul cuvintelor păstoreşti. Coresi, ev. 487. Măistria cea păstorească. Mineiul (1776), 70Tl/26. Cu păstoresc toiag au apărat ispitele ceale pornite asupre besearicii. Molnajr, ret. 42/22, cf. lb. A ridica tn păstorescut scaun... pre unul din cei adevăraţi patrioţi (a. 1826). gcr ii, 252/5. îl auzi uneori, la necaz, sătul de sarcina păstorească, ofttnd ţi povestind. Arghezi, p. t. 5.
   —  Pl. : păstoreşti.
   —  Păstor -f suf. -esc.
   PĂSTOREŞTE adv. Ca păstorii (1), în felul păsto" rilor; ciobăneşte, (învechit şi regional) păcurăreşte. Cf. lb, Polizu.
   —  Păstor + suf. -este.
   PĂSTORÎ vb. IV. 1. Tranz. (Despre oameni; complementul indică mai ales animale erbivore) A duce la păşune, a duce să pască3 (1), a păzi în timp ce paşte 3; a păşuna (2), (învechit şi regional) a păcurari. Cf. drlu, lb. Rămas mic de lată cu mumă-sa..., băiatul ajunsese ca să păstorească vite. Bariţiu, p. a. i,
322.  Păstoresc românii vitele. Marian, o. ii, 9. Să vă las ctmpii iubite; Oi de mine păstorite Să vă las, căci mine plec! Coşbuc, p. ii, 171. Noi ne-am sihăstrii aicea ca să păstorim oile. Sadoveanu, o. vii, 351. Că ăşte
oi  de le-am prăsit, Acolo le-am păstorit De ctnd eram copil mic. mat. folk. 212. Oile cine le păstărea ? T. Papahagi, m. 228, cf. Teaha, c. n. 250. E x p r. (Regional) L-am păstorit eu S = îl cunosc bine I ştiu la ce te poţi aştepta de la el! Cf. arh. olt. xxi, 272. + (Prin Transilv. şi Bucov.; complementul indică locuri, suprafeţe cultivate) A păzi (în calitate de paznic). Cf. lb, com. din Straja-RXdăuţi. + (Prin Transilv. şi Bucov.; complementul indică oameni) A pîndi, a urmări. Cf. lb, com. din Straja-Rădăuţi. D-apoi de ctnd. tl păstoresc eu. com. sat. iii, 80.
   2.    1 n t r a n z. A se ocupa cu păstoritul1; a ciobăni, (învechit şi regional) a păcurări. [Copilul] cel mic iată păstoreaşte la turmă. Biblia (1688), 2071/2, cf. 281/14. Păstorind pe plaiuri şi tn văi... a aşteptat cu dor un curcubeu. Sadoveanu, e. 13, cf. id. o. x, 427.
   3.    Tranz. (Folosit şi a b s o 1.) F i g. (Mai ales în limbajul bisericesc) A conduce, a cîrmui, a îndruma (conform cu legile bisericii). Bine păstorind mearsă către Domnul. Dosoftei, v. s. septembrie 13T/29. Cu înţelepciunea să păstorească pre oameni, dtnd învă-
ţătură fieştecăruia. Antim, p. 89. Păstorea besearica lui D[u]mnezeu pînă în vreamea călcătoriului de leage Iulian. Mineiul (1776), 52V2/34, cf. 136vl/29. Aceşti preoţi... voind a stători în comunele ce le păstoresc. Marian, î. 288. După dtnsul, păstori mai multă vreme... Climent. Iorga, l. i, 519. In Vireag ... este numit el să păstorească. Rebreanu, i. 174. Aceşti mici gospodari. .. mărturisesc, prin atitudinea lor, vrednicia şi prestigiul celui ce-i păstoreşte. Galaction, o. a. ii, 299. înalt prea sfinţia ta păstoreşte pe drept-credincioşi tn lume. Sadoveanu, o. vii, 351. R e f 1. pas. Biserica Moldoviei s-a păstorit de cătră mitropotiţi aleşi de înaltul cler. Negruzzi, s. i, 240. 0>lntranz. [Mitropolitul] Serafim... a păstorit in ţară sub Mihnea Vodă. Odobescu, s. i, 429.
   —     Prez. ind. : păstoresc. — Şi: (regional) păstări vb. IV.
   —  V. păstor.
   PĂSTORICfiSC, -EĂSCĂ adj. (învechit) Preoţesc; bisericesc. Cf. sfc i, 112.
   —  Pl. : păstoriceşti.
   —  Păstor + suf. -icesc.
   PĂSTORÎE s. f. 1. Ocupaţia, profesiunea de păstor (1); creşterea vitelor; păstorit1, (rar) păstorire, (învechit şi regional) păcurârie1, (regional) păcurărit1. Cf. drlu, lb. îşi petrecu viaţa cu agricultura şi păstoria. Negruzzi, s. i, 271, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Singură sttna trebuie să fie aceeaşi astăzi ca şi pe timpul păstoriei dacice. Hogaş, dr. i, 57. [Poporul român] a trebuit... să trăiască, mai bine de o mie de ani, o viaţă de păstorie. Ibrăileanu, sp. cr. 1, cf. Şăineanu, d. u. Nu trebuie să ieşi deci din agricultură şi păstorie ca să ieşi din primitivitate. Sadoveanu, o. ix, 247. + (Concretizat; rar) Crescătorie de vite. Judeţul... este... tnainlat şi in creşterea vitelor..., se află in judeţ una din păstoriele cele mai lucrative. I. Ionescu, d. 187.
   2. F i g. (Mai ales în limbajul bisericesc) Conducere, îndrumare religioasă; funcţie, demnitate de conducător bisericesc şi exercitarea acestei funcţii. Că acesta amu iaste adeverit şi păstoriul bun... şi toată păstoria arată spre ceia credincioşii. Coresi, ev. 486. Pre locul lui fu sfinţii Anastasie, om destoinic a umplea slujba păstoriei sale. Ureche, l. 161. în vreamea păstoriei prea sfinţitului părinte chir Theodosie. Biblia (1688), [prefaţă] 1/19. S-au împreunat [vlădica] cu măria-sa vodă, săruttndu-i măria-sa mina şi făctndu-i frumoasă oraţie dă păstoria ce i s-au dat. R. Greceanu, cm ii, 160. Te-am făcut mitropolit... şi-ţi dăm şi acest sămn a păstoriei a sfintelor biserici (sfîrşitul sec. xviii). let. iii, 251/15. Anii tnsămnaţi... arată numai un timp din păstoria [mitropoliţilor] (a. 1851). Uricariul, v, 148. Păstoria mitropolitului Petru Movilă. Odobescu, s. i, 343. Murise... după doi ani de păstorie ca mitropolit. Iorga, l. îi, 343. Şoapta trecutului tmi mai aminteşte... ale păstoriei poetului şi psaltului Dosoftei. Arghezi,
b.  118.
   —  Pl.: păstorii.
   —  Păstor + suf. -ie.
   PĂSTORIRE s. f. (Rar) Acţiunea de a păstori şi rezultatul ei; păstorie (1), păstorit1. + F i g- Conducere, guvernare. Dacă el se află căzut tn urgisire Atunci a cui să fie a ţării păstorire? Macedonski, o. ii, 227.
   —  V. păstori.
   PĂSTORÎT1 s. n. Ocupaţia, profesiunea de păstor
(1); creşterea vitelor; păstorie (1), (rar) păstorire, (învechit şi regional) păcurărie1, (regional) păcurăritx, oierit2. [Românii] ocuptndu-se cu păstoritul animalelor domestice. Sbiera, f. s. 344. Hasdeu ne arată că o mulţime din cuvintele ocupaţiunii de păstorit stnt de origine dacă. Pamfile, i. c. 16, cf. Şăineanu, d. u. Vreme îndelungată ocupaţia de predilecţie a majorităţii românilor de peste munţi a fost păstoritul. Iordan, l. r. 17.
3611
PĂSTORIT
— 320 —
PĂSTRA
Ocupaţia de bază a poporului... era păstoritul. l. rom. 1959, nr. 3, 14, cf. Bîrlea, b. 129.
   —  Y. păstori.
   PĂSTORÎT2, -Ă adj. (Rar) Care este îndrumat, călăuzit de un conducător (sufletesc, bisericesc). (Substantivat) Te afli tntr-o comunitate sufletească unde legăturile dintre păstor şi păstori(i stnt o realitate susţinută. Galaction, o. a. ii, 299.
   —  Pl. : păstoriţi, -le.
   —  V. păstori.
   PĂSTORÎŢĂ s. f. 1. Femeie sau fată care păzeşte şi îngrijeşte oile (sau, p. ext., şi alte animale), ducîn-du-le la păscut1; ciobăniţă, (învechit şi regional) păcurăriţă, (regional) păcurăreasă. Vai mie! ce-oi dărui păstoriţei ce slăvesc. Gonachi, p. 192. Iedul fuge şi trece Ungă păstoriţe. Negruzzi, s. i, 59, cf. Pouzu, Alexandrescu, o. i, 187. Ea intră simplă ca o păstoriţă. Odobescu, s. i, 11. A găsit-o pe păstoriţă tn deal. Caragiale, o. iv, 135, cf. ddrf. Mine blonda păstoriţă, Despletind a ei cosiţă Toată ziua la izvor, Va privi cu drag la plete. Coşbuc, p. i, 157, cf. Barcianu, Alexi, w.
   2. (Omit.; regional) Codobatură galbenă (Motacitla flava). Cf. Marian o. i, 328, Dombrowski, p. 197, 198.
   —  Pl. : păstoriţe.
   —  Păstor + suf. -iţă.
   PĂST6RIU s. m. v. păstor.
   PĂSTORNIC, -Ă subst., adj. 1. Subst. (Regional) Loc unde pasc caii (Oprişeni-Rădăuţi). Cf. chest. iv 115/393.
   2. Adj. (învechit, rar) Preoţesc, bisericesc. Sint unii aşa de cu puţină grije intru păstornica sa chiemare (a. 1809). bv iii, 9.
   —  Pl. : păstornici, -ce.
   —  Păstor + suf. -nic.
   PĂSTORNICfiSC, -EÂSCĂ adj. (învechit) Bisericesc. Să indetorează a vălălui, a cerne cauzele supuşilor păstorniceştii sale griji. Aaron, în Contribuţii, iii, 105.
   —  Pl. : păstorniceşti.
   —  Păstomic + suf. -esc.
   PĂST<5S, -OÂSĂ adj. Care are aspectul şi consistenţa unei paste (1), ca pasta; (regional) păsturos. Piesa... se încălzeşte înainte de presare, ptnă ajunge tn stare păstoasă. Ioanovici, tehn. 130. Dezoxidanlul întrebuinţat... amestecat cu apă sub formă păstoasă. Orbonaş, mec. 379, cf. Iordan, l. r. a. 191, Blaga, p. 24. Starea păstoasă... reprezintă o tranziţie de la starea solidă la cea lichidă. Cişman, piz. i, 343, cf. 220. <0> F i g. însufleţirea care-i încordase un răstimp liniile păstoase şi scînteiase un licăr de nelinişte în ochii mici. C. Petrescu, c. v. 26. Din ce în ce mai gros, cu trăsurile mai păstoase şi mai lipsite de expresie, cu ochii mai placizi, id. o. p. ii, 166.
   —  Pl. : păstoşi, -oase.
   —  Fastă + suf. -os.
   PĂSTRĂ vb. I. Tranz. 1. (Adesea cu determinări locale) A ţine la loc sigur păzind cu grijă, a pune bine; a ţine în bună stare, a avea grijă de... ; a ţine mai departe în posesia sa. Scule de aur şi de argint pă la mulţi s-au găsit, pentru că... avea dat de Costandin Vodă ca să le păstreze. R. Popescu, cm i, 485, cf. lb. Un orb, avînd cinci sule dă galbeni, şl neavtnd unde să-i păstreze, i-a îngropat (a. 1830). gcr ii, 257/4. Steagul cel stnt... fusese ptnă tn acea iarnă cu sînienie păstrat în Damasc. Bălcescu, m. v. 78, cf. 13. Cîţiva bani ce-aveam tn ladă, Să-i păstrez nu mai gtndeam. Pann, p. v. i, 192/14. Urmaşii lui au păstrat nişte notiţii sumare despre unele procese cărora le dase el hotărtri. Odobescu, s. i, 259, cf. 129, 230, 339. [Furca de aur] păstreaz-o că ţi-a prinde bine la nevoie. Creangă, p. 91. Ţine această cămeşe şi o păstrează bine. Ispirescu,
u.   75, cf. id. l. 5. Păstrez şi azi fotografia. Galaction, o. a. i, 91. Să vă păstraţi amuniţia tn regulă. Brăescu, o. a. i, 129, cf. 6, 157, 181. Păstrează... cărţi... scrise şi iscălite de mina măriei tale. Sadoveanu, o. x, 254, cf. viii, 138, xi, 338. Mai am ascunse două covoare... Le păstrez la mine. Arghezi, vers. 198. O veche barcă neagră lipită de peretele coridorului. De ani de zile o păstrez aici să nu mi-o şterpelească. Stancu, r. a. i, 257, cf. id. u.r.s.s. 67. Tristele vechi mucegaiuri Ca grijă păstrate-n herbarii, Să ardă. Beniuc, v. a. ii, 61. Fiece nebun ştie să ctştige banii, dar nu ştie să-i păstreze. Zanne, p. v, 48. Cele mici ctnd nu le păstrezi, şi pe cele mari le pierzi, id. ib. viii, 472. Toate singur să le vezi, toate singur să le aşezi, dacă vrei să le păstrezi, id. ib. Lesne a cîştiga, anevoie a păstra, id. ib. (F i g.) Aici păstrăm vie flacăra umanităţii. C. Petrescu, î. i,
226.  O R e f 1. pas. Oare darul ce de timpuri şi de barbari s-a păstrat, Ctnd senină soarta luce, fi-va astăzi defăimat? Asachi, s. l. i, 47. Să-mi aduci vasul cu botez, care se păstrează intr-o bisericuţă. Ispirescu, l. 29. Cuţitul în teaca lui se păstrează. Zanne, p. v, 235. +
S    p e c. (Complementul indică alimente) A conserva în bună stare, ferind de alterare. Nu puţin să mihnea, neavtnd nici un chip ca să poată păstra carnea să nu se înpută. Drăghici, r. 85/15. Poate cineva să păstreze grtul ptnă la iarnă? Preda, m. 436. 4- (Complementul indică legi, norme de conduită, angajamente, formalităţi etc.) A respecta, a păzi; a nu călca, a nu viola. Doamna, plină d-umilinţă, Giuruirea i-au păstrat. Asachi, s. l. i, 195. împăratul şi urmaşii săi vor jura d-a păstra obiceile, privilegíele. Bălcescu, m. v. 69. Trebuie să se supuie formalităţilor necesare, să îmbrace un anumit costum, să păstreze obiceiurile şi prescripţiile. Camil Petrescu, u. n. 89. Nu-şi păstrase cuvtntul jurat. Sadoveanu, o. ix, 167. Poetul întrebuinţează şi el cuvintele limbii, păstrtndu-le înţelesurile lor comune. Vianu, s. 8. Eşti pus aici pentru ordine, păstrează ordinea! Galan, z. r. 319.
   2.    (De obicei în opoziţie cu a pierde) A izbuti să rămînă în posesia unui bun (ameninţat), a unei atribuţii, a unei însuşiri etc.; a face să dureze, a nu lăsa să dispară. Iar ctnd de război bucinul rage, Nice poate cineva să-şi pastre Averea sa, nici dulcea viaţă. Budai-Deleanu, ţ. 299. Singură limba română păstrează... energia limbii latine. Heliade, o. ii, 249. li păstrase în toată puterea al doilea amor asemenea de profund... ca şi cel dintâi, cr (1830), 20^27, cf. Marcovici, d. 9/15. Dumnezău păstra viaţa lui pentru mai îndelungată vreme. Drăghici, r. 117/5. Atunci juram că păsira-voi sentiment nemuritor. Asachi, s. l. i, 216. Evenimentele timpurilor păstraseră aceste trei principate. Bălcescu, m. v. 90, cf. 26, 133. Aceste două poluri opuse, a răului şi a binelui, nu păstrează purure a lor însuşire, cr (1848), ll1^, cf. Negruzzi, s. i, 271. îmi vei mai păstra, poate, o urmă de amor. Alexandrescu, o. i, 146, cf. 112. Fie iarnă, fie vară, Eu păstrez a mea verdeaţă. Alecsandri, p. iii, 23. Acest oraş n-a păstrat din vechime decît numele său. Bolintineanu, o. 304, cf. Maiorescu, cr. i, 313.Satira ştiu să-şi păstreze o mare originalitate in deosebitele căi pe care ea le apucă. Odobescu, s. i, 45, cf. 180, 231. Sufletul? Ctîe speranţe, Cite visuri a păstrat? Eminescu, o. iv, 45, cf. id. n. 31. Castanii îşi păstraseră haina lor de frunze. Gîrleanu, n. 101. Ovalul feţii sale... ti păstrase... frăgezimea unor vremuri trecute. Hogaş, dr. ii, 136, cf. i, 109. li zise, căultnd totuşi să-şi păstreze demnitatea. Rebreanu, i. 219, cf. 12. Păstrează dregătoria şi în anul următor, bul. com. ist. v, 146. Urma să soarbă liniştit din cafea, păstrind încă, pe faţă, urme din furia rtsului potolit. Bassarabescu, v. 160. Din toată frumuseţea zilelor de altădată, cine poate să păstreze mai mult decît mirarea sau regretul! Galaction, a. 262, cf. id. o. a. i, 140. Ar fi păstrat pentru totdeauna altfel de amintire. C. Petrescu, î. ii,
131,  cf. i, 121, ii, 6. Numai socul... mi-a rămas credincios, păslrtnd acelaşi umbrar de flori gălbui. Brăescu, o. a. ii, 12, cf. i, 80. Fetele trebuiau să-şi păstreze cinstea neatinsă. Vlasiu, a. p. 302. Femeia aceasta
3618
PĂSTRA
— 321 —
PĂSTRARE
naltă şi mlădioasă... păstra încă o frumuseţă de regină. Sadoveanu, o. vii, 177, cf. ii, 601, viii, 240, x, 489, xii, 381. Provizia de termeni ai regiunii în care copilărise şi din care păstra atttea amintiri. Vianu, a. p. 122. Ca să-şi păstreze sceptrul, momtia lor de paie A-mpins... poporul tn stnge şi-n războaie. Arghezi, vers. 392, cf. 335. Continuau să-şi păstreze situaţiile. Câlinescu, s. 53, cf. 388, id. e. o. i, 74, 132. îşi păstrau buna dispoziţie. Stancu, r. a. iv, 267. Ce-am mai păstrat din raza privirilor senine ? Labiş, p. 78. Bătrinul păstra.. . o bătrtneţe fermecătoare. Barbu, p. 72, cf. 337,
359.  Să păstrezi şi ciudata senzaţie De zbor, de sfîr-şeală, Din dimineţile... de martie, s ianuarie 1961, 6. Mtna ei păstrează încă parfumul garoafelor pe care le-a mtngiiat. il octombrie 1962, 15. De-ar da bunu Dumnezeu Să-l păstreze gindu meu. folc. transilv. i, 159. (Refl. pas.) Nu ştiţi cum s-adună averea şi cu cit amar se păstrează. Slavici, n. i, 235. <0> F i g. Şi dincolo, tn noapte, s-ar putea Ca ochii mei să nu mai moară, De clnd păstrează-n ei frumuseţea ta. Blaga, p. 160. "v" L o c. v b. A păstra tăeere(a) = a tăcea, a nu vorbi; a nu se destăinui. Iubind tn taină, am păstrat tăcere, Gtndind că astfel o să-ţi placă ţie. Eminescu, o. i, 200. Mezinul păstra şi el tăcerea. Sadoveanu,
o. i, 193, cf. vin, 447. <0- E x p r. A păstra amintirea (sau învechit) suvenirul (cuiva sau a ceva) sau a păstra (pe cineva sau ceva) în amintire (sau în inimă, în minte, în suflet etc.) = a) a nu uita niciodată (pe cineva sau ceva), a-şi aminti fără încetare (de cineva sau ceva). Să merg o dată Pe ţărmuri ce păstrează iubitu-ţi suvenir. Alexandrescu, o. i, 257, cf. 107. Păstrează-ţi tn minte... vorbele-aceste. Murnu, i. 26. Tu păstrează tn minte vorba asta a mea. Sadoveanu,
o. v, 37. Am păstrat amintirea lor întreagă înscrisă tn inimă. Beniuc, v. a. i, 79; b) a oglindi, a reflecta (ceva din trecut). Ctntecele rudarilor... păstrau amintirea unor străvechi culturi magice. Vianu, a. p. 237. A (-şi) păstra eumpătul (sau calmul ori sîngele rece) = a rămîne calm, a nu se enerva. Va putea el să-şi păstreze acest cumpăt sfieţ şi rece? Filimon, o. i, 141. Ne-am păstrat slngele rece. Stancu, r. a. i, 79. Să ne păstrăm tn primul rtnd calmul! Baranga, i. 180. A păstra în viaţă = a lăsa să trăiască, a cruţa. Unii voiau să păstreze tn viaţă vreo ciţiva nobili prinşi, iar alţii cereau ca să se omoare îndată. Bălcescu, m. v. 393. + R e f 1. A continua (să existe) sub acelaşi aspect, a rămîne neschimbat; a se menţine, a dura, a dăinui. Al căruia fericit nume să păstrează şi tn fruntea cărţii aceştia (a. 1794). gcr ii, 153/13. Dacă pacea cu Poarta se va păstra, Ieremia va ctrmui ţeara. Bălcescu, m. v. 205, cf. 160. O, străin, vino şi te desfătează Pe aceste maluri pline de-ncîntări, Unde tinereţea încă se păstrează, Unde-amorul are încă dulci visări. Bolintineanu, o. 99. Acum înţelegea că dragostea ei se păstrase ca-n tinereţă. Sadoveanu, o. x, 544, cf. v, 278, ix, 476, x, 348. De mii de ani eu mă păstrez Fără cetăţi şi fără meterez. Arghezi, vers. 314. Trebuia să se păstreze viu şi zdravăn pentru acea zi. Stancu, r. a. iii, 59. De m-ar izbi puterile inerte..., Eu m-aş păstra şi-atunci tn trtn-dăvia Acestui trai. Labiş, p. 238.
  3.    (Complementul indică taine, secrete etc.) A ţine ascuns, a nu divulga, a nu destăinui. Taină ce păstrează ceriul tn stnurile-i ascunsă. Conachi, p. 262. Această taină-n tine s-o păstrezi. Pann, p. v. i, 39/18. Nimănui n-am spus taina..., dar jură-te c-ai s-o păstrezi numai pentru tine. Brătescu-Voineşti, p. 140. Despre mine unul, poţi să-ţi păstrezi taina o mie de ani. Galaction, a. 245, cf. id. o. a. i, 158. Ştia să păstreze secretul. Sadoveanu, o. x, 8. îngăduiţi-mi ca, deocamdată, tn interesul cercetărilor, să păstrez secretul. Stancu, r. a. v, 179, cf. iii, 289. Vorbea grăbit ca un orn care nu mai poate păstra doar pentru el ce ştie. v. rom. august 1955, 17. Să jurăm... Taina s-o păstrăm. Alecsandri, p. p. 188, cf. ant. lit. pop. i, 499.
  4.  (Mai ales construit cu dativul) A pune deoparte,
a reţine, a         rezerva; a lăsa pentru altă
ocazie sau pentru un anumit scop. Ce-ţi păstrează
bunătatea lui Dumnezeu. Marcovici, d. 13/3. Trei gvinei... să le păstrez pentru cheltuiala drumului. DrXghici, r. 17/5. Nevinovăţia ei şi evlavia ti păstrează o viitorime fericită. Asachi, s. l. ii, 23, cf. i, 131. Viitorul ce ne este păstrat. Russo, s. 69. Tu n-ai deşărtat cupa ce încă este plină; Tu nu ştii de-ţi păstrează otravă sau nectar. Alexandrescu, o. i, 153. Cerul ne păstrează ferice viitor. Alecsandri, p. i,, 139, cf. 173, id. t. i, 316. îmi păstrez încărcătura pentru urs. Bolintineanu,
o. 330, cf. 30. Las’să dorm, să nu ştiu lumea ce dureri îmi mai păstrează. Eminescu, o. iv, 110. Al patrulea [an], deşi se anunţase de la început a urma aceeaşi neabătută cale, păstra pentru mai ilrziu o noutate. Caragiale, o. i, 22. Grijile şi dragostea le păstrează cu zglrcenie pentru căminul lui. Rebreanu, i. 331. li puneau masă curată şi-i păstrau bucăţica cea mai aleasă. Bassarabescu, v. 4. Nimeni dintre noi nu putea să ghicească ce surprize ne păstrează viitorul. Galaction, a. 15, cf. 354. îmi făcui planul să păstrez nouă lei de drum. BrXescu, o. a. ii, 104. Păstrează-ţi lacrimile ce ţi-au mai rămas pentru tinereţile ce înfloresc acum. Sadoveanu, n. p. 5, cf. id. o. viii, 324, xi, 155, 248, xii, 79. Şi-n beciul tău zidit îngheaţă Neprihănita oamenilor viaţă, Avtntul, bucuria, puse bine De sltrvul tău, păstrate pentru tine. Arghezi, vers. 370. Toate slujbele mari stnt păstrate numai pentru feciorii de boieri... numai pentru că au ieşit din nişte foaie înscrise în arhondologie. Camil Petrescu, o. ii, 221, cf. i, 407, Demetrius, c. 30. Gura mea e măsurată Şi pentru altul păstrată. Jarnîk-BÎrseanu, d. 413.+ Refl. (învechit ; despre oameni) A se reţine, a se înfrîna. Cine tn viaţă nu s[ă] păstrează, ctnd moare să căieşte (a. 1779). gcr ii, 121/33. El se păstrează de a-i împărtăşi mai ttrziu acele socotinţe, ar (1829), 522/25. în casă dacă intră, De cîteva vorbe groase ca să-i zică se păstră. Pann, p. v. i, 65/14.
   —    Prez. ind. : păstrez ; conj. pers. 3 şi (învechit) să păşire.
   —  Din bg. nacTpa.
   PĂSTRÂMĂ s. f. v. pastramă.
   PĂSTRÂN s. m. (Regional) Păstrăv1 (II) (Salmo trutta fario). Băcescu, p. 43, cf. alr ii 6 239/250.
   —  Pl. : păstrani.
   —  Cf. păstrăv1.
   PĂSTRÂR subst. (Regional) Păstură (2). Cf. Damé, t. 120. Fagurii topiţi lasă la fund o parte mai groasă, negricioasă, care se datoreşte păsturei sau păstrarului. Pamfile, i. c. 95.
   —  Pl. : ?
   —  Cf. păstra.
   PĂSTRÂRE s. f. Acţiunea de a păstra şi rezultatul ei.
   1.   Ţinere în bună stare şi la loc sigur ; punere deoparte, conservare. Cf. păstra (1). Cf. lb. Celelalte spre păstrare le-au pus deoparte. DrXghici, r. 88/2, cf. Polizu, ddrf, ŞXineanu, d. u. S-ar fi părut că bijuteria. .. era pusă acolo numai spre păstrare. Călinescu,
e. o. i, 20, cf. id. s. 59. O calitate de seamă a lucrătorilor din comerţul socialist trebuie să fie... atenţia faţă de buna păstrare şi manipulare a mărfurilor. Scînteia, 1954, nr. 2 885. Cultura pomilor este dezvoltată şi există silozuri pentru păstrarea fructelor pe timpul iernii. gî 1962, nr. 685, 3/2. (Glumeţ) Vă reconciliez şi vă dau tn păstrare unul altuia. Galaction, o. a. i, 114. O Loc. a d v. La (sau în, spre) păstrare (sau bună păstrare) = a) la loc sigur, în siguranţă ; în grijă, la adăpost ; sub pază. în prea bună păstrare cheile le-am avut eu. Pann, e. i, 102/13. Mărinimoasa predare a unei comori de o sută treizeci mii galbeni, care se dovedise adunaţi şi puşi la păstrare de neamul domnesc al ţării. Odobescu, s. i, 158. L-ar fi pus tn podul bisericii spre păstrare. Creangă, a. 79. Ca să-i fie pomii la bună păstrare şi să nu se atingă nici pui de pasăre de dtnşii, îi răsădi lntr-o grădină. Işpireşcu, u. 12.
21-c. 1197
3622
PĂSTRAT1
— 322 —
PĂSTRĂV 1
  Avea ş-o blănilă, bună de pus la păstrare. Sadoveanu,
  o. xi, 113. Căută pe cel ce (inea tn păstrare cheile celulelor. Stancu, r. a. iii, 270. Că mi-i... [calul] cam ascuns, La bună păstrare pus. Teodorescu, p. p. 533. Orice e la păstrare, vătămare nicicum are. Zanne, p. viii, 472; b) (familiar, ironic) închis; la închisoare. Deseară d. Caţavencu nu o să fie la întrunire, o să fie în altă parte, la păstrare. Caragiale, o. vi, 87. Pe dumneata... te vor lua în păstrare ca făptuitor. Stancu, r. a. iii, 325. + Respectare. Prin păstrarea regulilor, Eminescu e un clasic. Petică, o. 410.
  2. Menţinere (1), perpetuare. [Patimile] ele nencetat lucrează sau pentru a ei păstrare Sau pentru o pregătire întru cele viitoare. Conaciii, p. 279, cf. 299. Moştenitori ai drepturilor pentru păstrarea cărora părinţii noştri s-au luptat atita în veacurile trecute. Bălcescu, m. v. 26, cf. Maiorescu, cr. ii, 260. Aceste inconveniente stnt insă o consecinţă chiar a păstrării lor. Odobescu, s. i, 339. Păstrarea şi mărirea neamului lor. Eminescu, n. 53. Pentru păstrarea uniformităţii, le interzic. AgÎrbiceanu, a. 40. Păstrarea lui „g“ din „strungă“, dr. vii, 204. + Cruţare. Dumnezeu voia păstrarea acestui om. Bălcescu, m. v. 30.
  —  V. păstra.
  PĂSTRÂT1 s. n. Faptul de a păstra. Sta el astfel în toate zilele şi in toate nopţile cu gîndul pironit numai la păstratul şi sporitul banilor. Gane, n. iii, 15, cf. Zanne, p. v, 155.
  —  V. păstra.
  PĂSTRÂT 2, -Ă adj. (Regional) Care este bine îngrijit, care este ţinut în stare bună. Cf. păstra (1). Imbli pintr-o grădină bine păstrată şi rinduită. Sbiera, p. 67.
  —  Pl. : păstraţi, -te.
  —  V. păstra.
  PĂSTRĂV s. m. v. păstrăv 1.
  PĂSTRĂVI s. m. pl. v. păstrăv 2.
  PĂSTRĂ prep. v. peste.
  PĂSTRĂG s. m. v. păstrăv x.
  PĂSTRĂGĂLĂ s. f. v. prostovol.
  PĂSTRĂGĂLÎ vb. IV. Tranz. (Prin nord-estul Olt.) A rostogoli. Cf. Lexic reg. ii, 30.
  —  Prez. ind. : păstrăgălesc.
  —  Cf. rostogoli.
  1‘ĂSTHĂGÎiŞĂ s. f. (Prin Bucov.) Guşă neobişnuit de marc. Cf. sez. iii, 84.
  —  Pl. : ?
  —  De la fluşă.
  PĂSTRĂMÂ s. f. v. pastramă.
  PĂSTRĂMÂR s. m. 1. (învechit şi regional)Pastra-magiu (1). Cf. ddrf, sfc v, 191.
  2. (Familiar) Persoană căreia îi place pastrama.
  —  Pl. : păstrămari. — Şi : pastramăr s. m. sfc i, 78.
  —  Pastramă + suf. -ar.
  PĂSTRĂMĂGÎT, -Ă adj. (Neobişnuit) Slab, uscat ca pastrama. L-a alintat cu un „bă, hîrţoagă păstră-măgită“. v. rom. martie 1954, 61.
  —  Pl. : păslrămăgifi, -te.
  —  De la pastramă.
  PĂSTRĂMÎ vb. IV. 1. T r a n z. (Prin vestul Munt.; complementul indică animale sau carnea acestora) A face pastramă, a transforma în pastramă. Păslră-mesc mielul, l. rom. 1959, nr. 3, 66, cf. Udrescu, gl.
  2.   R e f 1. F i g. (Prin vestul Munt. şi nord-estul Olt.; despre oameni şi animale) A slăbi tare, a rămîne
 numai piele şi os. Cf. Lexic reg. ii, 16. Vai, cum s-a păstrămit femeia asta, parc-ar fi ţinut-o cineva numai la fum! Udrescu, gl.
   —  Prez. ind. : păstrămesc.
   —  V. pastramă.
   PĂSTRĂMIOĂRĂ s. f. (Popular şi familiar) Dimi- . nutiv al lui pastramă. Cf. şio n„ 285. Că dacă vedea vrun turc, Cu măciuca-l băstorea, Cu sîngeru-l junghea, Păstrămioară mi-l făcea. mat. folk. 60.
 O bucăţică de păstrămioară cu mămăliguţă caldă, gata masa. Udrescu, gl.
   —  Pl. : păstrămioare.
   —  Pastramă + suf. -ioară.
   PĂSTRĂMÎT, -Ă adj. (Prin vestul Munt. şi nord-estul Olt.; despre oameni şi animale) Care a slăbit foarte mult, care s-a uscat, s-a sfrijit, s-a scofîlcit. Cf. mat. dialect, i, 233, Lexic reg. ii, 16, Udrescu, gl. <0> (Substantivat) Păstrămita aia, de rea ce e, nu se lipeşte nici carnea pe ea. Udrescu, gl.
   —  Pl. : păslrămiţi, -te.
   —  V. păstrămi.
   PĂSTRĂNĂC s. m. v. păstîrnae.
   PĂSTRĂNĂG s. m. v. păstîrnae.
   PĂSTRĂNĂP s. m. v. păstîrnap.
   PĂSTRĂNÂŢI s. m. v. păstîrnae.
   PĂSTRĂNdG s. m. v. păstîrnae.
   PĂSTRĂTOR, -OĂRE adj. Care păstrează (1) ceva (în bună stare); (in special despre oameni) care are deosebită grijă de un bun, care nu strică, nu risipeşte, nu pierde ceva, cruţător, econom, (regional) p ă s t r i e 1 n i c. Cf. lb, Polizu. Hiece rumân să hie dăştept, păstrător..., cu dor dă ţara lui. Jipescu, o. 33.
 0 urnă funerară păstrătoare de cenuşi. Odobescu, s. i, 212, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, \v., Şăineanu, d. u. Mai bine e să fie averea pe numele femeii că e mai păstrătoare. Camil Petrescu, t. ii, 166. Un fir de praf drept mărturie L-a pus tihnit tn ciobul păstrător. Arghezi, vers. 250. Om iconom, păstrător, alr sn v h
 1 260/762, cf. 1 260/130, 182, 784. (Substantivat) Cea mai mare din surori... era păstrătoarea cheilor. Ispirescu, l. 50, cf. ddrf. Dulapurile de sub bibliotecă..., păstrătoarele arhivei parohiale. Galaction, o. a. ii, 301. Femeile acestor păstrători de... aur nu îndrăznesc să iasă... din formele rigide pe care le-au orînduit datinile. Sadoveanu, o. ix, 232. <0> (învechit) Partid păstrător = partid conservator. Partidul guberniului pe care opuitorii îl numesc conservativ sau păstrător. cr (1848), 142/36. (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzeşte, care respectă, care nu se abate de la legi, tradiţii, obiceiuri etc.; persoană care ştie să ţină un secret, care nu divulgă o taină. V. păzitor. Păstrătorul şi apărătorul drepturilor şi libertăţilor naţionale române. KogĂlniceanu, s. a. 137. Ajunsese păstrătorul tainelor politice. Iorga, i. l. i, 342. Numai el e păstrătorul credincios al firului neîntrerupt care constituie naţionalitatea noastră. Hogaş, dr. ii, 194. Ţărănimea română... păstrătoarea şi reprezentanta românismului. Ibrăileanu, sp. cr. 147. Şi-n miezul acestei tăceri, un om închis în el (deşi cu zîmbet) ca un păstrător de taine. Teodoreanu, m. u. 146.
   —    Pl. : păstrători, -oare. — Şi: (învechit) păstră-t6riu,-oare adj. lb.
   —  Păstra + suf. -ăior.
   PĂSTRĂTORIU, -OĂRE adj. v. păstrător.
   PĂSTRĂV1 s. m. I. 1. (Şi în sintagmele păstrăv de Bistriţa, Băcescu, p. 43, păstrăv de munte, id. ib. 44, păstrăv de piatră, id. ib. 43) Peşte de apă dulce din familia salmonidelor, cu corpul fusiform, de 20—40 cm
3654
PĂSTRĂV1
— 323 -
PĂSTRĂVĂLEAN
 lungime, acoperit cu solzi mici, cu spatele verde-măs-liniu, stropit cu puncte negre şi roşii, care trăieşte In apele limpezi şi reci de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasă ; (regional) păstran, pătat (III) (Salmo trutta fario). Păstrăvii ce ne-ai trimis dumneata, 17, tot mari, ni s-au adus (a. 1698). Iorga, s. d. x, 307, cf. anon. car., lb, Polizu. în rturi de cristale se plec ca să se uite La păstrăvi ce se joacă. Bolliac,
 o. 134. Ridică de la pămtnt două cutii cu păstrăvi şi ctteva găini. Filimon, o. i, 100. Păstrăvul... iubeşte... apele ce curg prin locurile cu brazi. I. Ionescu, p. 365, cf. Baronzi, l. 94. N-ai nimică?... nici hlrzob de păstrăvi? Alecsandri, t. i, 213. înlr-o mină ţinea
 o  botă cu păstrovi vii, proaspeţi şi zglobii. Odobescu, s. m, 212. Făceam clte-o baie tn rluleţul rece... In undele căruia mă lăfăiam ca un păstrăv. Gane, n. iii, 59. Seara, vameşul ne ospătează cu păstrăvi proaspeţi. Vlahuţă, o. a. ii, 136, cf. Damé, t. 127. Inima Siminei se zbătea in piept Ca pe mal un păstrăv. Coşbuc, p. i, 253, cf. Marian, ins. 56, Antipa, f. i. 206, 209, id. p. 82, 84, 97, Păcală, m. r. 32, Atila, p. 174. Scoase din traistă vro zece păstrăvi. Hogaş, dr. i, 205. Te-ai consacrat exclusiv... pescuitului de păstrăvi. Ibrăileanu, s. l. 96. Păstrăvi proaspeţi sau congelaţi. Nica, l. vam. 187, cf. Şaineanu, d. u., Simionescu,
 f. r. 205. Dibuia cu mina păstrăvii pe sub bolovanii reci din apa Nemţişorului. I. Botez, şc. 150, cf. ds. Fulgerau ctnd şi ctnd păstrăvi ca nişte andrele de argint. Sadoveanu, o. vii, 403, cf. ii, 539, ix, 155, 288, 454,
 x, 541, xii, 234. Doar păstrăvii îndrăznesc să meargă împotriva apelor... dezlănţuite. Bogza, c. o. 106, cf. 66. Ceru păstrăvi făcuţi la hirtie. Preda, r. 450. Creşterea păstrăvului şi reproducerea artificială a acestuia în instalaţiile salmonicole existente au dat rezultate bune. probl. geogr. i, 130, cf. h ii 12, 144, com. Marian. Cine dracu-o mai văzut Păsirăvu cosind pe stîneă. folc. transilv. i, 477. Păstrăvi şi mihalţi la orice tîrg nu găseşti. Zanne, p. i, 584. Ciuşti prin apă, Zup sub piatră (Păstrăvul). Gorovei, c. 277. <$> Păstrăv american (sau irideu, curcubeu, sămănat) = specie de păstrăv de culoare albastră marmorată, originar din rîurile Americii de Nord şi care, dezvoltîndu-se mai repede, se creşte în pepinierele piscicole (Salmo trutta iridea). Cf. Antipa, f. i. 200, Băcescu, p. 44,
 C. Antonescu, p. 50, der. Păstrăv de mare — specie de lostriţă care trăieşte în mare (Salmo trutta marina). Atila, p. 203, cf. cade. Păstrăv icraş = păstrăv femelă în perioada de reproducere. Cf. Băcescu, p. 35, 43, 44. Păstrăv lăptaş = păstrăv mascul în perioada de reproducere. Cf. id. ib. <0> Compus: păstrăv-de-ni-sip = mreană (2) (Barbus meridionalis petenyi). Băcescu, p. 126.
   2.  (Prin nord-estul Munt. ; în forma păstru) Zvîrlugă (Cobitis taenia). Băcescu, p. 126.
   II.    (Popular ; şi, apoziţional, în sintagma burete păstrăv, Barcianu, Pamfile, i. c. 247, Pascu, s. 281, h vii 432, şez. vii, 178, alr ii 6 404/95, 102, 310, 551, cv 1951, nr. 9 — 10, 47, mat. dialect, i, 185) Numele a două specii de ciuperci comestibile care cresc în grupuri pe trunchiul arborilor, una cu pălăria bru-nă-roşcată, cu lamele albe, cu sporii albi şi cu piciorul scurt, burete negru (Pleurotus ostreatus), cealaltă cu pălăria cenuşie-verzuie sau roşiatică, cu lamele gălbui şi cu piciorul galben cu puncte negre (Pleurotus serotinus). Cf. ddrf, ds. Păstrăvul (o ciupercă) ce creşte sus tn arbore, h iv 71, cf. 84, ix 298, x 228, xvm 169, Viciu, gl., Densusianu, ţ. h. 328, com. din Straja-Rădăuţi, chest. ii 387/72, alr ii 6 404, A iii 13, iv 33, Borza, d. 195. Doar n-am mîncat păstrăvi (= doar n-am Înnebunit). Cf. Zanne, p. iv, 70. <0* Păstrăv de nuc = specie de ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă în formă de evantai, de culoare galbenă-roşiatică, care creşte pe trunchiul nucilor, fagilor sau ulmilor; burete de nuc (Polyporus squa-mosus). Cf. Bianu, d. s., Pamfile-Lupescu, crom. 56, Păcală, M. R. 116, Panţu, pl. Păstrăvi roşii — ciupercă comestibilă cu pălăria zgrunţuroasă, de culoare roşie, cu porii rotunzi, ţot roşii care creşte pe arbori (Poly-
 porus cinnabarinus). Cf. Panţu, pl., Borza, d. 197-Păstrăv de pămînt = ciupercă comestibilă moale, fără picior, cu pălăria membranoasă şi albă, care creşte pe ramuri putrede (Merulius niveus). Cf. Panţu, pl. Păstrăv (roşu) de stejar = ciupercă comestibilă cu pălăria bombată, purpurie, puţin catifelată, cu piciorul gros, galben şi cu dungi sau puncte roşii ; burete de stejar (Fislulina hepatica). Cf. Bianu, d. s., Păcală, m. r. 26, Panţu, pl., Borza, d. 193. (Regional) Păstrăv de pădure = rîşcov (Lactarius deliciosus). Cf. Borza, d. 194. + (Regional ; la pl.) Bureţi de fag (Dryodon erinaceus). Borza, d. 193.
   —     Accentuat şi : (I) păstrăv (alr i 1 741/180, 295, 803). — Pl. : păstrăvi. — Şi: (regional) (II) păstrăvă (alr i 1 741/45 ; pl. păstrăvi, ib.) s. f., pâstrăg (ddrf, alr i 1741/215, 510, alr ii 6 239/219, 6 404/219, 514, Borza, d. 193, 195), păstrăv (lb, Damé, t. 127, Antipa, p. 82, 84, 97, Bianu, d. s., Pascu, s. 281, Băcescu, p. 48,h iv 84, Viciu, gl., Densusianu, ţ.h. 328, com. din Straja-Rădăuţi, alr i 1 741/26, 61, 77, 89, 90, 100, 103, 108, 109, 119, 227, 249, 290, 558, alr ii
 6 404/95, a iii 13, mat. dialect, i, 185 ; accentuat şi păstrăv, alr i 1 741/93, 94, 96, 98, 112, 148, 289, 339, 350, 573, 582, 861), (11) păstriv (ib. 1 741/85), păstrîv (Antipa, f. i. 209, alr i 1 741/592, 594, alr ii 6 404/130, 551, 554), păstrov, păstru (Antipa, f. i. 209, Băcescu, p. 44, 175, C. Antonescu, p. 50, h ii 12, alr i 1 741/200, 354, 735, 740, 764, 768, alr ii 6 239/192, 353, 6 404/353, 762), (11) pâstrug (lb, Atila, p. 174, Băcescu, p. 43),
 (II) păstruv (alr i 1 741/584, 596, 837; accentuat şi păstrăv, Băcescu, p. 44), (II) păstruve (alr i
 1 741/596), (11) prăstav (Băcescu, p. 48), (11) prăstăv (alr ii 6 239/2) s. m.
   —  Din bg. n'&CT’Bpna.
   PĂSTRĂV2, -Ă adj., s. m. 1. Adj. (Bucov.) Pestriţ (la culoare). Prepeliţa-i păstrăvă, Dar li mai păstrăvă Puiul prepeliţii Dectt prepeliţa păstrăvă. i. cr. iv, 18. Cute păstrăvă. Glosar reg.
   2.    S. m. (Bucov.) Piatră pestriţă din care se confecţionează cutea ; (regional) prundar. Cutea se face din păstrăv. Glosar reg.
   3.    S. m. pl. (Prin vestul Transilv. ; în forma păstrăvi) Pistrui pe faţă. Cf. Teaha, c. n. 250.
   —  Pl. :  păstrăvi, -e. — Şi :    (3) păstrăvi (Teaha,
 c. n. 250)  s. m. pl., pîstrăv (id. ib. 253) s. n.
   —  Cf. păstrăv1.
   PĂSTRĂ VĂR s. m. Pescar specializat în prinderea păstrăvilor1 (II). Cf. Iordan, l. r. a. 162. Cred că un păstrăvar pasionat nu poate avea nimic împotriva drumeţiei,  vîn. pesc. 1960,   nr.  7, 12. Ca orice vînător
 de samă,    badea Dobreanu     e un păstrăvar de    frunte.
 în scl 1969, 140.
   —  Pl. : păstrăvari.
   —  Păstrăv1 + suf. -ar.
   PĂSTRĂVĂŞ1 subst. (Regional) Numele unei flori de glastră cu puncte argintii pe frunze, nedefinită mai îndeaproape (Coverca-Vatra Dornei). Glosar reg.
   —  Pl. : ?
   —  Păstrăv 2 suf. -aş.
   PĂSTRĂVĂŞ 2 subst. (Regional) Un fel de plăcintă nedefinită mai de aproape (Vicovu de Sus-Rădăuţi). Glosar reg.
   —  Pl. : ?
   —  Etimologia necunoscută. Cf. păstrăv1.
   PĂSTRĂVĂ s. f. v. păstrăv
   PĂSTRĂVĂLEÂN s. m. (Regional) Persoană care locuieşte peste o vale (Lisa-Făgăraş). Lexic reg. 93.
   —  Pl. : păstrăvăleni.
   —  Păstră -f vălean.
                                                                                                                      3651
PĂSTRĂVĂRIE
— 324 —
PĂSTURĂ1
  PĂSTRĂ VĂItÎE s. f. Crescătorie de păstrăvi1 (II). Unde stnt instalate... păstrăvării, pescăruşul verde poale fi dăunător. Linţia, p. ii, 35.
  — PI. : păstrăvării.
  — Păstrăv1 + suf. -ărie.
  PĂSTRĂViOR, -OÂRĂ s. m., adj. 1. S. ra. Diminutiv al lui p ă' s t r ă v1 (II). Cf. dm. Ctnd să treacă Cerna, apa nu l-a lăsat, ptnă ctnd nu i-a adus negri păstrăviori. Rădulescu-Codin, l. 21, cf. 127.
  2.   S. m. pl. (Prin nordul Munt.) Bureţi comestibili cu pălărie mare, neidentificaţi mai îndeaproape, care cresc la rădăcina unor pomi. V. păstrăv1 (II). Cf. Rădulescu-Codin, l. 127.
  3.   Adj. (în sintagma) Pere păstrăwioare = varietate de pere mici, alungite, galbene-aurii, pe partea însorită rumenite, cu puncte ruginii (asemănătoare cu cele de la păstrăv1). Cf. Flora r.p.r. iv, 208.
  — PI. : păstrăviori, -oare.
  — Păstrăv1 + suf. -ior.
  PĂSTRĂVÎŢĂ s. f. (Rar) Femela păstrăvului1 (II). Cf. ANON. CAR., DM.
  — Pl. : păslrăviţe.
  — Păstrăv1 + suf. -iţă.
  PĂSTRĂVÎU, -ÎE adj. (Rar; despre părul animalelor sau, p. ext., despre animale) De culoare albă sau cenuşie, cu pete roşcate. Cf. enc. vet. 153.
  — Pl. : păstrăvii.
  — Păstrăv 2 -f suf. -iu.
  PĂSTRENÂC s. m. v. păstîrnae.
  PĂSTRlfiLNIC, -Ă adj. (Regional) Păstrător (Peci-nişca-Băile Herculane). alr sn v h 1 260/2.
  — Pl. : păstrielnici, -ce.
  — Păstra + suf. -elnic.
  PĂSTRI0R, -OÂRĂ adj. v. pestrlor.
  PĂSTRIV s. m. v. păstrăv
  PĂSTRÎMÂC s. m. v. păstîrnae.
  PĂSTRÎNOG s. m. v. păstîrnae.
  PĂSTRÎV s. m. v. păstrăv
  PĂSTROV s. m. v. păstrăv K
  PĂSTRU1 subst. 1. (învechit şi regional) Păstrare (i); economisire; cumpătare. Zic că la păstru firea să-şi deprimă. Pann, p. v. iii, 74/27. Să aştearnă pe jos ceva negru. .. ca atunci ctnd s-or scutura să se vadă, pentru a le putea aduna şi pune la păstru. Muscel, 64. Aceste plante se pun apoi la păstru, fiind bune de leac. Pamfile, s. v. 170. «J’Loc. adv. Cu păstru = cu măsură, cu economie, în mod cumpătat. Omul care ştie a trăi cu păstru, Paraua o are la galben cap-păstru. Pann, p.v. iii, 74/13, cf. ddrf, tdrg, Şăineanu, d. u.
  2.   (învechit şi regional) Persoană sau colectivitate care păstrează (1,2) ceva, care face să dăinuiască. Poporul, vorbitorul de căpetenie şi păstrul limbii. Eminescu, în l. rom. 1961, nr. 1, 55.
  3.   (Familiar) închisoare. Mai greşim şi noi. Să ne scuzaţi pentru că vă ţineam la păstru de aproape două săptămtni. Stancu, r. a. iii, 175.
  — Pl. : ?
  — Derivat regresiv de la păstra.
  PĂSTRU 2 s. m. v. păstrăv x.
  PĂSTRUG s. m. v. păstrăv1.
  PĂSTRUGÂRNIŢĂ s. f. Plasă specială folosită Ia pescuitul păstrugilor. Cf. dm, Graur, e. 32.
  —  Pl. : păstrugarniţe.
  —  Păstrugă -f suf. -arniţă.
  PĂSTHTÎGĂ s. f. Peşte marin din familia acipense-ridelor, lung de 1,20 pînă la 2 m şi avînd greutatea de 7 — 30 kg, cu corpul alungit, subţire, cu botul lung şi turtit ca ciocul de raţă, cu pielea pestriţă pe spate şi gălbuie pe pîntece, apreciat pentru carnea lui gustoasă (Acipenser siellalus). Să faci plăcintă de icre de niselru şi de posirugă i de morun (a. 1749). gcr ii, 43/2, cf. Polizu. Păstruga este mai subţire şi mai neagră dectt niselru. I. Ionescu, m. 89, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Nisetrul, morunul, păstruga au căzut cu uşurinţă tn ctrmaciu. săm. vi, 366. Cărmacele de cegă, cu cari se prinde cega mare... şi păstruga. Antipa, p. 663, cf. id. f. i. 251, Atila, p. 406, Nica, L. VAM. 188, ŞĂINEANU, D. U., SlMIONESCU, F. R. 247. Am poruncit păstrugă la grătar şi vin la răcitoare.
I. Botez, şc. 153. Noi altceva nu vă piitem pune dinainte decît morun, niselru şi păstrugă. Sadoveanu, o. xiii,
323, cf. viii, 324. O păstrugă şi trei sterpane. Davidoglu,
0.   45, cf. h ii 281, 299, 319, v 274, ix 27, xiv 397, xviii 261. Numai şliucă şi păstrugă. Teodorescu, p. p. 500, cf. 504, com. Marian. Peşte şi postrungă Şi pană de caracudă, mat. folk. 191, cf. 105, 164,
180, Graiul, i, 71. Numai cegă şi postrugă. Păsculescu,
1.   P. 175; cf. ALR i 1 746/675, 677, arl ii 6 239/987. O E x p r. (Regional) A vorbi cegă şi păstrugă = a vorbi fleacuri, nimicuri. Cf. Zanne, p. i, 404.
  —    Pl. : păstrugi. — Şi : (învechit şi regional) pos-trtigă, (regional) păstrângă, pastrâgă (h ii 319), pas-triingă (ib. ix 27), pistrtigă (Băcescu, p. 23), postrfingă, răstrâgă (Antipa, p. 616), răstrângă (tdrg, Antipa, f. i. 254) s. f.
  —  Din ser. pastrugn.
  PĂSTRTÎJV, -Ă adj. (Regional) Pestriţ (la culoare) (Coveiu-Băileşti). Cf. Marian, ins. 341. Frate Iorgovane, Tu de mi-ei aduce De-o cigă păstrună. id. ib.
  —  Pl. : păsiruni, -e.
  —  Cf. p ă s t r ă v 2.
  PĂSTRÎFNGĂ1 s. f. v. păstrugă.
  PĂSTRIJVGĂ 2 s. f. v. postrungă1.
  PĂSTRUV s. m. v. păstrăv K
  PĂSTRUVE s. m. v. păstrăv \
  PĂSTUf vb. IV v. păsuil.
  PĂSTTÎRĂ1 s. f. 1. Polen depozitat        de albine în
celulele fagurilor şi folosit, pe lingă miere, ca hrană
pentru ele şi pentru puiet. Cf: anon. car. [Viermule-ţului] ii dau de mtncat păstură. Economia, 178/15, cf. Klein, d. 222, hem 744, Cihac, i, 197, ddrf, Marian, ins. 146, Şăineanu, d. u. Urmărea... zborul de glonte al insectelor care plecau şi... căderea lor lină cu încărcăturile grele de păstură. Sadoveanu, o. ix, 553, cf. ltr 2, der. Albina face păstură. h iii 307, cf. x 355, xii 374, com. Marian, chest. vi 153/18, vi/14, 26.
  2.   Substanţă răşinoasă, aromată şi amară culeasă de albine de pe mugurii arborilor pentru a o folosi la astupatul crăpăturilor din stup, la lipitul fagurilor etc. ; propolis, (regional) păstrar. Cf. Cihac, i, 197. în unele celule se află o materie, altă dectt mierea, căreia i se zice păstrar sau păstură. Damé, t. 120. Prisăcarul.. . scoate păstură din fagur, căci se-ntinde ca picinginea. Săghinescu, v. 30, cf. tdrg. Fagurii topiţi lasă la fund o parte mai negricioasă, care se da-toreşte păsiurei sau păstrarului. Pamfile, i. c. 95, cf. CADE, VoiCULESCU, L. 244, şez. iii, 84, chest. vi/15. + (Regional ; în forma păscură) Boştină (obţinută din fagurele stors) (Şimand-Arad). alr i 1 691/59.
  3. (Prin Transilv.) Fagure. Cf. lb, Gheţie, r.m.
3675
PĂSTURĂ2
— 325 —
PĂSUIRE 2
   —     Accentuat şi: păstură. der. — Şi: (regional) pâseură(alr 11 691/59), prăst<iră(ANON. car.), prestâră (cade) s. f.
   —   Lat. pastura.
   PĂSTÎÎRĂ 2 s. f. (Regional, mai ales în Transilv.)
 1.  Şervet, ştergar în care se învelesc la ţară alimentele (mai ales la cîmp); (regional) merindarel. Cf. lb, Polizu, Cihac, i, 192, Barcianu, Alexi, w.,tdrg, cade, rev. crit. iii, 164, Viciu, col. 203, Brebenel, gr. p. + Năframă (ii); broboadă. Gf. Barcianu, Alexi, w. Năframa — păstura — o leagă sub conciu. Păcală, m. r. 122, cf. 169, Lexic reg. 83, 106, ii, 126. + Batistă (Sibiel-Sibiu). Lexic reg. ii, 62.
   2. Catrinţă, fotă. Femeile... poartă două păsturi: una mai lată... legată cu mijlocul pe şoldul drept, alta mai îngustă... legată drept tnainte. Moldovan, ţ. n. 176, cf. Şăineanu, d. u., ii vii 124, cv 1950, nr. 4, 33, Lexic reg. 93.
   —     Pl. : păsturi şi (rar) păslure (Polizu). — Şi: panstâră (Lexic reg. 106, ii, 126), păstură (Lexic reg. 83; pl. paşture, ib.) s. f.
   —   Etimologia necunoscută, Cf. pînzătură.
   PĂSTURÎŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui păstură2 (1) (Sibiel-Sibiu). Lexic reg. ii, 62.
   —   Pl.: păsturiţe.
   —   Păstură 2 + suf. -iţă.
   PĂSTUR6S, -OÂSĂ adj. (Prin Transilv.) Cleios, păstos (ca păstura1 2). Cf. Barcianu, Alexi, w.
   —   Pl.: păsturoşi, -oase.
   —   Păstură1 + suf. -os.
   PĂSUÎ1 vb. IV. I. 1. Tranz (Complementul indică oameni sau instituţii) A da răgazul necesar pentru a face ceva, a permite să întîrzie cu achitarea unei obligaţii (băneşti), a (mai) lăsa timp, a amîna; a îngădui; spec. a proroga. Plăti-voi, Doamne, numai ca să mă mai păsuiască ptnă la o zi, că sum sărac. N. Costin, ap. ddrf. Datornicii să păsuiască pe oameni ptnă In trei luni. Axinte Uricariul, let. 2
 ii, 130. Nepultnd a-i păsui, că era purcezător după turme (a. 1743). Iorga, s. d. vi, 252. Pin va sftrşi sftnta slujbă au vrut a fi păsuit. Beldiman, e. 88/2. Bani n-au luat zapciii de la ei, că m-am rugat ca să-i mai păstuiască ptnă ctnd oi vedea cum rămlne (a. 1822). Iorga, s. n. 185, cf. lb, Cihac, i, 196. Ercule nu-l mai păsui, ci, tntinztnd arcul, mi-l ochi tocmai tn piept. Ispirescu, u. 57. Era tn tnttrziere cu trei rate de credit, nu-l mai puteau păsui. Vlaiiuţă, o. a. iii, 42. Fă-mi hattrul, mai păsuieşte-l vro ctteva luni... garantez eu.
 I.  Negruzzi, s. i, 31, cf. Barcianu. Preuţii In restanţă cu plata să fie păsuiţi pînă după facerea uricului. Sbiera, f. s. 405, cf. 8, Alexi, w. Nu ştiu dacă păsu-i-vor zeii Să vin napoi ori voi pieri la Troia. Murnu, o. 313, cf. Şăineanu, d. u. Gogu o va mai păsui pentru plata datoriei. Rebreanu, r. i, 188. Să-l înduplece s-o mai păsuiască? Galaction, o. a. i, 153. Păsuieşte-mă să-mi termin vorba. Iovescu, n. 132. îi amînase şi-i păsuise cit se putuse de mult. Preda, m. 452. L-am păsuit cit l-am păsuit, d-apoi acuma mi-o ieşit peri albi. Com. Furtună. Eu l-aş plăti, domnule, şi l-aş scoate de la dumneata, dacă m-ai păsui vreo două săplămtni. Com. din Vicovu de Sus-Rădăuţi. <> Refl. pas, Ctnd iaste ca să se întoarcă zestrea tnapoi..., pentru ceale mişcătoare, să se păsuiască două luni. Pravila (1814), 124/19. Adunarea Congresului Naţional s-au păsuit pe un timp nehotărlt. ar (1829), 67V3. <0> Intranz. Acel vărvar nu vru să-l crează, nice vru să-i păsuiască. Dosoftei, v. s. decembrie 194r/25.
   2. Intranz. (învechit) A înceta, a se întrerupe, a se suspenda. Afară de sărbătorile însemnate, para-dosirea învăţăturilor va păsui, tn diocopia verei, o lună (a. 1828). Uricariul, vii, 174.
   II.   Tranz. (Rar) A măsura cu pasul2 (112). Cf. Săghinescu, s. 98, cade.
   III.   Tranz. (Regional) A urmări cu perseverenţă, pas2 cu pas 2 (pentru a se răzbuna) (Ţepu-Tecuci). Gf. Pamfile, j. iii, 92.
   —      Prez. ind. : păsuiesc. — Şi: (învechit, rar) păstui vb. IV.
   —   Pas 2 + suf. -ui.
   PĂSUÎ2 vb. IV. Tranz. 1. (Complementul indică piese, părţi ale unui ansamblu etc.) A ajusta, a potrivi (pentru a obţine o bună îmbinare); a fixa, a încheia. Meşterii împestriţau de şindrile nouă acoperişurile; uşile şi ferestrele erau păsuite tn rosturile lor. Sado-veanu, o. xiv, 94, cf. dm. Paziile nu erau bine păsuite, că a trebuit să umple golurile cu chit. Com. din Piatra Neamţ, cf. Lexic reg. ii, 126.
   2.     (Regional) A vaccina; a injecta (Zărneşti). Cf. chest. v/98. Se vindecă dacă le păsuieşte cu slnge de la altă oaie. ib.
   —   Prez. ind. : păsuiesc.
   —   Din germ. passen.
   PĂSŢÎI3 subst. v. fasole.
   PĂSUIĂLĂ s. f. Acţiunea de a p ă s u i1 şi rezultatul ei; răgaz acordat cuiva sau solicitat de cineva (pentru îndeplinirea unei obligaţii); amlnare, păsuire1, (Învechit şi regional) răzbun. Gf. păsui1 (II). Se rugase să aibă păsuială ptnă şi-a îngropa giupîneasa. N. Costin, let. ii, 43/28. Numai chiria îş plătie, ce şi acee cu păsuială. Neculce, l. 312. Să-i deie păsuială ctteva zile (sfîrşitul sec. xviii). let. iii, 281/13. Se învoi patriarhilor, după ceririle lor, o păsuială de zăce ani (a. 1855). Uricariul, iv, 434/18, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Păsuieli de arenzi şi de biruri. ap. tdrg, cf. Şăineanu, d. u., cade. Merg îndemnaţi cu bunătate, cu prietenie, cu păsuieli. Sadoveanu,
 o. vii, 147. + (învechit, rar) Întîrziere, încetineală cu care are loc un proces, un fenomen. [La rumegătoare] mistuirea se face mai cu păsuială. I. Ionescu,
 c. 4/6.
   —   Pl. : păsuieli.
   —   Păsui1 + suf. -eală.
   PĂSUIÎÎLE s. f. pl. (Bot.; prin Ban. şi Transilv.) Salcîm (Robinia pseudacacia). Cf. dr. i, 362, Panţu, pl., Borza, d. 148.
   —   Etimologia necunoscută. Gf. păsui3.
   PĂSUÎRE1 s. f. Acţiunea de a p ă s u i1 şi rezultatul ei; răgaz acordat cuiva sau solicitat de cineva pentru îndeplinirea unei obligaţii; amînare, păsuială, (învechit şi regional) răzbun. Cf. păsui1 (II). Puţina vieţuire nu dete păsuire Acestui împărat S-arate vreo mărire. Văcărescul, ist. 277. Ai lesnil, cu păsuire, Darea birului in ţară. Conachi, p. 44, cf. ddrf. După o lungă păsuire, iar războiul înteţeşti. Ollănescu, h. o. 277. Guvernul trecuse cu păsuirile peste orice limită. Brăescu, o. a. i, 77. Datornicul ceruse insă o păsuire pentru primul semestru. Sadoveanu, o. ix, 137. Şi cu paşi de despărţire, Moartea a prins a socoti: ... „Păsuire-i dau“, contemp. 1948, nr. 108, 6/4. A văzut săteni care le plîngeau la prag, cerînd păsuire. Camilar, n. i, 332. Voia să hotărască mama pentru el, dar mai ales spera încă tntr-o păsuire a sorţii. Vinea, l. ii, 208. Oamenii au venit din nou la dumneata să le mai îngădui o păsuire. Vornic, p. 99.
   —   Pl. ; păsuiri.
   —   V. păsui x.
   PĂSUÎRE 2 s. f. Acţiunea de a p ă s u i 2 şi rezultatul ei. Dificultăţile constau in realizarea unei păsuiri cit mai perfecte a pistoanelor. Cişman, fiz. i, 274. La gaze... se cere o păsuire mult mai exactă a pistoanelor şi a ventilelor. id. ib. 330.
   —   Pl. : păsuiri.
   —   V. păsui 2.
3685
PĂSUIT1
— 326 —
PĂŞI
  PĂSTJÎT1, -Ă adj. (Rar) Căruia i se dă răgaz pentru a face ceva sau i se permite să intîrzie cu îndeplinirea unei obligaţii. Cf. ddrf.
  —  PI. : păsuifi, -ie.
  —  V. păsui1.
  PĂSTJÎT 2, -Ă adj. (Despre piese, părţi ale unui ansamblu etc.) Care este ajustat, potrivit (pentru a obţine o bună îmbinare sau fixare). Se folosesc aşa-zi-sele şuruburi păsuite, al căror corp cilindric este prelucrat foarte exact. Soare, maş. 12. [Fusele] sint bine păsuite şi echilibrate. Ionescu-Muscel, fil. 216. <0> (Adverbial) Două pistoane... pătrund păsuit in doi cilindri metalici. Cişman, fiz. i, 255. Fierarul, ca să aşeze şina pe roată, o încălzeşte intii şi o bagă păsuit. id. ib. 271. + F i g. (Rar) Chibzuit, potrivit. Mintea ii stă împotrivă cu păsuită gîndire. Conachi, p. 277.
  —  PI. : păsuifi, -te.
  —  V. păsui 2.
  PĂSTJITGR, -OĂRE adj. (Rar) Care păsuieştei (I 1), care dă răgaz cuiva pentru a face ceva ; p. e x t. răbdător, îngăduitor, indulgent. Eram îngăduitor şi păsuitor, fiindcă eram bucuros şi împăcat. Lăncrănjan,
  c. iii, 175.
  —  Pronunţat: -su-i-. —PI. : păsuitori, -oare.
  —  Păsui1 + suf. -tor.
  PĂStJLĂ s. f. v. fasole.
  PĂStÎLE s. f. v. fasole.
  PĂSTJLÎCĂ s. f. v. fasolică.                         ,
  PĂSTJLÎŢĂ s. f. v. fasoliţă.
  PĂStiŞ s. n. v. paşuş.
  PĂŞĂRI subst. (Regional) Unealtă de lemn în formă de compas, folosită în dulgherie, rotărie, dogărie etc.; (învechit şi regional) pas 2 (II 2), paşnic (4) (Răcoasa-Panciu). Cf. h xi 517.
  —  Pas 2 + suf. -ar.
  PĂŞĂLUÎ vb. IV. I n t r a n z. (Familiar, ironic) A stăpîni, a domni (ca un paşă *). Cîtăva vreme păşă-luiau aici netulburaţi de nimeni şi cîrmaciul, şi clrmă-ciţa. Ciauşanu, r. scut. 79, cf. sfc iv, 128, 132.
  —  Prez. ind. : păşăluiesc.
  —  Paşă1 + suf. -ălui.
  PĂŞCĂ vb. I v. pîşcîi1.
  PĂŞCĂLÂU s. m. (Regional; glumeţ) Flăcău (Mă-ţău-Cîmpulung). Cf. Coman, gl.
  —  PI. : păşcălăi.
  —  Etimologia necunoscută.
  PĂŞCĂNĂT s. m. v. păstîrnac.
  PĂŞCĂVÎ vb. IV v. pîşeăvi.
  PĂŞCĂVÎT, -Ă adj. v. pîşeăvit.
  PĂŞCltîlVE s. f. v. păştiunc.
  PĂŞCULÎE s. f. v. paşculie.
  PĂŞCTjŢE s. f. pl. (Bot.; regional) Bănuţi (Bellis perennis). Cf. Panţu, pl., Borza, d. 29.
  —  Etimologia necunoscută. Cf. p ă ş t i ţ ă.
  PĂŞEĂN, -Ă adj. v. pîşin.
  PĂŞ£N, -Ă adj. v. pîşin.
   PĂŞfiSC, -EĂSCĂ adj. Care aparţine paşei1 (1), emis de paşă1. Se găsiră 14 tuiuri şi alte 14 semne păşeşti (sfîrşitul sec. xvm). şio iij, 286. Fiind in cetate paşă aşezat de împărăţie, Pazvandoglu au început a-i sta împotrivă la trebile şi poruncile păşeşti. Dionisie,
 c.  185.
   —  Pl. : păşeşti.
   —  Paşă1 -f- suf. -esc.
   PĂŞÎ vb. IV. I n t r a n z. 1. (Adesea urmat de determinări modale) A face unul sau mai mulţi paşi 2 (I 1), a înainta pas 2 cu pas 2, a parcurge o distanţă mergînd pe jos, a se deplasa pe jos (călcînd pe ceva).
 Cf. psalt. hur. 29v/17. Păşiţi, oamenii miei şi Intraţi in cămara voastră■ Gavril, nif. 18/10. Dacă-l pusără pre picioare, au călcat de-au păşit de trei ori. Dosoftei, v. s. septembrie 19r/2, cf. id. ps. 54/10. Pre aspidă şi pre vasiliscă vei păşi (a. 1689). gcr i, 286/23, cf. anon. car. Iar leşii, încet păşind, sprijenie năvala turcilor. Neculce, l. 48. Fecioarele ce păşie din loc în loc cu jocul (a. 1773). gcr ii, 89/36. Atunci omul, poftitorul de viaţă lungă, păşi înaintea lui Dumnezeu (a. 1816). id. ib. 357, cf. drlu, lb. Victima se lasă, păşind l-altar voioasă. Heliade, o. i, 389. Un soldat viteaz pîşaşte măreţ împotriva vrăjmaşului. Marcovici,
 d.  9/6. De căldură, d-osteneală, a păşi el nu mai poate. Asachi, s. l. i, 210. Se apropie, paşeaşte. Bărac,
 a,  24/5. înainte şi înapoi, păşeau, cu toată cuviinţa, oştile înarmate. Bălcescu, m. v. 395. Condamnatul... păşind foarte încet, cr (1848), 2 2/50. L-a lăsat să dibuiască încoaci, încolo păşind. Pann, p. v. i, 67/8. Tudor se vede păşind cu fală. Bolliac, o. 161. Sămă-nătorii harnici, cu sacul subsuoară, Păşesc in lungul brazdei pe fragedul pămînt. Alecsandri, Poezii, 43. Păşeşte tăcut pe sub bolta întunecată a fagilor şi a frasinilor. Odobescu, s. iii, 87. Tu auzi păşind in tindă.
 E iubitul care vine De mijloc să le cuprindă. Eminescu,
 0.  i, 76. Era militică, păşea mărunt, vorbea scurt. Slavici, o. ii, 8. După dinşii pişau citeva tacîmuri de lăutari. Ispirescu, m. v. 43. Mai mult o simt decîî o aud, aşa de-ncet păşeşte. Vlahuţă, o. a. ii, 177, cf. ddrf. Nalt e de statură Şi-ndesat păşeşte. Coşbuc, p. ii, 145. Păşea iute, mărunt, uşor. Delavrancea,
 h. t. 99. Păşeam în neştire, oprindu-mă la fiecare douăzeci de paşi. Dunăreanu, ch. 115. Păşeau voiniceşle şi vorbeau tare de răsunau rîpile. Rebreanu, i. 120.
 Cu oaste olelilă în lupte-nverşunate Păşeşte voievodul din asprul Făgăraş. Petica., o. 183. Păşea mărunt, în vîrful gheielor. Agîrbiceanu, a. 389. Sabina păşi în virful picioarelor, lipită de perele. C. Petrescu,
 c.  v. 17, cf. id. î. ii, 242. Păşeşte domol şi nu vede pe nimeni. Sebastian, t. 41. Este o vorbă: pe omul rău îl cunoşti după pleoape, pe hoţ după cum păşeşte. Vlasiu, d. 302. Păşeau tăcuţi în locuri singuratice. Sadoveanu, o. ix, 132. De-acu păşeşte ager că ţi-a ajuns totuna De te-or găsi minia şi prigoni furtuna. Arghezi, vers. 379. în şirul al doilea păşea un băiat. Călinescu, s. 9. Boii păşeau încet. Stancu, r. a.
 iv, 12. Păşea cu siguranţa omului care-i la el acasă. Vornic, p. 129. Un ţăran înalt ca o prăjină mergea încet, abia păşind. Preda, m. 280. Compania păşeşte obosită. Isac, o. 199. Prin parcul larg, păşeşte rar, Printre perechi de-ndrăgostiţi. Labiş, p. 377. Păşea frumos, săltindu-şi pieptul ascuns într-o cămaşă aspră. Barbu, p. 220. A luat-o încet pe uliţă la deal, păşind rar. Lăncrănjan, c. iii, 514. [Soldatul] cînd păşeşte * zdrăngăneşte. Jarnîk-Bîrseanu, d. 407. Iată că trece
 o babă... păşind cîtinel. Sbiera, p. 118. Aş ieşi, nu pot ieşi, Căci de ieri nu pot păşi. Marian, î. 178. Fala... păşind pe o podea, pe două... iată că i se arătă o babă. Reteganul, p. iii, 12. Tot prin lină că păşea. Teodorescu, p. p. 690. Păşi, acasă! mat. dialect.
 1,  214. Tu, drăguţă ca şi eu, Ţi-i găsi tare cu greu,
 Să păşească-n paşi că mine. folc. transilv. i, 296.
 <0> (Cu complement intern) Am păşit un pas la cîmp Ş-am văzut o copiliţă. Sevastos, c; 109.' Numai un pas oi păşi Şi şapte, opt oi găsi. şez. viii, 60. <0> Fi g. Limba rumănească acum pîşaşte către desăvîrşire.
3707
PĂŞI
— 327 —
PĂŞIRE
 Heliade, o. ii, 201. Turchia va să tnlre tntr-o cărare de ţivilizaţie tn carea Eghipetul au şi început a păşi cu sporinţă. ar (1830), 18 2/8. Propunerea este de d-ta primită... păşind totodată şi cătră punerea ei tn lucrare (a. 1831). Uricariul, viii, 203. Să păşască cătră o învoire (a. 1852). ib. iii, 248. Pe fruntea lui senină dreptatea străluceşte, Inlocma ca ş-un soare pe sferă clnd păşeşte. Mureşanu, p. 65/9. [Luna] păşeşte-n-văluită tn umbra unui nor. Alexandrescu, o. i, 142. [Lumea] păşeşte cu pas mare călr-un (el de mult dorit. Alecsandri, p. ii, 6. O E x p r. (T r a n z.; învechit» A păşi pe cineva din urmă = a urma foarte de aproape pe cineva, a merge (imediat) după cineva, a se lua după cineva. Ruset se închină şi sărută mina domnului, apoi trecu mtndru la ieşire. Fliondor 11 păşi din urmă. Sadoveanu, o. x, 112. + (Urmat de determinări, împreună cu care verbul capătă diverse accepţii)
 a) (Cu determinarea „înainte“ sau „mai departe“; adesea fig.) A înainta, a avansa. Steagurile husă-reşti, păşind înainte, au intrat tn şanţurile turceşti. Neculce, l. 49. Neamul acesta... mulţi veci tot înainte au păşit şi au crescut. Cantemir, hr. 104. Alţii păşind înainte muţeşte, Cu armele sale tmponcişate, Să trezea prăvăliţi pe spate. Budai-Deleanu, ţ. 280, cf. 141, lb. Acum să recapitulăm... esenţialele concluziuni... grăbindu-ne a păşi înainte. Hasdeu, i. c. i, 162. Astfel păşea ceata nainte. Odobescu, s. i, 65. Făcui din dlrlogi Pisicuţii chip să păşească înainte. Hogaş, m. n. 95. Eu nu mai aştept dectt întoarcerea măriei tale şi voi păşi înainte. Sadoveanu, o. xii, 375. Fără să vadă nimic, fără să audă nimic, Gheorghe Dima a păşit înainte către punte. Galan, z. r. 96. b) (învechit, cu determinarea „împotrivă“) A se împotrivi, a se opune. Pre cei ce vor păşi împotrivă... să-i pedepseşti (a. 1815). Uricariul,
 i, 231. c) (învechit, cu determinarea „la mijloc“) A interveni (ca mediator). Pentru orientali începuse a păşi la mijloc împărăteasa Rusiei. Bariţiu, p. a. i,
 360. Membrii consistoriului se temeau cu lot dreptul ca să nu păşească la mijloc gubernul. id. ib. 633. + T r a n z. (Rar ; complementul indică spaţii, distanţe) A parcurge, a străbate. Lina pe furiş, ca dorul, Păşea-n degete pridvorul Şi la mine-n prag venea. Goşbuc, b. 9. Găsim ghiocei pe potecă păşind-o alături, iubito. Pillat, p. 18.
   2.   (Cu determinări locale care indică un spaţiu delimitat sau considerat ca atare şi de obicei introduse prin prep. „în“) A intra, a pătrunde (2). Moscalii... păşind tn grosimea turcilor, au luat toată armata. Muşte, let. iii, 53/23. Clnd păşi în sală, faţa conului Tase se rumeni. Gîrleanu, n. 78. A păşit In Pocuţia, a însemnat hotar şi a pus ptrcălabi. Sadoveanu, o. xii, 357. îşi aduse aminte de Iniţia noapte în care păşise în această casă. Călinescu, e. o. i, 240. Păşise în curte cu un pas repezit. Preda, m. 101. în casă nu i-aş păşi. Jarnîk-Bîrseanu, d. 272. 0> Fig. Păşind tn lume ca pruncul cu dureri, începi cu lacrimi a tale cărări. Mureşanu, P; 204/2. Iubirea e un înger ce-n casă clnd păşeşte Şi pragul şi căminul cu pasul lui sfinţeşte. Alecsandri, t. ii, 107. + Fig. A se apropia de sau a atinge o anumită vîrstă, a intra într-o anumită perioadă de timp. Clnd feţişoara a început a gîndi la vorba ce i-a spus-o un flăcău, atunci ea păşeşte pe fată mare. Sevastos, n. 3. încă n-am păşit în vîrsta bătrlneţii. Sadoveanu, o. xi, 20. Omenirea a păşit tn secolul cosmonauticii. Geologia, 7.
   3.   (Cu determinări locale) A ieşi. Cit voinicul din dumbravă afară Păşi, iacă începu a-ş vini tn sine. Budai-Deleanu, ţ. 246. Dar unde o lăsa bătrînul să păşească afară din ogradă? Sadoveanu, o. iii, 188. Pe neaşteptate deschise poarta şi păşi în stradă, v. rom. februarie 1955, 255. Nici afară n-oi păşi, Şi, zău, altu mi-oi găsi. Jarnîk-Bîrseanu, d. 248.
   4.   (De obicei urmat de determinări locale introduse prin prep. „peste“) A trece (cu un singur pas 2 sau cu cîţiva paşi2) dincolo de ceva. Nu se sfiise a păşi preste hotar, întru împărăţia romanilor. Maior, ist. 179/18, cf. Marcovici, c. 34/2, Ponzu. Ei păşesc peste hotare. Alecsandri, p. ii, 82. Păşi uşurel peste ostreţele
 culcate la pămtnt. Delavrancea, t. 49. Tirziu de tot păşi peste şinele drumului de fier. Gîrleanu, n. 168. Păşi, fără frică..., peste neînvinsa şi îngrozitoarea stavilă. Hogaş, m. n. 95. O momtie păşeşte peste şanţ. C. Petrescu, î. i, 128. Ctnd păşeau ei peste treaptă, păşea şi el tn aceeaşi mişcare. v. rom. august 1954, 99. Păşi sprinten peste şinele înfierbtnlate de soare. Galan, z. r. 10. Intrară înăuntru cu demnitatea cuvenită, păşind ctte unul peste prag. Preda, d. 114. (F i g.) Păşea peste greutăţi totdeauna cu nădejdea că mini o să fie mai bine dectt azi. Mironescu, s. a. 57.
  O     T r a n z. Acest plrîiaş neînsemnat, pre care un copil îl poate păşi. Negruzzi, s. i, 316. Păşiră pragul porţii. Ispirescu, l. 194, cf. N. Leon, med. 5. Toader tocmai păşea ptrleazul. Gîrleanu, n. 25. Păşise şanţul să se ferească de împroşcarea stropilor. C. Petrescu,. î. i, 152. Olbriht Crai socotea că a păşit pe neaşteptate hotarul. Sadoveanu, o. xii, 371. Ctnd cineva trece peste mort ori îl plşeşce, se face pricolici, h iv 162. Ce este lung cit lumea şi lat de-l păşeşte găina? [Urma lăsată de roata unui vehicul], Teodorescu, p. p. 248. + Fig. (învechit şi regional) A încălca, a nesocoti. De-om cumva păşi noi peste legăturile şi aşezămîntul ce se însămnează mai gios, nici un ceas să nu se lase dobitoacele, pe locurile Moldovei, să le păşunăm. Amiras, let. iii, 172/3. Nu cumva... să se ispitească a păşi peste ponturile domneşti (a. 1815). Uricariul, i, 122. Episcopia, păşind peste acele învoieli, au pus în lucrare. .. şi alte din nou asupriri (a. 1839). ib. v, 9/12. Nici nu se mai glndea nimeni să păşească peste hotă-rîrea lui Dumnezeu. Reteganul, p. iv, 74.
    —   Prez. ind. : păşesc; imper. (regional) şi păşi!
    —   V. pas 2.
    PĂŞI A interj, v. pîş1.
    FĂŞÎE s. f. (Rar) 1. Paşalîc (3). Are împăratul... sfetnici... carii toate trebile tmpărăţiii poartă, şi de pace şi de oaste, şi de păşii şi de domnii a le schimba şi a le da. Ureche, l. 123. Şi-i deduse împărăţia păşie lui Cantemir, de se scria paşă. M. Costin, ap. Gîdei.
    2. Paşalîc (1). Din porunca împărăţiei, au strtns cită oaste au avut din păşia lui. M. Costin, ap. GÎdei. Şi astăzi turcii zic acei păşii Mesraim sau Misir. N. Costin, l. 77.
    —   PI. : păşii.
    —   Paşă1 + suf. -ie.
    PĂŞÎN, -Ă adj. v. pîşin.
    PĂŞÎRE s. f. Acţiunea de a păşi şi rezultatul ei.
    1.    înaintare în spaţiu pas 2 cu pas 2, parcurgere pe jos a unei distanţe; p. e x t. fel de a păşi (1); capacitate de a păşi. Cf. păşi (1). [Şchiopii] pltnsu-s-au vrodinioară Că stnt lipsiţi de păşirea cea slobodă şi uşoară? Conachi, p. 287, cf. Polizu. Pe fruntea sa energică Un tainic foc străluce Ş-a ei păşire-i sprintenă Ca glndul care-o duce. Alecsandri, p. ii, 157, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Clnd asta Novac auzea, De necaz se aprindea, Se repezea haiduceşte Şi mergea păşiri lupeşte. pop., ap. gcr ii, 303. O F i g. Să aşteapte vreamea pentru a putea judeca despre păşirile vieţii lor. Ţichindeal, f. 40/18. A vieţii nesimţită curgere şi grabnică spre moarte ptşire. Marcovici, c. 35/9. Se cerea cea mai energică păşire organelor administrative. Agîrbiceanu, l. t. 190. •$> (Rar) Păşire înainte = progres. Cf. ddrf. (Rar) Păşire înapoi — regres. Cf. DRLU.
    2.    Intrare (intr-un spaţiu), pătrundere (2). Cf. păşi (2). încă de la tntăia lui păşire încasa doamnei La-zaridi..., mesele de joc îl atrăseseră. Sadoveanu, o.
  vii, 241. <0> Fig. Pre tinerii universitari ajunşi la pragul păşirii tn viaţa publică soţială, îi mai priveam
  v ca pe nişte arbori vigoroşi. Sbiera, f. s. 380.
    —   PI. : păşiri.
    —   V. păşi.
3711
PĂŞIT 1
— 328 —
PĂŞUNĂ
  PĂŞÎT1 s. n. Faptul de a păşi (1); p. e x t. fel de a păşi (1), pas2 (12), mers1 (1), umblet. Pre păşitul lor şi pre căutătură,... le-ar fi cunoscut tndată vina. M. Costin, let. i, 298/15. Zinele-a-poi, cu păşit de sfioşi porumbei, se grăbiră, Pline de rlvnă fiind, oştirea danae s-ajute. Murnu, i. 108. Omul care-i năcăjit Se cunoaşte pe păşit. MîndresCu, l. p. 19.
  —  V. păşi.
  PĂŞÎT 2, -Ă adj., s. f. 1. Adj. (Prin vestul Munt.) Care este făcut, executat cu sărituri peste rîndul obişnuit, rar; p. e x t. însăilat. Cusătură păşită. Udrescu, gl. Scris păşit. id. ib. Rinduri păşite, id. ib.
  2. S. f. (Prin Olt.) Distanţă aproximativ egală cu un pas 2 (II) (ol. olt.) sau cu o jumătate de pas 2 (Lexic reg. 31).
  —  PI. : păşiţi, -te.
  —  V. păşi.
  PAşitOR, -OARE subst. 1. Subst. pl. (Zool.; Învechit ; In compusul) Păşitoare-pe-unghii = nume generic dat animalelor digitigrade. Cf. J. Cihac, i. n. 22/16.
  2.   Subst. pl. (Regional) Pietre înşirate pe marginea unui drum, pentru a se putea păşi pe ele cînd e noroi mare. Com. din Zagra-Năsăud.
  3.   S. m. şi f. (învechit) Persoană care încalcă, nesocoteşte o lege, o poruncă etc. A legeei păşitori potribi-se-vor depreunră. psalt. hur. 32/12. Urit-ai toţi păşitorii de la dereptăţile tale. ib. 107/20.
  —  Pl. : păşitori, -oare.
  —  Y. păşi.
  PĂŞITtînA s. f. 1. (învechit şi regional) Pas 2 (I 1). Cf. anon. car., lex. mars. 212. De doi paşi şi-o plşitură, Sint la tine-n bătătură, mat. folk. 301, cf. alr ii/i mn 45, 2 242/762, 886. <C> F i g. Luind pre Cel-de-sus intr-agiutor, vom fi intru a sa grijă toate păşiturile neprieteneşti a le întrece. N. Costin, let. ii, 108/28. Cel mare, rtzindu-şi de piticii ce-i stau împotrivă, urmează cu mari păşituri socoiealelor lui (a. 1694). fn 24.
  2. (Prin Munt.) împunsătură rară de ac, făcută ici şi colo (sărind peste rînd). Cf. Coman, gl. Cusut cu păşiiură. Udrescu, gl.
  —  Pl. : păşituri.
  —  Păşi + suf. -tură.
  PĂŞOÂIE s. f. (învechit, rar) Soţie de paşă K Şi au luat pre tof turcii robi, iar pre păşoaia lui Colceag au slobozit-o. Neculce, l. 369.
  —  Pl. : păşoaie.
  —  Paşă1 -f suf. -oaie.
  PĂŞTĂNĂC s. m. v. păstîrnac.
  PĂŞTĂNĂT s. m. v. păstîrnac.
  PĂŞTE prep. v. peste.
  PĂŞTÎîLE s. f. pl. (Bot.; regional) Flămînzică (Erophila verna) (Bozovici-Oraviţa). Cf. Borza, d. 65.
  —  Paşti1 + suf. -ele.
  PĂŞTÎRE s. f. v. paştere.
  PĂŞTICĂRI s. m. pl. (Prin Transilv.) Persoane care se îngrijesc de aprovizionarea bisericii cu prescură, ulei, tămîie, smirnă etc., mai ales în postul mare şi de paşti1 (1). Cf. Viciu, gl., Densusianu, ţ. h. 328.
  —  De la paşti1.
  PĂŞTÎŢĂ s. f. 1. (Regional) Diminutiv al lui paşti1 (1).. Că şi noi te-om dărui La păşliţă cu jintiţă, La singeorz cu-n miel frumos, La ispas cu-n bulz de caş. chest. v 174/8, cf. Udrescu, gl.
  2.   (Bis.; regional; la pl. art.) Bunavestire (Răşi-nari-Cisnădie). Cf. Păcală, m. r, 191,
   3.    (Regional; în forma paşlifă) Sărbătoare prăz-nuită în prima duminică după paşti1 (1); duminica Tomii, (regional) paştele (alea) mici (Feneş-Alba Iulia). alr ii/i mn 110, 2 813/102.
   4.    Numele 3 două plante erbacee : a) mică plantă care are una sau două flori galbene-aurii, acoperite pe partea dinafară cu peri moi; găinuşă, gălbinele, dediţei-galbeni, floarea-paştilor, floarea-paştilor-gal-benă, floarea-păsărilor, floarea-vîntului-galbenă, găi-nuşă-galbenă, (regional) breabăn, pîinea-paştelui, pîi-nea-paştilor-galbenă, muscerici-galbeni (Anemone ra-nuncutoides). Cf. Panţu, pl., cade, Borza, d. 19, der, h v 287, 458; b) (regional) floarea-paştilor (Anemone nemorosa). Cf. ddrf, dr. i, 337, Panţu, pl., Şăineanu, d. tr,, Ds, alr sn iii h 644. Se arată viorelele, păşliţa, brebeneii. Galaction, a. 365.
   —     Pl. : păştiţe. — Şi: (regional) păstiţă, paştiţă (alr ii/i mn 110, 2 813/102) s. f.
   —  Paşti1 -f- suf. -iţă.
   PĂŞTltÎNE s. f. (învechit şi regional) Păşune (1). Niprul ... are păşciune multe şi bune. Herodot (1645), 224. Vitele... să nu se supere de cătră cuniceri, iar aducindu-le in păşciune înadins, (a. 1794). Uricariul, v, 305/12. Ce lumină... învaţă pe dobitoace a-şi alege lor păşciune, A-şi cunoaşte doftoria, Otrava a nu atinge ? Conachi, p. 293, cf. h xi 505, xvn 392. Se minună mult Alexandru de astă vedenie: cum de boii acei mari, în aşa bună şi multă păşciune, şi numai nu cad de pe picioare de slabi. Reteganul, p. v, 53. Cind simte de vreme bună, Trage oile-n păştiune. mat. folk. 116.
   —     Pl. : păştiuni şi păştiune. — Şi: păşciâne, păs-citine s. f.
   —  Contaminare între paşte 3 şi păşune.
   PĂŞTUÎ vb. IV. (Prin vestul Munt.) I. Refl.
(în practicile religiei creştine) A lua paşti1 (2); p. ext. a se împărtăşi. Tu le-ai păştuit, mă păcătosule? Udrescu, gl.
   2. Tranz. A înjura de paşti1 (1); (regional) a paşti2, a paştealui. la nu mai păştui, mă, aşa copilul. Udrescu, gl.
   —  Prez. ind. : păştuiesc.
   —  Paşti1 + suf. -ui.
   PĂŞUNĂ vb. I. 1. In tranz. (Mai ales despre animale erbivore) A mînca (1) iarbă, frunze, trifoi etc. la păşune (1); a paşte3 (1). Cf. Polizu, ddrf, Barcianu. Vitele satului păşunau lacom. Delavrancea, v. v. 176, cf. Alexi, w. Acolo desjugară Şi-i sloboziră apoi să păşuneze. Murnu, o. 100, cf. Stoica, vîn. 19.
Vor păşuna — in turme — animalele, bo (1955), 171.
El zice: bătătură, mirişte, pirloagă, sărături, locurilor pe unde păşunează oile. h viii 78. Iarna... oile nu pot * păşuni pe cimp. chest. v 14/44. ^ Tranz. Păraiele... udează vrun loc mai cu-ndestulare ce vitele păşunează. Conachi, p. 300.
   2. Tranz. (Folosit şi a b s o 1.) (Despre oameni; complementul indică mai ales animale erbivore, turme etc.) A duce la păşune (1), a duce să pască 8 .(1), a păzi în timp ce paşte3; a paşte 3 (2), a păstori (1). Trec cu oile in hotarul cămpulungenilor molâovinescu, de-ş păşuniadză oile pe munţii lor (a. 1753). Iorga, s. d. vi, 6. Nu ari acum sărăcime unde să păşunezi căte o vacă ci au pe la casăli lor (a. 1780). id. ib. v, 261. Vitele ce le aduc neguţitorii dintr-alte părţi aicea tn'ţară... nule vor păşunamai mult de 2 luni (a. 1799). Uricariul, i, 91. Nu sint volnici a-şi păşuna cite o vită ce au (a. 1816). ib. ii, 23. La locul acela... Anăis să afla ca să-şi păşuneză turma sa. Beldiman, n. p. ii, 109/5. Un siăptn avind oi multe Ş-argaţi destui... Dintr-lnşii umil alege, li dă-nvăţături şi lege, Cum el să le păşuneze. Pann, p. v. ii, 43/1, cf. Polizu. Dincoace de apă e un cioban, care păşunează o turmă. Caragiale,
o. iii, 17, cf. ddrf, Barcianu, Şăineanu, d. u. Ciobanii, după ce au păşunat oile la suhaturi, le aduc la sttnă. h rv 278, cf. iii 195, ix 341. Pe-nserat tl trimetea stă-pinul la cai, pe hotar, să-i păşuneze. Reteganul,
3726
PĂŞUNAR
— 329 —
PĂŞUNE
p. iii, 28. Păşunam de toamna ptnă primăvara. Graiul,
i, 23. <0- Refl. pas. Oile se vor păşuna aicea tn Moldova (a. 1799). Uricariul, i, 90. Oile se paşuneadzi la imaş. h yiii2 24, cf. 283, xvi 22. Iarna nu se păşu-nează oile, ci li se dă fin. chest. v 23/45. + (învechit.; complementul indică plante, terenuri cu iarbă) A face să fie păscut de animale, a pune animalele să pască. Să nu fie volnic nici să are, nici să cosească, nici bucatele să-şi păşuneze (a. 1735). Uricariul, xxi, 157.
   —    Prez. ind. : păşunez. — Şi: (regional) păşuni vb. IY.
   —  V. păşune.
   PĂŞUNĂR subst. (Regional) Păşune (1) (situată pe o coastă de deal) (Feneş-Alba Iulia). Cf. chest. iv 116/102.
   —  PI. : ?
   —  Păşune + suf. -ar.
   PĂŞUNÂRE s. f. 1. (Rar) Păşunat (1). Cf. lb, Polizu. Venitul de la păşunarea munţilor. I. Ionescu, p.
111,  cf. Barcianu, Alexi, w. Locul de păşunare ptnă la alegerea mieilor se cheamă tnţărcăloare. h ix 341.
   2. (Prin Bucov.) Păşune (1). Cf. Glosar reg.
   —  PI. : păşunări.
   —  Y. păşuna.
   PĂŞUNÂRIŢ s. m. (Regional) Proprietar de oi care Îşi încredinţează altuia turma pentru păşunat (Lunca Gernii-Haţeg). Densusianu, ţ. h. 328.
   —  PI. : păşunariţi.
   —  Păşune + suf. -areţ.
   PĂŞUNĂT s. n. 1. Faptul de a păşuna; păscut1 (1), (rar) păşunare (1), (învechit şi regional) paştere, păşune (2), (regional) păşuneală. Locuri de mutări pentru păşunatul oilor (a. 1800). Iorga, s. d. vi, 7. Acel loc să fie slobod... pentru păşunat (a. 1816). Uricariul, ii, 23/4, cf. ŞXineanu, d. u. De la iernat, la păşunat Să-şi ducă renii. I. Barbu, o. 70. Am mai fost eu la păşunat prin părţile Dobrogei. Sadoveanu,
o. vi, 367. Dădusem ... caii la păşunat la niţică iarbă, tnlr-o vllcea. v. rom. octombrie 1954, 13. Păşunatul trebuie să înceapă după ce solul s-a zvlntat şi clnd ierburile au înălţimea de 8 — 15 cm. ltr2. Spaţii zvin-tate, acoperite cu păduri de sălcii sau plopi şi cu pajişti, care servesc pentru păşunat. mg i, 670. Păşunatul In păduri este permis tn locurile şi tn condiţiile stabilite. bo (1962), 236, cf. sfc iv, 291, 301. Vitele... se împart, tn timpul păşunatului, oara, in mai multe vljdoace, după etate şi după sex. h xi 417, cf. xv 99. <> (Prin lărgirea sensului) Poartă albine la păşunat după un meşteşug pe care l-a învăţat In balta Brăilei. Sadoveanu, a. l. 190.
   2. (Regional) Păşune (1). Cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. în unele ţări nobilimea şi-a salvat situaţia materială... transformlndu-şi proprietăţile tn imense păşunate închise. Oţetea, r. 310, cf. h v 89, xvm 4, chest. v 21/22, 29, 44, 56, 89, 92, 95, a ii 6.
   —    PI. : (2) păşunaturi şi (rar) păşunate. — Şi; (regional) păşunit s. n. chest. iv 106/170, 113/177 d, alr i 409/190, sfc iv, 291.
   —  V. păşuna.
   PĂŞTÎNĂ s. f.. v. păşune.
   PĂŞUNĂRIE s. f. (Regional) Păşune (1) (pentru cai); (regional) păşunărit. Com. din BXnişor-Şimleu Sil-vaniei.
   —  PI. : păşunării.
   —  Păşune + suf. -ărie.
   PĂŞUNĂRÎT subst. (Regional) Păşune (1) (pentru cai); (regional) păşunărie. Com. din Pomi-Baia Mare.
   —  PI. : ?
   —  Păşune + suf. -ărit.
   PĂŞllNE s. f. 1. Loc acoperit cu vegetaţie ierboasă perenă, unde pasc3 (1) vitele; (popular) păscătoare (v. păscâtor 2), (învechit şi regional) păştiune, (regional) păşunare (2), păşunat (2), pâşunet, păs-călău2, pascom, păscătorie, păscut1 (2), paşă2 (1), păscătură, păscăneţ. V. suhat, izlaz, imaş. Aceştea..., tn ctmpi, după păşune, ca dobitoacele umblă. Ureche, l. 117. Aflară păşune multe şi bune. Biblia (1688), 2901/50. Ctnd se scot oile la păşune. Calendariu (1814), 188/13. Oare oile sau caii se-ngri-jesc d-un nenoroc Ctnd s-adună la păşune treisprezece la un loc? Asachi, s. l. i, 227. Calu-.mi este la păşune ş-acolo merg să prlnzesc. Pann, p. v. i, 24/18. Aveam frumoase holde şi turme la păşune. Bolliac, o. 97. Să culegem împreună, Tu fragi roşi de prin păşună, Eu crini albi pe sinul tău. Alecsandri, p. i, 79. Mai încolo slnt păşuni verzi, bogate. Odobescu, s. i, 5. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vreo limbă Ce cu-a turmelor păşune a ei patrie ş-o schimbă. Eminescu, o. i, 142. în ziua aceea s-a-ntors cu oile de la păşune mai ttrziu ca de obicei. Caragiale, o. iv, 135. Mergea cu vilele la păşune. Ispirescu, l. 230. Penteleul tşi desfăşură bogatele-i păşuni. Vlahuţă, o. a. ii, 94. Aceste tntinsori de fin se vor mai numi şi izlazuri, păşuni. Pamfile, a. r. 151. Turma sosise de la păşune. Hogaş, dr. i, 293. Luşca, sat mare şi bogat, cu păşuni grase. Rebreanu, i. 313. Iar la-ntoarcere, să trecem prin păşuni. Topîrceanu, b. 148. Regiunea podişurilor, tn vecinătatea Atlasului, cu păşuni sărace. BrXescu,
0.  a. ii, 139. Auzeam suntnd sec piedicile cailor de la
păşune. Sadoveanu, o. x, 398. Lucrările... de îmbunătăţire a păşunilor alpine, leg. ec. pl. 443. Vitele mele-n păşuni Rumegă. Arghezi, vers. 184. Se întorcea cireada salului de la păşune. Camil Petrescu, o. i, 14. Se recomandă gospodăriilor... să organizeze păşuni artificiale. Scînteia, 1953, nr. 2 859. Păşunea se întindea pe toată coama grindului, v. rom. iulie 1954, 79. Nişte păşuni aflate undeva la marginea lumii. Camilar, n. i, 212. Pentru păşunile de pe terenuri in pantă trebuie luate măsuri de prevenire şi combatere a eroziunii. ltr 2. în ordinea gradului de degradare, pe primul plan stau terenurile arabile, după care urmează păşunile. mg i, 178, cf. der. Acea jintiţă acră o măntncă ciobanii la păşune, h vii 484. Cu oiţele-mi pornea Şi-n păşune le mina. Teodorescu, p. p. 502. Făl-Frumos a Incălicat pe iapă şi a plecat cu ea spre păşune. Popescu,
b.  iv, 26. Tăi 11 mină Şi-l adună Cu oile la păşune. folc. transilv. i, 330. <C> F i g. (în limbajul bisericesc) Noi oamenrii tăi şi oile păşunriei tale ispoveadi-mu-ne ţie. psalt. hur. 682/ll. Mănie-se urgia ta spre oile păşuriei tale. psalt. 146. Gloata ta... pe păşunea cea bună să crească. Dosoftei, ps. 86/8. Să nu vază mulgere de dobitoace nici păşunea mierii şi a untului. Biblia (1688),       3712/37. 4. P. r e s t r. Vegetaţie
ierboasă, iarbă. Caii lăsa păşunea şi mergea de mlnca şarpii. Herodot (1645), 32. Toată păşiunea şi otava înverzesc. Cantemir, ist. 86. Hrana şi păşiunea vilelor oştii tmpuţinlndu-se, s-aii arădicat şi... s-au mutat. R. Greceanu, cm ii, 177. Pe unde... ducea el [vitele], păşunea era mai cu gust şi mai îndestulătoare. Ispirescu,
1.  230. Dădură de un ctmp neted acoperit cu păşune ca un hipodrom. CXlinescu, s. 373. Porniţi-l... Peste ctmpi fără păşune, Peste ape fără vaduri. Marian, v. 27. <0> F i g. Eu slnt uşe. Şi tn mine cine va intra, mthtui-se-va; şi intra-vor şi ieşi-vor, şi păşune afla-vor. Coresi, ev. 482. De vremi veti fi păşune. I. VXcXrescul, p. 355/9.
   2. (învechit şi regional) Păscut1 (1), păşunat (1). Dă cătră nici o parte nu putea să iasă nimenea din tabără, nici măcar pentru păşiunea dobitoacelor. R. Greceanu, cm ii, 185. Un oslrovaş... plin de multe livezi, fiind toate udate împrejur, şi avlnd din sine multă iarbă şi hrană din destul spre păşunea dobitoacelor. Aethiopica, 46r/24. Să facă să răsară iarbă de păşune (a. 1795). gcr ii, 159/9. Legea... pentru dreptul păşunei turmelor de oi. ar (1830), 101/22. Acolo, tşi ţine o parte din turma sa, fiind mai tndemnatic locul de păşune. Drăghici, r. 160/27. Vezi ... ftneţele...
3734
PĂŞUNEALĂ
— 330 -
PĂTAT
lăsate de păşune. Slavici, o. ii, 90. Ei aduc oile la păşune pe mirişti, prin păduri, prin bălţi. H iii 131. Păşunea de cină este noaptea, ib. x 260.
   —     Pl. : păşuni şi (Învechit şi regional) păşune, (regional) păşuniuri (bl iii, 129). — Şi: (regional) păşAnă, părştine (chest. iv 113/264) s. f.
   —  Lat. pastio, -onem.
   PĂŞUNEĂLĂ s. f. (Regional) Păscut1 (1), păşunat <D- Cf. ddrf, tdrg. Luai oile-n porneală Să le duc la păşuneală. i. cr. ii, 162.
   —  Pl. : păşuneli.
   —  Păşuni suf. -eală.
   PĂŞUNÎXE s. f. pl. (Regional) Pacişă. [Ouăle] se şterg cu o cirpă, otreapă, buci sau pacişele (pâşunele) moi de cinepă. Pamfile-Lupescu, crom. 188.
   —  Etimologia necunoscută. Cf. pacişele.
   PĂŞXJNÎT s. n. Păşune (1). Com. din transilv.
   —  Pl.: păşuneturi.
   —  Păşune + suf. -ei.
   PĂŞTJNÎ vb. IV v. păşuna.
   PĂŞUNÎT s. n. v. păşunat.
   PĂŞTÎŞ s. n. v. paşuş.
   PĂŞUŞfiR s. m. v. pasager.
   PĂŞUŞ<5l s. m. (Regional) Proprietar (Demsuş-Haţeg). FăSea la um păşuşon' numa o zi d'e lucru. Densusianu, ţ. h. 115, cf. 328.
   —  Pl. : păşuşoi.
   —  Etimologia necunoscută.
   PĂTÂ vb. I. 1. Tranz. şi refl. A(-şi) face
0  pată (1), a (se) umple de pete, de murdărie; a (se) murdări, a (se) mînji (1). Cf. anon. car., lb, Polizu. Lat e cimpul celei lupte... plin de singe ce-l pătează. Alecsandri, p. ii, 18. De grinda groasă, din mijlocul tavanului, aiirna un crimpei de aţă, pătat de muşte. Delavrancea, t. 46. Pămintul in sine pare-a plinge, Că-l tot udăm cu lacrimi şi-l tot pătăm cu singe. Neculuţă, ţ. d. 55. îl primise el, intr-o hăinuţă de casă pătată şi arsă in mai multe locuri de fel de fel de acide. BrXtescu-Voineşti, p. 170. Vro doi oameni cu hainele ude, pătate de tină. Agîrbiceanu, a. 372. Pieptul şi poalele cămăşii erau pătate de singe. Rebreanu,
i. 46. Şi-mi pătează covorul cu toată apa care curge din el. C. Petrescu, c. v. 147. Să frigă bine pastrama aia, că e pătată de muşte. Camil Petrescu, o. iii, 170. A pus peste rochie un şorţ albastru cu picăţele albe ca să nu-şi păteze rochiţa, v. rom. decembrie 1954, 69. Nu măninc brinză, scrişni Niculaie, ştergindu-şi obrajii pătaţi de lacrimi. Preda, m. 26. Şoferul ii întinse cu mina lui pătată de ulei... mărul înjumătăţit. Bajrbu, p. 70. Degetul mijlociu pătat de cerneală, s iunie 1960, 8. (Refl. pas.) S-o petat [haina], alr sn iv h
1  221/172. <0> F i g. în loc să povăţuiască tinereţea către bine, o împinge la viţluri şi pătează haina cea curată a nevinovăţiei. Negruzzi, s. i, 323. Trecutul este tare: U vei vedea îndată Pe faţa unor oameni de urma lui pătată. Bolintineanu, o. 138. Duşmanul neamului lor... apucase cu mîinile sale pătate de singe topuzul stăpinitorului. Iorga, l. ii, 619. 4 Tranz. (Rar) A stropi (făcînd pete, murdărind). Cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate. Minulescu, v. 48.
   2.    Tranz. A face să constituie, a determina, a realiza o porţiune de altă culoare pe un fond mai mult sau mai puţin omogen colorat; a împestriţa, a smălţa. Raza lunei alb pătează umbra verde din cărare. Eminescu,
o. iv, 120, cf. Anghel, pr. 25. Pilcuri de papură deasă, de nepătruns, li întrerupeau [ghiolului] lucirea argintată pătînd-o cu umbre negre. Cazaban, v. 166. Omătul tlrziu Pătează aleele mute. Topîrceanu, b. 80. Lingă
peretele burduşit şi lepros, dormea un om cu gura căscată cu faţa pătată de penumbră. BrXescu, o. a. i, 243' Tufişuri dese ca peria... pătau ctmpia sură. Sadoveanu’
0. 1, 156. Două puncte negre pătau banda netedă de nisip auriu. Bart, e. 168. <0> R e f 1. pas. Albastrul limpede al cerului adine... se pătează de cite un punct negru dar trecător: e un vultur. Hogaş, dr. i, 18. Drumul mare se pătează de bluze albastre şi de fuste uşoare. Sadoveanu, o. i, 405.
   3.   T r a n z. F i g. A aduce prejudicii (morale) numelui, reputaţiei, cinstei etc. cuiva ; a pîngări, a profana ; a dezonora. în destul ne-au pătat prin amăgiri răii btrfitori. Mumuleanu, c. 57/11. Suflet josnic... Să pătezi al nostru nume. Contemporanul,
1, 686. Cit de mare ar fi fost gloria acestui poet de n-ar fi uneori pătat! Odobescu, s. i, 49. Sint fără inimă... Pe orice pun mina, pătează. Delavrancea, t. 41. Incendiul în braţele-i de pară Va siringe lumea de păcat pătată. NeculuţX, ţ. d. 24. Fala e dintr-o familie pe care necinstea lui ar păta-o. Bassarabescu, v. 107. Ce-i rătăceşte pe oameni, ce le pătează gloria? Camil Petrescu, t. iii, 367. Vă rog, domnilor,... să nu-mi pătaţi trecutul. BrXescu, m. b. 145. N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag. Beniuc, c. p. 50. ■O" Refl. pas. Cinstea etnd să pătează nu să mai poale spăla. Pann,
e. 1, 92/20.
   —  Prez. ind. : pătez. — Şi : (regional) petâ vb. !.
   —  V. pată.
   PĂTĂC subst. v. pitac1.
   PĂTÂCICĂ s. f. v. p ataş că 2.
   PĂTÂR subst. (Regional ; cu sens neprecizat, probabil) Cuvertură pentru pat1 (Hurdugi—Huşi). Cf. h vi 143.
   —  Pl. : ?
   —  Pat1 + suf. -ar.
                                                 «
   PĂTĂRE s. f. 1. Acţiunea de a (se) păta şi rezultatul ei ; mlnjire. Cf. Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, w.
   2. Nume generic dat unor boli ale plantelor provocate de ciuperci, bacterii şi virusuri, care se manifestă prin pete de diferite forme, mărimi şi culori apărute pe părţile atacate ale plantei. Cf. ltr 2, der.
   —  Pl. : pătări. — Şi : (regional) petârc s. f. lm.
   —  V. păta.
                                    » . .
   PĂTĂŞCĂ s. f. v. pataşcă1.
   PĂTÂT, -Ă adj., s. m. I. Adj. 1. Cu pete (1), cu murdărie ; murdar (1), mînjit, (învechit şi popular) picat2 (2), (regional) perceat (1). Cf. Budai-Deleanu, lex., lb, Polizu, ddrf, Alexi, w., cade, dm. li părea rău după ceaşca spartă, după tapetul pătat. Stancu, r. a. iii, 58.
   2.   (Despre oameni) Cu pielea pigmentată diferit (şi inestetic) pe unele porţiuni, (regional) perceat(l); (despre pielea oamenilor) care este pigmentat diferit (şi inestetic) pe unele porţiuni. Mindrele m-or supărat Că mi-s negru şi pătat. Doine, 85. De streină ce-am rămas, Numa-s neagră pe obraz, Numa-s neagră şi pătată Şi prin străini depărtată, şez. iii, 153. + (Argotic ; despre femei) Gravidă. Cf. bul. fil. v, 191. + (Despre animale şi despre plante sau despre părţi ale lor) Care are porţiuni de altă culoare pe un fond mai mult sau mai puţin omogen colorat, (regional) p i-cat2 (3); p. ext. bălţat, pestriţ. Şi năştea oile albe şi tmpistrite şi in feliul cenuşii pătate. Biblia (1688), 222/15, cf. Polizu, Damé, t. 48. Un copoi frumos, negru pătat cu ălb, se răsturnă ţipind in ţărină. Sadoveanu, o. 1, 159. Grupe de vaci pătate negru şi alb... pasc abia mişcindu-se. id. o. ix, 218. în privinţa culorii sint [oi] albe, seine, pătate şi negre, h ii 60, cf. 131, 207, x 535. Busuioc roşu pătat, Cine, foc, te-a sămănat ? Reteganul, tr. 52. [Hîrciogul e] cit un miţ petat cu galbin şi alb. alr ii 4 969/250, cf. alrm sn i h 179.
3749
PĂTAVĂŢ
— 331 —
PĂTICEAN
   3.   Fig. Pîngărit, profanat; compromis ; dezonorat. Amară trebuie să fie... [moartea] pentru omul cu cugetul palat. Negruzzi, s. i, 243. Tristeţea lor neprihănită Allt e de chinuitoare, Că pune-n suflete pătate O mistică înfiorare. Petică, o. 134. Altfel, onoarea lor rămlne pătată. Stancu, r. a. i, 273. Moralmente a rămas pătat, t februarie 1962, 21. Mai bine sărac şi curat, dectt bogat şi pătat. Zanne, p. v, 566.
   II.  S. m. 1. (Iht.; regional) Păstrăv1 (II) (Salmo trutta fario). Cf. Băcescu, p. 44.
   2. (Bot.; regional; la pl.) Dediţel de pădure (Anemone silvestris). Cf. Cihac, ii, 248, ddrf, Bahcianu, JAHRESBER. V, 325, BORZA, D. 19.
   — Pl. : pătaţi, -te. — Şi:  (regional) petăt,-ă adj.
   — V. păta.
   PĂTÂVĂŢ subst. (Regional) Bărbătuş (la războiul de ţesut) (Borşa-Vişeu de Sus). Cf. alrm sn i h 305/362.
   — Pl. : ?
   — Etimologia necunoscută.
   PĂTĂCHÎE s. f. (Regional) 1. Par1 (1), ciomag. A pus mina pe o pătăchie şi a început pe spinarea nevestei. Rădulescu-Codin, î. 106. Şi: harşt! harşt! rumânu c-o pătăchie pe spinarea ţiganului, i. cr. iii, 222, cf. Coman, gl. îl iau cu pălăchia dacă vine. cv 1950, nr. 4, 44. I-a dat o pălăchie-n cap şi l-a dat jos. ib. 1951, nr. 11, 38, cf. l. rom. 1959, nr. 2, 54, Udrescu, gl. + (Prin vestul Munt.) Nuia (1) groasă. Mă duc la pădure să iau ctteva pătăchii, numai ca să am material de coşuri, cv 1952, nr. 2, 37. + Pătăchir (Turcineşti-Tîrgu Jiu). GL. OLT.
   2.   (Regional) Epitet dat unei femei urite (Larga-Tirgu Ocna). Cf. i. cr. vii, 154.
   — Pl. : pătăchii.
   — Etimologia necunoscută.
   PĂTĂCHÎR s. n. (Regional) împletitură de nuiele cu care se înalţă pereţii teascului de struguri; (regional) pătăchie (Bumbeşti-Tlrgu Jiu), gl. olt.
   — Pl. : pătăchire.
   — Cf. pătăchie.
   PĂtAleAŢĂ s. f. (Regional) Par1 (1), ciomag. Pătăleaţa pe care o ţinea In mină căzu alături. Galaction,
o. a. i, 281.
   — Pl. : pătăleţe.
   — Cf. pătăchie.
   PĂTĂRÂMĂ s. f. v. pataramă.
   PĂTĂRANIE s. f. 1. (Popular) Păţanie, lnttmplare (neplăcută). Cf. Cihac, ii, 685. De-ar avea codrul ista gură să spuie ctte a văzut, cumplită pătăranie ne-ar mai auzi urechile. Creangă, o. 282. împăratul... ştia de pătărania celei dinţii fete. Ispirescu, ap. ddrf. Ztmbi moş Niculce de palarania ce spunea un popă. Contemporanul, v1; 105. Diaconul trebuia să povestească fiecăruia toată pătărania de la-nceput. ib. vi2, 302. După ce-şi ma vine tn fire, începe a istorisi despre pătă-raniile ctte le-a avut cu baba. Marian, î. 210. Ni povestea... pătăraniile moşilor şi strămoşilor. Sbiera,
f.   s. 5. începu să istorisească toată pătărania.
D.   Zamfirescu, v. ţ. 177, cf. Alexi, w., tdrg. Nu mai spunea nimănui despre pătărania asta. Ciauşanu, r. scut. 38, cf. Mironescu, s. 619. Să împărtăşească nevestelor ultima pătăranie a domnului primar. C. Petrescu, o. p. i, 207. Aflase tot satul de patarania popii. Sadoveanu, o. i, 255. Beşcu, de clnd cu pătărania, s-a lăsat de băutură. Stancu, d. 122. Spuntndu-i toată pătărania cum s-au fost tnltmplat. Sbiera, p. 52. Dacă vede că nevasta nu-i mai răsare de nicăiri, spune lui Făl-Frumos pătărania. Rădulescu-Codin, î. 226. Ţ-oi spune şi eu o palaranie. Graiul, i, 545. Povesti băietanului pătăraniile ce avusese cu matahala. Pamfile, s. t. 164. Şi-i povesteşte popa toată pătărania. Vasiliu, p. l. 261. De la patarania din dealul Balaurutui, Scarlat n a mai umblat la vlnătoare. Com. din Piatra
  Neamţ. I-a spus toată patarania cu ciobanul. Candrea,
  f. 131.
  2. (Regional) Scandal, ceartă; zarvă. Ba, eu îs popă... — D-apoi tu? Şi-ncep fiecare palaranie, cam cu jumătate de gură. Pamfile, d. 98, cf. 126. A făcut o pătaranie numai ca ea. Com. din Frata-Turda.
  —    Pl.: pătăranii şi pătărănii. — Şi: (prin metateză) tăpărânie s. f. conv. lit. xx, 1 019, dr. iii, 380.
  —  Păţi + suf. -ăranie. Cf. pataramă.
  PAtArÎNGA s. f. 1. (Prin nord-estul Olt. şi vestul Munt.) Par1 (1), ciomag sau nuia (1) lungă. Să-l iai cu pătărtnghia ctnd o mai veni la tine. Tomescu, gl., cf. cv 1950, nr. 3, 36, Lexic reg. 83. Ctnd ţi-oi da o pătărlngă o ţii minte şi pe lumea ailaltă. Udrescu, gl.
  2. (Regional) Penis. Cf. Pascu, c. 187.
  —  Pl. : pătărlngi. — Şi: (1) pătăringhie s. f.
  —  Etimologia necunoscută. Cf. m ă t ă r î n g ă.
  PAtArÎNGHIE s. f. v. pătărîngă.
  PĂTĂRNÎCHE s. f. v. potirniche.
  pAtĂROAncA s. f. (Regional) Numele unui peşte lat, asemănător cu carasul, nedefinit mai de aproape (Sîrbeşti-Dr. Petru Groza). Cf. Băcescu, p. 184.
  —  Pl.; pătăroance.
  —  Etimologia necunoscută.
  PAtAtCrA s. f. (Regional) 1. Pată (1). Cf. alr sn iv h 1 222/848. Să palază jirebd'iile cin le plrluim şi ramln pataturi pu iele, îs palat'*. Teaha, c. n. 250.
  2. Pată (2). Sclepiţii îs mînînţei şi vărgaţi cu pătă-turi cenuşii şi gălbii. ap. Marian, ins. 353.
  -Pl.; pătături.
  —  Păta + suf. -ătură.
  pAtcEAN s. n. v. pătucean.
  PĂTCÎX s. n. v. pătucel.
  PĂTEAC s. n. 1. (Prin Olt. şi Munt.) Pătuţ. Cf. Pascu, s. 205, Rădulescu-Codin.
  2.   (Regional) Postament de scîndură pe care se aşază finul sau snopii în stog; (regional) pătiuc (Rîmnicu Vîlcea). Cf. Lexic reg. 83.
  3.   (Regional) Claie, căpiţă (de fin) (Rîmnicu Vîlcea). Cf. Lexic reg. 83. + (Prin nord-estul Olt. şi vestul Munt.) Glugă de coceni (clădită între ramurile unui copac). Cf. Tomescu, gl., Lexic reg. 83, ii, 30.
  —    Pl. : păteacuri. — Şi: peteâc (Lexic reg. ii, 30; pl. peleace, ib.), petiâc (Tomescu, gl.) s. n.
  —  Pat1 + suf. -eac.
  PATELAT s. n. v. potilat.
  PĂTlAC s. n. v. pătuiac.
  PATlAG s. n. v. pătuiae.
  PATÎC s. n. (Prin Munt.) Pătuţ. Cf. Rosetti, l. r. iii, 76, Rădulescu-Codin, Udrescu, gl.
  —  Pl. : pătice.
  —  Pat1 + suf. -ic.
  pAtICAR s. m. v. poticar.
  pAtICÂREŞ s. m. v. poticarăş.
  PĂTÎCĂ s. f. v. potică 2.
  PAtICABÎţA s. f. v. poticăriţă.
  PAtICEAn s. n. (învechit) Pătuţ. Sloboziră pre el cu păticeanul tn mijloc. Biblia (1688), 793r/22. Se culcă... tn păticeanul ei, ce îl gătisă numai pentru dtnsa. Gorjan, h. i, 23/30, cf. tdrg, Pascu, s. 304.
3772
PĂTICUŞ
— 332 —
PĂTIMI
   —  Pl. : păticene.
   —  Pătie + suf. -ean.
   PĂTICtiŞ s. m. (Regional) Farmacist (Rugi-Caransebeş). L. Costin, gr. ban. ii, 148. Păiicuşul mi-a dat nişte leacuri pentru, femeia mea. id. ib.
   —  Pl. : păticuşi.
   —  Din magh. patîkus.
   PĂTIEŞfiLE s. f. (pl.) v. pacişele.
   PĂTILĂT s. n. v.     potilat.
   PATIMĂ vb. I v.      pătimi.
   PĂTIMÂŞ, -Ă adj. 1. (învechit şi regional) Chinuit, torturat (de suferinţe fizice sau morale); p. e x t. nenorocit (1). nefericit. Ocrotire să-i arătăm, asemenea pătimaşi şi nenorociţi socotindu-ne că putem ajunge. C. Cantacuzino, cm      i, 47. Mult pătimaşul al său trup,
al lui Macarie (că      aşa chema   pre  acel mucenic)   fu
îngropat in Solun. anon. cantac., cm i, 90. Asămănîn-du-ne celui ce bine s-au vestit şi mult pătimaşului mtn-tuitoriu (a. 1703). gcr i, 348/11. în loc de viaţa cea fericită şi nemuritoare îl făcu să fie pătimaş şi chinuitorul. Varlaam-Ioasaf, 143r/19, cf. drlu. Comorile lor să vor răvărsa şi asupra omenirei cei pătimaşe. Marcovici, d. 66/25, cf. Barcianu, Alexi, w. Frunzuliţă de trei nuci, Cuce, cuce, tu te duci, Da pă mine cui mă laşi, Singurel şi pătimaş? şez. v, 45. <0> (Substantivat) Oarecarii dinlr-acei pătimaşi de rău... au,mărsu de-au jăluit la vizirul. Neculce, l. 266. Toţi ibovnicii şi pătimaşii dragostii Helgii inlr-acest chip... şi-au jucat jocul. Cantemir, ist. 107. Natura voieşte să ne silească a petrece împreună ca nişte fraţi şi a ajuta pe pătimaşi. Marcovici, c. 25/17. Dintre toţi pătimaşii, cel mai mult in osindire este omul care-ţi scrie. Conachi, p. 99.
   2.   (învechit şi regional) Bolnav, suferind. Sărdă-reasa Profira... merge peste graniţă la băile din Transilvania, afltndu-se pătimaşă, cr (1830), 812/15, cf. Polizu. Şi Luluţa-i bolnavă..., pătimaşă..., are toane de nebunie. Alecsandri, t. i, 197. Oamenii pătimaşi de asemenea boală fac tot ce se poate de aduc apă. Isfirescu, l. 126. Era ger, el era cam subţire îmbrăcat ş-a tremurat toată noaptea... De-alunci a rămas pătimaş. Vlahuţă, n. 21. L-a dus d-a dreptul in gazdă la mătuşa lui, ţaţaia Cuţa, o bălrină pătimaşă, slabă. Bassarabescu, v. 16. <C> (Substantivat) La această vreme să se ferească pătimaşul de răceală. Piscupescu,
o. 294/7, cf. 71/21, 157/21. [Locul] unde, spre tămăduire, pătimaşii merg anume. Conachi, p. 85. însufllnd hlorofo[r]mul..., pătimaşii cădeau intr-un somn adine şi liniştit, cr (1848), 113/13, cf. Pann, p. v. iii, 140/14. Bolnavul, pătimaşul fără mijloace personale de ajuns, are drept... la îngrijirile de tot felul. KogXlniceanu, s. a. 80. Nu departe de aici sint apele minerale... Pătimaşul nu numai că nu găseşte îndemânările trebuitoare, dar e nevoit să-şi facă şi casă de locuit. Negruzzi, s. i, 192. Bunul pătimaş li crede, Doctorul vreme nu pierde, Ci-l unge c-o alifie. Alexandrescu, o. i, 309. Nu ştiam să fie acuma şi-n Berlin pătimaşi care vin să se caute la băile din laşi. Caragiale, o. ii, 160, cf.
iii, 86. Pătimaşul slăbeşte straşnic. N. Leon, med. 153. Crcztnd că pătimaşul e răcit, încălzi cărămizi. Stănoiu,
c. i. 165. Dorul tău cum mă trudeşte, Dintr-un aşternut mă scoală Ca pe-un pătimaş de boală. Sevastos, c. 115. Pătimaşul, mai bun doctor. Zanne, p. ii, 668.
   3.   Cuprins, stăpînit, copleşit de o patimă (4), pasionat (2); p. ext. părtinitor (1). Iară de voi fi greşit, şi eu om pătimaş sini (a. 1737). bv ir, 53. Şi cei tnţălepţi in urmă stnt oameni pătimaşi. Budai-De-leanu, ţ. 379, cf. lb. Numai omul, singur omul, pătimaş fără ruşine, Inventează mii sislemuri să sugrume pe alt sine. Asachi, s. l. i, 224. Eu văd că este peste putinţă a organiza cevaşi şi a face cevaşi cu atiţia oameni pătimaşi şi invidioşi. BXlcescu, ap. Ghica, a. 566. Noi slntem prea pătimaşi ca să judecăm ca
dumnealui. Bolintineanu, o. 421. Pricepu ce dor fierbinte, ce chinuri adinei ar lăsa in suflctu-i pătimaş răpirea iubitei sale. Odobescu, s. i, 125. Pătimaş şi îndărătnic, s-o iubeşti ca un copil. Eminescu, o. i, 157. Eu mă tem de dinsul. E om pătimaş. Slavici, o. ii, 105. Deveni aproape lot aşa de pătimaş in jocul de cărţi ca şi in scoaterea aurului. Agîrbiceanu, a. 360. Mireaş-ma-ţi de femeie pătimaşă. Camil Petrescu, v. 93. Colecţionar pătimaş, iubitor de antichitate, doctorul adunase şi îngrămădise... o mare varietate de vechituri şi obiecte de artă. Bart, e. 172. Şi el e vinător pătimaş. Sadoveanu, o. viii, 405. Fata... e pătimaşă după dans. Stancu, r. a. ii, 408. Poate să vorbească pină diseară, pătimaş cum e cind e vorba de o idee. Demetrius,
a. 337. O văzu pătimaşă ca altă dală, cu buzele resfrtnte şi ochii verzi cu luciri iuţi de foc. v. rom. iulie 1962, 25. (Prin lărgirea sensului) Se silea a-şi răspîndi întristarea sa cu privirea la acei pomi minunaţi... şi cu mingîioa-sele cînlări a celor mai pătimaşe păsări. Gorjan, h. i, 4/31. Lupii, de stngiuri pătimaşi, Să-mi sfîrtice cadavrul.4 Coşbuc, p. 11, 179. <0> (Substantivat) Aici legea şi vrăşmaşii Amorul ne-a turburat, Nelăsind ca pătimaşii Să se iubească curat. Mureşanu, p. 18/15. Din ceasul acela pătimaşul se dezvaţă de năravul beţiei. Gorovei, cr. 20. + Care exprimă, trădează patimă (4), determinat de patimă; pasionat (1), (învechit) pătimitor
(13). Pornirea pătimaşă trece crescind din om in om. Slavici, o. ii, 16, cf. 218. Apoi începu un duo pe coarda a treia ş-a patra, prelung, naiv, sfirşind cu o vijelie pătimaşă. Delavrancea, t. 47, cf. 242. Nu mai ţipă nici o voce pătimaşă. Macedonski, o. i, 28. Ochii lui scinieie de focul unei beţii pătimaşe. VlahuţX, o. a. i, 219. Oricit de genial tăiate ar fi formele unei statui, ea niciodată nu ne va putea reda acele linii moi, pătimaşe, calde, cari caracterizează un trup frumos viu. Gherea, st. cr. ii, 50. Zelul cu care apără teoria dar-vinistă a selecţiunii naturale şi aplicarea sa... au slirnit un interes pătimaş in Anglia. Petică, o. 480. în odaia din dreapta, aceleaşi doamne cu figuri pătimaşe, în care nu mai era nimic femenin, jucau maus. Brătescu-Voineşti, p. 163. Nu cunoştea nimic — afară de convorbirile pătimaşe despre aur. Agîrbiceanu, a. 133, cf. 357. Îmbrăţişări pătimaşe. Gîrleanu, n. 240. Păşună in văzduh zgomotul puternic al unei pătimaşe sărutări. Hogaş, dr.'i, 167. Se desprinse uşor din înlănţuirea lui pătimaşă. Rebreanu, î. 105, cf. 362. Rosteam in gind vorbe pătimaşe. Sadoveanu, o. ii, 575. Solomon primi cu o satisfacţie pătimaşă, însetat de răzbunare. Camil Petrescu, o. ii, 648. Petreceau ceasuri întregi... intr-o atmosferă apăsătoare de discuţii pătimaşe. T. Popovici, s. 247. Cu toate că dirză şi pătimaşă, argumentaţia lui Alecsandri nu e mai puţin şubredă. Varlaam-Sadoveanu, 225. <0> (Adverbial) Irina se lăsă moale in braţele tinărului şi-şi prinse pătimaş gura de gura lui. Delavrancea, t. 159. Cine ştie, femeile-n oraş sînt altfel! Poate ele iubesc mai pătimaş! Coşbuc, s. 74. Iubea însă pătimaş copilul. Rebreanu, i. 334. [Procesul] a sfirşit printr-o achitare, pătimaş comentată. Camil Petrescu, u. n. 9. Se întoarse cătră el ţiganca, pălimăş. Sadoveanu, o. xiii, 140.
  —   Pl. : pătimaşi, -e.
  —   Patimă + suf. -aş.
  PĂTIMÎ vb. IV. (învechit şi popular) 1. Tranz. (Complementul indică chinuri, dureri, necazuri, neplăceri etc. fizice sau morale) A suferi, a îndura, a răbda. Ne bucurăm de alţii unde se muncesc rău şi ne pare mingîiare a avea de ale şale reale, pentru chinul ce păti-meaşte cu rău altul. Coresi, ev. 327. Acea teamere şi spaimă mare vor pătimi oamenii aceia carii n-au întru inema sa frica lui Dumnezeu. Cheia în. 99r/12. Grecii, acelea pătimind, de supărare... grăiesc pe alţii de rău. C. Cantacuzino, cm i, 47, cf. 90. Pătimesc multe răotăţi şi nenumărate primeajdii. Varlaam-Ioasaf, 55r/26. Numai atita perdere pătimind că Veiicarei ... s-au răpit de vîltorile riului. Şincai, hr. ii, 127/27. Românii... pătimise necazuri. Maior, ist. 208/17. Săracă omenire obidită!... Nu-ţi ajung, destul să pătimeşti,
3778
PĂTIMI
— 333 —
PĂTIMIRE
 Slăbiciunile laie fireşti? Budai-Deleanu, Ţ. 367. Pe femei şi pe nevrtslnici ajută pravila ca să nu pătimească păgubire. Pravila (1814), 1/23. S-au tlnguit, cu mare pllngere, că pătimesc o mare strlmbătate (a. 1816). Uricariul, ii, 23/3, cf. drlu. Relele ce-ai pătimit... ţi s-au trimis din cer. Marcovici, d. 15/23. Aceşti oameni... au pătimit atilea primejdii. Drăghici, r. 23/9. O ruga să-i prorocească, ce va să mai pătimească. BĂrac, a. 68/6. Chinul morţii pătimesc. I. Văcărescul, p. 61/4. Multe rele de-aluncea am suferit... Multe am pătimit. Alexandrescu, o. i, 149. Am pătimit o sută de şotii ş-o mie. Alecsandri, t. 69. După aceasta, împărăteasa povesteşte soţului său elle a pătimit ea. Creangă, p. 101, cf. 141. D-la eşti vinovat... de toate ctte am pătimit. Caragiale, o. ii, 276, cf. Barcianu, Alexi, w. Povestea ce a pătimit de la jandarmi. Rebreanu, r. i, 126. Toţi hangiii au pătimit asemenea năprasnice Intlmplări. Sadoveanu, o. vii, 359, cf. v, 310. Clte mi-au fost date să le văd şi să le pătimesc. Stancu, r. a. i, 25. Tu să pătimeşti osteneală şi trudă. pop., ap. gcr ii, 357. Toate acestea le pătimeşte numai pentru dlnsul. Sbiera, p. 77. Multe pătimesc tn lume, Mai mult rele declt bune. Marian, sa. 20. Omul trăind. .. multe trebuie să mai pătimească. Reteganul, p. i, 24. Am pătimit şi eu o dală o nevoie de la ea. şez. i, 60, cf. 37. Acuş te veştejeşti, Mare rău să pătimeşti. Alexici,
 l. p. 99. Apoi m-am dus de bună voie şi am spus ce am pătimat. T. Papahagi, m. 170. Omul cît trăieşte Multe pătimeşte. Baronzi, l. 51. Ce este scris omului trebuie să pătimească. Românul Glumeţ, 10. (Prin lărgirea sensului) Au aflat toate locurile ădaugirilor ca să nu pătimească limba niciodată lipsuri. Molnar, ret. 10/23. (Rar ; construit cu pron. „o”, cu valoare neutră) O singură dată s-a lăsat tirît de nebunia, colectivă şi... a pătimit-o rău. Brăescu, a. 116. <0> I n t r a.n z, Şi-l lăsă tn turn fără păine, fără apă, de pătimea cii munca foamiei. fl. d. (1680), 53v/15. Şi pe gura aceluia, mulţi pătimea. Neculce, l. 300. Inima milostivă... cu cel pătimaş împreună păiimeşte. Cantemir, ist. 210. Vai mie, cum pătimeşti. Mineiul (1776), 197rl/30. Mai mulţi pătimesc tn sărăcie. Yarlaam-Ioasaf, 108v/7. Nu i-ar fi ei aşa jale ca şi ctnd de la prietenul şi vecinul său pătimeşte. Ţichindeal, f. 2. Nu puţin norod de lăcuitori pătimea după vreme de năvăliri despre neamuri streine (a. 1817). Uricariul, iv, 327/7. Sufletul meu pătimeşte. Beldiman, o. 6/1, cf. 27/25. Să nu pătimească de foame acest om. I. Iones'cu, c. 211/20. Nu cumva să se-ntîmple ceva iar să pătimesc. .Pann, ş. i, 7/11, cf. id. e. i, 45/13. Experienţa-nvaţă' pe cel ce-a pătimit. Bolliac, o. 133. Nu pot să nu pătimesc ctnd mă văd lepădat ca un vătrar În lunile de vară. Alecsandri, t. 92. Ai pătimit de păsul fiului tău. Odobescu, s. Ï, 168, cf. Creangă, a. 9. Aşa am fost noi ursiţi să pătimim. Ispirescu, l. 217. Văi, născut eşti să trăieşti, Nencetat să pătimeşti. Macedonski, o. i, 41. Din suflet îl iubesc Şi tu ştii că pătimesc. Coşbuc, p. ii, 211. Multe năvăliri ale duşmanilor... făceau să pătimească mai înainte de oricine pe negustorii mari şi mici. N. A. Bogdan, c. m. 45. Biata mama a pătimit prea mult de pe urma unora. Vlasiu, a., p. 242. Pătimea... din pricina vorbelor care alergau prin sat. Sadoveanu, o. iii, 28. Popor ce pătimeai de veacuri, Acum eşti liber să trăieşti. Frunză, z. 43. Săracă ţară bogată, greu ai pătimii odată. Deşliu, m. 52. Se pare că şi dumneata ai avut de pătimii, t februarie 1962, 36, cf. Alexici, l. p. 98. Ferice de cin’te ţine: Trăieşte cu drag pe lume, Nu pătimeşte ca mine! Ciauşanu, v.26. Pe cel ce pătimeşte, mtnglie-l cu vorbe dulci. Zanne, p. viii, 438. (Prin lărgirea sensului) Folosul ce a izvortt din cărţile bisericeşti Intru ceea ce priveşte relegeaşi morala e netăgăduit, dar gramatica piuit pătimi. Negruzzi, s. i, 258.
   2.   I n t r a n z. (De obicei urinat de determinări care indică natura bolii sau organul bolnav) A fi bolnav ; a zăcea. De pătimeaşte un mădulariu, împreună pătimesc toate mădularile. Biblia (1688), 8712/31, cf. Antim, p. 1. Dimcea... pătimeşte de ochiul sting (a. 1813). Uricariul, vii, 69, Ar fi pătimind de obşte
 de scorbut. Piscupescu, o. 63/18. Robinson... pătimea de grele friguri. Drăghici, r. 137/18. Eu In tot cursul călătoriei mele am fost sănătos, numai am pătimit de. ochi. Kogălniceanu, s. 11. Vitele... pătimesc de mai puţine boale. I. Ionescu, c. 4/26, cf. Polizu. Ce-o năpăsluieşti şi lu de-i zici că pătimeşte de cataroi ca babele? Alecsandri, t. 998. Eu am pătimit zilele astea de dinţi. Caragiale, o. vii, 87. Ltncezeala de care pătimeşte mie nu-mi prea place. Ispirescu, l. 126, cf. ddrf, Gorovei, cr. 89. Ctnd nu-ţi sună-n buzunare, Pălimeşii de gălbinare. Zanne, p. iii, 16. <0> (Ironic) Are talent acest ttnăr, dar pătimeşte de două boale, ca şi mine, de neavere şi de lene. Bolintineanu, o. 320.
   —  Prez. ind. : pătimesc. — Şi: (regional) pătimii vb. I.
   —  V. patimă.
   PĂTIMĂRÎŢ, -EĂŢĂ adj. (Gram.; învechit; despre diateze, conjugări, forme verbale) Pasiv (11). Cf. Budai-Deleanu, în sfc iv, 88.
   —  Pl. : păiimăreţi, -eţe.
   —  Pătimi + suf. -ăreţ.
   PĂTÎMICldS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) 1. Care pătimeşte (1). Cf. drlu.
   2.    Dureros. Umflătura devine păiimicioasă. Cupa-rencu, v. 18.
   —  Pl.: pătimicioşi, -oase.
   —  Pătimi + suf. -cios.
   PĂTIMÎND, -Ă adj. (învechit, rar) 1. Chinuit, torturat (de suferinţe fizice sau morale). Mărturiseau nenumărate aşezăminte tn favorul omenirei pătiminde. Asachi, s. l. ii, 87.
   2.    în care se petrec suferinţe, necazuri, nenorociri etc. Mai multe ore trecură In astă siţuaţiune pătimindă, ctnd ceriul se acoperi de nori. Asachi, s. l. ii, 67.
   —  Pl. : pătiminzi, -de.
   —  V. pătimi.
   PĂTIMÎRE s. f. 1. Faptul de a pătimi; suferinţă fizică sau morală, durere, chin, patimă (2). Suferind mucenicii multe fealuri de cazne, au câştigat multe daruri de biruinţă pentru pătimiri. Mineiul (1776), 75rl/17, cf. 94v2/l. Pătimirea sf[l]nlului mucenic Varlaam bălrlnului (a. 1809). gcr ii, 204/8. Acele grele pătimiri din vremea războiului (a. 1814). Uricariul, I, 40, cf. 198, lb. Alergaţi la aceste lăcaşuri ale pătimirei. Marcovici, c. 23/9, cf. Drăghici, r. 66/17. Pătimirile şi lacrimile tale stnt mai puternice dectt ferul tiranului ce mă ameninţă. Asachi, s. l. ii, 59, cf. 51. Nu cumva... dup-atîta pătimire să mă dai şi tu uitărei. Conachi, p. 103, cf. 101. Eu viaţa toată aş da, Numai ca să poci afla Pătimirea ce-l mlhneşte. pr, dram. 307. Eu sufer de moartea-i, d-a lui pătimire. Alexandrescu, o. i, 112. Am sosit acasă, dupămultă pătimire de căldură. Caragiale, o. vii, 169, cf. pdrf. Doreşti să ne-asculţi pătimirile noastre Şi să cunoşti... zvtrcolirea din urma-a cetăţii. Coşbuc, ae. 29, cf. Barcianu, Alexi, w. încheagă-şi glasul de aramă: Clntarea pătimirii noastre. Goga, p. 7. Iar de sărăcie, au de pătimire, au de defăimarea oamenilor să nu te setrbeşti. Stănoiu, c. i. 150. Lui Coşbuc îi lipsea temperamentul vulcanic al lui Goga, „ctnlăreţul pătimirii noastre“, contemp. 1966, nr. 1 040, 1/3. Sionu să i se-nchine Că vine spre pătimire. şez. viii, 45.
   2.    (învechit) Boală. Am cercetat dar cu de-amă-nuntul... spitalele pentru deosebitele pătimiri. Kogălniceanu, s. a. 105. Pătimirea lui Alexandru se arătă nevindecabilă. Asachi, s. l. ii, 95.
   3.    (învechit, rar) Patimă (4); p. ext. părtinire (1). Scriind noi pentru lucrurile patriii cu totului tot de la noi să ne despărţim, şi de toată a sufletului pătimire care veri din ură, veri din dragoste a ieşi iaste obici-[njui'id. Cantemir, hr. 109, cf. id. ist. 29, 86.
   —  Pl. : pătimiri.
   —  Y. pătimi.
                                                                                                                      3782
PĂTIMIT
— 334 —
PĂTLAGINĂ
 PĂTIMÎT, -Ă adj. 1. (învechit şi regional) Chinuit, torturat (de suferinţe fizice sau morale). Să ştie... in ce chip să aperdisească strigările norodului ce acum să află foarte pătimit (a. 1837). doc. ec. 672. Corbea la roşul trăgea Şi din gură că gemea, De pătimit ce era. Păsculescu, l. p. 227. + (Substantivat, f.) Suferinţă, chin. Suplicanţii roagă pe împărăteasa in genunchi,... pentru pătimitele lui Is. Christos, ca să-i fie milă de acest popor. Bariţiu, p. a. i, 415.
 2.    (învechit) Păţit2 (2). La aceasta te sfătuiesc ca unul ce sint pătimit. Kogălniceanu, s. 204.
 —   Pl. : pătimiţi, -te.
 —   V. pătimi.
 PĂTIMITÎV, -A adj. (Gram.; Învechit; despre diateze, conjugări, forme verbale) Pasiv (11). Cf. sfc iv, 92.
 —     Pl. : pătimitivi, -e. — Şi: pătimiţfv, -ă adj. sfc
 iv, 92.
 —   Pătlmitor, cu schimbare de suf.
 PĂTIMITGit, -oare adj. (învechit) I. 1. Chinuit, torturat (de suferinţe fizice sau morale). Fecioară muceniţă mult pătimitoare. Mineiul (1776), 25vl/31, cf. drlu, lb. Numai al lui Erotocrit suflet mult păti-mitor Nu putea să se mingiie. Pann, e. i, 74/11, cf. Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, w. <0> (Substantivat) Podoabă păiimitorilor te-ai arătat. Mineiul (1776), 121rl/2. + Care produce chin, suferinţă. Au contenit prin acea pătimitoare tnsătare şi obidă care era... din lipsa apelor (a. 1806). Uricariul, iv, 108/18.
 2.    Bolnav, suferind. Lumea învăţată şi cea pătimitoare înalţă cuvinte de mirare şi de mulţumire doctorului. cr (1848), 21x/5. + Bolnăvicios; şubred. Sănătatea lui, struncinată prin ostenelele răzbelului, din zi in zi se făcu mai pătimitoare. Asachi, s. l. ii, 11.
 3.    Pătimaş (3). Unii pentru pizmă şi pătimitoare vrăjmăşie ce au cătră... clironomi, aferosesc parte din averea lor pentru ca să rămiie lipsiţi acei... clironomi (a. 1764). Uricabiul, i, 315.
 II.   (Gram.; despre diateze, conjugări, forme verbale) Pasiv (II). Cf. Rosetti-Cazacu, i.l.r.i, 430, 431, ddrf.
 —   Pl. : pătimitori, -oare.
 —   Pătimi + suf. -tor.
 PĂTIMIŢÎV, -A adj. v. pătimltiv.
 PĂTIMÎV, -A adj. (Gram.; învechit; despre diateze, conjugări, forme verbale) Pasiv (11). Cf. sfc iv, 88,101.
 —   Scris şi: pathimiv. Cf. sfc iv, 88. —Pl.: pătimivi, -e.
 —   Patimă + suf. -iv.
 PĂTIŞ6R s. n. (Rar) Pătuţ. Cf. anon. car. Să ne facem... un pătişor, ca să avem unde ne odihni. Marian, î. 49, cf. ddrf, Pascu, s. 163. Moşneagul se aşeză pe un pătişor, lingă sobă. Sadoveanu, o. i, 80. Cugetam
 o   clipă că oamenii mari nu pot dormi intr-un pătişor, de aceea se aşază intr-un jilţ. id. ib. xn, 622, cf. v, 441.
 —   Pl. : pătişoare.
 —   Pat1 + suf. -işor.
 PĂTIIÎC s. n. (Prin Mold. şi Transilv.) Postament de sclndură pe care se aşază finul sau snopii în stog; (regional) păteac (2). Cf. Pamfile, a. r. 164.
 —   Pl.: pătiucuri.
 —   Pat1 + suf. -ine.
 PĂTÎNGfiLE s. f. pl. v. pătlăgea.
 PĂtIRNÎCĂ s. f. v. potirniche.
 PAtÎRNÎCE s. f. v. potirniche.
 PAtlAGENÂ s. f. v. pătlagină.
   PĂTLAGINA s. f. 1. Numele mai multor plante erbacee cu frunzele dispuse în formă de rozetă, din mijlocul căreia ies lujerele spicelor de flori şi care cresc pe clmp, mai ales în locuri umede : a) plantă mică cu frunzele ovale, late, cu unul sau cu mai multe lujere care poartă spicele de flori de culoare roz, şi care are întrebuinţări în medicina populară ; (regional) minciună (III 1), pindanică, iarbă-de-cale, iarba-bubei, iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-mare, limba-boului, lim-ba-oii, mama-ploaie (v. mamă III), plăcinţica-vacii (Planiago major). Ci. Coteanu, pl. 15, Budai-De-LEANU, LEX., LB, PoLIZU, LSI, BrANDZA, FL. 414, Barcianu, Grecescu, fl. 491, N. Leon, med. 56, Bianu, d. s., Şăineanu, d. u., Simionescu, fl. 210, ds, Bujorean, b. l. 388, dm, Borza, d. 132, h xviii 159, Viciu, gl., Candrea, ţ. o. 51 ; b) plantă mică cu frunze ovale, cu florile roz grupate in spice scurte şi cu fructele mici capsule ; (regional) limba-oii (Plan-tago gentianoides). Cf. Brandza, fl. 414, Grecescu, fl. 492, Păcală, m. r. 18, Panţu, pl., Borza, d. 132 ;
c)    (şi în sintagmele pătlagină moale, Grecescu, fl. 492, Panţu, pl., cade, Borza, d. 132, pătlagină bună, Grecescu, fl. 492, Panţu, pl., Borza, d. 132, pătlagină mică, Borza, d. 132) plantă cu frunzele slab dinţate, cu un lujer lung, terminat printr-un spic scurt de flori care au staminele albăstrui şi sînt plăcut mirositoare şi care este Întrebuinţată In medicina populară în afecţiunile pulmonare ; (regional) iarbă-de-cale, lim-ba-minzului, limba-oii (Plantago media). Cf. Brandza, fl. 415, Grecescu, fl. 492, Păcală, m. r. 18, Panţu, pl., Simionescu, fl. 211, Borza, d. 132 ; d) (şi in sintagma pătlagină îngustă, Panţu, pl., cade, Borza,
d.    132) plantă cu frunzele lanceolate folosită în medicina populară pentru proprietăţile ei astringente, contra tusei sau la răni ; (regional) căruţele, limbariţă, coada-şoricelului, iarba-tăieturii, limba-oii, limba-băl-ţilor, limba-broaştei, limba-şarpelui (Plantago lan-ceolata). Cf. lm, Brandza, fl. 415, Grecescu, fl. 541, Alexi, w., Păcală, m. r. 18, Panţu, pl., Simionescu, fl. 211, Borza, d. 132, com. Marian. Iar din alte-i face scăidătoare : ... Plătagină, sovirv cu cicoare. Budai-Deleanu, ţ. 210. Untul-de-sună-toare nu e aşa de bun pentru bube, tăieturi şi zgaibe, ca pătlagina. Delavrancea, s. 265. Pattagina este recunoscută de mult ca cel mai bun leac pentru a vindeca tăietura, bubele, rănile. N. Leon, med. 56. Se plămădeşte in rachiu rădăcină de osul-iepurelui, rădăcină de pa-tlagină şi izmă, apoi se dă bolnavului să bea. Grigo-Riu-Rigo, m. p. i, 156, cf. 134, Pamfile, j. ii, 159. Să pască slobodă patlagina, troscotul şi chirul colbăit de pe marginea drumului. Hogaş, dr. i, 159. Pătlagina, ca şi foaia de varză, lecuieşte in adevăr bubele. Voicu-lescu, l. 243. Cu ceafa-n iarba rece voinicul doarme dus... Cu cizmele-n patlagini. Arghezi, vers. 333. Unele specii de pătlagină au calităţi expectorante, precum şi o acţiune favorabilă asupra cicatrizării rănilor, der, cf. h i 19, ii 26, 243, iii 399, iv 9, 52, 84, 268, vi
104,  vii 148, ix 49, 153, 265, 338, 405, x 20, 464,
xi    311, xiv 416, xvi 103, xvn 226. în contra acestei boale se recomandă... platagina şi clocotişu. şez. iv, 25. Pentru durere de burtă, se caută coada-şoarecelui..., podbeal, plătăgină. ib. ix, 125. Ţăpi de orz şi frunză de pătlagină să le pisezi la un loc şi cu scumpie, cu apă fierbinte să fiarbă, ib. x, 62. Patlagina sau platagina, plătangina, se mai numeşte şi limba-oaiei. ib. xv, 102. Frunză di plătanger. alr sn iii h 650/346. <> Pătlagină de apă sau pătlagina apei (ori bălţilor) = limbariţă (Alisma plantago aquatica). Cf. lb, Polizu, lm, ddrf, Damé, t. 189, Brandza, fl. 434, Barcianu, Grecescu, fl. 541, Panţu, pl., dm, Borza, d. 14. Pătlagină maritimă = mică plantă cu frunze lungi şi înguste şi flori albe argintii, care creşte în sărăturile de pe malul mării (Plantago maritima). Cf. Brandza, fl. 416, Simionescu, fl. 300.
   2. (Regional) Podbal (Tussilago farfara). Cf. alr i
1 918/79, 122, 695, 856, 865.
   —    Pl. : pătlagini. — Şi : patlăgină, (regional) pătlăgenă (h iv 9), pătlăguifă (Borza, d. 132), pă-
3794
PÂTLAGNIŢĂ
— 335 —
PĂTPĂDĂC
tlăngină (alr sn iii h 650/353), pătlăgină (Borza, d. 132, h   iv 84, vii 148), pătlăgfne  (Cihac, i, 208,
Borza, d.   132), pătrăgină (PXcalX, m. r. 18),     pă-
dlăgină (Coteanu, pl. 15, alr sn iii h 650/192), pălăgină (Coteanu, pl. 15, PXcalX, m. r. 18), pălăgină (Borza, d. 132), părlăghie (id. ib.), părlăghină (id. ib.), păr-lăgină (id. ib., alr sn iii h 650/728), padlăgină (alr sn iii h 650/182), pălăgină (Borza, d. 132, h xvii 266), parlăgină (Borza, d. 132), patlageă (id. ib.), patlăgine (id. ib.) s. f., patlănjer (id. ib.) s. n., pîrlă-gliină (Lexic reg. 93), pîrlâgină (alr sn iii li 650/172), pîrlăngină (Borza, d. 132), plantageâ (id. ib.), plan-tăgină (Brandza, d. 338, 339,340, Barcianu, Alexi,w., Borza, d.   132), platăgină, platăngină (Borza, d. 132,
com. din    Zagra-NXsXud), platărniţă   (Borza, d. 132)
s. f., plătăgen (id. ib.) s. n., plătăgină s. f., plătăngen (Candrea, ţ. o. 51), plătănger s. n., plătângină, plă-tAgină, plătăgine (Cihac, i, 208), plîtăngină (Brandza, fl. 414), plotăgină (Viciu, gl.), plotăjniţă (alr sn iii h 650/95) s. f., plotânger (Borza, d. 132) s. n., plotângină (alr sn iii h 650/219), plotoâjnă (ib. h 650/102), potăjniţă (ib. h 650/95), potlâgină (ib. h 650/228), potlâjniţă (ib. h 650/29, 36), protăgină (Borza, d. 132), batlăgină (id. ib.) s. f.
   —  Lat. plantago, -ginis.
   PĂTLĂGNIŢĂ s. f. v. pătlagină.
   PAtlANGINĂ s. f. v. pătlagină.
   PĂTLĂGEA s. f., s. m. I. (Bot.) 1. S. f. (Şi in sintagmele pătlăgea vtnătă, regional, pătlăgea neagră, Borza, d. 161, pătlăgea siniec, id. ib.) Plantă de cultură din familia solanaceelor, cu tulpina ramificată, cu frunzele mari, ovale şi alungite, cu florile violete şi cu fructe comestibile, ovale, mari şi cărnoase de culoare violetă, neagră sau roşiatică ; vlnătă, (regional) godină, tornadele (Solanum melongena) ; p. r e s t r. fructul acestei plante. Patlageanele să le curi de coaja lor cea mohorttă supfirel (a. 1749). gcr ii, 43/28, cf. Polizu. Grădinarii seamănă mai cu osebire varză, ceapă, ... pătlăgele vinete. I. Ionescu, m. 357, cf. Baronzi, l. 140, Cihac, ii, 604, lm. Să coci ceva ardei şi pătlăgele vinele;
o   să mtncăm acasă. Delavrancea, t. 143, cf. ddrf, Brandza, fl. 342, Barcianu, Grecescu, fl. 423, Alexi, w. , tdrg, Panţu, pl., ŞXineanu, d. u., Simio-nescu, fl. 347, ds. Rămtn tartinele nefăcute, ouăle nefierte, salata de pătlăgele netocată. Sadoveanu, o. ix,
72, cf. x, 385. Aţi mtncat voi pătlăgele vinele cu scorţişoară? CXlinescu, e. o. ii, 94. Pătlăgelele vinete necesită multă căldură, lumină şi apă; culturile trebuie tn general irigate, ltr 2, cf. Borza, d. 161. (F i g.) I se făcuse nasul pipăruş şi obrazul pătlăgea vtnătă. Alec-sandri, t. 47. <0* (Regional) Pătlăgică de dalac = lăs-nicior (Solanum dulcamara). Cf. N. Leon, med. 57, Bianu, d. s., Panţu, pl., Borza, d. 161. + (Regional) Zîrnă (Solanum ntgrumj. Cf. Borza, d. 161.
   2.   S. f. (Şi in sintagmele pătlăgea roşie, regional, pătlăgea galbenă, Borza, d. 102, pătlăgea de paradis, id. ib.) Plantă de cultură din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze mari, penate, adesea asimetrice, cu flori galbene şi fructe comestibile, bace de culoare roşie (rar, galbenă), zemoase şi bogate in vitamine ; roşie, tomată, (regional) paradaisă (1), gălăţană (Lycopersicum escutentum) ; p. r e s t r. fructul acestei plante. Patlagelele-n roşu îmbrăcate. Pann, p. v. i, 125/5, cf. Polizu, Cihac, ii, 604. N-aţi gtndit niciodată la căsătorie! — La căsătorie? am răspuns, făctndu-mă roşu ca o pătlăgică. I. Negruzzi, ap. ddrf, Brandza, fl. 342, Barcianu, Grecescu, fl. 423, Alexi, w., tdrg. Pătlăgelele sau dumatele. Pamfile, a. r. 197. O econoamă harnică se sileşte de cu vara să adune... părădăi sau parmangele (pătlăgele). PXcalX, m. r. 116, cf. Panţu, pl., ŞXineanu, d. u. Ttrguise pătlăgele roşii. Bassarabescu, v. 44. Ctteva tufe de pătlăgele roşii dau saţul casei. Simionescu, fl. 346, cf. Voiculescu, l. 245, ds, Bujorean, b. l. 388.
Mi s-a făcut capul cit o oboroacă! ... Nasul cit o pătlăgea roşă. Sadoveanu, o. ii, 506. Urma după aceea un cimp larg de pătlăgele, cu tulpinile dobortte subt greutatea legumelor grase şi roşii. v. rom. mai 1955, 41, cf. Borza, d. 102. Pătlăgelele le măntncă numai unii săteni din partea răsăriteană a judeţului, şez.
viii, 36, cf. Viciu, gl. Printre castraveţi se pun şi ardei iute şi parmangele verzi, chest. viii 78/18. Castraveţi, platagele, ardei, morcovi, felină, alr i 756/805. Mură-tori cu varză, ţelină, ardei, pottrnaci, pătlăgene. ib. 756/810, cf. a ix 2, 4, 5, Lexic reg. ii, 71. O Fi g. Pe cine aş fi putut eu să cuceresc cu nasul meu de pătlăgea? Galaction, o. a. i, 38. + Epitet depreciativ pentru o femeie mică şi grasă. Cf. Coman, gl.
   3.    S. m. (învechit şi regional; în formele pătlăgean, pitlingean, pitlijan) Rodiu (Punica granatum). Cf. lb, Polizu, ddrf, şio iij, 287, Panţu, pl.
   4.    S. f. (învechit şi regional) Rodie. Cf. Polizu, şio ii1( 287, Barcianu, Alexi, w.
   5.    S. f. pl. (Prin Ban.) Pătrunjel (11) (Petroselinum hortense). Cf. dr. i, 361, Borza, d. 126.
   6.    S. f. (Regional) Varietate de grîu nedefinită mai de aproape (Dracea-Turnu Măgurele). Cf. h xiv 84.
   II.   S. f. (Regional; în forma pătlăgică) Numele unui dans popular (Găvăneşti-Buzău). Cf. h ii 82.
   —     Pl. : — pătlăgele. — Şi: pătlăgică s. f., (regional) pătlăgeăn (Polizu, Borza, d. 102) s. m., pătlăgeănă s. f., pătingile (gl. olt.) s. f. pl., pălăgeân (Lexic res. 43) s. m., păltăgeâ (ddrf), părlăgică (Borza, d. 102, Coman, gl.), parlageă (Udrescu, gl.), parlagică (Coman, gl., bul. fil. v, 182), parmageâ (Borza, d. 102, h xvii 226, Lexic reg. ii, 62) s. f., parmangele, patlăge (Borza, d. 102) s. f. pl., patlageă, patlageână, pătlăgică (Baronzi, l. 135, Alexi, w., Pamfile, a. r. 197, Voiculescu, l. 245, Bujorean, b. l. 388, Borza,
d. 102) s. f.,' patlăgeăn (şio iij, 287) s. m., patrangile (Borza, d. 161) s. f. pl., pitligeână (Polizu, şio nlt 287) s. f., pitlijăn (lb), pitlingcăn (ib.) s. m., pitlin-geănă (lm) s. f., pînpăjile (Viciu, gl.) s. f. pl., plaiageă, platagică (Lexic reg. ii, 71), plătăgeâ (Grecescu, fl. 423, Borza, d. 161, gr. s. v, 122, Lexic reg. 55) s. f., plăfăgeăn (gl. olt.) s. m., p!otaj6re (a iii 1), plotog£le (n. rev. r. viii, nr. 6, 87), nătlăgile (Borza,
d.  102) s. f. pl.
   —  Din te. patlican.
   PĂTLĂGEĂN s. m. v. pătlăgea.
   PĂTLĂGEĂNĂ s. f. v. pătlăgea.
   PĂTLĂGICĂ s. f. v. pătlăgea.
   PĂTLĂGÎNĂ s. f. v. pătlagină.
   PĂTLĂGÎÎiE s. f. v. pătlagină.
   PĂTLĂGINÎU, -ÎE adj. (învechit şi popular) Violet închis, vînăt. Iarna găseşte o petrecere de artist... văpsind cu culoare patlaginie urechile şi nasurile omeneşti. Ghica, s. 339. Un june... tncins cu un şal pă-tlăginiu. Filimon, o. i, 138. Era îmbrăcată cu o rochie de catifea pătlăginie. id. ib. 228, cf. Marian, ch. 51, ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdro, ŞXineanu, d. u. în anteriu de mătase pătlăginie..., aşezat turceşte..., trăgea din ciubuc. Camil Petrescu, o. ii, 290.
   —  Pl. : pătlăginii. — Şi:    patlageniu, -ie (tdrg),
patlaginiu, -ie adj.
   —  Din te. patheani.
   PĂTLĂJÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A face un patlaj. Cf. podi aş. Cf. Arvinte, term. 159.
   —  Prez. ind. : pătlăjesc.
   —  V. patlaj.
   PĂTPĂDĂC interj., s. m. v. pitpalac.
   PĂTPĂDĂC interj., s. m. v. pitpalac.
3806
PĂTPĂDUCHE
— 336 —
PĂTRAT
   PĂTPĂDtîCHE interj., s. m. v. pitpalac.
   PĂTPĂDÎÎCHI1 interj., s. m. v. pitpalac.
   PĂTPĂDUCHÎ2 vb. IV v. pitpălăci.
   PĂTRĂ1 vb. I. Tranz. (învechit, rar; complementul indică o acţiune, o faptă reprobabilă) A făptui, a săvîrşi, a comite. Cum că Vladislav... au fost foarte mare tiran, nu se poate tăgădui, dară să fie pătrat atttea... încă nu poci crede. Şincai, hr. ii, 42/24. Au trecut de la dtnsut In partea craiului Ferdinand I şi toate relele le-au pătrat asupra lui. id. ib. 176/11. Să nu palre şi alţii unele ca acestea, id. ib. 326/38, cf. 27/23, i, 148/10, 149/16, Polizu. O Refl. pas. Sfădzile... să încete şi mai mult să nu se palre. Şincai, hr. ii, 34/32.
   — Prez. ind. : pătrez şi pătru.
   — Din lat. patrare.
   PĂTRÂ 2 vb. I. Tranz. (învechit, rar) A Împărţi In patru1. Gf. Polizu.
   — Prez. ind. : pătrez.
   — V. patru1.
   PĂTRAHÎL s. n. v. patrafir.
   PĂTRALlOM s. n. V. petrol.
   PĂTRĂR, -Ă adj., s. n. 1. Adj. (învechit şi regional; despre cai) Care are sau urmează să împlinească patru ani. 8 cai palrari (a. 1588). cuv. d. bXtr. i, 208/11. Cal tretin, pătrar In vară (a. 1742). bul. com. ist. i, 230. 2 armăsari pătrari (a. 1793). Uricariul, xvi, 208. 54 de iepe mari cu mînzi, 14 pătrare, 20 tretine.
I. IONESCU, D.370, cf. ŞĂINEANU, D.U.,H I 34, VI 171,
xii  274.
   2.   S. n. (învechit şi popular; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de“) Sfert, pătrime. Cf. anon. car., Şincai, înv. 102. Pălrariu de cerc. egt 7r, cf. drlu. Intr-un pălrariu de ceas am ajuns nevătămaţi la ţărmurile numitei cetăţi, ah (1829), 501/47. Pătrariul de cerc sau cvadranlu. Asachi, ap. Ursu, t. ş. 182. Din pătrariu tn pătrariu de ceas, tunurile răsuna, gt (1841), 32 /37. Va fi tntr-un pătrariu de ceas cu mult mai ostenit. Vasici, m. ii, 19/8. Ei fac o năvală mare şi izbutesc a împinge pe ai noştri cu un pătrar de milă înapoi. Bălcescu, m. v. 119. Trimise... să-l cheme pe un pălrariu de oră. Bariţiu, p. a. iii, 111. Un pătrar de veac aproape au trecut de atuncea. Russo, s. 32, cf. Polizu. După cinci patrare de oară am ajuns la sehăstrie. Negruzzi, s. i,
317. în primul pătrar al secolului XIV un întins teritoriu transilvan aparţinea unei puternice familii săseşti. Hasdeu, i. c. i, 21. Trecu un pătrar de oară. f (1869), 212, cf. ddrf. Două oare făr-un pătrar. Barcianu, cf. Alexi, w., tdrg. Merserăm ca un pătrar de oră. Hogaş, dr. i, 21, cf. Şăineanu, d. u. Calendarele lui... au desfătat o ţară mai mult de un pătrar de veac. Sadoveanu, o. vi, 333. Tăie cu o aţă mămăliga tn pătrare, id. ib. viii, 99, cf. x, 19. Intr-un pătrar de ceas, cele mai multe mese rămăseseră goale. Camil Petrbscu, o. ii, 597. Pe aceeaşi stradă am mers şi eu o dată, Acum aproape doi pătrari de veac. v. rom. decembrie 1954, 146. De un pătrar de veac, s-au luminat milioane de oameni. Beniuc, m. c. i, 204. La vreme de un pătrar de ceas, soba duduia. Gamilar, n. ii; 304. în mai puţin de trei pătrări de oară ajunseră înlr-o cîmpie largă. Marian, t. 46, cf. şez. iii, 84. Tri ş-um... pălrariu. alr sn iii h 757/172. On fărtai sau om pătrari d'e kilă. ib. iv h 1 024/334. Om pătrari liter. ib. h
1  029/334, cf. a v 14, 33, 35, vi 26. + P. e x t. (Regional) Bucată (mare) din ceva. Nu-şi îngăduie de a rupe cu mina din patrarul de pine neagră. Hogaş, dr. ii, 116, cf. chest. viii 19/9, a v 17. + (Sens curent; de obicei cu determinări ca „de lună“, „a lunii“ etc.) Fiecare dintre cele două faze ale lunii clnd
aceasta, aflindu-se în creştere sau în descreştere, apare luminată numai pe jumătate; perioadă de timp corespunzătoare fiecăreia dintre aceste două faze ale lunii. în pătrariul (fîrlaiul) dinţii va fi ploaie. Calen-dariu (1814), 79/7, cf. Polizu. tLuna, intrată în al doilea pătrar, se ridicase. Slavici, o. ii, 99, cf. Culianu,
c. 262, 263, Barcianu. Luna era în pătrarul din urmă. Galaction, o. a. ii, 155. Calul îl ducea în galop prin lumina slabă ă unui patrar de lună. Sadoveanu, o. i, 13. Luna, în pustiul tăcutelor aleie, Declină printre ramuri spre ultimul pătrar. Pillat, p. 41. Şi ostenind pietrarul, Adoarme, pe cînd luna-şi urca prin brazi pătrarul. Arghezi, vers. 168. Era o lună în primul pătrar. Camil Petrescu, o. ii, 137. Puneam o candidă cunună Ce-am făurit-o pentru tine Din cel dinţii pătrar de lună. Beniuc, c. p. 55, cf. 53. La primul pătrar partea luminată [a lunii] creşte, iar la ultimul pătrar această parte scade. der.
   3.   S. n. (Regional) Cantitate de cereale, de lichide etc. egală cu o pătrare (I). Cumpărlnd pe banii primiţi un pătrar (baniţă) de grîu. Frîncu-Candrea, m. 293.
   —    PI.: (1) pătrari, -e, (2—3) pătrare şi (rar, m.) pătrari, (regional, m.) pătrări. — Şi: (învechit şi regional) pătrărlu s. n.
   —  Patru1 + suf. -ar.
   PĂTRĂRE s. f. 1. (învechit şi regional) Măsură de capacitate (pentru cereale) care variază, după regiuni, de la un sfert de baniţă pînă la două baniţe; vas, recipient care are această capacitate. Gf. lb. Un coş rotund în forma unei pătrări făcut din scoarţă de tei. Marian, o. ii, 149. Au trimis la popa... să li facă bine cu pătrarea. Sbiera, p. 4, cf. com. Marian, com. din Straja-Rădăuţi şi din fostul judeţ Bihor, alr i 1 604/388, alr sn i h 182/386, Lexic reg. 62. Două pătrari fac o litră. mat. dialect, i, 84, cf. Glosar reg. + Cantitate de cereale, de lichide etc. egală cu această măsură. Li-am făcut bini cu doauă pătrări de săcară (a. 1706). Iorga, s. d. xi, 94. Le ia clte 2 pătrări de grăunţe de păpuşoi de tot pogonul (a. 1776). Uricariul, xxi, 215. Cine nu e în stare să facă şi să ducă colaci, acela duce tn locul tor una sau două pătrări de grîu. Marian, na. 293, cf. id. s. r. ii, 151. Să ia cruşală (coajă) de arin negru şi se opăreşte tntr-un ciubăr (1 căuş de tort, 2 pătrari la 10 torturi). Pam-file-Lupescu, crom. 125. Au şi venit fratele la dînsul cu o păîrare de galbinî. Sbiera, p. 97, cf. 256. Asta-i mîndra mîndrelor... Pînă ţes-un cot de pînză, Mă-nînc-o vadră de brînză Şi-o pătrare de grăunţe. Marian, sa. 27, cf. id. t. 110. + (Regional) Bucată (mare) din ceva (Boiu Mare-Baia Mare). O pătrare d'e slănină. alr sn iv h 1 126/272.
   2.   (Regional; în loc. a d v.) De-o pătrare = în vîrstă de patru ani. Dar mi-i murgu de-o pătrare, Nu ne duce doi calare. Sevastos, c. 123.
   —  PI.: pătrare şi (m.) pătrari, pătrări.
   —  Patru1 + suf. -are.
   PĂTRĂRIU s. n. v. pătrar.
   PĂTRĂT, -Ă s. n., adj. I. 1. S. n. Patrulater cu laturile egale şi unghiurile drepte. în mijlocul cfadra-tului. Amfilohie, g. f. 29t/6, cf. tem. gheom. ii, 3r/17. Ce este pătratu? LazXr, a. 6r/12. Se va sluji de cvalraturi, împărţind surfaţa modelului în linii trase uşor în lung şi în lai. Desen arh. 7/9. Clnd cile patru laturile unui dreptunghi sînt d-o potrivă între dtnsele, atunci figura se numeşte pătrat, conv. geom. 74/3, cf. ddrf, Melik, g. 29, Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u., ds. S-a iscat din morţi poetul Ca un cerc dlntr-un pătrat. Arghezi, vers. 349, cf. scl 1954, 37, Geometrie viii, 95. (învechit) Pătrat lungăreţ = dreptunghi. Cf. LazXr, a. 8v/6. (Rar) Pătrat de tipografie = pătrişor. Cf. dm. + Pătratul logic = schemă (construită In cadrul unui pătrat 1) destinată reprezentării şi memorizării raporturilor dintre judecăţile de contrarietate, de subcontrarietate, de contradicţie şi de subalternare. Gf. der.
3817
PĂTRAT
— 337 —
PĂTRÂRICĂ1
   2.   Adj., s. n. (Obiect) care are formă de pătrat (II) sau, p. e x t., de cub, de paralelipiped. Cf. drlu. [Turnul] este pătrat, de o drconferinfă de 12 stinjini. Negruzzi, s. i, 311, cf. Polizu. O mulţime de cutiuţi rotunde, cuadrate, octogene. Alecsandri, s. 131. Un turn pătrat, cu ferestrui de meterez. Odobescu, s. i, 125. O odaie pătrată, ddrf, cf. Barcianu, Alexi, w. Un pătrat de ptnză. Angiiel, pr. 172, cf. tdrg. Un cleric trunchios, cu faţa pătrată. Agîrbiceanu, a. 36. Conacul, o clădire informă cu un turn pătrat. Rebreanu, r. i, 70. Spital tăcut, Cu scările tocite Şi sălile pătrate. Minulescu, v. 79. Zăcea ptnă mai deunăzi in rafturile mele un pac pătrat. Galaction, a. 119. E un bărbat ca de şaizeci de ani, îndesat, cu capul pătrat. Camil Petrescu, t. i, 183. Se mai afla şi un pătrat de zahăr.
 C. Petrescu, c. v. 130. Furierul i-a aruncat priviri speriate peste capul pătrat al colonelului. Sahia, n. 71. O fereslruie mică, palrată, de ghişeu. Sebastian, t. 188. Un om scund, cu capul mare şi obrazul pătrat. Sadoveanu, o. xi, 572. A rămas curată O batistă pătrată. Arghezi, vers. 194. Un parter scund, ale cărui geamuri pătrate erau acoperite cu htrlie. Călinescu, e. o. i, 8. O tabacheră neagră, pătrată. Stancu, r. a. v, 226, cf. Demetrius, a. 277. Peste ptnza pătrată, înconjurată de un chenar negru de carton, se lasă o cortină. Barbu, p. 179. O Metru (sau centimetru, kilometru, milă, sltnjen etc.) pătrat = unitate de măsură pentru suprafeţe, echivalentă cu aria unui pătrat cu latura de un metru (sau de un centimetru, de un kilometru etc.). O milă cvadrată. Şincai, înv. 140. Mile cfădrati. Amfi-lohie, g. f. 121r/2. 810 mituri cvadrate. Napoleon, 11/18. 5000 de mile pătrate, cr (1829), 35 2/16. Trei stânjeni cuadraţi de grădină. Negruzzi, s. i, 71. Camera despre care vorbim era... de un stînjin pătrat. Filimon, o. i, 102. O sută cincizeci de metri pătraţi. Sadoveanu, o. v, 247. Primarul... ridică un monument de ciment de doi metri pe un teren de un metru pătrat. Preda, m. 220. <Q> E x p r. (Familiar) Cap pătrat = om mărginit, cu vederi înguste. Cf. dl, dm.
   3.   S. n. Şir, grup de obiecte, de fiinţe etc. care sînt astfel aşezate încît formează un pătrat (I 1); careu. Trupa unui profesor de gimnastică... îşi continua reprezentaţiile în curtea unui pătrat de case. Brăescu, o. a. i, 20. Magistratul... îşi întocmise pătratul lui de jandarmi. Popa, v. 213.
   II.  (Mat.) 1. S. n. (Adesea urmat de determinări In genitiv) Produs obţinut prin înmulţirea unui număr cu el însuşi; număr ridicat la puterea a doua. Cvadralul rădăcinii, aat 12v/3. Puterea 2 se numeşte şi pătrat. Heliade, a. 11/24. A doilea putere sau pătratul rădăcinii. Poenaru, e. a. 97/1. Forţa centrifugă creşte cu pătratul vitezei. DrXghiceanu, c. 74. Patratul sumei a două cantităţi. Culianu, a. 27. Potenţa a doua a unui număr poartă numele de patratul acelui număr. Climescu, a. 159. Cos patrat de x. Sebastian, t. 173, cf. ltr 2. Pătratul unei catete. Geometrie ix, 85. Pătratul unui număr care nu e divizibil cu 3. Algebra x, 78. (Adjectival) Ce este numărul pătrat? Lazăr, a. 4v/6. <0 Pătrat perfect (sau, : învechit, complet) = număr întreg şi pozitiv, a cărui rădăcină pătrată este tot un număr întreg. Se zice că numărul dat este un patrat complect sau perfect. Climescu, a. 162, cf. ltr 2.
   2.   Adj. (în sintagma) Rădăcină (sau rădăcina) pătrată (a unui număr) = număr sau expresie algebrică care, înmulţită cu sine însăşi, reproduce numărul dat sau expresia algebrică dată; (învechit) rădăcină pătratică. Rădăcină cvadrată. Asachi, g. 76r/19, cf. id. Alghebra, 45r/22. Rădăcină pătrată. Lazăr, a. 4v/7. 7 este rădăcina pătrată lui 49. Heliade, a. 12/1, cf. Poenaru, g. 7/16. Să se scoată rădăcina pătrată din 1156. A. Teodorescu, a. 119/17. Rădăcina a doua din „a“ sau rădăcina patrală din „a“. Culianu, a. 3, cf. ddrf. Rădăcina pătrată dintr-un număr negativ. Algebra viii, 277. Extrage rădăcina pătrată dintr-un număr. Algebra x, 150.
  —    Pl. : pătraţi, -le şi (învechit, I 1 şi) pălraluri.
  —  Şi: patrăt, -ă, (învechit) cfadrât, -ă, cfădrât, -ă, cuadrăt, -ă, evadrăt, -fi, cvatrât, -ă s. n., adj.
  —    De la patru după lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat.
  PĂTRÂTIC, -A adj. 1. (învechit; în sintagma) Rădăcină pătratică = rădăcină pătrată, v. pătrat (II 2). Cf. Lazarini, m. 185/21.
  2.   (în sintagma) Sistem pălratic = mod de cristalizare în care cristalele au formă de prismă cu baza pătrată. Cf. Poni, ch. 15, ltr 2. Stnt şapte sisteme de cristalizare... 1) sistemul cubic; 2) sistemul pătratie; 3) sistemul hexagonal... Geologia, 11.
  —    Pl. : pătratici, -ce. — Şi; patrătie, -ă adj. Lazarini, m. 185, Poni, ch. 15.
  —    Pătrat + suf. -ic. Cf. fr. quadratique, germ. quadratisch.
  fAtHĂGÎnA s. f. v. pătlagină.
  PĂXRĂIÎX, -EA, -ÎCA adj. v. pătrărel.
  PĂTRĂJfiL s. m. v. pătrunjel.
  PAtrAmAşÎ vb. IV v. potromoci1.
  pAthAmAşitOR, -OARE s. m. şi f. (Prin Bucov.) Persoană foarte cheltuitoare, risipitoare. Cf. Lexig reg. 114.
  —  Pl. : pălrămăşitori, -oare.
  —  Pătrămăşl -j- suf. -tor.
  PÂTRAjvgAi s. m. v. pătrunjel.
  pAtrAnJÎI s. m. v. pătrunjel.
  PĂTRĂiYJÎL s. m. v. pătrunjel.
  PÂTRAnJÎNI s. m. pi. v. pătrunjel.
  pAtrAntAş s. n. v. patrontaş.
  pAtRĂoAnE s. f. v. patron2.
  pAtrAGN s. n. v. patron 2.
  PÂTRĂRfiL, -EA, -fCĂ adj., subst. 1. Adj. (învechit şi regional; mai ales despre cai) Diminutiv al lui pătrar (I). Erau tot căluşei rotunzi, ... aleşi tot pălrărei şi cincărei. Odobescu, s. i, 161, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., Contribuţii, i, 116. Cind la grajd el ce zărea... Un căluţ cam pătrărel. Alecsandri, p. p. 79. Trece hireş voinicel Cu cal negru, pătrărel. Bud, p. p. 5. Şi nemică nu puşcară, Făr-on cerbuţ pătrăiel. arh. folk. vi, 80.
  2.   Subst. (Regional) Lemn tăiat în formă de dreptunghi. De ce nu m-aş legăna... C-o pus slăptnul de gînd Să mă taie la pămînt, Să mă facă pătrărele. Cardaş, c. p. 41, cf. 187.
  —    Pl. : pătrărei, -ele. — Şi: pătrărieă adj., s. f., (regional) pătrăi61, -eă, -ică adj.
  —  Pătrar + suf. -el.
  pAtrAr£ŞTE adv. (Regional) în patru1 părţi, în sferturi (Ieud-Vişeu de Sus). BÎrlea, b. 19. Fac legea unui berbece; Tot îl laie pătrăreşte Şi la voinici se-mpărţeşte. id. ib.
  —  Pătrar -f suf. -eşte.
  PĂTRARÎŢ subst. (Regional) Vas pentru lapte (servind şi ca măsură de capacitate) (Nimăeşti-Beiuş). Cf. chest. v 126/51.
  —  Pl. :?
  —  Pătrare + suf. -eţ.
  PAtRĂRÎCĂ 1 adj., s. f. v. pătrărel.
22 - C. 1X67
3834
PĂTRĂRICĂ2
— 338 —
PĂTRUNDE
 PĂTRĂRÎCĂ2 s. f. (Regional) Diminutiv al lui pătrare (I) (Vicovu de Sus-Rădăuţi). Gf. Glosar reg.                      0
 —   Pătrare + suf. -ică.
 PĂTBĂRÎŢĂ s. f. (Transilv.) Diminutiv al lui pătrare (1). Com. din Frata-Turda, cf. alr ii 5 230/316, alr sn iv h 1 029/260, mat. dialect, i, 84.
 —     Accentuat şi: pâtrăriţă. alr ii 5 230/316. — PI.: pătrăriţe.
 —   Pătrare + suf. -iţă.
 PĂTRĂŞCÂN, -Ă adj. (Prin estul Olt.) Prost, nătărău (1). Cf. i. cai. xiii, 82.
 —   PI.: pătrăşcani, -e.
 —   Etimologia necunoscută.
 PĂTRĂŞÎ vb. IV v. potroşi.
 PĂTRĂTtJRĂ s. f. v. cvadratură.
 PĂTRĂŢEÂ s. f. v. pătrăţel.
 PĂTRĂŢEL s. n. Diminutiv al lui pătrat (I). Vtlcencele se îmbracă... In negru simplu, cu dungi sau cu pătrăţele mai deschise. Iorga, ap. cade. Paginile cu liniatură de pătrăţele violete. G. Petrescu, î. ii, 162. Orăşelul, împărţit tn pătrăţele regulate, prin străzi drepte. BrXescu, o. a. ii, 300. Un domn... tn straie cenuşii cu pătrăţele, v. rom. februarie 1954, 37. Trei-pa-tru fete... jucau ceva sărind tntr-un picior printre nişte pătrăţele şi semne zglriate tn pămînt. Preda, m. 296, cf. id. r. 268. Se împătureşte foaia tn patru şi se taie pătrăţele de un centimetru. S. Marin, c. b. 40. + Mic obiect in formă de cub sau de paralelipiped. Neînvăţat să se poarle in lume, băga cuţitul tn gură, tăia ptnea in pătrăţele. C. Petrescu, c. v. 98. Primi din degetele bătrtnului o pătrăţică de zahăr. Sadoveanu,
 o.  viii, 452.
 —   PI.: pătrăţele. — Şi: pătrăţeă, pătrăţică s. f.
 —     Pătrat + suf. -el. — Pătrăţea < pătrat + suf. -ea. — Pătrăţică: cu schimbare de suf.
 PĂTRĂŢÎCĂ s. f. v. pătrăţel.
 PĂTRĂtJLĂ1 s. f. (Regional) „Trasul de seară al clopotului şi clopotul care se trage“ (Valea Bistrei-Ca-ransebeş). Gf. Coman, gl.
 —   Etimologia necunoscută. Gf. patrulă.
 PĂTRĂtÎLĂ 2 s. f. v. patrulă.
 I'ÂTREJfil, s. m. v. pătrunjel.
 PĂTRfiNEŞ num. card. (în formulele de eliminare la jocurile de copii) Patru1 (I 2). Uneş, doneş, treneş, pătreneş. şez. xiii, 67.
 —   De la patru1.
 PÂTRICA num. card. (în formulele de eliminare Ia jocurile de copii) Patru1 (I 2). Unica-donica-trt-nica-pătrica. PăcalX, m. r. 214.
 —   De la patru1.
 PĂTRÎM, -Ă adj. (învechit) îngrozitor, înspăimln-tător; teribil. Este rea a sufletului boală, dectt a trupului mai pătrimă. Cantemir, ap. tdrg.
 —   PI. : pătrimi, -e.
 —   Etimologia necunoscută.
 PĂTRÎME s.'f. A patra parte dintr-un Întreg; sfert, (învechit şi popular) pătrar (2), (regional) pătriţă. Vom lua tritmea, patrimea a tnmulţitului. Asachi,
 e.  i, 28/21, cf. Barcianu, Alexi, w., tdrg. O frunte netedă şi largă se ivea tn trei pătrimi de sub căciula lui mare. Hogaş, dr. i, 127, cf. Şăineanu, d. u. Purta o pălărie cu marginile attt de largi incit acoperea o pătrime din masa noastră. Vlasiu, a. p. 52. + S p e c.
  (Muz.) A patra parte dintr-o notă întreagă ; p. e x t. notă care are valoarea unui sfert dintr-o notă întreagă.
  Gf. CADE.
  —  PI. : pătrimi.
  —  Patru1 -f- suf. -ime.
  PĂTRINJÎL s. m. v. pătrunjel.
  PĂTRIŞOR s. n. Piesă metalică, cu secţiunea pătrată, folosită în tipografie la spaţierea cuvintelor sau la completarea rîndurilor nescrise pînă la capăt; (rar) pătrat de tipografie. Gf. cade, dm, ltr 2, der.
  —  PI. : pătrişoare.
  —  Patru1 + suf. -işor.
  PĂTRÎŢĂ s. f. (Regional) Pătrime. De ctnd eu m-am măritat, Şapte mierţi am adunat, Şapte mierţi ş-o pătriţă De ctnd am fost copiliţă. pop., cf. alr sn iv h 938/365.
  —  PI. : pătriţe.
  —  Patru1 + suf. -iţă.
  PĂTRÎNÎCHE s. f. v. potîrniche.
  PĂTRÎNÎCHIE s. f. v. potîrniche.
  PĂTRlNJfil s. m. v. pătrunjel.
  PĂTRÎNJfiL s. m. v. pătrunjel.
  PĂTRÎNJÎCĂ s. f. v. pătrunjică.
  PĂTRÎNTĂŞ s. n. v. patrontaş.
  PĂTRÎNTÂŞCĂ s. f. v. patrontaşcă.
  PĂTROĂNĂ s. f. v. patron2.
  PĂTROLĂ vb. I v. patrula.
  PĂTRtiN s. n. v. patrona.
  PĂTRONTĂŞ s. n. v. patrontaş.
  PĂTRdS subst. (Bot.; regional) Specie de osul-iepu-relui (Ononis arvensis) (Şinca Nouâ-Codlea). Cf. Borza, d. 120.
  —  PI. :?
  —  Etimologia necunoscută.
  PĂTRUJfil s. m. v. pătrunjel.
  PĂTRUJÎL s. m. v. pătrunjel.
  PĂTRtîIiĂ s. f. v. patrulă.
  PĂTRUNCHldS, -OĂSĂ adj. (învechit şi regional)
  1. Grosolan, bădăran. Cf. lb, Cihac, i, 289, ddrf, Gheţie, r. m., Alexi, w.
  2. Prost, tont, nătărău. Cf. lb, Barcianu, v.
  3. Poznaş; glumeţ. Cf. Gheţie, b. m.
  —  PI. : pătrunchioşi, -oase. — Şi:       petrunchlâs,
  -oăsă adj. lb, Babcianu, v.
  —  Etimologia necunoscută.
  PĂTRtÎNDE vb. III. 1. Tranz. şi intranz. A trece prin ceva (pînă în partea opusă), a străbate, a străpunge, a răzbate, (livresc) a penetra (l);a perfora, a găuri. Picătura, de va pica de pururea pre piatră, încă o pălrunde. Moxa, 381/27. I-au pătruns spinarea ... cu frigări arse. Mineiul (1776), 123t2/3. Sufletul ei cel supărat şi cu dureare întristat i l-au pătruns sabia (a. 1801). gcb ii, 186/27. Soarele... pătrunde norul cel ce e înaintea lui. Calendariu (1814), 77/4. Cu suliţa... voia ca să pătrundă pe înprotivnicul său. Beldiman,n. p. i, 22/18. S-a revărsat Preste noi uda tărie, Pintre care, ptnă-n fund, Numai razele pătrund. Asachi, s. l. i,
3869
PĂTRUNDE
— 339 —
PĂTRUNDE
  182, cf. 142. Braţul românului încă. va fi ştiut să facă a vibra săgeata aripată, să pătrunză cu lancea cuirafi de fer. cr (1848), 18 2/22. Mai vrednic de jale era viteazul urs, De două coarne groase în inimă pătruns. Alexandrescu, o. i, 216. 0 ghirlandă de flori, tn al căreia mijloc era o inimă pătrunsă de două săgeţi. Filimon, o. i, 185. Razele soarelui pătrund prin stofă şi se înfig in pelea noastră ca nişte ace. Alecsandri, o. p. 349. Plumbul său pătrunse gura ursului. Bolin-tineanu, o. 331. Hangerul îi pătrunse coastele şi ieşi stngerat prin spate. Odobescu, s. i, 102. Lună, tu,... In cîtemiidecase lin pătruns-ai prin fereşti. Eminescu, o. i, 130, cf. 56, 103, id. n. 57, 65. O lumină vie pătrundea prin uşa deschisă. Dunăreanu, ch. 47. Soarele... bltnd pătrundea prin straşina de paie. Goga, p. 27. Lumina de afară nu fu în stare să pătrundă întunericul girliciului ptnă la fund. Hogaş, dr. ii, 28. Amurgul Pătrunde-ncet prin geamuri. Bacovia, o. 43. Nici o rază nu pătrunde prin perdelele lăsate. Topîrceanu, b.
 73. El tresare tot, ca pătruns de un cuţit. Camil Petrescu, t. iii, 148. Dinlr-o izbitură, pătrunse cu paloşul pieptul moşneagului. Sadoveanu, o. i, 353. Au pus obloane la uşă De nu mai pătrunde-afară Nici un fir de rază rară. Arghezi, vers. 254, cf. Labiş, p. 414. Sula de aur zidiurile pătrunde Şi lăcomia îşi vinde neamul şi moşia. Cantemir, ist. 104. (F i g.) Pătrunde cu frica ta trupurile noastre (a. 1702). gcr i, 345/24. Pătrundea aerul de a sale strigări (a. 1794). id. ib. ii, 152/36. <0> Refl. pas. Ca cu o săgeată pălrunzîndu-să sufletul lui, după puţineale zile au murit (a. 1812). id. ib. 208/32. Luminiş de Ungă baltă, Care-n trestia înaltă Legăntndu-se din unde, In adîncu-i se pătrunde Şi de lună şi de soare Şi de păsări călătoare. Eminescu, o. i, 215. Ca un copil să trăiască, i se pătrunde urechea pe care se naşte. Gorovei, cr. 340. + (Despre sunete, zgomote etc.) A se propaga prin spaţiu (pînă la un anumit punct), a ajunge pînă la..., a se face auzit. Glasul serafimicesc Prin pămînt tnjos pătrunde (a. 1802). gcr ii, 192/23. Un glas de jele urechea-i pătrunse. Budai-Deleanu, t. v. 122. Un plăcut lin murmuriu, In tăcerea cea adîncă, la urechea sa pătrunde. Asachi, s. l. i, 210. Şi urlet de glasuri de fiară Pătrunde prin noaptea de groază. Neculuţă, ţ. d. 61. Murmurul din dealuri pătrunde Prin văi, şi din vale-n păduri. Coşbuc, p. ii, 9. Zgomotul pătrundea greu, înfundat prin cele două rtnduri ae geamuri. Bassarabescu, v. 87. In tăcere, pătrunse sunetul cald al unei vioare. C. Petrescu, î. i, 237. Prin uşa deschisă pătrunse un glas puternic. Sadoveanu, o. i, 215. Prin geamul închis nu pătrundea decîl un zumzet stins. T. Popovici, s. 372. ^ T r a n z. A privi cu atenţie (încercînd să vadă clar, In ciuda dificultăţilor); a scruta. îşi iveşte capul numai cîte-o clipă Şi pătrunde casa şi s-ascunde-n pripă. Coşbuc, p. i, 253. Făcu ochii mici să pătrundă întunericul sur de afară. Gîrleanu,n. 63. Caută să pătrundă cu ochii întunericul. Sadoveanu, o. i, 508. Şoimaru căuta să pătrundă depărtarea, id. ib. v, 679. + T r a n z. (învechit, rar) A băga; a introduce. îşi laie din urechi puţintel şi tunde părul şi-şi tncruntează nasul şi obrazul şi pătrunde sigeţi prin mina stingă. Herodot (1645), 299.
   2.   I n t r a n z. (De obicei cu determinări locale) A izbuti să ajungă, .să intre, să străbată undeva, a intra (cu greu), a ajunge undeva; a-şi face loc, a se infiltra, a răzbi undeva (răspindindu-se şi făcîndu-se simţit). Au pătruns de trii ori ptnă în mijlocul gvardiei craiului, ist. Carol xii, 27r/7. Bulgarii au pătruns ■ptnă în părţile Trachiei. Şincai, hr. i, 101/38. Trecu munţii şl pătrunse tn Ardeal. Bălcescu, m. v. 139, cf. 36. Am putut pătrunde tn lagărul leşesc, fără a fi cunoscută. Alecsandri, t. ii, 39, cf. id. Poezii, 18. Cobori tn jos, luceafăr bltnd, Alunecînd pe-o rază, Pătrunde-n casă. Eminescu, o. i, 168, cf. id. g. p. 25. O cetate în care se poate pătrunde mai uşor. Caragiale, o. iii, 29. După o aşteptare de două ceasuri... Andrei pătrunsese la ministru. Brătescu-Voineşti, p. 189, cf. id. î. 5. Intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adtnci de verdeaţă, pînă ce pătrunde în inima întunecată ca un iad a pădurii. Gîbleanu,
 n. 248. [Operele lui Alecsandri] atunci începeau să pătrundă mai bine tn Ardeal. Rebreanu, i. 68, cf. 11. în chimir nu pătrunsese ploaia. Galaction, o. 81. Nimeni nu are voie să pătrundă la închisoare decît autorizat. Camil Petrescu, t. ii, 482. Am încercat să pătrund ptnă la dumneata de nenumărate ori.
C.  Petrescu, c. v. 147. Muncitorii pătrund înăuntru şi baraca de lemn se clatină. Sahia, n. 42, cf. 29. Pătrunse în pridvorul mic. Sadoveanu, o. ix, 80. Nu se cădea să-i scrie în chipul acela care dovedea că pătrunsese în odaia ei. Călinescu, e. o. i, 160, cf. ii, 68. Calul de lemn, cu care grecii au izbutit să pătrundă între zidurile necăzute ale Troiei. Bogza, c. o. 49. Pătrundeau tn clădire şi le auzeam paşii... pe coridor. Stancu, r. a. i, 184, cf. iii, 115. Pătrunseră pe rînd... în căsuţa de pe dîmb. v. rom. decembrie 1954, 91. Cînd pătrunse în cazarmă... îşi simţi începutul de bună dispoziţie evaporat. Pas, z. iii, 20. Galerii întunecoase, scunde, în care doar pe brtnci puteam pătrunde. Beniuc, v. a. ii,
105.  De obicei sufixele de origine străină pătrund într-o limbă prin intermediul unor derivate gata făcute. Graur, e. 16. Pătrundem tăcuţi în muzeu. Banuş.p. 246. Pătrunse tn grădina lui lancu. Preda, d. 199. Pătrunse tn mica bucătărioară de alături. Barbu, p. 364. Simte nevoia să justifice încercarea de a pătrunde tntr-un domeniu rareori abordat de el. s mai 1960, 78. Lărgirea orizontului cultural implică lărgirea ariei în care vor pătrunde tot mai mult operele noastre literare, v. rom. iulie 1962, 152. Şi dacă-aş avea noroc Să pătrund tn acel loc Şi să văd pe mtndra mea. Jarnîk-Bîrseanu, d. 136. <0> (Prin lărgirea sensului; despre abstracte) A pătrunde nu poate acolo poftă străină într-alt chip făr’ cu sabia în mină. Budai-Deleanu, ţ. 158, cf. Asachi, s. l. i, 80. Spaima şi groaza... intrară şi în Constanlinopole şi pătrunseră ptnă şi tn saraiul unde trăia... desfrtnatul sultan. Bălcescu, m. v. 77. O expresie de moliciune melancolică, care s-a răspîndit tn cînturi, tn obiceiuri şi a pătruns tn tot spiritul naţional. Odobescu, s. i, 24. Prin nourii rupţi trece luna Şi-n sufletu-mi dor a pătruns. Eminescu, o. iv, 99. Pătrunde timidă tristeţea-nserării Pe mobile negre şi triste de nuc. Minulescu, v. 237. Pătrunsese tn el înţelegerea că războiul era un prilej unic şi aspru să-şi limpezească lot ce aflase. C. Petrescu, î. i, 261. Glasul lui, tn care pătrundea o jale amară, umplea odaia. Sadoveanu, o. i, 164, cf. v, 66, viii, 161. O dată cu Tudor Arghezi, pătrunde sau revine în literatura noastră conştiinţa artistului meşteşugar. Vianu, a. p. 265. Spaima a pătruns în mine ca un şarpe negru. Stancu, r. a. i, 13. De urît te poţi ascunde, Dar de dragoste n-ai unde, Că ori unde te-ai ascunde, La inimă iot pătrunde. Jarnîk-Bîrseanu, d. 9.
   3.   T r a n z. A pune stăpînire (pe cineva sau pe ceva), a cuprinde, a copleşi, a domina, (livresc) a penetra (2); a umple; s p e c. a îmbiba. Să pleacă cătră pămînt, pătrunşi de ruşine pentru că... m-au înşălat (a. 1750). gcr ii, 49/1. De necaz mintea turburată, De jele, de dor, inima pătrunsă. Budai-Deleanu, ţ. 137. Fiicele ce vezi sttnd Pătrunse de-a lor dureri şi-nainte-ţi tremurind. Beldiman,
o.  18/9. Pătrunztndu-l setea, au fost silit ca să se scoale şi să caute... un izvor. Drăghici, r. 40/5. Pătruns era de mthniciune pentru lipsa hrănii sale. id. ib. 57/4. Fu pătruns de mirare. Gorjan, h. ii, 111/23. Un suflet şi o tristă inimioară Pătrunse de-a iubirei şi de-a dorului tău pară. Conachi, p. 99. Mă duc, viu, plin d-întristare şi d-o jale stnt pătruns, pr. dram. 100. Pătruns de recunoştinţă, Lionel se aruncă tn braţele lui Enric. cr(1848), 81ţ59. Ttnărul... sttnd pătruns de mthniciune. Negruzzi, s. i, 32. în spaima nespusă ce-atunci mă pătrunse, Văzui trectnd moartea pe palidu-i cal. Alexandrescu, o. i, 90. Polonii, pătrunşi de spaimă, nu ştiau cum să mulţumească. Hasdeu, i. v. 52. Mă simt pătrunsă, Gallus, de-o veselă uimire. Alecsandri, t. ii, 259. O crudă durere adine m-a pătruns. Bolintineanu, o. 178. Ei fură pătrunşi de o mustrare de cuget adtncă. Odobescu, s. i, 21, cf. 193. Pătrunde pacea tristele-mi gtndiri. Eminescu, o. iv, 243. Aerul..,
3869
PĂTRUNDE
— 340 —
PĂTRUNDERE
dimineţii îmi pătrundea pieptul, id. a. p. 103. Frigul ud mă pătrundea. Caragiale, o. i, 144. Nu puteţi să-mi alinaţi durerea care-mi pătrunde sufletul. Ispirescu,
 l. 12. Jelesc pătrunşi la oase de spaimă. Delavrancea, s. 202. Arabul atuneea, pătruns de simţire, Pe brînci se Urăşte s-ajungă la el. Macedonski, o. i, 16. Ploaia curgea mereu şi vtntul rece te pătrundea la oase. Dunăreanu, ch. 30. Ţăranii se opriră şi se sfătuiră pînă ce îi pătrunse frigul. Rebreanu, r. i, 269. Ii pătrundea frigul. C. Petrescu, î. i, 258. Căpitanul, pătruns de o speranţă nelămurită,... o luă încet, inconştient, spre cazarmă. Brăescu, o. a. i, 128. Se cunoştea că e pătruns de fiorii luptei aşteptate. Sadoveanu,
 o. i, 292, cf. ii, 402, xi, 209. Pătruns parcă de un presentiment, se opunea cu tndtrjire. Bart, s. m. 105. O nerăbdare mă pătrunde. Blaga, p. 114, cf. Beniuc, p. 145. Se ţinea în faţa lor dreaptă şi prevenitoare, pătrunsă de rolul de gazdă de ţară. Vinea, l. ii, 306. Un vtnt de bucurie mă pătrunse. Labiş, p. 137. Eu mă plec, floarea-mi răspunde Căci o jale mă pătrunde, Arde sufletu-mi şi geme. Alecsandri, p. p. 232. Mă pătrunde-o mare frică. Teodorescu, p. p. 110. + Refl. A se lăsa sau a fi cuprins, copleşit, dominat. Pătrunzîndu-se de ruşine, cîtăva vreme au rămas ca un mut fără glas. Drăghici, r. 13/13. Căută a se pătrunde de acest amor himeric, cr (1848), 311/66. Poetul s-a pătruns de acea mîndrie de vînător. Odobescu, s. iii, 81. Vă pătrundeţi... de acea evlavie pe care trebuie s-o aibă drept-credinciosul înaintea zeului său. Gherea, st. cr. iii, 115. Ne pătrundeam de suflul trecutului contemplîndu-i vestigiile sublime. M. I. Caragiale, c. 39. O F i g. Pătrunsu-s-a abisul d-o mistică ardoare. Heliade, o. i, 357. Umbra nopţii de pe vale Se pătrunde de-a ei jale. Alecsandri, p. ii, 190. Urechea sufletului se pătrunde de răsunetul lor. Odobescu, s. i, 187. Grădina sta tntr-o încremenire desăvîrşită ca şi cum se pătrundea de-un farmec. Sadoveanu, o. viii, 281. + A impresiona (puternic), a emoţiona, a mişca (II 3); a tulbura. Blîndeţile domnilor pătrund inimile nărodului. N. Gostin, l. 177. Mă pătrund cele ce-mi zici. Beldiman, o. 37/13, cf. 35/10. Cu ce mărime, putere şi străşnicie-mi vorbea Şi glasul său al meu suflet ca tunetul pătrundea. Heliade,
 o. i, 444. Fie ca cîntărite mele să pătrunză inima ta. Marcovici, c. 50/6. Asemene sarcasme. . . foarte m-a pătruns. Asachi, s. l. i, 217, cf. 148. Acest răvaş mă pătrunsă ca un trăsnet. Dacia lit. 279/25. Sini pătruns de bunătatea cu care mă primiţi. Alecsandri, t. 286, cf. 436. Acea frumuseţe pătrunse pe toţi. Odobescu, s. i, 77. Aceste vorbe ieşite din gura bătrînului iată mă pătrunseră fără voie. Gane, ap. cade. A rămas pătruns de dulceaţa chipului ei şi i-a fost dragă. Sadoveanu,
 o. xii, 244, cf. ix, 402. <0- A b s o 1. Mă tem că mi-ai răspunde Cu-al tău glas care pătrunde. Alecsandri, p. i, 211. <> R e f 1. Tot norodul se pătrunde de priveliştea aceasta. Beldiman, n. p. ii, 22/10.
   i.    Tranz. F i g. A izbuti să cunoască, să afle, să înţeleagă; a afia; a înţelege, a pricepe, a intui; (livresc) a penetra (3). Pătrunzînd gindul morţii inima lui se împle de groază. Maior, p. 32/21. Anais, pătrunzînd cu cunoştinţa cinstea ce avea cătră părintele ei, le-au arătat mulţărnire. Beldiman, n. p. ii, 91/12. Fieşcare ar voi să pătrunză măcar o parte a soartei sale, dar aceasta zace nevăzută întru întunerecul viitorului. Marcovici, d. 3/21. Sîntem neputincioşi de a pătrunde cu înţelegire lucrurile lui Dumnezău. Drăghici, r. 37/20. Şi un plan a încheiat, Să pătrundă acel secret. Asachi, s. l. i, 177. Omule,... de... pătrunzi tainele firei — nu te-ngîmfa. Conachi, p. 109. Acest secret mintea omenească nu-l poale încă pătrunde. Bălcescu, m. v. 3, cf. 13. Această scrisoare... o reciti de cîteva ori pină ctnd îi pătrunse bine sensul, cr (1848), 333/54. Cu lesnire gîndul lor îl pătrunde. Alexandrescu,
 o. i, 344. Undit-ai cu a ta minte in cugetu-i ascuns?,.. Pătrunsu-l-ai? Alecsandri, t. ii, 158. Şi ctnd propria ta viată singur n-o ştii pe de rost, O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost? Eminescu, o. i, 134, cf.
 132.  Am primit... laconica ta scrisoare. Am citit-o de sule de ori şi încă o mai citesc, lot mi se pare că nu
 i-am pătruns bine înţelesul. Caragiale, o. vii, 522. Doamna i-a pătruns cuvintul. Coşbuc, p. i, 211. Veşnica lor preocupare de a pătrunde sufletul rusesc. Petică,
 o.  334. Cerea să pătrundă pentru ce stăptnea răceală între aceste două familii. Agîrbiceanu, a. 265. Citi hîrtia... apoi, ca şi ctnd n-ar fi pătruns-o îndeajuns, o mai citi o dată. Rebreanu, i. 149, cf. 362. Nenorocirea asta groaznică m-a făcut să pătrund mai adînc viaţa şi oamenii. Camil Petrescu, t. ii, 108. Feciorul cu purtările greu de pătruns. C. Petrescu, a. 397. Totdeauna m-am mirat... de repeziciunea cu care pătrunzi treburile politiceşti. Sadoveanu, o. x, 148, cf. xi, 261. Ca un om de ştiinţă, el pătrunsese multe secrete ale lumii înconjurătoare. Oprbscu, s. 130. Pătrunsese foarte bine sufletul Otiliei. Călinescu, e. o. ii, 139. în cîteva rînduri îl provocă la discuţii, anume ca să-l poată pătrunde. Vornic, p. 9. Sufletul tău nu-i ascuns... Totuşi deplin i-am pătruns cea mai intimă cămară? Labiş, p. 71. + R e f 1. A cunoaşte, a afla ; p. e x t. a se convinge, a se încredinţa. Oclrmuirea... s-au adresai la cîteva persoane... spre a se pătrunde de opinia publică (a. 1848). Uricariul, x, 8/6. Să căulăm, zice d-sa, a ne pătrunde acum de adevăratul adevăr. Kogălniceanu, s. a. 146. Fiecare să se pătrunză de ce vorbesc. Bolliac, o. 162. Mulţimea nu este încă pătrunsă de ideea că libertatea unora nu trebuie să împiedice libertatea celorlalţi. Ghica, s. 187. De-al obştii bine era pătruns. Alexandrescu, o. i, 227. De-alunci m-am pătruns de adevărul acestui proverb. Alecsandri,
 o.  p. 48. S-a pătruns că graba strică treaba. Caragiale,
 o.  11, 300. Să presupunem că ttnărul s-a pătruns de însemnătatea acestei poveţe. Vlahuţă, o. a. ii, 215. Ctnd te vei pătrunde ac’.tnc de ştiinţa dreptului, numai atunci ai să înţelegi. C. Petrescu, c. v. 94. Pătrunde-te de adevărul pe care îl ai înaintea ochilor. Arghezi, p. t. 13. Era întli nevoie să te pătrunzi că nu Le birui neclintirea de nu te-nvingi şi tu. id. vers. 379. Aurica privi ţintă in duşumea, pătrunsă de argument. Călinescu, e. o. 1, 285. Ascultaţi şi vă pătrundeţi, fraţilor..., spunea jalba. Pas, l. i, 133.
   —    Prez. ind. : pătrănd şi (învechit şi popular) pătrănz.
   — Lat. pertunderc.
   PĂTRÎÎiVDERE s. f. Acţiunea de a (se) pătrunde şi rezultatul ei.
   1.   (Astăzi rar) Străpungere, străbatere; perforare, găurire; (învechit, rar) pătrunsătură. Cf. pătrunde (1). Şi crucea şi moartea au răbdat şi pătrunderi de cuie. Mineiul (1776), 31rl/25. Suferi de voie pălmui-rile obrazului... şi pătrunderea coastei, ib. 123vl/3, cf. drlu, lb, Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, w. S-a văzul diferite boale de piele provenite din pătrunderea urechilor. Bianu, d. s. 152, cf. Şăineanu, d. u.
   2.   Cf. pătrunde (2). Pătrunderea milioanelor de femei... în toate domeniile muncii. Sahia, n. 105. Constatăm... pătrunderea termenilor maghiari în limba română, scl 1950, 88, cf. ltr 2. Pătrunderea oamenilor în cosmos este pe deplin posibilă. Geologia, 7. + F i g. (Rar) întrepătrundere; legătură, comuniune. Doi fraţi... departe depărtaţi... însă după a sufletelor de nemică cevaş oprită pătrundere... pururea nedepăr-laţi. Cantemir, ap. gcr i, 323/26. Intre cele două vieţi nici o pătrundere nu e îngăduită. C. Petrescu, î. i, 255.
   3.   înduioşare, impresionare ; emoţie. Gf. pătrun-d e (3). Despre pătrunderea inimii şi despre darul superior al înduioşărilor cucernice... maica Evlampia n-avea nici o ştiinţă. Galaction, o. 315. După această izbucnire, se asază pe un scaun şi-mi zice cu pătrundere : — Ştii mata, domnule căpitan, cine-i muierea asta? Sadoveanu, o. vii, 288.
   4.   F i g. (Şi în sintagma pătrundere cu mintea, Polizu, Canella, v. 186) Capacitate de a Înţelege, de a aprofunda ceva; agerime de minte, perspicacitate; iscusinţă, pricepere, competenţă ; (rar) penetraţie (3), (învechit, rar) pătrunzătate. Cf. pătrunde (4). Osăbile asupriri... cercellndu-le cu pătrundere (a. 1839). Uricariul, v, 10/4. Ochii însă ii scînteia de spirit,
3870
PĂTRUNGEL
— 341 —
PĂTRUNJEL
 de pătrundere şi de răutăfie. cr (1846), 291/10. Cu lot talentul de o rară pătrundere şi uneltire, fu învins. ib. (1848), 132/6. în judecăţi să aibă pătrundere-nţe-leaptă. Negruzzi, s. ii, 262. Cu pătrundere cercelînd. .., au găsit trei cazuri ce au pustiat zisul ospital (a. 1862). Uricariul, i, 118/41. Tot studiul e de o remarcabilă pătrundere. Maiorescu, l. 181. Ţi-a rămas totuşi o lecuţă de simţire estetică şi de pătrundere obiectivă. Caragiale, o. iii, 50. Aici pătrunderea fără seamăn şi neghiobia fără pic de înţeles pot prididi. Delavrancea, t. 117, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, \v. Ar fi trebuit pătrunderea, unui mare arheolog ca să reconstruiască acest document insultat de vremuri. Hogaş, dr. i, 99. N-am pierdut nimic din puterea mea de pătrundere. Galaction, a. 389. Vrei să fiu mtndru de puterea de pătrundere a minţii mele? Camil Petrescu, t. ii, 312. N-aveau nevoie de multă pătrundere ca să-i ghicească meseria. C. Petrescu, î. i, 24. îmi dădu dovadă că puteam avea încredere în... puterea lui de pătrundere. Sadoveanu, o. x, 503, cf. xi, 392. Manifesta isteţime şi pătrundere psihologică. Vianu, a. p. 57, cf. 369. Nimeni... n-a analizat mai cu tndemtnare şi cu o mai ascuţită pătrundere ceea ce ascunde o fizionomie de femeie. Oprescu, s. 149. 4. Convingere, Încredinţare ; tărie. Acest da era spus cu atîta pătrundere şi nevinovăţie. Bassarabescu, v. 14. Mă costă o avere! declară cu pătrundere pan Zubovski. Sadoveanu, o. vii, 83.
    —  PI. : pătrunderi.
    —  V. pătrunde.
    PÂTRUNGÉL s. m. v. pătrunjel.
    PĂTRUNÎCĂ s. f. v. potîrniche.
    PĂTRUNÎCE s. f. v. potîrniche.
    PĂTRUNÎCHE s. f. v. potîrniche.
    PÀTRUIVJÉI s. m. v. pătrunjel.
    pAtRUNJÉL s. m. I. 1. (Şi, regional, In sintagma pelrinjei de casă, Borza, d. 126) Plantă erbacee bienală din familia umbeliferelor, cu tulpină înaltă şi foarte ramificată, cu frunze adine dinţate şi lucioase şi cu flori mici, de culoare verde-gălbuie, care este cultivată pentru rădăcina ei pivotantă, conică sau tronconicâ, şi pentru frunzele ei aromate, Întrebuinţate in alimentaţie şi In medicina populară ; (regional) petersil, găgăuţ, pătlăgele (v. pătlăgea 15), pătrunjică (1) (Petroselinum horlense) ; p. r e s t r. frunzele sau rădăcina acestei plante. Cf. gcr i,- 356/14. Să iai busiioc, pătrănjăi. . ., cucunari curaţi şi pisaţi (a. 1749). id. ib. ii, 45/8, cf. 44/20, Klein, d. 395, 398. Ceapă,. .., pătrinjăl..., morcovi (a. 1801). bul. com. ist. iv, 135. [Legumele se Împart] tn cele rădăcinoase, precum stnt: sfeclile, morcovii, napii, petrinjeii. Economia, 124/16. Zece rădăcini de pătrunzel (a. 1807). Furnică, i. c. 257. Cunupide, varză..., morcovi, selină, pătrănjel (a. 1808). Iorga, s. d. viii, 44. Petrijăl, ceapă (a. 1818). bul. com. ist. iv, 143. Dintră alte creşteri în gredini... napii, radicile,... pătrujeiul. Tomici, c. a. 33/13, cf. drlu. Rădăcina de obşte precum este gulia, napii..., sfecla, morcovii, (elina, pătrunjelul... întăresc trupul. Piscupescu, o. 194/11. Nici să am în lume parle-n ochii mei De nepoţii morcovi şi de pătrunjei. Pann, p. v. i, 124/10. Grădinarii seamănă mai cu osebire şi tn mare cantitate varză şi ceapă..., praz, ardei, petrungel, rădichi. I. Ionescu, m. 357, cf. Baronzi,
 l. 141. I-am învăţat... să pună cartofi, fasole, morcovi şi pătrinjel. Slavici, n. i, 156. Să puie [în borş] piperi şi pitrinjel. Contemporanul, iii, 261. La sloveni, mireasa mai poartă usturoi şi pentrijel pentru a îndepărta diavolul. Sevastos, n. 237, cf. Liuba-Iana, m. 182, N. Leon, med. 58. La ţcră, pătrunjelul este bine cunoscut ca diuretic. Bianu, d. s. Pătrtnjelul numit şi pătrunjel, petrînjel, petrinjel, pătrtnjei..., dă frunze şi, mai ttrziu, rădăcină, bună în bucate. Pamfile, a. r. 197, cf. bl i, 22, Simionescu, fl. 355. Bărbaţi care nu ştiu
 să deosebească mărarul de pătrunjel. Brăescu, o. a. it, 352. Dar bine, te-ai uitat la zarzavatul ăsta din oală? Morcovi, pătrunjel şi păstirnac? Sébastian, t. 354, cf. ds, Bujorean, b. l. 388. Un caiet de-al lui... ajunsese acum aici, pe bufetul din bucătărie, în vecinătatea unui borcan cu untură şi a unei legături de pătrunjel. v. rom. iunie 1954, 162. Pătrunjelul e rezistent la ger şi la secetă, însă are nevoie de multă lumină, ltr 2, cf. Borza, d. 126. Pătrunjelul se cultivă pentru rădăcinile şi frunzele sale aromate, bogate în vitamine, der. Ierburi şi flori stnt:... mărar, pătrunjel, leuşlean. h iv 84. Să pună [în oală]... cite o coadă de marari, de cimbru şi de pintrejel. Sbiera, p. 14. Frundzt verdi pitrenjăl, Am st scriu on răvăşăl. şez. ii, 181. Vai, săracii cei feciori. .., Veghetori la pătrejei, O rămas tot mărunţei, mat. folk. 1000. St-fi scriu un răvăşăl Pi-o frundzt de petrinjăl. ib. 1 349. Piirinjeii pisaţi, muiaţi tn oţet şi încălziţi la foc. şez. xv, 102. Scrie, bade, mlntnţel, Ca frunza de petringel. ant. lit. pop. i, 137. Două Sire d'e petrinjăl. alr i 843/218, cf. 843. Nu te amesteca ca pătrunjelul tn toate bucalele. Z anne, p. iv, 70. •<> (Glumeţ) Vrednic stnt de sptnzurat Pe pociump de pătrtnjei Cu funii de tăieţei. Jarnîk-Bîrseanu, d. 137. Să mă puste puştele, Cu gloanţe de pătrtnjei Să mor in braţele ei. Doine, 265. <j> E x p r. (Familiar) Vinde pătrunjel, se spune despre fetele care, nefiind invitate la dans, sînt nevoite să stea şi să privească, bul. fil. v, 210.
   2.   Compuse: (regional) petrunjelul-Lroajfelor = mărăraş (12) (Oenanthe phellandrium). Cf. Grecescu, fl. 246, Bianu, d. s., Panţu, pl., Borza, d. 119; pătrunjel-de-cîmp = a) numele a două specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu frunzele situate la baza tulpinii, cu flori albe sau trandafirii, a căror rădăcină este întrebuinţată în medicină ; (regional) petrinjelaş, pimpinelă, buruiana-sărăciei, rădăcina-să-răciei, pătrunjel-sălbatic (b) (Pimpinella saxifraga şi major). Cf. Coteanu, pl., lb, Brandza, fl. 223, damé, t. 186, Barcianu, Păcală, m. r. 22, Panţu, pl., cade, Bujorean, b. i.. 388, 389, Borza, d. 130;
 b)   plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina striată, cu flori galbene dispuse în umbele compuse, folosită în medicina populară; (regional) somnoroasă, chimionul-porcului, cucută-mică, scaunul-ălor-bune, pătrunjel-sălbatic (c), pătrunjelul-cîinelui (b) (Peuce-danum oreoselinum). Cf. Borza, d. 127; (regional) pătrunjel-sălbatic = a) ruşinătoare (Caucalis lappula). Cf. id. ib. 42; b) pătrunjel-de-clmp (a) (Pimpinella saxifraga şi major). Cf. id. ib. 130; c) pâtrunjel-de-cîmp (b) (Peucedanum oreoselinum). Cf. id. ib. 127; pătrunjelul-cîinelui sau pătrunjel-cîinesc = a) plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu frunza ca de mărar şi cu flori albe ; (regional) pătrunjică (2), buciniş, cucută-mică (Aethusa cynapium). Cf. lm, Brandza, fl. 226, damé, t. 186, Barcianu. Pălrun-jelul-ctnelui... o plantă foarte veninoasă. Bianu, d. s., cf. Panţu, pl., Borza, d. 12, H xvn 91 ; b) (regional) pătrunjel-de-cîmp (b) (Peucedanum oreoselinum). Cf. Borza, d. 127; (regional) pătrunjel-de-munte = îngerea (Selinum carvifolia). Cf. Barcianu, Borza,
 d.   159.
   II.  (Prin Mold. ; art. ; în forma pătrungelul) Numele unui dans popular ; melodie după care se execută acest dans. Cf. Yarone, d.
   —    PI. : pătrunjei şi (regional) pătrunjeii (alr i 843/898, 984), (n.) pătrunjăluri (ib. 843/900). - Şi : (învechit şi regional) pătrunjei (anon. car., Borza,
 d.   126), pătrunzil, pătrănjel, pătrejei, pătrinjel, petrânjél, petrinjél, (învechit) pătrujei, pătrănjei (gcr i, 356/14), petrijăl, (regional) pătrungel (Varone,
 d.), pătrujei (alr i 843/159), pătrăjă! (h xi 50), pătrăn-găi (Liuba-Iana, m. 102) s. m., putrftnjéni (Borza;
 d.   126) s. m. pl., pătrînjci, pătrinjel (pi. şi, n., pătrtn-jele, a ix 5), păntrljăl (alr i 843/530), păntrîjăl (ib. 843/420), patrinzăl (ib. 843/840), patrunjél (h xi 5, alr i 843/75), pentrijél, peutrujél (bul. fil. v, 343), petrenjél (tdrg, Borza, d. 126), pctringél, petrinjéi (Borza, d. 126, alr i 843/339, 355), petrinjiu (alr i
3876
PĂTHUNJ1CĂ
— 342 —
PĂTRUNZĂTOR
 843/295, 302), petrlnjil (pl. şi, n., pelrtnjele, a ix 4), pctrunggl, pctrunjil (alr i 843/69, 77, 243), pintrajil (h xi 50), pintrejll, pintrijil (Borza, d. 126), piţrenjgl, pitrinjil, pîntrijăl (alr i 843/530), prunjâl (ib. 843/595) s. m.
    —    Din lat. petroselinum. Cf. magh. petre-z s e 1 y e m, ceh. petr (u) iei.
    PĂTRUNJÎCĂ s. f. (Bot.; regional) 1. Pătrunjel (I 1) (Petroselinum hortense). Cf. Bianu, d. s.
 2.    Pătrunjelul-cîinelui (Aethusa cynapium). Cf. Panţu, pl., Borza, d. 12.
    —    Pl. :? — Şi: pătrinjică (Borza, d. 12), petrlngică (id. ib.), petrînjfcă (Panţu, pl.), pelrunjieă (Borza,
 d. 12)s.f.
    —  Pătrunj(el) + suf. -icâ.
    PĂTRUNS, -Ă adj. 1. Străpuns, împuns; p. e x t. străbătut, răzbătut, răzbit; copt, fript, fiert etc. foarte bine, în toată masa sa. Gf. lb, Polizu, Barcianu, ddrf, Alexi, w., Şăineanu, d. u. Aduce o pline mare, coaptă, pătrunsă, dulce. Stancu, r. a. i, 115. + (Regional ; despre grîu) Copt în grabă; pripit (Ponoarele-Vaşcău). Teaha, c. n. 250.
    2.   Cuprins, plin. Cf. Polizu, ddrf. + Emoţionat, mişcat3. Nu te duce... , zicea blinda copiliţă cu ochi pllnşi, cu glas pătruns. Alecsandri, p. i, 50, cf. id.
 o. p. 42, Şăineanu, D. u. Vă mulţumesc, fraţilor, spuse el pe ton pătruns, s martie 1960, 37.
    3.   F i g. Glndit, judecat; aprofundat. O idee bine pătrunsă. Maiorescu, cr. ii, 89. + Convins, încredinţat. Se lăsă să cază în genunchi, ca o vilă ce-şi pleacă sub lovitura din urmă grumazul, pătrunsă că de acum ea însăşi trebuie să se părăsească pe ea însăşi. Caragiale, o. i, 65, cf. ddrf. Părea aşa de pătruns de halul lui de beţie, tncît nici nu încerca să se clatine.
 D.  Zamfirescu, r. 193. Eram straşnic pătruns de datoria mea. Sadoveanu, o. ii, 403.
    —  Pl. : pătrunşi, -se.
    —  V. pătrunde.
    PĂTRUNSĂTtlRĂ s. f. (învechit, rar) Pătrundere (>) . Cf. anon. car.
    —  Pl. : pătrunsăluri.
    —  Pătruns + suf. -ăiură.
    PĂTRUNTĂŞ s. n. v. patrontaş.
    PĂTRUNZÂR subst. (Prin Transilv.) Dorn, priboi. Cf. ALRM SN I h 365.
    —  Pl. : ?
    —  Pătrunde + suf. -ar.
    PĂTRUNZĂClOS, -OASĂ adj. (învechit, rar) 1. Pătrunzător (!)• Cf. Gheţie, r. m.
    2. Pătrunzător (4). Cf. Gheţie, r. m.
    —  Pl. : pălrunzăcioşi, -oase.
    —  Pătrunde + suf. -ăcios.
    PĂTRUJVZĂTĂTE s. f. (învechit, rar) Pătrundere (4). Cf. Barcianu.
    —  Pătrunde + suf. -ătale.
    PĂTRUNZĂTOR» -OÂRE adj. 1. Care străpunge, străbate, răzbate; (livresc) penetrant, (învechit, rar) pătrunzăcios (1). S[u]f/(e]/[u]/ neoprit şi prin toate pătrunzitoriu iaste. Cantemir, ap. gcr i, 323/27, cf. drlu, lb. Vremea înarmată cu pătrunzăloarea-i coasă laie fără milostivire. Marcovici, c. 17/20, cf. Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, w. + (Despre ochi, privire) Care exprimă, trădează, dovedeşte agerime; ager; scrutător, iscoditor; (rar) penetrabil (2). Singulara mobilitate a fizionomii şi raza pătrunzătoare a căută-turei l-'ar fi făcut a se remarca, cr (1848), 32 2/61. Are minte coaptă şi ochi pătrunzător. Alecsandri, t. ii, 98. Ochii ei asupră-i cai pătrunzători. B3lintineanu,
 o.  41. Ochii săi mici, vioi şi pătrunzători. Odobescu,
 s. i, 133. Era brună..., cu ochii mici.şi pătrunzători. Delavrancea, t. 72. Avea nişte ochi negri atît de pătrunzători că-ţî scormoneau sufletul. Rebreanu, r. i, 81. Pentru ochiul pătrunzător, seamănă cu mine. Galac-tion, o. a. i, 45, cf. ii, 18. Madala plecase ochii sub privirea... pătrunzătoare a Ruxandei. C. Petrescu,
 a.  399. Era un om mare şi plin, cu ochii mititei, foarte pătrunzători. Sadoveanu, o. x, 530, cf. xn, 32. Îşi expunea cazul, roşind din ctnd în clnd de ochii prea pătrunzători ai tlnărului. Călinescu, e. o. i, 271. Privirile i se aţintiră pătrunzătoare spre întunecimile salcîmilor. Mihale, o. 505. O (Adverbial) Privea... pătrunzător în juru-î. Sadoveanu, o. iii, 432. + (Substantivat, n.; învechit) Diametru. Cf. Ursu, t. ş. 188.
   2.     Puternic, tare, intens; viu; copleşitor. M-am deşteptat de sunetul cel pătrunzător al clopotului de îngropare. Marcovici, c. 16/7. Auzind oarecare ţipete pătrunzătoare, aleargă pe malul rîului. Asachi, s. l.
 ii, 19. După dezbateri pătrunzătoare oamenii ajunseră la un concluz, pe care istoria nu poate să-l treacă cu vederea. Bariţiu, p. a. iii, 418, cf. ii, 30. Un miros nu aşa plăcut, cit era de pătrunzător. Filimon, o. i, 186. Radule! slrigă ea cu glas pătrunzător. Odobescu, s. i, 141. Căldura acestuia e mai... pătrunzătoare. Delavrancea, t. 96. Strigătul ascuţit şi pătrunzător al vtnză-torilor de fragi. Petică, o. 325. Se cutremură bătrînul auzind deodată un răcnet mai pătrunzător. Rebreanu,
 i. 310. Frig pătrunzător. Şăineanu, d. u. Un pătrunzător miros de mucegai. Galaction, o. a. ii, 211, cf. id. a. 19. Un miros pătrunzător de parfum ieftin o neliniştea. Brăescu, o. a. i, 7, cf. 209. Miros pătrunzător de peşte şi dohot s-amesleca în fumul luminărilor de ceară. Sadoveanu, o. vii, 336. Un miros pătrunzător de oţet aromatic se amesteca cu o duhoare neplăcută. Călinescu, e. o. i, 301. <0> (Adverbial) Un glas strigă pătrunzător. Rebreanu, i. 126. Strigă tuturor pătrunzător. Galaction, o. 199. In cameră mirosea pătrunzător a pudră şi parfumuri. Călinescu, e. o. i, 32. Calul. .. necheză din nou, pătrunzător şi sălbatic. Preda, r. 269. (Legat de un adjectiv prin prep. „de“, exprimă ideea de superlativ) Un vlnt pătrunzător de răce din miazănoapte. Hogaş, dr. i, 105.
   3.     Care emoţionează, care impresionează; emoţionant, mişcător (I 4), impresionant. Cf. Beldiman,
 e. 98/6. Adunlnd tn giurul său pe căpitenii şi stegari, le făcu un cuvînl pălrunzăloriu arălîndu-le strîmbătatea şi insulta suferită. Asachi, s. l. ii, 99, cf. r, 212. Era pătrunzător, după cuvintele aceste, de a privi feţele desperate ale tuturora, f (1876), 233. Pllngînd cu glas dulce şi pătrunzător. Odobescu, s. i, 8, cf. 185. Nimic mai pătrunzător de auzit decll aria străveche a horei. Gane, n. i, 66. Aud un cîntec pătrunzător şi sufletul meu se înalţă o dată cu el. s ianuarie 1960, 3.
   4.     F i g. Care aprofundează, pătrunde (4), care demonstrează pătrundere (4); perspicace; iscusit, priceput, competent; adine, profund; (învechit, rar) pătrunzăcios (2). Toţi la un loc am intrat în pătrunzătoare cercetare (a. 1823). Uricariul, v, 56/9. Pătrunzător, activ, pasionat ca un jucător de cărţi, cr (1848), 31 2/68. Părerile şi dorinţele descoperite de cătră membri le va lua cit mai curlnd tn consideraţiune pătrunzătoare. Bariţiu, p. a. iii, 16. Un tînăr pătrunzătoriu. Mure-şanu, p. 179/9. Cit de adîncă şi pătrunzătoare era fineţea spiritului ei! Filimon, o. i, 132. Traducerea... supusă unei reviziuni pătrunzătoare (cca 1868). cat. man. ii, 585. Aceste... îndatoriri... le-au îndeplinit cu spiritul cel mai pătrunzător şi mai fin. Odobescu, s. i, 31. Observaţiile psihice sint adevărate şi pătrunzătoare. Gherea, st. cr. ii, 137, cf. 34. Această schimbare de judecată a pătrunzătorului critic. Petică, o. 393. Harnici şi dezgheţaţi cum stnt, plini de vioiciune, pătrunzători, au mulle lucruri cu care se pot mlndri. Sadoveanu, o. iv, 260. Ideile şi sentimentele explosive. ale unuia dintre cei mai pătrunzători observatori. Oprescu, s. 222. Avea duh foarte ascuţit şi foarte pătrunzător. Vornic, p. 222. Afirmă, în pătrunzătoarea sa analiză, că Cehov este cel mai mare seriilor al genului scurt, s ianuarie 1960, 22.
3884
PĂTRUNZEL
— 343
PĂTUL
   —  Pl.: pătrunzători, -oare.
   —  Din pătrunde + suf. -ăior.
   PĂTRTJNZfiL s. m. v. pătrunjel.
   PĂTRUNZÎBIL, -A adj. (învechit, rar) Permeabil. Cf. Stamati, f. 6/18.
   —  Pl.: păirunzibili, -e.
   —  Pătrunde + suf. -ibil.
   PĂTRUPOP s. m. v. protopop.
   PĂTRUPdPA s. m. v. protopop.
   PÂTRIÎŢ s. m. (Ornit.; regional) Pitulice (I 1 b) (Troglodytes troglodytes) (Răşinari-Cisnădie). Cf. Păcală, m. r. 30.
   —  Pl. : pătruţi.
   —  Etimologia necunoscută.
   PĂTŢEÂN subst. (învechit, rar) Pătuţ. Se aşeză sultanul tntr-un pătfean frumos împodobit. Gorjan,
 h. iv, 26/26.
   —  Pl.:?
   —  Pătuţ + suf. -ean.
   PĂTtîC s. n. Diminutiv al Iui p a t1 (1); s p e c. pat1 de copil; pătuţ, (rar) pătişor, pătuleţ 2, (popular) pătucean, (Învechit şi regional) pătucel, (învechit) păticean, (regional) pâteac (1), pătic, pătui1, (învechit, rar) pătţean. Şi-şi aducea aminte nopţile de veghe, aplecările peste pătucul lui ca să-i asculte răsuflarea. Brătescu-Voineşti, p. 127. Casa... şi cu pătucul lui Pupuşor. Galaction, o. a. i, 54. Păşind în vlrful picioarelor, ca lingă pătucul lui de copil, ctnd nu se indurau să-i deştepte somnul. C. Petrescu, î. ii, 81. Cineva mi-a împrumutat un pătuc de campanie în care dormeam bine. Vlasiu, d. 169. Mergînd în vlrful picioarelor, la pătucul lui, constată... că temperatura scăzuse. Călinescu, s. 517, cf. Podariu, el. 12.
   —  Pl. : pătucuri.
   —  Pat1 + suf. -uc.
   PĂTUCEĂN s. n. (Popular) Pătuţ.. Venea o porumbiţă de zbura pregiur pătceanul lui. Dosoftei, v. s. ianuarie 23r/19. în camera în care am intrat, un tînăr... şedea pe marginea unui pătucean de sclnduri. Ghica, s. 679. Duse [copilul] la chilioara lui şi-l puse în pătu-ceanul său. Ispirescu, l. 135. A stat mult aşa cuminte tn pătceanul ei. Vlahuţă, o. a. ii, 29, cf. ddrf, Barcianu, tdrg. Ceru să i se aducă repede cupeul, să plece, dornic să ajungă negreşit acasă diseară, la pălu-ceanul lui tn care să-şi odihnească oboselile drumului. Rebreanu, i. 480, cf. Şăineanu, d. u. Vn copil e gol in albie şi ceilalţi doi tntr-un pătucean din colţ. Galaction, o. a. ii, 315. Pe un pătucean de scînduri, acoperit cu o cergă de Itnă, sta fata. Vlasiu, d. 90, cf. fd ii, 87.
   —  PI. : pălucene. — Şi: pătccăn s. n.
   —  Pătuc 4- suf. -ean.
   PĂTUCfiL s. n. (învechit şi regional) Pătuţ. Cf. Klein, d. 395, lb, Alexi, w., dr. i, 326. Omul meu... [stătea] ghemuit pe un păcel. Agîrbiceanu, d. ţ. 90, cf. Pamfile, j. ii, 158, Pascu, s. 149. Pe urmă m-am trlntit in păcel şi m-am întors cu faţa la perele... Am simţit ctnd s-a apropiat [copilul] de pal. Lăncrănjan, c. iii, 153. Prinde puica cea moţată... Şi mi-o ad-o la pătcel. mat. folk. 988, cf. Viciu, gl., com. din Sălişte-Sibiu şi din Şugag-Sebeş, Lexic reg. ii, 101, mw. dialect, i, 25. + S p e c. (Regional) Un fel de pat1 construit din sclnduri puse pe două capre de lemn, pe care se aşază şi se păstrează zestrea şi hainele de sărbătoare (Răşinari-Cisnădie). Păcală, m. r. 411.
 O  casă fără păcel şi culme e de obicei considerată ca o casă neharnică, id. ib. 412. + (Regional) Locul de pe cuptor, unde dorm de obicei copiii (Corneşti-Tirnă-veni). chest. ii 325/283.
 —     Pl.: pălucele şi (Învechit, m.) pătucei (lb). — Şi : pătcil, păcii s. n.
 —   Pătuc -f suf. -el.
 pătCi1 subst. (Regional) Pătuţ. Cf. jahresber. vii, 86, Pascu, c. 188.
 —   Pl. : ?
 —   Pat1 -f suf. -ui.
 PĂTUÎ2 vb. IV. Tranz. (învechit) A tortura, a chinui. Intîi i-au bătutu-i piroane în picioare şi fu mucinii... îl spînzoară şi-l pătuiră (text marginal: căzniră) ... îl băgară într-un cuptoriu înfocat. Dosoftei, v. s. noiembrie 175T/18. + (Suspect) A necăji. Cf. ddrf.
 —   Prez. ind.: pătuiesc.
 —   Pat1 + suf. -ui.
 PÂTUÎ3 vb. IV. Tranz. (Prin Mold. şi Bucov.; complementul indică lemnele dintr-o stivă, de la o plută etc.) A aşeza, a aranja, a potrivi. Cf. Arvinte, term. 159, a v 15.
 —   Prez. ind. : pătuiesc.
 —   Cf. p a t
 PĂTUIĂC s. n. 1. (Regional) Pătul1 (11 a). Deasupra odăii noastre, ca un fel de pătuiag la care se poate ajunge pe o scară de lemn... Stancu, d. 353. Crama mică cu pătuiag deasupra, unde dormeam vara şi de unde păzeam via. Plopşor, c. 144.
 2.    (Popular) Pătul1 (I 1 b). Cei ce au ftn mai mult
 ii pun in stoguri; iar cei ce au mai puţin tn pătuiege.
 I.  Ionescu, m. 403. Ftnul strtns cu îngrijire şi aşezat in păluiace. Vlahuţă, r. p. 53. Pe malul Oltului... fiecare copac sau pom mai mare e un păluiac. Pamfile, a. r. 225, cf. Pascu, s. 192, Şăineanu, d. v. Am adus... finul... acide mi-am făcut pătuiegele şi clăile... pentru nevoile vilelor mele. Al Lupului, p. g.
 181,  cf. h ix 84, conv. lit. xxxix, 428, Vîrcol, v. 97, gr. s. v, 122, Ciauşanu, gl., chest. ii 70/19, 414/73, alr i 934/815, alr ii 5 283/848. Ftnul îl băgăm in fînărie sau ti punem pe pătiag. alrsn i mn h 133/812, cf. ib. h 118/848, Lexic reg. 49, gl. olt. Am un pătuiag de fin în patru resteie (Oile), şez. vii, 119. Patru oameni, poartă toţi o căciulă (Pătuiacul cu ftn). Gorovei, c. 277.
 3.    (Prin Olt.) Pătul1 (I 2 b). Cf. chest. ii 432/44, alr i 1 001/850.
 4.    (Regional) Pătul1 (I 2 c). Cf. chest. ii 433/90,
 92, 127, 128, 131, alr ii/i h 265/791.
 5.    (Regional) Pătul1 (I 2 g) (Fîntîna Banului-Calafat). Cf. chest. ii 35/24.
 6.    (Prin Munt.) Pătul1 (I 3 b). Aşteptam cu picioarele întinse pe pătuiac. Vissakion, fl. 100. Mi-am făcut un pătuiac pe sala jigniţii. Udrescu, gl.
 —     Pl.: păluiace şi pătuiece. — Şi: (regional) pă-tuiâg, pătiâc (Vîrcol, v. 97, chest. ii 414/73, alr i 934/808), pătiăg s. n..
 —   Pătui1 -f suf. -ac.
 PĂTUIĂG s. n. v. pătuiac.
 PĂTUlfiŞ s. n. (Regional) Pat1 (1) cu două picioare la un capăt şi cu celălalt capăt sprijinit de vatră (Feneş-Alba Iulia). alr n/102.
 —   Pl.: pătuieşe.
 —   Pătui1 4- suf. -aş.
 PÂTtîI.1 s. n. I. 1. Nume dat mai multor construcţii rudimentare, improvizate de obicei în formă de platformă situată la Înălţime, şi care au diverse Întrebuinţări :
 a)    Un fel de postament din sclnduri, din crengi etc. fixat pe pari1 sau într-un copac, care serveşte ca Ioc de observaţie (pentru paznici, pentru vînători etc.) ; (regional) pătuiac (I). Părăsi-se-va... ca o colibă într-o vie şi ca un pătul Intr-o grădină cu castraveţi. Biblia (1688), 455 2/28. Mtni, tn zori de zi, începem
3900
PĂTUL1
— 344 —
PĂTUL1
 goana. Pătulul e gata. Sadoveanu, o. i, 52, cf. Stoica, yîn. 19, ltr 2. Un pat de iarbă făcui sus tntr-un pom, unde stă cel care păzeşte o vie sau o grădină, se numeşte pălul. chest. v/23, cf. v/53, a v 19. <> E x p r. (Regional) A face pătul = a sta la pîndă, a se aţine. hem 2 086.
   b)    (Popular) Postament de scînduri, de crengi, de pari1 etc. aşezat pe stllpi, pe furci sau In copaci (pornind de la baza coroanei), pe care se clădeşte
 0 claie de nutreţ (pentru a o feri de vite, de umezeală etc.) ; p. e x t. claie de nutreţ (clădită pe o astfel de construcţie sau direct într-un copac) ; (popular) pătuiac (2). Frunza dintr-un copac tăiată şi aşezată intre ramurile aceluiaşi copac se mai numeşte şi pătul. Diaconu, vr. xliv, cf. ltr 2, h xvii 95, Viciu, ol., Densusianu, ţ. h. 328, Todoran, gl. Pătul este o claie sus pentru a fi apărată de vite. chest. ii/4, cf. v/12, 61, 69, 76, 94, alr sn i h 118/762, ib. Ii 138, a ii 7, iii 1, 12, 18. + (Prin nord-vestul Transilv.) Cantitatea de fîn rămasă dintr-o căpiţă după ce s-a Încărcat carul ; finul care nu mai Încape pe car. Teaha, c. n. 250.
   c)    (Regional) Leasă de nuiele sau poliţă sprijinită pe furci Înalte, pe care se pune caşul să se scurgă ; (regional) comarnic. Comarnicul, care se mai numeşte şi pătul sau pătulă şi slujeşte la uscarea caşilor. Precup, p. 12. Caşul fermentat se pune pe pătul. chest. v/40. Strecurătoarea, ca să se scurgă zerul, se pune pe pătul. ib. v/90, cf. v/2, 61. Caşu să dosk'eşte pi pătul. alr i
 1 811/532.
   d)    (Regional) Un fel de podeţ construit pe stllpi, Ia suprafaţa unei ape, de pe care se pescuieşte (noaptea). Pătulele stnt nişte paturi făcute pe pari în mijlocul apei. şez. iv, 117. Noaptea stau pe pălule pescarii, ib. O laviţă tncdtă de scînduri aşezată pe patru ţăruşi, numită pătul. Antipa, p. 139. Două din picioarele pătulului formează sttlpii la marginea deschizăturii gardului tn care se aşază sirnicul. id. ib., cf. cade, ltr 2, chest. v/15.
   2.    Nume dat mai multor construcţii acoperite (şi închise), uneori aşezate pe pari sau în copaci, şi care au diverse întrebuinţări :
   a)    Construcţie cu pereţii din şipci, din nuiele împletite etc., ridicată puţin de la pămînt pentru a lăsa să circule aerul pe dedesubt şi care serveşte la păstrarea porumbului, (regional) porumbar; p. ext. hambar pentru cereale, (regional) mogtar; coşar. în coşere, după cum le numesc moldovenii, sau tn păta le, după cum le numesc muntenii, se păstrează po-puşoii. I. Ionescu, c. 164/16. Ploile au fost multe... căşuntnd stricăciune... porumbului In pătule. id. m. 354. Pînea in girezi şi tn coşăre (pălule) s-a păstrat foarte bine. id. d. 296. Plrvu dăduse foc pătulului lui Dra-gomir. Caragiale, o. ii, 306. Pătulele, hambarele gemeau de pline. Delavrancea, s. 17. Trece vara, vine toamna..., coşările (porumbar, pătul, leasă) mai slăbesc... şi greutatea porumbului le pleacă spre po-vtrniş. Sevastos, n. 26. în interiorul oborului şi al curţii se găsesc coşare..., coleţuri ..., porumbare (coşare) sau pătule, depozite de nutreţ. Manolescu, i. 16. Porumbul adus acasă se descarcă tn grădină sau In pălul. Damé, t. 62. Femeia a fugit speriată dtndu-se după pătulul de porumb. Sandu-Aldea, u. p. 186. Pătulele unde se păstrează popuşoii slnt de nuiele: se aşază pe furci ori tn podul casei. Pamfile, a. r. 221. îţi lăsă pogoane-n deal..., apoi scule, apoi căruţă şi de-ale casei şi bucate-n pătul. PeticX, o. 204, cf. bl i, 23. Ţi-ar otrăvi odrasla şi ţi-ar pune Foc în pătul, tn staul şi pridvor. Arghezi, vers. 252. Boierul vrea să-şi ridice, Ungă conac, tn curtea din spate, un pătul nou. Camil Petrescu, o. i, 26. Ograda întinsă, cu hambare pentru grlne, cu pătule pentru porumb. Stancu, r. a. ii, 43, cf. h iv 282, xvi 11. Paparudă, rudă, Vino de te udă... Să sporească grînele, Să umple pătulele. Teo-dorescu, p. p. 210. N-ai care ferecate Şi pătute cu bucale, şez. v, 46, cf. xvin, 174, Graiul, i, 34, Tomescu, gl., chest. ii 435, v/3, alr ii 5 319/876, 5 320/723, 784, 791, 812, 836, 848, 872, 876, 886,
 899, 928. Şi cu porcul gras tn bătătură şi cu porumbi in pătul nu se poale, se spune despre cel ce vrea să aibă două lucruri contradictorii în acelaşi timp. Cf. Zanne, p. iii, 21. + P. ext. (Prin Munt. şi Olt.) Podul casei folosit uneori în loc de hambar pentru a păstra cerealele. Cf. chest. ii/17, 69.
    b)   (Popular) Coteţ (construit pe pari1 sau într-un copac) pentru pătările de curte; (regional) poiată, cotineafă, pătuiac (3). Pot să prind şerpele din culcuş, cum ai prinde d-ta un pui de găină din pătul. CreangX,
 o.  284. Unele găini, răzbite de foame, zburară din pătula lor deschisă. Sbiera, f. s. 88, cf. ltr2. Veniţi, alergaţi... In coştireaţa glştelor, In pătulul găinilor. Marian, v. 196. Cînd se suie cucoşul devreme în pătul (la cuibar) şi ctntă, are să se schimbe vremea, şez.
 ii, 197, cf. Todoran, gl., chest. ii 432/8, 107, 117,
 155,  158, 174, 183, 438/156, alr i 1 001/516, 571, 588, 684, 730, alr ii/i h 264. + (Regional) Stinghie, culme de lemn fixată sus, în interiorul coteţului, sau pusă în copac, pe care se urcă şi dorm găinile. Cf. Pamfile, i. c. 430, chest. ii 438/184. [Găina] se suie pe pătul să să culce, alr ii 5 719/574, cf. Glosar reg. + (Transilv.; cu valoare de interjecţie; adesea repetat) Strigăt cu care se îndeamnă păsările de curte să intre în coteţ. Cf. Viciu, gl., Todoran, gl. Gali-ţele... cind slnt minate în coteţ, li se zice „pătul-pătul“! chest. ii 432/61.
    c)   Coteţ pentru porumbei (aşezat pe un par1 sau pe pari1); (regional) porumbar, hulubărie, pătuiac (4). Se gtndeau la micii prieteni ce aveau tn curtea casei de peste drum şi la pătulele lor de porumbei. Mace-donski, o. iii, 94, cf. chest. ii 433/13, 18, 74, 77, 79,
 83,  117.
    d)   (Mold. şi prin Transilv.) Grajd; s p e c. staul. Cf. Candrea, f. 351, chest. ii 429/210, 252, iv/393, v/33, 44, 46, 49, alrm sn i h 263/605.
    e)   (Prin Olt.) Şopron pentru unelte, căruţă etc. Cf. chest. ii 434/71, 81.
    f)   (Mold. şi prin Transilv.) Colibă ciobănească (la stînă); (regional) pat1 (7). Cf. n m 4, x 5, chest. v/22,
 49,  63, 66, 67, 75, a.lr ii/551.
    g)   (Mold. şi prin Transilv.) Adăpost format de obicei dintr-un acoperiş susţinut pe pari1 (la cîmp sau la stînă); (regional) pătuiac (5). Locul unde stau ciobanii de mulg se numeşte pălul. h xiii 482. Văcarii îşi fac pătula pentru a avea unde se adăposti la amiază de soare, chest. v/49, cf. v/26, a vi 9.
    h)   (Regional) Chioşc; frunzar. După ce se săvlrşi cununia, se întinse o masă lungă într-un pătul înalt, acoperit cu verdeaţă. Codru-DrXguşanu, c. 7.
    3.   a) (Regional) Postament improvizat din lemne, din crengi etc. aşezat direct pe pămînt sau, rar, pe ţăruşi scunzi, pe care se clădeşte un stog sau o claie (pentru a le feri de umezeală), se pune cînepa, fructele etc. la uscat, se aşază stupii etc.; (regional) podină. V. p a t1 (6 c), p ă t e a c (2), p ă t i u c. Se adună mănunchile de in şi cînepă şi se clădesc în pop pe pătul de sclndură. i. Ionescu, c. 155/10, cf. T. Papahagi, m. 228. Pălulul înseamnă o podeală mai uşoară pe care se pun mere, pere... dacă tn pivniţă iese apă. chest. ii 432/61, cf. v/46, 99, alr sn i h 134, a v 15, Glosar reo.
    b)      (Popular) Culcuş improvizat din frunze, din paie, din fîn etc. (în aer liber sau într-o încăpere), care serveşte pentru dormit; p. ext. patMl) rudimentar .        (şi de dimensiuni mici); (regional) pătuiac (6). Vine
 seara,   tot necazul       Uită-l   şi cată repausul; Un pătul
 ' e preparat, De ţinţari înconjurat. Codru-DrXguşanu, c. 11.   Alături cu        focul, stătea lungii pe-un pălul de
 ■ frunze uscate Ioan, cu picioarele goale-ntinse spre foc.
 Eminescu, g. p. 138- Baba şedea tolănită tntr-un pătul jilav de papură şi jupoia nişte broaşte pentru masă.
 . sXm. i, 191. Peste chilia de cremene năvăliră viscolele iernii. Ani şi ani, în pătulul ei de cetină, ... fata petrecuse iarna fără ca să-şi deie sama. Sadoveanu,
 o.  vii, 584. Mitrea doarme acolo, cu boii, pe un pătul de paie. id. ib. xvn, 189. M-am lăsat şi eu în pătulul de stuf, mtngtiat de adierea plăcui mirositoare a pădurii.
3900
PĂTUL
— 345 —
 PÄTULIT
contemp. 1954, nr. 421, 3/1, cf. T. Papahagi, m. 228, Todoran, gl., chest. v/66, 67, 82, 83. + (Regional) Cuib ; cuibar (unde ouă păsările de curte). Cf. Marian,
0. ii, 118. Pătul se zice şi la locul unde se ouă găinile. chest. ii 433/116. Am luat 5 ouă din pătul. ib., cf. v/14,
66, 67. + (Regional) Aşternut pentru vite (format dintr-un strat de paie, de ftn etc.); (regional) pat1 (1). Cf. chest. v/34, 66, alr i 646/194, Glosar reg. + (Regional) Strat de gunoi (de grajd) pus peste pămtntul unei răsadniţe (pentru a ţine cald semănăturilor), (regional) p a t1 (9); p. e x t. răsadniţă. Cf. ltr 2, chest. v/34, aer sn i h 188/76.
   c)    (Regional) Postament de piatră sau de cărămidă pe care este clădit cuptorul de pline (Rebrişoara-Năsăud). chest. ii 321/260.
   4.    Nume dat unor obiecte sau unor ustensile (întrebuinţate In gospodărie):
   a)    (Transilv.) Raft cu poliţe suprapuse pe care stnt aşezate fructele sau unele legume care trebuie păstrate pentru iarnă. Locul unde se păstrează fructele se numeşte... pătul. chest. ii 439/51, cf. 439/4, v/9, 29, 30.
   b)    (Prin Munt., Olt. şi prin nordul Transilv.) Gor-lată (la car). Cf. alr ii 5 231/791, 876, 899, 928, alr n/349.
   c)    (Prin Mold. şi Bucov.) Cursă pentru prins animalele sălbatice, care constă dintr-o groapă adîncă acoperită, pentru a nu fi observată, cu frunziş. Cf. chest. v/45, 89, a v 4, 16, 25.
   d)    (Prin vestul Olt.) Băţ special, care se acoperă la unul dintre capete cu mămăligă, iar cu capătul celălalt se înfige în pămînt, pe,fundul apei, servind ca nadă pentru peşti. O dată pălulul instalat, pescarul se depărtează cam 12 m şi-şi aruncă de-acolo bijuica. Bacescu, p. 149. La pătul trage şi (tlcanul..., dar mai mult burtăşeii. id. ib.
   II.   (Art.; regional) Numele unui dans popular jucat de căluşari (Segarcea Deal-Turnu Măgurele). Pamfile, s. v. 68. La sftrşit căluşarii fac horă. Se iau de ciomege şi joacă pălulul. id. ib.
   —     Pl. : pălule şi pătuluri. — Şi: (regional) pătâlă s. f., pitül (alr ii/i h 264, alrm ii/i h 349) s. n.
   —     Cf. lat. *p a t u b u 1 u m (în loc de p a t i -b u 1 u m).
   PÄTÜL 2, -Ă adj. (în sintagma) Măr1 pătul = varietate de măr1 răspîndită mai ales In Transilvania şi care produce fructe de calitate superioară, cu coajă subţire, de culoare galbenă-verzuie şi roşie pe partea expusă la soare, cu miezul zemos, dulce-acrişor; p. r e s t r. fructul acestui măr1. De la un timp nu te mai Incintă florile... le fac a dori... merele pătule... şi gustoase de la noi. Codru-Drăguşanu, c. 178. Dintre mere, mai răsptndile stnt următoarele soiuri: pătule..., vinete, posape..., curcubătoase. Pacală, m. r. 279, cf. dr. ii, 705, der. Ctteva numiri de mere: pălule, posape, domneşti, h xvii 226, cf. Todoran, gl.
   —  Pl.                                        : pătuli, -e. — Şi: batiil, -ă adj.
   —  Din germ.                                            Batullen [apfel], Batullen [baum].
   PĂTULÂŞ s. n. (Regional) Diminutivallui pă t ul1.
   1.   Cf. p ă t u I1 (I 2 c). Cf. cade, chest. ii 433/28,
29, 31, 32, 76, 78, 81, 82, 87, 90, alr ii/i h 265/886.
   2.   Cf. p ă t u 11 (I 3 b). Pe la lăsatul de sec Făcea
lelea un                                          băiet Şi naş nu i se găsea. D-apoi leica ce
făcea? Se sui pe pătulaş Şi i se găsi un naş. şez. xn, 144.
   3. Coş din nuiele împletite. Cf. p ă t u 11 (14 b). Cf.
1. cr. v, 374.
   —  Pl. : pătulaşe.
   —  Pătul1 -f suf. -aş. ■
   PĂTULÂT1, -Ăadj. (Regional; în sintagma) Măr1 pătulat = varietate de mär1 cu fructe mari, de culoare albă, cu gust dulce-acrişor; p. r e s t r. fructul acestei varietăţi de măr. Soiuri de mere: pătulate, dungate, sarbede. h vi 237, cf. 40, Vîrcol, v. 97.
 —   Pl. : pitulaţi, -te.
 —   De la pătul2.
 PĂTULÂT2, -Ă adj. v. pătulit.
 PĂTtfLĂ s. f. v. pătul1.
 PĂTULEĂG s. n. (Prin Olt.) Claie de fin său glugă de coceni clădită pe un suport. V. p ă t u 11 (I 1 b). Faiem patuleag sau claie. gl. olt.
 —   Pl. : pătulege.
 —   Pătul1 + suf. -eag.
 PĂTULfiŢ1 s. n. (Regional) Diminutiv al lui pătul1.
 1.  Cf. pătul1 (I 2 a). Cf. Polizu.
 2.    Cf. pătul1 (I 2 c) (Frînceşti-Tîrgu Jiu). chest. ii 433/44.
 —   Pl. : pătuleţe.
 —   Pătul1 + suf. -el.
 PĂTULfiŢ 2 s. n. (Rar) Pătuţ. Gf. Polizu, Scriban,
 D., DL, DM.
 —   Pl. : pătuleţe.
 —   Pat1 -f- suf. -uleţ.
 PĂTULÎ vb. IV. I. Tranz. (Popular) 1. (Complementul indică cereale, produse agricole) A strlnge, a depozita în hambare, în pătule1 (I 2 a). Cf. ddrf, Şăineanu, d. u.
 2.    A apăsa, a bate, a bătători (cu lingura sau cu un alt instrument) ca să se aşeze bine, ca să se netezească ; (regional) a pături (2). Femeia însărcinată să nu pătuleaseă mămăliga, că va naşte un copil chel. Gandrea, f. 238, cf. 36. + Refl. A se aşeza în straturi ; a se tasa, a se îndesa. [Fînul] să fie uscat bine mai înainte de a-l pune tn căpiţi spre a se pătuli.
 I. Ionescu, c. 110/8.
 3.    A călca în picioare (culcînd la pămînt), (regional) a pături (3); p. e x t. a turti, a strivi, a presa. Cf. Cihac, ii, 723, Barcianu, Alexi, w., Mironescu, s. 619, bl iv, 93. O pătul'it iarba, alrsn vh 1 360/260. Văru şi cu vara Pătuiesc săcara. Zanne, p. iv, 679. + Refl. (Despre iarbă, semănături etc.) A se apleca, a se culca la pămînt (din cauza vîntului, a ploii etc.). în acest pămînt, plantele cresclnd repede, buiecesc... şi de multe ori se pătuiesc la pămînt. ap. tdrg. Grlnele se culcă ori se pleacă sau se pătuiesc de vtnt cu ploaie.
 i. cr. iii, 225, cf. DM.
 II.     I n t r a n z. (Prin vestul Transilv.) A trăi, a o duce. Cum mai pătuleşti? Frîncu-Candrea, m. 104.
 —   Prez. ind. : pătuiesc.
 —   V. pătul1.
 PĂTULÎRE s. f. (Popular) Acţiunea de a (s e) pătuli. Cf. pătuli (3). Pe morcovi, ceapă, arpacică, marole, după ce le va sămăna, să le calce; fără de această pătulire nici o sămtnţă mică nu răsare bine. I. Ionescu, c. 48/14. Grlnele căzute se seceră anevoie, se iau, după cum vine şi pătulirea, tn răspăr.
 i.  cr. ii, 225.
 —   Pl.: pătuliri.
 —   V. pătuli.
 PĂTULÎT, -Ă adj. (Popular; despre iarbă, flori, semănături etc.) Călcat în picioare; culcat la pămînt. Miroasă iarba pălulilă a slnzliană ş-a sulcină. Anghel, p. 16. Grăunţele... provenite din ptnea huicită sau pătulită cad tntre vravul nou şi tnlre pleavă. Pamfile,
 a.  r. 25. Mă dusei tn cea grădină, Văzui iarba pătulită Şi pe mlndra adormită. Reteganul, tr. 114, cf. şez.
 viii, 28, Coman, gl., alr ii 5 200/514. + P. e x t. F i g. (Regional; despre umeri) Lăsat în jos, căzut (Cetea-Alba Iulia). Cf. Viciu, gl. Pe Ion nu-l iau călană, că-i prea pătulit la umeri. id. ib.
 —     Pl. : pătuliţi, -te. — Şi: (regional) pătulăt, -ă adj. Coman, GL.
 —   V. pătuli.
3911
PĂTURA
— 346 *-
PĂTURĂ
    PĂTURĂ vb. I v. pături.
    PĂTURÂR s. m. (Rar) Muncitor care lucrează la confecţionarea păturilor (II). Cf. nom. prof. 35.
    —  PI.: păturari.
    —  Pătură + suf. -ar.
    PĂTURĂ s. f. I. 1. (învechit şi regional) Foaie (de obicei, de htrtie). Cf. lb. CUeva pături de htrtie lipite una peste alta cu său de luminare topit pe Ungă foc. Creangă, o. 234. Am o pătură: clnd o trlntesc de pămînt, nu se rupe ţi clnd o trlntesc in apă se rupe (Hirtia). Gorovei, c. 186. + (Regional) Bucată, parte (I 1), şuviţă (Cristeşti-Botoşani). alr sn ivhl 126/414. O pături di slănini, ib.
    2.    (Regional) Foaie (de aluat, pentru plăcintă, tăiţei etc.). Cf. arh. folk. vi, 298, alr sn iv h 1 080, a i 13. Dacă socofi plăcinta din ctte pături ti, n-o mai mănlnci, se spune despre oamenii leneşi, fricoşi sau zgîrciţi, care din aceste cauze ezită să facă ceva. Cf. Zanne, p. iv, 88. + (Regional) Plăcintă făcută din mai multe foi suprapuse sau dintr-un aluat care se desface In mai multe foi (Crivobara-Lipova). Cf. Viciu, gl.
    3.    (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de“) Strat dintr-o substanţă, dintr-o materie (care acoperă ceva în mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcătuiesc un tot. Slnt feliurile de munţi ci se alcătuiesc de pături seau straturi schimbătoare a feliuri de pămtnturi şi pietre, ar (1830), 32/46. Sclnteie marea lină şi placele ei sure Se mişc-una pe alta ca pături de cristal. Eminescu, o. i, 63. După ce bătătoriră bine şi ultima pătură de pămînt In jurul crucii..., se depărtară repede, n. rev. r. i, nr. 2, 83. De pe păreţii-ngălbeniţi Se dezlipeşte-n pături varul. Goga, p.19. Ptrăul-Alb şi Ptrăul-Negru; şi apele unuia, Intr-adevăr stnt albe şi ale celuilalt aproape negre, după felul, pe cil se pare, al păturilor de pămînt peste care curg. Hogaş, dr. i, 23. în locul aşternutului moale de foi de trandafir, mă mulţumii cu o pătură groasă de iarbă mirositoare, cosită tn ajun. id. ib. 48. A căzut
 o brumă groasă, ca o pătură lată de zahăr alburiu. Camil Petrescu, u. n. 342. Ceaţa... trtndăvea tn pături rare, prin funduri de văi. Braescu, o. a. i, 209. Călca... pe pătura de gheaţă acoperită cu noroi. Sadoveanu, o.
 i, 441. Învăţaţii... or fi dlnd o explicaţie acestui fenomen, puntndu-l în legătură cu deosebirea de temperatură a păturilor de aer. id. ib. ix, 481. Pătura imaculată a zăpezii... răminea plnă primăvara pură. Arghezi,
 b. 101. Electrodul pozitiv este o pătură de mercur, peste care stă o altă pătură, de sulfat mercuros. Cişman, fiz. ii, 302. Pătură de roci. ltr 2, cf. der. O pătură de pămînt. Com. Marian. Puse... o piele de bivol şi-o pătură de răşină, apoi un rtnd de fuioare... şi tot aşa plnă le-ncărcară toate pe cal. Reteganul, p. iii, 22. Era datina de a se pune într-o odaie... pe o masă, o pătură de fin, deasupra o faţă de masă şi pe ea mici farfurii cu feluritele mtncări ce se obişnuiesc la această dată. şez. xii, 21. (F i g.) Numele lui... a putut să răzbată prin pătura veacurilor plnă la noi. Gane, n. iii, 6. Iţi trebuia răbdare, credinţă şi putere, Să-nlături aşternutul de pături de mistere. Arghezi, vers. 379. O Pătură vie = totalitatea plantelor de dimensiuni mici (arbuşti, ierburi, muşchi) care cresc Intr-o pădure. Cf. ds 220, ltr 2. Pătură moartă = stratul format din resturile vegetale (descompuse) care acoperă suprafaţa solului în pădure sau sub o vegetaţie bogată de fîneaţă; litieră. Cf. ds 220, ltr 2. (Bot.; învechit) Pătură cu seminţe = cotiledon. Păturile cu seminţe, cotyledones, ce sini cele întii înfor-măloare de frunze. Stamati, m. 27/24. -0> (Adverbial; mai ales Ia pl., repetat) A pune pătură-pălură. ap. ddrf. Fumul de tutun... lăsa un fel de ceaţă care plutea printre mese pături, pături, ap. tdrg. în odaia tmbîcsită de mirosul hlrtiilor vechi, ce se odihnesc acolo de ani, tn rafturi, pătur i-pături..., primarul... îşi sflrşeşte tn linişte mucul de ţigară. GÎrleanu, n. 109. + S p e c. Semifabricat produs în filaturile de
 bumbac, care se prezintă ca un strat gros de material fibros. Fiecare maşină tn parte nu produce tot timpul panglică de aceeaşi grosime, din cauză că pătura... nu e riguros uniformă. Ionbscu-Muscel, fil. 143. Pătura are o lăţime fixă şi o anumită greutate pe metrul linear, numărul său de fineţe fiind luat în consideraţie în planul de filare, ltr 2. + (Prin Transilv. şi Maram.) Fel de mîncare preparat din mămăligă şi brînză aranjate în straturi succesive. Cf. Viciu, gl., Glosar reg.
   4-   F i g. (Urmat de determinări care arată rolul, calitatea) Categorie, treaptă sau clasă socială; p. ext. oamenii care alcătuiesc o asemenea categorie, treaptă sau clasă socială. Noi, cei din păturile de sus, am pus o grozavă greutate în spinarea ţăranului român,
 o  întreagă alcătuire socială. Gherea, st. cr. ii, 178. Faimoasa teorie a păturilor suprapuse. IbrXileanu, sp. cr. 177. Pretutindeni... păturile suprapuse şi îmbuibate stnt aceleaşi şi se poartă la fel. Sadoveanu,
 o. ix, 524. Mulţimea aceea răbdătoare şi cinstită... lucrează numai pentru o mică pătură conducătoare. Bart, s. m. 25. Această clasă pe care-o reprezintă Tudor e boierimea mică şi pătura negustorească care începe să se ridice la începutul secolului al XlX-lea. Oţetea, t. v. 91. După prefect, medicul de judeţ ia cuvtntul. în fraze alese el îşi manifestă dragostea nemăsurată ce o poartă păturii ţărăneşti. Ulieru, c. 21. Acest tablou arată... ctt de numeroase slnt păturile populare care sini pentru o politică a libertăţii, muncii şi păcii. Scînteia, 1952, nr. 2 384. Lupta pentru revendicări economice e slrlns legată tn ţările coloniale... de lupta pentru eliberare naţională şi pentru pace, la care participă pături din ce în ce mai largi ale populaţiei. Lupta de ClasX, 1953, nr. 11, 54. îi plăcea să afirme cu modestie. .. că el singur îşi frlnează succesul, care, altminteri, ar fi cuprins toate păturile sociale. Vinea, l. i, 337. Unii dintre termenii noi circulau în lexicul păturilor mai cultivate, iar alţii pătrunseseră tn vorbirea unor cercuri mai largi. Contribuţii, i, 43. Mai slnt tncă pături sociale neglijate de scriitor, s mai 1960, 52, cf.
 v. rom. noiembrie 1962, 154.
   5.   (Regional) îndoitură; cută, pliu (la haine). Cf. Coman, gl. [Faţa de masă] s-o strlnjim îm pături. alr sNvhl 447/414, cf. ib. iv h 1 206/76. Că la mine poţi umbla Plnă te vei sătura, Tot cu poale în pături, Că nu li-i lovi de stoguri, folc. transilv. i, 125. + (Regional ; la pl.) Riduri (pe frunte) (Secăşeni-Oraviţa). alrm ii/i h 10/29.
   II.  Bucată dreptunghiulară dintr-o ţesătură (deasă şi groasă) de lînă, de fire sintetice, de bumbac, care serveşte mai ales la învelit. V. pled, cergă, v e -linţă, ţol, plocat. Lingă acest dulap era un mizerabil pat de scînduri, acoperii cu o pătură de lină albastră. Filimon, o. i, 102. Importul este cîteodată din grîu..., tutun, vile..., pături de Braşov. I. Ionescu, m. 725, cf. Baronzi, l. 95. Mii de sănii trase de ctte doi cai fugători şi acoperiţi de ptnze albe, pături şi clopoţei, lunecau ca nişte umbre zgomotoase. Bolintineanu, o. 390. Lucruri de bumbac, ptnzărie groasă, obele, păzlă, pături, ţoluri. Jipescu, o. 69. Ridică... pătura, ca să-şi dezvelească piciorul. Slavici, n. i, 274. Se sculă de pe pătura sură. Delavrancea, s. 168. După ce-au făcut focul, pun lingă dtnsul unul sau mai multe scaune, pe care aştern pături. Marian, s. r. ii, 271. Aceste perine stau tn zestre, care... se compune din pături de lină, negre cu alb sau cenuşiu. Pamfile, i. c. 319. Cumpăneşte pe samare O gospodărie-nlreagă: Maldăr de tărhaturi grele Cu dăsagi, căldări şi pături. Topîrceanu, b. 20. Punea floarea şi cele clteva ţigări pe marginea păturii şi pleca repede. C. Petrescu, î. ii, 71. în curte, mormane de saltele şi pături, rufe întinse la uscat. BrXescu, o. a. i, 64. Dacă fiecare s-ar întinde după cum vrea... nu ne-ar ajunge nici păturile. Sahia, n. 114. Au aşezat cu grijă pe pîrcălab in lung, înfăşurindu-l strins în pături. Sadoveanu, o. xi, 375. Bălrtnul cu nădragi de stambă şi cu pătura pe umeri... ţinea slrîns, la subţioară, culia de tinichea cu bani. Călinescu, e. o. ii, 183. L-am
3914
PĂTURELE
— 347 —
PĂTUŢ
 găsii. Alb ca varul. Lungit tnlr-un pal. Era acoperit cu o pătură. Stancu, h. a. i, 22. Privi un timp pătura de pe pat şi observă o gaură de mărimea unui bănuţ.
 v.   rom. aprilie 1955, 121. Leagănul se mai mişca, iar un copilaş glngurea tn el... acoperit cu o bucată de pătură militară. Beniuc, m. c. i, 39, cf. ltr 2. Băiatul încremeni sub pătură cînd auzi ceea ce spunea tatăl său. Preda, m. 42. Ieşi încet de sub pătura tn care îl înfăşurase, cu grijă, brigadierul. Mihale, o. 187. O raniţă este azvîrlită înăuntru. Apoi o mască de gaze, un bidon şi-o pătură, s mai 1960, 35. Mi-am pus jos o pătură şi m-am întors pe spate ca să mă prăjească sfîntul soare. Vlasiu, a. p. 49. Feluri de ţesături stnt:... scoarţe..., pături, h iv 75, cf. ii 31, 168, v 461, ix 270, xn 174. Şi-i mai cere zestre, cere, Cere pe negrul din grajd înfrînat şi înşeuaî Cu şeaua moldovenească, Cu pătura tătărească. Teodorescu, p. p. 88. Cttă cenuşă-i in vatră, Tătă-i la voi tn pături băgată, arh. folk. vi, 171, cf. alr i 1 119/708, alrm ii/i h 402, a iii 17, iv 5. Pe cit ţ-e pătura, attt te-ntinde. Pann, p. v. ii, 73/7, cf. Zanne, p. ii, 590. De aici şi pîn’la munte Numai pături aşternute (Holdele). Pamfile, c. 24. <0> F i g. Hoitul de sub piatra mea Şi-a dus viaţa pe saltea. Toate păcatele grele I-au fost pături şi saltele. Arghezi, vers. 343. <0> E x p r. (Regional) A lua cu pătura (pe cineva) = a certa pe cineva, a lua la rost; a goni. Să nu vă mai prindă p-unul p-aici, că vă ia cu pătura. Iovescu, n. 254. + (Prin Ban.) Cearşaf. Molin, r. b. 287. + (Regional) Scoarţă (de pus pe perete) (Săcele). Cf. alrm ii/i h 365/182. + (Regional) Sul de pînză (Leleşti-Beiuş). a i 21.
    — Pl. : pături şi (regional) pălure (alr i 1 119/708).
    — Lat. * pi tiuia (diminutiv de la pilla).
    PĂTURILE s. f. pl. (într-o poezie populară) Pătucuri. V. pătuţ. De ce nu m-aş legăna... C-o pus stăpinul de gind Să mă taie la pămînt, Să mă facă pălrărele Să mă puie-n coligeli, Să mă ducă-n lîrgureli, Să mă facă pătureli. Cardaş, c. v. 41.
    — Pat1 + suf. -urel.
    PĂTURÎ vb. IV. T r a n z. 1. (Popular) A Împături. Nevasta cea itnără îşi pălureşle rochia de mireasă şi celelalte straie cu care a fost mireasă şi le aşterne pe fundul lăzii. Sevastos, n. 340. Ctnd dau să se culce, păluresc straiele, le aşază sub cap. Marian, s. r. i, 190. Lua rochiile una ctte una, le desfăcea, pe urmă le păturea bine şi le punea la loc. Gîrleanu, n. 163. Micii mei prieteni,... adunau cu mare grijă ctte un petec de ziar din jurul casei noastre, îl pătureau şi-l puneau în sîn. Galaction, a. 492. Ordonanţa... întinse pe iarbă...
 o coajă de săpun, prosopul pălurit cu îngrijire, oglinda şi briciul. BrXescu, o. a. ii, 230. Un turc care-ţi pălureşle ... hainele şi rufele te îmbracă într-un cearşaf..., îţi pune papuci moi. Teodoreanu, m. u. 178. îşi pături blana pe banchetă şi se aşeză deasupra ei. Sadoveanu,
 o.   viii, 192. îşi apăsa mereu, cu podul palmei, vraful htrtiilor păturile tn buzunarul de la piept. C. Petrescu, a. r. 9. Păturise manifestul asigurîndu-se că nu-l observă nimeni şi... îl vîrîse sub tutunul din tabacherea de tablă. v. rom. august 1955, 18, cf. alr sn v h 1 447. ■0’ Refl. pas. Se ia o bucată de hîrtie, se pică pe dtnsa
 o    picătură de cerneală,... se păturesc ambele părţi urmărind chipul cum se împrăştie dedesubt cerneala. Pamfile, j. i, 56. + (Complementul indică obiecte de Îmbrăcăminte) A aranja, a potrivi; a Îndrepta, -a netezi. Se ridică tn picioare, îşi pături pe ea catrinţa. Sadoveanu, o. x, 527, cf. i, 587.
    2.  (Regional) A pătuli (12). Păturesc mămăliga cu lopoţica. Pamfile, j. ii, 12. <$> R e f 1. pas. Părul scărmănat se pătureşte (bate) cu palmele, id. i. c.
 3. + R e f 1. (Prin Olt.) A se aşeza In straturi; a se tasa, a se îndesa. Laşi [finul]... ctt'eva zile să poată s-să pălurească; după ce s-a păturii, îl cari cu... caru. GL. OLT.
    3.  (Regional) A călca în picioare (culcînd la pămînt) Mirceşti-Paşcani). alr sn v h 1 360/537. N'i-o păturii arba tăll. ib.
  —  Prez. ind.: păluresc. — Şi: pătură vb. I. cade.
  —  V. pătură.
  PĂTURÎCĂ s. f. Diminutiv al lui pătură.
  1.    (Regional) Bucată subţire de lemn; scîndurică. Cf. pătură (II). Plopule, plopuţuli, Ct ti legini far de vînt?... — Da cum nu m-oi legana... CÎ ma lai pătureli Şi ma duci-n tîrgureli. şez. iv, 223, cf. VasiLiu, c. 141.
  2.    Cf. pătură (13). Bagă-le... în apă rece şi se va lua ceara tot pălurele de pre despicături. Tomici,
  c. a. 174/13.
  3.    Cf. pătură (15). Cămeşuica-ţi... Mămuca ţi-a spălat-o Şi-oi usca-o-n gîndurele Şi mi-oi slrtnge-o pălurele. Marian, I. 128. [Cearşaful] îl strtnii gramadă, păturiel'e. alr sn v h 1 447/551.
  4.    Cf. pătură (II). Cf. tdrg, Scriban, d., dl, dm, a iii 16. + P. e x t. (Rar) Preş pentru şters picioarele. V. ş t e r g ă t o a r e. Cf. Scriban, d.
  —  Pl. : pălurele.
  —  Pătură + suf. -ică.
  PĂTURÎRE s. f. Acţiunea de a pături.
  1. (Popular) Cf. pături (1). Păturirea unui ziar.
  2.    (Regional) Cf. pături (2). Păturirea nu trebuie să se facă cu apă ori cu mtnile ude, căci atunci mingea nu ţine mult,... îi curge părul. Pamfile,
  i. c. 3.
  —  Pl. : păturiri.
  —  V. pături.
  PĂTURÎT, -Ă adj. (Popular) împăturit. Şeful se opri şi tamponă cu batista păturită fruntea brobonată de sudoare. Bart, s. m. 88.
  —  Pl.: păturiţi, -le.
  —  V. pături.
  PĂTURNEÂ s. f. v. potîrniche.
  PĂTURNÎX s. m. (Rar) Potlrnic. Cf. Marian, o. ii, 218, bl i, 32.
  —  Pl.: pălurnei.
  —  Păturnea + suf. -el.
  PĂTURNÎC s. m. v. potirnic.
  PĂTURNÎCĂ s. f. v. potîrniche.
  PĂTURNÎCE s. f. v. potîrniche.
  PĂTURNÎCHE s. f. v. potîrniche.
  PĂTURNICHlOl s. m. v. potîraichioi.
  PĂTURNICOl s. m. v. potîraichioi.
  PĂTURNÎTĂ s. f. v. potîrniche.
  pAtURGS, -OÂSĂ adj. (Geol.; învechit; despre terenuri, roci, minereuri) Stratificat. Cf. pătură
  (13). Piatră păturoasă. lb. Asbestul lemnos... stnt bucăţi vîrloase şi păturoase de color castaniu deschis. J. Cihac, i. n. 368/20. Sare de piatră seau proprie... se află tn exaedre seau păturoasă şi firoasă. Stamati, m. 11/20. Cărbune păturos, a cărui structură lespedoasă e sau mare, şi atunci e bogat cu materii pămînloase, sau fină, tare lucitoare, f (1882), 227, cf. Barcianu, Alexi, w.
  —  Pl.: păluroşi, -oase.
  —  Pătură + suf. -os.
  PĂTtîŢ s. n. Diminutiv al lui pat1 (1); s p e c. pat1 de copil; pătuc, (rar) pătişor, pătuleţ 2, (popular) pătucean, (învechit şi regional) pătucel, (învechit) păticean, (regional) păteac (1), pătic, pătui1, (învechit, rar) pătţean. Cf. lb, ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg, Pascu, s. 154. Pornii către casă la ceasul ctnd
3930
PĂŢ
— 348 —
 alţi copii de seama mea dormeau In pătufuri poleite.
 I. Botez, şc. 25. Fiecare [copil] are un păluf mic,.. . cu somieră. Sahia, u.r.s.s. 135. Dormea liniştită in pătuful ei. Sadoveanu, o. iii, 464. Cum li lelea căţeluşă Cu pătu(ul după uşă. şez. iv, 237. Tu, Anifă, Crlzmăriţă, Numa tu de (-ai avea Un pălu( De trei drăguţ Ş-un grăîduţ De trei murguţ. T. Papahagi, m. 87, cf. a iii 27.
   —  PI. : pătufuri.
   —  Pat1 + suf. -u/.
   PAţ subst. (Prin sud-vestul Munt.) Păţanie. împărat u ce striga: — Ce păf mare c-aţi văzul, De la mine c-aţi venit? mat. folk. 98.
   —  PI. : ?
   —  Derivat regresiv de. la păţi.
   PĂŢÂNIE s. f. Întîmplare (neplăcută) ieşită din comun, experienţă neaşteptată sau neobişnuită pe care
 o  trăieşte cineva, (popular) pătăranie (1), păţeai ă, (învechit şi regional) păţire, pa-t aramă (1), păţi tură, (regional) p ă ţ, păţău, păţitanie, paţilă, oroganie,
 o  p r a v ă ; p. e x t. (la pl.) peripeţii, aventuri (prin care trece cineva). Pe clnd Abu-Hasan îşi povestea foarte aprins păţaniile, negustorul a pufnit de rts. Caragiale, o. ii, 276. Ar fi voit să se puie şi el la ptndă şi apoi se gindea la păfeniile celor ce păzise înaintea lui. Ispirescu, l. 234. Fie ca păfania d-sale să slujească de lecţie cititorilor noştri. Gherea, st. cr. iii, 66, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., tdrg. Ea ştia din păţă-niile bătrtnilor, că de multe ori băile de aur cele mai bune lăsaseră săraci lipiţi pe proprietari. Agîrbiceanu,
 a. 215, cf. Şăineanu, d. u. Pavel Tunsu expuse cu mutră amărîtă şi glas pllns păţania copilaşului său. Rebreanu, r. ii, 94. Le povesteşte păţanii năzdrăvane, de pe vremea clnd slujea pe împăratul, id. n. 197. Drumuri lungi, păţanii multe. Eftimiu, î. 30. M-am înfiorat, gîndin-du-mă la copilul din căruţă, care privea de acolo la păţania lui tată-său! Galaction, a. 418. Cu de-amă-nunlul ti povesti prietenului toată păţania cu popa Ghilă. StXnoiu, c. i. 36. Urmărind tn închipuire păţaniile fătului-frumos, rămîneam cu ochii afintiti tn pídele depărtărilor. Sadoveanu, e. 100. Voiam să-(i spun că alaltăieri, înainte de păfania la, veni aci, la conac, frate-tău Ghifă. id. m. c. 46. Anton Pann ştie să sttrnească hazul istorisind păţaniile nerodului care spunea tuturora ce nu se potrivea, v. rom. noiembrie 1954, 143. Ştiţi cu toţii păfania greierului din poveste, contemp. 1954, nr. 418, 6/4. Povestea cu mult cinism această pă(anie. Beniuc, m. c. i, 109. Multe din păfaniile evocate în acest film sînl impresionante, v. rom. noiembrie 1962, 152. Spuneţi-vă fiecare păfăniile. Reteganul, p. i, 29. Clrciumile erau toate pline de oameni, unii beau vin, alfii vinars, şi mlncau la mtncăruri scumpe şi-şi povesteau pă(eniile. id. ib. iii, 44, cf. şez. vi, 61, Graiul, i, 144, 208, alr sn v h 1 392. ~
   —     Pl. : păţanii şi (popular) păţănii. — Şi: (regional) păţănie s. f.
   —  Păţi -f suf. -anie.
   PĂŢĂCHÎnA s. f. v. paţachină.
   PĂŢĂTtjRĂ s. f. V. păţituri.
         /
   PĂŢĂU s. n. (Prin Munt.) Păţanie. Numai eu ştiu de păţău! Coman, gl. Din păţăuri, prinde minte omul. Udrescu, gl.
   —  Pl. : păţăuri.
   —  Păţi -f suf. -ău.
   PĂŢEĂLĂ s. f. (Popular) Păţanie. Un fenomen,
 o  credinţă, un joc de cuvinte, — şi iată o legendă; un basm, o păţeală, — şi iată un proverb. Hasdeu, ap. ddrf. Progresul n-ar fi fost posibil dacă omul n-ar fi avut darul să lnve(e din păţeala altuia. Caragiale,
 o. ii, 18. De ce să-ţi încurci tu o viaţă lînără cu păţeli trecute, să iei o femeie cu gînduri vechi ? id. ib. vi, 260,
 cf. Barcianu, Alexi, w., ŞXineanu, d. u. Vecină, prietina mea, Nu ţi-am spus păţala mea. Bîrlea
 c. p. 274. Floricică de pă coastă, Eu am scris păţala noastră. T. Papahagi, m. 55, cf. alr sn v h 1 392/334.
    —    Pl. : păţeli şi (regional) păţele (alr sn v h
 1 392/334).
    — Păţi -f suf. -cală.
    PĂŢÎJME s. f. v. păţanie.
    PĂŢÎ vb. IV. T r a n z. I. (învechit şi popular ; complementul indică chinuri fizice sau morale, dureri, necazuri, neplăceri etc.) A suferi, a îndura, a răbda ; a trece prin... Aja-s şi făcătorii de rău, că In multe chipure pal muncă. Coresi, ev. 70. în naştere, mare durere păţea. Palia (1581), 143/11. De va păţi de altulu această curviie. prav. gov. 32r/14. Ucenicii era în corabie pre mare şi păţea nevoie mare de furtună şi de valuri. Varlaam, c. 198. De noroc era Pătru Vodă de a păţirea nevoi dispre vrăjmaşii săi, că bine de una nu să curăţea, alta sosea. Ureche, l. 147. începu a învăţa pre ei că trebuie fiiului omenesc multe a păţi. Biblia (1688), 7802/38. în cîteva rlnduri s-au tîmplat grecilor de au păţit necinste şi răutate. Neculce, l. 91. Laslău tnlr-attla arşiţă şi sete ce să afla... să-i fie răspuns, precum el şi toată oastea lui aceeaşi nevoie pate şi precum ce să-i trimiţă de băut nu are. Cantemir, hr. 141, cf. id. ist. 193. Multă nevoie au păţit pă cale; că au flămtnzit, şi ei, şi caii lor. R. Popescu, cm i, 269, cf. gcr ii, 122/35. Trăind eu pă astă lume Multe păţii şi bune şi rele. Budai-Deleanu, ţ. 80. Apafi făcu ştire turcului de învingerea ce Sinan păţise la Călugăreni. BXlcescu, m. v. 179, cf. Polizu. Dacă dumnia-ta ştiai româneşte şi ascultai la basmul meu, nu erai să păţi atttea nevoi. Odobescu, s. iii, 193. Nu pot trage nici un folos intelectual din cîte nenorociri păţesc. VlahuţX,
 0. a. i, 227. A cugetat... cum ar face... ca să scape şi el de ruşinea cea mare ce o păţea în toată ziua de la oaspeţii lui. Sbiera, p. 296. Moşnegii aceia pe care nu i-a miluit el, aceia l-au cumpănit să paţă astă pagubă. Reteganul, p. iv, 78. (Prin lărgirea şi atenuarea sensului) Cea mai de frunte scurtare va pricinui drumul ce e şi isprăvit de la Ţernavoda... Prin acest drum.. . şi porturile românilor şi Sulina ruşilor pale schimbare. gt (1839), 1742/44. O I n t r a n z. Prialenu .lui pate rău de perş. Herodot (1645), 286. Mult am păţit astăzi tn somn pentru el. n. test. (1648), 37r/22. îi părea bine, bucurlndu-se că pale pentru adevăratul Dumnezău. Dosoftei, v. s. noiembrie 168v/33. AcmtC oamenii noştri pat rău pentru oi (cca 1672—1682). Iorga, d. b. i, 22. Mărioară... De ştiam Cît o să pat într-un an, Nu mă mai amurezam ■.. Căci dragostea de la tine M-a prăpădit, vai de mine. Teodorescu, p. p. 324. Vai de mine, rău îmi păi, Pentru badea clnd II văd. Hodoş, p. p. 134; (Prin lărgirea sensului) Dar ce vinuiesc eu vremea, care Nu lucrează, fără numai pale, Martoră fiind şi mustrătoare Faptelor noastre prea ruşinate! Budai-Deleanu, ţ. 240.
    2.   A i se întîmpla, a-i surveni cuiva ceva (neplăcut) ieşit din comun, a da peste ceva neaşteptat (şi neplăcut). L-au întrebat ce-au vădzut şi ce au păţit. Neculce,
 1. 28. Şi-aducea aminte ce păţise. C. Gantacuzino, cm i, 26. Pentru nu ca... să pată rău vreodată Valahia se-nchină... de bună voie. VXcXrescul, ist. 255. Să cuteze însă cineva a-i numi pe nume şi va vedea ce pate. Heliade, o. ii, 55. Cele ce le povestea ei că a păţi-tără pe marea. Gorjan, ii. h, 14/14. Pe loc se dezbrăcă, se aruncă-n baltă, Negtndind nerodu c-o să paţă ş-altă. Pann, p. v. i, 87/18. De-i şi păţi una, numai tu să ştii unde te strtnge ciubota. Negruzzi, s. i, 251. Celebrul pictor nu era să paţă aceea ce a păţit cu Leon X. Filimon,
 o. i, 316. Eu să mă pun la masa boierească, ca să pat vro pacoste? Ba, leliţă, ba. Alecsandri, t. 669. Mămucă, mămucă, uite ce-am pălit noi! Mare foc şi potop a căzut pe capul nostru! CreangX, o. 15. Numa d-ta eşti de vină pentru toate cîte le-am păţit. Caragiale, o. ii, 281. îşi spuse istoria şi ce pă(i plnă să ajungă la dînsele. Ispirescu, l. 8. Iar nevestele? Vădite Cu virlutea-n
3938
PĂŢI
— 340 —
PĂŢIT2
 faţa lumii, Făceau haz, că d-aslă dată A păţit ruşine Rumi. Goşbuc, p. i, 76. Din partea căruţei, cred că nu putem păţi nimic. Agîrbiceanu, a. 65. Muierea asta... nu-i zi lăsată de Dumnezeu s-o tnttlnesc şi să nu pat ctle-o boroboaţă. Hogaş, dr. i, 303. Poate nici nu păţea ce-a păţit. Rebreanu, i. 130. Văzuse el şi păţise multe. Galaction, o. a. i, 263. A căzut ieri de pe cal... dar n-a păţit nimic. Camil Petrescu, t. i, 28. Sint şi de aceştia, dar ai văzut ce pat. C. Petrescu, î. ii, 87. Vină şi te ia la trlntă cu mine, ca să vezi ce ţi-or păţi oasele. Sadoveanu, e. 221. Numai să nu paf acum vreun pocinog cu şeful administrativului! v. rom. ianuarie 1954, 113. Să stai cu noi, că n-ai să păţi nimic. T. Popovici, se. 191. A mai păţit un prieten de-al meu ceva cam la fel. Barbu, p. 335. Vai de sufletu meu, ce-a păţit fala mea? t martie 1962, 22. A doua zi s-a pornii bietul Petrea... inchingtndu-şi calul cu putere ca nu cumva să pată ceva. Sbiera, p. 28. Dar ce mi-ai păţit, cucoane? Marian, sa. 175. Drag mi-i jocul românesc, Şi nu ştiu cum să-l pornesc. Că de nu l-oi porni bine, Minten oi păţi ruşine, folc. transilv. i, 132. De-ar şti omul ce-ar păţi, dinainte s-ar păzi. Creangă, p. 277. (E x p r.) A o păţi = a avea neplăceri, a intra Intr-un bucluc, intr-o încurcătură (mare); a da peste o belea, a i se înfunda. Tu ştii că am păţit-o, cind am cercai a spune Că versuri schilogile nu crez să fie bune. Alexandrescu, o. i, 182. Vai de noi şi de noi! ziseră atunci dracii, scărmăntndu-se de cap In toate părţile. Aşa-i c-am păţit-o? Creangă, p. 309. Au păţit-o altele. Slavici, o. ii, 230. Fala de împărat află că era s-o paţă. Ispirescu, l. 57. Soarele iarăşi face ce a făcut şi tot aşa o pate tntr-una cu stn Toader şi cu stn Nicoară. Marian, s. r. ii, 35. CU pe ce s-o păţească tovarăşul meu din pricina mustefilor. Hogaş, dr. i, 131. Mă aşteptam că ai s-o păţeşti o dată cu lecţiile d-tale. Rebreanu, r. i, 242. O fi glumit, cinstite părinte, nu zic că nu, dar o pat eu de pe urma glumelor sfinţiei sale? Stănoiu, c. i. 115. Aşa a fost s-o pat şi eu in cetatea Mizilului. I. Botez, b. i, 95. Nu vă lăudaţi dinainte, aţi mai păţit-o la şaptezeci, am răspuns paraponisit. Brăescu, o. a. ii, 130. Era s-o păţim. Turcul auzise poate ceva. Sadoveanu, o. ii, 92. O s-o pată şi ăştia. N-am nici o grijă. Stancu, r. a. i, 62. O mai păţiseră şi alţi jandarmi. Vornic, p. 209. Dacă te prind cumva că mişti, o păţeşti! s ianuarie 1961, 34. Şi de-i zice „lasă-mă să te las“, O s-o păţeşti şi intr-un ceas. Teodorescu, p. p. 184. A o păţi ca cineva = a întîlni pe cineva care îţi (poate) produce (mari) neplăceri, încurcături, a suferi (mari) neplăceri din cauza cuiva, a-şi găsi beleaua cu cineva. îţi spun prieteneşte că cu mine ai s-o păţeşti urtt de tot. Preda, m. 299. Avea această manie şi odată o păţise cu cineva, id. r. 163. (Familiar) Ce-ai păţit ? = ce ţi s-a întîmplat ?; cum se explică ?; ce te-a apucat ?, ce ţi-a venit ? Ce este, cucoană Chiriţă?... Ce-ai păţit?... — îmi vine să plesnesc..., na! Alecsandri, t. i, 158. Dar ce-ai păţit, măi pahonţule, de te-ai sculat cu noaptea-n cap? Creangă, p. 309. Leliţă lano, dar ce ai păţit să laşi, pe peretele alb ca laptele..., o pată de pămtnt galben ? Delavrancea, t. 137, cf. Alexi, w. Din păţite = din (proprie) experienţă, trecînd prin multe încercări. dicţ. O Intranz. Teodora-i blăstemă şi amlndoi să paţă ca Teoctist. Moxa, 387/33. Aşijderea va să paţă şi cela ce... va afla cartea aceasta şi nu o va cumpăra (a. 1642). bv i, 127. O casă a unui grec, carile... au pierit, păţind pre cale. Herodot (1645), 510. Să aibă hiecare săldaţ apă gata la războiu, să nu pată ca ta Slănileşti. Neculce, l. 259. Nici romanilor acea bătaie, măcar de au şi izbindit, nesingeroasă şi fără de mare pagubă n-au fost. Că şi de atuncea şi din ceea ce In mai trecutele zile păţise..., s-au aflai şi de ei periţi 210 000.
 C. Cantacuzino, cm i, 77. Aşa pate bărbatul acela, carele se prea încrede muierii. Calendariu (1814), 115/17, cf. Codru-Drăguşanu, c. 111. Nu ştiu eu ce mă legaşi Vrind, nevrind tn lanţul tău, Stnt din robi-ţi drăgălaşi Sau din cei carii pat rău? I. Văcărescul, p. 309/9. La cite pale omul, Să nu mtnie pe Domnul, Ci să zică tn gtndul său: Doamne fereşte de mai rău. Pann,
 p. v. ii, 40/5. Astfel păţi şi cioara, In rts ea fu luată. Alexandrescu, o. i, 120. la aşa păţesc de cite ori gindesc că am fete de măritat; tmi pierd minţile. Alecsandri, t. i, 131. Vezi să nu păţi şi tu ca simigiul. Odobescu, s. iii, 10. Aja păţeşti, dacă te iei cu nişte bicisnici. Creangă, o. 113. Păzeşte-te tn viaţa la de a nu mai pofti lucruri peste puterea ta, căci nu vei păţi bine. Ispirescu,
 l.   80. întotdeauna păţea aşa. Gîrleanu, n. 79. Aşa păţim şi noi de multe ori in viaţă. Galaction, o. a. i,
 41.  Mere-oi, că n-am Incătrău, De n-oi mere-oi păţi rău. Jarnîk-Bîrseanu, d. 302.
   —    Prez. ind. : păţesc şi (popular) pat, paţ, (regional) păt.
   —  Lat. pati.
   PĂŢÎRE s. f. (învechit şi regional) Faptul de a p ă-ţ i; păţanie. Cintă-ne, de o ştii, păţirea jeloasă A lui Arghir şi-a Ilenii frumoasă. Budai-Deleanu, t. v. 98. Dtnşii, prin chiară dovadă A multor păţiri triste, văzură Că prin vorbă multă şi prin sfadă Numa cit s-altţă vrajbă ş-ură. id. ţ. 337, cf. drlu. Experienţa este păţirea sau cercarea a multor lucruri. Marcovici, c. 65/23. Groaza domni tn Constantinopole cind se auzi de păţirea lui Sinan. Bălcescu, m. v. 180, cf. Polizu. Păţirile vă vin grămadă tn minte tn minutul acesta. Bolliac,
 o.   239, cf. ddrf, Şăineanu, d. u., Barcianu.
   —  PI.: păţiri.
   —  V. păţi.
   PĂŢÎT1 s. n. (Rar) Faptul de a păţi; întîmplare sau şir de întîmplări (neplăcute) pe care le trăieşte cineva. Cf. păţi (2). Asta mi-a folosit: umblalu şi păţitu, că acum pot zice că nu mă tem de nime pe lume. G. Petrescu, r. dr. 180.
   —  V. păţi.
   PĂŢÎT2, -Ă adj. 1. (învechit) Care suferă, care îndură chinuri (fizice); chinuit, torturat. Cf. p ă ţ i (1). Coconul mieu zace tn casă slab, iute păţit. Coresi, ap. dhlr ii, 464. Pentru noi păţitul D[o]/nn şi răstignit şi-ngropat s-au sculat din mormtnt cu putearea dumnă-dzăirii sale. Dosoftei, v. s. noiembrie 179v/2.
   2.   Care a trecut prin multe încercări în viaţă, care a văzut şi a trăit multe; p. ext. cu experienţă, încercat, experimentat; (învechit) pătimit (2). Cf. păţi (2). Fiind tracii nişte oameni păţiţi rău. Herodot (1645), 237, cf. anon. car., lex. mars. 233. Era om ascuţit la minte, tn lucrurile oştii foarte păţit şi ştiut. C. Cantacuzino, cm i, 78, cf. lb. Nici unii nici alţii nu-şi au locul tn chibzuiri de oameni maturi şi păţiţi (a. 1849). ap. Ghica, a. 666, cf. Polizu. Crede-mă pe mine, cumălre, că-s mai bătrtn, mai păţit. Alecsandri, t. 1558. Mult mai încoace de timpii fabuloşi ai păţitului amant al Euridicei,... muzica a fost preţuită ca o neapărată auxiliară a petrecerilor vtnătoreşti. Odobescu, s. iii, 101. Intr-o lungă noapte de iarnă, nu poate fi mai frumoasă petrecere dectl să stai la taifas... cu un om păţit, care să-ţi ştie povesti tnttmplări interesante din viaţa lui. Caragiale, o. iv, 91, cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w. Lacom tot mlnca şi bea păţitul Ulise. Murnu, o. 105, cf. Şăineanu, d. u. M-am gtndit şi eu, ca omul păţit şi cuminţit de necazuri: nu mă duc de-a dreptul... să nu spăimtntez oamenii. Sadoveanu, o. vii, 291. Ar fi vrut să-şi ia banii îndărăt, dar potcccde negustor, mai păţit, a înţeles şi s-a pierdut tn lume. Arghezi, b. 107. Oamenii priveau scena atenţi ..., prudenţi şi păţiţi. Călinescu, s. 289. Dascălul se ţinea drept om păţit, trecut prin multe. Galan, z. r. 239. Oamenii cei bătrlni, păţiţi şi îmbiaţi prin lume, se pricep cite la una, alta. Sbiera, p. 302. Novac e mare drac, Nu-i călugăr de-ăl sinţit, Ci e omul cel păţit. şez. ii, 38. -0> E x p r. (A fi) Stan păţitul = (a fi) om cu experienţa vieţii, încercat. Eu insă, Stan păţitul, Iţi voi spune numai atit... Gane, n. iii, 98. la... nu-mi lot spuneţi cai verzi pe pereţi, că eu stnt Stan păţitul! Creangă, p. 179. La orice treabă, Pe Stan păţitul întreabă. Pann, p. v. ii, 4/6. E de pe vremea lui Stan păţitul, se spune despre cineva care ştie multe, care are multă
3941
PĂŢITANIE
— 350 —
PĂUN
 experienţă. Gf. Zanne, p. vi, 321. <0> (Substantivat) Priceputul şi păţitul Semnul Domnului zărea Şi din gură-aşa grăia. Alecsandri, p. p. 90. Tot păţitu-i pricepui. Sadoveanu, o. i, 643, com. din Piatra Neamţ.
  —  PI.: păţiţi, -le.
  —  V. păţi.
  PĂŢITÂNIE s. f. (Regional) Păţanie. Cf. ddrf, Barcianu, Şăineanu, d. u., cade, sfc ii, 103.
  —  Pi.: păţitanii.
  —  Păţit1 + suf. -anie.
  PĂŢITXÎRĂ s. f. (învechit şi regional) Păţanie. Cf. anon. car., Pascu, s. 59. Tăt'e păţiturile, arl sn v h
  1  392/279.
  —  PI.:   păţituri. — Şi:   (regional)    păţătură  s. f.
  Pascu, s. 59.
  —  Păţi + suf. -tură.
  PĂŢOÂNCĂ s. f. (Bot.; Dobr.) Floarea-soarelui (Helianthus annuus). Cf. hxiv 444, ai.r i 1904/679,684.
  —  PI. : ? — Şi: paţ6ncă s. f. h xiv 444.
  —  Etimologia necunoscută.
  PĂŢ6C s. m. v. poţoc.
  PĂŢ0G s.,m. v. poţoc.
  PĂUC$LĂU adj. (Prin sud-estul Olt.; despre oameni) Zănatic, smintit. Cf. cv 1951, nr. 5, 26.
  —  PI. : păucălăi.
  —  Etimologia necunoscută. Cf. h ă b ă u c.
  PĂUCĂLÎE s. f. (Prin sud-estul Olt.) Om zănatic, smintit. Cf. cv 1951, nr. 5, 26.
  —  Pi. : ?
  —  Etimologia necunoscută. Cf. p ă u c ă 1 ă u.
  PĂUCfilVIE s. f. v. poucenie.
  PĂUIOÂRĂ s. f. v. păunioară.
  PĂUJEÂLĂ s. f. (Prin vestul Munt.) Bunăstare; chiverniseală. Cf. Tomescu, gl.
  —  Pi. : păujeli.
  —  Păuji + suf. -eală.
  PĂUJÎ vb. IV. 1. T r a n z. (Vestul şi nord-vestul Munt. şi prin nord-estul Olt.) A purta de grijă ; a îngriji (bine). Nu ştia să păujească atttea lighioni lăsate... pe pămint. RXdulescu-Codin, î. 6. El m-a crescut ca copil de suflet şi m-a păujit alita timp! id. ib. 32, cf. Tomescu, ol. Păojeşte vitele. Lexic reg. ii, 16. E păujit la mine calul cum nu se poate mai bine; n-ai nici o grijă! Udrescu, ol. + R e f 1. A se cruţa. Prea se păujeşte, prea se fereşte să nu dea in greu! Udrescu, gl.
  2.   Refl. (Prin vestul Munt.) A avea grijă să-şi asigure, să-şi agonisească cele necesare. V. chivernisi. Să păujăşte el dă toate ce-i trebuie. Tomescu, gl. Păujiţi-vă, că io nu mai văz de voi. id. ib.
  —  Prez. ind. : păujesc. — Şi: păoji vb. IV.
  —  Etimologia necunoscută.
  PĂTJLÂ vb. I. 1. T r a n z. (Transilv.) A suferi, a îndura. Vai şi amar de zilele mele,... ce păulez eu cu el! Reteganul, ap. cade. Multe a mai păulal şi biata N. cu herhuiul ei. Viciu, gl. Nu ştiu ce-oi mai păula. Com. din Zagra-NXsXud, cf. dr. i, 301, 302.
  2.   I n t r a n z. (Regional) A trăi, a o duce (Vîlcele-Turda). Cf. mat. dialect, i, 84. Cum mai păulaţi?
  —  Rău am păulat, că mi-o perit on iosag. id. ib.
  —  Prez. ind. : păulez.
  —  Etimologia necunoscută.
  PĂCV s. m. 1. Pasăre domestică mare, din ordinul galiformelor, ayînd (la mascul) penajul strălucitor, viu colorat, albastru-verzui cu reflexe metalice sau,
rar, alb, cu coada foarte lungă pe care o poate ridica şi răsfira în formă de evantai (Pavo cristatus). Toată pasărea curată veţi mtnca. Şi dentr-aceastea să nu mtncaţi den iale vulturul... şi hăreţi şi păun. Biblia (1688), 1371/6, cf. lex. mars. 234. Stăpineaşte această planetă... boi, cerbi, capre, păuni. Calendari (1733), 14/8. Finixul... este mai mare dectt păunul (a. 1777). gcr ii, 109/9, cf. Budai-Deleanu, lex. Peunii adeseori noaptea cu glas tare ţipă. Calendariu (1814), 85/8. Peunul au început a-şi lăţi penele sale. Ţichindeal,
f. 154/3, cf. drlu. Se laudă păunul cu penele-i plăcute. Negruzzi, s. ii, 297. Atunci insă, deodată, Un păun
i  se arată. Alexandrescu, o. i, 300. Tot aci se află păsări ornate de cele mai frumoase pene... păunii. DrXghiceanu, c. 115. Barba argintie A uncheşului străbun Se tirte pe cimpie, Ca o coadă de păun. Alecsandri, Poezii, 358. Zina Dochiacu glasu-i cheam-o pasăre măiastră, Ce zburind prin aer vine cu-a ei pene de păun. Eminescu, o. iv, 127. Femeiuşcă păunului se numeşte de cătră popor păună. Marian, o. ii, 263. Mă-ntrebaţi de nun? Ei! nunul, Soare-ntr-adevăr: Dumnealui, mă rog, păunul! Nună mare a fost gaiţa, Stele-acasă păuniţa, Că-i murise-un văr. Coşbuc, p. ii, 35, cf. Alexi, w. Păunul văduv..., neavtnd cui să-şi arate strălucirile şi podoabele, linjea şi protesta In graiul lui strident de cite ori avea prilejul. Anghel, pr. 93, cf. tdrg. Individul poartă un cap de animal cu bot sau de pasere cu cioc..., un cocor, un cocoş, un păun. Pamfile, cr. 169. Păunii sub arcade, vistnd pltngeau tn somn. PeticX, o. 71. Omul tnvîrteşte o dată pălăria, apoi ti netezeşte pana de păun. GÎrleanu, n. 132. Costumul ginerelui nu prezintă nimic deosebit faţă de cel românesc de pe Tirnave. înainte doar, el purta in pălărie o pană de păun, spun bătrtnii. dr. v, 25, cf. Nica, l. vam. 188, Şăineanu, d. u. Alit pe aripile de dinainte... cit şi pe aripile dindărăt, [fluturele] are cile o pală cu multe colori, asemenea cu ochii de pe penele din coada păunului. Simionescu, f. r. 373' Flăcăii..., cu pene de păuni la pălărie, cu haine largi, cu cizme încreţite, fumau cu patimă, strînşi grămadă. BrXescu, o. a. ii, 251. Mozaicurile înfăţişau vulturi şi păuni neclintiţi. Sadoveanu, o. xii, 98, cf. Băcescu, pXs. 124. Am văzut, odată, de vînzare un păun. Arghezi,
b. 106. Mii de păuni sălbatici îşi resfirau cozile lor aurite in coroana acestor copaci. CXlinescu, s. 837. O hoţomană de coţofană, vecină de cabină cu un păun, ţipa! v. rom. octombrie 1954, 159. Îşi cumpărase nişte păuni. Barbu, p. 50. Păunul este comun tn India. Zoologia,
156, cf. der. Pe aice se zice... păunul ţipă. h iii 17. Peană mlndră de păunii, Iubeşte numai pe unu; Foaie verde de trifoi, Nu-i iubi pe amtndoi. Jarnîk-Bîrseanu,
d. 249, cf. Bibicescu, p. p. 54. Îmi văzu... un păun cu coada verde. PXsculescu, i.. p. 51. Păunu-i peste tot numai frumuseţe şi podoabă, şez. xviii, 27, cf. Podariu, fl. 86, alr i 1019, a ii 9, 12, iii 16, 18, mat. dialect, i, 85. Zbor de fele şi neveste, De boieri şi de cucoane. Dar, tn urma zborului, Un păun cu coada verde. folc. mold. i, 256. Păunul, pene frumoase, dar picioare urîle. Zanne, p. i, 585. O (Ga termen de comparaţie, cu aluzie la penajul frumos al păsării, la lipsa ei de inteligenţă etc.) Ca păunul se mindreşte şi Tot cu laude trăieşte. Pann, p. v. i, 162/5. Dacă nu mi-ai părea prost „ca un păun, aş putea lua asta drept obrăznicie. Camil Petrescu, t. ii, 193. Copiii..., cînd apar dumineca pe uliţele satului, sînt attt de împodobiţi încît par nişte păuni. Bogza, c. o. 280. Badea trecea pe drum... Gata ca ş-un păun. Jarnîk-Bîrseanu, d. 231. Nouă sute bani din pungă La doftori să nu-ţi ajungă, Şase boi ca păunii Să ţi-i mînce doftorii. Bibicescu, p. p. 54. Ea fintîna şi-o găsea... turburată De trei juni ca trei pehuni. dr. v, 38. Hai, bade, să ne iubim, Că noi bine ne văjim... Şi pă ochi şi pă cătat, Ca şi doi păuni la sfat. folc. transilv. i, 119. <0> F i g. Luna-şi mînă lin păunii. Arghezi, vers. 59. <0> E x p r. A se îmbrăca (sau a se împodobi) cu pene de păun — a se lăuda cu meritele altuia, a se împăuna. Cf. Zanne, p. i, 585. + Epitet dat unui tînăr frumos, mîndru, voinic. Şi luni trecut-au după luni, Şi-a fost de
3954
PÂUNA
— 351 —
PĂUNIOR
veste lumea plină, Că steagul turcului se-nchină; Şi mtndrii codrului păuni, Romănii-au isprăvit războiul, Că s-au bătut nebuni. Coşbuc, p. ii, 100. Ai făcut o pasiune pentru zoologie, bunico. — Da, păunule. H. Lovinescu,
 c. s. 30. <0> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Neculae, pui păun, Chica ta toată-i inele. Jarnîk-Bîrseanu, d. 21.
   2.   Pană1 (II) (din coada) de păun (1). Călăreţi turci... cu coif poleit şi împodobit... cu coadă invoaltă de păun. Odobescu, s. i, 133. Sirieni cu forme clasici, copilandri prin etate,... Peste masa largă mişcă enan-talii de păun. Macedonski, o. i. 104. + (Popular; mai ales la pl.) Podoabă făcută din una sau din mai multe pene1 de păun (1), pe care flăcăii o poartă la pălărie; p. e x t. buchet de flori naturale sau artificiale purtat ca podoabă la pălărie. V. pană1 (16). Podobeam o pălărie Cu păun şi cu hlrtie. Marian,
 0. ii, 267. Aveau păuni, mărgele şi oglingioare la pălărie. Sadoveanu, o. viii, 290. Duc flăcăi la cătunii Cu păuni la pălării, şez. iv, 135. Am pus păuni tn pălărie. alr 11021/186, cf. ib. 1021/255, 268,289,290,360, 370, 382, 420, 710, alr sn iv h 1 160. La Orăştie să pun păuii. a iii 17. 4 (Prin Bucov. şi estul Transilv.) Motiv ornamental (In formă de floare) pentru broderii, ţesături etc., (regional) pană1 (16); motiv ornamental asemănător cu penele1 de păun (1). [Vipera este] şerpe drept cu paun la ureche, alr i 1 184/576, cf. a v 20.
   3.   (Regional; la pl.) Tuleie (in barbă, pe faţă) (Răcăşdia-Oraviţa). Com. Novacoviciu. + (Prin Transilv. ; la pl.) Perciuni. Gf. alr ii/i h 9/235, mat. dialect.
 1, 286.
   4.   (Bot.; regional) Orz (Hordeum vulgare). Com. din Straja-Rădăuţi.
   5.   (Bot.; prin Transilv.) Colilie (Slipa pennala). Cf. Borza, d. 165, alr sn iii h 648/260.
   —    Pl. : păuni. — Şi: (învechit şi regional) peun, (regional) pehtin, petine (alr i 1 019/49, 61, 87, 90, 186, 305, 878) s. m.
   —  Lat. pavo, -onis.
   PĂUNĂ vb. 1 v. păuni.
   PĂUNÂR s. n., s. m. 1. S. n. (Astăzi rar) Loc unde se ţin sau se cresc păunii (1). Cf. Baronzi, l. 116, ddrf. Ioana, sora soarelui Ş-a găsit-o Şi-a luatro în celar că mi-a băgat-o, în celar, tn păunar. Teodorescu, p. p. 20, cf. rev. crit. i, 3.
   2.   S. m. (Rar) Persoană care creşte, păzeşte sau vinde păuni (1). Cf. Polizu, ddrf, Barcianu, Alexi, w.
   3.   S. m. (Regional) Epitet dat unui jandarm. Com. din Straja-Rădăuţi.
   —  Pl.: (1) păunare, (2, 3) păunari.
   —  Păun + suf. -ar.
   PĂUNÂŞ s. m. 1. Diminutiv al lui păun (1); păunei, (rar) păunior (1), (regional) păuniţ. Cf. ddrf, Barcianu, Alexi, w., Şăineanu, d. u. Parc-a ştiut pofta duduiei... să aibă un păunaş alb. C. Petrescu, î. i, 138. Pe deasupra unui sat Trece-un păunaş rotat. Marian, o. ii, 265. Leliţă,... Mută-ţi casa lingă drum, Că m-oi face-un păunaş Ş-oi veni să-mi dai sălaş / Jarnîk-Bîrseanu, d. 74, cf. Mîndrescu, l. p. 94, Reteganul, tr. 106. Şi-mi văzu d-un păunaş, D-un păun cu coada verde. Păsculescu, l. p. 51, cf. Podariu, fl. 48. •O’ (Ca termen de comparaţie) Tu umblai tn jurul ei ca un păunaş. Sadoveanu, o. xi, 229. Haide, mtndro,... să fugim... Că noi bine ne lovim Şi la ochi şi lasprtncene Ca doi păunaşi la penel Jarnîk-Bîrseanu,
 d. 57. + Epitet dezmierdător dat unui tînăr frumos, mîndru, voinic. Trebuie să vie acuş, păunaşul tatii. Alecsandri, t. i, 352, cf. ddrf, Barcianu, Şăineanu,
 d. u., cade. Păunaş de pe căruţă, N-ai văzut pe-a mea drăguţă? Jarnîk-Bîrseanu, d. 135. Potera... întreba de Gheorghiţă Gheorghilaş, Tînăr, mîndru păunaş. Păsculescu, l. p. 277. O Păunaşul codrilor = haiduc tînăr, frumos, voinic. Cf. Şăineanu, d. u. Povesteau... despre feţi frumoşi, despre păunaşii codrilor, precum şi despre voinicii şi vitejii cei mai vestiţi. Marian, t. 92.
 Pe noi ne-a-ntlmpina, Păunaşul codrilor, Voinicul voinicilor. Alecsandri, p. p. 24. 4 (Rar) Epitet dat unui om înfumurat şi prost. Cf. Alexi, w.
 2.    (Art.; regional) Numele unui cîntec popular. Cînd eram flăcău... clntam... doina, păunaşu, co-saşu. Jipescu, o. 91.
 —  Pl. :  păunaşi.  — Şi:   (regional) peunăş s. in.
 Mîndrescu, l. p. 94, Podariu, fl. 48.
 —  Păun + suf. -aş.
 PĂtiNĂ s. f. (Rar) Păuniţă (1). Cf. Marian, o. 11, 263, ddrf, Barcianu, cade, alr i 1 020/93, 103, 116, 174, 578, a 11 12, iii 12, 17. + (Regional) Epitet dat unei femei frumoase. Gf. ddrf, cade.
 —     Pl.: păune. — Şi: (regional) pciină s. f. alr i
 1 020/103, 116, 174, a 11 12.
 —  Păun + suf. -ă.
 PĂUNĂRÎE s. f. (Rar; cu sens colectiv) Mulţime de păuni (1). Ce de-a păunărie! Marian, o. 11, 266.
 —  Păun + suf. -ărie.
 PĂUNEĂSĂ s. f. (Rar) Păuniţă (1). Cf. Cihac, i, 199, Marian, o. ii, 266, alr i 1 020/45, a iii 18.
 —  Pl. : păunese. — Şi:     (regional) peuneăsă s. f.
 a iii 18.
 —  Păun + suf. -easă.
 PĂUNUL s. m. Diminutiv al lui păun (1); păunaş (1), (rar) păunior (1), (regional) păuniţ. Cf. Marian,
 o. 11, 265, ddrf, şez. vi, 113. Pană de păunei, alr ii 5 746/812. + Epitet dezmierdător dat unui tînăr frumos, mîndru, voinic. Cf. Marian, o. ii, 265. Prin desiş cu frunza verde, Unde urma nu se vede..., Şade-un mîndru păunei, Nu te-ai înlîlnit cu el? Alecsandri, p. p. 399.
 —  Pl. ; păunei.
 —  Păun + suf. -el.
 PĂUNfiSC, -EĂSCĂ adj. (Rar) De păun (1), privitor la păuni, ca de păun. Cf. drlu, Cihac, i, 199, Marian,
 o. i, 266.
 —  Pl. : păuneşti.
 —  Păun + suf. -esc.
 PĂUNÎ vb. IV. Refl. 1. (Popular) A se îngîmfa, a se fuduli, a se împăuna. Oamenii tn minteni, cu mlnicile suflecate, cu cordele la pălării fllftind tn vini, se păunese prin ograda măturată. Russo, s. 103. Eu nu pot citi româneşte. — Cum? apoi dar ce înveţi iu? — Elineşte, am răspuns păunindu-mă. Negruzzi, s. i, 4, cf. Baronzi, l. 100, Marian, o. ii, 266, ddrf, bl vi, 68.
 2.    (învechit, rar) A se ridica, a se înălţa Intr-o funcţie nemeritată. îi vezi deodată păunîndu-se pe treptele cele mai ’nalte. Bolliac, ap. ddrf.
 —  Prez. ind. : păunese. — Şi: păună vb. I. Scriban, d.
 —  V. păun.
 PĂUNÎCĂ s. f. (Regional) Păuniţă (1). Cf. Polizu. Femeiuşcă păunului se numeşte de cătră popor păună,... păunică. Marian, o. ii, 263, cf. ddrf, tdrg, alr i
 1  020/45, 186, 229, 388, 735.
 —  Pl.: păunici. — Şi: peuuică s. f. alr i 1 020/229.
 —  Păun + suf. -ică.
 PĂUNIOÂRĂ s. f. (Regional) Păuniţă (1). Cf. ddrf. în tot locul să cătaţi, în celar să nu umblaţi Că... de-o scăpa vreo păuioară, Iau pe sor’sa soţioară. Teodorescu, p. p. 20.
 —  Pl.: păunioare. — Şi: păuioâră s. f.
 —  Păun -f- suf. -ioară.
 PĂTJNiOR s. m. 1. (Rar) Păunaş (1). Cf. bl iii, 19.
 2.    (Ornit.; regional) Florinte (Chloris cMoris). Gf. Marian, o. i, 387, ddrf, Barcianu, tdro, cade, Dombrowski, p. 98, Băcescu, păs. 124.
 —  Pl.: păuniori.
 —  Păun + suf. -ior.
3966
PÂUNIilE
— 352 —
PĂUZÂ
    PĂUN fRE s. f. (Popular) Faptul de a se păuni (I); ingîmfare, fuduleală, Împăunare. Cf. Mabian, o. II, 266, DDRF.
    —  PI. : păuniri.
    —  V, păuni.
    PĂUfllÎŢ s. m. (Transilv. şi Maram.) Păunaş (1). Cf. tdrg, bl vii, 136. Mtndre semne mi d-afla: La picioare Iarbă mare, Pe la brlu Holdă de grtu, Din buzuţă Schtnteuţă, Din guriţă Tămtiţă, Din ochiţi Doi păuniţi. Marian, î. 353, cf. Bîrlea, b. 69.
    —  PI. : păuniţi.
    —  Păun + suf. -iţ.
    PĂUNÎŢĂ s. f. I. Femela păunului (1.); (rar) păună, păuneasă, (regional) păunioară, păunică, păunoaie, păunoaica, peunariţă. Cf. drlu, le. Nună mare-a fost gaiţa, Steie-acasă păuniţa, Că-i murise-un văr. Coşbuc, p. ii, 35. Nu ne-a pierit nici un pui şi prinţesa (prinţesa era păuniţa) ne-a scos unul alb. C. Petrescu, î. i, 138. îşi cumpărase nişte păuni. Vreo şapte sau opt, cu păuniţe. Barbu, p. 50. Ctnd te văd mtndră-n portiţă, Parcă văd o păuniţă. Marian, o. ii, 264. Păuniţa ... numai la cap are, un zmocuşor de pene frumoase. şez. xviii, 27. Ştiu că nu eşti porumbiţă, Nici păun, nici păuniţă. T. Papahagi, m. 39, cf. alr i 1 020/85, 87, 98, 100, 107, 109, 112, 131, 136, 138, 140, 148, 249, 251, 385, 420, 556, 730, a iii 16. <0> (Ca termen de comparaţie) Are badea o drăguţă, Mtndră ca o păuniţă. Jarnîk-Bîrseanu, d. 230. Iese nana pe uliţă, Gata ca o păuniţă. folc. transilv. i, 415. Mtndră ca o păuniţă, Grasă ca o prepeliţă. Zanne, p. i, 586. + Epitet dat unei fete tinere, frumoase, iubite. V. p o -r u m b i ţ ă, p u i c u 1 i ţ ă. Cf. bul. fil. i, 213.
    2.    (Entom.; regional) Numele mai multor specii de libelule. Libelula albastră se numeşte pe la noi păuniţă, pentru că aripile ei seamănă cu ale păunului. Marian, ins. 560. Căluşul zis şi păuniţa, un fel de libelulă. Simionescu, f. r. 257. Erau libelule dintre acele cărora, pe alocuri, li se spune păuniţă. Sadoveanu, a. l. 200.
    3.    (Bot.; regional) Numele a două mici plante erbacee : a) horşti (Luzuta luzuloides). Borza, d. 102; b) mălaiul-cucului (Lusula pilosa), v. mălai (15). Panţu, pl., cf. Borza, d. 102.
    —     PI. : păuniţe. — Şi: (regional) peuniţă s. f. lb» alr i 1 020/85, 87, 98, 100, 107, 109, 112, 131, 136, 138,140, 148.
    —  Păun + suf. -iţă.
    PĂClVJĂiV s. m. v. păianjen.
    PĂtJiVJEIV s. m. v. păianjen.
    PĂUNOÂICĂ s.f. (Regional) Păuniţă (1). Cf. ALR I 1 020.
    ~ Pl.: păunoaice. — Şi: (regional) peunălcă s. f. ALR i 1 020/190.
    —  Păun -f- suf. -oaică.
 PĂUNOÂIE s. f. (Transilv.) Păuniţă (1). Cf. alr i 1 020/160, 280, 337, 343, 347, a i 13.
    —  Pl. -..păunoaie. — Şi: peunoăie s. f. alr i 1 020/160.
    —  P&un + suf. -oaie.
 PĂUNGi s. m. (Regional) Păun (1) mascul (Stu-pinii-Zălau). alr i 1 019/283.
    —  Pl. : păunoi.
    —  Păun -f- suf. -oi.
 PĂUNŞÎIR subst. (Regional) Numele unei cusături în desen stilizat, care se lucrează pe umărul minecii de la ie (Răşinari-Cisnădie). PXcalX, m. b. 518. Păunşor de 5 tmpunsuri. id. ib.
    —  PI.: ?
 —  Păun -f- suf. -şor.
   PĂURfiSC, -EÂSCĂ adj. (Prin Ban.) Ţărănesc; plugăresc. Cf. cade.
   —   Pl.: păureşti.
   —   Paur + suf. -esc.
   PĂURfiŢ subst. (Regional; cu sens colectiv) Cîlţi (Blrsana-Sighetul Marmaţiei). Cf. T. Papahagi, m. 228. Cu barba d'e păureţ. id. ib.
   —   Etimologia necunoscută.
   PĂTJRÎ vb. IV. I n t r a n z. (Prin Ban. şi sud-ves-tul Transilv.) A practica agricultura, a lucra pă-mintul (In calitate de plugar); (popular) a plugări. Com. din Sîntana-Arad, cf. Lexic reg. ii, 41.
   —   Prez. ind. : păuresc.
   —   V. paur.
   PĂURÎEs. f. (Prin Ban.) 1. Agricultură ; plugărie. Cf. CADE.
   2.   (Cu sens colectiv) Ţărănime; plugărime. împărate, nu te bate, Că-s cătane nenvăţate, Călane din păurie, La puşchiţă ei nu ştie. CXtanX, ap. cade.
   —   Paur + suf. -ie.
   PĂURÎŢĂ s. f. (Ban. şi prin sud-vestul Transilv.) Ţărancă; soţie de plugar. Gf. Molin, r. b. 418, alr ii
   2   874/2, 29, 36, 105, com. din Timişoara, Lexic reg. ii, 41.
   —    Pl. : păuriţe. — Şi: păoriţă (Molin, r. b. 418, alr ii 2 874/36, com. din Timişoara), peoriţă (alr ii
   2 874/29) s. f.
   —   Paur + suf. -iţă.
   PĂT5Ş s. m. v. păuşă.
   PĂTJŞĂLĂ s. f. v. pauşal.
   PĂt5ŞĂ s. f. (Prin Olt. şi vestul Munt.) Fiecare dintre prăjinile care, legate împreună la unul dintre capete, se aşază pe virful stogului (de fin) pentru a-1 apăra de vint; (regional) pânză. V. m a r t a c (le), păianjen (3), p ă u z ă (I). Cf. cade, Udrescu, gl.
   —   PI. : păuşi. — Şi: păiîş s. m. cade.
   —   Etimologia necunoscută.
   PĂUZĂ vb. X. I n t r a n z. (Latinism învechit, în Transilv. şi Bucov.) 1. A se odihni (X), a se repauza; a poposi. Cf. Budai-Deleanu, t. v. 161, drlu. De la Bistriţa, unde a pauzat tn 11 şi 12 iuniu, imperatut scrie gubernatorului. Bariţiu, p. a. i, 471, cf. Barcianu. Păzeşte ctnd va fi soarele cruce amiazăzi şi atunci te răpede iute de rumpe o smicea, căci numai atuncea pău-zează mărul-dulumărul cu ramurile sale. Sbiera, p.
   30. ^Tranz. fact. Comandantele general decise ca tn acea zi să pauzeze toate trupele. Bariţiu, p. a.
   ii, 467.
   2.   A se odihni (4). O fierbinte tncai varsă-mi lăcrămioară Şi zi: lin oasă-ţi păuzeze, Arghire, Ce cu lot te-ai jertoit pentru mine! Budai-Deleanu, t. v. 102.
   —    Pronunţat: pă-u-. — Prez. ind.: păuzez. — Şi: păuzi vb. IV. drlu.
   ~ Din lat. pausare.
   PĂUZÂRE s. f. (învechit, în Transilv. şi Bucov.)
   1.  Odihnă (I), repaus. Cf. p ă u z a (1). Nu trecusă un ceas şi jumătate De ctnd tabăra tn somn apucasă, Ctnd iacă vin din părţile toate Vaiete, strigări cu larmă. .. Prea lina păuzare le rumpe. Budai-Deleanu, ţ. 272, cf. drlu.
   2.   Pauză (II). După şapte ani de păuzare, ne aflăm tncă tot tn plină sesiune congresuală. Sbiera, f. s. 336.
   —   Pronunţat: pă-u-.
   —   V. păuza.
   PĂIjZĂ s. f. 1. (Prin Olt., nordul Munt. şi sudul Transilv.) Fiecare dintre prăjinile care, legate împreună-
   I   la unul dintre capete, se aşază pe virful stogului (de
                                                                                                                                3986
PĂUZI
— 353 —
PĂZI
  fin) sau pe acoperişurile din paie, pentru a le apăra de vlnt; (regional) martac (1 c). V. păi an j en (3), pânză, păuşă. Cf. ca.de, Muscel, chest. ii 258/49, 65, alr sn i h 137. + (Prin nordul Munt.) „Un fel de jalon pentru îndreptarea hotarelor“. Rădulescu-CODIN.
  2.   (Prin Olt. şi nordul Munt.) Momîie, sperietoare (de păsări). Acele sperietori sau chipuri de oameni se numesc şi momii sau păuze. Pamfile, a. r. 169. lei sămtnţa şi o semeni şi o păzeşti de păsări cu păuze. Rădulescu-Codin, î. 315.
  —  Pl.: păuze.
  —    Etimologia necunoscută. Cf. pânză, păian-j e n.
  PĂUZÎ vb. IV v. păuza.
  PĂVĂŢAŞ s. m. (învechit, rar) Soldat înarmat cu pavăză (1). Purtători de arme ridicind scuturi şi suliţe tn pămintul Judei 300 şi in pămintul lui Veniamin păvăţaşi şi arcaşi 200. Biblia (1688), 3171/26.
  —  Pl. : păvăţaşi.
  —  Pavăţă + suf. -aş.
  PĂVĂZĂR s. m. (învechit, rar) Meşter care făcea paveze (1). Să se siringă meşterii toţi: faorii, croitorii, păvăzarii. Alexandria (1794), 41/12. Să facă faorii coifuri... şi păvăzarii paveze, ib. 41/17.
  —  Pl. : păvăzari.
  —  Pavăză + suf. -ar.
  PĂVÎŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui p a v ă 1; (regional) păvuţă. Cf. palhă2. Cămaşa... e croită cu clini, atlrnafi subsuoară cu pave sau păoiţe. Fîîîncu-CANDREA, M. 12, Cf. TDRG.
  —  Pl. : păviţe.
  —  Pavă1 + suf. -iţă.
  PĂVUÎ vb. IV. R e f 1. (Regional; despre pămlnt) A se surpa (Şoimuş-Tlrgu Mureş), alr i 395/150.
  —  Prez. ind. pers. 3 : păvuieşle.
  —  De la povoi.
  PĂVTÎŢĂ s. f. (Regional) Păviţă. Cf. Alexi, w., eom. din Zahareşti-Suceava. Femeile au susuară pavă; bărbaţii au păvuţă, iar sub păvuţă au clin. alr sn iv mn h 1 168/141.
  —  PI. : păvuţe.
  —  Pavă1 + suf. -uţă.
  PĂZARLÎU s. m. (învechit, rar; cu sens neprecizat, probabil) Tirgoveţ. OL Galaţi, Gheorglie păzarliul (cca 1683). Iorga, s. d. xvi, 224.
  —  Pl. : păzarlii.
  —    Etimologia necunoscută. Cf. tc. p a z a r 1 i „tîrgoveţ“.
  PĂZÂŞ s. m. (Regional) Cantonier la calea ferată (Glimboca-Caransebeş). alr sn iii h 872/27.
  —  Pl. : păzaşi.
  —  Păzi + suf. -aş.
  PÂzAtOR s. m. v. păzitor.
  PĂZĂTTÎRĂ s. f. v. păzi tură.
  PĂZEĂLĂ s. f. 1. (Prin Olt.) Pază (I     1).    Avea vo
  trei sule oi luate im păzală. gl. olt.
  2. (Prin Transilv.; în e x p r.) A-i     fi (cuiva)  de
  păzală = a fi grăbit. Cf. păzi (III). Hai, bărbate, la mlncare, Că mn-i de pădzală tare. arh. folk. i, 166. Iute, iute că mn-i de pădzală. alr i 1 986/341.
  3.   (Prin Transilv.) Mîncare gătită ; (regional) păzi-tură (II). Cf. păzi (IV). Cf. cv 1952, nr. 4, 33.
  4  S p e c. Rîntaş. A făcut o păzală bună. cv 1952, nr. 4, 33. Bună păzală ai făcut la supa asta. Com. din Lupşa-Turda.
  —  Păzi -f- suf. -eală.
  PĂZÎ vb. IV. I. 1. T r a nz. A fi însărcinat sau a-şi propune să supravegheze ca (ceva sau cineva) să fie în siguranţă, să nu fugă, să nu fie luat, să nu dispară etc. V. s t r ă j u i. Şi lega el cu lanţuri de fier şi căile păzea şi rumpea lanţurile: gonit era de dracul inlăuntru, in pustie. Coresi, ev. 372. Deaca auzi Nemitor că e grea, puse de o păzea, plnă cind născură doi geameni. Moxa, 355/13. Pre dinşii... i-au lăsat să păzască acee tabără a lor. Herodot (1645), 251. De să va afla vreun viiar, sau vreun grădinar să fie furând la locul ce păzeaşte el, acela să-ş piardză simbria. prav. 9. Porunceaşte să păzească mormtntul, pănă a treia zi. n. test. (1648), 38v/18. Vede pre slratocamil păzindu-ş oauole şi căutind la dlnsele. Neagoe, ap. gcr i, 168/3. Şi puseră trei steaguri de lefecii moldoveni. .. de-o păzie pe dinsa şi pe feciorul ei..'. să nu fugă la ginere-său, la nemţi. Neculce, l. 103. 50 000 de ostaşi d-abia marginile Dunării le păzea. C. Cantacuzino, cm i, 13. Ostaşul... au poruncit cinelui să păzască casa şi pre copil (a. 1802). gcr ii, 189/27. Dar cind ajunge neşiine Nevasta ca să-şi ptndească, Iepurii din crtng mai bine Să apuce să-i păzească. Pann, p. v. ii, 832/8, cf. Negruzzi, s. i, 251. Deşi Duduca mea este foarte înţeleaptă şi n-am simţit pînă acum nimic despre dinsa..., pentru mai mare siguranţă, te-am ales pe tine ca să o păzeşti. Filimon, o. i, 125. De ce nu vă păziţi viţeii? Alecsandri, t. i, 170. O mică parte de locuitori rămine [iarna] ... ca să păzească şalele, iar ceilalţi... se duc ca să clştige viaţă şi să siringă stări însemnate. Odobescu, s. i, 227. Nu l-au păzit cumsecade şi l-au lăsat să scape. Cara-giale, o. ii, 11. în cale se Intilniră cu trei roabe de ale zmeului, cari păzeau pe Ileana Simziana. Ispirescu,
l. 24. Reghimentul... şi alte trupe au primit poruncă să păzească cetatea. Galaction, o. a. i, 261. Am fost chiar slugă Şi-am păzit o turmă de rimători. TopÎr-ceanu, p. o. 120. A rămas acasă să păzească lucrurile. Cică să nu i le fure nimeni. C. Petrescu, c. v. 298. Sus miinile! Slnt procurorul. Banii pe masă!... Păziţi intrările. Brăescu, o. a. i, 205. Ne împrietenisem cu copiii care păzeau cireada. Vlasiu, a. p. 22. Să-l păziţi ca ochii din cap! Bagă de samă, mă, că-i dezertor! Sadoveanu, o. iii, 553. Darius fu legal in lanţuri de aur şi păzit bine. Călinescu, s. 830. Se lovi de omul care il păzea. Stancu, r. a. iii, 39. Femeile abia mai puteau fi ţinute Intre baionetele celor ce le păzeau. Barbu, p. 304. Asia nu se învaţă păzind glştele şi porcii pe maidane, t februarie 1962, 21. Şade omul acasă şi păzeaşte cu mare grije ceale câştigate, pop., ap. gcr ii, 358. A păzi o turmă, h l 170. Dar acolo ce-mi vedea? Că el singur nu era, Ci... mi-l păzea Sluga lui de Necula. Teodorescu, p. p. 566. Subt .cea poală de dumbravă Mare clrd de oi să-mi pază... Da le pază, cin’le pază? Da-le, Gheorghe, bun voinic. Bibicescu, p. p. 251. Nu pazăsc caii. a iii 16. Frica păzeşte pepenii. Pann, p. v. iii, 53/28, cf. Baronzi,
l. 53, Creangă, p. 230, Slavici, n. i, 11, Dela-vrancea, t. 151, Brăescu, o. a. i, 343. N-am păzit porcii împreună, se spune cuiva care-şi permite o prea mare şi nejustificată familiaritate faţă de cineva. Cf. Zanne, p. i, 611 (Prin lărgirea sensului) în nisipul fierbinte se scaldă cîteva găini, păzite de un cocoş mic. Rebreanu, i. 10. îl primi cu exclamaţii groase de veselie şi-l păzi plnă ce-şi scoase şoşonii. Călinescu,
e. o. i, 178. (F i g.) La poartă, doi paltini mari păzesc intrarea. Bassarabescu, v. 101. Pe verdele colinelor, tn terase, se înălţau chiparoşii negri care păzeau cimitirele turceşti. Bart, e. 44. (E x p r.; familiar; cu nuanţă de mustrare sau de reproş) Ce păzeşti (aici) ?= ce urmăreşti? ce^faci? cu ce-ţi pierzi timpul? ce ai de gînd ? ; (familiar) ce paşti (aici) ?, v. p a ş t e 3 (3). Deaca rumânii scot domnii şi pun domnii, dar noi ce slntem aici şi ce păzim aici? ist. ţ. n. 11. Apoi ce păzeşti tu alta, dacă nit ştii nici măcar ceea ce vorbesc muritorii? Creangă, o. 58. Noi ce mai păzim aici?
S-a înserat, toată lumea a plecat. Rebreanu, i. 31. Ce-aveţi de gînd? întrebă Miuleţ din nou. Ce-aţi păzit voi plnă acum? Preda, d. 157.        <0> Refl. pas.
23 - c. 1197
3998
— 354 —
PĂZI
Averi nenumărate, comorile domneşti. In preajmă-le ard focuri căci ele se păzesc De iesme, tauri negri, ce iadul locuiesc. Alexandrescu, o. i, 69. O Intranz. Venea îngerul şi păzea pre pămlnt în toate dzile (sec. xvi). cuv. d. bătr. ix, 422. Spărtura e destul de mare, ca, ruptnd din nuiele, să ieşim ctte unul. Dorobanţii nu păzesc intr-acolo. Bolintineanu, o. 448. Strejile ce păzeau împrejur o prinseră. Odobescu, s. i, 17. Da ptndari pe cine-au pus? Vn june c-o fată mare.... Ei păziră ctt păziră, De la o vreme se iubiră. Hodoş, p. p. 72. + (Regional) A priveghea (un mort). Noap-âa-l păzăsc. Să ioacă, fac comedîii, măcar că-i mort. ARH. FOLK. III, 57, cf. ALB Il/l h 169.
   2.    T r a n z. A avea grijă, a se ocupa (de cineva sau de ceva); a Îngriji; a supraveghea. Legă ranele lui. .. Duse el în casa de oaspeţi şi-l păzea. Coresi, ev. 388. Să-i aducă vreun vraci bun, să-l păzască. prav. 93. Păzind lemnul bine, adică cîrma, nici cum frică nu le este (cea 1800). gcr ii, 182/1. Ba nu, Guliţă ... maia şezi cu Luluţa de o păzeşte să nu facă vro nebunie. Alecsandri, t. i, 208. Bine, maică, strigă ea, aşa păziţi d-voastră copiii ? Slavici, o. ii, 13. Aveau numai o fată şi o păzeau ca lumina ochilor. Ispirescu,
l.  120. Vîntul este nevăzut. Numai copilul pînă la şapte ani îl poate vedea, dacă însă este păzit şi nu i se dă să mănînce ceapă şi usturoi. Pamfile, văzd. 28. Au pus degrabă altă carne la foc şi o păzi... ca să fiarbă. Sbiera, p. 82. Colo jos, la fîntînioară, Trage-un voinicel să moară... Cine, focu-i, mi-lpăza? Hodoş, p. p. 138. (E x p r.) A (-şi) păzi flura (sau, învechit, limba) = a vorbi cu prudenţă; a nu spune ce nu trebuie, a-şi măsura cuvintele; a tăcea. Cine păzeşte limba-şi păstrează capul. Baronzi, l. 61. Ia mai bine păziţi-vă gura şi daţi de şlire împăratului c-am venii noi. Creangă, o. 44. Ştiu că înveţi carte, dar de ce nu-ţi păzeşti gura? Delavrancea, t. 217. Ei, ce zici lelică, să spun ce ştiu eu ? — Ba mai bine păzeşte-ţi gura. Sevastos, n. 332. Duşmanii, duşmancele Nu-şi mai păzesc gurile. Teodorescu, p. p. 317. <>■ Refl. pas. Sa cui se păzeşte de la gură. Zanne, p. iii, 340. <0> Refl. (învechit) Să vă păziţi a face în ce chip au poruncit ţie D[o)mnul... tău, să nu vă abateţi în direapta nice în stînga. Biblia (1688), 1301/23. <>R e f 1.
i m p e r s. La îngrăşatul vilelor trebuie a se păzi cu mare îngrijire ca hrana să li se deie regulat. I. Ionescu,
c. 3/9. O Intranz. Cela ce va răni pre altul nu cu rană de moarte iară el să va leni şi nu va păzi curund să să tămăduiască... şi să va fi obrinlit şi denlr-acia i să va fi lîmplat de va fi murit, cela ce l-au rănit nu să va certa. prav. 88. Ascultă, Israile, şi pă-zeaşle să faci, ca bine să fie (ie. Biblia (1688), 1301/42. Domnul (ărăi să păzască, ca să nu să facă nimărui strîmbătate. N. Costin, l. 577. De vreme ce te-ai grăbit de l-ai bătut, nu-l lăsa viu. Păzeşte de-l omoară. Neculce,
l.  110. Să păziţi Să vă înmulţiţi... Şi să stăpîniţi pămîntul Cu toate cîle sînt pre dînsul. şez. xviii, 13. + (învechit şi popular; complementul este focul) A întreţine, a alimenta; a înteţi. O căldare mare cu uncrop herbtnd şi supt căldare foc mult ardea, păzîndu-l cu leamnele. Dosoftei, v. s. noiembrie 142r/22. Au început a socoti cu ce chip ar păzî focul în viitorime, ca să nu să mai stingă. Drăghigi, r. 76/12. Păziţi voi focul să se facă jăratic, că eu mă sui în pod. Vla-huţă, o. a. ii, 89.
   3.  T r a n,z. A apăra, a feri (de o primejdie);     a lua
sub protecţia, sub ocrotirea sa, a ocroti, a proteja. Cu ctt mai vtrtos pre carii se apropie şi se spăsesc păzeaşte-i şi-i întăreaşte. Coresi,   ev. 489. Iată, eu înger
voiu tremeate, care tine în      cale să pădzască şi tine să
ducă pre acel loc care eu am gătit. Palia (1581), ap. Cipariu, c. 74/15. Doamne, pre îngerul tău păzitoriu mie tremite-mi-l acoperindu-mă şi păzindu-mă de toată răutatea. Paraclis (1639), 250. Eretrianii sfătuiră să nu să bată afară, numai cetatea di vor pute să o păzască şi aşa să inchisără în cetate. Herodot (1645), 343. Ţara să cade să-ş socotească (păzească mbnt.) şi să-şi priască şi să acopere de asupreale pre oamenii pămîn-tului său. prav. 123, cf. 63. Această jiganie... îşi
dă tot trupul spre uciderea... iar capul şi-l păzeşte, şi-l fereşte. Neagoe, ap. gcr i, 167/8. în sfînta şi de Dumnezeu păzită mitropolie a scaunului Bucureştilor... am aşezat... tipografie, adecă tipariu. Cheia în., ap. gcr i, 236/26. Să-i ziceţi că nu mă rog de alt, fără ctt mă rog să păzească viaţa copilaşului micu. ist. ţ. r. 57. Munţii să-i păzească de haiduci să nu facă stricăciuni turcilor sau tătarilor ce se ducea pă uscat la Beligrad. ib. 61. Ferman s-au făcut ca să să întoarne măria sa înapoi la scaunul său, să-şi păzească ţara. R. Greceanu, cm ii, 150. Cetatea, întărită fiind, îi va păzi pre ei (a. 1700). gcr ii, 23/20. Dar această biruinţă... nu fu decit zorile de zi. La altele şi mai mari... dumnezeiasca pronie îl păzea (cea 1770). Arhiva r. i, 44/20. L-au păzit mumă-sa dă foc. Budai-Deleanu, ţ. 237. Pacea lui Dumnezeu va păzi inimile voastre şi cugetele voastre. Marcovici, d. 1/9. Mihai Vodă nu se priveşte în Ardeal decît ca un guvernator spre a administra ţeara şi a o păzi de năvălirile duşmanilor. Bălcescu, m. v. 413. Cînd ar voi femeile să ştie... că sînt lăsate ca să ne păzească de rău. Negruzzi, s. i, 56. Domnu lup, ministru ce ne-ai dat, în loc de a ne păzi, de tot ne-a-mpuţinal. Alexandrescu, o. i, 199. De-aş avea un copilaş... Tot la sinu-mi l-aş păzi! Alecsandri, p. i, 80. Ţi-o las în samă, Mi-o păzeşte Ca de foc!... Cu capul mi te pune. Coşbuc, p. i, 135, cf. Pamfile, duşm. 45. [Viile] să fie roditoare, păzite de grindină. Gorovei, cr. 20. Ciobanul îl păzeşte de cîni. Sadoveanu,
o.  i, 509. Ftnttnă cu trei izvoară, Cine-a bea din ea să moară, De va bea iubitul meu, Să-l păzească Dumnezeu! Jarnîk-Bîrseanu, d. 119. Să nu mai am bani cu sume, Să-i număr şi să-i tot frec, De rugină să-i păzesc. Rete-ganul, tr. 39. înger bun, păzeşte-mă, Cruce dul-ce-adoarme-mă. Marian, na. 184.<>-(Glumeţ) E chiabur, se scaldă-n averile sale... — Ba, l-a păzit sftntul, n-are cinci parale! Pann, p. v. i, 164/26. <0> F i g. Bradul către tei grăia:... Pe mine mă cioplesc... Şi şindiliţe croiesc, Pe biserici mă tocmesc, Biserica s-o păzesc. Jarnîk-Bîrseanu, d. 508. <0> E x p r. (Familiar) A-şi păzi cojocul (sau pielea) = a se teme de bătaie ; a se feri (de frică, din prudenţă) să facă un anumit lucru. Cf. Zanne, p. iii, 126. (A b s o 1.) Doamne păzeşte (şi apără) sau păzească (ori păzit-a) sîintul î = a) (ca invocare religioasă) Dumnezeu să ne ferească de rău I; (astăzi cu valoare de exclamaţie) vai de mine ! Doamne fereşte I Cum o să lăsăm pe oameni singuri la masă? Ei, Doamne păzeşte şi apără! zise închinîndu-se coloneleasa. Brăescu, o. a. i, 41. Doamne păzeşte, cine-a mai văzut aşa boală? Vlasiu,
a.  p. 182. Doamne păzeşte, ... pe gura femeii ieşea o pară (flacără) roşie! şez. i, 247; b) (folosit ca negaţie) nicidecum, cu nici un preţ, de loc. Hai acolo, să vezi cum stă socoteala, îi ceruse Ilie. — Oleu! ce să caut eu între oameni! Doamne păzeşte! se împotrivise ea. Preda, d. 66.
  4.    Refl. A se feri, a se apăra (de o primejdie, de un neajuns etc.); a căuta să scape; a fi cu băgare de seamă (să nu...); a evita, a ocoli. Să vă păziţi [de turci] cum ştiţi mai bine (a. 1521). Huhmuzaki,
xi, 843. Păziţi-vă de oameni, zice, că da-vă-vor la săboară şi în gioale şi vor răni pre voi. Coresi, ev. 203. Oamenii lui Alixandru Vodă le-au spus să nu să tncrează, ci să să păzească. Ureche, l. 80, cf. st. lex. 168/1. Trebuiaşte să ne păzim de lăcomie. Cheia În. 38r/2. Nu ştie nemică de acea voroavă, dar ave minte de să păzie. Neculce, l. 203. Dar înţeleptul domnu... mai dinainte păzindu-se dă una ca aceasta, au fost dat bani pă cttăva sumă dă pîine. R. Greceanu, cm ii, 190. De ape să să păzească. Calendari (1733), 57/11. în tot chipul i să cade să să păzească ca să nu facă întă-rîlarea pedeapsii (cca 1750). gcr ii, 51/28. Se păzea să-şi ia ziua bună de la veziriul şi să vină în ţară. Şincai, ap. gcr ii, 205/34. Trebuie să să păzască... Ca, dînd pă noi vreo străină gloată, Să nu steie cu gura căscată. Budai-Deleanu, ţ. 237. Să vă păziţi de a face mai mult asemene rău. Drăghici, r. 153/20. Ne păzim de străini mai bine. cr (1848), l1/23. De mulţimea de şoareci ce în case se-nbulzea, Ca de nişte hiare crude,
                                                                                                               maß
PĂZI
— 355 —
PĂZI
 cu ciomege se păzea. Pann, p. v. ii, 60/18. Alelei! fecior de om viclean ce te găseşti; tocmai de ceea ce te-ai păzit n-ai scăpat. Creangă, o. 89. Vrăjmaşul se păzea şi el destul de bine. Ispirescu, l. 18. Am căutat adesea să-l intilnesc, dar m-am păzit grozav să nu mă mai prindă la el acasă tn zi de sărbătoare. Vlahuţă,
 o. a. i, 193. Fată hăi, păzeşte-te... Ia-l pe Mitru, dar să ştii că o să ai cu mine de-a face. Gîrleanu, n. 17. Păzeşte-te de răceală. Bassarabescu, v. 8. M-am păzit să scot volumele din rafturi. Sadoveanu, o. vi, 262. Scotocea peste tot... in căutare de trape misterioase, păzindu-se chiar de Olimpia. Călinescu, e. o. ii, 195. N-ai ştiut să te păzeşti, Oroş! Şi te-ai lăsat prins. Stancu, r. a. iii, 217. Iţi spun să te păzeşti, să fii cu ochii in patru. Preda, r. 200. De voinici ca neşle zmei, Vă păziţi prin codrul verde. Reteganul, tr. 50. Păziţi-vă foarte tare, Că vă vine-o oaste mare. folc. transilv. i, 433. Cind ar şti omul ce-ar păţi, dinainte s-ar păzi. Cf. Creangă, p. 31, 277. Cine e muşcat de şerpe se păzeşte şi de şopirlă. Zanne, p. i, 653. 4 (La imperativ, adesea cu valoare de interjecţie, şi de obicei cu suprimarea pronumelui reflexiv; popular şi familiar, In forma păzea) Dă-te la o partel fereşte-tel atenţie! Păzea, don'locotenent! striga un sergent, aruncindu-se la pămint.
 D. Zamfirescu, r. 265. Păzea! Păzea, că trece-n goană, Aleargă, Vljlie ca vlntul. Topîrceanu, p. o. 79. Păzea, flăcăi, că ne vin şi nouă plocoane! Sadoveanu, o. ii, 20. Păzea, Achime! striga... Niculaie. Preda, m. 115. Păzeşte, că vine maşina, dl. Vino, bade, de mă trece Preste Dunărea cea rece Şi păza să nu mă-neci. Hodoş,
 c. 61. O Expr. (Familiar) A lua (pe cineva) la trei păzeşte = a mustra, a certa (pe cineva); a lua la zor, a lua la trei parale. Cf. i. cr. iii, 219, com. din Ţepeş Vodă-Cernavodă. (Familiar) A o lua la trei păzeşte = a o lua la fugă. Dolofanul cu ochi bulbucaţi şi sfrijitul cu ţăcălie îşi primeau partea cuvenită [de lovituri], iar apoi, scăpaţi tn înghesuială, o luau la trei păzeşte, pas, l. i, 256. (Familiar) Să te păzeşti, Pîrleo ! = ţine-te bine 1 acum e acum ! Rupind-o d-a fuga, să ie păzeşti, Plrleo, că ii sfirlia călclile de iute ce se ducea. Ispirescu, l. 361. + (învechit, rar) A se ascunde cu grijă. Au scos de la judecată dorobanţi ca să-t prinză şi el s-au păzit, şi apucindu-l noaptea au ieşit cum au putut. Bărac, t. 30/29.
   5.     Tranz. (Folosit şi absol.) (învechit şi regional) A pîndi, a urmări, a iscodi; a aştepta să i se ivească (prilejul, momentul etc.). Păzea luna cind e plină. Coresi, ev. 212. Varda... păzea de tn zi in zi ca să-l poată piarde. Moxa, 388/17, cf. 394/21, 400/2. Tătarii... ti păzea pre perşi cind mergea la bucate. Herodot (1645), 248. Să puie... să păzească pre vrăjmaşul său, cind va treace. prav. 310. Să iei aminte... cel rtmlean . .. alta nemică nu păzeşte, numai ş-au pus pre împărăţia ta ochii. M. Costin, ap. gcr i, 200/19. Preotul păzi gura ei... Buzele ei să clătea şi glasul ei nu se auzea. Biblia (1688), 1942/46. Gligorii Vodă, di aice din ţară, nu s-au lăsat cu edita, ce-au lot păzit de-au scris cu taină la Mihai Vodă. Neculce, l. 339. Iar turcii din Birşova încă ieşiră cu oaste împotriva Predii spătarul şi a Radului comisului. Păziră de să loviră cu turcii şi fură biruiţi turcii. anon. cantac., cm i, 123. Sclrba-n casă mă păzeşte, Jelea nu mă-ngăduieşte. T. Papahagi, m. 10. Ştii că doru mă păzea. id. ib. 45. Mă duc să-l păzesc unde e pilit, alr i 1 428/768, cf. alr sn iii h 673. De-ai fi, mtndră, in vecini, Te-aş păzi sara cind cini. folc. transilv. i, 236. (E x p r.) A păzi (sau a ţine) calea (sau drumul ori, regional, pala) cuiva = a) a aştepta trecerea cuiva (pentru a i se adresa, pentru a-1 ataca, pentru a-1 prinde etc.), a ieşi în calea cuiva. într-o zi ti păzi pala cind venea de la apă. şez. i, 282 ; b) (regional) a avea necaz pe cineva, a-i purta pică. Cf. alr ii 4 410/705. (învechit) A păzi vreme = a aştepta momentul prielnic (pentru a acţiona). Frate-său, sultan Amurat, păzind vreame, au trecut fără veaste la Brusa. R. Popescu, cm i, 243. Să apăra cu pavăza... Cu ochii tot păzea vreme... Să dea cu sabia. Pann,
 E, ji, 70/9. Vizirul.,, păzindu-i vreme l-n-ntrebat.
 id. p. v. m, 74/2. (Cu schimbarea construcţiei) Fliondor veni numaidectt, căci tşi păzea necontenit ceasul şi porunca in odaia lui de sus. Sadoveanu, o. x, 179. <0> Intranz. Era trist de jale, cum va face. Păzea cu ochii pre mare... unde venea feciorul... cu teascul in mănă (a. 1675). gcr i, 223/17. + (Prin Transilv.) A se ţine (tot timpul) după cineva, a nu lăsa în pace, a urmări cu perseverenţă. (F i g.) Dacă-oi merge-n satu meu, Mă păzi, doruţ, cit de rău; Dacă-oi merge-n ţara mea, Mă păzi, doruţ, cum ti vrea. folc. transilv.
 i, 478.
    II.     Tranz. 1. (învechit şi popular ; complementul indică porunci, dispoziţii, angajamente, hotărîri etc.) A respecta, a ţine, a nu încălca; a îndeplini, a urma ; a se ţine de..., a se ocupa (numai) cu... O, amar cela ce nu păzeşte praznicele şi posturile (a. 1550). cuv. d. bătr. ii, 464/20. Legăturile dragostei să le păzească nesparte şi nevătămate. Coresi, ev. 93. Tot preutul să stea in toate zile slujba Domnului să o păzească. id. l. 560/4. Mihail elu-şi păzea jocurile şi berile şi mlncările. Moxa, ap. gcr i, 61/26. Învăţăturile bisea-recii... să le păzeşti, prav. gov. ivr/17. Aceaslea toate le-am păzii den tinereaţele meale. n. test. (1648), 54v /9. Giudeaţele-ţi sint, Doamne, direapte. . . Pentru aceaea şerbul tău le ţine, Păzindu-le întregi cum să vine. Dosoftei, ps. 59/8, cf. id. v. s. februarie 69T/8. Iar o sută şi patruzeci şi patru de mii de oameni însemna pre oamenii aceia carii păzesc curăţia fecioriei. Cheia în. 90r /29. Să fie aşa inima lor... ca să să teamă de mine şi să păzească poruncile meale. Biblia (1688), 130 1I15, cf. 4102/52. Aceastea toate, precum vedeţ că vă să dă poruncă, aşa să le păziţi (a. 1702). gcr i, 346/24. Ion Cantacuzino. . . n-au păzit hotarăle jurămtntului. R. Popescu, cm i, 233. Adevărată creştinătate... să stea in hotarăle sale: să păzească legăturile, să fie mul-ţămită întru ceale ce are. Antim, ap. gcr ii, 7/8. Cizmarii să-şi păzească cizmăria. . . să nu aibă voie a lucra. . . iminii sau opinci (a. 1766). Uricariul, xiv, 4. A fost iscălit. . . că va păzi pacea şi prieteşiugul de-a pururea. Văcărescul, ist. 256. Să nu greşim niceodată tn laude, în sfătuiri... ci să păzim întru toate potrivirea. Molnar, ret. 10/15. August nu prea păzea ortografia cea de gramatici întocmită. Maior, ist. 248/17. Căci nu rabdă năstlnica zînă Ca rind bun oamenii să păzască. Budai-Deleanu, ţ. 74. Nici prieteşug păzesc, Nici rudenia cinstesc. Mumui.eanu, c. 88/1. Eu totdeauna mi-am păzit făgăduinţa la orişice lucru. Drăghici, r. 109/4. Să aibă un untdelemn mai bun şi mai ieftin in posturile ce stnt datori a păzi. I. Ionescu, c. 10/6. Începu dar să păzească sfatul cel prietenesc. Pann, e. i, 15/4. Nu păziţi posturile. Negruzzi, s. i, 234. Se p'lînge că turcii nu păzesc neutralitatea. Ghica, a. 339. El ţinea minte ce-i spusese lătînă-său şi se silea să-i păzească cuvintele. Ispirescu, l. 42. Cade-se a voastre porunci cu drept a păzi, o, zeiţă. Murnu, i. 9. Crezi că regele m-a făcut ministru al justiţiei ca să păzesc legea ? Nu... Regele m-a făcui pe mine ministru ... să calc legea ori de cite ori interesele palatului o vor cere. Stancu, r. a. v, 58. Organele de stat au datoria... de a păzi cu stricteţe legalitatea populară. Lupta de Clasă, 1953, nr. 11,27. Cele mici de vei păzi, mai mari vei doblndi. Zanne, p. viii, 434. (E x p r.) A-şi păzi treaba = a se preocupa numai de ceea ce îl priveşte direct, a nu se amesteca în treburile altora, a-şi vedea de treabă ; a fi prudent, rezervat. Stolnicul i-au scris... să-ş păzească treaba şi grija ţării sale. Neculce, l. 164. Ba, păzeşte-ţi treaba juptneşică; şezi binişor unde şezi, că bine şezi. Creangă, o. 290. Dumneata sameni cu Napoleon?... Păzeşte-ţi treaba; nu crede nimic. Sadoveanu, o. xi, 573. Mulţumindu-i frumos vînătorii şi-au păzit şi de acuma treaba lor. Sbiera, p. 69; A-Şl păzi calea (sau drumul) = a-şi continua, a-şi urma drumul, a-şi vedea (neabătut) de drum. Craiul... ş-au păzit calea spre codrul Cozminului. Ureche, l. 104. Luat-aţ banii, luaţi-vă şi plinea şi mă lăsaţ să-mi păzesc calea. Dosoftei, v. s. octombrie 76v/33, cf. id. ps. 46/9. Nu e chip să-i faci cu buna Să-şi păzească drumul lor. Rid şi sar Intr-un picior. Coşbuc, p, i, 226, El nu
3998
PĂZI
— 356 —
PĂZIT 2
 s-au uitat îndărăt, ci ş-au păzit drumul drept şi au scăpat aşa! Sbiera, p. 27. Să-l lăsăm dormind, iar noi să ne păzim drumul. Reteganul, p. v, 32. <> R e f 1. pas. Au săpat slove; voia lui Dumnezăa şi învăţătura lui şi prorociile prin care să păzeşte cuvlntul lui Dum-nezău. N. Costin, l. 55. Fieşlecare boierie se păzea şi se cinstea la rtnduiala sa. Gheorgachi, let. iii, 292/8. Ortnduiala ce se cade a se păzi intre stăpinii moşiilor şi locuitorii ce să hrănesc pe dinsele (a. 1775). Uricariul, i, 133/10. Totdăuna are să să păzască liăgula noastră ţigănească. Budai-Deleanu, ţ. 109. Dreptăţile..., mărturisiri a credinţilor, să vor păzi intru deplina lor tărie şi slobozenie (a. 1818). gch ii, 219/19. Au lntărit-o [dania] după formele ce se păzesc (a. 1838). Uricariul, xiv, 40. Pe viitor, acele pravili şi obiceiuri... să se păzească in toată întregimea (a. 1845). id. ib. v, 359/6. între lup şi miel credinţă nu se păzeşte. Zanne, p. i, 513. -0* Intranz. (învechit) Fiii lui Ephrem... Nu păziră Dzeului Şi tn leagea lui nu vrură să tmble. Coresi, ps. 208/8.
   2.   (învechit) A păstra, a menţine (in aceeaşi stare); a întreţine; a conserva. Vrea să ungă trupul lui, ca cu miroseală bună să fie şi neputred, că mirul are oarece tărie şi usucă şi răvneala trupului suge-o şi-l păzeaşte şi-l ţine neputred. Coresi, ev. 139, cf. 48. Că de nu ai sta tu înainte ruglndu-te pentru noi... Cine ne-ar fi păzit pănă acum slobozi? Paraclis (1639), 244. Celuia ce-i vor fi dat vreun lucru să-l socotească (păzească munt.) şi i le au furat, îi vor da giurămînt ca să arate. prav. 63, cf. 119. Ieremia luă cheile besea-ricii şi... le aruncă nainlea soarelui şi dzîsă: ia-le aceăstea şi te păzeaşte pănă la zuu. Dosoftei, ap. gcr i, 255/5. Obiceiele nesmentile şi nebetejite şi le-au păzit. Cantemir, hr. 107. Mare minune iasie cum şi pănă astăzi să află păzindu-şi şi limba şi nişte obiceaie ale lor. C. Cantacuzino, cm i, 45. Cum îm voiu da stă-pînirea, care am putut să o păzăsc înlr-aliţia ani? (a. 1750). gcr ii, 46/30. Darul învăţăturii... pre om şi numele lui... tn viaţa aceasta fericii îl păzeşte (a. 1765). Uricariul, i, 272/16. Ţinerea aminte sau memoria ţine şi păzeaşte in minte cîte au aflat ritorul. Molnar, ret. 22/20. înlru naştere fecioria ai păzit. Galendariu (1814), 32/14. Care e nevoit a sluji, el să nu să schimbe... şi cind ii este bine la un loc, acel bine să-l păzească. Ţichindeal, f. 105/21. Naţii cu care mărirea sa păzeşte relaţii de prieteşug, ar (1829), 46 l/3. Dă slavă cerului că am păzit respect legii. Gorjan,
 h. iv, 153/7. Cresc... Făpturile... Păzind in a lor sporire dreptăţile cumpănite. Conachi, p. 260. Ne spuse... că leşii slhl rău cu ţeara nemţească. Ş-avind legături cu turcii ar dori să le păzească. Hasdeu, r. v. 128. (Calc după fr. garder) De mii de ani [aştrii] păzesc între dînşii aceeaşi depărtare. Marcovici, c. 12/24. Vizitiul... mina [caii] păzind un aer grav, vrednic de un magistrat. Negruzzi, s. i, 37. (Loc. v b.) A păzi tăcerea = a tăcea; a trece sub tăcere, a nu pomeni. Istoricii străini au păzit tăcerea. .. asupra a douei lupte de la Răsboieni. Arhiva r. i, 95/15. Amîndoi păzeam tăcerea glndind, el la Olga, eu... la toaleta pentru balul de la club. Negruzzi, s. i, 46. O 'Refl. pas. Cit este de greu ... în mijlocul biruinţelor a se păzi smerenia! Arhiva r. i, 49/16. O Refl. Ai urit pre cei cu-nşelăciune, Ce să păzăsc tn deşărlăciune. Dosoftei, ps. 101/8. Pe apriga nevastă
 O  mîndrie tngimfată îndeamnă... să se păzească curată. Conachi, p. 285. + (Prin Bucov.) A nu ceda, a nu se lăsa cu nici un preţ; a persista, a persevera, a o ţine una şi bună. în deşert se încercară unii, alţii s-o mtngtie, căci ea păzea tot una a ei, că ce-a face şi cum va trăi ea singură cu atlţia copii. Sbiera, f. s. 13. Ţiganul... au început... a bate mătanie... şi a striga: Dumnezeu să-l ierte! Dumnezeu să-l hodinească! şi tot aşa o păzea. id. p. 289, cf. 144.
   3.   (învechit şi regional) A sta (mereu) într-un loc; a se duce des (pe la cineva sau undeva), a frecventa. După cum avea obicină a păzi beseareca, mearsă într-una de dzile la o besearecă. Varlaam, C, 365. Iară carii păzescu curvele nu numai in ceaea
 lume să muncesc de veaci, ce şi aici cu rea răutate au perit (a. 1691). gcr i, 291/24. Acest Nicolai Alexandru Vodă... era cinsteş om... şi om dumnezeiesc. Păzea tare biserica. N. Costin, let. ii, 98/7. Bărbatul în cîmp coseşte, Nevasta erîşma păzeşte. Marian, sa. 135. Gruie, dragu tatii... Crîzmele nu le păzî, C-acolo moartea ţ-aSi. T. Papahagi, m. 106.
   III.    Refl. şi intranz. (învechit şi regional) A se grăbi; a se strădui. Teofil păzi de noi [= înnoi] acea spărtură de cetate. Moxa, 386/12. Păzi de se pogorî şi-l primi cu bucurie. Vârlaam, c. 344. Le-au găsit, le-au arătat domnului acelui loc şi s-au păzit (se - a u grăbit munt.) de-au ocrămit. prav. 291. Cuconaşul ei de şapte ai... depărtîndu-să tn laturi cădzu tn puţ. Iară cinstita femiaie vădzu şi nimică nu să turbură pentru cucon, ce păzi de acoperi puţul. Dosoftei, v. s. octombrie 72v/l. Nu vt-i dată să ştiţi d-aceste Ce păziţi-vă nainte Şi treclnd locul cu frică sosîm la cîmpie. id. ib. 80r/14. Armaşul... n-au păzit să mă înece, ci m-au îngăduit pînă te-ai desmăniat măria-ta. N. Costin, let. ii, 26/1. Turci... au poroncit să dea foc casei, iar şvezii ce era înlăuntru păzea de stingea. Axinte Uricariul, ap. gcr ii, 19/23, cf. Vaida, Viciu, col. 203, Ţiplea, p. p. 114. Feciorii, dacă văd că felele nu să păzăsc să iasă odată din casa miresei, apoi zic aşa... T. Papahagi, m. 68, cf. 18. Iute, iute că mă păzăsc. alr i 1 986/125, cf. ib. 1 986/217, 269, 595, 898. M-am păzit şi am sămănat mălai pea [= prea] devreme, alr ii 3 552/334, cf. ib. 3 552/310, 346. Nu te păzi aşă tare, că rămli de tine. alr it/i mn 46,
2 243/346. Mă păzesc să ajung mai iute. Lexic reg. ii,
112,  cf. Glosar reg.
   IV.     T r a n z. (Transilv. şi Ban.; complementul indică mincarea) A pregăti, a găti. Cf. anon. car., Viciu, gl., alr n/250, Lexic reg. ii, 78, mat. dialect, i,
84,  com. din Lupşa-Turda.
   —  Prez. ind. : păzesc şi (regional) păzăsc (alr>~t^
5 722/2, 762, a iii 16), pers. 3 şi (regional) pază •; imper. sg. şi: (popular şi familiar) păzeă,—(-regional) păzt-te (alr ii 4 773/272, 325, 353), (păză-te? (ib.
4 773/362), păzi.                            V_____
   —  Din V. Sl. H43HTH.
   PĂZÎRE s. f. Acpunea de a (s e) păzi.
   1.    (învechit) Pază (I 1), străjuire, supraveghere. întăriră toate căile cu străji şi cu păziri pre multe şi lari. Varlaam-Ioasaf, 105v/13.
   2.    (învechit şi popular) Respectare, îndeplinire a unei legi, a unei porunci, a cuvîntului dat. Unde zice Hristos... „să veniţi după mine“, iaste lucrul legiei lui şi păzirea. Coresi, ev. 68. Cu păzire, pe Ungă aceasta, a celor vechi privileghii a Moldaviei (a. 1818). gcr ii, 220/1. Oricine să va însărcina cu contractu poştiilor i să va socoti drept zălog, spre păzirea condiţiilor şi asigurarea statului, lolalu cailor şi al furajului ce va avea prin toate stănţiile prinţipatului. cr (1833), 1012/18. Fericiţi strămoşii noştri, prin păzire-acestei legi. Asachi, s. l. i, 51.
   3.    (Popular) întreţinere ; menţinere (1), păstrare (2). Băltndu-să cu gtndul ca să afle vreun chip pentru păzirea. .. focului. Drăghici,r. 78/24.
   —  PI. : păziri.
   —  V. păzi.
   PĂZÎT1 s. n. (Rar) Pază (I 1), străjuire; plndă. Ceilalţi s-au înapoiat la păzitul vitelor, la plug şi la seceră. Galaction, a. 28, cf. ddrf, dm.
   —  V. păzi.
   PĂZÎT2, -Ă adj. 1. Care este supravegheat (ca să fie în siguranţă, să nu fie luat, să nu dispară, să nu fugă etc.). Cf. p ă z i (I 1), Cf. drlu, ddrf, Alexi,
W., DM.
   2.    Apărat, ocrotit, ferit de... Cf. păzi (13). Cf. DM.
   3.    (învechit, rar) Prevăzător, prudent, grijuliu; suspicios. Cf. păzi (14). Alţi istornici, mai păziţi,
4001
PĂZITOR
— 357 —
PĂZUI
zic că au fosi un prea mic număr de crai. ist. am. 35v/12.
  4.   (învechit) Păstrat, menţinut, conservat. Cf. păzi (II 2). Gf. DDRF.
  5.   (Regional) Grăbit. Cf. păzi (III). (Libotin-Baia Mare). Lexic heg. ii, 112.
  6.   (Regional; în sintagma) Salce păzită = băutură preparată dintr-o anumită specie de salcie tlnără, exotică, fiartă în apă sau In vin şi care se foloseşte In popor ca medicament. Salcea se dă bolnavilor In două feluri: ori cu apă, ari cu rachiu; uneori se dă şi cu vin. Cind salcea se dă cu apă ori cu vin, se zice ,,salce păzită“, şez. iv, 182.
  7.   (Regional) Bolnav (Roşia-Beiuş). alr ii 4 224/310. Splina păzită ireabă-mpunsă de-a direapta. ib.
  —  Pl. : păziţi, -te.
  —  V. păzi.
  PĂZITOR, -OĂRE subst., adj. I. Subst. 1. S. m. şi f. (Rar la f.) Persoană (sau fiinţă) care are sarcina de a păzi (II) pe cineva sau ceva ; paznic 2 (1).
V.   străjer, supraveghetor. De frica lui cutremură-se păzitorii şi fură ca morţii, tetraev. (1574),
253. Aşa-l iubea boiarii, cit îmbla şi zua şi noaptea fără păzitori şi fără arme. Moxa, 358/9. Neamţu... an dzis păzitorilor să spuie mumei lui Ştefan Vodă să-l sloboadă de la închisoare, din temniţă, pre dlnsul, că el va mînlui cetatea de acel greu, Neculce, l. 9. Ai lui Costandin ostaşi, fiind la Solon păzitori, acolo l-au ucis. C. Cantacuzino, cm i, 22. cf. anon. car., lex. mars. 198. Cine au văzut tnlăi pre #[risto]s cind s-au născut?
—    Păzitorul oilor (a. 1750). gcr ii, 65/32. O călărime de tineri.. . încunjura la mijloc ca nişle păzitori a trupului pre mai marele privitorilor (a. 1773). gcr
ii,  90/3, cf. drlu. Ce-m pasă mie, zisă croiloriul, să se ducă păziloriul. BXrac, t. 11/23. Şi-n cele [albinele] Stau păzitoare şi-opresc la-ntrare pe trlndavii trlnlori. Goşbuc, ae. 21. Copacul crescuse acuma înalt, îşi rolise crengile, şi părea păzitorul locului lăsat acum tn părăsire. Gîrleanu, n. 141. Păzitoarele de capre de prin văile Chedronului năzuiau la treapta de sfinte mucenice. Hogaş, dr. i, 250, cf. nom. prof. 62, 66. Păzitorul pragului era mai bine îmbrăcat decil stăplnul locului. Teodoreanu, m. u. 22. Păunii... păreau şi ei păzitori ai tăcerii de sară. Sadoveanu, o. xii, 98, cf. Stoica, vîn. 19. Păzilor de barieră, ltr2. Tata, înrobit de greutăţi, mă făcu păzilor la boslana turcului, s ianuarie 1961,
42,  cf. h xi 410. Să sfăluiră locuitorii să puie pe apropiatul deluşor un păzător. şez. v, 77. Cine-şi sgorneşle clinele din casă, îşi pierde pă păzitor. Zanne, p. i, 374. Vulpea păzitor găinilor, se spune despre un paznic rău ales, interesat şi necinstit. Cf. id. ib. 706. <J> (învechit) Păzitor de bani = casier. Banii ce se vor strînge să-i deie la unul din epilropi, pe care ceilalţi epilropi-l vor alege păziloriu de bani (a. 1775). Uricariul, i, 76. O- F i g. Ileana... trece-n dulce nepăsare Prin lunci cu flori şi doarme-n văi, Iar păzitor pe vlnt îl are. Coşbuc, p. i, 122. Aceleaşi mîini şi braţe care-au cioplit tn stîncă, Şi Sfinxul, păzitorul nisipurilor, încă. Arghezi, vers. 384. O (Adjectival) Rînduieşte apoi împrejur străji păzitoare, Ca vrăjmaşul să nu-l împresoare. Budai-Deleanu, ţ. 270. Lupi-s nepretenii din afară, Clni-s ostaşii cei păzitori, id. ib. 364. Păzitorii clni de stlnă, cu dulăi ş-ogari urla. Asaciii, s. l. i, 264. Ceata păzitoare nu mai avea veselia de data trecută şi păziră pe bătrtn tn tăcere. CXlinescu, e. o. ii, 280.
  2.   S. f. S p e c. (învechit) Gardă, strajă. Gardă, adecă goardie, va să zică păzitoare, căci era obicinuiţi domnii a ţinea o seamă de ostaşi aleşi penlru paza sa. Budai-Deleanu, ţ. 153.
  3.   S. m. pl. (învechit) închisoare. în grei păzitori va hi ţinut, cu acealea lanţuje va hi legat şi-i va hi cea de apoi mai amară dectt cea dintăiu. Varlaam, c. 208. fAlergînd] la loc unde era s»[î]nfuZ Dimitrie tn păzitori,
cădzlndu-i la picioare, dzisă. Dosoftei, v. s. octombrie 89v/7.
   4.    S. m. şi f. (învechit) Ocrotitor. Cf. păzi (I 3). Că iu eşti păzitoriu sufletelor şi Impurelor noastre. Paraclis (1639), 250. îl asirucară cu mare pofală, păziloriu şi socotitoriu patronilor. Dosoftei, v. s. noiembrie 184v/ll. Viu domnul şi blagoslovit păziloriul mieu. Biblia (1688), 238 2/54. O (Adjectival) Dumnezeiasca pronie... necontenit iasle păzitoare celui ce nădăjduiaşle întru ea. R. Greceanu, cm ii, 178. -O” înger păzitor v. înger.
   5.    S. m. (Regional; in forma păziloriu; la jocul de copii „de-a puia-gaia“) Nume dat primului jucător din şir care îi apără pe ceilalţi să nu fie prinşi de gaie; cloşca (Mihăileni-Miercurea Ciuc). Cf. alr sn v h
1 298/574.
   6.    S. m. (învechit; în sintagma) Păzitor de stele = astrolog. Cf. păzi (I 5). El era păzitor de steale. Coresi, ev. 501.
   7.    S. m. (învechit) Persoană care respectă, nu Încalcă o lege, un obicei etc. Cf. p ă z i (II1). Moarte n-au a vedea tn veaci păzitorii ce-au păzit tare dumnezeiasca învăţătură. Coresi, ev. 348. Pravoslavnicul întru dăscăli diacon şi păzitoriul de toată pravila şi canoanele marii besearici, chir Alexie Rodinu (a. 1652). gcr i, 159/5. Ceasornicul domnilor... arată viaţa cea ocăr-muitoare Intru ale slăplniei şi a celor păzitori de direp-tate. N. Costin, ap. gcr ii, 8/34.
   8.    S. m. (învechit, prin Transilv. şi Ban.) Bucătar. Cf. păzi (IV). Cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 197.
   II.   Adj. (învechit) 1. Care ştie să păstreze o taină ; discret. Oamenii carii să nasc inlr-aceaslă planetă slnt... păzilori de laină. Calendari (1733), 5/12.
   2.    (în sintagma) (Mai) înainte păzitor — prevăzător, prudent, precaut; suspicios. Mănule cănd sini păroasă il arată mai nainle păzitoriu şi necredincios aşijdcrea şi cinstit om (a. 1785). gcr ii, 145/13.
   —  Pl. : păzitori, -oare. — Şi: păzător s. m.
   —  Păzi + suf. -tor.
   PĂZITORÎŢĂ s. f. (sg.) (Regional) Femeie de serviciu la primărie (Sibiel-Sibiu). Lexic reg. ii, 62.
   —  Păzitor + suf. -iţă.
   PĂZITÎRĂ s. f. I. (învechit, rar) 1. Ocrotire (1); protecţie. Ţineamu-ne supt păzilura legiei. n. test. (1648), 253v/12.
   2.    Respectare (a unei legi, a unei porunci, a cuvln-tului dat). Porăncile D[o]mnului dreapte, veseliloare inimiei... şi in păzilura acelora iasle plală multă (a. 1651). gcr i, 154/30,
   II.   (Transilv. şi Ban.) Mlncare gătită, (regional) p ă z e a 1 ă (3); spec. mîncare preparată din legume (fără carne); mîncare preparată cu smîntînă şi cu făină; ciorbă sau supă. Cf. anon. car., lex. mars. 192, 203, 205, lb, conv. lit. xx, 1 014, Caba, săl., şez. vii, 182, Vaida, Păzitura... este orice fel de ciorbă, dr. iv, 1 017, cf. gr. s. v, 194, com. Beniuc, chest. v/66, vm/27, alr i 728/355. Păzitură înăcrită. alrm sn iii h 913/284, cf. Lexic reg. 24, 71, mat. dialect, i, 84, Teaha, c. n. 250, com. din Lupşa-Abrud.
   —     Pl. : păzituri. — Şi: (II) păzătură s. f. Viciu, gl., gr. s. v, 194.
   —  Păzi + suf. -tură.
   PÂZMĂ s. f. v. pozmă.
   PĂZUI subst. (Regional) Deal; pisc; culme (Lău-nele de Sus-Ocnele Mari). Udrescu, gl. La mîndruţa din păzui, Geaba vii, geaba te sui, Nu-i acasă, nu-i! id. ib.
   —  Pl. : ?
   —  Etimologia necunoscută. Cf. p ă z i.
4006