LITERA J Reproducere fidelă după DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE Tomul II, Partea II, Fascicula I, J - Lacustru BUCUREŞTI, Tipografia Ziarului „Universul” S.A., 1937 LITERELE K ŞI Q J J s. m. invar. J. - A zecea literă a alfabetului şi sunetul pe care-1 reprezintă: sibilantă palatală fonică (corespunzând afonicei ş). [Se rosteşte ji şi je; în alfabetul chirilic se numea «jivete»]. JÂB, -Ă adj., adv. v. jib. JAB A s. f. 1°. Maladie des animaux .2°. I n t e r j. Ailes coucher! 1°. Boală la vite (H. II122; iv 91; xvn 22), la boi şi vaci (ib. XVII 75); la câni (Com. A. TOMIAC); un fel de vărsat de care suferă în anul întâiu al vârstei lor (COSTINESCU, cf. PAMFILE, J. I); la oi: când oaia se culcă mereu şi carnea îi este vânătă (DAMÉ, T.69), cf. broască II1 °. 2°. Interj. Se zice cânilor spre a-i goni (PAMFILE, J. i), ţibăî cf. javră, jigodie. [Şi: (+javră): jăbră s. f. H. XVIII 36]. - Din bulg. zaba «broască» (animalul şi boala). Cf. j a b i n, j a b i n ă, j a p i ţ ă, j a p c ă, j a p ş ă. JÀBGHIE s. f. (Bot.) v. jabie. JÂBGHIŢĂ s. f. v. japiţă1. JÂBGHIU s. m. (Bot.) v. jabie. JABIE s. f. (Bot.) Sorte de mousse (Polytrichum perigoniale). - Un fel de muşchiu, care creşte prin păşunile alpine şi păduri. [Cu rostire dialectală: jabghie (Buceci). PANŢU, PL. | Şi: jâb(gh)iu s. m. = muşchiu care creşte pe pământ, în pădure şi prin fâneţe (Bran). VICIU, GL. Jos printre firicelele de iarbă pământul este acoperit de un jabiu (muşchiu) des şi gros. TURCU. ESC. 118]. - Din slav. zabija (trava) propriu: «iarba broaştei» (cf. sârb. zabija trava «arthemis cotula şi austriaca»). JÂBIU s. m. (Bot.) v. jabie. JÂBLĂ s. f. v. jimblă1. JABRA s. f. v. jabă şi javră. JABRAC s. m. Vaurien, crapule . - Om de nimic, mişel (Com. TOMIAC), om ticălos, potlogar (Bucovina, Vicovul de Sus. Com. CÂRSTEAN). De ţi-ar fi mintea capul, Nu te-ar iubi tăt jăbracul . ŞEZ. XIX 55/26- [Şi-jăbrâc s. m. ! Abstract: jăbrăcie s. f. = mişelie, faptă rea. Com. tomiac]. - Derivat din jabră cu suf. -ac. JĂBRAC s. m. v. jabrac. JABRÎNĂ s. f. (Bot.) Algue . - (Bucov., de obiceiu în compusul pleonastic) Jabrina broaştei — alge, numite de obiceiu mătasea- s. lâna-broaştei. MARIAN, SA. 374/4, cf. VR 90. [Şi: jebrină s. f. = plantă pe ape stătătoare; unde este ea, sânt bolovanii lucii: e bună ca leac pentru fript (Vicovul de Sus). Com. G. nistor; - jebrenă s. f. (accentul ?) = plantă verde, care se întinde într’o apă stătătoare, locaşul broaştelor (Bilca). Com. G. TOFAN]. - Din rut. zaburina (bulg. zabina), idem. Cf. janghină, jughină, jamnă. JAC s. a. v. jaf. JAC s. m. v. jic. JÂCĂ s. f. Besace. - Sac scurt, săculeţ, traistă (PAMFILE, J. Iii). Şi pleacă Ţiganul cu feciond de ’mpărat într’o jacă . RĂDULESCU-CODIN, î. 11, 34. Luând câte o geacă mare, ne duserăm la acele ocniti. GORJAN, H. IV 112. Să plec... de acasă, să-mi iau o jacă de mălaiu şi ceva legumă. SĂM. IV 729. | S p e c. (La stână, în Mold.) Pânză rară, îndoită în formă de corn, în care se pune caşul, urda, brânza de vacă; sac îngust, din pânză, cu care se duce porumbul la moară. LUNGIANU, CL. 227. [Şi: geacă s. f.] - Din ung. zsâk «sac». Cf. tripletele jac şi sac. JAC AŞ, JACÂŞ, JÂCĂŞ, -Ă subst., adj. v. jăcaş. JĂCÂŞ, -Ă subst., adj. Pillard. - (Mold.) Jefuitor, prădător, hrăpăreţ, spoliator. (S u b s t.) Jacaşii, carii jăcuisă pre acei Balgii... LET. II365/18. Jăcaşii lor şi până la Rodostos... au agiuns . CANTEMIR, HR. 415/5. Ucigaşi şi jacaşi... se fac cete . URICARIUL, XIX 347/23, IORGA, S.D. XXII 9. Jacaşi şi năpăstuitori. E. VĂCĂRESCU, IST. 277/2. Un jacaş domnitor. DONICI, F. II22. Pe cei răpitori şi jacaşi nu vor mai îngădui. BELDIMAN, TR. 118. Jacas fiind de moarte, A luat pielea de pe sărman. ALECSANDRI, T. 548. || (A d j.) Iubirea jacaşelor stăpâniri. KONAKI, P. 49. [Cu rostire dialectală: jacâş. j Ca adjectiv şi: jâcăş, -ă (jacâş, jâcaş TDRG.) Şoldan, cu un jacâş ce au fost... (a. 1718). URICARIUL, III 56/6. Letini fără suflet, lume jacăşă! CONTEMPORANUL VI, voi. 1492]. - Derivat din jac, cu suf. -aş. JĂCE vb. IIa v. zăcea. JACHET s. a. (îmbrăc.) v. jachetă. JACHETĂ s. f. (îmbrăc). Jaquette (1°. de citadin; 2°. depaysan; d’enfant). 1°. (La oraş) Haină bărbătească neagră, croită pe talie, cu poalele dindărăt ajungând până subt genunchi. îmbodoliţi în surtuce şi jachete. C. NEGRUZZI, I 105. Unde mi-e jacheta? - Care jachetă? CARAGIALE, M. 30. Spectatori... în smoching şi în jachetă. C. PETRESCU, C. v. 78. | P. ana 1. Haină femeiască, croită pe talie, care se poartă pe stradă, peste bluză. 2°. (Pe alocuri, la ţară) Un fel de haină (H. II 147) bărbătească (H. II 31), femeiască (H. vil 407) s. de copii. COSTINESCU. Dicţionarul limbii române. 1.III. 1936. II.ll.l. JACHEŢICĂ [Si: jachét s. a. H. vil 407, jaghétà s .f H. n 31. | Diminutive: jachetuţă s. f. Purtau unii redingotă, alţii jachetuţă scurtă. CARAGIALE, M. 215, - jacheţică s. f. Slabă, micuţă, blondă,... într’o jacheţică de lutru, Lilica îşi aştepta rândul procesului. CHIRIŢESCU, ap. CONV. LIT. XLII II145]. - N. după franceză. JACHETÎCĂ s. f. ) , _ x JACHETUŢĂ s. f. j (Imbrac) v- jacheta. JACHI! inteij. Flic-flac. - Inteijecţie care imită zgomotul produs de o lovitură, cf. j ap. Atunci apuc o prăjină şi jachi! peste cergă. DRĂGHICI, R. 155. [Rostit monosilab. | Şi: jârchi! jărchi! Şi jarchi! una. ION CR. III 205. Nu i-am mai spus nici un cuvânt, ci jărchi! două nuiele peste spinare. PAMFILE, J. II] - Onomatopee. Cf. jap. JÂCHILĂ s. f. v. jechilă. JĂCMAN s. a. Pillage. - Jaf (mare). Sau apucat de aşa jăcman. ZILOT. CRON. 70. Ţara căzii în jăcmanul grecilor. id. ap. DDRF. [Plur. -manuri. | Verb (cf. ung. zsâkmânyolni)'. jăcmăni (jecmăni, jăgmăni cade., jermăni) IVa = a jefui, a prăda, a fura (RĂDULESCU-CODIN, L. 104), a despoia (Com. ST. POPESCU). Despre altă parte, ei umbla totjăcmănind. MAG. IST. II 148/jq. Jăcmăneau vite, cai, boi. DIONISIE, C. 174. Jăcmăni şi pârjoli toate cetăţile. ISPIRESCU, L. 17/22. Jermăneşte de stinge tot pământul. BOCEANU, GL. Turcii... jecmăneau tot ce găsiau în drumu-le. ion CR. III 38. | Abstracte: jăcmănie | (jecmănie t) s. f. = jăcman. Şi nespuse jăcmănii şi răutăţi săracilor au făcut. MAG. IST. II 194/10; - jăcmăneâlă (jecmăneală) s. f. = jefuială, pradă mare. Şi-au venit la jăcmăneâlă. PĂSCULESCU, L. P. 193]. - Din ung. zsâkmâny, idem (iar acesta din it. saccomanno, din gemi. Sackmann «valet d’armée, gonjat, pillard», propriu «om cu sac». CIHAC, II155). JĂCMĂNEÂLĂ s. f. | JĂCMĂNÎ vb. IVa ( v. jăcman. JĂCMĂNIE t s. f. j JACOBIN s. m. adj. = iacobin. înscenări de imitaţie jacobină. MAIORESCU, D. II41, cf. III 80. JĂCUÎ vb. IVa v. jăfui. JĂCUT s. m. ) JĂCUŢÂU s. n. \ v. execuţie. JĂCLŢIE s. f. ) JAD s. a. Jade. - Piatră scumpă, foarte tare, de culoare măslinie. Mandarinul... locueşte un măreţ palat de vară, Plin de monştri albi de fildeş şi de jaduri preţioşi. ALECSANDRI, P. III 83. [Plur .jaduri]. - N. după fr. JÂD- v. jid-. JAF s. a. 1°. Pillage, sac; butin. 2°. Gaspillage. Jaf a înlocuit în parte vechiul «pradă», fiind mai expresiv decât acesta. Se găseşte adesea alături de cuvinte înrudite, precum «pradă», «dobândă», «măcel», etc. 2- JAF 1 °. (De obiceiu cu sens abstract) Prădare şi devastare (mai ales din partea trupelor în timp de războiu, a năvălitorilor, asupritorilor); (mai rar cu sens concret) lucruri jefuite, pradă (de războiu), pleaşcă, plean. Adevăr, la jac ei [Tătarii...] au intrat [în ţară] (a. 1621). IORGA, D. B. 39. Păţî... jacuri bucatelor. DOSOFTEIU, V. s., 2 261. îşi lasă oastea fără nici o pază, la băuturi şi la jacuri. LET. I 119/37. Aducând mult jac şi dobândă de la Unguri, ib. 177/24; cf. CANTEMIR, HR. 45 l/g. Sânt Moldovenii gata la jacuri. ib. II 353/29. Va minţi cătră aproapele-şi pentru... jahîi. BIBLIA (1688) 73. Va da înapoi jafulu ce au jefuit, ib. 73. Ce răutăţi... au făcut Vlahii... cu aceste a lor prăzi şi jacuri! CANTEMIR, HR. 432/29; cf. SIMION DASC., LET. 74,1. NEGRUZZI, I 78. Trăi din jacu, furtişag şi războiu. HERODOT, 276/32. Era săracilor ca un jac. URICARIUL, 1292/28- De jacuri ţara se cutremura. BELDIMAN, TR. 65. Nemulţumirea şi chiar jaful ce i-au venit pre capul lui. I. IONESCU, M. 148. Târgul îi în jac. Leşii pradă. C. NEGRUZZI, I 169. Se întoarseră la locul luptei, spre a culege jaful. BĂLCESCU, M. V. 392/23- Ţara... lăsată jaf şi măcel Başibuzucilor. ODOBESCU, III 408/2g. Văzând ieu dela o vreme că nu mai încetează cu jafurile... CREANGĂ, A. 159. # Jaf = (s. pagubă) în ciuperci! se zice când sântem ameninţaţi de o pagubă pe care o ţinem neînsemnată. ZANNE, P. I 141. De m’o răpune şi pe mine, atâta jaf în ciuperci! ISPIRESCU, L. 342. Cf. zanne, IV 402, viii 203. A fî de (s. în ţ) jaf = de pradă, de exploatare, de batjocură. Casa lui va fi în jah. BIBLIA (1688) 339. Copiii noştri vor fi în jaf. ib. 10512-Românul... a ajuns a fi de jac. ALECSANDRI, T. 165, cf. 47/14. Doar nu-i ţara ’n jac! se zice când ceri sau vrei să iei un lucru care ţi se refuză, zanne, P. vi 349. A face jaf = a jefui, a prăda, a despoia. Mari răutăţi şi jacuri au făcut. CANTEMIR, HR. 301/28. Cf. LET. III 276/I9. Să temea să nu facă... jafu. MINEIUL (1776) 1612/1. Şi prin ţară face jac. ALECSANDRI, P. P. 113/4. Cf. SEVASTOS, N. 206/2g. f A da jaf (la ceva) = a se repezi la pradă. Temându-se să nu dea jaf nărodul la sv[i]ntele moştii. DOSOFTEIU, V. S. 160. Clisiarhul temându-să c’or da jacu argintului, au amăgit pre norod. id. 87/2. A da în (s. de) jaf = a lăsa pradă, a lăsa ca cineva să fie jefuit, despoiat. L-au datu-l Maximian în jacu şi i-au tăiat capul. DOSOFTEIU, V. S. 44. Năvăliră în Polonia şi deteră în jaf provinciile Volynia şi Podolia. BĂLCESCU, M. V. 202; cf. MINEIUL (1776) 24 llx. Ţara o au dat în jac. MAG. IST. I 1 32/2o- Ungurii au dat Ardealul de giaf şi Moldovenilor şi Muntenilor. ŞINCAI, HR. II 52/29- t A lua cu jacul = a răpi. Vru şi el să ia cu jacul muiere dela Greci. HERODOT, 4/i9. 2°. (Rar) Pradă, risipă. A făcut jaf în bucate. [Plur. jafuri. | Scris şi giaf. | Şi: jah ţ s. a., (Mold.) jac s. a., (Ban.) jau (Fădimac). Com. micula]. - în ultimă analiză, cuvântul e de origine romană şi anume ital. sacco «sac» în expresii ca metter a sacco, de unde şi fr. mettre ă sac = saccager (it. saccheggiare), cf. şi germ. Beute «pradă» şi Beutel «traistă». Forma pentru jac ne-a venit sau prin Unguri (zsâk «sac», care însă numai în derivatele zaâkolni «a jefui» şi zsâkmâny «jăcmăneâlă» are un sens analog) sau prin Poloni (zak «jaf», care e însă un cuvânt dialectal şi rar întrebuinţat şi poate fî împrumutat de la noi); forma jah (din care s’au desvoltat jaf şi jau) o avem de la Ruteni (zah «groază», «spaimă»). Cf. CIHAC, 11 155; St. Wedkiewicz, Mitteilungen d. mm. Inst. Wien, p. 266. Cf. j ă c a ş, jefui, jăcmăni. JAFUI JĂFUÎ vb. IVa v. jefui. JAG s. a. v. jeg. JAG s. a. v. jig. JAGÂJNE s. f. (Pese.) v. jegajnie. JĂGĂRÎŢĂ s. f. v. jigăriţă. JAGHETĂ s. f. (îmbrăc.) v. jachetă. JAGI s. m. pl. Vers . - (Transilv.) Viermi. Du oile aceste şi prin holde, dacă poţi; numai ai grijă, că te văd oamenii, că umblă ca «jagi[i]» (= ca viermii). VICIU, GL. JĂGMĂNÎ vb. IVa v. jăcman. JAGUAR s. m. (Zool.) Jaguar. - Animal carnivor {Felis onca) foarte feroce, din America, semănând cu o panteră mare cu pielea pătată. [Pronunţ, -gu-ar]. - N. după fr. JÂGUBÎNĂ s. f. v. şugubină. JAH t s. a. v. jaf. JĂHUÎ vb, IV3 v. jefui. JÂICĂ s. f. Peau de loup. - Pielea lupului. H. II41. Mă plătiiu cu cântecul, Ca şi lupul cu crângul. Cât umblă de-l dobândeşte, Tocma ’n dos că-l nimereşte, Dă jaica şi se plăteşte, ib. JÂIE s. f. (Bot.) v. jale2. JAIU s. m. (Pese.) Fretin. - Pui de peşte de tot felul care rămâne pe malul gârlelor, când scade apa (Brăila). ANTIPA, P. 782. -3- JALE JAJÀU s JÀJÉU s i. a. ) a > v. jujeu. JĂL- v. jel-JAL- v. jil- JĂLÂLNIC, -Ă adj., adv. v. jalnic. jelanie. JALANE s. f. JĂLĂNIE s. f. 4LÀRÎE s. f. ) ĂLĂTÂTE s. f. J v' ¡ale- JALÂU s. a. v. gelău. JALBA s. f. Placet, requête, supplique. - Plângere (FRÂNCU — CANDREA, R. 55), ponos, greomânt, plânsoare (lb), reclamaţie (în scris), petiţie (alecsandri, t. 1 780), suplică, cf. instanţă. Jalba se dă, se face, se spune s. se scrie; cineva vine cu o jalbă. Să nu poată grăi cătră giudeţ să-şi spue jaloba. PRAV. MOLD. 8/2. La judecată să nu vă priciţi, ca nu cumva, neînţelegând jalba săracului, să-l judecaţi cu nedreptate. NEAGOE-VODĂ, ap. GCR. I 169/37. N’au trecut săptămâna şi veni jalob[&] . M. COSTIN, ib. 199/ig. Au făcut jalobă la craiu pre (= în contra lui) Bogdan Vodă. id., ap. GÂDEI. De pururea jaloba şi greale pâri cătră corb trimetea. CANTEMIR, IST. 231. Judecata o cerca... cu îngăduială, de-şi puteă spune săracii jalbele lor. LET. III 34/I0. Să ne spunem jalba ce avem de vrăjmaşul nostni . ANTIM, P. 151. Nu conteneau a supăra pe Măria Ta cu jălbi mincinoase (a. 1783). BUL. COM. IST. IV 112. Şi făcea aceaste triste jalobe. CRITIL şi ANDRONIC, ap. GCR. II151/33. Când venea acasă, venea şi jalbile după el. BARAC, T. 8. Gialoba ce prefector au dat înălţimii Tale cu arătare împotriva gialobilor (a 1801). IORGA, S. D. 1147. Jaluba ce au dat cătră Domniea me[a]... URICARIUL, IV 145/î2. Jaloba-i era în chipul următor. DONICI, F. II 51. Jalobe, oftări şi plângeri. BELDIMAN, TR. 14. Le-a făcut o jalbă lungă. C. NEGRUZZI, I 280. Jalbă câinele a dat. ALEXANDRESCU, M. 309. Vine cineva cu jalbă [la ispravnicie]. ALECSANDRI, T. 528. Am să dau jalbă. COŞBUC, B. 66. Sau vorbit între dânşii să dee jalobă asupra lui. I. NEGRUZZI, 225, cf. 150. Am cerut o coală de hârtie şi am început să scriu jalba . AGÂRBICEANU, L. T. 220. începu citirea jalbei semnată «un monah». D. STĂNOIU, C. I. 104. Jalba ce a căpătat. TEODORESCU, P. P. 479b. Cum e jalba, nene Ioane? = ce mai e nou? PAMFILE, J. 11. # A veni cu jalba în proţap (după obiceiul vechiu de a apărea cu o reclamaţie scrisă, în vârful unei prăjini, spre a atrage atenţia Domnului s. înaltului demnitar ce venea prin partea locului) = a se plânge sus şi tare, într’un mod ostentativ şi zgomotos. ZANNE P. V. 360. A dat jalbă la carvasar, s’a plâns în zadar. ib. 151. Din jalbă nu ieşi cu cămeşa albă. PAMFILE, J. II. [Plur. jălbi (jelbi), mai rar jalbe (art. -bele şi jalbile) şi jelburi (CONV. LIT. XIX 810). | Şi: (Mold. < rus. s. polon, zaloba) jalobă (jâlubă, BUL. ca>4. IST. IV 88) s. f. | Derivat: jălbar (falbâr) s. m.^. scriitor de jalbe; unul care veşnic e nemulţumit (pamfile, j. ii) şi face reclamaţii. Hotărî dar a se da la brasla condeiului... se făcu jalbar. FILIMON, C. II 346. Are acest jalbar o întorsătură de condeiu... SADOVEANU, B. 82. într’o zi un jalbar veni la m. TAFRALI, D. 84. | V e r b: jălbui IVa = a face o jalbă, a se plânge în scris, a petiţiona. DICT.]. - Din paleosl. zalîba s. bulg. zalba, idem. JÂLBĂ s. f. 1 °. Pirole (Pyrola secunda) 2°. Maladie des animanux. 1°. (Bot.) Jalbă-albă = Plantă: Pyrola secunda. PĂCALĂ, M. R. 10. 2°. Boală la vite (H. xiv 163); bube dulci (se vindecă cu jalbă-albă. PĂCALĂ, M. R. 254). Căpierea sau d’a jalba. H. IV 163, JĂLBAR s. m. JĂLBUÎ vb. IVa v. jalbă JALE s. f. 1°. Voeu, souhait. 2°. Affliction, douleur. 3°. Deuil. 1°. (Vechiu şi pop.) Dor mare, dorinţă fierbinte, cf. jelanie (I), poftă, plăcere. Nu pridădi mere (= pe mine), Doamne, de deşideratul (= dorul DOS., jalea VOR., pohta HUR.) mieu. PSALT. 291/37. Foarte cu inimă fierbinte şi cu jale aprinsă de mult jeluiiă la această luminată carte. CORESI, EV. 5/3I. Pofta lăcomiii şi jealea mărimei numelui. CANTEMIR, IST. 29. Jelea mândrei rău mă strică. JARNIK — BÂRSEANU, D. 138. Să trăesc eu cu jalea ta. MÂNDRESCU, L. P. 32/¡5. # A-i fi jale (cuiva) de cineva s. ceva) = a-i fi dor, a dori (pe cineva s. ceva), a-i II.li.l* JALE duce dorul. Sărmane prietene! mi-e jale de tine. C. NEGRUZZI, I 63. Jele mi-i, zău, mare jele De frunzuţa munţilor. JARNIK — BÂRSEANU, D. 311. Atâta mi-i de jele de casă! (Bilca, în Bucovina). Com. TOFAN. 2°. (Adesea în legătura cu «amar», «supărare», «întristare», «plâns», «dor», etc.) întristare (în urma unei dureri mari), cf. tristeţe, mâhnire, supărare. Construcţii: mi-e jale = simt o mare întristare, o mare părere de rău, compătimesc (pe cineva) pentru starea nenorocită în care se află; mă cuprinde jalea = mă întristez tare; cu jale s. a jale = plin de tristeţe; de jale = din cauza tristeţii mari; jalnic, de plâns, lugubru. Cu jale plângu. MARDARIE, L.725. Jeale şi amar va cădea pre păcătoşi. VARLAAM, C.27/2. Tatăl, cându-şi va găsi fata curvind,... pentru direaptă jale şi de la inimă durere de va omorî pre curvar iu..., să să cearte mai puţin. PRAV. 999. Cătră tine... strig cu jale. DOSOFTEIU, PS. 50. Lumii cânt cu jale cumplită viaţa. M. COSTIN, ap. GCR. I 202/î4. Nu-i era lui Lascarachi atâta jale de moarte. LET. II 282/23. Pentru aceasta, mare jale şi supărare au căzut preste toţi. MUŞTE, ap. GCR. II 25/3. Fămeaia avea jale nemângâiată. MINEIUL (1776) SVj. Nu te bucura de calea Care să-mi aducă jalea. BARAC, AR. 14. Antonie cel năcăjit şi gol şi vrednec de jale. GCR.II 197/18. Sta Maica cu jele plângând. S. CLAIN, ap. GCR. II 186/22-Oftând cu jale, îşi frânge mânile. DRAGHICI, R. 88. Trăi-va cu plâns şi jele. KONAKI, P. 268. Ce privelişte de jale! id. ib. 87. Ce... jale în inima soţiei sale! C. NEGRUZZI, I 41. Cornul plin de jale sună dulce, sună greu. EMINESCU, P. 105. I-a cuprins o jale pe amândoi. COSBUC, F. 70. La noi atâţia fluturi sânt Şi-atâta jale ’n casă! GOGA, P. 10. Striga cu jale. CREANGA, P. 226. Toată împărăţia era plină de jale. ISPIRESCU, L. 4. Tot jele şi întristare era’n toată împărăţia. RETEGANUL, I 34/17. Toţi cu mamă şi cu nene, Numai eu trăesc cu jăle. MAT. FOLC. 1 342/7. Doamne sfinte, nu ţi-i jele De tinereţele mele? JARNIK - BÂRSEANU, II 101. Plânge-mă maică cu jele. MAT. FOLC 799/7. De amar şi de grea jele, Facu-mi ochii fântânele. HODOŞ, P. P. 537/9. Glas a jale = plângător. DDRF. Când l-aud, de jale mor. ŞEZ. I 115/iq. Surdului degiabă îi cânţi de jale. PANN, I 86/5. Moartea fără jale, ca o nuntă fără cântare. ZANNE, P. II 625. 3°. Doliu. LB. In Legiuirea lui Caragea... cetim că „de se va mărită femeia în anul jalei, să piarză darul dinaintea nunţii”. MARIAN, î. 407. Veşmânt de jeale. LB. [Plur., rar, jale, art. jálele (rostit şi jalile). Jálele la cel ce moare, cinstea lui cea mai mare. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. VIII 203. Oh, deschide-ţi braţăle, De-mi primeaşte jalile (a. 1820). GCR. II 230/32. ¡ Şi: (dial.) jeâle, jele {jeli, jăle) s. f. | Derivate: jelie s. f. = jale, supărare. Cel roşu-i de bătălie Şi cel negru de jelie. BUD, P. P. 41; - (după vaiet) jálet = jale. Urla marea de jaletul lor. GORJAN, H. 1132, cf. IV 153; - jălătâte s. f.= jale. Dar el cânt’a jălătate. HODOS, P. P. 181/3; - (< paleosl. zalostî) jáloste t s. f. = jale. Topitu-me-au jalostea ta (= jalea hur., dos.) psalt. 261/2; - jălărie s. f. = jale, jalanie. pamfile. ¡ Adjective: (< paleosl. zelanü, participiul lui zelati) jelán (rostit jălân), -ă = jăluitor, în doliu. De când badea îi dus cătană, Frunza ’n codru îi jălană. viciu, GL. | Verb: (rut. zalkuvati) jelcuí IVa refl. = a se jelui. Jelcui-m ’aş jelcui, Jelcui-m ’aş munţilor De dorul părinţilor. BUD, P. P. 24. Cf. BIBICESCU, P. P. 89]. - Din paleosl. zali «durere». Cf. jelanie, jelui. 4 - JALNIC JÁLE s. f. (Bot.) Sauge. Io. Plantă mirositoare (Salvia officinalis) originară din sudul Europei, cu florile albastre, violete, mai rar albe; se cultivă prin grădini; înfloreşte în Iunie-Iulie. Se mai numeşte: jale-de-grădină,jaleş, salbie, salvie, salvie-de-grădină (panţu, pl., borza, bul. grăd. bot. v 67). Se foloseşte de popor la gâlci şi alte umflături de grumaz. LEON, M. P. 64. Shalye = salvia. ANON. CAR. 366. Trei fire de jale într’o jumătate de litru... să bea. păcală, M. R. 263. II Compuse: Jale-de-grădină = jale {Salvia officinalis). PANŢU, PL.; - jale cleioasă = c i n s t e ţ, jaleş de pădure {Salvia glutinosa), ib., PĂCALĂ, M. R. 18; - jale de câmp = Salvia pratensis. LB., păcală, m. R. 18. 2o. = jaleş (Stachys germanica), panţu, pl. Oalele aste cu jale (stachys) şi scabioase. C. NEGRUZZI, 1322. 3°. = coada-vacii (Salvia silvestris). panţu, pl. 4°. = sălvie de câmpuri (Salvia pratensis). panţu, pl.2 5°. = linariţă (Linaria vulgaris). (Câmpulungul Bucovinei), panţu, pl. [Şi : jéle s. f. h. xviii 102, borza, bul. grăd. bot. v 67, PĂCALĂ, M. R. 18; - ( v. jandarm. JĂNDĂRÎE s. f. J JANDARM s. m. Gendarme. - Soldat făcând parte dintr’un corp de trupă însărcinat cu supravegherea ordinei şi paza publică, cf. c a v a s. Jandarm pedestru, călare, rural. CADE. 5 escadroane de geandarmi călări. URICARIUL XXII 446. întovărăşit de jandarmi..., Meleli intră în oraş. C. NEGRUZZI, I 43. înaltă şi pieptoasă ca un jandarm. C petrescu, î. 11 71. [Şi: (învechit) jendârm (scris şi gendarm). stamati; - (neobişnuit, orientat după derivatele cu suf. -nic) jandârnic ţ s. m. alecsandri, t. 609/6; - (forme populare, orientate după derivatele cu suf. -ar, cf. şi sârb., rut. zandar) jandâr s. m. SADOVEANU, B. 72, graiul I 25 8/9, 229/23, MAT- FOLC. 250/8, jăndâr s. m. IORGA, N. R. A. I 357, C. PETRESCU, R. DR. 168, DOINE 43/20, jândâr(iu) s. m. mândrescu, l. p. 61/b mat. folc. 987/4, PAMFILE, c. Ţ. 243/4, ŞEZ. Iii 54/x; jendâr(iu) s. m. JARNÎK-BÂRSEANU, D. 444, MAT. FOLC. 780/I9, 977, 1 013/I5, STAN, M. 225, BUD, P. P. 19, ŢIPLEA, P. P. 57, BĂNUŢ, T. P. 140, jindâr s. m. marian, na. 432. | Augmentativ (rar): jendăroiu s. m. ap. tdrg. | Abstract -colectiv: (< fr. gendarmerie) jandarmerie s. f. (învechit: jendarmerie s. f. dicţ., popular: jăndărie s. f. vasiliu, C. 91, ŞEZ. III 155/16) = slujba s. corpul jandarmilor. în contra legii... jandarmeriei rurale... MAIORESCU, D. IV 28/î6. | Adjectiv (rar): jandarmerésc, -eâscă = de jandarm. Era îmbrăcat în haine jandarmereşti. PRECUP, P. 50]. - N. din fr. (la origine: gens d’arme «oameni care poartă arme»). JANDARMERÉSC, -EÂSCĂ adj. ) JANDARMERIE s. f. [ v jandarm. JANDÂRNIC f s. m. ' JÂNEÂPĂN s. m. (Bot.) v. jneapăn. JÂNGHINĂ s. f. Maladie du cheval. - (Sensul primitiv pare a fi acela de: boală a cailor, provenită din murdărie. Cuvântul e atestat numai ca) Termen de ocară pentru cai. H. X. 354. [Şi: joânghilă s. f. = vită mare şi slabă. COM. SAT. III 79; - joânghină, (+ bojoghina) bojoânghină s. f. = came tare şi slabă, bojoghină. ION CR. v 374. j Adj ecti v: jănghinos (jănghinos), -oâsă (şi substantivat) = (om) murdar (Com. v. şoarec); p. ext. (om) păcătoşit de ticăloşii, decăzut (Şchei, com. 1. c. panţu); parvenit, fudul, sec (pamfile, j. iii); f i g. om care aşteaptă să fie mult rugat (Com. v. şoarec), care «face pe râiosul». Să’ndrăzneşti tu să mă baţi, păcătosule, janghinosule şi râiosulel CARAGIALE, S. 33. N’am să mă rog mult unui jănghinos ca el (Piatra Neamţu). Com. v. şoarec]. - Pare a fi o rostire regională pentru *jabină, din bulg. zabina «mătasea broaştei». Cf. j a b r i n ă, j a g h i n ă, j a p c h i n. JÂGHIŢĂ, JÂNGHIŢĂ s. f. v. japiţă1. JÂNGOL s. m. Colosse (se dit de l’homme et des animaux). - Bărbat sau animal înalt, gras şi gros. REV. crit. iv. 85. [Feminin: jângoliţă s. f. = femeie înaltă, grasă şi groasă, ib.] Cf. j a n g h i na. JÂNGOLIŢĂ s. f. v. jangol. JANÎL s. a. (Comerţ) v. janilie. JANÎLIE s. f. (Comerţ) Chenille. - Pasmanterie de catifea, întrebuinţată de obiceiu la împodobit hainele s. unele obiecte, cf. c e a p r a z. Un maimuţoiu de janilie fără un picior. I. A. BASSARABESCU, ap. CADE. [Şi: jenilă s. f. H. XVIII 26; janil s. a. Se împistresc [pe opreg] diferite flori cu mătase, cu fir de aur sau cu janil. LIUBA -IANA,M. 17]. - Din fr. chenille, probabil prin mijlocirea altei limbi. JANSENÎSM s. a. v. jansenist. JANSENÎST s. m. Janséniste. - Partizan al jansenismului; p. ext. persoană de o severitate dusă la extrem. Aici el dădea ambasadorului francez, un jansenist, o mărturie despre credinţa Bisericii Răsăritului. IORGA, L. R. 175. [Familia: (fr. jansénisme) jansenism s. a. = doctrina episcopului olandez Jansen(ius) (1585 - 1638), care credea în predestinaţiune, tăgăduia libertatea voinţei şi propăvăduia evlavia cea mai severă]. - N. după fr. JANŢ s. a. Roche. - (Oltenia, Banat) Stâncă, colţ de piatră CADE. Aci se face var şi se vinde la Severin şi chiar la Craiova. Pentru a se face var, trebue să se ducă omul la janţiu ( = stâncă) şi să scoată piatra de var. I. IONESCU, M. 422. [Plur.janţuri]. JANŢ JANŢ s. a. (Păst.) Babeurre. - Zerul care se mai scurge din caş, când îl frământă pe crintă şi stă subt teasc (Bran -Muscel). Corn. C. lacea. Caşul proaspăt, după ce iese zerul din el, se frământă şi se pune la teasc, lăsând din el un lichid galben, unsuros, numit janţ, şi care se strânge5n putinei, facându-se unt din el. LUNGIANU, CL. 227. După ce a stors baciul caşul cât a putut cu manile, se pune a doua oară şi-l frământă, apoi aşezându-1 într’o pânză, îl pune sub teasc, când apoi curge janţul, care conţine mult unt. VICIU GL. Jeanţ = un fel de unt de oaie, pe care-1 caută foarte mult ofticoşii. H. vii 262. Janţul este... zer unturos pe care-1 dobândim astfel: îndată după ce am luat caşul fară zer din crintă, îl frământăm aşa dulce şi ceea ce s’a scurs se numeşte janţ. H. xil 173. Partea mai apoasă a caşului se numeşte janţ. ib. 1252, cf. I 139, III 49, 153,401, rv 223, v 54, vii 336, 484, xi 275, xn 13, 172, xra 207, 234, 258, xv 99, XVII 140, 349, 392, 425. Janţ = ţ i ţ e i u. H. XV 264. Brânza lor, laptile, caşcavalu\janţu’... ce foloase nu ţi-ar da? JIPESCU, O. 48/26. A mâncat aseară janţ. PĂSCULESCU, L. P. 276. Mâncările obişnuite la stână sânt: mămăliga cu brânză, urda, caşul sărat, janţul. DIACONU, P. 19. || (Confundat cu) Jintiţă. Din zerul rămas de la caş se pune în cazan, se fierbe încet, se amestecă cu linguroiul spre a nu se arde şi în această stare zerul a devenit jintiţă (janţ). H. XV 149. [Şi: jânţă s. f.= zerul care se scurge din crintă (H. xvn 232), zerul rămas după alegerea untului (h. XVII 121). Janţa fiartă dă urda bătută sau „urdă de janţa" (ib.). După scoaterea caşului din ciubăr, rămâne «zărul», care fierbându-se împreună cu janţa, substanţă ce curge la stoarcere în crintă, dă «urda». DRAGOMIR, O. M. 207; jântiţă s. f. (citat între termenii ciobăneşti, alături de ,janţ”). H. iii 140], - Raportul etimologic dintre janţ şi jintiţă Jintui nu e clar. JÂNT- v. JINT- JANTA s. f. Mauvaise femme. - Muiere rea. H. XVII 232. - Cf. ung. zsana «femeie certăreaţă, lărmuitoare». JÂNŢĂ (Păst.) s. f. v. janţ2. JÂNTEŢĂ s. f. (Păst.) v. jintiţă. JÂNTIŢĂ s. f. (Păst.) v. janţ1. JÂNTIŢĂ s. f. (Pese.) Fretin. - (Oltenia) Tot felul de peştişori mici de tot care abia se văd în apă. ANTIPA, p. 782. Când peştele foarte mic de abia se zăreşte prin apă se zice jântiţă. H. v. 4. [Şi: jântiţă s. f. H. v. 16]. JÂNTIŢĂ s. f. (Păst.) v. jintiţă, (Pese.) v. jântiţă. JÂNTIŢE s. f. (Păst.) v. jintiţă. 4™ALĂs.f. } (Păst.) v. jintui. JANTUITs. a. j v J JAP! interj. Flic-flac. - (Mold.) Interjecţie care imită zgomotul produs de lovirea cu un corp elastic (nuia, biciuşcă, etc.) sau de o lovitură (trânteală) dată cu repeziciune şi putere; cf. jar t. Jap o iuşcă peste coada motanului! VLAHUŢĂ, CL. 119. Ajunge la el şi jap! încă una. ŞEZ. I 266/2/<. Şi de-o dată, jap! la pământ. PAMFILE, J. 7 - JAPCĂ II. [Şi: joap! (exprimă izbirea unui corp ce cade repede, pe neprevăzute). Ursul făcu numai joap! în cuptoriul de foc. SBIERA, P. 205/27, cf- 250/ig, 3O8/23. I Substantive postinterjecţionale: jap s. a. (cu plur. japuri) = distanţă cât bate o piatra asvârlită cu o forţă oarecare. Merse cât... jap de loc. PĂSCULESCU, L. P. 173; - jâpă s. f. = nuia (vasiliu, L. P. 259) subţire şi elastică (Răhău, în Transilv. PAŞCA, GL.), sucită, juj ău (ION CR. VIII 188), vargă: dă-i cu japa! (Blaj, viciu, GL.), j ă r d i e (PAMFILE, J. II); p. e x t. bătaia dată cu o astfel de nuia: a mâncat japă bună (jud. Neamţ, ION CR. viii 188); - joâpă s. f. = nuia, vargă (Haţeg). VICIU, GL. | Verb e: jăpăi IVa = a se bate (despre frunză). Jăpăe frunza. HASNAŞ, SĂM. I. 39; - jepi IVa = a arde una (cu biciul). Pune mâna pe ghiciu şi jepeheşte-o! (Cergău, în Transilv.). DR. v 50; - jopăi IVa (Bucov.) = a lovi, a îmblăti, a bate. Ai jopăit bine snopii? Să jopăeşti perinile până ce a ieşi tot colbul din ele. A muşi te-oiu jopăi, că nu-i şti încotro s ’apuci! Com. G. TOFAN; -(prin apropiere de jup) j upăi IVa = a bate. Au prins a-l jupăi. SBIERA, P. 288/p. Jupăia într’însul ca’ntr’un snop de paie. id. ib. 198; (cu abstractul) jupăitură s. f. = bătaie, snopeală. [Dosul] îi... fierbinte de atâta jupăitură. SBIERA, P. 288/7; - (derivat cu suf. -oti) jopoti IVa = a bate. LB.; - jupti IVa = jopoti. LB.; - (derivat dintr’un neatestat japiţă, diminutivul lui japă) jăpiţâ Ia = a lovi cu nuiaua pe cineva, a j o s t ă r i (Criscior, în Munţii Apuseni). Com. P. nişca]. - Onomatopee (cf. ung. csapni «a păli»). Cf. j a c h i. JAP s. a. v. jap1. JAP s. m. Ramolii - (în batjocură) Moşneag neputincios, chiag, căzătură (CREANGĂ, 94), j a v r ă, javră bătrână, voază (ŞEZ. III 91/34, v. 103), baccea, babalâc, hodoroagă. Ucigă-l crucea japu dracului! ib. V. 41/j. [Derivat: japalău s. m. = om bătrân, neputincios, ib. xxxii 107]. - Probabil, în legătură etimologică cu interjecţia jap, cf. căzătură. JĂP, JÂP s. m. sing. v. jep şi jip. JÂPĂ s. f. 1 . X -i JĂPĂÎ vb. IVa ) (M)vjap' JAPALĂU s. m. v. jap3. JAPANICESC, -EÂSCĂ f v. japonez. JÂPCĂ s. f. v. jap1 şi japşă. JÂPCĂ s. f. Voi, maraude. - Hoţie şi înşelăciune; p. e x t. avere făcută prin hoţie şi înşelăciune (PAMFILE, J. Iii). (Cu deosebire în loc. adv.) Cu japca = cu de-a-sila (Com. ŞT. POPESCU), cu forţa (MUSCEL, 98), cu violenţă şi pe nedrept, hoţeşte, cf. cu h ap ca. Să nu poată lua cineva cu japca din aceste merişoare. ISPIRESCU, U. 60/5, 74/19. Iar de n’ai vrea nici aşa, Eu cu japca ţi l-oiu lua. MUSCEL 98. [Derivate: jăpcân, jăpcâş s. m. = care ia, umblă cu japca (PAMFILE, J. Iii), jefuitor. Lăcomia jăpcanilor nu mai avea hotar. ISPIRESCU, M. V. 5/\. Curăţa ţările de jăpcani. id. U. 73/23; - jăpcăni (jepcăni) vb. IVa = a lua cu japca, a jăcmăni, a jefui. Cu cât jepcănesc mai mult averea politică... JIPESCU, ap. TDRG.; - (cu adjectivele) jăpcănit (jepcănit), -ă = jefuit, jăcmănit; jăpcănitor (jepcănitor), -oare = care ia cu japca, jăpcan, jăpcaş, jăcmănitor, jefuitor. JÀPCAN -8- JAR (Substantivat) Păcat de strângători... că-şi pierd şi gustu de muncă şi sânt mereu cu frica ‘n sân din pricina oţilor ş’a jăpcănitorilor. id. 94; - (şi cu abstractele) jăpcănire (jepcănire), jăpcăneâlă (jepcăneâlă) s. f. = luare cu japca, jăcmăneală, jaf. Marture la toate jepcănelile [ÿz la] despoiarea... victimelor, id. ap. TDRG.] - Din bulg. zapka «laţ, cursă». TH. CAPIDAN. Cf. h a p c a. JĂPCÂN s. m. JĂPCĂNEÂLĂ s. f. JĂPCĂNÎ vb. IVa JĂPCÂŞ s. m. JÂPCHIN s. m. sing. (Patol.) Bouton. - (Braşov) Bubuliţe pe corp. Cf. j e p. Când e copilu ’ de se ngraşe, prinde japchin, bumburele aşa pe trup ca «pielea-găinii»; atunci îi pune în baie păsat... PITIŞ, CONV. LIT. XXXVI 551. [Şi: jâpchină s. f. = rană mare, la care pielea-i julită cât pe colo, julitură mare. şez. v 103. | Adjectiv: jăpchinos, -oâsă adj. = care are japchin, plin de bubuliţe; (fig.) unt. Lăsai nevastă fmmoasă Şi iubii o jăpchinoasă. ŞEZ. v 1513]. Cf. j a n g h i n ă. JÂPCHINĂ s. f. v. japchin şi jarchină. JĂPCHINOS, -OÂSĂ adj. v. japchin. JAPCIÉR s. m. v. jepciu. JÂPIŢĂ s. f. Valet de la flèche de la charrue. -Bucată de lemn îndoit («încocâijat») s. de fier de-asupra proţapului, formând scobitura («urechea») în care se prinde plugul, cf. cătuşă, armăsar. Cf. DAMÉ, T., PAMFILE, I. C. 137, I. IONESCU, M. 710, ION CR. VIII 89, H. v 152, 221, 281, ix 155, 188, 201, 231, xi 76, xiv 210, XVI 22, 31. Cuiul japiţei. PAMFILE, A. 78/23- [Şi: jâmpiţă PAMFILE, I. c 137, H. II 29, 62, 118, 221, iv 56, 132, 254, vii 30, xi 401, jânchiţă s. f. damé, t., pamfile, i. c. 137, H. I 140, iv 139, vii 184, xii 31, jânghiţă s. f. damé, t., H. vii 337, XII 118, jănghiţă (jânghiţă; accentul?) s. f. pamfile, i. c. 137, H. iii 140, jâbghiţă s. f. jeâpiţă s. f. H. v 430, (+ joapă), joâpiţă s. f. DAMÉ, T. 12, PAMFILE, I. C. 137, C. C. II-iii 150, jimbiţă s. f. ib.]. - Din bulg. zabica, idem (propriu «broscuţă»). G. W e i g a n d, Jahresbericht XIX 137. - Cf. j a b ă, j a b i n, j a b i n ă. JÂPIŢĂ s. f. v. jap1 şi japă1. JĂPIŢ vb. Ia v. jap1. JÂPIU s. a. Panneau (coussinet placé sous les bandes de l’arçon d’une selle). - Aşternutul de subt şea, pătură. Cf. i b ân c ă. Dat-am... Coarnele la pieptănari, Iar pielea la tăbăcari, Să-mi fac japiu bun pe cal. TEODORESCU, P. P. 69b. Cf. GHEŢIE, R. M. 226. [Plur. japiuri]. JAPIU s. m. 1°. Gourmand. 2°. Parvenu. 1°. Găman (Buzău). Com. ŞT. POPESCU. 2°. Ciocoiu. CHIRU-NANOV, CONV. LIT. XLIV2, 396. [Accentul ?] JAPLÂN, JĂPLÂN s. m. v. zaplan. JAPON s. m. Garde-champêtre. - (în batjocură) Japoni = Poreclă dată de săteni la agenţii rurali (Dorohoi). ION CR. VI30. - Pare a fi o formaţie glumeaţă în care s’a contaminat jupui cu Japonia. JAPONEZ, -Ă adj. şi subst. Japonais. - Adj. Din Japonia. Poporul japonez. | Subst. Cel care face parte din "naţiunea japoneză. [Plur. -nezi şi -neji. [ Derivat: japanicésc, -eâscă t adj. Hărtie... japanicească. DRĂGHICI, R. 155]. - N. după it. giapponese, idem. JÂPSĂ s. f. Grosse chaleur. - (Goij). Căldură mare, zăpuşeală. CONV. lit. liv 366. - Cf. z ă p u ş i. JÂPŞĂ s. f. (Topogr.) Mare, étang. - Baltă mai mică, lăcuşor mic (H. XIV 348), groapă cu apă rămasă din înnec (CHIRIŢESCU, GR.); o localitate (= formaţie de teren?) ce seamănă cu o covată (ION CR. I 60). Dacă... apa e mai mare, ei [peştii] preferă să se refugieze pe depresiunile şi prin japşele de pe terenurile proaspăt inundate. ANTIPA, P. 618, 213/n. Cf. 194. Toate privaturile, toate jăpşile, toate grindurile, toate trecătorile de la plute de papură. SANDU-ALDEA, A. M. 5, cf. U. P. 197. In amurg soarele arunca dâre de sânge pe suprafaţa apei. O privighetoare de apă cânta întrun fipirig, un bâtlan cădea greoiu în japşă. DUNĂREANU, SĂM. VI 370. Ciompurile... zac revărsate pe renia tărcată de jăpşi şi de privaluri. CONV. LIT. XLIII 920. [Plur.japşe şi jăpşi. | Şi: jepşă = lac lungăreţ şi neadânc în regiunea inundabilă a Dunării. PORUCIC, E. 188. | C u alte sufixe: jâpcă (plur. jepci) s. f. = loc jos, pădinos, padină, loc care ţine apă (CIAUŞANU, V.), adâncitură în şes (CONV. LIT. LIV 366), mlaştină, băltoagă. Prinderea peştelui prin jepcile cu apa mică (Ostrov, Tulcea). Com. GH. CÂRNU; jépcà s. f. = lac lungăreţ şi neadânc în regiunea inundabilă a Dunării. PORUCIC, E. 188]. - Etimologia necunoscută. (ANTIPA, P. 558 a înregistrat din gura pescarilor ruşi, un zepotina = baltă cu malurile de grind). Cf. j e p ş i. JAR s. a. Jalon. - Jalon făcut dintr’o tufa cioplită (în pădure), cf. ţiu. CIAUŞANU, V. [Plur. jaruri. | Verb: jerui vb. IVa = a pune jaruri în pădure; (cu abstractul) jeruire s. f. = acţiunea de a pune jaruri sau jaloane în pădure, id.]. JAR s. a. Braise, brasier. Feu. - Cărbune s. cărbuni aprinşi (în unele regiuni: în cantitate mai mare), jăratec (V. HANEŞ, Ţ. O. 118). Tigaie de jar. LB. [Materiile aprinse din pământ...] să răvarsă şi boraşte jar cu volvoare de foc. PISCUPESCU, O. 58. Roşi ca jarul. GORJAN, H. IV 99. Am luat ibricul şi l-am pus pe jar. D. STĂNOIU, C. I. 118. Ia o oală cu jar, pe care pune tămâie. MARIAN, SE. II 225. Se ia [apă], se... sloboade câte un jar cu mâna. GRIGORIU-RIGO, MED. I 51. Inima-mi arde ca jarul. JARNÎK — BÂRSEANU, D.133. Că nainte este foc Şi ndărăt este jar. BIBICESCU, P. P. 22. Se prăjeşte pe jar. ŞEZ. V 52/12- îndată au şi luat jar. SBIERA, P. 44/î2. Cf. şez. I 192/4, 11 35/5, m 141/2, v 52/I2, 61/25. # Fiecare trage jar la oala lui, omul mai mult îngrijeşte de el decât de altul, zanne, P. iv 22. Cf. şez. 1219/23, barac, ar. 42. Jarul potolit te arde, se zice despre cel ascuns ce se arată blând. ZANNE, P. IX 480. || P. ext. Foc, arşiţă, dogoare; f i g. suferinţă arzătoare. Pe uliţa noastră-i jar. MÂNDRESCU, L. P. 53/23. Gură dulce... Să-mi stâmpăr focul şi jarul. FRÂNCU - CÂNDREA, M. 94. [Pluralul jaruri e rar şi se întrebuinţează aproape numai în regiunile în care singularul însemnează o bucată de cărbune aprins (nu «cărbuni» colectiv)]. v. jandarm. JĂR -9- JARDINIERĂ - Din paleosl. zaru, idem. Cf. jăratec, j a-r i ş t e, j e r u i, pojar. JĂR- v. JER-JÂR- s. a. v. JIR- JARA s. f. (în poezia populară cu caracter mistic, cu sens neprecizabil). Cu jare de broască. MARIAN, vr. 199. JĂRĂGĂIU s. a. 1°. Braise, brasier. 2°. Brulure. 1°. Cărbuni aprinşi (BOCEANU, GL., 12. V 1), jar (PAŞCA, GL.) de la un foc mare (păcală, m. r. 140), jăratec (ion CR. iv 159) mult (rădulescu-codin), spuză, cenuşe vie (ion CR. I 251); foc mare, foc de zmei, bocşe, cărbujani, foc haiducesc (CIAUŞANU, V.). Măcar d’ai fi părpălit-o pe jerăgaiu. DELAVRANCEA, S. 229. Ce fierbi acolo, nevastă, cu atâta foc în oala aia? Nu mi-i aprinde casa cu atâta jărăgaiu? T. CERCEL, săm. IV 768. Să-ţi dau un blid de mălaiu Şi două de jărăgaiu. MARIAN, INS. Vin. I-a aruncat pielea pe jerăgai. PAMFILE, S. T. 70. Svărle pe babă în sobă, în mijlocul jerăgaiului. RĂDULESCU-CODIN, L. 24/3I. Să nu dea cu jărăgaiu. TEODORESCU, P. P. 335b. # A sta {parcă s. ca) pe jerăgaiu = a sta ca pe jar (jăratec), foarte nerăbdător. Parcă stai pe jărăgaiu, de vrei să pleci. IZ. V 1. Mai trage niţel jeregaiu la burta oalii să fiarbă mai tare. BOCEANU, GL. Lasă surcelele să ardă, să se facă jeregai. PAŞCA, GL. Copiii nu ştiu ce frigeau pe jeregaiu. PLOPŞOR, C. 42. 2°. (Pat.) Foc pe gât, arsuri (RĂDULESCU-CODIN); piroză, j i g, j i g ă r a i e, j e g ă 1; s p e c. arsuri după o beţie. Baba simţea un «jărăgai» în gât. CHIRIŢESCU, CONV. LIT. XLIV, voi. II431. Cum simte beţivul jărăgaiul vinului băut în ajun. id. ib. XLV 371. [Plur. -gaiuri. RĂDULESCU-CODIN, L. | Şi : jerăgaiu, jeregaiu s. a.] - Avem a face cu un derivat al slavului zegati «a arde», apropiat de jar. în sensul 2° se întâlneşte şi forma nemetatezată jegăraie (cf. j i g ă r a i u, j i g, j e g ă 1). JÂRĂITOR s. a. v. jărui. JĂRĂP s. m. ) . JARÂPĂN s. m. ) (Bot)v.jneapan. JĂRĂTEC s. a. v. jăratec. JARATEC s. a. Braise, brasier. - (Prin cele mai multe părţi ale Transilvaniei cuvântul e cunoscut numai din literatură). Cărbuni aprinşi, j a r. I-au turnatu-i jeratecu preste cerbice. DOSOFTEIU, V. s. 202. Infierbântându-te ca un jeratecu. MINEIUL(1776) 1002/h cf. (jărâtecu) 262/2. Am tăiat... scrisoarea şi răvăşelele... şi le-am pus pe jăratecul din căţuie. C. NEGRUZZI, I. 66. Ochii... Ce ard sub vălul nopţii ca nişte roşi jaratici. ALECSANDRI, P. III 210. L-oiu hrăni cu jăratec. EMINESCU, N. 27. Lumine roşi... Rănesc întunecimea ca pete de jeratic, id. P. 210. Răsare luna ca o vatră de jaratic. id. P. 183. Ochii îi luceau ca jăratecul, id. N. 56. Dogoreala jaraticului. ODOBESCU, in 32/24. Ai aruncat jaraticul aprins în inima mea. I. NEGRUZZI, VI 20. Un bălaur... care vărsa jăratec pe gură. CREANGĂ, P. 121. Răscolea jaratecul cu o ţandără de lemn. ISPIRESCU, L. 248. Un jăratec ca o mare de foc. SBIERA, P. 1/\.#A sta (a şedea s. a fi pus) (ca) pe jăratec = foarte nerăbdător. Şedea ca pe spini şi jaratec. SLAVICI, N. II 308. Părea că este pus pe jeratec. ISPIRESCU, U. 77/8. Cf. ŞEZ. III 112/9. Fiecare trage jăratec (s.jar) la (MAT. FOLC. 1716) s. sub (ZANNE, P. IV 22) oala lui = fiecare e preocupat în primul rând de interesele sale. Jăratecul stă şi sub cenuşă, se zice când o primejdie e gata să izbucnească, ib. IX 481. Parcă îi arde jăratec (s. foc) sub tălpi - fuge repede, ib. II144, cf. V 191. A mânca jăratec (ca, în poveşti, despre caii năzdrăvani) = a fi iute. ib. I 200. [Plur. jăratece (jărateci) e rar. | Şi: jăratic, jaratec, jaratic, jeratec, jeratic s. a.] - Din paleosl. zaratuku (zeratuku) idem. Cf. jar1. JARĂTIC, JĂRĂTIC s. a. v. jăratec. JĂRCĂ s. f. 1°. Peau (de mouton) usee. 2°. Brebis maigre. 3°. Vieille femme. - (Termen batjocoritor în Mold. şi Bucov.) 1°. Piele de oaie (şez. XXXII 137) în stare proastă (h. XVI 233), veche şi roasă (Com. G. NISTOR), ciuruită (ŞEZ. III 18/i), urîtă şi puturoasă (ion CR. IV 50/14), fară păr (Com. CÂRSTEANU, cf. PAMFILE, C. Ţ. 54), cf. tuhoarcă. Puşcaşul mi-l doborăşte, Dăjarca şi se plăteşte. PAMFILE, C. Ţ. 54. Să-ţi iau pielea trupului, Să fac jarcă murgului. VASILIU, C. 62. 2°. F i g. Oaie slabă (vasiliu, C.), vită de calitate proastă (Com. tomIAC). 3°. F i g. Femeie bătrână (şez. iii 18/i), gură rea (MAT. FOLC. 1 209). [Şi: jărcă = piele; vită (în sens rău). Com. A. tomiac, G. nistor. | Derivate: jarcalău s. a. = cojoc făcut din piei de calitate rea. şez. v. 103, cf. pamfile, I. C. 48/i7; - jarcalete s. m. = vlăjgan (bătrân), haimana, lungan (ciauşanu, v.), desmăţău, orbete, bendereu (id. GL.); - jârchină s. f. = haină ponosită (Com. v. ŞOAREC), cojoc de piele proastă, jarcă; p. e x t. bucată de ceva, dărăb: O jarchină de slănină. ION CR. IV 123. îmbrăcat prost cu o jarchină, o jarcă, o cojoleancă uzată, din care curg flendurile. DR. IV 825/23; (cu adj ectivul: jărchinos (jerchinos ap. tdrg.) -oâsă = rupt, jerpelit. Jerpelit şi jar pan, jărchinos, se zice în Moldova la cel îmbrăcat prost. BOGREA, DR. IV 825/23. | V e r b e: jărcui (jercui) vb. IVa = a bate. pamfile, A.; jărcăni (jercăni) vb. IVa = a sfâşia, a jupui, a juli: Mi-am jărcănitpiciorul, hainele (Buzău). A. SCRIBAN]. - Probabil, din jarpcă, înrudit cu jerpeli şi j a r p a n. JĂRCĂ s. f. v. jarcă. JARCALĂU s. a. ) JARCALETE s. m. > v. jarcă. JĂRCĂNÎ IVa ) JARCHI, JĂRCHI! interj, v. jachi. JÂRCHINĂ s. f. Rondin. - Ciomag. Am luat o jarchină = am luat un ciomag. ION CR. IV 306. [Şi : jâpchină s. f. ib.] | v. jarcă. JARCHINA s f. JĂRCHINOS, -OÂSÀ adj JĂRCUÎ vb IVa v. jarcă. JÂRDIE s. f. v. joardă. JARDINIÉRÀ s. f. Jardinière. - (Franţuzism) Mobilă de podoabă, cu s. fară picioare, de lemn s. alt material (ca faianţă, porţelan, etc.) şi având un loc liber JĂRE APIÑE -10- JĂRUI în care se pun ghiveciuri cu flori s. ciubere cu plante ornamentale; cf. gheridon. [Pronunţ, -ni-e-]. - N. după fi*. JĂREÂPINE s. m. (Bot.) v. jneapăn. JAREL s. m. v. jder. JARETIÉRÀ (îmbrăc.) s, f. v. jartieră. JĂRFÎ vb. IVa v. jertfi. JARGON s. m. Jargon. - (Filol.) Graiu artificial - cu cuvinte luate în alt sens decât cel convenţional şi cu forme corupte - întrebuinţat de un grup de oameni care doresc să nu fie înţeleşi de alţii. Jargonul hoţilor, al bărbierilor. | S p e c. Limba «idiş» a Evreilor (din România). Vorbeşte în jargon. | P. e x t. Limbă stricată (STAMATl), neînţeleasă de toţi. Zice, în jargonul vremii de atunci: ah, psihimu, uită-te cât e de nostim! C. NEGRUZZI, I 16. O literatură.... din limba Franţezilor... şi a jargonului neînţeles din Ardeal. RUSSO, S. 48/j. | (Impropriu) Dialect. Gallia, Italia, Spania... au giargoane peste giargoane. HASDEU, I. C. 307. [Plur. -goane şi -gonuri]. - N. din fr. Cf. ger g. JĂRÎ, JĂRÎ vb. IVa v. jărui. JÂRIŞTE s. f. Io. Braise. 2°. Décombres (après un incendie). 3°. Terre calcinée (par l’incendie d’une forêt). - (Mold.) Io. t Jăratec, foc; p. ex t. vatră; spec. locul pe care se aşează jăratecul pentru o jertfă. Răsturnându-i jerâştea cu jărtvele ido Ieşti. DOSOFTEIU, V. S. 112/7. | F i g. Arşiţă, dogoare, foc. Jariştea iubirei pe nesimţite îi schimba gândurile. CONTEMPORANUL V, vol. II492.’ 2°. Locul unde a ars o casă, loc pustiit de pârjol (NECULCE, CR.) a r d i ş t e; p. e x t. ruină. I-au răsipit casele... de au rămas numai jărişte. LET. II316/8. Au ars târgul... de au rămas jărişte. ib. 65/30. Au rămas [din Episcopie] numai piatra în jărişte. URICARIUL V 250. Piste jăriştea Caselor Domneşti până în Bahlui. URICARIUL X 220/n. In grădina de la Ţigăneşti, din jăriştea caselor... KONAKI, P. 204. 3°. Loc de pădure arsă de curând, cu pământ încă cald. PORUCIC. T. E. 330. [Şi: jărişte s. fi, jârişte (jârâşte) s. fi] ~ Derivat din jar cu suf. loc.-col. -işte. JÂRIŞTE s. f. v. jărişte. JÂRLĂ s. f. v. şariă. JÂRLÂU s. a. ) .. JARNÁU s. a. J v J,rlau’ JĂRPĂLÂU s. m. ) JARPÁN s. m. ) vJarPan- JĂRPÂN s. m. Haridelle. - (Mold.) Cal slab (alecsandri, t. 1 757), mârţoagă; gloabă; f i g. om îmbrăcat prost cu o jarchină (jarcă) (BOGREA, dr. iv 825); f i g. nume de batjocură dat vechilor moşneni (H. XVI 267). Chiriţa {la surugii): Pornit-aţi, jărpanilor? ALECSANDRI, T. 394. Hi, hi bălan... hi, hijărpan. id. 533. [Şi: jarpán s. m., jerpân s. m. tdrg. | Cu alt sufix: jărpălău s. m. (Transilv.) = om care nu face nici o treabă nicăiri. H. xvn 175]. - Derivat din tulpina onomatopeică jarp de la care derivă, probabil, şi jerpeli şi jarcă. JART! interj. Interjecţie imitând lovitura palmelor date cuiva. S’auzea câte un jart, trosc, pleosc, aoleo! DELAVRANCEA, H. T. 106, cf. 102. JĂRTÂVNIC f s. a. j v jertfelnic. JÂRTFÉLNIC s. a. ) JARTIÉR s. f. (îmbrăc.) Jarretière. - Panglică de elastic, cu care se leagă şi se ţin întinşi ciorapii pe picior, c a 1 ţ a v e t ă. îi cade o jaretieră. VLAHUŢĂ, D. 114. Un picior descoperit în întregime, ceva mai jos de coapsă, acolo unde ciorapul e prins în jartierele centurei. TEODOREANU, M. II 235. Ordinul Jaretierii: ordin englez de cavalerie instituit de Eduard III (1349). Al jaretierii ordin nu mă ‘mpodobeşte. GORUN, F. 184. [Şi: jaretiérà s. fi] - N. după fr. JÂRTVĂ, JÂRTVĂ s. fi v. jertfă. JĂRTVEÂNIC s a. \ . , . JÀRTVÉNIC s. a. J v Jertfelnic- JĂRTVÎ vb. IVa 1 JĂRTVUÎ vb. IVa ) v-iertfi- JĂRUI vb. IVa 1°. Attiser le feu, tisonner, fourgonner. 2°. Luire. 3°. Égratigner. 4°. Plier (la toile). 1°. T r a n s. A răscoli, a zgândări, a scociorî, a scurma jarul (LB.) de pe foc sau din vatră (PAMFILE, J. III), a scormoni focul, spre a da la o parte cenuşa şi a face ca să se încălzească cărbunii (id. A.), a «înghiţi» focul, ca să se lase cenuşa sub cărbuni, să se înmulţească cărbunii (id. VĂZD.), a trage jarul în gura cuptorului... ars pentru pâne (ŢARA OLTULUI, III nr. 36). Au început a jărî cenuşa cu mare râvnă... socotind că doar ar găsi vreo scânteie de foc. DRĂGHICI, R.178, Ojogul e un băţ cu care se jăreşte focul când nu are cineva cleşte. ŞEZ. VIII 91. Tu Măriuţo! jărueşte cuptorul, că-i dospită pânea. I. BERESCU, ŢARA oltului iii nr. 36. Cf. rev. crit. iii 158. 2°. I n t r a n s. A lumina făcând jar. Să nu vii prin şură Cu luleaua ’n gură, Luleaua a jări, Puica te-a zări, La tine a veni. SEVASTOS, C. 64/25- 3°. T r a n s. (Prin asemănare cu împungerea în jăratic cu «jăruitorul») A zgâria pielea unei vite împungând-o cu coamele. Cf. j ă r u i t. 4°. T r a n s. A îndoi pânza în lungul ei (cu ajutorul jăruitorului). Gata cu ţesutul, pânzele se fierb, apoi se nălbesc şi, uscate apoi, le jărueşte, adică pânza se îndoeşte în tot lungul ei în două. Bărbatul se pune pe faţa casei cu g(h)enunchii pe ea, dă capul (= capătul) de de-asupra boresei (= nevestei), ea ţine, şi el, cu j ă r u i t o r u 1 (un băţ crepat în două), care îmbucă pânza în două, trage în sus şi în jos până ajunge (= este destul); şi aşa se jărueşte toată pânza. BREBENEL, GR. P. [Şi: jerui vb. IVa; jărf (jerî) vb. IVa; jercui vb. IVa lb. | Adjective: jăruit (jeruit), -ă = (ad 1°; despre jar s. focul din vatră) scurmat, scormonit; (ad 2°; despre vite, în Transilv.) sgâriat cu cornul (PĂCALĂ, M. R. 140), sgâriat mai afund şi în mai multe locuri; se zice şi de vita care are vergi de împunsături pe piele (viciu, GL.), faşchiat;- jărft (jerît), -ă = despre oamenii cărora incendiul le-a distrus tot avutul) rămas pe drumuri; p. e x t. ai rămas jerît = ai cheltuit tot, ai dus JARUITOR -11- tot, de nu mai ai nimic. ION CR. rv 188. | Substantiv verbal (cu sens instrumental) järuitör (jeruitor, jârăitor, jertuitör PAŞCA, GL.) = prăjină («pocia» de lemn) cu care se scormoneşte focul în cuptor (rev. CRIT. iii 158, H. xvii 176), c o c i o rb ă; p. an al. bucată de lemn crăpat, cu care se îmbucă pânza când se îndoaie de-alungul (ŢARA OLTULUI, III nr. 36, cf. j ă r u i 4°). Am venit la d-voastră călare pe un jârăitor. MERA, L.B. 198]. - Derivat din jar cu suf. -ui (cf. slav. zariti «a frige»). JBRANT JĂRUITORs. a. v. jărui. JASCÂU s. a. v. jaşcău. JAŞCÂU s. a. Bourse, blague. - (Ungurism în Transilv. şi Mold. de Nord.) Pungă sau săculeţ de piele (cu gura încreţită prin două băieri care se trag în sens invers PAMFILE, I. c. 50/34) pentru tutun sau bani; este făcută din băşică de bou (ŞEZ. II 41/23, iii 18/î2) sau din pielea care învălue testiculele berbecelui (ib. vil 162, ŢARA OLTULUI nr. 12) s. buhaiului (şez. vii 162); chimir (ib. XIX 43), b ă ş c ă n e ţ (viciu, GL.), t ă r ş u g (PAMFILE, S. C. 56/l3). Am o pipă ş-un jaşcău. MARIAN, SA. 133. Jascău de tabac. BUGNARIU, NĂS., BĂNUŢ, T. P. 81. Aveam bani în jaşcău. RETEGANUL, CH. 29, cf. DOINE 97/8, VAIDA, BREBENEL, GR. P., STAN, M. 255, MAT. FOLC. 1 902. [Plur. -caie. | Şi: jăşcău s. a. mândrescu, UNG. 86; (poate numai grafic:) jascău s. a.] - Din ung. zsâcsko, idem (diminutivul lui zsâk «sac»). JĂŞCÂU s. a. v. jaşcău. JASP s. m. sing. (Miner.) Jaspe. - Varietate de cvarţ opac şi dur, de o coloare foarte vie, întrebuinţat ca piatră scumpă, i a s p i s. -N. după fr. JÂSTĂ s. f. Hâte, précipitation. - (Sârbism în Banat) Repezeală, grabă. M-a luat d’a jasta - m’a surprins. liuba. Fără jastă - fară veste; unde te prinde jasta -unde te prinde vestea? H. XVIII 174. - Apropierea cu «veste» s’a făcut prin etimologie populară. Cuvântul, înrudit cu jestoc, vine din sârbeşte, cf. zestina «aprindere, vivacitate, avânt», zestiti se «a se aprinde, a-şi ieşi din fire», zesta «spirt». JÂSTĂCÎ vb. IVa refl. = a se fâstâci. I. IORDAN, ARHIVA a. 1921, p. 197. JĂŢ s. a. v. jeţ. JATCA s. f. Outil de tisserand. - Unealtă de ţesut (h. XVIII 26), nedefinită mai de aproape. JÂTCĂ s. f. v. jidan. JÂTIE s. f. v. jitie. JĂŢIU s. a. v. jeţ. JAU s. a., JĂUÎ vb. IVa v. jaf. JAVALÂIU s. a. v. jigală. JAVELÎNĂ s. f. Javeline. - (Franţuzism rar). Suliţă lungă şi subţire. Sagitarii... înarmaţi cu proaste scuturi şi cu şapte javeline. ALECSANDRI, P. III 93. -N. după fr. JÂVLĂ s. f. v. javră. JAVRA s. f. 1 °. Chien hargneux, roquet. 2°. Mauvaise langue. 3°. Paresseux. 1°. (Termen de ocară pentru) Câne (h. x 355); s p e c. câne bătrân (Com. A. tomiac), care nu latră (H. IX 123); (în alte părţi) câne prost care latră mereu în vânt (COSTINESCU), care bate mult (MARIAN); câne rău care muşcă (marian), cf. jigodie. Toate javrele îl latră. PANN, P. V. III 155. Lua-te-ar dracul de javră! CARAGIALE, M. 331. De la o colibă, o javră de câine veni spre mine, lătrând. DUNĂREANU, CH. 135. No! javră spurcată! ŞEZ. V 41/7. Lupul când îmbătrâneşte, toate javrele îl latră. ZANNE, 1514. 2°. F i g. Termen de ocară dat oamenilor răi, mai ales bătrânilor (ŞEZ. III 18/3, CREANGĂ, GL.) care vorbesc pe alţii de rău {MARIAN), s. bătrânilor şi oamenilor leneşi (Com. A. TOMIAC), bârfitorilor flecari, clefaitorilor (lb.); femeie care jăvrăeşte multe din gură (brebenel, GR. P.); cal bătrân, neputincios, slab şi netrebnic (DR. v 206 Javra dracului se face a o căuta de ou şi-i dezleagă... aţa de la picior. CREANGĂ, A. 57. Javre hiclene ce sânteţi! ŞEZ. 1258/4, cf. m 18/3,91/34. [Plur. javre şi jevre MARIAN. | Şi: jâvlă s. f. = jigodie de câine, puşlă. CIAUŞANU, v.; jabră s. f. = cal bătrân. DR. v 206. [ Verb: jăvrăi (jăvri, jevri lb.) vb. IVa = a lătra ca o javră, a chelălăi, a scheuna, a behăi (lb.); f i g. a îndruga verzi şi uscate, a flencăni, a flecări, a cicăli, a locoti, a defai (LB.). Poporul zice despre muieri, care jăvrăesc multe din gură -javre - că le umblă gura ca melniţa. brebenel, GR. P. | Alt derivat: jevroâică s. f. = javră, femeie limbută, caba, săl.]. - Din rut. zavra (zevra, zerva) «câne (care muşcă)». (Dacă cumva în ruteneşte cuvântul nu-i împrumutat delà noi). JA VRAI vb. IVa JĂVRI vb. IVa v. javra. JAZZ s. a. (Muzică) Jazz (band). - Stil muzical, caracterizat prin sincope şi printr’un ritm sălbatec şi grotesc, cu melodii insinuante şi sentimentale; p. e x t. bucată muzicală cântată în acest stil; bandă (numită şi jazzband) de muzicanţi, care execută astfel de bucăţi cu instrumente nouă, deosebite unul de altul (ca banjo, saxofon, tamburină, etc.); orchestra alcătuită din astfel de instrumente. Jazzbandul urlă. c. PETRESCU, î. ii 191. [Plur. jazzurijazzbanduri]. - Cuvânt nou, intrat în limbă, împreună cu muzica numita astfel, de pe la 1918 încoace. JAZZBAND s. a. v. jazz. JBÂRC s. a. Came vânoasă. şez. IX 156. [Plur. jbârcuri] - Cf. jbârcoti, sfârc. JBÂRCOTÎ vb. IVa Téter. - (Despre viţel) A suge la o vacă mulsă, după ce i s’a gătit laptele din pulpă. şez. IX 156. - Cf. j b â r c. JBERGHELÎT, -Ă adj. Râpé. - Jerpelit. Com. FURTUNĂ. JBRANŢ s. a. Lien. - Legătură (Straja, în Bucov.). Com. A. TOMIAC. JDEAV -12- JDEÂV s. a. (în poezia populară cu caracter mistic; cu sens neprecizabil; poate, «jghiab»). Eu de mână te luaiu, La jdeavu lu Iordan te dusăiu, Şi te curăţaiu, Şi te limpeziiu de toate deocheturile. ŞEZ. XII 180. JDER s. m. şi a. 1°. Martre (Mustela martes). 2°. Peau de martre. 3°. Cheval bai-brun. 1°. (Zool.) Mamifer patruped carnivor, asemănător cu dihorul, a cărui blană este foarte căutată. Cf. H. DC 33, x 150, II26. Veveriţa Jderul^ sobolul, cânele. CANTEMIR, IST. 179. Ea care opreşte’n goană, cu a săgeţilor lovire Jderii, cerbii alungaţi. OLLĂNESCU, H. 0.300. || Specie: Jderul de baltă = Putorinus lutreola. antipa, p. 782. 2°. Blana jderului. Cu cabaniţă cu jder şi cu hulpi îmbrăcaţi. LET. I. 257/29. Când m’am pârît... drept Moreani, am dat 6 jderi şi 4 ug. (a. 1610). IORGA, S. D. V 13/5. Malote cu jderi (a. 1777). ib. VI 107. Giubeaoa Ilincăi este cu jder. ib. VIII 18/25- Un beniş blănit cu jderii. URICARIUL, XVII 61/5. Două blane de jder. ALECSANDRI, T. 432. Cu căciuliţă de jder. PĂSCULESCU, L. P. 256. Ş’a cumpărat firuri, Zarafiruri, Jderuri, şi papuci. SEVASTOS, N. 126/29. 3°. F i g. Cal «vânăt». ŞEZ. viii 167. [Plur. jderi; în sensul 2°, mai rar, şi jderuri «diferite blăni de jderi». [ Şi: jdir s. m. H. X 207; - (+ di(h)or) jdior (rostit monosilab) s. m. viciu, GL. | Diminutiv: jdrel (şi, probabil, greşală de tipar: jarel) s. m. (ad 2°). Cela înalt şi subţirel Poartă căciulă de jdrel. MAT. FOLC. 45. Cu cojocelu ’ de miel, Cu căciuliţă de jarel. ib. 867/jg]. - Din sârb. zdero «găman, mare mâncăcios» (dela zderati, «a mânca lacom»). CIHAC. II157. JDIOR s. m. | JDÎR s. m. > (Zool.) v. jder. JDREL s. m. ) JDRELÎ vb. IVa v. zdreli. JDRULE s. f. plur. Pâte. - (Transilv.) Aluatul sucit pe fus (şi apăsat pe spată) ce se bagă în zeamă acră. VICIU, GL. JEACTE s. m. (Iht.) Sorte de poisson. - Nume de peşte (h. xvi 10) nedefinit mai de aproape. JEÂLE s. f. v. jale. JEÂMLĂ s. f. v. jimblă1. JEAMNĂ s. f. (Iht.) v. jamnă. JEÂPIŢĂ s. f. v. japiţă1. JEAUCA s. f. Chien mechant. - Câine rău; f i g. om flecar, păcală, M. R. 140. JEB s. a. Poche. - (Ungurism, prin Transilv. de nord) Buzunar. CABA, S., STAN, M., VAIDA. Făcutu-şi-au jeb pe poale. DOINE, 292/2. în jeburi galbini băga. ŞEZ. XII 69, cf. RETEGANUL, P. III 17/33, ŢIPLEA, P. P. 79. [Plur. jeburi. | Şi: jep s. a. îmi fă trii (= trei) jepuri la haină. PAŞCA, GL.] - Din ung. zseb, idem. JEBRENĂ s. f. ) m f. . - JEBRÎNĂ s. f. ) (Bot )v-Jab»na- JEBRUICĂ s. f. v. zăbrea. JEFUI JECEÂR t s. m. zeţar. JÉCHILÀ s. f. 1°. Besace. 2°. Attirail (du berger). 3°. Coussinet de selle. - (Mold.). 1°. Traistă de merinde, p o j i j i e (ŞEZ. iii 18/I0). S’a băgat moşu ’n cămară, şi-a uitat jăchila-afară [= Bastonul]. GOROVEI, c. 29. 2°. Toate uneltele de care este nevoie la o stână, cf. tărhat (ŞEZ. vil 181), bagajul ciobanului (pe care-1 poartă măgarul în spate) H. xrv 446; lucrurile trebuincioase la câmp plugarului (ION CR. III 187); bagajul (Com. A. TOMIAC) drumeţilor (ŞEZ. XXXII 137) pe care-1 poartă în spate (Com. G. NISTOR); bagajul cu care pleacă plutaşul la plute, compus de obiceiu din traista cu merinde, sumanul, toporul, sfredelul, şpranga şi ţiiacul (Com. v. şoarec); lucrurile pe care le pune ţăranul în căruţă: un suman, o piele de oaie, etc. (H. VIII 120). Păzitorul vitelor nu are salaş statornic, ci rătăceşte prin păduri, mutându-şi de la o zi la alta puţina jăchilă păstorească la adăposturile arborilor bătrâni. COD. SILVIC 5. Moşneagul şi băietul se deteră pe jos, lăsând pe măgar numai jăchila. ŞEZ. V41/n, cf. 40/î9. 3°. (La şea) îmbrăcămintea de deasupra tamiţei, poclada de deasupra. Com. furtună. [Şi: jăchilă, s. f. [ Cu pronunţare dialectală: jăghilă, scris şi jetilă s. f. = toate lucrurile din casă: Ia-ţi jetila şi cară-te din casă. MARIAN]. - Din germ. Säckel „traistă” (probabil, prin intermediar unguresc), cf. jac, j a ş c ă u, ţ i c h e r ă. JECMĂNÎ vb. IVa (ş. d.) v. jăcman ş. d. JECUÎ vb. IVa v. jăfui. JEFUI vb. IVa. 1°. Piller, saccager, mettre au pillage, dévaliser. !0. Piller, plagier. 3°. Ravir. 4°. Dévaster. Simţindu-se mai expresiv, jefui înlocueşte adesea pe prăda, pe care unii îl întrebuinţează mai mult în sensul de «risipi, prăpădi». 1 °. (Despre năvălitori, armate, tâlhari s. exploatatori) A b s o 1. şi t r a n s. (complementul e persoana s. locul prădat, mai rar obiectul răpit) A lua cu sila şi a-şi însuşi în mod abuziv averea altuia, a prăda şi a devasta (o ţară, un oraş, o casă, omorînd, violând, incendiind, etc.); cf. j ă c m ă n i, devaliza. I-au giu[n\s durmind în sălaş noaptea, de acii i-au tăiat şi-au jecuit ş ’au lăsat mult în nume de mort (înc. sec. XVII). IORGA, B. I 15. Jecuiră-lpr’ins [hoţii]. VARLAAM, C. 347. Oricarele să va face a vâna pre lângă drum şi de va găsi ceva îndemână să fure sau să jecuiască pre cineva..., să-l cearte. PRAV. MOLD. 18/!. Pre silnicul ai legat şi vasele lui ai jecuit. MOLITVELNIC, ap. GCR. I 228/1g. Au şi triimis în toate părţile, pe la casăle boierilor fugiţi, armaşi a jăcui, a bate prisăcile. BUL. COM. IST. IV 56. Cetatea ta jăcueşte şi avuţiia ta pradă. HERODOT 38/2. Hatmanul... au jăcuit besearica. DOSOFTEiU, v. S. 105. Acolo s ’au odihnit până a şepte[a] zi, prădând şi jăcuind. LET. I. 119/32. I-au jăcuit cu feluri de feluri de obicee. ib. II 308/s. Jecuesc nu numai prin case, ce şi pre călători, ib. II 148/4. Sclavinii... au ars şi au jecuit Greţia. CANTEMIR, hr. 317/I2. Se deaderă a jăhui. MAG. IST. iv 287/26. Jăcuindîi şi stricând tot ce şi-au găsit. ib. ni 10/23. Fiii lui Israil jefuiră pre Egipteani. biblia (1688) 48. Jăcuiră toată tabăra, ib. 271. Au intrat pe o fereastră în casă şi au început a jăcui. axinte uricariul, ap. gcr. ii 19/!8. Au îngăduit armatei sale să gefuiască toată ţara. şincai, JEFUIALĂ -13- JELANIE HR. II 321/j. Alţii jăcuesc, pradă, omoară. BELDIMAN, TR. 5. Lupii... De tot ne jecuesc. DONICI, F. 42. Jăcuiau şi chinuiau pe bieţii ţărani. BĂLCESCU, M. V. 26. A jăfuit pe stăpânu meu până la cămaşă. ISPIRESCU, L. 290. Să nu întârzii, că te-or jăciii pe drum! (Bilca, în Bucov.). Com. G. TOFAN. | (Construit cu prep. ţ la şi de) Norodul să nu jăcuiască la argint. DOSOFTEIU, V. S. 87/2. îl jăfuia de haina ce purta. MINEIUL (1776) 191/]. 2°. F i g. A trage foloase exploatând. Să jăfuiască streinii osteneala lor. MAG. IST. I 128/2s* I (Modem) A fura (plagia) dela un autor ideile, frazele sale (şăineanu, D. u.), cf. d e s p o i a, spolia. 3°. ţ (Impropriu) A răpi, a silui (o femeie). Alexandru, jăcuind muiare[a] lui Menelau, s’au fost ducând pre Marea acasă. HERODOT, 122. Acesta lucru, a jăcui muieri, iaste...fapt de oameni nu drepţi, ib. 4/31. 4°. A devasta (refl. = pasiv). In toate chipurile se pustiesc şi se jecuesc pădurile. COD. SILVIC, 29. [Şi: jăfui, jăhui, (Mold.) jecui, jăcui, (Banat) jăui (cade) vb. IVa. | Adjectiv: jefuit (cu negativul nejefuit), -ă = prădat; p. e x t. spoliat, exploatat. Jehuiţi fură tarii cu inima. CCR. 108. Măgariul tău jăfuit dela tine. biblia (1688) 146/2. Săntem jăcuiţi din toate părţile. ALECSANDRI, T. 1 445. Avea cineva cap... fără să fie jăfuit. CREANGĂ, P. 119. Locuitorii Moldovii mai sărace, mai rău populate... şi în sfârşit jecuite de două ori. IORGA, L. I 112; - jefuitor, -oare (întrebuinţat şi substantivat) = (cel) care jefueşte, prădător; p. e x t. hrăpăreţ, spoliator. Jefuitoriu, (traducând pe sl. histniku) MARDARIE, L. 4 068. De la jăcuitori talharii au furat. DONICI, F. II. 37. Pentru dânşii creştinul ca şi păgânul va fi un jăcuitor. IORGA, L. I 442. | Abstracte: jefuire = prădare; jaf, pradă; spoliare. Jefuire (traducând pe sl. histenie) MARDARIE, L. 4 067. Luminat eşti şi mărit den munţii jehuirei. CCR. 108. Am zdrobit măsealele nedirepţilor... jăfuirea am scos. BIBLIA (1688) 375. Nu lăcomi spre jăfuirea cea deşartă. ALFAVITA, ap. GCR. II 148/35_36. Erau necontenite jalobele obştiei pentm jăfuirile lui Moţoc. C. NEGRUZZI, I 150. înţelepciunea lor e minciuna.... isteciunea lor jăfuirea. BĂLCESCU, M. V. 574. Jărtfe a urei politice şi a jăfuirei. RUSSO, S. 111/28_29. Cf. ZANNE, P. II375; - jefuit = jefuire, jaf. Se îndreptară spre Pipirig după jăfuit. CREANGĂ, A. 20; - jefuiâlă s. f. - jefuire, jaf. DICŢ.]. - Derivat din jaf (jah), sau din rut. zekuvati, zakuvati «a jefui». (Cf. ung. zsâkolni «a jefui»). JEFUIÂLĂ s. f. v. jefui. JEG s. a. 1°. Brasier. 2°. Crasse. 1 °. (Banat şi regiunile vestice ale Transilv. şi Munteniei) Jar, cărbuni aprinşi, jeregaiu. BOCEANU, GL., H. xvn 5, xvm 317. Seg = lat. pruna. LEX. MAR. Bagă lanţu ’ a doua oară Colo ’n jegul de sub pară. RETEGANUL, TR. 42/2. 2°. (Munt.) Murdărie ce se face pe pielea omului din cauza sudorii şi a prafului ce se depune pe ea, lip, j i p, slin (COM. SAT. 50). S’a scăldat şi a rămas jegul pe putină. [Plur. jeguri nu se prea întrebuinţează. | Cu rostire dialectală jăg (ad 1 °) densuşianu, Ţ. H. 294, rev. CRIT. III 158; com. M. ROŞCA; (ad 2° Buzău). Com. ST. POPESCU. ] Şi: (ad 1°; cf. sârb. zed «sete mare», în Banat) jeghiu s. a. Bidiviu e un cal ce mănâncă jeghiu. LIUBA - IANA, M. 78, cf. 99; - (ad 2° + jYp, lip, cf. însă şi jig1} jig s. a. (rostit jăg) = un fel de materie gălbie şi ceroasă ce se află în lâna oilor (şez. III 14/3), u s u c. | Adjectiv: (ad 2°) jegos, -oâsă = plin de jeg. murdar. Oricât de jegoasă ar fi [pielea]... ap. TDRG. | Alt derivat: jeguiâţă s. f. = jeg (1°). BOCEANU, GL. şi MEH.] - Din paleosl. zegü (bulg. sârb. zegd) «fierbinţeală». Sensul 2° s’a desvoltat din cel de «sudoare», iar acesta din «fierbinţeală». Cf. j i g. JEGÂJNE s. f. (Pese.) v. jegajnie. JEGÂJNIE s. f. (Pese.). Traîneau, seine. - (Olt.) Unealtă de pescuit. Are formă de plasă de mână. Jegajnea este un sac lung şi ascuţit la capăt, a cărui gură... este prinsă de o parte şi de alta pe câte un «par», cum se leagă capetele unei plăşi de mână. antipa, p. 112, cf. 45, DAMÉ, T. 123. [Şi: jigâşnie, jicâsnă H. V 368, jigâşnie, jegâjne H. v. 368, jigâjne, jigajneâ, jegâznită, jegâsnită, jegâjnită, jegârnită, iigarnită (antipa, P. 112, 113, 141, 147, 449, 662), jégsnik (Mehedinţi) damé, T. 123, pamfile, I. c. 66/7, jigâşniţă (rostit jâgâşniţă) H. v 381]. - Din sârb. zâgaznja, idem. cade. Cf. zăgaştină, zăgaz. JEGÂJNIŢĂ s. f. (Pese.) v. jegajnie. JEGĂL s. a. sing. (Pat.) Pyrose. - Arsuri pe gât, piroză, jig, j i g ă r a i u, jărăgaiu. LEON, MED. 135. [Cu rostire regională: jăgăî]. - Din bulg. zeglo «arşiţă» (Cf. zegovina «piroză»). JEGASNITA s. f. JEGÂZNITĂ s. f. (Pese.) v. jegajnie. JEGHIU s. a. v. jeg. JEGNÎ vb. IVa v. jigni. JEGOS, -OÂSĂ adj. v. jeg. JÉGSNTI s. f. (Pese.) v. jegajnie. JEGUI vb. IVa -i2i JEGUIÂLĂ s. f. 1 'J ' JEGUIAŢA s. f. v. jeg. JEJĂ subst. Terme de dérision. - Cuvânt cu care te adresezi (în derâdere) cuiva. Măi jejo! Ce te îmboldeşti aşa, ori ţi-i frică că amu ‘ngheţi? (Sălişte, în Transilv.). VICIU, GL. JELÂICĂ s. f. v. jeleaică. JELÂN, -Ă adj. v. jale. JELÂNIE s. f. I. Passion. II. 1°. Douleur. 2°. Lamentation. 3°. Deuil. I. t Dor aprins, dorinţă fierbinte, jale (1°); dragoste, iubire, devotament. Căzută în jelania necuvioasă şi fară preceapere şi în pohtele fără de leage şi în dulceţi. CORESI, EV. 416/ţ, cf. 226/3, PS. 279. Am avutu jelanie peîntru sfintele cărţi. id. ap. BV. 145, cf. PALIA, ap. GCR. 137/i. Văzu prea cinstita jelaniea îngerilor. CUV. D. BĂTR. II 348. [Sfânta Parascheva] era aprinsă de jelanie dumnezăiască. VARLAAM, C. II 122. Lăsând toate pentru jelania ce avea cătră D[ii]mn[e]zău. DOSOFTEIU, v. S. II. 1°. Jale (2°), durere adâncă. Bietul om m’ascultă Cu jălanie... multă. KONAKI, P. 163. Di ci codm ‘ngălbineşti?... Di sunetu armilor, Di alian voinicilor, Di jalania mândrilor. ŞEZ. VII 42. Vine doamna crăiasă Cu trii JELAT - 14- JELNICI steaguri de mătasă... Cel roşu-i a bătălie, Cel negru a jălanie, Şi cel alb a bucurie. BlIGNARIU, NĂS. 439. 2°. Tânguire cu plânsete şi vaiet, bocet. Ce jalanie saraca, ce ţipete n ’a făcut! BELDIMAN, TR. 87. Să tragi clopotul tare... Că aci-i mare jălane. MARIAN, î. 279. Se făcu... o plângere şi o jelanie. ISPIRESCU, L. 177. Jălania şi tristeţa bântuiau. ŞEZ. IV 186/6. In ziua de Sân-Ziene, Moarte mare cu jelene. RETEGANUL, TR. 67/31. Dacă moare, Jalanie n ’are. PAMFILE, C. 18. 3°. Doliu, jale (3°). Un an după moartea bărbatului ei, care se cheamă anul jălaniei. PRAVILA (1814) 100. Să-l îmbrac de bucurie, O (= ori) de mare jelanie? ŢIPLEA, P. P. 16. [Şi: jălânie {jalánie) s. f., jălâne s. f., jeléne s. f., jălănie s. f.] - Din paleosl. zelanije «desiderium», în parte cu sensul paleosl. zelénije «luctus». JELÁT s. m. v. gelat. beldiman, o. 10. JELCUÍ vb. IVa v. jelui şi jale. JÉLE s. f. v. jale1'2. JELEAICA s. f. Hypocrite. - Femeie făţarnică (propriu: care poartă doliul numai de ochii lumei). Ce jeleaică de muiere (Uricani, Jiu) VICIU, GL. [Şi: jelâică s. f. DR. IV 1 038]. - Din bulg. zalejka «doliu, haină de doliu». JELEÁRIU f s. m. v. jeler. JELÉNE s. f. v. jelanie. JELÉR s. m. Io. Serf manant. 2°. Colon. - Io. (în Transilv. şi Ungaria dinainte de 1848) Clăcaş fară moşie proprie (lat. inquillinus), având numai casă, curte şi o grădiniţă, sau stând în casa altora, cărora le presta, în loc de chirie, muncă cu palma (cf. 1 i p i t u r ă), sau mutându-se din loc în loc, ca lucrător cu ziua şi braţele. Cf. ENCICL. ROM., VAIDA, STAN, M., CABA, SĂL. Jelearii carii lăcuesc în casa mea, şi slugile meale, aşea mă ţin pre mine ca pre un striin. SICRIUL DE AUR, ap. CCR. 118. Afe dobitocul teu, nece jeliarii carii simtu din lăuntrul portei tale... CATECHISMUL CALVINESC, ap. VAIDA. Cf. (a. 1767) IORGA, S. D. XIII 265/23, (a. 1737) XIII 185/6. Poporaţiunea ţării Făgăraşului, înainte de 1848 a fost împărţită în următoarele clase: Magnaţi... boieri,... iobagi şi jeleri. TURCU, E. 93. 2°. Om aşezat pe moşia altuia, colonist. In suburbiul Maieri (din Alba Iulia) sânt mulţi urmaşi de~ai foştilor jeleri (coloni) ai episcopatului catolic. MOLDO van, ţ. n. 373. [Şi: jeleáriu f, jilériu t s. m. C. C. II-III 668; -(apropiat prin etim. pop. de zi, cu plur. zile, prin Transilv.) zilér s. m. = muncitor cu ziua. Cei mai mulţi [Brăneni] merg la lucru în România ca zileri. TURCU, E. 36. Rău o duce zilerul răşinărean. PĂCALĂ, M. R. 116. | Femininul: jeleriţă t s. f. = ţărancă fară drept de locuinţă proprie. LB. | Abstract: jelerie f s. f. = faptul de a locui un loc fară drept de proprietate, lb.] - Din ung. zseliér, idem (în legătură cu germ. «siedeln», iar acesta din lat. sedile), trecut şi la Sârbi (zelir, ziljer) şi Cehi (zelir). CIHAC, II509. JELERIE t s. f. JELERÎTĂ s. f. v. jeler. JELETCĂ s. f. v. jiletcă. JELÎ vb. IVa 1°. Pleurer (sur) quelqu’un. 2°. Se plaindre, se lamenter. 3°. Porter le deuil, être en deuil. 4°. Regretter. 5°. Compatir, plaindre. 1 °. T r a n s. A plânge un mort (p. e x t. un lucru scump pe care l-ai pierdut), a plânge la stâlp, cf. boci Toţi l-au gelit, ca pre un prea bun părinte. Ş INC AI, HR. I 12/i5. Tu ai murit..., toată zidirea te jăleşte. MARCOVICI, C. 28/15. Cânt... jelind-o pe crăiasă. EMINESCU, P. 214. Bietele surori, jeleau pe soacră-sa. CREANGĂ, P. 11. Maica Precista s ’a dus să-l jălească (= să plângă la stâlp). ION CR. II 58/22- Cf* PAMFILE, S. T. 25/35. II jeliră ai săi, îl jeliră boierii. ISPIRESCU, L. 42, cf. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 139, DOINE, 158/9, ŞEZ. 46/12. Pare că-şi jăleşte părinţiil ZANNE, P. IV 544. | I n t r a n s. (construit cu după s. d e). Numai ea, biata, era plânsă, prizărită şi amărîtă,... pentru că jălea după Teiu-legănat. SBIERA, P. 88/11. S ’o strâns fraţii... Şi jălesc de-o surioară. ŞEZ. IV 225b/8. | A b s o 1. Cu mare amar jeleaşte. BARAC, AR. 25. Jelesc dela inimă. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 309. 2°. (Refl.) A se plânge (tânguindu-se), a se jelui (I 4°), a se tângui, a se lamenta. Jelescu-mă. MARDARIE, L. 3 946. Să jelea strigând cu amar. MINEIUL (1776) 15Vî- Ah cum va fi suspinând şi s’a fi jălind biata maică-me\ DRĂGHICI, R. 88. 3°. T r a n s. şi a b s o 1. A purta haine cernite după un mort, a fi în doliu; p. e x t. a nu se mai putea bucura de plăcerile vieţii din cauza pierderii unei fiinţe iubite, a fi tot trist. Nu mai jeli cu portul. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 11. Şi nime no mai jeleşte Fără (= numai) Ion cu capul gol. HODOŞ, P. P. 270. Cât trăeşte Tot jeleşte. ŞEZ. III 163/4. 4°. T r a n s. A-i părea rău de ceva, a j e 1 u i (I 3°), a regreta. Cu toată inima ta jeleaşte păcatele tale. VARLAAM, C. 336/2- Aceste sânt suvenirile care le jălesc. RUSSO, S. 19/i4. Cât jălesc vremea pierdută. C. NEGRUZZI, I 75. N’am ce jăli de-oiu muri. ALECSANDRI, P. II100. 5°. T r a n s. A da expresie durerii s. milei ce o simţi faţă de cineva s. ceva, a j e 1 u i I 2°, a deplânge, a compătimi. Să jăliţi soarta cea rea a fraţilor voştri. DRĂGHICI, R. 159. [Şi: jăli vb. IVa. | Adjectiv: jelit (jălit, cu negativul: nejelit, nejălit), -ă = (de) plâns; în doliu; regretat; (şi cu înţelesul) care merită compătimire, sărman, biet (PAMFILE, CRĂC. 15); p. ext. vagabond (com. IZVERNICEANU). Rămase casa jelită. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 319. Taică ’mbătrânit şi foarte jelit. ib. 503. Supărată, jălită şi despletită. ŞEZ. 1229/I5; - jelitôr (jălitor), -oare (adesea substantivat) = care jeleşte s. produce jale, jalnic, cf. tânguitor. Doină jălitoare. ALECSANDRI, P. I. 94. Glas de clopot jălitor. id. in. Că ţi-i casa jelitoare Şi de pâne şi de sare. MARIAN, SA. 9. | Abstracte: jelire (jălire) s. f. = plângere, lamentare, doliu. Femeia de va purceade îngreonată în anul jălirei, piarde ipovolon. PRAVILA (1814) 128. Se aude o jălire ’ntristătoare. ALECSANDRI, P. 1119. Auzirăm jălirea mamei. SBIERA, F. 92; jelit (jălit) s. a. = jelire; de jelit = (vrednic) de compătimire. De atunci ar fi rămas şi jelitul la morţi. ŞEZ. IX 6. Pă jelit mi se puneau, ib. 111 214b/6. Doamne fereşte de omul nebun, că tare-i de jălit. CREANGĂ, P. 243. Să vezi cât eşti de jălit. ALECSANDRI, P. P. II 379/6]. - Din paleosl. zaliti, idem. JELÍE s. f. v. jale. JÉL^TE s. f. JELITĂ s. f. v. velişte. JELNICÍ vb. IVa v. jalnic. JELNIŢA -15- JELUI JELNIŢĂ s. f. v. velişte. JELŢ s. a. 1 JELŢUREL s. a. j V J- JELUÎ vb. iVa. I. 1°. S’affliger. 2°. Plaindre, avo ir pitie de. 3°. Deplorer. 4°. Se plaindre de. II. 1°. Se plaindre â qqn. 2°. Se plaindre de qqn, porter plainte contre qqn. III. Convoiter, avoir grande envie. I. 1 °. t Refl. a se întrista, (Mold.) a se scârbi. Văzură megiiaşii lui ce fu şi se jelui (în tâlc: s e scârbiră, în BIBLIA 1688: se întristară) vârtos. CORESI, EV. 281/,. 2°. T r a n s. A avea milă de cineva, a compătimi pe cineva, a jeli. Jeluindu-o de foame, îi dediu să mănânce. DOSOFTEIU, v. s. 83 {. Şi jelui pre[a\ sfânta Mana. CUV. D. BĂTR. II318. Cu toţii mă jeluesc. JARNIK — BÂRSEANU, D. 177. 3°. A avea părere de rău, a-i părea rău, a j e 1 i (4°), a regreta. Trans. Jeluind greşala. DOSOFTEIU, V. S. 14, cf. 1562. | In trans. (construit cu de s. absolut) Jeluindu mai vârtosu de cuventele cealea ce dzise. COD. VOR. 24/!. Ucenicii jeluia şi le părea rău, în ce chip va treace svenfiia sa cătră lume. VARLAAM, C. 259. Şi văzură păcătoşii şi jăluiră. CUV. D. BĂTR. II 346. înfrângerea inimii iaste căndu jeluiaşte neştine şi să obiduiaşte şi-i pare rău pentru păcatele ce-au făcutu. EVSTRATIE, ap. GCR. I 115/26- Veni Avram ca să plângăpre Sarra şi să jăluiască. BIBLIA (1688). 4°. Refl. A da expresie durerii, revoltei, nemulţumirii sale, a se plânge, a se jeli (2), cf. a se tângui. Strigă, jeluindu-se, bătrânul Isiod. ŢICHINDEAL, ap. GCR. II 212/26- Să mă jeluesc n’am gură. KONAKI, P. 128. | (Construit cu de s. cu o complinire) Sluga nu se va jălui de stăpân, şi acesta de slugă. I. IONESCU, C. 247. Nu poate face un pas fără a se jălui că-i ostenit. ALECSANDRI, T. 610. (Prin către s. printr’un dativ se arată cui se adresează plângerea) Un cizmariu se jeluia cătră un vecin al său. BARAC, T. 39. Oiu veni Ţie a mă jelui. MARIAN, V. 186. Şi mă jălui vântului. TEODORESCU, P. P. 279b. Jelui-m’aş jelui Şi n’am cui. HODOŞ, P. P. 154. cf. JARNIK - BÂRSEANU, D. 3, şez. iii 135/î9, zanne, p. iii 72. II. 1°. t P. ext. Refl. A face cuiva o plângere, jalbă, cerând dreptate, a se plânge cuiva. Se jeluiră vârtos şi vineră, spuseră Domnului tot ce fu. TETRAEV. 232. Şi mă jeluii Măriei sale lu Crai Racolţi Gheorghe de acestu lucru. EVANGHELIE (1641), ap. BV. I 115/9. Să jăluiră lui Alecsandru. ALEXANDRIA, ap. GCR. II 132/3Î_ 32. Se jăluiră Porţii de astă călcare a dreptului naţiilor. C. NEGRUZZI, 1242. Văzând pre cuconiţa într’un cerdac, ci începură să se jeluiască. ISPIRESCU, L. 180. Toţi de el să jăluia. La Domnul, la Caragea. ALECSANDRI, P. P. 159/I5. || In trans. (cu acelaşi sens) Vorbind şi jeluind cătră un sa.meş, l-au învăţat să margă la un sihastru. DOSOFTEIU, V. S. 11». Viu să jeluesc de acest ticălos Ce sufletul mi-a scos. ALEXANDRESCU, M. 378. 2°. t (Jur.) A reclama, a pârî, a acuza. Refl. (construit uneori cu prep. pentru) Ştiind bărbatul că curveaşte muiarea... s’au şi jăluit. PRAV. MOLD. 74. Jăluitu-s’au şi pentru moartea lui. LET. I 167/31. | Trans. Au jăluit pre Duca-Vodă la împărăţie foarte tare. LET. II 220/8, cf. 427/38, 334/î7. Jelui... pe nişte oameni rezeşi. URICARIUL, X 204/!6, cf. XXII 409/[. | I n t r a n s. (construit cu prep. pentru s. cu dativul) Jăluesc Mării Tale pentm popa Matei (a. 1793). IORGA, S. D. XIV 142/23- Cu lacrimi le-au arătat şi le-au jăluit (a. 1736). URICARIUL, 1355/10. III. 1°. t (Pe alocuri şi azi în popor) A-i fi jale (1°), dor mare de ceva, a dori fierbinte, a pofti, a se gândi cu jind la ceva, t deşidera. Intrans. (construit a b s o 1. s. cu prep. către, la, de s. spre). Jeluiţi [= poftiţi N. TESTAMENT 1648; £ O h t i ţ i BIBLIA 1688] şi nu aveţi. COD. VOR. 174/4. în ce chip deşiră cerbul la izvoarele apeloru, aşa jeluiaşte [p o h t i a ş t e HUR., d o r i a ş t e DOS.] sufletul mieu cătră tire. PSALT. 8O/4. Ca vulturul coperi cuibul său, şi spre puii săi jelui [jeluia COR., dori DOS.], ib. 314/î9. Jăluii şi ded de le tipării. CORESI, EV. 1/18. Dumnezeu pururea jeluiaşte spre spăsenia oamenilor. ib. 46/21. Foarte cu inimă fierbinte şi cu jale aprinsă de mult jeluiea la această luminată carte. PALIA, ap. GCR. I 33/16. Intr’a cărui suflet Domnul lăcuiaşte, acela de nimica nu mai jăluiaşte. M. COSTIN, ib. 206/10. Acela... tot jăluia cătră Dumnezeu. HERODOT, 19/10. | Trans. (s. construit cu s ă...) Argintu sau auru sau veşmente nece de la urulu n ’amu jeluitu [= n’am p o h t i t u N. TESTAMENT 1648; BIBLIA 1688] COD. VOR. 23/j. Iubi sufletul mieu se jeluiască [=să dorească DOS.; a îndrăgi HUR.] giudeaţele tale în toată vremea. PSALT. 252/3. Poruncile tale jeluiu [p o h t i i u HUR.; am dorit DOS.], ib. 263/6. Nu jeluesc mişeii (= săracii) nevoia. CORESI, EV. 430/i3. Jeluiia (p o f t i i a BIBLIA 1688) să se sature de fărâme, ib. 361/17, COD. TOD. 97r/6. Jeluiaşte... să vază pristanişte. MOXA 400/j. Jeluiai să bei şi să mănânci. CUV. D. BĂTR. II450. Astăzi mă despărţesc, nu de nestatornicie, ci de câte-ţi jăluesc. KONAKI, P. 123. Judecata care jelueşti prea tare... POP, ap. GCR. II347/5. 2°. f Intrans. (construit cu dativul) A năzui, a tinde spre..., a aspira. Multei şi nesupuseei bogăţiei a lui să jeluim întru inimile noastre. CORESI, EV. 313/4. [Ind. prez .jeluesc şi jeluiu (jăluiu). | Şi: jălui vb. IVa; jului vb. IVa. Jului-m’aş munţilor De dorul părinţilor. JARNIK - BÂRSEANU, D. 192/3; - jelcu'l vb. IVa (Maramureş) = jelui. Jelcui-m’aş jelcui, Jelcui-m’aş cătr’o piatră... BÂRLEA, ap. CADE. | Adjectiv: jeluit (jăluit), -ă. Ţara jeluită (lat. desiderabilem). CORESI, PS. 297. Şi ocăriră ţeara deşiderată [= dorită HUR., DOS. Jeluită COR., COR2]. PSALT. 225/23. Ţara era iertată şi jeluită (= compătimită) de la împărăţie. MAG. IST. III 58/3î. Pe-un pat ei aşază pe mult jăluitul (= jelitul, plânsul). COŞBUC, AE. 110/36. Să mai văd pe maica mea, Amărîtă, jeluită (= plină de jale). HODOŞ, P. P. 222; - jeluitor (jăluitor), -oare (adesea substantivat) = (cel) care (se) jeleşte, jalnic; (cel) care se prezintă cu o jalbă, suplicant, petiţionar, reclamant, pârîtor. S’au înfăţoşat... înaintea domniei mele... cu numiţii jăluitori. URICARIUL, II 1 /î2, cf. GCR. II 15/ PRAVILA (1814) 7. Jăluitoarea se vede iscălită cu condeiul bărbatului său. IORGA, S. D. VI50. Jăluitorii au îmbiat fugari. ŞEZ. IV 18/g. (A d v.) Ea se uita oarecum jăluitor în ochii lui. SLAVICI, N. II 298. | Abstracte: jeluire (jăluire) s. f. = acţiunea de a jelui; plângere, jale, doliu; pâră, reclamaţie, jalbă; dorinţă, poftă. Să nu-şi facă răsplătire însuşi, ci să se arate cu jăluire. DRĂGHICI, R. 280. Muierile îşi iau în semn de jeluire cârpe (mărămi) negre pe cap. MARIAN, î. 404. Veniţi toţi de ascultaţi a maicilor tânguire şi amara jeluire. ŞEZ. VIII 41; - jeluit (jăluit) s. a. = jeluire. Nu de jăluit, ce de poftit au fost risipa Troadei. CANTEMIR, HR. 102/;; -jeluiâlă (jăluiâlă) s. f. = jeluire. N’au venit la jăluială. PĂSCULESCU, L. P. 193. Şepte boieri de ţară, Să mergem la jăluială. MAT. FOLC. 97]. - Din paleosl. zalovati «a jeli» (care s’a simţit ca derivat din jale). JELUIALÄ - 16- JEP JELUIÂLĂ s. f. v. jelui. JEMBLĂ s. f. ) JEMÎŞCĂ s. f. v.Jimbläi. JEMLA s. f. JEMLĂRÎŢĂ s. f. ) JEMLUGA s. f. (Iht.) Saumon (Salmo salar). -(Transilv.) Lostriţă. LB. - Etimologia necunoscută. (In LB. se dă ca echivalent unguresc zsemling, înregistrat în dicţionare numai subt forma szemling „saumon”, din germ. Sälmling. TDRG.). JEMNĂ s. f. j v jimblă<. JEMNIŞCA s. f. J JENA vb. Ia 1°. Gêner. 2°. Être gêné, se gêner; avoir honte de...? hésiter à... 1°. Tr an s. A pricinui cuiva o jenă, o neplăcere (fizică s. morală), a stânjeni, stingheri, cf. incomoda. O indiferenţă..., care pe Maria... o jenează, c. PETRESCU, î. II 57. | A supăra (puţin), a strânge, a apăsa, a împiedica mişcările corpului (COSTINESCU), cf. bate, g 1 o d i. Mă jenează gheata. Mi-a intrat ceva în ochiu şi mă jenează. 2°. Refl. (Construit cu să, prep. de s. absolut.) A simţi o jenă oarecare. Se jena de ea însăşi. MAIORESCU, CR. II341. Dan se jena ‘ntotdeauna să ceară’nainte. VLAHUŢĂ, D. 45. Scrisorile ei puteau să-l facă să zâmbească, să se jeneze. TEODOREANU, M. II226, cf. 213. [Adjective: (ir. gêné) jenat, -ă = stingherit, stânjenit, cf. incomodat, indispus: încurcat, strâmtorat (din lipsă de bani); strâns, apăsat. Ii jenat moşneagul, ca un tânăr de 18 ani. ALECSANDRI, T. 1 683. Mă simt cam jenat în desvoltarea interpelării mele. MAIORESCU, D. IV. 295/^. Dan avea mişcările jenate şi nesigure. VLAHUŢĂ, D. 15. Mihai tăcea, jenat de pâcla aceea de neînţelegere. D. ZAMFIRESCU, R. 30. Tăcere jenată, ca între două streine care s ’au cunoscut la o vizită. C. PETRESCU, C. V. 225; - (ir. gênant) jenant, -ă (cu înţeles activ) = care jenează, supărător, cf. incomod. Jenanta stăruinţă a oratorului de a-şi sublinia statornicia într’o idee. C. PETRESCU, CURENTUL, an. 111(1930) 17 Sept.]. - N. după ir. JENA s. f. Gêne. - Indispoziţie şi sfială pe care cineva o simte când se găseşte stingherit, stânjenit, lipsit de parale; stinghereală, stânjeneală, sfială; strâmtorare, lipsă (momentană) de bani. Tocmai această jenă şi neîndemânare a lui [Dan] îl făceau mai... simpatic. VLAHUŢĂ, D. 15. Jena momentană... este în mare parte vina împrejurărilor. MAIORESCU, D. I 576. Comăneşteanu avu pornirea de a-l întreba de soarta celorlalţi, dar un ciudat sentiment de jenă îl opri. D. ZAMFIRESCU, R. 273. Nu pusese mâna în pungă, numai fiindcă îi fusese jenă de tovarăşi. C. PETRESCU, î. II 139. S’ar putea remedia... şi jena financiară prin care trece „Astra”. UNIVERSUL, a. 1930, 16 Noiembrie. - N. după fr. Cf. jena. JENANT, -Ă adj. v. jena. JENCUÎ t vb. IVa. Planter, replanter. - (Numai la Dosofteiu) A sădi, a răsădi. Cale feceşi într’ânsu şi răsădişi [= răsădi HUR., sădişi COR.2, ai jencuit DOS.] rădăcirriile ei. PSALT. 166/24. JENDÂR s. m. \ JENDÂRM s. m. . J JENDARMERÎE s. f. v jandarm. JENDĂROIU s. m. ) JENÎ t s. f. v. jenie. JENIE ţ subst. Génie. - Geniu. Astă jenie a lor Le-este rău vătămător. LOGHICA (a. 1825), ap. GCR. II 251/13. [Şi: jeni t s. f. (Armată) Gheneral director al lucrărilor de jeni şi alfortificaţiei. CALENDARUL (1844) 29]. - N. după fi*, cf. g e n i u. JENILĂ s. f. (Comerţ) v. janilie. =Tvb,:r } JENTTJRÉL s. a. v. jeţ. JENUI vb. IVa Soupçonner. ~ (Ungurism în Transilv.) A suspiciona (vaida), a bănui (pe cineva). [Şi: jinui vb. IVa = a bănui. CABA, SĂL. | Abstract: (ung. gyanu) jinău s. a. (plur. -naie) = bănuială, prepus. LB., VAIDA, STAN, M. Am jinău că el mi-ar fi furat banii. FRÂNCU-CANDREA, M. 55; cf. PAŞCA, GL.]. - Din ung. gyanu «bănuială, suspiciune», derivat cu suf. -ui. JEP s. m. sing. Boutons sur la peau (des cochons). Saleté. - Bube pe pielea porcilor (RĂDULESCU-CODIN); p. e x t. murdărie, jeg. [Rostit regional jăp s. m. sing. = slin, murdărie (Oltenia) COM. SAT. 150. | Şi: (+ lip) jip (jâp ION CR. vii 252) s. m. sing. = murdărie (grămădită) pe pielea omului, animalului, jeg, slin, rap (CIAUŞANU, GL.), 1 i p. Stă jipu ’ de o palmă pe gâtu-i. BOCEANU, MEH. Stă jipul pe el ca pe porc. PAŞCA, GL. | Adjectiv: jepât (jipât), -ă = care are bube pe piele. Pentru un purceluş jepat, Nici o para nu mi-a dat. RĂDULESCU-CODIN. Porcul îi jipat. ION CR. IV 243. Veni un purcel jipat. MAT. FOLC. 1 453]. - Cf. j e g1. JEP s. a. v. jeb. JEPĂLUÎ vb. IVa v. jupeli. JÉPCÀ s. f. (Topogr.) v. japsă. JEPCĂNÎ vb. IVa ş. d. v. japcă ş. d. JEPCIU s. a. Gilet usé. - Pieptar sau cojoc vechiu, ros, rupt (Straja). Com. TOMIAC, (Vicovul de sus). Com. NISTOR. [Derivat: japciér s. m. (pronunţ, -ci-er) = cojocar, cârpaciu. Com. A. TOMIAC]. JEP (I) s. m. (plur.) 1°. Sapin de montagne (Pinus Pumilio). 2°. Panouille de maïs. 1°. (Bot.; Munt. şi Transilv. de sud) Soiu de pin cu tulpina ramificată de la bază şi ramurile lăsate spre pământ, formând un desiş de nepătruns; se găseşte în regiunea alpină, în care nici un alt copac nu mai creşte, pe munţii noştri înalţi; se mai numeşte jneapăn, căţân, pin pitic, durzău (panţu, pl.); p. e x t. loc cu tufăriş de jepi (PORUCIC, E. 330). Nu toţi putem avea pielea atât de groasă, spre a înfrunta... pe la munte... jepii. F. R. ATILA, 80. 2°. P. e x t. (Banat) Tuleiu de porumb. VICIU, GL. 25, 33. Jep de cucuruz (Oraviţa). Com. COCA. [Şi: (ad 1°) jipi s. m. plur. panţu, pl., cf. H. IX 493; jup s. m. DDRF.] JEPI - Cuvânt străvechiu, de aceeaşi origine preromană, probabil celtică (jupikellos «jneapăn») ca şi gep, zip, zup, ziip, etc. din Alpii romanici (unde însemnează «Rhododendron ferrugineum şi hirsutum»), dr. v 798-799. JEPÎ vb. IVa v. jopăi şi jap1. JEPŞĂ s. f. (Topogr.) v. japşă. JEPŞI vb. IVa Remplir, bourrer. - A umplea, a ticsi, a înţesa, a înfunda cu ceva. CIAUŞANU, V. [Adj e c t i v: jepşit, -ă = umplut, ticsit, înţesat. Sacii erau jepşiţi cu drugi de furaţi CIAUŞANU, V.] - Poate, derivat din japşă, dacă sensul originar era: «a umplea, a îmbiba cu apă». JEPUÎvb. IVa v. jupui. JERA subst. Nom de boeuf. - (Sârbism în Banat, unde se rosteşte jăra) Nume de bou (H. XVIII 141) mare (H. XVIII 141). - Cf. sârb. zerav «bou mare cu părul sur». JERAGAIU s. a. v. jărăgaiu. JERĂTEC, JERATIC s. a. v. jăratec. JERBĂ s. f. Gerbe. - (Franţuzism) Mănunchiu de flori. | F i g. Distribui la câteva mese o jerbă de surâsuri, c. PETRESCU, C. v. 63, cf. î. II 53. [Şi: (prin apropiere de jirebie), jerbie s. f. Ideal ascuns în ceriuri, din mănunchiul tău de aur, Las’o jerbie să pice pe al patriei altar. A. NAUM, V. 177]. - N. din fr. JERBĂ s. f. vierbă. JERBIE s. f. v. jerbă. JERCĂNÎ vb. IVa ) . „ JERCHINOS, -OÂSĂ adj. J v Jarca' JERCUÎ vb. IVa v. jarcă şi jărui. JERDIE s. f. v. j oardă. JEREBIE s. f. ) .. JEREBIUŢĂ s. f. j v J,reble- JEREGÂIU s. a. v. jărăgaiu. JEREME s. f. = geremea. Fără a lua vreun ban de la cineva jeremea. URICARIULII24/26- JERFĂ s. f. v. jertfă. JERGHIE s. f. v. joardă. JERIŞTE s. f. v. jarişte şi jar. JERÎT, -Ă adj. v. jar. JERJELÎE s. f. - herghelie DR. v. 197. JERMĂNÎ vb. IVa v. jăcman. JERPÂN s. m. v. jărpan. Dicţionarul limbii române. 1.IV. 1936. 17- JERTFA JERPELÎ vb. IVa Voler, piller, abîmer. - T r a n s. A desbrăca (de haine), a jefui. Şi el, Doamne, că-mi pleca... Şi cu Mărtin din Podgorii, Ce ne-a jerpelit pe toţi. GIUGLEA - VÂLSAN, R. s. 101/12. [Mai ales: adjectiv: jerpelit, -ă = jefuit; p. e x t. (despre obiecte de piele s. de pânză, s. despre haine) învechit şi rupt, sdrenţuit; (despre oameni) rupt, sdrenţuros, rău îmbrăcat (cu haine subţiri şi ponosite, în timpul iernii. Com. V. ŞOAREC). Un factor jerpelit. SANDU-ALDEA, A. M. 190. Un Ţigan uscat, cu ilic petecit, cu căciula jerpelită în cap. sadoveanu, LUC. VI 98. învăţători,... cu legături pestriţe şi geamandane jerpelite. C. PETRESCU, î. II 126. Trecură prin gări, îndărătul cărora aşteptau trăsuri jerpelite. TEODOREANU, M. II 240. Nu-i venea a pleca de lângă copiii lui jerpeliţi. ION CR. IV 197. Care mai bine ‘nţoliţi, Care rupţi şi jerpeliţi. TEODORESCU, P. P. 527. Cf. 552b. I Abstract:, jerpelire s. f. = acţiunea de a (se) jerpeli; starea unui obiect s. unei persoane jerpelite. [Jeţurile] străluceau prin jerpelirea lor. TELEOR, ap. TDRG.] - Etimologia necunoscută. Ca şi în jărpan şi jarcă - din *jarpcă - se pare că avem a face cu o tulpină onomatopeică jarp- (cf. inteijecţia jarpl) imitând ruperea, sfâşierea (unei pânze). Prin *jerpi şi *jerpeală s’a putut ajunge la jerpeli. Cf. jerpeliţă, jberghelit. JÉRPELIJÀ s. f. (Păst.) - Un fel de produs al laptelui (citat alături de «urdă» şi «jintiţă»). H. IV 10, 56. [Şi: jorpeliţă s. f. H. iv 28]. Cf. jerpeli. JERSTVÀ s. f. Calcaire troué. - (Rusism în Basar.) Calcar găunos, cristalin (deci tare). PORUCIC, E. 325. - Din rus. zerstva «prundiş». JÉRTFÀ s. f. 1°. Offrande, oblation, sacrifice. 2°. Don à l’église. 3°. Sacrifice (fig.). 4°. Victime. 5°. Abondance. 1°. Prinos (constând de obiceiu dintr’un animal înjunghiat - cf. victimă - s. din bucate şi roade - cf. pârgă, primiţii ~) pe care popoarele păgâne le aduceau divinităţii; cf. sacrificiu, cumândare, ofrandă, oblaţiune, holocaust, f ardere-de-1ot. Jertfa se jertfeşte, se face s. se aduce. Jertfă omenească - om sacrificat pe altar, p. e x t. pentru un scop înalt. Strângea oile cealea ce vrea să fie de jărtvă. CORESI, EV. 145/9. Ce iaste milostenie voiu, nu jărtvă. TETRAEV. 213. Jirtvele arsuriloru. PALIA, ap. BV. I 94/16. Făcu jărtvă Domnului tătăni-său Iu Isacu. ib. 132/7. Jărtvele drăceşti. MOLITVELNIC, ap. GCR. I. 84/i5. Jărtve mari preste tot anul îi fac. HERODOT 211/19. Să să ferească ei de carele-su jărtvile Idolilorû (= de cumăndari COD. vor.; de jârtva idolilorû biblia 1688). n. TESTAMENT 33. Mâncară cumăndarile morţilor (= jirtvele DOS.). PSALT. 225/33. Pre creştini îi făcea jărtvă Lăzilor. LET. III, 132/24. Vecinice jirt\>e să facă iaste datoare. CANTEMIR, HR. 106/28. Jârtva cea din poruncă nu era să se facă lui Isaac. E. VĂCĂRESCUL, IST. 248/35. Tulie... făcea slujba jărtvii ceii mai aleasă. BELDIMAN, N. P. I 4. Drept jertfă, pe-un altar înalt să moară. EMINESCU, P. 306. Atunci numai ce văzu cum se deschise cerul şi-i primi jărtfa. SBIERA, P. 7. 2°. P. e x t. (Popular) Darul care se dă la biserică. Sărută banul ce-l dă la discos,... crezând că numai atunci este primită jertfa lui. GOROVEI, CR. 165. 3°. F i g.‘ (Literar, cu o nuanţă arhaizantă) Sacrificiu. Ne hotărăşte a face binele cu verice jertfă. MARCOVICI, C. 5/j. Spre răsplata tuturor acestor jertfe, o asvârliţi cu dispreţ. C. NEGRUZZI, 149. Numai pe tine, ţară de jărtfă, pământ de sânge şi de durere, nu te cunosc! RUSSO^ S. 134/14. Roadele jertfelor aduse pe câmpul de răsboiu. II.II.2. JERTFELNIC - 18- JESTOC MAIORESCU, D. II213. Din pricina ei se fac atâtea jertfe. CREANGĂ, P. 232. 4°. (Literar) Victimă. Bogdăneşti, Cuzăşi şi alte jărtfe a urei politice şi a jăfuirei. RUSSO, S. lll/28. Nu vei face o jertvă din fiica frăţini-meu. C. NEGRUZZI, III 146/3. 5°. (Popular) Prisos, belşug (în bucate, vin, etc.), berechet. La nuntă era jertfă (= bucate, vin). CIAUŞIANU, V. Copilul născut în lună plină va trăi în jărtfă de toate, nu va duce, adică, lipsă de nimic. PAMFILE, C. 86/5. Să mulţumim lui Dumnezeu c’a dat jirfa (= belşug, îndestulare) asta! RĂDULESCU-CODIN. [Şi: jértvà, s. f.; jérfà s. f; jărtvă s. f.; jârtvă s. f.; jirtvă f s. £; jirfă s. f.]. - Din paleosl. zrütva (pentru formele cu je-, cf. bulg. zertva), idem, cf. jertfi, jertfui, jertfelnic. JERTFÉLNIC s. a. 1°. Autel de sacrifices. 2°. Crédence. 1°. (La păgâni) Masă de sacrificiu, altar. Iacov puse jărtăvniculU acolo şi se închină Iu Dumnezeu. CORESI, EV. 160/30. Mai grase dobitoace junghia şi aprindea pre jărtfelnic. LET. I 43/26- Au urzit acolo Avraam jârtăvnicul. BIBLIA (1688) 15. Jărtveanicile le-ai zdrobit, apostole. MINEIUL (1776) 36Vj. Jărtveanicul carele avea focü aprins. MUCENICUL VARLAAM, ap. GCR. II 204/I9. Iar Perşii... bozuri şi biserici şi jirtvenic nu fac. HERODOT, 56. Inima... P’al lui jărtfelnic stampironată. I. VĂCĂRESCU, P. 96/26-Numa... înalţă un jertveanic. BELDIMAN, N. P. I 112. Un jărtfelnic gătit spre jărtfirea unui ţap. GORJAN, H. IV 197. L’al amorului jertvenic... slujesc. PANN, E. I 118. Amoriu! la al tău jertfelnic iarăşi oiu să mă închin. KONAKI, P. 219. Nu încetează... a trimite mii de oameni la jertfelnicul nesăţioasei morţi. MARCOVICI, C. 16/I0. Şi-l junghie... d’asupra chiar a jertfelnicului nelegiuirilor sale. ISPIRESCU, U. 693. 2°. S p e c. (Bis.) Masa din altar, aşezată în colţ, în dreptul uşei din stânga, pe care se pregătesc sfintele daruri. Rugăciunea pentru sfântul jertfelnic spurcat de eretici. MOLITVENIC, ap. BV. I 28. De frica Frăncilor pomeniia Grecii pre papa la jărtăvnicii. MOXA, 400/22. [Im]părăţia Cerului şi al sfântul[ui\ jirtăvnic (a. 1642). IORGA, S. D. XV 272. Cinstitele moştii le puseră în besearecă la svântul jertăvnic. VARLAAM, C. II 842. Să stea la jârtveanicü. MINEIUL (1776) 932/2. Aceea ce face preotul în toate zilele în sfântul jărtvenic... ANTIM, P. 63. Sânt datori ca să-i facă sărindar nelipsit la sfi jărtfelnic. URICARIUL V 257/24. Să fie pomeniţi la sfântul jertvelnic în veci (a. 1819). BUL. COM. IST. 156. [Şi: jertvélnic, jertvénic, jertveânic, jàrtfélnic, jàrtvénic, jărtveânic, jertăvnic, jirtăvnic, jirtévnie, jărtăvnic s. a. | Compus (artificial): subt-jărtăvnic t s. a. = vas pus subt jertfelnic spre a se scurge în el sângele victimei. Iară subt tocitoare era subtujărtăvnicîi, ce întru el sângele jertfei prijeniia-l. CORESI, EV. 298/I7]. - Din paleosl. zrutvîniku, idem. JERTFÎ vb. IVa. 1°. Sacrifier, immoler. 2°. (Se) sacrifier, se dévouer. 1 °. Trans. A aduce o jertvă; a sacrifica, t a înjunghia (2°), ţ a junghia cumândare. Iară eu eu glas de ispovedanie jirtvescu ţie. PSALTIRE DE BELGRAD, ap. GCR, I 156/j8. Să slobo[a]ze pre creştini să fie volnici a jărtvui lui Dumnezeu cu inimă curată. LET. II 27/2§. Inconjurat-am şi jărtvit-am în cortul lui jărtvă de laudă. DOSOFTEIU, ap. GCR. 1247/38. Şi înjunghiară (=jărtviră DOS.) fiii săi şi fiele sale dracilor. PSALT. 226/28. Ţie giunghiu (= voiu jărtvi DOS.) cumăndare laudă, şi numele Domnului chemu. ib. 246/33. Cela ce jărtvuiaşte Dumnezeilor, să piară. BIBLIA (1688) 55. Săjărtveşti Dumnezeilor. MINEIUL (1776) 852/}. Nai vrut ca săjărvueşti dracilor, ib. 98/21. Jărtvesc dobitoace lui Zevs. BELDIMAN, N. P. 123. Jărtfim pe altar un miel. RUSSO, S. 21/I0. Şi bucate să-i jertfeşti. PĂSCULESCU, L. P. 201. 2°. F i g. T r a n s. şi (mai ales) refl. A (se) sacrifica, a se devota, a se consacra. Eu... cătră ai mei patrioţi am jărtvit ostenealele mele. PRAVILA (1814) XVI. Să ne jertfuim cu toţii, Să ne laude nepoţii. BĂRAC, ap. GCR. II241/25. Să meargă la Turci să-i jervească (a. 1823). IORGA, S. N. 190. Fieşcare spre îndestularea toată Jertfeşte averi. KONAKI, P. 282. Ţie unuia voesc a jertfi acest an nou. MARCOVICI, D. 2. O, patria mea, jărtfeşte-te! RUSSO, S. 136/ig. El a jertfit amorul său. C. NEGRUZZI, I 56. Românii... se jertfiră ca nişte martiri pentru apărarea civilizaţiei. BĂLCESCU, M. V. 8/I6. Viaţa noastră să jertfim! ALECSANDRI, P. II 7. Ne făgăduim chiar a ne jertfi. ISPIRESCU, L. 12. Ca un rob să te jertfeşti pentru binele obştesc. ZANNE, P. VIII 212. [Şi: jertvi (jervi) vb. IVa; jirtvi vb. IVa; jărtvi (jărfi) vb. IVa; - (paleosl. zrtvovati, idem) jertfui (jărtvui) vb. IVa. | Adjectiv: jertfit (cu negativul nejertfit), -ă = adus-jertfa, sacrificat, devotat, consacrat, închinat. Un fiu întru toate supus şi jertfit. MARCOVICI, D. 5/28. Ori moare de vreo boală, ori jertvit de cineva. PANN, E. 198. Cazacii însă erau cu totul jertfiţi lui Mihai. BĂLCESCU, M. V. 479; -jertfitor, -oare (mai des substantivat) = (cel) care jertfeşte. Pre jirtvitoriul acela... cu moarte îl pedepsea. ISTORIA RUŞILOR, ap. GCR. ll51/7 8. Ecatomba (a) bărbaţilor celor jertvitori. THOMA, ib. 88/18. Un taur... pe care de abia 20 de jărtvitori ar fi putut să-l oprească. BELDIMAN, N. P. I 63. | Abstracte: jertfire, jertfuire s. f. = acţiunea de a jertfi, sacrificiu. Jârtvuire D[o]mnului. BIBLIA (1688) 60. Fac o jărtvire. AXENTIE, ap. GCR. II 48/3. Aducându-te lui H[risto]s ca o jărtvă... prin... jărtvuire vie priimită şi bine plăcută. MINEIUL (1776) 13/2. Ar fi aşteptat în pace sângeroasa sa jertfire? KONAKI, P. 262. Jărtfirea ce a făcut de zece mii coli gratis. I. IONESCU, C. viii. Vitejiei tale o s’aduc jertvire. PANN, E. II, 106. Mântuitorul... ne arată legea practică..., legea jertfirei. BĂLCESCU, M. V. 2/I3; -jertfit s. a.] - Derivat din jertfă. JERTFUÎ vb. IVa v. jertfi. JERTUITÔR s. a. v. jărui. JÉRTVÀ s. f. v. jertfă. JERTVEANIC s. a. ) JERTVÉLNIC s. a. / y. jertfelnic. JERTVÉNIC s. a. j JERTVÎ vb. IVa v. jertfi. JERUÎ vb. IVa v. jărui. JERVÎ vb. IVa v. jertfi. JESTOC t adj. m. Rude, dur, méchant. - Aspru, crud, rău, aprig. De n’are avea bărbatul altă nici o vină, ce numai aceasta vrăjmăşia, cându-i jestoc şi mânios. DOSOFTEIU, v. s. 86. Cf. PRAV. MOLD. 589, 614. Soţul... iaste foarte jestocu şi fără omenie. DOSOFTEIU, v.S. 1672. JESTRILĂ - 19- JGHIAB - Din paleosl. zestokü «durus» s. rut. zestok «praeceps». Cf. jastă. JESTRÎLĂ s. f. (Bot.) Érable (Acer tataricum). -(Sârbism) Gladiş, verigar, (Pecienecica, jud. Severin). BORZA, BUL. GRĂD. BOT. XI 51. - Din sârb. zèstila, idem. JEŢ s. a. 1°. Fauteuil, trône. 2°. Banquette. 3°. Pré. 1°. Scaun încăpător, cu spetează (înaltă) şi braţe, fotoliu; spec. tron (LB.). Om den jeţiu şezându-şi. EVANGHELIE ÎNVĂŢĂTOARE (1644). BV. 145/4. Iii Preutul şedea în jiltü. DOSOFTEIU, V. S. 2052. N’au rămas la... mănăstiri nice clopote, nice uşi, nice un her şi... jilţuri. LET. II123/3. Să nu şază la jeţuri. BIBLIA (1688) 1752. în uliţă mi se punea mie jăţiul. ib. 375. Jeţuri de aur. MINEIUL (1776) 292f\. Şi supt dânsul era un jăţiu mare de aur curat. ARAVICON, ap. GCR. II 130/25. Alexandru... avea voinici tineri împrejurul jeţului. ALEXANDRIA, 28. (F i g.) Creerii capului... este jăţul (= sediul) minţii. PISCUPESCU, O. 120. Se puse pe un jilţ, unde şezîi absorbită în gânduri. C. NEGRUZZI, I 27. Pe jilţu-mi lângă masă... scriu. ALECSANDRI, P. III 4. Şezând... fără grijă răsturnat în jeţul meu... ODOBESCU, Pe un jeţ tăiat în stâncă stă... preotul cel păgân. EMINESCU, P. 204. Jeţul... de muşama în cancelaria poliţiei. CARAGIALE, M. 281. Şedea mereu pe jeţul ce-i dăruise... ginere-său. SLAVICI, N. 207. Doamna primeşte... stând într’un jeţ. IORGA, I. R. I 154. Oferi curtenitor femeilor jâlţurile de paie. C. PETRESCU, î. I 12. Boierul... şedea pe un jâlţ în mijlocul ţăranilor. CREANGĂ, A. 164. Va sta Christos în jeţ, Ca să judece pe toţi. MARIAN, î. 477, cf. TEODORESCU, P. P. 19. Şi şedeam la noi pe jeţ. BIBICESCU, 60. Numai jeţuri scoborîte. PĂSCULESCU, L. P. 36. | Jâlţ = laviţă cu spate. Corn. V. BUCUR. 2°. Lăvicioară mobilă, îmbrăcată în piele, mai adesea cu răzemătoare, care se pune la căruţă, ca să şezi pe ea, leagăn. Cf. capră. Cf. paşca,gl., com. vulcu. 3°. (Topogr. jud. Mehedinţi) Luncă fertilă. Trecând dealul sau culmea cea mai înaltă a văii sau luncei Motrului, dăm peste o mulţime de părae care formează văi şi lunci frumoase şi fertile... care se numesc jelţuri. I. IONESCU, M. 72. [Plur.jeţuri. | Şi: jâlţ s. a., jeţiu (jăţiu Jăţ) s. a.; (Mold.) jelţ (jâlţ) s. a.; (Transilv.) jiţ s. a., jilţ s. a., jinţ s. a. viciu, COL. | Diminutive: jefturél (jenfurél, jeţurel PAMFILE, CRC. 63) s. a. La un colţ de masă scrisu-i jelţurel, Jelţ de aurel. TEODORESCU, P. P. 24b. Prejur de mese Jelţurele drese. ib. 23b; - jălţiuâş s. a. ap. TDRG. | Derivat: jălţuit, -ă = în formă de jeţ. Scaun zugrăvit, Pe jos jălţuit (glosat prin: dres, aranjat, lustruit frumos), Pe jelţ bumbi de aur. PĂSCULESCU, L. P. 13]. - Din germ. Sitz, probabil prin mijlocirea altei limbi (în formele cu / pare a se fi amestecat germ. Sessel, cf. TDRG.). JEŢÂR s. m. (Tip.) v. zeţar. JÉTILÀ s. f. v. jechilă. JÉTIU s. a. v. jeţ. JETON s. a. Jeton. - Fisă; f i g. (mai ales complinit): jeton de prezenţă — sumă de bani ce se plăteşte membrilor unei societăţi ca onorariu pentru fiecare şedinţă la care asistă. Regulamentul a fixat jetoane de prezenţă. MAIORESCU, D. I 86/24. Funcţionarii de orice categorie, delegaţi în consiliile de administraţie ale Regiilor, vor primi pentru zilele ce lucrează la consiliu un jeton prezenţă. UNIVERSUL a. 1930, 3 Dec. - N. după fr. JETUI vb. IVa, refl. Se bourrer, se gorger. - (La Mărginenii din Transilv.) A se îndopa de mâncare. Com. C. LACEA. JEŢUÎ vb. IVa v. zeţui. JEŢUREL s. a. v. jeţ. JEVENIE s. f. v. jivină. JEVRE s. f. v. gevrea. JEVRI vb. IV JEVROÂICĂ s f | v. javră. JEVRUICĂ s. f. Oeil-de-boeuf. - (Şimleu) Fereastră de formă rotundă în păretele din dosul casei: Nime n lume nu-l aude, Numa-o mândră de nevastă Pe jevruică de fereăstră. VAIDA. JEZUÎT s. m. (ş. d.) v. iezuit. JEZURÎNĂ s. f. v. vizuină. JGÂŢ s. m. Gosse. - Copil mic şi iute. E un jgâţ numai cât o ridiche (jud. Fălticeni). COM, SAT. III 79. -Cf. z g â t i e (de fată). JGÂTĂ s. f. Goître. - (Sângeorz-Băi în Trans.) Umflătură la grumaz, guşă, orice umflătură pe cap. PAŞCA, gl. - Cf. g â t. JGHEAB s. a. JGHEB vb. Ia JGHEBĂTLJRĂ s. f. JGHEBÎTĂ s. f. JGHEBUÏ vb. IVa v. jghiab. JGHIAB s. a. 1°. Canal, conduit. 2°. Auge. 3°. Dalle. 4°. Abée. 5°. Maie,fouloir. 6°. Rigole. 7°. Rainure. Rigole. 8°. Gorge, défilé. Rocher. Terre stérile. 9°. Essieu. 10°. Filet. 11°. Cercueil. 12°. Communs. 1°. Canal, conductă pentru scurgerea apei. L-au aruncat în jghiabul cetăţîi cel cu gratie, pre unde să scură poghoiul. DOSOFTEIU, V. S. 104. Au mutat curgerea ei, ca printru[n] jgheab. GCR. II 93/8. Ploua... de vărsa ca din jghiaburi apa. DIONISIE, C. 179. (F i g.) Cataractă. Jghiaburile ceriului sau deşchis. BIBLIA (1688) 5,2, cf. C. NEGRUZZI, II5. 2°. S p e c. Albie săpată într’un trunchiu de copac s. în piatră, servind pentru scurgerea apei dintr’o fântână (izvor, puţ, budăiu) s. ca adăpătoare pentru vite, t e u c ă (DAMÉ, T.-179), v ă 1 ă u. Umplură jghiaburile ca să adape oile. BIBLIA (1688) 40. Se duce... la fântână şi umple jghiabul. MARIAN, î. 397. Să spălăm sghiaburile, Să adăpăm vitele. TEODORESCU, P. P. 672. | P. anal. Trunchiu scobit în care se presară sare ori tărâţe pentru ca să le lingă oile. ŞEZ. III 87/32. 3°. Scoc de lemn (s. în timpul din urmă şi de tinichea) de-alungul straşinii casei, pentru scurgerea apei de pe coperiş, u 1 u c. 4°. (La moară) Scoc (damé, T. 149, ŞEZ. viii 187, cf. H. IX 60, XVIII 26, 28). Când nu este de măcinat la moară..., apa se sloboade pe o ierugă... ce se numeşte jghiab. LIUBA - IANA, M. 104, cf. H. XVIII 143. Sghiaburile pe care vine apa de învârteşte roata cu II.II.2* JIAN -20- JIDAN cupele... H. IV 156. | Sgheab este acela care este pus să cure în el măcinişul. H. XIV 177. 5°. (La preparatul vinului) Călcător (damé, t. 80). în nişte jghiaburi mari de lemn [poama] o calcă cu picioarele. DRĂGHICI, R. 28. Toarnă boştina... în sgheab(u). I. IONESCU, P. 252. Călcător sau jghiab... făcut din scânduri. PAMFILE, I. C. 219/29- 6°. Şănţuleţ care serveşte la udatul semănăturilor, mai ales a zarzavaturilor, rigolă. Cu jghiaburi şi cu mânile îmblă de le udă. HERODOT, 79/33. 7°. Scobitură în formă de canal făcută de ploi în stânci s. de mână omenească în lemn s. piatră. O lespede lată, culcată în chip de masă şi brăzdată de jghiaburi netede, adâncite de mână de om. C. PETRESCU, R. D. 55. || S p e c. Scobitură în bârnele din care se construesc pereţii caselor ţărăneşti (DAMÉ, T. 95), jghebături. | Şanţul (găvanul, ulucul) mesii dulgherului, în care se ţin uneltele. DAMÉ, T. 114. 8°. Locul cuprins între două picioare de munte (şez. III 189), drum îngust şi adânc între două dealuri (PORUCIC, T. E. 318), înfundătură (H. X 353). Trece în curmezâşu piste jgheabu, unde iaste iară piatră hotaru în picioru cel mari (a. 1804). ŞTEFANELLI, D. C. 320. Pământul se lăsa la vale... până se cufunda în jghiaburile mult umbrite ale Râmnicului şi Râmnicelului. ODOBESCU, III 195/18. Mai jos, în jghiab pietros, într’o roată de mesteceni se strângea apa părăului într’o baltă limpede. SADOVEANU, SĂM. VI339. Peste munţi şi peste sghiaburi. TEODORESCU, P. P.171. || Colţ de stâncă. LB., PORUCIC, T. E. 197. Sub stânca sau jgheabul în care bate apa. F. R. ATILA, 70. || P. e x t. (Bran) Loc sărac, care nu produce nimic. Cf. VICIU, GL. 9°. S p e c. Osia vagonetului cu care se scoate piatra din baie (= mină). PAŞCA, GL. 10°. (Transilv.) Un. fel de plasă de pescuit, p 1 e ş c ă. LB. 11°. (Transilv.) Sicriu. LB. Secriul numit almintrelea... în Transilvania... sghiag... se face totdeauna după starea mortului. MARIAN, î. 235. Cf. PAMFILE, I. C. 157/g. 12°. (Plur.) Toate clădirile unei gospodării s. aşezări, cu casă cu tot: Multe jghiaburi bune are. VICIU, GL. Cf. acaret, heiuri. [Plur. jghiaburi. | Şi: (grafic): sghiab, şghiab s. a. | Diminutiv: jghebuléf s. a. = vas lungueţ din care se adapă vitele. Şi ’n sghebuleţ că-l punea. PĂSCULESCU, L. P. 174. | Derivate: jghebiţă s. f. = jghiabul de la moară, pe unde curge faina măcinată. N. rev. R. xiv 349; - jghebătură s. f. = (Arhit.) îndoitură, ciubuc. tdrg. | Verb: jghebâ vb. Ia = înjgheba; - jghebui vb. IVa = a face cu dalta ori cu tesla borte în lemnele ce se folosesc la clădiri, a le scobi. Jghebueşte grinzile, cununile. VICIU, GL.]. - Din paleosl. zlëbü «canal». Cf. înjgheba. JIAN s. m. (Cor.) 1°. Chanson populaire. 2°. Danse populaire. 1°. Numele unui cântec popular. H. II 14. Când eram flăcău... cântam şi eu v’o câteva cântice...: oltu, jiianu. JIPESCU, O. 91/5. 2°. Numele unei hore. PÂRVESCU, H. 42, cf. H. iv 12. [Derivate: jiâncă s. f. = horă, dans. H. v 117, 434; 1x484, XVI 14. | Pronunţ: ji-a-]. - La origine, numele haiducului vestit Iancu Jianu. JIANCĂ s. f. (Cor.) v. jianu. JIB, -A adj. 1°. Grand, fort, bien bâti. 2°. Beaucoup. 3°. Vite. - (Transilv. de nord). 1°. Adj. (Despre o persoană sau un lucru) Bine desvoltat, tare, puternic, zdravăn, mare. Ce jib te-ai făcuţi PAŞCA, GL., CABA, SĂL. Ce dărab jib de mălaiu fi-ai tăiat. VICIU, GL. Cf. VAIDA, DR. V. 207. 2°. A d v. Mult, foarte mult. Când îs supărată jib, Atuncifac-voie şi râd. ŢIPLEA, P. P. 38. 3°. A d v. Repede. Au venit tare jib. BRAN, s. [Cu rostire dialectală: jâb, -ă adj., adv.]. - Poate, din ung. zsib «comediant». JIC s. m. în expresia: jâc de om = om tinerel voinic. ION CR. III 345. [Cu rostire dialectală: jâc]. JICÂSNĂ s. f. (Pese.) v. jegajnie. JICNÎ vb. IVa v. jigni. SîKVm } JICOÂLĂ s. f. v. vicol. JID s. m. Juif. - (în Transilv, de nord şi Mold.) Jidan. întră în dugheana jidului. BĂNUŢ, T. P. 113. Cu cuţitul lui Mihai taie capul jidului. C. S. V, 5. Este-un popă din doi iizi, Cunună pe cei fugiţi. PAMFILE, CER. 150/2. Cf. BUD, P. P. 11. - Din rut. (pol.) zyd (colectiv: zydova), idem. Cf. j i t c ă, j i d a n, j i d o v, j i d ă u. JIDÂN s. m. 1°. Juif 2°. Sorte de scarabée (Meloe proscarabaeus). 3°. Sorte de corvidé (Nycticorax europaeus). 1 °. Nume popular (adesea cu înţeles dispreţuitor) dat Evreilor, j i d, j i d ă u, jidov, (|) j i d o v i n, ovreu, cf. iudeu, iudă, i s r a e 1 i t, semit, iuflă, iucman, târtan, jupân. Judanul e din fire speculant. C. NEGRUZZI, 1324. Mă întorc la rusnacii şi jidanii mei. PETRESCU, î. II 132. Un jidan leşesc. CONTEMPORANUL II 220. Măi jidane, măi jupâne, Nu-i schimba calu cu minei MAT. FOLC. 1 279/9> î0. Decât slugă la jîdan, Mai bine la oi cioban. ŞEZ. I 71 b/24-Jidanul cu neagră barbă Duce pe dracu la iarbă. BARONZI, L. 85/13. Când te întâlneşti cu jidan, îţi merge bine. GOROVEI, CR. 1 791. # Jidan botezat - creştin cu apucături rele. ZANNE, P. VI 177. Are cap de jidan ~ umblă cu înşelăciuni, ib. 178. Parcă se bat jidanii în gura lui = vorbeşte repede şi cam nedesluşit, ib. Când vor ieşi jidanii la secere = niciodată. PAMFILE, CRC. 16, cf. 185, 192, 194. 2°. (Entom.) Jidov 3°. MARIAN, INS. 82. 3°. (Omit.) Corb-de-noapte. CADE. [Cu rostire dialectală: jâdân s. m.| Şi: judân s. m. | Feminin: jidancă s. f. = ovreică, p. e x t. numele unui joc (sevastos, n. 28 lb/36; pamfile, j. iii). Cf. jidancă, jidoafeă. îmbrăcaţi... ca... jidani, jidance. PAMFILE, CRC. 192/35. Să vă duceţi la jidance. TEODORESCU, P. P. 367. Colo’n vale la priloage, Ţin orânda trei jidance. LIT. POP. ap. HEM. 1 541/!5. Cf. SEVASTOS, p. p. 243/4, ŞEZ. I 14/3. | Diminutive: jidănâş s. m. = jidan mic, tânăr, pipernicit, sărac, zdrenţuros. Privesc toate de pe lângă vreun Jidănaş. IORGA, B. 33; - jidăncuţă s. f. = jidancă tânără şi frumuşică; p. e x t. numele unui joc (cântec) cu lăutari (SEVASTOS, N. 28 lb/36, PAMFILE, I. III 9, H. VI 51, X 278), cf. jidaucă, jidofeuţa. După capră încep să joace jidanii cântându-le lăutarii un anumit cântec: jidăncuţă. PAMFILE, CRC. 193/27. | Augmentativ: jidănoiu s. m. = jidan mare, bătrân. Vreun jidănaş sau jidănoiu cu laibăr. IORGA, B. 33. | Adjectiv: JIDANAŞ jidănesc, -eâscă adj. = de jidan, jidovesc, e v r e e s c. | Adverb: jidăneşte = în felul s. în limba jidănească, evreeşte, j i d o v e ş t e şi (s p e c. un fel de a înnota (cf. pamfile, J. i). | Colectiv: jidănime s. f. = neamul, totalitatea jidanilor, mulţime de jidani, jidovime, evreime. Amestec de ungurime şi de jidănime patriotică. IORGA, N. R. A. 1236.]. - Cu schimb de sufix din jidău s. derivat din jid, cu suf. augm. -an. Cf. jidău, jidov, j i t c ă. JIDANAŞ s. m. JIDANCĂ s. f. JIDĂNCIJŢĂ s. f. JIDÀNÉSC, -EÂSCĂ adj. JIDĂ^ŞTE adv. JIDĂNÎME s. f. JIDĂNOIU s. m. . jidan. JIDĂU s. m. Juif. - (Ungurism rar în Transilv.) Jidan. VISKI, CÂMP. 222. [Mai răspândit, şi prin Moldova, femininul: jidâucă s. f. = jidancă, jidovoaică, evreică, pamfile, j. ii, CRC. 192.]. - Din ung. zsido, idem. Cf. jid, jidan, jidov, j i t c ă. JIDÂUCĂ s. f. v. jidău. JÎDAVĂ s. f. v. j ido vină. JIDOAFCA s. f. JIDOÂICĂ s. f. JIDOÂVCĂ s. f. JIDOFCUŢĂ s. f. JIDÔUC s. f. v. jidov. JÎDOV s. m. 1°. Juif. 2°. Géant, colosse. Richard. 3°. Sorte de scarabée (Meloe proscarabaeus). 1°. (întrebuinţat mai ales în literatura veche şi în Transilvania) Jidan, evreu. E jidoviloru {jidovii N. testament 1648; jidovi BIBLIA 1688) şi Eliniloru sile nu proaste făcea. COD. VOR. 4/5. Petru... rudă de jidovi... era. CORESI, EV. 210/n. Se muncescu într’insu jidovii. CUV. D. BĂTR. II348. Au prins pre câţiva jidovi şi i-au pus la închisoare. LET. II 400/23. Cum, tu fiindü jidovă, dela mene ceri să beail VARLAAM, ap. GCR. I 108/2. De are fi vraciul şl jidov, vom creade mai mult. PRAV. 506. Eretic şi jidov împotriva creştinilor nu să primesc spre mărturie. PRAVILA (1814) 75. Au luat cu dobândă de la jidovi. C. NEGRUZZI, I 87. Pedeapsa jidovului, rătăcitor. ODOBESCU, III 10/10. (Ahasvérus, personaj legendar, osândit să rătăcească veşnic pe pământ, fiindcă insultase pe Isus când purta crucea în spinare). Maica Domnului era fata lui David şi slujia la un Jidov. PAMFILE, CRC. 117/33. Câinii de jidovi îl chinuiau \pe Isus]. MAT. FOLC. 1 073/34. Domnul Hristos a fost tot jidov mare. ŞEZ. III 29/g. Jidovii de aceea îs «chistrui»..., pentrucă ei, după moartea lui Hristos, să fi tăiat... un cocoş. GOROVEI, CR. 1 790. Prin unele părţi se crede că dacă de la Sântă-Măria-mare şi până la Sântă-Maria-cea-mică nu cade brumă, se împut jidovii. PAMFILE, S. T. 37. Cf. ZANNE, P. I 71. Du-te ’n jidovii. du-te dracului (Sibiu). Com. LAZĂR. 2°. (Mit. pop.) Fiinţă supranaturală, uriaş (RĂDULESCU-CODIN), om mare şi bine făcut, tare (viciu, GL.), om înspiţat, voinic, rupt din mal, hojmalău (ciauşanu, v.). Se mai aflau comorile îngropate de jidovi. C. PETRESCU, R. DR. -21- JIDOV 138. Dar cele mai multe comori ne sânt rămase de la acel soiu de oameni care a trăit înaintea noastră, adică de la urieşi sau jidovi, pamfile, COM. 8/I3. | (Predicativ, cu funcţiune adj ectivală) Omu ăsta aşa-i de jidov, ca un ursi VICIU, GL. # De când cu jidovii = adică în vechime, de când erau oamenii mari, jidovi. ZANNE, p. vi 181. A fi rupt din jidovi, adică om voinic, corpolent, ib. 180. || Om chiabur, bogat; putred de avut, gros la pungă; cu chiag la pungă, cald la pungă, cu său la rărunchi, stup de bani, stup neretezat, ciauşanu, v. 3°. (Entom., în Bucov. şi Transilv.) Un fel de gândac trândav şi moale în trup, care lasă de la încheeturile picioarelor un fel de suc galben şi puturos. Se mai numeşte şi: jidan, marian, ins. 82/13. Jidov = goangă puturoasă. PĂCALĂ, M. R. 32. [Cu rostire regională: jâdov s. m. | Şi: jiduv (cu plur. dialectal jâdugi). Iuda la jâdugi mergea Şi din gurf aşa zăcea... pamfile, CRC. 65. | Formă literară slavă: jidovin ţ s. m. Eu amu sântu omu jidovinu (=jidovu N. TESTAMENT 1648; biblia 1688). cod. vor. 36/4, cf. 78/5. | Feminine: (rus. zidovka), jidovcă (jidoâfcă, jidoucă ARH. FOLK. 1199, jidovcă f s. f. = evreică, jidancă.^/ de să vor împreuna cu jidovcă (= ovreică MUNT.) să chiamă mestecare de sânge. PRAV. 1 021. Trei Nemţoaice, treijidoafce. MAT. FOLC. 373/8. Cf. ŞEZ. 288/i4. Joacă dracu pe părete cu jidoavca de ureche (= Umbra). GOROVEI, C 380; - jidoâică s. f. Trei nemţoaice, trei jidoaice. MAT. folc. 265/30; - jidovoaică s. f. (dicţ.); - jidoveâncă s. f. = joc cu lăutari. PAMFILE, J. III. 19. | Diminutiv: jidofcuţă s. f. = jidancă mică şi drăguţă, jidoveasca cu lăutari, cf. jidăncuţă, jidoveasca, pamfile, j. ii 284/y. | Augmentativ: jidovoc s. m. = uriaş, namilă, monstru. Cel jidovoc mare cu neagra suliţă... alexici, L. p. 148/j. | Adjectiv: jidovesc, -eâscă adj. = jidănesc. evreesc, ebraic; uriaş, ce trece peste puterile omeneşti; p. e x t. nelegiuit, spurcat. Rătezare jidovească. MARDARIE, L. 4 232. Nărodului jidovescu. CORESI, EV. Cu mare muncă scoasem den limbă jidovească... pre limbă românească. PALIA, ap. GCR. I 37/2i- Auziră că evreiască limbă (limbă jidovească N. TESTAMENT 1648; limba jidovească BIBLIA 1688) glăsi cătr’ înşii. COD. VOR. 38/3. Coconii jidoveşti. POPA IOAN DIN VINŢI, ap. GCR. 1287/j. Slove elineşti şi jidoveşti. ALEXANDRIA, ib. II 167/20. Caftan jidovesc. EMINESCU. N. 78. Bubă jidovească. PAMFILE, B. 18/43. Căruţa jidovească. SEVASTOS, P. P. 75. Neamul jidovesc, îndrăcit şi diavolesc. MAT. FOLC. 1 462/39. # Cot jidovesc = cot mare. ZANNE, P. V 209, cf. ŞEZ. IV 175/13. Muncă jidovească = muncă mare, grea. ZANNE, P. vi 182, cf. ispirescu, L. 207. (Substantivat) jidoveasca s. f. art. = joc cu lăutari, cf. jidofcuţă, jidăncuţă. PAMFILE, CRC. 129, cf. sevastos N. 281b/36; - jidovetic adj. în expresia: om jidovetic = care vorbeşte ca jidanii, e fricos şi bicisnic. ŞEZ. in 69/22. Cf. 1 e i b a. | Adverb: jidoveşte adv. = evreeşte, jidăneşte; numele unui joc cu lăutari, cf. jidăneşte. PAMFILE, J. III 9. Lui i se cântă jidoveşte de lăutari. PAMFILE, CRC. 192/I4, cf. 67/18, H. III 388, SEVASTOS, N. 281 b/26. I C o 1 e c t i v: jidovime s. f. = neamul jidovesc: totalitatea jidovilor, evreime, jidănime. Ştiut iaste D[u]mnedzău în jidovime. DOSOFTEIU, ap. GCR. I 212/27. | Abstract: jidovie ţ s. f. = lege jidovească, iudaism; (concretizat, ad 2°) lucru uriaş (RĂDULESCU-CODIN, M. N. XLIII). Ţîindu-să... cu jidoviia... DOSOFTEIU, V. S. 1792. | Verb: (< paleosl. zidoviti s%) jidovi IVa refl. = a se face, a deveni Jidov, a trece la iudaism. Mulţi dentru limbi... să jidoviia pentru frica Jidovilor. BIBLIA JIDOVCĂ -22- JIGANIE (1688) 3612; (cu adj ecti vu 1 uneori substanti -v at) jidovit, -ă = care a ajuns, a devenit jidovesc; ajuns în mânile jidanilor, exploatat de jidani, care serveşte interesele lor, cf. f i 1 o s e m i t Acum ţara-i jidovită Şi amar precupeţită. ALECSANDRI, ap. TDRG.]. - Din poleosl. zidovinu, idem. (Sensul de «uriaş» îl are şi bulg. zid). Cf. j i d o v i n u JIDOVCĂ s. f. JIDOVEÂNCĂ s. f. JIDOVEÂSCĂ s. f. JIDOVESC, -EÂSCĂ adj. JIDOVEŞTE adv. JIDOVETIC, -Ă adj. v Jldov* J1DOVÎ vb. IVa JIDOVÎE s. f. JIDOVÎME s. f. JIDOVÎN t s. m. i JIDOVÎNĂ s. f. Defile. - (Mold.) Drum între două dealuri (ŞEZ. XXXI 11; H. X 475), drum care are distanţa cea mai scurtă de la un loc până la altul (Com. tomiac), tăietură naturală într’un mal, pe care coboară un drum (BRĂESCU, M. 67), năruitură, surpătură de mal (ŞEZ. XXXir), râpă greu de străbătut (Com. FURTUNĂ), tăietură mai mare în pământ ce pare a nu fi naturală (PORUCIC, E. 32), movilă foarte mare făcută de oameni foarte de mult (id. 26). Eu miros friptura şi-mi pândesc flăcăul într’o jâdovină. I. NEGRUZZI, V 443. [Cu rostire regională: jâdovină, jâdogină, jidogină s. f. | Cu alt sufix: jidavă s. f. = loc care pare a fi o veche aşezare omenească, straşnic zidită şi uriaş proiectată; p. g e n e r. ceva tare şi mare. PORUCIC, T. E. 473]. - Derivat din jidov (2°) «uriaş», cu suf. local -ină. JIDOVOÂICĂ s. f. JIDOVOC s. m. JÎDUV s. m. JIENEASCA s. f. art. Nom dune danse paysanne. -Numele unei hore. Jucau Jienii «jieneasca». DRAGOMIR, O. M. 214. [Pronunţ, ji-e]. - Derivat din jian («locuitor din regiunea Jiului»), cu suf. adj. -esc. JIG s. a. î°. Marque au fer rouge. 2°. Pyrose. 3°. Esquinancie, etranguillon des chevaux. 1°. (Banat) Semn făcut cu fierul roşu pe corpul animalelor (GR. BĂN.), semn cu care se înfierează oile şi caprele, ca să se cunoască, într’o parte sau alta a urechii s. a botului. LIUBA - IANA, M. 112, Com. A. COCA. 2°. (Patol.; Transilv., Bucov., Mold. de sud) O arsură ce se simte une-ori în piept (esofag) câteva ore după mâncare, j ă r ă g a i u, j i g ă r a i e, (în medicină) p i r o s i s (LEON, med. 305/20), arsură pe piept (H. XVII 5), arsură de stomac (caba, SĂL.); o acreală ce-ţi vine pe gât după ce-ai mâncat (Zahareşti, în Bucov., com. G. NISTOR), mâncărimea căpătată pe gâtiţă prin mâncări acre (Straja, în Bucov., com. A. TOMIAC); un fel de râgâială ce ustură în gât şi în piept (ŞEZ. III 14). Femei îngreunate... având... mare jig. MARIAN, NA. 12. Cei ce voesc să n ’aibă gâlci şi să nu-i taiejâgul... id. SE. II264. 3°. (Veter.) Inflamaţia amigdalelor la cai, cf. şopârlaiţă, guşter. CIHAC. [Plur. (aproape neîntrebuinţat în sensul 2° - 3°, jiguri. | Cu rostire regională: jâg. | Verb: (sârb. zigovati «a înfiera») jigui (jâgul), jegui (jăguî) IVa = v. jidov. (ad 1 ° t r a n s.) a arde cu fierul roşu, a înfiera: Am jâguit boul (Oraviţa). Com. A. COCA; - (ad 2°, unipers.) a avea jigăraiu, a-1 arde pe cineva pe gât: mă jăgue. REV. CRIT. III 158. | Abstract: (ad 2°) jeguiâlă (jiguiâlă) s. f. = arsură pe gât (Oltenia, conv. LIT. 366), o j i c (A. O. VII 158). îmi vine o jiguială (tip. jigneală) pe gât, de ciorba dela prânz. BOCEANU, GL.]. - în sensul 1° din sârb. zig, idem. Pentru sensul 2°, cf. j e g2, j i g ă r a i e. JIG s. a. v. jeg1. JIG s. a. (Băeş.) Granit. - (în Munţii Apuseni) Piatră tare, granit (Criscior). Com. ST. PAŞCA. Cf. c i o r ă s c. - Poate, la origine, «piatră care dă scântei», în legătură etimologică cu slav. zegati «a arde». JIGÂJNE s. f. JIGAJNE s. f. JIGÂJNIE s. f. JIGÂJNIŢĂ s. f. JIGÂLĂ s. f. Fer rouge. - Ţeapă de fier care se înfierbântă în foc spre a arde cu ea, cf. frigare. Fură arşi cu jigale înfocate de her. DOSOFTEIU, V. S. 90. [Şi: jivâlă (j iveală) t s. f. Bagă o jivală înfocată în ureache. id. ib. 36. Jiveale înfocate, id. ib. Cf. 34, 36; - juvâlă s. f. = cuiu cârligat la vârf şi înfierbântat, cu care se bortesc ciubucele sau se scobeşte în lulea. ŞEZ. v. 103. Asta-i juvală de făcut ciubuce din târş de brad alb. CONV. LIT. XLIV, vol. I 658; - jihălă s. f. (rostit jâhala) şi jihâc s. a. (rostit jâhac) = sârmă groasă cu care se scoate măduva de soc sau cu care se fac borti (= găuri) prin felurite obiecte de lemn (Straja, în Bucov.). Com. A. TOMIAC; - juhâlă s. f. = sulă groasă pentru jupit cruşala şi îngurzit opinci (Vicov, în Bucov.). Com. G. NISTOR. | Derivat: (aluzie la ţepele înroşite în foc, cu care muncesc dracii pe păcătoşi în iad) juvalâie s. f. (javalâiu s. a. ŞEZ. v. 103) = mulţime mare de draci, p. ext. de ţigani s. oameni «ţigănetici» (şez. v. 103), sperlaraie (Com. furtună). Cf. harmal aie. Când s ’o pornit o juvalaie de draci din cei negri, să se risipească pământul, nu alta! (Botoşani). Com. FURTUNĂ.]. - Din rus. zigalo, idem rut. zihalo «sârmă de fier înfierbântată, care se vâră prin ţeava pipei» (din slav. zeg- «ard»). JIGĂLÎA s. f. art. Danse paysanne. - Numele unui dans popular. H. II320. JIGÂNIE s. f. 1°. Insecte parasite. 2°. (Sale) bête, monstre. 1°. Insectă parazită (păduche, ploşniţă, purece, etc.) Să stârpească păduchii de lemn, puricii, libărcile şi toate jigăniile de prin casă. GRIGORIU-RIGO. MED. II17. 2°. P. ext. Animal disgustător, scârbos, spurcat (şerpi, şopârle, broaşte MARIAN, SE. II 194), monstruos (balauri, scorpii, etc.); p. ext. orice animal (lb.), s p e c. fiară sălbatică (H. iii 48), animal feroce (pamfile, j. ii), care se dă la om şi rupe vitele (urs, lup RĂDULESCU-CODIN); bală, dihanie, jivină, lighioaie; (mai ales în glumă şi dispreţ) animal domestic (câne, pisică, CIAUŞANU, V.) jigodie. Zise Domnul: rodească pământul jigănii după firea sa, dobitoace jiganii. PALIA, ap. GCR. I 34/39. Dobitocul şi jâgăniile. CORESI, EV. 377/33. Porumbul..., această jiganie. id. ib. 510/27. Jigăniile toate... le ţin sfinte..., iar v. jegajme. JIGANIUTA - 23 - JIGHIUTA cine va omorî jâganie..., moartea îi iaste judecata. HERODOT 111/I4. Va îngropa curse pentru să vineaze jiganii. PRAV. 10/2. Şarpile este o jiganie mai înţeleaptă şi mai cuminte decât toate jigăniile. NEAGOE-VODĂ, ap. GCR. I I66/34. Jiganii... cumu-s culbecii, broaştele. EUSTATIE, ib. 117/2. Lăsară să-l mănânce jigăniile şi pasările. DOSOFTEIU, V. S. 311. Toate jigăniile târîtoare câte era cu dânsul în chivot... BIBLIA (1688) 5. Leul... mai tare şi mai vrăjmaş decât toate jigăniile. CANTEMIR, IST. 25. Aceaste jiganii (doi bălauri mari şi groaznici)... au deşchis aripile lor. ARAVICON MITOLOGICON, ap. GCR. II 130/I7. [Albinele] se apără... de oameni, de dobitoace şi de orice feliu de jiganii sau jivini. ECONOiMlA 174. Ce făcea el văzându-se de atâte jiganii împresorat? ŢICHINDEAL, F. 8. Jiganie sălbatică şi spurcată. GORJAN. H. 13. Ca de nişte jigănii s’au îngrozit. PANN, E. II 32. Mulţime nenumărată de gângănii şi jigănii. CREANGĂ, P. 94. Avea nouă limbi acea jiganie. ISPIRESCU, L. 343. Scorpia e jiganie urîtă, uneori cu trup de şarpe. RĂDULESCU-CODIN, F. 323/26-Jigănii şi lighioni de ale pădurii, id. ib. 12/19. Jigăniile vor năvăli la sate. PAMFILE, VĂZD. 8/23. Să le ferească D-zeu... de jigănii {lupi, urşi etc.) PRECUP, P. 26/32. Să nu dai în nimeni cu căpăstru, că-i rău de jigănii. GOROVEI, CR. 627. Pământul e şi el tot o jiganie mare cu gură. ŞEZ. III IOO/7. Cf. vii 51, xxx 12. Jigania, cât de mare, are stăpânul ei = nu e nimeni fară stăpân. ZANNE, p. 1X632. Cf. 1496, iii 561. [Cu rostire regională: jâganie. | Plur. -gănii CORESI, EV. 133/29 Şi -ganii ib. 133/32. | Şi: (+jigăraie) jigărânie s. f. = jiganie. LB. | Diminutiv: jigăniuţă s. f. (atestat numai la CANTEMIR). Mica şi de nimica jigăniuţă ce se chiamă liliac. IST. 51. Cf. 31, 56,149; HR. 24/25]. - Dintr’un slav *zeganije «arsură, pişcătură, muşcătură (de insectă)» din zeg- «ard, pişe (despre insecte, cf. rus. zigalka «mouche-piqueuse»)», cu sensul modificat după dihanie. JIGĂNIUŢĂ s. f. v. jiganie. JIGĂRAIE s. f. 1 °. Maladie des chiens. Oiseaux. 2°. Pyrose. 1°. (Mold.) Boala cânilor ale cărei simptome sânt oboseala, tristeţea, bale la gură, tuse, cf. j i g o a r e, jigodie, şez. iv 126, v 193, x 25. Cf. xxxi 112; h. xii 279, 303. Când să intru pe poartă, sar deodată nişte câni la mine... apuca-i-ar jâgăraial ALECSANDRI, T. 100. || F i g. Cuvânt de ocară pentru câni. Ţibă, jigăraie, de aici! TDRG. Ce jigăraie de câni costelivi! CARAGIALE, s. N. 112. Cf. H. X 355, XII 301. || P. ext. (Transilv.; mai ales la plur.; la început, probabil, în sens dispreţuitor, cf. c o b a i e) Tot felul de păsări, galiţe. LB. O pădure frumoasă, pliră (= plină) de tot felul de jigărăi. FRÂNCU-CANDREA, M. 277. 2°. (Med.) Arsură pe care o simte omul în esofag după beţii s. mâncări grase, grele, j i g, j e g ă 1 (LEON, MED. 135, cf. BIANU, D.S.), jeguială, piroză, arsuri. [Cu rostire regională: jâgăraie, jigaraie, jâgaraie. | Şi: (t jiganie) jigărânie s. f. = jiganie. LB. | Cu alte sufixe: jigoâre (jâgoare) s. f. (Ban.) = boală de câni; arsuri pe piept. NOVACOVICI, C. B. 24. Mi-i jigoare s. am jigoare = am arsuri pe gât. Com. A. COCA. Baba ’nvie de răchie, Moşu ’ moare de jigoare! ZANNE, P. IV 99. Mânca-te-ar jigoarea! H. XVII 317; - jigărâiniţă s. f. = jigăraie. Com. MARIAN; - jighineâlă s. f. (Mold.) = usturime de gât; f i g. greşală (PAMFILE, C.), boroboaţă, pocinog (CADE). Pân nu-mi făcuşi jighireala, nu te lăsaşi! FLORINI, ap. CADE.]. - Pentru sensul 1° - 2° cf. bulg. zegari «câne cu limba scoasă din cauza căldurii», ung. zsigora «boală de câni»; în sensul 3° înrudit cu jig1 (jeg2), jegăl, jeguială, j igăraie. JIGĂRÂINIŢĂ s. f. ) JIGĂRÂNIE s. f. j v jigaraie. JIGĂREÂLĂ s. f. v. jigări. JIGĂRI vb. IVa refl. Maigrir, dépérir. - A slăbi (după o boală s. din cauza unei boli cronice ori din lipsă de hrană suficientă), rămânând fără vlagă, palid şi uscat la faţă, fară puteri, pipernicit, prăpădit, numai piele şi oase, (despre vite şi) fară păr, etc. Când... n’ăi mai cumpăra dela jidov... ovreiu’ se jigărieşte. JIPESCU, O. 84. [Şi: jigări vb. IVa. | Mai ales sub forma de part.-adj: jigărit (jigărit RĂDULESCU-CODIN, F. 208/14, în Mold. şi ţigărit, ţigărît), -ă = tras la faţă, slab, palid, uscat (rev. crit. iii 158), fară vlagă RUSSO, S.), nedesvoltat, slăbit, pipernicit, prăpădit, plin de răni (RĂDULESCU-CODIN, F. 206); murdar, unt (PAŞCA, GL.), hărsit (H. xvii 117). [în acel pământ rădăcinile cresc] mai jigărite. ECONOMIA 6. Iert copiii care au călcat pe urme rele şi au rădicat astă literatură ţigărită. RUSSO, S. 5O/12- Sânteţi... ţigăriţi şi gingaşi. C. NEGRUZZI, I 245. Jigărit, sfrejit şi galben. CARAGIALE, S. 68/15. Neamul lui jigărit şi spălăcit. IORGA, N. R. A. I 353. îmbrăcat civil, jigărit ca un motan. TEODOREANU, M. II57, cf. ISPIRESCU, L. 285. O familie de pisici jigărite. PETRESCU, C. V. 15. Te-i osteni şi îi arăta ţâgărîtă şi prizărită. SBIERA, ap. TDRG. Scăldători... pentru copii jigăriţi. LEON, MED. 41. Cucu... Mititel şi jigărit. MAT. FOLC. 373. Veni un jigărit de bou, slab şi izinit. RĂDULESCU-CODIN, F. 208. Unui om slab, unei vaci slabe căreia îi cade părul, i se zice jigărit. ŞEZ. XXXI 112. Cf. xvii 176. | Abstracte: jigărire (ţigărire) s. f. = acţiunea de a se jigări; - jigăreălă s. f. = boală a plantelor jigărite, alteraţiune din lipsa luminii necesare vegetaţiunii lor. COSTINESCU]. - Din ung. szigâr (szikâr, cigâr) «slab», apropiat de jigodie, jigăraie, etc. Cf. CIHAC, II510. JIGÂRICIOÂRĂ s. f. v. jigăriţă. JIGĂRÎŢĂ s. f. Abatis. - (Banat) Plămâni (Com. COCA) de vite comute (viciu, GL.); p. ext. toate măruntaiele din care se face drobul de miel (com. A. COSMA). [Rostit: jăgăriţă s. f. | Diminutiv: jigâricioâră s. f.=plămâni. Izdat... Din inimioare, Din jigăricioare, Din fiere... Ieşi din toate închieturile (Oraviţa). MARIAN, NA. 40]. - Din sârb. gigarica «plămâni»; cf. c i g h i r1. JIGÂRNITĂ s. f. \ JIGÂSNIE s. f. JIGÂŞNIE s. f. \ (Pese.) v. jegajnie. JIGAŞNÎE s. f. JIGĂŞNIŢĂ s. f. / JIGHÎR s. a. v. cighir1. JIGHIRA vb. Ia. - Attiser. - A scurma cu ceva în spuza focului. PAMFILE, J. II. [Cu rostire dialectală: jâghirâ vb. IVa]. - Din aceeaşi familie ca jegjegăraie, etc. JIGHIREÂLĂ s. f. v. jigăraie. JIGHIIJŢĂ s. f. Écheveau. - (La tors) Jurubiţă de 30 de fire. Incrucişerile se numesc rost şi rostul e de 10 jighiuţi; o jighiitţă de 10 verbe, o vearbă are 3 fire. ŞEZ. JIGLĂ -24- JILAV IX 44, PAMFILE, I. C. 211. Pânza se împarte în gherbe, matcale, jăghiuţe. H. XIV 437, cf. X 357. [Pronunţ. -ghi-u-. | Cu rostire dialectală: jâghiuţă, jăghiuţă. | [Plur. -uţe şi -uţi\. JÎGLĂ s. f. Cheville (du joug.). - (Oltenia; la car) Bulfeu, giglete (damé, t. 13). Bulfeiele... sau jiglele sânt late. PAMFILE, I. C. 138/13, cf. A. 44/19. Frânghie legată de... resteu, sau jiglă. ION CR. IV 218. Cf. H. V 16,152, N. REV. R. XIV 349 (Mehed.). [Cu rostire dialectală: jâglă = o stinghie de la jug, între gâtul boului şi caiul ce intră prin jug şi proţap. ION CR. 347]. - Din bulg. zegla (zegalü), idem. Cf. j u g 1 e i e. JÎGNĂ s. f. v. jignea. JIGNEA s. f. Forge. ~ Locul unde fierarul înroşeşte fierul, şi care se numeşte şi c u ş n i ţ ă. DAMÉ, T. 108. [Şi: jignă s. f. H. 124, x 539.] - Cf. sârb. vignja «coşul fierarului» (şi ţigăneşte vignja) TDRG. JIGNÎ vb. IVa. I. 1°. Frapper, toucher. 2°. Léser. 3°. Offenser, blesser. II. Rancir, aigrir. I. Tr an s. 1°. A lovi, a atinge. Turcii... langrijau de ceea parte pre unul a nu jigni [cu tunul]. BELDIMAN, TR. 57. 2°. F i g. A aduce o atingere, un prejudiţiu, a lovi în ceva. Au jignit dreptatea. URICARIUL VIII 141/25. Hrisoavele nu să pot jigni întru nimica din cuprinderea lor. URICARIUL V 9/2s- Drept... care jicnea aşezămintele cele vechi. ODOBESCU, II24. 3°. A atinge pe cineva în demnitatea s. onoarea sa, a-i aduce o ofensă, a ofensa. Să nu jicneşti prin ele vreo persoană. C. NEGRUZZI, II 253/25.! Ii spusese... să nu-i mai vorbească de asta, că-l jigneşte. CONTEMPORANUL V, vol. II493. II. Refl. (Despre alimente) A căpăta un miros s. gust rău (din cauză că s’au învechit s. au fost păstrate la loc închis), cf. a se încinge. S p e c. (despre faină, bucate) a se strica. Se jignesc bucatele şi făina, dacă stau multă vreme închise în coşuri, I. BERESCU, ŢARA OLTULUI, III nr. 36. S’a jignit făina, a căpătat un miros. H. XVIII 177. | (Despre untdelemn, untură, etc.) A avea un miros greu, urît, un duhnet rău. CIAUŞANU, V. | (La Braşov, despre salamul vechiu) A avea un gust care face să ţi se încleşteze fălcile când îl mănânci. [Cu rostire dialectală: jăgni. | Şi: jicni vb. IVa, jegni vb. IVa = a răni uşor. LB. ( Adjectiv: jignit (jicnit, jecnit A. O. vii 158), -ă = lovit, atins; prejudiţiat; ofensat, vătămat; cu un miros s. gust particular. (Ad I). Să deşteptară sv[i]nţii şi mvisără (= înviară); nice leac [de la] jigniţi[i] de putregiune. DOSOFTEIU, V. S. 762. Poporul se simţea asuprit şi jignit în drepturile sale. C. negruzzi, I 284. Nu e poveste, domnule, - întâmpina Duţu jignit. SLAVICI, N. II 331. Numai de-un lucru era baba cu inima jignită, că nu poate să le zică tată şi mamă. CREANGĂ, P. 76; (ad II) Salamul, untdelemnul e jignit. | Abstracte: jignire (jicnire) s. f. = acţiunea de a jigni; lovire, atingere; prejudiţiu; ofensă, vătămare; mustrare. Fără jignire de cuget [greu vor da foc]. BELDIMAN, TR. 60. Ar fi o jignire a dogmelor bisericeşti, c. negruzzi, I 242; - jigneâlă s. f. = faptul de a fi jignit (II); came stricată, mucegăită. A. O. vii 158. Jigneală capătă bucatele necoapte sau făina, dacă stau grămadă. ŢARA OLTULUI III nr. 36]. - Din slav. zignuti «a arde, a aprinde, a lovi» (cf. sârb. zignuti «a da o împunsătură», rus. zignuti «a lovi, păgubi»). JIGNICÉR t s. m. JÎGNIŢĂ s. f. j v J'tniţă. JIGOÁRE s. f. v. jigăraie. JIGODIE s. f. Io. Maladie des chiens. 2°. Sale bête. 1 °. Boală cânească (care-i face să icnească de la inimă. ciauşanu, v.), cf. jigăraie, r a p ă n. Cf. H. v 195, 396, XVIII 104. Tremuri ca un căţel bolnav de jigodie. DELAVRANCEA, s. 196. Lovi-te-ar jigodia, potaia dracului! CARAGIALE, M. 332. Se bănueşte că jigodia vine la câine, dacă doarme în cenuşă. GRIGORIU-RIGO, MED. II 11. Jigodia sau rapănul omoară numai câinii, id. ib. De jigodie se dă unt proaspăt de vacă amestecat cu ardeiu de pe un pieptene. GOROVEI, CR. 386. Nu e bine să laşi cânelui coada netăiată, pentru că capătă boala cea rea, jigodia. Com. v. LAZAR. 2°: Termin dispreţuitor dat câinilor (slabi, bolnavi), p. ext. şi altor animale, mai rar oamenilor (h. ix 90), jiganie, sălbătăciune (Com. v. bucur). Ce frumos era Hector acum câteva luni şi acum e o jigodie! Com. V. ŞOAREC. Toate jigodiile câte n baltă le vedea Pe toate că le prindea. MARIAN, SA. 259. Dar acum ce mă necăjeşte mai rău de vreo două săptămâni încoace, e o jigodie de purcel pe care l-a adus un creştin. D. STĂNOIU, C. I. 116. Cf. H. 1X90. [Adj e c t i v: jigodit, -ă = bolnav de jigodie. De-ăi, fi jigodit, să-ţi treacă; De-ăi fi turbat, să iei câmpii! CIAUŞANU, V.]. - Cf. ung. zsigora «boală de câni (colici)». PONTBRIANT. JIGODÍT, -Ă adj. v. jigodie. JIHÂCs. a. | y jigală. JIHALA s. f. j JIJÁU s. a. v. jujeu. JÍJIE s. f. Abondamment. - în expresia: curge (s. are nasul) jijie - curge în abundenţă; îi curg mucii ca apa. ION CR. IV 22. - De la numele râului Jijia. JIJINA s. f. Saleté. - Murdărie (mai ales cea de pe faţă, mâni, vase, etc.) (Sălişte). Com. BANCIU. - Cf. i z i n ă. JIJIŢA s. f. Sarments. - Viţă, vrej, c u r p e n, loază de hameiu, mazăre, castraveţi, lb. - Pentru etimologie, cf. viţă (rostit în unele regiuni jiţă) şi bulg. zica «fir». JILA s. f. Veine. - Vână (la cal). Jâla de sub piept. DR. v 308. [Rostit: jâlă]. - Din bulg. zila, idem. JILÁU s. a. Rabot. ~ Gealău (gilău), rindea. H. XVIII 104. [Verb: jilăi = jelui; (cu part. - adj.) jilăit, -ă = dat la rindea. Bâta-i... Jilăită’npatru dungi. STAN, M. 255]. JÍLAV, -Ă adj. I. Io. Humide, moite. 2°. Fort, vigoureux. II. Prairie marécageuse. I. Adj. Deosebirea dintre «umed» şi jilav e mai mult regională: Muntenia păstrează cuvântul vechiu «umed», jilav fiind neuzitat; în Moldova cuvântul mai nou Jilav, a înlocuit pe «umed», care e mai mult literar. Acolo unde se găsesc - ca în Ardeal - amândouă cuvintele, ele sânt sau sinonime, sau s’a stabilit o diferenţiare de sens care variază JILAVEALA -25- JÍMB dela loc la loc sau chiar dela individ la individ. Mai răspândită pare a fi prin Ardeal deosebirea care este şi între ungurescul «nedves» şi «nyirkos»: umezeala e mai mult la suprafaţă şi se usucă mai repede, jilav e un obiect în care apa a pătruns mai adânc şi l-a făcut moale, lunecos, cleios, vâscos (cf. etimologia!). Dimineaţa, iarba necosită e umedă (s. udă) de rouă; iarba cosită, dacă a fost plouată mai mult timp, e jilavă. Geamul aburit (s. asudat) e umed {nu e jilavi). Un zid plin de igrasie e jilav (dar şi umed). 10. Umed, pătruns de umezeală s. igrasie. Să se dea oilor mâncare uscată, nici de cum jilavă. CALENDARIU (1814) I86/23. Frunzele... jilave [ale trifoiului pre rouă]. ECONOMIA 72. [Iarba] au strâns’o cam jilavă. DRĂGHICI, R. 121. Cartoflele... dacă nu vor fi jilave... I. IONES CU, C. 216. O humă sură şi jilavă. ODOBESCU, III 187/o- Dimineaţa era rece şi jilavă. CONTEMPORANUL, IV 392. Două mânuţe încă jilave de apă. TEODOREANU, M. II 116. Poteca rar umblată, mă înfundă în tufişuri jilave. PETRESCU, S. 20. Lemnuşele erau jilave. RETEGANUL, P. III 42/2i- Grăunţele jilave nu le putem duce la măcinat. Com. G. TOFAN. Cf. PAMFILE, A. 18/I0. 2°. (Ban.) Tare, care nu se poate frânge, vânjos (novacovici, c. b. 24), neelastic, nefiert. liuba. 11. Substantivat subt forma feminină: Jilavă = luncă bogată în mlaştini. PORUCIC, T. E. 186. [Abstract: (rar, neîntrebuinţat) jilăvie s. f. = jilăveală, umezeală. DICŢ.] - Din bulg. zilavü «lipicios, cleios, lutos» şi «elastic, vânjos», în Banat din sârb. zilav «vânos». JILĂVEÂLĂ s. f. v. jilăvi. JILA VETE s. m. Gourdin. - Reteveiu, scurtătură de lemn (CIAUŞANU, V.) cărăveiu de lemn (BOCEANU, MEH.), ciomag (baronzi, l. 111/6), prăjină, bogată lungă (Goij, PAŞCA, GL.); lemn luat în grabă de la gard ori de aiurea, atunci când se bat oamenii. (ION CR. III, 347). Au apucat cam bâte, carii prăjini, caii cât[e] un jilăveate şi începură în lung şi... lat a-l măsura. ŢICHINDEAL, F. 110. Na jiloveaţa aceasta din nuele legate la olaltă. RETEGANUL, P. I 74/]. Când te-oiu croi cu jilovetele ăsta pe spate, mă cunoşti tu cine sânt! BOCEANU, MEH. [Şi: jilovéte s. m., jiloveâtă s. f. PAŞCA, GL., jiloveâţă s. f: - jirovéte s. m. = bâtă noduroasă, zdravănă. ION CR vii 155]. - Derivat (probabil pe teren slav) din jilav «vânjos, neelastic» cu sufixul -eţ (= -ete). JILĂVÎ vb. IVa Mouiller. - Trans. şi refl. A (se) face jilav, a (se) umezi. Iarba fie cât de uscată, în porcani se jilăveşte, se tocmeşte bine. I. IONESCU, C. 113. | In trans. A se umezi. Iarna nice odată nu plouă [în Tataria]; de-abia jăloveşte pământul. SIMEON DASCĂLUL, ap. TDRG. [Şi: jilovi vb. IVa. | Adjectiv: jilăvit, -ă = umezit. ¡ Abstracte: jilăvire s. f. = umezire. La jilăvire se aprinde [fânul] şi mucezăşte. I. IONESCU, C. 114; jilăveâlă s. f. = umezeală. Este cu putinţă... jilăveala să se aprindă? DJIĂGHICI, R. 122. Noaptea era jilavă şi rece ; în jilăveala aceasta, târgul părea amorţit. SADOVEANU, ap. TDRG.] - Derivat din jilav. JILĂVÎE s. f. v. jilav. JILÉRIU t s. m. v jeler. JILÉTCÁ s. f. (îmbrăc.) Gilet. - Veşmânt scurt şi fară mâneci, purtat de bărbaţi (în unele regiuni şi la ţară (H. II 31, 118, 126, 147, XII 105, 600, mai ales în zile de sărbătoare şi la ceremonii PAMFILE, I. C. 356/4) subt haină, vestă. Vestit prin fasonul jiletcilor. C. NEGRUZZI, I 238. Ideea şi progresul au ieşit din coada fracului şi din buzunarul jeletcii. RUSSO, S. 17/34. încins cu sabia... peste jiletcă. CARAGIALE, M. 280. Pe jiletca domnului primar luceşte lanţ de aur. SADOVEANU, M. 166. # In jiletcă = fară haină. Un domn gras, în jiletcă, îşi citeşte gazeta. G. VÂLSAN, CONV. LIT. XLII 141. [Şi: jelétcà s. f. cu rostire regională: jâletcă s. fi, ap. TDRG.; jalétcà s. f. PAMFILE, 1. c. 356/4; gilétcà s. f. H. IV 57. | Diminutiv: jiletcél s. a. Şi-l căutaţi în jiletcel. PĂSCULESCU, L. P. 46]. - Din rus. s. bulg. ziletka, idem (din fr. gilet). JILETCÉL s. a. (îmbrăc.) v. jiletcă. JÎLFĂ s. f. v. julfă. JILIP s. m. Io. Biez du moulin. 3°. Troupeau (de boeufs). (Transilv.) Io. Construcţie din bârne şio scânduri, pe care e condusă apa care se varsă pe roata morii s. a şteampurilor ori la piuă, cf. j g h i a b, 1 ă p t o c, c e t e r n ă. Apa vine de la iaz pe jilip, un pat construit din bârne şi scânduri, iar de pe jilip curge pe scoc. PĂCALĂ, M. R. 460. Pe jilipul de pe leasă, pe care apa se scurge treptat. F. R. ATILA, 132. *Cf. H. XVII 8, 17, 236, viciu GL. 96. II Stavilă, caba, S. 98. 2°. Construcţie din buşteni pe povârnişul unei coaste, pe care alunecă la vale buştenii tăiaţi în pădurile din munţi. îndemna oamenii săi... la împingerea... buştenilor spre jilip. N. URECHE, ap. CADE. 3°. (Atestat numai în LB.) Ciurdă, ciopor. Jilip de boi. LB. [Plur. -lipuri. I Şi (ad 2°): jlip = loc pripor şi lunecos, închis pe ambele părţi, prin mijlocul căruia li se dă drumul butucilor la vale (Straja, în Bucov.). Com. A. TOMIAC]. - Din ung. zsilip idem (Io - 2°). JÎLIŞTE s. f. v. velişte. JILOVEÂTĂ s. f. ) JILOVEÂŢĂ s. f. > v. jilăvete. JILOVÉTÉ s. m. j JILŢ s. a. v. jeţ. ^ JIMB, -Ă adj. Io. Arqué. 2°. (Bouche) de travers. 3o. Edenté. - (Transilv. şi Mold.) Io. Strâmb. LB. Are picioarele jâmbe (Criscior, în Munţii Apuseni). Com. şt. paşca. |¡ Adverb. Strâmb. LB. 2°. S p e c. Strâmb la gură. LB. 3°. Ştirb, căruia îi lipsesc din dinţii [de] dinainte, mai ales din cei de de-asupra. REV. CRIT. iii 158. [Cu rostire regională, mai ales jâmb, -ă. | Adj ecti v: jimbât, -ă = strâmbat; cu gura strâmbată; (prin apropiere de z â m b a t) colţat, cu dinţii afară, care are dinţi nepotriviţi ori două rânduri de dinţi ( ŞEZ. III I8/15), care are dinţii de dinainte călăriţi, crescuţi peste olaltă (Sălişte, j. Sibiu, com. A. BANCIU). Gura largă şi jimbată. VLAHUŢĂ, N. 16. Jâmbată i se zice unei femei cu maxilarul inferior strâmbat (Poiana, jud. Năsăud). Com. s. POP. | Verbe: jimbâ trans. şi refl. Ia = a (se) strâmba (LB.); s p e c. a (-şi) strâmba gura. Numai lucrurile de tinichea şi de fier moale se jâmbă (Frata, în Câmpia Ardealului). Com. V. BUCUR. / s’o jâmbat gura = i s’a strâmbat (unui invalid de războiu lovit de glonte). Copilul se jâmbă cătră altul, când scoate limba şi-şi schimonoseşte faţa. Jâmbă-lemne (Mitol. pop.) JIMBA -26- JIND s. m. = Strâmbâ-lemne (Crişcior, în Munţii Apuseni) Com. ŞT. PAŞCA; - înjimbâ, (înjâmba) Ia = a strâmba, a curba (Straja, în Bucov.) Com. A. TOMIAC; - jimbi (jinghi, jânghi) IVa = despre dinţi) a cădea; (prin apropiere de zâmbi) a zâmbi, a omizi (LB.) A jimbi a râde = a zâmbi a râde (propriu: a-şi strâmba gura ca şi când ai vrea să râzi). Li sânt dinţii lănci... şi li-i limba spată iute... Dinţii să li să jimbască Şi limba să să tâmpască! DOSOFTEIU, PS. 186. Esopjimbind a râde, zice... ESOP (a 1812). ap. GCR. II 209/]8, cf. BARAC, AR. 78; - (prin etimologie populară) înjunghia Ia. Se înjunghia a râde = zâmbeşte a râde (Cândeşti, în Mold.). Com. T. naum (cf. şi exemplul citat -greşit - subt înjunghia 3°). | Abstracte: jimbire (junghire) s. f. = zâmbire, zâmbet LB. Ochii privesc cu jinghire. BARAC, AR. 19. Drăgălaşă la jinghire. id. ib. 74; -jimbătură s. f. = strâmbătură (LB.) ; s p e c. locul unde apa e mai adâncă, având încreţituri la suprafaţă (Com. M. SADOVEANU). Mie nu-mi place când văd asemenea jimbătură a apei. SADOVEANU, î. A. 144; junghet s. a. Privindu-mă cu un junghet de râs, îmi făcu semn să-l urmez. I. CIOCÂRLAN, P. P. 41. | Alt derivat: jimbor s. m. = omul ai cărui dinţi sânt crescuţi unul peste altul. BUGNARIU, NĂS., COm. N. DRĂGANU.]. - Etimologia necunoscută. (Cuvântul se găseşte şi la Aromâni: jimbu şi jumbu «ştirb», încât el nu poate veni din ungureşte, cum credea CIHAC II 510. Aduce aminte pe alb. dhâmbo «ştirb» (subst.), dhâmbol şi dhumbâll «ştirb» (adj.) dhâmbac (tosc. dhembac) «cu dinţi lungi, zâmbat», derivate de la geg. dhâmb, tosc. dhemb «dinte», dar corespondentul j- pentru alb. dh- e neobişnuit. Cf. şi jimi. Cu sârb. zumba «găurice» cu greu poate fi adus în legătură). JIMBA vb. Ia JIMBÍ vb. IVa v. jimb. JIMBIŢĂ s. f. v. japiţă . JÎMBLĂ s. f. Petit pain. - Pânişoară din faină albă (pe alocuri: de calitate mai puţin fină decât franzela), b u Lc ă. Mestecă trei măsuri de făină de jemble şi coace pâine. PALIA (1582), cf. 65. Mană decât jemna mai frumoasă. DOSOFTEIU, PS. 275. Voiu pune înaintea ta jămnă de pâine. BIBLIA (1688) 218. Am dat... pentru jăble... simbriia moşului (a. 1682). IORGA, S. D. XII 102. 4 pite, 10 jimbre (a. 1800). ib. 130. Vor scoate pâine şi jămnă de vânzare (a. 1826). URICARIUL V. 169/n. Doă jimble pe zi şi 8 pâini proaste, ib. V. 35/9. In toată ziua se da merticuri, jimblă, vin şi mâncare la familii. GOLESCU, î. 107. Ce jimblă, ce cozonac/ PANN, P. V. III 89. Jămle făcute cu făină aprinsă. ALECSANDRI, T. 1 353. Pitarii... se ocupau... cu fabricarea pânei şi a jemnelor. BOGDAN, C. M. 102. Făcea cinste cu covrigi şi jimble. MARIAN, NU. 744. Nuna cea mare ia o jemlă. ib. 600. Bulei sau jemne. id. NA. 136. Vinul boierilor,... jimbla cocoanelor. TEODORESCU, P. P. 204. Pâne bună ca jamla. STAN, M. 255. [Şi: jimbră s. f., jâmlă s. £, jăblă s. £; (Transilvania) jemblă s. f., jemlă (jămlă) s. f., (Mold.) jemnă (jâmnă) s. f. MARIAN, NU. 648, SEVASTOS, nu. 398/I6, jâmblă s. f. CABA, SĂL. 98, jeâmlă s. f. LB. | Diminutive: jimbluţă s. f. (Transilv.) jemluţă s. f. LB.; jimbluţă s. f. Care jimbluţe numai să fie coapte tare (a. 1795). IORGA, S. D. viii 31; (Banat) jemnişcă (jemişcă CADE, jimişcă IRINEU, S. B. 55, jămişcă Com. A. COSMA) S. f. CADE. I Nomen agenţi s: jimblâr (jâmblâr, jimlâr, jămlâr iorga, s. d. vi 186, jâmlâr, jemlar(iu) LB.) s. m. = brutar (fin); vânzător de jimblă. Carte de orânduire vătafului de jâmblari. CAT. MAN. 1 18, 274. Călugări jimlari (a. 1805). IORGA, S. D. vii 11. 73 lei pe an doi jâmlari a curţii gospod (a. 1776). URICARIUL XIX 393/2. De la 2 jimb lari. ib. XIX 341/I4; - (cu femininul) jimblăreâscă (jemlăriţă LB.) s. f. = brutăreasă, vânzătoare de jimblă. DICŢ. | Local: jimblărie s. f. = brutărie (fină), dicţ.]. - Din ung. zsemlye (cf. şi pol. zemla), care vine din germ. Semmel (iar acesta din lat. simila). JIMBLĂ s. f. (Iht.) v. jamnă. v. jimblă1. JIMBLÁR s. m. JIMBLĂREĂSĂ s. f. JIMBLĂRÎE s. f. JIMBLIJTĂ s. f. JIMBOR s. m. v. jimb. JIMBRA s. f. JIMBULÎTĂ s. f. v. jimblă1. JIMI vb. IVa. Grouiller. - A mişuna, a viermui. a foi. Fiiarse (= f i e r b u COR.; fierbea C2, HUR.; jimi DOS.) ţeara lorii de broaşte. PSALT. 220/39. Jâmăsc (verbul se întrebuinţează numai la persoana 3) = sânt foarte mulţi (Straja, în Bucov.). Com. A. TOMIAC. [Cu rostire regională: jâmi]. - Etimologia necunoscută. (Aduce aminte pe alb. dhem-ez, dzem-ize «vierme», cf. însă şi j u m e d i e, j u m e t). JIMIGAIU s. m. sing. Rebut. - Rămăşiţa care se aruncă, «lepădătură». Jimigaiu de peşte, jimigaiu de varză. RĂDULESCU-CODIN. [Şi: jumugăiu s. m. sing. = peşte mic, juvete. PĂSCULESCU, l. p. (subt j u v e t e)]. -Cf. jimi. JIMIŞCA s. f. JIMLÁR s. m. v. jimblă. JIMUI vb. IVa. Fouger. - (Transilv. de vest şi Banat; despre porci) A râma, a scormoni, a răscoli pământul cu râtul. rev. CRIT. 158. Porcul jimue cu flitul în pământ. Com. COCA. [Şi: jumuli vb. IVa, jumurlui vb. IVa = a scurma în noroiu după grăunţe (despre porci). ŞEZ. VII 181]. - Probabil, înrudit cu jumuli1 (în ungureşte existând şi variantele gyim şi gyom). JINĂCĂLÎ vb. IVa. Mouiller. - A muia în apă rufele înainte de a le pune la zolit în obroc. Am fost la părău şi am jinăcălit cămeşile şi mi-au îngheţat mânile (Bilca, în Bucov.). Com. G. TOFAN. JINĂPĂN s. m. (Bot.) v. jneapăn. JINĂR subst. (Bot.) Numele unei plante de apă (?). PAŞCA GL. [Diminutiv: jinăreâ s. f. nume de buruiană H. XII 286.]. JINĂRE s. f. (Bot.) v. jinar. JINÂU s. a. v. jenui. JÎNCHIŢĂ s. f. (Păst.) v. jintiţă. JIND s. a. sing. Deşir, envie. - Dorinţă mare (încât «îţi lasă gura apă»), poftă; dor puternic (şez. viii 8) (mai ales după ceva greu de ajuns s. de căpătat). Cu jind = JINDA - 27 - plin de dorinţă, cu dor; duc jindul = duc dorul, doresc. Inima-m[i] cu jând te cere. I. VĂCĂRESCU, P. 238/î3. Să nu mai ducem jândul. PANN, E. V 142. Spre bolţile tăriei Cu jind la ce să mai cătăm? VLAHUŢĂ, P. 51. Şi jindului nesăţios I s’a ‘mbia ospăţ îmbelşugat. GORUN, F. 77. Brăncoveanu a privit cu jind spre frumuseţa veche a bisericii din Argeş. IORGA, C. I. II 43. Zise ţiganul cu jând... SBIERA, P. 284/I4. Tot cu dorul şi cu jindul după feciorul cel mic... RĂDULESCU-CODIN, î. 151. Să-şi mai potolească jindul. TEODORESCU, P. P. 172b. Să se sature de joc, că destul nor mai juca toate paresimile - 7 săptămâni ducând jind jocului/ MUSCEL 28. Ele se uitau cu jind la dânsul. ISPIRESCU, L. 150, cf. 66, 343; U. 98 /9, SLAVICI, N. 262, FUNDESCU, L. P. 66/6. Găseam câte o codiţă de peşte şi mâneam cu jând. ŞEZ. VI 141. [Cu rostire regională: jând. | Şi: jindă s. f. PAMFILE, A.]. - Postverbal de la jindul. JÎNDĂ s. f. v. jind. JINDÂR(IU) s. m. v. jandarm. JINDIÔS, -OÂSĂ adj. v. jindui. JÎNDIŢĂ s. f. (Păst.) v. jintiţă. JINDUI vb. IVa. 1 °. Désirer, avoir envie de, convoiter. 2°. Etre privé de. 1 °. Trans. A dori ceva cu poftă mare, a-i lăsa gura apă după ceva, a pofti tare (lucrul altuia Com. V. ŞOAREC), a duce jindul, a râvni (rămni) ceva, a se uita cu jind la ceva, a fî ahtiat după ceva. Mulţi ochi au jinduit-o. DELAVRANCEA, S. 9. Maimuţe şi copii o să te admire, De jindueşti o cinste-aşa aleasă. GORUN, F. 26. Când un flăcău are boi, îl jinduesc fetele. ION CR. IV 130. | I n t r a n s. (construit cu prep. 1 a) Scaunul de la Târgovişte, la care jinduia de atâta vreme... VLAHUŢĂ, ap. CADE. | Absol. Nu jindui... şi nu fii la ’ndoială. PANN, E. IV 83. Prin negura de aburi... umplând casa de miros, iar motanul, purceii şi căţelul, jinduind, aleargă... M. FLORI AN, SĂM. I 387. Cine trăeşte nădăjduind, moare jinduind. ROMÂNUL GLUMEŢ, 8/î6. 2°. Refl. (Rar) A regreta. DICŢ. Cine trăeşte nădăjduindu-se, moare jinduindu-se. PANN, P. V. III 73. [Cu rostire regională: jândui vb. IVa. | Adj ective: jinduit (jânduit), -ă = (cu înţeles pasiv) poftit, râvnit; (cu înţeles activ) care duce jindul, (construit cu prep. d e) jinduitor, dorit, ahtiat (I. GOL. C. I 122b); lipsit de ceva. Acea mulţumită de care sânt jânduită, de atâta vreme... GORJAN, H. I 80, cf. 77. Acadele şi covrigi, după care sfârâia inima lui de copil, jinduit de toate. SANDU-ALDEA, în LUC. VI 451. -jinduitor (jânduitôr), -oare = care jindueşte; poftitor, doritor, ahtiat. Firea fămeiască este mândră şi foarte jinduitoare. PISCUPESCU, O. 126. Priviri jinduitoare. IORGA, L. II 1; - jindiôs (jândiôs), -ă = jinduitor, care duce jindul, dorul (PAMFILE); duşmănos (RĂDULESCU-CODIN) (la origine: invidios). | Abstracte: jinduire (jânduire) s. f. = acţiunea de a jindui; dorinţă, poftă mare după ceva; invidie (COSTINESCU). Omul... arată mai mare şi mai multă jânduire şi nemulţumire în stare avută... decât în stare rea. PISCUPESCU, O. 114; -jinduiâlă (jânduiâlă) s. f. = jinduire. DICŢ.] - Din paleosl. *zçdovati (derivat din zçdati, «cupere». A. B y h a n, Jahresber. V, 341. JINDUIÂLĂ s. f. v. jindui. JINTIŢĂ JÎNGAŞ, -Ă adj. = gingaş, stan, m. 256. JINOR s. a. v. şinor. JINŢ s. a. v. jeţ. JINTĂLÂU s. a. Moussoir. - (Transilv.) Un lemn, cam de un metru de lung, care la un capăt poartă un cerc; cu el păcurarii bat laptele cel închegat când fac caşul (bugnariu, năs.), un disc de lemn, cu o coadă înţepenită la mijloc; cu această unealtă [se] sfarmă laptele închegat în putină (Suciul-de-sus. viciu, GL.), bătător, brighidău, matcă. Cu jântalăul se bate laptele închegat pănă devine fluid ca laptele dulce. PRECUP, P.14/29. [Plur. -laie. | Cu rostire regională: jântălău s. a., gintălău s. a. VICIU, GL., jintaléu s. a. După ce laptele se închiagă, se mestecă cu sterţu (lemn de mestecat), apoi se bate cu jintaleul. H. XVIII 228]. - Derivat din jintui, cu suf. instr. -ălău. JÎNTERĂ s. f. (Bot.) Joubarbe. - Urechelniţă. BULET. GRĂD. BOT. V. nr. 3-4, 67. Cf. j i n ţ u r ă. JÎNTEŢĂ, JÎNTEŢE s. f. (Păst.) v. jintiţă. JINTIŢĂ s. f. 1°. Sorte de laitage, préparé avec le deuxième petit-lait. 2°. Sorte de potage préparé aux oeufs d’abeille. 1°. (Păst.) Mâncare ciobănească făcută din «janţ» fiert, numită pe alocuri şi: (în Haţeg) d u r u è 1 e, (în Jiu) bamburi, lapte covăsit. VICIU, GL. Zerul ce rămâne din caş, dacă se fierbe, se îngroaşe, făcând urdă. Se ia zer de acesta, cu urdă, se bate cu prepeleacul ca să se sfarme bulgării şi se lasă să se înăcrească, făcând jintiţă, un fel de lapte foarte recoritor. lungeanu, CL. 227. Se ia zărul de sub caş (jântuitul), se pune într’ o căldare la fiert şi cât fierbe se tot mestecă cu un tăujeri (băţ), ca să nu se prindă pe fund şi să se afume; din jântuitul acesta căpătăm jintiţă. ŞEZ. VII 113. Zărul ce rămâne cu puţine bucăţi de urdă într’ însul se chiamă jintiţă. H. vil 358. Jintiţă = partea din zăr ce se depune pe fundul căldării la prepararea urdei din zăr. ION CR. VII 154. Jintiţă = urdă caldă nestrecurată, adică cu zer la un loc, cum fierbe la foc. MARIAN. Caşul se face din lapte, punându-se chiag; din rămăşiţă se scoate urda, punându-se la fiert, iar rămăşiţa dela urdă se numeşte jăntiţă. H. VIII 46. Zerul rămas în budacă dela caş se fierbe încetul cu pază, se mestecă până ce se alege o materie groasă de-asupra, pe care o ia în strecurătoare cu lingura, când se numeşte jintiţă, şi, după ce s’a stors de zer bine, urdă. H. X 109. Cf. H. I 100, 252, 11 117. 145, etc., iii 71, 309, etc., iv 86, 145, etc., v 381, 394, vi 30, 50 etc., vii 262, 358, etc., viii 154, 336, etc., ix 143, 194, etc., x 188, 210, etc., XI 6, 98, etc., xii 96, 172, etc., xiii 126, 135, etc., xiv 176, 489, etc., XV 4, 400, etc., xvi 160, 226, etc., xvii 8, 425, etc. Jintiţă felii. H. XII 30. Dacă jintiţă dulce se pune într’o putină, expusă mai mult timp (ca 12 ore, cel puţin) la o temperatură ridicată, se acreşte şi astfel, în această stare, avem jintiţă acră. H. XII 172, cf. 1269, viii 260, X 32, XVII 392. Din jintiţă răcită în timp de 14 ore şi amestecată cu alta, căldicică, se face ţiţeiul (jintiţă acră), foarte răcoritoare şi întăritoare. H. III 71. Zerul dulce amestecat cu urda dulce se numeşte jintiţă sau şi g u n o a i e. H. xvn 149. Jintiţă = j a n ţ. H. XV 149. Jintiţă de urdă. PRECUP. P. 20. 2°. P. anal. Jântiţă = mâncare (supă) pregătită din clocitură de trântori. Com. V. HALIP. Când mănânci jâtniţă de albine... ION CR. III 149. JINTUI -28- JIR [Plur. rar jintiti. H. vm/2 228. | Scris şi: sintiţă H. xvii 140, rostit în unele regiuni: gintiţă H. XV 508,36&,jântiţă. | Şi: jinchiţă (jânchiţă H. xviii 45) s. £, jinteţă (jânteţă) H. ni 49, x 505, s. f. xvi î33, (jinteţe) s. f. H. viii 449, jindiţă s. f. H. IV 155, 223, vn 506, XII 117, jăntiţă (scris santiţă H. XV 503) s. f. H. viii 260, xiv 224, jântiţe s. f. H. x 208, 538, jânteţă s. f. H. viii/2 73, x 400]. - Dintr’un paleosl. *zçtica (derivat din zçti, cu prez. zim- «storc»), păstrat în sârb. (în Herţegovina) zetica «zer» (cf. şi slov. ozimcek «un fel de brânză», rut. vyzymok, rus. zimera «ceea ce s’a stors, boştină», cf. jumară; pentru sensul 2°, cf. zimka «fagur de miere»). Prin păstori români cuvântul a intrat în ungureşte (zsendicze, zsinczicza, zsenzice, zsengice), la Slovaci (zincica, zintica, zentica), Ruteni (cyntica), Cehi (zincice), Poloni (zynczyca, fyntyca, zentyca, zţtyca, zencica, zencycă) şi în unele dialecte germane din Ungaria (Schentitze «lapte fiert de oaie»). S t. Wçdkiewicz, Mitteilungen d. rum. Inst. Wien, 281-284; P. S k o k, Zeitschrift f slav. Phil. XXXV (1913), 348; Miklosich, Etym. Wb. 411. Cf. j i n t u i, j i n t ă 1 ă u, jumară. JINTUÎ vb. IV^a) 1°. Pressurer le fromage frais pour en extraire le deuxième petit lait. 2°. Agiter, secouer. 3°. Pressurer (f i g.). 1°. (Păst.) Trans. A stoarce caşul de «janţ», frământându-1 pe «crintă». PAMFILE, I. C. 34, şez. in 18/17, H. 1139. După ce au strecurat caşul în budac, îi dă chiag, apoi îl bate cu brighidăul, îl învârteşte cu lopăţica, apoi îl strânge cu mâinile, îl jântueşte (adică îl frământă bine), îl dă la ceatlău... H. vm260. Cf. 298, vin/2 200. 2°. P. anal. T r a n s. A clătina mereu un vas, pentru ca lichidul din el să se mişte s. să se amestece bine. Cf. FRÂNCU - CANDREA, M. 102. Spre a se aerisi mai apoi, când schimbarea [apei] nu e posibilă, vasul [cu peşti] se va mişca mereu, se va jintui sau se va împroşca adesea cu o pompă în el. F. R. ATILA 145, cf. 273. || A scurge dintr’un vas într’altul. Nu mai jintui atâta zama, că o turburi cu totul! (Auzit în Braşov). || A întoarce moarea din cada cu curechiu (butea cu varză), ca să se înăcrească (viciu, GL.), cf. a pritoci. 3°. F i g. A bate, a stoarce de avere. şez. III 18/I7. [Ind. proz.jintuesc şi jintuiu (mai ales la pers. 3: jintue). | Cu rostire regională: jântui vb. IVa. | Şi: jentui vb. IVa (Ad 1°). Dăm chiag laptelui..., îl stoarcem, apoi îl frământăm, adică jentuim... H. xvi 207. | Adjective: j intuit (jantuit, jentuit), -ă; jintuitôr (jântuitor), -oâre. (Substantivate): jintuit s. a. = zerul gras (de culoare ceva mai albă) care iese. din a doua frământare şi stoarcere a caşului (cf. j a n ţ); laptele ce iese din caş după ce odată se stoarce zărul (BUGNARIU, NĂS.), scursură groasă din caşul dulce frământat (CREANGĂ, gl.), esenţa groasă a caşului din care se scoate untul (după ce caşul a fost stors de zăr, se frământă şi apoi se stoarce jântuitul ŞEZ. III 18/I9), zeama dulce ce rămâne după facerea caşului (ib. vil 98). Din jintuit se face urdă (H. x 505) şi unt (marian). Untul din lapte de oi se face [aşa]: se mjîntuit de sub caş... se pune în budacă... se lasă să se prindă ori să se înăcrească şi apoi, punându-se în budălău, se bate cu brighidăul până se alege untul şez. vii 98, cf. H. viii 21,77,260, viii/2 183, x 21,45 etc.' xii 327, 462 etc., xv 425. Din lapte închegat şi adunat se ia zărul cu lingura, apoi se sfarmă mărunt cu mânile şi se apasă cu mâna către fundul budăcii, ca să iasă din el jântuitul. precup, p. 19/22. Din jintuit se prepară mancarea ţărănească numită b a 1 m u ş. Cf. şez. vii 152, CREANGĂ, GL.; jintuită (jântuită) s. f. H. XII 375. Jântuită, din care se scoate untul. H. X 465; jantuit s. a. H. x 208; (+ janţ) jenţuit s. a. H. xv 100; - jintuitoâre s. f. = unealtă de ciobănie (H. X 538) care serveşte la jintuit. | Abstracte: j intuire (jântuire) s. £; jintuit s. a.; - jintuiâlă (jântuiâlă, gintuiâlă). s. f. = stoarcerea caşului de janţ (pamfile, i. C. 34); (concretizat, mai ales prin Transilv.)‘,zer gras stors din caş (lb.), zer acru (h. xvii 5), zer de după urdă, zer acru (viciu GL.), zerul de desubtul spumei din care se face caşul (h. viii 328, 151, cf. X 254, XII 552, xvii 343), jintuit. Gintuiala, care. e pregătită tot din zer. care nu se fierbe, ci-l ţin într *un anumit vas, până când se înăcreşte şi pregătesc bucate, cu deosebire salata cea verde. H. XVII 368. O oală de jântuiâlă. MARIAN, SA. 165]. - Dintr’un paleosl. zţtovati (din *zqti «a stoarce» ), cf. j i n t i ţ ă, j i n t ă 1 ă u. JINTUIALA s. f. JINTUÎT s. a. JINTUÎTĂ s. f. JINTUITOÂRE s. f. (Păst.) v. jintui. JÎNŢURA s. f. (Bot.) Joubarbe. - Urechelniţă. PANŢU, PL. - Rostire dialectală pentru ghinţură. Cf. j i n t e r ă. JINUÎ vb. IVa v. jenui. JIP s. a. v. jep şi jup. JIP s. m. 1°. Pieu. 2°. Nu. - (Ban.) 1°. Par. Com. izverniceanu. 2°. Adverbial. Gol. M’a lăsat jâp = gol (Oraviţa). Com. A. COCA. [Rostit: jâp. | Derivat: jipân s. m. = prăjină, lemn mai lung şi subţire, lipsit de crengi (Com. A. coca); tufan, stejar (şez. IX 6); fi g. om mare, spătos, novac (CIAUŞANU, V.) Nu ştiu cine mi-o fi tăiat doi jipani. BOCEANU, GL. Ajunge în pădurea mare la un jipan mare. GRIGORIU-RIGO, MED. I 183]. JIP s. m. sing. v. jep. JIP subst. Boulingrin. - (Ungurism) Pajişte (vaida, CABA, săl.), ierbiş (PORUCIC, E. 318). [Pluralul ? | Şi: jüpâ s. f. = ierbiş des, regiune cu ierbiş, fâneaţă. PORUCIC, e. 318]. — Din ung. gyep, idem. JIPÂN s. m. v. jip2. JIPÂT, - Ă adj. v. jep1. JIPI s. m. (Bot.) v. jepi. JIPUÎ ţ vb. IVa v. jupui. JIR s. a. Faîne (fruit du hêtre). - Fructul s. rodul fagului (GOROVEIU, C., h. x 205), întrebuinţat ca nutreţ pentru porci. Au dăruit... Dumnedzău jirü (a. 1609-15). ROSETTI, B. 81. Împăratul... cu gliganii în munte păştea în jirü. DOSOFTEIU, V. s. 382. Jârul ce se va face p[r]in dumbrăvi şi p[r]in codri. URICARIUL IV 43/22. Pădure de jâr (a. 1827). ib. XXV 53, cf. XVI 48/12. Ghinde... jir. ECONOMIA (1806) 98. Ghinda şi jirul din păduri vin într’ajutorul ţinerei cu puţină cheltuială a porcilor. I. JIR - 29 - JIRFĂ IONESCU, M. 363. Turma dusă la jir. SLAVICI, N. 127. Fagului îi trebue o vară de cel puţin cinci luni, pentru ca să-şi îndeplinească perioada sa de vegetaţie, de la mugur până la jir. MEHEDINŢI, G. F. 164. Sboară... [gaiţa] căutându-şi nutreţul, ce constă din jir, alune, castane... MARIAN, O. II68, cf. RETEGANUL, P. 145/î9. Dacă primăvara este multă floare de jâr, toamna va fi bună recolta de popuşoiu. GOROVEI, CR. 3 019. Jir şi ghindă mi-am păscut. TEODORESCU, P. P. 135. Oloi de jâr. ION CR. III 56/2. # A mâna porcii la jir = a dormi sforăind. Se aşterne pe somn şi unde nu începe a mâna porcii la jir... CREANGĂ, P. 226; Cf. RĂDULESCU-CODIN, î. 5, 8, 19. [Pluralul jiruri e rar şi însemnează «varietăţi de jir». | Cu rostire regională: jâr s. a. | Diminutiv: jirişor s. m. Serisor = lat. glandula ung. makocska. LEX. MARS. | Colectiv-local: jirişte s. f. = pădure de fagi, în care ies porcii după jir. Mistreţ doborît la jiriştea pădurilor. DELAVRANCEA, S. 172, cf. V. v. 201. I Abstracte: (sârb. zirôvina «chirie pentru păscutul jirului») jirovină s. f., jirovnicie s. f. = învoială, drept de a da porcii la jir (Cf. BRĂESCU, M., IORGA, S. D. XIV. p. XLIII), (chirie pentru) păşunatul de jir. Să fie vitele slobode să păşuneze... prin păduri..., când se va face jirovină. I. IONESCU, M. 291. A cumpărat cu... 1000 fi. şi cedarea dreptului de lemnării, păşunat, jirovină. LIUBA - IANA, M. 49.]. JIR s. a. v. jur. JIRÂV, -Ă adj. 1°. Débile. 2°. Dur, impatient. -(Transilv.). 1°. Slab; alegător la mâncare. REV. CRIT. III 158. 2°. Iute la fire (ŞEZ. vii 181), aspru, neîndurat, sever, (despre un bolnav) nerăbdător (LB.). [Şi: jirnâv, -ă adj. = convalescent. în convalescenţă. RĂDULESCU-CODIN.]. - Rostire dialectală pentru ghirav (= firav). JIREÂDĂ s. f. = gireadă, grămadă de jipi... încărcaţi de lemne. PAMFILE, I. C. 152. Grâul, fânul... se grămădesc în jârăzi. LIUBA - IANA, M. 108. [Cu rostire dialectală: jâreadă, jâradă = mai multe clăi (Banat). ZANNE, P. IX 446]. JIREÂBEN s. m. JIREAPĂN s.m. JIREÂPEŢ s. m. JIRÉBE s. f. ] JIREBÎ vb. IVa ) JIRÈBIE s. f. I. 1°. Écheveau. 2°. Loque. 3°. Femme jeune et vive. II. Bande de terre. I. 1°. (Ţes.; Transilv., Mold., Bucov.) Treizeci de fire de tort (Com. I. GRĂMADĂ, A. TOMIAC) formând o unitate de măsură; cf. j u r u b i ţ ă. Sculele şi torturile au, după împrejurări, mai multe sau mai puţinejirebii; flecarejirebie are zece numărături, iar o numărătură are trei fire. marian, CROM. 32, cf. PAMFILE, I. C. 258, cf. ŞEZ. II 41b/2i, ION CR. IV 121, II 189. Jos e vârtelniţa cu jerebia de tort. SLAVICI, N. 33. 2°. F i g. Ferfeniţă. Este cu cămaşa făcută jurebii = făcută şufile (şofile), ferfeniţe; făcută praf (din praf), dărăpănată, despănată, parc’a fost să facă frunzare (în pădure). CIAUŞANU, V. || Jirebii şi jirebghii se zice, în bătaie de joc, cailor slabi şi mari. DR. v. 207. 3°. F i g. (Transilv.) Femeie tânără, vioaie. PAŞCA, GL. II. (Mold. şi Bucov.) Bucată de pământ (MARIAN), mai mult lungă şi îngustă (brăescu, m., weigand, b. b.) considerată şi ca măsură de teren; s p e c. (Basarab.) bucată de pământ dată prin împărţire la prima colonizare (PORUCIC, T. E. 317). Iţ[i] voiu da... jireabia ta (: lat. fimiculum) cea măsurată. DOSOFTEIU, PS. 361. Au mai fostü vândut o jirebie lui Anghelu (a. 1675). IORGA, S. D. XXII236. Cumpărăturile lui Adrian... s’au venit 15 jirebie pol. URICARIUL VIII 2/24. Am vândut giumătate de jirebie din Lipăeşti, drept 20 lei. ib. XI 284/23. Acea bucăţică este... de la deal şi la mijlocul jerebiei din cinci prăjini de lată (a. 1800). ŞTEFANELLI, D. C. 281. întăreşte stăpânire peste 6 jerebii din Băişeşti. CAT. MAN. 111, 247. Doaă jirebii şi jumătate din sat din Lipăeşti. BUL. COM. IST. IV 20. Făcând satul jerebii, au venit cumpărăturile lui Miron Costin 27 jerebii. BRĂESCU, M. 21. || Adverbial. în formă de fâşie lungă şi îngustă. O muche de dâmb... merge jurebie printre cas[a] lui Erhan (a. 1759). ŞTEFANELLI, D. C. 60. [Pronunţ, -bi-e. | Şi: jirébe s.f.; (dial.: jirébghie, jârébghie s. f); jerébie (ţ jireâbie) s. f; jurébie s. f. | Diminutive: jurubiţă (pe la Braşov: jurebiţă, jureghiţă) s. f. = (ad I 1 °) scul mic de fire de lână, aţă, bumbac, mătase, peteală, sârmă, etc., cf. p ă p u ş i c ă; pânza iţelor; a patruzecea parte dintr’un arşin (i. GOLESCU, C. I. 104). Desfăşurau jurubiţele de peteală, le depănau şi le făceau... podoaba miresii. I. GHICA, ap. TDRG. (ms.). Se împiedeca... în jurubiţa de sârme. CARAGIALE, ap. CADE. Pe vârtelniţă pun femeile jurubiţele sau sculurile de depănat. H. II 31, cf. IV 157. Jurubiţe de velinţă. PAMFILE - LUPESCU, CR. 65/I9; -jirbiuţă, jerbiuţă, jărăbiuţă (dial. jirghiîiţă, jârghiîiţă) s. f. (pronunţ, -bi-u-). (Ad II) Făşie îngustă de pământ. Proprietatea împărţită în nişte făşii subţiri ca nişte jirbiuţi. IONESCU, D. 204. Răzeşii... sânt împărţiţi în jerbiuţe. id. ib. Cf. 420. Ogorul meu e îngust ca o jirghiuţă sau delniţă. H. 154; (ad I 1 °) jurubiţă; plasa s. pânza iţelor, cocleţi, ostreţe (DAMÉ, T. 135, PAMFILE, I. C. 267, cf. 41/22). Mătasa... se face jărăbiuţe. economia 221. | Verb: jirebi IVa = a strânge ceva (sfoară, pânză) în îndoituri cât braţul de lungi. Ca să pescuim [cu prostovoiul]... îl jirebim, adică strângem sfoara şi apoi pânza în mâna stângă în îndoituri cât braţul de lungi. F. R. ATILA, 112.] - în sensul II cuvântul vine din rut. zerebij «bucată de pământ» (cf. polon, zerebie «certaine étendue de terrain»), la origine «1 o t de pământ» (cf. rus. zérebej «bucată ce revine cuiva prin tragere la sorţi»), sens păstrat şi la noi în Basarabia. Specificarea «bucată de pământ lungă şi îngustă» e ulterioară, prin apropierea de celalalt sens al lui jirebie (cf. «funie s. sfoară de moşie»). înţelesul I se găseşte şi în ungurescul zseréb (din care voia să-l derive CIHAC, II 510), care însă e cunoscut numai la Secui - termenul curent fiind pâszma - şi este de sigur, ca şi diminutivul zsiribica, împrumutat de ei dela Români. în româneşte el e vechiu, căci îl găsim şi la Aromâni (zireagl’ă «jurubiţă de 30 de fire») şi la Megleniţi (zireagă «jurubiţa de 60 de fire»); nu există însă la Slavii de sud, unde continuatorii paleosl. zrëbij «sors» au numai înţelesul de «soartă, sorţi» (bulg. zrebij, sârb. zdreb). Se pare deci că avem a face cu două cuvinte de origine deosebită. Cf. şi vierbă (jerbă, iarbă III) şi j i g h i u ţ ă. JIRBILJŢĂ s. f. v. jirebie. JÎRFĂ s. f. v. jertfă. (Bot.) v. jneapăn. v. jirebie. JIRIŞOR JIRIŞOR s. m. v. jir1. JIRIT t s. a. = gherid, «un fel de suliţă, de lance». I. GOLESCU, C. I. JIRLĂU s. a. Torrent. Ravin. - Şiroiu, apărie (ŞĂINEANU, D. u.), şuvoiu de apă, torent; râpă foarte lungă cu maluri înierbite (PORUCIC, T. E. 197, 473). [Cu rostire dialectală: jârlău s. a. PORUCIC, T. E. 197. | Şi: jarnău s. a. = părău făcut în scopul de a scurge apa. BUGNARIU, NĂS.j - Cf. ş i r 1 ă U. JIRNÂV, -Ă adj. v. jirav. JIROVÉTE s. m. v. jilăvete. JIROVINA s. f. JIROVNICÎE s. f. v. jir. JIRTVĂ s. f. v. jertfă. JIRTVÎvb. IVa v. jertfi. JIŢ s. a. v. jeţ. JIŢA s. f. Filon, veine. - (Sârbism în Banat) Fir, vână. A doua [ocnă] este lângă ogaş şi să vorbeşte că ar avea o jâţă de rudă de argint de 17 policari. LIUBA -IANA, M. 33. [Cu rostire regională: jâţă]. - Din sârb. zica «sârmă, vână». JITÂNIE s. f. v. jitie. JITAR s. m. Garde-champêtre. - (Mold., Transilv.) Păzitor la poarta ţarinei (CREANGĂ, GL., cf. şez. IX 35) care păzeşte să nu intre vitele în sămănături, p â n d a r (CHIRIŢESCU, GR.). Să-şi puie şi jitari, oameni vrednici. URICARIUL IV 51/21. Cf. XIX 353/2i- Chema... şi pe jitar. DONICI, F. 38. O ţară de jac, satu ’ lui Cremine,fără câni şi fără jitari. ALECSANDRI, T. 47. Rămân... holdele fără jitar şi nime nu se atinge de ele. CREANGĂ, A. 72. Jitari pentru paza ţarinelor. N. A. BOGDAN, C. M. 67. Jitarul împăratului era Pruna. ALEXICI, L. P. 225/3. Iată că un păcătos de jâtari, cum şedea la o poiată... ŞEZ. VIII 57. Cf. I 97/x, 26\/\. [Cu rostire regională: jâtar(iu). | Şi: jutâriu s. m. lb. Doi vornici (jutari). PĂCALĂ, M. R. 345. | Feminin: jităriţă s. f. (marian) s. f., jităreâsă s. f. (dicţ.) s. f. = soţia jitarului. | Verb: jitări (jutări) IVa = a fi jitar, a împlini funcţiunea de jitar. De când s’au pomenit..., tot jitari au fost... De zece ani, de când jătăreşte şi el, vede că nu a brodit-o rău. AGĂRBICEANU, D. Ţ. 98. | Abstracte: jitărfe s. f. = coliba sau bordeiul în care locueşte jitarul; intrare în sat (porucic, T. E. 318); plata s. dijma jitarului, cf. j i t ă r i t, p â n d ă r i t; ocupaţiunea jitarului (H. II 118, XII 32). Am făcut hăisa pe după gardul jităriei. ALECSANDRI, T. 723. Când jitarii nu şi-au luat încă partea lorjităria. PAMFILE, A. 186. De obiceiu, după ce toţi oamenii şi-au isprăvit secer ea, se dă drumul jitarilor ca să-şi ia jităria sau pândăritul. id. 139. Au adunat la jitărie dijma. şez. 1261/2; cf. 98/34; ion cr. iii 259; - jitărit s. a. = dijma jitarului, cf. jitări e]. - Din rus. zitari, idem. - 30 - JITNIŢA JÎTCĂ s. f. Sobriquet donné aux Juifs. - (Cu rostire dialectală) Jâtcă = porecla jidanilor. RUSSO, s. - Derivat (probabil, pe teren slav) din jid, cu suf. -că. JITIE s. f. 1°. Biographie. 2°. Histoire, anecdote, plaisanterie. 3°. Maladie chronique, tare. 1°. ţ (Bis.) Istoria vieţii unui sfanţ, biografie. Spune în jitia svenţiei sale de aceastea. VARLAAM, C. p. 32. Alixandru scrisă jitia sa. ALEXANDRIA, ap. GCR. II133/12-2°. (Mold.) Povestea unor lucruri trăite de cineva, anecdotă, snoavă, glumă (şez. XXXII 137), poznă, minciună (PAMFILE, J. îl), păţanie, p ă t ă r a n i e, t i r i ş e n i e. Şi-am mai încălecat pe o roată şi v ’am spus jitiea toată. CREANGĂ, P. 34. Atunci au spus el toată jitiea. SBIERA, P. 236/29, cf. 13/19. Dacă nu crezi, ian ascultăjâtia me[a]. ŞEZ. XXXI şi XIX 137. Cf. 46. 3°. Boală cronică (ION CR. vii 252), rău ce nu se mai poate îndrepta (rădulescu-CODIN), rană, beteşug (lungianu, GL. 228), defect, nevoie (Com. tomiac), pricină. Sufere de vr’un beteşug, de vre o jitie. MUSCEL 55. Ce jâtie ai de eşti aşa scârbit? Com. TOFAN. [Cu rostire regională: jâtie s. f. | Şi: (+ păţanie) jitânie s. f. = rău ce nu se mai poate îndrepta. RĂDULESCU-CODIN; -(+ chestiune) jitiüne s. f. = istorie, întâmplare, chestiune, socoteală, păţanie, pătăranie. Ipovesteşte toată jitiunea cu capra. VASILIU, P. L. 222. Cf. 51,139,205]. - Din slav. bis. zitije «viaţă (de sfânt»). JITIE s. f. Paillasson. - Rogojină. Paturile [viermilor de mătase] se pot face sau în forma scărilor... sau îngrădiţi cu papură; sau iarăşi în forma scărilor, ci acoperite cu rogojine (jitie). ECONOMIA 219 .De brumă [pomii] se păzesc prin acoperitul cu rogojini (jitie), ib. 140. [Accentul?]. JITAREASA s. f. JITĂRÎ vb. IVa JITĂRÎE s. f. JITĂRÎT s. a. JITĂRÎTĂ s. f. v. jitar. JITIÜNE s f. v. jitie1. JITNICÉR ţ s. m. JITNICEROÂIE f s. f. v. jitniţă. JITNIŢA s. f. Grenier, grange. — Magazie de grâu, grânar, hambar. Aduna-va grâul... în jitniţe, e pleavele va arde în focul nestins. TETRAEV. (1574) 204. Sparge-voiu jitniţa mea. CORESI, EV. 3 96/27, cf. 215/8, 401/8, 459/25. împăratul avea jitniţe... pline de pâne. MOXA 394/4. Plugariul... scoate sămânţa din jitniţă, de o samănă. VARLAAM, C. 323. I-au omorît... dinaintea jitniţei ce era în lontru în curte. LET. I 300/30. Pânea să ia cu sila la jicniţă, cum lua la alţi domni... ib. II 99/8. Au făcut... jitniţă şi vistierie. MAG. IST. IV 256/24. Jicniţe de roadele grâului. BIBLIA (1688) 330. Din... jicniţă au luat grăunţele ce împrăştie. CANTEMIR, HR. 367/28. Dar să o şl care la jigniţele stăpânilor. URICARIUL II 146/2Î. Jitniţele cu bucate. DIONISIE, C. 220. Puţinteale... grăunţe să adaogu cătră jătniţele ceale pline. CAT. MAN. 166, 372. Valahia... e grădina şi jitniţa Ţarigradului. ŞINCAI, HR.III 27/19. Alexandru... muri... în ţara Ierusalemului... unde a zidit Iosef... ceale şapte jâtniţe. ALEXANDRIA, 170. Aceea ce ar trebui să adunăm în jăgniţi. I. IONESCU, C. 129. Jigniţi pline de boabe de porumb. GORJAN, H. II 78. In sus pe deal... [era] jicniţă cu toată zahareaoa. ODOBESCU, II 126/î3. Alte seminţe... pot să se păstreze... în jitniţe sau în pod. COD. SILVIC, 22. La vară mi se pare că umplem jigniţa cu grâu. BOCEANU, GL. Cf. H. IX, 82. | în fundul hambarului era jitniţa, un fel de ladă uriaşă. COMŞA, N. Z. 11. JITNITARIU - 31 - JNEAM AT [Plur. jitniţe şi (Mold.) jitniţi. | Cu rostire regională: jâtniţă. [ Şi: jicniţă s. f., jigniţă (jâgniţă) s. f. | Nomen agenţi s: jitnicér (jicnicér, jignicér, rar: jitniţâr LB.) ţ s. m. = administratorul grânarelor domneşti (având rang de boierie), mare magazioner care strângea grâne pentru Curtea domnească şi pentru cetăţile turceşti mărginaşe (şăineanu, D. u.). Costache vel Jicniceriu. LET. I 344/24- Motoc Jicnicenil. ib. II 366/23. Bogdan Jicniceriul. MAG. IST. III 37/2s- Iane vel slugeriu i Pătraşco jicnicear (a. 1641). DOC. ap. GCR. I, 91/23. Şi Grigorie jitniceariul cel mare (a. 1651). ib. 152/g. Grama V. Jitnicer. URICARIUL VII, 43/24. Boiariulu nostru... Radulü Racoviţă bivü velü jicniceriu (a. 1729). BUL. COM. IST. ii 197. Jicnicerul Simeón Durac e un bătrân... vesel. C. NEGRUZZI, I 301. Jignicerul Vadră ot Nicoreşti. ALECSANDRI, T. 1 112. | Feminin: jitniceroâie ţ = soţie, nevastă de jitnicer. Dumneaei Maria jitniceroaia le cere pe an de la fiecare casă câte un leu (a. 1763). ştefanelli, d. c. 69]. - Din paleosl. zitünica, idem. Cf. înjitniţa. JITNIŢÂRIU f s. f. v. jitniţă. JIVÂLĂ f s. f. v. jigală. JIVAN s. m. Bandit. - (Ungurism în Sălaj). Bandit. CABA, S. 98. - Din ung. zsivâny, idem. JIVETE s. m. Nom de la sixième lettre de l ’alphabet cyrillique. ~ Numele literei a şasea a alfabetului chirilic. - Din paleosl. zi vete, idem. JIVÎNĂ s. f. Être vivant, animal. - Fiinţă, vietate, suflare (CREANGĂ, GL.), animal; s p e c. fiară sălbatecă (RĂDULESCU-CODIN, şez. v 103), (la plur.) mici animale (viermi, gândaci, muşte lb.), (prin Transilv.) galiţe, hoare (viciu, GL.), orătănii. Cf. lighioaie, dihanie, bală, j i g a n i e. Jivinile sălbatice de pădure. LEVITICUS, ap. GCR. I 4/10. Omul... să domnească pre peştii mării... şi jiviniloru, şi a totü pământului. PALIA 10/g. Jivinile reale. CUV. D. BĂTR. I 17. [Dumnezeu] au zis să scoată apele jivine vii. VARLAAM, C. 2532. Scuturând jivina (şarpele COD. VOR., j i g a n i e a BIBLIA 1688) în foc nece un rău nu păţi. N. TESTAMENT, ap. COD. VOR. 97. Pre acolo sânt şerpi mulţi şi alte jivini. LET. I 81/39. Nu te-au făcută... jivină, ci om. ALFAVITA, ap. GCR. II 147/2o- Jiganii sau jivini. ECONOMIA 174. Dobitoacele capătă acest feliu de jivini [păduchi]. CALENDARIU (1814) 180/j8. [Taina împreunării]... a păsărilor şi jivinilor. PISCUPESCU, O. 137. Nici o jivină moartă nu mănâncă. TICHINDEAL, F. 234. Cea mai scârnavă, jivină. KONAKI, p. 267. Jivina ce trăeşte în ape, pe pământ. C. NEGRUZZI, II 216! ^.Vânătorii [pândeau] mişcările jivinei. ALECSANDRI, P. III 204. E groaznic de a vedea cum aceste jivine [e vorba de vulturi] se răped la stârvuri. ODOBESCU, iii 16/7. Toate jivinele cuvântau omeneşte, delavrancea, S. 240. Aste ploşniţi, aste lacome juvine. CONTEMPORANUL I 896. S’au adunat toate jivinile din împărăţiea sa. CREANGĂ, P. 91. Cine vrea ca oarăle sau orăteniile (jivinele) să nu-i strice holdele... PĂCALĂ, M. R. 192. Vara însă vin din ţările calde o sumă de pasări călătoare; se deşteaptă şi ceata jivinelor mărunte. MEHEDINŢI, G. F. 183. Aşteptă să crape pereţii şi să între în chilie tot felul de jivini închipuite. D. STĂNOIU, C. I. 185. Cucuie Jivină rea! ALECSANDRI, P. P. 298b. Să dăm om pentru mâncare acestei jivine. ISPIRESCU, L. 341. Noi am plecat după jivini. ALEXICI, L. P. 267/2o- Jivinile rele, ca lupu şi şarpele. ŞEZ. IV 180/3. Când ies juvinile din pământ. GOROVEI, CR. 32, cf. 667. || F i g. Om de altă naţie (RĂDULESCU-CODIN), străin. [Plur. -vine şi -vini. | Cu rostire regională: jâvină. | Şi: juvină s. f. MARIAN, SE. 1256, GOROVEI, CR. 35; joâvină s. f. DENSUSIANU, Ţ. H. 22, GR. BĂN., STAN, M., POPOVICI, R. D. 116. I Derivat: jivinie (jevénie) s. f. = jivină. Jiviniile dator este a le îmblânzi. I. VĂCĂRESCU, P. 44/26- Gunoiul îl aruncă... ca să... nu se facă jevenii. MARIAN, SE. II 197/13. Vitele şi oile să fie scutite de jivini. DAN P. 261. | Diminutiv: jiviniiţă s. f. LB. | Ver b: jivini f IVa refl. = a se umplea de viermi. Trupul... în boale... şi în rane a se jivini tocmeaşte-l. CORESI, EV. 57/I3]. - Din bulg. zivina, idem. JIVINÍ t vb. IVa } JIVÍNIE s. f. v.jivină. JIVINUŢA s. f. j JIV0RNIŢĂ s. f. v. viforniţă. JLIP s. a. v. jilip. JMAC interj. Exclamaţie care imită zgomotul produs prin căderea bruscă a unui lemn, a unui om, etc. ŞEZ. V. 103. [V e r b: jmăcni (cu rostire regională: jmacni) vb. IVa = a pica cu putere la pământ. Com. A. tomiac]. - Onomatopee. JMAC s. a. Lacet, filet. - (Bucov.) Laţ de prins pasări. Com. A. TOMIAC. Au dat doi piţigoi în jmâc. Com. G. NISTOR. JMĂCNÎ vb. IVa v. jmac. JMALŢ s. a. v. smalţ. JMETELÎNĂ s. f. Maïs. - (Maramureş) Porumb (Rogna-de-jos); rădăcina de porumb care rămâne pe câmp după ce a fost cules şi tăiat. T. PAPAHAGI, M. - Cf. rut. smat, smatina «bucată ruptă din ceva, fragment». JMOC s. a. v. smoc. JMONT s. a. (Băieş.) Limon. - (Munţii Apuseni) Mâlul, nămolul ce se depune pe canalul de scurgere a apei dintr’o mină. PAŞCA, GL. - Din germ. Schmand (Schmund), idem. JNAP interj. Clac. - Interjecţie care imită zgomotul unei lovituri. - Onomatopee. JNAP AI vb. IVa. Battre, cogner. - T r a n s. A bate cu băţul. CREANGĂ, GL. Şi iar lua mama nănaşa din coardă şi iar ne jnăpăia. CREANGĂ, A. 40. Jnăpui de câteva ori iapa cu un par de gorun. MERA, B. 163. ¡ I n t r a n s. Cu biciuşti, cu beţe... Jnepăiau să meargă. Caii nici gândeau. CONTEMPORANUL II 691. [Şi: jnepăi vb. IVa, jnăpui vb. IVa]. - Derivat din interj, jnap! JNĂPUÎ vb. IVa v. jnăpăi. JNEAMAT s. a. Tas de bois, de fumier, etc. Désordre. Tombe (dans la forêt). - (Mold.) Grămadă de JNEAP - 32 - JOARDA lemne, gunoaie, mâl, etc., aduse de apă (SEZ. II 41b/25); lucruri trântite la un loc, neregulă, desordine (ION CR. V 152). îngrămădelii acesteia de lemnărie, care închide Bistriţa la vreme de piihoiu, îi zic oamenii, jneamăt. POPOVICI - KIRILEANU, BROŞTENI, 65. || Mormânt (în pădure s. pe câmp) pe care fiecare trecător aruncă ceva (un lemn, o piatră, etc.), crezând că astfel i se iartă mortului un păcat. ŞEZ. III 18. - Cf. n ă m e t e. JNEAP s. m. 1 °. Coin. 2°. Grand morceau (de galette, etc.) 1°. (Transilv.) Pană de lemn, «ic, cuiu, nadă» LB. 2°. Codru mare de turtă, de mămăligă, d ă r a b. ION CR. IV 306, cf. v. 280. JNEÂP s. m. (Bot.) v. jneapăn. JNEAPĂN s. m. 1°. Genévrier (Juniperus communis). 2°. Juniperus nana. 3°. Pinus Pumilio. 4°. Pinus Mughus. 1°. Ienupăr (PANŢU, PL., ŞEZ. Il 41 b/28); b o r ş i c ă; p. e x t. fructul lui (întrebuinţat la fabricarea unor esenţe volatile). Sămânţa cea de brad sau şneapănul. ECONOMIA, 89. Şneapănul este un soiu de brad pitic. TURCU E. 17. Jneap: are frunze ca bradul, dar mai spinoase; pe aiurea-l numesc jireaben. H. XVIII 40. Cf. X 419, XII 90. Oleu de şneapân = uleiu de ienupăr. LB. Vinars de şneapăn = rachiu de ienupăr, ib. 2°. Ienupăr-pitic. PANŢU, PL. 3°. Jepi. Se mai numeşte şi ş n e a p ă n - m a r e. ib. (Cu acest sens auzit în Buceci). 4°. O plantă cu frunze lungi şi flori galbene (H. X 496, cf. X 3, 43, 259, 465), numită şi scop. Femeile de prin Transilvania iau o oală, o umplu cu jar, pun deasupra tămâie sfinţită şi şneapân (Pinus Mughus). PAMFILE, D. 193, Cf. MARIAN, SE. II 207. [Variante: jinâpăn, jireâpăn, jireaben, jărapăn (jahresb. IX 168), jareâpine, jneapăr, jneâpen, jnépen, jnépene, jnépere, jnépine; şneapăn, jneâp, şneâp H. 419, etc., (Banat) jărâp (CDDE. nr. 903); cu alt sufix: (Banat) jireâpeţ (CDDE nr. 903). | Colectiv-local: jnepeniş ş. a. (plur. -nişuri şi -nişe) = desiş de jnepeni; loc unde cresc jnepeni mulţi.]. - Din lat. junîperus, -um (cu varianta populară jeniperus), idem. JNEAPĂR s. m. j j jneapăn. - JNEAPEN s. m. J V J F JNEPĂÎ vb. IVa v. jnăpăi. JNÉPEN(E) s. m. \ JNEPENÎŞ s. a. I JNÉPERE s. m. | (Bot) Y* JneaPăn* JNÉPINE s. m. ] JOĂCĂ s. f. Jeu, jouet. — (Mold.) Joc (1°), jucărie, petrecere copilărească, glumă, lucru uşor, neserios, bagatelă. [Băiatul] feace (= făcu) o gioacă cu alţi cuconi. DOSOFTEIU, ap. TDRG. (ms). Prindea muştele nu pentru hrană, ce pentru gioaică le prindea. CANTEMIR, IST. 208. Ne înţelegeam de minune şi la treabă şi la joacă. VLAHUŢĂ, ap. TDRG. îşi făcea de joacă pe acolo. SANDU-ALDEA, A. M. 183. Războiul ce a fost rămâne ca o joacă de copii. C. PETRESCU, î. II 268. Hai la harţă voinicească Şi la gioacă războiască. ALECSANDRI, P. P. 70, nota. Acolo închisă cu mai multe soaţe, Cu ea copile şi soţii de joacă. EMINESCU, LIT. POP. 157. Joaca băieţilor din satul Drăceni. ŞEZ. II 57/ 1S. Cf. I 19/29- Eu mor de treabă şi ţie ţi-i de joacă. PAMFILE, J. II. în joacă (= în glumă, când te joci cu copiii) să nu se bată copiii mici cu palmele peste tălpile picioarelor. GOROVEI, CR. 915. Joaca aduce tărbacă = adeseori petrecerile se isprăvesc cu bătăi, zanne, P. IV 408. - Postverbal de la jucâ. JOĂGĂR s. a. Io. Scie ventrue, scie à deux. 2°. Scierie mécanique (mue par une chute d’eau). Io. Ferăstrău mare pentru tăiatul trunchilor, cu o pânză lungă până la doi metri şi cu dinţi mari şi prevăzut cu două mânere de care trag în sens contrar doi inşi, b e s c h i e, b a b i ţ ă. Cf. pamfile I. C. 122, APOLZAN, U., RĂDULESCU-CODIN. Prinse apoi jogarul..., tovarăşa prinse fierul de celait capăt şi lucrul începu. I. CIOCÂRLAN, SĂM. III 330. 2°. Ferestrău (de munte) mânat de apă, pentru tăierea buştenilor şi a butucilor (DAMÉ, T. 173) în scânduri şi laţi, gater. Ghizduri, doage şi alte multe unelte de joagăr. ODOBESCU, I 148/i5. Dincolo de podişcă şi de joagăr stă casa pădurii. IRINEU, S. B. 21. De la joagăre sau ferestraie se aruncă direct în apă mormane întregi de rumeguş. F. R. ATILA 176, cf. PĂCALĂ M. R. 460. [Formele: jogar (Goij) şi giogar (Prahova) la ddrf. sânt suspecte. | Nomina a g e n t i s: jogărâr s. m. = tăietor cu joagărul; - jogăreăn s. m. = jogărar. Jogărenii sânt ca la 35 inşi, cari lucrează în cele 11 ferestraie din sat... PĂCALĂ, M. R. 312. | Abstract: jogărit s. a. = meseria jogărarului, cherestrărit H. xvii, 235]. - Dintr’un săsesc *zâger corespunzând germanului Săger (cf. sag şi sog «ferestrău» JAHRESBER. X 194). JOĂGNĂ s. f. Coups, volée. - (Transilv., în sens batjocuritor) Lovitură, bătaie. Du-te, să nu-ţi dau vreo două joagne (Zagra). Com. I. CORBU. JOÁIE s. f. (Bot.) Sauge. - Salvie de câmpuri {Salvia pratensis) şi Cinsteţ {Salvia glutinosa). - Cf. j o i a n1. JOAMPÀ s. f. Fondrière, gouffre, précipice. — Mâncătură făcută de apă, afundătură într’un drum, într’o apă (liuba), cufundătură uriaşă (FRÂNCU -CANDREA, M. 102), groapă; loc neted pe coasta muntelui (şez. v 103), prăpastie (A. TOMIAC). [Şi: jomp s. a. = un fel de vârtej (o spărtură de jos în sus) scurt (în minele de aur), paşca, GL.]. JOÂNGHILĂ s. f. ] v janghinâ. JOANGHINA s. f. J JOAP! interj, v. jap. JOĂPĂ s. f. v. jap. JOĂPIŢĂ s. f. v. japiţă1. JOARDĂ s. f. 1 °. Gaule, badine, bâton. 2°. Baguettes. Io. Smicea, varga lungă, nuia (lb.) tânără (Com. N. GRĂMADĂ) lungă şi subţire (ŞEZ. XIX 11), de salcie, de vie, etc. (ION CR. VIII 187), lăstar de pom (ION CR. III 347), vărguţă cu care se bat copiii (obraznici, ŞEZ. IX JOAVINĂ -33- JOC 156), viţeii, căţeii (creangă, gl., şez. ix 156), m 1 a j ă (CIAUŞANU, v.), (pe alocuri) nuia groasă pentru gard (Com. liuba), nuieluşe (liuba), pătăchie (PAMFILE,CRC. 5), f u ş t e 1, vergea (IONCR. IV26), j a p ă (pamfile, J. îl), băţ, botă, ciomag (Vicovul-de-sus, în Bucov., com. P. CĂRSTEANU), creangă stufoasă, prăjină lungă (ION CR. IV 26, vaida), cf. tămănj er, jăjău, strămurare. Spec. Nuia pentru bătutul covoarelor. Sorda = lat. virga. LEX. MARS. 251. L-au izgonit... cu beţe şi cu jerdii. DOSOFTEIU, ap. TDRG. Cu jărdia în mână. DONICI, F. 38. Acuşi vă ard câteva jordii prin ţolul cela, de v-a trece spurcatul. CREANGĂ, A. 128. Cu jordia de alun în mână. TAFRALI, v. D. 103. Bubuiau jărdiile scuturând scoarţe. C. PETRESCU, R. M. 115. Le îndemna cu joarda. DRAGOMIR, O. M. 206. Unde-i joarda? A ars-o focul. HODOŞ, C. 113. Rupe joarda’ ntreagă. ION CR. II 262. la-ţi o jordie şi mână vaca în ţarină. Com. TOFAN. Taie joarde de viţă. H. XVI 41. L-o măsurat cu jordia (= l-a bătut) până n ’o mai văzut. ŞEZ. XXXI 11. 2°. Spec. (plur., la războiul de ţesut) Beţele vârîte între firele natrei, cf. f u s c e i, verge 1 e. damé, t. 135. [Plur. joarde şi jorzi (com. LIUBÀ). | Şi: jordă s. f. Com. izverniceanu, vaida, A. tomiac, H. IX 85; jordie s. f.; jérdie (jérghié) s. f. şez. v. 103: jărdie ION CR. il 135, IV 26 (jărghie). Com. TOMIAC s. f. | Diminutive: jordeà s. f. = nuia (GR. S. v. 124), smicea (CIAUŞANU, GL.): -jordiţă s. f. O vrut mama să mă bată C’ô jordiţă de briboi. HODOŞ, P. P. 93. Preste pieptul cu mărgele Cu jordiţă de smirnele. DOINE, 109/2o* Bătuiu mâţa cu jordiţă. ŞEZ. XII 146. | Verb: jordăni (jordăi DDRF.) IVa = a bate cu joarda LB.]. - Din paleosl. zrudi «prăjină» (rus. zerdî «prăjină lungă şi subţire», zordocka «prăjină mică»), venit la noi (subt forma jo(a)rda) şi prin mijlocire ungurească (zsorda, idem). Cf. î n j â r d a. JOÂVINĂ s. f. v. jivină. JOBEN s. a. Chapeau haute forme. - Pălărie bărbătească, tare şi foarte înaltă, de obiceiu cu peri negri şi lucioşi; cilindru. Cu părul negru, buclat la tâmple, cu jobenul pe ceafă. VLAHUŢĂ, D. 41. Ii sărea oçhilarii din ochi şi giubenul din cap. CARAGIALE, T. II 8/2j. [Şi: giubén s. a. | Derivat: înjobenât adj. = cu joben pe cap. VLAHUŢĂ, P. 274]. - Din Jobin, numele unui pălărier francez din Bucureşti, care a introdus la noi acest fel de pălării. JOC s. & 1°. Jeu. 2°. Dérision. 3°. Jeu (de hasard). 4°. Jeu (d’un acteur). 5°. Jeu (de lumière, d’eau). 6°. Danse. 1°. Acţiunea de a sejuca (13°); petrecere distractivă după anumite reguli convenţionale, mai ales între copii. Jocuri de copii. PAMFILE, J. III. La copiii mici se fac jocuri de speriat, id. ib. 1. Jocul acesta este îndătinat mai mult la Sf. Vasile. id. ib. 4. | (Modem, după fi:, jeu de société, jeu de mots) Joc de societate = petrecere în familie, în care se pun chestiuni la care trebue să se dea un răspuns potrivit, ori se dau de rezol vit probleme, etc., aplicându-se sancţiuni inofensive celor ce nu le pot rezolva. Joc de cuvinte -glumă întemeiată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înţeles diferit, calambur. Jocuri olimpice = exhibiţii sportive (lupte, întreceri, alergări, etc.), la vechii Greci, reluate şi în timpurile modeme. # A fi în joc - a fi amestecat s. angajat într’o afacere s. împrejurare cu urmări nesigure, sau chiar periculoase. Nu mai sânt în joc! MAIORESCU, D. II 139. A-şi pune (s. a-i fi cuiva) capul s. viaţa în joc = a-şi risca viaţa. M-ai însărcinat cu o slujbă care abia am săvârşit-o, flindu-mi capul în joc. ISPIRESCU, L. 27. Şezând aici cu voi, viaţa îmi este în joc. GCR. II354/2. 2°. Glumă dureroasă, haz făcut pe seama cuiva. (Numai în expresiile :) a-şi bate joc de cineva = a-1 lua în râs, a-1 batjocori, a-1 face de râsul lumii, de ocară; (despre o fată) a necinsti. Bătaie de joc = batjocură, derâdere, ocară. (Exemplesubt bateVşi bătaie II50). 3°. Acţiunea de a j u c a (II1°), de a lua parte cu alţii la diferite distracţii în care unii pierd şi alţii câştigă, riscând adesea sume mari de bani. Spec. Jocuri de cărţi: bac, bacara, barageancă, bridge, calabrias, concina, douăzeci-şi-unu, durac, écarté, ferbăr, galaţanca, ghiurdum, maca, maus, pichet, pocher, porcu’, preferans, şapte-jumătate, stos, treizeci-şi-una, vist, etc. într’o seară juca vist... Ce joc monôton! C. NEGRUZZI, 174. Ca să petreacă, inventară un joc de cărţi. EMINESCU, N. 67. Petreaceţi dară vreamea cu jocul. LIT. POP., GCR. II 348/6- S au prins la joc de cărţi. RETEGANUL, P. II 74/8. Jocul la noroc te aruncă în foc. ZANNE, P. VIII 204. Jocul de şah oboseşte. Joc de noroc s. de hazard. Casă de joc = în care se practică asemenea jocuri de noroc. | Felul de a juca. Are un joc strâns, riscant. | Obiectulceserveşte celor ce joacă, rând de cărţi. Un joc de şah, loto, table. Jocul de cărţi era măsluit. || P. anal. Joc de bursă = speculare a valorilor cotate la bursă. 4°. Acţiunea şi felul de a j u c a (II 2°) teatru, o piesă, un rol. Are un joc neîntrecut în rolurile comice. N’are joc de scenă. 5°. Acţiunea de a j u c a (III 1°); mişcare oscilatoare, tremurare; f i g. schimb, alternare. O pădure îndepărtată părea* în jocul tremurat al căldurii ca un nor albăstriu. SANDU-ALDEA, U. P. 58. Jocul între a şi ă în fac - făcut se datoreşte accentului. | F i g. Jocul patimilor celor neînfrânate. MARCO VICI, D. 207. Liberul joc al fantaziei. MAIORESCU, CR. I 72. (După fr. jeux de lumière, d’eau) Jocuri de lumină = reflexe mobile, ape, produse de lumină pe suprafaţa lucie a unui obiect. Jocuri de apă = mişcări felurite şi combinate ale apei ce ţâşneşte din fântâni săritoare. 6°. Acţiunea de a j u c a (IV 1°), dans, d a n ţ; felul, mişcările dansului; petrecerea la care se dansează şi locul unde se face dansul. Jucătorii se prind s. intrăm joc, fetele seduc s. se scot la joc (la horă). Ciocurile şi danturile veseliià-l. varlaam, C. 3302. Şi păzia jocurile şi berile şi mâncările. MOXA, ap. GCR, I 61/25. Nu mearge la zbori şi la jocuri. GRECEANU, ib. 291. Să cade creştinii să facă jocuri. ANTIM, ib. II 29/29. Prin adunări, şi prin jocuri. ISTORIA RUŞILOR, ib. II 51/21 .Umblând pre la jocuri... şi făcând curvii. MINEIUL (1776) 442/2. Un joc bărbătesc cu... glasuri, ciudate. DRĂGHICI, R. 166. Le dau învăţături de joc, de zugrăvie şi de muzică. MARCO VICI, D. 233. Aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri. EMINESCU, P. 246. Pe Barbă-cot... l-a pus la joc. COŞBUC, B. 22. Nu era joc, nu era clacă în sat, la care să nu se ducă fata babei. CREANGĂ, P. 284. D-ta să te prinzi în joc lâng’o fată care ţi-a plăcea. CREANGĂ, P. 163. Cf. 165. Fata mare... o scoate la joc. MARIAN, NU. 5. Aşa-i jocu’ românesc Cu strigăt ardelenesc. JARNIK — BÂRSEANU, d. 359. Jocul ei dumineca îmi robeşte inima. ib. 33. # Plăcerile jocurilor, schimonosirea trupului. GOLESCU, ap. ZANNE, P. VIII 204. La joc şi la beţie se cunoaşte Românul, ib. VI 282. Nu zice: hop ! Până a nu intra în joc .= nu te bucura înainte de a vedea sfârşitul. ZANNE, P. IV 403. Cf. 407. Dac’ai intrat în joc, trebue să joci! — dacă te-ai angajat odată la ceva, nu mai poţi da înapoi. | Dicţionarul limbii române. 1.V.1936. II.II.3. JOCAN - 34 - JOI Jocul de mână s. al miresei, nevestei, hangului, dracilor, ¿/e doi, i« basmale, ¿/e brâu, perinei, etc.) = joc cu lăutarii, horă. Cf. PAMFILE, J. III 9, 13, 15, 22; SEVASTOS, N. 281b/38, 39; H. x 512, 521. Jocul căluşerilor. ŞEZ. VIII 296. | (în glumă) Jocul lui Adam şi Evei = jocul strămoşesc de dragoste. ZANNE, P. VI467. [Plur. jocuri. | Diminutive: jocuţ s. a. joacă ’n jocuţul meu, Iubeşte ce iubesc eu. RETEGANUL, TR. 29/n; - joculé| s. a. dicţ.; - joc(u)şor s. a. ap. CDDE. Cf. ddrf. j Verb : jocuri f vb. IVa (atestat numai la M. COSTIN) = a trata ceva uşor, ca pe o jucărie. Aşa giocureaşte împărăţiile, lumea aşa prăvăleaşte. GCR. l204/n]. - Din lat. jocus, -um «glumă». înţelesul de «dans» se datoreşte influenţei slave (cf. igra în bulg. şi sârb. cu înţelesul «joc» şi «dans»). JOCAN s. m. Nom de boeuf (né un jeudi). - Nume de bou (născut joia), j o i a n. Când fată vaca, i se pune viţelului un nume: Duman, Dumana, Lunea, Marţolea, Jocan, Jocana. DAMÉ, T. 29. [F e m i n i n: jocână s. f. = nume de viţea (născută Joia), ib.]. - în loc de joican (masculinul dela joică), derivat din joi. JOCÂNĂ s. f. v. jocan. JOCHÉI(U) s. m. v. jocheu. JOCHÉU s. m. 1°. - 2°. Jockey. 1 °. f (Mold., unde se confunda cu «ciocoiu» (II1 °), prin care-1 şi traduce stamati) Slugă, cf. lacheu, valet. Intrun cuvânt, a să fie jokeiu. - Ciocoiu ! - Jokeiu am zis, care-i o zicere englezească ce însemnează mai tot aceea. C. NEGRUZZI, 1298. Un drăcşor mititel şi frumuşel ce împlinea slujba de jochei (ciocoiu), pregăti toate cele trebuitoare. id. 88. Cf. III 172/22. Parcă-i văd cum urmează primblarea împreună... jocheul rămâne cine ştie unde. I. NEGRUZZI, IV 333. ^ 2°. (în limbajul curselor de cai) Călăreţ de profesie care încalecă caii de curse. Iapă sură, pe care o încălecă un jocheu a nu ştiu cărui domn. C. NEGRUZZI, I 42. Caschetă de jocheu fără cozoroc. C. PETRESCU, C. V. 46. Jockey-club: societate care se ocupă cu îmbunătăţirea rasei cavaline, cu aranjarea alergărilor de cai; club în care se întâlnesc membrii acestei societăţi (recrutaţi mai ales dintre aristocraţi, sportsmeni, bogătaşi). [Şi: jochéi(u) s. m., scris (cu ortografie englezească) şi jockéy s. m.] - N. din engl. jockey (diminutivul numelui Jock, forma scoţiană a lui Jack = fr. Jacques). JOCKÉY s. m. v. jocheu. JOCNI vb. IVa Tomber par terre. - A cădea, a pica la pământ (Straja, în Bucov.). Com. AR. TOMIAC. - Onomatopee. Cf. p o c n i, j o c 0 t. JOCORÎ t vb. IVa v. joc. JOCOT s. a. Gambade, sant. - Săritură, joc. Jocote copilăreşti, râsete, poftă de joc, incuri, incote, hârjoane, obrăznicii, sbenghiueli. CREANGĂ, GL. Ia’n mai staţi, flăcăi, mai staţi Şi din jocote ’ncetaţi! ŞEZ. XII 35. De drag nu mai putea, Numa’n jocote mi-l lua, De să mira lumea. GIUGLEA — VÂLSAN, R. S. 176. - Pare a fi un derivat cu suf. -ot din acelaşi verb onomatopeic din care derivă şi jocni şi apropiat, prin etimologie populară, de joc. Cf. şi j o p o t i şi j u h ă t. JOCŞOR s. a. \ JOCULEŢ s a. JOCUŞOR s. a. V J0C‘ JOCÎJŢ s. a. J JOFĂ s. f. v. julfă. JOGĂRĂR s. m. \ JOGĂREAN s. m. > v. joagăr. JOGĂRÎT s. a. J JOIs.f. 1 °. - 2°. Jeudi. 1 °. S u b s t. A cincea zi din săptămână (începutul socotindu-se de Duminică), între miercuri şi vineri. Postiea fariseiul doao zile în săptămână, luni şi joi. CORESI, EV. I6/25. J°i în 30 zile a lui Septemvrie. LET. II 4OI/27. Auzi, bade, acuma joi, Pune clopote la boi. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 68. Apoi joile-s legate, N’oiu lucra să-mi fac păcate, ib. 426. Intr’o joi după Crăciun, La cătane m’a luat. ib. 319. # De joi până mai apoi. CREANGĂ, P. 141. Uită de joi până mai apoi. BARONZI, L. 65/12- Da, de când te-ai deprins, măi badeo? De gioi pân mai apoi? ALECSANDRI, T. 922. A aşteptat de joi pân’ mai apoi. PAMFILE, J. II. Joi mai de apoi s. joi după Paşte = la Paştele calului = niciodată (se spune spre a se arăta că ceva nu se va întâmpla). ZANNE, p. IX 409, 1 42. De Joi în Paşti = rar, la intervale de timp mari. ib. I 43. Joia-mare, joimâre s. m. joimâri s. m. plur., joimâr s. m., s. joia-patimilor: joia ultimă din păresimi (postul-mare). ŞEZ. vi 21, 22, xvm 204, MARIAN, SE. II 267, GOROVEI, CR. 70. învăţătură la gioi-mari noaptea. VARLAAM, C. IOO2. In gi°i mare. DOSOFTEIU, V. S. 852. Noaptea, spre joi-mari, din săptămâna cea mare. PAMFILE, COM. 28. Cf. S. V. 76, D. 103, 105. In spre joi-mari se dă foc la gunoaie. ŞEZ. III 49/n- Cf. IO5/21, 122/26- Din joia joimarilor, Din Vinerea Paştilor. MATEESCU, B. 38, cf. TEODORESCU, P. P. 584b. Obiceiu în ziua joimarilor. A. V 396. în seara joimarului. H. IV 91. Joimarele... înainte de Paşti. MARIAN, î. 383. A îndruga ca de joi-mare = a flecări, a spune verzi şi uscate. ZANNE, I 87. Joia-verde = joia din săptămâna Rusaliilor. COSTINESCU, cf. ŞEZ. XII 168. Prin unele părţi din Oltenia precum şi prin jud. Muscel [a noua joi] se chema Joia-verde. PAMFILE, S. V. 4. Joia-verde este sărbătoare poporală. COMOARA SATELOR V 2. Joia furnicilor = joia din săptămâna albă (marian, se. i 256) s. a brânzii (muscel 27). Joia-apelor. şez. xm 165, Joia-iepelor = joia din săptămâna mare (MUSCEL, 30), de dinaintea lui Sân-Toader (pamfile, B. 35); se mai numeşte şi târgul-iepelor. Cei ce muncesc la Joia-iepelor, numită şi târgul-iepelor... PAMFILE, B. 35. Joia mânioasă: a noua joi după Paşti. Sătenii o ţin pentru ca piatra să nu le strice holdele. H. II303. Pentru marea ei ură cu care loveşte în cei ce-i nesocotesc ziua, poporul român din părţile Moldovei de jos... numeşte [a noua joi] Joia mânioasă. PAMFILE, s. v. 4. Joia tuturor jivinelor = joia din săptămâna brânzii. MARIAN, SE. 1 256. Joia nepomenită (s. necurată) = (în Banat.) joia din săptămâna albă. id. 255. Cele Joi (s. Joile grele s. Joile păzite) sânt cele din urmă două joi din cele nouă ale cinzecimii luminate, pamfile, s. v. 1. | (Mitol. pop.) Sfânta Joi e, în poveştile noastre, o zână binevoitoare. Cf. ŞEZ. xm 1. 2°. Adverb (Adesea subt forma articulată joia) în ziua s. zilele de joi. Orice lucru să-l începi joia. ŞEZ. I 126/39. Joia-i rău de dobitoace, ib. II 136/jg, cf. I 13/25, III 200/I3. JOI - 35 - JOIMARITA - Din lat. Jovis [dies] «ziua lui Joie». Cf. j o i m ă r i ţ ă. JOÍ vb. IVa. Io. Contenter, rassasier. 2°. Suffire à. 3°. Résister, tenir. - (Banat, Transilv., Mold.). Io. T r a n s. A mulţumi, a îndeplini, a satisface, a intra în voie cu ceva (ION CR. IV 59); s p e c. a sătura (de apă, de sare, etc.), a avea de ajuns (şez. v 75/j). Şi cu mare cheltuială stătu ţărei, neputându-l geui cu cât îi da. LET. III 37. Să poată geui şi trebuinţele Domniei sale. MAG. IST. III 70/15. Un om... mânca pe zi câte trei care de pâne şi bea câte trei buţi de vin, încât femeia lui cocea toată ziua şi toată noaptea la pâne şi abia îl putea giui. SBIERA, P. 167/38. Nu-l putem jioi (= sătura) cu rachiul. (Putna). CONV. LIT. XLIV, vol. II 268. Să-i bată focu’ de copchii, că, cât le dau, şi nu-i mai pot giui! ION CR. IV 59. Aşa-i de bun fânu de nu le mai pot gioi [vitele] cu el. ŞEZ. V. 75/j. N’am cu ce-l gioi = n’am de ajuns. ib. |¡ Refl. (Despre porcii de îngrăşat) A nu mai primi mâncare, a se sătura de mâncare. Porcii, s ’or joit. FRÂNCU-CANDREA, R. 102. 2o. I n t r a n s. (construit a b s o 1. sau cu prep. cu ori cu conj. să) şi refl. A birui (LB.), a se ajunge cu ceva, a ieşi la capăt (dr. ix 757), a răzbi, a prididi, a dovedi. Nu mai ajuesc popii şi dascării (= dascălii) cu predícele şi învăţăturile, să-i aducă la breazdă după voia lor. MARIAN, INS. 133. N’am bani, nu gioesc să-mi ţin copiii la şcoală (Maramureş). DR. iv 757. Nu mă joiesc (cu lucru) (Lipova). Com. v. oniţiu. | T r a n s. A învinge, birui. Nu mai pot joi lucrul acesta (Arad). Com. I. BODEA. 3°. A suporta, a răbda, a îndura. De când ne-am luat noi, tot aice dormim în poiată şi eu nu mai pot giui acuma, căci n ’am fost învăţată aşa. SBIERA, P. 43/29- [Şi: geoi vb. IVa, giui vb. IVa ANON, car., jui vb. IVa LB.; - ajui vb. IVa; - jori (giori şez. v 15!x) vb. IVa]. - Din ung. gyônni, gyünni (dialectal pentru jônni, prez. jovok şi cu sensul lui kijônni - germ. auskommen = venir à bout). N. D r ă g a n u, Dacoromania IV, 756-758. JOIÁN s. m. Nom de bœuf (né un jeudi). - Nume de bou fătat joia. RĂDULESCU-CODIN, F. Cf. H. Il 117, 131, 382, III 226, 472, X 44. [Feminin: joiână (gen. dat. joienei) = nume de vacă fătată joia. Dacă fată o vacă joia, i se pune numele Joiana. MUSCEL, 110. ...vacilor să le zici... mărtina, miercureana, miercana, joiana, vinerica... JIPESCU, O. 49. Lasă să-l mânce, lua-l-ar dracu ’ că face joiana altu ’. ŞEZ. IX, 91.1 crescu un corn cât al joienei noastre. RETEGANUL, P. II78/I8. Cf. III 83/4; H. II 120, 131, 243; IX 54; x 44; xi 505. | Diminutive: joienél s. m. = numele unui viţel şi bou fătat joi. marian; - Joenică s. f. = numele unei viţele şi vaci fătate joi, id.]. - Derivat din joi cu suf. -(e)an. JOIAN s. m. (Bot.) Oenanthe-safranée. - Plantă ierboasă cu flori albe. Rădăcinile acestei plante conţin un suc galbin-portocaliu. panţu, pl. [Şi: joină s. f. = Oenanthe silaifolia şi Phellandrium. panţu, pl.2] - Cf. j o a i e. JOIÂNĂ s. f. v. joian1. JOIANA s. f. (Cor.) Danse paysanne.- Joc ţărănesc. ion CR. i 155; Cf. pÂrvescu, h., jipescu, o 52, h. iii 80. Cf. II 82, 290; iv 90, 203; vi 233 ; vii 426; IX 128; 376. -Cf. j i a n ă. JOÎCĂ s. f. - Nom de vache (née un jeudi). Nume de vacă fătată joia. marian, h. xviii 141. [Diminutiv: joichiţă s. f. H. xviii 141]. - Derivat din joi, cu suf. -că. Cf. joian1. JOICHÎŢĂ s. f. v. joică. JOIENÉL s.m. ) JOIENÎCĂ s. f. | v'J0lal1, JOIMÁR s. m. | JOIMARE s. m. | v. joi. JOIMARI s. m. plur. J JOIMĂRÎCĂ s. f. (Mitol. pop.) v. joimăriţă. JOIMARIŢĂ s. f. v. joimir. JOIMĂRÎŢĂ s. f. (Mitol. pop.). Io. Méchante fée qui punit les jeunes filles qui n’ont pas achevé leur ouvrage. Epouvantail. Femme errante. 2°. Troupe de jeunes gens dont 1’ un se déguise en fée malveillante. 3°. Hibou (Strix bubo). - (Munt.). Io. Fiinţă mitologică având înfăţişarea unei femei urîte şi spurcate, cu cap mare şi cu părul despletit, cu dinţii mari şi rânjiţi, după credinţa unora chiar sfânta Joi (h. i 314), după a altora o ţigancă urîtă (h. i 173, pamfile, duş. 108), care apare ca o fantomă (H. I. 493) sau nălucă (h. ii 83), spre a controla dacă fetele şi femeile tinere au terminat de dărăcit (H. IV. 14) sau de tors până în ziua de J o i - m a r i toată cânepa, inul şi lâna. Pe cele ce le găseşte rămase în urmă cu lucrul le pedepseşte aspru, fie că le fură ouăle de subt cloşcă (H. III 439), sau pune foc cânepii şi lânii (h. ii 126), ori dă foc la câlţii netorşi (h. iv 46,91), fie că pârleşte chiar pe femeile leneşe (h. iv 14), le frige (H. îl 4) şi le taie unghiile (h. ii 103), cu degete cu tot (h. ii 15), ori le «ucide» degetele cu un ciocănaş de fier şi le pune mânile să se frigă (h. iii 314). Cf. marian, se. ii 267, PAMFILE, DUŞ. 103, 105, CR. 170. Joimăriţele sânt nişte femei şi se fac bivol, negură, câne şi vin pe la clăci, seara, hodorogesc şi întorc lucrurile de prin pod, intră chiar în casă şi aprind cai erele femeilor. H. 320. Dracu... şedea în casă pustie... cu Muma-păduri[i], cu Joimăriţă. JIPESCU, O. 115; cf. 9. ¡ Joimariţa e o femeie cu o tigaie cu cărbuni aprinşi, care torturează pe femeile ce lucrează spre Vineri, punându-le cu ochii pe cărbuni. H. II 258. # Ei, chef Joimărico! = vorbă să fie, nu se poate! H. IX 9. || Copiii ce plâng sau fac gălăgie sânt speriaţi cu venirea Joimăricăi. pamfile, duş. 108. | P. ext. Sperietoare, ciuhă. Mărită-mă, măiculiţă, C’am ajuns o joimăriţă. TEODORESCU, P. P. 337. | P. anal. Despre o femeie care nu doarme noaptea şi îmblă în toate părţile se zice că îmblă ca o joimăriţă. H. II90. 2°. Obiceiu, în ziua joimarilor (h. v 396), numit pe alocuri şi c â ţ - m â ţ (H. XI 180). Joimăriţă este umblatul ce fac flăcăii prin sat din casă în casă, unde este fată mare; unde găsesc în seara joimarului cânepă sau in sau lână netoarsă până atunci, le iau şi le pun pe foc ca să arză, iar fata, ca să nu-i arză cânepa ori inul, le dă ouă. Acest umblat se zice: am fost cu joimariţa; vin flăcăii cu joimariţa; a plecat cu joimariţa. H. XI 9. Joimarica este un obiceiu că joi seara, în ziua joimarilor (săptămâna mare), umblă băieţi prin sat ca să strângă ouă pe la fiecare casă, pe la fete, strigând: Câţi-câţi, Tors-ai câlţii Două ouă ’ncondeiete, Puse bine pe perete. Mai vorbeşte poporul că în acea seară au căutat II.II.3* JOIMARŢI - 36 - JOLUB Jidovii să prinză pe Domnul Hristos. H. V. 396. | în ziua de joimari era obiceiul să se travestească o femeie sau un bărbat glumeţ. Aceasta se numea joimăriţă. Ea umbla din casă în casă pe la cei ce aveau fete şi băieţi şi chiar pe la femeile mai proaste făcea o aspră inspecţie asupra lucrului din iama trecută. H. III 76. | în ziua de joia-mare, făcând foc de bozii, femeile în revărsatul zorilor ocolesc de trei ori cu un colac cu lumânare şi cu tămâie aprinsă, pe care-1 dau de pomană ursindu-1 joimăriţei. H. IV 91. 3°. (Omit.) Buhă, bufniţă. POLIZU, ap. MARIAN, 0.1208. [Şi: joimărică s. f. H. Il4, 15,34, 83, 103, 126, III 314, 439, IV 14, V 396, XI180 (cu plur.joimărele MARIAN, SE. II 273, H. xviii 270), care mai însemnează şi: o sărbătoare cu pericol (= primejdioasă pentru cei ce n’o ţin) înaintea Rusaliilor (!) H. II 208; - (prin etim. pop., după marţi) joimarţi s. m. plur. JAHRESBER. XIX-XX 49, PAMFILE, J. 11264,398.]. - Derivat din joimar(i), cu suf. -iţă (-ică). JOIMARŢI s. f. (Mitol. pop.) v. joimăriţă. JOIMÎR s. m. 1°. Mercenaire. 2°. Vaurien. ~ 1°. t Mercenar polonez. Iar Potoski au fost strâns la vro patru mii de jolnir[i] (a. 1635-45). IORGA, D. B. 53. Cf. XVI 106. Pusă ighemonul doi jolniri de-l uciseră venind asupră-i. DOSOFTEIU, v. s. 220. Cf. 292, 2442. Şi mulţi joimiri au scos şi pre toţi i-au tăiat. M. COSTIN, ap. GÂDEI. Au aşezat oaste joimiri Moldoveni şi Leşi. LET. II 263/20. Joimirii în Ţara-leşească, ce mănâncă gospodarii casei, mănâncă şi ei. ib. 229/2o. Veni din Ţeara-leşească cu 800 de jolniri. MAG. IST. IV 305/6. Cf. 1242/2; III 23/10; V 163/3. Şi Mateiu Sturdza toat(ă) viiaţa lui au petre[cu]t-o pen ţăr[i] streine... fiind joimir la steaguri, (a. 1701). IORGA, S. D. VI 268. Scuteşte de orice bir pe joimirii roşii de la steagul cel mare agesc (a. 1736). CAT. MAN. I 237 (509). Râvna fanaticească... înalţă făr’ de ruşine drept Dumnezei toţi joimirii. KONAKI, P. 303. Supt conducerea acestuia, un podghiaz de câteva sute de joimiri soseşte într 'o dimineaţă fără de veste. C. GIURESCU, BUL. COM. IST. I 188. Peste douăzeci de ani, Polonii cuceriră Ţara de sus şi Joimirii, Cazacii lor stătură şi în Putna, poruncind şi jăcuind. IORGA, B. 137. 2°. Ştrengar. Să ţiu eu patru joimiri în casă! ŞĂINEANU, D. U. Cf. DDRF. [Şi: jolnir t s. m., jomir s. m. ddrf. | Feminin: (prin apropiere de joimăriţă) joimăriţă s. f. = soţia joimirului. brăescu, H. 67]. - Din rut. zovnir, idem = pol. zotnierz, iar acesta din germ. Sôldner «mercenar»; cf. bogdan, O. 375. Cf. dubletul j o 1 d u n a r. JOINĂ s. f. (Bot.) v. joian2. JOJAR s. m. sing. în expresiunea: peştele e jojar! = peştele e prost de tot: e putred; coada-i mişcă, capu-i pică! CIAUŞANU, V. JOLD s. a. 1°. Corvée, prestation en nature. 2°. Salaire. 1 °. Muncă fară plată, corvadă, cf. gloabă, clacă. Shold= stipendium. ANON. CAR. Vorfi scutiţi posluşnicii de caii de o lac... de podvoade, de joldure (a. 1595). IORGA, S. D. XVI 158 .De jold — fară plată, de geaba. Să aveţi a-i lăsa în pace de dajde, de zloţi,... de unt, de miere, de său, de piei, de cară, de jold, de podvoadă şi de cai de o lac, de desetină, de stupi (a. 1673), id. ib. V. 235. # (A ajunge) de jold = de batjocură, de ocară. De jold’. de ocară obştească s ’au zis. PRALE, PS.; ap. CA. 658. 2°. în expresia slavă: na jold cuvântul îşi păstrează înţelesul etimologic: «cu leafa». Boierii şi curtenii căpătau soldă de la domn, ei mergeau, cum se zicea atunci, în leafă «na jold». BOGDAN, O. 407, cf. 409. [Plur .joldüre]. - Din pol. zold «leafa» sau ung. zsold «leafa» (germ. Sold < lat. solidus). Cf. joldunar şi tripletul soldă şi solzi. JOLDEÂLĂ s. f. (Bot, Crom.) v. jolteală. JOLDUNAR t s. m. Mercenaire. - Mercenar, lefegiu. Lei 6 dela 4 joldunari. URICARIUL, XIX 341/I0.191 lei pe an 8 joldunari. ib. 393/17. 6 lei de la 4 joldunari, câte un pol leu de unul. N. A. BOGDAN, C. M. 65. - Din germ. Sôldner «mercenar», prin mijlocire slavă. Cf. dubletul joimir. JOLFĂ s. f. v. julfă. JOLGENESC, -A adj. în: măr jolgenesc: un soiu de mere. H. xvii 226. JÔLGIU s. a. v. jolj. JOLJ s. a. 1°. Toile fine. 2°. Mouchoir. 3°. Linceul. 1°. Pânză subţire şi fină, giulgiu (1°). Jolgiul, cu puţine excepţiuni, încă n ’a străbătut la aceşti fii de munte. MOLDOVAN, Ţ. N. 389. Aşterne... şi viguri de jolgiuri. ALEXICI, L. P. 164/22. Cf. 84/7. Bine-i stă mândri[i] gătată (= gătită), Tot cu joljuri de la şatră. STAN, M. 256. 2°. Batistă. îmi cumpăr nişte joljuri = batiste. VICIU, GL. 3°. Pânza de pe ochi la mort (bran, s.), linţoliu, giulgiu (3°). \?\xir. joljuri, | Şi: jolgiu s. a.] - Variantă a lui giulgiu (din ung. gyolc, idem). JOLNA s. f. Ecrouelles (chez les animaux). - (La vite) Umflătură, bubă - mare (Com. A. tomiac), bolfa la grumaz (marian), s c r o f u 1 ă (marian). De scrofuri (jolne) nu se descântă. GRIGORIU-RIGO, MED. I 164; cf. H. vi 11. [Şi: jornă, joărnă s. f. H. xvi 448. | Derivat: jolnoâică s. f. lupescu, ap. tdrg.]. - Din rut. zolna «scrofulă» TDRG. JOLNÎR t s. m. v. joimir. JOLNOÂICĂ s. f. v. jolnă. JOLTEÂLĂ s. f. (Bot., Crom.) Herbe-à-jaunir (Genista tinctoria). - Planta «drobiţă» - prin alte regiuni «gălbănarea» (ION CR. III 251) - întrebuinţată la ţară la vopsit galben (H. 197). Pentru a pregăti galbenul foarte frumos din această plantă, i se iau frunzele şi trunchiul, se fierb bine în apă, se strecoară apoi zeama, dându-se buruienile afară, şi se împietreşte cu piatră acră. PAMFILE - LUPESCU, CR. 57. Cf. CONV. LIT. (1911) 937; H. xii 20, 114; şez. v 103. [Se mai numeşte şi: joldeâlă, julgheâlă, jugheâlă, soldeâlă, şordeâlă, suldeâlă, şuldeâlă s. f. PAMFILE - LUPESCU, CR. 57, şoldeâlă s. f. = plantă care creşte înalt şi face în vârf măciulii; are floare albastră-roşiatică. H. XII 20, cf. 114]. - Din bulg. zaltilo «culoare galbenă», capidan (cf. şi A. S c r i b a n în Conv. Ut. a. 1911, p. 937). JOLUB s. a. Crèche. - (Rutenism, în Bucov.) Iesle (Gogolina). Com. ar. tomiac. - Din rut. zolub, idem. JOLUDA - 37 - JOS JOLUDĂ s. f. Enflure. - (Rutenism în Transilv. de nord). Umflătură ce de-abia se cunoaşte. BUGNARIU, năs. - Din rut. zoludî «ghindă». JOMÎR t s. m. v. joimir. JOMP s. a. v. joampă. JONCĂ s. f. Jonque. - Corabie mică întrebuinţată de Indieni şi Chinezi. Iată o joncă aurită pe albastrul apei line, Cu vântreli de rogojină şi cu vâsle de sandal. ALECSANDRI, P. III 84. - N. după fr. JONCĂNEÂLĂ s. f. Querelle, bagarre. -(Transilvania). Bătaie, ceartă. PAŞCA, GL. JONCŢIUNE s. f. v. juncţiune. JONGLA vb. Ia. Jongler. - Intrans. (construit a b s o 1. s. cu prep. c u) A arunca în aer şi a prinde cu mâinile mai multe obiecte cu mare dibăcie; f i g. (t r a n s.) a se arăta foarte abil în mânuirea unor lucruri. Spiritul acesta jonglează cu corpii cereşti, cum ar jongla cu nişte mingi sau portocale. CARAGIALE, N. F. 149/7. A ajuns să jongleze cinci-şase sute de cuvinte dintr’o limbă. VLAHUŢĂ, ap. CADE. [Familia: (fr. jongleur < lat. joculator) jongleur n. m. (rostit ca franţuzeşte, scris şi jongler, jonglor) = artist de circ s. varieteu care se produce jonglând cu diferite obiecte în chip măestrit: - (fr. jonglerie) jonglerie s. f. = îndemânare, măestrie de jongleur; f i g. mijloc iscusit prin care cauţi să păcăleşti pe cineva]. - N. din fr. JONGLER s. m. \ JONGLERÎE s. f. I . , JONGLEUR s. m. } v Jong JONGLOR s. m. ) JONTĂNÎ vb. IVa Faire du bruit. ~ (Transilv.) A face zgomot (PAŞCA, GL.); s p e c. (despre o lovitură s. bătaie) a suna, a face strepet prin lovitură de secure în lemn (vaida), a bocăni. JOPĂI vb. IV(a) V. jap'. JOPARLAN s. m. Gros lievre. - Iepure mare. Com. AR. TOM IAC. - Cf. rut. zopiti «a se piti». JOPOTÎ vb. IVa v. jap1. JORDĂs f. v JORDĂI vb. IVa JORDĂNÎ vb. IVa JORDE s. f. ) v joardă. JORDIE s. f. JORDÎŢĂ s. f. } JORÎ vb. IV2 v. joi. JORMĂ s. f. Dîme. - (Rutenism, în Neamţ. Suceava) Uium, dijmă la moară. A. scriban. - Din rut. zorna «râşniţă». A. SCRIBAN. JORNĂ s. f. v. jolnă. JORPELIŢĂ s. f. (Păst.) v. jerpeliţă. JOS, JOASĂ adv., adj. s. a. I. 1°. En bas, par terre. 2°. F i g. Bas (en parlant de Pextraction). 3°. En bas, au bas bout. 4°. Bas (en parlant du chant). 5°. Moins (en parlant de l’âge). 6°. Bas (en parlant des prix). 7°. Bas (en parlant des astres près de se coucher). 8°. Au Midi. 9°. En bas (en parlant des organes génitaux). 10°. A bas! II 1°. Bas. 2°. Commun, vulgaire. 3°. Bas, profond (en parlant d’un son). 4°. Bon marché, de bas prix. III. 1°. Le bas, la partie basse. 2°. La partie finale. - In opoziţie cu «sus». I. 1 °. Adv. (Arată o stare) Situat mai aproape de pământ, care se găseşte relativ subt un loc mai ridicat; pe pământ. Cealea ce-s susü, josü face-le. CORESI, EV. 13/22. Şi jos la pământ zac. MOLITVELNIC (1633), ap. GCR. I 85/23. Şezând lepădat gios..., acolo îl îngropam (a. 1777). GCR. II 117/25- Maica era tologită gios, între două scaune. DRĂGHICI, R. 26. [Calul] chiamă nencetat Pe stăpânu jos culcat. ALECSANDRI, P. 19. Jos pe vale. EMINESCU, P. 161. Sus senin... Jos verdeaţă. COŞBUC, F. 127. Vezi tu colo pe cineva ghemuit jos şi mititel? CREANGĂ, P. 51. Calul... zboară cu dânsul în înaltul cerului şi apoi, dându-şi drumul, se face Spânul până jos praf şi pulbere, id. ib. 278. Cântă cucu jos pe iarbă. JARNÎK-BÂRSEANU, D. 220/i4. (în opoziţie cu în pat, pe scaun, pe vatră, etc.) Pe podele. Mă culcam pe vatră..., Ba şi jos une-ori. ib. 443/4. [ (Despre caturile unei case) S’a mutat jos = la etajul de dedesubt, la parter, la subsol. # A rămânea jos = nefacut, neexecutat, baltă. Să nu rămâie jos nici o poruncă împărătească. AXINTE URICARIUL, ap. TDRG. A, asta nu poate rămâne jos! Eu, când îmi linge cineva palma, eu turbez! CARAGIALE, T. II 121/18. Treabă rămasă jos = fr. affaire manquée, avortée. PONTBRIANT. || (în legătură cu verbe care arată o mişcare) în direcţia pământului, spre s. la pământ, la vale. A da jos (în opoziţie cu a pune sus s. a ridica, a urca, a aburca) = a lua dintr’un loc mai înălţat şi a coborî s. doborî ceva s. pe cineva; a se da jos (în opoziţie cu a se urca) = a se coborî; (de pe cal) a descăleca; t « frânge jos = a înfrânge; a (se) lăsa jos — a lăsa din mână, a(-şi) da drumul spre pământ, a se culca, a se trânti: 1* a renunţa de a mai face ceva; a pune jos ~ a lăsa din mână, a pune pe masă, pe pământ, etc., a depune, (în Transilv., după ung. letenni) = a pune (banii) pe masă, în palmă; a sta jos = a şedea, a se aşeza; a trage jos = a lua jos (mănuşa), a beli (pielea). (Aproape pleonastic, întărind însă într’un grad oarecare ideea de mişcare în direcţia pământului, şi:) A {se) aşeza (pune) jos, a cădea jos, a (se) (s)coborî jos, a îngenunchia jos, a şedea jos. Căzu josü pre (= la) picioarele lui. CORESI, ap. GCR. I 27/g. Şi voiu frânge jos pre trufiă. LEVITIC, ib. I 4/33. Să cadză josü la pământ. PRAV. MOLD. 66. Ingenunchl jos. GCR. II 98/{3. Văzând rugămintea lui Antioh-vodă, le-au lăsat toate jos. NECULCE, ap. TDRG. Pune jos zece florinţi! BARAC, T. 59. O săgeată... loveşte scutul... Ş’o respinge - o svârle jos. ALECSANDRI, P. III 14. A sărit jos din pat. COSTINESCU. Lasă jos perdeaua — fr. baisse le rideau. PONTBRIANT. Trebue să daţi jos acest zid = fr. vous devez abattre ce mur. ib. Se lăsă o leacă jos pe iarbă şi adormi dus. CREANGĂ, P. 158. Aşterne cojocul şi se pune într’o râlă jos, lângă foc. id. ib. 131. Umple o tavă cu jăratic... şi o pune jos între cai. id. ib. 194. Iedul... se dă iute jos din horn şi încuie uşa bine. id. ib. 25. Se dete fata jos din pom. ISPIRESCU, L. 28. Cum se dete jos, calul îi sămtă mâna. id. ib. 9. Şezu iarăşi jos. id. ib. 35. Se aşeză şi el acolo jos. id. ib. 34. Frunza ’n codiiA jos cădea. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 311/I8. Şi mi le scoboară jos. ib. 456/j6- Jos se scoborau. TEODORESCU, P. P. 18b. De sus în jos = în direcţie verticală coborîtoare. A privi pe cineva de sus în jos = cu dispreţ. De sus până jos = JOS -38- JOS întreg, de tot. Hărtănit de sus până jos. ISPIRESCU, L. 28. Noroiul m ’a stropit de sus până jos. De jos în sus = în direcţie verticală urcătoare. în legătură cu prepoziţii: In jos, arată direcţia spre pământ s. la vale. Angios = deorsum. ANON. CAR. Slugile ce vor îmbla şl în sus şl în gios. PRAV. MOLD. 512. Ceale de sus să pogoară în jos şi ceale de jos... merg în sus. HRONOGRAF, ap. GCR. II 73I0. Bertold era într’acest chip... : buzile lăsate în gios (= atârnând)..., barba deasă şi foarte pe gios. BERTHOLD, ap. GCR. II 118/25. Ee aice tot în gios le era drumul mergerei lor. DRĂGHICI, R. 19. După treburile sale alergând în jos şi ’n sus (= în toate părţile). PANN, E. I 89. In jos de Iezer (= mai la vale de I.), pe moşia Dunăchenii. ODOBESCU, II 211. Ea priveşte-atunci în jos (= plecând ochii). EMINESCU, P. 103. Da, stăpâne, zise Harap Alb, lăsând ochii în jos... (= umil). CREANGĂ, P. 208. Se lăsă în jos (= îşi dete drumul coborînd) ca o săgeată, id. 196. Mai în jos de el stă maica privind. TEODORESCU, P. P. 19. Mai în jos pe rămurele, Cântă două păsărele. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 192/19. De la brâu, în jos. ib. 70/I5. Cu faţa în jos (în opoziţie cu pe s p a t e) = întors (pe burtă); cu capul în jos = alandala; cu capul plecat; răsturnat; cu nasul în jos = supărat, umilit (din cauză că n’ ai izbutit în ceva s. nu ţi-a mers bine). II culcăpre un pat... cu faţa în jos. MINEIUL (1776) 1742/x. Lumea, asta ie pe dos, Toate merg cu capu ’n jos. CREANGĂ, P. 248. Să te văd întorcându-te cu nasul în jos! ISPIRESCU, L. 15. De jos, arată starea subt ceva s. (mai ales) direcţia urcătoare; (a t r i b u t i v) inferior. Un vad de moară în gârla Putnei de gios, la Făurei (a. 1669). BUL. COM. IST. IV 16. L-au rădicat de jos. MINEIUL (1776) 1622/2, cf. c. NEGRUZZI, I. 146. Locueşte în etajul de jos. Falca de jos = inferioară. COSTINESCU. (După fr. Pays-bas) Ţările-de jos = Olanda şi Belgia. Din jos, arată direcţia din spre pământ, din vale; (mai rar) situaţia subt ceva, inferior (= de jos), la vale de... Den sos = lat. infra. LEX. MARS. Sâmtu... doaă coarde, una din gios. VARLAAM, C. 222/8. Spânzurat îl strupiră şi din gios aştenură jeratec. DOSOFTEIU, V. S. 95, cf. MINEIUL (1776) 186l/2. Tot venea Turcii vârtos din gios. LET. II 355/18. Au făcut doao verigi de aur şi au pus preste amândoao umerele cei preste umăr den josu de dânsul. BIBLIA (1688) 682. [Buza] din jos. MINEIUL (1776) 284. Nu mi-au venit încă buţile cu vin de la viile din jos. C. NEGRUZZI, I 82. Când bate vântul din jos, Umple casa de miros. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 17/I5. (Prin prep. d e se arată locul situat mai sus s. mai la deal, faţă de care poziţia este inferioară) Pădurea din jos de casa ta să fie tăiată. RETEGANUL, P. V 48. Ţundrele sânt până din jos de genunchi. FRÂNCU -CANDREA, ap. TDRG. Pe din jos, arată aceeaşi direcţie, dar mai puţin precizată. Pe din jos de Orăştie, Vin doi fraţi din cătănie. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 310/j. Pe din jos de ochişori, Rumeiorii obrăjori Sânt tocmai ca doi bujori, ib. 136/12- Pe jos, arată o situaţie, neprecizată mai de aproape, la o înălţime mai mică; pe pământ, pe podele; s p e c. (în opoziţie cu pe cal, în căruţă, etc.) pe picioare, umblând, pedestru. Nime nu s’arfi riscat a merge pe jos singur pe uliţi după ce înnopta. C. NEGRUZZI, I 15. Fugândpe întrecute, când pe sus, când pe jos. CREANGĂ, P. 273. Pene împrăştiete pe jos. id. ib. 11. Tu-i mere pe sus cântând, Iară eu pe jos plângând. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 301/12. De pe jos = de jos, de la pământ. Şl acum parcă-l văd cât era de ferfeniţos şi cum îşi culegea boarfele de pe jos. CREANGĂ, P. 148. # Chilipir de om pe jos - afacere bună la care se poate ajunge uşor; câştig de care nu ştii să te foloseşti. ZANNE, P. v., 166. 2°. F i g. (Adesea: de jos, pre jos) Subt limită, într’o situaţie (socială s. materială) puţin înaltă, (cu deosebire la comparativ) inferior; (atributiv) umil, de rând, din popor; prost. Den cei mai de josu înceape Domnul de se sue spre mai marile. CORESI, EV. 345/21. Nu era mai de giosu cu bunătăţile (= mai puţin bun). DOSOFTEIU, v. s. 201. Băgând în de giosu sama (= desconsiderând)... bucuriile lumeşti... id. ib. 223. De va fi om mai de gios, să-l bată ca pre un fur. PRAV. MOLD. 182. Slugă, ce să dzice om de gios. ib. 182. Intru nimica n *au fost mai jos decât cei de frunte. SIMEON DASCĂLUL, ap. GCR. I 143/28. Postav mai de jos (= de calitate proastă), doi zloţi cotu ’. Doc. (a. 1775), ap. TDRG. Fiind om de gios, cerşu să-l facă tiran la Mitilina. LET. II 250/23. Acest nume este puţin... mai de gios decât a unui craiu. ib. 3 3 7/35. Nu este mai gios decât tată-său la darul vredniciei. E. VĂCĂRESCUL, IST. 253/i6. Clasele poporului de jos. EMINESCU, N. 39. Cântecul... este... cu mult mai pre jos de ingenioasa improvizaţiune a vânătorului. ODOBESCU, in 10/9. # A fi s. a rămânea (mai) (pe) jos = a fi întrecut de cineva. S’au bătut bine... băieţii noştri..., dar şi noi n ’am fost mai pe jos. GHICA, ap. TDRG. Nu rămâne pe jos în frumuseţe. irineu, S. B. 17. A nu se lăsa mai pe jos = a voi să fie egal cu cineva; a nu ceda, a nu se lăsa întrecut de cineva. 3°. (Mai ales la comparativ, despre un pasaj dintr’o carte, o iscălitură) Mai încolo, în cele următoare, la urmă; (despre locurile de la o masă) la coadă. Au domnit Alexandru-vodă, carele se va pomeni mai jos. GR. URECHE, ap. GCR. I 70/î5. Ne-am pus deagitele mai jos, cas[ă se] ştie. HRISOV (a. 1638). ib. 187/ig. Şedzu la masă mai gios decât alţâi. DOSOFTEIU, V. S. 472- Se vede condeiul gios-iscălitului Nicolae. CAT. MAN. 146 (335). 4°. (Despre voce) Gros, profund. Cântă prea jos. P. MAIOR, IST. 133. 5°. (Despre vârstă; şi: în jos) Puţin, mic. De doi ani şi mai în jos. TEODORESCU, P. P. 105. 6°. (Despre preţ) Ieftin, scăzut, puţin. Preţul sării... rămâne să fie socotit mult mai jos. URICARIUL, I 217/26-Să deie... câte 15 ughi... sau mai jos, precum le-a fi tocmala. ib. II 35/26- l-au spus jambaşul că mai jos decât cu 100 fiorini nu poate să-l dea. BARAC, T. 49. S’au dat cel puţin cu 2000 de galbeni mai jos decât face. I. IONESCU, D. 355/}. Cât dai chila? - Cu două şuşte. - N’o dai mai jos? (Auzit în Cernăuţi). 7°. (Despre lună şi soare) La apus, aproape de asfinţit. Ies afară, luna-i jos. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 134/7. 8°. (Geogr.) La s. spre miază-zi. Ţara-de-jos = regiunile sudice ale Moldovei după vechea împărţire administrativă. Hai... Tocmai în Ţara-de-jos! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 62. 9°. (După franţuzeşte?) în regiunea organelor genitale (la femei). E bolnavă jos. O doare jos. 10°. (Eliptic, în exclamări, după fr.) Pălăria jos! = scoate pălăria din cap. Jos (cu el)! se strigă, în semn de desaprobare unui adversar, unui orator nesimpatic, etc. Jos guvernul! Jos tirania! II. Adj. 1°. Care nu este înalt, scund. Casă plină de copii, care mănâncă mămăligă la măsuţa joasă cu mânile mânjite. TEODOREANU, M. II 282. în cămaşă... cu guler jos. id. ib. II 58. Coliba aceea era... joasă. SBIERA, P. 219/28- JOSAN - 39 - 2°. De rând, din popor, comun. Pe cât ea are o naştere de joasă. ŞEZ. IIO3/4. 3°. (Despre glas) Profund, de bas. Are o voce joasă. || t P. anal. (Despre vocale) închis. Slova a are doao sonuri: unul chiar (= limpede) şi deschis..., altul tâmpit, apus, mai jos. P. MAIOR, IST. 133. 4°. (Despre preţ) Ieftin, mic. Un preţ mai jos decât acel ce costiseşte în Moldova. URICARIUL,VIII, 135/33. III. S u b s t. 1°. Partea din vale a unui loc, partea inferioară a unui lucru. După ce ieşi din josul scărei întrebă pe sora-sa. D. ZAMFIRESCU, R. 59. Partea din josul vadului trebue căutată să fie destul de adâncă. F. R. atila, 47. || S p e c. Partea mai coborîtă a terenului. PORUCIC, T. E. 20. 2°. Partea de la sfârşit cu care se termină o scrisoare, un document, articol, etc. şi se pune iscălitura). II întâlnim... în josul uricelor pe care el le compune şi pe care le iscăleşte. IORGA, L. 132. Semnătura îi apărea rar şi atunci numai în josul unor articole de culise politice. C. PETRESCU, C. V. 62. [Şi: în a josulea adv. = (pe apă) în jos. Şi se luă ştiuca în a josulea, iute ca fulgerul, de se turbura apa pârâului pe unde trecea. MERA, B. 164. Cf. în al jos. | Diminutiv: josişor (joşişor) adv. = ceva mai jos. De acolo mai gioşişor... s’au pus doi stâlpi (1753, Dorohoi). IORGA, s. D. vii 152. | Adjectiv e: joseân (josân), -ă adj., -că subst. = (om) care locueşte în partea de jos a unui ţinut, a unui sat; s p e c. (Mold.) locuitor din Ţara de jos; (la plur.) partea de jos a unui sat; f i g. om de jos (I 2°), servitor de rând (BARONZI, L. 11 l/n)- Au trimis Ştefan-vodă pre Petre... şi cu toţi josenii. LET. 153/2o-Carele strângând den josu ~ carii să zic joseni - au venitu la Iaşi şi mare gălceavă au făcut Ducăi-Vodă. MAG. IST. 136 l/2i. Ţăranii, mai cu samă Josenii..., cei din ţara de jos. BĂLCESCU, M. V. 648. A treia (bere) a josenilor. MÂNDRESCU, L. P. 207/y. Am fost în joseni = în partea de jos a satului (Teiuş). Com. I. BĂLAN; (cu derivatul) josăneâscă s. f. = nume de danţ H. VI 228: -josnic, -ă adj. = comun, nedemn, ordinar, trivial, abject. Zeiţă... Tu care poţi de odată, în vârfuri de mărire Să urci pe cel mai josnic din oameni... OLLĂNESCU, H. O. 109. Poporul cel josnic în gânduri. COŞBUC, JE. 14/3I. Suflet josnic. CONTEMPORANUL, I 686. Streină de orice calcul josnic. C. PETRESCU, C. V. 97. | Abstracte: josime s. f. = pătura de jos a poporului; josnicie. Ce fire naltă, măreaţă! Ş’apoi cu câtă josime!... KONAKI, P. 274; -(derivat de la josnic) josnicie s. f. = faptă josnică, caracter josnic. Deci fie ! Iată, poţi să te apuci Să smulgi ăst suflet dela obârşie Şi dacă poţi să-l prinzi şi să-l aduci Pe calea ta de josnicie. GORUN, F. 17. | Compus: (neobişnuit) josculcâre ţ s. f. = culcare pe jos. Posturi şi privigheri şi giosculcări. DOSOFTEIU, V. S. 59]. - Din lat. pop. deosum (clas. deorsum), idem. JOSÂN adj., s. m. t JOSĂNEÂSCĂ s. f. (Cor.) JOSCULCÂRE t s. f. JOSEÂN adj., s. m. \ . JOSÎMEs.f. / V J0S- JOSIŞOR, JOŞIŞOR adv. JOSNIC, -Ă adj. JOSNICÎE s. f. JOŞTARI vb. IVa. Rosser. - A jăpiţa, a lovi cu nuiaua pe cineva (Criscior, în Munţii Apuseni). PAŞCA, GL. JOSULEA adv. v. jos. JUBILEU JOTÁN s. m. Io. Chaton. 2°. Lièvre. - (Bucov.) Io. Cotoiu, mâţ. II F i g. Om care seamănă la cap cu mâţul. Com. AR. TOMIAC. 2°. Iepure, id. JOTÂT, -Ă adj. Cuvânt cu înţeles neprecizabil, în poezia pop. cu caracter mistic. Poate, greşeală în loc de «rotat». Păunii-s jotaţi (glosat prin «frumos»), frumos îs gătaţi. VICIU, GL. J0TCĂ s. f. Io. Cicatrice. 2°. Enflure. - (Transilv.) Io. Pielea rămasă goală, după ce s’a stors vreo bolfă s. umflătură, ce a avut-o vita (VICIU, GL.). 2°. Umflătură la gât, gâlcă (paşca, GL.), bolfă, j o 1 u d ă. Cf. j o 1 n ă. JOVIÂL adj. Jovial. Jovialement. - Căruia îi place voia bună, glumele, veselia, «voios, foarte vesel» (STAMATI). Cantemir apare natural, uneori jovial, din când în când poetic. IORGA, L. I. 285. Cu monoclul în arcada sprincenei, părul alb, jovial şi satisfăcut. PETRESCU, î. II 191. Lefegii joviali, cu sute de mii de lei pe lună. CECROPIDE, UNIVERSUL (1930), 20 Noemvrie. | Adv. Bea şi mănâncă jovial. TEODOREANU, M. II 49. [Abstract: ( v. jug. JUGĂLÎT, -Ă adj. J JUGAN adj. şi s. m. 1°. Hongre. Cheval de trois ans. 2°. Mouton. 1 °. Cal jugan şi mai ales jugan = cal jugănit (LB.); s p e c. cal (h. i 383, XI84) de la doi până la trei ani (h. iii 438; IV 138; vil 51, 132; IX 205). Trimitem un bun turcesc cal... şi alt cal jugan, bun (a. 1647). IORGA, S. D. IV 27. Ar vrea şi el doi jugani (a. 1787). ib. vin 15/2o-Mai mare de şapte ani să nu fie, ori jugani ori armăsari (a. 1811). ib. VIII 53/jq. Frumos e juganul tău. Mă laşi să-l mângâiu? CONV. LIT. XLIV, voi. 1208. Juganii ne-au stătut şi potcoavele-au pierdut. LIT. POP. ap. GCR. II 3H/4. Cu ochiul arcanului Prinzi muma juganului. TEODORESCU, P. P. 299. Pe cal o punea, Pe calul bălan, Jugan de cinci ani. PĂSCULESCU, L. P. 301. Tot căpestre de bumbac, Cum şade la jugani drag. MAT. FOLC. 124/30, cf. 409/î3, 186/16, 656. Nu cumva... telegari, jugani... te dau de jugubină? JIPESCU, O. 48/14. O adus doisprâzăci giugani giugăniţ[i]. VASILIU, C. 185. 2°. P. anal. Berbece jugănit (Câmpia Ardeleană în Transilv.) Com. v. BUCUR. [Acelaşi cuvânt pare a fi juigani adj. m. pl.: O lupoaică cu lupchi juigani (glosat prin: «pui de lupi»). COM. SAT. v. 73. | Diminutive: jugănâş s. m. Jugănaşii nu-mi mai vin. TEODORESCU, P. P. 691; jugănei s. m. Trei jugănei pripăşea, Trei jugănei gălbiori. Cu dungi negre pe spinare. PĂSCULESCU, L. P. 308; jugăior s. m. Avea şapte jugăiori, Cum ţi-este drăguţ de ei. MAT. FOLC. 390]. - Derivat din jug, cu suf. -an, cu înţelesul primitiv de «făcut bun de pus la jug prin castrare». JUGANAR JUGĂNÂR s. m. v. jugăni. JUGĂNÂŞ s. m. v. jugan. JUGĂNEÂLĂ s. f. v. jugăni. JUGÀNÉL s. m. v. jugan. JUGĂNÎ vb. IVa. Châtrer, hongrer. - (Mai ales despre mânz, dar şi despre viţel, porc şi berbece) A scoate testiculele spre a face animalul steril (şi în acelaşi timp mai blând, mai docil s. mai capabil de a se îngrăşa), a castra, a curăţi, a scopi, a herel(u)i, a întoarce, a înturna, a suci, a bate, a toca; p. e x t. (şi despre femele) a le face sterile, a steriliza. Bouţii cari se cresc de jug, cu cât mai tineri se jugănesc. ECONOMIA, 81. Şi verii şi scroafele se jugănesc. ib. 100. Am jugănit astăzi doi mascuri. Com. TOFAN. [Adjectiv: jugănit (cu negativul: nejugănit), -ă = castrat. Cu opt jugani jugăniţi. TEODORESCU, P. P. 139b. | Abstracte: jugănire, jugănit s. a., jugăneâlă s. f. (COSTINESCU), jugănitură (lm.) s. f. = scopire, castraţie. | Substantive verbale: jugănitor s. m., jugănâr s. m. - cel care jugăneşte, se pricepe să jugănească. Pătraşco giugănitorul de pre Moldova (a. 1629). IORGA, D. B. 45. Jugănari sânt doi. PĂCALĂ, M. R. 313/35]. - Derivat din jugan. JUGÀNITÜRA s. f. v. jugăni. JUGÂR, -Ă adj. v. jug. JLJGĂR s. a. v. iugăr. JUGÀRÉL s. a. şi m. \ JUGÀRÉJ s. m. (Bot.) JUGĂRÎT s. a. \ v. jug. JUGĂRÎŢĂ s. f. (Bot.) JUGÂŞ s. m. / JUGÂSTRU s. m. (Bot.) Érable champêtre. -Arbore (H. II 11, IV 83, 104, X 419, 464, 517) cu scoarţa roşietică, cu lemnul alb şi tare, care creşte prin păduri şi tufişuri. PANŢU, PL. Jugastru (a. 1563). CUV. D. BĂTR. 248. Intr’o moviliţă care iaste supt Gropa-boului... s’au făcut boor într’un giugastru (a. 1644). DOC., ap. HEM. 1 417/16. Teii cresc amestecaţi cu falnici jugaştri. ODOBESCU, I 147/15. Să caut un jugastru. S Bl ERA, P. 36/35. Cf. RETEGANUL, TR. 103/34. Se fac focuri prin curţi cu lemne de jugastm. PAMFILE, DUŞM. 80/g. Un galben jugastru. PĂSCULESCU, L. P. 53. [Şi (cu metateză): jugrâst = acer campestre (Belioara, jud. Turda). BORZA, BUL. GRĂD. BOT. XI 51]. - Din lat. pop. *jugaster, -astrum (derivat din jugum, pentru că din lemnul acestui arbore se făceau juguri, cf. grec. Çuyia «ulmus campestris»). JUGAU s. a. 1 v iui eu. JUGEUs.a. J JUGHEÂLĂ s. f. (Bot., Crom.) v. jolteală. JUGHILÀN s. m. v. juglan. JUGHINA s. f. Saleté; homme sale. ~ Murdărie (de pe om), cf. jeg, lip; p. ext. om murdar (Săcele, lângă Braşov). Com. G. GIUGLEA. [V erb: jughini IVa refl. = a JUJEU se scărpina de murdărie, a se freca de jeg. Com. G. GIUGLEA]. - Probabil, cu rostire dialectală (poate şi prin apropiere de jeg), în loc de jubină, iar acesta din bulg. zabina «mătasea broaştei» (care se vede pe apă, ca o murdărie). G. GIUGLEA. Cf. j a b r i n ă, j a n g h i n ă. JUGHINÎ vb. IV v. jughină. JUGLAN s. m. 1°. Dadais. 2°. Sans caleçon. 1°. (Cu înţeles peiorativ) Flăcăuandru. bogrea, dr. iv, 818. 2°. (Bucov.) Fără izmene (Straja). Com. AR. tomiac. [Şi: julân s. m., juvlău s. m.; juglău s. m. = om morocănos, care nu prea deschide gura. COM. SAT. iii 79; - jughilân s. m. Un haram de jughilan (glosat -probabil greşit - prin «juncan») S’o spăriat dun ciocârlan. ION CR. IV 5.] - Din bulg. zuglan «om înspăimântător, grozav, urît». Cf. DR. iv 818. JUGLÂU s. m. v. juglan. JUGLÂU s. a. v. jujeu. JUGLÉIE s. a plur. Jambes. - Picioarele de la genuchi în jos; picioare lungi şi descoperite. Cu jugleiele goale. ION CR. III 376, cf. 377. [Şi: giogléie s. a. plur. = picioare, oase. pamfile, j. ii.] - Derivat din jiglă, cu suf. -eiu. (Sensul figurat de «picioare» îl are şi bulgărescul zegli). JÜGLU t s. m. v. junglă. JUGRÂST s. m. (Bot.) v. jugastru. JUGRĂVÎ vb. IVa v. zugrăvi. JUGŞOR s. a. v. jug. JUGUBÎNĂ s. f. v. şugubină. JUGUÎ vb. IVa v. jug. JUGULÂR, -Ă adj. (Med.) Jugulaire. - Care se referă la gât. Vână jugulară. - N. după fr. JUGULUÎRE s. f. JUGUITÔRIU t s. m. JUGURÉL s. m. JUGIJŢ s. m. JUHÂLĂ s. f. v. jigală. JUHAT s. a. Bruit confus. - (Transilv.) Vuiet, freamăt. Nu se putu hodini De juhătul fmnzelor. VICIU, 33. ~ Cf. j o c o t. JUÎ vb. IVa v. joi. JUIGANI adj. m. pl. v. jugan. JUJAU s. a. v. jujeu. JUJEU s. a. 1°. Tribart. 2°. Supplice infligé aux chiens le dernier jour avant le carême. 3°. Verge. -(Muntenia şi Transilv.) 1°. Un fel dejug mic triunghiular, făcut dintr’o crăcană şi o bucată de lemn, pusă transversal, care se pune în -49- v jug. Dicţionarul limbii române. 1.VI. 1936. II.II.4. JUJUB -50- JULI gâtul porcilor (câinilor, viţeilor, etc.) ca să-i împiedece să treacă prin garduri sau prin găuri în grădini, coteneţe, etc., hădărău, jug (III 1 °). Jugul de porci, numit în Ardeal jugeu sau jujeu se pune în gâtul porcilor. PAMFILE, I. C. 146. Atât de treabă ce este, Numai jujeu îi lipseşte. PANN, P. v. iii 39. Cf. ZANNE, 371. Să puie vulpii hădărău (jijău), Că prea umblă noaptea rău. MAT. FOLC. 99. 2°. Aparat de torturat cânii; p. ext. datina din cea dintâi luni a postului mare de a da pe câni în tărbacă, adică a-i hicăi, a-i bate şi a-i chinui. MARIAN, S. II 9. Cf. v ă 1 ă r i t. In comuna Tonea, jud. Ialomiţa, jujeul se face întocmai ca un leagăn, iar în mijloc se fixează o funie îndoită, unde se pune cânele, marian, s. ii 11. A doua zi [după lăsatul secului] fac jujău, adecă un fel de învârtitoare pe roată pentru câni, până ameţesc. H. XIV 450. Spre lăsatul de came, poporul de aici torturează cânii cu ferestraie de lemn la coadă, apoi le dă târâţe cu apă şi în fíne îi ridică în furci de lemn, numindu-se această tortură: daţi la jâjeu..., ca să nu turbeze câinii vara, sau ca să alunge iama, să vină primăvara. H. II 252. Jujeul pentru câni. ŞEZ. 142/I2. 3°. Nuia lungă şi subţire, japă. ION CR. viii 188. [Şi: jijéu (jâjeu) s. a., jugéu s. a. VICIU, GL.; (+ jug) jugău TDRG.; — jajău s. a. = jărdie scurtă şi groasă, tămânjer. ion CR. ii 135: - (prin confuzie cu juglău = juglan) juglău s. a. (Măţău, j. Muscel). Com. COMAN.] - Din slav (cf. paleosl. zezïlï «collare», bulg. zezàlü «câijă», sârb. zezeli «bâtă, hădărag, lemn de care se leagă cânii»). JUJUB s. m. (Bot.) Jujubier. - Mic arbust spinos, originar din Siria, al cărui fruct, e întrebuinţat în medicină în contra guturaiului şi tusei. [Feminin: jujubă s. = fructul jujubului]. - N. din fr. jujube «fructul jujubului» (lat. zizyphum, din greceşte). JUJLJBĂ s. f. (Bot., Med.) v. jujub. JULA s. f. Femrne dont la coiffure est relevée et tirée en arrière; femme mal habillée qui fait des manières. -Femeie cu părul pieptenat îndărăpt, de i se văd tâmplele şi fruntea goală, cf. b e 1 e u j e t. (ŞEZ. III 69/9); p. ext. femeie sărăcăcios îmbrăcată, care totuşi voeşte să se ţină şi face mutre (REV. CRIT. III 158). [Derivat: juleândră s. f. = fată, femeie înaltă, voinică şi cu mers bărbătesc (şez. XXXII 106); - şuleândră s. f. = femeie care poartă pe cineva- de nas, îl mână de pe o zi pe alta (MARIAN); curvă, buleandră, fleoarcă, haită. (LB.)] - Cf. ung. suli «tuns, retezat tare» şi «viclean, perfid». JULAN s. m. v. juglan. JULFA s. f. Io. Chènevis. 2°. Plat préparé au chènevis. 3°. Sobriquet. Io. Sămânţă de cânepă. PANŢU, PL., PAMFILE, I. C. 241. 2°. Mâncare de post făcută din sămânţă de cânepă (CREANGĂ, GL.). Se prepară în mai multe feluri: în Moldova, sămânţa de cânepă se pisează în piuă, până se face turtă; se încălzeşte puţin la foc într5o strachină mare, se pune în ea puţină apă fierbinte şi se mestecă. Când credem că s’a muiat totul, se umple strachina cu apă călduţă şi căpătăm un lapte dulce care se strecoară prin sitişcă sau prin sită, ca să rămâie hoaspa. Laptele acesta se pune într’o oală la foc de fierbe. în timpul fiertului, laptele se încheagă puţin ca jintiţa şi căpătăm astfel jolfa, în care se pune puţină sare. Jolfa se poate face şi din truşnic, turtele ce rămân de la oloiu (făcut din sămânţă de cânepă), dar nu-i gustoasă şi dulce. PAMFILE, I. C. 241. Cf. ŞEZ. III 18/26, VIII 33, MARIAN, SE. I 163. în Ardeal julfa, numită jufă, este o turtă de faină din sâmburi de bostan fiartă la foc (BUGNARIU, NĂS.); la Lupşa însemnează «balmojul» care nu se’ntoarce din hârb, când vrea să-l toarne, fiindcă nu-i untos şi stă lipit de hârb (viciu, GL.). Gătitu-le-aţi ceva bob fiert, găluşte, turte cu julfă şi vărzare? CREANGĂ, A. 10. Cf. MARIAN, SE. I 177. Urluială fiartă cu jolfă de cânepă. ION CR. III 290. Julfă de sămânţă de cânepă fiartă cu lapte. LEON, MED. 28. Peste acest strat de turte se presară zahăr pisat, amestecat cu miez de nucă, asemenea pisat, sau numai jolfă (julfă, jofă sau juflă) de sămânţă de cânepă. PAMFILE, CRĂC. 17/I0- Dacă... peste păsat, fiert bine, turnăm julfă... ŞEZ. vili 33. Cf. H. x 33,414, 508,512,540; XII 289,302; mat. FOLC. 1 209. 3°. (Bucovina) Poreclă ce se dă unui om. Com. marian. [Şi: jolfă, s. fi, juflă s. £, jofă s. fi, jufă s. f, jilfă s. f. = zeama ce se face din sămânţa de cânepă pusă la fiert. ION CR. I 146.] — Probabil din ung. zsufa «gras», sămânţa de cânepă fiind oleaginoasă şi din ea extrăgându-se uleiul de cânepă. Forma originară ar fi deci jufă întrebuinţată în Transilv.; redarea lui u prin ul în cuvinte de origine ungurească e un fenomen cunoscut la noi. Dimpotrivă, ung. zsufa în înţelesul de «mâncare» (din lapte covăsit, sau zeamă de came de porc sau miel, cu tăiţei), întrebuinţat numai în Secuime, pare a fi reîmprumutat din româneşte. JULGHEÂLĂ s. f. (Bot., Crom.) v. jolteală. JULÎ vb. IVa 1°. S’écorcher. 2°. S’érafler, se mettre au vif. 3°. Se brûler. 1°. (Mold. şi Transilv.) Refl. şi pronom, (construcţia: mă jidesc la picior sau îmi julesc piciorul). A se răni uşor prin lovire cu un corp tare s. ascuţit, astfel ca să se ia pielea de pe locul rănit. Julirea e deci mai mult decât sgârierea, dar mai puţin decât b e 1 i r e a şi e sinonim cu sdrelirea şi jupuirea (şez. xxxn 137). Fiind la vânătoare, după ce au ucis un gligan sălbatic..., s’au julit puţinei cu lancea la mână. CANTEMIR, HR. 389/3. Mulţi pentru dorinţa slavei nasurile îşi julesc. C. NEGRUZZI, II 289/14. [Iapa] se giulea de garduri. CARAGIALE, S. 42/18. Că numa ce s ’o julit la un deget. D. STĂNOIU, C. I. 52. | (Mai rar). Trans. A produce cuiva o julitură. Pulpile să nu-i julească. CANTEMIR. HR. IST. 90. 2°. (Mai ales prin Banat şi Vestul Transilv.) Refl. şi pronom. A se roade (la piele), a se răni frecându-se, a se bate, a se glodi, a se dubi (BUGNARIU, NĂS.). M’a julit botina; calul e julit de ham. REV. CRIT. III 158. Mi s’a julit pielea, talpa, (p. ext.) căputul (= mantaua). Com. A. COCA. Creanga stângă a trupiţei [plugului] carea umblă pre pământ ca să nu să julească (= să să mănânce de pământ), se înădeşte cu o nadă de fier. LIUBA — IANA, M. 107. 3°. (Goij) Refl. A se arde, a se frige. M’am julit la mână cu apă fiartă. PAŞCA, GL. [Adjectiv: julit (cu negativul nejulit), -ă. A venit dela joc cu cotul julit. | Abstracte: julire s. £, julit s. a. = acţiunea de a se juli. înţepături, juliri, sdreliri. ciupituri. F. R. ATILA 71. (F i g.) Betejirea şi julirea cinstii, a slăvii numelui. CANTEMIR, IST. 31; -julitiiră s. f. = rana produsă prin julire; locul unde s’a JULITURA - 51 - JUM AT ATE julit pielea, excoriaţie. Julituri pe pielea pieptului... sânt semne de buboaie. L. FILIPESCU, ap. TDRG. Cf. ŞEZ. V 103, BIANU, D. 9]. - Din bulg. zulja «apăs, strivesc, frec» şi (în Banat) sârb. zul(j)iti «a freca». JULITÜRÀ s. f. v. juli. JULUÎ vb. IVa v. jelui. JULUMÎ vb. IVa Tromper. - (Mehedinţi) A înşela. N. rev. crît. 1910, 86. - Cf. c i u m e 1 i (c i m i 1 i). JUM s. f. v. jumătate. JUMÂLŢ s. m. (ş. d.) v. zmalţ (ş. d.) JUMĂNĂRAT, -A adj. Aux branches géminées. ~ (Banat) Crescut din aceeaşi tulpină, în formă de gemănare, îngemănărăt, îngemănat. O poamă, un pom de geamăn, adecă duplu, se zice jumănărat. Com. LIUBA. - Derivat din gemănare, cu suf. participial -at. JUMARĂ S. f. 1°. Grattons, rillons. Homme très maigre. 2°. Oeufs brauillés. 1°. (Mai aies la plur.) Bucăţile de came s. piele ce rămân din osânza, slănina sau seul din care s’a topit toată grăsimea. LB., H. XVI 261. Osânza... se topeşte... Scot jumările («giumerile»), partea cărnoasă. PAMFILE, I. C. 60/2i- Varză... Murată de-o săptămână. C’o jumară de slănină. MARIAN, SA. 40. Cf. H. XVI 267. || F i g. Poreclă dată unui om foarte slab şi hiteon (MARIAN), om uscăcios (ŞEZ. V. 103) (propriu : «stors, lipsit de orice grăsime»). 2°. (Munt., la plur. jumări) Mâncare făcută din ouă bătute şi puse la prăjit în unt sau grăsime (în care pe alocuri se amestecă şi faină de porumb, cf. MANOLESCU, 1331), (Mold.) s c r o b, (Transilvania) p ă p a r ă. Cf. COSTINESCU, H. IV 12. Ouă pentru ochiuri şi jumări. FILIMON, C. II 341. [Plur. -mări şi -meri (ALEX.), -mere (MARIAN). | Şi: jumérà s. f. = cojile uscate ce rămân de la topirea unturei, seului, etc. ŞEZ. 103; (Banat) mămăligă făcută în unsoarea rămasă din topirea untului cu zară (liuba), făină de păpuşoiu bătută cu lapte şi ouă, pe urmă pâij oliţe într’ o tigaie la foc (Com. IZVERNICEANU). | Derivate: j umăr că s. f. (şi mai ales plur. jumérci) = jumară. Com. LIUBA. A topit clisă şi a făcut jumerci (Lătunaş; lângă Vârşeţ). VICIU, GL.; - jumeré|e s. a. plur. = bucăţele de grăsime de porc din care se stoarce unsoarea. Com. izverniceanu, H. xvm 174.] - Avem, pe cât se pare, a face cu două cuvinte deosebite. în sensul 1 °, jumară (jumarcă) e de origine slavă, cf. bulg. zumerki, idem, sârb. zmire (plur.), idem, rus. zimera, zemera, zomera «ceeace a fost stors, tescovină», care, toate, sânt derivate de la zîm- «storc» (deci înrudit cu j i n t i ţ ă). în înţelesul 2° se pare, dimpotrivă, că avem a face cu germ.-austr. Schmarn «un fel de prăjitură făcută din griş sau din aluat de clătite, care se zdrobeşte în tigaie înainte de a se aduce la masă» pătruns şi în ungureşte (zsumorka şi, metatezat subt influenţa lui morzsa «sfarmitură», moi'zsâka, idem). JUMARCĂ s. f. v. jumară. JUMĂT s. f. v. jumătate. JUMĂTÂTE s. f. I. 1°. Moitié, demi(e), mi. 2°. A moitié, demi (invariable), mi. II. 1°. Moitié, milieu. 2°. A moitié. III. 1°. Demi-litre, chopine. 2°. Souliers bas. 3°. Demi-semelle. 4°. Bâton d’arpenteur (constituant une mesure). 5°. Demi-meule. 6°. Mesure (de 600 brins de chanvre). 7°. Moitié, épouse. I. (Adesea în opoziţie cu «tot» sau «întreg»). 1 °. S u b s t a n t i v (ca franc, «moitié», une-ori şi «demi», germ. «Hälfte») Fiecare din cele două părţi de mărime egală în care poate fi despărţită o unitate (corespunzând, aritmetic, lui Vi şi, în finanţe, lui 50%). Nu am vrut jumătate; acuma [n ’]avem nemica! ŢICHINDEAL, ap. GCR. II 212/9. Să te bată, bade, bată... Slujbele din nouă sate, De nu toate, jumătate/ JARNÎK — BÂRSEANU, D. 262/16. Dă două jumătăţi pe una întreagă. ZANNE, P. V 371. O jumătate îmi ajunge. Acest pendul sună orile şi jumătăţile. COSTINESCU. Mă mulţumesc cu jumătate. TDRG. Jumătatea dreaptă e mai frumoasă decât jumătatea stângă. \ (Prin «şi» se indică plusul care întrece cu o parte egală cu V2, une-ori acest «şi» poate fi însă - ca în germanul zwei ein halb - şi omis). Doao mile şi jumătate. CORESI, EV. 97/13. Un leu şi jumătate. URICARIUL, XIV 36/2i- Nouă ani şi giumătate. RUSSO, S. 99/40. Acele şi jumătate dacă le vei cere, ţi le va da. RETEGANUL, P. II 43/23. Un metru, un cot, un stănjen şi jumătate. DR. VII 215. E ora douăsprezece jumătate. C. PETRESCU, î. 242. # Un măgar (dobitoc, prost, hoţ, drac, porc de câne, ramolit, etc.) şi jumătate - unul care întrece pe toţi măgarii (dobitoacele, proştii, etc.) în măgărie (dobitocie, prostie, etc). (Tot aşa în limbile balcanice: n.-gr. C/Evaç yaîôapoç Kai jiiaoç; alb. është gomar e gjusmë; bulg. magare i polo vina PAPAHAGI, P. A. 135; dar şi în franţuzeşte: à corsaire, corsaire et demi). Gâlcescu nu e aşa cum îl cred ei, ci e un om şi jumătate (= în toată firea). TELEOR, ap. TDRG. Primar şi jumătate (= foarte capabil, energic), măi Cum mai puse botniţa la toţi! RĂDULESCU-NIGER, ib. Eşti un prost şi jumătate (= mare). ŞEZ. Iii 186/13. (Totul din care jumătatea face parte se arată printr’un genitiv s. prin prep. de, di n). O jumătate de ceas. CORESI, EV. 408/7. Jumătate den avuţiia lor împart, id. ib. 303/33. Să-i dea şi partea lui..., giumătate din comoară. PRAV. 308. I-am vândut o jum[ă]tate de pogon. HRISOV (a. 1650), ap. GCR. I 135/5. Giumătate de sat (a. 1660). BUL. COM. IST. IV 16. I-am vândut partea mea... jumătate din Ghelemeiu. URICARIUL, XX 179. Gimătate de palmă [de loc]. ECONOMIA, 153. Cincizeci giumătăţi de coaie scrisă (= scrise). CAT. MAN. III 7. Am reprodus... jumătate numai a articolului. RUSSO, S. 61/32- Aceasta îmi dă drept a spune că aci are numai o jumătate de cunoştinţă. MAIORESCU, D. I 284/27. (Repetat) Jumătate din mere erau coapte şi jumătate crude. TDRG. Gheorghe se aşează p’o jumătate de scaun. RĂDULESCU-NIGER, ap. TDRG. Să-i deie fata şi jumătate din împărăţie. CREANGĂ, P. 228. I Jumătate de are uneori înţelesul latinescului semi - sau franc, mi - în cuvinte compuse. Sânt şi jumătăţi de strigoi, mai ales de strigoaice. PAMFILE, DUŞM. 129. Erau şi jumătăţi de zei (= semizei). ISPIRESCU, U. 4/9. # Cu jumătate de gură (cf. ngr. jiè fiiGÔ crrö|ia; alb. me gjusmë gojë; bulg. s polovina usta PAPAHAGI, P. A. 135, dar şi fr.: à demi-voix) - fară convingere, fară voie s. hotărîre, nu cu toată inima. Bun sosit la noi, voinice, zise craiul cam cu jumătate de gură. CREANGĂ, P. 197. Jumătate-de-om (Mitol. pop.) = fiinţă omenească închipuită, numai cu o mână, cu un picior şi cu un ochiu, care poate muri şi învia mereu. Acel munte este moşia lui Jumătate-de-om. ISPIRESCU, ILlI.4* JUMĂTATE -52- JUMĂTATE L. 41. Jumătate de naş = cineva care, fară să fie naşul (sau naşa), retează părul copilului, marian, na. 410. Jumătate-de-pasăre = codobatură, marian, o. i 327. Jumătate-de-pită = o constelaţie constând din trei stele în formă de triunghiu. H. xvii 125. | (Rar) Prin jumătate loc adj. = înjumătăţit. Intrând regimentu’ întreg în foc, ieşind înapoi prin jumătate... (Muscel). G.-TISTU, B. 20. 2°. Adjectival şi a d v e r b i a 1 (In opoziţie cu «tot» şi «întreg», jumătate ajunge să se întrebuinţeze fară prepoziţie, în juxtapuneri, ca atribut, înainte sau după un substantiv s. adjectiv, sau ca determinare a predicatului, având sensul germ. «halb» sau al francezului «demi» indeclinabil, cf. însă şi franc, moitié, alături de à moitié în: «il est moitié roumain, moitié français». In această întrebuinţare, jumătate stă în concurenţă cu locuţiunile adverbiale şi adjectivale de jumătate, pe jumătate - cf. de tot, pe de-a’ntregul-şi, rar, în jumătate. Se întrebuinţează, ca şi acestea, adesea repetat). De e de jumătate stricat, necurat pare-i-se-va că va fi... [De] e de tot stricat..., nădejde de curăţie n’are. CORESI, EV. 427/6. Jumătate viu lăsară, id. ib. 392/3. (Chiar şi articulat) Jumătatea omul întru... moarte căzu. id. ib. 392/5. Se vădzură... cu obrazele negre, unora de giumătate, altora de tot. DOSOFTEIU, V. S. 148. Are (= ar) putea fi jumătate tot poleiţi. GEOGRAFIA, ap. GCR. I 178/21. Sumetate nyamcs — lat. semigermanus; sumetate gol — lat. seminudus. LEX. MARS. 245. Spre îndestularea slujbii cuviincioase la asemine locuri, să fie hotărîre, ca împreună cu în jumătate numărul de scutelnici,... să aibă şi deplin numărul de breslaşi. URICARIUL, IV 186/3. Nici pe jumătate copaciul nu săpase. DRĂGHICI, R. 154. Cale de douăsprezece verste (ca jumătate poştă. C. NEGRUZZI. I 36. Alţii, pe giumătate învăţaţi... RUSSO, S. 6/2i- A vorbit... numai în jumătate cunoştinţă de cauză. MAIORESCU, D. I 284/3. Hainele curate, jumătate de târgoveţ, jumătate de ţăran, dovedeau bunăstare. C. PETRESCU, î. II 141. Eu pot mărturisi cu luceferii nopţii Şi cu stele jumătate Că de cai nu avuiu parte Făr (= ci numai) de stare jumătate Şi de mânzi a treia parte. BIBICESCU, P. P. 163. Dă-ţi mânia după spate, Ca să bem în jumătate (unul cât altul, când unul când altul, în deplină armonie). ALECSANDRI, P. P. 73/22. Muierea cât de puternică, bărbat pe jumătate. ZANNE, P. II 280. Cine hainele şi le păstrează, le are pe jumătate, ib. III 184. # Cu gura (s. glasul) jumătate = cu jumătate de gură. A răspuns fata cu glasul jumătate. FUNDESCU, B. 119/i5. Cu jumătate preţ (şi în jumătate preţul COSTINESCU) = fr. à moitié prix. PONTBRIANT. II. 1°. Substantiv şi loc. adv. şi adj. Mijloc, miez. Duşmanii nici până la jumătatea apei [nu] ajunsese. DRĂGHICI, R. 167. Şi mă cată, mamă, cată... La tabăra jumătate (= la mijlocul taberii). JARNÎK-BÂRSEANU, D. 324/{. Mâne pe la ziuă jumătate... H. IV 6b. La calea (drumul) jumătate s. la jumătate calea (drumul) s. la jumătatea căii (drumului) = la egală distanţă şi de locul de unde ai pornit şi de locul unde vrei să ajungi. Eu plec cu sacu 'n spate - La calea jumătate Cer plata. COŞBUC, B. 33. Ajungând... Pân la jumătate cale... TEODORESCU, P. P. 163b A se opri la calea jumătate = a nu termina s. a termina rău ceea ce a fost început bine. ZANNE, P. 34. 2°. Adverbial. Mai mult, în mare parte, aproape de tot. Sântem morţi jumătate. BĂRAC, ap. GCR. II 174/4î. Ochii... pe jumătate închişi. EMINESCU, N. 8. Cine are cal ticălos, jumătate (propriu: jumătate din drum) umblă pe jos. ZANNE, P. I 344. III. S p e c. 1 °. (Eliptic din jumătate de litru s. oca) Măsură de capacitate de Vi litru (s. oca), cf. halbă (de bere), fârtal, sfert. Sătul, încălzit de jumătatea de vin, prinse din nou curaj. C. PETRESCU, C. V. 39. Mai adu o jumătate! 2°. (La plur.; eliptic din jumătăţi de ghete s. în loc de cioboţică H. X 261, probabil după germ. Halbschuhe s. fr. demi-bottine) Pantofi (în opoziţie cu «ghetele», care-s întregi). Mi-am cumpărat nişte jumătăţi. 3°. (Cism.) Partea de dinainte a ghetei, cuprinzând pingeaua (talpa), pe alocuri şi faţa. Am trimis ghetele să le pună jumătăţi. 4°. (Agric., Mold., eliptic din jumătate de prăjină) Nuiaua cu care se măsură pământul, băţ. (Are 12 palme s. 3 m. 36 şi două jumătăţi fac o prăjină) Cate jumătăţi ai? Com. T. NAUM. 5°. (Agric., Mold.) Jumătatea (de claie) e compusă dintr’un număr de snopi, care variază (7, 9, 10, 13, 15, 17, 20) după regiuni, aşezaţi unul peste altul în formă de cruce şi cu spicele înăuntru. Se mai numeşte şi cârstă, cârstac, clăiţă, cruce, petiţă. Cf. PAMFILE, A. 133/î9, 134/4, I3> 25, 135/7. Facerea jumătăţilor de clăi. I. IONESCU, C. 134. Holda mândră... Se ridică ’n snopi de aur, Se clădeşte’n jumătăţi. ALECSANDRI, P. III 67. Treisprezece snopi alcătuesc o jumătate. ION CR. III 258. La făcutul jumătăţilor se pune un snop jos. PAMFILE, A. 133/25. 6°. (Ţes.) Măsură de 20 de jărebii sau 600 fire de tort. Com. TOMIAC. In alt ciubăr mare... se pune un rând de scule (călepe, torturi ori jumătăţi). PAMFILE - LUPESCU, CR. 167/i5. 7°. (Mai mult în glumă, cf. germ. «die bessere Hälfte») Soţie, nevastă. Vino să te prezint jumătăţei mele, care mă respectă aşa de puţin. D. ZAMFIRESCU, R. 22. Ce ţi s’a întâmplat babo? zise el, cum îşi văzu jumătatea. ISPIRESCU, L. 96. | Forme scurtate: (prin haplologie): jumate s. f. Am prins nouăzeci şi nouă jumate. CONV. LIT. XLIV II 73. Slujesc de nouă ani jumate. MAT. FOLC. 160. Pe jumate s’o golească. TEODORESCU, P. P. 583, cf. şez., v 103; - (prin haplologie din jumătate de) jumătă de... şi juma de... 50 franci, pe jumăta de an ş’un rând de straie bune. CONV. LIT. XLIV, vol. I 649. A mai fost şi oameni jumăta-dă-om..., c’o jumăta dă gură, c’o jumăta dă nas. ŞEZ. III 3O/22, cf. IV 197/i2-i3. Satul nostru ie jumătă Bulgari, jumătă Rumâni. GRAIUL, I 168/17. Pentru o juma de falce i-an (= am) muncit, ib. 391/26; ~ juă s. f. Pun o juă de rublă. CONV. LIT. XLIV, voi. II 74, cf. CHIRIŢESCU, GR. 250. | V erb.: jumătăţâ ţ vb. P şi jumătăţi f vb. IVa PONTBRIANT = înjumătăţi, (cu derivatele: jumătăţâre ţ s. f. = înjumătăţire. Nu mă duce pre mine întru jumatăţarea zilelor meale. KLAIN, ap. GCR. II I86/13; jumătăţât, -ă t adj. = înjumătăţit. Şi ‘ntru jumătăţate zilele meale nu mă piarde. MOLITVELNIC, ap. GCR. I 82/jg]. — După cum a arătat F r. M i k 1 o s i c h, Rumunische Untersuchngen I 269 şi Beiträge II 12, cuvântul e de origine albaneză: gjymes «pe jumătate», gjymese «jumătate», care - după N. Jokl - sânt forme derivate cu suf. -io dintr’un mai vechiu *gjumete, ale cărui reflexe se păstrează până azi în dialectul geg (gjymet «pe jumătate plin s. gol, ciuntit», gjymte «râpos, cu povârnişuri», gjymtoj «împuţinez»). Forma veche românească a primit sufixul -(t)ate (ca în noutate, bogătate, dreptate), poate prin încrucişare cu reflexul pierdut din limbă al latinescului dimidietas, -atem (O. Densuşianu, Hist. I. roum. I 295) sau medietas, -atem (T i k t i n, Dicţ. rom.-germ). La Aromâni, alături de formele dzumitate (megl. zimitati), dzumitat, JUMATATA - 53 - JUNC dzumitâ, întâlnim şi derivatul cu alt sufix: dzumetocia) «măsură de Vi de oca». - Cf. înjumătăţi. JUMĂTĂŢ t vb. Ia } JUMĂTĂŢÎ t vb. IVa > v. jumătate. JUMATE s. f. j JUMEDÎE s. f. Foule d’enfants. - (Bucov.) Copii mulţi, p o j ă d i e. ŞEZ. XXXI 11. Era odată un om sărac şi gol ca degetu ’ şi cu o jumedie de copchii pe capu lui. ib. XXIII 52. [Şi: jumét s. m. sing. = popor, mulţime, (h) a 1 ă m u s t i e. Midt jumét de om. URICARIUL, X 403, Cf. GHEŢIE, R. M. 228.] -Jumet e derivat din jimi, cu suf. col. -et; jumedie e modificat după sumedenie. JUMÉRA s. f. ) JUMÉRCI s. f. plur. > v. jumară. JUMERÉJE s. f. plur. J JUMÉT s. m. sing. v. jumedie. JUMÉTCÀ s. f. v. miji. JUMÎ vb. IVa = (Transilv.) miji. PAMFILE, J. III 5/16. Cf. ajumi. [Abstract: jumit s. a. = mijit. De-a-j urnitul = de-a-mijitul (cf. a j u m i t). Peste Olt, în Banat, Haţeg şi Zarand [jocul] se chiamă şi ajumi tul, de-a-jumitul, d’a-ajumita, jumetcă, mijit. PAMFILE, J. III 5/j4 De-a-jumitul = joc copilăresc. H. XVII 256. Copiii se joacă: «de-a-jumitul» = de-a mija (Brad). VICIU, GL. | Derivat: jumétcà s. f. = de-a-jumitul, de-a-mija, baba-oarba. pamfile, Jiu 5/I4. cf. hem. 609/2b H. xvni 6.] - Din bulg. zumja «mijesc». Cf. miji. JUMUGÂIU s. m. sing. v. jimigaiu. JUMULEÂLĂ s. f. v. jumuli. JUMULÎ vb. IVa trans. 1 °. Plumer. Épiler. Dépouiller. Muer. 2°. Plumer, dépouiller (figuré). 3°. Rosser. 1°. (Complementul: penele) A smulge penele (GOROVEl, CR.) s. fulgii de pe o pasăre; (complementul: pasărea) a curăţi de pene, de fulgi o pasăre tăiată (CREANGĂ, GL.). Cf. ciupeli, c i u p ă r à. Jumulea o gâscă nevastă-mea. ISPIRESCU, L. 368. Trebue a-i jumuli penele de pe cap. ŞEZ. III 119/31. Şi mi-o opăreâ Şi mi-o jumuleà. TEODORESCU, P. P. 144. Când tai un cocoş, să-i* jumoli din penele aripelor. GOROVEl, CR. 994. cf. ŞEZ. XII 158. || P. anal. (La om şi animale) A smulge părul din rădăcină (PĂSCULESCU, L. p.). Am căptuşit nişte iepuroi şi am de gând să-i jumulesc. CREANGĂ, P. 304. Palma că-şi trăgea, Păru-şi jumulea. PĂSCULESCU, L. P. 155. | A goli, a despoia (de fructe), a lăsa golit, despoiat. Şi era să-mi jumulesc eu grădina ca să-i dau lui cu ce să-şi împodobească salonul la primirea prefectului! BRĂTESCU-VOINEŞTI, L. D. 246. Cineva jumuleşte pomul de mere. ISPIRESCU, L. 74. || (Neobişnuit) Refl. (Despre păsări) A năpârli, a-şi pierde penele. COSTINESCU. 2°. F i g. A despoia pe cineva de bani, a jefui. Dăduse nişte hoţi peste tovarăşii lui, şi-i bătură, şi-i jumuliră, de i-o lăsat cum i-o făcut mă-sa. ŞEZ. VI 151. II jumuleşte ca p ’un puiu de găină. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. IX 59. 3°. A bate (COSTINESCU) pe cineva smulgându-i părul, a f 1 o c ă i. înşfacă iedul de urechi şi-l flocăeşte şi-l jumuleşte... de-i merg petecile. CREANGĂ, P. 24. De i-ar împinge păcatul să-mi deschidă uşa..., ştiu că i-aş cârnosi şi jumuli, id. ib. 21. [Ind. prez. jumulesc, (regional) jumol. | Adjective: jumulit (cu negativul nejumulit), -ă = smuls de pene, curăţit de pene; pănuşit (NOVACOVICI, C. B. 24), cu penele căzute, năpârlit; (despre om şi animale) cu părul smuls; despoiat de bani, jefuit. Căutând.... prin iarbă, el dete peste păsărică rănită şi jumulită. ODOBESCU, III 190/i9. Ca plocon se aducea: carne de porc, unu or doi purcei «jumuliţi», două ploşti de vin şi doi colaci. PITIŞ, SCH. 106. Ademenea zburătoarele — şi jumulite, nejumulite, ţi le păpă. CREANGĂ, P. 247. [Ţăranii] fripţi de dări, scorojiţi de nevoi, jumuliţi de oricine i-o ieşi ‘nainte. JIPESCU, O. 9; - jumulitor, -oare (şi substantivat) = (cel) care jumuleşte, jefuitor. | Abstracte: jumulire s. f. = acţiunea de a jumuli; - jumulit s. a. = jumulire; (despre vie) prăşit H. XII 225. Gâscă de jumulit = prost, care se lasă uşor exploatat, jefuit. ZANNE, P. I 482. Când le cădea ‘n palmă câte o gâscă de jumulit. VLAHUŢĂ, D. 267. - jumuleâlă s. f. = jumulire, jumulit. Trăeşte din jafuri, din jumuleli, din apucături. JIPESCU, ap. TDRG.; -jumulitură s. f. = jumulire, dicţ.] - Probabil din ung. gyomlâlni «a plivi, a smulge din rădăcină» (şi cu sensul special: «a rupe tot al treilea lăstar nou de viţă, toamna»). A. SCRIBAN. - Cf. j i m u i, j u m u 1 i, j u m u r 1 u i, j i m i g a i u. JUMULÎ vb. IVa v. jimui. JUMULITURĂ s. f. v. jumuli. JUMULTUÎ vb. IVa v. smălţui. JUMURLUÎ vb. IVa v. jimui. JUNC s. m. Bouvillon. - Taur s. bou tânăr, nepus la jug (PĂSCULESCU, L. P.), de la 2 la 3 ani. La doi ani [viţelului] i se zice june. ION CR. IV 131. Boul când îi mic i se zice viţel, la un an m â n z a t, la doi ani june. H. iii 143, cf. 139, 11 17, IV 247, x 465. Giunc = juvencus. ANON. CAR. Doară mărâncu carne de giuncu (= c iun cu HUR.; tauri DOS.) PSALT. 96/j7. Juncii miei... hrăniţi jungheaţi şi totu e gata. TETRAEV (1574) 238. Junei graşi ţinură-mă. CORESI, PS. 52. Sângele juncilor. id. EV. 392/i5. Şi-m[i] adu... giunci ca să giunghem. PALIA, ap. GCR. I. 66/15. Foarte mulţi şi mari junei aduce la jărtvă. NĂSTUREL, ib. 132/37. Inima [era] sănătoasă, însă foarte mare ca de giuncul înterţiu. LET. II 37/4. Giuncii şi cu tauri mă’mpresoară. DOSOFTEIU, PS. 66. Un june de boi. BIBLIA (1688) 206/î2. Se împung ca doi junei. ALEXANDRIA, 149. Dacă moare juncul, se răpune jugul PANN, P. V. 133. Cf. ZANNE, P. I. 497. Să mâncăm carne de june. JARNIK - BÂRSEANU, D. 317/22. Apoi mai vreau... De ameazi un june gras. PĂSCULESCU, L. P. 252/38. La grădina cu doi nuci Să dau iarbă la doi giunci. VASILIU, C. 103. June gonitor. H. II 79. | (Atribut la «bou»). Numai doi boi junei d’avea. ALEXICI, L. P. 95/2i- [Grafia ciuncu în PSALT. HUR. e greşită. | Feminin: ( v. june. JUNCIJŢ, -Ă subst. J JUNE, -À adj. 1°. Jeune homme. Jeune. 2°. Fiancé. 3°. Célibataire, garçon. 4°. Jeune homme membre d’une société destinée à fêter les Pâques. 1°. Subst. m a s c. (în opoziţie cu «copil» şi «bătrân») Tânăr de sex bărbătesc, în puterea vârstei şi neînsurat, adolescent, fecior (3°), flăcău (STAMATl). Lăudaţi Domnul... junii. CORESI, PS. 402. Giune curat [despre evanghelistul Ioan]. DOSOFTEIU, V. s. 28. Că ’ntreci pre toţi giunii. id. PS. 147. Voinic adecă june iaste, den doazeci şi trei până în 42 [de ani], pravila (a. 1652). GCR. 179. Junele iubeşte viaţa numai pentru frica morţii. MARCOVICI, D. 151. Dorobanţii se recrutează dintre cei mai de frunte juni a[i] familiilor cu avere. I. IONESCU, M. 267. Junii ziceau închinându-se către bătrâni: cinste fie părinţilor noştri. RUSSO, S. 129/i7. Un june brunet care de pe barbetă şi mustăţi se cunoştea că era străin. C. NEGRUZZI, 1 37. Sicriul era purtat de juni nobili. BĂLCESCU, M. V. 395/9. Vreun june, în dreapta-i jaluzie, Se va mira d'atâta nemeritat favor. ALEXANDRESCU, M. 131. Anecdota pudicului june. VLAHUTĂ, D. 111. Nevastă... June tu nu-mi luaşi. MARIAN, î. 133. Să îngrozească pe juni, ca să nu vie în peţit. ISPIRESCU, L. 102. Se făcu un drag de june ca un brad. RETEGANUL, P. III 31/34. Cine o zis că-i bine june, Ala minte ca ş’un câine. MAT. FOLC. 952. Eu am fost june şi tu fată Şi ne-am iubit la olaltă. POP., ap. GCR. II 307/32. 7i-au venit juni d’ăi buni. TEODORESCU, P. P. 18b. Noi juni, cu ăi bătrâni Ieşirăm la câmpul mare. ib. 139. El e june de’nsurat. DOINE, 154/7. Junele atunci e june, Când briciu pe barbă nu pune. ib. 35/5. Câţi sânt juni şi feciori... ib. 34/jj. De-aş mai fi odată june, Ştire-aş peana cum se punel JARNÎK - BÂRSEANU, D. 397/5. A fost dragoste curată, Tot d’un june şi de-o fată. RETEGANUL, TR. 102/13. Dragostea junelui E ca umbra plopului. DOINE, 4/8. Cf. BIBICESCU, L. P. 46, PĂSCULESCU, L. P. 51. Juni cartofori, bătrâni cerşetori. zanne, P. iv 300. | Rar subst. f e m. Fată tânără nemăritată, fecioară. Alăuta zice din strună Oh! ce frumuşică jună. Iar toba zice: lasă, lasă, C’a s’o vedem şi mireasă. ZANNE, P. IV 244. || (Literar; probabil după fr .jeune) A dj. (despre fiinţe) Tânăr. Cei mai juni se apărau cu turbare. C. NEGRUZZI, I 152. P’aici... Intră o jună Doamnă frumoasă şi fugând. ALEXANDRESCU, M. 11. O cadână... jună. ALECSANDRI, P. III 4. Astfel noi, mai juni, care până atunci nu intrasem în politică..., am zis... MAIORESCU, D. I 329. Au nu ai fost jună? EMINESCU, P. 60. Jună sunt, de nimeni nu depand. CARAGIALE, T. II 28/J4. România jună, societatea studenţilor români din Viena. | (F i g.) Un popor june. URICARIUL, I 18O/25. Juna generaţiune română. MAIORESCU, CR. I., III. 2°. S. m. (Banat, Bucov.) Logodnic, mire. Giune = sponsus. ANON. CAR. [Mirelui] în Banat [/] se zice numai «june». MARIAN, NU. 176. 3°. S. m. Burlac, holteiu, becher, flăcău (tomnatic). Rău îmi stă june bătrân... Rău îmi stă june cu barbă. JARNÎK-BÂRSEANU, D. 459/7, 9. 4°. S. m. (La plur. în Braşov) Corporaţie de bărbaţi, neînsuraţi sau căsătoriţi («juni bătrâni»), care, în săptămâna Paştilor serbează patimile şi învierea lui Hristos prin diferite întruniri şi procesiuni. (Pentru amănunte şi originea obiceiului, cf. G. I. Pitiş în Revista Nouă a. 1889, p. 278 şi 299; St. Stinghe în Jahresber. vin, 9—18; C. Lacea, Dacoromania IV 366; I. Muş 1 ea, Obiceiul junilor braşoveni, Cluj, 1930). [Feminin: jună, (cu diminutivul) juniţă s. f. O iu trăi pentru-o juniţă Care cere-a mea guriţă. EPURE, P. 94. I Diminutive (dela masculin) junei s. m. = tinerel, adolescent; (Banat) logodnic. Giunel = sponsulus. ANON. CAR. Şi şedea lângă o zăbleală un giurelu (= voinicu tânăru N. TESTAMENT 1648; tinerel BIBLIA 1688) (ce-i) era numele Evtihu. COD. VOR. 16/2, cf. 51. Giurelu [= g i u r e HUR., tinerel DOS.; lat. adul escentulus] săntu eu şi ocărît. PSALT. (SCH.) 264/5. Bătrânii şi cu juneii să laude numele Domnului. CORESI, PS. 402. Vei vedea... dama cum înalţă spre cer rugi curioase Pentr’un junei. C. NEGRUZZI, II 134/22. Tare-mi vine diin junei, Dun junei pun căluşel. ION CR. III 106. Tot junei D’ăi tinerei. TEODORESCU, P. P. 54b De păzit, cine le păzea? Un JUNEAPĂN -55- JUNGHIU junei cu o fată mare. MAT. FOLC. 1 253/5; - junelâş s. m. = (Banat) tinerel; logodnic; june (= flăcău) bătrân. (Com. LIUBA). Giunelaş = sponsulus. ANON. CAR. De cum îl văzuse pe junelaşul osândit, i-a căzut tronc la inimă. MERA, B. 266. Să mă mânce-un junelaş. HODOŞ, P. P. 57/16, cf. VICIU, COL.; - junecut s. m. = tinerel. Eu mai bine l-am văzut, Era tânăr junecut. BIBICESCU, P. P. 239; - junişân (cu plur. -şani şi -şenî) s. m. = (Transilv.) tinerel, fecior care a intrat întâia oară în joc (Sibiu). Com. L. BLAGA, h o 11 e i u (LB.), cf. horghidan. Crezi că eşti junişan şi acum? AGÂRBICEANU, LUC. III 102. Să trăiască toţi mesenii, Bătrâni, tineri ,junişenii. MARIAN, NU. 507. Cf. SA. 126. S ’o ’ntâmplat în vecini c’o murit ficior junişan. GRAIUL II 10l/g; - junigâş s. m. = tinerel, flăcău. Un tânăr junigaş, la vârstă de 19 ani (a. 1812). IORGA, S. D. XII 202; - junişcân s. m. = june, flăcău de însurat (Poiana Sibiului, în Transilvania). PAŞCA, GL.; -junişor s. m. = [Băiatul] când a ajuns în etate de peste 18 ani [se numeşte] june, junişan, junişor. MARIAN, NA. 348. Copilul... era acum cotângan {junişor, prăscău). reteganul, P. v 82/33_34; - junişel s. m. = junişor, tinerel. PAMFILE, DUŞM. | Adjectiv: (rar) junesc, -eâscă = de tânăr, juvenil, dicţ. | Adverb: juneşte = ca junii, în felul junilor. LB.] - Din lat. juvenis, idem (La Aromâni gione însemnează «tare, vânjos, curajos, voinic»). Cf. juneţă, juni, junie, junime. JUNEAPĂN s. m. (Bot.) v. jneapăn. JUNECUT s. m. ) JUNEL adj., subst. > v. june. JUNELÂŞ s. m. ) JUNERE s. m. v. ginere. JUNESC, -EÂSCĂ adj. ] v june JUNEŞTE adv. J JUNEŢE s. f. Jeunesse. - (Cuvânt literar în a doua jumătate a sec. XIX) Tinereţe, (pop.) junie. Tot focul amorului, tot delirul juneţei... l-am cheltuit în ademenirile unei cochete. C. NEGRUZZI, I 55. Eleganţă şi juneţe, Graţie şi frumuseţe. ALEXANDRESCU, M. 187. Sublimul entuziasm al juneţei. ODOBESCU, III 323/lg. [Şi:juneţă s. f.] - Derivat din june cu suf. abstr. -eţe (după ir. jeunesse). JUNGHER s. a. Poignard. - Pumnal, stilet, j u n g h i u. La brâu [aveau] satâr şi jungher. ODOBESCU, "I 65/13. Un jungher îi pătrunse pieptul şi sângele i se opri la inimă. SADOVEANU, M. 120. Jungherul, un fel de cuţit nevăzut, ca şi celelalte unelte tăioase ale morţii... PAMFILE, DUŞM. 347/j. - Derivat (literar?) din junghiâ s. din junghiu (3°), cu suf. instrum. -ar. JUNGHEROS, -OÂSĂ adj. v. junghiu. JUNGHET s. a. v. jimb. JUNGHETURĂ s. f. I. 1°. Egorgement. 2°. Point de câte, point. 3°. Victime (d’un sacrifice). II. Articulation du cou, nuque. I. 1°. Injunghere, înjunghetură. O lovi cu cuţitul cu trei giungheturi. DOSOFTEIU, V. s. 142. ' 2°. Junghiu, durere, când te ‘njunghie. Să-l ştergeţi de jungheturi. TEODORESCU, P. P. 391b. 3°. t Dobitoc înjunghiat şi adus ca jertfa. Va mustra pe carele mănâncă carne..., mortăcină şi junghetură dela idoli, pravila, ap. CADE. II. (Anat.) Articulaţia coloanei vertebrale cu baza craniului, încheietura gâtului cu trunchiul corpului (PĂSCULESCU, L. P.); p. e x t. grumaz, gât (H. xvm 317). Luă un lemn şi-l lovi după cap de-i frânsă giunghetura. DOSOFTEIU, V. S. 174. S'aplecat scurt cu bărbia ‘npiept parcă i-a trosnit junghetură. CARAGIALE, M. 49/8. Unuia îi înfundă ţeasta..., altuia îi frânse junghietura (glosat greşit prin: «mijloc»). CHIRITESCU, GR. 40 şi 250. Şi-a dat de mult coastili cu duşmanu, să ne răpue capu ’ -rupi-i s’ar junghietura gâtului! JIPESCU, O. 83. Capul îi bănănăia într’o parte şi într’alta, de parcă îşi rupsese junghietura. ISPIRESCU, L. 106. Junghietura i-o frângea. BIBICESCU, P. P. 306. Junghetură gârbiţei. PĂSCULESCU, L. P. 247. Numai să-l prind, că-i rump junghietura, i-o sfârtic! H. XVIII 317. [Şi: junghietură s. f.] - în sensurile de subt I, derivat românesc din junghia, cu suf. abstr. -ătură; în înţelesul II pare a fî lat. pop. *jugulatura (din jugulo «égorger», care la rândul său e derivat din jugulum «endroit où le cou se joint aux épaules», propriu: locul unde se aşează j u g u 1). JUNGHI vb. Ia v. înjunghia. JUNGHIETÜRÀ s. f. v. junghetură. JUNGHIU s. a. 1 °. Coup. 2°. Point de côté, point. Pneumonie. 3°. Poignard. 1°. (Rar) împunsătură cu o armă ascuţită; înjunghetură. Of! taci, preoteasă, taci. Necredinţa lui Mihaiu şi neascultarea lui sânt pentru mine junghiuri de cuţit. RĂDULESCU-NIGER, ap. TDRG. (ms.). Ochii tăi cuţite n’au: mă mir, junghiuri cu ce-mi dau? şez. vil 45. 2°. Durere vie şi pătrunzătoare (mai ales la piept, în spate sau pe la încheieturi), ca şi când te-ar înjunghia cineva cu o armă ascuţită. Junghiu. MARDARE, L. 370. S’au aşezatjunghiurile şi s’au sfârşit chinurile. BĂRAC, AR. 84. Se... aseamănă durerea colicei cu junghiul. PISCUPESCU, O. 294. Simţi atunci tristeţea însinuindu-se în pieptu-ţi, ca un junghiu de ghiaţă. C. NEGRUZZI, I 243. Părea un junghiu că-i curmă suflare şi viaţă. EMINESCU, P. 209. Junghiurile în picioare... ODOBESCU, III 13/13. A simţit că-i trece junghiul pe sub coaste. COŞBUC, F. 106. Ano! te gândeşte că-mi trece ca un junghiu prin inimă când te văd tristă ori mâhnită. SLAVICI, II 121. Şi nici tu junghiu, nici tu friguri, nici o altă boală nu s’a lipit de noi. CREANGĂ, A. 28. Cineva poate căpăta junghiu din vânt, din răceală, din apă rece, băută pe nerăsuflate, ba şi din joc, jucat necumpănit. GRIGORIU-RIGO, MED. I 93. Junghiu se tămădueşte. PAMFILE, V. 74/25- Mi-a pierit junghiul din spate. TEODORESCU, P. P. 324b. Mă cuprinde junghiu să mor. DOINE, 131/y. Mi s’a stârnit un junghiu. ŞEZ. II 212/13. Cel mai năprasnic din toate soiurile este însă junghiul morţii, de care nu mai este chip de scăpare. PAMFILE, B. 40. | S p e c. Pneumonie. Junghiu capeţi când te scalzi asudat... Junghiul te apucă totdeauna printre coaste. LEON, MED. 135. Cf. H. II 122, 155, 208; X 268, 491. 3°. Pumnal, jungher. Nici o armă nu avea alta decât un mic junghiu cu plăselele de aur. C. NEGRUZZI, I 148. Are arme! Luaţi-i junghiul! I. NEGRUZZI, VI 572. Se apropie de femeie şi voi s’o cuprindă. Ea se smuci şi apucă un junghiu de pe masă. SADOVEANU, SĂM. II 747. A băgat un junghiu în mine. TEODORESCU, P. P. 347. JUNGHIULET -56- JUP [Plur. junghiuri. | Diminutiv: junghiulé| s. a. (Ad 2°) Bune de junghiuleţe. PĂSCULESCU, L. P. 94. | Adjectiv: junghiurós (şi, prin apropiere de jungher, jungherós), -oâsă adj. = care provoacă, dă junghiuri (2°). Dela... cutare De dânsele junghiuroase. GRIGORIU-RIGO, MED. I 65. Să tăiaţi orbalţu[l] cel jungheros. ib. 23.] - Postverbal din j unghia. JUNGHIULEŢ s. a. JUNGHIURÓS, -OÂSĂ adj. v. junghiu. JUNGLĂ s. f. Jungle. - Regiune necultivată, de obiceiu mlăştinoasă - mai ales în Indii - acoperită de trestii, bambu, plante căţărătoare, etc., în care trăesc fiare sălbatice. Cartea junglei de Rudyard Kipling (1894). [Neobişnuit: juglu ţ s. m. Şerpi gigantici stau în jugli tupilaţi. ALECSANDRI, P. III 28.] - N. din fr. (< engl. jungle, iar acesta din indostanul jangaî). JUNÎ vb. IVa intrans. Vivre en célibataire, en garçon. - A trăi anii la junie, a rămânea june necăsătorit (LB.) Cf. a feti. Săracii cioriceii mei, C’o junit tata cu ei, Şi-o junit şi frati-meu, Şi-acum să junesc şi eu! MAT. FOLC. 1 03 l/i3_i5. Rupe, măndro, şi feteşte, Că şi eu oiu mai juni, Şi-amândoi tot ne-om iubi. reteganul, CH. 24. [Adj ecti v: junit, -ă = care a rămas june necăsătorit. Voi îţi fi mânate... De june junit. DENSUŞIANU, Ţ. H. 283/I4]. - Derivat din june. JUNICA s. f. JUNÍCE s. f. v. juni nea. JUNIE s. f. 1°. Jeunesse. 2°. Virginité. 1 °. Starea s. vârsta de june, tinereţe, juneţă; p. e x t. starea de flăcău necăsătorit, holteie, celibat (lb.). Noî-se-va ca vulturului tirereaţele [= giuriia HUR.] alte. PSALT. 211/28* Cf. 82/29. Hotărăsc a-şi petrece viaţii în junie. MARCOVICI, D. 118. Toate amintirile juniei se grămădeau în închipuirea mea. C. NEGRUZZI, 167. Junia ne ‘nvaţă Să trecem în viaţă Ca pasărea ‘n sbor. ALECSANDRI, P. I 170. Din junie... păn’ la bătrâneţe. I. NEGRUZZI, II 70. Copilăria şi giunia sânt singurele chei pentru deslegarea... HASDEU, 1. C. VII. Deprins cu ele din junie. GORUN, F. 34. Patima ei din fetie, Ş’a badiului din junie. MAT. FOLC. 1 052/j2- N’ar putea nime să scrie Al meu bine din junie. RETEGANUL, TR. 94/21. 2°. Virginitate, feciorie, fetie. I-a luat junia = a desfetit-o, şi-a bătut joc de ea, a desvirginat-o. I-a pus 5 pogoane drept junia ei, despre un văduv când se însoară cu o fecioară şi îi face dar pentru virginitatea ei. CIAUŞANU, GL. - Derivat din june, cu suf. abstr. -ie. JUNIGÂŞ s. m. v. june. JUNÎME s. f. 1°. Jeunesse. 2°. Nom d’une société littéraire fondée à Iassy en 1867 et d’une association d’étudiants à Cernăuţi. 1 °. Tinerime (STAMATl), tineret. Pentru cultura junimei. URICARIUL, VII 173/23. Desbateri încurcate Care plac junimei noastre... cu capete stricate. ALEXANDRESCU, M. 172. O nemernică junime! OLLĂNESCU, O. 194. Junimei generoase, domnişoarelor... Le arăt că lumea vis e. EMINESCU, N. 43. Trebue ca profesorul să fie un om cu maturitate... pentru a expune junimei ştiinţa sa. MAIORESCU, D. I 358/100- 2°. S p e c. Numele societăţii literare, înfiinţate la Iaşi în 1867. | Numele unei societăţi studenţeşti fondate în 1878 la Cernăuţi. [Derivate: junimist, -ă adj., subst. = care facea parte din societatea «Junimea» de la Iaşi s. din partidul politic ieşit din ea s. care se rapoartă la ele. Am discutat încă de la 1881, ideile junimiste. MAIORESCU, D. IV 642/2g. Guvernul «junimist» este în esenţă un guvern conservator, id. 30/2j. De la 1857 încoace, junimiştii au fost, de la intrarea lor în acţiunea politică, monarhici şi dinastici, id. 1 51/23-24? - junimeân s. m. = (Bucovina) membru al societăţii studenţeşti «Junimea» din Cernăuţi. S’au găsit junimeni (căci aşa se numeau membrii acestei societăţi) care au luat în serios scopul societăţii. SBIERA, F. 383]. - Derivat din june, cu suf. col. -ime. JUNIMEAN s. m. JUNIMÍST, -Ă adj., subst. v. junime. JUNINCĂ s. f. Génisse. - Viţea tânără (de la 1-2 ani, pe alocuri şi mai bătrână), care n’a fatat încă, j u n c ă. Cf. LB., H. ix 4, xvii 67. Junice. cuv. D. bătr. 1286. Câte 2 zloţi juninci. DIONISIE, C. 193. Junincele nu trebue date la taur. ECONOMIA, 83. O sută de juninci jertvă. ŢICHINDEAL, F. 476. Cerul e dulce, junicele albe, şi pământul roditor. BĂLCESCU, M. V. 565. Tăind ceruta de lege junincă... COŞBUC, Æ. 57/42. Iar ochii umezi, mari, ca de junică, Privesc aşa de blând. VÂLSAN, SĂM. III 261. îşi dă... vacile pe juninci. MARIAN, NU. 61, JARNÎK -BÂRSEANU, D. 386. Ce ştie ghiţelul, junicea, mânzatu? JIPESCU, O. 48/î Opincuţă de junică. MAT. FOLC. I 466. Zece vaci şi o junincă. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 280. Numără părul de pe o junice. RĂDULESCU-CODIN, F. 242. Iar dragostea de Româncă ca carnea... de junincă. RETEGANUL, CH. 79. O vacă şi o junincă Şi-un ol de purtat pălincâ BUD, P. P. 46. O junincă, vacă grasă, Nici-un ban n ’a pus pe masă! PĂSCULESCU, L. P. 259/50. [Şi: (Maramureş, Sălaj) jurincă s. f. H. XVIII 92, 19, ŢIPLEA, P. P. 100, CABA, SĂL.; VAIDA; junică S. f. H. XI 230; junice s. f. cuv. D. bătr. 1286, H. iv 247; junince s. f. MOLNAR, ap. CDDE. nr. 922; (+ paleosl. junica, idem) juniţă s. f. Ca juniţa lângă viţea şade. ZANNE, P. IX 210. | Diminutive: junincuţă s.f. LB. Ţi-a da o junincuţă. marian, nu. 146; juninceâ s. f. lb.]. - Din lat. junix, -icem, idem. JUNINCE s. f. JUNINCE s. f. JUNINCLJŢĂ s. f. JUNIŞCÂN s. m. JUN^ÉL s. m. JUNIŞOR s. m. v. junmca. v. june. JUNIŢĂ s. f. v. june şi junincă. JUP s. m. Gerbe. - (Transilv.) Snop (Com. A. tomiac) de paie (caba, SĂL., lb., stan, m.), după ce spicele au fost treierate (vaida); legătură de strujeni (ŞEZ. XXXII 137). Juchi = malduri, snopi mici. ION CR. Iii 156. Pre fieştecare cojniţă trebue pus câte un jup de rogoz. ECONOMIA, 207. Să-mi împrumutaţi vr’o trei jupi de săcară. Com. TOFAN. [Şi: jip s. m. = legătură, mănunchiu (de paie, fân, răchită) LB., GR. S. V 46: strujeni, tuleie, bâlii. Pun... asemenea lemne şi încarcă pe el jipi (bâlii); grămada de jipi, aşa încărcată pe lemne, se numeşte jireadă. VICIU, GL. 33.] - Din ung. zsup, idem. JUP -57- JUPÂN JUP s. m. (Bot.) v. jepi. JUPĂ s. f. v. jip4. JUPĂ s. f. (îmbrăc.) Jupe. - (Franţuzism vechiu, pătruns şi la ţară) Fustă purtată de femei la oraş (p. e x t. şi la ţară H. V 134), foi. 20 jupe bune carmajin (a. 1771). IORGA, S. D. XII 86/g. O damă înaltă, cu o bluză verzuie şi cu jupă. CARAGIALE, M. 170. O văd scoţând... de sub jupa scurtă un pacheţel de hârtie. BOTEZ, B. 118. [Diminutiv: (fr. jupon) jupon s. a. (învechit; plur. -poane) = fustă îmbrăcată pe dedesubtul jupei).] - N. din fr. Cf. dubletul g i u b e à. JUPĂ! vb. IVa ) y jap1. JUPÀITÜRÀ s. f. J JUPÂN t s. m. 1°. Titre serbe d’un gouverneur de province. 2°. Sire, titre que prenaient les boyards. 1°. Titlu care se dădea de Sârbi persoanei puse în fruntea unei unităţi teritoriale, numite «jupa». DR. I 147. 2°. (în stilul de cancelarie din veacurile trecute) Titulatură pe care boierii români o puneau înaintea numelui, când se iscăleau în acte, j u p â n. CADE. Jupan Şărban Kantacuzino vel paharnicii (a. 1702). GCR, I 143 (cf. ib. 344/33). Jupan Radu vel Agă. MAG. IST. I 126/8. | (Arhaizant) Boier; cetăţean. Jupanii atunci cu feciorii lor, ca nişte domni feodali, se ridicau cu banierele lor. BĂLCESCU, M. V. 609. Boierii... se numeau jupani, adică cetăţeni, id. ib. 11. [Femininul: (paleosl. zupanica, «soţie de jupan») jupâniţă f s. f. = j u p â n i ţ ă (2°). Supt această piatră odihnescu-se oasele roabei lui D-zeu jupaniţii Chiajnei carea au fost jupaneasa [sic!] jupanului Ivaşco vel armaş (a. 1641). DOC., ap. TDRG. Elegantele noastre domniţe şi jupaniţe din secolii trecuţi. ODOBESCU, I 417]. - Din zupan «conducător; stăpânul unei regiuni». Cf. dubletul j u p â n. JUPÂN s. m. I. 1°. Sire, messire: titre donné aux grands dignitaires, puis par extension aux boyards. Parfois ironique. 2°. Maître, seigneur, terme de respect; patron. 3°. Maître. 4°. Terme de respect donné par la femme à son époux; homme, amant. II. Chef serbe. înţelesul originar - probabil un înalt demnitar - al acestui cuvânt, învechit în cele mai multe regiuni şi întrebuinţat, acolo unde se mai foloseşte, ca termen cu care ne adresăm, în mod cuviincios unei persoane sus puse, nu se cunoaşte. I. 1°. (în textele din veacul al XVI-XVII-lea şi pe alocuri şi azi, în poezia populară) Denominaţie onorifică, titlu de politeţă (întrebuinţat - ca şi franc. messire - izolat s. înaintea titlului s. numelui personal) dat persoanelor cu slujbe s. ranguri de conducători în viaţa publică (d. ex. - în Transilv. - «judeţul», «birăul» s. «pârcălabul» cetăţii Bistriţa; sau - în Munt. şi Mold. - «judeţul», «vornicul», «aga», «vistierul», «paharnicul», «medelnicerul», etc.) Cu ajutoriul lui Dumnezeu... eu jupânulü Hârjilit Lucaciu judeţul Braşovului şi a tot ţinutul Bârsei, jăluii şi ded (= dăduiu) de le tipării. CORESI, EV. 1/I7. Giupănul Frâncu Giurgiu, birăul de cetate Bistriţii (a. 1604—1618). ROSETTI, B. 74. Multă sănătate dumitale giupăne birău den Bistriţă, ib. 64. Giupănul pârcălabul de Bistriţa, ib. 67. Zise cătră giudeţ, giupâne Pompilie. VARLAAM, C. 61/2. [Jumătate de Chiujdeşti] dumisale Medelnicerului celui mare, giupânului Isar [pe 66 galbeni]. BUL. COM. IST. IV 166. Măi jupâne pârcălabe, Tu din lanţuri mă sloboade. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 215. | P. anal. Titlu de politeţă dat (în oraţiile de nuntă) voinicelului. Mulţămesc şi dumitale, jupâne vornicele! GCR. II 317. || P. ext. Titulatură pusă înaintea numelui oricăror personagii de seamă din ierarhia socială (d. ex. înaintea numelui marilor proprietari, al boerilor). Atunci când au dat giupărul Macrai Istioan cu muma Mării sale... nu o au dzis că au fost marha lui Fodotski (a. 1608). ROSETTI, B. 78. [Martori într’un hrisov de vânzare] Eu Cozma, eu jupânul Standul ot Bucureşti, eu Calin (a. 1691). GCR. I 92. Dumnealui jupânul I. Cantacuzino. URICARIUL, XX 367. Dumnealui jupân Io nu Maree (a. 1749). IORGA, S. D. XII 51/17. || (Ironic) Om scăpătat, dar mândru. De azi până mâne, Numai pentru-o pâne, Numai să-i zici jupâne. ZANNE, P. IV 414. # Jupân frige-linte = cel ce vrea să facă pe boierul, şi el trage pe dracul de coadă (lungianu, cf. 228) | (Ironic şi familiar) Titlu dat cu scopul de a diminua prestigiul unui personaj de seamă. Toate vor fi după voia mea..., nu după voia lui jupân Sultan. GORJAN, H. IV 58. 2°. P. gene r. (Mai ales la vocativ) Titlu de respect, ca «domnule», «[cu]coane», «boerule» MARDARIE, L. 751, LB., GORJAN, H. II 143, DDRF.), f «chir», pe care-1 adresează: a) Omul de jos (ţăranul) unei persoane (m. ales streine şi îmbrăcate în haine nemţeşti) de condiţiune superioară. Ţăranul zise: bine vei face jup[â]nel (a. 1705). GCR. I 352/19. Bate-l, jup[â]ne, că au făcut plăcintele subţiri, ib. 352/25 (cf. şi 352/30). Jupâne, facă-ţi-se milă de un sărac! (a. 1760). ib. II 69/5. De vânzare ai oul ăsta, prietene? - De vânzare, jupâne. ISPIRESCU, L. 267. Stăi, giupâne, nu mai da, Că ţi-oiu spune tot ce ştiu! ALECSANDRI, P. P. 130. Ţuică, jupâne, am avut şi am beut-o. GIUGLEA - VÂLSAN, R. S. 357. | La Braşov, cântăreţilor de la biserică li se zice jupânii cantori. DR. V 10. b) (Pe la Braşov, Sibiu, Bistriţa) Ţăranii români, Saşilor. c) Cumpărătorii (mai ales ţărani) negustorilor (mai ales streini); s p e c. ucenicii şi calfele patronului (POLIZU, DDRF, TDRG). Noi îţi plătim cât ne-ai cerut, jupâne argintar. GCR. II 356. Jupân Dumitrache Titircă Inimă-rea (numele unui negustor). CARAGIALE, T. 11 5. Tu s *alergi la prăvălie Tocmai la jupân Ilie. MAT. FOLC. 46. Cioc, seleam de la jupân Ibriam, că şi-a făcut căciula şalvari. ZANNE, P. III 43 (VI 156). Mulţămesc dumitale jupânilor! [au zis iei, că au gândit că sânt negustori]. GIUGLEA - vâlsan, R. S. 355. d) (Ironic, în Mold.) Românii Evreilor (DDRF, TDRG). Mai dă, Române. - Mai lasă, jupâne! ZANNE, P. V 241. Jupânul Ştml aducea pentru hatârul călugărilor şi-a călugăriţelor tot ce li trebuia. CREANGĂ, A. 112. Se măritase ea după Iţic,fecionul lui jupân Ştrul. ib. 114. e) O persoană de condiţie socială mai mult s. mai puţin bună (dar nu ţăran) unei alte persoane de condiţie egală s. (chiar) inferioară. Am întrebat pe comisarul pentru jup[â]nu Cârstea (a. 1745). IORGA, S. D. XII 51. [Vizirul] începu a zice: jupân ghicitor... PANN, ş. XII 51. (Ironic) E, jupâne, te dete şăitănică pe mânele noastre! GORJAN, H. IV 50. f) F i g. (ironic) Titulatură la adresa dracului sau a unor animale personificate, etc. Slugele alerg îndată Pe jupân [măgarul], îl ciomăgesc. ALEXANDRESCU, M. 287. Puneţi mâna, copii, pe jupânul ista [= dracul]! CREANGĂ, A. 59. După bucluc umbli... măi jupâne Scaraoschi! ib. 306. Le iese’n cale jupânul Pogan [zmeul]. RETEGANUL, P. III 45. JUPÂNĂ -58- JUPÂNEASĂ 3°. (Mold.) Stăpân (în opoziţie cu slugă, argat, servitor) Sluga ce va fura în casa giupânu-său [Munt.: stăpânu-său]... să nu să cearte. PRAV. 180. Cela, ce va dzice giupânu-său [Munt.: stăpânu-său]... să nu-i vorovască cu muiarea, şi el tot va vorovi..., să-l ucigă. ib. 410. Ea [sclava] mângâindu-l [pe stăpânul ei] îi zicea: bucură-te, giupâne! DOSOFTEIU, V. S. 45, cf. 70. Cum are slugă jupânul, îşi are şi el stăpânul. PANN, p. V. II 35. | (Mold.) Titulatură dată de un credincios unui sfânt. Şerbul lui dzău şi al mieu giupân Dimitrie. VARLAAM, C. II 19. 4°. Titlu de respect pe care-1 dă soţia bărbatului. Ca Sara îngăduia lui Avraam, chemându-l pre el giupanü [= dumnezeu cod. vor.; = domn biblia (1688)]. n. TESTAM. (1648), ap. COD. VOR. 153. Astă toamnă era bine, Că-mi zicea mândra «jupâne». JARNÎK - BÂRSEANU, D. 72 (cf. ib. 183). | P. e x t. (Ironic) Bărbat, amant. I-a venit jupânul cu chef... C. PETRESCU, î. II221. II. (Românizarea literară a cuvântului) Jupan. [Sârbii] au căpetenii,pre care le chiamăjupâni. P. MAIOR, IST. 188. [Rostit regional giupân, (în textele rotacizante) jupâr (giupăr) t s. m. | Femininul: (rar) jupână s. f. = soţia jupânului, j u p â n e a s ă (v. c.). (Ad I 3°) La jupână gazda ’n casă Intr ’o cruce de fereastră. GCR. II 330; jupâniţă s. f. = boereasă (tânără); fată de boer. ŞĂINEANU, D. U. După cină boieri şi jupâniţe se prinseră în horă. ODOBESCU, I 77. | Colectiv: jupânime t s. f. = totalitatea celor care trăiesc la oraş; s p e c. corpul patronilor (meseriaşi şi negustori). PONTBRIANT]. - Etimologia necunoscută. Forma cuvântului (rostirea dialectală cu giu-, rotacismul şi redarea finalului -an prin -ân, ca în elementele latine) ne împiedică să-l considerăm ca un împrumut din paleosl. zupanü «stăpânul unei regiuni (zupa)». Mai probabil şi Slavii - precum indică şi răspândirea cuvântului la ei - şi noi l-am împrumutat dela Avari (care ne-au dat - prin mijlocire slavă - şi pe ban), cf. P. Skok, în Jugoslavenski istoriski Casopis II (1936), 1 ş. u. Cf. j u p â n e a s ă. JUPÂNĂ s. f. v. jupân. JUPANEÂSÀ s. f. 1°. Grande dame, épouse de boyard. 2°. Dame. 3°. Patronne, maîtresse. 4°. Femme de juif. 5°. Bourgeoise. 6°. Madame, (terme de politesse employé même pour une paysanne). 7°. Gouvernante, femme de charge. 8°. Nom de chienne. 1°. (învechit) Soţia jupânului, nevasta (s. văduva) unui boer (spre deosebire de «doamnă», cum se numea soţia voevodului ţării). DDRF., TDRG. Cela de va lua doâ muieri şi amândoauă giupânease [Munt.: jupânease], să se ciarte. PRAV. MOLD. 514. Se duse giupâneasa lui [a boerului] de ruga călugării să vie. VARLAAM, C. 24. O fată din ţara jidovească sluja la giupâneasa lui. ib. II 367. Tată-său luo o jupâneasă... fată de boiari mare. GAVRIL, NIF. 10. Să culca cu jupâneasele şi cu featele lor (a. 1654). ib. ap. GCR. I 17l/î2- Ziseră toţi boiarii şi jupâneasele plângere pentru Iosia. BIBLIA (1688) 333,2. Şopti la urechile jupâneasei (a. 1705). GCR. I 352/I5. Ne-am adunat toţi... cu jupânesele noastre. E. VĂCĂRESCUL, IST. 285. Schimbătură de la... Postelnicul şi giupâneasa lui. BUL. COM. IST. IV 22. Jupâneasa lui... foarte să bucură (a. 1760). GCR. II 68/î3. Boierii şi jupânesele lor nu erau scutiţi de omor şi siluire. BĂLCESCU, M. V. 26. Logofăt Solomon Bârlădeanul şi jupâneasa sa. C. NEGRUZZI, I 318. | (La vocativ) Denominaţie cu care soţul se adresează soţiei, «[co]coană». Au zis tată-său către fămeaia lui: soţul mieu jupâneasă! (a. 1760). GCR. II 68/n. 2°. P. e x t. (învechit) Femeie de condiţie socială înaltă, cucoană, doamnă, boieroaică, cf. matroană. O muiare giupâneasă ce o chemă Eusevia... trecea pre acel loc. VARLAAM, C. 59. O giupâneasă, anume Cleopatra, l-au unsu-l cu miruri scumpe. DOSOFTEIU, V. S. 73/2. Giupânease, care «matrone» le dzâc. ib. 155/2. Trimise Brâncovanul Vodă pre fiică-sa, domniţa Maria, cu unchiu-său... cu mulţi alţi boieri şi giupânese. LET. II 248. Intru acea cetate era o jupâneasă de neam mare. MINEIUL (1776) 144V2. Au venit înaintea noastră şi înaintea boierilor noştri jupâneasa Irina... şi fratele lor Isac... feciorii... biv-Log. Bârlădeanul. URICARIUL, I 158/27. Nu hălăduia de răul lui nici o jupâneasă, dacă era frumoasă. C. NEGRUZZI, I 144. Cine te-a trezit aşa de dimineaţă? — Lacrimile jupâneselor văduve care se varsă la uşa mea. ib. 146. Echipajurile giupânesilor era un car în doi sau în patru boi. RUSSO, S. 20. Românii nu aveau madame şi cucoane, ci giupânesele. ib. 108. Socoteşte trenţăroasă că este jupâneasă, adecă fiecare, fie cât de mic, socoteşte pe sineşi de om mare. ZANNE, P. IV 415. (Ironic, unei fete). Ia poftim de încalecă pe Bălan, jupâneasă, zise părintele de tot posomorit. CREANGĂ, A. 3. Dacă mama nu mă lasă Să-i duc leneşă în casă, Cum eşti tu, măi jupâneasă. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 427. (F i g. în fabule şi în cimilituri) Zise leul: jupâneasă vulpe (a. 1705). GCR. II 353. Iară’ vulpea zise: o jupâneasă maimuţă, ib. 354. In pădure naşte, în pădure creşte, Vine-acasă Şi ea e mai mare jupâneasă [= masa], gorovei, c. 218. 3°. Titlu de politeţă dat stăpânei unei întreprinderi comerciale s. industriale, patroană. Jupâneasă crâşmăriţă, Cunoşti astă căciuliţă? ZANNE, P. V 212. 4°. Soţie de Evreu. Lasă-mă jupâneasă, cu cărţile cele a d-voastre în pace, că eu ştiu ce ştiu. CREANGĂ, A. 118 (cf. ib. 136). 5°. Orăşeancă, târgoveaţă îmbrăcată «nemţeşte» (în opoziţie cu «ţărancă»). PONTBRIANT. Condurul nu se potrivea... la nici o cucoană, la nici o jupâneasă, la nici o ţărancă. ISPIRESCU, L. 306. 6°. P. e x t. Titlu de politeţă dat unei femei de la ţară (LB., DDRF, PĂSCULESCU, L. P.), care are o situaţie mai bună s. e îmbrăcată «nemţeşte»; s p e c. (Transilv.) Săsoaică (de la oraş s. de la sat). Galbeni curgea Şi jupânul cu căciula-mi stingea Şi jupânesei gazda în poale-mi turna. GCR. II 333. Destul te-i sătura De jupâni cu jupânese. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 468. Unde-s tufele mai dese. [Sânt] Mormânturi de giupânese. ALECSANDRI, P. P. 35. 7°. S p e c. (Sensul curent, une-ori completat, prin în s. din casa). Femeie (mai în vârstă) angajată spre a conduce şi a supraveghia bunul mers al unei gospodării (considerată ca o căpetenie a slugilor); ea împarte ordinele primite de la stăpâni, păstrează cheile de la hambare şi magazii, face conserve, dulceţuri pentru iarnă, etc; menajeră, madamă; p. ext. (în Muntenia) servitoare, fată în casă. Tocmim pe loc jupânese slugi... PANN, P. V. II 155. Tatăl meu, văzându-se flăcău tomnatic, se ’nsură cu jupâneasa Mărica. C. NEGRUZZI, I 246. Era o rochie grea de catifea, cusută de mâna giupâneselor. RUSSO, S. 108 (cf. şi ib. 16, 22, 36, 103). Nu s’a dat pe faţa pământului o jupineasă mai iscusită decăt Angheluşa. ALECSANDRI, T. 13. Luă cheile... cămării din mâna jupânesii. FILIMON, C. II 65. Intr’o seară... era singură cu jupâneasa Floarea. I. NEGRUZZI, I 140. Jupânesele se îndreptau spre piaţă. i. TEODOREANU, M. II 123. A dat Sf. Vasile la jupâneasa din casă. ŞEZ. III 243. A da de-a dreptul ca JUPÂNEŞICĂ -59- JUPUNEASĂ jupâneasa (5. baba) cea chioară. ZANNE, P. II 522. I-au cununat pe cei îndrăgostiţi fără lege, cu jupâneasa Vişina, adusă din Câmpina. RĂDIJLESCU-CODIN, î. 300. 7°. (Muscel) Nume de căţea (ciobănească). H. IX 438. [Şi: jupuneâsă s. f. biblia (1688) 177, (Mold.) jupeneâsă s. f. N. gane, ap. tdrg., jupineâsă s. f. | Diminutiv: (Mold.) jupâneşică s. f. (plur. -şele) = cocoană tânără şi drăguţă. POLIZU. Jupâneşică Maica, unde-a fi... deal mare, s’a mai da şi pe jos. CREANGĂ, A. 116, cf. 119, 127.] - Derivat de la jupân cu suf. moţion. -easă. JUPÂNEŞÎCĂ s. f. v. jupâneasă. JUPÂNÎME s. f. jupân. JUPÂNIŢĂ t s. f. v. jupan. JUPÂNÎŢĂ s. f. v. jupân. JUPELÍ vb. IVa. Échauder. - (Transilv.) A opări o pasăre şi a o curăţi de pene (BARCIANU, GHEŢIE. R. M.), a jumuli. [Şi: jepălui vb. IVa lb.; jupurlui vb. IVa LB. (subt c i u p e 1 e s c).] - Contaminare între ciupăli (ciupăra) şi jup(u)i. JUPENEÂSĂ s. f. v. jupâneasă. JUPÍ vb. IVa (ş. d.) v. jupui. JUPINEÂSĂ s. f. v. jupâneasă. JUPOÍ vb. IVa ) JUPOIÁ vb. I. > v. jupui. JUPOIĂLĂ s. f. ) JUPÓN s. f. (îmbrăc.) v. jupă2. JUPTÍ vb. IVa v. jap1. JUPUI vb. IVa. Io. Ecorcher, dépouiller; se peler. 2°. Peler, écorcer. 3°. (Fig.) Dépouiller, écorcher. 4°. Battre, maltraiter. Io. T r a n s. (Complementul e pielea) A trage de pe corp; (complementul e un animal s. un om; adesea complinit prin «de piele») a lua pielea de pe un animal (CREANGĂ, GL.) s. de pe o parte a corpului omenesc, a b e 1 i; cf. a j u 1 i. Câinii atunci sosiră Şi ’ngrab ţi-l jupuiră. ALEXANDRESCU, M. 330. Capetele (lui Ştefan Cantacuzino şi Stolnicul Constantin) fură jupuite, umplute cu bumbac şi trimese la Adriano pol, unde stătea Curtea. IORGA, CH. I 28. Să-i jupeşti pielea, iară capul să-l iei aşa întreg. CREANGĂ, P. 225. Mai puţin priceput decât el, eu mai mult le-am jupuit [prepeliţele] decât jumulit. CAZABAN, UNIVERSUL, 20 Oct. 1930. Se făcea că vrea să-l jupoaie de viu. ISPIRESCU, L. 108. Dacă mi-ar jupi atuncia pielea de pe spate... SBIERA, P. 8/>c- Furând un bou, se duseră amândoi să-l jupoaie. FUNDESCU, L. P. 165/28. Pielea, după ce s’a jupit (juchit) Jupuit sau belit, se numeşte hâştioagă. PAMFILE - LUPESCU, CR. 204/I3. Vulpea, după ce o prinzi şi o jupoi, poţi să o sari păpiele. HEM. 1 569/2i- Intr’un vârf de deal, Şi-a juchit un cal. MAT. FOLC. 1 507/5. De piele să te jupoiu. TEODORESCU, P. P. 295b Unii la oi jupuia. id. 511". Trupu-i de piele jupea. ALECSANDRI, P. P. 212%. Eu pe dracu’ l-am jupit. ŞEZ. II 217b/5. Doi jupeau o gonitoare. ib. III 154/6. După ce leul moare, mulţi să găsesc să-l jupoaie. ZANNE, P. I 506. || Refl. A se coji; s p e c. a se descărna. Apoi începe a să jupui şi a să scutura cojile [vărsatului]. PISCUPESCU, O. 245. Pe şerpe nu se pune mâna, că ţi se jupoaie palmele. ŞEZ. vi 58.1 se jupeşte un fel de pieliţă, ib. Iii 205/3. 2°. P. anal. (Despre arbori) A curăţi de coajă, a coji, a beli; (despre păstăioase), a scoate (bobul sau mazărea) din pojghiţă (COSTINESCU); (despre cereale) a îmblăti (Com. AR. TOMIAC). Au jupit câţiva tei. SBIERA, p. 181/2, cf. şez. iii 132/3. 3°. Fig. (Complementul este o persoană) A lua cuiva tot ce are, a despoia, a spolia, a jefui. Rupse şi jupui pe bietul norod. ZILOT, CRON. 71. Cu banii ţăranilor pe care îi jupiţi voi [boierii]. C. NEGRUZZI, I 140. Ioane, ştiu că ne jupeşte bine! CREANGĂ, A. 108. Inima ni sî tocheşte, Când văd cum ţara-mi jucheşte [tipărit: njucheşte]. MAT. FOLC. 1 297/22. Belii beleşte, Golescu goleşte, Mânu jupueşte. ZANNE, P. VI 19. Turcul te taie, Turcul te jupoaie, ib. VI414. 4°. (Transilv., sens desvoltat din «a îmblăti») A bate, a lovi, a maltrata, a vexa (buqnariu, năs.), a da cu palma s. cu un lemn. [Prez. ind Jupoiu, -poi, -poaie, -puim... | Şi: jupoi vb. IVa, (rar) jupoiâ vb. Ia; jepui | vb. IVa = jumuli. Nu numai perii, ce şi tuleiele li s ’au jepuit şi pieile de pre carne li s’au belit. CANTEMIR, IST. 173; - jipui ţ vb. IVa. / 5 ’au jipuit pialea ighemonului. DOSOFTEIU, ap. tdrg. (ms.); - (Mold. şi Transilv.) jupi (dial. jupchi, juchi) vb. IVa. [ Adjective: jupuit (jupoiât, jupit), -ă = belit, cojit, despoiat; p. e x t. ros, deteriorat, uzat; (despre cai) bătrân, slab, netrebnic (DR. v 207). Pielea lor [a vitelor] jupuită. I. IONESCU, D. 479. Surugiul: hi, jupitule! ALECSANDRI, T. 394. Spânzurau atârnaţi de picioare, miei jupoiţi, cu titvele rânjind. C. PETRESCU, I. 159. Ale vulturilor... grumazuri jupuite (= roşii, ca şi când ar fi belite de piele) şi golaşe. ODOBESCU, III 16/5. Cu hainele de catifea jupoită. IORGA, B. 80. (F i g.) Ciorapii svârliţi mototol, aşa'cum au fost jupoiaţi în grabă de pe picior. C. PETRESCU, C. V. 354. Valizei de muşama neagră şi jupoiată. id. 261, cf. (jupuiat). id. R. DR. 222; - jupuitor (jupitor), -oare = (cel) care jupoaie. | Abstracte: jupuire, (jupoiere, jupire) s. f. Au suferit jupoieri, şi desbrăcări (a. 1801). IORGA, s. O. xii 140; - jupuit (jupit) s. a. Jupuitul obrazului. PISCUPESCU, O. 300. S’au dat toţi cetăţenii la jupuit. SBIERA, P. 166/40. Tei de tăiat, de jupuit. ŞEZ. IV 156b/35; - jupuitură (jupitură) s. f. = belitură, cojitură; (în glumă s. bătaie de joc) cal bătrân şi neputincios (DR. v 207); (Med. pop.) boală care se produce prin frecarea pielii, j u 1 i t u r ă (BIANU, D. S.); (în unele părţi) pelagră (h. x 483); - jupuiâlă (jupoiâlă) s. f. = locul de pe trup unde s’a jupuit pielea; s p e c. (Med.) boală care se arată prin pete roşii pe mâini, pe faţă şi pe picioare; mai în urmă pielea pe aceste locuri se jupoaie; belitură, pârleai ă, pelagră. PAMFILE, B. 13; BIANU, D. S. De pelagră (pârleală, jupuială) bănuesc mulţi că-s bolnavi din cauză că mănâncă primăvara urzici. GRIGORIU-RIGO, M, I 146. Laptele [de capră] e bun pentru jupuială: sunt unii iuţi la sânge care se jupoaie pe piept şi pe mâni. LEON, MED. 84. | Contaminare (jupuit + jerpelit) jurpuluit, -ă adj. = jupit de piele: S’a prăvălit căruţa şi ne-am răsturnat, iar când am ajuns de vale, toţi eram jurpuluiţi pe faţă (Piatra-Neamţ). Com. V. ŞOAREC] - Din bulg. zupja «cojesc; bat». JUPUIALĂ s.f. ) v jupui. JUPUITURĂ s. f. J JUPUNEÂSĂ s. f. v. jupâneasă. JUPURLUI - 60 - JURA JUPURLUÎ vb. IVa v. jupeli. JUR s. a. Tour; environs, alentours. - (Cuvântul e urmat de un posesiv, un genitiv s. de prep. d e) Locul care se întinde împrejmuind s. închizând ceva s. pe cineva din toate părţile, spaţiul înconjurător în mijlocul căruia stă cineva s. ceva; ocol, împrejurime, î m p r e j u r (u 1), î n c o n j u r (u 1). O casă albă... cu jurul geamurilor încondeiat în roşu şi albastm. DELAVRANCEA, S. 3. (După fr. faire le tour «a face înconjurul») Un hohot răsunător... făcu într’o clipă jurul rondului. ALECSANDRI, ap. TDRG. (în-Transilv., după germ. ...und Umgebung «şi împrejurimea») S’a adunat lume multă din Braşov şi jur. | (De obiceiu precedat de prepozifiuni) Urs an... ca un balaur face în giuru-i o rotire [cu buzduganul]. ALECSANDRI, p. iii 290. In giuru-i se’ntinde un raiu de grădină, id. II 167. Lucesc în juru-i ziduri. EMINESCU, P. 206. în sborul lui spidbera prin jurul săniei... SADOVEANU, P. S. 32. Sbor... în giurul pământului. ALECSANDRI, P. P. 141 b/16. Câte flori în jurul mieu... JARNÎK - BÂRSEANU, D. 189. Scris pre juru ’ unui spic. TEODORESCU, P. P. 477. Se uitară în jurul carului. ŞEZ. IV 1/17. Gemea lumea în jur de el. RETEGANUL, P. III 20, cf. II 17/6. Umbli cu mâţa în juru’ pasatului. ZANNE, P. IV 67. # Loc. a d v. în jur = împrejur. Ëngsur = circum. ANON. CAR. Vânătorii osteniţi S’aşează’n jur grămadă. ALECSANDRI, P. III 139. în jur împrejur = (de jur) împrejur. URICARIUL, xvn 195/6. Ëngsur ëmpregsur = circum, circa. ANON. CAR. De jur = jur împrejur, de toate părţile. Un chioşc cu stâlpi şi arabescuri De jur împodobit. ALECSANDRI, P. III 76. Jur de jur = jur împrejur. VICIU, COL. Jur prejur (cf. prejur) = de jur împrejur. Jur prejur că se uita. TEODORESCU, P. P. 440. Jur prejur de mese. ib. 23b. Jur prejurul patului, ib. 273b. Jur prejurul poalelor scrisă-i marea turbure. LIT. POP., ap. GCR. II 326/7. (De s. din) jur împrejur (v. împrejur) = împrejur, de toate părţile. Se pun din giur împregiuriul parului din mijloc un rând de snopi. I. IONESCU, C. 185/13. Luceafărul... jur împrejur de sine văzu... EMINESCU, P. 276. Şi jur împrejur căta. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 488. Făclii de jur împrejur... ardeau în sfeşnice. ISPIRESCU, L. 237. Se face, de jur împrejurul unghiei... LEON, MED. 148. La mijloc pune, de jur împrejur,... bozii. H. IV 67. [Plur. jururi. | Şi: gir s. a. PONTBRIANT, POLIZU (< Ital. fare un gir o?) Făcu un gir de privire peste tot teatrul. FILIMON, C. III 603. | Verb: jurui (giurui) vb. IVa = a face să se învârtească în cercuri, a învolbura. Viscolul giuruia des foloştină înflorită, ca nişte rotocoale de hârtie albă. DELAVRANCEA, ap. TDRG.; (cu abstractul) juruiâlă s. f. (Transilv.) = înghesuială. PAŞCA, GL.] - Din lat. gyrus, -um (< gr. yupoç) «cerc». JUR s. a. v. jura. JURA vb. I. 1°. Jurer, prêter serment. 2°. Jurer, proférer des jurons. 3°. Avoir une foi aveugle en quelqu’un. 4°. Jurer, promettre. 5°. Faire jurer. 6° Adjurer. 7°. Injurier. 1°. A b s o 1. (Construit eu p ( r ) e - cf. lat. per deos, per patris ossa jurare - mai rar 1 a, apoi în(tru) numel e...; complinit uneori printr’o propoziţie începătoare cu c ă, s. să... sau prin vorbire directă) A afirma s. declara subt jurământ; s p e c. (Jur.) a întări, confirma, prin jurământ, la judecată, o depoziţie s. mărturie. Cel ce jură strâmb (s. pe strâmbătate s. în viclenie HERODOT, 319/21 ) - sperjurul - e pedepsit. Şi jură ei: ce veri ceare, da-ţi-voiu. CORESI, EV. 541/9. Le vine neputinţa... căce mărturisesc strâmb sau jură strâmb, id. ib. 60/22- Că de ară şi giur a ^ nime nu-l va creade. PRAV. 143. Acesta de nevoia să giure pentru vătămătură. ib. 17. Să vie cu leagea să jure în divanul. CUV. D. BĂTR. I 124. Giură şi tu, pentru că moartea şi pre cela ce giură drept, încă-l omoară. HERODOT, 339/21-22- Nu odată, ce de doao ori au jurat, şi pohtescu să şi mai jure. IORGA, B. R. 173/g. Pentru ce se ascund, joară şi tăgăduesc? ŢICHINDEAL, F. Jură înaintea soartei să nu mărturisească. MARCOVICI, C. 29/21. Jură-mi-te pe ascuţişul paloşului tău. CREANGĂ, P. 206. In lume a jurat pe strâmbătate. RETEGANUL, P. II 62/9. în cosite i-am jurat. ALECSANDRI, P. P. 24b/17. Ştii, bădiţă, cum jurai Seara, când la noi veneai? JARNÎK - BÂRSEANU, D. 258. M’ai făcut de ţi-am jurat. ib. 29. Aş jura cu jurători C’ai purtat un car de flori. ib. 440/n. Verde pe cruce am jurat. BIBICESCU, P. P. 321. Noaptea fură, ziua joară. DOINE, 157/2o- Să jură pe ochi. ŞEZ. I 118/22- Aşa jor, aşa să chiorăscl (= să chiorăsc dacă nu spun adevărul). SEVASTOS, N. 294/î6. Femeia împovărată nu joară. GOROVEI, CR. 2 535. Ţiganul fură şi jură: arată lipsă de ruşine. ZANNE, P. VI 372. | A depune o mărturie despre cineva. Joară, maică, pentru mine, Că nu m ’ai văzut cu nime. MÂNDRESCU, L. P. 8l/io- Refl. (După paleosl. klţti-se) A face un jurământ (nu însă în înţeles juridic); s p e c. a avea obiceiul de-a face jurăminte fară loc. COSTINESCU. Să nu te juri... de năprasnă. CORESI, EV. 546/27. Intru numele lui să te juri. MINEIUL (1776) 67/j. Mândruliţă, mă jur p’asta cruciuliţă Să te ţin... ALECSANDRI, P. I 5. S’a jurat pe părul său că nu mi-a spăria copilaşii. CREANGĂ, P. 28. Mă giur pe Dumnezeu! ALECSANDRI, P. p. 59b/io- Foaie verde lemn uscat, Tare, mândră, te-ai jurat. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 243/25- Badea cu musteaţa neagră Se joară că nu-i sânt dragă. HODOŞ, C. 37. Şi eu, una, m ’am jurat, Şi tot nu-i adevărat. RETEGANUL, TR. 26/33. Să nu te giuri c’ai să te spânzuri. ŞEZ. I 278/}9. S’a jurat pe vin să nu mai bea rachiu. ZANNE, P. IV 180. | A promite, sub jurământ, că vei păstra credinţă cuiva. Cu toţi priimiră aceaste cuvinte şi i să jurară. SIMEON DASCĂLUL, ap. GCR. I 144/25- Te-ai jurat către toate. RETEGANUL, TR. 150/10. 2°. R e f 1. A se afurisi, a se blestema. Ea a prins a se jură: De-oi fi dat gura cuiva, Uşte-mi-se cununa. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 243/6. Şi ’ncepu a se jura: Biserica tremura, ib. 241/î8. Amar te jurai. BIBICESCU, P. P. 52 (cf. participiul-adjectiv jurat). 3°. A fi ispitit să faci un jurământ, a crede cu tărie că..., a avea o încredere oarbă în cineva, a-şi pune mâna în foc pentru cineva. Cum sta, ai jura că-i zugrăvită. VLAHUŢĂ, ap. DDRF. Să jori că în tot lungul Târnavelor... nu găseşti... o fată care să cânte aşa. AGÂRBICEANU, în LUC. V 35. Prea jură în vorbele magistrului! (lat. iurare in verba magistri). 4°. T r a n s. (Cuprinsul jurământului se arată prin complementul, care e un abstract - credinţă, iubire, etc. -s. o propoziţie secundară introdusă prin că s. să). A făgădui în mod solemn, a asigura, încredinţa, a se lega prin jurământ. Au doar nu mi-aţi jurat şi mie credinţă? C. NEGRUZZI, I 140. Am jurat ca peste dânşii să trec falnic fără păs. EMINESCU, P. 240. Ii jură credinţă şi supunere. CREANGĂ, P. 207. Preoteasa de pe vatră jură că sluga-i dereaptă. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 469/6. O juram pe sfânta lună Că cu mine se cunună. ION CR. III 154. (Figură etimologică cf. lat. jusjurandum jurare) Jurământu ’ ce-oi jura Pe capul tău va cădea! ib. 241. Hai să jurăm jurământul mare. TEODORESCU, P. P. 463. JURA -61 - JURĂMÂNT 5°. T r a n s. (cu complementul persoanei, urmat mai ales de s ă...) A obliga, a lega pe cineva prin jurământ, a-1 pune să jure. Deci-l jurară ca să asculte d’inşii cumu-l voiu învăţa. MOXA, ap. GCR. I 59/36. Şi aşa jurară pre Tomşa. M. COSTIN, ap. GÂDEI. Iar Themison socoti cum l-au înşălat de l-au giurat. HERODOT, 257/24. Jurându-o cu toate jurământurile ceale mari şi grele. EROTOCRIT, ap. GCR. II 179/17_I8. L-a jurat Neamţul sub steag (= l-a înrolat, după ce i-a luat jurământul de fidelitate). DOINE, 229/I5, cf. 162/13. || Refl. A se lega prin jurământ. Vin, mândră, să ne jurăm Şi să nu ne mai lăsăm. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 256/8. 6°. T r a n s. (cu complementul persoanei, urmat mai ales de s ă...) A ruga pe cineva cu stăruinţă, a conjura. începu a ne giura şi a zice. DOSOFTEIU, V. S. 81. L-au dodeit şi l-au giurat până l-au înduplecat. ib. 196. Pamen foarte m’a jurat. BELDIMAN, O. 43. II jură... să-i spue pricina întristării. GORJAN, H. I 5/34. Te jur, frate, a fî virtuos! MARCOVICI, C. 107. Te jur pe toţi Dumnezeii, te jur, Lydio, să-mi spui Dece cauţi cu iubire pe Sybaris să-l răpui? OLLĂNESCU, H. O. 45. Şi-o roagă şi-o jură şi cere al ei amor. I. NEGRUZZI, II 158. Mă jură pe ce am mai scump... să nu o las la smei. ISPIRESCU, L. 301, cf. SBIERA, P. 31/41. Te giur CU pistolu’n piept. ALECSANDRI, p. p. 162%. Juru-te... cu numele marelui Dumnezeu, Ca să nu mai intri. TEODORESCU, P. P. 381%. A jurat-o pe nevastă-sa, ca nu cumva să spuie cuiva... Ea i-a făgăduit că n’a spune nimănui. ŞEZ. II 112/2. 7°. (Neobişnuit) T r a n s. A înjura. Cei ce-şi jură părinţii şi-i va bate. DIONISIE, O. 168. (Cf. j u r ă t u r ă). [Ind. prez. jur şi (în Transilv. şi Banat) jor, jori, joară. Sor = iuro. LEX. MARS. 221. Să-l gioare cum nu s ’au tins la marha priatnicului său. PALIA, ap. CCR. 70. | Adj ecti v: jurat (cu negativul nejurat), -ă = (cu sens activ) care a făcut un jurământ; legat, prin jurământ; afurisit (POLizu), blestemat, alimănit (CIAUŞANU, V.), rău (POLIZU). Slujnice crezute şi giurate. DOSOFTEIU, V. S. 20/2. (După fr. ennemi jure) Inimici juraţi (= neîmpăcaţi, de moarte) ai Prinţului străin. MAIORESCU, CR. III. 95. Juratul de stăpân mă bătea în toate zilele. RUSSO, S. 3. Dacă... nu poate muri... se crede că... a fost de cineva jurat sau blăstemat. MARIAN, î. 40. Unii bani nu sânt curaţi, adică sânt blestemaţi ori juraţi, ca oricine îi va scoate, cu ei să nu poată face nici o ispravă. PAMFILE, COM. 12/20. Cel cumnat giurat, hain. ALECSANDRI, P. P. 131/9. Numai una n ’o sufăr: O jurată de şerpoaică. MATEESCU, B. 39. C’ăl jurat cu chip drăguţ... e şarpe nveninat. TEODORESCU, P. P. 442b. Lucm-afurisit jurat. ŞEZ. V I5I/5. *Când un mort se găseşte neputrezit, se crede că-i jurat (= blăstemat, afurisit). GOROVEI, CR. 1819. Fire-ar jurat! (Blestem). RUSSO, S. Fraţi juraţi = prieteni intimi, credincioşi. BARCIANU. (Cf. substantivul jurat s. v.); - (din lat.juratorius «de jurământ», care a înlocuit pe jurator «cel ce prestează un jurământ») j urător, -oare (întrebuinţat mai des substantivat) = (cel) care (se) jură; obişnuit să jure pentru orice; (în Transilv. şi Bucov.) martor care jură în faţa judecăţii (VICIU, S. GL.); (cel) care jură pe alţii (LB.). Aceşti boieri... făţarnici, jurători pentru fiece. LET. II 313/30. Jurător[i] au fost: călugărul Mi hai Botar, Andreiaş din Drăguş. IORGA, S. D. XIII 92/jy. Pârîtul poate înaintea judecătorilor să ceaie de la jurători dovezi. PRAVILA (1814), 10. Intre jurători însă se găsea un anume Ţifescul, care spuse lui Cantemir ce auzise şi ce se petrecuse. IORGA, L. I 317. Când se iveau neînţelegeri, judecata se făcea prin jurători. BRĂESCU, M. 50. Şi-am jurat cu jurători. MARIAN, SA. 113, cf. JARNÎK - BÂRSEANU. D. 440/n, RETEGANUL, TR. 167/20, VICIU, GL. Jurător Strâmb = speijur. PONTBRIANT. | Abstracte: jurare s. f. = acţiunea de a jura; jurământ, afurisenie, blestem. Jurări, nădejdi, dulci sărutări. I. VĂCĂRESCU, P. 202/6. începu a zice nişte jurări fermecător eşti. GORJAN, H. II 207; giurâtfi t s. a. = jurământ. Ce svătui Iu Avraamu şi giuratul (= giurământul HURM. DOS. COR.2) său Iu Isacu. PSALT. (SCH.) 218/n. Pomeni... giuratul său Iu Isaac. CORESI, PS. 289; - jurătură s. f. = înjurătură. Şi a-i dezbăra de... jurături. IORGA, S. D. XII 207/I8; -(postverbal, rar, în poezia pop.) jur s. a. (plur. jururi?) = jurământ. Acasă să mergem, Femeilor să nu spunem... Ei nu mai răbda Şi jur îl (probabil: juru~l.) călca, Fiecare spunea La femeia sa. PĂSCULESCU, L. P. 189.] - Din lat. juro, -are, idem. JLJRĂ! interj. Viens! - (Ungurism în Albac, în Munţii Apuseni) Vino! Jură Oacea, să-ţi spun ceva ! - Ca şi iură, e împrumutat din ung. jere (rostit şi gyere) «vino!» JURĂMÂNT s. a. 1 °. Serment. 2°. Juron, blasphème. 1°. Afirmare (încredinţare, confirmare, fagăduială) solemnă - s p e c. înaintea unui for judecătoresc - luând de mărturie pe Dumnezeu s. cele sfinte (ca o rămăşiţă din vremurile străbune, şi: soarele, cerul etc.) s. condiţionând viaţa, fericirea, norocul unei fiinţe iubite (părinţi, copii, etc.) ori integritatea unui lucru scump (lumina ochilor, etc.) de adevărul afirmaţiei. Jurământul se face, se dă, se depune, se prestează, se deferă, i se ia cuiva: cel ce nu- şi ţine jurământul (DOSOFTEIU, PS. 36) fară să fie d e s 1 e g a t de el (cf. HERODOT, 272/x), îşi calcă jurământul; cu jurământul te 1 e g i; cel ce face un jurământ strâmb (cu strâmbul VARLAAM, C. 277), m i n c i u n o s (CORESI, ev. 287/12, PRAV. 1 033, etc.) s. (modem) fals, e un sperjur. Şi jurăminte fără socotire facu-se. CORESI, EV. 548/ig. Nu voru folosi giurămentele. CP. 377. Faptele ceale întunecate, carile sunt: făţăriile, vicleşugurile, giurământurile. VARLAAM, C. 378/2. Va da giurământ să dzică câte lucruri i-au furat. PRAV. 222. Şi făgădui cu giurământ Xerxis cum îi va da. HERODOT, 508/4.5. Scăpară toţi de cursa Mihniei, călcătoriului de jurământu. GAVRIIL, ap. GCR. I 172. L-au apucatu-l cu giurământuri să-i spue unde au fost. DOSOFTEIU, V. S. 14/2. Căsătoria... să să facă cu jurământ (a. 1675), ap. GCR. I 217/31. Făcând giurământ strâmb, să întoarseră. HERODOT, 68/26. Au rămas cu jurământul şi cu bucatele luate (a. 1708), ap. IORGA, B. R. 172/27. Au mărturisit într’auzul tuturor cu jurământu mare. HRONOGRAF (a. 1760), ap. GCR. II 74/31. Cu jurământuri întăresc. ŢICHINDEAL, ap. GCR. II 213/31. Să facă jurământ atât jăluitorul..., cum şi pârîtul. PRAVILA (1814) 10. Jurământ îţi fac din suflet. KONAKI, P. 102. Care Dumnezeu va suferi să se calce astfel jurămintele? C. NEGRUZZI, I. 51. Na! aşa trebue să păţească, cine calcă jurământul. CREANGĂ, P. 278, cf. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 258/I5, RETEGANUL, TR. 151/j. Pus-am gând şi jurământ să-l las. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 44/n. I-am spus cu jurământ că... ib. I47/9. lăsa cu jurământ. ALECSANDRI, P. P. 276%. Să fugi dă jurământ ca dă un cuptor aprins! I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. viii 206. | S p e c. (Jur.) A-i da cuiva jurământ = a-i da dreptul de ajura. Să-i dea giurământ să mărturisească... PRAV. 1 186. Jurământ decisoriu JURASIC - 62 - (HAMANGíU, C. C. 1 208-1 218), dat din oficia (ib. 1219— 1 222), supletoriu (ib. 1 219-1 222), de credulitate (ib. 1 906), zenobian (ib. 1 222). 2o. Afurisenie, blestem. Făcu şi cărţi de jurământ şi de afurisanie. GAVRIIL (a. 1654), ap. GCR. I 171/2o-Citeşte preotul mgămintea de deslegarea jurăminţilor ce pot fi asupra lui. GOROVEI, CR. 1819. [P 1 u r. (în vechime şi azi în limba literară) -minte (jurământe CORESI, EV. 549/2, jurămente CP. 377), adesea -mânturi (H. IV 76), rar -minţi]. - Din lat. juramentum, idem. JURASIC, -A subst. şi adj. (Geol.) Jurassique. -(Teren) sedimentar din epoca secundară, al cărui tip este foarte desvoltat în munţii Jura. - N. din fr. (derivat din Jura). JURAT s. m. Io. Conseiller municipal, jurat. 2°. Fabricien. 3°. Maire. 4°. Sous-préfet. 5°. Garde-frontière. II. Juré. I. (Sensuri populare). Io. (Transilv.) Consilier comunal. Com. V. LAZĂR. Am luat de la Săpănţai Vasilie, giuratul oraşului de sus... (a. 1690). IORGA, S. D. XII 233/n. Fiind... jurat Oprea Pociumpu, Ion Comărdici... (a. 1748). ib. 143/I8. Cf. 99/g, 257/25, 255/i9j 33, 262/3. Păzitorul şi cu toţi juraţii sânt toţi morţi de beaţi. BARAC, T. 11. Era tocmai aşa ca şi când ar sări un jurat la bătaie împotriva unui sat întreg. MARIAN, T. 125. Şi juratul satului Căra apă dracului, id. 72. Tot umblând să fiu jurat, Ce-am avut tot am mâncat. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 462/5. Iar la uşa iadului, Stau juraţii satului. DOINE, 182/12. I (Mai înainte) Judecător sătesc care, dimpreună cu primarul, judeca neînţelegerile dintre săteni, formând judecătoria comunală. 2°. Membru al comitetului bisericesc (JARNÎK -BÂRSEANU, D. 476), cf. e p i t r o p, efor. La anu ’ 862 s’au legat această Căzanie cu cheltuiala... gocimanului şi a juraţilor (a. 1699). IORGA, S. D. XIII 139/2. Casa Iavului, juratului bisearicii (a. 1765). ib. 257/25, cf. 255/I9, XII 197/j. Iscălesc... juratul eparhii (a. 1790). ib. 221U. 3°. Primar. îl poţi pune şi jurat (= birău). RETEGANUL, CH. 11. Jurat mare = ajutor de primar. VICIU, COL. Dăm această testimonie prea cinstitului domn în varmedea (= judeţul) Maramureşului... Soplontai Pavel, giuratu-mare (a. 1801). IORGA, S. D. XII 238/9. 4°, (Maram.) Subprefect, administrator de plasă, «pretor». BUD, P.P. (s.v. j u r ă t o r i u). Nu se tem de spânzurat, Nice de domnul jurat. BUD, P. P. 44. 5°. (Bucov.) Plăieş, străjer (Straja). Com. AR. TOMIAC. II. (Jur.; modem, după fr.) Cetăţean chemat să ia parte la judecarea unui acuzat, învinovăţit pentru acte criminale, delicte politice sau de presă. Hotărîrea juraţilor este definitivă, ea nu se poate ataca decât în recurs. PRETORIAN, DR. C. 115. Curtea cu juraţi. [Derivat: jurătoiu s. m. = pretor, administrator de plasă. Că eu am cu ce te umplea: Cu juraţi, cu jurătoi. BUD, P. P. 27; - jurătoâie s. f. = soţia pretorului (juratului). Vine-un jurat C’o jurătoâie Şi-un vornic c’o vorniciţă (Stupea, în Bucov.). PÂRVESCU, H. 73, cf. MARIAN, VR. 180.] - Din lat. juratus, -a, -um «jurat» (întrebuinţat ca substantiv); în sensul II după fr. juré. JURĂTOÂIE s. f. ) v ;urat JURĂTOIU s. m. j JURĂTLIRĂ s. f. v. jurâ. JURISDICŢIUNE JURBĂ s. f. 1 °. Souci. 2°. Supplique. 1°. (Banat) Grijă (Com. LIUBA), muncă, lucru (Com. COCA). Am multă jurbă până gat cutare lucru. Com. LIUBA. 2°. (Transilv.) Jalbă. PAŞCA, GL. [Verb: jurbi vb. IVa trans. = a da cuiva mult de lucru, a obosi. Mult m’or jurbit în cătănie (Oraviţa). Com. A. COCA]. - Din sârb. zurba «grabă; îmbulzeală». JURCĂ s. f. Femme nue. - (Bucov.) Femeie goală, fară haine, desbrăcată. Com. A. TOMIAC. - Cf. rus. zurka, cuvânt cu care se strigă porcii. JUREBÎŢĂ s. f. v. jirebie. JURIDIC, -Ă adj. Juridique. - Care priveşte dreptul, care se rapoartă la legi, cf. legiuit, legal. După toate acestea, rămâne drept şi adevărat următoriul principiu juridic... (a. 1844). URICARIUL, III 44/I7. Sub toate raporturile: giuridic, economic. HASDEU, I. C. VIII. Ii anulează existenţa juridică. MAIORESCU, C. III 89. Studiu juridic. Procedură juridică. Act juridic. Persoană juridică, v. persoană. [La Românii din fosta monarhie austro-ungară mai de mult, după germ. juridisch, şi iuridic, -ă adj.] - N. după fr. s. lat. juridicus, -a, -um, idem. JURIDÎCŢIE s. f. (Jur.) v. jurisdicţiune. JURIDICŢIONÂL adj. Juridictionnel. - Privitor la jurisdicţiune. Teritoriul juridicţional al Curţei apelative. HAMANGIU, C. C. 414. - N. după fr. JURIDICŢIUNE s. f. (Jur.) v. jurisdicţiune. JURÎNCĂ s. f. v. junincă. JURISCONSULT s. m. (Jur.). Jurisconsulte. -Persoană care cunoaşte bine legile, cunoaşte bine ştiinţa dreptului şi e chemată să dea sfaturi s. să se pronunţe în chestiuni de drept; cf. jurist, legist, p r a v i 1 i s t (STAMATl). Tutorele nu va putea precurma prin transigere pricini atingătoare de interesul minorelui, decât numai cu autorisarea consiliului de familie şi după avizul a trei jurisconsulţi. HAMANGIU, C. C. 106. - N. după fr. s. lat. jurisconsultus «cunoscător al dreptului». JURISDÎCŢIE s. f. (Jur.) v. jurisdicţiune. JURISDICŢIUNE s. f. (Jur.) Juridiction. - Puterea s. competenţa judecătorului sau a aceluia care are dreptul de a judeca; p. ext. resortul, întinderea locului în care un judecător s. tribunal are dreptul de a judeca; corpul judecătoresc. Nu supune pe Mitropolit nici decum jurisdicţiei sau judecăţei patriarhului. URICARIUL, V 155/25. Clerul şi mănăstirile... erau cu totul sub juridicţia Statului. BĂLCESCU, M. V. 10/9. Vornicul îşi întindea jurisdicţia sa asupra ţării întregi. C. GIURESCU, BUL. COM. IST. V 89. I se luă jurisdicţiunea în afacerile matrimoniale. SBIERA, F. 213. Nici o jurisdicţiune nu se poate înfiinţa, decât numai în puterea unei anume legi. HAMANGIU, C. C. XXXIII. Jurisdicţiunea civilă, militară. Aceasta nu se ţine de jurisdicţiunea lui. Judecătorul aparţine cutărei jurisdicţiuni. [Şi: jurisdicţie s. f.; - (învechit, (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Ideea regizorului respectă condiţia scenei elisabetane - apar numai actori care operează cu travestiul (ca şi în teatrul kabuki). ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 15, 16/1. Teatrul kabuki este privit în „atmosferă şi formă”... şi totul se combină ca rezumarea diferitelor poveşti dramatice, cu diferitele caractere care evoluează pe scena japoneză. RL 2005, nr. 4 753. încă un eveniment cultural de excepţie, la Sibiu: un spectacol de teatru japonez tradiţional kabuki. ib. 2008, nr. 5 543. - Din engl. kabuki, fr. kabuki. KAERSUTÎT s.n. (Mineralogie) Amfibol bogat în titan. Cf. CANTUNIARI, L. M. 100. - Pronunţat: ca-er-. - Şi: kaersutită s.f. CANTUNIARI, L. M. 100. - Din fr. kaersutite. KAERSUTÎTĂ s.f. v. kaersutit. KAFKAIÂN, -Ă adj. (Rar) 1. Kafkian (1). Anchetatorii, inspectorii... veniţi să urmărească desfăşurarea procesului, să noteze, să verifice, ca într-o ciudată reprezentaţie teatrală unde repetiţia de regie, repetiţia generală şi premiera s-ar confunda într-un singur spectacol kafkaian. STEINHARDT, J. 67, cf. MDN. 2. Kafkian (2). Cf. mdn. - PL: kafkaieni, -e. - Din fr. kafka'ien. KAFKIAN, -A adj. 1. Care îi aparţine lui Franz Kafka sau operei lui, propriu lui Kafka sau operei lui; referitor la Kafka sau la opera lui; (rar) kafkaian (1). Cf MDA. Oamenii... se pot cufunda aici în atmosfera apăsătoare a regimului trecut, mult mai sumbră în anumite privinţe decât cea descrisă în „Castelul” kafkian. RL 2005, nr. 4 678. „Nu le făcusem totuşi nimic”, spune eroul, reiterând motivul kafkian al vinovatului-inocent. ib. 2006, nr. 5 099, cf. NDU, DEXI. Aceasta este filozofia obscură a tatălui cu iniţială kafkiană, un bărbat frustrat, autoritar. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 696. 2. Care aminteşte de absurdul şi atmosfera apăsătoare din romanele lui Franz Kafka; (rar) kafkaian (2). Regim de tip kafkian. ROMÂNIA LITERARĂ, 1995, nr. 45, 1/1, cf. MDA, NDU, DEXI. Eram într-o situaţie strict kafkiană — ministru al unui minister care nu exista. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 590. Castel kafkian construit pe groapa comună a istoriei, ib. nr. 5 654. Nu stau să văd dacă... blocul kafkian va şi face implozie, ci urc la etaj. RL '2006, nr. 5 072. O (Adverbial) Cum am fost întotdeauna un timid şi Legea cu multiplele ei porţi inaccesibile m-a timorat aproape kafkian, n-am îndrăznit nici acum să articulez vreun cuvânt. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 15. 3/1. S-a metamorfozat kafkian dintr-un arbitm, neutru prin definiţie, în jucător. RL 2008, nr. 5 447. - Pronunţat: -chi-an. - PL: kafkieni, -e. - Kafka (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. k a f k a î e n. 7 KAFKIANISM - 70 - KAKI1 KAFKIANÍSM s.n. (Rar) Caracter kafkian. Kafkianismul lumii evocate... consistă în climatul de bănuială şi de acţiuni obscure. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 9,4/1. - Pronunţat: -chi-a-. - Kafkian + suf. -ism. KAGHEBÍST, -Ă s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f., adj. Persoană angajată la Comitetul de Stat al Securităţii din fosta Uniune Sovietică; persoană care a colaborat cu acest organ de securitate. II numeşte pe faţă trădător, kaghebist şi criminal. ROMÂNIA LITERARĂ, 1996, nr. 11, 2/2, cf. NDU, DEXI. A băut un ceai la hotelul londonez Millenium, în compania... a doi conaţionali... (ambii, de asemenea, foşti kaghebişti). RL2007, nr. 5 233. 2. Adj. Care aparţine kaghebişti lor (1); de felul kaghebiştilor. Nu e nicio problemă pentru laboratoarele kaghebiste să ne furnizeze, dacă avem nevoie, sute, mii de politruci. ROMÂNIA LITERARĂ, 1995, nr. 46, 1/80. Ajungem la marea şi adevărata spaimă a regimului kaghebist. RL 2005, nr. 4 780. A fost pus în mişcare un sistem de organizare de tip kaghebist, de forţă şi de intimidare. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 575. - PL: kaghebişti, -ste. - KGB (abrevierea rus. KoMumem rocydapcmeeHHOÜ EesonacHocmu) + suf. -ist. KAGU s.m. (Omit.) Pasăre din Noua Caledonie, de mărimea unui corb, cu penajul cenuşiu şi cu o creastă de pene pe care o poate ridica şi coborî. Cf. MDN, DEXI. - PL: kagu. - Din germ. Kagu. KAINIT s.n. (Chim.) Sare naturală dublă, hidratată, constituită din sulfat de magneziu şi clorură de potasiu, care se prezintă în mase compacte sau granulare în zăcămintele de sare gemă şi care este folosită la fabricarea îngrăşămintelor artificiale sau a sărurilor de potasiu. In depozite saline se găseşte... kainita. MACAROVICI, CH. 355, cf. LTR2, DP2, DTT, DN2, M. D. ENC., D. E. ŞT., V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. - Pronunţat: ca-i-. - Şi: kainită s.f. - Din germ. Kainit, ir. kai’nite. KAINÎTĂ s.f. v. kainit. KAIROS s.n. (Filos.) Termen care denumeşte circumstanţa oportună pentru îndeplinirea unei acţiuni cruciale; ocazie, oportunitate. Momentul, kairosul, cum îl numesc retoricienii, era dificil: cum poţi vorbi despre o ţară pe care aproape o întreagă omenire o detestă? ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 47, 19/5. -PL: ? - Din gr. Kaipóq. Cf. germ. K a i r o s, engl. k a i r o s. KAIROTIC, -A adj. (Filos.; despre timp) Care prezintă circumstanţa oportună. Momentul kairotic devine durată şi se prelungeşte într-o acţiune care remodelează nu numai texte, ci şi vieţi: intervenţia asupra memoriei echivalează cu o schimbare de destin. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 51-52, 42/2. - PL: kairotici, -ce. - De la kairos, prin analogie cu adjective ca anecdotic, hipnotic. KÂITEN s.n. (Mil.) 1. Torpilă marină japoneză condusă de un pilot sinucigaş până la atingerea ţintei. Cf. DN3, MDN, NDU, DEXI. 2. Sabie scurtă care era folosită de femeile samurai. Femeile samurai erau antrenate să lupte cu kaiten, o sabie scurtă şi mai uşor de mânuit decât cea folosită de bărbaţi. ADEVĂRUL, 2008, în DR.2 XIII, nr. 2,67. - Accentuat şi kaiten. NDU. - PL: ? - Din ir. kaiten. KÂIZER1 s.m. Denumire dată împăraţilor Sfântului Imperiu de Naţiune Germană şi apoi împăraţilor Germaniei; persoană care purta acest titlu. Erau desene injurioase la adresa kaiserului Wilhelm. VINEA, L. I, 411, cf. DER, DN2, M. D. ENC., L. ROM. 1986, 376, V. BREBAN, D. G. A declarat că nu va avea linişte până nu va vedea strălucind... coroana imperială. Unii dintre poporeni s-au răzvrătit. „Chiar aşa? Kaiser?” ROMÂNIA LITERARĂ, 1995, nr. 44, 3/3, cf. DEX2. Kaiserul Germaniei, Wilhelm al II-lea, a declarat oficial începutul noului secol pe 1 ianuarie 1900. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 36, 19/5, cf. mdn, doom2. Noi am păcălit împărăţii, am tras în piept regi şi kaizări. în DR.2 XIII, nr. 2,67, cf. NDU, DEXI. - Scris şi: kaiser, kaizăr, caizer (DER). - Pronunţat: -zăr. - PL: kaizeri. - Din germ. Kaiser. KÀIZER2 s.n. Preparat alimentar din piept de porc fiert şi afumat. Cf. L. rom. 1986, 380, DN3, DEX2, MDN, DOOM2, NDU, DEXI. Aproximativ 80 de kilograme de carne infestată cu dioxină au fost comercializate în şapte magazine... sub formă de kaizer. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 733. - Pronunţat: -zar. - Din gemi. Kaiser[fleisch]. KAIZERIÀN, -Ă adj. (Neobişnuit) Care aparţine kaizerului1; asemănător cu al kaizerului1. Colonelul îşi ciupeşte mustaţa „kaiseriană”. CAMILPETRESCU, U. N. 303. - Scris şi: kaiserian. - Pronunţat: -ri-an. - PL: kaizerieni, -e. - Kaiser1 + suf. -ian. KAKÂPO s.m. (Omit.) Papagal-bufniţă din Noua Zeelandă. MDN, DEXI. - PL: kakapo. - Din engl. kakapo. KAKEMONO s.n. Pictură japoneză executată în culori de apă sau în tuş pe rulouri lungi, dreptunghiulare, din mătase, din pai de orez sau din hârtie, care se atârnă vertical pe perete. Cf. MINERVA, DN, DER, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. - Accentuat şi: kakemono. DER, M. D. ENC. - Şi: (învechit) kakemonou s.n. MINERVA. - Cuvânt japonez. Cf. engl. kakemono, fr. kakémono. KAKEMONOU s.n. v. kakemono. KAKÎ1 adj. invar., s.n. 1. Adj. invar. De culoare galben-cafenie cu nuanţe verzui. Infanterie colonială de indigeni din insule, mărunţi, cu uniforme kaki. SADOVEANU, O. IX, 264. Se priviră unii pe alţii, nişte sărmani moşneguţi... îmbrăcaţi în uniforma cachie. 22 KAKÎ2 -71 - KALMÂC, -Ă CAMILAR, N. II, 50, cf. DL, DM, DN. Se zăreau autocamioanele alinatei, cu cabine kaki. BARBU, Ş. N. 509. „Kaki” devine în vorbirea oamenilor cu mai puţină cidtură „kakiu” (şi, la feminin, „kakie”). L. ROM. 1962, 400, cf. M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., DEX2. Era îmbrăcat în unifoîTnă kaki - un omuleţ scund, cu mustăcioară. ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 19, 22/3, cf. D. ENG,'MDN, DOOM2. Pe stradă... erau zeci şi zeci de poliţişti, dar şi unii îmbrăcaţi în uniforme kaki, probabil militari. RL 2006, nr. 4 940. Poţi să cumperi aici... genţi din pânză de cort kaki şi tricouri, ib. nr. 5 097, cf. NDU, DEXI. 2. S.n. Culoare galben-cafenie cu nuanţe verzui. Cf. CADE, LTR2, DTT, DP2, MDN, DOOM2, DEXI. Forme geometrice, buline şi dungi combinate cu o paletă de tonuri de kaki, verde, crem sau gri. RL 2008, nr. 5 490. + P. ext. îmbrăcăminte, uniformă de culoare kaki1 (1). Au mai apărut şi doi bărbaţi îmbrăcaţi în kaki. RL 2006, nr. 4 928. La paradă au participat şi militarii... supranumiţi şi „marinarii în kaki”, ib. nr. 5 001. - Art.: kakiul. - PL: (2) kakiuri. - Şi: (familiar) kakiu, -ie (scris şi cachiu) adj. - Din fr. kaki. KÂKI2 s.m. (Bot.) Fructul comestibil al unui arbore exotic din familia ebenaceelor, cu pulpa moale şi dulce, având aspectul unei tomate. DEXI. [Fructul] se numeşte... kaki. RL 2008, nr. 5 599. -PI .'.kaki. - Din engl. kaki, fr. kaki. KAKÎU, -ÎE adj. v. kaki1. KÂLA-AZÂR s.n. (Med.) Boală parazitară gravă, endemică în zonele tropicale, provocată de un protozoar care se localizează şi se multiplică în celulele endoteliale din splină şi din ficat. Cf. DER, DN2, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, DEXI. S-au înregistrat în ultima perioadă 35 de cazuri de... kala-azar, şapte dintre pacienţi fiind dobrogeni. RL 2007, în DR.2 XIII, nr. 2,67. - Din fr. kala-azar, engl. kala-azar. KALAÎT s.n. (Rar) Turcoază. MINERVA, LTR2. - Din germ. Kalait. KALÂM s.n. Sistemul teologic al islamismului sunnit ortodox. Cf. DER, M. D. ENC., D. ENC., DOOM2. - Din engl. kalam. KALANCHOE s.f. (Bot.) Nume dat mai multor specii de plante tropicale suculente, cu frunze cărnoase opuse, cu flori roşii, galbene oranj sau violete, unele dintre ele cultivate în scopuri ornamentale sau farmaceutice; plantă care aparţine uneia dintre aceste specii (.Kalanchoe). Cf. M. D. HORT., DEXI. - Pronunţat: ca-lăn-co-e. - PL: kalanchoe. - Din engl. kalanchoe, fr. kalanchoe. KALÂŞNIKOV s.n. (Mii.) Puşcă-mitralieră fabricată prima oară în fosta Uniune Sovietică. A stârnit acel binecunoscut răspuns al scoaterii kalaşnikovului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1996, nr. 16, 17/1. în calitatea dumisale de nemilitar pus mai-mare peste tancuri, kalaşnikoave şi popote..., ar trebui să fie un reprezentant al societăţii civile, ib. 1997, nr. 46, 2/1, cf MDA, DOOM2. A prezentat imagini ale unui bărbat, legat la ochi şi aşezat în genunchi, prăbuşindu-se sub o rafală de kalaşnikov. RL 2005, nr. 4 801, cf. NDU, DEXI. La meciuri, stadionul este păzit de soldaţi cu kalaşnikovul îndreptat ameninţător. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 699. Dotaţi Cu. kalaşnikov. RL 2008, nr. 5 653. <> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Cf. MDA. A deschis focul cu un pisto l-mitralieră kalaşnikov. RL 2005, nr. 4 788. Investitorii interesati să poată fabrica puşti kalaşnikov. ib. 2008, nr. 5 404. In afară de cele 15 tone de ţigări, acolo au mai fost confiscate cel puţin 30 de arme semiautomate kalaşnikov. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 696. Este vorba de 10 piraţi, înarmaţi cu puşti kalaşnikov şi cu lansatoare de rachete, ib. nr. 5 709. - PL: kalaşnicovuri şi (familiar) kalaşnikoave. - Din rus. Kajiamhhkob. KALIEMÎE s.f. (Med.) Prezenţă a potasiului în sânge; potasemie. Cf. MDN, DEXI. - Pronunţat: -li-e-. - Gen.-dat.: kaliemiei. - Din fi*, kaliémie. KALINÎT s.n. (Chim.; rar) Alaun de potasiu. Cf. CANTUNIARI, L. M. 99, LTR2. - Din fr. kalinite. KALIOFILÎT s.n. (Mineralogie) Alumino-silicat de potasiu. Cf. CANTUNIARI, L. M. 99, LTR2. - Pronunţat: -li-o-. - Din fr. kaliophilite. KALIPATRÔN s.n. Cutie de tablă umplută cu hidroxid de potasiu şi încorporată în masca de protecţie, care serveşte la regenerarea aerului în mine1, prin reţinerea dioxidului de carbon şi a apei. Cf. LTR2, DER, DP2, DTT, M. D. ENC., DN3, DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. - PL : kalipatroane. - Din germ. Kalipatron. KALISALPÉTRU s.n. (învechit, rar) Azotat (natural) de potasiu; salpetru (b). Cf. NICA, L. vam. 137. - Din germ. Kalisalpeter. KÂLIU s.n. Potasiu, minerva, ltr, dt, dl, dm. Ar fi absurd să ortografiem „kaliu ” cu ,, c ”, când simbolul lui este „K”. L. ROM. 1959, nr. 2, 37, cf. LTR2, DN, DER, DP2, DTT, M. D. ENC., MEC, D. Ş. SOL., V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. - Din germ. Kalium. KALIURIE s.f. (Med.) Prezenţă a potasiului în urină. Cf. MDN, DEXI. -Pronunţat: -li-u-. -Gen.-dat.: kaliuriei. - Din fr. kaliurie. KALKSPAT s.n. (învechit, rar) Calcit. Cf. NICA, L. VAM. 137. Kalkspat brut, spălat, măcinat, pastă. id. ib. - Din germ. Kalkspat. KALMARIC, -Ă adj. (învechit, rar) Care aparţine oraşului suedez Kalmar; de la Kalmar. De când prin unia convenţiei kalmarice se încorporă cu Danimarca, remasă unită cu dânsa. SĂULESCU, HR. I, 216/7. - PL: kalmăriei, -ce. - Kalmar (n. pr.) -r suf. -ic. KALMÂC, -Ä s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Kalmâkiei sau 39 KALMIA _ 72 - KAMIKAZE care este originară de acolo; (la m. pl.) popor care s-a format, care locuieşte în Kalmâkia. Cf. minerva, DEX2, DOOM2, DEXI. + P. ext. (Prin sinecdocă; peiorativ) Asupritor, împilător. Aicea, cu dare de sume, proşternut la picioarele calmucului, primea confirmaţie domniei. SĂULESCU, HR. I, 229/4, cf. EMINESCU, O. XV, 946. 2. Adj. Care aparţine Kalmâkiei sau kalmâcilor (1); care este originar din Kalmâkia; care se referă la Kalmâkia sau la kalmâci; (învechit) calmucesc. Cf. DEXI. + (Substantivat, f.) Limbă din ramura mongolă a familiei altaice, vorbită de kalmâci (1). Cf. LLME. - PL: kalmâci, -ce. - Şi: (învechit) calmuc, -ă s.m. şi f., adj. - Din rus. KajiMbiK. - Calmuc < fr. kalmouk. KALMIA s.f. (Bot.) Gen de arbuşti decorativi din familia ericaceelor, originar din America. Cf. M. D. HORT. - Pronunţat: -mi-a. - Din fr. kalmia, engl. kalmia. KALOKAGATHÎA s.f. 1. (Filos.) Termen care desemna, în filosofia greacă antică, idealul armonizării virtuţilor morale cu frumuseţea fizică; (rar) kalokagathon. Cf. M. D. ENC., D. FIL., DN3, D. DIPL., D. ENC., MDN. [Asiei] nu-i pasă... de valori sau kalokagathie. în DR.2 XIII, nr. 2, 67, cf. NDU, DEXI. 2. Caracterul şi conduita unui om de o mare probitate. Cf. DN3, NDU, DEXI. 3. Teorie estetică potrivit căreia valorile superioare ale spiritului, inclusiv cele morale şi ale cunoaşterii, pot avea şi valoare estetică. Cf. D. dipl., mdn, dexi. - Din gr. KaXoKayaOia. KALOKAGATHON s.n. (Filos.; rar) Kalokagathia (1). Cf. D. ES. 193. Pe această culme, frumosul se identifică cu binele (kalokagathon), binele fiind ideea supremă care guvernează lumea ideilor platoniciene. ib. 269. - Pronunţat: -ton. - Din gr. KO&OKayaGov. KALONG s.m. (Zool.) Cel mai mare liliac2 din lume, care trăieşte în Asia tropicală şi se hrăneşte cu fructe. Cf. MDN, DEXI. - PL: kalongi. - Din engl. kalong, fr. kalong. KALPA s.f. Perioadă de timp care, potrivit cosmologiei hinduiste, acoperă un ciclu cosmic complet, de la începutul lumii până la sfârşitul ei, reprezentând o zi şi o noapte a lui Brahma. Cf. D. ENC. - Din fr. kalpa. KAMÂLA s.f. 1. (Bot.) Arbore din Extremul Orient (Mallotusphilippinensis). Cf. LTR2, DN3, MDN, NDU, DEXI. 2. Pulbere de culoare roşie-portocalie, obţinută din perii recoltaţi de pe fructele de kamala (1), folosită ca vermifug şi colorant. Cf. DER, M. D. ENC., DN3, DEX2, D. ENC., DEXI. - PL: (1) kamala. - Şi: kamela s.f. LTR“. - Din fr. kamala. KAMARINSKAIA s.f. Dans popular rus, în măsură binară, cu o mişcare vie şi antrenantă; melodie după care se execută acest dans. Cf. DN2, DTM, MDN, NDU, DEXI. - Pronunţat: -sca-ia. - Din rus. KaMapHHCKan. KAMASUTRA s.f. Vechi text indian, redactat în limba sanscrită, referitor la arta iubirii fizice, la modalităţile de a dobândi atracţie fizică. A sfârşit în tatonări verbale a multor poziţii din kama sutra, pedepsind în cheie erotică vina întregii naţiuni americane. RL 2006, în DR.2 XIII, nr. 2, 67. <> F i g. Kamasutra politică. adevărul, 2008, nr. 5 504. - Scris şi: kama sutra. - Gen.-dat: kamasutrei. - Din fr. kamasoutra. KAMA s.f. Formă de relief izolată în partea superioară a unei delte, cu aspect neted, care ia naştere datorită sedimentelor fluviale sau lacustre între o masă de gheaţă stagnantă şi versanţii văii. DN3, MDN, dexi. - Din engl. kame. KAMELA s.f. v. kamala. KAMI s.m. pl. Nume generic dat, în credinţele populare japoneze, spiritelor, forţelor şi fenomenelor supranaturale. Cf. MDN, DEXI. - Cuvânt japonez. Cf. engl. k a m i. KAMIKÂZE s.m., s.n. 1. S.m. Pilot (japonez) voluntar care se sacrifică într-o acţiune de luptă, fiind trimis la moarte sigură cu un avion încărcat cu explozibil, pentru a lovi o ţintă. Cf. DN3, DEX2, MDN, DOOM2, NDU, dexi. + P. ext. Persoană care se sacrifică pentru o cauză, într-o acţiune temerară; sinucigaş. Dacă bomba tot era menită... unui atentator de tip kamikadze, de ce n-a purtat-o acesta chiar asupra sa? ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 19, 24/4, cf. MDN, DEXI. O maşină-capcană a fost detonată de un kamikaze lângă zidurile ambasadei daneze. RL 2008, nr. 5 546. -v- (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Un terorist kamikaze s-a aruncat ieri în aer. RL 2007, nr. 5 164. Două femei kamikaze aruncă în aer două avioane cu 100 de persoane la bord. ib. 2008, nr. 5 742. F i g. E greu de crezut că aceşti trei kamikadze ai învăţământului autohton şi-au riscat de capul lor cariera şi libertatea. ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 29, 24/4. A decis să trimită pe cel de-al doilea sputnic un câine. Era clar că acesta va fi un „kamikaze”: la acea dată, capsulele cosmice nu aveau cum să revină pe Pământ. RL 2007, nr. 5 374. (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Un regizor kamikaze, predispus oricând la eşecuri, dar capabil mereu să surprindă şi să se reinventeze cu fiecare spectacol. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 742. + Persoană de mare temeritate. Cf. MDN. + (Adjectival) Care aparţine unui kamikaze (1); de kamikaze. Acţiunile kamikaze... au fost revendicate. RL 2007, nr. .5 201. A fost blocat în cabina unui camion cuprins de flăcări după un atac kamikaze cu bombe. ib. nr. 5 313. Guvernatorul unei provincii din centrul Afganistanului a scăpat ca prin urechile acului de un atac kamikaze. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 603. (F i g.) Cvartetul are forţă; este forţa cea de pe urmă, forţa ultimei bucurii kamikaze. RL 2008, nr. 5 473. 2. S.n. Avion de luptă japonez din al Doilea Război Mondial, încărcat cu explozibil şi pilotat de un kamikaze (1) şi care se arunca asupra ţintei; p. ext. avion folosit în misiuni sinucigaşe. Cf. DN3, DEX2, MDN, NDU, DEXI. - Scris şi: kamikadze. - PL: kamikaze. - Cuvânt japonez. Cf. engl. kamikaze, fr. kamikaze. 51 KAMPONG -73- KAPO KAMPÓNG s.n. Sat în Java şi Indochina. Cf. MDN, DEXI. -PL:? - Din fr. kampong, engl. kampong. KAMPUCHIÁN, -Ă s.m. şi f., adj. (învechit) 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Kampuchiei (Cambodgiei) sau este originară de acolo; (la m. pi.) popor care s-a format ca naţiune pe teritoriul Kampuchiei; cambodgian, khmer. Cf. DOOM, NDU, DEXI. 2. Adj. Care aparţine Kampuchiei sau kampuchienilor (1); care este originar din Kampuchia (Cambodgia); care se referă la Kampuchia sau la kampuchieni; cambodgian, khmer. Cf. DOOM, NDU, dexi. + (Substantivat, f.) Limbă din familia austro-asiatică, vorbită în Kampuchia, Thailanda şi Vietnamul de Sud; cambodgiană. Cf. llme. - Pronunţat: -cian (DOOM2) şi -ci-an (DEX2, MDA). -PL: kampuchieni, -e. - Kampuchia (n. pr.) + suf. -an. KÁNA s.f. Semn din scrierea japoneză, cu valoare de silabă. D. ENC., Cf. MDN, DEXI. -PL: kana. - Din fr. kana. KANAMICINĂ s.f. (Farm.) Antibiotic cu un spectru larg antibacterian. Cf. MDN. Alte cauze ce conduc la hipoacuzii sunt... tratamentele cu aşa-numitele medicamente..., precum streptomicina, gentamicina, kanamicina. RL2005, nr. 5 150, cf. dexi, rl2008, nr. 5 693. - Din fr. kanamycine. KANJI s.m. Sistem japonez de scriere care utilizează caractere preluate sau adaptate din scrierea chineză. Cf. D. ENC., MDA. - Pronunţat: can-gi. - PL: kanji. - Din engl. kanji, fr. kanji. KANTÉLE s.n. (Muz.) Instrument popular finlandez, cu coarde întinse deasupra unei cutii mici de rezonanţă şi care se ating cu degetele. DN2, mdn, dexi. -PL: kantele. - Din germ. Kantele. KANTHÁL s.n. (Chim.) Aliaj de fier, crom, aluminiu şi cobalt, cu rezistivitate electrică superioară. Cf. mdn, dexi. - Din germ. Kanthal. KANTIÁN, -Ă adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care aparţine (filosofiei) lui Kant şi kantienilor (2); referitor la (filosofía) lui Kant. Cf. ŞĂINEANU. Ideea de „datorie ” formează sâmburele moralei kantiene. MINERVA, 588. Aşa se realizează ideea kantiană a inexistentei obiective a timpului. LOVINESCU, S. I, 208, cf. DL, DM. Definiţia kantiană a adevărului..., criteriile pe care filosoful le propune păcătuiesc prin unilateralitate. BLAGA, T. CULT. 439. Teoria kantiană despre geniu cuprinde în adevăr unul din lucrurile esenţiale ce s-au spus despre geniu. id. Z. 257. Schiller ne apare ca un gânditor kantian, víanu, L. U. 349. Morala kantiană întâmpină o serie de dificultăţi. RALEA, S. T. II, 250, cf. V. ROM. ianuarie 1960, 192, T 1961, nr. 5, 7/1, CONTEMP. 1962, nr. 10, 3/7, L. ROM. 1962, 560, cf. DN2. Ideea superiorităţii artei faţă de natură s-a alimentat uneori excesiv din esenţele pure ale lui Platón sau din transcendentalismul activ kantian. D. ES. 135, cf M. D. ENC. Analiza kantiană a cunoaşterii refundamentează luminismul. D. FIL. 388. Adjective care arată numele autorului..., aşa-numitele „genitiv al autorului” (hegelian, kantian, Voltairian). L. ROM. 1981, 213, cf. V. BREBAN, D. G. Eseul... pare anume scris spre a ilustra „rădăcinile indiene”(dincolo de cele platonice şi kantiene) ale filozofului german. ROMÂNIA LITERARĂ, 1995, nr. 51-52, 20/4, cf. DEX2. Fiinţă raţională, omul nu poate spera... într-o lege morală absolută în sens kantian. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 14, 19/2, cf. D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. 2. S.m. şi f. Adept al kantianismului. Cf. DN'\ DOOM. (Glumeţ) Ocupat cu lucml în sine, kantianul Stamate va descoperi că şi femeia este un lucru în sine, imposibil de cunoscut cu simţurile. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 44, 7/3, cf. DEX2, mdn, ndu, dexi. - Pronunţat: -ti-an. - PL: kantieni, -e. - Din fr. kantien. KANTIANÎSM s.n. (Filos.) Sistem filosofic creat de Immanuel Kant, axat în special pe evaluarea critică a mijloacelor şi a posibilităţilor de cunoaştere a lumii; (rar) kantism. Cf. DL, DM, DN. Observăm că percepţia obiectului este socotită o aparenţă, aşadar ne aflăm în plin kantianism. V. ROM. ianuarie 1960, nr. 1, 192, cf. D. ES. 196, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., DEX2. Se mişcă nestingherit... între kantianism aplicat şi critici nietzscheene ori polemici implicite. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 6, 19/2. Spre deosebire de cartezianism şi kantianism, fenomenologia nu este... convinsă de la bun început că există o posibilitate apriorică a cunoaşterii. ib. nr. 27, 19/2, cf. D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. - Pronunţat: -ti-a-. - Din germ. Kantianismus. KANTÎSM s.n. (Filos.; astăzi rar) Kantianism. Cf. ŞĂINEANU, CADE. Dezvoltă în consecinţe noi, interesante pentni etică şi estetică, poziţiile kantismului. VIANU, L, U. 349, cf. DM, DN3, DOOM, DEX", MDN. Nu vrea să recunoască kantismul. NDU, cf. DEXI. - Din fr. kantisme. KANTÎST s.m. (Filos.; rar) Kantian (2). Cf CADE. - PL: kantişti. - Din fr. kantiste. KAON s.m. (Fiz.) Particulă elementară încărcată pozitiv, negativ sau neutră, cu sarcina electrică egală cu cea a pozitronului, a electronului sau, respectiv, zero şi cu masa de circa o mie de ori mai mare decât masa electronului; mezon, mezon K (v. k 4). Cf. M. D. ENC., D. E. ŞT., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. - PL: kaoni. - Din fr. kaon, engl. kaon. KAPO s.m. Nume care se dădea în lagărele naziste unui deţinut cu funcţie de comandă. MDN, DEXI. Lagărele de muncă... erau conduse de trei polonezi, doi ucraineni şi un algerian care se adresau unul altuia cu apelativul „kapo”, utilizat în lagărele naziste. RL 2007, în DR.2 XIII, nr. 2, 67. îl comparase... cu un kapo..., respectiv cu un gardian nazist al lagărelor de concentrare. RL 2008, nr. 5 527. <> F i g. Faptul că ... l-a numit în glumă „kapo ” pe eurodeputatul socialist... este încă sursă de scandal, la cinci ani de la acel incident nefericit, ib. nr. 5 509. - PL: kapo. - Din germ. Kapo. KAPPA1 - 74 - KARITE KÂPPA1 s.m. Numele celei de a zecea litere a alfabetului grec şi neogrec; sunetul corespunzător acestei litere. Cf. MDN, MDA, DOOM2, ndu, dexi. - Pronunţat: ca-pa. — PL: kappa. - Din gr. K (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Administrator este... soţia viceprimarului karatist. RL 2007, nr. 5 195. - PL: karatişti, -ste. - Karate + suf. -ist. Cf. engl. karatist. KARBOVÂNEŢ s.m. Denumire a unităţii monetare din Ucraina. D. ENC. -PL: karbovaneţi. - Din ucr. KapôoBaHeub. KARE subst. pi. Forme de relief cu aspect de nişe, cu fundul plat sau concav. M. D. ENC., cf. D. ENC. - Et. nec. KARIBÜ s.m. (Zool.) Specie de ren care trăieşte în Canada (Rangifer arcticus). Cf. DN3, DOOM, L. ROM. 1986,376, MDN, NDU, DEXI. - Art.: karibuul. - PL: karibu. - Din germ. Karibu, fr. caribou. KARITÉ s.m. (Bot.) Arbore din Africa ecuatorială, din ale cărui fructe ovoide se extrage o substanţă grasă, comestibilă, întrebuinţată şi în cosmetică; arbore de unt (.Butyrospermum parlai). Cf. LTR2, DN3, MDN, NDU, DEXI. Produsele obţinute din extracte de plante: gutuie, karite, şofran,... alună, ricin, hamei, soia, susan,... favorizează creşterea părului. RL2008, nr. 5 517. <> Unt de karite - produs cosmetic care conţine substanţa extrasă din seminţele de karite. Cf. LTR2. Argilă roz, unt de karite, sare de Himalaya, mac şi ulei de trandafiri. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 639. Aceste produse... conţin unt de karite, cu efect de hidratare şi de catifelare a pielii. ib. nr. 5 668. - PL: karite. - Din fr. karité. 79 KARLING KÂRLING s.n. (Geogr.) Creastă de munte stâncoasă, crenelată şi ascuţită, specifică morfologiei glaciare; custură. Cf ltr2, dp2, dtt, m. d. enc., dn3, DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. - PL: karlinguri. - Din germ. Karling. KÂRMA s.f. Noţiune a filosofiei indiene, recunoscută de cele şase şcoli vedice ortodoxe, de budism, hinduism şi jainism, care desemnează renaşterile şi reîncarnările succesive ale sufletelor, migraţia acestora după moarte în funcţie de faptele săvârşite în reîncarnările anterioare şi forţa lor generatoare; lege universală în virtutea căreia, în această concepţie, soarta oamenilor este determinată de acţiunile lor din încarnările anterioare; destin, fatalitate. Cf. DER, M. D. ENC., D. FIL., DN3, DEX2. Am văzut Dragonul scuturându-se... de karma. ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 26, 20/2, cf. D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. Postul şi dieta se ţin... din raţiuni de karmă, pentru a cruţa animalele..., pentru detoxifierea organismului. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 626. Cutremurul catastrofal care i-a lovit... a fost „karma ”. RL 2008, nr. 5 262. - Gen.-dat.: karmei. - Şi: (rar) kârmă s.f - Din fr. karma, engl. karma. KARMĂ s.f. v. karma. KÂRMIC, -Ă adj. Care provine de la karma; de karma. Terapia karmică este îndreptată spre interacţiunea cu propria karma. RL 2006, în DR.2 XIII, nr. 2, 67. Ce personaje din joc pot să ţi se alăture pentru a te ajuta..., în funcţie de nivelul tău karmic. ADEVĂRUL, 2008, în DR.2 XIII, nr. 2, 67. Similitudinile dintre rolurile de mamă din cele două filme te duc cu gândul la o legătură „karmică”. ib. - PI.: karmici, -ce. - Karma + suf. -ic. Cf. fr. k a r m i q u e. KARNÂK s.n. Varietate de bumbac egiptean. Cf. LTR2, DN3, MDN, NDU, DEXI. - Din fr. karnac. KÂRREN s.n. (Geogr.) Formă carstică elementară, rezultată în urma eroziunii rocilor solubile de către apele de şiroire, care se dezvoltă pe povârnişuri de calcare, gips ori sare, având aspect de şănţuleţe ramificate, despărţite prin creste; lapiez. Cf. DER, D. ENC. - Scris şi: karen. DER. - Pronunţat: ca-ren. - PI.: karrenuri. - Din germ. Karren, engl. kar ren. KASHER adj. invar. 1. (Despre mâncăruri şi băuturi, s p e c. despre came) Care este curat conform prescripţiilor rituale ale iudaismului; p. e x t. (pentru creştini) evreiesc. Nu beau vin cuşăr. ALECSANDRI, T. 1 537. Pastrama de gâscă cuşer a lui Katz. BOTEZ, B. 217, cf. M. D. ENC. 257, DN3, MDN, NDU, DEXI. Brânză cuşără. H X 478. <> (Adverbial) □ Mâncare gătită cuşăr. 2. P. e x t. (Familiar) Corect, curat. E o treabă cuşer. Com. din bucureşti. <> E x p r. Nu-i coşăr = nu-i lucru curat. DA i2, 1 042. 3. F i g. Lefter. Cf. DA l2, 1 042. M-am vârât în crâşmă c-o mulţime de parale şi-am ieşit cuşăr, fără niciun ban. ŞEZ. XXIII, 44. - Accentuat şi: kâsher. DN3. - Pronunţat: ca-şer. - Şi: (familiar) cuşer, -ă, (popular) coşer, -ă (da i2, 1 042), coşăr, -ă adj. 75 - KAURI - Din ebr. kâsher „curat, ritual”. Cf. fr. kach er, kasher. - Pentru formele coşer, coşăr, cf germ. koscher. KASÎDA s.f. v. kasidă. KASÎDAH s.f. v. kasidă. KASIDĂ s.f. (Lit) Specie a liricii turce şi persane (de mari dimensiuni), asemănătoare cu oda. Cf. minerva, der, M. D. ENC., DN3, DEX2, D. ENC., MDN, NDU, DEXI. - PL: kaside. - Şi: kasida (D. ENC.), kasidah (MINERVA) S.f. - Din tc. kaside. KASOLÎT s.n. Silicat de plumb şi de uraniu hidratat. DP2, DTT, DN3, DEX2, MDN, NDU, DEXI. - Din fr. kasolite. KÂTA s.f. Termen generic pentru mişcările specifice de luptă sau coregrafice din artele marţiale japoneze; stil demonstrativ care constă în executarea individuală a mişcărilor de luptă, în absenţa unui adversar. A obţinut argintul la kata. RL2008, nr. 5 575. - PL: kata. -Cuvânt japonez. KATAKÂNA s.f. Scriere silabică japoneză, derivată din scrierea chineză, cu 46 de semne, folosită în special pentru neologisme şi pentru nume proprii de origine Străină. Cf. MINERVA, DN3, MDN, NDU, DEXI. - Scris şi: kata-kana. MINERVA. - Gen.-dat.: katakanei. - Din germ. Katakana. KATÂNA s.f. Sabie lungă şi curbă, cu care luptau samuraii. Executarea unor mişcări impuse cu sabia autentică din metal (katana). RL 2006, nr. 4 666, cf. MDA, DEXI. - PL: katane. - Cuvânt japonez. KATHAKÂLI s.n. Teatru dansant din sudul Indiei. Ne-am inspirat din kathakali atât pentru „Noaptea regilor”, cât şi pentru „Henric al IV-lea”, în special pentru bătălii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 13, 16/3. - Pronunţat: -ta-ca-li. - Din engl. kathakaii, fr. kathakali. KATIUŞĂ s.f. (Mii.) Lansator multiplu de rachete, folosit iniţial de armata sovietică în cel de al Doilea Război Mondial. Tobe, surle, trâmbiţă..., katiuşe, vodkă, tancuri. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 48, 5/3 „Katiuşele ” de la bordul blindatelor sunt exact acelaşi model folosit şi de forţele terestre româneşti, numai că în ultimul caz dispozitivid este purtat de un camion. RL 2007, nr. 5 241. Zgomotul este infernal şi îmi vine în minte şuieratul îngrozitor al katiuşelor din cel de-al Doilea Război Mondial ib. nr. 5 241. Cele două proiectile sunt rachete de tip katiuşa. ib. 2008, nr. 5 423. Conductele spre Vest au luat locul katiuşelor. ADEVĂRUL, 2009, nr. 5 748. - Scris şi: catiuşă. Com. SALA. - PL: katiuşe. - Din rus. Kanouia. KAURI subst. invar. 1. S.n. Răşină fosilă folosită la fabricarea vemisului. Cf. LTR, DEXI. 96 KAURIT -76- KEKRAGARII 2. S.m. (Bot.) Nume dat unor specii de arbori (Agathis). Masa... este realizată din lemn de kauri şi are certificat de autenticitate, care îi garantează vârsta. RL 2007, nr. 5 119. - Din fr. kauri. KAURIT s.n. Masă plastică pe bază de carbamidă, întrebuinţată ca material de încleiere. Cf. LTR, DP2. - Scris şi: caurit. LTR2. - Pronunţat: ca-u-. - Din fr. kaurite. KAUTSKIST, -A adj. Care aparţine ideilor politice ale lui Karl Kautsky; referitor la ideile politice ale lui Karl Kautsky. [A conferenţiat] un veritabil teoretician de nuanţă kautskistă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1996, nr. 35,9/3. -Pronunţat: ca-uţ-chist. — PL: kautskişti, -ste. - Kautsky (n. pr.) + suf. -ist. KAVA s.f. 1. (Bot.) Plantă exotică din familia piperaceelor, cu rădăcina plăcut mirositoare şi gust acru, care creşte în numeroase insule polineziene (Piper methysticum). Cf. DN, DOOM, MDN, NDU, DEXI. într-o naraţiune,... vorbeşte despre arta împletitului de rogojini la femei, despre planta kava din care se face o băutură drog. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 732. 2. Băutură preparată din rădăcina acestei plante. Cf. DN2, MDN, NDU, DEXI. - Gen.-dat.: kavei. - PL: kava. - Din engl. kava, fr. kawa. KAZÂC, -Ă adj. v. kazah. KAZAH, -A s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Kazahstanului sau este originară de acolo; (la m. pi.) popor care s-a format pe teritoriul Kazahstanului. Cf. M. D. ENC., DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. Pentru ca totul să funcţioneze, kazahii au stabilit relaţii foarte strânse cu ruşii. RL 2007, nr. 5 330. Indianul... s-a impus în faţa kazahului. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 630. 2. Adj. Care aparţine Kazahstanului sau kazahilor (1), specific kazahilor; care este originar din Kazahstan; referitor la Kazahstan sau la kazahi (1). Cf. MDN, M. D. ENC., DEX2, D. ENC., DOOM2, NDU, DEXI. Măsura aplicată de autorităţile kazahe amplifică presiunile asupra consorţiului condus degmpul italian. RL2007, nr. 5 324. A semnat acordul departeneriat cu... compania kazahă de stat a uraniului, ib. 2008, nr. 5 444. + (Substantivat, f.) Limbă din ramura turcică a familiei altaice, vorbită de kazahi. Cf. LLME, D. ENC., MDN. -PL: kazahi, -e. - Şi: kazâe, -ă adj. RL2007, nr. 5 316. - Din rus. Ka3ax. KAZANIÂN, -Ă s.n., adj. (Geol.) 1. S.n. Etaj al permianului superior de facies marin, dezvoltat pe platforma rusă. Cf. DN3, MDN, DEXI. 2. Adj. Care aparţine kazanianului (1), specific kazanianului; care se referă la kazanian. Cf. DN3, DEXI. 3. S.n. Serie de straturi geologice din kazanian (1). DEXI. - Pronunţat: -ni-an. - PL: kazanieni, -e. - Kazan (n. pr.) + suf. -ian. KAZOO s.n. (Muz.) Instrument rudimentar folosit de negrii din America de Nord, format dintr-un tub închis la capăt de o membrană care vibrează odată cu emisia vocală. Cf. DTM, MDN, DEXI. „Arsenalul” instmmentelor grupului este unul exotic, pentru că reuneşte fluieml românesc, tilinca..., kazoo - instrument aerofon american. RL2007, nr. 5 178. - Pronunţat: ca-zü. - PL: kazoo-uri. - Din engl. american kazoo. KÂRGÂZ, -Ă s.m. şi fi, adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Kârgâzstanului sau care este originară de acolo; (la m. pi.) popor care s-a format în Kârgâzstan. Cf. ENC. ROM., ŞĂINEANU, DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. 2. Adj. Care aparţine Kârgâzstanului sau kârgâzilor (1), care este originar din Kârgâzstan; referitor la Kârgâzstan sau la kârgâzi. Cf. dex2, d. enc., mdn, DOOM2, NDU, DEXI. Parlamentul kârgâz s-a reunit de urgenţă,... în încercarea de a găsi o soluţie la criza politică. RL2007, nr. 5 200. Scriitorul kârgâz... a încetat din viaţă... la vârsta de 79 de ani. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 622. + (Substantivat, f.) Limbă din ramura turcică a familiei altaice, vorbită de kârgâzi. Cf. LLME, D. ENC., MDN, DEXI. - PL: kârgâzi, -e. - Şi: kirghiz, -ă s.m. şi fi, adj. DEX2, LLME, MDN, NDU, DEXI. - Din rus. KHprH3. KE s.m. (Muz.) Denumire dată în muzica psaltică unuia dintre cele şapte sunete diatonice, corespunzător lui „la” în terminologia silabică, a cincea treaptă a gamei bizantine. Pa, vu, ga, de, ni, ghe, pa! Mult îmi place a cânta Şi clopotele a suna. ALECSANDRI, T. 904, Cf. D. MUZ., DTM. - PL: ke. - Şi: (învechit) ghe. - Din gr. bizantin K8. KEA s.m. (Omit.) Specie de papagal care trăieşte în regiunile muntoase din sudul Noii Zeelande şi se hrăneşte cu plante (Nestor notabilis). Cf. MDN, DEXI. - PL: kea. - Din engl. kea. KEDÎV s.m. Titlu purtat de viceregii Egiptului în perioada 1867-1914; persoană care purta acest titlu. Măria Sa domnul a primit... o notificare identică cu cea trimisă kedivului de Egipet. EMINESCU, O. IX, 196. [Asemenea naţiuni] merită să plătească acest lux, precum au plătit acelea cari au tolerat la cârma lor viziri corupţi şi kedivi risipitori, id. ib. XI, 188, cfi ŞĂINEANU2, CADE, M. D. ENC., DN3, DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. - Scris şi: khediv (M. D. ENC., D. ENC.) şi chediv (Ndu). -PL: kedivi. - Şi: khadiv s.m. D. enc. - Din fr. khédive. KEFFIEH s.n. Acoperământ al capului făcut dintr-o ţesătură tradiţională a beduinilor. Eşarfe pentru bărbaţi... de tip kefia. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 724. Purtau keffieh-ul palestinian negru şi alb. ib., în DR.2 XIII, nr. 2,67. - Pronunţat: che-fi. - PL: keffieh-uri. - Şi: kefia s.f. - Din fr. keffieh, engl. keffieh. - Kefia < it. kefia. KEFÎA s.f. v. keffieh. KEKRAGÂRE s.n. pi. v. kekragarii. KEKRAGARII s.n. pi. (Muz.) Psalmi care încep cu cuvintele psalmului 140 şi care se cântă la vecernie. Cf. DTM. 111 KELVIN - Şi: kekragâre s.n. pl. DTM. - Din gr. bizantin KSKpayapia (pl. lui KeKpayăpiov). KELVIN s.m. (Fiz.) Unitate fundamentală de măsură în sistemul internaţional, care serveşte la evaluarea temperaturilor în funcţie de zero absolut. Cf. M. D. ENC., D. FIZ., D. E. ŞT., DN3, DEX2, D. ENC., MDN, NDU, DEXI. - PL: kelvini. - Din fr. kelvin, engl. kelvin. KEMALÎSM s.n. Curent politic care se revendică de la preşedintele turc Kemal Ataturk, fondatorul Turciei modeme. Cf. MDA. - Kemal (n. pr.) + suf. -ism. Cf. fr. k e m a 1 i s m e. KEMALÎST, -Ă adj. Care aparţine kemalismului. Cercurile kemaliste... doresc păstrarea laicităţii. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 611. Faţă de politica externă „kemalistă”, strict prooccidentală, a multor predecesori,... au adoptat o strategie „neo-otomanistă”. ib. nr. 5 664. -PL: kemalişti, -ste. - Kemal (n. pr.) + suf. -ist. Cf. fr. k e m a 1 i s t e. KEMÂN s.n. Vechi instrument muzical răspândit în lumea arabă, cu coarde şi arcuş. Cf. ENC. ROM., DTM, DEXI. -PL: ? - Cf. tc. k e m a n „vioară”. KEMKEM s.n. (Muz.) Instrument folosit de vechii egipteni, prevăzut cu patru coarde care se loveau cu un bastonaş. Cf. DN2, dexi. -PL: ? - Et. nec. KENDO s.n. Stil de arte marţiale, de origine japoneză, în care adversarii, protejaţi de căşti şi de apărători pentru corp, luptă cu săbii de bambus. In cazul kendoului se foloseşte sabia de bambus. P.L2005, nr. 4 813, cf. D. ENC., MDN, MDA, NDU, DEXI. Cupa României la kendo, organizată de Ambasada Japoniei şi Federaţia Română de Arte Marţiale. RL2007, nr. 5 209. - Art.: kendoul. - Din fr. kendo, engl. kendo. KENDOKA s.m. Persoană care practică artele marţiale kendo. Cf. MDN, dexi. - PL: kendoka. - Cuvânt japonez. KENNEDYÂN, -Ă adj. Care aparţine (ideilor politice, concepţiei) lui J. F. Kennedy; referitor la (ideile politice, concepţia) lui J. F. Kennedy. Cf. CONTEMP. 1962, nr. 17, 7/6, L. ROM. 1962,560. -Pronunţat: che-ne-di-an. - PL: kennedyeni, -e. - De la n. pr. Kennedy. KENO- Element de compunere cu sensul „gol, vid ”, care formează substantive, precum: kenoglosie. - Din gr. KEVoq. KENOGLOSÎE s.f. (Med.) Pierdere a capacităţii de a utiliza cuvintele potrivit semnificaţiei lor. DEXI. - Gen.-dat.: kenoglosiei. - Keno- + glosie. KENOTRON s.n. Tub electronic cu doi electrozi cu vid înaintat, folosit pentru redresarea curenţilor alternativi - 77 - KERE de înaltă tensiune. Cf. dt, der, dp2, dtt, dn2, m. d. enc., V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. -PL: kenotroane. - Din fr. kenotron. KENYÂN, -Ă s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Kenyei sau este originară de acolo; (la m. pl.) popor care s-a format ca naţiune, care locuieşte pe teritoriul Kenyei. Cf. DOOM, DEX2, NDU, dexi. Cel mai rapid s-a dovedit a fi un kenyan,... care a izbutit să se impunăADEVĂRUL, 2008, nr. 5 676. 2. Adj. Care aparţine Kenyei sau kenyenilor (1); care este originar din Kenya; care se referă la Kenya sau la kenyeni. Cf DOOM, DEX2, NDU, dexi. [Vehiculele] se îndreptau în viteză spre frontiera kenyană. RL 2007, nr. 5 118. A discutat telefonic cu omologul său kenyan. ib. 2008, nr. 5 420. - Pronunţat: -ni-an. - PL: kenyeni, -e. - Kenya (n. pr.) + suf -an. KENYÂNCĂ s.f. Femeie care face parte din populaţia de bază a Kenyei sau este originară de acolo. Campioana olimpică, atleta română... şi campioana mondială, kenyanca Catherine Ndereba... şi-au dat întâlnire din nou, de data acesta pe şoselele australiene. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 700. Contracandidatele sale au fost etiopianca Tirunesh Diababa... şi kenyanca Pamela Jelimo, care a câştigat în 2008 aurul olimpic la 800 m. ib. nr. 5 718. - Pronunţat: -ni-an-. - PL: kenyence. - Kenyan + suf -că. KEPLERIÂN, -Ă adj. Care aparţine astronomului Johannes Kepler; referitor la Johannes Kepler. Cf. dexi. - Pronunţat: -ri-an. - PL: keplerieni, -e. - Kepler (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. k e p 1 e r i e n. KEPLON s.n. (Rar) Numele unui conservant alimentar. Sub denumirea de keplon, o firmă japoneză a lansat un conservant pentru produse alimentare de o factură cu totul nouă. Principalul său avantaj... constă în faptul că permite menţinerea calităţilor originale ale alimentelor. RL 1975, în DCR. - Cuvânt japonez. KERAMÎT s.n. Gresie ceramică obţinută prin arderea unui amestec de argilă refractară cu mamă dolomitică şi folosită la fabricarea dalelor de pavaj. Cf. MINERVA, LTR2, DT, DP2, DTT, M. D. ENC., DN3, DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. - Din germ. Keramit. KERATOFÎR s.n. (Geol.; mai ales la pl.) Rocă rezultată prin alterare sub acţiunea hidro termală a unei lave acide. Cf. CANTUNIARI, L. M. 151, LTR2. - PL: keratofire. LTR2. - Din fr. keratophire. KERDOMETRU s.n. Aparat pentru măsurarea nivelului de zgomot pe liniile telefonice. MDN, dexi. - PL: kerdometre. - Din fr. kerdometre. KERE s.m. pl. (Mitol.) Spirite ale morţilor, în credinţele vechilor greci, Cf MDN, dexi. - Şi: keri s.m. pl. DN3, MDN, mda. - Din gr. Kf]Qeg. 130 KERI KÉRI s.m. pl. v. kere. KERIT s.n. Compoziţie din cauciuc vulcanizat şi substanţe grase, destinată să înlocuiască gutaperca. Cf. NICA, L. VAM. 137, MDA. - Pl.: (rar) kerite. - Din ir. kérite. KERITERAPÎE s.f. Tratament medical cu băi de parafină. Cf. mdn, dexi. - Gen.-dat.: keriterapiei. - Din ir. kerithérapie. KEROSEN s.n. Amestec lichid de hidrocarburi din petrol, cu aspect uleios, galben-deschis sau incolor, cu miros caracteristic, insolubil în apă, solubil în dizolvanţi obţinuţi din petrol, care este folosit la iluminat şi, în prezent, mai ales drept combustibil pentru motoarele cu reacţie; (învechit) petrol lampant (v. lampant), gaz (lampant), petrol (2). Petrolul lampant, kerosen, este aproape incolor ca apa, fluorescent albăstrui, optic activ. Serveşte pentm luminat. MACAROVICI, CH. 440, cf. DN3, D. ENC., MDN, NDU, DEXI. Sergentul... era şofer şi avea o cisternă cu o tonă de kerosen. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 715. E de aşteptat ca liniile aeriene să facă noi reduceri ca să compenseze creşterea... facturii pentru kerosen (benzină de avion). RL 2008, nr. 5 544. In timpul alimentării cu combustibil, presiunea a fost prea mare, pe lângă supape s-a scurs kerosen. ib. nr. 5 594. - Din fr. kérosène, engl. kerosene. KERSANTÎT s.n. (Geol.) Varietate de diorit bogat în mică2; (rar) kersanton. Cf. cantuniari, l. m. 151, LTR2, DN3, NDU, DEXI. - Din fr. kersantite. KERSANTON s.n. (Geol.; rar) Kersantit. Cf. CANTUNIARI, L. M. 151. - Din fr. kersanton. KÉTA s.f. (Iht.) Specie de peşte teleosteean înrudit cu păstrăvul, dar mai mare decât acesta, care trăieşte în mările din Extremul Orient, migrând în fluvii pentru reproducere, şi din care se extrag icrele de Manciuria (Oncorhynchus keta). Cf. DER, M. D. ENC., V. BREBAN, D. *}., DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, DEXI. - Pl.: keta. - Din rus. KeTa. KETCH s.n. (Atestat prima dată în 1930, cf. L. ROM. 1966, 87) Navă de mici dimensiuni, cu vele şi cu doi arbori inegali. Cf. L. ROM. 1966, 87, DN3, MDN, MDA, NDU, DEXI. - Scris şi: keci. L. ROM. 1966, 87, D. MAR. - Pronunţat: chec. - PL: ketchuri. - Din engl. ketch. KETCHUP s.n. Sos (picant) preparat din suc de roşii, oţet şi mirodenii. Cf. DCR. Ketchup, nescafe, parmezan. L. ROM. 1986, 380, cf. DN3, DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, DEXI. A cumpărat fabrici care produceau margarină, ketchup, conseme, gemuri. RL 2007, nr. 5 185. Un sandviş... mai conţine o frunză de salată, o chifteluţă de peşte şi ketchup, ib. 2008, nr. 5 526. - Pronunţat: che-cap (DOOM2) şi che-căp (DOOM, D. ENC., MDA, NDU). - Art.: ketchupul. - Din engl. ketchup. KHA KETERING s.n. v. catering. KETOCONAZOL s.n. Medicament antifiingic. Alte medicamente folosite în tratarea bolii sunt sărurile de antimoniu... şi ketoconazolul. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 620. - Din fr. ketoconazole. KEUPER, -Ă s.n., adj. (Geol.) 1. S.n. Ultimul etaj al triasicului de facies german. Cf. DN3, DOOM, MDN, DEXI. 2. Adj. Care aparţine keuperului (1), specific keuperului; care se referă la keuper. Cf. DN3, dexi. - Pronunţat: coi-păr. - PL: (adj.) keuperi, -e. - Din germ. Keuper. KEVIR s.n. Adânc al unei depresiuni din regiunile aride ale Iranului, rămas în urma evaporării apei unui lac sărat. Cf. ltr2, mdn, dexi. -P1.:? - Din germ. Kewir. KEVLAR s.n. Material compozit foarte uşor, foarte rezistent la şoc şi la coroziune, neinflamabil, care nu permite propagarea fisurilor şi amortizează vibraţiile, folosit mai ales în aeronautică. Cf. dex2, dexi. Veste din kevlar..., concasoare, arme paralizante, tunuri cu apă, bile pentru demolări şi lasere infraroşii. RL 2007, nr. 5 363. Este un vehicul echipat cu motor, propulsat cu ajutorul unor şenile dintr-un material foarte rezistent (kevlar). ib. 2008, nr. 5 457. Jandarmii şi-au dat jos carapacele din kevlar în care trebuiau să lupte. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 515. Au rezemoare confecţionate din kevlar, materialul din care se construiesc şi vestele antiglonţ. ib. nr. 5 718. - Din engl. american kevlar. KEYBOARD s.n. 1. Claviatură; tastatură, mdn. Tehnologiile... de management al bateriei permit o durată a bateriei de până la 6 luni atât pentru maus, cât şi pentru keyboard. RL2006, nr. 4 813, cf. DEXI. 2. (Muz.) Instrument muzical electronic uşor, având claviatura de obicei cu întinderea pe trei sau pe cinci octave. Pian, keyboard,... chitară. RL 2007, nr. 5 361. Publicul a fost invitat... să se joace cu keyboardul, deci să compună el însuşi muzică, ib. nr. 5 287. - Pronunţat: kî-bord. - PL: keyboarduri. - Din engl. keyboard. KEYNESIÂN, -Ă s.m şi f., adj. (Econ.) 1. S.m şi f. Adept al keynesismului. DN3, MDN, DEXI. 2. Adj. Care aparţine keynesismului sau keynesienilor (1); referitor la keynesism sau la keynesieni. Cf. DN3, MDN, DEXI. - Pronunţat: chei-ne-zi-an. - PL: keynesieni, -e. - Din fr. keynesien. KEYNESÎSM s.n. (Econ.) Doctrină economică modernă, care încearcă să demonstreze rolul statului în organizarea economico-socială, astfel încât să fie evitate crizele economice. [John Maynard Keynes,] economist englez, fondator al curentului ce-i poartă numele - keynesismul. D. EC. POL. 402, cf. M. D. ENC., DN3, DOOM2, NDU, DEXI. - Pronunţat: chei-ne-zism. - Keynes (n. pr.) + suf. -ism. KHA subst. invar., adj. invar. 1. Subst. invar. Populaţie care locuieşte pe teritoriul Laosului; persoană care face parte din această populaţie. Cf. DER Iii, 66. -78- 148 KHADIV -79- KIDNAPPING 2. Adj. invar. Care aparţine populaţiei kha (1), specific populaţiei kha. In Antichitate, teritoriul Laosului a fost populat succesiv de triburile kha şi de triburile lao. DER III, 66. - Pronunţat: ca. - Din ir. kha. KHADÎV s.m. v. kediv, KHAMSÎN s.n. (Meteor.) Vânt cald care vine din Sahara, aducând nisip. Cf. MDN, dexi. - Pronunţat: cam-. - Din fr. khamsin, engl. khamsin. KHARIDJÎSM s.n. Doctrină a unei secte musulmane ce revendică pentru orice musulman dreptul de a fi ales calif. Cf. MDN, DEXI. - Pronunţat: ca-ri-gism. - Din fr. kharidjisme. KHARIDJIT, -Ă adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care aparţine kharidjismului. Cf MDN, DEXI. 2. S.m. şi fi Adept al kharidjismului. Cf. MDN, DEXI. -Pronunţat: ca-ri-git. — PI.: kharidjiţi, -te. - Din fr. kharidjite, kharijite. KHAZARI s.m. pl. Populaţie de limbă turcică venită în Europa răsăriteană din nordul Mării Caspice, unde locuia în secolul al VH-lea. Cf. D. ENC. - Scris şi: kazari. — Pronunţat: ca-. - Din fr. khazar. KHERVARÎ s.f. (Lingv.) Limbă din familia austro-asiatică, vorbită de numeroase populaţii din India centrală. Cf. LLME, MDN, DEXI. - Pronunţat: cher-. - Din fr. khervari. KHMER, -Ă s.m. şi fi, adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Kampuchiei (Cambodgiei) sau este originară de acolo; (la m. pl.) popor care s-a format ca naţiune pe teritoriul Kampuchiei; cambodgian, kampuchian. Cf DER, M. D. ENC., DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. O Khmeri roşii = nume dat luptătorilor de extremă stângă care au preluat puterea în Kampuchia în perioada 1975-1979; (şi la sg.; rar) persoană din această grupare. Cf D. ENC. Este singurul khmer roşu deţinut încă din 1999 într-o închisoare militară. RL 2007, nr. 5 293. Venirea kmerilor roşii la putere, ib. nr. 5 352. 2. Adj. Care aparţine khmerilor (1), specific khmerilor; referitor la khmeri; cambodgian, kampuchian. Cf. M. D. ENC., DEX2, D. ENC., DOOM2, DEXI. + Spec. (Despre artă) Care s-a dezvoltat pe teritoriul Cambodgiei între secolele al V-lea şi al XV-lea, cu perioada de apogeu între secolele al IX-lea şi al XH-lea, având tematica inspirată din mitologia brahmană sau budistă. Cf. M. D. ENC., D. ENC. Adăposteşte... artă decorativă, sculptură antică greco-romană, egipteană, indiană, khmeră. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 603. + (Substantivat, f.) Limbă vorbită de khmeri (1). Cf. MDN. -Pronunţat: cmer. - PL: khmeri, -e. - Din fr. khmer, khmere. KHOL s.n. v. kohol. KHONDALIT s.n. (Mineralogie) Rocă metamorfică cu granat şi grafit. Cf. cantuniari, l. m. 151. - Pronunţat: con-. - Din fr. khondalit. KIANG s.m. (Zool.) Hemion care trăieşte în grupuri mici în Asia Centrală şi în Tibet. Cf. mdn, dexl -PL: kiangi. - Din germ. Kiang. KIBBUTZ s.n. Formă de convieţuire din Israel, bazată pe participarea voluntară a membrilor şi în care bunurile sunt administrate în comun. Cf. DN3, DOOM, L. ROM. 1983, 161, DEX2, D. ENC., MDN. La 15 ani a. plecat să trăiască într-un kibbutz, iar acum este considerat cel mai mare scriitor contemporan israelian. RL2005, nr. 4 763, cf NDU, dexi. - Scris şi: chibuţ. D. ENC. - Pronunţat: chi-buţ. - PL: kibbutzuri. DOOM2. - Din engl. kibbutz, fr. kibboutz. KÎCKER s.m. (Atestat prima dată în 1961, cf. L. ROM. 1981,178) Tip de catalizator. Cf L. ROM. 1981,178. - Pronunţat: chi-căr. - PL: kickeri. - Din engl. kicker. KICKBOX s.n. Artă marţială sau sport de atac din categoria pugilatului, în care sunt admise loviturile directe executate cu piciorul gol, ca la karate, până la înălţimea şoldului adversarului. Recordul său a fost stabilit după ce a lovit un sac de kickbox timp de 17 ore. RL2008, nr. 5 505. - Pronunţat: chic-box. - De la kickboxmg, după box. KÎCKBOXING s.n. Sport asemănător cu boxul, în care se dau lovituri atât cu mâinile, cât şi cu picioarele. Cf DEXI. Record mondial la kickboxing. RL 2008, nr. 5 505. - Pronunţat: chic-bo-. - Din engl. kickboxing. KIDNAPA vb. I. T r a n z. (Rar; atestat prima dată în 1968, cf. DCR) A răpi un copil; p. ext. a răpi o persoană (în scopuri politice sau pentru răscumpărare). Retrocedează comoara furată în schimbul restituirii camaradului său kidnapat de banda rivală. CINEMA, 1970, nr. 6, 40. Rezistenţi ilegalişti... kidnapaserăpe un personaj misterios. ROMÂNIA LITERARĂ 1973, în DCR, cf. MDN, DEXI. -Prez. ind.: kidnapez. - Din engl. american [to] kidnap, fr. kidnapper. KÎDNAPPER s.m. (Rar) Autor al unui kidnapping; răpitor (de copii). Cf. DN3, MDN, NDU, DEXI. Nu pregetă să lichideze cu brutalitate mai mulţi kidnapperi. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 526. - Pronunţat: chid-na-păr şi chid-ne-păr (MDA, NDU, DEXI). - PL: kidnapperi. - Din engl. american kidnapper, fr. kidnapper. KÎDNAPPING s.n. (Rar) Răpire a unui copil, p. ext. a unui persoane adulte, ca act terorist sau cu scopul de a obţine o răscumpărare. Cf DN3, DOOM, L. ROM. 1986, 378, DEX2, MDN, MDA, NDU, DEXI. (F i g.) Este vorba de un „kidnaping” de masă. SCÂNTEIA, 1975, în DCR. 4- P. g e n e r. Răpire. MDA, DEXI. - Scris şi: kidnaping. - Pronunţat: chid-na-ping (DOOM2) şi chid-ne-ping (NDU, DEXI). - Art.: kidnappingul. - Din engl. american kidnapping, fr. kidnapping. 165 KIEF - 80 - KIL KIÉF s.n. Repaus absolut în mijlocul zilei, la orientali. Presupusa impasibilitate asiată printre lacuri placide şi plante exotice, kieful l-au încântat... pe Aleesandri. CĂLINESCU, în NDU, cf. DN3, MDN, MDA, DEXI. + Stare de beatitudine. MDN, DEXI. - Pronunţat: chi-ef. - Din fr. Idef. KÍEFER s.n. (Sport) Tip de întoarcere la înot. Cf. DN3, MDN, DEXI. - Pronunţat: chi-fer. — PI.: ? - Din engl. kiefer, fr. kiefer. Cf. n. pr. [Adolph] K i e f e r. KIERKEGAARD IÁN, -Ă adj. Care aparţine (filosofíei) lui Kierkegaard; referitor la (filosofía) lui Kierkegaard. Cf. S aprilie 1960, 100, L. ROM. 1962, 560. A confirmat pe deplin... exegeza kierkegaard iană. STEINHARDT, J. 172. Luându-şi drept sprijin filosofic disperarea cioraniană şi kierkegaardiană..., merge spre rădăcinile răului existenţial. ROMÂNIA LITERARĂ, 1995, nr. 39, 5/1. - Pronunţat: chir-ke-gor-di-an. - PL: kirkegaardieni, -e. - Kierkegaard (n. pr.) + suf. -ian. KIESELGÚR s.n. (Mineralogie) Rocă sedimentară silicoasă, slab cimentată, alcătuită din opal şi proveriită din acumularea capsulelor unor alge microscopice monocelulare diatomee; diatomit, (regional) pămânţel (3). Cf. MINERVA, CANTUNIARI, L. M. 100, LTR2, DL, DM, DN, DP2, DTT, M. D. ENC., MEC, V. BREBAN, D. G., DEX2, MDN, DOOM2, NDU, DEXI. - Scris şi: kiselgur (DL, DM, DP2, DTT, DN3, NDU), kieselguhr (NICA, L. VAM. 137). - Pronunţat: chi-zel-. - Din germ. Kieselgur, fr. kieselguhr. KIESERIT s.n. Sulfat natural hidratat de magneziu, alb-gălbui, sticlos, solubil în apă, care se formează în lacurile sărate şi din care se prepară sarea amară. Cf. MINERVA, CANTUNIARI, L. M. 100, DP2, M. D. ENC., D. Ş. SOL., DN3, DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. - Pronunţat: chi-ze-. - PL: (rar) chiserite. MDA. - Şi: (învechit) kieserită s.f. MINERVA, CANTUNIARI, L. M. 100. - Din germ. Kieserit, fr. kiesérite. KIESERÎTĂ s.f. v. kieserit. KIEVEÁN, -Ă s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a oraşului Kiev sau care este originară de acolo; (la m. pi.) locuitorii Kievului; (rar) kievit. Cf. DOOM, DEXI. 2. Adj. Care aparţine Kievului sau kievenilor; care este originar din Kiev; care se referă la Kiev sau la kieveni. Publicaţia aceasta de a doua a lui Melchisedec ar trebui alăturată cu Antologhiul kievian din 1637. IORGA, L. R. 156. Un moment important în dezvoltarea feudală a statului kievian a fost adoptarea creştinismului. IST. ROM. II, 6. Rămân din formele vechii instituţii gentilice răscumpărarea crimei,... responsabilitatea colectivă... Acelaşi lucru se poate constata şi în Rusia kieviană. PANAITESCU, O. Ţ. 211, cf. DOOM. Faptul că această imagine face parte dintr-un manuscris de sec. XVII-XVIII, realizat într-un atelier moscovit după o sursă kieviană, poate oferi o explicaţie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 20, 16/4, cf. RL2005, nr. 4 737, cf. NDU, DEXI. - Scris şi: chievean (DA l2, 350), kievian. - Pronunţat: chi-e-. - PL: kieveni, -e. - Kiev (n. pr.) + suf. -ean. KIEVEÂNCĂ s.f. Femeie care face parte din populaţia de bază a oraşului Kiev sau care este originară de acolo. DA l2, 350. - Scris şi: chieveancă. DA l2, 350. - Pronunţat: chi-e-. - PL: kievence. - Kievean + suf. -că. KIEVIT, -A s.m. (Rar) Kievean (1). Ruşii şi grecii, chieviţii şi constantinopolitanii nu se înţeleseră de la început. IORGA, L. R. 151. - Scris şi: chievit. DA i2, 350. - Pronunţat: chi-e-. - PL: kieviţi, -te. - De la n. pr. Kiev, după cuvinte ca moscovit. KIKUYU subst. Populaţie de limbă bantu, majoritară în Kenya, care se ocupă cu agricultura şi cu creşterea animalelor. Cf. D. ENC. Secta... este compusă în principal din tineri şomeri proveniţi din comunitatea kikuyu, principala etnie din Kenya. RL 2005, nr. 4 777. + (Lingv.) Limbă vorbită de această populaţie. Cf. LLME. - Din fr. kikuyu, kikouyou, engl. kikuyu. KIL s.n. (Popular) 1. (Denumirea obiectului cântărit se introduce, de obicei, prin prep. „de”) Kilogram (2). Unii ce au mai multă avere şi pot să mai dea şi câte o kilă de grâu. F. AARON, I. II, 99/16. Grâul cel de frunte să vindea atunci kila până la lei 35. TÎMPEANUL, G. 41/22, cf. ŞĂINEANU, CADE, DA l2, 256 Un crap de unsprezece kilo şi cinci sute de grame. ARGHEZI, S. VII, 86, cf. dl, scl 1960, 45, CL 1967, nr. 2, 253, 254, M. D. ENC. Unele elemente de compunere... ajung, cu timpul, să se desprindă de formaţiile din care fac parte şi să fie întrebuinţate ca unităţi lexicale independente..., de ex. auto < automobil, kilo < kilogram. L. ROM. 1974, 73, cf. DEX2. Mi-am mai amintit de Octav, subţire, palid, slăbit de la 80 la 40 de kile şi ceva. ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 6, 18/3, cf. D. ENC. Un kil de brânză şi câteva felii de roşii. I. GHETIE, în NDU, cf. DOOM2. Două gâşte şi un kil de caras. RL 2006, nr. 5 074. Nu are nevoie de luna de pe cer, ci de... o rudă de salam, una de parizer, măcar un kil de brânză, ib. nr. 5 110, cf. DEXI. (Denumirea materiei cântărite este subînţeleasă) De acolo n-am să pot să-i cumpăr tot cu o sută de mii pe kil. RL 2007, în DR.2 XIII, nr. 2, 67, cf. ALR11 601, ALR SNIV h 1 023, ib. h 1 024, ib. h 1 026, ib. h 1 027, alrm sn ii h 831, NALR-o ii mn 283, 1 839/909, 919, 922, 935, 936, 938, 957, 987, 998, alr-m h 777, nalr-b 1 839, alr-t I 839, nalr-c 1 839. 2. Vas care are capacitatea de un kil (1); sticlă de un kilogram. Cf. DA l2, 356. + (Regional, învechit; în sintagma) Kilul lui Cuza = oca. Cf. ALR 1 1 601/780. 3. (Impropriu) Litru (1). Crâşmarul... le-a adus în două rânduri câte o jumătate chilo — vin bun. SADOVEANU, O. IV, 493. Până pe la prânz îmi făceam treaba şi după aia pân ’ la 4 mai beam o juma ’ de kil. RL 2007, nr. 5 235, cf. ALR I 1 601, ib. 1 605. Dă-mi un kil de vin. ib. 1 601/614, cf. ALR SN IV h 1 028, ALRM SN II h 837, NALR-O II h 375. O kilă de pălincă. NALR-C 1 839/176. + Vas care are capacitatea de un litru (1). Eu cer un pahar de vin, Ea-mi întinde chilul plin. PAMFILE, C. Ţ. 159. - Scris şi: chil. - PL: kile şi (regional, m.) kili (ALR I 1 601/140, 229, ALR-M 1 839/235, 236, 238, NALR-B 1 839, nalr-c 1 839/135). - Şi: kilă s.f., kilo (dl, dex2, DEXI, ALR I 1 601/96, 125, 131, 215, 217, 218, 223, 227, 259, alr-m h 777/222, alr-t 1 839/246, 247, 251, 252, 253, 255, 264, 266, 267, 268, 269, 276, 280, 281, 285, 176 KILĂ -81 291, scris şi chilo, pi. kilo DEX2, DEXI, ALR-T 1 839/246, 247, 251, 252, 253, 255, 264, 266, 267, 268, 276, 280, 285, 291, şi, m., dl, alr i 1 601/268, alr-t 1 839/269, 281, kile ALR I 1 601/77, 129, 259, 354, regional, kiluri ib. 1 601/112) s.n., (prin Transilv. şi Maram.) kilom (ALR I 1 601/243, 251, 257, 270, 283, 289, 350, 355, 357, ALR sn iv h 1 023/272, alrm sn ii h 831, ib. h 832/272, pi., m., kilomi ALR I 1 601/243, 257, 270, 283, 289, 350, 355, alr-t 1 839/242, 259, 261, 263, 268, 274, 275, 299, 303, nalr-C 1 839/201, 203, 204 şi, n., kilome alr I 1 601/251, alr-t 1 839/261, 286, 290, nalr-C 1 839/209) s.m., s.n., (regional) kilău (alr i 1 601/247, pl. kilauă ib.) s.n. - Din fr. kil. - Kilă: sg. refăcut după pl. - Kilo < germ. Kilo. - Kilău < magh. kilo. KÎLĂ s.f. v. kil. KILÂU s.n. v. kil. KILLER s.m. 1. Ucigaş (plătit). Anglicisme cum arfi:... killer „ucigaş L. ROM. 1972, 186, cf. RL 1997, nr. 2 199. Numele killerului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 25, 11/1, cf. L. ROM. 1998, 288, mdn, ndu, DEXI. (F i g.) Nu se poate să-l faci [= să-i zici]... killer şi să vrei să construieşti în condiţii normale un dialog. RL 2006, nr. 5 097. 2. (Zool.) Tip de parameci (protozoar ciliat) aşa-numit „rezistent” sau „ucigaş”..., care are însuşirea de a secreta în mediul înconjurător o substanţă toxică. Cf. D. BIOL. - Pronunţat: chi-lăr. - Pl.: killeri. - Din engl. killer. KILN s.n. (Tehn.) Cuptor simplu cu cuvă verticală, care serveşte la calcinare. Cf. LTR2, DP2, DTT, DN3, MDA, MDN, NDU, DEXI. -Pl.: ? - Din engl. kiln. KÎLO-1 Element de compunere cu sensul de „o mie”, „de o mie de ori”, care formează substantive precum: kflocuvânt, kilomol. Cf. ENC. ROM., COSTINESCU, ŞĂINEANU, MINERVA, DT, LTR2, DER, DP2, DN2, FORM. CUV. I, 25, 140, 251, L. ROM. 1974, 76, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., MDN, NDU, DEXI. - Din fr. kilo-, Cf. rom. kilogram. KÎLO2 s.n. v. kil. KILOAMPER s.m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru intensitatea electrică, egală cu o mie de amperi. Cf. DN3, DEX2, MDN, NDU, DEXI. - Pronunţat: -lo-am- Pl.: kiloamperi. - Din fr. kiloampere. KILOAMPERMETRU s.n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea curenţilor electrici de mare intensitate, gradat în kiloamperi. DEX2, MDN, DEXI. - Pronunţat: -lo-am-. - PL: kiloampermetre. - Din fr. kiloamperemetre. KILOBYTE s.m. (Informatică) Unitate de măsură pentru memorie, egală cu 1 024 de byţi; kilooctet. Cf. D. ENC., MDN, DEXI. - Scris şi: chilobait. MDN. - Pronunţat: chi-lo-bâit. - PL: kilo by ţi. - Din engl. kilobyte. KILOGRAM KILOCALORÎE s.f. 1. Unitate de măsură pentru energia termică, egală cu o mie de calorii; Spec. unitate de măsură care indică valoarea energetică a unui aliment, egală cu o mie de calorii. Numărul care arată câte unităţi de lucru mecanic... corespund unităţii de căldură (cal[orie] sau k[ilo]cal[orie]). MARIAN -ŢIŢEICA, FIZ. II, 152, cf. DT, DL, DM, DN, DER, DP2, DTT, FORM. CUV. I, 140, DOOM, D. ENC., MDN, MDA, NDU, DEXI. O sută de grame de ciocolată conţine 500 de kilocalorii, adică un sfert din necesaml caloric zilnic al unui adult sănătos. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 721. 2. Calorie mare, v. calorie. Dacă unitatea de masă este gramul, unitatea se numeşte calorie (calorie mică sau calorie-gram)..., iar dacă unitatea de masă este kilogramul, se numeşte kilocalorie (calorie mare). LTR I, 487, Cf. DEXI. - PL: kilocalorii. - Din fr. kilocalorie. KILOCÎCLU s.m. (Fiz.; şi în sintagma kilociclu pe secundă, M. D. ENC, D. ENC., MDN, DEXl) Unitate de măsură a frecvenţei, egală cu o mie de cicli; kilohertz. Cf. DT, DN, DP2, DTT, FORM. CUV. I, 140, M. D. ENC, DOOM, MDN, NDU, DEXI. -PL: kilocicli. - Din fr. kilocycle. KILOCUVÂNT s.n. (Informatică) Multiplu al cuvântului, egal cu 1 024 de cuvinte. DEX2, MDN, MDA, DEXI. - PL: kilocuvinte. - Kilo-1 + cuvânt. KILOELECTRONVOLT s.m. (Fiz.) Unitate (tolerată) de măsură pentru energie, egală cu o mie de electronvolţi. DEX2, MDN, DEXI. - Pronunţat: -lo-e-. - PL: kiloelectronvolţi. - Din fr. kiloelectronvolt. KILOGRAM s.n. (Atestat prima dată în 1829, cf. TDRG3) 1. (Chim., Fiz.; şi în sintagmele kilogram-etalon, DEXI, kilogram internaţional, ib.) Unitate de măsură a masei, care reprezintă masa unui decimetru cub de apă distilată, la maximum de densitate, cântărit în vid, la nivelul mării şi la latitudinea de 45°. Cf. MINERVA, CADE, DT. Etalonul internaţional de masă se numeşte kilogram. CIŞMAN, FIZ. I, 29, cf. LTR2, DL, DM. Kilogramul corespunde masei unui litru de apă pură la temperatura maximei densităţi. DER, cf. M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, DEXI. “O Kilogram internaţional — unitate de măsură a masei, egală cu masa unui cilindru de platină aliată cu iridiu, aproximativ egală cu masa unui litru de apă. Cf. M. D. ENC. Compuse: kilogram-forţă (pl. kilograme-forţă) - unitate convenţională de forţă egală cu greutatea pe care o are un kilogram de masă la nivelul mării şi la latitudinea de 45°. Practic kg* [= kilogram-forţă] este egal cu greutatea unui litru (l) de apă distilată la 4°C. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. I, 33, cf. DT, LTR2, DL, DM, DN, DER, DP2, DTT, M. D. ENC., D. E. ŞT., V. BREBAN, D. G., D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI; kilogram-forţă-metru = unitate de măsură pentru lucrul mecanic şi pentru energie, egală cu efortul necesar pentru ridicarea unei greutăţi cu masa de un kilogram la înălţimea de un metru; kilogram-metru. Cf. DER, FORM. CUV. I, 44, M. D. ENC., D. E. ŞT., V. BREBAN, D. G., DOOM, D. ENC. 190 KILOGRAM -82- KILOLITRĂ 2. (Sens curent; denumirea obiectului măsurat se introduce, de obicei, prin prep. „de”; şi în sintagma kilogram-masă, DL, DER, DP2, DTT) Unitate de măsură pentru greutate egală cu o mie de grame; (popular) kil. O mie de grame fac un kilogram. HELIADE, A. 59/7, cf. POEN —AAR—HILL, V. II, 792/28, I. IONESCU, v. 25. Materia organică coprinsă intr-un kilogram de... pământ. BREZOIANU, A. 15/18. [Aparatul] permite de a prepara... mai multe kilograme de acid carbonic lichid. MARIN, PR. I, 161/25, cf. PROT.-POP, N. D., COSTINESCU. Nu veţi ezita a cumpăra câteva kilograme de sare de lămâie. CARAGIALE, O. V, 423, cf. DDRF. Cu 8 kilograme de bromură de etilen abia s-a obţinut 250 gr[ame] de glicol. ARHIVA, II, 145. [Bucata de metal] conţine 14 kg aur şi 2 kg cupru. CLIMESCU, A. 259, cf. ENC. ROM., ŞĂINEANU , TDRG. Se ia... ca un chilogram de scoarţă într-o copaie, pamfile, I. C. 43, cf. MINERVA. Lagăre de fontă cântărind pe bucată peste 100 kg. NICA, L. VAM. 139. Am cumpărat un kilogram de pere. BRĂESCU, O. A. II, 105. Dă-mi un kilogram de verde [= piperment]. BUL. FIL. IV, 122. Are peste şapte sute de kg, spuse Brigadierul, aşa cum citise la carte. VOICULESCU, P. I, 34.1-am pus lângă inima istovită... un bunduc de patru kilograme. SADOVEANU, O. XVIII, 617. Viţelul ajunge la vârsta de un an la 40-55 kg. ENC. AGR. II, 27, cf. SCRIBAN, D. S-a ţinut seamă de toate organele podului, socotindu-se pentru traversa centrală un coeficient de 17 600 kg pe m. ENC. TEHN. I, 351. Cantitatea de aur era de 1 500 kg pe an pentru Europa. OŢETEA, R. 149. El a devorat lacom în câteva minute un volum de carne, ca două kilograme. ARGHEZI, P. N. 107. Uscătoarele ambulante... usucă două mii de kilograme de boabe pe oră. CONTEMP. 1949, nr. 159, 3/6. Şase mii de kilograme de bombe, şase mii de oameni ucişi. BOGZA, A. I. 540. Pachetul lui nenea Iorgu, alcătuit totdeauna dintr-un kilogram de cafea, două de rahat. VINEA, L. I, 207. „L’Esperance(t tocmai încărcase... cinci mii de kilograme de cafea. TUDORAN, P. 59, cf. DM, DN. Cantitatea de sulfat... creşte cu un kilogram la mia de litri de apă. C. GIURESCU, P. O. 106. Prin mâna mea treceau mii de kilograme de arpacaş şi de untdelemn. PREDA, M. 416. Curăţau cartofi. Sute de kilograme, id. M. S. 10. Nu mai rămăseseră decât cincizeci de kilograme [de iulmicoton], căci se făcuseră tocmai nouăzeci şi nouă de explozii. BART, S. M. 71, cf. DN2. Avea un început de astm şi destule kilograme peste ceva ce îi recomandase medicul. I. GHEŢIE, în NDU, cf. DOOM. Unde sunt vremurile în care kilogramul de carne costa o bagatelă? ROMÂNIA LITERARĂ, 1995, nr. 49, 2/1, cf. DEXI. Preţul unui kilogram de anghinare este, în medie, de 3,5 euro. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 723, cf. ALR I 1 601, alr SN IV h 1 023, ib. h 1 024, ib. h 1 026, ib. h 1 027, ALRM SN II h 831, NALR—O II MN 283, 1 839, ALR—M III h 777, NALR—B 1 839, ALR—T 1 839, NALR—C 1 839. Şi n-au rămas niciun dram, Niciun sfert de kilogram. FOLC. mold. 1,510. (Precedat de prep. „la”, exprimă evaluarea cantitativă măsurată în kilograme) El cântăreşte totul la kilogram şi măsoară la întreg. ARGHEZI, S. VIII, 185. Ziarele vechi se vând la kilogram. DL II, 715. Bibliofilii sunt puţini şi n-au bani. In schimb, bibliomanii, cei care cumpără cartea la kilogram, au. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 4, 7/4. (F i g.; depreciativ) Una dintre cele mai mari greşeli... este acordarea premiilor „la kilogram ”. ib. 1997, nr. 16, 7/1. Practică o literatură... plină de „înţelepciune”, parabole gnomice şi metafizică la (kilo)gram. RL 2007, nr. 5 201. <> F i g. (La pl.) A scrie kilograme de foiletoane într-o revistă e sortit, din start, efemerului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1995, nr. 40, 11/2. O* P. e x t. In ziua nunţii îl felicit cu o directă..., de nu se mai scoală unsprezece secunde de la pământ. Şi-i dau şi una de cincizeci şi trei de kilograme, sub centură. N-au decât să mă descalifice. POPA, T. 126. *$• E x p r. A lua kilograme = a se îngrăşa; a lua în greutate. în cele trei săptămâni cât a stat în România la mama acasă,... a luat serios kilograme. ADEVĂRUL, 2007, nr. 5 416. 3. Greutate-etalon de metal, cu masa de un kilogram (2), folosită la cântărire. Cf. M. D. ENC., DEX2, MDA, DEXI. 4. (Impropriu) Litru (1). Urda se dă din căldare cu lingura... făcută din paltin sau plop, cu coada lungă de 1 m şi având capacitatea de V2 kg. DIACONU, P. 27, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX2. Un om disperat poate să toarne pe el un kilogram de benzină. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 45, 10/2, cf. D. enc., ndu, dexi, alr 1 1 601/522,592,595, 596, 600, 679, 700,708, 710, 890, 980, 986, ib. 1 605/508, 516, 536, 595, 600, 669, 672, 700, 706, 710, 725, 727, 740, 798, 800, 934, 940, 954, 960, NALR—O II h 375. Adă on Jalo gram de iQmpă [= petrol]. ALR—M II MN h 330/226, cf. ALR—T 1 840/262, 276,278,310,311, 332,368,414,459. - Scris şi: chilogram. VDKF, DL, DM, DEX2, NDU, DEXI. - PL: kilograme şi (regional) kilogramuri (ALR I 1 605/403,476,502). - Din fr. kilogramme. KILOGRÁM-MÉTRU s.m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru lucrul mecanic şi pentru energie, egală cu efortul necesar pentru ridicarea unei greutăţi cu masa de un kilogram la înălţimea de un metru. O muncă de 75 kilogrammetri într-o secundă. EMINESCU, în NDU. Acest travaliu necesar pentru a ridica o greutate de un chilogram la o înălţime de un metru... se numeşte chilogramometru. PONI, F. 159, cf. MINERVA, MARIAN -ŢIŢEICA, FIZ. II, 152, DT, LTR2, DM, DN, DP2, DTT. Compusele cu „metru”: ... kilogrammetru. L. ROM. 1984, 68, cf. V. BREBAN, D. G., DEX2, MDN, DOOM2, NDU, DEXI. - Scris şi: kilogrammetru, chilogrammetru (DA l2, 356, DT, DL, DM, DN, FORM. CUV. I, 140, DEX2, DEXl). - PL: kilogram-metri. - Şi: (învechit) kilográmo-métru (scris şi chilogramometru, pl. kilogramo-metri şi, n., kilogramo-metre DA l2, 356) s.m. - Din fr. kilogrammétre. KILOGRÁMO-MÉTRU s.m. v. kilogram-metru. KILOHÉRTZ s.m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru frecvenţă, egală cu o mie de hertzi; kilociclu. Cf. MINERVA, DN, DP2, FORM. CUV. I, 140, DTT, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. - Pronunţat: -herţ. - PL: kilo hertzi. - Din fr. kilohertz. KILOJOULE s.m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru lucrul mecanic sau pentru energie, egală cu o mie de jouli. Alte unităţi întrebuinţate în practică sunt 1 kilojoule — 1010 ergi şi kilowattora. MARIAN — ŢIŢEICA, FIZ. I, 71, cf. DT, DN, DP2, FORM. CUV. I, 140, DTT, L. ROM. 1983, 161, MDN, DOOM2, NDU, DEXI. - Pronunţat: -júl (DN, DEX2, DOOM2, MDN, MDA, NDU) şi -gúl (DOOM, DEX2, MDN, MDA). - PL: kilojouli. - Din fr. kilojoule, engl. kilojoule. KILOLÍTRA s.f. v. kilolitru. KILOLITRU -83- KILOMETRü KILOLITRU s.m. Unitate de măsură pentru capacitate, egală cu o mie de litri. Cf. poen.-aar.-hill, v. il, 792/31, brezoianu, a. 630, enc. rom., costinescu. Multiplii litrului cari se consideră tot ca unităţi de măsură sunt: decalitru..., kilo litru. CLIMESCU, A. 207, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, CADE. Doi kilo litri de benzină. DL, cf. DM, DN, FORM. CUV. I, 140, DOOM, DEX2, MDN, NDU, DEXI. - Scris şi: chilolitru. DA I2, 356, DL, DEX2, MDA, DEXI. - PL: kilolitri. - Şi: (învechit) kilolitră s.f. poen.-aar-hill, v. II, 792/31. - Din ir. kilolitre. - Pentru kilolitră, cf". litră1. KILOMETRÁ vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică distanţele din lungul unei căi de comunicaţie) A marca cu borne kilometrice. Cf. DL, DM, DN, M. D. ENC., DEX2, D. ENC., MDN, MDA, DOOM2, NDU, DEXI. 2. (Complementul indică distanţe) A măsura în kilometri. Cf. DEXI. - Scris şi: chilometra. DL, DM, DEX2, DEXI. - Prez. ind.: kilometrez. - Din fr. kilométrer. KILOMETRĂJ s.n. 1. Distanţa măsurată în kilometri dintre două puncte ale unei căi de comunicaţie. Cf. da i2, 357, LTR2, DL, DM, DN, M. D. ENC., LEX. MIL., V. BREBAN, D. G., DEX2, DOOM2, MDA, NDU, DEXI. 2. Distanţa măsurată în kilometri, parcursă de un vehicul într-un anumit timp. Cf. DA l2, 357, DT, DL, DM, DN, DP2, DTT, M. D. ENC., LEX. MIL., V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., MDN, MDA, DEXI. Surpriza de proporţii a fost la destinaţie,... ceasul prezentând un kilometraj de 17923 km. rl2006, nr. 5 501. 3. Instrument de bord al unui autovehicul, care înregistrează fíe distanţa parcursă de acesta, fíe viteza lui, fie ambele mărimi. Cf. DT, LTR2, DL, dm, DN, DP2, DIT, M. D. ENC., LEX. MIL., V. BREBAN, D. G. Când politia locală i-a atras atenţia că nesocoteşte legile ţării în care a fost oaspete, el a răspuns că delegaţii... nu sunt învăţaţi să se uite la acul kilometrajului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1995, nr. 44, 16/4, cf. DEX2, D. ENC., MDN, MDA, NDU, DEXI. Are... aer condiţionat şi kilometraj electronic. RL2008, nr. 5 512. - Scris şi: chilometraj. DM, DEX2, MDA, DEXI. - PL: kilometraje. - Din fr. kilométrage. KILOMETRÁRE s.f. Acţiunea de a kilometră şi rezultatul ei. 1. Marcare cu borne kilometrice a distanţelor din lungul unei căi de comunicaţie. Cf. LTR2, DN3, DOOM, DEX2, MDA, NDU, DEXI. 2. Măsurare în kilometri a unei distanţe. Cf. DEXI. - Scris şi: chilometrare. DEX2, MDA, DEXI. - PL: kilometrări. - V. kilometră. KILOMÉTRÂT, -Ă adj. (Despre căi de comunicaţie) Marcat cu borne kilometrice (1). Cf. MDA, DEXI. - Scris şi: chilometrat. DEXI. - PL: kilometraţi, -te. - V. kilometră. KELOMÉTRIC, -Ă adj. 1. Care se referă la kilometru, de kilometru (sau de kilometri); care arată kilometri. Cf. ŞĂINEANU2, CADE, DL, DM, DN2, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., DEX", D. ENC. Au fost stabilite poziţiile kilometrice ce necesită reparaţii. RL 2005, nr. 4 677, cf. MDN, MDA, DOOM2, NDU, DEXI. Cozile de la vămile dintre cele două ţări nu mai sunt kilometrice, ca în primele zile ale anului trecut. RL 2008, nr. 5 494. (Prin exagerare) In faţa farmaciilor se înşinde, la fiecare început de lună, cozi kilometrice, ib. 2007, 5 185. <> Bornă (sau piatră) kilometrică = fiecare dintre stâlpii de marcaj fixaţi la distanţe egale pe marginea unui drum carosabil, pentru indicarea kilometrajului (2), a distanţei până la localităţile de pe şosea. Pietrele chilometrice pe şosele. DA l2, 357, cf. DEXI. Teritoriul... a fost demarcat printr-un covor roşu... şi borne kilometrice cu elemente ale sloganului mărcii japoneze. RL 2006, nr. 5 062. 2. F i g. Foarte lung; interminabil. Discurs kilometric. ŞĂINEANU2, cf. CADE, DM, DN, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G. Atâta timp cât kilometricului sistem nu-i este extirpat capul, acesta... generează mai activ în organismul statal. RL 1994, nr. 1 228. Ce să mai spunem despre interminabilele şedinţe de Guvern unde - drept agrement vizual la comunicatul oficial kilometric -defilează prin faţa noastră aceleaşi figuri. ROMÂNIA literară, 1996, nr. 33, 3/2, cf. dex2, d. enc., mdn, NDU, DEXI. Listele de aşteptare au ajuns kilometrice. RL 2007, nr. 5 223. [Publica] volume kilometrice pe temele lui favorite, ib. 2008, nr. 5 566. - Scris şi: chilometric. - PL: kilometrici, -ce. - Din fr. kilométrique. KILOMÉTRU s.m. (Denumirea obiectului măsurat când precedă se leagă sau când urmează se introduce prin prep. „de”) Unitate de măsură pentru lungime egală cu o mie de metri. O mie de metruri fac un kilometru. HELIADE, A. 59/6, cf. POEN.-AAR.-HILL, V. II, 792/34, BREZOIANU, A. 629, ELEM. ALG. 78, STAMATI, F. 183. O adâncime de 130 kilométré. BARASCH, i. N. 87/6. La lungimea acestor linii se mai adaugă 10 la sută pentru liniile de garaj, în total o lungime de 908 kilométré. GHICA, S. 451, cf. PROT.-POP, N. D., COSTINESCU. Se introduce la o reţea veche de cale ferată un număr de kilometri noi. MAIORESCU, D. IV, 381. Lungimea totală a şoselelor în România de dincoace de Milcov era de 1 479 km. id. ib. 470, cf. DDRF, ENC. ROM. Erupţia ţinu 20 de zile, lumina se vedea până la o îndepărtare de 320 de kilometri. CONTEMPORANUL, II, 320, cf. ŞĂINEANU2, TDRG. De la Inidoara la Deva se poate merge cu trăsura, întorcându-te la Pişchi pentru a înainta câţiva chilometri pe linia cea mare spre apus. IORGA, în DA l2, 357. Trebuie să străbaţi de-a curmezişul 10 şi pe alocuri 15 km, ca să urci zece şi douăzeci de metri. BUCUŢA, R. V. 6, cf. CADE. Cercetăm malul celălalt... pe toată lungimea frontului de peste treizeci de kilometri. CAMIL PETRESCU, U. N. 300. Multiplii şi submultiplii cei mai utilizaţi în fizică ai unităţii de lungime sunt: kilometru (km) — 103 m — 105 cm. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. I, 5. Le-a luat-o înainte, uşor, cu câţiva kilometri şi curând nu i-a mai văzut deloc. POPA, V. 144. Cei câţiva kilometri de la gara terminus până în sat i-am făcut pe jos. VOICULESCU, P. II, 57. Plecăm pe jos..., pe o lungime de treizeci kilometri. BART, S. M. 42. Prefectul a câştigat şi moşia şi a zvârlit şi pe îndreptăţiţi la şaizeci de kilometri de oraş. ARGHEZI, S. XXXIV, 201. Pe zeci de kilometri de-a lungul liniei ferate, marginile câmpului erau acoperite cu o floare albă. CĂLINESCU, B. I. 64. Pentru a ajunge aici... trebuie să mergi câte o sută de kilometri printr-un defileu îngust. BOGZA, T. 12. Mă refugiasem la mai bine de o sută de kilometri de Bucureşti, vinea, L. I, 156. Merseră pe jos câţiva kilometri. PREDA, M. S. 124. Era la o distanţă de peste un kilometru. S ianuarie 1961, 43, cf. 202 KILOMETRU - 84 - KILOVAR DT, LTR2, DM, DN. La capătul unui dmm de mii de kilometri..., mărşăluiau spre locuri necunoscute. BARBU, S. N. 545, cf. DER, DP2. Plaja se întinde pe o lungime de 5 km. ABC SAN. 232. Lovitura principală a fost dată... pe frontul Ostrolenka-Cracovia, cu o lărgime de 300 de kilometri. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1, 26. Toamna, carele încărcate cu vârf ale grădinarilor de aici se împrăştie pe o rază de zeci de kilometri. C. GIURESCU, P. O. 31. Comitetul de organizare a tradiţionalei competiţii cicliste... s-a întrunit recent la Berlin... Cursa va fi împărţită în 14 etape şi va măsura 2 051 km. SPORTUL, 1971, nr. 6 863. Este caracteristică absenţa zgomotului supersonicelor, chiar în momentele de accelerare, de la etapa de repaos la viteza de mii de kilometri. CONTEMP. 1974, nr. 3, 10/3, cf. M. D. ENC., DTT. La aproximativ 1000 km altitudine începe exosfera, care de la 1500 km se transformă treptat în mediul interplanetar. D. MED. I, 157. O mică gară fără importanţă, situată la şase kilometri de oraş. I. GHEŢIE, în NDU, V. BREBAN, D. G. Un vulcan din sudul Japoniei a amncat un val de cenuşă la o înălţime de un kilometru. rl 1995, nr. 1 746, cf. dex2, d. enc., mdn, doom2. Fiecare om din echipaj trebuie să alerge fără oprire trei kilometri. RL 2006, nr. 5 082, cf. NDU, DEXI. Epicentrul cutremurului a fost localizat... la 188 de kilometri nord-est de centml oraşului Los Angeles. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 723. Autorităţile sunt total dezinteresate de investigarea unor posibile crime comise asupra unor cetăţeni români la mii de kilometri distanţă de casă. RL 2008, nr. 5 603. Susţin în devălmăşie că vor construi... mii de kilometri de autostradă, ib. nr. 5 647. O coadă de zeci de kilometri, pe autostradă sau în vreo intersecţie. ROMÂNIA LITERARĂ, 2008, nr. 48. (F i g.) Zidul înconjoară grădina cu tăcerea kilometrilor. BACOVIA, O. 205. <> (Prin exagerare; la pl.) Trebuia, cu alte cuvinte, să dea kilometrilor de gri măcar câteva accente de culoare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 46, 16/3. <> Kilometru pătrat - unitate de măsură pentru suprafeţe, egală cu o sută de hectare. Cf. MINERVA. La kilometru — numele unui joc de societate în care partenerii beau vinul din sticle, aranjându-le apoi să formeze un şir de-a lungul camerei, iar cel care ajungea primul cu sticlele golite la peretele opus era câştigător. Cf. CARAGIALE, O. III, 157, DA i2, 357. Kilometm pe (sau la) oră = unitate de măsură pentru viteză, egală cu viteza unui mobil care parcurge un kilometru pe oră. O vijelie de această specie călătoreşte 162 km pe oră. HASDEU, I. C. I, 220. Cu o viteză de o sută de kilometri pe oră, am ajuns cei dintâi la locul dezastrului. CARAGIALE, O. IV, 192. Un nou gen de locomoţiune terestră..., care a atins frumoasa viteză de 250 km pe oră. ENC. TEHN. I, 349. E terasamentul slab... La anu’ o să mergem cu patruzeci de kilometri pe oră. TUDORAN, P. 13. Albina... zboară cu o viteză de 30 km pe oră. ZOOLOGIA, 84, cf. M. D. ENC. în regiunile din nordul statului, viteza vântului a atins 160 km pe oră. RL 1977, nr. 10 316. Localitatea impunea pragul celor 60 km/h. ROMÂNIA LITERARĂ, 1996, nr. 14, 9/2, cf. DEX2, D. ENC. Nu depăşeşte niciodată viteza legală de 90 de kilometri/oră. ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 44, 11/3. în comunele din jurul Bucureştiului, îţi permiţi să mergi cu numai 60 de kilometri pe oră. ib. 1998, nr. 43, 24/4, cf. MDA, DEXI. A reuşit să atingă... o viteză... de 360 km/h. RL2008, nr. 5 453. □ Vântul atingea viteza de 70 de kilometri la oră. (Sport) Kilometru lansat = probă sportivă (cu bicicleta, cu motocicleta etc.) în care performanţa constă în timpul realizat pe distanţa de un kilometru din momentul în care sportivul trece în viteză linia de start şi până ajunge la sosire. Cf. DER, M. D. ENC., DEX2, D. ENC., MDA, DEXI. Kilometrul zero = a) locul de unde începe măsurarea distanţei în kilometri. Să mă întorc la hartă, la numele şi renumele bucureştene, la kilometrul zero al Capitalei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 21, 3/4; b) punctul iniţial, locul sau momentul de origine. Momentul istoric al reprimării însemnând, încă o dată, kilometrul zero al idealurilor noastre, ib. nr. 21, 10/2. Evident,... porneşte de la kilometnd zero al fărădelegii comise prin ocultare - dorinţa oricărui călău de a şterge urmele ce duc la el ib. nr. 29, 11/1. + (Rar) Distanţă măsurată în kilometri. Aceşti stâlpi de piatră indică kilometrii. IBRĂILEANU, în NDU. - Scris şi: chilometru. - PL: kilometri şi (învechit, n.) kilométré. - Din fr. kilomètre. KILOMOL s.m. (Chim.) Unitate de substanţă a cărei masă, exprimată în kilograme, este numeric egală cu masa exprimată în unităţi atomice de masă. DEX2, MDN, MDA, DEXI. - Scris şi: chilomol. DEXI. - PL: kilomoli. - Kilo1- + mol. KILOOCTÉT s.m. (Informatică) Unitate de măsură pentru memorie, egală cu 1 024 de byţi; kilobyte. Cf. D. ENC., MDN, DEXI. - PL: kiloocteţi. - Din fr. kilooctet. KILOÔHM s.m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru rezistenţa electrică, egală cu o mie de ohmi. Cf. DN3, DEX2, MDN, MDA, NDU, DEXI. - Pronunţat: -lo-om. — PL: kiloohmi. - Din germ. Kiloohm. KILOPÂRSEC s.m. (Astron.) Unitate de măsură a distanţelor interastrale, egală cu o mie de parseci. Cf. MDN, DEXI. -PL: kiloparseci. - Kilo1- + parsec. KILOSTÉR s.m. Unitate de măsură pentru volume egală cu o mie de steri. Cf. POEN.-AAR.-HILL, V. II, 792/37, COSTINESCU. - PL: kilo steri. - Din fr. kilostère. KILOTONĂ s.f. (Fiz.) Unitate de măsură pentru masă, egală cu o mie de tone. Cf. DN2, form. cuv. I, 140. Această bombă ar putea avea o putere echivalentă a trei kilotone de explozibil. RL 1977, în DCR, cf. LEX. MIL., DEX2, MDN, MDA, NDU, DEXI. - Pl.: kilotone. - Din fr. kilotonne, engl. kiloton, kilotonne. KILOTONIC, -A adj. Care este exprimat în kilotone. DEXI. - PL: kilotonici, -ce. - Din fr. kilotonnique. KILOVAR s.m. (Fiz.) Unitate (derivată) de măsură pentru putere reactivă, egală cu o mie de vari. Cf. LTR2, DEX2, MDA, DEXI. - PL: kilo vari. - Din fr. kilovar, engl. kilovar. 210 KILOVOLT - 85 - KINESTEZIC, -A KILOVOLT s.m. Unitate de măsură pentru tensiunea electrică sau pentru diferenţa de potenţial electric, egală cu o mie de volţi. Cf. DER, DP2, FORM. CUV. I, 140, DTT, DN2, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. - PL: kilovolţi. - Din fr. kilo volt, engl. kilovolt. KILOVOLT-AMPER s.m. Unitate de măsură pentru puterea electrică aparentă, egală cu o mie de volt-amperi. Cf. LTR2, M. D. ENC., DN3, DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, DEXI. - Scris şi: kilovoltamper. LTR2, M. D. ENC., DN3, DEX2, D. ENC., MDN, DEXI (pl. kilovoltamperi). - PL: kilovolţi-amper. - Din ir. kilovoltampere. KILOVOLT-METRU s.n. Voltmetru pentru măsurarea tensiunii în kilovolţi. MDN, DEXI. - PL: kilovoltmetre. - Din ir. kilovoltmetre. KILOWATT s.m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru puterea electromagnetică, egală cu o mie de waţi. Cf ENC. ROM., MINERVA, CADE, DA I2, 357, DT, LTR2, DL, DM, DN, DER, DP2, FORM. CUV. I, 140, DTT, M. D. ENC., D. E. ŞT. Această rostire prevelară se întâlneşte mai cu seamă în cuvinte ca „kimono”, ,,kilovat”, ortografiate adesea cu „k”, având în însăşi înfăţişarea lor grafică un aspect străin. L. ROM. 1981, 183, cf V. BREBAN, D. G., DEX2. Uite ce scriu ziarele,... trei mii de kilowaţi pe cap de locuitor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 48, 11/2. Ieftini... curentul cu cincizeci de bani kilowattul. I. GHEŢIE, în NDU, cf. D. ENC., MDN, DOOM2, DEXI. Sperăm ca astfel preţul pentru gigacalorie să scadă..., la fel ca şi cel pentru kilowatt. RL 2006, nr. 5 108. Va plăti pentru fiecare kilowat consumat opt la sută din valoarea actuală, ib. 2008, nr. 5 495. - Scris şi: kilowat, kilovat, chilovat (DA l2, 357). - PL: kilowaţi. - Din ir. kilowatt, engl. kilowatt. KILOVVÂTT-6RĂ s.m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru energie, egală cu energia produsă (ori consumată) într-o oră de un generator (sau de un receptor) cu puterea de un kilowatt. Alte unităţi întrebuinţate în practică sunt I kilojoule = IO10 ergi şi kilowattora (kWh). MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. I, 71, cf. DT, DL, DM. Cuvintele care reprezintă... unităţi de măsură consacrată într-o anumită formă (yard, inch, kilowattoră) trebuie scrise în aşa fel încât să se menţină unitatea lor grafică internaţională. L. ROM. 1959, nr. 2, 37, cf. DN, DER, DP2, DTT, FORM. CUV. I, 57, M. D. ENC., D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. Preţurile energiei electrice au urcat..., ajungând în cazul consumatorilor casnici la 0,1917 lei pe kilowatt oră. RL 2007, nr. 5 333. Primăria va suporta, în fiecare lună, costurile a trei metri cubi de persoană la apă-canalizare şi apă caldă menajeră, precum şi consumul a 70 kwh pentru fiecare familie. ADEVĂRUL, 2009, nr. 5 744. - Scris şi: kilowattoră, kilowatt oră. - PL: kilowaţi-oră. - Kilowatt + oră (după ir. kilowatt-heure). KILT s.n. Fustă scurtă, plisată, din stoia cadrilată, care face parte din costumul tradiţional al scoţienilor. Cf. DER, L. ROM. 1986, 377, DN3, DOOM, DEX2, MDN, NDU, DEXI. Fiind chiar înainte de repetiţii, actorul ne-a întâmpinat îmbrăcat într-un kilt scoţian. RL 2007, în dr.2xiii, nr. 2,67. - PL: kilturi. - Din engl. kilt. Cf. fr. k i 11. KIMBERLÎT s.n. (Geol.) Rocă ultrabazică, eruptivă, de culoare închisă, aproape neagră, cu structură porfirică, alcătuită din olivină, piroxeni, granat, cromit, adesea cu diamante, care s-a format în coşurile vulcanice. Cf. CANTUNIARI, L. M. 151, DER, DP2, DTT, DN2, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., DEX2, MDN, DOOM2, NDU, DEXI. - PL: kimberlite. - Din fr. kimberlite. KIMERIC, -Ă adj. (în sintagmele) Faza kimerică veche = fază de mişcări orogenice care s-a manifestat la limita dintre triasic şi jurasic. DER. Faza kimerică nouă = fază de mişcări orogenice care s-a manifestat la limita dintre jurasic şi cretacic. ib. - PL: kimerici, -ce. - Din germ. kimmerisch. KIMERIDGIÂN, -Ă s.n., adj. (Geol.) 1. S.n. Etaj al jurasicului superior, caracterizat prin anumite specii de amoniţi, lamelibranhiate, brahipode etc. Cf. DER, M. D. ENC., DN3, MDN, DOOM2, DEXI. 2. Adj. Care aparţine kimeridgianului (1), specific kimeridgianului; care se referă la kimeridgian. Cf. M. D. ENC., DN3, DOOM2, DEXI. 3. S.n. Serie de straturi geologice din kimeridgian (1). DEXI. - Scris şi: kimmeridgian. MDN. - Pronunţat: -ri-gi-an. -PL: kimeridgieni, -e. - Din fr. kimmeridgien. KÎNA s.f. Unitate monetară în Papua-Noua Guinee. Apariţia în Papua-Noua Guinee a unei noi bancnote de 20 kinas (moneda oficială în această ţară) a suscitat vii discuţii. RL 1977, în DCR, cf. MDN. - PL: kinas. - Din engl. kina. KINÂZĂ s.f. Enzimă care activează enzimele inactive. Activatori specifici numai pentru o anumită diastază sau pentm un anumit grup de diastaze... sunt: cofermenţii, kinazele şi unii ioni. MACAROVICI, CH. 639, cf. DP2. - PL: kinaze. - Din fr. kinase. KINEMACOLOR subst. Procedeu cinematografic de redare a culorilor naturale pe filmele color, bazat pe sinteza aditivă bicromică. Cf. D. ENC. - Pronunţat: chi-ne-mă-că-lăr. - Din engl. american kinemacolor. KINEMOGRAMĂ s.f. v. cinemogramă. KINESCOP s.n. v. cinescop. KINESTEZIC, -Ă adj. Care aparţine kinesteziei, referitor la kinestezie, de kinestezie; kinezic. Cf. M. D. ENC. 177, DN3 205, D. PSIH., D. PED., DEX2 170, MDA, DEXI 346. Analizator kinestezie = organul simţului kinestezie, aparatul care realizează analiza şi sinteza mişcărilor, avându-şi receptorii în muşchi, în tendoane şi în articulaţii. Cf M. D. ENC. 177. 225 KINESTEZIE - 86 - Scris şi: chinestezic. M. D. ENC. 177, DN3 205, DEX2 170, DOOM2 143, DEXI346. - PI.: ¡anestezici, -ce. - Din fr. kinesthesique. KINESTEZÎE s.f. Totalitate a senzaţiilor de mişcare pe care le dă corpul omenesc. Cf. M. D. ENC. 177, DN3 205, DEX2 170, MDA. La un anumit moment, copilul îşi dă seama de kinestezia generală a mâinii, de mişcarea falangelor, a degetelor. ADEVĂRUL, 2009, nr. 5 777. - Scris şi: chinestezie. M. D. ENC. 177, DN3 205, DEX2 170, DOOM2 143, DEXI 346. - Gen.-dat.: kinesteziei. - Din fr. kinesthesie. KINETO- Element de compunere care înseamnă „mişcare” şi care serveşte la formarea unor substantive precum: kinetoterapeut; kinezi-. Cf. DEXI346. - Scris şi: chineto-. DEXI 346. - Din fr. kineto-. KINETOGRAFÎE s.f. (Cor.) Sistem de notaţie a dansurilor. MDN, DEXI. - PI.: kineto grafii. - Din germ. Kinetographie. KINETOSCOP s.n. Aparat cu ajutorul căruia se poate reconstitui o mişcare, privind printr-o lupă imagini fotografice care se succed rapid. Cf. NICA, L. VAM. 137, DER, DN3, MDN, MDA, DEXI. - PL: kinetoscoape. - Din germ. Kinetoskop. KINETOTERAPEUT, -Ă s.m. şi f. Specialist în kinetoterapie. Cf. MDA, DOOM2, DEXI. Se mai caută asistent medical generalist..., kinetoterapeut. RL 2007, nr. 5 312. Mai sunt disponibile joburi pentru... kinetoterapeut. ib. nr. 5 401. - Scris şi: chinetoterapeut. DEXI. — Pronunţat: -pe-ut. -PL: kinetoterapeuţi, -te. - Kineto- + terapeut. KINET OTERAPÎ E s.f. (Med.) Ansamblu de tratamente pentru restabilirea funcţiei unor părţi ale corpului la persoanele accidentate sau bolnave, prin mobilizare; kineziterapie. La sanatoriul balnear... s-a inaugurat o modernă secţie de kinetoterapie. RL 1977, în DCR, cf. DN3, MDN, MDA, DOOM2, DEXI. Medicul specialist va recomanda kinetoterapie. RL 2007, nr. 5 299. Spitalul este dotat cu aparatură de ultimă generaţie, unitatea de elită fiind Clinica de recuperare medicală, balneologie, fizioterapie şi kinetoterapie. ib. 2008, nr. 5 576. - Scris şi: chineto terapie. DEXI. - PL: kinetoterapii. - Din fr. kinetotherapie. KINEZI- Element de compunere care înseamnă „mişcare” şi care serveşte la formarea unor substantive precum: kinezifobie; kineto-. - Scris şi: chinezi-. DEXI 346. - Din fr. kinesi-. KINEZIC, -A adj. Care aparţine kinesteziei, referitor la kinestezie, de kinestezie; kinestezic. Cf. DN3 205, MDA, DEXI 346. - Scris şi: chinezic. DN3 205, DEXI 346. - PL: chinezici, -ce. - Din fr. kinesique. KINEZIFOBIE s.f. Teamă posttraumatică de mişcare. DEXI 346. KIP - Scris şi: chinezifobie. DEXI 346. - Gen-dat.: kinezifobiei. - Kinezi- + fobie. KEVEZIOLOGÎE s.f. Ştiinţă a anatomiei, a fiziologiei şi a mecanicii mişcărilor musculare ale omului. Cf. DN3 205, MDA, DEXI 346. A obţinut o diplomă în kinesiologie, ştiinţă care se ocupă cu studiul corpului, cu antrenamentul şi înfăţişarea. ADEVĂRUL, 2008, în DR.2 XIII, nr. 2, 67. - Scris şi: kinesiologie, chineziologie (DN3 205, DEXI 346). - Pronunţat: -zi-o-. - Gen.-dat.: kineziologiei. - Din fr. kinésiologie. KINEZITERAPEÛT, -Ă s.m. şi f. Maseur specializat în kineziterapie. Cf. DN3 205, MDA, DEXI 346. - Scris şi: chineziterapeut. DN3 205, DEXI 346. — Pronunţat: -pe-ut. — PL: kineziterapeuţi, -te. - Din fr. kinésithérapeute. KINEZITERAPÎE s.f. (Med.) Ansamblu de tratamente pentru restabilirea funcţiei unor părţi ale corpului la persoanele accidentate sau bolnave, prin mobilizare; kinetoterapie. Cf. DN3 205, MDA. [Bolnavul] are funcţiile vitale la parametri normali şi se află în programul de kineziterapie respiratorie şi recuperare medicală. RL 2006, nr. 4 987. Boala... poate fi tratată prin meloterapie, prin logoterapie şi prin kineziterapie. ROMÂNIA LITERARĂ, 2007, nr. 12, 15/3, cf. DEXI 346. - Scris şi: chineziterapie. DN3 205, DEXI 346. - Gen.-dat.: kineziterapiei. - Din fr. kinésithérapie. KING subst. invar. (Muz.) Vechi instrument muzical chinez, făcut dintr-un şir de pietre aşezate pe un cadru şi care, lovite cu un bastonaş, produc sunete diferite. Cf. DN2, MDN, MDA, NDU, DEXI. - Din engl. king. KINKAJÜ s.m. (Zool.) Animal arboricol, nocturn, de mărimea unei pisici, cu coada prehensilă, care trăieşte în America de Sud (Potos flavus). Cf. MDN, NDU, DEXI. -PL: kinkaju. - Din engl. kinkajou, fr. kinkajou. KINNÔR s.n. (Muz.) Tip de liră1 (1) folosită de evrei în Antichitate. Cf. dtm. - Pronunţat: chi-nor. - PL: ? - Din engl. kinnor. KINO s.n. Produs astringent, obţinut prin evaporarea sucului scurs din scoarţa unor arbori, al cărui component principal este o răşină şi care este întrebuinţat în farmacologie, în tăbăcărie etc. Cf. POEN-AAR.-HILL, V. II, 80V7, LTR, LTR2, SCL 1960, 50. - Din fr. kino. KINORAMA s.f. Procedeu de filmare şi de proiecţie pentru ecran panoramic. Cf. DN3, DEX2, MDN, MDA, DOOM2, NDU, DEXI. - PL: kino rame. - Din germ. Kinorama. KIP s.m. Unitatea monetară în Laos. Cf. M. D. ENC., DN3, MDN, MDA, DEXI. - Pl.: kipi. - Din fr. kip. 243 KIPPA -87- KITSCHIZA KIPPA s.f. Calotă rotundă cu care evreii tradiţionalişti îşi acoperă capul. Cf. ndu, dexi. - Pronunţat: chi-pa. - PI.: kippa. - Din fi*, kippa. KIPS s.n. Piele de zebu. Cf. LTR2, DP2, dn3, mdn, MDA, NDU, DEXI. -PI.:? - Din germ. Kips. KIRGHÎZ, -Ă s.m. şi f., adj. v. kârgâz. KIRIBATIÂN, -Ă s.m. şi f, adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază din Kiribati sau care este originară de acolo; (la m. pl.) populaţie care s-a format în Kiribati. Cf. DOOM2. 2. Adj. Care aparţine insulei Kiribati sau kiribatienilor (1), care este originar din Kiribati; referitor la Kiribati sau la kiribatieni. Cf. DOOM2. - Pronunţat: -ti-an. - PL: kiribatieni, -e. - Kiribati (n. pr.) + suf. -ian. KIRSCH s.n. Băutură alcoolică obţinută din suc de cireşe în amestec cu vişine, apă, alcool şi zahăr; (învechit, rar) kirschwasser. Cf. SCRIBAN, D., LTR2, s. MARIN, C. B. 321, NDU, DEXI. - Scris şi: kirş. SCRIBAN, D. - Pronunţat: ehirş. - PL: kirsch-uri. - Din germ. Kirsch. KÎRSCHWASSER s.n. (învechit, rar) Kirsch. Cf. POEN.-AAR.-HILL, V. II, 80Vl3, NICA, L. VAM. 137. - Scris şi: kirşvaser. POEN.-AAR.-HILL, V. II, 80Vl3. - Pronunţat: chirş-va-săr. - Din germ. Kirschwasser. KISER s.n. (Ieşit din uz) Tip de grenadă utilizată în cel de al Doilea Război Mondial. Are cineva nişte kisere? BARBU, S. N. 537. Un soldat se ridică în picioare şi zvârli kiserul. id. ib. 538. - PL: kisere. - Probabil marcă de fabricaţie. KÎSMET s.n. Destin, fatalitate în credinţa islamică, (regional) c â s m e t; voinţa lui Allah. Cf. M. D. ENC., D. ENC., MDN, DEXI. - Din germ. Kismet. KÎŞDEDOV s.n. (învechit) Şcoală specială instituită în trecut în Transilvania pentru copiii români, cu predare în limba maghiară. Cf. ŞĂINEANU2, NDU. - Din magh. kisdedovo „grădiniţă”. KIŞ-MIŞ s.n. invar. Soi de viţă-de-vie originar din Asia, care produce struguri cu ciorchini răsfiraţi şi cu boabe alungite, albe sau negre, fară seminţe, din care se obţin Stafidele. Cf. M. D. ENC., DEX2, D. ENC., MDA, NDU, DEXI. - Scris şi: kişmiş. NDU. - Din rus. khuimhiu. KIT s.n. 1. Set de instrumente, unelte, materiale etc. necesare pentru un anumit scop. Cf. MDN, DOOM2. Trebuie... să rescrie câteva fişiere şi o arhivă din kitul de instalare a sistemului de operare. RL 2006, nr. 4 813, cf. DEXI. Recoltarea se face cu un kit de prelevare. RL 2007, nr. 5 185. Proiectul a cuprins un kit pentru măsurarea intensităţii sunetului şi a iluminatului, ib. nr. 5 240. 2. Ansamblul pieselor detaşabile, componente ale unui obiect, care sunt însoţite de o schemă de montaj, oferind cumpărătorului instrucţiunile de asamblare. Cf NDU, DEXI. - PL: kituri. - Din engl. kit. KITHÂRA s.f (Muz.) Instrument cu coarde, asemănător cu lira1 (1), care se folosea în Grecia antică, păstrat până în zilele noastre ca instrument popular. Cf DN2, DTM, MDN, MDA, NDU, DEXI. - Scris şi: kitara. DTM, MDN. - Pronunţat: chi-ta-. - PL: kithare. - Din gr. KiOâpa. KITHARED s.m. Rapsod, recitator din vechea Grecie, care cânta din kithara. Cf. DN2, mdn, mda, dexi. -Pronunţat: chi-ta-. - PL: kitharezi. - Din gr. Ki0apq>56q. Cf. lat. c i t h a r o e d u s. KITSCH s.n. 1. (Estetică) Creaţie caracterizată prin platitudine, imitaţie superficială a operelor de artă şi a elementelor folclorice, prin lipsă de originalitate şi de profunzime, pseudoartă; degradare, în sensul manierismului, a unei opere de artă, în funcţie de cerinţele unor destinatari mai puţin cultivaţi, şi care se manifestă prin reproducerea pe scară industrială a unor opere artistice, pentru a fi valorificate în scopuri comerciale. Mijloacele comunicaţiei în masă manifestă o afinitate faţă de kitsch. CONTEMP. 1974, în DCR, cf. DN3, M. D. ENC., DOOM, L. ROM. 1994, 309. Ne temem de kitsch. ROMÂNIA LITERARĂ, 1995, nr. 36, 16/2. Cine a văzut doar filmul... stă, desigur, la îndoială dacă să mai cumpere şi cartea: kitsch-ul cinematografic taie orice avânt. ib. nr. 40, 7/4, cf. dex2, D. ENC., mdn, ndu, dexi. Din păcate, repertoriul plonjează uneori în vulgaritate sau kitsch. RL 2008, nr. 5 658. (F i g.) Iată o mixtură dezgustătoare, un kitsch moral fără termen de comparaţie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1995, nr. 45, 3/2. <> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Trăsăturile proprii unor opere ale artei moderne, mai ales o anumită ruptură de public, creşterea fenomenului kitsch, determină apariţia conceptului de paraestetic. D. ES. 280. Urbanistica grandomană şi kitsch. ROMÂNIA LITERARĂ, 1995, nr. 47, 1/2. Nu este decât o carcasă goală..., o odă kitsch dedicată imposturii. RL 2008, nr. 5 552. (Comparat ca un adjectiv) Ştiu, e foarte kitsch. ib. 2007, nr. 5 327. Pare normal ca partea... să fie mai naivă şi mai kitsch. ib. 2008, nr. 5 507. (P. e x t.; despre destinatarul creaţiei de acest fel) Datorită alterării gustului estetic în condiţiile industrializării..., apare şi un public kitsch. D. ES. 198. 2. Obiect de proastă calitate, lipsit de valoare estetică, de bun gust. Cf. v. breban, d. g., dex2, mdn, mda, DOOM2, NDU. (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Povesteşte... cum a luat sfârşit dragostea lui... din cauza unui cadou kitsch. românia literară, 1996, nr. 38, 7/4. Obiectele kitsch sunt încă prezente în număr mare. RL 2007, nr. 5 332. - Pronunţat: chic. - PL: (2) kitsch-uri. - Din germ. Kitsch, engl. kitsch. KITSCHIZA vb. I. T r a n z. (Rar; complementul indică arta, climatul estetic) A denatura, a vulgariza. Cf MDN, DEXI. - Pronunţat: chi-ci-. - Prez. ind.: kitschizez. - Kitsch + suf -iza. 258 KITSCHIZARE - 88 KITSCHIZÁRE s.f. Faptul de a kitschiza; denaturare, vulgarizare a artei. Apare posibilitatea kitschizării climatului estetic. CONTEMP. 1974, în DCR, cf. DEX2, MDA, NDU, DEXI. - Pronunţat: chi-ci-. - PI.: kitschizări. - V. kitschiza. KITSCHÓS, -OÂSĂ adj. (Neobişnuit) Lipsit de valoare artistică; de prost gust. Mai ciudată şi mai hibridă mi se pare grafia fidelă a termenului de bază: „Centrul oraşului este plin de statui kitschoase”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 43, 2/26, cf. L. ROM. 1999, 384. (Prin extensiune) Lumea aceasta închisă, marginală şi auto-marginalizată, mică şi kitsch-oasă, bine evidenţiată prin spaţiu... şi prin costumele... gândite pentru fiecare tip de personaj în parte. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998,nr. 47, 16/3. - Scris şi: chicios (ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 43, 10/2, L. ROM. 1999, 384), kitsch-os. - Pronunţat: chicos. -PI.: kitschoşi, -oase. - Kitsch + suf. -os. KITTSIÁN s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din!populaţia de bază din Federaţia Saint Kitts şi Nevis sau care este originară de acolo; (la m. pl.) populaţie care s-a format în Saint Kitts şi Nevis. Cf. DOOM2. 2. Adj. Care aparţine Federaţiei Saint Kitts şi Nevis sau kittsienilor (1), care este originar din Saint Kitts şi Nevis; referitor la Federaţia Saint Kitts şi Nevis sau la kittsieni. Cf. DOOM2. -Pronunţat: chi-ţi-an. - PL: kittsieni, -e. - [Saint] Kitts (n. pr.) + suf. -ian. KIWI1 s.f. (Omit.) Pasăre nocturnă înaltă de cca 30 cm, cu ciocul lung şi ascuţit, uşor curbat, cu aripile atrofiate, neputând zbura, lipsită de claviculă, care se hrăneşte cu larve şi care trăieşte în Noua Zeelandă şi Australia, fiind pe cale de dispariţie; apterix (Apteryx australis). Cf. DER, DN2, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., MDN, MDA, DOOM2, NDU, DEXI. - Scris şi: kivi. - PL: kiwi. - Din fr. kiwi, engl. kiwi. KIWI2 subst. 1. S.m. (Bot.) Plantă lemnoasă, originară din China, cu frunze de 6-15 cm lăţime, cu fructe bace (Actinidia chinensis). Cf. D. ENC. Plantaţia de kiwi... a împlinit 13 ani.RL200S, nr. 5 600. 2. S.n. Fruct comestibil de kiwi2 (1), cu formă ovală, de mărimea unui măr mijlociu, cu miezul de culoare verde, dulce-acrişor, cu coaja maronie, acoperită de peri. Cf. DOOM, MDN, MDA, NDU, DEXI. Din această categorie putem menţiona: piersici..., stmguri de masă..., kiwi. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 720. Alimentele fără restricţie sunt: legume proaspete sau fierte, citrice, kiwi, ceaiuri din plante. RL 2008, nr. 5 423. Merele degajă etilenă şi ajută kiwi la coacerea completă, ib. nr. 5 600. + Băutură preparată din acest fruct. MDN, MDA, DEXI. 3. S.n. Culoare care seamănă cu cea a fructului de kiwi2 (1). [Dintre nuanţe] s-au ales kiwi, jade, rose, violet şi gris, care s-au folosit în combinaţii variate. RL 2008, nr. 5 490. - PL: kiwi. - Din engl. kiwi, fr. kiwi. KLIPPĂ s.f. (Geol.) Bloc de rocă de mari dimensiuni, izolat, deosebit de rocile din jur, rezultat KNOCKOUT prin eroziune sau dintr-o pânză de alunecare subacvatică. Cf. DN3, MDN, MDA, DEXI. - Pronunţat: cli-pă. - PL: klippe. - Din germ Klippe. KLÎPPFISCH s.n. (Cu sens colectiv) Peşti conservaţi prin sărare şi deshidratare, după ce au fost evisceraţi şi li s-a îndepărtat capul şi, parţial, coloana vertebrală. Cf. D. PISC. - Pronunţat: clip-fiş. - Din germ. Klippfisch. KNESSET s.n. Denumirea parlamentului unicameral al statului Israel. Preşedintele Egiptului... a luat cuvântul, duminică, în knesseth. RL 1977, în DCR. Alegerea a fost făcută de membrii knesseth-ului (parlamentul israelian). ib. 1978, în DCR, cf DN3, DEX2, D. ENC., MDN, NDU, DEXI. A câştigat votul din knesset pentru desemnarea preşedintelui. RL 2007, nr. 5 253. Discursul susţinut de cancelarul Germaniei... în faţa knessetului a avut o încărcătură simbolică deosebită, ib. 2008, nr. 5 485. - Scris şi: knesseth. — Accentuat şi: knesset. - Pronunţat: cne-set. - Din ivritul Knesset. KNICKERBOCKER s.m. (Rar) Pantalon larg, strâns sub genunchi; pantalon de golf. în poarta cea mare l-am găsit chiar pe comandant... cu figura energică, îmbrăcat cu knickerbockeri, pe un braţ cu o brasardă roşie şi una tricoloră. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 5, 15/3. -Pronunţat: cni-cher-bo-căr. - PL: knickerbockeri. - Din engl. knickerbocker, germ. Knickerbocker. KNICKS s.n. (Germanism învechit) Reverenţă executată (de fete şi de femei) prin deplasarea unui picior în spatele celuilalt, cu flexiunea genunchilor. Dispariţia vechilor uniforme şi a knicksului a lăsat neatinsă ordinea cvasi-monahală a programului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 49, 12/1. - PL: knicksuri. - Din germ. Knicks. KNOCKDOWN s.n. (Sport) Situaţie a unui boxer, care, deşi căzut în urma unei lovituri primite din partea adversarului, poate relua lupta în mai puţin de zece secunde. Cf. DN3, D. ENC., DOOM2, DEXI 386. - Scris şi: cnocdaun. D. ENC., DEXI 386. - Pronunţat: cnoc-daun şi noc-daun, cnoc-dăun (DEXI 386). - PL: knockdownuri. - Din engl. knockdown. KNOCKING s.n. (Sport; ieşit din uz) Henţ. Cf. MINERVA. - Pronunţat: cno-ching. - Din engl. knocking. KNOCKMETRU s.n. 1. Aparat folosit pentru măsurarea detonaţiei în cadrul determinării cifrei octanice a unei benzine. Cf. DT, DP2. 2. Dispozitiv indicator al unui aparat C.F.R. de măsurare a detonaţiei. Cf. LTR2, DTT. - Pronunţat: cnoc-. - PL: knockmetre. - Din fr. knockmetre, germ. Knockmeter. KNOCKOUT s.n. 1. (Sport) Scoatere din luptă a unui boxer, care, în urma unei lovituri primite 272 KNOCKOUTA -89- KOHOL regulamentar din partea adversarului, nu poate relua lupta în zece secunde; victorie obţinută astfel. Cf. DN3. Intr-o confruntare directă, oricare dintre foştii săi protejaţi ar fi în stare să-l facă knock-out cu o asemenea violenţă, încât l-ar putea scoate, urgent, în afara cursei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1996, nr. 13, 2/2, cf D. ENC., DOOM2, DEXI 386. Unul dintre jucători este doborât până în pragul K.O. Toată lumea este convinsă că pugilistul nu mai are nicio şansă. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 546. (F i g.) Revenindu-şi cu greu din K.O.-urile suferite în competiţia pentru primul val NATO şi acceptarea în Uniunea Europeană, conducerea României nu înţelege încă diferenţa dintre declaraţiile curtenitoare... şi realităţile foarte dure ale proceselor de integrare în structuri la care năzuieşte. ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 48, 11/3. Consideră această decizie o luptă pierdută prin knock-out în faţa forţelor teroriste. RL 2008, nr. 5 421. <> Expr. A face (pe cineva) knockout = a) a lăsa pe cineva inconştient în urma unei lovituri. Cf. DEXI 386; b) a învinge categoric (într-o luptă, într-o competiţie). La Stănileşti,... Petru cel Mare a fost făcut knock out. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 49, 4/4. Un apărător... i-a făcut K.O. în cinci minute pe clujeni, marcând două goluri. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 688; c) a lăsa pe cineva fără replică. DEXI 386. A fî knockout = (despre boxeri) a fi inconştient în urma unei lovituri. Cf. L. ROM. 1962,340. 2. (Med.) Tehnologie de neutralizare a unor gene. Cercetările lor au permis neutralizarea unor gene, tehnică denumită „knock-out”. RL2007, nr. 5 352. - Scris şi: knock-out, knock out, knoc-aut (L. ROM. 1962, 340), cnocaut (DN3, D. ENC., DEXI 386). - Prescurtat: K.O. - Pronunţat: cno-caut şi no-caut. - PI.: knockouturi. - Din engl. knockout. KNOCKOUT vb. I. Tranz. (Sport; complementul indică adversarul) A învinge prin knockout (1). [A] knock outa (a. 1934). în L. rom. 1959, nr. 2, 89. - Scris şi: cnocauta (L. ROM. 1959, nr. 2, 89, DEXI 386), knock outa. - Pronunţat: cno-cau-ta şi no-cau-ta. -Prez. ind.: knockoutez. - V. knockout. KNOW-HOW s.n. Ansamblu de formule, definiţii tehnice, documente, desene, modele, reţete tehnice, procedee, experienţă de producţie etc., privitoare la un nou proces tehnologic şi la modul de exploatare a unor utilaje noi, care servesc la fabricarea unui produs. Cf. D. EC. POL., M. D. ENC., contemp. 1975, nr. 35, 2/2, MAGAZIN, 1977, nr. 1 004,2, L. rom. 1978,403, D. man., DEX2. Ar fi trebuit să fie interesaţi de un know-how foarte util. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 40, 17/4, cf. MDN, DOOM2. Efortul educaţional... se depune pentru a se foima elite, întmcât acestea sunt generatoarele know-how-ului societăţii secolului 21. RL 2006, nr. 4 998. Investitorul vine cu bani şi echipamente în scopul retehnologizării şi modernizării activităţii de producţie, cu management şi know-how, preluând o parte din salariaţi, ib. nr. 5 066, cf. NDU, DEXI. Ei au know-how-ul, aşa că am de-a face cu oameni care finanţează şi, în acelaşi timp, asigură mersul lucrurilor. adevărul, 2008, nr. 5 716. - Pronunţat: nău-hau (D. EC. POL., DOOM2) şi nău-hâu (NDU). - PI.: (rar) know-haw-uri. DEXI. - Din engl. know-how. KOALA s.m. (Zool.; şi în sintagma urs koală) Mamifer căţărător din ordinul marsupialelor, erbivor, fară coadă, cu blana de culoare bej, asemănător cu un ursuleţ, originar din Australia, crescut astăzi în rezervaţii, fiind pe cale de dispariţie; urs australian, urs cu pungă (Phascolarctos cinereus). Cf DN3, MDN, MDA, DOOM2. [Pe „k”] îl întâlnim în forme internaţionale care transcriu cuvinte de diverse origini: koala, kamikaze, kibbutz etc. ROMÂNIA literară, 2005, nr. 2, 11/2, cf. DEXI. Produc şi figurine reprezentând familia urşilor koala, iepuraşi, bufniţe şi răţuşte de bazin. RL2008, nr. 5 457. - Pronunţat: co-a-. — PI.: koala. - Din fr. koala, engl. koala. KOAN s.n. Maximă sau povestire paradoxală, folosită în budism ca ajutor la meditaţie sau ca mijloc de trezire spirituală. Un faimos koan... spune cam aşa: „ Toţi ştim ce zgomot fac două palme aplaudând. Dar ce zgomot face o singură palmă aplaudând? ” ROMÂNIA literară, 1998, nr. 23-24, 6/1. (P. gene r.) Ca să nu se creadă că numai japonezii... sunt amatori de paradoxuri, să citez şi un (fel de) koan românesc: „Să te ferească Dumnezeu de fuga şchiopului şi de bătaia orbului”, ib. 1998, nr. 23-24, 6/1. -Pronunţat: co-an. -PL: koanuri. - Din fr. koan. KOB s.m. (Zool.) Antilopă mare cu coame elipsoidale, care trăieşte în mlaştinile Africii australe (Kobus kob). Cf. MDN, DEXI. - PL: kobi. - Din fr. kob. KOBLENZIÂN, -Ă s.n., adj. (Geol.) 1. S.n. Al treilea etaj al devonianului inferior. Cf. DOOM2, DEXI. 2. Adj. Care aparţine koblenzianului (1), specific koblenzianului; care se referă la koblenzian. Cf. DOOM2, DEXI. 3. S.n. Serie de straturi geologice din koblenzian (1). Cf. DEXI. - Scris şi: coblenţian. DEXI. - Pronunţat: -ţi-an. - Pl.: koblenzieni, -e. - Din fr. coblentzien. Cf. n. pr. K o b 1 e n z. KOBOLD s.m. Spiriduş al casei în mitologia germană, considerat păzitor al metalelor preţioase din pământ. Silf nevăzut, stăi, Cobold, te frământă/ GORUN, F. 54, cf. DA I2, 605, DN3, MDN, MDA, NDU, DEXI. - Scris şi: cobold. - PL: kobolzi. - Din germ. Kobold. KODAK s.n. Aparat (mic) de fotografiat. Cf. MDN, DEXI. -PL: ? - Din engl. american Kodak. KOGAI s.n. (Rar) Poluare. Această nouă formă de democraţie pe care o constituie mişcările de cetăţeni [în Japonia] este în fapt legată de un singur cuvânt: kogai (poluare). SCÂNTEIA, 1974, în DCR, cf. MDN, DEXI. - Cuvânt japonez. Cf. engl. kogai. KOHOL s.m. Sulfură de antimoniu folosită de orientali ca fard pentru ochi şi în scop profilactic, împotriva oftalmiilor. Cf. DN3, MDA, DEXI. <> Creion khol = creion dermatograf pentru conturarea ochilor. □ Mi-am cumpărat un creion khol. - Şi: khol s.n. DEXI. - Din fr. kohol, khol. 282 KOILONICHIE -90- KRAKEN KOILONICHÎE s.f. (Med.) Deformaţie (congenitală) a unghiilor, a căror suprafaţă devine concavă, cu aspect de lopată. Cf. DEXI. - PI.: koilonichii. - Pronunţat: co-i-lo- - Gen.-dat.: koilonichiei. - Din fr. koilonychie. KOINE s.f (Lingv.) 1. Limba comună greacă formată pe baza dialectului atic în secolele IV—III î. H., folosită ca limbă de circulaţie în epocile elenistică şi romană şi devenită limbă de circulaţie universală la populaţiile din Balcani, Asia Mică şi Egipt prin răspândirea culturii greceşti şi în urma cuceririlor lui Alexandru cel Mare. Cf. MINERVA, DER, D. ENC., MDN, DEXI. 2. Variantă lingvistică ce serveşte comunicării între vorbitori de dialecte sau de graiuri diferite. Cf. DER, DOOM, DEX2, D. ENC., NDU, DEXI. 3. P. e x t. Limbă comună, v. 1 i m b ă (A III 2). Cf. DN3 225, MDN, MDA, DEXI. - Scris şi: coine. DN3 225, DEXI. - Pronunţat: coi-ne (DOOM2) şi co-i-ne (DEXI). - Din gr. KOivrj (f. lui Koivog). Cf. fr. k o i n e. KOKA subst. (Sport) Decizie a unui arbitru, prin care se acordă unui jucător trei puncte pentru executarea unui procedeu. Cf mdn, dexi. - Din japonezul koka. KOLLERGÂNG s.n. Moară cu tăvălugi verticali, folosită la măcinare în industria pigmenţilor şi a { coloranţilor; moară chiliană. Cf. ltr2, dp2, dtt, dn3 227, MDA. - Scris şi: colergang. DN3 227, MDA. - Pronunţat: co-ler-. - Din germ. Kollergang. KOMINTERNÎST, -Ă adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care aparţinea Internaţionalei a IlI-a Comuniste. „ Vechea gardă” era kominternistă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 1, 5/3. 2. S.m. şi f. Membru al Internaţionalei a IlI-a Comuniste. Vede, azi, pretutindeni, comploturi internaţionale... ce ar reuni „uneltirile” foştilor kominternişti. ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 50,5/3. - PI.: kominternişti, -ste. - Komintern (n. pr.) + suf. -ist. KORE s.f. Statuie antică grecească, ce reprezintă o tânără într-un drapaj bogat, ţinând în mâna dreaptă o floare, o pasăre sau un obiect, şi care este simbolul graţiei feminine. Cf. M. D. ENC., MDN, DEXI. - Accentuat şi: kore! MDN. - PI.: ? - Din gr. Kopr]. Cf. germ. K o r e, fr. k o r e. KORNERUPÎN s.n. Mineral rar din clasa silicaţilor, având în compoziţie bor, magneziu, fier şi aluminiu, folosit la bijuterii. D. ENC. -PL: ? - Din germ. Kornerupin, engl. kornerupine. KORO s.n. (Med.) Sindrom nervos, dezordine mintală care se manifestă prin ţipete, tremurături, agresiune fizică şi verbală etc. Ce îl mai poate tulbura sunt ştirile despre curioasa maladie koro, cu a cărei cercetare, deocamdată secretă, se îndeletnicea de fapt, în vestul Tibetului, doctoriţa. ROMÂNIA LITERARĂ, 1998, nr. 22, 4/4. - Din engl. koro. KORUNA s.f. Unitate monetară în Cehia şi în Slovacia. Cf. D. ENC. Pe lângă leva şi leu, în ultimele trei săptămâni a crescut şi cererea pentru... koruna slovacă. RL 2007, nr. 5 139. - PL: korune. - Din cehul koruna, slovacul koruna. KQSOVÂR, -Ă s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a provinciei Kosovo sau este originară de acolo; (la m. pi.) populaţia din Kosovo. Cf. DOOM2. Liderii kosovarilor au anunţat începerea consultărilor cu partenerii occidentali. ADEVĂRUL, 2007, nr. 5 418. La un an de la proclamarea independenţei, marile aşteptări ale kosovarilor nu au fost încă împlinite, ib. 2009, nr. 5 780. 2. Adj. Care aparţine provinciei Kosovo sau kosovarilor (1), specific kosovarilor; care este originar din Kosovo. Cf. DOOM2. Rezoluţia 1 244 a Consiliului de Securitate, adoptată după războiul din 1999,... acorda „autonomie substanţială” albanezilor kosovari, r dar sub suveranitate sârbă. RL 2008, nr. 5 455. Forţa de securitate kosovară... urmează să fie... echipată cu armament uşor. ADEVĂRUL, 2009, nr. 5 752. -PL: kosovari, -e. - Din alb. kosovar. KOTO s.n. (Muz.) Instrument muzical japonez asemănător cu harpa, format dintr-o cutie de rezonanţă plată, de formă rectangulară, cu coarde acţionate prin ciupire. Cf dtm, mdn, mda, dexi. -PL: kotouri. - Cuvânt japonez. Cf. fr. k o t o, engl. k o t o. KOUROS subst. Statuie antică grecească din perioada preclasică, ce reprezintă un tânăr atlet nud, în poziţie frontală, cu braţele întinse pe lângă corp şi cu un picior puţin mai în faţă, al cărui corp simbolizează perfecţiunea umană. Cf. M. D. ENC., mdn, dexi. - Pronunţat: cu-. - PL: ? - Din gr. Kot>po<; „băiat”. Cf. germ. K o u r o s. KOVAR s.n. Aliaj ternar cu compoziţie 54% fier, 27% nichel şi 19% cobalt, care are coeficientul de dilatare termică egal cu al sticlei şi al platinei, folosit la fabricarea becurilor electrice, a tuburilor electronice etc. Cf. DER, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., DOOM, D. ENC. - Scris şi: kowar. D. ENC. - Din engl. kovar. KRAAL s.n. Aşezare rurală (temporară) a populaţiilor bantu din Africa de Sud, în care colibele sunt dispuse în cerc, în jurul unei pieţe centrale. Cf MDN, DEXI. - Pronunţat: crai. - PL: kraaluri. - Din fr. kraal, engl. kraal. KRAFT s.n. (Şi în sintagma hârtie kraft) Hârtie foarte tare, utilizată pentru ambalaje, izolări etc. Cf. DN3, MDN, MDA, NDU, DEXI. Consiliul de administraţie al firmei... a suspendat activitatea de fabricare a hârtiei „kraft”. RL2007, nr. 5 343. - PL: krafturi. - Din engl. kraft, fr. kraft. KRAKEN s.m. Monstru marin fantastic din mitologia scandinavă. Cf MDN, NDU, DEXI. Un monstru marin 298 KRARUPIZARE (kraken), înarmat cu tentacule (şi ochi pe flecare dintre ele),... face praf orice vas. RL2006, nr. 5 014. - PL: krakeni. - Din norvegianul Kraken. Cf. ir. k r a k e n. KRARUPIZARE s.f. Procedeu folosit în telefonie pentru a mări eficienţa liniilor lungi de comunicaţii prin creşterea inductivităţii acestora; (rar) krarupizaţie. Cf. LTR2, DER, DTT, M. D. ENC., D. ENC., MDN, DOOM2, DEXI. - PL: krarupizări. - După fr. krarupisation. KRARUPIZÂŢIE s.f. (Rar) Krarupizare. Cf. DP2. - PL: krarupizaţie. - Din fr. krarupisation. KREMLÎN, -Ă adj. (Neobişnuit) Care aparţine acţiunilor politice ale conducătorilor Rusiei; (neobişnuit) kremlinez. Conform noii mode kremline, nu-şi maschează dispreţul politic şi intelectual. în DR.2 XIII, nr. 2,67. - PL: kremlini, -e. - De la n. pr. Kremlin. KREMLINEZ, -Ă adj. (Neobişnuit) Care aparţine acţiunilor politice ale conducătorilor Rusiei; (neobişnuit) kremlin. Revoluţia... s-a făcut după un scenariu kremlinez, şi nu washingtonian! ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 43,2/2. -PL: kremlinezi, -e. - Kremlin (n. pr.) + suf. -ez. KREMLINOLOG s.m. Observator şi analist al acţiunilor politice ale conducătorilor din Rusia; kremlinologist. Cf. MDN, DEXI. -PL: kremlinologi. - Din fr. kremlinologue. KREMLINOLOGÎE s.f. Studiul acţiunilor politice ale conducătorilor din Rusia. Nu se teme... să polemizeze cu semizeii unei pseudo-kremlinologii, care reprezentau versiunea „oficială” utilizată de hegemoniile de centru-stânga din Occidentul anilor ’30 şi ’40. ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 7, 14/3. + P. ex t. Acţiune politică a conducătorilor din Rusia. Aducerea... în prim-planul scenei politice dovedeşte încă o dată cât de imprevizibilă este kremlinologia. RL 2007, nr. 5 330. - Gen.-dat.: kremlinologiei. - Din fr. kremlinologie. Cf. engl. kremlinology. KREMLINOLOGÎST s.m. Observator şi analist al acţiunilor politice ale conducătorilor din Rusia; kremlinolog. Cf. mda. -PL: kremlinologişti. - Din engl. kremlinologist. KRENNERÎT s.n. Minereu aurifer. Cf. DP2, DTT, DEX2, MDN, DEXI. - Pronunţat: cre-ne-. - PL: krennerite. - Din engl. krennerite, fr. krennerite. KREUZER s.m. Monedă mică de argint, ulterior de aramă, care a circulat până la sfârşitul secolului al XlX-lea în sudul Germaniei, în Austro-Ungaria, precum şi în Transilvania şi Bucovina, în timpul stăpânirii austriece şi care valora a suta parte dintr-un florin; creiţar, (regional) crivac. D. ENC. - Pronunţat: croi-ţăr. - PL: keuzeri. - Din germ. Kreuzer. KUBA KRILL s.m. (Zool.) Mic crustaceu de aproximativ 10 cm lungime, comestibil, care trăieşte în apele arctice (Euphausia superba, Meganyctiphanes norvegica). Specialiştii presupun că... aşa-numitul „krill” va permite, dacă nu eradicarea subnutriţiei din lume, cel puţin atenuarea considerabilă a acestui flagel. SCÂNTEIA, 1975, în DCR. Roiurile de krill... s-au extins considerabil, ib. 1978, în DCR, cf. MDN, NDU, DEXI. - PL: krilli. - Din engl. krill. KRIPTÖN s.n. (Chim.) Element chimic sub formă de gaz rar, incolor, inodor şi insipid, obţinut prin distilarea fracţionată a aerului lichid, care se combină numai cu fluorul, la temperatura aerului lichid sub acţiunea descărcărilor electrice întunecoase, şi este folosit la umplerea becurilor electrice şi a lămpilor de minerit. Cf. minerva. Kriptonul... şi xenonul... sunt gaze incolore şi fără miros. MACAROVICI, CH. 265, cf. DT, LTR2, DL, DM, DN, DER, DP2, DTT, M. D. ENC., D. PISC., V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. - Din fr. krypton. KRONĂ s.f. Unitate monetară în Islanda şi în Suedia. Cf. D. ENC. - PL : krone. - Din engl. krona. KRÖNE s.f. invar. Unitate monetară în Danemarca şi în Norvegia. Cf. D. ENC. - Din engl. krone. KRONPRINZ s.m. 1. Titlu purtat în trecut de moştenitorul tronului în Germania şi în Imperiul Habsburgic. Cf. M. D. ENC. O întreagă categorie de cuvinte la care... lasă nelămurită scrierea iniţialei este aceea a cuvintelor... de tipul „kronprinz”. L. ROM. 1977, 111, cf. DN3, DEX2, D. ENC., MDN, MDA, DOOM2, NDU, DEXI. 2. Persoană care purta acest titlu. Cf. D. ENC., mda. - Accentuat şi: kronprinz. NDU. - Pronunţat: cron-prinţ. - PL: kronprinzi. - Din germ. Kronprinz. KROON s.m. Unitate monetară în Estonia. D. ENC. - Pronunţat: cron. - PL: krooni. - Cf. engl. k r o o n. KRUGELRÄND s.m. v. krugerrand. KRUGERRAND s.m. Unitate monetară în Africa de Sud. Au fost găsiţi... 1 500 de „krugelranzi”, monede sudafricane a[l] căror import este interzis de legile engleze. RL 1975, în DCR. - Pronunţat: cru-gher-rand. - PL: krugerranzi. - Şi: krugelrând s.m. - Din engl. krugerrand. KŞÂTRYA s.f. Nume dat castei aristocraţiei militare din India antică, care urma după cea a brahmanilor. Cf. DER, M. D. ENC., D. ENC. - Pronunţat: -tri-a. - Din engl. Kshatriya. KUBA s.f. Monument ridicat în Africa de Nord, în memoria unui personaj venerat. Cf. MDN. -PI.'. kuba. - Din fr. koubba. -91- 317 KUDU - 92 - KUWAITIAN. -A KUDU s.m. (Zool.) Specie de antilopă africană, cu coamele în spirală (Tragelaphus strepsiceros). Cf. MDN, DEXI. - PL: kudu. - Din engl. kudu. KULAN s.m. (Zool.) Hemion care trăieşte în sudul Siberiei, în stepele Mongoliei şi ale Chinei. Cf. MDN, DEXI. - PL: kulani. - Din germ. Kulan. KUMEL s.n. Băutură alcoolică preparată din apă, zahăr şi alcool, aromatizată cu o esenţă obţinută prin macerarea în alcool a seminţei de chimion, împreună cu anason, coriandru şi coji de lămâie. V. crampă. Cf NICA, L. VAM. 137, LTR2. - Scris şi: kummel (NICA, L. VAM. 137), kummel. - Pronunţat: cu-măl. - Din germ. Kummel, fr. kummel. KUMITE s.n. invar. Luptă marţială de karate, de origine japoneză, care constă dintr-o înlănţuire de mişcări de atac şi de apărare, cu mai mulţi adversari, fară lovituri directe aplicate cu mâna. Cf. MDN, MDA, DEXI. La seniori,... s-a situat pe locul doi la kumite. RL 2008, nr. 5 429. A obţinut medalia de argint, la kumite individual, ib. nr. 5 524. - Accentuat şi: kumite. MDN, DEXI. - Cuvânt japonez. KUNA s.f. Unitate monetară în Croaţia. D. ENC. în Croaţia,... o parte semnificativă a împrumuturilor denominate în kuna este consolidată în valută. RL 2006, nr. 5 010. - PL: kuna. - Din croatul kuna. KUNG-FU s.n. invar. 1. Gen de luptă care cunoaşte o varietate de stiluri, caracterizată prin mişcări asemănătoare celor de karate şi care provin din gimnastica terapeutică a chinezilor. Cf D. ENC., MDA, NDU, DEXI. <> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Artistul coordonează imaginile cu figuri politice sau scene din filme kung-fu. RL 2007, nr. 5 187. Spectaculoasele cascadorii şi coregrafia confruntărilor kung-fu... au însă, spre deosebire de alte filme, o bază dramaturgică serioasă, ib. nr. 5 392. 2. P. g e n e r. (Impropriu) Denumire dată artelor marţiale chinezeşti. Cf. D. ENC. - Din fr. kung-fu, engl. kung fu. KUNGURIÂN, -Ă s.n., adj. (Geol.) 1. S.n. Etaj al permianului mijlociu de facies marin, dezvoltat pe platforma rusă, corespunzător saxonianului din vestul Europei. Cf. dn3, doom, mdn, dexi. 2. Adj. Care aparţine kungurianului (1); care se referă la kungurian. Cf. DN3, MDN, DOOM2, DEXI. 3. S.n. Serie de straturi geologice din kungurian (1). Cf. DEXI. - Pronunţat: -ri-an. - PL: kungurieni, -e. - Kungur (n. pr.) + suf. -ian. KUNŢIT s.n. Varietate de silicat de litiu şi aluminiu, piatră preţioasă rară folosită la bijuterii, având proprietatea de a-şi schimba brusc coloraţia. D. ENC. - Din fr. kunzit. KURD, -Ă s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care aparţine unui popor musulman de origine indo-europeană care trăieşte în Turcia, Iran, Irak, Siria, Afganistan, Pakistan şi în câteva regiuni din Federaţia Rusă; (la m. pi.) popor care trăieşte în aceste regiuni. Cf. MINERVA. D-l Kilian... este kurd sau tătar, CĂLINESCU, în NDU, cf. DER. [Limba kurdă este] egală în drepturi cu araba... în provinciile locuite de kurzi din Irak. LLME, cf. M. D. ENC., DEX2. Cecenii, afganii sau kurzii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 7, 2/2, cf. D. ENC., MDN, DOOM2, DEXI. Preşedintele irakian..., el însuşi kurd, a declarat ieri la Erbil că Irakul nu îi va preda niciodată Turciei. RL 2007, nr. 5 363. Raportul mai prezice... noi tensiuni între turci şi kurzi. ADEVĂRUL, 2009, nr. 5 744. <> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Activiştii kurzi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 19, 24/4. Pe 7 octombrie, 13 militari turci au fost ucişi de rebelii kurzi. RL 2007, nr. 5 363. A lansat... o vastă ofensivă împotriva rebelilor kurzi din nordul Irakului. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 480. 2. Adj. Care aparţine kurzilor (1); care se referă la kurzi. Cf. DOOM, DEX2, MDN. Cetăţean turc de etnie kurdă. RL 2004, nr. 4 218, cf. NDU, DEXI. A ordonat... distrugerea satelor kurde. RL 2007, nr. 5 127. A fost condamnat la moarte... pentru responsabilitatea sa în reprimarea rebeliunii kurde. ib. 2008, nr. 5 468. + (Substantivat, f.) Limbă din ramura indo-iraniană, vorbită de kurzi. Cf. MINERVA, LLME, DEX2, MDN, DEXI. -P1. \kurzi,-de. - Din fr. kurde. KURGÂN s.n. (Geogr.) Movilă înălţată deasupra unui mormânt străvechi; gorgan. Cf MINERVA, LTR2, D. ENC. Este vorba de corpul unui războinic scit, descoperit... într-un mormânt tip „tumulus”(„movila ), care poartă denumirea de „kurgan ”. RL 2006, nr. 5 009. - PL: kurgane. - Şi: kurkâne s.n. LTR2. - Din rus. KypraH. KURKÂNE s.n. v. kurgan. KURSAAL s.n. 1. Stabiliment într-o staţiune termală, care oferă, în timpul curei, recreere şi odihnă în saloanele de lectură şi de divertisment. Cf. MDN, DEXI. 2. Cazino. MDN, DEXI. - Pronunţat: -zal. - PL: kursaale. - Din germ. Kursaal. KURUMĂ s.f. (Geogr.) Torent de grohotişuri care se scurge încet pe versante sub acţiunea gravitaţiei, caracteristic unor regiuni din Siberia. Cf. LTR2, M. D. ENC., D. ENC., MDN, DOOM2. - Scris şi: curumă. LTR2. - Pl.: kurume. - Et. nec. KUWAITIAN, -Ă s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Kuwaitului sau care este originară de acolo; (la m. pl.) popor care s-a format, care trăieşte în Kuwait. Cf. L. ROM. 1977, 149, DEX2, DOOM2, NDU, DEXI. 2. Adj. Care aparţine Kuwaitului sau kuwaitienilor (1); care este originar din Kuwait; care se referă la Kuwait sau la kuwaitieni. Cf. dex2, doom2, ndu, dexi. Mizele vizitei preşedintelui... în Kuwait sunt atragerea de investiţii kuwaitiene. RL2008, nr. 5 527. 331 KWACHA _ 93 - KYUDO - Scris şi: kuweitian. L. ROM. 1977, 149, DEX2, MDA, DOOM2, NDU, DEXI. - Pronunţat: cu-vei-ti-an. - PL: kuwaitieni, -e. - Kuwait (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. k o w e 11 i e n. KWACHA s.f. Unitatea monetară în Malawi şi Zambia. MDN. - Pronunţat: cva-ca. - PL: kwacha. - Din engl. kwacha. KWANZA s.f. Unitatea monetară în Angola. MDN. - Pronunţat: -ţa. - PL: kwanza. - Din engl. kwanza. KYAT s.m. Unitatea monetară a Birmaniei. Cf. M. D. ENC., DN3, MDN, MDA, DEXI. - Pronunţat: chi-at. DN3, MDN. - PL: kyati. - Din fr. kyat, engl. kyat. KYRIALE subst. (Muz.) Carte de cântece religioase gregoriene, care cuprinde părţile ce se repetă la fiecare misă (1), prima fiind kyrie (2). Cf. DTM. - Pronunţat: -ri-a-. - Din it. kyriale. Cf. lat. med. K y r i a 1 e, germ. K y r i a 1 e. KYRIE s.f. 1. (în cultul creştin; şi în formula Kyrie, eleison) Invocaţie care începe cu acest cuvânt, cântată la anumite slujbe religioase, mai ales în ritul romano-catolic, la începutul unei mise (1). Cf. ŞĂINEANU2, DN3, MDN, MDA, NDU, DEXI. (Prin extensiune; în exclamaţii care exprimă bucurie, mirare) Kyrie, eleison! c-am scăpat! ALECSANDRI, T. 225. Zece mii de galbenii Chirie, eleison! id., ap. TDRG, cf. ŞĂINEANU2, SCRIBAN, D., NDU. 2. (în muzica bisericească) Parte a unei mise (2), care începe cu „kyrie”. Cf. dex2, mda, dexi. - Scris şi: chirie. DA l2, 376. - Pronunţat: chi-rie. -PL: kyrii. - Din gr. bizantin KuQie (voc. lui Kvqioç) [éÀeîoov] „Doamne, miluieşte”. Cf. fr. k y rie. KYUDO s.n. invar. Artă a trasului cu arcul la japonezi. Cf. mda, dexi. - Din engl. kyudo, fr. kyudo. 337 Q Q s.m. 1. A douăzecea literă a alfabetului limbii române, folosită în scrierea unor nume proprii şi a neologismelor cu caracter internaţional care păstrează ortografia originară; sunetul corespunzător acestei litere (consoană ocluzivă palatală surdă sau ocluzivă velară surdă şi, uneori, rotunjită). Cf. PONTBRIANT, D., ENC. ROM., ŞĂINEANU, CADE, SCRIBAN, D., DER, V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., DOOM2. A treia tranşă va începe din data de 20 a fiecărei luni, pentru pensionarii cu literele M, N, O, Q, P. RL 2006, nr. 5 002. Volumul al VUI-lea al lucrării include aproximativ 10 000 de persoane... ale căror nume încep cu literele P şi Q. ib. nr. 5 019, cf. NDU, DEXI. 2. (Fiz.) Simbol pentru căldură. Cf. LTR2, MDA, DEXI. 3. (Fiz.) Simbol pentru cantitatea de lumină. Cf LTR2, MDA, DEXI. 4. Simbol pentru sarcina electrică. Cf. LTR2, MDA, DEXI. 5. (In sintagmele) Aliaj q = tip de aliaj pe bază de nichel, similar cu aliajele de fier, nichel şi crom. Cf. LTR2, MDA, DEXI. (Nav.) Cod q = cod internaţional pentru indicaţiile de serviciu în radiotelegrafie compus din semnale scurte, de 2-3 litere, care cuprind totdeauna litera „q”. Cf. LTR2, MDA, DEXI. (Med.) Febră q = boală infecţioasă la om şi la animale, care se manifestă prin febră, cefalee, astenie şi localizări pulmonare. Cf. ABC SĂN. 6. (Mat.) Simbol pentru mulţimea numerelor raţionale. D. ENC., NDU, DEXI. 7. (Electrotehnică) Simbol pentru puterea reactivă. D. ENC. 8o (In sintagma) Coenzima Q = numele unei părţi de enzimă nonproteică, folosită în tratarea unor boli. □ Coenzima Q10 sub formă de capsule. - Pronunţat: cu (DOOM2) şi chiu (DEX2, DEXI). - PI.: q şi (n.) q-uri. QANAT s.n. Sistem de galerii subterane din Iran, prin care ape din pânza freatică, acumulate în depozitele de grohotiş de la poalele munţilor, sunt transportate la distanţe mari, prin cădere liberă, asigurând aprovizionarea cu apă a localităţilor şi irigarea oazelor. D. ENC. -PI.:? - Din engl. qanat, fir. qanât. Ql subst. Concept fundamental folosit în medicina tradiţională chineză, legat de concepţia existenţei în univers a unei energii fundamentale, bipolare (principiul masculin şi cel feminin), care se combină în diferite forme, inclusiv la nivelul fiinţei umane. Cf. D. PARAPS. In conceptul qi se regăsesc îmbinate atât aspectul energetic (măsură a mişcării), cât şi cel informaţional. ib. [Acest masaj] diferă de tehnicile de masaj occidentale, în special datorită conceptului energetic pe care se bazează, şi anume forţa vitală qi. RL 2008, nr. 5 634. - Pronunţat: ci. - Articulat: qi-ul. - Din engl. qi. QIGONG s.n. Complex de tehnici tradiţionale chineze folosite pentru păstrarea energiei vitale. NDN, MDN, MDA, DEXI. Vă va prezenta tehnici de concentrare, relaxare şi gestionare a stresului: morfopsihologie,... qi gong. RL 2008, nr. 5 526. - Scris şi: qi gong. - Pronunţat: ci-gung. - Din engl. qigong. Q-METRU s.n. (Telecomunicaţii) Instrument pentru măsurarea factorului de calitate (egal cu raportul dintre impedanţă şi rezistenţă) al bobinelor sau al circuitelor de înaltă frecvenţă. Cf. ltr2, der, m. d. enc., d. enc., MDA, NDU, DEXI. -PI: q-metre. - Din fr. q-metre. QUAD s.n. Autovehicul de teren cu cilindree mică, având caroseria deschisă şi patru roţi, dintre care două motrice. Sunt înscrişi la clasele moto, auto şi quad, singura categorie fără prezenţă românească fiind cea de camioane. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 528.La categoria „ quad”... au luat startul. RL2008, nr. 5 512. - Pronunţat: cuad. - PI.: quaduri. - Din engl. quad. QUADRAGESIMĂ s.f. (învechit, rar) Nume dat duminicii păresimilor la catolici. ŞĂINEANU. - Pronunţat: cva-dra-ghe-. - Din lat. quadragesima „a patruzecea parte”. QUADRANGULÂR, -Ă adj. (învechit, rar) Cu patru unghiuri. NDU. Figură quadrangulară. ib. -Pronunţat: cva-. - PI.: quadrangulari, -e. - Din lat. quadrangularis, -e. QUADRANTÎDE s.f. pl. (Astron.) Grup de particule care se rotesc în jurul Soarelui pe o orbită ce intersectează planul eclipticii într-un punct apropiat de orbita Pământului. D. ASTR. - Pronunţat: cua-. - Din engl. Quadrantids. QUADRIENÂL, -Ă adj. (învechit, rar) Care revine o dată la patru ani. Cf. ŞĂINEANU. Premiu quadrienal. id. ib. -Pronunţat: cva-dri-e-. - Pl.: quadrienali, -e. - Din lat. quadriennalis, -e. Cf. fr. q u a d r i e n n a 1. QUADRÎGIU s.n. (învechit, rar) Cvadrigă. Nechează iapa nebună, Ce chiar la quadrigiu s-o-nhami e bună. OLLĂNESCU, H. O. 160. -Pronunţat: cva-. - PL: quadrigii. - Din fr. quadrige. QUADRÎVIUM s.n. Grup de patru discipline matematice (aritmetica, geometria, astronomia şi teoria muzicii) din programul medieval de studii al artelor liberale. Cf ŞĂINEANU, SCRIBAN, D., D. ES. 36, DN3, M. D. ENC., DTM, V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., DOOM2, NDU, DEXI. + Treaptă imediat următoare învăţământului elementar, în care erau predate aceste discipline. Cf. ENC. ROM., DER, DN2, D. ENC., MDN, MDA, DEXI. 12 QUAESTOR - Pronunţat: cva-dri-vi-um (DOOM2) şi cua- (DN3, V. BREBAN, D. G.). - Din lat. quadrivium. QUAESTOR s.m. Magistrat din Roma antică, situat pe prima treaptă a funcţiilor senatoriale, însărcinat cu supravegherea tezaurului public şi a arhivelor. Cf. ENC. ROM., DER, M. D. ENC., MDA, DEX2, DOOM2, NDU, DEXI. - Pronunţat: cves-. - PL: quaestori. - Din lat. quaestor, -oris. QUAKER, -Ă s.m. şi f. Adept al unei secte religioase pacifiste şi austere, fondată în Anglia la mijlocul secolului al XVII-lea, ca reacţie la ritualismul şi conformismul Bisericii Anglicane, şi care s-a extins şi în Statele Unite ale Americii. Cf. POEN.-AAR.-HILL, V. II, 4052/13, STAMATI, v. 574. Legile ţării opreau... a face propagandă pentru altă doctrină, dogmă, părere sau cine ştie ce fantazii, precum erau de ex. ale sabbatarilor, judaizanţilor, quackerilor. BARIŢIU, P. A. I, 154, cf. ŞĂINEANU, ENC. ROM., CADE. Quakerii nu poartă arme, refuză să meargă la război. SCRIBAN, D., cf. DN, DER, L. ROM. 1983, 161, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., MDN, MDA, DOOM2. Quakerii propovăduiau revenirea la formele creştinismului primitiv. NDU, cf. DEXI. - Scris şi: cvacher (STAMATI, V. 574), cuacher (POEN.-AAR.-HILL, V. II, 4052/13). - Pronunţat: cuei-căr (D. ENC., MDN, MDA, DOOM2), cue-căr (M. D. ENC.) şi cuă-cher (SCRIBAN, D., DN3). - PL: quakeri. - Din engl. Quaker, fr. quaker. QUAKERÎSM s.n. Doctrina sectei nonviolente a quakerilor. Cf. ŞĂINEANU, D. u., SCRIBAN, D. Calvinismul şi diversele lui derivaţii sectare (puritanism, metodism, quakerism) au rămas minoritate. OŢETEA, R. 325, cf. DN2, DEX2, MDN, MDA, NDU, DEXI. - Pronunţat: cuei-că- (DEX2, MDA, NDU, DEXI) şi cua-che- (DN3). - Din engl. Quakerism, fr. quakerisme. QUÂLITY subst. invar. (Anglicism; cu referire la presa scrisă) Calitate. Sunteţi director general pe segmentul quality al trustului. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 482. (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Audienţa presei scrise autohtone continuă să se erodeze, cu excepţia a două cotidiene quality. ib. nr. 5 546. Ziare quality. ib. nr. 5 582. - Pronunţat: cua-lă-ti. - Din engl. quality. QUAN s.m. 1. Monedă în Anam (regiune din Vietnam aflată în trecut sub protectorat francez). Cf. ENC. ROM., MDA. 2. Măsură de greutate în Anam, echivalentă cu 312,20 kg. ENC. ROM., MDA. - Pronunţat: cuan. - Din fr. quan. QUARC s.m. (Fiz.) Particulă elementară cu sarcina electrică fracţionară de l/s sau % din cea a atomului, considerată printre cele mai mici componente ale materiei. Cf. ŞĂINEANU, D. U., M. D. ENC., CONTEMP. 1977, nr. 45, 2, L. ROM. 1978, 401, D. E. ŞT., DN3, D. ENC. O singură particulă, de-un miliard de ori mai mică decât quarcurile. CĂRTĂRESCU, în NDU, cf. DEX2. Atomi compuşi din particule nucleare compuse din quarcuri. ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 5, 5/3. Avea temeinice QU AS SIN A cunoştinţe în... domeniul ştiinţific, fizica recentă îndeosebi, încât vorbea cu dezinvoltură de cuante, quarci, neutrino şi determinanţi nerezolvaţi, ib. nr. 32, 12/3, cf. MDN, DOOM2, DEXI. Japonezii... au împărţit cealaltă jumătate a premiului pentru descoperirea originii mecanismului de distrugere a simetriei care dovedeşte originea a cel puţin trei familii de quarcuri în natură. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 672. - Scris şi: quark. L. ROM. 1978, 401, DN3, DEXI. - Pronunţat: cuarc. - PL: quarci şi (n.) quarcuri. - Din engl. quark. QUART s.n. v. quarto. QUARTET1 s.m. (Informatică) Lanţ de patru elemente binare, echivalent cu o jumătate de octet. NDN, MDN, DEXI. - Pronunţat: cuar-. — PL: quarteţi. - Din fr. quartet. QUARTET2 s.n. v. cvartet. QUARTO adv., s.n. 1. Adv. In al patrulea rând. ŞĂINEANU2. 2. S.n. (Tipogr.) Format de tipăritură în care coala de hârtie este îndoită în patru, formând opt pagini. Coala de tipar convenţională se scoate în 16 pagini, sunt însă coaie... în quart. V. MOLIN, V. T. 26, cf. 29, DOOM2. - Pronunţat: cvar-. - Şi: (2, învechit) quart (scris şi cvart V. MOLIN, V. T. 29), quert (id. ib.) s.n. - Din lat. quarto „în al patrulea rând”. QUASÂG s.m. (Astron.) Obiect cosmic extragalactic, de dimensiuni unghiulare reduse, cu aspect de stea, care emite radiaţii ultraviolete intense; galaxie albastră, galaxie cvasistelară, galaxie stelară. Cf. şăineanu, D. u., M. D. ENC., D. ASTR., D. E. ŞT., DN3, DEX2, D. ENC., MDN, NDU, DEXI. - Pronunţat: cua-. - PL: quasagi. - Din engl. american quas[i][stell]a[r] g[alaxy]. QUASÂR s.m. (Astron.) Obiect cosmic extragalactic, sursă de radiaţii luminoase şi electromagnetice, de dimensiuni mai reduse decât ale unei galaxii, dar cu o putere de iradiere de zeci sau de sute de ori mai mare decât a acesteia. Cf. şăineanu, D. u., M. D. enc., d. ASTR., MAGAZIN, 1976, nr. 988, 2, L. ROM. 1978, 401, D. E. ŞT., L. ROM. 1983, 161, V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, DEXI. - Pronunţat: cua-. - PL: quasari. - Din fr. quasar, engl. american quasar. QUASSÎA s.f. (Bot.) Specie de arbori sau de arbuşti din America tropicală, cu frunzele compuse, care secretă o substanţă uleios-răşinoasă (Quassia amara). Cf. SCRIBAN, D. Lemnul de quassia... are gust foarte amar, are proprietăţi tonice, stomahice, stimulând secreţiunile şi motricitatea digestivă. LTRZ, DEXI. -f P. r e s t r. Scoarţa amară şi tonică a unui astfel de arbore. ŞĂINEANU. - Accentuat şi: quassia. SCRIBAN, D. - Pronunţat: cua-si-a. - PL: quassia. - Din fr. quassia, engl. quassia. QUASSÎNĂ s.f. (Chim.) Substanţă extrasă din lemnul arborilor care aparţin speciei quassia, sub formă de cristale albe, fară miros, cu gust foarte amar, greu -95- 26 QUATERNIO-TERMINORUM - 96 - QUICK solubile în apă şi în eter, utilizată ca denaturant pentru alcool. Cf. LTR2, DEXI. - Pronunţat: cua-si-. - PL: quassine. - Din fr. quassine. QUATERNIO-TERMINORUM s.m., adj. (Logică) Eroare de raţionament provocată de ambiguitatea termenului mediu, care face ca silogismul să aibă patru termeni în loc de trei. Cf. DER, DN3, MDN, DEXI. - Scris şi: quaternio terminorum. DER, DN3, MDN. - Pronunţat: cua-ter-ni-o-. - Din lat. quaternio terminorum. QUATTROCENTÎST, -Ă s.m., adj. 1. S.m. Om de cultură, artist din quattrocento. DEX-S, cf. MDN, NDU, DEXI. 2. Adj. Care aparţine quattrocentoului sau quattro-centiştilor (1), care este specific quattrocentoului sau quattrocentiştilor, din quattrocento. Cf. DEX2, MDN, NDU, DEXI. -Pronunţat: cua-tro-. -PI.: quattrocentişti, -ste. - Din it. quattrocentista, fr. quattrocentiste. QUATTROCENTO s.n. Denumire dată culturii italiene din secolul al XV-lea, care reprezintă perioada umanismului renascentist. Cf. enc. rom., der, m. d. ENC., DN3, V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. [Autorul] se mişcă lejer şi aristocratic din secolul lui Pericle în quattrocento. RL2007, nr. 5 221. - Scris şi: cuatrocento. DN3. - Pronunţat: cua-tro-. - Art.: quattrocentoul. - Din it. Quattrocento. QUATUOR s.n. 1. Compoziţie muzicală compusă din patru părţi. Cf. ŞĂINEANU, SCRIBAN, D. Quatuorurile lui Mozart. id. ib. 2. (Rar) Totalitatea instrumentelor cu coarde dintr-o orchestră. Cf. ŞĂINEANU. - Accentuat şi: cuatuor. - Scris şi: cuatuor. SCRIBAN, D. - Pronunţat: cua-tu-or. - PL: quatuoruri. - Din fr. quatuor, germ. Quatuor. Cf. lat. q u a 11 u o r „patru”. QUAZI s.m. pi. Triburi germanice care s-au aşezat, la începutul erei creştine, în Moravia şi pe malurile Dunării. Cf. DER, M. D. ENC., D. ENC., DEXI. - Pronunţat: cu azi. - Din lat. Quadi, fr. Quades. QUEBRÂCHO s.m. 1. (Bot.) Specie de arbore tropical din America de Sud, cu lemnul foarte dur şi bogat în substanţe tanante (Quebracho colorado, Schinopsis lorenzii); p. e x t. lemnul acestui arbore. Cf. ENC. ROM. Quebracho în bucăţi. NICA, L. VAM. 206. Ar fi multe de spus şi despre ţinuturile subtropicale..., despre pădurile cu esenţe rare..., despre quebracho, lemnul de fier, care e mai tare decât stejarul şi nu putrezeşte niciodată. SADOVEANU, O. X, 449. Produs cu ajutorul căruia se albesc extractele de quebracho întrebuinţate în industria pielăriei. LTR II, 28, cf. ib. IV, SCL 1983, 513, LTR2, DER, M. D. ENC., DN3, V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. 2. Material tanant extras din scoarţa şi din lemnul de quebracho (1), folosit în industria pielăriei. Cf. NICA, L. VAM. 206, DN3, DEX2, MDN, NDU, DEXI. - Pronunţat: che-bra-co. - PL: quebracho. - Din sp. quebracho. Cf. fr. q u e b r a c h o. QUECHUA s.m. şi f., adj. invar. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte dintr-o populaţie amerindiană care trăieşte în ţinuturile muntoase din Peru, în Chile şi în unele zone ale Boliviei, Ecuadorului, Argentinei şi Columbiei; (la pi.) populaţia amerindiană din aceste zone. Cf. ENC. ROM., SCL 1983, 513, DEX2, MDN, DOOM2, DEXI. 2. Adj. invar. Care aparţine populaţiei quechua (1), care este specific populaţiei quechua. Cf. DEX2, MDN, DOOM2, ndu, dexi. + (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de populaţia quechua (1) şi care este limbă oficială, alături de spaniolă, în Bolivia şi Peru. Cf. LLME, DEX2, MDN, DOOM2. Quechua este cea mai răspândită limbă ameridiană din America latină. NDU, cf. DEXI. - Pronunţat: che-cu-a. - PL: (1) quechua. - Şi: (învechit) quichua s.m. ENC. ROM. - Din sp. quechua. - Quichua < fr. quichua. QUERCIT s.n. Substanţă sub forma unor cristale incolore, cu gust dulce, care se găseşte în ghindă. ENC. ROM., MDA. - Pronunţat: cuer-. - Din fr. quercite. QţJERT s.n. v. quarto. QUETZAL s.m. 1. (Omit.) Pasăre de mărime mijlocie, cu penaj verde pe spate şi galben pe piept, cu aripi rotunjite, cu coada lungă, care trăieşte în America Centrală (Pharomachrus mocinno). Cf. DEX-S, D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. 2. Unitatea monetară de bază a Guatemalei. Cf. DN3, DEX2, D. ENC., MDN, NDU, DEXI. - Pronunţat: che-ţal. - PL: quetzali. - Şi: cuezâl s.m. DN3, MDA. - Din sp. quetzai. QUIASH s.m. Monedă divizionară în Arabia Saudită. Cf. MDN. - Pronunţat: chi-aş. - PL: quiashi. - Din fr. quiash. QUICHE1 s.m. şi fi, adj. 1. S.m. şi f. (La pi.) Populaţie amerindiană din Guatemala; (la sg.) persoană care face parte din această populaţie. Cf. D. ENC. 2. Adj. Care aparţine populaţie quiche (1); specific populaţiei quiche. + (Substantivat, f.) Limbă maya vorbită în Guatemala. Cf. LLME. - Scris şi: kiche. llme. - Pronunţat: chi-ce. - PL: quiche. - Din sp. quiche. QUICHE2 s.n. Pateu cu slănină şi ouă bătute, care constituie o specialitate culinară din Lorena. Cer un quiche cu andive, o specialitate franţuzească de patiserie. RL 2007, nr. 5 183. Quiche cu homar de Bretania, stridii proaspete servite cu vinegreta de usturoi, prăjitura de castane, ib. nr. 5 401. - Pronunţat: chiş. - PL: ? - Din fr. quiche. QUICHUA s.m. v. quechua. QUICK s.f. invar. Băutură răcoritoare preparată pe bază de cola; quick-cola. MDN, cf. NDU, DEXI. - Pronunţat: cuic. - Din engl. quick. 41 QUICK-COLA - 97 - QUICK-CÓLA s.f. invar. Băutură răcoritoare preparată pe bază de cola; quick. Cf. ndn, mdn, dexi. - Pronunţat: cuic-. - Din engl. quick-cola. QUÍCKSTEP s.n. Foxtrot în ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. Organizatorii au pregătit surprize muzicale, dansuri latino sau standard: vals lent, vals vienez, tangou, quick step, precum şi concursuri cu premii atractive. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 490. - Scris şi: quick step, quick-step. - Pronunţat: cuic-. - Din engl. quickstep. Cf. fr. q u i c k s t e p. QUIDDITÁTE s.f. Concept preluat în filosofía medievală după Aristotel, care desemnează ansamblul factorilor ce condiţionează sau determină esenţa ori forma unui lucru; ansamblul acestor factori. Cf. ENC. ROM., DEX2, MDN, NDU, DEXI. - Pronunţat: cvi-di-, - Din lat. med. quidditas, -atis. QUIETO adv., adj. (Muz.; despre modul de executare a unei piese muzicale) Cu tempo larg; liniştit. D. MUZ., NDN, MDN, MDA, DEXI. - Pronunţat: cui-e- şi chi-e- (mdn). - Din it. quieto. QUIJOTÉSC, -EÂSCĂ adj. Specific personajului Don Quijote, de Don Quijote, visător şi generos ca Don Quijote; donquijotesc, (rar) quijotic. Toţi au ceva titanic, eroic, romantic, dar şi utopic, quijotesc, nebunesc. LIICEANU, J. 176. -Pronunţat: chi-ho-. -PI.: quijoteşti, -ste. - [Don] Quijote (n. pr.) + suf. -esc. QUIJÓTIC, -Ă adj. (Rar) Quijotesc. Primul volum al unei serii ce urmează să apară ne întreţine speranţa că nu orice demers quihotic, în plină febrilitate nepăsătoare a tranziţiei, se epuizează în zădărnicie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 26, 2/1. - Scris şi: quihotic. - Pronunţat: chi-ho-. - PL: quijotici, -ce. - [Don] Quijote (n. pr.) + suf. -ic. QUIJOTÍSM s. n. (Livresc) Atitudine, acţiune, comportament de donquijote; donquijotism. Esenţa quijotismului constă în fidelitatea eroului la înalta datorie pe care singur şi-a impus-o. LL 1955, 123. Viciul quijotismului constă în tendinţa eroului de a reînvia o practică specifică a unui îndepărtat trecut, ib. 124. - Pronunţat: chi-ho-. - Din [Don] Quijote (n. pr.) + suf. -ism. QUIJOTIZÁ vb. I. Refl. (Rar) A deveni asemănător lui Don Quijote. - Pronunţat: chi-ho-. - Prez, ind.: quijotizez. - [Don] Quijote (n. pr.) + suf. -iza. QUIJOTIZÁRE s.f. (Rar) Faptul de a se q u i j o t i z a. Criticii spanioli au observat de mult quijotizarea lui Sancho Panza, care este transformarea oricărui spectator căzut în plasa comedianului. ROMÂNIA literară, 1998, nr. 12, 16/3. - Pronunţat: chi-ho-. - V. quijotiza. QUÍLTING s.n. (învechit) Numele unei stofe cu ţesătura deasă. Cf. ENC. ROM. QUISLING - Pronunţat: chil-. - Din engl. quilting. QUINÂRIUS s.m. Monedă romană de argint în valoare de cinci aşi. Cf. ENC. rom. -Pronunţat: cvi-na-ri-ns. -PL: quinariuşi. - Din lat. quinarius. QUINOA s.f. (Bot.) Plantă erbacee cerealieră, cultivată în America Centrală pentru seminţele sale, care au o mare valoare nutritivă. Cf. NDN, mdn, mda, dexi. - Accentuat şi: quinoă. MDA, DEXI. - Pronunţat: chi-noa. MDN, MDA. - PL: quinoa. -Din engl. quinoa, sp. quinua. QUINOLEÎNĂ s.m. (Chim.) Compus heterociclic provenit din gudron de cărbune sau din anumiţi alcaloizi. Este vorba despre... galben de quinoleină,... galben auriu. ADEVĂRUL, 2008, în dr.2 xiii, nr. 2,67. - Pronunţat: chi-no-le-i-. - Din fr. quinoleine. QUINTÂR s.m. Monedă divizionară din Albania. NDN, MDN, MDA, DEXI. -Pronunţat: chen-. - PL: quintari. - Din alb. quindar „litră”, fr. quintar. QUIPROQUO s.n. 1. (Livresc) Confuzie de persoane sau de lucruri. Cf. şăineanu, ENC. ROM., CADE, SCRIBAN, D., DTL, L. ROM. 1981, 161, DN3, DOOM, DEX2, MDN, MDA, NDU, DEXI. 2. (Teatru) Situaţie comică în care un personaj este confundat eu un altul, rezultând o serie de încurcături. Una din temele cele mai favorite ale acestei comedii e aceea care se complace să-ncurce aspiraţiile şi planurile omeneşti într-un total quiproquo. RALEA, S. T. III, 260. Intr-un travesti convenţional (de inspiraţie directă din qui-pro-quo-urile shakespeareene), Irina Petrescu (Silvia) manifestă o vioaie libertate de spirit. T ianuarie 1969, 91, cf. DN3, DEX2. Piesa este o succesiune de qui-pro-quo-uri cu tâlc, care se aglomerează şi se amplifică într-o singură zi, în oraşul Efes. ROMÂNIA LITERARĂ, 1997, nr. 46, 16/2. Dacă fata ar fi îmbrăcată în pantaloni, cititorii... ar şti că urmează scena balului mascat şi quiproquo-urile obligatorii, ib. 1998, nr. 35, 7/1, cf. MDN, MDA, NDU, DEXI. - Scris şi: qui-pro-quo. - Pronunţat: cvi-pro-cvo (DN°, MDN, MDA, DOOM2, NDU, DEXl) şi chi- (MDA). - PL: quiproquouri. - Din fr. quiproquo. QUIPU s.n. (Lingv.) 1. Sistem incaş de scriere, în care se foloseau sfori de diverse culori şi noduri. Cf. ENC. ROM., SCL 1983, 514, DOOM, MDA, NDU, DEXI. 2. Instrument alcătuit dintr-un ansamblu de sfori, ale căror culori şi noduri erau folosite de incaşi pentru calcule şi pentru transmiterea de informaţii. Cf. ENC. ROM., MDN, MDA, NDU, DEXI. - Pronunţat: chi-. - PL: quipu şi (învechit) quipuri (ENC. ROM.). - Din sp. quipo, quipu. QUÎSLING s.m. (Livresc) 1. Colaboraţionist (cu hitleriştii). Cf. M. D. ENC., DN3, L. ROM. 1981, 161, DEX2, MDN, DOOM2, NDU, DEXI. 2. P. e x t. Trădător de patrie. M. D. ENC., DN3, DEX2, MDN, NDU, DEXI. 58 QUITUS - Pronunţat: cvis- (DEX2, MDN, MDA, DOOM2, NDU) şi chis- (DN3, DEX2, MDN, MDA, DOOM2, NDU), Cllis- (M. D. ENC., DN3). - PL: quislingi. - De la n. pr. norvegian [Vidkun] Quisling. QUITUS s.n. invar. Act prin care se recunoaşte că gestionarul a îndeplinit misiunea care i-a fost încredinţată, astfel că poate fi descărcat de responsabilitatea sa. Cf. D. MAN. Adunarea generală trebuie în fiecare an să dea quitus conducătorilor societăţii la încheierea conturilor, a activităţii lor. ib. - Pronunţat: chi-. - Din fr. quitus. QUIZ s.n. Joc de întrebări şi răspunsuri. Primul quizz pe care-l prezint. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 488. - Scris şi: (după pl. engl.) quizz. - Pronunţat: cuiz. - PL: quizuri. - Din engl. quiz[-show], fr. quiz. QUIZ-SHOW s.n. Spectacol antrenant (de radio sau de televiziune) care constă în întrebări şi răspunsuri. E primul quizz-show pe care-l produce [postul de televiziune], adevărul, 2008, nr. 5 488. - Scris şi: (după pl. engl.) quizz-show. - Pronunţat: cuiz-şou. - PL: quiz-show-uri. - Din engl. quiz-show. QUODLIBET s.n. v. quolibet. QUOLIBET s.n. 1. (Muz.) Compoziţie alcătuită din fragmente diferite, care urmăreşte să pună în valoare QURUCH virtuozitatea interpretului sau să obţină efecte comice. Cf. STAMATI, V. 575, ENC. ROM., MDN, MDA, DEXI. 2. Glumă (de prost gust). Cf. ŞĂiNEANU, SCRIBAN, D. Quolibetunle plebii. id. ib., cf. DN2, MDN, MDA, NDU, DEXI. 3. Joc de cuvinte răutăcios sau glumeţ. DN2, DEX2, MDA, NDU, DEXI. - Accentuat şi: quolibet (DN2, DEX2, MDA, NDU, DEXI), quolibet (SCRIBAN, D.). - Pronunţat: cvo-. - PL: quolibeturi. - Şi: (rar) quodlibet s.n. STAMATI, v. 575, ENC. ROM. - Din fr. quolibet, lat. quolibet. QUOTIENT s.n. (Atestat prima dată în 1777, cf. L. ROM. 1981, 141) 1. (Mat.) Rezultat al unei diviziuni; cât. Cf. STAMATI, V. 575. Cuoţientul întreg al diviziunei. CULIANU, A. 41. Dacă împărţim suma temperaturilor căpătate prin numărul observaţiunilor, coţientul se numeşte temperatura medie a zilei. PONI, F. 171, cf. NDN, MDN, MDA, DEXI. 2. (în sintagma) Quotient intelectual = raport între vârsta mintală şi cea reală a unui copil. MDN, MDA, DEXI. 3. (Biol.; în sintagma) Quotient respiratoriu - raport între volumul de dioxid de carbon eliminat şi cel de oxigen absorbit în acelaşi timp de un organism animal sau vegetal. MDN, MDA, DEXI. - Pronunţat: cvo-ti-ent. - PL: quotiente. - Şi: (învechit) coţient, cuoţient, cvoţient (STAMATI, v. 575, L. rom. 1981, 141) s.n. - Din fr. quotient, lat. quotiens, -tis. QURUCH s.m. Veche monedă divizionară în Arabia Saudită. Cf. DN3, DEX2, NDU. - Din engl. qurush. -98- 65