Copyright © Editura Academiei Române, 2010. Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii. EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Calea 13 Septembrie nr. 13, sector 5 050711, Bucureşti, România Tel. 4021 - 318 81 46, 4021 - 318 81 06 Fax: 4021 - 318 24 44 e-mail: ed.acad.@ear.ro Internet: www.ear.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României INSTITUTUL DE FILOLOGIE ROMÂNĂ „ALEXANDRU PHILIPPIDE” DIN IAŞI Dicţionarul limbii române (DLR) / întocmit şi publicat după îndemnul şi cheltuiala M.S. Regelui Carol I. - Bucureşti : C. Sfetea ; Socec & Comp.; Editura Academiei Române, 1913 —. Tomul I. Partea a 8-a : Litera E : ES - EZREDEŞ. Bucreşti: Editura Academiei Române, 2010. - ISBN 978-973-27-1898-8 81'374.8 = 135.1 Redactor: ADRIANA GRECU Tehnoredactor: SOFIA MORAR Bun de tipar: 12.03.2010. Format: 8/61x86. Coli tipar: 45,75. C. Z. pentru biblioteci mari: 459-3-59 C. Z. pentru biblioteci mici: 459 DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE SE ELABOREAZĂ DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ „IORQU IORDAN - AL. ROSETTI” DIN BUCUREŞTI, DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ „SEXTIL PUŞCARIU” DIN CLUJ-NAPOCA ŞI DE INSTITUTUL DE FILOLOGIE ROMÂNĂ .„ALEXANDRU PHILIPPIDE” DIN IAŞI. ACADEMIA ROMÂNĂ DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE (DLR) SERIE NOUĂ TOMUL I PARTEA A 8-A LITERA E ES - EZREDEŞ EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Bucureşti, 2010 Serie nouă, întemeiată de: IORGU IORDAN Membru al Academiei Române ALEXANDRU GRAUR Membru al Academiei Române ION COTEANU Membru al Academiei Române Redactori responsabili: MARIUS SALA GHEORGHE MIHĂILĂ Membru al Academiei Române Membru al Academiei Române Partea a 8-a a tomului I a fost elaborată în cadrul Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iaşi de următorul colectiv: dr. Doina COBEŢ Rodica COCÎRŢĂ Marcela DEUTSCH Redactori: dr. Eugenia DIMA Comeliu MORARIU dr. loan OPREA Rodica RADU Mioara VIŞOIANU Victoria ZĂSTROIU A colaborat la redactare: dr. Gabriela HAJA Revizori: drd. Marius Radu CLIM dr. Elena DÄNILÄ dr. Eugenia DIMA dr. Mioara DRAGOMIR dr. Cristina FLORESCU dr. Gabriela HAJA dr. Laura MANEA dr. Ioan OPREA dr. Carmen-Gabriela PAMFIL Victoria ZÄSTROIU Au fost consultaţi pentru etimologiile din acest tom: Vasile ARVINTE, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Iaşi; Grigore BRÂNCUŞ, membru corespondent al Academiei Române, profesor, Universitatea din Bucureşti; [Theodor HRISTEA|, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti; Gheorghe MIHĂILĂ, membru al Academiei Române; Ladislau MURÂDIN, doctor în filologie, cercetător ştiinţific, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca; Marius SALA, membru al Academiei Române, Lucia WALD, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti. ' Revizia materialului din Atlasul lingvistic român, I şi II: Doina GRECU dr. Ion MĂRII Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca Corelaţii'. dr. Elena DĂNILĂ Analişti programatori: Adriana IVANCIU, Monica CORODEANU, Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”. ES1 - 1 - ES1- v. ex-. ES2 s. m. invar. (în terminologia muzicală germană) Notaţie literală pentru sunetul mi bemol. Cf. enc. rom., ivela, d. m., CERNE, D. M., D. MUZ., DTM, D. ENC. - Din germ. Es. ES3 s. n. Unealtă de metal, în formă de „s”, folosită pentru netezirea şi îndreptarea formelor de turnătorie. Gf. IOANOVICI, tehn. 84. Esurile servesc la finisarea adânciturilor profunde şi înguste. ltr2viii, 141. - PI.: esuri. x - Cf. fr. e s s e „obiect în formă de „s”. ES4 s. n. 1. (învechit) Minereu. Arama să găseşte pe drumuri şi straturi în munţii mai tuturor formaţiilor, împreună cu alte esuri de aramă, cu fier-oxid, idrat,... cvarţ..., lângă Rin, în Silezia. J. CIHAC, i. n. 413/24. Să găseşte împreună cu alte esuri de fier, în Baden, Saxonia, Bohemia, Ungaria, id. ib. 423/23, cf. 403/13, 409/21, stamati, v. 2732/40, 274737, 274741, 274748, 2742/21, barcianu, alexi, w. 2. (învechit, rar) Bronz. Cf. stamati, v. 27471,27473. - PI.: esuri. - Cf. germ. E s s e „forjă”. ESACERBÂ vb. I v. exacerba. ESACERBÂRE s. f. v. exacerbare. ESACERBÂT, -Ă adj. v. exacerbat. ESACERBÂŢIE s. f. v. exacerbaţie. ESACERBAŢIUNE s. f. v. exacerbaţie. ESÂCT, -Ă adj. v. exact. ESACTEMENTE adv. v. exactemente. ESACTEŢĂ s. f. v. exacteţă. ESACTITÂTE s. f. v. exactitate. ESACTITEŢĂ s. f. v. exactiteţă. ESACTITUDĂ s. f. v. exactitudine. ESACTITUDINE s. f. v. exactitudine. ESACTOR s. m. v. exactor. ESACTORÂT s. n. v. exactorat. ESACTORIU s. m. v. exactor. ESACŢIUNE s. f. v. exacţiune. ESAFLÂ vb. I v. exafla. ESAGERÂ vb. I v. exagera. ESAGERÂRE s. f. v. exagerare. ESAGERÂT, -Ă adj. v. exagerat. ESASPERARE ESAGERATÎV, -Ă adj. v. exagerativ. ESAGERATOR, -OÂRE s. m. şi f. v. exagerator. ESAGERÂŢIE s. f. v. exageraţie. ESAGERAŢIUNE s. f. v. exageraţie. ESAGERÂCIUNE s. f. v. exageraţie. ESALÂ vb. I v. exala. ESALARE s. f. v. exalare. ESALÂŢIE s. f. v. exalaţie. ESALAŢIUNE s. f. v. exalaţie. ESALTÂ vb. I v. exalta. ES ALT ARE s. f. v. exaltare. ESALTÂT, -Ă adj. v. exaltat. ESALTÂŢIE s. f. v. exaltaţie. ESALTAŢIUNE s. f. v. exaltaţie. ESÂME s. n. v. examen. ESÂMEN s. n. v. examen. ESÂMIN s. n. v. examen. ESAMINÂ vb. I v. examina. ESAMINÂRE s. f. v. examinare. ESAMINÂT, -Ă adj. v. examinat. ESAMINATOR, -OÂRE s. m. şi f., adj. v. examinator. ESAMINATORIU, -IE s. m. şi f., adj. v. examinator. ESAMINÂŢIE s. f. v. examinaţie. ESAMINAŢIUNE s. f. v. examinaţie. ESANTEMÂTIC, -Ă adj. v. exantematic. ESANTEMĂ s. f. v. exantem. ESÂNTRIC, -Ă adj. v. excentric. ESÂRC s. m. v. exarh. ESARCÂT s. n. v. exarhat. ESÂRH s. m. exarh. ESARHÂT s. n. v. exarhat. ESASPERÂ vb. I v. exaspera. ESASPERÂRE s. f. v. exasperare. 57 ESASPERAT, -Ă -2- ESCADRON ESASPERÂT, -Ă adj. v. exasperat. ESAURÎ vb. IV v. exhauria. ESAURIÂ vb. I v. exhauria. ESAURÎT, -Ă adj. v. exhauriat. ESAUSTIONE s. f. v. exhaustiune. ESAVERAJ s. n. Diferenţa sau câtul dintre punctele marcate şi cele primite de o echipă la jocul de rugbi, servind pentru a departaja două echipe care au acelaşi număr de puncte în clasament. Cf. L. ROM. 1961, nr.l, 28, DN2. Reprezentativa Australiei... a obţinut calificarea datorită unui esaveraj superior faţă de adversarele sale. SPORTUL, 1970, nr. 6 507, 4/5. Echipa bucureşteană va forţa nu numai victoriile, ci şi realizarea unui essai-averaj cât mai spectaculos, ib. 1971, nr. 6 837, 2/4, cf. M. D. ENC., V. breban, d. g., d. enc., dex2, ndn. - Scris şi: essai-averaj. -PL: esaveraje. - De la eseu, după modelul unor-cuvinte ca: golaveraj, setaveraj etc. ESĂLTĂCIUNE s. f. v. exaltaţie. ESĂRŢITÂ vb. I v. exercita. ESÂMPLU s. n. v. exemplu. ESCÂ vb. I v. isca. ESCABEAU s. n. (Franţuzism) 1. Scăunel de bucătărie (fară braţe şi iară spătar). V. taburet (1). Cf. NDN. 2. Scară mică, portativă. Cf. ndn. - Pronunţat: escabo. - Din ir. escabeau. ESCADRA s. f. 1. Mare unitate navală a Marinei Militare; (învechit, rar) stol2 (1). V. flotilă. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Jurnalul de San-Petersburg din 5 octomvrie cuprinde următoarea zâlnică poruncă a M[ăriei] Sale... cătră escadrele flotelor de pe Marea Baltică şi de pe Marea Neagră. AR (1829), 17376. După scrisoarea de la Constantinopol, din 13 iunie, Căpitan Paşa, de la 7 ale aceştii luni, au intrat în Marea Neagră cu toată scadra sa (stolul). CR (1829), 96730, cf. 511/18. Escadra turcească ce au venit de la Alexandria se află încă stând pe anghiră, aproape de Dardanele. AR (1830), 36730. Scadra admiralului Haide, ce se află la Poros, ar fi luat poruncă... să se tragă din Marea Mediterană. CR (1830), 3612/34, cf. I. GOLESCU, C. Un număr de 10 sau mai multe corăbii de război se zice flotă, iar un număr mai mic scadră. ELEM. G. 55/24. Flota este un număr de 10 sau mai multe corăbii de linie; iar scadră sau flotilă un mai mic număr a căror ocârmuitori sânt căpitănii. GENILIE, G. 143/4. Varvarul Lisandru trimise la Sparta o escadră plină de avuţii streine. SĂULESCU, HR. II, 22/19. Ameninţată fiind crăiia de Neapoli de o escadră franţeză, Acton se văzu nevoit a priimi condiţiile propuse. ASACHI, L. 802/18, cf. VALIAN, V., POEN. — AAR. — HILL, V. I, 610746. Alviso Sanuto, comandant de escadră, consilier intim al republicei,... giunta vă aduce înaintea sa a vă asculta sentenţa. LĂZĂRESCU, S. 144/14, cf. STAMATI, D., id. V. 35974. Armă la Melos o escadră contra piraţilor. TEULESCU, C. 26/20. Astă moarte funestă în agiunul luptei... lipsa escadra de unul dintre cii mai buni ofiţeri. GM (1854), 3792/65. O parte a escadrei franţezo-englezească să meargă la Sinope, şi alta la Sebastopole. TELEGRAFUL (1854), 1374, cf. POLIZU. Este lesne de înţeles c-această preumblare, în largul mării, a părţii celii mai însemnate a scadrei Mediteranei, a dat loc la felurite presupuneri. ROMÂNUL (1858), 153733, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., FROLLO, V. 551, COSTINESCU, LM. Nu uita să telefonezi că de trei zile escadra bulgară bombardează Constanţa. CARAGIALE, O. II, 13, cf. DDRF. Era... un act de duşmănie neîndoielnic împotriva sultanului, care ar fi avut dreptul a răspunde unei asemenea urmări prin o declarare de război şi chemarea în ajutorul său a escadrelor aliate. XENOPOL, I. R. XII, 167, cf. GHEŢIE, R. M., ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Se împlinesc patru secole de când intră în portul Sevila „ Victoria ”, o caravelă, singura care mai rămăsese din escadra lui Magellan. ARH. OLT. I, 406, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE. Consiliul Ordinului aprobase să mi se dea comanda acelei mici escadre. CAMIL PETRESCU, T. II, 176, cf. ABC MAR. 56. De patru zile şi patru nopţi se învârtea escadra în jurul Insulei Şerpilor. BART, E. 117, cf. SCRIBAN, D. Ce trebuie să fie atunci pe celelalte căi navigabile ale lumii! Nu un monitor, nu crucişătoare sau cuirasate, ci escadre, flote întregi de crucişătoare şi cuirasate. BOGZA, A. î. 331. Trecând prima oară pe aici cu escadra sa..., Magellan a văzut, pe ţărmul sudic, focurile indigenilor. TUDORAN, P. 537, cf. DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, LEX. MIL., V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 2. (învechit, rar; în formele scadră, scuadră) Subunitate militară. Puterei nu se-ncrede; Când nu-l ajută David, şi prin vrăjmaşe scadre Nu-i face drum viteazul. ARISTIA, S. 15/8. Laurent, nici una, nici două, se duce în grădină lângă catargul steagului, cheamă o scuadră de marinari, salută steagul şi-l coboară cu toate onorurile după regulă. GHICA, S. 430. 3. Mare unitate a Aviaţiei Militare. Cf. SCRIBAN, D., DER, DN2, DEX, DN3, LEX. MIL., D. ENC., NDN. - PL: escadre. - Şi: (învechit) scadră, (învechit, rar) scuadră s. f. - Din fr. escadre. - Scadră, scuadră < it. squadra. ESCADRILĂ s. f. 1. Unitate navală a Marinei Militare, compusă din nave mici şi uşoare. Cf. POEN. - AAR. - HILL, v. I, 6102/4, FROLLO, V. 551, COSTINESCU, MINERVA, CADE, ABC MAR. 56, SCRIBAN, D. Camoens, care se găseşte pe una din corăbiile acestei escadrile, petrece mai multe luni pe mare, sub focul neîndurător al caniculei. VIANU, L. U. 151, cf. DL, DM, DN2, DN3. 2. Subunitate din componenţa Aviaţiei Militare; totalitatea personalului care face parte din această subunitate. Cf. MINERVA, CADE. Cântaţi bunăoară Sonata 3. Are ceva din atacul vijelios al unei escadrile. CĂLINESCU, C. O. 42. In văzduh escadrilele participau şi ele la bătălie. STANCU, R. A. v, 252, cf. DL. Se trimise împotriva ei şi pe neaşteptate şapte escadrile din acele mici avioane iuţi. PREDA, DELIR. 318, cf. DM, DER, DN2. Fugise cu singurul avion rămas după evacuarea escadrilelor germane. BĂNULESCU, I. 227, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, LEX. MIL., V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. Au în vedere... şi livrarea unei escadrile de elicoptere. RL 2003, nr. 4 019, 6/1. 0 (Prin analogie) Departe, în azurul dintre nori, S-arată bifurcat pe cer Un şir subţire de cocori, - O escadrilă de pe vremea lui Homer. TOPÎRCEANU, O. A. I, 338. Aceste stranii piramide, în jurul cărora se roteşte o întreagă escadrilă de păsări de pradă, formează o parte din poarta care se deschide spre miazănoapte. BOGZA, C. O. 195. - PL: escadrile. - Şi: (învechit, rar) scadrilă s. f. COSTINESCU. - Din fr. escadrille. - Pentru scadrilă, cf. it. squadriglia. ESCADRON s. n. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de” care arată componenţa, felul etc.) Subunitate a unui regiment de cavalerie, corespunzând unei companii de infanterie; totalitatea militarilor (şi a cailor) care fac parte din această subunitate militară. Câteva steaguri de călărime, 71 escadron -3- ESCALADA ce se numesc şvadroane,... din fruntea oştii s-au rupt şi de nevoie la pădure s-au tras. N. COSTIN, LET. II, 61 HA. Capul escadroanelor sfezeşti au lovit această cavalerie. IST. CAROL XII, 74725. Bălăceau acesta, având doao şcvadroane de unguri şi de români supt sine,, s-au cerut de la Haisler se-l sloboadă. SINCAI O. III, 204, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Au rămas pe lângă împăratul numai vreo câţiva ofiţeri din escadronul cel sfânt. INTAMPL. 29/3. Au mers obărster Craiu cu... doao-trei şvadroane de oaste şi cu câteva tunuri pe Dunăre la cetatea Turnu. DIONISIE, C. 179. Fură rânduite milităreşti escadroane pentru petrecerea lui. NAPOLEON, 40/23. Escadroanile sabinenilor... era în aripa stângă în armiia sa. BELDIMAN, N. P. I, 74/15, cf. II, 188/25. Escadroane de călăreţi s-au împrăştiat prin oraş. LEON ASACHI, B. 60/14, cf. 57/28, 87/10. Pe câmpie răspândite scadroanele tropoiesc, Decât crivăţul mai iute din tot locul năvălesc. HELIADE, O. I, 100. în a cailor putere escadroanele se sparg, Rândurile cele strânse se deschid, fac un loc larg. id. ib. 102. Calea de la biserică până la teatru era îngrădită cu oarecare trupe... şi cu un escadron de cavalerie, de sub comendantul gvardiei naţionale. AR (1829), 110734. Oastea ce generalul... lua cu sine era de 24 batalioane şi 24 scadroane şi de un reghement de cazaci. CR (1829), 822/4. Două scadroane de vânători urmaseră dupăpezestrimi. ib. (1830), 15279. Gheaţa s-au rumpt cu trecerea trupelor svediceşti şi mai multe escadroane de cavalerie s-au acufundat în mare. AR (1830), 3479, cf. I. GOLESCU, C., REGULAMENT, 6/4, 26/9. Numesc pe Costachi Ghiorghiu iuncăr la escadron de cavalerie. BULETIN, F. (1833), 2102/24. Au binevoit a însămna a Eselenţei Sale mulţemire: inspectorului miliţiei,... comandiriului companiii a 3[-a]..., comandiriului escadronului (a. 1833). URICARIUL, VII, 223. Puterea pe uscat stă în infanterie (în batalioane şi companii), cavalerie (... dragoni,... husari, ulani, lăncieri ş. a., în escadroane), artilerie,... toate împărţite în reghimenturi. ELEM. G. 55/12. Cavaleria sau călărimea este un corp de ostaşi călăreţi, împărţiţi în escadroane de husari, dragoni, ulani. GENILIE, G. 142/16. Puterea înarmată să alcătuieşte din... şase batalioane infanterii şi şase scadroane cavalerie. GEOGR. DAC. 40/21. Cine apără pe guvern, domnilor? Este o companie, un escadron întreg de gendarmi. KOGĂLNICEANU, O. ivh 165, cf. VALIAN, V., POEN. — AAR. - HILL, V. I, 6102/6. La avangardă se puse Mihai Vodă, având cu sine 4 mii călăreţi ai săi cu lănci..., la care se adaogă cohortele lui Albert Kirâly şi scadroanele lui Ştefan Ciaki. BĂLCESCU, O. III, 96. Văzu pe poloni stând, formaţi în escadroane, în câmpie,... nehotărâţi ce să facă. id. ib. 293. Două escadroane s-au desfiinţat şi s-au încorporat la regimentul de pedestrime. BARIŢIU, P. A. I, 376, cf. STAMATI, D., id. V. 2742/38, 35973. Escadronul, cum l-a format el, este o trupă de cincizeci călăreţi. ARISTIA, PLUT. 137/5, cf. id. S. 51/15. Miliţia Moldovei... se compune de 2 batalioane de infanterie uşoară, un scadron de lanceri şi-o baterie de artilerie. ROM. LIT. 10578. Escadronul miliţiei au fost cel mai nenorocit, ib. 1302/8, cf. POLIZU. Fuşi comandir în oştire: întâi avuşi escadron. BOLLIAC, O. 169. Mândri, pe linii, în şir^ s-adună Bravii întâiului escadron! CALENDAR (1859), 131/11 .In oraşele rezidenţe de judeţe... va fi şi un escadron de jandarmi, în plină uniformă. DÂMBOVIŢA (1860), 993/64. în fine, careta domnitorului se arătă în mijlocul unui escadron de cavalerie. FILIMON, O. I, 399, cf. PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D. Un capitanfu espedit la Nemirov cu trei escadroane pentru a pune mâna pe Potcoavă. HASDEU, I. v. 184, cf. 140, FROLLO, v. 551. Puternica armată Cu-a sale lungi scadroane în larg cuadrat formată, Ocupă după şanţuri al taberei câmp nalt. ALECSANDRI, O. II, 26, cf. 29, COSTINESCU. Scadroanele s-avântă prin câmpul nisipos. BOLINTINEANU, O. 189, cf. LM. Cavaleria avea numai şase escadroane. LĂCUSTEANU, A. 52. Luând cu sine... două scadroane de călăraşi,.... porneşte din zi, de dimineaţă, la 18 octomvrie, din satul Kruşeven, unde poposise noaptea. ODOBESCU, S. III, 573. Un escadron de roşiori... captură câteva care de proviziuni, destinate oştilor turceşti din Rahova. id. ib. 597. Incălecă ţarul şi sub sunetul muzicilor militare şi strigări de „ ura ”! trecu înaintea fronturilor regimentelor, escadroanelor şi bateriilor. EMINESCU, O. IX, 365, cf. XI, 419. Trecea pe dinaintea noastră escadronul de suită. CARAGIALE, O. III, 163, cf. DDRF. Se concentrase aici, în decursul lui iulie, 10 batalioane de linie a 750 de oameni,... 6 excadroane de lăncieri cu 170 de călări, 7 excadroane de dorobanţi de câte 180 de oameni. XENOPOL, I. R. XIII, 63, cf. XII, 127, GHETIE, R. M., ENC. ROM., BARCIANU. Escadroanele se mişcau la deal şi la vale, fără rost. D. ZAMFIRESCU, R. 234, cf. ALEXI, W., TDRG. Cortegiul regal înainta agale spre Mitropolie. Copitele escadroanelor de escortă pârâiau prelung pe macadamul străzii. REBREANU, R. I, 195, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE. Un escadron francez pierdut fără urmă. LOVINESC.U, C. IV, 178. Am rămas la escadron spre marele necaz al ordonanţei..., dar şi spre bucuria roşiorilor mei. CAMIL PETRESCU, P. 42, cf. id. O. II, 354. Escadroane de jandarmi călări şarjează manifestaţiile şomeurilor. C. PETRESCU, O. P. II, 190. Ofiţerul... venise cu escadronul şi cu ordinul să ne ducă legaţi. BRĂESCU, A. 148. Căpitanul izbucni într-un hohot nestăpânit, şi, după el tot escadronul. SADOVEANU, O. II, 43. Al doilea convoi de prizonieri de la Plevna - escortat... de două escadroane de călăraşi - porni la 2 dechemvrie spre Ţară. id. ib. 122, cf SCRIBAN, D. Aveam impresia speriată că... comand un escadron de cavalerie să intre în focul inamic cu lăncile întinse. ARGHEZI, B. 140, cf. DL, DM, CIORĂNESCU, D. ET. 7 521, CONTRIBUŢII, I, 65, II, 89, L. ROM. 1961, nr. 6, 41, DER, DN2. Seara, se aud... copitele cailor de la escadronul de cavalerie. BĂNULESCU, I. 132. Escadronul meu surprins între nişte dealuri se risipise. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 46, 18/2, cf HRISTEA, P. E. 286. Prinţului i-ar fi fost uşor... să obţină mutarea sa,... în alt escadron. STEINHARDT, J. 122, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DUMISTRĂCEL, INFL. L. LIT. 111, LEX. MIL., V. BREBAN, D. G., D. î. LAT. -ROM., D. ENC., NDN. La Ploieşti, pă strada mare, Trece-un iscadron călare. GEORGESCU-TISTU, B. 72, cf. ALR SN IV h 954/769, FOLC. MOLD. II, 166. 0 F i g. Şi, mereu grăbite, aceste rugăciuni îşi repezeau scadroanele către asaltul cerului. MACEDONSKI, O. III, 101. 2. (Rar; urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care arată felul) Grup numeros de oameni, de animale etc. Pornii deci prin sat, ţiindu-mi sacul de drum într-o mână şi având drept tovărăşie un escadron de câni. ALECSANDRI, o. IV, 185. Un escadron de tineri cu cizme, cu făclii aprinse în mînă, înainta vertiginos înspre el. CĂLINESCU, B. I. 610. - PI.: escadroane. - Şi: excadron, (învechit) scadron, şvadron, (regional) iscadron, (învechit, rar) scuadron (frollo, v. 551), şevadron s. n. - Din fr. escadron. - Excadron, formă hipercorectă. - Scadron, scuadron < it. squadrone. - Şvadron, şevadron < pol. szwadron, germ. Schwadron. ESCADRONA vb. I. I n t r a n z. (Franţuzism învechit, rar) A rândui, a aşeza în escadroane (1). Cf. COSTINESCU. - Prez. ind.: escadronez. - Din fr. escadronner. ESCALADA vb. I. T r a n z. 1. (învechit; complementul indică o cetate sau un alt loc fortificat) A lua cu asalt cu ajutorul scărilor. Băiatul învaţă dară călăria şi armele; îl învăţară cum să escalade o citadelă şi un clostru. HELIADE, D. J. 16/14, cf. PONTBRIANT, D. 653. Porunci pedestrimii a escalada murii. Scărele de asediu erau gata. HASDEU, I. v. 102, cf. FROLLO, v. 485, COSTINESCU, LM 522, ŞĂINEANU, BARCIANU, NDN. 0 F i g. Am vădzut... popoare titane (urieşe), care giurasă că vor escalada (sui pe scară) cerul. CALENDAR (1861), 67/22. 2. A trece peste un obstacol înalt, căţărându-se sau folosind alte mijloace; p. e x t. a trece printr-o săritură (I 3) peste un obstacol. V. sări2 (3). Cf. costinescu, şăineanu, alexi, w., 73 ESCALADARE -4- ESCALADĂ T. POP, D. J. A escaladat gardul de uluci dinspre grădina de zarzavaturi. REBREANU, R. II, 136. Răufăcătorii escaladând poarta au pătruns în curte. UNIVERSUL, 30 XI, 1933, 10/4. Poate că atunci, când eu intram pe uşe, d-ta escaladai... cum puteai fereastra? CAMIL PETRESCU, T. I, 322. Pe la ora trei şi un sfert, doi necunoscuţi au escaladat grilajul. CURENTUL, 1 III, 1934, 8/3. Hoţii sprinteni... excaladează cu uşurinţă gardurile. DR. VII, 166. Mi se părea nedemn de mine să escaladez zidul până la fereastră. A. HOLBAN, o. II, 338. Candidaţii de la bacalaureat escaladaseră ferestrele cancelariei, aruncând priviri indiscrete. TEODOREANU, L. 99. Alţii escaladează păreţii lojei şi se înalţă pe zaplazuri, în echilibruri nestatornice. SADOVEANU, O. IX, 324. Marinarii... escaladară în salturi balustrada punţei. BART, S. M. 91, cf. SCRIBAN, D. Cei mai valizi ridică pe genunchi şi coate coasta, escaladează groapa. ARGHEZI, S. XV, 115. Golani şi haimanale ochesc ferestre de escaladat cu prudenţă de hienă. id. ib. XVI, 25. Stănică se ascunde prin casa avarului, escaladează garduri şi ferestre. CONTEMP. 1956, nr. 520, 3/2, cf. DL, DM, DN. Uneori, în plină zi escaladau ferestrele casei lui Belizarie. BĂNULESCU, C. M. 307. Bărbaţii se pregătesc să escaladeze schelele, în căutarea „bagabondului”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 89, 5/2, cf. hristea, p. e. 286, m. d. enc., dex, dn3, dsr, V. BREBAN, D. G. A escaladat cu greutate gardul şi a sărit chiar între noi. CĂRTĂRESCU, N. 46, cf. D. ENC. Era chiar asasinul, concubinul lăptăresei, care,... după terminarea operaţiei, fugise escaladând gardul din fund şi ieşind pe altă stradă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 4/4, cf. NDN. în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 2003, cei trei au escaladat o fereastră şi au pătruns într-un imobil RL 2004, nr. 4 220, 9/2. 0 F i g. Artistul şi, împreună cu el, cititorul lui, escaladând barierele despărţitoare ale contemplaţiei proiectează în natură zbuciumul său. VIANU, A. P. 213. 3. A face ascensiune (pe un masiv muntos, mai ales pe un vârf de munte). V. urca (1), s u i (1). Pe vârful de munte, în sfârşit escaladat, ochiul şi sufletul gustă o falnică privelişte, v. ROM. iulie 1954, 9. Toţi aceşti sportivi au escaladat trasee de dificultate. SPORTUL, 1972, nr. 6 929, 2/3. A reuşit să escaladeze cea mai înaltă culme din Mont Blanc. SCÂNTEIA, 1976, nr. 10 600. A escaladat piscurile Alpilor. DSR, cf. D. ENC. Vârful a fost escaladat prima dată de austrieci, în anul 1954. RL 2006, nr. 5 009, 24/7. Matei îl însoţea pe alpinistul Alex Găvan în încercarea acestuia de a escalada vârful himalaian de peste 8 000 de metri. ib. 2006, nr. 5 054, 24/6. 0 (Prin lărgirea sensului) Doi tineri au realizat... o „premieră” escaladând faţada, placată cu sticlă, de 58 de etaje, a blocului-turn Maine-Montparnasse din Paris. RL 1975, nr. 9 554, 6/8. 0 F i g. Crestele dealurilor, unele în dosul altora, apăreau, cenuşii sau verzi întunecate, escaladând orizontul până departe. AL. PHILIPPIDE, S. II, 172. Sentimentul Elenei Farago nu e propulsiv, nu escaladează cerul şi nu poartă făclia incendiatoare prin golurile albastre. LOVINESCU, C. v, 173. Ar voi sufletul să se ridice mai sus, să escaladeze cerul şi, pribeag printre nori, să se risipească în zări. ARGHEZI, S. VIII, 39. Escaladând octavele, bătrânul Garoiu sforăia. BLAGA, H. 122. 4. (Rar) A extinde, a intensifica treptat o acţiune, un conflict. Cf. NDN. - Prez. ind.: escaladez; prez. conjunct, pers. 3 şi: (învechit, rar) să escalade. - Şi: excaladâ, (învechit, rar) scaladâ (PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM) vb. I. - Din fr. escalader. - Excalada, formă hipercorectă. ESCALADARE s. f. Acţiunea de a escalada şi rezultatul ei. 1. (învechit) Asalt, atac al unei cetăţi sau al unui alt loc fortificat cu ajutorul scărilor; (învechit) escaladă (1). Cf. escalada (1). Cf. PONTBRIANT, D. 653. Virtutea infanteriei noastre la escaladarea Brăilei egală pe acea a cavaleriei la surprinderea taberei de la Jilişte. HASDEU, I. v. 103, cf. 121. 0 (Glumeţ) Escaladare, domnilor, este când se asasinează o cetate. I. NEGRUZZI, S. 1,243. 2. Trecere, prin căţărare sau prin alte procedee, peste un obstacol înalt (ca mijloc pentru săvârşirea unei infracţiuni). V. săritură (I 3). Cf. e s c a 1 a d a (2). Acuză pe Vasile Coşcodar că a furat cu escaladare. I. NEGRUZZI, S. I, 243. Furtul comis prin efracţiune sau escaladare într-o casă locuită se pedepseşte cu închisoare. ENC. ROM. II, 260, cf. T. POP, D. J. 120. De la peron se revarsă un puhoi sumbru, ca o apă care rupe zăgazurile. Şi începură rostogoliri şi escaladări pe uşă, pe ferestre, pe barele de fier. SADOVEANU, O. vil, 1. Ion, cu o naturaleţe dumnezeiască, a descris o escaladare cu spargere categorică, în podul caselor ocupate, în strada Sebastopol, de un ministru. ARGHEZI, S. XIII, 271, Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC. Hoţii au pătruns în apartamente prin escaladarea balcoanelor. RL 2003, nr. 4 161, 7/5. S-a constatat că şpringarii folosesc două moduri de operare: forţarea uşilor de acces în locuinţă şi escaladarea şi forţarea ferestrelor, id. 2004, nr. 4 238, 9/4. 3. Ascensiune (a unui masiv muntos, mai ales a unui vârf de munte); escaladă (2). Cf. escalada (3). înainte de a întreprinde această escaladare, intrarăm cu toţii într-o colibă pustie. I. NEGRUZZI, s. III, 412, cf. L. ROM. 1959, nr. 2, 86. Nu poţi scrie despre escaladarea Himalaiei, decât dacă participi la expediţie. CONTEMP. 1972, nr. 1 334, 2/2. Şase alpinişti... au sosit... în vederea escaladării piscului..., înalt de 7134 m. RL 1974, nr. 9 251, 8/8. Escaladarea Alpilor. DSR. Pentru Tzecu, aceasta este a doua escaladare, după vâtful Shishapangma. RL 2006, nr. 5 009, 24/7. 0 F i g. Critica sa e o escaladare. Alpină, aceasta nu este însă numai prin obiect, ci şi prin subiect, nu numai prin teme, ci şi prin temperament, atitudine, ton. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 42,9/1. 4. Strategie care constă în intensificarea în mod gradat a măsurilor militare şi diplomatice, în scopul rezolvării unui conflict armat; (rar) escaladă (3). Escaladarea războiului din Vietnam... reprezintă un curs periculos al politicii americane. RL 1967, nr. 6 952, 4/1, cf. L. ROM. 1968, 132. Calea escaladării represiunii militare... nu rezolvă cu nimic situaţia, ci aspreşte şi mai mult lupta dintre cele două comunităţi religioase. SCÂNTEIA, 1972, nr. 9 121. O declaraţie a guvernului... dată marţi publicităţii denunţă escaladarea războiului... în Vietnam, ib. 1972, nr. 9 123, cf. L. ROM. 1975, 176, M. D. ENC., DEX, D. DIPL., DN3. Escaladarea reprezintă un grav pericol pentru omenire, deoarece ea presupune extinderea războiului. LEX. MIL. Escaladarea înarmărilor determină cele mai grave pericole la adresa păcii în Europa şi în lume. SCÂNTEIA, 1982, nr. 12 250, cf. v. breban, d. g., d. enc. 5. Amplificare, intensificare rapidă a unui fenomen social, conflictual etc.; escaladă (4). A impus o „escaladare” a cheltuielilor până la dublul sumei prevăzute. SCÂNTEIA, 1967, nr. 7 226. Din punctul de vedere al tehnicii valutare, manevrele acestea sunt foarte complicate. Ele au, în mod sigur, o implicaţie nefastă asupra economiilor interne, cum este escaladarea preţurilor şi creşterea numărului de şomeri. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 27, 2/1. A avut loc un protest împotriva escaladării violenţei şi extremismului în viaţa politică românească. RL 1993, nr. 965, 3/4. Nu-ţi rămâne decât să fii de acord cu criticile cuprinse în Raportul de ţară referitor la escaladarea fenomenului corupţiei la nivel înalt. ib. 2005, nr. 4 760, 1/3. Nu cred că există pericolul escaladării inflaţiei, ib. 2006,4 898, 3/5. - PI.: (rar) escaladări. - Şi: (învechit, rar) scaladâre s. f. PONTBRIANT, D. - V. escalada. - Pentru sensurile 4 şi 5, cf. engl. escalation, fr. escalade. ESCALADĂ s. f. 1. (învechit) Asalt, atac asupra unei cetăţi sau asupra unui alt loc fortificat cu ajutorul scărilor; (învechit) escaladare (1). Cf. POEN. - AAR. - HILL, v. i, 6102/15? 75 ESCALATOR -5- ESCAMOTA PONTBRIANT, D. 635, FROLLO, V. 485, COSTINESCU, LM 522. Pentru faptele sale... s-a distins în războiul armeniaco-parthic la dărâmarea şi escaladarea vreunui zid de cetate. REV. IST. II, 267, cf. ENC. ROM. 2. Ascensiune (a unui masiv muntos, mai ales a unui vârf de munte); escaladare (3). Cf. L. rom. 1962, nr. 3, 109, dn2, dex, dn3, V. BREBAN, d. G., NDN. Oaspeţii cred că poate fi vorba de o participare de 100% a maeştrilor escaladei, care s-au întrecut deja în etapele anterioare. RL 2006, nr. 4 842, 9/3. ♦ Ramură a alpinismului care constă în ascensiuni montane întreprinse în condiţii foarte dificile. Cf. NDN. 3. (Rar) Escaladare (4). Cf. L. ROM. 1968, 132. Toate popoarele şi toate guvernele vor găsi calea prin care să oprească escalada înarmărilor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 44, 21/2, cf. DEX. Premierul... a dat undă verde „întăririi presiunii pe teren”, jară să declanşeze însă o escaladă militară. RL2006, nr. 4 901, 8/3. 4. Amplificare, intensificare rapidă a unui fenomen social, conflictual etc.; escaladare (5). Escalada violenţei continuă la Aden. RL 1967, nr. 6 950, 6/2. Escalada bugetului militar. SCÂNTEIA, 1967, nr. 7 226, cf. L. ROM. 1968, 132. Escalada tendinţelor agresive... se desfăşoară tocmai pe fondul unei situaţii în care s-au creat posibilităţile obiective pentru suprimarea treptată a tuturor formelor de represiune socială. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 66, 23/2, Cf. V. BREBAN, D. G., NDN, DCR2. - PI.: (rar) escalade. — Şi: (învechit, rar) scalâdă s. f. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, I, 395, LM. - Din fr. escalade - Pentru sensurile 3 şi 4, cf. şi engl. escalade. ESCALATOR s. n. Scară rulantă, v. s c a r ă (12). Escalatorul e folosit în locul scărilor fixe, unde circulaţia este foarte mare. LTR, cf. DT, LTR2, DP, DN, DER, DTT, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, D. ENC., NDN. - PI.: escalatoare. - Din engl. escalator. Cf. fr. e s c a 1 a t o r. ESCALĂ s. f. 1. (Mai ales în legătură cu verbul „a face”) Oprire a unei nave sau a unei aeronave într-un punct al rutei, pentru aprovizionare, pentru debarcarea sau îmbarcarea pasagerilor etc. Numai cu greu a înţeles ziaristul că ţăranul venea din America, rămasă în mintea lui ca „ţara a şaptea”, de la numărul escalelor făcute. LOVINESCU, S. II, 84, cf. SCRIBAN, D. Costumul de matelot... i-a servit în echipajul unui vapor cu escală la Toulon. ARGHEZI, P. T. 421. Za Neapole... vaporul a făcut două zile escală. RALEA, S. T. I, 308. Făcuse trei zile escală la Punta Arenas. TUDORAN, P. 552. Vaporul face escală la Constanţa. DL, cf. DP, DM, CIORANESCU, D. ET. 7 524, DN. Vecina sa Dierna a avut o dezvoltare mai lentă, legată de funcţia sa de port, ca staţiune vamală şi ca loc de escală pentru corăbiile ce se angajau a trece prin Cazane. IST. ROM. 1,406. Situaţia din Aden, port principal de escală pe calea maritimă dintre Europa şi Asia, continuă să fie extrem de încordată. RL 1967, nr. 6 950, 6/2. Avionul... îmi rezervă numai o escală de tranzit prin mica metropolă. CONTEMP. 1968, nr. 1 108, 6/1, cf. DTT, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G. înapoiat în patrie în anul 440, după o călătorie pe mare cu escale la Roma şi la Atena,... va deveni obiectul unor persecuţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 12/1. Avionul... decolase din Kabul şi se îndrepta spre Saragosa, urmând să facă o escală la Trabzon, pentru realimentarea cu combustibil. RL 1993, nr. 4 007, 1/3, cf. D. ENC., NDN. De asemenea, anunţăm din vreme autorităţile ţărilor în ale căror aeroporturi se fac escale. RL 2006, nr. 4 865, 13/6. 0 (Prin lărgirea sensului) Ilie Năstase în escală la Bucureşti. SPORTUL, 1971, nr. 6 853, 4/1. Escala premierului Maltei la Teheran. SCÂNTEIA, 1972, nr. 9 121. Preşedintele Nixon a făcut o escală în Austria, ib. 1972, nr. 9 155. 0 Zbor fără escală = zborul unui avion pe distanţă mare, fară aterizări intermediare. Cf. LTR. Distanţa de zbor fără escală poate fi mărită prin alimentarea avionului, în timpul zborului, cu combustibil de la un avion-cisternă. LTR2, cf. DL. 2. Loc de oprire prevăzut în ruta unei nave sau a unei aeronave. V. port 3 (1), schelă (I 1). Suezu, Singapuru şi Saigonu îs cele mai importante escale din Europa spre Extremu Orient. SCRIBAN, D. Escala reprezintă un loc de oprire prevăzut într-un trafic organizat. LTR. Seara este petrecută într-o escală, unde Stendhal se arată a fi tovarăşul de drum cel mai vesel. VIANU, L. U. 492, cf. LTR2, DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - PL: escale. - Din fr. escale. ESCALOP s. n. Preparat culinar obţinut din felii subţiri de came, mai ales de viţel sau din peşte, pregătit în diferite feluri şi servit cu garnituri de macaroane, de ciuperci etc. Şi-a legat şorţul la spate, să gătească escalop de ciuperci. PREDA, DELIR. 122, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - PI.: escalopuri. - Din fr. escalope. ESCAMATOR s. m. v. scamator. ESCAMATORIE s. f. (învechit) = scamatorie. (F i g.) Escamatoria lui politică merge atât de departe, încât noi îi putem proroci... că acest „căruntpatriot”... va da încă mâna cu Kossuth şi se va schimba în cel mai mare linguşitor al lui. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 163. ESCAMOTÂ vb. I. T r a n z. 1. (Franţuzism, astăzi rar) A face să dispară (ceva) printr-o mişcare abilă şi rapidă a mâinilor, fără ca spectatorul să observe. Cf. I. GOLESCU, c., poen. - aar. -hill, v. i, 6102/39, negulici, 355, polizu, 411, prot. - pop., n. d., COSTINESCU, LM 522, ŞĂINEANU, 719, ENC. ROM., BARCIANU, 606, ALEXI, W., CADE 1 111. 2. A face să dispară (ceva) fară să se bage de seamă, a ascunde (ceva) cu iscusinţă, cu pricepere; a pune stăpânire (pe ceva) pe ascuns, prin fraudă, prin viclenie etc., a subtiliza (4), a sustrage (2). Cf. POLIZU, 411. Cucul escamotează oul său între ouăle pitulicelor. ISIS (1859), 85V15. Nu-s prost... am scamotat un decret din ghiozdanul ministrului. ALECSANDRI, O. VI, 330. Nu m-aş mira ca acesta să fi scamotat medalia, id. ib. X, 285. Averea bisericii a fost escamotată timp de sute de ani de greci. EMINESCU, O. XII, 490, cf. ŞĂINEANU, 719, ENC. ROM., ALEXI, W. 401, RESMERIŢĂ, D. 721, CADE 1 111. A da putinţa lui Seleţki să ridice sigiliile şi să escamoteze anumite documente. UNIVERSUL, 31 XII, 1933, 5/3. Apucă de un colţ o hîrtie de o sută, o scutură şi o escamotă în buzunar. C. PETRESCU, C. V. 55, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 0 F i g. Proiectele dlui P. Carp, depuse mai de mult timp pe biuroul Camerei, formează tezaurul din care guvernul escamotează cîte-o idee, pentru a o prezenta, cu multe şi rele modificaţiuni, ca a sa. EMINESCU, O. XII, 419. Calitatea grecilor de-a escamota în folosul lor cuceriri făcute de alţii... este proverbială, id. ib. XIII, 165. 0 R e f 1. pas. Aproape tot ce câştigă ţăranul i se escamotează sub titlurile cele mai diverse de către organele politice: statul, judeţul, comuna, id. ib. 191. ♦ (învechit, astăzi rar) A înşela, a păcăli. N-aşi voi să-i învăţ a adora pe om, n-aşi voi să-i espui la primejdia de a fi escamotaţi. C. A. ROSSETI, ap. GHICA, A. 68. [Cămătarii] au misia de a calici pe boieri, de a corumpe ţăranii şi de a scamota întreaga ţară română. ALECSANDRI, O. V, 22. Momentele-i de trezire le-a întrebuinţat numai spre a inventa mijloace indirecte, tertipuri, pentru a scamota şi buna-credinţă a europenilor şi făgăduinţele de îndreptare ce dase protectorilor săi. ODOBESCU, S. III, 375. In toate 81 ESCAMOTABIL, -Ă -6- ESCAMOTARE cestiunile ne-am trezit cu surprinderi, ca şi când încrederea ţării acesteia ar trebui escamotată. EMINESCU, O. XIII, 262. E culpabil fiindcă a escamotat pe clientul său cu 100 galbeni. I. NEGRUZZI, S. I, 242. Publicului escamotat de fraudatorii şi farseurii culturali..., sinceri sau ipocriţi, îi lipseşte senzaţia de acurateţe, de rafinament moral. ARGHEZI, S. XXV, 331. 3. A evita cu abilitate (ceva dificil) printr-un subterfugiu; a trece sub tăcere, a ignora, a ocoli, a omite; a ascunde sub aparenţe înşelătoare, a disimula, a masca; a prezenta altfel decât este, a denatura, a falsifica, a mistifica. Jurnalistul teatral cată să se lupte... în contra şarlataniei acreditate şi prezumţioase care... schimbă titlul pieselor şi escamotează operile teatrale, prefăcăndu-le din drame în comedii sau farse. FILIMON, O. II, 274. Tocmai pe spanioli şi-a găsit d. Ureche să şi-i escamoteze astfel din propriul său citat? MAIORESCU, CR. II, 63. La noi, cu bărbăţie şi cu stăruinţă, s-a manifestat dorinţa vie... de a deveni un lanţ de unire... între cei cari cereau dreptatea pentru popoarele creştine din Imperiul turcesc şi cei cari refuzau sau voiau s-o scamoteze. ODOBESCU, S. III, 436. Pe deasupra poporului nostru s-a superpus o pătură străină fără tradiţii,... fără naţionalitate hotărâtă, care ne-a escamotat lucrul cel mai scump pe care un popor îl are: simţul său istoric. EMINESCU, O. XII, 376. Om de tenebre şi de politică bizantină, el va căuta să escamoteze acest vot care-l loveşte cu brutalitate în faţă. id. ib. XIII, 238. Cu o furie sălbatică începe a mă înjura, certându-mă că am îndrăznit să escamotez un document în care ţara îşi exprima voinţa. ARHIVA, X, 248. Aceşti ochelari erau la el o mască...; îl ajutau să escamoteze drama neştiinţei lui de carte. CAMIL PETRESCU, P. 200. Diferenţa dintre noi este că ei, prin complezenţe, escamotează adevărul, îl interpretează binevoitor, în timp ce eu am curajul să-l suport. A. HOLBAN, o. II, 187, cf. 17. Prin această diversiune xenofobă, boierii sperau să escamoteze revendicările ţărăneşti. OŢETEA, T. V. 364. Creaţia e escamotată prin peisaj nefolositor, mişcarea interioară prin epistole. CONSTANTINESCU, S. V, 74, cf. DL, DM. Nu ne poate determina să escamotăm drama acestui nobil. CONTEMP. 1966, nr. 1 007, 215, cf. DN2. Esenţele tragice ale piesei dispar într-o prezentare dramatică în care textul nu numai că nu se speculează, - ci este sistematic escamotat. CONTEMP. 1970, nr. 1 253, 4/2. Un raţionalism prea simplist nu face decât să escamoteze aceste probleme, în detrimentul vieţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 84, 32/3. Realizatorii filmului nu au putut escamota adevărul istoric. STEINHARDT, J. 170, cf. 245, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 0 Refl. p as. Nu vom avea nimica să mai sperăm: articoIii convenţiei se vor escamota, se vor aplica rău. DÂMBOVIŢA (1858), l2/32. Poporul ce grăieşte astfel e de neam latinesc, iar nu slav precum au îndrăznit a o pretinde campionii panslavismului care s-au înşălat a crede că naţionalităţile se pot scamota prin câteva note şi manifestaţiuni diplomatice. ALECSANDRI, O. IV, 139. Ei bine, prin proiecte fragmentare şi votate ad-hoc se escamotează în România Constituţia şi regimul electoral. EMINESCU, O. XIII, 220. 4. A introduce trenul de aterizare al unui avion în interiorul aripii sau al fuzelajului, după decolare, pentru a micşora rezistenţa la înaintare a avionului în timpul zborului. Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 0 R e f 1. pas. La avioanele actuale se escamotează nu numai aterizorul principal, ci şi cel auxiliar. LTR2 VII, 294. -Prez. ind.: escamotez. - Şi: (învechit, astăzi rar) scamota vb. I. - Din fr. escamoter. ESCAMOTABIL, -Ă adj. 1. Care poate fi escamotat (2, 3), care se poate escamota. Cf. DM, DN2, M. D. enc., dex, dn3, D. ENC., NDN. 2. (Despre trenul de aterizare al unui avion) Care poate fi escamotat (4), care se poate escamota. Aterizoml escamotabil prezintă şi avantajul că frânează avionul, când e scos în timpul evoluţiei de aterizare. LTR2 VII, 294, cf. DL, M. D. ENC., DEX, D. ENC. - PL: escamotabili, -e. - Din fr. escamotable. ESCAMOTÂGIU s. n. v. escamotaj. ESCAMOTAI s. n. Acţiunea de a escamota şi rezultatul ei. 1. (Franţuzism învechit) Scamatorie; (învechit, rar) escamotare (i). Cf. escamota (1). Cf. I. GOLESCU, C., POEN. -AAR. — HILL, V. I, 6102/34. Lavater... arăta totdauna mult gust pentru orice i se părea misterios...; că-i plăcea cu deosebire să vază făcând escamotage (nezdrăvănii) sau alte minuni de felul acesta. FIS. 23/6, cf. COSTINESCU. 2. (Rar) Escamotare (2). Cf. DN3, NDN. - PL: escamotajuri. - Şi: (învechit) escamotâgiu (pi. escamotage), (învechit, rar) scamotâgiu (COSTINESCU) s. n. - Din fr. escamotage. ESCAMOTARE s. f. Acţiunea de a escamota şi rezultatul ei. 1. (învechit, rar) Scamatorie; (franţuzism învechit) escamotaj (1). Cf. e s c a m o t a (1). Cf. I. GOLESCU, c., POLIZU, 411. 2. Acţiunea de a face să dispară ceva fară să se bage de seamă; acţiunea de a pune stăpânire pe ceva pe ascuns, prin fraudă, prin viclenie etc., subtilizare (2), sustragere (2); (rar) escamotaj (2). Cf. escamota (2). Cf. POLIZU, 411. La pehlivănii de burse şi politice, la escamotări de bilete din urne electorale, la pungăşie şi tripotaj vă pricepeţi. EMINESCU, O. XII, 333, cf. DL, DM, dex, DN3. ♦ (învechit, rar) Act de rea-credinţă bazat pe înşelătorie şi pe forţă. Azi este tristul aniversar al escamotărei lui Cuza. ALECSANDRI, S. 163. 3. Evitare cu abilitate (a ceea ce este dificil); ignorare, omitere (în mod intenţionat); disimulare; denaturare, falsificare, mistificare. Cf. escamota (3). Iată ce Cameră a fost aceea care la 1868 a votat dlui Rosetti recompensă, o Cameră care ziua în amiaza mare comitea escamotări de cifre. EMINESCU, O XI, 114. Roşii sânt în adevăr meşteri în escamotarea ideilor noastre şi în renegarea propriului lor trecut, id. ib. XII, 361. De multe ori interpretez în rău vorbe de-ale ei care nu vor să fie rele, dar nu le-am auzit bine, le-am schimbat înţelesul prin escamotarea unei nuanţe. A. HOLBAN, O II, 57, cf. 126. Pseudosavantul căpătase o catedră fără concursul legal, prin escamotarea unei situaţii şubrede. ARGHEZI, P. T. 356. Ar fi fost un simplu artificiu şi o evadare din sinceritate, care ar fi dus la escamotări de adevăruri. PAS, Z. I, 6, cf. DL, DM. Escamotarea aspectelor istorico-sociale, neafirmarea răspicată a unui punct de vedere, ridică o barieră între noi şi cei cărora, în definiţii, le sunt destinate cărţile. românia LITERARĂ, 1969, nr. 38, 8/1, cf. DEX, DN3, DSR. Tolerarea corupţiei,... escamotarea permanentă a adevărului, perpetuarea abuzurilor... sunt factori ce accentuează dezintegrarea socială în România de astăzi. RL 1994, nr. 1 170, 1/3. 4. Operaţie prin care trenul de aterizare al unui avion este introdus în interiorul aripii sau al fuzelajului, după decolare, pentru a micşora rezistenţa la înaintare a avionului în timpul zborului. Cf. escamota (4). Escamotarea s-a impus când s-a constatat că o carenare a roţilor izolate nu a dat rezultatele aşteptate. LTR. Escamotarea se face cu ajutorul echipamentului energetic al avionului. LTR2, cf. DP, DER, DTT. - PL: escamotări. - Şi: (învechit, rar) scamotâre s. f. POLIZU. - V. escamota. 85 escamotat, -ă -7- ESCARMUŞA ESCAMOTAT, -Ă adj. (Despre trenul de aterizare al unui avion) Care a fost supus escamotării (4). Aterizarea avionului „pe burtă”, cu aterizorul escamotat,... e preferabilă aterizării cu trenul scos. LTR2 vii, 295. - PL: escamotaţi, -te. - V. escamota. ESCAMOTATÎV, -Ă adj. (Rar) Care escamotează. Cf. PUŞCARIU, L. R. I, 388, SFC IV, 101. - PL: escamotativi, -e. - Escamotat + suf. -iv. ESCAMOTĂTOR s. m. (învechit, rar) Scamator. Cf. I. GOLESCU, C. - PL: escamotători. - Escamota + suf. -ător. ESCAMOTER s. m. v. scamator. ESCAMOTOR s. m. v. scamator. ESCAMPÂ vb. 1.1 n t r a n z. (Franţuzism învechit, rar) A fagi repede (şi pe neobservate). Cf. COSTINESCU. - Prez. ind.: ? - Din fr. escamper. ESCAPADĂ s. f. Acţiune intempestivă prin care cineva se sustrage de la obligaţiile profesionale sau familiale, de la preocupările vieţii cotidiene printr-o plecare (nepermisă, secretă etc.) de scurtă durată, cu scopul de a se distra, de a se recrea etc. Avu apoi îndrăzneala a părăsi scena, lăsând orchestrul a suna numai acompaniamentul — fiindcă partea reală sau motivul cântărei o luase cu dânsa în scapada ei. FILIMON, O. II, 195, cf. COSTINESCU. Putând, în fine, după atâta răbdare, să-ţi plăteşti luxul unei escapade, fireşte nu poţi găsi nimic mai nemerit pentru divertirea spiritului tău decât nişte munţi mai nalţi decât Carpaţil CARAGIALE, O. VII, 451, cf. ENC. ROM., ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Dacă a dorit o escapadă extraordinară, a avut-o, căci a străbătut zeci de sate cu automobilul. REBREANU, R. II, 99. Să facem într-o seară o escapadă. C. PETRESCU, î. II, 262, cf. id. C. v. 195, BRĂESCU, A. 155. Până acum a fost foarte amuzant. Un fel de escapadă. SEBASTIAN, T. 366, cf. SCRIBAN, D. N-aveam să-i spun nimic lui Raoul de escapada nocturnă a doamnei Alba şi a mamei sale. MIHĂESCU, D. A. 65, cf. 70. Ii trebuia o fată frumoasă, o tovarăşă tânără de escapade. CĂLINESCU, O. I, 98. Făcea câte o nevinovată escapadă cu dânsa, ca... aceea de a merge cu trenul până în apropiatul Potsdam,... când n-avea treburi la agenţie, id. ib. XI, 170. Voi trece peste toate peripeţiile escapadei Olguţei la Bucureşti. PERPESSICIUS, M. I, 318, cf. 69. Revede Milanul şi o regăseşte pe Angela Pietragma, face escapade pe ţărmurile lacului de Como şi la Veneţia. VIANU, L. u. 442, cf. DL, DM, CONTRIBUŢII, III, 156, DN2, HRISTEA, P. E. 286, M. D. ENC., DEX. Zicea că bunică-su, pe vremea lui Carol întâi, făcuse o escapadă de pomină în Bucureşti. ŢOIU, î. 393, cf. DN3, V. BREBAN, D. G., DREV. Am fost într-o scurtă călătorie în Franţa şi am avut privilegiul de a ieşi de mai multe ori din perimetml Parisului, unde mă ţineau captiv domiciliul meu temporar şi lipsa de bani necesari efectuării oricărei escapade. ROMÂNIA LITERARĂ, nr. 1, 1992, 9/1, cf. D. ENC., NDN. 0 F i g. Aş fl dorit, ca o răscumpărare a deselor sale escapade prin feerii şi prin operetă, să-l văz reluându-şi firul succeselor sale de mai nainte. REV. NOUĂ, I, 160. ♦ Legătură amoroasă întâmplătoare (şi trecătoare); aventură. Ca să facă o escapadă sentimentală, într-un rând, invocase o indispoziţie strict femeiască. CAMIL PETRESCU, P. 79. Nu vorbeam despre Dania, căci găseam inutil să vorbesc lui Milly despre escapadele mele. A. HOLBAN, O. I, 138. Ziţa... aspiră la „intelectualul” Venturiano şi îi plac escapadele sentimentale, grădinile de vară. CONSTANTINESCU, S. II, 25. Nu dădea nicio atenţie escapadelor arhitectului, tolerându-le ca pe un drept intim al lui, sigură de afecţiunea... soţului ei. CĂLINESCU, O. v, 252. Află că şi generalul a făcut o escapadă, pe care mi-a mărturisit-o mama abia acum. S-a ambalat cu o croitoreasă, id. ib. VII, 106. In amândoi se trezi amintirea ultimei lor escapade. VINEA, L. II, 230, cf. DL, DM, DN2. Escapadele libertinului încep să ne amuze prin rigoarea pe care ducele o pune în galanterie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 162, 32/1, cf. DEX. Sever pricepu îndată dorinţa ei ca escapada, cum o numea, să se desfăşoare cât mai discret cu putinţă. I. GHEŢIE, B. II, 233, Cf. DN3, DSR, DREV, NDN. - PL: escapade. - Şi: excapâdă (hristea, p. e. 286), (învechit, rar) scapâdă s. f. - Din fr. escapade. - Excapadă, formă hipercorectă. - Scapadă < it. scappata. ESCAPÎSM s. n. Concepţie filosofică şi etică care preconizează evadarea din cotidian prin contemplarea „esenţelor spirituale” şi căutarea unui refugiu în atemporalitate. Cf. DN3, D. FIL., NDN. - Din engl. escapisme. ESCAPÎST, -Ă adj., s. m. şi f. (Persoană) care este adeptă a escapismului. Cf. NDN. - PL: escapişti, -ste. - Din engl. escapiste. ESCÂRĂ s. f. (Med.) Crustă negricioasă şi dură care se formează pe piele, pe plăgi etc. în urma necrozării unor ţesuturi superficiale. Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6112/16. Tabacul tras pe nas aduce o iritaţiune locală care ajunge a face escare (zgăibuliţe) şi vegetaţiuni pecinginoase. MAN. SĂNĂT. 113/24, cf. 106/18, PROT.-POP., N. D., FROLLO, V. 208, COSTINESCU, LM, ENC. ROM. După ce s-a format escara, vom face pansament cu talion. BIANU, D. S., cf. MINERVA. Stând atâta vreme pe spate, în pat, făcu o escară la capătul de jos al şirei spinării. CĂLINESCU, B. I. 666. La bolnavii gravi şi slăbiţi în urma îndelungatei şederi în pat într-o singură poziţie se formează adesea escare. BELEA, P. A. 199, cf. DER. Prevenirea escarelor se face prin activarea circulaţiei sângelui cu ajutorulfrecţiilor alcoolice. ABC SĂN. 153, cf. 84, DN2, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. - Scris şi: (după fr.) escarră (PROT. - POP., N. D.), eschară (LM, ENC. ROM.). - PL: escare. - Din fr. escarre, eschare. ESCARIFICĂ vb. I. Tranz. şi refl. (Rar; despre ţesuturi) A se supune sau face să fie supus procesului de formare a unor escare. Cf. DN3, NDN. - Prez. ind.: pers. 3: escarifică. - Din fr. escarrifler. ESCARIFICARE s. f. Acţiunea de a (se)escarifica şi rezultatul ei; producere, formare a unor escare. Cf. DN3, NDN 546. - V. escariflca. ESCARLÂT subst. (învechit, rar) Scarlaţină (1). Cf. ALEXI, w. - PL: ? - Et. nec. ESCARMUŞ s. n. v. escarmuşă. ESCARMUŞÂ vb. I. 1 n t r a n z. şi refl. (Franţuzism învechit, rar; despre avangărzile sau detaşamentele a două armate potrivnice) A se angaja în lupte de scurtă durată; a se încăiera, a se ciocni. Cf. COSTINESCU. 100 ESCARMUŞĂ -8- ESCELA - Prez, ind.: escarmuşez. - Din ir. escarmoucher. ESCARMUŞĂ s. f. (Franţuzism rar) Ciocnire, luptă de scurtă durată între avangărzile sau între detaşamentele a două armate potrivnice. Cf. COSTINESCU, IORDAN, L. R. A. 22. - PI.: escarmuşe. - Şi: escarmiiş s. n. COSTINESCU. - Din fr. escarmouche. ESCARÓTIC, -Ă adj., s. n. (Med.; astăzi rar) (Substanţă caustică) a cărei aplicare pe piele produce escare. Cf. POEN. -AAR. - HILL, V. I, 6112/42, COSTINESCU, LM, BIANU, D. S., DN3, NDN. - Scris şi: (dupăfr.) escharotic. LM. -PI.: escarotici, -ce. - Din fr. escarotique, escharotique. ESCARPAMÉNT s. n. 1. (Rar) Pantă abruptă. Spre S de platoul Babadagului se întâlneşte o zonă de dealuri... Spre Dunăre, ele formează escarpamentele care încep de la Hărşova şi continuă spre S, până la N de Cernavodă. ONCESCU, G. 39, cf. DN3, NDN. 2c (Mii.) Pantă abruptă a unui mal de pământ sau a zidului de apărare al unei cetăţi. Cf. ltr2. - PI.: escarpamente. - Din fr. escarpement. ESCARPÁRE s. f. (Mii.) Executare a barajelor antitanc. Cf. LTR2, SFC IV, 313, DN3, NDN. - De la escarpă, după fr. escarpement. ESCARPÁT, -A adj. (Rar; despre terenuri, forme de relief etc.) Care prezintă o pantă abruptă; (învechit, rar) escarpos. V. înclinat, povârnit2 (2). în genere vorbind, ogaşele şi văile sânt locurile unde se află situate satele cari se întind pe râpele cele mai escarpate şi în ponoarele cele mai adânci. I. IONESCU, M. 41, cf. DN2, DN3, NDN. - PI.: escarpaţi, -te. - Din fr. escarpé. ESCĂRPĂ s. f. (Mil.) 1. Taluz de pământ sau de zidărie care mărgineşte şanţul de apărare al unei fortificaţii. înainte de 1886..., escarpa se făcea de zidărie, astăzi... ea se face de pământ. ENC. ROM., cf. BARCIANU, ALEXI, W., MINERVA, LTR. La partea superioară, escarpa se continuă cu un parapet, care formează spinarea rampartului. LTR2, cf. DN2, DN3. 2. Baraj antitanc executat prin săpare de taluzuri în versanţii orientaţi către inamic, în scopul măririi înclinării pantei, astfel încât tancul inamic să nu mai poată trece. Cf. DER, M. D. ENC., DEX, LEX. MIL., V. BREBAN, D. G., D. ENC. - PI.: escarpe. - Din fr. escarpe. ESCARPEN s. m. Pantof decoltat, nedecupat, cu talpa foarte subţire. Arătă surprins, nedumerit, halatul, escarpenii de lac, care-i dau un aer de colonel de cavalerie. CAMIL PETRESCU, N. 113. Se clatină pe escarpenii lui subţiri. VINEA, L. 1,422, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. - PL: escarpeni. - Din fr. escarpín. ESCARPÓS, -OĂSĂ adj. (învechit, rar; despre forme de relief) Escarpat. Intrând cineva în Vrancea pe la Ireşti, vede în partea dreaptă versantul Măgurei..., râurat la poalele lui de Putna, a căreia maluri escarpoase... sânt inabordabile. I. IONESCU, P. 344. - PL: escarpoşi, -oase. - Escarpă + suf. -os. ESCÂS s. n. (Mar.) Apărătoare a unei guri de ţeavă din bordajul unei nave. Cf. L. ROM. 1962, nr. 6, 26, cf. 29. - Cf. germ. Eiskasten „apărătoare contra gheţurilor”. Cf. L. rom. 1962, nr. 6, 26. ESCATOLOGIC, -Ă adj. Care se referă la escatologie, care aparţine escatologiei, specific escatologiei. Cf. MINERVA, 201. Viziunile siderale eminesciene sunt genetice sau eschatologice, după cum privesc naşterea sau moartea universului. CĂLINESCU, O. XIII, 313. Stingerea luminii... nu se întemeiază pe nici un concept raţional, ci pe groaza instinctivă de întuneric, pe sentimentul eschatologic al Apocalypsului. id. ib. 471, cf. XVI, 23. Percepţia... ciclurilor materiei ca „facere şi desfacere”, exprimând veşnicul „proces universal”, umple opera eminesciană de tablouri cosmogonice şi eschatologice. STREINU, P. C. III, 270, cf. DN2. „Cursa oarbă” a memoriei orfice implică un secret înţeles escatologic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 107, 23/4. Viziunea sumbră, eschatologică a viitorului devine optica unor scrieri, ib. 1972, nr. 13, 6/3, cf. steinhardt, j. 340, M. D. enc. El trece de la observaţia strictă... la cele mai ample viziuni, de factură eshatologică. PAPU, C. N. 31, cf. DN3, DEX2, D. ENC., NDN. - Scris şi: (după fr., germ.) eschatologic. - PL: escatologici, -ce. - Şi: eshatologic, -ă adj. - Din fr. eschatologique, germ. eschatologisch. ESCATOLOGÎE s. f. Totalitatea concepţiilor (religioase) referitoare la soarta omului după moarte, la sfârşitul lumii şi al universului; ,(în creştinism) învăţătura despre instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu, după a doua venire a lui Iisus Hristos, ca Judecător. Cf. ENC. ROM., MINERVA, 427. în Evul Mediu mistica apocaliptică cunoaşte o nouă înviorare, colorându-se însă din ce în ce mai mult cu pesimismul propriu escatologiei catolice. V. ROM. iunie 1957, 130, cf. DER, DN2. [Am discutat] cu Floriana despre ce ea numeşte eshatologia lui Marmeladov. STEINHARDT, J. 389, cf. M. D. ENC. Trecută prin limbajul liric al lui Dimov, escatologia devine o feerie. simion, s. r. iii, 275, cf. 335, cf. dn3, d. fil., v. breban, d. g., KERNBACH, D. M. Intr-o antologie a eshatologiei în artă, scenariul acesta ar ocupa un loc unic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 5, 8/2, Cf. DEX2, D. ENC., NDN. - Scris şi: (după fr., germ.) eschatologie. ENC. ROM., DN2, PN3. - Şi: eshatologie s. f. - Din fr. eschatologie, germ. Eschatologie. ESCAVĂRE s. f. v. excavare. . ESCAVÂT, -Ă adj. v. excavat. ESC AVATOR s. n. v. excavator. ESCAVĂŢIE s. f. v. excavaţie. ESCAVAŢIUNE s. f. v. excavaţie. ESCEDÂ vb. I v. exceda. ESCEDÂNT, -Ă adj. v. excedent. ESCEDE vb. III v. exceda. ESCEDENT, -Ă adj., s. n. v. excedent. ESCEDÎNT s. n. v. excedent. ESCEDÎNTE s. n. v. excedent. ESCELÂ vb. I v. excela. 123 ESCELANT, -Ă -9- ESCHIVA ESCELANT, -Ă adj. v. excelent. ESCELÂRE s. f. v. excelare. ESCELENCIE s. f. v. excelenţă. ESCELENT, -Ă adj. v. excelent. ESCELENTÎSIM, -Ă s. n., adj. v. excelentisim. ESCELENŢĂ s. f. v. excelenţă. ESCELENŢIE s. f. v. excelenţă. ESCELÎNŢĂ s. f. v. excelenţă. ESCELÎNT, -Ă adj. v. excelent. ESCELÎNTE adj. invar, v. excelent. ESCENTRIC, -Ă adj., s. n. v. excentric. ESCENTRICITÂTE s. f. v. excentricitate. ESCEPCIUNE s. f. v. excepţie. ESCEPE vb. Ill v. excepe. ESCEPSIE s. f. v. excepţie. ESCEPTÂ vb. I v. excepta. ESCEPTÂRE s. f. v. exceptare. ESCEPŢIE s. f. v. excepţie. ESCEPŢIONÂ vb. I v. excepţiona. ESCEPŢIONÂL, -Ă adj. v. excepţional. ESCEPŢIUNÂL, -Ă adj. v. excepţional. ESCEPŢIUNE s. f. v. excepţie. ESCERPE vb. Ill v. excerpta. ESCERPT s. n. v. excerpt. ESCES s. n. v. exces. ESCESÎF, -Ă adj. v. excesiv. ESCESÎV, -Ă adj. v. excesiv. ESCHELĂ s. f. v. schelă. ESCHIAMÂRE s. f. v. exclamare. ESCHÎDE vb. III v. exclude. ESCHÎDERE s. f. v. excludere. ESCHÎLĂ s. f. Fragment mic care se detaşează dintr-un os fracturat sau necrozat. Osul poate fi rupt în mai multe bucăţi, cari să numesc eschile. BIANU, D. S. 317, cf. DER. Aşchiile desprinse de os se numesc eschile. ABC SĂN. 167, cf. DN2, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. - PI.: eschile. - Din fr. esquille. ESCHIMO s. m. v. eschimos. ESCHIMOI s. m. pl. v. eschimos. ESCHIMOS, -Ă s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Populaţie de tip mongoloid, care trăieşte în regiunile arctice din America de Nord, Europa şi Asia; (şi la sg.) persoană care aparţine acestei populaţii. Comerţul eschimoşilor cu evropeii, carii foarte rar îi vizitează, se cuprinde cea mai mare parte în schimbul blanilor cu feliurite mărfuri de fier şi de steclă. IC. LUM. (1840), 111/22. La anul 1777, se creştină, botezându-se, cel dintâi eschimo, traducându-se (tălmăcindu-se) totodată şi Testamentul Nou în limba eschimoşilor. ib. (1840), 112/35. De ea [rasa mongolă] se ţin... finii şi laponii din Europa şi eschimoşii din America. RUS, I. I, 54/28. Eschimosii se nasc cu o aptitudine estraordinară pentru pescărie. HASDEU, I. C. I, 247. Un eschimos, croit din mătrice a fi pescar, va căuta pretutindeni un ţărm unde să nu-i lipsească viţeii-de-mare. id. ib. Eschimoii trăiesc încă evul de piatră, ocazionalminte se servesc şi de metale. F (1882), 265, cf. ŞĂINEANU, ENC. ROM., BARCIANU. Eschimoşii sunt mici, veritabili mongoli... Se nutresc din pescuit şi vânătoare. MINERVA, cf. CADE. Nu m-ar mira ca în sobele gazdei noastre să ardă grăsime de balenă, ca în iurtele eschimoşilor. TUDORAN, O. 160, cf. DL, DM. Ocupaţia de bază a eschimoşilor este vânătoarea de morse, foci, balene... şi pescuitul. DER, cf. M. D. ENC., DEX. însuşi cuvântul „teatru” lipseşte din limba eschimoşilor. scânteia, 1978, nr. 11 172, cf. drev, v. breban, d. g., d. enc., ndn. 0 (Ca termen de comparaţie sau în construcţii comparative) Străinătatea civilizată n-a auzit încă de oameni care trăiesc ca eschimoşii, în vizuini. BACALBAŞA, S. A. II, 22. Se adună în grabă o ceată... de copii, îmbrăcaţi toţi gros, ca nişte eschimoşi. AGÂRBICEANU, O. XII, 187. Marina trecu prin curte, cu fizionomie de eschimos, vătuită cu zăpadă până în gât. CĂLINESCU, E. O. II, 273. Toţi aveau nişte căciuli grele, urâte, de eschimoşi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 1, 7/2. 2. Adj. Care aparţine eschimoşilor (1), privitor la eschimoşi. Cf DEX. Un grup... din Groenlanda... a înfiinţat în capitala Danemarcei primul studio de artă dramatică eschimosă. scânteia, 1978, nr. 11 172, cf. drev, ndn. 4 (Substantivat, f.) Limbă amerindiană vorbită de eschimoşi (1). Cf. D. ENC., NDN. - PL: eschimoşi (şi, învechit, rar, eschimosi), -se. - Şi: (învechit, rar) eschimo s. m., eschimoi s. m. pl. - Din fr. esquimau, germ. Eskimo. ESCHÎS, -Ă adj. v. exclus. ESCHÎSĂ s. f. (învechit, rar) = schiţă1 (2). Cele mai multe din bucăţile poetice ce se cuprind în această colecţie nu sânt decât nişte eschise, nişte cercări neîndeplinite. KOGĂLNICEANU, O. I, 321, cf. CONTRIBUŢII, I, 80. - PL eschise. ESCHISÎT, -Ă adj. v. exchizit. ESCHIUZÂR s. m., adj. v. işchiuzar. ESCHIUZARLÂC s. n. v. ischiuzarlâc. ESCHIVĂ vb. I. 1. R e fi. A se sustrage (cu abilitate) de la ceva, a evita să se implice în ceva, să-şi asume răspunderea, să-şi spună părerea etc. V. s c ă p a (II 1), ş o v ă i 1 (II 1). E imposibil 164 ESCHIVARE - 10- ESCLUSIVIST, -Ă să mă eschivez. Trebuie să discutăm cu dânsul. REBREANU, O. VIII, 330. In sine îşi spunea că Gavrilescu ar putea să-l ajute şi nu vrea, cine ştie din ce cauză. Se eschivează ca să nu-şi ia nici un angajament, id. ib. IX, 49, cf. 176. O prezintă numai pe ea, eschivându-se să pronunţe limpede numele Măriei. CAMIL PETRESCU, T. I, 373, cf. id. N. 152. Răspunsul Porţii era gata şi Reis-Efendi trimise după dragomanii ambasadei ruseşti pentru a li-l remite. Sub diferite pretexte, toţi s-au eschivat. OŢETEA, T. V. 214. De unde o ai? căută Gaittany să afle originea obiectului. - O am şi eu de unde o am! se eschivă femeia. CĂLINESCU, S. 58. Nu-mi place că te eschivezi, începu ea; mă faci să vorbesc eu în loc să vorbeşti tu. Vrei să câştigi timp. VINEA, L. II, 12, cf. DL. Englezii se eschivară şi nu trimiseră în ajutorul marinei decât o parte din avioane. PREDA, DELIR. 317, cf. DM, DN, DN2. Profesorul nostru de naturale s-a eschivat. Nu ne-a vorbit de Darwin. Consemnul tacit al corpului profesoral era de a nu angaja discuţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 10, 19/4, cf. M. D. ENC. Pilda Măriei Magdalena... înseamnă pentru noi că nu trebuie să ne eschivăm în abstracţiune şi generalizare. STEINHARDT, J. 310, cf. 224, DEX. Eu nu ştiu nimic, se eschivă din nou Helena. Ca să fiu sinceră, nici nu cred. i. GHEŢIE, B. II, 317, cf. 175. O invită să ia loc pe patul... unde stătuse., bucureşteanul plecat fie de oboseală, fie că se eschivase. ŢOIU, î, 123, Cf. DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 0 T r a 11 Z. (învechit, rar) D. Villamarina ar fi dorit foarte a eschiva (ocoli) orice respuns. TIMPUL (1856), nr. 3, 32/10. 2. R e f 1. A pleca repede (şi pe neobservate). Cf. ALEXI, w. Când se alcătui lista, cu înţelegere tacită, îl înscriseră undeva, pe la coadă şi toţi se eschivară din jurul său. C. PETRESCU, î. II, 134. Pentru ce să dau două mii? încercă ţăranul să se eschiveze, iuţind paşii spre a se pierde în mulţime. CĂLINESCU, S. 37, cf. 154, DL, DM, DN, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 3. Tranz. (La box, scrimă, lupte etc.; complementul indică o lovitură sau un atac al adversarului) A evita printr-o deplasare uşoară, surprinzătoare şi rapidă a corpului. Cf. IORDAN, L. R. A. 498. Potrivnicul său eschivă lovitura, printr-o paradă puţin obişnuită, stângace. STANCU, R. A. I, 274. A eschivat lovitura adversarului la box. DSR, cf. NDN. 0 Refl. (Rar) O încercare de lovitură în maxilar dădu greş, adversarul eschivându-se, dar în acelaşi timp mâna stângă îl plesni în stomac. CĂLINESCU, 0.1,221. - Prez. ind.: eschivez. - Din fr. esquiver. ESCHIVARE s. f. Acţiunea de a se eschiva (1) şi rezultatul ei; sustragere (cu abilitate) de la ceva; (rar) eschivă (2). V. scăpare (I 5), şovăială (II 1). Şi acum aceeaşi întrebare... Dar în ce împrejurări... Nici o eschivare nu era cu putinţă. T. POPOVICI, S. 409, cf. M. D. ENC. 339, DEX, DN3, DSR. - PL: eschivări. - V. eschiva. ESCHIVA s. f. 1. (La box, scrimă, lupte etc.) Procedeu tehnic prin care se evită o lovitură sau un atac al adversarului, printr-o deplasare uşoară, surprinzătoare şi rapidă a corpului. Cf. alas 6 vi, 1938,10/2, IORDAN, L. R. A 498. Luându-şi vânt, îl lovi cu putere în faţă, dar Văgălău făcu o eschivă, lipindu-se de zid. T. POPOVICI, S. 537, cf. DN, L. ROM. 1960, nr. 5, 22, DN2. Un meci al eschivelor superbe, al paradelor şi ripostelor de lecţie... în ambianţa unei încleştări de stil şi frumuseţe. SPORTUL, 1970, nr. 6 324, 4/1 .Cunoscătorii sportului cu mănuşi aplaudă cu mai mult entuziasm o eschivă frumoasă decât o lovitură puternică, ib. 1972, nr. 7 081, 3/5, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 2. (Rar) Eschivare. Poate că Gib Mihăescu a mai fost incidental obiectul unor iscoditoare comentarii..., însă automatismul obsesiei, eschiva lucidă şi apoi treptata demisie a minţii în faţa delirului nu apar până acum minuţios examinate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 108, 4/3. Datorită acelei bine ştiute strategii a eschivei, romanului îi lipsesc fermitatea şi claritatea construcţiei, ib. 1992, nr. 3, 11/3, cf. DCR2, MDN. - PL: eschive. - Din fr. esquive. ESCHÍZ, -Ă adj. v. exchiz. ESCHIZIU adj. v. exclusiv. ESCIENT adv. (Franţuzism învechit, rar) în mod conştient; în cunoştinţă de cauză. Cf. alexi, w. - Din fr. escient. ESCINDÁRE s. f. v. excindare. ESCÍNDE vb. III v. excinde. ESCITÁ vb. I v. excita. ESCITÁBIL, -Ă adj. v. excitabil. ESCITÁNT, -Ă adj. v. excitant. ESCITÁRE s. f. v. excitare. ESCITÁT, -Ă adj. v. excitat. ESCITATÍV, -Ă adj. v. excitativ. ESCITATÓR s. n. v. excitator. ESCITÂŢIE s. f. v. excitaţie. ESCITAŢILJNE s. f. v. excitaţie. ESCITĂT0R, -OARE adj. v. excitator. ESCITĂT0RIU, -OARE adj. v. excitator. ESCIZIÚNE s. f. v. excizie. ESCLAMÁ vb. I v. exclama. ESCLAMÁRE s. f. v. exclamare. ESCLAMATÍV, -Ă adj. v. exclamativ. ESCLAMÁTTE s. f. v. exclamaţie. ESCLAMAŢRJNE s. f. v. exclamaţie. ESCLÚDE vb. III v. exclude. ESCLÚDERE s. f. v. excludere. ESCLÚS, -Ă adj. v. exclus. ESCLUSÍV, -Ă adj. v. exclusiv. ESCLUSIVAMÉNTE adv. v. exclusivamente. ESCLUSIVÍSM s. n. v. exclusivism. ESCLUSIVÍST, -Ă adj. v. exclusivist. 195 ESCLUZIE -11- ESCORTA ESCLUZIE s. f. v. excluziune. ESCLUZIUNE s. f. v. excluziune. ESCLUZÎV, -Ă adj. v. exclusiv. ESCLUZIVITÂTE s. f. v. exclusivitate. ESCOBÂR s. m. (Franţuzism rar) Persoană ipocrită, şireată3, vicleană. Cf. DN, DN3, ndn. - PL: escobari. - Din fr. escobar. ESCOGITÂ vb. I v. exocogita. ESCOGITAŢIUNE s. f. v. excogitaţie. ESCOMPT s. n. v. scont. ESCOMPTÂ vb. I v. sconta. ESCOMT s. n. v. scont. ESCOMUNICÂ vb. I v. excomunica. ESCOMUNICÂRE s. f. v. excomunicare. ESCOMUNICÂT, -Ă adj. v. excomunicat. ESCOMUNICÂŢIE s. f. v. excomunicaţie. ESCOMUNICAŢIUNE s. f. v. excomunicaţie. ESCOMUNICĂCIUNE s. f. v. excomunicaţie. ESCONT s. n. v. scont. ESCONTÂ vb. I v. sconta. ESCONTÂRE s. f. v. scontare. ESCONTENTÂ vb. I. T r a n z. (învechit, în Transilv.) A acorda (cuiva) o despăgubire (mai ales bănească); (învechit, în Transilv.) a escontentelui. V. despăgubi, mulţumi (7). Ardelenii cari au pretensiuni în Ungaria să fie escontentaţi. BARIŢIU, P. A. I, 38, cf. GHEŢIE, R. M., BĂRCIANU, ALEXI, W. - Prez. ind.: escontentez. - Cf. e s c o n t a. ESCONTENTÂRE s. f. (învechit, în Transilv.) Acţiunea de a escontenta şi rezultatul ei; despăgubire (mai ales bănească); (învechit, în Transilv.) escontentaţiune. Cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., T. POP, D. J. 123. - PL: escontentări. - V. escontenta. ESCONTENTAŢIUNE s. f. (învechit, în Transilv.) Escontentare. Cf. BARCIANU, 238, T. POP, D. J. 123. - De la escontenta. ESCONTENTELUÎ vb. IV. Tranz. (învechit, în Transilv.) A escontenta. Dumnealui ne-au excontenteluit cu mai mult, care noi niceodată nu am avut a cere de la d[u]mnealui ceva, fără cât de milostivire au făcut (a. 1806). IORGA, S. D. XII, 160, cf. SFC iv, 129. - Prez. ind.: escontenteluiesc. -Şi: excontentelui vb. IV. - Escontenta + suf. -elui. ESCONTOR adj. (Franţuzism învechit, rar) Scontator. Bancheri escontori. EMINESCU, O. XII, 486. - PL: escontori. - Din fr. escompteur. ESCOPETĂ s. f. Veche armă de foc portativă, cu ţeava evazată. Cf. DN3, ndn. - PL: escopete. - Din fr. escopette. ESCORIÂ vb. I v. excoria. ESCORIÂT, -Ă adj. v. excoriat. ESCORIÂŢIE s. f. v. excoriaţie. ESCORIAŢIUNE s. f. v. excoriaţie. ESCORT s. n. v. escortă. ESCORTA vb. I. Tranz. 1. A însoţi (pe cineva sau ceva) în timpul unei deplasări, pentru a apăra, a proteja sau în semn de respect, de consideraţie. Cf. poen. - aar. - hill, v. I, 612742, NEGULICI, 356, STAMATl, V. 2742/47, 34777. Romanii se apărară; şi Valeria, fiia lui Poplicola, călare având năvălit prin mijlocul luptătorilor, a fugit, şi trei servi carii o escorta, năvălind..., o scăpară în tabăra lui Porsena. ARISTIA, PLUT. 275/10. Cele două legioane, ce escorta bagagele, cum aflară despre luptă alergară aci. TEULESCU, C. 140/17, cf. 337/4, POLIZU. O ceată de oameni înarmaţi atacase o trăsură mare, ce era escortată de câţiva soldaţi. CALENDAR (1858), 75/31. Domnii deputaţi moldoveni fură excortaţi de către şeful şi jandarmeria poliţiei până la cuartirurile d-lor. DÂMBOVIŢA (1859), 1282/68. Când voiagea în provinţiile a cărora... supunere cătră el îi erau cunoscute, svita sa era de 500 până la 1000 cavaleri, însă în Cecinia,... unde influenţia rosiană nu rămăsăse fără rezultat, el era... escortat de 2-5000 oameni. CALENDAR (1860), 99/28. O caretă domnească cu şesă cai, escortată de un escadron de arnăuţi şi neferi. ib. (1861), 125/20, cf PROT.-POP., N. D. 577, FROLLO, V. 501, CANELLA, V. 8. [î]l vor escorta ca să reintre în capitală. BARONZI, C. I, 184/32, cf. COSTINESCU, LM. E târziu, trebuie să dejunez mai devreme: escortăm pe Maiestăţile Lor la gară. CARAGIALE, O. II, 11, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Pe şosea, apărea trăsura prefectului Baloteanu escortată de maiorul călare. REBREANU, R. II, 250, cf. SCRIBAN, D. Cei mai mulţi veneau escortaţi de cete numeroase de slujitori, pe care ţăranii trebuiau să-i găzduiască. OŢETEA, T. V. 68. Venind cu vaporul în ţară, apăru şi el escortat de miliţia valahă, pe podul Mogoşoaiei. CĂLINESCU, O. XVII, 276, cf. DL, DM, DN, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. ♦ A însoţi în timpul unei deplasări un deţinut, un prizonier etc. pentru a-1 împiedica să fugă. Escortară la Sibiiu cu dragoni pe alţi patru preoţi, şi-i trântiră în prinsoare. BARIŢIU, P. A. II, 654. Ceilalţi [prizonieri] să fie escortaţi de una din diviziile noastre până la graniţa rusească. MAIORESCU, D. II, 110. A fost arestat în Săcel şi excortat la Sibiiu, unde a fost condamnat la moarte. ENC. ROM. III, 155. O frică grozavă începu a încolţi în sufletul soldatului: să nu fugă dezertorul ce escorta. LUC. VI, 335. Sosi şi convoiul de ţărani din Lespezi, escortat de soldaţi. REBREANU, R. II, 279. Preotul Radu Şapcă era prins şi condus din oraş în oraş, escortat de dorobanţi, ca un pungaş de rând. ARH. OLT. XII, 192. Al doilea convoi de prizonieri de la Plevna - escortat de trei companii din regimentul al treisprezecelea de dorobanţi şi 226 ESCORTARE - 12- ESCORTĂ de două escadroane de călăraşi — porni la 2 dechemvrie spre Ţară. SADOVEANU, O. II, 122. Sentinelele îi escortau dinapoi fără baionetă, de-a lungul străzilor către autoritaţi şi gări. ARGHEZI, S. XVIII, 74, cf. DL, DM, DN. Scena finală a Columnei lui Traian înfăţişează un lung şir de daci cu femeile şi copiii lor, escortaţi de soldaţi romani. H. DAICOVICIU, D. 236, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 2. P. e x t. A însoţi, a conduce, a acompania (pe cineva). Morrel escortă pe contele până la port. BARONZI, C. VIII, 141/11. Deputatul a propus o plimbare pe malul mării, căci au plecat escortaţi şi de economistul brun. CAMIL PETRESCU, P. 134. Ministml Justiţiei, Gică Elefterescu, escortat de Iordan Hagi-Iordan, a fost sufletul festivităţilor. C. PETRESCU, O. P. II, 322, cf. id. C. V. 182. Fusesem foarte bine primiţi de un domn impunător..., escortându-ne la plecare un alai de chelneri şi picoli. BRĂESCU, A. 199, cf. 50. O femeie grasă sosea şi ea de-a fuga,... escortată de un alai de copii. ARGHEZI, S. XVI, 57. Landră... îl escortase până în odaia lui caldă şi curată. STANCU, R. A. III, 187. Părea... o şcolăriţă de la călugăriţe, escortată de rude tutelare, într-un local public. VINEA, L. I, 151, cf. II, 160. 0 F i g. Se va îmbarca din piaceta St. Marco şi va fi escortat de glasul magneficului. LĂZĂRESCU, S. 19/20. Cu ochii împăienjeniţi înaintam printre călători, întâmpinat de aceleaşi mirosuri pestilenţiale, care mă excortaseră la despărţire. BRĂESCU, A. 8. Am aşteptat între trăsuri,... escortaţi de ţipătul gâtuit al unui cor. ARGHEZI, S. X, 115. 3. (Despre nave militare) A însoţi (în timp de război) nave de transport sau de pasageri pentru a le proteja; (despre avioane de vânătoare) a însoţi (în timp de război) avioane de bombardament, de transport, de pasageri sau nave comerciale pentru a le proteja. Cf. DL, DM, DN, DEX, DN3. - Prez. ind.: escortez. - Şi: excortă, (învechit) scortâ (NEGULICI, PROT. - POP., N. D., LM 240) vb. I. - Din fr. escorter. - Excortă, formă hipercorectă. - Scorta < it. scortare. ESCORTARE s. f. Acţiunea de a escorta (1) şi rezultatul ei; însoţire a cuiva (sau a ceva) în timpul unei deplasări, pentru a apăra, pentru a proteja etc. sau pentru a supraveghea, a păzi să nu fugă. Cf. POLIZU. Dorobanţul este dator a face în fiecare lună zece zile de serviciu administrativ adică... escortarea arestanţilor, prinderea hoţilor. I. IONESCU, M. 268. Divizia 3 sub generalul Racoviţă e întrebuinţată la escortarea prizonierilor până la Prut. MAIORESCU, D. II, 110. Toate acestea trebuie să aibă o margine — şi marginea este escortarea poliţienească a sofalelor până la graniţă, pentru a evita scandalele. EMINESCU, S. P. 195, cf. T. POP, D. J. 123. La transportul şi escortarea banilor haraciului la Poartă erau folosiţi atât slujitorii, cât şi lefegii. STOICESCU, C. S. 353, cf. DN2, DEX, DN3. - PL: escortări. - V. escorta. ESCORTAT, -Ă adj., s. m. (Rar) (Persoană) care este însoţită în timpul unei deplasări, pentru a fi apărată, pentru a fi protejată etc. sau pentru a fi împiedicată să fugă. Cf. escorta (1). Cf. LM, GHEŢIE, R. M. Numărul ofiţerilor din escortă este cel puţin egal cu cel al escortaţilor. RL2006, nr. 4 865, 13/6. - PL: escortaţi, -te. - V. escorta. ESCORTĂ s. f. 1. Grup (mic) de militari, de poliţişti, de agenţi de pază etc. care însoţesc, în timpul unei deplasări, o persoană, un grup de persoane sau un transport de mărfuri, de valori etc., cu scopul de a le asigura protecţia. V. p a z ă (II 1), s t r a j ă (I 3). Escorta lui au fost de 200 de călăreţi. INTAMPL. 28/24. Vor rândui milităreşti escorte pentru petrecere. LP 15/14. Arunsu, fiul lui Porsena, agiunsu la bună vreme ca să agiute escorta... şi să întovărăşască zăloagele. VÂRNAV, F. 58v/l, cf. I. GOLESCU, C., POEN. - AAR. - HILL, v. I, 612738. Purceserăm spre casă, luând, din staţie în staţie, câte o escortă de siguranţă de trei jandarmi călări, ca să ne apere de briganzi. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 48, cf. NEGULICI, 356. Voi merge singur, unde sânt chemat, fără nici o escortă de zbiri. LĂZĂRESCU, S. 119/18, cf. STAMATI, D., ib. V. 2742/46, 347712, POLIZU. O ceată de oameni înarmaţi atacase o trăsură mare, ce era escortată de câţiva soldaţi; escorta era aproape de a fi învinsă. CALENDAR (1858), 75/32. în ziua de Sf. Constantin, Olimpie soseşte la Goleşti cu o mică escortă de arnăuţi. GHICA, S. 112, cf. PROT. — POP., N. D. îl întovărăşea numai o mică oaste,... ca în chip de escortă, contra nesiguranţei drumurilor. HASDEU, I. V. 16, cf. 173. Lasă-mă cel puţin să-ţi dau o escortă care să te însoţească până la cetate. BARONZI, I. L. I, 72/12, cf. FROLLO, V. 501, CANELLA, V. 8, cf. COSTINESCU, LM. Generalul... mă va trimite cu o escortă de cazaci. LĂCUSTEANU, A. 39, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Cere să i se dea o escortă, ca să-l însoţească pe drumul de la Turnu Roşu până la graniţă. ARH. OLT. V, 307, cf ŞĂINEANU, D. U., MINER VA, CADE. Escorta de soldaţi îl părăsi. ARH. OLT. X, 232. Urmează plecarea escortei. SADOVEANU, O. II, 508, cf. IORDAN, L. R. A. 40, SCRIBAN, D. Ipsilanti... se prezentă cu o excortă de oameni înarmaţi. OŢETEA, T. V. 243, cf. 291. Părăsind Bucureştii cu o escortă de trei ostaşi din garda domnească. CĂLINESCU, C. O. 266. Desigur aş fi putut să-ţi dau o escortă care să-l însoţească până la ieşirea din ţară. PREDA, DELIR. 147, cf. DN, HRISTEA, P. E. 285, DN3.15 bandiţi înarmaţi au atacat o maşină blindată şi o escortă, pentru a jefui cinci milioane de ranzi. RL 1993, nr. 1 043, 8/6, cf. NDN. 0 F i g. Catone dezarmat iese din citadelă cu încredere şi merge la dânşii. Nemărginita sa consideraţiune îi servă de escortă şi otagiu. TEULESCU, C. 313/20. ♦ Grup (mic) de militari, de poliţişti, de agenţi de pază etc. care însoţesc pe deţinuţi, pe prizonieri etc., în timpul unei deplasări, pentru a-i împiedica să fugă. Fu dus pântre şire de nenumăraţi privitori, până la cel mai din afară capăt a piaţei...; un escort de husari îl petrece. FM (1840), 979. îl ferecă în lanţuri şi-l trimise cu escortă la Ibrahim. BARIŢIU, P. A. I, 42. Fu... smuls din mijlocul seracilor şi de la poalele bisericei; şi, încungiurat de o numeroasă şi aspră escortă, fu trimis în lagărul de la Hotin. ROM. LIT. 43714. în dreapta şi în stânga strălucea armele escortei. BARONZI, I. G. 592/3. Ne daseră paşapoarte pentru Semlin, prin Braşov, şi se hotărâră cu învoiala consulului englez să ne ducă cu o escortă până la hotar şi acolo să ne libereze. BOLINTINEANU, O. 263. De-abia poate, înainta prin învălmăşala neînchipuită a coloanelor de prizonieri cu escortele lor. MAIORESCU, D. II, 108. Escorta noastră de-a lungul sălilor Justiţiei, cu arma orizontală în spatele deţinuţilor... era impresionantă. ARGHEZI, S. XIII, 155, cf. DL, DM. Câteodată arestaţii erau mai mulţi, şi atunci,... păşind prin mijlocul străzii, escorta mânuind în văzul tuturor patul armei. V. ROM. februarie 1958, 28, cf. DN, M. D. ENC., DEX, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC. Escorta era compusă din agenţi de poliţie din cadrul Serviciului Cercetări Penale. RL 2004, nr. 4 410, 29/5. Numărul ofiţerilor din escortă este cel puţin egal cu al escortaţilor. ib. 2006, nr. 4 865, 13/5. 0 L o c. adv. Sub escortă = (în legătură cu verbe ca „a duce”, „a trimite” etc.) sub pază militară sau poliţienească. S-au arestuit de cătră oastea franţeză, atât soldaţii cum şi ofitării lor, depuind armele, s-au dus sub escortă. AR (1837), 68736. Viteaza ei garnizoană latină fu silită să capituleze şi trimisă sub excortă sigură... la marginea Ungariei. EMINESCU, O XIV, 104. Este izgonit sub excortă peste Dunărea. XENOPOL. I. R. XIV, 41. Cumnatul lui Neculce... fu arestat în Chiev, iar hatmanul nostru dus supt escortă, „cu vartă”, la Harcov. IORGA, L. I, 240. După interogatoriile şi bătăile obişnuite, îl trimise sub escortă, la parchetul din Bistriţa. REBREANU, I. 354. Parcă ar fi fost deţinute plimbate sub excortă la tribunal CAMIL PETRESCU, P. 86, cf. DL. îl duce sub escortă. DSR. Au 229 ESCREMÂNT -13- ESCROC, -OACĂ fost transportaţi sub escortă la Parchetul de pe lângă CSJ, în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri. RL 2003, nr. 4 120, 1/4. Poliţiştii Biroului Naţional Interpol au adus în România, sub escorta, şapte persoane urmărite internaţional, ib. 2004, nr. 4 283, 20/6. (F i g.) Şi te poartă subt escortă O cohortă De ţânţari. TOPÎRCEANU, O. A. I, 87. (E x p r.) A fugi (sau, rar, a evada) de sub escortă = (despre deţinuţi, prizonieri etc.) a reuşi să scape de sub paza militară sau poliţienească. Totul era ca deţinutul să poată fugi de sub escortă. CĂLINESCU, B. I. 535. Au încercat să fugă de sub escortă pe când erau duşi de la o închisoare către altă închisoare. STANCU, R. A. III, 242. Arestatul dădea de veste unui prieten că are intenţia... să fugă de sub escortă la cel dintâi prilej. PAS, Z. IV, 215, cf DL. (F i g.) Au evadat din evul mort Poemele de sub escortă. VULPESCU, P. 109. 2. Grup de oameni (de obicei militari) care întâmpină şi însoţesc un suveran, un mare demnitar, o persoană importantă etc. în semn de respect, de onoare, de preţuire. V. alai, cortegiu, paradă (1), suită (1). De aice înălţimea Sa au purces spre Măscva de unde i s-au trimis întru întâmpinare o caretă cu o escortă (svită de cavalerie). AR (1829), 1012/18. După această audienţie Mfăria] Sa s-au suit în trăsură, însoţit... de câţva dregători ai palatului împărătesc şi de acii de frunte ai politiii, cu escortă de un escadron de cavalerie, ib. (1837), 184728. Aveam ambiţia a mă duce singur, fără scortă de onoare. ARICESCU, P. E. 25/17. Cei ce se trăgeau din slujbă, li se făcea cinste trimiţându-se acasă cu escortă, bălcescu, O. I, 55, cf. NEGULICI, 356, POLIZU. Escortele prinţilor asiatici se par totdeauna ezagerate în privirea europeilor. CALENDAR (1860), 100/1. Gubernatorii lui Şamil... erau încungiuraţi de o escortă mai mică sau mai însămnătoare, dupre rangul ce- ’l ocupa. ib. (1860), 100/8, cf. PROT. - POP., N. D. 578, LM, CADE. De Marenne mulţămi cu potrivite vorbe, preamărind pe renumitul şi binecredinciosul prinţ creştin Georgie Vodă, care avea bunătatea să-i trimeată o escortă aşa de aleasă. SADOVEANU, O. X, 99, cf. SCRIBAN, D. Automobilul... m-a transportat la palat cu prilejul răspunsului la mesaj, încadrat de escorta regală. ARGHEZI, P. T. 282, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 0 (Ironic) Scorta lui Don Juan se compunea de trei domestici şi un preceptor, licenţiatul PedriUo. HELIADE, D. J. 103/22. 0 F i g. Escorta acea neagră a Tetesii se suie, Ieşind din sânul mării. PELIMON, C. I. 72/11. Lenea şi escorta ei de viţii. SCRIBAN, D. Oltul, e el însuşi prea dornic de aventură, pentru a nu porni, chiar fără escortă, în altă parte. BOGZA, C. O. 105. 3. Navă (1) sau formaţie de nave (1) de luptă care însoţesc (în timp de război) nave de transport sau de pasageri pentru a le proteja; avion de vânătoare sau formaţie de avioane de vânătoare care însoţesc (în timp de război) avioane de bombardament, de transport, de pasageri sau nave comerciale pentru a le proteja. Cf. STAMATI, V. 347748, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, LTR2 XI, 376, 385, 387, 388, dl, dm, dm, m. d. enc., dex, dn3, v. breban, d. G., D. ENC., NDN. - PL: escorte. - Şi: excortă, (învechit) scortă s. f., (învechit, rar) escort s. n., (formă coruptă) iscurtă (BL X, 40, HRISTEA, P. E. 218, GR. S. V, 121) S. f. - Din fr. escorte. - Excortă, formă hipercorectă. -Scortă < it. scorta. - Iscurtă: prin apropiere de „(a fi ţinut) din scurt”. ESCORTOR s. n. Navă (1) mică de luptă sau avion de vânătoare care face parte dintr-o escortă (3) şi care îndeplineşte misiunea de a escorta (3). Cf. LTR2, DN2, DEX, DN3, NDN. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Vedete escortoare. LTR2 XI, 376. - PL: escortoare. - Din fr. escorteur. ESCREMÂNT s. n. v. excrement. ESCREMÉNT s. n. v. excrement. ESCREMENTÁL, -Ă adj. v. excremental. ESCREMENŢIÂL, -Ă adj. v. excremenţial. ESCREMÍNT s. n. v. excrement. ESCRESCÉNJÁ s. f. v. excrescenţă. ESCRETÍV, -Ă adj. v. excretiv. ESCRETÓRIU, -IE adj. v. excretor. ESCRÉ1TE s. f. v. excreţie. ESCRETTÚNE s. f. v. excreţie. ESCRÍE vb. III. Tranz. 1. (învechit; complementul indică alegeri, concursuri etc.) A face public, a aduce la cunoştinţa tuturor (în scris). Societatea pentru studii istorice... din Paris a escris un concurs pentru cea mai bună „istorie a provinciilor danubiane... CONV. LIT. XI, 200. Pentru ocuparea postului..., comitatul Bistriţa-Năsăud să escrie concurs. GT (1886), nr. 198, 4/2, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU. Acest ministeriu dizolvă Camera Deputaţilor... în 22 mai 1879 şi escrise alegeri noauă. SBIERA, F. S. 328, cf. 249, ALEXI, W. 0 R e f 1. pas. Fratele lacob îmi scrie că el aude că d-ta nu vrei să primeşti postul ştiut, şi de aceea Bătrânul vrea să se escrie concurs. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 77. Alegerile pentru Camera Legislativă a ţării se escriseră îndată, în mart. SBIERA, F. S. 162. Comitetul Bucovinei a propus... să se escrie concurs pentru ocuparea lui [a postului], id. ib. 246. 2. (învechit, rar; complementul indică operaţiuni financiare) A pune în circulaţie; a emite. Statul escrie un împrumut. Creditul Mobiliar se-nsărcinează să-l plaseze. EMINESCU, O. XII, 250. 3. (învechit, rar; complementul indică dări, impozite etc.) A pune (B II 4) (în mod ilegal). Bandele, fornate câteodată din 100 până la 200 vagabonzi, merg cu îndrăzneala lor până a năvăli ziua-n amiaza mare asupra satelor şi a escrie contribuţiuni grele pentru locuitori (a. 1880). ap. EMINESCU, O. XI, 199. - Prez, ind.: escriu. - Calc după germ. ausschreiben. ESCRÍERE s. f. (învechit) Acţiunea de a escrie (1) şi rezultatul ei; aducere la cunoştinţa tuturor (prin scris). Perturbaţiunea cauzată prin măsura escrierii unui termen prea lung pentru acoperirea acţiilor băncii, abuzul cu procúrele... sânt agravate... de turburarea adusă în circulaţiunea bunurilor. EMINESCU, O. XI, 235, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. - PL: escrieri. - V. escrie. ESCROC, -OACĂ s. m. şi f. Persoană care obţine prin manevre frauduloase, prin înşelătorie un profit, un avantaj (material sau spiritual); pungaş, şarlatan, şnapan, (popular şi familiar) pezevenchi (2), (învechit şi regional) mafler, (regional) şalvir1, (familiar) panglicar (2), pehlivan (2), potlogar (2). V. p a p u g i u (2), pişicher (1), şiret3, şmecher (1), şoltic, şuier1 (1). Excrocii, potlogarii, samsarii se recrutează toţi din această clasă. IONESCU-RION, S. 223, cf. ŞĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W. El mai introduce în nuvelă şi pe poliţaiul oraşului, care e un escroc laş. IBRĂILEANU, S. P. CR. 257, cf. T. POP, D. J. 123, RESMERIŢĂ, D., MINERVA, 432, CADE. Nu e scriitor, ci escroc, încercând... să escrocheze şi pe regina, cu plasarea unei piese a ei la Berlin. LOVINESCU, S. II, 11, cf. 332. Am socotelile în sertar la birou... Acest 243 ESCROCA - 14- ESCUDO miliard e băgat în buzunar de câţiva excroci. CAMIL PETRESCU, P. 219, cf. id. T. ii, 151 .Adina, dar aceasta e o faptă de canalie! - De perfect acord, De canalie şi de excroc. C. PETRESCU, O. P. II, 219. Oameni oficiali şi gravi, cu masca zâmbetului falş pe buze, dau mâna cu aventurierii şi escrocii, barcagiii de ieri, milionarii de azi. BART, E. 146. Dispare subit, întorcându-se la condiţia lui mizeră de escroc nerealizat. STREINU, P. C. III, 217, cf. IORDAN, L. R. A. 40, SCRIBAN, D. Excroaca... procedase cu sânge rece şi cu răbdare. Şi când fusese sigură de lovitură... devalizase pe prinţ de întregul lui avut. MIHĂESCU, D. A. 234, cf. 265. Stănică, tip jovial, de escroc sentimental, de intermediar interlop şi de intrigant,... arivist aprig, fără scmpule. CONSTANTINESCU, S. II, 217. Poporul... nu te ascultă şi nu-ţi dă atenţie decât atunci când te impui, ori ca om puternic, bine înarmat, ori ca excroc. ULIERU, C. 73. N-ai simţit că te minte, escrocul? n-ai mirosit că te păcăleşte, banditul? ARGHEZI, s. X, 71, cf. XV, 98. Dar cum ai putut să te laşi tu, mamă, să-şi bată joc escroaca de tine? CĂLINESCU, O. III, 168. Nu-i nici un motiv ca escroci de teapa lui Taieb să lase din mână o legaţie care i-a înscris în statul de plată. id. ib. VII, 414 .Pe cuvintele unui escroc, care s-a mai ocupat şi cu spionajul, nu va pune nimeni temei. STANCU, R. A. iv, 43. Nu-mi plăcea să fac pe escrocul sentimental. VINE A, L. I, 366, cf. DL. Ce escroc! exclamă secretarul, răsfoind dosarul. PREDA, R. 366. Acesta era, într-adevăr, un excroc ordinar. T. POPOVICI, S. 298, cf. DM, DN. „Inevitabilul Stănică”... e parşiv şi seducător, hoţ şi sentimental, escroc şi principial. N. MANOLESCU, A. N. I, 260, cf. HRISTEA, P. E. 285. Ajuns la un moment de cumpănă (iminenţa unor controale financiare etc.) escrocul caută soluţii. L 1971, nr. 484, 3/1, cf. M. D. ENC., DEX. De toate am avut în familie, chiar şi escroci, pe frate-meu. I. GHEŢIE, B. II, 385, cf. DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G. Prin această metodă, escrocul reuşise să inducă în eroare şi câţiva ziarişti din presa locală, pozând în victimă. RL 1993, nr. 1 141, 9/4, cf D. ENC., NDN. 0 (Adjectival) Bătrânii sunt şireţi, escroci, ţi-o spun eu ca avocat. CĂLINESCU, O. iv, 27. - PI.: escroci, -oace. - Şi: excroc, -oâcă s. m. şi f. - Din fr. escroc. - Excroc, formă hipercorectă. ESCROCA vb. I. Tranz. (Folosit şi a b s o 1.) A obţine prin manevre frauduloase, prin înşelătorie un profit, un avantaj (material sau spiritual); a înşela, a pungăşi, (regional) a potlogări (2), a şufari. V. şmecheri (2). Cf. ŞĂINEANU, BARCIANU, ALEXl, W., RESMERIŢĂ, D. Nu e scriitor, ci escroc, încercând, între altele, să escrocheze şi pe regina, cu plasarea unei piese a ei la Berlin. LOVINESCU, S. II, 111. Nu apăruse, ca atâţia alţii, după război,... cu trecutul ermetic drapat de avere, ademenind şi aservind lumea bună.... prin balul banului, cu scopul de-a exploata sau escroca mai târziu. TEODOREANU, L. 214, cf. SCRIBAN, D. Vinovată e direcţia închisorii că s-a scoborât... să-l ajute să fie escrocat şi păcălit. ARGHEZI, S. XXXIV, 78. Tu discuţi aprins... în cafenea şi birt - şi debitezi o mie de nerozii pe minut, escrocat în speranţă, escrocat în bună-credinţă. id. P. T. 77, cf. DL, DM, DN, M. D. enc., dex, dn3, dsr, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - Prez. ind.: escrochez. - Şi: excrocâ vb. I. - Din fr. escroquer. - Excroca, formă hipercorectă. ESCROCARE s. f. Acţiunea de a escroca şi rezultatul ei; înşelare. Cf. M. D. ENC. 339, DEX, DSR. - PL: escrocări. - V. escroca. ESCROCĂRÎE s. f. v. escrocherie. ESCROCHERDÎE s. f. v. escrocherie. ESCROCHERÎE s. f. 1. Faptă a unui escroc; înşelătorie, pungăşie, şarlatanie (1), şmecherie (2), (popular şi familiar) pezevenclâc (2), (regional) şolticărie, (familiar) matrapazlâc (2), panglicărie (3), pehlivănie (2), potlogărie1 (2). V. pişicherlâc, şiretlic (1), şiretenie1 (2), ş u 1 e r i e. Cf. I. GOLESCU, C. Aci vezi vun cârciumar, care... a devenit pseudomilionar, aci vran gheşeftar învechit în zile rele care-a ştiut să ocolească cu măiestrie paragrafii Codului penal privitori la escrocherie. EMINESCU, O. XI, 243. Matilda Popescu a zis că dacă se ştie cu casa încurcată pentru ce face escrocherie şi o mai dă şi la alţii. CARAGIALE, o. I, 191, cf. ENC. ROM., BARCIANU. Ceea ce vrei să faci acum e o escrocherie, o nelegiuire. SĂM. I, 27, cf. 162, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., MINERVA, 432. Trebuie să fie închis pentru vreo excrocherie. CAMIL PETRESCU, P. 386, cf. SCRIBAN, D. Ziarele furnică de afaceri, de escrocherii comise sub firme guvernamentale. ARGHEZI, P. T. 31, cf. id. S. X, 60. îşi dădu numaidecât seama că ar fi umilit-o, scoţând în evidenţă micile escrocherii pe care le îngăduia din cauza ei. CĂLINESCU, O. III, 89, cf. 263. Escrocheriile se petreceau în acte, în arhivele tribunalelor; se jura strâmb, se măsluia. BOGZA, A. î, 43. Destituit pentru escrocherii, a părăsit capitala, plecând spre o destinaţie necunoscută. STANCU, R. A. III, 353, cf. I, 178. Dar să ştii un lucru: în escrocherii nu mă bag. E specialitatea voastră. VINEA, L. II, 254, cf I, 144. Ai făcut vreo ispravă, vreo escrocherie, ai făcut politică? H. LOVINESCU, T. 146, cf. DL. II pusese la curent cu un proces al fabricii; o escrocherie pe care o făcuse în numele ei unul dintre furnizori. T. POPOVICI, S. 250, cf. DM, DN, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G. Sfârşitul secolului trecut, al occidentalizării Japoniei, a fost pentru clasa ei conducătoare o epocă de aur a escrocheriilor, jafului public, malversaţiunilor şi corupţiei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 4/3, cf. D. ENC., NDN. 2. Mod de a acţiona propriu escrocilor; înşelăciune, şarlatanie (2). Unii... au săvârşit mai multe mişcări de eshocherdie (de urâcios câştig). CR (1832), 212/3. Escrocheria (înşelăciunea) descoperindu-să, au vederat că nenorocita femeie... era de la Presburg. CALENDAR (1856), 42/29. Trebuie să constatăm că d. ministru de interne nu se sfieşte a cita în raporturile sale cătră rege acte apocrife, cu iscălituri căpătate prin subrepţiune şi escrocherie. EMINESCU, O. XII, 262, cf. ŞĂINEANU, CADE. La sate pătrund cărţi... dăunătoare; unele au chiar o vădită tendinţă de escrocherie, cum sunt broşurile de făcut farmece. SADOVEANU, O. XIX, 54. Mijloacele pe care le întrebuinţezi sunt mai mult escrocherie decât muncă. id. ib. XX, 562. Iată iar mijind în mine gândul falsului şi-al escrocheriei. MIHĂESCU, D. A. 11. Tatăl ei, un alcoolic nevindecabil, lunecând pe panta decăderii sociale până la escrocherie. CONSTANTINESCU, S. V, 82. Primul-procuror a înlăturat din primul moment bănuiala escrocheriei. ARGHEZI, S. X, 207. încasa nişte bani fără să i să cuvină şi fără să muncească. — Adică furt? — Nu... — Atunci, escrocherie... sau delapidare. TUDORAN, O. 135. Cunoşteaţi de mult întregul mecanism, toată superba escrocherie pe care eu o întâlnisem din întâmplare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 85, 7/1. - PI.: escrocherii. - Şi: excrocherie, (învechit, rar) escrocherdie (i. GOLESCU, c.), escrocărie (alexi, w.), eshocherdie s. f. - Din fr. escroquerie. - Pentru escrocherdie, eshocherdie, cf ngr. a i a x p o k á p 8 e i a. ESCUÂDĂ s. f. (în trecut) Subunitate militară comandată de un caporal sau de un brigadier. Cf. DDRF, ŞĂINEANU, ENC. ROM., ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DN, DN3, NDN. - Pronunţat: -cu-a-. - PL: escuade. - Şi: (învechit, rar) scuâdă s. f. ALEXI, w. - Din fr. escouade. ESCUDO s. m. Unitate monetară a Portugaliei şi a ţărilor care îi sunt sau i-au fost asociate; moneda care o reprezintă. Cf. ENC. ROM., DN , M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. - Pronunţat şi: işcudu. — PL: escudos. - Din port. escudo. Cf. fr. e s c u d o. 250 ESCUISIT, -Ă - 15- ESEIST, -Ă ESCUISÎT, -Ă adj. v. exchizit. ESCULÂP s. m. Calificativ pentru un medic1 renumit. Persoana juridică care se afla acum pe mâna îngrijitoare a esculapului nostru avea drepturi asupra unei moşteniri. EMINESCU, 0. VII, 110, cf BIANU, D. S., MINERVA, DN2, DEX, MDN. - PI.: esculapi. - De la n. pr. Esculap. Cf fr. e s c u 1 a p e. ESCULÂPIC adj. (învechit, rar) Care este adept al lui Esculap. Aprobată de cătră mai mulţi barbaţi esculapici am tipărit-o în două tomuri. CORNEA, E. I, VIII/18. - PL: esculapici. - Esculap (n. pr.) + suf. -ic. ESCULAPICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Care ţine de Esculap, care aparţine lui Esculap. Aceia din tinerii ce vor voi să înveţă în universităţi ighieismul după sistema Morizon să fie îndulciţi în practica lor de aceleşi privileghii ce le au cei ce învaţă teoriia esculapicească. VEISA, I. 162/2. - Pl.: esculapiceşti. - Esculap (n. pr.) + suf -icesc. ESCULÎNĂ s. f. Glicozidă extrasă din scoarţa castanului sălbatic, utilizată ca febrifug, antinevralgic şi antireumatic. Cf NOM. MIN. 1,225, LTR. Esculina e insolubilă în apă, dar se dizolvă în anumite proporţii în alcool şi în eter. LTR2. Esculina este folosită ca medicament având proprietăţi febrifuge, antinevralgice. DER, cf M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. - Din fr. esculine. ESCURS s. n. v. excurs. ESCURSĂ s. f. v. excursie. ESCURSIE s. f. v. excursie. ESCURSIUNE s. f. v. excursie. ESCURSÎV, -Ă adj. v. excursiv. ESCURŢIUNE s. f. v. excursie. ESCUZÂ vb. I v. scuza. ESCUZÂBIL, -Ă adj. v. scuzabil. ESCUZARE s. f. v. scuzare. ESCUZÂT, -Ă adj. v. scuzat. ESCUZĂ s. f. v. scuză. ES-DĂNŢUITOÂRE s. f. (învechit, rar) Fostă dansatoare. Aceasta este cetăţeana Artemisa, es-dănţuitoare la operă. BARONZI, 1. G. 256/7. - PL: es-dănţuitoare. - Es-1 + dănţuitoare. ESECRĂ vb. I v. execra. ESECRABIL, -Ă adj. v. execrabil. ESECRÂRE s. f v. execrare. ESECRÂT, -Ă adj. v. execrat. ESECRAŢIUNE s. f. v. execraţie. ESECUCIUNE s. f. v. execuţie. ESECUTÂ vb. I v. executa. ESECUTÂBIL, -Ă adj. v. executabil. ESECUTÂNT s. m. şi f. v. executant. ESECUTÂR s. m. v. executar. ESECUTÂRE s. f. v. executare. ESECUTÂT, -Ă adj. v. executat. ESECUTÎV, -Ă adj. v. executiv. ESECUTOR s. m. v. executor1. ESECUTORIU, -IE adj. v. executoriu2. ESECUTORIU, -OARE s. m. şi f. v. executor1. ESECUŢIE s. f. v. execuţie. ESECUŢIUNE s. f. v. execuţie. ESEGESĂ s. f v. exegeză. ESEGET s. m. v. exeget. ESEGETIC, -Ă adj., s. f. v. exegetic. ESEÎSM s. n. Stil specific unui autor de eseuri (1). Impresia... nu este de pagini proustiene, lipsind cu totul acel esseism al scriitorului francez. CĂLINESCU, IST. LIT. ROM. 622. Aminteam de... prozatori care îşi fixează explorările în densă materie socială - chiar dacă o fac fiecare în moduri stilistice atât de deosebite şi câteodată cu totul neconvergente: — realism liric, analism,... naraţiune de atmosferă, eseism. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 65, 5/5. Criticul stăpâneşte tehnica sintezei, ceea ce într-o fază de „ eseism ” amorf şi fragmentar nu este chiar puţin lucru. ib. 1970, nr. 87, 20/2. Trebuie semnalată aci contribuţia „noii critici” de factură structuralistă... al cărei defect este de a o fi făcut să se ruşineze de condiţia sa literară, de „impresionismul” şi de „eseismul” cu caracter tradiţional, excomunicate fără complexe. GRIGURCU, C. R. 10, cf. L. ROM. 1989,472. - Scris şi: (după fr.) esseism. - Din fr. essayisme. ESEÎST, -Ă s. m. şi f. (Rar la f.) Autor de eseuri (1). Tinerii eseişti români par să fi luat prea „ad litteram” această definiţie. AL. PHILIPPIDE, S. III, 259. Esseist, estetician şi filosfof], ziarist, a colaborat la multe rev[iste] şi ziare. MINERVA, 192. Tânărul eseist face o expunere academică, obiectivă a polemicii dintre I. Gherea şi T. Maiorescu. LOVrNESCU, S. vin, 53, cf 120. Toţi scriitorii români, esseişti, gazetari, poeţi sau dramaturgi au scris, scriu sau vor scrie un roman. CONV. LIT. LXVII, 35. Printre eseiştii momentului, Octavian Goga rezervă un loc întins... portretului moral. VIANU, A. P. 297. Printre portrete, unul din cele mai admirate este cel al marelui eseist Carlyle. OPRESCU, I. A. IV, 202. D. Blaga, cu ascendenţa sistematizării, se evidenţiază ca cel mai valoros eseist al generaţiei preţente. CONSTANTINESCU, S. I, 252, cf IV, 456. Sugera elevilor cu inteligenţă mai suplă asociaţii, 290 ESEISTIC, -Ă -16- ESENIAN1, -Ă care la unul din ei, eseist de mare merit, luă forma unei adevărate filozofii a naturii. CĂLINESCU, O. V, 262. De mult n-am mai avut plăcerea să scrim despre dl. F. Ader ca, poetul şi romancierul, esseistul şi criticul. PERPESSICIUS, M. III, 116. Keyserling..., celebrul eseist arată neajunsurile aspiraţiei spre noutate. BLAGA, Z. 312. Critic literar, publicist,... eseist, filosof... - activitatea lui G. Ibrăileanu este prea multilaterală pentru a putea fi studiată amănunţit. RALEA, S.T. III, 183. Zi-i eseist, zi-i filozof dar nu ziarist. VINEA, L. I, 333, cf. DL, DM, DN. Pirgu foloseşte de fapt o expresie populară pe care eseistul francez a introdus-o în franceza literară. N. MANOLESCU, A. N. III, 81. Printre puţinii noştri eseişti pot fi amintiţi Paul Zarifopol, Mihai Ralea, G. Călinescu. D. TERM. L. 126. Eseistul adoptă atitudinea aceasta pentru a ne invita să nu ne lăsăm intimidaţi de sferele abstracte ale speculaţiei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 73, 11/2. Albert Camus n-a fost numai un mare eseist şi romancier. CONTEMP. 1972, nr. 1 313, 2/5, cf. M. D. ENC. Eseistul francez identifică aceste arhetipuri în ideogramele cărţilor de joc. SIMION, D. P. 305, cf. DEX. Eseistul ştie din nou să-şi ascundă între rândurile unor judecăţi de constatare o întreagă concepţie despre teatru. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 11/3. Eseişti remarcabili prin cultură şi fineţe: Ion Vartic..., Marian Papahagi, Ioana Em. Petrescu. GRIGURCU, C. R. 19, cf. DREV, V. BREBAN, D. G. Se mira retoric că... eseista Monica Lovinescu s-ar împotrivi „autonomiei esteticului”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 1, 3/1, cf. D. ENC., NDN. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Distincţia este repede acceptată. Ea devine chiar clasică. Scriitorii-eseişti o revendică energic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 101,4/2. - Scris şi: (după fr.) esseist. - PI.: eseişti, -ste. - Din fr. essayiste. ESEISTIC, -Ă s. f., adj. 1. S. f. Gen de scriere literară, politică sau filosofică care conţine eseuri (1); totalitatea eseurilor unui scriitor, ale unei literaturi, ale unei epoci. La noi, mai ales, în ultima vreme, eseistica a luat o dezvoltare enormă. AL. PHILIPPIDE, S. III, 257. In eseistica filozofică nimeni nu e mai aproape de stilul lui decât I. Petrovici, subsumând totul clarităţii, simplicităţii, proprietăţii de expresie. LOVINESCU, S. VIII, 170, cf. 220. Poezia, proza narativă, teatrul, critica şi eseistica se concurează remarcabil şi fac afirmaţii comparabile în ordinea creaţiei cu acelea ale perioadei „junimiste”. STREINU, P. C. III, 239, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 388. Nuvelistica, folclorul, istoria, arheologia, istoria literară, critica de artă,... eseistica - iată tot atâtea domenii disparate, în care Odobescu s-a manifestat cu competenţă. CONSTANTINESCU, S. IV, 108. Există totuşi, în eseistica dlui Ralea, o serie de afirmaţii categorice; ele iau deseori forma aforistică, id. ib. 455, cf. DN2. Am greşi grav reducând eseistica lui Marin Sorescu la o pură înclinaţie spre parodie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 73, 11/1, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Eseistica sa, repet, e mai aproape de literatură decât de critică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 11/4, cf. D. ENC., NDN. 2. Adj. Care aparţine eseistului sau eseisticii (v. e s e i s t i c 1), privitor la eseist sau la eseistică, specific eseistului sau eseisticii. Nu se poate observa undeva în Occident o creştere apreciabilă a producţiei eseistice. AL. PHILIPPIDE, S. III, 258. Pur ideologică, de caracter mai mult eseistic, prolixă ca exprimare, corespondenţa lui e plină de puncte de vedere personale. LOVINESCU, S. VIII, 80. Toată literatura eseistică şi de memorialist, ca şi discursurile lui I. Petrovici, sunt punctate... de fulgerări poetice, id. ib. 171. Aplicaţiile lui eseistice, privind pictori (Delacroix, Guys), muzicieni (Wagner) şi scriitori (Hugo, Gautier, Flaubert), întemeiază altă estetică şi altă critică. STREINU, P. C. III, 73, cf. DN2. în toată opera sa poetică, dramatică, filosofică şi eseistică, Blaga a lărgit... această idee. TRIBUNA, 1970, nr. 694, 3/3. Mici paragrafe eseistice privind avatarurile istoriei moderne aparţin unei inteligenţe subtile. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 128, 15/1. Este atras deopotrivă de... spiritul causeur, atât de specific literaturii memorialistice şi eseistice, ib. 1972, nr. 11, 9/1, cf. M. D. ENC. Limbajul este direct şi de o precizie eseistică, poemul este întretăiat de citate şi înnobilat cu nume străine. SIMION, S. R. III, 100, cf. DEX. In cazul lui G. Călinescu, asistăm la triumful spiritului eseistic în critica noastră literară de descendenţă lovinesciană. DTL 157, cf. DN3, SCL 1987, 112, D. ENC., NDN. - Scris şi: (1) esseistică. PUŞCARIU, L. R. I, 388. - Pronunţat: -se-is-. - PI.: eseistici, -ce. - Din germ. Essayistik, essayistis^h. ESELENTISIM s. n. v. excelentisim. ESELENŢĂ s. f. v. excelenţă. ESELENŢIE s. f. v. excelenţă. ESELÎNŢĂ s. f. v. excelenţă. ESEMPLÂR1 s. n. v. exemplar1. ESEMPLAR2, -A, adj. v. exemplar2. ESEMPLÂRIU1 s. n. v. exemplar1. ESEMPLARIU2, -IE adj. v. exemplar2. ESEMPLARNIC, -A adj. v. exemplarnic. ESEMPLIFICÂ vb. I v. exemplifica. ESEMPLIFICÂT,-Ă adj. v. exemplificat ESEMPLU s. n. v. exemplu. ESEMPRU s. n. v. exemplu. ESEMPT, -Ă adj. v. exempt. ESEMPŢIUNE s. f. v. exempţiune. ESEMT, -Ă adj. v. exempt. ESEMŢIUNE s. f. v. exempţiune. ESEN s. m. (învechit, astăzi rar) Esenian1 (1). După întoarcerea de la robia Vavilonului, evreii au început a se eleni, frământând începuturile filozofiei elineşti cu vechea înţelepciune a părinţilor lor: de unde ău răsărit şi eresurile fariseilor, saducheilor şi essinilor, pre carele pomenindu-le să vede şi Iosip. POTECA, F. 7/11, cf FROLLO, v. 211, BARCIANU. îi asemăna [pe preoţii geţi] cu acea sectă din Palestina pe care o cunoaştem sub numele de eseni. PÂRVAN,G. 162. - Scris şi: essen. FROLLO, V. 211, BARCIANU. -PI.: eseni. - Şi: esin (scris şi essin) s. m. - Din lat. Esseni. ESENCIÂL, -Ă adj. v. esenţial. ESENCIE s. f. v. esenţă. ESENIAN1, -Ă s. m., adj. 1. S. m. Membru al unei secte, la vechii evrei, apărută pe la mijlocul sec. II î. Hr., caracterizată prin comunitatea bunurilor, ascetism, pacifism şi practicarea divinaţiei; (învechit, astăzi rar) esen. Cf. POEN. - aar. - HILL, V. I, 6152/30, FROLLO, V. 211, BARONZI, I. L. III, 216/31, BARCIANU, ENC. 312 ESENIAN2, -Ă - 17- ESENŢĂ ROM., DER. Essenienii sunt îndeobşte socotiţi ca precursori ai creştinismului. PANAITESCU, C. R. 44, cf. 43. Cărturarii evrei de pretutindeni au făcut foarte mare caz de asemănările dintre esenieni şi creştini. STEINHARDT, J. 200, cf M. D. ENC., DN3, V. BREBAN, D. G. De la esenieni, care au influenţat puternic creştinismul primitiv, au rămas, probabil, „Manuscrisele de la Marea Moartă”. D. ENC., cf. NDN. 2. Adj. (Rar) Care aparţine esenienilor1 (1), care se referă la esenieni1. Tâlcul amploarei ce s-a dat textelor eseniene este uşor de dibuit. STEINHARDT, J. 200. - Scris şi: essenian. -Pronunţat: -ni-an. -PI.: esenieni, -e. - Din fr. essenien. ESENIAN2, -Ă adj. Care aparţine lui S. Esenin sau creaţiei lui; privitor la S. Esenin sau la creaţia lui; specific lui S. Esenin sau creaţiei lui. Poezia [e] prevăzută de prisos cu o notă eseniană. GL 1962, nr. 416, 2/3, cf. L. ROM. 1962, nr. 5, 66. Un iz esenian se simte în poeziile „Frunze de toamnă”, „Cu irisul în galaxii”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 9, 10/3, cf L. rom. 1989, 476. Elegiile Florenţei Albu exprimau, în amintita perioadă, nu numai... dezrădăcinarea, echivalentă cu înstrăinarea, cândva cu vagi ecouri eseniene,... dar şi suferinţa. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 10, 9/2, cf. NDN. - Pronunţat: -ni-an. -PI.: esenieni, -e. - Esen[in] (n. pr.) + suf. -ean. ESENINÎSM s. n. (Rar) Mod de a scrie specific lui S. Esenin. Ortodoxindu-şi eseninismul şi aşezându-se pe sol naţional, versificatorul păstrează plebeianismul. CĂLINESCU, IST. LIT. ROM. 855. - Esenin (n. pr.) + suf -ism. ESENINÎST s. m. (Rar) Poet care scrie în maniera lui S. Esenin. Cf. călinescu, ist. lit. rom. 854. - PI.: eseninişti. - Esenin (n. pr.) + suf. -ist. ESENÎSM s. n. Doctrină a esenienilor1 (1). Cf. NDN. - Din fr. essenisme. ESENŢÂR s. n. Vas special folosit la prepararea esenţei (mai ales pentru ceai). N-a fost îndeplinit cum trebuie nici angajamentul de a produce o serie de sortimente noi cum ar fi: strecurători de legume, esenţare, omletiere, filtre de cafea. scânteia, 1962, nr. 5 351, cf. ll x, 240, dn35 dcr2, ndn. - PI.: esenţare. - Esenţă + suf. -ar. ESENŢĂ s. f. 1. Substanţă volatilă, cu miros aromatic puternic, extrasă din plante sau preparată sintetic şi întrebuinţată în industria farmaceutică sau alimentară, în parfumerie etc.; ulei esenţial (v. esenţial 4). De folos iaste essenţia din sare zburătoare. MEŞT. DOFT. II, 119r. Cui va da mâna să ia esenţia de mărgean, ib. 225721. Esenţie de smirnă. CALENDARIU (1814), 164/20. Esenţia de camfor, ib. (1814), 183/17. Esenţie de chihlibar. PISCUPESCU, O. 288/23, cf. poen. - AAR. - hill, v. i, 6152/24. S-au arătat... destui şarlatani, carii prin săruri astrale..., prin esenţe de sare, de aer, şi mirabilă,... cutează a zice cum că pot stăvili cursul naturei. VASICI, M. I, 22/7, cf. NEGULICI. Ia balsam (esenţă) de lemne 16 dram[uri]. CORNEA, E. II, 21 HO. Deşi solid, camforul se svapoară ca vericare esenţă, şi el absoarbe ca dânsele osigenul aerului. MAN. SĂNĂT. 98/10. Să puie... în locul camforului esenţie de terebentină, ib. 199/22. Mai mulţi corpi, precum clorul, hidrogenul carbonit... essencia de terebentin, pot împiedica fosforul de a luci la întunerec. MARIN, PR. I, 34/4, cf. 182/8, STAMATI, D., PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., BARONZI, I. L. III, 217/1, FROLLO, V. 211. In dulcea atmosferă de plante aromate Ce ard în căţulete prin colţuri animate, Unind cu-a narghilelei narcotice parfumuri, Esenţa-mbătătoare ascunsă-n a lor fumuri. ALECSANDRI, O. II, 140, cf. COSTINESCU, LM. Stecla este acoperită... de un lac compus din 3 părţi de ceară şi o parte de esenţă de terebentină. PONI, CH. 82. întrebuinţarea esenţelor aromatizătoare se interzice numai în cazul când ele conţin substanţe vătămătoare. ENC. ROM. Esenţele sunt foarte active şi trebuie date cu mare băgare de seamă pentru ca să nu producă otrăviri. BIANU, D. S., cf. RESMERIŢĂ, D., NICA, L. VAM. 294, ŞĂINEANU, D. U. Se cunosc esenţe de uleiuri eterice (parfumuri) şi de substanţe aromatice (întrebuinţate la prepararea băuturilor etc.). MINERVA, cf. CADE. Servitorii începeau să măture, să deschidă ferestrele, să pulverizeze esenţa de brad. C. PETRESCU, C. V. 179, cf. VOICULESCU, L. 18, 24, ENC. AGR. Esenţă de roze. SCRIBAN, D. Pentru obţinerea parfumului de migdale amare..., se oxidează clorura de benzen, obţinându-se astfel aldehida benzoică sau esenţa de migdale amare artificială. ENC. TEHN. I, 415, cf. NOM. MIN. I, 472. S-a desfăşurat aici o orgie de miresme, de pomezi, de esenţe şi de ape. VINEA, L. I, 74, cf. LTR2, DL, DM. Bucureştii nu aveau izul de vanilie şi scorţişoară, esenţele exotice ale pieţelor asurzitoare din Cannaregio sau Dorsodure. BARBU, S. N. 229, cf. DER, URSU, T. Ş. 199, DN2, DTT, M. D. ENC., DEX. [Era] un fel de pâine înmuiată în sirop de zahăr, învelită cu o coajă de ciocolată..., totul trăsnind a esenţă de rom proastă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 14/3, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G., D. I. LAT. -ROM., D. ENC., NDN. 0 (Ironic sau glumeţ) Cât e de bine să te părăseşti în stăpânirea acestor atâtea simţiri ce te-nvăluiesc din toate părţile ca nişte vârteje de aburi calzi saturaţi de esenţe adormitoare. CARAGIALE, O. I, 26. Tata a chefuit toată noaptea la Alba-Iulia, şi acum îl ard pe dinăuntru esenţele. BLAGA, H. 45. 0 (Figurat sau în contexte figurate) Inima, acest dar dumnezeiesc... prin care circulează sângele; tinereţa, junie, spirtul, o esenţă îmbătătoare. NEGRUZZI, O. I, 258. Poe consideră poezia în general - ca o sublimare, ca o distilare, o stoarcere de esenţe, o operaţie mintală, asemănătoare oarecum cu fabricarea parfumurilor. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 19. Ca nişte flacoane, fiecare carte conţine sucul unei distilări, o esenţă tare, o licoare dulce. ARGHEZI, S. XXXIV, 163. ♦ (Rar) Mireasmă (1), parfum (1). Dar în a mea curată essenţă de floare nu aşi fi prepus cele ce vedeam. CALENDAR (1853), 35/6. Regele îşi va desfăta mirosul în cea mai orientală şi mai nuanţată esenţă. ARGHEZI, P. T. 25. O, ce beţie de parfum. Molizii, brazii din troiene Exală de esenţe un fum. CĂLINESCU. L. L. 90. Crini albi... umpleau atelierul de esenţe ameţitoare. CAMIL PETRESCU, N. 116. E un miros de brad, de scânduri abia ieşite din dinţii ferăstraielor,... lăsând să se împrăştie din ele esenţele concentrate ale pădurii. BOGZA, C. O. 132. ♦ Substanţă concentrată din care, prin diluare, de obicei în apă, se obţine un produs alimentar. Oţetul se prepară din esenţă prin diluarea ei cu 16 până la 18 părţi apă. ENC. ROM., cf. RESMERIŢĂ, D., NICA, L. VAM. 87, 288. Nu se putea să lipsească mai ales cafeaua cu lapte: un lapte bine fiert, cu caimac mult, ş-o esenţă foarte concentrată de cicoare amestecată cu Moka. SADOVEANU, O. VIII, 152, cf. LTR2, DL, DM, DER, DN2, DTT, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, CIAUŞANU, GL. 31, id. v. 168. ♦ (în sintagma) Esenţă de Orient - materie sidefie extrasă din solzii unor specii de peşte, folosită la fabricarea perlelor artificiale. Cf. ANTIPA, P. 712, 779, LTR2. 2. (Filos.) Ceea ce alcătuieşte fondul, elementul constitutiv şi permanent al unei fiinţe; ceea ce constituie natura (4) proprie a lucrurilor şi a fenomenelor, care nu poate fi cunoscută sau demonstrată; miez (III 8), substanţă (1). V. n u c 1 e u (II 1), sâmbure (II 1), structură (7). Cf. IORGOVICI, o. 70/1, I. GOLESCU, C. Hrana... nu încheie alt sfârşit decât acela ca să plodească singele, esenţa aceasta ce să înfiinţază din toate cele ce întră în stomah. VEISA, I. 511, cf. 169/18. Vinul este o băutură iritătoare, pătrunzătoare şi întăritoare, care întrebuinţându-să măsurat, este o adevărată esenţie a vieţei. ALBINEŢ, M. 138/13. 318 ESENŢĂ -18- ESENŢĂ Genul omenesc poate să se facă pradă celei mai urâte deprăvăciuni, fără ca essenţa binelui moral să se schimbe în veri un mod. LAURIAN, F. 114/22, cf. 203/13. Mă plec a crede că lenea este... „esenţia răului moral”. CODRESCU, C. I, 264/29, cf II, 32/26. Unitatea este esenţia rânduielii şi rânduiala este pretutindenea. NEGULICI, E. II, 41/5, cf. STAMATI, D., id. V. 275l/27. Vedem lumina... fără a putea cunoaşte ce este lumina. Ce este esenţia luminei? BARASCH, M. III, 7/9. Oarecare asiguranţă... este essenţa (adevănd, fiinţa) chiar al caracterului persoanei ce observăm. FIS. 134/2, cf. POLIZU. Principiul religios şi principiul moral sânt strâns legate şi cresc împreună; cel întăiu nu-i alta decât perfecţia acelui al doile, ambe sânt dezinteresate. Asta-i esenţa religiei adevărate. CALENDAR (1858), 11/17, cf. PROT. - POP., N. D., FROLLO, V. 211, ANTONESCU, D., COSTINESCU, LM. în sânul unei vieţi dedate plăcerilor fizice... nu poate creşte o generaţiune cu aspiraţiuni ideale, cu purtare morală... după cum o cere esenţa fiinţei omeneşti. CONV. LIT. VI, 38. Poate va veni şi epoca mai fericită, când vom şti cum este această lume şi cum trebuie explicată în adânca ei esenţă şi rădăcină. MAIORESCU, CR. II, 165. Face... observări... asupra raportidui între noţiune şi cuvânt, pe care nu le putem, admite, fiindcă provin dintr-o lipsă de înţelegere a esenţei noţiunilor, id. L. 171. Materialismul pur, ajuns la acest punct, admite, deci, că principiul şi esenţa lumii întregi este forţa. CONTA, O. F. 403, cf. 89. [Materia şi puterile naturale] sânt însă nemuritoare în esenţa lor şi-n nesfârşită varietate fac ocolul prin multe aplicaţiuni folositoare întreţinerii vieţii. EMINESCU, O. XIV, 956. Prin urmare esenţa fiinţelor este forma, esenţa vieţii trecerea, mişcarea materiei prin ele. id. ib. XV, 35, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Societatea... dă individului prin însăşi esenţa ei posibilitatea existenţei. PÂR VAN, I. F. 111. Unele din aceste datine... le păstrează popond nostru... până în ziua de astăzi, ele fiind nişte forme externe, cari ating mai mult înfăţişarea decât esenţa sau sâmburele credinţei creştineşti. AN. IST. NAŢ. I, 34. Căutător de absolut poetic, el merge cu predilecţie către adâncimi, către esenţe, către... arhetip. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 114, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE. Pasiunea trupească devine... durabilă, fiindcă se alimentează din esenţa inepuizabilă a sufletelor. REBREANU, R. I, 212. Am simţit atunci... cum un om poate trăi în anumite clipe toată esenţa misterioasă a destinului uman. CONV. LIT. LXVII, 20, cf. SCRIBAN, D. Arta şi filozofia romantică sunt animate de „pasiune creatoare”...; ele scrutează esenţa lucrurilor, principiul unic, mobil al fenomenelor. CONSTANTINESCU, S. I, 250. De pe la Baudelaire înspre zilele noastre, poezia... a mers spre esenţe, spre izvoare ascunse, id. ib. III, 10. Omul e în stare a formula în noţiuni esenţa însăşi a universului. CĂLINESCU, O. XIII, 15. Spiritul hegelian are un caracter practic, esenţa lui fiind moralitatea, comunitatea etică. id. ib. 77. [Ion Barbu] trece la... o compoziţie din umbre şi lumini, o dispunere a esenţelor, un ritm de pe urma căruia se alege acea armonie, înrudită cu armonia sferelor. PERPESSICIUS, M. III, 162. Talentul reuşeşte mai bine în ştiinţe, decât în arte, al căror obiect este reprezentarea esenţei lucrurilor. VIANU, P. 87, cf 88. Feuerbach era convins că simţurile ne transpun de-a dreptid în esenţa metafizică a realităţii. BLAGA, Z. 95, cf. 109, DL, DM. El tindea să picteze tipuri şi să surprindă esenţa fenomenelor. V. ROM. martie 1958, 73, cf. DER. Poetul îşi asumă un destin cosmic,... care devine, de la un moment anume, unicul său destin. El se resoarbe în poezie, i se identifică mântuindu-se de accidental, intră în imperiul esenţelor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 84, 7/1. Nesăţios şi doritor de a merge la esenţe, m-am întrebat care e taina finală a disciplinei îndrăgite. STEINHARDT, J. 105, cf. M. D. ENC., DEX. Primii sunt [poeţi] orientaţi în înălţime, pe când ceilalţi explorează zone de adâncime. Unii recoltează esenţe pure, ceilalţi substanţe dense. PALEOLOGU, S. L. 195, cf. DN3, DREV, D. ENC., NDN. ♦ Ceea ce constituie unicitatea lui Dumnezeu; ceea ce constituie principiul primordial şi fundamental al credinţei creştine. D[umne]zeu e o substanţă perfectă a cărei esenţă o formează ideile. LAURIAN, F. 175/2. [In] esenţa naturei divine, El descoperi fiecărui individ legea libertăţii, a demnităţii, a moralităţii. BĂLCESCU, O. III, 11. Numai un singur Dumnezeu este... Aceea ce este printr-o singură essenţie nu poate fi altceva decât numai unu; şi aceea ce este unu nu poate să nu existe. ARISTIA, PLUT. LXXVI2/25. Dumnezeu este... începutul, pentru că toate lucrurile vin de la el şi purced din esinţa sa. BARONZI, I. C. V, 537/17. Am privit cu bunăvoinţă pe toţi cei ce mă înconjoară, crezându-i pe toţi de esenţă eternă, ca unii ce erau făptura lui Dumnezeu. ANGHEL, PR. 67. Viaţa şi esenţa ei divină nu poate fi concepută decât ca atare, eternitatea ei este imanentă. CONSTANTINESCU, S. I, 108. Din considerarea onomasticii lui Iisus rezultă o cunoaştere mai intimă a esenţei divine însăşi. CĂLINESCU, O. XVI, 174. Cauza este un fundament cu totul misterios la el, în definitiv de esenţă divină. N. MANOLESCU, A. N. I, 248. Mai ameţitoare vorbe nu s-au rostit niciodată, afară de: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele. Despre care îmi spun că dacă din toată Biblia n-ar rămâne decât ele, ar fi de ajuns pentru a dovedi esenţa divină a creştinismului. STEINHARDT, J. 38. 3. Ceea ce face ca un lucru să fíe ceea ce este; calitate, însuşire proprie a unei fiinţe sau a unui lucru; ansamblu de caracteristici constitutive şi invariabile proprii unei fiinţe sau unui lucru. Dositei Obradovici... toată dulceaţa şi esenţia înţeleptelor dulceţuri din limbile cele mai învăţate a lumii aceştiia mari o au supt. ŢICHINDEAL, A. M. [prefaţă] 577. Versificaţia... nu este poezie, nu este esenţia unui ideal, ci o formă metrică. HELIADE, O. II, 141, cf. id. D. J. 161/2, POEN. - aar. - hill., v. I, 6152/18. A căzut în acea greşală, întrebuinţând o mare parte din cartea sa... a vorbi de esenţa febrelor şi de cualităţile pulsului. KRETZULESCU, M. 5/24, cf. NEGULICI. La începutul dezbaterii îşi deteră în capete trei opiniuni, care difereau în essehţa lor unele de altele. BARIŢIU, P. A. I, 642. Despre răscoala ce s-a fost început în Constantinopole se împărtăşesc... mai multe ştiri, esenţia lucrului este următoare: reprezentanţii poterilor mari au poftit... pe Poartă... a face pace. TELEGRAFUL (1854), 4736. E vorba daca aceste vicie sânt legate de esenţa regimului industrial. CONCORDIA (1857), 43/71, cf. ARISTIA, PLUT., POLIZU. Talentul, frumuseţea adesea pătimeşte... Dar vezi dreapta natură cum te despăgubeşte: Glasu-ţi este esenţa cereştii melodii. ALEXANDRESCU, O. I, 155, cf. PROT. - POP., N. D. Asemenea şi esinţa libertăţii este manifestarea şi acţiunea simultanee a tutulor drepturilor. BARONZI, I. C. II, 141/26. Filozofia... este în esenţa ei... complexul de adevăruri fundamentale. CONV. LIT. IV, 209. [Leonil:] Trebuie să găsăşti în capul tău... vrun şiriclic nou... necunoscut. [Titirez:] Inţăleg... cum s-ar zice, esenţa vicleniei. ALECSANDRI, O. VII, 266. Conul Leonida citeşte jurnalele şi explică nevestei sale esenţa republicei, aşa cum o pricepe el. MAIORESCU, CR. II, 173. Acest stat se află în opoziţiunea cea mai vădită cu spiritul şi cu esenţa tuturor statelor mari şi mici ale Europei. ODOBESCU, S. III, 374. Esenţa cuvintelor rostite e cea comunicată de noi. EMINESCU, O XII, 39. Dintr-o grămadă de obiecte neînsufleţite poţi separa o parte fără a le strica esenţa. CARAGIALE, O. III, 59. Ideile cele mai înalte ale spiritului, care sunt... tema adevăratei poezii... noi ni le închipuim ca întrând chiar în esenţa poeziei. REV. CRIT. I, 71. Acest proiect fu schimbat, întors şi sucit în deosebite rânduri: în esenţa lui răsare însă acelaş. XENOPOL, I. R. XII, 156, cf. ENC. ROM. Esenţa diferitelor civilizaţii naţionale e asemănătoare. PÂRVU, I. F. 27. Esenţa, ceea ce foimează nota specifică a operei unui artist, este un sunet unic. IBRĂILEANU, S. L. 20. E vorba de acea transfigurare prin stil, prin expresie şi care este însăşi esenţa artei. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 50, cf. CADE. Primejdia e ca, sub masca intelectualizării, să nu se ascundă... chiar inexistenţa emoţiei, şi din retorta poetului să nu iasă esenţa operei viabile, ci numai simulacrul ei. LOVINESCU, S. I, 442. Conservatorismul lui nu era de esenţă ideologică, streină, ci venea dintr-o cunoaştere adâncă a 318 esenţă - 19- ESENŢIAL, -Ă trecutului naţional id. ib. VIII, 38. Menţionăm viguroasele caracteristice creaţiuni poetice ale lui Aron Cotruş, de esenţă pur românească. ARH. OLT. XII, 159. în faţa conştiinţei mele sunt răspunzător de tot ce se întâmplă unei asemenea femei de esenţă rară. CAMIL PETRESCU, T. III, 313. In esenţa lor, sentimentul şi situatia sunt aceleaşi ca şi în vechea Veronă medievală. SADOVEANU, O. IX, 211. Am înţeles mult mai bine acum esenţa superioară a inteligenţei dumitale hrănită de zăcămintele unui lirism întunecat şi primitiv. I. BARBU, în ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 84, 12/2. Privit în esenţa lui, stilul este produsul acordării a două ritmuri. VIANU, A. P. 125. Recunoaştem în ei... acea exaltare a firii lor, în care ni se pare a desluşi esenţa caracterului donquijotesc. id. L. U. 111. Antichitatea, înţeleasă acum în esenţa ei intimă, comunică secretul artei de a exprima. OŢETEA, R. 334. Au fost... şi persoane care şi~au dat seam,a numaidecât de calitatea rară şi de esenţa acestei picturi. OPRESCU, I. A. IV, 16. Esenţa acestei sensibilităţi credem că se cuprinde în caracterul unui adânc pasionalism. CONSTANTINESCU, S. I, 69. Ermetică este şi lirica dlui Ion Barbu, şi lirica lui Lucian Blaga; de esenţe deosebite, ermetismul lor final corespunde unor structuri speciale, id. ib. IV, 430. Eminescu începu cu multă hărnicie să-şi fixeze în câteva linii esenţa prelegerilor. CĂLINESCU, O. XI, 165. Tipică pentru secolul al XVIII-lea este teoria de esenţă muzicală a armoniilor, id. ib. XVII, 323. între „Remember” şi „Craii de Curtea-Veche” este o strânsă legătură, dictată... de aceeaşi esenţă sufletească. PERPESSICIUS, M. III, 3. Autorul comediilor şi al „Momentelor” nu avea nici o aderenţă la fenomenul liric, în esenţa sa, interior. CIOCULESCU, C. 70. însuşirea fundamentală a limbii ca fenomen social, esenţa ei, constă în funcţia de comunicare. SCL 1960, 461. Dragostea de natură, precum şi jalea sunt esenţa literaturii populare româneşti. PANAITESCU, C. R. 173. In adevărata sa esenţă..., wagnerismul nu lasă urme adânci în conceptul despre limbă al lui Macedonski. L. ROM. 1966, 32. Lirismul eminescian tinde mereu... spre o puritate de esenţă muzicală, pe care poezia românească n-o mai cunoscuse până atunci. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 106, 5/3. Esenţa poeziei rămâne... tot pătimirea, iar pătimirea este de natură sentimentală. SIMION, D. P. 285. în esenţa ei, poezia lui Ion Barbu se axează pe o linie de gândire diferită de ideologia noastră. PALEOLOGU, S. L. 192. 0 Loc. adv. In esenţă = în ceea ce este fundamental, esenţial; în ultimă analiză. Elementul intelectual e în essenţă reprezentativ. LAURIAN, F. 40/16, cf. 118/5. Am trebuit să atingem la locul acesta măcar numai în esenţă aceşti articlii de lege dini848. BARIŢIU, P. A. II, 25. In roman şi în novelă din contra persoana principală este în esenţă pasivă. MAIORESCU, CR. III, 27. Cultura nu e de sine creatoare, ci în esenţă e receptivă, pasivă. EMINESCU, O. XIV, 918. în esenţă, toată greutatea stă în nelămurirea noţiunilor. PETICĂ, O. 409. Nu e aceasta, în esenţă, înţelesul primitiv al cuvântului nostru? DR. I, 254. In esenţă, au spus ceea ce spun mereu de treizeci de ani. BĂNUŢ, T. P. 25. Simbolismul este de o natură mai specifică; în esenţă, el reprezintă adâncirea lirismului în subconştient. LOVINESCU, S. I, 370. Corpurile vii sunt alcătuite în esenţă din asemenea molecule. CAMIL PETRESCU, P. 401. Viaţa lui Cézanne rămâne aceeaşi în esenţă, cu toate schimbările produse de căsătoria sa. OPRESCU, I. A. IV, 287. Procedeul se reduce, în esenţă, la o monotonă succesiune de pastişe. CONSTANTINESCU, S. II, 259. Abordă o temă, în esenţă, comică. PERPESSICIUS, M. III, 29. Afirmă principiul că nu există problemă... în care cei doi filozofi să nu coincidă în esenţă, oricare ar fi fost deosebirea lor de termeni. VIANU, L. U. 27. Conceptul feudal despre „naţiune” era... în esenţă static. BLAGA, G. 108. Ne atrage luarea-aminte asupra caracterului, în esenţă, oral al acestei opere. CIOCULESCU, C. 39, cf. DL, DM. El este, în esenţă, pozitiv, întrucât concepţia poetului despre „arynonia imitativa'... reprezintă prima încercare românească de interpretare şi teoretizare estetică a unui fenomen lingvistic. L. ROM. 1966, 25. Acestea sunt problemele şi atmosfera din tot romanul epocii antebelice, romantic în esenţă. N. MANOLESCU, A. N. I, 199. In esenţă, situaţia se prezintă în termeni cât se poate de limpezi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 101, 4/3, cf. M. D. ENC. Acestea ar porni, în esenţă, de la faptul că descoperirile suprarealiste încep să fie folosite în chip mimetic. SIMION, S. R. III, 8, cf. DEX, v. BREBAN, D. G. Actul moral, nemotivat în esenţă, poate doar să fie descris. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 8/4, cf. NDN. Prin esenţă = prin însăşi natura sa, prin definiţie. Criticii... combat încă romantismul, ca pe un ferment de dizolvare a sufletului francez raţionalist prin esenţă. LOVINESCU, S. V, 13. Intelectual prin esenţă, talentul său şi-a căutat expresia unitară în poezie, ca şi în teatru. CONSTANTINESCU, S. I, 249, cf. VI, 81. Ideea noastră fundamentală este că suntem un popor prin esenţă creştin-ortodox. CĂLINESCU, O. V, 402. 4. Nume dat anumitor specii de arbori forestieri; p. g e n e r. specie de arbori. Mai nainte de... a semăna o pădure, ar fi înţelept lucru ca mai nainte să se apuce de oarecare cercări relative la esenţia arburilor căror le-ar merge bine pe acel tărâm. BREZOIANU, A. 361/7. De acole la 1/2 oră începe bradul a fi esencia forestieră ce domină în dealurile vecine din Bucovina. I. IONESCU, D. 52, cf. 267, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DS 118. Ar fi foarte multe de spus... despre pădurile cu esenţe rare. SADOVEANU, O. X, 449. Mă aflam... lângă o desime de pădure cu esenţe diverse întreţesute de liane puternice, id. ib. XVIII, 630. In extremul nord şi regiunile alpine ale Europei centrale şi meridionale, pădurea este caracterizată prin esenţe răşinoase. ENC. AGR. IV, 392. Esenţele conifere predomină în pădurile nordului. SCRIBAN, D. Erau acolo peste două sute hectare plantate, în care... nu mai intrase securea, cu esenţele cele mai felurite. OPRESCU, I. A. IV, 26. Esenţa dominantă este aici stejarul. DOMBROWSKI, P. 27. Eminescu are printre copaci câteva esenţe la care ţine în chip deosebit CĂLINESCU, IST. LIT. ROM. 406. Esenţele care acoperă acest podiş... nu sunt aşa de exotice cum am crede. id. O. XVI, 226, cf. LTR2, DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. ♦ Varietate de lemn. Esenţe tari. NOM. MIN. I, 30. Lemne (grinzi) din esenţe speciale (teac, mahon, cedru...), ib. 115, cf. ALEXANDRU, I. M. 48, LTR2, DL, DM. Esenţe tari: stejar, fag; esenţe moi: tei, plop, salcie. DER, cf. DN2, DEX. DN3. Măsuţele imitau, din esenţe preţioase de lemn şi stucaturi aurite, butoiaşele de sardele. CĂRTĂRESCU, N. 22, cf. NDN. La mobilierul de artă... se identifică esenţa lemnului, a furnirului. RL 2005, nr. 4 696, l/4. Transporta material lemnos, esenţă de fag... fără a poseda documente legale. id. 2006, nr. 4 854, 13/2. - Scris şi: (învechit) essenţă. -PI.: esenţe. - Şi: (învechit) esenţie (scris şi essenţie), esinţă (scris şi essinţă, pontbriant, d., PROT. - POP., N. D., ANTONE seu, D.), (regional) isănţă (CIAUŞANU, V. 168), isănţie (id. GL. 31), isenţă (id. v. 168), isenţie (id. ib.), (învechit, rar) esencie (scris şi essencie) s. f. - Din lat. essentia, fr. essence, it. essenza, germ. Essenz. ESENŢÂIMÎNTE adv. v. esenţialmente. ESENŢIĂ vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A parfuma (2) cu o esenţă (1) (de trandafir). Cf. POEN. - AAR. - hill, v. I, 6152/28, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, SCL 1950, 76. - Scris şi: essentia. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. - Prez. ind.: ? - Din fr. essencier (după esenţă). ESENŢIÂL, -Ă adj. 1. Care alcătuieşte fondul, elementul permanent şi constitutiv al unei fiinţe; care constituie natura (4) proprie a lucrurilor şi a fenomenelor; care aparţine esenţei, naturii proprii a unei fiinţe sau a unui lucru. V. caracteristic, constitutiv, intrinsec, substanţial (2). Cf. 321 ESENŢIAL, -Ă -20- ESENŢIAL, -Ă IORGOVTCI, O. 70/2, I. GOLESCU, C., POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6152/35. Şi stările împregiur, subt care se săvârşeşte această treabă [a cugetării] fac o fiinţelnică (esenţială) diferinţă. VASICI, M. II, 18/20. Sufletul şi corpul sânt doue substanţe essenţiale distincte, şi cu toate acestea aşa de strimt legat e una cu alta, încât unitatea vieţii omeneşti nu e compromisă. LAURIAN, F. 73/31, cf. 123/7. Munca acea slobodă şi cinstită, care este principul esencial al oricăria bogăţii. FM (1847), 57725, cf. NEGULICI. Nici o idee tristă şi desperată, nici o cauză morală... nu va paraliza jocul fonctiunilor noastre esenţiale. MAN. SĂNĂT. 21/3, cf. STAMATI, V. 732730. Soartea intiliginţei noastre este a admira... efectele miraculoase ale deosebitelor obiecte materiale, fără a putea vreodată a ajunge la adânca cunoştinţă esenţială a acelor obiecte. BARASCH, M. III, 7/6, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D. 203, FROLLO, V. 211, BARONZI, I. C. II, 204/31. Trebuie să considerăm întreg individul omenesc, în natura lui esenţială. CONV. LIT. IV, 207, cf. COSTINESCU, LM. Se cuvine... să observăm că, în ce priveşte percepţia, nu-i nici o deosebire esenţială între icoanele lucrurilor din afară şi acele ale modalităţilor percepţiei. CONTA, O. C. 124. El ne descopere... elemente esenţiale ale naturei noastre omeneşti cari ajung la o espresiune cu totul individuală. EMINESCU, O. XIV, 237, cf. 353, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Funcţionarea regulată a minţii e esenţială producţiunii omeneşti de valoare. SĂM. vili, 4. Tendinţa... de a scoate din viaţă ce este tipic şi esenţial se vede mereu la Courteline. AL. PHILIPPIDE, S. iii, 246, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Esenţiale sau numai subsidiare, din pure concepte aceste principii morale au devenit cu timpul instincte neraţionate. LOVINESCU, S. I, 92, cf. VIII, 73. Aceste artificii sunt esenţiale naturii omeneşti, deci trebuie să le admitem fără niciun comentariu. A. HOLBAN, O. II, 251. Dând la o parte invenţiile lumii nouă, care nu sunt esenţiale vieţii, nici nu-i aduc fericire. SADOVEANU, O. IX, 166. Raţiunea e esenţială omului. SCRIBAN, D. Am putut surprinde în activitatea sa critică trăsăturile esenţiale care-l caracterizează. CONSTANTINESCU, S. II, 38. Pentru romantici facultatea esenţială este entuziasmul. CĂLINESCU, O. XIII, 267. S-a cerut operei de artă... o calitate cât mai espresivă, un lirism esenţial, o coloratură caracteristic-individuală. VIANU, P. 190. Christian Wolff a fost acel filozof al timpului, care... a susţinut că un lucru, pentru „a exista”, trebuie să îndeplinească condiţia esenţială de a nu se contrazice în sine însuşi. BLAGA, G. 157, cf. DL, DN2. Este un poem metafizic izvorât din tensiunea sufletului lui Eminescu spre ipostaza sa esenţială. CONTEMP. 1970, nr. 1 212, 3/4. Oamenii aceştia nu au discernământ, adică darul esenţial al deosebirii adevărului de eroare. STEINHARDT, J. 179, cf. M. D. ENC. Virtutea esenţială a acestui gânditor este trezia. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 32, 15/1, cf. DEX, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. ♦ (Despre boli) Căreia nu i se poate atribui o cauză bine determinată. Cf. COSTINESCU, D. MED. I, 90. ♦ (Adverbial; şi, învechit, rar, în 1 o c. a d v. în esenţial) în esenţă, v. e s e n ţ ă (3). Totuşi în esenţial lungimea şi scurtimea vocalelor e otărâtă pentru pronunţare. EMINESCU, O. XIV, 292. Plato şi Aristotele,... deşi esenţial diferiţi unul de altul, totuşi, pentru noi au un interes necontestat, id. ib. XV, 1 141. Reparaţia..., cea din vremea lui Matei Basarab şi... aceea care a fost orânduită de Constantin Brâncoveanu, n-a schimbat esenţial cea dintâi înfăţişare a măreţei biserici. IORGA, C. I. II, 31. D. Rebreanu..., tocmai prin această mare putere de creaţie obiectivă, cu toate că materialul operei sale e rural, se deosebeşte esenţial, până la antinomie, de sămănătorismul liric. LOVINESCU, S. V, 18. Următoarele exemple... diferă însă esenţial de precedentele, prin natura afectului. IORDAN, STIL. 56, cf. SCRIBAN, D. Credem mult mai util să facem câteva demarcaţii între roman, pamflet şi memorii, poziţii ale spiritului creator esenţial deosebite şi imposibil a se confunda. CONSTANTINESCU, S. V, 24. în realitate,... Spencer se deosebeşte esenţial de Darwin. RALEA, S. T. III, 194. Pe vremea lor, forma de artă a liricii populare era la noi de mult constituită şi... nu se deosebea esenţial de cea care s-a menţinut de la primele culegeri folclorice până spre zilele noastre. IST. LIT. ROM. I, 135. Dacă ar fi să ne întrebăm ce l-a deosebit esenţial de Eminescu, n-am găsi altceva decît că maturitatea lirică argheziană... se caracterizează printr-o voită duritate a versului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 85, 5/2. Cerul şi stelele sunt „sus”, luminoase şi curate; sunt esenţial altă lume decât pământul. PALEOLOGU, S. L. 200. 2. Care este absolut necesar, care este indispensabil pentru existenţa cuiva sau a ceva. V. obligatoriu (2), vital (2). Cf. NEGULICI. Ferul, unindu-se totdeodată cu oxigenul şi cu apa din aer, perde cea mai mare parte din proprietăţile sale; această alteraţie esencială a ferului face fenomenul himic. MARIN, PR. I, IX/15, cf. X/21. Capilaritatea joacă asemene un rol esencial în toţi fenomenii ce se rapoartă la imbibiţiune. id. F. 363/5. Aceste proprietăţi sânt esenţiale pentru toate corpurile materiale, fără vro escepţie. BARASCH, I. N. 10/20. Reformele cele esenciale le-am redus la proporţii mai mărginite, care de s-ar mai scădea ar face neputincioasă propăşirea. CALENDAR (1861), 98/2, cf. PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D. 203. Infanteria se conservă... prin naturala-i stabilitate în comparaţiune cu essenţiala mobilitate a unei cavalerie. HASDEU, I. V. 156, cf. FROLLO, V. 211, BARONZI, I. C. 204/31. Nu trebuie... să nesocotim conştiinţa generală a umanităţii şi condiţiunile esenţiale ale esistenţei societăţilor. CONV. LIT. II, 38, cf. COSTINESCU. Acest neajuns [economic] trebuie să rezulte din neaplicarea unei esenţiale părţi a Constituţiei. EMINESCU, O. XI, 25. Şi alte proprietăţi esenţiale ale gazurilor se pot esplica şi pune în acord... tot prin acest chip de vedere, id. ib. XV, 1 167. Pe ţărmii Dunării de Jos, meiul a fost nutriment esenţial din cea mai depărtată anticitate. REV. IST. II, 295. Existenţa lor.... credem că trebuie admisă fără discuţie, întrucât corespundeau unei nevoi esenţiale a curţii domneşti. BUL. COM IST. V, 150, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Această piesă reprezintă de fapt spata şi iţele de la război, ca elemente esenţiale ale ţesutului. APOLZAN, P. I. 73. Printre factorii naturali care influenţează direct germinaţia..., umiditatea şi căldura sunt esenţiale. SĂVULESCU, M. U. I, 65. Solificarea ne apare astfel ca un vast proces de fertilizare naturală a litosferei... şi, în acelaşi timp, condiţie esenţială a vieţii pe pământ. CHIRIŢĂ, P. 18, O răsărire uniformă este necesară tuturor plantelor cultivate, dar este o condiţie esenţială pentru unele plante. AGROTEHNICA, II, 19. Popoarele de păstori din stepă... îşi petrec iarna pe câmpurile sărate, de unde obţin sarea esenţială pentru creşterea turmelor. PANAITESCU, C. R. 80. 0 (Biol., Chim.) Acizi (graşi) esenţiali = acizi graşi nesaturaţi care stimulează creşterea anumitor celule ale organismului. Se pare că acizii esenţiali participă la metabolismul tiaminei şi al lactozei. De asemenea se pare că există o strînsă corelaţie între activitatea acizilor esenţiali şi solubilitatea anumitor vitamine în uleiuri. LTR2. Calitatea grăsimilor este conferită de proporţia în acizi graşi esenţiali. RL 2008, nr. 5 522, 13/1. Aminoacizi esenţiali = aminoacizi care nu pot fi sintetizaţi de organism din componenţii alimentari şi care trebuie asiguraţi prin alimentaţie, având un rol însemnat în metabolismul proteinelor. Unii aminoacizi pot fi sintetizaţi de organismul animal..., alţii însă nu pot fi sintetizaţi în organism din componenţii alimentari (aminoacizi esenţiali sau indispensabili). LTR2 I, 342, cf. ABC SĂN. 23, D. MED. I, 78. La om există opt aminoacizi esenţiali. D. ENC. I, 63. (Biol.; astăzi rar) Caractere esenţiale = caractere specifice prin care indivizii dintr-un gen, dintr-o specie etc. se diferenţiază de alţii din alt gen, din altă specie etc. Caracterurile esenţiale a formei vitelor întră în pripas prin buhaiul întrebuinţat la corcitură. I. IONESCU, V. 56/7, cf. CADE. (Rar) Minerale esenţiale = minerale a căror prezenţă este indispensabilă în procesul de formare a rocilor. Mineralele care intră în constituţia rocilor se pot grupa în două clase: minerale 321 ESENŢIAL, -Ă -21 - ESENŢIAL, -Ă esenţiale, care iau parte însemnată la constitutia globului pământesc şi minerale accesorii. GEOLOGIA, 13. ♦(învechit, rar) Obligatoriu (1). De ce greşală se fac vinovaţi slugile care neîngrijesc aceste datorii esenţiale? BREZOIANU, R. 13/27. 3. Care este (foarte) important în ceea ce priveşte natura lucrurilor sau a fenomenelor, care se detaşează prin importanţă într-o categorie de lucruri sau de fenomene; care este de primă importanţă sau de o importanţă deosebită, capital, de bază (v. bază), fundamental, primordial, radical (I 1), vital (2). V.principal (1). Practica este lucrarea esenţială a doctorului, în cunoştinţa deosebirii şi a tămăduirii boalelor omului. EPISCUPESCU, PRACTICA, 117/5. La ocaziunea reformei celei mai grele, celei mai esenţiale, celei mai vitale, cestiunea proprietăţii, cestiunea ţăranilor..., însuşi cestiunea naţionalităţii românel Noi n-am făcut nimica. KOGĂLNICEANU, O. Iir2, 171. Un obiect de căpetenie şi cumpănitoriu în privinţa rennoirei este nutrirea (hrănirea), aicea se arată esenţiala diferinţă între vietăţi şi plante. VASICI, M. I, 84/6. Am observat certe analogii essenţiale între mai multe vegetale. LAURIAN, F. 85/10, cf. NEGULICI. Operaţiile esenţiale ale acestor ape sânt mai vârtos asupra următoarelor organe: asupra pelei, precum şi asupra membranei mucoase. DESCR. APE. 29/16. Intre aceste două feluri de căldură nu se află vro diferenţă esencială. MARIN, F. 9/32. Şcoalele soţialiste atacau principiele cele mai esenţiale ale mişcării economice. CONCORDIA (1857), 43/81. Talentul parlamentar a devenit la noi calitatea cea mai esenţială. GHICA, C. E. I, 370. Mulţimea aceasta de picturi s-au lucrat în zece ani şi reprezintă toate scenele cele mai esenţiale din religiunea creştină. FILIMON, O. II, 146, cf. I, 399. Cetind traducţiunea germană pe[n]tru „Tageblatt”, observai că... au rămas afară din nebăgare de seamă un pasagiu foarte esenţial (a. 1863). BARIŢIU, C. II, 263, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D. 203. Să vedem în ce chip s-ar putea complecta o lipsă atât de essenţială. HASDEU, I. V. 249, cf. FROLLO, V. 211. Din elementele esenţiale ale religiunii, vedeţi clar născându-se soţietatea religioasă. BARONZI, I. C. I, 164/10. Viaţa omului este o educaţiune continuă... Condiţiunile esenţiale ale acestei educaţiuni sânt amorul binelui şi imperiul de sine. CONV. LIT. II, 60, cf. COSTINESCU. înţelegând astfel personalitatea lui Eminescu, înţelegem totdeodată una din părţile esenţiale ale operei sale literare: bogăţia de idei. MAIORESCU, CR. II, 304, cf. 87. Ar fi lipsit din lucrarea de reviziune acea porţiune esenţială a unui bun dicţionar. ODOBESCU, S. II, 393. Aristocraţia adevărată are un rol esenţial în viaţa unui stat. EMINESCU, O. XII, 159, cf. XIV, 151, 162. Uniţi în toate punctele esenţiale cu vederile răposatului nostru amic, noi, prin lucrarea de faţă, nu facem altceva decât a continua şi săvârşi... opera începută de el. ARHIVA, I, 18. [Demisia] nu ar fi fost dată, dacă cei doi corifei ai partidului radical... ar fi privit legea împroprietărirei ca o parte esenţială din programul regenerărei poporului român. XENOPOL, I. R. XIII, 160, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Apoi începu decăderea neapărată a culturilor de împrumut, care nu se razimă pe nimic esenţial şi durabil, care nu-şi au rădăcinile în viaţa intimă a unui popor. IORGA, L. I, 414. Există contraziceri, şi., ele privesc puncte esenţiale ale scrierii. BUL. COM. IST. II, 111, cf. 112. Chiar înlăturând toate greutăţile indicate până aci, mai rămâne una esenţială, care rezultă din însăş firea lucrurilor. IST. NAŢ. I, 26. In această povestire se găsesc... două teme esenţiale ale operei lui Poe. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 37, cf. RESMERIŢĂ, D. între aceste două grupe de texte există deosebiri esenţiale. RF I, 121. Interpolatorul nu vorbeşte nimic despre atribuţia principală, esenţială a marelui logofăt. BUL. COM. IST. V, 102, cf. 161. Etnograful... nu poate promova ştiinţa sa descriptivă, dacă nu va ţine seamă şi de limbă ca element esenţial pentru descrierea... şi clasificarea grupelor etnice. DR. V, 670. I-a lipsit... însuşirea esenţială ce se cere unui critic: obiectivitatea. LOVINESCU, S. II, 71. Eu sunt un factor al menţinerii echilibrului social. Eu reprezint momentul esenţial. CAMIL PETRESCU, T. III, 175. Lirica dlui Pillat pare ajunsă la o etapă esenţială. CONV. LIT. LXVII, 372. In poezia nouă... Demostene Botez a intrat cu ceea ce se va cere totdeauna poetului şi ceea ce în definitiv e esenţial: a intrat cu talent. SADOVEANU, O. XIX, 330. Formularele sunt importante mai ales din două motive. Ele reduc cercetarea la termenii esenţiali ai problemei şi... o uniformizează. D. GUŞTI, P. A. 146. Volumul „Plumb”, esenţial carierei poetice a lui Bacovia, mai conţine incontestabil numirea şi a altor colori. STREINU, P. C. I, 36. Dar tocmai aceste elemente nouă, care se adaugă la elementul vechi..., constituie nota esenţială. PUŞCARIU, L. R. I, 195, cf. 26, SCRIBAN, D. Tehnica esenţială a retoricii este amplificarea. VIANU, A. P. 160, cf. id. L. U. 27. Din aceste fapte şi documente se pot desprinde elementele esenţiale pe baza cărora s-a făcut înţelegerea între Tudor şi boieri. OŢETEA, T. V. 231. Imediat ce Renoir ajunge în posesia tehnicei impresioniste, se opreşte la tema care joacă un rol esenţial în evoluţia şcoalei. OPRESCU, I. A. IV, 176, cf. 116. Piesa esenţială de îmbrăcăminte o filmează „rochia”, care se numeşte mai mult „sucnă,r. APOLZAN, P. I. 185. Charles Maurras face o observaţie esenţială asupra artei lui Zola. CONSTANTINESCU, S. I, 38. Aceasta pare a fi o condiţie esenţială la extinderea ariei de răspândire. DOMBROWSKI, P. 118. Notele esenţiale ale acestei literaturi, care oglindeşte psihologia momentului, sunt: un romantism extravagant,... problema sufletului şi „naţionalismul”. CĂLINESCU, O. XI, 140. Cunoaştem aspectele esenţiale ale teoriei relativităţii. BLAGA, H. 146, cf. 134. Problema esenţială din acest roman e aceea a fericirii. RALEA, S. T. I, 111. E bun acest raţionament..., însă îi lipseşte o verigă. Şi, mi se pare, una esenţială. STANCU, R. A. IV, 300. Condiţia esenţială a pastişei este însuşirea procedeelor caracteristice unui poet sau unei şcoli literare. CIOCULESCU, C. 64, cf. DL, DM. Tema esenţială a poveştii declanşează emoţia estetică. IST. LIT. ROM I, 87. Să vedem cum putem valorifica aceste date, pe care noi le considerăm esenţiale pentru scopul urmărit. VUIA, PĂST. 166. Cel mai însemnat cuvânt al terminologiei creştine este numele Paştilor, sărbătoarea esenţială a creştinilor. PANAITESCU, C. R. 103, cf. DN2. Relaţia dintre scenariu şi realitate este esenţială pentru înţelegerea „Baltagului”. N. MANOLESCU, A. N. I. S-au păstrat în limba română trei termeni esenţiali viticoli, provenind din limba dacă. C. GIURESCU, P. O. 14. Lovinescu aduce o contribuţie esenţială pentru istoria literară studiind mutaţia valorilor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 101, 9/1. Este o naivitate să faci abstracţie de atâtea studii esenţiale care s-au scris despre Dostoevski. L 1971, nr. 470, 2/4. Viaţa de mănăstire... l-a învăţat ceea ce este esenţial pentru a răbda. STEINHARDT, J. 136, cf. M. D. ENC., DEX. Tema esenţială a poemelor lui Mugur derivă... dintr-o exacerbată conştiinţă a fragilităţii. SIMION, S. R. III, 228, cf. DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G. Nicolae Bălcescu e autorul pamfletului. Scrisul său familiar, cunoscut multor cercetători, constituie întâiul şi esenţialul atestat. MS 1988, nr. 4, 10. Mă aşteptam ca el să-mi facă acum vreo dezvăluire esenţială. CĂRTĂRESCU, N. 226, cf. D. ENC., NDN. 0 (Ironic) Ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo, şi anume în punctele... esenţiale. CARAGIALE, O. VI, 133. ♦ (Substantivat, n., de obicei art.) Ceea ce constituie partea cea mai importantă şi caracteristică a unui lucru, a unui fenomen etc.; ceea ce constituie un lucru (foarte) important. In orice întreprindere, esenţialul este de a reuşi prin mizloace oneste, ap. NEGULICI, cf. COSTINESCU. Ar tea însă concentră aceea ce e răzlăţit încă în viaţa reală,... ceea ce-i întrerupt de diferite finiri..., escluzând, cu[m] s-ar zice, zgurile vremuirei şi arătându-ne totdeuna aurul unei personalităţi pline de-nsemnătate. Asta-i esenţialul fiecărui caracter poetic. EMINESCU, O. XIV, 238. Thomas Hardy, ca orice artist adevărat, alege esenţialul şi caracteristicul. IBRĂILEANU, S. L. 101. Purtând în chip adânc caracterul său naţional, avea totodată caracterul de universalitate, de corespundere cu esenţialul uman 321 ESENŢIAL, -Ă -22- ESENŢIALIZA din toate timpurile şi locurile. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 99, cf. ŞĂINEANU, CADE. Toate observaţiile de până acum sunt însă lăturalnice; e timpul să venim la esenţial. LOVINESCU, C. VII, 25. Observaţiile pe care le aduce nuvelei „O făclie de Paşte”..., oricât ar trece cu vederea esenţialul, sunt interesante şi denotă simţ critic. id. S. VIII, 93. Vorbea foarte repede, păstrând rostirea rărită, ca o subliniere, numai pentru esenţial. CAMIL PETRESCU, P. 8. Esenţialul e determinarea intrinsecă a principiului. CONV. LIT. LXVII, 70. Esenţialul e să înţelegeţi că ordinea de timp a bătrânului meu din acest munte stăpâneşte asupra aeroplanului dumnealor. SADOVEANU, O. XII, 13, cf. SCRIBAN, D. Darul de a reţine esenţialul, pătrunderea psihologică... fac din I. Codm-Drăguşanu o figură aproape unică în vremea sa. VIANU, A. P. 83. Drepturile acestea erau mai mult decât contestabile, dar esenţialul era că se putea da expediţiei o aparenţă de legitimitate. OŢETEA, R. 157. Aparent, risipirea în episodic şi anecdotă dă iluzia unei devieri de la esenţial. CONSTANTINESCU, S. III, 283. Aparent triumfător, el uită esenţialul. ARGHEZI, P. T. 234. Revăzând „ Opera lui Eminescu ” am căpătat convingerea că, cel puţin întrucât mă priveşte, esenţialul îl spusesem. CALINESCU, O. XII, 4. Dl M. Carp merge de-a dreptul la subiect. Elimină materialul de a doua importanţă, reţine esenţialul. PERPESSICIUS, M. II, 206. Reţinem esenţialul: Worringer vede în „ intropatie ” şi „ abstracţiune ” cele două ramificaţii fundamentale ale esteticului. BLAGA, z. 55, cf. 321. Esenţialul e că suntem împreună. VINEA, L. II, 237, cf. I, 221. Se simţi mai tare decât toată lumea. „N-o să mă pierd eu... Asta-i esenţialul. Pe urmă vom vedea”. T. POPOVICI, S. 213. Primul lucru evident este spaţiul acordat descrierii operelor; desigur, o descriere care are în vedere (măcar principial) esenţialul. CONTEMP. 1967, nr. 1 067, 3/3. Şi despre unul şi despre altul, ni se spune în câteva fraze esenţialul. N. MANOLESCU, A. N. I, 247. Pe Lovinescu îl caracterizează... arta de a degaja esenţialul. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 84, 29/2. Când studiem valorile artistice ale limbii, esenţialul nu este izvorul faptelor lingvistice pe care le adoptă scriitorul..., ci scopul cu care le adoptă şi valoarea, funcţia pe care le-o dă. IVĂNESCU, I. L. R. 15. Esenţialul discursului izolaţionist şi antieuropean poate fi rezumat fără mare dificultate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 4/1. Nu stă nici o clipă locului, altfel descrierea mi-ar fi ieşit mai bine. Cred că esenţialul l-am spus. CĂRTĂRESCU, N. 167, cf. 57. ♦(Adverbial) în principal (v. p r i n c i p a 1 1), cu precădere (v. p r e c ă d e r e 1), în primul rând. Când, după izgonirea domniilor străine, am fost chemaţi să ne dăm noă instituţii, ne-am purtat ca şi când ne-ar fi fost ruşine de tot ce era al nostru; am aruncat tot ce era esenţial pământesc, ne-am lepădat de trecut ca Petru de Hristos. KOGĂLNICEANU, O. I, 101. înţelesul vorbei „metod” depinde essenţial de la înţelesul pe care-l vom uni cu vorba „logică”. LAURIAN, F. 78/9. Alianţa anglo-franceză, oricât de mare ar fi fost importanţa sa, este essencial numai europeană. TIMPUL (1856), nr. I, 22/17. înfăţoşând această Unire ca o necesitate supărătoare... şi ca o concesiune esenţial excepţională şi trecătoare... se osândeşte guvernul meu şi ţara întreagă la tristul rol de a trăi de azi pe mâne (a. 1864). ap. XENOPOL, I. r. xiii, 126. Soţietatea religioasă se pune sub un guvern esenţial aristocratic. BARONZI, I. C. II, 102/8. După opinia noastră, acea încredere este esenţial iluzorie. MAIORESCU, CR. I, 345. învăţăturile budismului, fiind esenţial umanitare şi egalizatoare, erau îmbrăţişate... de mulţimea cea mare de asupriţi. CONTA, O. F. 400. Posesiunea industrială se bazează esenţial pe sclavagi. EMINESCU, O. XV, 1 142. Comodatul este esenţial gratuit. HAMANGIU, C. C. 397. Asta era firea ei... esenţial românească. D. ZAMFIRESCU, R. 77. Nobilii... se ridicară cu furie împotriva ,,tiranului ”... şi ei contribuim esenţial la căderea lui. BUL. COM IST. II, 191, cf. ŞĂINEANU, D. u. Descripţia, nu-i... picturală, ci-i şi umanizată; ea este, deci, esenţial lirică. LOVINESCU, S. I, 31. Pentru el [Goethe] demonicul creator, fiind singurul factor productiv - în planul spiritualităţii, devine esenţial şi principala formă a demonicului. BLAGA, Z. 271. Teatrul e o artă care se bizuie esenţial pe dramaturgie. CONTEMP. 1966, nr. 1 032, 4/4. Romanul de senzaţie de după 1860 era esenţial burghez, orăşenesc şi anarhist. N. MANOLESCU, A. N. I, 103. 4. (Chim.; în sintagma) Ulei (sau, învechit, rar, oleu) esenţial = esenţă (1). V. u 1 e i eteric (v. u 1 e i2 2). Acele [plantele], care sânt de natură rece, fără miros şi fără gust, trăiesc în asemenea împregiurări mai puţin decât acele tare mirositoare, care cuprind în sine balsam şi mai mult o lei esenţial şi spirt. VASICI, M. I, 57/20. Unit cu hidrogenul, sulful face parte dintr-un mare număr de ape minerale. Se găseşte şi în câteva substanţe animale, în câţiva o lei esenţiali. MARIN, PR. I, 26/14. Fosforul nu cristalizează prin topire, dar poate lua forme regulate când se pune de se dizolvă în olei esenciali. id. ib. 33/20. Camforul este un oliu esenţial. MAN. SĂNĂT. 97/19, cf. COSTINESCU. Sulfurele este... însolubil în apă; puţin solubil în alcool, eter şi, în general, în oleiurile esenţiale. PONI, CH. 84, cf. LTR2 xvill, 232, 234. - Scris şi: (învechit) essenţial. - Pronunţat: -ţi-al. - PL: esenţiali, -e. - Şi: (învechit) esencial, -ă (scris şi essencial), (învechit, rar), esinţiâl, -ă (pontbriant, d.; scris şi essinţial, id. ib.) adj. - Din lat. essentialis, fr. essentiel, it. essenziale. ESENŢIALEMENTE adv. v. esenţialmente. ESENŢIALISM s. n. 1. Doctrină medicală care considera că bolile sunt de esenţe proprii, independente de perturbările organismului. Cf DN2, DN3, NDN. 2. Teorie filosofică, fundamentată de Aristotel, care admite că în orice lucru subzistă o esenţă accesibilă prin intuiţie şi care primează în raport cu existenţa. Cf. D. ENC., NDN. 3. Orientare în pedagogia americană a cărei teză fundamentală o constituie înţelegerea educaţiei ca transmitere a moştenirii culturale care conţine valorile spirituale esenţiale ale umanităţii. Cf. NDN. - Pronunţat: -ţi-a-. - Din fr. essentialisme. ESENŢIALÎST, -Ă adj. (Livresc) Care aparţine esenţialismului, care se referă la esenţialism. Cf. NDN. - Pronunţat: -ţi-a-. -PL: esenţialişti, -ste. - Din fr. essentialiste. ESENŢIALITÂTE s. f. (Livresc) Calitatea de a fi esenţial (1, 3); caracter esenţial al unui lucru, al unui fenomen etc.; substanţialitate (i). Cf. FROLLO, V. 211, LM. Esenţialitatea unui eseu consistă în determinarea obiectului, mai întâi. CONV. LIT. LXVII, 328. Insă tocmai această esenţialitate definindu-l ca obiect singular, deosebit de altul, îi răpeşte independenţa de lucru. CĂLINESCU, O. XIII, 85. Noţiunile oglindesc întotdeauna lucrurile numai în esenţialitatea lor. CF 1960, 173, cf. L. ROM. 1963, nr. 5, 114, SFC VI, 56, DN3. Esenţialitatea unui fenomen. DSR, cf. DEX2, NDN. - Scris şi: (învechit, rar) essenţialitate. LM. - Pronunţat: -ţi-a-. - Din it. essenzialitâ, fr. essentialite. ESENŢIALIZÂ vb. I. (Livresc) 1. Tranz. şi refl. A face să devină sau a deveni esenţial (1, 3). Simbolismul e considerat etapă hotărâtoare spre poezia modernă, pentru că lărgeşte sfera tematică..., esenţializează lirismul, delimitează două atitudini morale distincte. CONTEMP. 1966, nr. 1 030, 3/3. Lirismul de factură gnomică se concentrează şi se esenţializează. SIMION, s. R. III, 349, cf. DN3, L. ROM. 1989, 477, ndn. 2. Tranz. (In artele plastice; complementul indică obiecte, figuri etc.) A stiliza (2). [Pictorul] pornind de la natură... 326 ESENŢIALIZARE -23- ESERCITAŢIUNE încearcă s-o esenţializeze, să-i găsească o exprimare cât mai emoţionantă. L 1965, nr. 176, 10/4. A esenţializa un cap de copil DSR. - Pronunţat: -ţi-a-. -Prez. ind: esenţializez. - Esenţial + suf. -iza. ESENŢIALIZARE s. f. (Livresc) Faptul de a (se) esenţializa. 1. Faptul de a deveni esenţial (1, 3); substanţializare (2). Cf. e s e n ţ i a 1 i z a (1). A dispărut tot ceea ce reprezenta diluare a elementelor esenţiale..., mergând până la miniatural Tendinţa spre esenţializare este... manifestă. CONV. UT. LXVII, 372. E vorba de melodramă... care reprezintă un proces de adâncire şi nuanţare psihologică... şi care, totodată, realizează o concentrare şi o esenţializare a replicii. IST. T. II, 134. Dintr-un instrument, cugetarea asupra limbajului se transformă în chiar substanţa gândiri poetice. Proces de abstractizare şi de esenţializare caracteristic întregii poezii moderne. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 105, 21/4. Acordurile grave, majore ale personalităţii ei luminoase au rămas... înscrise în grafica noastră, confirmând şi subliniind întreaga aspiraţie modernă a artei către o esenţializare profund sugestivă. CONTEMP. 1970, nr. 1 225, 7/3. Fantasticul talent de esenţializare al poetului transformă ficţiunea într-un real posibil. STĂNESCU, R. 206. în „Gloria lacrimei” poezia lui George Alboiu se înnoieşte vizibil printr-o maximă esenţializare, printr-o rafinare ce atinge adeseori deplina puritate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 7, 8/1, cf. DN3. Prin esenţializarea arhetipală a personajului, Octavian Goga anunţa una din tendinţele de astăzi ale dramaturgiei naţionale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1988, nr. 18, 5/4, cf. L. rom. 1989,477, dcr2. 2. Stilizare(2). Cf esenţializa (2). Cf. DSR. - Pronunţat: -ţi-a-. - V. esenţializa. ESENŢIALIZÂT, -Ă adj. 1. Care reprezintă ceea ce este esenţial (1, 3), care a devenit esenţial. Cred că nu e vorba de o experienţă strict personală. Toţi ne regăsim (sau ne putem regăsi) în Sadoveanu pe noi înşine în expresie nu idealizată, dar limpezită, esenţializată. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 159, 1/3. Pe o dimensiune unică aleasă, esenţializată, proiectată în colosal, se păstrează exuberanţa formelor. Gigantismul e posibil şi firesc aici. ib. 1972, nr. 9, 9/3. 0 Fig. Simte... nevoia... să-şi facă aşadar o autobiografie specială, un sumar esenţializat al chipului interior. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 7, 9/1. 2. (Despre obiecte) Stilizat (2) (în vederea obţinerii unui efect decorativ, ornamental); (despre motive ornamentale, desene etc.) stilizat (2) (după un model din natură). Scenografia lui Dan Nemţeanu (ca şi costumele lui esenţializate la Richard al II-lea...) s-a impus. T ianuarie 1969, 110. Ideea spirituală a regiei şi a scenografului, I. Popescu Udrişte, - autorul unui cadru plastic adecvat prin epurarea detaliilor şi prin volume, linii şi lumini esenţializate,... a fost oarecum deteriorată în cursivitatea ei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 84, 25/3, cf. DSR. - Pronunţat: -ţi-a-. -PI.: esenţializaţi, -te. - V. esenţializa. ESENŢIALMENTE adv. (Livresc) 1. Din punct de vedere esenţial (3); în principal (v. p r i n c i p a 1 1), cu precădere (v. precădere 1), în primul rând, mai ales. Poziţiunea consilierului de şcoale în conducerea esamenului esenţialmente este aceea că el are să vegheze... la finea totalului curs. VASICI, ap. BARlŢiu, C. II, 124. Raţiunea de stat trebuie să fie... conformă cu justiţia, espresiune adevărată a dreptului, raţiune esenţialminte generală... şi, prin urmare, distinctă de raţiunea individuală. CONV. LIT. II, 40. Se înţelege că ceea ce societatea crede bun de făcut este totuş esenţialmente relativ. CONTA, O. C. 195. Această opoziţiune avea o rădăcină esenţialminte politică. EMINESCU, O. XIV, 230. Veritabilitatea (autenticitatea) de reprezentaţiune dramatică constă aşadar esenţialmente în înrudirea fiecărui individ cu o mulţime de circonstanţe şi personalităţi, id. ib. 253, cf 241. Natura lor arată o origine esenţialmente etruscă. CONV. LIT. XXII, 66. Romanii, naţiune esenţialmente războinică, aveau o mare dragoste pentru traiul la ţară. OLLĂNESCU, H. O. 158. A lămuri o noţiune esenţialmente nelămurită prin alte noţiuni, tot atât de puţin lămurite, este o întreprindere foarte grea. ARH. OLT. X, 224, cf. BUL. FIL. VI, 55. Esenţialmente artist, geniul italian a găsit în momentul acela unic concursul de împrejurări necesare pentru a-şi afirma, în toată plenitudinea, simţul profund al vieţii reale. OŢETEA, R. 333. Spiritul este esenţialmente un proces..., un teatru în care popoarele sunt numai actori. CĂLINESCU, O. XIII, 76. Viziunea antitetică a lumii este esenţialmente revoluţionară. VIANU, S. 154. Noţiunea de punct ordinar sau singular este esenţialmente legată de drumul L parcurs. STOILOV, T. F. 118. Cervantes era un cititor pasionat dar nesistematic şi esenţialmente antipedantesc. L L 1955, 126, cf. SCL 1963, 217. Umanismul Renaşterii, de tip esenţialmente literar, oferea o alianţă răsunătoare celorlalte arte. CONTEMP. 1966, nr. 1 051, 1/3. Romanul corintic este esenţialmente un roman parodic. N. MANOLESCU, A. N. I, 56. Primul capitol al lucrării... se caracterizează printr-un sistem fonologie esenţialmente portughez. SCL 1969, 117, cf. L. rom. 1989, 477. 2. în esenţă, v. esenţă (3). Cf. COSTINESCU. Ceea ce deosebeşte esenţialmente eul de facultăţile sufleteşti... este că aceste din urmă pot varia. CONTA, O. C. 126. Slavii de sud, esenţialminte diferiţi şi prin tip şi prin naturel de cătră cei de nord, aceia sânt cu cari românii au făcut în Evul Miez cauză comună. EMINESCU, S. p. 404, cf. SCRIBAN, D. Victor Felea este un spirit esenţialmente elegiac, asaltat de mici nelinişti. SIMION, S. R. III, 160. A preciza în ce măsură un anume tipar, o anume schemă, un anume mod de concepere şi receptare a spectacolului cuvintelor sunt în măsură să integreze o încărcătură de idei esenţialmente diferită de acelea pentru care au fost concepute şi utilizate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 1,4/3, cf. DN3, ndn. - Şi: (învechit) esenţialminte, (învechit, rar) esenţialemente (COSTINESCU; scris şi essenţialemente, id.), esenţâiminte (în SFC II, 195) adv. - Din it. essenzialmente, fr. essentiellement. ESENŢIALMINTE adv. v. esenţialmente. ESENŢÂIMÎNTE adv. v. esenţialmente. ESENŢIE s. f. v. esenţă. ESEPTÂ vb. I v. excepta. ESEPŢIE s. f. v. excepţie. ESEPŢIONÂL, -Ă adj. excepţional. ESERCÎCIU s. n. v. exerciţiu. ESERCITÂ vb. I v. exercita. ESERCITÂRE s. f. v. exercitare. ESERCITÂT, -Ă adj. v. exercitat. ESERCITATORIU, -ORIE adj. v. exercitator. ESERCITAŢIUNE s. f. v. exercita ţie. 341 ESERCIŢ -24- ESIGUITATE ESERCÎŢ s. n. v. exerciţiu. ESERCÎŢIE s. f. v. exerciţiu. ESERCÎŢIU s. n. v. exerciţiu. ESEREDITÂ vb. I v. exeredita. ESEREDITARE s. f. v. exereditare. ESERSÂ vb. I v. exersa. ESERSÎCIU s. n. v. exerciţiu. ESERSÎS s. n. v. exerciţiu. ESERŢÎR s. m. v. exerţir. ESEU s. n. 1. Text în proză, de dimensiuni variabile, în care se tratează teme filosofice, literare, ştiinţifice etc., dintr-un punct de vedere personal şi într-o manieră liberă, digresivă, fară ambiţia de a le epuiza. Cf. ENC. ROM. Romanul actual este mai mult un eseu decât o operă de ficţiune şi de creaţie. IBRAILEANU, S. L. 98. Eseul, sub aparenţa lui modestă, este o manifestare a maturităţii literare, nu o manifestare a debutului. AL. PHILIPPIDE, S. III, 260, cf. 257, MINERVA. Se prezintă cu trei mari volume compacte... asupra „izvoarelor” eseurilor lui Montaigne. LOVINESCU, S. ii, 94. Primul său eseu „Ideile estetice ale lui Titu Maiorescu”... se referă aproape exclusiv la principiile pe care se reazimă studiul lui T. Maiorescu din 1867. id. ib. vili, 253. Lucrez la studiu. La un esseu asupra boierimei nostre în ultima jumătate a veacului trecut. C. PETRESCU, C. v. 70. Dna Izabela Sadoveanu semnează un admirabil esseu filozofic. ALAS 22 IV, 1934, 7/6. Se pare că dl Tudor Vianu lucrează la un esseu asupra lui Ion Barbu. CONV. LIT. LXVII, 96. A mai scris şi un eseu despre teatru. VLASIU, D. 11. Oricine străbate unul din eseurile lui Crainic trăieşte, la sfârşitul lui, impresia unui lucru bine articulat în toate încheieturile lui. VIANU, A. P. 308. Operă de analiză şi memorial de călătorie, eseul „Despre iubire” conţine şi pagini de jurnal intim. id. L. U. 474. Ca să înţelegem lirismul său metafizic, nu rareori am făcut apel la eseul său filozofic. CONSTANTINESCU, s. I, 298. Zarifopol e un precursor al eseului, care abia după război se organizează şi-n cultura noastră, id. ib. VI, 147. Poetul a scris şi esseuri, interesându-se de problema criticei, atingând felurite puncte de estetică poetică. CĂLINESCU, IST. LIT. ROM. 817, cf. 820. Esseurile despre creaţia poetică şi despre feluritele ei varietăţi dovedesc o întinsă cunoaştere a literaturii comparate. PERPESSICIUS, M. IV, 162, cf. I, 342. S-ar putea încerca o publicare a studiului (în care va fi vorba, fără îndoială, şi despre eseurile mele) în „Colecţia Gândirea”. BLAGA, în ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 84, 13/3. Primul său volum, cuprinzând câteva eseuri..., a apărut în 1896. RALEA, S. T. I, 92. A publicat şi două volume de eseuri. STANCU, R. A. V, 303. A face din onorabilul autor... al unei compilaţii un om de geniu este o enormă exagerare, la rigoare admisibilă într-un eseu de răspundere pur personală. CIOCULESCU, I. C. 8, cf. DL, DM, DN, DER, DN2. în Marea Britanie, esseurile politice ale lui Swift... au fost hrana revoluţiei irlandeze. L 1968, nr. 310, 1/3. Premisa eseului meu este că, cu sau fără conştiinţă, Urmuz a schimbat însăşi regula jocului. N. MANOLESCU, A. N. III, 16. Un bun eseu presupune, pe lângă interpretări personale, o anumită detaşare, elemente de umor, de fantezie şi... o formă şi un stil deosebit de atrăgătoare. D. TERM. L. Eseurile lui Alain au apărut în două volume dense, într-o proză care n-a pierdut savorile aspre ale originalului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 32, 15/3, cf. M. D. ENC. Eseid de faţă (suita de eseuri) încearcă să descopere aceste semne în nişte texte care... îşi depăşesc mereu tema şi se exprimă într-un limbaj ce poate părea desuet spiritului modern. SIMION, D. P. 8, cf. id. S. R. III, 5, DEX. Vocaţia pentru eseu, în epoca dintre cele două războaie mondiale, se manifestă la noi mai întâi în articolele de reflecţii ale unor scriitori. DTL. Faptul mi-a sugerat eseul publicat în ianuarie următor. PAPU, C. N. 9. Cu referire la un eseu al lui Tudor Vianu..., vom putea spune că primii [poeţii ermetici] sunt orientaţi în „înălţime”, pe când ceilalţi explorează zone de „adâncime”. PALEOLOGU, S. L. 195, cf. DN^. Nicolae Balotă cultivă un eseu „axiologic ”, de o impresionantă extindere în timp şi în spaţiu. GRIGURCU, C. R. 18, cf. DREV, V. BREBAN, D. G. Logicianul a fost şi un eseist. Eseurile sale nu au strălucirea stilistică a colegilor de generaţie. Dar sunt dense, substanţiale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 7/2, cf. D. ENC., ndn. 2. Acţiune de atac prin care mingea de rugbi este pusă în terenul din spatele liniei buturilor echipei adverse; încercare. Bofeli a înscris un essai. SPORTUL, 1971, nr. 6 892, 2/4, cf. M. D. ENC., DEX. Primul lor eseu destul de norocos, dar susţinut de greşeli de apărare româneşti, le-a dat şi aplombul de care aveau nevoie. L 1975, nr. 709, 7/4, cf. DN3. într-adevăr, important este eseul, adică acea exprimare finală a jocului colectiv, care face frumuseţea rugbiului. sportul, 1979, nr. 9 064, 4/4, dsr, v. breban, d. g., D. ENC., NDN, DCR2. 3. (Filatelie) Probă preliminară a unei mărci poştale, făcută pe hârtie şi în culori diferite, cu scopul de a alege prototipul definitiv al întregului tiraj. Cf. DN3. Deşi eseurile nu sunt comercializate, au ajuns, pe căi necunoscute, în mâinile colecţionarilor. D. FILAT., cf. DEX2, NDN. - Scris şi: esseu. - PI.: eseuri. - Şi: (astăzi rar) essai (pronunţat ese) s. n. - Din fr. essai. ESHATOLOGIC,-Ă adj. v. escatologic. ESHATOLOGÎE s. f. v. escatologie. ESHIBÎT s. n. v. exhibit1. ESHIBIŢIUNE s. f. v. exhibiţie. ESHOCHERDÎE s. f. v. escrocherie. ESHUBERÂNŢĂ s. f. v. exuberanţă. ESÎBE vb. III v. exhiba. ESIBÎT1 s. n. v. exhibit1. ESIBÎT2, -Ă adj. v. exhibit2. ESIBITORIU, -IE adj. v. exhibitoriu. ESIBIŢIUNE s. f. v. exhibiţie. ESÎGE vb. III v. exige. ESIGENT, -Ă adj. v. exigent. ESIGENŢĂ s. f. v. exigenţă. ESIGENŢIE s. f. v. exigenţă. ESIGÎBIL, -Ă adj. v. exigibil. ESIGUITÂTE s. f. v. exiguitate. 368 ESIGUU, -Ă -25- ESOFAGIAN, -Ă ESÎGUU, -Ă adj. v. exiguu. ESÎL s. n. v. exil. ESILÂ vb. I v. exila. ESILÂRE s. f. v. exilare. ESILÂT, -Ă adj. v. exilat. ESILIÂT, -Ă adj. v. exilat. ESÎLIU s. n. v. exil. ESIMÂ vb. I v. exima. ESÎN s. m. v. esen. ESÎNŢĂ s. f. v. esenţă. ESINŢIÂL, -Ă adj. v. esenţial. ESISTÂ vb. I v. exista. ESISTARE s. f. v. existare. ESISTÂT, -Ă adj. v. existat. ESISTENT, -Ă adj. v. existent. .ESISTENTE adj. invar. v. existent. ESISTENŢĂ s. f. v. existenţă. ESISTENŢIE s. f. v. existenţă. ESISTÎNT, -Ă adj. v. existent. ESISTÎNTE adj. invar. v. existent. ESISTÎNŢĂ s. f. v. existenţă. ESITÂŢIE s. f. v. ezitaţiune. ESITAŢIUNE s. f. v. ezitaţiune. ESKER s. n. (Geol.) Tip de relief glaciar, de acumulare, care se prezintă sub forma unor mici movile longitudinale, constituite din nisipuri şi argile, cu blocuri şi cu pietrişuri stratificate. Cf. ltr2, d. geomorf., dn3, ndn. - PI.: ? - Din engl. esker. ESMÎTE vb. III v. exmite. ESMULGE vb. III. Refl. (învechit, rar) A se smulge (3). Când toate s-ar esmulge din marea încentrare, Ieşind din a lor axe şi nu s-ar mai ţinea, S-ar prăvăli în spaţiu spre vecinică pierzare. HELIADE, O. I, 196, Cf. LM. - Prez. ind.: esmulg. - Din lat. exmulgere. ESNÂF s. n. v. isnaf. ESOCICULTÜRÀ s. f. Ramură a pisciculturii care se ocupă de reproducerea, creşterea etc. şi ameliorarea condiţiilor de viaţă a ştiucilor. Cf. D. ecol., ndn. - Din fr. ésociculture. ESOCID s. n. (La pl.) Familie de peşti răpitori, care trăiesc în ape dulci, având ca tip ştiuca; (şi la sg.) peşte care face parte din această familie. Cf. ndn. - PL: esocide. - Din fr. ésocidés. ESOFAG s. n. Porţiune a tubului digestiv, cuprinsă între faringe şi stomac; (învechit) ţevia mâncării (v. ţ e a v ă III 2), (regional) guşter. [Omuşorul] se întinde... din rădăcina limbii în jos spre gura esofagului. EPISCUPESCU, PRACTICA, 214/6. Partea de sus diafragmatică coprinde gura, farinxul sau înghiţitoarea şi ezofagiul. KRETZULESCU, A. 269/18. Ezofagul este un canal drept destul de îngust, ce se află situat în coloana vertebrală, id. ib. 288/12, cf. 289/11. Esofagul este partea aceea a gâtului, prin care merge mâncarea în stomah. CORNEA, E. I, 120/4, cf. 205/12. Când cineva a tras camfor, cearcă, în căile respiratoare şi chiar în oesofagiu, aceleaşi efecte vermifuge, ca şi când fumă ţigareta. MAN. SĂNĂT. 106/13. Opresc emeticul de teama congestiunilor celebrale, de zgăibarea stomacului şi esofagiului. ib. 184/7, cf STAMATI, V. 6162/49. Se zice ezofog un lung canal muscolare-membranos. EL. AN. 57/1. Esofagul este un canal supţire care începe de pe la a 4-a vertebră cervicală şi se sfârşeşte pe la a 10-a dorsală. POLIZU, P. 102/11, cf. PROT. - POP.; N. D. IX, PONTBRIANT, D., FROLLO, V. 209, LM, ENC. ROM. Sistemul nervos... constă din un lanţ duplu de ganglioni, ce înaintează până în dreptul esofagiului. ib. I, 178, cf. 843, BARCIANU, ALEXI, W. Ezofagul este format din două tunici: una externă, musculoasă, şi alta internă, mucoasă. BIANU, D. S., Cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D., LTR2, DL, DM. Prin esofag alimentele sunt transportate în stomac. DER, cf. URSU, T. ş. 200. Vasele stomacului şi ale esofagului se îngroaşă şi se dilată. ABC SĂN. 96, cf. DN2, D. MED. Esofagul este un organ tubular care se întinde de la faringe la Stomac. MOGOŞ - IANC., C. 434, cf. 417, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, NALR - B I h 85/72, NALR -MB I h 63, ALR - TI h 114/321, 361. - Scris şi: (învechit) esophag (LM), oesophag (ENC. ROM.). - PL: (rar) esofage şi esofaguri. - Şi: (învechit, astăzi rar) ezofâg, (învechit şi regional) isofâg (PONTBRIANT, D., ALEXI, W. 153, NALR — MB I h 63; pl. isofage, nalr - MB I h 63/662), (învechit) esofâgiu (scris şi oesofagiu), (regional) esufâc (NALR - MB I h 63/509; pl. esuface, ib.), ezofâc (ALR - T I h 114/389; pl. ezoface, ib.), isofâc (nalr - mb i h 63; pl. isoface, ib. h 63/551), isufâc (ib. h 63/523; pl. isuface, ib.), (învechit, rar) ezofâgiu, ezofâj (KRETZULESCU, M. 99/11), ezofog s. n. - Din fr. œsophage, it. esofago, ngr. oiaoqxxyoç. ESOFAGECTOMÎE s. f. (Med.) Rezecţie a unei părţi a esofagului. Cf. DN3, NDN. - PL: esofagectomii. - Din fr. œsophagectomie. ESOFAGIAN, -A adj. Care ţine de esofag, care se referă la esofag; care este localizat la esofag, care afectează esofagul. Arterile ezofaghiene, foarte mici, în număr de trei obicinuit, nasc din partea de dinainte a aortii. KRETZULESCU, A. 364/3. Vena azigos... intră în torax pe lângă aorta abdominală...; într-însa dau: vena bronşică dreaptă, venişoare esofagiene. POLIZU, P. 174/1. Ganglionii cei dedesubtul esofagiului şi cei deasupra formează... împreună un inel numit esofagian. ENC. ROM. I, 179, cf. CADE, DN. Tratamentul stenozelor esofagiene... este deosebit de greu la copii 400 ESOFAGISM -26- ESPADON ABC SĂN. 208, cf. 110, DN2. în restul conductului esofagian, musculatura mucoasei devine din ce în ce mai evidentă. MOGOŞ — IANC., C. 435, Cf. DEX, DN3, NDN. - Pronunţat: -gi-an. - PL: esofagieni, -e. - Şi: (învechit, rar) ezofaghiân, -ă adj. - Din fr. œsophagien. ESOFAGÎSM s. n. (Med.) Spasm al esofagului, care apare în unele boli (tétanos, isterie, turbare etc.). Ezofagismul sau spasmul ezofagului poate fi de natură nervoasă. BLANU, D. S., cf. DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. - Şi: (astăzi rar) ezofagism s. n. - Din fr. œsophagisme. ESOFAGÎTĂ s. f. (Med.) Inflamaţie a mucoasei esofagiene. Inflamaţiunea sau aprinderea numită ezofagită... să produce prin înghiţirea lichidelor fierbinţi, a lichidelor caustice. BIANU, D. S., cf. D. MED., DN3, L. ROM. 1989, 126, NDN. - Şi: (astăzi rar) ezofagită s. f. - Din fr. cesophagite. ESOFÂGIU s. n. v. esofag. ESOFAGOPLASTÎE s. f. (Med.) Operaţie de chirurgie plastică efectuată pe esofag, în scopul redării dimensiunii normale, a refacerii continuităţii după esofagectomia parţială etc. Cf. D. MED., DCR, DEX - S, NDN, DCR2. - Pl.: esofagoplastii. - Din fr. œsophagoplastie. ESOFAGOSCÔP s. m. (Med.) Aparat folosit pentru examenul endoscopie al esofagului. Cf. ABC SĂN. 110, D. MED., dn3, DEX - S, NDN, DCR2. - PL: esofagoscoape. - Din fr. œsophagoscope. ESOFAGOSCOPÎE s. f. (Med.) Explorare a esofagului cu ajutorul esofagoscopului. Cf. D. med., dn3, dex - s, ndn. - PL: esofagoscopii. - Din fr. œsophagoscopie. ESOFAGOSTOMÎE s. f. Deschidere operatorie la nivelul pielii a unei porţiuni a esofagului. D. MED., DN3, NDN. - PL: esofagostomii. - Din fr. œsophagostomie. ESOFAGOTÔM s. n. Intrument chirurgical folosit în esofagotomie. Cf. D. med., dn3, ndn. - Din fr. œsophagotome. ESOFAGOTOMÎE s. f. (Med.) Incizie a peretelui esofagian. Cf. D. MED., DN3, NDN. - PL: esofagotomii. - Din fr. œsophagotomie. ESONERÂ vb. I v. exonera. ESOPERÂ vb. I. v. exopera. ESOPIC, -Ă adj. 1. Care aparţine lui Esop sau creaţiei lui, privitor la Esop sau la creaţia lui, specific lui Esop sau creaţiei lui; (învechit, rar) esopicesc. Fabula poate fi laconică, după modelul pildelor esopice sau foarte dezvoltată, discursivă, digresivă. CONTEMP. 1962, nr. 840, 3/6, cf. SCL 1964, 416, 418, DN2, M. D. ENC., DEX, DTL, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 2. P. e x t. (Despre limbaj, stil etc.) Care are semnificaţii ascunse, care este greu de înţeles; ascuns, enigmatic, sibilinic. Cf. DN2. în loc de lamentări, paranteze, aluzii, prevestiri şi alte propoziţii „esopice”,... să pună... în coloanele „României literare” ideile sale concrete despre istoria literară actuală. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 88, 28/4. Limbajul esopic s-a inventat mai târziu. CONTEMP. 1971, nr. 1 285, 3/6, cf. M. D. ENC., DEX. în această accepţie, sunt esopice şi unele aluzii politice pe care le întrevedem în alegoriile privitoare la sistemul autocratic al lui Ludovic XIV. DTL, cf. DN3, v. BREBAN, D. G. Limbajul [lui]... n-a ieşit încă din faza esopică - un limbaj obişnuit mai mult să ascundă decât să comunice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 2, 2/1, cf. D. ENC., NDN. - PL: esopici, -ce. - Din fr. esopique, lat. aesopicus, -a, -um, it. esopico. ESOPICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Esopic (1). Socrat nu au mai scris altcevaşi, decât numai nişte basne esopiceşti. GOLESCU, E. 13/15. - PL: esopiceşti. - Cf. ngr. aiccoîciKOc;, lat. aesopicus, - a,-um. ESORBITÂNT, -Ă adj. v. exorbitant. ESORBITÂNTE adj. v. exorbitant. ESORCÎSM s. n. v. exorcism. ESORD s. n. v. exordiu. ESORDIU s. n. v. exordiu. ESORTÂ vb. I v. exorta. ESORTAŢIUNE s. f. v. exortaţie. ESOSMOSĂ s. f. v. exosmoză. ESOSTOSE s. f. v. exostoză. ESOTERIC, -Ă adj. v. ezoteric. ESOTERÎSM s. n. v. ezoterism. ESOTIC, -Ă adj. v. exotic. ESPÂDA s. f., s. m. (Livresc) 1. S. f. Spadă cu lama mare, cu două tăişuri, care se mânuia cu ambele mâini, întrebuinţată între secolele al XV-lea şi al XVIII-lea de către germani şi elveţieni. Cf. ENC. ROM. 2. S. m. Toreador care are sarcina de a ucide taurul într-o coridă. Momentul culminant e atunci când „espada” jură moartea taurului. RALEA, S. T. I, 337. - PL: ? - Din sp. espada. ESPADON s. n., s. m. 1. S. n. Spadă mare şi lată, cu două tăişuri, care se mânuia cu ambele mâini, folosită mai ales între secolele al XV-lea şi al XVII-lea de către elveţieni şi germani. Cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. 2. S. m. (Iht.; rar) Peşte-cu-spadă, v. peşte2 (2 a) (Xiphias gladius). Cf. NDN. - PL: (1) espadoane, (2) espadoni. - Din fr. espadon. 427 ESPADRILĂ ESPADRÎLĂ s. f. (Mai ales la pl.) încălţăminte uşoară, cu feţele de pânză şi cu talpa împletită din sfoară. îmbrăcămintea lui Puiu se compunea dintr-o cămeşă cu mâniei scurte şi guler răsfrânt; o păreche de pantaloni de flanelă albă... şi espadrile de pânză cu talpă de sfoară. TEODOREANU, M. II, 257, cf. DL, DM. Se îmbrăca uşor, în straie de pânză aspră, umbla cu picioarele goale în espadrile. v. ROM. ianuarie 1965, 30, cf DN2, M. D. ENC., dex, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - Pl.: espadrile. - Din fr. espadrille. ESPAGNOLESC, -EÂSCĂ adj. (Neobişnuit) Spaniol (2). Se statornici la Bucureşti, scriind contra salariu lunar foiletoane la „România liberă” a lui D. August Laurian, sub pseudonimul espagnolesc Don Padil. CĂLINESCU, IST. LIT. ROM. 470. - Pronunţat: espa-ni-o-lesc. -PL: espagnoIeşti. - De la fr. espagnol (după spaniolesc). ESPAGNOLETĂ s. f. 1. Dispozitiv de metal, cu mâner care, prin răsucire, serveşte la închiderea sau deschiderea unei ferestre. V. c r e m o n ă. Cf. ALEXI, W., NDN. 2. (Livresc, rar) Bust mic de femeie, făcut din bronz, folosit ca obiect decorativ. Ii aduse în seara aceea cîteva piese de poterie din majolică de Faenza, o espagnoletă de bronz cu un cap de femeie surâzătoare. BARBU, 1.1, 338. - Pronunţat: espa-ni-o-letă. - Şi: (învechit) espanoletă S. f. ALEXI, W. - Din fr. espagnolette. ESPANOLETĂ s. f. v. espagnoletă. ESPANSIBILE adj. v. expansibil. ESPANSIBILITÂTE s. f. v. expansibilitate. ESPANSIUNE s. f. v. expansiune. ESPANSÎV, -Ă adj. v. expansiv. ESPANSÎVO adv. (Indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) Cu însufleţire, cu vivacitate. Cf. NDN. - Din it, fpansivo. ESPAR ¡JUTĂ s. f. (Bot.; învechit, rar) Hrana-vacii, v. h r a n ă {Spergula aevensis). Cf. I. GOLESCU, C. - PL: Gipargute. - Din fr. espargoute. ESPARSET subst. (învechit, rar) Numele unei plante din familia leguminoaselor, cultivată ca plantă furajeră. Ca plântă pentru nutreţ de vite, se mai samănă esparsetul, măzărichea, popuşoiul şi altele. LITINSCHI, M. 81/24. - Din fr. esparcette. ESPÂS s. n. (Franţuzism învechit, rar) = spaţiu (III 2). Cât espas mare de vreme. ÎNCEPUTURI, 7/11. - PL: ? - Din fr. espace. ESPATRIÂ vb. I. v. expatria. ESPATRIÂRE s. f. v. expatriere. ESPATRIÂT, -Ă adj. v. expatriat. ESPEPTORARE ESPATRIÂŢIE s. f. v. expatriaţie. ESPATRIATTÚNE s. f. v. expatriaţie. ESPECTÁNT, -Ă adj., s. m. v. expectant, -ă. ESPECTĂNŢĂ s. f. v. expectanţă. ESPECTATÍV, -Ă adj. v. expectativ. ESPECTATÎVĂ s. f. v. expectativă. ESPECTĂŢIE s. f. v. expectaţie. ESPECTAŢIIJNE s. f. v. expectaţie. ESPECTORÁ vb. I v. expectora. ESPECTORÁRE s. f. v. expectorare. ESPECTORÂŢIE s. f. v. expectoraţie. ESPECTORATTÚNE s. f. v. expectoraţie. ESPEDÁ vb. I v. expedia. ESPEDÍ vb. IV v. expedia. ESPEDIÁ vb. I v. expedia. ESPEDIÁRE s. f. v. expediere. ESPEDIÉNT s. n. v. expedient. ESPEDIRUÍ vb. IV v. expedirui. ESPEDITÍV, -Ă adj. v. expeditiv, -ă. ESPEDITIVITÁTE s. f. v. expeditivitate. ESPEDÍTIE s. f. v. expediţie. ESPEDIŢIUNÂRIU, -Ă adj. v. expediţionar. ESPEDIŢIUNE s. f. v. expediţie. ESPEDUÍ vb. IV v. expedui. ESPEDUÍRE vb. IV. v. expeduire. ESPEDUITÓRIU s. m. v. expeditor. ESPENSÁR s. n. (în dicţionarele din trecut) Registru (1) de cheltuieli. Cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. - PL: espensare. - Cf. lat. expensare „a plăti, a achita”. ESPÉNSÁ s. f. v. expensă. ESPENSÍV, -Ă adj. v. expansiv. ESPEPTORÁ vb. I v. expectora. ESPEPTORÁRE s. f. v. expectorare. 473 ESPEPTORAŢIUNE -28- ESPLANADĂ ESPEPTORAŢIUNE s. f. v. expectoraţie. ESPERA vb. I v. experia. ESPERANTÎSM s. n. Mişcare, curent care promovează şi susţine limba esperanto; doctrină a partizanilor limbii esperanto. Cf. DN2, DEX, DN3, M. D. LINGV., NDN. - Din fr. espérantisme. ESPERANTÎST, -Ă s. m. şi f., adj. (Persoană) care este adeptă a limbii esperanto; (persoană) care se ocupă cu studiul limbii esperanto; (persoană) care este specialistă în limba esperanto. Astăzi există centre de esperantişti în diferite ţări. GRAUR, I. L. 275. Se citează cazul unui tată esperantist, care, neizbutind să-şi boteze copilul Esperanto, a descoperit în calendar un obscur sfânt Espérât şi a obţinut înscrierea acestui nume în actul de naştere, id. N. P. 47, cf. DN2, DEX, DN3, M. D. LINGV., DCR2, NDN. 0 (Ironic) în cazul... în care va binevoi să vorbească limba noastră nu veţi înţelege absolut nimic. Vă veţi putea închipui că vă găsiţi în faţa unui esperantist. CONV. LIT. LXVII, 91. - Pl.: esperantişti, -ste. - Din fr. espérantiste. ESPERÂNTO s. n. (Şi, adjectival, în sintagma limba esperanto) Limbă artificială, formată din elemente de vocabular şi de gramatică împrumutate din cele mai răspândite limbi europene, creată la sfârşitul secolului al XIX-lea de către medicul polonez L. Zamenhof, cu scopul de a deveni limbă internaţională. Cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. în limba esperanto s-au publicat multe cărţi şi reviste, s-au ţinut congrese cu reprezentanţi ai diferitelor popoare. MINERVA, cf. CADE. O estetică nouă a făcut obiectul studiilor remarcabile, date la lumină prin revista publicată în esperanto. ARGHEZI, S. XVI, 160, cf. 161. Iată, de pildă, pe ofiţerul... stânjenit mai cu seamă de aproximativul esperanto în care nu se poate înţelege cu baronul. PERPESSICIUS, M. III, 176. Cea mai cunoscută şi cea mai răspândită limbă artificială este esperanto. GRAUR, I. L. 275, cf. DL, DM, DN, SCL 1960, 43, 45, DER. In epoca noastră continuă să se încerce folosirea universală a limbilor esperanto şi volapük. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr.8, 11/4, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, M. D. LINGV., L. ROM. 1986, 374, 379, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - Din fr. espéranto. ESPERÉOTÀ s. f. v. experienţă. ESPERÎ vb. IV. v. experia. ESPERIÉNTE adj. invar, v. experient. ESPERIÉOTÀ s. f. v. experienţă. ESPERIÉOTIE s. f. v. experienţă. ESPERIÎNŢĂ s. f. v. experienţă. ESPERIMÂNT s. n. v. experiment. ESPERIMÉNT s. n. v. experiment. ESPERIMENTÂ vb. IV v. experimenta. ESPERIMENTÂBIL, -Ă adj. v. experimentabil. ESPERIMENTÂL, -Ă adj. v. experimental. ESPERIMENTÂRE s. f. v. experimentare. ESPERIMENTÂT, -Ă adj. v. experimentat. ESPERIMENTAŢIUNE s. f. v. experimentaţiune. ESPERÎNŢĂ s. f. v. experienţă. ESPERT, -Ă adj., s. m. şi f. v. expert. ESPERTÎZĂ s. f. v. expertiză. ESPIÂ vb. I v. expia. ESPIACIUNE s. f. v. expiaţie. ESPIÂRE s. f. v. expiere. ESPIATOR, -OÂRE adj. v. expiator. ESPIATORIU, -IE adj. v. expiator. ESPIÂŢIE s. f. v. expiaţie. ESPIAŢIUNE s. f. v. expiaţie. ESPIERE s. f. v. expiere. ESPINGOLĂ s. f. Armă de foc primitivă din bronz, montată pe un pivot, care se folosea în secolul al XVI-lea în artileria de marină. Cf. ENC. ROM., DN2, DEX, DN3, NDN. - Scris şi: (dupăfr.) espingole. ENC. ROM. - PL: espingole. - Din fr. espingole. ESPIRĂ vb. I v. expira. ESPIRÂNT, -Ă adj. v. expirant. ESPIRÂRE s. fi v. expirare. ESPIRÂT, -Ă adj. v. expirat. ESPIRAŢIE s. f. v. expiraţie. ESPIRAŢIUNE s. f. v. expiraţie. ESPIRĂŢIUNE s. f. v. expiraţie. ESPLANADĂ s. f. 1. (Mii.) Spaţiu întins, neted, de obicei în pantă lină, amenajat în faţa unei lucrări de fortificaţie, pentru a asigura vizibilitatea. Cf. POEN. - AAR. - HILL, v. I, 61471, stamati, V. 275715, PROT. - POP., N. D., II, 588. Deşertul neastâmpăr care domnea în mulţime prinsese mai ales pe unul din spectatorii esplanadei de la Saint-Jean. BARONZI, C. I, 6/14, cf. FROLLO, V. 545, COSTINESCU, ENC. ROM. Intră în cetate pe calea sacră... Ajungând pe o esplanadă se opri un minut să se odihnească. ANGHEL—IOSIF, C. L. 33, cf. MINERVA, SCRIBAN, D., LTR2, DER, DN2, DN3, D. ENC., NDN. 2. Spaţiu de mari dimensiuni (amenajat cu alei, peluze şi arbori) în faţa unui edificiu important sau al unui ansamblu arhitectural. Cf. NEGULICI, 369. Piaţa de-nainte are a să mai lărgi prin abaterea riului şi facerea unei esplanade. CALENDAR (1852), 95/31. Mitropolitul ori marele logofăt, sau chiar însuşi domnul ieşea pe esplanada curţii princiarie..., adresându-se către gloatele grămădite. HASDEU, I. V. 60, cf. ENC. ROM., ALEXI, W., MINERVA, SCRIBAN, D. Va oferi la vrăbii nadă Pe vreo pustie esplanadă Vreun 512 ESPLANAT, -Ă - 29 sculptor al meu bust? CĂLINESCU, L. L. 192, cf. LTR2, DL, DM, DN, V. ROM. august 1960, 159, DER, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. Au fost scoase moaştele Sfântului Apostol Pavel şi ale Sfintei Cuvioase Parascheva pe esplanada din faţa Catedralei, rl 2005, nr. 7 748, 24/4. 3. Loc amenajat, de obicei, pe o înălţime, de unde se pot privi împrejurimile, apele unui fluviu etc. Terasa New Safari, aflată pe esplanada portului turistic Tomis, în strada Karatzali, este o adevărată oază de linişte. RL 2003, nr. 4 068, 10/3. Azi, sâmbătă, are loc pe esplanada fluviului concertul „Pe valurile Dunării”, ib. 2005, nr. 4 679, 5/2. 4. (Rar) Stradă largă amenajată cu spaţii verzi. In timp ce străbătea marea esplanadă, Anton Lupan urmărea în gând drumul cablogramei peste paralele şi meridiane. TUDORAN, P. 483, cf DER, DEX. - PI.: esplanade. - Şi: (învechit) splanâdă s. f. NEGULICI, PROT. - POP., N. D. - Din fr. esplanade. ESPLANAT, -Ă adj. v. explanat. ESPLETÎV, -Ă adj. v. expletiv. ESPLICÂ vb. I v. explica. ESPLICÂBIL adj. v. explicabil. ESPLICÂRE s. f. v. explicare. ESPLICÂT, -Ă adj. v. explicat. ESPLICATÎV, -Ă adj. v. explicativ. ESPLICATOR s. m. v. explicator. ESPLICÂŢIE s. f. v. explicaţie. ESPLICAŢIUNE s. f. v. explicaţie. ESPLICĂTOR, -OARE adj. v. explicator. ESPLICĂTORIU, -OARE adj., s. m. v. explicator. ESPLICĂŢIUNE s. f. v. explicaţie. ESPLICÎT, -Ă adj. v. explicit. ESPLOATÂ vb. I v. exploata. ESPLOATÂBIL, -Ă adj. v. exploatabil. ESPLOATACIUNE s. f. v. exploataţie. ESPLOATÂNT adj. v. exploatant. ESPLOATÂRE s. f. v. exploatare. ESPLOATÂT1 s. n. v. exploatat1. ESPLO ATÂT2, -Ă adj. v. exploatat2. ESPLOATATOR s. m. v. exploatator. ESPLOATÂŢIE s. f. v. exploataţie. ESPLOATAŢIUNE s. f. v. exploataţie. ESPORTĂCIUNE ESPLO ATĂCIUNE s. f. v. exploataţie. ESPLOATĂTOR s. m. v. exploatator. ESPLOATĂŢIUNE s. f. v. exploataţie. ESPLODÂ vb. I v. exploda. ESPLOETÂŢIE s. f. v. exploataţie. ESPLOETAŢIUNE s. f. v. exploataţie. ESPLORÂ vb. I v. explora. ESPLORÂT, -Ă adj. v. explorat. ESPLORATOR s. m. v. explorator. ESPLORÂŢIE s. f. v. exploraţie. ESPLORAŢIUNE s. f. v. exploraţie. ESPLORĂŢIUNE s. f. v. exploraţie. ESPLOSÎBIL, -Ă adj. v. explozibil. ESPLOSIE s. f. v. explozie. ESPLOSIUNE s. f. v. explozie. ESPLOSÎV, -Ă adj. v. exploziv. ESPLOTAŢIUNE s. f. v. exploataţie. ESPLOZÎBIL, -Ă adj. v. explozibil. ESPLOZIE s. f. v. explozie. ESPLOZIUNE s. f. v. explozie. ESPLOZÎV, -Ă adj. v. exploziv. ESPLUSIUNE s. f. v. explozie. ESPLUSÎV, -Ă adj. v. exploziv. ESPONENT s. m. v. exponent. ESPONENŢIÂL, -Ă adj. v. exponenţial. ESPORT s. n. v. export. ESPORTÂ vb. I v. exporta. ESPORT ARE s. f. v. exportare. ESPORTÂT, -Ă adj. v. exportat. ESPORTATOR, -OARE s. m., adj. v. exportator. ESPORTÂŢIE s. f. v. exportaţie. ESPORTAŢIUNE s. f. v. exportaţie. ESPORTĂCIUNE s. f. v. exportaţie. 569 ESPORTĂŢIUNE -30- EST ESPORTĂŢIUNE s. f. v. exportaţie. ESPORTUÎ vb. IV v. exportui. ESPOSĂNT, -Ă s. m. şi f. v. expozant. ESPOSITÎV, -Ă adj. v. expozitiv. ESPOSÎŢIE s. f. v. expoziţie. ESPOSIŢIUNE s. f. v. expoziţie. ESPREME vb. III v. exprima. ESPRES1 adv. v. expres1. ESPRES2, -Ă adj., s. m. v. expres3. ESPRESIE s. f. v. expresie. ESPRESIUNE s. f. v. expresie. ESPRESÎV, -Ă adj. v. expresiv. ESPRESSIONE subst. (Muz.; în loc. adv.) Con espressione = în manieră expresivă, însufleţită; espressivo. Cf. ENC. ROM. II, 332, D. MUZ., DTM 164, NDN. - Cuv. it. ESPRESSIVO adv. (Indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) In manieră expresivă, însufleţită. Cf. ENC. rom., CERNE, D. M., DN3, DTM, NDN. - Din it. espressivo. ESPRIMĂ vb. I v. exprima. ESPRIMĂBIL, -Ă adj. v. exprimabil. ESPRIMĂRE s. f. v. exprimare. ESPRIMÂT, -Ă adj. v. exprimat. ESPRÎME vb. III v. exprima. ESPROPRIÂ vb. I v. expropria. ESPROPRIÂRE s. f. v. expropiere. ESPROPRIÂŢIE s. f. v. expropriaţie. ESPROPRIAŢIUNE s. f. v. expropriaţie. ESPROPRIERE s. f. v. expropriere. ESPULS, -Ă adj. v. expulzat. ESPULSÂ vb. I v. expulza. ESPULSĂRE s. f. v. expulzare. ESPULSÂT, -Ă adj. v. expulzat. ESPULSIE s. f. v. expulsie. ESPULSIUNE s. f v. expulsie. ESPULSIV, -Ă adj. v. expulsiv. ESPUNĂTOR s. m. v. expunător. ESPUNCŢIUNE s. f. v. expuncţiune. ESPUNE vb. III v. expune. ESPUNENT s. m. v. exponent. ESPUNERE s. f. v. expunere. ESPURGÂ vb. I v. expurga. ESPUS, -Ă adj. v. expus. ESPUSEŢIUNE s. f. v. expoziţie. ESSAI s. n. v. eseu. ESSOD s. n. v. exod. EST s. n. sg. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus vestului, situat într-o direcţie care formează un unghi de 90° cu direcţia sudului; loc pe orizont, zonă în care răsare soarele, răsărit1 (113), soare-răsare (v. soare3 II); p. ext. parte a globului pământesc, a unui continent, a unei ţări, a unui oraş etc. aşezată spre acest punct cardinal; orient, (învechit) ost. Răsăritul îl numesc est, apusul, ovest, amiazăzi, sud, miazănoapte, nord. AMFILOHIE, G. 2/6, cf. I. GOLESCU, C. La fieştecare hartă estul sau răsăritul se socoteşte despre mâna dreaptă. EG 3/17. Crăia Britaniii se hotărăşte la nord şi vest cu Oceanul Atlantic, la est cu Marea Nordului, ib. 14/14. Est însemnează în limba franţuzască răsăritul; uest, apusul, nord, miazănoapte, sud, miazăzi GS 23v/21. Răsăritul propriu se zice punctul de unde răsare soarele primăvara (est, orient). GENILIE, G. 66/28, cf. id. P. 1/19, NEGULICI, ISER. Pentru a cunoaşte direcţiunea vânturilor, le numim dupe cele patru punte cardinale, adică: est (răsărit), vest (apus), sud (miazăzi) şi nord (miazănoapte). BARASCH, M. II, 190/1, cf. ANTONESCU, D. Observatorul care priveşte spre nord are la spate-i sudul, estul la dreapta, şi vestul la stânga. DRĂGHICEANU, C. 5. Grecii şi romanii formau o întindere mai considerabilă de la vest la est, decât de la nord la sud. id. ib. 55, cf. FROLLO, v. 211. Lăsă pe contele şi se îndreptă către estul oraşului. BARONZI, C. VIII, 110/22. El predică, călătorind de la vest spre est, c-un succes minunat, id. I. C. v, 32/21, cf. COSTINESCU. Nu poate pleca nici spre nord, nici spre sud, nici spre est, nici spre west. CARAGIALE, O. VII, 497. Gratianus, fiul şi urmaşul lui Valentinian, numi ca împărat în Est pe spaniolul Teodosiu. ENC. ROM. III, 783, cf. 380, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERITA, D. A fost un dialect sârb ce s-a răspândit la est de acest ţinut. DR. IV, 1 296, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Românii de azi continuă a vorbi limba romană din Estul imperiului. PUŞCARIU, L. R. I, 195. Când pentru aceeaşi noţiune existau, în latineşte, doi termeni, în Vest rămâne adesea unul, iar în Est celălalt, id. ib. 213, cf. SCRIBAN, D., LTR, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 366, SCL 1954, 38. „Speranţa” avusese o briză slabă de la est, care o împinsese... către Gibraltar. TUDORAN, P. 409, cf. 307, LTR2, DL, DP, DM. Subdialectul moldovean... cuprinde şi partea de est a Transilvaniei. MAT. DIALECT. I, 50, cf. L. ROM. 1966, 207, DN2. Particularităţile graiului din sudul Transilvaniei [se continuă] în nordul şi estul Munteniei şi în sudul Moldovei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 119, 10/4, cf. M. D. ENC., DEX. Şi Eminescu se aşază în acest Pantheon al celor care durează, venind dinspre o lume veche, aşezată la răscruce de drumuri, între est şi vest, între nord şi sud. MS. 1975, nr. 1, 8, cf DN3, DSR, DREV, L. ROM. 1986, 379, v. BREBAN, d. G. Numărul evreilor din Ierusalimul 611 ESTABLISHMENT -31 - ESTER de Est a depăşit cu cinci mii pe cel al palestinienilor. RL 1993, nr. 994, 8/1, cf. D. ENC., NDN. In estul şi nord-estul ţării, îndeosebi ziua, ninsori locale şi vânt cu unele intensificări. RL 2004, nr. 4 192, 12/1. Doreşte să vândă un teren... situat în zona de est a Bucureştiului. jb. 2005, nr. 4 694,5/7. 2. (Mai ales în terminologia referitoare la politica internaţională) Nume dat părţii din Europa orientală, care se afla sub influenţa fostei Uniuni Sovietice. A apreciat ca normală, legitimă nevoia de identitate naţională care se afirmă, azi, în Est. RL 1993, nr. 1 043, 1/3. în 1991 am văzut pentru prima oară Parisul... Vii din Est, mi s-a spus. Tu nu ştii să foloseşti telecarul, poarta de la metrou,... interfonul ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 1,6/1. - Din fr. est, it. est. ESTABLISHMÉNT s. n. Totalitatea celor care deţin puterea, care îşi impun autoritatea în viaţa socială şi care au interesul să menţină ordinea stabilită. Cf. DCR2, NDN. Ieri, săptămânalul satiric de investigaţii „Le Canard Enchaîné” a publicat un document care zdruncină establishmentul politic francez. RL 2006, nr. 4 918, 8/4. Modelul multiculturalismului britanic, atât de lăudat de establishmentul european, nu a făcut decât să ducă la separarea comunităţilor religioase, ib. 2008, nr. 5 423,11/2. - Pronunţat: establişment. - Din engl. establishment, fr. establishment. ESTACADĂ s. f. 1. Construcţie din bare de lemn, de metal sau de beton armat care delimitează intrarea într-un port sau, aşezată pe un fluviu, pe un canal navigabil, protejează podurile, navele etc. Cf. enc. rom., abc mar., ltr, ltr2, dl, dm, der, dn2, M. D. ENC., DEX, DN3, NDN. 2. (Mii.) Baraj construit de-a curmezişul unui curs de apă sau la intrarea într-un port cu scopul de a împiedica trecerea navelor inamicului, a minelor sau a altor obiecte plutitoare. La fluvii, estacada se amplasează în faţa navelor ancorate... pentru a împiedica trecerea minelor de curent sau a îmbarcaţiunilor de atac inamice. LTR2, cf. DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., DN3, D. ENC., NDN. 3. Punte fixă construită perpendicular pe chei, la care acostează navele care nu se pot apropia de ţărm. Au făcut pod meschin de lemn, înaintat puţin în mare, în chip de estacadă. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 9. Şoaptele îşi făcură din nou loc pe estacadă. CONTEMP. 1953, nr. 376, 4/5, LTR2, DL, DP, DM, DN2, DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 4. Construcţie care susţine la o înălţime oarecare conducte, instalaţii de transport, diferite instalaţii industriale sau o cale de comunicaţie. Cf. NOM. MIN. I, 493, 509, LTR, LTR2, DL, DP, DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - Pl.: estacade. - Din fr. estacade. ESTAFILÂDĂ s. f. (învechit, rar) Tăietură făcută cu un instrument ascuţit, mai ales pe faţă. Cf. ANTONESCU, D. - Pl.: estafilade. - Din fr. estafilade. ESTAMPÂRE s. f. = stampare. Cf. NDN. - Cf. fr. e s t a m p a g e. ESTĂMPĂ s. f. v. stambă. ESTÂNCIA s. f. Fermă şi crescătorie de vite în America de Sud, mai ales în Argentina. Un mare mozaic, pe jos, de o violenţă coloristică uluitoare, reprezenta văcari argentinieni călări, gonind turme de cornute într-o estancia. CĂLINESCU, S. 263, cf. DN2, DN3, NDN. - Pronunţat: estan-si-a. - Din sp. estancia. ESTÁS s. n. v. extaz. ESTĂSĂ s. f. v. extaz. ESTÁSE s. f. v. extaz. ESTASIÁ vb. I. v. extazia. ESTASIÁRE s. f. v. extaziere. ESTASIÁT, -Ă adj. v. extaziat. ESTÁTIC adj., s. m. şi f. v. extatic. ESTAVÉLÁ s. f. (Geol.) Orificiu carstic care funcţionează alternativ ca ponor şi ca izvor. In cazurile în care estavela este situată într-o depresiune închisă, în perioadele când funcţionează ca izvor, poate da naştere unui lac carstic temporar. D. GEOMORF., Cf. DN3, NDN. - PI.: estavele. - Din fr. estavelle. ESTÁZ s. n. v. extaz. ESTÂZĂ s. f. v. extaz. ESTAZIÁ vb. I. v. extazia. ESTAZIÁRE s. f. v. extaziere. ESTAZIÁT, -Ă adj. v. extaziat. ÉSTEMP adv. v. estimp. ESTEMPORÁL s. n. v. extemporal. ESTENA s. f. (Maghiarism învechit, prin Transilv.) Stână (1). Cf. LB 669, TAMAS, ET. WB. - PI.: estene. - Din magh. esztena. ESTÉNSIE s. f. v. extensie. ESTENSITÁTE s. f. v. extensitate. ESTENSÍV, -Ă adj. v. extensiv. ESTENUÁ vb. I v. extenua. ESTENUÁT, -Ă adj. v. extenuat. ESTÉNZIE s. f. v. extensie. ESTER s. m. Compus chimic rezultat prin combinarea unui alcool şi a unui acid organic sau anorganic oxigenat, prin eliminare de apă. Dintre esterii acizilor organici cei mai importanţi sunt esterii care formează grăsimile animale şi vegetale..., iar dintre esterii acizilor anorganici cei mai importanţi sunt esterii halogenaţi (clorurile, bromurile şi iodurile...). MINERVA. Substanţele cu cari se tratează în acest scop pot fi: produsele din 640 ESTERAZĂ -32- ESTET, -Ă grupa cauciucului, pluta... lanolina, esterii celulozici. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 51, cf. 126, id. FIL. 71, NOM. MIN. I, 208, 221. Prin obţinerea esterilor acetilici se determină numărul grupărilor alcoolice din molecula monozacharidelor. MACAROVICI, CH. 548, cf. 126, 430, 488, 542. Esterii organici au proprietăţi foarte variate, cari depind de acidul şi de alcoolul din cari au fost sintetizaţi. LTR. Cartofii trataţi cu esterul metilic al acidului acetic naftalenic şi-au oprit creşterea mugurilor timp îndelungat. AGROTEHNICA, II, 17. Procedeele generale de preparare a esterilor acizilor anorganici sunt analoge celor ale acizilor organici. LTR2, cf. DL, DM. Reacţia dintre alcoolul etilic şi acidul acetic... duce la formarea esterului respectiv. CHIM. AN. CĂLIT. 70, cf. 263. Esterii acizilor organici constituie o clasă importantă de produşi naturali sau sintetici. DER, cf. DN2. Esterii organici sunt lichide cu miros plăcut, întrebuinţate în parfumerie şi cofetărie, iar unii esteri anorganici sunt întrebuinţaţi ca plastifianţi, materiale de impregnare etc. DTT, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, V. 8REBAN, D. G., D. ENC., NDN. - PI.: esteri. - Din germ. Ester, ir. ester. ESTERÁZA s. f. (Chim., Biol.) Enzimă cu acţiune hidrolitică asupra unui ester, prin descompunerea acestuia în acidul şi alcoolul respectiv. Din grupul esterazelor fac parte şi lipcizele, fosfatazele şi sulfatazele. LTR, cf5. LTR2, DER, M. D. ENC., DN3, D. ENC. - PI.: esteraze. - Din fr. estérase. ESTERELIT subst. Rocă vulcanică albăstruie, care are structură porfirică, din familia dacitelor şi a porfiritelor cuartiere. Cf. CANTUNIARI, L. M. 139, LTR, LTR2. - Din germ. Esterellit, fr. estérellite. ESTERGÁI s. n. v. estergă. ESTERGÁL s. n. v. estergă. ESTERGĂ s. f. (Maghiarism, prin nord-vestul Transilv.) Strujniţă (3). Cf. TAMÁS, et. wb., alr sn ii h 568, alrm sn i h 382, L. ROM. 1965, 71. - PI.: esterge. - Şi: estergái (ALR SN II h 568/325, ALRM sn i h 382/325), estergái (alr sn ii h 568/334, alrm sn i h 382/334; pl. estergaluri, ALR SN II h 568/334) s. n. - Din magh. eszterga. - Estergai, estergal < magh. esztergâl(y). ESTERIFICÁ vb. I. (Chim.) T r a n z. (f a c t.) A face să se obţină un ester prin reacţia unui alcool cu un acid. Acidul fosforic esterifică grupa alcoolică terminală din flavină. MACAROyiCl, CH. 642, cf 636, DN3, dex2, ndn. - Prez. ind. pers. 3: esterifică. - Din fr. estérifier. ESTERIFICARE s. f. Reacţie reversibilă dintre un acid şi un alcool, cu formarea unui ester şi cu eliminare de apă. Din punct de vedere chimic aroma se datoreşte sau uleiurilor eterici... sau produselor de esterificare propriu-zise. ENC. AGR. I, 318. Un ester aromatic folosit în medicină este aspirina. Rezultă din esterificarea grupei fenolice din acidul salicilic cu acidul acetic. MACAROVICI, CH. 542, cf. LTR. Vitesa reacţiilor de esterificare variază mult cu structura alcoolilor. LTR2 VII, 302. Esterificarea acidului acetic cu alcool etilic are loc în câteva ore. CHIM. AN. CĂLIT. 70, cf. DER, DTT, M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, D. ENC. - PL: esterificări. - V. esterifică. Cf. fr. e s t é r i f i c a t i o n. ESTERIOR, -OARA adj., s. n. v. exterior. ESTERIORE adj., s. n. invar. v. exterior. ESTERMINĂ vb. I v. extermina. ESTERMINÂRE s. f. v. exterminare. ESTERMINÂT, -Ă adj. v. exterminat. ESTERMINATOR, -OARE adj., s. m. şi f. v. exterminator. ESTERMINATORIU, -IE adj., s. m. şi f. v. exterminator. ESTERMINÂŢIE s. f. v. exterminaţie. ESTERMINAŢIUNE s. f. v. exterminaţie. ESTERMINĂTOR s. m. v. exterminator. ESTERMINĂTORIU, -IE adj., s. m. şi f. v. exterminator. ESTERMINĂŢIUNE s. f. v. exterminaţie. ESTERN,-Ă adj. v. extern. ESTERNÂT s. n. v. externat1. ESTET, -Ă s, m., adj. 1. S. m. Nume dat, la sfârşitul secolului al XlX-lea, adepţilor unei orientări artistice care susţinea existenţa unui frumos accesibil numai celor iniţiaţi; (adesea cu o nuanţă ironică) persoană ale cărei concepţii artistice sunt dominate de cultul frumosului, considerat drept o valoare supremă; (rar) estetist (2), estetizant (2). Oscar Wilde, şeful recunoscut al esteţilor englezi, a luat de la maestru... această mărire caracteristică a rolului artei. PETICA, O. 355, cf. 356. Cu toată silinţa lui de a atrage atenţia publicului,... poetul nu mai rămăsese decât cu o gardă de „efebi” şi de esteţi. LOVINESCU, S. I, 268. Vom analiza un fragment... privitor la una din cele mai gingaşe probleme ale maiorescologiei şi, anume, la capitolul raportului dintre „universalitate şi naţionalism”, ce a dat posiblilitate nu numai esteţilor să-l revendice pe T. Maiorescu, ci şi naţionaliştilor, id. ib. vili, 240, cf. SCRIBAN, D. Imaginaţia artificioasă a estetului devalorizează natura, elimină patosul ei tradiţional. VIANU, A. P. 251, cf. CONSTANTINESCU, S. II, 343. Esteţii susţineau..., dimpotrivă, că Ioanide construia o biserică creştină cu elemente păgâne. CĂLINESCU, O. VI, 173. Amândoi sunt nişte esteţi rafinaţi, căci ei caută pretutindeni puritatea stilului, id. ib. XI, 225, cf. XIII, 334. Dryden e mai puţin critic şi mai mult estet, adică un om care iubea frumosul în el însuşi. PERPESSICIUS, M. I, 345. Ar însemna să ridicăm la rangul de valoare absolută estetica noastră clasică. Un lucru, la care Tillich, alături de atâţia esteţi contimporani, nu se poate decide. BLAGA, Z. 280. Ar fi timpul să spunem câteva cuvinte despre cariera acestui subţire... estet. CAMIL PETRESCU, N. 124. Pătrund pentru întâia oară într-o casă bogată, de ciocoi, de cărturari şi de esteţi. VINEA, L. I, 385, cf. DL, DM. Vom găsi la G. Călinescu..., în locul unui ochi de observator şi de moralist, ochiul estetului. N. MANOLESCU, A. N. I, 257. Ion Luca fiind un clasicist, Mateiu este un „decadent” şi un estet. id. ib. III, 108, cf. M. D. ENC. Baconsky este, în fond, un estet al melancoliei. SIMION, S. R. III, 146, cf. DEX, DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 0 (Adjectival) Din amărăciune a ieşit o poemă, din părere de rău o 662 ESTETIC, -Ă -33- ESTETIC, -Ă simfonie şi măiestrul estet are de ce să fie mulţumit. PETICĂ, O. 297. Prozator estet, amator de lucruri frumoase pe care, în armonia lor decorativă, se complace a le regăsi. VIANU, A. P. 248. Paul Zarifopol, spirit independent, radical şi estet până în vârful unghiilor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 115, 5/1. 2. Adj. Care ţine de estetism, privitor la estetism, caracteristic estetismului; estetist (1), estetizant (1). Toată şcoala poetică estetă engleză a înrâurit asupra simbolismului francez. PETICĂ, O. 371. Două curente îşi împart scena literară. Pe de o parte, realismul liric şi artistic, pe de alta, curentul intelectualist şi estet. VIANU, A. P. 12. Studiezi pe Matei Caragiale? Opera sa nu va fi bine înţeleasă decât pe fundalul „estet” al epocii. CONTEMP. 1968, nr. 1 116, 9/5. M-am gândit să notez ceva din aceste străfulgerări violente... Dar nu la modul proustian, prea estet pentru ce vreau eu. CĂRTĂRESCU, N. 74. 3. S. m. (Rar) Estetician. Stilistica, aşa cum o concep criticii şi esteţii literari, se ocupă, în general, numai de mijloacele expresive. IORDAN, STIL. 12, cf. 24. E foarte îndreptăţită astfel atitudinea esteţilor germani... care, după Hegel, consideră activitatea artistică în funcţie de întregul moment cultural. RALEA, S. T. I, 209. Pentru criticii şi esteţii noştri această problemă are o existenţă pur teoretică. L. ROM. 1959, nr. 2, 70. - PL: esteţi, -te. - Din fr. esthète, it. esteta, germ. Ästhet. ESTÉTIC, -Ă subst., adj. I. S. f. 1. Ştiinţă care studiază esenţa frumosului şi care se ocupă cu stabilirea legilor generale şi a categoriilor artei; totalitatea teoriilor care stabilesc natura artei, raporturile ei cu realitatea, metodele creaţiei artistice, criteriile şi genurile artei; p. e x t. obiectul de învăţământ respectiv. Un copil de 8 ani ce va intra într-un institut, când va fi de ani 15 va fi destoinic să dea răspuns la întrebarea măcar oricăruia profesor asupra grămăticii, ritoricii, poeziii..., asupra loghicii, metafizicii... şi esteticii. GOLESCU, S. 109. Bazele pe care se vor face observaţiile nu vor fi altele decât baze generale de logică, de estetică, de retorică. HELIADE, O. II, 122. Programa materiilor ce au a să paradosi în shoalele publice a Moldovii... Anul /...: Loghica, metafizica, estetica, istoria pragmatică, înalta matematică. AR (1837), 316V28, cf. FL (1838), 10/38. înţelegeţi bine, domnilor, că aceasta ar fi o lucrare care nu ar răspunde nici la regulile esteticei, nici la acele eraldice. KOGĂLNICEANU, O. ivl5 331. Dizvoltarea ce au luat la noi teatrul naţional, emulaţia ce s-au deşteptat între autorii dramatici... sânt simtoame ce minesc literaturei române un viitori şi soţietăţii o shoală practică, mai ales când estetica, moralul şi o filologie rezonată vor prezidui la asemene lucrări. ASACHI, O. I, 480, cf. id. I. VI/26, POEN. - AAR. -HILL, V. I, 617Vl8. Germanul Butervec, în estetica sa literară,... recunoaşte că gloata de consonante aspre şi clănţănitoare, grămădite în limba germană unele peste altele, sună neplăcut. FM (1844), 3662/l, cf. negulici, stamati, v. 3582/4, polizu. N-ar face rău compozitorii români... să studieze aceste arii din puntul de vedere al esteticei. FILIMON, O. 11, 341, cf. PROT.-POP., N. D., ANTONESCU, D., FROLLO, V. 212. De am voi să esplicăm ce este frumosul în generalitatea sa,... ar trebui să abordăm, una după alta, toate problemele de estetică, şi astfeli să discutăm toată filosofía artelor. CONV. LIT. II, 31, cf. COSTINESCU. De aceste considerări mai înalte... nu credem oportun a se trata în literatura noastră, prea tânără încă pentru o estetică mai rafinată. MAIORESCU, CR. I, 45. Aceşti doi ártico li de credinţă ai esteticei româneşti, din care unul se referă la archeologie, iar cellalt se poate numi etnologic. ODOBESCU, S. II, 238. Estetica se ocupă cu impresia frumosului,... întrucât această impresie e produsă printr-un obiect sensibil, un obiect de artă. EMINESCU, O. XI, 414, cf. XIV, 916. Estetica, fiind o ştiinţă exactă, arta nu poate fi lăsată pe mâna celor nepreparaţi ştiinţificeşte. CARAGIALE, O. VI, 500. Cu deosebire estetica, psihologia şi sociologia sânt acele ştiinţe de ale căror observaţiuni şi investigaţiuni se foloseşte actualminte critica literară. REV. CRIT. I, 34, cf. DDRF, ENC. ROM., B ARC IAN U, ALEXI, W., TIM. POPOVICI, D. M. S-a putut cultiva astfel o estetică liberă care a ajuns la un grad de perfecţie necunoscut până aci. PETICĂ, O. 355, cf. 354, GR. S. I, 15, RESMERIŢĂ, D. ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE. Binele nu merge însă fără frumos, precum frumosul nu merge fără armonie: morala în fond este, aşadar, şi o estetică. LOVINESCU, C. IV, 149. Estetica muzicală se ocupă în special de frumosul muzical, de frumosul realizat prin sunete. CERNE, D. M. Baumgarten, întemeietorul esteticii, având să precizeze domeniul noii discipline, afirma despre o cunoaştere prin sensibilitate. STREINU, P. C. IIIs 63, cf. I, 90. Estetica se despică astfel pentru noi într-o filosofie a artei şi o fenomenologie a structurii ei, analizate deopotrivă aci. VIANU, E. 7, cf. 11. Estetica a însemnat la început disciplina care denumeşte câmpul senzaţiilor şi treptat a dobândit înţelesul atât de deosebit de astăzi. CARACOSTEA, E. 260. Estetica, dacă nu e o ştiinţă strictă, este un mod de cunoaştere înlăuntrul unor fenomene specifice, care sunt operele de artă. CONSTANTINESCU, S. II, 219. Estetica este o disciplină... care s-a născut, inconştient sau nu, din nevoia simţită de o întinsă clasă de intelectuali de a vindeca lipsa sensibilităţii artistice prin judecăţi aşa-zise obiective. CĂLINESCU, O. XV, 11. S-a dedicat cu râvnă şi cu artă, spiritualului şi problemelor de estetică teoretică. PERPESSICIUS, M. IV, 194. Părerea că o operă artistică trebuie să placă nemijlocit, fără nicio pregătirea prealabilă, e invenţia unei estetice copilăreşti. BLAGA, Z. 36. Una din cele mai spinoase probleme ale esteticii moderne e aceea a stilului. RALEA, S. T. I, 209, cf. 43, DL. S-au mai desfiinţat câteva catedre, de pildă, la noi, estetica, logica, psihologia. PREDA, C. I. P. II, 59, cf. DM, DER, URSU, î. L. II, 260, DN2. Teatrul, dramaturgia, arta spectacolului se guvernează după legi ale esteticii. IST. T. II, 28. Prilej a numeroase polemici, obiectul esteticii constituie încă o problemă deosebit de controversată. D. TERM. L. Orientarea în estetica filozofică am dobândit-o... în seminarul profesorului Liviu Rusu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 101, 6/1. Atât la seminarul de filozofie a culturii, cât şi la cel de estetică domnea o atmosferă academic -intimă, de mare libertate de opinii, ib. 1970, nr. 101, 6/2. Orientarea etică a esteticii., apare statornic de-a lungul istoriei esteticii. NOICA, D. 27, cf. D. ES., M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G. Karl Philipp Moritz... este autor de romane., de studii de poetică şi estetică. MS. 1988, nr. 2, 11, cf. D. ENC., NDN. 0 (Ironic) Escelenţa Sa d. Titus Livius de Maior eseu..., profesor universitar de metafizică, estetică, logică, morală, psicologie şi istoria filozofiei. EMINESCU, O. XV, 232. Desigur, cât de afumată... nu mi-ar servi nişte zarzavaturi mai puţin indigeste decât principiile de estetică. CARAGIALE, O. VII, 444. 2. Concepţie estetică (II1) proprie unui filosof, unui artist, unui curent literar, unei mişcări artistice etc. Vom vorbi despre tot ce se atinge de estetica teatrului melodramatic, fără a maltrata adevăratele talente sau a lăuda mediocrităţile. FILIMON, O. II, 280. In acest poem de tinereţe Poe expune un principiu al esteticii sale. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 49. Estetica simbolismului... substituie versului turnat pe tiparul exact al gândirii, versul fluid, insesizabil. LOVINESCU, C. VII, 39. Baudelaire depăşise estetica romantismului, ca şi aplicaţiile lui eseistice. STREINU, P. C. III, 73, cf. 145. Impersonalitatea povestirii a fost punctul principal în estetica realismului şi naturalismului. VIANU, A. P. 54. Fundamentul esteticii maioresciene în 1867 este pur hegelian, id. L. R. 149. Rousseau admira pe atunci pe romantici, este evident. El se va despărţi... în curând de estetica lor, cam prea plină de retorică. OPRESCU, I. A. IV, 28. Conştient de contribuţia lui, fixat într-o estetică dramatică de naturalism clasic, Ion Luca aplică criterii precise, într-un domeniu în care e maestru necontestat. CONSTANTINESCU, S. II, 102. Estetica lui Maiorescu este un amestec de hegelianism... şi de schopenhauerism. CĂLINESCU, IST. LIT. ROM. 353. Opera aceasta nu putea să fie înţeleasă în lumina esteticii 663 ESTETIC, -Ă -34- ESTETIC, -Ă impresioniste. BLAGA, Z. 37, cf. 120. Romanticii răstoarnă valorile. Estetica lor nu se inspiră de la fmmos,... ci de la caracteristic. RALEA, S. T. I, 163. înainte de a indica rădăcinile esteticii lui Mateiu Caragiale,... care se ridica, toată, împotriva realismului şi naturalismului, ar merita să situăm fugar romanul din 1929 în ansamblul prozei scriitondui. N. MANOLESCU, A. N. Iii, 100, cf 41. Ar fi greşit să susţinem că „estetica” lui Blaga nu are decât semnificaţia unei apologii de curent. TRIBUNA, 1970, nr. 694, 3/4. In publicistica română, simbolistul Ştefan Petică pomeneşte primul, la începutul secolului XX, de estetica prerafaelită, la care şi subscrie ca poet. DTL 348. 3. Totalitatea mijloacelor de realizare artistică a unei opere literare, muzicale, plastice etc.; (în special) totalitatea mijloacelor de exprimare a unei limbi sau ale unui scriitor, privite sub aspectul conţinutului lor expresiv. Ne permitem... să arătăm lectorilor noştri ce este muzica „Bărbierului”... Meritele ei cele mai remarcabile vin de la estetica şi identitatea ce esistă între dânsa şi textul poeziei. FILIMON, O. II, 249. Faptul că o Cameră întreagă trebuie să discute moralitatea şi estetica unui tablou dovedeşte cât de mult pasionează arta lumea într-un astfel de oraş. PETICĂ, O. 406. Lirica modernă a suferit o diformare a esteticii ei cu poezia simbolistă. CONV. LIT. LXVII, 247. Obsesia verbală este, poate, un element de estetică mai remarcabil, ducând în mod necesar la problema atmosferei în poezie. STREINU, P. C. I, 38. Tudor Arghezi s-a condus de o estetică verbală... Căci nimeni..., dintre poeţii după Eminescu, n-a creat mai durabile tipare de expresie, mai răspândite forme şi mai noi..-. Opera sa este în primul rând o creaţie de limbă. id. ib. II, 11. Anghel recurge la cuvinte neologistice, în anumite împrejurări precise, a căror delimitare poate alcătui ca un început al unei estetice, consacrate acestei categorii lexicale. VIANU, A. P. 253. In general, în studiile de estetică a limbajului, se cuvine să ţinem seama de această cerinţă a compensaţiei. CARACOSTEA, E. 33. Cursurile lui inedite de semantică şi de estetica limbii române sunt preţioase sondări în spiritualitatea lingvistică română, intuiţii surprinzătoare, smulse din viaţa intimă a expresiei. CONSTANTINESCU, S. II, 439. Am spus că înţelegem estetica poeziei ca o retorică bizuită pe experienţă, care... arată nu ce este poezia ci cum este poezia. CĂLINESCU, O. XV, 18. De la un moment dat, pentru Macedonski estetica poeziei devine inseparabilă de estetica limbii, în virtutea principiului fundamental al unităţii dintre „fond” şi „formă”. L. ROM. 1966, 28, cf. 21. O întreagă estetică a prozei (şi, implicit, a romanului) se află contestată aici. N. MANOLESCU, A. N. III, 36. Mă bate gândul să încep... şi un volum de eseuri având ca temă estetica poeziei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 12/1. Arta lui poetică intelectualistă, îndrăzneaţă, nouă, însemna în epocă o sfidare la adresa esteticii conservatoare. PALEOLOGU, S. L. 192. 4. Ansamblu de caracteristici corespunzătoare unor criterii de apreciere estetică, uneori intuitive. Damele, fără a fi streine de estetică, nu au pretenţiile capriţioase a deşărtăciunei ca pe aiurea. FM (1847), 94728. Pantof de casă grosolan, făcut dintr-o cizmă sau gheată, căruia i se taie cât mai jos căputa fără multă grije de simetrie sau estetică. CARAGIALE, O. VII, 187. Cei mai frumoşi, după estetica poporului român, sunt ochii negri. CANDREA, F. 42. Ah! lumea asta! Are estetica subţire..., o jigneşte orice nevaliditate. CAMIL PETRESCU, T. II, 112. Bucureştii clădiţi în golurile lor de meşteri şi zidari italieni... intrau în faza betonului armat, şi, parţial, într-o estetică a lui de mai târziu nouă. ARGHEZI, S. XVIII, 167, cf. X, 137, 172. Asta numeşti dumneata ordine..., să-mi încurci toate cărţile?... Aveam socotelile mele, ordinea interioară sub aparenţa dezordinii, estetica culorii şi a formatului, şi-mi pusesem la o parte unele volume cu însemnări. CĂLINESCU, O. I, 38. Cum poţi permite tu, ca ministru, lui Ioanide să-ţi râdă în nas şi să strice estetica oraşului? id. ib. VI, 175. Estetica noilor locuinţe e deficitară şi sub alte aspecte. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 68, 28/3. II. Adj. 1. Care se referă la sentimentul frumosului şi la percepţia sa; care aparţine esteticii (I 1), referitor la estetică, specific esteticii; care este în conformitate cu principiile şi cu legile esteticii; (învechit) esteticesc. Pentru aceaia creşterea cea sufletească se despărţeşte în creşterea cea intelectuală, cea estetică şi cea moralicească. MAN. ÎNV. 97/17. La San-Petersburg s-au fost aşezat operă italiană şi altile, care aceste mult au lucrat la sporirea politicirei estetice a Roşiei. ASACHI, I. 324/21, cf. POEN. -AAR. - HILL, V. I, 617V22. La educaţia intelectuală, care formă inteliginţa pentru adevăr, se lipeşte... educaţia morală, al căria scop este a forma voinţa pentru bine, şi educaţia estetică, care formă simţibilitatea pentru a preţui frumosul BREZOIANU, î. 124/22, cf. 127/31, STAMATI, V. 3582/6. Altele se dezvoaltă cu ocazia unei modificări intelectuale, şi le raportăm la spirit; acestea sânt sentimentele estetice; formează sensibilitatea intelectuală. ZALOMIT. E. F. 32/9. Fiecare lucru frumos trebui să fie frumos... pentru simţul estetic sau moral. BARASCH, I. 77/13, cf. POLIZU. Aceste voace inocente şi curate, care în hor celebrează minimele Creaţiei şi binefacerile Providenţei,... deschid în sufletul copiilor îmbelşugate izvoare de emoţii şi de idei morale, estetice şi religioase. CALENDAR (1862), 52/21, cf. CANELLA, V. 375, FROLLO, v. 212, COSTINESCU. In ce constă dar moralitatea artei? Orice emoţiune estetică, fie deşteptată prin sculptură, fie prin poezie, fie prin celelalte arte, face pe omul stăpânit de ea... să se uite pe sine ca persoană şi să se înalţe în lumea ficţiunii ideale. MAIORESCU, CR. II, 185. Iluziunile provocate prin artele frumoase... pot servi la educaţiunea estetică a mulţimii. CONTA, O. F. 482. Simţimântul estetic este un ce fără patrie... Frumosul este pretutindeni frumos. ODOBESCU, S. II, 242, cf. 252, Oricât de neplăcut să fi fost spectaculul pentru simţul estetic al călătorului meu, el avu o influinţă salutară asupra eroului nostru. EMINESCU, O. VII, 94. Ştiinţa estetică generală este încă prea jună. id. ib. XIV, 926, cf. XIII, 64. Cele mai grave chestiuni politice, etice, estetice etc. îl lasă indiferent. CARAGIALE, O. VII, 45, cf. 295, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Arta adevărată cuprinde în sine profunda sa moralitate, căci emoţia estetică are un caracter social. PETICĂ, O. 357, cf. 352. Orice creaţie omenească, la baza căreia stă o raţiune superioară etică, estetică ori metafizică, devine un adevărat simbol. PÂR VAN, I. F. 103. Dă dovadă de o mare pricepere şi de o serioasă cultură estetică. IBRĂILEANU, SP. CR. 167. Natura nu-i pentru el o confidenţă... Ea este un bogat şi mereu înnoit prilej de emoţii estetice, de visare. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 48, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Critica nu este numai o ştiinţă de principii, ci şi o problemă de gust literar, de sensibilitate estetică şi de simţ de nuanţe în evaluări... LOVINESCU, S. VIII, 24. Criteriul estetic impune de la sine o alegere şi, deci, o limitare prin eliminări şi introducerea unei scări de valori judicios motivată, id. ib. 142. Literatura clasică s-a dovedit foarte folositoare ca educaţiune estetică şi îndrumare morală. ARH. OLT. XII, 165. Chiar şi consideraţii de natură estetică pot fi... hotărâtoare la răspândirea şi mai ales la restrângerea unei rostiri. PUŞCARIU, L. R. I, 32, cf. SCRIBAN, D. Este o constatare plină de consecinţe, pentru întreg domeniul studiilor estetice şi literare, faptul că limbajul omenesc este însufleţit de două intenţii. VIANU, A. P. 15, cf. id. P. 75. Era greu prin urmare ca toţi să se plece în faţa unor legi estetice prea rigide. OPRESCU, I. A. IV, 198. In domeniul estetic, maeştrii săi de căpetenie Hegel şi Schopanhauer i-au dat elementele de orientare. CONSTANTINESCU, S. I, 259. Alimentată de mediul muzical german..., sensibilitatea estetică a lui Caragiale îşi dezvăluie o latură nouă. id. ib. II, 40. Luate în absoluitate, principiile lui estetice se pot discuta, ca instrumente de îndrumare a culturii române ele şi-au atins ţinta. CĂLINESCU, IST. LIT. ROM. 358, cf. id. XVI, 295. Se poate vorbi de o adevărată emoţie estetică de esenţă religioasă. PERPESSICIUS, M. I, 146. Deşi încărcată de semnificaţii echivoce, „natura” e recomandată ca supremă valoare estetică. 663 estetic, -ă -35- ESTETIC, -Ă BLAGA, Z. 289. Acustica estetică urmăreşte progresele artei muzicale şi caută metodele ştiinţifice de perfecţionare a instrumentelor de muzică. CIŞMAN, FIZ. II, 6. Criteriile estetice nu trebuie confundate cu cele etnografice. CIOCULESCU, I. C. 134, cf. DL, DM, URSU, î. L. II, 260. Concepţia poetului despre „armonia imitativă”, urmată de exerciţii corespunzătoare, reprezintă prima încercare românească de interpretare şi teoretizare estetică a unui fenomen lingvistic obiectiv, graţie căruia stilul poetic câştigă... în flexibilitate şi sonoritate. L. ROM. 1966, 25, cf. DN2. Criticul care nu urmăreşte, fie şi cu mari pauze, concertele, nici expoziţiile., va avea în mod inevitabil o percepţie estetică mai săracă. CONTEMP. 1968, nr. 1 116, 9/5. Mai adânc, sufeream o altă înrâurire, pur artistică, la nivelul straturilor originare ale vocaţiei mele estetice: aceea a picturii, a sculpturii şi a muzicii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 101, 6/3. Lucian Blaga admite caracterul posibil estetic şi al naturii, pe care însă îl disociază cu rigurozitate de natura estetică a artei, care singură îl preocupă. TRIBUNA, 1970, nr. 694, 3/3. Ignorând specificul artei, diferite şcoli estetice au asimilat în secolul al XIX-lea principii din alte ştiinţe. D. TERM. L. 126. Direcţia estetică în critica literară a fost iniţiată, ca fenomen cultural, de către revista „Convorbiri literare” şi mentorul ei, T. Maiorescu. D. ES. 112, cf. M. D. ENC., DEX, DTL 158, DSR, V. BREBAN, D. G. Puţini sunt poeţii cu o atât de bine însuşită educaţie estetică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 11/1, cf. D. ENC., NDN. Meritul său primordial constă în adoptarea criteriului estetic în judecăţile de valoare şi, implicit în stabilirea poziţiilor ierarhice ale scriitorilor. DGLR II, 629. 0 (Ironic) „Artă fără tendinţă şi tendinţă cu artă... ”, - 65 de file, cu va urma - studiu estetic de palpitantă actualitate! CARAGIALE, o. II, 168. Nu-mi azvârl cu paharul în cap pentru cine ştie ce controverse estetice. C. PETRESCU, C. V. 306. Lângă sofaua lui Saferian se găseau două mormane de covoare persane... sustrase din emoţie estetică circulaţiei comerciale. CĂLINESCU, B. I. 420. 0 (Adverbial) Caută, cu subtilitate,... să pledeze literar şi estetic, pentm o mişcare spirituală declarat antiliterară şi antiestetică, cum a fost suprarealismul. STREINU, P. C. III, 323, cf. 60. Prima lucrare a istoricului literar este aceea a cunoaşterii foarte atente şi complexe a textelor, pe care urmează apoi să le explice istoric şi să le aprecieze estetic. VIANU, L. R. 15. 2. Care se referă la totalitatea mijloacelor de realizare artistică ale unei opere literare, muzicale, plastice etc.; (în special) care se referă la totalitatea mijloacelor de exprimare ale unei limbi sau ale unui scriitor privite sub aspectul lor expresiv. Nu ţ-au plăcut limba aceasta...; ai cârtit-o şi ai vrut a auzi ceva mai plăcut, mai frumos şi mai estetic; ai vrut ca limba d-tale... să se îmbrace într-un vestmânt... mai de gust, adică mai poetic. FM (1847), 18576. Cugetul e ca un fundament, iară vorba ca un edificiu... Ferice de naţia ce onorează fundamentul acest divin, ferice zic de ea, deacă rădică deasupra aceluia un asemenea edificiu naţional, plin... de simetrie şi de gust estetic. CÂMPEANU, GR. ROM. VI/24. Cu atât mai puţin ne este iertat... a nu şti schimbările prin care a trecut limba noastră, a nu respecta prezintele ei, auzul, eufonia, mai pe scurt legile gramatice şi estetice care s-au învăscut în limbă. RUSSO, S. 63. Rugăm pe d. Millo să binevoiască a ne face să vedem din când în când pre Melpomena română apărând în scena noastră, nu însă sub figura lui Bogdan cel Chior..., ci sub forme mai estetice, mai fidele adevărului, artei dramatice şi bunului simţ. FILIMON, O. II, 273, cf. 251. Din publicarea acestor poezii rezultă o lipsă deplină de gust estetic. CONV. LIT. IV, 84. Am asămănat pe Negruzzi cu Mérimée... Amândoi aveau condeie de oţel mlădios, cu care ştiau a cizela foarte fin limba de care se serveau. Ei aveau deopotrivă simţul estetic în producerile lor şi posedau acelaşi farmec de naraţie. ALECSANDRI, O. IV, 371. Nici starea noastră .literară nu poate fi deodată bună, ci trebuie să treacă încă prin multe schimbări până va ajunge la o expresie mai estetică. MAIORESCU, CR. I, 247. S-ar fi ivit şi în trecutul nostru cel mult turburat manifestaţiuni estetice cari, în felurite ramure ale artelor, continuă până la oarecare punt un adevărat stil românesc. ODOBESCU, S. II, 235. Nici o producţiune estetică nu va face să bată mai cu mândrie inima românului, decât acelea care se vor inspira... din cele mai glorioase tradiţiuni străbuneşti. id. ib. 243. Fiecare din piese e precesă de o introducere în genere bine scrisă, care espune clar coeziunea internă şi valoarea estetică şi etică a piesei. EMINESCU, O. IX, 87. Anul 1863 vede apărând pe tărâmul literaturii estetice... reeditarea a două opere însemnate. XENOPOL, I. R. XIV, 116, cf. VI, 207. Vreo douăzeci de ani ei stăpâniră terenul şi, printr-o literatură din care numai o mică parte are o valoarea estetică, ei pregătiră calea pentru adevăraţii scriitori care trebuiau să vie. IORGA, C. I. II, 140. Astăzi lipseşte şi spiritul şi tehnica şi simţirea estetică. Publicul nu are nici o legătură sufletească cu arta plastică şi în zadar am căuta acea vibrare armonică şi caldă care unea... pe artist cu poporul. PETICĂ, O. 385. Eminescu... vrea ca rima să fie, prin ea însăşi, un element estetic al poeziei. IBRĂILEANU, S. L. 168. Prin această magie a cuvintelor scriitorul înţelege tocmai valoarea estetică a cuvintelor, posibilităţile artistice infinite pe care le oferă asocierea, îmbinarea, aranjarea verbelor în vederea obţinerii unui efect de artă. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 134. Orice operă de artă porneşte de la un material amorf şi cenuşiu, valabil numai prin prelucrarea lui în substanţă estetică. LOVINESCU, S. II, 7. Pictorii consideră valoarea estetică a tabloului nu după elementele funcţionale, ce au fost respectate, ci după puterea proprie de sugestie. CONV. LIT. LXVII, 256. Literatura, zicea el, trebuie să fie numai estetică şi numai realizare artistică. SADOVEANU, O. XIX, 107. O opoziţie irelevantă din punct de vedere semantic poate servi spre scopuri estetice, căci fonemul nu este numai un slujbaş al gândului, rolul lui nu e numai semantic, ci... are şi o înfăţişare simandicoasă. PUŞCARIU, L. R. II, 229. Sunt considerate ca satisfăcând nevoile estetice aşa-numitele figuri de stil. IORDAN, STIL. 12. Eminescu pune în valoare virtualităţile estetice ale limbii româneşti. ROSETTI, S. L. 58. Orice caracterizare critică de aci începe, surprinzând constantele de sensibilitate ale poetului, legându-le organic, adică în expresia lor estetică. CONSTANTINESCU, S. I, 111. Evocarea parnasiană, ca şi trecerea la „modul interior” sunt două principii estetice alternative, două metode poetice, pe care spiritul cercetător al dlui Barbu le-a experimentat, id. ib. 185. Oricât ar susţine unii că nu este ierarhie în poezie, ci numai poezie pur şi simplu şi că un sonet bun face cât un lung poem, experienţa estetică ne arată că există o poezie profundă şi o poezie superficială. CĂLINESCU, O. XV, 54. Acuta sa analiză estetică subliniază şi pune în valoare extraordinarele merite. PERPESSICIUS, M. III, 212, cf. 117. O altă funcţiune estetică a metaforei... este aceea de a sublinia unitatea dintre felurite date ale sensibilităţii. VIANU, M. 78. Să nu uităm că receptivitatea estetică nu e în stare de nativitate, ci e totdeauna alterată de un anume gust impus de opere existente. BLAGA, Z. 36. Perfecţia stilului său, care aminteşte prin arhitectonică de A. France şi prin muzicalitate de M. Barres, constituie o mare revoluţie lingvistică: fuziunea vechii limbi cu cea contemporană într-o sinteză estetică. RALEA, S. T. I, 13. Ideile lui Macedonski despre aspectul estetic al limbii reprezintă... un act de pionierat. L. ROM. 1966, 25. Autenticitatea fiind în „Craii” de natură estetică, romanul se pune, începând de la limită, sub pecetea artei. N. MANOLESCU, A. N. III, 109. Versurile în genere exacte şi fidele... sunt, din punct de vedere estetic, încă nişte schiţe de lucru. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 84, 22/1. Poemele n-au mare rezonanţă estetică, doar câte un vers este memorabil. SIMION, S. R. III, 142, cf. 130. Tot ce e deosebit de limbajul curent are o funcţie estetică. IVĂNESCU, I. L. R. 17. Dar un ochi cât de cât format nu putea să nu observe de la început rafinamentul estetic, duetul grafic coerent şi emoţionant al unui mare artist. CĂRTĂRESCU, N. 22. 0 (Adverbial) Estetic însă, ca 663 ESTETIC, -Ă -36- ESTETICESC, -EASCĂ manifestare artistică, ei nu seamănă cu nimeni, îşi urmează cu perseverenţă impulsul şi produc opere excelente. OPRESCU, I. A. IV, 106. De la admirabila sinteză lirică din „Păunul”, până la „Uvedenrode” şi „Domnişoara Hus”, punctele cardinale ale erotismului său divulgat estetic, d. Barbu rămâne într-o atitudine ideativă şi simbolistă. CONSTANTINESCU, S. I, 186. Acţiunile şi reacţiunile dintre eroul de epopee şi natura dimprejund său e canavaua pe care sunt brodate estetic aproape toate bucăţile sale mai importante. RALEA, S. T. I, 11. Viziunea generală a poemului este... simplificator politică şi foarte puţin lirică pentru a supravieţui estetic. SIMION, s. R. III, 77. ♦ (Despre scriitori, critici etc.) In ale căror opere predomină preocuparea pentru aspectul artistic. Alescandri, Bolintineanu şi Odobescu sânt scriitori estetici şi nu erudiţi reflexivi, şi fiindcă în materie de limbă urechea lor singură face mai mult decât capul a o sută de filologi. MAIORESCU, CR. I, 382. Se voieşte şi teoretician estetic în domeniul poeziei. CONSTANTINESCU, S. II, 219. Ce ar putea spune despre Blaga, poet cu viziune a lumii şi totdeodată dialectician estetic, un istoric literar nefilozof? CĂLINESCU, O. XV, 89. Mai puţin cunoscută... este relativa opoziţie dintre cele două capete ale interpretării literare între punctul de vedere al filologului şi cel al criticului estetic. VIANU, L. R. 38. Istoria criticii este plină de gafele interpreţilor estetici neatenţi la datele filologiei şi ale istoriei, id. ib. 46. 3c (Care constituie un ansamblu de caracteristici) care corespund unor criterii de apreciere estetică, uneori intuitive. Cf. CÂMPEANU, în CONTRIBUŢII, I, 181. în legătură cu jocul căluşerilor merită să vorbim şi de jocul lor cu fetele, dintre care... cel mai frumos, mai estetic şi mai compus din mai multe figuri este acela care... se numeşte haidău. FRÂNCU - CANDREA, M. 133. Nu mai este fata greoaie de altădată, ci părea personificarea estetică a cuviinţei femeieşti. D. ZAMFIRESCU, A. 68. O iubire acordată ca un premiu pentru calităţi estetice, morale şi intelectuale... nu este iubire. IBRĂILEANU, A. 105. Facultatea mea de iluzionare fiind disponibilă, convertisem eminente însuşiri biologice în atribute estetice, id. ib. 119. Spectacolul acesta e tot aşa de puţin estetic ca şi celălalt. SADOVEANU, O. VII, 124. Dorinţa de o viaţă întreagă... a fost ca să-şi vadă bogatele-i colecţii... într-un muzeu public regional, cu un local corespunzător cerinţelor estetice şi ştiinţifice. ARH. OLT. XIX, 37. Pieptănatul propriu-zis al părului are în primul rând scop igienic şi numai în al doilea rând scop estetic. APOLZAN, P. I. 96. Zidarul ascultă aceste deziderate cu calm şi înţelegere, fiindcă era obişnuit să constndască locuinţe nu după raţiuni estetice şi arhitectonice, ci după instrucţiile clienţilor. CĂLINESCU, O. IV, 129. Să existe o ambianţă cât mai plăcută, întreţinută de aranjarea estetică a mesei. ABC SĂN. 25. Anatomia artistică studiază în special laturile estetice ale alcătuirii corpului omenesc (dimensiuni, proporţii...), ib. 31. 0 (Ironic) Nu, cârnaţul ar fi ceva mai estetic, fiindcă e mai subţire, mai delicat (a. 1845). BARIŢIU, C. II, 308. Idealul estetic consistă pentru femei într-o aluniţă aşezată împrejurul gurii. ARGHEZI, P. T. 116.0 (Adverbial) Londra, estetic şi arhitectonic vorbind, e un oraş urât. RALEA, S. T. I, 276. Feciorul aduse un braţ de ramuri de liliac pe care îl împărţi în vaze. Pictorul interveni... enervat, căci nu era mulţumit de efectul artistic şi le împrăştie estetic. CAMIL PETRESCU, N. 136. 4. (In sintagma) Chirurgie estetică = ramură a chirurgiei plastice care are ca scop corectarea aspectului exterior al corpului şi, mai ales, al feţei. Doctoml Felix se specializase în chirurgia estetică. VIN EA, L. I, 394. In domeniul chirurgiei estetice medicina românească deţine... o perfomianţă. CONTEMP. 1972, nr. 1 324, 10/1. III. S. n. (De obicei art.) 1. Categorie estetică (II 1) prin care se desemnează ansamblul însuşirilor şi al fenomenelor studiate de estetică (i i); domeniul esteticii. Eticul, esteticul, metafizicul absolut,... ritmic, nu-s decât forme relative ale spiritualului în continuă luptă şi devenire. PÂRVAN, I. F. 116. Esteticul, eticul şi etnicul sunt... valori deosebite, şi~i revine tocmai lui Maiorescu meritul de a le fi disociat pragmatic la începuturile confuze ale literaturii române. LOVINESCU, S. I, 59. In faptul semnalării existenţei unei treceri de la noţional la estetic se indică esenţialul experienţii mele artistice, întemeiată nu numai pe clasica diferenţiere a formei de fond. id. ib. II, 99. In literatura noastră, critica îndeamnă cu perseverenţă pe scriitori la abandonarea contingentului pentru estetic. STREINU, P. C. I, 13. Concilierea etnicului şi a esteticului - în caracteristicile stilului cultural - este, evident, o ipoteză puţin verificabilă istoriceşte. CONSTANTINESCU, S. I, 253. Dl Tudor Vianu îşi cantonează cercetarea, deocamdată, în bibliografia germană culminând în directiva fenomenologică, ce izbuteşte să elibereze esteticul din stratele eterogene. PERPESSICIUS, M. IV, 194, cf. I, 356. Esteticul nu consistă în nici unul din cele două procese de conştiinţă (intropatie şi abstracţiune), ci într-o realizare sui-generis a lor; şi anume: în realizarea lor pe planuri intuitive improprii. BLAGA, Z. 55. Ideea fixă a esteticului pur poate servi drept diagnoză pentru un moment istoric. RALEA, S. T. I, 205. Indiferent... de sensul pe care-l dă esteticului, I. Negoiţescu e un foarte fin critic, mai ales de poezie. CONTEMP. 1967, nr. 1 067, 3/6. Dacă celelalte acte filosofice ridică la sensul ideal al ordinii, esteticul e sortit să redea imaginea ei sensibilă. NOICA, D. 26. Apariţia şi dispariţia unor curente literare, ca şi redescoperirea lor, au cauze în afara esteticului, ce potenţează o anume sensibilitate şi apercepţie valorică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 101, 9/1. Tudor Vianu... excludea frumosul natural din sfera esteticului. TRIBUNA, 1970, nr. 694, 3/3. La Sainte-Beuve lectura şi critica nu părăsesc..., aşa cum s-ar părea,... domeniul esteticului. L 1971, nr. 484, 7/5, cf. m. d. enc., dex, dn3, drev, v. breban, d. g., D. ENC., NDN. 2. (Rar) Calitatea a ceea ce este estetic (II 2); realizare artistică a unei opere literare. „Ciocoii” lui Filimon sunt o operă viabilă, o frescă neisprăvită...; o frescă, în care semnificativul înăbuşă esteticul, iar cronologicul dăunează compoziţiei. LOVINESCU, S. I, 193. Rezultă foarte clar că esteticul e luat în sens de realizare formală, uneori chiar stilistică. CONTEMP. 1967, nr. 1 067, 3/4. IV. S. m. (Rar) Estetician. Cele mai disparate spirite s-au putut întâlni...: veselul voltairian Pogor cu sistematicul politic Carp,... închisul estetic Burghele cu vârtosul glumeţ Creangă. MAIORESCU, CR. II, 338. Esteticii au mers până a indica pentru fiecare tonalitate caracteristicile ei proprii. CERNE, D. M. I, 155, cf. SCRIBAN, D. Toate aceste autocorecţiuni indică un tip de civilizaţie şi cultură şi le însemnăm cu gândul la esteticii riguroşi. ARGHEZI, S. XXXIII, 60. - Scris şi: (învechit, rar) esthetic. CANELLA, V. 375. - Pl.: estetici, -ce. Gen.-dat.: (I) esteticii şi (astăzi rar) esteticei. - Din fr. esthétique, lat. aesthetica, aestheticus, -a, -um, it. estetica, estetico, germ. Ästhetik, ästhetisch. ESTETICALEMÎNTE adv. v. esteticamente. ESTETICAMÉNTE adv. (învechit) Esteticeşte (1). Cf. SFC II, 189, 191, 195, COSTINESCU. - Şi: (învechit, rar) esteticaleminte adv. în SFC II, 189, 191, 195. - Din it. esteticamente, fr. esthétiquement. ESTETICÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit) Estetic (II 1). Cultivirea facilitatei de a simţi sau creşterea cea esteticească. MAN. ÎNV. 117/21. Idilele, fiindcă sânt o izvodire firească alcătuită de stihuripoeticeşti,... la cele mai multe noroadeprepământ, dacă au ajuns în gradul cel adevărat al închipuirii esteticeşti, s-au făcut cunoscute. F. DUM. I, 86l/13. A auzi o aşa sentenţie în public promulgată de la un literator, de la un autor aşa delicat cu atâta 666 esteticeşte -37- ESTETISM gust esteticesc... nu e un lucru de toate zilele. FM (1844), 32V35, cf. URSU, î. L. îl, 260. - PL: esteticeşti. - Cf. lat. a e s t h e t i c u s, - a, - u m, germ. ästhetisch. ESTETICEŞTE adv. 1. Din punct de vedere estetic (III); (învechit) esteticamente. Cf. poen. - aar. - hill, v. i, 617724, COSTINESCU. Judecată in sine,... improvizaţia constituie chiar o piedică reală...; judecată... din punctul de vedere al mutaţiei fenomenului estetic în valoare socială, ea este însemnată, dând putinţa unui auditor, neinteresat astfel esteticeşte, de a asista la însuşi misterul creaţiei. LOVINESCU, S. II, 149. Nu crimele lui Macbeth interesează esteticeşte, ci unghiul spiritual sub care sunt văzute, id. ib. v, 27. Chiar bradul singuratec, deşi ciuntit... continuă să repete în mod fragmentar schema frumuseţii răpite;\ adică e frumos totuşi, deoarece mai posedă doi ultimi termeni, fie tulpina şi coroana, care într-o unitate inseparabilă se valorifică esteticeşte reciproc. STREINU, P. C. I, 90. Un naiv cântec din copilărie, care răsună odată cu amintirea lui, poate să mă încânte din pricina zilelor fericite pe care le evoacă şi prin urmare pentru un motiv esteticeşte inadecuat. VIANU, E. 45. O părăsire prea mare a personagiilor din „Germinări” va scădea esteticeşte din profunzimea volumelor ulterioare. CONSTANTINESCU, S. I, 204. Orice relaţie între opere rămâne exterioară, neputăndu-se..., esteticeşte vorbind, stabili vreo legătură cauzală între Dante şi Shakespeare. CĂLINESCU, O. XV, 75, cf. 77. Scrie pagini severe împotriva decadentismului pe care-l consideră esteticeşte inferior chiar când autorul e talentat. RALEA, s. T. III, 221, cf. SFC II, 145. Esteticeşte, stereotipia ne lămureşte asupra chestiunii originalităţii. IST. UT. ROM. I, 228. [Romanul] e primul gen care-şi măsoară valoarea în raport cu succesul de vânzare: devine o marfă, înainte de a se constitui esteticeşte într-un gen literar. N. MANOLESCU, A. N. I, 72. Literatura propriu-zisă... acum începe să dea primele sale opere viabile esteticeşte. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 8, 9/3. Mai viu, esteticeşte, decât poeziile lui de dragoste este „ Jurnalul ” citat, în care transpar exaltarea şi teama obscură de moarte. SIMION, D. P. 256. 2. Din punct de vedere estetic (II 2). Amorul e sentimentul cel mai complex, deci un material foarte productiv esteticeşte, adică foarte propriu unei opere literare. IBRĂILEANU, S. L. 66. Posibilităţile estetice ale oricărei atmosfere în poezie nu le vom discuta, deoarece nimeni nu mai crede altfel astăzi, totul fiind posibil esteticeşte. STREINU, P. C. I, 38, cf. II, 187. Aspectul propriu-zis artistic, adică acela care este făcut din gruparea materialelor, inexpresive esteticeşte atâta timp cât artistul nu le-a supus prelucrării lui. VIANU, A. P. 6. De aceea spuneam că Vlaicu e un simbol, un individ ce rezumă tipic o electivitate şi cel mai realizat esteticeşte dintre personagii. CONSTANTINESCU, S. II, 149. Poezia dlui Octavian Goga,... esteticeşte, reprezintă mai puţin decât a lui Iosif. PERPESSICIUS, M. I, 348. - Estetic + suf. -eşte. ESTETICIAN s. m. Persoană care se ocupă cu estetica (v. e s t e t i c II), specialist în estetică; (rar) estet (3), estetic (IV). [Este] un estetician ale cărui studii critice n-au nici cea mai mică aluzie supărătoare. VLAHUŢĂ, S. A. II, 609. Esteticianul... observă că atunci o concepţiune ajunge a deveni sorginte de efecte artistice şi poate fi utilizată pentru producerea de emoţiuni estetice când s-a întins şi adâncit în suflete. ARHIVA, I, 423, cf. ŞĂINEANU, BARCIANU. întrebarea pusă de esteticienii moderni de până acum a fost: în ce condiţiuni fenomenul care are o valoare etică ia o valoare estetică. PETICĂ, O. 357. Acest estetician fin nu a putut... să se entuziasmeze de o operă românească, numai pentru că e românească. IBRĂILEANU, SP. CR. 213, cf. RESMERIŢĂ, D. Eseist, estetician şi filosof, ziarist, a colaborat la multe reviste şi ziare. MINERVA, 192, cf. CADE. De la un estetician ca Tudor Vianu nu se putea aştepta decât o atitudine estetică faţă de artă. LOVINESCU, S. VIII, 257. Poetul „florilor maladive” şi al „poemelor în proză”... zăcuse în epocă necunoscut, ca şi esteticianul şi criticul. STREINU, P. C. III, 74, cf. SCRIBAN, D. Această artă superficială şi factice nemulţumeşte şi scandalizează pe tinerii pictori şi esteticiani ai epocii. OPRESCU, I. A. IV, 85. Polemist, filolog, jurist, estetician,... memorialist, Titu Maiorescu... a însumat structural toate aceste feţe. CONSTANTINESCU, S. II, 108, cf. 220. E adevărat că esteticienii încearcă apoi să clasifice fenomenele artistice sau să studieze formele, cu o oarecare pretenţie de metodă naturalistică. CĂLINESCU, O. XV, 15, cf. id. IST. LIT. ROM. 353. Dl Tudor Vianu uneşte,... după ce le-a experimentat în parte, cele două registre, al criticului literar şi al esteticianului. PERPESSICIUS, M. IV, 193, cf. II, 249. Titu Maiorescu a fost... estetician şi critic literar, filozof al artei şi judecător al ei. VIANU, L. R. 148, cf. id. P. 190. Esteticienii de lege veche vor considera... această eliminare a conţinutului important-omenesc din opera de artă ca o sărăcire a procesului estetic. BLAGA, Z. 116. Esteticianul german uită că expresivitatea înseamnă comunicativitate specială. RALEA, S. T. I, 223. Doctor în filozofie de la München, elev al esteticianului Geiger. BENIUC, M. C. I, 28. Acesta este secretul... publicisticii sale, în care criticul social se transformă în critic teatral, muzical sau în estetician. CIOCULESCU, C. 59, cf. DL, DM. Catedra de vioară... n-a fost invitată în juriul internaţional (în care au intrat compozitori, esteticieni, teoreticieni). M 1965, nr. 3, 22/1. Macedonski nu este numai primul poet, dar şi cel dintâi „estetician” român, care începe să pună cu regularitate... probleme de estetică a limbii. L. ROM. 1966, 21, cf. DN2. Dintre esteticienii „eului poetic” doar Croce trage această concluzie radicală: personalitatea poetică a scriitorului nu se confundă cu personalitatea sa „practică”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 101, 4/3. Esteticienilor puri să le dea de gândit aforismul lui Vauvenargues: „Ca să ai gust trebuie' să ai suflet”. STEINHARDT, J. 371, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 0 (Ironic) Academiile din lume, psihologii, esteticianii ar trebui telegrafic anunţaţi că în Iaşi un fenomenal şi modest cugetător român a descoperit... cheia magică a percepţiei estetice. CONSTANTINESCU, S. III, 191. - Pronunţat: -ci-an. - PL: esteticieni şi (astăzi rar) esteticiani. - Din ir. esthéticien. ESTETICÍSM s. f. (Rar) Estetism. Cf. minerva. - Din fr. esthéticisme, germ. Ästhetizismus. ESTETISM s. n. Orientare artistică şi literară apărută în Anglia, la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca o reacţie împotriva curentului naturalist, care se caracterizează prin cultivarea virtuozităţii formale, a rafinamentului şi a unei atitudini exclusiviste; concepţie artistică şi literară care susţine primatul şi autonomia valorilor estetice; (rar) esteticism. Estetismul care se dezvoltă după aceea purcede de la Ruskin, admiţând arta ca supremul scop al vieţii. PETICĂ, O. 355, cf. 381. Unii şi-au ridicat la început scuturile împotriva materialismului istoric şi a criticei gheriste, care tindea să ia locul estetismului maiorescian. LOVINESCU, S. VIII, 165, cf. 206. Estetismul vremii noastre şi-a afirmat apogeul odată cu asumarea instinctivă a teoriei poeziei pure. STREINU, P. C. I, 86, cf. III, 143. Estetismul este acea atitudine care reactivează în realitate numai valori de artă, rămânând într-acestea închisă celorlalte valori ale culturii sau profesând chiar o anumită ostilitate faţă de ele. VIANU, E. 56. Originalitatea sa a provenit din curajul... de a se menţine în sfera de mijloace a clasicismului academic, într-o vreme care, prin realism artistic şi liric, prin estetism şi intelectualism, producea o radicală schimbare a artei de a scrie. id. A. P. 282. Estetismul lui Maiorescu, cultul 670 ESTETIST, -Ă -38- EST-EUROPEAN expresiei, care-i o dogmă-n critica lui, departe de a fi dăunat scriitorilor pe care i-a patronat şi impus, este încă unul din titlurile de glorie ale bătrânului critic. CONSTANTINESCU, S. II, 96. în discuţiile purtate între apărătorii specificului naţional în artă şi moderniştii estetismului pur, aceştia din urmă au invocat... ca o ilustraţie a teoriei lor opera dlui Arghezi. RALEA, S. T. I, 30, cf. DL, DM, DER, DN2. Se pare că teama de a nu face critică psihologică sau sociologică îl alungă pe I. Negoiţescu în estetism. CONTEMP. 1967, nr. 1 067, 3/6. Descoperim,... în însăşi limba poeziei lui Mateiu Caragiale, o caracteristică fundamentală a întregii opere şi anume tendinţa spre contrafacere artistică, spre artificialitate, spre estetism. N. MANOLESCU, A. N. III, 85, cf. 96. Această nouă formă a estetismului nu e altceva decât sterilitate, uscăciune, lipsa unui suflu uman. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 85, 5/4. cf. D. TERM. L, D. ES., M. D. ENC., DEX, DTL. Estetismul de vocabular, plăcerea formelor accidentate, hipnoza fastului terminologic... etc. reprezintă doar suprastructura unei bogate sentimentalităţi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 10/4, cf. DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - Din fr. esthétisme, it. estetismo. ESTETÎST, -Ă adj., s. m. 1. Adj. Care ţine de estetism, privitor la estetism; caracteristic estetismului; estet (2), estetizant (1). Stăpâneşte un punct de vedere estetist acela care, în faţa unei opere ştiinţifice, în loc să se intereseze de substanţa cercetării,... judecă numai darul de scriitor al cercetătorului. VIANU, E. 56. Neatenţia pentru realitate, substanţa în care se plăsmuieşte fapta morală şi preţuirea cu mult superioară a expresiei faţă de acţiune, iată manifestările unei atitudini estetiste a spiritului, id. ib. 57. Rămas de capul lui, Matei nu „freia” decât cu „lumea bună”, întreţinând relaţii avantajoase sau condescinzând să frecventeze cercul estetist al lui Al. Bogdan-Piteşti. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 84, 5/3, cf. D. TERM. L. 127, DTL 158, DN3, NDN. 2. S. m. (Rar) Estet (1). Din perspectiva criticii nedeterministe, scrierea unor tomuri biografice şi reconstituirea epocii reprezintă o aberaţie, de vreme ce estetistul consideră valoarea drept o transcendere a contingentului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 101, 9/3. Acel „parfum de roze şi ambrozie”... anticipează pe parnasienii, estetiştii, coloriştii noştri. SIMION, D. P. 147, cf. DN3, NDN. - Pl.: estetişti, -ste. - Estet + suf. -ist. ESTETÏZÂ vb. I. T r a n z. (Rar) A da un caracter estetic (II 1, 2), a face să devină estetic. Cf. BUL. FIL III, 185. Trecând dincolo de tehnica fără pată a acestui roman, lumea lui... cu gusturi scumpe de artă, niţel snobă, lume estetizată până la dezumanizare. STREINU, P. C. II, 229. Utilizând numai spiritul limbii cronicăreşti, el a reuşit să estetizeze limba cronicilor, să-i dea o accepţie modernă. RALEA, S. T. I, 13, cf. DN3, NDN. - Prez. ind.: estetizez. - Din fr. esthétiser. ESTETIZANT, -Ă adj., s. m. 1. Adj. Care ţine de estetism, privitor la estetism, caracteristic estetismului; care admite, susţine estetismul; estetist (1). O. Densusianu era un critic... estetizant, neînţelegând decât o singură formulă de artă, simbolismul. LOVINESCU, S. vili, 161. Criticului, ce-l învinuia pe T. Maiorescu că nu e „modernist ”, nimic nu i se pare mai primejdios şi mai dizolvant decât critica „estetizantă”, id. ib. 210. Prea multă coloare, prea multă risipă de dorinţe, prea multă intenţie de artă, în gustul estetizant al epocei. CAMIL PETRESCU, T. I, 84. Cu Virgil Gheorghiu, poezia noastră, părăsind deprinderea estetizantă,... fără ca totuşi să lase impresia de rudimentar, îşi descopere principiul generator. STREINU, P. C. I, 86, cf. III, 332. Când se va scrie istoria criticii postlovinesciane, cel dintâi lucru de remarcat va fi... comprehensiunea ei lungă, în planul estetic al valorilor literare. Caracterul „estetizant” şi „liberalizant” ce i se atribuie astăzi, ca o deficienţă, este însuşi marele ei merit. CONSTANTINESCU, S. II, 278. Poezia italiană degenerase într-adevăr prin DAnnunzio într-o declamaţie convenţională fără lirism şi într-un formalism estetizant. CĂLINESCU, O. XV, 24, cf. 31. Un alt argument... aduce când invocă pe Maiorescu, şeful şcoalei estetizante. RALEA, S. T. III, 212. Respingând principial impresionismul şi tot ce ţine de critica estetizantă, Ibrăileanu vedea în critică o ştiinţă. V. ROM. martie 1960, 74. In viziunea sa eticistă şi estetizantă, Pompiliu Constantinescu consemna periodic carte cu carte şi fixa valoric scriitor cu scriitor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 101, 13/2, cf. M. D. ENC. Poezia şi eseistica lui,... profundă şi originală, apără totdeauna imaginea creatorului solemn, estetizant, senioral, pierdut în cerul marilor modele. SIMION, S. R. III, 158, cf. DEX, DN3. Ele sunt scrierile care conturează imaginea unui spirit critic căruia nu-i place gratuitatea estetizantă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 6, 7/1. Acum... îmi vine să râd de maniera asta estetizantă pe care-o foloseam pe atunci în scris. CĂRTĂRESCU, N. 106, cf. NDN. 0 (Adverbial) Preferinţa... pentru epoca lui Ludovic al XV-lea se colorează... estetizant, cu afinităţi literare sau plastice. CONTEMP. 1967, nr. 1 067,2/5. 2. S. m. (Rar) Estet (1). Ibrăileanu poate risca să se afunde în descripţia minuţioasă de procedee literare fără primejdia de a apărea ca un „estetizant”. Ba chiar făcând aşa, el răpeşte estetizanţilor o armă puternică şi un argument garantat. RALEA, S. T. III, 221, Cf. M. D. ENC., DEX, DSR. - PI: estetizanţi, -te. - Estetiza + suf. -ant. Cf. fr. esthetisant. ESTETIZARE s. f. (Rar) Acţiunea de a estetiza şi rezultatul ei. Este... de acord cu limitarea lui Kant cât priveşte domeniul propriu al genialităţii, cât şi cu estetizarea idealului genial, pe care am remarcat-o drept una din trăsăturile caracteristice ale teoriilor romantice. VIANU, P. 85, cf. 83. Simboliştii... sunt preocupaţi în gradul cel mai înalt de muzicalitate, de invenţia verbală, de estetizarea limbii printr-un nou vocabular poetic, o sintaxă mai complexă, o versificaţie din ce în ce mai liberă. L. ROM. 1966, 22. Cea mai originală estetizare a emoţiilor şi a atitudinilor umane ce surprindem în asimilarea „dorului” şi a „iubirii” cu actul nobil al „scrisului”. CONTEMP. 1967, nr. 1 067, 3/4. Romanescul nu e decât forma nouă a aventurii, modelată cultural, uneori interiorizată...; romanescul este o estetizare a aventurosului. N. MANOLESCU, A. N. I, 236, cf. DN3, NDN. - PI.: estetizări. - V. estetiza. EST-EUROPEÂN s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte din populaţiile de bază ale ţărilor din Europa de Est sau care este originară de acolo; (la m. pl.) populaţie, popor, naţiune care locuieşte în Europa de Est. Majoritatea est-europenilor decedează din cauza bolilor de inimă, a cancerului la stomac şi a tuberculozei, pe fondul unei alimentaţii sărace în fructe şi legume. RL 2001, nr. 3 508, 1/1. In cazul bugetului UE, este limpede că cel mai mult vor avea de pierdut est-europenii. ib. 2005, nr. 4 796, 11/2. 2. Adj. Care aparţine Europei de Est sau est-europenilor (1), privitor la Europa de Est sau la populaţia ei, caracteristic Europei de Est sau est-europenilor; care este originar din Europa de Est. V. estic, oriental, răsăritean (i). Literatura română e o literatură est-europeană,... literatura română nu poate fi lămurită decât pe temeiul est-european. CARACOSTEA, ap. LOVINESCU, C. VIII, 205. Rasa de nord, cea vest-europeană, cea 675 ESTEZIE -39- ESTIMA est-europeană, cea dinarică, cea asiatică ar prezenta aceleaşi legi de stil în ce priveşte mersul şi vorbitul oamenilor, atitudinea corporală... debitul verbal etc. RALEA, S. T. I, 213, cf. FORM. CUV. I, 167, L. ROM. 1993, 22. La Casa Albă, preşedintele SUA... îi va primi cu mare pompă pe şefii de guvern ai celor şapte ţări est-europene. RL 2004, nr. 4 264, 1/5. 14 miliarde ar urma să fie „ luate ” din fondurile structurale destinate statelor est-europene. ib. 2005, nr. 4 796, 11/2. A obţinut... premiul pentru „cea mai bună regie” cu filmul „Hârtia va fi albastră” la festivalul de film de la Cottbus, dedicat cinematografului est-european. ib. 2006, nr. 5 083, 15/7. - PI.: est-europeni, -e. - Est + european. ESTEZÎE s. f. (FizioL; rar) Sensibilitate (2). Cf. ANTONESCU, D., DN2, D. MED., DN3, NDN. - Scris şi: (după fr.) esthesie. ANTONESCU, D. - Din fr. esthesie. ESTEZIOLOGÎE s. f. Ramură a fiziologiei care se ocupă cu studiul fenomenelor senzoriale. Cf. DN2, D. MED., DN3, DEX2, NDN. - Pronunţat: -zi-o-. - Din fr. esthesiologie. ESTEZIOMETRIC, -Ă adj. Care se referă la esteziometrie, care aparţine esteziometriei. Cf. DN3, NDN. - Pronunţat: -zi-o-. —PI.: esteziometriei, -ce. - Din fr. esthesiometrique. ESTEZIOMETRÎE s. f. (Metodă de) măsurare a sensibilităţii tactile prin stabilirea distanţei minime la care cele două vârfuri ale esteziometrului, aplicate pe piele, determină două senzaţii distincte. Cf. minerva, der, m. d. enc., dex, dn3, d. enc., DEX2, NDN. - Scris şi: estesiometrie. MINERVA. - Pronunţat: -zi-o-. — PI.: esteziometrii. - Din fr. esthesiometrie. ESTEZIOMETRU s. n. Aparat în formă de compas cu ajutorul căruia se măsoară sensibilitatea tactilă. Cf. ENC. ROM., MINERVA, DER II, 299, DN2, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. - Scris şi: estesiometru. ENC. ROM., MINERVA. - Pronunţat: -zi-o-. —PI.: esteziometre. - Din fr. esthesiometre. ESTEZIOPATÎE s. f. Denumire a unui grup de simptome întâlnite în unele boli psihice, care se caracterizează prin tulburări ale sensibilităţii, fiind însoţite şi de modificări comportamentale. Numeroase esteziopatii apar doar ca fenomene secundare unor tulburări ale nivelului cunoaşterii abstracte. D. PSIH., cf. NDN. - Pronunţat: -zi-o-. -PL: esteziopatii. - Cf. e s t e z i e. EST-GERMÂN, -Ă s. m. şi f, adj. 1. S. m. şi f. Persoană care facea parte din populaţia de bază a fostei Republici Democrate Germane sau care era originară din fosta Republică Democrată Germană; (la m. pl.) populaţie care locuia în fosta Republică Democrată Germană; redegist. Cf L. ROM. 1992, 486, 543. Est-germanii aveau o problemă serioasă cu RFG, pe care o sufocau cu agenţii infiltraţi în Berlinul Occidental. R L 2Q05, nr. 4 780,1/1. 2. Adj. Care aparţine fostei Republici Democrate Germane sau est-germanilor (1), privitor la fosta Republică Democrată Germană sau la est-germani, originar din fosta Republică Democrată Germană. Şeful agenţiei de spionaj est-germane... îi spusese că, în Parlamentul de la Bonn, deputaţii care lucrau pentm el erau... numeroşi. R L 1993, nr. 994, 8/1. Germania proaspăt reunificată dispunea de cea mai mare parte a dosarelor.... întocmite cetăţenilor est-germani. ib. 2006, nr. 4 994, 2/2. - PL: est-germani, -e. - Est + german. Cf. fr. e s t - a 11 e m a n d. ESTIC, -Ă adj. Care este situat, în raport cu un punct, cu o regiune etc., la (sau în, spre) est (1); care provine (sau este originar) din est (1, 2); care ţine de est, mai ales de estul Europei, care este caracteristic estului, mai ales estului Europei; oriental, răsăritean (1), (învechit) ostie. Coamă de munţi în Helveţia, pe partea estică a lacului Zürich. ENC. ROM. I, 85. Trebuie să presupunem că a mai existat un pod de lemn,... paralel cu zidul estic al castrului. ARH. OLT. X, 185. în tranşeele estice ale Franţei nu s-a înmormântat o rasă, ci numai o legendă. LOVINESCU, C. IV, 187. Coasta estică a Italiei se potriveşte cu coasta vestică a Peninsulei Balcanice. PUŞCARIU, L. R. I, 246. Astfel întâlnim la albanezi şi la români — uneori şi la neogreci şi slavii balcanici - o serie de cuvinte latine, obişnuite pe cât se pare, în latinitatea estică, dar pierdute în Apus. id. ib. 264, cf. 307, 333. Se presupune că vrabia de casă ar fi o specie de origine estică şi că s-ar fi infiltrat spre vest deodată cu răspândirea agriculturii. DOMBROWSKI, P. 136. Ciocănitoare pestriţă mare estică. LINŢIA, P. 48, cf. 35, 219. Provincia danubiano-getică cuprinde Oltenia şi partea de vest a Munteniei şi se găseşte sub influenţa climatului mediteranean, care interferă aici cu climatul estic. AGROTEHNICA, II, 665. Ne putem oare gândi la o „roire” a unei populaţii româneşti din Carpaţii estici în Transilvania? MAT. DIALECT. I, 50, Cf. SCL 1963, 214, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. în jumătatea estică a Europei, vremea va fi răcoroasă. RL 2004, nr. 4 404, 28/7. După Baltica, Marea Neagră va deveni peste un an, odată cu aderarea României şi Bulgariei, noua frontieră estică a Uniunii Europene, ib. 2005, nr. 4 808, 7/1. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care face parte dintr-o populaţie care trăieşte în Europa de Est şi care s-a aflat, după al Doilea Război Mondial, în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. Aici are loc un proces mai complex şi care se petrece mai degrabă în mintea vesticilor decât în realitatea esticilor. RL 2003, nr. 3 956, 1/1. Nimeni... nu-şi mai doreşte acum o „vânătoare de vrăjitoare”, o denunţare colectivă a esticilor, pe de o parte, respectiv o victimizare a vesticilor, pe de alta. ib. 2006, nr. 4 994, 2/7. - PL: estici, -ce. - Est + suf. -ic. ESTÎCĂ s. f. (Maghiarism regional) Otic (1) (Arpaşu de Jos - Victoria). Cf. TAMAS, ET. WB., L. ROM. 1967, 510, ALR SN I h 23/172. - PL: ? - Din magh. ösztöke (dial. esztike). ESTÎM adv. v. estimp. ESTIMA vb. I. 1. Tran z. şi refl. A (se) considera, a (se) socoti, a (se) aprecia. Şi se împresaze de a purta doauăzeci de mii de florinţi la mirele său, estimându-se norocoasă de putea pre preţul acesta a cumpăra libertatea lui. CALENDAR (1794), 35/13. Tânăra amăgită... numără... o vârstă cam de 44-45 de ani. Sânt vecine în mahala care o estimează chiar la mai mult. CARAGIALE, O. II, 123. Urma deci să estimeze adevăratul raport de forţe. CĂLINESCU, B. I. 612. O să estimez situaţia cu o aproximaţie acceptabilă. TUDORAN, O. 151. Nu poate fi estimat rolul pe care tânărul saxofonist l-a jucat în popularizarea giganticei opere şi personalităţi a arhitectului. CĂRTĂRESCU, N. 305. Sunt antrenate... 686 ESTIMABIL, -Ă -40- ESTIMAT2, -Ă în eforturi militare care se dovedesc mai ample şi de mai lungă durată decât s-a estimat. RL2006, nr. 4 980, 6/2. 2. T r a n z. A determina (cu aproximaţie) valoarea, preţul unui lucru, a unui bun etc. V. e v a lua, preţ ui (1). Cf. PONTBRIANT, D. Aceste comisiuni au estimat capitalul fonciar dupe cum se găseşte. I. IONESCU, D. 88. Venitul brut al acestei moşioare se poate estima în acest an rău la aproape 300 galbeni, id. ib. 326. Moşia Călugărenii a fost pusă garanţie întâi o jumătate şi a doua oară cealaltă jumătate. Jumătatea cea dintâi... a fost estimată la 585 mii şi a afectat-o ca garanţie pentru 390 000. Partea cealaltă a fost estimată la suma de 897 000. EMINESCU, O. XIII, 66. Amicii noştri... estimează pagubele mele la Monaco cam la 2-3 sute de mii de franci. CARAGIALE, O. VII, 539, HAMANGIU, C. C. 176, BARCIANU, ALEXI, W., cf. T. POP, D. J. 123. Estimăm... numai briliantele, căci numai ele ne interesează. Oricând se pot demonta şi a doua zi reapar în vitrină. C. PETRESCU, A. 326, cf SCRIBAN, D. Dar ce farmece secrete trebuie să aibă acel... la care mă gândesc, estimat la un tot general, de lefuri şi comisioane mensuale, de trei sute mii lei? ARGHEZI, S. X, 17, cf. DL, DM, DN. „ Opt sute de ducaţiplafonul”, estimase în treacăt Alfano Stradiotte. BARBU, S. N. 161, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. La ultima expertiză cerută de „Banca de Credit” din Budapesta, valoarea morii, a uzinei şi a celorlalte clădiri anexe (locuinţe, magazii, depozite) a fost estimată la cincisprezece milioane. I. GHEŢIE, B. II, 157, cf I, 331, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. A estimat costurile împăduririi unui hectar de teren cu lemn de esenţă moale la circa 300 de euro. RL 2007, nr. 5 285, 4/5. 0 R e f 1. pas. Falcea de pământ lucrată de sătean pentru el însuşi s-a găsit de cuviinţă de-a se estima cu un preţ foarte mare (a. 1880). ap. EMINESCU, o. XI, 429. Valoarea lucrărilor se estimează integral pe baza analizelor şi devizelor respective. LEG. EC. PL. 254. 3. T r a n z. A calcula cu aproximaţie dimensiunea, numărul, durata etc. Acest timp varie ceva cu natura solului şi poate fi estimat cam la optsprezece zile pentru 1 metru. MARIAN, F. 485/20. Esacta câtime a stânjenilor n-am putut-o estima. I. IONESCU, M. 22. Numărul speciilor cunoscute se poate estima la circa şaptezeci. DOMBROWSKI, P. 184. Grosimea normală a depozitelor cretacice superioare din bazinul Babadagului este estimată la circa 200 m. ONCESCU, G. 61. învăţasem să estimez, acceptabil, tonajul unui vapor, judecând... după lungime. TUDORAN, O. 90, cf. id. P. 425. Estimăm numărul emisiunilor de cultură literară la mai mult de cincizeci. ROMÂNIA LITERARÂ, 1970, nr. 65, 27/5. Pentru următorii 100 de ani, climatologii estimează o creştere medie a temperaturii, faţă de 1990, de la 1,4 la 5,8 grade Celsius. RL 2003, nr. 4 119, 7/4. Specialiştii estimează că numai 10% din pacienţii cu afecţiuni psihice se tratează cu medicamente. ib. 2006, nr. 5 005, 13/3. 4. T r a n z. (învechit) A stima1 (1). După gradul în care să află estimată ştiinţa istoriii naturale la un popor, în acel grad să poate preţui şi cultura minţii acelui popor. J. CIHAC, I. N. 5/21. In adevăr, cum se poate puni, recompensa, estima, despreţui lucrătoriul moral, deacă, în intervalul care trece între percepciunea faptei şi între aplicăciunea legii, ar fi încetat de a fi acelaşi. LAURIAN, F. 70/1, cf. STAMATI, D. Cualităţile şi defectele părinţilor sânt d-o foarte mare influinţă asupra formărei fiinţei mânzilor. 5[pre] efxemplu] caii arabeşti de ce sânt aşa de estimaţi? Fiindcă sânt d-o rasă nobilă. BARASCH, I. 126/21, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. - Prez. ind.: estimez. - Din lat. aestimare, fr. estimer. ESTIMABIL, -Ă adj. 1. Care poate fi estimat (2). Cf PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W., DEX, DSR, NDN. 2. (Rar) Care poate fi apreciat, care are oarecare valoare; apreciabil. Cf. DN2, DEX, DN3. 3. (învechit, rar) Stimabil. Cf. FROLLO, v. 212. - PL: estimabili, -e. - Din fr. estimable. ESTIMARE s. f. Acţiune de a estima şi rezultatul ei. 1. Determinare (aproximativă) a valorii, a preţului unui lucru, a unui bun etc.; estimaţie (1). V. evaluare, preţuire (1). Cf. estima (2). Cf PONTBRIANT, D. La estimarea proprietăţilor mari s-a procedat astfel încât sânt proprietari cari sânt gata a ceda statului după toate formele exploatarea proprietăţii lor cu o a treia parte mai jos de preţul cu care-au fost evaluate (a. 1880). ap. EMINESCU, O. XI, 430, cf ALEXI, w., T. POP. D. J. 123. Partea practică cuprinde estimarea separată a bunurilor agricole cuprinse în inventar, ENC. AGR. II, 445, cf. LTR, DT, LTR2, DL, DP, DM, DN2. Estimarea cheltuielilor a fost efectuată de la început în dolari. SPORTUL, 1972, nr. 6 932, 4/7, cf. DEX. La început [era] o operaţie de estimare a averilor de către anumiţi magistraţi romani. ROMÂNIA LITERARÂ, 1977, nr. 1, 2/3, cf. DN3, DSR, DREV, NDN. A afirmat că bugetul municipalităţii va fi gata până la 2 februarie, dar nu a dorit să facă nici o estimare privind valoarea acestuia. RL 2006, nr. 4 815, 25/3. Suma exactă... nu a fost încă stabilită, estimările oscilând între 25 şi 50 de milioane de lire sterline, ib. 2006, nr. 4 857, 8/4. 2. Calculare aproximativă a unei dimensiuni, a unui număr etc.; estimaţie (2). După estimarea ce făcea focului şi fumului credea că lagărul lor putea să cuprinză opt mile în întindere. TEULESCU, C. 131/23, cf. DS. [Este] o estimare statistică a termenilor în discuţie cuprinşi într-un dicţionar general al limbii române. L. ROM. 1968, 41. In ţări ca Austria, Germania, Franţa..., estimările arată că beneficiază de psihoterapie de la 10 până la 20% din totalul populaţiei. RL2006, nr. 5 005, 13/5. - PL: estimări. - V. estima. ESTIMARISÍ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A stima1 (1). Zici că mă iubeşti, eu o doresc: aceasta poate că te va aduce la hotărâre în a te face un om vrednic de estimarisit. CĂPĂŢINEANU, B. 54/7, cf. L. rom. 1965, 373, ib. 1966, 249, 250, URSU, î. L. I, 335. ORefl. recipr. Popoarele se estimarisesc şi se iubăsc mai mult pe cât ele se apropie. SPIC. I, 6/6. - Prez, ind.: estimarisesc. - Cf. e s t i m a. ESTIMAT1 s. n. Valoare aproximativă cu care se înlocuieşte valoarea exactă a unei mărimi atunci când măsurarea experimentală a acesteia este afectată de erori. Cf. M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN. - PL: estimate. - V. estima. ESTIMÁT2, -Ă adj. 1. (învechit, rar; în formule de politeţe) Stimat. Prea estimate d[omnu]le frate şi amice (a. 1868). BARIŢIU, C. vi, 310, cf. 311. 2. (Nav.; în sintagmele) Punct estimat = punct în care se află o navă, calculat prin estimă. Poziţia navei (punctul navei) se determină din drumul parcurs (dedus din măsurătorile vitesei şi ale timpului) şi din drumul adevărat, respectiv capul de compas, obţinându-se punctul estimat. LTR IV, 44. In estimă intră elemente de apreciere cari fac ca punctul estimat să fie uneori foarte depărtat de punctul adevărat. LTR2 XI, 395. Navigaţie estimată = navigaţie care foloseşte estima ca procedeu de orientare şi de determinare a poziţiei unei nave. Instrumentele de navigaţie cari servesc pentru navigaţia estimată sunt: compasul, cronometrul şi hărţile. LTR IV, 44, cf. 45. Acest mijloc de a călători pe mări se cheamă navigaţie estimată - şi, după cum chiar denumirea o arată, nu are la bază un calcul exact. TUDORAN, P. 405. în general, 691 ESTIMATIV, -Ă -41 - ESTIME problemele navigaţiei estimate se rezolvă grafic pe harta Mercator. LTR2 XI, 395, cf. DER III, 478. - PL: estimaţi, -te. - V. estima. Cf. lat. aestimatus, - a, -um, fr. estimé. ESTIMATÍV, -Ă adj. Care conţine o estimaţie (1), care se referă la o estimaţie; (rar) estimatoriu. Orice act de donaţiune de mobili este valabil numai pentru obiectele trecute într-un act estimativ subsemnat de donator şi donatar. HAMANGIU, C. C. 196, cf. T. POP, D. J. 123. Cu preţurile unitare ale articolelor de lucrări astfel evaluate se întocmeşte devizul estimativ al lucrării. LEG. EC. PL. 254. Evaluările şi calculele estimative de deviz... se folosesc pentru stabilirea valorilor aproximative ale lucrărilor. LTR2 VI, 290, cf DL, DM. Spectacolul, a fost pus în scenă peste planul de producţie. S-a urmărit, deci, un consum minim de fonduri, devizul estimativ fiind alcătuit cu multă economie. CONTEMP. 1960, nr. 699, 5/6, cf. SCL 1960, 183. [Devizul] estimativ... cuprinde evaluarea lucrărilor pe bază de antemăsurători, folosind normele de deviz şi analizele de preţuri. DER II, 82, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. Cele zece secţiuni ale expoziţiei sunt grupate pe teme diferite (bijuterii, sculptură, pictură etc.), iar obiectele au un preţ estimativ. RL2003,nr. 4 118, 23/2. - PL: estimativi, -e. - Din fr. estimatif. ESTIMATÓR s. m. 1. (învechit, rar) Admirator. Binevoiţi a primi a mea mulţumire, ca de la un adevărat estimator al lăudabilului caracter al d-voastră. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 15. 2. (învechit, astăzi rar) Persoană calificată, specializată în estimarea preţului, a valorii unui obiect sau a unui bun. V. P r e ţ U i t O r. Cf. PONTBRIANT, D., FROLLO, V. 212, 557, BARCIANU, ALEXI, W., DN3, NDN. 3. (Rar) Persoană care ştie să aprecieze rezultatele cuiva într-un anumit domeniu de activitate. Eram curioşi să-i vedem pe fotbaliştii băcăuani în ipostaza de estimatori ai performanţei. sportul, 1972, nr. 6 934, 3/4. - PL: estimatori. - Şi: (învechit, 2) estimător s. m. PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W. - Din fr. estimateur. ESTIMATORIU, -IE adj. (Rar) Estimativ. Pentru executarea acestei contravalori a numit o expertiză estimatorie. UNIVERSUL, 23 II, 1898, 2/6, cf. DN2, DEX, DN3, NDN. - Pronunţat: (f.) -ri-e. - PL: estimatorii. - Din fr. estimatoire. ESTIMAŢIE s. f. 1. Determinare (aproximativă) a valorii, a preţului unui lucru, a unui bun etc.; estimare (1). E un preţ pe care guvernul l-a dobândit..., şi prin urmare ar trebui să-l încuviinţăm, căci estimaţiunile cari se cer nu au să aducă cifra la mai puţin, ci la mai mult. KOGĂLNICEANU, O. IV1? 316. Era să fie în tot dreptul de a rezilia şi de a lua asupră-i, conform convenţiunii, toate lucrările făcute după o estimaţiune dreaptă. GHICA, S. 454. Moşia Călugărenii a fost pusă garanţie întâi o jumătate şi a doua oară cealaltă jumătate. Jumătatea cea dintâi a fost pusă... pentm două treimi din valoarea estimaţiunii. EMINESCU, O. XIII, 66, cf. PONTBRIANT, D. In acest caz ei vor face cu cheltuielile lor o estimaţiune dreaptă prin un expert, care se va numi de tribunal HAMANGIU, C. C. 102. Estimaţiunea imobilelor se face de experţi aleşi de părţile interesate, id. ib. 176, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ENC. AGR., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., ndn. ♦ (In sintagmele) Estimaţie forestieră = disciplină care se ocupă cu estimarea (1) pădurilor. Cf. LTR, DN2, DN3. Teoria estimaţiei = capitol al statisticii matematice care se ocupă de problemele legate de elaborarea metodelor de evaluare a unor parametri numerici, de care depinde repartiţia teoretică a populaţiei statistice studiate. Cf. D. ENC., NDN. 2. Calculare aproximativă a unei dimensiuni, a unui număr etc.; estimare (2). Arhitectura stă exclusiv pe bazele geometriei şi proporţiile unui edificiu sunt prestabilite. Urieşenia este abolită ca împiedicând estimaţia numerică a proporţiilor. CĂLINESCU, O. XVI, 15. După estimaţii arhicunoscute, în anul 2000 planeta va avea o populaţie de circa 7 miliarde de oameni. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 66,28/3. 3. (Rar; în forma estimaţiune) Considerare, apreciere. După o scurtă estimaţiune a situaţiei ochi pe rând cupele, care zburară în aer. CĂLINESCU, S. 482. Nu uita că reputaţia de avariţie rezultă şi din estimaţiunea subiectivă a semenilor noştri, id. t). O. 169■ 4. (învechit, rar; în forma estimaţiune) Stimă1. Cf. FROLLO, v. 212,557. - PL: estimaţii. - Şi: (învechit, astăzi rar) estimaţiune, (învechit, rar) estimăţiune (pontbriant, d.) s. f. - Din fr. estimation, lat. aestimatio, -onis. ESTIMAŢILfNE s. f. v. estimaţie. ESTÎMĂ s. f. 1. (învechit, rar) Stimă1. Cf. leon ASACHI, b. 87/12, L. ROM. 1961, nr. 6, 41, URSU, î. L. I, 204,212. 2. Metodă de determinare a punctului în care se află o navă, în funcţie de drumul şi de viteza acesteia. Cf. ltr, ltr2, dn2, DEX, DN3, NDN. - PL: estime. - Din fr. estime. ESTIMĂTOR s. m. v. estimator. ESTIMĂŢILNE s. f. v. estimaţie. ESTÎME s. f. (învechit) 1. Existenţă, fiinţă. în urmă de toate trece pân gându lor cum că sânt ele pentru estime (fiinţă). CUV. 48v/34, cf. 33v/31. [Omul] are simţiri din afară şi din lăuntru, care îl înştiinţează la cel mai mic lucru ce va fi împotriva estimii sale. GOLESCU, E. 4/19. Aşadar nu rămâne să mai socotesc altceva, decât numai că am priimit această putere socotitoare de la o altă fiinţă mai naltă şi decât mine, şi decât tatăl mieu,... şi decât celelalte materialnice estimi. id. ib. 181/6. Aşadar de estimea noastră a înşine şi a celorlalte lucruri nu putem să ne îndoim. POTECA, F. 275/1. Fiinţă de sine fiind D[u]mnezeu... este şi estime vecinică şi neatârnată, id. ib. 277/30. Şi geniuri, şi duhuri, şi minţi, virtuţi mulţime Se-ntrec să se închine la marele Cuvânt, Prin el să se-ntărească în toat-a lor estime Şi-ntr-însele să cheme al lui coborământ. HELIADE, O.2 I, 564. Socotiţi-vă pre cât estimea voastră se deosebeşte de a lor, — între toate, afară de suferire! id. ib. IV, 182. în a lor faţă nu curge sângele d-estime vie. ASACHI, O. I, 206. Insă-atuncea dreptul soare, da-ngiosita cea estime Zisu-i-au: „Uitat-ai oare Cum agiuns-ai la-nălţime?” id. ib. 319. Tot momentul estimei noastre este o ciudată mestecare de nimicire şi de creaţie noaă. VASICI, M. 1,47/20, cf. II, 226/7. Văz un amestec d-o turbată turmă: Ce pare nu e, estimea vine-n urmă. I. VĂCĂRESCUL, P. 23/13. D. Aimé Martin, analizând estimea (fiinţa, l’être) noastră, anatomizând facultăţile noastre,... trăgând o linie de demarcaţie între înţelegere şi inimă... s-a vădit el însuşi stăpânit de acele friguri ale înţelegerii. BĂLCESCU, O. I, 166. Cele ce ţ-ai agonisit sânt merite pentru estimea nemuritoare, care însufleţeşte pe ist trup. CALENDAR (1851), 9/27, cf. STAMATI, D. O, preaiubiţii miei părinţi! de la voi cu-ntregime Această fiinţă o am ş-a vieţii estime. PANN, E. IV, 18/12. Atotiubitoriul nu se mânie pre lumea ce din nimic au plăzmuit-o, căci în estimea cea mai nobilă nu încape patima. CALENDAR (1854), 6/19, cf. COSTINESCU, ENC. ROM., CONTRIBUŢII, I, 700 ESTIMP -42- ESTINŢĂ 177, 183, 185, L. rom. 1962, nr. 6, 89, 90, ursu, T. ş. 118, 202, id. î. L. 1,195,199, oprea, T. f. 139,150,231,232. 2. Substanţă, natură (4). Natura este, precum se va arăta, un trup însufleţit... în al căria nemărginit coprins nu este nici un atom zăcător... necoprins în obşteasca lucrare a tuturor estimilor şi trupurilor ei. EPISCUPESCU, O. I. XLI/15. Ştim că apa de Borca are fier, dar ştim... că fierul este o estime zidărâtoare şi întărtătoare. AR (1830), 190V7, cf. 1892/45. Estimile cele nesimţitoare şi nevietoare încă să arată prin substantive care, dupre rânduială, trebuie să priimească neam. VIDA, GRAM. 37/24, cf. ENC. ROM., URSU, T. ş. 284. - PL: estimi. - Este (prez. ind. al lui afi) + suf. -ime. ESTÎMP adv. 1. (învechit şi popular) în acest an. De să vor afla că sint den partea iliseştilor, iară ei să aibă a-ş lua a dzecea estimpu, de acie să să lase bălăceanii de aceale doo pământuri (a. 1626). I. BIANU, D. R. 123. Pentr-aceaea, iubiţii miei. fii, tâmplându-mi-se estimp în părţile Ţârăi Româneşti, cu treabe domneşti şi a nărodului, în Târgovişte, cu cei mai de frunte... vorovind. VARLAAM, O. 186. Mai multe oşti sântu estimpu decât în ceialalţi timpi. R, GRECEANU, CM II, 34, cf. 88. Estimp numai a plimbărilor grijă vom avea. ANON. BRÂNCOV., CM II, 325, cf. 332. Estimp au mersu chesarul iarăş la Crâm. VĂCĂRESCUL, IST.2 147. Mă strămură osârdia pedestraşilor acelora, pre carii îi hrănesc est tâmp. ŞINCAI, O. III, 66, cf. KLEIN, D. 338. Pre un munte destul de nalt este o casă de observaţie astronomicească... De aciia mai întâi estimp au văzut comitul ce s-au arătat. GOLESCU, S. 15, cf. LB. Estimp iarn ’am degerat, Cum am fost dus la vânat. MUMULEANU, C. 147/17. In Eghipt, estimp s-a făcut prea puţin bumbac. CR (1829), 8725. Fânul estimp e de minune. VOINESCUII, M. 57/20. Riscam de a mă întoarce cu nasul şi urechile degerate, cum multor estimp li s-a întâmplat. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 183. Socoţi că va fi estimp „Hauptschlacht” în privinţa literilor? (a. 1847). BARIŢIU, C. II, 339. Să cumpere... 1 707 chile de Moldova mei, spre a le împărţi lăcuitorilor din învecinatele patru judeţe, ca să le semene estimp (a. 1847). DOC. EC. 933, cf. ISER. Apoi vei şti că de ex[emplu] iestimp se află 96 studenţi români la Academia nemţească din Sibii. BARIŢIU, C. VII, 172, cf. POLIZU. Dacă d[om]nii artişti vor corespunde cu pompoasele titluri ce li se dau, vom avea estimp o companie completă şi bună. FILIMON, O. II, 218. Adunarea - faţă cu situaţiunea prezinte - nu se va ţinea estimp (a. 1866). BARIŢIU, C. II, 210, cf. PONTBRIANT, D., HEM 1 122. Ţeara întreagă... nu va cruţa alte mai mari sacrificii spre a desăvârşi, în anul viitor, ceea ce cu atâta economie s-a început estimp. ODOBESCU, S. II, 90. Foarte apropiata întrunire a Consiliului general de instrucţiune,... est-timp, după prescripţiunile legei, se va deschide la 1 septemvrie, id. ib. III, 343. Rebelii vor iestimp să întrebuinţeze pe episcopi ca pe nişte frigări de lemn, pentru a frige în ele pe Bekkus. EMINESCU, O. XIV, 135. Până estimp oaspeţii vizitatori... aduceau apa cu butoaiele de la izvoare. F (1886), 452, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Chiar estimp va veni Ulise-ncoace, Pe la-nceput ori la sfâriştul lunii. MURNU, O. 238, cf. TDRG. Atunci, revărsarea fusese numai o gogoriţă, o clătire a prundului. Estimp, era ce era, căci înecul se vestea cumplit. CHIRIŢESCU, GR. 6, cf. 249, DA lu 160, llb 460, RESMERIŢĂ, D. Al treilea congres anual al Federaţiei cercurilor studenţeşti din Oltenia s-a ţinut esttimp la Tg.-Jiu. ARH. OLT. V, 370, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Estimp Skokke luase drumul înspre Ţarigrad. ap. IORDAN, STIL. 58. Estimp nu s-a făcut fân mult. SCRIBAN, D. Ca să avem cu ce potoli estimp gurile copiilor, am vândut pământul. STANCU, D. 103, cf. DL, DM, CIORĂNESCU, D. ET. 8 709, contribuţii, 1,17, iii, 88, alilxv, 64, form. cuv. i, 220, dex, V. BREBAN. D. G., VAIDA. Estimp nu să face nimic. GRAIUL, I, 23, cf. FRÂNCU - CANDREA, M. 100, ALR T II, 19, 322. Estimp au fost multe poame. MAT. DIALECT. 1, 209. 0 (în opoziţie sau în corelaţie cu an, la anul, anţărţ etc.) Le spune cât rod a adunat estimp, cât an şi cât anterţ. SLAVICI, O. II, 71. Un flăcău ori o fată mare ia trei oase... şi le râduieşte: unul pentru estimp, altul pentru la anul şi celălalt pentru la doi ani. MUSCEL, 9. Dacă se scoală la prima lovitură, se zice că se mărită anul ăsta, estimp; dacă nu, la anu. GOROVEI, CR. 342. Daca voieşte să ştie că se va mărita în cursul anului sau peste unul ori doi ani,... zice cu glas tare: „hui estimp, hui atirnp; hui dincolo de atimp”. FRÂNCU - CANDREA, M. 124, cf. ARH. FOLK. V, 167. An n-am câştigat, estim am păgubit, la anul trag nădejde. PANN, P. V. 11, 85/13, cf. HEM 1 140, DAlj, 160, ŞĂINEANU, D. u, CADE, DL, ZANNE, P. v. 153. An scuipam în iarbă Şi estim în barbă. PANN, P. V. II, 146/13, cf. HEM 1 140, ROMÂNUL GLUMEŢ, 43/22, ZANNE, P. I, 4. An s-a ars şi estimp suflă. I. GOLESCU, ap. CADE, cf. HEM 1 140, ddrf, ZANNE, P. I, 4. 0 L o c . a d j. De estimp = care este din acest an; care se petrece, se desfăşoară în acest an. 5 stoguri de grâu de estimpu (a. 1588). DOC. I. (XVI), 165. Scriem şi facem ştire cu această scrisoare a noastră pentru rândul muntelui, ce le-au fost colacii oşorhienilor, ne-au adus şi de anul de estimp şi de an (a. 1677). BUL. COM. IST. III, 200. Şi aşa într-acesta chip şi războiul de estimpu s-au întâmplat. R. GRECEANU, C. M. II, 85. Pripas de estimp să-ş socotească 2 o vită (a. 1713). IORGA, S. D. V, 359. 2 iepe mari: una vânătă şi alta roaibă, cu mânji dă estemp (a. 1802). DOC. EC. 70. Pământul acestui judeţ este cel mai mult cam pietros..., şi în cele mai multe părţi a nu semăna locul de estim şi la anu viitor. GOLESCU, S. 5. Până întru acest oraş al Italiii mi-au fost călătoriia de estim. id. ib. 78. Mărturia şoimarilor... ddeverează cheltuiala de taleri 617 a timpului de estimp cu cinci şoimi (a. 1824). DOC. EC. 340, cf. 339. Dijma de estimp ne-au strâns-o până acum (a. 1821). IORGA, S. N. 173. Pentru lei 665... s-a secfestrat rodul de estimp al unei vii din dealul Greaca al pomenitei slugerese. CR(1832), 244/30, cf. POLIZU. în numerile viitoare ne vom încerca... a vorbi despre operile jucate până astăzi de trupa de estimp. FILIMON, O. II, 192. Laurian şi Maxim au fost consecuenţi, păstrând, în retipărirea de estimp, lucrarea d-lor mai cu totul conformă cu cea de an. ap. ODOBESCU, S. II, 321. Ne onorează cu trimiterea următoarelor versuri, scrise anume pentru Botezul Domnului de estimp. EMINESCU, O. XII, 21, cf. TDRG. Teatrul Naţional a dat în timpul din urmă ultima piesă nouă a repertoriului său de estimp. ARH. OLT. V, 151. 2. în timpul acesta, între timp. Cf. resmeriţă, d. Estimp, o vie mişcare se iscase în tot birtul. M. I. CARAGIALE, O. 58. Ii aţipea estimp oare voinţa, era cumva victima fără răspundere vreunei sminteli stranii? id. ib. 71. Est timp marele cupar se duse la curte şi aduse... cupa din care gustă mai întâi mitropolitul. BARBU, PRINC. 218. Estimp, de zor, Ancuţele-amândouă Turnau în oale nouă chihlimbarul IL noiembrie 1960, 63. Estimp, ea o să se mire, de mult ce tare-i bate inima. L 1962, nr. 105, 1/3, cf. L. ROM. 1964, nr. 5, 2. Estimp Zoe să certa In politichie naltă cu Manoli. CĂRTĂRESCU, L. 77, cf. 181. Iar tu, estimp,... să-i spui poveşti cu iele. ROMÂNIA LITERARĂ, nr. 25, 6/1. Estimp locuia într-o mansardă fără sobă. STEINHARDT, J. 195. - Scris şi: est timp, est-timp, esttimp. - Accentuat şi: estimp. ALEXI, W., DL, DM, DEX, V. BREBAN. D. G., MAT. DIALECT. I, 209. - Şi: (învechit şi regional) estim (accentuat şi estim, ALRTII, 322), (învechit) iestimp, (învechit, rar) estemp adv. - Lat. istum tempus. ESTINCŢIUNE s. f. v. extincţie. ESTÎNDE vb. III v. extinde. ESTÎNDERE s. f. v. extindere. ESTÎNŢĂ s. f. (învechit, rar) Estire. Cf. OPREA, T. F. 231, POLIZU. - Este (prez. ind. al lui afi) + suf. -inţă. 705 ESTIRE -43- ESTOMPA ESTÍRE s. f. (învechit, rar) Existenţă, fiinţă; (învechit, rar) estinţă. Fiinţele aceste sânt trase din adânăil nimiciei la lumină şi la adevărul estirii de Atotputernicul Dumnezeu, potrivit sfatului Său celui vecinic. CÂMPEANU, în CONTRIBUŢII, I, 183, cf. ursu, î. L. 1,195, oprea, T. F. 103,124,231,232. - PL: estiri. - De la este (prez. ind. al lui a fi), prin apropiere de fire. ESTIRISÍ vb. IV. Refl. pas. (Grecism învechit, rar) A lipsi de..., a priva de... Pentru ca după vreme să nu se estirisească sfânta episcopie de acel loc (a. 1768). ap. TDRG. - Prez, ind.: estirisesc. - Din ngr. éaxépriaa (aor. al lui arepco). ESTIRPÁ vb. I v. extirpa. ESTIRPÁRE s. f. v. extirpare. ESTIRPÁRE s. f. v. extirpare. ESTIRPATÓR s. n. v. extirpator. ESTIRPÂŢIE s. f. v. extirpaţie. ESTIRPAŢIIJNE s. f. v. extirpaţie. ESTÍV, -Ă adj. (Livresc) Estival (1). Cf. lm, scriban, d. Eminescu are printre copaci câteva esenţe la care ţine în chip deosebit şi care înfăţişează pentru el însuşirile generale ale copacului. Teiul sugerează mireasma estivă, bradul e copacul boreal, aproape uranic. CĂLINESCU, IST. LIT. ROM. 406, cf. DN2, DEX, DN3, NDN. -PI .:estivi,-e. - Din lat. aestivus, -a, -um, it. estivo. ESTIVÁL, -Ă adj. 1. Care ţine de vară (1), care aparţine verii, care este caracteristic verii; care se manifestă vara; văratic (11), (livresc) estiv. Pe un acelaş meridian, diferinţa între meziile estivale şi hibernale [de temperatură] este cu atât mai mare cu cât mezia anuală este mai mică. DRĂGHICEANU, C. 112. Vedeţi, vă rog, dle doctor, villa...? Aceea este residenţa pe care mi-am ales-o pentru vilegiatură estivală. CARAGIALE, O. VII, 42, cf. BARCIANU. Puternicul şir de Carpaţi,... graţie întinderei ce are,... multitudinei de dealuri, de văi şi de ape... desfăşoară o luptă gigantică prin temperatura moderată şi prin ploile estivale ce trămite în regiunea şesurilor, atenuând astfel excesele climatului. GRECESCU, FL. 685. Vânturile estivale, frecuente în regiunea stepelor, sânt cele mai nocive cauze ce contribuiesc şi mai mult la lipsa de apă în atmosferă, id. ib. 755, cf. ALEXI, W. Ne îngrămădeam pentru a apuca o gazetă cu senzaţionale veşti, care alimentau îmbelşugat inteligenţa noastră estivală. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 84. Cataloagele câtorva librării străine şi un dicţionar portativ... alcătuiesc biblioteca mea estivală. IBRĂILEANU, A. 8, cf. CADE. Sezoniştii estivali sau hibernanţi... cunosc Braşovul numai între Biserica Neagră şi hotel Coroana. I. BOTEZ, B. I, 26, cf. SCRIBAN, D. 475. Nu este, oare, temerar să scriem în acest preludiu de iarnă despre o carte prin excelenţă estivală? PERPESSICIUS, M. II, 254. în aerul rar se mai răsfăţau încă multicolorele găteli estivale purtate de optimismul tinerelor femei. VINEA, L. I, 21, cf. DL, DM, DN2. Pentru pictorul nostru... huma unei case ţărăneşti capătă luciri de porţelanuri, un buchet de flori începe să semene cu vitraliile, marea cu talazurile ei îngheţate magnific în plin sezon estival. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 32, 21 IA. Ultimelor spectacole ale stagiunii vin să li se alăture cele proprii sezonului estival, pregătite în moderna capitală a Greciei. T iulie 1970, 77. Parcă, în plin anotimp dogorâtor estival, veşteda încremenire autumnală ne-ar atinge cu aripa ei rece. L 1971, nr. 484, 6/2. Au împlinit... visul cel mai scump al publicului şi al presei: o stagiune estivală în adevăratul înţeles al cuvântului. T august 1971, 69. Turneele estivale îşi au, desigur, rostul lor. CONTEMP. 1971, nr. 1 300, 6/7, cf. M. D. ENC. Poeta manifestă predilecţie pentru peisajele marine... Din seria anotimpurilor vivaldiene („ Vârstele anului ”) se remarcă această acalmie estivală... sau peisajul extatic al ţărmului. SIMION, S. R. III, 101, Cf. DEX, DN3, DREV. V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. Peste două săptămâni începe sezonul estival. RL2005, nr. 4 590, 1/5. 2. (Despre plante sau despre părţi ale acestora) Care creşte, care se dezvoltă în timpul verii (1). V. văratic (12). Flori estivale. ŞĂINEANU, cf. ENC. ROM. Frigul, care cobora atunci în văi, peste florile estivale, sileşte oamenii să-şi îmbrace cojoacele. BOGZA, C. O. 56, cf. DL. - PL: estivali, -e. - Din fr. estival, lat. aestivalis. ESTIVÂŢIE s. f. 1. (Bot.) Prefloraţie. Cf. ENC. ROM. m, 664. Periantul simplu având estivaţia valvară. GRECESCU, FL. 21, cf. ENC. AGR. V, 38, DN3, NDN. 2. (Fiziol.) Perioadă de viaţă latentă, specifică unor animale în timpul verii, frecventă în regiunile calde şi secetoase. Estivaţia este frecventă în regiunile cu climă caldă şi secetoasă şi reprezintă o adaptare la condiţiile climatice nefavorabile şi la lipsa de hrană. DER, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. - Şi: (astăzi rar) estivaţiiine s. f. ENC. ROM. iii, 664, ENC. AGR. V, 38. - Din lat. aestivatio, -onis, fr. estivation. ESTIVAŢIUNE s. f. v. estivaţie. ESTOC s. n. (Franţuzism învechit) Spadă lungă şi subţire, cu vârf foarte ascuţit, folosită în secolele al XlV-lea şi al XV-lea. Cf. NEGULICI, ANTONESCU, D., ENC. ROM. - PL: ? - Din fr. estoc. ESTOMPA vb. I. 1. T r a n z. A utiliza estompa pentru a obţine, într-un desen, într-o pictură etc., treceri gradate de la umbră la lumină; p. e x t. a acoperi cu o umbră (I 3) o porţiune dintr-un desen, dintr-o pictură etc. Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 617/40, NEGULICI, COSTINESCU, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. S., D. ENC., NDN. 0 F i g. Poezia lui Milcu nu este de un desen precis, care să îmbrăţişeze linia, conturând-o, — ci mai mult o schiţă, în care se individualizează doar prin câteva trăsuri fondamentale portretul unui suflet: sufletul estompat de melancolie al poetului nostru. ARH. OLT. V, 305. Desenul grafic şi melodic al frazei lui Russo este de-a dreptul estompat. VIANU, A. P. 44. (Refl.) Toate valorile vieţii... se estompează şi se degradează în nuanţe evanescente. LOVINESCU, S. n, 69. 2. Tranz. şi refl. A face să devină sau a deveni mai puţin clar ori a face să-şi piardă sau a-şi pierde (treptat) conturul (din cauza depărtării sau a unor fenomene naturale etc.); a (se) şterge (I 3). Obrazul fin, estompat de vinele albăstruie ce transpar sub pieliţa delicată a chipurilor de rasă. MON. IST. I, 127. Fumul pipelor se-nalţă sub tavan, se statorniceşte în nour compact, se destramă la fiece deschidere de uşă, estompând figurile... ca într-un vis. ANGHEL, PR. 190. In ceaţa alburie ce atârnă uşoară şi fină... turnurile oraşului se estompează nedesluşite ca într-o gravură germană. PETICĂ, O. 243. In urma lui se estompează pe depărtatul mal conturul munţilor albiţi de vremuri, id. ib. 283. Ceaţa albastră a depărtărilor mari... estompează muntele şi-l fac mai formidabil şi mai îndepărtat. IBRĂILEANU, S. 140, cf. RESMERIŢĂ, D. Cu coatele rezemate de pervazul geamului,... contemplând acelaş decor...: / 719 ESTOMPA -44- ESTOMPAT, -Ă dealurile Galatei şi zidurile Cetăţuiei estompate de ceaţă. C. PETRESCU, S. 138. S-au oprit să privească întinderea câmpurilor, cu văile de departe şi cu satele estompate în pâclă. id. A. 436, cf. CADE. Biblioteca Academiei, cu copacii învestmântaţi de sărbătoare, se estompează în potopul de fulgi. I. BOTEZ, B. I, 209. Ne-am întins pe muşchi legănaţi de aerul pur, cu ochii peste pădurile care coborau până departe, estompându-se în zare. A. HOLBAN, O. II, 264. Era o fotografie pe care o estompa mult învelişul transparent şi încreţit de celuloid. MIHĂESCU, D. A. 112, cf. DSR. 0 F i g. In atitudinea de însumare mistică a unei ordini transcendente, lucmrile îşi estompează contururile, îşi pierd independenţa. STREINU, P. C. I, 50. 3. T r a n z. şi refl. (De obicei figurat sau în contexte figurate) A face să devină sau a deveni mai puţin intens, mai slab, a (se) atenua, a (se) diminua (3), a scădea (5), a slăbi (3); a face să-şi piardă sau a pierde din amploare, din intensitate etc. Opt ani personalitatea lui estompându-se în discreţie, glasul lui Veveriţă nu s-a auzit în parlament. LOVINESCU, C. V, 91. Amintirea unei întâmplări de dragoste... povestitorul ne-o evocă acum în perspectiva timpului; totul se estompează, astfel, în fluiditatea poetică a depărtării şi se mistuie în duioşia ireversibilităţii lucrurilor omeneşti, id. S. V, 34. Adina Buhuş îşi potrivea pălăria în faţa oglinzii, estompa cu puful roşul din pomeţii obrajilor. C. PETRESCU, O. P. II, 216. Scenele din care ar putea stoarce mai multă sevă umană sunt estompate cu precauţie teologală. CONSTANTINESCU, S. I, 18. Ceea ce era viziune realistă a ambianţei în „Ion” şi „Pădurea spânzuraţilor” se estompează aci în linii sumare, reduse până la convenţional, id. ib. IV, 477. Dacă... zicea numai „dulce ca mierea” nu ieşea cu mult din metaforismul estompat de uz. CONTEMP. 1950, nr. 170, 5/2. Toate aceste artificii se estompează... în unda tărăgănată a versului. CĂLINESCU, IST. LIT. ROM. 610. Sunt aceste cruzimi în romanele dlui Liviu Rebreanu? Sunt şi nu sunt. Pentru că dl Liviu Rebreanu le estompează, le revarsă asemeni unei neguri pogorând din vale în vale,... negură ce se va risipi. PERPESSICIUS, M. III, 144. Aşa îl regăsim... când încercăm să-i înviem chipul din negura amintirilor estompate de vreme. VIANU, L. R. 473. In curgerea timpului patimile furtunoase se estompează, altele noi se afirmă. RALEA, S. T. I, 97, cf. DL, DM, DN. Aliteraţiile şi consonanţele,... omofonia şi ritmica se estompează din ce în ce mai mult. IST. T. I, 87. Naratorul autocrat se estompează în faţa personajelor, fără a dispărea. N. MANOLESCU, A. N. I, 196. Autorul nu s-a mulţumit să construiască un sistem alegoric, ci... a vrut parcă să-şi rezolve şi nişte răfuieli personale. Şi atunci ideile s-au destrămat, s-au estompat, cititorul fiind silit să-şi îndrepte toată atenţia spre acele păpuşi de ceară. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 85, 9/2. Cu trecerea vremii, patosul cam declarativ al versurilor de început s-a estompat. CONTEMP. 1971, nr. 1 283, 3/3, cf. M. D. ENC. Semnele acestei oralităţi se estompează în discursul liric al lui Iancu Văcărescu. SIMION, D. P. 46. Chiar în poemele... direct confesive, Pann introduce elemente impersonale din zicerile populare care estompează într-o oarecare măsură nota subiectivă. id. ib. 375, cf. DEX. Mallarmé... separă cuvintele de orice aluviune, le izolează, le delimitează, elimină orice adaos, suprimă orice rest care estompează limitele. PALEOLOGU, S. L. 195, cf. DN3. Limita recepţiei sale se estompează într-o apreciabilă măsură prin expresie. GRIGURCU, C. R. 62, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Situaţia-limită pe care o reprezintă închisoarea ne ajută să vedem lucruri elementare, estompate de ritmul normal al scurgerii timpului. STEINHARDT, J. 274. Diferenţele de rang şi de situaţie se estompau pe moment. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 3, 14/2, cf. D. ENC., NDN. — Prez. ind.: estompez. — Şi: extompâ (IORDAN, L. R. A. 40, HRISTEA, P. E. 285), (învechit, rar) stompâ (COSTINESCU, I, 397) vb. I. - Din fr. estomper. - Extompa, formă hipercorectă. ESTOMPARE s. f. Acţiunea de a (se) estompa şi rezultatul ei. 1. Pierdere (treptată) a conturului (din cauza depărtării, a unor fenomene naturale etc.). Cf. e s t o m p a (2). Ca un padişah oriental contribuieşte cu norul lui de fum la estomparea cuprinsului în care se fese marea cortină albastră. ANGHEL, PR. 31. Azi, din cauza izolării ei şi a estompării reliefurilor, acestea abia se mai pot distinge cu ochiul liber. CONV. LIT. LXVII, 334, cf. DL, DM, DN2, DEX, DN3, DSR. 2. (De obicei figurat) Reducere, diminuare, atenuare a intensităţii; pierdere a amplorii, a intensităţii etc.; estompă (3). Cf. estompa (3). Gândului de adineauri i se asociau necontenit altele, dublate în acelaşi timp cu anumite estompări, căderi în subconştient. CAMIL PETRESCU, P. 260. Este caracteristic, pentru proza sa, absenţa unui cadru exterior al evenimentelor sau... estomparea acestui cadru, redus până la schemă. CONSTANTINESCU, S. I, 232. Şi totuşi, în această estompare stă chiar poezia evocărilor din „Ritm roman”. PERPESSICIUS, M. III, 208. Violarea orânduirii medievale, încercată de Clain, consta într-o estompare a conceptului feudal de ierarhie socială. BLAGA, G. 98. Unele tărăgănări sau precipitări de ritm, unele conturări şi sublinieri sau dimpotrivă estompări ale temelor... îţi creează în prima clipă o stinghereală. CONTEMP. 1960, nr. 699, 5/2, cf. DSR. 3. (Poetic) Scădere a luminozităţii, provocată de fenomene naturale; estompă (4). V. întunecime, obscuritate (1), umbrire (2). Căutai să descopăr, spre miazănoapte, pasărea pe care o pomenise. Deasupra unei estompări uşoare de nori, o zării desluşindu-se tot mai mult, din desimea zării. CAZABAN, V. 32. Când ochii s-au deprins cu semiobscuritatea încăperii,... Adina Buhuş i-a apărut materializată din estomparea viorie. C. PETRESCU, O. P. I, 80. In estompările de basm ale apusului, scorbura aceasta pare o monstruoasă gură de balaur. BOGZA, C. O. 13. Când vine amurgul, cu răcoarea şi estompările lui, se ivesc [florile albe] deodată cu miile. id. ib. 301. - PL: estompări. - V. estompa. ESTOMPAT, -Ă adj. 1. Care a devenit neclar, care şi-a pierdut (treptat) conturul (din cauza depărtării, a unor fenomene naturale etc.); care este vag, imprecis conturat. Cf. e s t o m p a (2). Degetele ei apucară un carton, o poză veche cu o fetiţă de vreo zece ani: ochi mici, sprâncene abia estompate. BASSARABESCU, V. 43. De acolo înainte, se zăreşte estompat tot şesul îmbrăţişat de panglica Dunării. ARH. OLT. XII, 354. Sub dulamele lor de şiac, drăganii, împresurând căruţa, avură în curând înfăţişări de vedenii estompate. SADOVEANU, O. X, 199. Orizonturile estompate, fără linie precisă, ne trimit o muzică de otravă şi pierzare. RALEA, S. T. I, 249, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC. 0 F i g. Sunt însă momente, la începutul dragostei, mult mai nuanţate, mai estompate, al căror contur este mai greu de prins. A. HOLBAN, O. II, 241. Figura lui Avram Iancu... este mult mai nebulos conturată. Din elemente precise, istorice, Avram Iancu se conturează estompat şi legendar. BOGZA, Ţ. 38. 2. F i g. Care a devenit mai puţin intens, mai slab, care şi-a pierdut amploarea, intensitatea etc.; care a devenit vag, imprecis. V. şters2 (15). Cf. estompa (3). Reală, de altfel, psihologia scriitorului se reduce la fixarea unor atitudini sufleteşti momentane, imprecise, estompate, condiţionate de împrejurări externe. LOVINESCU, S. V, 35. Vorba străină, nefixată încă în tezaurul lexical, permite o exprimare estompată, neprecisă a gândului. PUŞCARIU, L. R. I, 362. Desenul grafic şi melodic al frazei lui Russo este de-a dreptul estompat. VIANU, A. P. 44, cf. 140, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC. ♦ (Despre voce, sunete) Care este abia perceptibil, cu sonoritate, tonalitate sau claritate redusă; stins2 (4). In nenumărate cuşti, construite din placaj şi geam, se vedeau funcţionarii, dar vocile lor se auzeau 721 ESTOMPĂ -45- ESTRADĂ estompate. PREDA, R. 191. Din păcate, soliştii rqmân aceleaşi prezente îndoielnice, inegale, cu voci anemice, estompate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 83, 21 IA, cf. DSR. 3. (Mai ales despre culori) Care este puţin intens, care este lipsit de strălucire; palid (3), stins2 (6), şters2 (4). Câinele, gri şi cu pete ca de fum mai estompate pe spinare. CĂLINESCU, S. 387. In zare, o pădure rară, de un verde palid, estompat, bolnav parcă. STANCU, R. A. II, 371, Cf. DSR. - PL: estompaţi, -te. - V. estompa. Cf. fr. e s t o m p e. ESTOMPĂ s. f. 1. (A. plast.) Sul mic de piele sau de hârtie, cu extremităţile ascuţite, cu care se întinde prin frecare praful de creion, de cărbune sau de culori pentru a potrivi umbrele unui desen, pentru a uniformiza tentele etc. Cf. POEN. - aar. - hill, V. I, 617/35, NEGULICI, ANTONESCU, D., COSTINESCU, ŞĂINEANU, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., NICA, L. VAM. 87, CADE. S-a ocupat de Trăenel ca de propriul lui copil, iniţiindu-l la început în toate tainele peniţei, creionului, cărbunelui şi estompei. TEODORE ANU, C. B. 210, cf. SCRIBAN, D., LTR, LTR2, DL, DM, DER, DN2, DTT, M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC. 0 F i g. Grămadă curseră anii, neagra estompă a morţei îndoliase multe case. ANGHEL, PR. 90. [Autorul] uzează de estompă şi de paletă ca să zic aşa, conspirativă. CONTEMP. 1959, nr. 679, 1/6. 2. Desen făcut cu ajutorul estompei (1). Cf. ŞĂINEANU, ENC. ROM., CADE, DN3, NDN. 3. F i g. Reducere, diminuare, atenuare a intensităţii; pierdere a amplorii, a intensităţii etc.; estompare (2). După cea dintâi estompă a timpului, critica ar putea trece la afirmaţii mai categorice. LOVINESCU, S. 1,272. Neputând concepe la alţii atitudini şi virtuţi pe care ea le practică... spontan, dizolvând, astfel, în estompa susceptibilităţii şi bănuielii, realităţile sufleteşti ce i~au ieşit în cale. id. ib. II, 333. Rădăcinile şi cadrul acestor vieţi se pierd într-o estompă care... poate ataca într-o măsură verismul romanului şi încrederea în realitatea ficţiunii. STREINU, P. C. II, 33. 4. F i g. Scădere a luminozităţii provocată de fenomene naturale; estompare (3). V. întunecime, obscuritate (1), umbrire (2). O desfăşurare de coline şi văi... se pierdeau în estompa cenuşie a zilei. D. ZAMFIRESCU, A. 158. Când vreun tren dispărea printr-o estompă de umbră uşoară, toată animaţia asta apărea îngrijorătoare. PAPADAT-BENGESCU, O. II, 24. Există... un moment precis al zilei când, sub estompa amurgului, nuanţele se şterg într-o totalitate uniformă. LOVINESCU, S. V, 221. - PL: estompe. - Şi: extompă, (învechit, rar) stompă (COSTINESCU, 1,397) s. f. - Din fr. estompe. - Extompă, formă hipercorectă. ESTON, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Estoniei sau care este originară de acolo; (la m. pi.) popor, naţiune care locuieşte în Estonia; estonian a). Valdemar IIînvingătorul... a câştigat lupte contra estonilor cu ajutorul crucii căzute din cer. ENC. ROM. III, 1 187, cf. BARCIANU. E o credinţă şi o datină străveche pe care o au şi germanii,... estonii, sârbii, bulgarii. CANDREA, F. 93. Estonii culţi vorbesc mai mult germana şi rusa. MINERVA, cf. DL, DM, SFC II, 222, DER IV, 109, M. D. ENC., DEX, DSR, V, BREBAN, D. G., D. ENC. Este acuzat de implicare în deportarea a 251 de estoni. RL2007, nr. 5 131, 11/6. 2. Adj. Care aparţine Estoniei sau estonilor (1), privitor la Estonia sau la estoni, originar din Estonia; estonian (2). Vizitasem pavilioanele eston, leton şi lituan. V. ROM. octombrie 1954, 171, cf. DM, M. D. ENC., DEX. Datorită specialistului G. Meri vor apărea pentru prima dată în limba estonă „Operele complete ale lui Shakespeare”. ROMÂNIA LITERARÂ, 1976, nr. 26, 23/2, cf. DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC. Actuala republică este succesoare statului eston fondat în 1918. RL 2005, nr. 4 557, 8/5. Trebuie... să asigure securitatea diplomaţilor estoni, ib. 2007, nr. 5 217, 12/2. ♦ (Substantivat, f.) Limbă fino-ugrică vorbită de estoni (1). Cf. GRAUR, I. L. 208, DM, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - PL: estoni, -e. - Derivat regresiv de la Estonia (n. pr.). ESTONIÂN, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Estoniei sau care este originară de acolo; (la m. pi.) popor, naţiune care locuieşte în Estonia; eston (1). Cf. BUL. FIL. VI, 21. Estonianul E. de Wahl şi-a luat sarcina să satisfacă toate condiţiile unei limbi artificiale. GRAUR, I. L. 276, cf. DL, DM, SFC II, 217, 222, M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G. La începutul sec. 13,... strămoşii estonienilor din ramura fino-ugrică au fost cuceriţi şi convertiţi la creştinism. D. ENC. La 23 aug[ust] 1987, a avut loc prima demonstraţie publică a estonienilor pentru obţinerea independenţei ţării, ib., cf. NDN. 2. Adj. Care aparţine Estoniei sau estonienilor (1), privitor la Estonia sau la estonieni, originar din Estonia; eston (2). Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G. Poporul estonian s-a constituit în sec. 12-13. D. ENC., cf. NDN. Un avion rusesc ce se îndrepta spre Kaliningrad a pătruns în spaţiul aerian estonian. RL 2005, nr. 4 527, 10/1. Strămutarea monumentului din centrul capitalei estoniene... constituie „o afacere internă” a Estoniei, ib. 2007, nr. 5 217, 12/2. - Pronunţat: -ni-an. -PL: estonieni, -e. - Din fr. estonien. ESTORCĂ vb. I v. extorca. ESTORCĂRE s. f. v. extorcare. ESTORCĂŢIE s. f. v. extorcaţie. ESTORCAŢIUNE s. f. v. extorcaţie. ESTORSIE s. f. v. extorsiune. ESTORSIUNE s. f. v. extorsiune. ESTRĂCT s. n. v. extract. ESTRACTÎV, -Ă adj. v. extractiv. ESTRACTORIU, -IE adj. v. extractor2. ESTRĂCŢIE s. f. v. extracţie. ESTRACŢIUNE s. f. v. extracţie. ESTRADĂ s. f. 1. Parte înălţată a planşeului dintr-o încăpere, pe care se aşază catedra într-o clasă de şcoală, într-un amfiteatru, masa judecătorului într-o sală de tribunal etc. In fundul salei era o estradă încunjurată cu o balustradă de lemn de abanos. LEON ASACHI, B. 29/29, cf. 87/21, I. GOLESCU, C. în acest palat se află o sală lungă...; în fund, orhestra ca un amfeteatru, şi într-o parte un tron şi o estradă (un fel de lojă) pentru familia crăiască. AR (1837), 22378. în mezul bisericei se înălţa o estradă cu trei jâlţe, unul pentru marele principe, iară cele două pentru Dmitri şi mitropolit. ASACHI, O. II, 90, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 61875. Voi fi peste puţin în capul unei scoale măreţe. In timpul ceasurilor clasei, şezut pe o stradă cu un mare scriitor dinainte, voi oblădui mai mult de o sută şcolari. BREZOIANU, î. 38/19. O cameră bogat îmbrăcată cu roşu şi cu aur. Intr-un unghi, în stânga, un pat strălucit aşternut pe o stradă şi subt un baldachin. NEGRUZZI, O. III, 158. In fundul salei era o stradă ceva mai înaltă, ocolită de grile de lemn de abanos. PELIMON, C. I. 17/17, cf. 18/21, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, II, 562. Sala era arhiplină. Mă sui la tribună, pe o ESTRADĂ -46- ESTRAS, -Ă estradă. CARAGIALE, O. II, 138. Lângă grilaj, la stânga, în scenă, este o estradă pe care sânt aşezate masa şi jeţul prezidenţial, id. ib. VI, 128. Scena înfăţişează interiorul unei săli în genul egiptean. Un tron pe estradă cu trepte în stânga; tronul intre coloane. MACEDONSKI, O. II, 197, cf. ŞĂINEANU, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. Pe estrada prezidenţială forfoteau secretari şi funcţionari. REBREANU, R. II, 35. Aici, sub estrada asta,... aflarăm o sumă de lucruri: peniţe ruginite, crâmpeie de creion. I. BOTEZ, şc. 37. Stanciu cu oaspeţii de seamă şi mirii mâncau deoparte, pe o estradă anume ridicată. VOICULESCU, P. II, 133. Boscovich zări în fund, pe un divan înălţat pe-o estradă, pe Vodă Grigore. C. GANE, TR. V. II, 308. Găsim o clădire largă şi naltă sprijinită pe numeroase coloane... Bănci simple de jur-împrejurul estradei oficiului şi lumânări aprinse în candelabre. SADOVEANU, O. IX, 235, cf. SCRIBAN, D., LTR. Scoborî treptele estradei. ARGHEZI, S. X, 273. Apăru în clipa asta pe estradă, şi se întoarse teatral către Sineşti, care îl urma. CAMIL PETRESCU, N. 144. Completul de judecată se afla pe o estradă în plin exerciţiu al funcţiunii. STANCU, R. A. II, 276, Cf. LTR2, DL, DP, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Se dăduse jos de pe estradă, străbătând sala cu capul sus. ŢOIU, I. 198, cf. 225, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 2. Scenă (improvizată) într-o încăpere sau în aer liber, pe care au loc mai ales reprezentaţii artistice; (învechit) eşafod (3). Toma se sui pe estradă şi aruncă în giurul lui priviri neliniştite. CODRESCU, C. ii, 211/32. împrejurul lui cântă o numeroasă orchestră, aşezată de toate părţile, care pe jos, care pe o estradă înălţată. ODOBESCU, S. III, 111. Muzica, aşezată în mijloc pe o estradă, începe să cânte. SĂM. I, 330. Pe o estradă, în stânga, orchestra, compusă mai mult din alămuri, făcea un scandal nemaipomenit. ANGHEL—IOSIF, C. L. 97. Când sala s-a umplut... cântăreţii anunţaţi apar pe estradă. ANGHEL, PR. 190. Acela care dirijează e un neamţ... Ca să fie mai înalt, e urcat pe o cutie mare de lemn,... îmbrăcată în pânză roşie, drept estradă. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 7. Jucă în mână portbiletul cu hârtiile de o mie... Smulse una, o mototoli şi o aruncă pe estrada orchestrei. C. PETRESCU, C. V. 256. De pe scena Teatrului Naţional, Eminescu trecea pe o estradă improvizată într-un colţ al ţării. SADOVEANU, O. XIX, 117. La un circ sau la o baracă dintr-un bâlci, pentru ca să atragă clienţi apar câţiva dintre artişti, se plimbă pe o estradă, fac gesturi şi spun fel de fel de nimicuri. OPRESCU, I. A. IV, 226, cf. LTR. Tiptil, ţiganul franţuzit s-a strecurat din sală pe estradă. ARGHEZI, S. XXV, 290, cf. XVIII, 124. O estradă largă de lemn slujea drept scenă. CĂLINESCU, S. 352. Un cor de copii, care aştepta de multă vreme pe estradă, începu să cânte. STANCU, R. A. I, 285, cf. IV, 22. Femei în şalvari cântă şi dansează turceşte, pe o estradă. PAS, Z. I, 20, cf. LTR2, DL, DP, DM. Pe estrada de scânduri se urcase orchestra. BARBU, G. 354, cf. 267, DER, DN2. Vara, o grădină cu scaune şi estradă oferea o soluţie mai uşoară (până începeau ploile). IST. T. II, 48, cf. I, 38. Până acum s-au perindat pe scenele şi estradele de concert ale capitalei cele mai bune formaţii româneşti. TRIBUNA, 1970, nr. 712, 13/2, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 0 Spectacol (sau concert, muzică) de estradă = spectacol, concert sau muzică având caracter de divertisment şi componenţă variată. Cf DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. Teatru de estradă = teatru în care se desfăşoară spectacole de varietăţi. Cf. DL, DM, DER, DN3, M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN. 0 L o c. a d j. De estradă = care ţine de estradă (2), care se referă la spectacolele de estradă. [Sunt] opinii ce recomandă accentuarea montării spectaculoase, cu elemente de estradă aparent de o mai largă audienţă şi accesibilitate. CONTEMP. 1970, nr. 1 212, 7/4. Publicul de comedie nu e format doar... din spectatori de estradă, sensibili doar la poante. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 5/4. Premiera... a fost tratată de regizorul Marius Popescu într-o notă uşoară, şăgalnică, de estradă, către care... conducea şi textul celor doi autori, ib. 1978, nr. 1, 16/4. - PL: estrade. - Şi: (învechit) stradă s. f. - Din fr. estrade, germ. Estrade. ESTRADIOL s. m. Hormon steroid, secretat de foliculul ovarian, care este folosit în tratamentul osteoporozei, al cancerului de prostată etc.; dihidrofoliculină. Cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DSR, D. ENC., NDN. - Pronunţat: -di-ol. - PL: estradioli. - Din fr. estradiol, cestradiol. ESTRADÎST, -Ă adj. (Rar) Estradistic. Pledând pentru varietate?... nu dorim transformarea lui [a teatrului] în producţie estradistă. T ianuarie 1969, 87. - PL: estradişti, -ste. - Estradă + suf. -ist. ESTRADÎSTIC, -Ă adj. Care aparţine estradei (2), care se referă la estradă, de estradă; (rar) estradist. N F., actriţă de dramă, e dirijată spre o falsă exuberanţă estradistică. în DCR2. El a provocat un spectacol de formulă apăsat atractivă, uneori estradistică. în DCR2, cf. DEX2, NDN. - PL: estradistici, -ce. - Estradă + suf. -istic. ESTRADÎŢIE s. f. v. extradiţie. ESTRADIŢIUNE s. f. v. extradiţie. ESTRADOTĂLE adj. invar. v. extradotal. ESTRĂGE vb. III v. extrage. ESTRÂGERE s. f. v. extrage. ESTRAJUDICIĂR, -Ă adj. v. extrajudiciar. ESTRAL, -Ă adj. (Fiziol.) Care se referă la estru, de estru. Cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC. 0 Ciclu estral = ansamblul modificărilor periodice ale uterului şi ale vaginului. Cf. M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - Scris şi: (după fr.) oestral. DN3. - PL: estrali, -e. - Din fr. oestral. ESTRALEGĂL, -Ă adj. v. extralegal. ESTRAMUNDÂN,-Ă adj. v. extramundan. ESTRAN s. n. Porţiune a litoralului acoperită de apa mării în timpul fluxului. Cf. D. GEOMORF., D. ENC., NDN. - PL: ? - Din fr. estran. ESTRAORDINÂR, -Ă adj. v. extraordinar. ESTRAORDINARIAMENTE adv. v. extraordinarmente. ESTRAORDINARITĂTE s. f. v. extraordinaritate. ESTRAORDINÂRIU, -IE adj. v. extraordinar. ESTRAORDINARMENTE adv. v. extraordinarmente. ESTRAORDINER adj. v. extraordinar. ESTRĂS, -Ă adj., s. n. v. extras. 756 ESTRATARA -47- ESTUAR ESTRATARA s. f. v. extratară. ESTRAVAGÂ vb. I v. extravaga. ESTRAVAGÂNSĂ s. f. v. extravaganţă. ESTRAVAGÂNT,-Ă adj. v. extravagant. ESTRAVAGÂNŢĂ s. f. v. extravaganţă. ESTRAVAGÂNŢIE s. f. v. extravaganţă. ESTRAVAZÂ vb. I v. extravaza. ESTRAVAZÀT, -Ă adj. v. extravazat. ESTRĂDÂ vb. I v. extrăda. ESTRĂDÂRE s. f. v. extrădare. ESTRÉM, -Ă subst., adj. v. extrem. ESTREMITÂTE s. f. v. extremitate. ESTRINSÉC, -Ă adj. v. extrinsec. ESTRIÔL, s. m. Hormon steroid, secretat de placentă, izolat din urina gravidelor. Cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN. - Pronunţat: -tri-ol. -Pl.: estrioli. - Din fr. estriol, œstriol. ESTROGÉN, -Ă s. m., adj. (Hormon feminin de tipul foliculinei sau substanţă medicamentoasă) care provoacă fenomene caracteristice estrului2. Cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - Scris şi: (după fr.) oestrogen. DN3. - PL: estrogeni, -e. - Din fr. estrogène, œstrogène. ESTROMANÎE s. f. Nimfomanie. Cf. D. med., dn3, ndn. - Din it. estromania. ESTRONĂ s. f. Hormon estrogen secretat de ovar şi de placentă; foliculină. Cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. - Scris şi: (după fr.) oestronă. DN3, NDN. - PL: estrone. - Din fr. estrone, œstrone. ESTROPIA vb. I. Tran z. (Livresc; complementul indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) A mutila, a schilodi (1). Cf. COSTINESCU, LM. Sergentul... a primit întâi o rană în mâna dreaptă, vindecată în exterior, dar estropiată pe dinlăuntru. ARGHEZI, S. XII, 45, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. ♦ F i g. (Complementul indică scrierea, cuvintele etc.) A pronunţa sau a scrie incorect; a deforma (2). Cf. COSTINESCU, LM. în crearea tipurilor, Caragiale dă dovadă... de perfecta lui cunoaştere a limbajului de mahala şi de siguranţa de a gâci cum ar estropia mahalagiul un cuvânt nou. IBRĂILEANU, S. 61. Conu Leonida, de extracţie mahalagească, estropiază nume proprii, neologisme tehnice. CONSTANTINESCU, S. II, 147. - Pronunţat: -pi-a. -Prez. ind.: estropiez. - Şi: (învechit, rar) esturpiâ vb. I. LM. - Din fr. estropier. - Pentru esturpia, cf. it. s t o r p i a r e. ESTROPIÂRE s. f. v. estropiere. ESTROPIAT, -Ă adj. (Livresc; despre fiinţe sau părţi ale corpului lor) Mutilat, schilodit; p. e x t. neputincios (1), slăbit (2). Cf. COSTINESCU, LM. Calic, în acea vreme veche a cărţilor părintelui meu, era cel căruia îi zici mata astăzi invalid ori estropiat. SADOVEANU, O. IX, 427, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. 340, DEX, DN3. Montarea... a optat pentru o estetică a urâtului..., personajele fiind prezentate ca nişte fiinţe estropiate, culese dintr-o debara a existenţei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 10/3. în faţa muzeului Prado, o întreagă echipă de cerşetori estropiaţi sau simulând a fi. RL 2007, nr. 5 314, 6/5. 0 (Substantivat) Fiindcă George a strâns-o de pe drumuri..., Savista îl iubea cu o furie sălbatică, atât de caracteristică estropiaţilor. REBREANU, I. 427. (F i g.) Mă întorc în România din ură pentru cei care au făcut din mine un estropiat moral şi m-au împiedicat să mă afirm. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 7, 15/4. ♦ F i g. (Despre cuvinte, limbă etc.) Pronunţat sau scris greşit, incorect, deformat2 (2); (despre texte) reprodus inexact, falsificat. In loc de repertoriu compus din opere alese, ne dete o serie de opere vechi, rău alese, stropiate şi puse în scenă fără a fi bine studiate. FILIMON, O. II, 244. Traducerile nu ne arată decât un lucru din trecut: limba şi aceea mai mult sau mai puţin estropiată, pe când scrierile originale ne arată limba, ideile... şi forţa conceptivă a timpului. ARHIVA, 1,52. - Pronunţat: -pi-at. - PL: estropiaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) esturpiât, -ă (lm), stropiât, -ă adj. - V. estropia. Cf. fr. estropié. - Stropiat < it. stroppiato. ESTROPIÉRE s. f. (Livresc) Acţiunea de a estropia şi rezultatul ei; mutilare, schilodire. Cf. DN2, DEX, DN3, DSR. ♦ Pronunţare sau scriere incorectă a cuvintelor, a limbajului etc.; deformare (2). Cf. DR. I, 284. Criticii sensibili la limbajul caragialian... s-au oprit cu deosebire la aspectul lui pitoresc... şi mai ales au subliniat estropierea limbajului, provocată de tipurile mahalageşti. CONSTANTINESCU, S. II, 146. - Pronunţat: -pi-e-. -PL: estropieri. - Şi: (rar) estropiâre s. f. DR. 1,284. - V. estropia. ESTRU s. n. Perioadă a ciclului sexual la femelele mamiferelor, în care mucoasa uterului permite fixarea oului fecundat. Cf. DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - Scris şi: (după fr.) oestru. DN3, NDN. - PL: estre. - Din fr. cestrus. ESTUAR s. n. Albie minoră a unui fluviu, lărgită şi adâncită (adeseori în formă de pâlnie), în zona de vărsare a acestuia, formată pe ţărmurile afectate de maree puternice sau de mişcările de coborâre a uscatului. Cf. FROLLO, V. 212, LM. Escadra... se îndreptă spre estuarul râului. ARH. OLT. I, 405. Estuarele au formă de pâlnie şi ajută mult la intrarea vaselor mari în interiorul ţărilor. MINERVA, cf. CADE. Cum spuneam, tiparul femelă, după un stagiu de cinci ani în apele noastre, coboară în estuare. C. PETRESCU, C. V. 193, cf. SCRIBAN, D., LTR. Se îndrepta spre vest, străbătând estuarul, posomorât şi cenuşiu de mâlul La Platei. TUDORAN, P. 502, cf. LTR2, DL. în estuare se amestecă apa dulce cu apa de mare şi se observă fluxul şi refluxul. DP, cf. DM, DER. Efectele caracteristice acţiunii apelor curgătoare pe văi sunt: ... deltele şi estuarele la vărsare. GEOLOGIA, 52, cf. DN2, M. D. ENC., D. GEOMORF., DEX, DN3, D. COL., DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. Ca urmare a furtunii, în estuarul respectiv s-a produs un accident. RL 2005, nr. 4 665, 12/1. 0 F i g. Şiroaiele de zăpadă topită împletiseră pe covor ciudate exerciţii de cartografie: lacuri şi estuare, fluvii şi mărunte arhipelaguri. C. PETRESCU, C. V. 154. 779 ESTURPIA -48- EŞAFODAJ - Pronunţat: -tu-ar. —PI.: estuare şi (rar) estuaruri (DN2, DN3). - Din fi*, estuaire, lat. aestuarium. ESTURPIÂ vb. I v. estropia. ESTURPIÂT, -Ă adj. v. estropiat. ESUBERÂNT, -Ă adj. v. exuberant. ESUBERANŢĂ s. f. v. exuberanţă. ESUFÂC s. n. v. esofag. ESUNDÂ vb. I v. exunda. EŞAFOD s. n. 1. (învechit, astăzi rar) Ghilotină; (sens curent) platformă ridicată într-o piaţă publică, servind la expunerea sau la executarea condamnaţilor la moarte (mai ales prin decapitare), (învechit) pale (2), s c a f a 1 d, s c h e 1 ă (II 2). Cf. I. GOLESCU, C. Gândind la omul acesta, am adormit cu mâna pe cugit... şi am visat loc de privelişte şi eşafod. HRISOVERGHI, A. 46/28. Asemine arătare urmează din întâmplătoare căderi şi peiri multor familii rosiene, disţerarea (surghiunul) şi arestuirea multor rosieni şi din riurile de sânge vărsat pe eşafoturi. ASACHI, I. 324/10. Craiul Frânţii, Ludovic al XVI-le[a], soţia şi sora sa au închiet viaţa lor pe eşafot. id. ib. 391/14, cf. VI/28. Era un fiu al grafului Lucheţini, carele... muri pe şafot. MOZAICUL (1839), 301/5, cf. POEN. — AAR. - HILL, v. 1,5282/l 1. După aceasta, Maria Stuart fu dusă într-o sală, unde era ridicat un eşafod (locul sângelui) îmbrăcat în negru. FM (1840), 28720. Şi această conjuraţie fu descoperită. Sincmar muri pe eşafot. ib. (1840), 36710. Fu... dusă la şafotul care sta înaintea prinsorii. ib. (1840), 1332/13. O soţietate,... după ce au lăsat cu neomenie a lâncezi copiii familiei cei mari în ignoranţie (neştiinţă), în vicii şi în ticăloşie,... se vede silită a li fi călău şi a-i trage sau în galere, sau pe eşafod. SPIC. II, 232/3. [Religia]... vine întru ajutorul păcătoşilor, se coboară în întunecoasele temniţe, se urcă pe sângerosul eşafod. FM (1844), 3542/26. în acest minut cumplit el se gândeşte la maică-sa, îi mulţumeşte de curagiul ce-l însufleţează şi cu care va merge până la eşafod. NEGULICI, E. I, 42/3. Domnilor, eu nu murmur contra destinei mele; pe mare sau pe eşafod, trebuia a muri odată. LĂZĂRESCU, S. 132/31, cf STAMATI, D., id. V. 1632/29. Religia rădică aziluri nenorocirei, şi intoleranţa înalţă eşafoduri;... una şterge lacrimile, şi alta varsă singele. CALENDAR (1854), 17/13. L-a trimis la eşafod (ghilotină) unde i-a tăiat capul, în vremea terorismului întâiei revoluţii în Franţa. BARASCH, M. I, 14/7, cf. id. I. 191/25. După ce va sosi acolo, se vor slobozi trei împuşcături de tun. Cea întâi, când se va sui pe eşafod; a doua, când va îngenunchea pe postavul negru, a treia, când îi va cădea capul NEGRUZZI, O. III, 131, cf. 110, 115. Scăpat ca prin minune din temniţa din care Chenieri şi Lavoisieri ieşeau numai ca să se urce pe eşafod, trăia pribeag în Bucureşti. GHICA, S. 620. Gendarmeria formă un cerc în care coprinse eşafodul, pe condamnat împreună cu esecutorul. FILIMON, O. I, 338, cf II, 268, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., FROLLO, V. 366. De pe O fereastră se vedea într- mică ogradă eşafotul unde cei condemnaţi îşi aflau pedeapsa. CONV. LIT. II, 50. Un preot aşteptase pe Maria Antoaneta ca să-i trimiţă dezlegarea păcatelor în momentul când era să se urce pe eşafod. BARONZI, I. G. 592/30, cf. 184/21, COSTINESCU, LM. Cel din urmă din Basarabi au căzut pe eşafod. EMINESCU, O. XIII, 285, cf XIV, 109. O fecioară... a părut, întinzând a sale braţe Desperate spre şafot: „Nu lovi! Ah, două vieţe Ar ucide braţul tău!” I. NEGRUZZI, S. II, 166, cf DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE. Femeia... ţinea capul pe marginea ferestrei ca pe un eşafod. TEODOREANU, M. II, 231, cf. SCRIBAN, D. Pedeapsa cu moartea, prin sfâşiere, ardere, ştreang şi eşafod, era aplicată frecvent şi, uneori, pentru delictele cele mai neînsemnate. VIANU, L. U. 166. Mergea cu un fel de exaltare solemnă, ca un osândit în mers trufaş spre eşafod. VINEA, L. II, 281, cf. DL, DM, CIORĂNESCU, D. ET. Execuţiile pe eşafod s-au făcut mai ales în timpul Evului Mediu, iar în unele ţări (Franţa, Rusia ş.a.) până la sfârşitul sec. al XIX-lea. DER, cf. DN2. în apărarea doamnei Roland, acuzată de teatralism, pentru că înainte de a se urca pe eşafod a exclamat uitându-se la statuia Libertăţii: Câte crime se comit în numele tău! STEINHARDT, J. 281, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. ♦ P. e x t. Execuţie a unui condamnat la moarte, mai ales prin decapitare; (sentinţă de) condamnare la moarte, mai ales prin decapitare. Muri, în 1542, osândită la şafot. FM (1840), 134734. Este lucru grozav şi nesuferit a gândi că un favorit napolitan poate scoate câte eşafode va voi de subt patul aceştii regine! NEGRUZZI, O. III, 78. Oameni pe care niciunul din noi nu îi cunoaşte şi cari ne cunosc pe toţi. Oameni ce nu se văd la nicio ţeremonie şi se văd la toate eşafodele. id. ib. 147. Lăsă pe Artur să fugă cu dânsa în F'rancia să o scape de eşafodul ce i se pregătea. FILIMON, O. II, 275. Ai dus la eşafod chiar pe girondini... Lasă lumea să răsufle, Robespierre. CAMIL PETRESCU, T. II, 556. Mă fascinează figurile oamenilor Convenţiei, agitaţia acelor ani şi, trebuie să spun, primejdia la fiece moment de a merge la eşafod. CĂLINESCU, O. V, 349. Astfel, de pildă, romanul Gracchus avea să devină francezul demagog Babeuf supranumit şi Gracchus, şi profet, plătit cu eşafodul, al Societăţii Egalilor, id. ib. XII, 61. Trimit la eşafod pe celălalt apărător al poporului. BLAGA, G. 77. La urmă, după ce-şi pierde onoarea, şi iubirea, ajunge şi la eşafod. RALEA, S. T. I, 121, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, D. ENC., NDN. Are de ales între umilinţă chivernisită şi o pasionată expresie de sine ce-l duce la eşafod. CONTEMP. 1972, nr. 1 366, 3/3. Se repede la tribună pentru a pretinde să fie trimis la eşafod. STEINHARDT, J. 265, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, D. ENC., NDN. 2. (în dicţionarele din trecut) Eşafodaj (1). Cf. PROT. -POP., N. D. Nenorocitul s-a zdrobit căzând de pe eşafod. COSTINESCU, Cf. LM, RESMERIŢĂ, D., MINERVA. 3. (în dicţionarele din trecut) Estradă (2). Cf. prot. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, MINERVA. - Pl.: eşafoduri şi (rar) eşafoade, (învechit, rar) eşafode. - Şi: (învechit) eşafot (pl. eşafoturi), şafot s. n. - Din fr. échafaud. - Şafot < germ. Schafott. EŞAFODÂ vb. I. T r a n z. (Rar) 1. (Complementul indică piesele unui eşafodaj 1) A asambla între ele pentru a forma un tot (şi pentru a face ca sistemul, ansamblul să funcţioneze). Cf. COSTINESCU, CIORĂNESCU, D. ET. 3 206, DN3, NDN. 2. F i g. (Complementul indică modul de alcătuire a unei opere) A întocmi, a elabora. Stravinski eşafodează o construcţie ritmică de o amploare nemaivăzută. V. ROM. august 1970, 111. - Prez. ind.: eşafodez. - Din fr. échafauder. EŞAFODÂGIU s. n. v. eşafodaj. EŞAFODAJ s. n. 1. Construcţie provizorie, demontabilă, alcătuită din bare de metal (sau de lemn) asamblate rigid între ele, care are rolul de a susţine elementele de execuţie ale unei construcţii (grinzi, bolţi, arce) sau de a constitui, temporar, elementul de rezistenţă al unei construcţii şi care poate servi drept schelă de lucru; (învechit) eşafod (2). V. schelă (II 1). Cf. COSTINESCU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. La fiecare pas ocolim lucrări, eşafodagii, canale desfundate. BART, S. M. 42, cf. SCRIBAN, D. Ceea ce ardea era eşafodajul de lemn al teatrului. CĂLINESCU, S. 104, cf. LTR, LTR2, DL, DP, SFC I, 55, DM, 789 EŞAFODARE -49- EŞALONARE CIORĂNESCU, D. ET. 3 206, DER, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 0 F i g. Apoi, dlor, eu întreb: comuna, această putere fundamentală în stat, este şi trebuie ea să fie ô fiinţă hibridă..., încât cel dintâi subprefect... să fie în stare să strice tot eşafodagiul d-voastră, pe care voiţi să o întemeiaţi, să o urcaţi... ? MAIORESCU, D. I, 226. Societatea întreagă se alcătuieşte pe un şir de privilegii şi clase, fiecare clasă cu privilegii deosebite; fiecare individ are un privilegiu: întins eşafodagiu de tiranii superpuse una asupra altia şi toate apăsând pe popor. ODOBESCU, ap. BĂLCESCU, M. v. 20. Amidon, mulţumită legăturilor sale, vă duce în cârcă pe toţi... Mişcările tale dezordonate riscă să-i năruie tot eşafodajul. VINEA, L. 1,370. 2. (Rar) Grămadă de obiecte de acelaşi fel aşezate (în neorânduială) unele peste altele. Din cel mai înalt, vârf, de unde ochiul omenesc priveşte, el are de coborât un nesfârşit eşafodaj de schelete, pentru ca ajungând în fundurile de la început ale lumii, să poată zări apa primordială. BOGZA, C. O. 232. 3. Fig. Ansamblu (artificios) de raţionamente, de argumente, de fapte etc. în jurul căruia se alcătuieşte o teorie, o ipoteză etc.; mod de alcătuire a unei opere, mai ales literare, structură (5); (rar) eşafodare. Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Concepţia filosofică pesimistă... îi furniza lui Eminescu un întreg şi unitar eşafodaj, de pe care meditaţia nu putea porni decât îmbibată de dezolare. ARH. OLT. XII, 399. A scris „Negriada”, un eşafodaj obositor de versuri, fără pic de duh poetic. DR. vili, 9. N-a sesizat cu antenele inteligenţei sale substratul acestui fragil eşafodaj de pretexte secundare. MIHĂESCU, D. A. 280. Cititorul e pus... în faţa eşafodajului acestei piese. PERPESSICIUS, M. 1,326. Simplă ipoteză în legătură cu eşafodajul lacunar al romanului. id. ib. III, 235. Nu ne interesează construcţii fanteziste, eşafodajele savante, echilibristica titlurilor. VINEA, L. I, 352, cf. DN2. întregul eşafodaj pe care şi-l construise în apărarea sa... nu era străin de ceea ce îi spusesem eu. PREDA, C. I. P. II, 177. Avea însuşiri la care nici măcar nu râvnise -puterea de a înţelege abstracţiunea, de a construi cu mintea eşafodaje, care nu pot fi atinse şi pipăite cu mâinile. V. ROM. iulie 1960, 12. In orice artă există un enorm eşafodaj de opere necesare pregătirii geniului, opere al căror drept de existenţă este justificat. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 105, 24/2. Mărturisim... că nu atât eşafodajul teoretic ne-a cucerit..., ci precizia cu care autorul ştie să-şi angreneze eroii. ib. 1973, nr. 36, 11/2, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Sub tot acest eşafodaj teoretic (care nu are... nicăieri caracterul unei construcţii abuzive, fiind prins şi absorbit în ţesutul critic), se afla un depozit mai profund, psihologic. GRIGURCU, C. R. 32, cf. DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. -Pl.: eşafodaje. - Şi: (astăzi rar) eşafodagiu (pl. eşafodagiî) s. n. - Din fr. échafaudage. EŞAFODARE s. f. (Rar) Eşafodaj (3). Cf. eşafod a (2). întreaga eşafodare critică a dlui Lovinescu se înalţă în jurul a două schele capitale: desrusticizarea prozei româneşti de la 1900 încoace şi descuamarea lirică. PERPESSICIUS, M. II, 343. Planul sau genul acestui roman este altul. Alta este tehnica lui. Ea este... diferită de eşafodările cu care ne-a deprins d-l Liviu Rebreanu până acum. id. ib. III, 144. - Pl.: eşafodări. - V. eşafoda. EŞAFOT s. n. v. eşafod. EŞALON s. n. 1. (Mii.) Element component al unui dispozitiv de luptă sau operativ, ori al unei coloane de marş, fracţionat în profunzime. Când o trupă este aşezată pe mai multe linii succesive, unele înapoia altora... se zice că este dispusă în eşeloane. ENC. ROM., cf. ALEXI, W., MINERVA, BL V, 76, SCRIBAN, D. Eşalonul nostru se îndreaptă spre nord. V. ROM. mai 1954, 90, cf. LTR2, DL, DM. Pe şosea se iviră primele eşaloane care se retrăgeau în ordine. T. POPOVICI, S. 422. Dispunerea pe eşaloane se face în funcţie de introducerea lor succesivă în luptă. DER, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, DN3. Dispozitivul de luptă (operativ)... poate cuprinde eşalonul întâi, al doilea şi uneori al treilea... având roluri şi misiuni distincte. LEX. MIL., cf. V. BREBAN. D, G., D. ENC., NDN. 0 F i g. Tot mai clară apare astăzi deturnarea Revoluţiei din decembrie ’89 spre o răfuială între eşalonul unu şi eşalonul doi pentru accesul la putere. RL 1994, nr. 1 170, 1/1. 2. Treaptă ierarhică în organizarea subunităţilor şi unităţilor militare, exprimând poziţia uneia faţă de alta. Divizia este un eşalon superior regimentului. LEX. MIL., cf. NDN. ♦ împărţire pe categorii între echipe sportive în funcţie de valoarea lor. Competiţia eşalonului secund. SPORTUL, 1971, nr. 6 857, 2/2. Cluburile nu vor putea contracta (şi angaja) decât antrenori din grupa care corespunde eşalonului divizionar în care ele activează, ib. 1972, nr. 6 945, 3/3. Astăzi... se dă startul în eşalonul secund. RL 2007, nr. 5 314,10/4. 3. (Mii.) Unitate de transport (tren, coloană de maşini etc,). Rămăsese să plece cu ultimul eşalon, înainte de a se închide graniţa cea nouă. BENIUC, M. C. I, 21. în gară oprise un eşalon militar. V. ROM. august 1958, 51, cf. DN2, DER, M. D. ENC., DEX, DN3, LEX. MIL., V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 4. (Aeron.) Altitudine de zbor. Cf. DER, DN2, DN3. - Pl.: eşaloane. - Şi: (astăzi rar) eşelon s. n. - Din fr. échelon. EŞALONA vb. I. 1. T r a n z. (Mii.; complementul indică trupe) A dispune în eşaloane (1) succesive. Cf. ALEXI, w., SCRIBAN, D. Ispravnicul de Argeş primi ordinul să pregătească provizii şi mijloace de trecere peste Olt, şi trupele eteriste au fost eşalonate între Piteşti şi Râmnic. OŢETEA, T. V. 289, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 2. T r a n z. A dispune, a repartiza (ceva), în mod succesiv, la intervale egal distanţate (stabilite în prealabil). Cf. ALEXI, w. închipuieşte-ţi: vor duel. Toţi vor duel. Dar... - Le-aţi eşalonat pe mai multe zile? STANCU, R. A. I, 270, cf. DL, DM. Se efectuează... revizia definitivă a materialului în vederea predării lui eşalonate, pe fascicule, la tipar. L. ROM. 1964, nr. 4, 11. In pulsaţia vie a culturii româneşti se succed, eşalonate la scurte intervale, congrese şi simpozioane internaţionale. TRIBUNA, 1970, nr. 712, 13/4. Scrisorile, publicate de Frida Arnold..., puţine la număr, eşalonate între lunile octombrie 1789 şi mai 1800, sunt zguduitoare prin accentul sincerităţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 76, 20/2. Fireşte, e foarte greu ca în patru ani de muncă... să recompui, singur, douăzeci şi şapte de personalităţi lirice, eşalonate în şase secole, ib. 1970, nr. 84, 22/1, cf. M. D. enc., dex, drev, v. breban, d. G., D. ENC. ♦ S p e c. (Fin.) A repartiza, a împărţi o sumă de bani în aşa fel, încât plata să se efectueze pe rând şi la date succesive, dinainte fixate. Nu vor avea nici un interes de a eşalona - cum face Banca Naţională - plăţile odată ce va exista aprobarea. CURENTUL, 13 III, 1934, 1/6. Te păsuiesc şase luni, după care eşalonăm plata în alte şase luni. P. DUMITRIU, CRON. FAM. II, 586, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - Prez. ind.: eşalonez. - Şi: (astăzi rar) eşelonâ vb. I. ALEXI, W., SCRIBAN, D. - Din fr. échelonner. EŞALONARE s. f. Acţiunea de a eşalona şi rezultatul ei. 1. Dispoziţie, dispunere a trupelor în profunzime, pe eşaloane (1). Cf. e ş a 1 o n a (1). Cf. MINERVA, DER, DN2, DN3, DEX, LEX. MIL. 794 EŞALONAT, -Ă -50- EŞAPA 2. Dispunere, repartizare succesivă, la intervale egal distanţate (stabilite în prealabil). Cf. e ş a 1 o n a (2). Cf. ALEXI, w., DL, DM. Din spectacolul iniţial al obiceiului a rămas structura lui de ansamblu, eşalonarea episoadelor într-o anumită ordine dramatică. IST. T. I, 81, cf. DEX. ♦(Fin.) Repartizare, împărţire a unei sume de bani în aşa fel, încât plata să se efectueze pe rând şi la date succesive, dinainte fixate. Cf. eşalona (2). Suntem de acord să întindem mâna debitorilor, pentru a ajunge la o înţelegere comună în ce priveşte o recalculare a dobânzilor... şi o eşalonare de plată. UNIVERSUL, 25 XI, 1933, 7/3. A promis că, dacă nu va putea mări numărul eşalonărilor; va reduce, în primii doi ani de plată, cotele. CURENTUL, 24 III, 1934, 2/8. Există mai multe posibilităţi: o amânare a întregii datorii, cu sporirea, moderată... a dobânzii, eşalonarea împrumutului în trei rate^GHEŢIE, B. II, 414. - Pl.: eşalonări. - Şi: (învechit, rar) eşelonâre s. f. ALEXI, W. - V. eşalona. EŞALONAT, -Ă adj. (Rar) Care este dispus, repartizat, în mod succesiv, la intervale egal distanţate (fixate în prealabil). Cf. eşalona (2). Ortografia oficială, intrată în vigoare în mod eşalonat, cu începere de la 1 aprilie 1954. L. ROM. 1959, nr. 4, 35. 0 (Adverbial) Atingerea acestei vârste se va realiza, eşalonat, în termen de 13 ani de la intrarea în vigoare a legii. RL 2006, nr. 4 834,9/1. - PL: eşalonaţi, -te. - V. eşalona. EŞANCRURĂ s. f. (Rar) 1. (Geol.) Excavaţie în formă de arc în malul mării. Cf. DN3, NDN. 2. (Anat.) Scobitură în formă de arc pe marginea oaselor sau a unor organe. Cf. L. ROM. 1960, nr. 5, 87, DN3, NDN. - Din fr. échancrure. EŞANTILION s. n. v. eşantion. EŞANTILON s. n. v. eşantion. EŞANTION s. n. 1. Cantitate mică dintr-un produs, dintr-o marfa etc. sau bucată mică de ţesătură, care servesc la determinarea anumitor caracteristici ale întregului din care fac parte; obiect dintr-o serie de obiecte identice, care poate servi la stabilirea anumitor caracteristici ale obiectelor respective; mostră (3), probă (5). Cf. STAMATI, D. Am cercetat a doua oară munţii culegând eşantilioane şi însemnând regiunile. I. IONESCU, M. 50. In timpurile din urmă, s-a găsit un depozit... de un mineral de telur, din care am avut ocaziunea să analizez un eşantilion. ARHIVA, II, 23, cf. ŞĂINEANU, BĂRCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Pesmeţii puţini şi vechi, rătăciţi în fundul unei farfurii prea mari, aminteau eşantioanele ingredientelor dezgropate din săpăturile Pompeiului. C. PETRESCU, O. P. I, 251. Primiţi gratuit şi franco un eşantion de „Dentol”. CURENTUL, 13 III, 1934, 2/1, cf. DS, SCRIBAN, D. Am avut o conferinţă... foarte importantă cu directorii Băncilor Unite. Le-am arătat eşantioanele de pepite pe care le-am extras în ultimul timp. KIRIŢESCU, G. 151, cf. LTR. Un sprijin real poate aduce folosirea unor eşantioane reper, cu ajutorul cărora cercetătorul să poată compara solul. CHIRIŢĂ, P. 914, cf. LTR2, DL, DP, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, drev, v. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. Eşantioanele de rocă au fost colectate de profesor la începutul anilor ’80, de la Zagradia, în scopul studierii fosilelor de plante conţinute. RL 2004, nr. 4 247, 21/2. Au fost prelevate 59 eşantioane de făină de grâu care au fost analizate, ib. 2006, nr. 4 908, 11/7. 0 (Prin extensiune) Desena binişor (îi păstrez multe eşantioane de peisajuri şi planuri topografice de când era în şcoală). LĂCUSTEANU, A. 255. Eşantioanele studiate cuprind texte contemporane (din perioada 1923—1970) beletristice, ştiinţifice şi publicistice. SCL 1974, 15. Cuvintele care apar într-un singur eşantion nu sunt, desigur, toate specifice pentru stilul reprezentat de acesta, ib. 1974, 18. 2. Persoană, individ reprezentativ pentru grupul din care face parte, pentru categoria căreia îi aparţine etc. V. prototip (1), spec i m e n, tip1 (2). Cf. RESMERIŢĂ, D. Imaginaţi-vă un târg de provincie reşedinţă a prefectului, un prefect satrap care... are o fată, care abia aşteaptă... să colinde Europa, cu bani smulşi în chipuri inavuabile..., adăogaţi acestor eşantioane, altele, profesori şi gazetari arvunind intervenţiile, sub patronajul prefectului, pe lângă comisia examinatoare. PERPESSICIUS, M. III, 30. Tragedia nu este doar a familiei mele. Simbolizează destinul românilor din Bucovina... Aniţa este reprezentantul unui eşantion foarte mare al ţărănimii bucovinene. RL 2007, nr. 5 398, 8/4. ♦ Exemplar caracteristic dintr-o specie. Ca în fiecare an au luat parte la această expoziţie câteva sute de expozanţi, care au expus produsele crescătoriilor regionale. In total s-au expus peste 1 400 de eşantioane: fazani regali, porumbei, gâşte monstre, raţe, câteva zeci de găini etc. CURENTUL, 29 XI, 1933,3/6. 3. (Statistică) Fracţiune reprezentativă a unei populaţii, aleasă prin sondaj, pentru a fi studiată. Cf. D. PSIH. Eşantionul conduce la rezultate valabile când este cât mai numeros. D. PED., cf. NDN. Au participat la acest sondaj, realizat pe un eşantion de 1 004 indivizi, în perioada 5-7 decembrie. RL 2003, nr. 4 191, 5/6. Sondajul, realizat pe un eşantion de 1 153 persoane de peste 17 ani, considerat reprezentativ pentru populaţia adultă a României, aduce din nou în actualitate subiectul uniformelor şcolare, ib. 2007, nr. 5 393, 16/1. - Pronunţat: -ti-on. - PL: eşantioane. - Şi: (învechit) eşantilon (stamati, d., alexi, w., resmeriţă, d.), eşantilion s. n. - Din fr. échantillon. EŞANTIONÂ vb. I. T r a n z. 1. (Rar) A compara măsurile sau greutăţile cu etalonul şi a le face să fie conforme cu acesta. Cf. DN3, NDN. 2. (Rar) A lua, a preleva un eşantion (1) în scop comercial, ştiinţific etc. Cf. DN3, NDN. 3. (Statistică) A alege un eşantion (3) reprezentativ al unei populaţii, cu scopul efectuării unui sondaj. Cf. DN3, dex2, ndn. - Pronunţat: -ti-o-. -Prez, ind.: eşantionez. - Din fr. échantillonner. EŞANTIONÂJ s. n. (Rar) Eşantionare (2). Cf. DN3, DEX2. - Pronunţat: -ti-o-. - PL: eşantionaje. - Din fr. échantillonage. EŞANTIONARE s. f. Acţiunea dea eşantiona. 1. Luare, prelevare de eşantioane (1) în scop comercial, ştiinţific etc. Cf. e ş a n t i o n a (2). Cf. DTT, DN3. 2. Alegere a unui eşantion (3) reprezentativ al unei populaţii cu scopul efectuării unui sondaj; (rar) eşantionaj. Cf. eşantiona (3). Cf. DN3, D. PED. 165, DEX2. - Pronunţat: -ti-o-. -PL: eşantionări. - V. eşantiona. EŞANTIONÂT, -Ă adj. (Rar) Care a fost ales ca eşantion (3). Cf. dex2. - Pronunţat: -ti-o-. -PL: eşantionaţi, -te. - V. eşantiona. EŞAPA vb. I. I n t r a n z. 1. (Franţuzism învechit, rar) A scăpa (1), a se salva. Cf. alexi, w. 0 F i g. Conştiinţa este tocmai punctul de gravitaţie al individului, care, mişcat de puteri enorme, sare în unghiul de scăpare, eşapează într-o tangentă, în realitate proporţională, dar în iluzie infinită. EMINESCU, O. XV, 279. 804 eşapament -51 - EŞARFĂ 2. (La pers. 3; rar; despre gazele arse într-un motor cu ardere internă) A ieşi, a fi evacuat. Cf. DN3, L. ROM. 1992,588, NDN. - Prez. ind.: eşapez. - Din fr. échapper. EŞAPAMENT s. n. Ansamblul organelor de maşină care asigură evacuarea gazelor arse dintr-un motor cu ardere internă sau a gazelor şi a aerului din unele pompe pentru servicii auxiliare. Uruitul motorului şi pocniturile eşapamentului se înăspreau cu cât se apropia. REBREANU, R. II, 45. O pornisem razna, nebuneşte, dând drumul eşapamentului. CAMIL PETRESCU, P. 117. Deschisesem iar eşapamentul pentru ca bubuiturile lui de mitralieră să ne facă drumul liber. id. ib. 120. Viaţa aceasta zgomotoasă nu le mai permite conversaţia. Aci jazzul, pe drum eşapamentul maşinei deschis. C. PETRESCU, C. V. 200. Nu trăgeai în piept decât dogoarea îngroşată cu trâmbe de praf şi nisip, răscolite de goana maşinilor cu eşapamentele deschise. VOICULESCU, P. II, 188. Pentru amortizarea zgomotului pe care l-ar produce evacuarea directă a gazelor în aer, se introduce toba de eşapament. LTR. Prin prezenţa sa, eşapamentul conduce în general la o micşorare a puterii motorului. LTR2. în funcţiune de scopul urmărit, eşapamentul se compune din unu sau mai multe organe: colectorul de evacuare, toba de amortizare şi ţeava de evacuare, ib., cf. DL. O maşină claxonând la nesfârşit trecu ca o săgeată, bubuind, cu eşapamentul deschis. T. POPOVICI, S. 20, cf. DM, DER, DN2, SFC IV, 287, v, 52, 54. Năvala... dinspre puntea superioară, din dreptul mufei de eşapament, îmi părea tot mai zadarnică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 85, 7/1, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. Patru persoane au murit..., după ce s-au intoxicat cu gaze de eşapament degajate din garajul locuinţei lor. RL 2003, nr. 4 190, 5/1. - Pl.: eşapamente şi (rar) eşapamenturi (DN2, DN3). - Din fr. échappement. EŞAPĂRE s. f. Evacuare a gazelor arse dintr-un motor cu ardere internă. Cf. SFC IV, 277,287,313, DN3, L. rom. 1992,588. - Pl.: eşapări. - V. eşapa. EŞĂRF s. n. v. eşarfă. EŞÂRFĂ s. f. I. 1. Bandă lată de ţesătură de mătase, de stofa etc., care se poartă peste piept, de la un umăr la şoldul opus, sau care se înnoadă în jurul taliei ca însemn al unei demnităţi, al unei funcţii (înalte) etc. V. 1 e n t ă. Cf. I. GOLESCU, C. Madmazel, ce norocire ca să mă învrednicesc La persoana d-voastră, să mă recumanduiesc. N-am chivără şi eşarfu, căci aşa ne este dat Să-ndrăznim l-asfel dă case, dar mă rog să fiu iertat. PR. DRAM. 98. Sholerii să vor alcătui în cete..., ofiţării lor vor purta spade, eşarpe (brâie). AR (1837), 299V42, cf. T. PAPAHAGI, C. L. 46. Ofiţirii au legat vro câteva scânduri cu a lor eşarpe sau brâie. ASACHI, I. 399/22. Coribut, văzând pe doamna în siguranţă, luă de la ea ziua bună,... şi, drept suvenir al acestei neaşteptate întâmplări, i-au cerut nemetezul ei, care de atunce îl purtă în o şarpă. id. O. II, 274, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 530V21, VALIAN, V. 165, NEGULICI. Se văzu alăturea cu ambasadorul, calare galopând cu eşarpa şi cu cocarda tricoloră. CALENDAR (1848), 65/30, cf. STAMATI, D., id. V. 286748, 60779, POLIZU, 129, 550. Piepturile voastre se vor decora cu cocarde, magistraţii voştri vor încinge eşarpe. BOLLIAC, O. 224. Aceste cheltuiele se fac pentru... costul eşarfelor de primar. I. IONESCU, p. 114. Primarii... încinşi fiind cu eşarpa tricoloră a tăriei, id. D. 50, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., FROLLO, V. 494. Era... în mare costum de cetăţean municipal, adică c-o scarpă care-i strângea talia cea mlădioasă. BARONZI, I. G. 265/4, cf. 188/26, id. i. L. iv, 205/21, COSTINESCU, CIHAC, ii, 386, LM. Rusia recunoştea rangurile militare române, acordându-le şi dreptul de a purta epoleturi şi eşarfuri ruseşti. LĂCUSTEANU, A. 61. La început cavaleria era îmbrăcată ca şi infanteria dupe modelul rusesc cu căşti şi şepci, oficierii purtau epolete şi şaifuri (a. 1893). URICARIUL, XXII, 440, Cf. DDRF, JAHRESBER. II, 210, GHEŢIE, R. M., ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., T. PAPAHAGI, C. L., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Apoi se formă procesiunea către mănăstire, având în frunte pe mesenii comitetului, care purtau eşarfe tricolore. CĂLINESCU, O. XI, 155. Puteau vedea acum lămurit... câteva sute de dorobanţi aliniaţi pe două rânduri... Magheru călare, încins cu eşarfa, îi trece în revistă, concentrat, grav. CAMIL PETRESCU, O. II, 189, cf. DL, DM, URSU, î. L. II, 261, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 2. Fâşie de pânză care se utilizează pentru a susţine şi a imobiliza antebraţul sau mâna, în caz de fractură, rănire etc. Cf. STAMATI, D., LM. Eşarpa opreşte partea bolnavă de a să mişca... Ea să aplică în cazurile de fracturi, de scrintiri, de răniri. BIANU, D. S., cf. SAINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Purta braţul stâng într-o eşarfă neagră petrecută după gât. CAMIL PETRESCU, N. 131. Avea capul bandajat şi mâna stângă legată într-o eşarfă neagră. TUDORAN, P. 371. Un alt pansament special este eşarfa. BELEA, P. A. 41, cf. 115. In practică se folosesc: feşi, eşarfe, bandaje. ABC SĂN. 62, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 3. Fâşie lungă de ţesătură fină, de mătase, de stofa etc. purtată de către femei ca podoabă, în jurul gâtului sau pe umeri. Sta acole sprintină, elegantă, plină de graţii în mişcările ei şi învălită de o eşarpă de dantelă ca cu un abur. CODRESCU, C. I, 270/26, cf. COSTINESCU, LM. Femeile sânt îmbrăcate în cenuşiu cu eşarpele lor naţionale. CARAGIALE, O. VI, 475. O rochie roz stins cu o eşarpă albă, aproape diafană, o îmbracă. ANGHEL, PR. 167, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. M-a privit dispreţuitoare, în timp ce el îi aşeza eşarfa de batic pe umeri. CAMIL PETRESCU, P. 136, cf* 127. După lanţul automobilelor, întrecându-se în vârtej, fâlfâiau multicolore eşarfe de mătase. C. PETRESCU, C. V. 364. Se întreba... dacă n-ar fi trebuit să-şi deschidă cât de uşor toaleta, pentru adunarea aceasta, c-o floare ori o eşarpă deschisă. SADOVEANU, O. VII, 121. Te rog, rochia... cu eşarfă de tulle verde. KIRIŢESCU, G. 55. Am văzut odată într-o vitrină o eşarfă minunată. ARGHEZI, S. XV, 48. Bereta şi eşarfa păreau să fie din acelaşi material. VINEA, L. I, 147, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Coborî... pe furiş... şi-i cumpără o eşarfă de mătase şi un parfum franţuzesc. I. GHEŢIE, B. I, 474, cf. DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC. Mi-am pus... pe cap o eşarfă lungă de mătase, imprimată cu flori vişinii. CĂRTĂRESCU, N. 273, cf. NDN. 0 (Figurat sau în contexte figurate) In uşă apăru Nataşa. Toată lumina soarelui năvăli învăluind-o în irizaţii tremurătoare, ca o eşarfă. C. PETRESCU, î. II, 62. Arta lui Matei s-a fixat într-o singură carte „Craii de Curtea-Veche”, făcută din incantaţie, din culoare, din pitoresc...; paletă descriptivă bogată; ton evocator, larg, muzical; fâlfâit de eşarfe multicolore. LOVINESCU, S. II, 396. Apa sfântă a Sucevei, adormită sub răchite, părea o eşarfă de atlaz albastru uitată acolo de cine ştie ce zeitate a nopţii. I. BOTEZ, B. I, 115. Luna apusese lin, ca alunecarea unei eşarfe albe. TEODOREANU, M. II, 235. De la primele sale poeme de virtuos metaforism, până la prezentul roman, n-a încetat să-şi desfăşure eşarfele de imagini,... oferind pilda celei mai nesecate fantezii. CONSTANTINESCU, S. V, 87. Poemele sale de debut, acele eşarpe de alexandrini, zguduiţi de frenezii şi elanuri dionisiace, aveau de ce să placă... pentru vitalitatea şi sonorităţile din ele. PERPESSICIUS, M. III, 158. Departe-un stol de grauri drotează, leneş, zarea;... Un altul se-ncovoaie -fluidică eşarpă — Ce-n calda lui mătase susţine înserarea, id. S. 29. Masele de apă, izbindu-se de stânci, fac să se ridice în aer uriaşa vibraţie a trecerii lor. E o năvală de sunete scurte, puternice..., pe deasupra cărora se desfăşoară lungi eşarfe melodioase,... împletindu-se şi despletindu-se între ele. BOGZA, C. O. 164. Printre livezi, prin câmpuri cu trifoi, Eşarfe lungi de flacără se leagă, Ling EŞARPĂ -52- EŞICHIER limbi de foc pădurile de brad. LABIS, P. 82. ♦ (Rar) Fular (de purtat la gât). O eşarfă de lână roşie îi înfăşură gâtul. V. ROM. martie 1954, 144, cf. COMAN, GL. 67. II. (Mii.; în forma eşarpă) Direcţie de tragere înclinată faţă de front şi care străbate în diagonală poziţia inamică. Cf. LTR, LTR2, DN2, DN3, NDN. - Pl.: eşarfe. - Şi: eşarpă s. f., (învechit, I) eşârf (pl. eşarfuri), şarf (pl. şarfuri) s. n., (regional) şârfă (COMAN, GL.), (învechit, rar) şârpă, scârpă s. f. - Din fr. écharpe. - Şarf, şarfă, şarpă < germ. Schärpe, rus. uiapij). - Pentru s c a r p ă, cf. it. s c i a r p a. EŞÂRPĂ s. f. v. eşarfă. * EŞÉC s. n. 1. (Franţuzism învechit) Şah2 (I 1). Vistul este... jocul... cel mai nobil din toate jocurile de cărţi; un joc care poate fi potrivit cu eşecul KOGĂLNICEANU, 0.1,27, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 531724, NEGULICI, STAMATI, D., POLIZU, COSTINESCU. Pentru noi viaţa e ca un joc d-eşec, în care reflexiunea şi combinarea judicioasă înving trăsăturile cele neconştiente sau imprudente ale contrarilor noştri. EMINESCU, S. P. 399, cf. ENC. ROM., BARCIANU, DSR. 2. (Franţuzism învechit) Şah2 (I 2). Cf. POEN. - AAR. -HILL, V. I, 53179, STAMATI, D., POLIZU. 0 Expr. (Franţuzism învechit, astăzi rar) A ţine (pe cineva) în eşec = a ţine (pe cineva) în şah, v. ş a h 2 (12). Umiliţi d-a se vedea ţinuţi în eşec de către un singur om, ei se consulta între ei. BARONZI, I. G. 17/9, cf. COSTINESCU. Asemenea coborâtori din principii vasali... se gerau ca pretendenţi,... pentru a ţine la-ntâmplare în eşec pe părinţii lor. EMINESCU, O. XIV, 178. Aici [în Apolonia] vine C. Antonius, care ţine în eşec pe M. Brutus. GR. S. I, 75. 3. Nereuşită, insucces, neşansă într-o acţiune, într-o întreprindere etc. Dar eşecul amicilor săi în Bucureşti chiar cată să fie foarte simţitor pentru el (a. 1880). ap. EMINESCU, O. XI, 216, cf. COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., ENC. ROM. Iar Greceanu, pentru inspiratorul şi stăpânul căruia această schimbare în Moldova, căderea ginerelui şi venirea în loc a duşmanului, era un dureros eşec,... caută să mascheze înfrângerea partidei brâncoveneşti. IORGA, L. I, 336, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Aspiraţiile noastre sunt toate condamnate la un eşec final CAMIL PETRESCU, P. 404. Eşecul conferinţei a folosit... în primul rând Angliei şi Japoniei. CONV. LIT. LXVII, 53. Conştiinţa insuccesului în teatru, la Balzac, deşi el îşi da eşecurile, după cum s-a văzut, pe seama... foiletoniştilor duşmani,... apare destul de clară. STREINU, P. C. III, 316, cf. SCRIBAN, D. Participarea ei [a Turciei] la conferinţa de la Viena ar permite cel mult aliaţilor, în caz de eşec, să arunce asupra ei responsabilitatea rupturii. OŢETEA, T. V. 347. Cu natura sa de iluminat, omul de care eşecurile se ţinuseră lanţ în viaţă, îşi închipuie că numai în acest fel va putea fi folositor. OPRESCU, I. A. IV, 310. E o pierdere pentru noi, iar pentru asociaţii politicii din jurul domnului Filipescu, un eşec. ARGHEZI, S. XXXIII, 31. Hangerlioaica nu se astâmpăra, cu toate eşecurile suferite. CĂLINESCU, B. I. 538. Prima încercare profesională a lui Pomponescu, după căderea din minister, se soldă cu un eşec. id. ib. 616. In faţa acestor preparative,... puneţi catastrofala surpriză a numirii, de către minister, a unei alte comisii de bacalaureat, cu preşedinte adversar politic, tăind, spânzurând, răzbunând un eşec electoral. PERPESSICIUS, M. III, 30. Cei trei ani petrecuţi la Leipzig se terminaseră printr-un eşec. VLANU, L. u. 225. Atâtea eşecuri şi toate într-un timp atât de scurt îl scoteau din pepeni. STANCU, R. A. III, 163. Acum ar fi momentul, gândi turburat Silion, acum... şi, dacă n-o fac, mă paşte plictiseala şi eşecul VINEA, L. I, 273. Toate încercările făcute până acuma de a le explica prin rădăcini diferite s-au soldat cu eşecuri. GRAUR, E. 440, cf. DL. Mi-am dat seama, nu mă dusesem la el de la început de frică să nu sufăr un eşec. preda, DELIR. 95, cf. DM, CIORĂNESCU, D. ET. Eşecurile se datoresc, de obicei, neglijenţei bolnavului, care nu se prezintă cu regularitate la insuflaţie. ABC SAN. 101. Vechii cronicari, Miron Costin şi Dimitrie Cantemir,... şi-au închipuit că după eşecul Sinodului de la Florenţa (1439)... românii... au primit de bunăvoie limba străină în biserică. PANAITESCU, C. R. 197, cf. DN2. Cu toate datele personale ale artistului şi directorului Davila, compania a cunoscut neîmpliniri şi eşecuri. IST. T. II, 70. La Maiorescu, limba filosofiei româneşti este dintr-odată pură şi neverosimil de frumoasă, lăsând să alunece de pe corpul ei toate încercările, toate eşecurile. N. MANOLESCU, C. M. 111. Gestul ei final se soldează... cu un eşec. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 83, 11/1. Tinerii... erau mai puţin obsedaţi de acreli şi răbufniri, mai puţin încărcaţi de anexele trecerii timpului: sluţenii, eşecuri, dezamăgiri. STEINHARDT, J. 132, cf. M. D. ENC., DEX. Găsi puterea de a-şi mărturisi cu seninătate eşecul I. GHEŢIE, B. II, 156, cf. 386, DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D/G. Eşecul proiectului de constituire a unei legiuni române... a agitat până la exacerbare spiritele, stârnind ample şi înverşunate discuţii. MS. 1988, nr. 2, 18. Aveam sentimentul că nu voi fi la înălţime, că ziua mea va fi un eşec. CĂRTĂRESCU, N. 274, cf. D. ENC. Gesturile grandioase sunt sortite eşecului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 2, 9/4, cf. NDN. ♦ înfrângere suferită într-o acţiune militară, într-o bătălie etc. Cf. COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W. încercarea lui Ateas se termina, aşadar, printr-un eşec deplin. H. DAICOVICIU, D. 60. După eşecul ofensivei nemţeşti asupra Parisului, înţelese... că lupta epierdută. I. GHEŢIE, B. I, 53. Eşecurile în executarea atacurilor dovedesc că recruţii nu sunt bine instruiţi. RL2007, nr. 5 269,12/4. - Pl.: eşecuri. - Din fr. échec. EŞECHIĂR s. n. v. eşichier. EŞELĂ s. f. (Franţuzism învechit, rar) Scară de măsură, v. scară (IV). Cf. ASACffl, E. iii, 309/10, cf. L. ROM. 1964, nr. 3, 71. - Pl.: ? - Din fr. échelle. EŞELON s. n. v. eşalon. EŞELONĂ vb. I v. eşalona. EŞELONARE s. f. v. eşalonare. EŞERNEU s. n. (Prin nord-vestul Transilv.) Umbrelă (1). Cf. TAMĂS, ET. WB., CABA, SĂL. 96. - PL: ? - Din magh. esernyô. EŞICHffiR s. n. 1.1. (Franţuzism, rar) Tablă de şah2 (11). Cf. ALEXI, W., SCRIBAN, D. Pe un eşichier dinainte zgâriat pe masă, dedublându-se, începu să joace şah cu el însuşi. CĂLINESCU, B. I. 537. Maşinile electronice care joacă şah au adus o inovaţie revoluţionară... Anume, fiecărei piese de pe eşichier i se acordă o anume valoare numerică. V. ROM. iunie 1958, 93. 0 F i g. D. Noirtier, pentru care Francia era numai un eşechiar întins, ai căruia pioni, turnuri, cavaleri şi regine căta să peară. BARONZI, C. IV, 76/6. 2. (Şi în 1 o c. a d v. în eşichier, LTR2) (Mod de aşezare a unor obiecte) în careuri egale, grupate, la intervale regulate, pe două sau mai multe rânduri, ca pătrăţelele de aceeaşi culoare de pe tabla de şah2 (11). Cf. DN2, dex, DN3, v. breban, d. g., ndn. 3. Formaţiune de trupe militare grupate în careuri egale, la intervale regulate, pe mai multe şiruri, ca pătrăţelele de aceeaşi culoare de pe tabla de şah2 (I 1). Cf. LTR2, DN2, dex, DN3, v. breban, D. G., NDN. 817 eşinoderm -53- EŞUARE 4. F i g. (Mai ales în sintagma eşichier politic) Configuraţie a partidelor politice existente la un moment dat şi a relaţiilor dintre ele. Cf. DN3. Eşichierul politic numără peste 100 de partide. în L. ROM. 1992, 547, cf. DCR2, NDN. Pe eşichierul politic românesc „este foarte multă aglomeraţie, mai ales pe acest segment creştin-democrat”. RL 2005, nr. 4 656, 2/6. Au discutat şi au convenit... asupra posibilităţii de constituire a unui pol de stânga prin crearea unei federaţii a partidelor de pe această parte a eşichierului politic, ib. 2005, nr. 4 686, 212. II. (Rar) Administraţia financiară centrală din Marea Britanie. Cf. SCRIBAN, D. 0 Cancelar al Eşichierului = titlu purtat în Marea Britanie de către ministrul (1) de finanţe. Cf. DN2, DN3, NDN. - Pronunţat: -chi-er. - Pl.: eşichiere. - Şi: (învechit, rar, 11) eşechiâr s. n. - Din fr. échiquier. EŞINODÉRM s. n. v. echinoderm. EŞOFÂ vb. I. T r a n z. şi refl. (Franţuzism învechit) 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. Considerând neînsemnătatea materialului disponibil, e îndoielnic dacă chiar aceia, cari se eşofează mai mult pentru această treabă, au fost până acuma vreodată în poziţia de a-şi da samă cu precizie suficientă de factorii respectivi ce trebuiesc consideraţi. EMINESCU, S. P. 217. Sânteţi echaufată, milady? I. NEGRUZZI, S. VI, 123. 2. A (se) încălzi (treptat). Până la piramidă trebuie de regulă cam 4 ore, spre a nu se prea eşofa călătorul. TURCU, E. 44, cf. ALEXI, W. - Scris şi: (dupăfr.) echaufa. -Prez. ind.: eşofez. - Din fr. échauffer. EŞOFÂRE s. f. (învechit, rar) Faptul de a (se) eşofa. 1. Enervare, înfuriere. Cf. eşofa (1). Această minciună,... atât de cumplită în esenţa ei, va procura, ca fenomen, se-nţelege, căci nu mai implică voinţă şi eşofare, multe ore de petrecere strănepoţilor noştri. EMINESCU, O. XV, 36. 2. încălzire. Cf. e ş o f a (2). Cf. ALEXI, w. - PL: eşofări. - V. eşofa. EŞPANZÎBIL, -Ă adj. v. espansibil. EŞPEDÂ vb. I v. expedia. EŞPEH adj. (Turcism învechit, rar) Lăudăros (1). Ali-Bei, fiind mai eşpeh, intră în Ţara Leşească. DUMITRACHE, ap. ŞIO II2, 146. - Din tc. eşbeh. EŞPLICĂLUÎ vb. IV v. explicălui. EŞTAFÉT s. n. v. ştafetă. EŞUA vb. I. Intranz. 1. (La pers. 3; despre ambarcaţiuni, nave) A ajunge accidental cu chila pe un banc de nisip sau între stânci, a se împotmoli, în urma devierii de la drumul navigabil, a apropierii prea mari de ţărm, a scăderii nivelului apei prin reflux etc. Transatlantic francez, eşuat la 9 februarie, pe coasta insulei Minorca. CARAGIALE, O. VII, 160. Escadra se îndreaptă spre estuarul râului... Eşuează pe coastele Patagoniei. ARH. OLT. 1,405. Două vapoare au eşuat azi-dimineaţă. UNIVERSUL, 16II, 1934,1/7, cf. ABC MAR. 56, SCRIBAN, d. Corabia, după o luptă grea cu furtuna descătuşată..., a eşuat pe ţărmul insulei. VIANU, L. u. 88. Zace ca o corabie eşuată pe stânci. VINEA, L. I, 86, cf. DL, DM, CIORĂNESCU, D. ET. 3 207, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., DN3, D. ENC. Când îngheţa Dunărea..., trecea dincolo cu tot agarlâcul şi întindea taraba într-un vechi caic aurit, eşuat de multă vreme la mal. CĂRTĂRESCU, N. 208, cf. NDN. Un petrolier sub pavilion singaporez, transportând 43 000 tone de hidrocarburi, a eşuat sâmbătă după-amiază, la intrarea în portul Dunkerque. RL 2001, nr. 3 312, 4/6. Motonava Bârca a eşuat, duminică noapte, în Portul Constanţa... după ce, din cauza vântului puternic, i s-au rupt parâmele de legătură, ib. 2001, nr. 3 569, 1/1. 0 (Prin analogie; despre mamifere maritime) In ultima perioadă, numeroase cetacee au eşuat pe coastele japoneze şi australiene. RL 1982, nr. 11 569, 6/6. Balena de cinci metri lungime eşuase la mal. ib. 2006, nr. 4 827, 10/1. 2. F i g. A se aşeza, a se stabili într-un loc în urma unor întâmplări nefavorabile etc. Doborât de boală, criticul a eşuat într-un sanatoriu. ALAS 22 III, 1936, 5/7. Pierdu castelul, moşiile, rămânând cu puţine giuvaieruri şi eşuă într-o odăiţă cu intrare prin scara de serviciu. CĂLINESCU, S. 14. 3. (Despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A se solda cu un insucces; (despre oameni) a nu izbuti, a nu reuşi într-o acţiune* într-o întreprindere etc., a suferi un eşec (3). Cf. T. POP, D. J. 123. După cum am arătat în nenumărate rânduri, această politică a eşuat. CURENTUL, 31 XII, 1933, 3/2. Toate încercările din vară eşuaseră şi a trebuit să aduc noi transformări..., schimbând rezervorul. CAMIL PETRESCU, P. 310. Acest plan de insurecţie... a eşuat acum 10 zile... încât era să compromitem totul. id. T. II, 375. Acest proiect e destinat să fie propus marilor puteri în cazul când conferinţa dezarmării va eşua. UNIVERSUL, 13 III, 1934,5/2. Teatrul lui Balzac este tot o astfel de „afacere” care i-a eşuat. STREINU, P. C. III, 317, cf. SCRIBAN, D. Una din cauzele principale pentru care Reforma a eşuat în Franţa e că clasele rurale i-au fost în general ostile. OŢETEA, R. 312. Amândoi ne-am născut cu impulsul de a forţa cursul naturii; tu cu fapta imediată, eu cij proiecte de edificii. Tu ai eşuat brusc, eu eşuez cronic. CĂLINESCU, B. I. 529, cf. 567. încercarea lui Samoil Clain a eşuat. Evoluţia limbii noastre filozofice a luat în realitate un alt drum. BLAGA, G. 169. cf. 73. încercarea de a obţine o prefectură eşuează. VIANU, L. U. 442, cf. DL. Ultima sa tentativă de a se împrieteni cu vărul său eşuase. PREDA, DELIR. 24, cf. DM. încearcă să publice în 1789 o „Foaie română pentru econom ”, care n-a putut să apară. Ideea nu este abandonată, dar şi încercările sale ulterioare eşuează. IST. LIT. ROM. II, 99, cf. DN2. Planul lui Decebal eşuase. H. DAICOVICIU, D. 227. Nu avea intenţia să scrie contribuţii de ordin informativ, ci cu adevărat o istorie, aceea la care luase parte, aceea în care eşuase. N. MANOLESCU, C. M. 124, cf. M. D. ENC., DEX. Era sigură că încercările ei de a-l câştiga eşuaseră pentru că îşi propuneau ţinte false. I. GHEŢIE, B. II, 213, cf. DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G. Dacă mecanismul piesei de teatru nu funcţionează ca ceasul, efectele scontate de autor nu se produc şi spectacolul eşuează. MS. 1988, nr. 1, 47. Ghinionul său fiind... total, nu putea decât să eşuese întotdeauna în intenţia de a se sinucide. CĂRTĂRESCU, N. 26, cf. 43, NDN. Cele două încercări de ranfluare au eşuat lamentabil RL 2004, nr. 4 455, 28/2. - Pronunţat: -şu-a. -Prez, ind.: eşuez. - Din fr. échouer. EŞUARE s. f. Acţiunea de a eşua şi rezultatul ei. 1. Imobilizare a unei nave pe uscat, datorită întâlnirii unui banc de nisip, a unor stânci, a retragerii apelor prin reflux etc. Cf. eşua (1). Cf. LTR, LTR2, DP, DER, DN2, DTT, DEX, DN3, NDN 550. Un bilanţ, la mai bine de trei ani de la eşuarea navei „Rostock”, evidenţiază cheltuielile... pentru execuţia şenalului provizoriu de navigaţie. RL 1994, nr. 1 305, 2/1. In momentul eşuării, motonava nu avea echipaj la bord. ib. 200 L, nr. 3 569, 1/1. 2. Nereuşită, insucces, neşansă într-o acţiune, într-o întreprindere etc. Cf. eşua (3). Cf. D. POP, D. J. 123. Fu rânduit 827 EŞUAT, -Ă -54- ETAJ domn în Scaunul Munteniei, abia în vara anului 1770, după eşuarea a două tentative de aşezare. ARH. OLT. V, 337. Călătoria lui Ion Ghica la Iaşi fusese determinată, pe de o parte, de eşuarea planurilor sale în Ţara Românească. S. C. ŞT. (IAŞI), 1956, II, 67. Secolul al XVII-lea în istoria României, de la eşuarea încercării de formare a unui stat unitar sub Mihai Viteazul până la instaurarea regimului domnilor fanarioţi..., formează o subperioadă oarecum unitară. IST. LIT. ROM. I, 333. Eşuarea răscoalei obligă pe participanţi să se răspândească în diferite părţi. IST. T. I, 147. în cronica sa scriitorul respinge... acuzaţia adusă hatmanului, după eşuarea tentativei de dezrobire a Moldovei de sub turci, de către unii boieri, de a fi fost partizanul... alianţei cu Petru I ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 10, 51, cf. dex, dn3, ndn 550. - PL: eşuări. - V. eşua. EŞUAT, -A adj. 1. (Despre nave) Care a rămas imobilizat pe uscat, datorită întâlnirii unui banc de nisip, a unor stânci, a retragerii apelor prin reflux etc. Cf. eşua (1). Nava eşuată rămâne imobilizată şi poate suferi avarii grave. DER II, 300. în 2004, o sută de vapoare eşuate... au fost dezmembrate şi transformate în fier vechi. RL 2006, nr. 5 009, 24/3. 2. (Despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Neizbutit, nereuşit. Cf. eşua (3). Simţul critic e actul creator eşuat. CĂLINESCU, O. XV, 85. Ii purta pică... din pricina acestei aventuri eşuate. PREDA, M. S. 38, cf. DSR. în acest context, erau rememorate evenimentele de la 1848, precum şi încercările recente - eşuate - de reinsurecţionare a Principatelor în scopul eliberării de sub dominaţia străină. MS. 1988, nr. 4, 15. Unul dintre noii reţinuţi după atentatele eşuate... este un chirurg iordanian. RL 2007, nr. 5 268, 11/6. - PL: eşuaţi, -te. - V. eşua. ET conj. (Latinism învechit, rar) Şi. Cf. PROT. - POP., N. D., V. MOLIN, V. T., RESMERIŢĂ, D. - Din lat. et. ETA s. m. invar. Numele celei de a şaptea litere a alfabetului limbii greceşti vechi, care notează sunetul e lung. Cf. LM, CADE, NDN. - Din gr. î]TCU ETABLA vb. I. (Franţuzism învechit, rar) 1. T r a n z. A construi; a funda, a institui, a întemeia. Cf. ALEXI, w., T. POP, D. J. 123. 2. R e fi. A se stabili, a se fixa. Cf. alexi, w., t. pop, d. j. 123. - Prez. ind.: etablez. - Din fr. établir. ETABLARE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) etabla. 1. Construire; fundare, întemeiere. Cf. etabla (1). Cf. ALEXI, W., T. POP., D. J. 123. 2. Stabilire (1), fixare. Cf. e t a b 1 a (2). Cf. ALEXI, w., T. POP, D. J. 123. - PL: etablări. - V. etabla. ETÂC s. n. v. iatac. ETACISM s. n. Sistem de pronunţare a alfabetului grecesc, în care litera „eta” are valoarea sunetului e lung, ca în limba greacă veche (şi nu z, ca în neogreacă). Cf. ENC. ROM. - Din fr. étacisme, germ. Etazismus. ETAGERĂ s. f. v. etajeră. ETĂGIU s. n. v. etaj. ETĂJ s. n. 1. (Astăzi rar) Fiecare dintre părţile unei clădiri, situate între două planşee succesive, cat (astăzi rar), rând (1), (învechit) plan (6); (sens curent) fiecare dintre părţile unei clădiri situate deasupra parterului, între două planşee succesive, (învechit) pod1 (II), streaşină (4), (regional) p 1 i o n t. Mare casă cu 4 etajuri şi are prea frumoasă priveală la marea. CĂLĂTORIE, IV, 144v/5. Alăturea cu sala teatrului să fie făcută osibită sală pentru cazino şi baluri, tot în etajul acesta să fie bufet şi câteva prăvălii pentru a da un venit. HELIADE, F. 44/27, cf. I. GOLESCU, C. Va fi cu stâlpi şi cu scânduri după plan, de care treizeci stânjeni cu doă etajuri, rânduri, şi o sută stânjeni numai cu un rând (a. 1848). DOC. EC. 948. Un bolnav de lingoare, în furia sa, a deschis fereastra... şi a sărit de la al doilea etagiu, rămâind pe loc mort. PARAB. 11/18. II conduse de mână în etagiul de sus. TEULESCU, C. 106/16. Intr-o cameră destul de elegantă, la al doilea etagiu al unei case,... locuia o femeie încă jună. TIMPUL (1856), nr. 1, 1759. în uliţa Şelarilor... sânt două bolţi de dat cu chirie... şi un apartament de trei încăperi în etajul de la mijloc, ib. (1858), 882/ll. Era o casă mică, cu un singur etagiu şi cu faţa la uliţă. SION, P. 220. Camerile primului etagiu despre care voim a trata sânt lucrate în caustic. FILIMON, O. II, 151, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU. Un miros greu... se urca până la etaje. D. ZAMFIRESCU, A. 83, cf. ALEXI, W. Casele c-un etaj, cu două dispărură în curând, rămaseră în urmă. AGÂRBICEANU, A. 59. întâlnirea în semi-întunericul scărilor dintre etaje. IBRĂILEANU, A. 51. Când se bătea un cui la parter, se auzea până la ultimul etaj. AL PHILIPPIDE, s. II, 8, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Locuinţa lui de om public, la etajul al cincilea al casei din faţă. LOVINESCU, M. 139, cf. 222. Odaia lui era la etaj, în clădirea cea nouă. REBREANU, R. I, 90, cf. 18. Un clavir îngână-ncet la un etaj. BACOVIA, O. 49. Toate camerele sunt la etaj. CAMIL PETRESCU, T. III, 18. Era în anul când se adăogau trei etaje hotelului Splendid, id. P. 180. Uneori întâlnea un locatar de la alt etaj. C. PETRESCU, C. V. 41. în fund, colţul din dreapta, o scară de lemn în spirală, ce duce la etaj. SEBASTIAN, T. 9. Străzi mari şi drepte, case cu etaje multe..., cafenele şi restaurante elegante, toate pline de oameni îmbrăcaţi europeneşte. A. HOLBAN, O. I, 9. In odăiţa lui curată..., la al patrulea etaj în Calea Victoriei, am lunecat eu şi el într-o discuţie lungă. SADOVEANU, O. XIX, 107, cf. SCRIBAN, D. M-a adus dinaintea unui imobil enorm, un block-hause cu şapte etaje. MIHĂESCU, D. A. 65. Inspectează, pe rând şi de câteva ori pe zi, toate etajele. ARGHEZI, P. T. 271, cf. 156. Izbutise, cu ajutorul prietenilor, să găsească o locuinţă mai încăpătoare la etajul al şaselea al unei case de raport. CĂLINESCU, S. 321. Emma şi Rodolphe au ocupat o fereastră la etajul primăriei. VIANU, L. U. 491. Ultimul etaj se ascute la capăt şi se termină în triunghi. RALEA, S. T. I, 271. L-am văzut cu mirare la una dintre ferestrele de la etaj. STANCU, R. A. I, 217, cf. DT. O clădire albă, înaltă, cu două etaje şi mansardă. VINEA, L. I, 32. Voiau să cumpere grădina, să ridice prăvălii cu etaj. TUDORAN, P. 64. De obicei, etajele unei clădiri au aceeaşi înălţime. LTR2, cf. DL, DP. Urcară unicul etaj al vilei, pe o scară largă, din lemn. PREDA, R. 61. Coborârăm la etajul următor, id. C. I. P. II, 93. Străbătură coridorul de la etaj, pardosit cu scânduri. T. POPOVICI, S. 293, cf. 259, DM, CONTRIBUŢII, Iii, 159. Ici-colo se ridicau clădiri noi, cu mai multe etaje. BARBU, G. 103, cf. DER, DN2, L. ROM. 1967, 282. Aşa l-am cunoscut pe Râul Roa..., în biroul său luminos,... de la etajul superior al unei clădiri noi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 7, 32/1. Casa - parter şi etaj în stil olandez —... e pe strada Justiţiei. STEINHARDT, J. 277. Ajunse în faţa apartamentului de la etaj. I. GHEŢIE, B. I, 480, cf. DSR. Blocul are opt etaje. CĂRTĂRESCU, N. 35, cf. D. ENC., DEX2, NDN. Destul de 837 ETAJ -55- ETAJAT, -Ă mulţi infractori... escaladează etajele superioare. RL 2004, nr. 4 238, 9/4, cf. FD III, 199. 0 F i g. Aşez cu îndrăzneală etaje peste etaje de considerente... şi apoi le dărâm rând pe rând. MIHĂESCU, D. A. 114. Ah, poezia timpurilor noi Cu vechituri la fîtece etaj! BENIUC, V. A. II, 63. 0 (învechit, astăzi rar) Etajul de jos sau etajul întâi ori primul etaj = parterul unei clădiri. Se află cu şederea în casele domnului Fialcovschi, vizavi de teatru, l-iul etagiu. ROMÂNUL (1857), nr. 29, 42/16, cf. COSTINESCU. Sânteţi rugat să binevoiţi a onora cu prezenţa Dfomniilor] Voastre serata dănţuitoare ce se dă... astăzi, 10 iulie, orele 9 sara, în salonul otelului mare, etajul de jos. GANE, s, 376. Teatrul înfăţişează a sală de intrare a unui otel, etajul întâi. CARAGIALE, O. VI, 443. Se strecurau repede pe lângă ei, apucând pe scări în jos, spre etagiul întâi. AGÂRBICEANU, A. 31. 0 E x p r. (Argotic) A atinge (pe cineva) la etaj = a lovi pe cineva peste cap. Cf. BUL fil. IV, 143, IORDAN, STIL. 347. A fi slab Ia etajul de sus (sau superior) = a fi prost. id. ib. ♦Fi g. Treaptă socială, rang1 (1); condiţie socială. Cf. PONTBRIANT, D. Se află spirite de diverse etage. COSTINESCU. Femeile sânt mai serioase şi mai pozitive. (Totul se reduce, scoborând din etaj în etaj, la instinctul creator). IBRĂILEANU, A. 62. Etajele inferioare ale societăţii tind totdeauna să înlăture pe cele superioare. N. MANOLESCU, A. N. I, 116. 2. Fiecare dintre suprafeţele plane ale unui obiect sau ale unui ansamblu format din părţi suprapuse. Cf. COSTINESCU, RESMERIŢĂ, D. Noul călător dă semnalul hamalilor şi plasează optsprezece geamantane în etajul de sârmă al plafonului. ARGHEZI, S. XVI, 183. Un lavoir de lemn alb, rotunjit, fără dulap, cu două mici etaje, dintre care cel de deasupra susţinea un lighean mare. CAMIL PETRESCU, N. 68, cf. DN2, NDN. 0 F i g. Acum tindem să ne construim o cultură unică, dar cu două etaje. I. GHEŢIE, în NDU. Etajul examenului de conştiinţă şi al căutării adevărului este unul rafinat, esenţializat. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 17/3. 3. (Min.) Porţiune dintr-un zăcământ cuprinsă între două orizonturi succesive. Etajul are lungimea egală cu aripa câmpului minier. LTR2. împărţirea în etaje se face pe verticală sau în planul zăcământului. DP, cf. DER, D. ENC. 4. (Şi în sintagma etaj de vegetaţie) Fiecare dintre zonele de vegetaţie cu tipuri dominante distincte, determinate de modificarea regimului termic şi hidric în funcţie de altitudine. Reţinerea apei pe pantele ce acoperă solul reduce cantitatea de apă care ajunge la sol, îndeosebi în pădure, ale cărei etaje de vegetaţie pot reţine până la 40% din ploile obişnuite. CHIRIŢĂ, P. 270. Corespunzând etajului inferior al zonei răşinoaselor, în care se întâlnesc şi păduri de fag. id. ib. 443. Plantele mai înalte din etajul superior împiedică lumina să pătrundă la plantele mai scunde. AGROTEHNICA, I, 81. Numărul de etaje e mai mare spre ecuator şi pe munţii înalţi. LTR2. Locuri ierboase şi stâncoase din etajul alpin şi subalpin. FLORA, P. P. R. V, 185. Pentru ţara noastră sunt specifice următoarele etaje de vegetaţie: stepa, silvostepa, pădurile de stejar, pădurile de fag, pădurile amestecate de fag şi molid, pădurile de molid, pajiştile subalpine şi pajiştile alpine. DER, cf. D. ENC., NDN, DEX2. 5. (Silv.; şi în sintagma etaj arborescent) Zonă formată de arborii unui arboret, ale căror coroane se găsesc, aproximativ, la acelaşi nivel. Cf. DS. In pădure se dezvoltă, într-o structură etajată, etajul superior al arborilor, subetajul, subarboretul, pătura vie a solului. CHIRIŢĂ, P. 64. Dacă arborii dintr-un arboret au coroanele grupate la două niveluri distincte, constituind deci două etaje deosebite, arboretul e un arboret bietajat. LTR2. 6. (Şi în sintagma etaj geologic, dt, dp, dm) Complex de strate bine individualizate petrografic şi faunistic, corespunzător vârstei geologice. Cf. ENC. ROM. Pentru identificarea etajelor e necesar să se găsească o asociaţie complexă de faună. LTR2, cf. DL, DER, DN2. Referindu-se la rocile depuse în intervalul respectiv de timp, se întrebuinţează denumirile de grupă, sistem, serie şi etaj. GEOLOGIA, 54, cf. D. ENC., DEX2, NDN. 7. (Tehn.) Fiecare dintre nivelurile de presiune sau de viteză în care se produce o variaţie de stare a fluidului energetic într-o maşină de forţă sau într-un aparat. Compresoare de înaltă presiune în etaje. NOM. MIN. I, 237, cf. LTR2, DL, DP, DM, DN2, NDN. ♦ Partea unei maşini de forţă sau a unui aparat în care se produce o variaţie a vitezei sau a presiunii fluidului energetic. Cf. DT, LTR2. Etaj de înaltă presiune. DL, cf. DP, DM, DER, DN2, D. ENC., NDN, DEX2. 8. (Tehn.) Fiecare dintre treptele de turaţie ale unui schimbător de viteză. Cf. LTR2, D. enc. 9. (Tehn.) Parte a unui lanţ de transmisiune electromagnetică, conţinând elemente de circuite electronice, în care semnalul suferă o transformare bine determinată (amplificare, modulaţie, defazare etc.), necesară pentru emisiune, transmisiune sau recepţie. Receptorul are... 2 etaje amplificatoare de joasă frecvenţă. ENC. TEHN, I, 185, cf. DL, DM, DER, DN2, D. ENC., NDN, DEX2. Aparatul se compune dintr-un etaj electronic de comutare care comandă funcţionarea unui generator de semnal sinusoidal modulat în gama parametrilor biocâmpului uman. RL 2006, nr. 4 855, 12/2. 10. (Tipogr.) Subdivizarea orizontală a capului unei tabele. Cf. LTR2, DN2, NDN. - Pl.: etaje şi (învechit) etajuri. - Şi: (învechit şi popular) etagiu (pl. şi etagiuri, pontbriant, d.) s. n. - Din fr. étage. ETAJA vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A (se) aşeza în etaje (2), în rânduri care se suprapun. V. suprapune. Am sub ochi tabloul comemorativ al „Junimei”, o serie de capete care se etajează, o piramidă de efigii care se suprapun, o îngrozitoare hecatombă de decapitaţi. ANGHEL, PR. 147, cf. BUL. FIL. iii, 185. Sub bărbia rotundă, câteva rânduri de guşi se etajau către piept. STANCU, R. A. I, 252, cf. DL, DM, DN2, D. ENC., NDN, DEX2. 0 F i g. Dramaturgul mânuieşte cu iscusinţă pamfletul în interiorul situaţiilor create şi izbuteşte să pirandellizeze în nuanţe multiple, etajând şi supraetajând mereu realitatea. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 10/2. - Prez. ind.: etajez. - Din fr. étager. ETAJARE s. f. Acţiunea de a (se) etaja şi rezultatul ei. 1. Aşezare, dispunere în etaje (2), în rânduri care se suprapun. Cf. DEX2, NDN, 551. 0 F i g. O etaj are strictă a discursului se observă în poemele lui Gr. Alexandrescu: întâi descripţia..., apoi meditaţia..., confesiunea..., după care urmează încheierea. SIMION, D. P. 140. O astfel de etaj are mi se pare memorabilă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 6, 7/2. 2. Dispunere în etaje de vegetaţie. V. e t a j (4). In ţara noastră, etajarea vegetaţiei faţă de arcul carpatic e următoarea: etajul stepelor şi antestepelor; etajul pădurilor de stejar...; etajul pajiştilor alpine. LTR2 VII, 310. Datorită etajării straturilor de vegetaţie (arborescent, arbustiv, ierbos), care interceptează precipitaţiile, frunzişul reţine şi redă prin evaporare în atmosferă o însemnată cantitate de apă. SCÂNTEIA, 1970, nr. 8 486, 6/1. - PL: etajări. - V. etaja. ETAJAT, -A adj. 1. (Despre clădiri) Cu unul sau cu mai multe etaje (1). Mori etajate. NOM. min, i, 237, cf. ARGHEZI, s. XVII, 48, DEX2. 0 F i g. Părul lung şi creţ... şi-l adunase într-un turn etajat şi şi-l prinsese... în scumpe şi strălucite spelci. STANCU, R. A. III, 337. 2. Pus, aşezat în etaje (2), în rânduri care se suprapun. [Raţele] acuma se îmbulzeau spre nord în şiraguri nesfârşite şi etajate. SADOVEANU, O. XXI, 277. Rochiile din mătase sau din material uşor nu avantajau pe madam Farfara, care vara se afla în 840 ETAJER -56- ETALA mari dificultăţi, recurgând la pichete scrobite, la rochii cu volane etajate. CĂLINESCU, B. i. 400. 0 F i g. [Kremlinul]... e un rezumat al istoriei Rusiei, etajat şi despărţit în epoci de la Ruric şi până la ultimii autocraţi Romanovi. SADOVEANU, O. XVII, 33. Semnificaţiile unei opere majore sunt virtual infinite, dar dispuse într-o ordine etajată; succesivele nivele nu se neagă, ci se sprijină reciproc. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 108, 15/4. 3. (Silv.) Care este dispus în etaje (5).- In pădure se dezvoltă într-o structură etajată, etajul superior al arborilor, subetajul, subarboretul, pătura vie a solului. CHIRIŢĂ, P. 64. Acolo, în marginea pădurii ospitaliere, mute, cu brazi etajaţi şi doldora de ozon. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 40, 20/1. - PL: etajaţi, -te. - V. etaja. ETAJER s. n. v. etajeră. ETAJERĂ s. f. Mobilă (fixată în perete) formată din unul sau din mai multe rafturi suprapuse, pe care se ţin cărţi, obiecte decorative etc.; poliţă1 fixată orizontal pe un perete, pe care se ţin diferite obiecte. Aici vei găsi tot felul de pandule, lampe, etajere, jirandole, oglinzi (a. 1846). N. A. BOGDAN, C. M. 141. Această scenă se petrece într-un salon mic... El este luminat prin doă lampe cu gazogen care respândesc o palidă lumină pe tapiseria bogată, pe mobilele elegante şi pe etajerile pline de bronzuri artistice şi de porţelane preţioase. ROM. LIT. 1132/22, cf. PONTBRIANT, D., LM. Intr-un colţ o etajeră cu cărţi, la mijloc o masă neagră. VLAHUŢĂ, D„ 199, cf. ENC. ROM., BARCIANU. Nu era frumos în casă: un pat mare de fier... O etajeră la colţ, plină de cărţi roase şi prăfuite. SAM. I, 40, cf. ALEXI, W. Mesuţele, rafturile de cărţi, pianele, mărunţişurile de pe etajere încep să apară. IORGA, V. F. 136. Fiinţa ta intimă sufere dacă-ţi clinteşte cineva un vas de pe o consolă, un portret de pe-o etajeră. ANGHEL, PR. 3. Dulapul de blide... constă dintr-un dulăpaş de frasin sau de molid, cu două uşi, deasupra căruia este aşezat un policer - etajer. PAMFILE, i. C. 443. In colţul din stânga mesei era o etajeră cu patru rânduri de cărţi cu scoarţă veche, iar în colţid mesei o bucoavnă mare. AGÂRBICEANU, O. XII, 364, cf. RESMERIŢĂ, D. Etajere de lemn, netapisate, simple. NICA, L. VAM. 87, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. El îşi revendică, astfel, meritul de a fi întrebuinţat cel dintâi cuvântul „etajeră” în poezie. LOVINESCU, M. 254. Şi-n vazele uitate pe albe etajere, Buchetele uscate, de alb mărgăritar, Vor palpita. MINULESCU, V. 91. Pe etajere, obiecte de artă, fotografii ale eroinei, cărţi, un patefon portativ deschis. CAMIL PETRESCU, T. III, 69. O etajeră de cărţi de-a lungul unui perete, id. N. 68. Adina Buhuş se ridică şi aduse de pe etajera de cristal şi nichel un volum în pânză. C. PETRESCU, O. P. I, 136. Se îndreptă spre etajeră, pe care, în afară de telefon, se mai află un teanc de ziare. SEBASTIAN, T. 13, cf. 9. Se ridică din fotoliu şi îndreptându-se către etajeră potrivi fotografia, uşor strâmbată, contemplând-o mişcat. P. CONSTANT, R. 133. începu să se plimbe prin odaie, privind în neştire la lucrurile grămădite pe etajere, în colţuri, la covorul de jos. SADOVEANU, O. II, 597, cf. SCRIBAN, D. O masă în mijlocul încăperii... Apoi o măsuţă cu patefon, o etajeră de cărţi în zid. KIRIŢESCU, G. 121. Tot ce căzu sub mâna lui de prin cutii şi de pe etajere umplu la moment buzunarele-i şi semieta încăpătoare. MIHĂESCU, D. A. 34. Intr-un colţ se vedea şi o etajeră proastă, îmbrăcată în pluş, cu câte un bibelou improvizat. CĂLINESCU, O. III, 176. Comandă câteva bufete pentru veselă expusă şi etajere după modele franţuzeşti, id. B. I. 436. Era în perete o etajeră cu cărţi. PAS, Z. I, 68. Vezi, te rog, pe etajeră. Mulţumesc! VINEA, L. I, 272, cf. DL. Intr-un colţ, deasupra unei etajere cu cărţi o maternitate de lut. PREDA, R. 144, cf. DM, DN2. în afară de patul de la păretele din stânga şi măsuţa lui, mai erau acolo un şifonier cu oglindă mare, o comodă,... etajere cu cărţi, colţare cu vase şi bibelouri. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 68, 16/2, cf. D. ENC., NDN, DEX2. Se duse în baie... Clăti paharul care se aflase cu gura în jos pe etajera de sticlă şi îl umplu cu apă. CĂRTĂRESCU, N. 72. 0 F i g. Iubire, bibelou de porţelan - Obiect cu existenţă efemeră, Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră Pe care te-am lăsat acum un an. MINULESCU, V. 155. Când o să trecem cândva de această fază,... vom fi cucerit atunci o altă treaptă pe etajera estetică a artelor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 78, 6/4. - PL: etajere. - Şi: (rar) etajér s. n., (învechit) etagérà (PONTBRIANT, D., LM, ENC. ROM.) S. f. - Din fr. étagère. ETALÂ vb. I. 1. T r a n z. (Complementul indică mărfuri) A expune spre vânzare. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Marele pictor şi-a avut cartierul în preajma negustorilor de vechituri. Acele mătăsuri şi catifele abandonate pe care ei le etalau înainte-i... — el le-a fixat ades într-o strălucire de veşnicie. SADOVEANU, O. IX, 233, cf. DSR, NDN. 0 R e f 1. pas. Fasoanele pariziene se etalează pe manechine moderne - şi înaintea lor staţionează bărbaţi şi femei. id. ib. 231. 2. T r a n z. A desfăşura, a întinde pe o suprafaţă. Cf. BARCIANU. Nu se poate concepe o pictură de concentrare ca a lui Leonardo da Vinci, etalată pe-atâtea pânze ca a lui Rubens. ibrăileanu, S. L. 95. ♦ A arăta propriile piese partenerilor, la jocul de remi, de cărţi etc. Cu aceeaşi mână, cu stânga, împărţea cărţile şi le etala cu o îndemânare care mă uimea. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 103, 13/1, cf. ndn. 3. T r a n z. A arăta, a prezenta (2), a înfăţişă. Ea îi etala cele mai noui numere din revistele de modă, îi explică detalii de croială, de stofe şi garnituri. REBREANU, R. I, 188. Dumineca ne duceam - în şiruri - la biserica Sf. Nicolae, unde, etalându-ne palorile în faţa catapetesmei, stam în picioare câte 4-5 ore. BLAGA, H. 84. Un pat sordid etala albul murdar al unor cearşafuri răvăşite. PREDA, R. 21K Poezia lui nu sugerează, prin expresia dată conţinutului liric, ci demonstrează, analizează, explică şi etalează toate accidentele, în loc să selecteze pe cel mai puţin vizibil. IST. LIT. ROM. II, 189. E o mirare cum o carte de imagini, o carte de reportaj fotografic, poate avea un asemenea fior tragic, o asemenea densitate emoţională, ca şi cum paginile n-ar etala nişte simple relicve, ci o poveste de istorie apropiată sau contemporană. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 53, 3/1. Sighişorenii etalează o frumoasă colecţie de mărci consacrată poştei aeriene din ţara noastră. RL 1977, nr. 10 288. 0 R e f 1. Omul şi nu numai femeia -şi-a dobândit sau şi-a redobândit atributele care-i permit să se etaleze aşa cum este. CONTEMP. 1970, nr. 1 245, 9/6. 4. T r a n z. şi r e f 1. A (se) face cunoscut; a ieşi sau a face să iasă în evidenţă. Jean Bart... nu-şi etalează personalitatea sa intimă. IBRĂILEANU, S. 90, cf. RESMERIŢĂ, D. S-etalează în public. ŞĂINEANU, D. U., cf. CADE. Explicaţiile nu lipsesc, se etalează chiar cu un lux de motivare unde nu te aştepţi, fără a fi concludente. REBREANU, R. I, 261. Vei da pradă opiniei publice nu numai purtarea ei de soţie nedemnă şi de mamă denaturată..., dar vei etala şi tarele ei intime de femeie bolnavă. CAMIL PETRESCU, T. I, 327. Această voluptate a celei mai dezgustătoare insecte se etalează cu cinism pe toţi păreţii, pe toate lucrurile casnice. ARGHEZI, S. XIII, 171. D-sa vine cu o bogată activitate nuvelistică, în care existenţele mizere îşi etalează ridiculele lor mărunte, când suflete frământate şi despuiate de vise nu se torturează în dezagregante chinuri. PERPESSICIUS, M. I, 287. Dragostea de frumoasele privelişti nu-i lipsea, dar nu-i plăcea să şi-o etaleze. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 7, 7/2, cf. DSR. Primarul încerca... să etaleze în faţa primului ministru virtuţile societăţilor de jocuri. RL 1993, nr. 965. Asediul castelului de la Criştior, bătălia din satul Târnava sunt câteva din momentele de vârf ale naraţiunii care etalează... o remarcabilă putere de reprezentare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 10/3. Priveau cu ură la câte o fată care se îmbrăca mai elegant... Pentru mine, asta însemna pur şi simplu că ea îşi etalează dorinţele erotice. CĂRTĂRESCU, N. 97. 843 ETALAGIST, -Ă -57- ETALON2 5. T r a n z. (Complementul indică obiecte de îmbrăcăminte, bijuterii etc.) A arăta, a expune cu ostentaţie; a face paradă de (sau cu)...; a afişa, a exhiba. Ia uite, cum îşi etalează pehele. CAMIL PETRESCU, T. II, 94. Veniturile Movilenilor le permiteau dumnealor să etaleze blazon la Viena. SADOVEANU. O. XIV, 15, cf. DL, DM, DN2, DSR, D. ENC., DEX2, NDN. 0 (Complementul indică sentimente, calităţi etc.) îşi etalează ştiinţa. ŞĂINEANU, D. u., cf. CADE. Etala... o mare erudiţiune. SCRIBAN, D. Şi-au câştigat prin legături matrimoniale dreptul de-a etala oarecare morgă de sânge albastru. MIHĂESCU, D. A. 283. Weininger îşi etalează teoria şi opiniile în jurul celor două litere B şi F, cari cu toată aparenţa cabalistică, nu înseamnă altceva decât: Bărbat şi Femeie. BLAGA, Z. 177. - Prez, ind.: etalez. - Din fr. étaler. ET AL AGÍ ST, -Ă s. m. şi f. v. etalajist. ETALÁGIU s. n. v. etalaj. ET ALÁ J s. n. 1. Expunere de mărfuri spre vânzare, etalare (1); p. ext. loc unde sunt expuse aceste mărfuri, galantar, raft; totalitatea mărfurilor expuse. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. Eu, odinioară aşa de puţin simţitor faţă cu aceste legume cari nu se mănâncă, stau acuma să casc gura la etalajurile florarilor, la florile de pe bulevarde, pieţe, grădini publice şi particulare. CARAGIALE, O. VII, 448, cf. ENC. ROM., ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. în hală, pe trotoarul îngust, între ibricele şi samovarele unui tinichigiu şi etalajul improvizat al unui ţigan vânzător de piepteni şi scoabe, o planşă cu fotografii adună lume pestriţă. CAZIMIR, GR. 29, cf. SCRIBAN, D., DSR, DEX2, NDN. 2. Faptul de a expune, de a arăta ceva cu ostentaţie; paradă (1), etalare (2). Cf. ENC. ROM. Etalaj de erudiţiune. ŞĂINEANU, D. U., cf. CADE. Etalaj de lux, de erudiţiune. SCRIBAN, D. Aceste două atribute ale operei sale compensează celelalte defecte: teoriile sale banale şi pretenţioase, etalajul ridicol de cultură ieftină, imperfecţiunea stilului său. RALEA, S. T. I, 85, cf. DL, DM, DN2. Indicaţiile autorului privitoare la costumele lui M[atei] Basarab, inspirate după portretul votiv de la Arnota, sunt un etalaj de erudiţie. IST. T. II, 125. Mă plimb ţanţoş cu doamna Z. pe străzile din jurul bisericii Batişte şi-i explic cele două etimologii ale numelui:... - sărman etalaj de erudiţie elementară. STEINHARDT, J. 41, cf. NDN. 3. (Tehn.) Partea inferioară, în formă de trunchi de con, a cuvei unui furnal. Conul inferior se numeşte etalaj, cel superior, cuvă. IOANOVICI, TEHN. 34. Fierul astfel obţinut, alunecă în etalaj şi ajunge într-o zonă, în care temperatura este de 1000°-1500° C. id. ib. 37, cf. DT. Conicitatea etalajului depinde de natura minereului şi a combustibilului folosit şi de forţa care trebuie obţinută. LTR2, cf. DL. Pereţii etalajului şi ai creuzetului sunt răciţi cu apă. DP, cf. DM. Partea inferioară de formă cilindrică se numeşte creuzet; pe aceasta se reazemă etalajul, de forma unui trunchi de con cu baza mare sus. DER II, 483, cf. DN2, D. ENC., DEX2, NDN. - Pl.: etalaje şi (învechit, rar) etalajuri. - Şi: (învechit) etalágiu s. n. - Din fr. étalage. ETALAJÍST, -Ă s. m. şi f. (Rar) 1. Vânzător care îşi etalează (1) marfa în stradă. Cf. COSTINESCU, NDN. 2. Persoană specializată în aranjarea mărfurilor în vitrine sau în rafturile de prezentare din faţa magazinelor. Cf. NDN. - Pl.: etalajişti, -ste. - Şi: (învechit, rar) etalagist, -ă S. m. şi f. COSTINESCU. - Din fr. étalagiste. ETALARE s. f. Acţiunea de a etala şi rezultatul ei. 1. Expunere a mărfii spre vânzare; etalaj (1). Cf. etala (1). Cf. DSR, DEX2. 2. Expunere ostentativă a ceva; etalaj (2), exhibare. Cf. etala (5). Parnasienii voiau o poezie obiectivă şi rece şi dispreţuiau orice etalare a sentimentelor. AL. PHILIPPIDE, S. III, 56. Trufia lui jignită găseşte o satisfacţie momentană în etalarea unui lux provocator în îmbrăcăminte, echipaj, casă şi mobilier. OŢETEA, T. V. 60. Etalarea coapselor nu părea o intenţie şi n-ar fi fost arma lor cea mai bună: n-aveau picioare frumoase. TUDORAN, O. 178, cf. DL. Lux, petreceri, etalarea bogăţiei, lipsa de grijă faţă de cei... pe care într-adevăr îi exploatau. PREDA, C. I. P. III, 69, cf. DM, DN2. De aici, orientarea întregii mişcări teatrale în Europa în această perioadă, practica efectului sonor, etalarea mimicii excesive a gestului poncif. IST. T. I, 309. După ce a lăsat să se ghicească un corp frumos şi sănătos sub rochia sac, moda a impus şi o anumită etalare a lui. CONTEMP. 1970, nr. 1 245, 9/6, cf. DSR. - Pl.: etalări. - V. etala. ETALAT, -Ă adj. Prezentat, arătat, înfăţişat. Subiectele etalate sunt dintre cele mai diverse: vechile balade irlandeze, o călătorie în Franţa, droaie de anecdote... etc. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 115, 23/5. - Pl.: etalaţi, -te. - V. etala. ETALA s. f. Nivel de apă staţionar între flux şi reflux. Cf. LTR2, DP, NDN. - Din fr. étale. ETALIÉR s. n. Aspersor. Cf. LTR, LTR2, DN3, DSR, NDN. - Pl.: etaliere. - Din fr. étalier. ETALON1 s. m. (Franţuzism, astăzi rar) Armăsar pentru reproducere. Cf. cade. - Pl.: etaloni. - Din fr. étalon. ETALON2 s. n. 1. Măsură sau instrument de măsură, care materializează o unitate de măsură şi serveşte la reproducerea şi la păstrarea preciziei acesteia. In 1864... am dat o misiune scrisă de mine domnului Bonnet,... ca să meargă la Paris să trateze pentru cumpărarea etaloanelor prevăzute de lege. KOGĂLNICEANU, O IVI? 72. Putem, dupe un echer de hârtie, să tăiem un echer de pergament, care... va fi un etalon permanent propriu a verifica echerele solide. G. POP, G. 153/11. Pentru orice sistem de măsuri se caută a se constitui etaloane, a căror pază se face cu multă îngrijire, căci măsurile trebuiesc să fie raportate exemplarului tip. ENC. ROM., cf. BARCIANU, ALEXI, w. La 1835 s-a fixat lungimea stânjenului la 1 m 962 după etalonul de la mănăstirea Cotroceni. I. BRĂESCU, M. 68. Aceşti stâlpi... nu prezintă mai multă garanţie de exactitate decât etaloanele trimise de municipalităţile de Iaşi şi Bucureşti, palme sau stânjeni de fer; cu încrestături groase de câte un milimetru, id. ib. 69, cf. T. POP, D. J. 123, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U-, CADE. Metrul tehnic este un etalon de oţel cu un coeficient de dilataţie de 0,0115 mm. ORBONAŞ, MEC. 70. Având în vedere că prismele sunt etaloanele de măsură ale fiecărei fabrici, la confecţionarea lor se iau precauţiuni deosebite pentm a evita deformarea lor în timp. id. ib. 71, cf. SCRIBAN, D., DT. Problema alegerii cât mai raţionale a etalonului de lungime a fost îndelung dezbătută, fiindcă, în principiu, trebuia legată de un fenomen natural, care să poată fi reprodus oricând şi măsurat cât mai precis. CIŞMAN, FIZ. I, 16. Etalonul internaţional de masă se 853 i ETALONA -58- ETAMBOU numeşte kilogram, id. ib. 29. S-a definit un etalon de rezistenţă, adică o rezistenţă materială cu care să poată fi comparate celelalte rezistenţe. T. V. IONESCU, E. 131. E vorba aici de etaloane de măsurat şi de cântărit. S. C. ST. (iaşi), 1956, 82. Un etalon trebuie să fie invariabil în timp şi în spaţiu, să poată fi folosit uşor în tehnică şi să poată fi reconstituit oricând. LTR2, cf. DL, DP, DM, DER, DN2, D. enc., dex2, NDN. ♦ Model, tip de mare precizie, acceptat oficial pentru a servi ca bază de comparare. Adesea are cineva trebuinţă de termometre prea simţibile, care să arate numai câteva grade; atunci se însemnează punturile cele estreme ale lor, punându-le pe rând în două băi ala cărora temperaturi se dau printr-un bun termometru-etalon. MARIN, F. 127/17, cf. ENC. ROM., DT. Metrul-etalon, păstrat la Biroul Internaţional de Măsuri şi Greutăţi. DER, cf. D. ENC. Biroul Român de Metrologie Legală a emis primele 22 de certificate cu sigla DKD pentru greutăţile-etalon de masă. RL 2003, nr. 4 161, 1/2. ♦ F i g. Model (1); tip reprezentativ; prototip (1). Toate însă raportate la etalonul poeziei epice cad... pe un al doilea plan. PERPESSICIUS, M. II, 343. Instinctul de conservare a speţei... împinge femeia în căutarea unui etalon masculin, care să reprezinte cele mai perfecte atribute ale rasei. RALEA, S. T. I, 229. Lucrurile frumoase sunt acelea care se apropie de un criteriu ideal Ca să se apropie de acest etalon, ele trebuie să fie asemănătoare, id. ib. 233. Etalonul vârstelor se schimbă cu anii; pentru mine, atunci profesoara era o doamnă, deşi poate n-o depăşise de mult pe codană. TUDORAN, O. 40. In activitatea sa... cronicarul literar nu poate folosi un singur etalon. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 66, 9/1. Splendida carte macariană, apreciată de Nicolae lorga, de C. C. Giurescu,... a constituit un etalon neîntrecut de frumuseţe, de funcţionalitate şi de execuţie poligrafică. MAGAZIN IST. 1970, nr. 4, 30, cf. DSR. Nu modelele sunt cele care ne lipsesc, ci etalonul ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr.8, 18/3, cf. DEX2, NDN. Maestrul Gică... reprezintă etalonul a ceea ce înseamnă marele artist de revistă. RL 2006, nr. 4 814, 16/3. Unitatea medicală esţe un etalon în serviciile spitaliceşti, ib. 2007, nr. 5 390, 7/4. 2. Cantitate de metal preţios (aur sau argint) ori de valută străină adoptată oficial, ca bază a unităţii monetare a unei ţări sau a unui grup de ţări, care serveşte la măsurarea preţurilor. Cf. ENC. ROM., BARCIANU, I. PANŢU, PR. 48, 54, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CONV. LIT. LXIV, 660. Tuturor... le lipsea autoritatea morală să vorbească în numele etalonului aur, altfel decât mizând mintal pe aurul băncii tutelare, ib. LXVII, 54. Aurul din care e bătută o monetă... poate deveni unul din cei mai importanţi factori financiari îndată ce i se dă valoarea convenţională de etalon. DR. VII, 445, cf. DL, DP, DM, DER, DN2. Guvernul britanic... devalorizează lira sterlină şi abandonează etalonul-aur. MAGAZIN IST. 1971, nr. 1, 14, D. EC. POL., D. ENC., DEX2, NDN. - Pl.: etaloane. - Din fr. étalon. ETALONA vb. I. Tranz. 1. A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea scării unui instrument de măsură. Cf. ALEXI, W. Dacă am etalona un termometru cu mercur..., diviziunile termometrului cu mercur nu ar mai fi echidistante. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. II, 72, cf. M. D. ENC., DEX, NDN. 2. A compara direct o măsură-model sau un instrument de măsură cu un etalon2 (1); a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a stabili un etalon. Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, NDN. 0 Refl. pas. Se etalonează cuva cu un electrolit de conductivitate cunoscută. T. V. IONESCU, E. 424. 3. A uniformiza planurile şi secvenţele dintr-un film din punctul de vedere al densităţii optice şi al culorii. Maşină de etalonat. NOM. MIN. I, 512, cf. DEX2. - Prez. ind.: etalonez. - Din fr. étalonner. ETALONÂJ s. n. (Rar) Etalonare (2). Cf. NDN. - Pl.: etalonaje. - Din fr. étalonnage. ETALONARE s. f. Acţiunea de a etalona şi rezultatul ei. 1. Operaţie de gradare a scării unui instrument de măsură; operaţie de verificare a gradaţiei scării unui instrument de măsură. Cf. ENC. ROM., LTR2, DER, D. MED., M. D. ENC. 340, DEX, DN3. 2. Operaţie metrologică prin care se compară direct o măsură-model sau un instrument de măsură cu un etalon2 (1); fixare a valorii reale a mărimii de măsurat; stabilire a unui etalon; (rar) etalonaj. Cf. MINER VA, DT. Erorile sistematice se datoresc unei defectuoase etalonări a aparatelor de măsură, unor acţiuni exterioare permanente, de care nu s-a ţinut seamă. CIŞMAN, FIZ. I, 10. Etalonarea aparatului se face prin comparaţie cu manometrul CU aer liber. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. I, 168, cf. LTR2, DL, DP, DM, M. D. ENC. 340, DEX, DC, DN3, D. ENC., NDN. Etalonarea greutăţilor în conformitate cu normele internaţionale în vigoare oferă garanţia exactităţii chiar şi la cântarele din pieţe sau din supermarketuri. RL 2003, nr. 4 161,1/2. 3. Operaţie de uniformizare a planurilor şi secvenţelor dintr-un film din punctul de vedere al densităţii optice şi al culorii. Cf. LTR2, DEX2, NDN. - Pl.: etalonări. - V. e t a 1 o n a. ETALONAT, -A adj. 1. (Despre instrumente de măsură) Care a fost prevăzut cu o scară gradată; a cărui scară gradată a fost verificată cu un etalon2 (1). Se pot măsura cantităţi de electricitate cu ajutorul unui electroscop etalonat. T. V. IONESCU, E. 78. Gradarea [termometrului cu alcool] se face prin comparaţie cu un termometru cu mercur bine etalonat. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. II, 74, Cf. M. D. ENC., DEX2. 2. (Despre măsuri şi instrumente de măsură) Care a fost comparat, pentru conformitate, cu un etalon2 (1). Cf. dex2. - Pl.: etalonaţi, -te. - V. etalona. ETALONOR s. m. 1. Tehnician specializat în operaţii de etalonare (1). Cf. DN3, dex2, mdn. 2. Tehnician specializat în operaţii de uniformizare a diferitelor planuri şi secvenţe dintr-un film din punctul de vedere al densităţii optice şi al culorii. Cf. LTR2, DN3. - Pl.: etalonori. - Din fr. étalonneur. ETAMBOU s. n. 1. Element de rezistenţă a scheletului unei nave, amplasat în planul longitudinal-vertical la pupa navei, în continuarea chilei, şi care susţine cârma. Cf. CADE, ABC MAR., DT. Căram buloneria de îmbinat piesele grele, chila, etrava şi etamboul. TUDORAN, O. 28. Aplecându-se pe sub traversele punţii, cercetă corabia, pe îndelete, de la etravă până la etambou. id. P. 76. După tipul de navă şi după modul de amplasare a elicelor şi a cârmei, rezultă numeroase tipuri constructive de etambouri la cari unele dintre părţile componente pot lipsi. LTR2, cf. DP, SCL 1960, 39, L. rom, 1960, nr. 5, 33, der, l. rom. 1966, 299, 303, dn2, D. ENC., DEX2, NDN. 0 Tub etambou = tub montat la pupa navei, prin care trece axul elicei. Cf. M. D. ENC., DEX, D. ENC. 2. Piesă de rezistenţă din scheletul unui avion, situată la extremitatea din spate a fiizelajului, care serveşte ca element de sprijin pentru ampenajul vertical al acestuia. Cf. DT. Uneori etamboul e prelungit deasupra fuzelajului, servind drept sprijin sau ca lonjeron pentru derivă. LTR2, cf. DP, DER, DN2, D. ENC., DEX2, NDN. 859 ETAMBREU -59- ETANŞEITATE - Pl.: etambouri. - Din fr. étambot. ETAMBRÉU s. n. Deschizătură în punte, prin care trec catargele, sau în bordajul unei nave, la pupa, prin care trece axul cârmei. Cf. CADE, ABC MAR. Bompresul se hâţâna în prova şi straiul care pornea din vârful lui, slăbit, lăsa arborele mic să se smucească, izbindu-se în etambreu, gata să se frângă. TUDORAN, P. 451, Cf. LTR2, DER, DN2, DEX, NDN. - Pl.: etambreuri. - Din fr. étambrai. ETAMÎNĂ s. f. Ţesătură rară de bumbac, de lână sau de mătase, care se întrebuinţează la confecţionarea unor obiecte de îmbrăcăminte uşoară şi, mai ales, pe care se brodează. Cf. ENC. ROM., ALEXI, W., NICA, L. VAM. 87, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Broda cu lână de felurite colori o bucată de etamină întinsă pe un mic gherghef CĂLINESCU, E. O. I, 19. Luă ghergheful şi într-o clipă îl făcu bucăţi, sfâşiind cu înverşunare etamina, id. ib. 94, cf. DT, LTR2, DL, DP, DM, DN2, DEX, D. ENC., NDN. - Pl.: etamine. - Din fr. étamine. ETAN s. m. Gaz din seria hidrocarburilor, incolor şi fară miros, prezent în gazele de sondă, şi care se întrebuinţează la prepararea etilenei, drept combustibil, ca agent frigorigen, în sinteze organice etc. Cf. PONI, CH. 289, SCRIBAN, D., DT, LTR2, dl, DP, DM. Etanul reprezintă o materie primă preţioasă pentru obţinerea etilenei (prin descompunerea lui termică). DER, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN. - Din fr. éthane. ETANÂL subst. (Chim.) Aldehidă acetică, v. acetic. Cf. MACAROVICI, CH. 498, LTR2, DC, D. MED., DSR. - Din fr. éthanal. ETANÔIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid etanoic = acid acetic, v. a c e t i c. Cf. drev, ndn. - Pronunţat: -no-ic. - Pl.: etanoici. - Din fr. éthanoïque. ETANÔL s. m. Alcool etilic, v. e t i 1 i c (1). Cf. DT, LTR2, DP, DER, DC, SFC V, 62, D. MED., M. D. ENC., DEX, DSR, D. ENC., NDN. - Pl.: etanoli. - Din fr. éthanol. ETANOLAMÎNĂ s. f. (Chim.) Aminoalcool care se obţine prin acţiunea amoniacului asupra oxidului de etilen. Cf. LTR2, DER I, 689, DC, D. MED., DSR. - Pl.: etanolamine. - Din fr. éthanolamine. ETÂNŞ, -Ă adj. (Despre recipiente, aparate, construcţii etc.) Care nu permite să intre sau să iasă un fluid. Crucişătorul „Elisabeta ” are compartimentagiul prevăzut cu uşi etanşe, cari... împedecă apa de a rezbi în celelalte compartimente ale bastimentului decât cel în care s-a produs spărtura. ENC. ROM. Se realizează în modul acesta o nituire perfectă şi etanşă în acelaşi timp. IOANOVICI, TEHN. 156. Oxigenul comercial se vinde comprimat la 150 atm[osfere] în butelii etanşe de fier. ORBONAŞ, MEC. 390. Se compune dintr-un puternic resort închis într-un tub etanş, pentru a fi ferit de praf şi rugină. ENC. AGR. I, 224. Cartuşul este de altfel închis într-o cameră complet etanşe. ENC. TEHN. I, 320. O conductă impermeabilă... poate să nu fie etanşă la îmbinări. LTR, cf. DT. Păhărelele cu plante... se aşază... într-o ladă de lemn etanşă. CHIRIŢĂ, P. 264. Intre site... sunt garnituri de cauciuc, care permit o îmbinare etanşă. AGROTEHNICA, I, 424, cf. LTR2, DL. Etanşeitatea depinde de fluidul la care se referă, un spaţiu putând fi... etanş pentru lichide. DP, cf. DM, DER. Principiul tancului sau plămânului de oţel se bazează pe crearea unei variaţii de presiune pozitivă şi negativă în interiorul unei camere etanşe. ABC SĂN. 312, cf. DN2, DTT, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. Recipientele în care se vinde vinul trebuie să fie etanşe, iar produsul să nu prezinte impurităţi. RL 2007, nr. 5 192, 9/6. 0 F i g. Petre Stoica e dintre izolaţii care cultivă o manieră proprie, etanşă la influenţele dominatoare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 39, 9/2. 0 (Adverbial) Nu achiziţionaţi produse la care constataţi că ambalajul este murdar sau nu este închis etanş. RL 2002,' nr. 5 314, 9/4. - Pl.: etanşi, -e. - Din fr. étanche. ETANŞA vb. I. T r a n z. (Complementul indică recipiente, aparate, construcţii etc.) A face să fie etanş; (rar) a etanşeiza. Zi de zi... sunt îndrumate noi şi noi vagoane, care urmează a fi etanşate şi revizuite. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 396, cf. DL, DM, dn2, m. d. ENC., DEX, NDN. - Prez. ind.: etanşez. - Din fr. étancher. ETANŞÂRE s. f. Acţiunea de a etanşa şi rezultatul ei. 1. închidere etanşă; etanşeizare. Din cauza slabei aderenţe, lipiturile acestea nu se întrebuinţează decât foarte rar şi aproape exclusiv în scopuri de obturare, etanşare etc. ORBONAŞ, MEC. 373. Pentru o bună etanşare, muchiile tolelor sau ale ecliselor trebuiesc ştemuite. SOARE, MAŞ. 56. Etanşarea se poate obţine şi prin prelucrarea exactă a suprafeţelor pistonului şi cilindrului, id. ib. 112. Garnituri tehnice de etanşare (de azbest, de bumbac, de cânepă, combinate, izolante) NOM. MIN. I, 288, cf. 389, DT. Etanşarea se poate realiza, fie numai prin contactul direct al suprafeţelor de asamblare, fie prin interpunerea unor organe de etanşare. LTR2, cf. DL, DP, DM, DN2, DTT, M. D. ENC. 340, DEX, NDN 551, DCR2. 2. Operaţie de astupare a golurilor şi a porilor de pe suprafaţa unei îmbrăcăminţi asfaltice. A luat măsuri pentru... crearea unui stoc de materiale pentru etanşări. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 393, Cf. DT, LTR2, DP, DTT. - Pl.: etanşări. - V. etanşa. ETANŞEITATE s. f. Proprietate a unui recipient, a unui aparat etc. de a fi etanş. Pentru uşurarea executării sudurii fontelor intervin mai mulţi factori:... etanşeitatea. IOANOVICI, TEHN. 179. Etanşeitatea obţinută prin segmenţi. ORBONAŞ, MEC. 97. Detaliul 7 corespunde tuturor sistemelor compensatoare, pentru asigurarea etanşităţii articulaţiilor, ţinând seama de dilataţie. ENC. TEHN. I, 304, cf. 356. Legătura trebuie să asigure etanşeitatea, adică să împiedice fluidul din cazan să pătrundă afară. SOARE, MAŞ. 54, cf. 113. Se aşează proba pe fundul unui cilindru, la baza căruia un inel fixează... ţesătura de pereţii cilindrului, iar nişte inele de cauciuc dau o etanşeitate completă. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 53. Tobe de fontă pentru segmenţi de etanşeitate pentru locomotive. NOM. MIN. I, 110, cf. 390. Etanşeitatea depinde de fluidul la care se referă. DT. Astuparea ei [sticlei] să se facă cu dop de cauciuc, care asigură o etanşeitate mai mare decât cel de sticlă rodată. CHIRIŢĂ, P. 913. Să se oprească comunicarea straielor între ele şi să se asigure condiţii de etanşeitate şi de securitate la exploatarea ţiţeiului. LTR2 XVI, 135, cf. DL, DP, DM. S-a introdus graficul ciclic de reparaţii şi de menţinere a etanşeităţii cuptoarelor. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 861, cf. DN2, DTT, M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN. 870 ETANŞEIZA -60- ETAPĂ - Pronunţat: -şe-i-. - Şi: (rar) etanşitâte s. f. - Din fr. étanchéité. ETANŞEIZÂ vb. I. T r a n z. (Rar) A etanşa. Cf. NDN, DCR2, 99. 0 Refl. pas. încăperea se etanşeizează prin lipirea ferestrelor şi a uşilor cu hârtii. BELEA, P. A. 523. - Pronunţat: -şe-i-. -Prez. ind.: etanşeizez. - După fr. étancher. ETANŞEIZARE s. f. Etanşare (1). Inele de etanşeizare pentru fabrici de conserve. NOM. MIN. I, 247. Prin modificarea dispozitivelor de etanşeizare a morilor de pastă, conţinutul de apă în pastă s-a redus. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 852. In întreprinderile din ţara noastră se aplică numeroase măsuri de protecţie a muncitorilor împotriva prafului industrial, prin... etanşeizarea unor maşini în care se produce praf. ABC SAN. 292, cf. NDN, DCR2. - Pronunţat:-PI.: entaşeizări. - V. etanşeiza. ETANŞEIZÂT, -Ă adj. Care este închis etanş. Geamurile, incasabile, erau prinse în benzi de cauciuc, peifect etanşeizate. în DCR2. - Pronunţat: -şe-i-. -Pl.: etanşeizaţi, -te. - V. etanşeiza. ETANŞITÂTE s. f. v. etanşeitate. ETANŞOR s. n. Ansamblul organelor şi al părţilor unui sistem tehnic, care asigură etanşeitatea într-o zonă de asamblare. Cf. LTR2, M. D. ENC., DEX, DN3, NDN. - Pl.: etanşoare. - Din fr. étancheur. ETÂP s. n. v. etapă. ETAPA s. f. 1. (Mii.) Loc de cantonament al trupelor în marş. In biserică etapuri fiind, s-au statornicit, Stareţul i-au rugat tare, dar să iasă n-au primit. BELDIMAN, E. 81/19. Obşteasca adunare... au hotărât a se face gătire de lemne de foc pe la toate trebuincioasele locuri, în Valahia, pentru spitaluri, cfartiruri, etapuri. CR (1830), 261729. Comindanţilor şi nacealnicilor di etap... să li se deie pentru cheltuielile cele neapărat trebuitoare... câte 1000 lei. PORONCA DIV. 1.4/14, cf. I. GOLESCU, C., COSTINESCU, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. A fost trimis la etape fiindcă în timpul bătăliilor şi-a pierdut o parte din minţi. STANCU, D. 420, cf. DN2. 2. (Mii.) Distanţă străbătută de trupele în marş, într-un timp determinat; distanţă între două opriri. Glumă, războiul cu turcii, grecilor li se păre,... Căci în câteva etapuri, ce afară au făcut, Sânt încredinţat pre bine că turcilor n-au plăcut. BELDIMAN, E. 86/5, cf. SCRIBAN, D. Corpul lui şubred a suportat greu rigorile vieţii militare... şi regimul etapelor în vest. CV 1950, nr. 1, 14, cf. DL, DM, DER, DN2, DEX, D. ENC, NDN. 0 F i g. Ar fi de meditat dacă aşa-zisele „revizuiri” ale d-lui Lovinescu nu sunt... aspecte ale unei lupte de clarificare, etape ale unui marş către marea înţelegere critică. PERPESSICIUS, M. I, 365. Neîntrerupt el [Oltul] curge, şi totuşi e mereu prezent în toate etapele pe care le-a parcurs. BOGZA, C. o. 386. ♦ Loc de oprire; conac, popas (2).Cf. şăineanu. d. u. M-am întors peste o lună, de la izvoarele Nilului, în cinci, şase etape fără glorie. CAMIL PETRESCU, P. 315. îi explica Olimpiei orele hotărâte şi etapele, îi făcu portretul tatălui său. SADOVEANU, O. IX, 136, cf. NDN. 3. Interval de timp, moment în desfăşurarea unui proces, caracterizat, de obicei, prin evenimente importante; fază, stadiu al unei evoluţii. Am relevat că ideea daco-română ca aspiraţie politică era una din etapele programului balcanic al Rusiei. EMINESCU, O. XI, 359. [Sufletul] nu a făcut decât o foarte modestă etapă în ascuţirea psiho-fiziologică, necesară marilor abstracţii ale culturilor creatoare superioare. PÂRVAN, I. F. 26. Aceste paranteze în paranteze marcau etapele analizei. IBRĂILEANU, S. 306. Talentul său poetic ajunsese... la o etapă de dezvoltare care îl obliga să se manifeste. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 85. Lirismul literaturii române de azi nu este, aşadar, un privilegiu al rasei, ci numai o primă etapă de evoluţie literară, la care ne-am oprit deocamdată. LOVINESCU, C. IV, 52. Eminescu a străbătut etapele de dezvoltare literară - pentru care, obişnuit, literaturile începătoare cheltuiesc decenii multe şi generaţii succesive — numai în răstimpul scurt de şaptesprezece-optsprezece ani. SADOVEANU, O. XX, 542. Arta sa intră acum într-o etapă de intelectualizare şi povestitorul se întregeşte cu gânditorul şi cu criticul. VIANU, A. P. 238. Interpretarea literară, obiectul statornic al preocupărilor noastre, parcurge mai. multe etape. id. L. R. 37. Prin această clasificare, ne-am putut face şi o idee despre etapele de evoluţie ale portului. APOLZAN, P. I. 123. Junimismul înseamnă o etapă, cea dintâi, a spiritului naţional ajuns la expresie universală. CONSTANTINESCU, S. VI, 99. Nici un an al nostru nu e provizoriu, fiecare înfăţişează o etapă definitivă a scurtei noastre existenţe. CÂLINESCU, C. O. 103. Trei nuvele... marchează o etapă interesantă în scrisul lui Gârleanu. PERPESSICIUS, M. I, 51. Dar dacă impresionismul, curent de ultime concluzii, s-ar reduce numai la rafinarea procedeelor naturaliste, reprezentând o simplă nouă etapă a acestora, ar fi riscant să vorbim despre el ca despre un nou stil. BLAGA, Z. 111. Reprimarea inconştientului, conceput sub această prismă, duce într-o primă etapă la ascetism. RALEA, S. T. II, 44. Cu ocazia acestei vizite la Londra trecu Paul la cea de a treia etapă a carierei sale. CAMIL PETRESCU, N. 125. Epoca cuprinde mai multe etape. IST. LIT. ROM. II, 8. Pune la dispoziţie noi mijloace de cercetare şi astfel începe o nouă etapă, cu noi descoperiri. CIŞMAN, FIZ. II, 556. Dacă lucrurile stau astfel, totul se simplifică. Etapele se precipită şi se împuţinează. VINEA, L. I, 277. Noţiunea a trecut prin numeroase etape,... a variat de la epocă la epocă şi de la autor la autor. CIOCULESCU, C. 49. Se zărea insula Cithera, vestind apropierea continentului şi sfârşitul acestei etape zbuciumate. TUDORAN, P. 334, cf. DL. Fiecare etapă a aventurii lui îmi stârnea atâtea sentimente neplăcute. PREDA, R. 32, cf. DM. Aspectul fonetic şi cel gramatical, pentru etapa actuală din evoluţia graiurilor, sunt în linii mari conturate. MAT. DIALECT. I, 31. Etapele şi perioadele păstoritului pot constitui şi ele un important criteriu al clasificării. VUIA, PĂST. 18. Analiza estetică a teatrului trebuie făcută în funcţie de fiecare etapă de dezvoltare a acestuia. IST. T. I, 16. Cu toate acestea, cine urmăreşte mai îndeaproape etapele vieţii şi ale închegării operei marelui scriitor va avea adesea surpriza să constate relaţii dintre cele mai neaşteptate între ele. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 73, 12/1. Orice spectacol trece prin două etape. CONTEMP. 1971, nr. 1 300, 10/7, cf M. D. ENC. Lingvistica românească... a cunoscut mai multe perioade şi etape de dezvoltare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr.l, 8/1, cf. DEX, DN3, DSR. Reuşea să treacă de la o etapă la alta, de la o mentalitate la alta..., redescoperind, pas cu pas, istoria muzicii. CĂRTĂRESCU, N. 307, cf. D. enc., NDN. 0 L o c. a d v. In etape = la un anumit interval de timp. Totuşi, apropierea se face în etape. A. HOLBAN, O. II, 101. D. Eliade înţelege prin autenticitate perpetuă căutare de sine, devenire în etape şi continuă travestire a autobiografiei. CONSTANTINESCU, S. II, 504. Aspectul nostim al chestiunii este că lucrurile nu se petreceau cu scandal vizibil. Atacul se desfăşura în etape şi în modul cel mai convenabil. CĂLINESCU, B. I. 153. Golescu întreprinde călătoria de iniţiere în trei etape, dintre care ultima, pentru aşezarea copiilor în şcolile Apusului. PERPESSICIUS, M. I, 58. împrejurările îi impuneau o luptă în etape, cu obiective mereu lărgite, prin care va încerca să antreneze cercuri, din ce în ce mai largi. BLAGA, G. 49. 0 E x p r. A arde etapele = a face ceva mai 877 ETAPIZA -61- ETATE repede decât era prevăzut; a progresa foarte rapid. Clasele superioare ale liceului, Tata le-a urmat la Bruckenthal,% la Sibiu, unde, pentru a câştiga timp, a ars etapele, consumând într-un singur an trei clase şi bacalaureatul. BLAGA, H. 11. Lirica noastră n-a cunoscut prefaceri mai adânci. Arghezi a silit-o să parcurgă, arzând etapele,... momentul post-simbolist al revoluţiei poetice moderne. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 10. 3. (La ciclism, motociclism, automobilism etc.) Porţiune stabilită convenţional dintr-o cursă sportivă de mare fond, care trebuie parcursă fără oprire. Cf. DL, DM, DER, DN2. Comitetul de organizare a tradiţionalei competiţii cicliste „Cursa Păcii”... s-a întrunit recent la Berlin... Cursa va fi împărţită în 14 etape şi va măsura 2 051 km. SPORTUL, 1971, nr. 6 863, 4/5. Turul ciclist al Italiei a continuat după o zi de repaus cu etapa a 15-a disputată în circuit la Parabiago. ib. 1972, nr. 7 079, 4/7, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. 4. (La fotbal, la hambal şi la alte jocuri de echipă) Fiecare dintre părţile succesive ale unei competiţii sportive de lungă durată. Cf. DL, DM, DER, DN2. Etapa inaugurală a campionatului diviziei A de rugby a fost mutată, din motive obiective, pe 29 august. SPORTUL, 1971, nr. 6 778, 2/1. Această etapă a competiţiilor pe echipe constituie pentru cei mai mulţi dintre atleţii noştri ultimul lor start în concursurile pe pistă din acest an. ib. 1971, nr. 6 854, 1/7. Astăzi şi mâine sunt programate meciurile etapei a doua a campionatelor diviziei A de volei. ib. 1971, nr. 6 854, 2/4. Etapa a opta a campionatului de fotbal programează azi unul dintre derbiurile de mare atracţie. RL 1971, nr. 8 399, 7/5. A fost suspendat şase etape. ROMÂNIA LITERARĂ, 1 971, nr. 160, 32/3, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. Comisia de disciplină a Federaţiei Române de Fotbal l-a suspendat luni pe antrenorul echipei... două etape şi l-a amendat. RL2005, nr. 4 801, 11/7. - Pl.: etape. - Şi: (învechit) etâp (pl. etapuri) s. n. - Din fr. étape. ETAPIZÂ vb. I. T r a n z. A stabili etape (3) în cadrul unei discipline cu caracter istoric, a împărţi în etape. Cf. dex2, ndn, DCR2. - Prez. ind.: etapizez. - Etapă + suf. -iza. ETAPIZÂRE s. f. Acţiunea de a e t a p i z a. Cf. dex2, ndn 551, DCR2. - PL: etapizări. - V. etapiza. ETAPIZÂT, -Ă adj. Care a fost împărţit în etape (3). Cf. DEX2, DCR2. - PL: etapizaţi, -te. - V. etapiza. ETATE s. f. 1. Timpul scurs de la naşterea unei fiinţe până la un anumit moment din viaţa ei; numărul de ani (sau de luni, de zile) prin care se exprimă acest timp; vârstă1 (11), (învechit şi regional) timp (11), (învechit) crescut. In al doazeci şi opt de ani ai etatei (vârstei lor), în toate părţile iscusiţi au ieşit. ŢICHINDEAL, A. M. 53/9. Pero era pe atunci om înaintat în etate. BARIŢIU, P. A. I, 302. Atunci dar înţeleg rău gândul tău: tu îţi imaginezi o altă fericire decât aceea ce poate adăsta o copilă de etatea ta de la părinţii săi. LĂZĂRESCU, S. 26/26. Numa era în etate de patruzeci ani când veniseră la el soli de la Roma. ARISTIA, PLUT. 157/29. Clima, staţiunea anului şi etatea (vârsta) au o influinţă foarte mare asupra temperamentului. BARASCH, I. 140/12. Era ambasador la Paris, pe la anul 1862, om în etate de 80 de ani. GHICA, S. 631. O mulţime de curioşi de toate etăţile şi clasele societăţii inundau piaţa. FILIMON, O. I, 298, cf. PROT. - POP., N. D. Urcat pe tron în etatea de 3 ani, sub tutela unei mume desfrânate,... nu e de mirare dacă el îşi perdu minţile. HASDEU, I. V. XVIII. Asta e istoria tutulor oamenilor cari au trecut prin etatea de douăzeci de ani. BARONZI, C. V, 180/27. Etatea esercită o mare influenţă asupra moralului indivizilor. CONV. LIT. II, 29, cf. COSTINESCU, LM. în etate de şapte ani, la 1820 am abandonat pe bunul meu profesor. LĂCUSTEANU, A. 32. Puterea imaginativă nu se află tot într-un grad la toţi oamenii. Ea variază cu etatea, cu sexul, cu constituţiunea sau temperamentul persoanei. CONTA, O. F. 94. Nu permit nimănui de-a-mi imputa etatea or[i] studiile mele. EMINESCU, S. P. 414. Puiul este mititelul Ionel Georgescu, în etate de cinci anişori împliniţi. CARAGIALE, O. II, 1, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., BIANU, D. S., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DS, SCRIBAN, D. Toţi grangurii mei... seamănă după etate şi sex întocmai cu aceia. DOMBROWSKI, P. 92. Transcriem din foaia de observaţie clinică aşa cum a fost completată ulterior, fără ştirea bolnavului: „Numele: Hagienuş Bonifaciu. Etate: 63 ani”. CĂLINESCU, S. 236. La etatea de 33 ani, Lucu Silion... nu încetase a fi pentru Aretie Silion un copil unic şi nevârstnic. VINEA, L. I, 93, cf. DL, DM, CIORĂNESCU, D. ET., SCL 1962, 561, DN2. Mihail a avut durerea, ca adolescent, să-şi piardă mama, în etate de treizeci şi patru de ani. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 159, 6/1, cf. M. D. ENC., DEX, dsr, D. ENC., ndn. 0 (Prin lărgirea sensului) Societăţile au, ca şi omul, etatea lor. CONV. LIT. 37. Statistica joacă un rol capital în rezoIvirea a o sumă de probleme, aşa, asupra creşterii sau împuţinării populaţiunii..., determinarea etăţii mijlocii la un popor, precum şi a maximului etăţii. ARHIVA, I, 285. 0 (Prin metonimie) îmi plac dulciurile. In privinţa asta am rămas tot de şapte ani... - Semn bun, o tachină doctorul, dacă şi inima are aceeaşi etate. SADOVEANU, O. VII, 149. 0 Loc. adj. De aceeaşi etate (cu...) sau de o etate (cu...), de etatea (cuiva) = care are acelaşi număr de ani (sau de luni, de zile) (cu...). Copiii plâng când sânt lăsaţi singuri, nu le place nici singurătatea, nici întunericul, le place să fie în societatea semenilor lor, preferind pe cei de aceeaşi etate cu dânşii. GHICA, S. 191. Cei de o etate se titulează cu „frate” sau „soră”. LIUBA -IANA, M. 1. Nu e înţeles de nimeni pe lume, afară doar de sora cam de aceeaşi etate. LOVINESCU, S. vili, 72. Omu să gândi: „apâi de, nevastă, zice, sî te măriţ, da sî caţ om, zice, tot cam dî itatea mea GRAIUL, I, 205. (învechit) ♦ Număr de ani împliniţi în funcţie de care o persoană poate fi considerată aptă pentru ceva, în funcţie de care se acordă anumite drepturi (civile, politice etc.); vârstă1 (I 1). Cât popor fu în legitimă etate l-a împărţit în ordini militare. ARISTIA, PLUT. 61/23, cf. 137/26. îndată ce se naşte principele erede al ţerei, i se imprime pre corp un semn cu fer ars, pentru ca, ajungând la etatea bărbătească, să se ştie după acest semn, fără vreo îndoială cum că este adevărat fiu de domn. TES. III, 139. Legea zice la art. 31: „Instrucţiunea elemnatară este obligatorie pentru toţi copiii de amândouă sexele, începând de la opt până la duoisprezece ani împliniţi ai etăţii”. ODOBESCU, S. III, 344. Timpul pănă la şase ani, etatea de şcoală, este cel mai însemnat pentru viitoarea existenţă a individului. CONV. LIT. XXII, 423, cf. HAMANGIU, C. C. LIX. Mai multe drepturi publice şi private... sânt condiţionate de o anumită etate. ENC. ROM. Etatea canonică la căsătorie e:12 ani împliniţi pentru femei şi 14 ani pentru bărbaţi. ib., cf. T. POP, D. J. 123. loan Neculce numeşte chiar „vârstă de boierie” etatea când în mod obişnuit boierii erau numiţi în dregătorii. STOICESCU, S. D. 75. 0 Lo c. adj. în etate = (despre oameni) bătrân, în vârstă, v. vârstă1 (II). Om ajuns în etate. LM. Om în etate. SCRIBAN, D., cf. DL, DM, DN2, DEX, D. ENC., NDN, nalr - MB II MN 231, 506/635, alr - T II MN 289, 506/406. Mai în etate = (despre oameni) care a împlinit un număr mai mare de ani (decât altcineva); care aparţine unei generaţii trecute de anii tinereţii; mai în vârstă, v. vârstă 1 a i). De aimată toţi au oroare. înţeleg aceasta despre cei mai în etate, cari au servit în armata austro-ungară. PRIBEAGUL, P. R. 17. O fată ca tine poate să 881 ETATIC, -Ă -62- ETCETERA iubească un om cu mult mai în etate? CĂLINESCU, O. III, 113. Aceştia angajau un baci, care era un păcurar mai în etate şi cu experienţa necesară. VUIA, PĂST. 134. (Regional) Fără etate = minor (i). Tinerel, fără musteaţă, Când mi-ai pus arma pe braţe, Tinerel, fără etate, Când mi-ai pus raniţa-n spate. FOLC. MOLD. I, 570. (învechit, rar) In floarea etătii = care se află în plină tinereţe (i); vârstă1 (I 4). Un frumos june repauzat în floarea etăţii. F (1872), 177. 2. Etapă din viaţa unei fiinţe caracterizată printr-o anumită fază de dezvoltare; vârstă1 (12). Vorbind de individ şi de etăţile lui, după bătrâneţe sau decrepitudine nu poate aştepta decât moartea. HELIADE, O. II, 383. Avea un fiu şi ună fiică în etatea juniei. BARIŢIU, P. A. I, 302. Bărbat bătrân... s-a gândit în ocaziunea asta fără cuvenita înţelepciune care se aştepta de la etatea sa. ARISTIA, PLUT. 85/6. Contractase o patimă de imaginaţiune prin citirea, într-o etate fragedă încă, a autorilor ce găsiră plăcere să nobileze meritele lui Don Juan. DÂMBOVIŢA (1860), 882/32. Până la etatea maiorităţii, am trăit şi am lucrat sub direcţiunea tatălui meu. SION, P. 387. In parohia părintelui său, cu ochii săi au vădzut greutatea şi deseori neputinţa... de a combate răul şi a dezvăli binele în etate (vârsta) cea coaptă a giunimei, ba şi în al doilea period a copilăriei. CALENDAR (1862), 46/3, cf. COSTINESCU. Fragida etate a copilului; etatea matură a bărbatului. LM. E frumoasă etatea aceea când priveşti viaţa ca o luptă pasionată. EMINESCU, S. P. 399. Astăzi... toţi sânt parte demisionaţi, parte pensionaţi în etatea cea mai viguroasă, id. O. IX, 264. Novicii în port se coboară, Spre râs şi petrecere zboară: Răscoala etăţi-i frământă. MACEDONSKI, O. I, 153. De la începutul medicinii şi până în zilele noastre viaţa omenească mereu s-a împărţit în diferite etăţi. BIANU, D. S. Creşterea începe la naştere.... şi să prelungeşte până la etatea adultă sau virilă, id. ib., cf. RESMERIŢĂ, D. La această etate viitoarea matcă taie cu gura capacul celulei şi iese femelă perfectă. ENC. AGR. I, 122. Conţescu era la o etate când trebuia să se exerciteze în sentimentul zădărniciei. CĂLINESCU, B. I. 62. De la o anumită etate, femeia e tânără numai împreună cu bărbatul, singură are o vârstă oribilă, id. ib. 468. 0 F i g. Iată dar viaţa sau durata limbilor, etăţile lor, geniul lor. HELIADE, O. II, 387. Privind noi la viaţa limbei, după cum se dezvoltează ea treptat crescând, vom deosebi într-însa patru graduri de cultură sau etăţi (vârste). BĂLĂŞESCU, GR. 132/27. 3. (învechit) Vârstă1 (III 1). Cf. prot. - pop., n. d. El nu putea, în singurătatea temniţei sale şi în deşertul cugetării sale, să reconstruiască etăţile trecute, să reînvieze popoarele stinse, să rezidească oraşele antice. BARONZI, C. I. 229/30, cf. PONTBRIANT, D. Etatea de aur a literaturei latine. LM. Fatalismul teologic este... trebuitor pentru conservarea şi dezvoltarea omului la o oarecare etate a omenirii; dar, trecând de la etatea aceea, fatalismul teologic trebuie să dispară..., ca să facă loc altor credinţe. CONTA, O. C. 206, Cf. BARCIANU, ALEXI, W. - Pl.: (învechit) etăţi. - Din lat. aetas, -atis. ETATIC, -A adj. (învechit, rar) Statal. Cu o asemenea concepţie a legii ţării,... putea să treacă pământul din regimul statutar al familiei, din epoca gentilică, în regimul contractual al epocei etatice. CONV. LIT. LXVII, 245. îndeplinirea contractului referitor pământului era asigurată prin constrângerea socială -etatică —, ce intra în atribuţiunile puterii domneşti, ib. - PL: etatici, -ce. - Din fr. étatique. ETATISM s. n. Doctrină care preconizează extinderea atribuţiilor şi a răspunderii statului în toate domeniile vieţii economice şi sociale. Cf. IORDAN, L. R. A. 241, SCRIBAN, D. D. Tomescu... combate etatismul nostru exagerat. CONSTANTINESCU, S. V, 116, cf. DER, DN2, D. EC. POL., DEX, L. ROM. 1975, 176, DN3, NDN. Odată cu dispariţia etatismului în cultură, dispare şi cenzura. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 1, 7/2. - Şi: etatizm s. n. scriban, d. - Din fr. étatisme. ETATÍST, -Ă s. m., adj. 1. S. m. Adept al etatismului. Cf. IORDAN, L. R. A. 240, SCRIBAN, D., NDN. 2. Adj. Care se referă la etatism, care aparţine etatismului. Cf. SCRIBAN, D. Organizaţia economică etatistă, centralizarea excesivă va atrage, după Proudhon, o regresie, o întoarcere la regimul feudal. RALEA, S. T. III, 82. Uităm că trăim vremi ale dictaturii etatiste. STEINHARDT, J. 368, cf. NDN. Economia de piaţă era privită cu reticenţă, întoarcerea la structurile etatiste având mare susţinere în rândul celor care s-au angajat să treacă clasă politică printr-o purificare controlată. RL 2005, nr. 4 712, 1/4. - PL: etatişti, -ste. - Din fr. étatiste. ETATIZÁ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică bunuri mobile sau imobile, instituţii etc.) A trece în administraţia statului; a trece în proprietatea statului; (rar) a statiza. V. naţionaliza (2), socializa(2). Cf. cade, iordan, l. r. a. 240, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DSR, D. ENC., NDN. 2. (Rar; complementul indică o instituţie particulară de învăţământ) A acorda aceleaşi prerogative cu ale instituţiilor de stat. Cf. CADE. - Prez, ind.: etatizez. - Din fr. étatiser. ETATIZÁRE s. f. Acţiunea de a etatiza. 1. Cf. etatiza (1). Cf. IORDAN, L. R. A. 241. Legea pentru organizarea şi etatizarea băncii. LEG. EC. PL. 218, cf. LTR, DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC. 340, D. EC. POL., DEX, L. ROM. 1975, 176, DSR, NDN 551. 2. (Rar) Cf. etatiza (2). Pe tărâmul învăţământului, Regulamentul organic enunţase câteva principii binevenite...: etatizarea şcolii, gradaţia ciclurilor, extinderea instrucţiunii în mediul urban. IST. LIT. ROM. II, 236. - PL: etatizări. - V. etatiza. ETATIZÁT, -Ă adj. (Despre bunuri mobile sau imobile, instituţii etc.) Care a fost trecut în administraţia statului; care a fost trecut în proprietatea statului. V. naţionalizat. Locuia într-o chilioară oferită de un fost sanatoriu catolic etatizat. CĂLINESCU, S. 9, cf. DN2, M. D. ENC. 340, DEX. întreprindere etatizată. DSR. Aici e întreaga dramă a ţărilor foste comuniste,... transformarea economiei hipercentralizate şi complet etatizate într-o economie „normală”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 2, 1/1. - PL: etatizaţi, -te. - V. etatiza. ETATÍZM s. n. v. etatism. ÉTÀ s. f. (Latinism învechit în Transilv.) Veac (II 1), vârstă1 an î). Fu pre încet mult avuţită, frumseţată şi cu nove şi nove străluciri direasă pănă în zilele acelui mare orator al romanilor, Cicero, care timp s-au zis eta seau veacul cel de aur a limbei latină cei gramaticească. MAIOR, IST. 272/12, cf. id., în SA II, 616, L. ROM. 1987, 193. ♦ Lume. Cf. lb, iser. - Din lat. aetas, -atis. ETCÉTERA adv. (Arată că enumerarea ar putea fi continuată) Şi alţii, şi altele, şi ceilalţi, şi celelalte, şi restul; şi aşa 890 etcetera -63- ETER mai departe; (învechit, rar) etcetereşte, (slavonism învechit) proci. Feciorilor de regi le-oi zice, cu toată plecăciunea, prinţi, iar nu crăişori; doamnelor le-oi zice doamne, iar nu jupânese; coloneilor, maiorilor ect. le-oi zice domnii maiori, iar nu jupânii. HELIADE, O. II, 346. Multe operaţii de asemene am făcut în Veneţia, la Fer ara, Padova... ecetera, dar ca astă însărcinare, drept vă spun, n-am avut. ASACHI, P. R. 12/16, cf POLIZU. înainte vreme tot se mai găsea din timp în timp câte un boier, câte un logofăt... care înregistrau zi cu zi, oră cu oră cele ce se petreceau în timpurile lui Grigorie Ghica, lui Cantemir, lui Brâncoveanu etc. GHICA, S. 86. Esplicându-i că nu sânt grec şi că eram de neam latin, spunându-i de Traian, de colonii aduşi de dânsul în Dacia etc. id. ib. 155, cf. PROT. - POP., N. D. Trebuie însă totdeauna să zicem „priincios” în loc de „favorabil”? „nădejde" în loc de „speranţă” etc.? MAIORESCU, CR. I, 389. Puterea imaginativă nu se află tot într-un grad la toţi oamenii. Ea variază cu etatea, cu sexul,... cu gradul de civilizaţiune etc. CONTA, O. F. 94. Şi mai jos, subt articolii 34 până la 39, stabileşte dispoziţiuni dupe care părinţii, stăpânii etc. ar avea să plătească diferite amende, deacă nu vor trămite pe copiii lor la şcoalele primare. ODOBESCU, S. III, 345. Numele satelor sânt mai toate nediscutabil româneşti. Astfel găsim: Frasinul, Ulmul, Şipotul, Suliţa etc. EMINESCU, S. P. 406. Toţi fierbem într-o oală, şi dumneata, şi dumnealui, şi noi eţetera. CARAGIALE, O. III, 35. îmi spui că „doreşti să nu regret timpul etc.” id. ib. VII, 501, cf. MÂNDRESCU, I. G. 45, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Pe-araba ta sofa: Cântece-n surdină, Gesturi, Umbre, Flori, Et caetera. MINULESCU, V. 90. Multe turcisme au primit la noi o notă glumeaţă sau batjocoritoare, astfel, „marafet”...,„hal”, „hatâr”, „taifas” etc. PUŞCARIU, L. R. I, 317. Ce-am spus despre oarecine şi toate celelalte compuse discutate aici mai sus este valabil, în linii mari, şi pentru fiecine etc. IORDAN, L. R. 401, cf. 559, SCRIBAN, D. Prin vastitatea materialului referitor la „Scrisori”, la „Luceafărul”, la „Doina”, la „Glossa” etc. ne aflăm în faţa unor veritabile monografii. CONSTANTINESCU, S. IV, 230. Noapte de internat. Cinci şi jumătate dimineaţa: sculare, spălare... Patru şi jumătate: meditaţie, Cinci şi jumătate, şase şi jumătate, şapte şi jumătate etc. ARGHEZI, S. XXI, 138. Vine Otilia, vine Felix, vine Pascalopol eţetera şi declară că totul e calomnie. CĂLINESCU, E. O. I, 337. Ioanide... calma pe interlocutor cu propoziţii anodine: „S-auzim de bine! Să fim serioşi!” etc. id. B. I. 93. Se pune totuşi întrebarea dacă toate noţiunile citate, clasicism şi iluminism, preromantism şi romantism, naturalism, impresionism şi simbolism etc., pot fi considerate ca epoci sau perioade, ca şcoli, curente sau mişcări literare. VLANU, L. R. 34. Sunt curente în limba literară actuală din lista de mai sus: cerdac, conac, divan...; mai puţin curente: caftan, pehlivan etc. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 343. In biblioteca satului se înşirau opere de-ale lui Caragiale, Creangă, Odobescu, Sadoveanu, Iorga etc. BLAGA, H. 97. Natura ca să existe se sprijină pe elemente plastice. Unele poezii împrumută chiar titluri de la pictură: „Gravură”, „Creion” etc. RALEA, S. T. I, 31. Acest „etcetera” o exasperase. CAMIL PETRESCU, N. 115, cf. DL, DM. Partea descriptivă... formează de fapt miezul colindei, descrierea vieţii idilice, invocarea belşugului, acţiunea eroică etc. IST. LIT. ROM. I, 21, cf. DN2. Orice ceremonie, ritual, joc, procesiune etc. poate constitui un obiect de studiu al istoricului de teatru. IST. T. 13. Punerea la contribuţie într-o măsură mai mare decât s-a făcut până acum, a izvoarelor limbii literare actuale (opere literare, lucrări ştiinţifice, reviste, ziare etc.). CL 1970, 160, cf. M. D. ENC., DEX, dsr, D. ENC., NDN. 0 (întărit prin repetare) Luaţi seama la lămpi, la tramvaie etc., etc. CARAGIALE, O. VII, 395. Şi încă mai mare caz făcea de conferinţa domnişoarei Laura Creţulescu, doctoră în ştiinţe fizico-chimice de la Paris, premiată de Academia de ştiinţe franceză eţetera, eţetera. C. PETRESCU, C. V. 87. Am putea lua măsuri, ştii, sunt destule, debilitate mintală etcetera, etcetera. CĂLINESCU, E. o. I, 142. Atâtea scene (nunta din curtea lui Niţă Măturaru, moartea cizmarului bătrân, preumblarea cucoanelor, noaptea, spre cheiul gârlii, însoţite de Alexandru Gangu etc., etc.) sînt admirabile aqua-forte realiste. PERPESSICIUS, M. I, 291. Morala stoică sau budistă, de pildă, caută să prescrie autosugestiuni după care suferinţa n-ar fi un rău,... după care suferinţa înnobilează etc., etc. RALEA, S. T. II, 243. Gelu e un Ruscanu pur sânge..., un adevărat descendent al postelnicului Ruscanu... Ultimul descendent etcetera, etcetera. CAMIL PETRESCU, N. 114. De câte ori sunt aduşi în discuţie Horaţio, Othello, Macbeth, lago etc., etc. comentariul e didactic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 7, 9/4. 0 (Substantivat) Cine sânt acei etc. pe care domnul autor îi pune? EMINESCU, S. P. 408. - Prescurtat: etc. - Scris şi: et cetera (TDRG, DOOM2), et caetera. - Şi: efétera, (învechit), ettétera (polizu), ecétera (prescurtat: ect.) adv. - Din lat. et caetera, et cetera, it. eccetera. ETCETEREŞTE adv. (învechit, rar) Etcetera. în societatea înaltă domneşte limba franceză; cea de mijloc n-a uitat încă neogreaca, de curând detronată; apoi plebea, după cum îi e originea, îşi exprimă puţinele idei sârbo-bulgăreşte, germano-ungureşte, italo-spanioleşte, muscăleşte, turceşte etcetereşte, -numai rar româneşte. CODRU-DRAGUSEANU, C. 16, cf. SFC II, 147. - Etcetera + suf. -eşte. ETÉ subst. Nume dat unor păduri tropicale din Câmpia Amazonului, situate pe locuri mai înalte şi neinundabile. Cf. M. D. ENC., DN3, D. ENC., NDN. - Din port. ete. ETÉNA s. f. (Chim.) Hidrocarbură nesaturată cu o dublă legătură în moleculă, gaz incolor şi inflamabil, compus din carbon şi hidrogen, întrebuinţat ca materie primă pentru fabricarea multor compuşi organici; etilenă. Cf. minerva, macarovici, ch. 443. Industrial, se obţin cantităţi mari de olefine inferioare gazoase (etene, propenă...) în procedeele de prelucrare termică şi termocatalitică a petrolului, LTR2- XI, 614. Etena este o materie importantă pentru producerea polietilenei, alcoolului etilic,... care servesc apoi la fabricarea materialelor plastice, cauciucului sintetic, răşinilor,... fibrelor sintetice etc. DER, cf. DC, DSR, D. ENC., DEX2, NDN. - Pl.: etene. - Din fr. éthène. ETÉR s. n., s. m. 1. S. n. (în concepţia unor filosofi antici) Fluid imperceptibil şi imponderabil care ar fi existat mai sus de atmosferă, în spaţiul interastral; al cincilea element constitutiv al Universului (alături de foc, apă, pământ şi aer). Atmosfera, adică văzduhul pământului, este aerul cel supţire şi uşor care... îl împresoară şi îl îmbracă de jur-împrejuru lui... şi de ce se înalţă, de aceea este mai limpede, mai supţire şi mai uşor, până dă în cel mai supţire de tot, ce se numeşte eter. EPISCUPESCU, O. I. 333/20, cf. I. GOLESCU, C. Peste atmosferă, mai sus, este eterul, aerul cel curat de orce abur şi gaz pământesc, şi se întinde nemărginit printre toate trupurile cereşti. GENILIE, P. 61/30, cf. 107/21. Din aburirea umezelei se înfiinţă deasupra apei aerul şi nourii cu ale sale electrice focuri numite fulgere, apoi deasupra aerului stătu eterul. SĂULESCU, HR. I, 23/18, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 623 740, NEGULICI, STAMATI, D., POLIZU, PROT.-POP., N. D., PONTBRIANT, D., FROLLO, V. 212, COSTINESCU, LM. Putem câştiga credinţa... că pretutindeni în univers unde este materie se nasc fiinfi organice şi chiar inteligente, că eterul chiar care umple universul trebuie să fie populat de fiinfi cari, din cauza substanţei superioare din cari sunt compuse, trebuie să aibă calităţi şi facultăţi infinit superioare. CONTA, O. F. 484, cf. DDRF, ENC. ROM., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, KERNBACH, D. M., D. ENC., NDN. 894 ETER -64- ETER 2. S. n. (Poetic) Aer, atmosferă, văzduh (1); boltă cerească (v. boltă), firmament, cer; slavă (2), spaţiu1 (I 2). Ochii-mi în mărmurire se uită la vecie, Din stea în stea se plimbă, în orice stea cinstesc; Sufletu-mi s-aripează şi zboară în tărie, Se scaldă în lumina eterului ceresc. HELIADE, O. I, 179. Voi, care cu o păşire pământul măsuraţi, Ş-aveţi lăcaşul vostru în cel mai nalt eter. C. A. ROSETTI, C. 10/12. Credeai c-auzi în spaţiu o muzică cerească, Pe aripe de angel purtată prin eter. R. IONESCU, C. 148/10, cf. POLIZU. E limpede eterul şi seara-naintează. BOLLIAC, O. 82, cf. PONTBRIANT, D., BARONZI, I. L. I, 140/24. Dar într-o noapte lină O palidă lumină Se stinse în eter, Şi îngeru-mi cu jale, Zburând pe-a stelei cale, Se-ntoarse iar în cer. ALECSANDRI, P. I, 183. Eterul albastru cu stele-aurite Se scaldă prin valuri uşor încreţite De vântul uşor. BOLINTINEANU, P. II, 221. Nor ce treci făr-de ţintire! Eu ca tine sânt străin;... Prin eterul cu flori de-aur Tu ferice rătăceşti. id. O. 25. Acea stea luceşte... Prin eterul luminos. ODOBESCU, S. I, 59. Sferele tot mai umblă, eterul tot străluce. Târziu ori mai devreme cu toate se vor duce. EMINESCU, O. IV, 541. îngenuncheat stă Hugo, şoptind o rugăciune Ce pe o rază d-aur străbate prin eter. MACEDONSKI, O. I, 255, cf. BARCIANU. Priveam odată-n spaţiu, Cum se mişca etheru. D. ZAMFIRESCU, în ROMÂNIA LITERARA, 1972, nr. 24, 17/1, cf. ALEXI, W. Şi parcă vin să fure florilor parfumul Şi gândurile noastre Departe să le ducă în eter. DENSUSIANU, L. A. 33. Pe nourii albi ai zenitului, în larga împărăţie a aetherului, în mijlocul lumii imense, ţinute de tine în cumpănă, e un singur altar nepătat: al Iubirei. PÂRVAN, I. F. 210, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Pe înălţimi, d. Dragomirescu s-a menţinut întotdeauna în contact cu eterul limpede şi generator. LOVINESCU, S. 1,157. Redă nemărginirii fugarul tău mister... Mereu mai străvezie, mereu mai recuprinsă, Prin sure şi înalte pustiuri de eter Desfăşură pe hăuri o horbotă aprinsă. I. BARBU, J. S. 19, cf. 101. Opera fără credinţă a epigonului este ca a meşteşugarului de amănunt care ar cârpi cerul cu stele sau ar zugrăvi valurile, nefîind în stare de a crea forţele cosmice ale eterului şi ale oceanului. CĂLINESCU, O. XIII, 385. Aproape cu iubire am privit ades spre moarte, Şi nume mulcome i-am dat... Ca să-mi îngăduie o expirare lină în eter. BLAGA, L. U. 141, cf. DL, DM, DN2. Această vrajă nu îşi va atinge ţinta, ci va rătăci în eter. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 9, HA. Prigoria se leagă în mintea mea de ceea ce aş numi prima intuiţie a eterului. ib. nr. 10, 7/4. Marea participă, aici, la o existenţă universală, aburii ei se pierd în eter. SIMION, D. P. 156, cf. DEX, DSR. In acel an, în vară, se arătase deodată pe cer o cometă cu şase cozi răsfirate, care păleau în eter. CĂRTĂRESCU, N. 182, cf. NDN. 3. S. n. Fluid ipotetic, invizibil şi imponderabil (a cărui existenţă nu este admisă de fizica modernă), care ar fi prezent în spaţiul dintre corpuri, dar şi în structura lor şi care ar face posibilă explicarea fenomenelor electromagnetice. Trăsnetul este aprinderea eterului celui amestecat cu aerul şi se numeşte materia electrică. EPISCUPESCU, O. î. 337/17. Alţii iarăş după fantazia lor scornesc un curgători foarte elastic (întingători),... prin carele precum lumina şi sunetul purceade, aşa şi atârnarea părţicilor se întâmplă sub numele eterului. M. DRĂGHICI, F. I, llv/7. Formarea pământului nu se poate înţelege într-alt chip decât numai prin întrunirea şi îndesuirea materiei primitive ce înoată în eter. FĂTU, D. 82/10. Mişcându-se, eterul produce lumina prin care-l vedem şi pun mizlocul lui şi toate obiectele fizice pe care el le iluminează. BARASCH, M. III, 9/22. Vederea este mizlocită prin eter (un feliu de aer subţirel) care poartă razele luminii în ochii noştri, ib. I. N. 243/3. Lumea se compune de două elemente: de materia astrelor, care este elementul ponderabil, şi de alt element, care este elementul neponderabil; acesta se cheamă ether. MARIN, F. 31/20. Lumina este o vibraţie a eterului, precum sunetul este o vibraţie a aerului, id. ib. 32/10, cf. LM. Intre corpurile ponderabile s-a admis că se află mai totdeauna un fel de pulbere fină, imponderabilă, numită eter. CONTA, O. F. 513. Părticelele de eter, ca şi cele de materie ordinară, se învârtesc în jurul lor înşele şi vibrează (tremură) cu o iuţeală înspăimântătoare. CONTEMPORANUL, I, 47. Fizica a constatat... că lumina soarelui nu e nimic alt decât o mişcare... a celor mai mici părţi a unui mediu, răspândit pretutindenea; fin şi elastic, numit eter. EMINESCU, O. XV, 1 162. Etherul se află pretutindenea, el umple atât şpaţiile vide, unde nu este nici un alt corp material, cât şi intervalele care separă moleculele materiei. PONI, F. 388. Eterul este mediul prin care se propagă razele luminei şi ale căldurii, precum şi acţiunile electrice şi magnetice. ENC. ROM. In această gamă mută a vibraţiunilor eterului care umple lumea, nu mai există azi nici o lipsă; octavele sunt complecte. ARH. OLT. II, 151, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE, SCRIBAN, D. Mediul prin care se face propagarea mişcării vibratoare la lumină este eterul cosmic, un corp imaterial admis ipotetic. ENC. tehn. I, 99. Este o iluzie să credem că noi rămânem imobili, când ştim că în realitate pământul circulă în eter cu o viteză prodigioasă. OPRESCU, I. A. IV, 330, cf. DL, DM, URSU, T. Ş. 200, DN2, M. D. ENC., DEX, D. ENC. 4. S. m. Compus organic rezultat din combinarea unui alcool sau a. unui fenol cu un acid, prin eliminarea apei, care este foarte întrebuinţat în industrie. Nu avem şi nici vom avea alte mai puternice şi mai destoinice leacuri... decât acestea din jos arătate, adecă, curăţenia de vărsătură: piatra iadului,... camforul, eter de vitriol. PISCUPESCU, M. 22/8. Intr-o temperatură însămnată ard în azot... trupurile arzibile. El se poate amesteca cu apă, alcohol, eter şi olei. ASACHI, L. 59l/28, cf. NEGULICI. Clătitite cu clor apele acestea perd numaidecât coloarea lor şi etherul dizolvă bromul colorându-se în galben. MARIN, PR. I, 22/24, cf. 26/23, FROLLO, V. 212, COSTINESCU, LM. Dintre toate eterurile haloidice cele mai importante sânt iodurile; ele servesc la prepararea unui mare număr de substanţe organice. PONI, CH. 303. Eterurile compuse au în general un miros plăcut. Ele dau parfumul lor la un mare număr de producte organice naturale şi artificiale, id. ib. 304. Este interzis a se aromatiza rachiul cu esenţe artificiale, alcool metilic, nitrobenzole, cu eter nitros, nitric. ENC. rom. iii, 715, cf. BARCIANU, ALEXI, W., BIANU, D. S., RESMERIŢĂ, D., NICA, L. VAM. 87, MINERVA, CADE. Alcoolurile nerectificate îndeajuns, adică amestecate cu eteruri, alcooli diferiţi etc. se întrebuinţează la încălzit, iluminat şi ca dizolvanţi. ENC. AGR. I, 131. Prin tratarea acizilor acetilenici şi a eterilor s-a descoperit parfumul de violete. ENC. TEHN. I, 414, cf. nom. MIN. 1,372. Eterii sunt folosiţi ca dizolvanţi în parfumerie. DT. Un mare număr de eteri se găsesc în natură, în special în regnul vegetal. LTR2, cf. DL, DP, DM. Eterii sunt substanţe cu miros plăcut şi cu putere de dizolvare pentru multe substanţe organice. DER, cf DN2, D. MED., M. D. ENC., dex, drev, D. ENC., NDN. ♦ (Şi în sintagmele eter sulfuric sau etilic, învechit, ordinar, de ameţit) Lichid volatil, incolor, inflamabil, cu miros caracteristic, puţin solubil în apă, dar solubil în alcool, obţinut prin fierberea alcoolului etilic cu acid sulfuric şi întrebuinţat în medicină ca anestezic, ca antispasmodic etc., ca narcotic, precum şi ca solvent în unele ramuri ale industriei. Iar cu palma mâinii stângi să freacă pântecele lehuzii din vreme în vreme cu puţin rachiu sau cu cel mai răzbătătoriu şi mai folositoriu spirt, ci să numeşte eter sulfuric. CHIRIACOPOL, D.!. 65/15. Să se ia eter sulfuricum 1 jumătate de dram. POV. 28/2. Profesorul Simpson... au aflat un nou mijloc de adormire, precum este şi eterul sulfuric. CR (1848), 112/30. Presară un pahar de apă zaharată cu cantitatea... de pulbere de camfor...; adaogă acestuia două picăturele de eter sulfuric; amestecă-l. MAN. SĂNĂT. 103/26, cf. POLIZU. De vreo câţiva ani nu se întrebuinţează cu izbândă decât eterul sulfuric şi cloroformu. TURNESCU, MED. OP. 4V. Cantitatea cloroformului, ca să adoarmă, este mai puţină decât acea a etherului. id. ib. 5V. Să-mi aducă apă şi eter. BARONZI, C. VI, 97/22. O parte de eter se dizolveşte în 9 părţi de apă. PONI, CH. 306, cf. 305. Eterul ordinar se întrebuinţează în medicină ca stimulant şi ca anestezic. ENC. ROM. La durere de dinţi, de ureche, să pune bumbac înmuiat în eter, după care dispare durerea. BIANU, D. S. Eterul... insensibilizează şi face 894 ETERA -65- ETERÀ suportabilă înţepătura. IBRĂILEANU, A. 205, cf. NICA, L. VAM. 87, ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE. Aş picura-ntr-o cupă cu eter Morfină. MINULESCU, V. 99. M-am săturat... Au izbutit să infesteze şi parcul ăsta cu isteriile lor, cu calculele lor... urinare,... cu eterul injecţiilor. CAMIL PETRESCU, T. III, 176. Din flacoanele de lac şi văpsea, se împrăştie un miros farmaceutic de eter. C. PETRESCU, C. V. 259. îi dăm să respire eter turnat pe batistă. VOICULESCU, L. 90, cf. ENC. AGR., SCRIBAN, D., NOM. MIN. I, 221. Tremurând de mânie, ambele doamne se retrag precipitate în apartamente şi cad pe câte o canapea. Se aude: — Mariţo, dă-mi puţin eter. ARGHEZI, S. XV, 102. Eterul etilic (cunoscut sub numele de eter) [este folosit] ca anestezic. DT. Mirosul pătrunzător şi subtil al eterului se răspândi în odaie. VINEA, L. II, 249. Eterul etilic are acţiune narcotică şi antispasmodică asupra organismului. LTR2, cf. DL, DP. Din când în când răcoarea eterului, Ne-amintea lumea cealaltă. ISANOS, Ţ. L. 49. După acidularea cu acid sulfuric a soluţiei... se adaugă eter. CHIM. AN. CĂLIT. 84. Se zicea că beizadeaua bea vutcă cu eter şi cade în adevărate halucinaţii. BARBU, S. N. 104. Răutăţi lumeşti făcuse... Hrisant, mai trăgând din eterurile lui pe nări. id. ib. 183, cf. DER. în 1844, Morton a folosit ca anestezic eterul sulfuric. ABC SĂN. 33. Substanţele folosite sunt... eterul etilic, ciclopropanul, fluotanul, care se administrează pe cale respiratorie, ib. 253, cf. M. D. ENC., DREV, D. ENC. Râdea în prostie, cu lacrimi mari ţâşnind din ochii iritaţi de eter. CĂRTĂRESCU, N. 162, cf. NDN. 0 F i g. Nu mai e muritorul slab, muritorul plin de defecte pământeşti, nelimpezit încă de eterul opiniunei publice; — nu! el e personificarea unui principiu. EMINESCU, S. P. 71. Departe de a se hrăni cu eterul idealurilor dezinteresate, a arătat chiar de la început un remarcabil simţ de orientare practică şi materială. LOVINESCU, M. 281. Metoda dogmatică a dlui Blaga, preconizată în eterul metafizicei rămâne garantată cu eventualele ei roade. CONSTANTINESCU, S. I, 262. 0 Eter metilic = gaz incolor, inflamabil, obţinut din alcool metilic prin încălzire cu acid sulfuric şi întrebuinţat ca refrigerent, ca agent de extracţie etc.; anisol. Cf. LTR, LTR2, DER, M. D. ENC., D. ENC. ♦ (în sintagma) Eter de petrol = fracţie petrolieră parafinoasă, incoloră, volatilă, constituită din hidrocarburi inferioare, şi care este folosită ca solvent. Cf. CADE. Eterul de petrol este un lichid foarte inflamabil, se întrebuinţează în chirurgie, parfumerie şi fotografie. IOANOVICI, TEHN. 20. Tratamentul cel mai nou şi cel mai raţional este prin întrebuinţarea ca solvent a eterului de petrol rectificat sau chiar a benzinei rectificate. ENC. TEHN. I, 416, cf. NOM. MIN. 1,221, DT. Pentru temperaturi mai joase de —100°C se întrebuinţează termometrul cu eter de petrol sau cu pentan. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. II, 75, cf. LTR2, DP, DER, M. D. ENC., D. ENC. - Scris şi: (după lat.) aether, (după fr.) ether. - PL: (4) eteri şi (învechit, n.) eteruri. - Din lat. aether, fr. éther, germ. Ather. ETERÂ vb. I. Refl. (Rar; poetic) A se eteriza (2). O lume întreagă trăieşte, se mlădie, se eterează şi se zeifică, în dansul ei. GALACTION, A. 391. - Prez. ind. pers. 3: eterează. - V. eter. ETERAL, -A adj. (Rar; poetic) Eteric (1). Intenţiile de apocaliptic, arhanghelesc, procesional, de eteral sunt zădărnicite de lipsa muzicii interioare, de o prea mare încordare materială a frazei. CĂLINESCU, IST. LIT. ROM. 812. Dan şi Maria trec prin acest paradis selenar simţind în trupurile lor răcoarea eterală, asemeni plantelor ce sug seva din pământ, id. O. XIII, 117. - Pl.: eter aii, -e. - Eter + suf. -al. ETERAT1 s. m. (Chim.) 1. (învechit) Sare care rezultă din combinarea acidului eteric cu o bază. Cf. BARCIANU, alexi, w. 2. Combinaţie organomagneziană, rezultată prin evaporarea soluţiilor eterice ale compuşilor organomagnezieni micşti. Eteraţii pierd eterul din molecula lor cu multă greutate şi numai prin încălzire. LTR2, cf. DEX, D. ENC. - PL: eteraţi şi (învechit, n.) eterate (BARCIANU). - Din fr. etherate. ETERAT2, -Ă adj. 1. (învechit, astăzi livresc) Eteric (1). Cf. NEGULICI. In zboru-i furtunos, Urca prea sus adese, ş-ades cădea prea jos! Deosebit în toate de-ntreaga Omenire De mult se dezbrăcase de-a ei însufleţire... Din regii eterate privea tihnit de ea Acum. MACEDONSKI, O. I, 268. Dragostea lui coborî din sferele eterate şi deveni obsesie erotică. T. POPOVICI, S. 231. 2. (învechit) Eteric (2). Aşadar învălişul cel luminos al soarelui pricinuieşte neîncetat, fără răpaos şi fără slăbire, vibraţii în substanţa eterată. MARIN, P. 34/1. Se va putea străbate istmul care desparte această parte a oceanului eterat, unde vibrează, furtunos, undele hertziene, calorifice, luminoase şi ultraviolete, de acele minuscule unde vibratorii a razelor x? ARH. OLT. II, 151. 3. (Livresc) Vaporos, aerian; delicat, gingaş, fin, graţios; eteric (3). Se sili să-şi evoce în minte latinitatea sub chipul eterat al Lolei şi porni regenerat spre casă. CĂLINESCU, 0.1,125. Leucemia... era „boala” lui Rilke... Era numai boala acestui palid, eterat şi îngeresc trubadur. RALEA, S. T. III, 242, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN. ♦ (Despre sentimentele, manifestările, creaţiile etc. oamenilor) Care exprimă puritate, gingăşie; care se caracterizează prin fineţe, subtilitate sau prin imaterialitate. Cea mai pură artă, cea mai eterată, cea mai castă e influenţată de clasa din care face parte artistul. IONESCU-RION, C. 43. In secolul nostru, tipul dragostei eterate se arată întâi în pampasele lumii nouă. ARHIVA, I, 516. Versurile mele nu v-au spus nimic, pentru că ele nu vorbesc niciodată de dragoste, dar substanţa lor era, toată, iubirea aceasta eterată şi otrăvitoare. CAMIL PETRESCU, P. 380. Reproducem „Garoafele”... transpunând şi un nou accent al liricii dlui Celarianu, care lipsea din „Drumul”, unde tonul era eterat şi pasiunea se risipea în contururi diafane. CONSTANTINESCU, S. II, 270. Nota aceasta de frăgezime picturală avea să devie în „Flaute de mătase” acea atmosferă de incantaţie eterată, în care cuvântul îşi pierde sensul precis. PERPESSICIUS, M. I, 135. El dă operei, pe de o parte, un bun aer robust, de adâncă tradiţie, şi oferă, pe de altă parte, indispensabilul ton acompaniator pentru notele cele mai eterate, unde fantezia creatoare întreprinde analiza sublimului sentimentelor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972,nr. 15, 28/3. 4. (Chim.; învechit) Eteric (4). Hidrogenul bicarbonit este gazos, necolor, cu un miros empireumatic şi eterat. MARIN, PR. I, 189/29. Poţi să bei ast pahar de apă eterată? BARONZI, c. VI, 98/8. Tratamentul se face ca şi la tenie, cu extract eterat de ferigă, medicament vermifug. ABC SĂN. 72, cf. DEX, D. ENC., NDN. - PL: eteraţi, -te. - Din fr. ethere. ETERĂ s. f. (Mold. şi prin Munt.) Varşă1 (1); (în special) unealtă de pescuit asemănătoare vârşei1 (2), cu plasa montată pe trei sau pe cinci cercuri şi prevăzută cu două aripi. Bătrâna urma a fesă din ramuri tinere etere, cu care păscuia peşti. ASACHI, S. L. II, 63, cf. 113, STAMATI, v. 29672, 538V51. Avea la gura Dunăvăţului puse-n stufării nişte ieteri şi trebuia să vază de n-a căzut ceva peşte. CONTEMPORANUL, VIb 20, cf. 28, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Numai la iazurile mari se întrebuinţează şi o vârşă de plasă, cu trei sau cinci cercuri şi cu aripe, numită în Moldova ietere. ANTIPA, P. 61. La eterele cu cinci cercuri, interiorul sacului... este împărţit în 2 camere printr-un perete transversal de plasă care are şi el în mijlocul său o gaură în formă de pâlnie, id. ib. 157, cf. 20, 66, 408, 413, TDRG, ŞEZ. IV, 115, PAMFILE, I. C. 67, CHIRIŢESCU, GR. 50, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DA II1? 460, ENC. AGR., 899 ETEREU, -EE -66- ETERIC, -Ă SCRIBAN, D., LTR. Eterele... se întrebuinţează mai mult în iazurile din nordul Moldovei. GHELASE, U. p. II, 201, cf. LTR2, ALR SN III h 741/520, ALR M SNh 559/520. - PL: etere şi eteri. - Şi: éderá (ANTIPA, P. 157, 779), iéterá (pl. ietere şi ieteri), iâtră (SCRIBAN, D.; pl. ietre, DA lll5 460, ANTIPA, P. 20, 61, SCRIBAN, D.) S. f. - Din ucr. HTep. ETERÉU, -ÉE adj. 1. (învechit, astăzi livresc; poetic) Eteric (1). Făclii ca mii de stele Lucesc împrăştiete; Trec focuri -eteree, Trec şărpuind ca fulgeri. I. VĂCĂRESCUL, P. 28/11, cf. LM. Mă simţeam dus pe aripi invizibile în regiuni eteree. Deasupra părea că se pogorâse Sfântul Duh. PETICĂ, o. 309, cf. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. Intrăm Să ospătăm In Cămara Soarelui, Marelui Nun şi Stea, Abur verde să ne dea, Din căldări de mări lactee, La surpări de curcubee, - In Firida ce scânteie eteree. I. BARBU, J. S. 106. 2. (Livresc) F i g. (Despre sentimentele, manifestările, creaţiile etc. oamenilor) Care exprimă puritate; care se caracterizează prin subtilitate, rafinament; eteric (3). De ce ai dispărut Hu, existenţă eteree şi plină de năluciri? CONTEMPORANUL, I, 22. „Ce fel!” va zice vreun cititor înamorat de ideile eteree. ODOBESCU, S. I, 463, cf. ŞĂINEANU, D. U. Critica literară de până acum cu privire la Arghezi a convenit unanim că el îşi scoate puternice efecte ale artei sale din înfăţişarea unei lumi, învrăjbite cu ea însăşi; cosmos conflictual de valori, pe care poetul îl exprimă alăturând formele abjectului de calităţile move şi eteree ale vieţii. STREINU, P. C. I, 25, cf SCRIBAN, D. - PL: eter ei, -ee. - Din lat. aethereus, -a, -um, it. etéreo. ETERIÁN, -Ă adj. (învechit, rar; poetic) Eteric (1). Nu mai e nici un înger ceresc care să se coboare din sferă sa eteriană. HELIADE, o2, IV, 172. - PL: eterieni, -ene. - Eter + suf. -ian. ETÉRIC, -Ă adj. 1. (Poetic) Care ţine de eter (1), privitor la eter, din eter; care ţine de eter (2), privitor la éter, din eter, ceresc; (rar) eteral, (învechit, astăzi livresc) eterat2 (1), etereu, (învechit, rar) eterian, eteriu. Cf. I. GOLESCU, C., STAMATI, V. 68!/38. înalta bunătate divină, vrând a ne înălţa la dânsa în regiunele ei cele sublime, dar prevăzând că înţelepciunea şi imaginaţiunea noastră mărginită şi materială nu se poate urca în regiunele eterice..., a însuflat în genul uman o adâncă credinţă religioasă. BARASCH, M. 1,43/3, cf. POLIZU. Visul ce legănase câtva timp minţile generoase şi înflăcărate pentru binele public îşi luase iarăşi zborul din lumea aievea către regiunile eterice din cari se coborâse. XENOPOL, I. R. XII, 115, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Părea că vorbeşte cu o voce care ar veni din înălţimi fabuloase, din azururi eterice, la care ochii lor deprinşi cu întunericul şi cu simbolurile neguroase nu se pot ridica. PETICĂ, O. 312, cf. CADE. Este ceva de cataclism geologic în asimetria straturilor acestui roman... Străbătându-l,... te cufunzi în mlaştini, te-nalţi în zone eterice, oboseşti, te reculegi şi iar porneşti la drum. CONSTANTINESCU, S. II, 510. Cerul fără unde stagna ca o apă veştedă. Domnişoara dormita îngândurată în bătaia apelor eterice, explorând nemişcată spre linia orizontului regiuni îndepărtate. CĂLINESCU, O. I, 13. Pământul s-ar răci şi zbârci, stelele ar cădea la loc spre nucleele lor, ca fulgii de cenuşă în vatră, scânteile lumii eterice s-ar strânge într-o singură flacără tremurată şi chircită, id. ib. 306. 0 (Substantivat) [Păcătoşii] cred cu toţii verbal în monofizitism şi manicheism, concep viaţa religioasă numai sub forma etericului şi absolutului. STEINHARDT, J. 318. 2. Care este de natura eterului (3), care aparţine eterului; (învechit) eterat2 (2). Acest fluid umple toată întinderea universului... şi când este în repaus, nu este văzut de noi şi nici alt corp nu e vizibil, fiindcă fluidul eteric nu lucrează. BARASCH, M. III, 9/21. Din închipuirea aceasta, a unui soare care stăpâneşte întregul spaţiu al cerului... şi a unei substanţe eterice care umple lumea şi face rezistenţă, se leagă cu necesitate o altă închipuire: aceea a unei produceri necontenite şi nesecate de căldură în corpul central al acestui sistem cosmic. EMINESCU, O. XV, 1 184. Senzaţia de lumină produsă de obicei sub acţiunea undelor eterice poate fi determinată şi de o lovitură mecanică sau de un curent electric descătuşat asupra retinei. VIANU, M. 92. 0 F i g. Un fluid intens circulă între interpreţii pierduţi în rolurile lor,... iar de pe scenă acest fluid, ca un Golfstream în miniatură şi eteric, învăluia sala prinsă intens, ca să se întoarcă spre actori sporit de emoţia tuturor privirilor. CAMIL PETRESCU, N. 4. ♦ Foarte uşor; care are o densitate foarte mică, rarefiat. Balonul îl poţi ţinea la pământ, până când gazul mai eteric nu l-a ocupat; dar odată plin de acest element, el rupe funiile şi se înalţă în regiunile ce i se cuvin. MAIORESCU, CR. II, 401. între volumul ocupat azi de soare şi volumul ocupat de pământ materia nu era eterică ca astăzi, ci cu mult mai grea, mai deasă. CĂLINESCU, O. XIII, 30. 3. F i g. Vaporos, aerian; delicat, gingaş, fin, graţios; (livr^c) eterat2 (4). Vom împrăştia legenda scriitorului eteric, care consumă luciu de lună. ANGHEL, PR. 187, cf. CADE. Fibra de suavitate mătăsoasă din structura sa intimă,... ţese în basm lumi diafane, ne poartă pe poduri de vis, cu făpturi eterice şi zvonuri de serafimi. CONSTANTINESCU, S. I, 81. Suflet nostalgic, visător, obsedat de „fecioare ” eterice şi de o fericire niciodată atinsă, id. ib. IV, 239, cf. DL, DM, DN2. Da, istoria poate fi adusă în prezent, ca şi aburul dimineţii unei primăveri trecute, ca şi forma nedesluşit eterică a unei făpturi trecând, cu pas grăbit, peste coline. Prin cuvânt, românia literară, 1972, nr. 12, 13/3, cf. DEX, DN3, DSR, D. ENC., NDN. 0 (Ironic) Agresorul descreierat este fratele persoanei ridîcule, pasionată de „boboci”, din care confraţii de la „Aurora” au vrut săflacă cu orice preţ o eterică eroină de roman sentimental. CARAGIALE, O. II, 126. Mă gândeam eu că, tot împreună cu marele... meu naturalist şi tot cu plăpânda şi eterica sa jumătate..., mâncasem sardelele de cutie cu mămăligă caldă. HOGAŞ, M. N. 108. 0 (Substantivat) Erminia... Eterica de altădată avea ambiţia murăturilor delicate, precum ardeii umpluţi cu varză. CĂLINESCU, B. I. 139. 0 (Adverbial) Mă-nvelea cu şalul de-ntuneric Şi stăteam alăturea tăcuţi, Trupul fin i-l cuprindeam eteric. BENIUC, V. A. I, 105. ♦ (Despre sentimentele, manifestările, creaţiile etc. oamenilor) Care exprimă puritate; care se caracterizează prin fineţe, subtilitate sau prin imaterialitate; care vădeşte o mare sensibilitate; (livresc) etereu (2). E-aievea acea fiinţă, visele-ţi nu te mint, Dar nu-i aci în lume... E sufletu-unei moarte Pe care-nsă eu însumi pot ca să-l reaprind. Pot s-o topesc în forma de lut care s-o poarte Şi idealu-eteric în lut eu pot să-l prind. EMINESCU, O. IV, 176. Omul acesta, care pare că nu caută decât plăcerea senzuală, e consumat de o patimă eterică, ideală, de iubire către Anna. IONESCU-RION, C. 83. Avusese convingerea că iubirea e ceva foarte poetic, eteric şi romantic. REBREANU, I. 185. O suferinţă eterică transportă pe violonist spre unda liniştită a luciului de mare. IZV. XII, 10. Creaţia lui G. Călinescu, alcătuită din lumini de toate intensităţile, ni se propune pe un fond de obscuritate. Pe lângă acest fond, „cronicile” sunt de o limpezime eterică. STREINU, P. C. III, 255. In explicarea caracterului eteric al poeziei lui Rainer Maria Rilke, d. Ralea porneşte de la slaba dozare a sângelui, de care poetul a şi sucombat. CONSTANTINESCU, S. IV, 450. Tonul eteric al acestor rânduri, comparat cu purtarea lui Eminescu, dovedeşte tocmai contrariul de ce a crezut că înţelege Veronica Micle. CĂLINESCU, O. XI, 248. „Dar ce-ţi oferă aceştia este o iluzie ” — ţi-au atras intrigaţi atenţia, adesea, prietenii care căutau bucurii mai puţin eterice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 7, 22/4. 0 (Substantivat) Urmară apoi a serie de poeme..., un fel de litanii sufleteşti, o încercare de poezie 902 ETERIE -67- ETERIST, -Ă odihnitoare, fraternă şi infracelestă. încercare neizbutită pentru că diafanul, etericul... cer alte mijloace decât ale dlui Dorian. PERPESSICIUS, M. I, 137. 4. (Chim.) Care are calităţile sau proprietăţile eterului (4); care conţine eter; (învechit) eterat2 (4), (învechit, rar) eteros. Corpuri de constituţiune deosebită, grupate numai din cauză că în genere au un miros plăcut, eteric. ENC. ROM. II, 337. Vom întrebuinţa cuvântul lipoide pentru denumirea substanţelor din plante şi animale ce se separă odată cu grăsimea brută în extractul eteric. ENC. AGR. III, 592. Eterii sânt în general combinaţii cu miros plăcut (eteric). LTR2 VII, 323, cf. DEX, D. ENC., NDN. 0 Uleiuri (sau, învechit, oloiuri) eterice = substanţe uleioase, volatile, cu miros puternic, care se extrag din plante şi care se folosesc în industria parfiimurilor, în farmacie etc. Soponul bun, curat, face pielea netedă,... iar toate celelante feliuri de sopon meşteşugit şi compus din oloiuri eterice şi aromate... lesne înfîerbintează vazele pielei. ALBINEŢ, M. 209/9. Este un var cuprinzător de bitumen (oloiuri eterice minerale, precum undinaft, dohot ş. a.), care la frecare seau zdrobire dă un deosăbit miros. J. CIHAC, I. N. 375/13, cf. ENC. ROM. III, 715. Se adaug diferite vegetale sau esenţe de vegetale, cari le dau un gust şi o aromă particulară, şi anume: săminţe, frunze, rădăcini, plante întregi..., cari conţin oleiuri eterice, cum sunt: chimionul, feniculul, cuişoara, scorţişoara. BIANU, D. s. 624. Aroma se datoreşte sau uleiurilor eterici... sau produselor de esterificare propriu-zise. ENC. AGR. I, 318, cf. NOM. MIN. I, 213, 227. De la izopren se pot deduce o serie de substanţe foarte importante, ce se găsesc în uleiurile eterice. MACAROVICI, CH. 445. Elementele acestor substanţe organice... formează un mare număr de compuşi..., acizi organici, uleiuri... eterice, răşini. CHIRIŢĂ, P. 21. Seminţele care conţin uleiuri eterice au un miros caracteristic puternic curând după treierat. AGROTEHNICA, II, 29, cf. DL, DM, DN2, DEX, D. ENC., NDN. - PL: eterici, -e. - Din germ. ätherisch, fr. etherique. ' ETERIE s. f. 1. Nume dat unor societăţi politice secrete greceşti, cu ramificaţii şi în Ţările Române, înfiinţate la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XLX-lea, cu scopul organizării luptei de eliberare naţională de sub stăpânirea turcească. Alcătuiesc Eterie, vrând s-aprinză a lor foc Şi otrava lor să verse şi-n cel mai depărtat loc. BELDIMAN, E. 2/13. Discoperindu-se în Constantinopole urme de o ascunsă Eterie, ce avea scopos de răsturnarea stăpânirei, însămnatele persoane s-au aflat a fi turci şi greci uniţi. AR (1829), 198 Vl 5, cf. POLIZU. După moartea lui Riga, esecutat de turci..., propaganda Eteriei a mers înainte. GHICA, S. 95. Alexandru Ipsilante s-a hotărât, la 1819, să intre în Eterie şi să devie şeful ei militar, id. ib. 97. Aflase... că-i plăcea foarte mult să cânte... vestitele peane ale Eteriei greceşti. FILIMON, O. I, 208, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 658, LM. Eteria se ramifică în curând, cu deosebire pintre grecii Ţărilor Române. ARHIVA, II, 18, cf. DDRF. Mihai Suţu interveni chiar şi pe cale diplomatică în favoarea Eteriei. XENOPOL, I. R. X, 30. O altă Eterie secretă se întemeia în Odesa, cu scop de a lupta contra turcilor şi câştiga o mulţime de aderenţi în Ţerile Române. ENC. ROM., cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, MINERVA, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Conducătorii Eteriei au înţeles, de la început, importanţa de a avea în fruntea societăţii o persoană de mare prestigiu. OŢETEA, T. V. 121, cf. 127, 233, DL, DM, CIORĂNESCU, D. ET. Eteria a fost o societate secretă organizată după modelul carbonarilor italieni. IST. ROM. III, 862, cf. 872. Prima Eterie a fost organizată în 1795 de poetul grec Constantin Rigas, după executarea căruia... ea s-a destrămat. DER, cf. M. D. ENC., DEX, D. ENC. 2. Mişcarea de eliberare naţională a grecilor de sub stăpânirea turcească, organizată în anul 1821. Eterie sau jalnicile scene prilejite în Moldavia din răzvrătirile grecilor, prin şeful lor, Alexandru Ipsilanti, venit din Rusia la anul 1821 [Titlu]. BELDIMAN, E. Eteria din 1821... trase nimicirea şi împrăştierea familiilor fanariotice. ap. TDRG. La 1821 trebui să lase familia sa... şi să fugă în Besarabia pentru că atunce izbucnise Eteria în patria sa. KOGĂLNICEANU, O. I, 315. Anul 1821 care urma tot a mai produs oareşcare varietate în monotonia socială cu ştirile despre dezastrele Heteriei greceşti în Moldova, sub comanda fostului general rusesc Alexandru Ipsilanti. BARIŢIU, P. A. I, 574. Eteria au jăfuit ţara, dregătoriile şi domniile greceşti au dat mâna cu jăcuitorii. RUSSO, S. 114. Mai la vale este altă bisericuţă făcută de eterişti; singură urma ce a mai rămas din vestita Eterie! NEGRUZZI, O. I, 214. Tulburările de pe-mprejurul ţării, precum răscularea lui Caragheorghe şi a lui Pazvantoglu,... Eteria grecească şi revoluţia de la 1821, făcură să zbârnâie în tinerii români coarda vitejiei. GHICA, S. 45. Armata Eteriei, mărită prin corpul lui Vasile Caravia şi Iordache Olimpie, intră în Ţara Românească. FILIMON, O. I, 281, cf. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. Mihai Suţu... le-a prezentat un tablou al situaţiei, le-a propus să îmbrăţişeze şi ei cauza Eteriei. OŢETEA, T. V. 183, cf. 123, DL, DM. Fără talent literar, fără spirit de observaţie..., Beldiman descrie monoton şi cu văietături cu totul mecanice, în 4260 de versuri, înscăunarea Eteriei la Iaşi, organizarea ei, băjenirea boierilor. IST. LIT. ROM. II, 135, cf. DEX, IVĂNESCU, I. L. R. 603. 3. (învechit, rar) Grupare sau asociaţie (conspirativă). Această eterie nu pregetă vreun mijlocitor spre a ajunge la scoposul său. AR (1830), 3712/12. Englezii au descoperit la Indie o eterie înfricoşată de ucigători, ib. (1837), 60V32. Această varvară eterie să razămă pe a lor legi relighioase şi mădularii sânt socotiţi în ţară de oameni foarte buni. ib. (1837) 602/15. într-această vreme s-au risipit eteriile izuiţilor în Galia. IST. UNIV. III, 197/7. Au dat voie la eteriile neguţătoriii din India, ca să aducă mărfurile lor în toate coloniile anglizeşti. ib. IV, 216/7. - PL: eterii. -Şi: (învechit, rar) heterie s. f. - Din ngr. ètaipicx. ETERIFICÂ vb. I. T r a n z. (Chim.) A transforma un alcool sau un acid în eter (4). Cf. DN3, NDN. - Prez. ind.: eteriflc. - Din fr. éthérifier. ETERIFICÂRE s. f. Acţiunea de a eterifica; reacţie de formare a unui eter (4); transformare a unui alcool sau a unui acid în eter (4). Cf. FROLLO, V. 212. Metoda... constă în eterificarea bromurii de etilen cu ajutorul acetatului de potasiu topit în prezenţă cu un exces de alcol. ARHIVA, II, 145, cf. SFC IV, 319, LTR2, DN3, DREV, NDN 551. - PL: eterificări. - V. eterifica. Cf. fr. é t h é r i f i c a t i o n. ETERISM s. n. Intoxicaţie cronică provocată de absorţia de eter etilic, v. e t e r (4) (sub formă de vapori sau de băutură). Cf LM. [Eterul etilic] administrat în doze mici şi repetate produce obişnuinţa organismului (eterism). LTR2 VII, 324, cf. DN3, NDN. - Din fr. éthérisme. ETERÎST, -Ă s. m., adj. 1. S. m. Membru al eteriei (1). Moldovenii..., amestecând în aceeaşi ură pre prigonitorii lor şi pe eterişti, nu vrură să se pătrundă de adevărul că planul lui Rigas... cuprindea şi dezrobirea tuturor popoarelor creştine. KOGĂLNICEANU, O. I, 315. Jurământul eteriştilor era de a sacrifica familie, avere şi viaţă pentru libertatea patriei şi supunere oarbă ordinelor comitetului. GHICA, S. 95, cf. LM. Corniţele Capo dis trias... declară totuşi eteristului Xantos că se roagă lui Dumnezeu pentru fericita ajungere a scopului comun. ARHIVA, II, 19, cf. DDRF, BARCIANU. Au jurat toţi eteriştii să moară pentru libertate. N. A. BOGDAN, C. M. 98. Delegatul Eteriei la St. Petersburg, Kamerinos venea să anunţe 907 ETERIST, -Ă -68- ETERN, -Ă eteriştilor că nu pot conta pe ajutorul Rusiei. OŢETEA, T. V. 131, cf. DL, DM. Când Al. Ipsilanti a intrat în Iaşi, Mihai Suţu s-a declarat pe faţă eterist. IST. ROM. III, 721. Eteri ştii revendică în programele şi manifestările lor doar independenţă şi libertate politică. IST. T. I, 145, Cf. M. D. ENC., DEX. 2. Adj. Care aparţine Eteriei (1), privitor la Eterie. După mai multe conferinţe ţinute la Kişinov şi la Sculeni de comitetul eterist cu generalul Ipsilanti, cu Mihai Suţu, domnul Moldovei,... s-a hotărât să se devanseze epoca izbucnirii şi să înceapă cu primăvara anului 1821. GHICA, S. 99. Ministru de externe al Rusiei şi preşedinte onorific al unei secţiuni eteriste. ENC. ROM. II, 211, cf. CADE. Despre domnia lui Mihai Suţu, în afară de preocupările sale eteriste, n-ar fi aproape nimic de spus. C. GANE, TR. V. II, 454. Ipsilanti a convocat la o consfătuire pe principalii şefi eterişti. OŢETEA, T. V. 126. Tot succesul propagandei eteriste se întemeia pe această credinţă în intervenţia armatei ruse. IST. ROM. III, 864. 3. S. m. Participant la Eterie (2). Să pornesc şi eteristii, merg spre a-i întâmpina, A duşmanului mulţime, nimica riu-i înfrica. BELDIMAN, E. 52/3. Eteriştii au vândut a lor viaţă. CALENDAR (1848), 67/32. Şi încă şi între eterişti (aşa s-au numit grecii, carii cu Ipsilanti în frunte au atiţat rescoala la anul 1820 în Moldavo-România) au fost mulţi, carii subt frazele cele bombastice pentru libertate... s-au silit din toate poterile a aduce privinciele greceşti subt stăpânirea rusească. TELEGRAFUL (1854), 52/39. Mai la vale este altă bisericuţă făcută de eterişti; singură urma ce a mai rămas din vestita eteriei NEGRUZZI, O. I, 214. După stricarea eteriştilor la Drăgăşani şi la Sculeni... ţările noastre rămaseră în prada birbanţilor. id. ib. 230. In ziua de 26 fevruarie, eteriştii şi zavergiii, adunaţi în mănăstirea Galata din deal de lângă Iaşi, pornesc în procesiune. GHICA, S. 103. El intră în descrierea evenimentelor revoluţiei greceşti, întrerumpând-o cu blăstemuri contra eteriştilor... care luaseră ţara în pradă. CONV. LIT. II, 8. Eteriştii omoară-n Iaşi pe toţi turcii cari le cad în mână. VLAHUŢĂ, ap. CADE. [La Drăgăşani] s-a dat lupta dintre eteriştii greci şi turci, 7 iunie 1821, pierdută de greci. ENC. ROM. ii, 211. în anul 1821, izbucnind revoluţiunea în contra eteriştilor greci,... tipografia fu cu totul zădărnicită în acţiunea sa. G. IONESCU, C. T. 131, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Eteriştii nu făcură altă vitejie decât să prindă pe Tudor şi să-l omoare. GALACTION, O. 275. Tudor Vladimirescu, faţă de căpitanul Farmachi şi de alţi eterişti, jurase... că va înlesni cu pandurii săi trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre. C. GANE, TR. V. II, 447, cf. SCRIBAN, D. Se adevereşte zvonul că în rândurile eteriştilor s-ar afla multe sute de sârbi. OŢETEA, T. V. 230. Tună şi trăsneşte împotriva eteriştilor, făcându-le o straşnică afuriseală.CĂLINESCU, S. C. L. 22. Conacul... fusese ars de turci când urmăriseră pe panduri şi pe eterişti în anul 1921. CAMIL PETRESCU, O. II, 269, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 4. Adj. Care aparţine Eteriei (2) sau eteriştilor (3), privitor la Eterie sau la eterişti. Slugerul Tudor, chemat din vreme în Bucureşti din ordinul amicului şi protectorului său Samurcaş, porneşte în ziua de 22 ghenuarie cu 40 de arnăuţi eterişti... şi începe a sculapandurimea. GHICA, S. 100. Mai mult... decât această rostire împărătească vorbesc faptele netăgăduite îndeplinite de ruşi în contra mişcării eteriste. ARHIVA, II, 20. Spătarul Sturza... era pe deplin conştiut de relele şi primejdiile adunate pe capul ţărei lui prin mişcarea eteristă. XENOPOL, I. R. X, 47. Conducătorii tărăboiului eterist din Iaşi sânt zugrăviţi într-o galerie de caricaturi. IORGA, L. II, 92. Un epizod de epică populară e şi „Lângă apa Vodislavei”, de pe timpul venirii turcilor ca să înăbuşe mişcarea eteristă de la noi. LOVINESCU, S. V, 65. Indisciplina trupelor eteriste a fost un alt motiv de recriminare din partea lui Tudor. OŢETEA, T. V. 248. Mişcarea eteristă din Principate şi reacţiunea lui Tudor făcură ca... zvonuri de nesiguranţă să umble prin Bucureşti. PERPESSICIUS, M. I, 57. Eroul eterist, acum om ca de patruzeci şi ceva de ani, era primit în cea mai bună societate. CAMIL PETRESCU, O. I, 267. 5. S. m. (învechit, rar) Membru al unei eterii (3). Englezii au descoperit la Indie o eterie înfricoşată de ucigători... Aceşti eterişti să numesc Tung. AR (1837), 602/39. - PI.: eterişti (şi, învechit, eterişti), -ste. - Eterie + suf. -ist. ETERIU, -IE adj. (învechit, rar; poetic) Eteric (1). Cereşti, eterii trombe în spaţiuri răsună, Puteri, tării de îngeri zbor repezi şi sosesc. HELIADE, O. I, 191. Cu duhul tiraniei strigară: Libertate1. (O masc-amăgitoare, un nume pământesc,) Iar bolţile eterii răsună: Strâmbătate! Din margine la alta din temelii trosnesc, id. ib. 195. - PI.: eterii. - Din lat. aetherius, -a, -um, it. eterio. ETERIZA vb. I. 1. T r a n z. (Med.) A anestezia cu eter (4). V. n a r c o t i z a. Cf. polizu, barcianu, alexi, w., resmeriţă, D., SCRIBAN, D., DN2, DEX, NDN. 0 F i g. S-ar fi zis că muzica începe să curgă prin vinele Miniei, iluminând-o şi eterizând-o. CĂLINESCU, S. 215. 2. T r a n z. F i g. (Poetic) A face să devină imaterial, pur, diafan; (rar) a etera. A fost nefericit Eminescu? am răspunde cu toată convingerea: nul Ce e drept... era prin urmare un pesimist. Dar acest pesimism... era eterizat sub forma mai senină a melancoliei pentru soarta omenirii îndeobşte. MAIORESCU, CR. II, 302. Din cauza temperamentului carnal, scriitorul spaniol nu eterizează îndeobşte femeia şi n-avem în lirica spaniolă o Beatrice dantescă. CĂLINESCU, O. XVI, 144, cf. NDN. 0 R e f 1. pas. Muzical şi nu plastic, adică abstract şi inconsistent, materialul poetic se eterizează: „Nimicul”, „Eternul”, „Albastrul”... sunt palidele abstracţii care, în solemnitatea majusculelor, defilează în poezia minulesciană, descărnate, dar sonore. LOVINESCU, C. VII, 44. 3. Tranz. (Chim., rar) A combina cu un eter (4). Cf. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. - Prez. ind.: eterizez. - Din germ. ätherisieren, fr. etheriser. ETERIZARE si f. Acţiunea de a eteriza şi rezultatul ei. 1. (Med.) Anesteziere cu eter (4); (învechit, rar) eterizaţie. Cf. e t e r i z a (1). Cf. polizu, DN3, NDN 552. 2. F i g. (Poetic) Cf. eteriza (2). Ce importanţă are această eterizare pentru ştiinţă, am arătat cu altă ocaziune. Rezultatul însă pentru artă este că poetul nu mai poate întrebuinţa toate cuvintele limbei simplu..., ci trebuie... să le ilustreze cu epitete mai sensibile. MAIORESCU, CR. I, 14. Petică, Minulescu, Bacovia, Maniu ş. a. ne-au deprins de mult cu astfel de eterizări, cu astfel de murmure armonioase, care îşi propagă în unde concentrice toată vibraţia cuceritoare. PERPESSICIUS, M. I, 106. - PI.: eterizări. - V. eteriza. ETERIZÂŢIE s. f. (învechit, rar) Eterizare (1). Cf. POLIZU. - PI.: eterizaţii. - Din germ. Atherisation. ETERN, -Ă adj., subst. I. 1. Adj. (în concepţiile religioase) Care nu are nici început şi nici sfârşit, care există în afara oricărei determinări temporale; veşnic (I 1), (învechit) eternei (1). M-am liniştit; ma Tu, o, Dumnezeule etern!poţi a mai răbda cu o lume ca aceasta? HELIADE, O.2 IV, 340. Dar D[umne]zeu este răbdător, căci este etern, în vreme ce omul, care simte traiul său scurt, ar dori ca tot lucru să se îndeplinească în acest moment iute. BĂLCESCU, O. III, 12, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Calcurile algebraice ale lui Laplas... dovedesc că este o Providenţă eternă. BARASCH, M. II, 67/20, cf. POLIZU. Noi... avem şi o facultate (putere) care nu 912 etern, ă -69- ETERN, Ă voieşte a se mărgini numai în ceea ce vedem..., o facultate care... nu poate afla repaos până a nu se înălţa cătră Fiinţa eternă (vecinică), care toate le îmbrăţoşază. CALENDAR (1858), 11/8, cf. PONTBRIANT, D. Nu! Pe eternul D[umnez]eu! nu-mi pot călca jurământul. CONV. LIT. IV, 132, cf. FROLLO, V. 212, COSTINESCU, LM. Dumnezeu... El e pretutindenea — are spaţiul; El e etern — are timpul. EMINESCU, O. XV, 268, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w., RESMERIŢĂ, d., ŞĂINEANU, d. u., CADE, SCRIBAN, d. 0 (Prin extensiune; în unele concepţii filozofice) In o sferă speţială,... esiste ideea, model absolut, etern, despre care lucrurile sânt numai manifestăciuni informe. LAURI AN, F. 174/7. Mundul e creat. Cu toate acestea nu se poate demustra raţional că materia nu e eternă. id. ib. 187/17. Unii fac din toţi aceşti filozofi o mulţime de atei, carii nu cunoştea alt zeu decât simpla natură, materia eternă care, fiind organizată prin a sa proprie forţă, formase diversele fiinţe carii compun lumea. ARISTIA, PLUT. LXXVII2/14. Toate creaturile fie mari sau mici... pot peri; nimic nu e etern; voinţa divină le-a creat. ISIS (1859), 202/41. Nu este iertat a sacrifica eterna veritate trecătorului interes, fie acesta de orice natură. HASDEU, I. C. I, IX. Idei panteiste erau acelea profesate... de şcoala lui Platon care nu acorda existenţa reală şi absolută decât unor tipuri sau modeluri eterne, numite idei, cari toate rezidează în Dumnezeu. CONTA, O. F. 397. Voi arăta că materia e fără început şi fără sfârşit, adecă eternă. CONTEMPORANUL, I, 88. Noi înşii sântem numai formele unei eterne treceri ale materiei prin [lume]. EMINESCU, O. XV, 29. Noi nu vedem decât umbrele trecătoare ale ideilor eterne, id. ib. 1 144. Unii răspund că germenii organici au existat totdeauna de când materia, adecă sânt eterni. ARHIVA, I, 290. Creatorul şi geniul care participă la „forma cea dintâi ” sunt două eterne idei platonice; nemurirea lor nu este deci nemurirea creştină. CONSTANTINESCU, S. II, 580. Voinţa se obiectivează... pe o scară de prototipi sau de forme eterne ale lucrurilor..., care nu sunt decât ideile platoniciene. CĂLINESCU, O. XIII, 14. A atras... atenţia asupra noului concept al convenienţei... care vine să ocupe... locul deţinut mai înainte de conceptul platonic al ideii, modelul etern al lucrurilor. VIANU, P. 67. Interiorizat dar şi vizionar, Schelling trăieşte în tovărăşia eternelor lucruri, ca un duh. BLAGA, z. 165, cf. URSU, î. L. 11, 261. Schelling consideră că filozofia, la fel ca poezia, aspiră către adevărul etern. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 7, 11/2. Enunţă calm adevărurile simple şi eterne. STEINHARDT, J. 20. ♦ Care aparţine divinităţii, care este de esenţă divină. Privi împregiurul său natura ce povestea o înţelepciune şi o provedinţă eternă, ridică ochii către cer,... simţi că inima sa bate de o îndoită viaţă. FM (1844), 222/ll. Orice naţie... are o misie a împlini în omenire, adecă a concurge... la triumful ştiinţei asupra naturei, la perfecţionarea înţelegerii şi a sentimentului omenesc potrivit legei divine şi eterne care guvernează ursitele omenirei. BĂLCESCU, O. III, 12. Cugetul e ca un fundament...; fundamentul acesta... e aşezat în mintea noastră de însuşi Dumnezeu,... după nişte legi morale, universale şi eterne. CÂMPEANU, GR. ROM. VI/18. Acest univers ni se înfăţişează vrednic d-a fi ieşit, cum este, din mâinile Atotputernicului, eternul izvor al tuturor perfecţiunilor! BARASCH, M. I, XI/12. Pavel... mustră pe acei filozofi carii având cunoscut, prin operele vizibili ale Lui Dumnezeu, perfecţiunile Lui cele invizibili, eterna Lui putere şi divinitate, nu l-au glorificat. ARISTIA, PLUT. LXXVIII2/2. Civilizaţiunea europeană a intrat... în adevărul etern, în planul Provedinţei! Ea merge după căile Lui Dumnezeu. BARONZI, I. c. I, 54/15. Rătăcind în căutarea misterului morţii, se opri târziu, încurcându-şi firul logic în eterna enigmă a creaţiei. BART, s. m. 78. Iisus însuşi, simbol etern al vieţii şi credinţii în viaţă. CONSTANTINESCU, S. I, 107. La treizeci şi trei de ani, Iisus purtase coroana de spini a gloriei eterne. VINEA, L. I, 18. 2. S. m. (Art. sau precedat de art. adj. „cel”) Dumnezeu. Eternul preaputernic ce-nalţă şi doboară Rigate mari şi naţii, şi altele realţă. HELIADE, O. I, 204. Cântaţi ziua a şaptea, a Domnului zi sântă: Sânt, sânt, sânt este Domnul, omnipotent Eternul! id. ib. 363. Această politie se numeşte sfântă în cărţile rabinilor, iară în psalmi, cetatea Lui Dumnezeu, şi de către profiţi, tronul celui Etern. GUŞTI, G. V. 33/1, cf NEGULICI, FROLLO, V. 212, CADE. 0 (La voc.; ca termen de adresare către Dumnezeu) Te bucură, Eterne! Princip al frumuseţei! Căci opera-ţi e mare. HELIADE, 0.1,358, cf. 357. 3. S. n. (Livresc) Eternitate (1). D[umne]zeu lucrează din etern spre dânsa [materie], spre a-i imprime o formă imitativă de idei. LAURIAN, F. 175/3, cf POLIZU. Resorturile şi mijloacele poeziei sânt multe şi varii fără sfârşit; în ea poate să încapă spaţiul, eternul şi infinitul, căci toţi aceştia sânt fii ai ei. BOLLIAC, O. 37, cf. FROLLO, V. 212. Numirea unui scriitor ca ministru nu este... o „ascensiune”, ci o abatere din domeniul eternului în domeniul vremelnicului. LOVINESCU, M. 123. Aceste realităţi vor intra, pe tot cuprinsul operei, într-un dialog neîntrerupt, dialogul eternului cu efemerul, constituind marele arc voltaic al lirismului eminescian. STREINU, P. C. III, 192, cf. I, 91. Vrea să-şi reîntâlnească iubitul şi să se cufunde, nelimitat, cu un simţ al eternului indic, în pasiunea care a sanctificat-o prin suferinţă. CONSTANTINESCU, S. II, 502. Poetul simte nevoia irezistibilă de a se reîntoarce la primordial, la esenţial, la etern şi la universal. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 99, 3/3. 0 L o c. a d v. (învechit, rar) In etern = a) pentru totdeauna. Aristophane... calomnie pe Socrate, persecută pe Cleon, şi aceasta va fi în etern ruşinea... lui. HELIADE, O. II, 91. Iar despoticul guvern Chiar de astăzi voi schimba Şi republica-n etern Pentru voi s-a proclama! ASACHI, O. I, 359; b) în viitor. Toţi ai tăi moştenitori... care să vor naşte în etern, bărbaţi şi femei, să se onoreze de adevăraţi conţi şi contese ai Principatului Ardealului. REV. IST. IX, 229. II. 1. Adj. Care există dintotdeauna, care este recunoscut că a existat dintotdeauna şi va exista totdeauna. V. continuu, necontenit (1), neîncetat. Tresar de bucurie, celebră fiecare Amorurile sale, Spre-eterna propagare şi varia-nmulţire De generi şi de speţii. HELIADE, O. I, 361. Astă noapte o credeau acea eternă (vecinică) noapte a tuturor celor urzite. ASACHI, A. LIT. 24/15. Deacă omul se depărtează câteodată de la natură,... nu poate stabili nicio bază ştienţifică legitimă, fără a se răzima pe legile ei cele eterne. LAURIAN, F. 86/3, cf. 99/21. Mugind eterne valuri sub stâncele-nălţate. PELIMON, C. I. 77/16. Astfel, circulaţiunea apei oceanului este eternă şi neîntreruptă. ISIS (1859), 26*/27. Pare că numai geniul şi frumuseţea sânt eterne într-această lume. DÂMBOVIŢA (1860), 373s/9. Chiar soarele... Ar stinge-a sale raze pe inima-ţi de gheaţă, Şi lumea trist-ar zace sub o eternă ceaţă. ALECSANDRI, O. I, 350. In spaţiele nemăsurate ale universului, pământul îşi urmează eterna sa mişcare. ODOBESCU, S. III, 320. Lucească cer senin Eternelor ape, Care din văi adânci Se-nalţă la maluri. EMINESCU, O. I, 221. Vedem că toată viaţa, toată natura, universul întreg este în eternă mişcare, id. ib. XV, 24. Fmmoasă a fost odinioară grădina Socolei... Părăsită cum este, ea ne înfăţişează îndoitul mister al decăderii omeneşti şi al naturii eterne. GANE, S. 68. „Porţile de Fier ” s~au deschis în faţa puterii eterne a valurilor. VLAHUŢĂ, R. P. 7. Nu se bolteşte ceru-asupra noastră?... Şi blânde scânteind pe cer Eterne stele nu răsar? GORUN, F. 156. Asupra pădurii veghează de sus Cetatea eternelor stele. GOG A, POEZII, 36. E primăvară dulce... Viaţa-şi rennoieşte izvoarele-i eterne. IOSIF, PATR. 90. Goethe, Schiller, Alfieri... cu scânteia eternă a geniului lor au aprins flacăra sfântă a libertăţii. în PLR II, 231. Prin iubire... sufletul ajunge, suind un şir de trepte, la frumuseţea eternă. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 14. O scurtă idilă, în care natura îşi împrumută eternele acorduri. LOVINESCU, S. V, 29. Pândesc leviatanul ascuns pe fundul lumii, Vuind de prozodia eternelor genuni. VOICULESCU, POEZII, II, 84. Descopăr sus, undeva, între stelele eterne, silueta lungăreaţă a dirijabilului inamic. SADOVEANU, O. VII, 23. Faptele povestite, reacţiunile intime ale eroilor omerici exprimă sentimente care şi-au păstrat un substrat de etern omenesc. CONSTANTINESCU, S. v, 310. Modelele eterne ale literaturilor clasice nu i-au întunecat orizontul, id. ib. 342. 912 ETERN, Ă -70- ETERN, Ă Clasicul, arătând interes pentru tipurile eterne, are despre lume o viziune caracterologică. CĂLINESCU, O. XVI, 22. Operele civilizaţiei... fiind produsele adaptării unui material la o dorinţă,... au o valoare eternă, ca unele care reprezintă o posibilitate permanentă de a satisface o anumită dorinţă. VIANU, P. 186. Ceea ce prin veacuri a fost semn al eternei neclintiri: stelele, chiar şi ele încep să rotească. BLAGA, Z. 39. Omul se naşte cu anumite prerogative eterne, inalterabile, pe care nici o tiranie nu i le poate lua. RALEA, S. T. III, 33. Constelaţiile... se rotesc pe deasupra munţilor, la mari depărtări, măreţe, impresionante şi eterne. BOGZA, C. O. 108. Totul zăcea, ca acum,... într-o lume eternă scăldată în lumină. PREDA, R. 357. Plachetele sale anterioare ne-ar îndreptăţi să relevăm... tendinţa manifestă... de a lua în discuţie condiţia eternă şi universală a omului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 99, 3/3. Nu accepta schimbările, socotind că o anumită realitate e eternă, dată pentru totdeauna. I. GHEŢIE, B. II, 135. Comedia de caracter... prezintă trăsături umane eterne. MS. 1988, nr. 1, 46. 0 F i g. Natura se deşteaptă şi cerul îşi deschide Eterne porţi de aur şi soarele răsare. HELIADE, O. I, 215. 0 Prezentul etern — modalitate stilistică prin care, utilizând timpul prezent, se realizează trecerea de la o serie de fapte particulare la o concluzie ce exprimă un adevăr valabil oricând. Nu s-ar putea vorbi oare de un „prezent etern ” al reflecţiunii în scrierile istoricilor gânditori? VIANU, A. P. 35. Invocarea acestor motive se face prin prezentul etern. id. ib. 440, cf. id. S. 79. (Substantivat, n.) Eternul feminin = totalitatea caracteristicilor, presupuse imuabile, atribuite psihologiei feminine. „Şi cu tine şi fără tine, viaţa-mi e cu neputinţă” - scria îndrăgostitul Mecena nevestei lui, şi în acest strigăt geme sufletul celor chinuiţi şi desfătaţi de eternul feminin. LOVINESCU, C. vn, 79. E cunoscut aspectul sub care Ion Luca prezintă „ eternul feminin CONSTANTINESCU, S. II, 182, cf. 500. Ioanide iubea femeia pe toate registrele: patern, conjugal, şi liber, era un om dedicat eternului feminin. CĂLINESCU, B. I. 424. Aşadar, „eternulfeminin” nu lipseşte marelui satiric. CIOCULESCU, C. 37. 0 (Adverbial) Mi-ar părea lumea verde grădină, Şi cerul negru, făr’ de lumină, Etern albastru, etern senin. I. NEGRUZZI, S. II, 205. Firescul vibrării creatoare are în el elemente etern omeneşti. PÂRVAN, I. F. 99. (F i g.) Ceahlăul este muntele împărat,... este izvorul tainic al legendelor şi doinelor neamului nostru, este ochiul etern deschis hotarelor moşiei strămoşeşti. GANE, S. 325. 2a Care nu poate avea sfârşit, care nu va înceta să existe; perpetuu, veşnic (II 1), (învechit) eternei (2). V. n e c 1 ă t i t (2), nemuritor (2), nesfârşit2 (2), permanent (1). Eternă pace fie cu sufletele mari Eroilor din secuii ce nu se mlădiară Vrodată în pericol! HELIADE, O. I, 345. Cu cât căta la dânsul... Cu-atât simţea nevoia... D-eternă despărţire, id. ib. 395. Orighen... dogmatisea că... torturile iadului nu vor fi eterne. SĂULESCU, HR. I, 70bls/l. Numai tu, virtute, procuri fericire, Dulce şi eternă, la biată omenirel ARICESCU, A. R. 8/15. Vederea cerului limpede face totdauna o impresiune magică asupra unei inimi curate, îi introduce... o pregustare de fericirea eternă, ce adastă sufletele oamenilor buni. BARASCH, M. I, 33/19. Atunci peste tot pământul va fi zioă şi noaptea egală în tot timpul; în toate climele... va domni o primăvară eternă, id. ib. II, 66/7. Iadul nu se-ndură De lacrimi, vaiete şi plâns, Focul ce arde-ntr-a lui gură Este etern, este nestins. NEGRUZZI, O. II, 292. O eternă primavară cu rozele înflorite II făcea a fi grădina a tot neamul omenesc, id. ib. 301. Pe criminali îi goneşte în focul etern. FILIMON, O. II, 147. A voit să întărească pe pământul ei fundamentele pe cari sânt aşazate strălucirea eternă şi gloria neînvinsă a Bisericei ortodoxe (a. 1865). URICARIUL, X, 368. Etern e binele ca rezultat al adevărului. CONV. LIT. IV, 79. Şezând pe marginea ţermului, ascultând acel gemet al mării, etern ca durerea sa. BARONZI, C. I, 205/3, cf. id. I. L. I, 198/21, COSTINESCU, LM. Janina-i scris că piere Sub paşii tăi,... Allah ţie-ţi păstrează amarul cel etern. CONV. LIT. XI, 73. Să văd cerul negru că lumile-şi cerne Ca prăzi trecătoare a morţii eterne. EMINESCU, O. I, 38. împăcare sau tranzacţiune nu se încap aicea, căci divergenţa noţiunilor fundamentale şi a principiilor sistematice condiţionează o eternă divergenţă a deducţiunilor din ele. id. ib. IX, 94. Priveşte din trecut Cum te-adoră viitorul, fiii tăi cum au făcut Intr-o marmură eternă umbra-ţi sfântă să se-nchege. VLAHUŢĂ, S. A. I, 245. învăţăturile lui principale sânt acele despre predestinaţiunea unor oameni la fericirea, şi a altora la pedeapsa eternă. ENC. ROM. I, 680. A putut... să creeze pe Faust, cu alte cuvente năzuinţa către eterna tinereţe. D. ZAMFIRESCU, A. 13, cf. id. V. Ţ. 202. Frumoasa mea copilă... N-auzi eterna lumilor durere? GOGA, POEZII, 98. L-am revăzut, într-o altă călătorie a mea, printre marmorele eterne, scriind o umbră violetă pe pământ. ANGHEL, PR. 40. Să ne apropiem de Virgiliu cu simplicitate, fără păreri preconcepute, ca de un contemporan în durată eternă. AL. PHILIPPIDE, S. III, 12, cf. SEVERIN, S. 141, ŞĂINEANU, D. U., CADE. O iubire care nu este eternă, nu este nimic. CAMIL PETRESCU, T. I, 364. An vechi, revii acelaşi la cap de veac amarnic, Nou doar prin vicleşugul eternei înturnări. VOICULESCU, POEZII, II, 53. Căta parcă să prindă cu ochii eternul mister al morţii. BART, E. 341. Cântecul ieşea timbrat omeneşte... cu simţământul limitelor trecătoare în mijlocul eternei nelimitări. STREINU, P. C. II, 15, cf. SCRIBAN, D. Numai creaţia spiritului este eternă şi numai expresia ei ideală cuprinde acel absolut care face unicitatea unui popor. CONSTANTINESCU, S. I, 301. Ion Kalinderu trebuia să fie etern. Şi aveam în acelaşi timp sentimentul că prin moartea acestui om... am pierdut mai mult decât am crede. ARGHEZI, S. XXXIII, 19. S-ar sinucide, dacă nu şi-ar da seama că este inutil, întrucât viaţa în totalitatea ei este eternă. CĂLINESCU, O. XV, 97. Cei care se iubesc devin... eterni. H. LOVINESCU, T. 14, cf. DL, DM, CIORĂNESCU, D. ET., DN2, M. D. ENC. Aici este o eternă, mirifică primăvară. SIMION, D. P. 165. Un număr de poeme caută să dea o definiţie memorabilă iubirii, temă eternă şi copleşitoare, id. S. R. III, 89, cf. DEX, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 0 (F i g.) In mijlocul văii e un lac în care curg patru izvoare cari ropotesc, se sfădesc, răstoarnă pietricele toată ziua şi toată noaptea. E o muzică eternă în tăcerea văratică a văiei. EMINESCU, O. vil, 121. 0 (In concepţiile religioase) Viaţa (cea) eternă = viaţa spirituală care continuă după moarte; viaţa veşnică, v. v i a ţ ă (II 2). Dra Ofelia încă simţea pierderea aceasta; dară în inima ei cea bună şi de treabă, cercarea aceasta produce rezultate pentru viiaţa cea eternă. CODRESCU, C. II, 168/5. Păcatele voastre fiind iertate, Iisus Cristul să vă conducă în viaţa eternă. BARONZI, I. L. I, 107/30. Nu crede, tu, că moare vreodată Căci e ca umbra unei vieţi eterne. EMINESCU, O. IV, 217, cf. CARAGIALE, O. II, 64, ENC. ROM. Numai voinţele puternice pot dura la infinit, pot dobândi aşadar viaţă eternă. AL. PHILIPPIDE, S. II, 88. Ioanide era prea înrădăcinat în raţionalismul lui ca să-şi schimbe filozofia, chiar şi acum o discuţie despre suflet şi viaţa eternă i s-ar fi părut meschină. CĂLINESCU, B. I. 464. Repaus (sau somn) etern ori linişte (sau, rar, stingere) eternă = moarte (considerată ca stare de odihnă veşnică). Tot în acea biserică, de-a stânga, îşi afla repausul etern regina nefericită Isabela şi Ioan Sigismund. BARIŢIU, P. A. I, 275. Moartea nu e decât un somn etern. TEULESCU, C. 24/14. Odoarele de la relicviile lui Ştefan cel Mare nu se înstrăinasă în scopuri profane, ci tot pentru susţinerea şi împodobirea acelei monastiri, care o înălţă acel domnitoriu... şi care o şi aleasă el de locul eternului său repaos. CALENDAR (1857), 77/6. Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec, Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă! EMINESCU, O. I, 116. Ce să caut? E acelaşi cântec vechi, Setea liniştei eterne care-mi sună în urechi, id. ib. 157. Ş-o să dorm, în întuneric şi în linişte eternă. N-o să-mi pese căpătâiul de-mi va fi pietroi, ori pernă. VLAHUŢĂ, S. A. I, 15. In „Valea odihnei”, Millais imaginează locul adevăratului repaus, cel etern. OPRESCU, I. A. IV, 93. Eterna pace v. pace (4). 0 E x p r. (Rar) A intra Ia repausul etern sau (învechit) a adormi de un somn etern, (substantivat, n.; rar) a trece la cele eterne = 912 ETERN, Ă -71 - ETERNAMENTE a muri1 (1). Să încerce cineva la noi a mânca... a zecea parte a unui dram de afion şi, peste puţin, o să adoarmă d-un somn etern! BARASCH, I. 10/9. Mult aş da eu să văd pe bucureştenii aceia!... Ori nu s-au născut încă, ori au trecut la cele eterne! SADOVEANU, O. VII, 146. Au intrat la repaosul etern Gane, Anghel şi Delavrancea. id. ib. XIX, 264. ♦ (Adverbial) Fără încetare, într-una, necontenit (2), mereu (II1). Lumină, întuneric, glorificaţi pe Domnul, In ziuă şi în noapte etern prea-înălţaţi-l! HELIADE, O. I, 357. Un dar de floricele din mân ’ amantei sale: E gagiu de două inimi c-etern le va uni. FM (1847), 140V38. Of! te blestem cu-nfocare: Să te ajungă chinul meu! Şi în flăcări arzătoare Să suferi etern şi greu! ARICESCU, A. R. 33/12. Suvenirul fiinţelor iubite Va fi la al meu suflet etern înfăţişat. ALEXANDRESCU, O. I, 251. Astă buturugă de arbor ars sub care Părintele tău zace ucis, fără suflare, Va da şi flori şi frunze, etern fiind udată Cu apa cea din vale. ALECSANDRI, O. II, 88. Ar fi dorit ca etern să ţie astă noapte. EMINESCU, O. VII, 96. Aicea nu se încape acest mijloc dulce şi pacific, care va fi etern neînţeles, id. ib. IX, 94. Pe frunzele de iederi etern va cădea rouă. COŞBUC, P. II, 193. Societatea viitoare va accentua rolul iubirii,... căci vor fi etern femei preferate, camil PETRESCU, T. III, 324, cf. id. v. 86. Romanticul moare tânăr..., viaţa înfăţişându-i-se de la început ca o absurditate, ori trăieşte etern... spre a avea răgaz să dezlege enigma, să se mântuie. CĂLINESCU, O. XVI, 22, cf SCL 1962, 485. ♦ (Adverbial; învechit; în enunţuri negative) Niciodată. Şi când destinul negru, cu litere fatale Scria a tale doruri etern să nu-mplineşti, Cum ai cântat pe fluier tu doinele de jale Şi ai cules comoare de cântări bătrâneşti. I. NEGRUZZI, S. II, 289. Când judec eu puterea lui Brama, mi se pare Că el, creând pe fata lui Camva, nu e-n stare Etern să mai creeze frumuseţ în lumea lui, Aşa precum le are Sacontala. COŞBUC, S. 34. 3. Care are o durată nedefinită, al cărui sfârşit nu se poate prevedea; perpetuu, veşnic (II 2), (învechit) eternei (3). V. durabil, interminabil. Pre al doilea spre eternă (veacinică) închisoare l-au judecat. TEODOROVICI, I. 356/20, cf. 328/19. Ross, la 1840, a ajuns până la vulcanul Ereb,... şi nestrăbătutele barieri de gheţe eterne. GENILIE, PRINC. 114/31. Spre eterna onoare a lui Grigorie Ghica, a bunului domn, aşezământul lui din Moldova a fost un pas înainte în îmbunătăţirea soartei ţăranilor. KOGĂLNICEANU, O. III2, 146. S-au văzut şi două frumoase medalie la atenieni... Zice-se dară... că s-au făcut spre eterna suvenire a victoriei sale asupra minotaurului. ARISTIA, PLUT. XIV/28. Maică-ta... visa pentru tine cununa maritagiului! Această cunună se schimbă într-un văl etern! ROM. LIT. 3562/28. Această periodă... se sfârşi... în Germania prin învoirea nobililor, proclămând, la 1494, pacea eternă, ib. 384V9. înainte-acelor lupte, în vechimea depărtată, Fii ai Romei cei eterne, aceşti popoli au fost fraţi. ALEXANDRESCU, O. I, 259. Inimile noastre nu se pot opri de a reporta recunoştinţa lor eternă la picioarele tronului augustului suveran al Franţei (a. 1863). ap. XENOPOL, I. R. XIII, 152. Deputaţii... rennoiră eterna alianţă prin giurământ. CALENDAR (1862), 33/1, cf. PONTBRIANT, D. Un mister etern acoperi astă întâmplare întunecoasă. BARONZI, C. II, 15/29. Daţi-i hârtia alăturată. Puteţi fi sigur de eterna mea recunoştinţă. CONV. LIT. IV, 204. Muntele Olimpul cu a lui cunună De ninsori eterne se zăreşte-n fund. BOLINTINEANU, O. 106. Eternă să fie memoria marelui domnitor al României, Alexandru Ioan I Cuza! ODOBESCU, S. II, 357. Chiar în zona fierbinte vâtful munţilor înalţi sânt acoperiţi cu zăpadă eternă. EMINESCU, O. XV, 1 208. Pe aici (pe munţi) zăpada unei ierni e acoperită de zăpada iernilor următoare şi pentru aceasta ea se numeşte zăpadă eternă ca şi cea de la poli. MEHEDINŢI, G. F. 97. Vin ’ din foile uscate Să ne facem două perne, Căpătâie-ndurerate Unei despărţiri eterne. GOGA, POEZII, 244. Lui T. M., eternă pietate. SOVEJA, O. 35. Se ştie doar că România e aliata noastră. Deci... - Alianţele însă nu sunt eterne! REBREANU, I. 448. Ar fi bucuros să afle amănunte despre craterul vulcanului... şi ce distanţă este între crater şi zăpezile eterne. AL. PHILIPPIDE, S. III, 89. în această epocă de crepuscul, îşi trage seva din cultura Romei eterne, id. ib. 115. Când era îndrăgostită, m-a dus într-o biserică şi mi-a jurat sentimente eterne. A. HOLBAN, O. II, 31. înţeleg că s-au întâlnit în tren, mergând spre Bârlad, şi au jurat amiciţie eternă. SADOVEANU, O. VII, 160. Ii dedica o dragoste eternă, pentru ca apoi să se plictisească. CĂLINESCU, E. O. I, 311. Norii... par asemeni unor piscuri înalte, acoperite cu zăpezi eterne. BOGZA, C. O. 52. Poate din această pricină eternele sale dificultăţi materiale nu l-au abătut de la canonul meseriei de scriitor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 6, 28/1. Ai cumva o Dulcinee, căreia i-ai jurat fidelitate eternă? I. GHEŢIE, B. I, 306. 0 Cetatea eternă sau (rar) oraşul etern = Roma. Deveni cetatea eternă. TEULESCU, C. 3/17. Ajunseră astfel în cetatea eternă. D. ZAMFIRESCU, î. 78. Se îndrepta, sprijinit de o sclavă, spre terasa de marmoră de unde obişnuia să contemple priveliştea fără de seamăn a oraşului etern. ANGHEL - IOSIF, C. L. 8, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Columna... se înalţă în cetatea eternă..., într-o atmosferă plină de gloria marelui Traian. CONV. LIT. LXVII, 335, cf. SCRIBAN, D. Oraşele italice şi cetatea eternă gem de bogăţiile palatelor şi bazilicelor. KIRIŢESCU, G. 279. 4. (Prin exagerare; de obicei precedă substantivul determinat) Care pare să nu aibă sfârşit; care oboseşte, care plictiseşte prin repetare, prin monotonie; veşnic (II 2). V. interminabil, permanent (1). Mirosul tutunului, eternul trictrac a jucătorilor de domino făcea un efect deosebit asupra simţurilor mele. EMINESCU, O. VII, 178. Eterna idilă înflorea la lumina discretă a becurilor Duer. ANGHEL - IOSIF, C. L. 100. Găsi oportun să-l roage să mai lase în pace eterna chestie ţărănească ce-l urmărea pretutindeni ca o obsesie. REBREANU, O. viii, 49. Am ajuns, după treizeci de ani de serviciu, de sunt ca frunza pe apă... Era eterna lui groază cu scoaterea la pensie, id. ib. IX, 147. Eterna ipocrizie! IBRĂILEANU, A. 96. Bravii noştri alegători zâmbesc, ripostându-i cu eternul refren: „Trăiască Trâmbiţaş al nostru!” BĂNUŢ, T. P. 24. Nu se învârte eterna farandolă a balului mascat. LOVINESCU, C. IV, 126. Nemaiştiind ce să facă... a încercat să plaseze eternul şi teribilul ei cuplet din „Modelul”. CAMIL PETRESCU, P. 302. îl plictiseau eternele apostrofe şi insinuări ale colegilor: „Te-am văzut cu o damă bine”, „Ai dat o lovitură”. CĂLINESCU, O. IV, 10. Un chip costeliv... cu gura întredeschisă într-un etern surâs de ironie blajină. VINEA, L. I, 138. Eterna problemă a literaturii noastre, tradiţionalismul, atât de mult şi de energic discutată. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 84, 12/2. ❖ (Despre oameni) Care este mereu într-o anumită stare; care este în mod repetat raportat la cineva sau la ceva; care oboseşte, plictiseşte prin prezenţa sa. Nicola Benedetti... s-au declarat etern inemic al lui Verdi şi al muzicei sale. FILIMON, O. II, 224. Nu trecu mult timp şi eternul nostru fugar, Petru cel Şchiop, reveni cu o puternică armată de munteni. HASDEU, I. V. 188. Geronte,... eternul om slab, ce-şi disimulează slăbiciunea de caracter sub o mască de brutalitate. LOVINESCU, C. IV, 127. Ministrul cel serviabil şi a toate împăciuitor, eternul Gică, indispensabilul Gică..., avu un rânjet pe care nimeni nu i l-a văzut niciodată. C. PETRESCU, C. V. 112. Un ilustru savant,... un etern grăbit al căilor ferate, şi-a examinat candidaţii în trăsura care-l ducea de-acasă la gară. ARGHEZI, P. T. 113. Panait Sufleţel, amicul şi inamicul etern al lui Hagienuş, avea aceeaşi meteahnă. CĂLINESCU, B. I. 182. E desigur eternul Jean Baudet care... s-a repezit, avid, la geam. VINEA, L. II, 44. — Pl.: eterni, -e. - Din lat. aeternus, -a, -um. Cf. it. e t e r n o, ir. éternel. ETERNÂL, -Ă adj. v. eternei. ETERNAMÉNTE adv. v. eternelminte. 914 ETERNEL, -Ă -72- ETERNITATE ETERNÉL, -Ă adj. (învechit) 1. Etern (I 1). Dară Dumnezeu care m-au chemat de pe pământ, Dumnezeu va fi eternela mea comoară. CODRESCU, C. II, 300/9, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., FROLLO, V. 212, URSU, î. L. II, 261. 2. Etern (II 2). Cine-i îngerul pe maluri, Ce visează în castel, Când al mărei vis rebel Sfarmă lumile-i de valuri De pământul eternei? EMINESCU, O. IV, 23, cf. ALEXI, w., L. ROM. 1967, 276. 3. Etern (II 3). Acelaşi clopot... are să sune pentru femeia şi omul acesta minutul unei despărţiri eternelă. CODRESCU, C. I, 187/20. Iată, tu ai o zi mai mult! Luptă-te spre a căpăta mărirea eternelă! id. ib. II, 278/15. - Pl.: eterne li, -e. - Şi: (învechit, rar) eternâl, -ă adj. PONTBRIANT, D., FROLLO, V. 212. - Din fr. éternel, lat. aeternalis, it. eternale. ETERNELMÎNTE adv. (învechit, rar) în mod etern (II 2), pentru totdeauna. Crimă abominabilă care se va considera eternelminte ca o pată de dezonoare pentru numele de Ieremia Movilă care o ordonă. I. NEGRUZZI, S. 1,438, cf. SCFII, 195. - Şi: eternaménte adv. în SFCII, 195. - Din fr. éternellement, it. eternalmente. - Eternamente < it. eternamente. ETERNÎT s. n. (Construcţii) Azbociment. Cf. NOM. MIN. I, 279. Invelitoarea de eternit este formată din plăci de mortar cu ciment şi azbest. CV 1949, nr. 9, 26, cf. LTR, DT, LTR2, DP, DER, DN2, DC, DN3, DEX2, corn. din ŢEPEŞ VODĂ - CERNAVODĂ, L. ROM. 1966, 274. - Şi: (regional) eternită s. f. corn. din ţepeş vodă -CERNAVODĂ. - Din fr. éternite, germ. Eternit. ETERNITÂTE s. f. 1. (în concepţiile religioase şi în unele concepţii filosofice) Durată fară început şi fară sfârşit; existenţă în afara oricăror determinări temporale; caracterul a ceea ce este etern (I 1); vecie (2), veşnicie (I 1), (livresc) etern (I 3). Vine şi acel moment când inima... ne îndeamnă către acele mişcări şi fapte a cărora suvenire nu o ar putea distruge eternitatea. HELIADE, D. J. 170/7. Politica... e un cameleon cugetător, perfid, e şarpele antic ce... promite tot, eternitatea, divinitatea însuşi, id., ap. GHICA, A. 693. Ideea eternităţii e nedespărţită de nişte atribute, precum sânt invariabilitatea, perfecţiunea etc. LAURIAN, F. 131/25, cf. 121/12. Vârstă sau zecimi de ani, în faţa producătoarei eternităţi, nu e decât o singură clipă. FM (1847), 1592/5, cf. NEGULICI. Căci sufletul se deşteaptă tremurând, strein, între aceste doaă eternităţi misterioase, eternitatea trecutului şi eternitatea viitoriului. CODRESCU, C. II, 93/11. Dar jur că voi merita iertarea: iată momentul... suprem din viaţa mea: eternitatea mi se deschide. LĂZĂRESCU, s. 87/9, cf. STAMATI, D., id. v. 2752/50. Această inteligenţă divină şi supremă a închipuit că toate fenomenele firmamentului... să nupiarză niciodată caracterul lor de unitate, de statornicie şi de orânduială, care sânt nişte adevăraţi martori pentru eternitatea... Creatorului lumii. BARASCH, M. II, 67/28. Lavater... a dat la lumină mai multe lucrări în versuri, mai cu seamă imagini (idei, închipuiri) asupra eternităţii (veciniciei), câteva cântări elvetice. FIS. 23/17. Operile acestui bărbat, dacă... ar fi avut şi calitatea stilului, ar fi fost ca un glob luminos, lucind în eternitate, fără a-şi mai întrerupe splendoarea. ARISTIA, PLUT. XXX2/22. Totul invita la umilire, la rugăciune. Omul se simţea împins cătră ceriu, cătră eternitate. CALENDAR (1857), 61/20. Cu ce aveţi a vă scuza înaintea generaţiilor viitoare pentru minutele ce le lăsaţi să treacă, să se strecoare pe dinainte-vă ca să se prevale în caosul eternităţii. ROMÂNUL (1857), nr. 8, 2]/52, cf. POLIZU. Ştiinţa... este în cea mai mare armonie cu credinţa religiunei, care atribuie eternitatea numai unei fiinţe adevărate, Creatorului. ISIS (1859), 202/36, cf. pontbrlant, d., prot. - pop., n. d., DRĂGHICEANU, C. 31, FROLLO, V. 212. Egiptul,... un întins mormânt, unde eternitatea se face pipăită şi unde nimic nu turbură tăcerea. BARONZI, I. L. I, 130/12, cf. 30/12. Eternitatea lui Dumnezeu. COSTINESCU, cf. LM. In eternitatea fără margini nu este orice bucată de timp, oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată? EMINESCU, O. VII, 93. Această stare oarbă şi neconştie a universului rămâne faţă cu eternitatea... cu o nesfârşită probabilitate, id. ib. XV, 25, cf. 42, DDRF, ENC. ROM. Iisus Cristos... e Dumnezeu. Eternitatea Lui întrece cu mult... partea de nemurire a celui mai bun dintre oameni. SĂM. I, 106, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Eternitatea prinsă-n cadre îşi poartă sfântul ei fior... Se-nchină sufletul supus In faţa veşnicei icoane Cu răstignirea lui Iisus. GOGA, POEZII, 190. Infinitul şi eternitatea sunt, raţional, insondabile. PÂRVAN, I. F. 108. Ne-am luat adio... cu păreri de rău de la priveliştile care ne dăduse... senzaţia eternităţii şi a vremelniciei. IBRĂILEANU, A. 83, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. La picioarele lui, şarpele Uroboros, încolăcindu-se cu coada la gură, îmi comunica semnul eternităţii şi al ciclurilor. SADOVEANU, O. XII, 12. Părinţii noştri geţi şi elini, domnilor, au învăţat de la Egipet şi de la Babilon cele douăsprezece simboluri şi... imaginile constelaţiilor, şi toate câte trebuiesc pentru a ceti în eternitate şi în clipa trecătoare, id. ib. 13. La Sadoveanu,... „pustietatea” muntoasă, codrul apărat de propriele-i sălbăticiuni, râul şi locurile geologice sunt metaforele eternităţii. STREINU, P. C. III, 117, cf. SCRIBAN, D. Nemişcarea amiezii trezeşte gândul eternităţii. VIANU, A. P. 80. Pe acest fior de tristeţe metafizică îşi va clădi universul său paradiziac, într-un absolut în care timpul şi spaţiul îi dau conştiinţa eternităţii. CONSTANTINESCU, S. I, 28. Tovărăşia spaţiului şi a eternităţii, mărturia molifţilor şi tăcerea lungă, mai adâncă decât oriunde şi oricând, m-au mişcat. ARGHEZI, S. X, 137. Poezia aceasta este... foarte frumoasă în elevaţia ei, într-o tristeţă a marilor probleme, prin nostalgia recilor ţinuturi ale eternităţii şi printr-un inedit lirism astronomic. CĂLINESCU, IST. LIT. ROM. 808. După concepţia metafizică a lui Hegel, „ideea” nu e o formă imobilă a cerului platonic. Ideea iese necontenit, din proprie iniţiativă, din sfera cristalină a eternităţii şi a logicii pure, pentru a se realiza în natură. BLAGA, Z. 82. Eternitatea, nemurirea sunt atributele dumnezeirii. Omul reprezintă un abia perceptibil moment din acest lanţ fără sfârşit. RALEA, S. T. III, 28, cf. DL, DM. Şarpele Uroboros este semnul unităţii cosmice, el exprimă eternitatea, pentru că nu are nici început, nici sfârşit. BARBU, PRINC. 89, cf. URSU, î. L. II, 262. Schimonoselile şi năframa neagră fluturată de măscărici sunt înălţate în spaţiile purpurii ale eternităţii. N. MANOLESCU, A. N. III, 96. Poetul sesizează riscul şi închipuie adâncul ca pe un paradis regăsit a cărui esenţă e fluiditatea şi a cărui finalitate, pentru subiectul liric, e iluzia eternităţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 8, 5/2. S-a scris enorm în acest stil despre umanism şi istorie, libertate şi necesitate, fiinţă şi eternitate, relaţii de natură mai mult filozofică decât poetică. SIMION, S. R. III, 101. Eminescu este ca poet expresia unei iubiri uriaşe... Aşa cum dialogul implică Logosul, iubirea implică eternitatea. MS. 1980, nr. 1, 11.0 (La pi, cu valoare de sg.) O stea... străluceşte din adânci eternităţi. MACEDONSKI, O. I, 155. Romanticul e independent şi prin natura lui structurală e îndemnat să computeze timpul cu „clipele”, „secolele”, „eternităţile”. CĂLINESCU, O. XVI, 25. (F i g.) Fiorul păcii-n suflet mi se lasă, Eternităţi îmi flutură veşmântul; Simt Dumnezeu cum mă primeşte-n casă. GOGA, POEZII, 316. Duc viermilor luceferi ce sparg singurătăţi, Le duc şi frumuseţea şi zâmbetul iubitei Şi gândul plin de lacrimi şi de eternităţi. LESNEA, I. 150. 918 ETERNITATE -73- ETERNIZA 2. Durată care nu va avea sfârşit; caracterul a ceea ce este etern (II 2); (în concepţiile religioase) viata veşnică, nemurire (i); vecie (1), veşnicie (II 1). V. nesfârşit2 (II), perpetuitate. Cei care au să piară în neantul eternităţii nu ordonă, ei se roagă. FILIMON, O. I, 321. Anime le... celor răi se duceau în Nifleim sau infernul german, unde erau condamnate a se munci în eternitate, id. ib. II, 186. Când fu aproape de moarte, când apropierea eternităţii dete spiritului său iluminarea mormântului, astă cugetare... deveni o convingere. BARONZI, C. IV, 98/24, cf id. I. G. 594/18, FROLLO, V. 212, COSTINESCU. Adeseori îmi părea cum că Eternitatea nu mi-ar fi destulă s-o ador. EMINESCU, O. VII, 196. Faţă cu eternitatea, adesea 73 ani plus încă o săptămână au o imensă valoare. CARAGIALE, O. VII, 107. Din fruntea bărbătească a unchiului se desprindea seninătatea,... liniştea clasică a figurilor intrate în pacea eternităţii. D. ZAMFIRESCU, î. 26. Să-ntrebăm un val să spuie: ce e mai sfântă şi mai mare, E veşnicia ta de unde, ori e eternitatea noastră. GOGA, POEZII, 355, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Formula personalităţii lui,... formulă ce s-ar putea fixa aşa: lucrează în cadrul conştiinţei tale morale, ca şi cum ai lucra pentru eternitate. LOVINESCU, C. VIII, 120. Ah, aş fi putut să mor... Ar fi putut să se aşeze între noi sensul unic al eternităţii... fără să ştiu cât mă iubeşti. CAMIL PETRESCU, T. III, 80. îi vorbesc de eternitatea sentimentelor noastre. A. HOLBAN, O. II, 79. I-am citit lucrările, m-am lăsat condus pe căile eternităţii unde s-a dus şi pe care pornise cu mintea altădată. D. GUŞTI, P. A. 63. Poetul îşi anunţă cursa cosmică şi eternitatea pegastă de după moarte. STREINU, P. C. I, 71, cf. SCRIBAN, D. Dincolo de realitatea vizibilă e ceva mai adânc,... ceva din eternitatea sufletului nostru e prins în acest tablou de tonalitate biblică. OPRESCU, I. A. IV, 38. Universul liric eminescian este o soluţie subiectivă a vieţii atingând însuşi destinul uman... Eminescu l-a contemplat din eternitatea durerii şi a morţii. CONSTANTINESCU, S. I, 130. Se şi găseau... pe căile eternităţii. ARGHEZI, P. T. 106. Ne-a fost silă de viaţă, am vrut să prelungim clipa în eternitate. CĂLINESCU, O. IV, 13. Eminescu este stăpânit, ca orice tânăr, de altfel, de obsesia eternităţii, id. ib. XI, 141. Contemplaţia divinităţii,... ierarhia sufletelor în eternitate, în acord cu doctrina virtuţilor teologice..., nu lasă de asemenea nicio îndoială asupra caracterului eticii danteşti. VIANU, L. U. 14. De la ritmul vieţii sufleteşti, care tinde către stabilizare, la acel al vieţii sociale, care manifestă aceeaşi tendinţă, putem descoperi acelaşi proces al conştiinţei, care se leagă de semne fixe ca să se agaţe de eternitate, în orice caz să se prezerve de moarte. RALEA, S. T. II, 159, cf. DL. In asfinţit regăseam umbra şi sufletul meu liniştit, Acela cu care nădăjduiam să trec în eternitate. ISANOS, V. 257, cf DM, CIORĂNESCU, D. ET. 3 210, DN2. Legenda l-a pândit pe Caragiale încă din timpul vieţii lui şi nu-l slăbeşte nici în eternitate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 7, 7/3, cf M. D. ENC., dex, dn3, drev, V. breban, D. G., D. ENC., NDN. 0 F i g. Din oasele de-atâta plâns spălate, Gândirea morţii sună diafană Şi se preface în eternitate. VOICULESCU, POEZII, II, 49. Acest portar simbolic la poarta eternităţii era îngăduitor. SADOVEANU, O. XVI, 398. 0 L o c. a d v. Pentru eternitate = pentru totdeauna; în mod definitiv. Acolo părinţi şi copii se vor dispărţi pentru eternitate. CODRESCU, C. II, 271/32. O oră a fortunei mă poate ferici pentru toată viaţa sau a şterge pentru eternitate numele meu dintre cetăţenii Veneţiei. LĂZĂRESCU, S. 74/3, cf. ROM. LIT. 186V4. Abandonarea culpabilului în calea sa rătăcită... ar fi un semn de părăsire,... ar fi de a perde pe acest nenorocit pentru eternitate. CONV. LIT. II, 61. Nouă, voi cu sângele vostru ne-aţi asigurat pentru eternitate libertăţile sacre şi fericirea României. BOLINTINEANU, O. 251. Cauzele erupţiunilor vulcanice... poate vor rămânea necunoscute pentru eternitate. CONTEMPORANUL, I, 103. S-au făcut pre atunci săpături... sfărâmând şi răsipind urme preţioase ale vechilor aşezăminte romane din acel colţ al ţării, însemnat pentru eternitate cu stampila colonilor romani din Dacia. ODOBESCU, S. II, 411. Gothe... a declarat cum că un dramaturg care ceteşte pe an mai mult de una piesă a lui Shakespeare, e un dramaturg ruinat pentru eternitate. EMINESCU, O. IX, 85, cf. BARCIANU. Când te gândeşti că acum Irina a dispărut pentru eternitate. A. HOLBAN, O. II, 198. O operă de artă... ar trebui să exprime o emoţie durabilă, prinsă pentru eternitate. OPRESCU, I. A. IV, 152. Noul edificiu al băncii de pe strada Doamnei, un adevărat palat,... placat cu marmură neagră, părând a fi înălţat acolo pentru eternitate. I. GHEŢIE, B. II, 447. ♦ (De obicei în contexte figurate) Celebritate, glorie (postumă); nemurire (2). Tu puteai însuşi cu toată invidia ta măreaţă Să reverşi peste făptura-ţi fericire şi viaţă Din eternitatea ta! HELIADE, O. I, 293. Pictori, eternitatea v-aşteaptă c-o cunună. EMINESCU, O. IV, 221. în competiţia firească tuturor copiilor de a scrie, însemnând tăbliţele eternităţii cu versuri sau proză, atitudinea de inhibiţie, spontană mai întâi, dar teoretică apoi, constituie în ochii mei de-acum, poate cea dintâi piatră de hotar a formaţiei mele spirituale. LOVINESCU, M. 14. Paşadia şi Pantazi împreună cu autorul, întreprind călătoria din urmă, pe punţile arcuite spre Eternitate. VIANU, A. P. 363. Caragiale supără numai din eternitatea lui literară. CONSTANTINESCU, S. II, 48. Este adevărat că sub unghiul eternităţii toţi creatorii importă în aceeaşi măsură, fie că va fi fost contribuţia lor mai adâncă,... fie că va fi fost mai redusă. PERPESSICIUS, M. III, 197. După douăzeci de ani trec iarăşi pe-aceleaşi uliţi Unde-am fost prietenul mic al ţărânii din sat. Port acum în mine febra eternităţii, Negru prundiş, eres vinovat. BLAGA, POEZII, 133. (Ironic) Dramatică i se părea nu situaţia de a rata eternitatea ca Pomponescu, ci de a rata viaţa. CĂLINESCU, B. I. 427. 3. (Prin exagerare; de obicei precedat de art. nehot. „o”) Perioadă îndelungată de timp; timp îndelungat; veşnicie (II 2). Cf. PONTBRIANT, D. Fiecare minut de întârziere e o eternitate pentru mine. BARONZI, C. VI, 235/20. Al tău pentru o eternitate şi per toujours. CARAGIALE, O. VI, 19. Ce sânt două zile de întârziere într-o eternitate? id. ib. VII, 118, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Până mâine?... Mă ofensezi, coniţă!... Pentru eternitate, coniţă, pentru eternitate poţi fi sigură aici de linişte. REBREANU, R. II, 102. Ce înseamnă o duminecă liberă în eternitatea unui an şcolar? BRAESCU, A. 255. Dar eu te aştept de o eternitate! A. HOLBAN, O. II, 23. Intr-adevăr, între două clipe poate exista spaţiul unei eternităţi. SADOVEANU, O. IX, 119. E o eternitate de când nu te-am văzut. SCRIBAN, D. Umbra de seară a parcului o făcea să se simtă într-un continent situat la o distanţă de o eternitate. ARGHEZI, S. IX, 54. Pentru oamenii inteligenţi, cinci minute înseamnă o eternitate. VINEA, L. I, 130. N-o să stăm o eternitate. Şi mie, Delta mi s-a părut extraordinară. H. LOVINESCU, T. 357, cf. DL, DM, DN2, DEX, V. breban, D. G. 0 (Precedat de art. nehot. „o”; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) In această singură privire ceteam... o eternitate de fericire. CONV. LIT. II, 52. Blânda turturică a sosit, ameţită de bucurie, aproape de soţul ei;... totul, pentru norocita păreche, pluteşte în visuri de plăcere, în farmec armonios! Cu gândul, ea soarbe, poate, o eternitate de fericiri! ODOBESCU, S. III, 36. I se păru o eternitate de ruşine maladivă. DELAVRANCEA, ap. CADE. - Pl.: (rar) eternităţi. - Din lat. aeternitas, -atis, fi*, éternité. Cf. it. e t e r n i t à. ETERNÎTĂ s. f. v. eternit. ETERNIZA vb. I. 1. Tranz. A face să dureze la nesfârşit, a face să devină etern (II2); a face să rămână veşnic în amintirea oamenilor, a imortaliza, a nemuri1; (astăzi, rar) a veşnici (1), (învechit) a înveşnici. V. perpetua. Este destul un scriitor mare spre a eterniza o limbă. NEGULICI, cf. PONTBRIANT, D. Lupta... fu atât de cruntă, încât învingătorul crezu de cuviinţă a-i eterniza memoria, zidind o biserică pe locul bătăliei. HASDEU, I. V. 169, cf. FROLLO, V. 212, COSTINESCU, LM. E o datorie sfântă a 92( ETERNIZA -74- ETEROCLIT, -Ă popoarelor... de a eterniza prin ajutorul artelor memoria bărbaţilor mari şi evenimentelor glorioase. ODOBESCU, S. III, 505. In zădar le scrii în piatră şi le crezi eternizate, Căci eternu-i numai moartea, ce-i viaţă-i trecător. EMINESCU, O. IV, 151. Fiecare caută să-şi facă... nemuritor numele şi să-şi eternizeze amintirea în paginile câtorva volume. REV. CRIT. II, 118. Eşti mândru pentru că simulezi viaţa pe pânză moartă şi eternizezi fapte mari. I. NEGRUZZI, S. V, 431, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Eroismul soldaţilor români şi suferinţele lor sunt pe veci eternizate de penelul lui Grigorescu. JUN. LIT. IV, 211. Radu Greceanu a avut sarcina să eternizeze splendoarea curţii lui Constantin Brâncoveanu. BUL. COM. IST. II, 3. îşi aduse aminte de iubirea lui, versurile în care se chinuise să eternizeze ochii ei verzi. REBREANU, I. 438. N-a fost notiţă injurioasă aruncată pe hârtie sau eternizată în tipar... pe care să nu fi încercat a o valorifica. AN. IST. NAŢ. I, 21, cf. RESMERIŢĂ, D., şăineanu, D. u., CADE. O simplă arhivă de date biografice, care nu are alt scop decât să înfăţişeze marelui public... viaţa şi activitatea acelor fii ai neamului nostru, [care] merită să fie eternizaţi în Pantheonul bănăţean. ARH. OLT. XII, 153. în „Faust” Goethe l-a eternizat în acel clocotitor personaj, născut din dragostea Elenei şi a lui Faust. BLAGA, Z. 83, cf. DL, DM, CIORĂNESCU, D. ET., 3 210, DN2. Sunt toate scrise pentru a organiza sub un unghi constant o lume şi un timp, cu ideea de a eterniza o eră care îşi epuiza specificul, cu paşi repezi. IST. T. II, 149. Visul-povestire îi eternizează: este emblema în care cei patru crai se reîntâlnesc, definitiv, după ce viaţa i-a adunat şi i-a risipit. N. MANOLESCU, A. N. III, 96, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G. Unirea politică, odată înfăptuită, trebuia să fie continuată, susţinută, eternizată printr-o „umanizare întru sublimul uman”. MS. 1988, nr. 3, 8, cf. D. ENC., ndn. ORefl. (pas.) Românii au fost în secolul XVşi XVI una din tăriile creştinătăţei.... Alţii au avut gloria, onorul, folosul, iar ii nu au avut decât dezastre (nenorociri). Cuveni-se ca o asemene strâmbătate să se eterniseze (învecinicească)? CALENDAR (1861), 87/13. Abuzurile se eternizează. CADE. Un marş care se eternizează astăzi, care va fi mâni, şi poimâni,... acelaşi şi acelaşi,... o, e cu totul altceva. SADOVEANU, O. XXI, 58. Mă voi mulţămi... să-i trimit... şi câte o contribuţie care... va arăta tuturor ce am crezut eu că trebuie subliniat în tehnica şi psihologia poporană, în năzuinţa lor de a se eterniza. IZV. XVIII, 219, cf SCRIBAN, D. O altă consecinţă a dezvoltării individualităţii în Renaştere este dorinţa de glorie... A cultivat-o Dante, la începutul secolului al XlV-lea, cu o pornire care înfrânge transcendentalismul Evului Mediu şi afirmă valoarea perseverării în amintiria oamenilor. Profesorului său, lui Brunetto Latini îi recunoaşte meritul de a-l fi învăţat cum se poate eterniza. VIANU, P. 35. 2. T r a n z. A prelungi (o acţiune) pe o perioadă nedeterminată de timp, a face să dureze mult timp. V. tărăgăna (2), tergiversa. Averile proscrişilor rezbelelor civile... a le împărţi sau a le vinde poporului, n-ar fi fost alt, decât a eterniza proscripţiunea sau confiscarea. TEULESCU, C. 7/27, cf. ALEXI, W. Şicana eternizează procesele. ŞĂINEANU, D. U., cf. CADE. Mulţi avocaţi eternizează procesele. SCRIBAN, D. Nu vreau să eternizez această fraudă. Ajunge. Scoate-mă, doctore, din această încurcătură juridică, te implor! VINEA, L. I, 163. ORefl. Discuţia pe tema asta ameninţa să se eternizeze. COCEA, S. I, 61. Intr-o materie aşa de controversată discuţia se poate eterniza. RALEA, S. T. II, 29. 3. Refl. (Adesea prin exagerare; ironic sau familiar) A rămâne într-un loc pe o perioadă îndelungată sau nelimitată de timp. Reuşi a se eterniza direct şi indirect pe toată întinderea bazinului istrian. HASDEU, I. C. I, 160. Aci e gălăgie, e neutrul teren unde... se adună paradoxele,... e caravanseraiul unde toţi intră şi nimeni nu se eternizează. ANGHEL, PR. 34, cf. CADE. Filfison însemna acum un fecioraş de boier sau arendaş, care se eternizează în Montmartre, la „Moulin Rouge”. SADOVEANU, O. XX, 218, cf. SCRIBAN, D. Femeile... când vin să-l vadă, uită să mai plece... Mai toate au detestabila tendinţă să se eternizeze. VINEA, L. 1,57, cf. DL. 4. R e f 1. şi t r a n z. (Rar) A rămâne sau a face (pe cineva) să rămână pentru o perioadă nelimitată de timp într-o anumită stare, situaţie etc. Orice asigurare de viitor însemna o despărţire de Rozica. Dar iarăşi nu putea stărui să se eternizeze în lenevie. REBREANU, I. 187. Sunt boli care ne eternizează mereu la vârsta de optsprezece ani. Adeseori bolile acestea, care întârzie maturitatea, fac pe poeţi. RALEA, S. T. III, 244. General în rezervă, Turkmenbaşi s-a eternizat în ultimii 21 de ani în funcţia supremă. RL 2006,5 110,8/4. - Prez. ind.: eternizez. - Din fr. éterniser. ETERNIZARE s. f. Acţiunea de a (se) eterniza şi rezultatul ei; imortalizare, perpetuare. Cf. eterniza (1). Cf. PONTBRIANT, D. Se rapoartă şi despre fondul destinat pentru eternizarea memoriei laureatului poet Andrei Mureşanu (a. 1868). ap. MAIORESCU, CR. I, 202. Fondul ce se creează pentru eternizarea memoriei lui Pumnul. EMINESCU, O. IX, 82, cf. ALEXI, W. în definirea caracterului istoric al fenomenelor va fi, pe această bază, un aşa haos, încât istoria se va înăbuşi sub cascada faptelor brute, proclamate de contemporanii lor ca istorice şi, ca atare cerându-şi eternizarea. PÂRVAN, I. F. 71, cf. 159. G. M. Fontanin... şi G. P. Constantinescu... au luat iniţiativa eternizării în bronz a chipurilor acestor apostoli ai şcoalei. ARH. OLT. XIII, 469. Nu un „roman de moravuri bucureştene”... urma a face..., ci acest poem al glorificării şi eternizării crailor; operă de transfigurare estetică. N. MANOLESCU, A. N. III, 96, cf. DN3, DSR, DEX2. - V. eterniza. ETEROCLÎT, -Ă adj. 1. (în dicţionarele din trecut) Care se abate de la regulile gramaticale. V. neregulat (2). Cf. I. GOLESCU, C., POEN. - AAR. - HILL, V. I, 8062/33, PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D. 223, FROLLO, V. 212, COSTINESCU, LM, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. 2. (Despre opere literare, artistice, arhitecturale etc.) Care se abate de la regulile stabilite, care este realizat printr-un amestec de stiluri, de genuri diferite. V. compozit. Cf. PROT. - POP., N. D., RESMERIŢĂ, D., CADE. „Filozofia cuvântului”, care, deşi nici de o sută de pagini, întruneşte un mare număr de autori de cea mai eteroclită formaţie. STREINU, P. C. III, 395. Edificiu eteroclit. SCRIBAN, D. In cadrul general al figurilor de stil, se pot observa variaţii individuale: imaginele, comparaţiile sau metaforele pot fi împrumutate uneia sau alteia dintre domeniile sensibilităţii, universului apropiat sau unor regiuni îndepărtate şi eteroclite. VIANU, A. P. 9, cf. DL, DM 359, DN2 358. O expoziţie eteroclită ca limbaj, lipsită de unitate în intenţii, poate ilustra în mod convingător o anume etapă din dezvoltarea vieţii artistice...? ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 66, 26/1. „Convorbirile critice” se restrâng la discuţii cu un singur autor,... ceea ce e foarte bine, pentru că „ montajele ” realizate în primele două numere erau prea eteroclite şi lipsite de un ax critic, ib. 1972, nr. 9, 25/5, cf. DN3. Un ansamblu heteroclit. DSR. 3. Care este alcătuit dintr-un amestec de elemente diverse, variate, care conţine un amestec de elemente diverse, variate. Acest amestec de tipuri şi nume eteroclite făcu... o impresie adâncă asupra lui. AL. PHILIPPIDE, S. II, 127. Jumătatea din stânga a dulapului... era plină de obiecte eteroclite: dosare, cartoane, cutii, flacoane, lupe. id. ib. 178. După lectura marilor poeţi, putea fi văzut cercetând... tratate care mai de care mai eteroclite. STREINU, P. C. II, 126. Cadrul e de provincie, etniceşte, eteroclită. id. ib. 231. Intre timp, Eminescu îşi statorniceşte domiciliul... în casele din 922 ETEROCROMOZOM -75- ETEROGEN, -Ă curtea bisericii Trei Sfetite, unde... mai locuia şi Miron Pompiliu şi,... chiar Slavici, toţi tineri afirmându-se în cercul eteroclit al „Junimii”. CĂLINESCU, O. XI, 183, cf. DL, DM 359. Un public eteroclit impune... o diversitate de repertoriu. T ianuarie 1969, 79. Sunt singurii care ştiau româneşte din toată acea clientelă eteroclită. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 17/3, cf. M. D. ENC. 441, DEX 297, V. BREBAN, D. G. 443, D. ENC. III, 71, NDN. 4. Ciudat, bizar, neobişnuit. Cf. FROLLO, V. 212. Aşteptând... O lume mai puţin heteroclită. ANGHEL - IOSIF, C. M. I, 67. Scoasei iute prosopul meu de drum..., al cărui miros heteroclit eram încredinţat că va covârşi... toate mirezmele acre şi sălbatice ale tuturor fiarelor universului. HOGAŞ, O. I, 218, cf. RESMERIŢĂ, D., DA Iii, 389. Gustul experienţelor poetice eteroclite conduce încă, sigur de sine, talentul lui V. Voiculescu. STREINU, P. C. II, 49. Gusturi eteroclite. SCRIBAN, D. In grupul eteroclit, „Craii de Curtea-Veche” încep să depene firul visărilor lor de esteţi. VIANU, A. P. 365, cf. DL, DM 359, DN2 358, M. D. ENC. 441, DEX 397, DN3, V. BREBAN, D. G. 443, D. ENC. III, 71, NDN. - Pl.: eterocliţi, -te. - Şi: heteroclit, -ă adj. - Din ir. hétéroclite, lat. heteroclitus, -a, -um. ETEROCROMOZOM s. m. v. heterocromozom. ETERODÎNĂ s. f. v. heterodină. ETERODÔNT, -Ă adj., s. m. v. heterodont. ETERODÔX, -Ă adj., s. m. v. heterodox. ETERODOXÎE s. f. v. heterodoxie. ETEROFÔN, -Ă adj. v. heterofon. ETEROFONÎE s. f. v. heterofonie. ETEROGÉN, -Ă adj. 1. Diferit prin natura sa; (despre părţi sau elemente ale unui întreg) diferit în ceea ce priveşte originea, provenienţa, felul; neasemănător, deosebit, divers, disparat, într-o alcătuire neunitară; (învechit, rar) eterogenic. Cf. I. GOLESCU, C., POEN. — AAR. — HILL, V. I, 8062/45, VALIAN, V. Din toată natura, carea ne înconjoară, se apucă şi trag neprecurmat noauă părţi alcătuitoare; şi din acestea heterogene (nepotrivite) părţi se produce prin puterea viieţei un nou omogen (asemenea, potrivit) produpt. VASICI, M. I, 157/26, cf. CAIET, 65724, NEGULICI. Apoi, vorbe multe,... pierdere de timp prin amestecarea de cestiuni secundarie cu principali, multe heterogene. BARIŢIU, C. VII, 302, cf. STAMATI, D., id. 314733, 4152/4. Dialectul italian rămâne mai roman, deşi nu mai latin, ca unul ce din capul locului se alcătuia de mai puţine părţi eterogene. RUSSO, S. 88. Aseminea mijloace el le-au născocit la 1800, prin înfiinţarea unei coloane alcătuite de un numer de plăci de doue metaluri deosebite (eterogene). ROM. LIT. 370734. Traducând această dramă într-un stil mai potrivit cu civilizaţia veacului nostru - voi a zice, în felul românismului, făr a fi împănată de ziceri eterogene - o dedic d-t[ale]. NEGRUZZI, O. III, 514, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Armata lui Petm cel Şchiop se compunea din trei elemente eterogene, turci, munteni şi secui. HASDEU, I. V. 90, cf. FROLLO, V. 213, COSTINESCU. Cuvintele se cade să fie de origine latină,... faţă cu care orce cuvânt de origine heterogenă are în sunetele lui ceva nepotrivit. MAIORESCU, CR. îi, 279. In intenţiile d-sale stă să mulţumească pretenţia majorităţii radicale şi să elimineze astfel din cabinet elementele eterogene. EMINESCU, O. XI, 126. D-sa ştie că toate elementele c-o ambiţie extravagantă de a parveni sânt naturalmente eterogene şi că a le da vânt... înseamnă a înstrăina ţara? id. ib. XIII, 236. Limba română, cu toate elementele eterogene, ce este nevoită să încorporeze, rămâne, prin fond, limbă rustică latină, mai curată şi mai avută decât orice dialect romanic. MACEDONSKí, O. IV, 114. Cuvintele de origine eterogenă nu mai trebuiesc excluse sistematic din limbă. id. ib. 122, cf. DDRF. Ce unitate de acţiune poate rezulta din deliberaţiile unui minister compus din elemente aşa de eterogene (a. 1859)? ap. XENOPOL, I. R. XIII, 33, cf. ENC. ROM. II, 697, BARCIANU, ALEXI, W. Funcţiile pe cari aceşti diverşi şi eterogeni eroi le-au ocupat, ar fi rămas, desigur, o ficţiune, dacă ei n-ar fi căutat să le puie în valoare. ANGHEL, PR. 107. Să se vadă cu ce noţiuni neîndestulătoare lucrează şcoala organică şi cum, adunând la un loc elementele eterogene, ajunge la nişte încheieri surprinzătoare pentru sociologie. PETICĂ, O. 485. O a treia presupunere nu poate exista, întrucât nu avem cunoştinţă şi dovezi de un alt element lingvistic eterogen. GR. S. I, 213, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Am stat totuşi veacuri dezbinaţi sub influenţe felurite ce nu ne-au diferenţiat fundamentul moral, dar ne-au adăugat şi elemente eterogene pe care nu trebuie să le înlăturăm. LOVINESCU, S. I, 34, cf. VIII, 87, DA nls 389. Adoptă procedeul simbolist al acumulărilor de imagini eterogene, dar convergente ca sens emotiv, refăcând o atmosferă unitară... Mai multe imagini, disparate, dar constituind o atmosferă. VIANU, A. P. 350. D. Camil Petrescu îşi defineşte culegerea de articole atât de eterogene ca preocupări, din „Teze şi antiteze”, drept „viaţa romanţată a unui deceniu literar”. CONSTANTINESCU, S. IV, 270. Aş putea spune... ce se găseşte într-un anumit sertar şi câte mărfuri eterogene îl ocupă. ARGHEZI, S. XIII, 153, cf. XII, 31. Gaittany avea obiceiul de a organiza mese,... adunând laolaltă indivizii cei.mai eterogeni. CĂLINESCU, B. I. 90. Diplomaţii jucau tăcuţi bridge pentru că nu puteau să-şi acorde gândurile lor atât de eterogene. id. S. 406. îmi amintesc să fi descoperit..., în întâiu-i volum..., printre foarte numeroase vestigii eterogene, o stăruitoare vână de nobleţe parnasiană. PERPESSICIUS, M. I, 158. Viziunea liniei şi mişcarea (ca tensiune şi trăire) sunt stări sufleteşti cu totul eterogene, amândouă sunt însă deopotrivă stări de conştiinţă. BLAGA, Z. 41. Elementele eterogene colonizate din diferite regiuni ale Imperiului Roman în regiunile balcano-carpatice. L. ROM. 1953, nr. 3, 87. Conflictul slab al romanului încearcă în zadar să sudeze părţile eterogene ale cărţii. CONTEMP. 1953, nr. 330, 4/6. Repertoriile muzicale ale lăutarilor orăşeni, împestriţate de tot soiul de elemente eterogene. ALEXANDRU, I. M. 152. Alecsandri alcătuieşte din elemente eterogene o compoziţie care reuşeşte să nu fie nici doină de dragoste şi nici de voinicie. CIOCULESCU, I. C. 115. Amestecul e, desigur, opera negustorilor, care..., grăbindu-se să-şi investească banii şi aplicându-şi gusturile eterogene, au stricat de multe ori stilul oraşelor. TUDORAN, O. 253, cf. DL, DM. Ca şi în cazul obiceiurilor de iarnă, elementele constitutive ale diferitelor manifestări au un caracter eterogen. Ele au migrat de la un obicei la altul..., sfărâmând astfel unitatea acelora din care s-au desprins. IST. LIT. ROM. I, 29, cf. URSU, T. Ş. 200, DN2. Pierde din vedere lipsa de omogenitate a jocului, compilat din mai multe motive eterogene, care n-au format de la început o unitate. IST. T. I, 85. Automl „Crailor” nu se satură să scotocească un oraş straniu prin sedimentările eterogene, prin balcanismul voluptuos, prin aerul crepuscular. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 35, 5/1. Omonimia lexicală se justifică şi se rezolvă prin sintagme lexicale eterogene. SCL 1970, 459, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC. 2. Care pune în relaţie elemente diferite prin natura lor; (despre un întreg) alcătuit din părţi diferite în ce priveşte originea, provenienţa, felul; care nu are unitate, în care părţile continuă a rămâne distincte. De la scriitor... să ceară stil, şi zicând stil nu va să zică vorbe innobile şi eterogene cu întregul unei limbi. HELIADE, O. II, 330. Intr-o seară de toamnă..., împregiurul unei mese,... şedea cinci tineri, carii înfăţoşa adunarea cea mai eterogenă ce-şi poate cineva închipui. KOGĂLNICEANU, O. I, 96. La 1857,... găsind acolo o populaţiune eterogenă, id. ib. IV;, 116. Altoaiele eterogene (de deosebite ramure) descrise în cărţile celor vechi precum vie altoită pe nuc..., trandafir altoit pe mirt. PENESCU, PR. 51/1. S-a mai 930 ETEROGEN, -Ă -76- ETEROGENIT ATE adaos... casarea vechiei împărţiri politice... şi împărţirea ţerei întregi numai în 10, iară mai apoi în 11 districte mari, fără niciun respect la amestecul de naţionalităţi heterogene. BARIŢIU, P. A. I, 472, cf. LAZARINI, M. 21/20. După care pierderi împrumutându-ne cu alte [cuvinte] străine eterogenee în locul celor pierdute. CP 87/26. Atelajul eterogen. ALEXANDRESCU, O. I, 311, cf. PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D. 223. împrumuturilor făcute de la străini şi de la vecini să ştie un popor a le da un caracter de originalitate, care să le distingă de operele eterogene. ODOBESCU, S. II, 251. Cultura şi literatura la români nu merg defel în acelaş pas, ba sânt eterogene chiar. EMINESCU, S. P. 15. Eminescu... a avut nenorocul să lucreze sub o direcţiune... eterogenă faţă cu ideaţiunea poporului nostru,... sub direcţiunea unei şcoli pesimiste. CARAGIALE, O. III, 173. Atât în evoluţiunea organică, cât şi în cea socială,... se observă o continuă trecere de la forme mai omogene şi mai nedefinite, la altele mai eterogene şi mai definite. REV. CRIT. I, 15. O generaţie nouă se ridicase...; vroia să maghierizeze în 10 ani (!) naţiile eterogene. XENOPOL, I. R. XII, 13. Nu vreau să părăsesc aceasta catedră, fără a face profesie publică de atitudinea ştiinţifică şi naţională ce voi observa în activitatea mea faţă de popoarele eterogene, pe cari soarta le-a aşezat în mijlocul nostru. AN. IST. NAŢ. I, 17. Tot ce e orăşenesc în Creangă e inferior. Mai întâi pentru că este ceva eterogen concepţiei şi expresiei generale a operei. IBRĂILEANU, S. 153. Au pus mâna de la dualism încoace pe toate provinciile eterogene, dizbrăcăndu-le de drepturile lor. L. COSTIN, GR. BĂN. 19, cf. CADE. Găsim în versuri nesiguranţă de limbă... şi, mai ales, un amestec de eleganţă şi vulgaritate... „Ambrozie şi poşircă” e o asociaţie eterogenă. LOVINESCU, C. IV, 18. Muzica orientală... se găseşte risipită în limbajul cântecelor populare sau în puţine îmbinări eterogene de imagini muzicale. IZV. XI, 31. Această sforţare la noutatea temelor... se remarcă mai ales în romanele de al doilea plan, şi din ea rezultă aspectul felurit până la eterogen al totalului creaţiei sale. STREINU, P. C. II, 187, cf. SCRIBAN, D. Macedonski îşi alege termenii săi de comparaţie... din sfere cu totul eterogene faţă de aspectele pe care vrea să le sensibilizeze. VIANU, A. P. 246. D. Călinescu avea, atunci, o concepţie prea eterogenă despre acest gen, în care a voit să cuprindă prea mult. CONSTANTINESCU, S. II, 214. Ca substanţă şi ca tehnică romanul este eterogen, id. ib. VI, 83. Acel spirit arhitectonic, singurul în stare să dea unitate şi atmosferă tomurilor de poezie, eterogene şi arbitrare - prin chiar natura lor. PERPESSICIUS, M. I, 123, cf. DL, DM. Cum s-ar putea şti ce este exact „limba” literaturii artistice dacă nu se cunosc în prealabil elementele stilurilor limbii literare...; cum să definim oare ceva eterogen decât stabilind proporţia şi calitatea amestecului? L. ROM. 1959, nr. 1, 70. Folclorul copiilor are un conţinut complex şi eterogen, deoarece cuprinde piese create în epoci diferite, şi unele sunt preluări din folclorul maturilor. IST. LIT. ROM. I, 181. O primă piedică în calea alcătuirii prezentei tipologii a păstoritului este caracterul eterogen al lucrărilor apărute asupra acestui subiect. VUIA, PĂST. 11. Programele sunt de multe ori eterogene, hibride. M 1965, nr. 3, 15/2. întors din Orient, poetul cunoştea structura eterogenă a Imperiului Otoman, slăbiciunea lui constituţională. ROMÂNIA LITERARĂ, 1968, nr. 3, 5/2. S-a putut remarca din exemple... cât de eterogen este corinticul. MANOLESCU, A. N. I, 56, cf. III, 99. Alcătuire eterogenă, incluzând alături de studii de istorie literară, portrete intelectual-morale, micro-eseuri, comentarii teatrale, ib. 1970, nr. 114, 4/2. Viziunea eterogenă asupra tematicii publicaţiei se răsfrânge şi asupra conţinutului. CONTEMP. 1972, nr. 1 313, 8/1. De multe ori, între zidurile vechi ale Jilavei... şi Gherlei, un eterogen şi neaşteptat public în zeghe aplaudă piesa aceasta a lui Ionescu. STEINHARDT, J. 284. Numai în felul acesta devin explicabile o serie de filiaţii permanente, paralelisme şi concordanţe între zone literare total heterogene, în afara oricăror contaminări şi „influenţe” posibile. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 50, 4/2, cf. M. D. ENC., DEX. S-ar putea uşor crede că ne aflăm în faţa unui volum relativ eterogen. SCL 1976, 92, cf. DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 0 (învechit, astăzi rar) Gen eterogen (si substantivat, n.) = gen neutru, v. n e u t r u (1). Cf. CARAGIALE, O. I, 89. Neutrele au devenit masculine la singular şi feminine la plural, au devenit eterogene. PHILIPPIDE, P. 114. Limba . română cunoaşte trei genuri: masculin, feminin şi ambigen (sau eterogen). IORDAN, G. 80, cf. RESMERIŢĂ, D. Cu folos şi pentru chestiunea eterogenului românesc se poate ceti studiul lui H. Lommel DR. IV, 1 056, cf. ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., DSR. Substantiv eterogen = substantiv neutru, v. neutru (1). Cf. COSTINESCU, LM, DDRF, CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX, D. ENC. Număr eterogen = număr mixt, v. m i x t. Cf. CADE. 3. (Chim., Fiz.) Calitate a unui sistem fizico-chimic de a fi constituit din părţi cu proprietăţi structurale sau funcţionale diferite. Daca se compară corpi de natură deosebită sau eterogeni între dânşii,... atunci volumele egale nu mai au tot aceeaş greutate. MARIN, F. 42/37. Se zice în fizică că polii eterogeni (de deosebite feluri) în magnet sânt poli care se iubesc. BARASCH, M. iii, 60/24. O să se apropie amândouă foile una de alta, fiindcă amândouă sânt acum electrizate de două electricităţi eterogene, id. ib. 69/20. E un fenomen cunoscut că două gazuri eterogene puse în vecinătate unul de altul se amestecă în curând. EMINESCU, O. XV, 1 167, cf. MINERVA, CADE, LTR, T. V. IONESCU, E. 160, LTR2. Se numeşte cataliză eterogenă reacţia catalitică în care catalizatorul se află în altă fază decât sistemul. CHIM. AN. CĂLIT. 71, cf. DTT, DREV. - Pl.: eterogeni, -e. - Şi: (învechit, astăzi rar) heterogén, -ă, (învechit, rar) eterogenéu, -ée, eteroghén, -ă (stamati, d.) adj. - Din fr. hétérogène, lat. med. heterogeneus, -a, -um, germ. heterogen, ngr. ETEpoyevfiç. ETEROGENEITÁTE s. f. v. eterogenitate. ETEROGENÉU, -ÉE adj. v. eterogen. ETEROGENÉZÀ s. f. v. heterogeneză. ETEROGÉNIC, -Ă adj. (învechit, rar) Eterogen (1). Va ţinea o luptă statornică pentru ca să gonească din trup umorii acei eteroghenici şi stricaţi, care pricinuiesc boalele. VEIS A, I. 12/5. Toţi porii trupului nu sânt altă decât canaluri... a cărora natură nu slujaşte decât pentru a deşărta tot ceea ce este în trup eteroghenic şi stricăcios. id. ib. 124/15, cf. 169/21. - Pl.: eterogenici, -ce. - Şi: eteroghénic, -ă adj. - Cf. ngr. £T8p0Y£vfiç,fr. héterogène. ETEROGENÍE s. f. v. heterogenie. ETEROGENITÁTE s. f. însuşirea de a fi eterogen (1, 2); diversitate, lipsă de unitate, dispersare. Cf. poen. - aar. - hill, v. i, 8062/47, negulici, stamati, d., id. v. 4152/5, frollo, v. 212, COSTINESCU. Cu cât fiinţele organice fac progres, cu atât se măreşte diviziunea muncei între celulele ce constituiesc indivizii organici; şi cu aceştia capătă mai multă eterogeneitate şi mai multă coheziune. CONTA, O. F. 327. Cât priveşte diferinţa între cunoştinţa filozofică şi cea matematică, ele arată o eterogeneitate foarte mare. EMINESCU, O. XIV, 439. Esistă o atât de mare eterogenitate în sânul societăţilor, încât... nu întâlnim zece indivizi la care să se vadă uniformitate la chipul lor... de a simţi. REV. CRIT. I, 149, cf. BARCIANU, 243, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Nemulţumirea... nu creşte proporţional cu distanţa şi eterogeneitatea, ci cu apropierea şi omogeneitatea. LOVINESCU, C. V, 79. Poezia rezultă dintr-o eterogenitate sau, cel puţin, dintr-o stare ambiguă, care se manifestă ca atare. STREINU, P. C. I, 92, cf. SCRIBAN, D. Cu toată eterogenitatea ideologiei eminesciene, cu tot substratul ei afectiv..., d. Dima găseşte ca o noutate... „că a încercat o adaptare 936 eteroghen, -ă -77- ETIC, -Ă originală a idealismului hegelian la concepţia teologică a istoriei CONSTANTrNESCU, S. II, 450. Dostoievski... ne-a arătat în viaţa sufletească a eroilor săi această eterogeneitate a elementelor care compun conştiinţa omenească. RALEA, S. T. I, 96. Cartea e acum criticată mai ales pentru cusururi de construcţie (acţiune deslănată, eterogeneitate de planuri etc.). V. ROM. 1960, 104/1, cf. DN2. La toate nivelele, Ismail e o făptură cu desăvârşire contradictorie. Dar eterogenitatea nu e singurul lucru frapant. N. MANOLESCU, A. N. III, 17, cf. SFC VI, 61. Este evidentă... ëterogeneitatea neobişnuită a spaţiului geografic, pe care acest prozator are ambiţia să îl compună. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 26,10/4, cf. dex, dn3, ndn. - Şi: eterogeneitate, (rar) heterogenitate (dn2, dn3, ndn) s. f. - Din lat. med. heterogenitas, -atis, heterogeneitas, -atis, fr. Hétérogénéité. Cf. germ. Heterogen(e)ităt. ETEROGHÉN, -Ă adj. v. eterogen. ETEROGHÉNIC, -Ă adj. v. eterogenic. ETEROGRÉFÀ s. f. v. heterogrefă. ETEROINFÉCTTE s. f. v. heteroinfecţie. ETEROMÂN, -Ă s. m. şi f. Toxicoman care se droghează CU eter1 etilic. Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, DN2, FORM. CUV. I, 140, DEX, DN3, NDN. - Pl.: eteromani, -e. - Din fr. éthéromane. ETEROMANÎE s. f. Formă de toxicomanie constând din consumarea (inhalare, injectare etc.) repetată a unor cantităţi crescânde de eter1 etilic, în scopul obţinerii unei stări de excitaţie psihică. Cf. CADE, DER, DN2, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. - Pl.: eteromanii. - Din fr. éthéromanie. ETEROMÉTRIC, -Ă adj. (Despre versuri) Care are măsuri diferite; (despre strofe) care admite două sau mai multe versuri de măsuri diferite. Un capitol despre poezia populară... pune în valoare, alături de structurile monometrice şi izosilabice, formele heterometrice şi asilabice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 9, 11/2, cf. DN3, NDN. - Pl.: eterometrici, -ce. - Şi: heterométric, -ă adj. - Din fr. hétérométrique. ETEROMÔRF, -Ă adj. v. heteromorf. ETERONÎM, -Ă adj. v. heteronim. ETERONIMÎE s. f. v. heteronimie. ETERONÔM, -Ă adj., m. v. heteronom. ETERONOMÎE s. f. v. heteronomie. ETEROPROTEÎDĂ s. f. v. heteroproteidă. ETERÔS, -OÂSĂ adj. (Chim.; învechit, rar) Eteric (4). Acetatul de etil se preparează distilând un amestec de alcool, de acetat de sodiu şi acid sulfuric. El este un lichid incolor, cu un miros eteros, foarte plăcut. PONI, CH. 304. - Pl.: eteroşi, -oase. - Eter1 + suf. -os. ETEROSF&RĂ s. f. v. heterosferă. ETEROSUGESTIE s. f. v. heterosugestie. ETEROTHALÎS s. m. (Jur.; grecism învechit, rar) Nume dat fiecăruia dintre fraţii născuţi din acelaşi tată şi din mame diferite. Iară de nu va avea frate de un tată şi de o mamă, şi va avea alt frate care va fi de un tată şi două mumâni, atunci îl moşteneaşte frate-său carele să cheamă eterothalis (şi eterothalis să cheamă când sânt doi fraţi de un tată şi de două mumâni). ÎNDR. LEG., ap. MURNU, GR. 23, cf. GALDI, M. PHAN. 38, ROSETTI-CAZACU, I. L. R. 1,353. - Din ngr. eTepo0aXf|q. ETEROTÎP, -Ă adj. v. heterotip. ETEROTROF, -Ă adj. v. heterotrof. ETEROTROFÎE s. f. v. heterotrofie. ETEROZIGOT, -Ă adj., s. m. v. heterozigot. ETEZIÂNE adj. v. eteziene. ETEZIENE adj. (în sintagma) Vânturi eteziene = vânturi care suflă vara, în fiecare an, de la nord la sud, în Mediterana Orientală, în timpul caniculei. Cf. poen. - A ar. - hill, v. i, 623 */25. Taie cetatea în două strade principale, ca să poată priimi dulcea suflare a vânturilor etejsiane. BARONZI, I. L. 1,153/4, cf. 198/22, ENC. ROM. Acestea sunt vestitele vânturi etesiene (= anuale) ale grecilor, pe cari ei le foloseau spre a pluti spre Egipt. MEHEDINŢI, G. F. 89, cf. ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. Vânturile etesiene sunt asemănătoare musonilor şi se datoresc diferenţei de temperatură dintre mare şi uscat, ltr2 XVIII, 551. - Scris şi: (după fr.) etesiene. - Şi: (învechit) eteziâne (scris şi etesiane) adj. - Din fr. [vents] etesiens. ETIAJ s. n. Nivel convenţional de referinţă al unui curs de apă, stabilit pe baza nivelurilor minime anuale pe o perioadă îndelungată de timp şi în raport cu care se măsoară cotele apelor. Cf. ALEXI, W. Peştii — şi în special crapul —... se duc mai cu seamă spre bălţile Somovei sau spre bălţile Basarabiei cari, deşi sunt bălţi adânci cu nivelul fundului sub etiajul Dunărei, au totuş împrejurul lor şi suprafeţe întinse de teren inundabil. ANTIPA, P. 618, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Se fac hărţi zilnice, pe care se notează etiajul Dunării şi a râurilor mai însemnate. MINERVA, cf. CADE, ABC MAR. E de mare importanţă cunoaşterea etiajului unui curs de apă folosit pentru irigarea terenurilor învecinate. ENC. AGR., cf. SCRIBAN, D., LTR. Prin etiaj se înţelege nivelul minim al apelor (calculatpe o perioadă de 10 ani). GHELASE, U. P. II, 168, cf. LTR2, DP. Etiajul sau mivelul 0 constituie nivelul convenţional de referinţă faţă de care se măsoară nivelurile (cotele apelor) şi se întocmesc planurile de amenajare hidrotehnică. DER, cf. DN2, DTT, M. D. ENC., DEX, DN3, V, BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - Pronunţat: -M-aj. - PI.: etiaje şi (rar) etiajuri (SCRIBAN, D.). - Din fr. etiage. ETIC, -A suBst., adj. I. 1. S. f. Ştiinţă care se ocupă, din perspectiva principiilor morale, cu studiul teoretic al valorilor şi condiţiei umane şi cu rolul lor în viaţa socială. Laertie... şi Bocatie... spun că au fost obiceaiu la filosofii Athinei ca niceunui filosof nu să cădea ce* învăţa în şcoală până n-ar fi arătat întâi 961 ETIC, -Ă -78- ETIC, -Ă dovadă întru învăţăturile fizicăi şi ethichii. N. COSTIN, C. 522. Numai ithicăi, adecă învăţăturii obiceinice, temeiul şi sfârşitul iaste. CANTEMIR, O. C. IV, 243, cf. 60, 106. Itica ori învăţătura de bunele obiceiuri. AMFILOHIE, G. F. 7r/4. Ethica, în carea se arată calea cum putem să ascultăm de cele ce să poruncesc în legi. MICU, L. 18/4, cf. DRLU. Etica au învăţătura năravurilor. MUMULEANU, C. 168/22. Practica iarăşi arătând calea spre cel bun învaţă sau în neam ce este bun, sau în feliu ce e drept, cinstit, frumos, sau de trebuinţă. Şi la cel bun în neam să îndeletniceşte ithica, adecă filosofîa moralnică. POTECA, F. 4/20, cf I. GOLESCU, C., POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6232/4, NEGULICI, STAMATI, D., id. V. 2752/6. într-adevăr acest gust pen tru sâmţiri estraordinare însemnează o decadinţă a adevăratului simţ estetic, dar din punctul de vedere al eticei (moralei). BARASCH, M. III, 107/25, cf. POLIZU, ANTONESCU, D., FROLLO, V. 213, COSTINESCU, LM. Confuzia... în politică, în educaţia tinerimii, în etică, în relaţiile sociale, provine din starea înapoiată, în care se află încă toate ştiinţele numite „biologice”, îndeosebi psichologia. MAIORESCU, CR. II, 131. Logica, fiind o ştiinţă, este... o cercetare a adevărului; prin chiar aceasta ea contribuie indirect la unul din scopurile principale ale orcărei etice şi pedagogii: la respectul adevărului, id. L. 162. Cultura e privită ca un izvor deosebit al moralităţii..., totodată însă ea cere multe în privirea împlinirei chemării noastre omeneşti cari sânt străine sau indiferente pentm etica şi religiozitatea pură. EMINESCU, O. XIV, 916, cf. DDRF. Cad în o mare greşală metodologică... aceia cari scot cu totul din pedagogie chestia scopului educaţiei, o dau pe seama altor ştiinţe, etica sau teologia, ca s-o cerceteze. ARHIVA, X, 95, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Etica şi metafizica sunt de mii de ani într-o violent-agitată devenire, tocmai din cauza nesiguranţei cunoştinţelor noastre asupra lumii şi vieţii. PÂRVAN, I. F. 105, Cf RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE, SCRIBAN, D. Schiller ne apare ca un gânditor kantian, ca unul din acei care dezvoltă în consecinţe noi, interesante pentru etică şi estetică, poziţiile kantismului. VIANU, L. U. 349. Intre punctele sale de plecare se găsesc astfel definiţii foarte precise, aproape kantiene, despre „morală” şi „etică”. BLAGA, Z. 283. Practicile care exaltă forţa şi libera ei desfăşurare sunt de domeniul politicii. Nietzsche confundă între ele politica şi etica. RALEA, S. T. II, 269, cf. DL, DM, DER, URSU, î. L. I, 137, II, 262, DN2. Edmund Wilson confirmă teza lui Gide despre simbolism, care s-ar fi constituit prin respingerea vieţii în numele artei şi n-ar fi propus niciodată o etică, ci numai o estetică. N. MANOLESCU, A. N. III, 106. Cred că de la... absolutizarea acestor adevăruri a pornit ceea ce se cheamă în mod curent filozofia limbajului, tendinţă cu manifestări extrem de variate în domenii dintre cele mai diferite, pornind de la logică şi teoria matematicii şi sfârşind cu lingvistica,... psihanaliza, etica şi estetica. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 85, 5/1, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G., D. î. LAT. - ROM. 181, D. ENC., NDN. ♦ Obiect de învăţământ care se ocupă cu studiul eticii (II); lucrare care tratează principiile de bază ale eticii. Ce jiganiia spurcată, încă demult în şcoala Camilopardalului ithica ascultând. CANTEMIR, O. C. IV, 173. De dimineaţă să ezamenuiască cineva pe tineri din relighie, din etică (sau învăţătura bunelor năravuri). CARTE TREB. II, 312/10. Eticele lui Aristot. COSTINESCU. Scrieri:... etica... în 10 cărţi; politica în 8 cărţi. ENC. ROM. I, 260. Se mai afla deschisă... o etică a lui Spinoza, recitită în dozepmdente. VINEA, L. I, 51. Nu vom susţine niciodată că o carte de poezii se va substitui unui manual de etică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 105, 4/4. Scrie un tratat de filozofie, etică, politică fără egal în literatura sud-est europeană a timpului, ib. 1971, nr. 119, 13/1. 2. Concepţie etică (II 1) proprie unui filozof, unui scriitor etc. Trecând la epoca berlineză, de înrâurire a eticei schopenhauriene. CONSTANTINESCU, S. II, 554. Etica eminesciană este o formă a absolutului metafizic, id. ib. VI, 179. Etica lui Shakespeare rămâne astfel pur imanentistă. VIANU, L. U. 89. Desigur că şi etica şi estetica lui Kant nu mai sunt ale noastre, id. P. 162. Aceste consideraţii rămân străine eticii kantiene. RALEA, S. T. II, 253. In subtextul acestei poezii... pluteşte triumfător sentimentul obiectiv, lipsit de orice ostentaţie, al datoriei împlinite, întmpat într-o strofă puternică, revelatore pentru etica lui Alecsandri. IST. LIT. ROM. II, 470. Ceea ce contează în etica lui Dostoievski... nu [este] practicarea unei virtuţi cuminţi, egale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 32, 19/3. 3. Ansamblul normelor de conduită morală. V. m o r a 1 ă (1). Aşijderea ithica nu altor fapte, fără numai ceiia carea cu socoteală şi cu înţelegere iaste, slujeşte. CANTEMIR, O. C. IV, 244. Să venim iarăş la prochimen. Ethica în Curan, întru care să coprindu faptele cele bine plăcute iaste a ţinea cu slobozenie patru soţii după lege. VĂCĂRESCUL, IST.2 10. Câţi învaţă pe tineri... cu care mijloc să dobândească bunătatea şi bunele fapte, aceştia cu atât mai mult folosesc pe ascultători, că aceia îi îndemnează numai la ritorică, iar aceştia ne îndreptează şi ithica. GOLESCU, S. 277. Chinezul... va privi cu un simţământ de superioritate religia creştină, ce i se va părea o palidă exegeză... a eticei Vedelor. EMINESCU, O. IX, 165. Avem, aşadar, astăzi, o armată de muncitori ai condeiului, adevăraţi declasaţi sociali, cu mai mult talent şi hărnicie, dar cu mai puţină zăbavă şi etică. LOVINESCU, C. IV, 6. Horaţiu nu reprezintă numai o estetică, ci şi o etică. id. ib. X, 160. Etica ce se organizează în astfel de condiţii nu va fi aşadar o încercare filosofică de a lămuri cauzele şi condiţiile vieţii morale. VIANU, A. P. 164. Etica societăţii sclavagiste nu îngăduia preţuirea muncii şi, prin urmare, nici a meşteşugarilor, id. P. 20. Am cita tot ce se referă la acest ciclu, în care o supremă etică a vieţii simple, domestice se-mbracă într-o expresie poetică de mare strălucire. CONSTANTINESCU, S. I, 102, cf. II, 561. Erau... în fond filozofi întemeiaţi pe speculaţiune în scopul de a ajunge la o teorie generală asupra universului..., din care tindeau să derive un sistem practic omogen: o etică, o estetică, o politică. CĂLINESCU, O. XI, 203. Angajarea insului într-o alcătuire colectiv-spirituală, organizarea lăuntrică a sufletului printr-o credinţă impersonală, etica anonimatului - definesc deopotrivă nevoile adânci ale acestei vremi. BLAGA, Z. 78. Omenirea a văzut totdeauna în puritate cel mai înalt grad de etică. RALEA, S. T. I, 56, cf DL, DM, DN2. Ardeleanul e... înclinat spre fundamental, spre general. Are vocaţia eticii şi crede în legea firii care pedepseşte orice abatere de la ea. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 9, 8/3. Critica nu-i o ştiinţă. Ea trebuie să aibă, fireşte, metodă, rigoare, etică, dar de o ştiinţă precisă nu poate fi vorba. L 1972, nr. 527, 7/3, cf. M. D. ENC. Iubirea are o etică şi o estetică, este o formă de cunoaştere şi un mod de a fi. SIMION, S. R. III, 99, cf. DEX, DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 0 (Urmat de determinări care precizează felul, natura, domeniul) La această istorie ce scriu în limba rumânească amu găsit cu cale a da idee... şi dă legea moamethană cititorilor, pântru ca să aibă oareşcare ştire dă ethica credinţii. VĂCĂRESCUL, IST.2 11, cf. 15. Interesele reciproce creează un fel de regulamentare consuetudinară, care e prima formă a eticei sociale pe baze pragmatiste. PÂRVAN, I. F. 111. Morala ce se poate înfiripa din „Cugetări” marchează cele mai multe contraste faţă de etica religioasă. VIANU, A. P. 165. Dante este... un poet medieval prin sistemul valorificărilor sale morale, împrumutat eticii teologice, id. L. U. 14, cf. 55. D. V. Voiculescu şi-a întovărăşit de îngeri frământarea sa mai mult de etică religioasă decât propriu-zis atitudine mistică. CONSTANTINESCU, S. I, 333. Creştinismul ar fi voinţa de putere a celor slabi, cari se aliază ca să submineze pe cei tari, inoculând acestora etica umilinţa. BLAGA, Z. 191. Bunătatea şi mila... formează baza pe care se sprijină toată etica creştină. RALEA, S. T. II, 236. Etica antică face o distincţie esenţială între viaţa practică, activă, şi cea teoretică şi contemplativă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 101, 4/2. ♦(învechit; în forma itichî) Calitate morală, virtute (3). Bravo, bei-mu; mă bucur că eşti plin de itichi! 961 etic, -ă -79- ETICESC, -EASCĂ FILIMON, O. I, 167. Eşti un nerecunoscător, un adiafor, fără ithiki. alecsandri, o. vi, 209. II. 1. Adj. Care este în conformitate cu principiile sau regulile eticii (11, 3), care ţine de etică, privitor la etică; (învechit) eticesc. V. m o r a 1 2 (II). Aşijderea, unii în gramatică, iară alţii în poetică, unii în loghică, iară alţii în ritorică, unii în cea ithică, iară alţii în cea fizică filosofie mai isteţi... după a firii orânduială au ieşit. CANTEMIR, O. C. IV, 91. Deci... în pravila turcească, ce iaste alcătuită după coprinderea Curanului nu sânt fetfale numai pântru pricinile ethice ale faptelor omeneşti. VĂCĂRESCUL, IST.2 15, cf DRLU. Aşa face mintea şi idei slobode (libere) şi arhetipe, precum cele mathimatice şi ithice. POTECA, F. 58/20, cf NEGULICI, STAMATI, V. 2752/7, LM. Tocmai partea cea mai importantă a discuţiilor ştiinţifice, etice, estetice ar fi de-a dreptul imposibilă, dacă limbagiul ar fi osândit să se restrângă în cercul „cuvintelor noastre” de rând. MAIORESCU, CR. II, 367. Studiai cu luare-aminte caracterele fizice şi etice ale celor mai obicinuite subiecte însufleţite de vânătoare. ODOBESCU, S. iii, 3. Doctrinele răposatului Simeon Bărnuţ... au drept izvor o adunare eclectică de principii din dreptul roman şi din doctrinele etice ale filozofiei germane. EMINESCU, O. XI, 265, cf 415. Cele mai grave chestiuni, politice, etice, estetice etc. îl lasă indiferent. CARAGIALE, O. VII, 45, cf ENC. ROM. II, 338, BARCIANU, ALEXI, w. Un condei oţelit în atâtea nobile străduinţi pentru însănătoşirea moravurilor şi pentru frumuseţea etică a vieţii publice româneşti - îl pregătise de mult pentru rolul de factor al conştiinţa naţionale, ap. LOVINESCU, C. V, 163. Orice creaţie omenească, la baza căreia stă o raţiune superioară etică, estetică ori metafizică, devine un adevărat simbol raţional perpetuu valabil. PÂRVAN, I. F. 103. Acum, odată cu apariţia romantismului ca mişcare de idei filozofice, etice şi literare, poeţii constată şi afirmă... că inima naturii bate odată cu inima omului. AL. PHILIPPIDE, S. III, 162, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U:, CADE. Prezenţa sa... se reducea la oficierea cultului vechilor valori junimiste, în latura lor etică şi naţionalistă. LOVINESCU, S. VIII, 46. Opera d-lui Ţuculescu... din punct de vedere etic merită toată lauda. CONV. LIT. LXVII, 478. Lecţiile sale au avut totdeauna o înaltă valoare ştiinţifică şi etică. D. GUŞTI, p. A. 86, cf SCRIBAN, D. Marile creaţiuni geniale „ respiră de obicei o înălţime etică egală ARH. OLT. XIX, 257. Nucleul însuşi al dezbaterii etice din roman se află în prelegerile lui, referitoare la sensul moral al feminismului. CONSTANTINESCU, S. III, 45, cf. II, 18. Spiritul hegelian are un caracter practic, esenţa lui fiind moralitatea, comunitatea etică. CĂLINESCU, O. XIII, 77. Din punct de vedere etic, constatăm în literatura „marială” o profundă deosebire de mentalitate faţă de veacul nostru incredul, id. ib. XVI, 163. S-ar putea crede, amintind această lume de preoţi, că literatura lui Ion Agârbiceanu are tinctură etică. PERPESSICIUS, M. I, 213. Aşadar, frumuseţea întruchipării omeneşti ca şi a artei, au o temelie etică. VIANU, L. R. 460. Sunt germanii „individualişti ” în ceea ce priveşte valorile etice, fiindcă în fond ar fi lipsiţi de individualitate? BLAGA, Z. 185. Casa săsească... are la temelie mai mult o concepţie etică decât estetică despre rosturile vieţii, id. ib. 320. Majoritatea sistemelor etice s-au ocupat să descopere „esenţa ” fenomenului moral, arătând ce elemente intră în competenţa lui şi care e mecanismul său. RALEA, S. T. II, 263. La valorile poetice ale cronicii lui Neculce, în partea ei originală un adevărat memorial, se adaugă cele etice. CIOCULESCU, I. C. 26, cf DL, DM. Povestea populară românească, în toate înfăţişările ei, este un produs cultural cu o mare valoare etică Şi estetică. IST. LIT. ROM. I, 90, cf. URSU, î. L. II, 262, DN2. Reflecţia în romanul clasic e numai de natură morală: o distanţă etică între autor şi personajele sale, între divinitatea invulnerabilă şi creaturile ei supuse greşelii. N. MANOLESCU, A. N. I, 34. Pentm Ibrăileanu este caracteristică intenţia de a face critică completă, întreprinzând investigaţii din mai multe unghiuri: estetic, etic, social etc. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 84, 29/2. Mi-a vorbit nemaipomenit de frumos despre marele poet V. Voiculescu, dar şi mai marele om de înaltă ţinută etică. ib. 1970, nr. 114, 7/2. Camaraderia... presupune un mare progres moral, e o subtilitate psihică şi etică. STEINHARDT, J. 220, cf. M. D. ENC. Neliniştea, suferinţa lui M. Ciobanu sunt de natură etică. SIMION, S. R. III, 338, cf. DEX, DN3. Dispreţul lui Platon e întemeiat doar din punctul lui de vedere dialectic şi etic. PALEOLOGU, S. L. 200, cf. DSR. Statutul etic al criticului e o condiţie „sine qua non” a celui estetic. GRIGURCU, C. R. 6, cf. DREV, V. BREBAN, D. G., D. î. LAT. - ROM. 181, D. ENC., NDN. 0 (Adverbial) Istoria are a însemna cu răceală şi perfectă indiferenţă toate aceste deveniri ale vieţii ideilor,... ferindu-se de a le valora etic ori estetic. PÂRVAN, I. F. 119. 0 Dativ etic v. d a t i v (1). 2. S. n. (De obicei art.) Categorie etică (II 1) prin care se desemnează ansamblul valorilor studiate de etică (II); domeniul eticii. Fizionomia e aşa de puţin certitudine naturală că în ea se pare încorporat mai mult caracterul, aşadar eticul. EMINESCU, O. XIV, 255. Eticul, esteticul, metafizicul absolut, care, ritmic, nu-s decât forme relative ale spiritualului în continuă luptă şi devenire. PÂRVAN, I. F. 116. Prin disocierea esteticului de etic şi de etnic, modernismul... nu putea decât să înăsprească şi mai mult rezistenţa sămănătorismului şi a poporanismului altoite pe această confuzie. LOVINESCU, S. IV, 549. In practica sa, critica sămănătoristă a confundat din nou etnicul şi eticul cu esteticul, pe care T. Maiorescu reuşise să le disocieze, id. ib. VIII, 134. Poezia este pentru sine o purificare a omului, un catharsis al pasiunii prin beatitudine edenică; etic şi poetic se identifică în această romantică supraînălţare a conştiinţei. CONSTANTINESCU, S. I, 169. Critica sămănătoristă aplica în domeniul producerilor literare ideologia semănătoristă care topise în aliajul aceluiaş inel de logodnă, cu destinele neamului: eticul, etnicul şi esteticul. PERPESSICIUS, M. I, 365. Nu eticul ori aptitudinea pentru tragic lipseau eroilor lui Slavici. N. MANOLESCU, A. N. I, 122. Socotim că procedând astfel ne supunem la obiect, în sensul implicării categoriei eticului, în decursul interpretării lui, într-un context literar-artistic obligatoriu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 155, 8/4. - Scris şi: ethic. - Pl.: etici, -ce. - Gen.-dat.: (I) eticii şi (rar) eticei, (învechit) etichii. - Şi: (învechit) itic, -ă (scris şi ithic) s. f., adj., itichi (scris şi ithiki) s. f. - Din lat. ethica, ethicus, -a, -um, ngr. fiGiicfj, f|8iKÔç, fr. éthique, germ. Ethik, ethisch. ETICÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit) Etic (II1). Pre Liliac faţă chemând, Moimâţa (carea precum în pravile ethiceşti ştiinţă să fie având dzisese), ca cum advocatul Liliacului s-ar fi făcut..., a mateologhisi au început. CANTEMIR, O. C. IV, 138. In sine strălumineadză, carile, preste cele fireşti hotară rădicându-l, la cele metafiziceşti, ithiceşti şi theologhiceşti cunoştinţe îl povăţuiaşte. id. ib. 244. Rămâne încă şi o altă mijlocire spre îndreptarea sufletelor celor înrăutăţite, adecă prin învăţăturile şi poroncile legii şi a filosofiei cei iticeşti (ceaia ce învaţă pentru petrecerea oamenilor cea după cuviinţă). LEG. COND. 30/12, cf 65/11. Istorie ithicească şi interesătoare, care s-au tălmăcit di pe limba franţuzească în cea moldovinească (a. 1786). CAT. MAN. I, 85. Adevărul altul iaste, care să zice metafizicesc, altul, care să zice ethicesc sau moralicesc. MICU, în ŞA I, 374. Să deprindea întru toate învăţăturile iticeşti, procetea neîncetat poruncile legii. BELDIMAN, N. P. I, 5/19. Iar de filosofía moralnică mai puţin s-au apucat..., dar însă, fiindcă pusese oarecare începături de patimile sufletului, pre dânsele după aceasta ascultătorii lui au zidit şi iticeasca sistimă. POTECA, F. 50/28. Despre iticeştele haracteruri. ÎNV. ŞT. 92/1, cf. 100/9. Ghelert, iticesc dascăl al ghermanilor şi, daca voiu zice Socrat al ghermanilor, nu greşesc. BUZNEA, C. 21/20, cf. URSU, î. L. 1,137,138, îl, 262, L. ROM. 1964, nr. 5, 6, D. î. lat.-rom. 181. - Scris şi: ethicesc. - Pl.: eticeşti. ~ Şi: iticésc, -eâscă (scris şi ithicesc) adj. 962 ETICEŞTE -80- ETICHETĂ - Cf. lat. e t h i c u s, - a, - u m, ngr. t|0ikôç , germ. e t h i s c h. ETICEŞTE adv. (învechit, astăzi rar) Din punct de vedere etic ai i). Din cele înainte pomenite a culege putem, ca oricare zidire ithiceşte din-ceputul lucrului socoteala sfârşitului ar avea, aceaia Ziditoriidui său cu partea înfelegirii să să asemene. CANTEMIR, O. C. IV, 245. Poprirea a unii mulţimi de fapte iticeşte neosebite nu iaste o poprire a greşalelor ce... iaste o naştere de alte greşale noao. LEG. COND. 101/11. Drept şi datorie sânt aşa de naturale şi aşa de sine înţelese, încât ele sânt egale cu nimica, sânt etice[şte] imposibile. EMINESCU, S. P. 3. E şi mai aptă intelectualiceşte şi eticeşte să exercite funcţiile publice. CĂLINESCU, O. XIII, 180. - Şi: (învechit) itic6şte (scris şi ithiceşte) adv. - Etic + suf. -eşte. ETICHÉT s. n. v. etichetă. ETICHETA vb. I. Tr an z. 1. (Complementul indică un obiect) A aplica o etichetă (1). Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. 1,624Vl4, COSTINESCU, ALEXI, w., CADE, BUL. FIL. III, 185. Vasile C. Ionescu... n-a etichetat mărfurile şi a vândut cartofi cu preţ de speculă. CURENTUL, 28 XI, 1940, 4, cf. NOM. MIN. I, 347, 473, DL, DM, CIORĂNESCU* D. ET. 3 211, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NE)N. Sunt obligaţi... să eticheteze produsele pentru a se cunoaşte locul de provenienţă al acestora. RL 2008, nr. 5 419, 8/5. ORefl. pas. Produsele textile se etichetează şi se caracterizează în limba română, ib. 2007, nr. 5 314, 9/2. 2. A atribui o calitate; a califica, a categorisi într-un anumit fel. In inima de pergament a acestui erudit nu răsuna nimic din marea, veşnica lume vie; ochii săi reci vedeau numai litere şi forme, iar nu idei şi sentimente... Trecutul îl eticheta, pentru prezent n-avea nici un interes, - iar viitorul nu putea să-l vadă. IORGA, L. I, 92. A fost o perioadă de militantism critic, în care a eticheta un scriitor drept semănătorist echivala cu o stigmatizare. CONSTANTINESCU, S. II, 194, cf. DL, DM, CIORĂNESCU, D. ET. 3 211. Secretarul lui Brâncoveanu, italianul del Chiaro, asistând la un astfel de spectacol, îl etichetează drept „mascherata troppo scandalosa”. IST. LIT. ROM. I, 70, cf. DN2. Nu de evazivitate şi de toleranţă poate fi etichetată această analiză, ci de frontalitate şi de spirit critic acut. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 128, 15/2. O stare de spirit pe care observatorii societăţii au integrat-o sau au asimilat-o unei mişcări şi au etichetat-o printr-un cuvânt cu care ea se alinta: „hippy”. CINEMA, 1972, nr. 1, 29/1, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. (Abso 1.) S-au extaziat, au hulit, au etichetat, au categorisit, n-au găsit însă cu cale să întreprindă lucrările de pietate asupra marilor noştri artişti morţi. SADOVEANU, O. XIX, 416. ORefl. pas. Critica e considerată numai într-una din funcţiile ei, analitică, disociativă...; prin reminiscenţe de şcoală, ea este confundată cu stilistica, cu studiul genurilor literare,... aşa cum se predă de altfel în şcoli, în chipul cel mai rebarbativ, etichetându-se metaforele, tonalităţile sensibilităţilor, figurile stilistice. LOVINESCU, S. 1,511. - Prez. ind.: etichetez. - Din fr. étiqueter. ETICHETARE s. f. Acţiunea de a eticheta şi rezultatul ei. 1. Aplicare a unei etichete (1) pe un obiect. Cf. eticheta (1). Acest material mi s-a transmis... la Cluj, la Muzeul Botanic de la Universitate, pentru determinare şi etichetarea lui. ARH. OLT. X, 196. Etichetarea şi ambalarea... trebuie să fie făcută cu multă atenţie. GEOLOGIA, 121, cf. M. D. ENC., 341, DEX, DN3, NDN 552. Au mai fost constatate abateri privind etichetarea produselor şi afişarea preţurilor. RL 2008, nr. 5 514, 13/6. 2. Atribuire a unei calităti; calificare, categorisire. Cf. eticheta (2). Etichetarea cu ajutorul concepţiei etice ori estetice... a aşa-zisului „spirit” - ca „rău” şi „bine”, „urât” ori „frumos”... e încă una din multele confuzii. PÂRVAN, I. F. 116. Etichetarea „originalităţilor” sau a figurilor poetice e o anexă inferioară a criticei. LOVINESCU, S. I, 162. Ar trebui revizuită etichetarea de romancier exclusiv al ţărănimii. STREINU, P. C. II, 184. Problematica romanului nu se poate reduce numai la o didactică etichetare pe categorii. CONSTANTINESCU, S. V, 310. Aceste etichetări se alterează, termenii adeseori se inversează şi în curând opoziţia celor doi eroi se dovedeşte a fi falsă. LL I, 127. Luarea de atitudine faţă de un cuvânt, şi în special etichetarea lui drept inovaţie lexicală, creaţie personală etc. impune un îndelung efort. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 76, 29/2. Etichetarea de „poet dificil”, „scriitor dificil” însoţeşte adesea... numele unor personalităţi excepţionale ale literaturii noastre, ib. 1971, nr. 119, 31/1. Rareori poţi prevedea care dintre scriitorii de astăzi vor fi marii noştri clasici de mâine. Să nu ne grăbim deci să dăm etichetări, să emitem aprecieri exagerate, ib. 1972, nr. 13, 1/3, cf. DSR. - PL: etichetări. - V. eticheta. ETICHETÁT, -Ă adj. 1. (Despre obiecte) Prevăzut cu o etichetă (1). Materiale brute, clasificate, etichetate şi înmagazinate metodic. PÂRVAN, I. F. 40. Micile uşi... se desfac brusc ca nişte aripi de lemn, lăsând să se vadă înăuntru... o serie de borcane, roşii, galbene, roze, toate etichetate. CAMIL PETRESCU, P. 67. Trebuie scos din cutia etichetată şi lăsat liber. SADOVEANU, O. XIX, 430. O damigeană... etichetată bombastic. ARGHEZI, S. XIII, 69. Seminţele florilor uscate... le colecta în borcane de medicamente etichetate. CĂLINESCU, B. I. 140. Pe măsuţa de lângă divanul ei se aflau rânduri-rânduri de sticluţe şi fiole multicolore,... etichetate. VINEA, L. I, 208, cf. DL, DM. Se eliberează la farmacie... în sticle etichetate. ABC SĂN. 203, cf. M. D. ENC. 341, DEX. 2. F i g. Căruia i se atribuie o calitate; calificat, categorisit într-un anumit fel. S-ar alcătui un fel de dicţionar critic în care am găsi scriitorii etichetaţi, într-o serie de formule sterpe, uscate. CONSTANTINESCU, S. IV, 539. Etichetaţi în felul acesta, scriitorii îşi văd vămuite bună parte din însuşiri, reduşi la cât poate să încapă, fie şi în imagină negativă, înlăuntrul formulei. PERPESSICIUS, M. II, 354, cf. DL, DM. Aceşti tineri scriitori, etichetaţi sub numele comun de „tineri furioşi”, erau foarte diferiţi unul de altul. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 65, 20/2. 0 (Substantivat) Două articole recente... pun problema scrierii numelui celui etichetat restrictiv „poetulflorilor”, ib. 1972, nr. 10, 25/2. - PL: etichetaţi, -te. - V. eticheta. ETICHÉTÁ s. f. 1. Bucată de hârtie, de carton, de metal etc., de diferite forme şi dimensiuni, care se aplică pe un obiect sau se ataşează de acesta şi pe care se indică felul, conţinutul, destinaţia, posesorul etc. obiectului respectiv. Cf. I. GOLESCU, C. In cel dincoaci vas de cristal se află, precum şi eticheta arată, inima unui graf spaniolesc din Madrid. MOZAICUL (1838), 97/5, cf. POEN. -AAR. - HILL, V. I, 624723. Un nobil fără merit este ca un vas din care n-a mai rămas decât eticheta, ap. NEGULICI. Să se veghieze ca niciun fel de amestec să se facă în coşul morei. Să se pecetluiască şi să se puie etichetă pe saci. MAN. SĂNĂT. 47/11, cf. STAMATI, D., id. V. 2752/9. POLIZU. Căutând aceste titve, văzui una mai mică, mai delicată; osul era alb şi luciu, dar nu avea nicio etichetă lipită pe ea. NEGRUZZI, O. I, 229. Şi domnul, el însuşi, nemaiavând nevoie să aibă rang, ca să fie ales, rangurile - devin ca nişte etichete de 968 etichetă -81- ETICHETĂ butilci ce s-au deşertat de vinul lor. DÂMBOVIŢA (1858), 6V3. Invenţia!... la câtă absurditate nu l-au adus oare unele din aceste, încât până şi pe etichete întrebuinţează lauda geniului său. CALENDAR (1859), 73/6, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., FROLLO, V. 213. Mai bine e atunci să fie pe această etichetă un blazon mai puţin şi un zero mai mult. BARONZI, C. III, 209/12, cf. COSTINESCU, LM, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Etichetele sunt nişte imprimate cari servesc a se lipi pe sticle, borcane, cutii, registre... sau se atârnă ca volante la diferite mărfuri spre a indica conţinutul vasului, al coletului ori felul mărfei lor. G. IONESCU, C. T. 283, cf. v. MOLIN, v. T. 35, resmeriţă, D. Etichete de celuloid, simple... decorate, argintate, aurite, combinate cu materii comune. NICA, L. VAM. 87, cf. şăineanu, d. u., CADE. „Să-ţi fac eu dulceaţă... Ia uite ici”... şi Valeria le prezentă, ca un căpitan al dulceţurilor..., după ce mai întâi le citeşte etichetele. CAMIL PETRESCU, P. 67. Chiramelele contimporane se aprovizionează tot de pe Lipscani şi de pe Podul Mogoşoaiei cu alte podoabe, purtând alte etichete, din Rue de la Paix sau Faubourg St.-Honoré. C. PETRESCU, C. V. 79, cf. id. î. I, 3, SCRIBAN, D. Colecţionarul posedă cele mai exacte date pentru fiecare obiect, asupra provenienţei şi felului cum s-a descoperit. Etichete sau însemnări pe obiect dau cele mai precise informaţii necesare celui ce-l studiază. ARH. OLT. XIX, 37. Borcane farmaceutice simple (cu sau fără etichete). NOM. MIN. I, 260. Ai senzaţia că ţi se prezintă o sticlă în care este vin, deşi pe etichetă stă scris oţet. CONSTANTINESCU, S. IV, 431, cf. LTR. Dacă sticla e goală, eticheta nu-i de nici un folos. ARGHEZI, S. X, 49, cf. XII, 52. Desfăcuse o valiză mare de piele împestriţată cu numeroase etichete de hoteluri internaţionale. CĂLINESCU, S. 46. Hagienuş le numerotase, lipindu-le câte o etichetă, pe care făcuse pe scurt şi descripţia obiectului, id. ib. 232. Nu cunosc încă muritorul care să se îmbete numai privind etichetele sticlelor de vin. PERPESSICIUS, M. I, 104. Sub o singură insectă am lipit şi eticheta cu numele. BLAGA, H. 59. Pe şifonier, geamantane de piele de porc, cu etichete de hoteluri străine. H. LOVINESCU, T. 49. Privi geamantanul, ros de timp, împestriţat de etichete în parte şterse sau căzute, semnele hotelurilor pe unde, trecuse posesorul lui. TUDORAN, P. 221. Imprimarea etichetelor se execută prin toate procedeele de tipar, începând cu eticheta simplă,... până la etichetele artistice. LTR2, cf. DL. Se uită la eticheta ei şi îi desfăcu dopul. PREDA, R. 218. Unele dintre ele aveau etichete de metal, nişte bucăţele mici de cositor pe care era scris numele unei întreprinderi. V. ROM. septembrie 1958, 12, cf. DM, CIORĂNESCU, D. ET., URSU, î. L. II, 262, DN2. Mai cred că acest Robinson a fost prima mea carte, pentru că în biblioteca mea de copil ea purta, scris de mine pe-o etichetă, numărul 1. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 108, 7/1, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC. Strânsese tot felul de nimicuri...: etichete de la sticlele de bere pe care le băuserăm, lăcrămioare uscate primite de la mine. CĂRTĂRESCU, N. 174, cf. NDN. Conţinutul real în grăsimi era diferit faţă de cel prezentat pe etichetă. RL 2007, nr. 5 260, 9/3. 2. F i g. Nume, denumire atribuită cuiva sau la ceva; calificativ, caracterizare sub care este prezentat sau sub care se prezintă cineva sau ceva (conţinând, uneori, fie o notă de aproximaţie, fie o intenţie de denaturare). Cât se vede, noi tot nu sântem martori de astfel de lucruri, pentru că căutăm etichete unde nu se pot prea da. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 41. Tot ce a esistat a fost privilegiul viager, a cărui etichetă a fost rangul viager. DÂMBOVIŢA (1860), 932/14. A nu se opri la aparenţă, la suprafaţă, la etichetă, a căuta mai adânc sorgenta (izvorul) vieţei naţionale. Calendar (1861), 81/12. De la pecenegi, de la chazari, de la triburile orientale mai mănunte, coprinse sub aceste două vaste etichette confederative şi împrăştiate în Evul Mediu pe tot lungul septentrional al Pontului, Neagră Mare trecu la turci. HASDEü, I. C. I, 158. Ceea ce face binele şi răul într-o societate... sânt tendinţele care o conduc, ideile care o domină. Contra lor luptăm noi, căutăm să combatem tendinţele cosmopolite,... căutăm să combatem libertatea pe hârtie şi etichetele şi să le înlocuim cu libertatea reală. EMINESCU, O. XI, 36, cf. 93. Dai de un caracter pervers şi viclean,.,, dai de fanariot cu eticheta română, de ceva cu totul străin... caracterului nostru naţional, id. ib. XII, 24. Dacă demonstraţia e distribuită strict în doze, în pachete şi în silogisme cu eticheta expresiei frumoase, asta e şi o problemă de grad de înzestrare. CONV. LIT. LXVII, 328. Creangă a fost aşezat în saltarul care poartă eticheta: „scriitor popular”. SADOVEANU, O. XIX, 425. Apropierea din ce în ce mai mare de civilizaţia lumii moderne impune sătenilor noştri adoptarea unei lungi serii de cuvinte care sunt etichetele noutăţilor: tren, vagon, aeroplan, automobil, telefon etc. id. ib. XX, 300, cf. IORDAN, STIL. 366. în supraproducţia de azi a stihuitorilor,... risipiţi prin noianul de publicaţii bucureştene şi provinciale, cu greu să mai poată cineva citi şi reţine tot ce se tipăreşte sub eticheta de poezie. ARH. OLT. XIX, 254. Ei păstrează... destule caractere comune, pentru a ne da dreptul de a-i îngloba sub aceeaşi etichetă. OPRESCU, I. A. IV, 26. Dar d. Sadoveanu... este un peisagiu spiritual şi artistic mult mai complex, mai autonom decât ne poate lămuri o etichetă de istorie literară sau o biată calificaţie didactică. CONSTANTINESCU, S. IV, 533. Biet cititor! Tu te-ai deprins cu dogma libertăţii de presă şi înghiţi tot ce ţi se dă, corupt şi ticălos, sub această trivială etichetă. ARGHEZI, P. T. 78. Manifestul romantic al lui Stendhal este deci foarte realist. Eticheta romantică este... păstrată şi mai departe. VIANU, L. U. 481. „Avariţia” este o etichetă prea săracă pentru o structură atât de complexă, id. P. 157. Inconştientul a fost unul din termenii cei mai îndrăgiţi de romantici,... fiindcă acest termen punea o etichetă peste atâtea fenomene. BLAGA, Z. 244, cf. 263. O altă definiţie a romantismului, tot aşa de răspândită ca aceea „raţiune-sentiment”, e aceea care prezintă acest curent sub aspect strict individualist... Această etichetă, devenită astăzi evidentă parcă, conţine fără îndoială mult adevăr. RALEA, S. T. I, 159. Grupul de sunete „şiret” nu are niciun înţeles propriu-zis, este numai o etichetă pentru un curs de apă. GRAUR, N. P. 6. Era folositor tezismului său să cuprindă într-o singură etichetă comodă „ţărănimea”, ca să surprindă un contrast avantajos dialecticii lui. CIOCULESCU, C. 39, cf. DL, DM, DN2. Eticheta de „şcoală poetică barbiană” s-a impus fără prea multe diferenţieri. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 105, 8/2. Visconti purta până acum eticheta de „poet al crepusculului”, ib. 1972, nr. 16, 22/4. Ca „nesincer cu ancheta”, ca purtător al etichetei „favorizare de legionari” şi ca distrofic, nu am fost scos până acum la nicio muncă. STEINHARDT, J. 112, cf. M. D. ENC. S-au introdus tot felul de nume noi ale unor noţiuni care se cunoşteau dinainte sub alte etichete. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 12, 13/3, cf. DEX, DN3. Luciditate, intelectualism, maliţie, exigenţă filologică sunt etichetele ce i se aplică fără teama erorii. GRIGURCU, C. R. 51, cf. V. BREBAN, D. G., D. ENC. Diferenţa între costul vieţii la Tokio şi alte capitale ale lumii a rămas accentuată, Tokio continuând să deţină eticheta de „cel mai scump oraş”. RL 1994, nr. 1 362, 816, Cf. NDN. 3. Ceremonial în uz la o curte monarhică; totalitatea formelor de ceremonial folosite în relaţiile dintre înalţi demnitari, diplomaţi, persoane oficiale etc.; (învechit) politică (v. p o 1 i t i c 11). V. p r o t o c o 1 (4), r â n d u i a 1 ă (II 2), r i t (1), ritual (3), tipic1 (2). Ea crede cum că cocoanele şpanioleşti de curte au luat slujba înlăuntru în odaie a Namesnicesii la vreme a bolnăvirii ei, numai însuş asupra a lor din râvnă sau zelotipie, sau şi din obiceiuri de eticheta. CHREST. ROM. 26/10, cf. I. GOLESCU, C. înştiinţările ce avem de la Constandinopol descriu mirarea în care norodul este pus pentru schimbările ce să fac de către sultanul în eticheta (cuviinţa) şi obiceiurile cele dinlăuntru ale saraiului. CR (1829), 1442/14. între altele mai cu seamă sânt curioase a lor etichet (ţeremonii), din care unile se pot vedea din descrierea publicelor semne de întristare, urmate la moartea împărătesii de China. ib. (1834), 3512/42. Favorul să-l lăsăm pe seama oamenilor, 968 ETICHETĂ -82- ETICIAN etichetelor şi a curţilor. GTN (1836), 872/18. Eticheta nu învoieşte ducăi de Orlean a face logodnicei sale o vizită, înaintea publicaţia peţirei sale cu prinţesa Elena. AR (1837), 142723. Crăiasa Victoria voieşte a introduce la curte o aspră etichetă, ib. (1837), 285735. Schimbarea ce să va face în etichetă vine din pricină căci suveranul ce este să să încoroneze e persoană femeiască. GT (1838), 23. Nu voi fi atâhde nebun să pretinz, ca pentru mine, să se schimbe măcar un titlu din cele obicinuite în eticheta de astăzi a curţii. VOINESCU II, M. 90/5, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 624726. Eticheta face pe curtizani şi însuşi pe suverani nişte maşine. ap. NEGULICI. Leopold I... trăia retras cu observare strânsă a etiquettei spaniole. BARIŢIU, P. A. I, 18. Arhidiaconul descrie... rânduiala slugilor, alegerea bucatelor şi a vinaţelor şi eticheta prânzului curţei Moldaviei. NEGRUZZI, O. II, 218. După stăruinţa lui Cantemir, curtea schimbă eticheta întru aceasta şi el avu mulţămirea a aduce la bun sfârşit negoţiaţia păcei cu turcii, id. ib. 314, cf. POLIZU. Marea ducesă, scandalizată de violarea ce se aducea printr-aceasta uzului păzit la curtea ei şi cerut atât de mult de regulile etichetei. FILIMON, O. II, 323, cf. PONTBRIANT, D., FROLLO, V. 213. Mă iartă, sire, devotamentul ce4 am pentru Maiestatea Voastră mă face să uit neîncetat, nu respectul ce i-l păstrez..., dar regulele etichetei. BARONZI, C. I, 173/13, cf. COSTINESCU, LM. Permite în faţa lui să se calce toate regulele, nu numai ale etichetei monarhice, dar chiar ale celei mai simple bune-cuviinţe. EMINESCU, O. XIII, 320, cf. XI, 167. Marele comis fiind mareşalul curţii de pe acel timp, această funcţiune urma să fie încredinţată de drept la grecii ţarigradeni, în curent cu eticheta otomană şi europeană. RĂŞCANU, L. XXVI, cf. ENC. ROM., BARCIANU. Când se auzeau accentele înviorătoare ale cântecului său favorit..., vodă nu se mai putea ţinea pe loc şi, uitând ceea ce datorea etichetei, participa şi el la acţiune. IORGA, L. II, 34. Marii noştri voievozi... şi-au lăsat părul pe spate, învârtit în bucle, cum cerea eticheta împărătească. id. C. I. I, 111, cf. 114, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Coribut, cu paşi grăbiţi ieşi înaintea doamnei, se închină după toate regulele etichetei. SADOVEANU, O. V, 602. în capitală, la Weimar, marele duce era înconjurat de o curte dominată de regulile cele mai stricte ale etichetei. VIANU, L. U. 335. Fiecare laudă direct ori prin aluzii neamul celuilalt, fiecare se crede în aceste momente misionarul ţării sale, îşi simte îndatoriri de etichetă, flecare se simte diplomat abil la masa verde. RALEA, S. T. I, 304, cf. DL, DM, CIORĂNESCU, D. ET., DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR. S-a vorbit... de eticheta riguroasă de la curte. MAGAZIN IST. 1984, nr. 5, 18, cf. v. breban, d. g., d. enc., ndn. 4. Totalitatea formelor ceremonioase sau a regulilor de politeţe folosite în relaţiile dintre membrii unui grup social. Vom da noi deoparte clasele cele privilegiate tot gătite şi întru toate mişcările lor supuse la legile etichetii. FL (1838), 44720. Eticheta provinţială mă aşteaptă la moşie. ASACHI, s. L. 1,2\l.Se depărtează cu cea dintâi ocazie favorablă, ca să scape de conversaţiile cele pline de etichete. MOZAICUL (1839), 770/27. Pe dragele fete, ca nişte Amori, Fără etichettă le îmbrăţişam. ARICESCU, A. R. 65/7, cf. NEGULICI. Mă rog, lăsaţi etichetu... MILLO, în PR. DRAM. 362. Acolo nu vor mai fi stavile, legile nu vor mai avea influenţă, vagele cuviinţe ale etichetei nu mă vor mai opri. LĂZĂRESCU, S. 26/9, cf STAMATI, D. Unii joc adevărat un vait cum o cere eticheta. BARASCH, M. II, 83/28. Care-i balul de etichet? - Unde te sileşti a osteni cât de mult şi a cugeta cât de puţin. ROM. LIT. 802/30. Ce-i trist este că în limbă au agiuns curăţismul (purismul) neolatin, ceea ce este în adunări eticheta, unde se întâlnesc amândouă, ca să ne încurce obiceiurile, să ne strâmtoreze convorbirea, ib. 191742. Ne mărginim a protesta numai către d. redactor al „Anunţătorului” pentru această călcare de etichetă şi de dreptate. ROMÂNUL (1857), nr. 41, 177. N-am mulţămire în adunările zgomotoase unde domneşte eticheta. NEGRUZZI, O. I, 44, cf. 308. Aş fi căzut la picioare-ţi ca un rob... Blestemai, căci eticheta unei inimi a oprit, D-a-şi arăta sentimentul la un înger strălucit. PELIMON, S. 54/13. Englezii sânt oamenii cei mai fără etichetă, când primesc pe cineva la ei acasă (cca 1860). ARH. OLT. XIII, 421. Am călătorit foarte mult în viaţa mea şi cunosc prea bine eticheta ce trebuie să ţinem cu damele. FILIMON, O. II, 130. N-ai venit a-mi face o vizită de etichetă. CONV. LIT. IV, 243. Salonul său... era... unul din acele saloane aspre din Paris unde se observă cultul tradiţiunilor şi religiunea etichetei BARONZI, C. IV, 61/23, cf. FROLLO, V. 213. Toată ziua se trece în adunări fără pretenţii... şi în acea linişte de minte pe care nu o ameninţă nici necazurile casnice,... nici şicanurile societăţii supusă etichetii. ALECSANDRI, O. IV, 176. Cucoana d-sale pretinde să-i fac eu vizita mai întâi, în contra tuturor regulilor etichetei, id. ib. V, 731, cf. LM. Mintea lui... se deprinde uşor cu legile etichetei şi ale prejudecăţilor ridicule. BOLINTINEANU, O. 252. In politică, în morală, în etichetă şi, în fine, în tot ce priveşte raporturile sociale,... e vorba de aplicat regule de conduită impuse de moravuri tuturor şi acceptate de toţi. CONTA, O. F. 496. Are haz de văzut o asemine lume unde domneşte cea mai complectă lipsă de etichetă... Aici doi oameni care nu se cunosc nu au trebuinţă de intervenirea unui al treilea, ca să le înlesnească formalitatea prezentării. GANE, S. 367. îmi poate trimite o salutare cu condeiul de plumb: mă ştie că nu ţin mult la deşarte etichete. CARAGIALE, O. VII, 107, cf. 428. Eticheta strictă e o convenţie socială menită să acopere lipsa totală de sentimente, golul de sinceritate. BACALBAŞA, S. A. I, 54, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Mă rog, ţii la etichetă? să mă duc să-mi schimb haina... BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 170. Din ce în ce mai bine aşezaţi, strânşi alături,... fără să ne atingem din... etichetă, privind înainte acelaşi spectacol PAPADAT-BENGESCU, O. II, 328. Tu, care ştii atâtea etichete, nu crezi că-i vremea să-i răspundem? REBREANU, I. 112, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. La masă... am făcut cele mai grave abateri de la etichetă. VLASIU, D. 129. Trebuia să se îngrijească şi ea, până la cochetărie, cum cerea eticheta marii case la care slujea. VOICULESCU, P. II, 223, cf. SCRIBAN, D. Pagini înflorite din Taine, istoricul Franţei, îmi trimiteau ecoul unei lumi care a trăit în etichetă, ca într-o sărbătoare a formalismului. CONSTANTINESCU, S. V, 305. Caută să execute eticheta lumii în care vrea să intre, îngăduindu-şi, spre a o surprinde, mici dezordini artistice. CĂLINESCU, IST. LIT. ROM. 470. Simboluri sunt, apoi, şi gesturile codificate ale etichetei, scoaterea pălăriei, strângerea reciprocă a mâinilor, trecerea mâinii de la frunte la gură şi în dreptul inimii, ca în salutul orientalilor. VIANU, P. 102. N-au politeţe şi nu înţeleg valoarea regulilor sociale ale etichetei. RALEA, S. T. II, 142, cf. DL, DM, URSU, î. L. II, 262, DN2, M. D. ENC. Respinge eticheta provincială. SIMION, D. P. 369, cf. DEX. Edith îl trata fără etichetă, chiar cu o nuanţă de intimitate. I. GHEŢIE, B. I, 244. Trecând peste etichetă, invitatele zăboviră până la şapte şi mâncară... tot ce se găsea pe masă. id. ib. II, 283, cf. DN3, v. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Mumele,... temându-se ca să nu pătimească... cuviinţa şi o mulţime de relaţii etichete. VASICI, M. II, 96/25. 5. (Informatică) Element al unui limbaj de programare (ansamblu de caractere alfanumerice) folosit pentru identificarea instrucţiunilor dintr-un program sau a unor fişiere. Cf. D. ENC., NDN. - Scris şi: (învechit, rar) etichettă, etiquettă. - Pl.: etichete. - Şi: (învechit) etichét (pl. eticheturi, ap. URSU, I. L. II, 262) s. n. - Din fr. étiquette, germ. Etiquette, Etikett(e). ETICIAN s. m. Specialist în etică (v. e t i c I 1); adept al eticii (v. etic I 3). Intr-un stil limpede şi lapidar,... eminentul etician expune... acele chestiuni fundamentale privitoare la tot ce interesează... mai adânc orice existenţă umană. ARHIVA, I, 349. Echipa moral-juridică se compune dintr-un etician, un istoric al 969 eticism -83- ETILENGLICOL dreptului, un civilist şi un criminolog. D. GUŞTI, P. A. 139. Vlahuţă rămâne tot timpul un etician, un dispensator al sfatului cuminte, pornit din inima lui umană, vlanu, L. R. 463. Dificultatea care a făcut pe unii eticieni, în special pe N. Hartmann, să considere nobleţea, nu atât ca pe o valoare în sine, cât mai ales ca pe un nivel ridicat al altor valori. RALEA, S. T. II, 227. Unii eticieni fac deosebire între morala socială conformistă, conservatoare şi morala individuală temerară şi înnoitoare, id. ib. 260. Eticienii idealişti (Socrate, Platon, Kant ş.a.) au apărat şi au fundamentat într-un fel sau altul morala religioasă. DER II, 302, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, NDN. - Pronunţat:-d-a«. -PL: eticieni. - Etică + suf. -ian. Cf fr. e t h i c i e n. ETICÎSM s. n. Tendinţă care constă în afirmarea şi preţuirea excesivă a valorilor etice (II 1). Revoluţia estetică a lui T. Maiorescu nu mai era primejduită nici de socialism, nici de eticism şi etnicism. LOVINESCU, S. VIII, 187. Cade într-un eticism nelalocul lui. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 83, 12/2. Eticismul sever şi grandios stă şi la baza poemelor ocazionale din „ Ostaşii noştri ”. SIMION, D. P. 275, cf. DN3. Criticul nu stăruie întru eticism, bucuria sa fiind cea de-a trece drept un excentric. GRIGURCU, C. R. 83. - Din germ. Ethizismus. ETICÎST, -Ă adj. Care ţine de eticism, care se referă la eticism, specific eticismului. Din aceeaşi categorie antimaioresciană..., sub raportul esenţei, e şi S. Mehedinţi - de structură rurală, pasională, tradiţionalistă, eticistă. LOVINESCU, S. VIII, 40. Deşi... se pot găsi la T. Maiorescu texte etniciste şi eticiste, principial, dogmatic, T. Maiorescu a impus concepţia autonomiei esteticului. id. ib. 216. Această creaţie... nu este nici idilică, nici bucolică şi nici eticistă. D. GUŞTI, P. A. 96. Manoil nu poate fi prezentat ca un iremediabil viciat, ci, doar ca un suflet nobil care a scăpat o clipă hăţurile. Iluzia eticistă contează mai mult în acest realism decât adevărul. N. MANOLESCU, A. N. I, 87. Imperturbabil şi rectiliniu în viziunea sa eticistă şi estetizantă, Pompiliu Constantinescu consemna periodic carte cu carte. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 101, 13/2. - PI.: eticişti, -ste. - Etic + suf. -ist. ETICITÂTE s. f. Calitatea a ceea ce este etic (II 1); caracter etic. Concludem mai departe şi la eticitatea artei: artistul trebuia să împlinească trecerea de la faptul iluminării poetice la acela al traducerii ei tehnice în formă; în această realizare a formei apare însă sensul etic al operei. V. ROM. februarie-martie 1936, 142, cf NDN, DCR2. - Din it. eticitâ. ETICIZÂ vb. I. T r a n z. (Rar) A face să capete caracter etic ai i). Ideea abstractă şi general-omenească, morală, eticizează viaţa socială, creând drepturi şi datorii ideale. PÂRVAN, I. F. 87. - Prez. ind.: eticizez. - Etic + suf. -iza. ETICIZÂRE s. f. (Rar) Acţiunea de a e t i c i z a şi rezultatul ei. Eticizarea vieţii sociale şi spiritualizarea vieţii social-politic-juridice sunt deveniri ideale imense. PÂRVAN, I. F. 114, cf. D. GUŞTI, P. A. 110. - V. eticiza. ETIL s. m. Radical organic monovalent, derivat din etan prin eliminarea unui atom de hidrogen. Cf minerva, SCRIBAN, D., LTR, DT, LTR2, dl, DP, DM, DER, DN2, DC, DTT, M. D. ENC., L. ROM. 1974, 518, DEX, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 0 Clorură de etil = derivat monoclorurat al etanului, gaz incolor întrebuinţat ca anestezic. Cf. poni, ch. 303, bianu, d. s., nom. min. i, 222. Clorura de etil... este de asemenea un gaz şi se întrebuinţează ca anestezic local. MACAROVICI, CH. 481, cf. LTR2 IV, 502, DER I, 669, D. ENC. 1,409. - Scris şi: (după fr.) ethyl. PONI, CH. 303. - Din fr. éthyle, germ. Äthyl. ETILÂ vb. I. T r a n z. A efectua o etilare (1, 2). Cf. M. D. ENC., DEX, DN3, NDN. - Prez. ind.: etilez. - Din etil. ETILAMÎNĂ s. f. Substanţă organică din clasa aminelor, lichid volatil, inflamabil, cu miros de amoniac, solubil în apă, în alcool şi în eter. Cf. macarovici, ch. 575, LTR, ltr2, drev. - Pl.: etilamine. - Din fr. éthylamine, germ. Äthylamin. ETILÂRE s. f. 1. Tratare a benzinei cu etil fluid în vederea obţinerii benzinei antidetonante; (rar) etilaţie (1). Cf. ltr. Etilarea se execută într-o instalaţie. LTR2, cf. DP, DER, DC, DTT, M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, D. ENC., NDN. 2. Introducere a unui radical etil într-o moleculă organică; (rar) etilaţie (2). Cf. der, dc, M. D. ENC., dex, DN3, drev, d. enc., NDN. - V. etila. Cf. fr. é t h y 1 a t i o n. ETILAŢIE s.f. (Chim.; rar) 1. Etilare (1). Cf. DN3, NDN. 2. Etilare (2). Cf. DN3, NDN. - Din fr. éthylation. ETILÉN subst. v. etilenă. ETILÉNÂ s. f. Hidrocarbură nesaturată cu o dublă legătură în moleculă, gaz incolor şi inflamabil, compus din carbon şi hidrogen şi întrebuinţat ca materie primă pentru fabricarea multor compuşi organici; etenă. Cu 8 kilograme de bromură de etilen abia s-a obţinut 250 gr[ame] de glicol ARHIVA, II, 145. Ethylenul, cunoscut şi sub numirele de hidrogen bicarbonat şi de gaz olefiant, se produce întotdeauna când substanţe organice,... precum sânt răşinele şi corpurile grase, se descompun prin acţiunea căldurei. PONI, CH. 315, cf. CADE. Pentru prepararea alcoolului etilic... se ia ca punct de plecare etilenul, un gaz ce se obţine la distilarea huilei. ENC. TEHN. I, 414, cf. MACAROVICI, CH. 443, LTR, DT. Etilena pură serveşte ca materie primă pentru o serie de produse: polietenă, alcool etilic, cloretan,... etilenoxid, glicol. LTR2. Fabricarea industrială a etilenei cuprinde trei operaţii principale: prepararea materiei prime, cracarea şi separarea etilenei din produşii pirolizei. ib., cf. DL, DP, DM, DER, DN2, DC, DTT, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - Şi: (învechit, astăzi rar) etilén (scris şi, după fr., ethylen) subst. - Din fr. éthylène, germ. Äthylen. ETILENDIAMÎNĂ s. f. Cea mai simplă diamină alifiatică, solubilă în apă, având caracter bazic şi care este folosită în chimia analitică şi ca intermediar în sinteze organice. Cf. DER, M. D. ENC., D. ENC. - Pl.: etilendiamine. - Din fr. éthylènediamine. ETILENGLICÔL s. m. (Chim.) Glicol. Cf. ltr, ltr2, dp, DER, M. D. ENC., DEX, DSR, DREV, D. ENC., NDN. 983 ETILENIC, -Ă -84- ETIMOLOGIC, -Ă - PL: etilenglicoli. - Din fr. éthylène-giycol. ETILENIC, -Ă adj. (Despre compuşi organici) Care conţine o legătură dublă în molecula sa. Hidrocarburi etilenice. LTR2 XI, 612, cf. DN3, NDN. - PL: etilenici, -e. - Din fr. éthylénique. ETILENOXÎD s. m. (Chim.) Oxid de etilenă. Cf. nom. min. I, 223, LTR2, DER, M. D. ENC., DEX, DSR, D. ENC., NDN. - PL: etilenoxizi. - Din germ. Athylenoxyd. ETILFLUID s. n. Amestec de tetraetil-plumb cu bromură de metil şi naftalină clorurată, folosit ca adaos la benzine, pentru a le îmbunătăţi proprietăţile lor antidetonante. Cf. LTR, LTR2, DP, DER, DC, DTT, M. D. ENC., D. ENC., NDN. - PL: etilfluide. - Din fr. éthylfluide, germ. Âthylfluid. ETILIC, -A adj. 1. (Chim.) Care conţine etil, pe bază de etil. Cf. CADE, SCRIBAN, D., M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G., ndn. 0 Alcool etilic = lichid incolor, inflamabil, cu miros şi gust caracteristic, obţinut prin fermentarea zaharurilor din fructe, din cereale etc. sau pe cale sintetică şi folosit la prepararea băuturilor spirtoase, ca dezinfectant etc.; etanol. Tratăm alcoolul ethylic cu acid clorhidric; clorul va înlocui osidrilul din alcool. PONI, CH. 303. Multe imitaţiuni de ţuică şi de cognac, fabricate din alcool etilic bine rafinat..., constituie o beutură mai curată. ENC. ROM. III, 715, cf. CADE, SCRIBAN, D. Pentru prepararea alcoolului etilic... se ia ca punct de plecare etilenul. ENC. TEHN. 1,414, cf. NOM. MIN. I, 221, LTR, DT 11. Astfel, prin descompunerea anaerobă a glucozei în mediul umed, neaerat, rezultă acid lactic şi acetic, alcool etilic, bioxid de carbon, metan şi hidrogen. CHIRIŢĂ, P. 357. O mare parte din producţia mondială actuală de alcool etilic se obţine plecând de la etilenă. LTR2 I, 237, cf. DL, DP 16, DM. Esterificarea acidului acetic cu alcool etilic are loc în câteva ore, în prezenţa ionilor de hidrogen. CHIM. AN. CĂLIT. 70, cf. 160, DER I, 74, 75, DN2, DC 71, D. MED. I, 64, M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC. I, 42, NDN. La numai 10 metri de camion, era un depozit cu 46 de tone de alcool etilic. RL 2006, nr. 4 980, 20/4. 0 Eter etilic v. eter1' 2. Care este cauzat de consumul excesiv de alcool. Consumate în exces,... băuturile alcoolice au urmări grave. De obicei acestea încep cu scăderea poftei de mâncare, apariţia gastritei etilice. S. MARIN, C. B. 13 .La Serviciul de Ambulanţă s-au înregistrat 21 de solicitări, patru dintre cazuri fiind mai grave, constând în intoxicaţii etilice şi multiple plăgi cauzate de petarde. RL2006,nr. 4 812, 17/7. - Scris şi: (învechit; după fr.) ethylic. - PL: etilici, -ce. - Din fr. éthylique. ETILISM s. n. Intoxicaţie cronică provocată de consumul excesiv de alcool; alcoolism. Cf. DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, L. ROM. 1986,379, DREV, D. ENC., NDN. Pe 31 decembrie au fost 18 cazuri de etilism, iar pe 1 ianuarie 15 cazuri. RL2006, nr. 4 811, 15/1. - Din fr. éthylisme. ETILOTEST s. n. Aparat cu ajutorul căruia se măsoară procentul de alcoolemie, în urma analizei aerului expirat. (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Conducătorul auto... a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că avea în aerul expirat o concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur. RL 2007, nr. 5 118, 20/2. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,89 mg/l în cazul jandarmului, ib. 2008, nr. 5 535, 2/2. - PL: etiloteste. - Din fr. ethylotest. ETIMOLOG s. m. 1. Etimologist (1). Ia poftim lexicoanele etymologhilor în mână, în carile binişor şi pre amănuntul cercând pare-ni-să că după socoteala unora mai mult de o sută şi unsprezăce cuvinte hireşe lătineşti, în toată limba lătinească nu va pute afla. CANTEMIR, HR. 104, cf. I. GOLESCU, C., LM. Mi se pare greşit a aplica cuvintelor care au caracterul creării imediate aceleaşi criterii pe care etimologul le întrebuinţează la celelalte cuvinte ale limbii. DR. I, 81. Din experienţa câştigată de flecare etimolog în parte să rezulte un fel de metodă a cercetărilor etimologice, ib. IV, 1 316, cf. SCRIBAN, D., DN3, D. î. LAT.-ROM., DEX2, NDN, NDU. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Lingvistul etimolog trebuie să studieze ambele elemente în evoluţia lor, pentru a stabili originea justă a unui cuvânt, graur, i. l. 113. 2. (învechit) Etimologist (2). Stilul etimologilor, chiar al celor mai buni, este pedantic şi greoi. MAIORESCU, CR. I, 368. [Literaţii] cred a fi găsit calea de mijloc între fonetici şi etimologi. EMINESCU, O. IX, 81. - Scris şi: etymolog. -PI.: etimologi. - Din ngr. eT'O^o^oyoq, lat. etymologos, germ. Etymologe. ETIMOLOGHIC, -Ă s. m., adj. v. etimologic. ETIMOLOGHICESC, -EÂSCĂ adv. v. etimologicesc. ETIMOLOGHÎE s. f. v. etimologie. ETIMOLOGIC, -Ă s. m., adj. 1. S. m. (învechit, rar; în forma etimologhic) Etimologist (1). „Homo, om”, vor cei mai curaţi etimologhici, precum purcede de la cuvântul elinesc. CANTEMIR, HR. 103, cf. D. î. LAT. - ROM. 2. Adj. Care ţine de etimologie (2, 3), care se referă la etimologie; (învechit) etimologicesc (1), (învechit, rar) etimological. Cf. I. GOLESCU, C., VALIAN, V. Cetitorul s-a putut încredinţa despre preţul ce-l are artea etimologică a autorului. FM (1847), 138/17, cf. NEGULICI. Să binevoiască a concede românilor formarea unei societăţi literare, a cărei chemare să fie... elaborarea unui dicţionar etimologic. BARIŢIU, P. A. III, 31, cf. STAMATI, D., POLIZU. Se vor rădica multe greutăţi în deducerea şi cunoaşterea etimologhică a cuvintelor. BĂLĂŞESCU, GR. 109/17, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., LM. O a doua ediţie a gramaticei e o adevărată babilonie de fantasii etimologice. EMINESCU, S. P. 302. O mărginire la actualitate... dă naştere celor mai multe rătăciri etimologice. ŞĂINEANU, î. 10, cf. DDRF. Pănă la 1886 Hasdeu ş-a recules puterile, când a început publicarea dicţionarului etimologic. PHILIPPIDE, O. A. 190. Grecii şi romanii se ocupau cu cercetări etimologice, dar abia în seclul de faţă... ele au luat caracterul unei adevărate ştiinţe. ENC. ROM. II, 338, cf. BARCIANU. Dicţionarul Academiei Române nu e numai etimologic, ci şi istoric -DR. I, 130. Impulsiunile în această direcţie i-au fost date de cercetările fonetice şi etimologice. GR. S. I, 3, cf. RESMERIŢĂ, D. Studiile etimologice ale lui P. Skok ne reamintesc şi de alt cuvânt tratat în fascicula aceasta. RFII, 144, cf. CADE. Simţul etimologic, în specie simţul pentru raportul ce există între cuvântul primitiv şi între derivat, rămâne mai adesea viu în conştiinţa subiectelor vorbitoare. DR. VI, 225. Cele două epitete sunt, sub raportul etimologic, identice. BUL. FIL. I, 57. Omul posedă un simţ etimologic înnăscut, care face ca toate cuvintele înrudite... să se grupeze într-o unitate, al cărei miez este tulpina. PUŞCARIU, L. R. I, 17. Cercetările etimologice au dovedit mereu că, până la proba contrară, două 994 etimologic, -ă -85- ETIMOLOGICESC, -EASCĂ cuvinte identice din punct de vedere fonetic au... origine comună. IORDAN, STIL. 68, cf. SCRIBAN, D., ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 343. Dicţionarul lui Cihac este cel dintâi dicţionar etimologic ştiinţific al limbii române. SCL, 1954, 279. Cuvântul poate fi studiat din diferite puncte de vedere: fonetic, semantic, etimologic. GRAUR, I. L. 117, cf. DM. Indicaţiile etimologice date în dicţionarele limbii române la cuvintele citate sunt incomplete. URSU, T. ş. 116. Explicarea etimologică a cuvintelor... nu satisface pe deplin necesităţile ştiinţifice ale cercetătorului de astăzi. CL 1970, 160, cf. DEX, DN^, IVĂNESCU, I. L. R. 5, D. ENC., NDN. [Cuvântul] a suscitat în decursul timpului numeroase şi vii discuţii etimologice. L. ROM. 1994, 47. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al etimologiei (2), sub aspectul etimologiei. Orheiul din Basarabia nu se poate desface, etimologic, de Orheiul Bistriţei. DR. I, 219. Cultura nu derivă numai etimologic din cult. STREINU, P. C. I, 83, cf. SCRIBAN, D. Etimologic, „primar” nu face parte din familia lui „mare”. HRISTEA, P. E. 206, cf. SCL 1971, 530. Aristocraţia moldovenească evita fonetismul palatal chiar în cuvinte în care el era etimologic justificat. IVĂNESCU, I. L. R. 502. 3. Adj. Care este conform cu etimologia (2) sau cu etimonul unui cuvânt; care aparţine etimologismului, referitor la ptimologism, caracteristic etimologismului, etimologist (3). Această părere, deşi etimologică,... îngreuiază pe scriitor, nefiindu- i destule ajutoarele ce-i înlesneşte însăşi limba sa, şi alergând şi la dicţionarul latin. HELIADE, PARALELISM, 149. Toate sunetele primitive etimologice să se scrie cu literele răspunzătoare din alfabetul latin. CIPARIU, O. II, 143. O reconstrucţiune etimologică corectă... nu este ipotetică, dar iarăşi nici exactă, ci totdauna aproximativă. HEM XXVII. Stilul transilvănenilor, cu puţine excepţii, este dictat de şcoala etimologică. MAIORESCU, CR. 1,368. Ortografia e fonetică, cu concesiile etimologice, pe care le-am făcut şi noi. EMINESCU, S. P. 313. Sistemul etimologic nu e numai ortografic, ci şi lingvistic. DR. VIII, 17. între diferiţii reprezentanţi ai latinismului au existat unele deosebiri în ce priveşte limitele sistemului etimologic. IORDAN, L. R. 204. Cu cât ne apropiem de sfârşitul secolului, cu atât se observă mai evident tendinţa de a părăsi formele moldoveneşti şi de a adopta formele etimologice păstrate în graiurile de sud. SCL 1971, 271. 0 Sens etimologic = sensul originar, adesea diferit de sensul curent al cuvântului. După cum vedem, numărul formelor verbale având valoare stilistică, adică subiectivă (de mod, în sensul etimologic al termenului), este cu mult mai mare decât rezultă din gramaticile normative. IORDAN, STIL. 166. Nu întrebuinţează cuvântul [lichea] în înţelesul de astăzi, ci în sensul etimologic de „pată”. CIOCULESCU, C. 27. Spaţiul imaginar al scriitorului este, evident, acela al oraşului tentacular cu farmecul său - în dublul sens etimologic al acestui cuvânt, de leac şi de venin. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 128, 14/1. Figură etimologică = construcţie sintactică în care se alătură două cuvinte aparţinând aceleiaşi familii lexicale (de obicei un verb şi un substantiv) sau apropiate semantic. Există anume o serie întreagă de verbe tranzitive al căror gol la acuzativ se poate umplea cu ceea ce se numeşte „complement intern”, - de obicei o figură etimologică. PUŞCARIU, L. R. I, 153, cf. M. D. LINGV., NDU. Principiu etimologic = principiu de bază al ortografiei etimologice. Principiul etimologic are de fundament etimologia sau forma originară a cuvântului. CIPARIU, O. I, 135. Unitate în limbă, unitate în ortografie... se pot realisa numai prin adoptarea principiului etimologic, id. ib. 136. Această confuziune ortografică este numai o consecinţă neapărată a principiului aşa-numit etimologic. CONV. LIT. VI, 42. Să se înlesnească cunoştinţa practică a scrierii limbei, fără a se uita principiul etimologic. ODOBESCU, s. îi, 391. Cartea dlui Maiorescu... combate deopotrivă şi principiul etimologic şi principiul fonetic. ARHIVA, I, 17. Când Şcoala Ardeleană a încercat, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, să dovedească şi prin grafie originea noastră latină, s-a pus la temelia ortografiei noastre principiul etimologic. PUŞCARIU, L. R. I, 97. Ca toţi latiniştii, şi el adoptă principiul etimologic. IORDAN, L. R. 763. La noi, principiul etimologic a fost susţinut de curentul latinist. GRAUR, I. L. 87. Acest lucru — îmbinarea principiului fonetic cu cel etimologic în realizarea noii ortografii — îl va susţine „Familia” în permanenţă. L. ROM. 1966, 191. Ortografie (sau scriere) etimologică = (în opoziţie cu ortografie fonetică) ortografie bazată pe principiul de a scrie cuvintele în conformitate cu etimologia lor. Au adoptat cu entuziasm erudita ortografie, zisă etimologică. ODOBESCU, S. I, 493. Peste vreo 500 ani scrierea pe care o adoptăm noi azi ca fonetică, va fi etimologică. F (1885), 154. N-a existat vreodată un popor în lume care să-şi fi croit chiar din capul locului o scriere etimologică. ARHIVA, I, 16. S-a ajuns la ortografia etimologică: se scriu cuvintele... în aşa fel, încât să li se recunoască uşor etimologia. IORDAN, L. R. 204. Au preconizat înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, formulând totodată principiile unei ortografii etimologice, pentru a apropia în acest fel cuvintele limbii române de aspectul latin originar. ROSETTI -CAZACU, I. L. R. I, 378. Exemplele de limba românească, de care se face uz în „Elementa ”, sunt scrise cu litere latineşti şi cu ortografie etimologică, ceea ce pentru ochiul şi urechea străinilor apropia desigur enorm limba noastră de cea latină. BLAGA, G. 181. In limbile cu ortografie etimologică scrierea numelor de persoane creează adesea dificultăţi. GRAUR, N. P. 145. Se poate vedea clar cum scrierea etimologică a fost înlocuită treptat cu cea fonetică. L. ROM. 1959, nr. 2, 89. De la Cipariu şi-a însuşit şi ortografia etimologică, pe care a aplicat-o toată viaţa. MAT. DIALECT. I, 12. Constatarea... trebuie limitată la limbile străine cu ortografie etimologică. L. ROM. 1965, 682, cf. DN2. Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior au folosit, în mod paralel, scrierea etimologică, pentru a demonstra latinitatea limbii române..., cât şi scrierea tradiţională chirilică. CL 1967,7. Heliade... adoptă acum o ortografie etimologică italienizantă. românia literară, 1977, nr. 1, 12/2, cf. DN3, DEX2, NDN. 0 (Adverbial) Noi însă, tot mai meşteri, am vrut să scrim etimologic de la început. PHILIPPIDE, O. A. 188. Scriind însă etimologic, el n-a înţeles să schimbe şi pronunţarea limbii române, ci numai să dovedească, prin forma scrisă, originea latină a cuvintelor. IST. LIT. ROM. II, 41. 4. (Gram.; învechit, rar) Morfologic (2). Forme generale de întrebările ce se pot face la analizul etimologic. CÂMPEANU, GR. ROM. 127/3. 0 Parte a cuvântului etimologică = parte de vorbire, v. parte (12). Părţile cuvântului etimologhice sânt noă. SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 24/3. - Scris şi: étymologie. - Pl.: etimologici, -e. - Şi: (învechit) etimologhic, -ă s. m., adj. - Din ngr. èx'üp.o^oyiKÔç, lat. etymologicus, -a, -um, germ. etymologisch, fr. étymologique. ETIMOLOGICÂL, -Ă adj. (învechit, rar) Etimologic (2). Scrierea sa... deşchide un câmp nou şi larg dezbaterilor gramaticale şi etimologicale. ARHIVA R. 1,372/4. - Pl.: etimologic aii, -e. - Etimologic + suf. -al. ETIMOLOGICÉSC, -EÂSCĂ adj. 1. (învechit) Etimologic (2). Pentru numele lui aemu bine foarte ne-am înştiinţat, însă, oare, cine s-ar afla în lexicoanele ethimologhiceşti ca încă şi mai dintr-adânc şi mai curat numele ei să ne tâlcuiască? CANTEMIR, 1.1.1, 80. Scaligher... cu mari şi netede socotele etymologhiceşti (adecă tâlcuitoare de cuvinte), arată şi dovedeşte, id. HR. 102. Pentru aşa întocmire a limbii, pe lângă gramatică, de lipsă este încă şi un dicţionariu etimologhicesc. DIACONOVICI-LOGA, GR. ROM. 143/11, cf. I. GOLESCU, C. După... cuvântare sau etimologhicească cercetare, cuvântul „gramata” alt înţăles nu cuprinde în sine decât abeţătite sau bucherite. GRAM. MOLD. 371, cf. POLIZU, SFC I, 101, 108, L. rom. 1964,414, ursu, î. L. ii, 263, D. î. lat. - rom. 996 ETIMOLOGIE -86- ETIMOLOGICEŞTE 2. (Gram.; învechit, rar) Morfologic (2). Proprietăţile cele etymologiceşti a numelor sânt patru: genul, numerul, căderea, plecarea. ŞINCAI, P. P. 1 lr/24. 0 Parte de cuvânt etimologhicească — parte de vorbire, v. parte (I 2). Unde să pune coma, opritoarea?... Să pune după părţâle de cuvinte etimologhiceşti, substantivi, verburi, adverburi, care urmază una după alta. ALBOTEANU, GRAM. 10071. - Scris şi: etymologicesc. - Pl.: etimologiceşti. - Şi: (învechit) etimologhicésc, -eâscă (scris şi etymologhicesc). - Cf. ngr. èxDjxoXoyiKÔç, lat. etymologieus, - a, - u m. ETIMOLOGK^ŞTE adv. (Astăzi rar) Din punct de vedere etimologic (3), conform cu etimologia (2) sau cu etimonul unui cuvânt. Cf. VALIAN, V. Noi, luând aice un pasagiu din „Psaltirea” lui Dositeiu, mitropolitul Moldovei,... îl vom cerceta etimologiceşte. ROM. LIT. 3062/23, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. îmi pare că etimologiceşte e pretutindenea ciuntirea unei silabe care conţine pe „r”. EMINESCU, o. XIV, 735. Pare a se generaliza opiniunea că Racine, Corneille, Molière, Voltaire, Victor Hugo şi alţii sânt mai mult psihologi decât poeţi... In înţelesul strict al termenului, ei fiind creatori în domeniul intelectual, stau, etimologiceşte vorbind, în perfect raport cu titlul ce li s-a dat. MACEDONSKI, O. IV, 102. Cuvintele etimologiceşte înrudite ale unei limbi s-ar putea compara cu un lanţ electric omogen, dar întrerupt. ŞĂINEANU, î. 24, cf. DDRF. Un cuvânt neclar etimologiceşte te preocupă ani de zile. DR. IV, 1317, cf. CADE. Eu cred că „corhană” şi „gorgan”, deşi etimologiceşte identice, trebuiesc despărţite. BUL. FIL. I, 131. Mai avem următoarele sinonime, dintre care unele obscure etimologiceşte. DR. IX, 434. - Etimologic + suf. -eşte. ETIMOLOGIE s. f. 1. (învechit) Morfologie (2). Etimologhia, a doa parte de gramatică,... învaţă cunoştinţa cuvintelor. ST. LEX. 220716. Etimologhie au cuvântare limbii moldoveneşti să împarte în opt părţi. ŞCOLERIU, L. 10/6. Etymologia e învăţătura de a pleca bine cuvintele. ŞINCAI, P. P. 42/6. Câte şi care sânt părţile gramaticii? Patru: ortografia, etimologhia, sintaxis şi prosodia. EUSTATIEVICI, GR. RUM. 10715. Etimologhia fiind partea a doao a gramaticei învaţă a cunoaşte şi a arăta osebirile fieştecăruia cuvânt făcând despărţire prin părţile voroavei. id. ib. 2674. Etimologhia sau învăţătura cuvintelor. TEMPEA, GRAM. 6/10. Etimologhia câte părţi are? ETIMOL. 1721. Etimologhia (deducerea cuvintelor)... ne învaţă cum se fac, cum se nasc, cum se schimbă şi ce însuşiri au cuvintele. DIACONOVICI-LOGA, GR. ROM. 2/1, cf. 33/2, 157/25. Acest fel de cercetare ca să vedem fieştecare zicere în care parte de cuvânt se-aduce, ne dă o parte a grămătici[i], care se numeşte etymologie. HELIADE, GR. ROM. 6/15, cf. 8/31. Care cercetare să zice tehnologhie sau etimologhie, adică iscodirea şi cercetarea vorbei. I. GOLESCU, B. 85/7. Cercetarea ce facem ca să cunoaştem de ce parte de cuvânt este o zicere sau ce însemnare are o numim etimologie sau, mai de obşte, analisu grămăticesc. GR. R. (1835), 3/7, cf. 2/26, SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 24/1. Etimologia, adică formaţia părţilor cuvântului. MN (1836), 702/46. Numai să păzeşti o limbă cât să poate de netedă şi regulată în etimologie şi în ortografie. FL(1838), 22/13. încă în etimologie s-au arătat că dativul şi acuzativul pronumelor personale celor simple la români sânt de mai multe feluri, nu ca la germani de un fel. GR. R.-N. II, 15/20. Câte părţi are etimologhia?... Are noă părţi. ALBOTEANU, GRAM. 1717, cf. 2173. Despre drept-cuvântare sau, precum o numesc grecii, etimologhie. GRAM. MOLD. 23710. Programul acesta este următorul...: 1. religia; 2. limba română, adecă etimologia, sintaxul, stilul şi compoziţiile uzuale. FM (1845), 512/7. Cursul acestor scoale este de doi ani, în care se învaţă: sfintele rugăciuni, cetirea şi scrierea românească, memorizaţia, catihisul, din gramatică, etimologia (a. 1847). URICARIUL, VII, 234. Cercetarea ce facem ca să cunoaştem de ce parte de cuvânt este o zicere sau ce însemnare are, o numim etimologie. GR. R. (1853), 5/14. Tractarea despre formele cuvintelor se numeşte şi etimologie, iar cea despre costrucţiune se cheamă sintaxe. CIPARIU, O. II, 152. Am fi cam temerari de-a susţinea cum că limba noastră şi-a sfârşit deja curăţirea sa, că e organizată, că a ajuns la stadiul ultim al dezvoltării sale şi că acum n-ar trebui decât constatarea formală a acestei dezvoltări prin etimologie şi sintaxă. EMINESCU, S. P. 14, cf. O. XIV, 738. Gramatica română are patru părţi, care sânt: 1. etimologia, 2. sintaxa, 3. ortografia şi 4. prozodia. CREANGĂ, A. 88. In gramatică, etimologia se numeşte partea care tratează despre elementele şi clasele cuvintelor, precum şi despre formarea lor. ENC. ROM., cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, IORDAN, L. R. 753, SCRIBAN, D., DL, DM, DER, DEX. 2. Stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluţiei lui fonetice şi semantice; etimonul astfel stabilit. Iară cât ieste despre etimologhie, fietecine o poate pricepe. CANTEMIR, I. 1.1, 83. „Deus”, „ Dumnăzău ”, a căruia etymologhie cei mai învăţaţi o fac. id. HR. 103. Pius zice că de la Flac, cuvântare nemţească, vine „ vlahos”... Iară noi, zice el, împotrivă am socotit a le zice, adecăte etimologhia făcându-le de la cuvântul grecesc. C. CANTACUZINO, CM I, 30, cf. CĂLĂTORIE, I, 130716. Etimologhia caută ce însemnează numele şi după însemnare pune adeverirea şi adaogerea ritoricească. MOLNAR, RET. 35/16. Eder... zice că prin „ episcopie ”, în hrisovul Isabelei, trăbuie să se înţăleagă arhimandria mănăstirilor greceşti, această pricină aducând, că şi etimologhia cea grecească a cuvântului „episcopie” pofteşte aceasta şi se loveşte cu obiceiul cel adevărat al grecilor, id. I. B. 165/5. Aceasta o pot face capete româneşti... cercând etimologhia, adecă izvorul fieştecăruia cuvânt, şi un lexicon curat românesc făcând. MAIOR, în ŞA I, 819. [Ortografia] arată etimologhia cuvintelor. BUDAI-DELEANU, LEX. I, 180710. Etimologhia zicerii greceşti „ Temis” vine de la rânduială sau regulă. CĂPĂŢINEANU, M. 29/19, cf. I. GOLESCU, C. Etimologhia vorbei „Patricius”. BOJINCĂ, A. I, 44/1. Scriem ună dintre cinci vocale, după cum etimologhia cere. ANTROP. 208/3, cf. VALIAN, V. Să însemnăm că după etimologie, „definire” va să zică mărginire (finire). LAURIAN, F. 22/20, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Când practica leapădă un cuvânt, Academia se mulţemeşte a însemna noima şi etimologia lui şi a spune: cuvânt vechi ce nu se mai întrebuinţează. ROM. LIT. 349729. Astă etimologie este confirmată de Varron. ARISTIA, PLUT. XXV/4. De nu era a se păzi etimologia, era de prisos a relua literele şi a lepăda slovele. NEGRUZZI, S. I, 349, cf. POLIZU. Principiul etimologic are de fundament etimologia sau forma originară a cuvântului. CIPARIU, O. I, 135, cf. PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D. A face etimologie în sensul ştiinţific al cuvântului, lămurind prin metoda comparativă... originea vorbelor române. HEM. LIX, cf. COSTINESCU, LM. Cu asemenea procedere începe ştiinţa noastră despre latinitatea cuvintelor române şi primul pas se face prin o falsificare a etimologiei. MAIORESCU, CR. I, 269. Comisiunea lexicografică este invitată a nu trece cu rigurozitatea etimologiilor peste marginile impuse de buna pronunţare a limbei române. ODOBESCU, S. II, 343. Despre vechimea acestei fiinţe mitologice ne vom convinge şi mai bine deacă vom cerceta etimologia cuvântului. REV. CRIT. I, 524, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Pe baza legilor fonologice s-au descoperit mai ales o sumă mare de etimologii nouă. DR. II, 23, cf. RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, S. 53. Articolul se încheie cu vreo câteva indicaţii gramaticale, derivatele şi etimologia. RF II, 136, cf. ŞĂINEANU, D. u., MINERVA, CADE. O atenţie deosebită vom acorda etimologiei. BUL. FIL. I, 11. Cum dialectele păstrează uneori forme mai vechi, ele ne ajută să recunoaştem mai uşor etimologiile unor cuvinte. PUŞCARIU, L. R. I, 246. Chestia e prea complicată din cauza numeroaselor înţelesuri ale lui „cocon”, care îngreuiază şi 998 etimologie -87- ETIMOLOGISM stabilirea unei etimologii sigure. IORDAN, STIL. 43, cf. SCRIBAN, D. Aceste etimologii ingenioase... sunt izbucniri ale unei intuiţii înnăscute care se găseşte dincolo de metoda riguroasă urmată în cercetările sale filologice. DR. X, 3 .La sfârşitul fiecărui articol de dicţionar se dă etimologia cuvântului. SCL 1954, 427. Din punctul de vedere al înţelesului, această etimologie nu prezintă nicio dificultate. GRAUR, E. 25. Etimologia cuvântului poate fi stabilită numai prin legile de dezvoltare istorică a sistemului fonetic dintr-o anumită limbă şi din limbile înrudite. MACREA, F. 32, cf. DL, DM. Etimologiile le-am indicat numai în cazul în care ele nu au fost date până acum. MAT. DIALECT. I, 51. Până în ultima clipă munceşte la revizuirea Lexiconului (1825), îi completează etimologiile, cu gândul la nevoile culturii neamului. IST. LIT. ROM. II, 64, cf. DER, URSU, T. ş. 116, id. î. L. II, 263, DN2. Etimologia cuvintelor ridică probleme dificile, greu sau imposibil de rezolvat. CL 1970,160. Din moment ce sunt satisfăcute atât criteriul formal cât şi cel semantic, noua etimologie nu poate fi, teoretic, înlăturată. HRISTEA, P. E. 87. Studiul formării cuvintelor este, prin forţa lucrurilor, obligat să rezolve probleme de etimologie. FORM. CUV. I, XIII. Pentru ca o etimologie să fie acceptabilă este necesar ca să satisfacă cerinţele impuse de cele două elemente care alcătuiesc cuvântul: sunetele şi înţelesul. L. ROM. 1972, 179. Adesea, o etimologie nu poate fi considerată sigură până când nu aflăm întâmplarea concretă... care a dus la crearea cuvântului sau la schimbarea înţelesului lui. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 7, 11/4, cf. DEX, DN3, M. D. LINGV., D. î. LAT. - ROM., D. ENC., NDN. 0 Etimologie populară (sau, învechit, rar, poporana) = fenomen prin care vorbitorul modifică spontan forma unui cuvânt mai puţin cunoscut (recent intrat în limbă) sub influenţa altui cuvânt, mai cunoscut, asemănător ca formă şi uneori ca sens. Al nostru „măruntaie”,... latin numai ca material, este, sub raportul logic, o etimologie poporană română. CUV. D. BĂTR. 1,277. Influenţe perturbătoare ca analogia, etimologia populară etc. au intrat în joc. REV. IST. IX, 162. Dacă admitem... o etimologie populară după „răşină”, ajungem la „Răşinari”. PĂCALĂ, M. R. 34. Se poate însă ca legătura între „caier” şi „ încăiera ”, pe care o simte vag orice român, să nu fie originală, ci să se datorească unei etimologii populare. DR. III, 670. Destul de des contaminaţiile şi etimologiile populare au cauze pur lingvistice. BUL. FIL. III, 242. Trebuinţa pe care o simte omul de a uni într-o singură serie cuvintele înrudite... face adesea să se creeze false legături de înrudire şi produce fenomenul numit în lingvistică etimologie populară. PUŞCARIU, L. R. I, 17. Etimologii populare întâlnim mai ales atunci când neologismul a pătruns şi în graiul popular, id. ib. 404. Acest proces psihologic stă la baza etimologiei populare şi a jocurilor de cuvinte. IORDAN, STIL. 89, cf. 40, SCL 1950, 33, DL. în domeniul vocabularului, creaţiile datorite etimologiei populare reprezintă unul dintre rezultatele reacţiei subiectului vorbitor. SCL 1957, 460, cf. DM. Un capitol întreg este consacrat acţiunii etimologiei populare asupra împrumuturilor, ca o consecinţă firească a faptului că omul încearcă să înţeleagă tot ce i se comunică. L. ROM. 1959, nr. 1, 101, cf. DER. Şi alte fenomene lexicale, ca atracţia paronimică sau etimologia populară, pot avea uneori consecinţe gramaticale, mai ales când sfera semantică este aceeaşi. GRAM. ROM.2 I, 18, cf. DN2. Fenomenul lingvistic pe care Forstemann, cel dintâi, l-a numit etimologie populară... joacă un rol deosebit de important în viaţa oricărei limbi. HRISTEA, P. E. 205, cf. CL 1970, 67, DEX, DN3, M. D. LINGV., D. ENC., NDN. Etimologie multiplă = .origine, provenienţă a unui cuvânt din două sau din mai multe surse diferite. Cf. SCL 1950, 22, 23. Am încercat să arăt două lucruri: întâi, că ceea ce am numit „etimologie multiplă” este o realitate, deci trebuie adesea să avem în vedere posibilitatea de a găsi mai multe origini pentru un singur cuvânt. GRAUR, E. 18, cf. id. I- L. 115. O a treia categorie o formează cuvintele cu etimologie multiplă. L. ROM. 1959, nr. 3, 91, cf. DER. Etimologia multiplă a fost identificată fie în adaosul de sensuri adus unui cuvânt de filierele sale succesive, fie în formele diferite sub care se prezintă unul şi acelaşi cuvânt. L. ROM. 1965, 681. In ultimul timp, majoritatea lingviştilor noştri sunt, totuşi, de acord că cele mai multe împrumuturi neologice din limba română au o etimologie multiplă. HRISTEA, P. E. 104. Nu de mult, autorul a subliniat încă o dată că etimologia multiplă este o realitate. L. ROM. 1971,479, cf. DEX, DN3, M. D. LINGV., D. ENC., NDN. 3. Ramură a lexicologiei care studiază originea şi evoluţia elementelor care alcătuiesc o limbă. Cf. negulici, stamati, d., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D. Dacă etimologia este derivaţiune, atunci ea nu formează o ştiinţă separată..., ci aparţine linguisticii întregi. HEM XXII, cf. LM. Pentru ce regulele etimologiei filologilor să fie mai bune decât legea eufonică a poporului? MAIORESCU, CR. I, 371, Cf. ENC. ROM., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE, SCRIBAN, D. Studiile de fonetică şi semantică, precum şi lucrările de etimologie au adus o mai mare precizie în stabilirea prototipului. SCL 1954, 387. Originea şi evoluţia cuvintelor sunt studiate de altă parte a lexicologiei, etimologia. GRAUR, I. L. 90, cf. id. E. 5, cf. DL, DM, DER, DN2. Etimologia este una dintre cele mai importante şi mai complexe ramuri ale ştiinţei limbii. In sens foarte larg, obiectul ei îl constituie originea cuvintelor şi evoluţia lor formală şi semantică. HRISTEA, P. E. 5, cf. L. ROM. 1972, 179, DEX, DN3, M. D. LINGV., D. ENC., NDN. - Pl.: etimologii. - Şi: (învechit) etimologhie (scris şi etymologhie) s. f. - Din ngr. èTüjioXoYÎa, lat. etymologia, germ. Etymologie, fr. étymologie. ETIMOLOGÎSM s. n. Concepţie proprie Şcolii Ardelene şi, în special, curentului latinist, care susţinea reformarea şi unificarea limbii române literare, prin reintroducerea unor forme vechi, de origine latină, şi, mai ales, prin adoptarea principiului ortografiei etimologice. Deşi etimologismul e întâiul factoriu al limbei, prin carele s-au costituit formele originare, dar fonetismul este al doilea, pentru că prin el s-au costituit particularitaţile cari desting limba românească de cătră surorile ei. CIPARIU, O. I, 155, cf. id. O. II, 150. Etimologismul... nu e atât un sistem ortografic, cât mai mult un sistem limbistic. MAIORESCU, CR. I, 369. După estremul latinităţei, a etimologismului absolut inaugurat de bătrânul Petru Maior..., trebuia neapărat să vină ca remediu contra lui estremul fonetismului absolut. EMINESCU, O. IX, 81. Autorul... arată extrema slăbiciune a raţionamentelor pe care să întemeiază etimologizmul şcoalei cipariene, cât şi intelectualizmul dlui Maiorescu. ARHIVA, I, 17. Sistemul ortografic ciparian a fost înlăturat şi înlocuit cu ortografia bazată pe principiul fonetismului combinat cu etimologismul în marginele formelor limbei române. F (1891), 308. Sânt popoare, care duc sarcina etimologizmului în spinare de nevoie fiindcă nu ş-au modificat scrisul după vorbă la vreme. PHILIPPIDE, O. A. 188, cf. ENC. ROM. D. Quintescu a fost cel mai aprig susţiitor al rămăşiţelor etimologismului. SĂM. III, 622. Etimologismul rom[ânesc] pretindea să scriem cuvintele aşa fel încât să li se observe derivarea din limba latină. MINERVA. Filologia română nu se putea construi pe... etimologismul lui Cipariu. LOVINESCU, S. I, 242. „Familia”..., fără de a se putea rupe însă definitiv de etimologism, primeşte inovaţia cu rezerve. DR. VIII, 17. Maiorescu atacase etimologismul în numele unei concepţii organice a limbii. VIANU, L. R. 179. Pentru limba literară, etimologismul extrem al gramaticei din 1780 a avut însă efecte prejudiciabile, care cu greu au putut fi înlăturate. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 375. Etimologismul latin face deci concesii în favoarea unui fonetism după model italian. BLAGA, G. 182. Ion Budai-Deleanu... e adept fără rezerve al etimologismului. IST. LIT. ROM. II, 71. Se caută, în vremea aceasta, ca limba literară să fie cât mai aproape, sub aspectul fonetic, de limba textelor lui Coresi. Tinzând spre acest lucru, ea nu putea lua decât o înfăţişare muntenească ajutată... şi 999' ETIMOLOGIST, -Ă -88- ETIMON de teoria latinistă care susţinea etimologismul împotriva fonetismului, s. C. ŞT. (iaşi), 1956, 40. Aproape deloc cunoscut sub raportul ideilor despre limbă şi ortografie, până acum ştiindu-se doar că a rămas partizanul etimologismului, Macedonski prezintă, şi în acest domeniu, un interes pentru cercetători. L. ROM. 1965, 381, cf. DN2. în condiţiile istorice ale timpului etimologismul a fost un mijloc de afirmare a poporului român ca popor latin. CL 1967, 7. Alături de unificarea limbii, al doilea factor lingvistic care a determinat aderarea lui Timotei Cipariu la etimologism a fost dovedirea caracterului romanic al limbii române. L. ROM. 1970, 508, cf. DN3, M. D. LINGV. S-a renunţat atunci la etimologismul latinizator, menţinându-se numai un etimologism în marginile limbii române. IVĂNESCU, I. L. R. 682, cf. DEX2, NDN. - Şi: etimologizm s. n. - Din germ. Etymologismus. ETIMOLOGÎST, -Ă s. m., adj. 1. S. m. Specialist în etimologie (2, 3); etimolog (1), (învechit, rar) etimologic (1). Cf. I. GOLESCU, C. După cum spun unii etimologişti, această lună s-a numit „maius”, pentru cinstirea senatorilor carii se numea „majores”. MN (1836), 512/10, cf. NEGULICI. Un etimologist faimos ne spune că zicerile „stânga” şi „dreapta” vin d-acolo că în stânga stă inima, iar în dreapta stă ficatul ce fabrică veninul. DÂMBOVIŢA (1859), 4062/40, cf. PONTBRIANT, d., COSTINESCU. Sensul, pe lângă forma cuvântului, trebuie... să conducă pe etimologist în calea adevărată a deducţiunilor sale. ŞĂINEANU, î. 10, Cf. id. D. U., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Nu S-a învrednicit de atenţia etimologiştilor (şi Pascu îl ignorează), poate pentru că e prea uşor de explicat. DR. IV, 792, cf. CADE, SCRIBAN, D. Termenii tehnici, ştiinţifici, culturali, politici depăşesc tot mai mult graniţele unei singure ţări... Acest lucru complică serios munca etimologistului. GRAUR, E. 11, cf. DL. E adevărat că etimologistul trebuie să fie „poliglot”, dar în condiţiile noastre, forma ideală de lucru este să avem specialişti pentru fiecare compartiment al lexicului românesc. "SCL 1958, 218, cf. DM, DN2, DEX, DN3, M. D. LINGV., NDN. 2. S. m. (In opoziţie cu fonetist) Adept al etimologismului, în special, partizan al ortografiei etimologice (3); (învechit, rar) etimolog (2). A etimologistului este de a cerceta, afla, culege şi esamina întreg usul acesta, după datele istorice şi după principiul etimologic. CIPARIU, O. I, 155. Scriau româneşte fără filologie şi fără morfologie, fără să ştie dacă sânt etimologişti, fonetişti sau eclectici. GHICA, S. 53. In contra acestei simplificări a scrierii lui „i” se opun etimologistii. MAIORESCU, CR. III, 207. Etimologiştii şi fonetiştii..., afară de smintelele ortografice..., mai fac şi unii şi alţii destule în contra gramaticii. F (1879), 290. Având fiecare facultatea de a pronunţa cum va vrea, generaţiune cu generaţiune vom păstra viciul pronunţiei corupte, - şi teama etimologiştilor cum că fonetiştii vor consacra prin uz pronunţia provincială şi vor face dialecte, e iluzorie. EMINESCU, S. P. 411. Etimologiştii şi Pumnul urmăreau de la un capăt la altul al vieţii şi activităţii lor literare, fără abatere..., aducerea la îndeplinire a visului de reformare a vorbirii după regulele arbitrare ale voinţii. PHILIPPIDE, O. A. 190. Latiniştii au fost etimologişti, fenomenaliştii au fost fonetişti. IBRĂILEANU, SP. CR. 115, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Am văzut că etimologiştii nu făceau aproape nici o deosebire între cuvintele româneşti şi cuvintele latineşti corespunzătoare, în sensul că scriau pe cele româneşti ca şi cum ar fi fost latineşti. IORDAN, L. R. 213, cf. SCRIBAN, D. Adoptarea rădăcinilor latine în formele vorbirii şi ale scrierii, preconizată de etimologişti, îşi afla... o concluzie paralelă. VIANU, L. R. 179. Etimologiştii doreau ca forma cuvintelor să semene cu forma latină din care provin. GRAUR, I. L. 87, cf. DL, DM. Primul etimologist, Samuil Micu, dar mai ales Gheorghe Şincai, au făcut treptat concesii scrierii fonetice. CL 1967,7, cf. DN2, DEX, DN3, M. D. LINGV., NDN. 3. Adj. Care aparţine etimologismului, referitor la etimologism, caracteristic etimologismului; etimologic (3). Zădamice au trebuit să rămâie încercările şcoalei etimologiste de a ne face pe noi, românii,... să trecem de la fonetizm la etimologizm. ARHIVA, I, 17. La neologisme, deosebirile de accent se datoresc..., mai cu seamă, unei tendinţe pe care am putea-o numi etimologistă. IORDAN, G. 36, cf. SCRIBAN, D. Pentru a argumenta originea latină a limbii române, Micu elaborează un sistem ortografic etimologist latinizant. IST. LIT. ROM. II, 41. Elaborând sistemul lor ortografic etimologist, Micu şi Şincai n-au înţeles însă să schimbe şi pronunţarea limbii române. CL 1967, 5. Ortografia etimologistă a fost primul cuvânt al Şcolii Ardelene, ib. 7. - PL: etimologişti (şi, învechit, rar, etimologişti), -te. - Din fr. etymologiste. ETIMOLOGIZÂNT, -Ă adj. Care se conformează etimologismului, în special, ortografiei etimologice. Micu adoptă... un sistem ortografic etimologizant. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 374. In timpul Renaşterii... apar tendinţe etimologizante, adică se încearcă să se demonstreze originea latină a unor cuvinte, care în realitate erau luate din franceză. GRAUR, I. L. 86. Micu... încerca aplicarea ideilor sale etimologizante. IST. LIT. ROM. II, 42. Reprezintă această grafie cunoscuta particularitate fonetică a graiului bănăţean sau este vorba... de aceeaşi „tendinţă etimologizantă” a ortografiei lui Loga? L. ROM. 1974, 85, cf. DN3, NDN. - PL: etimologizanţi, -te. - Din fr. etymologisant. ETIMOLOGÎZM s. n. v. etimologism. ETIMON s. n. Cuvânt din care derivă, provine un anumit cuvânt dintr-o limbă; etimologie (2). Adevăratul etymon al numelui e prozaicul „bostan”: „cucurbetă”. DR. I, 215. A ortografiat cuvintele româneşti de origine slavă la fel cu etimoanele lor. RF I, 153. S-a lăsat înşelat de sensul primitiv al etimonului. BUL. FIL. I, 128. Pentru „meredeu”... propun ca etymon ung. „merito”. DR. VII, 137. Alt tip de dicţionare sunt cele etimologice:... scopul principal urmărit de autori este să dea etimologia cuvintelor, să le arate etimonurile, adică prototipurile lor, cuvintele din care provin. IORDAN, L. R. 124. Pentru cuvântul „creion ” - cuvânt împrumutat -etimonul trebuie căutat în limba franceză, unde găsim cuvântul crayon. GRAUR, I. L. 113. Se căutau etimoane şi pentru cuvintele formate în româneşte. L. ROM. 1959, nr. 4, 46. Stabilirea etimonurilor maghiare este, de altfel, foarte importantă pentru explicarea terminaţiei de plural de care ne ocupăm. SCL 1959, 214, cf. DER. Trebuie să luăm în consideraţie nu numai raporturile strict formale şi semantice (adică lingvistice) dintre etimoane şi diversele forme sub care se prezintă unul şi acelaşi neologism, ci şi numeroşi factori lingvistici şi extralingvistici mai generali. L. ROM. 1965, 685, cf. DN2, IST. T. I, 54. A exclude posibilitatea formării acestor cuvinte în mod independent de etimonurile invocate şi a căuta cu orice chip modele străine pentru derivatele româneşti înseamnă a subaprecia capacitatea limbii române de a-şi forma singură cuvinte, tocmai prin cel mai productiv dintre procedeele ei interne - derivarea cu sufixe. HRISTEA, P. E. 29. Ar fi fost util să se indice întotdeauna sensul etimonului. CL 1970, 160. Au făcut un inventar al cuvintelor (şi morfemelor) româneşti (de origine latină) care conţineau sunetele în discuţie, le-au comparat cu etimoanele lor latineşti. SCL 1970, 583. Am insistat suficient, în prezentarea explicaţiilor propuse pentru originea fr. trouver, it. trovare etc., asupra celor două elemente constitutive (sunetele şi sensul), care au, în ce 1003 ETINĂ -89- ETIOPESC, -EASCĂ priveşte evoluţia de la etimon la continuatoml lui, norme oarecum fixe, acceptate de toată lumea. L. ROM. 1972,182, cf. DEX, DN3, M. D. LINGV., D. ENC., NDN. - Scris şi: (după fr.) etymon. — PL: etimoane şi etimonuri. - Din fr. étymon. ETÎNĂ s. £ (Chim.) Acetilenă. Cf. scriban, d., drev, d. ENC. - Pl.: etine. - Din fr. éthyne. ETIOLÂ vb. I. Refl. (Despre plante) A se decolora şi a-şi alungi tulpinile din cauza insuficienţei luminii şi a aerului în care se dezvoltă. Când o plantă se etiolează, românul zice că ea se zărneşte. HASDEU, I. C. I, 273, cf. AGROTEHNICA, II, 77, M. D. ENC., DEX, DN3, NDN, DEI, MDN, NDU. 0 R e f 1. p a s. Sparanghelul, spre a i se mări valoarea comercială, se etiolează artificial, grămădindu-se deasupra rizomilor săi pământ cât de mult. ENC. AGR. II, 446. - Pronunţat: -ti-o-. - Prez. ind. pers. 3: etiolează. - Din fr. étioler. ETIOLARE s. f. Acţiunea deaseetiolaşi rezultatul ei. Cf. ENC. ROM. în toate cazurile de etiolare, formaţiunea clorofilei este împiedicată. ENC. AGR. II, 446. In regiunile maritime... plantele cresc vegetativ, fac masă multă, dar cu tendinţă spre etiolare. AGROTEHNICA, I, 77. Cauza principală a etiolării este lipsa de lumină suficientă. LTR2, 334, cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3, DREV, D. ENC., NDN, DEI, NDU. - Pronunţat: -ti-o-. - Pl.: etiolări. - V. etiola. ETIOLĂT, -Ă adj. (Despre plante) Care a suferit fenomenul de etiolare. Cf. ENC. ROM. Plantele când cresc la lumină slabă au o culoare gălbuie, frunzele sunt mai mici şi palide, internodurile lungi şi fragile: sunt etiolate. ENC. AGR. 446, cf. DREV. - Pronunţat: -ti-o-. - Pl.: etiolaţi, -te. - V. etiola. ETIOLOGHÎE s. f. v. etiologie. ETIOLOGIC, -Ă adj. 1. (Filos.) Care se referă la etiologie (1), care aparţine etiologiei. Cu progresul ştiinţelor pozitive în genere şi al fiziologiei în special, vom ajunge într-un viitor îndepărtat să avem explicaţiunea etiologică a tuturor manifestărilor sufletului prin simplul joc al legilor fireşti. CONTA, O. C. 24, cf. DL, DM. Toţi cercetătorii le conferă un caracter etiologic de primă importanţă. ROMÂNIA LITERARĂ 1969, nr. 52, 28/1, cf. DN2. Legendele... au un caracter etiologic. IST. LIT. ROM. I, 15, cf. M. D. ENC., DN3, NDN, DEI, NDU. 2. Care se referă la etiologie (2), care aparţine etiologiei. Toate aceste neoformaţiuni osoase se sprijină, din punct de vedere etiologic, pe acelaşi proces patologic, periostită osificată. ENC. AGR. IV, 327, cf. DL, DM, DN2. Toate descântecele cuprind... o alegorie etiologică, în care se povesteşte, în plan alegoric, modul în care pacientul a contractat boala. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 8, 7/4, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, NDN, DEI. Sistemul urmăreşte în primul rând stabilirea unui diagnostic etiologic corect. RL 2004, nr. 4 202, 1/1, cf. NDU. ♦ (Despre tratamente, medicamente etc.) Care urmăreşte combaterea directă a agentului, a microbului etc. care a cauzat boala. Medicamentele... cu acţiune etiologică lovesc chiar în cauza bolii. BELEA, P. A. 263. Ca tratament etiologic se utilizează cloramfenicolul, antibiotic cu acţiune foarte bună împotriva bacilului tific. ABC SÂN. 355. ♦ (Despre agenţi, factori etc.) Care cauzează boli. Agentul etiologic al bolii. ABC SĂN. 223. Medicina... ţine la respect o mulţime de boli, cărora factorul etiologic le este numai bănuit. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 83, 23/4. - Pronunţat: -ti-o-. - PI.: etiologici, -ce. - Din fr. etiologique, lat. aetiologicus, -a, -um. ETIOLOGÎE s. f. 1. (Filos.) Ştiinţă care studiază cauzele. Etiologhia... să face când ritorul întreabă îndată şi răspunde. ŞA I, 343. Etiologhia nu se naşte din siloghismi, ci din obicei şi din întâmplarea înţelegerilor. POTECA, F. 65/5, cf. LM, ENC. ROM., CADE. Fenomenul literar nu mai e, aşadar, privit în sine prin sensul său estetic ca un fapt de sine stătător, ci prin provenienţa şi prelungirile sale sociale, adică prin etiologie şi finalitate. LOVINESCU, C. VI, 70, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, V. ROM. februarie 1960, 145, M. D. ENC., DN3, D. ENC., NDN, DEI, NDU. 2. Ramură a medicinei care studiază cauzele bolilor, factorii care influenţează apariţia diverselor afecţiuni etc. Luminarea etiologiei patologiei, de pricinele boalelor, care cum sânt. EPISCUPESCU, PRACTICA, 99/3, cf. POEN. — AAR. — HILL, V. I, 624 V7, NEGULICI. Etiologia noastră se adeverează prin observaţiunile care ne vin din toate părţile. MAN. SĂNĂT. 53/17, cf. PAT. CHIR. 113723, ANTONESCU, D., COSTINESCU, LM, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., BIANU, D. S. Nu vom trece în revistă toate ipotezele emise cu privire la etiologia pelagrei. ARH. OLT. II, 437, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., A. POP, CHIRURG. 274, DL, DM, DN2, DER, URSU, T. Ş. 200, D. MED., M. D. ENC., DEX, D. PSIH., D. ECOL., D. ENC., NDN, DEI, NDU. * Cauza sau totalitatea cauzelor unei boli. Symptomatologia calculelor vesicale şi etiologia lor. TURNESCU, C. 69712. Astăzi nu se mai poate susţine etiologia alcoolică a cirozelor, ap. DL. îngrozit de suferinţa unui coleg şi prieten (hepatita C, care are etiologie virală) ... l-am vizitat pentru a-l ajuta să-şi recapete sănătatea. RL 2003, nr. 4 157, 23/2. 0 Fig. A face critică literară este a face anatomia, fiziologia şi etiologia unei opere de artă. IBRĂILEANU, SP. CR. 62. - Scris şi: (după lat.) aetiologie NEGULICI, ANTONESCU, D., ENC. ROM. - Pronunţat: -ti-o-. - Şi: (învechit) etiologhie s. f. - Din lat. aetiologia, fr. etiologie. - Etiologhie < ngr. amoXoyia. ETIOP s. m. (învechit) Etiopian (1). Într-însul cad eftiopii şi dracii lui ţeară lingu. PSALT. SCH. 221/8. Şi Tini şi oamerii etiopilor (ethiopului H, tiopilor C) aceştia fură acie. PSALT. 179, cf. 141. Într-însul cad ethiopii şi dracii lui ţărână ling. CORESI, PS. 189. Ce voi face lui Avimelelh, ethiopului? DOSOFTEI în GCR I, 254/24. Au botedzat pre Simon vâlhovnicul, ce să făcea a fi credincios. Şi apucat de îngerul, aflând pre etiopul cel scopit, învăţându-l, l-au botedzat. DOSOFTEI, V. S. octombrie, 6072. Răpindu-să de înger află pre ethiopul cel scopit pe care învăţându-l, l-au botezat. MINEIUL (1776), 63r2/l. Şi-ntăi indienii se văd luminaţi; Apoi etiopii cu negrele feţe. NEGRUZZI, S. II, 284, cf. TDRG3. - Scris şi: ethiop. - Pronunţat: -ti-op. - PI.: etiopi. - Şi: (învechit, rar) eftiop, tiop s. m. - Din slavon. geHorrh. ETIOPENESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Etiopian (2). Sânt zgărzi de mult preţ şi pietri scumpe indieneşti şi etiopeneşti. AETHIOPICA, 4472. - Pronunţat: -ti-o-. -PI.: etiopeneşti. - Etiopian + suf. -esc. ETIOPESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Etiopian (2). Cerdacile cu turlele în sus să rădica înalte, cât de gios de abiia la vârvu sigeata ethiopască a agiunge să poată. CANTEMIR, I. 1.1, 166. Copţii din Africa... încă se ţin de varietatea etiopească. RUS, I. I, 55/17. - Pronunţat: -ti-o-. -PI.: etiopeşti. - Etiop + suf. -esc. 1013 ETIOPIAN, -Ă -90- ETNARH ETIOPIAN, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Etiopiei sau este originară de acolo; (la m. pl.) popor, naţiune care locuieşte în Etiopia; (învechit) etiop, (învechit, rar) etioplean, abisinian (1). S-au aflat oameni vestiţi la amiaza-noapte între sciţi, la amiaza-zi între etiopieni. CR (1832), 280/7. Li se recomandară deci în mod expres următoarele neamuri: saracinii, grecii, bulgarii..., etiopienii. EMINESCU, O. XIV, 156. Creştinismul l-au primit aethiopienii prin sec. IV d. Chr. ENC. ROM. I, 51, cf. CADE, DL, DM, SFC II, 217. Portughezii, chemaţi în ajutor de etiopieni în lupta împotriva turcilor, au încercat să-şi extindă dominaţia asupra Etiopiei. DER II, 304. Personajele — regele Irod, cei doi episcopi, craii Melhior şi Baltazar, etiopianul, negrul crai Gaspar - sunt caracteristice. IST. T. I, 111, cf. M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D., D. ENC., NDN, DEI, MDN, NDU, TDRG3. 2. Adj. Care aparţine Etiopiei sau etiopienilor (1), privitor la Etiopia sau la etiopieni, originar din Etiopia; (rar) etiopic, (învechit, rar) etiopenesc, etiopesc, etiopicesc, abisinian (2). întâi s-au demoralizat servii şi sclavii, apoi veni un regim al metreselor, căci cei mari cumpărau sclave siriene şi etiopiene, le încărcau cu bogăţii şi-şi neglijau soţiile proprii. EMINESCU, O. XII, 221. Ah! arsă, inima mi-e arsă De soare etiopian. MACEDONSKI, O. I, 69. Calasiris oferă lui Nausicles, preot al lui Mercur,... un inel, ... cu un ametist etiopian. CĂLINESCU, S. 242. Flota... navighează între Madagascar şi coasta etiopiană. VIANU, L. U. 153, cf. DL, DM. Majoritatea ţăranilor etiopieni nu au pământ. DER II, 304, cf. M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D., D. ENC., NDN, DEI, MDN, NDU. 0 Limbi etiopiene = (şi substantivat f.) grupare de limbi din familia afro-asiatică, ramura semitică, din Etiopia şi Eritrea, cu excepţia arabei. Cf. GRAUR, I. L. 207, NDN, NDU, - Scris şi: aethiopian. - Pronunţat: -ti-o-pi-an. - Pl.: etiopieni, -e. - Din fr. Ethiopien, éthiopien. ETIOPIC, -Ă adj. (Atestat pentru prima dată în 1773, cf. TDRG3) (Rar) Etiopian (2). Cf. CADE, ENC. ROM. I, 51, TDRG3. - Pronunţat: -ti-o-. - Pl.: etiopiei, -ce. - Din ngr. ai0iO7CiKÔç, fr. éthiopique. ETIOPICÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Etiopian (2). Ca moimâţa omului, aş ea eu urmele lui Iliodor, scriitoriului Istoriii ethiopiceşti, călcând, mijlocul istoriii la început şi începutul la mijloc, iară sfârşitul scaunul său păzindu-şi pre cât slăbiciunea mea au putut, pre picioare mijlocul şi capul să stea am făcut. CANTEMIR, 1.1.1, 5. A lui Iliodor istorie ethiopicească (a. 1773). GCR II, 88/14, cf. TDRG3. -Scris şi: ethiopicesc. - Pronunţat: -ti-o-. -Pl.: etiopiceşti. - Etiop + suf. -icesc. ETIOPLEÂN s. m. (învechit, rar) Etiopian (1). înrainte-i cădea etiopienii şi dracii lui lut vor linge. PSALT. HUR.2 148. Într-însul cad ethiopii (ethioplenii H, ethiopleanii C2) şi dracii lui ţeara ling. PSALT. 141. înaintea lui vor cădea ethioplenii şi vrăjmaşii lui ţărănă vor linge (a. 1710). GCR I, 367/19, cf. SFC II, 216, TDRG3. - Scris şi: ethioplean. - Pronunţat: -ti-o-. - PL: etiopleani şi etiopieni. - Din slavonul îQHondHNHN'h. ETIRA vb. I. T r a n z. (Franţuzism) A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage (III 2). Cf. DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, NDN, DEI, NDU. - Prez. ind.: etirez. - Din fr. étirer. ETIRARE s. f. Operaţia de întindere şi de subţiere a metalelor ductile sau a fibrelor textile prin trecerea lor printr-o filieră, în scopul orientării macromoleculelor şi al creşterii rezistenţei lor. Cf. ltr2, dl, dp, dn2, der, m. d. enc., dex, drev, DEX2, D. ENC., DN3, DSR, NDN, DEI, NDU. - PL: (rar) etirări. - V. etira. ETIRAT, -Ă adj. Alungit, întins. Cf. DN2, DEX, DN3, NDU. - PL: etiraţi, -te. - V. etira. ETISION s. n. (Grecism învechit) Contribuţie (bănească) anuală. Din venitul hanului i al viilor să se dee un eţision pe an de 40 tal[eri] (a. 1797). GÂldi, M. phan. 184. Etision la numita mănăstire Mărcuţa (a. 1802). id. ib. Acest etision să-l răspunză la numita mănăstire (a. 1823). doc. EC. 283, cf. contribuţii, iii, 79. - Pronunţat: -si-on. - PL: ? - Şi: entision s. n. gâldi, M. PHAN. 184. - Din ngr. ¿Triaiov. ETIZIE s. f. (Rar) Slăbire extremă a organismului, ca urmare a unei boli (cronice). Cf. DN2, DN3, NDN, DEI. - Pronunţat: -zi-e. - Din fr. etisie. ETMOID s. n. (Şi, adjectival, în sintagma os etmoid) Os mic nepereche al craniului, situat în partea anterioară a bazei cutiei craniene, între osul frontal şi osul sfenoid, a cărui lamă superioară este străbătută de numeroase orificii traversate de nervii olfactivi şi care participă la formarea cavităţilor nazale şi a orbitelor. Cf. I. GOLESCU, C., POEN. - aar. - HILL, v. I, 6232/8. Etmoidul se află situat la partea inferioară şi anterioară a bazii cranului, precum şi în regia superioară a nărilor. KRETZULESCU, A. 99/4, cf. 90/24, PROT. - POP., N. D., ENC. ROM., ALEXI, W., CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D., DN2, DER, URSU, T. Ş. 200. Inflamarea mucoasei... căptuşeşte celulele (cavităţile) cuprinse în osul etmoid. ABC SÂN. 153, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN, DEI, NDU. - Pronunţat: -mo-id. - PL: etmoide. - Şi: (învechit) etmoidă s. f. i. golescu, c., prot. - pop., n. d. - Din fr. ethmoide. ETMOID AL, -A adj. Care se referă la etmoid, care aparţine etmoidului. Ştirbitura etmoidală, în care intră etmoidul şi în laturile căria se deschid sini frontali ce sânt nişte găunoşituri scobite în desimea osului. KRETZULESCU, A. 94/16, cf. POLIZU, P., PROT. - POP., N. D., URSU, T. S. 200, DN3, NDN. - Pronunţat: -mo-i-. - PL: etmoidali, -e. - Din fr. ethmo’idal. ETMOÎDĂ s. f. v. etmoid. ETMOIDECTOMÎE s. f. (Med.) Operaţie chirurgicală pentru îndepărtarea leziunilor celulare etmoidale. Cf. D. MED., DN3, NDN. - Pronunţat: -mo-i-. - Din fr. ethmoidectomie. ETMOIDITA s. f. Inflamaţie a etmoidului sau a mucoasei celulelor etmoidale. Cf. ABC SÂN., D. MED., DN3, NDN, DEI. - Pronunţat: -mo-i-. -PL: etmoidite. - Din fr. ethmoidite. ETNÂRH s. m. Titlu dat guvernatorului unei provincii a Imperiului Roman, a Imperiului Bizantin sau a Imperiului Otoman, cu rang inferior celui de rege şi superior celui de tetrarh; persoană care avea acest titlu. Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6232/14, 1028 ETNARHIE -91 - ETNIC, -Ă ANTONESCU, D., SCRIBAN, D., DN2, DN3, D. ETNOL., DEX2, NDN, DEI, NDU. - Scris şi: etnarch. ANTONESCU, D. - Pl.: etnarhi. - Din fr. ethnarque. ETNARHÎE s. f. Provincie a Imperiului Roman, a Imperiului Bizantin sau a Imperiului Otoman, guvernată de un etnarh; funcţie de etnarh. Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6232/ll, ANTONESCU, D., SCRIBAN, D., DN2, DN3, D. ETNOL., DEX2, NDN, DEI, NDU. - Pl.: etnarhii. - Scris şi: etnarchie. ANTONESCU, D. - Din fr. ethnarchie. ETNIC, -Ă adj., s. n. 1. Adj. (învechit) Care se închină la idoli, idolatru; care aparţine unei alte religii decât cea creştină; (învechit, rar) etnicesc. V. p ă g â n (1). Basme de cele ce făcea şi scorniia poeticii ethnici în vremea elinilor pentru orbul norod (adecă idololatri) şi n-avea cunoştinţa unuia şi adevăratului Dumnezeu. C. CANTACUZINO, CM I, 7, cf. LM, SCRIBAN, D., URSU, î. L. II, 263, NDU. 0 (Substantivat) De zavistie... etnicii (păgânii) au înţernat sântul loc al Golgotei, unde Mântuitorul lumei s-au încruciat şi s-au înmormântat. CALENDAR (1854), XXIII/12, cf. TDRG3, NDU. 2. Adj. Care este propriu unui popor, care aparţine unui popor; care se referă la un popor; referitor la formele de cultură şi de civilizaţie specifice unui popor. S-au improvizat idilul de faţă dupre caracterul etnic a[l]^ ţiganilor. ASACHI, Ţ. 4/15. Numele personal etnic Srăbul (= Şerbul). CUV. D. BĂTR. I, 90. Autorii aceştia... s-au inspirat de viaţa proprie a poporului lor şi ne-au înfăţişat ceea ce este, ceea ce gândeşte şi ceea ce simte românul în partea cea mai aleasă a firei lui etnice. MAIORESCU, CR. III, 24, cf. CONV. LIT. XI, 205. Descoperim..., sub alterările pronunciaţiunii orientale, numiri geografice şi etnice din părţile româneşti. ODOBESCU, S. II, 203, cf. 257. Cari sânt acele proprietăţi cari dovedesc un substrat etnic şi lingvistic comun? EMINESCU, O. XV, 99. Trebuie să esiste deosebiri între incultură şi cultură, între tinereţe şi bătrâneţe etnică, id. ib. XV, 367. Atât Prisc, cât şi ceilalţi scriitori bizantini vâră prea adeseori toate popoarele de la nordul Dunării... sub aceeaşi căciulă etnică de sciţi. REV. IST. I, 287, cf. ARHIVA I, 276, DDRF. Unele părţi dintr-un popor păstrează uneori numele general etnic al acestuia, ca nume special al tribului lor. XENOPOL, I. R. III, 49, cf. BARCIANU. Acest proces al dezvălirii notei etnice particulare din imitaţia spiritului şi formei străine, durează şi până astăzi. IORGA, L. II, 431, cf. SĂM. VIII, 246. Aceste jocuri florale au creat o întreagă literatură în care se vădeşte genul etnic al rasei ce le-a instituit. ANGHEL, PR. 192. Este poezia izvorâtă din altoirea cugetării germane pe firea românească şi într-una se găsesc caracterele etnice ale celor două popoare care i-au dat naştere. PETICĂ, O. 22. Era un schimb destul de viu, de o parte şi de alta a graniţei, de elemente etnice. PĂCALĂ, M. R. 38. Numele... trebuiau să caracterizeze şi clasa socială... a personagiilor, originea lor etnică, provenienţa lor muntenească ori moldovenească. IBRĂILEANU, S. L. 88, cf. AN. IST. NAŢ. I, 7, RESMERIŢĂ, D. Băştinaşii traci... formează baza etnică a poporului românesc. ARH. OLT. V, 380. Interesanţi din punct de vedere etnic sunt bulgarii. RF I, 148. „Sistemul fonetic” al unei limbi... priveşte felul specific - însuşit prin obicinuinţă sau rezultând, după alţii, din predispoziţii etnice - de a articula sunetele din partea unei comunităţi linguistice. DR. V, 777, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Exprimând o notă esenţială a psihologiei noastre etnice, d. Arghezi este totuşi reprezentativ. LOVINESCU, C. IV, 58. Nu se poate tăgădui importanţa specificului etnic pentru evoluţia limbilor. DR. VII, 334. Substratul etnic slav se menţinea mai puternic. ARH. OLT. XII, 174, cf. CONV. LIT. LXVII, 381. Rost de existenţă şi valoare durabilă artistică pot avea mai ales operele care radiază din sufletul nostru etnic. SADOVEANU, O. XIX, 372, cf. IX, 344, izv. XVI, 389. Englezii şi francezii... au ajuns... la un portret etnic identificabil pe orice punct al planetei. STREINU, P. C. III, 166. Cu mult înainte de a se începe marea mişcare de dislocare etnică, pe care istoria o cunoaşte... subt numele de „migraţiunea popoarelor”, prin România de azi treceau... neamuri venite din stepele Rusiei sau din regiunile Vistulei. PUŞCARIU, L. R. I, 333. Amestecurile etnice, când sânt numeroase, dau naştere unei nomenclaturi topice pestriţe şi complicate. IORDAN, N. L. I, VI, cf. id. STIL. 76, 183, SCRIBAN, D. Toate aceste elemente de origine slavă s-au suprapus însă pe alt fond etnic care n-a renunţat la specificul său. APOLZAN, P. I. 228, cf. CONSTANTINESCU, S. VI, 57. L-a creat fantezia populară sau pur şi simplu cuminţenia etnică negustorească silită să se opună odată eficace cămătarilor din Fanar? ARGHEZI, S. XXXIV, 169. Liberalismul lui Saint-Simon, cât şi ideea unei colectivităţi universale negau statutul natural, etnic, al poetului. CĂLINESCU, O. XIII, 197. Toate aceste variaţiuni stilistice pe o aceeaşi temă nu sunt decât ilustrarea elocventă a acelei obsesii etnice care a stăpânit începuturile veacului al XX-lea. PERPESSICIUS, M. I, 357, cf. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 282. Naţionalitatea unei opere nu trebuie căutată; ceea ce e profund etnic se înfăptuieşte de la sine. BLAGA, Z. 323. Prin acest exemplu etnic se dovedeşte... că civilizaţia e operă de comprimare şi de refuz al naturii. RALEA, S. T. I, 277, cf. BENIUC, M. C. I, 211. La noi,..! originea numelor nu are nici o legătură cu apartenenţa etnică a celor care le purtau. GRAUR, N. P. 53. Trăsătura cea mai caracteristică, dacă nu singura care deosebea o colectivitate etnică de alta,... o constituia limba. CONTEMP. 1956, nr. 483, 1/1. Mult mai reduse sunt... informaţiile privind realităţile etnice şi demografice în fazele de tranziţie de la perioada traco-dacă la cea romană. CL 1957, 257, cf DL. Valorificarea vitalităţii etnice a unui popor se face în momentele sale de cumpănă. T. POPOVICI, S. 175, cf DM, CIORĂNESCU, D. ET., URSU, î. L. II, 263. Cristalizarea etnică românească în această ţară s-a produs în sec. X-XI, prin deznaţionalizarea daco-slavilor. PANAITESCU, C. R. 18, cf. DN2. Sextil Puşcariu face o distincţie categorică între limbă şi factorul etnic. L. ROM. 1968, 396. Ne-au reprezentat sub forma frumosului o realitate etnică. N. MANOLESCU, C. M. 198. Sub raport etnic, majoritatea populaţiei au format-o românii. C. GIURESCU, P. O. 200. Geto-dacii au adaptat românismul la unitatea lor etnică. MAGAZIN IST. 1969, nr. 3, 49. Componenţa etnică geto-dacă şi romană este în afară de orice îndoială. ib. 1970, nr. 11, 5, cf. românia literară, 1970, nr. 75, 12/1. Substratul este moştenit din punct de vedere etnic. L. ROM. 1972, 177. Ar fi să dăm prea lesne câştig de cauză planului cusut cu aţă albă al administraţiei de a isca discuţii şi certuri, aşezând în aceeaşi încăpere oameni cu apartenenţe politice, sociale sau etnice diferite. STEINHARDT, J. 164. Mulţi au vrut să vadă în sistemul lui Blaga o expresie a geniului etnic autohton. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 215, cf. M. D. ENC., DEX.' Odată cu întregirea etnică, politica incidenţei naţionale şi politice a încetat practic, lăsând loc problemei renaşterii culturale. GHEŢIE, B. I, 369. Elementele umaniste diferenţiale prin care aceasta se defineşte... ca adevăr deopotrivă etnic şi etic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 4/3, cf. DN3, V. BREBAN, D. Problema originii românilor... a originii lor etnice... n-a mai fost tratată cu obiectivitatea necesară operelor ştiinţifice. IVĂNESCU, I. L. R. 48, cf. QREV. Organizarea de stat, suprapusă unităţii etnice, a dat poporului român identitate politică. MS. 1988, nr. 4, 6, cf. L. ROM. 1992, 546, D. ENC., ndn. Copiilor de ţigani li se oferă posibilitatea să intre la facultate graţie înseşi condiţiei lor etnice. RL2004, nr. 4402, 1/2, cf. L. COSTIN. GR. BĂN. 6, 10. împrejurările istorice, configuraţia etnică a regiunii... au avut urmări însemnate şi asupra graiului regiunii. MAT. DIALECT. I, 148. 0 Nume etnic = nume de popor; (rar) etnonim. Numele său etnic de rumân a căpătat prin această supunere un al doilea înţeles, acel de supus. XENOPOL, I. R. III, 51, cf. CADE, DL, DM, DN2, SCL 1971, 358, 1030 ETNICESC, -EASCĂ -92- ETNOBIOLOGIE M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN, DEI, MDN, NDU. în derivarea numelor etnice, se remarcă o mare varietate de sufixe moţionale. MAT. DIALECT. I, 152. Purificare etnică = program de eliminare a minorităţilor etnice, realizat în forme care merg de la deportare la genocid. Ei au imaginat purificarea etnică ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 1, 2/3. ♦ (Rar) Naţional, românesc. N. este etnic. IORDAN, L. R. A. 478. ♦ (Substantivat) Persoană care aparţine unui popor. Dat fiind că valahii şi bulgarii îmbrăţişează credinţa de rit răsăritean (ortodox), fără îndoială desconsiderând credinţa catolică, au îndurat aceeaşi soartă cu etnicii (unguri). MAIOR, S. II, 132. 3. S. n. Ceea ce este caracteristic unui popor, culturii sau civilizaţiei lui; etnicitate. Ei sunt condamnaţi să nu se integreze în atmosfera de tradiţionalism sănătos al etnicului. CONV. LIT. LXVII, 253. Era, deci, fatal ca idealul lui Macedonski să reprezinte... negaţiunea principală a etnicului. LOVINESCU, C. IV, 14. Ideologia semănătoristă... topise în aliajul aceluiaşi inel de logodnă cu destinele neamului: eticul, etnicul şi esteticul. PERPESSICIUS, M. I, 365. Tradiţionalismul lui Blaga se rezolvă în etnic şi metafizic, în timp ce atitudinea lui Barbu vizează universalul atemporal ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 84, 12/3. Distanţa între asemenea concepţii şi ideile lui Lovinescu se reducea simţitor, etnicul fiind şi pentru ideologul modernismului o determinantă fatală. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 195, cf. NDU. - PL: etnici, -ce. - Din ngr. e0vik6<;, lat. ethnicus, -a, -um. ETNICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Etnic (1). V. păgân (1). Şi nu numai cele creştineşti, ce încă şi cele ethniceşti asemenea învaţă (a. 1702). GCR I, 344/14, cf. MURNU, GR., CIORĂNESCU, D. ET. 3 212, SFC I, 108. - Scris şi: ethnicesc. - PL: etniceşti. - Cf. ngr. 8 0 v i k o ţ, lat. ethnicus, - a, - u m. ETNICEŞTE adv. (Astăzi rar) Din punct de vedere etnic (2). De fapt, nu există popoare etniceşte curate. SĂM. VIII, 246. Procesul se încheie în pragul celor din urmă secole, când peste tot în Europa elementele intruzive n-au putut să predomine etniceşte elementul autohton. L. COSTIN, GR. BĂN. 10. Etniceşte, trăim în folclor. IZV. XII, 37. Cadrul e de provincie, etniceşte eteroclită. STREINU, P. C. II, 231. Clasicul este... abstract etniceşte. CĂLINESCU, o. xxi, 21, cf. NDU. - Etnic + suf. -eşte. ETNICÎSM s. n. 1. Tendinţă a unor grupări literare româneşti de la începutul secolului al XX-lea de a subordona aspectele etice şi estetice celor etnice, de a acorda o importanţă exagerată factorului etnic (2) în artă şi cultură, cultivând exclusiv tradiţiile, obiceiurile, felul de viaţă etc. specifice ţărănimii. De la umanitarismul tinereţii a trecut la un etnicism exclusivist, dar tot de categorie socială. LOVINESCU, S. viii, 216. Camil Petrescu... a fost în aceeaşi măsură un adversar al etnicismului, al tradiţionalismului decorativ şi pitoresc, al specificului naţional, al, ortodoxismului gândirist sau de orice altă natură. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 115, 28/2, cf. DN3, DEX2, NDN, DEI, NDU. 2. Caracter etnic (2); etnicitate. Cf. NDN, NDU. - Etnic + suf. -ism. ETNICÎST, -Ă adj. Care ţine de etnicism, care se referă la etnicism. Se pot găsi la T. Maiorescu texte etniciste. LOVINESCU, S. VIII, 216. Concepţiile etniciste susţin că opera de artă nu poate fi valoroasă dacă nu e etnică. BLAGA, în NDU, cf. DEX2, NDN. - PL: etnicişti, -ste. - Etnic + suf. -ist. ETNICITATE s. f. 1. Ansamblu de însuşiri proprii, specifice unui popor; caracter etnic (2); etnicism (2); (rar) etnie (2). Titanica resemnare şi menţinere a etnicităţii este dovada unei energii colective. ARH. OLT. v, 456. Celelalte valori de etnicitate, datine, eresuri populare... să se cheme cu timpul reciproc sub acelaşi condei. STREINU, P. C. I, 55. Inconştientul e substituit prin conştient, destinul prin calcul, „etnicitatea autentică” prin etnografie, calitatea interioară şi vie a sângelui prin combinaţia exterioară şi moartă a unor realităţi folclorice. BLAGA, Z. 324. Etnicitatea nu e un caracter auxiliar artei... ea e presupusă, e oarecum intrinsecă însuşi momentului realizării estetice. RALEA, S. T. II, 226. Blaga proiectează tradiţionalismul său pe fondul etnicităţii noastre, de unde caută să releve matricea ancestrală şi permanentă a spiritualităţii etnice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 84, 12/3. Această compoziţie mozaicată, care este specificul naţional, îi impune artistului o creaţie între coordonatele etnicităţii. ib. 1972, nr. 27, 14/3, cf. D. ETNOL., DEX2, NDN, DEI, NDU. 2. Apartenenţă a unei persoane la un anumit popor. „ U” s-a adăugat în acelaşi fel, pentru a marca etnicitatea română a purtătorului, la nume terminate în ,,-ici”. GRAUR, N. P. 150. Ne găsim în faţa unor triburi de certă etnicitate tracică. MAGAZIN IST. 1970, nr. 11,4. • - Etnic + suf. -itate. ETNICIZÁ vb. I. T r a n z. A da un caracter etnic (2). Cf. DN3, NDN, NDU. ^ -Prez, ind.: etnicizez. - Etnic + suf. -iza. ETNÍE s. f. 1. Unitate etnică (2) determinată în timp şi spaţiu de trăsături comune de civilizaţie, de cultură (limbă, obiceiuri, tradiţii etc.) şi de rasă; comunitate etnică. Aplicarea onestă a legilor şi respectarea particularităţilor fiecărei etnii. KOGĂLNICEANU, O. V, 13. De ce am ascunde confuzia care stăpâneşte pe câţiva dintre tineri, mai ales dintre sculptorii tineri, care, plăsmuind idolii înfricoşaţi şi înfricoşători, nu creează în sensul artei populare române, ci în acela al artei precolumbiene, al artei etniilor negre din Africa. CONTEMP. 1966, nr. 1 005, 6/7. Finalul piesei e o întoarcere extatică a etniei la izvoarele ei elementare invincibile. CROHMĂLNICEANU, L. R. I, 140, cf. MS. 1975, nr. 1, 9. îi gonea... şarjând în scârbă ignobila apucătură a etniei lor hrăpăreţe. ŢOIU, î. 405. Cuprinşi de porunca supravieţuirii etniilor Un cor cu saşii una fiţi. MS. 1988, nr. 1, 35, cf. D. ETNOL., DEX2, NDN, DEI. Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipal Bucureşti a început urmărirea penală împotriva lui Aii Serce, de 38 de ani, cetăţean turc de etnie kurdă. RL 2004, nr. 4 218, 28/13, cf. NDU. 2. Etnicitate (1). Cf. iordan, l. r. a. 177. - PL: etnii. - Din fr. ethnie. ETNO- Element de compunere care înseamnă „popor, comunitate etnică, rasă” şi care serveşte la formarea unor substantive ca: etnocivilizaţie, etnogeografie etc. Cf. IORDAN, L. R. A. 221, FORM. CUV. I, 248, DN3, D. ENC., NDN, DEI, NDU. - Izolat prin analiză, din împrumuturi ca: etnogeneză, etnografie, etnologie etc. Cf. ir. e t h n o -. ETNOASTRONOMÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul motivelor etnografice, a textelor sacre şi rituale tradiţionale ale popoarelor referitoare la astre, la constelaţii, la cosmos în general. Cf. D. ETNOL., NDN, MDN. - Din engl. ethnoastronomy. ETNOBIOLOGÍE s. f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul raporturilor dintre om şi mediul natural, cu determinarea comportamentului cultural. Cf. D. ETNOL., NDN, MDN. 1040 ETNOBOTANIC, -Ă -93- ETNOGENEZĂ - Pronunţat: -bi-o-. - Din fr. ethnobiologie. ETNOBOTANIC, -Ă s. f, adj. 1. S. f. Ramură a etnobiologiei care se ocupă cu studiul denumirilor populare ale plantelor şi al relaţiilor dintre comunitatea etnică şi mediul vegetal. Cf. DN3, D. ETNOL., DEX2, NDN, DEI, NDU. ♦ Nomenclatura populară botanică. Cf. CL, 1989, 183. 2. Adj. De etnobotanică (1), referitor la etnobotanică. Cf. DN3, DEX2, NDN, DEI, NDU. - Pl.: etnobotanici, -ce. - Din fr. etnobotanique. ETNOCENTRIC, -Ă adj. Care ţine de etnocentrism, referitor la etnocentrism. Cf. NDN, DCR2. - Pl. etnocentrici, -ce. - Din fr. ethnocentrique. ETNOCENTRÎSM s. n. Tendinţă de a judeca valorile altor culturi, ale altor etnii prin raportare la propria cultură, considerată drept criteriu de apreciere a adevăratelor valori. Cf. D. PSIH., D. ETNOL., DEX2, D. ENC., NDN, DCR2, DEI. Şeful delegaţiei... a propus ca ideile etnocentrismului şi ale separării pe baze etnice să reprezinte principiile de bază ale noii Europe. RL 2006, nr. 4 846, 12/3, cf. NDU. - Din fr. ethnocentrisme, engl. ethnocentrism. ETNOCÎD s. n. 1. Ucidere în masă a unei părţi sau a unei întregi comunităţi etnice. Cf. D. ETNOL., NDN, DEI, MDN. 2. Modificare forţată a structurii biosociale sau culturale a unui grup etnic. Cf. D. ETNOL., NDN, MDN. - Pl.: etnocide. - Din fr. ethnocide. ETNOCIVILIZÂŢIE s. f. Civilizaţie proprie unei comunităţi etnice. Cf. D. ETNOL., ndn, MDN. - Etno- + civilizaţie. ETNOCOREGRAFÎE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul jocurilor sau dansurilor unui popor. Cf. D. ETNOL., ndn, MDN. - Etno- + coregrafie. ETNOCRÂTIC, -Ă adj. Care se referă la etnocraţie, privitor la etnocraţie. Istoricul Paparigopulos, voind a delimita teritoriul asupra cărui grecii avea drept, a trebuit să-şi numească harta sa nu etnografică, ci... etnocratică. EMINESCU, O. XI, 189, cf IORDAN, L. R. A. 221. împreună cu teologii creştini, gânditorul împacă Spiritualul cu secularul, printr-un stat etnocratic creştin, autoritar, călăuzit de rege, prin mijlocirea românilor neaoşi. CĂLINESCU, IST. LIT. ROM. 789, cf. NDU. - PL: etnocratici, -ce. - Din gr. eGvoKpaxiKoq. ETNOCRATIZÂ vb. I. T r a n z. (Rar) A institui puterea politică în funcţie de caracterele etnice ale unei naţiuni. In noţiunea etnocraţie se cuprinde... dorinţa de-a predomina..., pe de altă parte însă cată a se şti dacă elementele etnocratizate pe hârtie vor şi îngădui cu mânile-n sân o asemenea predominare. EMINESCU, O. XI, 189. Ce-ţi pasă d-tale cum merge ori nu merge Ţara Românească? Pese-ţi de ceea ce se petrece în patria d-tale originară, în Morea sau cel mult în regiunile hartelor etnocratizate de d. Paparigupolos. id. ib. XII, 283. - Prez. ind.: etnocratizez. - Cf. e t n o c r a ţ i e. ETNOCRAŢIE s. f. Teorie care susţine instituirea puterii politice în funcţie de caracterele etnice ale unei naţiuni. In noţiunea etnocraţie se cuprinde... din capul locului dorinţa de-a predomina, de-a stăpâni asupra altora. EMINESCU, O. XI, 189, cf. IORDAN, L. R. A. 221, D. ETNOL., NDN, MDN, NDU. - Din fr. ethnocratie. Cf. gr. 8 0 v o k p a x i a. ETNOCULTURĂL, -Ă adj. Care se referă la etnocultură, de etnocultură. Continuitatea etnoculturală nu a fost întreruptă pe aceste meleaguri. MAGAZIN IST. 1970, nr. 11, 5, cf. DEX2, NDN, NDU. - PL: etnoculturaliy -e. - Etnocultură + suf. -al. ETNOCULTURĂ s. f. Cultură populară tradiţională, proprie unei comunităţi etnice. Cf. D. ETNOL., DEX2, NDN, DEI, MDN, NDU. - Din fr. ethnoculture. ETNODEMOGRAFÎE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul unităţilor etnice restrânse. Cf. D. ETNOL., ndn. - Din fr. etnodemographie. ETNOFILÎE s. f. Afecţiune deosebită pentru tot ceea ce priveşte viaţa unei comunităţi etnice. Cf. D. ETNOL., ndn. - Din fr. ethnophilie. ETNOFILOSOFÎE s. f. Totalitatea conceptelor filosofice ale unei grupări etnice. Cf. D. ETNOL., ndn, MDN. - Etno- + filosofie. ETNOFOLCLORIC, -Ă adj. Care aparţine etnografiei şi folclorului unui popor; privitor la etnografia şi la folclorul unui popor. Cf. DSR, DEX2, NDN, DCR2, DEI, NDU. - PL: etnofolclorici, -ce. - Etno- + folcloric. ETNOGENEALOGÎE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul dezvoltării popoarelor. Cf. D. ETNOL., NDN. - Pronunţat: -ne-a-. - Din fr. ethno-genealogie. ETNOGENETIC, -Ă adj. Care se referă la etnogenie, care aparţine etnogeniei. Procesul etno genetic al poporului român ne apare azi din ce în ce mai mult în toată complexitatea sa. MAGAZIN IST. 1970, nr. 11, 3, dn3, d. etnol., ndn. - PL: etnogenetici, -ce. - Din fr. ethnogenetique. ETNOGENEZĂ s. f. 1. Formare etnolingvistică a unui popor, a unei colectivităţi umane şi a structurilor sale social-economice şi politice. V. etnogenie. Procesul de etnogeneză... cuprinde evidente exagerări. IST. LIT. ROM. II, 39, cf DN2. Va fi elucidat integral substratul lingvistic în structura limbii române,... ca şi etnogeneză românilor pe temelia etnic-socială autohtonă. L. ROM. 1959, nr. 3, 23, cf. SCL 1960, 360. Formarea (ethnogeneza) poporului român înseamnă alcătuirea şi distingerea unei unităţi de cultură folosind acest nume, precum şi o limbă proprie. PANAITESCU, C. R. 114. în procesul etnogenezei poporului român trebuie să ţinem seama nu numai de vatra Daciei romane..., dar şi de împrejurarea istorică reală a cuprinderii în procesul romanizării a întregii lumi geto-dace, supusă sau liberă. MAGAZIN IST. 1970, nr. 11, 7. Autorul a subliniat că, atunci când vrem să stabilim etnogeneză populaţiei dintr-o regiune oarecare, prima chestiune care se pune este aceea a originii triburilor care au locuit din timpuri străvechi teritoriul respectiv. SCL 1970, 80, cf DEX, DN3, D. ETNOL., DSR, DREV, D. ENC., NDN, DEI, NDU. 1058 ETNOGENIE -94- ETNOGRAFIC, -Ă 2. Etnogenie. Cf. NDN, DEI, MDN, NDU. - Scris şi: ethnogeneză. - Din.fr. ethnogenese. ETNOGENÎE s. f. Ramură a antropologiei care se ocupă cu studiul originii şi al filiaţiei raselor şi a popoarelor; p. e x t. studiul procesului de formare a unui popor, etnogeneză. Cf. DN2, MAGAZIN IST. 1970, nr. 11, 7, DEX, DN3, DSR, NDN, DEI, NDU. - Din fr. ethnogenie. ETNOGEOGRAFÎE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul influenţei reciproce dintre mediul geografic şi comunitatea etnică. Autorul pare să fi avut o pasiune pentru studiile de istorie şi de etnogeografie. IST. LIT. ROM. 1,383, cf. D. ETNOL., NDN, MDN. - Pronunţat: -ge-o-. - Etno- + geografie. ETNOGRAF, -Ă sv m. şi f. Specialist în etnografie. Cf. I. GOLESCU, C., POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6232/17, POLIZU, COSTINESCU. Etnografii şi limbiştii caută primele elemente ale limbii. CONV. LIT. VI, 61, cf. MAIORESCU, CR. III, 17. D. baron de Helfert, cunoscut ca istoric şi etnograf..., ne dă într-o carte asupra cestiunii confesionale din Austria următoarele amănunte. EMINESCU, O. XIII, 209, cf. DDRF. Theodor T. Burada, profesorul conservatorului şi etnograf român foarte activ..., a luat cunoştinţă despre regiunea şi poporul vlah. ARHIVA, X, 113, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., SĂM. VIII, 244, RESMERIŢĂ, D. Dispariţia rapidă a formelor vechi de păstorit... a făcut pe etnografii noştri să-şi îndrepte atenţia nu numai asupra cercetării exhaustive a formelor noi, socialiste, ale păstoritului..., ci şi asupra celor din trecut. VUIA, PĂST. 10, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Etnograful poate constata numai extinderea anumitor credinţe sau obiceiuri colective, în anumite regiuni, în anumite straturi sociale sau la anumite popoare, fără să fi ajuns să explice legile ce diriguiesc această răspândire. PUŞCARIU, L. R. I, 31, cf. SCRIBAN, D., CĂLINESCU, O. XIII, 144. Etnografii, psihologii, filologii ar trebui să scrie o carte despre magismul poporului nostru. BLAGA,'Z. 300. Nenumărate cazuri de degenerare a diferitelor triburi sunt înfăţişate de etnografi ca fiind datorite războaielor continui dintre ele. RALEA, ST. II, 275, cf. DL, DM, DN2, Conţinând multe fapte de etnografie, ALR II va putea fi folosit şi de etnografi. L. ROM. 1959, nr. 4, 60. La Callatis a trăit în veacul al II-lea î.e.n. un învăţat vestit în lumea grecească, Demetrios din Callatis, geograf şi etnograf. PANAITESCU, C. R. 37. Medicul experimentator, farmacologul şi clinicianul pot să găsească în medicina populară ceea ce etnograful, folcloristul, filologul nu au urmărit. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 91, 29/1. Un etnograf inspirat ar putea scrie un studiu frumos despre funcţiile soarelui în arta noastră populară, ib. 1972, nr. 7, 3/1, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. Problemele originii românilor au atras... şi pe etnografi. ivănescu, I. L. R. 49, cf. D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Sunt însemnările de călătorie ale unui cercetător etnograf... despre laponi. SADOVEANU, O. XIX, 119. Artur Gorovei îl cunoscuse personal pe Creangă, fapt care nu contribuie cu puţin la prestigiul eminentului cercetător etnograf. CIOCULESCU, I. C. 133. - PI.: etnografi, -e. - Din fr. ethnographe. ETNOGRAFIC, -Ă adj. Care aparţine etnografiei, care se referă la etnografie. Cf. I. GOLESCU, C., VALIAN, V., POEN. - AAR. -HILL, V. I, 6232/22. Aceasta se află în mai mare măsură în staturile lăcuite nu numai de un popor în înţălesul etnografic. RUS, I. I, 75/26. Metodul etnografic e cel ce prezentează separat operele filozofice ale fiecărei naţiuni. LAURIAN, F. 153/11. Aici ajunseserăm noi românii cu ale noastre cunoştinţe geografice şi ethnografice. BARIŢIU, P. A. II, 568. Nenorocirile Prinţipatelor Dunărei s-au tras din neştiinţa marelor puteri a Occidentului în privirea istorică, comerţială şi etnografică ale acestor Prinţipate. ROM. LIT. 142, 1/2. A venit în Rumânia spre a studia... ţara noastră, care are atâtea raporturi istorice şi etnografice cu scumpa sa patrie. ROMÂNUL (1857), nr. 29, 4!/37. Românii, prin poziţia geografică, politică, morală şi etnografică, sânt datori mai mult decât orişicare altă naţie de a nu rămânea străini la tot ce face gloria şi puterea secuiului. KOGĂLNICEANU, O. I, 100, cf. POLIZU. Cercetările moderne etnografice (asupra naturei populilor) ne probă că locuitorii primitivi din America... sânt d-o origină cu chinezii şi japonezii. ISIS (1859), 158Vl5, cf. XENOPOL, I. R. XII, 191. Teatrul este dator a lua dintre costumele etnografice pe acelea care reprezintă mai bine obiceiul de învesmântare naţional. FILIMON, O. II, 356, cf. PONTBRIANT, D. Orice fracţiune a neamului românesc va fi aprofundată sub toate raporturile: teritorial, etnografic, dinastic, nobilitar. HASDEU, I. C. I, VIII. In spusele noastre vom retipări charta etnografică a românilor (a. 1869). BARIŢIU, C. II, 222. Vizitând Esplanada Invalizilor, transformată în lagăr etnografic, îţi pare că faci un voiaj din cele mai extraordinare. ALECSANDRI, S. 233, cf. COSTINESCU, LM. Popoarele sânt chiemate a se consolida în cercuri etnografice, specializându-şi fiecare misiunea istorică după propria sa natură. MAIORESCU, CR. I, 356. Există dar o caracteristică a popoarelor sub raportul artistic. Aceea, bine explorată, bine studiată, bine explicată, poate fi cel mai puternic auxiliar al ştiinţei etnografice, precum chiar şi al istoriei. ODOBESCU, S. II, 255. Istoricul..., voind a delimita teritoriul asupra căruia grecii ar avea drept, a trebuit să-şi numească harta sa nu etnografică, ci... etnocratică. EMINESCU, O. XI, 189. Cele două societăţi etnografice - din Londra şi New York nu încetară în urmărirea studiilor lor (a. 1889). ARHIVA, I, 219, cf. DDRF. Trebuie deci bine cercetate izvoarele bizantine... spre a putea stabili o hartă etnografică a vremurilor vechi. ARH. OLT. XII, 146, cf BARCIANU, ALEXI, W. Dintr-o lucrare etnografică asupra românilor din Transilvania extragem următoarele. CANDREA, F. 137, cf. DR. I, 321. Scriitori antici, în continuarea excelentei tradiţii a lui Herodot,... capătă interes din ce în ce mai viu pentru chestiunile etnografice şi notează mai amănunţit numele şi felul popoarelor din regiunile nordice ale Europei. PÂRVAN, G. 247, cf. id. I. F. 26. Studiile mai nouă etnografice au arătat că forma plugului nostru e eminamente latină şi obiceiul de a umbla cu „pluguşorul” la colindat e desigur şi el străvechi. DR. I, 404. însemnările lui Hanes... privesc chestiuni etnografice, ib. II, 723. A enumerat următoarele elemente ca factori istorici constitutivi ai naţionalităţii: 1. elementul geografic... 2. elementul etnografic. AN. IST. NAŢ. I, 28, cf. RESMERIŢĂ, D. Caracterul eterogen al lucrărilor apărute asupra acestui subiect... ne face să fim lipsiţi de un material cules unitar şi care să ţină seama îndeosebi de principiile şi metodele ştiinţei etnografice, căreia îi aparţine în primul rând acest domeniu. VUIA, PĂST. 11 .Un dicţionar nu poate să devie o carte de tratate fiziologice, morfologice, istorice, etnografice, sociologice, semasiologice, etimologice etc. RF II, 135, cf ŞĂINEANU, D. U., CADE. Critica lui nu mai e nici modernistă, nici etnografică, ci abordează terenul nou al geneticului. LOVINESCU, S. VIII, 206. De atunci Muzeul Naţional Bulgar... s-a tot sporit, despărţindu-se de partea etnografică, care este azi adăpostită... într-o casă particulară. CONV. LIT. LXVII, 25. Nu cred că pierderea înţelesului etnografic ar avea vreo legătură cu desnaţionalizarea vlahilor. DR. VII, 313. Volumul al II-lea se încheie printr-o scurtă, dar interesantă monografie... cuprinzând: o schiţă istorică, una etnografică. IZV. XII, 112.La Cluj era un muzeu etnografic. VLASIU, D. 385. Muzeul nostru nu este un muzeu etnografic, ci este un muzeu social. GUŞTI, P. A. 221. Cercetările etnografice ale tipurilor de sate de la noi ne duc la rezultate favorabile „continuităţii”. PUŞCARIU, L. R. I, 337, cf 416, SCRIBAN, D. Aceasta este o lege etnografică universal valabilă. APOLZAN, P. I, 31. „Hotarul” este... un roman descriptiv şi de evocare a unei lumi văzute în sălbăticia ei cosmică şi în pitorescul etnografic. CONSTANTINESCU, S. V, 18. Poezia eminesciană stă pe observaţia etnografică într-un fel care a avut urmări. CĂLINESCU, O. XIII, 534. Monografia etnografică 1062 ETNOGRAFICESC, -EÂSCĂ -95- ETNOGRAMĂ despre românii timoceni era străbătută... de acea poezie a ţinutului şi a sufletelor. PERPESSICIUS, M. I, 301. E desigur frumos... să faci uz într-o operă de artă de elemente din cultura etnografică a poporului, dar nu trebuie să ne îngăduim iluzia că prin aceasta se creează o artă naţională. BLAGA, z. 324. O excursie etnografică ori istorică cât de sumară ne indică... acelaşi scop urmărit de orice fenomen artistic: individualizare, tendinţă către specificitate. RALEA, S. T. I, 222. Femei negre tinere oferă produsele etnografice ale insulei. V. ROM. aprilie 1954, 61. Impresionează în mod deosebit partea etnografică a celor două volume în discuţie. Ea dovedeşte o cunoaştere adâncă a vieţii materiale şi a felului de a gândi al poporului român. SCL 1957, 101, cf. DL, DM, URSU, î. L. II, 263, DN2. Despre ea [jelire] ne vorbesc atât documentele vechi, cât şi cercetările folclorice şi etnografice contemporane. IST. LIT. ROM. I, 43, cf. L. ROM. 1964, nr. 4, 9. Se produce fenomenul de roire al obştii, de desprindere a unei părţi din obşte şi de trecere pe alt hotar, fenomen etnografic frecvent. PANAITESCU, O. Ţ. 99. Elaborarea unei istorii complete a teatrului în România presupune în primul rând o amplă muncă de cercetare a celor mai variate izvoare: arheologice şi etnografice, literare şi istorice, de istoriografie generală şi de specialitate. IST. T. I, 7. Macheta se păstrează la Muzeul etnografic din Cluj. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 32. A avut din adolescenţă intuiţia neasemuitei noastre comori etnografice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 159, 6/2, cf. M. D. ENC., scl 1973, 739, simion, d. p., 250, dex, dn3, v. breban, d. Adoptă tonul amuzat al celui ce conspectează un fenomen etnografic. GRIGURCU, C. R. 62, cf. DREV, D. ENC., NDN, DEI. Tablouri rare şi colecţii etnografice unicat în lume. RL 2005, nr. 4963,24/1, cf. NDU, FRÂNCU - CANDREA, M. I. 0 (Substantivat) Etnograficul exprimă o concepţie etică, estetică şi metafizică asupra lumei şi vieţii, ca rezultat al unei experienţe multiseculare. PÂRVAN, I. F. 28. Pentru naţionalitatea unei opere de artă, etnograficul e aproape tot atât de indiferent ca elementele de orice altă provenienţă. BLAGA, Z. 324. Locul realismului sau al etnograficului îl ia generalitatea simbolică. N. MANOLESCU, A. N. III, 116. 0 (Adverbial) Cf. SCRIBAN, D. - Scris şi: ethnografic. - Accentuat şi: etnografic. I. GOLESCU, C., URSU, î. L. II, 263. - Pl.: etnografici, -ce. - Din fr. ethnographique, germ. ethnographisch. ETNOGRAFICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Etnografic. Cf. polizu, ursu, î. L. ii, 263. - Pl.: etnograficeşti. - Cf. germ. ethnographisch. ETNOGRAFICEŞTE adv. în mod etnografic, potrivit etnografiei. Cf. POLIZU. Erau populaţii etnograficeşte superpuse şi sântem convinşi îndeosebi că elementul românesc a fost, dacă nu dominant, desigur pe deplin liber. EMINESCU, O. XII, 44. - Etnografic + suf. -eşte. ETNOGRAFÎE s. f. Disciplină care studiază compoziţia, originea şi răspândirea popoarelor, care urmăreşte evoluţia culturii lor materiale şi spirituale, moravurile şi particularităţile felului lor de viaţă, relaţiile lor cultural-istorice. Cf. I. GOLESCU, C., VALIAN, v., POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6232/19. Geografie antropologică sau etnografie, de cuprinde numai neamul omenesc peste tot sau împărţit în popoare. RUS, I. I, 2/21, cf. POLIZU. Spre a reprezenta la noi piesele clasice, trebuie ca artiştii noştri să cunoască arta dramatică în toată întinderea ei, să aibă idei solide despre tradiţiunea fiecăreia şcoale în parte, despre etnografie. FILIMON, O. II, 354, cf PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D. La 1848... era nevoie de-a combate notele din Petersburg, cari ne atribuiau o origine slavă; atunci orice armă a fost bună: istorie, geografie, etnografie. ALECSANDRI, S. 54, cf COSTINESCU, LM. O lucrare colectivă în limba germană asupra etnografiei şi istoriei culturei popoarelor din Austro-Ungaria. MAIORESCU, CR. III, 48. Ne rămâne numai să admirăm ignoranţa grecilor moderni în privirea istoriei şi etnografiei unor ţări asupra cărora pretind a avea drepturi. EMINESCU, O. XIII, 166. La descrierea fiecărei comune (oraş, târg, sat sau cătun) se va da: ... populaţia şi etnografia. CONV. LIT. XXII, 286. Lucrările societăţii antropologice din Paris... avură două direcţiuni...: lucrări de etnografie şi lucrări de antropologie generală (a. 1889). ARHIVA, I, 220. Studiul acestor moravuri, datine, credinţe şi povestiri face obiectul etnologiei şi etnografiei. CONV. LIT. XXIII, 6, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, MEHEDINŢI, G. F. 4, ALEXI, W. Aceste însuşiri ni le poate da cu privire la geneza rasei noastre daco-romane antropologia şi etnografia. AN. IST. NAŢ. I, 32, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Studiul modern al geografiei... presupune o serie de cunoştinţi preliminare, de geologie, de statistică, de etnografie. LOVINESCU, S. VIII, 32. Prin „ lucruri ” trebuie să înţelegem obiectele şi noţiunile de toate categoriile din viaţa zilnică a omului, adică studiul lor, care se cheamă tocmai etnografie şi folclor. BUL. FIL. I, 15, cf. 42. Etnografia singură nu ne poate lămuri acele „caractere specifice ” ale unui element etnic. DR. VII, 404. Nici o lucrare de ansamblu asupra etnografiei Olteniei nu se poate dura astăzi temeinic. IZV. xm, 202. Gândeam că e vorba de vreo plasă de pescuit nouă şi inedită în domeniul etnografiei. VOICULESCU, P. II, 269, cf. SCRIBAN, D. Restul materialului — documente, istorie bisericească, etnografie - aşteaptă pe specialiştii respectivi. ARH. OLT. XIX, 37. E o sinteză modernă a tot ce se putea şti despre Moldova: geografia, etnografia, istoria. CONSTANTINESCU, II, 13. Studierea vieţii instinctive a omului duce la etnografie, şi Eminescu este etnograf. CĂLINESCU, O. XIII, 369. în timpul din urmă a sporit îngrijorător numărul acelora, cari, în numele unui tradiţionalism rău înţeles, fac exces de etnografie artistică. BLAGA, z. 325. Etnografia şi sociologia contemporană, prin datele pe care le-au cules din viaţa sufletească a popoarelor primitive, au adus o literatură extrem de bogată asupra rolului pe care-l joacă simbolul în mentalitatea acestor societăţi. RALEA, S. T. II, 151, cf. LTR2. Acelaşi interes pentru alte ţări a dus şi la cultivarea, pe scară întinsă, a etnografiei, mai cu seamă în „Icoana lumii”. S. C. ŞT. (Iaşi), 1956, 90, cf. DL, DM, URSU, î. L. II, 264, dn2. în cronică, sunt folosite elemente de folclor şi de etnografie. IST. LIT. ROM. 1,406, cf. DER. S-a recurs la colecţiile institutelor şi muzeelor de etnografie din Bucureşti, Cluj şi Iaşi. IST. T. I, 8. Critica ne informează, ne „ introduce” în: psihanaliză, structuralism, lingvistică, sociologie de diferite orientări, etnografie, estetică „ informaţională ”, poetică „matematică” şi multe alte asemenea inovaţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 119, 10/3. Sălbaticii sunt teribil de complicaţi şi meticuloşi: sociologia, etnografia şi antropologia o dovedesc. STEINHARDT, J. 285. Există o strânsă interdependenţă între folclor, sociologie şi etnografie. IZV. XVI, 305, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D., D. PSIH., D. ETNOL., DREV, D. ENC., NDN, DEI, NDU. - Scris şi: ethnographie. ANTONESCU, D., LM. - Din fr. ethnographie, germ. ethnographie. ETNOGRAFIZÂRE s. f. 1. Considerarea unui popor numai din perspectiva trecutului, sub aspect tradiţional. A încerca să facem din cultura noastră o prelungire colonială a culturii franceze, italiene, germane ori anglo-saxone, e o greşeală analogă aceleia, mai înainte atinse, a etnografizării creaţiilor abstracte. PÂRVAN, I. F. 31, cf. D. ETNOL. 2. Tendinţă pseudoştiinţifică de reducere a cunoştinţelor despre un popor la strictul necesar rezultat din observaţia directă şi din descrierea analitică a faptelor. Cf. D. ETNOL. - Etnografie + suf. -(iz)are. ETNOGRĂMĂ s. f. Reprezentare grafică prin scheme, tipuri, modele şi fotograme a unor fenomene etnice. Cf. D. etnol., NDN, MDN. - Pl. etno grame. - Din fr. ethnogramme. 1066 ETNOIATRIC, -Ă -96- ETNOMUZICOLOG ETNOIATRIC, -Ă adj. Care se referă la etnoiatrie, care ţine de etnoiatrie. La catedra de Istoria medicinii din Cluj se culegea... material românesc etnoiatrie din toate regiunile ţării. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 91, 29/1. - PI.: etnoiatrici, -ce. - Etnoiatr[ie] + suf. -ic. ETNOIATRÎE s. f. Disciplină etnologică care are ca obiect cunoaşterea şi explicarea datinilor, obiceiurilor şi a practicilor medicale populare; medicină populară. Cu toate că la noi, în secolul trecut,... prin străduinţa unor folclorişti de seamă, s-a strâns un foarte bogat material de folclor medical românesc, totuşi în literatura noastră nu există încă un studiu sintetic şi aprofundat asupra etnoiatriei noastre. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 91, 29/1, cf. d. etnol., ndn, mdn, ndu. - Din etno- + -iatrie. ETNOISTORIE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul microistoriei unei comunităţi etnice. Cf. D. etnol., DCR2, ndn, mdn. - Din engl. ethnohistory. ETNOLINGVÎST, -Ă s. m., s. f. Persoană specializată în etnolingvistică. Cf. ndn, mda. - PI. etno lingvişti, -iste. - Din fr. ethnollnguiste. ETNOLINGVÎSTIC, -Ă s. f., adj. 1. S. f. Curent lingvistic care susţine că limba este un produs al societăţii şi o funcţie a culturii. Cf. SCL 1959, 314, L. ROM. 1968, 396. S-au creat discipline noi, ca: lingvistica, sociolingvistica, etnolingvistică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 10, 11/4, cf. DEX, DN3, D. ETNOL., M. D. LINGV., SCL 1993, 552, D. ENC., NDN, DEI, NDU. 2. Adj. Care aparţine etnolingvisticii, care se referă la etnolingvistică. Cf. DN2. S-ar părea că întâlnim la Sextil Puşcariu idei ale unor şcoli etno lingvistice. L. ROM. 1968,396, cf. M. D. LINGV., DCR2, NDN. - PI.: etno lingvistici, -ce. - Din fr. ethnolinguistique, ETNOLOG s. m. Specialist în etnologie; (astăzi rar) etnologist. Maghiarii..., după cum se ştie, sâni straşnici etnologi. EMINESCU, O. IX, 411, cf. CADE, SCRIBAN, D. „Statul natural” al romanilor nu găseşte nicăieri vreo recunoaştere din partea etnologilor şi antropologilor. RALEA, S. T. III, 104, cf. DL, DM, DN2. Etnologii, referindu-se la funcţiunea religioasă a miturilor străvechi, constată că mitul, ajutându-l pe om să descopere propriile sale limite în cunoaşterea existenţei, îi asigură acestuia sentimentul certitudinii în propria sa existenţă prin imitaţia rituală a unui act presupus ca săvârşit de fiinţe supranaturale la începutul lumii. CONTEMP. 1966, nr. 1 050, 3/3. Un etnolog... a putut spune că prohibiţia incestului este legea universală şi minimală pentru ca o cultură să se diferenţieze de natură. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 8, 27/1, Cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN, DEI, NDU. - PI.: etnologi. - Din fr. ethnologue. ETNOLOGIC, -A adj. Care aparţine etnologiei, privitor la etnologie. Cercetările etnologice (despre natura diferitelor populi) au arătat că gradul 48 al lăţimei nordice, formează hotarul meridional pentru păru[l] blond. ISIS (1859), 42*/32. Rezultatele dobândite... să poată servi de bază neîndoioasă la comparaţiuni etnologice. ODOBESCU, S. II, 266, cf. EMINESCU, O. XI, 77. Societatea etnologică scoase la lumină 2 volume de buletine. ARHIVA I, 218, cf. DDRF, BARCIANU. Consideraţiunile sociologice pot de multe ori să se întâlnească cu cele etnologice, mai ales când studiem trecutul unei limbi. GR. S. I, 10, cf. RESMERIŢĂ, D. Nu cunosc raporturile etnologice din această regiune. RF I, 145. Diferitele nume de localităţi româneşti... au fost studiate... pentru că lămuresc chestiuni sociale, etnologice, linguistice, geografice etc. DR. v, 633, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Ciobanii, aceşti conservatori ai tezaurului etnologic al naţiunii române. IZV. XVI, 174. Amestecurile etnice, când sunt numeroase, dau naştere unei nomenclaturi topice pestriţe şi complicate, a cărei cercetare, cu scopuri istorice şi etnologice, oferă dificultăţi adesea de neînvins. IORDAN, N. L. I, vi, cf. SCRIBAN, D. Un basm ratat nu poate să dea material serios pentru speculaţii estetice, sociologice, etnologice, cum poezia unui oarecare Titius sau Cajus nu poate caracteriza literatura latină. CĂLINESCU, B. 5, cf. DL, DM, DN2. Medici cu preocupări etnologice... studiază etnoiatria. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 91, 29/1, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN, DEI, NDU. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al etnologiei. Cf. SCRIBAN, D. - PI.: etnologici, -ce. - Din fr ethnologique. ETNOLOGICEŞTE adv. (Rar) Din punct de vedere etnic; referitor la etnie. Malul drept al Dunării a fost al Ţării Româneşti. Etnologiceşte e o ţară locuită de români, tătari şi turci. EMINESCU, O. X, 87, cf. NDU. - Etnologic + suf. -eşte. ETNOLOGIE s. f. 1. Disciplină care se ocupă cu studierea explicativă şi comparativă a ansamblului caracterelor grupurilor umane, mai ales al populaţiilor primitive, care încearcă să înţeleagă liniile generale ale structurii şi evoluţiei societăţilor. Cf. COSTINESCU. Sântem în drept de a aştepta... rezultate de cea mai mare însemnătate pentru etnologia antică a ţărei noastre. ODOBESCU, S. II, 273. Această carte oferă mult acelora cari se interesează de etnologie. EMINESCU, O. XII, 240. Drumul deschis în Franţa prin influenţa Societăţii de Etnologie nu se opri numai pe pământul său (a. 1889). ARHIVA I, 218. Studiul acestor moravuri, datine, credinţe şi povestiri face obiectul etnologiei şi etnografiei. CONV. LIT. XXIII, 6, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Aducerea în istoria contemporană a geografiei umane, a antropologiei, etnologiei... a însemnat ştiinţifizarea istoriei. PÂRVAN, I. F. 52, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., BLAGA, T. CULT. 48, DL, DM, DN2. Reproşează preopinenţilor săi,... exponenţi de seamă în psihanaliză, filosofle sau etnologie ai structuralismului..., că exclud dinamica dialecticii din sistemele lor de referinţă* ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 7, 4/2, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. PSIH., D. ETNOL., V. BREBAN, D., D. ENC., NDN. Ipoteza imagologică se constituie din varii perspective de la psihologia socială la etnologie, la istoria mentalităţilor, la folclor şi literatură comparată. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 3, 9/1, cf. DEI, NDU. 2. Disciplină care se ocupă cu studiul caracterelor de rasă la speciile de animale. Cf. ENC. agr. - Din fr. ethnologie, germ. Ethnologie. ETNOLOGIST s. m. (Astăzi rar) Etnolog. Cf. resmeriţă, d., ŞĂINEANU, D. U., CADE, NDU. - PI.: etnologişti. - Din fr. ethnologiste. ETNOMETODOLOGÎE s. f. Metodologie de tip epistemologic a cercetării etnologice care se ocupă cu studiul metodelor, al strategiilor pe baza cărora membrii societăţii acţionează şi interacţionează în activitatea şi relaţiile lor cotidiene. Cf. D. ETNOL., D. ENC., NDN, MDN. - Din fr. ethnomethodologie. ETNOMUZICOLOG s. m. Specialist în etnomuzicologie. Cf. DCR, DEX2, DCR2, NDN, MDN. 1078 etnomuzicologic, -ă -97- ETOLĂ - PL: etnomuzicologi. - Din fr. ethnomusicologue. ETNOMUZICOLOGIC, -Ă adj. Care aparţine etnomuzicologiei, care se referă la etnomuzicologie. Cf. DCR2, NDN. - PL: etnomuzicologici, -ce. - Din fr. ethnomusicologique. ETNOMUZICOLOGÎE s. f. Ramură a muzicologiei care se ocupă cu studiul culturilor muzicale ale popoarelor sau al culturilor muzicale de tip arhaic; folcloristică muzicală. Cf. DCR, M. D. ENC., D. ETNOL., D. MUZ., DEX2, D. ENC., DCR2, NDN, DEI, MDN, NDU. - Din fr. ethnomusicologie, it. etnomusicologia. ETNONÎM s. n. Nume de popor. Cf. dn2, dex, dn3, ndn, DEI, NDU. - PL: etnonime. - Din fr. ethnonyme. ETNONIMÎE s. f. Studiu lingvistic al antroponimelor din punct de vedere etnic. Cf. D. ETNOL., NDN, MDN. - Etnonim + suf. -ie. ETNOPEDAGOGIC, -Ă adj. Care se referă la etnopedagogie, de etnopedagogie. Cf. DEX2, NDN. - PL: etnopedagogici, -ce. - Etnopedagog[ie] + suf. -ic. ETNOPEDAGOGÎE s. f. Orientare în pedagogia de la începutul secolului al XlX-lea care are în vedere educaţia întregului popor. Cf. DEX2, NDN, DEI, MDN, NDU. - Din fr. ethnopedagogie. ETNOPSICOLOGIC, -Ă adj. v. etnopsihologic. ETNOPSIHIATRÎE s. f. Studiul bolilor mintale în raport cu faptele sociale proprii culturilor primitive, precum şi cu factorii etnici. Cf. D. ETNOL., NDN, MDN. - Pronunţat: -hi-a-. - Din fr. ethnopsychiatrie. ETNOPSIHOLOGIC, -Ă adj. Care ţine de etnopsihologie, care se referă la etnopsihologie. Cf. EMINESCU, O. XIII, 323. Şcoala noastră trebuie să fie alta, pornind de la realitatea etnopsiho logică a sufletului nostru naţional. PÂRVAN, I. F. 26. Consideraţiile generale ale lui N. Iorga asupra limbii reflectă... concepţia etnopsiho logică a lui Wundt. CL 1966, 162, cf. DN2. - PL: etnopsihologiei, -ce. - Şi: etnopsicologic, -ă adj. EMINESCU, O. XIII, 323. - Etnopsiholog[ie] + suf. -ic. ETNOPSIHOLOGÎE s. f. Ramură a antropologiei care studiază viaţa unui popor şi producţiile sale culturale, în raport cu însuşirile lui psihologice. Cf. ENC. ROM., BARCIANU, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. Lucrarea de etnopsihologie a lui Wundt... a contribuit de asemenea la revizuirea concepţiilor neogramatice asupra legilor fonologice. DR II, 25. Lovinescu subliniază printre primii necesitatea unor serioase studii de etnopsihologie în vederea schiţării profilului spiritual al poporului român. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 27, 14/2, cf. DEX, DN3, D. ETNOL., NDN, DEI, NDU. - Scris şi: etnopsichologie (ENC. ROM., BARCIANU), etno-psicologie (RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U.). - Din fr. ethnopsychologie. ETNOSEMIOTICĂ s. f. Studiu etnologic al semnelor, simbolurilor şi semnificaţiilor relative la obiecte, evenimente şi acţiuni. Cf. D. ETNOL., NDN, MDN. - Pronunţat: -mi-o-. - Etno- + semiotică. ETNOSOCIOLOGÎE s. f. Disciplină sociologică ce studiază şi interpretează fenomenele sociale cu ajutorul datelor etnologiei. Cf. dex, dn3, d. etnol., ndn, dei. - Pronunţat: -ci-o-. - Din fr. ethnosocioiogie. ETNOTANATOLOGÎE s. f. Disciplină etnologică având ca obiect de studiu riturile de înmormântare ale unui popor. Cf. D. ETNOL., NDN. - Scris şi: etno thanatologie. D. ETNOL. - Etno- + tanatologie. ETNOTÎP s. n. Formaţie biopsihică specifică unui grup etnic înainte şi după procesul de educaţie complexă (şcoală, armată etc.). Cf. D. ETNOL., NDN, MDN. - PL: etnotipuri. - Etno- + tip. ETNOZOOLOGÎE s. f. Ramură a etnobiologiei care se ocupă cu analiza raporturilor dintre om şi mediul animal. Cf. D. ETNOL., NDN, MDN. - Din fr. ethnozoologie. ETOCRÂT, -Ă s. m., s. f. Adept al etocraţiei. Cf. NDN, MDA. - PL: etocraţi, -te. - Din fr. éthocrate. ETOCRAŢÎE s. f. Guvernare întemeiată pe principiile moralei. Cf. dn2, dex, dn3, ndn, dei, ndu. - Din fr. éthocratie. ETOFĂ s. f. (Franţuzism învechit, rar) Stofa. Cf. prot. -POP., N. D., ALEXI, W., SCL 1950, 60. - Scris şi: etoffă. - PL: etofe. - Din fr. étoffe. ETOGRAFÎE s. f. (Rar) Descriere sistematică a obiceiurilor, a practicilor sau comportamentului unui grup etnic. Cf. SCRIBAN, D., D. ETNOL., NDN, MDN. - Din fr. éthographie. ETOGRAMA s. f. înregistrare a comportamentului animalelor. Cf. DN3, D. PSIH., NDN. - PL: etograme. - Din fr. éthogramme. ETOLA s. f. 1. Fâşie lungă de mătase sau de stofa, brodată cu motive religioase, de aceeaşi culoare cu sutana, pe care preoţii catolici o poartă în jurul gâtului, în timpul serviciului religios, astfel încât cele două capete să vină în faţă; s t o 1 ă. V. paliu1, patrafir, orav1 (1). Cf. SEVERIN, s. 53, DL, DM, DN2, DEX. Nu apucă să-şi rostească rugăciunea dinaintea spovedaniei, că preotul îşi făcu apariţia cu etola după gât. GHEŢIE. B. I, 122, cf. M. D. ENC., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 2. Eşarfa lungă de blană purtată de femei în jurul gâtului sau al umerilor. Are bot ascuţit de vulpe devenită etolă la gâtul cucoanelor, şi niciodată nu leapădă cojocelul de păr de capră. TEODOREANU, C. B. 102. S-a înălţat de pe buştean, cu barba-i albă 1099 ETOLOG, -Ă -98- ETRIER revărsată pe piept ca o etolă. SADOVEANU, O. XVIII, 577. Pensulele trebuiesc ferite de molii prin întrebuinţare şi gândurile se capătă cum se cumpără etolele de samur şi măştile de mucava. ARGHEZI, S. XXV, 34, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D., D. ENC., NDN, DEL - Pl.: etole. - Din fr. étole. ETOLOG, -Ă s. m., s. f. Persoană specializată în etologie. Cf. DN3, DEX2, NDN, NDU. - Pl.: etologi, -ge. - Din fr. éthologue, germ. Ethologe. ETOLOGIC, -A adj. Care aparţine etologiei, care se referă la etologie. Cf. DN3, D. ECOL., DEX2, DCR2, NDN, NDU. - Pl.: etologiei, -ce. - Din fr. éthoîogique, germ. ethologisch. ETOLOGIE s. f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul moravurilor, al obiceiurilor, al tradiţiilor şi al uzanţelor unui popor; descriere a tradiţiilor, moravurilor, uzanţelor unui popor. Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6232/24, LM, ENC. ROM., CADE, BARCIANU, ALEXI, W., DN2, M. D. ENC., D. ETNOL., DN3, DEX2, D. ENC., NDN, DCR2, DEI, NDU. 2. Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul modului de viaţă, al comportamentului animalelor sub aspectul obiceiurilor legate de hrănire, de reproducere, de depunere a ouălor, de cuibărire etc. şi cu adaptarea lor la mediu. Cf. der, M. D. ENC., DEX, DN3, D. PSIH., D. ECOL., DEX2, D. ENC., NDN, DCR2, DEI, NDU. - Din fr. éthologie, germ. Ethologie. ETONAMÉNT s. n. (Franţuzism învechit, rar) Uimire, uluire. Cf. alexi, w., mda. - Din fr. étonnement. ETONANT, -Ă adj. (Franţuzism învechit, rar) Uimitor, uluitor. Numai o inteligenţă cerească a putut prevedea şi a produce, asemenea fenomene etonante. BARASCH, M. II, 202/24. - Pl.: etonanţi, -te. - Din fr. étonnant. ETOPEE s. f. 1. (Livresc) Descriere a moravurilor şi a sentimentelor omeneşti. Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6232/26, COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. S-a pretins că textul e o falsificaţie, un simplu exerciţiu literar (etopee). CĂLINESCU, ap. NDU, cf. DN2, DN3, DEI. 2. Figură de compoziţie constând în zugrăvirea caracterului sau a structurii psihice a unui personaj prin scrisori ori prin cuvântări (fictive). Cf. LM, CADE, DN3, D. ETNOL., NDN, DEL 3. Figură de stil constând în personificarea unor lucruri. Cf. DN3, NDN, DEI, NDU. - Pl.: etopei. - Din fr. ethopée. ETOS s. n. 1. Ansamblul trăsăturilor, al normelor, al idealurilor morale specifice indivizilor, unei colectivităţi, unui grup social, unei clase sau unei epoci; fizionomie morală; moralitate. Romantismul e însă în conceptul tradiţionalist al „poporului” profesat de „Gândirea”; ethosul e un nepot de sânge al alegoriei herderiene a popondid, depozitar sacru, fetiş al folclorului. CONSTANTINESCU, S. VI, 450. Etosul aristocraţiei e singularizarea care nu e numai o poză voită, ci o consecinţă fatală a condiţiei ei. RALEA, S. T. II, 224. Resturile de „pitoresc”... sunt totuşi convertite în sugestii de transpunere picturală aerată, uşor dansantă, în care stenica şi senina afirmare vitală a etosului românesc se poate regăsi în forma ei preţioasă de decantare artistică. CONTEMP. 1969, nr. 1172, 7/4. Ce are a face că un poet sau un prozator scrie insistent despre eu şi nu despre ethos, despre etern şi nu despre clipă? ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 127, 10/3. Eroul este un artist în formare. Fiul conflictului între ethos şi simţuri se simte atras de universul imaginii, ib. 1973, nr. 42, 15/2, cf. DEX, DN3, DSR, DEX2, D. ETNOL., L. ROM. 1986, 380, NDN, DEI, RL2003, nr. 4 093, 9/5. Ethosul său cu subtext metafizic nu e unul al afirmării exclusiv pozitive. ROMÂNIA LITERARĂ, 2005, nr. 3,9/1, cf. NDU. 2. Specific cultural al unei colectivităţi, al unei epoci. O astfel de evoluţie a sentimentelor este una din cele mai caracteristice pentru etosul propriu al dramei lui Shakespeare. VIANU, L. U. 88. Mai adecvată... i se pare lui Tudor Vianu interpretarea poeziei pe baza recunoaşterii unui stil unitar, a unui ethos care „străbate, leagă între ele şi dă aceeaşi direcţie tuturor manifestărilor unei culturi”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 7, 11/3. Dacă avem de a face cu un poet într-adevăr reprezentativ pentru ethos-ul românesc, este interesant să vedem ce trăsături aparte ale sufletului naţional reuşeşte să le evidenţieze. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 94, cf. DEX, DN3. Înzestrarea unui creator... nu e decât un punct de plecare, un dar care se poate împlini sau degrada, în funcţie de un dinamism intern din care face parte şi ethosul intrinsec al creaţiei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 13/2, cf. D. ETNOL., NDN, DEI, NDU. 3. (în filosofía antică) Termen care desemna caracterul unui fenomen fizic, moral, social şi artistic, privit în unitatea dintre intern şi extern, dintre etic şi estetic. Cf. NDN, NDU. - Scris şi: ethos. - Din lat. ethos, gr. eQoç. Cf. germ. Ethos. ETOTÉHNICÀ s. f. Sistem de reguli de conduită morală. Cf. DN3, NDN, DEI. - Pl.: etotehnici. - Eto[s] + tehnică. ETPÁI s. n. v. eepaia. ETPAIÁ s. f. v. eepaia. ETPÁN s. m. v. eepaia. ETRÂBĂ s. f. v. etravă. ETRAVA s. f. Element de rezistenţă din osatura longitudinală a unei nave, situat la proră şi solidarizat cu chila, cu ajutorul căruia nava îşi deschide drumul la înaintarea prin apă. Cf. CADE, ABC MAR., DT. Oamenii au prins să cioplească alt stejar... şi din el au scos acea grindă arcuită prelung, care se cheamă etravă şi care, formând partea din faţă a corăbiei, despică valul foşnind. TUDORAN, P. 105, cf. DP, DN2. Convoiul era încheiat de câteva vase... cu prova şi pupa ridicate şi etrava verticală. BARBU, S. N. 89, cf. L. ROM. 1960, nr. 5, 33. Etrava urca şi cobora, zgâlţâită de valuri. V. ROM. februarie 1961, 33, cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D., CL 1993, 215, 218, D. ENC., NDN, DEI, NDU. - Pl.: etrave. - Şi: etrâbă s. f. CL 1993,215. - Din fr. étrave. ETRIER s. n. 1. (Constr.) Element de armătură transversală care înconjoară armătura longitudinală la construcţiile de beton armat, pentru a realiza legătura dintre armătură şi beton. Aparate pentru executarea etrierilor în spirală. NOM. MIN. I, 299, cf. MDT. La stâlpi, etrierele servesc la fixarea poziţiei barelor longitudinale şi la împiedicarea deformaţiilor transversale sub acţiunea eforturilor principale. LTR2, cf. DP, DN2, DER, D. ENC., NDN, DEI, NDU. 2. (Tehn.) Piesă în formă de U utilizată pentru asamblarea barelor de tracţiune ale vehiculelor, ca mâner pentru pârghiile de 1113 ETRURI -99- ETUFA acţionare a întrerupătoarelor electrice etc. Cf. LTR2, D. ENC., DEI, NDU. 3. (Mar.) Suport pe care se sprijină tangoanele, scăriţele etc. Cf. NDN, MDA, MDN. - Pronunţat: -tri-er. - Pl.: etriere şi (m. DER) etrieri. - Din fr. étrier. ETRÜRI s. m. pl. (învechit, rar) Etrusci. V. e t r u s c (1). Făcând război cu Mezenţie, domnul etrurilor, Enias la bătaie au perit. CANTEMIR, HR. 96. Ancus, următoriul lui, spăimântăpre etruri cu învingerile sale. BOJINCĂ, A. II, 110/4. - Derivat regresiv de la Etruria (n. pr.). ETRUSC, -Ă s. m. pl., adj. 1. S. m. pl. Populaţie de origine necunoscută, probabil indo-europeană, care s-a stabilit la începutul mileniului I î. Hr. în Etruria, regiune din centrul Peninsulei Italice, între râurile Amo şi Tibru (Toscana şi nordul regiunii Lazio de astăzi), şi care a exercitat o puternică influenţă asupra Romei şi a culturii latine, atât în perioada în care a condus-o (sec. VI-V î. Hr.), cât şi mai târziu, după integrarea Etruriei în statul roman (sec. III î.Hr.) şi după romanizarea completă a populaţiei etrusce (sec. I î. Hr.); (şi la sg.) persoană care facea parte din această populaţie; (rar) tusei, (învechit, rar) etruri. Osebite au fost limbile neamurilor Italiei, adecă a etruscilor, a grecilor, a oscilor, a insubrilor, a ligurilor şi ale altor... popoare, înainte de a-şi supune grumazii biruitorilor romani. MAIOR, S. I, 303. Nu numai Porsena, craiul etruscilor, ci şi latinii se înfricoşară de a cuteza porni asupra Romei. BOJINCĂ, A. II, 111/3. Unii pretind că pelasgii şi tirenienii (etruscii sau toscanii) au fost o singură naţiune. ARISTIA, PLUT. XXIII/3. Porsena, regele etruscilor antici, numiţi astăzi toscani, stăpâni Roma. FILIMON, O. I, 356. Etruscii, samniţii, sabinii, popoarele din Grecia mare, toţi sânt într-aceeaşi stare. BARONZI, I. C. I, 56. Roma... n-avea alţi ctitori decât naţiunile ce o împrejmuiau pe pământul Italiei, adică pe etrusci şi pe osci. ODOBESCU, S. I, 45. Etruscii par a fi avut acest obicei al schimbării numelui oraşelor cucerite. EMINESCU, O. XV, 1125. Năvălirea cehilor şi cuprinderea oraşului Veii de cătră romani (395) însemnează începutul căderii etruscilor. ENC. ROM., cf. NAUM, IST. ART. 131, CADE. Două capitole se ocupă cu misteriosul popor al etruscilor, apărut pe scena istoriei prin secolul al X-lea şi a dispărut apoi lent în marea masă a romanităţii triumfătoare. DR. VI, 482. Originea larilor este de la etruşci. ' IZV. XIV, 16. Toate colecţiile, de la etruşci până la Saxa şi Sèvres,... ce reprezintă ele, faţă de aglomeraţia uriaşă de pământ prost, distribuită între mări şi dedesubtul mărilor şi între poli? ARGHEZI, P. T. 463. Ştiu mai multe despre asiro-chaldeeni sau despre etrusci. T. POPOVICI, S. 163. Organizaţi politiceşte într-o confederaţie de oraşe sclavagiste, iscusiţi marinari, etruscii au avut un rol de frunte în comerţul maritim al lumii mediteraneene. DER. In Italia, elementul autohton îl formează celţii, etruscii... şi altele care au fost romanizate. PANAITESCU, C. R. 114. In expansiunea lor către sud, etruscii au cucerit cea mai mare parte a Laţiului, inclusiv Roma, pe care o stăpânesc din secolul VII până la sfârşitul secolului VI (sau începutul secolului V). IST. L. ROM. I, 36, cf. SCL 1970, 441, 448, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D., D. ENC., NDN, DEI, MDN, NDU. 2. Adj. Care aparţinea Etruriei sau etruscilor (1), originar din Etruria, privitor la Etruria sau la etrusci, caracteristic Etruriei sau etruscilor. Tu te adunaseş de toate învăţăturile filosofilor noştri etruschi. CANTACUZINO, N. P. 877. Duca ghintei etrusce, venind cu ajutoriu romanilor şi aşezând scaunul său în acest munte, l-au numit Celius. BOJINCĂ, A. I, 18/2. In prima sală se văd vase etrusce şi table de metal. FILIMON, O. II, 37. în minunatul muzeu de antichităţi etrusce..-, era şi o lulea de bronz. ODOBESCU, S. II, 300. Numele Clusiu e probabil că format în imitarea numelui oraşului etrusc Clusium. EMINESCU, O. XV, 1125. Natura lor arată o origine esenţialmente etruscă. CONV. LIT. XXII, 66. Tot la romani avem „Iar” de provenienţă etruscă. REV. CRIT. I, 52, cf. DDRF. [Etruscii] au stabilit colonii în Campania, au avut influenţă mare asupra romanilor în timpul regilor şi se pare chiar că i-au supus în timpul ultimilor regi romani, cari par să fie de origine etruscă. ENC. ROM., cf. BARCIANU. S-a vorbit despre stilul egiptean,... stilul etrusc. PETICA, O. 413. Olarii de la Târgul-Mureşului cercau să imite în lut vasele de bronz etrusce. PÂRVAN, G. 296, cf. DR I, 491, RESMERIŢĂ, D. Originea acestei credinţe la romani nu e cunoscută; în orice caz provenienţa ei etruscă... e foarte îndoioasă. GR. S. II, 311, cf. SCRIBAN, D. Se rostesc faptele... cu acelaşi duh de obiectivitate cu care se introduce într-o colecţie... un urcior etrusc, cu numărul de ordine şi indicarea epocii ARGHEZI, S. XII, 191. Pe thalamos cum stai, ca morţii într-o rână, De pe morminte etrusce, o umbră ţii de mână. CĂLINESCU, L. L. 203. Pe lista celor de văzut, urma numaidecât Forul roman cu toate ale sale, de la cele mai vechi vestigii etrusce până la cutare templu cezaric. BLAGA, H. 121. Aceleiaşi familii i-ar aparţine şi limba etruscă. GRAUR, I. L. 208. Cea mai acceptabilă concluzie pare a fi aceea că triburile etrusce s-au format în condiţiile amestecului triburilor venite din Asia Mică cu triburile purtătoare ale culturii villanova — din nordul Italiei. DER. Structura limbii latine nu a suferit modificări de pe urma pătrunderii cuvintelor etrusce. IST. L. ROM. I, 38. De curând, au fost scoase la lumină pe litoralul toscan, la limita nordică a Maremmei, vestigiile unui port etrusc, situat la cca 250 m de plajă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 15, 23/4, cf. M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D., D. ENC. Vom dansa superb şi fantomatic Pe tija rece de oţel etrusc. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 6/4, cf. NDN, DEI, MDN, NDU. ♦ (Substantivat, f.) Limba indo-europeană vorbită în Antichitate de etrusci (1). Grupul italic, cu limbile vechi (etruscă, latină, umbrică, oscă) ale populaţiei romane şi romanizate din care s-au format limbile romanice. ARH. OLT. X, 91. Savantul bulgar VI. Gheorghiev e de părere că etrusca este indo-europeană. GRAUR, I. L. 208. Etrusca e practic necunoscută, iar mărturiile gramaticilor antici sunt şi puţin numeroase şi nesigure. IST. L. ROM. I, 36, cf. NDN, MDN, NDU. - Pl .: etrusci, -ce şi etruşci, -ce, etruschi, -che. - Din lat. etruscus, -a, -um, it. etrusco, fr. Etrusques, étrusque. ETRUSCOLOG, -Ă s. m., s. f. Persoană specializată în etruscologie. Cf. dn3, dex2, ndn. - Pl.: etruscologi, -ge. - Din fr. étruscologue. Cf. it. e t r u s c o 1 o g o. ETRUSCOLOGÎE s. f. Studiul culturii şi civilizaţiei etrusce. Cf. dn3, dex2, ndn. - Din fr. étruscologie. Cf. it. e t r u s c o 1 o g i a. ETJÉTERA adv. v. etcetera. ETUBÂ vb. I v. etuva. ETIJBĂ s. f. v. etuvă. ETUDINA s. f. (învechit) Compoziţie muzicală cu caracter de virtuozitate, care serveşte mai ales la cultivarea tehnicii interpretative; studiu (4). Faima lui, fiind ajunsă înainte de dânsul la Paris printr-o serie de etudine pentru vio lină,... pusese într-o mare mişcare pe toţi violoniştii cei mai însemnaţi. FILIMON, O. II, 326. - PL: etudine. - Din fr. étudine. ETUFA vb. I. T r a n z. 1. (Franţuzism învechit, rar) A asfixia, a sufoca. Cf. ALEXI, w. 0 F i g. (Ironic) Sclamă, dragă, sclamă că vrei să vin... Nu-ţi etufa simţiciunea. ALECSANDRI, T. 707. 1122 ETUFANT, -Ă - 100 - EU 2. (Complementul indică gogoşi de mătase) A supune etufarii. Cuptor [de] etufat gogoşi de mătase. NOM. MIN. 26, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, NDN, DEI, NDU. -Prez. ind.: etufez. - Din fr. étouffer. ETUFANT, -A adj. (Franţuzism învechit, rar) Sufocant, înăbuşitor. Cf. ALEXI, w. - Pl.: etufanţi, -te. - Din fr. étouffant. ETUFARE s. f. Operaţie care constă în distrugerea nimfei fluturelui de mătase, prin introducerea gogoşilor destinate filării într-un cuptor special, la o temperatură de cca 80° C, timp de 20-30 de minute. Cf. der, m. d. enc., dex, dn3, d. enc., ndn, 555, dei, NDU. - Pl.: etufări. - V. etufa. ETUFOR s. n. 1. Dispozitiv care permite oprirea rapidă a unui motor de avion cu electroaprindere, obturând accesul aerului sau al vaporilor de benzină în carburator. Cf. DN3, D. ENC., NDN, DEI. 2. Dispozitiv al unui aparat de proiecţie care împiedică propagarea focului de la capul de peliculă aprinsă accidental la restul filmului. Cf. DN3, D. ENC., NDN, DEI. - Pl.: etufoare. - Din fr. étouffoir. ETUI s. n. (Franţuzism) Cutie de metal, de lemn, de piele, material plastic etc., de construcţie specială, destinată păstrării unui anumit obiect (fragil), pentru a-1 proteja, şi care are forma adaptată acestuia. V. t o c. Cf. dn2, m. d. enc., dex, dex2, d. enc., ndn, ndu. - Pronunţat: -tu-i. -Pl.: etuiuri. - Din fr. étui. ETUVA vb. I. T r a n z. 1. A ţine la etuvă; a usca în etuvă. Cf. DN , ndn. Ne-a etubat toalile, ne-a ras şi ne-a tuns. IZV, XVI, 314. 2. (Constr.) A usca betonul. Cf. DN3, NDN. - Prez. ind.: etuvez. - Şi: (popular) etubâ vb. I. - Din fr. étuver. ETUVARE s. f. Acţiunea de a etuva (1); procedeu de dezinfecţie, sterilizare şi deparazitare prin căldură a obiectelor din sticlă sau metalice şi a echipamentelor de protecţie, utilizat în medicina umană şi veterinară. Deparazitarea se efectuează fie prin etuvarea obiectelor, fie prin folosirea prafului DDT. BELEA, P. A. 516, cf. DN3, D. ENC., NDN, 555. - Pl.: etuvări. - V. etuva. ETUVA s. f. 1. Aparat metalic de diferite forme şi dimensiuni, alcătuit dintr-o incintă etanşă, în care se realizează o temperatură foarte ridicată şi care se întrebuinţează pentru dezinfectare, sterilizare, deparazitare etc., pentru uscarea sau menţinerea la o temperatură ridicată a unor substanţe sau piese ori la prepararea unor culturi microbiene, prin menţinerea unei temperaturi constante, fixate în prealabil. Cf. ALEXI, w., BIANU, D. S. Cucoana, după ce se făcu şi dezinfectarea la etuvă, îşi opri privirile asupra Ilincăi. AGÂRBICEANU, S. P. 48, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Oamenii circulă ca într-o etuvă, cu straiele vâscoase lipite de trup. C. PETRESCU, A. 466, cf. ENC. TEHN. I, 474, SCRIBAN, D., NOM. MIN. 1,452, A. POP. CHIRURG. 467, MDT. Din faptul că-l chem la respectarea regulamentului, care... interzice păduchii, vă rog pe dumneavoastră să interveniţi ca domnul Coleg să ia o baie, să-şi trimită aşternutul la etuvă. ARGHEZI, S. XIII, 97, cf. 28. Arhitectul nu dormi bine peste noapte, avu senzaţia că se află într-o etuvă. CĂLINESCU, B. I. 199. Uscarea prealabilă în etuvă a probei de sol micşorează puterea de absorbţie a solului. AGROTEHNICA, I, 133. încălzirea etuvei se poate face între 60 şi 250°. LTR2, 337, cf. DL, DP. Să meargă la serviciu sau să stea aici, în camera asta de la mansardă, care, desigur, peste zi se încălzeşte ca o etuvă? T. POPOVICI, S. 302, cf. DM, DN2, DER, SCL 1963, 512, D. MED., M. D. ENC., DEX, DT, DN3, V. BREBAN, D., D. ENC., NDN, DEI, NDU. Ainile le-a pus la etubă şi pe noi ne-a uns cu neşte gaz. IZV. XVI, 394. Căn făceam păduichi aducea ituba haia de fler şi fierbia cămăşile. IZV. XVII, 18. 2. (Rar) Cameră de baie încălzită cu aburi sau cu aer fierbinte, pentru a provoca transpiraţia; saună. V. b ai e de aburi. Cf. BIANU, D. S., RESMERIŢĂ, d. ♦ (Med.; rar) Cadă în care este introdus un bolnav pentru a-1 supune unui tratament cu băi de aer cald şi uscat. Este bine să supraveghem căldura din etuvă ca să nu treacă de 42°. BIANU, D. S. - PL: etuve. - Şi: (popular) etubă (SCL 1963,512, HRISTEA, p. E. 331, izv. xvi, 394), (regional) itubă (GR. s. v, 121, izv. xvn, 18) s. f. - Din fr. etuve. EŢETERA adv. v. etcetera. EŢINDÂR s. m. v. exildar. EŢUÎRE s. f. Corodare; atacare cu reactivi. Cf. LTR2, SFC îv, 317. - Cf. germ. Ätzen, Ätzung. EU pron. pers. 1 sg., s. n. A. Pron. pers. 1 sg. (înlocuieşte numele persoanei care vorbeşte) I. (La nominativ; înlocuieşte numele subiectului propoziţiei, marcând adesea insistenţa asupra lui; aşezat înaintea predicatului; şi în construcţii eliptice de predicat) Giudeţu eu acelora nu voiu se flu. COD. VOR2. 229. Eu sântu Isus, cela ce tu-l goneşti, ib. 305. Eu mă bucur de tine că ai făcut voia lu Dumnedzeu (ante 1550). GCRI, 3/3. Eu, în mulţia milosteniei tale, intram în casa ta. PSALT. 6. Eu sânt învierea şi viiaţa. VARLAAM, C. 62. Eu sânt Domnul Domnedzeu al tău (a. 1607). GCR I, 40/11, cf. ANON. CAR. Eu, pe cum am aflat, aşa cum e: eu, a doa, cum e: tu, a treia, cum e: el. ST. LEX. 243726. Eu, pentr-aceasta, tutinderea-n lume Voi dzâce ferice svântului tău nume. DOSOFTEI, O. I, 42. Eu sânt cel dentâi. BIBLIA (1688), [prefaţă] 6/10. Eu văz faţă numai de războiu (a. 1704). FN 158, cf. LEX. MARS. 202. Eu aici în ţară n-am venit de voia mea. ANTIM, P. XXIV. Eu aş fi făcut şi 4 mii, că bani sânt (a. 1779). FURNICA, D. C. 50. Eu am văzut astă noapte în vis [că] era sămănat grâu prin cetate. ALEXANDRIA (1794), 59/2, cf. KLEIN, D. 54, 70. Eu am pus în minte ca de acum înainte Să nu mai dau credinţă. SLĂTINEANU, A. 67/21. Eu îţi voi fi în loc de tată pănă vei afla pre acela care îţi diede viiaţă. MAIOR, T. 109/10. Eu nu te voi putea izbăvi. CANTEMIR, s. M. 289/16. Eu... am început să scriu cele ce vedeam în limba naţională. GOLESCU, I. 66, cf. LB. Eu priimesc să împărăţesc împreună cu tine. MARCOVICI, VEL. 32/24. Eu îi număr foarte bine de aici şi văz că aciia îmi iesă lipsă (a. 1837). FURNICĂ, D. C. 383. A voastră şi secunda Eu în veci am numărat. C. A. ROSETTI, C. 173/4. Eu n-am drept de a-ţi asculta demustrăciunea ta. LAURIAN, F. 95/26. Eu caut numai să-mi placă omul cu carele o să trăiesc. PR. DRAM. 161. Eu sânt singura pricină! CONACHI, P. 86. Eu nu cer schimonositurile făţarnicei înţelepciuni, ci virtutea. NEGULICI, E. I, 90/1, cf. PANN, P. v. i, 155/25, POLIZU. Eu, ca să mă apăr, las lucru început. ALEXANDRESCU, O. I, 178, cf. PONTBRIANT, D. Eu am zis ceea ce se cuvenea să zic. BARONZI, I. G. 170/19. Eu... Nu pot să stau în pace, când văd cu oţărâre Batgiocura infamă pe biata omenire!. ALECSANDRI, POEZII, 476, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 85, LM. Eu îl sforţez prin voinţa mea să urmeze drumul. CONTA, O. F. 76. Eu în lumea mea mă simt Nemuritor şi rece. EMINESCU, O. I, 1133 EU -101- EU 181. Eu mă duceam... în pridvorul din spatele casei. VLAHUŢĂ, S. A. H7 167. Eu aveam inimă bună. CONV. LIT. XXII, 416, cf. DDRF, BARCIANU. Eu l-am ascultat şi m-am dus acasă. SBIERA, F. S. 10. Eu sunt o biată fiinţă, Eleno! D. ZAMFIRESCU, A. 138, cf. ALEXI, w. Eu mă răped la insula Itaca... Să îmbărbătez mai tare Pe Telemah. MURNU, O. 4. Bătrâne codru! Eu m-am dus, Răpus de-un gând nebun. GOGA, POEZII, 24. Eu nu sunt nici măcar un romantic. ANGHEL - IOSIF, C. L. 214, cf. TDRG. Eu nu sunt tânără? DELAVRANCEA, O. II, 85, cf. CDDE. Eu o să mă duc pe urmă la tata. GÂRLEANU, N. 44. Io-ţi dau fata. REBREANU, I. 27. Eu sângur îmi sunt şarpe în paradisul meu. AL. PHILIPPIDE, S. 12, cf. ŞĂINEANU, D. U. Eu... M-avânt din nou în infinit. MINULESCU, U. 25. Eu n-am nimic de spus. CAMIL PETRESCU, P. 10. Eu nu mi-aş da fata după el. POPA, T. 32. Datu-i-am tot ce-am ştiut pe lume, dar io cred că alta-i buba. • VLASIU, A. P. 11 .Eu am îmbinat imaginaţia cea mai neobişnuită cu imaginaţia creatoare de noi fapte. VISSARION, B. 7. Nici eu nu l-am întrebat unde mergem. VOICULESCU, P. I, 59. Eu am învăţat atâţia ani prin şcoli. SADOVEANU, O. II, 10. Eu am crezut că numai al meu e aşa. DAN, U. 65. Eu i-am răspuns că, dacă-mi fac datoria, n-am nici o teamă. ULIERU, C. 60. Eu găsesc păsările mele colorate ceva mai deschis. DOMBROWSKI, P. 156. Eu ştiu tăcea când visul a murit. ARGHEZI, VERS. 107. Eu nu mai cer nimic de la viaţă. CĂLINESCU, E. O. II, 264. Eu zic să... rămână la noi. STANCU, R. A. I, 28. Eu pândeam ca şi-alte dăţi Pe-acelaşi drum. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 16. Eu iau altă cale. H. LOVINESCU, T. 9. Io mănânc aici. VINEA, L. I, 65. Eu nu mă refer la absenţa încrederii. PREDA, R. 26. Eu vorbeam despre o civilizaţie. BARBU, PRINC. 47, cf. CIORĂNESCU, D. ET. Eu am pus preţ pe mintea mea. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 30. Eu stârnesc dinadins nedumeriri. GRIGURCU, C. R. 38, cf. V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDU. Cântă cucul pe fântână, Eu mai am o săptămână. MARIAN, O. I, 26. Io-i fac zeamă pipărată. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 173. Cucul umblă, că-i e dat, Dară eu sunt blestemat. SEVASTOS, C. 18, cf. VAIDA. Eu pre aceasta o voi lua! CĂTANĂ, P. B. I, 11. Io-s fată logodită. MAT. FOLK. 1471. Io trii fraţi am. CANDREA, Ţ. O. 36. Eu îs norocul omului. VASILIU, P. L. 68. Şărpe verinos, Io te-oi pune gios. T. PAPAHAGI, M. 128, cf. ALR l/ll h 285, ib. h 394. leu t’e cunosc pe t’ine pe glas. ALR SN VI h 1 814/836. Io trăiesc cu trii săcuri. ANT. LIT. POP. I, 222. Eu... Nu l-am cunoscut. BALADE, I, 421. Turcilor..., Eu vouă voi da Pe stăpânul meu legat. FOLC. TRANSILV. II, 554. Eu mireasă mi-am găsit. FOLC. OLT. -munt. IV, 71. 0 (Precedat de adverbul „şi” care subliniază subiectul) De aceasta şi eu nevoiescu-me nevinovatu gându aibându cătră Dumnedzeu. COD. VOR2.289. Şi eu îţi scriu că tot oraşul Agrighintin de voroavele carele să aud de tine aicea de mirare să deşfăteadză. N. COSTIN, C. 357. Aceasta şi eu vreau să-mi zici. MOLNAR, RET. 105/19. Şi eu voiesc despre această pricină să povestesc. CANTEMIR, S. M. 319/16. Şi eu sânt mică parte din trista omenire. ALEXANDRESCU, O. I, 86. Şi eu am giucat hora Unirei. ALECSANDRI, T. 39. De asta şi eu mă anin şi mă închin la cinstita faţa voastră, ca la un codru verde. CREANGĂ, P. 255. Şi eu mă temeam să nu dau pe faţă lucruri ce i-ar întări bănuiala. LOVINESCU, S. VIII, 22. Şi eu găsisem o băncuţă într-un pacheţel din fundul lăzii, dar n-am vrut să vă spun vouă nimic. MOROIANU, S. 171. Şi eu am să mă reeduc. CĂLINESCU, S. 55. Şi eu le-oi înşela, De-or plânge şi-or suspina. FOLC. TRANSILV. II, 544. 0 (învechit; în formule de introducere din acte oficiale, texte domneşti etc., determinat de o apoziţie, de obicei nume propriu) Eu, jupânul Hârjil Lucaciu..., dedu de le tipării [evangheliile]. CORESI, EV. 1. Eu, Şerban diiac, meşterul mare al tiparelor şi cu Marien diiac dându în mâna noastră ceste cărţi (a. 1582). GCR I, 38/6. Scriş eu, jupan Bărcan, mar[e] vistiar, al meu răvaş să se ştie cum au dat bistriceanii lu Calmadi căpitanul şaptezeci şi şase de bucăţi de caragiu (a. 1600). DOC. I. (XVI), 134. Eu, Vlăduşil ot Călăreni, dat-am zapisul meu la mâna lui Copos (a. 1602). BUL. COM. IST. V, 185. Eu, Petrea, diiac[o]lo, scriu pace şe sănătate d[o]mnelor vostre, să vă trimeaţe D[u]mnedzău (a. 1612). ROSETTI, B. 79. Adecă eu, Rusca,... nepoata Comei ce-au fost şetrariu..., am vândut a mea dereaptă ocină şi moşie lui Ifrim (a. 1619). I. BIANU, D. R. 43. Eu, Dragna, fămiia Lupului,... am fost cumpărat... o jumătate de funea de ocină (a. 1622). ib. 186. Adecă eu, Ştefan Boul, ce-am fost vornic mare de Ţara de Sus,... scriem şi mărturisim cu cest zapis al nostru pentru un sat, anume Nisporeştii (a. 1666). GHIBĂNESCU, S. I. IV, 45. Eu, Ianache log[ofăt],... scris-am acest al mieu zapis ca să fie de bună credinţă la mâna lui Costin (a. 1670). ib. 202. Eu, Arthasasta împăratul, am făcut ştire la toate vis terii le... ca tot ce va ceare Esdra... gata să să facă. BIBLIA (1688), 340!/46. Eu, Ilie Abăza vor[nicu] de Botoşani am scris zapisul (a. 1704). IORGA, S. D. XVI, 208. Prea luminatul Domn, io, Constantin Basarab Voievod. ANTIM, P. XIII. Eu, Opre Luca, din vidicul Secmariului,... am cumpărat aceasta sfântă carte (a. 1707). IORGA, S. D. XVII, 112. Eu, Lupa, femeia lui Ştefan..., am dat un loc de prisacă (a. 1712). URICARIUL, XX, 87. Eu, Ioniţ vornic ot Hulboca, şi eu, Ursul frate lui Ioniţ,... făcut-am zapisul nostru la mâna dumisale, sărdariului Iordachi Ruset (a. 1730). GHIBĂNESCU, I. z. Vlj, 108. Eu, Preda,... dat-am zapisul mieu... la mâna dumnealui socră-meu (a. 1763). URICARIUL, XX, 257. Această carte am luat-o eu, Athanasie a lui Hagi Georghie,... de la Iancu din Mizieşu (a. 1781). IORGA, S. D. XIII, 51. Eu, Zoara, dat-am zapis[ul] mieu la mâna nepoţilor miei (a. 1784). BUL. COM. IST. V, 280. Eu, Alexandru, împărat preste toţi împăraţii, scriu voao ierusalimleanilor sănătate şi viaţă. ALEXANDRIA (1794), 79/18. Eu, Ileana, sin Ionaşcul, cu toţi feciorii miei cei vitregi, vânzători (a. 1819). IORGA, S. D. XXII, 371. Eu, Stana,... dempreună... cu copiii miei... dat-am aceasta a nostru adăvărat zapis ca să fie de bună credinţă la mâna dumnealui log[ofăt] Nicăi (a. 1835). BUL. COM. IST. V, 305. Eu, Caragiale, am vândut dlor Şaraga dreptul de a tipări operele mele teatrale. CARAGIALE, O. vil, 515, cf. DEX2. 0 (Urmat de „unul”, „una”, exprimă ideea de izolare dintr-o mulţime) Eu unul, aici, nu pot lua iniţiativa a aduna pe români şi a-i îndemna, a-i îmboldi,... a-i sili să voteze numirea lui. C. A. ROSETTI, ap. GHICA, A. 71. Eu unul sânt fericit de-a videa pe fiul lui C. Negruzzi preferând câmpul deschis şi înflorit al literaturii la vizunia labirintică a justiţiei. ALECSANDRI, S. 66. Eu una nici mai pot arunca ochi pe asemene defăimări. CONV. LIT. XII, 1. Eu unul mă mărginesc să-i mai trimit la şcoală. MACEDONSKI, O. IV, 30. Eu unul nu ştiu, declară colonelul categoric. BRĂESCU, v. A. 32, cf. v. breban, d. G., dex2. 0 (Aşezat după predicat; adesea între predicat şi pronume se intercalează adverbul „şi”, care subliniază subiectul) Dau ştire domniei tale... cum am auzit eu că împăratul au ieşit den Sofiia (a. 1521). HURMUZAKI, XI, 843. Curatu-s eu de sângele tuturoru. COD. VOR2. 249. Da-voiu eu pace în ţara voastră (a. 1560). GCR 1, 4/3. Bate-voiu eu păcatele lor când va veni dzua bătăiei. PO 290/10. Va vrea de bună [voie]... c-aş vrea să hie toţi oamenii cumu-s şi eu (ante 1618). GCR I, 46/3. Vă-i voia să faceţi acmu câte am făcut şi eu. VARLAAM, C. 44. Iară Agrippa zise cătră Fist: vreare-aş şi eu să auz pre acel om. N. TEST. (1648), 168726. Slăvesc eu. MARDARIE, 151 /9. Frântura şi necătura volburilor ce-au venit asupra besearicii o ştiu aceasta şi eu. DOSOFTEI, V. s. ianuarie 39710. Făgăduiesc şi eu dumneavoastră a arăta cu multe feliuri de mărturii în ce chip acuma să află sfinţii în ceriu. CHEIA ÎN. 1714. Scrie-voiu şi eu lor cuvinte de mângâiere. BIBLIA (1688), 707!/56. Nu vă spui eu cevaş de bun? (a. 1693). FN 19. Am deprinsu a vorovi cu cei nenorocoş, cum sintu şi eu. N. COSTIN, C. 162. Intâiu voi dzice şi eu cu sfânta Scriptură fleştecăruia. ANTIM, P. 65. Mă... turbură mai mult ca nu cumva să fi auzit pentru Ahamen vreunile din cele ce prepui şi eu. AETHIOPICA, 37714. Acolo voiu să merg şi eu. MINEIUL (1776), 51v2/3. Această... carte o am cumpărat eu cu ai miei bani (a. 1806). IORGA, S. D. XIII, 140. Această copie am scris-o eu, care m-am şi iscălit (a. 1809). GHIBĂNESCU, S. I. I, 42. Şi trebuie să plâng şi eu vrând şi nevrând. KOTZEBUE, U. 7730. Să pui şi eu umerele ca o proptea. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 61. Am putut să-mi dau şi eu părerea la câte ceva. CĂPĂŢINEANU, M. R. 4/16. Cine sânt eu, ca să-ţi aduci aminte de mine? MARCOVICI, D. 1/18. Astfel sânt 1133 EU -102- EU şi eu; ca dânsul, totdeauna rătăcit. ALEXANDRESCU, O. I, 177. Ştii bine că nu te voi părăsi eu. BARONZI, C. IV, 84/4. Fugi de-aici, cată-ţi de treabă, cornul nu i l-am rupt ieu. CONTEMPORANUL, I, 14. Făcui eu tovarăşului meu această poveste. ODOBESCU, S. I, 406. Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie. EMINESCU, O. I, 15. Aista nu-i semn bun, după cât ştiu eu. CREANGĂ, P. 186. Gustam şi eu ceva, stăpâne. CARAGIALE, O. I, 6. Toate le întocmesc eu după vrerea voastră. ISPIRESCU, L. 78. Să fac ce oi vrea eu. VLAHUŢĂ, S. A. II, 170. Mai ştiu eu ce-aş vrea s-ascult? COŞBUC, B. 8. Din tabăra nemţească Am venit şi eu la bal GOGA, POEZII, 291. De-acum pot să mă veselesc şi eu! AGÂRBICEANU, A. 139. Singură mă simt şi eu bine. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 5. Schimbă-ţi numele sau primeşte pe acesta ce ţi-l dau eu. IBRĂILEANU, A. 13. O să vorovăsc şi io câcheva voarbe. BĂNUŢ, T, P. 4. Lasă, frate,... o să-i potcovesc eu. LOVINESCU, S. VII, 13. în murmure stranii... M-adaug şi eu în convoi. BACOVIA, O. 19. Eram şi eu ca ea — licean. MINULESCU, V. 120. M-am oprit şi eu în loc, ca un răspuns reflex. CAMIL PETRESCU, P. 15. Iaca am uitat şi eu. POPA, T. 31. Mă miram eu să faci tocmai tu vreo ispravă. VISSARION, B. 12. Bilete scot eu. VOICULESCU, P. I, 58. Eram copil şi multe nu înţelegeam eu pe vremea aceea. SADOVEANU, O. III, 26. Nu-mi las eu oamenii mei. DAN, U. 64. Iţi spun eu ţie, dacă n-are s-ajungă ministru! ULIERU, C. 60. Vezi, am şi eu socotelile mele. ARGHEZI, S. X, 158. Sunt eu acest cocon cu pletele pe umăr Nespus de-ngândurat? CĂLINESCU, L. L. 33. Ce sunt eu şi lucrurile din jurul meu? BLAGA, Z. 32. Voi doi, după câte ştiu şi eu, v-aţi avut dragi odată. STANCU, R. A. I, 26. Ştiu şi eu? H. LOVINESCU, T. 36. Aş fi vrut să fiu şi eu ca el. PREDA, R. 37. Am fost departe de oameni şi eu. ISANOS, V. 127. Atunci, mă duc eu la el. BARBU, PRINC. 56. în locul ei îţi aduc eu mâine alta. ŢOIU, G. 19. Pe palme să mă spăl eu De sângele frate-meu. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 496. De vă voi arăta pre Ciprian, atunci văd eu că-mi veţi crede. CĂTANĂ, P. B. I, 14. Umblu şi eu să,găsesc undeva vo bucăţică de mămăligă. VASILIU, P. L. 37, cf. ALR SN V h 1 437. Auleo! Mă arde focul, Ca să-mi cerc şi eu norocul. ANT. LIT. POP. I, 553. Să-mi aşterni... patul, Şă-mi aşez eu capul BALADE, iii, 105. Frunză verde di pe tău Tot mai dragă i-am fost eu. FOLC. TRANSILV. II, 448. Rabdă, murguleţul meu, Neadăpat şi nemâncat, Cum rabd şi eu neînsurat. FOLC. OLT. - MUNT. V, 69. Te spui io mâni-ta. nalr — MN 209, 470/573, cf. pann, p. v. iii, 133,22, zanne, P. II, 674. (Cu valoare afectivă de întărire) Stam eu şi mă chiteam în capul meu că şerpe cu pene nu poate să fie. CREANGĂ, A. 53. Cum v-aş fi pus eu la butuc pe vremea vornicului! SOVEJA, O. 21. Las’ că ţi-oi da eu ţie! DL. 0 (In corelaţie < cu alte subiecte, indică paralelismul sau opoziţia, evidenţiindu-se astfel subiectele) Tu credinţă ai, iară eu lucru amu. COD. VOR2. 348. Să culegem împreună, tu, fragi roşi de prin păşună, Eu, crini albi pe sânul tău. ALECSANDRI, P. I, 79. Ai voit, amice,... să citesc eu, în manuscript, cartea... ce tu ai compus. ODOBESCU, S. III, 9. Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul? EMINESCU, O. I, 181. îţi poţi da seama, şi tu, şi eu, şi ăsta, şi toţi, ce Dumnezeu! GÂRLEANU, N. 53. Să te apere un zeu, Numai el dacă mai poate. El şi eu. BLAGA, POEZII, 370. Citesc eu în loc să citeşti tu. DL. Tu te duci, bade sărace, Eu cu dorul tău ce-oi face? JARNÎK - BÂRSEANU, D. 110. Uite, maică urâtul Cum îmi poartă inelul; Eu i-l tot cer să mi-l dee, El zice c-o să mă iee. id. ib. 274. Şî eu, mult ţi-am învăţat Şî tu nu m-ai ascultat. VASILIU, C. 11 .Eu urât şi tu frumoasă, S-o mai dăm dracu ’ de casă! CIAUŞANU, V. 11. Tu că m-ai petit, Io că n-am primit. BALADE, I, 321. Tu cu boieria ta, Eu cu haiducia mea. ib. II, 313. Eu vrusei drumul s-apuc, Ea mi-a cerut un sărută FOLC. MOLD. I, 110. Cum tu mie şi eu ţie (= cum te-ai purtat cu mine, aşa mă voi purta şi eu cu tine). Cf ZANNE, P. IV, 207. 0 (Urmat sau precedat de pronumele de întărire „însumi”, „însămi” sau de adjectivul „singur”, care precizează subiectul) Dzise Agripu cătră Fistu: „ Vreare-aşi eu însumi se audzu”. COD. VOR2. 298. Vedea-veţi cum numai cu un cuvânt va învie mortul şi vă veţi adeveri că eu însumi pre mene mă voiu învie. VARLAAM, C. 61. Eu însumi episcup sânt, lucrând împreună la cele de afară zidiri de dumnezăieşti besereci. BIBLIA (1688) [prefaţă], 8/42. Eu însumi, urgisita lumină Stângându-mi, voi să ies din viaţă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 296. Eu însumi nu voiesc ca să aib amestecare cu dânşii, că umbleteli şi pornirile lor sănt nebuneşti (a. 1838). IORGA, S. D. XXII, 306. Eu însumi poci să fiu un prieten pentru unii oameni şi un vrăjmaş pentru alţii. HELIADE, O. II, 17. însumi eu am avut puţin ca să cuget, la cursul ce cătam a vi-l înfăţişa. BARONZI, I. C. I, 9/16. Domnule Petcu,... ea nu-i vinovată..., eu singur merit toată asprimea. ALECSANDRI, T. 1 279. De este vorba să-mi dai soţioară, Află că eu însămi sânt o feţişoară. BOLINTINEANU, P. I, 12. Eu singur am prezentat actul meu de naştere... şi s-a liniştit conştiinţele tutulor asupra ortodoxiei mele. MAIORESCU, D. I, 391. Eu însumi mi-l făceam cu câţiva ani în urmă. CONTA, O. F. 347. Nu mai cutez, Doamne fereşte! Nici chiar eu însumi să-l arunc. ODOBESCU, S. III, 11. Neştiind eu singur această taină..., nu te pot sfătui. EMINESCU, P. L. 43. De unde îmi venea această siguranţă?... Eu singur nu ştiu. GANE, N. III, 72. La scrisoarea în privinţa publicaţiunii literare săptămânale, îţi răspund eu însumi. CARAGIALE, O. Vil, 271. Vreau să fiu eu însumi stăpîn pe faptele mele. CONV. LIT. XXII, 241. Eu... singură nu ştiu ce cânt. COŞBUC, P. 1,64. Să mă lăsaţi să comand eu însumi plutonului. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 36. învăţând pe o vioaie verişoară,... i-am transmis o caligrafie pe care eu însumi am pierdut-o. IORGA, P. A. 1,41. Pădurea noastră tace părăsită, Eu singur cânt cu vocea obosită. IOSIF, P. 46. Crai nou verde-pal şi eu singur Prin crengile cu sunet de schelet. BACOVIA, O. 71. Lucid, mă înspăimântam eu însumi de proporţiile ce putea lua şi la ce hotărâre mă putea împinge. VOICULESCU, P. I, 302. Mi s-a întâmplat să experimentez eu singur acest lucru. SADOVEANU, O. xix, 428. Eu însumi... sunt foarte-mpovărat. ARGHEZI, S. V, 140. Cum o să ştie lumea lucruri pe care eu însumi nu le ştiu? CĂLINESCU, S. 133. Eu însumi îmi întâmpinam propria-mi religiozitate cu sfială. BLAGA, H. 47. Mi se pare... că eu însumi călătoresc de-a lungul şi de-a latul lumii. STANCU, D. 297. Toată vremea am rămas eu însumi. BENIUC, V. A. I, 13. Aş vrea să găsesc alte vorbe, deoarece eu însumi le-am folosit pe acestea până la saturaţie, dar îmi simt imaginaţia sleită. TUDORAN, O. 294. Eu însumi nici n-aş dori altceva decât să poată să se justifice. PREDA, R. 382. Nici eu însumi Nu-nţelegeam prea bine tot ce simt. LABIŞ, P. 137, îmi dă libertatea de a fi eu însumi. BARBU, PRINC. 49. Eu însămi stam la capul tău Ca la celălalt capăt al lumii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 1, 5/4. Eu înşuşi singur. ALR I 283/77. Eu însuşi, ib. 283/174, cf alr sn vi h 1 663, ib. vi h 1 884, alrm SN iv h 1 386. 0 (Substantivat) Eu, mereu eu! Eul ăsta ne omoară. E aşa de greu să spui „noi”. Să gândeşti şi să simţi „noi”? H. LOVINESCU, T. 379. II. (La dativ) 1. (înlocuieşte numele complementului indirect) a) (în forma accentuată mie; aşezat după predicat; şi în construcţii eliptice de predicat) Nimărui se nu spunri că aceastea-vestit-ai mie. COD. VOR2. 281. Tu eşti scut mie. PSALT. 51. Vai mie (vai de mie H, v a i de mine c) că verirea mea lungi-se. ib. 268. Să nu veţi nici aş îngădui mie (cca 1560). CUV. D. BĂTR. I, 9/3. Ei judecară mie. CORESI, L. 139/12. Această pâră... face mie Giva Ragozei (a. 1593). HURMUZAKI, XI, 342. Şi dzise Ghedeon: Vai mie, Doamne, Doamne, că am văzut pre îngerul Domnului faţă cătră faţă. BIBLIA (1688), 1772/58. Acea ascultare ce o faceţi mie, o faceţi lui Hristos. ANTIM, P. 5. Vai mie, cum ai suferit între doi tâlhari a te prigoni pre cruce. MINEIUL (1776), 198v2/15. Te făgăduieşti... tu mie să mă iubeşti. CATON, 6274. Te-ai făcut fiu mie. SLĂTINEANU, A. 93/1. Ce necaz, ce osândire, vai mie! BELDIMAN, E. 1/6, cf. LB. Vai mie! Ce rătăcire, ce idei m-au străbătut? MUMULEANU, P. 11/21. Să te mai văz, dar, vai mie, Nu cu draga mea Zulnie. CONACHI, P. 210. Vai mie! Eu am cunoscut amorul! NEGRUZZI, S. I, 51, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Dar, vai mie! Vremea zboară. ALECSANDRI, P. I, 86, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 163, LM, DDRF, ALEXI, W., TDRG, CADE. Vai mie, m-am bucurat şi de vorba asta. SADOVEANU, O. XX, 171, cf. SCRIBAN, D. Vai mie, amară-i viaţa, Mai şubredă decât aţa. 1133 EU - 103 - EU CĂLINESCU, L. L. 155. Vai mie! îmi cauţi pe cineva care să mă descânte şi să mă vrăjească. VINEA, L. I, 258. Eu oi să te iau... Soţioară mie. FOLC. OLT. - MUNT. IV, 30. 0 (Precedat de adverbul „şi”, care subliniază complementul indirect) De-aţi fi fost crezut lu Moisi, fi-vreaţi de-aţi crede şi mie. CORESI, TETR. 194. Mulţămeşte-mi şi mie pofta mea şi îmi arată în ce chip s-au ivit această păgână vrăjitoreasă. HALIMA (1783), 9878. Mi-a răpit şi mie o nevastă tânără, înţeleaptă şi virtuoasă. TAVERNIER, A. 9/6. Multe lucruri bune mi-arfi plăcut şi mie, ca oricărui muritor, pe lumea asta, însă nici unul mai mult ca vorba pe d-asupra limpede, dar adâncă la înţeles. CARAGIALE, O. VII, 159. Ne-am despărţit..., rugându-i să-mi trimită şi mie revista pe care voiau s-o scoată. CAMIL PETRESCU, P. 47. Vodă mă cheamă să-mi deie şi mie slujba lui Cantemir serdar. SADOVEANU, O. X, 242. E bun vierul, mi-a vierât şi mie scroafa. UDRESCU, GL. Zaci, puiule, ori te scoală, Ori mai dă şi mie o boală. MAT. FOLK. 1 323. Daţi-mi şi mie un boţ (colăcel), Să fie vaca cu viţel, Purceaua cu purcel Şi căţeaua cu căţei/ VICIU, COL. 14, cf. ALR SN V h 1 471. Rămâneţi în veselie, Ca Codreanu-n haiducie, Să-mi faceţi parte şi mie. FOLC. TRANSILV. II, 415. Daţi-mi şi mie mâncare de-a vuoastră. O. BÎRLEA, A. P. II, 571 0 (învechit, precedă predicatul) Acela upuvăi înrema mea şi agiutoriu mie fu. PSALT. 48. Toate mie date sânt de la Tatăl miu. CORESI, TETR. 24. Bine am ispitit şi socotit şi am aflat... şi mie tare plăcură, id., în BV I, 518/11. 0 (însoţit de pronumele de întărire „însumi”, „însemi”) M-am arătat vârtos mie însumi. MIL. TIT. 17726. Vei fi pregătit familiii mele cum şi mie însumi. MARCOVICI, D. 6/7. 0 (Urmat de „unuia”, „uneia”, exprimă ideea de izolare dintr-o mulţime) Mie unuia să-mi fie ruşine să iau pe aceea care-mi place! Auzi vorbă! GANE, N. III, 49. Mie unuia nu-mi trebuie nici împărăţie, nici nemica. CREANGĂ, P. 186. 0(în corelaţie cu alte complemente indirecte, indică paralelismul sau opoziţia, evidenţiindu-se astfel complementele) Vameşul de la Slănic, om priceput în socoteli de una ţie - două mie... scotoci toţi desagii după măgarii lui Ion. CONV. LIT. XXI, 1 105. Să se priminească-n ie... Să placă altor şi mie. ALECSANDRI, P. P. 349. Untul mie, Zara ţie, Boloboţi cu mazărea Şi la spor ca sariea. ZANNE, P. IV, 192. b) (în forma neaccentuată îmi; precedă predicatul) Prin ce lucru îmi-uruieşti departe Agiutoriul de la greutate? DOSOFTEI, O. I, 49. De la vârstă de pruncie Im eşti razăm şi tărie. id. ib. 157, cf. KLEIN, D. 29. Dimineaţa îmi dă maică-mea de mâncare meare, peare şi struguri. FULEA, B. 28/5. Mă rog..., ce chirie îmi plătiţi? PR. DRAM. 109. Dorinţe arzătoare... îmi tulbură toată fiinţa. MARCOVICI, D. 6/14. Bunele tale calităţi... îmi sânt de multă vreme cunoscute. PR. DRAM. 149. Toţi... De eder îmi pun cunună. I. VĂCĂRESCUL, P. 177/8, cf. POLIZU. Cetitorul îmi va rămâne mulţămitor. NEGRUZZI, S. I, 43. Cine îmi va spune Ce-o să aducă ziua şi anul viitor? ALEXANDRESCU, O. I, 85, cf. PONTBRIANT, D. Şi-amorul îmi apare un vis dumnezeiesc! ALECSANDRI, POEZII, 128, cf. CIHAC, I, 163. Toate... îmi şoptesc de dor. EMINESCU, O. I, 9. Numai prin haos tu îmi apari. id. ib. 27. Să... văd Cum cade iarba-n faţa mea Şi-mi bate-n plete vântul. COŞBUC, P. II, 59, cf. ALEXI, w. Ce-nfioraţi îmi par cărbunii GOGA, P. 20, cf. TDRG. In sat îmi zic Ion Morariu, nu-mi zic Brătilă. SOVEJA, O. 57. Pentru o cauză îmi dau bucuros şi viaţa. REBREANU, I. 274. îmi plăcea mult mai mult aşa cum se întorseseră lucrurile. CAMIL PETRESCU, P. 187. Totul îmi păru din nou simplu. C. PETRESCU, C. V. 127. Omul îmi plăcea, cu toate că vorbea aşa de puţin. SADOVEANU, O. II, 560. îmi trebuie o împuternicire faţă de clienţii mei. ARGHEZI, S. XXV, 254. Dinamica cerească... îmi dă senzaţia de a fi veşnic în căluşei. CĂLINESCU, B. I. 7, cf. v. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2. Pân-aveam şi eu drăguţă, îmi părea noaptea micuţă. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 163, cf ALR i/ll h 246, 334, ALR SN VI h 1 623. îmi eşti duşman cumplit! ANT. LIT. POP. I, 17. Din gură îmi grăia. ib. 362. De rămâneai, îmi erai ca un frate; iară de nu, îmi eşti ca doi. CREANGĂ, ap. ZANNE, P. IV, 371. 0 (Când verbul este la conjunctiv sau la infinitiv, pronumele se află aşezat după „să”, „a”) Ia, să mai îmi spui: am văzut la Braşov nişte tramvaiete... cu ilectricitate... Atunci de ce nu dau lumină? BACALBAŞA, M. T. 49. c) (în forma neaccentuată mi, rostită cu „i” plenison; precedă predicatul; se află independent sau legat de pronumele personal „-1” ori de forma conjunctă de indicativ prezent, persoana 3 pl., a verbului „a fi”) Fuiu lucrându Domnului cu toată smerita mândrie şi cu multe lacrămi. Şi de năpastile cealea ce mi se-au tămplatu. COD. VOR2. 247. Sora maiceei meale... mi şi iaste mătuşe-mare. PRAV. LUCACI, 169, cf. MARDARIE, L. 1732/13. Mi se pare înse să audzu pre mulţi de-mi dau respuns. ANTIM, P. 65. Fiica mea nu mi să supune. CATON, 8473. Ast pizmătareţ mai adineaurea mi să jura că este statornic. SLĂTINEANU, A. 75/16, cf. LB. Viaţa mi să pare lucru netrebuincios. PR. DRAM. 100. Mi să pregăteşte oare vreo nenorocire? MARCOVICI, D. 2/12, cf. POLIZU. Mi s-a părut... c-am auzit vorbind. NEGRUZZI, S. III, 189. Amară pedeapsă în dar mi s-a dat. ALEXANDRESCU, O. I, 91, cf. PONTBRIANT, D. Mi se pare că totul cată să revie. BARONZI, I. C. I, 8/10, cf. COSTINESCU. Niciodată nu mi s-a părut mai tristă Elena. BOLINTINEANU, O. 455. Tainic genele le plec, Căci mi le împle plânsul EMINESCU, O. I, 175. Astea mi le-o dat nevasta. CARAGIALE, O. II, 46. Cât de clare mi se-nşiră toate din trecut, în minte. VLAHUŢĂ, S. A. I, 9, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Flămând şi rău, aşa mi te arată. GOGA, POEZII, 326. Natura reală mi se părea străină. ANGHEL, PR. 7, cf. TDRG. Mi s-a făcut negru înaintea ochilor. SOVEJA, O. 26. Mi se părea că toate încordările mele pe tărâm literar şi filosofic nu-i erau pe plac. LOVINESCU, S. VIII, 22. Pentru ceea ce mi se propune e prea puţin leafa de gazetar. CAMIL PETRESCU, P. 300. Satul mi se părea mare. VLASIU, A. P. 19. Nu găsesc brâul cel de mătasă pe care mi l-a dăruit Dămian. SADOVEANU, O. XIII, 97. Mi s-a plâns că nu ştie ce are lumea cu mine. ULIERU, C. 90. E cineva sau, poate, mi se pare. ARGHEZI, VERS. 108. Mi s-au pus cârcei la picioare. STANCU, R. A. I, 18. Doamne, n-am isprăvit Cântecul pe care mi l-ai şoptit. ISANOS, V. 226. Pentru a mă documenta, mi s-a trimis o broşură. MS. VI, nr. 2, 18, cf. V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2. De urât aş mere, Calea mi se face stele. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 211. Da mi-l ardă tare rău, Că mi l-am lăsat şi eu. BUD, P. P. 27, cf. ALR i/l h 98, ALR SN VI h 1 625, ib. VI h 1 627. Aste voi de mi le-ţi spune, Jos eu armele voi pune. ANT. LIT. POP. I, 437. 0 (Când verbul este la conjunctiv sau la infinitiv, pronumele se află aşezat după „să”, „a”) Am venit să mi te-nchini, Să nu schimb a ta coroană într-o ramură de spini. EMINESCU, O. I, 146. Altădată să mi le spui. DELAVRANCEA, O. II, 26. Ştia ce o să mi se întâmple mai târziu. SOVEJA, O. 55. In vârf să mi se lase o stea din policandru. ARGHEZI, VERS. 93. 0 (Aşezat după verb, de obicei în formele compuse inversate ale acestuia sau în formele inversate ale unui verb reflexiv; -mi- este legat de verb şi de unul dintre pronumele personale „-1”, „le”, ,,-te” ori de pronumele reflexiv „se” sau este legat de un gerunziu şi de unul dintre pronumele personale „-1”, „le” sau de pronumele reflexiv „se”) Cade-mi-se întru toate praznicele cealea ce viru. COD. VOR2. 230. Fiindu acolo, cade-mi-se şi Rrimul a vedea. ib. 235, cf. MARDARIE, L. 1152/5. Pare-mi-se să o fie zis aceasta apostolul pentru răsplătirea ce este să să dea în veacul cel viitoriu. MINEIUL (1776), 34v2/l. Pare-mi-se să se fie întâmplat vreo minune, ib. 131rî/l. Mie totuşi mai pare-mi-se că au fost fecior. ŞINCAI, HR. II, 23/10. Pare-mi-se, dragă Smărăndiţă, că ţi-am înţeles planul. ALECSANDRI, T. 299. Pare-mi-se c-aveai mai mulţi prunci? ODOBESCU, S. I, 75. O, arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă. EMINESCU, O. I, 152. De la Nistru pân’ la Tisa tot românul plânsu-mi-s-a. id. ib. 182. Pare-mi-se că ştii tu moarea mea. CREANGĂ, A. 119. Putea-mi-s-ar asigura din partea băncii... o rentă de 50 coroane lunare pentru un an de studiu. BĂNUŢ, T. P. 14. Deschide-mi-te, suflet, prin şapte ochi de flaut. ARGHEZI, VERS. 53. Da-mi-l-ar maică-sa mie, Să-i pui flori la pălărie. CIAUŞANU, v. 90, cf. ALR SN VI h 1 622. Şi-apoi, mamă, dă-mi-le! ANT. LIT. POP. I, 42. Stânsu-mi-s-ar lumina Mai nainte de a-ţi da mâna. ib. 435. Dacă bei şi mai mănânci, pare-mi-se că nu te usuci (= voia bună te menţine tânăr). Cf. zanne, p. iii, 452. 1133 d) (în forma neaccentuată raz; precedă predicatul; se află proclitic, raz-, când cuvântul următor începe cu o vocală, când este una din persoanele auxiliarului „a avea”, cu excepţia pers. 1 pl., din formele verbale compuse, pers. 3 sg. „e”, regional, „i” a auxiliarului „a fi” ori, regional, pers. 1 sg., ,,-oi”, pers. 2 sg., ,,-i”, pers. 3 sg., ,,-a” a auxiliarului „a vrea” din formele de viitor prezent, când este pronumele personal ,,-o” sau enclitic, -raz, când cuvântul precedent se termină în vocală) In picioare ei-mi bătură găvoazde (a. 1550 -1600). GCRI, 9/9. Şi-m va da Domnul după dereptatea mea. PSALT. 27. Niceuna dinse nu voiu lua, nice maşteha mea,... printru că mi-e în loc de maică. PRAV. LUCACI, 178. Mi-au dat şi trei galbeni arăvonă. VARLAAM, C. 392. Oameni şi năroade ce nu-m sânt ştiute Mie să-m slujască. DOSOFTEI, O. I, 42. De nu-m vei ajuta, să ştii că voi găsi pre altul. SIROIU, 34713. Dumnezeul mieu îmi va da ceea ce-mi va fi mai de folos. MARCOVICI, D. 2/17. Aceasta mi-a dat un oareşcare curaj. DRĂGHICI, R. 116/9. Toate-mi par acum schimbate. CONACHI, P. 104. Vin de-mi ajută. NEGRUZZI, S. in, 235. Vedeam că-mi urmează O ceată turbată de lupi. ALEXANDRESCU, O. I, 90. Vine-n taină de-mi şopteşte. ALECSANDRI, P. II, 139. Toate-mi trec... pe dinainte. EMINESCU, O. I, 9. Vin ' de-mi ajută să pun capătul ista. CREANGĂ, p. 127. Când mi-ai spus? CARAGIALE, O. II, 6. Mi-a dat voie să plec. SLAVICI, O. I, 83. Parcă tot nu-mi vine-a crede că eşti dusă pe vecie. VLAHUŢĂ, S. A. I, 9. Eu ţi-am dat coroana ţării, să te fac stăpân pe-o lume Şi-acum asta-i răsplătirea ce mi-o dai? COŞBUC, P. I, 121. îmi făgădui că mi-a spune când va ave vreme. SBIERA, F. s. 8. Parcă-mi picură un cântec la poarta minţii mele reci. GOGA, POEZII, 68. Mi-a dat pălăria şi bastonul. IBRĂILEANU, A. 60. Sora pastorului... mi-a cerut exact suma pe care o puteam da. M. ELIADE, O. I, 10. Mi-a arătat-o cu degetul. LOVINESCU, S. VIII, 22. Mi-a spus cu... voce... tulburătoare. CAMIL PETRESCU, P. 10. Acuma dascălul nu-mi poate fi de nici o ajutorinţă. SADOVEANU, O. XIII, 84. Bine că mi-ai spus. DAN, U. 65. Nu mi-ai răspuns la întrebare. CĂLINESCU, E. O. II, 264. Margine-mi este argila, Lege de-asemenea ea. BLAGA, POEZII, 329. Tu nu mi-ai spus despre toamna frunzelor roşii. ISANOS, V. 46. Na-ţi salba cu florile Şi-mi lasă tu zilele. ALECSANDRI, P. p. 36, cf. ALR SN V h 1 393. Eşti plin de draci, Că tot de aceste-mi faci. ANT. LIT. POP. I, 334. Ziua bună că mi-i da Şi harapu-i mulţumia. ib. 473, cf. ALR-Tl/ll h 302. O să-ţi vie mintea, mamă, Când mi-o creşte păr în palmă. PANN, P. V. II, 107/28, cf. ZANNE, P. II, 398. Nu-mi fi ciumă, şi-mi fi mumă. ALECSANDRI, P. P. 36, cf. zanne, P. iv, 476. 0 (Când verbul este la conjunctiv sau la infinitiv, pronumele se află după „să”, „a”) Ce easte ceaea ce ai a-mi spunre? COD. VOR2. 280. Tu să-m fii Dumnedzău şi scut tare. DOSOFTEI, O. I, 69. Vă rog să-mi daţi puţintică atenţie. GHICA, C. E. I, 212. Conştiinţa să-mi fie cereasca ta povaţă. ALEXANDRESCU, O. I, 125. Nu vrea a-mi răspunde, id. ib. 139. Te rog să-mi faci această trebşoară. FILIMON, O. I, 169. Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva. EMINESCU, O. I, 107. Te rog să-mi dai bani de cheltuială. CREANGĂ, P. 184. Să-mi dea orzul fiert în lapte. ISPIRESCU, L. 15. Ar fi trebuit să-mi aleg un subiect mai puţin greu de tratat. MACEDONSKI, O. IV, 3. Furtunile şi moartea Tovarăşe să-mi fie. DENSUSIANU, L. A. 46. La ceaiul de după-amiază, prindea să-mi vorbească despre nobleţea familiei sale. SADOVEANU, O. IV, 9. înţeleg că ai a-mi spune ceva. id. ib. XIII, 94. Nu vrea să-mi dea de mâncare! CĂLINESCU, E. O. II, 124. Prefer postul de secretară..., dacă o vrea să mi-l dea. CAMIL PETRESCU, T. I, 502. Să-mi daţi, dacă vreţi, bomboane..., da ’ să fie de alea bune. DEMETRIUS, A. 281. începu să-mi atragă din ce în ce mai mult atenţia. PREDA, R. 44. Ea-ntinde mâna, parc-ar vrea să-mi ceară un zâmbet. ISANOS, V. 352. N-ai învăţat a-mi şti de frică? BARBU, PRINC. 60. Nu-i doftor leacuri se-m deie Boala din trup să mi-o ieie. POP., ap. GCR II, 306. Să-mi dai tu cu picioru mia. ALR II 3 586/605. Rău îi, Doamne,... Om care să-mi creadă nu-i. FOLC. TRANSILV. I, 270. De frate, frate să-mi fii, Dar la noi mai rar să vii. PANN, P. V. III, 6/14, cf. ZANNE, P. IV, 242. 0 (Forma neaccentuată este aşezată după predicatul redat prin imperativ sau după un verb la gerunziu; folosită enclitic) Arrată-mi credinţa ta din lucrurele tale. COD. VOR2. 348. Dă-mi apă să beau. CORESI, EV. 151. Doamne, Dumnedzău svinte, iartă-mi de păcate. DOSOFTEI, O. I, 67. Dă-mi securitate şi mă înştiinţează pre carii ai aici prieteni. ŞINCAI, HR. I, 142/36. Omule..., spune-mi... duhul tău... măcar vreun lucru de-ţi chizăluieşte-n lume. CONACHI, P. 276. Ia, spune-mi, cu ce poci să te slujesc? FILIMON, O. I, 168. O! Doamne, Doamne sfinte, mai dă-mi zile de trai! ALECSANDRI, POEZII, 283. Permite-mi... a-ţi semnala câteva nume de prelaţi ce moartea mi-a răpit. EMINESCU, O. I, 93. Ia dă-mi toporul cela. SLAVICI, O. I, 66. O, spune-mi tu, ce mă voi face? COŞBUC, P. I, 185. In suflet seamănă-mi furtună. GOGA, POEZII, 4. Dă-mi gândurile tale Să-mpodobească pe-ale mele. DENSUSIANU, L. A. 11. Dă-mi degetele-ţi inelate să le sărut ca şi-altădată. MINULESCU, VERS. 65. Iubite, dă-mi gura. VOICULESCU, POEZII, 336. Bunicul cumpăni şi petrecu printre degete vânatul... dându-mi învăţăminte. SADOVEANU, O. IX, 372. Nu, jură-mi! H. LOVINESCU, T. 367. Mi-a deschis singură..., zâmbindu-mi cu prietenie. CAMIL PETRESCU, P. 417. Dă-mi cheile! CĂLINESCU, E. O. II, 160. Plăteşte-mi consumaţia! STANCU, R. A. V, 148. O, spune-mi, vânt, S-a dezgheţat lacul? ISANOS, V. 179. Ori me lasă-n calea mea, Ori dă-mi dulce guriţa. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 45. Dă-mi fusul de jos. STĂNCESCU, B. 336. Ian’ spuneţi-mi de unde sunteţi voi? CĂTANĂ, P. B. I, 16. Spune-mi, puică, unde-ai fost? CIAUŞANU, V. 11. Mă mânii spunându-mi vorbi de-aiestea. ALR I 1 572/532, cf. ib. 1 572/900, ALR SN V h 1 395. 0 (Regional; forma neaccentuată este aşezată după un verb la indicativ prezent) Strigă-mi domnii-n gura mare: Ieşi din casă, dă-ne dare! ANT. LIT. POP. I, 25. 0 (învechit; forma neaccentuată este folosită proclitic şi reluată enclitic, cu intenţia de a insista asupra complementului) Şi-n vreme de greutate Mi-ai lărgitu-mi pre departe. DOSOFTEI, O. I, 16. La război mi-ai datu-mi bună-nvăţătură. id. ib. 41. Şi-nainte-ţ mi-ai datu-mi tărie, Să trăiesc cu tine de vecie. id. ib. 93. 0 (Aşezat după verb, în formele compuse inversate ale acestuia; -mi- este legat de verb şi de pers. 2, 3 sg. şi pl. ale auxiliarului „a avea” sau de pronumele personal „o”) Datu-mi-ai virtute... Să poci călca iute să mi-ajung pizmaşii. DOSOFTEI, 0.1,41. Audzitu-mi-au Domnul, id. ib. 67. Spusu-mi-au o stea C-am să mă iubesc cu ea! ALECSANDRI, P. I, 98. Poroncitu-mi-a mândra Să mă duc pân ’ la dânsa. id. ib. 371. Fostu-mi-a când mi-a fost bine, Dar acuma vai de mine. MARIAN, SA. 13. Când oi trece pe la vamă, Sufleţelul da-mi-a samă. BUD, P. P. 27. Icea, Doamne,... Crescutu-mi-a... Doi merişori înălţişori. PĂSCULESCU, L. P. 53. e) (Forma accentuată mie este urmată de una dintre formele neaccentuate, îmi, mi, -raz, raz-, care reia complementul indirect exprimat prin forma accentuată; ambele forme sunt aşezate înaintea predicatului) Vecinicul neprriatin... mie îm pizmuiaşte. CANTEMIR, IST. 218. Mie nu mi se cuvine ca unui archiereu să grăiesc pe nimenea de rău. ANTIM, P. XXVI. Mie mi se pare că sute de ani trebui Să poţi pre om cunoaşte. NEGRUZZI, S. II, 225. Tu amorul poeziei mie mi l-ai insuflat. ALEXANDRESCU, O. I, 179. Şi mie mi-au dat suflet ca ţie să-l închin! ALECSANDRI, P. I, 137. Mie mi-a dat soarta amara mângâiere O piatră să ador. EMINESCU, O. I, 20. Vai de mine, moşnege!... Mie ostaşi îmi trebuiesc? CREANGĂ, P. 84. Mie nu-mi plac oamenii care se uită în jos. DELAVRANCEA, O. II, 22. Mie... mi se păruse că unele din punctele în discuţie mai aveau încă nevoie de unele precizări. LOVINESCU, S. VIII, 52. Şi mie îmi trecu o ceaţă pe dinaintea privirilor. SADOVEANU, O. IV, 77. Mie îmi spunea un prieten... că numai medicii slabi... se stabilesc la ţară. ULIERU, C. 69. Mie mi se par oamenii de treabă. STANCU, R. A. V, 82. Ei au... ştiut că mie îmi lipsea cu desăvârşire un asemenea obicei. MS. VI, nr. 2, 11. Mie mi se prea pare Că-i fire copilărească. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 67. Io atuncea m-oi scula Când tu mie mi-i aduce Mure negre din pădure. MÂNDRESCU, L. P. 102. Mie nu-m trăbă. ALR II 3 091/2, cf. EU - 105 - EU ib. 3 091, ALRI 1 326. Creşti, pădure, şi te-ndeasă, Numai mie cale-mi lasă. ANT. LIT. POP. I, 37. Ce mie îmi va scăpa, ţie, Gruio, să nu-ţi scape. ib. 336. Mie taica-mi dă Plugul cu opt boi. FOLC. OLT. -MUNT. V, 133. Mie nici nu-mi intră în pungă, nici nu-mi iese. PANN, p. v. II, 152/13, cf. zanne, P. v, 523. (Forma accentuată mie este urmată de pronumele de întărire „însumi”) Cântă el ce în neştire mie însumi eu mi-ascund. BLAGA, POEZII, 374. (Forma accentuată mie este legată de forma neaccentuată -mi, care reia complementul indirect exprimat prin forma accentuată; ambele forme sunt aşezate înaintea predicatului) Mie-mi plac lucrurile pe faţă. NEGRUZZI, S. III, 59. Fată faină, mie-mi spui? CĂLINESCU, E. O. II, 263. (Când verbul este la conjunctiv sau la infinitiv, forma neaccentuată este aşezată după „să”, „a”) Mie are să-mi fie fum şi ţie are să-ţi fie foc! RĂDULESCU-CODIN, î. 136. 0 (Forma neaccentuată îmi este urmată de forma accentuată mie, care reia complementul indirect exprimat prin forma neaccentuată, subliniindu-1; forma neaccentuată este aşezată înaintea predicatului, iar cea accentuată după predicat) Să vezi ce cinste îmi fac mie fiii mei cei sufleteşti. ANTIM, P. XXVI. Im va fie mie păzire. MARDARIE, L. 2452/14. îmi zicea mie gândul că nu o să poci ţine casă bună cu pricopsită asta. PR. DRAM. 164. Tu, minunată poezie,... îmi mai deschizi azi poartă mie. GOGA, POEZII, 175. îmi spunea mie fata. BRĂTESCU-VOINEŞTI, î. 145. îi vorbeam aşa cum îmi vorbea'el mie. PREDA, R. 52. Voi îm sunteţi mie de vină Că aţi iubit fată străină. POP., ap. GCR II, 306. Până a fi să iasă dreptul, îmi plesneşte mie pieptul, se spune atunci când cineva obţine, cu greutate, dreptate. Cf. zanne, p. v, 280. 0 (Forma neaccentuată mi, -mi, mi- este urmată de forma accentuată mie, care reia complementul indirect exprimat prin forma neaccentuată, subliniindu-1; forma neaccentuată este aşezată de obicei înaintea predicatului, iar cea accentuată după predicat; adesea între forma neaccentuată şi cea accentuată se intercalează adverbele „şi”, „numai” care subliniază complementul indirect) Giudecă-mi şi mie cu a ta direptate. DOSOFTEI, PS. 25/3. Lovirea ce-mi dai mie de oameni se slăveşte. ALEXANDRESCU, O. I, 253. Mi se părea şi mie. ODOBESCU, S. II, 526. Tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul Mi-e prieten numai mie. EMINESCU, O. I, 147. Lasă-ţi lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie. id. ib. 161. Mi se pare mie că şi boieriul... luase firea turbincii. CREANGĂ, P. 307. Nu-mi plac mie astea. CARAGIALE, O. VI, 519. Nu mi-ar fi pricinuit mie supărare. SADOVEANU, O. XIII, 76. Eram parcă dus pe sus de cel ce-mi glăsuia mie. MIHĂESCU, D. A. 286. Mi se pare mie că vrea să cumpere o casă pentru Titi. CĂLINESCU, E. O. II, 65. Adusese un coş mare plin cu struguri..., numai din cei ce-mi plăceau mie. STANCU, R. A. I, 53. De ce mi-o spui mie? BARBU, POEZII, 112. Doi mi-i dă mie de zestre, Pe roşul şi pe plăviţ. POP., ap. ALEXANDRESCU, O. I, 389. Vai de mini, ce-mi place mie Măru’ roşu din hârtie. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 25. Mi-a trimis el mie pre un neghiob ca tine. CĂTANĂ, P. B. I, 55. Are taica şase boi..., Doi mi-i dă mie de zestre. RETEGANUL, TR. 98. Cini... mi-a zis mie, Să iau fată cu moşie? MAT. FOLK. 1 339. Mi-aţi lăsat doru mie. ANT. LIT. POP. 1,143. Cine-mi face mie O frumoasă vie. id. ib. 580. Mi-a veni (şi mie) apa la moară. ZANNE, P. III, 241. D-aia nu-mi fierbe mie oala în vatră. id. ib. IV, 20. (Forma accentuată este urmată de pronumele de întărire „însumi”, „însemi”) Lucrarea în total avea unele cusururi care mi-o făceau mie însumi dezagreabilă. CĂLINESCU, O. XII, 4. (Când verbul este la conjunctiv sau la infinitiv, forma neaccentuată este aşezată după „să”, „a”) Vorbele acestea le va fi stârnit comisul Manole, ca să-mi facă mie inimă rea. SADOVEANU, O. XIII, 83. Pe Murăş şi pe Câmpie Nu-i mândră să-mi placă mie. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 24. Să vie la pălărie Ş-apoi să-mi rămână miel id. ib. 410. Ţine, fine, na şi ţie, Cât p-aci să-mi dea şi mie. PANN, P. V. I, 112/21, cf. ZANNE, P. IV, 359. (Forma neaccentuată şi cea accentuată sunt aşezate după predicat sau după un verb la gerunziu; adesea forma accentuată este precedată de adverbul „şi” care subliniază complementul indirect) Dă-mi mie puterea în mână şi... ţi-oi îndoi producţiunea ţării. GHICA, C. E. 1,126. Amice, teamă-mi e că, acordându-mi mie o aşa amicală şi linguşitoare precădere, n-ai nimerit tocmai bine. ODOBESCU, S. III, 9. Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi. EMINESCU, O. I, 155. Nene Costache, dă-mi mie să joc pe ţăranul CARAGIALE, O. I, 6. Spune-mi tu adevărat şi mie De eşti cumva chiar fiul lui Ulise. MURNU, O. 8. Dă-mi şi mie un cadou, boierule! CĂLINESCU, S. 374. Spune-mi mie. STANCU, R. A. IV, 139. Daţi-mi mie două divizii. T. POPOVICI, S. 238. Place-mi mie d-a juca Cu drăguţa d-altuia. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 360. Petre, Petre, fiul mieu, Fă-mi şi mie loc în raiul VICIU, COL. 84. Spune-mi mie drept Cu mâna pe piept. ANT. LIT. POP. 1,400. Adă-mi mie vin de-un zlot. ib. 561. 2. (în forma accentuată mie, precedată de adverbele de comparaţie „ca”, „asemenea”, „aidoma”, „întocmai”, are funcţie de complement circumstanţial de mod) Nu ţi-e dat ca mie, Să vezi în drum sălbatica urgie. GOGA, POEZII, 294. cu Ai procedat asemenea mie. Se comportă aidoma mie. 3. (în formele neaccentuate îmi, mi-, -mi, -mi-, însoţind un verb unipersonal sau în construcţii unipersonale are valoare de subiect logic ori de subiect-obiect logic) Şi-mi păru {îm păru C1) că înţeleşu. PSALT. 144. Pare-m că-l văz. PRAV. GOV. 147v/13. Legea ce legiuiaşte acest giudeţ nu-m place. PRAV. 327. Greaţă mi-e. MARDARIE, L. 2432/19. Jelea... pentru acest neprieteşug mi-au vinit. CANTEMIR, I. I. II, 85. Mi-e frică că vor avea un grozav sfârşit (a. 1695). FN 55. îmi este drag să le mai audz. ANTIM, P. XXVI. Pă cine văz îm pare că-i hoţ şi tâlhar mare. SLĂTINEANU, Â. 67/16. Im vine jale văzând pe. Tit Livie aruncând florile sale peste aceste colosale mări ale vechimei. CĂPĂŢINEANU, M. R. 42/26. Ştii că-mi place-n tot minutu să tot o mărturisesc. PR. DRAM. 100. Eşti al nostru, bine-mi pare. I. VĂCĂRESCUL, P. 177/4. Ş-apoi ce-mi pasă de lume? NEGRUZZI, S. I, 17. Mi-e urâtă foarte deşearta fudulie, id. ib. II, 195. Suferinţipe care... A le descri mi-e greu. ALEXANDRESCU, O. I, 145. îmi e milă să despoi pe săraci! FILIMON, O. I, 169. Mulţămită... lui Dumnezeu..., iarăşi îmi mai veni curagiul (a. 1867). BARITIU, C. II, 136. Tresar... şi-mi pare Că iar întineresc. ALECSANDRI, POEZII, 103. De vor - m-amnce în margine de drum... Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum. EMINESCU, O. I, 128. Când gândesc... că am să mă întorc iar la dânsa acasă, îmi vine să turbez. CREANGĂ, P. 123. îmi place că te văz chefliu şi vesel. CARAGIALE, O. II, 258. Căci azi iubesc: din nou îmi pare Că e întâia mea iubire. VLAHUŢĂ, O. A. I, 60. Cu voinicii-mi place traiul, Ori îi văd cu spada-n mâni, Ori cu naiul. COŞBUC, P. I, 84. Mi-e şi de copilă, care tânjeşte de când e mă-sa bolnavă, dar mi-este şi de ea. SOVEJA, O. 58. Metodele acestei colaboraţii..., chiar de le-aş fi cunoscut..., nu-mi era dat să vorbesc despre ele. LOVINESCU, C. VII, 9. Da ce-mi pasă dacă plânge Doamna voastră? EFTIMIU, î. 31. Acum te văd şi-mi pare bine. TOPÎRCEANU, P. O. 119. Tot mai bine-mi era la curte! SADOVEANU, O. I, 41. Mi-i frig! îngână cel mic, id. ib. III, 86. Meargă, nu meargă, tot una mi-e. DAN, U. 35. Mi-e ruşine de-atâtea elogii şi-mi vine să strig: nu se poate, nu se poate. CONSTANTINESCU, S. 1,118. Mi-e somn. Mâine povestim fiecare ce-am visat. CĂLINESCU, E. O, II, 120. Tot ce faci tu mi-e drag. id. L. L. 111. Nu ştiu ce mi-a trecut pe la nas că-mi venea greaţă. STANCU, D. 177. Mi-e frică să n-o păţesc! PREDA, R. 204. Mi-a fost dor de tine. T. POPOVICI, S. 291. Ce văd, nemica nu-m place. POP., ap. GCR II, 306. Ciudă mi-i... C-am iubită şi nu-i mare. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 431. Somnu-mi-i şi aş dormi. MÂNDRESCU, L. P. 81. Să ştie şi mândra Că nu-mi mai pasă de ea. DOINE, 66, cf. ALR Il/l h 99, ib. h 100, ALRM i/l h 110, ib. h 124. Urâtu-mi-i şî nu-mi placi, Da’ trăiesc că n-am ci faci. ANT. LIT. POP. I, 29. Oi mere la maică-mea Şi-oi mânca ce mi-a plăcea! FOLC. TRANSILV. I, 162. Dragu-mi-i bădiţă spân Că-i şi tânăr şi bătrân. ZANNE, P. IV, 249. 0 (Formele neaccentuate îmi, -mi sunt urmate de forma accentuată mie, care reia complementul cu valoare de subiect logic sau de subiect-obiect logic exprimat prin forma neaccentuată, subliniindu-1; forma neaccentuată este aşezată înaintea predicatului, iar cea accentuată după predicat) 1133 EU -106- EU Nece ură vină nu aduseră de ce-mi părea mie. COD. VOR.2 298. Ce-m pasă mie, oricine fie domn..., numai eu să am voie să mă hrănesc din rodul pământului (a. 1799). GCRII, 170/7. Ce-mi pasă mie. NEGRUZZI, S. III, 60. Dară eu - ce-mi pasă mie - bietul îns! La ce să-l purec? EMINESCU, O. I, 48. Tot una mi-este mie De-oi trăi în veci pe lume, De-oi muri în vecinicie. id. ib. IV, 296. De cine mi-i mie dor, De-aice e depărtişor. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 147. Nici îi dulce, nici sălcie, Fără cum îmi place mie! id. ib. 401. 0 (Formele neaccentuate îmi, -mi, mi- sunt întărite prin forma accentuată mie, care le precedă; ambele forme sunt aşezate înaintea predicatului) Mie îmi pare că nici unui om de pre pământ nu te voi potrivi. ALEXANDRIA (1794), 48/16. Şi mie mi-ar plăcea A bea vin bun şi-a juca (a. 1818). ŞA II, 355. Mie Mi-a fost luni întregi mânie, Că tu nu te-ai priceput. COŞBUC, B. 12. Mie nu-mi pasă nici de bătaie..., nici de notă rea. DELAVRANCEA, H. T. 55. Mie gustul ce-mi place-i de stafidă. ARGHEZl, s. V, 74. Mie îmi plăcea să dansez. STANCU, R, A. I, 85. Nici mie nu-mi e bine, De când m-am dus de la tine. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 114. Şază cu Dumnezeu Că mie nu-mi pare rău. id. ib. 158. Mie mi s-a urât Din vale la deal suindl ANT. LIT. POP. I, 66. (Forma accentuată mie este legată de forma neaccentuată -mi; ambele forme sunt aşezate înaintea predicatului) Să vă spui drept, mie-mi place... Că sunteţi greşiţi foarte la părerea ce-arătaţi. PR. DRAM. 113. Mie-mi pare că uitarăm Cât de mult ne-am fost iubit. EMINESCU, O. IV, 370. Mie-mi pasă de casa-n Care stau cu chirie. CARAGIALE, O. IV, 2. Mie-mi place să mă servească funcţionarul cu tragere de inimă. id. ib. VI, 77. Parcă mie-mi trebuie cărţi de astea! BACALBAŞA, M. T. 4. Numai mie-mi pare rău C-a fost puiuşorul meu. POP., ap. ALEXANDRESCU, O. I, 386. Du-mă unde mie-mi place. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 134, cf. ALR SN VI h 1 846. Numai mie-mi pare rău, Că mă duc din satul meu. ANT. LIT. POP. 1,47. 0 (învechit, rar; în forma accentuată mie; însoţind un verb unipersonal are valoare de subiect logic) Bine am ispitit şi socotit şi am aflat... şi mie tare plăcură. CORESI, în BVI, 518/11. 4. (în formele neaccentuate îmi, mi, -mi, mi-; cu valoare de dativ etic) Mi-s departe de la mântuinţă. DOSOFTEI, O. I, 49. lartă-mă sufleţelul mieu, nu mi te necăji. SLĂTINEANU, A. 52/6. Iute mâna-şi întindea; Dar Mărioara mi-l oprea. ALECSANDRI, P. I, 99. Merge mândrul Craiovan... Şi feciorii mi-l urmează, id. ib. II, 82. Ce mi-i vremea, când de veacuri Stele-mi scânteie pe lacuri. EMINESCU, O. I, 123. Parcă mi te văd, drăguţă, Că îmi zbori şi că te scap. id. ib. IV, 369. Ce mi te-ai posmăgit aşa? ISPIRESCU, L. 45. Greuceanu, sărind repede, unde mi-aduse şi el pe zmeu odată... şi-l băgă în pământ, id. ib. 161, cf. V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDU. Ei se sfătuim... Ca să mi-l omoare. ALECSANDRI, P. P. 1. Căpitan Râmlean Că mi se iveşte Pe mal se opreşte, id. ib. 14. Eu mi-l întreb de trăit. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 398. Prinde pe zmeu şi mi-l trânteşte până la brâu în pământ. SBIERA, P. 103. Şi unde-mi cădea Tot mir se făcea. PĂSCULESCU, L. P. 10. Eu mi-s fecior de-mpărat. BÂRLEA, L. P. M. I, 163. Acolo de-mi ajungea, Sapa-n mână că lua. ANT. LIT. POP. I, 276. Apoi îmi pleca în târg în Sibiu. ib. 307. în puşcărie mi-s rob. FOLC. TRANSILV. II, 486. De pe cal jos că mi-l da. FOLC. OLT. — MUNT. IV, 56. Colea-mi doarme mari boieri, Cu ilice puse-n cuie. ib. V, 63. Ce-mi este mojicul, Ce-mi este calicul? Unul ş-alt obraznic Şi în zi de praznic. PANN, P. V. III, 34/2, cf. ZANNE, P. IV, 461. Ce mi-e mama, ce mi-e şi tata. ZANNE, P. IV, 469. 0 (Când verbul este la conjunctiv sau la infinitiv, forma neaccentuată este aşezată după „să”, „a”) Codrul prinse a vui, Brazii a-şi însufleţi, Pe stejari a mi-i trezi. ALECSANDRI, POEZII, 158. 0 (întărit prin forma neaccentuată a pronumelui personal pers. 2 sg., „ţi”) E, cerce dumnealui, şi-i videa cum mi ţi l-a lua cu prăjina. NEGRUZZI, S. III, 13. Odată mi ţi-o înşfacă de cozi, o trânteşte la pământ şi o ţine bine. CREANGĂ, P. 177. Mi-au lunecat ciubotele şi am căzut în Ozana, cât mi ţi-i băietul! id. A. 23. Când veni şi ceasul..., unde mi-ţi născu un dolofan de copil, vârtos şi zdravăn. ISPIRESCU, U. 25. Ce credeţi că mi-ţi văzu, boierii d-voastră? id. L. 191. Pre acest june poruncesc craii de mi ţi-l prind cei patru slujitori. MARIAN, S. R. III, 121. Voinicii lui Ştefan îi cuprinseră din trei părţi... şi mi ţi-i găteau de zile. id. T. 271. Balabane, viţă rea! Pe min ’ de me-i mânia Capul mi ţi l-oi tăia. POP., ap. GCR II, 297. D-o fi vrun tare viteaz Veste mie să mi-ţi faci. BALADE, I, 383. Apăi mi ţi l-am luat şi eu pe vrej să văd cine e ăla care îmi cere fata, ce poamă e, ce spiţă are, cu ce se ocupă şi multe altele. UDRESCU, GL. 0 (Popular; în forma neaccentuată mi- face corp fonetic comun cu pronumele reflexiv în forma neaccentuată -şi, aşezat enclitic şi având valoare de pronume posesiv) Neică mă lasă şi pleacă Şi mi-şi trece prin dumbravă. POP., ap. ALEXANDRESCU, O. I, 383. Ea mi-şi şede armeneşte Şi-mi coasă ciuceşeşte. MÂNDRESCU, L. P. 213. Cântă cucul pe pelin, Barbu mi-şi varsă venin. ŞEZ. I, 144. Ş-oi mi-şi trecea Prin păduri albe, Tot cu păsări albe, Stând pe rămurele, Cântând viersurele! CĂTANĂ, B. 92. Şapte sfori că mi-ş scotea,... Mi-l lega, mi-l verega, în mâna turcilor că-l da. MAT. FOLK. 85. în pat cine mi-şi doarme? PĂSCULESCU, L. P. 53. Ast domn bun ce-mi făceară? Că mi-şi are-un fiu vinar Şi-mi trimite-un argăţel, La fiu-său, buţi s-aducă. I. CR. IV, 101. Cum veneam, unde... mi-ş începe o ploaie de credeam că s-au dărâmat cerurile! PAMFILE, C. Ţ. 50. Cu oile să dusea Şî trei fetse mi-ş găsea. DENSUSIANU, Ţ. H. 189. Gruia ce mi-ş făcea? De pe cal se cobora. ANT. LIT. POP. I, 340. Dacă mi-şi ajungea. Baba... La fereastră s-aşeza. BALADE, II, 234. Mare masă că-ntindea Şi mi-şi bea, Şi mi-şi mânca, Şi tare se veselea Cu nuntaşii-alăturea. ib. III, 309. Ileana mi-ş plângea Şi din gur-aşa zicea. FOLC. TRANSILV. II, 550. Turcii cum îmi veneau... Pe cine mi-şi nimereau? ib. 553. Vidra ce mi-şi făcea? FOLC. OLT. - MUNT. IV, 76. III. (La acuzativ) 1. (înlocuieşte numele unui complement direct) a) (în forma accentuată mine; precedat de prepoziţia „pe” şi aşezat după predicat; şi în construcţii eliptice de predicat) Mânie-se pre mine. M ARD ARIE, L. 1522/24. Numai ce cunoaşteţ dară şi vedeţ că vinuiaşte acesta pre mine. BIBLIA (1688), 2682/40. Tu ziditu-m-ai, D(oa)mne, şi pus-ai pre mene mâna ta. MOLITVENIC (sec. XVII), 303. Mă lăsarăţi şi pe mine a şedea în casa dumneavoastră, dându-mi toate cele spre hrană. GORJAN, H. I, 101/30. De la lumea cea vicleană, care parcă vă zâmbeşte, întoarceţi, rog, ochii voştri, ca să-i aruncaţi pe mine. HRISOVERGHI, P. 39/4. Norii de furtună cădea-n sfârşit pe mine. NEGRUZZI, S. II, 242. Eşti pururea stăpân pe mine. GOGA, POEZII, 276. Te rog... Mă trece şi pe mine. PĂSCULESCU, L. P. 53. Doctore, vindecă mai întâi pă tine, apoi pe mine. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. V, 271. 0 (învechit şi regional; fară prepoziţie) Rrogu-ţi-me în lungă rrebdare se asculţi minre. COD. VOR.2 302. Armele meale spăsescu mene {mine C2, menre H). PSALT. 83. Doamne, nu ruşina mine. CORESI, PS. 334/11. Să fii doamnă mie şi împărăteasă tuturor palatelor meale e să nu ascultareţ mene (cca 1580). CUV. D. BĂTR. II, 151/14. Blestematu fii şi tu, suflete, derept ce tu mie îngăduişi a face rău, ştiindu tu mene stârv împuţit. COD. TOD. 10378. Petre, Petre, sfânt Sânpetre, Du şi mine-n rai cu tine! VICIU, COL. 84. 0 (Urmat de pronumele de întărire „însumi”, „însă” care precizează complementul) M-am întrebat pe mine însumi dacă aripele vultureşti, răpindu-mă în spaţiu, nu m-ar duce şi m-ar rătăci prin nouri? ALECSANDRI, T. II, 47. Ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte. EMINESCU, O. I, 116. 0 (învechit şi regional; face corp fonetic comun cu pronumele reflexiv în forma neaccentuată „-şi”, aşezat enclitic şi având valoare de pronume posesiv) Ca să nu mă arăt adins mineş iubitoriu, cum nu iubesc să se înfolosască şi alţii,... le-am scos afară la lumină, ca să le înţeleagă şi mici şi mari (a. 1642). GCR 159/29. Tot cosând şi chindesând... Zări mineşi tinerel, cu saiaua-nfiptă-n brâu. PĂSCULESCU, L. P. 53. b) (în forma neaccentuată mă; precedă predicatul; se află independent sau proclitic când verbul începe cu vocala „î” sau, popular, este forma conjunctă de indicativ prezent pers. 2 sg., ,,-i”, a auxiliarului „a vrea” din formele de viitor prezent) Dumnedzău mă ascultă, Când îl strig din grije multă. DOSOFTEI, O. I, 16. Mă va 1133 EU -107- EU avea mai mult judecător decât părinte. SIROIU, 33714. îndrăzneala ei mă nebuneşte. SLĂTINEANU, A. 32/12. Ce soartă mă aşteaptă? MARCOVICI, D. 1/15. Acei carii mă cunosc îmi pot sluji de chizeşi. ARHIVA r. II, III/8. Luna... mă găseşte în suspin şi în oftare. CONACHI, P. 100. Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu. NEGRUZZI, S. I, 139. Dintr-o peşteră, din râpă, noaptea iese, mă-mpresoară. ALEXANDRESCU, O. I, 71. Mii de suvenire mă-ncungiură-ntr-o clipă. ALECSANDRI, POEZII, 5. Mă cunoşteau vecinii toţi - Tu nu m-ai cunoscut. EMINESCU, o. I, 191. Adevăr grăiesc vouă: puţin şi nu mă veţi vedea. CARAGIALE, O. I, 8. Un vis straniu mă purtase pe tărâmuri pe care nici nu le-am văzut. ANGHEL, PR. 7. O mână nevăzută şi caldă Mă poartă Printr-o imensitate de Nimic. CAMIL PETRESCU, V. 55. Focul care mă arde e mai rău decât moartea! SADOVEANU, 0.1,44. Mă durea inima. DAN, U. 120. Să nu se ştie că mă dezmierdat ARGHEZI, VERS. 27. Felix, am observat că mă suspectezi! CĂLINESCU, E. O. II, 198. Atunci mă cheamă ţărmuri încântate şi virgine, atunci ascult vechea „ invitaţie la călătorie ”. RALEA, S. T. III, 305. în ultima vreme ţinerea de minte mă lasă. ŢOIU, G. 13, cf. V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2. Vai! Mămucă iubitoare, Inimioara rău mă doare. ALECSANDRI, P. P. 303. Nu mă da fără plăcere, Că io-s fată, nu-s pământ. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 274. Cipriane, nu mă bate, ci grijeşte bine de mine. CĂTANĂ, P. B. I, 10. [Câinele] mă muşcă. ALR 1 154/837. Mă roade opinca. ALR SN IV h 1 188/872. Şi-i avea, codre, păcat, De mă-i da cumva legat, Că nimic nu ţi-am stricat. ANT. lit. POP. I, 71. 0 (Când verbul este la conjunctiv sau la infinitiv, forma neaccentuată se află după „să”, „a”) Cela ce va dzice altuia „să mă ierţi că minţi”, să va certa. PRAV. 241. Să mă mângâie de la cădere Cu al tău cuvânt fără scădere. DOSOFTEI, O. I, 275. Ne-au zis... să scrie la Ţarigrad, să mă caterisească. ANTIM, P. XXIII. Nu s-au săturat şi iubeşte să mă vază pedepsindu-mă. CATON, 77718. Caută... să mă ieie în râs. NEGRUZZI, S. III, 60. îţi mărturisesc că nu am curagiul să mă expun la noi viscoli şi la nouă aventure de iarnă. ALECSANDRI, O. X, 268. Eu, privindu-l din pădure, Las aleanul să mă fure. EMINESCU, O. I, 121. Să nu mă laşi! CARAGIALE, O. I, 7. Tu, păiangănule, ai făcut aţă să mă spînzuri. PAMFILE, S. T. 11. Prinţul Preda mă apostrofă. MIHĂESCU, D. A. 263. Să mă scuzaţi, zise şofeurul, virând în curtea de cristal. ARGHEZI, S. IX, 101. Mă cucerise francheţea lui totală, fără să mă sperie violenţele lui de limbaj. V. ROM. iunie-iulie 1963, 94. Eu de te voi uita, Să mă uşte Precista! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 252. Să nu mă crezi că mă lăs îndfemnat d’e orşâcare. ALR II 3 095/228. Mândruliţă, mândruleană, Nu cunoşti vreo buruiană Ori vreun leac vindecător, Să mă lecuieşti de dor? FOLC. MOLD. II, 571. 0 (învechit şi regional; forma neaccentuată, folosită proclitic, este reluată după verb cu intenţia de a insista asupra complementului) Mă vei învăţa-mă şi tu mă vei scoate. DOSOFTEI, O. I, 42. Bagă-mă, ascunde-mă, Turcii nu mă prinză-mă! FOLC. OLT. - MUNT. V, 229. 0 (Popular; în forma mi-, când forma neaccentuată mă este urmată de forma conjunctă a indicativului prezent pers. 2 sg. ,,-i”, a auxiliarului „a vrea” din formele de viitor prezent) A! domnule, mi-i îndatora pân ’ la moarte. ALECSANDRI, T. 1 184. Spune-mi un'. mi-i îngropa? JARNÎK - BÂRSEANU, D. 173. Dacă mi-i părăsi, Eu altul n-oi mai găsi. id. ib. 234. Fă-mă, Doamne, ce mi-i face, Fă-mă viţa rugului, Pe malu părăului, C-oi creşte şi m-oi întinde Şi toţi munţii i-oi cuprinde. MÂNDRESCU, L. P. 49. Dară zbici din ce mi-i da? -Din păr de la sora-ta, C-are chica-n şepte viţe De când fu ea copiliţă. BIBICESCU, P.P. 311. De mi-i omorî, Mort mai rău oi fi. ANT. LIT. POP. I, 314. Să-i spui verzi şi mărunte, Până mi-i scoate-o din minte. FOLC. mold. II, 298. 0 (Forma neaccentuată se află intercalată în formele compuse inversate ale verbului) De toată grija izbăvitu-me-ai. PSALT. 103. Dar vai mie! Vro nădejde pute-mă-va bucura! CONACHI, P. 21. Un lucru aşa mare... Ca să-l dobândiţi... Crede-mă-ţi că nu se poate decât cu îndelungare De supărări. id. ib. 81. Doamne!... Ierta-mă-vei ca să-l lepăd pentru o amorezată? id. ib. 84. 0 (Forma neaccentuată este aşezată după predicat sau după un verb la imperativ; folosită enclitic) Izbăvişi-me (izbăvi-mă C2, izbăvi-ma-va D) de... pizmuitorii miei. PSALT. 26. Goneaşte-me (goneaşte -mă H) în toate dzilele viaţeei meale. ib. 39. Mângâiu-mă dinpreună cu altul. MARDARIE, L. 2492/21. învăţu-mă începătura, id. ib. 2822/23. Tu, Doamne, miluieşte-mă. ANTIM, P. XXIV. Pre mine cel viscolit întru turburarea lenii, îndreptează-mă, stăpînă, la limanul cel cu bună linişte al mântuirii. MINEIUL (1776), 203v77. Dăruieşte părintelui meu viaţa şi în locul lui omoară-mă pe mine. GOLESCU, P. 387/11. Scapă-mă de defăimare. NEGRUZZI, S. III, 144. O, ascultă-mă, dorită, Scumpă, dragă Emilie! ALEXANDRESCU, O. I, 98. A mă iubi nu-ţi este permis, dispreţuieşte-mă! EMINESCU, P. L. 56. S-a împlinit vorba ceea: „Apără-mă de găini, că de câini nu mă tem”. CREANGĂ, P. 188. Parcă-l auz deseară proclamându-mă candidat al colegiului. CARAGIALE, O. VI, 115. Lăsaţi-mă singurătăţii mele. VLAHUŢĂ, S. A. I, 28. Bate-mă, ucide-mă, cucoane; eu nu fac pozna asta”. MIRONESCU, S. A. 92. Lasă-mă s-adorm. ARGHEZI, S. V. 58. Lasă-mă să dorm undeva noaptea asta. CĂLINESCU, B. I. 154. Omoară-mă cu mâna ta divină. BARBU, PRINC. 60. Iartă-mă, mândruţă dragă, Nu pociu veni fără treabă! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 237. Lasă-mă să mai trăiesc. ANT. LIT. POP. I, 26. Iartă-mă, nănaşă dragă. MAT. DIALECT. 1,115. c) (în forma neaccentuată m-\ se află proclitic când cuvântul următor începe cu o vocală, când este pers. 3 sg., „a”, a auxiliarului „a avea” sau, învechit, este forma conjunctă a indicativului prezent pers. 2 sg., „-ii”, regional, „-ăi”, pers. 3 sg., ,,-a”, pers. 3 pl., „-or” ale auxiliarului „a vrea” din formele de viitor prezent) Când din lume m-ii duce, Mă vei odihni cu dulce In casa ta cea senină. DOSOFTEI, O. I, 17. Tu m-ai povăţuit prin mulţimea primejdiilor. MARCOVICI, D. 4/14. Imaginaţia m-a amăgit. NEGRUZZI, S. III, 189. în ceasul cel din urmă s-auz că m-ai iubit. ALEXANDRESCU, 0.1,100. M-ai lăsat în plângeri Cu dor nemărginit. ALECSANDRI, POEZII, 165. M-or troieni cu drag Aduceri aminte. EMINESCU, O. I, 220. Pe-acolo m-a purtat dorul. CREANGĂ, P. 93. în zboru-i molatic, plăpândul meu vis M-atinge cu aripa lui. GOGA, POEZII, 237. M-a rugat plin de gravitate să nu m-ating de datorii. ULIERU, C. 23. Prietene care întâi m-ai fi citit, N-aş vrea să fi rămas cumva nedesluşit. ARGHEZI, S. V, 9. M-a omorât iarna asta, tăiculiţă. CĂLINESCU, E. O. II, 252. M-ai speriat! id. B. I. 131. Teddie m-a rugat să-ţi ţin de urât. T. POPOVICI, S. 194. încăpăţânarea cu ceara ei hilară Azi s-a insinuat şi m-a durut. LABIŞ, P. 184. M-a făcut maica fecior Să dau taichii ajutor. TEODORESCU, P. P. 292. Tot de rău parte-am avut Dumnezeu m-a tot bătut. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 140. De m-ăi întreba de vorbă bună, bine. RĂDULESCU-CODIN, I. 167. Orisine m-a ruga, (nu-1 mai ajut). ALR II I 3 102/260. Tot în codru am crescut, Nimenea nu m-a văzut. ANT. LIT. POP. I, 76. M-o-ngălbenit ca ceara Puşcăria, ard-o para! FOLC. TRANSILV. II, 486. 0 (învechit şi regional; forma neaccentuată m- este reluată după verb în forma -mă, cu intenţia de a insista asupra complementului) S-a cunoaşte, Doamne, când m-ii ispiti-mă. DOSOFTEI, O. I, 59. M-ii acoperi-mă în cămar-adâncă, Să fiu fără teamă. id. ib. 61. De-aş merge prin mijloc de greaţă M-ii feri-mă şi-m vei tinde viaţă. id. ib. 309. M-or zeli-mă. T. PAPAHAGI, M. LXXI. d) (Forma accentuată mine, precedată de prepoziţia „pe”, este urmată de una dintre formele neaccentuate mă, m-, care reia complementul direct exprimat prin forma accentuată; ambele forme sunt plasate înaintea predicatului) Pre mine greşiţii m-aşteptară. DOSOFTEI, O. I, 276. Pe mine... inima nu mă lasă. NEGRUZZI, S. I, 49. Pe mine... mă-ncântă... Ileana Cosânzeana. ALECSANDRI, POEZII, 20. Pe mine m-ar mulţumi numai puterea. C. PETRESCU, C. V. 140. Pe mine nu mă-ntreabă. POP., ap. ALEXANDRESCU, O. I, 383. El moara că şi-o porneşte Şi pe mine mă trezeşte. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 75. De ar iubi badea o sută, Pe mine tot nu mă uită. id. ib. 154. Pe mine când m-ai luat, Biciul să ţi-l fl-nodat. MARIAN, SA. 138. Sfori 1133 EU -108- EU dalbe mi-a-ntins Pe mini m-a prins. PĂSCULESCU, L. P. 9. Pă mine mă mustră mama pentru tine. ALR I 1 442/772. Pă mine mă doare mereu capu. ALR II 3 109/928. Soarele c-a răsărit Şi pe mine m-a trezit. ANT. LIT. POP. I, 514. Şoimul s-a lăudat Ca pe min ’ m-o-ntrece. FOLC. OLT. - MUNT. V, 75. (învechit, rar; forma accentuată nu este precedată de prepoziţia „pe”) Lepi-se sufletul mieu după tinre e menre me-au lu[a]f derepta ta. PSALT. HUR. 139. Mărrturiseaşte şi grăiaşte că legături şi scârbi menre aşteaptă-me. COD. VOR.2 248. (Când verbul este la conjunctiv forma neaccentuată se află aşezată după „să”, „a”) Pre mine va vrea să mă-ndrepteze. NEGRUZZI, S. II, 212. Pe mine să mă întrebaţi de ce înaintea fericirii voastre îmi plec capul! ULIERU, C. 63. 0 (Formele neaccentuate mă, -mă, m-preced forma accentuată mine însoţită de prepoziţia „pe” şi, uneori, subliniată prin adverbul „şi”, şi anticipează complementul direct exprimat prin forma accentuată; forma neaccentuată este aşezată înaintea predicatului, iar cea accentuată după predicat) Furtuna deznădăjduirii mă viscoleşte pre mine (a. 1784). ap. TDRG. Mă şterge [Doamne] şi pre mine din cartea vieţii. ŢICHINDEAL, F. 218. întâi te junghie pre tine, Că tu m-ai vândut pre mine. BĂRAC, A. 57/3. Şi tu mă ştii pe mine. ALECSANDRI, POEZII, 226. M-a purtat pre mine. ODOBESCU, S. I, 168. Aş tăcea privindu-te dacă m-ai iubi şi tu pe mine. EMINESCU, P. L. 86. Nu s-ar plânge să vieţuiască totdeauna în sărăcie, numa să mă ştie pe mine cu sufletul mulţumit. CARAGIALE, O. IV, 237. II doare, cum mă doare şi pe mine - că doar mi-i soră. POPA, T. 32. Nu mă părăseşte pe mine domnul Ioanide, observă zâmbind Saferian. CĂLINESCU, B. I. 15. Crezi tu, mă vericule, că nu m-a usturat la ficaţi şi pe mine când l-am văzut... în flăcări? G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II, 243. îl apăra pe Simion şi mă veştejea pe mine. LĂNCRĂNJAN, C. II, 278. Să-l porţi, murgule, bine Cum m-ai purtat şi pe mine. ALECSANDRI, P. P. 76. (Când verbul este la conjunctiv sau la infinitiv, forma neaccentuată se află după „să”, „a”) Mijloceşte acum către Măria Sa, vodă, ca să mă priimească şî pă mine între miniştrii Măriii Sale. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 59. Ai îndrăzneala să mă respingi pe mine? ALECSANDRI, POEZII, 391. Ist pleşuv are să mă ia pe mine. EMINESCU, P. L, 62. Era să mă ia ăia şi pe mine, mânca-i-ar moartea şi arde-i-ar focul de curcani şi de sticleţi şi de vistavoi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 29, 15/2. Ilenuţo de la Piatră,... Să mă farmeci şi pe mine Ca să mă iubesc cu tine. ALECSANDRI, P. P. 333. Moaie-ţi o aripă în său şi alta în apă şi cu săul să mă stropeşti pre mine. MARIAN, O. II, 14. Prinsei cocoşul chiar de gât şi începui a-l bâti să mă-nveţe şi pre mine a minţi. CĂTANĂ, P. B. I, 7. Nu vreau să m-arate pe mine tot satul că eu mă fişcăiesc. PORŢILE DE FIER, 4. (Forma accentuată este urmată de pronumele de întărire „însumi”, „însămi”) Ii ştiu cine sânt, ca cum mă ştiu pre mine însumi. ANTIM, P. XXVI. Nimic nu mă împiedică pe mine însumi să scriu un eseu critic cu totul nou. CĂLINESCU, O. XII, 6. (Forma neaccentuată şi forma accentuată sunt aşezate după un verb mai ales la imperativ) Cunoscându-mă pre mine mai păcătos. ANTIM, P. XXV. Ajutaţi-mă şi pe mine, vă voi mulţămi în mormânt. MARCOVICI, C. 8/20. Ia-mă şi pe mine cu d-ta. EMINESCU, P. L. 17. Bădicăl bădică! zise iarăşi cel mic. Ascultaţi-mă şi pe mine! CREANGĂ, P. 22. Ascultă-mă pe mine. BACALBAŞA, M. T. 211. Adu-mi tu cărţi şi lasă-mă pe mine să le aşez. SANDU-ALDEA, D. N. 39. Ascultă-mă pe mine, Ionuţ. SADOVEANU, O. XIII, 32. Măria Ta, fă-mă şi pe mine lup. id. ib. 62. Blăstămându-mă pe mine, De ce şed, mândră, cu tine! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 61. Du-mă bade, şi pe mine, Unde mergi, în ţări străine, id. ib. 63. Muierea te face să zici: La-mă, mamă, şi pe mine. PANN, ap. ZANNE, P. II, 287. Fă-mă, mamă, şi pe mine, Să mă fac frumos ca tine. ZANNE, P. IV, 470. 2. (Precedat de diverse prepoziţii sau adverbe) a) (în forma accentuată mine; cu funcţie de atribut, complement indirect, complement circumstanţial de mod, de loc etc.) De menrea şuguia cei ce şedea în uşe. PSALT. HUR. 155. Vinovăţiiu oamenrii miei suptu menre. ib. 207. Venre la menre şi stătu de-mi dzise. COD. VOR.2 268. Nu easte nemică ce aceştea spre menre clevetescu. ib. 295. Cere de la mere (mene S) şi da-ţi-voiu limbile ocinele tale. PSALT. 2. Cine iubeşte feciorul sau fata mai vârtos de mine nu e mie destoinic. CORESI, TETR. 21. întoarceţi-vă cătră mine, grăiaşte Domnul, id. EV. 22. Cu acea milă vei face cu mine şi cu acest pământ în care tu eşti om venit. PO 69/6. Dommd dzise cătră meânre: scoală-te şi pasă în Damascu (sec. XVI). GCRI, 2*/35. Stătu în picioare în căldare şi zise: mare este spre meânre (cca 1580). cuv. D. bătr. ii, 149/16. Duceţi-vă de la mene, blăstămaţilor de voi, în [fjocul de veac. COD. TOD. 228. Carele va hi viu şi va crede în mene nu va muri în veci. VARLAAM, C. 62. Ce treabă are starostia de Cameniţă cu mine? PRAV. 278. Bătu-şi joc de mene. MARDARIE, L. 2022/16. Depărtaţi-vă de la mine. ST. LEX. 164v/4. De vreme ce la nevoia ta la mine şi la agiutorul meu ai năzuit,... supt apărarea mea te-am primit. M. COSTIN, O. 293. Vei cere de la mine De-ţ voi da limbile toate. DOSOFTEI, O. I, 13. Să vor omorî fraţâi înde eiş şi va fi despre mine vina. id. V. s. noiembrie 152730. La mine să năzuiască, biblia (1688), [prefaţă] 6/13. Numai prin mine aşteptaţi să vă fac treaba. IST. Ţ. R. 9. Verice va păsa cuiva la cele sufleteşti, alerge la mine ca la un părinte. ANTIM, O. 28. Cine cu mine vorove ca de vin bun să vesăle (a. 1784). GCR II, 138/1. Astă noapte veniră dumnezeii voştri la mine şi mă certară foarte rău pentru voi. ALEXANDRIA (1794), 58/1. Dumnezeu s-au milostivit spre mine. CATON, 70723. M-am săturat... să suduieşti un nevinovat ca mine. SIROIU, 42716. Milă de va vrea Spre mine să-şi arate. SLĂTINEANU, A. 90/7. Au venit la laş... soţiia dumitale şi au vorovit cu mine pentru voinţa dum[nea]v[oastră] (a. 1814). IORGA, S. D. XXII, 291. Of!... Câtă vreme este de când liniştirea nu s-a apropiat de mine! MARCOVICI, C. 7/3. Vă rog, prinţipul mieu, să credeţi că veţi găsi totdeauna în mine omul cel mai credincios. KOGĂLNICEANU, S. 15 Mă aşteaptă balaurul desnădăjduirei ca să verse în mine veninul. POENARU, în ARH. OLT. XIII, 360. Slujească de dovadă... Catalogul cărţilor publicate de cătră mine. ARHIVA R. II, 111/14. O inimă... Pentru mine se boceşte. CONACHI, P. 109. Aş fi iertat... viclenia care ai întrebuinţat-o cu mine. MILLO, în PR. DRAM. 350. Nu mă tem pentru mine. NEGRUZZI, S. III, 433. Eu nu îţi cei în parte nimica pentru mine. ALEXANDRESCU, O. I, 87. Cât pentru mine, sânt convins că se află... o destinată generală a omenirii. BARONZI, I. C. I, 14/18. O şopârlă de smarald Cată ţintă, lung, la mine. ALECSANDRI, POEZII, 51. Vino somn - ori vino moarte. Pentru mine e tot una. EMINESCU, O. I, 49. Peste noapte a şi dat holera peste mine. CREANGĂ, O. 186. Uiţi că nu e bine să te joci cu un om ca mine astfel. CARAGIALE, O. VI, 119. Te voi urma până voi avea viaţă în mine. ISPIRESCU, L. 35. In mine Simt din nou tumultul vieţii şi renasc dintre ruine. MACEDONSKI, O. I, 220. Mama mea... se purta cu mine mai crud ca o mamă vitrigă. VLAHUŢĂ, S. A. II, 28. Vine ieri pe la amurg la mine un prieten de la Giula cu căruţa încărcată de peşte verde. F (1891), 337. Ş-adormi târziu cu mine-n gând Ca să visezi de mine! COŞBUC, P. I, 193. Te iau pe lângă mie şi-ţi fac parte. SANDU-ALDEA, D. N. 15. Ce neînţeles mister L-o fi îndrumat spre mine Minunatul strop de cer? GOG A, POEZII, 244. Bănuia în mine un duşman. LOVINESCU, S. VIII, 22. A întors spre mine ochii mari verzoşi. CAMIL PETRESCU, P. 96. Am intrat ca la mine acasă. BRĂESCU, A. 201. Era mai mică decât mine. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 40. L-aş ţine cu mine şi l-aş purta peste tot. POPA, T. 33. Vedeţi cum sunt silit să merg cu vitesă redusă, 20 de noduri, înţelegeţi, e o nimica toată pentru mine. SEBASTIAN, T. 95. A renunţa la literatură ar fi însemnat pentru mine a renunţa la cea mai substanţială şi veridică formă a vieţii mele. TEODOREANU, M. U. 49. Cu tot cumpătul ce-şi ţinuse, hotărâse să se verifice din nou. Prin mine, însă, martor. VOICULESCU, P. II, 117. Sentimentul meu e o realitate care nu va pieri odată cu mine. SADOVEANU, O. XII, 15. Ca mine Vei ispiti la rându-ţi temutele destine. I. BARBU, J. S. 28. S-a întors spre mine puţin vexată şi cu un vag aer de rigiditate. MIHĂESCU, D. A. 302. Am ales... să stau în noaptea de Anul Nou, 1133 EU - 109 - EU singur, la mine acasă. ULIERU, C. 114. Căutătura-i rece, ca de statuie-naltă, Se uită peste mine. ARGHEZI, S. V, 13. Te vei căsători vreodată cu mine? CĂLINESCU, E. O. II, 118. Ii era ruşine să se uite la mine. STANCU, R. A. II, 12. Ai început să fii vicleană cu mine. DEMETRIUS, C. 8. Toţi cei străini, fără casă, Să şadă cu mine la masă. ISANOS, V. 106. Niciodată N-am fost singur cu mine, cum mulţi au crezut. LABIŞ, P. 155. Se simt viţă de boier, întocmai ca mine. VINEA, L. II, 123. Citesc pe fruntea ta un gând rău pentru mine. BARBU, PRINC. 75. Ce minunat dormea Ela alături de mine câteodată! A. HOLBAN, O. II, 331. A venit aseară beat Şi de mine s-a legat. ALECSANDRI, P. P. 361. La mine n-ai ce lăsa. POP., ap. ALEXANDRESCU, O. I, 390. Zio a câtu-i de mare Nime gând ca mine n-are. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 82. Să ştii tu, vecină, bine, C-aşa-i povestea cu mine. id. ib. 278. Ochii şi gura-i râdea Când el la mine vinea. MÂNDRESCU, L. P. 50. De-i gândi, bade, la mine, Deie-ţi Dumnezeu tot bine. RETEGANUL, TR. 147. Ciprian numai singur să rămână cu mine! CĂTANĂ, P. B. I, 8. De mine n-ai ascultat. PĂSCULESCU, L. P. 11. Să se premenească bine, Să mai suie-n deal la mine. CIAUŞANU, V. 11, cf. ALR1303, ib. 328. La mine-i tot atât. ALR sn vi h 1 846/833, cf. ib. h 1 613, 1 645, alrm sn iv h 1 368. Voinicel străin ca mine Numa merla din pădure! ANT. LIT. POP. 1,20. între mine şi-ntre tine E o ţară şi nu-i bine. ib. 125. Mai sunt voinis ca mine. MAT. DIALECT. I, 106. De iubeşti pe mândra mea, Vin * cu mine-a te lupta. BALADE, III, 264. Dorule, ardă-te focul, Tot la mine-ţi afli locul FOLC.. TRANSILV. II, 486, cf. NALR - MB II 209, 468/548, 213, 482/623. (In proverbe şi zicători) La toată casa Bate coasa, Numai la mine n-are cine. PANN, P. V. II, 106/8, cf. ZANNE, P. V, 207. D-oi muri nu o să dea cu tunul pentru mine sultanul PANN, P. V. III, 125/9. Mănâncă la mine şi munceşte la tine. ZANNE, P. III, 629. Treacă de la mine acest pahar (= să fiu scutit de a trece printr-un necaz, printr-o nenorocire etc.). Cf. id. ib. IV, 41. Cu mine nu te însoţi Că astfel nu-i păgubi, id. ib. 211. Ce folos! Tata-i craiu Şi de mine vai! id. ib. 318. 0 (Forma accentuată este urmată de pronumele de întărire „însumi”, „însămi”) Gândul meu nu este să supăr pe cineva; şi nici că mă va putea face vrodată vro cârtire omenească ca să-mi ies din principele mele, de a mă vrăjmăşi cu mine însumi. HELIADE, O. II, 18. Nu vă voi ierta niciodată de mă veţi mai sili să vorbesc de mine însumi. C. A. ROSETTI, ap. GHICA, A. 844. M-am întrebat pe mine însumi dacă aripele vultureşti, răpindu-mă în spaţiu, nu m-ar duce şi m-ar rătăci prin nouri? ALECSANDRI, T. II, 47. Vreau să fiu... pe faptele mele, să stau ori să cad prin mine însumi. CONV. LIT. XXII, 241. Vorbesc cu mine însumi şi-mi zic: — De ce mă minţi De-atâţia ani. MINULESCU, V. 62. Expunerea mea e mai mult o serie de convorbiri cu mine însumi, pe care vreau să vi le trec şi dv. SA^QVEANU, O. XX, 49. 0 (învechit; face corp fonetic comun cu pronume!^ reflexiv în forma neaccentuată „-şi”, care este aşezat enclitic şi are valoare de pronume posesiv) Mai bine este să mă rog mineş, iară nu în biserică. PRAV. GOV. ap. TDRG. Să nu mă arăt adins mineş iubitoriu (a. 1642). GCR I, 94/20. Nu poci eu să facu de mineş nimica (a. 1669). id. ib. 183/9. 0 E x p r. In mine = în sinea mea, în propria mea conştiinţă; în gândul sau în sufletul meu. Toţi vă veţi sminti în mine în noaptea aceasta. N. TEST. (1648), 60v/10. Toate celea în mine s-au prefăcut în durere. CONACHI, P. 85. S-a stins în mine flacăra toată. ALEXANDRESCU, O. 158. Tu,... prin iubire,... Ai deşteptat în mine poetice simţiri. ALECSANDRI, P. I, 121. Am simţit în mine cucernica mulţumire. ODOBESCU, S. I, 439. Născur-acolo-n mine şoptiri de-un gingaş dor. EMINESCU, O. I, 8. Am surâs în mine, recunoscând în acest act de zgârcenie pe vechiul meu amic. GANE, N. III, 161. Oricât... aş fi găsit în mine îndemnul pentru a merge mai departe cu colecţionarea şi copiarea actelor, totuşi imboldul ar fi slăbit. GHIBĂNESCU, S. I. I, II. în mine se petrece-o agonie. GOGA, POEZII, 180. Eu când mă uit în mine-arare, Sărmanul suflet mă-nspăimântă. id. ib. 335. S-a făcut în mine ca o lumină de moarte. CAMIL PETRESCU, P. 182. Simt uneori că e în mine o imensă doză de bunătate inutilă, id. ib. 357. Eu, noaptea, ca un pom, ascult cu ceea ce se petrece în mine când un motiv mă determină..., înţeleg că elementul identic al oricărui fenomen este aceeaşi voinţă, voinţa de a exista. CĂLINESCU, O. XIII, 14. Se clatină-n mine catarguri Şi doruri de larguri. ISANOS, V. 309. Mergând, dragă, de la tine Plânge inima în mine. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 108. A nu fi cineva sau ceva de mine = a nu fi potrivit cu persoana mea, cu aptitudinile, sentimentele, gusturile etc. mele. Murad, nu eşti de mine! ALECSANDRI, POEZII, 381. Nu-i de mine meseria asta! GANE, N. III, 145. După mine = după părerea mea. După mine, rezolvarea problemei este perfectă. (Glumeţ) Eu şi cu mine = eu în persoană, chiar eu; eu singur. Ce văd?... Cuconu Grigori Bârzoi!... [Bârzoi:] Eu şi cu mine, cucoană dragă! ALECSANDRI, T. 462, cf. DDRF, NDU, ZANNE, P. IV, 207. b) (învechit şi regional; în comparaţii sau în construcţii comparative; în forma eu) Stai derept mine, săraca de eu, şi-mi fii ajutătoare (sec. XVI). HEM 644. De ce şi cum... cuvântul Om nu poate să-l ştie afară decât eu. ALEXANDRESCU, O. I, 110. Oare ţie n-o să-ţi fie greu Cu un fără-linişte ca eu? V. ROM. mai 1956, 53, cf. SCL 1960, 514. Dar nu vrei, serman de eu! Şi eu mor de dorul tău! ALECSANDRI, P. P. 243. Nu mă lăsa să mor! Că-i păcat de Dumnedzău Să pice voinic ca eu. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 108. De-aici până la Braşeu Nu-i pruncuţ săleac ca eu, Numa [vjidra din pârău. ŢIPLEA, P. P. 448. Tătă lumea trage-n rele Nu tra ’ nime ca io-n ele. T. PAPAHAGI, M. 11. La feciori de temeteu, Care-s tâneri ca şî eu. id. ib. 19. Câtu-i Maramureşu Nu-i fecior ca eu şi tu. Com. din DEDA - REGHIN. Mai bine ca io. ALR I 1 867/354. Nu e atât de bogat ca şi io. alr SN vi h 1 613/334, cf. alrm SN iv h 1 368/334. 0 E x p r. (Literar) Eu, ca eu, se spune pentru a arăta că într-o anumită situaţie persoana 1 este pe plan secundar. Cf. SCL 1960, 516. B. (La dativ şi la acuzativ; formele neaccentuate au valoare de pron. refl.) 1. (La dativ) 1. (Pe lângă verbe active pronominale are funcţie de complement indirect, acţiunea verbului fiind făcută de subiect în favoarea lui) a) (Rar; în forma neaccentuată îmi; precedă predicatul) Cum îmi gătesc, aşa mănânc. 0 (Când verbul este la conjunctiv sau la infinitiv, forma neaccentuată se află după „să”, „a”) Mă dădui din deal în luncă, ...Să îmi tai şi de-o măciucă. ANT. LIT. POP. I, 69. b) (în forma neaccentuată mi; precedă predicatul; folosit independent, proclitic sau enclitic) Baier de gât nu-m pun pentru leac sau pentru farmec. MARDARIE, L. 2672/42. a Acel tablou mi l-am ales pentru camera de zi. 0 (Când verbul este la conjunctiv sau la infinitiv, forma neaccentuată se află după „să”, „a”) Adă-mi flori peană să-mi fac, Să-mi trimit la badea-n jos. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 157. încotro acuma în amurg? - Iată pân-aici la fântână, se-mi iau puţină apă de băut. CĂTANĂ, P. B. I, 16. Să-mi aleg judecători cei stejari nestrâmbători. ANT. LIT. POP. I, 17. 0 (-Mi- apare în formele compuse inversate ale verbului) Face-mi-aş de tine milă De n-ai fi tu om pizmaş. ALECSANDRI, P. P. 41. 2. (Ca marcă morfologică a diatezei reflexive; precedă verbul; în forma îmi folosit independent; în forma mi folosit independent, proclitic sau enclitic) Fiind eu prea ostenit, o luai... de-a dreptul la Prejmer unde, făcând puţintea pauză şi dormind mai liniştit, mi-am venit în fire. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 111. Un ceas de când anul trecu... Mi-aduc aminte cu ce nădejdi zâmbinde, ce dulce a-nceput. ALEXANDRESCU, O. I, 109. De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte. EMINESCU, O. I, 14. Nu-mi aduc aminte să fi auzit mieriile la Bobotează. SOVEJA, O. 15. Mi-am venit greu în fire. Convalescenţa mi-a fost un chin lung. VOICULESCU, P. II, 171. Nu-mi aduc aminte. SADOVEANU, O. XIII, 79. Nu mi-am închipuit că acest băiat să fie aşa de sociabil. CĂLINESCU, B. I. 146. Uiu, iu, mi-am luat de seamă: Iepuraşu-i bun de zeamă. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 367. Nu mi-aduc 1133 EU -110- EU aminte cine mi-a spus. ALRII3 099/886. Când la minte mi-am venit, Văd că ochii mi-au sărit, Căci un bobocel ca mine N-a avut noroc pe lume. FOLC. OLT. - MUNT. III, 480. 0 (Când verbul este la conjunctiv sau la infinitiv, pronumele se află după „să”, „a”) Să mă odihnesc puţintel ca să-m viu în sine-m. HALIMA (1783), 3279. în sânul casei mele eu mă vedeam strein... Totul mi-era un chin. Voiam să-mi viu în sine-mi din lunga-mi rătăcire. HELIADE, O. I, 172. Şi dacă norii deşi se duc De iese-n luciu luna, E ca aminte să-mi aduc De tine-ntotdeauna. EMINESCU, O. I, 193. Pe frunte-mi mâna ta n-o lun eci Ca să mă faci să-mi ies din minţi. id. ib. 211. în momentul acesta caut să-mi lămuresc figura mamei Dumitrii. VLAHUŢĂ, S. A. II, 171. Vreau să-mi aduc aminte... şi nu pot. POPA, R. 31. 0(în forma mi; aşezat după predicat sau după un verb la gerunziu; folosit enclitic) Batu-m joc. MARDARIE, L. 2282/12. Mă deştept!... Viindu-mi în simţire, ce am câştigat?... Schimbare de amărăciuni, căci adevărul mă chinuieşte. MARCOVICI, C. 7/14. Spaima mea era la culme... Viindu-mi în fire,... am rupt un par de la gard şi am plecat cu el în luncuşoară. SBIERA, F. S. 105. II. (La acuzativ; în formele neaccenţuate mă, m-) 1. (Pe lângă verbe active pronominale are funcţie de complement direct, acţiunea verbului fiind făcută şi suferită de subiect; precedă predicatul; forma neaccentuată mă este folosită independent sau proclitic) împins am fost şi m-am povârnit la cădere. CANTA, LET. III, 185/35. Auzit-ai, Piro, socoteala mea, ţie mă încredinţez. SLĂTINEANU, A. 43/15. Ori încătrău mă întorc, tot de dânsa mă poticnesc. KOTZEBUE, U. 8723. Toată fiinţa mi se cutremură: Unde mă duc? MARCOVICI, C. 10/16. Mă duc să-ţi aduc ceva. NEGRUZZI, S. III, 203. Eu mă duc în faptul zilei, mă aşez pe malu-i verde. ALECSANDRI, POEZII, 50. Din chaos Doamne-am apărut Şi m-aş întoarce-n chaos. EMINESCU, 0.1,177. Mă dau jos şi am să şez toată noaptea lângă d-ta. CREANGĂ, P. 133. Mă voi duce să-mi mai văz o dată părinţii. ISPIRESCU, L. 8. Să vreau eu, m-aş face iar tânără, cum am fost VLAHUŢĂ, S. A. II, 170. Astă noapte m-am trezit brusc din somn. ANGHEL, PR. 7. Mă supuneam acestui demers. CAMIL PETRESCU, P. 10. Dacă mă făceam profesor, acum eram pensionar. POPA, T. 30. Eu m-am sculat şi el s-a aşezat în locul meu. SEBASTIAN, T. 37. Până ce mă dezbrac, mi se pare că trece un an. SADOVEANU, O. III, 79. M-am apărat zadarnic şi mă strecor din luptă. ARGHEZI, VERS. 44. Lasă, mă duc singur. DEMETRIUS, C. M. 49. Mă scald în zi ca un copil în râu. ISANOS, V. 62. De câte ori nu m-am dus drept către una, Spunând: „Acesta sunt eu”. SORESCU, P. 86. Prea mă cunosc bine de când eram mic. A. HOLBAN, O. II, 322. M-oi face mai bine Cu gândul la tine. ALECSANDRI, P. P. 9. Eu mă duc cu mare dor. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 108. Fă, soro,... Eu mă duc la mândra me(a). VASILIU, C. 19. M-am dus şi io astăz la târg. ALR II3 028/872. Doină, doină, cântec dulce! Când te-aud nu m-aş mai duce. ANT. LIT. POP. I, 13. Dimineaţa când mă scol Cu pelin pe ochi mă spăl. ib. 20. M-oi face vrăjitoare De alean să te descânt. ib. 554. Rămâi, mamă, sănătoasă, Eu mă duc la altu-n casă. FOLC. OLT. - MUNT. IV, 29. Nu mă duc roabă să fiu. ib. V, 92. 0 (întărit prin forma accentuată mine, însoţită de prep. „pe”, care precedă forma neaccentuată) Chiar pe mine mă dojenesc. GRAM. ROM2. I, 144. 0 (Când verbul este la conjunctiv sau la infinitiv, pronumele se află după „să”, „a”) Eu, în copilărie, iubeam să mă opresc Pe dealul mănăstirei. ALEXANDRESCU, O. I, 67. De ce să nu mă plec, Dacă păsările trec! EMINESCU, O. I, 214. De ce nu pot în praf a mă preface? id. ib. IV, 79. Acuma eu... mă duc să mă culc? CARAGIALE, O. VI, 13. M-a îndemnat să ies puţintel să mă răcoresc. SADOVEANU, O. XIII, 51. Trăiesc pe altă lume, dar am să mă cobor din ea ca să vă apăr. CĂLINESCU, B. I. 132. Aşa-mi vine... Să mă sui la munţi cu frunze. POP., ap. GCR II, 305. Nu curge ceia vale Să mă pot spăla de jale. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 217. N-am leţcaie la chimir Să mă pot plăti de bir. ANT. LIT. POP. I, 18. 0 (învechit şi regional; forma neaccentuată m- este reluată în forma -mă, aşezată după verb, cu intenţia de a insista asupra subiectului) Eu, Doamne, fără de greaţă, M-oi arătă-mă-n svânta ta faţă. DOSOFTEI, O. I, 38. Pre mâni m-oi spăla-mă cu cei fără vină. id. ib. 59. M-am întorsu-mă-ntr-a mea mişelitate. id. ib. 72. M-am băgatu-mă. T. PAPAHAGI, M. LXXI. 0 (Aşezat după predicat sau după un verb la gerunziu; folosit enclitic) Eu cu dereptate ivescu-mă feţeei tale. PSALT. 24. Doamne, Dumnezeul mieu, în veacu ispovedescu-me ţie. ib. 51. Ispovedescu-mă ţie, Doamne, cu toată inema mea, Spuiu toate ciudesele tale. Veselescu-mă şi mă bucur de tine. CORESI, PS. 18/1. 0 (-M, -mă- apar în formele compuse inversate ale verbului) M-ai veselit, D[oa]mne, cu facerea ta şi întru faptele mânilor tale bucura-mă-voiu. ib. 4112/59. Face-m-aş privighetoare De-aş cânta noaptea-n răcoare Doina cea dismierdătoare! ALECSANDRI, P. I, 4. Duce-m-aş şi m-aş tot duce, Dor să nu me mai apuce! id. ib. 235. Lăsa-m-oi de răzeşie Să apuc în haiducie. ANT. LIT. POP. I, 17. 0 (Pe lângă verbe cu sens pasiv, acţiunea verbului este suferită de subiectul gramatical exprimat prin pronume sau inclus şi întărit prin forma neacentuată mă- obiect direct) Nici sânt vrednic să mă botez. ANTIM, P. 114, cf. ALR i/ll h 284, ALRM i/ll h 393. 2. (Cu valoare de reflexiv reciproc, verbul fiind determinat de un complement sociativ care este concomitent obiect-pasiv al acţiunii verbale şi cel de al doilea subiect) Mă voi cununa cu tine. PRAV. 193. Mă lasă pustiit, veştejit şi amorţit Şi cu doru-mi singurel, De mă-ngân numai cu el! EMINESCU, 0.1,214. M-am găsit, ghici, mamă, în ţarină, cu cine? ARGHEZI, S. V, 117. Când eram copil mă jucam cu tine. BLAGA, POEZII, 80. A... fost..., Măriia Ta Că mni l-o dat fiică-ta Să mă iubăsc cu dânsa. VASILIU, C. 12. Cu streinul eu m-oi bate. ANT. LIT. POP. I, 42. 0 (Când verbul este la conjunctiv sau la infinitiv pronumele se află după „să”, „a”) La tine mă opresc, Cu tine să mă iubesc. ALECSANDRI, P. 1,100. 3. (Ca marcă morfologică a diatezei reflexive; precedă verbul; folosit independent sau proclitic) Eu mă bucur de tine (ante 1550). GCR II, 3/3. Nu me cutedzu atinge dinsă. PRAV. LUCACI, 169. M-am apucat a scrie ce au pizmuit şi ce au însemnat alţii. URECHE, L. 59. Mă sfiesc. mardarie, l. 1542/16. îţ voi întra-n svânta casă... De m-oi închina cu rugă. DOSOFTEI, O. I, 18.1-am zis cum că mă las de vlădicie de voia mea. ANTIM, P. XXIII. Mă dăruiesc în mâinile tale. SIROIU, 5671. Mă dezmierd să o văz muncindu-să. CATON, 68721. Mă văz în bătrâneţe întristat şi amărât. PR. DRAM. 104. Mă bucur de acest nou dar al vieţii. MARCOVICI, D. 1/14. Mă dedeiu într-o rână, la umbra altui copaciu. GORJAN, H. I, 155/9. M-am săturat de bătrâneţe. NEGRUZZI, S. I, 91. Mă gândeam l-aceia ce umbra-i învăleşte. ALEXANDRESCU, 0.1,19. La o slavă meritată cu mândrie m-am smerit, id. ib. 173. Mă pomenesc vorbindu-ţi despre arta germanilor. ODOBESCU, S. III, 60. Trăind în cercul vostru strâmt Norocul vă petrece, Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor şi rece. EMINESCU, O. I, 181. O să mă pomenesc într-o bună dimineaţă la Golia. GANE, N. Iii, 145. Nu mă îndur ca să vă părăsesc. ISPIRESCU, L. 8. Şi-s mândru când mă uit în juru-mi. DENSUSIANU, L. A, 117. Eu am fost destul de prudent la începutul carierei mele şi m-am poticnit grav, tocmai acum la bătrâneţe. GALACTION, O. A. I, 42. Eram de-a binelea gângav şi oleacă surd; aşa m-am pomenit. VLASIU, A. P. 12. Mă gândesc dacă n-ar fi fost mai bine să înştiinţăm pe Măria Sa. SADOVEANU, O. xm, 16. Bine, atunci îţi dau via, îl asigura Hagienuş. Uite, mă jur! CĂLINESCU, B. I. 184. M-am poticnit la pagina 26. CAMIL PETRESCU, T. III, 220. Mă bucur că te văd. STANCU, R. A. IV, 105. M-am zăpăcit totdeauna printre lucruri. PREDA, R. 204. Pentru pace mă rog... Şi pentru oameni din singurătate. ISANOS, V. 111. M-am născut iarna, la Sfântul Andrei. LABIŞ, P. 22. Am zărit lumină pe pământ Şi m-am născut şi eu Să văd ce mai faceţi. SORESCU, P. 5, cf. V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDU. Nu mă-ndur să las căminul părintesc, că aci m-am pomenit. H II 31. Ş-oi tăia câte-o crenguţă Şi m-oi şti fără drăguţă! JARNÎK -BÂRSEANU, D. 453, cf. ALR I 1 349, ALR SNVh 1 377, ALRM SN III h 1 148. M-am temut di pacat. ANT. LIT. POP. I, 19. Tu, dacă m-ii urî, M-oi frize şî m-oi topci. MAT. DIALECT. I, 113. Când m-am măritat, Colbu nu l-am scuturat, ib. 116. 0 (Când verbul este la conjunctiv 1133 EU -111- EU sau la infinitiv, pronumele se află după „să”, „a”) Me suiiu întru Ierusalim a me închira. COD. VOR.2 288. Lăsaţi-mă, îngerii lui Dumnedzeu, să me pocăiesc. COD. TOD. 231. Aş voi să mă rog ţie. MARCO Vier, D. 6/19. Trebuie dar să mă mărturisesc ca unui duhovnic. NEGRUZZI, S. III, 63. Daţi-mi voie să mă explic. ODOBESCU, S. II, 252. Las’ să mă uit în ochi-ţi ucigător de dulci. EMINESCU, O. I, 95. Nu mai am de obicei Ca-n zilele acele Să mă îmbăt şi de scântei Din stele. id. ib. 187. îmi atrase atenţia ca să mă gândesc serios la ceea ce mi-a propus. ULIERU, C. 51. Trebuie să mă deosebesc, neapărat, prin ceva. CĂLINESCU, E. O. II, 271. Dacă pământul nu este etern..., nu e un motiv să mă sinucid, id. S. 61, cf. ALRII 3 110. 0 (învechit şi regional; formele neaccentuate sunt reluate în forma -mă, aşezată după verb cu intenţia de a insista asupra subiectului) Nu m-oi mâhni-mă de lungă zăbavă. DOSOFTEI, O. I, 62. M-oi ruga-mă ţie, Doamne svinte, Cu inemă-ntreagă denainte. id. ib. 309. întru-n casă, - audu-vă, Mamă, mă topăscu-mă. T. PAPAHAGI, M. 117. 0 (Aşezat după predicat sau după un verb la gerunziu; folosit enclitic) M-am pomenit gândindu-mă la tine. ARGHEZI, VERS. 309. 0 (-m- apare în formele compuse inversate ale verbului) Apucatu-m-am şi eu pre urma a tuturora a scrie aceste poveşti. URECHE, L. 58. Mira-m-aş! SADOVEANU, O. XIII, 79. Supărată-s şî nu spui, Zăleni-m-aş şî n-am cui. ANT. UT. POP. 1,30. Foicica macului, Jelui-m-aş şi n-am cui. ib. 49. C. (La dativ; în formele neaccentuate îmi, mi, mi-, -mi are valoare de aclj. pos., cu funcţie de atribut pronominal al substantivului pe care îl determină, fiind sinonim cu adjectivul pronominal posesiv „meu”, „mea”, „mei”, „mele”, şi, rar, de pron. pos.; în forma îmi se află independent; în forma mi se află înaintea unui pronume reflexiv, a unui pronume personal, cu excepţia femininului „o”; în forma mi- se află înaintea formelor conjuncte de indicativ prezent, pers. 1 sg., 3 sg. şi pl. ale verbului „a fi” sau, regional, pers. 1 sg., 2. sg. şi pl. ale verbului „a vrea” din formele de viitor prezent; în forma -mi se află după un cuvânt care se termină în vocală) I. (Indică posesia) (Cu valoare de adj. pos.; stă pe lângă un verb) O temniţă-adâncă îmi e locuinţa. ALEXANDRESCU, O. I, 89, cf. V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2. Mi-e murgul sprintenel în picioare subţirel. ALECSANDRI, P. P. 17. Pentr-o puşcă, arz-o para, îmi lăsai locul şi ţara. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 319. îmi cunosc eu petecul. CĂTANĂ, P. B. I, 11. îmi luai puşca şi vergeaua Ş-apucai la deal vâlceaua. ANT. UT. POP. I, 66. Casa mi-e dărăpănată Şi nevasta dezbrăcată, ib. 557. 0 (Când verbul este la conjunctiv sau la infinitiv, pronumele se află după „să”, „a”) Aşa-mi vine câte-un gând Să aduc boii să mi-i vând. POP., ap. GCRII, 306. Să fiu tot cu voi; în dosul stânii Să-mi aud câinii. ANT. UT. POP. I, 230. 0 (învechit sau în limbajul poetic; în forma -mi; stă pe lângă un substantiv, de obicei articulat, sau un adjectiv plasat înaintea substantivului determinat) Intra-voiu în casa ta cu toate arsele-mi. PSALT. HUR. 142. O aşa gogomănie din pana-mi n-aş vrea să scot. NEGRUZZI, S. III, 99. Vă dau a mea comoară Şi sabia-mi şi cortul. ALECSANDRI, POEZII, 346. Sorin, crescut la curte-mi..., mă înşeală! BOLINTINEANU, P. I, 207. M-am sculat din luntre, de jos, ca să-l salut, Scoţând pentru cinstire albastra-mi pălărie. ARGHEZI, VERS. 79. Tot două oale-mi fierb...: una seacă ş-alta goală. ZANNE, P. IV, 19. II. (Indică apartenenţa) a) (Cu valoare de adj. pos.; stă pe lângă un verb) Care aparţine vorbitorului, care ţine de vorbitor (ca parte a corpului). Ce faceţi plângându, de-mi frângeţi înrema? COD. VOR.2 256. Nu-m mut piciorul din cărări direpte. DOSOFTEI, O. I, 60. Mi-e cugetul curat Ca un miel nevinovat. ALECSANDRI, POEZII, 125. Buza mi-e rece, sufletul sec, Viaţa mea curge uitând izvoml EMINESCU, O. I, 26. Mi-oi târâi piciorul pe lângă d-ta. CREANGĂ, P. 163. Mâinile mi s-or topi ca ceara. DELAVRANCEA, O. II, 65. Trec pârleazul şi bat la uşă, schimbându-mi glasul. SADOVEANU, O. XIII, 63. Vino, mâna mi-e caldă şi pură. ARGHEZI, VERS. 97. Simţindu-mi spinii frunţii ieşind cu răni prin păr. id. ib. 103. S-a-ntors... în lume o stea. Mi-s mâinile arse de ea. BLAGA, POEZII, 146. îmi simt inima ca un mic cheag. CAMIL PETRESCU, U. N. 339. Uneori, îmi purtam zile întregi... tristeţea. STANCU, R. A. II, 43. Mi-i fraged sufletul. ISANOS, V. 55. Nu mai puteam. îmi ardea ceafa. LABIŞ, P. 30. Toamna îmi îneacă sufletul în fum. id. ib. 205, cf. DEX2. Mi-am urât zilele, Mutând căpătâiele. ALECSANDRI, P. P. 53. îmi robeşte inima Pentru-ntreaga viaţă. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 33. Ai, săraca mândra mea,... Inima mi-o aprindea, id. ib. 244. De când trăiesc cu urât, Mi-e obrazul pămânţit. BUD, P. P. 26. Dacă-mi ţin capul mai drept, Zic că pe badea-l aştept, id. ib. 27. Când mă uit la casa ta Mi se rupe inima. BÂRLEA, L. P. M. I, 206. Viaţa mi-e amară, Departe de ţeară. ANT. LIT. POP. I, 40. îmi făcui ochii roată, Văzui valea turburată, ib. 80. Sprâncenile mi le-o uns Pe peană de merlă neagră. FOLC. TRANSILV. II, 448. 0 (Anticipează un adjectiv posesiv) Tu-mi cei chiar nemurirea mea In schimb pe-o sărutare. EMINESCU, O. I, 173. Dă-mi tinereţa mea. id. ib. IV, 361. Măi, bade, de dorul tău îmi tot cade părul meu. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 88. Alei, Doamne Dumnezeu, Auzi-mi şi glasul meu. ANT. LIT. POP. I, 18. 0 (Urmează după un adjectiv posesiv, subliniindu-1) Care s-a afla De va redica Buzduganul meu... Şi zealele mele, Cât îmi sânt de grele, Acela se vie Cu mine-n frăţie. ALECSANDRI, P. P. 67. 0 (Când verbul este la conjunctiv sau la infinitiv, pronumele se află după „să”, „a”) Să-m taie capul, de vreme ce eu nu sânt leah, ce sânt frâne. PRAV. 278. Sufletul să-m scoţ de la armă. DOSOFTEI, O. I, 50. Viu mintea să-mi mustreze. SLĂTINEANU, A. 34/12. Nu ştiu să-mi prefac chipul. NEGRUZZI, S. II, 228. Nu era firesc, oare, să caut a-mi cruţa viaţa? id. ib. III, 229. Să mi se prindă ochiul pe dragii mei eroi! ALECSANDRI, POEZII, 477. Ruben a venit cu medicii să-mi vândă corpul EMINESCU, P. L. 61. 0 (învechit sau în limbajul poetic; în forma -mi; stă pe lângă un substantiv, de obicei articulat, sau un adjectiv plasat înaintea substantivului determinat) Zise Domnul: cine va vrea după mine să vie... şi pre urmă-mi să vie. CORESI, TETR. 138. Inima-m pare că să despică Dă mare jele. BUDAI-DELEANU, Ţ. 194. Inima rece d-abia bate în pieptu-mi. MARCOVICI, C. 20/3. Piei din ochi-mi. NEGRUZZI, S. II, 223. Inima-mi e-ntristată Şi-n lacrimi înecată. ALEXANDRESCU, O. 145. Sufletu-mi se-nchină ţie. ALECSANDRI, P. I, 211. De ce taci, când fermecată Inima-mi spre tine-ntorn? EMINESCU, 0.1,206. Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump. id. ib. 213. Urându-ţi din parte-mi tot succesul, îţi trimit multe salutări. CARAGIALE. O. VII, 278. Faţa-mi întorsei să plec. DENSUSIANU, L. A. 94. O, vină, fluture, te lasă Pe braţu-mi ostenit. ARGHEZI, VERS. 63. Câţi ani inima-mi are? CĂLINESCU, L. L. 214. N-aş vrea s-auză alţii plânsu-mi. BENIUC, V. A. I, 13. Inima-mi bate deodată, Grăbită ca o pasere plină de spaimă. ISANOS, V. 70. Mi-s vinele pline umflate, pieptu-mi bate. LABIŞ, P. 124. Colea-n umbra istor nuci Pe braţe-mi se mi te culci. ALECSANDRI, P. P. 51. Lacrimile-mi curg părâu. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 151. D-amar şi de pelin, bietu-mi suflet este plin! ANT. LIT. POP. I, 19. Nimeni nu le poate stinge; Numai inima-mi când plânge, ib. 134. ❖(Determină nume de însuşiri, manifestări, stări, acţiuni etc. ale vorbitorului) Care este propriu vorbitorului, care se referă la vorbitor; care este săvârşit, îndeplinit etc. de vorbitor. Mi-i virtutea ca hârbul de sacă. DOSOFTEI, O. I, 50. Ce? Tu voieşti legii-mi să faci compărire Cu legea ta care eu îţi hotărăsc? HELIADE, O. I, 93. Mi-am lăsat toate trebile. NEGRUZZI, S. III, 163. Tu îmi erai nădejdea. ALEXANDRESCU, O. I, 149. Visând că toată lumea îmi asculta cuvântul, In valurile Volgăi cercam cu spada vad. EMINESCU, O. I, 88. Eu? îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul, id. ib. 147. Te rog primeşte-mi omagiul cu dragostea cu care ţi-l aduc. CARAGIALE, O. vii, 246. Sunt negustor şi mi-am făcut datoria cătră ţară la ’77. SADOVEANU, O. XXI, 43. Supărările mi-au agravat boala. CĂLINESCU, E. O. I, 100. Mi-s gândurile frunze sfinte. BENIUC, V. A. 157. Mi-i mare păcatul id. ib. 205. Dorule, doruţule, Eu îmi caut dragostele! JARNÎK -BÂRSEANU, D. 52. 0 (Când verbul este la conjunctiv sau la infinitiv, 1133 EU — 112 — EU pronumele se află după „să”, „a”) Trebuie să caut a-mi uita nenorocirea. EMINESCU, P. L. 89. Cuvintele să nu mi le dezmierzi. ARGHEZI, VERS. 224. Aceeaş ură... Voi pune-o să-mi răzbune greşeala înzecit. ARGHEZI, S. V, 23. 0 (învechit sau în limbajul poetic; în forma -mi; stă pe lângă un substantiv, de obicei articulat, sau un adjectiv plasat înaintea substantivului determinat) Priveşte la fapta-mi ce este cumplită. ALEXANDRESCU, O. I, 91. Asta e soarta ce mi-ai gătit, Singurul bine, singura-mi pace, Dupe amorul ce-am suferit, id. ib. 103. Doru-mi nu s-alină şi jalea mea adâncă... E fără de trecut! ALECSANDRI, P. I, 120. Astfel dulcea-mi mângâiere A pierit de pe pământ, id. ib. 175. Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n codru şi în gând, Norocu-mi luminează! EMINESCU, O. I, 181. Ai ştiut cine te-aşteaptă Şi-ai venit să răsplăteşti Lungi durerile-mi lumeşti, id. ib. IV, 53. ♦ (în forma -mi', precedat de prepoziţii, locuţiuni prepoziţionale sau de cuvinte cu sens local; cu funcţie de complement indirect sau circumstanţial) Munci iaste între mere (înaint e-mz C2). PSALT. 144. Grăiesc asupră-mi cu tot răul. DOSOFTEI, O. I, 38. Asupră-mi ochii tăi aţintează. HELIADE, O. I, 151. Tu ai privegheat asupră-mi. MARCOVICI, D. 4/18. Plin de spaimă, caut asupră-mi şi mă cutremur, id. C. 16/11. Eu n-am asupră-mi nici bani de cheltuială! DRĂGHICI, R. 6/11. Nu ştiu, pentru că nici n-am văzut, fiind fost rămas acasă-m (a. 1835). DOC. EC. 572. Dacă numai asupră-mi nu poţi s-aduci vrun bine, Eu râz d-a mea durere. ALEXANDRESCU, O. I, 87. Lunca-n giuru-mi clocoteşte. ALECSANDRI, POEZII, 51 .Astfel zise lin pădurea, Bolţi asupră-mi clătinând. EMINESCU, O. I, 111. Deasupră-mi crengi de tei Să-şi scuture floarea, id. ib. 222. O amintire, ca un reflex din altă viaţă, se contura înainte-mi. SADOVEANU, O. IX, 368. Roată-n juru-mi mă uitai. ANT. LIT. POP. I, 58. b) (Cu valoare de pron. pers.; ţine locul numelui a ceea ce aparţine sau se referă la vorbitor, înlocuind, totodată, şi numele acestuia) Durerile fizice sunt insuportabile în această boală. Medicii mi le calmează prin terapie intensivă. III. (Indică dependenţa; în legătură cu termeni care denumesc persoane considerate în raportul lor faţă de vorbitor) (Cu valoare de adj. pos.; stă pe lângă un verb) Fratele maicei meale îmi iaste unchiu-mare. PRAV. LUCACI, 169. Te voi lua să-m fii muiare. PRAV. 193. Eu îmi iubesc copiii cu egală iubire! EMINESCU, O. IV, 16. Căprarul vechi îi iese-nprag. „Ce-mi face Radu?” el întreabă. COŞBUC, P. i, 100. Mi-au ucis feciorul. SADOVEANU, O. I, 24. Tu soţie mi-i fi. ANT. LIT. POP. i, 125. Da unde ţi-i mirele, unde mi-i ginerele? ib. 175. 0 (Când verbul este la conjunctiv sau la infinitiv pronumele se află după „să”, „a”) Pe mândruţa să mi-o-mbrac Cum i-ar fi mândrei pre plac. ib. 55. 0 (învechit sau în limbajul poetic; stă pe lângă un substantiv, de obicei articulat) Se gice soacra-mi maica... muierii meale. PRAV. LUCACI, 178. De când pierdui părinţii-mi, trei ierni întregi trecură. ALEXANDRESCU, O. I, 138. D. S. n. (Filos.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; conştiinţă care reflectă lumea exterioară şi propria existenţă. Eul, adecă toată această porţiune a existenţei noastre despre care avem simţimânt, e... ceea ce noi ne propunem să studiem şi să cunoaştem. LAURIAN, F. 10/14. Eul e personalitatea omenească, manifestându-se, cunoscându-se şi guvernându-se. id. ib. 67/4. Viaţa adevărată se întemeiază... în unirea materiei cu spiritul, a eului cu lumea din afară. BĂLCESCU, M. V. 5. Eul mai este imaterial şi fără dimensiune, pentru că el nu este decât o funcţionare, o forţă în activitate. CONTA, O. F. 106. Iluziunea caractemlui lucrează aşa de puternic în ei, încât nu au a se teme de ieşirea la lumină a propriului lor eu. EMINESCU, O. XIV, 271. Ceea ce distinge iarăşi povestirile veteranului căpitan este lipsa de personalitate, lipsa aproape completă a acelui eu, atât de detestabil mai ales în povestirile de vitejie. CARAGIALE, O. IV, 416. Eul meu este în scrierile mele. MACEDONSKI, O. III, 115. A preocupa lumea numai în jurul eului tău individual mi se pare o vanitate ridiculă. BACALBAŞA, S. A. I, 231. Prin această plăcere şi iubire, eul lui se înalţă şi păşeşte într-o nouă ordine de lucruri. SBIERA, F. S. 310. Patru vorbe lapidare, în cari se închidea tot eul lui învins şi dreptul lui, nediscutat la milă. ANGHEL, PR. 52. Omul e centrul universului, fiindcă numai în om materia a ajuns la conştiinţa propriului său eu, a ajuns să se cunoască. REBREANU, P. S. 56. Poezia lui Novalis... este făcută din exaltarea metafizică a eului. AL. PHILIPPIDE, S. III, 169. Eul este... fructul, iar nu sămânţa personalităţii. RĂDULESCU-MOTRU, P. 80. Instinctul afirmării eului este specific omului. CAMIL PETRESCU, T. III, 324. Nu credem că ne înşelăm văzând în elegia lui Nichita Stănescu zbuciumul idealităţii eului după neidentitate. STREINU, P. C. III, 63. Eul bacovian este-nfipt pe loc, ca un pom, ca o piatră. CONSTANTINESCU, S. I, 156. Omul este pentru d. Mir cea Eliade un element statistic, mediocru prin definiţie, larvă interesantă ca punct de comparaţie pentru eul său excepţional, id. ib. II, 492. Pomponescu suferea de un sentiment placid de zădărnicie. Aceasta nu mergea până la dizolvarea noţiunii de eu. CĂLINESCU, B. I. 646. Intre speţă şi caracterul empiric al individului, rezultat al cumulării tuturor accidentelor, intuiţia descoperă un caracter inteligibil, dincolo de timp, un eu metafizic, individual id. O. XIII, 15. In raportul dintre eu şi lume, Renaşterea afirmă superioritatea eului. VIANU, L. U. 81. Pământule larg, fii trunchiul meu,... Fii amfora eului meu îndărătnic! BLAGA, POEZII, 61. Subiectivitatea nu vine decât atunci când se formează eul RALEA, S. T. III, 46. Ca în întregimea liricii sale, şi aici, Coşbuc nu vorbeşte în numele eului său poetic limitat. V. ROM. martie 1957, 8. In transcendenţa ei, ea depăşeşte universul, oamenii şi însuşi eul care o emite. CIOCULESCU, C. 49, cf. DL. Cultura le-a trezit dorinţa de expansiune a eului. PREDA, R. 84, cf DM. Intru repede în legătură cu eul profund şi spun despre vieţile anterioare. BARBU, PRINC. 37. Sensul filozofic al eului său irumpe în strofa următoare. SORESCU, S. 69. El distinge un eu empiric. N. MANOLESCU, C. M. 242. In spiritualitatea noastră, eul spiritual era bărbatul, iar eul carnal - femeia. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 67, 6/2. Iureşul acesta sonor... pătrunde până-n straturile cele mai freudiene, mai jungiene, mai adleriene ale eului şi-şi stabileşte bârlogul în locuri neştiute ale fiinţei STEINHARDT, J. 78, cf. M. D. ENC. Eul se dădea ruşinat la o parte, lăsând locul vastelor fresce. SIMION, S. R. III, 82. Ceea ce acolo era doar înregistrare a metamorfozelor lumii trece acum revelaţia unor metamorfoze ale eului lăuntric. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 10, 4/1, cf. DEX. Nu e vorba doar de un epicureism critic,... ci de un mod de existenţă morală, de o determinare fundamentală a eului. GRICURCU, C. R. 52. Eul meu spiritual duce o existentă veşnică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 21/3, cf. D. ENC., DEX^. [Goga] va mai publica până în 1916, alte trei volume de poezie..., după care, până în mai 1938, când moare, eul său liric tace. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 1,9/1, cf NDU. 0 Eu absolut v. a b s o 1 u t. ♦ Identitate spirituală a unei comunităţi. Eul nostru soţial a mers p-o cale străină nouă înşine. EMINESCU, O. XV, 77. Dacă această populaţiune constituie o personalitate, atuncea ea are un eu, o voinţă şi o faptă. id. ib. 1 152. Dincolo de realitatea eului social, convenţional sau automatizat, caută o realitate mai profundă, mai vie. CONSTANTINESCU, S. I, 232. Tăria acestui neam... constă în faptul că a ştiut totdeauna să-şi strângă rândurile în momentele tragice ale existenţei sale, că a ştiut să facă abstracţie de eul său. T. POPOVICI, S. 19, cf. NDU. ♦ Individ, subiect. Creaţiunea lirică e în strânsă legătură cu sentimentele eului creator, ea fiind eminamente subiectivă. GR. S. II, 263. Urmăreşte... şi întunecarea trecătoare a conştiinţei eului cu toate acompaniamentele fiziologice. VIANU, A. P. 184. Lirica argheziană este... o integrare a eului în ordinea cosmică. CONSTANTINESCU, S. I, 131. A trebuit să intervină însă o serie de observaţii moderne despre psihologia eului, ca definiţia biografiei să se revendice deschis de la noile analize care recunosc diferite euri specializate, supraetajate, interindependente. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 37, 4/2. 1133 eucalipt 13- EUCLIDIC, -Ă - Pronunţat: (A, popular) ieu. - PI.: (D) euri. - (A) Nom.: (popular) io; (A, B, C) dat.: mie, îmi (învechit şi popular, îm), mi (învechit şi popular, m-, -m, învechit, rar, -m-); (A, B) acuz.: (pe) mine (învechit, mene), mă (învechit şi popular, mi, învechit, me, învechit, rar, mia). - Lat. ego, mihi, me. - Sensul D, calc după fr. (Ie) moi, germ. (das) Ich. EUCALÎPT s. m. Numele mai multor specii de arbori gigantici tropicali şi subtropicali, de origine australiană, din familia mirtaceelor, cu frunze persistente, acoperite cu un strat ceros, din care se extrage un ulei balsamic, folosit în farmacie şi în cosmetică, iar lemnul, deosebit de dur, este utilizat în construcţii (Eucalyptus globulus); (la sg.) arbore care face parte din una din aceste specii. Cf. ENC. ROM., BIANU, D. S., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE. In covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt Trei ramuri verzi de lămâiţă Şi-un ram uscat d-eucalipt. MINULESCU, V. 49. Eucaliptus... se poate cultiva şi la noi. VOICULESCU, L. 121, cf. DS, ENC. AGR., SCRIBAN, D., NOM. MIN. I, 226. Ca nişte fluvii vegetale, eucalipţii îşi revarsă în cer măreţele şi nepotolitele lor torente. BOGZA, C. O. 91. Florile de eucalipt sunt albe şi parfumate. LTR2, cf. DL, DM, DN2. E[ucaliptul] creşte spontan, formând păduri masive, mai ales în Australia. DER, cf. DEX. Călinescu n-a fost un pascalian, omul său nu e o „trestie cugetătoare ”, e un arbore solid şi trainic, vidând pământul de seve, un eucalipt. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 8, 4/2, cf. DN3. Vedeam... un cangur adulmecând... coaja unui eucalipt. CĂRTĂRESCU, N. 259. Am identificat eucaliptul, mireasmă plăcută şi întremătoare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 14/1, cf. D. ENC., NDN. 0 Esenţă (sau ulei) de eucalipt = Ulei extras din frunzele de eucalipt. Cf. NOM. MIN. I, 226, LTR2. 0 Bomboană de (sau, rar, cu) eucalipt = Bomboană aromată cu esenţă de eucalipt. O bomboană englezească verde, cu mentol şi eucaliptus. ARGHEZI, S. XVI, 103. Să pregătească... pachetul... alcătuit... dintr-un kilogram de cafea, un sfert de bomboane de eucalipt, un sfert de bomboane de mentă. VINEA, L. 1,207. - Scris şi: eucaliptus. -Pronunţat: e-u-. -PI.: eucalipţi. - Din lat. eucalyptus, fr. eucalyptus. EUCALIPTOL subst. Substanţă cu proprietăţi dezinfectante şi expectorante, obţinută pe cale chimică din uleiul de eucalipt, întrebuinţată în farmacie şi cosmetică. Eucalyptolul... se întrebuinţează în medicină la bronşitele cronice şi la alte boale ale aparatului respirator. ENC. ROM. II, 341, cf. BIANU, D. S. îţi mulţumesc... pentru ţigaretul cu eucaliptol. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 43. Cel mai răspândit este „Eucalyptus globulosus”, din care se extrage eucaliptolul. ENC. AGR. II, 447, cf. ENC. TEHN. I, 415, NOM. MIN. I, 225. Avea borcane pline cu pastile de eucaliptol, mentă. CĂLINESCU, B. I. 57, cf. LTR2, DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. - Scris şi: (după fr.) eucalyptol. - Pronunţat: e-u-. - Din fr. eucalyptol. EUCALIPTOLÂT, -Ă adj. (Rar) Care conţine eucaliptol, cu eucaliptol. Se aplică soluţii dezinfectante (ulei eucaliptolat sau gomenolat). ABC SĂN. 314. - Pronunţat: e-u-. -PI.: eucaliptolaţi, -te. - Eucaliptol + suf. -at, după modelul unor cuvinte ca mentolat. EUCAPNÎE s. f. Prezenţa bioxidului de carbon în cantităţi normale în sângele arterial. Cf. D. MED., NDN. - Pronunţat: e-u-. - Din fr. eucapnie. EUCARIOT, -Ă adj., s. f. (Biol.) Organism evoluat, care are nucleu tipic, separat prin membrană. Cf. DEX - S, NDN. - Pronunţat: e-u-. -PI.: eucarioţi, -te. - Din fr. eucaryote. EUCARISTIC, -Ă adj. v. euharistie. EUCARISTÎE s. f. v. euharistie. EUCERÎNĂ s. f. Amestec de vaselină cu hidroxicolesterol, care are proprietatea de a absorbi apă şi care este folosit ca bază de unguente. Condiţia esenţială este ca grăsimile să poată încorpora apa, putându-se utiliza numai grăsimi de tipul lanolinei, cerii, eucerinei. ABC SĂN. 111, cf. D. MED. - Pronunţat: e-u-. - Din fr. eucerine. EUCHINÎN s. n. v. euchinină. EUCHININA s. f. (Med.) Medicament antipiretic care are la bază chinină. Cf. BIANU, D. S. 161, NICA, L. vam. 87. - Pronunţat: e-u-. - Şi (rar): euchinin s. n. nica, L. vam. 87. - Din fr. euquinine. EUCLAZ s. n. (Geol.) Mineral rar, din familia silicaţilor, cu o compoziţie foarte apropiată de cea a beriliului. Cf. antonescu, D., DEX, DN3, DEX2, NDN. - Scris şi: (învechit; după fr.) euclase. ANTONESCU, D. -Pronunţat: e-u-. - Din fr. euclase. EUCLIDIAN, -Ă adj. Care se referă la axiomele şi postulatele formulate de Euclid; (rar) euclidic. Paleta elină... nu cunoaşte această nuanţă, cum concepţia de viaţă respectivă nu cunoştea decât conturul limitativ al construcţiei euclidiene. STREINU, P. C. III, 182. Lumea socială antică a trăit organizată în „cetăţi” limitate. Conturul lor oglindeşte concepţia geometrică euclidiană. RALEA, S. T. III, 9, cf. M. D. ENC., DEX, DN^, D. ENC., DEX2, NDN. 0 Geometrie euclidiană = geometria bazată pe sistemul de axiome enunţat de Euclid. Cf. MINERVA. Se poate ca un copil să descopere la doisprezece ani geometria euclidiană... fără studiu şi fără ajutor? ARGHEZI, S. IX, 141. Concepţia despre lume a antichităţii nu poate ieşi din marginile geometriei euclidiene. RALEA, S. T. III, 9. Geometria euclidiană înfăţişează cu mare precizie relaţiile în lumea materială, în manifestările ei cele mai simple. GEOM. SP. 98, cf. M. D. ENC., D. ENC. Spaţiu euclidian - spaţiul tridimensional, identic pretutindeni cu el însuşi. Cf. MINERVA. Schimbare de coordonate în spaţiul euclidian. VRĂNCEANU, G. D. I, 6. Subiectul pictorului începe să aleagă spaţiul, altul decât acela euclidian tridimensional. N. MANOLESCU, A. N. III, 9. 0 (Adverbial) Fi g. De data aceasta poetul îşi simte sub peniţă „geniul elinesc”; în strofe tăiate euclidian din lumină, divulgă sensurile permanente ale simbolurilor. STREINU, P. C. II, 90. - Pronunţat: e-u-. -PI.: euclidieni, -e. - Euclid (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. e u c 1 i d i e n. EUCLIDIC, -A adj. (Rar; în sintagma) Geometrie euclidică = geometrie euclidiană. V. e u c 1 i d i a n. Una şi aceeaşi năzuinţă formativă zace la temelia tuturor creaţiunilor spiritului grec, fie că e vorba despre geometria euclidică sau despre structura spaţială a templului grec. BLAGA, Z. 66. - Pronunţat: e-u-. —PI.: euclidici, -ce. - Euclid (n. pr.) + suf. -ic. 1146 EUCOLOG - 114 — EUFEMISM EUCOLOG s. n. v. evhologhion. EUCOLÔGIU s. n. v. evhologhion. EUCOLOID s. m. (Chim.) Substanţă macromoleculară cu proprietăţi coloidale, având un mare grad de polimerizare. Cf. der, M. D. ENC., DN3, D. ENC., NDN. - Pronunţat: e-u-. - Din fr. eucolloîde. EUCRAZÎE s. f. Constituţie fizică bună. Cf. ANTONESCU, D., COSTINESCU, LM, NDN. - Scris şi: (învechit; după fr.) eucrasie. ANTONESCU, D., COSTINESCU, LM. - Pronunţat: e-u-. -Pl.: eucrazii. - Din fr. eucrasie. EUCROMOZÔM s. m. Cromozom tipic, normal. Cf. D. MED., NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: eucromozomi. - Din fr. euchromosome. EUDEMÔNIC, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Privitor la eudemonie, care ţine de eudemonie. Cf. LM. Moartea fiind considerată ca o izbăvire, adică o soluţie facilă, agreabilă, o formă egoistă şi eudemonică. RALEA, S. T. II, 199. 2. Adj. Referitor la eudemonism; eudemonist (2). Cf. DN3, ’ NDN. 3. S. m. şi f. (învechit, rar) Eudemonist (1). Cf. LM. - Pronunţat: e-u-. -PL: eudemonici, -ce. - Din fr. eudémonique. EUDEMONÎE s. f. (Rar) (Stare de) fericire. Cf. LM. 0 (Ironic) Evdemonia e-un secret Ce n-am aflat în Epictet. CĂLINESCU, L. L. 182. - Pronunţat: e-u-. - Şi: evdemonie s. f. - Din ngr. e\)6ai[iovia. EUDEMONÎSM s. n. Concepţie etică potrivit căreia fericirea este binele suprem, obţinut printr-o viaţă dominată de raţiune, şi nu de plăceri efemere. Cf. LM, ENC. ROM. Eudemonismul, ca morală a sforţării către fericire, este o tendinţă a vieţii. RALEA, S. T. II, 242, cf. DN2. Limitele istorice... ale eudemonismului au constat în modul individualist şi abstract de a pune problema fericirii. DER, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. FIL., D. ENC., DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. - Din fr. eudémonisme. EUDEMONÎST, -Ă s. m. şi £, adj. 1. S. m. şi f. Adept al eudemonismului; (învechit, rar) eudemonie (3). Cf. LM, ENC. ROM., DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. 0 (Glumeţ) Am găsit... un pat de pufuri, înălţat ca pentru obrazul unui evdemonist sadea. CIAUŞANU, R. SCUT. 52. 2. Adj. Care aparţine eudemonismului, care se referă la eudemonism; eudemonie (2). Rupând cu aspectul spontan şi idilic al vechilor etici eudemoniste, marele filozof a introdus în viaţa morală rigoarea pomneilor inevitabile pe care le presupune noţiunea de datorie. RALEA, S. T. II, 253, cf. DEX, DN3, DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. - PL: eudemonişti, -ste. - Şi: (rar) evdemonist s. m. - Din fr. eudémoniste. EUDIOMÉTR s. n. v. eudiometru. EUDIOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la eudiometrie. Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 63O2/14. Densitatea oxigenului, care este cunoscută, slujeşte a se afla, prin calcul, volumul acestui gaz ce corăspunde cu adăogarea de greutate a tubului eudiometrie. MARIN, PR. I, 59/37, cf. LM, COSTINESCU, SCRIBAN, D., DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-di-o-. -PL: eudiometrici, -ce. - Din fr. eudiométrique. , EUDIOMETRIE s. f. Determinare a compoziţiei unui gaz cu ajutorul eudiometrului. Cf. I. GOLESCU, C., poen. -aar. - hill, v. I, 630Vl 1, COSTINESCU, LM, ENC. ROM., DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-di-o-. - Şi: (învechit, rar) evdiometrie S. f. I. GOLESCU, C. - Din fr. eudiometrie. EUDIOMÉTRU s. n. Aparat electric alcătuit dintr-un tub de sticlă gradat, cu doi electrozi de platină, folosit la analiza volumetrică a gazelor sau la sinteza anumitor substanţe din constituenţi gazoşi, cu ajutorul descărcărilor electrice. Cf. I. GOLESCU, C., POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6302/7. Analiza aerului prin eudiometru dă rezultate foarte exacte. MARIN, PR. I, 51129. Spre a determina compoziţia hidrogenului protocarbonit, se arde acest gaz în eudiometru cu un prisos de oxigen şi se transformă astfel în apă şi în acid carbonic, id. ib. 187/16, cf. PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, C., COSTINESCU, LM. Sintesa apei în volume se face cu agiutorul unui aparat numit eudiometru. PONI, CH. 6, cf. ENC. ROM., MINERVA, CADE, SCRIBAN, D. Cu ajutorul unui eudiometru... s-a făcut pentru prima oară, în mod experimental, sinteza apei, dintr-un volum de oxigen şi două volume de hidrogen. LTR2, cf. DER, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. - Pronunţat: e-u-di-o-. -PL: eudiometre. - Şi: (învechit, rar) eudiométr (i. GOLESCU, C.), evdiométr (id. ib.) s. n. - Din fr. eudiomètre. EUDIST, -Ă s. m. şi f. Membru al unei congregaţii catolice instituite de Jean Eudes în secolul al XVII-lea, care forma seminarişti şi preoţi misionari. Cf. DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: eudişti, -ste. - Din fr. eudiste. EUFÉMIC, -Ă adj. Eufemistic. Cf. SCRIBAN, D., DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: eufemici, -ce. - Din fr. euphémique. EUFEMÎÉ s. f. Exprimare eufemistică. Cf. NDN. - Pronunţat: e-u-. - Din it. eufemia. EUFEMÎSM s. n. Cuvânt sau expresie care înlocuieşte (în vorbire sau în scris) un cuvânt sau o expresie cu conţinut jignitor, obscen, supărător etc. (pentru a-i evita numirea directă). Cf. POEN. -AAR. - HILL, V. I, 630V24, ANTONESCU, D., COSTINESCU, LM. Faimoasa clauză..., sub eufemismul de neutralitate, restrângea până la paralizare puterea navală a imperiului. MAIORESCU, D. I, 35. D. ministru de război... s-a şi făcut vinovat de-o mulţime de erori, ca să întrebuinţăm un eufemism parlamentar, pentru a-şi putea înainta pe cine i-o plăcea. EMINESCU, O. XI, 143. O, eufemism. Tu faci din negru alb şi din alb negru, tu faci din o injurie... o mică neînţelegere, id. ib. XII, 503. Iţi alătur asemenea o poezie care mi se pare c-ar trebui intitulată „ Culmea eufemismului ”. CARAGIALE, O. VII, 173, Cf. ŞĂINEANU, î. 202, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Descriind foile furate..., despre unele se zice că sunt „luate”... („luat” aci e eufemizm). BUL. COM. IST. II, 9. Eufemismul şi circumlocuţiunea în stil arhaic au fost admirabile. IBRĂILEANU, A. 153, cf. RESMERIŢĂ, D., DR. IV, 823. Tendinţa... de a atenua oarecum sensul numirilor, prin eufemisme pornite din consideraţii pudice. DR. V, 309. Limba recurge la eufemisme spre a reda numele duhurilor rele şi în primul rând al necuratului (ce superstiţiunea 1163 eufemst, -ă - 115 - EUFONIC, -Ă interzice a-l numi pe nume), al zânelor rele (ex. Ielele, Frumoasele, Milostivele), ale boalelor grave (v. epilepsie). ŞĂINEANU, D. U., cf. MINERVA, CADE. Povestitorul... e supărător de insuficient. Faptul îl recunoaşte şi criticul sub forma acestui eufemism. LOVINESCU, S. V, 23. Mă întreb... dacă nu va fi nevoie, pentru ca să câştig încrederea Emiliei şi să-i pot cere scrisorile, să mă culc (ca să întrebuinţez barbarismul şi eufemismul acesta) cu ea din nou. CAMILPETRESCU, P. 358. Forma „râiuţă”... în loc de „râie” trebuie privită ca un eufemism. DR. IX, 418. Numele pe care i l-am dat e mai mult un eufemism. Porecla adevărată sună mai puţin nobil. SADOVEANU, O. VIII, 373. Vorbele groase... ale tatarului... eu nu le pot reda decât cu eufemisme. id. ib. XVI, 32, cf. SCRIBAN, D. Vorbea tot cu ocoluri şi cu eufemisme. CĂLINESCU, B. I. 563. Autoarea evită prin abile eufemisme... orice obscenitate. RALEA, S. T. III, 231. M-am ocupat de mai multe ori de cuvinte ca „cot”, „călcâi”, întrebuinţate prin eufemism pentru un cuvânt grosolan care începe cu aceeaşi consoană. GRAUR, E. 65. E bine... să nu-l încurajăm în concesiile pe care a pornit să le facă gustului obştesc şi să-l supunem unei judecăţi literare fără eufemisme şi reticenţe amabile. CONSTANTINESCU, S. V, 138. Curăţenia blocului lăsa, ca să folosesc un eufemism, de dorit. V. ROM. aprilie 1957, 118, cf. DL, DM, DN2, DER. De fapt, „a dăruit” era aici un eufemism, era vorba de o cumpărare. PANAITESCU, O. Ţ. 181. In exerciţiul criticei... se strecoară mai adeseori o puternică doză de îngăduinţă, iar când judecata este totuşi negativă, ea îmbracă haina amăgitoare a eufemismelor şi a circumlocuţiunilor de convenţie socială. ROMÂNIA LITERARĂ 1969, nr. 17, 5/2, cf. D. TERM. L., SCL 1973, 228, M. D. ENC., DEX'DN3, D. ENC., DEX2, NDN, TEAHA, C. N. 114. - Scris şi: (învechit, după fr.) euphemism. ANTONESCU, D., LM. - Pronunţat: e-u-. -Pl.: eufemisme. - Şi: (învechit, rar) eufemizm s. m. - Din fr. euphémisme. EUFEMÎST, -Ă adj. (Rar) Eufemistic. Cf. LM. Recunoaşte... tendinţa eufemistă izvorâtă din aceeaşi interdicţiune, proprie oricărui tabu. DR. 1,334. - Pronunţat: e-u-. -Pl.: eufemişti, -ste. - Derivat regresiv de la eufemistic. EUFEMÎSTIC, -Ă adj. Privitor la eufemism, caracteristic eufemismului; eufemic; (rar) eufemist. Cf. LM, barcianu. Şi la alte popoare se întrebuinţează câte unul sau mai multe nume eufemistice pentru ciumă, de teamă ca, rostindu-i numele adevărat, să n-o îndârjească mai tare. CANDREA, F. 137. Este... o foarte răspândită credinţă despre unele fiinţe femeieşti mitice, care poartă numirea omonimă de Rusalii sau, cu un termen eufemistic la noi, Frumoasele, Ielele, Dânsele. DR. II, 223, cf. RESMERIŢĂ, D. Termini mai noi... şi-au făcut drum în limbă numai atunci când puteau prezenta o nuanţă de înţeles deosebită, în sens subiectiv: ironică, eufemistică. DR. V, 276, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Fel eufemistic de a spune că nu le-a citit nimeni. LOVINESCU, S. VIII, 207. La naşterea acestui fel de a vorbi a contribuit... nevoia de a acoperi realitatea urâtă prin expresii eufemistice, care servesc individului vorbitor şi drept scuză pentru actul socotit de el însuşi ca jenant. BUL. FIL. I, 141, cf. IORDAN, STIL. 98, DL. Uneori, din cauza unei anumite temeri superstiţioase sau din motive de decenţă, subiectul vorbitor face apel la mijloace eufemistice şi deformează în mod deliberat cuvintele a căror rostire vrea să o evite. SCL 1957,461, cf. DM, DN2. Vorbitorul îşi atacă interlocutorul prin intermediul unor expresii... metaforice şi eufemistice. N. MANOLESCU, A. N. III, 81, cf. FORM. CUV. I, 190, M. D. ENC., DEX, DN . Vremurile în care au fost scrise ar putea trece de-acum înainte drept o nouă reprezentare, eufemistică; a morţii. ROMÂNIA literară, 1993, nr. 1,4/1, cf. DEX2, NDN. 0 (Adverbial) Asemenea pasaje nu sânt în broşura noastră de deschidere numită eufemistic mesaj. EMINESCU, O. XI, 409, cf. IORDAN, STIL. 89. E, cum s-ar spune, puţină trădare la mijloc, sau, mai eufemistic, presiune din afară, cumpărarea spiritelor. CĂLINESCU, B. I. 219. Poetul uzează des de ameninţări intenţionat disproporţionate, cum ar fi spânzurătorea, exprimată eufemistic prin „ordinul Sfintei Cânepe”. id. O. XII, 565. S-a arătat, la început, eufemistic vorbind, foarte rezervat faţă de opera sa. CONTEMP. 1966, nr. 1 007, 2/3. Este de-a dreptul paradoxal (eufemistic spus) să adopţi o atitudine zdrobitoare, dispreţuitoare... faţă de o serie întreagă de scriitori. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 86, 8/2. - Pronunţat: e-u-. -PI.: eufemistici, -ce. - Eufem[ism] + suf. -istic. Cf. germ. euphemistisch. EUFEMIZÂ vb. I. T r a n z. (Livresc) A da unui cuvânt, unei expresii caracter eufemistic. Cf. NDN. - Pronunţat: e-u-. - Din fi*, euphemiser. EUFEMIZÂNT, -Ă adj. (Livresc) Care eufemizează. Cf. NDN. - Pronunţat: e-u-. - Eufemiza + suf. -ant. EUFEMIZM s. m. v. eufemism. EUFENÎE s. f. Ramură a geneticii care se ocupă cu ameliorarea fenotipului. Viitorul nu aparţine... eugeniei, axată pe ereditate, ci eufeniei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 66, 28/4, cf. D. ENC., NDN. - Pronunţat: e-u-. - Cf. engl. euphenics. EUFOMANÎE s. f. (Med.) Stare patologică ce se manifestă printr-o falsă bună dispoziţie, dezvoltată în urma administrării repetate de substanţe stupefiante, care induc dependenţă fizică şi psihică organismului. Cocaina... favorizează, la repetarea dozelor, instalarea eufomaniei. D. MED. I, 318, cf. NDN. - Pronunţat: e-u-. - Euforie + manie. EUFONIC, -Ă adj. De eufonie (1), privitor la eufonie (1); care produce eufonie. Cf. valian, v., poen. - aar. - hill, v. i, 630734, NEGULICI, STAMATI, D., PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D. întrebuinţa această numire în loc de „Madelena ”, care era prea dulce şi prea eufonică poate pentru vorbirea sa cea aspră. BARONZI, C. II, 132/5, cf. FROLLO, V. 213, COSTINESCU, LM. Unul din isvoarele vii, din care decurge legea eufonică a popoarelor... este şi iuţeala crescândă a ideilor şi trebuinţa unei împărtăşiri mai grăbite. MAIORESCU, CR. I, 371, cf. DDRF. Această idee e părăsită de ştiinţă, care explică mai toate fenomenele în aparenţă eufonice ca efecte ale altor principii, ca economia de forţă sau analogia. ENC. ROM., 342, cf. BARCIANU, ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D. Alegerea sufixului... nu e întâmplătoare, ci are un rost eufonic. DR. VI, 534, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Frumuseţea eufonică este un element esenţial al poeziei. CONV. LIT. LXVII, 194. Am adoptat... forma eufonică, mai cu seamă că e arătată ca aparţinând unui manuscris integral. STREINU, P. C. III, 179. Dintre aceste cuvinte eufonice nu lipseşte nici acel „întorn” rimând cu „corn”..., în care sunetele pline de sonorităţi ridică în mijlocul strofei două cupole de un farmec arhitectonic extraordinar. PUŞCARIU, L. R. 88. „ Valeria” e un nume eufonic, pe când „ Vlada” ori „Neacşa” nu. SCRIBAN, D., cf. DL, DM, URSU, î. L. II, 264, DN2. Rima nu trebuie să fie numai un simplu ornament eufonic al versului, ci şi un suport semantic al imaginii poetice. L. ROM. 1967, nr. 1, 26. Această formulare... mai eufonică,... subliniază exemplar muzicalitatea originalului. ROMÂNIA LITERARĂ 1970, nr. 65, 15/2, cf. M. D. ENC., DEX, DTL, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 0 (Adverbial) în 1171 EUFONIE -116- EUFORIC, -Ă sanscrită literele finale se adaptează eufonic literelor începătoare ale cuvântului următor. EMINESCU, O. XIV, 734. - Scris şi: (învechit) euphonic. ANTONESCU, D., LM. - Pronunţat: e-u-. - PI.: eufonici, -ce. - Şi: (învechit, rar) evfonic, -ă adj. VALIAN, V. - Din ngr. eixpcovxKoq, fr. euphonique. EUFONIE s. f. 1. Succesiune armonioasă de sunete, care produce o impresie acustică plăcută; muzicalitate a cuvintelor sau a unor îmbinări de cuvinte. Acest semn arată a fi o litără sunătoare afară lăsată... pentru eufonie, adecă pentru plăcutul auz, precum se întâmplă în versuri. DIACONOVICI-LOGA, GR. ROM. 29/23-24. Câteva substantive şi adjective femeieşti..., când iau articol, pentru eufonie, primesc şi un „o”. HELIADE, GR. ROM. 33/27, cf. I. GOLESCU, C. Pronumele „îmi”, „îţi”, „îşi”..., pentru eufonie leapădpe „î”. GR. R. (1835), 13/11. Câteva substantive... femeeşti se termină în „a” fără a avea articolul şi, când îl iau, pentru eufonie, priimesc şi un „o”, ca să nu vie doi „a” unul după altul. GR. R.-N. I, 18/3, cf. NEGULICI, POEN - AAR. - HILL, V. I, 6301. Aceste demonstrative compuse..., pentru eufonie priimesc între ele consunata „l”. GR. R. (1853), 29/16. Cu atât mai puţin ne este iertat... a nu şti schimbările prin care a trecut limba noastră, a nu respecta... auzul, eufonia, mai în scurt legile gramatice şi estetice care s-au învăscut în limbă. BARIŢIU, ap. RUSSO, S. 63, cf STAMATI, D. Argumentele latineşti... dovedesc... o eufonie aplicată de cel întâi moldo-român, la cuvinte luate din limbi străine. RUSSO, S. 63, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., FROLLO, V. 213, COSTINESCU, LM. După starea ştiinţei limbistice de astăzi, aflarea legilor variaţiei, analogiei şi eufoniei unei limbi este cu neputinţă fără studiul filologiei comparate. MAIORESCU, CR. I, 349. Legea eufoniei... e per deplin satisfăcută prin schimbarea de fapt a lui „t” în „d” sau „l”. EMINESCU, O. XIV, 734, cf. DDRF. Alunecările de sunete de tot felul, ori spontanee, ori combinatorii, nu-şi datoresc, negreşit, originea eufoniei. PHILIPPIDE, O. A. 271. Eufoniei i se atribuia odinioară rolul unui principiu important în evoluţia limbii. ENC. ROM., cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Eufonia versurilor lui Eminescu se explică în mare parte prin această instinctivă preferinţă pentru cuvintele de origine latină. PUŞCARIU, L. R. 195. Schimbările fonetice sunt explicate cu ajutorul eufoniei. IORDAN, L. R. 790, cf. SCRIBAN, D. Retipărirea acelor povestiri ale începutului îi dă prilejul lui Sadoveanu să le pună în acord cu estetica sa actuală..., eliminând puţinele neologisme, perfecţionând eufoniile textului, temperând nota socială. VIANU, A. P. 222, cf DR. X, 83. Versul... îşi turbură eufonia prin strivirea prepoziţiei „în”, care modelează rostirea. STREINU, P. C. III, 179. Pentru cine nu-i sensibil la eufoniile limbii castillane, materia nu aduce nimic nou. CĂLINESCU, I. 190. [Istoricii literari] ne vor spune cu precizie din ce variante, de pildă, a luat d-l Ion Pillat pe „ Toma Tominoc” ca şi pentru care motiv - desigur de eufonie - l-a preferat pe acesta lui „ Tomoioc” sau „ Tobâltoc”. PERPESSICIUS, M. I, 209, cf DL, DM, URSU, î. L. II, 264, DN2, DER, CL 1966, 178. Ritmul sau cadenţa nu înseamnă numai — pur şi simplu — succesiunea regulată a accentelor din vers, ci totodată eufonie vocalică şi consonantică. L. ROM. 1967, 30, cf. D. TERM. L., M. D. ENC., DEX, DN3, M. D. LINGV., D. ENC., DEX2, NDN. Frumoasă aliniere de nume, armonizate şi gramatical..., Susţine, printr-un amănunt morfologic, unitatea stilistică şi eufonia grupului întreg. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1,8/2. 2. (Muz.) Sonoritate plăcută, armonie, muzicalitate produsă de instrumente muzicale sau de voce. Cf. VALIAN, V., POEN. - AAR. -HILL, V. I, 630728, NEGULICI, STAMATI, D., POLIZU, PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D., PROT. - POP., N. D., CANELLA, V., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., CADE, CERNE, D. M. 21. A cântat acompaniat de două clarinete în si bemol, două eufonii. ALEXANDRU, I. M. 304. Urechea poate imagina... o cădere consonantă a clapelor pianului, eufonii ce creează în concretul cel mai evident scene de vis şi uitare. ROMÂNIA LITERARĂ 1972, nr. 9,4/1. - Scris şi: (învechit; după fr.) euphonie. ANTONESCU, D., CANELLA, V., LM. -Pronunţat: e-u-. - PI.: eufonii. - Şi: efonfe (I. GOLESCU, C.) S. £, evfonie (i. GOLESCU, C., VALIAN, V.) s. f. - Din gr. exxpcovia, lat. euphonia, fr. euphonie. EUFONÎSM s. n. (Neobişnuit) Eufonie (1). Monosilabele nu dau eufonism versului şi-l face adesea aproape imposibil de pronunţat. MACEDONSKI, O. IV, 37. - Pronunţat: e-u-. - PL: eufonisme. - Eufonie + suf. -ism. EUFONIU s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, folosit, de obicei, pentru acompaniament. Cf. TIM. popovici, D. M., CERNE, D. M. Ştie să cânte din eufoniu... şi... din clarinet. ALEXANDRU, I. M. 304, cf. DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. - PL: eufonii. - Din it. eufonio. EUFORB1 s. n. v. euforbie. EUFORB2 s. n. v. euforbiu2. EUFORBIACEE s. f. (la pi.) Familie de plante dicotiledonate, lemnoase şi erbacee, ale căror fructe (capsule, bace sau drupe) conţin numeroase seminţe bogate în uleiuri grase şi care sunt folosite în industria alimentară, textilă sau ca plante ornamentale; (la sg.) plantă din această familie. Cf. brandza, fl. 172, id. D. 366, ENC. ROM., GRECESCU, FL. 18, REV. PĂD. XXXVI, 323, ENC. AGR., SCRIBAN, D., DN2, D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. - Scris şi: (după fr.) euphorbiacee. BRANDZA, FL. 172, id. D. 366, GRECESCU, fl. 18, rev. păd. xxxvi, 323. - Pronunţat: e-u-for-bi-a-. -PL: euforbiacee. - Din fr. euphorbiacees. EUFORBIE s. f. Plantă din familia euforbiaceelor, care conţine în tulpină şi în frunze un suc lăptos otrăvitor; alior, laptele-câinelui, laptele cucului (Euphorbia). Cf LM, BRANDZA, FL. 172, 173, 174, 175, 176, id. D. 367, 368, 369, 370, 371, alexi, w. Iei o cătină albă, dincolo... câte o euforbie înaltă căreia îi prieşte umezeala. SIMIONESCU, FL. 258, cf SCRIBAN, D., NDN. - Scris şi: (învechit; după lat.) euphorbia. LM. - Pronunţat: e-u-for-bi-. - PL: euforbii. - Şi: (învechit) euforb (ALEXI, W.), euforbiu (brandza, d. 369,370) s. n. - Din lat. euphorbia, fr. euphorbe. EUFORBIU1 s. n. v. euforbie. EUFORBIU2 s. n. (Med.) Gumă răşinoasă obţinută din euforbie, din care se prepară unele medicamente. Cf. BIANU, D. S., ENC. AGR. - Pronunţat: e-u-. - Şi: euforb s. n. bianu, d. s. - Din fr. euphorbium. EUFORIC, -A adj. 1. Care se referă la euforie (1); cuprins de euforie (1). Situaţia din acea vreme era însă atât de înapoiată şi de haotică, bântuită fiind şi de febra crizei de creştere, ce produce senzaţii euforice. LOVINESCU, S. viii, 262. Temperamentul simplist euforic, evident în faţa rumenă şi mustăţile întoarse galic peste buze. CĂLINESCU, B. I. 46, cf. DL, DM. în această contemplare euforică intră şi o undă de tristeţe. CONTEMP. 1962, nr. 837, 3/6. Mă cuprinsese pe neştiute o stare euforică... Eram vesel, aveam o bucurie care-mi dădea nelinişte şi neastâmpăr. BĂNULESCU, I. 143. Trăiam şi trăiesc citindu-l pe Sadoveanu, la modul euforic, 1181 euforie — 117 — EUGENIE simţământul de a fi suflet în sufletul neamului meu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 159, 1/3. Doar din bucurie... deschideam brusc ochii, cuprins de o stare euforică, izvoditoare nu de adormire — ca la stupefiante - ci de veghe, de viaţă supraintensă. STEINHARDT, J. 202, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. 0 (Substantivat) El părea să fie de fapt şeful lucid, nu euforicul Zăvor. TOIU, I. 162, cf. NDN. 0 (Adverbial) Am muri înainte ca bucuria dăruirii să se spulbere..., am muri tot atât de împăcaţi ca într-un somn... şi ne-am scufunda euforic. PREDA, C. I. P. II, 341. îşi întemeiază cuiburi în nenumăraţi arbori..., din frunzişul cărora cântă euforic. G. GRIGURCU, C. R. 41. 2. (Med.) Care se referă la euforie (2). Bolnavul simte nevoia irezistibilă de a-şi procura toxicul care-i produce o stare de beţie euforică. ABC SĂN. 265, cf. DEX2. 0 (Adverbial) Un praf şi nimic mai mult... O senzaţie dezagreabilă chiar... Mai aspiră o dată... Gândul planând euforic. C. PETRESCU, C. V. 378. - Pronunţat: e-u-. -PL: euforici, -ce. - Din fr. euphorique. EUFORIE s. f. 1. (Stare de) bucurie intensă, de fericire; beatitudine. O idee comică... îmi dădu starea de euforie a omului care visează că zboară. IBRĂILEANU, A. 139. Pornind de la sine, de la o atitudine hipertrofică şi bătăioasă..., de la o euforie personală bine caracterizată, viziunea se întinde apoi în jur. LOVINESCU, M. 184. Eu tăceam, pătruns de euforia pe care o purtam de câtva timp în mine, de când văzusem, în vis, dincolo de marea furtunoasă, un liman fericit. SADOVEANU, O. XVIII, 623. O sinteză lirică personală a exultanţei de viaţă şi a nepăsării de moarte..., figuraţie care sugerează luciditatea şi în acelaşi timp starea de euforie. STREINU, P. C. III, 64, cf. SCRIBAN, D. Ii plăcea să se-afunde prin crâşme şi dughene mărginaşe, în căutare de vin bun, care nu-l îmbăta, dar îi dădea o euforie caracterizată prin lacrimi de duioşie. CĂLINESCU, O. XI, 184. Eram stăpânit de euforia ce ţi-o dă depăşirea norocoasă a unei pietre de hotar. BLAGA, H. 145, cf. DL. Avui eu însumi o reacţie..., un fel de euforie bruscă, de veselie, când aveam revelaţia instantanee a unui adevăr. PREDA, C. I. P. II, 58, cf. DM, BARBU, S. N. 264. Forţa acestor oameni constă tocmai în faptul că reuşesc să-şi depăşească constant preocupările materiale şi să trăiască o euforie a ideilor. V. ROM. ianuarie, 1960, 133. Strigăturile se mai numesc şi chiuituri, ceea ce le indică tot ca nişte izbucniri elementare ale sentimentelor de euforie, provocate de dansul popular. IST. LIT. ROM. I, 155. Euforia nu e supărătoare când se confundă cu pasiunea de a trăi o viaţă liberă. CONTEMP. 1962, nr. 837, 3/6. Emil a căzut pradă unei euforii amăgitoare. BĂNULESCU, C. M. 343. De fapt nu muzica o iubeşti, ci euforia interioară pe care ţi-o procură ea. ROMÂNIA LITERARĂ 1972, nr. 7, 22/4, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Vinul de la gheaţă... îi umplea de o căldură intimă, de euforie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 20/3, cf. D. ENC., NDN. 2. (Med). Stare care se manifestă printr-o senzaţie de bună dispoziţie exagerată şi care este specifică unor boli neuropsihice sau este provocată de substanţe narcotice. Cf. DL, DM. Substanţe toxice medicamentoase (morfină, cocaină)... dau o senzaţie de euforie. DER IV, 694. în unele tumori cerebrale ale lobului frontal, această stare de euforie nejustificată se numeşte „moria”. ABC SĂN. 153. Beţia adâncurilor..., caracterizată prin euforie şi agitaţie psihomotorie. D. MED. I, 191, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. PSIH., D. ENC., DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: euforii. - Din fr. euphorie. EUFORIZÂ vb. I. T r a n z. (Rar) A da o senzaţie de euforie (1). Cf NDN. - Pronunţat: e-u-.. - Prez. ind.: euforizez. - Din fr. euphoriser. EUFORIZÂNT, -Ă adj., s. n. 1. Adj. Care provoacă euforie (1). Marea este un element euforizant. SIMION, D. P. 155. Locul securizant (valea tristă şi euforizantă) este, în acelaşi timp, o sursă de nelinişte, id. ib. 59, cf. NDN. 2. S. n. Medicament sau substantă care provoacă euforie (2). Băuturile alcoolice sunt căutate cu fervoare penti*u efectul lor euforizant. ROMÂNIA LITERARĂ, 1974, nr. 11, 27/1. Cocaina... are... acţiunea euforizantă..., favorizează, la repetarea dozelor, instalarea eufomaniei. D. MED. I, 318, cf. NDN. - Pronunţat: e-u-. - PL: euforizanţi, -te. - Din fr. euphorisant. EUFUISM s. n. Manieră stilistică similară gongorismului spaniol sau marinismului italian, care era la modă în Anglia la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea şi care se caracterizează prin preţiozitate. Preţiozitatea clasicilor francezi concurează... gongorismul şi eufuismul. STREINU, P. C. III, 355. S-a afirmat... un curent antirealist..., o dată cu... cultismul spaniol, eufuismul englez şi preţiozitatea franceză. VIANU, L. U. 42, cf. DN2, D. TERM. L., M. D. ENC., DTL, DN3, D. ENC., NDN. - Pronunţat: e-u-. - Euphues (n. pr.) + suf. -ism. Cf. fr. e u p h u ï s m e, engl. e u p h u i s m. EUFUÎSTIC, -Ă adj. (Despre stil) Care aparţine eufuismului, care caracterizează eufuismul; bombastic, pompos, preţios (3). John Lyly... creează stilul eufuistic care... reprezintă varianta engleză a manierismului, în care sfârşeşte Renaşterea pe continent. VIANU, L. U. 60, cf. DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: eufuistici, -e. - Din engl. euphuistic. Cf. germ. euphuistisch. EUGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la eugenie; eugenezic, eugenie. Cf. DN3. Sfatul genetic premarital este o formă de consiliere eugenetică. D. ENC. 254, cf. NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: eugenetici, -e. - Din germ. eugenetisch. EUGENÉTICÀ s. f. Eugenie; eugenism. Cf. IORDAN, L. R. A. 219, scl 1952,59, dn2, dex, dn3, dex2, ndn. - Pronunţat: e-u-. - Din germ. Eugenetik. EUGENEZIC, -A adj. Care se referă la eugenetică; eugenetic. Cf. dn2, dex, DN3, dex2, ndn. - Pronunţat: e-u-. -PL: eugenezici, -e. - Din fr.: eugénésique. EUGENIC, -A adj. Care se referă la eugenie, care aparţine eugeniei; eugenetic. Rase inferioare sunt acelea hibride, ivite din încrucişare pripită şi în contrazicere cu legile eugenice ale naturii. CĂLINESCU, O. XIII, 146, cf. id. B. I. 174. Nobleţea, cel puţin în sensul uman, depăşeşte fără îndoială ideea de selecţie eugenică. RALEA, S. T. II, 226, Cf. DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: eugeniei, -ce. - Din fr. eugénique. EUGENIE s. f. Ansamblu de metode care au ca scop ameliorarea zestrei genetice a speciei umane, împiedicând reproducerea genelor considerate defavorabile şi promovând reproducerea genelor considerate benefice; eugenetică; eugenism. Cf. MINERVA. Nu se da în lături... să ne facă şi lecţiuni de eugenie... povăţuindu-ne să ne luăm nişte neveste durdulii ca dropiile. CIAUŞANU, R. SCUT. 69, cf. ENC. AGR. Părinţii să caute a zămisli odrasle cât mai bune; există o ştiinţă a eugeniei. I. BOTEZ, B. I, 113, cf. SCRIBAN, D., ŞCL 1952, 59. Puţin temei pune Eminescu pe conţinutul specific al naţiei, o dată asigurată eugenia rasei şi continuitatea firească între malurile unei limbi naţionale. 1191 EUGENISM -118- EUNUC CĂLINESCU, O. XIII, 153. Astfel apare eugenia, teorie... care pretinde că urmăreşte ameliorarea speciei umane pe baze genetice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 30, 23/3, Cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. - Din fir. eugénie. EUGENÎSM s. n. Eugenie; eugenetică. Cf. DN3, NDN. - Pronunţat e-u-. - Din fr. eugénism, engl. eugenism. EUGENIST, -Ă s. m. şi f. Specialist în eugenie; adept al eugeniei. Horticultorul care, împreunând diferite speţe de flori, capătă una mai frumoasă ca toate..., ca şi eugenistul care urmăreşte îmbunătăţirea neamului omenesc, toţi se străduiesc către o ridicare a nivelului biologic al speţei. RALEA, S. T. II, 224, cf. DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-. -Pl.: eugenişti, -ste. - Eugenie + suf. -ist. EUGENOL s. n. Esenţă uleioasă vegetală, extrasă din cuişoare, dafin şi alte plante, folosită în parfumerie şi în fabricarea produselor farmaceutice. Cf. minerva, sfc v, 62, D. med., dn3, d. ENC., NDN. - Pronunţat: e-u-. - Din fr. eugénol. EUGLENĂ s. f. (Şi în sintagma euglena verde) Protozoar flagelat oval-alungit, de apă dulce, care posedă cromatofori cu clorofilă (Euglena viridis). Plantele din clasa flagelatelor, cum este euglena verde, se mişcă cu ajutorul flagelilor. BOTANICA, 59. Datorită prezenţei clorofîlei în cloroplaste, euglena se poate hrăni la lumină ca şi o plantă verde. ZOOLOGIA, 5, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. - PL: euglene. - Din fr. euglène. EUHARÎSTIC, -Ă adj. De euharistie (1), privitor la euharistie (1). Cf. frollo, v. 213, costinescu, lm, cade. Fuziunea aceasta creştino-păgână a constituit... unul dintre rarele farmece ale literaturii părintelui Gala Galaction..., apologet al preludiilor euharistice din „Piatra din capul unghiului”. PERPESSICIUS, M. III, 244, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, DEX2, NDN. - Scris şi: (învechit) eucharistie. LM, FROLLO, v. 213. -Pronunţat: e-u-. - PL: euharistiei, -ce. - Şi: (astăzi rar) eucaristic, -ă adj. CADE. - Din ngr. eùxapicraKÔç, fr. eucharistique. EUHARISTÎE s. f. 1. A treia din cele şapte taine ale bisericii creştine, constând în gustarea pâinii şi a vinului sfinţit, care simbolizează trupul şi sângele lui Iisus Hristos; (concretizat) pâinea şi vinul sfinţit care servesc în acest ritual; eulogie (1); cuminecătură, împărtăşanie; (popular) grijanie. Cf. DOSOFTEI, MOL. 90. Minunata tain[ă] a evharistiei..., cu d[u]mnezăescul trup al D[o]mnului... ne împreună, ne uneşte (cca 1680). GCR I, 345/9. Au venit arhimandritul de la mănăstirea Sfintei Trroiţe... şi, aşa ridicând mâna numai decât monarhul, s-au învrednicit de d[umne]zeiasca evharistie (a. 1757). GCR II, 54/17, cf. LB, VALIAN, V., NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D., PROT. - POP., N. D., FROLLO, V. 213, COSTINESCU, LM, GHEŢIE, R. M., ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, S. 55, ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE. Am dormit un ceas de somn necunoscut celor vii..., cum nu voiu mai dormi decât după ultima euharistie, la umbra pridvoarelor eterne. GALACTION, O. 42, cf. SCRIBAN, D., SCL 1950, 72. Mă simt înviorat ca de-o eucaristie. CĂLINESCU, L. L. 99, cf. DL, DM, DN2. Făcătorul se lasă de-a pururi consumat în euharistie. STEINHARDT, J. 202, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN, TDRG3. 2. (Suspect; sens etimologic) Recunoştinţă. Cf. LM. Copiii sunt datori a avea eucharistie către părinţi. SEVERIN, S. 55. - Pronunţat: e-u-. - PL: euharistii. — Şi: eucaristie (scris şi eucharistie), (învechit) evharistie, (învechit, rar) eharistie (POLIZU) s. f. - Din ngr. e\>xcxpiaxia, lat. eucharistia, fr. eucharistie. EUHEMERÎSM s. n. Doctrina lui Euhemeros, dezvoltată între secolele al IV-lea şi al III-lea î. H., potrivit căreia zeii sunt oameni de seamă divinizaţi după moarte. Cf. lm, şăineanu, d. u., SCRIBAN, D., DN2, M. D. ENC., DEX, D. ENC., DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. - Şi: (rar) evemerizm (SCRIBAN, D.), evhemerism (lm, şăineanu, d. u., scriban, d., dn2, dex2, ndn) s. n. - Euhemeros (n. pr.) + suf. -ism. Cf. fr. é v h é m é r i s m e. EUHEMERÎST, -Ă adj., s. m. şi f. 1. S. m. şi f. Adept al euhemerismului. Cf. NDN. 2. Adj. Care se referă la euhemerism. Cf. ndn. - Pronunţat: e-u-. - Pl.: euhemerişti, -ste. - Şi: evhemerist adj., s. m. şi f. ndn. - Din fr. évhémériste. EUHOLÔG s. n. v. evhologhion. EUHOLÔGHION s. n. v. evhologhion. EUHOLÔGHIU s. n. v. evhologhion. EUISM s. n. (în dicţionarele din trecut) Egoism. Cf. BARCIANU, ALEXI, W. - Pronunţat: e-u-. - Calc după fr. égoïsme. EULAN s. n. Preparat de apret folosit pentru a apăra de molii ţesăturile şi fibrele de lână. Cf. dn3, ndn. - Pronunţat: e-u-. - Din fr. eulan. EULOGÎE s. f. 1. Euharistie (1). Cf. ANTONESCU, D., ENC. ROM. 2. Pâine binecuvântată care se împărţea credincioşilor participanţi la adunările creştine din primele secole după Hristos. Cf. LM, ENC. ROM., DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: eulogii. - Din ngr. Ei^oyia, fr. eulogie, it. eulogia. EUMENÎDE s. f. pi. Nume eufemistic dat eriniilor, furiilor în Antichitatea greacă, mai ales în Atica. Cf. NEGULICI. Fură împinşi atenienii până la templul eumenidelor. ARISTIA, PLUT. 31/4, cf. PROT - POP., N. D., MINERVA, DN2. Eumenidele să ne ignore? DOINAŞ, A. P. 254, cf. DEX, DN3, L. ROM. 1986, 466, D. ENC., DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. - Din gr. e-ojieviSeţ, lat. Eumenides, fr. euménides. EUMICETE s. f. pi. Clasă de ciuperci cu miceliul septat, cuprinzând un mare număr de specii parazite pentru om şi animale (Eumycota). Cf. D. MED., NDN. - Scris şi: (după engl.) eumycetes D. MED. - Din engl. eumycetes. EUNÜC s. m. 1. (învechit) Bărbat castrat. V. scapet (1), scopit3 (2). Ţimishi... spuse sfatul evnuhului. MOXA2, 191. Fiind 1207 eunuchism -119- EURASIAN, -Ă evnuh, adecă curăţât, s-au călugărit. DOSOFTEI, V. S. octombrie 78725, cf. 54721. Fiind evnuh, adecă scopit, să făcu călugăr şi igumen la Mănăstirea Arhanghelului. MINEIUL (1776), 136r2/22, cf. NEGULICI, POLIZU, PROT. - POP., N. D., FROLLO, V. 213, ENC. ROM., barcianu, alexi, w., resmeriţă, d., şăineanu, d. u. 2. Bărbat castrat, care la turci era folosit în special pentru paza haremului; hadâmb. Dinlăuntru chivernisea împărăţia neşte intriganţi evnuci. BUDAI-DELEANU, în ŞA II, 370. Muierilor slujeau eunuhii (iscopiţii). BOJINCĂ, A. I, 35/25, cf. I. GOLESCU, C. Era Geafer-Paşa eunuch, ungur de neam, ce fusese paşă de Taurida. BĂLCESCU, M. V. 106, cf. NEGULICI. Nişte eunuci erau însărcinaţi de a malaxa... nasul tinerilor prinţese persane. FIS. 136/21, cf. POLIZU. Se gândi să aducă un eunuc din Constantinopole. FILIMON, 0.1,124, cf. PROT. - POP., N. D. Uiţi... că... sclava dumitale a devenit liberă?... Având un mut, ai şi eunuci? BARONZI, C. III, 243/16, cf. COSTINESCU, LM. Eunucii..., curtenii mai înalţi şi pajii... i se opuseră cu vioiciune. EMINESCU, O. XIV, 91, cf. DDRF. Grabnic eunucii se-nşiră, urmărind... Prin tufişuri pe Musa-Nin. COŞBUC, B. 15, cf. ENC. ROM., ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE. Intră sub coloanele subţiri de marmoră de la Arz-Odasî. Eunucul alb dădu la o parte perdeaua. SADOVEANU, O. X, 303, cf. SCRIBAN, D. Un rigă spân Cu eunucul lui bătrân. I. BARBU, J. S. 91. In harem au intrat eunucii. ARGHEZI, S. XXXIV, 230. O fată de rege... venise... înconjurată de slugi ale haremului şi eunuci. CĂLINESCU, B. 321. Era şi niţel gelos... Ca un eunuc. VINEA, L. 1,282. Haremuri mari au numai sultanii, vizirii, paşalele şi pe ici, pe colo, negustorii foarte bogaţi, fiindcă nu-i uşor să ţii atâtea femei... cu servitoare, cu eunuci. TUDORAN, P. 218, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3. Ar fl îmbătrânit ca un eunuc, de pază la uşa unui harem care nu era al lui. CĂRTĂRESCU, N. 277, cf. D. ENC., DEX2, NDN. 0 (în construcţii comparative) Izbucni neaşteptat, cu glas ascuţit de eunuc, un sclav persan. C. PETRESCU, R. DR. 21. Figura de eunuc i se încruntă. ARGHEZI, S. XVII, 118. Obrazul ei de eunuc semăna cu un măr prea rumen pe dinafară şi prea acru la muşcătură. CĂLINESCU, 0.1,48. 3. F i g. Bărbat lipsit de vigoare, de energie; s p e c. bărbat impotent. Femeile... s-au scandalizat de aceste inocente, dar exacte argumente şi câţiva eunuci zbârciţi s-au alăturat sufleteşte „mişcării”. ARGHEZI, S. XIV, 44. Un om cast, fără revolte ale cărnii, e un eunuc, iar eu nu sunt un astfel de infirm. CĂLINESCU, B. I. 385. Cred că şi în dragoste şi-ar lua catastiful şi plaivazul alături, dacă natura... nu l-ar fi creat eunuc. VINEA, L. I, 402, cf. DN2. (în construcţii comparative) Nimic nu modific. Nimic nu adaug. Eu nu fac literatură de eunuc. BĂNULESCU, C. M. 249, cf. DN3, NDN. - Scris şi: eunuch. BĂLCESCU, M. V. 106, LM, ENC. ROM., BARCIANU. - Pronunţat: e-u-. - PI.: eunuci. - Şi: (învechit) evnuh (învechit, rar) eunuh s. m. - Din ngr. ei)voa)XO<;, lat- eunuchus, fr. eunuque. EUNUCHÎSM s. n. (Med.) Stare morfopatologică ce se observă la om în unele cazuri de insuficienţă genitală. In eunuchism, insuficienţa testiculară este totală. ABC SĂN. 154, cf. D. MED., NDN. - Pronunţat: e-u-. - Din fr. eunuchisme. EUNUCOID, -A adj. (Despre voce) Care seamănă cu a unui castrat. După glasul nazal, de o stridenţă eunucoidă, Silion recunoscu pe Moroianu. VINEA, L. I, 22, cf. DN3, NDN. - Pronunţate-u-nu-co-. -PI.: eucunucoizi, -de. - Din fr. eunuchoide. EUNUCOIDÎSM s. n. (Med.) 1. Insuficienţă testiculară. Tratamentul eunucoidismului se face cu hormoni gonadotropi şi testosteron. ABC SĂN. 154, cf. D. MED., DN3, NDN. 2. (în sintagma) Eunucoidism feminin = insuficientă maturaţie ovariană la pubertate. Cf. D. MED., DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-nu-co-. - Din fr. eunuchoi'disme. EUNUH s. m. v. eunuc. EUPATIE s. f. Atitudine de resemnare în faţa suferinţei. Cf. ANTONESCU, D., DN2, DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-. - PL: eupatii. - Din fr. eupathie. EUPATRID s. m. Membru al aristocraţiei gentilice în Atica, deţinător de pământuri. El primul a împărţit locuitorii în eupatrizi, agricultori şi meseriaşi. ARISTIA, PLUT. 27/3. Numai eupatrizilor dede direptul de a protege cele sacre. id. ib. 27/4, cf. ENC. ROM., SCRIBAN, D., DER, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. - PL: eupatrizi. - Din gr. etiTcaTpiSîv;, fr. eupatrides. EUPEPSÎE s. f. (Med.) Digestie normală, uşoară. Cf. ENC. ROM., DN2, D. MED., DEX, DN3, DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. - PL: eupepsii. - Din fr. eupepsie. EUPEPTIC, -Ă adj., s. n. (Med.) (Medicament) care înlesneşte digestia. Cf. DN2, DN3, DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: eupeptici, -e. - Din fr. eupeptique. EUPLOÎD, -Ă adj. (Despre celule, organisme) Care prezintă un număr multiplu de seturi cromozomiale haploide. Cf. D. MED., NDN. - Pronunţat: e-u-plo-. -PL: euploizi, -de. - Din fr. euploîde, engl. euploid. EUPLOIDIE s. f. înmulţire a seturilor complete de cromozomi în toate celulele organismului. Cf. D. med., ndn. - Pronunţat: e-u-plo-i-. - PL: euploidii. - Din fr. euploîdie. EUPNEE s. f. (Med.) Respiraţie normală ca amplitudine, frecvenţă şi ritm. Cf. DN2, D. MED., DEX, DN3, DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. - Din fr. eupnee. EUPNEIC, -Ă adj. Care facilitează respiraţia. Cf. NDN. - Pronunţat: e-u-. - Din fr. eupneique. EUPRAXIE s. f. Capacitatea de a executa mişcări coordonate. Cf. D. MED., DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: eupraxii. - Din fr. eupraxie. EURAFRICAN, -Ă adj. Care aparţine atât Europei, cât şi Africii. Cf. NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: eurafricani, -e. - Din fr. eurafricain. EURASIAN, -A s. m. şi f, adj. (Metis) care este născut dintr-un bărbat european şi o femeie asiatică. Cf. SFC II, 217, ndn. - Pronunţat: e-u-. -PL: eurasieni, -e. - Din fr. eurasien. 1222 EURASIATIC, -Ă -120- EURISTIC, -Ă EURASIATIC, -Ă adj. Care aparţine Eurasiei sau populaţiei ei, referitor la Eurasia sau la populaţia acesteia. Cf. LTR2. Cu ajutorul... studiului comparat al limbilor din continentul eurasiatic, s-au putut formula unele ipoteze. IST. ROM. I, 128. Ajunşi în stepele eurasiatice, creşterea animalelor a devenit ocupaţia lor principală, ib. 768. Jakobson a integrat dialectul moldovenesc în uniunea lingvistică eurasiatică. IVĂNESCU, I. L. R. 733, cf. NDN. - Pronunţat: e-u-. - PI.: eurasiatici, -ce. - Din fr. eurasiatique. EURIALÎN, -Ă adj. v. eurihalin. EURIALINITÂTE s. f. v. eurihalinitate. EURIBAR, -Ă adj. (Biol.; despre animale) Care suportă variaţii mari ale presiunii hidrostatice şi trăiesc la diferite adâncimi. Cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. -PI.: euribari, -e. - Din fr. eurybare. EURIBIONT, -Ă adj. (Biol.; despre plante şi animale) Care suportă variaţii mari ale condiţiilor de mediu (climat, lumină, salinitate, oxigen etc.) şi (tundră, pădure, stepă etc.). Cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ECOL., D. ENC., DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: euribionţi, -te. - Din fr. eurybionte. EURICEFÂL, -Ă adj., s. m. şi f. (Med.) (Persoană) care prezintă euricefalie. Cf. DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: euricefali, -e. - Din fr. eurycephale. EURICEFALÎE s. f. (Med.) Malformaţie congenitală caracterizată prin dezvoltarea exagerată a diametrului lateral al craniului. Cf. D. MED., DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-. - PL: euricefalii. - Din fr. eurycephalie. EURIEC, -Ă adj. (Biol.) (Despre plante şi animale) Care poate trăi în orice biocenoză. Cf. D. ECOL., NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: eurieci, -e. - Din fr. euryece. EURIFÂG, -Ă adj. (Biol.) (Despre animale) Care foloseşte hrană variată, vegetală şi animală. Cf. D. ECOL., NDN. - Pronunţat: -e-u-. -PL: eurifagi, -e. - Din germ. euryphag. EURIGNÂT, -Ă adj., s. m. şi f. (Med.) (Persoană) care prezintă eurignatism. Cf. DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: eurignaţi, -te. - Din fr. eurygnathe. EURIGNATÎSM s. n. (Med.) Malformaţie caracterizată prin maxilare anormal de late. Cf. D. MED., DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: eurignatisme. - Din fr. eurygnathisme. EURIHALÎN, -Ă adj. (Biol.) (Despre plante şi animale) Care suportă variaţii mari ale salinităţii apei. Cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ECOL., D. ENC., DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. - PL: eurihalini, -e. — Şi: eurialin, -ă adj. DN3. - Din fr. euryhalin. EURIHALINITÁTE, -Ă s. f. (Biol.) Calitate a ceea ce este eurihalin. Cf. dn3, ndn. - Pronunţat: e-u-. - PL: eurihalinităţi. - Şi: eurialinitâte s. £ dn3. - Din fr. euryhalinité. EURIÓNIC, -Ă adj. (Biol.) (Despre plante şi animale) Care suportă variaţii mari în reacţia ionică a mediului în care trăieşte. Cf. DER, M. D. ENC., D. ECOL., NDN. - Scris şi: euriionic. D. ECOL. - Pronunţat: e-u-. - Pl.: eurionici, -ce. - Din fr. euryonique. EURIPs. n. Canal umplut cu apă, care separa, în circurile romane, arena şi animalele sălbatice de spectatori. Cf. LM, DN2, dex, DN3, DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: euripe. - Din lat. euripus, fr. euripe. EURIPROZÓP, -Ă adj., s. m. şi £ (Med.) (Persoană) care are faţa mai mult lată decât lungă. Cf. D. MED., NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: euriprozopi, -e. - Din fr. euryprosope. EURIPROZOPÍE s. £ (Med.) însuşirea de a fi euriprozop. Cf. NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: euriprozopii. - Din fr. euryprosopie. EURÍSTIC, -Ă adj., s. £ 1. Adj. (Şi substantivat, f.) (Metodă pedagogică) ce se bazează, în principal, pe dialog organizat în scopul de a orienta gândirea elevilor spre aflarea de cunoştinţe noi. V. maieutică. Au dat unei metoade care are multă analogie cu cea socratică numele de metodă euristică sau artea de a găsi. Ea constă în a face să treacă şcolarii prin eserciţii care fac a li se descoperi sau a găsi oarecare adevăruri. BREZOIANU, î. 160/27, cf. SCRIBAN, D. C[onversaţie] euristică, formă specială a metodei conversaţiei, care urmăreşte ca elevii să ajungă, cu ajutorul raţionamentelor, la concluzii noi. DER I, 786, cf. DN2, D. PSIH. 2. S. £ Parte a metodologiei (2) care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor folosite în ştiinţă pentru descoperirea unor fapte noi. Se poate împărţi metodologia întâi în sistematica, adică în teoria formelor sistematice... şi al doilea în heuristică. MAIORESCU, L. 114. Metoadele studiate în euristică sânt: inducţiunea, analiza, sinteza, analogia şi ipoteza. ENC. ROM., cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. PSIH., D. ENC., DEX2, NDN. 3. Adj. Care aparţine euristicii (2), care se referă la euristică. Cf. LM. Teoria formelor heuristice. MAIORESCU, L. 114. în terminologia logică se numeşte s[inteză] acela dintre metoadele euristice, care ne arată calea cum din gândiri de o formă mai simplă, cugetarea întocmeşte gândiri de o formă mai complexă. ENC. ROM. III, 965, cf. II, 819. Ipotezele ştiinţifice au valoare euristică. DER. Asemenea distincţii nu pot dobândi totuşi suficientă valoare euristică. CONTEMP. 1967, nr. 1 086, 1/3. Autorul... va încerca să ofere aici o demonstraţie a funcţiei euristice pe care o pot avea conceptele freudiene pentru înţelegerea mecanismului social. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 66, 23/1, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. PSIH., D. ENC., DEX2. OP. e x t. Experienţa elaborării unei astfel de cărţi are neapărat o ţinută exemplară şi o deschidere euristică fertilă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 1, 15/1. - Pronunţat: e-u-. — PL: euristici, -ce. - Şi: (învechit, rar) heuristic, -ă adj., s. £ - Din fr. heuristique, euristique. 1240 euriterm, -ă - 121 - EUROOBLIGAŢIUNE EURITERM, -Ă adj. (Biol.) (Despre plante şi animale) Care suportă variaţii mari ale temperaturii din mediul înconjurător. Cf. MINERVA. Plantele... care... pot să se acomodeze la variaţii termice... sunt denumite euriterme. AGROTEHNICA, I, 88, cf. 96, DER, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ECOL., D. ENC., DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. - PL: euritermi, -e. - Din fr. eurytherme. EURITERMÎE s. f. (Biol.) însuşirea organismelor de a fi euriterme. Cf. ndn. - Pronunţat: e-u-. - Pl.: euritermii. - Din fr. eurythermie. EURÎTMIC, -Ă adj. Care se referă la euritmie (I). Cf. LM. Linia unui stil plin de graţiile veacului XVIII, euritmie şi şerpuitor. LOVINESCU, C. V, 14. Umplea ziarele cu revolta sa socială, tălmăcită într-o proză luminoasă şi euritmică. GALACTION, A. 80, Cf. SCRIBAN, D., DN2, DL, DM, M. D. ENC., DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 0 (Adverbial) Piramidele nu impresionează, euritmie, ca figuri geometrice, ci prin insolenţa lor misterioasă de „erupţii faraoniceCĂLINESCU, I. 12. - Scris şi: (învechit; după fr.) eurythmic. LM. -Pronunţat: e-u-. - PL: euritmici, -ce. - Din fr. eurythmique. EURITMÎE s. t 1. îmbinare armonioasă de sunete, linii, forme etc. Cf. antonescu, d., frollo, v. 213, lm, enc. rom., BARCIANU. Ritmul care dă, la apercepere, cea mai plăcută senzaţie vibratilă fiinţei noastre, e caracterizat drept euritmie. PÂRVAN, I. F. 131, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Această creaţie novalisiană... are ceva din simetria şi euritmia clasicismului. CONV. LIT. LXVII, 207, cf. SCRIBAN, D. Alternanţa bine aleasă a plinurilor şi a golurilor dintr-o faţadă poate da o impresie de euritmie. LTR2, cf. DL, DM, DN2, DN3, M. D. ENC., DEX, DN3, DTL, D. ENC., DEX2, NDN. ♦ Sinteză a gimnasticii şi a dansului, ce se desfăşoară pe un fond de muzică, poezie sau chiar simplă incantaţie. Spectacolul se constituie şi în absenţa teatrului, prin muzică, dans, euritmie, virtuozitate atletică. IST. T. I, 11, cf. M. D. ENC. Eroul are o legătură cu altă balerină, mai bine-zis o iniţiată în euritmie, din trupa soţiei sale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 7, 10/2, cf. D. ENC. 0 F i g. Cf. SCRIBAN, D. Ne-a mai impus prin acea armonie definitivă ce se desprindea din întreaga lui personalitate, prin adaptarea gestului la gând, a vieţii practice la teorie, prin euritmia fondului şi a formei. LOVINESCU, C. V, 117. Citatul... tinde... să diminueze... valoarea de bloc a unei opere plină de unitate şi de euritmie sufletească şi intelectuală. CONSTANTINESCU, S. I, 119. Topoarele cădeau pe lemn, departe, Euritmia codrilor ritmând. LABIŞ, P. 264. 2. (Med.) Ritm regulat al pulsului. Cf. D. MED., DN3, D. ENC., NDN. - Scris şi: (după lat., fr.) eurythmie. ANTONESCU, D., LM, ENC. ROM. - Pronunţat: e-u-. - PL: euritmii. - Din gr. e'op'oGjxta, lat. eurythmia, fr. eurythmie. EURITOP, -Ă adj. (Despre plante şi animale) Care are o distribuţie geografică largă, datorată faptului că poate trăi în biotopuri variate. Cf. D. ECOL., DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-. — PL: euritopi, -e. - Din fr. eurytope. EURO-1 Element de compunere care înseamnă „în, din Europa, european” şi care serveşte la formarea unui adjectiv ca: euroatlantic şi a unor substantive ca: europarlamentar, e u r o v a 1 u t ă. Cf. NDN. - Pronunţat: e-u-. - Din fr. euro-. EURO2 s. m. Unitate monetară în unele ţări din Uniunea Europeană, egală cu o sută de cenţi, stabilită în 2002; moneda care o reprezintă. Costul extinderii spre Est a Uniunii Europene este estimat... la aproximativ 393 miliarde de euro în primii zece ani. RL 2001, nr. 3 402, 1/4. Moneda euro a intrat pe piaţa valutară românească pe 3 ianuarie 2002. ib. 2005, nr. 4 682, 1/1. - Pronunţat: e-u-. - PL: euro. - Din fr. euro, engl. euro. EURO ATLANTIC, -Ă adj. Referitor la ţările Europei care aparţin Alianţei Atlanticului de Nord. Cf. ndn. Politicienii de astăzi se întrec... în a-şi construi strategii pliate pe dorinţa majorităţii românilor de integrare euroatlantică. RL 2004, nr. 4 204, 1/1. România se ambiţionează să joace un rol de articulaţie între structurile euroatlantice şi spaţiul eurasiatic. ib. nr. 4 808, 7/5. - Pronunţat: e-u-. - PL: euroatlantici, -ce. - Euro1- + atlantic. EUROBÂNCĂ s. f. Bancă ce efectuează operaţiuni pe piaţa eurodevizelor. Cf. D. ENC., ndn. - Pronunţat: e-u-. - PL: eurobănci. - Din fr. eurobanque. EUROCOMUNÎSM s. n. Atitudine a partidelor comuniste din unele ţări occidentale, care preconizează un program şi structuri de organizare adaptate democraţiei liberale şi economiei de piaţă. Cf. D. enc., ndn. - Pronunţat: e-u-. - Din fr. eurocommunisme. EUROCOMUNÎST, -Ă s. m. şi f. Adept al eurocomunismului. Cf. L. ROM. 1993,22. - Pronunţat e-u-. - PL: euro comunişti, -ste. - Din fr. eurocommuniste. EUROCRAT s. m. Funcţionar al instituţiilor europene. Cf. DN3, NDN. Eurocraţii au afirmat... că transportul pe apă este mult mai ieftin decât cel rutier. RL 2004, nr. 4 396, 1/3. - Pronunţat: e-u-. - PL: eurocraţi. - Din fr. eurocrate. EURO CREDIT s. n. împrumut acordat pe pieţele europene pentru o perioadă mai mare de un an, de către băncile din circuitul eurovalutar. Cf. D. ENC., L. ROM. 1993,544, NDN. - Pronunţat: e-u-. - PL: eurocredite. - Din fr. eurocredit. EURODEVÎZ s. n. Monedă a unei ţări din Europa, plasată în bancă într-o altă ţară. Cf. ndn. - Pronunţat: e-u-. - PL: eurodevize. - Din fr. eurodevise. EURODOLÂR s. m. Dolar depozitat în afara Statelor Unite, în băncile din Europa. Cf. DEX - S, DN3, L. ROM. 1993, 544, DEX2, D. ENC., NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: eurodolari. - Din engl. eurodollar, fr. eurodollar. EUROOBLIGAŢIUNE s. f. Obligaţiune emisă în eurovalută de către o bancă internaţională, care se plasează în afara ţării debitorului şi se nominalizează în altă valută decât moneda ţării creditoare. Cf. D. ENC., L. ROM. 1993,544,599, ndn. - Pronunţat: e-u-. - PL: euroobligaţiuni. \ - Din fr. euro-obligation. 1256 EUROPAIC, -Ă - 122 - EUROPEISM EUROPAIC, -Ă adj. (învechit) European (1). Turchia evropeică are numai un oraş cu număr de lăcuitori peste 500 mii. AR (1829), 1312/31. Aduseră la neodihnă şi provinţiile europaice ale acelii împărăţii. F. AARON, 1.1, 188/20. - Pronunţat: -pa-ic. - PL: europaici, -ce. - Şi: (învechit, rar) evropeic adj. - Cf. ngr. e'üpö)7caiKÖq, germ. europäisch. EUROPARLAMENTÄR s. m. Membru în Parlamentul european. Nu contest misiunea observatorilor europarlamentari, ci planul de bătaie al celor care se ocupă de trecerea regulamentului prin Senat. RL2005, nr. 4 730, 1/4, cf. ib. nr. 4 846, 12/1. - Pronunţat: e-u-. - PL: europarlamentari. - Euro1- + parlamentar. Cf. it. e u r o p a r 1 a m e n t a r e. EUROPEÄN, -Ă s. m. şi f., adj. 1. Adj. Care aparţine Europei sau europenilor (I), privitor la Europa sau la europeni (1), originar din Europa, caracteristic Europei sau europenilor; (învechit) europeu (2), europaic, europesc, europicesc. Elinii evropeni..., cu toate oştile în vase întrând, au trecut la Asia. CANTEMIR, HR. 94. Se organisesc finanţele sau veniturile statului după modul evropian. AR (1829), 792/8. Limba noastră are o fire aşa de fericită de a putea priimi sunetele din mai multe limbi asiatice şi europene, fără să fie primejduită fiinţa... ei cea din lontru. FL (1838), 632/3. Să lucrăm cu mai multă inimă la o reformă politică şi soţială, care să ne facă vrednici a ne lua rangul ce ni se cuvine în marea familie a naţiilor europene. MAG. IST. 1,2/11. Avem mare plăcere şi dorinţă a vedea şi portul acestui oraş în floarea celorlalte porturi evropiene (a. 1850). DOC. EC. 975. Puterile europene nu vor recurge contra noastră la acele mijloace coercitive ce a întrebuinţat contra altor puteri mult mai mari decât noi. KOGĂLNICEANU, O. IVI? 308, cf. POLIZU. O capitalie atât de nouă, a căria cea mai mare parte de zidiri, informând o adevărată politie evropeană,... ar trebui se aţiţe curiozitatea tutulor oamenilor doritori de propăşire. CALENDAR (1858), 25/28. Ion- Vodă ştiu a se feri de o greşeală comună generalilor europeni din secolul XVI. HASDEU, I. V. 144. Sistemul teologic care s-a format în Evul mediu a împins civilisaţiunea europeană... mai departe decât sistemul politic şi religios a grecilor şi a romanilor. CONV. LIT. II, 38. In mai toate ţările europene s-au făcut colecţiuni însemnate de cântice naţionale. ODOBESCU, S. I, 181. Am încheiat convenţii... cu statele europene, în prima linie... cu Austro-Ungaria, pe baza unei perfecte reciprocităţi. EMINESCU, O. XI, 156. „Naţiunea Română" va fi primul jurnal european în ţară. CARAGIALE, O. I, 216, cf. BARCIANU. Ţara Românească... a trăit în cincizeci de ani mai un şfert de secol de viaţă europeană. IORGA, L. II, 10. Tinerii romantici umblau îmbrăcaţi în costume medievale, aşa cum tinerii europeni de azi... umblă îmbrăcaţi cu pantaloni scurţi şi bufanţi. AL. PHILIPPIDE, S. III, 286, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Trecea CU uşurinţă prin vreo şapte-opt idiome europene. C. PETRESCU, C. V. 279. Dintre fenomenele de ordin social care au avut o influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării limbii române, trebuie citat în primid rând rusticizarea limbii latine în sud-estul european. PUŞCARIU, L. R. I, 347, cf. SCRIBAN, D. Oamenii politici vorbiră despre situaţia politică europeană. CĂLINESCU, S. 365. Fiecare curent din câte s-au ivit în istoria europeană,... se crede astfel cel puţin un pas mai aproape de natură decât curentul premergător. BLAGA, Z. 290. Contactul cu literatura europeană i-a dat o perspectivă mai largă, l-a scos din orizontul unui regionalism critic dăunător. CONSTANTINESCU, S. III, 204. Există, pe strada principală, lângă bancă, un hotel cu faţada europeană. TUDORAN, O. 175, cf. DL, DM, CIORĂNESCU, D. ET. 3 214. Cele două cadre de cultură care au înglobat poporul românesc în epoca sa de formaţie sunt cel bizantino-slav, oriental, şi cel central, european. PANAITESCU, C. R. 15. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului alXX-lea... gândirea estetică teatrală se ridică la nivelul culturii europene. IST. T. I, 19, cf. M. D. ENC., DEX. Structuralismul american şi cel european au combătut atitudinea logicistă sau mentalistă din lingvistică. IVĂNESCU, I. L. R. 4. Eminescu... este un om de formaţie europeană. MS. XIX, nr. 1, 45. Critica îşi desfăşoară procesul de conştiinţă... în dialog cu modurile europene de existenţă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 3/1, cf. D. ENC., DEX2, NDN, TDRG3, NALR — O IV, h 693/903, 920, 921. ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Campionate care se desfăşoară la nivel european (1). Campionii primei ediţii a europenelor. în L. ROM. 1959, nr. 2, 96. 2. S. m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Europei sau este originară de acolo; (la m. pl.) popoare, naţiuni care locuiesc în Europa; (învechit) europeu (1). Fieştecarea ţeară are osebite plánte... şi osebiţi vieţuitori şi, într-unele ţeri, nici nu au putut străbate evropenii pân-acuma. ŞINCAI, în ŞA I, 656, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. II, 425. Aceste adunări... să făcea pe dealuri, la locuri pustii, la care să putea ajunge numai pe drumuri care să părea evropenilor a fi nerăzbătute. CHREST. ROM. 9/22. Această bere o beau numai evropeni[i] (a. 1825). DOC. EC. 352. Veri ce călător, viind în carantină, va fi îndatorat, de este evropian, să-şi arate paşaportul. REG. ORG. 122/17. Hrana vieţii eschimoşilor este o neguţătorie ce fac schimb cu evropenii de le dă piei, şi ei primesc fierării. F. DUM. I, 43/3, cf. VALIAN, V. Europeanii sânt albi. LAURIAN, F. 102/11, cf. POLIZU. Când au dat europenii peste locuitorii acestui conţinut (continent n. n.) i-au aflat formând şi desvoltând societăţile lor. BOLLIAC, O. 35, cf. PETRI, V. Nu-mi vorbiţi de europiani pentru suplicie... şi despre cruzime. BARONZI, C. III, 101/20, cf. COSTINESCU. Europenii trebuiau să ia această măsură. CARAGIALE, O. VII, 457, cf. DDRF, BARCIANU, CADE. Am întâlnit odată... un englez care a fost... cel dintâi european, pe fluviul Congo, în inima Africei. CAMIL PETRESCU, T. II, 210. Zbaterile şi fineţile lui în politiceştile trebi dovedeau o primejdioasă măiestrie, faţă de care europenii, subţiri în astfel de manifestări în viaţă, nu erau decât nişte naivi. SADOVEANU, O. XIX, 289, cf. SCRIBAN, D. Cuvântul „ Canada ” nu trezeşte aceeaşi reprezentare unui canadian şi unui european care n-a trecut niciodată Atlanticul. CĂLINESCU, B. I. 469. întinsa literatură a arabilor transmite europenilor cunoaşterea lui Aristotel. VIANU, L. U. 13. Se stabilise undeva într-un colţ din Estonia... unde, ca orice bun european, îşi aştepta cu nerăbdare deplina înflorire a personalităţii. BLAGA, Z. 206, cf. 212. Nu există european iubitor de literatură care să nu citească cu interes cărţile lui Neruda, Amado, Guillen. V. ROM. decembrie 1953, 262. Se spune că, în materie de paralizii nervoase, asiaticii ştiu mai mult decât noi, europenii. VINEA, L. 1,258. Insulele îngrămădite de la ţărmul Patagoniei... erau şi astăzi tot atât de necunoscute ca la timpul când trecuse pe aici primul european. TUDORAN, P. 397, cf. DL, DM, SCL 1958, 254, IST. LIT. ROM. II, 165, SFC II, 215, M. D. ENC., DEX, ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 10/2, D. ENC., DEX2, NDN, TDRG3. - Pronunţat: e-u-. — PL: europeni, -e şi (învechit, rar) europeani (pronunţat: -pe-ani), -e. - Şi: (învechit) evropeân, -ă (pronunţat: -pe-an), evropiân, -ă (pronunţat: -pi-an; pl. evropieni) s. m. şi f., adj. - Europa şi (învechit) Evropa (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. européen. EUROPEÂNCĂ s. f. (Astăzi rar) Femeie care face parte din populaţia de bază a Europei sau este originară de acolo; europeană (2). Cf. CADE. - Pronunţat: e-u-. — Pl.: europence. - European + suf. -că. EUROPEÍSM s. n. 1. Caracter european; europenism (2). In domeniul estetic, maeştrii săi de căpetenie, Hegel şi Schopenhauer, i-au dat elementele de orientare, pe baza şi la 1261 EUROPEIST, -Ă - 123 - EUROPENIZA nivelul unui contemporan europeism. CONSTANTINESCU, S. I, 259. Este ciudată asemănarea dintre destinul lui... şi acela al spătarului Mi Ies cu... care, depăşind prin învăţătură şi curiozitate spirituală limitele epocii lui, rămâne ca o prefigurare a aceluiaşi europeism. id. ib. II, 12, cf. NDN. 2. (Mai ales despre cuvinte) Comun mai multor limbi europene. Cf. scl 1952,45, L. rom. 1992,544, ndn. 3. Atitudine favorabilă unităţii europene. Cf. ndn. ♦ Mişcare care urmăreşte formarea unităţii europene (socială, politică, economică şi culturală). Cf. NDN. - Pronunţat: e-u-. — PL: europeisme. - Din it. europeismo. EUROPEÎST, -Ă adj. European (1). De aici caracterul „de sus în jos” al democratismului românesc, al civilizării şi adaptării europeiste. românia literară, 1992, nr. 1, 9/1. - Pronunţat: e-u-. - PL: europeişti, -ste. - De la europeism. EUROPENESC, -EÂSCĂ adj. Care aparţine Europei sau europenilor (2), privitor la Europa sau la europeni, originar din Europa, care este caracteristic Europei sau europenilor; european (1); (învechit) europaic, europesc, europicesc. Cf. budai-deleanu, LEX. I. Ţara grecească, partea cea cătră ameaz de la Turchia cea evropenească. MOLNAR, I. 444/16. Aceşti otcârmuitori evropeneşti, adevărat făr’ de plăcere trebuie să iasă la plimbări..., fiind siliţi făr’ de contenire să mulţămească... la închinăciunea şi strigarea norodului de: vivat! GOLESCU, î. 41. Purtarea sa este întru toate europenească. CR(1831), 52/23. Dintr-o conglăsuire cu înfăţăşătorii puterilor europeneşti în Constantinopul să se orânduiască în fîeşi care Prinţipat câte o comisie. REG. ORG. 38/21. Am văzut o mulţime de calecite..., pline de figuri evropieneşti. ROM. LIT. 3882/ll, cf. PETRI, V. Mă videm în capul unui batalion de greci sau turci, învăţaţi de noi în tactica evropenească. RUSSO, S. 171, cf. POLIZU. Nu poate tăgădui că uliţele oraşelor europeneşti... au multă monotonie şi obosesc vederea. NEGRUZZI, S. I, 69. Oraşul întreg... informează un tablou original şi minunat cu zidirile sale albe,... cu tot farmecul unei politii ce are doă feţe, una orientală şi alta evropienească. ALECSANDRI, S. L. 140/32. Toate driturile evropieneşti... osândesc asemenea criminaliceşti fapte. CONTEMPORANUL, I, 154, cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D., CADE. Clădirile au un aer mai europenesc, deşi arhitecţii au căutat să păstreze caracterele naţionale. SADOVEANU, O. IX, 238. Pofti pe musafir să şadă în acea unealtă evropienească şi el se aşeză pe divan..., după moda orientală, id. ib. X, 296, cf. SCRIBAN, D. Un călător atent la toate curiozităţile evropeneşti din epoca sa..., marele logofăt merita epitetul de întâiul român modern. PERPESSICIUS, M. I, 55. Străzile principale au ceva europenesc. RALEA, S. T. I, 258. Se apropie de biroul europenesc la care lucrează aga Iancu Manu. CAMIL PETRESCU, O. II, 123, cf. DL, DM. Speriase cancelariile evropeneşti pre unde umblase. BARBU, PRINC. 224, cf. sfc li, 140, DEX, DEX2. ♦ (învechit; despre oră) Care se calculează după Europa. Iar la 30 despre zioă, pe Dunăre, şi a doă zi la dooă ceasuri după amiază evropieneşti s-au aflat la Bota fără nici o primejdie. CR (1829), 92/12. Miercuri noaptea, spre 14 ale aceştia, la 4 ceasuri evropieneşti şi 11 jumătate asiaticeşti, au urmat un zbuciumătoriu cutremur, ib., 280732. La 9 ceasuri de dimineaţă evropeneşti, trebuie să se afle toţi strânşi, ca să se sfârşască tragerea sorţilor. REG. ORG. 2/21. Eu negreşit sânt aicea, la şapte evropeneşti, şi mă rog, şăzi, coconiţă, să nu te jenariseşti. PR. DRAM. 99. Pe la ceasurile patru evropeneşti, în dimineaţa asta de joi, 10 iunie, era la Ploieşti. CAMIL PETRESCU, O. II, 138. ♦ (învechit; despre îmbrăcăminte; în opoziţie cu oriental) Făcut după moda occidentală. D. Parizel, croitorul, are cinste a se recomanda cinstitului public că de curând a adus de la Viena haine europeneşti bărbăteşti, după cele mai din urmă mode. CR (1834), 3442/40. îmbrăcat în haina lui „evropinească”..., îl vedeau bucureştenii umblând fără încetare, pretutindeni. GANE, TR. V. 389. S-au arătat pe cărare câteva costume evropeneşti. SADOVEANU, O. IX, 13. Era un bătrân înalt..., îmbrăcat în straie evropeneşti. id. ib. XIX, 200. - PL: europeneşti. - Şi: (învechit) evropenésc, -eăscă, evropienésc, -eâscă (pronunţat -pi-e-), evropinésc, -eâscă. - European + suf. -esc. EUROPE^ŞTE adv. (De obicei în legătură cu verbul „a se îmbrăca”) în felul europenilor (2), ca europenii (2). Sultanul hotărî ca să crească pe fiii săi europeneşte. GT (1839), 282/13, cf. VALIAN, v. La 1812 şi-a ras barba şi s-a îmbrăcat europeneşte. NEGRUZZI, S. I, 71, cf. POLIZU. Abdul-Hamid se poartă europeneşte, păstrând din îmbrăcămintea orientală numai fesul. EMINESCU, O. IX, 195, cf. CARAGIALE, O. VII, 456, DDRF. Vistieria Moldovei trebuie să cheltuiască pentru ca nemţi şi evrei să pregătească europeneşte curtea. IORGA, V. F. 81, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Străzi mari şb drepte, case cu etaje multe..., teatre, cafenele şi restaurante elegante, toate pline de oameni îmbrăcaţi europeneşte. A. HOLBAN, O. I, 9. Erau doi bătrâni respectabili, îmbrăcaţi europeneşte. BART, S. M. 24, cf. SCRIBAN, D. Salutarăm europeneşte, cu mâna la scufii. ARGHEZI, S. XIV, 16. Se îmbrăca europeneşte, la Gheorghe Coengiopolu în Lipscani, unde hainele i le croia Coulevrin, adus anume de la Paris. CAMIL PETRESCU, O. II, 124. Doi turci, îmbrăcaţi pe jumătate europeneşte..., se aflau pe punte. TUDORAN, P. 195, cf. DL, DM, SFC II, 140, DEX, DEX2. - Pronunţat: e-u-. - Şi: (învechit) evropeneşte adv. POLIZU, DDRF. - European + suf. -eşte. EUROPENÎSM s. n. 1. Cuvânt sau expresie împrumutate dintr-o limbă europeană (şi neasimilate). Puşkin admite europenismele, cu condiţia ca acestea să fie justificate de „felul de gândire şi de simţire ” al poporului rus. L. ROM. 1957, nr. 1, 90. 2. Ansamblu de trăsături de ordin social, politic, cultural etc. care este în conformitate cu standardele europene; (rar) europenitate. Critica junimistă accelerează ridicarea fondului la formă, bazându-se pe norme de europenism. CONSTANTINESCU, S. VI, 446. - Pronunţat: e-u-. - PL: europenisme. - European + suf. -ism. EUROPENITÂTE s. f. (Rar) Europenism (2). Romanul lui Eginald Schlattner străpunge, din fericire, cercul strâmt al particularismelor regionale, lansându-se în circuitul europenităţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 1, 21/1. - Pronunţat: e-u-. - European + suf. -itate. EUROPENIZÂ vb. I. Refl. şi t r a n z. A adopta sau a face să adopte îmbrăcămintea, obiceiurile, mentalitatea proprii europenilor (2). V. a (se) occidentaliza. A arăta Europei dorinţele noastre de a ne europeniza patria, era a atrage simpatiile şi sprijinul marilor puteri şi a însăşi opiniei publice din străinătate. KOGĂLNICEANU, S. A. 205. Boierii şi cocoanele din Ţara Românească şi Moldova aruncară vechile datini, vechile moravuri..., pentru a se europeniza, pentru a se civiliza după noua reţetă... pe care o dădeau francezii. IORGA, L. I, 14, cf. RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DN2, SFC III, 108, M. D. ENC., DEX, DN3. Cultura, civilizaţia şi limba bizantină continuă până în secolul al XVIII-lea sau chiar până în secolul al XIX-lea, când grecii se „europenizează”. IVĂNESCU, I. L. R. 424, cf. LR 1992, 588, D. ENC., DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. - Prez. ind.: europenizez. - Din fr. européaniser. 1267 EUROPENIZARE -124- EUROPOID, -Ä EUROPENIZÂRE s. f. Acţiunea de a (se) europeniza şi rezultatul ei. V. o c c i d e n t a 1 i z a r e. Se ştie la ce europenizare pripită... au fost supuşi, din ordine împărăteşti, vecinii noştri de la răsărit. IORGA, L. II, 9. O istorie a matematicilor în ţara românească... ar însemna, totuşi, o europenizare..., o ataşare de marile curente şi noile înţelesuri filosofice care stăpânesc de câtăva vreme Occidentul. CONV. LIT. LXVII, 189. Europenizarea noastră a schimbat atât de radical felul nostru de trai şi concepţiile societăţii româneşti, încât materialul vechi de limbă nu mai ajungea ca să îmbrace ideile nouă. PUŞCARIU, L. R. 1,374, cf. RALEA, S. T. I, 308. Karamzin cu şcoala lui era pentru europenizarea limbii literare ruse. L. ROM. 1957, nr. 1, 90. Europenizarea economiei spaniole creează probleme care nu sunt uşor de rezolvat. V. ROM. februarie 1960, 143/2. Prin europenizarea definitivă a conştiinţei româneşti..., literatura avea şansa de a deveni „ reflexivă ”, înlocuind expunerea prin analiză şi atitudine. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 10, 3/1. Intelectualii români ce s-au integrat conştient altei culturi... formează o categorie aparte..., la care europenizarea a luat formă extremă şi fără întoarcere, ib. 1992, nr. 1,4/3. - Pronunţat: e-u-. — Pl.: europenizări. - V. europeniza. EUROPENIZÂT, -Ă adj. Care a împrumutat îmbrăcămintea, obiceiurile, mentalitatea caracteristice europenilor (1). V. occidentalizat. Turcii sânt turci şi nu „juni turci” europenizaţi. ANGHEL, PR. 156. Paşa... pare a fi un om cu totul europenizat. BART, S. M. 22. - Pronunţat: e-u-. - Pl.: europenizaţi, -te. - V. europeniza. EUROPESC, -EÂSCĂ adj. (învechit) European (1). în tătărâmea asiatică iaste Cazanul..., cu alalte nenumărate ţări şi neamuri, iară în tătărâmea evropască sint Tavrica Hersonesus..., Sarmaţia. CANTEMIR, HR. 61. Şoimul acela din neamul său persiesc era, carii decât ceşti evropeşti cu multul mai buni sint. id. 1.1. II, 34. Aducând în lăuntru petreceri şi obiceiuri evropeşti la un neam a Evropii, au aflat acele lesniri pre care el însuşi n-au nădăjduit. LEG. COND. 3/23. La multe neamuri europeşti puţin sânt cunoscuţi ţiganii. BUDAI-DELEANU, Ţ. 68. Stăpânirile cele împreunate poftesc o putere... car ea va fi în stare Franţia cu toate neamurile şi stăpânirile evropeşti a o împăca (a. 1814). ŞA II, 245. Se luară după dânşii... pentru ca să facă schimb cu nimicuri evropeşti, dând ei pentru acelea bumbac tors (a. 1816). ib. 317. Celelalte saduri ce se află acum întru această insulă sânt aduse din alte părţi... şi aci răsădite..., tot feliul de pomi evropeşti şi îndieneşti. CALENDARIU BUDA (1816), 55/16. Trimiterea oştirilor din Turcia europească la armadia sultanului să face ne-ncetat. GT (1838), 24747. Au început a-şi orândui o parte a oştii după tactica europească. RUS, I. III, 31/29, cf. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 414. - PL: europeşti. - Şi: evropesc, -eâscă adj. - Europa şi (învechit) Evropa (n. pr.) + suf. -esc. EUROPEU, -EE s. m. şi £, adj. (învechit) 1. S. m. şi f. European (2). Este şafărul stăpâniri[i] europeilor. VĂCĂRESCUL, I. I, 5179. Negoţul evropeilor au civilizat... pe varvari. LEON ASACHI, B. 105/11. Poate cinevaş să încarce cară de cărţi coprinzătoare de călătorii făcute de evropei. GOLESCU, î. 1. N-avem pildă numai din evropei apuseani, ci şi din răsăriteni. MUMULEANU, C. 18/6. Mai întâi sântem datori Şcoalele să le cătăm... Pild-avem pe europei. PLEŞOIANU, C. 140/29. Mulţi evropei... sânt aşezaţi diregători în noul departament al condicăriei. AR (1829), 792/9. Cele mai din lăuntm părţi a Americii... sânt nelăcuite de evropei. DRĂGHICI, R. 39/21. Următorii evropeilor în alte părţi a lumii să numesc creoli. J. CI HAC, I. N. 17/14. Straile şonţite a europeilor. KOGĂLNICEANU, în CONTRIBUŢII, I, 82. Europeilor... le creşte barba fără osteneală şi pomezi cosmetice. CALENDAR (1855), 75/19. Nu au ieşit din haosul ideilor în care s-au tăvălit fîlosofla grecilor şi a evropeilor în şir de multe veacuri. ROM. LIT. 213719. Escortele prinţilor asiatici... par totdeauna ezagerate în privirea europeilor. CALENDAR (1860), 100/3. Europeii secolului XV... au creat din nou frumoasele arte şi s-au distins... în ştiinţele morale şi religioase. CONV. LIT. II, 39, cf. COSTINESCU, SCRIBAN, D., SFC II, 215. 2. Adj. European (1). Au şi un corpus de oaste regulată supt comanda unui căpitan europeu. AR (1829), 592/6. Care prinţ, care particolar europeu... va priimi să se aleagă de sultanul ca să cârmuiască un norod slobod! CR (1829), 1172/7, cf. POEN. - AAR. -HILL, V. I, 630739. Spania ajunsese pentru o clipă a fl statul cel mai puternic de pe continentul europeu. HASDEU, I. V. XV, cf. id. I. C. II, 42. - Pronunţat: e-u-ro-peu. - PL: europei, -ee. - Şi: evropéu, -ée s. m. şi f., adj. - Din ngr. Ê'üpœrcaiôç, lat. Europaeus, -a, -um, it. europeo. EUROPICÉSC adj. (învechit) European (1). Mai vârtos legilor evropeiceşti cătând. ZILOT, în SFC I, 111. Limba patriii noastre cea română, carea este una din limbile evropaiceşti, adevărată faţă a latinii, şi soră cu cea italienească. PALLADI, C. 14/5, cf. 9/8. Evropaiceasca Ivirie coprindea Işpania cea de acum şi Portugalia în care era multe neamuri lăcuite acolo din vechime. IST. UNIV. I, 208/12. De unde... se trage... poftirea de bine cu bucurie, în zioa de anul nou, ce şi până astăzi la neamurile europiceşti se îndatinează. BOJINCĂ, A. 1,121/26, cf. SFC I, 111. - Pronunţat: e-u-. - PL: europiceşti. - Şi: evropaicésc, -eâscă (pronunţat: -pa-i-), (rar) evropeicésc, -eâscă adj. - Europa şi (învechit) Evropa (n. pr.) + suf. -icesc. Cf. ngr. 8 \) p co ti a î k o ç, germ. europäisch. EUROPÎD, -Ă adj., s. m. şi f. (Livresc) 1. S. m. şi f. Europoid (1). Cf. D. enc., ndn. 2. Adj. Europoid (2). Cf. D. enc., NDN. - Pronunţat: e-u-. - PL: europizi, -de. - Din germ. Europide. EUROPIU s. n. Element chimic din familia lantanidelor, utilizat la reactoarele nucleare. Cf. MINERVA, ENC. TEHN. Lantanidele se aseamănă atât de mult între ele,... încât numai cu mare greutate se pot separa unele de altele... Aceste elemente sunt: ceriul, Ce..., europium. MACAROVICI, CH. 398, cf. LTR2, DN2, CHIM. AN. CĂLIT. 12, DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. - Scris şi: (după fr.) europium. MACAROVICI, CH. 398. - Pronunţat: e-u-ro-piu. - Din fr. europium. EUROPOCENTRÎSM s. n. Teorie care susţine că studiul civilizaţiilor şi al culturilor tradiţionale ale popoarelor din alte continente trebuie să pornească de la modelul european. Cf. NDN. - Pronunţat: e-u-. - PL: europocentrisme. - Din fr. européocentrisme. EUROPOCENTRÎST, -Ă s. m. şi f., adj. (Persoană) care este adeptă a europocentrismului. Cf. NDN. - Pronunţat: e-u-. - PL: europocentrişti, -ste. - Din fr. européocentriste. EUROPOÎD, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. (la m. pl.) Denumirea uneia dintre cele trei principale rase omeneşti cu pielea albă, din care fac parte populaţiile din Europa; persoană care aparţine acestei rase; (livresc) europid. Neandertalul ar reprezenta pe strămoşul unor rase numite de ei inferioare, în timp ce 1277 EUROVALUTĂ - 125- EUTICHI ANI SM umanitatea «evoluată» — europoizii — ar fi derivat dintr-o altă formă umană, superioară. IST. ROM. 1,14, cf. DN3, NDN. 2. Adj. Care aparţine europizilor (1), referitor la europizi (1). Cf. DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-ro-po-id. - PL: europoizi, -de. - Din germ. Europoide. EUROVALLJTĂ s. f. Valută convertibilă, exprimată în dolari, lire sterline, mărci, franci elveţieni etc. care circulă în afara sistemului bancar al ţării de origine. Cf. D. ENC., ndn. - Pronunţat: e-u-. - PL: eurovalute. - Euro1- + valută. EUROVIZIÜNE s. f. Organizaţie cu sediul la Geneva, care se ocupă cu schimburile de programe de televiziune şi radiodifuziune între statele din Europa şi asigură realizarea lor. Cf. d. enc., ndn. - Scris şi: (după fr.) eurovision. D. ENC. - Pronunţat: e-u-. - Din fr. eurovision. EUSEMÎE s. f. (Med.) Totalitatea simptomelor favorabile în evoluţia unei boli. Cf. ANTONESCU, D., DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. - PL: eusemii. - Din fr. eusémie. EUSÎSTOLĂ s. f. v. eusistolie. EUSISTOLIE s. f. (Med.) Contracţie cardiacă normală. Cf. D. MED., NDN. - Pronunţat: e-u-, - PL: eusistolii. - Şi: eusfstolă s. f. D. MED. - Din fr. eusystolie. EUSTÂTIC, -A adj. Care se referă la eustatism. Când mişcările modifică marile bazine ale mărilor şi oceanelor, ele poartă numele de mişcări eustatice. AGROTEHNICA, II, 455, cf. LTR2, DN3, D. ENC., NDN. - Pronunţat: e-us-. -PL: eustatici, -ce. - Din fr. eustatique. EUSTATÎSM s. n. Variaţie a nivelului general al oceanelor, de natură climatică sau tectonică. Cf. DN3, ndn. - Pronunţat: e-us-. -Pl.: eustatisme. - Din fr. eustatisme. EUSTÎL s. n. Colonadă în care coloanele sunt distanţate între ele prin spaţii proporţionate după diametrele lor. Cf. LM, ANTONESCU, D., LTR2, DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. - Scris şi: eustyl. LM, ANTONESCU, D. - Pronunţat: -e-u-. - PL: eustiluri. - Din fr. eustyle. EUTANASIÂ vb. I. T r a n z. A provoca prin metode speciale, folosite de medici, moarte nedureroasă unei fiinţe bolnave incurabil, pentru a-i curma suferinţele. Animalele domestice fără stăpân găsite pe teritoriul Rezervaţiei Delta Dunării vor fi eutanasiate. RL2005, nr. 4 680, 12/1. - Pronunţat: -e-u-. - Prez. ind.: eutanasiez. - De la eutanasie. EUTANÂSIC, -Ă adj. (Rar) Care se referă la eutanasie; care provoacă eutanasia. Cf. DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-. - PL: eutanasici, -ce. - Din fr. euthanasique. EUTANASÎE s. f. 1. Moarte uşoară, fară suferinţă. Cf. ENC. ROM., MINERVA, SCRIBAN, D. Morala lui Schopenhauer este... o prelungire a esteticii... Principiul ei de bază este lethargia stoică..., alungarea grijilor individuale de care se leagă durerea, prin asceză şi euthanasie. CĂLINESCU, O. XIII, 17, cf. 554, DN2, DER, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 2. Metodă de provocare a unei morţi nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferinţă grea şi îndelungată. Cf. DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. ♦(Prin analogie) Sacrificare prin procedee rapide, nedureroase, a animalelor bolnave care nu mai pot fi vindecate. Cf. DN3, NDN. - Scris şi: (după fr.) euthanasie. CĂLINESCU, O. XIII, 17. - Pronunţat: e-u-. - Şi: (rar) eutanazie s. f. DN2, DN3. - Din fr. euthanasie. EUTANASIERE s. f. Acţiunea de a eutanasia şi rezultatul ei. Nefericitul animal nu mai putea să-şi mişte picioarele posterioare... din cauza infecţiei care avansase, soluţia găsită de administraţia Parcului Romanescu fiind... eutanasierea ursoaicei. RL 2005, nr. 4 648, 7/4. - Pronunţat: e-u-. - PL: eutanasieri. - V. eutanasia. EUTANAZÎE s. f. v. eutanasie. EUTECTIC, -Ă adj., s. n. 1. Adj. (Despre amestecuri chimice) Care se topeşte sau se solidifică la temperatură constantă, inferioară punctului de topire al fiecăruia dintre constituenţi. Amestecul eutectic al corpurilor dizolvate şi al dizolvantului... se comportă ca şi o combinaţie chimică, având un punct de topire perfect definit. MACAROVICI, CH. 65. Aliajele fero-carbon... cuprind în masa lor... soluţii solide şi eutectice. ENC. TEHN. I, 401, cf. LTR2, M. D. ENC., DEX, D. ENC., DEX2, NDN. 2. S. n. Amestec chimic de doi sau mai mulţi componenţi, care se topeşte sau se solidifică la o temperatură constantă, inferioară punctului de topire al fiecăruia din constituenţi. Cf LTR2, M. D. ENC., DN3, D. ENC., NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: eutectici, -ce. - Din fr. eutectique. EUTECTOÎD s. n. (Chim.) Aliaj sub formă de amestec mecanic a două sau mai multe faze solide, rezultate prin cristalizarea lor simultană, la temperatură constantă. Cf. LTR2, M. D. ENC., DEX, D. ENC., DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. -PL: eutectoide şi (rar) eutectoizi. - Din fr. eutectoide. EUTEXÎE s. f. (Fiz.) Fenomen prezentat de amestecuri solide în proporţii determinate, a căror fuziune se face la temperatură constantă. Când proporţia metalelor ce se aliază nu este corespunzătoare eutecticului, amestecul se solidifică în etape până la punctul de eutexie, moment în care topitura se solidifică brusc. MACAROVICI, CH. 64, cf. LTR2, DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. -P1.: eutexii. - Din fr. eutexie. EUTICHIÂN, -Ă s. m. şi f, adj. 1. S. m. şi f. Adept al eutichianismului. Cf NDN. 2. Adj. Care se referă la eutichianism. Cf. NDN. - Pronunţat: e-u-ti-chi-an. - PL: eutichieni, -ne. - Din fr. eutychien. EUTICHIANÎSM s. n. Doctrină a lui Eutyches, dezvoltată în secolul al V-lea, care a susţinut că, după întrupare, în Iisus Hristos ar fi rămas numai natura divină, sub aparenţă umană. Cf. ENC. ROM., NDN. 1295 EUTIMETRU - 126 - EV - Pronunţat: e-u-ti-chi-a-. - Din fi*, eutychianisme. EUTIMÉTRU s. n. Miră stadimetrică orizontală, fixată pe un suport vertical, utilizată la măsurarea indirectă a distanţelor. Cf. LTR2, DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-. -Pl.: eutimetre. - Din fr. euthymètre. EUTIMIE s. f. (Med.) Dispoziţie afectivă normală; linişte sufletească. Cf. antonescu, d., dn2, d. med., dn3, ndn. - Scris şi: (după fr.) euthymie. ANTONESCU, D. — Pronunţat: e-u-. - Din fr. euthymie. EUTÔCIC, -Ă adj. (Med.) Care se referă la eutocie. Cf. DN3, NDN. - Pronunţat: e-u-. -Pl.: eutocici, -ce. - Din fr. eutocique. EUTOCIE s. f. (Med.) Naştere normală, fară complicaţii. Cf. DN2, DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. - Pronunţate-«-. -Pl.: eutocii. - Din fr. eutocie. EUTROF, -Ă adj. (Despre ape stătătoare) îmbogăţit cu substanţe organice care favorizează proliferarea vegetală şi bacteriană; (despre sol, soluţii nutritive etc.) bogat în materii nutritive. In ţurbăriile joase, ţurbăriile eutrofe... condiţiile de foimare a humusului sunt mai favorabile. AGROTEHNICA, I, 340, cf. LTR2, NDN. - Pronunţat: e-u-. -Pl.: eutrofi, -e. - Din fr. eutrophe. EUTRÔFIC, -Ă adj. 1. Care are un conţinut bogat în substanţe nutritive; nutritiv. Bălţile de suprafaţă cu un caracter eutrofic pronunţat. GHELASE, U. P. II, 348. 2. Care este bine hrănit; dezvoltat normal. Cf. ndn. - Pronunţat: e-u-. -Pl.: eutroflci, -ce. - Din fr. eutrophique. EUTROFÎE s. f. (Med.) Dezvoltare armonioasă a organismului ca urmare a unei bune nutriţii a ţesuturilor. Cf. DN2, D. MED., DEX, DN3, DEX2, NDN. - Pronunţat: e-u-. - Pl.: eutrofii. - Din fi. eutrophie. EUTROFIZARE s. f. Proces de îmbogăţire a apelor cu substanţe nutritive, în special nitraţi şi fosfaţi, care duce la dezvoltarea excesivă a organismelor vii şi la poluarea apei. Cf. D. ECOL., D. ENC., NDN. - Pronunţat: e-u-. - Pl.: eutrofizări. - După fr. eutrophisation. EUXENÎT s. n. v. euxenită. EUXENITA s. f. Nume dat unui mineral nedefinit mai îndeaproape. Cf. CANTUNIARI, L. M. 93, ENC. TEHN. 1,404. - Pronunţat: e-u-. - Pl.: euxenite. - Şi: euxenit s. n. CANTUNIARI, L. M. 93. - Din fr. euxénit, germ. Euxenit. EV s. n. I. Perioadă din istoria omenirii (sau a unui popor) cu anumite trăsături specifice şi cu limite convenţionale, determinate de evenimente considerate ca importante în raport cu anumite situaţii, fapte, întâmplări etc. semnificative. V. epocă (1), eră (4), veac (II 1), v â r s t ă (III 1). Nu-i nou est an ce vine, Cercaţi în istorii, Şi-l veţi afla ca mine, In evii cei dintâi. MUREŞANU, p. 102/6, cf. PROT. - POP., N. D. Presupuind lumea redusă la un bob de rouă..., seculii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, şi în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta şi ar cugeta tot atâta ca în evii noştri. EMINESCU, O. vil, 93. în evul nostru... este deosebirea între frumos şi urât. id. ib. XI, 61, cf. BARCIANU, ALEXI, W. France ne duce prin toţi evii, - e un caleidoscop al istoriei omenirii. IBRĂILEANU, S. 277, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Sfârşitul unei epoci şi începutul unui alt ev, cum sunt delimitate capitolele în manualele de istorie. C. PETRESCU, î. II, 217. Deprinzându-mă a cerceta scoarţa pământului..., a restaura un ev de acum o mie de milenii din câteva oase împrăştiate, am ajuns să-mi pun probleme. SADOVEANU, O. XII, 9. Ele înviază ca şi în volumele anterioare un ev baladic. STREINU, P. C. II, 88. E un belşug de minuni în toată lumea, fără seamăn. Trăim un ev miraculos. ARGHEZI, S. X, 258. Sunt astăzi, în ev cultural, o mie de oameni de litere, id. ib. XXXIV, 143. Aici nimic nu putea fi aşezat într-un moment al istoriei, nici un monument, nici o formaţie a solului nu amintea vreun ev. CĂLINESCU, E. O. I, 106. întâlnim şi descripţia Indiei în evul în care un mag vesteşte naşterea lui Iisus. id. O. XII, 49. Voinţa... slujeşte totdeauna o cauză generală a unei naţiuni; a unei epoci..., cum a fost cazul lui Alexandru prin care se produce elenizarea Asiei şi se pun bazele unui nou ev istoric. VIANU, P. 93. Dincolo, pe coasta largă... a fost aşezată bătrâna Troia, acest „1914” al epocii dintre preistorie şi antichitate, când s-a sfârşit un ev pentru o femeie. RALEA, S. T. I, 303, cf. DL, DM. Trăim în miezul unui ev aprins. LABIŞ, P. 306. Azi omenirea trăieşte în pragul măreţului ev. id. ib. 333, cf. DER, CIORĂNESCU, D. ET. 3 215, DN2. E, în totalitatea lui, romanul „Adam şi Eva”, o probare a unei metafizici a iubirii care e urmărită prin felurite evuri istorice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 162, 7/2, cf. M. D. ENC. Pe când în Apus se pregătea era capitalistă..., la noi se pregătea adevăratul ev feudal. IVĂNESCU, I. L. R. 447, cf DEX, DN3, DSR, DREV, v. BREBAN, D. G., NDN. 0 (Urmat de determinări care indică specificul, apartenenţa etc.) După noi, societăţile au trei perioade intelectuale...: Evul credinţei, al ipotesei şi al ştiinţei. CONV. LIT. II, 37. Evul modern... afirmă implicit şi începuturile individualismului. RALEA, S. T. III, 32. Dar în evul modern trebuie să-mi dai dreptate. T. POPOVICI, S. 234. D. Arghezi a urmărit construcţia unui labirint, ca într-o „divină comedie” adaptată la evul modern. CONSTANTINESCU, S. I, 67. Evul ştiinţific, evul triumfului adevărului este la începutul lui. T. ianuarie 1969, 102. Evul luminii e, demult, o amintire. DOINAŞ, A. P. 184. 0 F i g. Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă,... Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă, Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt. EMINESCU, O. I, 62. Evul arde - Roma este oceanicu-i mormânt, id. ib. IV, 123. Eminescu s-a refugiat în evul mediu sentimental şi patriotic. CONSTANTINESCU, S. II, 32. 0 (Cu aluzie la cele patru vârste mitologice) D-aci se începură ş-întâiul ev de cremene Şi epoca faimoasă, epoca a dolmanilor. HELIADE, O. I, 397. Eschimoşii trăiesc încă evul de piatră, ocasionalminte se servesc şi de metale. F (1882), 265. Aşteptăm să vedem prin columne de aur Evul de foc cu steaguri păşind. BLAGA, POEZII, 161. Vânătoarea Drum deschidă-ne pe grind, Spre arhaice izvoare Şi spre evul de argint, id. ib. 389. 0 Evul Mediu (sau, învechit, Meziu, de Mijloc) = perioadă din istoria omenirii cuprinsă între Antichitate şi începutul epocii modeme, limitată, în mod convenţional, între căderea Imperiului Roman de Apus (anul 476 d. Hr.) şi cucerirea Constantinopolului de către turci (anul 1453). Frâncii... călcară ţeara în Evul Mediu şi se stabiliră acolo. LAURIAN, M. IV, 35/17. Dilema... numită în Evul Meziu argument cornut, ofereşte adversariului să aleagă dintre cele două laturi ale chestiunii, id. F. 95/18. Ţi se pare că audzi resunetul cântecelor ţerăneşti din întunericul feodal al Evului Meziu. HASDEU, I. V. 36. Deschideţi cele mai cutezătoare scrieri din 1306 EV -127- EV Evul Mediu. BARONZI, I. C. I, 150. Nu mai suntem în Evul de Mijloc. id. C. VII, 50/9. Sistemul teologic... s-a format în Evul Mediu. CONV. LIT. II, 38. Nu mai e vorba de începuturile istoriei românilor..., ci de Evul Mediu. id. XI, 205, cf. VI, 45, 63. în Evul Mediu toată lumea vedea pe dracul sub toate tufele. CONTA, O. F. 96. Găseşti legi din Evul Mediu mai barbare decât barbaria. EMINESCU, S. P. 46. Dacă românii ar da mai mare atenţie dialectelor limbei italice... şi limbei latine postclasice şi din Evul Meziu, rezultatele pentru etimologismul nostru ar fi mult mai mari. id. O. XV, 102. Ce a fost femeia în timpii primitivi, în antichitate, în Evul Mediu, în timpii moderni. CARAGIALE, O. II, 147. Legiuitorul nu s-a urcat cu raţiunea mai sus decât cavalerii din Evul Mediu. CONTEMPORANUL, I, 84. Armata de pe uscat a Evului Mediu, în loc de orare, purta cu dânsa cocoşi. MARIAN, O. II, 239, cf. REV. IST. IX, 242, ENC. ROM. III, 841. Tot Evul Mediu a dus-o într-un război. ARHIVA, X, 158, cf. BARCIANU, ALEXI, W.E o credinţă şi o datină străveche pe care o au şi germanii — la cari e atestată încă din Evul Mediu — estonii, sârbii. CANDREA, F. 93. Faimoasa problemă doctrinară care a stăpânit tot Evul Mediu era: ce există în realitate? Idee sau lucru, fapt general sau fapt individuali PETICĂ, O. 455. In Evul Mediu învăţaţii nu primeau adevărurile cele mai patente dacă nu găseau în Aristotel vreun pasagiu referitor la ele. BUL. COM. IST. I, 9. A fost în Evul Mediu un focar de cultură înaltă, care chiar astăzi s-ar considera ca un ideal greu de ajuns. id. ib. 33. Roma ne descoperise pe noi încă din întunecatul Ev Mediu. PÂRVAN, I. F. 32, cf. 99. [Epidemia] care a bântuit în acele regiuni în Evul Mediu. DR. II, 235. în Evul Mediu, Ţara Românească s-a numit şi Ungrovlahia. ib. VII, 197. Zugrăvea... lăcomia şi zgârcenia vreunui stareţ sau ipocrizia monahală, cunoscută în literatură încă din Evul Mediu. AL. PHILIPPIDE, S. III, 279. Este potrivită cu firea romantică a lui Eminescu dragostea acestuia de Evul Mediu românesc, id. ib. IV, 128, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Luvrul Evului Mediu cu cele opt veacuri de istorie. LOVINESCU, C. IV, 182. Din acest nou sistem de prezentare, poporul românesc apărea altfel: nu în ceaţa Evului Mediu..., ci ca un factor original... şi continuu activ al vieţii europene, id. ib. VIII, 141. Cam aşa ceva făceau şi cavalerii în Evul Mediu. CAMIL PETRESCU, T. III, 123. Un popor care astăzi pare scăpat abia din nebunia furioasă a Evului Mediu. SADOVEANU, O. XIX, 89. Toponimicele de origine slavă ne-au rămas de la vechile seminţii absorbite de noi în Evul Mediu. PUŞCARIU, L. R. I, 304. Grecii... au continuat mai târziu să influenţeze tot sud-estul european din Bizanţul unde, în Evul de Mijloc, ardea făclia civilizaţiii europene, id. ib. 364, cf. 362, SCRIBAN, D. întreaga organizare a Evului Mediu e subordonată ideii de subzistenţă. OŢETEA, R. 41. Acele oraşe din Apus... s-au constituit la sfârşitul Evului Mediu. id. T. V. 65. Imaginea aceasta se cuvenea luată sau din Evanghelie, sau din Biblie sau din Evul Mediu cavaleresc sau încă din Antichitate. OPRESCU, I. A. IV, 86. Istoria veche era pentru el o pregătire la creştinism, Evul Mediu era plantarea lui, iar vremile viitoare vor face din pământ grădina Domnului. CĂLINESCU, O. XII, 175. în Evul Mediu... de multe ori această insistenţă alegorică neutralizează poezia. PERPESSICIUS, M. II, 43. Evul Mediu era o epocă de conformism. VIANU, P. 27. In primele secole ale Evului Mediu, limbile naţionale... nu luaseră încă naştere, id. L. U. 11. Strindberg se dovedeşte mai naiv decât mulţi dintre naturaliştii-vrăjitori ai Evului Mediu. BLAGA, Z. 175. Vechii romani şi boierii Evului Mediu ţineau în înaltă consideraţie militarii, cavalerii duelului şi ai războiului. RALEA, S. T. I, 141. Făcui un tablou al întunecatei Spânii în Evul Mediu. STANCU, R. A. I, 286. Aplecarea mea către lumea Evului de Mijloc fiindu-i cunoscută, nu contenea să mă mustre pentru risipa de atenţie. GL 1957, nr. 43, 8/1. Aş îndrăzni să atrag luarea-aminte... în privinţa cercetării a două cumplite boli ale Evului Mediu: lepra şi ciuma. CIOCULESCU, I. C. 13, cf. DL, DM. Bogomilismul... - ca orice mişcare eretică din Evul Mediu — ascundea sub haina religioasă revendicări sociale. IST. ROM. II, 12. Preluând doar ideea unor mistere reprezentate în Evul Mediu, în preajma bisericilor, autorii anonimi români... au ajuns la creaţii folclorice în spirit autohton. IST. LIT. ROM. I, 75. în cultura Evului Mediu literatura religioasă era dătătoare de normă pentru formaţia spirituală a cărturarilor. id. ib. 240. Există... câteva lucrări... privind organizarea militară... a celor două ţări în Evul Mediu. STOICESCU, C. S. 5, cf. DER. Eroul popular... devine imaginea paiaţei înţelepte, cunoscută de-a lungul secolelor în istoria teatrului universal, de la mimul antic până la păpuşa comică a Evului Mediu. IST. T. I, 77. Asemenea măsuri...au fost luate şi mai târziu, în cursul Evului Mediu, de diferiţi stăpânitori. C. GIURESCU, P. O. 14. Cultura creatoare a românilor din Evul Mediu apare acum ca aceea a unui popor european. PANAITESCU, C. R. 15. Dintre marile perioade ale istoriei, Evul Mediu este, poate, lumea cea mai autonom constituită, fără memoria unui alt model de istorie, născut fără preexistenţă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 83, 19/3. Românii nu trebuie căutaţi, pentru primele secole ale Evului Mediu, nici în fostele oraşe romane şi nici în preajma acestora, ci în regiunile de văi şi dealuri. ib. 1971, nr. 119, 10/4. Un asemenea om îţi dă, puternic, nostalgia Evului Mediu. STEINHARDT, J. 32. Ororile regimurilor totalitare nu pot fi, în general, detectate decât dacă regimul respectiv practică o brutalitate simplistă (exemple: tiranii din vechime şi Evul Mediu...). id. ib. 380. S-a propus adoptarea, din nou, a latinei, ca limbă universală, rol pe care l-a avut în întreg cursul Evului Mediu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 8, 11/4. Bunăoară era extraordinar când evoca începuturile sau Evul Mediu. CONTEMP. 1972, nr. 1 322, 2/5. Evul de Mijloc preia prin Aristotel gustul pentru antica sinteză dintre bine şi frumos, ib. nr. 1 328, 6/4. Semnificativă este atitudinea Evului Mediu în ce priveşte raportul dintre ceea ce noi numim poezie şi proză, întrucât continuă şi dezvoltă, în forme noi, o moştenire a şcolii retorice antice. L. 1972, nr. 527, 1/3, cf. M. D. ENC. Credinţa... populară despre vampiri a avut un caracter general european, ea întâlnindu-se, în Evul Mediu, în toate ţările continentului. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 3, cf. DEX, DREV, DN3, V. BREBAN, D. G., NDN. 0 (Cu schimbarea construcţiei) Figurele ieratice din Mediul Ev, care inspirau devotament iar nu plăcere, dispărură, iar în locul lor veni o pictură perfectă în plastică şi simetrie. FILIMON, O. II, 79. In Mediul Ev Dacia era reputată în toată Europa de desciplina ei eclesiastică. HASDEU, I. C. I, 161. Nici una, nici alta din aqeste două condiţiuni nu s-a văzut în situaţiunea burghezilor din Meziul Ev. BARONZI, I. C. 260. Cu şeapte secoli în urmă-i, a formulat-o într-altfel renumitul vânător al Meziului Ev, Gaston Phoebus. ODOBESCU, S. III, 60. Evul vechi = Antichitatea. „Francez” este şi rămâne cuvântul cel mai bun. „Franco-galic” se rapoartă la timpurile evului vechi şi nu se potriveşte cu însemnătatea actuală. MAIORESCU, CR. I, 203, cf. ALEXI, w. în evul vechi, sus pe podişul de pe dealul Padeşului va fi fost vreun templu. ARH. OLT. V, 128. Grecii... au dat Tracilor şi Geto-Dacilor elemente culturale în evul vechi. PUŞCARIU, L. R. I, 364. II. (Mai ales la pl.; adesea prin exagerare sau poetic) Perioadă nelimitată de timp care sugerează permanenţa unui lucru, a unei situaţii, a unei stări etc.; eternitate (2), veşnicie (II 1). Ai căzut geniu mândru, plin de-ndărătnicie In spaţiu făr-de margini, în evi de veşniciei EMINESCU, O. IV, 63. Cu glasul lui ce sună adânc, ca de aramă El noaptea cea eternă din evii-i o rechiamă. id. ib. 418. Vai! de o mie de evi se zbate şi-şi opune Singurătatea, id. ib. XV, 930. Poeţii... Prin evii ce se nasc si mor, Cântând, ei mai slujesc un grai pierdut de mult. BLAGA, POEZII, 418. Poezia lui Blaga formulează sensibil... divorţul evurilor şi o istorie generală a spiritului. STREINU, P. C. I, 49. Aşternuturile de bălării şi ierburi, neumblate parcă de evuri..., erau năpădite. ARGHEZI, s. IX, 35. Cartea vine ca pasărea, singură, de undeva de sus, din stele sau din evuri. id. ib. XXXIV, 187. In fruntea lui e strânsă un ev de-nţelepciune. CĂLINESCU, O. XII, 26. In craniul uscat al omului pe care-l acoperi c-o mână intră evi întregi de cugetare, id. ib. XIII, 397. 0 Loc. adv. Din ev în ev = nesfârşit, etern, veşnic. Un nume 1306 EVACUA - 128 - EVACUARE oricât de mare n-atinge umbra-i, sfântul... Al cărei nume-n slavă din ev în ev să fie. EMINESCU, O. XV, 1 003. - PL: (rar) evuri şi (m.) evi. - Din lat. aevum. Cf. it. e v o. EVACUA vb. I. T r a n z. 1. (Mii; complementul indică ţări, provincii, localităţi etc.) A lăsa liber, a părăsi, a se retrage (în urma unei înfrângeri sau capitulări). Sfezii fură învinşi şi la 4 sept. 1742 trebuiră a evacua Finlandia. SĂULESCU, HR. II, 443/5, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Provincia ar fi fost evacuată de legiunile romane sub acest împărat. ARH. OLT. X, 188. Aurelian... renunţă la politica de prestigiu şi evacuă provincia. PUŞCARIU, L. R. I, 329, cf. SCRIBAN, D. In urma înfrângerii eteriştilor de la Galaţi, mare parte a acelora de la Iaşi au evacuat oraşul. OŢETEA, T. V. 192. Tudor şi Adunarea sa trebuiau să evacueze Bucureştiul. id. ib. 253, cf. 363. Ei nu pot evacua cazarma până nu vor primi un ordin. PREDA, DELIR. 229. Trupele noastre au evacuat... poziţii dinainte stabilite. T. POPOVICI, S. 170. Germanii încep să evacueze ţara. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 5/4. ORefl. Domnule colonel, ordine urgente schimbă radical dispozitivul: nu ne evacuăm, v. rom. noiembrie 1954, 17. 2. (Complementul indică imobile, încăperi etc.) A lăsa liber, a părăsi (silit de împrejurări). Cf. PONTBRIANT, D., ddrf, CADE. Şcoala, abia înfiripată, este evacuată din localul ei de către ruşi. ARH. OLT. XII, 318. Până în zorii zilei spitalul trebuie evacuat. CAMIL PETRESCU, U. N. 414. A trebuit să intervină poliţia să evacueze o porţiune de uliţă. VOICULESCU, P. II, 244, cf. SCRIBAN, D. D. Călugăru... îşi străpunge eroul cu acul ironiei, fiindcă şi-a rezolvat numai iluzoriu dorinţa de a nu-şi evacua cocioaba mizerabilă în care locuia. CONSTANTINESCU, S. II, 230, cf. DL. Veţi evacua toate casele şi antreprizele ocupate ilegal. PREDA, DELIR. 155. Nici măcar n-au vrut să evacueze de bunăvoie clădirea, id. ib. 261. Te rog să iei doi ostaşi şi să evacuezi cu forţa laboratorul de anatomie al facultaţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 105, 13/2, cf. ib. 1973, nr. 1, 21/1, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., MDN. 0 A b s o 1. Domnişoara Lucreţia Ionescu... nu voieşte a evacua, deşi sus-jzisul proprietar i-a dat mobilele afară. CARAGIALE, O. I, 190. 3. (Complementul indică persoane) A face să plece dintr-un loc (expus unei primejdii). Răniţii şi bolnavii transportabili sunt evacuaţi peste Dunăre. MAIORESCU, D. II, 98. Rănit, am fost evacuat într-un spital dinapoia frontului. CAMIL PETRESCU, P. 45. Dacă voi găsi o urmă de murdărie, vă evacuez instantaneu din incinta docurilor. BART, S. M. 82. Poate că doriţi să aflaţi când am fost evacuat din cetatea Moldovei... După masacre, domnule. STANCU, R. A. II, 231. Bolnavii au fost evacuaţi şi duşi la Starighiol. H. LOVINESCU, T. 408, cf. DL, DM. Colonelul Badea descoperise că n-am evacuat „ civilii ”, bătrâna şi nepoţica ei din raionul postului de comandă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 83, 5/1, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC. Mă aşteptam să fiu oprit de poliţişti înarmaţi şi evacuat cu forţa. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 8, 7/2, cf. MDN. ♦ P. e x t. A da afară din locuinţă, dintr-un loc etc., pe baza unei hotărâri judecătoreşti sau din ordinul altei autorităţi (decât cea juridică). Instalarea completă a Muzeului limbei române s-a putut face abia în toamna anului 1921, din cauza imposibilităţii de a evacua înainte de acest termen pe fostul proprietar. DR. I, 560, cf. RESMERIŢĂ, D. Primeşte cu poşta... o scrisoare de la proprietar, cu ameninţarea de a fi evacuat. ARGHEZI, P. T. 467. Să reclame, în cazul în care ar fi fost evacuat cu forţa, se temea. CALINESCU, S. 239. A treia zi după arestarea ta, au venit sa mă evacueze. PREDA, C. I. P. II, 34, cf. DN2. 4. (Med.; mai ales la forma pasivă; complementul indică reziduuri organice) A elimina din organism. V. defeca, excreta, urina, voma. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. După golirea stomacului dăm un purgativ,... spre a evacua intestinele. BELEA, P. A. 150, cf. DL, DM, DN2. Puroiul este evacuat în cursul unui acces de tuse. ABC SĂN. 8. Tot prin plămâni sunt evacuate şi alte substanţe, ib. 154, cf. DEX, DN3, DSR, MDN. ORefl. pas. Prin contracţia musculaturii abdominale... se evacuează reziduurile digestive în timpul actului defecaţiei. ABC SĂN. 9. Printr-o înţepătură cu un ac mai gros de seringă, se evacuează lichidul adunat în pleură, ib. 311. 5. (Tehn.; complementul indică o cantitate excesivă de apă) A îndepărta de pe un teren, dintr-o mină, dintr-o casă etc.; a deseca, a asana, a drena. O staţiune de pompare... evacuează aceste ape peste dig. AGROTEHNICA, II, 991. Aceste ape se adună în incinta îndiguită ca într-o cuvetă şi, dacă nu sunt evacuate, face ca suprafaţa ce se poate folosi agricol să fie chiar mai mică decât înainte de îndiguire, ib. 994, cf. 88. Reţeaua de desecare are rolul de a evacua apele în exces de pe suprafaţa solului şi de a le conduce la canalele colectoare. LTR2 VI, 209. Lucrare subterană destinată să colecteze şi să evacueze apa de infiltraţie, în vederea asecării unui teren prea umed. DP 194. Să interceptăm... apele ce se scurg de pe terenurile vecine şi să le evacuăm în văile care nu prezintă pericol de alunecare. SCÂNTEIA, 1970, nr. 8 486, cf. DREV, D. ENC. 6. (Tehn.) A elimina reziduurile rezultate în urma unui proces tehnologic sau anumite substanţe aflate în stare gazoasă. Pentru a evacua fonta topită din cuptor se strânge cu ajutorul unui drug de fier dopul de grafit al orificiului de scurgere. IOANOVICI, TEHN. 37, cf. DL. Pompele cu inel lichid evacuează aerul din conducta de aspiraţie putând fi astfel folosite pentru amorsarea automată a pompelor centrifuge. DP 523, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., MDN. ORefl. pa s. Un balon umflat nu se poate urca decât dacă se evacuează gaz prin apendice, deoarece altfel s-ar rupe învelişul. CARAFOLI - OROVEANU, M. F. 1,81. 7. (Tehn.) A elimina gazele dintr-un cilindru al unui motor cu combustie internă. Cf. dl, DM, dn2, dex, dn3, mdn. - Pronunţat: -cu-a. -Prez. ind.: evacuez. - Din fr. évacuer. Cf. lat. evacuare. EVACUÂBIL, -Ă adj. Care poate fi evacuat. Cf. dl, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, NDN. - Pronunţat: -cu-a-. —Pl.: evacuabili, -e. - Evacua + suf. -bil. EVACUARE s. f. Acţiunea de a evacua şi rezultatul ei. Cf. DL, M. D. ENC., DEX, DSR, D. ENC., MDN. 1. (Mii.) Părăsire a unei ţări, a unui teritoriu, a unei localităţi etc. de către trupele ocupante în urma unei înfrângeri, a unui tratat etc.; evacuatie (1). V. retragere (3). Cf. evacua (!)■ Cabinetul din Petersburg declara că nu putea considera evacuarea Principatelor ca efectuată. GHICA, S. 475, cf. PONTBRIANT, D. Au luat cuvântul în Parlament pentru ca să silească pe Minister a cere... evacuarea Principatelor. ALECSANDRI, O. P. 173, cf. COSTINESCU. Se vorbea în termeni hotărâtori despre această evacuare. EMINESCU, O. XII, 85, cf. DDRF. Goţii chiar, năvălitorii pentru care se ordonase evacuarea,... au trebuit să împiedice strămutarea paşnicilor şi laborioşilor coloni. IORGA, L. II, 251. Nu ne rămâne decât evacuarea Parisului. CAMIL PETRESCU, T. II, 434. Va veni sau nu, evacuarea? căci luptele sa dau acum în Carpaţi, la optzeci de kilometri depărtare, id. U. N. 419. Evacuarea Daciei de armată şi oficialitate... a fost una din cauzele care au favorizat menţinerea românismului în stânga Dunării. PUŞCARIU, L. R. I, 329. Cei mulţi, ţăranii şi sărăcimea, au rămas desigur în ţară şi după evacuarea oficială, id. ib. 330. La prima şedinţă, Tatiscef a declarat că Rusia nu cere, pentru a relua relaţiile diplomatice cu Poarta, decât evacuarea Principatelor şi numirea unor noi domni. OŢETEA, T. V. 346, cf. 113. Un singur amănunt 1309 EVACUARE -129- EVACUAŢIE tulbură ordinea desăvârşită a încăperii:... două-trei lăzi, care dovedesc că şi pe aici a trecut panica evacuării. V. ROM. noiembrie 1954, 15. Nu mai înţeleg nimic. Alaltăieri primesc ordin de evacuare, astăzi, de rămânere pe loc. Ce urmăreşte comandamentull ib. noiembrie 1954, 16. Cu privire la data evacuării Daciei de către Aurelian, scriitorii antici nu fac nici o precizare, dar studiul monedelor permite să stabilim că evenimentul a avut loc în anul 271. IST. ROM. I, 465. Evacuarea Daciei a putut fi făcută nu în grabă. ib. 648. Fugise cu singurul avion rămas după evacuarea escadrilelor germane. BĂNULESCU, I. 227. Acest transport se făcea în cadrul evacuării Principatelor. C. GIURESCU, P. O. 251. Amintirea ei după evacuarea Daciei s-a păstrat de către Aurelian în denumirea provinciei Dacia Ripensis. MAGAZIN IST. 1969, nr. 3, 5. 0 Spital (sau ambulanţă) de evacuare = formaţie sanitară unde sunt îngrijiţi răniţii şi bolnavii de pe front în timp de război. Despre doctorul Damian se ştie ceva? Cred că e la Mecica, la ambulanţele de evacuare. D. ZAMFIRESCU, R. 274, cf. DL, DM. 2. (Mai ales cu complemente care desemnează persoane, grupuri sociale etc.) Părăsire determinată de anumite împrejurări (circumstanţe juridice, economice etc.) a unei încăperi, a unei clădiri, a unui oraş etc. Cf. evacua (2, 3). N-au lipsit nici obişnuitele ameninţări cu evacuarea, dacă nu vom scoate bani pentru chirie. VLASIU, A. P. 448. Experienţa din ultimul război mondial ne arată şi ea cum trebuie înţelese evacuările decretate de stăpânire. PUŞCARIU, L. R. I, 330. Odăile lui Saferian se goliră de covoare, icoane, şaluri, mobile încrustate cu sidef, duşumelele rămaseră nude, pereţii aproape goi, ca la o casă în curs de evacuare. CĂLINESCU, B. I. 423. „Roşu, Galben şi Albastru” de curând apărutul roman al d-lui Ion Minulescu împleteşte cu o spirituală vervă confesiunea unui mobilizat la cenzură cu mareele evacuărilor şi revenirii în capitală. PERPESSICIUS, M. I, 18. O trimisese la părinţi într-un sat de lângă Mediaş, după evacuarea Universităţii din Cluj. BENIUC, M. C. I, 124. Asistau la evacuarea legionarilor din prefectura judeţeană, id. ib. 181. De obicei o ţine la moşie, Dar cu zvonurile astea de evacuare a dus-o aseară aici. H. LOVINESCU, T. 269. Chiar dacă va trebui să întârzie cu câteva minute evacuarea, el va asigura totuşi un transport. BELEA, P. A. 69. Jurca organizase o echipă care să asigure evacuarea familiilor de muncitori din cartierul gării. T. POPOVICI, S. 378. Fuseseră chemaţi de dimineaţă, ajutaseră la evacuarea acestei clădiri, instalaseră aici postul de radio şi aşteptau dispoziţiile. BARBU, ş. N. II, 241, cf. DER. A ordonat evacuarea completă a oraşului. CONTEMP. 1972, nr. 1 313, 10/4. Domnea acolo o linişte deplină şi binefăcătoare, cu totul rară în vuietul şi zarva, în panica şi hărţuiala anilor 50, care în Bucureşti însemnau pentru atâţia alţii dintre locuitori evacuări din case. STEINHARDT, J. 194, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Iată ordinul că vine, Ordinul de ivacuară, Să ne treacă-n altă ţară. FOLC. MOLD. I, 583. 3. (Med.) Eliminare din corpul omenesc a unor reziduuri organice; evacuaţie (2). V. excreţie, urinare, defecare, vomare. Cf. evacua (4). Cf. pontbriant, d., costinescu, DDRF, BĂRCI ANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. Excepţie fac hemoragiile toracice, când evacuarea se face în poziţie semişezândă. BELEA, P. A. 103. Prin purgative înţelegem acele medicamente care au proprietatea de a uşura sau de a provoca evacuarea conţinutului intestinal, id. ib. 274, cf. DP. Constipaţie, evacuare întârziată şi insuficientă a conţinutului intestinal. ABC SĂN. 107. Vărsătura, act reflex care constă în evacuarea conţinutului gastric... în afara corpului, ib. 384, cf. 42, 326, DNZ, DN3, MDN. 0 F i g. Ca un purgativ urmat de efectul lui matematic invariabil, lauda, în special cea nemeritată, produce evacuarea întregilor bune voinţe. ARGHEZI, P. T. 264. 4. (Tehn.) Operaţie de îndepărtare a apelor colectate de pe un teren, dintr-o mină etc. Cf. e v a c u a (5). In cazul creşterii apelor se asigură evacuarea apelor prin stăvilare în baraj. ENC. AGR. I, 406. Canale libere (pentru alimentare, evacuare... legătură şi evacuarea apelor catastrofale). NOM. MIN. I, 301. Se foloseşte aparatul... cu alimentare continuă şi evacuare a apei printr-un dispozitiv cu sifon. CHIRIŢĂ, P. 194. Din nefericire s-a crezut că lucrările de îndiguire sunt suficiente şi nu s-a dat destulă atenţie lucrărilor de drenaj şi de evacuare a apelor din incintă. AGROTEHNICA, II, 992, cf. 994, DP, DER. Drumurile şi terasele orizontale prevăzute cu lucrări de evacuare a apelor au suferit mai puţin, în comparaţie cu cele lipsite de astfel de amenajări. SCÂNTEIA, 1970, nr. 8 486, cf. DTT. 5. (Tehn.) îndepărtarea reziduurilor în urma unui proces tehnologic. Cf. evacua (6). Minereul calcinat este scos prin porţile de evacuare B. IOANOVICI, TEHN. 32. Pompe de vid pentru evacuarea aerului din becuri. NOM. MIN. I, 169, cf. PARHON, B. 14/34. Instalaţiile de evacuarea a fontei şi a zgurii. LTR2 VIII, 405. Pompă folosită pentru deplasarea unui gaz sau pentru... evacuarea lui dintr-un spaţiu închis. DP, 525, cf. DL, DM, DER, V. BREBAN, D. G. 6. (Tehn.) Fază din ciclul maşinilor cu ardere internă, în care cilindrul, după efectuarea lucrului mecanic de către piston, este golit de gazele de ardere. Cf. evacua (7). Cf. LTR2, DP. în timpul întâi se continuă baleiajul... pentru evacuarea gazelor de aprindere reziduale şi pentru alimentarea motorului cu încărcătură proaspătă. DP 433, cf. DER, DTT, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., MDN. - Pronunţat: -cu-a-. - Pl.: evacuări. - Şi: (regional) ivacuară s. f. - V. evacua. EVACUAT, -Ă adj. 1. Care a fost supus evacuării (1). Fiind în toamna anului 1916 „evacuat” oficial împreună cu toţi profesorii din Blaj... am avut prilej să cunosc şi că copiez acest Vocabular. DR. V, 553. (Substantivat) Fertilitatea solului din sudul Dunării şi bogăţiile minerale nu ofereau celor evacuaţi posibilităţile înfloritoare din Dacia Troiană. IST. ROM. I, 648. 2. Care a fost supus evacuării (2); părăsit, abandonat. Cf. LM, PONTBRIANT, D. aPersoanele evacuate au fost duse în adăposturi improvizate. 0 F i g. Evacuat de demonii propriei tragedii, poetul s-a închis între zările scunde ale unei umanităţi în care sentimentele aproape au murit. CONSTANTINESCU, S. I, 73. Energiile proaste... vin, vătămate, din insulele de noroi şi putreziciune create de madrepora evacuată de oraşe. ARGHEZI, S. XXXIII, 28. Excesul arzător scobeşte-n mine Tunel de fulgi şi scamă, sacru loc Evacuat... Acum de orice măduvă. DOINAŞ, A. P. 252. 3. Golit, deşertat. Strângerea gunoiului într-un vas acoperit, evacuat zilnic. ABC SĂN. 25. 4. Care a fost supus evacuării (6); eliminat. Una dintre principalele surse de poluare a atmosferei... o constituie gazele evacuate. SCÂNTEIA, 1972, nr. 9 060. - Pronunţat: -cu-at. -Pl.: evacuţi, -te. - V. evacua. EVACUATOR, -OARE adj., s. n. 1. Adj. Care permite sau favorizează evacuarea (3). Cf. LM. Clismele evacuatorii se folosesc atunci când purgativele sunt contraindicate. BELEA, P. A. 226. Tratamentul constă în puncţie evacuatoare. ABC SĂN. 75. Cateterism evacuator, ib. 83, cf. 99, MDN. 2. S. n. Deversor pentru evacuarea debitelor excedentare de apă, aluviunilor etc. Evacuatoarele au ca organe de obturare vane, supape, clape. LTR2 vil, 353, cf. DER, DN3, MDN. - Pronunţat: -cu-a-. - Pl.: evacuatori, -oare. - Şi: evacuatoriu, -ie, adj. - Din fr. évacuateur. EVACUATORIU, -IE adj. v. evacuator. EVACUÂŢIE s. f. 1. (Mii.; învechit) Evacuare (1). Acesta în puterea dreptului protecţiei pretendui de la Ferdinand evacuaţia 1313 EVACUAŢIUNE - 130 - EVADA terilor Ungariei. SĂULESCU, HR. II, 348/24, cf. STAMATI, D., PROT. - POP. N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W., SCRIBAN, D., URSU, T. Ş. 200. 2. (Med.) Evacuare (3). Despre purtarea îngrijitorului bolnavilor pentru tot ceea ce priveşte deosebitele evacuaţii, precum ar fi ieşirea afară, udul, scuipatul. KRETZULESCU, M. 42/16, cf. id. ib. 167/1, STAMATI, D. Intârdzierea evacuaţiei-i căşuna la occipitul (şezut) mari dureri. CALENDAR (1862), 26/21, cf. PROT. - POP. N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W., SCRIBAN, D., URSU, T. Ş. 200, DN3. - Pronunţat: -cu-a-. - Pl.: evacuaţii. - Şi: evaeuaţiune s. f. SCRIBAN, D. - Din fr. évacuation, lat. evacuatio, -onis. EVACUATTÜNE s. f. v. evacuaţie. EVADA vb. I. 1. I n t r a n z. (Despre deţinuţi, prizonieri etc.) A fugi pe ascuns dintr-o închisoare, dintr-un lagăr, de sub pază etc. pentru a scăpa din captivitate. Cf. LM. A evadat de la cazarma vânătorilor. CARAGIALE, O. II, 12, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. A cu patru ani au cercat vreo doi-trei să evadeze... SADOVEANU, O. II, 494. Au evadat ocnaşii, mă! striga Florescu. id. ib. 518, cf. IORDAN, L. R. A. 337, SCRIBAN, D. Mă scoate printr-o uşă subterană, şi eu îi strâng mâna cu febrilitate şi recunoştinţă, ca şi când mi-ar fi dat posibilitatea să evadez din temniţele provizorii ale palatului, pe lângă care m-a condus. MIHĂESCU, D. A. 119. Se auzi că Gavrilcea evadase şi fugise în străinătate. CĂLINESCU, S. 136. Şi Sophia evadează în cele din urmă şi amândoi se refugiază în Elveţia, id. O. XII, 393. în timpul când lagărul funcţiona,- aceste sârme erau electrizate... ca să nu evadeze internaţii. STANCU, R. A. II, 370, cf. DL. Nu cu uşurinţă reuşeşte cineva să evadeze. PREDA, M. S. 31. Ce măsuri s-au luat ca tinerii care au evadat să fie adunaţi? T. POPOVICI, S. 285. Evadase cu o zi înainte de execuţie, id. ib. 511, cf. DM, DN2. Cercel evadează în august 1587. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1, 16. Balan... evadează din închisoare. MANOLESCU, A. N. I, 234. După un alt interval, e iarăşi arestat, evadează şi răpeşte din mănăstire pe propria lui cumnată. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 105, 5/1. Debarcat în Guyana Franceză spre a-şi ispăşi pedeapsa, nu are decât un singur gând: să evadeze, ib. 1971, nr. 111, 32/1. Nu ne deschid uşile şi nu taie gratiile cu pila ca să evadăm. STEINHARDT, J. 227, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR. Evadează şi fuge la Iaroslav, principele Rusiei. ŞA I, 81, cf. V. BREBAN, D. G., D. ENC. O bună parte din discuţii s-au învârtit în jurul lagărului de la Cavnic, de unde a evadat cândva loanid. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 8/2, cf. MDN. După vo trii zâle am evădat din lagăr. izv. XIV, 217. 0 F i g. Stropii de apă încep să se evaporeze numaidecât... Agăţându-se de razele luminii, ei evadează şi îşi iau zborul lăsând în urmă şirurile de cărămizi, ca pe o imensă închisoare părăsită. BOGZA, C. O. 222. Un peşte zburător evadase din borcanul său şi săgetă sala izbindu-se de un perete. CĂRTĂRESCU, N. 158. între volutele sonore ale orgii, cele şase stele ale sfeşnicelor mari şi cele trei vitralii, fantazia sa evadează, se extaziază. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 2, 11/2. ORefl. (învechit, rar) Pogrijindu-i mijlocirile de a se evada... din monastire, grija sa cea mai mare fu de a se duce întru ascuns... la una din frăţiile sale. CALENDARIU (1764), 36/13. 2. T r a n z. (Neobişnuit; complementul indică obstacole, pericole etc.) A evita; a trece peste... Evade focul. LM. (F i g.) Dar puteri neliniştite, ce trăiesc în adâncime, Ar vrea ţănnul să-l evadă, să înnece cu mărime Lumea. EMINESCU, O. IV, 145. 3. Intranz. Fig. A pleca (în mod discret) de undeva pentru a scăpa dintr-o situaţie stânjenitoare, dintr-un anumit anturaj sau dintr-un anumit mediu (2). Cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Nu evadează din cadrul orânduit al vieţii de şcoală şi al vieţii de familie. LOVINESCU, S. viii, 72. Radu nervos, stânjenit, desgustat, vroind să evadeze chiar în clipa asta, căci ştie că nu plăteşte el, pentru că nu are bani şi situaţia asta... îl înnebuneşte. CAMIL PETRESCU, T. II, 91. Auzi... n-a venit să evadeze... a venit să facă aci „o cură de vitamine”, id. ib. III, 102. Se sfârlogea pe banchetă căutând un pretext să evadeze pe culoar. C. PETRESCU, C. V. 15, cf. SEBASTIAN, T. 96. Stam la pândă, să nu ne vadă bătrânii şi la întâiul moment prielnic, ţipând ca sălbatecii, evadam cu Fana în mână, desculţi şi numai în cămaşă, în viscolul ce răsturna zăpada. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. 1,127. Din grădina aceasta nimeni nu simte nevoia să evadeze. SADOVEANU, O. XXI, 198. Câteodată - evada. Evada nu tocmai departe, până la Sebeş sau la Bălgrad. BLAGA, H. 42. Evadează, din casă, pe coridor, id. ib. 130. Tânărul a evadat devreme din mediul familiar. RALEA, S. T. I, 107. Nu vreau să mă duc din patriotism, ci ca să fiu liber şi tare. Trebuie să evadez! H. LOVINESCU, T. 33, cf DL, DM, DN2. Copilul n-avea decât unsprezece ani când a evadat din mâinile Wandei. BĂNULESCU, C. M. 282. Evadase de sub escorta soţului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 18/4, cf. M. D. ENC., DN3, D. ENC., MDN. 4. Intranz. Fig. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „din”) A scăpa dintr-o dificultate de ordin moral; a depăşi o stare sufletească, o mentalitate, o prejudecată etc.; a se sustrage unei influenţe. Tipul evadează, astfel, din existenţa lui obiectivă pentru a se coborî în cadrul unui comentar subiectiv. LOVINESCU, C. VII, 49. Mă simţeam evadat din mine însumi, căzut ca pe un povârniş prăpăstios. CAMIL PETRESCU, U. N. 13. Se va întoarce deseară, condamnat să nu evadeze niciodată din irevocabila mediocritate a celor unsprezece colocatari. C. PETRESCU, C. V. 67. Asistă... la una din minunile acelea când o mie de oameni evadează din mizeria lor ascunsă, din ambiţii şi deşertăciune, din griji vulgare şi din rânjetul fiecărei zile, să se ofere purificaţi de o flacără arzătoare, bucuriei de a admira, id. ib. 250. O explicaţie a preferinţei romanului este nevoia cititorului de a evada din real în lumea iluziilor. CONV. LIT. LXVII, 83. La răstimpuri, păianjenul acesta al cărţii evada din pânza lui de întuneric. I. BOTEZ, ŞC. 120. Evadase complect din el însuşi. TEODOREANU, L. 58. Iţi ofer ocazia de-a evada din tine într-un alt subiectivism, id. C. B. 170. Autorul însuşi... evadează din tragic în comicul uneori chiar vodevilesc. STREINU, P. C. III, 319. Evadăm din sensuri vechi în sensuri noi, obosiţi de tradiţii biruitoare. ARGHEZI, S. XX, 41, cf. id. ib. XXXIV, 230. îndrăzniseră să evadeze din tipare şi să atragă asupra-le ironiile contemporanilor. PERPESSICIUS, M. I, 183. Să evadăm din cuviinţă şi din pravili - îndeamnă câteodat’ din inimă un glas. BLAGA, POEZII, 271. Evadam pe podişurile abstracţiunii şi în văile lumilor posibile atât de scumpe imaginaţiei mele. id. H. 143. Temerar, Einstein evada, prin fapta sa, din pipăirea precaută ce-o cerea ca metodă de cercetare empirismul ştiinţific, id. Z. 144, cf. 323. Voieşte să evadeze din închisoarea nesuferită care e el însuşi. RALEA, S. T. III, 174. Poezia devine astfel o conştiinţă prezentă care, „prelucrând” trecutul, nu evadează de fapt din prezent. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 39, 9/2. Evadează... din opera latin structurată... a lui Eminescu cel puţin doi poeţi români care nu-l secondează, ci i se alătură. Unul este Blaga. ib. 1970, nr. 84, 6/3. Numai cei care se tem de realitate, care vor să evadeze din ea şi care îşi închipuie asta un refugiu al propriei lor izolări mizere, clamează făţarnic că această simbioză necesară ar macula asta, ar degrada-o. CONTEMP. 1972, nr. 1 326, 4/7. Televizond forţează uşi spre lumi imaginate sau chiar imaginare. Prin aceste uşi, evadăm adeseori spre domenii noi, infinite, iar această evaziune reprezintă în mod cert o terapie, ib. 1972, nr. 1 334, 9/1. Totul, pentru noi, este cum să evadăm din camera închisă şi din infernul dialecticei. STEINHARDT, J. 185. Lumea serioasă se duce la cinema ca să evadeze. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 41, 24/1. Cu obrazul înscris în extazul roz-alb, - Evadai din neant. DOINAŞ, A. P. 256. 5. Intranz. A se detaşa, prin mărirea vitezei, dintr-un grup de sportivi angajaţi într-o întrecere sportivă. Dacă vom avea ocazia să şi „ evadăm din pluton ”, nu o să ezităm. SPORTUL, 1972, 1315 evadare - 131 - EVADAT, -Ă nr. 6 933, 1/3. Singurul sportiv care se încumetă să spargă unitatea plutonului [de ciclişti] este un tânăr... Acesta evadează şi reuşeşte să ruleze de unul singur până la întoarcerea spre Posada, ib. nr. 7 080,3/1. - Prez. ind.: evadez. - Şi: (neobişnuit) evâde vb. III. - Din ir. évader. Cf. lat. e v a d o, - e r e. EVADARE s. f. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „din”) Acţiunea de a evada şi rezultatul ei. Cf. DL, M. D. ENC., DEX, DN3. 1. Acţiunea de a fugi pe ascuns dintr-o închisoare, dintr-un lagăr etc. pentru a scăpa de o detenţie sau dintr-o captivitate. Cf. evada (1). Cf. ^SMERITĂ, D. Cred că o evadare a întregii familii regale dintr-o închisoare atât de straşnic păzită e ceva imposibil. CAMIL PETRESCU, T. II, 486. Repeta mereu cuvintele neant, evadare. VLASIU, D. 79. Sublocotenentul iar mă întreabă... despre evadări. SADOVEANU, O. II, 488. N-au cercat condamnaţii evadării id. ib. 487, cf. COD. PEN. R. P. R. 381. Semnele evadării sunt distincte şi dovedesc inteligenţa celui care a fugit sau stă pitit undeva. ARGHEZI, S. XIII, 188. Când o intenţie de evadare i-a fost semnalată, administraţia temniţei este apucată de febrilităţi solemne şi grave. id. ib. 254. In capul ei mijea ideea unei evadări cu ajutor exterior sau a unei fugi de sub escortă în ziua execuţiei. CĂLINESCU, B. I. 526. La toate propunerile Hangerloaicăi de evadare, osânditul strâmbă din nas. id. ib. 534. Binecunoscutul bandit botoşănean,... a făcut o demonstraţie de evadare, revenind după câteva zile în celula sa. BOGZA, A. I. 338. Amestecat într-un plan vast de evadare,... Răutu îşi va pierde favoarea de a beneficia de condiţiile din Turinsc. CONSTANTINESCU, S. V, 16, cf. DL. Tocmai aceşti turnători, datorită poziţiei lor privilegiate în lagăr, organizară o evadare. PREDA, C. I. P. II, 65. Ăştia au plan fin de evadare, id. ib. 117, cf. DM, DN2. Evadarea de sub gratii şi demascarea bruscă a amantului mincinos acumulează imagini palpitante. IST. T. II, 155. Fata asta a vândut 123 000 de cărţi, povestindu-şi evadarea ei din centrul de reeducare unde se afla închisă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 111, 32/2. Risipirea întunericului se dovedi folositoare celor care efectuau evadarea. MAGAZIN IST. 1971, nr. 1, 28. Cei cinci jandarmi, aflaţi pe bord în momentul evadării, fură luaţi prizonieri, ib. 29. Fabrice del Dongo e eroul unor aventuri demne de a figura într-un roman de Walter Scott: deghizări, dueluri, evadări miraculoase. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 15, 29/1. In tren,... Scurtu ne povesteşte cele două evadări ale lui, de pe bac în deltă. STEINHARDT, J. 87, cf. DN3, DSR. Mai este vorba şi de senzaţionalul pe care-l conţine în sine o evadare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 2, 8/1. 0 F i g. Greierii... parcă taie cu un ferăstrău subţire gratiile unei închisori. Poate că pregătesc marea evadare a întregii lumi, în altă planetă. BOGZA, C. O. 397. 2. F i g. Plecare (în mod discret) de undeva pentru a scăpa dintr-o situaţie stânjenitoare, dintr-un anumit mediu (2) etc. Cf. evada (3). Tendinţa de evadare din atmosfera de cercetări „atomistice”... nu e ceva nou. DR. VII, 441, cf. RESMERIŢĂ, D. Năzuinţa lui de aer liber... spiritul de aventură, nu se armonizau nici cu rezerva mea timorată,... nici cu scepticismul meu firesc faţă de orice iniţiativă de evadare. LOVINESCU, M. 16. Găsea într-una clipe de evadare pentru a satisface pe colecţionarul pasionat care era. SADOVEANU, O. XXI, 638. E vorba de exodul ieşenilor spre Bucureşti, de acel fel de evadare din neam. STREINU, P. C. II, 210. Natalia îşi dă seama de tragedia tinerei mătuşi, o consolează şi îi caută o evadare din carcera unei căsnicii înăbuşitoare. CONSTANTINESCU, S. V, 8. La Casina din Sebeş, sau uneori, mai rar,... la Bălgrad, îşi încerca la jocul de cărţi o anumită linie scrisă în palmă, pe care realitatea o dezminţea. Aceasa era forma cea mai de jos a evadărilor sale. BLAGA, H. 43. Nici în vastele lui halucinaţii de evadare nu avusese Ladima o privelişte atât de largă. CAMIL PETRESCU, N. 63. Ce sunt toate bâiguielile astea, misticismele astea de duzină: libertate, evadare, aventurăl H. LOVINESCU, T. 33, cf. DM, DN2. O călătorie reprezintă... o evadare. N. MANOLESCU, C. M. 164. Genul tău de evadare trebuie pus în antiteză... cu beţia şi drogarea. ROMÂNIA literară, 1972, nr. 7, 22/4. OFig. Mirat portarul să vadă la nişte şunci atâta fantezie şi atâta dor de evadare, deschise sacul cu pricina, şi când văzu ce-i înăuntru, îşi făcu cruce. ANGHEL, PR. 133. 3. F i g. Eliberare dintr-o dificultate de ordin moral; depăşire a unei stări sufleteşti încordate, a unei mentalităţi, a unei prejudecăţi etc.; sustragere de sub o influenţă, emancipare. Cf. evada (4). Expresia, devenită posibilă, căpăta pentru el sensul unei evadări. CAMIL PETRESCU, P. 411. Insă această încercare de evadare din obişnuinţă, din cotidian, o găsisem şi la André Gide. CONV. LIT. LXVII, 123, cf. BRĂESCU, A. 180. Căci cerul e îndepărtarea de tine însuţi în vag: e albastrul evadării în spaţiu. TEODOREANU, L. 124. Cuvintele străine... satisfac nevoia de evadare lingvistică a argotizanţilor. IORDAN, STIL. 339. Orice evadare conştientă a ritmului omenesc din cadrele ritmului cosmic este fără întârziere pedepsită. PÂRVAN, I. F. 132. In lipsa idealului şi în doml lui teribil ai nevoie să recurgi la evadări şi surogate. MIHĂESCU, D. A. 244. Oricâtă veritabilă dorinţă de evadare din oficial intra la Pomponescu, funcţiona în bună măsură şi rutina sa de ministru. CĂLINESCU, B. I. 396. Demonicul e ieşirea din sine a divinităţii, o evadare a acesteia din ordinea logică şi morală ce şi-a impus-o. BLAGA, Z. 237. Şi în toate timpurile omul a năzuit spre evadarea din demonism, spre salvare şi emancipare, id. ib. 282. înăuntrul societăţii, operă obiectivă a experienţei generaţiilor, individul arată o tendinţă constantă de evadare din rigurozitatea prescripţiilor clasei stăpânitoare. RALEA, S. T. III, 109. Această stimă pentru tot ce e exterior, simbol al nevoii de evadare din el, a dovedit-o James şi prin faimoasa sa teorie a emoţiei, id. ib. 176. Pretinzând că ar crea o „suprarealitate”, scriitorii ce practică o asemenea pseudoliteratură propagă, conştient sau nu, ideea „evadării din contingent”. V. ROM. martie, 1954, 262. Vizuinea sărmanului Dionis a fost o continuă evadare în regiuni poetice create de dânsul. CONSTANTINESCU, S. I, 63. Evadarea din personalitatea noastră firească e interzisă de o înţelepciune realistă, id. ib. II, 154, cf. V, 296, DL. Matei părea inaccesibil influenţelor, şi-n zona în care credeam noi că ajunsesem nu putea să intervină nici o tulburare. Era marea evadarel H. LOVINESCU, T. 50. Nevoile nesatisfăcute sau reprimate în cadrul instituţiilor determină o evadare compensatorie a tânărului în domeniul timpului liber. CONTEMP. 1972, nr. 1 326, 10/4. Da, pilulele pot da somnul, ori mai îndeosebi somnolenţa ori evadarea prin deconectată nepăsare. STEINHARDT, J. 42. Rămânea un spaţiu... deschis evadărilor posibile într-o lume a imaginarului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 13/2. 4. Detaşarea, prin mărirea vitezei, dintr-un grup de sportivi angajaţi într-o întrecere sportivă. Cf. e v a d a (5). Dintre acţiunile mai deosebite, relatăm evadarea, pe străzile Braşovului, a şase ciclişti. SPORTUL, 1972, nr. 7 079, 3/5. Etapa - în mare parte monotonă, traseul plat în general nestimulând prea mult evadările - s-a decis la sprintul final. SCÂNTEIA, 1972, nr. 9 141. - Pl.: evadări. - V. evada. EVADAT, -A adj., s. m şi f. 1. Adj., s. m. şi f. (Persoană) care fuge pe ascuns dintr-o închisoare, lagăr etc. pentru a scăpa de detenţie, din captivitate. Cf. e v a d a (1). Cf. RESMERIŢĂ, D. Băiatul aprovizionase pe evadaţi cu mâncare şi tutun. BRĂESCU, A. 137. în drumul lui după aer slobod şi lumină nezăbrelită, evadatul ucide tot ce i se împotriveşte. ARGHEZI, S. XIII, 254. Tot acolo erau trimişi şi cei evadaţi de prin închisori. STANCU, R. A. V, 38, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., MDN. OFig. Erau amintirile evadate ale unor fapte care trecuseră prin acel trup şi-l zguduiseră atât. SADOVEANU, O. IX, 168. 1317 EVADE - 132- EVALUARE 2. Adj., s. m. (Persoană) care se sustrage unei influenţe, unei stări emoţionale, unei dificultăţi morale etc. Cf. e v a d a (4). Izvorând din metafizic (D-zeu evadat din sine) demonicul se manifestă în istorie. BLAGA, Z. 243. Un prototip viu al evadaţilor din societate este Jean-Jacques Rousseau. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 24, 13/1. - Pl.: evadaţi, -te. - V. evada. EVADE vb. III v. evada. EVAGÂŢIE s. f. (Teol.; în dicţionarele din trecut) Stare de spirit a unei persoane care nu-şi poate controla gândurile, ideile, fiind considerată ca o lipsă de evlavie. Cf. poen. - aar. - HILL, v. I, 6302/27, COSTINESCU, LM. - Pl.: evagaţii. - Şi: evagaţiune s. f. COSTINESCU, LM. - Din fr. évagation, lat. evagatio, -onis. EVAGATTÜNE s. f. v. evagaţie. EVAGINARE s. f. (Med.) Acţiune prin care se produce la un organ o dilataţie tubulară pentru a^da naştere unui alt organ sau unei alte părţi din acelaşi organ, în timpul dezvoltării embrionare. Cf. DREV. - Pl.: evaginări. - Cf. lat. e v a g i n a r e. EVAGINÂŢIE s. f. (Med.) Proeminenţă patologică spre exterior sau ieşirea în afară a unui organ sau a peretelui unui organ cavitar. Cf. D. MED., NDN. - Pl.: evaginaţii. - Şi: evaginaţiune s. f. ndn. - Din fr. évagination, lat. evaginatio, -onis. EVAGINAŢIIJNE s. f. v. evaginâţie. EVALA inteij. (Turcism învechit) Exclamaţie care exprimă o reacţie de mulţumire sau de uimire, surpriză, admiraţie. Cf. SĂGHINESCU, V. 53, ŞIOI, LXIII. Evala! zise... un turc înalt şi bărbos. SADOVEANU, O. II, 98. - Din tc. evalla. EVALUA vb. i. T r a n z. l. A aprecia valoarea în bani; a stabili preţul. In stabilirea veniturilor normale ale statului pe anul 1857, domnul ministru ne arată că s-a povăţuit, spre a le evalua, cu scăderile şi adaosurile anilor precedenţi. KOGĂLNICEANU, O. IV, 123. Trebuiesc toate evaluate la cel puţin îndoit suma ce o vedem aice. CONV. LIT. XI, 42. Nu va fi prea mult a evalua la 20 milioane franci suma totală a banilor cheltuiţi de români în străinătate, ib. XII, 123. Evaluau preţul lampioanelor şi focurilor de artificii, calculând cât costă. EMINESCU, O. XII, 236, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Respectivii vameşi evaluau mărfurile după cum le convenea. N. A. BOGDAN, C. M. 165, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Înconjurată cu teren mare [fabrica] putea fi evaluată la vreo trei milioane. CAMIL PETRESCU, U. N. 48. Am evaluat împreună despăgubirile la trei mii cinci sute lei. SADOVEANU, O. VII, 144. Căci evaluând Buciumenii 7 milioane şi Iazu Cmcii 3, iar Fundenii şi Mărginenii la un loc 5, datoria Creditului n-ar greva prea mult un fond de 15 milioane, id. ib. VIII, 145, cf. 146. Averea lui Vodă Brâncoveanu... turcii o evaluau la 10 milioane de lei. ARH. OLT. XVII, 281, cf. SCRIBAN, D. A început... să evalueze ce venit i-arputea aduce şantajul respectiv. MIHĂESCU, D. A. 322. Pierderea... a fost evaluată... la 700 000 piaştri. OŢETEA, T. V. 55, cf. DL. îi permite să-şi evalueze fără alte măsurători recolta sa de porumb. PREDA, C. I. P. II, 30, cf. DM, DN". Solul lui Bela III... evaluează venitul anual... la 60 000 de grivne de argint. PANAITESCU, C. R. 232. Ele sunt evaluate însă global, scăzându-se apoi..., câte o cotă. C. GIURESCU, P. O. 70. Cheltuielile necesitate de punerea în aplicare a legii au fost evaluate... la maximum 2 700 000 lei. id. ib. 166, cf. 239, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC,, MDN. ORefl. pas. Suma totală a fondurilor Blajului... după inventurile încheiate se evaluase la 400 000florini. BARIŢIU, P. A. I, 611. Aceste valori mobilière s-au cercetat, numerotat şi evaluat cu ocasiunea facerii statisticii. I. IONESCU, M. 150. Impozitele... se evaluau după numărul lucrătorilor. FRÂNCU - CANDREA, M. 33. 2. A aprecia, a stabili, în unităţi de măsură corespunzătoare, valoarea unei mărimi. Berzelius a supus toate bazele şi toţi acizii la o serie de analize, spre a evalua proporţia de oxigen ce coprind. MARIN, PR. I, XXVll/8. Adesea are cineva trebuinţă a evalua presia aceasta în kilograme. MARIN, F. 65/20. D. Dureau de la Malle evaluează proporţia de sclavi... la 2 312 677 luzi şi proporţia liberă la 2 665 805. ROM. LIT. 98Vil. Conţinutul nu-l putem evalua în termenii actuali, întrucât şi cântarul se va fi schimbat de mult. N. A. BOGDAN, C. M. 172, cf. CADE. Electronii sunt evaluaţi... la a zecea mia parte mai mici decât atomul. ENC. TEHN. I, 96. Să evaluăm aria acestei elipse în coordonate polare. T. V. IONESCU, E. 496. Bugetele acestui principat,... fiind mai cu îngrijire evaluate..., s-au executat de cele mai multe ori cu excedente. ENC. AGR. I, 513, cf. DL, DM, DN2. Formula... ne permite să evaluăm cantitativ informaţia statistică. REV. FIL. 1971, 1 158, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., MDN. 3. A aprecia, a califica, a stabili valoarea, importanta etc. Legile nu ştiu evalua sentimentul ţăranului. ARHIVA, X, 170. întinse mâna scheletică şi, dintr-o lâncedă privire a ochilor cenuşii şi mici,... evaluă individul din faţă ca pe un obiect neînsufleţit şi lipsit de orice interes. C. PETRESCU, C. V. 67. Le evaluăm ca bijuterii într-adevăr vechi şi necunoscute de noi. id. A. N. 326. Mi-a fost de ajuns să-l văd de două ori ca să-l evaluez. TEODOREANU, M. II, 399. Criticul... îi evaluează antologic... opera. CONSTANTINESCU, S. II, 280, cf. DL, DN2. Un ministru de externe în concediu pare o contradicţie în termeni, dacă evaluăm exact nevoia de continuitate a muncii, mai ales într-un asemenea domeniu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 69, 1/1. Numeroasele evadări în imaginar... sunt... o modalitate de a deruta criteriile după care evenimentele vieţii sufleteşti pot fi evaluate, ib. 1970, nr. 85, 8/2. Asemenea mijlocitori pot amplifica, ilustra şi evalua ceea ce primesc de la cercetători. MAGAZIN IST. 1970, nr. 11, 21. Valoarea deciziei depinde... de capacitatea omului de a evalua cu cât mai mare precizie conţinutul faptelor. REV. FIL. 1971, 1 516, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Ne impunem să-i evaluăm poezia cât mai clar. GRIGURCU, C. R. 134, cf. DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., MDN. Nu a apărut încă specialistul, cercetătorul care să evalueze proporţiile dezastrului lingvistic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 9/2, cf. DŞL. - Pronunţat: -lu-a-. -Prez. ind.: evaluez. - Din fr. évaluer. EVALUĂBIL, -Ă adj. Care poate fi evaluat. Cf. alexi, W., DN2, DEX, DN3, DSR, xMDN. - Pronunţat: -lu-a. - Pl.: evaluabili, -e. - Din fr. évaluable. EVALUARE s. f. Acţiunea de a evalua şi rezultatul ei. Cf. DL, M. D. ENC., DEX, DN3. 1. Cf. evalua (1). In privinţa veniturilor, comisiunea roagă pe domnul ministru să se ocupe... de a face o evaluare esactă a proprietăţilor imobile. KOGĂLNICEANU, O. ivh 273. Am luat şi am cercetat toate evaluările bugetare şi încasările. EMINESCU, O. XII, 57. O comisiune care să adune elementele pe care să se poată sprijini o evaluare a sumei de despăgubire. XENOPOL, I. R. XIV, 38. Bugetul nu este numai o evaluare aritmetică, ci un act juridic şi politic. ENC. ROM. I, 514, cf. alexi, W., RESMERIŢĂ, D. Când îţi arde casa, întâi stingi focul şi pe urmă faci cercetări şi evaluări. CAMIL PETRESCU, T. II, 500. O redevenţă de 4 % asupra proprietăţii... ar veni cam 320 000 lei în moneda noastră, la o evaluare de circa 1327 evaluat, -ă -133- EVANESCENT, -Ă 8 milioane. SADOVEANU, O. IX, 329. După evaluările lui Perthusier, Muntenia exportă produse de 9 milioane de lei. OŢETEA, T. V. 45. Arunca câte un Andreescu, Grigorescu ori Luchian într-un fotoliu, întorcându-l cu dosul, ca şi cum ar fi fost un tablou adus spre evaluare. CĂLINESCU, S. 72. Evaluările şi calculele estimative de deviz... se folosesc pentru stabilirea valorilor aproximative ale lucrărilor, ltr2 vi, 290, cf. Der, dm, dn2, dsr. 2. Cf. evalua (2). Găsim însă o evaluare mai precisă a numărului populaţiei în timpul ocupaţiei germane. ARHIVA, I, 137, cf. ENC. ROM. Evaluarea lucrărilor se va face pe baza devizelor şi analizelor tip respective. LEG. EC. PL. 252. Aurica fu încântată de evaluare. CĂLINESCU, E. O. II, 249. Domneşte cantitatea şi deci evaluarea spaţială cu ajutorul numărului. RALEA, S. T. II, 130. Evaluarea rezervelor se face pe secţiuni geologice naturale. LTR2 XIV, 573, cf. DP, DM, DN2. Sondajul-evaluare efectuat în octombrie 1963 a arătat o situaţie mulţumitoare. VÂN. PESC. martie 1964, 3. Preocuparea primqfdială... era evaluarea forţei garnizoanei germane. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 87, cf. DSR. 3. Cf. ev al u a' (3). Trebuie să procedăm la evaluarea sumară a acestei ultime producţii. LOVINESCU, S. I, 286. In evaluarea unei opere de artă consideraţiile etice nu au ce căuta. id. ib. VIII, 234, cf. 24, 165. Literatura noastră a ajuns... în stadiul de a putea fi înfăţişată într-o serie de inventare critice clarvăzătoare, de evoluţie şi evaluări precise. CONSTANTINESCU, S. I, 25. Consumatorul de romane are preferinţe, gusturi şi criterii de evaluare ce fac posibilă existenţa geniilor, id. ib. II, 386. Evaluările literare ale acestor pontifi ai criticei s-au lăsat influenţate de asiduitatea mai intensă sau mai redusă a justiţiabililor. PERPESSICIUS, M. III, 317. Apare şi un nou criteriu de evaluare estetică. RALEA, ST T. I, 233. Cultura noastră e zămislită altfel, încât orice noţiune şi orice evaluare sunt definite prin contrast, id. ib. III, 11, cf. 42. Comentariul vizează evaluarea, într-o formă sau alta, a informaţiilor N. MANOLESCU, A. N. I, 134. Un capitol... va fi dedicat criticii ca domeniu specializat şi conştientizat al procesului de evaluare artistică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 32, 5/4. Esteticul poate să ne fie oferit... împletit cu alte tipuri de evaluare, dar nu-l percepem şi: nu-l gustăm decât dacă ştim să-l izolăm. REV. FIL. 1971, 238. Trebuie... să întronăm un asemenea climat încât nimeni să nu poată zădărnici desfăşurarea evaluării obiective şi drepte. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 13, 5/3, cf. D. ES. în evaluarea fenomenului... trebuie avute în vedere şi alte elemente determinante. MAGAZIN IST. 1976, nr. 9, 41. Faptul că o limbă romanică a păstrat mai mult sau mai puţin caracterele limbii latine nu poate avea nici o importanţă pentru evaluarea originii ei latine. IVĂNESCU, I. L. R. 29. Ideile călinesciene... sunt aplicate cu o remarcabilă dexteritate în trierea şi evaluarea săptămânală a literaturii curente. GRIGURCU, C. R. 15, cf. DSR. Evaluarea care se sprijină pe imagine pare a avea un coeficient mai ridicat de obiectivitate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 18/2. - Pronunţat: -lu-a-. -PL: evaluări. - V. evalua. Cf. fr. e v a 1 u a t i o n. EVALUAT, -Ă adj. Care poate fi apreciat, măsurat, estimat (la o anumită valoare, după o anumită unitate de măsură, după importanţă etc.). Acceleraţiune se numeşte schimbarea evaluată a repejunii unui corp care nu se mişcă în mod uniform. EMINESCU, O. XV, 1 188, cf. M. D. ENC., DEX. - Pronunţat: -lu-at. — PL: evaluaţi, -te. - V. evalua. EVALUATÎV, -Ă adj. Referitor la valoarea, preţul, însemnătatea unui lucru, referitor la o evaluare. Valoarea pe care o acordăm sau o recunoaştem implică procesul unei judecăţi, judecată evaluativă sau apreciativă. REV. FIL. 1971, 235, cf. DN3, NDN. - Pronunţat: -lu-a-. - PL: evaluativi, -e. - Din fr. evaluatif. EVALUATOR s. m. Expert autorizat desemnat să stabilească valoarea unor pagube sau a diferitelor obiecte sau lucruri. Cf. DN3, MDN. 0 (Adjectival) Expert evaluator. ♦ Expert care analizează oportunitatea şi valoarea unui proiect în vederea unei eventuale finanţări. Cf. dexi. - Pronunţat: -lu-a-. -PL: evaluatori. - Evalua + suf. -tor. Cf. fr. e v a 1 u a t e u r. EVALUÂŢIE s. f. (Rar) 1. Evaluare (1). Cf. STAMATl, d. Nici elementele necesarii pentru evaluaţia veniturilor şi cheltuielilor,... nici timpul nu i-a permis d-a se ocupa cu pregătirea unui budget eminamente regulat. KOGĂLNICEANU, O. IVj, 515. Se ridică evaluaţiunea corvelei clacaşilor la 3 072 595 lei pre an. I. IONESCU, M. 146, cf. PROT. - POP., N. D., ENC. ROM., ALEXI, W. Cred... că este bine să inserez... evaluaţiunile referitoare la acest obiect. PĂCALĂ, M. R. 277. 2. Evaluare (2). Linii incomensurabile. Evaluaţia cu apropierea raportului lor. ASACHI, E. III, 14. Să coborâm din vârful triunghiuri lor mari perpendiculara pe basul lor, care este prea trebuincios pentru evaluaţia suprafeţei lor. G. POP, G. 197/8. Dl Letrone, a cărui evaluaţii sunt priimite şi de D. Dureau de la Malle,... dă cifra de 110 000 pentru poporaţia sclavă, şi de 130 000 pentru poporaţia liberă. ROM. LIT. 98 V6. Ministerul de Comerţ a făcut să răsară mai cu seamă plângerile relative la modul arbitrar cu care se fac evaluaţiunile la vamă. EMINESCU, O. XI, 324. Evaluaţiile actuale fondare sunt cu totul minime faţă de veniturile ce realizează proprietarii, id. ib. 411, cf. XIV, 936, ENC. ROM. 3. Evaluare (3). Marile simboluri ale artei sunt, într-un fel, exterioare evaluaţiei morale. VIANU, P. 157. - Pronunţat: -lu-a-. -PL: evaluaţii. - Şi: evaluaţiune s. f. - Din fi*, evaluation. EVALUAŢÎUNE s. f. v. evaluaţie. EVANESCENT, -Ă adj. (Mai ales poetic) Care se pierde, se risipeşte, care dispare sau se estompează treptat; pieritor (4). Toate valorile vieţii, valori morale şi sociale, măriri şi locuri, bani şi onoruri, se estompează şi se degradează în nuanţe evanescente. LOVINESCU, M. 109, cf. id. S. II, 69. Cred că îndărătul tău ai lăsat un miracol, dar nu privi, fiindcă nu sunt, probabil, decât brume evanescente. CONV. LIT. LXVII, 200. Respectivele cazuri... constituesc cea mai evanescentă chestiune a actualităţii. CURENTUL (1936), nr. 2 804, 1/1. Creme evanescente. LTR2, cf. DN2. Le amintea lor ce evanescentă e viaţa. BARBU, S. N. 86. Ceva din scriitura acestei cronici vii - evanescentă şi totuşi perenă - pe care zilnic o produce televiziunea, poartă sigiliul proprietăţii. CINEMA, 1968, nr. 3, XI. înregistrez din lucmri doar senzaţiile, până la urmă evanescente. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 66, 14/1. Aristocratismul se desfăcea aburos, evanescent, ca o rochie de moar spulberată în fâlfâirile unui vânt. CONTExMP. 1972, nr. 1 326, 4/3. Vor să ocrotească o realitate fragilă, ea însăşi tristă, evanescentă. SIMION, D. P. 55. Metafora depărtării... e capabilă să-i sugereze originalitatea şi atmosfera evanescentă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 24, 16/2, cf. DEX, DN3, V. BREBAN, D. G. Edificiul fiecărei cărţi propuse de el fiind concomitent real şi imaginar, angajat în terestru dar evanescent ca umbra unei comete. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 20/1. Este desigur, o formă de implicare a eului liric, care la suprafaţă rămâne divinatoriu, singurul reper stabil al evanescentelor lumi. ib. 1993, nr. 1, 4/3, cf. MDN. - PL: evanescenţi, -te. - Din fr. evanescent. 1333 EVANESCENŢĂ - 134- EVANGHELIC, -Ă EVANESCENŢĂ s. f. Dispariţie lentă; estompare, destrămare treptată. Cerul e cu adevărat exasperant... Te îndeamnă pur şi simplu la evanescenţă. CONV. LIT. LXVII, 4. Un fel de abur transparent dădea pomilor desfrunziţi şi drumurilor aşternute cu frunze roşcate evanescenţa lucrurilor ce se pierd în infinit. CĂLINESCU, S. 643, cf. DN2. O surprinzătoare precizie şi flexibilitate a mijloacelor verbale, puse în slujba unor evocări lirice în care stângăcia, aparenta neîndemânare... se transformă în dulci evanescenţe. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 98, 5/3. Nu vom găsi în scrierile sale nici urmele unei practici caracteristice filozofului de profesie, aceea... a disocierilor verbale subtile până la evanescenţă. REV. FIL. 1971, 1 409. Ori, dacă nu-mi aduc aminte,... mă dau pradă dulcelui delir al evanescenţei. STEINHARDT, J. 13. Mai ales pentru că ştie că va muri este sufletul omului cucerit de atâta evanescenţă şi i se pare lumea în jurul său atât de solidă, id. ib. 308, cf. 341, M. D. ENC. Acel sentiment al perisabilului, al evanescenţei lucrurilor. RL 1973, nr. 51, 15/3, cf. DEX, DN3. Evanescenţa liniei de demarcaţie dintre coşmar şi realitate coşmărească nu provine doar dintr-o premeditare mentală, ci şi din construcţia formală. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 1, 4/4, cf. D. ENC., MDN. - Pl.: evanescenţe. - Din fr. évanescence. EVANGELIÂR s. n. v. evangheliar. EVANGÉLIC, -Ă adj. v. evanghelic. EVANGELICÉSC, -EÂSCĂ adj. v. evanghelicesc. EVANGELICÉŞTE adv. v. evangheliceşte. EVANGÉLIE s. f. v. evanghelie. EVANGELIÉR s. n. v. evangheliar. EVANGELÎST s. m. v. evanghelist. EVANGELISTÂR s. n. v. evanghelistar. EVANGELÎSTIC,-Ă adj. v. evanghelistic. EVANGÉLIU s. n. v. evanghelie. EVANGELIZÂ vb. I v. evangheliza. EVANGELIZÂT, -Ă adj. v. evanghelizat. EVANGELIZATÔR s. m. v. evanghelizator. EVANGHELÉSC, -EĂSCĂ, adj. 1. (învechit) Evanghelic (1). Nimic ce-i făr de D[u]mnezeu nu lucrează de cele ev[an]gh[e]leşt[i] şi ap[o]stoleşt[i] (a. 1765). GCR II, 80/2. Cu D[u]mnezeiască însuflare au spus, ca nişte propoveduitori ai lui H[risto]s şi ispravnici ev[anghe]Ieştilor dogme. MINEIUL (1776), 70vI/17. 2. (Regional) Evanghelist (1). Luca vangelescu. MARIAN, NA. 186. - Pl.: evangheleşti. - Şi: vangelésc, -eâscă adj. - Evanghelie + suf. -esc. EVANGHELÉST s. m. v. evanghelist. EVANGHELÎ vb. IV. T r a n z. A formula, a adresa o imprecaţie. Categorii semantice comune derivatelor mediate în ,,-ui” şi celor imediate în ,,-i” cruci, drăci, dumnezei, evangheli, mămi. SCL 1970, 20. - Prez. ind.: evanghelesc. - V. evanghelie. EVANGHELIAR s. n. Carte bisericească în care sunt cuprinse cele patru Evanghelii (2); tetraevanghel. Am văzut acolo un antic Evangeliar, scris în Ungrovlachia. HASDEU, I. C. I, 145, cf. COSTINESCU, ENC. ROM., BARCIANU. Ştefan cel Mare, poartă, în adevăr, în Evangheliarul de la Humor..., costumul a cărei descripţie urmează. IORGA, C. I. I, 115. Coresi... se şi pare că şi-a tradus Evangheliarele. DR. I, 343. I. Marţian a descoperit un nou exemplar din Evangheliarul lui Coresi tipărit în anul 1561. ib. 344, Cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DN2, DM. Evangheliarele conţin nişte parabole atribuite lui Ioan, Luca, Marcu şi Matei. L. ROM. 1960, nr. 2, 59, cf. SFC III, 148, DER, CIORĂNESCU, D. ET. 3 216. Ultimul produs al acestei tipografii este un evangheliar bilingv, slavo-român, cunoscut... sub denumirea de „Evangheliarul din Petersburg”. L. ROM. 1970, 254. Copierea Evangheliarului a fost făcută de către un român. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 71, cf. D. term. l., l. rom. 1971, 635, M. D. enc., dex, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC. Manuscrisul... este un Evangheliar romano-catolic. L. ROM. 1997, 29, cf. MDN. - Pronunţat: -li-ar. - PI.: evangheliare. - Şi: (învechit) evangeliar, evangelier (enc. rom.) s. n. - Evanghelie + suf. -ar. Cf. fr. e v a n g e 1 i a i r e. EVANGHELE s. f. v. evanghelie. EVANGHELIC, -Ă adj., s. m. (Atestat pentru prima dată în 1679, cf. tdrg3) i. Adj. Care aparţine Evangheliei, care este cuprins în Evanghelie; care emană din Evanghelie, privitor la Evanghelie, care este conform Evangheliei, după Evanghelie. Cf. FL (1838), 51. Evlavia şi moralul evangelic formau temeiul societăţii. ASACHI, S. L. II, 87, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6302/41. Fiecare naţie are o misie evangelică de împlinit pe pământ... pentru realizarea legei lui Dumnezeu. BĂLCESCU, M. V. 5. Ne mirăm că ardelenii, emancipaţi de abia, să nu cunoască principiul evangelic al toleranţei. RUSSO, S. 165. Caritatea evangelică îşi va relua locul ce i se cuvine, id. ib. 185. Era cel mai smerit între toţi, urmând porunca evangelică. NEGRUZZI, S. I, 228. Morala ta cea evangelică. id. ib. 228, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Dar până şi capii bisericelor, până şi predicatorii păcii evangelice... nu strigau. HASDEU, I. V. 215, cf. COSTINESCU, LM. Luna... botează cu o undă luminoasă capul femeiesc al cărui păr, ca în dulcea şi frumoasa istorie evangelică, acoperea picioarele celui iubit. CONV. LIT. XI, 151. Mitropolia Sucevei... a dat razismul evanghelic populaţiilor aservite din Polonia. EMINESCU, S. P. 154, cf. ENC. ROM. Ca bun creştin ce era, le-ndurase pe toate cu-o evanghelică resemnare. SĂM. I, 62, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Sărăcimea pe care o ajută caritatea evangelică este blândă şi recunoscătoare, cum cere Evanghelia. SĂM. VIII, 25. Vă suntem recunoscători pentru evangelica d-voastră îngăduinţă, id. 290. Voiam să adorm printre corolele roşii şi să rămân aşa până în ceasul cuvântului evanghelic. PETICĂ, O. 329. Mila evanghelică este adeseori însoţită de indignare şi de revoltă. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 75. Aceste idei pornesc din creştinism, morala evanghelică, concepută în spirit larg. DR. III, 89. Cântecul său... e totdeauna învelit într-un sentiment de evanghelică iubire de oameni. ARH. OLT. V, 384, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Domna Herdelea, în stilul ei evanghelic presărat cu maxime..., îi spunea toate câte s-au petrecut. REBREANU, R. I, 31. Din tot volumul se degajează o personalitate plină de ea însăşi, vrând să iasă cu toate virtuţile evanghelice, în spate. CONV. LIT. LXVII, 478. Cântări de laudă, aşa zise evanghelice, a căror subiect e luat din Testamentul Nou. CERNE, D. M. I, 148. Nici unul nu scapă un prilej să nu-mi rostească, cu 1353 evanghelicésc, -ească -135- E VANGHELIE glas evanghelic, adevărurile vânătoarei. COCEA, S. I, 2, cf. SCRIBAN, D. însuşi capul bisericii dădea exemplul celor mai grave abateri de la simplitatea şi evlavia evanghelică. OŢETEA, R. 317. Felul acesta de viaţă plină de privaţiuni... i se pare lui conform adevăratei învăţături evangelice. OPRESCU, I. A. IV, 309. Atrage atenţiunea asupra elementelor narative şi dogmatice care s-au adăugat fondului evanghelic. DR. XI, 244. Intr-o locuinţă privată se petrec lucruri contrare vieţii evanghelice. CĂLINESCU, B. I. 513. Idila eminesciană este absolută, de o gravitate evanghelică, id. O. XIII, 337, cf. SCL 1956, 95, DL, DM. In basmele săseşti... cădem în oarecare platitudine amestecată cu moralităţi evanghelice. IST. LIT. ROM. I, 228. Nu am inclus în cercetare textul evanghelic care precede fiecare predică. SCL 1963, 233, cf. CIORĂNESCU, D. ET. 3 216, DN2. Tragicului sublim de pe Golgota evanghelică i s-a substituit un tragic fără măreţie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 85, 4/4. Cea mai extraordinară cugetare citită vreodată, în afara textelor evanghelice. E a lui Kierkegaard. STEINHARDT, J. 165. Textele evanghelice sunt clare. id. ib. 172, cf. 188, M. D. ENC., DEX. în viziunea evanghelică a lui Ion Heliade Rădulescu, asta se traduce prin dorinţa de a înfăţişa „starea adamiană” a omului. SIMION, D. P. 65, cf. alil XXIX, 258, v. breban, D. G. Constituţia este legea evanghelică. MS. XIX, nr. 4, 14, cf. D. ENC. Străduinţa oamenilor scrisului în limba română de a reda evidenţa faptelor, impulsul de a înfăţişa, în loc de a domina materialul faptic... vin... de la scrierile evanghelice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 7, 10/1, cf. NDN. Simplitatea evanghelică dispare sub luxurianţa policandrelor, sub plenitudinea acordurilor orgii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 2, 11/1, cf. MDN. 0 Partea evanghelică = partea stângă a altarului într-o biserică. "Cf. poen. - AAR. - hill, v. i, 63lV9, ENC. rom. 0 (Adverbial) Cf. LM, SCRIBAN, D. a La această provocare a reacţionat evanghelic. 2. Adj. (Despre oameni sau despre organizaţii, instituţii etc.) Care aparţine cultului creştin protestant, care îşi însuşeşte doctrina evanghelică (1). Cf. POEN. - AAR. - HILL, v. I, 6302/41. Iară ceilalţi sânt evanghelici calvini şi luterani. RUS, I. I, 310/8, cf. COSTINESCU, LM. Biserica Evanghelică Luterană de azi a saşilor s-a clădit la anul 1845. TURCU, E. 83, cf. ENC. ROM. Copiii nu ni-i vom putea trimite la şcolile evanghelice. IORGA, P. A. II, 369, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Ministru evanghelic. CADE, cf. SCRIBAN, D. Era pastorul comunităţii evanghelice. OŢETEA, T. V. 323. Catedrală evanghelică. DL, cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G. Alianţa evanghelică. D. ENC., cf. MDN. 3. S. m. Membru al cultului creştin protestant sau reformat şi adept al doctrinei evanghelice (1). Luteranii să numesc evanghelici, ca cum ai zice următorii evangheliei. KLEIN, în ŞA I, 230, Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6302/41, COSTINESCU, SCRIBAN, D., DM, DN2, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., D. ENC., MDN. - PL: evanghelici, -ce. - Şi: (învechit) evangélic, -ă adj. - Din fr. évangélique. EVANGHELICÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit) Evanghelic (1). Privesc numai cătră adevărul cel evanghelicesc, şi cătră credinţa lui H[risto]s (a. 1700). GCR I, 337/30. Dintru care cuvânt evanghelicesc luom pricină astăzi să arătăm... ce zice Evanghelia. ANTIM, O. 164. Am voit ca să ştiţi statul căsătoriilor din început... până la vestirea legii evangheliceşti. MICU, în ŞA I, 539, cf. CAT. MAN. I, 302. Prinţipi de legea evanghelicească... toate mijloacele întrebuinţau spre a face pe naţia românească să primească credinţa helveticească. BOJINCĂ, ap. MAIOR, IST. 32/9, cf. LB. Noroade născute creştine şi hrănite cu învăţături evangheliceşti. MARCOVICI, D. 102/4. Aceia să depărtează de mântuitoarele învăţături ale moralului evanghelicesc. id. ib. 139/6, cf. 264/6, VALIAN, V. 43. Să nădăjduim că şi preoţii..., luând în de-aproape băgare de seamă evangheliceasca doctrină a acestei cărţi, vor voi a se lumina şi ei. NEGULICI, E. I, vn/13, cf. ISER, POLIZU, ALEXI, W., TDRG, SFC I, 114, ALIL XXIII, 158. - PL: evangheliceşti. - Şi: evangelicesc, -ească adj. LB, POLIZU, ALEXI, W. - Evanghelie + suf. -icesc. Cf. ngr. £\) a y y e h k o ţ. EVANGHELICEŞTE adv. (învechit) Conform Evangheliei (1), în spiritul Evangheliei. Cf. poen. - AAR. - hill, v. I, 6302/44, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W., SCL 1963,215. - Şi: evangeliceşte adv. poen. -aar. - hill, v. i, 6302/44, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W. - Evanghelie + suf. -iceşte. EVANGHELIE s. f. 1. Fiecare dintre cele patru scrieri ale Noului Testament care relatează viaţa, învăţătura, patimile, moartea şi învierea lui Iisus Hristos, redactate de către cei patru evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan; carte creştină care cuprinde cele patru scrieri, p. e x t. Biblia; volum (II1) (tipărit sau manuscris) care cuprinde aceste scrieri. V. evangheliar, tretraevangheliu. Mă grăiia cu nuşii de în Ev[an]ghelie (circa 1569-1575). GCRI 15/30. Ce este evanghelia?... Bunăvestire şi veselie de la Tatăl sfânt, Dumnezeu. CORESI, în TEXTE ROM. (XVI), 103. Scoasem sfânta evanghelie, id. în texte ROM. (sec. xvi), 101. Cu ajutoriul lu Dumnezeu, tipărită această sfântă carte „Evanghelie cu învăţătură”. id. ib. 563. Fratele îl chemăm şi-l grăim cel sufletesc, cel ce iaste cu giurământu spre svânta evanghelie. PRAV. LUCACI, 170, cf. CUV. D. BĂTR. I, 198/1. Şi iară zise în Ev[an]gh[e]lie lui Marco (a. 1607). GCR I, 42/30. Că-ş sânt fraţi sufleteşti ce-s pre sfânta evanghelie, când fac frăţie. PRAV. GOV., ap. MURNU, GR. 23. Dumeneca lăsatului cărnii. Evanghelia din Matei într-o sută şi şease capete. VARLAAM, C. 21/8. Ieşindu-i înainte mitropolitul cu toţi preoţii, aducând sfânta evanghelie şi cinstita cruce în mâinile sale. URECHE, L. 93. Uneori să cheamă Ev[an]gh[e]lie una singură; şi aşa să înteleage cartea celor patru ev[an]gh[e]Ieşti. N. TEST. (1648), lr/24. In svâ[n]ta evanghelie zice (a. 1651-1675). GCR I, 193/26. Am jurat cu mănile pe s[văn]ta evanghielie (a. 1652). IORGA, S. D. V, 120. Sfântul apostol evanghelist Luca copiindu-şi sfânta Evanghelie... la mare şi cinstit domn Teofil le-au scris. DOSOFTEI, PS. 5/10. Ioan... pe urma tuturor au scris Ev[an]gh[e]lia (a. 1693). GCR I, 307/26. Sărutând masa cea sfinţită şi evanghelia cea îndumnezeită... închinându-să au îngenucheat. IST. Ţ. R. 4. Patru Ev[an]gh[e]Iii den ceriu ne tună Şi la credinţă pre toţi adună (a. 1703). GCR I, 347/9. Puindu-şi mâinile pre sfânta evanghelie, jurând. CM I, 193. Sfinteli icoane au sărutat şi jurământu acolea cu boierii încredinţându-să, în sfânta evanghelie ca cu Măria Sa în dreptate să ţie. ib. II, 15. Jupânul Gheorghe Maiu... au gătit evanghelia şi cădelniţa şi ni le-au trimis (a 1709). IORGA B. R. 102. Cercând eu pricina acestii minuni ce s-au făcut,... aflu de la tâlcuitorii sfintei Evanghelii, cum-că alta n-au fost fărf numai rugăciunea ce au făcut apostolii. ANTIM, P. 43. Aceasta nu învaţă sfânta Evanghelie, id. ib. 45. Marco... au scris şi Ev[an]gh[e]lia sa (a. 1705). GCR I, 358/33. Poarta a îngăduit misionarilor să cetească evanghelia latinilor ce locuiesc în pomenitele raiele şi în Moldova (a. 1721). IORGA, S. D. II, 96. Au cumpărat o ivanghelie românească (a. 1742). BUL. COM. IST. I, 339. Văşmânte multe au făcut, şi evanghelii scumpe tot cu aur poleite (a. 1760). GCR II, 74/22. Tu ne-ai scris noao prea cinstita ev[anghe]lie. MINEIUL (1776), 107rl/23. Popa, preste firea duhovniciii şi duhului Evangheliei s-au prea înălţat. MAIOR, în ŞA I, 70. Ţâind împreună cu amândouă mâinilie evanghelie înaintea pieptului lor (a. 1805). GRECU, P. 104. I-au poftit... la episcopie, ieşându-le înainte cu litanie besericească, adecă preoţii cu sffânta] evangelie şi cu sfânta cruce. DIONISIE, C. 179. Să nu li se dea bucăţi mari..., psalmi întregi, o evanghelie... să o înveţe de rost. PETROVICI, O. 78/13. Cu gând apostolicesc Evanghelia o citesc (a. 1821). REV. IST. II, 319. Vieţuieşte cu chip împotrivitor 1356 EVANGHELIE - 136 - EVANGHELIE învăţăturilor sfintei Evanghelii. MARCOVICI, D. 446/13. Preoţii nu ştia mai mult decât să citească liturghia, Evanghelia şi alte sfinte cărţi, far-a înţelege ce citesc. F. AARON, 1.I, 161/20. Ne-au dat câte un rând vase bisericeşti de argint şi câte o evanghelie ferecată cu argint (a. 1770). ARHIVA R. I, 357/9. Slovele cu care scriem şi citim sunt împreună cu tălmăcire Bibliei, Evangheliei şi alte cărţi bisericeşti. FM (1847), 6Vl 2. După cetirea 4 Evangheliilor în uliţă, intrând în biserica catedrală, fu urmat de un popor numeros (a. 1846). BARIŢIU, C. II, 326. Evanghelia este cartea libertăţii. RUSSO, S. 182, cf. POLIZU. Se jură... pe această coronă, şi pe evangelia astă deschisă. NEGRUZZI, S. III, 320. Şi noi, tot cu evanghelii Din balconuri predicam. BOLLIAC, O. 192. Să jeluim pe văduvă şi pe orfani..., ţiind în mâinile noastre pline de sânge crucea şi Evangheliul. FILIMON, O. I, 313. Preoţii vor pune evanghelia... în calea lor, pentru ca ei să o calce în picioare. XENOPOL, i. R. XII, 78. Vezi pe acel sipet cartea de Evanghelii a nevestei mele. BARONZI, C. II, 171/2, cf. COSTINESCU, LM. Evangelii slavone scrise în timpul acela în România cu zugrăvituri în miniatură. CONV. LIT. VI, 63. Ideile creştine... au fost lărgite de... aceia cari, în cele dintăi trei veacuri după Christos, au făcut Evangheliile. CONTA, O. F. 401. La uşa bisericii îl întâmpină mitropolitul Maxim cu mai mulţi archierei, purtând crucea şi evangelia. ODOBESCU, S. I, 72. Un singur glas îngână cuvintele de miere, închise în tratajul străvechi evanghelii. EMINESCU, O. IV, 358. In anul 1274... s-au cetit Evanghelia greceşte şi latineşte, id. ib. XIV, 133. II ascultau cu gura căscată parcă le-ar fi citit din Vanghelie. CARAGIALE, O. II, 311. N-ai văzut evanghelii care vorbeşte tocmai dă pă vremea lu Cristos. BACALBAŞA, M. T. 119. Ei mai susţin că... în mânia sa, i-ar fi aruncat mai multe evanghelii, psaltiri şi ceasloave în cap. I. NEGRUZZI, S. I, 17, cf. DDRF. Se îngrijeşte de a-l jura şi pe cruce şi pe evanghelie că i va fi credincios. XENOPOL, I. R. VI, 154, cf. ENC. ROM. Furăm întâmpinaţi de preoţi cu sfintele icoane şi evanghelia. ARHIVA, X, 141, cf. BARCIANU. Evanghelia s-a păstrat într-o copie pe care a reprodus-o Coresi în 1561. IORGA, L. R. 23. Se ajunge apoi la Evanghelie, pe care... Barbu Ştirbei... o numeşte... temei al studiilor, id. C. I. II, 117, cf. TDRG. Dănacul nostru... îşi ia inima în dinţi şi se duce în altar apucându-se de cetit Vanghelia. PAMFILE, 5. T. 167. Nici una din aceste notiţe nu e veche decât anul 1515 când s-a scris evanghelia pentru popa din Sărăcineşti. BUL. COM. IST. I, 124. Preoţii s-au oprit în jurul mesei, acoperită c-o pânză curată de in, au aşezat evanghelia cu scoarţe aurite. LUNGIANU, C. 6. Se găseşte în partea omiletică, nu în Evanghelii. DR. I, 305. S-a adeverit întocmai cuvântul Evangheliei. AN. IST. NAŢ. I, 25. In Evanghelia de la Ioan... ni se spune. DR. II, 619.11 purta pe la toate bisericile,... punându-l să facă mătănii şi să sărute evanghelii. AL. PHILIPPIDE, S. II, 164, cf. RESMERIŢĂ, D. Noul Testament cuprinde întreaga doctrină a lui Christ, conţinută în cele patru Evanghelii şi-n scrierile apostolilor. SEVERIN, S. 55, cf. MINERVA, ŞĂINEANU, D. U., CADE. O singură evanghelie ferecată în argint din 1794... e tot ce este mai vechi şi păstrat. ARH. OLT. X, 125. Miros... de scoarţă de evanghelie veche. KLOPŞTOCK, F. 303. Preotul deschide evanghelia cu scoarţe de argint. TEODOREANU, C. B. 255. Căutăm şi evanghelia cu scoarţe de aur împănate cu smaralde. VOICULESCU, P. I, 199. Preotul ceruse luare-aminte pentru cetirea Evangheliei. SADOVEANU, O. II, 660. Nu poate trece pe la mănăstioară fără să asculte Sfânta Evanghelie, id. ib. XXI, 456, cf. BUL. FIL. IV, 63. Cu „în vremea aceea... ” încep cele mai multe din Evanghelii. PUŞCARIU, L. R. I, 366, cf SCRIBAN, D. Alte mărunţişuri ce s-au mai găsit...: o evanghelie..., 3 leturghii. ARH. OLT. XIX, 151. Sinodul îl întâmpină cu sculele sfinte: evanghelie îmbrăcată în aur..., cădelniţe, trichere. ARGHEZI, P. T. 26. Peizajul semăna cu locul din Evanghelie, în care au ieşit din gropi să-l întâmpine pe Iisus, slăbănogii, id. S. XVIII, 81. Poezia... descinde cu hotărâre din morala creştină şi din ficţiunile cu care „cazaniile” tălmăcesc, împodobindu-le, evangheliile. PERPESSICIUS, M. II, 42. Maior încearcă să arate cu dovezi şi exemple culese din Evanghelie că imperiul duhovnicesc se îndeplineşte. BLAGA, G. 190. Psalmi ori citate din Evanghelie, conţin consilii de sobrietate, smerenie şi pietate. RALEA, O. 78. Popa Şapcă îi şopteşte lui Tell, căutând un text în evanghelia legată în catifea, cu copci de aur. CAMIL PETRESCU, O. II, 182, cf. DL, DM. Trebuie să deosebim cărţile de cult: ' evanghelii, liturghii, molitvenice etc. IST. LIT. ROM. I, 241. Domnii îi puneau să jure pe evanghelie că nu vor fura din banii ce li se încredinţau. STOICESCU, S. D. 220, cf. CIORĂNESCU, D. ET. 3 216. Traducerea Evangheliei de către Coresi. PANAITESCU, C. R. 149. Au pătruns din slavonă în limba română... termeni referitori la slujba bisericească şi la cărţile de slujbă (evanghelie, liturghie, parastas). CL, 1967, 314. Tema în jurul căreia se axează acţiunea dramei religioase Irozii este cea a textului Evangheliei. IST. T. I, 108. Această sfântă şi dumnezăiască evanghelie este cumpărată de sătenii de la mănăstire. C. GIURGESCU, P. O. 226, cf. D. TERM. L. Apare... în 1682 evanghelia îngrijită de Iordache Cantacuzino. L. ROM. 1971, 635. La Facla..., instinctul proprietăţii era adesea combătut cu citate din Evanghelie. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 32. Pesemne că Dumnezeu n-a vrut să mai existe o a cincea Evanghelie. SŢEINHARDT, J. 57. Hristos nu ne apare din Evanghelii numai ca blând, bun, drept, fără de păcat, îndurător, puternic, id. ib. 101, cf. scl 1973, 32, m. d. enc., dex, alilxxx, 389, dsr, drev, SCL 1987,421, V. BREBAN, D. G. Cu evanghelia într-o mână... judecă în conştiinţă. MS. XIX, nr. 4, 13, cf. L. ROM. 1993, 556, D. ENC. O copie după „Evanghelia cu învăţătură” tipărită de Coresi. L. ROM. 1997, 287. Şi-n biserică intra, Evanghelia citea. TEODORESCU, P. P. 42. Ţi-ai purta tu feţia Ca popa vanghelia. RETEGANUL, TR. 173, cf. ŞEZ. III, 193. Vine şi Domnul Dumnezeu Cu vanghelia deschisă, In mână cu făclie-aprinsă. BUD, P. P. 71. Să cetia Vanghelia, Doară dracul ti-a lua. BÂRLEANU, L. P. M. I, 81. Când ţi-o fi ţie mai bine Să vie popa la tine Cetind Evanghelia Doară te-o lua moartea. FOLC. TRANSILV. III, 18. Da pus-ai cina pe masă? Evanghelia mi-o trasă. NUNTA, 16, cf. 61. 0 (în comparaţii) Se crede a fi adevăr ca însuşi Evanghelia. ŢICHINDEAL, ap. ZANNE, P. VII, 2. Eu gazeta d-voastră o citesc ca Evanghelia totdeauna. CARAGIALE, O. VI, 114. Două ^ volume groase şi late cât nişte evanghelii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 108, 7/1. Strângând volumul la piept cu amândouă mâinile ca pe o evanghelie, se gândi. ŢOIU, G. 13. (F i g.) Şi icoanele-au picat Şi sfinţii i s-au strâmbat, Vanghelia-a prins a plânge Şi luminile-a se stinge. BUD, P. P. 11. 0 (în imprecaţii) Mai înjură şi tu..., că eu am obosit, nu mai pot! Biblia, Vanghelia şi Coranull CARAGIALE, o. vii, 464, cf. ŞĂINEANU, î. 118. Te-oi blăstema cu 99 de cruci, cu 99 de vanghelii. MARIAN, NA. 371. El a spurcat, astfel, toate monumentele Parisului... cu adaos de cruci, evanghelii, prescuri şi alte lucruri sfinte, într-o bogăţie de expresie ce contrasta cu obişnuita lui sărăcie verbală. LOVINESCU, M. 128. Patru ore de răcnete şi înjurături, cruci şi răscruci, sfinţi şi evanghelii. IORDAN, STIL. 208, cf. CAMILAR, N. II, 30, T. POPOVICI, S. 361. 0 E x p r. Evanghelie învăţătoare (sau comentată, cu tâlc) = textul Evangheliei însoţit de comentarii şi explicaţii. Această sfântă carte ce se cheamă Evanghelie învăţătoare (a. 1642). GCR I, 98/10, cf. 109/23. Compun cazanii şi evanghelii comentate. RUSSO, S. 73. A-şi pleca (sau a-şi vârî, a-şi pune, a-şi pleca, a-şi băga) capul (sănătos sau zdravăn, teafăr) sub (sau la) evanghelie = a) a se însura. Nu ascultaţi la carii zic...: Cine crede în cruce ca crucea se usucă, sau De ce să-mi plec capul sănătos la evanghelie. PANN, P. V. I, 78/10. După şapte ani Dumnezeu strângând la sine pe scumpa lui soţie, el de-atunci ca mai ba să-şi puie cap sănătos sub evanghelie. GANE, N. III, 163, cf. RF II, 137, SCRIBAN, D. Şi-a pus capul sub evanghelie. ZANNE, P. vil, 2; b) = a-şi cauza, a-şi produce singur neplăceri, încurcături, necazuri. Va să zică cauţi încă o dată să pui cap sănătos sub evanghelie. GANNE, N. II, 70. Erau nebuni să-şi vâre capul zdravăn sub evangheliei VLAHUŢĂ, N. 188, cf. CADE, DL, 1356 evanghelie -137- EVANGHELÎSM OM, DEX. De ce să-mi plec capul sănătos la evangheliei ZANNE, P. VII, 3. Literă (sau cuvânt) de Evanghelie ori litera Evangheliei = lucru sigur, neîndoielnic, care trebuie acceptat întru totul, care nu se poate schimba, modifica etc. Putem crede ca cuvânt de Evanghelie că leşul, Blajul sau Bucureştii au găsit România prăpădităl RUSSO, S. 77. Drept şi bun ca litera Evangheliei, iată cum voim noi să fie caracterul vulgar din drame naţionale. EMINESCU, O. IX, 87, cf. TDRG. Aceste idei vor fi pentru Eliade literă de Evanghelie ori de câte ori va aprecia literatura. DR. III, 25. Ceea ce afirmă el este literă de Evanghelie pentru toţi cei ce îl citesc. CONV. LIT. LXVII, 383, Cf. CĂLINESCU, O. XIII, 218, DL, DM, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G. Nu luăm vorbele sale... literă de evanghelie. ROMÂNIA literară, 1993, nr. 3, 11/1. A-i citi cuiva Evanghelia = a dojeni, a mustra pe cineva. I-a cetit Evanghelia, adică l-a mustrat, l-a probozit pentru şi cu multe de toate. I. CR. III, 174. 2. învăţătura lui Iisus Hristos (despre mântuire şi despre împărăţia lui Dumnezeu), care are la bază viaţa şi faptele lui, aşa cum sunt descrise în Noul Testament. Mai mult nu vreţi vedea faţa mea voi toţi, întru ceia ce îmblaiu şi propovediu ev[an]gh[e]lia. COD. VOR.2 248. Nici aţi ascultat ev[an]gh[e]lie şi scriptura. CUV. D. BĂTR. II, 458/9. Cine-ş va piarde sufletul său pentru mine şi evanghelie acela spăsi-şi-li-va. CORESI, EV. 71. Ştefan propoveduitoriul ev[anghe]liei lu H[risto]s. PALIA (1581), ap. GCR I, 37/14. Şi aşa nu credzut, nice ascultat evanghelia mea cum greieşte. IEUD, 153. Dascălii bişericei îndreptând luminat dumnezeiaşte urmele noastre şi pornindu-le cătră evanghelie. PRAV. GOV., ap. MURNU, GR. 23. Pentru glasul sfintei eva[n]ghelii au trecut sfinţii mucenici prin foc şi printr’ apă. DOSOFTEI, PS. 93/10. Să află împreună lucrătoriu la ev[an]gh[e]lia lui H[risto]s. BIBLIA (1688), [prefaţă] VIII/42. Dzice Hfristojs la evanghelii că, dacă s-ar împuţi sarea, bucăţile cu ce s-ar săra. NECULCE, L. 340. Dumnezeu norocească armele creştineşti cari să bat pentru a lăţirea evanghelia (a. 1694). FN 37. Au luat iar propoveduitorii evanghelii... i-au trimis să propoveduiască lumei buna vestire. ANTIM, P. 3. Stâlpii evangheliei. BV II, 79. Partea dintâi... ne povăţuieşte la credinţa ev[an]gheliei. KLEIN, ap. GCR II, 154/15. Lumina evangheliei au gonit întunerecele necredinţei, şi au strălucit credinţa în lume. MOLNAR, RET. 42/12. împreună cu evanghelia, stând şi învăţând Hristos. GRECU, P. 176. Evangheliei lui Hristos să împotriveşte. MAIOR, în ŞA I, 75. Sion, în Ierusalim,... întru carea mai întâi s-au cuvântat eva[n]ghelia. TEODOROVICI, I. 20/15, cf. LB. De aice şi din Polonia începu a se întinde cuvântul evangheliei şi în Prusia. SĂULESCU, HR. I, 225/6, cf. VALIAN, V. 43, POEN. - AAR. - HILL, V. I, 63179. în evangelie Mântuitorul ne arată legea morală absolută, nemărginită. BĂLCESCU, M. V. 2, cf. ISER, POLIZU, PONBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, II, 658, LM. Preoţimea Evului Mediu explica evangeliul astfel, încât făcea ca popoarele să îngenunche. EMINESCU, S. P. 44. Sublima doctrină a evangeliului au străbătut la Dunăre odată cu legiunile Romei. COLUMNA, IX, 1882, 638, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w. Aceasta e concepţia cea adevărată a evangheliei. SĂM. viii, 24. Acesta este care nu ceteşte scripturile şi nu le face pre cumu-i învăţătura lui Dfujmnezeu şi cum grăieşte sffâjnta evanghelie. PAMFILE, S. T. 98. Primirea evangheliei lui Hristos n-a însemnat o abandonare totală a vechilor datine. AN. IST. NAŢ. I, 33, cf. ŞĂINEANU, D. U. Apostolii predicau evanghelia. SEVERIN, s. 55, cf. CADE. Intelectualii întâmpină o rezistenţă firească în chiar locul de baştină al lui Ion Creangă, spre a se adeveri cuvântul evangheliei. SADOVEANU, O. XX, 226, cf. SCRIBAN, D. îl îndeamnă să dorească a vedea înfăptuit spiritul religios cât mai aproape de spiritul evangheliei. CĂLINESCU, B. I. 333. In Dacia nu s-a auzit cuvântul evangheliei. PANAITESCU, C. R. 96. Care a fost sistemul religios păgân pe care-l dezrădăcinaseră în Dacia creştinii, înlocuindu-l cu credinţa evangheliei? id. ib. 102, cf D. ENC. 3. Fragment sau capitol dintr-o evanghelie (1) citit în timpul serviciului religios; moment al slujbei religioase în care se citeşte din evanghelie. Evanghelie a vameşului şi a fariseului. CORESI, EV. 11. Ascultaţi, fraţi dragi, den învăţătura aceştii evanghelii de astăzi, id. ib. 65. Fraţi dragi ascultaţi sfâ[n]ta ev[an]gh[e]lie (a. 1619). GCR I, 53/30. S-au cetit evanghelii şi molitve la toate patru colţurile zidului cetăţii (a. 1770). ARHIVA R. I, 343/11. Au mers la beserică, şi când cetea evanghelia, iată au sosit de la Iaşi... Antiohi (sfârşitul sec. XVIII). LET. III 194/25, cf. COSTINESCU.. S-a citit în ziua aceea evanghelia asupra fiului rătăcit. SLAVICI, O. I, 57. Ei mai susţin că... s-ar fi încurcat în citirea sfintei evanghelii. I. NEGRUZZI, S. I, 16. In cele din urmă prinsese şi el mai o rugăciune, mai o cântare bisericească, mai scria şi câte-o evanghelie. REV. CRIT. I, 508, cf RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Tocmai trăgeau clopotele de sfânta evanghelie şi mă închinam. REBREANU, R. I, 317. înainte de cetirea evangheliei, trăsura lucitoare cu caii negri se opri în faţa bisericuţei. SADOVEANU, O. II, 658. Găsea... în ea... explicaţiile evangheliilor duminicale, id. ib. XIX, 59, cf. SCRIBAN, D. Arhidiaconul era pregătit în amvon, cu cartea deschisă între două făclii, şi... începu citirea evangheliei. ARGHEZI, S. XII, 92, cf. DM, DL, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC. Ajunge vremea sfintei evanghelii; lumea se pune în genunchi. FURTUNĂ, C. 114, cf. ALR Il/l h 188/848, ib. MN 87, 2 710, ib. mn 100, 2 759, alrm ii/i h 200, ib. h 241. 4. F i g. Text, scriere (considerată) fundamentală; idee revelatoare pentru o doctrină, pentru un crez, pentru un domeniu etc. Condica de daravere fie evanghelia ta. ASACHI, S. L. I, 225. S-a început publicarea... cu volumul de faţă: în el găsim sistemul său politic în întregimea sa şi avem, cum se zice, evangelia şcoalei. MAIORESCU, CR. III, 73. Cu scop de a-şi predica şi răspândi evanghelia sa pedagogică. CONV. LIT. XXII, 425, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Ea este evanghelia eroilor micimei turnaţi în tuş. KLOPŞTOCK, F. 170. In locul religiei transcendentale, ei predică o religie pur raţională... In locul evangheliei resemnării şi smereniei, evanghelia frumuseţii şi a gloriei. OŢETEA, R. 217. Ai putea scrie... o evanghelie locală a negoţului. ARGHEZI, S. XXXIV, 11. Taraba la care serviseră o viaţă întreagă evanghelia viciilor acumulate, id. ib. 128. Este obicei în lumea continentală a se lua drept trăsătură de evanghelie plastica descriptivă a lui El Greco. CĂLINESCU, I. 341. Profetismul din... Zaratustra... e o foarte limpede evanghelie a acestui gând... „voinţa de putere”. BLAGA, Z. 190. De la Rousseau şi Kant până la Ibsen şi Nietzche aceasta a fost evanghelia. RALEA, S. T. III, 8. Evanghelia ce ne lipseşte am dobândi-o cu adevărat pe calea unui limbaj totalmente tehnic. MANOLESCU, A. N. I, 16. Scrisorile lui Van Gogh sunt poate evanghelia cea mai sărăcăcioasă a unei vieţi care n-a avut parte decât de bucuria orfană a artei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 87, 23/1. - PI.: evanghelii. - Şi: (popular) vanghelie, (învechit şi regional) evangelie s. £, evangeliu, evangheliu s. n., (regional) evanghele (alr ii/i mn 100, 2 759/27, 36, 105, 414, 551), ivangele (ib. 2 759/272), ivanghele (ib. 2 759/2), ivanghelie, ivanghilie (ib. 2 759/346), vangelie (ib. 2 759/219, 228, 250), vanghele (ib. mn 87, 2 710/36), vanghilie (ib. 2 710/279, 334), vangile (ib. mn 100 2 759/365) s. f. - Din m. gr. e\)aYY£^ov, slavon. î^&wrum. EVANGHELISÎ vb. I v. evangheliza. EVANGHELISÎRE s. f. v. evanghelizare. EVANGHELÎSM s. n. Atitudine, stare de spirit, mod de gândire insuflat de evanghelie (2); caracter evanghelic, doctrină evanghelică (1). Cf. LM. Iritarea sa e hrănită din misticismul iudaic al Vechiului Testament, evanghelismul însă vibrează din simplitatea candidă care a dominat sufletul subaltern al celor patru 1359 EVANGHELIST - 138 - EVANGHELIZARE pescari, purtători de cuvânt ai Mântuitorului. CONSTANTINESCU, S. I, 68, cf. MDN. - Din fr. évangélisme. EVANGHELÎST s. m. 1. Fiecare dintre autorii uneia din cele patru Evanghelii (2): Matei, Marcu, Luca şi Ioan. De aceasta şi evanghelist Ioan mărturiseşte. CORESI, EV. 4. De Dumnezeu glăsitoriu evanghelist Matei răspunde noao astăzi, id. ib. 46. Sfâ[n]tul M[a]t[ei] ev[an]gh[e]list (a. 1607). GCRI, 42/27. Uneori să cheamă Ev[an]gh[e]lia una sângură; şi aşa să înţeleage cartea celor patru ev[an]gh[e]lesti. N. TEST. (1648) lr/24. D[u]hul Sfânt au îndemnat ev[an]gh[e]liştii şi ap[o]s[to]lii a scrie în limbă grecească (a. 1648). GCR I, 126/3. Sfântul apostol evanghelist Luca copiindu-şi sfânta Evanghelie. DOSOFTEI, PS. 5/10. Zice Matei ev[an]gh[e]list grăind (a. 1678). GCR I, 239/19. Ioan ev[an]gh[e]listul. BIBLIA (1688), [prefaţă] VIII/128. Cele ce s-au lucrat de cei trei ev[an]gh[e]lişti s-au scris (a. 1693). GCR I, 308/4. Cine ar cuteza a călca şi a face silă... să fie blăstămat de Domnul Dumnedzău... şi de patru svinţi evanghelişti (a. 1698). IORGA, S. D. V, 98. Sfi[n]ţii şi iubitorii de adevăr ev [an]gh[e] liştii (a. 1699). GCR I, 331/4. Aşa ne învaţă dumnezeieştii evanghelişti. ANTIM, O. 67. Zice evanghelistul, cum că, umblând Iisus..., întreba pe ucenicii săi, zicând: „Cine-mi zic mie oamenii a fi?”, id. P. 7. Intr-această lună..., pomenirea sfâ[n]tului ap[o]stol şî ev[an]gh[e]list Marco (a. 1705). GCR I, 358/3. Moarte n-au gustat... Enoh şi Ilie şi Ioan eva[n]ghilestul (cca 1750). id. ib. II, 61/8. Apostole sfi[n]te şi ev[a]ngheliste Luco, roagă pre milostivul D[u]mnezeu. MINEIUL (1776) IOT2121. Aceştia sunt acei patru stăpânitori, despre cari scrie eva[n]ghelistul. TEODOROVICI, I.v 15/2, cf. LB. Schimbă sentimenturile şi purtarea sa, zice evanghelistul Luca. MARCOVICI, D. 442/27, cf. POEN. - AAR. - HILL, v. I, 6302/47, ISER, POLIZU. Sânt cinci nichii (scobituri) în perete, în care se află depus Crist şi cei patru evanghelişti sculptaţi. FILIMON, O. II, 146, cf. PONBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Cei patru evanghelişti întorşi cu feţele înspre cele patru părţi ale lumii. EMINESCU, O. XV, 380. De la Matei citire?... Nu vanghelistul, ăsta e altul, e doftor de bătături. CARAGIALE, O. VI, 184. Cetirea Evangheliei a unui singur evanghelist se numeşte „ un stâlp”. MARIAN, î. 223, cf. DDRF, ENC. ROM. Biblia, istoria evangheliştilor si apostolilor nu sunt potrivite, zice Locke, pentru cărţi de lectură. ARHIVA, X, 219, cf. BARCIANU, ALEXI, W. în colţuri se văd evangheliştii, scoşi foarte mult în relief IORGA, C. I. III, 50. Uşa de intrare a bisericii... cu cele patru chipuri energice.,, ale evangheliştilor din colţuri, id. ib. III, 64, cf. TDRG. Şi de la sfinţii patru evanghelişti şi de la doisprezece verhovnici apostoli... care din veac au plăcut lui Dumnezeu. BUL. COM. IST. I, 151, Cf. RESMERIŢĂ, D., MINERVA, ŞĂINEANU, D. U., CADE. D-sa descrie în toate amănuntele manuscrisul din Muzeul Bizantin din Atena... cuprinzând biografiile evangheliştilor. ARH. OLT. XII, 295/2. Sus în naltu cerului... Şede Luca vangilistu. IZV. XIII, 325. Dionisie se ţine după Evanghelia lui Matei, intercalând evenimentele arătate de ceilalţi evanghelişti. GRECU, P. 10. Măria sa trecu la icoana făcătoare de minuni a Maicei Domnului, cea zugrăvită de Luca evanghelistul. SADOVEANU, O. XIII, 34, cf. PUŞCARIU, L. R. II, 353, SCRIBAN, D. Poţi fi poet român, trăind în lumea noastră... şi totuşi să te simţi contemporan în spirit cu Moisi şi evanghelistul Ioan. CONSTANTINESCU, S. I, 137. Tudor Arghezi s-a mărturisit, cum ştim, contemporan în spirit cu evanghelistul, id. ib. 145. De jur-împrejurul meu, evenimentele microscopice se petreceau cu o abundenţă furtunoasă de mare simfonie... ca în pildele evanghelistului. ARGHEZI, S. XV, 9. Patru păstori..., închipuind cei patru evanghelişti, convorbesc în chipul cel mai familiar. CĂLINESCU, I. 233, cf. DL, DM, SFC I, 237, CIORÄNESCU, D. ET. 3 216. Cine au fost evangheliştii sau apostolii. L. ROM. 1964, 154. Nu am luat în consideraţie termenii religioşi mai puţin familiari ca... evanghelist. SCL 1965, 627, cf. M. D. ENC., DEX, ALIL XXX, 389, V. BREBAN, D. G., D. ENC. Patru sfinţi evanghelişti. TEODORESCU, p. p 254. 2. Predicator, propovăduitor al Evangheliei (2); misionar creştin. Deaci întrămu în casa lu Filipu ievanghelistul, cel ce era de cei şapte, şi lăcuimu la dinsu. COD. VOR.2 13710, cf. LM, ENC. rom. Le ard blesteme cerul gurii Când ţi se par duioşi şi trişti, Aştern peste pornirea urii Blândeţe de evanghelişti. GOGA, POEZII, 194. Azi nu mai am nici râs, nici glume, Nici dor de zâmbetul femeii, M-au omorât evangheliştii Şi oamenii şi fariseii, id. ib. 381. S-a putut apropia de perdeaua cântăreţului un evanghelist. CONSTANTINESCU, S. I, 142. Am trăi plutind ca păsările cerului şi aţipi în lumină ca floarea de crin. Cuvintele evanghelistului ar fi adevărate şi pentru oameni, nu numai pentru păsări şi plante. ARGHEZI, P. T. 382, cf. D. ENC. Când ar vrea a fi Mesia,... când ar vrea Doar evanghelist să fie, despre altul a scria. CĂRTĂRESCU, L. 184. 3. (Mai ales la pi.) Membru al unui cult creştin protestant sau luteran, adept al doctrinei evanghelice. V. e v a n g h e 1 i c (3). Acesta fiind nemerit la ţara leşască, şi între slujitori la război umblând,... s-au încleştat cu o samă de evanghelişti. URECHE, L. 161, cf. ŞĂINEANU, D. U. La biserica, - într-o duminică la evanghelişti şi în alta la mitropolia ortodoxă, - n-a observat nimic suspect. SADOVEANU, O. VIII, 156, Cf. ALRIl/lh 192, D. ENC. - PL: evanghelişti şi (învechit şi regional) evanghelişti. - Şi: (popular) vanghelist, vangilist, (învechit) evanghelest, evanghilest, evangelist, evăngelist (lm), (regional) ivanghilist, (ALRIl/lh 192) s. m. - Din slavon. BKdHrgAHCTb, m. gr. e'uayyeXiaTfiq. EVANGHELISTÂR s. n. (Rar) Lista completă a pasajelor şi parabolelor din evanghelie (1) care se citesc în timpul ceremoniilor de cult de-a lungul anului şi care sunt aranjate în funcţie de data sărbătorii de Paşti; carte care cuprinde aceste pasaje, e v a n g h e 1 i a r. Cf. COSTINESCU, D. ENC. - PL: ? - Şi: evangelistâr s. n. - Evanghelist + suf. -ar. Cf.fr. evangelistaire. EVANGHELÎSTIC, -Ă adj. Care se referă la evanghelie (1), care ţine de evanghelie; care se referă la, care este realizat de evanghelici (3). Cf. LM. - PL: evanghelistici, -ce. - Şi: evangelistic, -ă adj. LM. - Evanghelie + suf. -istic. EVANGHELÎT s. m. (învechit) Membru al unui cult creştin protestant sau luteran şi adept al doctrinei evanghelice. V. evangheli st (3). Acesta fiind nemerit la ţara leşască, şi între slujitori la război umblând... s-au încleştat cu o samă de evangheliţi (că el încă n-a fost pravoslavnic). SIMION. DASC., LET. 174, cf. 279. - PL: evangheliţi. - Cf. e v a n g h e 1 i s t. EVANGHELII! s. n. v. evanghelie. EVANGHELIZÂ vb. I. T r a n z. A converti, a atrage la creştinism prin propovăduirea şi predicarea Evangheliei (1). Cf. DLRU, POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6302/45, POLIZU, COSTINESCU, DL, DM, SFC III, 116, CIORĂNESCU, D. ET. 3 216, DN2, DEX, MDN. - Prez. ind.: evanghelizez şi (învechit) evanghelizesc (dlru). - Şi: (învechit) evangelizâ vb. I, evanghelisi (SFC iii, 116) vb. IV. - Din lat. evangelizare, fr. evangeliser. EVANGHELIZARE s. f. Convertire la creştinism; acţiunea de a evangheliza şi rezultatul ei. Ca un apostol şi adevărat episcop îndată s-a apucat de evanghelisire şi de 1366 evanghelizat, -ă - 139 - EVANTAI propovăduire îmblând prin sate şi învăţând norodul. ŞINCAI, HR. III, 270/26, cf. POLIZU, COSTINESCU, LM. Omul caută o evanghelie nouă, sau altfel înţeleasă decât în timpul strădaniei pentru evanghelizare. ARGHEZI, S. XX, 225, cf. NDN. - PL: evanghelizări. - Şi: (învechit) evanghelisire s. f. - V. evangheliza. EVANGHELIZAT, -Ă adj. (Rar) Care este supus evanghelizării; convertit la creştinism. Cf. LM, DEXI. - PL: evanghelizaţi, -te. - Şi: evangelizât, -ă adj. - V. evangheliza. EVANGHELIZATOR s. m. Predicator al evangheliei (1); misionar creştin. Cf. LM, MDN, DEXI. - PL: evanghelizatori. - Şi: evangelizator s. m. - Din fr. evangelisateur. EVANGHILEST s. m. v. evanghelist. EVANTAI s. n. 1. Obiect confecţionat din pene sau din fâşii de hârtie, de pânză etc. pliabile, dispuse radial şi montate pe un mâner, care, prin agitare, produce răcoare, folosit mai ales de către femei; (învechit) apărătoare. însuşi oamenii cei mai înţelepţi, şi ei, oricât s-ar feri, însă au nişte momente... încât numai o lovitură de evântaliu de la femeile lor ar fi îndestul să-i topească. HELIADE, D. J. 9/8. Am văzut nişte evântalii schimbându-se în măciuci în mâinile frumoase, id. ib. 9/11, cf. NEGULICI. Cucoana Caliopi se scoală şi-şi face vânt cu evăntailul. NEGRUZZI, S. III, 65. O ucide cu evăntaliul ei. id. ib. 68. îşi făcea vânt cu un evantail de fluturi. BOLLIAC, O. 217, cf. PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D. Lino, mergi de-mi caută evantailul în budoar. ALECSANDRI, T. I, 294, cf. COSTINESCU. Pe acest timp de călduri teribile, evantaliul.. joacă un mare rol. f(1875), 307, cf. ib. (1882), 205. Apărându-se cu evantaliu. MACEDONSKI, O. II, 16, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Astfel, de la Ştefan sunt ripidele, evantaiile de aur, înfăţişând serafimi cu cele şase aripi desfăşurate. IORGA, C. I. III, 26. începu să-şi facă vânt cu evantail de hârtie. CONV. LIT. XLIII, 403. îşi făcea vânt alene cu evantaiul. HOGAŞ, DR. II, 65. D-voastră, turiştii, zise ea făcându-şi nervos şi repede vânt cu evantaliul, sunteţi nişte oameni nesuferiţi. id. ib. 78, cf. id. H. 109. Cineva, la spatele scaunului, mi-a dat evantaliul. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 15. Evantaiul avea un preţ deosebit din pricina diferitelor iscălituri de la diferitele baluri. REBREANU, I. 139. Ţinând carnetul de dans şi evantaiul,... îşi luă cuvenitul loc pe un scaun. id. ib. 481. Bufonul verde trece cu evantaliul rupt. AL. PHILIPPIDE, A. 54, cf. RESMERIŢĂ, D. Cu evantailul ne apăram de căldură. SEVERIN, S. 123, cf. NICA, L. VAM. 88, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Olimpia se plimba prin casă,... exercitându-se să închidă şi să deschidă evantaiul mare cât o coadă de păun. BRĂESCU, A. 40, cf. 65. O cunoşteam din statuetele ei de alabastru de bronz,... din evantaiele... care au invadat muzeele şi colecţiile particulare ale Europei. COCEA, S. I, 64. Doar dantela unui evantai clătinat îl despărţea de ea. TEODOREANU, M. II, 202. Câţiva muscali cu doi cai aminteau vechiul Bucureşti şi vechiul Iaşi de pe vremea corsetului... şi a evantaiului, id. L. 114, cf. BUL. FIL. V, 20, SCRIBAN, D. Şi cine a făcut toate astea?... Dumneata, cu câţiva metri de mătase, cu o eşarfă de aur, cu câteva crâmpeie de dantelă,... cu un evantail KIRIŢESCU, G. 93. Renoir se gândeşte atunci la alt mijloc de existenţă: la pictura evantaliilor. OPRESCU, I. A. IV, 172. L-am văzut copiind pe Watteau... atunci când picta evantaie, id. ib. 174, cf. 262. Ne gândeam la o găteală nouă, cercei cu briliante, evantalii, coliere de perle. ARGHEZI, S. XV, 118. Nervozitatea se manifesta... prin răcorirea cu un evantai improvizat. CĂLINESCU, B. I. 88. Bătrâna tăia cu foarfecele nişte cartoane moi, din care făcea evantaie, id. S. 203. Gelu luase de pe pian... un enorm evantaliu de dantelă albă. CAMIL PETRESCU, N. 138. Cântăreaţa s-a supărat, şi-a lovit mâna peste degete, cu evantaiul. STANCU, R. A. IV, 244. Trăsuri în care stau cucoane cu evantaie şi umbreluţe. PAS, Z. I, 15, cf. DL. Evantai al miresei moarte, Mâinile cui o să te poarte. ISAC, O. 102, cf. DM, DN2. Şopti pe după evantalii, să nu fie auzită. BARBU, PRINC. 144, cf. 130. Apucă o cutiuţă prelungă, verzuie, şi scoase dinăuntru un evantai. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 114, 18/3, Cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G. în spatele ei, cu turban şi evantai, Balena îşi căra colacii de osânză. CĂRTĂRESCU, N. 245. Ester... îşi adusese... un evantai rabatabil, cu care-şi ascundea jumătatea de jos a feţei. id. ib. 255, cf. D. ENC., MDN. 0 (Ca termen de comparaţie, cu aluzie la forma şi la mişcarea imprimată obiectului) Celelalte două aripi... se strâng ca un evantail CALENDAR (1848), 32/18. Un mare surguciu de pene de struţ răsfirate ca un evantaliu e prins cu un juvaier. IORGA, C. I. I, 123. Mişcându-şi uriaşele-i urechi ca nişte evataiuri, [elefantul] şi-a întins trompa zguduind cu putere gratiile. ANGHEL, PR. 115. Un păun îşi deschise coada ca un evantaliu. ANGHEL - IOSIF, C. L. 9. Porumbii îşi trimiteau obolul compătimirii lor, înclinându-şi evantaiele verzi. KLOPŞTOCK, F. 116. Cu palma făcută evantai aduc fumul spre ei. SADOVEANU, O. IX, 259. îmi place să privesc... dâra sclipitoare lăsată de învârtirea elicelor în mers -un evantaliu imens de-o fină dantelă albă. BART, S. M. 36. Vântul de primăvară îmi aminteşte de întâia femeie, Cum venea şi se împrăştia ca un evantai. CONSTANTINESCU, S. V, 122. Trec unele [păsări] greoaie şi altele iuţi, aripile molcome ca evantaliile. ARGHEZI, P. T. 380. La colţ comuna se răsuceşte ca un evantaliu. id. S. XVII, 30. Şi se ţin după noi scai, formând un fel de imens alai. Nu, mai bine zis, un evantai. SORESCU, U. 58. Apoi oraşe. Unul are forma unui evantai deschis. CONTEMP. 1972, nr. 1 312, 7/4. Tot el ţine şi dă cârma ce e parcă evantaliu. CĂRTĂRESCU, L. 74. Se vedeau... cele două role negre, evantaiul metalic de la mijloc, din care mereu se ridicau litere, id. N. 280. 0 F i g. Şi haina de-albă strălucită stofă Cuprinde-un mijloc mlădiet-gentil, Ce lin se-ndoaie parc-ar sta să culce Sub evantaliu-i ce pluteşte dulce. EMINESCU, O. IV, 203. Dispreţuitor, resfrângâdu-şi udul evantai, îl săgeta păunul. ANGHEL, PR. 95. Azvârle orgile planetei herbe grele De imnuri spre spiralele de stele... Când evantalii latescente trec domol Ca reci comete dincolo de gol. CAMIL PETRESCU, P. 365. Evantaiele fazanilor aştern pe ea luminele de fildeş ale orchideelor din cozi. KLOPŞTOCK, F. 180. Pe faţa mării, se deschidea... un evantaliu imens de spumă albă, dantelată, cu rigle lungi, întinse până la ţărm. BART, E. 101. Norii-n volane marchize Dau evantalii de moarte. CONV. LIT. LXVII, 116. In acest treizeci de ani trecuţi nici unui poet nu i-a mai fost cu putinţă să-şi facă vânt cu evantaliul înstelat al vântului mare. ARGHEZI, S. XXV, 35. Şi-a desfăcut păunul splendorile de-a surda, ale unui evantaliu de iris şi ibrişin. id. P. T. 105, cf. id. VERS. 58. Graţioase pantomime de atmosferă săpate în evantaiuri de epocă... iată ce este volumul d-lui Adrian Maniu. PERPESSICIUS, M. III, 251. Automobilele se opreau în faţa intrării, repezind răpăit dintre roţi, nori de fum, evantalii de sloată şi duduituri. CAMIL PETRESCU, N. 29. Cometa, Parcă şi-a suprapus evantaiul cozii Peste lumina intrinsecă-a Acestui cuvânt. SORESCU, S. 78. Cu mandarinii între evantalii Noi în volute ne rotim egal Când razele-s filtrate de vitralii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 6/4. 0 L o c. a d j. şi a d v. în (formă de) evantai = (care este) în formă de raze (4) răspândite în semicerc; cu dispunere radială. Când a pus piciorul pe roata trăsurii, rochia, desfăşurată în evantai, i s-a ridicat puţin deasupra botinei înalte. IBRĂILEANU, A. 146. [Adela] cu poala rochiei în evantaliu, era acolo jos, pe fondul negru al pelerinei, un bloc de frumuseţi vii şi calde. id. ib. 150. [Toamna] Risipeşte-n evantai Ploi mărunte, Frunze moarte. TOPÎRCEANU, B. 53. Farurile automobilelor prindeau potopirea molatică în evantaiele albăstrii. C. PETRESCU, C. V. 162. Şi mâinile, cu degetele întinse răsfirate în evantai, destăinuiau cu claritate gestul sufletului. TEODOREANU, M. II, 29. Nu e un crâmpei de lac 1370 EVANTAIL - 140- EVAPORA văzut la capătul unei străzi care abia apoi se desfăşoară în evantai de ape. CAMIL PETRESCU, N. 84. îşi rotea coada, desfăşurând-o în evantaliu. SADOVEANU, O. IX, 206, cf. xiv, 503, ENC. AGR. Una din antene este verticală în formă de evantai. ENC. TEHN. I, 206. Aburul îngheţat pe geamăn evantaliu A prins contur fantastic şi s-a făcut vitraliu. CĂLINESCU, L. L. 212. Sunteţi un maestru al echilibrului, putând construi şi pe un metru pătrat, în evantai, id. B. I. 647. Nisipurile Oltului au izbutit să clădească în gura lui un prag larg, împingându-l în formă de evantaliu în apele Dunării. BOGZA, C. O. 402, cf. DL, DM, DN2. Aceste oglinzi stau puţin înclinate, ca să arunce lumina în evantaie pe trotuar. BĂNULESCU, I. 135, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G. Scoici cât casa, resfirate pe nisipe-n evantaliu. CĂRTĂRESCU, L. 59. Era o scoică în formă de evantai japonez, cu sideful trandafiriu, id. N. 214, cf. 118, MDN. (In sintagma) Boltă în evantai = tip de boltă cu formă specifică, lucrată minuţios, care caracterizează stilul gotic englez. Cf. NDN. ♦--Cadru, folosit în special în ţările asiatice, acoperit cu pânză sau hârtie care poate fi suspendat pe plafon sau ţinut cu ambele mâini şi care, prin agitare, produce răcoare. Sirienii cu forme clasici, copilandri prin etate.... Peste masa largă mişcă evantalii de păun. MACEDONSKI, O. I, 104. Saşii mai trimiteau, dar numai ca dar Domnilor, evantalii de pene de păun. IORGA, c. I. I, 119. Veselele mele evantaliuri şi parasoluri japoneze au reluat în posesie tavanul şi păreţii de unde fuseseră excluse. ANGHEL - IOSIF, C. L. 87. Subt evantalii zâmbeau şi şopteau figuri. SADOVEANU, O. VII, 168. Câteva evantalii sprijinite de umerii cucoanelor asudate băteau ca nişte aripi desfăcute. ARGHEZI, T. C. 21. 2. (F i g.) Ansamblu de lucruri diverse (din aceeaşi categorie); varietate. Vasiliad... şedea înfundat în evantaiul lui de cărţi. CĂLINESCU, O. IV, 162, cf. E. O. II, 264. Işvara, Domnul, ne vrăjeşte... cu cea mult mai subtilă şi fermecată a dulceţilor nevinovate ale acestei lumi... ce se desfăşoară pe evantaliul duioşiilor permise. STEINHARDT, J. 266, cf. DN3. Evantaiul artistic tot mai multicolor şi cu o deschidere din ce în ce mai largă, implică mereu noi coordonate estetice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 40, 8/3. Evantaiul problemelor internaţionale discutate la Elisée a identificat multe poziţii similare sau apropiate, ib. 1970, nr. 90, 1/1, cf. 1971, nr. 115, 1/1. Omul alege mereu dintr-un evantai de posibilităţi. SCÂNTEIA, 1972, nr. 9 095. Imaginarul îşi deschide evantaiul de reprezentări. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 24, 16/3. Desemnăm, în mod general vorbind, un evantai larg de posibilităţi, de la Jacques Derrida..., la şcoala sartriană. ib. 1992, nr. 9, 3/2, cf. MDN. - Pl.: evantaie şi evantaiuri. - Şi: evantaliu (pl. evantalii), (rar) evantâil, (învechit) evăntâil, evăntâliu, eventâil (PROT. -pop., n. d.), eventâliu (negulici, antonescu, d., costinescu), (învechit, rar) evântâliu (pl. evântalii) s. n. - Din fr. éventail. Cf. it. v e n t a g 1 i o. - Evantaliu, prin apropiere de vânt. EVANTÂIL s. n. v. evantai. EVANTALIU s. n. v. evantai. EVAPORA vb. I. 1. Refl. (Despre lichide) A se transforma în vapori (la temperaturi inferioare temperaturii de fierbere). V. v a p o r i z a. Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 631730. De să lasă aceasta [apa] să se evaporeze (aburească), apoi rămâne în vas o aşezătură negrie şi răşinoasă. IC. LUM. (1841), 553I/1, cf. NEGULICI. Sânt locuri ce asorb apa cu cea mai mare repejune lăsând-o a se evapora asemenea. BREZOIANU, R. 68/8. Ca să însănătoşeze localul, întrebuinţează... o tigaie pe care face să svaporeze oţetu. id. A. 559/9. Prin fierberea apei se evaporează toate materiile aeroase. FĂTU, D. 14. Apele... se evaporă în căldări de aramă, marin, PR. I, 36/14, cf. STAMATI, D. Soluţia o supunem căldurii sau aerului spre a se evapora apa. BARASCH, I. B. 71/17. Apa se evaporă. MARIN, F. 368/35, cf. PONTBRIANT, D. Geniul [nu este în om] ca un parfum care se evaporă îndată ce se zguduie vasul ce-l conţine. CONV. LIT. II, 582, cf. COSTINESCU, LM. în căldură, are să se evaporeze alcoolul, umplând odaia cu o emanaţiune subtilă. CARAGIALE, O. Vil, 299, cf. DDRF. Apa se evaporează chiar la temperaturi reci, de aceea pânzeturile ude se usucă dacă sânt întinse la aer. PONI, F. 127, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. O căldură de mii de grade... face să se topească toate corpurile solide şi să se evaporeze toate lichidele. CAMIL PETRESCU, p. 399, cf. SCRIBAN, D. Se ţine vasul pe spuză până ce lichidul de la fund s-a evaporat cu totul. ARGHEZI, s. XII, 131. Abia turnate-n cupe, c-un roşu fum imens Evaporate pier. CĂLINESCU, L. L. 172. Când acestea [cărămizile] sunt întinse la soare, stropii de apă încep să se evaporeze numaidecât. BOGZA, C. 0. 222. Apa de precipitaţii... în mare parte se evaporă. CHIRIŢĂ, P. 271. Apa... se evaporă. AGROTEHNICA, I, 140. Să... se adauge apa evaporată. T. V. IONESCU, E. 129. Apa se evapora cât ai clipi. TUDORAN, P. 430. Toate trei sunt lichide care se evaporează foarte uşor. BELEA, P. A. 265, cf. DL, DM, DN2. Spirt care se evaporă, se vaporizează. SORESCU, S. 102, cf. M. D. ENC., SFC III, 11. Apa pusă la fiert pentru ceai se evaporase aproape în întregime. D. R. POPESCU, 1. Ş. 44, cf. DEX, L. ROM. 1974, 263, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU, ALIL XXIX, 316, GL. OLT. 25. 0 F i g. Tirajul scăzuse ca apele unei viroage în luna lui Cuptor, publicitatea şi subvenţiile se evaporaseră. VINEA, L. I, 120. fTranz. fact. (Complementul indică lichide) A face să se transforme în vapori. Cf. COSTINESCU, CADE. A evapora un lichid. SCRIBAN, D. Stropii pornesc în număr de miliarde... O lumină puternică şi fierbinte îi evaporă. BOGZA, C. O. 40. In tubul T introducem întâi o cantitate de eter ordinar, prin care suflăm un curent de aer, care-l evaporă. CIŞMAN, FIZ. I, 388. Evaporăm soluţia. L. rom. 1959, nr. 2, 56, cf. M. D. ENC. 0Re.fi. pas. Metoda... este a se evapora substanţa într-un lichid prin căldură. MARIN, PR. I, XXXVIII/2, cf. DEX, DN3, DSR, NDN. ♦Refl. (Despre secreţii, seve etc.) A se elimina sub formă de vapori. Cele netrebuitoare... să evaporează prin porii pielii. J. CIHAC, I. N. 6/11, cf. ALBINEŢ, M. 64/21. Peria deschide porii şi lasă loc slobod umezelilor să se evaporizeze. PENESCU, M. 18, cf COSTINESCU. Toate sucurile... s-au evaporat şi au lăsat o mumie vegetală îmbălsămată. CĂLINESCU, B. I. 15. OFig. Surâsul i se evapora pe buze, fraged, ca o ceaţă alburie. ARGHEZI, S. XIII, 259. ♦ Refl. şi i n t r an z. (Rar; despre substanţe în stare cristalină) A sublima. [Cadmiul] este de color albiu, foarte moale îndoitori, lesne topitori şi evaporează la topire. J. CIHAC, I. N. 463/26. Deşi solid, camforul se svapoară cu vericare esenţă... Ceea ce mai rămâne din el este partea cea mai puţin volatilă (zburătoare). MAN. SĂNĂT. 98/9. Nu v-am dat astă iarnă câte cinci kgr [de naftalină] de fiecare companie! Ce-aţi făcut cu ea?... - S-a evaporat. BRĂESCU, M. B. 146. [Camforul] E ca o bucată de zahăr care se evaporează. CĂLINESCU, E. O. II, 296. 0 F i g. El şi-a îmbibat carnea cu esenţele sublime, gata de a se evapora instantaneu, ale unui sfârşit de veac. BLAGA, Z. 308. 0 T r a n z. El atunci se compară cu tămâia, pe care o evaporă căldura, şi care ecsală un miros dulce. ARISTIA, PLUT. XLVII2/20. 2. R e f 1. F i g. A se risipi, a se destrăma, a înceta să mai fíe, să mai existe (2). Căzând prizonieră..., condusă în robie la Constantinopole, ea se evaporează din istorie... „Ca o fantasmă”. HASDEU, I. 172, cf. COSTINESCU. Poetul trebuie... să resusciteze în imaginaţiunea auditorului trupul evaporat din vechile concepţiuni de cuvinte. MAIORESCU, CR. I, 15. Nu rămâne decât o umbră care se evaporează (a. 1881). CONTEMPORANUL I, 26. Visul unui imperiu bulgaro-român se evaporase, sâmburul poporului bulgar căzuse pe câmpiile de luptă. EMINESCU, O. XIII, 223. Aceste frumoase calităţi... se evaporau. SĂM. VIII, 45. Intervenind gândirea analitică, poezia S-ar evapora. IBRĂILEANU, S. L. 227, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, 1373 evaporabil, -ă -141- EV AP ORAŢIE CONV. LIT. LXVII, 339. Fantomele coincidenţelor s-au evaporat. SADOVEANU, O. XXI, 272. Mânia i s-a evaporat. SCRIBAN, D. Esenţa farsei s-a evaporat. CONSTANTINESCU, S. II, 54. Am în acest album Un fir de-aur curat, Din părul tău - un fum De mult evaporat. CĂLINESCU, L. L. 114. Panica se evapora repede. BLAGA, H. 149. O fantomă cu dimensiunile pierdute, cu contururile sfâşiate... Privirile lui s-au evaporat, încheieturile i se destramă. ARGHEZI, S. XIII, 256, cf. DL, DM, DN2. Sensurile se preling printre cuvinte, se evaporă pe coridoarele sintaxei. CONTEMP. 1970, nr. 2, 6/1. Substanţa materială se evaporă. SIMION, D. P. 237. Ideile..., abstrase, exprimate nud, se şterg, se evaporă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 15/2. Cât despre Afacerea „Ţigareta ”, ea s-a evaporat simultan cu fumul respectivelor ţigări, ib. 1999, nr. 3, 2/2. O(Rar) Tranz. fact. Rând pe rând purced, evaporaţi de moarte, Toţi cei din jurul meu. CĂLINESCU, L. L. 34. 3. Refl. F i g. (Familiar) A dispărea, plecând pe neobservate; a se face nevăzut. Căzând prizonieră, văduva fericirii sale, condusă la robie, ea se evaporează din istorie. HASDEU, I. V. 172. Muşteriul cu câştigul se evaporase. REBREANU, I. 231. Cârdul de dropii se evaporase. CAMIL PETRESCU, N. 88, cf. DL, DM, DN2. Minerul care mă adusese s-a evaporat fără veste de lângă noi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 105, 19/1, cf. M. D. ENC. Nu l-am mai găsit în colţul lui pe Judecătorul surd, care-şi înghiţise pesemne fursecurile şi ceaiul şi se evaporase. GHEŢIE, în NDU, cf. DEX, DN3, dsr; V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI. - Prez. ind.: evapor şi evaporez. - Şi: (învechit) svaporâ (prez. ind. pers. 3 svapoară) vb. I. - Din lat. evaporare, fr. évaporer. - Svapora < it. svaporare. EVAPORABIL, -Ă adj. (Despre lichide) Care se poate evapora (uşor); volatil. Cf. ALEXI, w., DN , DEX, NDN, NDU. - Pl.: evaporabili, -e. - Din fr. évaporable. EVAPORARE s. f. Acţiunea de a (se) evapora; evaporaţie. 1. Cf. evapora (1). Materiile ce sânt cuprinse în apă se depun în fundul ei... prin evaporarea licvidului ce le cuprinde. COBĂLCESCU, G. 56/10, cf. PONTBRIANT, D. Atmosfera dizolvă în parte corpurile solide... prin volatilizare, lichefiere şi evaporare. CONTA, O. F. 536. Când seceta se prelungea, pădurile... dădeau naştere chiar la ploi prin evaporarea cea mai tare ce se făcea din sânul lor din cauza acelei călduri. CONV. LIT. XI, 16. Sfarea] fiartă se obţine prin evaporarea soluţiunilor ori apelor sărate de izvoare. ENC. ROM. III, 888, cf. ALEXI, w. O cantitate respectabilă de sare de bucătărie... se scotea... prin evaporare din anumite bălţi ori izvoare. N. A. BOGDAN, C. M. 12, cf. ALEXI, W. Apa conţinută în combustibil se transformă în vapori, evaporarea necesitând o cantitate de căldură. IOANOVICI, TEHN. 8, cf. DS. Evaporarea unui gram de apă din conţinutul năduşelei scoate din organism 0,5 - 0,6 calorii. ENC. AGR. V, 694. Instalaţii de evaporare în vid. NOM. MIN. I, 58. Creuzetele de platină sunt folosite... pentru dezagregări prin topire... precum şi la evaporări cu acid fluorhidric. MACAROVICI, CHIM. CANT. 19, cf. LTR, MDT, DT. [Solurile nisipoase] pierd uşor apa prin evaporare. CHIRIŢÂ, P. 146. Evaporarea directă este mai pronunţată. AGROTEHNICA, II, 44. Evaporarea se face cu atât mai repede cu cât temperatura este mai ridicată. CIŞMAN, FIZ. I, 406. Se naşte o scânteie care produce o evaporare. T. V. IONESCU, E. 541. Se numeşte evaporare vaporizarea unui lichid numai la suprafaţa lui liberă. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. II, 120. Viteza de evaporare... e proporţională cu suprafaţa liberă a lichidului. LTR2, cf. DL, DP, DM, DN2. Zăcăminte actuale de [sare]... iau naştere... prin evaporarea acestor ape sărate. DER IV, 305. Evaporarea este o reacţie endotermică, adică necesită pentru producerea ei o cantitate de căldură. ABC SĂN. 353. Se adaugă pe măsura evaporării vin de aceeaşi calitate. C. GIURESCU, P. O. 109, cf. M. D. ENC. 343. Era sarea care îmbâcsise postavul prin evaporarea sudorii. GHEŢIE, în NDU, cf. DEX, DN3, D. MEC., DSR, D. ENC., NDN, 560. 2. Cf. evapora (2). O asemenea evaporare a sensibilităţii este aşadar rezultatul unui fel de educaţii intelectuale. MAIORESCU, CR. 1,164. De aici... acuzarea de pulverizare a formelor, de evaporare în efecte coloristice. OPRESCU, I. A. IV, 290, cf. M. D. ENC. 343, DEX, DN3, DSR. Misterioasa evaporare, în doar câteva minute, a „ortacilor” din Râmnicu Vâlcea... duce la gândul că adevăraţii conducători ai minerilor nu erau negociatori de la mănăstirea Cozia, ci alţii, neştiuţi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 4,2/1. 3. Cf. evapora (3). Fotografia puţin îngălbenită... ne-a rămas în mâini după evaporarea Ideii sau, dacă vrei, a imaginii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 66, 16/3, cf. NDN, 560. - PL: evaporări. - V. evapora. EVAPORAT, -Ă adj. 1. (în dicţionarele din trecut; franţuzism) Care este împrăştiat, zăpăcit, zburdalnic. Cf. COSTINESCU, SCRIBAN, D. 2. Care s-a vaporizat, care s-a volatilizat. Aerul se strică mai degrabă prin multele umezele evaporate. ALBINEŢ, M. 80/12, cf. DSR, M. D. ENC. 343. Am văzut... fluvii evaporate. CĂRTĂRESCU, N. 260. 3. F i g. Care a dispărut. Timpul evaporat din vechile concepţiuni de cuvinte. MAIORESCU, CR. I, 15. îl bucură chipul palid cu ochi ciuruiţi de extaz şi cu dârele surâsului evaporat. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 6/4. - PL: evaporaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) svaporât, -ă adj. SCRIBAN, D. - V. evapora. EVAPORATOR1 s. n. 1. Instalaţie pentru concentrarea soluţiilor prin evaporare (1); vaporizator. Cf. NOM. MIN. I, 180, MDT, DT, LTR2, DP, DN2, DER, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN, DEI, NDU. 2. Subansamblu al unei instalaţii frigorifice în care se evaporă (1) lichidul de răcire, producând frigul. Cf. NOM. MIN. I, 180, DT. Construcţia evaporatoarelor variază într-o măsură mare în funcţiune de destinaţia lor. LTR2, cf. DP, DN2, DER, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN, DEI, NDU. - PL: evaporatoare. - Din fr. evaporateur, germ. Evaporator. EVAPORATOR2 s m. Muncitor calificat care lucrează la evaporator1 (1). Cf. DN2, L. ROM. 1962, nr. 2, 12, DEX, dn3, DCR2, NDN, DEI. - PL: evaporatori. - Evapora + suf. -tor. EVAPORAŢIE s. f. Evaporare (1); (concretizat) vapori. V. e m a n a ţ i e (1). Din mustul cel până la a dousprezecea parte, prin evaporaţie (răsuflare) scăzut se face sirup. DZ 15/10. Toate aceste sânt fenomene a evaporaţii[i] sau aburirii cii fireşti a apelor. AR (1832), 292r/l 9. Evaporaţie: aburirea mărilor. ELEM. G. 101/1. Este... folositoare această evaporaţie prin piele. ALBINEŢ, M. 65/3. Meteorile sânt toate fenomenele câte să lucrează în aer prin electricitate şi evaporaţie. GENILIE, G. 111/8. Toate sânt înrâuriri,a evaporaţiilor subţiate în căldura cea mare. IC. LUM. (1840), 192/7, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 631 !/23. Alăturea... se află şi o baltă, a căria evaporaţii nu pot fi priincioase bolnavilor. CUCIURAN, D. 37/7, cf. PENESCU, PR. 1. Spală şi curăţă adesea poditura... într-o zi uscăcioasă, ca să iuţeşti svaporaţia umidităţii. BREZOIANU, A. 516/22. Forma cristalelor este cu atât mai frumoasă cu cât evaporaţia lichidului s-a făcut mai încet. MARIN, PR. I, XXXVIII/4, cf. STAMATI, D. Apa se resuie astfel la mai mulţi metri, alimentând neîncetat evaporaţiunea mai mult sau mai puţin repede de la 1379 EVAPORAŢIUNE — 142 — EVAZIONIST, -Ă suprafaţă. MARIN, F. 365/17. Ori în ce chip s-ar forma aburul, ori prin fierbere, ori prin evaporaţie la o temperatură oarecare, absoarbe neapărat cuantitatea de căldură latentă, id. ib. 207/23. Evaporaţiunea fluidelor din plante şi din pământ... înlesneşte actul espiraţiunei. BARASCH, B. 11. Tumulii de cenuşa ruinelor încălzindu-se prin arşiţă... corumpea corpurile prin evaporaţiunei infective şi prin resuflarea lor. ARISTIA PLUT. 374/2, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Aceste organe slujesc la... circulaţiunea apelor sub formă de evaporaţiune. CONTA, O. F. 201. Lichidele se pot preface în vapori şi la temperaturi mai gioase decât acele ale fierb erei... Acest fenomen se numeşte evaporaţiune. PONI, F. 127. Factorii cari influenţează asupra transpiraţiei] sânt aceiaşi cari modifică evaporaţiunea. ENC. ROM. V, 695, cf. ALEXI, W. Valorile evaporaţiunii apei sunt cele mai urcate în iulie şi august. PĂCALĂ, M. R. 52, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Prin O arătură adâncă făcută în acest anotimp, se expune un volum mare de sol în aer şi astfel se pierde multă apă prin evaporaţie. ENC. AGR. I, 296, cf. SCRIBAN, D. Un nor..., de îndată ce se înfiripă din evaporaţiuni, cade imediat în ploaie. RALEA, s. T. I, 20. Pierderea apei prin evaporaţie este împiedicată, prin micşorarea suprafeţei de evaporaţie. AGROTEHNICA, II, 53, cf. DEX2, DN3, DCR2, NDN, NDU. ♦ (Rar) Sublimare. Remâne... camforul căpătat prin svaporaţiunea a topirii sale alcoolice. MAN. SĂNĂT. 98/15. - PL: evaporaţii. - Şi: evaporaţiune, (învechit, rar) svaporâţie, svaporaţiune s. f. - Din lat. evaporatio, -onis, fr. évaporation. -Svaporaţie < it. svaporatione. EVAPORAŢKJNE s. f. v. evaporaţie. EVAPORIGRAF s. n. Aparat pentru măsurarea, prin înregistrare, a cantităţii de apă evaporată; evaporimetru înregistrator. Cf. LTR. Se folosesc şi evaporimetre înregistratoare numite evaporigrafe. LTR2 IX, 89, cf. DP, DN3, NDN, NDU. - PL: evaporigrafe. - Din germ. Evaporigraph. EVÂPORIMETRÎE s. f. Măsurare a evaporaţiei de pe suprafeţele de apă şi din sol. Cf. DN3, NDN, MDA. - Din engl. evaporometry. EVAPORIMÉTRU s. n. Instrument folosit pentru măsurarea vitezei de evaporare a apei de pe diverse suprafeţe. Cf. ENC. ROM. Sunt aparate speciale, numite evaporimetre, cu care se poate măsura cantitatea de apă evaporată. AGROTEHNICA, I, 165. în studiul hidrometeorilor se mai folosesc instrumente numite evaporimetre. LTR2 IX, 89, cf. DP, DER, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DCR2, NDN, DEI, NDU. - PL: evaporimetre. - Şi: evaporométru s. f. ENC. ROM. - Din fr. évaporimètre. EVAPORIT s. n. (Geol.) Rocă sedimentară (sare gemă, ghips etc.) care se formează prin evaporarea apei de mare dintr-o lagună, a apei continentale dintr-un lac de deşert sau dintr-o mare închisă pe cale de a seca; rocă salină. De aici denumirea de „evaporite” care se dă acestor roci. GEOLOGIA, 31, cf. NDN, DEI. - PL: evaporite. - Din fr. évaporite. EVAPOROMÉTRU s. f. v. evaporimetru. EVAPOTRANSPIRAŢIE s. f. 1. (Fenomenul de) pierdere a umidităţii solului prin evaporare directă şi prin transpiraţia plantelor. Cf. DN3, D. MEC., NDN, DEI. 2. Cantitatea de apă evaporată parţial prin transpiraţia unui organism vegetal. Cf. DN3, D. MEC., NDN, DEL - Din fr. évapotranspiration. EVAZ vb. I. T r a n z. A lărgi (1) progresiv, spre extremitatea deschisă, cavitatea unui obiect. Cf. SCRIBAN, D., DN2, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., DEI, NDU. - Prez. ind.: evazez. - Din fr. évaser. EVAZARE s. f. Acţiunea de a e v a z a şi rezultatul ei. 1. Lărgire progresivă efectuată la extremitatea (1) unui obiect. Cf. MDT. Evazarea difuzomlui unei turbine hidraulice. LTR, Cf. DT, LTR2, DP, DN2, M. D. ENC. 343, DEX, DN3, D. ENC., NDN, 560, NDU. 2. Partea lărgită progresiv, spre extremitatea deschisă, a unui obiect. Cf LTR, LTR2, DP, DER, DSR, NDU. 0 (Prin extensiune) Nasul... puţin protuberant din faţă, cu nervoase evazări ale subţirilor nări. CĂLINESCU, 0.1,13. - PL: evazări. - V. evaza. EVAZAT, -A adj. (Despre obiecte) Lărgit progresiv către una din extremităţi (1). Ceaşcă evazată. SCRIBAN, D., cf. LTR. în jurul vasului se încolăceau o nimfă şi zbura un ibis, iar pe marginea lui evazată albăstreau rânduri de roze şi romaniţă. ARGHEZI, S. XV, 137, cf. M. D. ENC. 343, DEX, DN3, V. BREBAN, D., NDN, NDU. 0 (Prin analogie) Buzele îi erau groase, senzuale, nasul însă mic, cu nările evazate ca ale unui armăsar. CĂLINESCU, S. 68. ♦ (Despre unele obiecte de îmbrăcăminte sau despre elemente ale acestora) Care are partea inferioară mai largă decât cea superioară. Lola apărea... în pijama albă de crêpe-satin, cu pantaloni marinăreşti foarte evazaţi. CĂLINESCU, O. I, 152, cf. DEX, NDN, NDU. - PL: evazaţi, -te. - V. evaza. EVÂZIE s. f. v. evaziune. EVAZIONÎSM s. n. Atitudine, tendinţă de evaziune (2), manifestată prin înstrăinare, neangajare, evadare din real. Cf. IORDAN, L. R. 313, DER. Evazionism, într-o accepţie curentă, ar însemna tendinţa artei de a evada din realitate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 113, 8/2, cf. DN3. Romanul zis politic se rătăceşte cu bună ştiinţă într-un veritabil evazionism. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 9/4, cf. DCR2, NDN, DEI. - Din fr. évasionnisme. EVAZIONÎST, -Ă s. m. şi £, adj. 1. S. m. şi £, adj. (Persoană) care se sustrage obligaţiilor fiscale. Cf. DL, DM, DN2, SFC I, 127, II, 181, IV, 107. Se purtau perfect normal, cu toate că şi ei lucrau în dublă partidă de evazioniştii fiscali. ŢOIU, î. 323, cf. M. D. ENC., DN3, L. ROM. 1990, 200, NDN, DEI, NDU. 2. S. m. şi £, adj. (Care este) adept al evazionismului. Evazioniştii... întorcând spatele realităţii, ca s-o denunţe, se refugiază în vis. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 127, 10/3. Iată-l pe Isaciuc apărându-i pe evazionişti. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 7, 15/3, cf. NDN, NDU. 3. Adj. (Despre creaţii artistice sau despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă, reflectă evazionismul (1). Aici tendinţa evazionistă a poetului e ceva mai lămurită. v. rom. martie I960, 155, cf. contemp. 1972, nr. 1 324, 4/6, cf. DN3. „Scrisorile”, Călin... ar fi mânate, după socotinţa lui Gherea de aceleaşi tendinţe evazioniste. N. MANOLESCU, C. M. 239. Creştinismul... nu e o simplă şcoală a cinstei, curăţiei şi dreptăţii... ori o terapeutică evazionistă. STEINHARDT, J. 158, cf. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 1, 5/1. - PL: evazionişti, -ste. - Evaziune + suf. -ist. 1392 evaziune -143- EVDEMONIST EVAZIUNE s. f. 1. Evadare (1). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Mă duc la telefon, să dau amănunte despre evaziunea bulgarului... care a evadat. CARAGIALE, O. II, 11, cf. DDRF, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U.5 CADE, SCRIBAN, D. Am evadat din penitenciar... După această evaziune, am fost retrimis, patru ani, la salină. ARGHEZI, S. XIII, 81. Se aştepta ca acesta [prizonierul] să scrâşnească din dinţi, să mediteze evaziuni senzaţionale. CĂLINESCU, B. I. 533. O evaziune care a fost dibuită, în sfârşit. V. ROM. februarie 1955, 237, cf. DL, DM, DN2. Nu e vorba în roman de o evaziune propriu-zisă. N. MANOLESCU, A. N. I, 238., cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR. Orice evaziune e exclusă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 1, 4/2, cf. D. ENC., NDN, DEI, NDU. 2. Sustragere, eschivare de la o situaţie, de la o solicitare etc.; abandonare a unui mediu, a unei ambianţe etc. Cuvintele străine prezintă avantajul noutăţii... şi totodată satisfac nevoia de evadare lingvistică a argotizanţilor, nu mai puţin puternică decât aceea a evaziunii sociale. IORDAN, STIL. 335. O întreagă umanitate măruntă... suspinând sub o povară umilă, nutrind cu timiditate dorul evaziunii. VIANU, A. P. 284. Ca să devii un poet autentic nu trebuie să te laşi stăpânit de ideea evaziunii din realitate. CONTEMP. 1949, nr. 162, 5/5. Bolnavul meu suferea de facultatea evaziunii şi a emigrărilor din sine aiurea şi prin interiorul lui sufletesc de orizonturi. ARGHEZI, S. X, 231. Acesta are nevoie de evaziune în imaginaţie şi senzaţional. N. MANOLESCU, A. N. I, 96. Atitudinea ascultătorului pasiv şi comod, care primeşte concertul... ca pe un mijloc de evaziune spre un tărâm necunoscut. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 66, 27/3. Ar trebui să nu se piardă din vedere că există o forţă - cu două feţe - care se uită la ei şi-i poate vindeca de orice alean răpindu-le orice mijloace de evaziune. STEINHARDT, J. 375. O sursă inepuizabilă de ironie e... spaţiul sacru al evaziunii lirice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 5/1. Gesticulaţia mitică pare mai degrabă o evaziune, o compensaţie a spiritului. SIMION, S. R. III, 363. Această atemporalitate este o formă de evaziune din istorie prin revoltă, românia LITERARĂ, 1992, nr. 5, 5/2, cf. NDN. 3. însuşirea de a fi evaziv (2); lipsă de precizie, de claritate, p. e x t., lipsă de fermitate, de convingere, de siguranţă. Cf. RESMERIŢĂ, D. Viciile... estetice, intelectuale, morale: lipsă de structură şi de valoare, incoerenţă, evaziune, iresponsabilitate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 114, 5/3. 4. (Şi în sintagma evaziune fiscală) Sustragere a unei persoane fizice sau juridice de la obligaţiile fiscale. înţeleşi toţi cu agenţii statului, nimeni nu mai plăteşte. Fraudele directe..., evaziunile fiscale vor nărui statul românesc. CAMIL PETRESCU, P. 241. Se vor scădea datoriile întreprinderilor... izvorănd din evaziuni fiscale sau alte operaţiuni. LEG. EC. PL. 34, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., D. EC. POL. Mari evaziuni fiscale se produc în cazul unor localuri de noapte. RL 1977, nr. 10 306, cf. DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. — Pl.: evaziuni. - Şi: (ieşit din uz) evâzie s. f. DDRF. - Din fr. évasion, lat. evasio, -onis. EVAZIV, -A adj. 1. (Despre oameni) Care are o atitudine vagă, imprecisă. Evaziv se arată Maiorescu şi în ce priveşte idealul poetic. LOVINESCU, S. VIII, 254. Proprietarul... încercase de câteva ori să-mi determine, evaziv şi semidistrat, sugestiunea de care avea nevoie. ARGHEZI, P. T. 94, cf. SFC IV, 107. îşi învăluie munca şi este evaziv, dacă nu obscur, când i se cer precizări. CONTEMP. 1972, nr. 1 325, 2/6, cf. DEI. 2. (Despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă imprecizie, nesiguranţă; vag, neclar. înţelegând pricina care făcea pe ciocoi să răspunză prin cuvinte evazive, reluă vorba. FILIMON, O. I, 168, cf. PONTBRIANT, D. Rezoluţia regelui la cererea aceasta a fost la început evazivă. EMINESCU, O. XIV, 118, cf. ALEXI, w. Toate cuvintele acestea, aşa-zise, în chip evaziv, „ balcanice ”, au o origine... greu de fixat. DR. I, 481, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. A asistat... încurcat de privirea disperat întrebătoare a lui Jef de gesturile evazive ale Corinei. SEBASTIAN, T. 158. El este absolut nesigur şi de aceea dă un răspuns evaziv. IORDAN, STIL. 165, cf. SCRIBAN, D. Boierii... n-au obţinut decât un răspuns evaziv. OŢETEA, T. V. 164. După un cântec, ţiganul făcea câte un semn evaziv către beregată, cu sensul plural: „ Trebuie să o conservăm ”. ARGHEZI, S. XXV, 289. Arhitectul făcu un gest evaziv cu mâna. CĂLINESCU, B. I. 225. Cu un gest evaziv, care ar fi putut să fie un fel de răspuns, căută să se sprijine de pian. CAMIL PETRESCU, N. 132. Umbli cu şiretlicuri. E ceva evaziv în cuvintele tale. VINEA, L. 1,219, cf. DL. Veţi decide dumneavoastră în faţa acestor declaraţii evazive. PREDA, C. I. P. II, 18, cf. DM, DN2, SCL 1963, 211, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G. Un soi de lasă-mă să te las, un gest evaziv şi defetist determină multe din reacţiile, mai bine spus din pasivităţile lor. românia LITERARĂ, 1993, nr. 7, 12/3, cf. NDN, DEI, NDU. 0 (Adverbial) Postelnicul Andronache... când era întrebat în cauza aceasta, răspundea evaziv şi mai mult prin gesturi. FILIMON, O. I, 114. El însă a răspuns evaziv. MAIORESCU, D. II, 56. Credem că nu ni se va răspunde evaziv sau prin acuzarea că ţinem seama de ceea ce spune o foaie discreditată ca „N. fr. Presse”. EMINESCU, O. X, 438. După oameni să nu te iai niciodată1, zise Gavrilescu evasiv. REBREANU, I. 62, cf. RESMERIŢĂ, D. Disperarea pe care o simţi... îl făcu să răspundă evaziv. AL. PHILIPPIDE, S. II, 135, cf. CADE. Fireşte, răspunse poetul evaziv, absent. LOVINESCU, M. 216. Puciu aprobă evasiv. C. PETRESCU, O. P. II, 21. Ipsilanti răspunde evasiv. OŢETEA, T. V. 244. Filip, redevenit grav, zâmbi evaziv. CĂLINESCU, S. 307, cf. DL. Răspunse evasiv. T. POPOVICI, S. 76, cf. DM, DN2, SCL 1963, 211, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. - Pl.: evazivi, -e. - Din fr. évasif. EVAZIVITÀTE s. f. Caracter evaziv; atitudine evazivă. Cu drept cuvânt se-ntreabă deci un ziar dacă această evazivitate a diplomaţiei române e născută din nesiguranţa întâmplărilor. EMINESCU, O. IX, 248, cf. MS. 1580, nr. 1/45. Nu de evazivitate şi de toleranţă poate fi etichetată această analiză, ci de frontalitate şi de spirit critic acut. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 128,15/2, cf. NDN, NDU. - PL: evazivităţi. - Evaziv + suf. -itate. EVANTAIL s. n. v. evantai. EVANTALIU s. n. v. evantai. EVĂNGELÎST s. m. v. evanghelist. EVCOLIE s. f. (Grecism învechit) Confort; comoditate. Să poată a-şi ave şi epitropia săvârşirea trebuinţei la lucrare mai cea evcolie (a. 1793). GÂLDI, M. PHAN. 184. Cuviincioasă fiind cererea dumnealui clucerului, ca una ce priveşte atât la discolie, cât şi la afcolie (a. 1811). id. ib. - PL: evcolii. - Şi: afcolie s. f. - Din ngr. eütcoMoc. EVDÉMON s. m. (Grecism învechit) înger. Ca a amageilor ce mai de frunte invetiatură... este, în inima pe cacodemonul, iara în faţa pe evdemonul să poarte. CANTEMIR, IST. 267, cf. GÂLDI, M. PHAN. 184, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 323, cf. 355, SCL 1996, 61, cf. tdrg3. - PL: evdemoni. - Din ngr. E\)ôalp,a)v. EVDEMONÎE s. f. v. eudemonie. EVDEMONÎST s. m. v. eudemonist. 1403 EVDIOMETR - 144- EVENIMENT EVDIOMETR s. n. v. eudiometru. EVDIOMETRÎE s. f. v. eudiometrie. EVDOXIS subst. v. ecdosis. EVECŢIE s. f. v. evecţiune. EVECŢIUNE s. f. (Astron.) Inegalitate periodică în mişcarea Lunii, deviere a orbitei lunare, provocată de forţa de atracţie a Soarelui. Cf. ENC. ROM., DN2, DEX, DN3, D. ENC., NDN, DEI, NDU. - PL: evecţiuni. - Şi: evecţie s. f. D. ENC. - Din fr. evection. EVEMERÎZM s. n. v. euhemerism. EVENEMÂNT s. f. v. eveniment. EVENEMENT s. n. v. eveniment. EVENÎ vb. IV. Refl., intranz. (în dicţionarele din trecut) A se produce, a se întâmpla. Cf. PONTBRIANT, D., LM, ALEXI, W. - Prez. ind.: evenesc. - Din lat. evenire. EVENIMÂNT s. n. v. eveniment. EVENIMENT s. n. 1. întâmplare, fapt (remarcabil) de o importanţă deosebită pentru un individ sau pentru o colectivitate umană; ceea ce se întâmplă, ceea ce are loc. V. întâmplare, lucru. Mari avenimente vrednice de a fi povestite. HELIADE, D. C. 238/2. Apoi eroul începe a vă nara... în formă de episod, evenimentele ce s-au întâmplat înaintea debutului, id. D. J. 3/15. Istoria Moldovei, ce-i plină de evenimente interesante, e ţesută cu acele ale popoarelor învecinate, cu care se afla în relaţiuni politice şi sociale. ASACHI, S. L. II, 31. Celelalte evenimente ce urmară după bătălia de la Călugăreni... sânt descrise cu puţină osebire de cronicele ce avem. MAGAZIN IST. I, 259/10. Cine ştie ce bucurie, ce bine poate produce o suferinţă trecătoare, dacă o considerăm ca legată într-o catenă infinită de evenimente? LAURIAN, F. 146/8, cf. NEGULICI. Propunerea de a o lăsa să se ducă la Noua-Orleans a fost în casă un evenimânt neauzit. CODRESCU, C. I, 236/1, cf. STAMATI, D. Gătirea unei familii boiereşti de ţară era un eveniment serios. RUSSO, S. 19. Unde munţii sânt acoperiţi de păduri, se întâmplă mai rar asemenea evenimente. BARASCH, M. II, 34/19, cf. id. I. F. 13/2. Toate aceste însă nu ar fi produs a lui scăpare, deacă un eveniment mai însemnătoriu nu ar fi întrerupt astă scenă. CALENDAR (1854), 95/2. A mai venit de atunci un eveniment cu mult mai tăietoriu în negoţiaţiunile aceste care paralisese intenţiunea... conferinţei vieneze. TELEGRAFUL (1854), 3 Vl 5. Intr-un timp aşa de scurt, ce de evenimente născute, ce de speranţe înşelate... în ţara noastră! TIMPUL (1856), nr. 1, 1 Vl7. A fost un eveniment mare represintarea aceasta ce s-a dat la 12 mai 1664. CONCORDIA, 192/68. Evenimentul fu în timpul secerişului. ARISTIA, PLUT. 257/29. O mişcare foarte grabnică pare că ţi-ar vesti un ce nou, un evenement. ROM. LIT. 246, 2/27, cf. POLIZU. Ştii tu de câte ori lepăd condeiul din mână până ce nimeresc ceea ce trebuie să zic asupra unui eveniment despre care am auzit sau la care am asistat? GHICA, S. 85. Casa lui,... înainte de acest eveniment, era frecventată numai de oameni ce veneau să implore vreo favoare. FILIMON, O. I, 114, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D. Un singur evenement face să trăiască în istorie numele acestui somnoros Neron. HASDEU, I. V. XVII. O vizită neprevăzută anunţă totdeauna un eveniment. BARONZI, I. G. 568/28, cf. id. I. L. IV, 199/7. Această întâlnire este cel mai mare eveniment intelectual al timpului nostru. CONV. LIT. IV, 183, cf. COSTINESCU, LM. Adevărul artistic este un adevăr subiectiv şi el nu prescrie niciodată d-lui... de a face câte o poezie din toate evenimentele d-sale private. MAIORESCU, C. I, 82. Istoria românilor este destulă dovadă ca să constate nenorocitele evenimente care necontenit au suferit românul. LĂCUSTEANU, A. 8. Când vede o stea căzând şi după aceea un om murind, crede că evenimentul dintâi a produs pe cel de al doilea. CONTA, O. F. 352. Moartea lui... au fost privită ca un eveniment fericit pentru popoarele apăsate ale imperiului. CONV. LIT. XI, 1. Revoluţiunipeste revoluţiuni, ucideri şi mazilii în cele mai-nalte regiuni ale guvernului otoman; iată o succesiune de evenimente care... ameninţau o conflagraţiune generală a Orientului. ODOBESCU, S. III, 415. Demnitand cel mai înalt al administraţiunii... îi aduse la cunoştinţă importantul eveniment. EMINESCU, O. XIV, 122. A ştiut să prevestească cu atâta siguranţă atâtea şi atâtea evenimente mari. CARAGIALE, O. I, 322. S-a încercat a se arăta ce imensă înrâurire pot să aibă lucrurile cele mai mici în aparenţă asupra existenţei şi viitorului naţiunilor şi asupra celor mai mari evenimente ce se pot produce. MACEDONSKI, O. IV, 25. Mai prevesteşte ţarca şi schimbarea timpului şi a unor evenimente. MARIAN, O. II, 57. Nimeni n-a găsit vreo probă indirectă a evenimentului unei creaţiuni speciale (a. 1889). ARHIVA I, 289, cf. DDRF. Izbânda contra dacilor fu privită ca un mare şi însemnat eveniment. XENOPOL, I. R. I, 121, cf. ENC. ROM., BARCIANU. Vorba asta „natura şi raţiunea de a fi a unui popor” spune mult, atunci când o minte adâncă... caută legătura ascunsă a evenimentelor mari cu firea poporului. D. ZAMFIRESCU, î. 55, cf. ALEXI, w. Sânt însă unele aluzii la evenimente istorice... care nu se potrivesc cu această dată. IORGA, I. L. I, 140. Compilatorul recurge la „Izvodul” lui Miron numai după ce povestise evenimentul. BUL. COM. IST. I, 196. Au manifestat bucurie pentru evenimentele culturale sau politice. DR. I, 430. Se întâmplase un eveniment extraordinar: murise... deputatul circumscripţiei. REBREANU, I. 273. Evenimentele zguduitoare... l-au însoţit. AN. IST. NAŢ. I, 44. Gustul literar de astăzi înclină mai mult către evenimentul trăit. AL. PHILIPPIDE, S. III, 37, cf. RESMERIŢĂ, D. Scrisorile ei... - raport de fiecare zi al vieţii ei fără evenimente, din oraşul de provincie. IBRĂILEANU, A. 52, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. O aplicare... a acestui fel de a studia comparativ evenimente... se face... apropiind lupta de la Posada de aceea de la Sempach. ARH. OLT. X, 89. Subliniau acest simplu fapt divers ca un eveniment însemnat şi ca o revendicare legitimă a viitorului. LOVINESCU, M. 122. Apropierea unei stele de alta e un eveniment de o raritate aproape neimaginabilă. CAMIL PETRESCU, P. 397, cf. id. N. 151. Simţea o irezistibilă atracţie pentru toate evenimentele mondene: baluri şi înmormântări, serate şi premiere, recepţii şi vernisagii. C. PETRESCU, C. V. 177. Moş Nicu, epitropul nostru, a hotărât... dată fiind însemnătatea evenimentului, s-o ducă la bal. BRĂESCU, A. 40. Evenimentul acesta n-a impresionat pe nimeni. SAHIA, S. A. 41. îmi explică cum sub fiecare eveniment literar se ascunde câte o întâmplare adevărată. A. HOLBAN, O. I, 17. Prin prezenţa lui la bară, procesul devine un eveniment. TEODOREANU, C. B. 283. Le venea unora ideea să se oprească la jumătatea unui cuvânt, interesându-se deodată despre cel mai mare eveniment al zilei. SADOVEANU, O. IX, 142. Aşteptase mereu ceva nou, o întâmplare, un eveniment care să-i schimbe traiul. BART, E. 240. Afirmă în felul său că „ distanţa ” faţă de evenimentul reflectat e mai propice chiar reflectării creatoare. STREINU, P. C. III, 92. Aflarea şi formularea unei legi fonetice trecea drept un eveniment de mare importanţă. PUŞCARIU, L. R. I, 3, cf. id. ib. 326, 421, id. L. R. A. 26, SCRIBAN, D. Evenimentele istorice, fiind prin însăşi natura lor perisabile, pot fi puse la trecut. VIANU, A. P. 35. Momentul decisiv care va mai schimba purtatul pămlui este evenimentul cel mai important din viaţa unei fete: căsătoria. APOLZAN, P. I. 104. Poetul surprinde agonia unui condamnat, ca pe un eveniment singular. CONSTANTINESCU, S. I, 77. Un asemenea număr de corbi se poate vedea foarte rar şi era pentru mine un adevărat eveniment. DOMBROVSKI, P. 41. Un eveniment caracteristic... este inaugurarea 1414 eveniment - 145 - EVENIMENT unui mare local de bancă. ARGHEZI, P. T. 121, cf. 149. îşi închipuise când îşi văzuse articolul tipărit că, cu acest eveniment simbolic, începe pentru el o existenţă nouă. CĂLINESCU, E. O. I, 266. A fost un eveniment volumaşul acela. PERPESSICIUS, M. I, 94. Detaliile dramatice şi sfâşietoare ale evenimentului treceau patetice din cărţile de şcoală în sufletele concetăţenilor saşi şi în ale noastre. BLAGA, H. 48. Hardy nu e indulgent cu oamenii pe care-i creează. Evenimentele sunt, de obicei, mai tari ca dânşii. RALEA, S. T. I, 121. Evenimentul cel mai de seamă era arestarea supusului turc. STANCU, R. A. V, 24. Le cerea să nu participe la acel mare eveniment. BENIUC, M. C. I, 35. Doreşte să se întâmple un eveniment senzaţional, extraordinar. H. LOVINESCU, T. 257. Evenimentele din primăvara anului 1907 au avut un puternic răsunet în literatura momentului. V. ROM. martie 1957, 7, cf. DL. Uneori... evenimentele mai mici sunt mai neclare şi par chiar mai dramatice decât acele mari. PREDA, R. 18. Serbarea ce se dădea... marca un eveniment. T. POPOVICI, S. 8, cf. 195, cf. DM, URSU, î. L. II, 264, DN2. Cu acea putere de vibraţie la toate marile momente de emoţie colectivă, pe care anii nu i-au alterat-o, Alecsandri cinsteşte acest eveniment în ciclul intitulat „Ostaşii noştri”. IST. LIT. ROM. II, 470. O istorie a limbii în care rostul şi valoarea fiecărui eveniment petrecut în viaţa poporului să fie aşezat la locul ce i se cuvine ar trebui precedată de istoria aprofundată a tuturor aşezărilor de pe teritoriul în care se vorbeşte. COTEANU, S. E. 56. Acest eveniment a avut semnificaţia unei ridicări a multor oameni. STOICESCU, C. S. 20. Cronica lui Miron Costin nu este numai o înşiruire de evenimente istorice, ci şi o galerie de portrete. IST. LIT. ROM I, 402. A tălmăcit Nea Florea evenimentul. SORESCU, L. L. I, 110 .Au îmbrăţişat cauza războiului văzând în el un eveniment de o covârşitoare importanţă. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1, .12. Columna e exactă din punct de vedere cronologic şi diferitele evenimentele (sacrificiu, cuvântări către armată, consilii de război, construiri de castre, marşuri, bătălii etc.) se desfăşoară pe columnă conform ordinii lor reale. H. DAICOVICIU, D. 220. Hainele astea, lucrate de câţiva ani, le pun rar şi numai în aşteptarea unui eveniment de seamă. BĂNULESCU, I. 143. Evenimentul avea loc într-un mediu cultural evoluat, în care astfel de spectacole nu au un caracter neobişnuit. IST. T. I, 32. Evenimentul capătă, mai ales în conjunctura actuală, semnificaţii sporite. ROMÂNIA LITERARĂ, 1968, nr. 1, 3/3. Nici un eveniment nu poate fi stabilit cu precizie în timp. N. MANOLESCU, A. N. III, 131, cf. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 38, 8/2. Se petrecuse în ştiinţă un eveniment de o semnificaţie uluitoare. T ianuarie 1969, 101. Nu prea intră în tradiţia cronicii, la noi, să formuleze fără rezerve elogiul cuvenit evenimentului teatral. CONTEMP. 1970, nr. 2, 4/3. Perspectiva autorului este hotărât aceea a naratorului atotştiutor şi atotstăpân, dirijând evenimentele şi evoluţia interioară a personajelor pe traiectorii ce nu~i pot rezerva vreo surpriză. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 85, 8/2. Au vreo legătură cu un eveniment răsunător petrecut în viaţa politică a Ţării Româneşti? MAGAZIN ist. 1970, nr. 11, 15, cf. sportul 1972, nr. 6 952, 1/4. M-am hotărât să „povestesc ” evenimentele mai importante petrecute în viaţa celui mai vechi teatru al ţării. T ianuarie 1972, 19. Propunerea constituie un eveniment excepţional. E un prilej ce nu trebuie scăpat. STEINHARDT, J. 112. Ochii satului urmăresc fermecaţi sosirea saltimbancilor, nescăpând nici un amănunt al evenimentului, crohmălniceanu, l. r. ii, 143, cf. M. D. ENC. S-a produs un eveniment economic important în viaţa micii Românii de la sfârşitul secolului trecut. CIOCULESCU, C. 72, cf. DEX. Nici un eveniment personal sau istoric nu e scutit de astfel de intruziuni. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 9/3. însemnările le făcea... numai când credea că se petrecuse un eveniment vrednic de a fi consemnat. ŢOIU, G. 18, cf. DN3, D. PSIH. Evenimentul cu urmările cele mai dezastruoase... îl constituie invazia hunilor. IVĂNESCU, I. L. R. 66, cf. LEX. MIL. A fost un eveniment pasionant. GRIGURCU, C. R. 44, cf. V. BREBAN, D. G. Cartea... rămâne un document important pentru acest eveniment. MS. 1988, nr. 1/49. Drumurile până la tanti Aura şi zilele petrecute acolo mi se păreau nişte evenimente miraculoase. CĂRTĂRESCU, N. 200, cf. SCL 1993, 211, D. ENC., NDN, DEI. Publicitatea a creat, cu alte cuvinte, un tip de eveniment care a atras reacţii prompte ale spectatorilor, mai degrabă dintr-un soi de mondenitate, decât din receptare pur artistică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 1, 16/2, cf. ndu. ♦Spec. Accident (de circulaţie). Cf. DCR2, NDN. 2. (La pl.) Totalitatea împrejurărilor care determină, la un moment dat, schimbarea unei stări de fapt. Evenimentele timpurilor păstraseră aceste trei principate. BĂLCESCU, M. V. 90. Până aici a fost vorba de... a şti evenemintele care s-au trecut înaintea noastră. BREZOIANU, I. 221/24. Activitatea lui au avut influenţă pătrunzătoare asupra mersului evenimentelor. BARIŢIU, P. A. II, 30. Am asistat ca un simplu spectator la evenimentele acestei ţări. RUSSO, S. 200. E gata a se ruina când se pregătesc evenimentele grozave. BARASCH, M. I, 11/6. Au nu săntem noi şi acum tot acel popor rusesc despre a cărui vitejie dau aducere aminte evinemintele a. 1812? TELEGRAFUL (1854), 672/50. Oare evenementele astea din urmă... să fie realizarea acelor promisiuni ale tale? HASDEU, I. V. 197. In urmă vom vorbi despre evenimentele a cărora descriere va face obiectul acestei istorii. BARONZI, I. G. 4/10. Eu [trăiesc] fără alt scop decât a urma regúlele generale cele mai aspre despre viaţă şi a lăsa altfeliu un liber curs evenimentelor. CONV. LIT. IV, 218. El avea de gând să vie la Paris ca să-mi citească un lung articol asupra oamenilor şi evenimentelor din 1848. ALECSANDRI, S. 157. Nu am încetat d-a observa cursul evenimentelor şi mai ales a celor ce ne ating mai de aproape (a. 1878). BARIŢIU, C. II, 234. Acest manuscris e destinat să facă a se înlătura evenimentele ce pot naşte din memoriile nobilului diplomat. CONV. LIT. XI, 238. A ştiut să profite de ocaziunile priincioase ce evenimentele îi prezentau. ODOBESCU, S. III, 438. Demersul următor al evenimentelor pe pământul româno-bulgar dovedeşte... totala lipsă de înrâurire şi deplina împingere la o parte a elementului român în regatul Asanizilor. EMINESCU, O. XIV, 153, cf. CARAGIALE, O. VII, 66. Evenimentele desfăşurate... ştiute sânt istorice. REV. IST. 1,219. Aceste evenimente poate te vor fi emoţionat fiind copil. CONV. LIT. XXII, 46. Radu Mihnea... se duce la Rusciuc de unde să aştepte desfăşurarea evenimentelor. XENOPOL, I. R. VI, 18. Imitaţiunea... trebuie să introducă elemente noue în mersul evenimentelor (a. 1899). ARHIVA, X, 6. Când un boier... însemna într-o condică evenimentele contimporane pentru sine... n-avea nici un motiv să-şi puie numele pe titlul cronicii. BUL. COM. IST. I, 29, cf. IBRĂILEANU, SP. CR. 234. Penetraţiunea în rostul adevărat al evenimentelor. AN. IST. NAŢ. I, 26. Vă vom ţinea la curent cu desfăşurarea evenimentelor! BĂNUŢ, T. P. 22, cf. LOVINESCU, S. viii, 131. Văd insuficienţa, nedestoinicia guvernului în faţa gravelor evenimente. REBREANU, R. II, 24. Erau ziare, evenimente de vremuri grele. BACO VIA, O. 168. Viaţa e o sărbătoare de prezenturi, de intermitenţe, de evenimente. CONV. LIT. LXVII, 17. Va trebui... să nu ţin seamă de evenimente. A. HOLBAN, O. I, 242. S-au indicat evenimente şi învăţăturile nouă din Testamentul nou. GRECU, P. 12. începuseră a trece în revistă ultimele evenimente. SADOVEANU, O. VII, 127. Declaraţia e conformă cu logica internă a evenimentelor. OŢETEA, T. V. 6. Latentă numai, tendinţa moralizatoare nu tulbură impresia de logică interioară a evenimentelor. CONSTANTINESCU, S. 1,44. Evenimentele precipitându-se, însă, aghiotantul fu rechemat. ARGHEZI, P. T. 30. Deocamdată ar fi plecat în Turcia şi de acolo ar fi aşteptat desfăşurarea evenimentelor. CĂLINESCU, B. I. 445. Nuvelele d-lui Ion Dongorozi suferă... de o patinare aşa de grăbită peste suflete şi evenimente, că... nu distingi prea bine de eşti în viaţa de toate zilele cu exagerările ei sau în ficţiune. PERPESSICIUS, M. III, 29. Omul medieval... cântărind oamenii şi evenimentele... află că viaţa omenească poate să-şi dea un scop. VIANU, L. U. 19. Numai aceste evenimente... s-au dovedit destul de spectaculoase şi de tari, ca să mă smulgă, cel puţin vremelnic, din preocupările mele spirituale. 1414 EVENIMENŢIAL, -Ă - 146 - EVENTUAL, -Ă BLAGA, H. 138. Războinicul trufaş, răpus de evenimente, a suportat secole dominaţia străină. RALEA, S.T. I, 15. Acolo se va vedea ce e de făcut, după cum se vor desfăşura evenimentele. CAMIL PETRESCU, O. II, 643. La început au fost numai de stânci... cum s-au suprapus în urma evenimentelor geologice. BOGZA, T. II. Nu le-am scris din cauza evenimentelor. STANCU, R. A. II, 326. Stăteau şi ei de vorbă despre evenimente. PREDA, C. I. P. II, 91. Evenimentele din anul 602 însemnau pierderea provinciilor nordice ale imperiului, care au fost luate în stăpânire de slavi. IST. LIT. ROM. I, 605. Au atitudini diferite... faţă de unele evenimente. STOICESCU, C. S. 67. Făcea consideraţii de ordin filosofic asupra evenimentelor şi conflagraţiei. SORESCU, L. L. I, 73. Descrierea acestor evenimente cuprinzând şi lupta cu geţii ne-o dă Arrian, un scriitor grec. H. DAICOVICIU, D. 61. Cunoaşteţi deja natura şi motivele reale, nu trebuie deci aşteptat, înainte ca evenimentele să se fi precizat mai bine. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1, 9. Am învăţat din... esenţa evenimentelor. BĂNULESCU, C. M. 286. Ele sunt o creaţie improvizată, de la un spectacol anual la altul, în funcţie de evenimentele locale petrecute între timp. IST. T. I, 81. Mai grav ar fi dacă autorul şi-ar fi impus să tacă asupra unora din evenimentele „copilăriei” lui. N. MANOLESCU, C. M. 25. Ultima numire evocă vreun episod al evenimentelor din 1716, când „cătanele austriace” ocupaseră mănăstirile Mera şi Caşin. C. GIURESCU, P. O. 218. Evenimentele din prima jumătate a lunii februarie au transformat neliniştea în îngrijorare şi apoi în derută. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 3. Unele evenimente adună mii de oameni din toată regiunea. CONTEMP. 1971, nr. 1 294, 9/4. Nici o altă cronică a vremii nu acordă atâta spaţiu evenimentelor internaţionale. CIOCULESCU, I. C. 23. Poezia tinde să fie cronologia unei existenţe cu evenimentele şi stările ei. SIMION, S. R. III, 191. Investigarea cauzală a evenimentelor n-a apărut decât odată cu Polybios. ROMÂNIA LITERARĂ 1976, nr. 1, 4/1. Un singur an, încărcat de atâtea evenimente... însemna enorm. ŢOIU, G. 14. Povestirea urmează firul evenimentelor. ROMÂNIA LITERARĂ 1978, nr. 1, 10/4, cf. MS. 1980, nr. 1/14. N-a trecut atât de mult timp de la evenimentele... tratate în roman. ROMÂNIA LITERARĂ 1992, nr. 7, 10/1. 3. (Fiz.) Orice fenomen local şi instantaneu sau oricare stare locală şi instantanee. Cf. M. D. ENC., DEX, D. PSIH., V. BREBAN, D. G., NDN. 4. (Mat.) Noţiune de bază din domeniul teoriei probabilităţilor, care exprimă producerea sau neproducerea unui fenomen în cadrul unui experiment. Cf. D. med., m. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI. 5. (Franţuzism rar) Incident dramatic într-o operă literară. Cf. CADE. - Pl.: evenimente şi (învechit) evenimenturi (DN2). - Şi: (învechit, rar) evenimânt, evenemént, evenemint, evenemânt (stamati, D.), avenimént s. n. - Din fr. événement. - Aveniment < it. awenimento. EVENIMENŢIÂL, -Ă adj. 1. Care se limitează la descrierea evenimentelor (1). E de ajuns o criză evenimenţială sau, cum se mai zice, o explozie informaţională să schimbe semnul unor fenomene. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 162, 23/1. Există o tradiţie o poeziei evenimenţiale. ib. 1973, nr. 33, 8/1, cf. DEX2, DCR2, NDN, NDU. 2. Care se referă la un eveniment (1). Cf. NDN, NDU. - Pronunţat: -ţi-al. - PL: evenimenţiali, -e. - Din fr. événementiel. EVENÎRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Faptul de a e v e n i; întâmplare. Cf. PONTBRIANT, D., ALEXI, w. - PL: eveniri. - V. eveni. EVÉNT s. n. (Sport) 1. Joc de noroc la cursele de cai; pariu în care trebuie indicat câştigătorul din două curse de cai consecutive. V. p a r i u (2). Câteva casieriţe croşetau la casele de eventuri. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 90, 6/2, cf. L. ROM. 1973, 28, ndn, DEI, ndu. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Spectatorul... vine să mizeze la pariul event. SPORTUL 1972, nr. 6 952, 2/2. 2.' Probă, întrecere, cursă; spectacol sportiv. Cf. L. ROM. 1973, 28, DN3, ndn, DEI. ♦ Rezultat bun, record; realizare din nou a unei performanţe sportive. Liderul clasamentului... a realizat „eventul” în întâlnirile... din rundele a 13-a şi a 14-a, consolidându-şi poziţia de fruntaş. SPORTUL 1972, nr. 7 256, cf. dn3, NDN, DEI, ndu. ♦ S p e c. Câştigare în acelaşi sezon a campionatului şi a cupei la fotbal. Cf. DCR2. - PL: eventuri. - Din engl., fr. event. EVENTAIL s. n. v. evantai. EVENTÀLIU s. n. v. evantai. EVENT AR s. n. v. inventar. EVENTÎV, -Ă adj. (Gram.; şi substantivat n.) (Verb) care arată că în starea subiectului se produce o schimbare, că subiectul se transpune într-o altă stare decât aceea în care se găsea. Cf. DL, DM, DN2, SPC II, 55. Unele verbe eventive pot fi şi pasive. GRAM. ROM.2 I, 211. [Verbele] sunt, ca sens, dinamice, eventive, factitive sau de alt gen. L. ROM. 1965, nr. 5, 552. Eventivul, fără a fi legat exclusiv de pronume..., având interferenţe cu dinamicul şi cu impersonalul, constituie totuşi o diateză aparte. SCL 1969, nr. 1,19, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, L. ROM. 1987, 361, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. - PL: eventivi, -e. - Din fr. éventif. EVENTRAŢIE s. f. 1. (Med.) Desfacere, deschidere de la sine a muşchilor abdominali şi ieşirea, prin orificiul astfel creat, a viscerelor învelite în sacul peritoneului, până sub învelişul epidermic, după o operaţie (la locul unei incizii abdominale), sau spontan, ca urmare a unor eforturi fizice exagerate ori prin scăderea tonicităţii muşchilor. Cf. DN2, DER. Mai frecvent se utilizează centura abdominală în următoarele cazuri:... în eventraţii postoperatorii. ABC SĂN. 88. Eventraţie, licoproteide..., toate aceste cuvinte sunt de strictă specialitate, având o sferă de circulaţie redusă. L. ROM. 1965, 629, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN, DEI, NDU. 2. Deschidere operatorie a abdomenului. Cf. NDN, NDU. - PL: eventraţii. - Şi: eventraţiune s. f. DN2. - Din fr. éventration. EVENTRAŢILJNE s. f. v. eventraţie. EVENTUAL, -A adj. Care poate să se întâmple, care are şanse (mari) de a se produce; care este posibil; care depinde de împrejurări; în funcţie de caz; probabil. Iţi voi împărtăşi câte ceva, lăsând în discreţiunea... d-tale a face uz de eventualele comunicaţiuni. BARIŢIU, C. II, 234, cf. CONCORDIA, 3, TELEGRAFUL (1854), 199, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. în scop de a preveni sau cel puţin de a localiza un eventual răsboi regulat, încearcă acum obişnuita acţiune diplomatică. MAIORESCU, D. II, 49. Multe reprezentări deşteptate în mintea noastră... nu se pot verifica decât în mod eventual. CONTA, O. F. 472. Călătoria actuală a d-lui Brătianu... mai are de scop şi asigurarea eventuală a succesiunei în Principat. EMINESCU, O. XI, 85. Afirmaţia asta este un fel de mângâiere ce-şi face el apriori pentru eventuala indiferenţă 1424 eventual, -ă -147- EVENTUAL, -Ă din partea lumii. CARAGIALE, O. VII, 135, cf. DDRF. Din un ajutor îi răsărea acum un pericol eventual, tocmai spre acea parte atât de gravă a intereselor gemane. XENOPOL, I. R. V, 258. Doreşte să se întrebuinţeze toate mijloacele spre a evita... naşterea eventuală a unei alte convingeri. ARHIVA, X, 2006, cf. BARCIANU. Luai în ele, spre eventuală operare, câte un ou împistrit în mâni. SBIERA, F. s. 104, cf. ALEXI, W. Aceia... de frica unei eventuale numiri a lui Duca, se risipise prin munţi şi în străinătate. IORGA, I. L. I, 355, cf. CADE. Povesteşte binefacerile ce a făcut Grigorie Vodă în Muntenia în a doua domnie a sa.... pentru a preîntâmpina acuzaţiuni eventuale. BUL. COM. IST. II, 31. Atragem atenţiunea şi asupra câtorva greşeli de tipar pentru a fi îndreptate la o eventuală reeditare a cărţii. DR. XI, 281. Eventuala neexactitate a acestor „ definiţii ” nu ar infirma însăşi ideea susţinută. IBRĂILEANU, S. L. 59, cf. RESMERIŢĂ, D. Aveau să hotărască în eventualele conflicte dintre negustori şi populaţia tării. BUL. COM. IST. V, 31. Eventualele deducţii lingvistice... nu le putem localiza. RFI, 75, cf. ŞĂINEANU, D. U. O fac mai mult de frica eventualelor neînţelegeri. BĂNUŢ, T. P. 15. Romanii au făcut zid... ca să aibă o mai mare siguranţă de apărare la un eventual atac duşman. ARH. OLT. X, 166. Eventualul spor de dinamism e precumpănit de prolixitate. LOVINESCU, M. 95. Purtau şi bâte grele cu care să îmboldească la mers pe eventualii şovăitori. REBREANU, R. II, 297. Se gândea la noi cunoscuţi pentru eventuale ieşiri din uitarea ce-l înconjura. BACO VIA, O. 243. Eventuala lor plecare nu ar însemna o pagubă. CAMIL PETRESCU, P. 107. Aprodul târguia din uşe soluţiunile eventuale ale pricinilor. KLOPŞTOCK, F. 310. Preotul să citească la căpătâi (cu potirul ascuns pentru o eventuală împărtăşanie). VOICULESCU, P. I, 212. Stabilirea textului originar la o eventuală ediţie critică a acestuia. GRECU, P. 33. Intr-un eventual război... apa prizonieră devine un aliat formidabil. SADOVEANU, O. IX, 252. Eventuala reformă a unei academii va atârna de alegerea ce o va face între aceste două concepţii. GUŞTI, P. A. 204. La o concluzie sigură nu putem ajunge. Rămâne de controlat prin alţi informatori şi prin eventuale descoperiri sau legături folclorice. ARH. OLT. XVII, 32 .La acest scrupul de artist, semnalat mai mult spre a preîntâmpina pe eventualii purişti ai poeziei, se adaugă întocmirea morală a poetului. STREINU, P. C. II, 91. Eventualii ascultători... înţeleg fără nici o dificultate restul frazei. IORDAN, STIL. 79, cf. SCRIBAN, D. Avusei puterea să mai glumesc idiot, pentru a deruta orice eventuală bănuială de frământare lăuntrică. MIHĂESCU, D. A. 106. Intensificarea lucrărilor de fortificare erau pentru a face faţă unui eventual atac. OŢETEA, T. V. 286. Aşteptăm încă surprizele, în eventualele sale povestiri. CONSTANTINESCU, S. II, 230. Această specie o amintesc... cu scopul de a atrage atenţia ornitologilor din România... pentru eventuala stabilire a acestei specii la noi în ţară. DOMBROVSKI, P. 76. Ceilalţi... cred în posibilitatea unei eventuale derivări a conjuncţiunii „de” din prepoziţia „de”. DR. XII, 6. Viitorii soţi eventuali ai domnişoarei nepoate au cerut un preţ exagerat. ARGHEZI, P. T. 403. Intrară într-un cavou deschis, care avea o masă de tablă pentru pus flori şi candelă şi două bănci pentru eventualii vizitatori. CĂLINESCU, B. I. 129. Va trebui să se observe eventualele situaţii anormale de alcătuire. CHIRIŢĂ, P. 768, cf. SCL 1955, 128. Alteori... îi acompaniază melodia fără să ţină seama de eventualele nepotriviri dintre ei. ALEXANDRU, I. M. 135, cf. DL. Gheorghe... izbucni singur... cu cotul ridicat ca pentru a se feri de eventualii pumni. PREDA, M. S. 13. Va fi omul chemat să conducă, după o eventuală schimbare de orientare. T. POPOVICI, S. 249, cf. DM, DN2. Se suturează... eventualele leziuni. ABC SĂN. 255. Creştinismul românesc nu-şi trage izvorul din acei eventuali creştini din oraşele Daciei lui Traian. PANAITESCU, C. R. 96. Politica Romei, de dezbinare a eventualilor adversari, era prea bine cunoscută. H. Daicoviciu, D. 86. Intr-un eventual sfârşit apropiat... îşi mărea câştigul. BĂNULESCU, C. M. 179. Apăsătoare e în acest timp şi intervenţia cenzurii vieneze, care, îngrijorată de progresul ideilor şi de eventuala lor răspândire prin teatru, ia măsuri pentm respectarea repertoriului. IST. T. I, 194. Obstacolele eventuale... nu sunt date ca supoziţii. N. MANOLESCU, A. N. I, 132. Capătă şi el deci aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi răzăşi la o eventuală nouă vânzare de vie. C. GIURESCU, P. O. 152. Eventualii cititori... să-şi dea avizul. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 28, 4/2. Oricine poate deduce limpede proporţiile pagubelor eventuale. SPORTUL 1972, nr. 6 973, 2/7. Eu mi-am pregătit cu grijă, din celulă, eventualul cuvânt final şi-l recit fără oprire. STEINHARDT, J. 70. Credem că ea ridică şi temerea moldovenilor faţă de unele eventuale atacuri la hotarul de apus. MAGAZIN IST. 1973, nr. 10, 19, cf. M. D. ENC. Ce-mi putea el face, în afara unei eventuale păruieli? D. R. POPESCU, I. Ş. 147. Vlad Ţepeş... asigura pe braşoveni că-i va apăra împotriva unui eventual atac turcesc. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 5, cf. DEX. La o eventuală nouă ediţie, acele pagini să fie... în volumul care include critica. ROMÂNIA LITERARĂ 1976, nr. 1, 11/1, cf. DN3. Apare teama de o eventuală „ egalizare a tuturor deosebirilor de temperatură ”. MS. 1980, nr. 1/19. Problema originii românilor, ... a originii lor etnice şi a eventualelor lor migraţii, n-a mai fost tratată cu obiectivitatea necesară operelor ştiinţifice. IVĂNESCU, I. L. R. 48, cf. 158, 415. Are o mare delicateţe faţă de scriitorul comentat, străduindu-se a para eventuala neînţelegere. GRIGURCU, C. R. 17, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Ca şi cum eventualele „pagube”pe care avea să le provoace asemenea publicare puteau contrabalansa meritele ei imediatei ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 5, 21/1, cf. D. ENC, NDN, DEI, NDU. 0 (Adverbial) Să se puie învingătoriul pe roată,... eventuel să se decapiteze prin ghilotină. ROM. LIT. 398 (1855), 2/16. De la lucrurile cunoscute atât prin experienţa noastră, cât şi a altora, putem conchide la lucruri pe cari numai eventual le poate percepe cineva. CONTA, O. F. 493. El încheie... un tratat defensiv spre a-şi da reciproc ajutor contra Ungariei, eventual însă şi condiţionat şi contra altor inamici. EMINESCU, O. XIV, 182. Ultima oară rog răspundeţi. Alminteri, reclam Ministerului, Direcţiei Generale, eventual Justiţiei. CARAGIALE, O. VII, 404. Rămase ca eventual să adopt în urmă şi unele din celelalte păreri ale d-sale (a. 1883). REV. IST. I, 169. Fiecare donaţiune va fi menţionată cu numele donatorului în Arhiva societăţii, făcându-se eventual şi o dare de seamă. ARHIVA I, 128, cf. DDRF. La 15 iunie 1840 se iscăleşte tratatul... îndreptat împotriva lui Mehmet-Ali şi eventual în contra sprijinitoarei acestuia, Franţa. XENOPOL, I. R. XII, 145, cf. BARCIANU. Eventual să-i ocupe locul cu demnitate. SBIERA, F. S. 166. Trebuie să plece... la Piteşti, de unde eventual ar putea continua călătoria. REBREANU, R. II, 100. Aceste lungi note... pot fi eventual sărite la lectură. CAMIL PETRESCU, P. 212. Celor neatenţi îngrămădirea aceasta de exemple va părea scandaloasă, eventual inutilă. CONV. LIT. LXVII, 110. Să se compare „strângerea” dinţilor, eventual „scrâşnirea” lor. IORDAN, STIL. 38, cf. SCRIBAN, D. Eventual casa poate să fie făcută din bârne. SEBASTIAN, T. 9. Ingrijeşte-te de câţiva jurişti, de preferinţă doctori în drept, eventual, de la Bruxelles. ARGHEZI, P. T. 298. Gavrilcea nu voia ca Pica să-l vadă pe unde fuge şi cu cine se întâlneşte eventual. CĂLINESCU, B. I. 373. Aveam mai ales îndatorirea de a sta de vorbă cu oamenii şi eventual de a face hârtiile de primire ale vreunui nou proces. BLAGA, H. 142. Propuneţi sabia, pistolul, toporul, ciomagul sau, eventual, cuţitul. STANCU, R. A. I, 270. Complexele silicatate care pot rezulta, eventual, sunt formate... prin precipitare. CHIRIŢĂ, P. 87. V-aţi aşteptat la mai mult. Eventual să se ajungă până la un conflict armat. BENIUC, M. C. I, 59, cf. DL, DM, SCL 1963, 211. Microbii care eventual s-ar găsi. ABC SĂN. 326. La obştile mai evoluate se disting şi părţile rezervate pentru biserică şi eventual pentru conducătorul obştii. PANAITESCU, C. R. 160, cf. N. MANOLESCU, A. N. I, 41. învăţământul artistic ar mai putea fi eventual ameliorat. T ianuarie 1969, 6. Vătaful avea grijă ca să se strângă venitul ce revenea eventual şi domniei. C. GIURESCU, P. O. 230. A vrut să distingă revizuirea opiniei asupra unor valori ale trecutului, ca un act al unei conştiinţe moderne, de revizuire a propriei opinii critice..., eventual negarea unei afirmaţii făcute. 1424 EVENTUALITATE -148- EVGHENICESC, -EASCĂ ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 7, 5/1. Fenomene exterioare..., cu timpul, se pot, eventual, naturaliza poeziei. CONTEMP. 1972, nr. 1312, 3/2. Opera lui Arghezi intrigă nu atât prin şirul aspectelor ei violent contrastante, reductibile eventual la un individualism impenitent..., cât prin universurile poetice aparent autonome sub care ni se prezintă. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 25. Ce voi avea de făcut? Aproape nimic: o dată pe lună, ori şi mai rar, sau poate mai des - eventual, se va vedea - voi face câte o mică vizită. STEINHARDT, J. 46, cf. M. D. ENC. Se va simţi nevoia unei acţiuni de ordin critic, eventual adăugându-se la sfârşitul fiecărui volum un aparat de note critice. CIOCULESCU, I. C. 122. M-ar interesa... ca să ştiu eventual în viitor de cine să mă apăr. D. R. POPESCU, I. ş. 242, cf. DEX. Să vedem pe ce a fost ea întemeiată până azi şi, eventual, pe ce trebuie ea să se întemeieze. IVĂNESCU, I. L. R. 24, cf. V. BREBAN, D. G. Tot singur încearcă, eventual, să se vindece. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 1, 2/3, Cf. D. ENC., NDN, NDU. - Pronunţat: -tu-al. - PL: eventuali, -e. - Şi: (învechit) eventuel adv. - Din fr. eventuel, it. eventuale. EVENTUALITĂTE s. f. împrejurare, situaţie, fapt viitor posibil, probabil, dar nu sigur; (urmat de un determinant substantival în cazul genitiv sau de o construcţie infinitivală cu prepoziţia „de”) însuşirea de a constitui, de a reprezenta o posibilitate, o probabilitate. Cf. POEN. - AAR. - HILL, v. I, 6322/8. împăratul părea... a fi oprit pentru sineşi numai dreptul onorific de suzeranitate şi eventualitatea puţin probabilă... d-a dobândi Transilvania. BĂLCESCU, M. V. 70. împrumutul votat de D-voastră este de ajuns pentru acoperirea trebuinţelor actuale şi pentru eventualităţile cele mai puţin apropiate. DÂMBOVIŢA (1860), 3/22, cf. PONTBRIANT, D. Lucrul se află încă în stare de proiect... Cine zice proiect... va să zică eventualitate. BARONZI, C. III, 237/14, cf. COSTINESCU, lm: Rusia prevăzuse însăşi această eventualitate. MAIORESCU, D. II, 117. Pentru toate eventualităţile, e prudent ca să admit existenţa lui Dumnezeu. CONTA, O. F. 347. Era neapărat să discute toate eventualităţile posibile. ODOBESCU, S. III, 403. Articolele lor de fond încep a zugrăvi eventualităţile războiului. EMINESCU, S. P. 197. Venim a vă comunica, pentru eventualitate, că... noi ne-am restabilit în penaţii noştri. CARAGIALE, O. VII, 174. Pentru a se încungiura ori cel puţin amâna această eventualitate, s-a pus în practică o sumă de espediente. REV. CRIT. 1,506, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU. Aveam acum asigurată măcar întrucâtva existenţa vieţii pentru toate eventualităţile. SBIERA, F. S. 130, cf. ALEXI, W. Strânsese... vreo două sute de franci... pentru eventualităţi în cursul lunei. SĂM. VIII, 520, cf. CADE. Pentru eventualitatea întâie..., am avea o convingătoare analogie în Moldova. DR. I, 142, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. A şi vorbit... într-un ton care să justifice orice eventualitate ulterioară. REBREANU, R. I, 230. Este posibilă şi a treia eventualitate. IORDAN, STIL. 60, cf. SCRIBAN, D. Statele europene... avură impresia că Rusia sondează terenul pentru a se asigura de dispoziţiile marilor puteri faţă de eventualitatea unui război al Rusiei cu Turcia. OŢETEA, T. V. 211. Ca om cu experienţă, nu se lăsa surprins de nici o eventualitate. CĂLINESCU, B. I. 484. Tatăl... nu vedea cu ochi buni eventualitatea căsătoriei. RALEA, S. T. III, 254. II unseră şef... şi-i trecură pe sub nas eventualitatea instalării într-un portofoliu ministerial. STANCU, R. A. II, 209. La un moment dat... un ziar publică o informaţie ce anunţă eventualitatea ieftinirii zahărului. v. rom. martie 1954, 271, cf. SCL 1955, 128. Această ultimă eventualitate survine mai des la femeile care au născut de mai multe ori. BELEA, P. A. 185, cf. DL, DM, DN2. Se va face o radiografie pentru a se exclude eventualitatea unei leziuni osoase. ABC SĂN. 149. Satira nu este numai a temerii bolnăvicioase a boierimii reacţionare de orice eventualitate ce i-ar periclita existenţa. IST. T. I, 290. In eventualitatea că n-a fost prins... e puţin probabil ca noi să ajungem la un rezidtat mai bun. BĂNULESCU, I. 95. Eventualitatea mi se părea mai mult decât probabilă, deşi criticul, iarăşi, n-o ia în considerare. N. MANOLESCU, A. N. III, 37. Anticipase o asemenea eventualitate. MAGAZIN IST. 1969, nr. 3, 14. Aceste eventualităţi... coexistă pe picior de egalitate. NOICA, D. 43, cf. M. D. ENC., CIOCULESCU, I. C. 11. Aveţi interesul... să evitaţi această eventualitate. D. R. POPESCU, I. ş. 185, cf. L. ROM 1974, 161, cf. dex, DSR, V. BREBAN, D. G. Această eventualitate punea în primejdie realitatea programului naţional. MS. 1988, nr. 1/31. Eventualitatea publicării romanului lui Goma nu e ceva care să le surâdă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 8, 15/4, cf. D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 L o c. adv. Pentru (orice) eventualitate (sau pentru eventualităţi) = oricum, în orice caz. Credea cu sinceritate că şi-a asigurat, pentru eventualităţi, şi concursul adversarilor. ARGHEZI, S. X, 83. Pentru orice eventualitate, noi am lăsat în spatele nostru un front. T. POPOVICI, S. 332. Nu e mai bine să se sparie gândul şi să fie gata pentru orice eventualitate? ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, 1/4. Oricare robinet bun trebuie azi, pentru orice eventualitate, să aibă legătură cu un val sau un talaz. SORESCU, U. 68. - Pronunţat: -tu-a-. - PL: eventualităţi. - Din fr. éventualité. EVENTUÉL adv. v. eventual. EVERDUR s. n. (Chim.) Aliaj de cupru, siliciu şi mangan, anticoroziv, cu proprietăţi mecanice asemănătoare celor ale oţelului moale, folosit la construcţia rezervoarelor în industria chimică. Cf. MDT, DP, DN3, NDN, DEI. - Din engl. everdur, fr. everdur. EVERGHESÎE s. f. (Grecism învechit) Binefacere. Se ruga să nu înceteze a ravărsa preste dânşii everghesiile (facerile de bine). SĂULESCU, HR. I, 41/20. Acestui Caton decretuindu-i senatul onoruri şi recompenzii pentru ale sale everghesii făcute patriei, numitul le aruncă, id. ib. 64/7, cf. GÂLDI, M. PHAN. 184. - PL: everghesii. - Din ngr. EÙepyEcria. EVERGHÉT s. m. (Grecism rar) Binefăcător. Eroul e un Titan, dar şi un everghet al neamului omenesc. LOVINESCU, S. 1,123. - PL: evergheţi. - Din ngr. E'üEpyéx'nç. EVERSIÜNE s. f. 1. (Livresc) Răsturnare, ruinare. Cf. LM, DN2, DEX, DN3, NDN, DEI, NDU. 2. (Med.) Desprindere, dislocare a unei membrane (2) din cavitatea ei naturală. Cf. dn2, d. med., dex, dn3, ndn, dei, ndu. - PL: eversiuni. - Din lat. eversio, -onis, fr. éversion. EVFÔNIC, -Ă adj. v. eufonic, -ă. EVFONÎE s. f. v. eufonie. EVGHENETĂT s. n. (Grecism învechit) Evghenist (1). După nici doi ani de viaţă tihnită, de viaţă mare pe care trebuie s-o fi dus aceşti evghenetaţi..., deodată izbucni revoluţia grecească. C. GANE, TR. V. II, 346. - PL: evghenetaţi. - Din ngr. E\)YEvéTàTOç. EVGHENICÉSC, -EÂSCĂ adj. (Livresc, rar) Evghenist (2). Am priimit cu toată bucurie evghenicescul dum[itale] pitac (a. 1828). IORGA, S. D. v, 278. Coconu Efiimie este treti-logofăt cu fumuri evgheniceşti şi visează să fie pitar. CĂLINESCU, S. C. L. 46, cf. NDU. 1434 evghenichi - 149 - EVGHENIST, -Ă - PL: evgheniceşti. - Evghen[ie] + suf. -icesc. Cf. ngr. euysviicoq. EVGHENICHÎ adj. invar. (Grecism învechit, rar) Evghenist (2). Altor proaste şi lepădate fapte te asemeni şi de la cea mai de-a firea şi mai evghenichi te dezsameni. CANTEMIR, 1.1. II, 178, cf. TDRG3. - Din ngr. e'oyeviK'n. EVGHENICOS, -OÂSĂ adj. (Grecism învechit) (Atestat pentru prima dată în 1783, cf. URSU, f. L. I, 58) Evghenist (2). Cf. CIHAC, II, 658, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Boierul, fiind un om evghenicos, îl ocrotea. GALACTION, O. 86. Dar la această biserică boierească el nu vedea cinstitele şi evghenicoasele obraze ale boierilor folticeneni de demult. SADOVEANU, O. XIX, 200, cf. SCRIBAN, D. Toţi îi porunceau cu apucături evghenicoase. CAMIL PETRESCU, O. II, 291, cf. SCL 1955, 320, DL, DM, URSU, î. l. i, 58, l. ROM. 1965, 224, dex, dsr, CĂRTĂRESCU, L. 126, TDRG3, ndu. ♦ (în forma de superlativ construită cu adverbul „prea”) Termen reverenţios de adresare către un boier. Pre evghenicoşilor boieri şi cucoane,... am avut cinste a înfăţoşa d-voastre prohorisirile ucenicilor mei. NEGRUZZI, S. I, 5, cf. TDRG3. 0 (Adverbial) Cuvântul să-l rosteşti evghenicos. MILLO, ap. L. ROM. 1965,215. - PL: evghenicoşi, -oase. - Din ngr. £X)Y£Vik6<;. EVGHENIE s. f. (Grecism învechit) (Atestat pentru prima dată în 1767, cf. URSU, î. L. I, 57) 1. Nobleţe (2). V. boierie. Sâmţare sa atâta evghenii. CANTACUZINO, A. 53r/4. Din buni şi tari părinţi născându-se, a sângelui curăţenie şi a neamului evghenie, nestricată şi nebetejită să fie ferit. CANTEMIR, HR. 25/11. îndrăzneşte a loa cele mai înalte titluri de evghenie. CRITIL, 55/3, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Ei să vor folosi cu dreptate unor evghenii personali, iară urmaşii lor vor intra în numirea Mazililor (a. 1818). GCR II 220/14. Neamul norodului nostru nu iaste mai jos întru evghenie decât al vostru. BELDIMAN, N. P. II, 135/25, cf. LEON ASACHI, B. Credem că veţi grăbi venirea... întru mulţămirile la care treapta evgheniei după cuviinţă vă trage (a. 1826). URICARIUL, X, 89/27. Nu-i ajunge nimeni nici cu strămurarea la nas, mai vârtos când se gândeşte la evghenia dumisale, îl apucă capul. HELIADE, o. II, 425. Când mă gândesc la evghenia familiei noastre, uite, îmi vine ameţeală. Noi cu toţi boierii cei mari sântem rudă. GHICA, S. 266. Te cinstesc cu acest caftan, pentru multa vreme de când stai fără chiverniseală şi pentru evghenia neamului tău. FILIMON, O. I, 149, cf. CIHAC, II, 658, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Săulescu era din familie de popi de ţară, însă, fiindcă pe vremea lui nobilitatea era la modă, făcea caz de evghenie recentă şi se supără pe Hasdeu pentru că acela îl făcea numai paharnic, deşi devenise căminar şi în fine spătar. CĂLINESCU, S. C. L. 39, cf. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 323,493. Marele boier... era într-adevărprea sus în evghenie ca să se mai poată teme că-şi pierde rangul umblând pe jos. CAMIL PETRESCU, O. II, 389, cf. DL, DM, SCL 1963, 69, CIORĂNESCU, D. ET., L. ROM. 1965, 224. Părintele conservator făcând caz de evghenie, speriat de orice măsură nouă şi neîntâlnită... se închipuie adept al poporului. IST. T. I, 282, cf. DEX, DSR, TDRG3, NDU. ♦ (Urmat de un adjectiv posesiv) Termen reverenţios cu care se adresa cineva unui boier. Rămăind al evgheniei tale umilită slugă (a. 1821). SA II, 559. Vărul evgheniei voastre v-au proscalisit. ALECSANDRI, T. 1 228. Creditorii evgheniei voastre. TDRG, cf. CADE. întotdeauna să le spui că evghenia ta eşti cel mai credincios. OŢETEA, T. V. 148, cf. DL, DM, TDRG3. ♦ Nobilime. Este vremea când în tabăra feudală se face distincţia, între boierime şi ciocoime, între evghenia înnăscută şi cea dobândită prin înşelăciune. PR. DRAM. 21, cf. URSU, I. L. I, 57. Teoretizând în felul său asupra aristocraţiei şi a evgheniei, autorul pretinde să explice ruina unor state sclavagiste. S. C. ŞT. (IAŞI), I, 55. 2. Nobleţe (4). V. distincţie, eleganţă (2). Chipul ei cel măreţ, statid ei cel înalt şi plin de evghenie şi delicateţe, părul ei cel lung şi negru, faţa sa cea frumoasă... toate acestea sânt încă întru vederea lui Numa. BELDIMAN, N. P. I, 56/8, cf. 71. Acesta l-au primit cu respect, mirându-se de evghenia purtărilor sale. ASACHI, I. I, 57/6. Dar evghenia ce are... Pleacă toată omenirea. CONACHI, P. 32, cf. CIHAC II, 658, CIORĂNESCU, D. ET., DSR. 3. Nobleţe (3). Evghenia sufletului şi neclintita supunere cătră Biserică şi cătră patrie împodobea pe acest bărbat vrednic întru a istoriii aducere aminte. ASACHI, I. 159/22, cf. L. ROM. 1965, 217, DSR. - PL: evghenii. - Din ngr. e\)Yeveia. EVGHENÎS s. m. şi adj. (Atestat pentru prima dată în 1767, cf. URSU, î. L. I, 58) (Grecism învechit) 1. S. m. Evghenist (1). Cf. LEON ASACHI, B. L-au arătat sfârşitul cu suflet pre pângărit, Duşman patriei la toate, şi la evghenişi la toţi. BELDIMAN, E. 70/33. Cruţă timpul vreodată dritul unui evghenis, Ori frumuseţa, avuţia nu să trec c-al nopţei vis? ASACHI, P. 90/23. Vino să te sărut, evghenisul mamei. GHICA, S. 266, cf. DL, L. ROM. 1965, 224, cf. DSR, L. ROM. 1996, 82, TDRG3. 2. Adj. Evghenist (2). Hotărâm ca să se păzească şi curţile celor evghenişi boieri (a. 1787). GÂLDI, M. PHAN. 186. Un evghenis om al Măriei Sale (a. 1808). FURNICĂ, I. C. 266, ap. T. PAPAHAGI, C. L. In trupul ei cel mai frumos lăcuie un suflet evghenis şi înalte simţiri. ASACHI, I. 313/28. Provinţialul e fudul din născare şi evghenis din cap până în călcâi. El e nepot tuturor boierilor mari. NEGRUZZI, S. I, 238, cf. CIHAC II, 658, DL, URSU, î. L. I, 58, L. ROM. 1987,359, dsr, NDU. - Accentuat şi: (rar) evghenis.i URSU, î. L. I, 58. - PL: evghenişi. - Din ngr. efr/evru;. EVGHENISÎ vb. IV. T r a n z. (Grecism învechit) A înnobila. Atâta numele neamului lor şi-au evghenisit, cât în urechile tuturor muritorilor primit au fost cuvântul... tot carile nu iaste elin, varvar iaste. CANTEMIR, IST. 89, cf CADE, SCRIBAN, D., SFC III, 109, DSR. 0 R e f 1. Privindu-se cu alţi ochi, dritul omenirii se mai evghenisiră. SĂULESCU, HR. 1,130/25. - Prez. ind.: evghenisesc. - Din ngr. ev/eviora (aor. al lui euYevi^co). EVGHENISÎRE s. f. (Grecism învechit, rar) Nobilime. Stăpâneşte moştenirea evghenisirii sau nobilitatea (a. 1800). ŞA I, 516. - PL: evghenisiri. - V. evghenişi. EVGHENISÎT, -Ă adj. (Grecism învechit) Evghenist (2); înnobilat. Cele despre apus a Evropii neamuri... astăzi mari, tari şi evghenisite sânt. CANTEMIR, IST. 6. Vai, evghenisită chera, începui cu şovăire. CĂRTĂRESCU, L. 135. - PL: evghenis iţi, -e. - V. evghenişi. EVGHENÎST, -Ă s. m. şi adj. (Grecism învechit) 1. S. m. Nobil (1); evghenetat, evghenis (1). Cf. GHERASIM, ap. URSU, î. L. I, 58, VÎRNAV, F. M. I, 11079. Turnurile, şi mai ales al Sfântului Iulian, geme de evghenişti, ghenerali, judecători. AR (1829), 233. Un vrăjmaş carele zi şi noapte să sâleşte a smulge din rădăcina pomenirea unui evghenist roman şi însăş fericirea neamului. ALBOTEANU, GRAM. 93717. Kera Zinca..., te-aşteapt-un evghenist. NEGRUZZI, S. IV, 524. Mai bine... nu v-aţi da fetele după evghenişti 1442 EVGHENITATE - 150- EVIDENT, -Ă tufă de parale. ALECSANDRI, ap. TDRG. Când şedea el sus la masă cu Măriile lor, cu protipendada şi cu evgheniştii ăi mai simandicoşi, cântau jos pe sub ferestre meterhanele şi jucau soitarii. CARAGIALE, O. II, 242. Au înţeles singuri cât le preţuieşte pielea de evghenişti. SĂM. IV, 451, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D. O obştească adunare, compusă din evghenişti fără iniţiativă. TOCILESCU, în COLUMNA, VII, 59., cf. ŞĂINEANU, D. U. Ion Caragea... desărcinează pe biv vel banul... de „epitropia sărmanilor evghenişti”. ARH. OLT. XII, 198. Graiul prostimii suna la urechile evgheniştilor, în lumina rampei. SADOVEANU, O. XIX, 362, Cf. PUŞCARIU, L. R. 371, SCRIBAN, D., DL, DM, CONTRIBUŢII, II, 86, SFC I, 131, TDRG3. 2. Adj. Nobil (2); nobiliar; evghenicesc, evghenichi, evghenicos, evghenist (2), evghenisit. Către cinst[it] şi evghenist Divan a obşteştii adunări. CAT. MAN. 45. In mijlocul îndeletnicirilor mult ostenitoare la interesurile însămnate a statului, el nu conţinea a păstra evghenistă plecare cătră învăţături şi cătră alesele măiestrii. ASACHI, I. I, 217/18. Tinerele odrasle din tulpina evghenistă păşeau triumfal peste toate treptele ierarhiei. ALECSANDRI, ap. CADE. Românismul avea un înţeles insultător pentru tagma evghenistă, căci o apropia de clasa locuitorilor de la ţară. SADOVEANU, O. XIX, 356. Bărbucică, fost mare ceauş, devenit cirezar, nutreşte visuri evgheniste, realizabile prin căsătoria fiicei lui, Anica cu marele vornic. CĂLINESCU, S. C. L. 59, cf. DL, NDU. - PL: evghenişti, -e. - Evghenie + suf. -ist. EVGHENITÂTE s. f. (Livresc) Evghenie (1). Cei mai mulţi din aceşti fanarioţi nu aveau o vechime mai mare de o sută de ani, iar unii din ei numărau abia două sau trei decenii de evghenitate. C. GANE, TR. V. II, 168, cf. SFC VI, 58. - Evghenie + suf. -itate. EVGLENDISÎ vb. IV eglendisi. EVGLOTÎE s. f. (Grecism învechit) Elocvenţă (1). Ca să-l păzască pune toată silinţa evglotiei sale. AHILEU, 4712. Aristotel zice... întocmeşte evglotie lui cu cea mai mare sirguinţă. BELDIMAN, T. 44713, cf. GÂLDI, M. PHAN. 185, URSU, î. L. I, 58, L. ROM. 1986, 125. - Din ngr. E'oyXcoTTia. EVGNOMOSÎNE s. f. (Grecism învechit) Recunoştinţă. Sufletul şi viaţa care ce sânt credincioase jertve a evgnomosinii mele (a. 1821). GÂLDI, M. PHAN. 185, cf. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 354. - Din ngr. e\)yva)jxoai)V'n. EVHARISTÎE s. f. v. euharistie. EVHEMERÎSM s. n. v. euhemerism. EVHEMERÎST, -Ă adj., s. m. şi f. v. euhemerist. EVHOLOGHION s. n. (învechit) Molitvenic. Euhologhion, adică Molitvenic (a. 1699). BV I, 377. Precum vedem în evhologhion sau M(o)litvenicul cel Mare (a. 1699). ib. 378, cf. COSTINESCU, LM. Euchologiul bisericei orientale (a. 1880). CAT MAN. I, 570, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w. Popa Tonea şi-a luat Epitrahilul şi Evhologiul. GALACTION, O. 184, cf. GÂLDI, M. PHAN. 184, SCRIBAN, D., ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 355, L. ROM. 1959, 3, CIORĂNESCU, D. ET., DSR, NDU. ♦ (Glumeţ) Peroraţie. Ajunge la d. Nacu, profesor la universitate, căruia-i ţine un evloghion bine simţit. EMINESCU, O. X, 15, Cf. NDU. - PL: evhologhioane. - Şi: evhologiu, evhologhiu (SCRIBAN, D.), evloghion, efhologhiu (id. ib.), euhologhion (scris şi euchologhion ENC. ROM.), euhologhiu (SCRIBAN, D.), eucologiu (ALEXI, w.; scris şi euchologiu; pl. euchologii LM), eucolog (COSTINESCU), euholog (id.) s. n. - Din ngr. £\)xoX6yiov. EVHOLOGHIU s. n. v. evhologhion. EVHOLOGIU s. n. v. evhologhion. EVÎCŢIE s. f. v. evicţiune. EVICŢIUNE s. f. Anularea posesiunii unui bun (imobil) obţinut legal, survenită în urma unei sentinţe sau a unui drept exercitat de către o altă persoană asupra aceluiaşi bun, în favoarea unei alte persoane. Unde s-au dat decimele sau cvartele cuiva cu contract de pururea şi cu cădinţa de a avea evicţie, acelea să remână la cei ce le au. ŞINCAI, HR. III, 212/28. [Li se dăruiesc] veniturile oricum se cheamă şi cu dreptul au obicinuit din zilele cele bătrâne a se lua, luând pe sine fiscul crăiesc evicţie asupra tuturor împrotivitorilor. id. ib. 276/57, cf. ŞA II, 109, DRLU. Vânzătorul este garant pentru evicţiunea ce s-ar întâmpla cumpărătorului. COSTINESCU, cf. LM, GHEŢIE, R. M. Garanţia încetează când... evicţiunea a fost cauzată din greşala eredelui. HAMANGIU, C. C. 187, Cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2. Termenul de evicţiune vine de la cuvântul latinesc „evictus” (înfrângere). PR. DREPT. 367, cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN, DEI, NDU. - PL: evicţiuni. - Şi: evicţie s. f. - Din lat. evictio, -onis, fr. eviction. EVIDA vb. I. T r a n z. (Rar) A scobi pe dinăuntru, a goli, a decupa, a scoate. Cf. DN2, NDN, DEI, ndu. - Prez. ind.: evidez. - Din fr. evider. E VID ARE s. f. Acţiunea de a e v i d a; s p e c. (med.) intervenţie chirurgicală prin care se extrage conţinutul unei regiuni anatomice. Operaţia se numeşte evidare petromastoidiană. ABC SĂN. 269, cf. D. MED., DN3, NDN, 561, NDU. - PL: evidări. - V. evida. EVIDENT, -Ă adj., adv. 1. Adj. Care este (atât de) clar, limpede (încât nu mai poate fi pus la îndoială, nu trebuie dovedit); care se impune prin claritate; clar, limpede, vădit, lămurit, neîndoielnic, manifest, (rar) reliefant, ostensibil. Cf. IORGOVICI, O. 40/23. Gura şi mâna s-au făcut cu o destinăciune evidinte. LAURIAN, F. 108/5. Această reacţie a chiorului devine evidentă mai cu seamă când se face asupra unei materii colorante. MARIN, PR. I, 17/32. Genul uman se înmulţeşte din zi în zi mai mult. Aceasta este acum constatată într-un mod foarte evident. BARASCH, I. 97, cf. ARISTIA, PLUT. Evidentele colosale foloase ce dobândesc astăzi antreprenorii acestui venit. DÂMBOVIŢA (1858), 112/21, cf. 37346, 5720. Sistemul adoptat de impresa actuală... a dat dovezi evidente că cunoaşte prea bine iconomia sau comerţiul teatral. FILIMON, O. II, 218. Necesitatea este aci evidentă de a ieşi din această populaţiune. I. IONESCU, M. 200, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Proteza lui „a” înainte de „l” este evidinte în moldovenescul „alămâe”. CUV. D. BĂTR. I, 267. Superioritatea sistemului de organizare socială asupra regimelor politice ce au fostu adoptate de popoarele antichităţii este evidentă. CONV. LIT. II, 38, cf. COSTINESCU, LM. Cele trei principii sânt de la sine evidente. MAIORESCU, L. 107, cf. id. D. I, 22. Legătura va fi cu atât mai evidentă cu cât ea va fi fost mai des imprimată pe organul percepţiunii. CONTA, O. F. 80. Ni se pare un ce evident că... guvernul român nu va contesta câtuşi de puţin stricta şi religioasa executare 1457 evident, -ă - 151 - EVIDENT, -Ă a acestei ultime clase. ODOBESCU, S. II, 47. Ele se fereau, cu toată evidenta lor precumpănire numerică, de orice ciocnire cu dânsul EMINESCU, O. XIV, 140, cf. CARAGIALE, O. I, 60. Document istoric, care cuprinde probe destul de evidente în contra teoriei sale. REV. IST. I, 287. Analogia produce o convingere cu atât mai întemeiată, cu cât se bazează pe un şir de cazuri evidente. ŞĂINEANU, î. 65, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., ENC. ROM., BARCIANU. Confuzia e evidentă. SĂM. I, 78. Admiţând această consingenitate, lucru care în ochii noştri este cât se poate de evident, trebuie să zicem că numele... popei Guga Ignat a fost Sperea. SBIERA, F. S. 45. Ba eu mă m ir, zise Ana, cu evidenta intenţie de a-l sili să urmeze mai departe. D. ZAMFIRESCU, P. 48, cf. ALEXI, W. O tendinţă evidentă de manifestare a personalităţii se afirmă din tot ce se produce azi. ANGHEL, PR. 185. Are dreptate, dreptate evidentă şi absolută. BRĂTESCU-VOINEŞTI, ap. CADE. Emendaţiunile evidente... nu e nevoie să se însemneze printr-un semn sau prin deosebite caractere. BUL. COM. IST. I, 74, cf. II, 93. Faptul e atât de evident încât e destul să compari marii scriitori... pentru a constata imediat deosebirea. AL. PHILIPPIDE, S. III, 291, cf. RESMERIŢĂ, D. Se vor constata anumite corelaţii destul de evidente între treptele de evoluţie ale tipurilor de păstorit şi perfecţionarea produselor din lapte. VUIA, PĂST. 198. Pedeapsa se dă... în bani, evidenta pedeapsă mai blândă. RF I, 113, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Inspiraţiunea este evidentă, pe cât e de adâncă simţirea poetului în spontaneitatea el ARH. OLT. X, 72. Acest proces social evident a fost fixat în opere literare. LOVINESCU, C. IV, 10. Au început să-şi puie în aplicare speranţele într-un mod cât se poate de evident. REBREANU, R. II, 53, cf. I, 88. Traducerea Sfintei Scripturi este una din cele mai evidente minuni. "GALACTION, O. 33. I-am răspuns cu dorinţă evidentă de a nu aprofunda nimic. CAMIL PETRESCU, U. N. 166. îşi cultivase acest diminutiv familiar, semn evident al popularităţii. C. PETRESCU, C. V. 101. Limba [secuilor]... n-are nimic bulgaro-turc şi nimic ce nu s-ar găsi în limba ungurească şi are în schimb afinităţi evidente cu dialectele apusene ale limbii ungureşti DR. VII, 228. Era un evident neadevăr. TEODOREANU, L. 203. Un lucru aşa de evident s-ar traduce în chip firesc în faptă. SADOVEANU, O. XIX, 345, cf. IX, 96. Debutantul abundă în comparaţii, a căror articulaţie evidentă le pune în vedere elementaritatea. STREINU, P. C. III, 183. Zădărnicia ocupaţiilor filozofice devine evidentă. VIANU, A. P. 163, cf. 46. Aversiunea Porţii pentru această soluţie era evidentă. OŢETEA, T. V. 336. Ne impresionează... o evidentă seriozitate spirituală şi artistică. OPRESCU, I. A. IV, 182. Am putea spune că una din caracteristicile cele mai evidente ale portului este zadia. APOLZAN, P. I. 154. Linia lirică... ascunde oarecum procedee mai evidente. CONSTANTINESCU, S. I, 64. Aceasta este colorată mai mult mat, o dungă superciliară evidentă. DOMBROVSKI, P. 203. Ea conduce întreaga gospodărie, cu o autoritate evidentă. ARGHEZI, S. XIII, 160. în mod evident voia să evite orice scandal CĂLINESCU, S. 248. Acest contact este semnul cel mai evident al timpurilor noi. VIANU, L. U. 15. Faptul... va fi evident pentru oricine are facultatea să se transpună în alte fiinţe. BLAGA, Z. 211, cf. 304. Această etichetă, devenită astăzi evidentă parcă, conţine fără îndoială mult adevăr. RALEA, S. T. I, 159, cf. 44. Diferenţele de aciditate sunt mai evidente în solurile forestiere. CHIRIŢĂ, P. 861, cf. 786. Simpatia evidentă a omului l-a dezarmat. H. LOVINESCU, T. 379. Scăderile... ca şi greşelile evidente au fost îndreptate. PRAV. COND. (1780), 31. Toate trei sentimentele... au devenit evidente pentru oricine le simte nevoie. TUDORAN, O. 164. Schimbările neaşteptate ale tânărului îi apăreau evidente. VORNIC, P. 52, cf. DL. Sentimentul grabei e una din pricinile cele mai evidente a nefericirii oamenilor. PREDA, R. 359. Vorbi... ca şi cum ar fi fost ostenit să susţină atâta vreme un lucru evident. T. POPOVICI, 227, cf. DM, CONTRIBUŢII, I, 188, URSU, î. L. II, 265, DN2. Ca la alţi reprezentanţi ai romantismului nostru din această jumătate a veacului, trăsăturile romantice sunt evidente. IST. lit. ROM. II, 317, cf. L. ROM. 1961, 560. Sarcina noastră nu a fost decât să atragem atenţia asupra aspectelor actuale mai puţin evidente ale limbii române. COTEANU, S. E. 8. Această organizare... este mai evidentă în Moldova. STOICESCU, C. S. 213, cf. SFC III, 137. Invazia se manifestă cu simptome puţin evidente. ABC SĂN. 315. O evidentă transpoziţie a unor momente şi personaje din nunta ţărănească se regăseşte în desfăşurarea dramatică. IST. T. I, 107. Sensul antiecleziastic fiind evident, anvergura satirei este cu mult mai mare. N. MANOLESCU, A. N. III, 49. Textul inscripţiei de la Sevilla a înregistrat în chip evident cele două nume ale oraşului de pe Olt. MAGAZIN IST. 1969, nr. 3, 4. Moşul avea faţa descompusă de un evident consum de alcool ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 110, 18/2. Notează memoriile sale cu străduinţă evidentă de a se uita pe sine. ib. 1971, nr. 159, 13/4. Relaţia dialectică dintre obiect şi subiect este evidentă. CONTEMP. 1972, nr. 1 324, 1/1. în ciuda unui handicap evident, echipa noastră a făcut o partidă mult mai bună. SPORTUL 1972, nr. 6 952, 1/4. Nu ne este ruşine nici de exaltări la rece şi de un fel de neîntrerupt extaz, prevenitor şi solemn, tot potrivit recomandării lui Dostoievski ale cărui cuvinte... le repetăm surâzând cu subînţeles şi ni se par orbitor de evidente. STEINHARDT, J. 33. El însuşi se socotea reprezentantul unei direcţii culturale, generate de o „evidentă sensibilitate metafizică”. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 192. Avem aici evidente semne ale dezinteresului esteticienilor de azi faţă de film. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 38, 21/3, cf. M. D. ENC., L. ROM 1974, 436, dex, dn3, GRIGURCU, C. R. 27, DSR, L. ROM. 1986, 175, V. BREBAN, D. G. în mod evident, prin această înţelegere justă ar deveni caducă anticiparea naivă de mai înainte, că imaginile percepute sunt totodată imagini reale. MS. 1988, nr. 1/19. Grotescul evident al scenei... este obţinut prin sinceritatea vizionarului în credinţa sa. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 21/2. Nu putea să nu observe... rafinamentul... unui mare artist, al cărui nume, din motive evidente, prefer să nu-l amintesc. CĂRTĂRESCU, N. 22, cf. DEX2, D. ENC., NDN, DEI, TDRG3, NDU. 2. Adv. Desigur, fară îndoială, bineînţeles; în mod clar, în mod neîndoielnic. Conservând prin el integră şi necruntată vieaţa oaminilor, a produs evident exemplul şi proba de argumentul lui Platon. ARISTIA, PLUT. 187/9. Aceste otărâri erau supuse la casaţiunea Domnului şi atunci e evidinte că trebuia a se supune şi la a curţii de casaţiune. DÂMBOVIŢA (1860), 292781. Este clar şi evident că... guvernul comunităţii nu mai cere o direcţiune aşa de autocratică. CONV. LIT. II, 40. Este evident că o comedie nu are nimic a face cu politica de partid. MAIORESCU, CR. II, 180. Cât priveşte fenomenele intelectuale, este evident că nu este cu putinţă să le observăm... în timp ce ele se execută. CONTA, O. F. 108, cf. 288. Mobilele din cameră, evident improvizate - se compuneau din cutii de lumânări şi lăzi de mărfuri. CONV. LIT. XI, 147. Este dar evident că ne punem în pericolul de a aduce evenimente în care cestiunea să fie rezolvată dupe voinţe străine. ODOBESCU, S. III, 484. E evident că numai această disproporţie... a fost deja în stare de a împiedeca mersul esportului grânelor. EMINESCU, S. P. 214, cf. 119, 124. Printr-un discurs de preţioasă factură, să-i consacre o carieră evident predestinată succeselor. CARAGIALE. O. VII, 277. Evident că data morţii contelui trebuie să fi avut loc între aceste două date. REV. IST. I, 241. Este evident că şi mai numeroase încă au trebuit să fie busturile lui. CONV. LIT. XXII, 115. Este evident că prin această procedare, scrierea câştigă în simplitate şi conciziune. ARHIVA I, 20. Era evident că contrastul dintre năzuinţile unora şi ale altora trebuia neapărat să pună pre purtătorii lor în luptă crâncenă. SBIERA, F. S. 131. Evident, un asemenea subiect de vorbă turbura pe Milescu. D. ZAMFIRESCU, R. 220. Cu tot corbul-vultur din stemă, s-ar putea crede că această lucrare, evident din al XVl-lea veac, a ieşit din teascuri balcanice. IORGA, C. III, 37. Evident că nu poate fi vorba despre o apreciere literară sau culturală a operei. PETICĂ, O. 5. Este evident că, amândouă fiind scrise în acelaşi timp, ele sunt opera aceluiaşi autor. BUL. COM. IST. I, 191. Este evident că acest cuvânt a numit la început un „munte prăpăstios”. DR. I, 110. 1457 EVIDENT, -Ă - 152- EVIDENŢĂ Cu toate aceste rezerve şi asigurări însă, era evident că un curs ca acel ce începea tânărul profesor moldovean... nu putea fi îngăduit. AN. IST. NAT. I, 5. Evident că şi aici „y” se articulează înainte de „i” cu mai puţină energie decât înainte de „e”. DR. II, 13. Este evident că se poate spune... că între ziaristică şi literatură există deosebiri adânci. AL. PHILIPPIDE, S. III, 241, cf. RESMERIŢĂ, D, DR. IV, 107. Evident că o viaţă pastorală transhumantă este condiţionată şi de o perioadă petrecută în timpul vârâtului la munte. VUIA, PĂST. 188. Nu se putea insista, evident, asupra acestui capitol. BUL. COM. IST. V, 3. Prin unele particularităţi evident dialectale... limba acestor texte prezintă... importanţă. RFI, 78. Fiind vorba de istoria literaturii, este evident că numai veacul XIX este în cauză. LOVINESCU, S. VIII, 116. Atunci evident că ţăranul geme, şi se zvârcoleşte, şi ameninţă. REBREANU, R. I, 37. Evident, din punct de vedere procedural aşa ar fi. id. ib. II, 243. îmi făcea din când în când cadouri care depăşeau evident resursele lui obicinuite. CAMIL PETRESCU, P. 18. Evident că ar fi putut spune că mi-a adus o carte. id. ib. 19. Evident că-mi amintesc. C. PETRESCU, C. V. 22. Cercetarea d-lui Giurescu caută să arate o seamă de părţi care sunt evident interpolările şi amplificările lui. ARH. OLT. XIII, 234. Evident, sprijinul Berlinului şi al Budapestei nu lipseşte. CONV. LIT. LXVII, 363. Evident că în amândouă cuvintele avem la bază lat[inescul] „pannus”. DR. VII, 125. Maro abia dezlipise buzele cu o linişte evident impusă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 100. Mi se pare că mi se face curte. Evident, e ridicol. SEBASTIAN, T. 98. Evident, n-o să-i fiu mamă. In schimb va avea în mine un camarad atent şi experimentat. TEODOREANU, M. I, 225, cf. DR. VIII, 13. Cărţile de pictură bisericească bizantină sunt evident manuale practice de atelier. GRECU, P. 21. Evident, însă, admirabilul succes nu este numai urmarea talentului de traducător. STREINU, P. C. III, 20. E evident că asemenea cuvinte, tocmai din cauza multelor lor înţelesuri, nu mai puteau să exprime lămurit pe niciunul din acestea. PUŞCARIU, L. R. I, 378, cf. id. STIL. 48, SCRIBAN, D. Evident, imaginile lui Vinea apar totdeauna în serviciul analizei. VIANU, A. P. 353, cf. 425. Evident,... el nu poate să intre în detaliile fine pe care le-ar obţine cu primul instrument. OPRESCU, I. A. IV, 15. Optica... este evident romantică. CONSTANTINESCU, S. I, 71, cf. DOMBROVSKI, P. 118. Alţii cască, alţii dau din umeri, evident, din cauza geloziei. ARGHEZI, P. T. 124. Era evident că el venea acolo pentru cineva. CĂLINESCU, E. O. I, 50. Evident, grecii n-au putut dispune de o astfel de noţiune. VIANU, L. u. 275. Cu cât se depărtează însă de viaţă..., interpretările devin evident tot mai forţate. BLAGA, Z. 192, cf. 91. Evident, o completare reciprocă între două noţiuni nu înseamnă o opoziţie. RALEA, S. T. II, 13, cf. BOGZA, C. O. 44. Era evident că fostului conducător nu-i făcea câtuşi de puţin plăcere să audă aceste două nume. STANCU, R. A. II, 292. Este evident că... există în sol tendinţa de realizare a unui echilibru de solubilitate. CHIRIŢĂ, P. 288, cf. vinea, L. II, 310. La succesul formaţiei a contribuit desigur folosirea unor muzicuţe cromatice, ale căror posibilităţi sunt evident mult mai mari. ALEXANDRU, I. M. 94. Ar vrea să spună ceva, dar se stăpâneşte şi rosteşte, evident, alt gând. H. LOVINESCU, T. 333, cf. DL. Evident, dacă gândeşti aşa, chiar că poţi s-o păţeşti. PREDA, R. 200. Acesta-l repezi şi brutalitatea lui, evident forţată, îi făcu bine. T. POPOVICI, S. 541, cf. DM, DN2. Din punct de vedere sistematic, matematismul lui Descartes este, evident, exagerat. JOJA, S. L. 342. Plecând de la cronicari şi de la Dimitrie Cantemir, dar, evident şi de la cultura umanistă..., a încercat să desluşească originea poporului român. IST. LIT. ROM. II, 39. Formele frecvente sunt, evident, cele de persoana I. COTEANU, S. E. 46. Era, evident, vitregit de inspiraţie. SORESCU, S. 84. Este evident că aceste ţinuturi au fost şi ele romanizate. PANAITESCU, CR. 63. Este evident că reprezentaţia avea ca scop preamărirea casei Báthory. IST. T. I, 95. Evident, un drept roman valabil pentru toată istoria romană nu există. ANOLESCU, C. M. 53. Dările asupra vinului s-au plătit evident şi la Odobeşti. C. GIURESCU, P. O. 235. De-ar fi scris-o, opera s-ar fi situat într-o linie mai evident dostoievskiană. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 32, 19/3. A existat, evident, o unitate a lumii geto-dace. MAGAZIN IST. 1970, nr. 11,3. Că ea e posibilă, ni s-a părut evident. NOICA, D. 100. Nu avem, evident, o dramaturgie care să ne mulţumească. CONTEMP. 1972, nr. 1 312, 4/4. Era evident că cei trei nu fuseseră... pregătiţi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 32, 19/1. Evident, o asemenea îndrăzneaţă provocare nu putea rămâne fără răspuns din partea lui. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 6. Toate acestea sunt, evident, simboluri ale fiinţei ce simte lanţurile iremediabilului. SIMION, S. R. III, 167. Este evident că în mintea lor ideea unităţii politice... era o idee de bază. MS. 1975, nr. 2/16, cf. DEX. Există, evident; un conţinut confesiv în aceste micropoeme. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 10/1, cf DN3. Au tendinţa evident idealistă de a nu considera materia ca sursă primordială a curburii spaţiului. MS. 1980, nr. 1/27. Este evident că nu limba creează poporul, ci poporul creează limba. IVĂNESCU, I. L. R. 12, cf. M. D. ENC. Faptul ţine, evident, mai mult de o explicaţie psihologică decât de una estetică. GRIGURCU, C. R. 67, cf. DSR. Fascismul punea tot mai evident în primejdie independenţa popoarelor. MAGAZIN IST. 1986, nr. 5, 4. S-ar putea aduce dovezi (indirecte, evident) pentru ideea că Halici în Caransebeş a conceput dicţionarul. L. ROM. 1989, 62, cf. V. BREBAN, D. G. In acest raţionament, evident, nu luăm în calcul pe intelectualii români ce s-au integrat conştient altei culturi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 4/3. Gina... se aşeză lângă mine şi începurăm o conversaţie literară, căci cu mine, evident, nu se putea discuta altceva. CĂRTĂRESCU, N. 106, cf. DEX2, D. ENC., NDN. Absolutizarea uneia dintre cele două laturi ale construcţiei evident unitare... demonstrează facilitatea cu care Declaraţia se poate transforma în propagandă politică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 1,3/1, cf. dei, ndu. - PL: evidenţi, -te. - Şi: (învechit) evidénte (iorgovici, o. 40/23, lm, l. rom. Î961, 560, sfc iii, 137, ursu, î. L. ii, 265) adj. invar., evidint, -ă (pontbriant, d.), evedént, -ă (prot. - pop., n. d.) adj., evidinte (laurian, f. 108/5, contribuţii, i, 188, ursu, î. l. II, 265) adj. invar., adv. - Din lat. evidens, -ntis, fr. évident. EVIDÉNTE adj. invar. v. evident. EVIDENŢA vb. I v. evidenţia. EVIDÉNTA s. f. 1. Faptul de a fi evident (1), caracterul a ceea ce este evident; ceea ce este evident, clar; certitudine, claritate, realitate. Cf. iorgovici, o. 40/25, i. golescu, c., poen. - aar. -HILL, V. I, 633 72. Aceste senzaţiuni... se pot produce în evidenţă la sensibilitate. LAURIAN, F. 119/17. Aceste lucrări n-au acelaşi grad de evidenţă ca ale lui Lavoisier. MARIN, PR. I, 53/36. Deşi este necunoscută, efectele sale nu sânt mai puţin dovedite până la evidenţă (invederare). FIS. 203/13, cf. ARISTIA, PLUT. Un fapt care era oarecum în aer, care înconjura pe toată lumea cu puterea evidenţei, trebuia de la o vreme să-şi găsească un răsunet intelectual. XENOPOL, I. R. XII, 191, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Aceasta rezultă cu un prisos de evidinţă din contextul scriitomlui bizantin. HASDEU, I. C. I, 55, cf. COSTINESCU, LM. Teoriile etice sânt încă... aşa de nesigure din punctul de vedere al evidenţei ştiinţifice. MAIORESCU, CR. II, 368. Din toate aceste exemple rezultă cu evidenţă că, împreună cu viaţa, persistă la aceste animale şi voinţa de a trăi, deşi inteligenţa lor a dispărut cu totul. CONV. LIT. XI, 267. Sânt midte lucruri cari dovedesc evidenţa acestei teorii. CONTEMPORANUL, I, 91. Evidenţa însăşi are nevoie de-a fi comparată cu miile de căi strâmbe câte se urmează, pentru a se dovedi că ea este singura linie dreaptă. EMINESCU, O. XI, 17. In toţi timpii... ştiinţa a cerut dovezi pozitive, evidenţe matematice. MACEDONSKI, O. IV, 141, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., ENC. ROM. Cartea... 1460 evidenţă - 153 — EVIDENŢĂ dovedeşte cu evidenţă că reputaţia ce o căpătase în Occident pe calea literară a lăsat urme şi după moartea sa. ARHIVA, X, 190, cf. BARCIANU. Această continuă oscilare între extreme se poate urmări cu evidenţă şi în ceea ce a scris. SĂM. 1,45, cf. ALEXI, w. Ceea ce a făcut pe istorici ca, împotriva evidenţei, să considere totuşi acest izvod ca opera lui Miron Costin, a fost credinţa că cel care îl folosise şi îl citase era chiar fiul său, Nicolae Costin. BUL. COM. IST. I, 201. Jean Bart ştie să dea ficţiunii evidenţa realităţii palpabile. IBRĂILEANU, S. 88. Viorica ar fi fost în stare să tăgăduiască chiar evidenţa, până într-atât era de convinsă că pătrunderea ei era fără greş. AL. PHILIPPIDE, S. II, 24, Cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Eram deprinşi cu lipsa de constrângere în faţa evidenţei a polemistului român. LOVINESCU, C. VII, 19. Cine se duşmăneşte de moarte? Gândirea discursivă şi intuiţia, se răspunde fără nici o clipă de şovăire. E doar o evidenţă orbitoare. CONV. LIT. LXVII, 513. Te miri că n-ai văzut de atunci ceea ce abia descoperi într-o evidenţă edenică. TEODOREANU, L. 128. E de prisos să spun ce speranţe - împotriva evidenţei - a legat Gheorghidiu de acest „gest” al lui Ionel Brătianu. CAMIL PETRESCU, P. 236. Perfecţiunea unui text dramatic este să facă inutile indicaţiile închise de obicei între paranteze, prin însăşi evidenţa constrângătoare a adevărului vorbirii. VIANU, A. P. 135. Această simplificare a doctrinei nu poate decât să seducă pe umaniştii setoşi de claritate şi evidenţă. OŢETEA, R. 320. Apare cu o evidenţă irezistibilă perfecţia tehnicei acestui artist. OPRESCU, I. A. IV, 18. Sunt încornoraţi, ... lesne crezători, orbi în faţa evidenţii. CONSTANTINESCU, S. II, 56. Metoda în problemele metafizice a lui Schopenhauer este evidenţa. CĂLINESCU, O. XIII, 26, cf. id. B. I. 441. Ar trebui, împotriva evidenţei, să credem că arta s-a apropiat tot mai mult de natură. BLAGA, z. 291. îţi dai seama cât de mare trebuie să fi fost dragostea mea pentru a lupta astfel împotriva tuturor evidenţelor. H. LOVINESCU, T. 307, cf. DL. înţelepciunea... ne sileşte să acceptăm evidenţa. T. POPOVICI, S. 227, cf. DM, DN2. Evidenţa şi certitudinea intuiţiei nu se cer numai pentru judecăţi, ci şi pentru orice raţionament. JOJA, S. L. 340. Limitele serioase ale principiilor poporaniste... ni se relevă cu o evidenţă deplină. V. ROM. februarie, 1960, 90/1. Astfel s-a pierdut încrederea în „intuiţie” şi în „evidenţă”, geom. sp. 98, cf. sfc m, 137, URSU, î. L. îi, 265. în aparenţă, povestirile prezintă evidenţe care nu se cer elucidate. L 1965, nr. 16, 12/4. In cele din urmă, Macedonski se supune evidenţei şi adevărului, abandonând — în esenţă - individualismul romantic. L. ROM. 1965, 389, cf. N. MANOLESCU, C. M. 73. Domeniul în care insuficienţa era de domeniul evidenţei a fost... acela al romanului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 82, 4/2. Ne apare ca o evidenţă mitul, ca o acţiune a memoriei, ca o posesiune. STĂNESCU, R. 93. Evidenţa judecăţii este forma cea mai înaltă a sintezei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 26, 2/2. Ni se cere... ceva mai tainic şi mai ciudat: să contestăm evidenţa şi să acordăm încredere unui ne-fapt. STEINHARDT, J. 63, cf. M. D. ENC., DEX. Cantemir anunţă cu toată evidenţa corespunzătonil aspect din marea lirică eminesciană. PAPU, C. N. 47. Luciditatea obligă la recunoaşterea ambelor evidenţe. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 20/7, cf. DN3. Paginile iniţiale sunt prea timide, deşi notele ansamblului pe care îl propun câştigă lesne aerul evidenţei. GRIGURCU, C. R. 75, DSR, V. BREBAN, D. G. Nu-mi pot imagina că aţi încerca, un moment măcar, să respingeţi evidenţa însăşi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 13/2. Nu eram în stare să accept evidenţa: ea îşi găsise pe altul şi nu mai vroia să aibă de-a face cuf mine. CĂRTĂRESCU, N. 176, cf. D. ENC., NDN. Dacă nu începi prin a recunoaşte aceste evidenţe, falsifici datele oricărei posibile discuţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 1, 3/2, cf. DEI, NDU. 0 F i g. Ele opresc atenţia cititorului, o distrag de la întreg printr-o evidenţă de amănunt tot atât de neputincioasă ca a neologismelor ţipătoare. STREINU, P. C. III, 203. Dacă pentm o intrare în marea evidenţă i-ai aduce o scară de coşar... el s-ar sui până la jumătatea ei. ARGHEZI, S. C. 14. OLoc. a d v. (Calc după jusqu ’a l fevidence) Până la evidenţă = până la capăt; deplin. Nişte meditaţiuni care... lăsau să se vază până la evidenţă că gândirea ce-l preocupa nu era decât planuri ambiţioase. FILIMON, O. I, 99. Au nu dovedesc aceste esemple, până la evidenţă, că atât aci cât şi dincolo de Carpaţi, seminţia română... a rămas credincioasă spiritului neatins al institutelor primitive ale bisericei? (a. 1865). URICARIUL, X, 380. Câteva fapte de acelaş fel... se arată cu mai multă evidenţă într-un fluid vizibil. CONTA, O. C. 442. Destăinuiesc până la evidenţă respândirea peste mai toată Europa a unei seminţii înzestrate cu înalte facultăţi estetice. ODOBESCU, S. II, 257. Lucrul a fost probat până la evidenţă de Frau Director. CARAGIALE, O. VIL 61. Condiţiile... dovedesc până la evidenţă că în primul caz avem de-a face cu o modificare. RF I, 154. Cine urmăreşte cu atenţie literatura franceză postbelică poate observa până la evidenţă caracterul ei moral, filozofic ori chiar social. RALEA, s. T. I, 195. 0 E x p r. A scoate (sau a pune) în evidenţă = a scoate la iveală, a sublinia, a reliefa, a releva. A pune în evidenţă necesitatea de a se îngădui recursul în casaţiune. DÂMBOVIŢA (1860), 2922/78, cf. LM. Prin vocea, prin gesturile, prin mişcările sale rapsodul punea în evidenţă caracterul eroului ce înfăţoşa. CONV. LIT. IV, 145. Autorul... pune în evidenţă partea comică aşa cum o găseşte. MAIORESCU, CR. II, 180. Apa pune în mişcare, pune în evidenţă calităţile specifice ale mecanismului nostnt intelectual. EMINESCU, O. XV, 43. A pus în evidenţă... dependenţa lexicografiei slavo-române de „Dicţionarul slavo-rusesc”. REV. IST. I, 169. Punem în evidenţă tot ce e bun şi tot ce e rău în ea. MACEDONSKI, O. IV, 53. Spre a pune în evidenţă acest fapt, confruntăm aici două verbe terminate în „î” cu două terminate în „i”. ARHIVA, I, 159. Cercetările mai nouă pun mereu în evidenţă faptul că în faza primordială de dezvoltare a limbilor este necunoscută întrebuinţarea de cuvinte izolate. REV. CRIT. I, 22. Ambii au ţinut câte un discurs... punând în evidenţă meritele multiple. SBIERA, F. S. 239. Cu ocazia lucrărilor de conservare ce s-au făcut... s-a pus în evidenţă structura pridvorului. MON. IST. I, 19. Intr-un colţ fericit, iată o simandicoasă familie ce ţine sfat, punându-şi pretenţiile în evidenţă. ANGHEL, PR. 173. Critica se simte datoare a veghea, gata să puie în evidenţă originalitatea sau să demascheze împrumuturile nepermise, BUL. COM. IST. I, 72. Tânărul publicist şi istoric punea în evidenţă interesul pe care istoria naţională trebuie să-l aibă. AN. IST. NAŢ. I, 2. Dacă am scos în evidenţă aceste obiceiuri, în legătură cu cultul apelor, am făcut-o pentru a releva importanţa actului foarte semnificativ din obiceiul căluşarilor. DR. II, 225. Latura morală, educatoare a ei este pusă în evidenţă cu multă pătrundere, chiar cu duioşie, ib. 734. Numai alăturarea cuvintelor... adânceşte înţelesul şi îl scoate mai bine în evidenţă. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 125. Cercetările făcute pe baze ştiinţifice au demonstrat... netemeinicia acestor păreri, scoţând în evidenţă... caracterul istoric al acestei îndeletniciri. VUIA, PĂST. 9, cf. CADE. Să le punem în evidenţă. LOVINESCU, S. V, 51. Cu atât mai mult ţinea să-şi puie în evidenţă calităţile de gospodar. REBREANU, R. II, 85. [Conferinţa] a scos în evidenţă mai ales neînţelegerile dintre turci şi bulgari. ARH. OLT. XII, 158. A izbutit a pune în evidenţă resurse noi, pe care vechia noastră artă le poate încă oferi celei moderne. CONV. LIT. LXVII, 346, cf. DR. VII, 442. Spre a putea scoate mai bine în evidenţă lucrările de artă care-l decorează, i-au schimbat culoarea. SAHIA, S. A. 187. Are... meritul să scoată în evidenţă cele patru elemente esenţiale. PUŞCARIU, L. R. I, 6, cf. SCRIBAN, D. O astfel de transformare prozaică pune în evidenţă imagini. VIANU, A. P. 100. Pune în evidenţă ceva prin care acest subiect îşi reînnoieşte substanţa. OPRESCU, I. A. IV, 190. Dorinţa de a apărea mai frumoşi în proprii... ochi sau de a scoate în evidenţă superioritatea faţă de alţii este general umană. APOLZAN, P. I. 93. Caracterul decorativ şi feeric al prozei lui Anghel şi viziunea ei plastică sunt scoase în evidenţă cu multă aplicaţie. CONSTANTINESCU, S. I, 37. Ca o notă particulară a prezentei lucrări, ce se impune a fi scoasă în 1460 EVIDENŢĂ - 154 - EVIDENŢIA evidenţă, este permanenta preocupare de factorul geografic în repartizarea fenomenelor lingvistice. DR. XI, 277. Am scos în evidenţă magistratului adevărul. ARGHEZI, P. T. 471. S-au ţinut şapte toasturi, scoţându-se în evidenţă marile calităţi ale sărbătoritului. ULIERU, C. 105. Pascalopol puse în evidenţă un gros portmoneu de marochin roşu. CĂLINESCU, E. O. I, 26. Trebuie să mă port modest, discret, spre a nu scoate în evidenţă situaţia critică a Otiliei. id. ib. 208. Epitetele scot în evidenţă particularităţile închipuirii şi sensibilităţii poetului. VIANU, S. 13. O culoare, adesea săracă, aspră, uscată, scoate şi mai mult în evidenţă accentul pus pe ritmul linear. BLAGA, Z. 307. Condiţiile istorice în care a trăit Gheorghe Şincai scot şi mai mult în evidenţă meritele acestui luptător dârz. CONTEMP. 1954, nr. 388, 5/1. Scoase dintr-un portvizit o scrisoare pusă acolo în evidenţă. VINEA, L. II, 240. In felul acesta vena se umflă şi se pune în evidenţă. BELEA, P. A. 77, cf. DL. Cel care vorbea scotea parcă mai mult în evidenţă liniştea care domnea aici. PREDA, R. 109, cf. DM, DN2. Consider util să scot în evidenţă şi câteva particularităţi fonetice. MAT. DIALECT. I, 275. In cuprinsul unor oraţii de nuntă se pune în evidenţă o puternică influenţă religioasă. IST. LIT. ROM. I, 42. Comparaţia globală a flexiunii scoate în evidenţă după numărul şi varietatea de forme următoarea ordine a părţilor de vorbire: verbul, pronumele, articolul, substantivul, adjectivul, numeralul. COTEANU, S. E. 12. Pe baza unor analize ale sângelui... se pun în evidenţă nişte anticorpi speciali. ABC SĂN. 330. Articolele menţionate mai sus pun în evidenţă însemnătatea şi rolul naţiunii române. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1, 20. Cele mai multe lucrări de istoriografie teatrală nu pun în evidenţă în suficientă măsură caracterul social al artei. IST. T. I, 9. Scoţând în evidenţă logica vorbirii lui Maiorescu... nu putem totuşi explica ceea ce este irepetabil în această vorbire. N. MANOLESCU, C. M. 117, cf. L. ROM. 1969, 157. Deosebirea dintre ei în această privinţă pune în evidenţă... trăsăturile fundamentale ale liricii lor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 84, 12/3, cf. ib. 1971, nr. 128, 8/2. Consideraţia aceasta e poate cea mai gravă şi scoate în evidenţă constatarea că o viaţă creştină nu se poate întemeia pe o pretenţie, o mască, o inducere în eroare, o păcăleală. STEINHARDT, J. 154. Blaga s-a simţit împins mereu să scoată în evidenţă o dimensiune ontologică. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 206, cf. M. D. ENC. Scoate în evidenţă o problemă extraordinară. D. R. POPESCU, I. ş. 187, cf. DEX, DN3. Criticul se crede îndreptăţit a-i scoate în evidenţă, în plin context polemic, bunătatea. GRIGURCU, C. R. 53, cf. V. BREBAN, D. G. Aceste texte scot în evidenţă... faţa reală a oamenilor. MS. 1988, nr. 2/19. Nu rezultă clar ce au vrut să scoată în evidenţă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 7/3, cf. D. ENC., NDN, DEI, ndu. A ieşi în evidenţă = a se reliefa, a ieşi la iveală. Acolo, concurenţa e mai mică, meritul iese mai repede în evidenţă. CĂLINESCU, E. O. II, 68. Forma osoasă a capului ieşea şi mai bine în evidenţă, id. ib. 115. Impresia de „ceea ce era de demonstrat” iese şi mai accentuat în evidenţă. PERPESSICIUS, M. III, 169. Făcea ca nasu-i vulturesc să iasă şi mai mult în evidenţă pe obrazu-i smead. STANCU, R. A. 1,296. Roşul metalic şi galbenul de miere împietrită ies în evidenţă datorită infinitelor trepte de nuanţe, BĂNULESCU, I. 145. Vertebrele... şi coastele alungite ieşiră în evidenţă pe sub pielea gălbuie. CĂRTĂRESCU, N. 139, cf. NDU. (Rar) A fi în evidenţă = a fi vizibil. Cf. LM. Altele dintre aceste nume... erau prea în evidenţă pe atunci. REV. IST. I, 214, cf. CADE, SCRIBAN, D. 2. (Urmat de determinări care precizează domeniul) înregistrarea şi controlul proceselor, fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor etc. din punct de vedere cantitativ şi calitativ, cu scopul informării permanente şi precise despre situaţia dintr-un anumit domeniu; (concretizat) listă care cuprinde înregistrări de lucrări, bunuri, persoane etc. legate de o anumită activitate. Propune regule de a scăpa de toată recăderea în eroare: "Jmite decât verităţi cu evidenţă. LAURIAN, F. 198/29. Ţăranii ' '7 urăsc mai tare din pricina catastifelor cu datoriile şi evidenţele învoielilor. REBREANU, R. II, 186. Articolul 77 din legea pentru organizarea cadastrului stabileşte normele privitoare la evidenţa cadastrală. ENC. AGR. II, 453. Primirea şi prestarea de contabilitate se face.... prin încheiere de proces verbal, ce se întocmeşte pe baza evidenţei contabile a soldurilor şi valorilor materiale. LEG. EC. PL. 336. Evidenţa contabilă se va organiza potrivit planurilor de conturi. BO (1951), 489. înregistrările se vor face în evidenţe distincte şi separate de acelea ale instituţiei, ib. 759. Organizarea unei stricte evidenţe a muncii. CONTEMP. 1952, nr. 28, 2/3. împăratul vrea să aibă evidenţa permanentă a marilor lui puteri. ARGHEZI, S. XVII, 158. Siguranţa era în măsură să arate evidenţa tuturor membrilor mai însemnaţi. CĂLINESCU, B. I. 266, cf. DL, DM. Evidenţă la locul de muncă. FD III, 193. Nu avem nici o evidenţă a satelor de plai. STOICESCU, C. S. 146, cf. DER, DN2, D. MED., L. ROM. 1973, M. D. ENC., DEX. S-au întocmit registre de evidenţă a economiilor. RL 1978, nr. 10 361, DN3. Preluarea... nu a fost efectuată după registrele de evidenţă. MS. 1980, nr. 1/45. Evidenţă militară. LEX. MIL., cf. V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. OFig. Soarele are o evidenţă totală a lumii. CĂLINESCU, B. 255. 0 Evidenţa populaţiei ~ a) serviciu administrativ care înregistrează datele civile ale cetăţenilor; b) bază de date alcătuită în urma înregistrării datelor civile ale cetăţenilor. Evidenţă economică = înregistrare într-o ordine sistematică a activităţii economice, avându-se în vedere însuşirile ei cantitative şi calitative. Cf. D. EC. POL. 0 E x p r. A ţine (sau a păstra) evidenţa sau a ţine (sau a avea) în evidenţă = a înregistra şi a păstra la zi situaţia bunurilor, lucrurilor şi persoanelor legate de o anumită activitate. Nenumărate lipse câte cer coperire sânt neîncetat ţinute în evidenţă. BARIŢIU, P. A. iii, 495. Ţin evidenţa disponibilului persoanelor care urmează a fi plasate în câmpul muncii. LEG. EC. PL. 273. Deşi mă are în evidenţă de la Cluj, n-a pus încă pe urma mea copoii. BENIUC, M. C. I, 62, cf. DL. Logofeţii... ţineau evidenţele cantităţilor de carne ce se primeau pentru curtea domnească. STOICESCU, S. D. 81. Să ţină evidenţa. MS. 1980, nr. 1/46. A avea evidenţa (cuiva sau a ceva) = a nota, a consemna în vederea unei observări atente. In chipul acesta avea evidenţa sanitară a tuturor. CĂLINESCU, B. i. 309. A f! în evidenţa cuiva = a) a fi sub observaţia cuiva; b) a se afla în baza de date a cuiva. Sunt în evidenţa acestui medic. - PL: evidenţe. - Şi: (învechit) evidéntie (IORGOVICI, O. 40/25, ARISTIA, PLUT., ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 384, L. ROM. 1961, nr. 6,40, sfc iii, 137, ursu, î. l. ii, 265), evidmţă s. f. - Din lat. evidenţia, fr. évidence, it. evidenza. EVIDENŢI vb. I. 1. T r a n z. A scoate în evidenţă (1), a sublinia, a accentua, a reliefa, a releva. Cf. LM, CADE. La sfârşit articulă un slab protest, menit să-i evidenţieze mai mult cavalerismul. REBREANU, R. I, 209, cf. 56. [Profesorul] vrea să evidenţieze romanitatea noastră. ARH. OLT. XII, 326. Privirea aceasta suntem siguri că va evidenţia cât de unitară în evoluţie, de organică în atitudine şi rotunjită în aspect este frumoasa şi autentica personalitate poetică a d-lui Pillât. CONV. LIT. LXVII, 372, cf. SCRIBAN, D. Cele mai bune pânze pe care le-a zugrăvit — şi care ar fi evidenţiat calităţile sale de colorist - lipseau din expoziţie. ARH. OLT. XIX, 273. Transformă în proză unele din versurile contimporanilor săi, pentru a evidenţia mai bine absurditatea hilariantă a imaginilor. VIANU, A. P. 100. Mişcarea n-a avut nici un rezultat, dar evidenţia o stare de lucmri. OŢETEA, R. 306. Să evidenţiem... toate însuşirile care fac din d. Baciu... un poet interesant. CONSTANTINESCU, S. I, 151. Mulţumindu-mă, în cadrul acestei lucrări, să evidenţiez cele spuse de Iordan, mă mărginesc la simpla enumerare... a subspeciei lor. DOMBROWSKI, P. 79. Expoziţia faptului să evidenţieze acest mod de obiectivare a intemporalului. CĂLINESCU, O. XIII, 74. Literatura de astăzi, din contra, încearcă să evidenţieze o altă concepţie despre individ. RALEA, S. T. I, 82. 1461 EVIDENŢIA -155- EVINGĂTOR Pentru a putea evidenţia interesid ce merită... am şi crezut că e necesar a i se da un nume al său propriu. PARHON, B. 8. Se caracterizează prin culoarea brună slab-roşcată până la brună-ruginie, evidenţiind prezenţa hidroxizilor de fier. CHIRIŢĂ, P. 436. Primul care a evidenţiat existenţa presiunii atmosferice... a fost Torricelli. CIŞMAN, FIZ. I, 285. Aceste cinci poezii, suficiente... pentru a evidenţia o reală vocaţie. IST. LIT. ROM. II, 310, cf. SORESCU, S. 69. Dorinţa colectivului de autori este ca fiecare volum... să evidenţieze tendinţele generale ale artei teatrale. IST. T. I, 20. Va trebui să evidenţiem acele mărunte alcătuiri lipsite de perspectivă, de dezvoltare sau de menţinere. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 115, 29/3. Solicitările traseului au evidenţiat... virtuţile certe ale unor schioare autentice. SPORTUL 1972, nr. 6 945, 1/3. Au crescut simţitor şi facultăţile criticii de a evidenţia diversitatea peisajului literar. CONTEMP. 1972, nr. 1 324, 5/2. Teologii occidentali au evidenţiat că a voi să ucizi pe cineva nu e tot una cu a-l ucide. STEINHARDT, J. 289. Se referă la scriitorii vremii sale, evidenţiind o particularitate a omului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 11/1, cf. M. D. ENC., DEX. Evidenţiem... preocupările manifestate pentru îmbunătăţirea condiţiilor în transportul urban. RL 1978, nr. 10 337, cf. DN3. Se opreşte asupra altor aspecte decât cele evidenţiate de procesul de la Iaşi. MS. 1980, nr. 1/47. In cele de urmează dorim a evidenţia câteva dintre opiniile despre critică. GRIGURCU, C. R. 25, cf. DSR. A evidenţiat cu putere faptul că pacea, libertatea şi independenţa popoarelor formau din nou obiectul unor contestări directe şi vehemente. MAGAZIN IST. 1986, nr. 5, 4, cf. V. BREBAN, D. G. Regizorul a evidenţiat şi mai mult singurătatea eroilor. MS. 1988, nr. 1/52, cf. NDN, NDU. 0 R e f 1. pas. în studiul prezent s-a evidenţiat faptul că la populaţia agricolă din ţara noastră exista o transhumanţă. VUIA, PĂST. 188. Se vor evidenţia onomastica, toponimia, evenimentele şi instituţiile. ARH. OLT. X, 301. Pe bărbie şi pe piept se evidenţiază pete spălăcite. DOMBROWSKI, P. 171. Prin acest conţinut se evidenţiază caracterul de predicat. CV 1949, nr. 6, 54. Mijloacele de bază ale întreprinderilor... se evidenţiază în activul bilanţului la valoarea iniţială. BO (1951), 677. Efortul plantei de a absorbi apa din sol... se evidenţiază prin dezvoltarea rapidă a sistemelor de rădăcini. CHIRIŢĂ, P. 262. Progresul realizat de traducătorii tipăriturilor se evidenţiază dacă observăm... lexicul textelor rotacizante şi cel folosit în textele coresiene. IST. LIT. ROM. I, 312. Aceste cusururi sunt atât de reduse, încât nu se pot evidenţia de la sine. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 68, 16/2. 2. T r a n z. A recunoaşte oficial meritele sau succesele obţinute de cineva. Aceste instituţiuni... au căpătat în dezvoltarea lor - ca şi elementele culturale - un caracter propriu românesc, ce trebuie evidenţiat şi pus în valoare. AN. IST. NAŢ. I, 15. In gardă, îşi îndeplinise datoria cu atâta tragere de inimă, încât l-a evidenţiat în scris ofiţerul de serviciu. V. ROM. noiembrie 1953, 131, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU, AII 6, III 17. 3. Refl. A se se distinge, a se remarca. Cf. ALEXI, W. Personalitatea doctorului Ioan Molnar-Piuariu s-a evidenţiat în ultimul timp în măsură tot mai mare. DR. IV, 383, cf. CADE. Desemnarea evoluţiei poetice a lui... s-ar fi evidenţiat şi mai bine, în trecerea sa de la romantism spre neoclasicismul său. ARH. OLT. XIII, 234. De asemenea, se evidenţiază elemente comune cu Hunedoara. APOLZAN, P. I. 110. O a doua formă se evidenţiază prin coloraţiune. DOMBROWSKI, P. 179. Anarhia sa psihică se evidenţiază prin lipsa de caracter unitar al eului. RALEA, S. T. II, 122, cf. DL, DM, DN2. De urmărit... accentuarea caracterului niţel naiv şi niţel ridicol al eroului..., spre a-l identifica personajelor literaturii române în care se evidenţiază tocmai sfătoşenia, curăţia sufletească. STEINHARDT, J. 357, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. - Pronunţat: -ţi-a-. -Prez. ind.: evidenţiez. - Şi: (neobişnuit) evidenţa vb. I. alexi, w. - V. evidenţă. EVIDENŢIÂRE s. f. v. evidenţiere. EVIDENŢIAT, -Ă adj. (Şi substantivat) (Persoană) care s-a remarcat într-un anumit domeniu, căreia i s-au recunoscut oficial meritele, succesele. Şerban Cioculescu ne apare cu atributele sale proprii, mai evidenţiate sau mai sobre. CONSTANTINESCU, S. II, 280. N-am fost citat pe tabloul de evidenţiaţi? CĂLINESCU, O. IX, 232, cf. DL, DM, dn2, m. d. enc. 344, DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., NDN, NDU. - Pronunţat: -ţi-at. - PL: evidenţiaţi, -te. - V. evidenţia. EVIDENŢIE s. f. v. evidenţă. EVIDENŢIERE s. f. Acţiunea de a evidenţia şi rezultatul ei. 1. Cf. evidenţia (1). Minunatul articolaş din „Românul” este o strălucită evidenţiere a talentului dumitale. CARAGIALE, O. vii, 278. Pentru cugetele simple ale contemporanilor „ descălecării ”, pământul ţării întregi a fost evidenţierea concretă a existenţei statului. CONV. LIT. LXVII, 238. în scopul evidenţierii rezultatelor inventarierii..., întocmeşte situaţii comparative. BO (1951), 1 084. Se impune cu stricteţe descoperirea şi accentuarea tuturor elementelor ce converg spre evidenţierea ideii unice. CONTEMP. 1954, nr. 379, 2/4. Pentru evidenţierea regimului de aer în sol se determină porozitatea acestuia. CHIRIŢĂ, P. 297, cf. DL, DM. Evidenţierea radiografică şi radioscopică a ţesuturilor. ABC SĂN. 304. După ce au văzut că lui Pujdercă îi plac... îndeplinirile şi evidenţierile - au devenit mai încrezători şi mai netemători. LĂNCRĂJAN, C. II, 244. Este posibilă evidenţierea faptului că... istoria teatrului românesc este condiţionată de lupta continuă între două tendinţe contradictorii. IST. T. I, 14. Evidenţierea de către părintele Stăniloaie a marilor abuzuri săvârşite de catolicism sub Habsburgi ori înfierarea de către profesorul Giurescu a jugului turcesc luau... un aer foarte înrudit cu 21-ul lui Caţavencu. STEINHARDT, J. 22, cf. M. D. ENC. 344, DEX, DN3, DSR. Modalitatea de investigaţie... se va concretiza în evidenţierea originalităţii acestei opere. MS. 1988, nr. 1/41, cf. NDN, 561, NDU. 2. Cf. evidenţia (2). A făcut o propunere de evidenţiere la cererea ministerului. PREDA, R. 201. Primeşte el de la direcţie prime şi evidenţieri, id. ib. 317, cf. M. D. ENC. 344, NDN, 561, NDU. - Pronunţat: -ţi-e-. - PL: evidenţieri. - Şi: (învechit, rar) evidenţiâre s. f. alexi, w. - V. evidenţia. EVIDÎNT, -Ă adj. v. evident. EVIDINTE, -A adj. invar., adv. v. evident. EVIDÎNŢĂ s. f. v. evidenţă. EVIE s. f. (în mit. gr.) Bacantă. Cf. DN3, NDN, DEI, NDU. - PL: evii. - Din it. evia. EVINGATOR s. m. (Jur.; învechit) Persoană care deţinea un bun pe nedrept. Cumpărătorul s-a judecat până la ultima instanţă cu evingătorul său. HAMANGIU, C. C. 345. - PL: evingători. - Evinge + suf. -ător. 1470 EVINGE - 156- EVITA EVÎNGE vb. III. Tranz. (Jur.; învechit) A deposeda prin lege de un bun deţinut pe nedrept. Cf. LM. Plata făcută cu bună-credinţă... este valabilă, chiar dacă în urmă posesorele ar fi evins. HAMANGIU, C. C. 262, cf. 343, ALEXI, W., SCRIBAN, D., L. ROM. 1960, nr. 5, 16, M. D. enc., dex, ndn, dei. - Prez. ind.: eving. - Din lat. evincere. EVINS, -Ă adj. (Jur.) 1. Al cărui drept de proprietate a fost contestat şi anulat pe cale juridică. Cf. ALEXI, W. Moştenitorul evins are dreptul a cere celorlalţi restabilirea egalităţii loturilor. PR. DREPT. 435. 2. (Despre bunuri, obiecte etc.) Care a fost deţinut pe nedrept. Cumpărătond a pierdut definitiv obiectul evins. HAMANGIU, C. C. 343. Cumpărătorul lucrului evins are dreptul a cere de la vânzător: restituirea preţului... spesele şi daunele. ENC. ROM., cf. M. D. ENC. 344. - PL: evinşi, -se. - V. evinge. EVIRAŢIE s. f. (Rar) Castrare; emasculare; evirare. Sugrumările, eviraţia, spânzurarea, împuşcarea sunt povestite cu atenţie. CĂLINESCU, în NDU, cf. DN2, D. MED., DEX, DSR, NDN, DEL ♦ Impotenţă precoce. Cf. DN2, NDN, DEI, ndu. - PL: eviraţii. - Din fr. éviration, lat. eviratio, -onis. EVISCER vb. I. T r a n z. 1. (Ind. alim.) A scoate organele din cavitatea abdominală şi toracică la animalele sacrificate pentru consum. Ei eviscerează şi pun la sărat în butoaie imensele grămezi de peşte. TODORAN, O. 280, cf. DEX2, NDN, NDU. 0 R e f 1. pas. Peştele prins, după ce se eviscerează şi se spală bine, se pune într-un vas cu asemenea saramură. VÂN. PESC. iunie 1962,9. 2. (Med.) A evida o cavitate a corpului de organele conţinute. Cf. ndn, mda. - Prez. ind.: eviscerez. - Din fr. éviscérer, lat. eviscerare. EVISCERARE s. f. Acţiunea de a eviscera şi rezultatul ei; evisceraţie. La răpitori eviscerarea se face prin despicarea abdomenului în lung. VÂN. PESC. 1962, 9, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., NDN, 561, DEI, NDU. - PL: eviscerări. - V. eviscera. EVISCERÂT, -Ă adj. (Rar) Căruia i s-au scos măruntaiele. Greutatea ţapului eviscerat. VÂN. PESC. mai 1961, 13, cf. NDU. - PL: evisceraţi, -te. - V. eviscera. EVISCERÂŢIE s. f. 1. (Ind. alim.) Operaţie prin care, la animalele tăiate pentru consum, se scot din cavitatea abdominală şi toracică organele care formează masa gastrointestinală, vezica urinară şi uterul; eviscerare. Cf. NDN, DEI, NDU. 2. (Med.) Ieşire temporară în afară a viscerelor din cavitatea lor normală (abdomen, torace) printr-un orificiu sau traiect, creat artificial, printr-o incizie, printr-un traumatism sau prin desfacerea unei cicatrici postoperatorii. Cf. D. med., D. ENC., DEI. - PL: evisceraţii. - Din fr. éviscération, lat. evisceratio, -onis. EVITA vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică ceva neplăcut, nepotrivit sau dăunător ori ceva care ar putea să producă neplăceri, necazuri etc.) A căuta să scape de..., a sta departe de..., a ocoli, a se feri de...; a împiedica, a înlătura. V. para. Erorile din neputinţă nu se pot evita decât numai prin modestia care ne dă adevărata măsură a puterilor noastre. LAURIAN, F. 112/22. Spre a evita aceasta [acuzaţia de omucidere], prezenţa secondatorilor e de nevoie. ROM. LIT. 40878. Am evitat de atunci a mă mai întâlni cu domnul Boierescu. DÂMBOVIŢA (1860), 2902/9. Se întorsese iarăşi la religia creştinească ca să evite urmărirea pentru un omor. GHICA, S. 477, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D. Depinde totdeauna de la noi de a evita raţionamente false. CONV. LIT. II, 57, cf. COSTINESCU, LM. Dacă în rândurile precedente ne-am opus în contra abusului diminutivelor, cu aceasta nu am voit să zicem că ele sânt cu totul de evitat. MAIORESCU, CR. I, 92. Omul... va fi mai apt să eviteze şi să învingă cauzele distrugătoare. CONTA, O. F. 185. Sfătuieşte pe băieţii decoraţi de a reveni la hotărârea lor pentru a evita orice tulburări. EMINESCU, S. P. 13. Pomologia e un cuvânt hibrid pe care autorul ar fi trebuit să-l eviteze. id. ib. 313. Voind să evite scandalul în mahala, se hotărî să recurgă la un subterfugiu. CARAGIALE, O. II, 124. Fuge de o putere pe care a măsurat-o şi pe care ştie cum s-o eviteze. CONTEMPORANUL, II, 35. Evită lancea. MACEDONSKI, O. II, 199. Să evit cu orice preţ d-a mă lovi aici de oarecare susceptibilităţi. REV. IST. I, 214. Meritul cel mare al autorului este de a fi fost foarte circumspect în întrebuinţarea termini lor... spre a evita orice confuzie. ARHIVA I, 81. Alt mijloc de a evita acest conflict nu era decât dizolvarea adunărilor. XENOPOL, I. R. XIII, 70. Doreşte să se întrebuinţeze toate mijloacele spre a evita... naşterea eventuală a unei alte convingeri. ARHIVA, X, 206, cf. BARCIANU. Cultura străină ştiu evita în mod admirabil aţâţarea şi dezvoltarea sâmţului naţional românesc. SBIERA, F. S. 105, cf. ALEXI, W. De aceea trebuie evitat tot ce poate împiedica dezvoltarea normală a trupului copilului, în epoca lui de creştere. CANDREA, F. 16. Titlurile pretenţioase de cărţi sau de capitole în cari excela Hasdeu sunt asemenea de evitat. BUL. COM. IST. I, 81. Dialectul dacoromânesc a evitat echivocul. DR. I, 182. Poetul a sfătuit-o să evite atingerile terestre. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 50. Prin aceasta ar fi intrat în conflict cu turcii, ceea ce regele ţinea să evite. AN. IST. NAŢ. I, 65. Aproape nici unul din scriitorii primei jumătăţi a secolului trecut n-a scăpat de această influenţă. Au fost puţini cei care s-o evite. AL. PHILIPPIDE, S. III, 289, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Va aplica sancţiuni necruţătoare spre a evita în viitor repetarea unor astfel de nenorociri. REBREANU, R. II, 244. Doamnele visătoare evitau marile oglinzi. BACOVIA, O. 205. La ambele capete camerele sunt prevăzute cu uşi... care se lipesc bine cu lut spre a evita pătrunderea aerului. IOANOVICI, TEHN. 15. Patronii de restaurant au tot interesul să evite un scandal. C. PETRESCU, C. V. 136. Violoniştii evită... întrebuinţarea sunetelor date de coarde libere. CERNE, D. M. II, 5. Din nefericire, atâţia vorbesc pentru a evita gândirea. CONV. LIT. LXVII, 262. De aceea „dictus” a fost dat în cele din urmă cu totul uitării, orice neînţelegere fiind evitată pe patru căi. DR. vii, 336. Asculta discursul... evitând să privească pe cineva. TEODOREANU, L. 100. Se iau precauţiuni deosebite pentru a evita deformarea lor în timp. ORBONAŞ, MEC. 71, cf. 381. învăţătorii aveau instrucţiuni să evite neapărat problema pământului. SADOVEANU, O. XIX, 443, cf. 8. Am crezut că din dilema în care mă aflam pot scăpa evitând, în acest volum introductiv tot ce ar putea îngreuia citirea uşoară. PUŞCARIU, L. R. I, 9. Formulele în discuţie să fie evitate de oamenii mai sensibili. IORDAN, STIL. 47, cf. 38, 45, SCRIBAN, D. Nu e însurat, dar poate că are legături destul de puternice pentru a fi constrâns să evite a fi văzut în anumite condiţiuni. MIHĂESCU, D. A. 243. Pentru a evita împrăştierea indiscretă a sentimentului înjosit, scriitorul preferă să adopte masca cinică. VIANU, A. P. 348, cf. 122. Planul... de a evita pe cât posibil un conflict armat cu turcii. OŢETEA, T. V. 285. El căuta să evite tot ce ar fi contrazis prea evident părerile interlocutorilor. OPRESCU, I. A. IV, 260. Pentru a 1478 EVITA - 157 - EVITA evita căldura produsă prin învârtire, un susur de apă vine de la roată şi-l udă mereu. APOLZAN, P. I. 87. Perpessicius... a evitat extremele, reunind într-un volum compact douăzeci şi cinci de scriitori francezi. CONSTANTINESCU, S. V, 321. Am căutat să triez şi să ordon numirile româneşti cu sinonimele lor, pentru a evita o confundare. DOMBROWSKI, P. 16. O dorinţă sinceră de reabilitare îi mâna pe aceşti desfrânaţi, care n-au evitat nici un mijloc de parvenire, să se purifice odată parveniţi. ARGHEZI, S. XXXIV, 129, cf. id. ib. XVI, 84. Făcea cele mai comice sforţări spre a evita discuţia la care îl provocam. CĂLINESCU, B. I. 283. Catren cu intenţiuni funebre, precum se vede şi pe care-l vom evita ca inoportun. PERPESSICIUS, M. I, 23. Evită o mai largă dezbatere a esteticului natural. BLAGA, Z. 45, cf. id. H. 79. Ceea ce ne trezeşte conştiinţa e surpriza, noutatea. Pe aceasta o evităm fiindcă poate fi periculoasă. RALEA, S. T. II, 28. Evita chiar să mai întâlnească pe cineva din familia lui. CAMIL PETRESCU, N. 101, cf. 128. Crezi că nu se putea evita amputarea? STANCU, R. A. I, 131. Rădăcinile fine, cu micorize, ale arborilor, evită acest humus. CHIRIŢĂ, P. 128. A vrut să evite o discuţie inutilă. VINEA, L. I, 222. Sunt şi alte situaţii în care un nume este evitat... din dispreţ. GRAUR, N. P. 104. Instrumentele care folosesc registrul înalt au fost scrise cu o octavă mai jos de cum sună, pentru a evita folosirea unui prea mare număr de linii. ALEXANDRU, I. M. 160. Nu crezi c-ar fi preferabil să eviţi subiectul puritanismului? H. LOVINESCU, T. 406, cf. 350. Zâmbi silit şi căută să evite continuarea acestei discuţii. JIANU, C. 217. Ori de câte ori este posibil vom evita cauzele care duc la comă. BELEA, P. A. 180, cf. DL. Evitai... să mă las atras în explicaţii inutile. PREDA, C. I. P. II, 258. Evitând poarta principală, se strecură prin fundul grădinii. T. POPOVICI, S. 301, cf. 406, 510, DM, URSU, î. L. II, 265, DN2. Pentru a evita metafizica, pentru a exorciza filozofia, pozitiviştii logici... se refugiază într-un univers al propoziţiilor analitico-tautologice. JOJA, S. L. 361. Părea imposibil să eviţi ceea ce evoca el însuşi. BARBU, S. N. 198. Se alege varianta care evită omonimia cea mai incomodă. COTEANU, S. E. 11, cf. 34. Bolnavul va evita eforturile fizice, frigul, umezeala. ABC SĂN. 177. Aşezările lor înconjură şi evită regiunile muntoase şi păduroase. PANAITESCU, C. R. 79. Pacea cu Anglia este căutată... pentru a evita epuizarea unor mari forţe. MAGAZIN IST. 1968, nr. 12, 20. Evitând confuzia... tratatul porneşte de la ideea că teatrul este o formă artistică de cunoaştere a lumii. IST. T. I, 11. Mai curând, Maiorescu evită amănuntele, punctele neesenţiale, căutând să dea impresia că nu-l preocupă decât principiul. N. MANOLESCU, C. M. 73. Evită cu abilitate, atât pe germani, cât şi cursele întinse de natură. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 45. Au alergat după puncte în deplasare pentru a evita locurile 15 şi 16. SPORTUL 1972, nr. 6 924, 3/2. în stilul noii generaţii, Tell s-a priceput să tacă... şi ca să evite orice provocare nici nu trecea prin piaţa unde sta găina lui Gessler. STEINHARDT, J. 20. Artista a ştiut să evite titlurile pompoase. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 32, 24/1. Războiul nu mai putea fi evitat. MAGAZIN IST. 1973, nr. 10, 69, cf. M. D. ENC. Chiar dacă-şi exploatează soţiile, afectează decenţa, evită prostul-gust al cinismului. CIOCULESCU, C. 58. Aveţi interesul, zic ei, să evitaţi cu orice preţ această eventualitate. D. R. POPESCU, I. Ş. 184. Pentru a evita confruntarea directă, patetică, versurile execută mai întâi o operaţie ingenioasă de învăluire. SIMION, S. R. III, 89, cf. DEX. Trebuie o strategie artistică pentru a evita lunecarea în platitudinea amoroasă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 10/3, cf. DN3. Terminologia ştiinţifică de specialitate... evită termenii comuni. IVĂNESCU, I. L. R. 19, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Puteaţi scăpa şi evita ruşinea asta. MS. 1988, nr. 4/20. Dicţionarele enciclopedice evitau denumirea cu încăpăţânare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 5, 10/1. După vreo săptămână vorbeau din nou, dar amândoi evitau intimităţile. CĂRTĂRESCU, N. 133, cf. D. ENC., NDN, DEI. 0 (Ironic) Unul minte ca să evite simpla şi cinstita sinceritate şi altul din neputinţa de a se realiza. ARGHEZI, P. T. 388. ORefl. pas. Erorile din neputinţă nu se pot evita. LAURIAN, F. 122/22. Ca să se eviteze nişte asemenea pericole... s-au făcut nişte ferestrue sub paturile bolnavilor. PARAB. 35/10. Să se evite verificarea reciprocă între secţiuni. TELEGRAFUL (1868), 27/1. Cuvântul „România ” se evită cu teamă în orice act oficial. EMINESCU, O. XII, 92. Pe lângă acest neajuns care nu se poate evita, este un altul de o importanţă practică şi teoretică mult mai mare. CONTA, O. F. 488. Asta pentru ca să se evite o anumită asprime. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 68. Găsim o seamă de repetiţii care era bine să se evite. DR. II, 761. Toamna ele se stricau, iar primăvara se construiau din nou, dar în alt loc pentru a se evita ca oile să doarmă pe acelaşi loc gunoit. VUIA, PĂST. 39. Eu aş admite... dacă mi-ai garanta că prin ea se evită răul cel mare. REBREANU, R. I, 300. Prin mijlocirea ei... se evita penibila ofertă pe piaţa comercială. CĂLINESCU, B. I. 84. In timpul iernii se evită îngheţarea stratului superficial al solului. CHIRIŢĂ, P. 218. Trebuie să se evite afănarea exagerată. AGROTEHNICĂ, II, 78. Să se evite riscul de electrocutare. ABC SĂN. 11. S-au evitat spaţiile vaste. CONTEMP. 1971, nr. 1 292, 7/5, cf. STEINHARDT, J. 273. în felul acesta s-ar evita aglomeraţiile de pe culoare. RL 1978, nr. 10 336. Atunci când se vorbeşte despre formarea unui popor nu se poate evita... să vorbim despre formarea limbii lui, şi invers. IVĂNESCU, I. L. R. 12. Totul se petrece în limita unei acţiuni practice de clarificare, evitându-se risipa de energie electrică. GRIGURCU, C. R. 73. ORefl. impers. A se evita enormitatea cheltuielilor. DÂMBOVIŢA (1858), 7761. Vrem să-i înmânăm un apel urgent şi să discutăm cu el posibilitatea de a se evita o ciocnire sângeroasă. PREDA, DELIR. 265. Proprietarii... n-au dreptul să ridice nimic din aceste imobile, decât în prezenţa autorităţilor, pentru a se evita accidentele. T. POPOVICI, S. 33. Trebuie luate toate măsurile pentru a se evita îmbolnăvirea. ABC SĂN. 34. Aceasta, în primul rând, pentru a se evita suprapunerile. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 16/5. 0 R e f 1. r e c i p r. Evitându-şi privirile, amândoi îşi opriră caii. vlahuţă, o. A. III, 49. ♦ (Rar; construit cu un complement în dativ) A face să nu sufere, a feri de... Măsura aceasta a fost bună pentm că... a evitat Sfinţiei Sale neajunsurile ce puteau să i se întâmple. GHICA, S. 389. Tudor încercase să ajungă pe cale legală... la o înţelegere cu turcii care să evite ţării o ocupaţie militară. oţetea, T. v. 285. ♦ (Complementul indică constrângeri, obligaţii etc.) A se sustrage, a scăpa de... Insă Socrat le evită [onorurile] fără cugetare. GR. R.-N. II, 47/18. 2. (Complementul indică oameni) A face în aşa fel încât să nu întâlnească pe cineva. Nu găsi de cuviinţă de a evita pe Lucian. TIMPUL (1856), nr. 1, 2775. Ori de câte ori îl întâlneam, îl evitam. GHICA, ap. CADE. El trebuie evitat. MACEDONSKI, O. IV, 37. Pe el mai puţin decât pe oricare ar putea să-l evite. SĂM. I, 412, cf. RESMERIŢĂ, D. Femeile îl evitau atât, că mi-era milă de el. CAxMlL PETRESCU, P. 18. Mi-ai promis acum o lună că ai să-l eviţi. id. T. III, 296. De un timp încoace, mă evită. C. PETRESCU, C. V. 335, cf. SCRIBAN, D. Iluzia ce-mi făceam că mă evită mi-a spulberat-o însă acum câtva timp Radu. MIHĂESCU, D. A. 60. Ca să nu capitulez în faţa femeilor, prefer să le evit. CĂLINESCU, B. I. 275. De câte ori sunt împreună, Lucu încearcă să o evite. VINEA, L. II, 96. Ca să-l evit, a trebuit să nu mă duc în excursie tocmai din pricină că mergea şi el. PREDA, R. 435, cf. 295. Citise în fiinţa lui pierzania fiului şi-l evita cât îi ştia de frică. BARBU, PRINC. 243, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Mi s-a părut că mă eviţi. GHEŢIE, în NDU, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Ea părea să mă evite, era poate la fel de stânjenită ca şi mine. CĂRTĂRESCU, N. 205, cf. D. ENC., NDN, DEI. ORefl. r e c i p r. Parcă se evită politicos. RALEA, S. T. I, 274. Se întâmpla să nu-şi spună nimic zile întregi, să se evite. T. POPOVICI, S. 99. In primele zile ale menajului lor comun, ajunseră să se evite. GHEŢIE, în NDU. Se evită..., nu mai au nimic să-şi spună. CĂRTĂRESCU, N. 288. 3. S p e c. (Mar.) A schimba direcţia unei nave aducând-o cu prova în vânt ori în curent. Cf. ABC MAR., NDN. 1478 EVITABIL, -Ă - 158 — EVLAVIE - Prez. ind.: evit şi (învechit) evitez. - Din fr. éviter. Cf. lat., it. e v i t a r e. EVITABIL, -Ă adj. Care poate fî evitat (1). Cf. prot. -POP., N. D., PONTBRIANT, D., LM. Acestea sânt, zic unii, accidente evitabile. CONTA, O. F. 185, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, NDN, NDU. - Pl.: evitabili, -e. - Din lat. evitabilis, -e, fr. évitable. EVITABILITÂTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este evitabil. Cf. DN2, dex, ndn, ndu. - Evitabil + suf -itate. EVITARE s. f. Acţiunea de a evita şi rezultatul ei. 1. Cf. evita (1). Cf. săulescu, ap. ursu, î. l. ii, 265. Evitarea dificultăţilor şi a grelelor încurcături şi păgubi ce izvorăsc acum. DÂMBOVIŢA (1858), 7729, cf. PONTBRIANT, D. Regulele estetice... nu pot crea binele, dar indică răul şi contribuiesc la evitarea lui. MAIORESCU, CR. I, 79, cf. ALEXI, W. Prin prudenţă aş înţelege mai ales evitarea pronosticurilor şi a profeţiilor. AL. PHILIPPIDE, S. III, 49. Pentru evitarea neînţelegerii..., se adresa unuia din ei. IORDAN, STIL. 126. S-a aranjat un angajament pentru evitarea unui conflict cu turcii. OŢETEA, T. v. 287. Pentru evitarea oricărei confuzii, trebuie spus că examenul se petrece cu mai mulţi ani în urmă. ARGHEZI, P. T. 356. Curteanului îi e rezervată doar o fericire negativă, constând în evitarea răului. CĂLINESCU, I. 257. Sobrietatea înseamnă simplitate, moderaţie, evitarea podoabelor inutile. VIANU, S. 171. Măsurile necesare pentru evitarea unei descompuneri prea repezi a humusului. CHIRIŢĂ, P. 123, cf. DL, DM. Ele serveau şi servesc la evitarea efectelor determinate de evoluţia flexiunii numelui. COTEANU, S. E. 10. In timpul epidemiilor se recomandă evitarea aglomeraţiilor. ABC SĂN. 178. Determinarea istorică a personalităţii artistice este în funcţie de evitarea prezentării schematice. IST. T. I, 17. Pentru evitarea unei asemenea stări de lucruri, Fabricius cerea lui von Ribbentrop să intervină. MAGAZIN IST. 1969, nr. 1, 57. Multă mişcare, activitate intelectuală dozată şi evitarea stresurilor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 83, 23/4, cf. M. D. ENC. Se remarcă în poezie evitarea stărilor de frenezie. SIMION, S. R. III, 366, DEX, DN3, DSR, D. ECOL., V. BREBAN, D. G. Se dovedeşte un maestru al evitării exceselor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 8, 21/3, cf. D. ENC., NDN, DEI, NDU. 2. Cf. e V i t a (2). Cf. călinescu, B. i. 400, dei, ndu. 3. (Mar.) Poziţie (determinată de direcţia prorei) pe care o ia nava sub acţiunea vântului şi a curenţilor; evitaj. Cf. M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI. ♦ (Mar.) Manevră efectuată de o navă pentru întoarcere sau pentru a ocoli o altă navă. Cf. M. D. ENC., DEX, NDN, DEI, NDU. - Pl.: evitări. - V. evita. EVITAT, -Ă adj. (Rar) Care a fost ocolit. Cf. PONTBRIANT, D., LM, CERNE, D. M. II, 21, TEODOREANU, C. B. 233, ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 10/2. - PL: evitaţi, -te. - V. evita. EVITÂŢIE s. f. (învechit) Evitare (1). Spre evitaţia unor greşeli..., ne poate servi mai întâiu următoarea regulă generală şi împărţirea silabelor unei ziceri. GR. R.-N. II, 96/23, cf. LM. - PL: evitaţii. - Şi: evitaţiune s. f. LM. - Din fr. évitation, lat. evitatio, -onis. EVITAŢIIJNE s. f. v. evitaţie. EVLAVICOS, -OÂSĂ adj. (Grecism învechit) Evlavios. Genovef cneaz de la Brabant, având o fiică foarte evlavicoasă cătră Preacurata Fecioară (a. 1726). GÂLDI, M. PHAN. 185, cf. TDRG3. - PL: evlavicoşi, -oase. - Din ngr. £\)>,aPT| [ti} ko<;. EVLAVIE s. f. (Atestat pentru prima dată în 1680, cf. TDRG3) 1. Sentiment religios manifestat printr-un ataşament puternic pentru Biserică şi practicile sale, pentru reprezentanţii săi etc.; smerenie, religiozitate, cucernicie, pietate, devoţiune; credinţă religioasă. Domnul... nici la mic, nici la mare lucru ce ar duce, să uită, fără la osârdiia şi evlavia aducătoriului (a. 1693). FN, 4. Trimiţând Ştefan Vodă pe doamnă-sa... pentru închinăciunea şi pentru chip de evlavie..., într-aceeaşi zi au lovit pe această doamnă a lui Ştefan Vodă nevoie. IST. Ţ. R. 122. Turcii o au supus şi o stăpânesc, nepăzind încă nici cele dreptăţi şi faceri de bine care, mai dinainte vreme, de mai marii lor, şi de bunii de evlavie, şi de milostivii împăraţi puse în legi erau şi neclintit se păziau. SPĂTARUL MILESCU, LET2. I, 117. Un patriarh bătrân la vârstă şi vrednic de evlavie. AXINTE URICARIUL, LET. II, 185/32. Nu că doară punem casa să-i fie datoriu, ci o facere de bine pentru evlaviia. ANTIM, O. 337. Şi având el [împăratul] pre sfântul întru evlavie, vrea să-i facă pre voie (cca 1705). GCR I, 354/36. Cei ce să judecă, din orice fel de rânduială sau treaptă va fi, ori ţăran sau boier, ori de bun neam sau prost, să stea la judecată cu tot feliu de evlavie şi de cucernicie. PRAV. COND. (1780), 165. L-au priimit cu mare cinste, avându-l în mare evlavie ca pe un Patriarh ce era (sfârşitul sec. XVIII). LET. III, 199/6. Darurile Duhului Sfânt sânt acestea: 1. înţelepciunea, 2. înţelegerea... 6. evlavia. ŞINCAI, în ŞA I, 47. Ei s-au pătruns unei osârdnice evlavie. CANTACUZINO, N. P. 152725. Rugăciuni pentru evlavia fieştecăruia creştin. MICU, în ŞA I, 529. S-au stins din lume icoana evlaviei, s-au uscat floarea cea mai frumoasă. MOLNAR, RET. 129/16. O dragoste împreunată cu multă evlavii. MACHEN, 12716. Datorii... care le pomeneşte Apostolul... sânt două, adică singurătatea şi evlavia. MAIOR, în ŞA I, 795. Această slujbă a fost compusă din evlavie către sfintul (a. 1815). ARH. OLT. V, 9. Evlavia smereşte sufletul. BELDIMAN, N. P. II, 162/23. Şi evanghelia de a săruta îşi arătă evlavia sa. CANTEMIR, S. M. 130/16. Epitropii... găsind mănăstirea fără nici o rânduială, din firească evlavie... au orânduit această biserică postelnicul Gheorghe Dencei (a. 1826). ARH. OLT. X, 353, cf. DRLU, LB, HELIADE, O. II, 346, I. GOLESCU, C. Te sileşti a înşela pe ceilalţi creştini printr-o evlavie prefăcută. MARCOVICI, D. 299/17. Se vor fi silit îndestul să semene iubire şi evlavie de a săvârşi liturghia mai mult în limba grecească. F. AARON, I. I, 160/21. Pentru evlavia şi virtutea sa era iubit de cler şi de popor. SĂULESCU, HR. I, 152/8. Biserica l-au pus în rândul sfinţilor, numindu-l asemene cu apostolii, pentru evlavia sa cătră relighia creştinească. ASACHI, 1.1, 17/3. Evlavia ce avea cătră slujitorii lui I[su]s H[risto]s. ARHIVA R. I, 64/27, cf. VALIAN, V. Se odihneşte, sub o marmură smerită, doamna locului, moartă în floarea juneţii, dar a căria evlavie şi frumuseţe au lăsat lungi aduceri aminte. NEGULICI, E. I, 11/36. Păzăsc posturile, nu pentru ochii oamenilor, ci pentru curată evlavie. C. VÂRNAV, H. 72/6. Clerul avea mare nume de învăţătură şi de evlavie. RUSSO, S. 73, cf. POLIZU. Norodul se grămădi în biserică, nu atâta de evlavie, cât ca să vadă cum a s-o scoată la capăt bietul Vlădică. NEGRUZZI, S. I, 226, cf. 228, PONTBRIANT, D., CANELLA, V. 378. Ticăloşia oamenilor de astăzi, care ş-au pierdut evlavia. CONV. LIT. III, 43, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 658, LM. în flecare zi îngenunchia la 8 ore dimineaţa în biserică, fără a-şi tulbura evlavia. MAIORESCU, CR. II, 162. Pornind dintr-un simţimânt curat de evlavie, simţimântul estetic se găseşte covârşit cu totul de cel religios. CONV. LIT. IX, 11. Evlavia şi frica lui Dumnezeu şi le dovedise voievodul încă de demult. EMINESCU, O. XIV, 186. De 1486 evlavie - 159- EVLAVIE evlavie multă ce avea sau din alte împrejurări, a închinat toată averea sa Mănăstirii Neamţului. CREANGĂ, A. 21. Evlavia aceea adâncă şi caldă, de care erau pătrunse sufletele tuturor enoriaşilor noştri. CARAGIALE, II, 183. II îngropă... şi pe acesta, cu toată evlavia. ISPIRESCU, L. 136. Icoana bătută într-un colţ de perete... arăta evlavia din casa căpitanului. MACEDONSKI, O. III, 126. Ne simţeam ca într-o biserică, pătrunşi de un sentiment de evlavie. VLAHUŢĂ, S. A. II, 119, cf. ŞĂINEANU, î. 419, CADE. După amiază, când ieşea hogea să cânte..., Iusuf trecea nepăsător şi sceptic, nu ca alţi turci care se simţeau înfioraţi de evlavie. BACALBAŞA, S. A. I, 147, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., ENC. ROM. Cu toată evlavia exterioară, se simţea în cuvintele lui un fel de ironie ascunsă foarte hazlie în privirea vieţii monahale. ARHIVA, X, 146, cf. BARCIANU. Când citea sfânta Evanghelie, era o smerenie ş-o evlavie cum rar s-a mai văzut. SĂM. I, 59. Cu atâta mai plăcute să fie lui Dumnezeu aceste locaşuri de rugă şi de evlavie. SBIERA, F. S. 19, cf. ALEXI, W., MURNU, GR. 24. Neagoe, ce şi-a zis Basarab..., vestit domn prin evlavia şi iubirea sa pentru artă. IORGA, C. I, 10. Lumina şi cântul nuntesc peste fire în zvon de evlavie sfântă. GOGA, POEZII, 136, cf. TDRG. Paşii noştri lunecau cu uşurinţa unor fantome şi vorbele noastre sunau ca un cântec de evlavie. PETICĂ, O. 254. Ziua întâi de Paşti era serbată în Văleni cu multă evlavie. AGÂRBICEANU, A. 109. Nu vom repeta acelaş lucru, descriind însuşirile deosebite şi virtuţile acestui domn, blândeţea, îngăduinţa... şi mai ales nemărginita lui frică de Dumnezeu şi evlavia către ale dumnezeirii. BUL. COM. IST. II, 81. Cultul, plin de iubire şi evlavie... începe a fi propagat. AN. IST. NAŢ. I, 21, cf. RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, S. 56, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Evlavia cu care porneşte la oraş cu icoanele sfinte. LOVINESCU, C. IV, 47. Articolul de pioasă pomenire, scris cu evlavie pentru cel dus dintre noi, de profesorul Axente Baciu. ARH. OLT. XIII, 236. Ochii negri aveau evlavia gravă a ochilor deprinşi să se închine la icoane în biserici nalte şi întunecoase. TEODOREANU, M. II, 29. Schimnicul Antonie şi-a tupilat duhovnicia şi şi-a răsădit evlavia. VOICULESCU, P. I, 161. Moş Ilia se închină pătruns de evlavie şi încredinţat de izbândă. SADOVEANU, O. xm, 227. Nu s-a putut feri de reflexele evlaviei creştine. STREINU, P. C. I, 83, cf. SCRIBAN, D. Maxim obţine... sprijinul nepoatei sale şi al lui Neagoe Vodă - cunoscut pentru evlavia şi mărinimia sa în tot răsăritul. ARH. OLT. XIX, 15. Pline de evlavie, ele ascultă cuvântul preotului. OPRESCU, I. A. IV, 346. Metaniile lui Avram erau construite ca o răstignire pe brânci, cu o evlavie care-l făcea din ce în ce mai apt pentru viaţa de Apoi. ARGHEZI, S. XV, 179. Se simţi pătruns de evlavii şi începu să se închine larg. CĂLINESCU, E. O. II, 223. Aceiaşi meşteri simpli, nedibaci, dar îndemnaţi de evlavie, le zideau şi le zugrăveau [bisericile] pretutindeni. PERPESSICIUS, M. III, 14. Cel de sus vrea să-ţi încerce evlavia şi tu cazi în păcat. V. ROM. ianuarie 1954, 109, cf. DL, DM, CIORĂNESCU, D. ET. Eşti ca un stâlp neclintit, apărător al evlaviei. PANAITESCU, C. R. 312. Se găseşte în popor o adâncă evlavie. N. MANOLESCU, C. M. 253, cf. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 10,16/2. Preoţii şi cărţile de evlavie îi dojenesc pe oameni că disproporţionează cele trei elemente constitutive ale rugăciunii (slăvire, mulţumire, cerinţe) în favoarea celui din urmă. STEINHARDT, J. 256, cf. M. D. ENC. Diaconul răspopit se foloseşte de cuvântul „evlavie” ca să sugereze licenţios, ca şi acel „gust de călugărie”, evoluţia catiheţilor „stătuţi” în jurul mănăstirilor de maici. CIOCULESCU, I. C. 131. Poetul substituie sentimentului erotic evlavia creştină. SIMION, D. P. 101, cf. DEX, IVĂNESCU, I. L. R. 428, DSR, V. BREBAN, D. G., L. ROM. 1994, 458, 459, D. ENC., DEI, TDRG3, Ndu. 0 (în contexte figurate) Mirosul de tămâie se urca până-n tavan şi se cobora până-n sufletele care-l sorbeau lacome, îmbătate de evlavie. REBREANU, I. 479. S-a suit pe scări de evlavie biblică până la tronul de nori al dumnezeirii. CONSTANTINESCU, S. I, 64. Autorul şi rapsodul pătrund în mister, descoperă racla cu moaşte din care lasă să se risipească arome de balsam şi de evlavie. perpessicius, M. iii, 3. 0 L o c. a d j. Cu evlavie = evlavios. Iară cei mai cu evlavie [să se spovedească] de 12 ori. ANTIM, ap. GCR ii, 29/4. Pururea se cade să fiţi cu evlavie. MAIOR, D. 61. In agiunul elecţiilor sânt aţâţa candidaţi cu evlavie şi lucrurile se fac cu aşa sevas în biserică. CODRESCU, C. I, 225/24, cf. ALR Il/l MN 97, 2 751/325. Loc. ad v. Cu (mare sau multă, rar, atâta) evlavie = în mod evlavios. [Patriarhul] s-au şi prestăvit şi l-au astrucat la sfânta Mănăstire Golia şi cu mare evlavie, că au mers tot norodul de i-au sărutat mâna. N. COSTIN, LET. II, Al 126. îmi cerui voie de la Odabaşa al nostru pentru seara viitoare, lipindu-i o minciună cum că am să mă întâlnesc cu un prieten Derviş..., numaidecât îmi dete voie, şi încă cu multă evlavie. HALIMA (1783), 86. Cu... evlavie se cade să ne purtăm în beserică. MAIOR în ŞA I, 842, cf. 838. După ce se închină cu evlavie pe la sfintele icoane, merge în mijlocul bisericii. CANTEMIR, S. M. 216/5, cf. LB. La Roma o cinsteau şi-i făceau sfinţiri cu atâta evlavie şi reverinţă, cât nici una dumnezeire nu se cinstea aşa de tare. BOJINCĂ, A. I, 154/7. Datori era în toate zilele a merge în templul a ^sacrifica... şi a asculta cu evlavie învăţătura arhiereului. SĂULESCU, HR. 1,4/28, cf. RUS, I. III, 26/17. Se cuminecă cu sânta grijanie şi o trecu din mână în mână cu multă evlavie. BĂLCESCU, M. V. 146. In toate sărbătorile ascultau cu evlavie slujba bisericească. CREANGĂ, A. 152. Citirăm pe rând, cu mare evlavie şi o carte groasă de predici, Evanghelierul. SBIERA, F. S. 95. Ei au chiar obiceiul de a sărbători cu mare evlavie pe Sf. Spiridon. PAMFILE, S. T. 191. N-a fost niciodată pridvor de biserică mai cu evlavie călcat decât pragul acelei portiţe. PETICĂ, O. 268. Preotul se închină cu mare evlavie. REBREANU, R. I, 283. Călugărul... era înconjurat de toţi, întrebat, ascultat cu evlavie. VOICULESCU, P. I, 162. Cu evlavie şi rar, Tomşa făcu trei cruci şi sărută cartea sfântă cu ochii închişi. SADOVEANU, O. V, 578. Amatorii, după ce le primesc, îşi depun cu evlavie monedă în potcap. ULIERU, C. 54. Moş Costache ieşi uşurat din biserică, după ce se închină cu evlavie. CĂLINESCU, O. IV, 203. Oamenii... ascultau vorbele preotului celui mic şi la urmă s-au închinat cu evlavie. BARBU, G. 171. 0 F i g. Ai fi zis că fecioarele îşi plecau cu evlavie spre închinare în templul sfânt al Naturii, capul lor virginal. HOGAŞ, M. N. 156. 2. Comportare respectuoasă (şi admirativă); devotament (puternic) faţă de o persoană sau pentru un lucru, pentru o idee etc.; adoraţie, veneraţie (2). Cu evlaviia cea făţarnică... să vârî întru părtinirea împăratului. MAIOR, în ŞA I, 381. Toţi, cu evlavie cucerită, ... să-nchină. budai-deleanu în ŞA I, 273. Dragostea neamului întâiu să cheamă evlavie şi ascultare. POTECA, F. 285/24. Aceşti nesocotiţi tineri, carii nu ştiu cu câtă evlavie trebuie să se poarte cătră părinţii lor. DRĂGHICI, R. 6/30. Mai înainte de toate sânt datori stăpânii să dea slujilor pildă bună, ca şi aceasta să-i îndemne pre ei spre evlavie. TEAMPE, O. S. 88/25. Pre care întâi să pomenim? Evlavia ce avea cătră slujitorii lui Isus Hristos, ori dragostea cu care se aprindea cătră împlinirea poroncilor lui? (a. 1841). ARHIVA, R. I, 64/27. Pentru multa evlavie şi părinteasca dragoste ce avea către maica Măriei sale. MAGAZIN IST. II, 352/3. Cu ce solemnitate, cu ce evlavie... s-au dus în sfârşit în data serbare (a. 1846). BARIŢIU, C. II, 325. Poporul păstra cu evlavie numele lor. CONV. LIT. IV, 150. Cu evlavie adâncă ne-nvăţau al minţii scripet. EMINESCU, O. I, 140. S-o plângeţi cu toată evlavia firească, cum merită o aşa sfântă femeie şi mamă. CARAGIALE, O. VII, 28. Acolo l-au primit cu toată evlavia şi prinţii acelor ţări şi boiarii şi tot norodul. XENOPOL, I. R. IV, 180. îşi bate joc de orice sinceră evlavie faţă de această atât de tainică natură. SĂM. viii, 5. Un fel de evlavie pătrunsese în sufletele ţăranilor pentru el. CHIRITESCU, GR. 24. Oaspeţii îl ascultau cu evlavie ca şi când ar auzi o destăinuire sfântă. AGÂRBICEANU, A. 127. Suntem cam de departe, încheie el, înclinându-se cu oarecare evlavie. HOGAŞ, M. N. 112. Acei care au plecat de mult din sate, vor căpăta... îndemnul de a judeca cu mai multă evlavie lumea de unde au pornit. SOVEJA, O. 10. Cultul, plin de iubire şi evlavie, al trecutului. AN. IST. NAŢ. I, 21. 1486 EVLAVIOS, -OÂSĂ - 160 - EVLAVIOS, -OASĂ Când fiecare om ar arăta evlavie către semenul său n-ar mai exista ură între oamini. SEVERIN, s. 56. Tovarăşul nedespărţit al lui Paşadia de care aveam o evlavie nemărginită. M. I. CARAGIALE, C. 11. Primarul era omul boierului, de la care învăţase evlavia. I. BOTEZ, şc. 73, cf. id. M. I, 170. Mă impresiona... un fel de evlavie, o veneraţie de altă esenţă cu care eram întâmpinat. VOICULESCU, P. I, 105. In afară de evlavie şi această legătură, l-a îndemnat pe Dionisie să adune, să corijeze şi să tipărească această slujbă. GRECU, P. 18. Graţie... evlaviei... pentru această noţiune. IORDAN, STIL. 358. Un întreg cler de subalterni respectuoşi îl înconjurară cu evlavii evidente. ARGHEZI, S. XVI, 119, cf. BLAGA, POEZII, 191, VINEA, L. II, 90, DL, DM. Sentimentul de evlavie şi de supunere nediscutată faţă de domnie nu răspundea cumva unei atitudini personale a lui Ureche faţă de curte? IST. T. II, 131, cf. N. MANOLESCU, A. N. 89. Rareori am avut prilejul să consemnăm o astfel de grijă, aproape o evlavie, pentru cuvânt. CONTEMP.. 1971, nr. 1 295, 5/3. Smaranda răscumpără lipsa de evlavie a fiului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 24, 8/1, cf M. D. ENC., DEX. Atitudinea mea acolo, care acum mi se pare caraghioasă şi antipatică, nu era decât evlavie. ROMÂNIA literară, 1978, nr. 1, 14/4, cf. v. breban, d., d. enc., dei. 0 F i g. Când însuşi glasul gândurilor tace, Mă-ngână cântul unei dulci evlavii. EMINESCU, O. I, 120. 0 L o c. a d v. Cu (mare sau multă, rar, atâta) evlavie = cu respect. Acestea şa află păzite în scrisorile casii mele cu multă evlavie. VĂCĂRESCUL, I. II, ATU. Căutând cu mare smerenie şi evlavie la chipul cel galbăn a lui Taţie. BELDIMAN, N. P. I, 21/3. Radu lui, al cărui nume îl pronunţă cu evlavie, e pentru el toată fericirea. BRĂTESCU-VOINEŞTI, ap. CADE. Filibaş rămase locului nemişcat şi uluit, privind cu mirare şi cu evlavie în urma şefului. REBREANU, NUV. 62. Autorul... cu evlavie şi mare lux de amănunte ne descrie oraşul în care şade. ARH. OLT. XII, 263. Judecăţile lor estetice şi religiile lor în care sunt conservate cu evlavie speranţele lor cele mai înalte. CAMIL PETRESCU, P. 398. Să se minuneze cu evlavie de asemenea tainice orânduieli ale naturii. C. PETRESCU, C. V. 191. Dacă va fi ascultat sau va fi auzit despre conferinţa d-lui A. C. Cuza - va înţelege de ce a vorbit cu atâta frumuseţe şi cu atâta evlavie despre acele timpuri care au cunoscut asemenea oameni. CONV. LIT. LXVII, 273. Era tot laşul meu de altădată, trezind ecoul copilăriei mele, despre care vreau să vă vorbesc cu evlavie. BRĂESCU, A. 12. Servitoarele... iau cu evlavie fiţuica tipărită din pliscul papagalului. TEODOREANU, M. u., 224. Ceteam cu evlavie nuvelele lui pline de milă pentru slabi şi horopsiţi. SADOVEANU, O. XIX, 197. Ascultă cu evlavie cuvintele directorului pe care îl socotea un înţelept. STANCU, R. A. IV, 378. Iarăşi am primit cu evlavie şi smerenie o preacinstită scrisoare. MS. 1975, nr. 2/11. Cu o adâncă evlavie rămânând a excelenţiei tale preaumilită slugă. ib. 1980, nr. 3/7. 0 (Ironic) Cu câtă evlavie ne istorisea scandalul ce fusese la Nimfios, când o barză obraznică a îndrăznit să-şi aşeze cuibul lângă coşul bucătăriei. GHICA, S. 298. Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri. EMINESCU, O. I, 150. O găină virtuoasă... Cu evlavie ea cată fire de-orz şi coji de jimblă, id. ib. IV, 222. închinau amândoi, bând subţirel şi cu evlavie din păhărele de cristal. SADOVEANU, O. XXI, 194. în mână... ţinea ziarul Liberalul, pe care îl silabisea cu o mare evlavie. CĂLINESCU, C. O. 85, cf. BARBU, G. 344. - PL: evlavii şi (învechit, rar) evlăvii. I. GOLESCU, C. - Din ngr. e'oMpeia. EVLAVIOS, -OÂSĂ adj. (Şi substantivat) (Persoană) care este cuprinsă, stăpânită de evlavie (1); cucernic, pios, religios, (învechit) evlavnic, evlavicos. Părintele tău Jupiter ne face evlavioş. CANTACUZINO, N. P. 2728, cf. KLEIN, D., DRLU, I. GOLESCU, C. Pe lângă virtuţile sale, împăratul acel evlavios îşi câştigă şi lauda pentru ţinerea şi ocrotirea Daciei. F. AARON, I. I, 10/20, cf. VALIAN, V. Ţara-i plină de oameni evlavioşi. CODRESCU, C. I, 225/23. Era din natură foarte evlavios. BARIŢIU, P. A. I, 13. Sânt prea evlavioasă şi mă tem de Dumnezeu. PANN, P. V. I, 139/28, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, II, 658, LM. Ludovic cel Mare... fu gata de război contra turcilor şi era îndemnat într-una la aceasta de cătră mumă-sa, evlavioasa regină Elisabeta. EMINESCU, O. XIV, 167. Ea fu crescută într-o mănăstire unde crescu evlavioasă într-o atmosferă de rugăciuni şi de tămâie. CONV. LIT. IV, 106. A fost odată un împărat evlavios şi bun. ISPIRESCU, L. 295. A nemerit la o casă bună, de oameni evlavioşi, cari l-au ospătat bine. VLAHUŢĂ, S. A. II, 119, cf. DDRF. Oamenii... evlavioşi contribuiau la reînnoirea mănăstirilor. XENOPOL, I. R. VI, 31, cf. GHEŢIE, R. M. Din nou să se înalţe în aer vibrarea acelor melodii cari atât de bogate umplură o seară rară între toate... Să se înalţe în aer... şi evlavioşi să ascultăm mai departe. SĂM. I, 228, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Foarte evlavioasa Elina a ridicat 2 biserici. IORGA, V. F. 29, cf. TDRG. Mai toate catapitesmele bisericilor şi mănăstirilor noastre de odinioară sunt foarte bine lucrate de oameni harnici şi răbdători, cu adevărat evlavioşi. PAMFILE, I. c. 172. Ca un domn foarte evlavios s-a grăbit să îndrepteze prin sinodul obştesc şi alte vechi rânduieli cari s-au stricat şi nu se mai ţin astăzi. BUL. COM. IST. II, 76. Găseşte adăpost pe mai multă vreme în casa unui băcan turc, Ibraim, om evlavios şi înţelept. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 78, cf. RESMERIŢĂ, D. După numele bisericei ridicată... de către stolniceasa Dumitrina Ştirbei (Ştirboaia), evlavioasa soţie a bogatului boier... Ştirbei, şi-a luat numele şi mahalaua dinprejurul bisericii. ARH. OLT. V, 97, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Era cântăreaţă înflăcărată şi o femeie foarte evlavioasă. Toată ziua... lălăia cântece sau rugăciuni. REBREANU, I. 67. Românii... cunosc mai de aproape pe aceşti călugări evlavioşi şi cucernici. ARH. OLT. XII, 48, cf. IORDAN, STIL. 308, SCRIBAN, D. Orice om are păcate - se tângui, evlavioasă, Aurica. CĂLINESCU, E. O. II, 252. Un bătrân şi evlavios medic încearcă să-l aducă în drumul drept pe unul rătăcit. VIANU, L. u. 254. Evlavios, ţinea o carte de rugăciuni în mână. STANCU, R. A. I, 191, cf. DL, DM. Radu cel Mare fusese un domnitor evlavios. IST. LIT. ROM. I, 278, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEI, TDRG3, NDU, ALR Il/l MN 97, 2 751/27, 36, 47, 105, 192, 386, 414, 551, 605, 784. 0 (Glumeţ) Şi este evlavioasă, să ferească Dumnezeu, Nici călugăriţă-n lume ca dânsa n-am văzut eu. PANN, P. V. I, 139/7. Din păcate, era şi evlavios moş Nechifor şi tare se temea să nu cadă sub blăstămul preoţesc! CREANGĂ, P. 110. ♦(Despre fizionomia, manifestările, creaţiile etc. oamenilor) Care rezultă dintr-un sentiment de evlavie (i); care exprimă, trădează evlavie. îş mângăie viaţa cea slăbănoagă cu evlavioase cântări (a. 1785). ŞA I, 107. Cântând aceste evlavioase stihuri au îngenunchet înaintea ceriului. DRĂGHICI, R. Al 125. Monah însămnează o persoană solitară, depărtată de lume, ca, în singurătate, să poată fără tulburare a se îndeletnici în cugetări evlavioase. SĂULESCU, HR. I, 117/4. Prin multe slujbe evlavioase şi ţeremonii religioase, se sili să îmblânzească mânia cerului. F. AARON, I. I, 182/4. Popa Grigorie alXI-lea se adresă acum cătră Ludovic cel Mare, al cărui zel evlavios făcuse deja pe-o parte a poporului român să se convertească. EMINESCU, O. XIV, 192. In sufletul lui... ca într-o linişte evlavioasă de templu apăru... Ana. VLAHUŢĂ, O. A. III, 63. Au ajuns a pune mâna pe aceste evlavioase şi vechi aşezări. XENOPOL, I. R. XIII, 211. De trei ori însemnă larg, cu trei cruci evlavioase şi mari, cele patru puncte sacramentale ale trupului său. HOGAŞ, M. N. 134. El stă în fruntea soborului... prin marile osteneli evlavioase. VOICULESCU, P. I, 149. Legenda spune că marele preot Deceneu, din motive evlavioase, ar fi cerut distrugerea viilor din acea ţară. PANAITESCU, C. R. 39. Este adevărat, dar în măsura în care libertatea interioară ar conta numai într-un fond strict evlavios. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 2, 3/2. 0 F i g. Caractere slave de o evlavioasă, gheboasă, fantastică arătare. EMINESCU, P. L. 35. 0 (Adverbial) Se închină, foarte evlavios. CĂLINESCU, E. O. II, 276. 1487 evlavisi -161- EVOCA 0 (Glumeţ) In cofetărie intram evlavios, cum n-am simţit nevoia să fiu în biserică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1,14/3. - Pronunţat: -vi-os. - PL: evlavioşi, -oase. - Şi: (regional) ivlavios, -oâsă (alr ii/i mn 97, 2 751/386, 414), ivavlios, -oâsă (ib. 2 751/47), vlăvios, -oâsă (ib. 2 751/7, 551, 605). - Evlavie + suf. -os. EVLAVISÎ vb. IV. (Grecism învechit) 1. T r a n z. A respecta, a venera. Legăturile nunţii era prea evlavisite de vechii peruvieni. IST. AM. 5079. Era evlavisit de ai săi supuşi ca un dumnezău. id. ib. 5573. 2. Refl. A se smeri. Evlavisindu-se adânc..., sihastrul mulţumi lui Dumnezeu. GALACTION, 0.254. OFig. Mă evlavisesc şi prind puteri..., când stau şi cuget la dumneata, id. A. 338. - Prez. ind.: evlavisesc. - Cf. ngr. eftA.apo'Ojxai. EVLÂVNIC, -Ă adj. (învechit) Evlavios. Cf. KLEIN, D. 215. Carele au vieţuit cu jurământuri şi cu sudălmi nu va muri întră evlavnice doriri. MAIOR, P. 59/23. Multe locuri care s-au părut unor evlavnici călugări de la Cioară cu prepus, au fost cu totul şterse, budai-deleanu, Ţ. 306, cf. ŞA I, 436. Ştiu cum că este om blând cucernic, evlavnic, pacinic. AARON, în CONTRIBUŢII, III, 136, cf. LB. Sentimente evlavnice. GT (1838), 59/27, cf. CONTRIBUŢII, II, 96, POLIZU, PONTBRIANT, D., CIAUŞANU, R. SCUT. 70, cf. NDU. 0 (Substantivat) ¿¿z această cetate călătoresc în tot anul mai mulţi evlavnici. RUS, I. III, 65/12. - PL: evlavnici, -e. - Evlav[ie] + suf. -nic. EVLOGHION s. n. v. evhologhion. EVMENIE s. f. (Grecism învechit, rar) Bunăvoinţă, îngăduinţă; evnie. Aducem această a noastră împărătească şi crăiască evmenie, şi prostasie, şi poruncă (a. 1787). GÂLDI, M. PHAN. 185. Fusei priimit şi de vezirul şi de toţi ceilalţi cu evmenie. VĂCĂRESCUL, IST. 286. - Din ngr. etyieveia. EVMENOS adv. (Grecism învechit, rar) Cu bunăvoinţă. îndemnăm pă aceştia şi evmenos poruncim şi cu hotărâre. DUMITRACHE, 415, cf. GÂLDI, M. PHAN. 186. - Din ngr. etp.evwq. EVNIE s. f. (Grecism învechit, rar) Evmenie. Aceasta este un mijloc ca să se învrednicească ei a-şi câştiga buna evnie şi har despre noi. DUMITRACHE, 411. Negreşit va dobândi mila lui Dumnezeu şi evnia domniei mele (a. 1786). GÂLDI, M. PHAN. 186. Pentru evnia şi nazarul domniei mele (a. 1791). id. ib. - PL: evnii. - Din ngr. Efcvoia. EVNUH s. m. v. eunuc. EVOCĂ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică fapte, evenimente etc. din trecut) A aduce în conştiinţă; a aminti, a reînvia, a redeştepta; a reconstitui; (complementul indică fiinţe, lucruri, imagini etc. din trecut) a descrie în mod sugestiv; a scoate în relief. Vulgarizarea artelor evoacă talente din cele mai adânci şi mai umile straturi ale societăţii. CARAGIALE, O. V, 328. Dar tu-mi evoci o lume-ntreagă, De care... doruri mistice mă leagă. VLAHUŢĂ, ap. CADE, cf. DDRF, BARCIANU. Puterea legitimă a cuvântului acesta avusese farmecul de a evoca imaginea mame-si. D. ZAMFIRESCU, î. 77, cf. ALEXI, W. In casa ta ne chemi, ca umbra să intrăm, Şi trişti, să-ţi evocăm Un cânt... din alte vremi. SĂM. VIII, 15. Din nou în strada tristă şi întunecată de neguri, mă strecor încet, evocând încă odată viziunea delicată a florilor de nalbă. ANGHEL, PR. 174. Amintirea pe care vreau s-o evoc e comună multora. ANGHEL - IOSIF, C. L. 95. Şi-mi pare că simt în braţe vigoarea unui atlet, când evoc în minte-mi o scenă de eroism. PETICĂ, O. 306. Tot din îndemnul lui trebuie să fi scris şi medicul Dapesta scrierea sa în care cu puţin talent şi multă trudă a căutat să evoce... domniile lui Constantin Mavrocordat. BUL. COM. IST. II, 5. Mirosul unei odăi vechi lui îi evocă atâtea senzaţii. IBRĂILEANU, S. L. 11, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. îl asculţi... evocând aiurit... amintirea celei duse şi totuşi sempiternel prezentă. ARH. OLT. X, 72. Ruinile... ne evocă splendoarea vechei cetăţi. LOVINESCU, C. IV, 53. Consiliul Societăţilor Naţiunilor să evoce partea a doua a conflictului, adică ocuparea Coifului. TITULESCU, D. 121. Să evocăm această artă de infinite lungimi, în obiectul ei cel mai clar: Quintetul în fa minor. CONV. LIT. LXVII, 209. Datele de ordin etnografic evocă fapte şi împrejurări din epoci mai vechi decât datele pe care le poate ilustra limba vie. DR. VII, 405. Am evocat satele noastre. COCEA, S. I, 56. Ca şi cum ar urmări viziunea evocată de vorbele ei. SEBASTIAN, T. 180. Bucurie pe care n-o să poată nimeni s-o priceapă, oricât m-aş căsni s-o evoc, şi pe care n-o s-o înţeleg nici eu însumi. A. HOLBAN, O. I, 118. Venirea mea i-a evocat duioase amintiri. TEODOREANU, M. II, 146. Venea aici ca să evoce atmosfera familiară de la Roznov. SADOVEANU, O. XXI, 193. Cuvintele se pierd singure în ceea ce atât de puternic au evocat. STREINU, P. C. III, 203, cf. SCRIBAN, D. O dramă se petrece în viaţa străzii evocată în forfota ei colorată. VIANU, A. P. 349. Romanul evocă zbuciumul dureros al bătrânului meşter. CONTEMP. 1951, nr. 224, 2/4. E inutil să vă descriu costumele noastre... de circumstanţă făcute să evoce Castilia. ARGHEZI, P. T. 195. Evoca şi enumera volubil toate vechile erori ale doamnei. CĂLINESCU, B. I. 27. Intenţionează să evoce splendoarea unor vremuri apuse. PERPESSICIUS, M. I, 240. Un ceas auriu, pus sub un clopot de sticlă, cânta... două melodii vieneze cu sunete metalice, săltăreţe şi uşurele ce evocau o epocă. BLAGA, H. 9. Sadoveanu a evocat-o când aprigă, când şireată. RALEA, S. T. I, 17, cf. BOGZA, C. O. 318. Le vorbii despre satele de lângă Dunăre... Evocai câmpurile nemărginite în pământul negru şi ars. STANCU, R. A. II, 305. In romanul „Ion” e evocată atmosfera casei părinteşti. V. ROM. noiembrie 1953, 281. In cuprinsul scenetei... este evocată întâlnirea dintre mamă şi fiică. LLI, 15. întunecat acest inel Evocă, dacă nu mă-nşel... Dar nu mai ştiu nimic. BENIUC, V. A. I, 208. Această literatură... încearcă să redeştepte virtuţile cetăţeneşti ale trecutului, evocând în tablouri dramatice figurile mari ale istoriei poporului. PR. DRAM. 19. Ingeniozitatea scenografului va trebui să evoce puntea unui mic vas. H. LOVINESCU, T. 349, cf DL. Evoca copiilor tinereţea mamei, misterioasă şi plină de farmec. PREDA, R. 8. Topica frazei, cadenţa ei plângăreaţă îi evocă figura lui. T. POPOVICI, S. 50, cf. DM, DN2. Părea imposibil să eviţi ceea ce evoca el însuşi. BARBU, S. N. 198. Poveştile fantastice româneşti evocă numeroase aspecte de cultură străveche. IST. LIT. ROM. I, 85, cf. CIORĂNESCU, D. ET., L. ROM. 1967, 92. Kogălniceanu evocă fastul cu care se reprezentau irozii la începutul veacului al XlX-lea. IST. T. I, 108. Una din acele întâmplări, care, evocate după trecerea timpului, lasă să se vadă un semn al destinului. N. MANOLESCU, A. N. III, 9. Ultima numire evocă o întâmplare de prin 1716. C. GIURESCU, P. O. 218. Autorul „Istoriei Ţării Româneşti”... apelează la dialog pentru a evoca cu fidelitate unele întâmplări. CL 1970, 327. Ele atestă necesitatea de a evoca domnii care au întemeiat şi susţinut instituţia Mitropoliei Ţării Româneşti. MAGAZIN IST. 1970, nr. 11, 17. Poetul evocă locurile copilăriei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 86, 14/1. Parisul în iulie evocă mai mult ca orice lună a anului tot ceea ce Franţa a dăruit mai valoros omenirii. CONTEMP. 1971, nr. 1 288, 10/5. Pillat evocă pios 1495 EVOCABIL, -Ă - 162 - EVOCARE asemenea relicve familiale înduioşătoare. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 110, cf. M. D. ENC. A evoca în voită umbră obiectul, prin cuvinte aluzive..., comportă o tentativă apropiată credinţei. CIOCULESCU, C. 71, cf. DEX. In privinţa acestei selectări de amănunte... trebuie să mai evocăm încă cel puţin două episoade. PAPU, C. N. 55, cf. DN3, GRIGURCU, C. R. 40, DSR, V. BREBAN, D. G. Comedia de moravuri evocă... realităţi perisabile. MS. 1988, nr. 1/46. Este ca şi cum aceeaşi împrejurare ar fi evocată din unghiuri de vedere diferite. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 5, 7/2, cf. NDN, DEI, NDU. ORefl. pas. Pasiunea nu se poate desemna, ea se evocă. IBRĂILEANU, S. L. 42. Ceea ce ni se evocă este drumul unui samaritean. VIANU, A. P. 158. I se evocau Sabinei tablourile de infern urât, mediocru. arghezi, s. IX, 18. ♦ P. e x t. A sugera; a aminti de... La Arghezi, vârfurile munţilor evocă lumea spiritului însetat de absolut. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 38. Vorba asta... îl încânta evocând în mintea lui ceva ales, distins. AL. PHILIPPIDE, S. II, 36. Eşti tu nefericitul Dante, Cel care-a morţii jalnice mistere Le-a evocat în rapsodii vibrante? TOPÎRCEANU, B. 90. Unele poezii evoacă pe Topîrceanu sau pe Bolintineanu. ALAS 22 IV, 1934, 7/4. Vocalele evocă reprezentări spaţiale, şi anume „i” apropierea, pe când „a” şi „o” depărtarea. IORDAN, STIL. 93. Tehnica impresionistă îl ajută ca să evoce ceea ce este mobil, trecător şi frivol. OPRESCU, I. A. IV, 179. D. Arghezi ne evocă imaginea unui genial dresor, când amabil, când încruntat, care vrăjeşte fiara rebelă a gândului şi a expresiei în excepţionale incantaţii. CONSTANTINESCU, S. I, 66. Şeful vorbeşte pe un ton supus, prompt, concentrat care evocă un lung şi dureros dresaj. STEINHARDT, J. 26. Acel „în schimb” nu e aici un automatism de limbaj, ci evocă principiul geometric al simetriei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1,11/4. 2. (Complementul indică spiritele morţilor) A chema, a invoca prin vrăji sau cu ajutorul unor anumite formule magice. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. în cazul acesta sufletul este evocat, iar când este chemat în ajutor, atunci se zice că este invocat. CONTA, O. F. 361. După cum se poate evoca sufletul unui mort..., tot aşa se poate evoca şi sufletul unui om viu. CONTEMPORANUL, II, 53, cf. RESMERIŢĂ, D. Vrăjitorii se făleau a evoca sufletele morţilor. ŞĂINEANU, D. U., CADE. O evocasem şi o coborâsem din cer pe pământ cu toată fatalitatea de păcate care o urmărea. VOICULESCU, P. II, 283. A evoca strigoii. SCRIBAN, D. Hamlet evocă cu melancolie făptura spirituală a lui Yorick. VIANU, L. U. 74, cf. NDU. 3. (Jur.) A retrage un proces de la un tribunal pentru a fi deferit unui alt tribunal spre judecare. Cf. COSTINESCU, SCRIBAN, D. - Prez. ind.: evoc; pers. 3 şi (rar) evoacă. - Din fr. évoquer. Cf. lat. evocare. EVOCABIL, -Ă adj. (Rar) 1. (Jur.; despre procese) Care putea fi deferit unui alt tribunal spre judecare. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, ALEXI, W., SCRIBAN, D. 2. (Despre duhuri, spirite ale morţilor etc.) Care poate fi evocat (2). Cf. SCRIBAN, D. 3. Care merită sau poate să fie evocat (1). Cf. CIORĂNESCU, D. ET. 3221, SCRIBAN, D., DN2, DEX, DEX2, NDN, NDU. - Pl.: evocabili, -e. - Din fr. évocable. EVOCÂNT, -Ă adj. (Rar) Evocator. Cf. SFCII, 112. - Pl.: evocanţi, -te. - Evoca + suf. -ant. EVOCARE s. f. 1. Faptul de a evoca (1) şi rezultatul lui; aducere în conştiinţă a unor fapte, evenimente, împrejurări petrecute demult; descrierea sugestivă a unor fiinţe, lucruri, imagini etc. din trecut; amintire, aducere-aminte; (concretizat) compoziţie literară, text în care se evocă ceva. Cf. PONTBRIANT, D. încearcă, rogu-te, odată procedeul ce-ţi recomand şi, dacă nu-ţi reuşeşte, scrie-mi: poate să-ţi găsesc altul mai bun pentru altă evocare. CARAGIALE, O. VII, 300. E atât de duioasă aici evocarea mamei flăcăului. GHEREA, ST. CR. III, 274, cf. DDRF, ALEXI, W. Cuvântul se înălţa ca o evocare rustică a colinelor verzi. PETICĂ, O. 325. Subt evocarea acestei impresii ne dăm iarăşi seama de înalta valoare morală a celui ce peste cadrele literaturii a fost un apostol. DR. I, 539. Dl Lupaş înlesneşte evocarea chipului trudit al protopopului iubitor fierbinte de naţia sa. DR. II, 846. Procedeul cel mai des... de a trata natura este descoperirea şi evocarea corespondenţei dintre ea şi om. IBRĂILEANU, S. 22. La această evocare de fiecare clipă a trecutului îi îndemna şi locul în care trăiau. AL. PHILIPPIDE, S. iii, 286, cf. RESMERIŢĂ, D. Petrovici e contemporanul literaturii de evocare a lui T. Maiorescu. LOVINESCU, S. VIII, 172. Parcă s-ar fi complăcut în evocarea unor suferinţe care le răscoleau sufletele. REBREANU, R. I, 126. Când inspirată de evocări Mai crezi în câteva glume... Mi-am zis: e târziu — O gânduri, — In lume. BACO VIA, O. 153. Forţa acestei poezii va fi atmosfera. Căci evocare şi atmosferă presupun tocmai contrariul elementului de concentrare şi sugestie al imaginii, presupun enumerarea. CONV. LIT. LXVII, 153. Moment de evocare adâncă. IZV. XIII, 208. Evocarea lor cu ajutorul scrisorii, în care se vorbea de asemănarea noastră..., abia dacă mi-l mai contura palid în memoria mea vizuală. KLOPŞTOCK, F. 260. Cum a înţeles el evocarea antichităţii romane. COCEA, S. I, 61. Am găsit răscumpărarea mâhnirii mele în evocările preasflnţitului stareţ. SADOVEANU, O. XXI, 577. Principiul muzical... a căpătat în transpunerea românească inadmisibilă putere de a elimina orice urmă de evocare plastică. STREINU, P. C. III, 86. Evocarea unui volum şi a reliefului sunt calităţile esenţiale în pictură. OPRESCU, I. A. IV, 275. După evocarea fantomelor de infern ale închisorii... închipuirea d-lui Arghezi poposeşte în universul naiv al copilăriei. CONSTANTINESCU, S. I, 80. Evocarea vieţii poporului nostru de-a lungul vremurilor. SCL 1950,117. El trebuie să scoată din sine ceva la evocare. ARGHEZI, S. X, 94. Asculta... tristele evocări ale soţiei sale. CĂLINESCU, S. 408. E transcrierea... uneia din evocările imaginare ale poetului. PERPESSICIUS, M. I, 83, cf. III, 68. Situaţii sentimentale şi evocări de natură vorbesc prin ele însele. VIANU, S. 50, cf. BLAGA, H. 93. Şi evocarea începe a curge neoprită în tăcerea definitivă. RALEA, S. T. 1,356. Ei sfârşesc evocarea uneia din nopţile de pomină ale ţinutului. BOGZA, C. O. 289. înfrumuseţarea istoriei, idealizarea unor figuri din trecut... nu pot fi tolerate în literatura de evocare istorică. CONTEMP. 1953, nr. 351, 2/3. Uneori transpare chiar... o exaltare în evocarea trecutului. IST. LIT. ROM. II, 54. Glasul doctorului... îi întrerupse şirul evocărilor. VINEA, L. I, 27. încercările de evocare istorică ale lui Eliade sau Asachi reprezentau doar un aspect al literaturii dramatice originale. PR. DRAM. 20. Ele sunt simple evocări. H. LOVINESCU, T. 404, cf. DL. Simţi că orice evocare ar fi sărăcit-o. T. POPOVICI, S. 548. Din vuirea de tramvaie şi din ud pavaj să-ţi crească, Evocarea mea frăţească. LABIŞ, P. 293, cf. DM, DN2. Evocarea acestui pustiu constituie unul din cele mai poetice momente ale descântecelor. IST. LIT. ROM. I, 63. Ce imagine mai rotunjită pentru evocarea femeii putea găsi? SORESCU, S. 83. Elemente de artă teatrală primitivă existente în dansul tracic de evocare a războiului par a fi evoluat. IST. T. I, 25. întregul tablou capătă relief prin precizia evocării. N. MANOLESCU, C. M. 134. Am descoperit un caiet cu textul unor evocări rostite la câte o comemorare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 105, 6/1. Bacovia a folosit ca metodă de creaţie evocarea. STĂNESCU, R. 117. Evocarea vieţii patriarhale din Basarabia: masa, de Paşti, stă întinsă trei zile în şir, acoperită de mâncăruri şi cozonaci. STEINHARDT, J. 178. Lirismul acestor evocări rezultă dintr-o încântare care ridică armonia şi echilibrul clasic la o filozofie a vieţii. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 120. Puterea lui de actualizare, de înviere a trecutului afectiv, este cu totul 1498 evocat, -ă -163- EVOCATOR, -OARE neobişnuită, iar tonul de evocare, neimitabil ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 22/1, cf. M. D. ENC. Reţinem din această pioasă evocare amănuntul lecturii maestrului din Faust. CIOCULESCU, I. C. 143. Discursul rămâne, în esenţă, didactic, iar instrumentele lui sunt: descripţia, evocarea. SIMION, D. P. 48, cf. DEX. Vasul acesta ne aminteşte... puterea de evocare eminesciană. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1,7/1, cf. DTL. Ea întrece până şi admirabila evocare a luptei de cocoşi din Antropomorfismele lui Eminescu. PAPU, C. N. 35. Reuşita acestei proze ţine de atmosfera evocării. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 10/3, cf. DN3. Pe drumul evocării... firul atestărilor... se împleteşte cu cel al memoriei. GRIGURCU, C. R. 45, cf. V. BREBAN, D. G. Apare volumul „1907. Peizaje”, amplă evocare a răscoalelor ţărăneşti din acel an. MS. 1988, nr. 1/41. De la o pagină la alta, procedeele de evocare şi analiză se schimbă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 5, 10/1, cf. DEX2, D. ENC., NDN, DEI, NDU. OLoc. adj. De evocare = evocator. însemnările lui din călătorie te poartă, cu o putere de evocare uimitoare, prin munţii Moldovei. TOPÎRCEANU, O. A. II, 318. [Baladele] au o stranie putere de evocare. SADOVEANU, E. 14. Tabloul e o lucrare semnificativă, prin puterea de evocare a mediului. OPRESCU, I. A. IV, 150. Poemele sunt distribuite în 6 grupe, începând cu acele imagini de evocare şi pitoresc al trecutului istoric. PERPESSICIUS, M. I, 123. Slăbirea memoriei de fixare şi a celei de evocare. PARHON, B. 82. Va apărea şi mai târziu... cu o putere de evocare superioară. VLANU, S. 34. Să întrebuinţăm toată puterea noastră de evocare. CONTEMP. 1950, nr. 185, 3/5. Forţă de evocare şi autenticitate a limbajului în creaţii. M 1972, nr. 1, 3. 2. Faptul de a evoca (2) şi rezultatul lui; invocaţie. Sfinţirea apelor şi a caselor nouă... n-are alt scop decât alungarea duhurilor necurate prin anumite ameninţări (molitve) şi prin stropirea cu apă în care prin evocare s-a întrupat un duh mai puternic. CONTEMPORANUL, II, 53. - Pl.: evocări. - V. evoca. EVOCAT, -A adj. (Despre evenimente, fapte, împrejurări, persoane etc. din trecut) Care a fost readus în conştiinţa cuiva, a unei colectivităţi; care a fost descris, redat (prin cuvinte); care este scos în relief. Cf. PONTBRIANT, D., LM. Revarsă zbuciumarea din vremuri evocate Pe nota din cântarea ce plânge tremurată. PETICĂ, O. 134. Tot dintr-o ţară de vis sunt şi priveliştile evocate în cele două poeme. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 66. Accentul principal cade însă asupra evocării, făcute mai totdeauna din unghiul fiinţei evocate. VIANU, A. P. 215. Memorialistul nu desemnează numele real al tuturor personagiilor evocate. CONSTANTINESCU, S. I, 70. Aceste vremuri contemporane lui Octaviu trebuiau, credem, numai evocate. CĂLINESCU, O. XII, 59, cf. RALEA, S. T. II, 65. Se legănară amândoi peste prăpastia singurătăţii evocate. VINEA, L. 1,260. Când vorbeşte, Pirgu minimalizează spontan: metoda lui este a scăderii din zestrea subiectului evocat şi a îngroşării puţinului rămas. N. MANOLESCU, A. N. III, 84. Acele câteva adăogiri verosimile ale dramaturgului nu atentează cu nimic la autenticitatea realităţii evocate. MS. 1975, nr. 2/57. Unul din principalele merite... e de a repune evenimentele evocate în contextul lor firesc. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 10/1. Şi scena evocată... şi amicul sunt invenţii într-o stratagemă a lui L. de a-şi jigni el însuşi amicul, ib. 1992, nr. 3,4/1. - Pl.: evocaţi, -te. - V. evoca. EVOCATIV, -A adj. Evocator. Toate se îngrămădeau în mintea lui, cu puterea evocativă ce o au pentru români figurile şi faptele măreţe ale timpurilor lor eroice. D. ZAMFIRESCU, R. 19. Devenise în traducere cu totul exclusivist, eliminând orice altfel de mijloace evocative. STREINU, P. C. II, 161. Sforţarea intelectuală... poate fi înlesnită prin imagini, analogii şi figuri evocative. PUŞCARIU, L. R. I, 9. Mai puţin „tari” [sunt] „ciupăra” şi „ciupeli”, ale căror sunete nu sunt la fel de evocative. IORDAN, STIL. 364. Pentru a afla dovada unei adevărate fantezii evocative, trebuie să recurgem la alte scrieri ale lui Russo. VIANU, A. P. 42. Familia..., sub aspectul ei pitoresc şi evocativ, este o preocupare vădită. CONSTANTINESCU, S. II, 214. Preotul românilor e o amuletă evocativă. ARGHEZI, S. XII, 254. Ce valoare evocativă ar fi avut micul cactus ghimpos din ghiveci dacă Pica ar fi văzut păduri, aproape, de cactee în Sicilia sau în Africa de Nord? CĂLINESCU, B. I. 470. Face parte din stilul evocativ care prenumără în literatura noastră destui reprezentanţi. PERPESSICIUS, M. C. IV, 44, cf. DL, DM, DN2. Indice evocativ. SG II, 146. Desprinşi din tentaţiile impresionismului evocativ şi din nostalgia stării de primitivitate a folclorului nud. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 30, 29/1, cf. DEX, DSR. Accentuarea caracterului evocativ al textului şi implicit marcarea distanţei între personaje prin trecerea tulburătoarei apariţii feminine de la persoana a Il-a la persoana a IlI-a... vor singulariza acest text. MS. 1988, nr. 1/12, cf. românia literară, 1992, nr. 3, 4/1, ndn, ndu. - Pl.: evocativi, -e. - Din lat. evocaţivus, -a, -um. EVOCATOR, -OARE adj. 1. Care are însuşirea de a evoca (1), de a rechema în amintire; evocativ. Cf. LM, DDRF. Sadoveanu e scriitorul nostru cel mai evocator. IBRĂILEANU, S. 34. înainte de toate romancierul scoţian a fost un poet evocator al priveliştilor din ţara lui. AL. PHILIPPIDE, S. III, 290, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. O poezie plastică, evocatoare, dar puţin emotivă. LOVINESCU, C. IV, 17. Profesorul aspiră... parfumul evocator. TEODOREANU, M. II, 10. întregul talent tumultuos şi puterea profund evocatoare de viaţă a lui Rebreanu se vădeşte în „Răscoala”. D. GUŞTI, P. A. 97.1 se face un portret atât de evocator. STREINU, P. C. II, 240. In faţa unui monument evocator de amintiri istorice... vizitatorul dobândeşte... dispoziţie sufletească. PUŞCARIU, L. R. I, 8, cf. SCRIBAN, D. Se găsesc totuşi în descripţii peisagistice şi vestimentare portrete fizice şi interioare, dar fără un deosebit caracter evocator. VIANU, A. P. 143. Se mulţumeşte să dea unele aspecte din natură... tot atât de evocatoare şi de elocvente. OPRESCU, I. A. IV, 39. In comparaţie cu Sadoveanu şi Hogaş... evocatori de natură în care omul se integrează ca un element indisolubil, proza d-lui Stere e deposedată de lirism şi colorit. CONSTANTINESCU, S. V, 6. Vocea lui mustră deopotrivă, în cuvinte nescrise, evocatoare de dumnezei..., şi pe cei care au mai fost, şi pe cei abia sosiţi. ARGHEZI, P. T. 477. Un poem evocator al vremurilor lui Ştefan cel Mare. CĂLINESCU, O. XII, 307. Imagine vastă şi evocatoare a migraţiunii. BOGZA, C. O. 176. Povestitorul nici nu-şi dă seama ce evocatoare sunt vorbele lui domoale. TUDORAN, O. 132, cf. DL, DM, DN2. Imagini de o mare forţă evocatoare sugerează aspecte ale vieţii familiale. IST. LIT. ROM. I, 179, cf. SFC II, 112, CIORĂNESCU, D. ET. 3 221. Criticul vede în Craii... cea mai importantă tentativă de dezagregare a romanului de tip clasic narativ şi de înlocuire a stilului narativ cu cel evocator. N. MANOLESCU, A. N. III, 96. Nu se iscă nici o contradicţie între elementul evocator şi rigoarea ştiinţifică. IST. T. I, 17. E vorba, fireşte, de turismul cu caracter evocator. MAGAZIN IST. 1969, nr. 1, 72. Vorbirea lui poetică e un imn evocator. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 78, 8/1. Absenţa substanţei pigmentare atrage după sine sărăcirea partiturii cromatice şi a posibilităţilor acesteia de a constitui imagini evocatoare. CONTEMP. 1972, nr. 1 312, 6/5. Bunăoară la Ioan 13,30... fulgurantul: „Şi era noapte”. Nici poeţii cei mari n-au găsit cale mai evocatoare şi mai scurtă; şi rapiditatea - crede Pasternak - e modul poeziei. STEINHARDT, J. 199, cf. M. D. ENC. Acelea... le aflăm în toate poemele reflexive şi evocatoare din epocă. SIMION, D. P. 82, cf. DEX, DN3, DSR. Informaţiile despuiate cu o atenţie cupidă sunt stoarse treptat de 1501 EV OC ATORIU1, -IE - 164- EVOLUA sucurile lor evocatoare. GRIGURCU, C. R. 48, cf. V. BREBAN, D. G., L. ROM. 1992, 97, D. ENC., NDN, NDU. ♦(Substantivat) Persoană care face evocări. Shakespeare, acest colosal evocator de viaţă. GHEREA, ST. CR. I, 13, cf. 15. Aceasta nu i-a împiedicat de a fi cei mai desăvârşiţi evocatori ai frumuseţei divine în marmoră. PETICĂ, O. 382. Cei pe care evocatorul, cu creştinească dragoste iertătoare, îi scoate din întuneric şi hulă spre a-i aduce în lumina poeziei, nu sunt niciodată răi. ARH. OLT. V, 34. Talentul oratoric l-a pus în situaţia de a fi evocatorul dascălului, cu ocazia diferitelor comemorări şi solemnităţi. LOVINESCU, S. VIII, 172. Evocatorul orizonturilor tragice ale Spaniei. VIANU, A. P. 225. Evocator al energiei sufleteşti, al tenacităţii omului, în luptă cu forţele adverse şi cu destinul lui, romancierul Rebreanu practică un fel de igienă a creaţiei. CONSTANTINESCU, S. VI, 198-199. Freamătul firii la sosirea vremii când sălbătăciunile simt chemarea instinctului de perpetuare îşi găseşte în d. Ciurezu un evocator admirabil. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 164. Cantemir devine, astfel, primul mare evocator al prăbuşirilor de lumi din literatura noastră. PAPU, C. N. 44, cf. GRIGURCU, C. R. 50. 0 (Adverbial) Tzara... o contemplă evocator cu aproape o jumătate de veac mai târziu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 12/1. 2. (Jur.) Care evocă (3). Cf. SCRIBAN, D. - PL: evocatori, -oare. - Şi: (învechit) evocatoriu, -oare (lm), evocatorii!, -ie (scriban, d.) adj. - Din fr. évocateur, lat. evocatorius, -a, -um. EVOC ATORIU1, -IE adj. v. evocator. EVOC ATORIU2, -OARE adj. v. evocator. EVOCÂŢIE s. f. (Rar) 1. Evocare (1). Cf. pontbriant, d. Scriitorul a făcut... şi câteva încercări - uneori neizbutite - de a ieşi din epica populară şi de a trece de la povestire şi evocaţie la creaţie şi analiză. LOVINESCU, S. V, 67. Aceeaşi evocaţie a maselor o întâlnim şi în romanul „Pădurea spânzuraţilor”. D. GUŞTI, P. A. 98, cf. SCRIBAN, D. Alte străzi de evocaţie antice... formează împreună cu ea o familie poetică. CĂLINESCU, B. I. 51. Noua dramă dobândeşte caracterul unei evocaţii realiste. VIANU, L. U. 318. Evocaţia subită a trecutului provocată de o asociaţie sentimentală inconştientă. RALEA, S. T. II, 21. Slăbirea memoriei de evocaţiune se manifestă mai de timpuriu. PARHON, B. 67, cf. DN2, CIORĂNESCU, D. ET. 3 221, cf. DEX, DN3, NDN, DEI, NDU. 2. Chemare adresată duhurilor sau spiritelor morţilor prin vrăji sau cu ajutorul unor anumite formule magice; invocaţie. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. Evocaţiunea, adică chemarea pe nume a duşmanului. CONTA, O. F. 364, cf. SCRIBAN, D. Tencuielile să aibă în substratul lor evocaţii egipţiene. ARGHEZI, P. T. 133. 3. (Jur.) Trimitere a unei cauze spre judecare la o altă instanţă. Cf. DRLU, COSTINESCU, ENC. ROM., ALEXI, W., SCRIBAN, D., DN2, DEX, DN3, NDN, DEI, NDU. - PL: evocaţie. - Şi: (învechit) evocaţiune s. f. - Din lat. evocatio, -onis, fr. évocation. EV OC ATTÜNE s. f. v. evocaţie. EVOE interj. Strigăt (al bacantelor) în onoarea lui Bachus. Atunci el p-ai lui îi cheamă; Rumeni toţi de sfânta-i zamă, Intră, evoe! strigând. I. VĂCĂRESCUL, P. 176/21, cf. DN2, DEX. Evoé! Ce biruinţă!... O, victorie! CĂRTĂRESCU, L. 165. - Din lat. evoe. Cf. fr. é v o é. EVOLUA vb. I. I n t r a n z. l.A trece printr-o serie de transformări, prin diferite faze progresive, de la o stare la alta; a se dezvolta, a se transforma, a se modifica (în sens pozitiv). Societatea românească a progresat şi evoluat. REV. IST. I, 255. O părticică de protoplasmă care, evoluând, repetează din cauza eredităţii şi adaptaţiunii... fazele cele mai fundamentale. ARHIVA I, 295, cf. ALEXI, W. Postul şi clădirea au evoluat, ajungând din vreme în vreme la înfăţişări cu totul deosebite. IORGA, C. I, 107. Individul evoluează într-o direcţie statornică şi dezvoltarea sa nu întâmpină piedice dăunătoare. PETICĂ, O. 421. Ruptura de direcţia generală în care evoluează poezia nouă românească... e marcată răspicat. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 14. Nu-şi mai păstrau forma lor veche, ci sufereau mereu schimbări, evoluând în bine sau în rău, după talentul cântăreţului şi al copistului. DR. I, 58. Personajul în adevăr „evoluează”, e mereu altul, se schimbă el însuşi din cauza timpului şi a împrejurărilor şi ele schimbătoare. IBRĂILEANU, S. L. 30. Un spirit inferior... are oricând putinţa să evolueze, dacă vrea. AL. PHILIPPIDE, S. II, 87. Un păstorit pendulator cu stânele la munte poate evolua spre un păstorit permanent de câmpie. VUIA, PĂST. 165, cf. ŞĂINEANU, D. U. Autorul evoluează de la povestirea care nu urmăreşte decât a descrie un mediu de orăşenism mijlociu, cu anecdota interesantă şi amănuntul picant. ARH. OLT. X, 71, cf. CADE. Poezia noastră epică a evoluat spre creaţia obiectivă. LOVINESCU, S. V, 14. „Tibisis” a putut evolua la traco-daci în „Timisis”. DR. VII, 231. Expoziţia... e ca un ultim bilanţ al activităţii şi-al spiritului inventiv, a cum se dezvoltă şi cum evoluează la popoarele cele mai deosebite. COCEA, S. I, 64. Bunica cea deşteaptă, discutând totul, pricepând totul, evoluând o dată cu noi, în curent cu orice ştire nouă. A. HOLBAN, O. II, 324. Faţă de stagnarea sau mult sistematizarea ideativă a celorlalţi, E. Lovinescu evoluează remarcabil. STREINU, P. C. III, 243, cf. SCRIBAN, D. Monopolurile cârciumilor şi al morilor nu e încă un fapt, dar lucrurile evoluează în acest sens. OŢETEA, T. V. 38. In diferite note de amănunt, ea a evoluat simţitor. APOLZAN, P. I, 156. Atunci când arta lui a evoluat spre povestire... Caragiale s-a folosit de motivul lui Machiavelli. CONSTANTINESCU, S. II, 37. în ce forme a evoluat... revolta titanică a călugărului, în lupta cu omenirea cea rea? ARGHEZI, S. XVI, 246. Lumea evoluează, se subţiază. CĂLINESCU, E. O. II, 100. Copilul acesta evoluează sufleteşte. PERPESSICIUS, M. I, 277. Această împrejurare îi permite să zugrăvească nu numai omul static..., dar caractere în devenire, evoluând între poli opuşi. VIANU, L. u. 64. Ca să se conserve, ei trebuie să evolueze. RALEA, S. T. I, 17. Solurile nisipoase evoluează spre unul din tipurile zonale. CHIRIŢĂ, P. 247. Filosofii greci... au observat... că totul este în mişcare, totul evoluează. AGROTEHNICA, I, 18. Astfel evoluaseră ocheadele savante, privirile discrete şi piezişe. VINEA, L. I, 149. Aţi evoluat deosebit. DEMETRIUS, C. M. 52. Odată cu trecerea timpului, forma instrumentului a evoluat. ALEXANDRU, I. M. 106. Radu era încă o mică sălbăticiune tăcută, singuratică şi orgolioasă... Pe urmă a evoluat. H. LOVINESCU, T. 266, cf. DL. Cine îi spunea lui că lumea asta evoluează spre rău? PREDA, C. I. P. II, 289, cf. DM, DN2. Limba literară evoluează în raport cu epoca respectivă. VARLAAM -SADOVEANU, 217. Să încerce cineva o sinteză a modului în care a evoluat limba română. COTEANU, S. E. 7. Dregătorii personali ai domnului au evoluat şi ei de-a lungul celor peste patru secole. STOICESCU, S. D. 153. Macedonski evoluează şi într-un alt cadru estetico-ideologic. L. ROM. 1965, 383. Cercetarea împrejurărilor în care a evoluat cultura. PANAITESCU, C. R. 12. Elementele de artă teatrală primitivă existente în dansul tracic de evocare a războiului par a fi evoluat. IST. T. 1,25. Noi am fi evoluat, din cauza condiţiilor istorice, de la formă către fond, prin imitaţie. N. MANOLESCU, C. M. 63. Diverse ca tipologie şi semnificaţie, măştile au evoluat de-a lungul vremurilor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 110, 30/1. Evoluează şi publicul, iar opera de artă trebuie să-şi parcurgă drumul ei în public. CONTEMP. 1972, nr. 1313, 7/5. Ce se ştie mai puţin este cum a evoluat ulterior regele, cum, din catolic de convenienţă, a devenit catolic convins. STEINHARDT, J. 281. Societatea omenească evoluează. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 34, 19/4. Aşa evoluează lumea, iar progresul se obţine cu preţul uitării. CIOCULESCU, I. C. 15, cf. M. D. ENC., DEX. Limba evoluează şi ea. ŢOIU, î. 179, cf. DN3. Rigorismul istoriei literare transilvănene... 1507 evolua - 165- EVOLUAT, -Ă evoluează... către un impresionism ce-l echilibrează. GRIGURCU, C. r. 82, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Moravurile evoluează, dar schema evoluţiei lor păstrează un cerc permanent. MS. 1988, nr. 1/46. Am evoluat, astfel, de la prestigiul unor modele ca Thibaudet sau G. Călinescu spre alte modele. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 3/2, Cf. D. ENC., NDN, DEI, NDU. 2. A se desfăşura, a se petrece, a-şi urma cursul. Viaţa scriitorilor evoluează într-un cerc de abstracţii ideologice. LOVINESCU, M. 8. Ar putea evolua spre acel viitor promis pe care îl aşteptăm. BACOVIA, O. 241. In cercul acesta care evoluează între Barbizon şi impresionişti trebuie înglobaţi şi cei doi pictori români. OPRESCU, I. A. IV, 212. Primele două volume formează o complexă frescă socială, în care evoluează generaţia de intelectuali. CONSTANTINESCU, S. V, 11. Va trebui să fiu atent, să văd cum evoluează situaţia internă. STANCU, R. A. V,- 326, cf. DL. Aşteaptă, frate, să vezi cum evoluează lucrurile, nu te pripi. T. POPOVICI, S. 376, cf. DN2, cf. SFC IV, 297, cf. DEX. Cum au evoluat lucrurile în aceşti doi ani? RL 1978, nr. 10 335, cf. DN3, ALIL XXIX, 84. Probabil că integrarea noastră ar fi evoluat normal şi favorabil. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 4/3, cf. D. ENC., NDN, DEI, NDU. ♦A (se) prezenta (în etape) în faţa publicului, a cititorilor etc. D-l Cipariu evoluează pe scenă ca să-şi arate că ştie să poarte cocoaşa şi că e şchiop, dar nu subliniază cugetările lui Shakespeare. CONV. LIT. LXVII, 287. Spaţiul în care evoluează personagiile e construit după norme obiective. OŢETEA, R. 281. O vom vedea, în mişcări graţioase şi bine ritmate, evoluând în faţa noastră. OPRESCU, I. A. IV, 146. Evoluează în ritmul undelor biblice, aceste nouă sirene, cu forme şi glas de pierzanie. ^PERPESSICIUS, M. I, 174. E necesară următoarea scurtă povestire a acţiunii, în cadrul căreia evoluează cele o sută de personagii din volum. V. ROM. octombrie 1954, 157. Cei doi nu vor acţiona decât împreună... evoluând în faţa cititorului în acel joc armonic de atitudini pe care-l creează echilibrul nestabil. LL 195, 128. Eroul romanului evoluează în arena realităţilor imediate ale vieţii micului oraş de provincie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 78, 9/1, cf. CONTEMP. 1971, nr. 1 300, 4/6. Cei doi îşi continuă la biroul lor pseudo-conversaţia de actori figuranţi, în timp ce în mijlocul scenei evoluează şi înalţă glas eroii piesei. STEINHARDT, J. 35, cf. DSR. 3. A susţine un meci sau a prezenta un exerciţiu sportiv; a juca, a participa. Lotul olimpic al ţării noastre va evolua în compania echipei bulgare. SCÂNTEIA, 1966, nr. 7 094. O serie de sportivi vor evolua la mari turnee internaţionale peste hotare. sportul 1972, nr. 6 964, 3/1, cf. dex, v. breban, d. g., dei, ndu. 4. A se mişca, a se deplasa cu mişcări largi (circulare). Dacă ai şti ce graţioasă e, evoluând prin cameră, mititică şi sprintenă, numai în pijama. A. HOLBAN, O. I, 145. Bobocii... evoluau graţios în partea cealaltă a lacului. SADOVEANU, N. F. 65. Dodo profită de asta, merge repede la scaunul din fund, unde Dinu i-a aruncat pălăria şi pardesiul, le ia, evoluează în vârful picioarelor spre salon. KIRIŢESCU, G. 78. Siluetele oamenilor evoluau... în mahalaua târgurilor aglomerate. CONSTANTINESCU, S. II, 234. Insul, asemănător câinelui pribeag, evoluează, prin labirintul satului, cu chelie şi chică de jur împrejur, şi cu ghiozdan, alături de tinereţea guturală şi sclipitoare, sosită din Paris. ARGHEZI, S. XV, 88, cf DL, DM, DN2, V. ROM. mai 1963, 51, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. OFig. Leca e al doilea bărbat... care evoluează în zona farmecului ei. SADOVEANU, O. XII, 529. 5. (Med.; despre boli sau despre caracteristici ale unei boli) A se dezvolta treptat. Cf. RESMERIŢĂ, D., DL, DM. Congestia ficatului... poate evolua până la ciroză. ABC SĂN. 22, cf. 313. I-a fost din ce în ce mai rău - boala evolua repede — şi a pătimit (răsuflarea devenise chinuitoare) până la moarte. STEINHARDT, J. 133, cf. DEX, V. BREBAN, D. G. 6. (Milit.) A executa evoluţii (1). Cf CADE, LOVINESCU, M. 125, SCRIBAN, D. Din rândurile unei armate evoluând în mase compacte, o avantgardă sprintenă se desprinde. BOGZA, C. O. 113. - Pronunţat: -lu-a. -Prez. ind.: evoluez. - Din fr. évoluer. EVOLUÂBIL, -Ă adj. (Livresc) Care poate evolua (2). Stilul este evoluabil, ca orice concepţie omenească. LOVINESCU, S. II, 103. Nota lui caracteristică n-a fost însă egalitatea unei individualităţi evoluabile. id. ib. vili, 169. - Pl.: evoluabili, -e. - Evolua + suf. -bil. EVOLUARE s. f. Acţiunea de a evolua şi rezultatul ei; evoluţie (2). întreaga lor creştere şi evoluare, de la răsărirea până la apunerea lor. PÂRVAN, I. F. 125. Proza lui Poe are o cadenţă, o armonie a frazei, o evoluare ritmică a naraţiunii. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 20. El cuprinde în forme reduse elemente din toate aceste tipuri de păstorit, cu posibilitatea de evoluare în orice direcţie. VUIA, PĂST. 67. Posibilităţile de evoluare sunt numeroase şi constituie însăşi legea existenţei oricărei forme de viaţă. LOVINESCU, S. III, 11, Cf. DN2, DEX, DN3, NDN, 561, NDU. - Pronunţat: -lu-a-. - PL: evoluări. - V. evolua. EVOLUAT, -Ă adj. Care a ajuns, trecând prin faze succesive, la un stadiu superior de dezvoltare. Bărbia îngustă, fină, de rasă evoluată, care-i dă o gingăşie emoţionantă. IBRĂILEANU, A. 108. In cadrul tipurilor mai puţin evoluate, din primele categorii, se producea aproape numai pentru acoperirea nevoilor casnice. VUIA, PĂST. 198. Strigarea... este şi ea o pedeapsă evoluată. RF I, 113 .In limbile aglutinante vorbele pot varia, modificându-şi astfel înţelesul cu ajutorul unor afixe, forme plurisilabe care înlocuiesc pe cele ale declinărilor, ale modurilor şi timpurilor din conjugările limbilor mai evoluate. ARH. OLT. X, 90. Minulescu e reprezentantul tipic al unei formule evoluate, care... îşi limitează acţiunea pur estetică la un public relativ restrâns. LOVINESCU, C. VII, 36. Poeziile acestui volum..., prin sensibilitatea-le evoluată, marchează stadiul de maturitate deplină în talentul... poetului. ARH. OLT. XIX, 253. Aşa-numita „cămaşă cu pene”... reprezintă forma cea mai evoluată a cămăşii vechi locale. APOLZAN, P. I. 183. Momentul social evoluat schimbă starea civilă a personagiilor, le menţine însă conceptul interior. CONSTANTINESCU, S. VI, 15. Cine ar mai putea pretinde că regimurile trecute nu erau evoluate şi culturale? ARGHEZI, B. 151. In ciuda formulei arhitectonice evoluate, interiorul era apăsător şi sufocant. CĂLINESCU, S. 349. Expresia prin limbaj e formă evoluată, caracteristică omului. RALEA, S. T. II, 69. Lumea... s-a acoperit de vegetaţie, adăugându-şi stratului mineral încă unul, mai cuprinzător şi mai evoluat. BOGZA, C. O. 260, cf. DL, DM, DN2. Scoarţa cerebrală este caracteristică animalelor evoluate. ABC SĂN. 323. Cea mai evoluată familie de maimuţe cu nas îngust o formează maimuţele antropoide. ZOOLOGIE, 184. Ritualul antic... ca şi dansul de iniţiere Zalmoxis... sunt forme evoluate din străvechiul cult al strămoşilor. IST. T. I, 24. Sunt în stare să dezlege alfabeturi evoluate. STĂNESCU, R. 38, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Se situează pe teza... existenţei unor macrostructuri coerente din ce în ce mai evoluate. MS. 1980, nr. 1/27. Impresia cea mai vie... e împrumutată cu dezinvoltură din domeniile străine ale unei fantezii mai evoluate. GRIGURCU, C. R. 71, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Ar reprezenta specimenul cel mai puţin evoluat al acestei noi categorii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1,2/4, cf. D. ENC., NDN, DEI, NDU. ♦ (Despre oameni; p. e x t. despre anturaj, mediu etc.) Dezvoltat din punct de vedere intelectual, spiritual etc. Rămase cu o preocupare ciudată, cu nevoia de a studia... acele însuşiri minunate pe care primitivii... le mai au, pe când oamenii evoluaţi le-au pierdut. SADOVEANU, O. XXI, 217. Trebuie să ajungem până la societăţile evoluate unde mii de membri ai grupului devin persoane autonome. RALEA, S. T. III, 107. Fiinţele omeneşti, oricât de 1510 EVOLUCIUNE - 166 — EVOLUŢIE evoluate, nu îşi desfac niciodată rădăcinile atavice. BOGZA, C. O. 89, cf. IST. UT. rom. ii, 66. Am auzit că sunteţi o fiinţă superioară, „evoluată”. VINEA, L. II, 186, cf. DL. Părea să şi fie mai evoluată în aprecierea literaturii decât Vale. PREDA, R. 494, cf. DM, DN2. Cum era de aşteptat într-o societate evoluată, ea are darul să le adâncească. PANAITESCU, c. R. 56. Evenimentul avea loc într-un mediu cultural evoluat. IST. T. I, 36, cf. M. D. ENC., DEX. Falsul are culoare de avertizare pentru un cititor cât de cât evoluat. ROMÂNIA literară, 1977, nr. 1,4/4, cf. dn3, dsr, d. enc., ndn, dei, ndu. - Pronunţat: -lu-at. -PI.: evoluaţi,-te. ~ V. evolua. EVOLUCIUNE s. f. v. evoluţie. EVOLUTĂ s. f. 1. (Mat.) Curbă, loc geometric al centrelor de curbură ale unei curbe date; evolventă, desfăşurată. Cf. DT, LTR2, DP, DER, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D., DEX2, D. ENC., NDN, DEI, NDU. 2. (Bot.) Organ răsucit spre partea dorsală. Cf. DN3, NDN, DEI, NDU. - PL: evolute. - Din germ. Evolute, engl. evolute. EVOLUTIV, -Ă adj. I. Care evoluează, se dezvoltă treptat şi neîntrerupt; care este supus evoluţiei (2); de evoluţie (2). Cf. DDRF. Formele universale şi esenţiale ale materiei sunt acelea evolutive. CONTA, o. F. 163. Individul trebuie să parcurgă, în cursul educaţiunii sale, aceleaşi faze pe care le-a parcurs omenirea în dezvoltarea ei evolutivă (a. 1889). ARHIVA, I, 74. înapoierea nu poate fi explicată decât prin o scădere momentană în puterea evolutivă care încetează pentru câtva timp a mai produce fiinţi mai bine constituite, ib. X, 36. Cuvântarea vădea... o necunoştinţă totală... asupra istoriei românilor şi a însemnătăţii lor în procesul evolutiv al popoarelor. SBIERA, F. S. 296. Voiţi să fiţi dincolo de satele bătrâne, care, într-adevăr, au urmat calea evolutivă în dezvoltarea lor. D. ZAMFIRESCU, î. 54. Istoricul vede... forme şi conţinuturi evolutive, vede deveniri puternice şi bogate. PÂRVAN, I. F. 100. Opera... mai ales subt raportul mişcării evolutive, rămâne însă să fie studiată. DR. i, 539. Reîntorcându-ne acum la problema fonetică în chestiune, cu drept cuvânt ne putem întreba: care poate fi faza evolutivă a celor două palatale până în secolul al VUI-lea? GR. S. I, 211, cf. RESMERIŢĂ, D. Vom ţine seama... de treptele evolutive ale tipurilor de păstorit şi de aşezarea regională a acestora. VUIA, PĂST. 198, cf. ŞĂINEANU, D. u. Gustul tradiţionaliştilor... reclamă înmlădierea evolutivă a formelor de cultură. LOVINESCU, S. I, 268. Fiecare fapt linguistic face parte nu numai dintr-un anumit sistem de semne..., ci şi dintr-o serie evolutivă. DR. VII, 269. Lovinescu dovedeşte o propulsie evolutivă clară. STREINU, P. C. III, 247, cf. SCRIBAN, D. Istoria literară este obligată la o selecţie mai puţin aprigă, decât aceea la care ne-am văzut constrânşi în prezenta încercare de estetică literară evolutivă. VIANU, A. P. 7. Mersul evolutiv al felului său de a picta. OPRESCU, I. A. IV, 293. Caragiale nu coincide cu treptele normal evolutive ale culturii noastre. CONSTANTINESCU, S. II, 16. Demarcaţia e infinită şi inteligenţa continuu evolutivă. ARGHEZI, S. XXV, 334. Cum mişcarea evolutivă firească a organismelor e foarte înceată, atunci a păstra contactul între generaţii înseamnă a respecta legile naturale. CĂLINESCU, O. XIII, 183. E totuşi legitim să considerăm fenomenele psihice sub aspectul evolutiv al diferenţierii şi complicaţiei crescânde. RALEA, S. T. III, 102. In procesul evolutiv, mlaştinile înlocuiesc pădurile. CHIRIŢĂ, P. 71, cf. DL, DM, DN2. Metoda comparativ-istorică... priveşte fenomenul istoric evolutiv. PANAITESCU, O. T. 15. Tendinţele evolutive ale lexicului românesc. SCL 1967, 137, cf. SFC IV, 107. Stare evolutivă, conştiinţa se clădeşte pe stele fixe. STĂNESCU, R. 82. Creşterea numărului cetăţenilor trebuie să conducă spre o locuinţă evolutivă. CONTEMP. 1972, nr. 1312, 7/2, cf. M. D. ENC. Au socotit că este necesar să desfăşurăm, cronologic şi evolutiv, o lăture mai puţin cunoscută a activităţii lui Caragiale. CIOCULESCU, C. 31, cf. DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, NDU. 0 (Adverbial) Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor, PÂRVAN, I. F. 11. Continuarea... nu se înscrie pas cu pas, ci evolutiv, în etape succesive. LOVINESCU, S. vili, 144. Ardeleanu nu explică evolutiv decăderea lor. CONSTANTINESCU, S. I, 34. L-a urmat evolutiv cu răbdare în toate momentele afirmaţiei sale. RALEA, S. T. I, 14. Septicemie, fază evolutiv posibilă a oricărei infecţii. ABC SĂN. 328. 2. Care ţine de evoluţie, care se referă la evoluţie. A căuta deci o lege evolutivă în acest domeniu însemnează în cazul cel mai inofensiv, pierdere de timp. BLAGA, în NDU, cf. M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 3. (Despre boli, despre procese patologice) Care se modifică treptat, rapid şi constant (agravându-se). Unele chisturi, în special cele de ovar, prezentând un potenţial evolutiv malign, este bine să fie operate. ABC SĂN. 92. 4. Evoluţionist (2). Vechii eleni n-au putut ajunge la o concepţie evolutivă. RALEA, S. T. III, 9. Concepţia naturii biologic-evolutivă a procesului de solificare. CHIRIŢĂ, P. 73. - PL: evolutivi, -e. - Din fr. évolutif. EVOLUTÔRIU, -IE adj. (Rar) Care evoluează, care se dezvoltă. După psihologii moderni - inclusiv Maiorescu - pătura evolutorie e o pătură de abstracţiune. EMINESCU, O. XV, 325, cf. NDU. - PL: evolutorii. - Evolua + suf. -toriu. EVOLIJŢIE s. f. 1. Mişcare de ansamblu, executată de trupe, de flote sau de avioane, în scopul unor schimbări de poziţie în cadrul manevrelor militare. Doă batalioane de pedestrime... au săvârşit mai toate evoluţiele (mişcările) şcoalei unui batalion. CR (1829), 256730, cf. i. golescu, c., valian, v., poen. - aar. - hill, V. I, 6332/20, NEGULICI, STAMATI, D. în cazul împărţirei trupelor în linie şi a osebitelor manevre şi evoluţii, reglementele... cuprind cu deplinătate toate cele citate. ROM. LIT. 1312/22, cf. POLIZU. Armata franceză făcea cele mai eroice evoluţiuni sub comanda învingătorului. FILIMON, O. I, 365, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D. Urcând vreo movilă... principele observa cu ochii săi toate evoluţiunile bătăii. HASDEU, I. V. 114. Dup-un bun număr de evoluţiuni ale grenadierilor şi ale vânătorilor... Mauriciu reluă braţul Genevievei. BARONZI, I. G. 272/1, cf. COSTINESCU, LM, GHEŢIE, R. M., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., URSU, î. L. II, 265, DN3, ALIL XXIX, 84, L. ROM. 1990, 440, NDN, DEI, NDU. Cf. ♦ S p e c. Succesiunea schimbărilor de poziţie ale unui avion în aer sau pe sol. Cf. DT. Evoluţiile uzuale ale avionului reprezintă mişcări obişnuite, distincte, efectuate de obicei în timpul oricărui zbor. LTR2, cf. DP, DN2. 2. Dezvoltare în timp a unui fenomen sau proces, a unui eveniment, a unei fiinţe etc. V. creştere, sporire, progres. Cu întemeierea acestor state, evoluţiile istorice ale românilor se fac mai lămurite. BĂLCESCU, M. V. 7. Intervine competent la toate proiectele de interes major, urmăreşte cu încordare evoluţia cutărui tânăr bătăios. KOGĂLNICEANU, O. V, 17, cf. POLIZU, LM. Să cercetăm mai întâi numai istoria şi evoluţiunea fiinţelor. CONTA, O. F. 296. Oamenii ar înţelege mai bine dacă ar şti să aplice peste tot teoriile evoluţiunei. CONTEMPORANUL, I, 110. Formula de evoluţiune. EMINESCU, O. XV, 276. Lăsaţi fără grije să-şi urmeze răul evoluţia lui. CARAGIALE, O. VII, 47. Nu ţine samă de evoluţia istorică a formelor româneşti. REV. IST. I, 186. „Mai puţină sforţare” este unul din principiile cele mai de frunte ale 1515 evoluţie - 167 - EVOLUŢIE evoluţiunii. ib. 254. Legenda a fâcut, pe terenul românesc, un pas mai departe în evoluţiunea ei. CONV. LIT. XXII, 194. In privinţa anatomică negnd nu este mai puţin avansat decât albul în evoluţiune. ARHIVA I, 126, cf. DDRF. Să urmărim domnia lui, în această nouă perioadă a evoluţiei sale. XENOPOL, I. R. XIII, 71. O altă putere cu ajutorul căreia se mişcă evoluţiunea mintală a omului este imitaţiunea. ARHIVA, X, 1, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Această evoluţie se poate împărţi... în câteva perioade. IORGA, V. F. 51. în evoluţiunea ştiinţelor naturale, teoria darwinistă a făcut o epocă strălucită. PETICĂ, O. 481. în evoluţia faunei... schimbarea ocupaţiunilor locuitorilor a avut consecinţe fatale. PĂCALĂ, M. R. 27, cf. BUL. COM. IST. II, 122. Societatea omenească e... în continuă evoluţie. PÂR VAN, I. F. 112. Frumuseţea ei creştea cu fatalitatea evoluţiilor naturale. IBRĂILEANU, A.'30, cf. AN. IST. NAŢ. I, 23. Suntem în pragul unei evoluţii fericite de cel puţin câteva secole. AL. PHILIPPIDE, S. II, 55, cf. RESMERIŢĂ, D. Un interesant exemplu al evoluţiei păstoritului pendular ni-l prezintă oieritul din comuna Poiana Sărată. VUIA, PĂST. 165, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Evoluţia spiritului meu critic se abate de la această formă pur artistică spre a intra în făgaşul adevăratei critice. LOVINESCU, M. 289. Mii de ani, evoluţia spune că poate şi mai mult. BACOVIA, O. 422. Evoluţia aceasta de la spiritual (aparent) la veros e normală la politicienii români. CAMIL PETRESCU, P. 247. Dacă arta e reflexul vieţii, ea s-a ivit odată cu ea... De-atunci arta e în continuă devenire prin evoluţie. CONV. LIT. LXVII, 540. Nu ştiam dacă este fericită sau nu... nu puteam prevedea evoluţia ei în afară de mine. A. HOLBAN, O. I, 192, cf. DS^Atitudinea mea, ţinând seamă de evoluţia firească, e inalterabil aceeaşi de când am devenit spectator al comediei vieţii. SADOVEANU, O. XIX, 7. Pe baza paralelismului sociologic se pot stabili tendinţele de evoluţie. D. GUŞTI, P. A. 18. Noi nu avem de judecat direcţiile lirice ale momentului, ele fiind desigur în plină evoluţie. STREINU, P. C. III, 54. înţelegem mai uşor un fenomen când îi urmărim evoluţia. PUŞCARIU, L. R. I, 4. Pentru cine a urmărit cu atenţie evoluţia meşteşugului d-sale pictural... a fost o bucurie să constate un continuu progres în stăpânirea tehnicii şi o cât mai pronunţată realizare a paletei sale. ARH. OLT. XIX, 267. Sensul evoluţiei noastre istorice s-a definit prin nevoia unei revoluţii sociale şi democratice. OŢETEA, T. V. 12. Prin această clasificare ne-am putut face şi o idee despre etapele de evoluţie ale portului. APOLZAN, P. I. 123. Istoriceşte, simbolismul apare, în evoluţia poeziei noastre moderne, ca o reacţiune împotriva a tot ceea ce este academism. CONSTANTINESCU, S. VI, 130. Scriitorul român... este străin şi de toate mişcările şi evoluţiile ce interesează timpul. ARGHEZI, S. XXXIV, 182. Pe căi deosebite, ei au fost aduşi la această doctrină politică prin natura speculativă a spiritelor lor, care îi făcea să vadă un ritm în evoluţia materiei, un paralelism între etapele gândirii şi acele ale naturii. CĂLINESCU, O. XI, 203. Evoluţia ideologiei literare... pune problema în toată actualitatea ei. PERPESSICIUS, M. I, 355. Abundenţa imagistică este, în evoluţia prozei noastre literare, un fenomen ulterior momentului lui Caragiale. VIANU, S. 110. Analiza în manual drama antică şi drama shakespeareană, ţinând în acelaşi timp seamă şi de evoluţia mai recentă a genului. BLAGA, H. 107. Evoluţia către individualizare se face pe două căi: una religioasă şi cealaltă politică. RALEA, S. T. II, 99. Cărarea... va coborî din munţi, mărindu-se neîncetat, până ce va deveni drum de căruţe şi apoi şosea adevărată, repetând astfel, în spaţiul unui ţinut, o evoluţie căreia i-au trebuit mii de ani să se împlinească. BOGZA, C. O. 94. Humusul... participă activ la procesele de formare şi evoluţie a solului. CHIRIŢĂ, P. 127. Fără aceste cunoştinţe despre climă, despre însuşirile solului şi despre evoluţia fertilităţii, cititorul nu va putea adânci cunoştinţele despre asolamente. AGROTEHNICA, I, 6- In linii mari, asistă... la o evoluţie stăruitoare. IST. LIT. ROM. II, 9. Filologii trebuie să meargă mai departe, să studieze limba în evoluţia ei. GRAUR, I. L. 8. Modul împerecherii instrumentelor într-un ansamblu este extrem de variat şi supus unei permanente evoluţii. ALEXANDRU, I. M. 150. Evoluţia limbii nu este legată de suprastructură, ci de viaţa poporului de-a lungul istoriei. MACREA, F. 15, cf. DL. Evoluţia geologică a Dobrogei prezintă în ansamblul său un tot unitar. MG I, 110, cf. DM, URSU, î. L. II, 265, DN2. Tipul vechi al doinei îşi precipită şi el evoluţia. IST. LIT. ROM. I, 141. Ramura sudică a românei comune, reprezentate de aromână şi meglenoromână, se menţine într-un stadiu arhaic, dezavantajând evoluţia culturală a comunităţilor romanizate. COTEANU, S. E. 57. Vor fi studiate originea, evoluţia, rolul, componenţa... sfatului şi divanului domnesc ale Ţării Româneşti şi Moldovei. STOICESCU, S. D. 5, cf. DER. Cunoaşterea evoluţiei şi structurii pământului. GEOLOGIA, 4. Istoria teatrului are, din punct de vedere estetic, sarcina să studieze evoluţia artei teatrale. IST. T. I, 11. Nici o evoluţie nu cunoaşte prietenia între ei doi: din prima clipă până în ultimul ceas e aceeaşi. N. MANOLESCU, A. N. III, 92. Nu era nici o operă care să arate evoluţia istorică a podgoriei româneşti. C. GIURESCU, P. O. 7. Volumul tratează perioada Principatului... în cadrul general al evoluţiei Imperiului Roman. MAGAZIN IST. 1969, nr. 3,49. în privinţa evoluţiei literare se pot face desigur speculaţii. ROMÂNIA literară, 1969, nr. 43, 8/4. Din cultura unui popor fac parte şi organizarea instituţiilor sale şi evoluţia lor. PANAITESCU, C. R. 11. Evoluţia judo-ului a cunoscut o progresie aproape geometrică. SCÂNTEIA, 1970, nr. 8 463. Muzica nouă nu este un caz particular, ci este o continuare firească a evoluţiei istorice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 66, 27/5. în poezie, evoluţia, dacă există, este imperceptibilă. STĂNESCU, C. R. 92. Contradicţia este şi istorică; apare în evoluţia lui Ibrăileanu. CONTEMP. 1971, nr. 1 280, 3/4. Evoluţia civilizaţiei nu este altceva decât aceea a succesivelor etape de stăpânire a „tainelor” universului. ROMÂNIA literară, 1971, nr. 150, 5/1. Alte fenomene... caracterizează evoluţia accelerată a tehnologiei. CONTEMP. 1972, nr. 1313, 8/3. Trecerea, prin evoluţie, de la simplu la complex, pare a fi o realitate incontestabilă. STEINHARDT, J. 284. O logică interioară a prezidat evoluţia lentă şi aparent paradoxală a talentului său. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 97, cf. M. D. ENC. Evoluţia scrisului cantemirian n-a fost deplin lămurită. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 43, 7/3, cf. CIOCULESCU, C. 71. Teoria catastrofelor asociază accidentele morfologice la un conflict între regiuni cu evoluţii stabile. D. R. POPESCU, I. ş. 293, cf. SCL 1974,649. Evoluţia este aproape imperceptibilă. SIMION, S. R. III, 353. Iar apariţia lui, sintetizatoare a datelor de până atunci ale unei evoluţii, vesteşte de obicei o fază de plenitudine. MS. 1975, nr. 1/7, cf. DEX. Istoria este... o sumă a comportamentului uman... într-o societate determinată de trăirea umană în condiţii... corespunzătoare unei etape date a evoluţiei societăţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 3/2. Suntem cu toţii interesaţi într-o evoluţie rapidă, pe toate planurile, a societăţii noastre. RL 1977, nr. 10 281, cf. D. PSIH., D. MUZ., D. ETNOL. Evoluţia universului. MS. 1980, nr. 1/27. Vom examina fazele pritocirii..., pentm a surprinde semnificaţiile evoluţiei artistice a lui Mihail Sadoveanu. GRIGURCU, C. R. 54, cf. DSR, D. ECOL. El a fost elaborat pe baza unei analize aprofundate a realităţilor societăţii româneşti şi a principalelor ei direcţii de evoluţie. MAGAZIN IST. 1986, nr. 5,2, cf. V. BREBAN, D. G. 520, CL 1990, 113. Acţiunea se consumă în peripeţii mici, cu evoluţii previzibile. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 16/2. Pe lamele scufundate în alcool se prezenta evoluţia unui embrion, de la fazele abia vizibile cu ochiul liber..., până la diferenţierea organelor. CĂRTĂRESCU, N. 154, cf. DEX2, D. ENC., NDN, DEI, NDU. ♦ (Biol.) Transformare succesivă a speciilor de organisme, care are ca rezultat specii cu însuşiri superioare. Cf. COSTINESCU, LM. Diferenţierea organică este un fenomen general care se observă în întreaga dezvoltare a vieţii organice... şi chiar în întreaga evoluţiune a materiei. CONV. LIT. XI, 170. D. Maiorescu, vorbind despre darwinism, nu a zis că teoria evoluţiunii este ipotetică. EMINESCU, O. XI, 414. Prin nenumărate şi nenumerabile evoluţiuni 1515 EVOLUŢIE - 168 - EVOLUŢIONISM puterea creatoare a naturei a scos din starea primitivă a chaosului amorţit formele mişcătoare ale vieţii organice. CONV. LIT. XXII, 134, cf. BARCIANU. Acest termen se referă de obicei la evoluţia organismelor vii. ENC. AGR. II, 454, cf. SCRIBAN, D., D. ENC. ♦ (Pedol.) Modificare în timp a profilului şi proprietăţilor solului, datorită schimbării factorilor mediului şi a procesului pedogeneţic însuşi. Vegetaţia imprimă o anumită evoluţie a solului. AGROTEHNICA, I, 17. Reacţia... este un indicator preţios pentru a aprecia felul de evoluţie şi starea solului, ib. 351. ♦ (Lingv.) Transformare, schimbare, modificare. Cf. DER. Nu suntem nicidecum de părere că evoluţiunea logică a tuturor cuvintelor unei limbi se conformează strict cu dănsele. ŞĂINEANU, î. 24. Autorul în loc de a urmări evoluţiunea istorică a numelui..., să mulţămeşte, până la sec. 16-lea, cu un Villehardouin. REV. CRIT. I, 166. [Lingvistul este] vecinic preocupat şi de aflarea raţiunii care determină evoluţiunile limbei. DR. I, 365. Numai când se vor aduce dovezi sigure despre evoluţia târzie a metatezei din grupele citate în limba bulgară, abia atunci se va putea întrezări legătura dintre cuvintele româneşti şi formele slave. ib. V, 631. Fiecărui cuvânt trebuie să-i aplicăm normele proprii de evoluţie. IORDAN, STIL. 44. Acest fenomen merge... sub raportul evoluţiei fonetice. RFI, 142. Se pot trage concluzii istorice şi din evoluţia sensului cuvintelor. GRAUR, I. L. 11, cf. LTR2. Micu a descoperit principalele reguli de evoluţie fonetică ale limbii române. IST. LIT. ROM. II, 41. Din această perspectivă, evoluţia limbii române poate fi cuprinsă în... trei mari perioade. COTEANU, S. E. 58. Dialectele unei limbi... au sau pot avea şi o evoluţie comună. IVĂNESCU, I. L. R. 34, cf. L. COSTIN. GR. BAN. 15. Prin evoluţie fonetică s-a născut tipul de adjective: „rău” - „ re ”, „greu ” - „gre MAT. DIALECT. 1,39. 3. (Filos.) Una dintre cele două forme ale procesului dialectic al mişcării şi dezvoltării în natură şi în societate, constând în schimbări şi acumulări cantitative treptate, neînsemnate, imperceptibile, necontenite, care pregătesc schimbările radicale, calitative, obiective şi subiective, în viaţa socială (care au ca rezultat apariţia de forme noi de organizare). Ideile urmează întocmai aceeaş evoluţiune. CONTA, O. F. 179, cf. ENC. ROM., DL, DM, DN2, DER, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D., DEL 0 Teoria evoluţiei emergente = teorie metafizică, formulată în deceniul trei al sec. al XlX-lea de filozofii englezi S. Alexander şi C. L. Morgan, conform căreia apariţia noilor calităţi în procesul dezvoltării ar fi absolut spontană şi imprevizibilă, criticând evoluţionismul plat. Cf. M. D. ENC., D. ENC., D. PSIH., NDN. 4. (Mod de) manifestare, desfăşurare a unei activităţi (artistice, sportive etc.); mers, curs; succesiune a etapelor unei activităţi. Societatea de construcţii îşi poate face evoluţiunea ei de afaceri bune ori mediocre. EMINESCU, O. XII, 259. Aşa cum ar fi, de exemplu, afirmaţia că literatura urmează în evoluţia ei progresele materiale - astăzi mai ales tehnice - ale omenirii. AL. PHILIPPIDE, S. III, 251. Fenomenul estetic... trebuie să-l legăm de spiritul vremii şi de evoluţia întregii literaturi. LOVINESCU, S. VIII, 185. Prefectului i se păru favorabilă evoluţia atmosferei. REBREANU, R. II, 90. Sunt puţin obsedat de gândul ca sora ei din bucătărie să nu descopere evoluţia acestei vizite. CAMIL PETRESCU, P. 73. Să urmărim .„evoluţia” calvarului lui Eminescu, cum şi „roadele” uriaşei lui opere. KLOPŞTOCK, F. 229. Vom vedea ce importanţă are acest detaliu în evoluţia carierei picturale a lui Courbet. OPRESCU, I. A. IV, 13. Prin simplă evoluţie a conversaţiei... îşi exprimă dorinţa ca ministrul cu soţia să-i vadă herghelia de cai. CĂLINESCU, S. 286. Viaţa îşi urmează evoluţia ei victorioasă. PREDA, R. 348, cf. DM, DN2. Oaspeţii au avut o evoluţie sub orice critică. SPORTUL 1972, nr. 6 945, 3/6, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D., D. ENC., NDN, DEI, NDU. ♦ Desfăşurare a unei reprezentaţii artistice, într-un spaţiu special amenajat, spectacol;spec. prestaţie artistică. Tablouri vii, evoluţiuni, dansuri şi cântece. CARAGIALE, O. VI, 471. Să-i vedeţi evoluţiile graţioase. SADOVEANU, O. XIX, 347. în toată îndelungata perioada de care ne ocupăm nu se cunoaşte nici o acţiune oficială care să fi oferit actorilor noştri posibilitatea unei evoluţii pe scene străine. IST. T. II, 72. Principalele calităţi ale spectacolelor şi ale evoluţiei actorilor... se datorează regizorilor. T ianuarie 1969, 81. Actuala manifestare a acestor artişti anunţă evoluţii de prestigiu. CQNTEMP. 1971, nr. 1 292, 7/2. Privindu-i evoluţia scenică... nu se poate să nu fii pătruns de maxima economie a gesticii, ib. 1972, nr. 1312, 6/4. Pianistul nostru... a însoţit evoluţia vocală cu o supleţe, ... o muzicalitate a participării excepţionale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 9,17/4. 5. (Med.) Totalitatea manifestărilor şi fazelor unei boli. Cercetarea lor ne arată evoluţiunea boalei în acest oraş şi această evoluţiune e foarte instructivă. ARH. OLT. V, 407. Ei apără decrepitudinea lor atacându-ne pe noi, care ştim, ca şi ei, că remediile mărunte nu se mai potrivesc cu evoluţia maladiei. ARGHEZI, S. XXV, 30. Antibioticele... pot produce o serie întreagă de neplăceri, ba chiar şi boli cu evoluţie foarte gravă. BELEA, P. A. 285, cf. DL. In cursul evoluţiei unui abces pulmonar se pot deosebi două stadii. ABC SĂN. 7. 0 (Ironic) Iubirea e o boală născocită şi construită în toată evoluţia ei de scriitori şi poeţi. VINEA, L. 1,112. 6. Mişcare de ansamblu executată de o trupă artistică, sportivă etc. Cf. ndu. 7. Deplasare prin mişcări largi (circulare). Ce evoluţii năpraznice, ce fasoane va fi făcând maşina, pe aceste drumuri care nu sunt drumuri? SADOVEANU, O. XIX, 18. Manevrele de pânze, evoluţiile în largul mării... întregul serviciu riguros al bordului începuse să mă sature. BART, S. M. 11, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEL 8. (Astron.) Mişcare completă de revoluţie a unui corp ceresc în jurul altuia. Cf. ENC. tehn. I, 94. - PL: evoluţii. - Şi: (rar) evoluţiune, (învechit, rar) evoluciüne (stamati, d., ursu, î. l. ii, 265) s. f. - Din fr. évolution, lat. evolutio, -onis. EVOLUŢIONA vb. I. I n t r a n z. (Franţuzism învechit) A trece printr-o serie de transformări; a evolua (1). Lupta vieţii... face ca echilibrul principal necontenit să fie mobil şi să evoluţioneze. CONTA, O. F. 215. R. n-a evoluţionat deloc şi, dacă ar fi persistat în a scrie... ş-ar fi compromis total nimbul ce i l-au creat prietenii. SĂM. 1,191. - Prez. ind.: evoluţionez. - Din fr. évolutionner. EVOLUŢIONÂR, -Ă adj. (Rar) 1. (învechit; despre ofiţeri) Care conduceau evoluţiile (1) militare. Cf. negulici, ndu. 2. Care este de natura evoluţiei (2), care are legătură cu evoluţia. Adaptarea societăţii umane... fără a fi absolut fîxistă, este brut evoluţionară. CĂLINESCU, în CONTEMP. 1960, nr. 46, 3/2, cf. NDU. - Pronunţat: -ţi-o-. -PL: evoluţionari, -e. - Din fr. évolutionnaire. EVOLUŢIONÎSM s. n. 1. (Filos.) Concepţie filosofică potrivit căreia Universul, Pământul, fiinţele vii, societatea etc. trec printr-un proces istoric de evoluţie (1). Evoluţionismul... a avut cele mai binefăcătoare urmări pentru acest din urmă. REV. CRIT. I, 32. Junimismul reprezintă replica evoluţionismului german şi englez. LOVINESCU, S. vili, 187, cf. SCRIBAN, D. Hegel e în centrul acestui evoluţionism. CĂLINESCU, O. XII, 501, cf. XIII, 77. Acestor influenţe coborâtoare din Hegel şi din întreaga gândire a Restauraţiei li s-au putut adăuga oarecari întăriri din partea evoluţionismului englez. VIANU, L. R. 591. Goethe devine un precursor al evoluţionismului. BLAGA, Z. 156. Pozitivismul şi evoluţionismul... s-au întrecut... să aducă fiecare contribuţia lor la explicarea minimalizantă a omului. RALEA, S. T. III, 35, cf. DM, DN2, 1518 EVOLUŢIONIST, -Ă — 169 — EVREIESC, -EASCĂ SFC I, 126, N. MANOLESCU, C. M. 63, cf. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 83, 6/3, contemp. 1970, nr. 1 211,10/5, L. rom. 1986,378, M. D. ENC., DEX, D. ETNOL., V. BREBAN, D. G. E de ajuns să-l invocăm pe Brunetière, îndatorat evoluţionismului pentru a înţelege, prin comparaţie, faptul că noua critică... se desparte de un asemenea pozitivism închis. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 3/2, cf. DEX2, NDN, DEI, NDU. 0 Evoluţionism plat = concepţie care reduce procesul istoric complex al evoluţiei (dezvoltării) la schimbări cantitative. Cf. M. D. ENC., DEX, DN3, NDN. 2. (Biol.) Teoria lui Lamarck, Darwin ş.a. despre evoluţia speciilor de plante şi de animale, despre transformarea lor unele într-altele; transformism. Nici evoluţionismul şi nici concepţia antropologică nu sunt privite fără o anumită rigoare. STREINU, P. C. III, 453. Argumentul a fost formulat de Bergson împotriva evoluţionismului darwinian. BLAGA, în NDU, cf. DL, DM, DN2, DER, M. D. ENC., D. PSIH., DSR, V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., NDN, DEI. - Pronunţat: -ţi-o-. - Din fr. évolutionnisme. EVOLUŢIONÎST, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. (Despre concepţii, teorii etc.) Care se referă la evoluţionism (1, 2), care are la bază evoluţionismul. Am întrebuinţa următoarea formulă din teoria evoluţionistă aplicată la viaţa spirituală a poporului. MAIORESCU, CR. III, 58. Ideile evoluţioniste... au fost privite la început ca utopii. ARHIVA II, 40. Faptele din domeniul biologiei confirmă îndeajuns cele spuse asupra principiului evoluţionist. REV. CRIT. I, 19. Şcoala organică evoluţionistă... face o fundamentală greşeală de metodă în materie socială. PETICĂ, O. 484. în istoria universală orice gând artistic, filosofic, ştiinţific... la fiecare reluare el devine altul... Iată de pildă... ideea atomistică sau cea evoluţionistă. PÂRVAN, I. F. 171./« subîmpărţire se urmează metoda evoluţionistă, dându-se atenţia cuvenită influenţelor externe şi curentelor de idei care stăpâneau în vremea despre care se tratează. DR. I, 442. Ambiţia lui Hartmann era de a stabili, cu ajutorul gândirii evoluţioniste, o unitate între principiile fundamentale ale filosofilor germani din prima jumătate a secolului alXIX-lea. MS. 1988, nr. 1, 17. O astfel de critică, evoluţionistă, ... a fost şi este încă violent combătută. LOVINESCU, S. vili, 196. Concluziile filogeniei aduc argumente puternice... teoriilor evoluţioniste. ENC. AGR. IV, 592. Darwin... a introdus în teoria evoluţionistă... teoria reacţionară asupra populaţiei. CONTEMP. 1949, nr. 126, 9/3. Schiţează în linii mari o concepţie evoluţionaistă. BLAGA, în NDU. Biologismul evoluţionist al secolului al XIX-lea... a adus toate luminile posibile în ajutorul ideii identităţii între om şi animal. RALEA, S. T. III, 30, cf. CHIRIŢĂ, P. 12, DL, DM, DN2, SFC IV, 107. Lucrările sale sunt o expresie a orientării evoluţioniste în fiziologia normală. ABC SĂN. 266, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 2. S. m. şi f. Adept al evoluţionismului (1, 2). Alţii... reduc totul la figuri şi comparaţii urmând doctrina empiristului Bmke şi până la un punct pe aceea a evoluţionistului Spencer. CONV. LIT. XXII, 62, cf. BARCIANU, SCRIBAN, D. Spencer, fiind evoluţionist,... s-ar fi putut atribui naturalistului ceea ce se cuvine filosofului. PETICĂ, O. 477. Evoluţionist, prin concepţie, n-ar mai fi avut de ce să sprijine clasa în chip firesc dispărută a marilor proprietari. CĂLINESCU, O. XIII, 208. Evoluţioniştii, harnici căutători de precursori, socotesc pe Goethe printre cei dintâi reprezentanţi ai doctrinei lor. BLAGA, Z. 149. A fost primul evoluţionist, un evoluţionist panteist. RALEA, S. T. I, 89, cf. DM, DN2. Savanţii apologeţi ai textelor eseniene îmi par în postura de evoluţionişti încremeniţi în ajunul unei mutaţii. STEINHARDT, J. 201, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI. - Pronunţat: -ţi-o-. -PL: evoluţionişti, -ste. ^ - Din fr. évolutionniste, germ. Evoluţionist. EVOLUŢILINE s. f. v. evoluţie. EVOLVENTĂ s. f. (Mat.) Evolută (1). Frezele modul se întrebuinţează la tăierea dinţilor roţilor dinţate după principiul evolventei. ORBONAŞ, MEC. 325, cf. MDT, DT. Evolventa admite ca desfăşurată o curbă dată. LTR2, cf. DP, DER, M. D. ENC., DN3, DSR, D. ENC., NDN, DEL - PL: evolvente. - Din germ. Evolvente. EVONÎMIN s. m. v. evonimină. EVONIMÎNĂ s. f. (Farm.) Extract alcoolic uscat, obţinut din rădăcina de Evonymus antropurpureus şi folosit în medicină ca laxativ. Cf. LM, BIANU, D. S., NICA, L. VAM. 88, LTR2. - Şi: (învechit) evonimin s. m. BIANU, D. S., NICA, L. VAM. 88. - Din fr. evonymine. EVORSIUNE s. f. (Geomorf.) Acţiune erozivă a curenţilor turbionari din apa curgătoare, încărcaţi cu pietriş sau nisip, care, căzând vertical, formează vârtejuri la baza cascadelor, dând naştere la adâncituri circulare în albiile râurilor, numite marmite sau căldări. Cf. LTR2, DER. Diversitatea alcătuirii geologice şi pedologice... provoacă vârtejuri în mersul apei şi are loc eroziunea de evorsiune. AGROTEHNICA, II, 530, cf. M. D. ENC., DN3, NDN, DEI. - PL: evorsiuni. - Din fr. evorsion, germ. Evorsion. EVREIÂN, -Ă s. m. şi f. (învechit, rar) Evreu (1). Moaşe veţi fi evreianelor. PO 181/17. Nu sânt aşa evreianele cumu-s muierile eghiptiiane. ib. 181/27, cf. L. ROM. 1966,49. - PL: evreiani, -e. - Cf. slavon, t e p t h h u h h. EVREICĂ s. f., adj. 1. S. f. (Femeie) care face parte din neamul evreilor (1), care este de origine evreiască; ovreică. Cf. VALIAN, V., CIHAC, II, 658. Prin căsătoria c-o evreică pământeană, evreul străin nu câştigă dreptul de-a se aşeza în statele noastre. EMINESCU, O. XII, 360, cf. DDRF. E adevărat că toate prietenele matale din şcoală erau evreice? IBRĂILEANU, A. 75. N-am găsit decât una din cele două evreice tinere, id. ib. 119, cf. RESMERIŢĂ, D. Daria este evreică şi eu sunt creştin, iată o problemă între noi. A. HOLBAN, O. I, 31. Mady nu este frumoasă... o perfectă evreică de provincie, care pare mereu mulţumită că are tot ce-ţi trebuie, id. ib. 162. A cunoscut la un bar o evreică arabă, albă ca porţelanul BART, E. 272. Are... aerul unei cocoane evreice de şaizeci de ani. STREINU, P. C. III, 148, cf. SCRIBAN, D. Ni se evocă ciudata figură a Ibolyei, cântăreaţa născută dintr-un conte ungur şi o actriţă evreică. VIANU, A. P. 347. Partenerii alcătuiesc un falanster, în casa evreicei Sarah Blumberg. CONSTANTINESCU, S. V, 10. De acolo poate să fi ieşit şi sugestia îndrăgostirii unei evreice de un creştin. CĂLINESCU, O. XII, 478, cf. id. E. O. II, 251. Era o evreică frumoasă în felul ei. BENIUC, M. C. I, 130, cf. DL, DM, CIORĂNESCU, D. ET. 3 222, DEI, TDRG3. 2. Adj. (Rar) Care aparţine evreilor (1), care este de origine evreiască. Limba în care s-au scris... a fost cea evreică sau chaldeică. CONV. LIT. XII, 39. - PL: evreice. - De la evreu. EVREICUŢĂ s. f. Diminutiv al lui evreică, v. evreu (1); ovreicuţă (1). Cf. SFC iv, 157, ndu. - PL: evreicuţe. - Evreică + suf. -uţă. EVREIESC, -EĂSCĂ adj. Care aparţine evreilor (1), privitor la evrei, care este caracteristic sau specific evreilor, de 1528 EVREIEŞTE - 170 - EVREU, -EE evrei; evreu (2), (rar) ovreiesc, iudaic, jidovesc. Grăiia cu limba evreiască. COD. VOR.2 305, cf. 264. Auziră că evreiasca limbă glăsi cătră înşii (sec. XVI). GCRI, *2/15. Stând cu arhierească evreiască îmbrăcăminte (a. 1805). GRECU, P. 265, cf. LB. Alegându-şi dintră toate neamurile păgâne pe poporul evreesc, i-au prescris legi otărăte. BOJINCĂ, A. II, 75/4, cf. VALIAN, V., POEN. - AAR. - HILL, V. I, 799"/46. Cuconul X, împrumutătorul, avea instincturi de zaraf evreesc, deşi era creştin. CONV. LIT. II, 7. Avem prilej a ne convinge de acest... adevăr întrănd în mai multe case evreeşti. ALECSANDRI, O. P. 325, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 658. în religiunile chineză, mahometană, evreiască şi creştină... principiul binelui este infinit mai puternic decât principiul răului. CONTA, O. F. 385, cf. CONTEMPORANUL, I, 167. Tipografia naţională lucrează constant mai ieftin decât cea evreiască. EMINESCU, O. IX, 134. Talmudul, după cum se ştie, e un fel de enciclopedie ebreiască, conţiind fel de fel de tractate asupra cestiunilor controversate, fie religioase, fie de drept. id. ib. 136, cf. DDRF. Până şi chestia evreiască pusese piedică unui sprijin mai înfocat din partea puterilor partizane Unirii. XENOPOL, I. R. XIII, 122, cf. GHEŢIE, R. M. Sinagoga evreiască s-a clădit în anul 1858. TURCU, E. 83, cf. BARCIANU, IORGA, C. 1,193. In rătăcirile mele prin lume, m-am oprit odată la poarta unui cimitir evreesc din Rusia. ANGHEL, PR. 135, cf. TDRG, PASCU, S. 67, RESMERIŢĂ, D. Rolul limbii s-a redus, limba evreească s-a omis cu totul, iar cea germană nici n-au încercat s-o înveţe. DR. IV, 81, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, BACOVIA, o. 19. E favorabil acestei teze, respingând energic „legenda” originii evreeşti. CONV. LIT. LXVII, 381. B. spune că este psihologie evreiască de a nu da un răspuns direct, de a răspunde cu o contraîntrebare. A. HOLBAN, O. II, 97. Nume greceşti, bulgăreşti, evreeşti, apoi exotice. TEODOREANU, L. 122, cf. SCRIBAN, D. Interioare sărace şi închise din cartierele ori din dughenele evreeşti. OPRESCU, I. A. IV, 70. Povestirea începe cu înfăţişarea mahalalei evreieşti... de o colorată şi vie prezenţă. CONSTANTINESCU, S. II, 252. Poporul evreiesc... cerea să fie priceput. ARGHEZI, p/t. 62, cf. CĂLINESCU, O. XIII, 145. Am crescut într-un orăşel din Moldova, unde am apucat tot ritualul vechii vieţi evreieşti. RALEA, S. T. I, 261. Meritul esenţial al cărţii e însă acela de a fi creat o frescă vastă şi plină de culoare a vieţii specifice din cartierul evreiesc. V. ROM. martie 1954, 267, cf. DL. Ai fost profesor la liceul evreiesc. T. POPOVICI, S. 212, cf. DM, CIORĂNESCU, D. ET. 3 222. A căutat prin bibliotecile călugărilor greci cărţile ce conţineau costumele evreieşti şi arabe. IST. T. I, 317. Templele evreieşti imitau forma arhitectonică a basilicilor laice romane. PANAITESCU, C. R. 104. Sângele meu e evreiesc..., dar de gândit şi de simţit gândesc şi simt româneşte. STEINHARDT, J. 164. Ultima... este o simplă anecdotă evreiască. CIOCULESCU, C. 67. Preocupările sale erau, acum, consacrate fenomenului evreiesc din România antebelică. ROMÂNIA LITERARĂ 1992, nr. 4, 11/1. „Ierusalim, să mi se usuce cerul gurii şi să-mi cadă mâna dreaptă dacă te uit!” — vorbă evreiască, ib. 1999, nr. 2, 14/3, cf. DEI, TDRG3, NDU. - Scris şi: evreesc. - PI.: evreieşti. - Şi: (rar) ebreiesc, -eâscă adj. - Evreu + suf. -esc. EVREIEŞTE adv. Ca evreii (1), în felul evreilor; s p e c. în limba evreilor; ovreieşte. Cf. CORESI, ap. TDRG3, DRLU, LB, VALIAN, V., COSTINESCU, DDRF, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, CIORĂNESCU, D. ET. 3 222, NDU. ♦ (Substantivat) Limbă germanică vorbită de unele populaţii evreieşti; idiş. Cât ştim noi evreieşte. ALEXANDRESCU, M. 270, cf. RESMERIŢĂ, D. Când vrea să cuvinteze ca oamenii, a făcut-o... în evreieşte şi, de atunci încoace, în greceşte şi slavoneşte. ARGHEZI, S. XII, 220, cf. NDU. - Evreu + suf. -eşte. EVREÎME s. f. (Cu sens colectiv) Mulţime de evrei (1), totalitatea evreilor; (învechit şi popular) jidovime, (învechit şi regional) ovreime, jidănime. Cf. DRLU. Iosif..., însufleţind evreimea, Iar s-au pornit cu mulţimea. BĂRAC, ap. GCR II, 241/3. Un arab... se aţine pe pragul ghettoului şi, la un sămnal dat prin o descărcătură de tun, el întoarce cheia în broască..., Evreimea-i întemniţată pănă a doua zi! ALECSANDRI, o. IV, 276. Săracii sânt ţăranii în Moldova de nord, pe calea mare a evreimei, pe colţul dintre Galiţia şi Rusia. EMINESCU, O. XI, 381. Totdeauna autorul s-a ocupat de aceeaşi lume, de evreimea săracă din Bucureşti. CĂLINESCU, în NDU, cf. CIORĂNESCU, D. ET. 3 222, ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 11/2. - Evreu + suf. -ime. EVREÎSM s. m. Iudaism. Cf. COSTINESCU. El pretindea că ar fi fiu de domn, lucru ce s-ar putea împăca cu evreismul său. XENOPOL, I. R. V, 123, Cf. IBRĂILEANU, în NDU. - Evreu + suf. -ism. EVREISTOR subst. v. ovreistor. EVREU, -EE s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Nume generic dat populaţiilor semitice de religie iudaică (mozaică), originare, prin tradiţie, din Israelul şi Iudeea antice, răspândite în aproape toate ţările de pe glob; (şi la sg.) persoană care face parte din această populaţie; israelian; (învechit şi popular) jidov, (învechit şi regional) ovrei, jidan, (învechit, rar) evreian. Tocmi-se pământul lui, cu adaus scris de ovrei (de evrei CC2, la evrei D). PSALT. SCH. 200, cf. D. BOGDAN, GL. 55. Făcutu-s-au răzştire elinilor cătră evrei. BIBLIA (1688), ap. TDRG. Zice la al doilea cap cătră evrei. ANTIM, O. 41, cf. ŞA I, 44. Au fost proorocit pentru patimile cetăţii aceştia şi pentru stricarea evreilor (a. 1821). GCR II, 276/10. Osebit de moldoveni..., mai lăcuiesc întru dânsa şi greci, sârbi, ... evrei. CANTEMIR, S. M. 271/7, cf. DRLU, LB. Cel dintâiu plăcea lui Petagora, cel al doilea egiptenilor şi cel după urmă răsăritenilor şi evreilor. POTECA, F. 199/2, cf. I. GOLESCU, C. Este un cuvânt de zic împotriva evreilor celor ce şed la Salonic. ARHIVA R. II, 33/9. Popoarele împrăştiete sânt: a) evreii în toate părţile Europei... b) armenii, mai cu samă în împărăţia turcească. RUS, I. I, 101/17. Dieta Prusiei dă evreilor drepturi foarte însemnate. GT (1847), 1992/55. Grecii, ca şi ebreii, numiia copiii lor după întâmplările şi evenimentele naşterii. ARISTIA, PLUT. 111/33, cf. POLIZU. Evreii nu mai îndrăzneau a trece pe strada casei noastre. GHICA, S. 70. Fiind el singur acela care lucrează, trebuie să achite... camăta evreilor. XENOPOL, I. R. XII, 64. Acest neguţător, evreu de origină, dar trăit şi naturalizat printre fanarioţi, se deosebea dintre colegii săi printr-o rară dibăcie. FILIMON, O. I, 146. Egiptul, din captivitatea căruia evreii au scăpat ca printr-o minune. BARONZI, I. L. I, 129/29, cf. CONV. LIT. IV, 230. Regina din Saba şi toate poeticele figuri din istoria antică a evreilor. ALECSANDRI, O. P. 325, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 658. Evreii de aice se vor fi dus în alt sat. CONV. LIT. VI, 33. Evreii au înlesnit la noi activitatea comercială. MAIORESCU, CR. III, 173. Persecuţiunile necontenite suferite de evrei în decurgerea veacurilor. CONTA, O. F. 387, cf. CONV. LIT. XI, 198. Rămâne-vor... toţi evreii lipsiţi de drepturile ce întreaga Europă reclamă de la noi pentru dânşii? ODOBESCU, S. III, 485. Ce datorie are România de a purta în spatele ei rezultatele persecuţiunilor ce evreii pretind a le fi suferit în alte ţări ale Europei? EMINESCU, O. XV, 1084. Trece peste punte, în corabie... Aron, un evreu negustor, vechi cunoscut al lui. CARAGIALE, O. II, 193. Monoteismul evreilor este mai mult un politeism, dacă-l judecăm după cărţile lor sfinte. CONTEMPORANUL, II, 93. Evreii din Brody, în Polonia mai cumpărau din Moldova până la 200.000 de piei de iepure pe an (a. 1889). ARHIVA, I, 134, cf. DDRF. Sub Lăpuşneanu' trăiesc pe Hărlău, pe lângă armeni, evrei şi sârbi... şi greci. XENOPOL, I. R. VII, 36, cf. ENC. ROM., BARCIANU. Aceeaşi credinţă o au germanii, sirienii şi evreii. CANDREA, F. 63. Evreii aveau un staroste, căpitani de breaslă, o 1533 EVREU, -EE -171- EVSEVIE „şcoală”, adică sinagogă. IORGA, C. II, 202. In fund, sub tavanul murdar, un alt evreu bătrân ca un Faust îşi aşezase rafturile lui de anticar. ANGHEL, P. R. 15, cf. TDRG. îmi scrie că ştie şi toaca-n cer... un evreu. DELAVRANCEA, O. II, 36. Evreul acela... a reprezentat cugetarea română DR. I, 532. Izbânda ar fi fost asigurată, dacă s-ar fi putut rupe voturile evreilor. REBREANU, I. 274, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Staroste s-a numit apoi şi şeful unei bresle de negustori or meseriaş de prin oraşe, ba chiar şi staroste de evrei, pe la 1761, ca şi de armeni. ARH. OLT. X, 262, cf. LOVINESCU, S. V, 37. Aşa sunt evreii, spunea cineva: posedaţi de o singură idee, de un singur principiu explicativ. CONV. LIT. LXVII, 72. Intr-o zi, bunica m-a descoperit... neştiind diferenţa fizică între un creştin şi un evreu. A. HOLBAN, O. II, 318. Se spunea despre el că e un evreu ratat. TEODOREANU, L. 213. Printre inginerii aceştia era ş-un evreu. SADOVEANU, O. XIX, 71, cf. ENC. AGR. IV, 443, IORDAN, STIL. 308, SCRIBAN, D. Dacă n-ar fi fost evrei, m-aş fi întrebat ce pot căuta ei tocmai la Iaşi? MIHĂESCU, D. A. 8. Evreii, de asemenea în număr redus, 88 în regiunea întreagă, situaţi în patru sate. APOLZAN, P. I. 33. Evreii tradiţionalişti chiar au atacat cartea d-lui Peltz. CONSTANTINESCU, S. I, 201. în evreul sărac nu se poate stinge vocaţia şi înfrânge râvna. ARGHEZI, S. IX, 182. în oraş erau destui români şi evrei români. CĂLINESCU, S. 261. Arabii şi evreii... mijlocesc apusenilor cunoştinţa unora din izvoarele cele mai de seamă ale culturii greceşti. VIANU, L. U. 1*3. Singurul pitoresc al acestei stepe fără bucurii’sunt evreii de pe peronul gării. RALEA, S. T. I, 261. Voi, evreii, n-aveţi nici o vină. STANCU, R. A. II, 236. Un evreu foarte învăţat... şi poate şi înţelept. VINEA, L. II, 38, cf. DL. Anecdote cu ţigani şi evrei. T. POPOVICI, S. 104, cf. DM. La casele evreilor se aprindeau lămpile. BARBU, G. 228, cf. DER, CIORĂNESCU, D. ET. La deal urca o haraba plină de saci, trasă de un căluţ răblăgit mânat de-un evreu bătrân, istovit de trudă. CAMILAR, N. I, 113. Negustorul, cu tichie de vulpe sau tulpan, ... este asimilat cu evreul. IST. T. I, 75. Se adună ca odinioară evreii. PANAITESCU, C. R. 120. Viaţa evreilor siliţi de prigoana fascistă să trăiască ascunşi în pivniţele caselor... sugerează deosebit de expresiv o atmosferă halucinantă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 96, 20/4. Nu se poate să nu înţeleg, oricât aş fi de reacţionar..., partizan al hitleriştilor şi ucigaşilor de evrei tot nu pot fi. STEINHARDT, J. 46. Acesta ar fi scris chiar o serie de editoriale, cu prilejul expulzării unui grup de evrei, care apelaseră la Alianţa israelită. CIOCULESCU, C. 21. A văzut pe un egiptean care bătea pe un evreu. D. R. POPESCU, I. Ş. 22. Numai evreii au avut ca şefi supremi pe judecători înainte de a avea regi. IVĂNESCU, I. L. R. 75, cf. L. ROM. 1987, 60. Adunase arhiereii... şi cărturarii pentru a afla mai mult, îndeosebi unde va fi locul naşterii acestui Mesia, atât de aşteptat de evrei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 14/4. Este aici o analogie interesantă din punct de vedere statistic: cam 15 mii de saşi şi 15 mii de evrei au mai rămas în toată România din cei 800 de mii. ib. 1999, nr. 1, 20/4, cf. DEI, TDRG3, NDU. Când Hristos cina la masă Sta evreii după casă. PAMFILE, CR. 64, alr — M iii h 686/230, 231, 232, zanne, p. vi, 207. ♦ Persoană care face parte din populaţia de bază a actualului stat Israel. Cf. dex. 2. Adj. (învechit, rar la f.) Care aparţine evreilor (1), privitor la evrei, care este caracteristic sau specific evreilor; evreiesc, (rar) ovrei, jidovesc. Rasa evree stă... atât de departe de noi [ca înrudire etnică]... încât nu e de gândit la o asimilare cu ei. CONV. LIT. IV, 230. Limba evree asemenea s-a redus la vreo 500 de rădăcini. MAIORESCU, CR. III, 367. In şcoalele acestei episcopii se propun obiectele în limba germană, cu profesori nemţi şi elevi evrei. EMINESCU, O. IX, 259. Studiu dialectologie asupra graiului evreo-german (a. 1889). ARHIVA I, 257. El se încunjură... de neguţători italieni şi evrei. XENOPOL, I. R. VI, 90. In educaţia poporului evreu vom găsi o parte însemnată din secretul puterii lui. SĂM. I, 197. Savu se împrieteneşte cu un meseriaş evreu. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 78. Costea Chiorul, cămătarul evreu ascuns sub nume grecesc. LOVINESCU, C. IV, 7. în curte, mai încolo, stătea un cizmar evreu. REBREANU, R. I, 27. Acest pasaj s-ar raporta mai mult la muzica siriacă decât la cea evreie. CERNE, D. M. II, 22. La Ierusalim, unde negustorii evrei cereau zece preţuri pe fiecare obiect, ştia să se tocmească minunat. A. HOLBAN, O. I, 14. Alte figuri..., răzăşul Dumbravă, Voinea, birjarul evreu, sunt luate din regiune. SADOVEANU, O. V, 718, cf. SCRIBAN, D. Schiţează un tip de intelectual evreu, autodidact şi ambiţios, destinat sionismului. CONSTANTINESCU, S. I, 206. Am considerat cu acelaş ochi şi pe poeţii români şi pe poeţii evrei. PERPESSICIUS, M. I, 32. Li se datoreşte tot învăţaţilor evrei... primele traduceri latine ale învăţaţilor greci. VIANU, L. U. 13, cf. T. POPOVICI, S. 100. Un pictor evreu face dintr-o mică ţărăncuţă... o mare celebritate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 26, 10/5. Să povestesc ce am păţit eu cu domnul Herman, un contabil evreu bătrân, ib. 1992, nr. 7, 9/2. Numai poeţii evrei scriau aşa ceva. T. POPOVICI, S. 100, cf. NDU. - Pl.: evrei, -ee. - Şi: (învechit) ebreu s. m. - Din slavon. espEH. - Ebreu < fr. hebreu. EVRICA interj. (Livresc) Exclamaţie de bucurie la rezolvarea unei probleme dificile sau la găsirea unei soluţii pentru rezolvarea unei probleme dificile. Cf. ALEXI, w., resmeriţă, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE, dl, DM, DN2, L. ROM. 1959, nr. 3, 39. Evrical se veseli el cu un aer de triumf GHEŢIE, în NDU, cf. DEI. - Din gr. efcpîiKa. EVROCLIDON subst. (Grecism învechit) Vânt puternic şi rece. V. crivăţ, vifor. Mai suflă protivnicu vântu, cel ce-i e numele vrocnidon. COD. VOR.2 315. Nu mult suflă împotrivă vânt de bură, meneşte-se evroclidon. CORESI, ap. DHLRII, 545. Iară nu preste multă vreame să lovi întru ea vânt cu vihor, carele să chiamă evroclidon. N. test. (1648), 170728, cf. L. ROM. 1963, nr. 3, 57. - Şi: vrocnidon subst. - Din slavon. 0BpoK (Şi în sintagma excedent natural) Numărul relativ cu care creşte, într-o perioadă de timp determinată, populaţia unui teritoriu; spor (3). Dacă natalitatea e mare, mortalitatea e destul de ridicată, dând abia un excedent de 12,7. ARH. OLT. XII, 303. Excedentul populaţiei, care nu-şi găseşte rostul în satul natal, e silit să caute alte mijloace de trai. OŢETEA, R. 56. Ceea ce vrem să subliniem... este creşterea mare a populaţiei de la munte... Bineînţeles că sporul nu se datoreşte numai unui excedent natural. APOLZAN, P. I. 30. Excedentul natural (numărul naşterilor, minus numărul deceselor). ABC SĂN. 121, Cf 154, D. MED. - PL: excedente. - Şi: (învechit) escedént, -ă adj., s. n., escedânt, -ă (PROT. - POP., N. D.), escedint (pi. escedinturi, PONTBRIANT, D.) s. n., escedinte s. n., eccedént, -ă adj. - Din lat. excedens, -tis, fr. excédent. - Eccedent < it. eccedente. EXCEDENTÂR, -Ă adj. Care este în plus, care prisoseşte; excedent (1). Cf. DL, DM. Măsurile de prim ordin cuprind reducerea numărului câinilor excedentari. ABC SĂN. 366, cf. DN2. Ţesutul adipos, departe de a fi un ţesut inert, un simplu rezervor excedentar, intervine în toate metabolismele fundamentale. ROMÂNIA literară, 1970, nr. 83,23/3, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. ♦ (Fin.; despre buget) Care prezintă un plus al veniturilor faţă de cheltuieli. Buget excedentar. SCRIBAN, D. Cotele părţi ale bugetelor excedentare afectate fondurilor de regularizare. LEG. EC. PL. 149. Bugetul statului nostru este excedentar. CONTEMP. 1949, nr. 160, 5/2, cf. DL, DM, DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. - Pl.: excedentari, -e. - Din fr. excédentaire. EXCELA vb. I. I n t r a n z. A se remarca, a se distinge în mod deosebit (în unul sau mai multe domenii). Petrarca a excelat în sonete. HELIADE, O. II, 174. La acest concert a escelat... Iza, fiica mea, atât cu fortepiano cât şi cu cântarea. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 150. Ecselează în pictură, scultură şi muzică. CALENDAR (1861), 134/4, cf. PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D., COSTINESCU. Mă determinai a mă prinde la preferanţ, în care excelam. BOLINTINEANU, O. 367, cf. LM. A escelat în postul acesta prin activitatea sa practică şi prin tăria caracterului său. EMINESCU, O. XI, 86, cf. DDRF. Poeziile lirice sunt toate elegii, gen în care Bolintineanu - după unii critici - a excelat. DEMETRESCU, O. 161, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Virtutea plastică..., în care V. Voiculescu excela adesea, devine virtute muzicală. STREINU, P. C. III, 206, cf. SCRIBAN, D. Arta sa scriitoricească va excela în interpretarea formelor simbolice ale culturii. VIANU, A. P. 314. El îşi dă seama cu preciziune de calităţile unde excelează şi de slăbiciunile lui. OPRESCU, S. 230, cf. id. I. A. IV, 180. Şcoala lui Gustav Schmoller a excelat în monografii, în statistici şi tablouri ale stării sociale. CĂLINESCU, O. XII, 355. Gimnastica, dansul, muzica... erau cunoştinţe curente în care foarte mulţi excelau. RALEA, S. T. Iii, 32. Grecii excelau în aranjarea numelor străine în aşa fel încât să pară greceşti. GRAUR, N. P. 106. Caragiale excelează-n reportajul satiric, în stilul de vervă vorbită, în atitudinea de moralist. CONSTANTINESCU, S. II, 71, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3. Alexandru Ştefănescu susţine un comentariu alegru, excelând în fotografia critică „ă la minut”. GRIGURCU, C. R. 17. Era un grec după părerea mea, din şcoala sofiştilor, care excelau în subtilităţi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 14/3. Strecuram şi câte o pastişă, 1673 excelare -191- EXCELENŢĂ gen în care excelam, ib. 1993, nr. 4, 12/1, cf. D. ENC., NDN. O (Ironic) La şedinţele cenaclurilor se întâmplă adesea să ia cuvântul inşi care excelează în confuzii. CONTEMP. 1950, nr. 185,4/4. - Prez. ind.: excelez; conjunct, pers. 3 şi: (învechit) să excele. - Şi: (învechit) escelâ, exelâ (scris şi: ecselă) vb. I. - Din. lat. exceilere, fr. exceller. EXCELARE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a excela şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d., alexi, w. - Pl.: excelări. - Şi: escelâre s. f. pontbriant, D., alexi, w. - V. excela. EXCELENT, -Ă adj. 1. Care excelează, excepţional (2), extraordinar, minunat (3); excelentisim (1). Ori în ce învăţătură, mai cuvârşitoriu exţelenţ şi desăvârşit se va arăta. ŢICHINDEAL, A. M. 73/15. Vacina... a fost un escelent antidot pentru ciupiture. HELIADE, D. J. 52/24, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 635743. Trebuia să fie o subordinăciune între aceste puteri... şi cea din urmă, care e cea mai escelinte, trebuie să domnească. LAURIAN, F. 113/14, cf. NEGULICI, MARIN, PR. I, 87/20. Le merge foarte bine cu cumpătarea, carea produce încă cele mai escelente efecturi în contra patimilor. CALENDAR (1854), 45/19, cf. BARASCH, I. 57/6, POLIZU. Stejarul cu lemne albe... dă un lemn d-o cualitate escelantă. ISIS (1859), 10876. Doamna Carolina Gavotti... ne-a dat ocaziunea să auzim... un escelinte metod de cântare. FILIMON, O. II, 283, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., CUV. D. BĂTR. I, 263. Se înălţă remăşiţele vechiului palat al Sântului Ludovic, care se numea palatul cel escelent. BARONZI, I. G. 428/6, cf. id. I. L. I, 197/33, FROLLO, V. 200, COSTINESCU, LM. Nu mai puţin excelente sunt poesiile populare. MAIORESCU, CR. I, 130. Jocul actorilor a fost escelent. EMINESCU, S. P. 363. Avem o excelentă orchestră. CARAGIALE, O. VII, 42, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Un excelent paleograf şi un bun tălmaci. BUL. COM. IST. I, 108. Courteline a fost un scriitor excelent. AL. PHILIPPIDE, S. III, 245, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Era un profesor excelent. LOVINESCU, M. 276. Era o excelentă dansatoare. REBREANU, R. I, 58. Are un radio excelent. A. HOLBAN, O. II, 334. Romul acesta e excelent. SADOVEANU, O. II, 334, cf. SCRIBAN, D. Asupra oralităţii lui Creangă s-au oprit mai toţi criticii... cu excelente observaţii asupra rolului intonaţiei. VIANU, A. P. 112. Se găsea printre cei vreo cincizeci de colegi un excelent caricaturist. BLAGA, H. 127. Aducem toate elogiile pentru excelenta metodă întrebuinţată. CONSTANTINESCU, S. II, 39. Micul apolog... este o excelentă ilustrare a migalei artistice caragialiene. CIOCULESCU, C. 66, cf. DL, DM, URSU, î. L. II, 267, DN2, SFC III, 135, 138. Băile reci... sunt un mijloc excelent de călire. ABC SĂN. 85, cf. ALIL XVI, 187, L. ROM. 1964, 259, M. D. ENC., DEX, DN3. Capitolul e excelent în sesizarea prejudecăţilor timpului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 6, 5/1, cf. D. ENC., DEX2, NDN. 0 (Exclamativ) Escelent, de prima calitate! CODRESCU, C. I, 6/21. Excelent, gândi Belega. Serbarea aceasta şi-a atins scopul. T. POPOVICI, S. 323. 0 (Adverbial) Socotea că guvernul debutează excelent. REBREANU, R. II, 155, cf. SCRIBAN, D. Copiii... păreau excelent instmiţi. CĂLINESCU, B. I. 119. Mişcarea... va fi executată excelent. RALEA, S. T. II, 12. Un text bine gândit, excelent adaptat scopului. MS. XIX, nr. 1, 31. Se căsătorise., cu o moldoveancă simpatică..., cu care se înţelegea excelent. CĂRTĂRESCU, N. 294. A îndeplinit de această dată excelent rolul de gazdă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 18/2, cf. D. ENC. 0 (Substantivat; rar) Câteva din momentele unui proces literar, în care excelentul se amestecă cu mediocrul. VIANU, A. P. 367. 2. (învechit, rar; în forma exelent; ca termen de reverenţă pe lângă cuvinte reprezentând un titlu) Slăvit, înălţat, măreţ; cinstit. Mă rog dar..., exelente general, să binevoieşti a crede că această numire... a umplut de bucurie toate inimile lăcuitorilor. CR (1829) 2792/12. - Scris şi: (învechit) ecscellent. PROT. - POP., N. D. - PL: excelenţi, -te. - Şi: (învechit) exelent, -ă, escelent, -ă, escelânt, -ă, escelint, -ă (pontbriant, d.), (învechit, rar) exţelenţ, -ă adj., escelinte (scris şi escellinte, ANTONESCU, D.) adj. invar. - Din lat. excellens, -tis, fr. excellent. - Exţelenţ < germ. exzellent. EXCELENTISIM, -Ă s. n., adj. (învechit) 1. S. n. Titlu de onoare dat înalţilor demnitari. Prea-cinstitului şi luminatului lustrisum, exelentisumului ghenărar al Braşovului (a. 1759). IORGA, S. D. X, 217. După cum mi-a pomenit... excelentisimul... Saul, ser dar al Principatului Moldovei..., familiile boiereşti mai cu seamă obişnuiesc a-şi scrie analele pentru uz privat. ŞINCAI, ap. MS. XIX, nr. 3, 13. De-abia au văzut universitatea cinci sau şese luni şi îndată-şi atribuiesc titlu de medici eselintisimi. CORNEA, E. I, x/23, cf. ANTONESCU, D. 202, COSTINESCU. 2. Adj. Excelent (1). Cf. antonescu, d. 202, costinescu. Excelentisimă conferenţa ta! CARAGIALE, O. VII, 455. - Scris şi (după fr.): excelentissim. COSTINESCU. - PL: excelentisimi, -e. - Şi: escelentisim, -ă (scris şi escellentisim, antonescu, D. 202) s. n., adj., eselentisim, exelentisum s. n. - Din fr. excellentissime. EXCELENŢĂ s. f. (Adesea urmat de un adj. pos.) Termen de reverenţă folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o persoană de rang înalt. V. înălţime. Fiind director Ţărâi Ardealului şi Valahiei Ecţelenţiia Sa, Grof de Vales (a. 1737). BVII, 52. Păzind hatârul Celenţiei Tale, am socotit ca să-ţi dau ştire (sfârşitul sec. XVIII). LET. III, 257/14. Mă rog Excelenţii Tale ca să fiu trimis cu un ceas mai înainte. VĂCĂRESCUL, I. I, 99711. Exţelenţia Voastră. Cel mai jos numit să roagă ca să se priimească în starea preoţească. EUSTATIEVICI, I. 41/22. Au fost de faţă în păşunea cetăţii... Exelenţia Sa obrist mareşal,... măria sa baronul. MIJLOCIRI, 57/17. Exelenţii sale prea luminatului d[o]mn Samoil Liber, baron de Brukental. MOLNAR, E. S. 1/1. Am dat ţidulă ca să se cunune pe lege, fără de a le da a se ceti rezoluţia Exţelenţiei Tale. MAIOR, I. B. 336/27, id. RĂSP. 14/27. Preacinstitul domn Andrei Ioanovici de Şacabent, la Exţelenţia Sa preaosfinţitul... episcop al Verşeţului. PETROVICI, P. 361/28. La un svetnic de curte zicem: Exelenţia Ta, domnule sveatnic de curte. DIACONOVICI-LOGA, GR. ROM. 15/15, cf. CAIAN, P. 8/22. La începutul substantivelor ce însemnează vreo dregătorie au arată titlul...: „episcop, profesor, Exelenţia Ta, Măria Ta”. HELIADE, GR. ROM. 155/21. Prinţul Frideric..., chemându-l pre dânsul iară înapoi la Berlin, îl făcu consiliar din lăuntru, adecă Exţelenţ. BOJINCĂ, D. 155/22. Eselinţa Sa general adiotant şi cavaler Kiselef privind... parada..., au găsit pe oameni în vioaie şi sănătoasă videre (a. 1833). URICARIUL, VII, 222. Exălenţia Sa, marele vizir. GORJAN, H. IV, 76/33, cf. POEN. -AAR. - HILL, V. I, 635734. Să întâmpene pe Escelenţia Sa mitropolitul. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 50, cf. POV. HOL. 14/1, NEGULICI. Este cel mai intim amic al Escelenţiei Sale. LĂZĂRESCU, S. 53/19. Escelenţă, am ordinul de a vă conduce înaintea senatului. id. ib. 118/22, cf. STAMATI, D. Exelensia Sa, domnul... Ioan D. Bibescu. PANN, ap. CONTRIBUŢII, I, 40. La noi, în Italia..., titlul de Exelenţie se dă fără osebire la toţi acei care au mijloace de a plăti asemine titluri. ROM. LIT. 47713, cf. POLIZU. Escelenţă, poţi fi grec prin sentimente şi prin religie, dar după vorbă şi după chip eşti român. GHICA, S. 157, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP, N. D., ANTONESCU, D. Escelinţa Voastră n-are trebuinţă de voie, insula e nelocuită. BARONZI, C. II, 233/6, cf. COSTINESCU, LM, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. La compartimentul Excelenţei erau trase perdelele cafenii. REBREANU, P. S. 123. Era încântat... să dea mâna spunând: am onoarea, Excelenţă, ce mai faceţi. AL. PHILIPPIDE, S. II, 34, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Excelenţă, cred că nu mai aveţi nimic cu mine. CAMIL PETRESCU, T. II, 213. Nici nu mă îndoiam, Excelenţă! C. PETRESCU, C. v. 187. Rămăsei... în picioare... cu ochii aţintiţi asupra lentilelor Excelenţei Sale. VOICULESCU, P. I, 1677 EXCELENŢIE - 192- EXCENTRIC, -Ă 77, cf. SCRIBAN, D. Va trece prin comună Excelenţa Sa ministrul. ULIERU, C. 5. La minister, Excelenţa Sa şi-a păstrat toate amintirile...: scrisori, portrete. ARGHEZI, P. T. 57. Discuta cu ministrul Angliei despre vânătoarea urşilor, dând informaţii de un interes acut pentru Excelenţa Sa. CĂLINESCU, B. I., cf. SCL 1954, 39. Domnul ministru? Chiar Excelenţa Sa? VINEA, L. 1,77. L-a concurat pe secretarul preşedintelui, trimis de însăşi Excelenţa Sa să liciteze. TUDORAN, P. 498, cf DL, DM, CONTRIBUTII, III, 82, URSU, I. L. II, 267, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN, TDRG3. 2. Calitatea de a fi excelent (1); înalt grad de perfecţiune, superioritate. Cultivăndu-şi toate puterile sufleteşti şi trupeşti, a făcut legăminte şi aşăzăminte între ai săi pentru binele comun, prin care încă mai particular se caracterează ecscelenţia sa pe pământ. GENILIE, G. 129/28. Pentru escelenţa în arta culinară, zice diploma. CODRU - DRAGUSANU, C. 84, cf. NEGULICI. Acolo toate naţiile arată eselenţa caracterului lor. CODRESCU, C. I, Vl/11, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Vorbeşte şi de eccelenţia fructelor din Italia. ARISTIA, PLUT. CL/24, Cf POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. - POP, N. D., ANTONESCU, D., FROLLO, V., COSTINESCU, LM, DDRF, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Venind la voi..., am venit nu în excelenţa cuvântării sau a fllosoflei, vestindu-vă mărturia lui Dumnezeu. GALACTION, O. 234. Mişcarea criticii literare... va dovedi atât excelenţa momentului, cât şi obiectivitatea limitelor lui istorice. STREINU, P. C. III, 240. Când voia să indice excelenţa unei fapte sau a unui om despre care se vorbea, făcea cu mâna o spirală ascensivă. CĂLINESCU, B. I. 56, cf. DN2, DN3, NDN. 0 Prin excelenţă şi (învechit, rar) în excelenţă = în cel mai înalt grad; mai ales, îndeosebi. Argumentul în escelinţă rezultă din idea lui D[umne]zeu însăşi, a cărei origine nu se poate esplica. LAURIAN, F. 133/4. Zicerea elenică... înseamnă „a vorbi ” şi va să zică aci „cuvânt”prin eccelenţie. ARISTIA, PLUT. LXV/9. Cutia este corpul sonor prin escelencie. MARIN, F. 416/35, cf. PROT. - POP, N. D. Dispare ceea ce constituia prin escelinţă poezia numelui. HASDEU, I. C. I, 106. Domeniul binelui sau al moralei, domeniu prin excelenţă al sentimentelor născute din instinctul de conservare socială. CONTA, o. F. 429. Shakespeare a fost al poporului său, prin escelinţă. EMINESCU, O. XV, 138. Fenomenele social-politice... constituie deveniri istorice prin excelenţă spirituale. PÂRVAN, I. F. 114. Sadoveanu este un epic prin excelenţă. IBRĂILEANU, S. L. 108, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Gen prin excelenţă social, teatrul transmite idei şi sentimente sociale. LOVINESCU, M. 175. Lectura... spiritului francez, clasic prin excelenţă, m-a ajutat să-mi alcătuiesc această personalitate. A. HOLBAN, O. II, 16. Topica este, în cele mai multe limbi, prin excelenţă, mijlocul stilistic spre a scoate în relief un anume membru al frazei. PUŞCARIU, L. R. I, 47, cf SCRIBAN, D. Se încercase o tatonare indirectă prin Gaittany, negociator prin excelenţă. CĂLINESCU, B. I. 390. Creangă a fost, prin excelentă..., un umorist de clasă mare. CIOCULESCU, I. C. 132, cf. DL, DM, DN^. Lirica populară se impune... ca o artă prin excelenţă realistă, plină de amănunte de viaţă locală. IST. LIT. ROM. I, 137. Balzacianismul romanului călinescian nu este numai polemic, ci şi, prin excelenţă, critic. N. MANOLESCU, A. N. I, 251, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Arta icoanei este prin excelenţă exclusiv realistă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 8, 12/3, cf. D. ENC., DEX2, NDN. - Scris şi: (învechit) ecscellenţă. PROT. - POP., N. D. - PI.: excelenţe. - Şi: (învechit) excelenţie (scris şi ecscelenţie), exelenţă, exelenţie, exţelenţie, escelenţă (scris şi escellenţă, lm), escelenţie, escelinţă (scris şi escellinţă, ANTONESCU, D.), (învechit, rar) exselenţie, eccelenţie, ecţelenţie, escelencie, eselenţă, eselenţie, eselinţă, celenţie s. f., exţelenţ s. m. - Din lat. excellentia, fr. excellence, germ. Exzellenz. - Eccelenţie, celenţie < it. eccelenza. EXCELENŢIE s. f. v. excelenţă. EXCENTR vb. III. T r a n z. A deplasa centrul, axa (unei piese dintr-un mecanism). Cf. DN3, NDN. - Prez. ind.: excentrez. - Din fr. excentrer. EXCENTRÂRE s. f. Acţiunea de a excentra şi rezultatul ei. Cf. ndn 563. - PI.: excentrări. - V. excentra. EXCENTRIC, -Ă adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre un punct, o piesă de maşină etc.) Care se află în afara centrului unei figuri geometrice, al unui corp, al unui mecanism etc.; (la pl.; despre figuri geometrice; în opoziţie cu concentric) care, deşi sunt cuprinse unele în altele, nu au un centru comun. Cercurile ce au acelaş centru să numesc concentrice, almintrile să numesc excentrice. GEOMETRIA, A. M. 19v/10, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6352/14, STAMATI, D., NEGULICI, PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., COSTINESCU, LM. Prin împingerile... adesea escentrice a moleculelor întreolaltă s-ar dezvolta mişcări învârtitoare. EMINESCU, O. XV, 1 167, cf. BARCIANU, ALEXI, W., CADE. La uzina de automobile... este larg aplicat un dispozitiv cu came excentrice. IOANOVICI, TEHN. 294, cf. SCRIBAN, D. Distribuitorul este constituit dintr-un ax gol cu partea din mijloc în formă excentrică. ENC. TEHN. I, 383. Conduce panglica nouă printr-un canal excentric în corpul tubului colector. IONESCU - MUSCEL, FIL. 152, cf. LTR2, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. (Adverbial) Acelaşi lucru se petrece cu o sferă pe care am îngreuiat-o cu o bucată de plumb, situată excentric. CIŞMAN, FIZ. I, 73. 0 F i g. Gherea gustă aci... că explicaţia sociologică e într-un fel excentrică studiului. CONSTANTINESCU, S. II, 111. Vă daţi seama ce pagubă cumplită e să fii în afara lui Hristos, adică excentric dumnezeirii Lui? ROMÂNIA literară, 1992, nr. 8, 13/2. 2. (Rar; despre cartiere, terenuri etc.) Care se află la periferie; mărginaş (1). Cartier excentric. ŞĂINEANU, D. U., cf. CADE, SCRIBAN, D. II. Adj. Care iese din limitele obişnuitului, care contravine normelor în general acceptate; original (3), extravagant, bizar, ciudat. Viiaţa de ţară poate da inimei acela ton care este cu totul împrotivitoriu celui pătimaş, prea întins şi escentric. VASICI, M. II, 169/10, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Ce toaletă eccentrică la dama asta. NEGRUZZI, S. I, 327. Purta pălării... cu horbotă neagră..., maniind cochetăria cea mai esantrică. PELIMON, I. 34/13. Lipsesc cu totul compozitorii sau, de există câţiva, sunt foarte mediocri şi excentrici. FILIMON, O. II, 159, cf. PONTBRIANT, D. Cu caracterul său escentric..., contele era să producă cel mai mare efect. BARONZI, C. III, 149/8, cf. FROLLO, V. 200, LM. Prezidentul Adunării... ceru totodată ca Adunarea să aprobe această măsură cu totul escentrică. EMINESCU, O. XI, 90. Stă... înţepenit în excentricele sale teorii idealiste. CARAGIALE, O. VI, 467, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Chiar în acest mediu de gusturi bizare şi de obiceiuri excentrice, atrage atenţia. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 40, cf. ŞĂINEANU, D. u., MINERVA, CADE. Americancele excentrice... năvăliseră la hotelul la care locuia. COCEA, S. I, 62. Era... dusă la paroxism anglomania de totdeauna a vărului meu, excentric şi original de când îl cunoşteam. VOICULESCU, P. II, 65, cf. SCRIBAN, D. în descrieri abundente sau evocarea unor caractere excentrice... a proliferat un întreg curent literar. VIANU, A. P. 242. Se ştie că romanticul englez avea... obiceiuri excentrice. BLAGA, Z. 249. Fură invitaţi la Londra de o camaradă de atelier a lor, un fel de lady excentrică. CAMIL PETRESCU, N. 124. Ţinuta ta poate părea aici uneori cam excentrică, nepotrivită. H. LOVINESCU, T. 365, cf. DL, DM, DN2. Măscăricii domneşti aveau un costum făcut să atragă atenţia fie prin nota excentrică, fie prin zgomot. IST. T. I, 100, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. A scris mai mult o glumă excentrică dialogată, decât o piesă, românia LITERARĂ, 1992, nr. 4, 16/4. Se înălţa, chiar în mijlocul arăturilor... o casă excentrică, stacojie, construită înainte 1681 EXCENTRICITATE - 193 - EXCEPTA de război. CĂRTĂRESCU, N. 194, cf. D. ENC., DEX2, NDN. O (Adverbial) Cf. SCRIBAN, D. Un bătrân... îmbrăcat cum nu se putea mai excentric, prezida o adunare. STANCU, R. A. I, 167. Din luciul coperţilor răsăreau figuri dure, groteşti, de bărboşi îmbrăcaţi excentric. CĂRTĂRESCU, N. 95. O (Substantivat) Cf. CADE. Criticul nu stăruie întru eticism, bucuria sa fiind de-a trece drept un excentric potolit. GRIGURCU, C. R. 83. OP. ana 1. După cum viata forfecuţelor e destul de excentrică, aşa şi cuibăritul este destul de neregulat. DOMBROWSKI, P. 126. III. S. n. (Tehn.) Organ de maşină în formă de disc, fixat pe un arbore rotativ şi servind la transformarea mişcării circulare în mişcare rectilinie şi invers. Centrul discului... nu coincidează cu centrul axei şi din această cauză el este numit escentric. PONI, F. 168, Cf. ALEXI, W., MINERVA, CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D. Ea se destupă în partea distribuitorului formând excentricul. ENC. TEHN. I, 383. Excentricul îndeplineşte aceeaşi funcţiune ca şi manivela, însă este altfel construit. SOARE, MAŞ. 176. Excentricul va continua să se învârtească. IONESCU - MUSCEL, FIL. 155, cf. id. TES. 121. Maşini de îndreptat cu excentric. NOM. MIN. I, 84. Mişcarea sertăraşului este asigurată de un excentric. CISMAN, FIZ. 1,451, cf. LTR2, DL, DM, DN2, DER, SFC III, 10, M. D. ENC., DEX, D. ENC., DEX2, NDN. — Scris şi: (învechit) ecscentric. -PL: excentrici, -e. — Şi: (învechit) escentric, -ă adj., s. n., (învechit, rar) esântric, -ă, eccentric, -ă adj. - Din lat. med. excentricus, -a, -um, fr. excentrique. -Eccentric < it. eccentrico. EXCENTRICITÂTE s. f. I. I. Calitate a unui punct, a unei piese de a se găsi în afara centrului unei figuri, al unui ax; deviaţie. Cf. stamati, d., pontbriant, d., ddrf, enc. rom., alexi, w., ŞĂINEANU, D. u., SCRIBAN, D. Deplasarea, denumită „excentricitate”..., îndeplineşte aceeaşi funcţiune ca şi raza manivelei. SOARE, MAŞ. 176, cf. DL, DM, DN2, dex, dn3, ndn. ♦ Distanţa dintre centrele sau axele de rotaţie a două puncte, piese etc. excentrice (11). Cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., CADE. Verificarea excentricităţilor nu se poate face direct pe cercul primitiv. IOANOVICI, TEHN. 381, cf. LTR2, DL, DM, DN2, DER, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, ndn. ♦ Defect de asamblare a două piese care, în mod normal, trebuie să fie concentrice sau trebuie să aibă o axă comună. Motive de spargere pot fi: ... excentricitatea pietrei. ORBONAŞ, MEC. 367, cf. LTR2, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 2. (Astron.) Raport între distanţa care separă cele două focare ale elipsei şi lungimea axei mari. Comeţii se disting de planeţi... prin escentricitatea cea de multe ori înfricoşat de mare a eclipsilor descrise. FONTANIN, C. 76/18. Escentricitatea elipsei mediane. GHICA - STURDZA, A. 217, cf. LM. Se dă numire de escentricitate raportului distanţei centrului de unul din foculare către jumătatea axei mari a elipsei. CULIANU, C. 105, cf. ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. 3. (Rar) Calitate a unui cartier, a unui teren etc. de a fi situate la periferia unei localităţi. Cf. CADE. îşi pierdea clientela, şi aşa puţină, prin specializare şi prin excentricitatea cartierului. CĂLINESCU, B. I. 57. II. Comportament neobişnuit, care contravine normelor în general acceptate; extravaganţă, originalitate (2). Cf. NEGULICI, BARIŢIU, P. A. II, 64. E de mirare cum a putut să ajungă la o aşa de mare escentricitate şi materialism un compozitor ca Wagner. FILIMON, O. II, 161, Cf. PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D. Escentricitatea mea nu merge pân-acolo încât să mă facă a-mi călca cuvântul. BARONZI, C. V, 138/29, cf. FROLLO, V. 200, LM, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. între toţi tovarăşii aceştia tineri, se deosebea prin excentricitate Alecu Racoviţă. SADOVEANU, O. XIV, 399, cf. SCRIBAN, d. Ioanide avea un mod de a ameţi pe unele femei prin excentricitatea lui volubilă. CĂLINESCU, B. I. 37, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3. Excentricitatea, în contextul dat, fiind chiar ţinuta de artist, bereta şi lavaliera cu care cutează a păşi în mediul universitar. GRIGURCU, C. R. 83, cf. D. ENC., DEX2, NDN. ♦ (La pl.) Fapte, vorbe, gesturi etc. care denotă un caracter excentric (II). Derivaţiuni... demne de a figura doară în catalogul doctelor escentricităţi ale minţii umane. HASDEU, I. C. I, 38. A căpătat mare renume prin escentricităţi le sale de tot soiul. EMINESCU, O. IX, 188. A te ţinea de excentricităţi. SCRIBAN, D. Toate aceste... ieşiri împotriva lui Ioanide se explicau prin frica de a nu da de bănuit că aprobă excentricităţi burgheze. CĂLINESCU, S. 384. A găsit argumente valabile spre a-şi justifica excentricităţile. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992,nr. 6, 5/1. - Scris şi: (învechit) ecscentricitate. -PL: excentricităţi. - Şi: (învechit) escentricitate s. f. - Din lat. med. excentricitas, -atis, fr. excentricité. EXCÉNTRU s. n. 1. (învechit, rar) Care este situat excentric (11). Cf. cantemir, ist. 11. 2. (învechit, rar) Excentricitate (I 2). Lăcomia nici în hotarele gheometriceşti se opreşte, nici de exţentrurile astrologhiceşti se covârşeşte, nici caută materia şi forma filosofască. CANTEMIR, IST. 45. 3. (Tehn.; rar) Excentric (III). Cursa conducătorului... depinde de forma excentrului. IONESCU - MUSCEL, TES. 70. - Pl.: excentruri. - Şi: (învechit, rar) ex|éntru, ex|éntrum (cantemir, ist. 11) s. n. - Din lat. med. excentrum. Cf. germ. Exzenter. EXCEPCIÜNE s. f. v. excepţie. EXCÉPE vb. III. Tranz. (învechit, rar) A extrage, a scoate din... Cf. iorgovici, 0.49/10, LM. - Prez. ind.: excep. - Şi: escépe vb. III LM. - Din lat. excipere. EXCEPTA vb. I. 1. T r a n z. A lăsa deoparte, a nu lua în consideraţie; a exclude (5), a excepţiona (1). Din holdele împărţite fură ecceptate de Romulus cele posedate de părinţii copilelor răpite. ARISTIA, PLUT. 70/3, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., frollo, v. 200, COSTINESCU, LM. Cineva s-asculte prelecţiuni la universităţi - esceptăm pe cele de matematică. EMINESCU, O. XI, 28, cf. DDRF. Numai mănăstirile închinate ar fi fost exceptate de la această măsură obştească. XENOPOL, I. R. XIII, 226, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Aceia dintre români cari voiau să facă studii mai deosebite urmau la şcolile catolice, ce fusese deschise uniţilor, fără a escepta seminariul din Cluj. IORGA, L. II, 68. Dacă exceptăm „Poema polonă”..., cronicarul n-a mai scris nimic după 1675. BUL. COM. IST. II, 121, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Păşunile alpine propriu-zise lipsesc cu desăvârşire, exceptând câteva vârfuri calcaroase sărace în vegetaţie. APOLZAN, P. I. 35. Ar trebui oprite trăsurile - exceptând muscalii - tramvaiele. ARGHEZI, P. T. 15. Exceptând artele şi ştiinţa, în care geniul şi voinţa sunt indispensabile, reuşita în viaţă nu e condiţionată de nici o calitate precisă. CĂLINESCU, B. I. 663. Solul este - exceptând anii prea secetoşi - reavăn sau chiar jilav. CHIRIŢĂ, P. 273, cf. DL. în privinţa şedinţelor, exceptând pe cele ale organizaţiei, e timpul să urmez de aici înainte exemplul doctorului Sârbu. PREDA, R. 369, cf. DM, DN2. Accentul l-am pus şi atunci când nu este notat, exceptând câteva cuvinte asupra accentuării cărora mi-a lipsit siguranţa. MAT. DIALECT. I, 17, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 0 R e f 1. Criticii literari, dintre care autorul acestei observaţii nu se exceptează, au creat romancierului... un portret de om necorespunzător adevărului. STREINU, P. C. III, 128. ORefl. impers. Mitropolitul Valachiei... e împuternicit a îndeplini toate funcţiile episcopale, esceptându-se numai instalarea unui episcop. 1686 EXCEPTARE - 194- EXCEPŢIE EMINESCU, O. XIV, 185. Cea mai mare parte din hrisoave, dacă se exceptă numele persoanelor, nu prezentă nici un interes. ARHIVA, I, 52. Principatele Unite vor putea... modifica şi schimba legile..., exceptându-se... legăturile ce unesc Principatele cu Imperiul Otoman. XENOPOL, I. R. XIV, 16. 2. Intranz. A face excepţie de la o regulă, normă etc. stabilită; aexcepţiona (2). Să aplice aceste remediuri calde..., esceptând numai când medicul va ordona să fie reci. PARAB. 94/9. Un fenomen specific întregii societăţi, din care ţara noastră nu poate excepta. IORDAN, L. R. A. 338. 0 R e f 1. Umanitatea cazuală, interesantă în sine ca tot ceea ce se exceptează de la legea comună. STREINU, P. c. II, 193. 3. Refl. A se separa (1). Damele..., ca prin o minune eseptându-să de restul cercului..., se grupase ceva mai departe. CALENDAR (1859), 68/12. Poezia s-a exceptat o dată faţă de clasicism... şi se exceptează a doua oară cu modernii. STREINU, P. C. 1,76. - Scris şi: (învechit) ecscepta. PROT. - POP., N. D. - Prez. ind.: exceptez. - Şi: (învechit) esceptâ, (învechit, rar) eseptâ, ecceptâ vb. I. - Din fr. excepter, lat. exceptare. - Eccepta < it. eccettuare. EXCEPTARE s. f. Acţiunea de a (s e) e x c e p t a (1) şi rezultatul ei. Cf frollo, v. 200, pontbriant, d., alexi, w., dl, dm, DN2, M. D. ENC. 358, DEX, DN3, DEX2, NDN 563. - PL: exceptări. - Şi: (învechit) esceptâre s. f. FROLLO, V. 200, PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D., ALEXI, W. - V. excepta. EXCEPŢIE s. f. 1. (Jur.) Mijloc de apărare într-un proces prin care se tinde să se schimbe soluţionarea cazului sau să se atace forma de judecată; incident. Jeluitul trebuie să aducă deodată toate exţepţiile (adecă arătările de împotrivire) cu carele gândeşte că s-ar putea apăra. RÂND. JUD. 7/19, cf. 9/4. Deaca s-au făgăduit neştine că va veni la judecată şi, pentru boala sau pentru vremea rea..., n-au putut să vie, să ajută cu exţepţie. MICU, ST. 16/18, cf. 36/22. Nefiind vreo escepţie sau luare afară în diplomatul ţerei, el în diplomatul ce l-au dat singur au scos afară pe turci şi pe tătari. ŞINCAI, HR. iii, 33/21. Exepsiile ciontătoare... sunt 2: prescripţia şi calumnia. AARON, p. F. 654721, cf. 63371. După săvârşirea exţepţiilor se cerea jude spre judecarea proţesului întru acest chip. BOJINCĂ, A. II, 88/11, cf. ANTONESCU, D., FROLLO, V. 200. Excepţiunea lucrului judecat... fiind de ordine privată, nu poate fi ridicată din oficiu de judecători. HAMANGIU, C. C. 299, cf. ENC. ROM., BARCIANU, CADE, SCRIBAN, D., DN2. După luarea interogatoriului, părţile din proces pot ridica diferite excepţii. PR. DREPT. 872, cf. DER, DEX, DN3, DEX2, NDN. 2. (Jur.) Abatere de la o regulă de drept generală îngăduită sau prevăzută de lege în cazuri particulare. Cf. M. D. ENC., DEX, D. ENC., DEX2. 3. Fapt, situaţie care se abate de la o regulă generală. Cf. IORGOVICI, O. 49/11. Ne vom băga la mii de încurcături din care nu vom putea eşi fără mii de regule şi esţepţii. BUDAI-DELEANU, în ŞA II, 143. Nu este regulă în toată natura fără ecţepţie. EPISCUPESCU, O. î. 136/8. In italieneşte... asemenea substantivi sunt prea puţini şi nu pot... face un gen în parte, ci o escepsie. HELIADE, PARALELISM, 22, cf. id. D. J. 94/4. Iarna... de la 1834 să poate socoti o ecscepţie: căldura şi frumuseţea ei a fost plăcută. GENILIE, G. 183/14, cf. ALBINEŢ, M. 22/10, POEN. — aar. — hill, v. I, 6352/33. Toate materiile ce nu sunt văpsite din iţă... sunt oprite, afară numai de ecepţiile însămnate prin tarifă. BULETIN, F. (1843), 23/26. Regulele ce-am lucrat... au esţepţiile făcute (a. 1844) BARIŢIU, C. II, 248, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Limbile au regule şi escepţii. RUSSO, S. 69. Telegraful... numai prin vremelnice eccepţii să putea încuviinţa spre folosul feţelor particulare. ROM. LIT. 242/18. Escepţii la legile generale. MARIN, F. 170/18. In timp de 36 ani abia sunt trei sau patru esepţii. DÂMBOVIŢA (1858), 52/30. S-a observat multe escepţiuni la această regulă generală. ISIS (1859), 422/3. Unii ca aceştia..., afară de câteva onorabile exepţii, împilează foarte satele. URICARIUL, VII, 119. Prin o exepţie de mare însemnătate..., musulmanii... ş-au recuzat dritul de a zidi acolo vreo geamie. CALENDAR (1861), 52/23, Cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., FROLLO, V. 200. Sânt o escepţiune indivizii aciea cari au puterea de spirit de a sacrifica interesele lor proprii acelora ale patriei. EMINESCU, O. XV, 1 154, cf. DDRF. Când se întâmpla să se răscumpere românul sau vecinul numai pentru capul lui, fără de moşie, se însămna aceasta ca o excepţiune anume în document XENOPOL, I. R. VI, 136, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. „Excepţiile”... afirmă existenţa regulei. IBRĂILEANU, S. L. 43, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Impresiile lui despre Italia, cu rari excepţii, sunt în general plate. LOVINESCU, S. VIII, 227. Nu-mi place să fac afaceri cu rudele, dar tăicuţul meu drag merită o excepţie. REBREANU, R. I, 158, cf. DM. Unii... vorbesc de aceste excepţii ca şi cum ar fi de fapt împrejurări comune. SADOVEANU, O. XIX, 21, cf. puşcariu, L. R. I, 77, SCRIBAN, D., VIANU, A. P. 49. în general, depozitele fuseseră, cu câteva excepţii, ascunse în cripte. CĂLINESCU, B. I. 368. Cu rare excepţii, putem fi siguri că pe măsură ce greutatea volumetrică a unui sol este mai mică, în aceeaşi măsură porozitatea lui este mai mare. CHIRIŢĂ, P. 830. Sunt şi excepţii de la această regulă generală. AGROTEHNICA, II, 19, cf. DL. Critica noastră, cu mici excepţii, a insistat asupra acestui localism. CONSTANTINESCU, S. II, 119, cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3. Cu puţine excepţii, în fazele lor mai vechi, structuralismul american şi cel european au combătut atitudinea logicistă sau mentalistă din lingvistică. IVĂNESCU, I. L. R. 4. Scapin... este... revoltatul, excepţia, singularul. ROMÂNIA literară, 1993, nr. 3, 16/2, cf. D. ENC., DEX2, ndn,TDRG3. 0Lo c. adj. De excepţie = excepţional (2), deosebit. Nu cumva să-mi intre în suflet orgoliul de a fi o persoană de excepţie, fiul ilustrului arhitect Ioanide. CĂLINESCU, B. I. 276. Toate acestea dovedesc prezenţa... unui talent de excepţie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 42, 13/4. Recunoaşterea inevitabilă a valorii de excepţie. GRIGURCU, C. R. 24. Beneficiind şi de condiţii grafice de excepţie..., publicaţia noastră trebuie să devină... o oglindă vie a spiritualităţii româneşti actuale. MS. XIX, nr. 2, 7. „Memorialul durerii” e un film de excepţie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 17/1, cf. NDN. OLoc. adv. Fără excepţie = a) fară deosebire. Lasă asemenea şi principatul Ţării Rumâneşti, şi Banatul... fără vreun fel de exepţie (deosebire sau altă pricinuire). CR (1829), 284Vl8. Sunt îndatoraţi toţi călătorii de obşte, de orice treaptă ar fi, fără exepsie, a se supune şi a urma... regulile mai sus zise. BULETIN, G. (1844), 152/4. Caracterele obligăciunii morale sunt universalitatea, adecă ea oblegă pe toţi oamenii, fără escepţiune. LAURIAN, F. 121/9. Ar fi un lucru iraţionabil a crede sau a lua întocmai principiul d. Lavater, ce-l aplică în general, pentru toţi, fără nici o escepţiune (deosebire). FIS. 171/12. Aceste proprietăţi sunt esenţiale pentru toate corpurile materiale, fără vro escepţie. BARASCH, I. N. 10/21. Toţi corpii solidi, fără escepţiune, prezentă acelaşi fenomen. MARIN, F. 372/36, cf. CALENDAR (1857), 57/30. El se purta cu mare amabilitate către toţi servitorii casei, fără excepţiune. FILIMON, O. I, 123. întregul cler grecesc se rosti..., fără excepţie, pentru uniunea bisericească. EMINESCU, O. XIV, 132. Toate administraţiunile publice, fără excepţiune, au locuri gratuite şi permanente la teatru. CARAGIALE, O. VI, 498. Presa locală, fără excepţiune de partizi, ... s-au înţeles a vesteji... un act care nu poate decât să sporească greutăţile situaţiei. XENOPOL, I. R. XIV, 54. Va fi pedepsit tot satul, ... fără nicio excepţie. REBREANU, R. II, 246, cf. SCRIBAN, D. Viitoarea noastră agapă... ne va întruni pe toţi, fără excepţie. VINEA, L. I, 23, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, DEX2, NDN. Oamenii pe care i-au umilit şi chinuit le sunt în mod evident şi 1688 EXCEPŢIE - 195 - EXCEPŢIONAL aproape fără excepţie superiori. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 10/1, cf. D. ENC., ndn. b) consecvent; fară abatere. Cf. barcianu. Seara, aproape fară excepţie, făcea observaţiile sale meteorologice. CĂLINESCU, B. I. 638. Capacitatea de schimb cationic... arată, fără excepţie, un maximum în primii 5—10 cm. CHIRIŢĂ, P. 456. Prin excepţie = în mod neobişnuit, neprevăzut. Sunt prinţul Hangerliu, îşi destăinui prin excepţie titlul. CĂLINESCU, B. I. 378. Vara... mergea cu capul gol. De aceea... îşi uită şapca în tramvai când, prin excepţie, şi-o luă o dată. id. S. 155. OLoc. prep. Cu excepţia = (în) afară de. Petru... exercită toate drepturile unui arhipăstor, cu excepţia numai a hirotoniei diaconilor şi preoţilor. EMINESCU, O. XIV, 198. Istoricii, cu excepţia lui Xenopol, admir cu toţii originea bizantină a vornicului nostru. BUL. COM. IST. V, 75. De oral era exonerat, cu excepţia matematicilor. TEODOREANU, M. II, 24. Cu excepţia lui Galaction, ei înlocuiesc... naraţiunea prin evocare. VIANU, A. P. 319. Căpătase materialul gratis, cu excepţia câtorva articole. CĂLINESCU, B. I. 188. Noi, cei mici, cei mari, cu excepţia mamei, mergeam pe jos, în urma căruţei. BLAGA, H. 53. Colegii... m-au felicitat şi mi-au mulţumit, cu excepţia reprezentantului ministerului. PREDA, R. 54, cf. DM, M. D. ENC., DEX, DN3. Cu excepţia începutului, limba literaturii religioase era şi limba literaturii şi actelor publice şi private, ca şi limba conversaţiei boierilor şi clerului. IVĂNESCU, I. L. R. 561. îşi dădu seama că este unicul trecător, cu excepţia unei figuri feminine ce venea spre el. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 20/2. Trunchiul s-a golit de insecte, cu excepţia carilor care-şi săpau în lemnul afânat... canalele. CĂRTĂRESCU, N. 228, cf. DEX2, ndn. OExpr. A face (o) excepţie = a) a excepta (2). Abisinia şi Capul Bunei Speranţii fac o exţepţie de acea floră. J. CIHAC, I. N. 272/24. Această regulă la sămănarea după meşteşug face oarecare excepţii (deosebire). MIHALIC, O. 21/12, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6352/38. Numai craii Franţei din familia Borbon fac aicea escepţie, unde trei... au ajuns câte 70 de ani. VASICI, M. I, 95/27. Aerul atmosferic, privindu-se ca o combinaţie, ar face o escepţie la legea raporturilor simple ce se observă în toate combinaţiile himice. MARIN, PR. I, 66/34. Refrenul, departe de a face excepţiune, confirmă regula de mai sus. MAIORESCU, CR. I, 60. La această regulă n-au făcut excepţiune decât câteva plante cultivate. CONTA, O. F. 253. Valahia face o excepţie de la această regulă. XENOPOL, I. R. III, 49. Făceau... excepţie de la aceasta inginerii şi advocaţii. CAMIL PETRESCU, P. 238. Hotărându-se la reflecţii de felul acestora, nu fac o excepţie singulară. VIANU, A. P. 59, cf. DL. A făcut excepţie sala cu gravuri, desene şi acuarele. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 7/3. (Cu inversarea expresiei) Escepţie la cele de mai sus-zise vor face aceia cari pătimesc de slăbiciunea nevrelor. DESCR. APE 16/26. O eccepţiune fac ţermurile lângă Veneţia, unde se arăt urme regulate a fluxului şi refluxului în toate zilele. ISIS (1859), 272/39. Excepţie fac unele tehnici arhaice din industria casnică. APOLZAN, P. I. 39. Excepţie face varianta a doua a păstoritului local, la care stâna nu se muta din loc în loc. VUIA, PĂST. 47. Nu invita pe nici unul din cunoscuţii lui la masă, excepţie făcând rudele intime. CĂLINESCU, B. I. 240. b) a proceda altfel decât de obicei (în favoarea sau în defavoarea cuiva). Rog plecat pă înălţimea Voastră..., dacă să poate face o exepsie pentru întâia corabie ce să vede în ţară (a. 1834). DOC. EC. 558. Fac o eccepţiepentru... Andrei Murăşianu. ROM. LIT. 18676. De data aceasta... o să facem o excepţie. Arestările vor fi zgomotoase. STANCU, R. A. IV, 42, cf. DL. 0 (Complement) circumstanţial de excepţie = complement circumstanţial care arată obiectul care constituie o excepţie faţă de subiect, de complement, de atribut sau de numele predicativ. Cf. NDN. Circumstanţialul de excepţie exprimă un tip special de restrângere a unei predicaţii semantice, indicând ceea ce se exclude din relaţia predicativă. GRAM. ROM.3 587. Propoziţie circumstanţială de excepţie = propoziţie ce exprimă un raport de excepţie faţă de regenta ei. Cf. NDN, GRAM. ROM.3 589. - Scris şi: (învechit) ecscepţie. - Pronunţat: -ţi-e-. - Pl.: excepţii. - Şi: (învechit) excepţiune, exţepţie, exepţie, escepţie, escepţiune, (învechit, rar) excepciune (iorgovici, O. 49/11) exepsie, eccepţie, ecepţie (calendar 1862, 3/12), eccepţiune, ecţepţie, eseepciune (stamati, d.), escepsie, esepţie s. f. - Din lat. exceptio, -onis, fr. exception. - Eccepţiune, eccepţie < it. eccezione. EXCEPŢION vb. I. Tranz. 1. A excepta (1). Dacă escepţionam primele compoziţiuni cari servesc ca deprinderi în stil, operile literare se pot împărţi în două genuri principale: poezia şi proza. F (1877), 303, cf. BARCIANU, SFC II, 181, DN3, NDN. 2. (învechit, rar) A excepta (2). Legea excepţionează, scuteşte pe magistraţi, profesori... etc. fără să le ceară nici o indemnitate. KOGĂLNICEANU, O. ivb 91. - Pronunţat: -ţi-o-. - Prez. ind.: excepţionez. - Şi: (învechit, rar) escepţionâ vb. I. - Excepţie + suf. -ona. EXCEPŢIONÂL adj. 1. Care constituie o excepţie (3) sau care se bazează pe o excepţie; special (1). Condiţiile exţepţionale a încungiurărilor noastre... îngreuiază la noi mult cvestia reformei scoalelor. ASACHI, î. 15/22, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6352/45, NEGULICI. Boala este o stare escepţională a vieţei. MAN. SĂNĂT. 1/8. Sclăvia au fost un fact eccepţional în Germania. ROM. LIT. 702/25. Legea... zice... că disponibilitatea este numai o fază, o formă a activităţei, este poziţiunea excepţională a oficerilor generali sau de stat-major. KOGĂLNICEANU, O. IV i, 141. Mi-a explicat că se afla într-un caz cu totul şi cu totul escepţional. GHICA, S. 150, cf. PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D. Ion Vodă conservă această diviziune, ... afară de garda personală, o mică unitate escepţiunală. HASDEU, I. V. 149, cf. COSTINESCU, LM. La regulile de mai sus pot să fie excepţiuni, determinate şi ele de circumstanţe excepţionale. CONTA, O. C. 190. Actualul guvern..., apreţuind favoarea excepţională ce s-a acordat..., simte că... trebuie a ceda la consideraţiuni de ordine mai superioară. ODOBESCU, S. II, 88. Să cercetăm aceste trei puncte..., să vedem dacă vreunul din ele poate fi raţiunea atitudinii excepţionale a ungurilor din Austria. EMINESCU, O. IX, 93, cf. DDRF. Se scoate cu desăvârşire limba grecească din toate bisericile şi mănăstirile închinate, tolerând prin o favoare excepţională slujba grecească numai în o singură biserică din Brăila. XENOPOL, I. R. xm, 201. Afaceri şi preocupări excepţionale m-au împiedicat câteva săptămâni să-i scriu. IBRĂILEANU, A. 31. Nu se poate face o regulă de artă din cazuri rare şi excepţionale. AL. PHILIPPIDE, S. III, 34. Turma de oi nu părăsea limitele comunei decât în cazuri excepţionale, iarna, pentru iernat în comunele din apropiere. VUIA PĂST. 47. Ei nu figurau individual în lista de martori de la sfârşitul documentelor decât în mod excepţional. BUL. COM. IST. V, 36, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Răzeşii... n-aveau decât în mod excepţional şerbi pe moşiile lor. OŢETEA, T. V. 65. Când intervin vătămări excepţionale ale vegetaţiei prin geruri, ... nivelul accidental al producţiei nu caracterizează în nici un fel fertilitatea solului. CHIRIŢĂ, P. 725, cf. DL, DM, DN2, SFC II, 181. Cazurile de scabie sunt în prezent excepţionale. ABC SĂN. 320. Germanii... nu s-au aşezat permanent la Dunărea de jos decât în mod excepţional. PANAITESCU, C. R. 93, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX^, NDN. 0 (Adverbial) Nu era întrebuinţat decât esepţional. CALENDAR (1860), 97/11. Numai excepţional documentele se alcătuiau şi aiurea, cum se făcea lucrul când Suceava era capitală. XENOPOL, I. R. V, 84. Casele au numai parter şi, excepţional, în interiorul curţilor, dependinţele sunt sporite cu câte un etaj. CĂLINESCU, B. I. 51. E mulţumit că ne găseşte, excepţional, în atâta tăcere. BLAGA, H. 128. Diferenţierile nu apar decât excepţional de importanţă practică. CHIRIŢĂ, P. 261. Cu totul excepţional, aniridia se poate datora unui traumatism. ABC SĂN. 35. 1690 EXCEPŢIONALITATE -196- EXCES 2. Care iese din comun, care depăşeşte limitele obişnuite; deosebit, extraordinar (2); p. ext. admirabil, excelent (1), minunat (3). Cf. NEGULICI. Cum că a lui oseminte sunt acele din mormântul de lângă mauzoleul său, aceasta confirmează... lungimea mormântului..., escepţionala sirguinţă şi cheltuială cu care e făcut mormântul lui. CALENDAR (1857), 78/11, cf. PONTBRIANT, D. S-a împotrivit... nu din sumefia unei inteligenţe excepţionale, ... ci din naivitatea unui geniu cuprins de lumea ideală. MAIORESCU, CR. II, 297. Fapte de o însemnătate excepţională se petrec în Anglia. EMINESCU, O. XII, 84, cf DDRF. Trebuia dobândit bilul de indemnitate al puterilor asupra acestui act de o excepţională gravitate. XENOPOL, I. R. IV, 14, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Scriitorul... este... un om escepţional nu numai prin talentul lui, ci şi prin alcătuirea lui sufletească. AL. PHILIPPIDE, S. III, 56, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Acest om... îmi impunea din ce în ce mai mult, cu însuşirile lui excepţionale. GALACTION, O. 100. Eşti o artistă excepţională. CAMIL PETRESCU, P. 154. Este o pianistă excepţională. CĂLINESCU, E. O. II, 42. Aluviunile... au în general o fertilitate bună până la excepţională în cultura agricolă. CHIRIŢĂ, P. 633. Singurul hering pe care l-am prins era, viu şi nevătămat, în gura unui cod de dimensiuni excepţionale. TUDORAN, O. 210, cf. DL, DM. Personalitatea excepţională a marelui actor, calitatea spectacolelor sale... au constituit un impuls... pentru cei ispitiţi de scenă. IST. T. II, 57. Soluţia aceasta... presupune o tărie de caracter excepţională. STEINHARDT, J. 8, cf. M. D. ENC. Este un album de poezie tipărit în condiţii grafice excepţionale. SIMION, S. R. III, 121, cf DEX, DN3. Pianistul... a însoţit evoluţia vocală cu o supleţe..., o muzicalitate... excepţionale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 9, 17/4, cf. D. ENC., DEX2, NDN. 0 (Exclamativ) Domnule, ţi-am văzut albumul! Te felicit! Eminent!... Excepţional! CĂLINESCU, B. I. 93. 0 (Substantivat) Adâncimea sentimentului este asigurată de această înrădăcinare a unei obişnuinţe, a unei stări contrarii excepţionalului. AL. PHILIPPIDE, s. III, 103. 0 (Adverbial) Ce mi se părea mie excepţional în toate astea? CAMIL PETRESCU, T. II, 157. Lucrarea trebuie să fie plătită excepţional. CĂLINESCU, B. I. 472. Pictura, teatrul, muzica au putut înflori excepţional pe continentul nostru. RALEA, S. T. III, 19, cf M. D. ENC., D. ENC. ♦ (Adverbial, ca determinant al unui adjectiv căruia îi dă valoare de superlativ) Foarte, extraordinar. Succesul operaţiei răscumpărării se datoreşte... condiţiilor excepţional de splendide ce li s-au făcut acţionarilor. EMINESCU, O. XI, 146. Are piciorul escepţional de mic. vlahuţă, D. 110. Ioanei nu-i plac deloc crizantemele, fie ele şi excepţional de mari. CAMIL PETRESCU, I, 27. Un an excepţional de ploios. SCRIBAN, D. Calitatea excepţional de fină a aerului şi a luminii. OPRESCU, I. A. IV, 71. Excepţional de frumoasă n-a fost. CĂLINESCU, S. 63. Compuşi chimici... care..., din cauza solubilităţii lor excepţional de mici, se precipită. CHIRIŢĂ, P. 82, cf. DL, DM. Această cale de evoluţie continuă este excepţional de rară în istoria artei teatrale populare. IST. T. I, 78, cf. DEX, ALIL XXVII, 197, DEX2. - Scris şi: (învechit) ecscepţional. PROT. - POP., N. D. - Pronunţat: -ţi-o-. - PL: excepţionali, -e. - Şi: (învechit) escepţional, -ă, (învechit, rar) exţepţionâl, -ă, escepţiunâl, -ă, esepţionâl, -ă, eccepţionâl, -ă adj. - Din fr. exceptionnel. - Eccepţionâl < it. eccezionale. EXCEPŢIONALITATE s. f. însuşirea de a fi excepţional (2). Personalistul nu vorbeşte la persoana întâi, ci la persoana a treia, speriat de presupusa excepţionalitate a fiinţei lui. CĂLINESCU, C. O. 77, cf. NDN. - Pronunţat: -ţi-o-. - Excepţional + suf. -itate. EXCEPŢIUNE s. f. v. excepţie. EXCERP vb. I v. excerpta. EXCERPÂT, -Ă adj. v. excerptat. EXCÉRPT s. n. (De obicei la pl.) 1. Pasaj sau termen extras dintr-o lucrare. Despre acelea cruzimi... ne vom informa la alt loc din escerptele care vor urma din câteva chronice. BARIŢIU, P. A. I, 60, cf. LM. Am făcut excerpte în Anexe. ODOBESCU, S. II, 440. Se scuză undeva că n-a făcut, luând excerpte în grabă, trimiteri exacte. IORGA, L. I, 285. Ştim, printr-un excerpt..., că Decebal, văzând mărimea forţelor cu cari romanii veneau la contraatac, a cercat să'ceară pace. PÂRVAN, G. 113 .Pe temeiul arhivei proprii de scrisori, zapise..., excerpte din cărţi, cronici şi periodice vechi, concepea mai întâi o istorie a literaturii române. STREINU, P. C. III, 111, cf. DL, DM, DN2. La un excerpt care nu depăşeşte 1000 de cuvinte... nu se poate calcula concentrarea fiecărei părţi de vorbire separat. L. ROM. 1960, nr. 4, 59. Cărţile unde se vorbeşte despre luptele purtate cu dacii de către Domiţian şi Traian... nu s-au păstrat în forma lor originală, ci numai în nişte excerpte bizantine târzii. H. DAICOVICIU, D. 213, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, L. ROM. 1986, 468, D. ENC., DEX2, NDN. 2. Lucrare care conţine pasaje, termeni extraşi din anumite lucrări sau din anumiţi autori. Cf. DEX, DN3, DEX2, N®N. - PL: excerpte. - Şi: (învechit) escérpt s. n. - Din lat. excerptum. EXCERPT vb. I. T r a n z. A extrage dintr-o lucrare (termeni, pasaje etc.); a scoate (ceva) prin alegere. Cf. LM. Cronicari bizantini ale căror opere fuseseră intercalate în alte cronici sau excerpate în cunoscuta Enciclopedie a lui Constantin Porfirogenit. BUL. COM. IST. I, 17. Magnus Aurelius Cassiodorus, ale cărui douăsprezece volume le consultase şi le excerptase Jordanes. CĂLINESCU, O. XII, 495, cf. DN2. în materialul excerptat din limba română scrisă în perioada 1780 - 1860 e firesc să se reflecte tendinţele dialectului popular ce stă la baza fiecărui dialect literar întrebuinţat. SCL 1970, 13. Sunt excerptate şi numeroase texte aromâne şi istroromâne. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 25, 12/2, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, GRIGURCU, C. R. 81, D. ENC., DEX2, NDN. - Prez. ind.: excerptez. - Şi: (învechit) excerpâ vb. I, escérpe (lm) vb. III. - Din lat. excerpere. EXCERPT ARE s. f. Acţiunea de a excerpta şi rezultatul ei. Observaţiile noastre se întemeiază pe excerptarea... a 15000 de cuvinte. L. ROM. 1960, 58. Studiul direct al manuscriselor a fost prilej de excerptare a unor nebănuit de mari frumuseţi. STREINU, P. C. III, 268, cf. DEX, DEX2, NDN 563. - PL: excerptări. - V. excerpta. EXCERPTAT, -Ă adj. 1. Care a fost extras dintr-o lucrare. Cel mai practic mijloc e întrebuinţarea fişelor pentru fiecare cuvânt excerpat,fie nume propriu, fie comun. BUL. COM. IST. I, 84. 2. Din care (sau din opera căruia) a fost extras un termen, un pasaj etc. Analiza statistică a stilului scriitorilor excerptaţi este dificilă. L. ROM. 1960, nr. 4, 63. - PL: excerptaţi, -te. - Şi: excerpât, -ă adj. - V. excerpta. EXCÈS s. n. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Ceea ce depăşeşte măsura sau limita obişnuită; exagerare (2). Inima omenească poate liga excesul tândreţii la excesul grozevirii. CALENDARIU (1794), 26/24, cf. 37/6, NEGULICI, FROLLO, V. 200, CANELLA, V. 375. El nu cădea întotdeauna într-aşa exces de conştiinţă. ODOBESCU, S. I, 291. Comisia, dintr-un exces de zel, a căzut într-un exces de putere, substituindu-se puterii 1699 EXCES - 197 - EXCES judecătoreşti. EMINESCU, O. XI, 42. Ar fi o prostie din partea ta să faci exces de zel. CARAGIALE, O. I, 285. Viaţa lui Eminescu, adânc zdruncinată de un lung exces de muncă şi de suferinţi, se scurge ca o agonie grea. VLAHUTĂ, O. A. II, 365. Cunosc toate excesele... la care poate să dea loc o exagerată căutare a strălucirii stilistice. AL. PHILIPPIDE, S. III, 37, cf. CADE. Jandarmii bat şi torturează zeci de oameni de toate vârstele, dintr-un simplu exces de zel. REBREANU, I. 356. Am rămas surprins de acest exces de precauţii. CAMIL PETRESCU, P. 108. Uneori, excesul de viaţă oboseşte. TEODOREANU, M. II, 407, cf SCRIBAN, D. Amintind îndeaproape unele din excesele stilistice ale lui Macedonski. VIANU, A. P. 339. Acest exces de ardoare... se potoleşte. OPRESCU, I. A. IV, 119. Hangerliu schiţă un salut amical lui Tudorel, însă fără exces de emoţie. CĂLINESCU, B. I. 550. Spirit voluntar, se vindecă de un exces de vitalitate interioară prin adaptarea la platitudinea vieţii moderne. CONSTANTINESCU, S. II, 502, cf. DL, DM, DN2. Când elevii şcolii... se abat de la îndrumarea spre natural... plătind tribut exagerării, excesului, ei sunt aspru criticaţi. IST. T. I, 156, cf. SCL 1973, 572, M. D. ENC., DEX, DN3. Emisiunea mi s-a părut ratată, din exces de diplomaţie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 18/3, Cf. D. ENC., DEX2, NDN. 0 L o c. a d v. Cu exces = exagerat (1). Calificativele în versuri..., întrebuinţate cu exces, devin cele mai urâcioase umpluturi. MACEDONSKI, O. IV, 39. Am asigurat-o... că nu ţin la nimeni atât de mult ca la dânsa, subestimând cu exces... importanţa lui pentru mine. IBRĂILEANU, A. 85. Fondului instabil cu exces i s-a adăugat apoi o formă dialogică. LOVINESCU, M. 94. Cea mai mare eroare pe care o face omul nou este de a veni îmbrăcat cu exces la evenimente cerând simplitate. CĂLINESCU, B. I. 534. A utiliza cu exces sau moderaţie lexicul regional este mai curând un impediment. CONSTANTINESCU, S. VI, 113. Fără exces = moderat (11). Gaittany ducea viaţă ponderată..., mâncând bine, fără exces. CĂLINESCU, B. I. 86, cf. id. S. 95. (Până) la exces = depăşind orice limită, excesiv (1). El era darnic până la exces. CALENDAR (1860), 94/29. Iubindpân' la excese simţirile extreme, Plăcerile sălbatici îl atrăgeau. MACEDONSKI, O. I, 261. Mândră până la exces cu ceilalţi..., îşi trecea viaţa chibzuind, iar nu trăind. D. ZAMFIRESCU, î. 9. Sub pumnul lui Tamerlan sau Akbar, s-au încovoiat sutele de milioane de la Amur până la Dunăre..., într-o împărăţie absolută şi centralizată la exces. SADOVEANU, O. XIX, 259. Direcţia estetică a lui Maiorescu va fi practicată până la exces... de Mihail Dragomirescu. STREINU, P. C. HI, 236. Desconsideraţi de o presă imorală şi hâdă la exces. ARGHEZI, P. T. 72. Căutător, până la exces, de cuvinte rare preţuite pentru bizara lor expresivitate..., ascunde, în toate acestea, un fond afectiv. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 10/4. 2. (Mai ales la pl.) Acţiune sau faptă care depăşeşte măsura obişnuită sau permisă; abuz; p. e x t. lipsă de cumpătare, de măsură. Oameni cari... era gata la toate exţesurile (lucruri peste măsură) spre a-şi împlini poftele lor. CR (1831), 27 Vl5. Deacă aşa feliu de oameni beau sau mănâncă mult sau alte exţesuri fac..., au aceste de a păzi. DIETET. 108/10. Mai mulţi dintre dânşi câştigă şi bani, dar îi prădează mai bucuros la jocuri de cărţi şi la feliurimi de exţesuri desfrânate. FL (1838), 31V6. Să-l întrebe... dacă au făcut eccese (catahrise) şi din care împregiurări i-au venit boala. CORNEA, E. 1,188/3. Mor de asfisie, de esces sau lipsă, de învenirare cu voie şi fără voie. MAN. SĂNĂT. 21/14. Abuzul ce se face cu singurătatea ne mărturiseşte folosul ei, fiindcă escesurile urmate au toate de caracter tirania unei singure gândiri. CALENDAR (1855), 30/2. Era inconstant şi neregulat,... fără cumpăt şi educaţiune, abătându-se şi despre una şi despre alta în diverse eccesuri. ARISTIA, PLUT. 291/6. Escesele comise se pot lesne îndrepta când guvernul ar voi să fie drept. I. IONESCU, M. 149, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., COSTINESCU, LM. Palid, delicat, era, cu toate astea, capul tuturor esceselor de student. EMINESCU, O. VII, 188, cf. ENC. ROM., DDRF, BARCIANU. Să se ferească de escesuri în băuturi. SBIERA, F. s. 322, cf. ALEXI, W. Evitaţi toate excesele. ŞĂINEANU, D. u., cf. CADE, CAMIL PETRESCU, T. I, 414. Toate excesele şi nebuniile se plătesc. C. PETRESCU, C. v. 32. Femei istovite de privaţiuni..., de boli, de muncă, de excese sexuale. BRĂESCU, A. 228. Acest oraş monstruos... era o cavernă a exceselor vieţii fizice. SADOVEANU, O. XIX, 400. Cine nu face excese, e sănătos. SCRIBAN, D. Impresia excesului ne urmăreşte mai cu dinadinsul. VIANU, A. P. 372. Ciocârlan..., cu liniile feţei alterate din pricina zbuciumului şi a exceselor fizice, fu introdus în biroul lui Tilibiliu. CĂLINESCU, S. 422. Cu excesele şi cu destrăbălările la care se deda, nu mai putea s-o ducă mult. STANCU, R. A. I, 165, cf. DL, DM, DN2. Excesele alimentare nu sunt mai puţin periculoase decât alimentaţia insuficientă. ABC SĂN. 25, cf. M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN. 0 Exces de putere = infracţiune care constă în fapta funcţionarului unui organ de stat de a efectua acte care intră în atribuţiile altui organ de stat sau de a împiedica, zădărnici ori îngreuia exercitarea acelor atribuţii. Partizile... au înlăturat până şi controlul şefului statului care... se bucură de toate acele prerogative constituţionale care-l pun în poziţiune de-a controla escesele de putere ale miniştrilor săi. EMINESCU, O. XI, 26, cf. CADE, SCRIBAN, D., der. ♦ (La pl.) Acte de violenţă comise asupra uneia sau mai multor persoane. Nemaiavând nici un prepus de ceva blăstămăţii şi exţesuri,... într-alt loc mai departe ar vrea să-şi caute lucru. ST 13/11. Auzit-ai... despre exţesurile ce au făcut cazacii dumitale? PIRAMIDA, 13/17. Albanezii în Ianina şi în alte locuri, atât musulmanilor, cât şi raelilor fac cele mai înfricoşate eccesuri. CR (1830), 156717. Norodul a făcut cele mai urâte exţesuri... împotriva caselor acelora care n-au fost iluminate în seara în care... s-a făcut iluminaţie întru semn de bucurie, ib. (1831), 119743. Oarecare escesuri ce făcură ostaşii... ridicară plângeri din partea locuitorilor. BĂLCESCU, M. V. 403. Precum în toate revoluţiile, asemine şi în aceasta s-au făcut mai multe eccesuri. NEGRUZZI, S. 1,217, cf. COSTINESCU. Căsătoriţii pot, fiecare în parte, cere desfacerea căsătoriei pentru escese, cruzimi sau insulte grave. HAMANGIU, C. C. 59, cf. ENC. ROM., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Spaima lor era, în parte, motivată de excesele comise de trupele lui Tudor. OŢETEA, T. V. 173, cf. DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. 3. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Ceea ce depăşeşte o cantitate dată, un procent fixat etc.; prisos (1), surplus, excedent (2). Din excesul răului iese binele. BĂLCESCU, M. V. 4. Un ecces (prisos) de frig şi de căldură le este vătămător. BARASCH, B. 3/24, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Licinius Stolo a fost unul din cei dintâi condamnaţi pentru excesul acelui maximum de 500 jugere. MAIORESCU, CR. III, 135. Suma terminilor unei progresiuni geometrice... este egală cu termenul întâi împărţit prin escesul unităţei asupra raţiunei. CULIANU, A. 176, cf. DDRF, ENC. ROM., ALEXI, W. Excesul de bumbac din ladă se consumă. IONESCU-MUSCEL, FIL. 79. îl copleşea cu exces de jucării. CĂLINESCU, S. 416. Excesul de apă umple parţial sau total porii capilari ai solului. CHIRIŢĂ, P. 227, cf. LTR2, DL, DN2. Se adaugă la soluţie un exces de acid azotic. CHIM. AN. CĂLIT. 363. Respingând... excesul de traduceri, cei mai mulţi dintre scriitorii vremii citesc, traduc şi adaptează romane. N. MANOLESCU, A. N. I, 68, cf. DN3, D. ENC., NDN. OLoc. adj. şi adv. în exces = excesiv (3). Constituţia diferitelor argile este variată, după cantitatea de silice precipitată în exces, ca impuritate. CHIRIŢĂ, P. 81. Toată apa să fie folosită de rădăcinile plantelor, fără apă în exces. AGROTEHNICA, II, 1 005. O soluţie saturată de sulfat de cadmiu, în care se găsesc şi cristale în exces. CIŞMAN, FIZ. II, 302. Cafeaua... produce tulburări dacă este consumată în exces. ABC SĂN. 25. Uneori vorbeşte în exces, românia LITERARĂ, 1992, nr. 4, 18/2, cf. D. ENC. - Pl.: excese şi (învechit) excesuri, (învechit, rar) eccesuri, exţesuri. - Şi: (învechit) escés, (învechit, rar) extés, eccés s. n. - Din lat. excessus, fr. excès. - Ecces < it. eccesso. 1699 EXCESIV, -Ă -198- EXCITA EXCESÎV, -Ă adj., adv. I. Adj. 1. Care este în exces (1); exagerat (2). Cf. LM. Această atracţiune va fi neapreciabilă pentru noi din cauza micimii excesive a corpurilor ce se atrag. CONTA, O. F. 160. Aceasta este o rigiditate excesivă. MACEDONSKI, O. IV, 33. Această excesivă preocupare de sine e eminamente egoistă. GHEREA, ST. CR. II, 298. A înconjurat-o cu politeţi excesive şi naive. IBRĂILEANU, A. 73. Eşti de o modestie excesivă. AL. PHILIPPIDE, S. II, 84. Trecând fără tranziţie de la o indignare excesivă la un calm patologic, îmi spuse: - Vei rămâne singur la şcoală. BRĂESCU, A. 196, cf. SCRIBAN, D. Severitatea excesivă şi nejustificată a celor ce compuneau comisia de admitere a provocat... chiar o reacţie din partea împăratului. OPRESCU, I. A. IV, 143. Vorbea cu un accent moldovenesc excesiv. CĂLINESCU, E. O. II, 9. Formele excesive pe care regimul feudal le-a îmbrăcat aci. BLAGA, G. 62. Liberalismul manchesterian, sub forma sa excesivă, duce la anarhism. RALEA, S. T. Iii, 283. Zâmbi, uimit... de sensibilitatea excesivă a actorului. CAMIL PETRESCU, N. 8. îşi îndoaie mâna cu graţie excesivă. H. LOVINESCU, T. 95, cf. DL. Se purta cu mine cu atenţie aproape excesivă. PREDA, R. 43, cf. DM. Consumul excesiv de cafeină ca stimulent poate avea ca rezultat scăderea activităţii nervoase superioare. ABC SĂN. 77, cf. L. ROM. 1964, 259, DN2. Ne derutează adesea extravaganţa naratorului şi estetismul excesiv. N. MANOLESCU, A. N. I, 269. Vi s-au dat condamnări excesive. STEINHARDT, J. 273, cf. DEX2. 0 (Adverbial) E înfăţişată o clădire în stil excesiv modern. CAMIL PETRESCU, T. III, 155. Bău cafea... excesiv, fumă exagerat. TEODOREANU, L. 323. Controlul de sine... îl abate de la ceea ce poate fi judecat excesiv în manifestarea sentimentelor. VIANU, A. P. 53. Noi înşine nu citeam excesiv. CĂLINESCU, B. I. 283. 2. Care este în exces (2); abuziv. Scaunul Romei îşi arogase... câteva drepturi foarte escesive în sfera bisericească. BARIŢIU, P. A. I, 397. Alţi domnitori fanarioţi au regulat zilele de clacă, ajunse la un număr excesiv. SADOVEANU, O. XIX, 451. O fiscalitate excesivă a ruinat pe orăşeni şi pe ţăranii liberi. panaitescu, C. R. 66. ♦(Despre oameni) Care este lipsit de cumpătare, de moderaţie. Oamenii povestirilor lui au o fire agitată de pasiuni violente, sunt excesivi şi impulsivi. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 95. Era pasionată, excesivă, inutil zbuciumată. CAMIL PETRESCU, P. 74. 3. Care este în exces (3); excedentar. In luna lui avgust urma la Constantinopole, pentru căldurele eccesive, de multe ori epidemii. CALENDAR (1853), XXXVl/26. Toată Germania a fost... acoperită de dese păduri imense fără agricultură: aceasta a produs escesiva stare de frig în Germania d~atunci. BARASCH, I. 71/9. O căldură escesivă este contrarie stejarului. ISIS (1859), 109Vl 2. Judecătorul poate să respingă cererea, când suma pusă la joc sau la prinsoare ar fi excesivă. HAMANGIU, C. C. 411. Transpiraţia excesivă conduce la un consum neeconomic al apei. CHIRIŢĂ, P. 274. 0 (Adverbial) Sol prea superficial, excesiv nisipos sau argilos. CHIRIŢĂ, P. 872. Se procedează la primirea mai judicioasă a societarilor, spre a nu se încărca excesiv bugetul teatrelor. IST. T. II, 55. 0 Climă excesivă sau, învechit, climat excesiv = climă cu variaţii mari de temperatură de la un anotimp la altul. Se zice că un loc are un climat escesif când verile sânt acolo prea calde şi iernile prea reci. MARIN, F. 482/8. Climate escesive, în Care această diferenţă este mai mare. PONI, F. 177. Clima temperată ajunge să fie, în unele locuri, o climă excesivă. MEHEDINŢI, G. F. 103. Clima excesivă, simţul aromatelor... aduc o atmosferă violentă. CĂLINESCU, I. 246, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DN3, D. ENC., NDN. II. Adv. (ca determinant al unui adjectiv căruia îi dă valoare de superlativ) Din cale-afară de..., prea, extrem de. Una din suferinţele cele mai mari ale poporului român... a fost... vacanţa escesiv de lungă la scaunul episcopiei, după moartea lui Gherasim Adamovici. BARIŢIU, P. A. I, 555. Fiecare nerv este alcătuit dintr-o infinitate de fibre, excesiv de fine şi de subtile. CONTA, O. C. 37. Un bărbat excesiv de scrupulos. CARAGIALE, O. II, 154, cf. IORDAN, G. 120. Deşi sunt o fire excesiv de şovăitoare, de data aceasta am conştiinţa pe deplin împăcată. REBREANU, P. S. 17. Timpul... a fost excesiv de secetos. ARH. OLT. V, 353. E mirată... că filozofia se ocupă de lucruri cari lor le par excesiv de simple. CAMIL PETRESCU, U. N. 79. Regia aceasta autonomă se dovedise excesiv de harnică. SADOVEANU, O. XIX, 451. A plouat excesiv de mult. SCRIBAN, D. Sprâncene excesiv de stufoase. CĂLINESCU, B. I. 35, cf. 8. Solurile prea permeabile sunt excesiv de receptive pentru apă. CHIRIŢĂ, P. 271, Cf. M. D. ENC., DN3, D. ENC., DEX2, NDN. - PI.: excesivi, -e. - Şi: (învechit) escesiv, -ă, (învechit, rar) escesif, -ă, eccesiv, -ă adj. - Din fr. excessif. - Eccesiv < it. eccessivo. EXCESIVITÂTE s. f. (Neobişnuit) Faptul de a fi excesiv (1). Cum nu există nici mişcare, nici chiar substanţă care să poată fuziona în realitate cu o altă mişcare, ... excesivitatea constrângerii dă naştere unei tendinţe de asimilare între dinamie şi dinamie. MACEDONSKI, O. IV, 154. - PI .: excesivităţi. - Din fr. excessivete. EXCHÎDE vb. III v. exclude. EXCHIZ, -A adj. (Franţuzism învechit, rar) încântător; distins. Vechiul tip al damelor române, care ştiau, cu graţia cea mai eschiză, să împace virtuţile casnice cu virtuţile patriotice. BOLINTINEANU, O. 278. - PI.: exchizi, -e. - Şi: (învechit) eschiz, -ă adj. - Din fr. exquis. EXCHIZÎT, -Ă adj. (învechit) Ales, deosebit; excelent (1). Cf. LM. Vă trimit un pachet cu exquisite dulceţuri literare. CARAGIALE, O. VII, 160, cf. BARCIANU, ALEXI, W. - Scris şi: (după lat.) exquisit. caragiale, o. vii, 160. -PL: exchiziţi, -te. - Şi: (învechit) eschisit, -ă (barcianu, alexi, w.), escuisit, -ă (barcianu, alexi, w.) adj. - Din lat. exquisitus, -a, -um. EXCINDÂRE s. f. (învechit, rar) Separare (1); eliminare (2). Cf. ALEXI, w. - PL: excindări. - Şi: (învechit) escindâre s. f. alexi, w. - V. excinde. EXCÎNDE vb. III. T r a n z. (învechit, rar) A separa (2); a elimina (2). Cf. alexi, w. - Prez. ind.: excind. - Şi: (învechit) escinde vb. III. ALEXI, w. - Din lat. excindere. EXCIPIENT s. n. (Farm.) Substanţă sau amestec de substanţe inactive sau foarte puţin active faţă de organism, în care se încorporează diferite medicamente. Cf. BIANU, D. S., LTR2. în compoziţia supozitoarelor intră substanţe medicamentoase active şi un excipient. ABC SĂN. 348, cf. DN2, DEX, DN3, NDN. - PL: excipiente. - Din fr. excipient. EXCITA vb. I. T r a n z. I. 1. A determina (prin mijloace fizice, chimice sau biologice) intrarea în acţiune a unei celule, a unui ţesut sau a unui organ. Apa de mare... ecsitează pielea şi sistema ghinduroasă. FĂTU, D. 181/22. Aceste molecule (părticele) escită organul... prin atingerea cea mai uşoară. BARASCH, I. N. 241/23, cf. id. B. 11, PONTBRIANT, D. Organele cerebrale pot să fie excitate de diversele cauze determinante şi astfel să fie puse într-o stare activă. CONTA, O. F. 88. [Creierii] în timpul somnului, nefiind escitaţi din afară, nici dinlăuntru, nu se consumă celular. 1708 EXCITA - 199- EXCITANT, -Ă EMINESCU, O. XI, 47. Remedii care excitează fie organismul întreg, fie numai nervii, inima. ENC. ROM. 362, cf. BARCIANU, ALEXI, W. ŞĂINEANU, D. U. Cafeaua l-a excitat prea mult. CADE. Ceaiul excită nervii. SCRIBAN, D., cf. DL, DM. Aerul excită terminaţiile nervoase ale mucoasei olfactive. ABC SĂN. 311, cf. DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. 0Ref 1. pas. Când se excită sciaticul popliteu intern, nu se observă contracţia gemenului intern. PARHON, O. AI, 113. Se excită, într-o ordine strict determinată, când muşchii inspiratori, când cei expiratori. DM. 0 (Prin lărgirea sensului) însuşirea ce o au unele corpuri de a emite lumină, după încetarea razelor ce le-au excitat. ENC. TEHN. 94. 2. A provoca, a stârni, a aţâţa un sentiment, o senzaţie etc. V. mări (V). Cf. PONTBRIANT, D. Privirea acestor scene grandioase escită în inima privitorului nişte simţiri înalte. BARASCH, I. F. 14/22. Acel imn... au ecscitat un mare entuziasm în publicul român. DÂMBOVIŢA (1859), 132Vl4. Pictura, sculptura şi arhitectura escită admirarea. FILIMON, O. II, 160, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., FROLLO, V. 200, COSTINESCU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. La aceste vorbe izbucni un râs general, excitat de Caterina. BOLINTINEANU. O. 443. Toate la un loc Pot în tine visarea şi cântul să-l escite. EMINESCU, O. IV, 173. Orice-obrăznicie, rugă, ea îi trece cu vedere, Ca-n sultanul vechi să-escite gelozie şi durere, id. ib. 227, cf. DDRF. Putem şi trebuie să le excităm... curiozitatea, pofta de a cunoaşte. ARHIVA, X, 229, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Obiectul li se propune, le excită imaginaţia, se zbate în percepţii senzoriale străine. STREINU, P. C. III, 343. A excita milă. SCRIBAN, D. Punea o tărăgăneală naivă în naraţie, ce excita curiozitatea în mod extraordinar. CĂLINESCU, S. 201. De ani de zile... mi-a excitat curiozitatea cu dumneata. VINEA, L. II, 253, cf. DL, DM, DN2. Autorii vremii excită interesul şi curiozitatea spectatorului, dacă nu prin profunzime dramatică, cel puţin printr-o mare varietate de situaţii, adesea neprevăzute. IST. T. II, 127, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 0 (Absol.) Societatea, sub un alt aspect al ei, excită şi încurajează. RALEA, S. T. III, 110. 0 R e f 1. Am băgat... de seamă că mă excit singur, că simt plăcere să multiplic nenorocirile posibile din viitor. IBRĂILEANU, A. 181. ♦ A stârni o dorinţă sexuală. Cf. ALEXI, W. Ce să-ţi spun, chestia vedeam că-l excită... mă întreba când îi venea mai bine... Te iubeşte? CAMIL PETRESCU, P. 160. Am eu ceva care turbură bărbaţii, care excită? CĂLINESCU, S. 83, cf. id. B. I. 175. Toate acestea... se petrec numai în câteva capete viermănoase de babalâci excitaţi de lecturi obscene. VINEA, L. 1,211. 3. A îndemna, a încuraja, a îmbărbăta. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. A găsi cea mai bună formă de guvern, a îndupleca pe alţii să creadă că este cea mai bună şi, înduplecându-i, a-i escita s-o ceară, iată ordinea de idei în spiritul acelora cari priimesc această vedere a filozofiei practice. EMINESCU, O. XIV, 910. O sforţare, excitat de îndemnul unanim al amatorilorl CARAGIALE, O. I, 30, cf. BARCIANU, ALEXI, W. A excita la muncă. ŞĂINEANU, D. U., cf. CADE. A excita soldaţii la luptă. SCRIBAN, D. Sunt cărţi care excită la viaţă. CĂLINESCU, B. I. 272. 4. (Folosit şi absol.) A enerva, a irita. Numele primului-ministru englez are darul de-a escita puţin nervii tuturor acelora cari se ocupă cu politica la Viena. EMINESCU, O. XI, 287, cf. BARCIANU, ALEXI, CADE. La noi, în ţară, distincţiunea mea supără şi excită; natural, invidia. ARGHEZI, P. T. 97. Aglae păru foarte excitată de acest nevinovat dialog. CĂLINESCU, E. O. I, 29. Asta te-ntreb şi eu - zise calm Stănică, dar cu vădită intenţie de a excita. id. ib. 217, cf DL, DN2, DN3, NDN. II. A produce un câmp magnetic într-un aparat electric; a produce un surplus de energie. Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, DEX2, NDN. ORefl. Nu se poate escita într-un corp electricitate negativă fără ca la celalt capăt să se escite în acelaşi timp una pozitivă corespunzătoare. EMINESCU, O. XIII, 153. Fiecare din aceste bucăţi de fier devine fireşte şi el un magnet, care exercită... o reacţie astfel încât la capetele corespunzătoare se escită şi se fixează magnetismul corespunzător, id. ib. XV, 1 203. - Scris şi: (învechit) ecscita. - Prez. ind.: excit şi (învechit, rar) excitez. - Şi: (învechit) escita, (învechit, rar) exitâ (scris şi ecsita) vb I. - Din lat. excitare, fr. exciter. EXCIT ABIL, -Ă adj. 1. (Despre celule, ţesuturi, organe etc., p. ext. despre oameni) Care poate fi (uşor) excitat (I 4); iritabil, irascibil. Cf. pontbriant, d., lm, barcianu, alexi, w., ŞĂINEANU, D. U. Temperament excitabil CADE, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2. [Dispepsia] este mai frecventă la persoanele uşor excitabile, obosite. ABC SĂN. 133, cf. DEX, DN3, DEX2, NDN. 2. Care poate fi (uşor) excitat (I 2). Cf. FROLLO, v. 200. Dacă popoarele mici n-ar fi atât de lesne escitabile prin obiecte neînsemnate, daca nu li s-ar distrage atenţia de la munca serioasă prin trezirea de mici apetituri politice, relaţiile vechi s-ar restabili de la sine. EMINESCU, O. XI, 261. - PL: excitabili, -e. - Şi: (învechit) escitâbil, -ă adj. - Din lat. excitabilis, -e, fi*, excitable. EXCITABILITATE s. f. Capacitate a substanţei vii de a reacţiona în mod specific la stimuli. Cf. SCRIBAN, d. Tremurătura nărilor şi a buzelor subţiri trăda o excitabilitate infinitesimală de lac turburat concentric de rare picături de ploaie. CĂLINESCU, C. N. 170. Reflexele condiţionale... scad cu vârsta şi..., paralel cu excitabilitatea centrilor nervoşi, se observă şi o scădere a inhibiţiei lor. PARHON, B. 70, Cf. id. O. A. I, 113, DL, DM, DER, URSU, T. Ş. 201. Droguri care scad excitabilitatea^sistemului nervos. ABC SĂN. 35, cf. 143, DN2, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. - PL: excitabilităţi. - Excitabil + suf. -itate. Cf. fr. e x c i t a b i 1 i t e. EXCITANT, -Ă adj. 1. Care excită (I 1); excitator (I 1), (rar) excitativ (1). La câinii bătrâni... scade şi capacitatea de a răspunde la diferiţi agenţi excitanţi. PARHON, B. 70, cf. DM, DN2, M. D. ENC. ♦ (Şi substantivat n. şi, rar, m.) (Substanţă) care stimulează capacitatea funcţională a organismului. Adesea se hrănea numai cu narcotice şi excitante: abuz de tutun şi de cafea. MAIORESCU, CR. II, 300, cf. ENC. ROM., BARCIANU. Excitantele se întrebuinţează în cazuri grave şi de urgenţă. BIANU, D. S. Circulaţia metodelor agricole ori migraţia industriei băuturilor excitante sunt... deveniri istorice. PÂRVAN, I. F. 90. Cafeaua e un excitant. ŞĂINEANU, D. U., cf. MINERVA, CADE. Excesele de excitante... îl aduseseră în aşa hal de şubrezenie. VOICULESCU, P. II, 189, cf. ENC. AGR. Ceaiu şi cafeaua-s excitante. SCRIBAN, D. Toxicele excitante sau calmante joacă un rol important. RALEA, O. 65, cf. LTR2. Medicament excitant. DL. Fierul fiind excitantul cel mai puternic al măduvei osoase, se întrebuinţează cu rezultate bune în anemii. BELEA, P. A. 279, cf. DER. Medicament de origine vegetală sau sintetică..., are o acţiune excitantă asupra proceselor nervoase. ABC SĂN. 28, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 2. Care excită (I 2), care stimulează un sentiment, o senzaţie etc.; care aţâţă. Cf. frollo, v. 200, barcianu, alexi, w., scriban, d. Am venit la ea... dintr-un soi de curiozitate provocată de faptul excitant că seamănă cu nudurile pline..., pe care un coleg... mi le arăta la expoziţiile de scandal CAMIL PETRESCU, P. 101. Fluierul fermecat... sau alt instrument muzical prin care se obţine un efect, îndeobşte adormitor sau excitant asupra altora, e foarte comun în basme. CĂLINESCU, B. 181, cf. DM, DN2. Elegantele toalete şi mişcările excitante din talie îi vor atrage pe investitorii străini. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 1, 2/4. ♦ (Substantivat m. şi, rar, n.) Factor extern care provoacă o stare de tulburare, de agitaţie, de enervare etc. O fatalitate organică provoacă depresiuni încontinui, fără determinante şi excitante exterioare, numai dintr-o adâncă turburare internă. 1711 EXCITARE -200- EXCITAŢIE CONV. LIT. LXVII, 21. Greşala de înţelegere provoacă asociaţii nebănuite, prilej de invenţie personală, fiind şi lucrând de aceea ca un excitant mental. STREINU, P. C. III, 297. Acestea au căpătat fie o semnificaţie de utilitarism social sau naţional, fie un sens de consolare şi înviorare psihică, un excitant stenic. RALEA, S. T. III, 36. Multe edificii... sunt pline de amintiri şi excitante pentru imaginaţie, prin parfumul romanelor de dragoste... pe care-l răspândesc şi acum. V. ROM. aprilie 1954, 68. Duelul telefonic cu Gună era şi pentru el un excitant, un derivativ la monotoniile singurătăţii. VINEA, L. I, 421, cf. DL, DM, DER. Modificare funcţională sau structurală a unui organ sau organism corespunzător intensităţii, duratei, frecvenţei excitanţilor (modificărilor) din mediu. ABC SĂN. 15, cf. DN2, DN3, NDN. - PL: excitanţi, -te. - Şi: (învechit) escitânt, -ă adj. FROLLO, V. 200, BARCIANU, ALEXI, W. - Din fr. excitant. EXCITARE s. f. Acţiunea de a excita şi rezultatul ei. I.1. Provocarea activităţii unor celule, ţesuturi sau organe, sub influenţa unor factori fizici, chimici sau biologici; excitaţie (1). Cf. e x c i t a (11). Cf. PONTBRIANT, D. Acestea atârnă de excitarea şi emoţiunea nervilor, de oboseala lor. CONTA, o. F. 114, cf. DDRF, CADE, SCRIBAN, D. 481, DL, DM. Senzaţia de durere... apare ca rezultat al excitării puternice a corpului sau a unor organe interne. ABC SĂN. 28, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN 564. 2. Provocare a unui sentiment, a unei senzaţii etc. Cf. excita (I 2). Cf. FROLLO, V. 200. Acestea sânt imagini produse prin escitare internă şi aruncate în afară. EMINESCU, O. XI, 47, cf. ALEXI, W., CADE. A început să se dea unui calcul vulgar de excitare metodică. CAMIL PETRESCU, p. 81, cf. SCRIBAN, D. 0 (Prin lărgirea sensului) Priceperea neştiinţei mele..., în loc de-a pune capăt cercetărilor mele va fi, din contra, şi mai mult cauza pentru escitarea lor. EMINESCU, O. XIV, 429. 3. Enervare, iritare. Cf. e x c i t a (14). Cf. alexi, w. Uite aici, întinse el cărţile cu degetele noduroase, tremurând de excitare. T. POPOVICI, S. 63. ♦ (Rar) Instigare. Excitare la revoltă. MAIORESCU, D. I, 40. II. 1. Aplicare a unei mărimi de comandă (tensiune electrică, curent electric etc.) la intrarea unui aparat sau a unui dispozitiv comandat. Cf. excita (II). Cf. ltr2, der, m. d. enc., DEX, DN3, DEX2, D. ENC., NDN 564. 2. (Fiz.) Proces prin care un atom, un nucleu, o moleculă trec din starea normală într-o stare energetică superioară. Energiile necesare pentru excitarea atomilor vor fi puţin diferite între ele. T. V. IONESCU, E. 481, Cf. D. ENC. - PL: excitări. - Şi: (învechit) escitare s. f. PONTBRIANT, D., ALEXI, W. - V. excita. EXCITAT, -A adj. 1. Care este supus unor stimuli externi. Cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., LM. Laba excitată se retrage cu repeziciune. CONTA, O. F. 145, cf. DL, DM, M. D. ENC. 358, DEX. 2. Care este cuprins de senzaţii, de sentimente; tulburat (3). Simţindu-mă excitat... se întoarce, atingându-mi cu bărbia obrazul. CAMIL PETRESCU, P. 71. 3. Enervat, iritat. Madam Ioanide, devenea excitat într-adevăr Ioanide, ascuţindu-şi tonul, nu sunt supărat şi nu ridic glasul. CĂLINESCU, B. I. 508, cf. id. E. 0.1,29,271. - Scris şi: (învechit) ecscitat. PROT. - POP., N. D. - PL: excitaţi, -te. - Şi: (învechit) escitât, -ă adj. PONTBRIANT, D., LM. - V. excita. EXCITATÎV, -Ă adj. (Astăzi rar) 1. Excitant (1). Cf. LM. Remediu excitativ. SCRIBAN, D. 2. Excitant (2), Cf. FROLLO, v. 200. - PL: excitativi, -e. - Şi: (învechit) escitativ, -ă adj. FROLLO, V. 200, LM. - Din fr. excitatif. EXCITATOR, -OARE adj., subst. I. 1. Adj. (Şi substantivat) Excitant (1). Sânt iritative... pentru membrana mucoasă, escitătoare cu putere pentru sistema vaselor. DESCR. APE 78/1, Cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., LM, ALEXI, W., ŞĂINEANU,'D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, D. ENC., DEX2, NDN. 2. Adj. (Rar) Care instigă, provoacă (1). Cf. alexi, w. ♦ (Substantivat) Instigator. Un excitator de revolte. SCRIBAN, D. 3. S. m. (Rar) Factor care provoacă, stimulează o senzaţie, un sentiment etc. Cf. FROLLO, v. 200. Mişcarea iniţială dată de idee serveşte numai ca un excitator al unor energii latente. PÂRVAN, I. F. 144. II. S. n. Aparat format din două braţe metalice, care serveşte la alimentare înfăşurării de excitaţie a altor maşini electrice. Prin mijlocirea escitatorului cu braţe metalice şi cu coade de sticlă... se stabilă totdodată comunicaţia între cele două armături. MARIN, F. 271/18, cf. 277/12. Pentru a descărca instantaneu un condensator, ne servim de un mic aparat numit escitator. PONI, F. 218, cf. ENC. ROM., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DER, M. D. ENC., DEX, D. ENC., DEX2, NDN. - Scris şi: (învechit) ecscitator. - PL: excitatori, -oare. -Şi: (învechit) escitator s. n, escitător, -oare, (învechit, rar) escitătoriu, -oare (pontbriant, d., lm) adj. - Din lat. excitator, -oris, fr. excitateur. EXCITATRÎCE s. f. (Franţuzism rar) Generator care furnizează curent de excitaţie (II). Un dinamo direct acuplat cu o excitatrice. ENC. TEHN. 1,119. - PL: excitatrici. - Din fr. excitatrice. EXCITAŢIE s. f. I. 1. (în opoziţie cu inhibiţie) Proces fiziologic care se manifestă prin activitatea funcţională a unei celule, a unui ţesut sau a unui organ, ca răspuns la un factor stimulativ; excitare (1). Acele cazuri de boale unde avem trebuinţă de o mare îmboldire şi de o vie ecsitaţie la nerve. FĂTU, D. 33/14. Halucinaţiunea... este produsă de o excitaţiune internă. CONTA, O. F. 475. Hipnoza broaştei cuprinde nu numai inhibiţiunea mişcărilor de răspuns la excitaţiunea exterioară directă. ARHIVA, II, 308, cf. ENC. ROM., MINERVA. [Atropină] în doze slabe produce excitaţii cerebrale; dar e şi un sedativ al sistemului nervos. ENC. AGR., I, 354, cf. SCRIBAN, D. Faţa ministrului căpătase o gălbejeală de icter, semn al excitaţiei ficatului. CĂLINESCU, B. I. 476. Importanţa excitaţiei în producerea leziunilor trofice a fost lămurită prin experienţele strălucite ale lui I. P. Pavlov. CONTEMP. 1954, nr. 404, 5/5, cf. DER. Se extrage conţinutul stomacului... după o excitaţie a secreţiei. ABC SĂN. 12, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, D. ENC., DEX2, NDN. 0 (Prin lărgirea sensului) Apă solidificată..., formată într-o formă particulară prin escitaţiunea unui ajutor organic (seminţe). BARASCH, B. 11. 2. Stare de emoţie, de agitaţie etc.; tulburare (2). Ist nou mediu în care copilul va afla ecscitaţia, reţinerea, preschimbarea... este societatea altor copii. CALENDAR (1862), 48/3, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., FROLLO, V. 200, LM, BARCIANU, ALEXI, W. Visul e de multe ori provocat de excitaţiile senzoriale care se exercită în timpul somnului. AL. PHILIPPIDE, S. II, 35, cf. SCRIBAN, D. Vinul... negru, dulce şi aromat... produse fugarului o plăcută excitaţie. CĂLINESCU, S. 317, cf. id. B. I. 136, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3. Inima bătea speriată în pieptul tânărului... Dar o astfel de stare de excitaţie... deriva din certitudine. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 20/4, cf. D. ENC., DEX2, NDN. 1717 EXCITAŢIUNE -201- EXCLAMATIV, -Ă II. Realizarea câmpului magnetic inductor necesar funcţionării unei maşini electrice. Montajele curente sunt: paralel şi compound, cu excitaţie proprie, separată sau mixtă. ORBONAŞ, MEC. 412. Slab flux magnetic permanent, care serveşte la excitaţia curentului. ENC. TEHN. I, 117, cf. LTR2, DER, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. - Scris şi: (învechit) ecscitaţie. — PL: excitaţii. - Şi: (învechit) excitaţiune, escitâţie (ALEXI, w.), escitaţiune (învechit, rar) exitâţie (scris şi ecsitaţie) s. f. - Din lat. excitatio, -onis, fr. excitation. EXCITAŢIUNE s. f. v. excitaţie. EXCITON s. m. (Fiz.) Particulă fictivă asociată unei stări de excitare (II 2), care se propagă prin masa unui corp cristalin. Cf. LTR2, M. D. ENC., DN3, D. ENC., NDN. - PL: excitoni. - Din germ. Exciton. EXCITRON s. n. (Fiz.) Tub redresor cu un singur anod, cu descărcare în vapori de mercur şi cu un electrod auxiliar de aprindere; ignitron. Cf. LTR2, M. D. ENC., DN3, D. ENC., DEX2, NDN. - PL: excitroane. - Din fr. excitron. EXCIZ vb. I. T r a n z. 1. A extirpa (2). Cf. DN2, DEX, DEX2, NDN. 0 R e f 1. p. a s. Trebuie să se excizeze chiar şi ţesuturile sănătoase, pentru a distruge complet focarul şi a evita recidiva. ENC. AGR. I, 472. ♦ A tăia. Circumcizie, operaţie prin care se excizează prepuţul. ABC SĂN. 96. 2. A scobi (în lemn sau într-un alt material). Cf. DN2, DEX, DEX2, NDN. - Prez. ind.: excizez. - Din fr. exciser. Cf. lat. e x c i d e r e. EXCIZÂRE s. f. Acţiunea de a e x c i z a şi rezultatul ei. 1. Extirpare (2). Cf. e x c i z a (I). Cf. NDN. 2. Scobire (2). Cf. e x c i z a (2). ♦ S p e c. Tehnică în artele decorative constând în evidenţierea unui element prin scobirea suprafeţei din jurul lui. Cf. D. ENC. - PL: excizări. - V. exciza. EXCIZÂT, -Ă adj. Spec. Ornamentat prin excizare (2). Cultura Boian... cu oale, cu ornamente excizate... se deosebeşte prin ceramica pictată. PANAITESCU, CR. 28. - PL: excizaţi, -te. - V. exciza. EXCIZĂ s. f. Impozit indirect perceput în Anglia asupra anumitor bunuri de consum. Cf. DN2, DN3, ndn. - PL: excize. - Din fr. excise, engl. excise. EXCÎZIE s. f. 1. Extirpare (a unei tumori, a unei porţiuni de ţesut etc.) cu ajutorul unui instrument chirurgical; excizare (1). Cf. ANTONESCU, D., LM, DER, DN2, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 2. (Tehn.) Tăiere, scoatere a unui fragment dintr-un material sau dintr-o piesă. Cf. LTR2, DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. - PL: excizii. - Şi: exciziune (LTR2, DN2), (învechit) esciziune (antonescu, d., lm) s. f. - Din lat. excisio, -onis, fr. excision. EXCIZIUNE s. f. v. excizie. EXCLAMA vb. I. T r a n z. A rosti cuvintele cu un ton ridicat (şi prelungit) ca urmare a unei stări afective puternice; a scoate o exlamaţie. Nu poţi tu esclama cu profetul? Unde arunc ochii mei, pe tine te găsesc, Doamne! BARASCH, M. II, 120/20. „O primavera, gioventu delV anno!” esclama Metastasio. NEGRUZZI, s. I, 97. El exclamă cu bucurie: „lată-mă, în sfârşit, ajuns la ţinta dorinţelor mele!” FILIMON, O. I, 126, cf. FROLLO, V. 208, COSTINESCU, LM. Fericit, unul din ei exclamă: frate, frate! EMINESCU, O. IV, 505. Ei! frumoase vremuri! exclamă unul. CARAGIALE, O. II, 42. Adela se mărită! esclamă domnişoara. I. NEGRUZZI, S. I, 27, cf. DDRF, BARCIANU. Tănase Scatiu cu mă-sa!... exclamă boier Dinu. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 14, cf ALEXI, W. Un ofiţer şi o maică! exclamă Adela. IBRĂILEANU, A. 151. Ar putea exclama, ca şi Faust:... eu zbuciumului mă consacru, plăcerii celei mai dureroase. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 32, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. După o clipă de consternare generală, Deliceanu exclamă în cidmea indignării: — Asta e provocare directă la rebeliune! REBREANU, R. II, 25, cf. SCRIBAN, D. A! sfântă retorică! exclamă Caragiale. VIANU, A. P. 125. Nefericitul! exclamă Ioanide. CĂLINESCU, B. I. 44, cf. DL. Ah! exclamă el, cu o voce sălbatică, uită-te unde calci! PREDA, R. 330, cf. DM, URSU, î. L. II, 267, DN2. Să poftească sus, exclam, du-te de-l cheamă numaidecât. STEINHARDT, J. 385, cf. SCL 1973, 572, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. Leonardo da Vinci... a exclamat cu atâta certitudine „La pittura e cosa mentale”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 12/2. Uriaşul s-a ridicat deodată... şi a exclamat cu vocea lui neplăcută: „Slavă Domnului!” CĂRTĂRESCU, N. 226. 0 (Absol.) Un om care este lucid tot timpul şi care exclamă pe neaşteptate, impresionează. A. HOLBAN, O. II, 15. - Prez. ind.: exclam. - Şi: (învechit) esclama vb. I. - Din lat. exclamare, fr. exclamer, it. esclamare. EXCLAMARE s. f. Faptul de a exclama; exclamaţie. Cf. STAMATI, D. 92. în convorbirea englezilor cuvântul afirmativ „o! ies!”... şi esclamarea „au!” gioc un rol foarte mare. ROM. LIT. 82/38. Asistenţii la libaţiuni fac esclamăre strigând. ARISTIA, PLUT. 23/9. Semnul mirării [...] stă mai vârtos: după orice eschiămare ori strigare. BĂLĂŞESCU, GR. 216/21. Astă esclamare mi se pare cu totul teatrală şi afectată. BARONZI, C. VII, 68/26, cf. COSTINESCU, 404, LM, ODOBESCU, S. I, 207. Rândunica... a fost întâmpinată de către români cu eschiamări de bucurie şi însufleţire. MARIAN, O. II, 81, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Se aud ţipete, exclamări disperate. SAHIA, S. A. 103. A început curând să mănânce, întovărăşindu-şi fiecare îmbucătură cu exclamări stridente. A. HOLBAN, O. II, 243, cf. SCRIBAN, D. 481. Toate aceste exclamări se unifică. VIANU, A. P. 331, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, D. ENC., DEX2, NDN. 0 (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Am urmărit cu toată disciplina rechizitoriul onoratului domn procuror, reprimându-mi exclamările de uimire. CĂLINESCU, B. I. 332. 0 Semnul exclamării = semn de punctuaţie (!) care se pune după o interjecţie, un vocativ, o propoziţie exclamativă sau imperativă, cu scopul de a marca intonaţia; semn de exclamaţie, semnul mirării. Semnul exclamării e impresionant când e întrebuintat rar. A. HOLBAN, O. II, 18, cf DL, DM, URSU, î. L. II, 267, DN2", M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN. 0 (In comparaţii) Degetul cel mare rămase singur neîndoit, ca un semn de exclamare. TEODOREANU, L. 185. - PL: exclamări. - Şi: (învechit) esclamare, eschiamâre s. f. - V. exclama. EXCLAMATIV, -A adj. Care exprimă o exclamaţie. Cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., FROLLO, V. 208, LM, ALEXI, W., CADE. Lipsa de mirare şi încântare exclamativă faţă de Luli, dădeau Gabrielei certitudinea că ei n-o văd niciodată. TEODOREANU, L. 28. Expresivitatea mare se datoreşte şi tonului exclamativ. IORDAN, STIL. 285. Această poziţie îşi află echivalentul lingvistic în mulţimea frazelor exclamative din operele lui. VIANU, 1729 EXCLAMAŢIE -202- EXCLUDE S. 82. Marele număr de fraze exclamative... împrumută scrierilor lui Bălcescu coloratura lor oratorică. L. ROM. 1953, nr. 1, 42. In limbajul afectiv, atributul genitival apare înaintea substantivului determinat în construcţii exclamative. SCL 1954, 106. Găsim, astfel..., o intonaţie exclamativă, descendentă. GRAUR, I. L. 57, cf. DL, SCL 1959, 595, DM, URSU, î. L. ii, 267, DN2. în perioada clasică, infinitivul exclamativ era întrebuinţat de Cicero. IST. L. ROM. I, 220, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 0 (Adverbial) Emoţia artistică se traduce, în primul moment, printr-o stare de reculegere tăcută, iar eliberarea se produce exclamativ. G. GRIGURCU, C. R.43. 0 Propoziţie (sau frază) exclamativă = propoziţie prin care se exprimă o stare afectivă. Propoziţia... esclamativă... esprimă o mişcare repede a sufletului în acela ce vorbeşte şi care face o esclamaţie. I. POP, L. 48/29, cf. CADE. Propoziţiile... exclamative... arată o stare sufletească afectivă. IORDAN, G. 219. Pasagiul se desfăşoară în stilul solilocului, al dezbaterii intime..., cu propoziţii exclamative, vianu, A. P. 196. Problema propoziţiilor exclamative este mai dificilă, din pricina elementului de constatare pe care îl cuprind. SCL 1955, 293, cf. DL, DM. în vorbirea indirectă... propoziţiile... exclamative... se transformă în propoziţii enunţiative. SCL 1959,595. In construirea propoziţiilor exclamative joacă un rol important schimbarea ordinii cuvintelor, care e dictată de afectivitate. GRAM. ROM.2 II, 33, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. După scopul comunicării, frazele se clasifică analog cu propoziţiile (enunţiative, interogative, imperative, exclamative). E. L. R. 207, cf. 223. 0 (Substantivat) Această cercetare împărţeşte... propoziţiile în patru: în expozitive..., imperative..., interogative... şi ecsclamative (de mirare). HELIADE, GR. ROM. 140/23, cf. id. GRAM. 28721, M. D. ENC., D. ENC., NDN. - Scris şi: (învechit) ecsclamativ. - PL: exclamativi, -e. - Şi: (învechit) esclamativ, -ă adj. - Din fr. exclamaţii. EXCLAMAŢIE s. f. Cuvânt, propoziţie sau frază rostite cu o anumită modulaţie a vocii, prin care se exprimă o stare afectivă puternică; exclamare. Aceste încheieri s-au alcătuit prin esclamaţii sau glasuri, încât nu-i de trebuinţă de vreo altă hotărâre sau întrebare. CR (1829), 238716. Gemetele, blestemele, pletoasele esclamaţii resuna acum în mijlocul oceanului. HELIADE, D. J. 107/19, cf. I. GOLESCU, C., VALIAN, V., NEGULICI. Nu se auzea[u] decât esclamaţii, nu se vedea[u] decât duceri şi înturnări. CODRESCU, c. I, 58/8, cf. stamati, D. Proferise... un sunet ce îl gâcisem că trebuie ca să fie o esclamaţie ca zeu ROM. LIT. 3/6 /38, cf. POLIZU. încântat de exclamaţiile amoroase de care este plină această cantilenă, se apropie de ferestrele casei. FILIMON, O. I, 115, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., BARONZI, I. L. I, 197/32, FROLLO, V. 208, COSTINESCU, LM, ODOBESCU, S. I, 206. Să nu zică cineva că esclamaţiunile noastre de intuziasm sânt numai vorbe sforăitoare. EMINESCU, O. XI, 93. Ia de pe masă batista impiegatului şi, până când acesta să scoată măcar o exclamaţie, se şterge cu ea la gură. CARAGIALE, O. II, 36, cf. DDRF, ENC. ROM., alexi, w. Din adâncul sufletului său izbucneau tot mai des în vremea din urmă exclamaţii. AL. PHILIPPIDE, S. II, 125, cf. SEVERIN, s. 115, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Toţi cei de faţă au urmărit povestirea cu semne de interes şi exclamaţii potrivite. CAMIL PETRESCU, T. i, 428. Ieşiră în fumoarul tixit şi hăuind de glasuri şi de exclamaţii. C. PETRESCU, C. V. 253. Din când în când se aud exclamaţii, râsete, voci. SEBASTIAN, T. 81, cf. TEODOREANU, M. II, 12. La exclamaţie se pare... că predomină accentul expirator asupra celui muzical. IORDAN, STIL. 74, cf. SCRIBAN, D. Hasdeu introduce exclamaţia melodramatică. VIANU, A. P. 141. Jucătorii emiteau numai scurte exclamaţii. CĂLINESCU, E. O. I, 25. în graiul ei de toate zilele se amesteca, plină de aluzii, şoapte, exclamaţii..., o magie de aspecte pitoreşti. BLAGA, H. 46, cf. L. ROM. 1953, nr. 1, 43. Anton Lupan îşi dădea seama că nu era o exclamaţie neghioabă, ci chipul lui de a se minuna. TUDORAN, P. 346. Ea scoase o exclamaţie înăbuşită. PREDA, R. 404, cf. URSU, î. L. II, 269, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 0 (Urmat de determintări introduse prin prep. „de”) Elevii şi-au avut exclamaţiunile lor de bucurie şi de jale! ODOBESCU, S. I, 207. Dând unii cu ochii de ceilalţi, de o parte şi de alta, exclamaţie de surpriză. CARAGIALE, O. II, 89. Toţi intrară să o examineze cu exagerate exclamaţii vocalice de extaz. C. PETRESCU, C. V. 169. Exclamaţii de laudă. ULIERU, C. 50. O exclamaţie de surpriză şi şovăială fu tot ce înregistră. CĂLINESCU, S. 281. Tata m-a întrerupt cu o exclamaţie de bucurie. BLAGA, H. 5. O exclamaţie de oroare e primul răspuns. RALEA, S. T. III, 127. După primele exclamaţii de surprindere..., începură să-şi dea amănunte unul despre altul. CAMIL PETRESCU, N. 32. Se auzeau exclamaţii simultane de dezamăgire sau de triumf. PREDA, R. 159. Mâncau totuşi cu entuziasm, neprecupeţind exclamaţiile de admiraţie. T. POPOVICI, S. 307. Nu o dată tonul său e dat de exclamaţia de bucurie. GRIGURCU, C. R. 48. 0 Semn (sau, învechit, punct) de exclamaţie = semnul exclamării, v. exclamare. Cf. POLIZU, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Autorul se dovedeşte foarte atent la transcrierea cuvântului interesant..., îl prevede cu un întreit semn de exclamaţie. IORDAN, STIL. 55, cf. SCRIBAN, D. Semnele de punctuaţie sunt total expulzate (cu excepţia câte unui semn de exclamaţie). ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 7, 9/1. (Eliptic) Nici puntul, nici exclamaţia nu ascund vro idee. RUSSO, S. 149, cf. PROT. -POP., N. D. 0 F i g. Ici şi colo..., puncte... de exclamaţie vin, se înalţă şi trec, coşuri răzleţe de fabrică. COCEA, S. 1,56. Neculai... mai avea un singur dinte: semn alb de exclamaţie. TEODOREANU, M. II, 73. - Scris şi: (învechit) ecsclamaţie. STAMATI, D., POLIZU, PROT. - POP, N. D. - PL: exclamaţii. - Şi: (învechit) exclamaţiune, esclamaţie, esclamaţiune, (învechit, rar) exlamâţie (valian, v. 45) s. f. - Din lat. exclamatio, -onis, fr. exclamation. EXCLAMAŢIUNE s. f. v. exclamaţie. EXCLUDE vb. III. Tr an z. 1. A îndepărta, a înlătura, a elimina. întocmirea dintâi ecsclude (dă afară) pre a doua. POTECA, F. 161/8. Regulamentul, cum este astăzi redijat, nu esclude nicidecum dreptul fiecărui senator de a-şi spune liber opiniunea: KOGĂLNICEANU, O. IV!, 54, cf. NEGULICI. Insultarea şi dizordinea să fie cu totul excluse din măritiş. ARISTIA, PLUT. 124/1. Cercetările istorice etimologice mai profunde... erau eschise după planul său. CIPARIU, O. I, 135, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Nu escludem pe nimeni nici din casa, nici de la masa noastră. LM. Am fi putut... să ne mărginim întru a combate şi a exclude tot ce ni s-a părut, în proiectul comisiunii lexicografice, prea tare exagerat ca sistemă. ODOBESCU, S. II, 393. E exclus şi dreptul de-a determina măsura românităţii şi a patriotismului. EMINESCU, O. IX, 456. Această datină, care nu poate fi eschisă de la nici o nuntă românească..., trebuie să fie o reminiscenţă foarte vechie. MARIAN, O. II, 378, cf. DDRF. In ornamentica bisericească statuiele sculptate sunt acceptate în biserica apuseană, iar în cea de răsărit sunt exchise şi acceptă pictura. ENC. ROM. III, 485. Grânele româneşti... vor fi escluse de pe ace piaţă importantă. CONV. LIT. XI, 122. Această asemănare în datini... exclude de la început ideea unei colonizări pe pământuri nelocuite. BUL. COM. IST. II, 182, cf. ŞĂINEANU, D. U. Cercetările de natură istorică... nu exclud înţelegerea preocupărilor nouă ale linguisticei moderne. PUŞCARIU, L. R. I, 4, cf. SCRIBAN, D. Măiestria în cercetare se arată... în puterea de a sacrifica o parte din gândurile care se prezintă, de a exclude pe unele şi de a reţine pe altele. VIANU, L. R. 12. Materialul de construcţie urma să fie piatra de Dobrogea şi roca de mare..., fără a exclude, la nevoie, zidăria albă. CĂLINESCU, S. 493. Consimţământul comun la legi şi reguli a exclus starea de natură cu rivalităţile, urile şi sediţiunile ei. RALEA, S. T. III, 103, cf. DL, DM, 1732 EXCLUDE -203- EXCLUDERE URSU, î. L. II, 268. Regim alimentar din care sunt excluse condimentele. ABC SĂN., cf. M. D. ENC., DEX, D. ENC., DEX2. 2. A da afară, a elimina pe cineva (ca măsură disciplinară) dintr-o organizaţie, instituţie etc. Cf. NEGULICI, antonescu, d., PONTBRIANT, D., FROLLO, V. 208, COSTINESCU, LM. Pe deputatul C. Aricescu... [adunarea] îl exclude din sânul ei. XENOPOL, I. R. XIV, 32. Vericare va fi esclus sau destituit din o tutelă nu mai poate fi niciodată membru la vreun consiliu de familie. HAMANGIU, C. C. 99, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Erau excluse din serviciu în clipa în care contractau o căsătorie. SAHIA, S. A. 224. Preşedintele... are dreptul, la caz de conturbare..., a depărta pe conturbători din auditor iar, în cazul extrem, a exchide auditorul întreg. PUŞCARIU, L. R. I, 415, cf. SCRIBAN, D., DL. Am fost exclus din partid. PREDA, R. 373, cf. id. D. 186, DM, DN2. O vizitez adesea de când a fost exclusă din partid. STEINHARDT, J. 209, cf. M. D. ENC., NDN. 0 F i g. Apele Oltului întâlnesc în mijlocul lor... o stâncă masivă, întunecată şi neagră. Profilul ei este plin de atâta răutate, încât pare exclusă din comunitatea munţilor, trăind în afara lor. BOGZA, C. O. 113. 0 Ref 1. pas. Temistocle temăndu-se, nu cumva ecscluzându-se de tot din consiliu tesalienii, argivii şi tebanii, va creşte... majoritatea la voturi. ARISTIA, PLUT. 317/24. Femeia fusese... exclusă din comunitate. ŢOIU, î. 133. ORefl. Se exclude singur din „societate”. CAMIL PETRESCU, N. 48. 0(Prin lărgirea sensului) Pe mine mă exclusă de la comisiunea ce fu rânduită a cerceta proiectul preşedintelui. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 103. Lacedemonienii au propus a ecsclude din Amfîctionica adunare toate urbile carii nu s-au aliat în rezbel contra medilor. ARISTIA, PLUT. 317/21. înaintea Unirii..., partidul liberal n-a fost deloc exclus de la putere. EMINESCU, O. XI, 43. Colegul meu a fost exclus din examen. VLAHUŢĂ, ap. CADE. 3. A lipsi pe cineva de un drept. Cf. NEGULICI. Pe timpul chiar când Elina îşi scria testamentul, fusese exclus de la moştenire. ARHIVA, I, 253. Constituţia Antoniniana..., care a întins drepturile de cetăţenie romană în tot imperiul, a exclus pe ţăranii băştinaşi de la acest drept. PANAITESCU, C. R. 56. 4. A respinge (ca fiind incompatibil, nepotrivit, contrar). Sacrificii celebra împreună, fără a esclude şi cele de mai nainte ale popoarelor. ARISTIA, PLUT. 77/19. Politica este un product al raţiunii; poesia este... un product al fantaziei...: una dar exclude pe ceailaltă. MAIORESCU, CR. I, 40. Nu poate admite cineva toate aceste sisteme, deoarece fiecare din ele exclude pe celelalte. CONTA, O. F. 488. Adevăr pe adevăr nu esclude. EMINESCU, O. IX, 416. Ştiri puţine, scurte, naive şi rău legate, care esclud ideea unei traduceri după un original latin. IORGA, L. II, 600. înnoirea expresiei contrazice şi chiar exclude corectitudinea mediocră. AL. PHILIPPIDE, S. III, 29. Sunt numeroase cazurile care dovedesc că sărăcia nu exclude ospitalitatea. GR. S. II, 40, cf. ŞĂINEANU, D. U. Calitatea de advocat nu exclude pe aceea de profesor. CADE. Bunătatea exclude avariţia. SCRIBAN, D. Metoda carteziană nu exclude sinteza. JOJA, S. L. 345. Raticidele moderne nu exclud utilizarea vechilor arme de luptă contra şobolanilor. ABC SĂN. 121. Analiza critică şi sinteza istorică nu exclud contribuţia pe care poate să o aducă fantezia istoricului. IST. T. I, 17. Bunăvoinţa şi gentileţea... nu exclud ironia. STEINHARDT, J. 214. ORefl. recipr. Noţiunile..., în privinţa unei cugetări comune, se exclud unele pe altele. MAIORESCU, L. 31. Existenţa şi neexistenţa se exclud. CONTA, O. F. 83. Principii care se esclud unul pre altul. EMINESCU, O. IX, 94. Aceste nemulţumiri, opuse între ele şi eschizându-se una pe alta, se sumau orişicând în tendenţa negativă de-a răsturna guvernul, id. ib. XIII, 153. Tinereţea nu este un atribut care se exclude cu ideea de „son maître”. IBRĂILEANU, A. 109. Presa şi literatura erau două activităţi care se excludeau una pe alta. AL. PHILIPPIDE, S. III, 241. Bunătatea şi avariţia îs două lucruri care se exclud. SCRIBAN, D. Aceste două versiuni, care par a se exclude, nu sunt de fapt inconciliabile. OŢETEA, T. V. 245. Sensuri care se neagă sau se exclud unele pe altele. RALEA, S. T. III, 19, cf DN2, DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. ORefl. p a s. Cele două procese, ale deducţiunii şi ale inducţiunii, în loc de a se exclude, trebuie combinate. LAURIAN, F. 99/23. 5. A excepta (1). Escluzând de la acest maestru calea cea greşită prin care voieşte să reformeze muzica, îi rămân încă multe merite. FILIMON, O. II, 162. Excludem de asemenea pe pârcălabi cari apar... ca martori numai în documentele moldovene. BUL. COM. IST. V, 4. Peste instinctul de adaptare în toate mediile străbătute, fără a exclude şi pe cel al Parisului..., ceea ce stăpâneşte într-însul e instinctul de dominaţie. LOVINESCU, M. 121. Excluzând pe Olguţa..., rămânea Rodica. TEODOREANU, M. II, 253, cf. M. D. ENC. ORefl. pas. Cele mai multe se opun la primirea monetei naţionale de argint, eschizându-se rubla. EMINESCU, O. XI, 235. - Scris şi: (învechit) ecsclude. - Prez. ind: exclud. - Şi: (rar) exchide, (învechit) esclude, (învechit, rar) eschide vb. Iii. - Din lat. excludere, it. escludere. Cf. fr. e x c 1 u r e. EXCLUDERE s. f. Acţiunea de a exclude şi rezultatul ei. 1. îndepărtare, înlăturare; excluziune (2). Cf. exclude (1). Cf. PONTBRIANT, D., FROLLO, V. 208, COSTINESCU, 404, LM. Interesul exclusiv al unei profesiuni constă într-aceea de a nu lăsa pe altul ca să administreze interesele profesiunei - escluderea voinţei unui al treilea. EMINESCU, O. XV, 1 155. Hiatul... trebuie evitat cu îngrijire acolo unde se poate. Excluderea lui desăvârşită este imposibilă. MACEDONSKI, O. IV, 37, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. Boierii sperau... să-şi întărească poziţia economică, socială şi politică prin excluderea concurenţei greceşti. OŢETEA, T. V. 364. Asigurarea uriei protecţii depline a pădurii - în special prin excluderea cu desăvârşire a păşunatului. CHIRIŢĂ, P. 296. Judecata acelei critici estetice... pleacă... de la prejudecata operei de artă, născută din conjuncţiunea mistică a subiectului cu obiectul... şi cu excluderea desăvârşită a socialului. CIOCULESCU, C. 33, cf. DL, DM, DN2. Tratamentul obezităţii se bazează... pe regimul alimentar din care se reduc până la excludere făinoasele. ABC SĂN., 260, cf. M. D. ENC. 358. Perioada veche a istoriei noastre devenise... izvorul unor ridicole mistificări, fie prin excesul daco-tracismului sau prin excluderea componentei slave. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 5, 11/2. 2. Eliminare dintr-o organizaţie, instituţie etc. (ca măsură disciplinară); excluziune (1). Cf. exclude (2). împăratul... încuviinţă escluderea mumei sale de la serviciul divin. EMINESCU, O. XIV, 135. Dintre pedepse, cea mai ruşinoasă este escluderea de la joc. FRÂNCU — CANDREA, M. 134. încheierea consiliului de familie, prin care se va pronunţa escluderea sau destituirea tutorelui. HAMANGIU, C. C. 99. La conferinţă, profesorul jignit propuse eschiderea mea din gimnasiu. SBIERA, F. S. 102. Trebuie... să ceară excluderea lui din partid. PREDA, D. 195, cf. id. R. 376. Conducerea obştii avea drept de... excludere a unor membri care nu ţineau seama de disciplina comunităţii. PANAITESCU, C. R. 161. A fost exclusă din partid... Dramatica şedinţă de excludere a zguduit-o până-n cele mai ascunse fibre. STEINHARDT, J. 209, cf. DN3. în anii ’70 trecuse printr-un post relativ important al responsabilităţii de partid..., funcţie pe care a trebuit să o părăsească... Cauza pincipală a excluderii părea să fie un roman prea îndrăzneţ. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3,9/1, cf. NDN 564. 3. Respingere (2); excluziune (3). Cf. exclude (4). Nu e nici un raport de excludere între talent şi legitima lui retribuire. LOVINESCU, M. 286, cf. M. D. ENC. 345, DEX2, NDN 564. 4. Exceptare. Cf. e x c 1 u d e (5). Propune a se aplacida o sumă ajutătoare... pentru preoţime, fără eschiderea protopopilor. BARIŢIU, P. A. III, 234. Repararea acaretelor să se facă sub privigherea consulului msesc, cu excluderea autorităţilor române. XENOPOL, I. R. XIII, 220, cf. M. D. ENC. 345. 1733 EXCLUS, -Ă -204- EXCLUSIV, -Ă - PL: excluderi. - Şi: (învechit) esdudere, (învechit, rar) eschidere s. f. - V. exclude. EXCLUS, -A adj., adv. I. Adj. 1. Care este îndepărtat, înlăturat. Cf. exclude (1). Cf. FROLLO, V. 208, DN2. ♦ Care, în condiţiile date, nu este posibil să existe, să se întâmple; care nu poate fi admis. Nu e exclusă posibilitatea de a ne vedea. CARAGIALE, O. VII, 148. Pentru simetrie va fi bine a să întinde aplicare accentului la „ ă ” şi „ e ” final chiar asupra acelor cazuri unde orice eroare e exclusă. ARHIVA, I. 169, cf. DDRF. încă o probabilitate foarte mare nu este eschisă sub nici un caz. SBIERA, F. S. 45, cf. ALEXI, W. O influenţă directă bizantină ni se pare exclusă. BUL. COM. IST. V, 108. Durerea o resimţim şi mai vie, întrucât o alinare, printr-o eventuală înlocuire a unei aşa de vechi şi temeinice prietenii este exclusă. CONV. LIT. LXVII, 391. Japonezii îşi au aranjate trăsăturile lor interioare diferit de ale noastre, încât înţelegerea ni se pare exclusă. A. HOLBAN, O. II, 181. Ipoteza aceasta n-ar fi cu totul exclusă. CĂLINESCU, E. O. I, 123, cf. id. B. I. Formarea de argilă este exclusă sau foarte lentă. CHIRIŢĂ, P. 86, cf. DL, DM, DN2. Este exclusă orice comparaţie cu situaţia lingvistică din Italia. IVĂNESCU, I. L. R. 45. Dacă a fost menţionată influenţa germană, aceasta s-a oprit la Fr. Nietzsche, fiind exclusă cea... ariană. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 2, 10/3. 2. Eliminat dintr-o funcţie, organizaţie, instituţie etc. (ca măsură disciplinară). Cf. exclude (2). Cf. LM, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. (Prin lărgirea sensului) în momentele acelea, mă simţeam din nou exclus, rămas pe dinafară. CĂRTĂRESCU, N. 90. II. Adv. Cu neputinţă, imposibil; inadmisibil. Este exclus... ca Bas arab întemeietorul şi Nicolae Alexandru să nu-şi fi avut cancelaria lor. BUL. COM. IST. V, 91. Nu e... exclus ca focul să fi fost pus pentru o distrage atenţia publicului de la mişcările eteriştilor. OŢETEA, T. V. 180. Pe cele mai multe exemplare este absolut exclus de a le putea încadra la una sau la cealaltă formă. DOMBROWSKI, P. 78. Pândesc... pe unul din voi sau pe amândoi, nu-i exclus. CĂLINESCU, B. I. 132. Nu e... exclus ca ordinile de invadare să se fi şi dat, la ora asta. CAMIL PETRESCU, O. II, 618. Nu ar fi exclus ca... să colaborezi şi dumneata cu noi. STANCU, R. A. V, 233. Nu e exclus să te primească. PREDA, DELIR. 95, cf. DM, DN2. Nu e exclus,., să avem de-a face şi cu negustori care cumpărau vin. C. GIURESCU, P. O. 196, Cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. 0 (Exclamativ) - Nu ţi se pare că prinţul e cam comunist?... -Exclus/ râse Gaittany. CĂLINESCU, S. 430. - PL: excluşi, -se. - Şi: (învechit) esclus, -ă, (învechit, rar) eschis, -ă adj. - V. exclude. EXCLUSÎV, -Ă adj., adv. I. Adj. 1. Care aparţine anumitor persoane, categorii, instituţii etc.; care se referă la anumite persoane, categorii, instituţii etc.; care intră în atribuţiile anumitor persoane, categorii, instituţii etc. Soţietatea să aibă încă dreptul ecscluziv a vinde praful şi plumbul de puşcă. HELIADE, F. 44/9. Avea drept scopos de a înstrăina banii scutelnicilor, a opri dritul slobodei esportaţii..., hărăzând... o privilegie exclusivă ministrului Canta (a. 1835). URICARIUL, vili, 127. Pronomii ecscluzive, adică personale..., cu carile englezii se folose pin piaţile de negoţ. ASACHI, I. 211/14. După vreme, înmulţindu-se poporul, s-au iscat şi ideea proprietăţii escluzive. PROPĂŞIREA (1844), 306V41, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Telegraful şi-au dobândit un loc însemnat... din minutul ce au încetat a fi spre întrebuinţarea escluzivă a ocârmuirilor şi s-au dat şi în despunerea... particularilor. ROM. LIT. 2475, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., FROLLO, V. 208, COSTINESCU, LM. Numirea şi nenumirea unui revizor fiind de exclusiva atribuţiune a ministrului, el este responsabil. MAIORESCU, D. II, 167. Nu se poate deduce un drept esclusiv al bejănarilor. EMINESCU, S. P. 152. O asemenea funcţiune numai patriarhul din Constantinopol singur are dreptul esclusiv de-a împlini, id. O. XIV, 110, cf. DDRF. Hotărnicia nu e o atribuţie exclusivă a logofătului. BUL. COM. IST. V, 104, Cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Aveau la dispoziţie şi o maşină, nu exclusivă..., dar în fine maşină. CĂLINESCU, B. I. 309. Se aplică numai cu indicaţia exclusivă a medicului. ABC SĂN. 39. Lumea n-a fost creată în temeiul moralei producătorului; cu totul invers: în temeiul dăruirii şi spre binele exclusiv al consumatorului. STEINHARDT, J. 202. 2. Care se referă, se limitează la un singur domeniu, subiect etc.; care se concentrează asupra unui singur domeniu, subiect etc. Oamenii cei mai dedaţi la studiile ecscluzive a legilor s-au înmulţit. ROM. LIT. 3962/28. Goethe a făcut multe picturi în viaţa lui şi a avut chiar timpuri... unde s-a ocupat cu o pasiune aproape exclusivă de pictură. MAIORESCU, CR. II, 70, cf. id. D. I, 48. Persistenţa direcţiunii modificărilor organice nu se poate explica într-un chip lămurit şi precis prin selecţiune naturală; pe când ea se explică... prin înrâurirea exclusivă chiar a mediului. CONTA, O. F. 291. Foarte învăţat... vom numi pe medicul acela care... pătrunde şi cele învecinate într-un aşa mod ca şi când ar fi specialitatea lui esclusivă. EMINESCU, O. XIV, 922. O cercetez lung... ca să nu îmi trădez interesul exclusiv pentru scrisori. CAMIL PETRESCU, P. 300, cf. id. T. II, 215. Istoria ei nu mai putea să formeze obiectul exclusiv al cărţii mele. PUŞCARIU, L. R. I, 6. Obscuritatea în literatură este un efect al desocializării expresiei prin concentrarea exclusivă a vorbitorului către procesul său subiectiv. VIANU, A. P. 19. Gaittany mă întreabă de evenimente ca să evite a aduce vorba de biserică..., subiectul lor exclusiv de convorbire. CĂLINESCU, B. I. 505, cf. DL. Dacă Pavlov ar trăi, ar fi scandalizat de aceste... exclusive referiri la funcţiile scoarţei. PREDA, R. 481, cf. DM, URSU, î. L. II, 268, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3. Primul război mondial constituie preocuparea exclusivă a celui de-al treilea volum. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 5/3, cf. D. ENC., DEX2, NDN. 3. Care admite numai un anumit punct de vedere, o anumită orientare etc.; p. e x t. care acceptă numai ideile, opiniile etc. proprii, respingându-le (fară discernământ) pe ale celorlalţi; exclusivist (1). Nu fiţi exclusivi, nu fiţi nedrepţi; alegerea domnului general Florescu e tot atât de bună... ca şi a domniilor voastre. KOGĂLNICEANU, O. IV{, 360. Au fost esclusivi pentru cei cari... n-au voit să-i idolatreze. DÂMBOVIŢA (1860), 2893/4. Atât opiniunea celor antici, cât şi opiniunea modernă... sânt exclusive şi unilaterale. CONTA, O. F. 337. Nu se cuvine niciodată să fie cineva esclusiv. BARONZI, C. VI, 75/25. S-ar cuveni să aibă la îndemână un material care a lipsit negreşit comisiunii lexicografice, - fără ca dânsa, consecinţă sistemei sale exclusive, să simtă vreo piedică. ODOBESCU, S. II, 399. Fiecare clasă omenească îşi are logica sa, o logică esclusivă, teribilă, cumplită. EMINESCU, O. XV, 74, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Exclusive şi pornite totdeauna a-şi găsi o justificare teoretică..., preferinţele nu scapă, totuşi, analizei. LOVINESCU, C. VII, 146. N-avea opinii exclusive. CAMIL PETRESCU, U. N. 26, Cf. SCRIBAN, D. 4. (Despre noţiuni, idei etc.) Care se resping reciproc, care se exclud (4). Sferele a două noţiuni sânt exclusive când nu au nici o parte comună. MAIORESCU, L. 38. Zilele care preced războiul european atârnă greu pe umerii regelui nostru, sfâşiat între două datorii contrarii şi exclusive. ARH. OLT. XII, 145, cf. M. D. ENC., DEX2, NDN. II. Adv. 1. Cu excluderea oricăror altor posibilităţi; în totalitate; numai (şi numai); (învechit) excluşivamente (1). Să nu se judece cea ce s-ar face oameni[iJ sub domnia dreptului, pentru că ii sânt mai escluziv sub domnia nedreptăţei. CALENDAR (1861), 84/22. Aceste substantive şi verbe sânt numai semne... pentru... gândirea abstractă a faptului istoric, gândire exclusiv prozaică. MAIORESCU, CR. I, 20. Emoţiunile domnesc exclusiv sau aproape 1735 EXCLUSIVAMENTE -205- EXCLUSIVITATE exclusiv asupra voinţei. CONTA, O. F. 95. Aceste semne nu sânt exclusiv particulare popoarelor barbare din Dacia. ODOBESCU, s. II, 276. Literatura... naţională...; cu acest nume se înseamnă foarte corect toate ramurile acelea ale literaturii cari nu aparţin unei specialităţi anumite, adică esclusiv numai unei clase de oameni, ci care sânt comune tuturor, naţiunii întregi. EMINESCU, O. XIV, 930. Aceste rânduri... sânt destinate exclusiv ţie. CARAGIALE, O. VII, 328, cf. DDRF. Mijloacele întrebuinţate de noi sunt exclusiv de caracter social-cutural. PÂRVAN, I. F. 20. Te-ai consacrat exclusiv vânătoarei. IBRĂILEANU, S. L. 96, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Scriitorii cu tendinţa excluziv estetică nu pot rezista unei literaturi abundente. LOVINESCU, M. 175. O simţi din nou exclusiv a lui. TEODOREANU, L. 334, cf. IORDAN, STIL. 291, SCRIBAN, D. A speculat exclusiv asupra dispoziţiilor amicale ale Curţii de la Viena. OŢETEA, T. V. 345. Pictură bazată exclusiv pe latura decorativă. OPRESCU, I. A. IV, 149. N-avea stimă decât pentru cariera bizidtă exclusiv pe studiu. CĂLINESCU, O. VII, 214. Echilibrul zborului va depinde exclusiv de rezistenţa materialului din care aparatul va fi construit. BLAGA, H. 104, cf. L. ROM. 1953, nr. 2, 6. Alterarea... rocilor nu se produce exclusiv sub acţiunea factorilor fizico-mecanici. CHIRIŢĂ, P. 62. Metastazele se produc aproape exclusiv pe cale sanguină. ABC SĂN. 319. [Episcopii] reprezintă o masă de populaţie... care vorbea exclusiv latineşte. PANAITESCU, C. R. 74, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. Este un Eminescu văzut schopenhauerian, ca un geniu care se hrăneşte exclusiv cu spirit, dispreţuind mizeriile vieţii cotidiene. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 3, 1/2. 2. (In opoziţie cu i n c 1 u s i v) In afară de; (învechit, rar) excluşivamente (2). De la mai până la octomvrie excluziv. ŞĂINEANU, D. U., cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. - Scris şi: (învechit) ecsclusiv. - PL: exclusivi, -e. — Şi: (învechit) excluziv, -ă (scris şi ecscluziv), esclusiv, -ă, escluziv, -ă, (învechit, neobişnuit) eschiziu (accentul necunoscut, STAMATI, D., SFCIV, 96) adj. - Din lat. exclusivus, -a, -um, fr. exclusif. EXCLUSIVAMENTE adv. 1. (învechit) (în forma esclusivamente) Exclusiv (II 1). In loc de amalgame româno-bulgare... apar licărind vro câteva staturi esclusivamente române. HASDEU, I. C. I, VII. înalta Poartă ar fi oare în stare să gonească pe albaneji... din Ceamur, care este locuit esclusivamente de albaneji de religiune mahomedană? EMINESCU, O. XI, 260. 2. (învechit, rar; în opoziţie cu i n c 1 u s i v, în forma exclusivemente). Exclusiv (II2). De la mai până la octomvri exclusivemente. COSTINESCU. - Şi: (învechit) esclusivamente, (învechit, rar) exclusivemente adv. - Din it. esclusivamente, fr. exclusivement. EXCLUSIVEMENTE adv. v. excluşi vamente. EXCLUSIVÎSM s. n. 1. Atitudine condamnabilă, prin care cineva acceptă numai opiniile, ideile, principiile etc. proprii, respingându-le (nejustificat) pe ale altcuiva; caracterul a ceea ce este exclusiv (I 3); p. e x t. intoleranţă. In ministeriul acesta am văzut un esclusivism vătămătoriu şi lipsă de tact politic. DÂMBOVIŢA (1860), 2892/62. Orce timp care... ni se consumă cu intoleranţă şi cu exclusivismul aşa numit naţional este un timp pierdut. MAIORESCU, CR. III, 174. In urma acestei declarări prezidenţiale, patru din membrii biuroului îşi dau demisiunea,... fiindcă, conform statutelor, trebuie să fii contra esclusivismului de idei. EMINESCU, O. IX, 455. Exclusivism se cheamă tocmai neîngăduirea unor personalităţi cu alte principii sau cu altă nuanţare a lor id. O. XI, 198. Crede foarte păgubitoare pentru literatura noastră coteriile literare şi spiritul de excluzivism care se dezvoltă în ele. GHEREA, ST. CR. III, 202, cf. BARCIANU, 234. Se descopere... o notă de mândrie, de esclusivism faţă de alte neamuri. IORGA, L. II, 352. Archaismul ceramicei din mormintele getice... reprezintă nu o primitivitate, ci un exclusivism religios faţă de elementele străine. PÂRVAN, G. 721, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Patima exclusivismului autoritar se dovedea mai puternică. LOVINESCU, S. VIII, 126, cf. SCRIBAN, D. E un om... care trăieşte din exclusivisme. CĂLINESCU, I. 382. Spiritul social nu se dezvoltă, nici se alimentează prin exclusivism faţă cu ideile altuia, id. O. XI, 158. Teologia lui Şincai... e liberă de orice exclusivism dogmatic. BLAGA, G. 173, cf. DL, DM. Nu doresc să invit la exclusivism, dar o astfel de preocupare a interpreţilor mi-ar alunga... impresia de „amatorism”. M 1965, nr. 3, 16, cf. DN2. Manifesta tendinţa de a combate exclusivismul aristocraţiei maghiare faţă de celelalte popoare. MAGAZIN IST. 1968, nr. 12, 11. Vorbeşte cu... intransigenţă şi exclusivism despre neprihănire. STEINHARDT, J. 319, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 2. Caracterul a ceea ce este exclusiv (I 2). Pillat n-a căzut niciodată victimă exclusivismului şi a păstrat o curiozitate pentru cele mai variate experienţe lirice moderne. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 99, cf. M. D. ENC., DEX, D. ENC., DEX2, NDN. - PL: exclusivisme. - Şi: (învechit) excluzivism, esclusivism s. n. - Din fr. exclusivisme. EXCLUŞIVÎST, -Ă adj. 1. Care are o atitudine de exclusivism a), care manifestă exclusivism (1); care are un caracter exclusiv (13); intolerant. Religiile monoteiste, în loc de a fi curat naţionale şi exclusiviste ca religiile idolatrice şi politeiste, se adresează la lumea întreagă. CONTA, O. F. 385. Acest minister... a avut caracterul nu al unui partid esclusivist, ci al întrunirii unor elemente diferite. EMINESCU, O. XI, 129. Ştiinţa nu trebuie tratată în mod excluzivist. CARAGIALE, O. I, 104, cf. ALEXI, W. Ideea nu ar fi fost rea dacă nu ar fi fost înfăţişată sub o formă prea exclusivistă. PETICĂ, O. 449. Ideile exclusiviste extreme, exagerate, cari au fost negreşit spre folosul naţionalităţii acum trei pătrare de secol, nu mai sunt admise în mod serios astăzi, când lumină s-a făcut îndestulă asupra originei noastre. DR. 1,524. Să ne ferim, când judecăm o poezie, de intransigenţa atitudinilor exclusiviste. AL. PHILIPPIDE, S. III, 27. S-a văzut primit... în cercul „Poseidon”, cerc foarte exclusivist, de conferenţiari... şi poeţi. BASSARABESCU, S. N. 186, cf. CADE. De la umanitarismul tinereţii a trecut la un etnicism exclusivist. LOVINESCU, S. VIII, 216, cf. ENC. AGR. I, 87, SCRIBAN, D. Suportă cu zel şi resemnare destinul pe care i-l impune arbitrarul stăpânului închis în conştiinţa lui exclusivistă. VIANU, A. P. 292. Clasificarea aceasta nu este exclusivistă. S. C. ŞT. (iaşi), 1956, 64, cf. DL, DM, DN2. Metodele de creaţie... au coexistat în teatrul nostru..., curentele n-au fost exclusiviste şi romantismul a însoţit... realismul. IST. T. I, 17, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DEX2, NDN. 2. Care are un caracter exclusiv (I 2). L-a făcut... să nu arate cât este de primejdioasă... o specializare numismatică prea exclusivistă. ODOBESCU, S. II, 154. Principiul muzical... devenise în traducere cu totul exclusivist, eliminând orice altfel de mijloace evocative. STREINU, P. C. II, 161. - PL: exclusivişti, -ste. - Şi: (învechit) excluzivist, -ă, esclusivist, -ă adj. - Din fr. exclusiviste. EXCLUSIVITATE s. f. I. Calitatea a ceea ce este exclusiv a i). Cu escluzivitatea nobleţei cavalere..., duelul se mărgini la aceia ce aveau „jura libertatis” cum: la starea cavalerilor, la slujbaşii înalţi ai statului. ROM. LIT. 3 851/7. între studenţi şi calfe se iscă în curând un război crâncen pentru exclusivitatea folosirii locului. CĂLINESCU, O. XI, 59. Nu există o 1740 EXCLUZIE -206- EXCOMUNICA exclusivitate deplină privind dreptul de judecată al marelui ban în Oltenia. STOICESCU, S. D. 165. ♦ (Neobişnuit) Specificitate, specific (2). Nu descopăr nici un obiect de exclusivitate locală, în ceea ce priveşte îmbrăcămintea, mobila, ustensilele gospodăriei moderne. tudoran, o. 167. 0 S p e c. Drept exclusiv de a publica o carte, de a proiecta un film, de a vinde un produs etc. Cf. DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. □ Editura deţine exclusivitatea asupra unei cărţi până la expirarea contractului. 2. Calitatea a ceea ce este exclusiv (I 3); exclusivism (1). Partidul dominant şi-a dat toată silinţa pentru a imprima alegerilor în consiliile judeţene acelaşi caracter de escluzivitate politică pe care l-au dat alegerilor din Parlament. EMINESCU, O. XI, 209, cf. ENC. ROM., ALEXI, W. O exclusivitate a inspiraţiei noastre prin Francia, ne-ar duce... la situaţia intolerabilă de colonie culturală franceză. PÂRVAN, I. F. 33. Socotind iubirea cu veleităţi de alegere şi exclusivitate drept o prejudecată infiltrată de spiritul burghez, a încercat s-o desfiinţeze printr-o educaţie contrară. CAMIL PETRESCU, P. 361, cf. SCRIBAN, D. 3. Calitatea a ceea ce este exclusiv (I 4); starea a două lucruri care se exclud (5). Noţiunea subiectului... este în raport de exclusivitate cu sfera predicatului. MAIORESCU, L. 52. Academia serveşte adevărul şi frumosul cu exclusivitatea oricărei alte tendinţe. D. GUŞTI, P. A. 216, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. 4. (In 1 o c. a d v.) In (sau cu) exclusivitate = exclusiv (II 1); (învechit) exclusivamente (1). Idealul fiecăruia pare să fie, cu exclusivitate, să câştige cât mai multe pâini. CAMIL PETRESCU, U. N. 70. Se depărtează... de destinul proletariatului român, pentru a îmbrăţişa aproape cu exclusivitate cauza ţărănească. RALEA, S. T. III, 190. Banca de Stat deţine în exclusivitate dreptul plăţilor în devize. DL, cf. DM, L. ROM. 1962, 16. Administrarea în exclusivitate a lichidelor... are mai multe efecte favorabile. ABC SĂN. 126, cf. DN2. Se apelează în exclusivitate la dramaturgie franceză. IST. T. II 115. Versurile nu sunt în exclusivitate erotice, ele arată în acelaşi timp un simţ remarcabil al naturii în stare de metamorfoză. SIMION, S. R. III, 90, cf. DEX, DN3. A renunţat la sumele investite... pentru achiziţia în exclusivitate a piesei. BĂNULESCU, C. M. 246. Critici literari... care nu au nici o tentaţie pentru publicistica de opinie, fiind acaparaţi în exclusivitate de fenomenul literar. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 1/1, cf. D. ENC., NDN. - PL: exclusivităţi. - Şi: (învechit) excluzivitâte (alexi, w., SCRIBAN, D.), escluzivitate s. f. - Din fr. exclusivité. EXCLÜZIE s. f. v. excluziune. EXCLÜZIUNE s. f. 1. Eliminare dintr-o adunare, organizaţie, instituţie etc.; excludere (2). Cf. poen. - aar. - hill, v. I, 6362/38. Precum românii se despart în români ortodoxi şi în români catolici, vor fi şi români israeliţi... Ecsclusia nu are simpatiile noastre. RUSSO, S. 165. De această origine care, în secolele trecute, nu era titlu de escluzie sau cel puţin o piedică pentru candidaţii la treptele înalte a clerului, Iacov nu se ruşina. ROM. LIT. 30V9. Cei mai mulţi neguţători... nu putură înrâuri la facerea legilor în favorul clasei lor: legile nu-i părtiniră. Această excluzie îi făcu şi mai nepăsători. DÂMBOVIŢA (1858), 22/42, cf. PROT. - POP, N. D., ANTONESCU, D., PONTBRIANT, D., FROLLO, V. 208, COSTINESCU, LM. Puterile constituţionale ale domnului sânt ereditare în linie directă şi legitimă..., din bărbat în bărbat, prin ordin de primogenitură, cu escluziunea femeilor. EMINESCU, O. XI, 324. Osânda la o pedeapsă criminală aduce cu sine de drept escluziunea de la tutelă. HAMANGIU, C. C. 98, cf. ALEXI, W., SCRIBAN, D. 0 (Prin extensiune) Remuşcarea este apoi nu numai lupta, dar şi simţirea teribilă a singurătăţii morale, a excluziunii din comunitatea de iubire a oamenilor. VIANU, L. U. 85. 2. (învechit, rar) înlăturare; excludere (1). Cf. LM. Nu poate să bazeze cercetările sale numai prin statistica bolnavilor de creieri cu excluziunea celorlalte boale. CONTA, O. F. 235. 3. Interdicţie; excludere (3). Cf. M. D. ENC., DN3, D. ENC., NDN. ♦ (Log.) Relaţie între două propoziţii care nu pot fi simultan adevărate. Cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. ♦(Fiz.) Principiu potrivit căruia într-un sistem cuantic nu pot exista doi fermioni care să aibă simultan acelaşi ansamblu de numere cuantice. „Principiul exclusiunii” determină numărul de electroni din fiecare pătură. T. V. IONESCU, E. 498, cf. M. D. ENC., DN3, D. ENC., NDN. - Scris şi: exclusiune. T. v. IONESCU, E. 498. - PL: excluziuni. - Şi: excluzie (scris şi ecsclusie), (învechit) escluzie, escluziune (scris şi esclusiune. ANTONESCU, D. 202, PONTBRIANT, D.) s. f. - Din lat. exclusio, -onis, fr. exclusion. EXCLUZÎV, -Ă adj. v. exclusiv. EXCLUZIVÎSM s. n. v. exclusivism. EXCLUZIVIST, -Ă adj. v. exclusivist. EXCLUZIVITÂTE s. f. v. exclusivitate. EXCOGIT vb. I. T r a n z. (Livresc) A gândi. Cf. LM. Nu voi împuia capul altora cu propoziţii excogitate într-un moment de improvizaţie intelectuală. CĂLINESCU, C. O. 94. - Prez. ind.: excogitez. - Şi: (învechit, rar) escogitâ vb. I LM. - Din lat. excogitare. EXCOGITÂŢIE s. f. (Livresc) Efort de gândire. Cf. LM, DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. - PL: excogitaţii. - Şi: (învechit, rar) escogitaţiune s. f. LM. - Din lat. excogitatio, -onis, fr. excogitation. EX-COLEG, -Ă s. m. şi f. Fost coleg. Am văzut pe ex-colegul de la externe acuzând ieri pe actualul d. ministru de externe. MAIORESCU, D. II, 210. ' - PL: ex-colegi. - Ex- + coleg. EXCOMUN vb. I v. excomunica. ESCOMUNI vb. I v. excomunica. EXCOMUNIC vb. I. T r a n z. 1. A exclude pe cineva dintr-o comunitate religioasă. V. afurisi, anatemiza. Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6362/8, NEGULICI. Pentru anatheme... nici episcopul, nici popii lui să nu fie suferiţi a excomunica. BARIŢIU, P. A. I, 187. Papa Urban VIII escomunicăpe acei ce intrau cu tabac în bisărică. CALENDAR (1854), 54/2. Să blesteme..., se înţelege, cu oarecare formalitate... religioasă; se ecscomune, ca la... anatema. ARISTIA, PLUT. 234/30, cf. PONTBRIANT, D., PROT. -POP., N. D., ANTONESCU, D., COSTINESCU, LM. Fură escomunicaţi de cătră patriarhul Bekkus. EMINESCU, O. XIV, 133, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. A trăit cam acum o sută de ani un evreu sărac, tuberculos, care... era excomunicat de Sinagogă. CAMIL PETRESCU, T. II, 212. Biserica o să mă excomunice pentru blasfemie. VLASIU, D. 386, cf. SCRIBAN, D., DM. Papa îl excomunică. PANAITESCU, C. R. 307, cf. DN2, SCF III, 10, M. D. ENC., DEX. A fost excomunicat din biserica pravoslavnică. ŢOIU, î. 167, Cf. DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 2. P. ext. A repudia (1), a renega. Ziarele lor m-au anatemizat, m-au excomunicat. MACEDONSKI, O. III, 115. Sinteza stărilor sufleteşti ale sărmanului excomunicat şi din inimă şi din iatac... 1752 excomunicare -207- EX-CORONAT, -Ă manifesta simptomele unui îngrijorător diagnostic: iubire nomadă. KLOPŞTOCK, f. 274. ORefl. Personajul se excomunică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 10/2. ORefl. recipr. Rivalitatea a trei confesiuni oficiale, care se excomunicau reciproc, le-a discreditat pe toate. OŢETEA, R. 324. 0 F i g. De aci trecură la saramurile foarte piperate, pe care madam Valsamaky le excomunică, lăudând... mâncările cu zahăr. CĂLINESCU, B. I. 20. Trebuie semnalată aci contribuţia „noii critici” de factură structuralistă..., al cărei defect este de a o fi făcut să se ruşineze de condiţia sa literară, de „impresionismul” şi de „eseismul” cu caracter tradiţional, excomunicate fără complexe. GRIGURCU, C. R. 10. - Scris şi: ecscommunica. PROT. - POP., N. D. - Prez. ind.: excomunic. - Şi: (învechit) escomunicâ, (învechit, rar) excomunâ (scris şi ecscomună), escomuniâ (poen. - aar. - HILL, v. I, 6362/8) vb. I. - Din lat. excomunicare. Cf. fi*, e x c o m m u n i e r. EXCOMUNICARE s. f. Acţiunea de a excomunica şi rezultatul ei. 1. Excluderea cuiva dintr-o comunitate religioasă; (astăzi rar) excomunicaţie (1). V. afurisenie, anatemizare. Cf. excomunica (1). Cf. pontbriant, d., baronzi, i. l. ii, 229/13, COSTINESCU, LM. In contra neascultătorilor se rosti escomunicarea bisericească. EMINESCU, O. XIV, 186. După curăţirea clerului şi poporului din Moldova de escomunicarea rostită, preotul Isidor... să fie admis în toate drepturile cinului preoţesc, id. ib., cf. ŞĂINEANU, î. 62, DDRF. Ameninţând pe principe cu excomunicarea patriarhului Constantinopolului, domnul i-ar fi răspuns cu mare linişte. XENOPOL, I. R. XIV, 42, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Vlădica Inocenţiu îndrăzni să fulgere cu excomunicarea sa pe acel care îndeplinea aceste funcţii de spion. IORGA, L. II, 63. Toate nenorocirile învăţătorului i se păruseră binemeritate..., adăugând, ca o culme egală cu excomunicarea, refuzul lui de a intra cu sfânta cruce. REBREANU, I. 373, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE., MINER VA, SCRIBAN, D. 481. Vrei încă o excomunicare şi Baglioni scoşi pentru a doua oară din creştinătate? KIRIŢESCU, G. 371. Până la un punct, cuvântarea avu efectul unei excomunicări. CĂLINESCU, B. I. 479, Cf. DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC. S-a recurs la exomunicarea majoră, la marea anatemă, la şammata. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 2, 15/3, cf. DEX2, ndn, 654. 2. P. ext. Repudiere (1), renegare; (învechit, rar) excomunicaţie (2). Cf. excomunica (2). S-au primit şi încuviinţat în mod prevenitor aproape toate celelalte cereri secundare ale regelui, precum... escomunicarea tuturor acelora cari... s-ar face vinovaţi de înaltă trădare. EMINESCU, O. XIV, 118, cf. BARCIANU. Orice exagerare..., orice excomunicare a unui compozitor în întregime, după analiza unei singure opere, sunt greşeli. CONTEMP. 1949, nr. 156, 11/6. Avem de-a face cu o excomunicare de către „familie ”. N. MANOLESCU, A. N. I, 89. Un caz mai aparte din lungul şir al excomunicărilor literare postbelice este acela al aşa-numitei grupări onirice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 10,4/2. - PL: excomunicări. — Şi: (învechit) escomunicâre s. f. - V. excomunica. EXCOMUNICAT, -Ă adj. (Şi substantivat) (Persoană) care a fost exclusă dintr-o comunitate religioasă. V. afurisit, anatemizat. Cf. excomunica (1). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, RESMERIŢĂ, D. Peste cinci sute de „în-afară-de-lege” din toată Italia: ucigaşi, tâlhari, excomunicaţi. KIRIŢESCU, G. 382. - PL: excomunicaţi, -te. - Şi: (învechit) escomunicât, -ă (pontbriant, d. , lm, barcianu) adj. - V. excomunica. EXCOMUNICAŢIE s. f. 1. (Astăzi rar) Excomunicare (1). Cf. POEN. - AAR. - HILL, v. I. 6362/46, NEGULICI. Citind această excomunicaţiune adresată episcopului, ea... semăna tare cu o ceartă a unui frate cu altul mai tânăr. BARIŢIU, P. A. I, 224, cf. STAMATI, D. Totdeauna se ameninţa cu escomunicaţie (afurisenie) pe acel ce nu se supunea sentenţiei date. CALENDAR (1855), 70/25. Roma... procedă în contra liniştitei revolte cu toate escomunicaţiile Vaticanului. FILIMON, O. II, 123, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., COSTINESCU, BARCIANU 234, ALEXI, W., SCRIBAN, D. 2. (învechit, rar; în forma escomunicaţiune) Excomunicare (2). Cf. LM, BARCIANU, 234. - Scris şi: (învechit) ecscomunicaţie. POEN. — AAR. - HILL, V. 1,6362/46, ecscommunicaţie. PROT. - POP., N. D. - Pl.: excomunicaţii. - Şi: (învechit) excomunicaţiune (COSTINESCU, SCRIBAN, D.) escomunicaţie, escomunicaţiune, (învechit, rar) escomunicăciune (STAMATI, D. 92) S. f. - Din lat. excommunicatio, -onis, fr. excommunication. EXCOMUNICAŢIUNE s. f. v. excomunicaţie. EX-COMUNÎST, -Ă s. m. şi f. Fost comunist. Ne dă o întâmplare survenită unui ex-comunist francez. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4,4/1, cf L. rom. 1993,20. - Pl .: ex-comunişti, -te. - Ex- + comunist. EXCONTENTELUÎ vb. IV v. escontenta. EXCORI vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (Despre piele) A se jupui uşor. Cf. LM, DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. 1 - Pronunţat: -ri-a. - Prez. ind. pers. 3: excoriază. - Şi: (învechit, rar) escoriâ vb. I. LM. - Din lat. excoriare, fi*, excorier. EXCORIÂT, -Ă adj. (Despre piele) Jupuit, julit. Cf. e x c o r i a. Cf. LM. Se distinge o plagă excoriată, superficială. D. R. POPESCU, I. ş. 204. - Pronunţat: -ri-a-. - PL excoriaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) escoriât, -ă adj. LM. - V. excoria. EXCORIAŢIE s. f. Ulceraţie uşoară, superficială a pielii sau a mucoaselor; julitură; excoriere. Cf. frollo, v. 208, ENC. ROM., BIANU, D. S. In caz că prezintă crăpături, escoriaţii sau zgârieturi, putem să aplicăm local şi alifie sulfamidată. BELEA, P. A. 203, cf. DER. Bacilii bruceloşi pătrund în organismul omului prin pielea care are mici zgârieturi, răni, excoriaţii. ABC SĂN. 74, cf DN2, D. MED., M. D. ENC., DN3, D. ENC., DEX2, NDN. - Pronunţat: -ri-a-. - PL: excoriaţii. - Şi: (învechit) escoriâţie, excoriaţiune (enc, rom., bianu, d. s.), escoriaţiune (FROLLO, V., BIANU, d. s.) s. f. - Din fi*, excoriation. EXCORIAŢIUNE s. f. v. excoriaţie. EXCORIERE s. f. Excoriaţie. Cf. DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. - Pronunţat: -ri-e-. - PL: excorieri. - V. excoria. EX-CORONÂT, -Ă adj. (Neobişnuit) Care aparţine unei persoane care a purtat coroană sau care este de viţă nobilă. N-avem noi destulă posteritate şi destule rude, că am putea trăi mii de prinţi şi de nobili fără să simţim. E ţara de viligiaturi ex-coronate. ARGHEZI, P. T. 222. - PL: ex-coronaţi, -te. - Ex- + (în)coronat. 1764 EXCORPORAŢIE -208- EXCRETA EXCORPORAŢIE s. f. Act prin care un episcop declară că o anumită persoană nu face parte din dioceza sa. Cf. DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. - PI.: excorporaţii. - Din ir. excorporation. EXCORT vb. I v. escorta. EXCORTĂ s. f. v. escortă. EXCREMÂNT s. n. v. excrement. EXCREMENT s. n. 1. (Mai ales la pl.) Materii rezultate din digestie, care se elimină din corpul oamenilor sau al animalelor prin anus; materii fecale. Scremântul ce lapădă vermuţii dinpreună cu rămăşiţele de la frunzele cele mâncate... fac gunoi. ÎNV. FRĂG. 48/15. Aceste au... un canal pentru ud şi ecscrement. J. CIHAC, I. N. 44/13. Formarea ecscrementului (materie de lepădat) pe toată ziua la un om sănătos poate să fie de 4 - 5 unţe. ALBINEŢ, M. 184/17, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. 1,637724. Putoarea ranelor, a ecscrementelor, a unsorilor... sânt în stare a da un miros unic... şi celui mai curat spital. CUCIURAN, D. 30/9. Astupă vasul cu îngrijire, însă şi aicea trăiră peştii, crescură şi avură escreminte. VASICI, M. I, 42/23. Are durere de inimă şi nu iesă regulat afară şi escremântul (prisosinţile) i sânt nemistuite. CORNEA, E. I, 193/5. îngropaţi fără nici o pregătire în locuri lucrate, scremenţii umani ar forma un gunoi. BREZOIANU, A. 43/30. Materia sa colorantă galbenă trece în scremente pe care le gălbineşte. MAN. SĂNĂT. 151/23. Materia... este scoasă afară în forma de escremente (baligă). BARASCH, I. 58/8, cf. polizu, p. 86, 92, pontbriant, d., prot. - pop. n. d., FROLLO, V. 208, COSTINESCU, LM. Animalele cele mai inferioare au în loc de stomac un singur sac... care serveşte atât pentru introducerea alimentelor, cât şi pentru expulsiunea excrementelor. CONTA, O. F. 222. Dintre materiile albuminoase introduse, o parte iese... ca escrement prin canalul maţelor EMINESCU, O. XV, 1181, Cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., CANDREA, F. 84, BIANU, D. S., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Vine miros de excremente şi de putreziciune. C. PETRESCU, I. II, 15. Azotul înmagazinat din pământ în vegetale sub formă de substanţe proteice, trece în organismele animale, care îl restituie pământului sub formă de excremente. ENC. AGR. I, 368, cf. SCRIBAN, D. Un miros de excrement ieşea din aşternut. ARGHEZI, S. XV, 41. Coridorul mirosea pătrunzător a excremente. CĂLINESCU, E. O. II, 176. Străzi grămădite, ... presărate cu excremente. RALEA, S. T. I, 340. Alteori se descânta cu... animale, alimente, chiar cu excremente. IST. LIT. ROM. I, 58, cf. URSU, T. ş. 201. Ouăle depuse de femelă se elimină împreună cu excrementele. ABC SĂN. 361, cf. DN2. îngheţul, în loc să neutralizeze mirosul excrementelor, îl exasperează. STEINHARDT, J. 93, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, CĂRTĂRESCU, N. 21, D. ENC., DEX2, NDN. 0 F i g. Aici o vreme eminamente scârnavă; plouă, ninge, ceaţă, nor; toate excrementele unui firmament disenteriac. CARAGIALE, O. VII, 24. Interminabila diaree socială şi politică... ocupa toată revista... care, în atât excrement intelectual trebuie să se scufunde. arghezi, P. T. 54. 0 (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau cu determinări în genitiv) Tabacii argăsesc piei mai subţiri: le umflă cu fiertură de secară, de grâu sau şi de escremente (baligă) de găină. ISIS (1859), 139l/39. Excrementele oamenilor şi ale animalelor sânt... gunoiul cel mai bun. CONV. LIT. XI, 12. Excrementele omului, ca şi ale animalelor, sunt bogate în fosfor. MACAROVICI, CH. 310. Ochii îi căzuseră pe candelabru. Braţele acestuia erau pigmentate cu excremente de muscă. CĂLINESCU, B. I. 29. Gândacul de bălegar... acumulează în excavaţiile pe care le sapă excrementele de animale mari. CHIRIŢĂ, P. 394. ♦ P. g e n e r. (învechit, la pl.; în forma escreminte) Resturi nefolositoare, gunoi. Huma. materia unei flori sau chiar ea va rămânea până atunci în stare de escreminte meprizabile! BARASCH, 1.45/16. 2. F i g. (Rar; în forma excremânt) Persoană abjectă, demnă de dispreţ. Cf. COSTINESCU. - Scris şi: (învechit) ecscrement. -PL: excremente. - Şi: (învechit) escremént, (învechit, rar) excremânt (COSTINESCU), escremint, escremânt, scremént (pl. şi m. scremenţi), scremânt s. n. - Din lat. excrementum, fr. excrément. - Screment, scremânt < it. scremento. EXCREMENT AJL, -Ă adj. (Rar) Excremenţial. Dezgustăciosul obicei de a da să bee persoanelor lovite de junghi materii excrementale sau baliga cailor şi a vacilor. PROPĂŞIREA (1844), 257720, cf. FROLLO, V. 208. Larvele încep să sfâşie sâmburii..., umplând toată zona centrală perinucleară cu materii excrementale. ENC. AGR. III, 91. - PL: excrementali, -e. - Şi: (învechit, rar) escrementâl, -ă adj. FROLLO, v. 208. - Din it. escrementale. EXCREMENŢIAL, -Ă adj. Care se referă la excremente (D; fecal. Diareea nu întârzie a se manifesta: mai întâi sânt nişte materii escremenţiale, care sânt lichide. I. IONESCU, D. 482, cf. NDN. - PL: excremenţiali, -e. - Şi: (învechit) escremenţiâl, -ă adj. - Din fr. excrémentiel. EXCRESCÉOT s. f. Protuberanţă cu aspect tumoral crescută pe suprafaţa pielii sau a unui organ. V. nodul (1), tubercul (2), vegetaţie (3). Cf. LM, ENC. ROM., ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Fiinţe... prevăzute cu structuri fanteziste, inutile şi jenante: Rhynchopharus cu gâtul peste măsură de mare..., Sphonyophare cu uimitoare escrescenţe frontale. CAMIL PETRESCU, P. 405, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DER, DN2, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 0 F i g. Nu trebuie... să încercăm să curăţim orice pete stilistice sau excrescenţe parazitare ale letopiseţelor. BUL. COM. IST. II, 90. Toate aceste suprastructuri..., unei filozofii simple şi simpliste i se par excrescenţe prisoselnice. IBRĂILEANU, A. 186. Prezenţa lui în romanele lui Rebreanu ar fi alcătuit o excrescenţă parazitară. VIANU, A. P. 332. Spiritul filozofiei lui mergea împotriva excrescenţelor sentimentale ale actului sexual. CĂLINESCU, O. XIII, 103. Viaţa mea avea să fie tot mai hotărât stăpânită de un sentiment religios, sporit de cele mai necontrolate excrescenţe. BLAGA, H. 46. Legarea mecanică a criticii de producţia literară propriu-zisă şi considerarea ei ca o escrescenţă ulterioară a acesteia... nu dă un răspuns real, adevărat, întrebării pe care ne-o pusesem. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 131, 8/2. OP. anal. Ceea ce e foarfecele la grădinar, care suprimă excrescenţe anarhice, la educator sunt biciul şi nuiaua, ralea, S. T. I, 287. ♦ Proeminenţă pe o suprafaţă netedă. Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Dacă suprafeţele verticale ale piesei sunt plane şi lipsite de adâncituri sau excrescenţe..., vom întrebuinţa un echer cu talpă. ORBONAŞ, MEC. 184, cf. SCRIBAN, D., LTR2. - PL: excrescenţe. - Şi: escrescén|à s. f. - Din lat. excrescentia. Cf. fr. e x c r o i s s a n c e. EXCRET s. n. Substanţă (inutilă sau nocivă) eliminată din organism prin excreţie (1). Cf. ENC. ROM., NDN. - Pl.: excrete. - Din germ. Exkret. EXCRETA vb. I. T r a n z. A elimina din organism, în urma proceselor biochimice, pe cale digestivă, urinară, respiratorie, cutanată etc., substanţe devenite inutile sau nocive. Rinichii sunt glande excretoare, iar urina, lichidul excretat de ei. ENC. ROM. I, 363, cf. SCRIBAN, D. Activitatea râmelor aduce ameliorări însemnate în starea fizică a solului... prin afânarea înaintată a 1774 EXCRETIV, -Ă -209- EXCURSÎE materialului organico-mineral excretat. CHIRIŢĂ, P. 393, cf. DL, DM, L. rom., 1960, nr. 5, 88, dn2, m. d. enc., dex, dn3, d. enc., dex2, NDN. - Prez. ind.: excretez. - Din fr. excréter. EXCRETÎV, -Ă adj. (învechit, rar) Excretor. Organele secretive ori eseretive vor fi împiedicate în lucrarea lor. DESCR. APE 96/3. - PL: excretivi, -e. - Şi: escretiv, -ă adj. - Din it. escretivo. EXCRETOR, -OÂRE adj. Care se referă la excreţie (1), de excreţie; prin care se realizează excreţia; excretoriu, (învechit, rar) excretiv. Cf. PROT. - POP., N. D., enc. ROM., 363, alexi, w., enc. AGR., DL, DM. Introducerea unei sonde (cateter) pe un canal excretor sau pe un vas. ABC SĂN. 83, cf. 154. Substanţele gazoase se elimină prin plămâni, iar cele solide prin aparatul excretor, piele şi tubul digestiv. MOGOŞ - IANC., C. 635, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. - PL: excretori, -oare. ~ Din fr. excréteur. EXCRETORIU, -IE adj. Excretor. Cf. frollo, v. 208, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Striaţiunea caracteristică a celulelor canalelor excretorii se pierde, de asemeni. PARHON, B. 20, cf. DN2, DN3, NDN. - PL: excretorii. - Şi: (învechit, rar) escretôriu, -ie adj. FROLLO, v. 208. - Din fr. excrétoire. EXCRÉTTE s. f. 1. Faptul de a excreta; proces de eliminare a produşilor rezultaţi din secreţia unor glande sau organe. Când să lapădă celea de prisos, acea lucrare să zice ecscreţie... sau lăpădare. V. POPP, A. M. 25/24. Pentru aceea vietăţile au mai mare lipsă şi de escreţii (stoarceri), iar plantele mai puţină. VASICI, M. I, 84/26. Calculele nu se formează dară apriat decât în cavităţile organelor de escreţiune. MAN. SĂNĂT. 287/3, cf. PROT. — POP., N. D. Aceste materii de escreţiune se nasc din nutrimentele introduse. EMINESCU, O. XV, 1 181, cf. ENC. ROM., BARCIANU, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Variaţiunile excreţiei azotului în raport cu vârsta merg paralel cu aceleù ale coeficientului de dezintegrare senilă. PARHON, B. 49. Humusul... constă din substanţe complet humificate..., amestecate cu pământ fin şi cu produse de excreţie ale animalelor inferioare din sol. CHIRIŢĂ, P. 129, cf. DL, DM. Activitate coordonată în vederea asigurării unei anumite funcţii generale în organism (respiraţie, digestie, circulaţie, excreţie, locomoţie). ABC SĂN. 41, cf. DN2. Rinchii... au un rol esenţial în funcţia de excreţie. MOGOŞ - IANC., C. 635, cf. M. D. ENC., DN3, D. ENC., NDN. ♦ (Mai ales la pl.) Substanţă (inutilă sau nocivă) eliminată din organism pe cale digestivă, urinară, respiratorie, cutanată etc., în urma proceselor biochimice; (învechit, rar) excret. Toate cele prea mari şi neprecurmate deşertări (escreţii),... sudoarea,... curgeri de sânge... nu seacă numai puterea, ci şi materia. VASICI, M. I. 213/21. Pe când a intrat această câtime nouă de materii... în corpul meu, o altă parte a ieşit din corp (prin sudoare şi celelalte escreţiuni). BARASCH, I. 44/21, cf. FROLLO, V. 208, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Râmele aruncă la suprafaţa solului 15-20 tone de excreţiuni la ha. CHIRIŢĂ, P. 394. Contactul omului sănătos cu excreţiile unui bolnav poate constitui cauza îmbolnăvirii. BELEA, P. A. 513, cf. DL, DM. Degradarea substanţei vii şi transformarea ei în secreţii, excreţii ori alte deşeuri. ABC SĂN. 51, cf. DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. 2. P. anal. (învechit, rar; în forma excreţiune) Proces de eliminare a substanţelor (inutile sau nocive) din plante. Cf. ENC. ROM. ♦ (în forma escreţie) Substanţă eliminaţă de către plante în urma proceselor biochimice. Escreţiile vegetale sânt licuide groase sau subţiri, untură, reşină, gumi, materie viscoasă sau mucoasă... şi zahar. BARASCH, I. N. 121/27. - Scris şi: (învechit) ecscreţie. - PL: excreţii. - Şi: (învechit) excreţiune, escrétfe, escreţiune s. f. - Din lat. excretio, -onis, fr. excrétion. EXCREŢIUNE s. f. v. excreţie. EXCRÔC, -OÂCĂ s. m. şi f. v. escroc. EXCROC vb. I v. escroca. EXCROCHERÎE s. f. v. escrocherie. EXCURS s. n. 1. Abatere, deviere de la subiect (pentru a lămuri o problemă secundară); digresiune; (astăzi rar) excursie (3). Cf. LM. După acest excurs să ne întoarcem la tema noastră proprie. EMINESCU, O. XV, 1 167. El lasă la o parte numai lungile excursuri despre ţerile vecine. IORGA, L. I, 88. Fiindcă şi în această privinţă cronicarul e bine informat, e de regretat că excursele lui nu sunt mai dese. BUL. COM. IST. II, 30. întreg acel excurs de o uşoară didactică, în istoria filosofiei, este punctat, întrerupt... cu pagini de pasiune intensă. PERPESSICIUS, M. IV, 278, cf. DL, DM, DN2. în cap. X al „Istoriei ieroglifice” există un lung excurs filozofic în care Cantemir pune problema condiţiei umane. L. ROM. 1966, 1. In „Istoria ieroglifică”... există un excurs filozofic... care este un adevărtat tratat „De dignitate hominis”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 27, 15/1, cf. DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. Aproape invariabil, fiecare dintre ele debutează prin sau include în cuprins - un excurs istoric. ROMÂNIA literară, 1999, nr. 1, 21/1. 2. Disertaţie sub formă de digresiune, făcută cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic). Cf. DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. ♦ Expunere (orală sau scrisă) detaliată a unui subiect. Lungul excurs în estetica simbolismului publicat în „ Viaţa românească” (1926) nu depăşeşte formula gourmontiană a idealismului. CONSTANTINESCU, S. I, 120. Şerban Cioculescu, într-un excurs liber, în linia gentilei cozerii, l-a aşezat pe Călinescu în spaţii italice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 25, 26/2. Pe parcursul întregii sale cărţi, John Sweeney se relevă drept o minte puternică şi disciplinată... Acest excurs istoric se bazează în mod evident pe o bibliografie menţionată, de altfél, la sfârşit, ib. 1992, nr„ 7, 21/2. Mircea Florian ni se relevă ca un veritabil estetician... Autorul... întreprinde un excurs doct în istoria mai tuturor punctelor de vedere importante privind obiectul esteticii, ib. 1993, nr. 6, 11/2. - PL: excursuri şi (rar) excurse. - Şi: (formă latinizantă) excürsus (DN2), (învechit) escürs (lm) s. n. - Din lat. excursus. EXCURSIE s. f. 1. (învechit) Incursiune militară a unei populaţii pe un teritoriu străin; năvală (I 1). Romanii... agiungând până la Tisă, ba trecând şi Tisa cu escursia lor, s-au tare împuternicit în Dachia cea veche. ŞINCAI, HR. I, 120/6. De pe acole se întindea cu ale lor escursiuni şi prădăciuni înlăuntrul Daciei. SĂULESCU, HR. I, 234/1, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6372/l. Clusinii făcură ecscursiune; a început atacul..., urmând lupta împregiuml zidurilor. ARISTIA, PLUT. 357/6, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D. Besii... trăiau în munţii Balcani, de unde-şi întindeau din când în când escursiunile de hoţie până la Dunăre. HASDEU, I. C. 71, cf. FROLLO, V. 208, COSTINESCU, LM. Sălbaticii cumani arseră, părăduiră şi pustiiră... în escursiunile lor prădalnice... Rusia şi Ungaria. EMINESCU, O. XIV, 154, cf. BARCIANU, ALEXI, W., SCL 1950, 76. 2. Plimbare sau călătorie de agrement sau cu scopuri ştiinţifice, educative etc., făcută pe jos sau cu un mijloc de 1784 EXCURSIONIST, -Ă -210- EXECRA locomoţie; (învechit, neobişnuit) excursoare (1). Eu voi să fac excursii şi prin Bănat. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 9. Toţi elevii fac excursii pe moşie... cu directorul şi profesorii, ca... să se deprindă cu observarea faptelor. I. IONESCU, F. 14/4. Interesantele escurţiuni pe Domoclet... fac acest loc de băi a fi o locuinţă din cele mai plăcute. DESCR. APE 84/7, cf. STAMATI, D. Aceste... am admirat astă toamnă... în o repede, dar plăcută ecscursie. CALENDAR (1859), 123/7, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., LM. Alergau... să apuce unul din vapoarele cari fac de câteva ori pe zi excursiuni de plăcere. CARAGIALE, O. VII, 448, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Face împreună cu soţul ei... o excursie cu balonul AL. PHILIPPIDE, S. IV, 25, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Făcând o excursie până la Mănăstirea Neamţului, m-am întâlnit din nou cu... Ibrăileanu. LOVINESCU, M. 257. Toţi cei care aveau maşini plecau în diverse excursii, pentru o zi, două. CAMIL PETRESCU, P. 116. Am văzut anunţată în ziare o excursie spre munţi. A. HOLBAN, O. II, 243, cf. SCRIBAN, D. Simte această natură... ca un ţăran, nu ca un orăşan în excursie. OPRESCU, I. A. IV, 24. Numindu-se şapte comisii cu scopul de a face excursii pentru adunare de material folcloristic..., - Eminescu a fost repartizat... pentru Moldova. CĂLINESCU, O. XI, 117. Preferam... excursiile în natură oricăror vizite. BLAGA, H. 116, cf. DL. A doua zi în zori trebuia să se ducă într-o excursie. PREDA, R. 244, cf. DM. Din staţiune se pot face frumoase excursii şi ascensiuni. ABC SĂN. 383, Cf. DN2, STEINHARDT, J. 183, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2. îmi spunea că într-o excursie la munte... se simţise... singură. CĂRTĂRESCU, N. 110, cf. NDN. 0 F i g. Astă cercetare e totdeauna o excursiune în trecut. BARONZI, C. III, 303/30. Există memoria care ne permite şi excursii înapoi. RALEA, S. T. III, 48. Excursiile d-lui Vladimir Streinu printre clasici... ne-au deschis perspective noi şi ne-au pus în faţa a numeroase probleme. CONSTANTINESCU, S. VI, 184. Dincolo de sondajul arhivistic..., de minuţioasa încadrare istorică... începe o excursie pasionantă într-un spaţiu biografic, care îi apare criticului mai tentant decât opera. GRIGURCU, C. R. 47. 3. (Astăzi rar) Excurs (1). Escursiunea istorică a lui Kovâri,... sufere corecturi esenţiali. BARIŢIU, P. A. II, 336, cf. STAMATI, D., ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE.: 4. (învechit, rar; în forma escursiune) Oscilaţie (2), fluctuaţie. Le săvârşeşte cu o amplitudine mare sau mică, după cum coarda face escursiunile sale la o distanţă mai mare sau mai mică de la poziţia sa de echilibru. MARIN, F. 25/22. Un molecul oscilează într-un moment dat în excursiuni mai largi încoace şi încolo. EMINESCU, O. XV, 1 165. 5. (Fon.) Moment în care organele articulatorii iau poziţia necesară pentru articularea sunetului; tensiune (5). Cf GRAUR, I. L. 47, DN3, NDN. - Scris şi: (învechit) ecscursie. - Pl.: excursii. - Şi: (învechit) excursiune (scris şi ecscursiune), escursie, escursiune, (învechit, rar) escurţiune, (învechit, neobişnuit) escursă (lm) s. f. - Din lat. excursio, -onis, fr. excursion. EXCURSIONÎST, -Ă s. m. şi f. (Persoană) care face o excursie (2); turist. Nu găsâră... decât nişte tineri escursionişti, plini de voie bună. SBIERA, F. S. 129, cf ALEXI, w. Era un vestit excursionist. IBRĂILEANU, A. 152. Orăşenii... se obişnuiesc să pivească şi să guste frumuseţea naturii... cu atitudinea excursioniştilor amatori de pitoresc. AL. PHILIPPIDE, S. III, 207, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. A coborât un grup de excursionişti streini. SAHIA, U. R. S. S. 123. M-a mirat că a reţinut expresia, dar pare-se că a frapat-o, ca pe excursionişti, un obiect de curiozitate... în muzeu. CAMIL PETRESCU, U. N. 77. Priveau lung la costumul lui de excursionist elveţian. SADOVEANU, O. IX, 106. Era un vestit excursionist. STREINU, P. C. II, 239, cf SCRIBAN, D. Excursioniştii se aşază în automobile. VIANU, A. P. 385. O fotografie ni-l reprezintă pe dramaturg pe capra unui uriaş tramcar de excursionişti. CĂLINESCU, C. O. 209, cf RALEA, S. T. I, 288, DL. De la Tuşnad plecă cu acelaşi grup de escursionişti. PREDA, R. 345, cf. DM, L. ROM. 1959, 84, SFC I, 127, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) în vale ne-am întâlnit cu elevi excursionişti ROMÂNIA LITERARĂ, 1999,nr. 2, 15/1. - Pronunţat: -si-o-. — PL: excursionişti, -ste. - Din fr. excursionniste. EXCURSIUNE s. f. v. excursie. EXCURSIV, -Ă adj. Care are caracter de excurs (1), de digresiune. Cf. LM, DN3, NDN. - PL: excursivi, -e. - Şi: (învechit) escursiv, -ă adj. LM. - Din fr. excursii. EXCURSOARE s. f. (învechit, neobişnuit) 1. Excursie (2). Cf. STAMATI, D. 92. 2. Abatere. Cf. STAMATI, D. 92. - Scris şi: ecscursoare. STAMATI, D. 92. - PL: excursori. - Excursie + suf. -oare. EXCURSUS s. n. v. excurs. EXCUSÂŢIE s. f. v. excuzaţie. EXCUSAŢIUNE s. f. v. excuzaţie. EX-CUTÎE s. f. (Neobişnuit) Fostă cutie. Cf. iordan, L. R. A. 198. O sticlă goală de parfum, o ex-cutie de bomboane. CĂLINESCU, E. O. I, 194. - PL: ex-cutii. - Ex- + cutie. EXCUZ vb. I. v. scuza. EXCUZÂBIL, -Ă adj. v. scuzabil. EXCUZÂRE s. f. v. scuzare. EXCUZÂT, -Ă adj. v. scuzat. EXCUZAŢIE s. f. (învechit, rar) Scuză. Cf. ARISTIA, PLUT., PROT.-POP., N. D.,L. ROM., 1961,563. - PL: excuzaţii. - Şi: excusâţie (scris şi ecscusaţie. PROT.— POP., N. D.) L. ROM. 1962, 563, excusaţiune (scris şi ecscusaţiune) S. f. ARISTIA, PLUT. - Din lat. excusatio, -onis. EXCUZĂ s. f. v. scuză. EX-DEPUTÂT s. m. Fost deputat. Cf. COSTINESCU, 401. - PL: ex-deputaţi. - Ex- + deputat. EXEAT s. n. învoire dată de un episcop catolic unui preot de a ieşi din dieceza sa. Cf. ANTONESCU, D., DN2, DN3, NDN. ♦ Permisiune dată cuiva de a pleca, de a părăsi o adunare, o instituţie etc. Cf. antonescu, D., dn2, dn3, ndn. - Pronunţat: -xe-at. - Din lat. exeat, fr. exeat. EXECRA vb. I. T r a n z. 1. A avea repulsie, oroare faţă de cineva sau de ceva; a detesta, a dispreţui, a urî. Cf. LM, ALEXI, w., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. „Frazeologul” Hegel, atât de execrat de Schopenhauer,... este un finalist notoriu. CĂLINESCU, O. 1801 execrabil, -ă -211 - EXECUTA XII, VIII, cf. DN2. Ceea ce Rimbaud execrează, Blecher doreşte cu ardoare. N. MANOLESCU, A. N. III, 74, cf. DEX, DN3, DEX2, NDN. 2. (Suspect; sens etimologic; în forma esecra) A blestema, a urgisi (1). Cf. frollo, v. 208, lm. - Prez. ind.: execrez. - Şi: (învechit, rar) esecra vb. I FROLLO, V. 208, LM. - Din lat. exsecrari, fr. exécrer. EXECRABIL, -A adj. 1. Care trezeşte repulsie, detestabil; oribil, respingător (1), abominabil. Cf. PROT. - POP., N. D., CANELLA, V. 4, FROLLO, V. 208, LM, BARCIANU, ALEXI, w. Trăiam în cel mai execrabil mediu. ANGHEL - IOSIF, C. M. I, 66, cf. CADE, SCRIBAN, D. Nimic n-a încurajat mai mult „secta blestămată şi execrabilă” a libertinilor şi a naturaliştilor decât această rivalitate. OŢETEA, R. 324. Tudorel al meu, executat pentru a fi fost ademenit de nişte bandiţi să participe la o crimă execrabilă. CĂLINESCU, S. 60, cf. DL, DM, DN2, DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 2. De calitate proastă; foarte rău. Cf. ENC. ROM. 364, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Mâncări execrabile. SCRIBAN, D. Hangerlioaica zbârci din nas, agasată de predicile, execrabile, după părerea sa, ale monseniorului prinţ. CĂLINESCU, S. 165, cf. DL, DM. 0 (Adverbial) A cânta execrabil. SCRIBAN, D. 3. (învechit, rar; sens etimologic) Blestemat, urgisit (1). Cf. FROLLO, V. 208, LM. - Scris şi: (învechit) ecsecrabil. PROT. - POP., N. D. - PL: execrabili, -e. - Şi: (învechit) esecrâbil, -ă adj. LM, barcianu. - Din lat. exsecrabilis, -e, fr. exécrable. EXECRARE s. f. (Rar) 1. Faptul prin care o biserică sau o capelă devine inaptă pentru a se îndeplini în ea serviciul divin, din cauza deteriorării sau a profanării. Cf. ENC. ROM. 2. (învechit, rar; sens etimologic) Blestemare, anatemizare. Cf. FROLLO, v. 208. - PL: execrări. - Şi: (învechit) esecrâre s. f. FROLLO, V. 208, ENC. ROM. 331. - V. execra. EXECRAT, -Ă adj. 1. Detestat, urât; respins (3). Pare a-şi anina speranţele aspiraţiei sale către libertate de figura unui suveran tolerant şi luminat, cum ar fi putut deveni Carlos..., dacă absolutismul şi execraţii lui aliaţi n-ar fi fost mai puternici. VIANU, L. u. 334. 2. Blestemat, anatemizat. Cf. FROLLO, V. 208. „Soldatul lui Cristos” crede la un moment dat că a venit momentul pedepsirii exemplare a Angliei execrate. VIANU, L. U. 100. - PL: execraţi, -te. - Şi: (învechit, rar) esecrât, -ă adj. FROLLO, v. 208. - V. execra. EXECRÂŢIE s. f. 1. Aversiune, dezgust, repulsie (1). Cf. PROT. - POP., N. D., ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. 2. Persoană sau obiect care provoacă dezgust, oroare. Eşti... O perturbăciune..., Şi execrăciune! ALECSANDRI, T. 718, cf. ŞĂINEANU, D. U. Nerone a fost execraţiunea neamului omenesc. SCRIBAN, D. Până când neamul Baglionilor... să fie execraţiunea oamenilor? KIRIŢESCU, G. 379, cf. DN2, ALIL XVII, 66, DEX, DN3, DEX2, NDN. 3. Blestem; afurisenie, anatemă. Cf. FROLLO, V. 208, LM, ENC. ROM. In tabletele de execraţie, ,,-s” final este, în genere, menţinut. ROSETTI, I. L. R., W0.A profera mii de execraţiuni. SCRIBAN, D. - Scris şi: (învechit) ecsecraţie. PROT. - POP, N. D. - PL: execraţii. - Şi: execraţiune, (învechit) esecraţiiine (FROLLO, v. 208, LM, barcianu), (neobişnuit) execrăciune s. f. - Din lat. exsecratio, -onis, fr. exécration. EXECRAŢIUNE s. f. v. execraţie. EXECRĂCIUNE s. f. v. execraţie. EXECUTA vb. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) 1. A duce la îndeplinire, a pune în aplicare, a înfăptui; a efectua (1), a realiza (1), a săvârşi (3); (învechit, rar) execvi. Cf. LB. Ficatul este bazaretul fierii; însă foarte rar îşi esecută foncţiile. HELIADE, D. J. 178/12, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 638]/16. Aceea ce o mie de oameni nu ar putea executa, aplicându-şi pe rând fiecare puterea sa, asociaţia puterilor, mai puţine la număr, executează cu uşurinţă. ROM. LIT. 2712/18. A trimis mai mulţi ingineri în faţa locului ca să esecute lucrările. ROMÂNUL (1857), nr. 1, 3/33, cf. POLIZU. Trece a 100 parte a unei secunde până când un muşchi al corpului esecutează voinţa creierilor. ISIS (1859), 4V6. Toate aceste mici servicii le executa cu cea mai mare iuţeală. FILIMON, O. I, 123, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., BARONZI, I. L. I, 198/2, FROLLO, V. 208, COSTINESCU. Moleculele planetei noastre au ajuns să execute mişcări şi mai complicate. CONTA, O. F. 191. Să se apuce... de lucru, spre a executa la Paris... planul viitoarei instalaţiuni a productelor române. ODOBESCU, S. II, 82. Domnirea în stat... pot dar să spun cum ar trebui să fie după idee, nu însă cum vei esecuta-o tu în realitate. EMINESCU, O. XV, 1 145, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w. Eram convinsă că ai să-ţi execuţi... programul de excursii. IBRĂILEANU, A. 197. Executau faţă de mine o obligaţie morală care nu-i apăsa deloc. AL. PHILIPPIDE, S. II, 192, cf. CADE. Căile ferate... n-au putut executa transporturile. REBREANU, R. I. 46. Mă oferisem în ajun să execut cu plutonul o săpătură. CAMIL PETRESCU, U. N. 12. Nici un guvernant înţelept n-are interes să execute asemenea operaţie asupra obştei. SADOVEANU, O. XIX, 450. Deplasarea este executată în sens invers. VIANU, A. P. 274. Viceregele... era învestit cu aceleaşi puteri pe care regele le executa în Spania. OŢETEA, R. 147. Electronul va executa o mişcare circulară. T. V. IONESCU, E. 485. Zi cu zi... execuţi cu sfinţenie tot ce-ai citit. VINEA, L. I. 374. Radioscopia pulmonară ne dă date asupra mişcărilor executate de diafragm. ABC SĂN. 311, cf. DN3, NDN. ORefl. pas. Aceste două principuri fondamentale a asociaţiei noastre se vor executa după următoarele măsuri. I. IONESCU, F. 8/15. Erau chemaţi la Moscva pentru întreprinderile cele măreţe ce se ecsecutau în toate ramurile. CALENDAR (1851), 41/15. Spre a se-nţelege după cuviinţă modul... în care se esecutează înmulţirea numerelor, o desfacem în două cazuri. LAZARINI, M. 40/12. Operaţii grele s-au ezecutat numai şese în această secţie. CALENDAR (1855), 140/31. Ii pare rău că nu s-a putut executa planul nostru de petrecere. CARAGIALE, O. VII, 35. Orcâte circumstanţe atenuante s-ar admite pentru răsturnarea lui Cuza, modul cum s-a executat această răsturnare rămâne condamnabil. MAIORESCU, D. I, 7. Reviziunea Proiectului de dicţionar şi de glosar, ce se executa de către comisiunea lexicografică, id. ib. 385. Se execută o mişare de rotaţie a sondei. CHIRIŢĂ, P. 917. Semănatul în rânduri apropiate se poate executa şi cu maşinile. AGROTEHNICA, II, 45. Reacţia se poate executa pe hârtia de filtru. CHIM. AN. CĂLIT. 184. Seroterapia se execută în mod obişnuit prin injecţii intramusculare. ABC SĂN. 328. ORefl. In trupul unui animal se executează acte de funcţionare în fiecare moment. CONTA, O. F. 215. ♦ A oficia (1). îmi place foarte mult să executez acest rit oriental în toate părţile sale, să fac şi mas lu..., să ascult şi mărturisirea păcatelor. BARIŢIU, P. A. I, 196. *A efectua o înmulţire, o împărţire etc. Executând împărţirea, avem drept cât „a” şi drept rest „b . ELEM. ALG. 46/22. 2. (Complementul indică o poruncă, un ordin etc.) A da ascultare, a face ce i s-a spus, a se supune (II 2). Ordinul fu esecutat mai cu aceiaşi iuţeală ca şi pe un bastiment de resbel. BARONZI, C. I, 8/19. Soldaţii executează comanda. ALECSANDRI, S. L. 346/18, cf. COSTINESCU. Iordache execută ordinul. CARAGIALE, O. 1808 EXECUTA -212- EXECUTA VI, 228. O ordonanţă dată pe lângă oficeri de diferite ranguri ca să execute ordinile lor. REV. IST. I, 251. Generalul a ordonat să fac... exersisul de companie, pe care l-am executat cu multă exactitate. LĂCUSTEANU, A. 55. Când ţi-am dat un or den, trebuie să-l execuţil BACALBAŞA, M. T. 88, cf. CADE. Domnule prefect, trupa totdeauna execută ordinele. REBREANU, R. II, 221. Aşteaptă ca Nicola să execute ceea ce îi spune. CAMIL PETRESCU, T. II, 175. Să treci mâne dimineaţă pe la Leon şi să-l întrebi de ce n-a executat încă ordinul meu. SADOVEANU, O. VIII, 141, cf. SCRIBAN, D. Tudor dădea ordine ascultate şi executate de toată lumea. OŢETEA, T. V. 209. înştiinţează pe marele spătar... la Iaşi că au executat porunca ce li se dăduse. GIURESCU, P. O. 229. Nu trebuie osândiţi... că s-au supus şi au executat. STEINHARDT, J. 36. 0 R e f 1. p a s. Statul român este dator să-şi întrebuinţeze acum autoritatea... Lui i se cuvine... de a face să se execute voinţele ctitorilor... în ceea ce priveşte... regularea şi fixarea părţii de contribuţiuni. ODOBESCU, S. II, 46. Ordinul tocmai se executa..., când trăsura prefectului opri în uliţă. REBREANU, R. II, 277. Se ocupa puţin... de felul cum se executau hotărârile pe care le lua. SADOVEANU, O. XIX, 392. Fiţi fără grijă, patroane. Se va executa întocmai. STANCU, R. A. IV, 102. ORefl. Cf. CADE. Ia bastonul domnului! Picolul se execută. C. PETRESCU, C. V. 65. II conduse... la hotel, poruncind portarului să dea camera cea mai bună... Portarul se execută, id. î. II, 133. Intră groomul cu o cutie. Marcel îi face semn s-o aşeze pe masă; groomul se execută, salută şi iese. KIRIŢESCU, G. 87, cf. SCRIBAN, D. Cum Grecescu nu se execută, Tudor se plânge domnului. OŢETEA, T. V. 79. Scoateţi-vă şi cămaşa! Acesta, intimidat, se execută. CĂLINESCU, E. O. I, 147. Hangiul se execută, alergând. H. LOVINESCU, T. 175, cf. DL, DN2, M. D. ENC., DEX, dn3, D. ENC., ndn. 0 (Prin lărgirea sensului) Odată ce clientul prezintă un manuscris şi plăteşte un acont, tipograful execută. ARGHEZI, S. XXV, 252. Aglae se gândi să execute ordonanţa doctorului... şi Otilia insistă să se cumpere pungă şi ghiaţă. CĂLINESCU, E. o. II, 160. Venit la Braşov să execute o comandă de cărţi pentru biserica românească de acolo, Coresi s-a întors în Ţara Românească la Târgovişte. IST. LIT. ROM. I, 306. ORefl. pas. Să-mi trimiţi două corecturi şi să mi se execute toate însemnările făcute de mine. CARAGIALE, O. VII, 289. Instrucţiunile lui depuse pe marginea manuscrisului s-au executat. BUL. COM. IST. I, 23. ORefl. Circula pe seama ei anecdota că, în ziua când un extrem de înalt personagiu nu i-a trimis cadoul..., ea îl silise, cu ajutorul unei fotografii dedicate, să se execute numaidecât. CAMIL PETRESCU, P. 80. 3. A realiza o operă de artă, o copie, un obiect etc. (după un model, după un plan); a confecţiona, a fabrica. Acest tablou, ecsecutat dupre proiectul meu, s-au compus şi s-au desinat pe polonul D. Lesler. ASACHI, L. M. 8/13. S-au însercinat a ecsecuta acest monument în bronz. CALENDAR (1859), 125/6. Copia... pe care a executat-o într-un mod admirabil o savantă din Moscva. CUV. D. BĂTR. I, 343. Unde să fie astăzi originalul?... De către cine fu esecutat? HASDEU, I. v. 237. Model vrednic de însemnat al feluritelor măiestrii executate de argintarii bizantini. ODOBESCU, S. I, 396, cf. DDRF, CADE. Fotografie urâtă..., executată într-un atelier ieftin. C. PETRESCU, A. 365, cf. SCRIBAN, D. Strunguri pentru executat canale de ungere. NOM. MIN. I, 103. Pe eboşul sculptat, executat după modelul viu, părţile exagerate apăreau şi mai pronunţate. OPRESCU, I. A. IV, 45. Ioanide trase blocul din buzunar: execută o schiţă, apoi începu să măsoare. CĂLINESCU, S. 350. Primea... un pachet în care găsea un trusou întreg de obiecte executate în lână cu andrelele, id. B. I. 626. Descrierea solului să fie însoţită de desenul profilului în culori, executat la scară. CHIRIŢĂ, P., cf. DL. Trebuia să execut în opt ore douăspezece bucşe, asta era norma. PREDA, C. I. P. II, 283, cf. DM, DN2. Copia „Parnasului”, executată de o mână nu de tot stângace, se prăfuise. BARBU, PRINC. 28. Costumele cereau... croitori de lux pentru a le executa tăietura. BĂNULESCU, C. M. 244, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Activitatea lui George Tomaziu nu se reduce numai la pictură, el a executat şi expresive desene. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 6, 7/2, cf. D. ENC., DEX2, NDN. ORefl. pas. Aceste obiecte nu se executau mai niciodată în piatră. ODOBESCU, S. I, 451. Arhitectul ţinuse să-i facă lui Hagienuş cavoul numai de dragul ideii şi lucrarea se executase ca un joc de recreaţie. CĂLINESCU, B. I. 189. Toată pictura canonică se va executa, id. ib. 492. Hărţile diferitelor elemente de complex se execută la birou. CHIRIŢĂ, P. 895. 4. A interpreta o bucată muzicală (vocal sau instrumental), un rol într-o piesă de teatru etc. V. reprezenta (2). A luat parte... la concertul vocal şi instrumental executat de elevii de llnstitution Royale (a. 1827). FURNICĂ, D. C. 481, cf. STAMATI, D. Capul trupei esecută melodia pe vioară. ROM. LIT. 112Vl6, cf. POLIZU. Ai învăţat de rostu toate polcele ce le executează orhestrul. NEGRUZZI, S. I, 329. Se mărginesc a esecuta cântecele naţionale. DÂMBOVIŢA (1860), 4172/54. Acest cântec, esecutat într-un mod admirabil de cătră un cor numeros, a electrizat şi a fărmecat publicul român. SBIERA, F. S. 188. Un artist care esecutează o compoziţiune a sa e mult mai degajat. FILIMON, O. II, 211, Cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., COSTINESCU. Actorii tineri ai Teatrului naţional... execută cu mult succes mici piese într-un act şi canţonete. EMINESCU, O. IX, 144, cf. DDRF, BARCIANU, CADE. Repetă de mai multe ori un întreg motiv executat de o trompetă. CERNE, D. M. II, 2. Instrumentele lăutarilor executau cu grabă un „mulţi ani” foarte măiestrit. SADOVEANU, O. VIII, 77, cf. SCRIBAN, D. Orchestra începe să execute un cântec nou. VIANU, A. P. 386. Repertoriul său se compunea mai ales din cântece naţionale, pe care le executa cu multă simţire. CĂLINESCU, O. XI, 137. Executaţi amândoi sonate la patru mâini, la pian. CAMIL PETRESCU, N. 113, cf. DL, DM, DN2. S-au afiliat douăsprezece suflători care să execute partiturile într-un desăvârşit echilibru sonor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 24, 22/3, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Emil Popescu executa concerte întregi din Beethoven şi Ceaikovski. CĂRTĂRESCU, N. 309, cf. D. ENC., DEX2, NDN. ORefl. pas. Muzică instrumentală..., se ecsecutează cu deosebite instrumente. VAHMANN, M. 1/12. La acest concert s-au executat... un prolog compus şi vorbit de D. Petrino. SBIERA, F. S. 195. Ai scris o simfonie?... - Şi nu s-a executat niciodată? SEBASTIAN, T. 302. Se va executa o cantată în amintirea lor. CĂLINESCU, B. I. 606. ♦ A dansa; a face exerciţii de gimnastică, de balet etc. (în faţa unui public). Tinerii de pe la sate executau tot felul de jocuri licenţioase. CONV. LIT. IV, 162. Damicelele... esecutarăpaşii lor cu săriture, ca totdeauna. BARONZI, C. IV, 164/4. Vreo doisprezece tineri... executau cu o măiastră agerime săltăturile cele mai periculoase. ODOBESCU, S. 1,469, cf. DDRF. Reuniunea se termină cu câteva figuri de dans olandez, pe care Gicu Bărcănescu le executa în sunetul acordeonului. CĂLINESCU, S. 459. Execută mexicăneşte câteva figuri fanteziste. Apoi încheie sprijinind pe sub talie pe Dora. id. O. I, 72, cf. DL, DM, DN2, DEX2. ORefl. pas. Celualt mod de danţare se ecsecută cu picioarele. ARISTIA, PLUT. 175/6. 5. A pune în aplicare o lege, a duce la îndeplinire o hotărâre judecătorească, un act, o măsură a autorităţilor etc.; (învechit, rar) a executarisi. De la împărăţie au venit să se giudece după legile Ardealului, dară giudecata să nu o ecsecuteze, ca să aibă loc de graţie. ŞINCAI, HR. III, 206/18, cf. STAMATI, D., POLIZU. în loc de a esecuta legile cu nepărtinire..., s-a preferat totdeauna a se sacrifica datoria la interesul de partid. DÂMBOVIŢA (1858), ll/21. Divanul domnesc execută întocmai o legiuire din „Codicele Teodosian”. HASDEU, I. v. 38, cf. FROLLO, V. 208. Poarta desigur va răspunde din nou că are intenţia să execute convenţia de la 18 aprilie. EMINESCU, O. XI, 284. Tribunalele execută coprinsul legilor. id. ib. XV, 1 159, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. O să execut ipoteca. CAMIL PETRESCU, T. I, 459, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2. în cazul când debitorul nu execută de bună voie obligaţia statornicită prin titlul executor obţinut de creditor, acesta 1808 executabil, -ă — 213 — EXECUTARE poate cere executarea silită. PR. DREPT. 826, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. ORefl. pas. Scrisorile paşilor... se esecutau dindată, fără comentar (a. 1889). URICARIUL, XIV, 245. ♦ A forţa pe cineva să se achite de o datorie, de o obligaţie (bănească). Tutorele care nu va depune în tribunal socotelile... va putea fi executat, pentru predarea lor, de către tribunal. HAMANGIU, C. C. 107. Ioanide află că Elvira mai urmărise cu succes şi alţi debitori şi că era în curs de a mai executa câţiva. CĂLINESCU, B. I. 622. Când se îndeplineşte termenul, gata! N-ai plătit, te execut! BARBU, G. 101, cf. DEX, DEX2. Când un ţăran nu putea plăti birul, se trimeteau jăcuti (dorobanţi, călăraşi etc.) ca să-l execute. ŞEZ. III, 18, cf. ALRSNivh 1 012/172. 6. A duce la îndeplinire o sentinţă de condamnare la moarte; p. e x t. a ucide. Preste douăzeci au fost condamnaţi la moarte, însă numai doi inşi... au fost executaţi. BARIŢIU, P. A. I, 23. După moartea lui Riga, esecutat de turci la Belgrad la 1815, propaganda Eteriei a mers înainte. GHICA, S. 95, cf. PONTBRIANT, D. De mai multe ori ceruse pedeapsa cu moartea... Au fost executaţi. BARONZI, C. I, 146/8, cf. COSTINESCU. Nogas dă poruncă să execute şi pe Tzasimboxis, care e ucis. EMINESCU, O. XIV, 141, cf. DDRF, ALEXI, W. Firmanul... prin care se încuviinţa actul lui Costachi Moruzi, care osândise la moarte şi executase pe Bogdan şi Cuza. IORGA, L. II, 84, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Să nu uitaţi pe cei executaţi adineaori la primărie! REBREANU, R. II, 292. Trebuie executat imediat Capet! CAMIL PETRESCU, T. II, 363, cf. SCRIBAN, D. Guvernul austriac l-a predat paşei de la Belgrad, care l-a executat. OŢETEA, T. V. 117. După această acţiune, ei aveau să fie executaţi ca să salveze pe ceilalţi orăşeni. OPRESCU, I. A. IV, 234. Dacă scoţi un singur cuvânt, te vom executa. CĂLINESCU, S. 137. Rienzi..., obligat să se refugieze din nou, este prins şi executat. VIANU, L. U. 23. Şi totuşi Fulga a tras în Istrati. A condamnat şi a executat! VINEA, L. II, 83. Bestiile astea ar trebui executate în piaţă, fără judecată. H. LOVINESCU, T. 299, cf. DL, DM, DN3. înainte de afli fost executaţi, cei ce-şi pierduseră faţa la procesele cu mărturisiri complete, au fost câtva timp... nişte cadavre vii. STEINHARDT, J. 242, cf. M. D. ENC., DEX. Erau numiţi trădători... şi executaţi. ŢOIU, î, 225, cf. DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 0 F i g. Se grăbise să-l execute sângeros pe Minulescu. CROHMĂLNICEANU. L. R. II, 18. - Scris şi: (învechit) ecsecuta. - Pronunţat: eg-ze-. - Prez. ind.: execut şi (învechit şi regional) executez. - Şi: (învechit) esecutâ, ezecutâ vb. I. - Din fr. exécuter. EXECUTABIL, -Ă adj. 1. Care poate fi executat (1), care poate fi îndeplinit; realizabil. Cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., FROLLO, V. 208, COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. u., CADE, SCRIBAN, D. Ioanide făcu mai multe proiecte, din care numai unul i se păru executabil. CĂLINESCU, B. I. 454, cf. DN2, DEX, DN3, DEX2, NDN. 2. (Despre piese de teatru) Care poate fi pusă în scenă, care poate fi interpretat. Cf. PONTBRIANT, D. 3. (Despre o hotărâre judecătorească, o lege etc.) Care poate fi pus în aplicare. Multe legi decretate nebuneşte nu erau deloc executabile. BARIŢIU, P. A. I, 136. - Scris şi: (învechit) ecsecutabil. PROT. - POP, N. D. -Pronunţat: eg-ze-. -Pl.: executabili, -e. - Şi: (învechit) esecutâbil, -ă adj. FROLLO, v. 208, barcianu. - Din fr. exécutable. EXECUTANT, -Ă s. m. şi f. 1. Persoană care execută (1) o acţiune, o mişcare, un plan etc.; executor (2). Cf. ALEXI, w., DL, DM, DN2, DEX, DN3, NDN. 0 (Adjectival) Execută procesul de producţie... în toate compartimentele întreprinderii până la cele mai mici unităţi executante. LEG. EC. PL. 196. 2. Persoană care execută (2) un ordin, o poruncă etc.; executor (4). Episcopul se arată... apărătorul ţinuturilor... şi nu executantul ordinelor împăratului. PANAITESCU, C. R. 98. 0 (Prin lărgirea sensului) Este mai tot timpul o docilă executantă. CĂLINESCU, B. 204. 3. Persoană care execută (3) o operă de artă, o copie, un obiect etc. după un anumit plan sau după un model. Argintarii transilvăneni nu rămâneau doar nişte simple executanţi. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1,21. Executanţii creează, căci sunt obligaţi să ţină pasul necurmat cu evoluţia tehnologiei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 150, 7/2. 4. Persoană care execută (4) piese muzicale (vocale sau instrumentale); interpret, muzicant (1); (rar) executor (6). Această piesă în formă de capriciu fantastic, ce este compus din note stacate şi arpegiate..., dete esecutantului o mare salvă de aplaude. FILIMON, O. II, 210, Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, CERNE, DM. II, 26, SCRIBAN, D. în aplauzele sălii au intrat doi tineri executanţi în scenă, pianistul şi violonistul. ARGHEZI, P. T. 341. Executantul cânta pe vârful arcuşului. CĂLINESCU, S. 224. Bucata se bisează şi executantul o repetă. RALEA, S. T. II, 132. Cântatul din fluiere cunoaşte un rudiment de polifonie: isonul gutural cu care executantul îşi acompaniază de cele mai multe ori cântarea. ALEXANDRU, I. M. 70. 0 (Adjectival) Dovada despre aceasta stă... în jocul mecanic al muzicanţilor executanţi. CONTA, O. C. 190. ♦Balerin, dansator. Unul din tablourile cele mai cunoscute... inspirat din viaţa baletistelor... Publicul nu se vede, ci numai executanţii, pe scenă, în momentul repetiţiei. OPRESCU, I. A. IV, 195. 5. Persoană care execută (6) o sentinţă de condamnare la moarte; executor (5). In nepăsarea de executant orb a lui Bologa, intervine... un moment de trezire. N. MANOLESCU, A. N. I, 183. Legionarii... omorau. Dar executanţii... mergeau şi ei la moarte sigură, căci erau obligaţi să se predea. STEINHARDT, J. 379. - Pronunţat: eg-ze-. - PL: executanţi, -te. - Şi: (învechit) esecutânt, -ă s. m. şi. f. - Din fr. exécutant. EXECUT AR s. m. (învechit, rar; în sintagma) Esecutar testamentar = executor testamentar, v. e x e c u t o r (2). A lăsat un testament... prin care ea numeşte pe preotu[l] satului, ruda sa, moştenitor şi esecutar testamentariu. ROMÂNU^ (a. 1857), nr. 40, 32/53. - Pronunţat: eg-ze-. - PL: executori. - Şi: esecutar s. m. - Executa + suf. -ar. EXECUTARE s. f. Acţiunea de a (se) executa şi rezultatul ei. 1. înfăptuire, îndeplinire, realizare (a unei acţiuni, a unui plan etc.), efectuare (1); execuţie (2). Cf. executa (1). Această suprimare va ave loc numai până după esecutar ea operăciunei. LAZARINI, M. 75/5. Esecutarea drumurilor şi a canalurilor. ROM. LIT. 3372/13. Despre băgarea de seamă ce trebuie a avea îngrijitorul când va da ajutor medicului la esecutarea unor operaţii mai mari. PARAB. 175/15, cf. POLIZU. Ministru [l]... va face cuvenita publicare acestui program şi fiecare întru ceea ce-l priveşte va lua dispoziţii spre esecutarea lui pe deplin. DÂMBOVIŢA (1860), 992/32. Oprim executarea intenţiilor rele. ALEXANDRESCU, O. I, 312, cf. PONTBRIANT, D., FROLLO, V. 208, COSTINESCU, 405, LM. Veni timpul executării dorinţelor şi voinţelor rostite. STURDZA, M. N. 10. Dă-mi o dovadă despre libertatea d-tale... Executarea imediată a uneia din faptele cari ziceai că stau în puterile d-tale. CONTA, O. F. 133. Părintelui episcop Şaguna... carele a sprijinit proiectul pe lângă curtea imperială din Viena şi căruia singur s-a încredinţat de acolo executarea lui, poporul ardelean are de ce să-i fie recunoscător. ODOBESCU, O. I, 505. Osteniră nebuneşte înainte de-a se-ncepe atacul, pentru a căruia esecutare temeinică le-ar fi trebuit puterea lor întreagă. EMINESCU, O. XIV, 87, cf. XI, 367, DDRF. Toate aceste 1812 EXECUTARE — 214 — EXECUTARI SI măsuri, introduse din iniţiativa principelui, erau privileghiate de el în a lor executare. XENOPOL, I. R. XII, 131, cf. BARCIANU, ALEXI, W. întârzii executarea planului. CĂLINESCU, S. 41, cf. id. E. O. I, 126. Această sondă oferă avantajul de a permite executarea celor trei operaţii arătate mai sus. CHIRIŢĂ, P. 918, cf. DN2. Anestezia modernă permite executarea unor operaţii foarte dificile. ABC SĂN. 33. Istoricul grec Dion Cassius îl caracterizează astfel: „Ager în înţelegerea artei războiului şi în executarea ei ”. PANAITESCU, C. R. 51, cf. M. D. ENC., dn3, D. ENC., ndn. OExpr. A (se) pune în executare = a (se) executa (1). Acest proiect s-ar fi şi aprobat şi... s-ar fi luat dispoziţiile trebuincioase spre a se pune în ecsecutare (a. 1847). DOC. EC. 923. A pune în executare o idee provenită din propria sa iniţiativă. ODOBESCU, S. II, 355. 2. Ducere la îndeplinire a unui ordin, a unei porunci etc.; execuţie (6). Cf. e x e c u t a (2). II însărcină cu executarea cea mai delicată cu putinţă a ordinelor. CĂLINESCU, B. I. 364, cf. id. S. 491. 0(Art.; cu valoare de imperativ) Patru zile carceră: executarea! VLASIU, A. P. 420. Hai, pleacă! Şi să vii cu banii... fnţelesu-m-ai? Executarea! BENIUC, M. C. I, 448. S-a auzit? Executarea! H. LOVINESCU, T. 230. Pui mâna pe telefon... Baldovineştii..., executarea, că vin peste voi. PREDA, M. S. 14. Primeşti ordine de la căpitan Popescu. Executarea! T. POPOVICI, S. 420. 0 (Prin lărgirea sensului) Te-ndemn a fi sever în privinţa executării punctuale a prescripţiilor medicăle. CARAGIALE, O. VII, 124. Lucrează ca un adevărat activist. Primeşte orice critică, ascultă,... pune energie şi personalitate în executarea sarcinii. CĂLINESCU, S. 491. 3. Realizare a unei opere de artă, a unei copii, a unui obiect etc. (după un plan sau după un model); confecţionare, fabricare; execuţie (5). Cf. executa (3). Noi credem „ Tezaurul de monumente istorice pentru România”... o intreprindere cu desăvârşire greşită în concepţie şi în executare. MAIORESCU, CR. III, 38. Nu vom spune nimic de pungile şi de pernele de caneva..., căci civilizaţiunea... perfecţionând şi generalizând mijloacele de executare, a răpit acelora orice originalitate naţională. ODOBESCU, S. I, 482. Găsim un merit în reproducerea esactă numai a unei flori de câmp sau în executarea maestră a unui motiv oricât de banal CONV. LIT. XXII, 45, cf. DDRF. Scrieri cari în privinţa executării tehnice pot servi în multe privinţe de model. BUL. COM. IST. I, 83. In turnătoriile moderne, executarea tiparelor se face cu ajutorul maşinilor speciale de formare. IOANOVICI, TEHN. 89. Obiceiul casei este de-a nu începe executarea unei comenzi fără un aconto. KIRIŢESCU, G. 47. Când se puse problema executării statuilor..., toţi rămaseră nemulţumiţi de machetele propuse. CĂLINESCU, S. 451. Lucrase la executarea unor reproducen de pe Biserica Domnească. CAMIL PETRESCU, N. 162. Este ales preşedinte al comisiei însărcinate cu executarea hărţii pedologice. CHIRIŢĂ, P. 878, cf. DM. Tabloul... reprezintă... o modalitate artistică necunoscută până la data executării lui. MAGAZIN IST. 1970, nr. 11, 18. 4. Interpretare a unei bucăţi muzicale (vocale sau instrumentale), a unui rol într-o piesă de teatru etc. Cf. executa (4). Un bun declamator este pentru o limbă aceea [ce] este şi un bun artist muzicant pentru ecsecutarea unei bucăţi muzicale. CR (1834), 282744. Esecutarea acestui violonist, departe de a ne arăta pe artistul perfect, ne lasă a vedea mai mult pe diletante fâră esperiinţă. FILIMON, O. II, 210, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, 405. Spre a da cântecelor şi melodiilor naţionale o mai mare splendoare în esecutarea lor, se acordă o trupă aleasă de lăutari. SBIERA, F. S. 190, cf. TIM. POPOVICI, D. M. Executarea pe două coarde dă un aer întăritor de sociabilitate. CĂLINESCU, C. O, 42. Se va executa o cantată... Aş fi vrut să mi se încredinţeze mie executarea ei. id. B. I. 606. Forma acompaniamentul melodiilor puse în executare. ALEXANDRU, I. M. 15, cf. DM. 5. Punere în aplicare a unei legi, îndeplinire a obligaţiilor prevăzute într-un act administrativ, a hotărârii autorităţilor etc.; execuţie (1). Cf. executa (5). Cf. POLIZU. Guvernământul se înspăimântă de rezultatele ce ar da esecutarea unei asemenea legi. DÂMBOVIŢA (1858), 52/17, cf. ib. (1859), 162/35. Guvernul român nu va contesta câtuşi de puţin stricta... executare a acestei ultime clauze. ODOBESCU, S. II, 47. Trebuie a procede încet, parte cu parte, la executarea reformei, daca se adoptă. EMINESCU, O. XIV, 907. Toate aceste legi... să se promulge spre a se pune îndată în executare. XENOPOL, I. R. XII, 164. Ministmlfinanţelor este autorizat să încheie... convenţii prin care să stabilească modalitatea de executare a garanţiei statului. LEG. EC. PL. 218. Parchetul... trimite un ordin de executare comisarului. ARGHEZI, S. XXXIV, 225. Testamentul a fost atacat de o mulţime de indivizi care... au obţinut... suspendarea executării lui. CĂLINESCU, O. III, 244. Executarea este activitatea procesuală prin care se aduce la îndeplinire hotărârea penală definitivă. PR. DREPT. 890, cf. DM, DEX, M. D. ENC., DEX2, D. ENC. 0 Executare silită = totalitatea normelor procedurale după care autoritatea publică sechestrează sau vinde bunurile materiale ale unei persoane. Executările silite începură să se înmulţească prin sate. SAHIA, S. A. 304, cf. DER, M. D. ENC., D. ENC. Executare voluntară = îndeplinire de bunăvoie a unei obligaţii prevăzute de lege, de un act administrativ, a clauzelor unui contract etc. Cf. M. D. ENC., D. ENC. Executarea pedepsei = aducere la îndeplinire a hotărârii prin care cel trimis în judecată penală a suferit o condamnare. Spre executarea pedepsei, osândită şi jandarmul, cu mantaua năclăită de noroi până la brâu, bătuseră cale de-o zi. Când au ajuns la închisoare, s-aprindeau luminile. I. BOTEZ, SC. 74, cf. DER. N-a fost trimisă la penitenciarul de executare a pedepsei, o ţin la Malmaison. STEINHARDT, J. 27, cf. M. D. ENC., DEX, D. ENC., DEX2. Executarea bugetului (sau executarea bugetară) = realizarea veniturilor bugetare şi folosirea lor pentru acoperirea cheltuielilor aprobate în buget. Cf. der, M. D. ENC., DEX, DN3, DEX2, NDN. Executarea prin echivalent — plată de despăgubire pentru neîndeplinirea unei obligaţii contractuale. Cf. M. D. ENC., D. ENC. 6. Execuţie (3). Cf. e x e c u t a (6). Esecutarea sentenţelor de moarte s-a întâmplat la Buda. BARIŢIU, P. A. I, 314. Cu loviri de verge le sfâşiară corpurile..., nimeni n-a putut susţine nici vederea, nici inima la ecsecutarea aceea. ARISTIA, PLUT. 255/18, cf. 81/11. Cethegus, Statilius... se scoborâră aci pe rând ca să sufere aceeaşi moarte... Cicerone luase asupră-i însărcinarea d-a grăbi esecutarea osândei. TEULESCU, C. 87/28. Semnalul esecutării se dete; ...mulţimea aştepta să vază pe condamnat urcând scara eşafodului. FILIMON, O. I, 338, cf. PONTBRIANT, D. Se vor mulţumi a-l ghilotina... - Sunt dispus la orce ca să împiedic esecutarea bietului om. BARONZI, C. III, 65/26, cf. COSTINESCU, 405, LM. Cinci victime... In anecdotele despre sectarii iluminaţi, se povestesc câteodată executări de aşa absurdă sălbăticie. CARAGIALE, O. I, 59, cf. DDRF. Când fu la executare însă, nici un soldat nu vroia să ieie asupră-şi meseria de călău. XENOPOL, I. R. iv, 240, cf. ALEXI, w. El... a fost acela care a supravegheat executarea influentului şi temutului hatman. IORGA, L. I, 303. Executarea lui Tudor el atrăsese atenţia asupra cazului său de tată nenorocos. CĂLINESCU, B. I. 580, cf. DL, DM, DN2. A avut o scurtă convorbire cu Klapka, aflat pe o poziţie opusă în ce priveşte legitimitatea judecării şi executării lui Svoboda. N. MANOLESCU, A. N. I, 184. Executările în timpul revoluţiei franceze aveau un caracter teatral STEINHARDT, J. 281, cf. DN3. Executarea eroului de către călău. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 16/1. - Scris şi: (învechit) ecsecutare. - Pronunţat: eg-ze-. - PL: executări. — Şi: (învechit) esecutâre s. f. - V. executa. EXECUTARISÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar; folosit şi a b s o 1.) A executa (5). S-au poroncit a eczicutarisi sau prin publică vânzare a vreunui lucru de valora banilor arătaţi. BULETIN, 1813 executarisire -215- EXECUTOR, -OARE1 F. (1843), 2072/21. ORefl. pas. Să să eczecutarisască pe epitropii ce au fost în aceşti doi ani trecuţi, ca să dei socoteală curată... de tot venitul târgului (a. 1825). IORGA, S. D. V, 268. - Pronunţat: eg-ze-. - Prez. ind.: executarisesc. - Şi: eczeeutarisi vb. IV. - Executa + suf. -arisi. EXECUTARISÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) executarisi şi rezultatul ei. Epitropii de acum, fără o silnică eczăcutarisire, ei nu trag, ci mai vârtos să îndeasă (a. 1828). IORGA, S. D. V, 280. Instrucţiile giudecătoreştilor tribunaluri... despre eczecutarisirile hotărârilor (a. 1837). CAT. MAN. I, 68. - Pronunţat: eg-ze-. - PI.: executarisiri. - Şi: eczecutarisire s. f. - V. executarisi. EXECUTÂT, -Ă adj. 1. (Despre o mişcare, o acţiune etc.) Realizat (1), îndeplinit, efectuat (1). Cf. executa (1). Cf. PONTBRIANT, D., LM. Este... remarcabilă prezentarea... gesturilor executate şi pe care povestitond le notează cu o mare precizie. VIANU, S. 142. Se indică modul de folosinţă, lucrările executate şi efectele acestora. CHIRIŢĂ, P. 880. 2. (Despre o operă, un obiect etc.) Creat din imaginaţie sau după model; confecţionat, fabricat. Cf. executa (3). Expune... vo opt desemnuri şi pasteluri, destul de bine executate. CONV. UT. IV, 193, cf. 27. Această fereastră dădea într-o chilie pe păreţii cărei erau aruncate cu creionul fel de fel de schiţe ciudate — ici un sfânt..., colo icoana foarte bine executată a unei rudaşte. EMINESCU, O. vii, 118. a Piesele executate au fost trimise pe piaţă. 3. Care a fost supus unei execuţii (3); ucis. Cf. executa (6). Cf PONTBRIANT, D., LM. Se înmulţea şi numărul comuniştilor arestaţi şi executaţi. STANCU, R. A. IV, 396. 0 (Substantivat) Cadavrul executatului... nu va şti niciodată că a fost un condamnat la moarte. CĂLINESCU, B. I. 547. - Pronunţat: eg-ze-. —PI.: executaţi, -te. - Şi: (învechit): esecutât, -ă adj. - V. executa. EXECUTĂR s. m. v. executor1. EXECUTIV, -A adj. 1. Care are sarcina de a pune în aplicare legile şi dispoziţiile organelor superioare; (rar) executoriu (2). Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 638746, STAMATI, D. Fu numit... unul din cei trei membri ai divanului executiv, care purta trebile sub ordinile superioare ale ocărmuirii provizorii ruseşti. XENOPOL, I. R. XII, 121, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, BARCIANU, DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U. Dr. Marcu Tulliu Piţulă, directorul executiv şi jurisconsultul institutului. BĂNUŢ, T. P. 3, cf. CADE. Parlamentul internaţional de la Geneva..., neînvestit cu puteri executive, este chemat să decidă pacea vremurilor viitoare. ARH. OLT. XII, 152, cf. SCRIBAN, D. Zilnic el vede câţi miniştri actuali vrea..., primeşte politeţele... membrilor... executivi. ARGHEZI, S. XXXIV, 192, cf. DL, DM, DN2. A acordat o atenţie mai mare alcătuirii aparatului executiv. STOICESCU, C. S. 10, cf. SFC IV, 96, 108. Panţirii erau ostaşi şi totodată agenţi executivi mărunţi; îi găsim în subordinea nu numai a căpitanilor..., dar şi a vornicului de Vrancea. C. GIURESCU, P. O. 233, cf. L. ROM. 1971, 483, DEX, NDN, DN3, A III 3. 0 Comitet executiv = colectiv, de obicei ales, care aduce la îndeplinire sarcinile trasate de forul tutelar. întrunirea comitetului executiv al liberalilor. CARAGIALE, O. VII, 553. Mult am stăruit pe lângă membrii comitetului esecutiv, ales de adunarea poporană. SBIERA, F. S. 225. S-a întrunit adunarea comitetului executiv al partidului. SAHIA, S. A. 191. Brote a căutat prin diferite manopere să, izoleze pe preşedintele comitetului executiv al românilor ardeleni. CIOCULESCU, C. 24. Se aplecă spre secretarul comitetului executiv. PREDA, D. 39, cf. id. R. 382. Comitetele executive ale sfaturilor populare sunt organe locale ale administraţiei de stat. PR. DREPT. 62, cf. DER I, 716. A fost implicat în procesul de la Cluj, ca semnatar al documentului, alături de... Eugen Brote şi ceilalţi membri ai comitetului executiv. MS. XIX, nr. 4, 30. Putere executivă (şi substantivat, n. art., L. ROM. 1990, 545, D. ENC., ndn)= sistem de organe compus din guvern şi din întregul aparat administrativ, în frunte cu şeful statului. Fiecare legiuire are trebuinţe de puterea eczecutivă, care se îndatorească cătră împlinirea celor rânduite pe respectivii cetăţeni nesupuşi. SĂULESCU, HR. I, 47/24. Puterea mai înaltă se împarte în legislativă şi ecsecutivă. RUS, I. I, 71/31. Pretenţiile ce s-au ridicat din partea puterii esecutive a Staturilor Unite sânt... periculoase pentru staturile neatârnate. CR (1846), 212/18. Puterea esecutivă este în mâna regelui. LAURI AN, M. IV, 16/20. Puterea esecutivă din Francia în 1795, compusă de 5 directori. NEGULICI, 138. Puterea esecutivă şi comanda armatelor se da câte la unul sau doi parcalabi. CALENDAR (1852), 53/2. Prin guvern... mulţi înţeleg numai puterea esecutivă a statului. CONCORDIA (1857), 1/16. Puterea executivă a avut... până atunci tot dreptul, toată libertatea ca să organizeze ţara. KOGĂLNICEANU, O. ivb 81, cf. COSTINESCU, LM. Nu este bine ca Adunarea să tindă a face acte care sânt de atribuţiunea puterii executive. MAIORESCU, D. II, 166. Puterea esecutivă îşi are terenul ei de sine stătător şi administraţiunea reală iarăşi îşi are terenul ei propriu. EMINESCU, O. XV, 1 158, cf. id. ib. XI, 71, DDRF. Iniţiativa legilor era păstrată numai puterei executive, care le pregătea prin consiliul de stat. XENOPOL, I. R. XIV, 10. Puterea executivă este încredinţată regelui, care o exercită în modul regulat prin constituţiune. HAMANGIU, C. C. XX, cf. ENC. ROM. Acceptarea a patru legi fundamentale de stat... doauă asupra esercitării puterii guvernative şi esecutive. SBIERA, F. S. 212, cf. CADE, SCRIBAN, D. Puterea legislativă să fie separată de cea executivă. OŢETEA, T. V. 257. Intr-un ocol de ziduri grele, păzite de armată, trăieşte o lume supusă unui regulament şi stăpânită cu toate puterile executive reunite, acordate de stat. ARGHEZI, P. T. 444, cf. DL, DM, DN2, DER, M. D. ENC., DEX, DN3. Este vorba de... existenţa unui sistem de proceduri care să echilibreze şi să controleze funcţionarea celor trei puteri (legislativă, executivă, juridică). ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 5/2, cf. L. ROM. 1992, 545, D. ENC., dex2, ndn, 0 (în construcţii comparative) Invăţătoriului sânt ca o normă noaoă, care volnicia lui în lucrări o mărgineşte şi hotăreşte modul pedepsirei care el ca o potere ecsecutivă are a o întrebuinţa. MAN. ÎNV. 52/4. Organ executiv = organ de stat cu funcţie de organizare şi de asigurare a ^executării legilor. Nu există monarhie absolută fără sfat la domnul ţărei. Cine însă e această putere sfătuitoare? Sânt capetele, vârfurile organelor executive, şefii puterei esecutive. EMINESCU, O. XV, 1 154, cf. M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN. 0 (în construcţii comparative) Arhiepiscopul Granului să aibă asprime necurmată... contra ereticilor..., să-i tragă la răspundere şi la pedeapsă în temeiul postulatelor canonice şi a dispoziţiilor papale..., să se sei^ve ca de proxime organe executive de ordinulpredicanţilor... şi al minoriţilor. EMINESCU, O. XIV, 78. 2. (Astăzi rar) Care duce la îndeplinire o obligaţie. Cf. FROLLO, V. 208. Caracter executiv. SCRIBAN, D. - Scris şi: (învechit) ecsecutiv. - Pronunţat: eg-ze-. -Pl.: executivi, -e. - Şi: (învechit) esecutiv, -ă, (învechit, rar) eczecutiv, -ă, exeeuţiu, -ă (stamati, d., sfc iv), (regional) ezecutiv, ~ă (A III 3) adj. - Din fr. exécutif, it. esecutivo. EXECUTOR, -OARE1 subst. 1. S. m. şi f. (şi în sintagma executor testamentar) Persoană însărcinată să aducă la îndeplinire dispoziţiile dintr-un testament; (învechit, rar) executar. Muierii sale au lăsat 100 000 de duca ţi..., făcând pre împăratul turcesc 1818 EXECUTOR, -OARE -216- EXECUŢIE ecsecutoriu diatei. ŞINCAI, HR. III, 18/32. Făcu testament (diată), îl dede în mânile împăratului şi pusă pre împăratul executor de testament. BR (1829) I, 35/15. Asupra căria averi lăsând apărătoriu şi eczecutoriu în folosul clironomiei pe fratele său. BULETIN, F. (1843), 137727. Vânzare de negri din partea eczecutorilor testamentari. CODRESCU, C. 1,176/29, cf. id. ib. IV/20. îi rog... de a fi epitropi şi ezecutori acestui testament. CALENDAR (1855), 65/9. M-a făcut esecutor testamentar. BARONZI, C. II, 139/31. „Institutul academic”..., prevăzut în testamentul lui Anastasie Başotă..., nu este încă înfiinţat de executorii testamentari. MAIORESCU, D. II, 164. Femeia măritată nu poate fi executoare testamentară decât cu consimţământul bărbatului. HAMANGIU, C. C. 215, cf. ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE. Gheorghe Ştirbei, prieten al lui Weiss, executorul lui testamentar. LOVINESCU, M. 141, cf. SCRIBAN, D. Averea mea mobilă... o va asigura executorii mei testamentari. ARH. OLT. XII, 435, cf. DL, DM, DN2. Sarcina executorului testamentar este gratuită şi facultativă. PR. DREPT. 421, cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3, DDC, D. ENC., DEX2, NDN. OP. ext. Mareşalul Pilsudski... trebuie considerat ca executorul testamentului naţional lăsat de Mickiewicz. CONV. LIT. LXII, 518. 0 F i g. Cultura e-n criză. O criză ce... este executorul testamentar al fabuloasei noastre averi moştenite: al acceptărilor şi umilinţelor noastre. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 3, 5/1. 2. S. m. şi f. Persoană care execută (1) o acţiune, o activitate, un plan etc.; executant (1). Domnul preşedinte declară... că ministerul... nu are alt merit decât acela de a fi foarte credinciosul esecutor al ideilor domnitorului. KOGĂLNICEANU, O. IVi, 48, cf. POEN. - AAR. - HILL, v. 1,638739. Istoricii înscriu numinile primilor executori de resbel civil. ARISTIA, PLUT. 196/25, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., FROLLO, V. 208, COSTINESCU, LM. Acest Pătraşcu, care la bătrâneţe fu ban al Craiovei..., fu ispravnic, adică executor la zidirea bisericei domneşti din Târgovişte. ODOBESCU, S. I, 253, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, L. ROM. 1971, 483, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 3. S. m. (Jur.; şi în sintagma executor judecătoresc). Funcţionar de stat însărcinat cu îndeplinirea unor acte de procedură şi cu executarea (5) hotărârilor judecătoreşti; (învechit) portărel; portar (4). Cele prin judecată hotărâte ca să se săvârşască şi ca să se împlinească, ecsecutoriul le săvârşeşte. PRAVILA (1814), 182/20. Orânduiesc spre aceasta pe-un Duca ecsecutor, Execuţie în casă îi pun, îi orânduiesc, Bolta, ale sale toate, îndată pecetluiesc. BELDIMAN, E. 14/1, cf. STAMATI, D., POLIZU. Eu n-am pe seama mea, zise esecutorul, decât despuierea acelor... persoane..., vestmintele, giuvaerele lor. BARONZI, I. G. 567/25, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Bate şi pe executorul de dări. CĂLINESCU, B. 170, cf. DL, DM, DN2. Legea de organizare judecătorească prevede... funcţionarea, pe lângă fiecare tribunal popular, a executorilor judecătoreşti. PR. DREPT. 736, cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3. Serioşi în lume ni se cere a fi în înţelesul de virtuoşi..., dar... nu executori nemiloşi ai regulamentelor trecătoarelor împărăţii. STEINHARDT, J. 157, cf. D. ENC., DEX2, NDN, ŞEZ. III, 18, ALR SN IV h 1 014, ALRM SN II h 821. 0 F i g. De eşti tu executor înaltelor decrete, Mai dă-ne un mic termen de zece mii de ani, Să ne-ndreptăm purtarea, să ne spălăm de pete. ALEXANDRESCU, O. I, 270. 4. S. m. Persoană care are sarcina de a îndeplini un ordin, o poruncă etc.; executant (2). Eu sânt ecsecutor trimes de la Dumnezău, zice el, şi datoria me este... a lua aminte ca faptele cele rele să nu rămâie fără pedeapsă. ASACHI, I. 308/9. Unul din aceşti teribili esecutori ai urgiei domnului fu şi Iancul Jianul. FILIMON, O. II, 346. Fu... cel mai inteligent esecutor al ordinilor unui om de geniu. HASDEU, I. V. 114, cf. I. PANŢU, PR. 3. Pristanda..., executor al ordinelor patronilor politici..., e un profitor. CONSTANTINESCU, S. II, 137. 0 (Atribuind calitatea ca unui adjectiv) Banul era deci agent executor fie personal, fie prin subalternii săi, a hotărârilor domneşti. BUL. COM. IST. V, 48. Cele două slugi... se aflau deci în subordonare..., fiind agenţi executori ai poruncilor primite. STOICESCU, C. S. 16. 5. S. m. Persoană însărcinată cu ducerea la îndeplinire a unei execuţii (3); călău, gâde; executant (5). Nu trecu mult timp şi veni esecutorul împreună cu ajutorii săi şi ceru să esamineze pe condamnat. FILIMON, O. I, 336. Esecutorul se arată, convoiul funebru se îndreptează către eşafod, id. ib. II, 268, cf. COSTINESCU, LM. Moşierii... au început să se facă singuri instructori, judecători şi executori ai presupuşilor vinovaţi. REBREANU, R. II, 297. - Scris şi: (învechit) ecsecutor. - Accentuat şi: (regional) executor ALR SN IV h 1 014, ALRM SN II h 821. - Pronunţat: eg-ze-. - Pl.: executori, -oare. - Şi: (învechit) eczecutór, -oáre, eczecutóriu, -oáre, esecutóriu, -oáre (lm) s. m. şi f., (învechit şi regional) execútár (ALR SN IV h 1 014/76, ALRM SN II h 821/76), ezecutór (accentuat şi ezecútor ALR SN IV h 1 014/219, ALRM SN II h 821/219), (învechit) esecutór (accentuat şi esecútor barcianu), executoriu (scris şi: ecsecutoriu), (regional) eczecútár (ALRSNivh 1 014/105, ALRM SN ii h 821/105), ezecútár (alr sn iv h 1 014/76, arlm sn ii h 821/76), izecútár (alr sn iv h 1 014, alrm sn ii h 821), izicútár (alr SN iv h 1 014/27, alrm sn ii h 821/27), izicútor (ALR sn iv h 1 014, ALRM sn ii h 821), jucútor (alr sn iv h 1 014/141, ALRM sn ii h 821/141), jucútár (alr sn iv h 1 014/95, alrm sn ii h 821/95), arjicútor (alr sn iv h 1 014/833, alrm sn ii h 821/833) s. m. - Din lat. exsecutor, -oris, fr. exécuteur, it. esecutore. EXECUTOR2, -OÁRE adj. v. executoriu2. EXECUTORIU1 s. m. v. executor1. EXECUTORIU2, -IE adj. 1. (Jur.) (Despre o lege, o dispoziţie, o sentinţă etc.) Care trebuie pusă în execuţie (1). Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6382/18. Domnul G. Cantacosino a pus cestiunea pe tărâm de drept şi susţine că hotărârea trebuie să fie esecutorie din acel moment. KOGĂLNICEANU, O. IVj, 111, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Dacă amenda aplicată nu este mai mare..., procesul verbal este definitiv şi executoriu. BO (1951), 315, cf. DL, DM, DN2. Actul administrativ este executoriu din momentul emiterii lui sau în termenul prevăzut în el. PR. DREPT. 107, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 0 Hotărâre executorie = hotărâre care poate fi executată de îndată, fie că este definitivă, fie că se încadrează într-un caz de execuţie provizorie. Cf. M. D. ENC., DEX, D. ENC., DEX2. Titlu executoriu (şi, rar, executor) (şi substantivat, n.) = act care serveşte drept temei unei executări silite. Obţinând titlu executoriu..., opoziţia [a] promis răzbunare. CARAGIALE, O. I, 185. Creditorii pot şi ei să ceară punerea de peceţi în virtutea unui titlu executor sau a unei permisiuni judecătoreşti. HAMANGIU, C. C. 175, cf. 185, ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, DN2, M. D. ENC., DN3, D. ENC., NDN. Formulă executorie = ordin de executare pus pe hotărârea definitivă a unui organ de jurisdicţie pentru a o transforma într-un titlu executoriu şi a da loc la executarea ei silită. Cf. DL, DN2, M. D. ENC., DN3, D. ENC., NDN. 2. (Rar) Executiv (1). Multe alte acţiuni... erau produsul... intervenţiei statului suzeran, reprezentat prin diversele lui organe executorii. VARLAAM - SADOVEANU, 77. - Pronunţat: eg-ze-. - PL: executorii. - Şi: (învechit) executor, -oáre, esecutóriu, -ie adj. - Din lat. exsecutorius, -a, -um, fr. exécutoire, it. esecutorio. EXECUŢIE s. f. 1. Aducerea la îndeplinire a unei hotărâri judecătoreşti, a unui act al autorităţilor etc.; executare (5). Confiscaţia averilor are loc împotriva streinilor şi a ţăranilor... 1822 execuţie -217- EXECUŢIE După ce s-au tras afară dăruirea arătării sau a prinderii, chieltuelele ce pentru ţinerea lui, procesul şi ecsecuţie s-au făcut să obvine fiscusului. INSTRUCŢII, 16/3. Ecsecuţie nu trebuie să să dăie, fară numai asupra unei hotărâri judecătoreşti. RÂND. JUD. 283/8. Lăsând toate averile sale încrezătorilor..., să fie el iertat de la execuţie personească (a. 1787). ŞA I, 132, cf. KLEIN, D. 179. Au dat rugare la crăescul gubernium, ca să-i dea ajutoriu cu execuţie să scoată de la preoţi dajdea vlădicească. MAIOR, în ŞA II, 189. Ecsecuţia sau giucuţia deliberatului încă nu să isprăveşte prin persoane bisericeşti. AARON, P. F. 62374, cf. LB. Grăia sentenţia... şi zicea să se ducă lucru în ecsecuţie..., prin carea se da lucrul proţesual stăpânului său. BOJINCĂ, A. II, 39/8. Rămâne... cu averea sa răspunzători supt ecsecuţie. NICHIFOR, P. 78/20. Ecsecuţia unui atare edict începu în multe ţeri ale Ghermaniei. SĂULESCU, HR. II, 283/17, cf. valian, v., POEN. - aar. - hill, v. I, 6382/5. Se stabileşte între membrii soţietăţii un contract tăcut sau formulat care... fişează garanţiile pentru essecuţiunea contractului. LAURIAN, F. 129/15, cf. ISER. Execuţiuni armate cercau însii domnii feudali sub cuvânt că, dacă locuitorii nu mai vor să lucre, domniile lor n-au să producă nimic. BARIŢIU, P. A. II, 76, cf. STAMATI, D., POLIZU. Sânt delimitări făcute în acest judeţ cu esecuţiune, jaf, bătăi şi închisori. I. IONESCU, M. 148. Acte administrative şi judiciare necesarii la execuţiunea legei de expropriare. CONV. LIT. VI, 48. Locuitorii... au apoi să sufere din partea administraţiei execuţie pentru împlinirea birurilor şi pentru facerea şoselelor. EMINESCU, O. XI, 90. Această avere de sine mişcătoare se reproducea aşa de uşor că, deşi distrusă într-un an prin execuţia dărilor, ea se refăcea. ARHIVA, I, 149, cf. DDRF. Prin energica execuţie din partea ministrului..., chestiuneă mănăstirilor închinate fusese hotărâtă de fapt în România. XENOPOL, I. R. XIV, 37, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE, CONTRIBUŢII, III, 126. Notarul era urât fiindcă întocmea procesele-verbale pentru execuţiile fiscale. IST. LIT. ROM. I, 160, cf. TAMÂS, ET. WB., DN2, DN3, NDN, TDRG3, FRÂNCU -CANDREA, M. 102, ALR SN IV h 1 012, ALRM SN II h 820. 0 Execuţie provizorie = efect al unei hotărâri judecătoreşti de a fi executată înainte de a rămâne definitivă. Cf. DER, M. D. ENC., D. ENC. Execuţie silită = executare silită, v. executare (5). Cf. dl. 0 E x p r. (învechit şi regional) A (se) pune (în) sau a (se) face execuţie = a se executa (5). Se face execuţia lor întâi în bani gata sau, de nu sânt bani, în unelte de aur şi de argint şi de alte scule. MICU, în CONTRIBUŢII, III, 117. Acest diplomat să se pună în ecsecuţie. ŞINCAI, HR. III, 292/6. Execuţie în casă îi pun, îi orânduiesc, Bolta, ale sale toate, îndată pecetluiesc. BELDIMAN, E. 14/3, cf. COSTINESCU, ALR SN IV h 1 004, 1 012. (Rar) A sta sau a veni execuţie = a exercita o presiune asupra cuiva pentru a-1 sili să acţioneze într-un anumit fel; a incomoda (pe cineva) prin prezenţă, prin insistenţe etc. Maxenţian veni execuţie pe capul lui şi-l luă vrând, nevrând la dânsul. D. ZAMFIRESCU, ap. CADE. In zilele care i-am muncit, (boierul) îmi sta zacuţie, de nici nu puteam să mă răsuflu, ap. TDRG. 2. Executare (1). Cf. IORGOVICI, O. 65/21, POEN. - AAR. -HILL, V. I, 6382/l. Să-i contrarieze atât planurile, cât şi mijloacele sale de ezecuţie. CALENDAR (1855), 23/24, cf POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., FROLLO, V. 208, COSTINESCU, LM. Scaunul roman... lăudă meritosul lor proiect, deja în execuţie, de-a scutura jugul unui domnitor eretic şi neomenos. EMINESCU, O. XIV 152, cf. DDRF, ENC. ROM., ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Contractul e făcut şi în curs de execuţie. CĂLINESCU, B. I. 481. Proiecte tehnice şi de execuţie pentru lucrări de împăduriri. CHIRIŢĂ, P. 900, cf. DL, DN2, DN3, NDN. OExpr. A (se) pune în execuţie = a executa (1). Ideea păru tuturor minunată; ea se puse îndată în execuţiune. ODOBESCU, S. I, 326, cf CADE. 3. (Şi în sintagma execuţie capitală) Aducerea la îndeplinire a unei sentinţe de condamnare la moarte; executare (6). Cf. LB. înştiinţările... arată că ecsecuţiile urmează până la atâta, încât să socoteşte că numărul jertfelor de acuma este mai mare de cum era la 1826. CR (1829), 204*/3, cf. AR (1829), 532/33. Judecătorii... judecară pe toată familia la moarte - ecsecuţia se făcu. FL (1838), 362/22. Ecsecuţia lui să se facă la faţa locului unde a săvârşit crima. BULETIN, G. (1844), 3942/25. Domnul au fost poruncit armaşului Nicoriţa se-l ducă la locul eczecuţiei, se fie numai martur tragicului sfârşit a consoţilor sei. CALENDAR (1850), 61/12, cf. ISER. Execuţiuni de acestea misterioase nu erau rare nici în alte ţeri în veacurile trecute... Cine să fie fost acei 45 de oameni cari trebuia să moară în secret? BARIŢIU, P. A. I, 48. Spectacolul unei execuţiuni de moarte... este văzut cu multă plăcere. BARASCH, I. 175/5, cf. POLIZU. Nu o lăsă să se depărteze, ca să privească esecuţiunea amantului său. NEGRUZZI, S. I, 108, cf. PONTBRIANT, D., BARONZI, I. G. 4/22, COSTINESCU. Sânt condamnat la moarte. Esecuţiunea mea va fi în curând. EMINESCU, O. VII, 186, cf DDRF, BARCIANU. Chiar de la început vedem pe Ioan vodă tăind pe Ionaşcu Sbierea pentnt prepus că ţinea cu polonii. Toate celelalte execuţii vor fi avut acelaş motiv. SBIERA, F. S. 63, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Rămase în jălţ, neclintit, ca un condamnat electrocutat pe scaunul de execuţie. C. PETRESCU, C. V. 126. Execuţii publice sunt ordonate. SADOVEANU, O. XIX, 86, cf. SCRIBAN, D. Apostol Bologa, luând parte la execuţia prin spânzurătoare a cehului Svoboda. VIANU, A. P. 427. Această gardă, decât numai la execuţii de ucideri, atunci ieşea. OŢETEA, T. V. 175. Urmau un interogatoriu, un verdict şi execuţia imediată. CĂLINESCU, B. I. 383. Pe strada oraşului polonez, soldaţi S. S. duc la execuţie un grup uriaş de femei. STANCU, R. A. II, 374. Amintirile revoluţiei franceze, cu cruzimile şi execuţiile ei, îi îngrozeau. CAMIL PETRESCU, O. II, 358. Pregătesc execuţia. Bat stâlpii pentru spânzurătoare. V. ROM. aprilie, 1954, 49. Tocmai atunci străjile îl scot pe prizonier din temniţă şi-l duc la locul execuţiei. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 145. Amândoi au pierit sub securea călăului... Nu se cunosc motivele reale ale acestei execuţii. MAGAZIN IST. 1970, nr. 11, 15. îmbrăcaţi impecabil..., nu le lipseşte decât... jobenul şi mănuşile călăului la execuţii capitale. SŢEINHARDT, L. 66, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC. Procesul s-a încheiat fără condamnări şi execuţii publice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 9, 4/2, cf. dex2, ndn. OFig. D. Costică l-a stâlcit pe Garabet. Iţi trimit numărul „Adevărului”... Aşa execuţie magistrală, mai rar! CARAGIALE, O. VII, 157. Pus în felul acesta la punct, Urechiă nu mai are replică şi, de acum, nu-i rămâne lui Maiorescu decât să aleagă felul execuţiei capitale. N. MANOLESCU, C. M. 82. 0 Pluton de execuţie v. pluton. ♦ (Cu sensul atenuat) Pedeapsă corporală. Dascălul s-a aşezat şi el greceşte şi comandă cu nuiaua execuţia. CARAGIALE, O. VI, 480. Scena... bătăilor aplicate dădăcii de către zbirul poliţienesc, chemat pentru treaba acestei execuţii. VIANU, A. P. 292. 4. Executare (4). II interesă cel puţin cântecul, dacă nu execuţiunea lui. DÂMBOVIŢA (1860), 4172/58, cf. PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D., COSTINESCU. La teatru, arta execuţiunii are o importanţă cu atât mai mare, cu cât materialtirile lor de construcţie sânt deosebite suflete omeneşti, iar nu pietre şi lemne. CARAGIALE, O. III, 295. Cântă cu foc, cu inspiraţie şi calcă cu toată libertatea peste regulile... unei execuţii pure. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 7, cf. CADE. Execuţiunea muzicei de clavecin. CERNE, D. M. I, 100. Fiorul trezit în suflet la auzul unei frumoase execuţiuni muzicale. IZV. XIV, 11. Se strădui să evoce toate cântăreţele celebre..., căutând a le descrie jocul, a le sugera nuanţa execuţiei. CĂLINESCU, B. I. 653, cf. id. O. III, 152. în decursul execuţiei, cântăreaţa a făcut multe variaţii ritmice. ALEXANDRU, I. M. 300. Execuţia melodică apare superfluă şi fastidioasă. IST. LIT. ROM. I, 200. Nu trece mult de la începutul executării simfoniei... Valuri de euforie se revarsă peste tot. Se simte că şi bucata şi execuţia stau sub lucrarea harului sfinţilor. STEINHARDT, J. 308. Inflaţia de execuţii ale „Recviemului” nu ne poate impresiona pozitiv. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 17/2. 1822 EXECUŢIU, -Ă -218- EXEGETIC, -Ă 5. Executare (3). Văzând... fotografiile..., a rămas uimit... văzând atâta adevăr în execuţiunea lor. CONTA, O. F. 98. La fiecare arte avem de-a distinge întâi ideea, adică acel ceva al cărui (împlinire) esecuţiune artea şi-o propune de ţintă. EMINESCU, O. XIV, 219, cf. 254. In partea laterală despre stânga se află sculptat un cap de meduză, totul de o esecuţiune mediocră. REV. IST. I, 282. Tot chrisovul este de o execuţiune admirabilă, o adevărată lucrare de meşter. CONV. LIT. XXII, 256, cf. DDRF. Noua tipografie domnească din Târgovişte şi Bucureşti dădu la lumină un alt rând de cărţi religioase, de o deosebită eleganţă în execuţie. IORGA, L. I, 422. Episod... interesant şi adânc în ce priveşte ideea lui generală sau execuţia artistică. AL. PHILIPPIDE, S. III, 273. Execuţia celor 32 de planşe fotografice... este... ireproşabilă. ARH. OLT. V, 301, cf. CADE. Cu toată execuţia sa tipografică superioară..., revista „Literatura şi arta română” n-a lăsat urme în istoria literaturii noastre. LOVINESCU, S. VIII, 105, cf. A. HOLBAN, O. II, 343. Nu i s-a încredinţai r * niciodata execuţia unui monument important. OPRESCU, S. 111. îmi lasă mie, o dată cu cinstea execuţiei, şi onoarea ideii. ARGHEZI, S. X, 16. Angajă... un tânăr artist care copia mobile vechi şi supraveghea execuţia în atelier. CĂLINESCU, B. I. 433. Anevoioase erau hărţile de desenat... Treaba aceasta... cerea o execuţie migăloasă şi de precizie. BLAGA, H. 85. Monetele dacice... se pot recunoaşte, mai ales în privinţa execuţiei artistice. PANAITESCU, C. R. 46. 6. Executare (2). Prin minunata execuţiune a ordinelor lui Ion vodă, vornicul Dumbravă fu principalul instrument al victoriei de la Jilişte. HASDEU, I. V. 91. Nu uitaţi, ordine clare, energie în execuţie. CAMIL petrescu, T. i, 188. 0 E x p r. (învechit) A pune în execuţie = a executa (2). Obţine de la viţe-crai o poruncă pentru... a închide femeia sa întru o monastire. Nepierzând vremea, o pune în ecsecuţie. CALENDARIU (1794), 35/26. Pune o poruncă în execuţie. IORGOVICI, O. 65/22. 7. (Informatică) Proces de realizare, de către calculator, a . acţiunilor descrise de instrucţiunile programului. Cf. D. ENC. - Scris şi: egzecuţiune, (învechit) ecsecuţie. — Pronunţat: eg-ze-. - Pl.: execuţii. - Şi: (învechit) execuţiune, ezecuţie, esecuţiune, gecuţie (lb, tamâs, et. wb. 475), (regional) izicuţie (ALR sn iv h 1 012, ALRM sn n h 820), jecuţie (tdrg 601, tamâs, ET. WB., FRÂNCU - CANDREA, M. 102), (învechit şi regional) eczicuţie (tamâs, et. wb. 475), jucuţie (lb, tamâs, et. wb. 475, alr SN iv h 1 012, alrm sn il h 820), arjicuţie, (învechit, rar) esecuţie (stamati, d.), esecuciune (id. ib. 91), zacuţie, zecuţie (tdrg 601), ţecuţie (lb) s. f. - Din lat. exsecutio, -onis, magh. egzsekucio, fr. exécution. EXECUŢIU, -Ă adj. v. executiv. EXECUŢILJNE s. f. v. execuţie. EXECVALUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A ridica o excepţie (1) în cadrul unui proces. ORefl. pas. Delibăratul ieşit asupra lui să exsecvăluieşte. AARON, în CONTRIBUŢII, III, 127. - Prez. ind.: excvăluiesc. - Şi: exsecvălui vb. IV. - Din lat. exsequari. EXECVÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A executa (1), a împlini (ceva). Cf. IORGOVICI, O. 65/19. - Prez. ind.: ? - Din lat. exsequi. EXEDRA s. f. (Arhit.) 1. Anexă în formă de semicerc a unei construcţii care are în interior scaune dispuse de-a lungul zidului. Cf. ALEXI, w. Ele împart această zonă într-un panou de forma unui triptic compus dintr-o exedră la centru şi două portice laterale. NAUM, IST. ART. 126, cf. LTR2, DN2, DEX, DN3, NDN, MDN. 2. Sală de primire şi conversaţie în termele şi casele senatoriale romane, prevăzută cu scaune dispuse de jur-împrejurul pereţilor. Cf. LTR2, DN2, DEX, DN3, NDN, MDN. 3. Construcţie semicirculară într-un parc, făcută din lemn, piatră sau din plantaţii decorative. Cf. LTR2, DN2, DEX, DN3, NDN, MDN. 4. Bancă semicirculară, de obicei din piatră, lipită de zidul curb din partea de răsărit a absidei, în bisericile creştine primitive şi în bisericile catolice. Cf. ltr2, ndn, mdn. - Pl.: exedre. - Din fr. exedre, lat. exedra, -ae. EXEGESĂ s. f. v. exegeză. EXEGET s. m. 1. învăţat, erudit care se consacră interpretării cărţilor sacre, mai ales a Bibliei. Cf. barcianu, alexi, w. Ne trebuiau profeţi pentru cei umiliţi, şi avurăm din belşug exegeţi pentru cei mândri de înţelegerea lor. IORGA, L. II, 270, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Pe de altă parte, unii exegeţi catolici arată că Sf. Anton nu ajută la regăsirea unor obiecte pierdute, ci la regăsirea credinţei pierdute. STEINHARDT, J. 125, cf. D. ENC. 2. (Adesea f i g.) Persoană care se ocupă cu exegeza (1), specialist în exegeză. Cf. poen. - aar. - hill, v. i, 63 82/27, ANTONESCU, D., LM, DDRF, BARCIANU, CADE, SCRIBAN, D. îşi iau rolul de exegeţi ai publicului ori, oarecum, de protectori ai artiştilor. OPRESCU, A. M. 23. înaintea criticului (exeget meticulos înarmat cu lupa raţiunii), poetul însuşi e primul exeget al propriei dispoziţii. CONSTANTINESCU, S. V, 295. Gongora era... un Paul Valery, vorbind prea hiperbolic sau prea epigramatic şi având nevoie de exegeţi. CĂLINESCU, I. 327, cf. DL, DM, DN2. Cred că este o exagerare a exegeţilor. N. MANOLESCU, A. N. III, 108. Lumea..., aşa cum remarcă un exeget al piesei, putea lesne să recunoască analogia. T ianuarie 1969, 101. Exeget prin cântec al surselor primordiale ale poeziei moderne. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 26, 20/3, cf. M. D. ENC. Biograf din dragoste, exeget literar din dragoste. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 37, 30/3, cf. DEX, DN3. Acest concediu a fost interpretat de majoritatea exegeţilor eminescieni... ca o cursă revanşardă întinsă lui Eminescu. MS. XI, nr. 1, 45. I. Negoiţescu aparţine tipului „călinescian”, dar numai într-un sens larg, prin coabitarea în aceeaşi persoană a exegetului şi a artistului. GRIGURCU, C. R. 15. Din acest microcosm, exegetul îşi extrage, în mod bizar, seva regeneratoare, încrederea în actul poeziei, id. ib. 67, cf. V. BREBAN, D. G. Problemele evidenţiate de cercetătorul străin sunt cele despre care a vorbit cunoscutul nostru exeget. MS. XIX, nr. 1, 49. Felul lui de a scrie... s-a dovedit până la urmă una din probele cel mai greu de trecut pentru exegeţi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 6, 5/1. Doi exegeţi au demonstrat că ne aflăm în faţa unei traduceri, ib. 1993, nr. 7, 11/1, cf. D. ENC., NDN, MDN. - Scris şi: (învechit) ecseget. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 63 82/27. - Pl.: exegeţi. - Şi: (învechit) eseget (scris şi esseget, LM) S. rn. ANTONESCU, D., LM, BARCIANU. - Din fr. exegete. EXEGETIC, -Ă adj., s. f. 1. Adj. Care explică, interpretează; care ţine de exegeză (1), privitor la exegeză, bazat pe principiile exegezei. Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 638 2/30. Studiază cu pătrundere un şir de uvrajuri ce păstrăm, bibliografice, lexicografice, ermeneutice şi exegetice asupra... dritului civil. ROM. LIT. 398 Vil, cf. COSTINESCU, LM. Obiectul conferinţelor au fost:... prelegeri,... convorbiri exegetice asupra metodologiei. EMINESCU, S. P. 246, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU. A întregit esaminul de maturitate, iar pre cele universitare la facultatea teologică,... depunând şi primul esamin de stat, pre cel esegetic, istoric. SBIERA, F. S. 362, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ca dovadă de pătrundere exegetică a criticului vom analiza un fragment din articolul intitulat „Titu Maiorescu faţă de noi”, id. ib. 240. Desluşim... 1830 exegeză -219- EXELBANT intenţia de a exprima... un elenism integral cu dominarea... recelui alexandrism exegetic. STREINU, P. C. II, 91. Puţinele rânduri de mai sus au putut sintetiza toată cuprinderea exegetică a criticului, id. ib. III, 270, cf. SCRIBAN, D. Lucrarea, mai mult bibliologică decât filologică sau exegetică,... se deschide cu un studiu introductiv. DR. XI, 286, cf DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3. Participând la arta cuvântului, producţia exegetică aspiră totodată la statutul de gen literar autonom, legat de obiectul său în chip creator. GRIGURCU, C. R. 10. O problemă... este cea a descendenţei maioresciene, sub semnul căreia au fost plasate... cele mai importante activităţi exegetice dintre cele două războaie, id. ib. 12, cf. V. BREBAN, D. G. Perspectiva exegetică înnoitoare asupra lui Eminescu a venit adesea dinafară. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 3/1. Impactul ei asupra conştiinţei publicului a fost mai acut decât acele pe care îl lăsa să se întrevadă fervoarea exegetică din rândul intelectualilor. ib. nr. 8, 10/1, cf D. ENC., NDN, MDN. (Adv.) Nu şi-a cunoscut înaintaşul şi nici nu s-a ocupat de dânsul exegetic. LOVINESCU, S. VIII, 220. 0 (Jur.) Şcoală exegetică = curent, doctrină juridică în drept care consideră că textele de lege trebuie interpretate strict literal şi logic-formalist pentru a desprinde intenţia legiuitorului întocmai cum a fost formulată în momentul edictării legii. Cf. DER, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, MDN. 2. S. f. Ştiinţa care se ocupă cu studiul, interpretarea, comentarea şi explicarea unui text religios, mai ales a Bibliei. V. exegeză (1). Avuseră să asculte... prelegeri din dreptul canonic, dogmatică, teologie morală şi ceva exegetică. BARIŢIU, P. A. I, 612, Cf. LM, DDRF, GHEŢIE R. M., BARCIANU, RESMERIŢĂ, D. 3. S. f. (Mat.; învechit, în forma esegetică) Metodă de a afla rădăcinile ecuaţiilor unei probleme. Cf. ANTONESCU, D. - Scris şi: (învechit) ecsegetic, -ă. POEN. - AAR. - HILL, v. I, 6382/30. - PI.: exegetici, -ce. - Şi: (învechit) esegetic, -ă (scris şi essegetic, -ă, LM) adj., s. f. - Din fr. exegetique, lat. exegetice, -es. Cf gr. 8%riYTlTlKo<;. EXEGEZĂ s. f. (Atestat pentru prima dată în 1705, cf. TDRG3) 1. Analiză, interpretare, comentare, explicare (din punct de vedere filologic, istoric etc.) a unui text (literar, juridic etc.). Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6382/24. Essegesa unui singur cuvânt, asupra căruia noi ne-am dat osteneala de a grămădi probe peste probe, împrăştia toată negura. HASDEU, I. C. I, 13, cf. COSTINESCU, LM. Un profesor onest, în sensul ştiinţific al cuvântului, ar trebui să facă cu elevii cel mult exegeza scrierilor recunoscute de bune ale antichităţii. EMINESCU, O. XV, 21, cf DDRF, GHEŢIE, R. M., ENC. ROM., BARCIANU. Ar putea sluji deci numai la studii de exegesă, la cercetări lexicografice şi la investigaţii bibliografice. IORGA, L. R. VI, cf RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE. Insuficienţa exegezii lui estetice este dovedită prin fapte materiale evidente şi nu prin aproximaţii de gust. LOVINESCU, C. V, 57, cf. id. S. VIII, 173. Nici un text eminescian nu ne îngăduie această exegeză. CONV. LIT. LXVII, 381, cf. SCRIBAN, D. Am ocolit exegeza minuţioasă a sintaxei şi a metaforei, pentru a nu fărâmiţa o interpretare sintetică. CONSTANTINESCU, S. I, 182. Şovăind între metoda estetică şi cea istorică, trecând apoi la atitudini de umilă exegeză faţă de opera de artă, pe care o consideră un produs istoriceşte necesar, Croce ancorează... tot în portul hegelian, id. ib. V, 289. Unamuno face... o exegeză idealistică a vieţii lui Don Quijote. CĂLINESCU, I. 334. Cutare anatomie a poeziei deştepta noţiunea unei exegeze, piesă cu piesă, fără vreun program general, id. O. XII, 4. Desigur exegeza poemelor d-lui Ion Barbu e de-abia la începutul ei. PERPESSICIUS, M. III, 159. Pe dmmurile deschise de Valla se va dezvolta exegeza modernă. VIANU, L. U. 29. Noul comentator român dezvoltă mai ales latura estetică a exegezei sale, răspunzând astfel nevoilor cititorului actual de literatură, id. ib. 598. Schelling ne oferă o exegeză în spirit platonic. BLAGA, Z. 165. Nici o operă literară nu s-a bucurat de comentarii şi exegeze. LL I, 118, cf. DL, DM, DN2. Pe zi ce trece, exegeza argheziană se îmbogăţeşte cu noi şi noi cercetări. IL octombrie 1961, 87, cf. DER. Se pot construi exegeze literare ori simbolice ale operei lui Kafka. L 1965, nr. 16, 12/4. In genere, în cazul unui creator de limbă cum este Cantemir, exegeza filologică trebuie să o preceadă pe cea filozofică. L. ROM. 1966, 5. Ii cunoaşte destul de bine ca să le facă acestora doi celebrele portrete contrastante care au determinat o întreagă exegeză a romanului. N. MANOLESCU, A. N. III, 89. Anumite texte de exegeză literară... sunt cerute de fiecare încercare artistică mai serioasă. T ianuarie 1969, 85, cf. 110. Două sunt modurile predilecte ale exegezei călinesciene: aforismul şi analogia. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 75, 13/1. Asemenea realizări s-au înregistrat mai mult în câmpul istoriei literare decât în cel a exegezei aplicate pe fenomenul literar contemporan. CONTEMP. 1972, nr. 1 324, 5/3. Condiţia literară cam umilă a teatrului... ţine de faptul că el şi-a pierdut... capacitatea de exegeză..., nu o cercetează şi nu o valorifică ştiinţific. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 26, 20/2, cf. M. D. ENC., DEX. Avea să fie intuit de Eminescu, înaintea tuturor exegezelor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 1, 13/1, cf. DN3, D. FIZ. Trebuie semnalată aici contribuţia „noii critici”... al cărei merit este de a fi impus exegezei o meditaţie aprofundată asupra mijloacelor de care dispune. GRIGURCU, C. R. 10. Exegeza nu e doar un cod în sine, ci o pedagogie, o energie formativă, id. ib. 11, cf. DREV, V. BREBAN, D. G. Descoperirea unei scrieri inedite a lui Nicolae Bălcescu, în faza actuală a exegezei, este un eveniment rar. MS. XIX, nr. 4, 8. Imensa bibliotecă pe care a generat-o exegeza operei ionescieneprobează... dificultăţile de interpretare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 16/3, cf. D. ENC., ndn, mdn. 0 (Prin lărgirea sensului) Ascultă, Fişei, vorbi el vesel, să trecem la exegezele noastre. Ce-ai mai cugetat şi ce-ai mai descoperit? SADOVEANU, O. VIII, 74. Cartea participă la spiritul subţire de exegeză din acea Alexandrie a Ptolemeilor. STREINU, P. C. II, 91. Ca într-o exegeză dogmatică asupra realităţii, a apărut seria binecunoscută de inşi schematici obţinuţi prin reducerea personalităţilor. CONTEMP. 1956, nr. 484, 4/7. Nesecata putere generatrice a neroziei; hăţişul exegezei nimicurilor. STEINHARDT, J. 51. Programul revoluţiei ardelene de la 1848 este una dintre marile construcţii ideologice demne de atenţia exegezei trecutului românesc. MS. XIX, nr. 1, 29. 2. Interpretare lingvistică şi istorică a cărţilor sacre, mai ales ale Bibliei. Cf. ANTONESCU, D., LM. Religia creştină... i se părea o palidă exegeză a moralei lui Lao-Tze sau a eticei Vedelor. EMINESCU, S. P. 83, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE, SCRIBAN, D. Inaugurând critica filologică şi istorică, umanismul a deschis în mod firesc calea exegezei biblice şi a făurit cele mai teribile arme contra dogmei catolice. OŢETEA, R. 318. In jurul acestei presupuse fântâni de înţelepciune s-au ridicat schelele înalte ale unei exegeze talmudice. CĂLINESCU, O. XIII, 93, cf. DN2. Credeam că sinagoga e o biserică. Nu, e un locaş de recitare a unor texte, de exegeză şi îndeplinire a unor rituri. STEINHARDT, J. 120. Textele evanghelice sunt clare, iar... Simone de Beauvoir a confirmat pe deplin... tezele Mântuitorului şi exegeza kierkegaardiană. id. ib. 172, cf. DN3, D. ENC. 3. (Mat.; învechit, rar, în sintagma) Exegeză numerică (sau lineară) = soluţia numerică a ecuaţiilor sau construcţia lor geometrică. Cf. ANTONESCU, D. - Pl.: exegeze. - Gen.-dat. şi: (învechit) exegezii. - Şi: (învechit) esegésâ (scris şi essegesa), exegésâ (scris şi ecsegesă, POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6382/24) S. f. - Din fr. exégèse. Cf. gr. è \ f| y i\ a i ç. EXEL vb. I v. excela. EXELBĂNT s. n. (învechit, rar) Eghilet. Cf. valian, v. 44, PONTBRIANT, D. - Scris şi: (învechit) ecselbant. VALIAN, V. - PL: exelbanturi. - Din rus. aKcejibôaHT. Cf. germ. Achselband. 1833 EXELENT, -Ă -220- EXEMPLAR1 EXELENT, -Ă adj. v. excelent. EXELENTÎSUM s. n. v. excelentisim. EXELENŢĂ s. f. v. excelenţă. EXELENŢIE s. f. v. excelenţă. EXEMPLAR1 s. n. (Atestat pentru prima dată în 1782, cf. TDRG3) 1. Fiecare dintre obiectele identice reproduse în serie după un model comun; copie. Prin această numărare înainte vom şti câte să tipărim, la număr, ca nu oare cumva, tipărind mai puţine exemplare, să nu ajungă la toţi. ÎNŞTIINŢARE, 4/12. Toate hrisoavele de acest fel au obişnuit a se scrie îndoite, dintre care un ecsemplar rămâne la zălogitoriu. ŞINCAI, HR. I, 377/17, cf. II, 236/30. îndată să să pedepsască această călcare,... pe lângă pierderea exemplariurilor. BUDAI-DELEANU, în ŞA I, 722. Pentru districtul Sfinţiei Sale, 20 de exemplare. PETROVICI, P. 346/11. Această aşezare... să să publicarisească prin toată Valahia, prin tipărire eczemplamri (a. 1828). DOC. EC. 410, cf. 450. Orice carte se va tipări la tipografie sau la litografie, fără să fie supusă la censură, să vor lua toate eczemplarurile de cătră stăpânire. CR(1833), 202Vl4. Dacă s-au hotărât numărul ecsemplarelor de cărţi, datoriu este tipograful să ceară. COD. ŢIV. 196/13. Se tipăreşti pe sama D-tale un număr de 100 esemplare. URICARIUL, VIII, 202. A dăruit un mare număr de eczemplare la Colegiul Sfi Sava spre a se da în dar şcolarilor. MN (1836), 51758. Negruzzi... a binevoit a dărui Teatrului Naţional 250 exemplare. GTN (1836), 782/39. îţi face de lipsă următoarele catastife a le avea, şi cu bună cuviinţă... vro câteva exemplare a le ţinea. NICHIFOR, P. 4/18. Tot ecsemplariul ce nu va fi întărit cu această pecete va fi socotit... contrafăcut. VEISA, I. 165/2. Iţi trimăt şi ecsemplariul acsesitului sau al doilea premium de zugrăvit. KOGĂLNICEANU, S. 66. Una mie ecsemplare prosforate de Institutul Albinei în agiutoriul locuitorilor ţărei de gios. ASACHI, M. H. 32/11, cf. VALIAN, V. 43, POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6382/33. Mi-am luat libertatea... a-ţi trimite aice un ecsemplar prin domnul Coradini. ARHIVA R. I, 371/33. Vor pune pre şcolari să desemneze harta de pre un essemplariu ce li se va da. LAURIAN, M. IV, l/l. Planul gheometricesc închipuit mai în urmă în două esemplare. URICARIUL, III, 255/3. Exemplariele nelegate fiuseră închise într-o chilie de la mănăstirea franciscanilor. BARIŢIU, P. A. I, 121, cf. STAMATI, D. Te rog să ceteşti „Dorinţile partidei naţionale ”, din care ţi-am trimis un esemplar prin poşta de astăzi. ROM. LIT. 1842/15. Afară de esemplarele întregi, se află esemplare de tomul 3-lea, ... precum şi mai multe broşuri. ROMÂNUL (1857), nr. 3, 43/40, cf. ib. nr. 12, 42/54, POLIZU. Alătur... un eczemplar din acel domnesc decret. DÂMBOVIŢA (1859), 2162/39. Preţul unui essemplariu, 1 sfanţ. ib. (1860), 4 1 63/71. Am comisionat a se turna monede de aur în preţ câte de 2 şi de 10 galbeni una, din care s-au şi trimes esemplare la Constantinopol. CALENDAR (1862), 72/19, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POT., N. D. Imaginea de pe moneda cea de aramă a acestui principe, fiind prea ştearsă pe toate essemplariele publicate până acum, se sublinia prin pura fantezie a editorului. HASDEU, I. V. 236, cf. id. I. C. I, X. O ortografie mai veche denotă şi un exemplar mai vechi. CUV. D. BĂTR. I, 264. Voi trimite în curând mai multe exemplare din repertoriul meu dramatic. ALECSANDRI, S. 71, cf. COSTINESCU, LM. Din opt esemplare... numai unul singur l-am văzut complet. CONV. LIT. VI, 158. Se cere ca un copil, pentru a avea noţiunea unui obiect..., să fi văzut acest obiect de mai multe ori şi în mai multe exemplare. MAIORESCU, CR. I, 163. A scoate 1 000 de esemplare din o foaie sau broşură este a face un risc. CONTEMPORANUL, I, 5. Pregătind piesele Imprimeriei imperiale... se trase un exemplar. CONV. LIT. XI, 237. Exemplarului de la Bistriţa îi lipseşte o pagină de la început. ODOBESCU, S. I, 355. Nu ni s-a trimis un esemplar din partea editorilor. EMINESCU, S. P. 120. D-sa posedează personal câte un exemplar al tuturor actelor din dosarele cestiunilor de politică externă, id. O. XI, 179. Ţi-am trimis câteva rânduri în două exemplare, unul adresat la Costică şi altul la Galbeni. CARAGIALE, O. VII, 181, cf. 426. încolo amândouă esemplarele sunt totuna. MARIAN, O. II, 373. In esemplarul care-l posedăm noi... nu se află prefaţa la care răspunde Maior. REV. CRIT. II, 157, cf. DDRF. A fi fost copiată de popa Grigorie de pe un exemplar mai vechi. XENOPOL, I. R. VI, 207. El şi-a făcut cuvinte cu rol de sufixe, tot în câte două exemplare. ARHIVA, X, 175, cf. BARCIANU, ALEXI, W. De obicei autorul scria unul sau mai multe exemplare pentru prietinii săi. BUL. COM. IST. I, 12, cf. 319. Copia noastră s-a făcut după un exemplar necomplet. DR. II, 591. Una din exemplarele cele mai frumoase de acest fel este biserica din satul Socoteni. ARH. OLT. V, 184, cf. ŞĂINEANU, D. U. Sunt... prea multe numere de exemplare obligatorii de trimis bibliotecilor publice. ARH. OLT. X, 92/2, cf. CADE. Şi-a tipărit mai multe volumaşe...; despre unul mi-a spus că s-au vândut numai zece exemplare. LOVINESCU, M. 297, cf. id. S. VIII, 181. Colindă zece chioşcuri până să descopere un exemplar. REBREANU, R. I, 180. Tata a întrebat însă câte exemplare vom trage. CAMIL PETRESCU, P. 197. Iar când o carte atingea a doua ediţie, chiar şi după trei mii de exemplare numai, lucrul părea că stabileşte un memorabil record. CONV. LIT. LXVII, 34, cf. 428. La 1830, în Franţa, câteva mii de exemplare era tiraj mare pentru un Victor Hugo. SADOVEANU, O. XIX, 49, cf. SCRIBAN, D. D-nul Drăgescu comunică lui Gh. B. că i-a lăsat librarului Samitca din Craiova un număr de exemplare din „ Observatorul”. ARH. OLT. XIX, 281. Un exemplar este la muzeul „Jeu de Paume” din Paris. OPRESCU, I. A. IV, 128. Am înaintea mea cincizeci şi două de exemplare alese. DOMBROWSKI, P. 198. O carte englezească... vândută în sute de mii de exemplare. ARGHEZI, P. T. 69. In zece mii de exemplare, domnişoară, în atâtea exemplare câte direcţii, oficii, subtoficii, impiegate şi vagoane poştale sunt. id. S. XXV, 372. Alerga prin librării şi-şi retrăgea toate exemplarele posibile. CĂLINESCU, B. I. 21. Poetul adusese într-o ladă, sub un vraf de psaltiri, ceasloave şi biblii, un număr însemnat de exemplare dintr-o broşură antiaustriacă. id. O. XI, 195. Temelia acestei legende era o pretinsă apostilă pe un exemplar din Decretele lui Constantin. VIANU, L. U. 28. M-am repezit in librărie... Nu sosise decât acest exemplar. BLAGA, H. 134, cf. 135. Introduseseră şi câteva exemplare din „Scânteia” ilegală. STANCU, R. A. III, 26. Publicistul o multiplica mereu în sute şi mii de exemplare, id. ib. V, 119. Sunt necesare... 2-3 exemplare de planuri directoare. CHIRIŢĂ, P. 914. Numărul abonaţilor la un exemplar se anunţa... impresionant. CIOCULESCU, I. C. I, 58, cf. LTR2, DL. Fugi în pod şi ia câteva exemplare din volumele mele. T. POPOVICI, S. 348, cf. DM, DN2. Chestionarul a fost răspândit în toată ţara într-un număr mare de exemplare. MAT. DIALECT. I, 132, cf. SCL 1962, 484. S-au aflat şi la noi două exemplare de căşti cumane în Prahova. PANAITESCU, C. R. 252. Se găsesc exemplare reuşite ale căror măşti întăresc această constatare. IST. T. I, 32. Ni s-a păstrat exemplarul din culegerea de nuvele a lui I. Al. Brătescu-Voineşti. N. MANOLESCU, C. M. 193, cf. M. D. ENC. Un exemplar din „Opere” de Mateiu I. Caragiale, ediţie definitivă... la Fundaţia pentru Literatură. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1,7/1, cf. DEX, DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G. Exemplarele astfel obţinute au fost dăruite invitaţilor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 10/1. Manualele şcolare există în sute de mii de exemplare, id. 1993, nr. 2. 14/1, cf. D. ENC., NDN, MDN. OP. anal. Coriolan, Hamlet,... Othello, Falstaff Polonius au apărut în noi exemplare uriaşe. CĂLINESCU, S. 60. 0 F i g. Sutele de feţe cu aceeaşi expresie păreau a fi... un singur şi acelaşi om în infinite exemplare. REBREANU, R. II, 86. Simţeam că femeia aceasta era a mea în exemplar unic. CAMIL PETRESCU, U. N. 137. Se găseau şi exemplare distonante în această exuberanţă şi nepăsare. MIHĂESCU, D. A. 13. Mă voi mărgini la discutarea mai de aproape a acelora din seria mea de exemplare româneşti. DOMBROWSKI, P. 1838 exemplar1 -221 - EXEMPLAR2, -Ă 179. Dacă am avea fiecare din nou acelaşi cuprins sufletesc, viaţa noastră ar fi repetarea aceleiaşi individualităţi în mai multe exemplare. CĂLINESCU, O. XI, 158. Erau... generali de la Ministerul de Război... nu în postura de apărători ai moralităţii publice,... ci în aceea de exemplare multiplicate ale prototipului incriminat. IST. T. II, 102. Sufletul e lipsă; spiritul e un fel de papagal incoerent, uzinat în două miliarde exemplare. STEINHARDT, J. 184. 2. Fiecare dintre reprezentanţii unei categorii de fiinţe sau de lucruri asemănătoare, care întruneşte caracteristicile principale ale categoriei din care face parte; model (1), prototip (1). Cf. poen. - AAR. - HILL, V. I, 6382/33, STAMATI, D., POLIZU, PONTBRIANT, D. Despre esemplarul cel latin... nu-mi putu spune nimic. CONV. LIT. VI, 118. Am auzit singur cu urechile mele pe un asemenea esemplar de secătură. EMINESCU, O. XV, 142. Bărbatul e fireşte agresiv, va să zică natura se repetă în fiecare exemplar în această privinţă, id. P. L. 79. Exemplarele din menajerie, publicul este rugat să nu le atingă. CARAGIALE, O. I, 75. Stă la masă, pe un scaun de polisandru, exemplar unic. VLAHUŢĂ, O. A. 246, BARCIANU, ALEXI, W. Exemplar feminin de lux. IBRĂILEANU, A. 141, cf. CADE. Toate lucrurile acestea... fac din ea o fiinţă depărtată de lume... un exemplar unic. CAMIL PETRESCU, T. I, 47. Un tânăr înalt şi musculos, cu umeri laţi şi cu mijloc subţire; un exemplar superb. C. PETRESCU, C. V. 351. Grig e „bucureştean”... parcă e un exemplar din altă specie umană. SEBASTIAN, T. 339. Cum la noi toate caracteristicile au câte un singur exemplar, trebuiesc totuşi menajaţi. A. HOLBAN, O. II, 343. Hotărî că nu emnevoie de oameni cu unelte speciale pentru un singur „exemplar”. VOICULESCU, P. I, 36. Era un exemplar rar şi foarte frumos. Avea cel puţin şase kilograme. SADOVEANU, O. IX, 419. între ei şi alte monstruoase şi splendide exemplare ale regnului animal deosebirea nu era prea mare. id. ib. XIX, 152. Doctorul era un interesant şi unic exemplar. BART. E. 120. Era Bărbucică, un exemplar slab la minte, care sfârşeşte mai târziu ca antreprenor de tripou. VIANU, A. P. 69. Ne-o redau informaţiile bătrânelor şi puţinele exemplare ce se mai poartă. APOLZAN, P. I. 170. Există... exemplare de poeţi tributari fie numai conţinutului, fie numai expresiei unui maestru. CONSTANTINESCU, S. I, 151. Martirajul Tincuţei, nobil exemplar feminin, e făcut să pună în evidenţă grosolănia lui Scatiu, id. ib. VI, 14. Din această formă am primit şi o aberaţie interesantă, exemplar pe care l-a cedat. DOMBROWSKI, P. 203. Directorul general afirmă că buldogul lui e cel mai frumos exemplar de câine. ARGHEZI, S. XV, 164. Monotonia se repetă cu singurul scop aparent de-a trece viaţa dintr-un exemplar într-altul. id. P. T. 320. Ioanide e un om eminent, un exemplar neobişnuit, nu-i aşal CĂLINESCU, B. I. 473. Nu fără să se mire că un exemplar de o frumuseţe aşa de rară putea cădea aşa de jos. id. O. III, 223. Voltaire a fost un exemplar foarte tipic al poporului francez. VIANU, L. U. 210. Exemplare ale aceleaşi speţe abia dacă se mai găsesc în peisajul social al Italiei moderne, id. ib. 457. Era un exemplar, după părerea vânătorilor, cu totul singular. CAMIL PETRESCU, N. 95. Copiii acestor locuri par cele mai desăvârşite exemplare de inteligenţă şi frumuseţe umană. BOGZA, C. O. 281. în Prusia estică se găsesc exemplare de tranziţie. LINŢIA, P. II, 136, cf. CHIRIŢĂ, P. 623. Neconformismul lui atrasu-i-a, oare, înăcrire, exasperarea orgoliului, cum se întâmplă cu atâtea exemplare din cultura unei naţiunii CIOCULESCU, C. 10, cf. DL, DM, DN2. în atelierul de la Bucov s-au găsit exemplare din „ ceramica de bucătărie”. PANAITESCU, C. R. 198. Umanitatea e umilită în câte un asemenea exemplar ce trădează stângăcia „creaţiei”. N. MANOLESCU, A. N. III, 41, cf. 106. Asemenea exemplare justificau vechea zicală a locului. C. GIURESCU, P. O. 79, cf M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G. Primele vitrine conservau exemplare mai curând graţioase: spongieri..., un Graal de buret. CĂRTĂRESCU, N. 149. Mă invită el să consult exemplarul de lux din faţa lui. ib. 1993, nr. 2, 13/2, cf. D. ENC., NDN. 0 F i g. Fiecare nou exemplar de supraom a fost repede înrolat, catalogat, uniformat în casta preoţească, curtea monarhică ori clientela politică. PÂRVAN, I. F. 12. Stând în individualitate, talentid e un exemplar unic, căruia natura îi zdrobeşte tiparul pentru a putea servi la multiplicarea lui în serie. LOVINESCU, M. 124. Să fie într-adevăr poetul un exemplar sortit să fie un fatal şi „greu cenzurat de moarte”1 CAMIL PETRESCU, P. 406. Ana savura parcursul acesta..., ca un fragil şi inaccesibil exemplar al umanităţii. C. PETRESCU, C. V. 240. Exemplar ciudat şi învechit al ultimelor rămăşiţe de cărturărie romantică, el purta odată ochelari cu cleşte şi plete bogate. I. BOTEZ, ŞC. 116. Păstrăm în noi personaje diferite. Arborăm..., după împrejurări, un exemplar nou Unul naţionalist,... altul grav, solemn,... spiritual. BRĂESCU, A. 259. Iţi recomand două... surse de succes şi procopseală: credinţa strămoşească şi naţia. La fiece treizeci de ani, câte o serie de exemplare au făcut excelentă carieră cu acest capital. ARGHEZI, P. T. 296. Frumuseţea e o particularitate, care şi în ce priveşte bărbaţii dă exemplare în toate privinţele reuşite, id. B. 83. Diavolul jubilează. Trei exemplare în perspectivă. STEINHARDT, J. 148. 3. (învechit) Exemplu (II 1); pildă (2). Tu eşti exemplarul toleranţei şi a iubirii de om, acoperitoriul celor mişei şi sprijinitoriul celor asupriţi. IORGOVICI, O. x/2, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6382/33, STAMATI, D., POLIZU, PROT. - POP., N. D. Publicarea proiectului... Kogălniceanu o apăra... invocând exemplarul Angliei. XENOPOL, I. R. XIII, 241. Tagore era un strălucit exemplar de umanitate. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 103, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ea este poate exemplarul unei noi feminităţi. LOVINESCU, C. VII, 89. In el, noi am pierdut un rar exemplar al discreţiei profesionale, id. M. 219. Celor mai mulţi, el le-a apărut, aşadar, ca exemplar omenesc rarisim. STREINU, P. C. III, 28, cf. SCRIBAN, D. Am constatat aceasta la Dürer, la Holbein, la Cranach, ca să nu mă opresc decât la exemplare faimoase. OPRESCU, I. A. IV, 73. Longevităţile cele mai mari le dă Franţa şi le dă în exemplare de intelectuali. ARGHEZI, S. XXV, 83. - Scris şi: (învechit) ecsemplar. - Pronunţat: egzem-. -PI.: exemplare şi (învechit) esemplarie, exemplaruri. - Şi: (învechit) exemplâriu (scris şi ecsemplariu), eczamplár (scl 1962, 484), eczemplár, esemplár, esemplâriu (scris şi essemplariu, şincai, HR. II, 236/30, URICARIUL, viii, 202) s. n. - Din fr. exemplaire, lat. exemplarium. EXEMPLÁR2, -Ă adj. 1. Care poate servi ca exemplu sau model prin calităţile sale deosebite; (învechit, rar) exemplamic. V. excepţional (2), ireproşabil , pilduitor (2). Cf. POEN. - AAR. - hill, V. I, i6382/33. Viaţa casnică şi armonia ce domnea între junii căsătoriţi era ecsemplară. CALENDAR (1851), 47/15, cf. ib. (1853), 40/10, PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D. Regularitatea speduirii telegramelor nu e prea esemplarie (a. 1868). BARIŢIU, C. II, 215. Tânărul este unul dintre cei mai buni şi cu purtare morală exemplarie (a. 1882). id. ib. II, 250, cf. COSTINESCU, LM. In zadar vom predica... copilului morala şi purtare exemplară. CONV. LIT. VI, 372. Ne pot servi de colecţiune exemplară poeziile d-lui Heliade. MAIORESCU, CR. I, 111. Românii din Ardeal posedă în protopopul Popazu unul din acei preoţi exemplari. ODOBESCU, S. I, 475. Acest conducător încă tânăr,... ştiu să deprindă armata cu ascultare punctuală şi c-o disciplină exemplară. EMINESCU, O. XIV, 85. îl ştiu de o corectitudine exemplară. CARAGIALE, O. I, 286, cf. DDRF. Totuşi ordinea cea mai exemplară predomni şi aice şi nu fu turburată un singur moment. XENOPOL, I. R. XII, 27. Ministrul credea că va dezarma camera prin purtarea sa exemplară şi politicoasă, id. ib. XIII, 228, cf. BARCIANU. D-nii Sturdza şi Carp sunt două adevărate caractere... prin aceeaşi viaţă exemplară ca şi cel dintâi. D. ZAMFIRESCU, î. 48, cf. ALEXI, W. Aş înţelege prin tradiţie literară... un mănunchi de opere exemplare prin construcţia lor durabilă. AL. PHILIPPIDE, S. III, 11, cf. id. ib. IV, 122, ŞĂINEANU, D. U., CADE. E regretabil că G. Călinescu... nu 1839 EXEMPLAR2, -Ă -222- EXEMPLIFICA scoate din această exemplară corespondenţă decât elemente caricaturale. LOVINESCU, S. VIII, 102. Privi cu satisfacţiune ordinea exemplară. C. PETRESCU, C. V. 211. Traducerile din Shakespeare şi Edgar Poe... sunt în acelaşi sens exemplare, id. ib. III, 30. Aş fi fost femeia cea mai supusă, cea mai exemplară de pe lume. KIRIŢESCU, G. 142. Cinstea exemplară, un realism sănătos... aveau să facă din el mai târziu un atât de bun decan. DR. X, 5. Avusese o execuţie foarte îngrijită, de o eleganţă şi de o corectitudine de linie exemplară. OPRESCU, I. A. IV, 191. Explică şi colecţionează cu o neutralitate ştiinţifică exemplară. CONSTANTINESCU, S. VI, 191. Totul era de o curăţenie exemplară. CĂLINESCU, S. 457. O corespondenţă se legă între el şi Iacob Negruzzi, caracterizată din partea lui Eminescu printr-o linişte şi o corectitudine exemplare şi o luciditate... de om cu desăvârşire cult. id. O. XI, 148. Dacă simţim nevoia de ceva exemplar, trebuie să ne înapoiem la greci, în ale căror opere este reprezentat omul frumos. VIANU, L. U. 277, cf. 397. Şi Aretie s-a resemnat la rolul ei de mamă exemplară. VINEA, L. II, 28. Autorul Ţiganiadei a lăsat o întinsă operă, ... mulţumindu-se printr-o exemplară modestie cu tipărirea unor tălmăciri. CIOCULESCU, I. C. 37, cf. 121, DL. Căsnicia părea trainică şi exemplară. PREDA, R. 332, cf. DM, DN2. Igiena picioarelor arteriticului trebuie să fie exemplară. ABC SĂN. 47. A participat cu exemplară conştiinţă civică şi sincer entuziasm. V. ROM. iunie 1965, 6. Cronica teatrală... a consemnat cu o precizie şi cu o promptitudine exemplare orice eveniment. IST. T. II, 97. Ordonată ca un soldat exemplar... şi-a încheiat ireproşabil anii de şcoală. BĂNULESCU, C. M. 293. Dinu Păturică e un monstru, însă unul exemplar, credibil şi excesiv. N. MANOLESCU, A. N. I, 110. Prin ce anume poate fi Maiorescu eroul exemplar de care aveam nevoie? id. C. M. 262. In acest context, spectacolul îşi înscrie valori exemplare. T februarie 1969, 53. Cazul poeziei lui Goga este exemplar în acest sens. STĂNESCU, C. R. 95. Sunt, acestea, doar prime titluri dintr-o stagiune pe care o dorim exemplară. CONTEMP. 1971, nr. 1 299, 4/3. Dacă sacrifică spontaneitatea, câştigă în schimbul ei adesea, prin concentrare şi esenţializare, o graţie exemplară. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 123, cf. 153, M. D. ENC. Povestirile, desigur de ficţiune, sunt exemplare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 32, 1 312. Sunteţi un om exemplar. D. R. POPESCU, I. ş. 49. Dimov utilizează în chip normal metafora ca instrument liric şi totdeauna cu o rigoare exemplară. SIMION, S. R. III, 263, cf DEX, DN3. Este un stil... exemplar prin precizie şi proprietate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 11/2. Tonitza este un spirit de o exemplară exigenţă. RL 1978, nr. 10 325, cf. DSR, DREV, V. BREBAN, D. G. Suntem conştienţi că nu totdeauna... am lucrat cu o exigenţă exemplară. MS. XIX, nr. 2, 7. Concertele formaţiei „ Virtuozii din Bucureşti ” au fost exemplare în multe privinţe. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 17/2, cf. id. 1993, nr. 4, 14/3, D. ENC., NDN. 0 (Adverbial) Desigur, mânuirea procedeului implică primejdii, cum se înveterează exemplar în cele două mişcări contimporane. CONV. LIT. LXVII, 259. Aptitudinea de a cuprinde o cât de complexă personalitate artistică în cât mai puţine cuvinte i se propune exemplar. STREINU, P. C. III, 245. Au ştiut... să o înfăptuiască exemplar. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 65, 1/1. Reuşise să organizeze exemplar armata prusacă. MAGAZIN IST. 1973, nr. 10, 63. Şi-au făcut exemplar datoria. D. R. POPESCU, I. ş. 36. E. Lovinescu le-a răspuns exemplar. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 11/4. Scrisul lui C. Ciopraga ilustrează exemplar virtuţile şi servitutile criticii universitare. GRIGURCU, C. R. 111. 2. (Mai ales despre pedepse, sancţiuni) Care are un caracter drastic, servind ca avertisment. Merită o pedeapsă exemplară. BĂLCESCU, M. V. 413. Jur pe cartea legilor că vei fi pedepsit de o manieră esemplară. LĂZĂRESCU, S. 105/9, cf. PONTBRIANT, D. Pedepsi în mod exemplar pe hainul ban al Croaţiei. EMINESCU, O. XIV, 195. Afară străini!... Scuze numaidecât ori o lecţie exemplară. CARAGIALE, O. I, 18, cf. DDRF, CADE. Vom proceda la o răzbunare exemplară. CAMIL PETRESCU, T. II, 362, cf. SCRIBAN, D. Presa independentă fu aceea care făcu mare caz de întâmplare,... cerând insistent prinderea şi pedepsirea exemplară a ucigaşilor. CĂLINESCU, B. I. 248, cf. 268. îi voi da o lecţie exemplară, id. O. IX, 326. „Soldatul lui Cristos” crede la un moment dat că a sosit momentul pedepsirii exemplare a Angliei. VIANU, L. U. 100, cf. DL, DM. Această cruzime trebuia să fie exemplară, să înspăimânte. BARBU, PRINC. 114, cf. M. D. ENC. Instrucţia lor exemplară, şcolile lor unde-au dus? D. R. POPESCU, I. ş. 232. E necesară o pedeapsă exemplară, id. ib. 255, cf. DEX, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 0 (Adverbial) Orice încercare de dezordine... să fie reprimată energic şi exemplar! REBREANU, R. II, 21. Vinovaţii vor fi pedepsiţi, negreşit, exemplar, id. ib. 243. Aceste acte trebuiesc exemplar pedepsite. ARGHEZI, S. XXXIV, 74, - Scris şi: (învechit) ecsëMplar, -ă. - Pronunţat: egzem-. - Pl.: exemplari, -e. Şi: (învechit) eczemplâr, -ă, esemplar, -ă, esemplâriu, -ie (scris şi essemplariu, -ie, LM), exemplâriu, -ie adj. - Din fr. exemplaire, lat. exempiaris, -e. EXEMPLARITATE s. f. Caracterul a ceea ce este exemplar2 (1). „Exemplaritatea” eroului de biografie e foarte asemănătoare, dacă nu identică, cu „ tipicitatea ” eroului de roman. streinu, P. C. III, 263, cf. SCRIBAN, D. I. Budai-Deleanu nu s-a orientat spre dominantul idilism galant al operei metastasiene, ci a selectat din cuprinsul acesteia exemplaritatea etică. IST. LIT. ROM. II, 71, cf. DN2. Maiorescu tinde către exemplaritate. N. MANOLESCU, C. M. 27. Exemplaritatea lui Maiorescu nu provine doar din năzuinţa de a începe absolut cultura, id. ib. 264. Prefigurarea personajelor... concură... la clasicitatea şi exemplaritatea acestei creaţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 25, 8/4, cf. DEX. Opera celor două mari personalităţi..., o intenţie de revelare a exemplarităţii. CONTEMP. 1975, nr. 48, 10/1, cf. DN3. Această exemplaritate riscând însă a îngheţa, a se transforma în convenţie didactică. GRIGURCU, C. R. 24. Suntem izbiţi de afirmarea exemplarităţii sale. id. ib. 36, cf. DCR. Pentru mulţi dintre cetăţenii obişnuiţi rezolvarea criminalităţii ţine de exemplaritatea pedepsei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 10, Î8/1, cf. NDN. - Pronunţat: egzem-. -PL: exemplarităţi. - Din fr. exemplarité. EXEMPLÂRIU s. n. v. exemplar1. EXEMPLÂRIU, -IE adj. v. exemplar2. EXEMPLÂRNIC, -Ă adj. (învechit, rar) Exemplar2 (1). Un bărbat... cu aşa esemplarnice simţiri sufleteşti înzestrit. BOJINCĂ, A. I, VIII/7, cf. L. ROM. 1964, 419. - PL: exemplarnici, -ce. - Şi: esemplârnic, -ă adj. - Exemplar2 + suf. -nic. EXEMPLIFICĂ vb. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică idei, teorii, reguli etc.) A lămuri, a demonstra, a ilustra cu ajutorul exemplelor (I 1). Ceea ce am exemplificat pentru forma corpului, putem face pentru mişcarea lui. CONTA, O. F. 528, cf. BARCIANU, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Voind numai să-i exemplificăm starea de spirit..., vom recurge la „România nouă”. LOVINESCU, C. VII, 103. Deputatul democrat Zuzu îşi făcuse popularitate perorând vorbe caraghioase... şi exemplificând prin familia prinţului Eduard. A. HOLBAN, O. II, 179, cf. BUL. FIL. VI, 50, SCRIBAN, D. Jean Bart a izbutit să realizeze două siluete care exemplifică tragicul provincial. CONSTANTINESCU, S. I, 191. Aci caracterizările sunt exemplificate. CĂLINESCU, I, 200. Euthanasius, care exemplifică schopenhauriana „euthanasie”, îşi pregăteşte cu ebrietate dispersiunea în natură, id. O. XII, 119. Armonizarea poporană, 1844 exemplificare -223- EXEMPLU exemplificată prin muzica lăutarilor. ALEXANDRU, I. M. 137, cf. DL, DM, DN2. Unele aspecte generale, teoretice, ale sinonimiei au fost discutate succint şi exemplificate cu puţine fapte de limbă. L. ROM. 1959, nr. 2, 34. „Matei Basarab sau Dorobanţi şi seimeni” (1858), o piesă care exemplifică elocvent tendinţa de a impune prin pompă exterioară, indicaţiile automlui privitoare la costumele lui Matei Basarab. IST. T. II, 125. Pentru a exemplifica este suficient să arătăm că echipa Poloniei... a ocupat... locul 7. SPORTUL, 1972, nr. 6 964, 4/7. înţelegerea noţiunilor exemplificate printr-un volum mare de date cere elaborarea unor logici a judecăţilor nuanţate. CONTEMP. 1972, nr. 1 313, 1/5. Pentru nespusa onoare de a fi exemplificat un adevăr rostit de Cel ce este Adevărul... sunt convins că regicidul, complicele asasinilor, partizanul tiraniei s-a izbăvit. STEINHARDT, J. 265. Ideea de bază a lui Teilhard... poate fi exemplificată foarte bine astfel: lucrurile se petrec - pare-se - ca într-o vitrină unde o mână nevăzută înlocuieşte în fiecare anotimp obiectele expuse, id. ib. 284, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Universitarul coexistă cu foiletonistul sceptic, în efortul de a accede la o formulă strictă, nu totdeauna originală, dar exemplificând una din înclinaţiile fundamentale ale spiritului critic, cea către certitudine. GRIGURCU, C. R. 62, cf. DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - Pronunţat: egzem-. -Prez. ind.: exemplific. - Şi: (învechit) esemplificâ vb. I. barcianu. - Din it. esemplificare, fr. exemplifier, germ. exemplifizieren. EXEMPLIFICARE s. f. Acţiunea de a exemplifica şi rezultatul ei; (rar) exemplificaţie. V. ilustrare. Autorul explică, ajutându-se de exemplificare, cum se produce procesul asocierii ideilor. ARH. OLT. V, 297. A demonstrat, cu exemplificare bogată, că aici e vorba de altă lege fonetică, bazată pe accent. DR. IV, 425. O exemplificare în problema „revizuirilor“. LOVINESCU, C. VII. 5. Pentru exemplificarea concepţiei literare a d-lui N. lor ga, vom pleca de la câteva citate, id. S. IV, 16, cf. viii, 92. „Glossa” rămâne exemplificarea strălucită a noului popas eminescian. ARH. OLT. XII, 397. La exemplificări, dl Bartok a citat şi 3 doine româneşti. CONV. LIT. LXVII, 21. Orice afirmaţie trebuie lămurită printr-o bogată şi sugestivă exemplificare. PUŞCARIU, L. R. I, 9. Prezentării noastre îi lipseşte exemplificarea. CONSTANTINESCU, S. I, 157. Exemplificările noastre nu tind... să epuizeze problema limbajului, id. ib. II, 150. Trebuie adus obrazul finanţei şi al bunului trai depravat să roşească prin exemplificare. ARGHEZI, S. XXXIV, 175. Scoţând strofa cu „Comuna”, Eminescu a ridicat cu voinţă poemul la modul abstract, făcând din el exemplificarea dreptăţii relative a claselor. CĂLINESCU, O. XII, 47, cf. 53. Bazându-se pe o bogată exemplificare, lecţiile... trebuie să aibă un puternic caracter combativ. CONTEMP. 1953, nr. 329, 5/4. Pentru exemplificare, să urmărim unele aspecte din marea diversitate cauzată de relief CHIRIŢĂ, P. 281. Pentru exemplificarea nuanţelor diferite în basmele celor doi culegători vom da un citat. LL I, 72, cf. DL. Nu-l reţinuse vocabularul teoretic, pe care îl cunoştea din liceu, ci exemplificările auditive. PREDA, R. 119, cf DM, DN2. Aduce o exemplificare bogată. Aproape fiecare cuvânt e ilustrat printr-un exemplu sau chiar mai multe. MAT. DIALECT. I, 15. Să fiu iertat dacă pentru exemplificare mă voi folosi de propria mea experienţă. CONTEMP. 1971, nr. 129, 9/3, cf. M. D. ENC., DEX. Am descoperit însă un inedit dicţionar de expresii italo-greceşti (spre exemplificare, vezi o fotocopie la p. 13). MS. 1974, nr. 2, 14, cf. DN3. Spre exemplificare, vă oferim un singur bilanţ, cel mai edificator de altfel, rl 1978, nr. 10 327, cf. DSR, NDN. - Pronunţat: egzem-. -PI.: exemplificări. - V. exemplifica. EXEMPLIFICAT, -Ă adj. Care este lămurit, demonstrat, ilustrat cu ajutorul exemplelor (I 1). Cf. BARCIANU. Concilierea dintre unitate şi multiplicitate este aici palpabilă, exemplificată, nu o pură abstracţie. CĂLINESCU, O. XIII, 86. - Pronunţat: egzem-. - PL: exemplificaţi, -te. - Şi: (învechit) esemplificât, -ă adj. BARCIANU. - V. exemplifica. EXEMPLIFICATÎV, -Ă adj. (Rar) Care exemplifică; exemplificator. Cazuri, - fapte exemplificative. SCL 1960, 183, cf. 186, DN3, DSR, NDN. - Pronunţat: egzem-. -PL: exemplificativi, -e. - Din it. esempliflcativo. EXEMPLIFICATOR, -OARE adj. Care exemplifică, care serveşte drept exemplu (11); (rar) exemplificaţiv. Puţinul ce a scris pe urmă e numai ocazional şi exemplificator. LOVINESCU, S. VIII, 193. Trebuie menţionate... explicaţiile date faptelor în discuţie şi bogăţia şi varietatea materialului exemplificator. L. ROM. 1959, nr. 4, 28, cf. SCL 1960, 186. Scriitorii vor trebui să fie apţi... pentru a le sublinia finalitatea exemplificatoare. ROMÂNIA LITERARĂ., 1976, nr. 1, 3/2, cf. dn3, ndn. - Pronunţat: egzem-. - PL: exemplificatori, -oare. - Exemplifica + şuf. -tor. Cf. germ. exemplifikatori sch. EXEMPLIFICÂŢIE s. f. (Rar) Exemplificare. Cf. ENC. ROM. 264. Ioanide... se pierdea în exemplificaţii. CĂLINESCU, B. 1.125. - Pronunţat: egzem-. -PL: exemplificaţii. - Din it. esemplifîcazione, fr. exempliflcation. EXEMPLU s. n. (Atestat pentru prima dată în 1736, cf TDRG3) I. 1. Caz, lucru sm fapt tipic care întruneşte caracteristicile unei categorii întregi şi care este citat pentru a lămuri, a sprijini, a ilustra a idee, o teorie, o demonstraţie etc.; mostră (4); s p e c. text sau pasaj într-un text, care este citat pentru a ilustra o regulă gramaticală, o definiţie, o explicaţie filologică sau stilistică. Cf. VĂCĂRESCUL, GR. 25/15, AAT 14r, GEOMETRIA, A. M. 132r. Pruncii trebuie să înveţe regulele prin multe ecsempluri. PETROVICI, P. 79/12. Nenumărate esempruri, adecă pilde, sunt cum că acest groaznic rău totuşi au răsărit şi cumplite damne, adecă pagube, au făcut. ÎNVĂŢĂTURĂ, 111/1. Am alăturat şi neşte exemple, pentru exemplificare. DIACONOVICI-LOGA, în SA II, 333, cf. LB. Cu multe exempluri au dovedit. POTECA, F. 174/24. Iată mai multe exempluri de adunare. HELIADE, A. 7/17. Ca să vedem câtă de multă se poate strânge untura, voi aduce vreo câteva exempluri. ANTROP. 131/6. Un vrednic ecsemplu despre această vindecătoare lucrare a imaginaţiei... poate a să împărtăşi aice. ALBINEŢ, M. 29/4. Lecţia trebuieşte a o explica profesorul cu cele mai simţite ecsempluri fireşti. GENILIE, G. XV/2. Exempluri de plănte a deosebitelor clasuri. J. CIHAC, I. N. 277/15. Operaţia... nu să încheie totdeauna atât de repede precum în eczemplul trecut. ASACHI, E. III, 11/5. Să poate videa aceasta în următoarele doă exempluri. A. TEODORESCU, A. 8/9, cf. VALIAN, v. 43, POEN. - AAR. - HILL, v. i, 6382/39. Fie-ne slobod a aduce pentru esemplu aci vreo câteva vorbe despre vestitul Turneisen. VAS ICI, M. I, 13/1. Essemple: Alexandm, Cezare, Napoleon au avut o viaţăMgitată. LAURIAN, F. 91/4, cf. ANDRiEVici, A. 48/1, ISER, G. POP. A. 21, STAMATI, D. Pentru exersiţie mai dăm exemplele următoare. ELEM. ALG. 60/18. Nişte esemple lesne de preţuit... ne vor da firul analogiei ce cată să ne conducă la cunoaşterea cauzelor. MAN. SĂNĂT. 18/16. Cetatea era îndesată de mulţimea ecsemplelor. ARISTIA, PLUT. 142/18. Un exemplu îl constituia propunerea de revizuire a regulamentului Camerei. KOGĂLNICEANU, O. V, 18, cf. POLIZU. Fie-mi iertat a aduce un esemplu. NEGRUZZI, S. I. 268. In toate lungele şiruri a formărei depoziturilor de apă, Beserabia nu au suferit nici un feliu de prefacere şi numai ea înfăţoşază dişenţatul eczemplu a unei statorniciri desăvârşite. CALENDAR (1858), 36/34, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Pe lângă exemple aduse altă dată... vom mai cita aci unul singur. CUV. D. BĂTR. I, 265. Ne va fi permis de a da... 1850 EXEMPLU -224- EXEMPLU essemple mai generale. HASDEU, I. V. 74. Nu era esemplu ca să fi întors cineva vorba contelui. BARONZI, C. III, 276/7, cf. COSTINESCU, LM. Un singur exemplu va lămuri lucrul. CONV. LIT. VI, 151. Voi lua numai câteva exemple din miile ce s-ar putea aduce. CONTA, O. F. 38. Pentm mai bună lămurire, să luăm exemple. CONTEMPORANUL, I, 8. Culegerea sa de exemple din scrierile vechi româneşti e foarte folositoare. ODOBESCU, S. I, 352, cf. II, 25. Acesta e singurul şi marele folos al exemplelor, că ascut puterea de judecată. EMINESCU, O. XIV, 418. Următoarele exemple de adunare, scădere, înmulţire şi împărţire sunt atât de lesne de priceput, id. ib. XV, 187. Să luăm un exemplu concret. CARAGIALE, O. II, 139. Sper că vro câteva exemple din aceste anecdote vor fi bine primite. MARIAN, O. II, 33, cf. DDRF. Să limpezim însă prin exemple ideile arătate. XENOPOL, I. R. XIV, 101, cf. ENC. ROM. Alte exemple ne vor arăta alternative de imitaţie conştiută, întovărăşită de propăşire. ARHIVA, X, 11, cf. 16, BARCIANU. Ni se arăta, prin felurite esâmple, cam în ce mod am trebui să purcedem. SBIERA, F. S. 113. Iată un exemplu. BUL. COM. IST. II, 21. Cronologia exemplelor nu trebuie să fie totdeauna hotărâtoare pentru stabilirea evoluţiei semantice a unui cuvânt. DR. I, 168. O prepoziţie cu înţelesurile ei subtile, demonstrate prin exemple. IBRĂILEANU, A. 9. Friedlănder dovedeşte cu numeroase exemple că românii arătau un mare interes faţă de natură. AL. PHILIPPIDE, S. III, 87, cf. RESMERIŢĂ, D. Aceste repetate exemple dovedesc ele oare că stolnicia era o dregătorie dublă? BUL. COM. IST. V, 146. Aproape unanimitatea exemplelor citate... par a veni în sprijinul acestui punct de vedere. RFI, 143. Un singur exemplu am mai găsit în cartea lui. DR. V, 20, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Exemplele date sunt îndestulătoare. LOVINESCU, C. VII, 140. Un al treilea exemplu ni-l oferă radioactivitatea. CAMIL PETRESCU, P. 402, cf. id. U. N. 183. O asemenea gazetă mai este „Neamul românesc pentru popor“... Ş-acesta este, după cât spune d-sa, un „singur “ exemplu. SADOVEANU, O. XIX, 55. Exemplul acesta, la care se' mai pot adăuga încă nenumărate altele, este concludent. D. GUŞTI, P. A. 130. Chiar cu riscul de a îneca uneori expunerea în exemple, le-am dat. PUŞCARIU, L. R. I, 9. Stările afective... sunt de altă natură decât la exemplele precedente. IORDAN, STIL. 47, cf. SCRIBAN, D. Ca exemple despre cele mai sus afirmate, vom analiza câteva tablouri. OPRESCU, I. A. IV, 28. Să luăm un exemplu la năvăditul prin două iţe. APOLZAN, P. I. 67. Bogăţia exemplelor, capacitatea de a stabili numeroase relaţiuni de asemănare şi deosebire dovedesc mlădioasa inteligenţă lingvistică a d-lui Capidan. CONSTANTINESCU, S. II, 14. Un exemplu pentru observaţia aceasta mi-a sen’it o pereche. DOMBROWSKI, P. 93. Năvălise în creierul lui Ioanide o sumedenie de alte exemple. CĂLINESCU, B. I. 29, cf. id. O. XIII, 174. Există, în această privinţă, nenumărate exemple. Voi cita numai pe unele dintre ele. VIANU, L. R. 40, cf. id. S. 7. Exemplele s-ar putea înmulţi la infinit. RALEA, S. T. III, 16. Oferind astfel lumii exemplul unei existenţe simultane, iar nu succesive, Oltul străbate uriaşa monotonie a câmpiei. BOGZA, C. O. 386. Ca exemplu clasic al acestei reacţii s-a dat mult timp schema transformării ortozei în caolinit. CHIRIŢĂ, P. 80. Nu mai umblaţi mereu după exemple. BENIUC, V. A. I, 9. Aceste însemnări se află la finele celor optzeci de exemple muzicale. ALEXANDRU, I. M. 160. Şi unul şi celălalt din aceste exemple dovedesc varietatea infinită de interpretări. CIOCULESCU, I. C. 124, cf. DL. Să precizeze doctorul Sârbu, prin exemple concrete,... acele acţiuni obşteşti la care n-a considerat că poate să ia parte. PREDA, R. 372, cf. id. D. 67, DM, DN2. Fiecare, cuvânt e ilustrat printr-un exemplu sau chiar mai multe. MAT. DIALECT. I, 15. Din vocabularul caracteristic nivelului mediu de cultură s-ar putea da sute de exemple. COTEANU, S. E. 51. Din... exemplele citate mai sus rezultă că toţi dregătorii... făceau parte din categoria generală a curtenilor. STOICESCU, C. S. 56. Acomodarea... reprezintă exemple de adaptare a unui organ. ABC SĂN. 13, cf. 15. Mi întâmplător îşi alege exemplele dintre vorbitorii politici. N. MANOLESCU, C. M. 118. Acesta e numai un exemplu luat la întâmplare. PANAITESCU, C. R. 276. Exemplul dat de jurişti... e cât se poate de concludent. STEINHARDT, J. 36. Cel mai elocvent exemplu îl oferă una din idtimele poezii. CROHMĂLNICEANU, L. R. n; 35, cf. M. D. ENC. Exemplul cel mai des citat este acela al diviziunii celulare. D. R. POPESCU, I. Ş. 294. Iată numai două exemple. MS. 1975, nr. 2, 29, cf. DEX. Problema independenţei naţionale, pentru a lua un exemplu, nu se poate pune la fel în feudalism. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 10/1, cf. DN3. Invocă exemple din texte. IVĂNESCU, I. L. R. 145, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Se cunosc... o mulţime de exemple de pasiuni absurde care pot duce... la manifestări nebuneşti. CĂRTĂRESCU, N. 304, cf. D. ENC, Dau un singur exemplu, care pentru cineva avizat scuteşte de orice comentarii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9. 7/3, cf. NDN. OLoc. a d v. De (sau ca, spre, învechit, pentru) exemplu, se spune atunci când urmează să sprijinim, să ilustrăm o idee, o teorie, o regulă etc. printr-un exemplu (11); de pildă, bunăoară. Aceste, pentru ezemplu (pildă),... drept pot să fie pre o nuieluţă sau pre un ram. ÎNV. POM. 30/14. Toate câte au mânjit cu balele, adecă vestminte, vase,... pentru esempru, paturi, aşternuturi... cu flacără de foc să,se recurăţă. ÎNVĂŢĂTURĂ, 125/23. Această espresie, însemnându-se cu semnul termenului celui mai mare, va fi suma cerută; spre eczemplu:... 7a - 5a = 2a. POENARU, E. A. 8/12. Se aduce... un volum cunoscut de aer, spre esemplu, 20 sau 30 de litri printr-un aparat de curgere. MARIN, PR. I, 61/32. Drept esemplu vom lua flacăra unei lumânări, id. ib. 71/25. Să luăm de esemplu aceste versuri dintr-o baladă. RUSSO, S. 186, cf. ARISTIA, PLUT. 291/19, POLIZU. Cunoaşte cineva vreun om... carile să se ducă săprosforeze Dumnezeului, carile i-au hărăzit, de eczemplu, moderaţia în dorinţe? CALENDAR (1858), 54/10. Spre esemplu: ea era... înaltă ca un grenadier. FILIMON, O. II, 27, cf. PROT.-POP., N. D. Uneori ne închipuim... că vedem spre esemplu, şi că auzim virtutea sau talentul. CONV. LIT. II, 30, cf. IV, 113, COSTINESCU, LM. Pot... să-mi închipuiesc un înger, de exemplu, care ar trăi în spaţiu şi timp, fără a fi material. CONTA, O. F. 77. Greşeli contra pedagogiei, ca de ecsemplu întrebuinţarea unor expresiuni neinteligibile pentru copii. CONTEMPORANUL I, 21. De exemplu, din limba străveche a Indiei meridionale, s-au născut toate limbile indo-europene. CONV. LIT. XI, 159. Vedeţi, spre exemplu, cu ce armonioasă splendoare sunt îmbrăcate domniţele din biserica episcopală. ODOBESCU, S. I, 418. Drept esemplu, am cam aminti aicea pintre figúrele clasice pe Nathan înţeleptul, pe marchizul Posa. EMINESCU, O. XIV, 239, cf. XV, 138. Când datoria a atins o ţifră prea mare, trecând spre exemplu peste doi franci, atunci cel care intră întâi pe uşa cafenelei... plăteşte socoteala. CARAGIALE, O. I, 304, cf. VII, 453. în urma acestora, putem numi pe... foarte mulţi alţii, ca de exemplu Ispirescu. MACEDONSKI, O. IV, 27. Ziller, spre exemplu, n-a cugetat niciodată să introducă seria menţionată în învăţământul secundar. ARHIVA, I, 76, cf. XENOPOL, I. R. III, 23, BARCIANU. Adecă batjocuri cu vorba, şi personale, la adresa omului, de igzenblu lovituri pe obraz. BĂNUŢ, T. P. 7, cf. CADE. Cultivă relaţiile!... De exemplu principele Anton Muşat. C. PETRESCU, C. V. 73. De exemplu, e în stare să mă împuşte. SEBASTIAN, T. 36. Te durea dacă descopereai că iubita uitase să-ţi spuie ceva, inofensiv chiar, un spectacol, de exemplu. A. HOLBAN, O. II, 131, cf. SCRIBAN, D. De exemplu, o evocare în batjocură a revoluţiei de la Ploieşti. CONSTANTINESCU, S. II, 78. Ca exemplu, vreau să amintesc lacul Babadag. DOMBROWSKI, P. 29, cf. 127. Gulimănescu era disperat când, spre exemplu, lipsise de la o recepţie urmată de bufet. CĂLINESCU, B. I. 240. Nu acelaşi lucru se întâmplă însă cu un silicat primar, de exemplu feldspatul. CHIRIŢĂ, P. 34, cf. DL. Cum aş fi eu, de exemplu. T. POPOVICI, S. 124, cf. DM. Specificul unei limbi nu se pierde decât în situaţii cu totul excepţionale, când, de exemplu, vorbitorii nu mai fac faţă valului de construcţii şi de cuvinte luate din alte limbi. COTEANU, S. E. 55. Variaţiile care apar în anumite condiţii (de exemplu, în efort). ABC SĂN. 311. Aseară, de ezemplu, am stat de vorbă cu Ion Miclean. LĂNCRĂNJAN, C. I, 32. In 1851, de exemplu, Matei Millo întreprinde primul mare turneu. IST. T. II, 57. De 1850 exemplu -225- EXEMPLU exemplu: „ Copilul râde ”. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 202, cf. M. D. ENC., DEX. Mă gândesc, de exemplu, la acea perioadă din viaţa lui Flaubert. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 1,4/1, cf. DN3. Coşbuc e... asemuit, pentru unele poezii, cu Creangă, de exemplu în parodia „ Un pipăruş modern GRIGURCU, C. R. 63. Opera sa istoriografică, de exemplu, nu ambiţionează altceva decât să-i înveţe pe conaţionalii săi. MS. 1988, nr. 3, 24. Tot ce-am gândit în acele momente a fost subliminal, aşa cum „gândeşti” când eşti, de exemplu, în mare pericol. CĂRTĂRESCU, N. 88. De exemplu, am primit scrisori de la Vasile Boaru. ROMÂNIA LITERARĂ, nr. 1, 1992, 12/2, cf. D. ENC., NDN. 2. (învechit) Lucru asemănător sau comparabil cu acela la care ne referim. Cf. ENC. ROM., CADE. 0 L o c. adj. şi a d v. Fără exemplu = (care este) fără precedent, fară seamăn. Cf. POLIZU. Rostirea actelor ce le-a adus sunt fără esemplu în analele ţărei (circa 1865). URICARIUL, X, 369. Aceasta nu e fără esemplu. BARONZI, I. C. I, 20/9. Reformele civilisătoare... s-au împământenit cu o răpejune fără exemplu. CONV. LIT. VI, 12. Şi nici un preot -lângă templu. Ei trec cu grabă făr-exemplu. EMINESCU, O. IV, 497. Soldaţii... s-au apucat a face oamenilor daune, strâmbătăţi şi violenţi nemaipomenite şi fără exemplu. XENOPOL, I. R. VI, 55, cf. ENC. ROM., CADE. II. 1. Faptă, acţiune, manieră care poate fi imitată, care poate servi pentru a ilustra ceva; persoană care prin calităţile pe care le întruneşte poate servi drept model; pildă, (rar) exemplar1 (2). Unele ca aceste lăudate exempluri mi-au dat şi mie povaţă. ŢICHINDEAL, F. [prefaţă], 2/7. Pentru exemplu (pildă) şi spre aducerea aminte de obşte, datori suntem a arăta coprinderea următorului testament. CR (1829), 1492/13. Această hotărâre au arătat cel mai rău esemplu (pildă) pentru ţeară. BOJINCĂ, A. I, 205/5. Aceasta se dovedeşte cu îndestule ecsemple a autorilor. ALBINEŢ, M. 51/3. Marele Culumbru dete un îndemn nespus la o mulţime de navigatori carii, ...după eczemplul său călătorind, deteră cele dintâi cuvântate cunoştinţe. GENILIE, G. 29/4. Prin „Istoria naturală” ... primim un exemplu de legi adevărate şi neschimbătoare. J. CIHAC, I. N. 5/8. Acestui eczemplu urmară mai mulţi călugări şi însuşi arhiepiscopul. SĂULESCU, HR. II, 261/16. Chiar ca tânăr pui de vultur, ce-n esemple se îndeamnă, A sumeţei sale maice la zbor drumul când însamnă, Stând în viglă, este-ostaşul. ASACHI, S. L. I, 104, cf. VALIAN, V. 43, POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6382/39. După eczemplul Domnitoriului fiecare amploiat în postul seu nu mai era altă decât un adevărat precupeţ. CALENDAR (1850), 64/25, cf. STAMATI, D. Astă pompă fu originea şi ecsemplul celor din urmă triumfi. ARISTIA, PLUT. 68/28. Voiţi a vedea un esemplu curat despre această teorie. BARASCH, M. I, 11/10. Constantini n-au imitat ezemplul companionului seu, ...şi în 22 iulie s-au suit pe eşafod. GM (1854), 2513/22. Rudele lor... le imitară acest ezemplu şi aşa curând se respândi... nuoua modă de a se rade barbele. CALENDAR (1855), 74/27, cf. 153/2. După essemplul străbunilor săi, făcuse deja ilustre serviciuri patriei sale. TEULESCU, C. 69/26, cf. POLIZU. Prin ecsemple, povaţa e mai bună. NEGRUZZI, S. II, 264. Tu amoml poeziei mie mi l-ai insuflat, Şi exempluri îndestule de ce e frumos ai dat. ALEXANDRESCU, O. I, 179, cf. 306. Neîntăriţi prin virtuţi şi exemple de onoare învăţate din casa părinţilor, ... cad în mănile femeilor şi junilor celor stricaţi. FILIMON, O. I, 97, cf. PROT. — POP., N. D., ANTONESCU, D., PONTBRIANT, D. Ştefan cel Mare imita acest essemplu în privinţa muntenilor. HASDEU, I. V. 96. Dante avea trebuinţă numai să fie încuragiat de un esemplu. BARONZI, C. I, 266/29. Esemplele de bravură strămoşească au să inspire pe strănepoţi de asemenea virtuţi. CONV. LIT. IV, 67, cf. COSTINESCU, LM. De aceea istoria era considerată ca o mare colecţie de exemple, putând sluji moraliştilor, publiciştilor, oamenilor de stat. CONTA, O. C. 15. Călugării cari de acolo vor veni aci... vor şti să dea la noi exemplul unei pietăţi. ODOBESCU, S. II, 43. Nu putea să nu se întâmple ca... exemplul bizantinilor mai civilizaţi... să nu desprindă la artele păcii pe românii şi bulgarii primitivi. EMINESCU, O. XIV, 153. No,... vegheţi numai exămplu ghe aplicăţiune! CARAGIALE, O. I, 97, cf. VI, 60. Au început, după exemplul lui Victor Hugo, să nu mai manifesteze nici un scrupul în privinţa împietării. MACEDONSKI, O. IV, 39. Sunt destule esemple. MARIAN, O. II, 333, cf. DDRF, PHILIPPIDE, P. 214. Avusese el doar exemplul cald încă, acel al lui loan Vodă cel Cumplit. XENOPOL, I. R. V, 335, cf. XIII, 87, ENC. ROM. Cu vremea, aceste bune exemple se vor înmulţi. SĂM. I, 213. Ne-a dat şi umd din acele exemple superioare de onestitate, de conştiinţă, de eroism în sacrificiu. IORGA, P. A. II, 141, cf. id. V. F. 165. Jean Christophe... cred că e un exemplu reuşit de varietate în unitate. IBRĂILEANU, S. L. 35. Mihnea e gata să slujească... după exemplul predecesorilor săi. AN. IST. NAŢ. I, 55. După exemplul antichităţii, pe scriitorii şi pe moraliştii francezi din sec. al şaptesprezecelea îi interesa în primul rând omul. AL. PHILIPPIDE, S. III, 106, cf. IV, 23, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Am pretenţia chiar de a provoca exemplul şi iluzia de a deştepta în alţii mai tineri conştiinţa literară. LOVINESCU, C. VII, 7, cf. id. S. VIII, 175. D-ra Boldenache... e un exemplu de simţire şi loialitate. CAMIL PETRESCU, T. III, 199. Acolo sunt exemplele mari ale tradiţiei. CONV. LIT. LXVII, 200. Mirel, timid cu cei străini, găsea în exemplul doctorului un ideal la care ar fi dorit să ajungă. A. HOLBAN, O. I, 14. Operele sale rămân ca un exemplu de muncă cinstită, modestă şi de probitate. D. GUŞTI, P. A. 88, cf. SCRIBAN, D. Exemplul lui Rebreanu trezeşte în cea mai mare parte a prozatorilor noştri aspiraţia către romanul de amplă compoziţie. VIANU, A. P. 366, cf. id. L. U. 20. Soldaţii urmară exemplul şefilor. OŢETEA, T. V. 153. Degas începe să studieze estámpele japoneze, ca să vadă cum ar putea, pornind de la exemplul lor, să reînnoiască aspectul compoziţiei. OPRESCU, I. A. IV, 186. Dacă eşti om cinstit,... exemplul să plece de la tine. ULIERU, C. 73. Un profesor trebuie să plătească şi să tacă, dând exemplu de disciplină. ARGHEZI, P. T. 275. Exemplul meu, sau falsa mea reputaţie,... îmi diminuează autoritatea în ochii fetei mele. CĂLINESCU, B. I. 206 cf. id. S. 13. Exemplul său prindea, căci era sugestiv şi viu. BLAGA, H. 41. Pe unii îi încântă exemplul Elveţiei sau al ţărilor scandinave. RALEA, F. 18. Pentru ca în viitor nimeni să nu le urmeze exemplul. STANCU, R. A. II, 294. Eşti un exemplu pentru omenire. DEMETRIUS, C. M. 7. Cunosc câteva exemple de soiul acesta. H. LOVINESCU, T. 336, cf. DL. Uneori exemplele zguduie conştiinţele. T. POPOVICI, S. 116, cf. DM, DN2. Exemplul cel mai grăitor... îl oferă un document. STOICESCU, C. S. 328. Un interesant exemplu al evoluţiei păstoritului pendular ni-l prezintă oieritul din comuna Poiana Sărată. VUIA, PĂST. 165. Un remarcabil exemplu de transformare a pământului în ţară nouă îl înfăţişează istoria românilor. PANAITESCU, C. R. 26. In cazul lui Mateiu Caragiale, exemplul lui Alexis Dufréne este însă evident mai potrivit. N. MANOLESCU, A. N. III, 107. Odată pentru totdeauna a consimţit a-şi trăi viaţa conform exemplului şi modelului unui perpetuu azil de noapte. STEINHARDT, J. 7, cf. 20. Adevărul e că ele sunt poate cele mai strălucite exemple de poezie parnasiană din literatura noastră. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 104, cf. M. D. ENC. A fost un exemplu de patriotism. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 59. După exemplul cunoscutului model. SIMION, S. R. III, 367, cf. DEX. Ea mi-a inoculat pasiunea pentru adevăr, ea mi-a dat exemplul unei munci necurmate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 12/1, cf. DN3. G. Călinescu constituie un alt şi mai pregnant exemplu. GRIGURCU, C. R. 51, cf. DSR, v. BREBAN, D. G. Astea sunt efectele lipsei în societate... a exemplului ce trebuie ca guvernul să fie model. MS. XIX, nr. 4, 18. Mi-era dragă Gigi, deşi, în afară de obiceiul spălatului, nu era un exemplu de virtute. CĂRTĂRESCU, N. 229. Exemplul lui Umberto Eco e prea recent şi prea eclatant pentru a mai lăsa loc controverselor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 8, 21/1, cf. D. ENC., NDN. 0 F i g. Uneori un munte se ridică spre apus, cu prăpăstii adânci şi piscuri înalte, încât munţilor adevăraţi le-ar putea fi exemplu de singurătate şi semeţie. BOGZA, C. O. 45. 1850 EXEMPLU -226- EXENCEFALIE O E x p r. A da (sau a fî, rar, spre, drept) exemplu = a se comporta astfel încât să inspire altora dorinţa de a-1 imita; a constitui un model demn de urmat. Aşadar, domnilor,... să dăm exemplu de paza legilor, păzind acea lege a noastră înşine ca senatori. KOGĂLNICEANU, O. IV, 55. Voi singuri daţi exemplul şi-i invitaţi la ură. BOLLIAC, O, 201. De o virtute mare Exempluri mumă-sa da. ALEXANDRESCU, O. I, 306. Genevieva dete esemplul retragerii sculându-se însăşi ea. BARONZI. I. G. 118/19. Numeroase exemple... ne dă d. T. Maiorescu în critica sa. CONV. LIT. XI, 11. El ne da esemplul vieţii celei mai modeste. EMINESCU, O. IX, 221. Vor da exemplu veacurilor. CARAGIALE, o. I, 305. Să dăm un exemplu. ARHIVA, I, 22. Şi noi am dat, unul din cei dintâi, exemplul cum trebuie dărâmaţi idolii închinărilor false şi neîndreptăţite. XENOPOL, I. R. IV, 28, cf. BARCIANU. El... cercetează o întâmplare a adolescenţei, acest roman fiind un exemplu al acelei discuţii de sensuri şi de cazuri des întâlnită în literatura germană. AL. PHILIPPIDE. S. III, 263, cf. CADE. Vom da aici numai un exemplu. LOVINESCU, S. VIII, 224. De săptămâna viitoare... nu mai sunt ministru... Vreau să dau un exemplu ambiţioşilor. CAMIL PETRESCU, T. II, 476. Cum, domnule plutonier, d-ta elev în şcoala de ofiţeri, care trebuie să dai exemplu! BRĂESCU, V. 81, cf. BL vil, 64. Amicii săi, cunoscându-i repertoriul, dădeau exemplu, aplaudând unde trebuia. CĂLINESCU, B. I. 356. Am să postesc, să ţin tradiţia, să dau exemplu, id. E. O. II, 216. Sunt mândru şi de mine că ţi-am dat exemplul unei demnităţi şi a unei ţinute morale recunoscute de toată lumea. H. LOVINESCU, T. 11, cf. DL. Umple presa cu numele lor şi ni-i dă şi drept exemplu. PREDA, C. I. P. II, 246, cf. DM, M. D. ENC., dex, DSR, v. breban, D. G. A urma exemplul (cuiva) sau a(-şi) lua (pe cineva sau ceva) de (sau ca, drept, un, învechit, ca de) exemplu = a imita (pe cineva sau ceva), a se inspira (de la cineva sau ceva). Urmând esemplilor strămoşilor moldo-români..., aceşti fraţii au înobilat nobilitatea familiei. CALENDAR (1855), 55/8. Naţiunile îi ia ca de esemplu în consiliurile lor. TEULESCU, C. 36/4. Să ne luăm mai bine de exemplu poeziile populare... care toate au cel puţin originalitate. MAIORESCU, CR. I, 33. Pentru a rezolva această problemă logică să luăm un exemplu mai de rând. CONV. LIT. XI, 264. Să luăm ca exemplu arderea zahărului şi prefacerea lui în acid carbonic şi apă. EMINESCU, O. XV, 1 179. Ia exemplu de la soţia d-tale: cum ne scrie dumneaei de regulat. CARAGIALE, O. VII, 11, cf. 89. Ca exemplu, putem lua păstoritul din Neagra Şarului. VUIA PĂST. 122, cf. CADE. Voi lua exemplul meu din literatură. A. HOLBAN. O. II, 343. Luând ca exemplu catedrala în cruce simplă vizibilă..., loanide încrucişă pur şi simplu două temple greceşti. CĂLINESCU, B. I. 454. Aştepta şi de la noi să ne turnăm româneasca pe calapoade atice, să o ritmăm urmându-i exemplul. BLAGA, H. 127. In viitor nimeni să nu le urmeze exemplul. STANCU, R. A. II, 294, cf. DL, DM. Ceilalţi îi urmează exemplul. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 44. Intr-o notă... mărturiseşte că a vrut să urmeze exemplul impresioniştilor. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 106, cf. M. D. enc., dex. A (se) da (sau a servi) (de sau ca, drept, un) exemplu = a atrage atenţia în mod intenţionat asupra unei persoane sau a propriei persoane, a unei acţiuni etc., care poate servi ca model; a (se) pune în evidenţă. Dea cerul ca fapta mea să vă dea un esemplu bun. BARONZI, I. G. 139/8. Urmându-se a da esemple şi esplicări lămurite. CONTEMPORANUL, I, 121. Aceste strigăte erau aşa de răspândite încât Eschil le dă ca exemplu de vaietare, de cântec, de doliu. ODOBESCU, S. I, 195. Dânşii sunt chemaţi... a le servi de exemplu şi de emulaţiune pentru viaţa lor cetăţenească. EMINESCU, O. XII, 76. Două critice extreme în negaţie şi afirmaţie, dând totodată şi un exemplu de condiţiile nesănătoase în care e silită să se dezvolte la noi orice activitate literară. LOVINESCU, S. V, 20. îmi dă ca exemplu Italia, unde guvernarea... a ucis spiritul revoluţionar. COCEA, S. I, 63. Numai manualele o dau ca exemplu. CONSTANTINESCU, S. VI, 82. Clamase de multe ori împotriva siluirii conştiinţelor juvenile, dându-se exemplu pe sine, care... se orientase singur. CĂLINESCU, B. I. 31. Pentru a da numai puţine exemple, iată-l pe Arnaud de Mareuil comparându-şi iubita cu Leda şi Elena. VIANU, L. u. 13. Fu dat ca exemplu de energie şi pricepere politică. STANCU, R. A. II, 162, cf DL. Toţi cei ce vorbeau despre el îl dădeau exemplu demn de urmat. T. POPOVICI, S. 547, cf. DM. Ajunsese să fie dat exemplu de longevitate. SORESCU, L. L. I, 45, cf. M. D. ENC. Ele serveau drept exemplu pentru pretendenţii la tron. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 11, cf DEX. Caragiale este un autor pe care-lpoţi da ca exemplu. MS. 1988, nr. 1, 44. îmi plăcea să dau exemplul reptilelor din mezozoic care se adaptaseră monstruos la mediul respectiv. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 15/1. 2. întâmplare care poate servi drept avertisment; pedeapsă. V. lecţie (5). Nu-i în datul nostru cruda tiranie; Dar un aspru esemplu am voit să fie. DÂMBOVIŢA (1858), 322/33, cf. PONTBRIANT, D. Când oare se va face un exemplu cu aceşti domnişori, care se introduc în familii oneste... spre a corupe copilele. CARAGIALE, O. II, 121. Iată folosul exemplului, Popovici a căzut... şi l-a umplut sângele pe nas şi pe urechi. CONTEMPORANUL, IV, 399. L-am pedepsit ca să fie exemplu altora. SCRIBAN, D. Politicienii trebuiesc intimidaţi prin exemple răsunătoare. CĂLINESCU, B. I. 289 Până când o să se scufunde de tot, mai aveau destul timp şi suficientă putere să dea un exemplu... conştiinţelor oscilante. T. POPOVICI, S. 286, cf DN2, DN3, NDN. - Scris şi: (învechit) ecsemplu. - Pronunţat: egzem-. - Pl.: exemple şi (învechit) exempluri. - Şi: (învechit şi regional) eczemplu, esemplu (scris şi essemplu), ezemplu, (învechit, rar) esâmplu (pl. esâmple), esempru (pl. esempruri), exămplu, igzenblu s. n. - Din fr. exemple, lat. exemplum. EXEMPT, -A adj. (Jur.) Care nu este supus unei obligaţii, care este liber de ceva; dispensat, scutit. Cf, lm, GHEŢIE, r. m., BARCIANU, ALEXI, w., DN2, NDN. 0 (Ironic) Pentru prima oară un aşa travaliu nu putea să fie exampt de foturi. CARAGIALE, O. I, 314. - Pronunţat: egz-. - PL: exempţi, -te. - Şi: (învechit) esempt, -ă (scris şi essempt, -ă, lm), esemt, -ă (GHEŢIE, r. m., barcianu), exampt, -ă adj. - Din fr. exempt, lat. exemptus, -a, -um. EXEMPŢIE s. f. v. exempţiune. EXEMPŢIUNE s. f. 1. (Jur.) Privilegiu care dispensează de o obligaţie, de o datorie etc.; scutire. Cf. LM, GHEŢIE, R. M., ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., DN2, NDN, NDU. 2. (Bis.; rar) Privilegiu în virtutea căruia o persoană, o comunitate sau un teritoriu au posibilitatea să se retragă de sub jurisdicţia superiorului imediat şi să se supună altei autorităţi bisericeşti. Cf. ENC. ROM. - PL: exempţiuni. - Şi: exempţie (ALEXI, w., NDN), (învechit, rar) esempţiune (scris şi essempţiune, LM), esemţiune (GHEŢIE, R. M., BARCIANU) S. f. - Din fr. exemption, lat. exemptio, -onis. EXENCEFÂL s. m. (Med.) Făt cu malformaţii, caracterizat prin absenţa bolţii craniene prin care encefalul, acoperit numai cu meninge, iese în afară. Cf. D. med., ndn. - PL: exencefali. - Din fr. exencephale. EXENCEFALÎE s. f. 1. Anomalie prezentată de un exencefal. Cf. ndn. 2. Tumoare ieşită în afara craniului sau a regiunii superioare a feţei. Cf NDN. - Din fr. exencephalie. 1855 exenteraţie -227- EXERCITA EXENTERÂŢIE s. f. (Med.) 1. Ieşire a intestinelor din cavitatea peritoneală. V. eventraţie, evisceraţie. Cf. ENC. ROM., D. MED., DN3, NDN. ♦ Ablaţiune a intestinelor în abator. Cf. ndn. 2. Intervenţie chirurgicală efectuată în oftalmologie, prin care se extrage ochiul din cavitatea orbitară, în caz de tumoare malignă oculară. V. e x t r a c ţ i e. Cf. ENC. ROM., D. MED. - Pronunţat: egzen-. - PL: exenterafii. - Din fr. exentération. EXÉPSIE s. f. v. excepţie. EXÉPTTE s. f. v. excepţie. EXEQUATQR s. n. v. exequátur. EXEQUÁTUR s. n. (Jur.) 1. (învechit) Formulă executorie. Cf. ANTONESCU, D., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. 2. Autorizaţie dată de un şef de stat unui consul străin de a-şi exercita funcţiile în ţara în care a fost trimis. Cf. ENC. ROM., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., MINERVA, CADE, SCRIBAN, D. Metternich, cancelarul Austriei, ... refuză exequatur-ul. VIANU, L. U. 445, Cf. DN2, DER, M. D. ENC., D. DIPL., D. DR. I., D. ENC., NDN, NDU. 3. încuviinţare dată de un stat pentru executarea (2) pe teritoriul său a unei hotărâri judecătoreşti sau de arbitraj străine, prin investirea acesteia cu formulă executorie. Cf. scriban, d., der, M. D. ENC., D. DIPL., D. ENC., NDN, NDU. - Pronunţat: execuator. - Şi: (rar) exequatór s. n. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. - Din lat. exsequatur (conjunct, al lui exsequi) „să se execute”. Cf. fr. e x e q u a t u r. EXERCÍCIU s. n. v. exerciţiu. EXERCITĂ vb. I. T r a n z. 1. A exersa (1). Oare trebuie ca cel ce învaţă să exerciteze pre ucenici la socotele neînvoite ale altora sau nu? POTECA, F. 187/12. Argumentăciunea silogistică e o speţă de gimnastică care essercitează foarte mintea. LAURIAN, F. 98/18. Spune romanilor că, ecsercitănd temperaţia şi curagiul lor, se vor înălţa la culmea puterii umane. ARISTIA, PLUT. 89/4, cf. PONTBRIANT, D., ANTONESCU, D. Omagiul recunoştinţei noastre unor aşa bărbaţi care consacră timpul... spre... a ne dezvolta inteligenţa, esercitănd-o asupra nuanţelor celor mai delicate ale senzaţiunilor noastre. CONV. LIT. II, 27, cf. BARONZI, I. L. I, 198/3, COSTINESCU, LM. Nu copiind pe alte popoare, ci deprinzăndu-ne noi singuri... a esercita şi a desvăli facultăţile noastre intelectuale, vom izbuti a imprima tinerei noastre culturi un caracter de originalitate. CONV. LIT. VI, 73. Prin persistenţa şi puterea voinţii eu exercitez cumplit organul percepţiunii. CONTA, O. F. 76. Cum esercitează un pictor mâna şi ochiul său întru esecuţiunea concepţiunilor sale..., tot aşa sunt şi în artea noastră oarecari condiţiuni naturale a individualităţei. EMINESCU, O. XIV, 254, cf. DDRF. Copiii pot să înveţe ce cade sub simţurile lor... întrucât numai memoria lor este exercitată. ARHIVA, X, 227, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. u., CADE, SCRIBAN, D. Nu se poate afirma despre lucrul în sine... nici că e subiectiv, nici că exercită sau suferă înrâuriri. MS. 1988, nr. 1, 21, cf. L. ROM. 1990, 301. 0 (Cu pronumele în dativ) Visele... trebuie să le studiem şi să-i deprindem a-şi ezercita judecata cu sine singuri. CALENDAR (1855), 21/1. Linia cea groasă a trăsurelor sale caracteristice arăta un om mai deprins a-şi esercita facultăţile morale decât cele fizice. BARONZI, C. I, 257/13 Cineva îşi poate menţine şi exercita asemenea calităţi. SĂM. VIII, 75. Când copilul spune „ma ma”... începe să-şi exerciteze organele vorbirii pentru funcţiunea lor viitoare. DR. I, 80. După o asemenea constatare, era firesc ca Poe să aleagă, pentru a-şi exercita spiritul de analiză în descurcarea unei acţiuni misterioase, Parisul şi nu peisajul natal. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 28. S-au dus acolo... pentru a-şt exercita talentele. CERNE, D. M. II, 5. învăţaţii ş-au exercitat mintea asupra acestui tezaur de cunoştinţe. OŢETEA, R. 190. Deocamdată îşi exercitează tonul de tenor al demagogiei. CONSTANTINEŞCU, S. II, 20. Analiza publicului trebuie să arate în ce măsură îşi exercită teatrul această funcţie. IST. T. I, 15. îşi exercită ironia... împotriva propovăduitorilor, misionarilor. ROMÂNIA LITERARĂ, 197:2, nr. 24, 13/2. Aceşti tineri critici literari întreţinuţi de părinţi îşi exercită spiritul critic doar asupra cărţilor, ib. 1992, nr. 4, l/t. 0 F i g. După ce trage linia de deasupra şi face un unghi drept, coada acestei cifre o duce în jos cu preciziune... Astfel exercitat, s-ar părea că Oltul va scrie în curând şi unele litere ale alfabetului. BOGZA, C. O. 325. ORefl. Dacă ai procopseală, eczercitează-te totdeauna la dânsa. BUZNEA, C. 94/8. Trebuie să te supui rezonului şi să te ezercitezi prin activitate şi lucru. CALENDAR (1856), 24/24. Arcul custa mai nemica; încât nu era, poate, nici un moldovean care să nu fi avut această armă şi să nu se fi esercitat din ea. HASDEU, I. V. 76, cf. LM. Exemple cari pot să semească.., tuturor acelori cari voiesc să se exerciteze în arta de a ajunge cât mai sigur un scop în societate. CONTA, O. F. 37. Şcolarii să repete în comun lecţiunile..., exercităndu-se încă şi la gimnastică şi la muzică. ODOBESCU, S. II, 74. In cea dentâi abstragem de la toate condiţiile empirice sub care se exercită inteligenţa noastră. EMINESCU, O. XIV, 389. S-a pus... să-şi facă mâna, exercitându-se în fiecare zi, pe hârtie velină, la fel de fel de scriituri. CARAGIALE, O. II, 70, cf. CADE. Compunea romane de haiduci şi se exercita în nuvela sentimentală. LOVINESCU, M. 15. Ştii să tragi?... Trebuie să te exercitezi neapărat, c. PETRESCU, C. V. 286. Cu mine se exercita să devină caporal un camarad, Walther. BRĂESCU, A. 223.Arghezi se exercită cu putere în imitaţii baudelairiene. STREINU, Pi C. I, 53. De la cine ai învăţat în şcoală să te exercitezi cu materiale explozibile...? CĂLINESCU, B. I. 322. Să te exercitezi adunând... ca un avar, hotărâri de voinţă. RALEA, S. T. III, 175. 2. (Complementul indică funcţii, profesiuni etc.) A profesa, a practica; (învechit) a exersa (4). Mai mulţi elevi... şi astăzi încă esercitează în ţeară arta ingineriei. ASACHI, A. LIT, 4/27. Funcţiile sale le ecsercitează ca un delegat şi în numele sultanului. CALENDAR (1851), IV/15. Invăţătoriul esercitează o profesie şi nicicum o meserie, ib. (1854), 27/4. Senatorii, pururea exercitând acest sistem, se servea de un aseminea remediu, ca ^medicii. ARISTIA, PLUT. 348/23. Fraţii mamei mele... esercitau profesiunea de avocaţi. SION, P. 361, cf. PONTBRIANT,-D. Comerciul plăcu lui Ion; şi, ca să-l poată essercita şi mai cu succes, el îşi lăpedă religiunea pentru a doua oară. HASDEU, I. V. 14. Funcţiunea cea spăimântătoare care o esercita de douăzeci şi cinci de ani îl făcuse mai mult sau mai puţin om. BARONZI, C. VII, 178/18. învăţătorii de orice ram să nu ocupe nici o altă funcţiune, nici să eserciteze vreo altă profesiune. CONV. LIT. IV, 35, cf. COSTINESCU, LM. Alta este a exercita în practică o profesiune. MAIORESCU, D. I, 305. Unii se duc ca să câştige viaţa şi să strângă stări însemnate, exercitând negoţ seau industrii prin toate oraşele. ODOBESCU, S. I, 227, cf. 319. Ei nu pot exercita avocatura. EMINESCU, O. IX, 150, cf. XIV, 941. Nu ştii medicina, nu o poţi exercita. CARAGIALE, O. VI, 500. Neputând surprinde nici la om, nici la femei, vreo schimbare apreciabilă de structură în timpul celor câteva oare ce-şi exercită observaţiile ei. ARHIVA, I, 289, cf. DDRF. Ea samănă cu o cazarmă sau cu un falanster comunal, fiecare exercitând o meserie oarecareARHIVA, X, 147, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Sf. Anton... este 'patronul măcelarilor în Belgia, pentru că exercitase, la Roma, meseria de măcelar. CANDREA, F. 208. Şi hamalii exercită o meseriefâlositoare şi onorabilă. DR. II, 721, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBÂN, D. Le plăcea comerţul şi-l exercitau cu profit. CĂLINESCU, S. 40T. E vorba de persoane care, fără nici un motiv, pleacă în lume,... ' exercită diverse meserii. RALEA, S. T. II, 15, cf. DL, DM, DN2. Nevoia de 1862 EXERCITA -228- EXERCITA cultură a orăşenilor era în strânsă legătură cu felul lor de viaţă, cu negoţul şi meşteşugurile pe care le exercitau. IST. LIT. ROM. I, 259. Odată cu păstoritul exercitat de bărbaţi, se naşte şi familia patriarhală. PANAITESCU, C. R. 31. Oricine poate exercita o profesiune de selecţie cum este creaţia literară. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 2/2, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC. Din toată voia mea... renunţ să mai exercit funcţia de prelat al cultului catolic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 7, 12/2, cf. NDN. 0 (Cu pronumele în dativ) îşi exercită meseria, dar cu intermitenţe mari. IBRĂILEANU, A. 37, cf. 112. ii posibil să-şi fî exercitat atribuţiile sau pe rând fiecare câte un anumit timp sau simultan. BUL. COM. IST. V, 158. Ei continuă să-şi exercite meseria. IORDAN, STIL. 338. Spirea Vărnacul îţi exercită meseria lui de bandit, de mijlocitor şi de haiduc al zărilor. CONSTANTINESCU, S. V, 22. Ai putea... să-ţi exerciţi meseria dumitale cum trebuie. ULIERU, C. 68. Sunt singurul martor al medicului şi medicul mă roagă să nu-mi exercit calitatea. ARGHEZI, P. T. 94. Cu el, dar, a sosit în Bucureşti şi Eminescu, exercitându-şi mai departe funcţiunea de sufleur, combinată cu aceea de copist. CĂLINESCU, O. XI, 97. Nu va mai lăsa-o să-şi exercite meşteşugul seducţiilor ei. VIANU, L. U. 372. Face gălăgie, că nu poate să-şi exercite funcţiunea. LĂCRĂNJAN, C. II, 136. Profesia şi locul unde îşi exercitase tatăl lor meseria de doctor fuseseră menţionate de fiecare dată. ŢOIU, G. 16. II acuzi de fraudă pe judecător pentru ca acesta să nu-şi poată exercita magistratura. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 4/1. (F i g.) Paienjenii îşi exercitau tăcuta şi pacinica lor industrie. EMINESCU, P. L. 29. ORefl. (pas.) Cf. LM. Dintr-asta rezultă un şir întreg pentru alegerea artelor menite a se esercita. EMINESCU, O. XIV, 923. Conducerea armatei se exercită, de fapt, în timp de pace de către miniştrii de război. CONV. LIT. LXVII, 266. Funcţiunile de casier se vor exercita numai de secretarii comitetelor executive. BO (1951), 1 Ml)..Polemica lui Voltaire se va exercita mereu de aici înainte. VIANU, L. u. 173 Din zori până în noapte se exercitau pe drumuri cele mai felurite negustorii. PAS. Z. I, 170, cf. DL. Această critică se exercită de către critici. PREDA, C. I. P. II, 258. Profesiunea noastră nu se poate exercita fără respectarea eticii. CONTEMP. 1971, nr. 1 298, 8/1. 3. A acţiona în mod stimulator (asupra cuiva sau a ceva), a face să fie simţit; a provoca; (învechit) a exersa (5). V. influenţa. Asupra operelor lor a essercitat soartea o influinţă stricăţioasă. KLEIN, în ŞA I, 1. Esercitează o prea mare putere lecuitoare asupra organului plămânariu. MAN. SĂNĂT. 111/27. Ne învaţă natura cea intimă a corpilor şi cauza efectelor celor curioase şi ciudate ce esercită unii asupra altora. MARIN. PR. I, Vll/11. învăţa la autoritatea gubernului tot dintre tribuni militari carii exercita tot acea superioritate şi putere consularie. ARISTIA, PLUT. 336/3. Cunoscând influenţa ce exercita asupra principelui..., se prefăcu că primeşte cu bucurie propunerea. FILIMON, O. I, 104. Le întreabă în ce au contribuit pentru civilisaţiunea acestui popor..., ce parte au luat, ce influinţă au esercitat. BARONZI, I. C. I, 15/20. Să nu fi esercitat una sau alta dintre felurile de influenţe, id. ib. 28/14. El va esercita un fel de fascinare asupra tuturor contemporanilor săi. CONV. LIT. IV, 168. Fiecare corp nu sufere o modificare decât prin influenţa exercitată asupra-i de celelalte corpuri. CONTA, O. F. 462. Să tragem vreo câteva idei generale asupra influenţei ce au exercitat dialectele slavone în ţările unde s-a vorbit şi se vorbeşte româneşte. ODOBESCU, S. I, 363, cf. 366. Unele puteri se înţeleseseră între ele ca să exercite o presiune asupra şi în contra statului român. EMINESCU, O. XI, 24. Loviturile date bisericii au desfiinţat poliţia morală, pe care o esercita aceasta în alte vremi. id. S. P. 223. Apăriţiunea comeachelor au esărţitat togheauna înrâurire aupra maselor populare. CARAGIALE, O. I, 100, cf. II, 113. ^4 cugetat a exercita o presiune asupra adunării prin oficiala şi întinsa publicare. XENOPOL, I. R. XIII, 241. Acestea... exercită o înrâurire constantă asupra activităţii noastre. ARHIVA, X, 90. Prelegerile acestor profesori... esercitau asupra auditorilor o înrâurinţă vădită. SBIERA, F. S. 124. Ea exercită oarecum o parte din egoismul comun şi dobândeşte dreptul de a nu suferi prin tine. D. ZAMFIRESCU, R. 157. O mare greutate pentru Nicolae Vodă... a fost prezenţa suedezilor şi polonilor aliaţi..., al căror rege exercita şi din retragerea-i de la Bender... o mare influenţă asupra sfaturilor turceşti. IORGA, L. I, 138. Diviziunea muncii exercită anumite facultăţi pe socoteala altora. IBRĂILEANU, S. 63. Poporul român din Transilvania şi Ungaria înlocuieşte... suveranitatea şi autoritatea pe care... a exercitat-o până acum în aceste părţi statul unguresc. AN. IST. NAT. I, 1. Trebuie apoi să se studieze... influenţele culturale pe care... le-au exercitat asupra fraţilor din Transilvania. id. 15. Pentru ca o personalitate să poată exercita o influenţă, este neapărat nevoie de un teren prielnic. AL. PHILIPPIDE, S. III, 18, cf RESMERIŢĂ, D. Influenţa exercitată de Muntenia... asupra Moldovei. BUL. COM. IST. V, 108, Cf ŞĂINEANU, D. U., CADE. Tocilescu... exercita o influenţă reală asupra studenţimii. LOVINESCU, M. 47. Timpul şi împrejurările au exercitat influenţa lor inevitabilă. ARH. OLT. XII, 168. Am căutat să exercit asupra lui presiunea care mai niciodată nu dă greş. CAMIL PETRESCU, P. 39. Tribunalul şcolar a exercitat o foarte mare influenţă asupra elevilor. CONV. LIT. LXVII, 417, cf. SCRIBAN, D. Este... scriitorul care a exercitat o înrâurire mai adâncă asupra dezvoltării romanului nou. VIANU, A. P. 334. Influenţa lingvistică şi culturală neogrecească exercitată în Vechiul Regat. DR. X, 157. Apelul adresat... n-a fost decât un mijloc... de a exercita o presiune eficace asupra boierilor. OŢETEA, T. v. 4. Nudul feminin va exercita o forţă fascinatoare asupra lui Renoir. OPRESCU, I. A. IV, 174. In acest înţeles, balcanitate... se traduce prin-un umor exercitat asupra omului. CONSTANTINESCU, S. II, 154. Este extrem de important că elementele străine reuşesc să exercite o influenţă foarte târzie. APOLZAN, P. I. 26. Influenţa remarcabilă pe care a exercitat-o asupra marelui nostru cronicar limba latină. DR. XI, 257. Ibrăileanu exercita... o presiune delicată şi fină asupra mea. SADOVEANU, E. 180. Formaţia vegetală acţionează... prin influenţa exercitată în acţiunea factorului apă, prin modificarea climei solului. CHIRIŢĂ, P. 60, cf. 121, DL. Dumneata exerciţi asupra mea această atracţie. PREDA, R. 25, cf. DM, DN2. Descartes... a exercitat o influenţă profundă nu numai în filozofie şi metodologia ştiinţelor, ci şi în matematică, fizică. JOJA, S. L. 330. Puterea centrală este acum exercitată de o oligarhie alcătuită dintr-un număr relativ restrâns de familii. IST. LIT. ROM. I, 333. Această lume a exercitat, fără îndoială, o anumită influenţă culturală asupra daco-geţilor. COTEANU, S. E. 58. Sfatul domnesc sau unii membri ai săi exercitau o influenţă mai puternică asupra unor domni mai slabi. STOICESCU, S. D. 101. Acest lucru este îndeosebi necesar pentru a se putea cunoaşte... influenţa exercitată de răspândirea creştinismului. IST. T. I, 18. Maiorescu poate exercita fără efort presiunea personalităţii sale. N. MANOLESCU, C. M. 153. întrunirile din casa cu turn..., măiestria descoaserii spirituale de către gazdă a celor prezenţi exercită o puternică atracţie asupra mea. STEINHARDT, J. 210. Deşi exercită prin scrisul său o influenţă considerabilă asupra întregii mişcări literare, Arghezi nu se grăbeşte să-şi adune versurile în volum. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 17, cf. DEX, DN3. Limba textelor rotacizante... a exercitat o influenţă covârşitoare asupra limbii literare româneşti din epoca veche. IVĂNESCU, I. L. R. 564. Fascinaţia exercitată de marele precursor are nu numai o motivaţie pur literară, ci şi o infrastructură reflexivă. GRIGURCU, C. R. 25, cf. DREV, V. BREBAN, D. G. Mii de lumini... se aprindeau şi se stingeau ritmic, exercitând asupra saxofonistului un efect hipnotic. CĂRTĂRESCU, N. 313, cf. D. ENC. Suspiciunea angoasată în faţa imperialismului cultural exercitat de marile ţări europene n-a fost un apanaj exclusiv al României. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 4/3, cf. NDN. Ordinea şi 1862 exercita -229- EXERCITA moralitatea o păstrează însuşi publicul, care esercita cea mai bună poliţie şi controlă ca să nu se comită nimic ce ar putea atinge bunele moravuri. FRÂNCU-CANDREA, M. 55. O (Cu pronumele în dativ) Gaittany îşi exercita inefabila sa presiune. CĂLINESCU, B. i. 503. Absolutismul spaniol îşi exercita straşnica lui opresiune prin regimul ducelui de Alba. VIANU, L. U. 333. Un alt cuvânt îşi exercita atracţia şi farmecul violent: contrabandă. BOGZA, C. O. 319. Aprecierile lui Revendy au jucat un rol important în epocă, exercitându-şi influenţa... asupra multora dintre poeţii de avangardă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 12/2. (F i g.) Ca un teribil artist înconjurat de operele sale se află Oltul... E un conglomerat haotic, asupra căruia el şi-a exercitat puterea şi fantezia. BOGZA, C. O. 98. 0 F i g. Crescătoria asta de fazani... exercita o vrajă uriaşă. VOICULESCU, P. I, 61. Influenţa pe care o exercită acest sufix asupra afectului nostru este atât de puternică, încât şi derivate să zicem inofensive... impresionează defavorabil. IORDAN, STIL. 199. Biblioteca tatii a exercitat un prestigiu asupra mea. CĂLINESCU, B. i. 272. 0 R e f 1. (pas.) După măsura cu care se essercitează, această lucrare... nu poate fi decât prea folositoare. LAURIAN, F. 211/22. Câtetrele se esercitez... prin mijlocul organelor trupului. BREZOIANU, î. 115/26. Asupra populaţiunii s-au exercitat într-un mod deosebit... o mulţime de înrâuriri exterioare. CONTA, O. F. 40. înrâuririle exterioare ajung totdeauna scopul lor,... căile prin cari ele se exercitează nu sunt identice, id. ib. 45. Selecţiunea naturală are a se exercita între indivizi din ce în ce mai puţin numeroşi. CONV. LIT. XI, 171. Numai asupra conştiinţei poporului s-a exercitat trista influenţă a ideilor partidului roşu? EMINESCU, O. XI, 438. înrâurirea prin înrudire... avea să se exercite prin persoane mijlocitoare anume poftite, id. ib. XIV, 148. El le spune, că... voiau pesemne să se exercite o presiune. XENOPOL, I. R. XIII, 111. Influenţa se exercită în adânc şi prin calităţile de conţinut. AL. PHILIPPIDE, S. III, 18. Influenţa sârbă s-a exercitat... în trei epoci. ARH. OLT. V, 399. Printre limbile străine a căror acţiune se exercită asupra graiului lor, se află bulgara şi albaneza. RF I, 152. Spre a explica la noi o influenţă bizantină, ar trebui să admitem că ea s-a exercitat direct. BUL. COM. IST. V, 126. însuşirile criticului se exercită asupra unui obiect care nu merită atâtea clasificări şi analize. DR. VII, 342. Pictorul... aduce la rândul său o nouă viziune din locul unde s-au exercitat artistic toate temperamentele. CONV. LIT. LXVII, 255. Ispita femeiască s-a exercitat asupră-i cu acele forţe ale subconştientului care ţin de magie. CONSTANTINESCU, S. II, 159. Influenţele reciproce se exercită în continuu ca un fel de osmoză psihică. RALEA, S. T. II, 36. Se exercită asupra lui, indirect, influenţa nefastă a filozofului german Schopenhauer. id. ib. III, 189. Un alt miraj începe să se exercite asupra imaginaţiei. BOGZA, C. O. 246. Se vor exercita presiuni din afară asupra guvernului. STANCU, R. A. V, 385. A trebuit... să se exercite asupra doctorului Drăghici presiuni diverse,... pentru ca să fie împiedicat să divorţeze. PREDA, R. 333. O a doua problemă... este fixarea ariei geografice în Orient pe care s-a exercitat romanizarea şi modificarea ei treptată. PANAITESCU, C. R. 49, cf. 136. Imaginaţia creatoare argheziană se exercită în direcţia dimensiunii utopice a vieţii. CROHMĂLNICEANU, L. R. ii, 38. ♦ R e f 1. (Rar) A exersa (4), a se manifesta (1). în acest vast spaţiu vom avea a ne essercita noi în cursul operei de faţă. HASDEU, I. C. I, 32. 4. (Complementul indică drepturi, privilegii, sentimente etc.) A face uz de ceva; a pune în fapt, a aduce la îndeplinire; (învechit, rar) a exersa (5). Esercitase el însuşi înalta autoritate a consulatului în patria sa. TEULESCU, C. 87/21. Nu e mai puţină şi virtutea lui Poplicola care... a format perfectă republică fără a exercita nici măcar ale sale direpturi asupra vulgului. ARISTIA, PLUT. 285/5. Până acum s-a tolerat... ca un strein să essercite vreunul din drepturile românilor. DÂMBOVIŢA (1858), 14/29. Dreptul ce are proprietariul pe productele moşiei arendate, nu îl poate essercita decât asupra obiectelor ce sunt încă avere a arendaşului, ib. (1860), 416778. Vrem să ne impunem nişte drepturi, fără să le putem exercita, neavând puteri intelectuali şi materiali. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 103, cf. COSTINESCU. Ciocoismul bine exercitat îşi da însuşi diplomă. CONV. LIT. VI, 8. Mănăstirile de aici aveau mijlocul de a exercita nişte drepturi de o natură aşa de locală. ODOBESCU, S. II, 14. El cită pilda regelui Ştefan cel Sfânt, care exercitase aceste drepturi. EMINESCU, O. XIV, 118. Seprimblă... pe la naltele scaune..., pentru a putea esercita un drept garantat de constituţie, id. S. P. 142, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Acest drept... putea să-l exerciteze oricare sătean. PĂCALĂ, M. R. 56. Toate persoanele schiţelor sale fac parte... din acele categorii de oameni, care au primit formele nouă şi le reprezintă, le exercită. IBRĂILEANU, SP. CR. 237. O activitate ştiinţifică, pură, exercitată exclusiv în domeniul faptelor. AL. PHILIPPIDE, S. II, 84, cf CADE. Un fenomen social asupra căruia dl Iorga a exercitat o reală dictatură spirituală. LOVINESCU, S. IV, 18. Orice diplomat al universităţii... poate exercita acest drept. CONV. LIT. LXVII, 141, cf. SCRIBAN, D. Ei exercitau în judeţe aceeaşi autoritate pe care domnul o avea la Bucureşti. OŢETEA, T. V. 50. Pentru marele feudal Lear, puterea era personală... şi nu era exercitată prin delegaţie. VIANU, L. u. 86. Aceasta exercita... o autoritate absolută. CIOCULESCU, I. C. 34, cf. DL, DM, DN2. Dreptul de stăpânire asupra pământului exercitat de obşte se bazează pe o moştenire străveche. PANAITESCU, O. Ţ. 11, cf. DEX. (F i g.) Subiectul... nu esercită altă activitate decât reenumeră piesele de aur (deja gata) ale limbii şi ale fantaziei. EMINESCU, O. XIV, 234. 0 (Construit cu pronumele în dativ) Le dete mai puţină materie de a-şi esercita răutatea. HELIADE, D. J. 28/7. Şi cum ar putea fi cineva împiedicat a-şi exercita drepturile sale politice numai pe cuvântul că ar fi o acuzaţiune asupra sa? KOGĂLNICEANU, O. IVj, 56. îşi exercita dreptul său de proprietate pe acele bunuri pământene. ODOBESCU, S. II, 9. In aceste clipe... îndrăznim a implora Coroana să-şi exercite prerogativele faţă cu desfrâul irupt în partidul de la putere. EMINESCU, O. XI, 123, cf. id. ib. XIV, 105. Bărbatul de stat îşi exercita prin canalul nostru micile răutăţi şi marile intenţiuni. CARAGIALE, O. II, 23. Măicuţa îşi exercită un drept: „Are musafiri în gazdă“. IBRĂILEANU, A. 152. Instinctul de a porunci era la el incoercibil, şi pentru a şi-l putea exercita ar fi suportat orice umilinţe. CĂLINESCU, B. I. 86. Refuză să-şi exercite drepturile lui de şef. PREDA, C. I. P. II, 122. Aceşti dregători... îşi exercitau autoritatea numai în afara oraşului. PANAITESCU, C. R. 289. Mi-a spus biroul instituţiei care continua încă să-şi exercite drepturi poliţieneşti. BĂNULESCU, I. 214. 0 R e f 1. (pas.) Asemenea drepturi se exercită azi de către guvernul român. ODOBESCU, S. II, 31. Puterea constituţională se va exercita de Măria Sa... în numele principelui străin. XENOPOL, I. R. XIII, 49. Perfectibilitatea se exercită într-un domeniu material. AL. PHILIPPIDE, S. III, 10. S-ar fi putut să se exercite această solicitudine comunală asupra unor morminte de partizani politici. SADOVEANU, O. XIX, 265. Nici o autoritate nu e legitimă dacă... nu se exercită spre folosul obştesc. OŢETEA, T. V. 144. Chestiunea este numai dacă nu cumva prestigiul nu se exercită în sensul unei cauze pierdute. CĂLINESCU, B. I. 316. 5. (învechit; complementul indică soldaţi) A instrui. V. exersa (6). Frideric al 2-le... nu pregetă... a ecsercita o armie numeroasă de 100 mii. SĂULESCU, HR. II, 425/2, cf. COSTINESCU, DDRF, BARCIANU. 0 R e f 1. Atunci Turcii se credeau oarecum numai ei singuri capabili de a opera această artistică mişcare, pentru care se exercitau... din timpii cei mai depărtaţi. HASDEU, I. V. 153. 6. (Folosit şi absol.; complementul indică acţiuni, fenomene etc.) A produce, a avea ca efect; a realiza, a îndeplini, a efectua; (învechit, rar) a exersa (7). Gândesc... la mărirea sacerdoţiului ce sunt chemaţi a esercita. RUSSO, S. 183. Privirea sa... esercita asupra mea o nespusă atragere. CONV. LIT. II, 50. Agenţii din afară exercită direct înrâurirea lor asupra unei pietre şi 1862 EXERCITARE -230- EXERCITARE o fac să-şi schimbe starea ori forma. CONTA, O. C. 29. Aceleaşi măiestrii le găsim exercitate cu o identică asemănare în iconiţa... lăsată... de banul Preda. ODOBESCU, S. I, 396. Newton a fost adus la gândul că greutatea nu e nimic alta decât atracţiunea de masă, exercitată de corpul pământului. EMINESCU, O. XV, 1 197. Sunt în stare a exercita o percepţie... atomistică şi dezastruoasă, id. S. P. 249. La polul opus existenţa uşoară, trândavă, exercită o operă inversă. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 46, cf. CADE. Era cu neputinţă să exercite vreun control. CAMIL PETRESCU, P. 170. La rândul meu exercitam ocolirile, care nu lipseau din program. BRĂESCU, O. A. I, 27. Aceste organizaţii... n-au voie să mai exercite nimic în afară de serviciul cultului. SAHIA, U. R. S. S. 52. Presiunea maximă exercitată de la 100-500 tone. NOM. MIN. I, 99. Ea s-a extins în Anglia şi a exercitat emulaţia de care avea nevoie această naţiune spirituală şi îndrăzneaţă. VIANU, L. U. 399. Apa..., supusă îngheţului şi dezgheţului alternativ, exercită presiuni însemnate asupra pereţilor parilor. CHIRIŢĂ, P. 25, cf. 187. Forţa exercitată pe fiecare atom... va fi constantă şi egală. T. V. IONESCU, E. 502, cf. DN2. O asemenea intenţie centrifugă este împiedicată de constrângerea permanentă exercitată de comunitate. COTEANU, S. E. 55. Abcesul... exercită o presiune crescândă asupra lichidului cefalorahidian. ABC SĂN. 7, cf. 30. Este firesc să stabilim epoca romanizării... ca fiind exercitată mai ales în vremea stăpânirii romane. PANAITESCU, C. R. 64. Am exercita o atracţie magnetică pentru anumite sorturi de evenimente. STEINHARDT, J. 176. 0 (Cu pronumele în dativ) Ci fiecare din ei şi-ar fi întărit propriul jug, fără care nu putea să-şi esserciteze ura. HASDEU, I. V. 96. Stomahul îşi exercită funcţiunile pe când ochii sunt închişi în somn. EMINESCU, O. XIV, 908. 0 R e f 1. (p a s.) Strădania din toate zilele la tractaturile în carele puterea de a bine socoti a pururea să exercitează, precum sunt mai vârtos cele matimaticeşti. POTECA, F. 145/9. Agricultura... se esercitează într-un chip prea felurit. BREZOIANU, R. 2/26. Funcţiile vieţei se ezercitau cu mai multă regularitate. CALENDAR (1854), 42/12. Acţiile molecularii ce se esercită fără a schimba compoziţia corpilor. MARIN, F. 25/2. Asemenea tâlhării..., pentru mai mare nenorocire, s-au exercitat chiar de oameni privaţi. FILIMON, O. I, 159. Ca punturi unde se exercitau cruzimile haiducilor se semnalează... Fântâna tâlharilor. ODOBESCU, S. II, 224. Amândouă modurile de aşezare în scaun se exercitau în aceeaşi vreme. EMINESCU, O. XIV, 159, cf. XVI, 1 161 Presiunea buzelor executantului se exercitează direct pe capătul tubului. CERNE, D. M. I, 130. Asta ar însemna că o împingere disimetrică se exercită de sus. CĂLINESCU, O. IX, 226. Temperatura diferitelor strate tind a se egala,... tendinţa de egalare se exercită către suprafaţa solului sau către adâncime. CHIRIŢĂ, P. 217. Să ne închipuim o clipă că, printr-o tainică lege intimă, în perspectivă s-ar exercita o bruscă schimbare de situaţie. CONSTANTINESCU, S. V, 304. Se exercită o tracţiune asupra grilajului costal, mărindu-se diametrul cutiei toracice. ABC SĂN. 312. (Fi g.) Graurii par a fi supuşi la o tactică ce se exercită cu o disciplină militară, sub ordinele unui şef. ODOBESCU, S. III, 30. Ironia însăşi... se exercita cu o armă ascuţită adeseori în propriul ei arsenal. VIANU, A. P. 124. 7. (Rar) A exersa (8). Mâna aceasta... exercitată la muzică înaltă... era numai a Otiliei. CĂLINESCU, O. IV, 96. Cântă-ne ceva la clavecin... Ce-ai exercitat ieri şi azi, mi se pare Scarlatti. id. S. 170. 0 R e f 1. Acum mă exercitez cântând lucmri uşoare şi după ureche. id. E. O. I, 63. - Scris şi: (învechit) ecsercita. - Pronunţat: egzer-. - Prez. ind.: exercit (accentuat şi exercit) şi (învechit) exercitez. - Şi: (învechit) eczercitâ, esercită (scris şi essercita), ezercitâ, (regional) esărţită vb. I. - Din lat. exercitare, it. esercitare. EXERCITÂRE s. f. Acţiunea de a (se) exercita şi rezultatul ei. 1. Exersare (1). Cf. exercita (1). Despre ecsercitarea (îndeletnicirea) romanilor în arme. BOJINCĂ, A. II, 165/1. Efectul principal al muzeelor de arte... fu... o esercitare a fantasiei. CONV. LIT. IV, 5. Fiinţa... aleargă repede la satisfacerea sa..., fără d-a se supune în singurătate unei esercitări treptate de tecnică. EMINESCU, O. XIV, 234, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Un număr nesigur încă de bucăţi tipărite în „Convorbiri”... pot fi pe drept cauţionate ca exercitări ale debutului. STREINU, P. C. III, 173. Nevrozarea lui era mai mult descriptivă, pretext de exercitare a expresiei şi căutare a unui ton elegiac. CONSTANTINESCU, S. I, 163. El nu urmăreşte decât exercitarea capacităţii lui de iubire castă şi a tuturor forţelor lui sufleteşti virtuoase. CĂLINESCU, I. 319, cf. id. O. XIII, 104. Aceste două sonete înseamnă momentul exercitării în cadrul strict observat al endecasilabului. CIOCULESCU, I. C. 106, cf. DL, L. ROM. 1966, 280. Parodierea imaginilor străvechi, exercitarea fanteziei ornamentale şi a jocidui scenic... au adus condiţii noi de dezvoltare formelor teatrale. IST. T. I, 67, cf. 77, M. D. ENC., DEX, DN3. Mulţi membri ai aparatului represiv... s-au îndreptat spre alte zone geo-politice la exercitarea „talentelor” lor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 3/2, cf. ndn. 2. Practicare a unor funcţii, a unor profesii etc.; profesare, exerciţiu (II 1), (învechit, rar) exersare (6). Cf. exercita (2). Petreceri la vânătoare şi ecsercitări gimnice şi adunări la vorbă era necontenite când nu era timp de resbel. ARISTIA, PLUT. 138/25, cf. PONTBRIANT, D. Alţi oameni trăiesc din agricultură sau din exercitarea unei profesiuni. EMINESCU, O. XII, 20, cf. DDRF, BARCIANU. Nu aflase material pentru esercitarea meseriei sale. SBIERA, F. S. 123, cf. ALEXI, W. S-au luat unele dispoziţii relative la exercitarea negoţului. N. A. BOGDAN, C. M. 78. Marele vornic era ajutat în exercitarea atribuţiilor sale de un vornic al doilea. BUL. COM. IST. V, 72. In exercitarea punctuală a meseriei lui de bibliotecar, nu ignora micimea,... şicanele. LOVINESCU, M. 113. Cecilia era... incultă şi de aceea greoaie în exercitarea profesiunii. IORDAN, STIL. 293. Ne putem închipui tragedia vieţii unui pictor lipsit de ochi, mai ales a unuia care-şi făcuse din exercitarea meseriei sale unicul scop al vieţii. OPRESCU, I. A. IV, 253. Exercitarea profesiunii de inginer. BO (1951), 777, cf. DL, DM. Pentru exercitarea meseriei de actor ambulant este necesară o aprobare specială a comitetului teatral. IST. T. II, 58, cf. DEX, DSR. In absenţa autorităţii paterne, ocupată cu negoţul, instrumentul de exercitare a acesteia rămâne sluga. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 3, 16/1. 3. Punere în fapt, valorificare a unor drepturi, a unor privilegii etc.; (rar) exerciţiu (II 4). Cf e x e r c i t a (4). Să nu lase neluminat nici chipul de chezăşuire al esercitării drepturilor lăcuitorilor. CONCORDIA (1857), 12/1. Acest popor... mărginise cu el însuşi esercitarea drepturilor de cetăţeni romani. TEULESCU, C. 4/4. Esercitarea acestui drept să fie regulată în urmă, în amănuntele sale (a. 1866). URICARIUL, X, 365. Statul nu venise să ia asupra-şi exercitarea autorităţii. CONV. LIT. VI, 78. Ea intră în esercitarea acestui mare drept. EMINESCU, O. IX, 158. Autoritatea domnului era absolutismul..., nefiind mărginită în exercitarea ei prin nici o normă. XENOPOL, I. R. VI, 155. Se publică însuşi noaua Constituţiune Imperială cu câte un statut special pentru esercitarea autonomiei diferitelor ţări şi regate. SBIERA, F. S. 217. Ea ştiu... să cultive în el pornirile... gusturile ce puteau înlesni exercitarea instinctului ei de dominaţie. AL. PHILIPPIDE, S. II, 17. Vor îndrăzni însă duşmanii să ne împiedice în exercitarea sfintelor noastre drepturi. BĂNUŢ, T. P. 23. Cioculescu şi-a găsit aici terenul propriu de exercitare a predispoziţiilor sale de istoric literar. CONSTANTINESCU, S. II, 38. îşi permite... să lase exercitarea autorităţii în mâna intendenţilor. ARGHEZI, s. XXXIV, 218, cf. DL, DM. Ion Caraion se oferă întâi lecturii ca un poet capabil de exercitarea artei sale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 42, 8/3. Originea puterii centralizatoare a Domnului şi raţiunea exercitării 1863 exercitat, -ă -231 - EXERCIŢIU ei sunt de esenţă divină. IST. LIT. ROM. I, 281. Faptul de a omite să întrebe pe rude şi vecini, deci de a le da putinţa exercitării dreptului,... constituie motiv de anulare a vânzării. C. GIURESCU, P. o. 152, cf. GRIGURCU, C. R. 53. In exercitarea acelei capacităţi lucrul în sine produce cauzalitate. MS. 1988, nr. 1, 21. Atitudinea pasivă pe care proprietarul claxonului era silit s-o păstreze în decursul exercitării drepturilor sale... era marea hibă a... claxoanelor. CĂRTĂRESCU, N. 299. Este vorba de întronarea... dreptului... la libertatea exercitării religiei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1,5/1. 4. îndeplinire a unor acţiuni; realizare, efectuare, producere. Cf. e x e r c i t a (6). însemnăm bucăţi de fier moale, pe care le aducem în atingere cu magnetul pentru a-l menţine în activitate prin exercitarea lui asupra fierului moale. EMINESCU, O. XV, 1 202. Circumstanţele speciale ce-mi dădeau impresia exercitării unei acţiuni salutare. LOVINESCU, M. 116. Cu exercitarea sentimentului de dragoste, treburile se încurcă. STREINU, P. C. III, 218. în exercitarea acestui control, şeful serviciului financiar... exercită atribuţiunile prevăzute de lege. LEG. EC. PL. 237. Găseşti însă şi tipul ingenios, pentru care practicitatea e numai un pretext, ... scopul fiind exercitarea în sine a plăcerii de a meşteri. CĂLINESCU, C. O. 71, cf. id. O. XIII, 266, DL. Dorinţa de exercitare a funcţiei sexuale. ABC SĂN. 44. 5. (Rar) Exerciţiu (I 2). Cf. exercita (5). Cf. BARCIANU, ALEXI, W. 6. (Rar) Exerciţiu (I 3). Cf. exercita (6). Cf. BARCIANU, ALEXI, W. 7. (Rar) Exerciţiu (I 4). Cf. exercita (7). Cf. BARCIANU, ALEXI, W. - Scris şi: (învechit) ecsercitare. - Pronunţat: egzer-. -PL: exercitări. - Şi: (învechit) esercitâre s. f. - V. exercita. EXERCITÁT, -Ă adj. 1. Care a dobândit îndemânare într-un anumit domeniu, cu ajutorul exerciţiilor (I 1); deprins, format. V. a b i 1, a g e r. Se poate a-i preschimba de tot întru toate şi ecsercitaţi a se asemina şi despre voce şi despre gesturi. ARISTIA, PLUT. 24/22, cf. PONTBRIANT, D. Scrisoarea e cursivă, de o mână bine exercitată, dar nerăbdătoare. CUV. D. BĂTR. I, 62, cf. LM. întipăririle din memorie nu dispar... decât puţin; întocmai precum dezvoltarea unui muşchi exercitat sau o rană dispare încet. CONTA, O. F. 100. Capătă o coloraţiune care le face să fie confundate de către ochiul cel mai exercitat. CONV. LIT. XI, 167. Mintea lui exercitată nu-i dădea rezultate. CONTEMP. 1949, nr. 160, 5/6. Un fiu de muzicant se naşte cu o ureche exercitată pentru sonurile muzicale. CĂLINESCU, C. O. 106. Redeveni femeia de lume, cu ipocrizia iscusită şi amabilă, exercitată în jocul minciunilor convenţionale. CAMIL PETRESCU, N. 157, cf. M. D. ENC. 2. (învechit, rar; despre militari) Instruit. Anglia... se confederă cu Austria, Prusia, Rusia, imperii puternice... în privirea întinderii areale, cât şi a numărului lăcuitorilor şi a numeroaselor şi bine isercitatelor armii. SĂULESCU, HR. I, 19/3. Numai două vase aveau în complet echipajele ezercitate. GM (1854), 2313/48. Şi fiindcă în Bucureşti era siguranţă că se vor găsi oameni esercitaţi mai bine..., s-a organizat după modelul pompierilor din Milan. KOGĂLNICEANU, O. IV]? 146. Avea sub comanda sa câteva sute de ostaşi ecsercitaţi şi curagioşi. BARIŢIU, P. A. I, 240. Contra unor armate astfel organizare şi essercitate, forţele statelor creştine ieşeau la luptă cu un mare dezavantagiu. HASDEU, I. V. 70. - Scris şi: (învechit) ecsercitat, -ă. — Pronunţat: egzer-. - PL: exercitaţi, -te. - Şi: (învechit) esercitât, -ă (scris şi essercitat, -a, LM), ezercitât, -ă, (regional) isercitât, -ă adj. - V. exercita. EXERCITATÓR, -OÁRE adj. (Latinism învechit) Care instruieşte în mod practic, prin exerciţiu. Operele lui Platón sunt publicate sub forma de dialoguri fizice, logice,... exercitatoare. LAURIAN, F. 175/25, cf. LM. - Pronunţat: egzer-. - PL: exercitatori, -oare. - Şi: esercitatoriu, -orie (scris şi essercitatoriu, -orie) adj. LM. - Din lat. exercitatorius, -a, -um. EXERCITÂŢIE s. f. Exerciţiu; antrenament. Teoria fără essercitaţiune nu face pre omul practic. LM, cf. BOJINCĂ, A. II, 170/2. Eminescu mai era văzut şi la cursul den limbi romanice... şi nu era exclus să fi urmat şi pe acela de gramatică şi exercitaţii italiene ale lui Cattaneo. CĂLINESCU, O. XI, 124. - Pronunţat: egzer-. - PL: exercitaţii. - Şi: (învechit) esercitaţiune (scris şi essercitaţiune) s. f. - Din lat. exercitatio, -onis, it. esercitazione. EXERCITÎV, -Ă adj. (învechit, rar) Care presupune efectuarea unor exerciţii (I 1) (fizice). Măiestriile sânt meşteşugurile frumoase şi exercitive, ca sânt lucru şi al imaginaţiei. GENILIE, G. 149/19 Pictura, muzica, teatrul, arhitectura,... după care vin şi cele exercitive cum: danţul sau jocul, călătoria, id. ib. 150/1. - Pronunţat: egzer-. -PL: exercitivi, -e. - Exercita + suf. -iv. EXERCÎŢIE s. f. v. exerciţiu. EXERCÎŢIU s. n. I. 1. Activitate desfăşurată (sistematic şi în mod repetat) pentru a dobândi, a întreţine sau a dezvolta anumite calităţi sau deprinderi; exersare (1); (germanism învechit) exerţir (1). V. antrenament. Un eczersiţiu foarte folositor prinză locul celor şezătoare; petreacă cu tovarăşele lor afară la aer cu jocurile cele potrivite cu vârsta lor. PR 36/23. Celelante condizii... în sanatate... sânt... aerul curat, o temperatură potrivită şi o eczerciţie. ER 15r/2. Sala exercitiei care este cea mai mare din toată Evropa. IC. LUM. (1840), 14^/29. O vieţuire înfrânată şi o eserciţie cumpătată dau vârtute trupului şi duhului. I. POP, L. 77/18. Instristăciunea creşte patima aceasta, precum şi gândurile, iară eserciţia (purtarea) şi bucuria o răsipeşte. CORNEA, E. I, 159/8, cf ISER. Activă este mişcarea când se face prin însuşi puterile trupeşti a persoanii,... prin exerciţii cu arme,... gimnastică. CALENDAR (1851), 90/8. Obicinuind ochiul şi mâna la lucrarea desemnului,... cu chipul acesta de eserciciu..., folosul lor se arată mai învederat. ORESCU, T. 5/26. Odihneşte-te o jumătate de ceas după fiecare mâncare, apucă-te apoi de un esersiciu trupesc. MAN. SĂNĂT. 34/22, cf. STAMATI, D. A numera învaţă omul prin eserciţie. LAZARINI, M. 5/8, cf. POLIZU. Sântem în stare a câştiga prin eserciţiu o ageritate în simţurile noastre. ISIS (1859), 42/2, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., COSTINESCU, LM. Aceste organe... s-au întărit şi dezvoltat prin exerciţiu neîntrerupt. CONTA, O. F. 463, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., BIANU, D. S. Gimnastica e un excelent exerciţiu. ŞĂINEANU, D. u., cf. CADE. Pentru a exista cu adevărat, spiritul critic are nevoie de un exerciţiu public. LOVINESCU, M. 87. Panoplia de scrimă nu e decât continuarea unui exerciţiu fizic, cu care m-a deprins de mic mătuşa mea. CAMIL PETRESCU, T. I, 216. Toate aceste exerciţii de mimică în faţa oglinzii... ar fi surprins poate un martor indiscret. C. PETRESCU, C. V. 168, cf. STOICA, VAN. 10, SCRIBAN, D. în această privinţă, făcusem exerciţii cu toată familia timp de două săptămâni. ARGHEZI, P. T. 196. Exerciţiile mele poetice rămăseseră undeva în urmă. BLAGA, H. 105. Medicii casei... ordonau cu gravitate continuarea tratamentului, a exerciţiilor prudente. VINEA, L. I, 208, cf. DL, DM, DN2, DER. Pentru întreţinerea unei stări normale a acestei musculaturi, se recomandă exerciţii fizice. ABC SĂN. 9, cf. DEX, MDN. 0 (Prin extensiune) Gonii... toată eserciţia de stil nefolositor. BREZOIANU, î. 69/32. Amorul şi exerciţiile venerice sânt lucrări dăunătoare sănătăţii. FĂTU, 128/9. Poate... că şi ea a fost 1869 EXERCIŢIU -232- EXERCIŢIU vinovată, că n-a făcut cu el decât exerciţii de cochetărie. REBREANU, I. 184. Se vede că tânărul avea neîncetat nevoie de exerciţii pasionale. CĂLINESCU, O. XI, 93. Virgil Carianopol abandonează definitiv exerciţiile avangardiste. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 176. 2. (S p e c.) Instruire a militarilor pentru a deprinde folosirea armelor şi a tehnicilor de luptă; instrucţie, şmotru (2), (rar) exercitare (2), (învechit şi popular) mustră1 (1), (germanism învechit) exerţir (2). V. manevră (1). Ne-au chemat ca să mergem a doua zi afară dân cetate la loagher, unde are însuşi să facă ezerciţiu ostaşilor ce era acolo. VĂCĂRESCUL, I. II, 3715, cf. LB. De aici au mers în grădină, unde se sevârşea exerciţia seau mustra cadeţilor. AR (1829), 134. Nu face alt toată zioa decât eczersiţii şi marşuri. VOINESCUII, M. 39/9. Nu se împotrivea... nici prieteşugului lui Petru cu Lefort şi nici ecserciţiilor militare. ASACHI, I. 236/33. S-au făcut... paradă, pompe, teremonii şi eczerciţii militare. GENILIE, G. 224/5, cf. VALIAN, V. In apropiere de Hotin, voind a face o ecserciţie armiei sale,... deodată s-au încungiurat de cătră mai mulţi ţerani. IST. M. 170/7, cf. ISER, POLIZU. Trebile şicanei nu se învoiesc cu ecserciţiile unui ostaş. NEGRUZZI, S. II, 144, cf. PONTBRIANT, D., LM. Silinţa şi esersisurile deveneau penibile, căci câte opt ore ne exersam pe zi, astfel că în patru luni oştirea nu mai era recrută. LĂCUSTEANU, A. 53. Douăzeci şi trei de ofiţeri români şi treisprezece soldaţi, făcând exerciţii pe malurile Dunării,... au fost înconjuraţi de echipajul unei şalupe bulgare. CARAGIALE, O. II, 11, cf. DDRF, MÂNDRESCU, I. G. 44, ENC. ROM., BARCIANU, JAHRESBER. X, 185, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ieri S-au făcut exerciţii de tragere. CAMIL PETRESCU, T. II, 195. A mai arătat şi felurite exerciţii militare şi paşi de defilare. SADOVEANU, O. XIX, 311, cf. SCRIBAN, D. O unitate de miliţieni... făcuse un timp exerciţii de tragere pe străzile schiţate şi pustii din împrejurime. CĂLINESCU, S. 139. Soldaţii!... Făceau exerciţii de tragere la poligon. STANCU, R. A. III, 116, cf. DL, DM, DN2, DEX, MDN. Cătanele... începuseră a-şi face exerciţiile. RETEGANUL, P. IV, 12. 0 (Prin extensiune) Cocorii se primblă în grupe triunghiulare, făcând nişte exerciţii în aer, întocmai ca soldaţii. BARASCH, M. n, 231/24. 3. Problemă, întrebare, aplicaţie practică etc. prin care se verifică şi se fixează cunoştinţele (elevilor); temă (sub forma unei probleme, a unui ansamblu de calcule sau de întrebări etc.) dată elevilor, în scopul aplicării şi consolidării cunoştinţelor însuşite anterior. V. test1 Cel mai puternic mijloc al înţelegerii şi ţinerii de minte sânt exerciţiile asupra lecţiilor învăţate şi întrebările. GENILIE, G. x/12. Se va învăţa:... cunoştinţi practice de geometrie, de arhitectură, elemente de agronomie şi exerciţii în felurite compuneri (a. 1847). URICARIUL, vii, 236, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM, CONV. LIT. XI, 36, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. în exerciţiile care urmează se repetă... materialul învăţat. DR. I, 513, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Părea caietul de exerciţii la caligrafie al unui şcolar. CĂLINESCU, E. O. I, 299. Profesorii de literatură recomandau uneori exerciţiul transformării în proză a unei poeme. VIANU, S. 6, cf. DL, DM, DN3, M. D. ENC., DEX, MDN. 4. Exercitare (5) a unei meserii, a unei profesii, a unei activităţi; manifestare a unei deprinderi, a unei facultăţi etc.; practică (5). Cu mai doă feluri de eczerziţii lăsă pentru oamenii cei slobozi, adică plugăria şi ostăşia. CĂPĂŢINEANU, M. R. 98/25. întocmind eu o fabrică pentru eczersiţia meşteşugului trebuincios la fabricaţia tulumbelor de foc, am cinste a supune... proectul următor (a. 1835). DOC. EC. 593. între două realităţi asemine perfecte, n-ar ave loc decât spre o simplă constataţiune de asemănare sau de disemnare, care nu cere esercitiul unei facultăţi particulare. LAURI AN, F. 90/11. Eserciţia acestor două cualităţi a făcut să înainteze fiinţele animate mult mai departe în toată esistenţa lor. BARASCH, I. N. 223/18. Este un admirabil eserciciu de stil în istorie. TEULESCU, C. 56/7. Au învăţat bele-literele, musica şi ecserciciul armelor. ARISTIA, PLUT. XXVII/20, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Se cere un eserciţiu oarecare al inteligenţei. CONV. LIT. II, 58, cf COSTINESCU. Se ştie că orice exerciţiu îndelungat al unei aptitudini nervoase formează deprinderea. CONTA, O. F. 131. Raţionamente străine, răsărite din alte stări de lucruri, înlocuiesc exerciţiul propriei judecăţi. EMINESCU, O. XI, 18, cf. DDRF. Cei doi vecini se leagă... că... nu-i vor turbura în libeml exerciţiu al crăşmăritului. PĂCALĂ, M. R. 51, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Exerciţiile de analiză ale lui G. Ibrăileanu nu au nici o legătură cu dânsul. LOVINESCU, S. vili, 214. Urcarea pe munte cu piciorul este un exerciţiu folositor. VOICULESCU, L. 223, cf. SCRIBAN, D. Mă vedeam... în exerciţiul măreţ al viitoarei mele meserii. BLAGA, H. 14. A desfăşurat exerciţii retorice în jurul marilor momente istorice. CONSTANTINESCU, S. I, 20, cf DN2, DEX, NDN. 0 (Prin extensiune) După aceste exerciţii cavalereşti, toţi se duc la biserică. DACIA LIT. 37/22. Acesta au strălucit mai întâi în eserciţiul monastic, de unde pentru virtutea şi înţălepciunea lui s-au hirotonit episcop. CALENDAR (1854), LII/22. Exerciţiile vânătoreşti au darul de a dezvolta într-un chip cu totul excepţional imaginaţiunea omenească. ODOBESCU, S. III, 47. Aceste exerciţii de echilibristică ar fi de atribuit unei deosebite înţelepciuni politice. EMINESCU, O. XI, 21. Voieşte totuşi să-şi facă exerciţiul pentru care a fost angajat. ARGHEZI, S. XXXIV, 55. Cuvintele le rosteam... fără de trunchierile sau stâlciturile pe care oricine le-ar fi aşteptat de la un copil încă nemuncit de nici un exerciţiu al uneltelor comunicative. BLAGA, H. 5. Din contactul cu lecturile s-a născut o persuasivă voinţă de poezie, de care ne izbim în succesivele sale exerciţii. CONSTANTINESCU, S. iii, 19. 0 E x p r. în exerciţiul funcţiunii (sau, rar, postului) = în timpul serviciului legal. S-a pronunţat cu vociferări la adresa guvernului... şi în contra noastră, chiar în eserciciul foncţiunii. CARAGIALE, O. I, 189. Să mi-l torni patru zile la dubă pentru că a dormit în egzersisu postului. BACALBAŞA, M. T. 115. Aici sânt în exerciţiul funcţiunii şi te poftesc să părăseşti odaia imediat. REBREANU, I. 355. Se revine... asupra unora din aceşti demnitari, cari ne sânt prezentaţi chiar în exerciţiul funcţiunii lor. BUL. COM. IST. V, 15, cf. CADE. Să-i torni... un proces-verbal drastic de ultragiu adus în exerciţiul funcţiunii. BART, S. M. 89. Aştept să te porţi cu mine ca un ministru în exerciţiul funcţiunii. ARGHEZI, s. X, 77. îmi pare rău că te-am deranjat în exerciţiul funcţiunii. STANCU, R. A. iii, 292, cf. DL, DM, DN2, DEX, NDN. (Rar) A pune în exerciţiu = a face să se manifeste, să acţioneze, să funcţioneze. îmi puneam în exerciţiu şi înclinările analitice şi de sinteză, scriind o lucrare... asupra „visurilor”. BLAGA, H. 103. (învechit) A intra în exerciţiu = a începe să se manifeste, să acţioneze. Sensaţiile deşteaptă pre sentimente şi idei, facultăţile intelectuale intră în exerciţiu. CALENDAR (1862), 49/15. Simţibilitatea este... o intuiţiune obscură prin care spiritul intră în exerciţiu. CONV. LIT. II, 30. ♦ Practică într-o îndeletnicire; deprindere. E indiferent gradul de exerciţiu la care a ajuns un om cu numărarea. EMINESCU, O. XV, 269. Cei care n-au acest exerciţiu sau n-au spate... sânt condamnaţi să rămână ultimii pe listă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 10, 18/3. ♦ Punere în practică, în valoare; (posibilitate de) exercitare (6). Exerciţiul unui privilegiu. CADE. Salariatul trebuie... să aibă exerciţiul drepturilor civile şi politice. LEG.. EC. PL. 278. Am văzut care sânt drepturile personale nepatrimoniale care alcătuiesc conţinutul dreptului de autor. Exerciţiul lor aparţine exclusiv autorului. PR. DREPT. 281. ♦ (învechit, rar) Mod de a proceda (2); procedeu (1). Aseminea întâlnire... era un ecserciciu de înfrânare şi de înţelepciune. ARISTIA, PLUT. 123/19. însoţea fiecare cu câte o mână, esersiciu cu care se obicinuiseră din fantasie. BARONZI, C. VI, 6/28. 5. Practicare a unui cult; practică (8). Exerciţiul liber al religiunei garantat. BARIŢIU, P. A. III, 40. Mare parte... din reforma politică era cultul divin şi practica abituală de ecsercicii religioase. ARISTIA, PLUT. 163/16. Găseau un adăpost pentru 1869 EXEREDITA -233- EXERSA exerciţiul liber al credinţei. EMrNESCU, O. XII, 216, cf. CADE. Exerciţiul cultului divin..., Arghezi l-a văzut subordonat unui simplu interes egoist al claselor stăpânitoare. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 28. 6. Interpretare (vocală sau instrumentală) cu scopul dobândirii unor deprinderi sau al perfecţionării în executarea (4) unei piese muzicale; (rar) exercitare. V. s t u d i u (4). Cf. POLIZU, BARCIANU, ALEXI, W., TIM. POPOVICI, D. M., CERNE, D. M. Este O cauză organică şi oarecum istorică; exerciţiul de degetaţie, preludarea, înaintea marilor concerte. VIANU, A. P. 322. Lipsa de contact cu alţi copii, într-o şcoală, făcuse pe Filip meditativ şi emotiv, şi asta se vedea din exerciţiile sale la clavecin. CĂLINESCU, S. 171. Câteva clipe nu îndrăzni să-l tulbure în exerciţiul lui muzical. CAMIL PETRESCU, N. 107. Uneori, în timpul exerciţiilor la pian, se oprea cu inima strânsă. T. POPOVICI, S. 278. ♦Piesă muzicală de mici dimensiuni, compusă pentru exersarea şi perfecţionarea interpretării. Cf. ENC. ROM., CADE, CERNE, d. m. Avea şi o vioară pe care i-o cumpărase tanti Aglae, dar nu putea să cânte decât câteva linii de exerciţiu elementar. CĂLINESCU, E. O. I, 62, Cf. DN2, NDN. II. (Fin.; şi în sintagmele exerciţiu bugetar, DM, DN2, DER, DEX, NDN, exerciţiu financiar, ENC. ROM., DER, M. D. ENC.) Perioadă (de un an) cuprinsă între două bugete succesive (ale unui stat). Precum respectăm proprietatea, tot aşa trebuie să respectăm şi adevărul pe care ni-l arată istoria, adevărul că felul, că exerciţiul, că marginile proprietăţii funciare au variat pururea după secoli, după ţări şi după legi. KOGĂLNICEANU, S. A. 136, cf. PONTBRIANT, D. Bugetul... a ajuns să se voteze pe un exerciţiu de trei luni, ba chiar de O lună. EMINESCU, O. XI, 71, cf. DDRF, ENC. ROM., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DM, DN2, DER, DEX, NDN. - Scris şi: (învechit) ecserciţiu. - Pronunţat şi: eg-zer-. - Pl.: exerciţii şi (învechit, rar) exerciţuri (PONTBRIANT, D.), exerciţie (ddrf). - Şi: (învechit) exerciţie (scris şi ecserciţie), eserciţie s. f., eserciţiu (pl. şi eserciţie LM), (regional) ezirciţ (caragiale, o. vi, 9, 32), izirciţ (caragiale, o. vi, 9), (învechit, rar) exersis (prot. - POP., n. d.), exersiţiu, eczerciţiu, eczerziţiu s. n., eczerciţie, exerţiţie (stamati, d.), eczersiţie s. f., exirsis, exerciciu (scris şi ecserciciu), eserciciu, eserciţ (ANTONESCU, D.), esersiciu, esersis (pl. esersisuri), eserţir (lb) s. n. - Din lat. exercitium, fr. exercice, it. esercizio, germ. Exerzitium. EXEREDIT vb. I. T r a n z. (Jur.; învechit) A dezmoşteni. Cf. COSTINESCU, LM, GHEŢIE, R. M., BARCIANU. - Prez. ind.: exereditez. - Şi: esereditâ vb. I LM, GHEŢIE, R. M., BARCIANU. - Din lat. exhereditare. Cf. fr. e x h é r é d e r. EXEREDITÂRE s. f. (învechit, rar) Dezmoştenire. Cf. BARCIANU. - PL: exereditări. - Şi: esereditâre s. f. BARCIANU. - V. exeredita. EXERÉZ s. f. (Med.) Ablaţiune, extirpare. Cf. COSTINESCU, DN2, DER. Chirurgia are succese remarcabile, dar a rămas totuşi pe principiul exerezei. ABC SĂN. 92, cf. D. MED., NDN. - PL: exereze. - Din fr. exérèse. EXÉRG subst. v. exergă. EXÉRGÀ s. f. 1. Spaţiu de pe faţa unei medalii, unei monede etc. unde se află o inscripţie (data emiterii, numele atelierului etc.). Exerga e ocupată de inscripţiunea citată. ODOBESCU, S. I, 395, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Aş voi să le încrustez în exerga medalionului prietenului său. LOVINESCU, M. 194. In jurul medalionului, în exergă..., se citeşte... următoarea inscripţie. ARH. OLT. XVII, 198, cf. SCRIBAN, D., DN2. Pe exerga lui de smalţ verde şi albastm, necunoscutul silabisi. BARBU, PRINC. 35, cf. DER, NDN. 0 F i g. în exerga „Sburătorului” nostru n-am bătut nici o formulă. LOVINESCU, S. I, 502. 2. Inscripţie gravată pe o medalie, pe o monedă etc. (Arată o monedă de aur.) Priveşte şi citeşte exerga de pe ea. ALECSANDRI, T. II, 153, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU. Pecetea în ceară cu exerga. GHIBĂNESCU, S. I. XII, 158, cf. CADE,T3N2, DER, NDN. - PL: exerge. - Şi: (rar) exerg subst. ENC. ROM. - Din fr. exergue. EXERSA vb. I. 1. T r a n z. A supune pe cineva unei activităţi pentru a-i dezvolta sau a-i întreţine calităţile ori pentru a-i forma anumite deprinderi; a exercita (1), (învechit, rar) a exerselui, a exerţirui. V. antrena, cultiva, forma. Tu printr-aceasta le vei exerţi talanturile, le vei cerca puterile minţii şi senţeritatea virtuţii lor. PLEŞOIANU, T. IV, 156/19. Trebue să-şi eczerţeze cineva puterile cele sufleteşti şi trupeşti. BUZNEA, C. 94/6, cf. POLIZU. Sântem în stare a esersa şi creerii noştrii şi un om care meditează mult cu creerii dobândeşte o mai mare ageritate. ISIS (1859), 42/6, cf. PROT. - POP., N. D., LM. A-şi exersa corpul, memoria. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., 482, DM, DEX. 2. Tranz. şi refl. A (se) supune unui antrenament pentru a crea o aptitudine sau o obişnuinţă ori pentru a deprinde o practică. După alergăturile ce făceau pe câmpuri ecserţindu-se, se aruncau în Tiber. BOJINCĂ, A. I, 34/22. Studentul se poate exersa asupra problemelor rostite la vale. ELEM. ALG. 78/8. Alţii în săbii se exersează, Alţii pistoale slobod în vânt. BOLLIAC, O. 151. Le urca, potolit, la loc, ca pe nişte ghiulele de atlet, cu care se exersa. VOICULESCU, P. I, 250. ORefl. pas. S-au exersat şcolarii în declamaţie dându-li-se înainte mai multe scrieri în proză şi m versuri. HELIADE, C. 7/19. 3. T r a n z. (învechit) A uza de un drept, de un privilegiu etc.; a exercita (4). Din mândrie, voeşte a exersa puterea de stăpân şi de părinte. GTN (1835), 82/31. Noi avem drepturile ce ne trebuiesc şi... le vom exersa. EMINESCU, S. P. 52. Poliţistul român îşi exersează autoritatea cu un zel exagerat de cal-maşină. ARGHEZI, S. xxxiv, 12. 4. Tranz. (învecint, complementul indică îndeletniciri, funcţii etc.) A avea drept ocupaţie; a practica (2), a exercita (2). Dau privilegiu vânătorilor a eserza meseria lor şi a se îmbogăţi de blănile lor. BARASCH, M. I, 73/3. El eczersa iurisdicţia sa cu neatârnare şi hotăra procesele singur sau uneori cu concursul asesorilor sei. ROM. LIT. 39675. Să aleagă pe nişte domni cari să eserseze funcţiunile de judecători de plăşi, KOGĂLNICEANU, O. IV, 191. Clăcaşii nu produc toţi în genere acelaş folos, ci diferite şi variabile după... întinderea... agriculturi [i] ce ecsersează. DÂMBOVIŢA (1858), 11724. Dându-li-se toată libertatea a esersa de aici înainte meseria lor. ib. (1860), 85753. Ei se deosebeau după meseriile ce esersau. GHICA, S. XIII, cf. PROT. — POP., N. D. O societate în sânul căreia aceste profesiuni nu sânt exersate nu se poate numi o naţiune civilizată. EMINESCU, O. XI, 193. 0 (Prin extensiune) Vedeţi această mulţime a animalelor ş-a insectelor ce umple toată această verdeaţă a câmpidui!... Unele esersează o industrie şi deosebitele talente, altele umplu aerul de cântecele lor. BARASCH, M. I, 59/23. Paia(n)jenii îşi exersau pacifica şi tăcuta lor industrie. EMINESCU, P. L. 115. La lecţiile de logică de odinioară, şcolarii exersau în joacă paradoxul clasic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 9/1. ♦A pune în valoare, în funcţie, în evidenţă. V. manifesta (1). Iată mijlocul d-a exersi curajul unui naţion în vreme de pace. PLEŞOIANU, T. III, 57/16. El era cu totul închinat artei sale, şi cu trupul şi cu sufletul, şi... îşi exersa a sa artă ca un mare artist. GTN (1836), 23726. Contracţiunea lor este orizontală, 1875 EXERSARE -234- EXFOLIA de vreme ce acţiunea (lucrarea) triunghiularelor... care îşi esers (întrebuinţează) puterea în espresiunea întristării, lungesc faţa. FIS. 196/2. Cine esersă arta vorbirei pe culmea poeziei, de la acela se poate pretinde măiestrie şi-n declamarea compoziţiunilor prozaice. EMINESCU, O. XIV, 317. îmi trebuie o revoluţie de aristocraţi - şi o dictatură, pe care aş exersa-o cu mare stil. ARGHEZI, P. T. 100. 5. T r a n z. (învechit) A face să fie simţit, să se manifeste asupra cuiva sau a ceva; a exercita (3), a produce1 (II 1). Omul ori femeia care simte puternic... esersază necurmat o înrâurire binefăcătoare asupra rasei omeneşti. CODRESCU, C. II, 382/18. Considerând şi influinţa ce statul ezersează asupra cetăţenilor, împiedicându-i de la vre o muncă, încurăjându-i la o alta. ROM. LIT. 258736. Acest imperiu este atârnat de un stat ce... ecsersează o înrâurire preponderentă în lume. ROMÂNUL (1957), 1/3, 19. O influinţă foarte mare asupra astor feluri de schimbări esersează sexul femeiesc. BARASCH, I. 23/2. Educaţia şi civilizaţiunea... nu putu esersa decât o foarte mică influenţă asupra individelor în parte. FILIMON, O. II, 20. Judecăm după impresiunea cea mare ce-a esersat-o asupra unor naturi cu totul germane. EMINESCU, O. XIV, 275. Albanezii... au putut exersa o oarecare influenţă asupra limbei românilor. DR. II, 469. 0 R e f 1. Lucrarea apelor muriatice alcaline se va ezersa anume asupra următoarelor organe. APE MIN. 20/27. Structura senzuală şi patetic sentimentală a poetului nu se poate exersa deplin decât atunci când află semnificaţiile generale ale actelor sale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970,nr. 76, 9/2. 6. T r a n z. (Rar; complementul indică militari) A instrui pentru a deprinde folosirea armelor şi a tehnicilor de luptă. Cf. POLIZU. 0 R e f 1. pas. Şcolarii vor fi în dispoziţia stăpânirii, spre a să eczersa, sau la arme, ori la slujba de pompier. DOC. EC. (1835), 594. 0 R e f 1. Silinţa şi esersisurile deveneau penibile, căci câte opt ore ne exersam pe zi. LĂCUSTEANU, A. 53. 7. T r a n z. (învechit, rar) A pune în acţiune, în uz; a exercita (7). Armanul... exersa asuprapunţei Aracanului un feliu de control. CALENDAR (1861), 129/23, cf. PROT. - POP., N. D. (Prin extensiune) Toate aceste reflecţiuni... nu m-au împiedicat de a esersa găzduirea ce datoream oaspeţilor mele. Improvizai îndată un bal NEGRUZZI, S. 1,99. 8. T r a n z. şi i n t r a n z. A face exerciţii (I 6) pentru a deprinde interpretarea unei piese muzicale, practica unui instrument etc. V. c â n t a. A exersa la pian. CADE, cf. DL, DN2, NDN. - Pronunţat şi: eg-zer-. - Prez. ind.: exersez. - Şi: (învechit) esersa (prez. ind. pers. 6 şi esers), ezersa vb. I, (învechit, rar) exersi, exerţi vb. IV, eczerţâ vb. I. - Din fr. exercer, germ. exerzieren, lat. exercere. EXERSARE s. f. Acţiunea de a (se) exersa şi rezultatul ei. 1. Efectuare sistematică şi repetată a unor exerciţii (I 1), pentru a dobândi sau a forma anumite deprinderi, abilităţi etc.; exerciţiu (11); exercitare (I). Cf. e x e r s a (1). Cf. POLIZU, DM. 2. (învechit, rar) Practicare a unei îndeletniciri, a unei profesii etc.; exercitare (5). Cf. exersa (4). Noi cu mâhnire privind încetarea acestui destoinic slujbaş din exersarea datoriilor posturilor ce astăzi ocupează. BULETIN, G. (1844), 129714. 3. Interpretare repetată a unei piese muzicale (vocale sau instrumentale) în scopul familiarizării cu piesa muzicală respectivă sau cu un instrument muzical. Cf exersa (8). Exersarea unei bucăţi muzicale. DL. - Pronunţat şi: eg-zer-. — PL: exersări. - V. exersa. EXERSELUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A exersa (1). De toate cele ce trebuiesc vieţii te sărguiaşte: iară mai vârtos mintea ta o exerţeluiaşte. ŢICHINDEAL, A. M. [Titlu], cf. VÂRNAV, L. 134717, L. rom. 1964, 251,1965,375,1966,249. - Pronunţat şi: eg-zer-. - Prez. ind.: exerseluiesc. - Şi: exerţelui vb. IV. - Exersa + suf. -elui. EXERSÎ vb. IV v. exersa. EXERSÎS s. n. v. exerciţiu. EXERSÎŢIU s. n. v. exerciţiu. EXERT, -Ă adj. (Bot.; rar; despre unele organe) Care este ieşit în afară. Cf. ENC. ROM., ENC. AGR., DN2, NDN. - PI.: exerţi, -te. - Din fr. exert, lat. exertus, -a, -um. EXERŢELUÎ vb. IV v. exerselui. EXERŢÎ vb. IV v. exersa. EXERŢIR s. n. (Germanism învechit, prin Transilv.) 1. Exerciţiu a). Datina era a să scălda nainte de cină, precum şi după preumblări, îndeletniciri şi exerţiruri şi după orice lucrare. BOJINICĂ, A. 1,28/23. 2. Exerciţiu (2). Cf. iser, mândrescu, i. g. 44, jahresber. X, 185. De-ar fi... regementu de fete, Eu m-aş pune ofiţir, Să le scot la exerţir. DOINE, 239. Mă scoate la egziţir Şi mă-nvaţă prezentir. HODOŞ, P. P. 227. Aş cătăni şi eu, zău, De-ar fi puşca de tuleu,... Cumpania de neveste, Eu să fiu un ofiţir, Să le scoţ la iziţir. MAT. FOLK. 1 034. - Scris şi: ecserţir. ISER - Pronunţat: eg-zer-. - PL: exerţiruri. - Şi: (regional) exiţâr (t. PAPAHAGI, C. L.), egziţir, igziţir (mândrescu, i. G. 44, jahresber. x, 185), iziţir s. n. - Din germ. Exerzieren. EXERŢIRÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Transilv.; complementul indică soldaţi) A instrui. Cf. MÂNDRESCU, I. G. 45. 0 (Glumeţ) Ziua le-aş exerţiri Ş-altădată le-aş iubi. DOINE, 239. De-ar fi puşca de lemn verde, Şi cumpania de fete,... Eu m-aşi face-un ofiţir, Să le iau la iziţir. Ştiu că le-aş iziţiri, De m-ar putea pomeni. MAT. FOLK. 895. - Pronunţat şi: eg-zer-. - Prez. ind.: exerţiresc. - Şi: iziţiri vb. IV. - Din exerţir. EXERŢIRUÎ vb. IV. Refl. (învechit, rar) A se exersa (1). întru cetire şi învătătură... cu folos a se exertirui. ŢICHINDEAL, A. M. 75/15. - Prez. ind.: exerţiruiesc. - Exerţir + suf. -ui. Cf. germ. exerzieren. EXERŢÎ ŢIE s. f. v. exerciţiu. EXFILTRAŢIE s. f. Evacuare a aerului dintr-o încăpere prin elemente de construcţie specifice. Cf. NDN. - PL: exfiltraţii. - Din fr. exfîltration. EXFOLI vb. I. 1. Refl. (Despre stratul exterior al pielii, al unei răni etc.) A se desprinde, a se desface în forma unor solzi, fâşii mici sau lamele. Cf. COSTINESCU, SCRIBAN, D. Tuberculul de cartof... la suprafaţă este acoperit de o epidermă care se exfoliază când tuberculul a ajuns la maturitate. AGROTEHNICA, II, 8, cf. DN2, DEX, NDN. 2. Tranz. şi refl. A face să-şi piardă sau a-şi pierde frunzele; a (se) desfrunzi. Cf. SCRIBAN, d., DN2, DEX, NDN. 1889 EXFOLIARE -235- EXHIBA 3. Tranz. A se desface în lamele sau în fâşii subţiri. A exfolia ardezia. SCRIBAN, D. - Pronunţat: -li-a. -Prez. ind.: exfoliez. - Din fr. exfolier, lat. exfoliare. EXFOLIÂRE s. f. v. exfoiiere. EXFOLIATÎV, -Ă adj. Care favorizează sau ajută procesul de exfoiiere (1). Cf. COSTINESCU. - Pl.: exfoliativi, -e. - Din fr. exfoliaţii. EXFOLIATOR, -OARE adj. (Rar) Care se exfoliază (1). Acest strat exfoliator e compus din celule care au ajuns la ultimul stadiu al evoluţiei. ENC. AGR. II, 458. - PL: exfoliatori, -oare. - Exfolia + suf. -tor. EXFOLIÂŢIE s. f. 1. (Med.) Proces de desprindere sub formă de lamele subţiri a straturilor superficiale ale pielii sau ale unui organ necrozat; exfoiiere (2). Cf. COSTINESCU, ENC. ROM., dn2, DEX, NDN. 2. (Bot.) Cădere treptată a scoarţei copacilor sub forma unor bucăţi mici, ca urmare a îmbolnăvirii provocate de o ciupercă parazită; exfoiiere (3). Cf. COSTINESCU, DS, DN2, dex, ndn. 3. (Tehn.) Desprindere a unor foi mici şi subţiri de pe suprafaţa unui (obiect de) metal; exfoiiere (4). Cf. dn2, ndn, - Pronunţat: -li-a-ţi-e. - PL: exfoliaţii. - Şi: (învechit) exfoliaţiune s. f. costinescu, enc. rom. - Din fr. exfoliation. EXFOLIAŢIUNE s. f. v. exfoliaţie. EXFOLIERE s. f. Acţiunea de a (se) exfolia şi rezultatul ei; exfoliaţie. 1. Pierdere a frunzelor; desfrunzire. Cf. COSTINESCU 406, DS, DN2, DEX, NDN. 2. Desprindere a straturilor superficiale ale pielii sau ale unui organ necrozat. Cf. COSTINESCU, ENC. ROM., DN2, DER, NDN. 3. (Bot.) Boală a arborilor, provocată de o ciupercă parazită, care constă în înnegrirea, fisurarea şi desprinderea în bucăţi mici a scoarţei; cojire. Cf DS, DER, DEX, NDN. 4. (Tehn.) Fenomen de fisurare şi de desprindere a unor straturi subţiri de la suprafaţa unui (obiect de) metal. Cf. LTR2, DER, DEX. - Pronunţat: -li-e-. - PL: exfolieri. - Şi: (învechit) exfoliare S. f. COSTINESCU 406, DS. - V. exfolia. EXHAL vb. I v. exala. EXHALATOR,-OARE adj. v. exalator. EXHALÂŢIE s. f. v. exalaţie. EXHALAŢIUNE s. f. v. exalaţie. EXHAURI vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A seca; a stoarce. Cf. LM. Nu se poate numi o restituţiune acele plăceri ce esauriază sucul vieţii. EMINESCU, S. P. 6. - Prez. ind.: exhauriez. - Şi: esauriâ vb. I, esauri (lm; prez. ind. esauresc) vb. IV. - Din lat. exhaurire. EXHAURIÂT, -Ă adj. (învechit, rar) Secat; stors; golit. Cf. LM. Şi-ar presupune despre noi că sântem ca un ogor care... azi este steril; ne-ar crede ca pe o mină exhauriată, ca pe o lămâie stoarsă. F (1890), 37. - PL: exhauriaţi, -te. - Şi: (învechit) esaurit, -ă adj. LM. - V. exhauria. EXHAUSTIÜNE s. f. (Rar) Epuizare completă, sleire. Cf. LM, DN2, NDN. - Pronunţat: -ha-us-ti-u-. - PL: exhaustiuni. - Şi: (învechit) esaustione s. f. lm. - Din fr. exhaustion, lat. exhaustio, -onis. EXHAUSTIV, -A adj. (Despre expuneri, cercetări etc.) Care epuizează un subiect (1), o temă1 (6); complet. Nu pot să declar în chip simplist că cercetarea exhaustivă este de osândit. CĂLINESCU, C. O. 217. Viaţa surprinsă de literatura ce a adoptat norma individualului creşte organic..., în afară de orice regularitate accesibilă unei formulări exhaustive. BLAGA, Z. 61, cf. DL, DM, DN2. Nu poate fi vorba aici de o cercetare exhaustivă a ironiei caragialiene. CIOCULESCU, C. 56, cf. VUIA, PĂST. 10. Nimic nu lipseşte întinsei anchete exhaustive a cercetătorului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 25, 7/1, cf. DEX. Nu am aici spaţiul pentru o investigaţie exhaustivă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 5/1, cf. NDN. 0 (Prin extensiune) Autorul nu are nici o pretenţie exhaustivă. T ianuarie 1969, 115. Mijloacele exhaustive de informatică şi documentare sunt de dată recentă. V. ROM. martie 1975, 62. ♦ (Rar; despre oameni) Care cercetează, analizează, exprimă sub toate aspectele ceva. Voinţa scriitorului este aceea de a fi exhaustiv, de a epuiza infinitatea de imagini. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 26, 10/4. ♦ (Adverbial) în mod exhaustiv, total. Totul reducându-se la prezent, care mi se impune exhaustiv. IBRĂILEANU, A. 169. - Pronunţat: -ha-us-. - PL: exhaustivi, -e. - Din fr. exhaustif. EXHAUSTIVITATE s. f. însuşirea de a fi exhaustiv. Cf. DEX2, NDN. - Pronunţat: -ha-us-. - Din fr. exhaustivité. EXHAUSTÔR s. n. (Tehn.) 1. Ventilator centrifugal folosit la absorbirea aerului, a altor gaze sau a prafului din mine, din încăperi închise etc. Cf. ENC. ROM. Praful este eliminat de un exaustor situat deasupra. IONESCU-MUSCEL, FIL. 79, cf. 428, LTR2, DN2. La atelierul de tâmplărie... era nevoie de un exaustor mecanic pentru aspirarea prafului. SCÂNTEIA 1960, nr. 4 852, cf. DER. Cineva îi atrase atenţia că trebuia să aibă grijă de noile măsuri de protecţie a muncii..., de instalarea unor noi exhaustoare, pentru aerisire, v. ROM. octombrie 1963, 14. 2. Dispozitiv pentru alimentarea cu carburant a carburatorului. Cf. LTR2, DN2, NDN. - PL: exhaustoare şi (m.) exhaustori (ENC. ROM., DN2, ndn). - Şi: exaustor s. n. - Din fr. exhausteur. Cf. lat. exhaustorius. EXHIBA vb. I. T r a n z. A arăta ceva (în mod ostentativ, falindu-se); a etala, a expune, a evidenţia. Cf. lm, ALEXI, w., ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. Exhibează un fume-cigarette interminabil H. LOVINESCU, T. 78. îşi exhibează toaletele. DL, cf. DM, DN2. Există... cazuri când poetul exhibă natura livrescă a inspiraţiei sale. ROMÂNIA literară, 1992, nr. 3, 11/3. ♦ S p e c. A prezenta unei autorităţi judiciare. Cf. ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. Reclamantul exhibă un titlu de proprietate. PR. DREPT. 240. - Prez. ind.: exhibez şi exhib. - Şi: (învechit, rar) exibâ (scriban, D.) vb. I, exhibe (alexi, w.), esibe (lm) vb. III. - Din fr. exhiber, lat. exhibere. 1906 EXHIBARE -236- EXHUMA EXHIBARE s. f. Acţiunea de a exhiba şi rezultatul ei. O hetairă care prin îndrăzneala exhibării persoanei şi podoaba ei a făcut vâlvă. PÂR VAN, I. F. 71. Se subliniază o tendinţă generală... de exhibare a gestului şi mişcării scenice. IST. T. I, 315. Mânuirea şi exhibarea lor... ţin de ritualul artistic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 19, 2/3. Ea ascunde de fapt modul de exhibare a eului poetic, ib. 1993, nr. 6, 10/3. - PL: exhibări. - V. exhiba. EXHÎBE vb. III v. exhiba. EXHIBIT1 s. n. (învechit) 1. înaintare, prezentare a unui document, a unei petiţii etc. Cf. alexi, w. ♦ (Concretizat) Act; petiţie. Cf. LM, BARCIANU. ♦ (în forma esibit) Registratură. Cf. LM. 2. Propunere, proiect de lege. Cf. alexi, w. - Pronunţat: ex-hi-. - PL: exhibite. - Şi: (învechit) eshibit (barcianu), esibit (lm, barcianu) s. n. - Din lat. exhibitum. EXHIBÎT2, -Ă adj. (învechit, rar) Arătat, prezentat. Cf. LM. - Pronunţat: ex-hi-. -PL: exhibiţi, -te. - Şi: esibit, -ă adj. LM. - Din lat. exhibitus, -a, -um. EXHIBITOR, -OARE adj. (învechit, rar) Care exhibă (2). Cf. SCRIBAN, D. - Pronunţat: ex-hi-. -PL: exhibitori, -oare. - Şi: exibitor, -oare adj. scriban, d. - Din lat. exhibitor, -oris. EXHIBITORIU, -IE adj. (Rar) De exhibiţie (1). Cf. lm, DN2, NDN. - Pronunţat: -o-riu. - PL: exhibitorii. - Şi: (învechit) esibitoriu, -ie adj. lm. - Din fr. exhibitoire, lat. exhibitorius, -a, -um. EXHIBÎŢIE s. f. 1. Etalare, expunere (1); arătare (ostentativă) a ceva; gest, comportare exagerată, stridentă; (rar) exhibare. V. extravaganţă. Cf. LM. Tinerii scriitori... se mărginesc a cutriera lumea românească,... ţinând şezători literare... Aceste exhibiţiuni fac poate o bună reclamă de popularizare. CARAGIALE, O. VII, 233, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w. Le impută că vor să-i îmbolnăvească feciorul', umplându-i mintea fragedă cu fantasmagorii popeşti şi... interzise pe viitor asemenea exhibiţii. REBREANU, P. S. 35, cf. ŞĂINEANU, D. U. Devenit obiect de monopol şi de exibiţie, scriitorul publicat de dânsul se învesteşte cu o genialitate în care nu rămân decât de precizat porţiunile şi nuanţele. LOVINESCU, M. 185. Doamna T. n-a primit... dintr-un fel de oroare de exibiţia pe care o implică scena cu rampa ei. CAMIL PETRESCU, P. 8, cf. SCRIBAN, D. îl înfricoşa ideea unei exhibiţii neconvenabile, întrucât observase că vreo câteva femei şi copii se adunase din curiozitate în cimitir. CĂLINESCU, S. 31, cf. id. B. I. 638, DL, DM, DN2, DEX, NDN. 0 F i g. Matineul domnişoarelor răscoapte şi sanctuarul exibiţiei colorilor agresive, al mlădierilor căsnite şi al idilelor promiscuie. KLOPŞTOCK, F. 219. Nasul lui rumen şi cărnos, cu vinişoare albăstrii, ochii aceştia bulbucaţi, luminişul roz-alb al cheliei, ce indecentă exhibiţie! VINEA, L. 11,196. ♦ S p e c. Expunere publică; expoziţie (3). Esibiţiunea universale de la Londra. LM, cf ENC. ROM., ALEXI, w. Bucureştenii... n-au gustul exhibiţiei de pergamente. ARGHEZI, S. XVIII, 39. 2. (Rar) Prezentare a unui act, a unui document etc. în faţa unei autorităţi judecătoreşti. Cf. ENC. ROM., BARCIANU. 3. (Mai ales la pi.) Figură acrobatică sau jonglerie prezentată într-un spectacol de circ. Femeia-şarpe îşi isprăvise exhibiţiile. STANCU, R. A. V, 204. A fost un mim cu geniul exhibiţiei în sânge. CONSTANTINESCU, S. VI, 194. Exhibiţiile comice ale măscăricilor şi soitarilor... aduc motive orientale străvechi. IST. T. I, 42, cf. DN2, DEX, NDN. (Prin extensiune) Ne-a dus numai în urale... şi tot soiul de exhibiţii în cinstea barosanului. VOICULESCU, P. II, 72. - Pronunţat: ex-hi-. - PL: exhibiţii. - Şi: exibiţie, (învechit) exhibiţiune, exibiţiune (şăineanu, D. u., scriban, d ), eshibiţiune (barcianu), esibiţiune (lm, barcianu) s. f. - Din fr. exhibition, lat. exhibitio, -onis. EXHIBIŢIONÎSM s. n. 1. Mania de a face exhibiţii (1). Oroarea ei de exibiţionism, fie şi psichologic, fusese mai tare. CAMIL PETRESCU, P. 10. Ce rost are o asemenea fântână într-o curte particulară, căzu în recidivă Gulimănescu. Nouăzeci şi nouă de ţâşnituri, asta este exhibiţionism. CĂLINESCU, S. 384. Preocuparea fundamentală a burghezului bucureştean era plimbarea, cu cuvenitul exhibiţionism al toaletei. CONTEMP. 1957, nr. 584, 4/5, cf. DL, DM, DN2. Gigantismul sau exhibiţionismul sunt taxate ca forme aberante de expresie artistică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 33, 7/2, cf. DEX, NDN. (Prin extensiune) Acum, m-am hotărât, am ales acest soi de exhibiţionism legal şi inofensiv. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 15/2. 2. (Med.) Perversiune sexuală care constă în expunerea în public a organelor genitale. Prezintarea ostentativă şi stăruitoare a capului dinaintea unei uşi deschise, echivalează cu ceea ce psihologia perversiunilor genitale a numit „exhibiţionism”. ARGHEZI, S. XVI, 81. Exhibiţionismul (expunerea în public a organelor genitale). ABC SĂN. 282. - Pronunţat: -ţi-o-. - Şi: (învechit) exibiţionism s. n. - Din fr. exhibitionnisme. EXHIBIŢIONIST, -Ă s. m. şi f. 1. Persoană care practică exhibiţionismul (1). Un exhibiţionist al suferinţei. VINEA, L. I, 419, cf. DL, DM, DN2, DEX. Eu sunt un reacţionar apocaliptic, nihilist şi exhibiţionist, românia literară, 1992, nr. 3, 15/4, cf. NDN. 2. (Med.) Persoană care are predispoziţia de a-şi expune public organele genitale. - Pronunţat: -ţi-o-. -PL: exhibiţionişti, -ste. - Din fr. exhibitionniste. EXHIBIŢIUNE s. f. v. exhibiţie. EXHORÂRE s. f. v. exortare. EXHORCÎSM s. n. v. exorcism. EXHORT vb. I v. exorta. EXHORTÂRE s. f. (Rar) Expunere, discurs. Zgârcenia vornicului era atât de universal cunoscută, i se puneau în seamă atâtea anecdote nemaipomenite, încât exhortarea finală păru hazlie. V. ROM. octombrie 1960, 49. - PL: exhortări. - V. exhorta. Cf. fr. e x h o r t a t i o n, lat. exhortatio, - onis. EXHORTATÎV, -Ă adj. (Rar) Care explică; discursiv. Cu strofa a 6-a începe... partea exhortativă a poemei. L. ROM. 1960, nr. 4, 49. - PL: exhortativi, -e. - Din lat. exhortativus, -a, -um. EXHORTÂŢIE s. f. v. exortaţie. EXHUM vb. I. T r a n z. (Complementul indică un cadavru sau oseminte) A dezgropa. Cf SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, 1923 EXHUMARE -237- EXIGENŢĂ DEX, M. D. ENC., NDN. (Prin extensiune) O ultimă licărire a orizontului bronza suprafaţa cangrenată a smârcurilor, scoţând la iveală... monstruozitatea câte unei rădăcini exhumate din nămol CĂLINESCU, C. N. 13. O F i g. Ce titlu va alege Victor Eftimiu acestei opere..., când se va hotărî să facă publică această comoară exhumând-o din scutecele manuscriptului. TRIBUNA 1959, nr. 8, 6/4. - Prez. ind.: exhumez. - Din fr. exhumer, lat. exhumare. EXHUMARE s. f. Acţiunea de a exhuma şi rezultatul ei; dezgropare, (rar) exhumaţie. La exhumarea scheletelor s-a găsit o copcă, puţin şiret de mătase şi o bucăţică de postav roşu. ARH. OLT. XII, 139, Cf. SCRIBAN, D. 482, DL, DM, DN2, DEX, NDN. - PI.: exhumări. - V. exhuma. EXHUMÂŢIE s. f. (Rar) Exhumare. Cf. ENC. ROM., SCRIBAN, D. - PL: exhumaţii. - Şi: (învechit) exhumaţiune s. f. enc. ROM., SCRIBAN, D. - Din fr. exhumation. EXHUMAŢIUNE s. f. v. exhumaţie. EXIB vt). I v. exhiba. EXIBITOR, -OÂRE adj. v. exhibitor. EXIBÎŢIE s. f. v. exhibiţie. EXIBIŢIONÎSM s. n. v. exhibiţionism. EXIBIŢIUNE s. f. v. exhibiţie. EXICÂT s. n. Fruct sau plantă conservată prin deshidratare. Grija cu care geograful îşi aduna fişele în cutii şi exicatele în ierbar. CĂLINESCU, B. I. 61. - PL: exicate. - Din it. essicato. EXICATOR s. n. (Rar) Aparat sau dispozitiv pentru uscarea substanţelor. Articole medicinale, farmaceutice şi de laborator... Exicatoare. NOM. MIN. I, 260. - PL: exicatoare. - Din fr. exsiccateur. EXÎGE vb. III. Tranz. (învechit) 1. A cere imperios ceva, a pretinde (în virtutea unui drept). Cf. PONTBRIANT, D., PROT. -POP., N. D., COSTINESCU, LM, BARCIANU. Necesităţile războiului au silit autorităţile de ocupaţie, cât şi pe ale noastre, să exige de la săteni să cultive grâu din abundenţă. ARH. OLT. II, 440, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U. A-şi forma un program şi-a exige stricta lui aplicare e o cochetărie a minţii. CONV. LIT. LXVII, 147, cf. SCRIBAN, D., DN2, DEX, NDN. 2. (Complementul indică persoane) A constrânge, a forţa, a sili; a obliga. Cf. pontbriant, d., costinescu, alexi, w., ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. 3. A necesita, a reclama. Starea lui exige multe îngrijiri. SCRIBAN, D., cf. DN2, NDN. - Prez. ind.: exig. - Şi: (învechit, rar) esige (lm, barcianu) vb. III, exigea (prot. - pop., n. d.) vb. II. - Din lat. exigere, fr. exiger. EXIGEA vb. II v. exige. EXIGEÂNT, -Ă adj. v. exigent. EXIGENT, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care pretinde mult de la alţii şi de la sine însuşi; pretenţios (1). învăţătura noastră gimnasială nu este destul de serioasă, profesorii nu sânt destul de exigenţi, nici destul de riguroşi la esamene. GHICA, S. 270. Sub Movilă, oastea s-au redus la 40,000... Mi se pare că nu am fi prea exigenţi a o recompune, cu unirea Valahiei, la cifra de 100,000 oşteni. CALENDAR (1861), 34/27, cf. pontbriant, d., costinescu, LM. Devii din ce în ce mai exigent. ODOBESCU, S. III, 38. Asupra aceluiaşi număr de producători s-a aşezat o nouă pătură foarte mare de consumatori, pe atât de exigenţi pe cât sânt de corupţi. EMINESCU, O. XI, 277. Devine din ce în ce mai puţin exigent cu cei cari şi cu ceea ce-l încunjură. CARAGIALE, O. VII, 45, cf. VI, 505, BARCIANU, ALEXI, W. Sperber, în alegerea temelor, este tot aşa de exigent ca şi în privinţa formei. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 114, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Caragiale, rafinatul şi exigentul Caragiale, vorbea întotdeauna cu entuziasm despre bucăţile d-lui Mogaş. TOPÎRCEANU, O. A. II, 318. Un spirit critic, chiar mediocru exigent, ar fi găsit de prisos chiar pe maestră. CAMIL PETRESCU, P. 7, cf. SCRIBAN, D. Ricard ştie că va fi pictor... Se formează cu încetul, căci e exigent cu sine. OPRESCU, I. A. IV, 107. Fetiţa... deveni exigentă şi-i pretinse să cânte „de-adevărat”. CĂLINESCU, B. I. 58. E puţin cam exigent în materie de poezii, dar, după părerea mea, are dreptate. V. ROM. septembrie 1955, 92, cf. DL. E un om foarte exigent. PREDA, R. 285. Voi, adolescenţii, sunteţi aşa de exigenţi! T. POPOVICI, S. 404, cf. DM, DN2, DEX, NDN. 0 (Adverbial) M-am gândit astăzi la unii din oamenii... pe care îi întâlnesc mai des şi-i judec... poate prea exigent, uneori aspru. TUDORAN, O. 391. 0 (Substantivat) Eşti un exigent. COSTINESCU. ♦ (Despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care corespunde unor anumite cerinţe. Exigentele puneri în pagină a ziarului ne sileşte să ne oprim aici cu confruntarea. EMINESCU, O. XII, 19. Formarea exigentă şi stăruitoare a tuturor deprinderilor de igienă individuală. ABC SĂN. 200. Datorită unei selecţii mai puţin exigente, în concurs se aflau filme diferite ca valoare tehnică şi artistică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 76, 24/4. Critica noastră trebuie să supună unei exigente reconsiderări propria tradiţie, ib., 1992, nr. 9, 3/1. 2. Care necesită efort şi măiestrie pentru a putea fi realizat, parcurs etc.; dificil. Rolul acesta este foarte exigent, are o originalitate de caracter şi o fineţă de expresiuni ce trebuiesc exprimate şi jucate foarte bine. DÂMBOVIŢA (1859), 1232/19. Prosodia complicată şi exigentă a versului alexandrin. ODOBESCU, S. I, 246. Trebuie să le împlem spre a putea păşi înainte cu toată vigoarea şi certitudinea pe... exigentele căi ale studiilor ştiinţifice. ARHIVA I, 3, cf. DL. Sunt soluri excelente chiar pentru cele mai exigente specii vegetale. CHIRIŢĂ, P. 691, cf. 542. - PL: exigenţi, -te. - Şi: (învechit) esigent, -ă (LM, barcianu), (învechit, rar) exigeânt, -ă (alexi, w.), exigint, -ă (PONTBRIANT, D.) adj. - Din fr. exigeânt, lat. exigens, -ntis. EXIGENŢĂ s. f. 1. (De obicei la pi.; adesea cu determinări care indică domeniul vizat) Ceea ce este cerut de împrejurări; ceea ce i se impune cuiva (de o situaţie); obligaţie (1), necesitate (1), nevoie (1), trebuinţă (1). E bine să ne familiarizăm mai înainte spre... exigenţele datoriei. LAURIAN, F. 117/25. Am cea mai mare îngrijire de a le da tot aceea ce li-i de trebuinţă, încât aceasta se cuvine după ezigenţiile seiviţiei. CODRESCU, C. I, 259/8. Corurile, deşi în total nu corespund la exigenţile dramatice..., sânt... scrise pe nişte melodii foarte bele şi simple. FILIMON, O. II, 228, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. A cumpăni demnitatea naţională şi interesele ţării cu legile echităţei şi cu exigenţele politicei. ODOBESCU, S. III, 480. Are sarcina de a împăca formele trecutului cu exigenţele viitorului. EMINESCU, O. XII, 162. Exigenţele sociale paralizează adesea francheţa onestă. CARAGIALE, O. II, 187, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Poate, ţările... 1938 EXIGENŢIE -238- EXIL mici cunosc mai bine exigenţele păcii ca ţările mari. TITULESCU, D. 11. Este vorba de o datorie imperioasă, dictată de exigenţele esenţiale ale vieţii internaţionale. D. GUŞTI, P. A. 375, cf. SCRIBAN, D. Poezia de ieri şi de totdeauna... nu vrea să se sustragă exigenţelor meşteşugului versificaţiei. ARH. OLT. XIX, 259. Ştiinţa reuşise... să stabilească un echilibru între experienţă şi exigenţele explicative ale intelectului uman. BLAGA, Z. 118, cf. DM. Divertismentul în evul mediu din ţările noastre era în raport cu exigenţele intelectuale modeste. IST. T. I, 91. Aceasta nu constituie o invitaţie la coborârea exigenţei artistice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 33, 3/3, cf. DEX, MDN. 2. (Adesea la pl.) Faptul de a pretinde ceva (de la alţii sau de la sine însuşi); spec. ceea ce o persoană (sau, p. ext., o colectivitate) pretinde de la cineva; cerere, cerinţă, pretenţie (1), (rar) exiguitate. V. dorinţă, revendicare. Cu toate silinţile ei cele iroice spre a agiunge la aceasta, ea rămânea tot mai gios de esigenţiile ei. CODRESCU, C. I, 239/4, cf. PONTBRIANT, D., PROT. -POP., N. D., LM. întâmplarea îl sluji cu prisos şi-i dete prilej de a înfrânge exigenţele lui Moruz. ODOBESCU, S. I, 323. Reprezentaţia a satisfăcut exigenţele muzicale ale publicului nostru. EMINESCU, O. XI, 442, cf. ENC. ROM., ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Exigenţele acestuia sânt atât de exagerate încât nici nu îndrăzneşte să le spună. OŢETEA, T. V. 168, Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Ca om moral, nu pot să formulez o asemenea exigenţă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 8/2, cf. MDN. 0 (Prin extensiune) Este necesară cunoaşterea solului în raport cu exigenţele vegetaţiei forestiere. CHIRITA, P. 757. 3. Faptul de a fi exigent (1), de a cere mult de la alţii sau de la sine însuşi. V. intransigenţă. Cf. LM. Ne temem ca nu cumva, printr-o exigenţă prea riguroasă, Societatea să nu facă alt decât a micşora şi mai tare puţinul îndemn la asemenea lucrări lungi. ODOBESCU, S. II, 355, Cf. ENC. ROM., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, DEX, MDN. - Pl.: exigenţe. - Şi: (învechit) exigenţie (costinescu, pl. exigenţii), exiginţă (pontbriant, D., alexi, w.) esigenţă (barcianu), esigenţie (pl. esigentii), (învechit, rar) ezigenţie (pl. ezigenţii) s. f. - Din fr. exigence, lat. exigentia, it. esigenza. EXIGENŢIE s. f. v. exigenţă. EXIGERE s. f. (In dicţionarele din trecut) Acţiunea de a exige şi rezultatul ei. 1. Pretenţie, cerinţă (exagerată); exigenţă (1). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W. 2. Constrângere. Cf. ALEXI, w. - Pl.: exigeri. - V. exige. EXÎGHISES subst. v. exighisis. EXIGHISÎ vb. IV. (Grecism învechit) 1. T r a n z. A explica (1). Ai vorbe cu parimii; exighiseşti lucrurile cu tropos. ALECSANDRI, T. 1 232, cf. GÂLDI, M. PHAN. 186. 2. Refl. A-şi motiva acţiunile, afirmaţiile etc.; a se explica (3). Cum., domnule orator... nu vă-nţeleg... - Mă exighisesc... - Exighisiţi-vă. ALECSANDRI, T. 1 248, cf GÂLDI, M. PHAN. 186. - Prez. ind.: exighisesc. - Din ngr. E^fiyTiaa (aor. lui e^tiY©). EXÎGHISIS subst. (Grecism învechit) Explicaţie (1), interpretare; exegeză. Filosofia Lupului în şcoala dobitoacelor să nu se profesască, nici ale lui tâlcuri şi exighises să se citească. CANTEMIR, IST. 182, cf. 11. Fără a scrie exighisis ucenicii..., ce numai de tematografiea cea din toate zilele... şi din tălmăcirea cea din toate zilele, îi învaţă pre ucenici ortografia (cca 1800). URICARIUL, III, 17/7, cf. GÂLDI, M. PHAN. 186. - Pl.: ? - Şi: exighises, exigisis (accentul necunoscut, GÂLDI, M. PHAN. 186) subst. - Din ngr. èÇfiYTiaiç. EXIGIBIL, -A adj. 1. (Despre sume de bani) Care se poate cere, asupra căruia se pot ridica pretenţii în vederea încasării; scadent. Cf. COSTINESCU, LM. Sânt mobili prin determinaţiunea legei, obligaţiunile şi acţiunile cari au de obiect sume exigibile sau efecte mobiliare. HAMANGIU, C. C. 120, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Această dobândă este exigibilă la termenul fixat mai jos pentru plata capitalului. MON. OF. (1906), 19. Impozitul este exigibil pentru toţi cetăţenii. ŞĂINEANU, D. U., cf. SCRIBAN, D. Datorii care deveniseră exigibile înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de faţă. SCÂNTEIA, 1947, nr. 740, cf. DL, DM, DN2, DEX, NDN. 0 Obligaţie exigibilă = obligaţie a cărei executare poate fi cerută de către creditor imediat. Cf. der. 2. (Despre îndatoriri, obligaţii etc.) Care trebuie îndeplinit neapărat. Cf. CADE, DN2, NDN. - Pl.: exigibili, -e. - Şi: (învechit) esigibil, -ă adj. LM, BARCIANU. - Din fr. exigible, it. esigible. EXIGIBILITATE s. f. însuşirea, caracterul a ceea ce este exigibil (1); scadenţă. Cf. SCRIBAN, d. Ministerul Finanţelor poate să amâne exigibilitatea impozitului pentru asemenea produse. LEG. EC. PL. 153. Accepta chiria lunar, în schimb se acoperea printr-o poliţă scadentă la data exigibilităţii ei. CĂLINESCU, E. O. I, 143, cf. DL, DM, DN2, DEX, NDN. - Din fr. exigibilité. EXIGÎNT, -Ă adj. v. exigent. EXIGÎNŢĂ s. f. v. exigenţă. EXIGISIS subst. v. exighisis. EXIGUITATE s. f. (Rar) 1. (Cu sens cantitativ) Micime (2). Cf. LM. Exiguitatea unei lefi. SCRIBAN, D. Criteriul rămâne raritatea materială, exiguitatea tirajului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1,7/1. 2. (Cu sens dimensional) Micime (1). La noi, întreprinderea era oarecum dificilă, din cauza exiguităţii locuinţelor şi a fragilităţii lor. CĂLINESCU, B. I. 124. Oricât am voi să mai discutăm exiguitatea spaţiului ne obligă să punem punct. PERPESSICIUS, M. III, 391. Vocala i... devine proprie pentru a exprima micimea, gingăşia, exiguitatea. VIANU, P. 138, cf. DN2. 3. Exigenţă (1). Cf. DN2. - Pronunţat: -gu-i-. - Şi: (învechit) esiguitâte s. f. LM. - Din fr. exiguïté, lat. exiguitas, -tis. EXÎGUU, -Ă adj. (Rar) 1. (Cu sens dimensional) Mic (I). Cf. LM. Apare în 1965 cu un volum atât de exiguu ca primul. STREINU, P. C. 111,41. 2. (Cu sens cantitativ) Puţin, redus, limitat. Cf. LM. Trebuie să ne mulţumim cu o exiguă inferioritate. N. MANOLESCU, A. N. 56. (Prin extensiune) Trebuie mai întâi să stabilim că filonul amintit se prezintă exiguu, palid, şters. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 36, 3/3. - Pronunţat: -gu-u. - Şi: (învechit) esiguu, -ă adj. LM. - Din lat. exiguus, -a, -um. EXÎL s. n. 1. Pedeapsă aplicată mai ales pentru delicte politice, care constă în îndepărtarea, definitivă sau temporară, a 1951 EXIL -239- EXIL unei persoane din ţara sau din localitatea în care trăieşte (şi în care îşi are domiciliu stabil) (stabilindu-i-se domiciliu forţat în altă ţară sau în altă localitate); situaţia de exilat (1); perioadă de timp în cursul căreia o persoană se află în exil (1); exilare (1), expatriere, (astăzi rar) desţărare, (învechit şi popular) surghiun (3), (învechit) izgnanie, izgoană, surghiunie, surgunlâc, urgie (2), zatocenie. V. deportare, expulzare (1), proscriere, proscripţie. Să pedepsi să se trimită de pururea în exilium (afară din patrie, în surghiun). BR (1829), I, 26/5. Dă-i patrie, dă-i nume; exiliul te aşteaptă,... calumnia ţi-e parte. HELIADE, O. I, 185. Nevoiţi fiind întru depărtare a suferi amărăciunea unui exil (surgun) neagonisăt. AR (1832), 721/12. Acest vas, cu 9 luni mai nainte, au fost dus pe câţiva nobili la Africa, unde don Mighel i-au osândit în exil (surghiun). CR (1834), 294721. Să presupune că aice ar fi trăit în exil (surgun) acel poeta latin Ovidiu. ASACHI, P. 153/27, cf. NEGULICI. Trăia la curtea de Moscova cu fiul ei Dimitri ca la un loc de exil CALENDAR (1851), 61/1. In urma... blestematelor conspiraţiuni... purced toate relele: sentenţe de moarte, captivităţi, exilii. BARIŢIU, P. A. I, 11. [Decât] secura..., mai bine un mic esil LĂZĂRESCU, S. 16/22, cf. STAMATI, D. Nu-mi rămâne decât timpul necesar ca să-ţi vestesc că guvernul şi-a pus în minte să facă din mine un om important şi demn de exil. RUSSO, S. 199. Din boierii cei mai vrednici şi aprozi, parte au perit sub securea cea cruntă a lui Stefăniţă, parte au murit în esiliul străin. CALENDAR (1854), 101/14. Esilul îl aşteaptă drept toată răsplătirea. ROM. LIT. 3672/l. Pretindea... banii şi averile sale, ale amicilor şi ale congenerilor săi, ca sa aibă cu ce trăi în ecsiliu. ARISTIA, PLUT. 251/16. Peste puţin s-a întâmplat ecsiliul lui Camilus. id. ib. 353/28, cf. POLIZU. Temniţi şi exile.. BOLLIAC, în CONTRIBUŢII, I, 96. înturnându-mă din ezil, au trecut astă politie. CALENDAR (1858), 51/12. Oameni de omenie şi de pace se rădică din lăcuinţele lor, se închid şi se trimit în esiliu pe la monastiri. DÂMBOVIŢA (1858), 62/34. Prefera moarte, însă a ei nenorocire mai era sporită... şi prin perspectiva petrecerei sale în locul cel sălbatic a esiliului. CALENDAR (1859), 101/16, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D. El fu silit a se întoarce în Polonia, fu arestat şi trimis în esiliu la fortăreaţa Marienburg. HASDEU, I. V. 174. Ast om pe care cinci ani de esil era să-l facă martir. BARONZI, C. I, %3/15.Exilul e o dizgraţie care... te depărtează de patrie. CANELLA, V. 129, cf. COSTINESCU, LM. E oprit optsprezece zile în corturile din tabăra rusească, expus... la temerea exilului. ODOBESCU, S. I, 268. întors în patrie, dupe exilul de la 1848, a început tipărirea... articolilor săi. id. ib. II, 439. Boierii români sufereau cu anevoinţă exilul, id. ib. 271. Judecă aspru pe locuitorii ce... erau aliaţi într-ascuns cu inamicul, osândindu-i parte la moarte prin securea călăului, parte la exil. EMINESCU, O. XIV, 104. Lui Romeo îi ordonăm exilul. MACEDONSKI, O. II, 146. E cel din urmă minister ce a făcut sacrilegiul de a subsemna o hârtie de exil şi moarte politică. XENOPOL, I. R. XIII, 96, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Plângerea lor disperată din 1486 înseamnă lucruri grozave: exiluri, omoruri, spânzurători. BUL. COM. IST. II, 187. Exilul, izolarea, anonimatul devin motive de mândrie. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 38, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. In crud exil, pribeag prin ţări străine. TOPÎRCEANU, O. A. I, 65. Guvernul turcesc trimitea în exil pe mulţi dintre osândiţii politici. BART, S. M. 23, cf. SCRIBAN, D. Călătoriile lui... conţin, în parte, roadele literare ale exilului la care îl sortise acţiunea sa în revoluţia de la 1848. VIANU, A. P. 87. Iancu Callimachi a fost ucis în exilul său. OŢETEA, T. V. 336. Marx ajunge în exil la Paris. RALEA, S. T. I, 80. Bibescu ne-a ameninţat cu exilul la moşie. CAMIL PETRESCU, O. II, 616. Rămăşiţele averii părinteşti, muţumită cărora izbutise să asigure exilul... Aretei. vinea, L. II, 218. Regret acum că nu i-am dat un ordin de exil. PREDA, DELIR. 147, cf. DL, DM, DN, DN2, DL, DER. Anii exilului lui Ovidiu... sunt plini... de asalturi barbare asupra Dobrogei. H. DIACONOVICIU, D. 123. Minereul de fler a încetat... să mai fie bogăţia de căpetenie a pământului care a găzduit primul exil al lui Bonaparte. MAGAZIN IST. 1969, nr. 1, 72, cf. L. ROM. 1969, 585, SCL 1973, 522. Revenit în patrie..., după aproape nouă ani de exil, a ocupat o serie de funcţii. MS. 1988, nr. 2, 17. Atâţia ani de închisoare, ocnă, exil şi deportare în Siberia, atâtea suferinţe, jertfe şi nădejdi. STEINHARDT, J. 18, cf. DEX2. 0 F i g. Viaţa e un essiliu pentru noi oamenii, patria noastră nu e aici pe pământ. LM 1195. Câmpia ca un exil în imensitatea orizontului este o definiţie lirică frumoasă. SIMION, S. R. III, 259. Acest amiez al nopţii-mi stă pe umeri Ca o mantie de exil. DOINAŞ, A. P. 279. Copilăria a fost un exil dureros în care n-am suferit. ROMÂNIA LITERARĂ nr. 1, 1992, 21/4. Romanul e sortit unui prelung exil al receptării, ib. 1993, nr. 7, 9/2, cf. DEX2. ♦ (Şi în sintagmele loc de exil, ţară de exil) Spaţiu geografic, localitate etc. în care trăieşte o persoana exilată (1). Oricâte a încercat cu arme... să apuce... tronul Transilvaniei, nu a reuşit şi a perit în exil BARIŢIU, P. A. I, 4, cf. POLIZU. Gândiţi că-n aste zile Stau sub pământuri, ocne, prin temniţi şi exile Aţâţi nevinovaţi. BOLIAC, O. 90. Dar de vrei să-ţi spui ş-aevea aci-n exil ce gândesc; Gândesc la epoc-aceea care n-o s-o mai găsesc, id. ib. 119. Ţărâna lui Ipătescu a rămas la Brusa, locul de esil al răposatului. DÂMBOVIŢA (1859), 13/l3. Coloana cea de foc, Coloana ce, odată, din ţara de exil, Pe calea mântuirei ducea pe Israil. ALEXANDRESCU, O. I, 70, cf. PONTBRIANT, D. Vizirul Mehmet... chemă din esiliu pe amicul său Ion. HASDEU, I. V., 12. Acest principe... muri peste puţin timp în esiliu. id. ib. 208, cf. COSTINESCU. Pătraşcu, ginere lui Petre Vodă..., a urmat în ecsilpe socrul său... şi... au murit la Barcelona. CONV. LIT. VI, 52l. Nemulţămitorul Thodor unelti, din locul său de exil, intrigi în patria sa. EMINESCU, O. XIV, 111, cf. BARCIANU, CADE. Nu era numai o locuinţă mizerabilă într-o margine uimilită de târg. Era, mai cu samă, un exil. SADOVEANU, O. XX, 509. A avut o relaţie normală de încredere cu românii din exil. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 3, 12/4. 0 F i g. Guvernul... a fost silit să primească verice funcţionari..., mulţumit numai să-i găsească, fiindcă locurile acele sânt adevărate exiluri. KOGĂLNICEANU, O. IV, 174. 2. (Şi în sintagma exil voluntar) Părăsire de bună voie de către o persoană a ţării sau localităţii de origine (pentru a scăpa de închisoare, de persecuţie, de o stare socială neprielnică etc.); pribegie (1), emigrare (1), (învechit) strămutare (1), străinătate (1). V. băjenie, refugiu, înstrăinare. Dacia cea veche reţinu... un număr însemnat de ai săi locuitori, carii avea mai mare frică de esiliu decât de un domn got. MAG. IST. I, 31/15. Am rătăcit mai multe zile şi stâncele mi-a servit mai multe nopţi de companion în esilul ce-mi creasem. FM (1847), 1462/10, cf. ANTONESCU, D., PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. Ne-am depărta prea mult de obiectul nostru dacă am sta să expunem mai amănunţit cauzele exilului de bunăvoie al lui Aristotel. EMINESCU, O. XI, 415. Mă întorc în ţară după 6 ani... Şi cauza exilului? Vreo cestiune de onoare?... Nu! O nenorocire de amor. CARAGIALE, O. VI, 462. Meritaţi asta după sacrificiul îndelung al exilului voluntar, id. ib. VII, 148. Din exilu-n care plecă de voie bună, Stăpânul lor puternic-e-aci: - S-a reîntors! MACEDONSKI, O. I, 257, cf. ENC. ROM. In 1703, după optsprezece ani de exiliu, Gheorghe Cantacuzino se însură la Braşov. IORGA, L. II, 629. îşi aminteşte o călătorie a sa în Podolia... făcută desigur pe vremea exilului din 1684-87. BUL. COM. IST. II, 130, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. După ani lungi de tăcere ispăşitoare, de uitare şi de exil voluntar, Macedonski reapare nevindecat. LOVINESCU, C. IV, 15. In exilurile lui, fie în Basarabia sudică, fie în Crimeea, în rătăcirile lui în Caucaz, în călătoria la Arzrum, ... Puşkin... s-a simţit frate al tuturor neamurilor. SADOVEANU, O. XX, 457, cf. SCRIBAN, D. După şase ani de vesel exil, ce obârşie oare nu se şterge? VINEA, L. I, 321. Activitatea lor epistolară se ţese între Berlin, sediul exilului voluntar al marelui comic, şi Lipsea. CONSTANTINESCU, S. II, 39. Se găsea, în momentul acela, la Berlin, într-un exil voluntar, întrerupt de puţine înapoieri în ţară. V. ROM. martie 1957, 11, cf. DL. A fost azi pe la noi să-şi ia rămas bun. Mi-a dat să înţeleg că eu sunt cauza exilului său. 1951 EXILA -240- EXILA T. POPOVICI, S. 218, cf. DM, DN, DN2. A luat calea exilului. DSR, cf. DEX2. - Scris şi: (învechit) ecsil. - Pronunţat şi: eg-zil. - PL: exiluri şi (învechit) exile, exilii. - Şi: (învechit) exiliu, esil, esiliu (scris şi essiliu; pl. şi esilie LM 1195), (învechit, rar) exilium, ezil, eczil s. n. - Din fr. exil, lat. ex(s)ilium. - Esil, esiliu < it. esilio. EXILA vb. I. 1. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.; despre o autoritate juridică sau o persoană cu rol de decizie într-un grup social) A dispune ca cineva să fie condamnat la exil (1) (stabilindu-i-se domiciliu forţat în altă ţară sau altă localitate); a expulza (1), a surghiuni, (învechit) a desţăra, (livresc) a relegaşi). V. a deporta. Insula Ponţia... unde Tiberius eczili pe nepotul seu Neron, pe Caligula şi sora sa. GUŞTI, G. V. 132/29. Maiorul Ceglovschi, care fu esilat în Sibiria 52 de ani, numără acuma 107 ani. VASICI, M. 1,116/24. O seamă de fanarioţi pe care Poarta, după plângerea lor, îi esilă la insula Mitilinu. MAG. IST. I, 120/25, cf. NEGULICI. De strigă moldovanul că prin judecătorii ş-au pierdut averea, el este sigur să fie eczilat (a. 1848), URCARIUL, X, 3, cf. STAMATI, D. A scris îndată decretul... [pentru] toţi câţi au fost ecsilaţi pentru un termin oarecare. ARISTIA, PLUT. 304/16. Bărbatul Mărioarei se plânse la curte. Frate-meu fu exilat la o mănăstire. ROM. LIT. 4262/33, cf. POLIZU. Autorul acestui articol... fu ecsilat la moşia sa, nejudecat şi neosândit. NEGRUZZI, S. I, 204. Români ce aţi fost esilaţi în Turcia!... Voi toţi sânteţi nişte ianiceri... în ochii autorului articolului. DÂMBOVIŢA (1860), 853/45, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Ovidiu fu exilat printr-un ordin al lui August. CANELLA, V. 129, cf. COSTINESCU, LM. Ferosul Constantin Gehan Racoviţă Voievod... exilă pe Ştefan şi pe fratele său Barbu la insula Cipru. ODOBESCU, S. I, 261. Oedipus,... devenind rege, ţara lui e bântuită de ciumă, iar oracolul din Delphi, întrebat, răspunse că ţara nu va scăpa de rău dacă el nu va exila pe ucigaş. EMINESCU, O. XI, 424. Tasso, Dante, Omer, mari genii, când nu sunt persecutaţi, când nu sunt închişi, rătăcitori sau exilaţi, sunt fără pâine. MACEDONSKI, O. III, 113, cf. DDRF, BARCIANU. Conu Costică, tată-său, fusese exilat la 48. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 44, cf. ALEXI, w. Guvernul a exilat din ţară pre mulţi trădători. SEVERIN, S. 82. cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Eram foarte curios să aflu de ce fuseseră exilaţi - n-am izbutit. BART, S. M. 24, cf. SCRIBAN, D. Michelangelo fu exilat din patria sa. VIANU, L. U. 479, cf. SCL 1955, 174, DL. Napoleon... preferase să fie exilat pe Sfânta Elena. T. POPOVICI, S. 232, cf. DM, DN, DN2. După moartea lui Pătraşcu Vodă, Petru fu exilat în insula Rodos. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1, 14, cf. DEX2. (F i g.) Săruturi exilate în ţările de vise... Vom merge-npribegiepe-aduceri le-aminte. PETICĂ, O. 59. I-am arătat Varaticul..., misteriosul Pleş exilat în marginea zării. IBRĂILEANU, A. 79. Sunt altul? Mie însumi străin? Fugit din mine? Din mine însumi exilat? AL. PHILIPPIDE, S. 102. îngeri exilaţi printre meduze. DOINAŞ, A. P. 166. 0 Refl. pas. Apostol Petru se ecsili... de Domiţian. SĂULESCU, HR. I, 118/14. Pentru cruzimile sale fu detronit, i să tăie nasul... şi se eczili în Hersones. id. ib. 156/10. Rabinii învinovăţindu-l că ar fi ateist, se pedepsi nu numai cu perder ea întregei sale averi, dar încă se şi exilă pe 15 ani. ASACHI, L. 76 727. Veniamin, prin hotărârea guvernului vremelnic sau a căimăcăniei pământeneşti, se eczilă pentru un cuvânt ce făcuse cu un an mai nainte la slujba de îngropare a răposatului banului C. Filipescul. CR (1839), 2622/39. De aice chemat la tronul Antiohiei în 360, s-au exilat iară de cătră Arianofronul Imperator Constanţie, fiul marelui Costandin. CALENDAR (1852), XXll/18. Stârnindu-se a doua persecuţie sub Domeţian..., s-au adus din Asia la Roma..., de acolo, s-au eczilat în insula Patmu şi aicea au scris Apocalipsul, ib. (1854), xxvi/6. ♦ A impune, a determina, a face ca cineva să rămână într-o anumită localitate, într-un loc anumit etc. Am compus... un vodevil... cu scop de a combate tendinţa neomenească a unor părinţi de a considera pe fete ca nişte sarcini grele în familie..., ecsilate la monăstiri. ALECSANDRI, T. XVIII. Se simt ca exilaţi în oraşul lor. EMINESCU, N. 84. Stimată doamnă, d-ta te canoneşti la cură de apă minerală, exilată în Franţişbat, iar boierul d-tale face cură de şampanie... cu taraful. CARAGIALE, O. II, 189. în acest vechi oraş ori intri în fugă pentru interese mărunte...,ori stai pentru că„. ai fost exilat acolo pe când inima şi apetiturile dumitale râvnesc în altă parte. SADOVEANU, O. XIX, 500. îmbătrânise exilat în Deltă, aşteptând parcă mereu ceva. BART, E. 172. De acum încolo avea să stea singur, exilat pe acest vast coridor. CĂLINESCU, E. O. I, 240. (F i g.) O beată păpuşe, ezilată sub un foteil din colţul unui salon. CALENDAR (1859), 66/5. La ce-mi răsări tu soare, şi cui trămiţi lumină, La unul ce în peşteri profunde-i esilat, La cela ce din leagăn nu are zi sănină. MUREŞANU, P. 21/17. Exilat în stânce sure... Ca Prometeu ce-a-adus lumei a luminei fericire, De pe-o piatră el priveşte. EMINESCU, O. IV, 146. Acesta azvârli pe Genarul până în mare,... Norii cerului înmărmuriră..., iar din două gene de nouri se vedeau doi ochi albaştri... Erau ochii Genarului exilat în împărăţia aerului, id. ib. VI, 327. Ai spus despre casă... că-ţi aduce aminte de un monument de Palladio, exilat în altă climă. CĂLINESCU, B. I. 5. Ii atribuise fără control o vârstă pe care n-o atinsese şi... îl exilase egoist într-o vârstă de demisie morală, id. ib. 46, cf. DL, DM, DN, DN2. Istoria continuităţii culturale nu mai poate rămâne exilată într-o anexă a celei politice. PANAITESCU, C. R. 13. 2. T r a n z. A îndepărta pe cineva (prin forţă armată) dintr-un anumit spaţiu geografic, dintr-o structură socială sau grup social etc.; a alunga, a izgoni. V. exclude (1), oropsi (2), ostraciza, persecuta, prigoni, urgisi (3). Lipseşte toată floarea eroilor din oaste... şi esilat se află Eroul ce ucise pe fruntaşul Gernando. HELIADE, O. I, 320. Un scăpătat patriciu,... orânduit comendant în resboiul pontic..., cu urgie repezintu-se..., eczili şi ucise pe contrarii partidei sale. SĂULESCU, HR. I, 56/13, cf. POLIZU. Uliţa-mare... s-a făcut un cafarnaum din care mai toţi creştinii sânt exilaţi. NEGRUZZI, S. I, 322. Crez că nu va merge cu pretinderea ca să ceară s-o esilezi din casă. BARONZI, I. G. 243/13, cf. CANELLA, V. 130. De aceea esilează Plato din statul său... pe poeţi, anume pe cei dramatici. EMINESCU, O. XIV, 230, cf. BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU, D. u., CADE. (F i g.) Nevinovata poveste servi de pretext Tartufilor politici ca să închidă jurnalul şi să exileze pe autor! NEGRUZZI, S. I, 94. Sângele tău dulce... ca mirea cea de struguri, In vine-ţi fierbe nebunit şi mintea o exilă. EMINESCU, O. IV, 186. Vremea a exilat din viaţă pe d[omnul] M. IBRĂILEANU, A. 187. Domnul Jean Tehaş se consideră exilat ca predecesorul său Adam, izgonit din Paradis. ARGHEZI, S. XXXIV, 192. 0 Ref 1. pas. Spre mântuirea Romei este de neapărată nevoie să se ecsileze toţi grecii învăţători, ca stricători tinerimei romane. SĂULESCU, HR. I, 65/27. Oare n-ar fi bine să se ecsile - dacă nu să se îngroape — şi la noi bătrâna aceea care, în loc să povăţuiască tinereţea cătră bine, o împinge la viţiuri şi pătează haina cea curată a nevinovăţiei? NEGRUZZI, S. 1,323. Propun deci ca un număr egal de fruntaşi dintre ai girondinilor şi dintre ai noştri să se exileze din Adunare. CAMIL PETRESCU, T. II, 504. ♦ (învechit; complementul se referă la stări omeneşti, produse ale spiritului etc.) A înlătura, a scoate; a elimina (2). Toată lucrarea de macanism fără raţionament trebuie a fi esilată dintr-o bună şcoală. BREZOIANU, î. 185/21. Ştiinţa ce ne va descoperi o organizaţie socială, de unde suferinţele morale şi fizice să fie în vechi ezilate. ROM. LIT. 258714. Poporul cel mai artistic al lumei, grecii,... a esilat mai cu rigurozitate măsura... iluziunei sensibile din creaţiunile sale de arte şi idee. EMINESCU, O. XIV, 242. 3. Refl. A părăsi de bună voie ţara sau localitatea de origine (de teama persecuţiei) (stabilindu-se în altă ţară sau în altă localitate); a se expatria (2) (v. băjeni, fugi, emigra, pribegi); p. ext. a se retrage, a se izola. Efectul acestei întâmplări fu, dintr-o parte, schimbarea Domnului, iar dintr-alta, 1952 exilare -241 - EXIMA medelnicerul Ştefanache şi Dudescu, capetele opoziţiei, se esilară la insula Mitilinu. MAG. IST. I, 120/13. Cei ce comitea ucidere se ecsila de sine şi se condamna singuri. ARISTIA, PLUT. IV/33. Se supunea norocului şi se esila de bunăvoie la Marsilia. TEULESCU, C. 72/11, cf. COSTINESCU, CADE, SCRIBAN, D. Dificultăţile de ordin material nu încetează pentru cel ce se exilase voluntar. OPRESCU, I. A. IV, 350, Cf. 18, DL, DM, DN, DN2, DEX2. - Scris, şi: ecsila. - Pronunţat şi: eg-zi-. - Prez. ind.: exilez şi (învechit) exil, pers. 2 exili, pers. 3 şi 6 exilă; conjunct.: pers. 3 şi 6 şi (învechit) să exile. - Şi: (învechit) esilâ, ezilâ, eczilâ vb. I, (învechit, rar) eczili vb. IV. - Din fr. exiler. EXILARE s. f. Acţiunea de a (s e) e x i 1 a şi rezultatul ei. 1. îndepărtare (definitivă sau temporară) a unei persoane din ţara sau din localitatea în care trăieşte (şi în care îşi are domiciliu stabil) (stabilindu-i-se domiciliu forţat în altă ţară sau altă localitate); expatriere, (astăzi rar) desţărare, exilaţie (1), (învechit şi popular) surghiun (3), (învechit) izgnanie, izgoană, surghiunie, surgunlâc, urgie (2), zatocenie. V. deportare, expulzare (1), proscriere, proscripţie. Cf. exila (1)- Exilarea a doi fraţi Văcăreşti la Chipru, unde să prăpădi unul dintr-înşii. MAG. IST. I, 120/20, cf. STAMATI, D., POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Domnul Mihail Sturza... ştiu... să dee o aparenţă de legalitate exilării deputatului a cărui cuvinte din adunare îi displăceau peste măsură. CONV. LIT. VI, 15l. De această exilare a mai multor boieri vorbeşte astfel şi „Fotino”. ODOBESCU, S. I, 309, cf. DDRF, ALEXI, W., DL, DM, DEX2. 2. Alungare, izgonire, ostracizare (1); (rar) exilaţie (2). Cf. exila (2). Cf. POLIZU. In Franţa..., marginalizarea avea loc prin exilarea tânărului intelectual în mansarda friguroasă a metropolei. ROMÂNIA literară, nr. 1, 1992, 4/2. ♦(învechit, rar) înlăturare, scoatere, eliminare (2), stârpire. V. vindecare (1). Stârpirea sau cel puţin esilarea sau surghiunirea lor din câte un ţinut..., iar acum, prin înţălepte aşezăminte, sânt stirpite cu totul... veninul ciumei, veninul leprei. VASICI, M. II, 67/3. 3. Expatriere, emigrare, pribegire. Cf. exila (3). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W., DL, DM, DEX2. - Pronunţat şi: eg-zi-. - PL: exilări. - Şi: (învechit) esilâre s. f. - V. exila. EXILÂRH s. m. Conducător politic al evreilor aflaţi în captivitatea babiloniană. Cf. DN2, mdn, dex2, mda. - PL: exilarhi. - Din fr. exilarque. EXILAT, -A adj., s. m. şi f. (Despre oameni) 1. Adj. Care a fost condamnat la exil (i), care se află în exil; expulzat, surghiunit, (învechit) desţărat; p. e x t. izgonit, alungat. V. deportat, strămutat. Cf. exi la (1). Noi ştim că această familie exilată (surghiunită), în părţile locului are o moşie. CR (1832), 251724, cf. STAMATI, d. Acolo se ocupau foarte mult cu generalii ezilaţi. GM (1854), 792/55, cf. PONTBRIANT, D., BARONZI, I. L. I, 198/5, LM. Cuvintele acestea din urmă, în care se simte dureroasa mângâiere ce-şi crease poetul exilat, cântând patria sa depărtată.., ne destăinuiesc... solide virtuţi. ODOBESCU, S. I, 184. Doi tineri exilaţi: N. Bălcescu şi V. Alecsandri. CARAGIALE, O. VI, 472, cf. DDRF, ALEXI, W. Leonara... cu mersul de regină exilată, în plimbările nesfârşite prin parcul imens. IBRĂILEANU, A. 49, cf. CADE. Acesta era ofiţerul exilat. BART, S. M. 24, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN, DN2, L. ROM. 1990, 110, DEX2. (F i g.) Un câine flocos, exilat, se oprise la apropierea mea,... îşi legăna coada... cu o declaraţie de vasalitate. ARGHEZI, S. XXXIV, 192. Exilate stele, nenufari şi lotuşi. BENIUC, C. P. 103. 0 (Substantivat) Femei, c-o vorbă numai... aţi izbutit Să dobândească tronu gonitu[l], ecsilatu[l]. C. A. ROSETTI, C. 147/6. Adu-ţi aminte de Pietro, cum, după o lună, vizită Cipru ca esilat. LĂZĂRESCU, S. 18/3. Guvernul să se folosască de astă giuruinţă spre a deschide acelor ezilaţi drumul Franţiei. GM (1854), 792/63. Peste un ceas plec cu nepusă masă... mulţumită îngrijirii guvernului...: amice, gândeşte la bietul esilat. RUSSO, S. 200. Este dubitată legea de pământenire, să nu poată a se naturalisa nimeni, afară numai din cei ecsilaţi din patria lor pentru totdeauna, sau strămutaţi cu toată familia. ARISTIA, PLUT. 235/6. Ştii... ce va să zică un esilat?... un om afară de lege; oamenii îl urăsc, se sfiesc de el; îl privesc ca pe un făcătoriu de rele. ROM. LIT. 3672/3. Am aplaudat cu sinceritate măsura domnească pentru aducerea ţărânii esilaţilor morţi în streinătate. DÂMBOVIŢA (1859), l3/3, cf. COSTINESCU. Să-i mai lăsăm dar cuvântul ca să ne spună soarta mai grea ce aştepta pe exilaţi. ODOBESCU, S. I, 315. Eu voi trece nepăsător prin această viaţă, ca un exilat, ca un paria. EMINESCU, P. L. 87, cf. DDRF. Exilatul îşi pierdea drepturile şi averea, rudele se lepădau de el. ENC. ROM. 265, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Călătorul se întoarce, pe când exilatul are puţină nădejde. SADOVEANU, O. X, 102, cf. SCRIBAN, D., DL, DN2. Venind aici m-aş simţi un exilat. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 1, 20/4. (F i g.) Papagalul favorit al coanei Adela... recădea în somnolenţa şi melancolia lui de exilat. ANGHEL, PR. 43. Mă plimb prin mine ca un exilat, Şi mă cutreier iar în lung şi-n lat. AL. PHILIPPIDE, S. I, 43. 2. S. m. şi f. Persoană care a părăsit (de bună voie) ţara sau localitatea de origine (de teama persecuţiei, pentru o stare socială mai bună etc.); emigrant, expatriat, (învechit) băjenit, pribeag. Cf. exila (2). Biata esilată-şi petrecea câteodată cântându-mi vreo arie din ţara sa. BARONZI, C. IV, 163/11. Ce te-ar costa să arunci măcar la zece zile o dată un plicuşor în cutia poştei de hatârul unui biet exilat? CARAGIALE, o. VII, 11. Iţi mulţumesc că te-ai gândit să mă-mpărtăşeşti şi pe mine, bietul exilat, cu două-trei picături din dulceaţa Jubileului, id. ib. 546. Ţiganii, drumeţii cei veşnici... In vis, exilaţii pământului lor, Văd Sudul, o ţară, şi ei un popor. COŞBUC, P. I, 143. Am... cunoscut câţiva poliţişti străini care mi-au lăsat impresii neuitate, comparabile numai cu cele dobândite în cariera mea de exilat de bună voie. ARGHEZI, S. XXXIV, 12. Suntem singuri, ca nişte exilaţi de bună voie. CAMIL PETRESCU, T. II, 265. Situaţia exilatului şi... situaţia democraţiei faţă de ameninţarea totalitară. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 2, 11/3. - Pronunţat şi: eg-zi-. — PL: exilaţi, -te. - Şi: (învechit) esilat, -ă adj., s. m. şi f., ezilât, -ă, (învechit, rar) esiliât, -ă (lm) adj. - V. exila. EXILÂŢIE s. f. (Rar) 1. Exilare (1). Cf. POLIZU. 2. Exilare (3). Cf. polizu. - Pronunţat şi: eg-zi-. -PL: exilaţii. - Exila + suf. -ţie. EXILDAR s. m. (Grecism) Monedă care a circulat în trecut în Ţările Române şi a cărei valoare era de doi taleri. Starostea Ţigara dimpreună cu... hagi Vergioglu, le-am dat o pungă cu nişte argint în eţindari, care pungă mă rog să o primeşti dumneata (a. 1801). FURNICĂ, D. C. 219. Taleri... 2... ecsildarul. id. I. C. XXIX, cf. T. PAPAHAGI, C. L., MDA. - Scris şi: ecsildar. -PL: exildari. - Şi: eţindâr s. m. - Din ngr. e^wcapa. EXÎLIU s. n. v. exil. EXÎLIUM s. n. v. exil. EXIMA vb. I. T r a n z. (Jur.) A elibera pe cineva de o obligaţie (legală). Cf. gheţie, R. M. 138, barcianu, dn2, ndn, mdn. - Prez. ind.: eximez. - Şi: (învechit) esimâ vb. I. GHEŢIE, R. M. 138, BARCIANU. - Din fr. eximer, lat. eximere. 1960 EXINĂ -242- EXISTA EXINĂ s. f. (Bot.) Membrană protectoare externă a grăuntelui de polen. Cf. DN3, DEX2. - PL: exine. - Din fr. exine. EXINIT subst. Grup de minerale care măresc rezistenţa mecanică a cărbunelui. Cf. LTR2. - Et. nec. EXIRSÎS s. n. v. exerciţiu. EXISTĂ vb. I. I n t r a n z. 1. (Despre fiinţe, obiecte etc.) A avea existenţă (2) (reală), a fi; (de obicei cu determinări locale) a se afla, a se găsi (în realitate), a sta (V 1), (învechit) a locui (3), (învechit) a existarisi, (învechit, rar) a existelui. Există 34 cumpanişti, din care unul este „legat” la cumpania Mavrodinul (a. 1819). DOC. EC. 2\Q.Ne spune câte există şi cum vorbeşte lumea De arborul ştiinţei, şi lasă o speranţă De câte au să fie. HELIADE, O. I, 384. Neatârnată de evropei ecsisteşte de ceia parte de Ganghes împeria birmană. SĂULESCU, HR. II, 358bis/17. Când tinerii scriitori vor vedea că există o scenă naţională, se vor grăbi să aducă tributul lor. KOGĂLNICEANU, S. 36. îndată... alinează treapădul întovărăşit de oareşcare huruituri în stomah şi adeseori fără nici o tăietură din acele de existează când boala este în întreaga dezvălire. CUCIURAN, P. 53/7. Nu există lânării locale, în care să se spele [lâna] (a. 1841). DOC. EC. 754. La alegere nu am fost băgat în samă, ca şi când nu aş fi nici esistat. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 153. Două principie există: materia inactivă şi focul activ. LAURIAN, F. 171/ 6. Titlurile... nu existau la început ca titluri..., ci representau numai numirea funcţiilor. BĂLCESCU, M. V. 10. In toată Europa stăpâneşte o slobozenie care până astăzi n-a mai ecsistat (a. 1848). URICARIUL, X, 1. Puncte afară din linia aceasta, care să fie comune la amândouă planele, nu pot exista. ORESCU, T. 12/29. A arătat că esistă în aer o substanţă carbonită. MARIN, PR. I, 62/36. In Moldova astăzi eczistă cinuri, dar boieri nu mai sânt! RUSSO, S. 35. Esistă în sufletul nostru un glas tainic, care îndeamnă a lua partea celui mai slab în contra celui mai tare? id. ib. 175. Scafa ecsistă legată cu arcuri de aramă. ARISTIA, PLUT. 53/26. La spartani nu se mai afla de cumpărat nimic din cele streine mercaţie..., pentru că nu ecsista monedă ca să le cumpere, id. ib. 113/10. Discursurile..., ce mai esist încă din timpul lui August... nu arată deloc... graţia, forţa şi bogăţia elocuinţei sale. TEULESCU, C. 23/11. Tot ce există, există numai prin această lege..., cunoscută sub numire de atracţiune electivă. BARASCH, M. I, 44/24. Esistă în adâncul naturei noastre o desminţire formală în contra unei aşa culpaşe învăţături. CALENDAR (1854), 10/21. Aceea ce-i şi mai interesant încă este descoperirea unui microscop, căci, până acuma, nu se ştia nicicum că la cei vechi ar fi ezistat un asăminea instrument. GM (1854), 3V45. Resboaiele ce au existat între Turcia şi ambiţioasa sa megieşă. ROM. LIT. 422/ll, cf POLIZU. în latină aseminea terminaţii nu esistă. NEGRUZZI, S. I, 348. Străinii... nu înţeleg aceste prorociri fără sens şi care nu există în nici un vocabular al lumii. BOLLIAC, O. 232. Dacă o lege electivă ar exista în aceste ţări, n-ar fi cerut atât venit în galbeni austriaceşti ca la noi. ISIS (1859), 312/49. La noi nu existau asemenea titluri de nobilime. GHICA, S. 150. Există totdeauna pentru flecare o limită peste care mijloacele sale nu-i permit să treacă. id. ib. 224. Eu nici aş fi crezut că existaţi pe lume. ALEXANDRESCU, O. I, 271. Intre slugile de la casele bogaţilor... există o ierarhie oarecare. FILIMON, o. I, 96. De va fi esistat teatru în ţara noastră înainte de Caragea, nu ştim. id. ib. 210. Confesionalistpericulos ca Babeş doară nu există nici între popii noştri (a. 1866). ap. BARIŢIU, C. II, 211, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. în apropiere trebuia să fi existat... un alt râu mai voluminos decât Argeşul şi acesta poate fi numai Oltul. HASDEU, I. C. I, 188. Lungimea vocalică există numai la şerbi şi la unguri. CUV. D. BĂTR. I, 35. Civilizaţiunea... e... faptă generală..., care nu esistă mai puţin şi care n-are, pentru aceasta, mai puţin drept de afi descrisă şi istorisită. BARONZI, I. c. I, 14/4 .La lucirea acestui fel de lumină, ce esistă totdauna pentru ochii cari sânt deprinşi de mult timp cu întunericul, strelucia trei săbii goale. id. I. G. 86/19. Obiceiul de a reprezenta pe zei şi pe eroi... prin oameni reali esistă la greci ca şi la toate celelalte popoare din familia ariană. CONV. LIT. IV, 147. Există foarte puţine exemplare din „îndreptarea Legii”, ib. 158, cf. COSTINESCU, LM. în Englitera nu există nici o livră sterling în budgetul statului. MAIORESCU, D. I, 286. Stabileşte... centrurile de creaţiune ale speciilor superioare... într-un continent ce ar fi existat odată în locul ocupat astăzi de Oceanul Indic. CONTA, O. F. 316. Cura bronşitei nu se poate... termina fără o serie de baie de abure ruseşti, pentru cari în modestul nostru oppid nu essistă neci un stabiliment (a. 1881). ARH. OLT. XII, 340. Să sperăm că nu vor mai fi existând mulţi domni cari să ni trimeată la furcă şi stative. CONTEMPORANUL, I, 4. Există o industrie naţională. CONV. LIT. XI, 103. Există... o legătură de familie între ambele naţii. ib. XII, 45. Acest chivot... trebuie să fi fost lucrat dupe un model mai vechi, care va fi existat mai nainte la Snagov. ODOBESCU, S. I, 457. Nu esistă nici timp, nici spaţiu - ele sânt numai în sufletul nostru. EMINESCU, O. VII, 93. Există... un singur lexicon aproape complet al limbii române..., lexiconul dlui Cihac. id. ib. XIII, 376. O lacună... există în administraţiunea poliţienească. CARAGIALE, O. I, 314. La corectura întâia acele greşeli nu existau, id ib. VII, 317. S-ar fi putut găsi... în societatea hunică... rămăşiţele romane din Dacia, dacă acii ar fi existat astfel de rămăşiţe. REV. IST. I, 285. Despre una din aceste două păsări există la românii din... Ungaria următoarea legendă. MARIAN, O. II, 69. Există... multe şi mari goluri pe care trebuie să le împlem, spre a putea păşi cu toată vigoarea şi certitudinea pe dificilele şi exigentele căi ale studiilor ştiinţifice. ARHIVA, I, 2, cf. DDRF. Există şi o altă cronică a Moldovei, cea anonimă, mai nouă decât celelalte. XENOPOL, I. R. III, 37. Reprezentantul Austriei întâmpinând că nu ar exista fondurile trebuitoare pentru crearea unui astfel de aşezământ, Ştefan Szechenyi se scoală să ofere venitul său întreg pe un an... spre întemeierea academiei, id. ib. XHI, 10. Lucrul se socoteşte litigios când există proces sau contestaţiune asupra fondului dreptului. HAMANGIU, C. C. 357. O unitate culturală a tuturor românilor există. COŞBUC, în SĂM. I, 18, cf. BARCIANU. Organele femele sunt carpelele..., ovariul, în interiorul căruia există ovulele. GRECESCU, FL. 3. Poate că a existat în Sârete încă o a patra biserică cu patronul „Adormirea”. SBIERA, F. S. 78. Cuvântul nu există în limba noastră. D. ZAMFIRESCU, A. 104, cf. ALEXI, W. Există o legătură strânsă... între îmbrăcămintea pe care o poartă omul şi trupul lui. CANDREA, F. 55. Există în Moldova..., în multe versiuni..., un letopiseţ slavon al Curţii. IORGA, L. II, 550. în Orient, ca şi în ţară, biblioteci publice n-au existat... în trecut. BUL. COM. IST. II, 6. Trebuie să fi existând vreo legendă asupra acestor două pâraie. HOGAŞ, DR. I, 23. In ce priveşte cultura viţei-de-vie, ştim de la Ovidius că în Dobrogea, pe vremea lui, nu exista. PÂR VAN, G. 137. Vor fi existat... aceste ustensile şi la noi, ca şi linguriţele de pregătit diferite dresuri de obraz. id. ib. 527. In Iaşi şi în Bucureşti au existat, un veac şi jumătate, şcoale înalte greceşti. DR. I, 32. Ceea ce e denumit de subiectul propoziţiei trebuie să existe, să fie o realitate. IBRĂILEANU, A. 40. Nu există... nici o inscripţiune care să dovedească exodul acestei populaţiuni. AN. IST. NAŢ. I, 29. Situaţia aceasta nu exista în Statele Unite pe vremea lui Poe. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 28. Pe versantul apusean al Munţilor Călimani nu existau stâne de vaci cu lapte. VUIA, PĂST. 82. Cuvântul „afin” există şi în dialectul aromân. RF I, 99. Pentru vopsitul postavurilor exista breasla vopsitorilor. GOLOGAN, C. R. 30. Ştiinţa pare... a se îndrepta către concluzia că nu există atomi neschimbători. MARINESCU, P. A. 35, cf. ŞĂINEANU, D. U. N-am avut idee să poată exista-n lumea asta oameni de calitate aşa de proastă. BĂNUŢ, T. P. 10, cf. CADE. 1964 EXISTA -243- EXISTA Pamfletul nu e numai opera vremilor noastre, ci a existat în toate timpurile. LOVINESCU, C. IV, 54. Oamenii trebuie să simtă că există o autoritate! zise bătrânul Miron. REBREANU, R. II, 21. Nu există nici un popor care, având limbajul său, să nu aibă şi muzica sa. IZV. XI, 81. Ştiam... că există regiuni... suprapopulate. TITULESCU, D. 177. Sunt un volum ce n-are titlu încă, Deşi există-n mine tipărit. MINULESCU, V. 176. Există un canon care îngăduieşte şi desleagăpe omul călător - încolţit de vreme rea - să intre să se adăpostească. GALACTION, 0.81. Există şi răstimpuri când se moaie, Când parcă nu mai toarnă-aşa, de sus. TOPÎRCEANU, O. A. I, 370. Există pasăre răpitoare care se hrăneşte numai cu insecte. SIMIONESCU, F. R. 168. Nu ştiu... dacă există sau nu culoare în sine. CONV. LIT. LXVII, 68. Tot ce există în natură e format din conglomeratul de electroni şi de ioni, formând un acelaşi sistem elementar. ARH. OLT. XIII, 500.Ar fi potrivit şi necesar să se facă extrase de texte în traducere românească. In chipul acesta s-ar completa lacuna ce există în culegerile de folklor privitoare la regiunea dintre Prut şi Nistru. ARH. FOLK. III, 178. La mine la ţară există gară. SAHIA, S. A. 51. Mai existau elemente romanice... alături de cele slave şi germane. DRÂGANU, ROM. 155. Dacă... n-ar exista arhitectura Bucureştilor şi-a Budapestii n-aş fi destul de pregătit să privesc, să admir şi să înţeleg armoniile fericite ale artei înflorite sub cerul prielnic al Italiei. COCEA, S. I, 57. Intre muzică şi matematică există legături foarte strânse. SEBASTIAN, T. 133. Existau cărţi de pictură bisericească bizantină ce circulau sub numele acestor doi faimoşi pictori bisericeşti. GRECU, P. 14. Prin adevăratul simţ militar se înţelege pumnul, palma, ghiontul, răcnetul... şi toate celelalte lucruri... fără de care nu poate să existe un... căprar. SADOVEANU, O. II, 402. Nu există un cuvânt care să fie mai des întrebuinţat decât „socialul”. D. GUŞTI, P. A. 114. Pentru sortarea părului există maşini speciale care economisesc simţitor mâna de lucru. ENC. AGR. I, 7. Există, în strofa a treia, un paralelism ritmic între primul enjambament, menit să arate mişcarea... Cătălinei... şi restul strofei (a. 1938). în L. ROM. 1968, 170. Pentru fenomenul linguistic nu există de obicei o singură, ci mai multe posibilităţi de explicare. PUŞCARIU, L. R. I, 1. Există... texte latineşti care conţin vulgarisme. ROSETTI, I. L. R. 287, cf. SCRIBAN, D. Există creaţii ale poeziei în care privim ca într-un abis fără fund. VIANU, A. P. 16. înainte de intrarea turcilor, orice autoritate legală încetase de a mai exista în Principate. OŢETEA, T. V. 317. [în] Trascău... există o astfel de vopsitorie. APOLZAN, P. I. 60. Există... o predilecţie pentru jocurile obscure ale subconştientului. CONSTANTINESCU, S. II, 400. Două lichide se emulsionează unul în celălalt numai când există o a treia substanţă. MACAROVICI, CH. 165. Şi la Ministerul Sănătăţii... trebuie să existe un inspector. ULIERU, C. 59. Penajul nasului există numai la păsările tinere. DOMBROWSKI, P. 51. Există mai multe feluri de legături... din curele de piele (legături moi), fie cu ajutorul unor piese de metal (legături tari). SP. POP. 1950, nr. 1 784, 2. Am încercat în repetate rânduri să-mi explic divorţul sufletesc ce există între mine şi tata. CĂLINESCU, B. I. 279. Există oare vreuna din creaţiile tragice ale lui Shakespeare care să nu fie străbătută de o trăsătură de titanism? VIANU, L. U. 83. La şcolile din aceeaşi clădire existau doi profesori cu acelaşi nume. BLAGA, H. 75. Nu există capital de gândire, de simţire ori de acţiune... care să fie ferit de fatalitatea acestei legi. RALEA, S. T. III, 13. Se gândi... înduioşat că nu există om mai capabil de recunoştinţă decât Halepliu. CAMIL PETRESCU, O. II, 131. Exista, deci, dovada că actriţa... fusese asasinată prin otrăvire. STANCU, R. A. IV, 214. Există un singur domeniu în care scriitorul este obligat să se descurce mai bine decât concetăţenii sau contemporanii săi -lumea lăuntrică a omului. V. ROM. decembrie 1953, 263. La începutul vomerului nu există nod şi nu atinge maxilo-palatinul. LINŢIA, P. II, 162. Intre materia minerală şi cea organică a solului există legături de natură diferită. CHIRIŢĂ, P. 118. Există în sol bacterii adaptate, care... liberează bazele şi acidul silicic. AGROTEHNICA, I, 206. Nu poate să existe o maşină care să-şi creeze energie din nimic. CIŞMAN, FIZ. 1,493. Pentru aceeaşi energie totală pot exista mai multe orbite eliptice. T. V. IONESCU, E. 493. Există... un „l” labiovelar, dur, în limbile slave sau în engleză. GRAUR, I. L. 51. Se prea poate să fi existat în trecut... două sau chiar mai multe variante. ALEXANDRU, I. M. 106. Pentru cei tari şi cu inima rece nu există limită şi... totul e posibil. H. LOVINESCU, T. 308. De când există vameşi în lume, există şi tainiţe pe corăbii. TUDORAN, P. 314. Există un tratament local al leziunilor eczematoase. BELEA, P. A. 568, cf. DL. Intre cei doi copii exista... o taină. PREDA, R. 77. N-am verificat încă dacă există pe listele noastre un astfel de nume. T. POPOVICI, S. 198, cf. DM. Există viaţă largă necadenţată încă, Ce-n viitor deschide fantastice fereşti, labiş, P. 407. Există puteri superioare, care, lucrând la mântuirea universului, urmează linii ideale. JOJA, S. L. 28. In domeniul chimiei analitice s-a stabilit că există 101 de elemente. CHIM. AN. CĂLIT. 11. între figurile tablourilor votive din vechea artă moldovenească au existat realizări mai apropiate de adevăratul portret decât cele de la Suceviţa. MĂN. SUCEVIŢA, 190. Legile cele mai generale există în legile particulare. CF 1961, 425. Asemenea centrale de videotelefon nu există încă. SCÂNTEIA, 1961, nr. 5 177. Există... o ierarhie morfologică în care... genul este mai puternic decât numărul. COTEANU, S. E. 11 .In Ţara Românească a existat... un singur mare vornic. STOICESCU, S. D. 187. Exista părerea că pe terenul şcolar trebuie să se cultive absolut toate plantele prevăzute în programa de cunoştinţe agricole. GÎ 1962, nr. 652, 3/3. In domeniul lingvistic retoroman există graiuri foarte deosebite unele de altele. SCL 1962, 62. [Limfosarcomul] poate să apară în orice organ unde există ţesut limfoid. ABC SÂN. 225. Există legături subterane între fluviu şi bălţile sale. VÂN. PESC. aprilie 1964, 3. A existat numai o ţară frumoasă la o margine de mare. SORESCU, P. 87. In latina clasică existau două categorii de verbe care interesează... cercetarea noastră. CL 1965, 283. In vechea organizare a statelor din Germania existau mărci săteşti formate din mai multe sate. PANAITESCU, O. Ţ. 101, cf. DN2. Nefericirea mare ar fi ca, în ciuda faptului că nu se vede şi nu se aude, oraşul acesta al dumitale să existe totuşi. BĂNULESCU, I. 130. In orice roman trebuie să existe cineva care narează. N. MANOLESCU, A. N. I, 19. Există în limba română şi un termen special pentru această vită sălbatecă. C. GIURESCU, P. O. 12. In pod nu existase nicicând un orologiu zgomotos. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 45. în vremea marilor migraţii n-a existat la noi meseria de apar. HRISTEA, P. E. 45. Nu existau câteva procedee cu care să mă deprind, oricât de ciudate ar fi ele. A. HOLBAN, O. II, 127. Există... o psihologie a sărbătorilor de iarnă. CONTEMP. 1972, nr. 1 312, 1/6. în cor să nu existe voci îndoielnice din punct de vedere cantitativ. M 1972, nr. 1, 9. Nu mai există moneta în care să-i poată fi achitat preţul trădării. STEINHARDT, J. 6. Pe Arghezi îl chinuie mereu nevoia de a-şi certifica prezenţa unei fiinţe atotputernice, îndărătul a tot ce există. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 26. Ideea... s-a născut cu mult înainte de a exista cinematograful. CINEMA, 1973, nr. 2, 54. Pentru autorul „Domnişoarei Hus” nu exista decât un singur mare scriitor român: Mateiu I. Caragiale. CIOCULESCU, I. C. 124. In poemul din care am citat această curioasă imagine există un vers admirabil. SIMION, S. R. III, 362. Ca în orice comedie, există două-trei leit-motive menite să-i sporească hazul. CINEMA, 1975, nr. 5, 7/4. Există în acest volum o adevărată poezie a străzilor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 10/2. în limba scriitorilor latinişti există şi numeroase elemente moderne. IVĂNESCU, I. L. R. 676. E gata să recunoască valorile chiar în câmpul advers, atunci când ele există realmente. GRIGURCU, C. R. 79, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Nu există lucruri în afara sau dincolo de reprezentarea umană. MS. 1988, nr. 1, 19. Existau în epocă antreprize care se ocupau anume cu aşa ceva. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 9/4, cf. D. ENC. Există un loc în lume unde imposibilul e posibil şi anume în ficţiune, adică în literatură. CĂRTĂRESCU, N. 25, 1964 EXISTA -244- EXISTA cf. DEX2, NDN, DEI, NDU. ♦ (Rar) A rezida (2). însuşi nepreceperea noastră... nu esistă din alta, decât numai pentru că ne s-au diriguit rău cei întâi paşi. CALENDAR (1854), 23/13, cf. DSR. 2. (Despre fiinţe) A trăi (1), a vieţui (1), a fi, (rar) a dăinui, a fiinţa, (astăzi rar) a via3 (I 1), (învechit şi popular) a sta (VII 1), (învechit) a custa, a locui, (regional) a lăbădui, (învechit, rar) a ojivoi. Cf. NEGULICI. Timpul care adevărat este al meu nu este acela în care eu esist, ci acela în care mă port ca om cinstit. I. POP, L. 177/4. Oasele monstruoasei vietăţi a cărora speţie de mult au încetat de a mai exista. FĂTU, D. 85/3, cf. STAMATI, D. Eraclide Ponticul... a eczistat nu cu mult în urma acelor ani. ARISTIA, PLUT. 365/26. Această lume esterioară privită ca izvorul tutulor fiinţelor însufleţite ce esistă, se numeşte natură. BARASCH, I. 75/2, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Embriología ne arată că individul omenesc începe prin a exista sub forma unei simple celule. CONTA, O. F. 276. La ce-ar fi - atunci lumea în două împărţită? La ce-ar exista proştii - şi iar la ce şireţii? EMINESCU, O. IV, 60. Un secol mi se pare că e de când exist. MACEDONSKI, O. II, 183. Causa pentru care românii nu le cunosc după nume pre toate raţele câte există este că cele mai multe dintre aceste paseri nu sunt indigene. MARIAN, o. II, 384, cf. DDRF. Din îmbinarea acestor două nume ale tradiţiei şi documentelor s-a făurit personajul închipuit de Bogdan-Dragoş, care nu a existat niciodată. XENOPOL, I. R. III, 37. Nu numai aceia cari sunt... ameninţaţi în dreptul lor de a exista trebuie să răspingă cu indignare această tăgăduire grosolană. IORGA, P. A. II, 451. In Marea Neagră există trei specii din această familie:... calcani..., limbi... şi cambule. ANTIPA, F. I. 88. Sunt anumite fiinţe pe care nu le poţi concepe decât ca o pluralitate. Ei singuri nu există, pentru că cer o completare. ANGHEL, PR. 87. Mă mişc, vorbesc, târăsc o umbră după mine — şi cu toate acestea nu exist. ANGHEL - IOSIF, c. L. 214. Există un asemenea şarpe. II cunosc jugănarii şi-l iau de-l vând. PAMFILE, DUŞM. 229. Judecătorul însă nu-l... luă în seamă, ca şi când pentru dânsul nici n-ar mai exista un Herdelea. REBREANU, I. 241, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Noi înşine nu existăm decât pentru că pământul primeşte de la soare exact cantitatea necesară de radiaţie. CAMIL PETRESCU, P. 403. Subiectul e legat de un tip abject ce-a existat..., ce-şi trata cu sălbăticie feciorul epileptic. SADOVEANU, O. V, 718. în sufletul lui Ion Luca existau doi spiriduşi. CONSTANTINESCU, S. II, 176. Mutaţiunile biologice, creatoare de forme vitale, de specii şi variante, sunt altceva decât mutaţiunile ontologice, creatoare de moduri specifice de a exista. BLAGA, T. CULT. 475. Aud că ar exista pe lume oameni cărora li se zice comunişti. STANCU, R. A. III, 27. Uitase că exist. VINEA, L. I, 230. Nici nu mai exist pentru tine. H. LOVINESCU, T. 366, cf. DL. Se uită la tine ca şi când s-ar crede cel mai deştept din câţi există. PREDA, DELIR. 11 .Aş dori să iubesc o femeie şi eu... Ea în mine există de mult şi-o aştept. LABIŞ, P. 333, cf. DM, L. ROM. 1959, nr. 3, 49, DN2. în Deltă... mai există... lişiţe, nagâţi şi cormorani. SORESCU, U. 24. întâi trebuie să exişti ca să poţi mai apoi şi visa. STĂNESCU, C. R. 66. Au dispărut cu toţii printre umbre, parcă eu n-aş mai fi existat. A. HOLBAN, O. II, 340. Existau în SUA circa 150-200 cetăţeni veniţi din teritorii româneşti ca rezultat al unei emigraţii cu totul sporadice. MAGAZIN IST. 1976, nr. 1, 41, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Cuget... a fi existat vreun autor de scrieri din familia amintită, căci... familiile boiereşti mai cu seamă obişnuiesc a-şi scrie analele pentru uz privat. MS. 1988, nr. 3, 13. în timp ce tu, iubito, exişti! ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 5/2. Toţi esistă, toţi respiră. CĂRTĂRESCU, L. 130, cf. D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. 0 (Despre plante) O plantă fără aer sau fără apă nu poate esistă. BARASCH, I. N. 151/29. Mormintele egiptene ne-au conservat imagini şi rămăşiţe de plante... care existau cu mii de ani înaintea noastră. CONTA, O. F. 320. 0 F i g. Austria există prin discordia popoarelor sale. EMINESCU, O. IX, 165. Un bec agonizează, există, nu există. BACOVIA, O. 49. 0 E x p r. Raţiunea de a exista v. r a ţ i u n e 1 (2). 3. (De obicei impers.; adesea în construcţii negative) A fi posibil. O asemenea corespondenţă nu trebuie să existe decât între persoane legate prin angajamente. C. A. ROSETTI, N. I. 90/5. Păstrez cu ea suvenire de oricare întâmplare. Făr’ de ea n-ar eczista nicio artă sau ştiinţă. CALENDAR (1850), 104/5. Spre a explica fenomenele electrice, cea mai mare parte din fisici îşi închipuiesc că există două feluri de electricităţi. BARASCH, I. N. 17. După noi, nu esistă eroare absolută. CONV. LIT. II, 38. Binele... nu poate să esiste decât în armonia cu legile lumei. ib. IV, 122. Nu pot exista idei şi cugetări fără simţuri. CONTA, O. F. 51. Cuprinşi de necazurile vieţii, se făceau aspri şi liniştea familiei nu putea să existe. CONTEMPORANUL, I, 783. Pentru flacăre cereşti Nu există îngrădire, cât de naltă e trecută. EMINESCU, O. IV, 225. Nu esistă monarhie absolută fără sfat la domnul ţării. id. ib. XV, 1154. N-are cine să-l oprească de a lovi în tot ce e mai scump, pentm care nu mai există nici o apărare, fiindcă tăcem toţi. CARAGIALE, O. I, 242. Frumosul de sine stătător, mai presus de ideile şi de idealurile noastre, nu există. BACALBAŞA, s. A. I, 249. Nu există nici o nuntă românească... la care să nu fie şi lăutari. MARIAN, NU. 228. Pentru dânsul nu există lucru care să nu mai fie bun de nimic, care trebuie lepădat. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 80. Există, fără îndoială, cel puţin în genere, o corespondenţă între anumite figuri şi anumite temperamente. IBRĂILEANU, S. L. 47. Au consimţit să dezlege lumea de această „ ciudată închipuire ” că ar fi existând numai două căi de atingere a adevărului. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 26. Nu există decât foarte îndepărtate analogii între viaţa unui animal care asimilează şi dezasimilează continuu şi imobilitatea cristalului. MARINESCU, P. A. 44. O literatură universală nu există decât prin mijlocirea individualităţii etnice. LOVINESCU, S. viii, 235. Nu mai exista acum pentru mine nici o plăcere. CAMIL PETRESCU, U. N. 157. Nu există decât o singură formă - supremă! - de libertate: lenea. SEBASTIAN, T. 64. Exista şi aci o explicaţie. CĂLINESCU, B. I. 154. Cutare fluture de noapte seamănă cu un cap de mort, prin urmare - trebuie să existe o legătură între fluture şi moarte. BLAGA, Z. 174. Nu poate exista simpatie pentru alţii când trupul e înfiorat de febră. RALEA, S. T. I, 119. Fără apă, solul şi vegetaţia, ca şi viaţa în general, nu ar putea exista. CHIRIŢĂ, P. 218. O soluţie trebuie să existe. DEMETRIUS, C. M. 13. Există două feluri de a traula: pe fund şi pe pelagic, adică între ape. TUDORAN, O. 114. Un criteriu unic de clasificare a instrumentelor muzicale popular recunoscut de toţi specialiştii nu există. ALEXANDRU, I. M. 19. Un entuziasm al întristării Există pentru oamenii întregi. LABIŞ, P. 312. Particularul nu există decât în legătură cu ceea ce duce spre general. JOJA, S. L. 126. Există şi reacţii care au loc cu consum de căldură. CHIM. AN. CĂLIT. 20. Nu există o relaţie între greutatea creierului şi capacitatea intelectuală. ABC SĂN. 333. Da, există... o negândită a treia soluţie. STEINHARDT, J. 14. Dacă ai o nevastă cu care nu prea vorbeşti... nu există altă şansă de a scăpa de plictis decât un copil. V. ROM. iunie 1973, 12. Există vreo răsplată pentru această dragoste? ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 45, 27/1. Nu există libertate fără să fie susţinută de o gândire elevată. D. R. POPESCU, I. Ş. 210. Există o soluţie de salvare şi, cea dintâi, este chiar evitarea situaţiilor limită. SIMION, D. P. 206. Normă în estetică nu există. GRIGURCU, C. R. 23. Binefacere mai mare, cred că nici nu există. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 9/1. ♦ I n t r a n z. impers. (Exclamativ; mai ales în construcţii negative) Nu se poate! Cf. BL VI, 71, IORDAN, STIL. 251, NDU. 4. A se manifesta (1); a apărea; a se produce1 (2), a avea loc. Este peste putinţă de a recunoaşte..., fiindcă singurele raporturi adevărate essistă... sau între efecte, sau de la aceste efecte la cauză, sau de la cauză la aceste efecte. LAURIAN, F. 91/19. Nu va mai esistă duşmănie între naţii. RUSSO, S. 183. Sentimentul naţional există în toată virtutea la dânşii. ROM. LIT. 112V36. Vroim să vorbim numai de oarecare anomalii ce ecsistă în literatura limbelor. NEGRUZZI, S. I, 346, cf. PONTBRIANT, D. Acum, frică şi speranţă dispăruseră; fără îndoială, suferinţa esistă încă. BARONZI, 1964 EXISTA -245- EXISTA I. G. 474/1. în viaţa modernă esistă prea puţină spontaneitate. CONV. LIT. II, 31. în Munţii Apenini... există un fenomen voleanie foarte curios de observat. ALECSANDRI, O. I, 205. Imaginaţiunea din creierul său există... ca efect real al unei cauze morale. CONTA, O. p 476. Intre părţi nu numai că nu esistă un raport inamic, ci, din contra, unul cât se poate de îndatoritor. EMINESCU, O. XIV, 928. De boli infecţioase n-aveţi a vă teme, căci astfel de rele nu prea există în ţara nemţească. CARAGIALE, O. VII, 22. Am observat o nepotrivire ce există între un izvor istoric intern şi scrierea lui Gerlach. REV. IST. I, 195. Erau mai bine de doi ani de când între poet şi mama copilei nu mai exista nici o relaţiune compromiţătoare. BACALBAŞA, M. T. 227, cf. DDRF. Ură sau iubire nu există în măidan. LIUBA - IAMA, M. 1. Misiunea încredinţată noului minister... este de a pune capăt nenorocitelor conflicte ce există între adunare şi guvern. XENOPOL, I. R. XIII, 175. Diferenţa de potenţial care există între două poluri ale pilei se numeşte putere electromotrice a plilei. PONI, F. 250. Exista... mare teamă printre naţionaliştii şi autonomiştii din Bucovina ca nu cumva... Bucovina să fie trasă în grupul galiţian. SBIERA, F. S. 218. Din cauza configuraţiunii terenului, între temperatura de la şes şi de la munte există diferinţe cu limite foarte întinse. PĂCALĂ, M. R. 9. Le asigurase amândurora, ca să nu mai existe astfel de motive de lamentări. PAPADAT-BENGESCU, O. III, 121. In privinţa aceasta există adesea deosebiri foarte mari la diferite popoare. DR. I, 84. Trebuie... să se studieze... relaţii de tot soiul ce au existat în cursul timpului între Ungaria şi Transilvania. AN. IST. NAŢ. I, 15. India a pus accentul pe armonia care există între individual şi universal. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 99. O singură diferenţă există între traiul poienarilor şi cel al „mugurenilor”. VUIA, PĂST. 16. Există deosebiri... de la un ţinut la altul. RF I, 138. Mai pot exista deosebiri provenite... din rolul relativ pe care îl joacă... limba de comunicaţie. DR. VI, 487. „ Viaţa românească” exista incomparabil mai vivace decât „Convorbirile”. LOVINESCU, M. 287. E cunoscută de toţi strânsa prietenie care a existat între Carageale şi Petre Missir. CONV. LIT. LXVII, 358. Ceea ce presimţise, exista. TEODOREANU, L. 107. Există o dialectică interesantă a vieţii ştiinţifice. D. GUŞTI, P. A. 111. Intre diferiţii reprezentanţi ai latinismului au existat unele deosebiri în ce priveşte limitele sistemului etimologic. IORDAN, L. R. 204. In opera unui mare creator de valori lirice există însă o organicitate uimitoare. CONSTANTINESCU, S. I, 92. Le-am răspuns că nu există nicio epidemie. ULIERU, C. 20. Intre portari, profesori universitari şi doctori în litere există o afinitate [vestimentară], care, când păcăleşte, vexează. ARGHEZI, S. XIV, 25. Chiar şi când era vorba de aceştia, de Gaittany de pildă, existau rezerve. CĂLINESCU, B. I. 348. Această mişcare a spiritelor n-a existat în primul rând prin lirism. VIANU, L. U. 354. între adevăr şi morală ar putea să existe oarecare incompatibilitate. BLAGA, H. 82. De la conştiinţa luminoasă şi până la leşin există o întreagă serie de stări intermediare. RALEA, S. T. II, 30. Există... un prag energetic, în afara căruia energia obţinută în metabolismul bazai,... nu mai poate creşte. PARHON, B. 110. In natură există tendinţa ca fiecare asemenea sistem să ajungă la starea căreia îi corespunde un minimum de energie liberă. CHIRIŢĂ, P. 167. La plantele cultivate există numeroase boli. AGROTEHNICA, II, 34. Există în epoca luminilor încercări de înfiinţare a presei. IST. LIT. ROM. II, 33. Există pericolul unei embolii gazoase. BELEA, P. A. 129, cf. DL, Existau situaţii nepotrivite unei apropieri a doi oameni. PREDA, M. S. 21, cf. DM. Ea, materială încă, Gravă-l asculta şi tristă — Exigenţa pentru versuri In iubire nu există. LABIŞ, P. 405. Există leziune ori de câte ori o parte a fost păgubită prin încheierea unui contract. PR. DREPT. 298. Intre modul... cum erau organizaţi curtenii şi slujitorii existau unele deosebiri. STOICESCU, C. S. 213. înainte de stenoză există o tendinţă de dilataţie. ABC SĂN. 46. Există la eroii lui Creangă... o vervă extraordinară. L. ROM. 1965, 570. Există piedici serioase care au despărţit în trecut pământul românesc de centrul continentului. PANAITESCU, C. R. 23, cf. DN2. Există o doză considerabilă de fanfaronadă în asemenea ameninţări. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 5. Nu ştiu cum se făcuse obiceiul la început, dar acum exista între noi şi nu mă puteam împotrivi. A. HOLBAN, O. II, 231. Există o adevărată teroare a trecerii timpului, a vulnerabilităţii lucrării omeneşti. V. ROM. iulie 1973, 162. Exista în vremea aceea o atmosferă de cruzime. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 12. Există mereu în poezia lui o trecere şi o dispariţie lentă a lucrurilor. SIMION, S. R. III, 143 .De la pierderea ultimului copil, între ea şi Vaier nu existau nici un fel de legături trupeşti. I. GHEŢIE, B. I. 383. O încurcătură exista şi aici. ŢOIU, G. 16. In stratul fiecărei comedii bune există un substrat de tristeţe. românia LITERARĂ, 1978, nr. 1, 5/3, cf. DN3. Echilibrul... există de amândouă părţile. MS. 1988, nr. 2/24. Există un exod disperat, care tinde să devină adevărată migrare est-vest. RL 1993, nr. 1 075, 1/3, cf. DEX2, NDN, DEI, NDU. 5. (Despre lucruri, aşezări omeneşti, clădiri, instituţii etc. sau despre stări, situaţii etc.) A dăinui, a dura, a se menţine (1), a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne (3), a stărui (1), a trăi (6), a ţine (VII 1), (livresc) a subzista (I), a petrece (II 2), (astăzi rar) a via (I 4), (învechit şi popular) a sta (VII 2), (învechit) a locui. Strălucitul stat al Romei... cu neputinţă au fost să mai ecsistească. ALBINEŢ, M. 5/8. Cucerind în sfârşit capitala ei, Constantinopole, resturnă această împărăţie la 1453, carea ezisti la 1000 de ani după dezbinarea ei de cea apuseană. SĂULESCU, HR. I, 15/7. Informă Alexandru şi personalul curtei cu toate boeriile ce existesc pănă astăzi, id. ib. 119/29. Palatul seu, ce era aşezat în dreapta, cu paraclis şi alte încăperi, nu mai existează. CALENDAR (1851), 118/18. Locul este acela unde până acum există templul Victoriei. ARISTIA, PLUT. 262/ 24. Această societate..., de ar fi esistat pân-acum, negreşit că arta dramatică şi literatura noastră ar fi ajuns la mare grad de cultură. FILIMON, O. I, 215. Mai înainte de a examina ceea ce ar putea să fie societatea română regenerată, se cuvine a vedea deacă astă societatea are drit de a exista. CALENDAR (1861), 50/23, cf. PONTBRIANT, D. Turcul nu va înceta de-a zice: „Alah e mare şi Mahomet eprofetul său!”pe atât timp Turcia va exista. EMINESCU, O. XI, 383. Cum aceşti pezevenchi veniţi de ieri de-alaltăieri impun legi unei ţări care există de la 1200? id. ib. XV, 377. Nimic nu mai există din câte au fost odată. VLAHUŢĂ, S. A. I, 66, cf. DDRF. Este vorba în documentul din 1291 de satul Făgăraş, care există şi astăzi. XENOPOL, I. R. III, 24. Vechea bisericuţă din Beclean a saşilor luterani a existat... până la anul 1880. TURCU, E. 83. Mi se vorbeşte despre un sat... ca existând încă de pe timpul lui Ştefan celui Mare. SBIERA, F. S. 26. Există... la românii din Transilvania... credinţe şi datine despre viermii de mere. MARIAN, INS. 298. Nu se mpseră... legăturile care existau de mult între locuitorii acestui sat românesc şi principatul român. PĂCALĂ, M. R. 38, cf. CADE. A venit altă lume nouă..., care se plimbă doar prin sălile acestor cetăţi pustii, minunându-se... că ele au putut să existe sute de ani. SAHIA, S. A. 188. Valorile economice şi spirituale... fac ca societatea să existe, ele sunt societatea. D. GUŞTI, P. A. 116. Piramidele din Egipt există de zeci de secule. SCRIBAN, D. In anii următori pepiniera amintită a fost parcelată, încetând de a mai exista. DOMBROWSKI, P. 116. Totul există mai departe: satele, turlele bisericilor, colinele. BOGZA, C. O. 157. Se miră că vechiul parc mai există! STANCU, R. A. V, 54. Imaginea teatrală are un caracter temporal, există în timp. IST: T. I, 11. Mă întreb dacă... universul acesta... şi toate astrofizicile newtoniene ori relativiste au luat fiinţă şi există numai pentru ca să fi putut fi exprimate aceste cuvinte ale lui Bukovski. STEINHARDT, J. 8, cf. DSR. 6. A avea importanţă, valoare; a conta. Cf. pontbriant, d. Astăzi aceste motive nu mai există. ODOBESCU, S. îl, 89. Virtutea pentru dânşii ea nu există. EMINESCU, O. I, 56, cf. DDRF. Pentru ei, lumea din afară nu mai exista, adevărata natură, ce reîntinereşte veşnic dincolo de zidurile caselor uriaşe, nu avea fiinţă. ANGHEL, PR. 145. Restul lumii, pentru dânsul, parcă nici nu mai exista. REBREANU, I. 186. Nu vreau să cunosc pe nimeni, nu exista pentru 1964 EXISTARE -246- EXISTENT, -Ă mine decât femeia aceasta cu rochie de culoarea caisei. CAMIL PETRESCU, U. N. 204. Pentru mine, nu există nici prietini, nici legături politice, când e vorba de justiţie. C. PETRESCU, C. V. 109. Pentru el nu exista ceea ce nu era la ordinea zilei. CĂLINESCU, B. I. 642. Singuri, departe de lume, iubito,... numai noi doi, nimic nu mai există în jur. H. LOVINESCU, T. 6. Cunosc oameni pentru care... nu există desfătare mai mare decât să înghiţă o linguriţă de dulceaţă şi apoi să bea un pahar cu apă rece. TUDORAN, P. 440. Nu există decât o obsesie veritabilă: o leafă umilă, pe care o întinzi ca pe un gumilastic. A. HOLBAN, O. II, 238. In preocupările lingviştilor români a existat dintotdeauna această latură teoretică. L. ROM. 1981,319, cf. NDU. - Scris şi: (învechit) ecsista. - Pronunţat şi: eg-zis-. — Prez. ind.: exist şi (învechit) existez. - Şi: (învechit) esistă (scris şi essista; prez. ind. şi esistez NEGULICI, STAMATI, D.), ezistâ, eczistâ, (regional, prin metateză) ezixtă (bul. fil. iv, 77) vb. I, (învechit, rar) ezisti vb. IV. - Din fr. exister, lat. existere. EXISTÂRE s. f. (învechit, rar) 1. Existenţă (1). Cf. STAMATI, D., POLIZU, PONTBRIANT, D. El ajunge să tragă încheierea că răul este în faptul existărei. GHEREA, ST. CR. 1,311, cf. ALEXI, W. 2. Existenţă (4). Cf. POLIZU. - Pronunţat şi: eg-zis-. - PL: existări. - Şi: esistâre (stamati, D.), eczistâre (ib.) s. f. - V. exista. EXISTARISÎ vb. IV. I n t r a n z. (învechit) A exista (1). Există acel sânet?...- Existariseştel ALECSANDRI, T. 1 437. - Pronunţat şi: eg-zis-. -Prez. ind.: existarisesc. - Exista + suf. -arisi. Cf. fr. e x i s t e r. EXISTAT, -Ă adj. (învechit, rar) Existent (1). Cf. STAMATI, D., PONTBRIANT, D., ALEXI, W. - Pronunţat şi: eg-zis-. -PL: existaţi, -te. - Şi: (învechit) esistat, -ă adj. stamati, d. . - V. exista. EXISTĂLUf vb. IV v. existelui. EXISTELUÎ vb. IV. I n t r a n z. (învechit, rar) A exista (1). Cf. L. rom. 1964, 252, ib. 1965,375. - Pronunţat şi: eg-zis-. - Prez. ind.: existeluiesc. - Şi: existălui vb. IV. L. rom. 1965,375. - Exista + suf. -elui. Cf. fr. e x i s t e r. EXISTENT, -Ă adj. 1. Care există (1), care este, se află, se găseşte în realitate, în fapt; real2 (1); (învechit, rar) existat, realnic; care se află, se găseşte undeva. Cuvântul lui Cartesiu despre metod esplică cum a ajuns el la îndoinţă constatând incertitudinile şi contradicţiunile ştiinţei essistinte. LAURIAN, F. 198/27, cf. PONTBRIANT, D. O păreche din toate animalele esistente au putut încăpe în corabia lui Noe. CONV. LIT. IV, 47. Orice idee nouă, când vine la lumină, întâlneşte un complex de idei existente adevărate sau nu, care i se opun. ib. 123. Oricare din sistemele filozofice ecsistente sau viitoare, în a cărora complecs de adevăruri nu poate intra acel a unei desvoltări a pământului, trebuie să cadă de sine. ib. 209, cf. COSTINESCU, LM. O combinaţie de cuvinte dă loc, în creier, la o nouă combinaţie de idei sau imagini deja existente. CONTA, O. C. 150. Fără dânsa poate ne ar fi astăzi greu a constata, prin obiecte existinte, vechi relaţiuni şi însemnate producte. ODOBESCU, S. I, 343. Sânt... eliminări intenţionate de cuvinte şi de forme existente în limba română, id. ib. II, 392. Se întâmplă... să cumpere titluri a unor întreprinderi existente. EMINESCU, O. XII, 250. In noul document al tratatului se pune ca principal motiv al învoielii nu numai iubirea prietenească, ci şi o legătură existentă de înrudire prin sânge între cei doi regenţi, id. ib. XIV, 182. Se vor adăoga, la conservatoarele deja existente, cadrele care lipsesc. CARAGIALE, O. III, 115. El este cu pămăntenie seculară şi adoptată de toate partidele noastre existente. REV. IST. I, 215. Multe anomalii existente vor dispărea. GHEREA, ST. CR. I, 347. Nu ştim dacă... este o pură invenţiune a scriitorilor sau să sprijineşte pe vreo pronunţare locală existentă undeva prin Valahia. ARHIVA, I, 184, cf. DDRF. Se înţelege că exerciţiul religionar nu poate fi în contrazicere cu principiile morale existente ori cu legile în vigoare. ENC. ROM. II, 803, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Se vedea cât de acolo că-şi dădea seama că ieşise din convenţionalul lucrurilor existente. ANGHEL, PR. 9. Textele în ediţiile existente sunt date numai după un singur manuscris. BUL. COM. IST. II, 18. Valorile sunt părţi de deveniri, existente numai prin deveniri. PÂRVAN, I. F. 125. Aceste cuvinte... se nasc... din combinaţii de sunete care se găsesc în cuvintele existente ale limbii. DR. I, 83 .Acestea sunt fenomene secundare, existente, de altfel, şi la scriitorii care nu sunt romantici. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 97. Flautul invizibil al amfibiilor..., acea vocalizare repetată cu fină discreţie şi lipsită de monotonia existentă numai pentru urechile omului grăbit. JUN. LIT. XXVIII, 45. Vom da următoarea definiţie transhumanţei, corespunzând cu realităţile existente pe teren, în trecut, la noi. VUIA, PĂST. 189. Nu este numai o luminoasă coordonare a materialului existent, ci şi o adevărată mină de informaţii noi. DR. VII, 369, cf. CADE. La noi, pe singurul talent existent în faţa lui Eminescu, Al. Macedonski, l-a trecut alături de Aricescu. LOVINESCU, S. VIII, 193. Graniţele existente să nu mai constituie bariere între oameni. TITULESCU, D. 10. Data... să fie dovedită cu documente mai temeinice şi mai ales existente. CĂLINESCU, E. 48. A crea oameni nu înseamnă a copia de pe natură indivizi existenţi. D. GUŞTI, P. A. 96. Versul... se află în fragmentul de manuscris existent. STREINU, P. C. III, 179. Adjectivele... se pretează mult mai uşor decât substantivele... la acest proces psihologic, cu urmări de ordin lingvistic, care duce la înlocuirea totală a înţelesului diminutival propriu-zis prin nuanţa pur afectivă... existentă, la început, numai ca un element secundar. IORDAN, STIL. 179. Noul proiect este diferit de liniile ferate existente. ENC. TEHN. I, 346. [Ţundrele albe] dispar treptat,... iar cele existente se învechesc şi ajung să fie purtate mai ales la vite. APOLZAN, P. I. 171. D. Călinescu, pe baza materialului existent, destul de însemnat,... a purces eroic la evocarea vieţii lui Eminescu. CONSTANTINESCU, S. II, 207. Doresc numai a clarifica părerea mea, pe care mi-am creat-o după un studiu intens, făcut după literatura existentă. DOMBROWSKI, P. 119. Cantinele existente nu vor depăşi cheltuielile de regie practicate în prezent. BO (1951), 1 044. Specia inexistentă a gazetarilor devine subit existentă şi e chemată la telefon şi e invitată la masă. ARGHEZI, P. T. 227. Gonzalv compunea cel puţin două articole, pe care le comunica în extras corpului profesoral de la toate facultăţile existente. CĂLINESCU, B. I. 18. El se joacă cu cuvinte existente, grupându-le sunetele... şi obţinând astfel neaşteptate calambururi. VIANU, S. 134. Lucrări speciale, relative la tipurile de păduri existente. CHIRIŢĂ, P. 903, cf. 244. Gramatica este... legată de lexic, căci ea nu se naşte şi nu se poate aplica decât pe materialul lexical existent al limbii. GRAUR, I. L. 124. In linie generală astăzi în Europa se dau copiilor nume existente de mai înainte, id. N. P. 23, cf. DL. Se întâlnesc numeroşi martori dintr-un mare podiş vulcanic existent ca atare până în cuaternar, care apoi a fost fragmentat de văi epigenetice. MG 1,209. Respingi cu îndârjire viaţa şi societatea reală, cea existentă, bună sau rea. T. POPOVICI, S. 46, cf. DM. Interesul pentru graiul popular..., existent fără îndoială la Blaj în jurul anului 1880, a crescut simţitor după 1884. MAT. DIALECT. I, 13, cf. SFC II, 114. Citind după gradaţiile existente la aparat, aflăm capacitatea vitală şi volumele ei componente. ABC SĂN. 311, cf. 26. Toleranţa religioasă faţă de alte credinţe existente pe pământul românesc 1970 EXISTENT, -Ă -247- EXISTENŢĂ formează o caracteristică a mentalităţii religioase româneşti. PANAITESCU, C. R. 103, cf. DN2. în timp de şase luni transformă Curtea domnească existentă din vremea lui Mircea cel Bătrân. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1, 16. Distanţele... apar imens mărite faţă de limitele existente. BĂNULESCU, C. M. 257. Reconstituirea artei actorului... este posibilă... ascultând vocile imprimate sau vizionând ecranizările existente. IST. T. I, 17. Nici una din formele de muncă existente nu dă însemnătate efortului de cercetare. T ianuarie 1969, 86. Având un obiect exterior savantului, un obiect existent ca atare prin sine..., opera de ştiinţă îşi face un merit din a explica legităţile, determinaţiile şi implicaţiile specifice ale acestuia. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 93, 28/2. în cadrul cronicii pictate, fuseseră incluse şi portretele existente anterior. MAGAZIN IST. 1970, nr. 11, 18. Betonul păstrează forma... altor volume existente anterior. CONTEMP. 1972, nr. 1 312, 7/3. Verbul artistic vizează nu reproducerea lumii existente, ci făurirea alteia noi. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 90. Să înregistreze... totalitatea bisericilor existente în ţinut. CIOCULESCU, I. C. 33. Cunoaşte realizările, cât şi lipsurile existente. CINEMA, 1974, nr. 4, 2. Statele majore... erau convinse că pe plajele existente nu puteau fi cantonate forţe. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 86. S-a constatat că boabele nerăsărite, existente în pământ, sunt valabile. RL 1978, nr. 10 327, cf. DN3, V. BREBAN, D. G. Tehnica video şi informatica şi-au găsit un nou şi fertil teren de conlucrare, ilustrând astfel posibilităţile existente de colaborare privind stocarea şi prezentarea informaţiilor. RL 1988, nr. 13 521. Aceasta era marea hibă a tuturor claxoanelor existente în comerţ. CĂRTĂRESCU, N. 299, cf. D. enc., DEX2, ndn, ndu. ♦ (Despre fiinţe) Care există (2), care trăieşte, care este în viaţă. Această lume esterioară... se numeşte natură sau macrocosm, sau maică obştească numită Isis, în mitologia antică, şi înfăţişată sub figură de femeie c-un număr infinit de ţâţe, prin care nutreşte infinite fiinţe esistinte. BARASCH, I. 75/6. Fiinţele organice astăzi existente formează o serie neîntreruptă. CONTA, O. F. 283. Eu nu-ţi fac dumitaleportretul ca să înmulţesc cu unul numărul indivizilor existenţi în realitate! PREDA, R. 322. Socotea la 1000 numărul ostaşilor existenţi. STOICESCU, C. S. 113. Cipariu... continuă linia lui Micu şi Şincai, după alţi latinişti existenţi şi în „epoca Heliade”. L. ROM. 1980, 583. Pelasgii... nu aparţin nici unei rase dintre cele existente. L. COSTIN, GR. BĂN. 5. ♦ (Substantivat, n.; adesea art.) Manifestare concretă a existenţei (2). Bunătatea funcţionează ca un aparat, obiectiv, ca şi cum ar fi nu o facultate din domeniul condiţional, ci însuşirea indicativă a unui existent. STEINHARDT, J. 330. Existentul, ca un paharnic Prea harnic Pe toate Vai! ne-a umplut Până peste poate De înţelepciune şi lut. DOINAŞ, A. P. 287. Se cocoaţă ca văscul pe trunchiul existentului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 8, 12/1, cf. NDN. ♦ (Substantivat, n. art.) Disponibilul dintr-un capital, dintr-o sumă. Ţine... situaţia existentului faţă de normare. LEG. EC. PL. 209, cf. NDN. 2. (Despre situaţii, tendinţe, diferenţe etc.) Care se manifestă (într-un anumit fel); prezent2 (2). Voieşte răsturnarea stării de lucruri existente. GHICA, ap. CADE. Realitatea socială existentă trebuie studiată şi reconstituită. D. GUŞTI, P. A. 108. Aceasta fiind starea de lucruri iniţial existentă, cercetarea... noastră este destul de apreciabilă. JOJA, S. L. 173. Ideile lui Şincai nu vizau, desigur, o răsturnare a stărilor sociale existente. IST. LIT. ROM. II, 51. Acest interpolator înregistrează situaţia existentă. STOICESCU, C. S. 40. Reale sunt analogiile existente în procesul de apariţie şi formare a imaginilor teatrale. IST. T. I, 40. Statutele... erau rezultatul unui compromis între două tendinţe la fel de legitime existente în sânul societăţii. I. GHEŢIE, B. I, 371. Posteritatea conţine paradoxul existent şi în viaţă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 9/2, cf. DSR. Deosebirile existente [în lexic] sunt o consecinţă firească a liniei poetice proprii. L. ROM. 1989, 300. Se opune unei tendinţe profunde, existentă în toate straturile societăţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 4/4, cf DEX2, NDU. 3. (Despre legi, decrete, dispoziţii etc.) Care este în vigoare (2); actual. Toţi domnii staroste a deosebitelor corporăciuni... sânt desfienţiaţi, conform chiar cu legea comunală ezistintă (a. 1866). FURNICĂ, D. C. 464, cf. PONTBRIANT, D., DDRF. Până se va proceda la revizuirea legiuirilor existente, vor fi menţinute ca dispoziţii. XENOPOL, I. R. XIII, 56. Nu recunoaşte votului adunării nici un caracter de fel a aduce păgubiri drepturilor şi stipulaţiilor existente, id. ib. XIV, 37. Legile existente. ŞĂINEANU, D. U., cf. SCRIBAN, D. Guvernul turc a refuzat să primească condiţiile formulate pe baza tratatelor existente. OŢETEA, T. V. 346. Limba literară este aspectul cel mai îngrijit al limbii comune care se conformează cel mai bine normelor existente. GRAUR, I. L. 253. [Cuvântul] se va declina după regulile existente şi limba de adopţie. MACREA, F. 17, cf. DL, DM, NDU. - Scris şi: (învechit) ecsistent. - Pronunţat şi: eg-zis-. -PL: existenţi, -te. - Şi: (învechit) existint, -ă (scris şi essistint), esistent, -ă (scris şi essistent), esistint, -ă, (învechit, rar) ezistint, -ă, adj., (învechit, rar) esistente (lm), esistinte (l. rom. 1961, nr. 1,65) adj. invar. - Din lat. existens, -ntis, fr. existant, it. esistente. EXISTENŢĂ s. f. 1. Faptul de a exista (2), de a fi, de a trăi (1); viaţă (II 1) omenească; fire, fiinţă, fiinţare, (învechit) vieţuire (1), (învechit, rar) existare (1). Omul iaste o fiinţă, întru care sufletul cu trupul sau materia laolaltă sânt legate, şi numai legăturii aceaştia poate el mulţemi pentru fiinţa sau existenţia sa. TEODORI, A. 57/17. Animalile au numai instinct seau motive a naturei, prin care trupul, din înăscută plecare din lăuntru, fără slobodă voie, făptuieşte potrivit cu scoposul ecsistenţiei. I. CIHAC, I. N. 10/8. Aşa a fost întocmai ş-al existenţi-mi curs. C. A. ROSETTI, C. 115/2, cf. NEGULICI. Dama... nici a doua zi, nici a treia zi nu dete lui Albert semne de esistinţă. BARONZI, C. III, 149/28. Orice fiinţă nouă este alta decât cea dispărută şi cu atât mai deosebită de dânsa cu cât treapta ce ocupă în şirul esistenţilor este mai înaltă. CONV. LIT. IV, 126. Obiecte... cari nu pot servi la un uz indispensabil pentru existenţa omului. ODOBESCU, S. II, 253. Invoc... dreptul ce-l au aceşti oameni la esistenţă. EMINESCU, O. XV, 74. Tu eşti steaua... care străluceşte sublim în noaptea tenebroasă a existenţii mele. CARAGIALE, O. VI, 35. Oameni şi lucruri [îjmi păreau dintr-o altă existenţă. SĂM. I, 25. Să fii o preoteasă pe un altar păgân... Povesteşte misterele religiilor trecute, spune secretele existenţelor. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 16. Personaje care se reduc la povestitorul însuşi, adică la una din existenţele imaginare ale scriitorului. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 45. Căutăm să trecem de la problema originilor la aceea a scopului existenţei noastre. CAMIL PETRESCU, P. 403. Ne aflăm într-o ecuaţie a aceleiaşi existenţe, însă unul la semnul pozitiv, celălalt la semnul negativ. VOICULESCU, P. II, 284. Aceeaşi pereche amoroasă străbate şapte existenţe. STREINU, P. C. II, 186. In pământuri croindu-mi vaste porţi... Aduc înaltei Cumpeni povara mea, bogată De-atâtea existenţe şi tot atâtea morţi. I. BARBU, J. S. 3. Considerăm „ Cimitirul Buna-Vestire” ca pe cel mai frumos roman fantastic..., făcând din sarcasm o viziune de înalt plan contemplativ al existenţei umane. CONSTANTINESCU, S. I, 109. O insectă fără aripi cunoaşte adevărul care-i fineşte existenţa. ARGHEZI, S. XII, 20. Cuvintele noastre erau încete, rostirile grele... ca fiinţele din alte ere, cărora de milioane de ani li s-a retras dreptul la existenţă. BLAGA, H. 141. îşi spuse cu tristeţe că existenţa în lume este compartimentată. CAMIL PETRESCU, N. 13, cf. L. ROM. 1959, nr. 2, 38. Liliecii... Caută-n apa duşmană comori Spre a-şi plăti existenţa de-acum şi postumă, Micului lor univers. LABIŞ, P. 255. Eroul... repetă adesea un rol în vederea spectacolului definitiv: multe din gesturile de azi răspund în existenţa ulterioară. N. MANOLESCU, C. M. 33. E mai normal să profiţi de literatură pentru a-ţi face portretul interior şi a căuta să-ţi prelungeşti existenţa. A. HOLBAN, O. II, 13. Elementele unui asemenea univers apar celebrate... cu o devoţiune instinctivă, 1971 EXISTENŢĂ -248- EXISTENŢĂ senină, mâhnită doar de scurgerea vremii şi de scurtimea existenţei omeneşti. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 110. Existenţa umană se vertebreazăşi iese din anonimat. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 26, 3/1. In calea fricii şi a sentimentului de subţirime a existenţei stă poezia. SIMION, S. R. III, 229. în contextul imprescriptibil al existenţei umane, critica e menită a sublinia funcţia socială a literaturii. GRIGURCU, C. R. 11, cf. V. BREBAN, D. G., DEX2, NDN, DEI, NDU. 0 (Prin extensiune) Vin să se unească toate elementele vieţei poporului, toate puterile esistenţei sale. BARONZI, I. C. I, 15/28. Va înlesni foarte Societăţii Academice mijloacele de a înălţa cultura limbii româneşti cu o treaptă încă mai sus de cum dânsa a făcut în primul deceniu al existenţei sale. ODOBESCU, S. II, 405. Spornică şi rodnică a fost activitatea acestei societăţi, mai ales în primul deceniu al esistenţei sale. SBIERA, F. S. 176. Directiva „Sămănătorului” era... trasă chiar din primul an al existenţei sale. LOVINESCU, S. IV, 15. îmbogăţirea tezaurului spiritual al omenirii aduce naţiunilor un prestigiu permanent şi o justificare deplină a dreptului lor de existenţă alături de naţiunile mari ale lumii. D. GUŞTI, P. A. 73. H. Dresser pune la îndoială dreptul de existenţă al numirii „Collaris”. DOMBROWSKI, P. 57. Realitatea ia sensuri fantastice, moartea şi dezastrul... devin condiţii de existenţă. ARGHEZI, S. XXXIV, 102. Noua putere de stat a legiferat încă din primele ei zile de existenţă reforma agrară. CF 1960, nr. 3, 60. Vulgarizatorii psihanalizei seamănă cu ereticii inochentişti care din versetul ¿unde însă păcatul s-a înmulţit, darul a prisosit”... deduc dreptul nu numai la existenţă, ci şi la propăşire şi extindere al păcatului. STEINHARDT, j. 224. 0 E x p r. Raţiunea de existenţă v. r a ţ i u n e 1 (2). ♦ (Biol.) Viaţă (I 3). Aerul face din toate părţile o deasemine apăsare asupra trupului omenesc şi această apăsare este foarte trebuitoare pentru a noastră eczistenţie. ALBINEŢ, M. 106/12. Foile joacă o mare rolă în esistinţa plantelor. BARASCH, I. N. 125/27. Se produce un tip nou, o varietate... care..., în condiţiuni favorabile de ecsistenţă, se dezvoltă cu putere pe lângă tipurile celelalte, pe care apoi le domină sau le cotropesc. CONV. LIT. IV, 199. Acelaşi punct al suprafeţei pământului nici nu a prezentat în toate timpurile tot aceleaşi condiţiuni de existenţă pentru fiinţele organice, ib. XI, 227. Rămânând pătura externă de celule, adecă ectodermul, în contact direct cu mediul..., o sumă de condiţiuni de existenţă lucrau direct asupra ectodermului, forţându-l să se specializeze ca organ de simţire. ARHIVA, I, 295. Adaptarea la mediu e o condiţie de existenţă. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 199. Evoluţia constituie însăşi legea existenţei oricărei forme de viaţă. LOVINESCU, S. VIII, 195. A defini o operă drept un poem... înseamnă pur şi simplu a diferenţia regnurile vieţii fără a le surprinde şi principiul interior de existenţă. CONSTANTINESCU, S. I, 90. Unele alge pot trăi şi în sol..., unde duc o existenţă heterotrofă. CHIRIŢĂ, P. 364. Apă, condiţie obligatorie a existenţei oricărui organism viu. ABC SĂN. 42. 0 F i g. Dragostea de frumuseţea scrisului este o condiţie de existenţă a oricărui talent. AL. PHILIPPIDE, S. III, 38. O primă condiţie de existenţă a literaturii este să fie bine scrisă, id. ib. 242. Poezia, pe lângă neapărata condiţie de a plăcea, condiţie a existenţei sale, este datoare să exprime trebuinţele societăţii. PR. DRAM. 27. 2. (Adesea urmat de determinări) Mod de viaţă, fel de trai; trai (2), trăire (1), viaţă (II 3), vieţuire (2), (învechit şi popular) petrecere (II 1), veac (I 1), (învechit) cust, estime (1), născut1 (2), petrecanie (3), (învechit, rar) estore, estinţă. V. destin. Voi sânteţi hotărâţi a avea o existenţă (o fire sau fiinţă) întemeiată asupra privileghiurilor şi drepturilor celor necălcate şi socotite ca nişte sfinte. CR (1829), 275 722. Aşa de înţelepteşte şi strâns au fost ţesută iubirea viieţei,... această columnă... a fericirei de obşte cu esistinţa noastră. VASICI, M. I, 5/3. Episcopul orice, numai postul în care mă aflu nu l-ar mai suferi. Sânt îngrijit pentru esistinţa mea. id., ap. BARIŢIU, C. II, 54. Reformatorii... au întrebuinţat existenţa şi talentul lor nu pentru a englendisi seau a ucide pe oameni, dar pentru a-i înavuţi şi a le da mijloacele vieţuirei. I. IONESCU, V. 27. Filosofia îţi era elementul cel mai prefirat, renunţând pentru esistenţa d-tale, la mijloacele pozitive sau materiale ce ţi se propuneau. FM (1847), 1822/38, cf. NEGULICI. Toate cele trebuincioase pentru o existenţă comodă sânt foarte ieftine. DESCR. APE 76/6, cf. STAMATI, D. Creatorul lumei n-a fost niciodată mărginit în creaţiunile sale şi înalta inteligenţa sa a ştiut a forma cele mai variabile fiinţe, potrivite cu variabilele maniere ale existenţei lor. BARASCH, M. II, 104/21. El este dator să-i rădice la un mai înalt grad de fericire prin ezistenţia ce-i va câştiga purtarea sa. CALENDAR (1855), 20/14. Toată ţinta vieţei noastre aice pe pământ să nu se aplice spre a ne da ezistenţia în spectacol, ib. (1855), 40/34, cf. POLIZU. Se lăsă cu totul în prada unei melancolii care, mai în urmă, se schimbă într-un delir ce-i ameninţa esistinţa! FILIMON, O. I, 332, cf. PONTBRIANT, D. Damele societăţii de la 1828... au primit o educaţie îngrijită..., simţindu-se create pentru a fi regine, pentru a păşi triumfal pe cale unei existenţe demne de calităţile lor fizice şi morale. CONV. LIT. VI, 6, cf. COSTINESCU. Frica... silind pe animal a face tot ce-i stă în putinţă pentru a scăpa de primejdiile ce ameninţă buna stare şi esistenţa sa. CONTA, O. F. 342. Existenţa omului nu poate fi lăsată... numai în voia elementelor celor mai nestatornice. CONV. LIT. XI, 16. Ne pierdem existenţa în meschine şi lungi intrigi, Spre a putea trăi mai lesne despoind pe înşelat. CONTEMPORANUL, I, 780. N-o poate părăsi voluntar fără de a-şi pune-n pericol esistenţa. EMINESCU, O. XV, 78. Existenţa mi-este periclitată. Voi să scap. CARAGIALE, O. VI, 47. S-a încercat a se arăta ce imensă înrâurire pot să aibă lucrurile cele mai mici în aparenţă asupra existenţei. MACEDONSKI, O. IV, 25, cf. DDRF. Dacă ei n-ar fi avut de apărat decât goala lor existenţă, nu ar fi avut pentru ce să fugă. XENOPOL, I. R. VI, 97, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Acest personagiu versatil, cu existenţa curioasă, e un adevărat cărturar. IORGA, L. I, 506. Bătrânul... se hotărî să aştepte vremea când, după ciudatele ierarhii ale existenţei, va putea să ia tronul celuilalt. ANGHEL, PR. 53. Buna Lina, cu existenţa ei modestă şi laborioasă, îi părea... o piedică. PAPADAT-BENGESCU, O. III, 95. Unul concepe existenţa ca acceptabilă şi o consideră cu un suflet echilibrat. IBRĂILEANU, S. L. 59. O mare lume de fiinţe... îşi ascund pe unde pot umila lor existenţă. PĂCALĂ, M. R. 27. Faptul că te-am întâlnit a fost o... răsturnare a întregii mele existenţe. AL. PHILIPPIDE, S. II, 157, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. T. Maiorescu poate reprezenta tipul unei existenţe eleatice. LOVINESCU, S. VIII, 70. Plăcerea de a trăi m-a făcut să-mi caut, de timpuriu, o existenţă liberă. BACOVIA, O. 229. Laşitate, simplă dorinţă de a-ţi simplifica existenţa, teama să nu pari poltron... m-a împiedicat să-i spun ceea ce ştiam lui Ladima. CAMIL PETRESCU, P. 181. Se plecase... deasupra muşuroiului de furnici să le consemneze cu minuţiozitate de entomologist existenţa, obiceiurile. C. PETRESCU, O. P. II, 177. Scamatorul îşi vedea existenţa zdruncinată. SAHIA, S. A. 102. Singura existenţă logică pe care le-o admisesem era aceea a uniformei pe care o purtau. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 286. Nimeni să nu le mai precupeţească în ţara lor dreptul la o existenţă omenească. SADOVEANU, O. XXI, 50, cf. SCRIBAN, D. Ce înseamnă amestecul acesta, continuu, neîndurător, în existenţa mea? KIRIŢESCU, G. 92. Ni se vorbeşte despre un doctor care nu era văzut decât într-o trăsură trasă de doi cai bătrâni şi condusă de un vizitiu din altă vreme... Existenţa lor nu putea fi concepută decât ca o „pluralitate”. VIANU, A. P. 256. Oameni bogaţi şi culţi... doreau să-şi împodobească existenţa cu toate creaţiile artelor. OŢETEA, R. 254. In ultima perioadă a vieţii sale..., când... avea nevoie de linişte, existenţa lui e nesfârşit de complicată din cauza certurilor pentru bani. OPRESCU, I. A. IV, 120. Un personaj istoric nu este o simplă ficţiune, pitorească numai prin dramatismul existenţei. CONSTANTINESCU, S. I, 54. Despre existenţa lui Eminescu s-a putut afla după ce toate vremurile bune au trecut. ARGHEZI, P. T. 390. După faţă arătau a duce o existenţă fără griji. CĂLINESCU, O. IV, 81. Activitatea lui literară e un model de existenţă robită artei. PERPESSICIUS, M. I, 65. Nevoia unei existenţe independente era... 1971 EXISTENŢĂ -249- EXISTENŢĂ foarte puternică în sufletul mândru al lui SchilIer. VIANU, L. U. 335. Existenţa egipteanului e aceea a unui călător, în aceeaşi direcţie; tot limbagiul formulei culturii sale serveşte la concretizarea acestui unic motiv. BLAGA Z. 203. Câinii... fac de veghe... asemeni unor sfincşi vii, mândri, enigmatici şi încărcaţi de misterul solemnei lor existenţe. BOGZA, C. O. 72. Potoleşte-te, dragă doctore... Iţi periclitezi existenţa. STANCU, R. A. II, 245. Pe Sandu Crai îl readuce la sentimentul existenţei nemijlocite marşul apăsat... al unei companii de soldaţi. BENIUC, M. C. I, 54. Existenţa fostului profesor parcă se petrecea mai mult în tren. VINEA, L. I, 112. Să iei cunoştinţă de propria ta existenţă, să o simţi întinsă ca o coardă de arc. H. LOVINESCU, T. 9, cf. DL. Amenzile şi scăderile de salariu sileau clasa muncitoare la o existenţă din ce în ce mai apăsătoare. PREDA, R. 17. Ică e un şnapan de-o diabolică inteligenţă. Nu-şi joacă el existenţa pe o carte proastă. T. POPOVICI, S. 320, cf. DM. Studiul textelor antice continuă să fie una din voluptăţile existenţei lor, el rămâne un fel de plăcere ascunsă, clandestină, un viciu aristocratic. V. ROM. octombrie 1964, 92, cf. DN2. Era un destin la răscrucea existenţelor nefericite ale celorlalţi. BĂNULESCU, C. M. 289. în fiecare din aceste perechi... unul din parteneri are o existenţă dublă. N. MANOLESCU, A. N. III, 92. Cuplul duce în continuare o existenţă searbădă, într-un decor artificios, de falsă luxură şi găunoasă superioritate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 130, 3/1. Existenţa ei se petrecea mereu neprevăzut, nu-mi povestea niciodată ce făcea în timpul despărţirii noastre. A. HOLBAN, O. II, 127. Europeanul e aproape incapabil de sinucidere: dovadă de laşitate. Asiaticul e mai detaşat, nu atât de jalnic înrobit de existenţă. STEINHARDT, J. 139. Tată a doi copii,... Arghezi are... satisfacţia să poată duce o mult visată existenţă gospodărească. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 22. Mihail Crama a ieşit mai senin decât alţii din încercările existenţei. SIMION, S. R. III, 118. Sfârşitul lui prematur adaugă un cert patetism existenţei sale oscilante. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 7/2, cf. DN3, DSR. îşi duc existenţa şi acţiunea lor după aceleaşi legi ale unuia şi peste tot acelaşi logos. MS. 1988, nr. 1, 23. Intr-o zi... surveni o întâmplare... care avea să-i tulbure definitiv existenţa. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 3, 15/1, cf. DEX2, NDN, DEI, NDU. 0 (Prin analogie) Popoare... trăind o existenţă mai mult vegetativă. CONV. LIT. IV, 127. Biata mănăstire grecească trăgăna o existenţă mizeră. EMINESCU, O. XIV, 16. Să acorde plenipotenţiarilor săi depline puteri pentru a putea discuta cu plenipotenţiarii ruşi asupra mijloacelor de a restabili ordinea în „provinciile creştine ale Imperiului Otoman... ” şi a asigura acestora o existenţă liniştită şi fericită. OŢETEA, T. V. 344. 0 F i g . Muritori cari rătăcesc fără sens şi scop al vieţii pe marea furtunoasă a existenţei. PÂRVAN, I. F. 107. In rafturi dorm volume visându-şi existenta închisă între foi. LABIŞ, P. 79. ♦ F i g. Suflet (19). Un Minulescu ţipând: „Nu-mi scoateţi piesa, domnilor! Asta e existenţa mea!” LOVINESCU, M. 244. ♦ Interval, perioadă a vieţii trăită de cineva; moment din viata cuiva; durată a vieţii cuiva; viată ai 6). Pentru prima oară de când îmi am existenţa, reflectai asupra nenorocirilor ce ne înconjoară chiar din leagăn. FILIMON, O. I, 308. Aci începe un nou period în existenţa acestui om eminent. ODOBESCU, S. I, 271. Pentru a da impresia trezită scriitorului nostru de T. Maiorescu în 1900, adică în pragul celui de al şaizecilea an al existenţei sale, reproducem o pagină dintr-un articol. LOVINESCU, S. VIII, 178. Existenţa lui Ioanide luă câtva timp forma unei căsnicii renovată în plină tensiune pasională. CĂLINESCU, B. I. 198. Romanul ultim al dlui Mihail Sadoveanu este cea mai de seamă producţie din vasta sa operă, de vreme ce lansarea ei a coincidat cu trecerea peste pragul celui d-al 50-lea an al existenţei sale. PERPESSICIUS, M. III, 129. O fiinţă umană putând întâlni, în durata existenţei, o alta asemănătoare. BOGZA, C. O. 285. 0 (Prin analogie) Iubire, bibelou de porţelan - Obiect cu existenţă efemeră. MINULESCU, v. 155. 0 (Adesea întărit prin „toată”, „întreagă”, exprimă ideea de permanenţă, de durabilitate etc.) Toată soarta, toată eczistenţia noastră ca a unui popor,... spânzură de la întemeierea şi propăşirea agriculturi[i] sistematice! POVĂŢ. (1844), 77/13. De multe ori de la ţânearea vitei bolnave atârnă toată esistenţa unei familii. LITINSCHI, M. IV/23. învăţătoriul nu poate să aibă nicio viaţă privată... întreaga sa esistenţie nu-i decât o prosfora. CALENDAR (1854), 27/10. Drăgălaşa ei făptură îi cucerea minţile şi i le îneca într-o aşa de neînchipuită voluptate, încât întreaga lui existenţă se pierdea într-un basm. VLAHUŢĂ, S. A. II, 72. După mine, locul e gol pentru toată existenţa. înţelegi de ce nu mai poate fi fericire pentru mine? CAMIL PETRESCU, T. I, 65. întâlnirea cu Reinhardt a fost cea mai hotărâtoare din întreaga existenţă de om de teatm a lui N. Carandino. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 1, 10/4. ♦ (In legătură cu verbele „a dedica”, „a închina”) Parte semnificativă, esenţială a vieţii (116) cuiva. A scris o seamă de aprecieri prin care recunoştea drepturile la gratitudinea noastră, ale unui poet care a închinat întreaga sa existenţă frumosului. GRIGURCU, C. R. 53. Samuil Micu şi-a dedicat întreaga existenţă luminării neamului său. MS. 1988, nr. 3, 24. ♦ P. e x t. Evoluţie (2), devenire. V. supravieţuire (1). Fiecare fază în essistenţa limbelor au avut o epocă de mărire. RUSSO, S. 83. Telegrafia are o netăgăduită înrâurire asupra popoarelor şi este menită a aduce în existenţa omenirei cea mai adâncă revoluţie. ROM. LIT. 25]/29. Orişicând privim omenirea, o vedem împărţită în diverse popoare ajunse fiecare în un punct a esistenţei sale. CONV. LIT. IV, 127. Dacă Grecia n-ar fi avut decât spartani, ea ar fi fost condamnată într-un punct al esistenţei sale la stagnaţiune. EMINESCU, O. XV, 1 141. Oameni ca Eminescu răsar la depărtări de veacuri în existenţa unui popor. VLAHUŢĂ, O. A. 238. Timpul pănă la şase ani, etatea de şcoală, este cel mai însemnat pentru viitoarea existenţă a individului. CONV. LIT. XXII, 423. Indică mutaţii complexe în existenţa oamenilor. CONTEMP. 1972, nr. 1312, 3/4. 0 (Prin analogie) Aceste influenţe se menţin în tot cursul existenţei plantei. AGROTEHNICA, II, 30. ♦ (Mai ales în legătură cu verbele „a câştiga”, „a-şi asigura”) Faptul de a subzista (2); (concretizat; şi în sintagma mijloace de existenţă, calc după fr. moyens d’existence) condiţii, mijloace (v. m i j 1 o c II 4) materiale necesare vieţii sau traiului zilnic al cuiva, resurse materiale (suficiente); subzistenţă (1), trai (3), viaţă (II 5), pâine, (învechit şi regional) pită (I 2), (familiar) păpică; avere, stare; fonduri. De la foloasele acestui ticălos comerciu Tomşa îşi aştepta chear şi eczistenţa sa pe când arenda tronului i s-ar lua cumva din mână. CALENDAR (1850), 64/23. Dezrobirea averilor coboară preţul lucrurilor trebuincioase esistenţii omului. ROM. LIT. 2711/38. [învăţătorii] să aibă mijloacele de existenţă. CONV. LIT. IV, 33. Este un popor a căruia viaţă esterioară e dulce, comodă; plăteşte puţine biruri; nu sufere deloc;... esistinţa materială luată împreună e destul de bine şi fericit regulată. BARONZI, I. C. I, 20/2. Predominarea egoismului împinge pe individ să-şi asigure existenţa materială. CONV. LIT. VI, 70. Dacă adăogim la aceste industrii... şi alte câteva meserii din cele mai neaparate existenţei omului, vom ave întreg tabloul industriei indigene, ib. XI, 42. Politica nu este mijloc de existenţă, ci numai mijloc de-a îndrepta în bine mersul vieţii statului. EMINESCU, O. XI, 31. Să-mi câştig existenţa într-un mod onorabil CARAGIALE, O. II, 136. Prin el [testament] aveam acum asigurată măcar întrucâtva esistinţa vieţii pentru toate eventualităţile. SBIERA, F. S. 130. Scriitorul de azi scrie ca să-şi câştige existenţa. AL. PHILIPPIDE, S. III, 270. Acum are un motiv să înceapă o activitate publicistică, şi acest motiv este nevoia de a-şi asigura existenţa, id. ib. IV, 87. Păstoritul din zona fâneţelor, care împreună cu creşterea vitelor costituia sursa de existenţă a locuitorilor..., era caracterizat prin aşezări cu case risipite. VUIA, PĂST. 213, cf. CADE. O chelneriţă... munceşte 15 ore pentru existenţa ei. SAHIA, S. A. 282. Omul preistoric... întindea curse pentru probleme de existenţă. VOICULESCU, P. I, 117. Omul-probă pentru măşti contra gazelor şi călăuzul de torpilă sunt jertfe voluntare ca să asigure existenţa familiilor lor. SADOVEANU, O. XX, 180. Se intenţionează ameliorarea condiţiilor de existenţă a savantului. D. GUŞTI, P. A. 1971 EXISTENŢĂ -250- EXISTENŢĂ 236. Renoir se gândeşte la alt mijloc de existenţă: la pictura evantaliilor. OPRESCU, I. A. IV, 172. Bărbatului... îi revine construirea locuinţei şi asigurarea existenţei în general. APOLZAN, P. I. 41. îmbrăţişase cariera tehnică fiindcă i se păruse că asta şade bine unui om de lumea mare, nicidecum cu gândul de a-şi câştiga existenţa. CĂLINESCU, S. 168. Providenţa avusese grijă de el şi-i dăduse... mijloace de existenţă pe care nu le meritase, id. O. IV, 150. Cu excepţia petrolului şi bumbacului, îşi produce singură majoritatea mijloacelor de existenţă. RALEA, F. 20. Fiecare luptă să-şi câştige existenţa. CAMIL PETRESCU, N. 127, cf. DL. îşi câştigă existenţa ca simplui grădinar. PREDA, M. S. 38, cf. DM, DN2, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G. Ruleta..., ca sursă de existenţă sau de avere, devenise o idee absurdă. CĂRTĂRESCU, N. 19, cf. DEX2, NDN, DEI, NDU. 0 (Prin analogie) Diferenţa între animal şi plantă este că cel dintâi se poate deplasa ca să-şi adune mijloacele de existenţă. RALEA, S. T. III, 45. 0 Lupta pentru existenţă v. luptă (3). ♦ (Concretizat; şi în sintagmele existenţă omenească, existenţă umană) Persoană care are o anumită viaţă (II 3), un anumit destin; om (i), persoană (1), viaţă (I 1). V. destin. Zăpada... este unul din cele mai scumpe daruri ale naturei pentru fericirea esistinţei umane. BARASCH, M. III, 145/30. El era orfan, o existenţă... fără de speranţă. EMINESCU, N. 35. Fiecare din existenţele omeneşti care se perindează în decursul veacurilor sunt o neîncetată şi treptată apropiere către perfecţia ideală. PETICĂ, O. 354. Nu-i o simplă întâmplare că o femeie se gândeşte tocmai la aceste existenţe umile..., la aceşti „dezmoşteniţi ai naturii”. IBRĂILEANU, S. L. 125. El a pus o artă desăvârşită în zugrăvirea acestor existenţe. AL. PHILIPPIDE, S. III, 273. Interogativele şi indefinitele nu sunt pronume, ci nume de existenţe. DR. VII, 284. Descoperiri cu totul neaşteptate, care au dus la alcătuirea acestui „ dosar de existenţe ”. CAMIL PETRESCU, P. 5. Existenţele în toate comediile caragialiene... sunt semnul aceluiaşi neîndoios clasicism. CONSTANTINESCU, S. II, 58. Istoria reprezintă întreg corpul existenţelor umane. STĂNESCU, R. 132. Doar poet şi poezie, Conştiinţă şi destin, Existenţa o învie Şi-o fixează pe deplin. CĂRTĂRESCU, L. 142. ♦ Entitate (1), fiinţă. V. esenţă, natură (4). Omul se amăgeşte şi-şi pierde cu mila şi unirea ecsistenţii lui din lumea şi din viaţa aceasta, din necunoştinţa puterilor sineşului său, ce sânt sădite într-însul, spre aflarea şi paza orânduielii canoanelor, de fericirea lui. EPISCUPESCU, O. î. 153/5. Când sufletul, inerent al fiecărei naţiuni, care constituie existenţa sa naţională, s-a dus, naţiunea a murit, populu a devenit un cadaver. BARASCH, I. 88/1. Această percepţiune, după cum lesne se înţelege, este absolut neatârnată în existenţa şi calitatea sa de orice altă facultate a sufletului. CONTA, O. F. 55. E îndeajuns ca o impresie de dinafară s-atingă păharul plin al existenţei individuale, pentru ca acest păhar să se verse într-un act de voliţiune şi de mişcare. EMINESCU, O. XV, 326. Când s-a ivit în mine, pentru întâiaş dată, conştiinţa despre esistinţa mea proprie, nu ştiu. SBIERA, F. S. 87. Această stare de suflet s-a detaşat de subiect... şi a căpătat o existenţă independentă. IBRĂILEANU, S. L. 13. Democrit admite două principii necesare pentru orice existenţă: atomii şi vidul. MARINESCU, P. A. 31. Acţiunea lui T. Maiorescu... îşi va păstra actualitatea istorică, întrucât se identifică cu însăşi linia de evoluţie a artei privită ca o existenţă autonomă. LOVINESCU, S. VIII, 263. După cum ideile, ca nişte existenţe separate de noi, aparţin unei sfere eterogene şi ideale, tot astfel şi însuşirile vizuale sau auditive ale operelor de artă. VIANU, E. 149. Orice existenţă individuală, aici, e o vanitate. RALEA, S. T. I, 254. Marin Preda... a meditat... asupra unor vicii ale existenţei spirituale. GRIGURCU, C. R. 20, cf. DSR, D. ENC., NDU. 0 F i g. Tînărul izvor îşi afirmă propria-i existenţă. BOGZA, C. O. 75. 3. Faptul de a continua să existe (5); durată a unei situaţii, a unei acţiuni, a unei structuri sociale etc.; (rar) duraţie; menţinere sau prezenţă în viaţa politică, economică, socială etc.; dăinuire, durabilitate, (rar) durată, (învechit) fiinţare, durare. V. entitate (1), supravieţuire (2). Dieta de la Spir a vestit pacea şi a dat protestantismului ecsistinţa (fiinţa) cea leguită. CR (1829), 58723. Agiunse ecsistenţia Imperiei Romanorientale din zi în zi ameninţată. SĂULESCU, HR. I, 164/11. Acesta este fundamentul ecsistenţiei şi a mărimei flitoare a Prusiei, id. ib. II, 346/10. O ţară a căria esistinţă politică fu... precarie. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 25. Problema de existenţă a bisericii românilor era pusă spre a fi dezlegată. BARIŢIU, P. A. I, 128. De acest simtiment este legat dreptul de a ave o naţiune şi o patrie şi, prin urmare, un guvern naţional, cu care să poată înfăţoşa esistenţia sa politică înaintea celorlate staturi. IST. M. 11/19. Aceste state se văzură ameninţate în... existenţa lor politică. BĂLCESCU, M. V. 8. Eşti copleşit cu lucrul ziua, noaptea, dar mai vârtos în timpul acesta a reformelor, în care se lucră şi de pelea românilor, despre cum mai departe esistinţa lor (a. 1848). ap. BARIŢIU, C. II, 356. Din vorbă în vorbă înţălegându-să folosul ce au primit prinţipatele în eczistenţa lor politică, din rivalităţile vecinilor. CALENDAR (1852), 62/9, 15/5, cf. STAMATI, D. Drituri... ce nu vatămă nici esistinţa ţerilor, nici vrednicia personală a omului. RUSSO, S. 157, cf. 68. Domnul Grigori Ghica II se încercase... de a reîntemeia în Iaşi scoli eline, slavoane şi române, însă existenţa acestora nu fu decât efemeră. ROM. LIT. 302/16. Mare este spectacolul unei naţiune carea se luptă pentru ecsistenţa ei. CALENDAR (1861), 36/7. învăţătura este mărginită în existenţă efemeră şi schimbăcioasă a câtorva şcoli unde dascalul cel mare grecesc îşi avea toată însemnătatea. CONV. LIT. VI, 153. Am asistat prin vis la acea serbare care consacră 20 de ani de existenţă a societăţii voastre şi am auzit glumele, veseliile, toasturile nenumărate. ALECSANDRI, S. 138. Anglia datoreşte existenţa sa emigraţiunilor făcute în insule. CONTA, O. F. 244. O ţară nu poate rămânea curat agricolă fără a primejdui existenţa sa. EMINESCU, O. IX, 233. Să adunăm date istorice din gura poporului nostru, care sunt cele mai mari dovezi ale existenţei noastre. LIUBA -IANA, M. 1. Organizaţi ţara... şi... fiţi fără îngrijire pentru existenţa noastră politică şi pentru consolidarea libertăţilor publice. XENOPOL, I. R. XIII, 175. Nu se poate cere ca aceşti oameni... să contribuie... la înflorirea... unui stat ce poartă caracter duşmănos şi care este negaţiunea existenţei lor naţionale. SĂM. VIII, 13. Regatul român puse în cumpănă, în vederea realizării actualei ordine politice, însăşi existenţa sa răzimată pe o viaţă de stat de şase ori seculară. AN. IST. NAŢ. I, 7. Existenţa patriei e sprijinită pe vârful săbiilor. LOVINESCU, C. IV, 169. Statul are nu numai dreptul, dar chiar datoria să-şi apere existenţa, când i-e ameninţată, prin orice mijloace! REBREANU, R. II, 296. Mai este o monadă în care ne este dată toată existenţa lumii, o monadă, care vine imediat după Dumnezeu şi care este femeia. CAMIL PETRESCU, T. II, 220. De existenţa şi de importanţa muzeelor este legată nu numai cunoştinţa mai amănunţită a ţării în care trăim, dar şi conştiinţa naţională. CONV. LIT. LXVII, 26. Tovarăşii de luptă ai tatălui său au împins cultura românească, mai ales în Ardeal, unde era o problemă de existenţă naţională, pe un drum care putea să devină fatal. DR. VIII, 10. Oastea, pentru poporul tău, e o chestie de existenţă pentru viitor. SADOVEANU, O. XXI, 18. Amintirăm de vapor şi de acel tip de „curiere” cu roţi laterale a căror existenţă s-a prelungit până acum un deceniu. PERPESSICIUS, M. IV, 155. Rareori existenţa în timp a unei cărţi a fost supusă atentatelor mai numeroase ale pirateriei literare, ale falsificării şi răstălmăcirii. VIANU, L. U. 99. Nu se poate concepe existenţa unui stat fără popor liber şi egalitate de drepturi. CONTEMP. 1953, nr. 350, 5/4. Nu vroiam să părăsesc instituţia în momentele pe care toţi le simţeau, nemărturisit, nesigure pentru existenţa trăită până atunci. BĂNULESCU, I. 147. Oraşul are o existenţă milenară. RL 1977, nr. 10 220. Unitatea, independenţa, libertatea şi dreptatea au reprezentat dintotdeauna coloane de granit ale existenţei poporului nostru. MS. 1988, nr. 4, 5, cf. NDU. 0 Lupta pentru existenţă v. luptă (3). 4. Faptul de a exista (1) într-un anumit loc sau într-un timp dat, de a avea o realitate (1) concretă, obiectivă; aflare, prezenţă; 1971 EXISTENŢĂ -251- EXISTENŢĂ (învechit) subzistenţă (2), (învechit, rar) existare (1), prefiinţă. Cf. AR (1834), 51. Guvernul român, conştient de piedicile ce se puneau exporturilor noastre, dar şi de existenţa unor legături politice statuate prin tratatul secret, nu putea acţiona făţiş. KOGĂLNICEANU, O. V, 6. Tractatul de Londra... au însămnat hotarele în cuprinsul cărora s-au părut potrivită existenţa paşei doritoriu de pace cu acea a împărăţiei turceşti. ASACHI, L. 742/38. Organele... ce anatomia... le-au arătat eczistenţia. CAIET 6877. Pentru lucruri, a cărora esistinţă este netăgăduită,... trebuie să avem numiri. VASICI, M. I, 30/8. Existenţa lui Dumnezeu se demustră în cinci moduri. LAURIAN, F. 187/12, cf. NEGULICI. Când n-ar fi şi alte dovezi de ecsistenţa lui Dumnezeu, decât minunile naturei, aceste dovezi sânt atât de tari, încât ar putea să convingă pe tot omul. CALENDAR (1852), 1/1. Rădăcina pătrată a unei câtimi pozitive, comensurabilă sau nu, are în adevăr totdauna o ecsistinţă, pentru că putem totdauna arăta doă hotare numerice. ELEM. ALG. 152/4. Cei ce ar dori... să se încredinţeze de esistinţa atâtor virtuţi în sânul atâtor nenorociri, se vor adresa la dna Jaspier. MAN. SĂNĂT. 53/12. Existenţa şi activitatea Asociaţiunii transilvane a vibrat... în tot corpul naţiunei din toate ţările locuite de români. BARIŢIU, P. A. III, 33. Ecsistenţa unui princip hidrogenat şi carbonit în aer. MARIN, PR. I, 62/34. Cu vro doă vecuri mai în urma esistenţiei Catelinei, au reînviet în Dacia al său nume. CALENDAR (1854), 67/8. Ne pătrunde de argumentele cele mai învederate despre esistinţa lui Dumnezeu. BARASCH, I. N. 1/24. Aştepta, de la singura esistenţa a aceştii armate, insurecţiunea politică a Italiei prin esemplul ei. TEULESCU, C. 75/12. Unii zic că s-a cufundat [insula] şi alţii cred că esistenţa ei a fost fabuloasă. ARISTIA, PLUT. CXIV/33, cf. POLIZU. Esistenţa unor astfeliu de canaluri fac pre mai multe fluvii să se peardă-n pământ. COBÂLCESCU, G. 65/9, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Esistinţa şi combaterea principielor diferite n-au fost, în istoria acestor popoare, decât... un accident. BARONZI, I. C. I, 47/7. Instituţiunea Vasiliană..., suvenirea esistenţei ei..., contribui ca atare la regenerarea naţională. CONV. LIT. II, 21, cf. COSTINESCU. înţeleg aceste certuri, căci înţeleg şi existenţa partidelor. BOLINTINEANU, O. 420, cf. LM. S-a dovedit că crizele comerciale chiar, pentru a căror existenţă lumea are obicei să arunce vina asupra cutărei sau cutărei case comerciale..., nu pot fi evitate. CONTA, O. F. 38. Proboscidienele... fac parte dintr-o altă diviziune mare a mamiferelor, caracterizată prin existenţa membrelor caduce. CONTEMPORANUL, I, 123. La noi existenţa unei caste de nobleţă moştenită a fost şi este cu totul iluzorie. ODOBESCU, S. I, 251. Deşi ţin la desfiinţarea acestor greşeli, totuşi nu văd în esistenţa lor deznaţionalizarea noastră. EMINESCU, O. IX, 82. Am aflat cu bucurie... de existenţa unui mare artist modelator de statuete. CARAGIALE, O. VII, 433. Afară de acestea, existenţa unor negri cu părul lânos în unele locuri din Australia au făcut pe Topinard să presupuie... că înaintea australianilor adevăraţi... se află în Australia un tip mai inferior. CONTEMPORANUL, II, 79. Monetele ne dau şi ele probe despre existenţa statuelor ecuestre ale lui Traian în costum de căpetenie a oastei. CONV. LIT. XXII, 114. Aflăm următoarele ştiri care întăresc existenţa acestei credinţe deşerte. MARIAN, O. II, 31. Aceste trei fapte sunt: existenţa unui alfabet român, acea a unei ortografii române şi acea a unei limbi literare române. ARHIVA, I, 151. Gana, fiinţă mitică, este o veche divinitate... Nu avem nici un motiv de a ne îndoi despre esistenţa ei. REV. CRIT. I, 523, cf. DDRF. Această denumire fiind îndeobşte destul de cunoscută, vom raporta numai câteva dovezi în sprijinirea existenţei sale. XENOPOL, I. R. III, 48. Se aruncă... altă putere, acea a regalităţei, care... şi ea dă naştere unei imitaţiuni conştiente a formelor sale de existenţă. ARHIVA, X, 12, cf. ENC. ROM., BARCIANU. Existenţa unei comete, ca şi aceea a unei fiinţe omeneşti de pe pământ, fiind trecătoare. SĂM. vin, 23. Sfinţii, a căror existenţă nu poate fi pusă la îndoială, capătă atribuţii speciale. CANDREA, F. 208. Cel mai vechi document care atestă existenţa satului [Răşinari] e din 1204. PĂCALĂ, M. R. 36. Dintre cele şase ori şapte continuări, a căror existenţă o putem documenta, cunoaştem până acum numai două. BUL. COM. IST. I, 209. Orice vibraţie, pentru a avea loc, presupune existenţa unei materii vibratorii. PÂRVAN, I. F. 165. Existenţa lui „gamba” e contestată pe nedrept. DR. I, 414. Apăruse... credinţa în existenţa spiritelor. AL. PHILIPPIDE, S. II, 61. Documentele slavo-române din secolele XIV-XVII sunt scrise... în dialectul slav din Macedonia nordică şi centrală, cum dovedesc: raritatea articolului post-pozitiv..., existenţa infinitivului, a lui „e” epentetic. ARH. OLT. V, 396. Are meritul de a fi recunoscut pentru prima dată existenţa celor trei tipuri ale păstoritului la români. VUIA, PĂST. 12. Problematică e explicarea existenţei termenului „percică” în Basarabia. DR. V, 282, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Cercetarea vocabularului vieţii culturale româneşti arată existenţa... unei civilizaţii romane la baza vieţii româneşti. ARH. OLT. X, 488. Ce este real şi dovedit e numai existenţa episcopiei Strehăii din ultimul sfert al secolului XVII. ARH. OLT. XII, 162. Oficiosul guvernului se preface că nu crede în existenţa unui document compromiţător. CAMIL PETRESCU, T. I, 208. Mahalaua capitalei... am cunoscut-o de-aproape. In general, bucureştenii îi ignorează existenţa. SADOVEANU, O. XIX, 301. Existenţa socialului se înţelege numai prin elementele care-l constituie. D. GUŞTI, P. A. 116. Pasiunea pentru „cuvintele încrucişate”..., farmecul ghicitorilor noastre populare sunt probe indiscutabile despre existenţa unui asemenea dar [de a ghici] şi despre plăcerea de a-l pune în lucrare. PUŞCARIU, L. R. I, 119, cf. SCRIBAN, D. Problema dezbătută avea cel puţin două aspecte: al existenţei unui fior mistic... şi al vitalităţii de organizare a vieţii noastre ecleziastice. CONSTANTINESCU, S. I, 64. Citez... datele asupra existenţei acestei forme în Dobrogea. DOMBROWSKI, P. 112. Autorul încearcă să dovedească existenţa unui „concept”. DR. XI, 247. Intr-o zi îşi propuse să demonstreze la Ateneu existenţa lui Dumnezeu! ARGHEZI, P. T. 7. Un grilaj înalt şi greoi de fier... dovedea, pe dreapta, existenţa unei curţi. CĂLINESCU, E. O. I, 9. Stabileşte existenţa armatei naţionale... în trecutul principatului Valahiei. VIANU, S. 83. Pico della Mirandola afirmă existenţa unei zone de interdeterminare care se întinde în jurul fiinţei omului, id. L. U. 29. Naturalismul, ca stil al sănătăţii, afirma cu vigoare... existenţa omului în mijlocul lucrurilor de toate zilele. BLAGA, Z. 132. Reflecţia asupra structurii sufleteşti e un semn... al existenţei vieţii interioare. RALEA, S. T. I, 47. Nu mă mira... numai existenţa speluncii şi faptul că o aflasem ticsită. STANCU, R. A. I, 295. Existenţa unui centru bulbar, ale cărui fibre emergente coboară în măduvă,... nu ni se pare, a priori, deloc probabilă. PARHON, O. A. I, 196. Aceste fapte puneau în lumină existenţa unei structuri discrete a sarcinilor electrice. SANIELEVICI, R. 11. Acumularea sărurilor... şi ridicarea carbonaţilor... se datoresc existenţei curenţilor ascendenţi ai apei în sol. CHIRIŢĂ, P. 284. El socotea... că, dată fiind existenţa în Muntenia a unei trupe române de actori, este îndreptăţită nădejdea într-o grabnică creaţie dramatică originală, care să umple golul ce se resimţea. PR. DRAM. 5. Această bănuială este oarecum sprijinită şi de existenţa unui termen local. ALEXANDRU, I. M. 12. Am terminat o carte mare, care dovedeşte că existenţa e o condiţie absurdă. H. LOVINESCU, T. 146. Din două adevăruri cunoscute să dovedeşti existenţa unui al treilea. TUDORAN, P. 404, cf. DL, DM. Un mare număr de logisticieni admit existenţa unei logici filozofice pornind de la Aristotel şi a unei logici simbolice, matematice sau pozitive. JOJA, S. L. 220. Acest fenomen s-ar datora existenţei unor colonii de ceangăi în Banat şi Oltenia. MAT. DIALECT. I, 133. Izvoarele vremii vorbesc frecvent de existenţa unui mare număr de români (şi mai ales de moldoveni) în centrele căzăceşti din Ucraina. IST. ROM. II, 923. Cea dintâi mărturie despre existenţa cântecului popular pe teritoriul locuit de români datează din prima jumătate a secolului al XI-lea. IST. LIT. ROM. I, 13. O serie sinonimică oarecare... dovedeşte existenţa unei incontestabile modalităţi de variaţie a enunţurilor în care este vorba de ideea generală din această serie. COTEANU, S. E. 52. 1971 EXISTENŢĂ -252- EXISTENŢIALISM Existenţa curtenilor aflaţi în slujba marilor feudali... este dovedită... şi de documente târzii. STOICESCU, C. S. 19. Se constată existenţa celuilalt izvor de căldură, care, emanând din interiorul pământului, s-a numit căldură centrală. GEOLOGIA, 9. Aici, pe lângă existenţa funcţiilor de mai sus, se găseşte o zonă mai întinsă, care are rol în funcţia limbajului. ABC SĂN. 324. N-am admis existenţa în istoria românilor a unei perioade sclavagiste. PANAITESCU, C. R. 15, cf. DN2. Existenţa acestor fenomene se include în aria istoriei şi ştiinţei teatrului. IST. T. 1,23. Cu ajutorul acestor dovezi se confirmă existenţa Daciei Malvensis în Oltenia. MAGAZIN IST. 1969, nr. 3, 4. Nu prea cred în existenţa lui Don Juan. A. HOLBAN, O. II, 250. De naivitate şi credulitate se poate lecui - fără a cădea în cinism - numai cine crede în existenţa diavolului. STEINHARDT, J. 291. Arghezi, prin însăşi existenţa sa, venea să justifice întreaga mişcare intelectuală postsămănătoristă. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 19. Două sunt... lecţiunile posibile pentru grafia a cărei existenţă o presupunem. L. ROM. 1980, 319. Weigand admisese existenţa unor dialecte mozaic şi în Ardealul de sud-est, în Oltenia de sud şi în Dobrogea. IVĂNESCU, I. L. R. 43, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Imaginile percepute au o existenţă reală. MS. 1988-, nr. 1, 19. Un nou Eminescu este de neconceput fără desluşirea intimă a unui homo-eminescianus -complex..., dar şi copleşit de devenire şi existenţa limitelor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 3/2. Despre existenţa acestei Ieşiri... Egor îmi spusese că ştiau oameni din toată lumea. CĂRTĂRESCU, N. 251, cf. D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. 5. (Filos.) Categorie filosofică care se referă la natură (4), la materie (2), la realitatea obiectivă, Ia tot ceea ce există (1). Precum are toată făptura răsăritul şi isvorul, din care s-au înfiinţat, aşa are toată ghinta rădăcina şi trupina sa, din care se-au luat ecsistenţia şi începutul. BOJINCĂ, în ŞA II, 656. Crezi tu că ecsistenţa atârnă de la vremi? C. A ROSETTI, C. 51/11. Elementul pozitiv sau real nu poate ieşi din cel negativ precum nici essistinţa din nefiinţă. LAURIAN, F. 97/18. Dumnezeu, în care se cuprinde toată existenţa, este conceput ca fiind constituit dintr-o singură substanţă. CONTA, O. F. 391. împrejurul razei în care vieţuim... cearcă a veni în viaţă toate posibilităţile de existenţă, toate aceste forme posibile. EMINESCU, O. XV, 28, cf. CARAGIALE, O. VII, 262. Imperativul categoric al simplei existenţe individuale. PÂRVAN, I. F. 83. Viaţa nu cunoaşte această lene a existenţei care se numeşte timp. CONV. LIT. LXVII, 17. Intuiţiile lui poetice sunt judecăţi asupra existenţii. CONSTANTINESCU, S. I, 130. Gavrilcea... şi Tudorel nu înţelegeau viaţa decât fenomenal, numai prin întâmplările zilnice, prin ele intuiau poate şi semnificaţia mai adâncă a existenţei. CĂLINESCU, B. I. 463. Influenţa şcolii eleate, a lui Parmenide, dar mai ales cea covârşitoare a platonismului, reuşise să împreune un caracter static, imuabil al existenţei. RALEA, S. T. III, 11, cf. DL. Iată o ruptură între existenţă şi esenţă. PREDA, C. I. P. II, 165, cf. DM. Are un interes vital să reflecte existenţa obiectivă şi categoriile acesteia. JOJA, S. L. 15, cf. DER, DN2. Parcurgi... minunatul mister al existenţei. BĂNULESCU, I. 67. Iată o mărturisire... a imposibilităţii de a defini însuşi sentimentul de existenţă. N. MANOLESCU, A. N. III, 58. Va fi vorba... despre o judecată de apreciere asupra existenţei. NOICA, D. 49. A repus întrebările fundamentale despre structura cosmosului şi existenţă. MS. 1975, nr. 1, 8. Iată misterul existenţei! ŢOIU, î. 14, cf. DN3. Aceastăprecumpănire a existenţei în conştiinţa exegetului... reprezintă un simptom al propriei structuri deschise mai mult către concretul vital GRIGURCU, C. R. 47, cf. DSR. Existenţa se poate învedera doar în devenire. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 3/1, cf. D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. 0 Existenţă socială = categorie fundamentală a materialismului istoric care desemnează totalitatea condiţiilor materiale, obiective ale vieţii sociale, în primul rând producţia bunurilor materiale şi relaţiile de producţie. Imperativul categoric al simplei existenţe... sociale. PÂRVAN, I. F. 83. Caragiale a contemplat existenţa socială sub o privire particulară de moralist. CONSTANTINESCU, S. II, 124. Existenţa socială determină conştiinţa socială. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 35. Dostoievski stabileşte admirabil legătura între existenţa socială a individului şi psihologia lui. v. ROM. iunie 1957, 162, cf. DL, DM. Existenţa socială determină întotdeauna — în ultimă instanţă — caracterul şi direcţia de dezvoltare a conştiinţei sociale. CF 1961, nr. 1, 9, cf. DER, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, DEI. 6. (Rar; sens etimologic) Poziţie socială, rang. Cf. PONTBRIANT, D., DDRF, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. 7. (Mat.; în sintagma) Teoremă de existenţă = teoremă prin care se demonstrează că, în anumite condiţii, o problemă admite soluţii. LTR2, cf. DER. - Scris şi: (învechit) ecsistenţă. - Pronunţat şi: eg-zis-. - PL: existenţe. - Şi: (învechit) existânţie (scris şi ecsistenţie; pl. existenţii), existfnţă (scris şi ecsistinţă), esistenţă (scris şi essistenţă), esistânţie (pl. esistenţii), esistinţă (scris şi essistinţa), eczistenţă, eczisténüe, (învechit, rar) ezistenţie, ezistinţă (RUSSO, s. 68) s. f. - Din fr. existence, lat. existentia, it. esistenza. EXISTENŢIĂL, -Ă adj. (Filos.) Care ţine de existenţă (5), care se referă la existenţă. Afirmarea voinţei sociale este fundamentul existenţial al oricărei unităţi [sociale], căci forţele voluntare o pun... în relaţie cu alte unităţi. D. GUŞTI, P. A. 117, cf. DL, DM, DN2. Experienţa de limbaj ne relevă cu timpul o experienţă existenţială. CONTEMP. 1966, nr. 1 019, 3/6. Ce înţeles existenţial are filosofía pentru tânărul Maiorescu? N. MANOLESCU, C. M. 35. întrebarea tulbure şi fundamentală... este despre sensul existenţial al comunicării. STĂNESCU, C. R. 49. Experienţa noastră existenţială ne dovedeşte că numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea: liniştea şi pacea. STEINHARDT, J. 108. Fuga timpului capătă un reper existenţial foarte propriu şi cât se poate de concret. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 110. Prozatorul... a conferit conştiinţei existenţiale o extindere decisivă, un volum extraordinar. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 20, 5/2. Poezia... devine... agonică în sens mai profund existenţial. SIMION, S. R. III, 79, cf. DN3. Romanul ori poezia sunt legate de motivele existenţiale pe care le ilustrează. GRIGURCU, C. R. 10. A încetat să mai fie văzut numai ca un autor de satire sociale..., devenind şi un autor capabil să descifreze probleme existenţiale. MS. 1988, nr. 1, 50. Barbara dă aceleaşi semne de nelinişte existenţială ca în octombrie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 20/4, cf. D. ENC., DEX2, NDN. Autorul este un universitar cu fantezie, un erudit căruia nu-i lipsesc nici frisonul existenţial, nici plăcerea paradoxului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 1,4/4, cf. DEI, NDU. - Pronunţat: eg-zis-ten-ţi-al. -PL: existenţiali, -e. - Din fr. existentiel, lat. existentialis, -e. EXISTENŢIALÎSM s. n. Curent filosofic modem, care opune lumii materiale, vieţii fizice şi sociale, viaţa spirituală individuală, dând prioritate existenţei trăite; p. e x t. orice filosofie care are ca obiect omul care există. Un „ esthesis ” obscur al conştiinţei reizbucneşte, după Bergson, în existenţialismul contemporan. STREINU, P. C. III, 325. Se profesează în Occident... filosofía existenţialismului, id. ib. 341. Cartea lui Lukacs reprezintă neîndoielnic cea mai adâncă analiză a existenţialismului. CONTEMP. 1949, nr. 126, 14/4. Remarcăm o luptă din ce în ce mai îndârjită între marea tradiţie a dramaturgiei franceze şi denigratorii ei de azi, ascunşi sub faldurile existenţialismului, ib. nr. 138, 9/2. Existenţialismul francez şi-a afirmat curând o personalitate proprie. RALEA, F. 116, cf. DL, DM, DER, DN2. Identitatea ca loc rău: aceasta este marea temă a existenţialismului la Blecher. N. MANOLESCU, A. N. III, 74. Virgil e pasionat de existenţialism. STEINHARDT, J. 145. De la romantismul filosofic al secolului premergător şi până la existenţialismul la un moment dat caracteristic pentru stările de spirit ale acestui veac. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 20/4, cf. DN3, V. BREBAN, D. G. Eugen Ionesco îşi mai aminteşte prob abil şi azi de confreria în rândurile căreia ar 1973 EXISTENŢIALIST, -Ă -253- EXMATRICULA fi dorit să intre..., „Corabia cu rataţi”... „îmbarcându-se”, astfel, pe puntea unui existenţialism avant la lettre. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1,7/1, cf. D. enc., dex2, ndn, dei, ndu. 0 (Prin analogie) Ne găsim... în prezenţa unui manifest al „existenţialismului” literar. VIANU, A. P. 393. - Pronunţat: eg-zis-ten-ţi-a-. - Din fr. existentiaiisme, germ. Existentialismus. EXISTENŢIALIST, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care aparţine existenţialismului, care se referă la existenţialism. Pentru simbolurile existenţialiste ale „spaimei” şi „catastrofei” universale... are destul loc şi timp să-şi construiască... o poezie a solidarităţii genealogice. STREINU, P. C. III, 45. In orele când nu face filozofie, proză sau teatru existenţialist este patronul unor elegante baruri pariziene. CONTEMP. 1948, nr. 112, 13/3. Filozofia devine antiraţionalistă cu Bergson... şi existenţialistă. RALEA, S. T. II, 11, cf. DL, DM. Cu fină ironie... persiflează moda freudiană, ca şi moda existenţialistă. SCÂNTEIA, 1966, nr. 6 893, cf. DN2. înscrie opera lui Blecher în „tipul existenţialist”. N. MANOLESCU, A. N. III, 61. Viaţa monastică e tot atât de plină de greutăţi... şi deznădejdi ca cel mai negru roman existenţialist. STEINHARDT, J. 148, cf. 7, DN3. Poetul vizează, prin intermediul psalmilor, tot ceea ce ţine de absurdul existenţial (sau mai bine zis existenţialist). GRIGURCU, C. R. 64. Albert Camus... l-a ridicat până la conceptul existenţialist din veacul XX. ROMÂNIA literară, 1992, nr. 1, 8/3, cf. D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. 2. S. m. şi f. (Rar la f.) Adept al existenţialismului. Preocuparea...' de ceea ce transcende fenomenalul... e proprie... existenţialiştilor. CONTEMP. 1948, nr. 108, 5/4, cf. ib. nr. 110, 10/1, DL, DM, DN2. Existenţialiştii au aici dreptate: de vreme ce avem conştiinţa binelui pe care-l facem, conştiinţa îl compromite iremediabil. STEINHARDT, J. 100. Rezultă că, atâta vreme cât sunt folosite mijloacele materiale, existenţialiştii au deplină dreptate şi condiţia umană e deznădăjduită, id. ib. 354, cf. DN3, DEX2. - Pronunţat: eg-zis-ten-ţi-a-. -PI.: existenţialişti, -ste. - Din fr. existentialiste. EXISTENŢIALITÂTE s. f. (Rar) însuşirea de a fi o parte a existenţei (5); caracter existenţial. Cf. ndn, mda. - Pronunţat: eg-zis-ten-ţi-a-. - Existenţial + suf. -itate. EXISTENŢIE s. f. v. existenţă. EXISTIMÂŢIE s. f. (Latinism rar) Opinie, judecată, apreciere. Dupre existimaţia mai multora, afacerea va ieşi bine. SEVERIN, S. 109. - PL: existimaţii. - Din lat. existimatio, -onis. EXISTÎNT, -Ă adj. v. existent. EXISTÎNŢĂ s. f. v. existenţă. EXIT vb. I v. excita. EXITÂŢIE s. f. v. excitaţie. EXITUS s. n. (Livresc) Moarte (1), sfârşit1 (2). V. estincţie (1). Cf. DN2, L. ROM. 1964, 263, D. MED. Aceeaşi otravă, injectată la orele 9,30, nu a dus la exitusul decât a 10% dintre ei. ROMÂNIA LITERARĂ, nr. 19,28/4, cf. dn3. - Din lat. exitus. EXIŢÂR s. n. v. exerţir. EXÎVĂ s. f. (Argotic) 1. Act de legitimaţie. Cf. GR. S. vil, 113, L. ROM. 1960, nr. 5, 22. ♦(în forma ixiva) Act, hârtie fară valoare. Cf. L. ROM. 1960, nr. 5,22. 2. Scrisoare. Cf. GR. S. VII, 113, L. ROM 1960, nr. 5, 22. ♦ (în forma chisivă) Petiţie. Cf. GR. S. VII, 113, L. ROM. 1960, nr. 5,22. 3. Ziar. Ia citeşte, mă, mânzule, cu glas tare, ce mai scrie la exivă, la hârtie. în L. ROM. 1 960, nr. 5,22. 4. Ştire, veste, comunicare. Bine, am să dau ecsivă la camaragii ca n-ai murit şi că-i chemi la prăduială. BARBU, G. 388, cf. L. ROM. 1960, nr. 5,22. - Scris şi: ecsivă. -PL: exive. - Şi: ixivă, chisivă s. f. - Cf. magh. (argotic) k s z i v e „portofel”, k s z i v e r 1 „scrisoare”. EX-ÎMPĂRÂT s. m. (Rar) Fost împărat. Făcu pasul acesta numai cu speranţa că doar ar putea... să oprească pe latini de-a ataca Constantinopolul şi de-a reinstala pe exîmpăratul Balduin II. EMINESCU, O. XIV, 132, cf. MDA. - Scris şi: exîmpărat. -PL: ex-împăraţi. - Ex- + împărat. EXÎNSCRÎE vb. III. T r a n z. (Mat.) A construi o figură geometrică, astfel încât unele puncte ale ei să fie tangente la laturile altei figuri geometrice. Cf. dex - s, dex2, ndn. - Prez, ind.: exînscriu. - Ex- +înscrie. EXÎNSCRÎERE s. f. Acţiunea de a exînscrie şi rezultatul ei. Cf. dex - s. - PL: exînscrieri. - V. exînscrie. EXÎNSCRÎS, -Ă adj. (Mat.) 1. (Despre figuri plane) Care este tangent la una dintre laturile unei figuri, precum şi la prelungirile celorlalte laturi. Cf. DER, LTR2, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, DEL 2. (Despre corpuri geometrice) Care este tangent la una dintre feţele unui corp şi la prelungirile feţelor alăturate ei. Cf. DER, LTR2, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEI. - PL: exînscrişi, -se. - Ex- + înscris (după fr. exinscrit). EXLAMÂŢIE s. f. v. exclamaţie. EX-LIBRIS s. n. Menţiune sau vinietă aplicată pe o carte, care indică numele unei biblioteci sau al unui bibliofil. Cf. MOLIN, V. T. 16, 31, CADE. Ex-librisul era mai adesea autograf. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 7/4, cf. M. D. ENC., DN3, DEX - S, D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. - PL: ex-librisuri. - Din fr. ex-libris, lat. exlibris (meis) „din cărţile mele”. EXLIBRÎSTICĂ s. f. (Livresc) Colecţie de ex-librisuri; studiul ex-librisurilor. Cf. DN3, NDN, MDA. - Ex-libris + suf. -istică. EX-MARŞANDA s. f. (învechit) Fostă modistă. E neînsurat, dar preacontează pe una Didina Mazu, ex-marşandă. CARAGIALE, O. vi, 209. - PL: ex-marşande. - Ex- + marşandă. EXMATRICULÁ vb. I. T r a n z. (Complementul indică elevi, studenţi etc.) A da afară, a elimina, a exclude dintr-o instituţie de învăţământ, ştergându-i numele din registrul matricol. Cf. SCRIBAN, D., DL. Poate totuşi nu mă exmatriculau dacă mă apăram 1993 EXMATRICULARE -254- EXOD corect şi hotărât, fără să sfidez pe nimeni. PREDA, C. I. P. III, 85, cf. DM, DN3, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: exmatriculez. - Din germ. exmatrikulieren. EXMATRICULARE s. f. Acţiunea de a exmatricula şi rezultatul ei; eliminare definitivă dintr-o instituţie de învăţământ, prin ştergerea din foaia matricolă. Acesta trebuie să fie motivul pentru care Eminescu a făcut cerere de exmatriculare la rectorat. CĂLINESCU, O. XI, 174. Trebuie să aibă o poziţie fermă, să susţină exmatricularea unora dintre ei. V. ROM. septembrie 1955, 99, cf. DL. Putea fi şi mai rău decât o exmatriculare. PREDA, C. I. P. III, 85, cf. DM, DN3, DEX. - Pl.: exmatriculări. - V. exmatricula. EX-MINÎSTRU s. m. Persoană care a deţinut funcţia de ministru; fost ministru. Cf COSTINESCU, 401, CADE 466, RESMERIŢĂ, D. 247, IORDAN, L. R. A. 198, DL. Ex-ministrul era infatuat, dar nu laş. CĂLINESCU, B. I. 601, cf. 589, DEX - S, NDN, DEI. - PL: ex-miniştri. - Ex- + ministru. EXMISIE s. f. (învechit, rar) Notificare prin care se amână pronunţarea unei sentinţe judecătoreşti în vederea audierii de noi martori. Iară la vălătaşul alăturătoriu, afară de condiţiile mai sus... însămnate, este de lipsă ca reghiuşii să aibă exmisie sau slobozenie de la cuviinciosul loc. AARON, în CONTRIBUŢII, III, 121, cf. CL 1959,212. - PL: exmisii. - Din lat. exmissis, -onis. EXMÎTE vb. III. T r a n z. (învechit, rar) A trimite pentru verificare sau pentru anchetare. Sinodul nu va suferi nici o comisiune investigatoare în afaceri religioase, decât numai una, pe care o ar exmite însuşi împăratul. BARIŢIU, P. A. I, 189, cf. 513, 642, II, 489. Din partea comitatului Făgăraş am fost esmis eu ca protonotar şi substitut al vice-comitelui. TURCU, E. 185. - Prez. ind.: exmit. - Şi: esmite vb. III. - Din lat. exmitere. EXO- Element de compunere savantă care înseamnă „extern”, „exterior”, „în afară” şi care serveşte la formarea unor adjective ca: exobucal, exofag etc. şi a unor substantive ca: exobază, exocortex, exofilie etc. Cf. LTR2, DER, D. MED., M. D. ENC., DN3, D. ENC., NDN, DEI. - Din fr. exo-. Cf. gr. 8 \ o. EXOBAZĂ s. f. (Med.) Faţa exterioară a bazei craniului. Cf. D. MED., MDA. - PL: exobaze. - Exo- + bază. EXOBIOLOGIE s. f. Ramură a biologiei care studiază prezenţa şi particularităţile formelor de viaţă în spaţiul cosmic, pe planetele sistemului solar (altele decât Pământul); astrobiologie. Cf. DN2, L. ROM. 1962, 398, M. D. ENC. - Pronunţat: -bi-o-. - Din fr. exobiologie. EXOBUCÂL, -Ă adj. (Med.) Care este situat în afara cavităţii bucale. Cf. D. MED., NDN, MDA. - V\.\ exobucali,-e. - Exo- + bucal. EXOCARDIÂC, -Ă adj. (Despre zgomotele inimii) Care se produc în afara activităţii cardiace. Cf. DN3, NDN, mda. - Pronunţat: -di-ac. -PL: exocardiaci, -ce. - Din fr. exocardiaque. EXOCARDÎE s. f. (Med.) Dezvoltare a inimii în afara cavităţii cardiace. Cf. D. MED., DN3, NDN, MDA. - Dinfr. exocardie. EXOCÂRP s. n. Parte externă a pericarpului; epicarp. Cf. DN2, DER, M. D. ENC. - PL: ? - Din fr. exocarpe. EXOCÂRST s. n. (Geol.) Totalitate a proceselor şi a formelor carstice de pe suprafaţa rocilor. Cf. DN3, NDN, dei, mda. - PL: exocarsturi. - Din fr. exokarst. EXÔCASTRON subst. (Grecism învechit, rar) Foburg, suburbie, cartier periferic. Mai sus de vii este varuşul lui Mistra, adecă tot exocastron, case multe frumoase, târg mare (a. 1715). ARHIVA R. II 171/12, cf. GÂLDI, M. PHAN. 186. - PL: ? - Din ngr. èÇœKacrrpov. EXOCERVICĂL, -Ă adj. (Med.) Care se raportează la partea externă a colului utérin. Cf. NDN, mda. - PL: exocervicali, -e. - Din fr. exocervical. EXOCERVICÎTĂ s. f. (Med.) Boală care constă în apariţia unui grup de leziuni inflamatorii pe suprafaţa colului uterin. Cf. NDN, MDA. - Din fr. exocervicite. EXOCITOZĂ s. f. (Med.) Prezenţa, în leziunile epidermice din eczemă, a leucocitelor şi a histiocitelor. Cf. NDN, mda. - PL: exocitoze. - Din fr. exocytose. EXOCOLECISTOPEX3E s. f. (Med.) Ablaţiune a vezicii biliare şi fixarea ei în afara cavităţii abdominale. Cf. ndn, mda. - Din fr. exocholécystopexie. EXOCORTEX s. n. (Med.) Strat extern al regiunii corticale. Cf. NDN, MDA. - PL: exocortexuri. - Exo- + cortex. EXOCRANIĂN, -Ă adj. (Med.) Care se află sau se produce în afara cavităţii craniene. Cf. DN3, NDN, DEI, NDU. - Pronunţat: -ni-an- -PL: exocranieni, -e. - Din fr. exocrânien. EXOCRÎN, -Ă adj. (Despre glande) Care are secreţie externă. Cf. DN2, DER, ABC SĂN. 175, M. D. ENC. - PL: exo crini, -e. - Din fr. exocrine. EXOCRINOPATÎE s. f. (Med.) Afecţiune provocată de disfuncţia unei glande exocrine. Cf. DN3, NDN, mda. - Din fr. exocrinopathie. EXOD s. n. 1. (De obicei art.) Cartea a doua a Vechiului Testament, atribuită lui Moise, în care se povesteşte ieşirea evreilor 2015 exoderm -255- EXOFLISI1 din Egipt; Ieşirea, (învechit, rar) ishod. Cf. POLIZU, PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., COSTINESCU, LM, ENC. ROM., CADE, ŞĂINEANU, D. U., ROSETTI, L. R. VI, 255, SCRIBAN, D. 2. Părăsire în masă a unei ţări, a unui teritoriu sau a unei localităţi de către o populaţie; (p. ext.) plecare în număr mare (dintr-o regiune în alta, de la sat la oraş etc.). V. emigrare. Cf. VALIAN, V., POLIZU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Până târziu în secolul al XVI-lea durează exodul polonilor spre Italia. IORGA, L. I, 23 cf. CADE, ŞĂINEANU, D. U. Copiii au fost o jertfa teribilă în acest exod. SADOVEANU, O. VII, 22. Exodul... a fost puternic şi repede, fiindcă populaţia laşului scăzu numaidecât. CĂLINESCU, I. C. 72, cf. SCRIBAN, D. La vestea intrării lui Alexandru Ipsilanti în ţară exodul boierilor se înteţi. OŢETEA, T. V. 117. Oriunde o asemenea stare de lucruri i-ar fi îndrumat pe locuitorii ţinutului spre exod. BLAGA, G. 71. Câte un călător din deprimantul exod se oprea pe culme şi privea în vale. BENIUC, M. C. 1,21. Ţara aceasta nu cunoscuse niciodată un asemenea exod. TUDORAN, P. 555, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. 0 F i g. Exodul către lumină, pelerinajul către civilizaţie începea. IORGA, L. II, 44. Totul e pregătit şi ora exodului trebuie să se fi rostit până la secundă. ARGHEZI, C. J. 131. Sufletul nomad se întindea pe ape, spre apus, începându-şi exodul lung. TUDORAN, P. 630. 3. Parte finală (care conţine deznodământul) a unei tragedii antice greceşti, după care urmează ieşirea din scenă, în cortegiu, a actorilor. Cf. polizu, cade, dl, dm, dn2, m. d. enc. - PI.: exoduri şi (învechit, rar) exoade. - Şi: (învechit, rar) exodos (accentul necunoscut, ENC. ROM.), essod (accentul necunoscut, ANTONESCU, D., LM), eczod (accentul necunoscut, VALIAN, v.) s. n. - Din fr. exode. Cf. lat. e x o d u s. - Exodos < ngr. eţoSoq. EXODERM s. n. 1. înveliş exterior al embrionului celular; ectoblast, ectoderm (1). Cf. ENC. ROM. Embrionul, rezultat din diviziunea oului, îşi formează cele trei straturi de celule: exodermul, mezodermul, endodermul. ENC. AGR. IV, 279, cf. 50. 2. (Rar) înveliş exterior care acoperă corpul unor animale inferioare. V. ectoderm. Cf. ENC. ROM. Tegumentul [moluştelor] este moale, acoperit cu un mucus vâscos, care este secretat de numeroase celule glandulare mucipare, din exoderm. ENC. AGR. IV, 50. 3. Ţesut vegetal constituit din celule mari poliedrice, situate sub epiderma rădăcinii. Cf. DN2, DER. - PI.: ? - Din fr. exoderme. EXODIU s. n. (Rar) Scurtă piesă comică cu care se încheia un spectacol de teatru la romani. Cf. LM, ENC. ROM. - PI.: exodii. - Din lat. exodium. EXODOS s. n. v. exod. EXOELECTRON s. m. (Fiz.) Electron produs prin exoemisie. Cf. D. enc., dex2, ndn, dei. - Pronunţat: ec-so-e-. -PI.: exoelectroni. - Din fr. exo-electron. EXOEMÎSIE s. f. (Fiz.) Emisie de electroni de către suprafeţele metalice sau nemetalice ale unor corpuri, supuse în prealabil unei acţiuni fizice (prelucrare mecanică, iradiere etc.). Cf. LTR2, D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. - Pronunţat: ec-so-e-. - Şi: exoemisiune s. f. LTR2, ndn. - Din fr. exoemission. EXOEMISIUNE s. f. v. exoemisie. EXOENZÎMĂ s. f. Enzimă secretată de celule şi eliminată în lichidele din organism sau în mediul în care trăiesc. Humusul sintetic... este format din exoenzimele microorganismelor care distrug resturile organice. CHIRIŢĂ, P. 124, cf. LTR2, D. MED., DN3. - PL: exoenzime. - Din exoenzyme. EXOFAG, -A adj. (Despre insecte) Care se hrăneşte în aer liber, în afara încăperilor. Cf. NDN, MDA. ♦ (Despre animale) Care trăieşte pe suprafaţa plantei pe care o consumă. Cf. NDN, mda. - PL: exofagi, -ge. - Exo- + -fag. EXOFAGÎE s. f. însuşirea insectelor sau animalelor de a fi exofage. Cf. D. med., ndn. - Exofag + suf. -ie. EXOFILĂ s. f. v. exoflă. EXOFILIE s. f. însuşirea unor insecte de a trăi în aer liber, în afara adăposturilor. Cf. D. med., mda. - Exo- + -filie. EX-OFIŢER s. f. (Rar) Persoană care a avut gradul de ofiţer; fost ofiţer. Ex-ofiţerul avea o oarecare ţinută, de o aroganţă firească, şi purta monoclu. CĂLINESCU, B. I. 377. - PL: ex-ofiţeri. - Ex- + ofiţer. EXOFLĂ s. f. (Grecism învechit) Carte fară valoare la jocul de cărţi. Cf. bl iv, 78, gâldi, m. phan. 186, dr. x, 195. Nu pot câştiga fiindcă am numai exofle. Com. din PIATRA NEAMŢ. ♦ F i g. Persoană fară importanţă. Ce sunt eu? O exoflă. BL IV, 78, cf. GÂLDI, M. PHAN. 186. - PL: exofle. - Şi: exofilă s. f. blIV, 78, GÂLDI, M. phan. 186. - Din ngr. e|(bq>uM,ov (pi. ¿^dxp'oMxx). EXOFLESIRE s. f. v. exoflisire1. EXOFLISÎ1 vb. IV. (învechit) 1. Refl. A-şi plăti (3) o datorie, o obligaţie bănească. Pentru 1 500 lei au primit chezăşia lui Alexandru Davidel prin zapis, care bani după moartea aceluia i-ar fi plătit Iordache,... şi aşa s-au exoflisit de dânşii (a. 1793). URICARIUL, XVI, 330. In care zapis arată ritos că s-a exoflisit (a. 1794). GÂLDI, M. PHAN. 186. Pentru că creditorii nu să află aice cu veniturile... rămâne ocârmuire[a] îndatorată a le scoate prin chip cuviincios şi a le faci teslim dumisali spatarului, ca unu ce dumnealui să exoflisăşti cu păini săcfestuite (a. 1821). IORGA, s. D, XXI, 371. Am luat fieştecare câte una (carte de exoflisis) ca să fie ştiut că ne-am exofilisit şi n-avem a mai pretendălui unul de la altul nimica (a. 1822). GÂLDI, M. PHAN. 186. Au mai datpărătul talere 50 jăluitorului şi s-au exoflisit, dând şi exoflisis (a. 1825). FURNICĂ, I. C. 342. 2. T r a n z. (Complementul indică un cont, o datorie etc.) A achita, a lichida, a plăti (3). Să face dovadă ca sânt exofilisiţi prin înscris (a. 1825). FURNICĂ, I. C. 343, cf. POGOR, henr., gheţie, R. M. 132, ALEXI, W., TDRG, CADE, BL IV, 78, GÂLDI, M. PHAN. 186, SCRIBAN, D., ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 355. ORefl. p a S. Adunându-vă cu toţii la un loc, să chibzuiţi de unde are a să împlini şi a să exoflisi acestă datorie (a. 1822). DOC. EC. 255. Au spus că iaste lăsat de răposatul prin diată cu adevărat a să da pomenitei beserici 200 galbeni cu care crede că s-a exoflisit şi datoria de 1 621 lei (a. 1845). gâldi, m. phan. 186. - Scris şi: ecsoflisi (ALEXI, w.). - Prez. ind.: ecsoflisesc. - Din ngr. E^o(pXdb (viit. ¿^ocpXrjaco). 2030 EXOFLISI2 -256- EXOGEN, -Ă EXOFLISÎ2 vb. IV. Tranz. (Grecism învechit) 1. (La jocul de cărţi) A separa cărţile fară valoare. Cf. BL IV, 78, GÂLDI, M. PHAN. 186. 2. (Complementul indică angajaţi, funcţionari etc.) A concedia, a da afară din slujbă. Bărădău a fost exofîlisit din minister. CARAGIALE, O. VII, 49, cf. DDRF, DL, DM, DEX. ♦ P. e X t. A se descotorosi de cineva; a expedia pe cineva. Bate-mi în uşe când l-ăi exoflisi pe Crăcănel. CARAGIALE, O. VI, 195, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, GÂLDI, M. PHAN. 186, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. - Scris şi: ecsoflisi (DDRF). - Prez. ind.: exoflisesc. - Din ngr. e^cocpDMAţo) (viit. eţaxpvXXiocD). EXOFLISÎRE1 s. f. Acţiunea de a se exoflisi1 şi rezultatul ei; achitare, lichidare a unei datorii, a unui cont. V. e x o f 1 i s i s. Dacă au deschis ei lăzile cu adevărat au putut atuncea lua scrisoarea lor de exoflisire (a. 1793). URICARIUL, XVI, 329. S-au încredinţat zapisul lui Alexandru Sărea, pentru exoflisirea în socotelile ce au avut. BULETIN, F. (1838), 1162/34. Din termine în termine obligaţiile după numeraţia lor sânt chiemate a trage la sorţi exoflesirea lor. RUSSO, S. 158, cf. GÂLDI, M. PHAN. 186. - Pl.: exoflisiri. - Şi: (rar) exoflesire s. f. - V. exoflisi1. EXOFLISÎRE2 s. f. Acţiunea de a exoflisi2 şi rezultatul ei; concediere. Hasdeu merge cu noi de când cu plecarea lui Chiţu şi exoflisirea-i din cameră. CARAGIALE, O. VII, 533. - Pl.: exoflisiri. - V. exoflisi2. EXOFLISIS subst. (Grecism învechit) Achitare a unei datorii, a unui cont etc., exoflisire1; chitanţă, act prin care se face dovada achitării unei datorii. Vor avea exoflisis de la mine sau de la clironomii miei (a. 1775). GÂLDI, M. PHAN. 186. 1400 lei i-au dat în socotelile ce au avut dumnealor făcând exoflisis (a. 1792). URICARIUL, XX, 146. Scrisoarea ei de exoflisis ce este iscălită de mulţi şi de credinţă marturi va fi această dovadă îndestulă (a. 1813). id. XXII, 164. [Banii] cei ce nu se ajung spre ecsoflisis... să se de negreşit în răspunderea acestor datorii (a. 1814). TES. II, 374. Au mai dat pârâtul talere 50 jăluitorului şi s-au exoflisit, dând şi exoflisis slav jăluitoru la mâna pârâtului (a. 1825). FURNICĂ, I. C. 342. Dă căti o hărtie de exoflisis (a. 1829). IORGA, S. D. XXI, 211, cf. TDRG, DR. II, 794, T. PAPAHAGI, C. L. - Scris şi: ecsoflisis. -Pl.: ? - Din ngr. E^oq^/ncng. EXOFLISÎT, -Ă adj. (învechit, rar) Achitat, lichidat. Să-şi ia zapizele exoflisite (a. 1823). GÂLDI, M. PHAN. 186. - Pl.; exoflisiti, -te. - V. exoflisi^. EXOFLÎSTICO subst. v. exofliticon. EXOFLÎSTICON subst. v. exofliticon. EXOFLÎTICON subst. (Grecism învechit) Chitanţă, dovadă, adeverinţă. Să avem a da la măna dumnealui alt exofliticon (a. 1752). GÂLDI, M. PHAN. 187. Să binevoieşti dumneata a-mi trimite un exoflistico, precum ca amaneturile ce le-ai avut în casa mea la păstrare, le-ai priimit (a. 1808). FURNICĂ, I. C. 271, cf. T. PAPAHAGI, C. L. - Şi: (rar) exoflisticon (gâldi, m. phan. 187), exoflistico subst. - Din ngr. â^0CpXf|TiK0V. EXOFORÍE s. f. (Med.) Tendinţă de deviere latentă a axelor vizuale în afară; strabism divergent. Cf. D. MED., NDN. - Din fr. exophorie. EXOFTÁLMIC, -Ă adj. (Med.) 1. (Despre ochi) Care este ieşit în afară ca urmare a unor infecţii sau a unor boli; bulbucat. Cf. DN3, DEX - S, DEX2, NDN, NDU. ♦ (în sintagma guşă exoftalmică) Care este produs de mărirea glandei tiroide şi însoţit de exoftalmie. Cf. ENC. ROM. II, 632, BIANU, D. S. 739, D. MED. I, 651. 2. (Şi substantivat; despre oameni) Care suferă de exoftalmie. Cf. DN3, dex - s, ndn, dei, ndu. - Pl.: exoftalmici, -ce. - Din fr. exophtalmique. EXOFTALMIE s. f. Ieşire în afară a globilor oculari, care constituie un simptom al unor boli. Cf. I. GOLESCU, C., COSTINESCU, ENC. ROM., BIANU, D. S., CADE, ENC. AGR., DL, DM, DN2, DER, ABC SĂN. 62, D. MED. - PL: exoftalmii. - Din fr. exophtalmie. EXOFTALMOGÉN, -Ă adj. (Med.) Care produce exoftalmie. Factori exoftalmogeni sunt hipertonía simpatică, hormonul tireotop. D. MED., cf. NDN, MDA. - PL: exoftalmogeni, -e. - Din fr. exophtalmogéne. EXOFTALMOMETRÍE s. f. (Med.) Măsurare a proeminenţei globului ocular (în cazul exoftalmiei). Cf. NDN, MDA. - PL: exoftalmometrii. - Din fr. exophtalmométrie. EXOFTALMOMÉTRU s. n. (Med.) Aparat folosit în exoftalmometrie. Cf. D. MED., NDN, MDA. - PL: exoftalmometre. - Din fr. exophtalmométre. EXOGÁM, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care practică exogamia (2). Cf. DN3, DEX-s. 2. (Biol.; despre organisme) Care prezintă exogamie (3). Cf. DN3, DEX-S. - PL: exogami, -e. - Din fr. exogame. EXOGAMÎE s. f. 1. Datină, obicei al popoarelor primitive de a interzice căsătoriile între membrii aceleiaşi ginţi, ai aceluiaşi trib sau ai aceluiaşi clan. Cf. ENC. ROM., DN2, DER, DEX, DN3. Astfel s-a născut interdicţia de a ucide totemul, simbol al tatălui, şi exogamia. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 83, 20/3. 2. Căsătorie între persoane care nu aparţin aceluiaşi grup social. Cf. DEX - S. 3. (Biol.) JFuzionare a gârneţilor în afara organismului. Cf. DN3, dex - s. : - Din fr. exogamie, engl. exogamy. EXOGASTRLJLĂ s. f. (Med.) Embrion anormal care prezintă ieşirea în afară a intestinului primitiv. Cf. D. MED., NDN, MDA. - PL: exogastrule. - Din engl. exogastrula. EXOGÉN, -Ă adj. (în opoziţie cu endogen; despre fenomene, procese etc.) Care provine sau care acţionează din afară; care îşi are originea sau care se produce în elementele periferice, de suprafaţă. Cf. ENC. ROM. In cele mai multe cazuri găsim o cauză exogenă. PARHON, B. 140, cf. LTR2. Geneza şi evoluţia reliefului sunt 2048 EXOGIRĂ -257- EXOPERA privite ca un rezultat al acţiunii dintre agenţii endogeni şi exogeni. MG I, 31, cf. DN2, DER, D. MED. ♦ S p e c. (Despre factori geologici) Care acţionează la suprafaţa scoarţei terestre, provenind din exterior. Cf. DN3. ♦ (Despre căsătorie) Care are în vedere o persoană de altă condiţie socială. Aristocraţiile de pretutindeni au interzis căsătoriile exogene, mezalianţele, care ar fi putut corci cursul imaculat al atavismelor. RALEA, S. T. II, 224. - Pl.: exogeni, -e. - Din fr. exogène. EXOGÎRĂ s. f. Moluscă bivalvă fosilă din cretacic, având cochilia cu valve inegale. Cf. LTR2, DER. - Din fr. exogyre. EXOLITOFÎT, -Ă adj., s. f. (Plantă) care creşte pe stânci sau pe pietre. Cf. NDN, MDA. - Pl.: exlitofiţi, -te. - Din fr. exolithophyte. EXOMFÂL s. n. (Med.) Hernie ombilicală congenitală. Cf. DN3, COSTINESCU, ENC. ROM., D. MED., NDN, DEI. - Pl.: ? - Şi: (rar) exomphâlos subst. (d. med.), (învechit) exomfâlă (costinescu) s. f. - Din fr. exomphale. EXOMFÂLĂ s. f. v. exomfal. EXOMÔRF, -Ă adj. Care prezintă exomorfîsm. Cf. dn3. - Pl.: exomorfi, -e. - Din fr. exomorphe. EXOMORFÎSM s. n. Totalitate a transformărilor metamorfice determinate de o masă eruptivă în rocile înconjurătoare. Cf. LTR2, DN2, DER. - Din fr. exomorphisme. EXOMPHÂLOS subst. v. exomfal. EXONÂRTEX s. n. (Arhit.) Pridvor în bisericile (paleo)creştine, deschis spre latura de vest, având una până la trei turle. [Turlele] apăsau toate trele exonartexul pictat în văpsele negre şi roşii. BARBU, PRINC. 323. La Putna şi la mănăstirea Neamţ întâlnim şi câte o gropniţă, la care se adaugă, la Neamţ, şi un exonartex. IST. ROM. II, 724, cf. D. ENC., NDN. - Pl.: exonartexuri. - Din fr. exonarthex. EXOND vb. I. Refl. (Despre forme de relief) A se ridica la suprafaţă din fundul unui bazin (maritim). V. e m e r g e. Din momentul formării lor, catenele huroniene s-au exondat, sudându-se cu blocul continental din partea de est a Europei. MG I, 112. După cutarea hercinică, zona Măcinului s-a exondat definitiv. ib. 115, cf. DN3. - Prez. ind. pers. 3: exondează. - Din fr. exonder. EXONDÂRE s. f. Acţiunea de a se exonda şi rezultatul ei; proces de ridicare deasupra nivelului mării a unor suprafeţe ale scoarţei terestre, datorită mişcărilor tectonice. V. emergere, emersiune, emergenţă. Cf. LTR2. în fazele de exondare care au urmat după cele de cutare, ele au fost supuse unei intense eroziuni. MG I, 108. După o scurtă fază de exondare..., marea revine din nou. ib. 123, cf. DER, DN3. - PL: exondări. - V. exonda. EXONDÂT, -Ă adj. (Despre forme de relief) Care s-a ridicat deasupra nivelului mării din fundul bazinului. Platforma Moldovenescă şi zona învecinată din Platforma Rusă au rămas exondate. MG 1,112. - PL: exondăţi, -te. - V. exonda. Cf. fr. e x o n d é. cf EXONERA vb. I. T r a n z. şi r e f 1. 1. A (se) elibera de o sarcină; a (se) achita de o datorie, de o obligaţie etc. Nu este exemplu ca un proprietar să nu se exonereze în mai puţin de treizeci de ani, plătind sau o amortizare mai mare, sau dând aconturi de câte ori nimereşte un an bun. GHICA, S. 558, cf. CADE. Tezele cele grele i le făcea Mircea ori Dănuţ; de oral era exonerat, cu excepţia matematicilor, obiect din pricina căruia fusese lăsat de două ori repetent. TEODOREANU, M. II, 24, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2. (Refl. p as.) Nu s-ar putea concepe ca, printr-o convenţie intervenită între întreprinderile economice în cauză, acestea să se exonereze de obligaţia lor de a încheia contractul impus de actul de planificare. PR. DREPT. 288. 2. (Sens etimologic) A (se) descărca, a (se) goli (parţial sau în întregime). Cf. LM. In Dunăre se esoneră mai multe râuri. id. ib. (F i g.) El îşi esonera durerea prin distracţiuni. id. ib. - Prez. ind.: exonerez. - Şi: (învechit) esonera vb. I. - Din fr. exonérer. Cf. lat. exonerare. EXONERARE s. f. Acţiunea de a (se)exonera şi rezultatul ei; eliberare, achitare de o datorie, de o sarcină etc.; descărcare de răspundere printr-o dispoziţie legală sau printr-o clauză contractuală; (rar) exoneraţie. Cf. DN2, DER, DN3. - PL: exonerări. - V. exonera. Cf. fr. e x o n é r a t i o n. EXONERÂŢIE s. f. (Rar) Exonerare. Cf. LM, dn3. - PL: exoneraţii. - Şi: (învechit) exoneraţiune s. f. LM. - Din fr. exonération, lat. exoneratio, -onis. EXONERATTÜNE s. f. v. exoneraţie. EXONIROZĂ s. f. Poluţie care se produce în somn. Cf. DN2. - PI .: exoniroze. - Din fr. exonirose. EXONOVĂ s. f. (Astron.) Novă a cărei strălucire, după explozie, se reduce la intensitatea iniţială; postnovă. Cf. NDN, MDA. - PL: exonove. - Exo- + novă. EXOPEPTIDÂZĂ s. f. (De obicei la pi.) Enzimă care catalizează reacţia de hidroliză a peptidazelor. Cf. LTR2, D. MED. - PL: exopeptidaze. - Exo- + peptidază. EXOPER vb. I. Tranz., refl. pas. (învechit) A obţine prin insistenţă, prin stăruinţă; a (se) realiza (1). Fără publicitate nu va fi maturitate, fără aceasta gimnaziul e ca privat. Maturitatea s-ar putea esopera, dar eu nu pot, eu cutez să propun împărtăşirea ei, până ce gimnaziul nu va corespunde prescriselor mai înalte (a. 1865). ap. BARIŢIU, C. II, 108. Dl Gâll au exoperat... bilete cu preţ redus (a. 1884). ap. id. ib. 266. Recâştigarea odihnei copilului se crede a se esopera încă şi prin înfundarea hornului cu haine de ale sale. MARIAN, NA. 371. Se exoperează consimţământul ministerelor. D. ZAMFIRESCU, î. 121. - Prez. ind.: exoperez. — Şi: esopera vb. I. - Din lat. exoperari. 2067 EXOPLASMĂ -258- EXORCISM EXOPLASMĂ s. f. (Biol.) Zona periferică a citoplasmei. Cf. DN3, NDN, DEI, MDA. - PL: exoplasme. - Din fr. exoplasme. EXOPLÂSMIC, -Ă adj. Care aparţine exoplasmei, care se referă la exoplasmă. Cf. ndn, mda. - PL: exoplasmici, -ce. - Din fr. exoplasmique. EXOPRICĂ s. f. (învechit): Parafemă. . Toată averea mişcătoare şi nemişcătoare câte are muierea afară din zestrea ei, exoprică se zice. CARAGEA, L. 48/19. Dacă pravilele dau voie unei femei a trage după moarte [a] bărbatului său dobânde... pentru exoprică? (a. 1820). CAT. MAN. I, 37. Femeia are neîngrădită proprieta asupra exopricei ei. COD. ŢIV. 209/18. La judecătoria judeţului Ilfov secţia comercială se- vând cu mezat cele următoare:... o vie din marginea Bucureştilor pe locul sfintei Mitropolii cu plată de chirie, exoprică a d-ei sărdăresii Ralu. CR (1832), 292726, cf. pontbriant, d., cihac, ii, 657, lm. D-apoi câte zestrişoare şi exoprici s-au papat. CONV^LIT. VII, 316, cf. ENC. ROM., ALEXI, W. TDRG, I. BRĂESCU, M. 65, ŞĂINEANU, D. U., CADE, GÂLDI, M. PHAN. 187, SCRIBAN, D., ROSETTI-CAZACU, I. L. R. I, 353. - PL: exoprici. - Din nrg. e^cbrcponca. EXORABIL, -Ă adj. (în opoziţie cu inexorabil) Care poate fi înduplecat (prin rugăciune, prin pocăinţă etc.); v. indulgent, îndurător, blând. Cf. COSTINESCU, LM, ALEXI, W., SCRIBAN, D. - PL: exorabili, -e. - Din fr. exorable. Cf. lat. e x o r a b i 1 i s, - e. EXORAŢIE s. f. (Livresc) Acţiunea de a îndupleca prin rugăciune, prin pocăinţă etc.; rugă, implorare făcută cu scopul de a îndupleca pe cineva Cf. LM, DN2. - PL: exoraţii. - Şi: (învechit, rar) exoraţiune s. f. LM. - Din lat. exoratio, -onis. Cf. fr. e x o r a t i o n. EXORAŢIUNE s. f. v. exoraţie. EXORBITÂNT, -Ă adj. 1. (Despre sume de bani, preţuri, cheltuieli etc.) Care depăşeşte (cu mult) limitele obişnuite, îngăduite, normale; (învechit) nemăsurat. V. excesiv (1), extravagant (4). Nu poate să înlăture... urmările dărilor exorbitante care sânt serăcia ţărei. ROM. LIT. 2702/7. Popuşoii i-a pus pe 45 lei merţa, un preţ exorbitante pentru timpurile ordinarie. I. IONESCU, D. 375, cf. LM. Preţul pentru care am făcut noi aceste linii este exorbitant. CONV. LIT. XI, 51, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. îi spuse că, în cele trei luni,... a avut cheltuieli exorbitante. REBREANU, R. I, 167, cf. SCRIBAN, D. Nici cafea nu mai este, şi-n tot cazul, cu preţuri exorbitante. CĂLINESCU, B. I. 618. Preţul era exorbitant. BLAGA, H. 134. E o sumă de bani exorbitantă. VINEA, L. II, 229, cf. DL. Un moş, care avea o tăligă, îi ceruse o sumă exorbitantă ca să-l ducă la gară. T. POPOVICI, S. 373, cf. DM. Trăiau de azi pe mâine, din împrumuturi cu dobânzi exorbitante. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 69, 4/2. ♦ (Rar) Care este foarte costisitor, foarte scump. L-aş lua, dar e exorbitant, lasă-l mai ieftin. CĂLINESCU, B. I. 439. 2. P. e x t. Care întrece măsura (prin cantitate sau prin număr); care depăşeşte proporţiile normale; foarte mare, foarte numeros; imens, enorm ai i), exagerat (2). Răportul argintului cătră aramă era de 1 la 400, un răport m adevăr exorbitante, de 6 ori mai mare decăt în ziua de astăzi ISIS (1859), 1032/35, cf. PROT.-POP., N. D., COSTINESCU, LM, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU, D. u., CADE, SCRIBAN, D. Proporţia depindea de cifră, evitându-se cererile exorbitante ce speriau pe client. CĂLINESCU, B. I. 446. ♦ F i g. Măreţ, grandios, falnic. Noi, ca ziar independent, avem... o datorie pe care ne-o facem de a anunţa o veste aşa de exorbitantă. POPA, V. 204. Ana i se iveşte într-o exorbitantă revărsare de lumină. VINEA, L. II, 46. ♦ F i g. Ieşit din comun, neobişnuit, extravagant (2), ciudat. Au isbutit a decreta că posedarea agrului public din partea lor, chiar cea abuzivă şi exorbitantă, este bună şi sfântă. MAIORESCU, CR. III, 133. Austria e aceea care vrea să excludă pe toată lumea. Această pretenţie e deja destul de exorbitantă, dar nu e singură. EMINESCU, O. XI, 315. 3. P. ext. Foarte intens, foarte puternic; exagerat (2), excesiv (3). Au asistat seleniţii cu telescoapele lor la bătăliile... produse prin o exorbitantă ambiţiune a unora dintr-ai noştri. BARASCH, M. II, 105/29. Ce călduri! se plânge advocatul. - Intr-adevăr, exorbitante, se plânge locotenentul. ARGHEZI, P. T. 133. In ciuda scumpirii exorbitante a lucrurilor, făcea afaceri mai bune din vânzări mai puţine. CĂLINESCU, B. I. 435. 0 (Adverbial) Raţiunea s-a dezvoltat atunci exorbitant. RALEA, S. T. I, 87. 4. (Rar; despre oameni) Care exagerează în manifestări; care nu se comportă normal. Eseul moral îşi are raţiunea de a fi numai pentru câţiva inşi exorbitanţi. STREINU, P. C. 1,13. - PL: exorbitanţi, -e. - Şi: (învechit) esorbitânt, -ă adj., esorbitânte adj. invar. - Din fr. exorbitant, lat. exorbitans, -ntis, it. esorbitânte. EXORBITÂNŢĂ s. f. Calitatea, starea a ceea ce este exorbitant; însuşirea de a fi exorbitant. Cf. LM, barcianu, dn2. - Din fr. exorbitance, it. esorbitanza. EXORBITĂT1, -Ă adj. (învechit, rar) Exorbitant (2), exagerat. Cf. LM. - PL: exorbitaţi, -te. - Din lat. exorbitatus, -a, -um. EXORBITĂT2, -Ă adj. (Rar; despre ochi) Care iese din orbită; deschis foarte tare. Holba şi el nişte ochi exorbitaţi. VINEA, L. I, 149. - PL: exorbitaţi, -te. - Din fr. exorbité. EXORCHISÎ vb. IV. T r a n z. (Grecism învechit, rar; în practicile religiilor creştine) A alunga, a izgoni demonii (din oameni). V. exorciza. Pentru a astâmpăra sau, cum am zice, pentru a exorchisi acele duhuri prăznuia acea zi (a. 1780). BV II, 257, cf. GÂLDI, M. PHAN. 187. - Prez. ind.: ? - Din ngr. é^ôpKiÇœ (viit. âţopKÎoco). EXORCISM s. n. Practică mistică de alungare a demonilor (din oameni) prin slujbe religioase, descântece, vrăji etc.; text religios sau descântec destinat alungării demonilor. Cf. I. GOLESCU, C., PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. Exorcismele sânt practicate de descântători de meserie. CONTA, O. F. 363, cf. MARIAN, NA. 180. Selbatecii cred că în omul nebun sau în cel epileptic au întrat mai multe duhuri rele. Pentru a le alunga se întrebuinţează exorcisme, cum am zice, descântece. CONTEMPORANUL, II, 53, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. A trebuit, cu complicaţia exorcismelor, să ne desfacă o castă a vrăjitorilor. IORGA, P. A. II, 285, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Descântecile... nu sunt decât exorcisme păgâne. ARH. OLT. XII, 210, cf. SCRIBAN, D., DN2. Ridică de pe podele biciul cu care îşi făcea exorcismele. BARBU, PRINC. 57, cf. DER. - Pl.: exorcisme. - Şi: (învechit, rar) exhorcism (MARIAN, NA. 180), esorcism (barcianu, alexi, w.) s. n. - Din fr. exorcisme, lat. exorcismus. 2079 EXORCIST -259- EXOSCHELET EXORCÎST s. n. Persoană care practică exorcismul. Cf. LM, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DN2. - PL: exorcişti. - Din fr. exorciste, lat. exorcista. EXORCIZ vb. I. T r a n z. (în practicile mistice; complementul indică persoane) A oficia o ceremonie religioasă sau a pronunţa descântece pentru a alunga diavolul; a face exorcisme. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. Preoţii creştini exorcizează pe bolnavi, prin cetirea de molifte şi prin formalităţi. CONTA, O. F. 363, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, I, 97, cf. DN2, DEX, NDN. ♦ A alunga, a izgoni. Autorul încearcă să exorcizeze forţele malefice din juru-i. CONTEMP. 1966, nr. 1 033, 3/3. Cel care dă banii exorcizează răul prin mulţumiri repetate. ROMANIA LITERARA, 1993, nr. 7,4/2. - Prez. ind.: exorcizez. - Din fr. exorciser, lat. exorcisare. EXORCIZARE s. f. Acţiunea de a exorciza şi rezultatul ei. Cf. COSTINESCU, LM. Este o formulă de exorcizare în contra grindinei de la sfârşitul veacului al XVII-lea. ŞĂINEANU, î. 111, cf. DDRF. Oamenii simpli... rămân la vechile lor incantaţii, exorcizări, blesteme, farmece şi vrăjitorii. PĂR VAN, I. F. 93. Aceşti oameni se chiamă îndrăciţi şi pot fi vindecaţi prin exorcizări, adică descântece. CANDREA, F. 102, cf. DN2, dex, NDN. ♦ Substituire; reflectare mediată. Evoc ca un principiu de exorcizare un vechi proverb macedoromân. LOVINESCU, M. 271. Nu scrie pentru a ţine minte: este mai curând o exorcizare a realului decât o oglindire a lui. N. MANOLESCU, C. M. 24. - PL: exorcizări. - V. exorciza. EXORCIZÂT, -Ă adj. (Rar) Care a fost supus exorcismului. Cf LM. Rotbart şi Odillia dispărură ca demonii exorcizaţi. CĂLINESCU, S. 812. - PL: exorcizaţi, -te. - V. exorciza. EXORD s. n. v. exordiu. EXORDIU s. n. (în retorica antică) Prima parte a unui discurs; p. e x t. introducere, prefaţă, preambul, prolog, început (al unei cărţi, al unui articol etc.) Urmează dintr-aceasta că orice cuvântare coprinde patru părţi: l-iu exordul, care pregăteşte duhurile. MARCOVICI, R. 81/19, cf. VALIAN, V., NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., COSTINESCU, LM, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, SEVERIN, S. 113, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Bătrânul stătuse în loc, ascultând acest exordiu rece. SADOVEANU, O. XIV, 52, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, DER, DEX, NDN. ♦ P. e x t. început, debut. Pătruns de durere, vin a-ţi împărtăşi esordiul vieţei sale. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 184. Se înturnă în ţara sa nativă şi îşi făcu esordiul (debutul) printr-o romanţă. FILIMON, O. II, 253. O aruncătură de ochi, aruncată asupra regelui dup-acest esord însânuitor, încredinţă pe Villefort despre binevoinţa augustului seu auditor. BARONZI, C. I, 162/22. - PL: exordii. - Şi: (învechit) exord (pi. exorduri), (învechit, rar) esordiu (scris şi: essordiu ANTONESCU, D., LM), eczord (valian, v.), esord s. n. - Din lat. exordium. Cf. fr. e x o r d e. EXOREIC, -A adj. (Despre regiuni, bazine hidrografice) Cu ape naturale care se varsă direct în mare sau în ocean. Cf. AGROTEHNICA, I, 260, LTR2, DN3, NDN, DEI. - PL: exoreici, -ce. - Din fr. exoreique. EXOREÎSM s. n. însuşirea de a fi exoreic, situaţia a ceea ce este exoreic. Cf. DN3, NDN, MDA. - Pronunţat: -re-ism. - Din fr. exoréisme. EXORÎE s. f. (Grecism învechit) Exil, expatriere. Cf. LB. S-au trimis la exorie cu toată casa lui. MAG. IST. IV, 178/10, cf. ISER, POLIZU, PONTBRIANT, D., LM, ALEXI, W., GÂLDI, M. PHAN. 187. - PL: exorii. - Din ngr. e^opia. EXORISÎ vb. IV. T r a n z. (Grecism învechit, rar; complementul indică persoane) A exila (1). Ioan Paleologul a prins pe Matei şi întâi l-a exorisit la insula Limnos (a. 1787). GÂLDI, M. PHAN. 187. - Prez. ind.: ? - Din ngr. èÇôpicrcx (aor. al lui è^opiÇœ). EXORT vb. I. T r a n z. (Complementul indică persoane sau colectivităţi; folosit şi a b s o 1.) A sfătui, a îndemna, a încuraja (prin cuvinte, prin discursuri etc.). Cf. ARISTIA, PLUT. A exorta la pace, la binefacere. COSTINESCU. Generariul essorta pre militari la luptă. LM, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., DN2, DEX, NDN. Există Un document... prin care... exorta Congresul american să nu acorde României celebra clauză. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 2, 2/3. - Prez. ind.: exortez. - Şi: (rar) exhorta (DN2), (învechit, rar) esortâ (scris şi: essorta) vb I. - Din fr. exhorter, lat. exhortari. EXORTÂRE s. f. Acţiunea de a exorta şi rezultatul ei; încurajare, îndemn, îndemnare. Cf. costinescu, lm, ddrf, ALEXI, W., DN2, DEX, NDN. - PL: exortări. - Şi: exhorâre s. f. DN2, NDN. - V. exorta. EXORTATÎV, -Ă adj. (Livresc) Care îndeamnă sau stimulează (prin cuvinte) o persoană sau o colectivitate. Cf. lm, dex - s. - PL: exortativi, -e. - Din fr. exhortatif, lat. exhortativus, -i, -um. EXORTÂŢIE s. f. (Livresc, învechit) Cuvântare, discurs prin care se îndeamnă la o acţiune sau se stimulează anumite sentimente; exortare, imbold, îndemn, (franţuzism) pareneză. După sfârşitul biografiei, arhimandritul Vartolomei începe o ecsortaţie cătră călugării mănăstirii. ARHIVA, R. I, 366/4, cf. ARISTIA, PLUT., COSTINESCU, LM. Primesc cu plăcere observările făcute de Domnia Sa şi patriotica exortaţiune pentru înălţarea şi. încuragiarea picturei la noi. MAIORESCU, D. 1,241. Scaunul roman adresă scrisori călduroase de exortaţie cătră mai mulţi catolici din Serbia şi din Albania. EMINESCU, O. XIV, 152, cf. GHEŢIE, R. M., ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w., SCRIBAN, D. întorcându-se cu totul spre Barbu..., îi adusă o patetică exortaţiune. VINEA, L. I, 26, cf. DL, DM, DN2. Micul studiu se încheie cu o exortaţie adresată slujitorilor învăţământului românesc din epocă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 7, 18/2, cf. DEX, NDN. - PL: exortaţii. - Şi: exortaţiune, (rar) exhortâţie (DN2, ndn), esortaţiune (barcianu) s. f. - Din fr. exhortation, lat. exhortatio, -onis. EXORTAŢIUNE s. f. v. exortaţie. EXOSCHELÉT s. n. (Biol.) Schelet extern al nevertebratelor, realizat prin întărirea tegumentului. Cf. ENC. ROM., DEX - S. - Din fr. exosquelette, engl. exoskeleton. 2095 EXOSEROZĂ -260- EXOTIC, -Ă EXOSEROZĂ s. f. (Med.) Proces de reacţie cutanată în eczemă, caracterizat prin producerea de lichid care disociază mai întâi celulele epidermice şi, ulterior, formează vezicule. Cf. NDN, MDA. - PL: exoseroze. - Din fr. exoserose. EXOSFERĂ s. f. Strat al atmosferei înalte, cuprins între 1 000 şi 2 500 km deasupra Pământului. In exosferă, noţiunea de temperatură pierde înţelesul obişnuit; ciocnirile dintre atomi sau molecule sunt atât de rare, încât echipartiţia energiei nu mai e posibilă. LTR2, ii, 165, cf. DN2. La aproximativ 1000 km altitudine începe exosferă, care, de la 1 500 km, se transformă treptat în mediul interplanetar. D. MED. 1,157, cf. DEX, NDN. - Din fr. exosphere. EXOSFERIC, -Ă adj. (Geogr.) Care ţine de exosferă, care se referă la exosferă, al exosferei. Cf. dex - s. - PL: exo sferici, -ce. - Din fr. exospherique. EXOSMOZĂ s. f. (In opoziţie cu endosmoză) Fenomen de trecere a unui lichid printr-o membrană poroasă, din spaţiul mărginit de ea către mediul exterior. Funcţiunile cele mai elementare ale vieţii organice, precum endosmosa şi exosmosa, sânt şi cele mai ignorate la noi. CONTA, O. F. 138, cf. CADE. Se produce numaidecât o exosmoză. ENC. AGR. II, 983, cf. SCRIBAN, D. Dacă ne e permisă o analogie..., raportul dintre conştient şi inconştient trebuie identificat unui fenomen de osmoză, mai precis de endosmoză şi exosmoză. RALEA, S. T. II, 52, cf. DT, LTR2, DL, DM, DN2, DER, D. MED., DEX, NDN. 0 F i g. în acest raport perpetuu de clase primitive, în această endosmoză şi exosmoză a elementelor de cultură între oraşe şi sate, organul principal de intermediare... este şcoala comunală. CONV. LIT. IV, 36. - Scris şi: exosmosă. - PL: exosmoze. - Şi: esosmosă S. f. BARCIANU. - Din fr. exosmose. EXOSPLENOPEXÎE s. f. (Med.) Fixare operatorie a splinei în afara cavităţii abdominale (pentru a fi eliminată prin cangrenare). Cf. D. MED., DN3, NDN, DEI, MDA. - PL: exosplenopexii. - Din fr. exosplenopexie. EXOSTOZĂNT, -Ă adj. (Med.) Care produce exostoză. Cf NDN, MDA. - PL: exostozanţi, -te. - Din fr. exostosant. EXOSTOZĂ s. f. Excrescenţă osoasă traumatică sau inflamatorie, care apare la om sau la cal şi provoacă şchiopătarea sau anchilozarea articulaţiilor. Esostosea se iveşte adesea fără durere şi fără simptome, în urma mai cu seamă a tratărilor mercuriale. MAN. SĂNĂT. 362/19, cf. ENC. ROM., ALEXI, w., BIANU, D. S. Cunoscând aceste date ne putem explica uşor modul cum se produc diferitele oase moarte (peristoze sau exostoze). ENC. VET. 9. Aşa-zisele ,,creste”, denumire dată exostozelor cu sediul la locul de inserţie al ligamentelor primei falange, cu o mare importanţă clinică. ENC. AGR. IV, 327, cf DN2, DER, D. MED., DEX, NDN. - PL: exostoze. - Şi: (învechit, rar) esostose s. f. - Din fr. exostose, it. esostosi. EXOSTOZIC, -Ă adj. (Med.) Care aparţine exostozei, care se referă la exostoză. Cf. ndn. 0 Boală exostozică = dezvoltare patologică a oaselor în punctele de osificare activă, apărută în timpul creşterii acestora. Cf. DER, L. ROM. 1987, 361, D. ENC., DEX2, NDN, DEL - PL: exostozici, -ce. - Exostoză + suf. -ic. EXOTECĂ s. f. 1. învelişul extern al sporogonului. Cf. NDN, MDA. 2. Membrana externă a lojei antenelor. Cf. NDN, MDA. 3. Stratul extern al grăuntelui de polen. Cf. NDN, MDA. - Pl.\exoteci. - Din fr. exotheque. EXOTERIC, -Ă adj. s. m. 1. Adj. (Despre doctrina filozofilor antici; în opoziţie cu ezoteric) Care se predă în public; care poate fi înţeles şi de neiniţiaţi, accesibil. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, DER, DEX, NDN. 2. Adj., s. m. (în Antichitate) (Persoană) care învăţa filozofia prin lecţii publice. Cf LM. - PL: exoterici, -ce. - Din fr. exoterique, lat. exotericus, -a, -um. EXOTERISM s. n. Parte a unei tradiţii sau a unei religii care poate fi divulgată şi neiniţiaţilor. Cf. DN3, ndn, dei, mda. - Din fr. exoterisme. EXOTERM, -Ă adj. (Rar) Exotermic. Sursele principale de energie calorică ale solului sunt energia solară şi căldura degajată din reacţiile biochimice exoterme. CHIRIŢĂ, P. 215, cf. LTR2, DN3, DEX - S, NDN. - PL: exotermi, -e. - Din fr. exotherme, germ. exotherm. EXOTERMIC, -Ă adj. (în opoziţie cu endotermic; despre procese, fenomene, reacţii chimice etc.) Care se produce cu degajare de căldură; (rar) exoterm. Cf. cade, enc. agr. ii, 401. Nu se va face diluarea... altor substanţe care dau reacţiuni exo termice. PREV. ACCID. 15, cf. DT, LTR2, DL, DM, DN2, DER, DEX, NDN. - PL: exotermici, -ce. - Din fr. exothermique. EXOTIC, -Ă adj. 1. Care se află într-o regiune sau într-o ţară foarte îndepărtată şi are aspecte neobişnuite; care este propriu unei astfel de regiuni sau ţări; care provine dintr-o asemenea regiune sau ţară. V. străin (2). Cf. I. GOLESCU, C. Călătorind între livedzi de portocale şi plănte esotice, am agiuns la Molo di Gaeta. ASAC.HI, A. LIT. 14/18. Astăzi va începe în grădina domnească de la Socola expoziţia florilor şi a plantilor exotice. GT (1839), 98]/32. Plantele esotice (străine) de naturalisat. BREZOIANU, A. 130/19, cf. NEGULICI. Chipul acesta de a trata şerbitorii, ca şi cum ei ar fi plănte exotice..., asta-i cu totul ridicul. CODRESCU, C. I, 259/14, cf. STAMATI, D. O aseminea plăntă e încă o plăntă ezotică pentru Moldova. ROM. LIT. 400V37, cf. POLIZU. Găsi o bibliotecă aleasă, o grădină bine ţinută cu florărie plină de plante ecsotice. NEGRUZZI, S. I, 110. Cine... va să admire pe pământ un paradis de flori esotice... să viziteze o florărie de orhidee. ISIS (1859), 242/42, cf. PROT. - POP., n. d., PONTBRIANT, d., COSTINESCU, LM. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare. EMINESCU, O. X, 20, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Câteva femei ameţite pe jumătate, unele fumând, altele râzând cu hohot, fac o larmă de păsări exotice. ANGHEL - IOSIF, C. L. 135, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Pentru noi, reduşi numai la cei câţiva iepuri jigăriţi din preajma oraşului, însemna un vânat aproape exotic. VOICULESCU, P. I, 184, cf. DS. Cinematograful... perinda pe dinaintea ochilor peisagii şi obiceiuri exotice. SADOVEANU, O. XIX, 172. Toate celelalte specii sunt exotice, cultivându-se în Europa ca plante ornamentale. ENC. AGR. I, 70, cf. SCRIBAN, D. Triunghiul lung al aripilor negre... face să aparţie mai 2109 EXOTICITATE -261 - EXPANDARE repede unei flori exotice, decât unei gângănii. ARGHEZI, p. T. 326. Un adevărat parc, plin de plante exotice, cu buchete de frunze groase. CĂLINESCU, S. 284. Rabelais mijloceşte francezilor cunoaşterea tuturor acestor animale exotice. VIANU, S. 133. Publicistul... comandă friptură de curcan rece, brânzeturi de import, fructe exotice. STANCU, R. A. IV, 396. Holurile vor fi pline de arbori şi plante exotice. CAMILAR, N. I, 111, cf. DL, DM. Pe pereţi erau pictaţi arbori şi paseri exotice. BARBU, PRINC. 127. Stupefiantele sunt de obicei alcaloizi extraşi din plante exotice. ABC SĂN. 346. 0 F i g. Peisajul transilvan nu produsese încă buruieni atât de exotice. BLAGA, H. 139. ♦(Substantivat, n.) Trăsătură sau sumă de trăsături neobişnuite (care par aduse sau venite din alte regiuni sau din alte ţări); ceea ce are sau conferă aspect deosebit, aparte. Trăia în vis exoticul din mine In mijlocul naturii suverane. ANGHEL - IOSIF, C. M. I, 129. Dădea o primă impresie de exotic oriunde se afla. TEODOREANU, L. 49. Romanticul aspiră după exoticul septentrional ori subtropical. CĂLINESCU, O. XVI, 23. Străinii consemnează mai ales manifestări cu caracter de spectacol, izbiţi de latura de pitoresc, de exotic a acestora. IST. T. 1,91. 2. (Despre ţări, ţinuturi etc.) Care se află foarte departe şi se caracterizează prin peisaje, tradiţii etc. neobişnuite. Suntem într-o regiune exotică, deşi prin apropierea zânei Dochia. CĂLINESCU, O. XII, 23. 0 (Prin extensiune) în abundenţa subită a literaturii... de geografie exotică..., poetul a fost repede copleşit. LOVINESCU, C. VII, 35. închipuirea se refugia în trecut, în viitor, în depărtări exotice. BLAGA, Z. 86. 3. Care este altfel decât ceea ce este obişnuit; care iese din comun; care are un caracter aparte; neobişnuit, străin (6). V. ciudat, extravagant (2), straniu. Rostul nostru mi se pare că de tot este esotic. CALENDAR (1862), 129/3. Erau constrânşi a întrebuinţa vrând-nevrând esoticul nume de Trans-silvania. HASDEU, I. C. 51. Acest tip exotic, de înfăţişare foarte hotărâtă şi energică, atrage fireşte atenţia. CARAGIALE, O. II, 16. Anna ieşea ca un fruct copt din bumbacul unei cutii exotice. D. ZAMFIRESCU, A. 171. Literele chilirice..., peste câţiva ani, vor fi tot atât de exotice ca şi literele ebraice sau chineze. BUL. COM. IST. I, 26. Un coleg îi împuiase capul cu... sălbătecia exotică a ostroavelor pline de flori şi păsări nemaivăzute. n oiCULESCU, P. II, 142. Privirile mulţimei erau atrase de finţa aceea exotică. BART, E. 79. Din dragoste pentru subiecte exotice,... nu ezită să se expatrieze. OPRESCU, I. A. IV, 100. Frumuseţea sa exotică îl făcuse interesant. CĂLINESCU, O. XI, 129. Fata asta avea o frumuseţe exotică, americănească. T. POPOVICI, S. 489. 4. (Despre oameni) Care trăieşte în regiuni îndepărtate sau este atras, pasionat de astfel de regiuni. Prăpădul căldurilor l-a gonit pe exoticul meu unchi la Sinaia. VOICULESCU, P. II, 190. 0 (Substantivat) Acesta este... numai unul din motivele invaziei exoticilor în teatrul parizian. LOVINESCU, S. I, 137. - Scris şi: (învechit) ecsotic. - PL: exotici, -ce. - Şi: (învechit, rar) esotic, -ă, ezotic, -ă adj. - Din fr. exotique, lat. exoticus, -a, -um. EXOTICITÂTE s. f. (Rar) Exotism (2). Cf. LM. - Din it. esoticitâ. EXOTIMOPEXÎE s. f. (Med.) Enucleare (1) operatorie a timusului şi fixarea lui deasupra sternului. Cf. D. MED., DN3, NDN, DEI, MDA. - PL: exotimopexii. - Din fr. exothymopexie. EXOTIROPEXÎE s. f. (Med.) Intervenţie chirurgicală în scopul extirpării glandei tiroide. Cf. D. MED., DN3, NDN, DEI, MDA. - PL: exotiropexii. - Din fr. exothyropexie. EXOTÎSM s. n. 1. Preferinţă pentru exotic; tendinţă (artistică) de a folosi (în mod abuziv) prezentarea de peisaje şi de obiceiuri exotice. Exotismul dlui Istrati... nu poate fi singura cauză a succesului său. IBRĂILEANU, S. L. 134. [Tendinţa] se manifestă... prin invazia unui romanesc şi a unui exotism de formă nouă. AL. PHILIPPIDE, S. III, 223. Succesul exotismului extrem-oriental germanizat nu e o întâmplare, ci răspunde unei necesităţi estetice. LOVINESCU, C. VII, 134. Apărător al bunei tradiţii, duşman la exotismului,... Lemaître a fost unul dintre marii îndmmători. SADOVEANU, O. XIX, 104. Alecsandri..., ieşind din categoriile constituite ale exotismului romantic, observă şi locurile Moldovei lui. VIANU, A. P. 218. Acela care în literatura franceză făcuse mai multă paradă de exotism oriental..., a fost Théophile Gautier. CĂLINESCU, O. XII, 398, Cf. DL, DM, DN2, DER, NDN. 2. Caracterul sau însuşirea de a fi exotic, străin, neobişnuit; (rar) exoticitate. Acesta, cu tot prestigiul miraculos pe care i-l dă exotismul, nu explică nimic, ci constată numai. PUŞCARIU, L. R. I, 2, cf. SCRIBAN, D. Lui Demirgian, chestiunea i se părea de un exotism nebun. CĂLINESCU, B. I. 437, cf. DL, DM, DN2, DEX, NDN. - Din fr. exotisme. EXOTIZ vb. I. T r a n z. (Rar) A da un caracter exotic (3). Cf. NDN, NDU. - Pronunţat: egz-. -Prez. ind.: exotizez. - Exot[ic] + suf. -iza. EXOTOXÎNĂ s. f. (Biol.) Substanţă toxică, de natură proteică, secretată de unele specii microbiene în mediile în care se dezvoltă şi care, răspândită în mediul exterior, produce stări toxico-infecţioase la om şi la animale. Cf. LTR2, DER, D. med., dex, DN3, M. D. ENC.2, D. ENC., DEX2, NDN, DEL - PL: exotoxine. - Din fr. exotoxine. EXOTRÔF, -Ă adj. (Despre organisme) Care îşi procură hrana din mediul exterior. Cf. NDN, MDA. - PL: exotrofi, -e. - Din fr. exotrophe. EXOTROPÎE s. f. (Med.) Strabism divergent în care axa unuia dintre ochi este deviată în afară. Cf. D. MED., NDN, MDA. - Din fr. exotropie, engl. exotropia. EXPAND vb. I. T r a n z. şi i n t r a n z. (Tehn.) A (se) mări1 (1), a (se) dilata (2), a (se) întinde. Cf. LM. O parte din aburul care a expandat în cilindrul maşinii, efectuând lucru mecanic, se evacuează în atmosferă. LTR2 VII, 219, cf. NDN, NDU. ♦Tranz. A deforma (3) prin întindere. Cf. NDN, NDU. ♦Tranz. F i g. A întinde către..., a deschide; a se revărsa (2). Pe lâng-aceasta iară intrase-n ale rugei, In câte îşi expande spre cer inima omul. HELIADE, O. I, 388. Domniile voastre vă puteţi expanda oricând spleenul, dezgustul, mânia sau coptura sufletească pe posturile naţionale. în DCR2. - Prez. ind.: expandez. - Şi: (învechit) expande vb. III. - Din lat. expandere, it. espandere, germ. expandieren. EXPANDĂBIL, -Ă adj. Expansibil. Cf. NDN, NDU. - PL: expandabili, -e. - Expanda + suf. -bil. EXPANDÂRE s. f. Acţiunea de a expanda şi rezultatul ei; proces care constă în creşterea volumului unpr materiale la trecerea bruscă de la presiune şi temperatură înalte la condiţiile mediului ambiant. Cf. D. ENC., NDN, NDU. 2120 EXPANDAT, -Ă -262- EXPANSIUNE - PL: expandări. - V. expanda. EXPANDÁT, -Ă adj. (Despre alimente, materiale etc.) Care are structură spongioasă. Plută expandată. NIM. MIN. 349, cf. DEX - S, DEX2. Este auto ml unei statui... realizată din material expandat, cu o înălţime de opt metri. în DCR2. Polistiren expandat. ib., cf. NDN, DEI, NDU. - PL: expandaţi, -te. - V. expanda. Cf. engl. to expand. EXPÁNDE vb. III v. expanda. EXPAND OR s. n. (Tehn.) Dispozitiv electronic care măreşte dinamica semnelor de audiofrecvenţă. Cf. NDN, MDA. - PL: expandoare. - Cf. germ. Expander, engl. expander. EXPANSÍBIL, -Ă adj. (Mai ales despre fluide) Care se poate dilata, dilatabil; care tinde să ocupe un spaţiu sau o suprafaţă mai mare; care se caracterizează prin expansibilitate; expandabil. V. expansiv (1). Vapor se numeşte fluiditatea expansibilă (putincioasă a se întinde) ce se formează prin căldură din trupuri vârtoase sau curgătoare. ASACHI, L. 182/38, cf. STAMATI, D., COSTINESCU. Aerul e un corp espansibile. LM, cf BARCIANU, ALEXI, W, SCRIBAN, D. Atmosfera pământului, deşi expansibilă, nu se împrăştie în spaţiu. CIŞMAN, FIZ. I, 281, cf. DL, DM, DN2, DEX, NDN. (Adverbial) în mod deschis, comunicativ; cu expansiune (2). Când tonţolea doamna aşa delicat şi eşpanzibil..., i-au vint un acţes. CARAGIALE, O. I, 114. - PL: espansibili, -e. - Şi: (învechit, rar) espansibile, eşpanzibil, -ă adj. - Din fr. expansible. EXPANSIBILITÁTE s. f. Calitate a fluidelor de a se dilata, de a-şi mări volumul; p. e x t. tendinţă a unui corp de a-şi mări volumul. Cf. STAMATI, D. Caracterul corpilor solizi stă în stabilitatea moleculelor lor..., iar al gazelor, în espansibilitatea lor. MARIN, F. 24/38, cf. COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D. Expansiblitatea lichidelor este un factor important, din care putem trage foloase practice. ENC. TEHN. I, 261, cf. MACAROVICI, CH. 40, DL, DM, DN2, DEX, NDN. - Şi: (învechit, rar) espansibilitâte s. f. - Din fr. expansibilité. EXPÁNSIE s. f. v. expansiune. EXPANSIONÁL, -Ă adj. (Rar) Expansionist (1). România... n-are ţeluri expansionóle şi... nu râvneşte teritorii străine. D. R. POPESCU, I. Ş. 104. - Pronunţat: -si-o-. - PL: expansionali, -e. -Cf. expansionism. EXPANSIONÍSM s. n. Politică a unei ţări de exercitare a influenţei politice sau economice dincolo de frontierele ei. V. expansiune (3). A slăvit de minune... intereselor expansionismului colonial. CONTEMP. 1949, nr. 126, 9/4, cf. DL, DM, DN2, DEX, NDN. - Pronunţat: -si-o-. - Din fr. expansionnisme. EXPANSIONÍST, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care ţine de expansionism, care se caracterizează prin expansiune (2). V. imperialist. Nu se poate trece peste tendinţele expansioniste îndreptate împotriva suveranităţii ţărilor continentului Europei. SCÂNTEIA, 1947, nr. 755. Fostul călugăr... dezvăluie tendinţele expansioniste ale bisericii catolice. IST. LIT. ROM. II, 52, cf. DL, DM, DN2. întemeierea celor două state înseamnă... o creaţie de luptă pentru independenţa politică împotriva marilor state feudale expansioniste. PANAITESCU, C. R. 15, cf. NDN. 2. S. m. şi f. (Rar) Adept, partizan al expansionismului. Cf. DN2, NDN. - Pronunţat: -si-o-. - PL: expansionişti, -ste. - Din fr. expansionniste. EXPANSIUNE s. f. 1. Creştere a volumului sau a suprafeţei unui corp ori a unui sistem fizic; s p e c. mărire a volumului unui gaz prin încălzire sau prin scăderea presiunii, detentă; dilatare (2), dilataţie (2). Apa... se dilată... şi câştigă atunci o forţă de expansiune (întindere) prea mare. BARASCH, I. N. 15. Este un aparat care demonstră expansiunea ce ia aerul în momentul când trece printr-însul o descărcătură tare. MARIN, F. 275/34. Aburii acizi şi apoşi, fiind foarte abondenţi, disfac toate stâncile şi formează astfeli un aluat care, nemaiputând a se împotrivi expansiunei lăuntrice, face exploziuni de materii glodoase. COBÂLCESCU, G. 52/3, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Aerul dinăuntru, scăpat în parte de presiune, se răceşte prin expansiune şi astfel pierde din puterea sa de rezistenţă. CONTA, O. F. 442. La asta ne duce teoria expansiunii gazurilor. EMINESCU, 0. XV, 278, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DT. Intr-un vas închis, presiunea se datoreşte practic numai forţei elastice de expansiune. CIŞMAN, FIZ. 1, 282, cf. LTR2, DL, DM, DN2, DER, DEX, NDN. 0 Expansiunea universului = teorie potrivit căreia galaxiile universului se îndepărtează una de alta cu o viteză proporţională cu distanţa dintre ele. Cf. D. ENC., NDU. ♦ Alungire, excrescenţă. Axa caulinară având expansii laterale foliare alterne, fără ramificaţii verticilare. GRECESCU, FL. 19. Sunt prevăzute la unele specii cu o expansiune laterală. FAUNA R. P. R. vnij, 14. 2. Manifestare (euforică) a impresiilor şi sentimentelor; exuberantă (2); deschidere sufletească. V. comunicativitate, efuziune (1). Cf. PONTBRIANT, D. îl ar fi făcut foarte cu luare-aminte la cele mai mici expansiuni ale acestei consciinţe spăimântate. BARONZI, C. III, 281/27. Junii au multă espansiune. LM. I se părea falsă toată bucuria şi expansiunea omului acestuia. VLAHUŢĂ, O. A. III, 71. O strânsei în braţe cu expansiune, întorcându-mă cu mintea la acele vremuri de demult. SĂM. I, 172, cf. ALEXI, W. Se ridică brusc şi cu o expansiune meridională întâmpină pe noul venit. ANGHEL - IOSIF, C. L. 145. Cuvintele au o putere de sufletească expansiune care robeşte şi fascinează de la început. PETICĂ, O. 296. Nu e obişnuită din partea mea cu expansiuni de natura asta. IBRĂILEANU, A. 46. Viorica mărturisise asta cândva, într-una din rarele ei clipe de expansiune. AL. PHILIPPIDE, S. II, 131, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Aveam expansiuni către ea, eram gata să-i accept orice scuză. A. HOLBAN, O. I, 23, cf. SCRIBAN, D. Cu neputinţă să fi avut alt chip în minte în momentele unei astfel de spontane şi sincere expansiuni admirative. MIHĂESCU, D. A. 105. Să trăieşti, domnule locotenent, strigă cu o expansiune subită, advocatul Theodorescu-Fălciu. ARGHEZI, P. T. 134, cf. DL, DM, DN2, DEX, NDN. 3. Acţiune de extindere teritorială sau economică (a unui stat, a unui oraş, a unui popor etc.), ca urmare a dezvoltării; s p e c. extindere teritorială a unei ţări sau exercitare a influenţei politice şi economice dincolo de frontierele ei. V. expansionism. Destăinuiesc.,. răspândirea peste mai toată Europa a unei seminţii înzestrate... cu un mare geniu de expansiune. ODOBESCU, S. II, 257. Imaginaţii romantice de sultani tineri puteau dori timpurile de expansiune, dar nu era în puterea lor să le reînnoiască. IORGA, L. I, 389. Cetăţile se întreceau cu nobilii în tentative de expansiune şi cotropire. PĂCALA, M. R. 48. Foarte puternică a fost expansiunea getică... către Dalmaţia. PÂRVAN, G. 281. Prezenţa unui ban românesc al Olteniei era cu atât mai necesară domnului muntean, 2130 EXPANSIV, -Ă -263- EXPATRIAT, -Ă cu cât... constatăm o expansiune spre răsărit a Ţării Româneşti. BUL. COM. IST. V, 63. Sub frontoanele înguste şi prelung înălţate, se cetesc ani vechi, din veacurile Renaşterii şi ale marii expansiuni olandeze. SADOVEANU, O. IX, 228, cf. SCRIBAN. D. Descoperirile geografice şi expansiunea europeană în celelalte continente s-au făcut din imboldul comerţului şi sub egida noilor monarhii. OŢETEA, R. 331. Fie că direcţia expansiunii germane ar fi fost spre ţările slave din răsărit sau spre Constantinopol, o mică şansă se desena la orizont. CĂLINESCU, B. I. 168. Habsburgii reuşesc... să-şi compenseze pierderile printr-o considerabilă expansiune spre sud-est. BLAGA, G. 15, Cf. DL, DM, DN2, DER, DEX, NDN. 4. Propagare, răspândire a unei idei, a unei influenţe etc. Cf. CADE. A ştiut dintr-o dată să imprime „Flăcării” o forţă de expansiune. LOVINESCU, M. 293. Industria şi comerţul nu cunosc încă puterea de expansiune care răstoarnă toate piedicile din cale. OŢETEA, R. 41. Semne caracteristice ale expansiunei poftelor şi aspiraţiilor noastre - ele sunt rezultate din acea „credinţă de trebuinţă”, de care vorbea Fechner. RALEA, S. T. II, 153. - PL: expansiuni. - Şi: (învechit) espansiune, (învechit, rar) expânsie, expanziune s. f. - Din fr. expansion, lat. expansio, -onis. EXPANSÎV, -Ă adj. 1. (Fiz.) Care tinde să ocupe un spaţiu sau o suprafaţă mai mare; care tinde să-şi mărească dimensiunile, să se dilate. V. expansibil. Aceea ce caracterisă aburul este forţa cea elastică sau forţa sa cea expansivă. MARIN, F. 8/13, cf. 24/16,* PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., BARONZI, I. L. IV, 199/3, COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. [Firele] sunt întinse în lăţime cu ajutorul unuipeptine expansiv. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 151. 2. (Despre oameni) Care nu-şi ascunde (sau nu ştie să-şi ascundă) sentimentele sau atitudinile; care îşi manifestă direct, fară reţinere, sentimentele, exuberant (2), vioi (1). V. comunicativ. Unii au fost mai espansivi şi mai precişi, alţii mai în rezervă şi mai vagi. ap. EMINESCU, O. XI, 40. Să mă ierţi şi să mă iubeşti! (expansiv) pentru că toţi ne iubim ţara. CARAGIALE, O. VI, 170. Priboianu, gros, vorbariţ, expansiv cu toată lumea, sgomotos, iubitor de chefuri şi absolut străin de tot ce e artă. VLAHUŢĂ, D. 45, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Am găsit pe Adela în doliu, mai înaltă, mai puţin expansivă şi mai frumoasă. IBRĂILEANU, A. 30, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Era în vremea aceea... surd aproape cu desăvârşire, puţin expansiv, dar binevoitor. LOVINESCU, M. 143, cf. SCRIBAN, D. Baruţu..., expansiv şi simplificator, nu s-a putut stăpâni. ARGHEZI, S. VII, 101. Ioanide uită supărările recente şi deveni expansiv. CĂLINESCU, B. I. 41. Oamenii expansivi ne apar puţin eleganţi. RALEA, S. T. III, 301, cf. DL, DM, DN2, DEX, NDN. 0 (Adverbial) Ii fu frică să nu se compromită şi să-şi piardă reputaţia de om de lume blazat cu superioritate, arătându-şi expansiv satisfacţia. CAMIL PETRESCU, N. 166. 3. (Despre manifestările, acţiunile etc. oamenilor) Care este specific omului deschis, comunicativ; care este realizat fară reţinere, fară limitare. Patimile cele espansive (întinsătoare). FIS. 189/7. Fiindcă tot într-un timp este un sentiment expansiv, este şi un sentiment egoist. BARONZI, I. G. 546/5, cf. id. I. L. IV, 199/3. El are o inimă expansivă. LM. Se urmărea reprezentaţiunea cu atenţiunea cea [mai] espansivă. EMINESCU, O. XIV, 246. Totul părea aşezat pentru o lungă viaţă..., căreia naturile lor puţin expansive îi dau o uşoară umbră de ideal. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 205. Veselie expansivă. ŞĂINEANU, D. U. Caracter expansiv. SCRIBAN, D. II cunoaştem pe Courbet, natură expansivă şi optimistă. OPRESCU, I. A. IV, 31. Frumuseţea locurilor îmi creează o bună dispoziţie expansivă. v. rom. aprilie 1956, 154. 4. (Rar) Care ţine de extinderea teritoriului, a spaţiului. V. expansionist (1). O epopeă despre începutul mişcării espansive a neamului Basarabilor. HASDEU, I. C. I, 120. OF i g. In dizertaţia despre Dante, ni se revelează înţelesul expansiv al elegiei. ARHIVA, X, 130. - PL: expansivi, -e. - Şi: (învechit) espansiv, -ă, (învechit, rar) espensiv, -ă (lm) adj. - Din fr. expansif. EXPANSIVITÂTE s. f. 1. Calitatea de a fi expansiv (1). Cf. SCRIBAN, D. 0 F i g. Există o expansivitate a acţiunii şi a inimiii, pe care stoicismul o mortifică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 8/4. 2. însuşirea de a fi expansiv (2); manifestarea acestei însuşiri. Cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, DEX, NDN. - Din fr. expansivité. EXPANZIUNE s. f. v. expansiune. EXPATRIA vb. I. Tranz. şi refl. 1. Tranz. (Complementul indică oameni) A obliga să-şi părăsească patria; a surghiuni (1), (învechit) a desţăra. Cf. I. GOLESCU, C., NEGULICI, POLIZU, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Tarquinii fură expatriaţi din Roma printr-un decret public. CANELLA, V. 129, cf. COSTINESCU, LM. Expatriat după revoluţiunea de la 1848, a avut pietoasa şi patriotica idee de a întemeia un templu românesc. ODOBESCU, S. I, 454, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. 0 (Glumeţ) Duminica viitoare sper să fiu iar expatriat la Berlin. CARAGIALE, O. vil, 26. OP. ext. Providenţa divină n-a vrut printr-aceasta a espatriea pe om din pământ. ISIS (1859), 1182/25. 2. Refl. A pleca din patrie şi a se stabili (definitiv sau temporar) în altă ţară; a emigra (1), a se exila (3). Speriat... că Rusia nu poate chezăşui viaţa lui despre turci de va rămânea în ţară, hotărî a se espatria. MAG. IST. 189/13, cf. NEGULICI, POLIZU. N-a lăsat nici a se ecspatria pe cineva din cei ce voia să se călătorească. ARISTIA, PLUT. 142/21. Spuindu-i deciziunea mea de a mă expatria, el mă aprobă cu totul. SION, P. 235, cf. BARONZI, C. VI, 190/12, COSTINESCU, LM. S-au mirat cei ce mă cunoşteau că nu m-am expatriat. M. I. CARAGIALE, C. 106, cf. CADE. Ghizela se expatriase în America. BRĂESCU, A. 132. S-ar putea spune că autorul nu se expatriase, ci fusese izgonit. SADOVEANU, O. XX, 545, cf. SCRIBAN, D. Artiştii..., din dragoste pentru subiecte exotice..., nu ezită să se expatrieze. OPRESCU, I. A. IV, 100. Plec în Franţa... Scăpaţi de mine. Mă expatriez. VINEA, L. I, 62, cf. DL, DM, DN2, DEX, NDN. 0 F i g. Fiecare caută să se expatrieze din căutările zadarnice ale eului în fructuoasa şi interesanta realitate. RALEA, S. T. 1,285. - Scris şi: (învechit) ecspatria. - Pronunţat: -tri-a. -Prez. ind.: expatriez. - Şi: (învechit) espatria vb. I. - Din fr. expatrier. - EXPATRIÂRE s. f. v. expatriere. EX-PATRIÂRH s. m. (Rar) Fost patriarh. Pentru ajungerea acestui scop trimise cătră Andronic împărat... pe expatriarhul Ioan. EMINESCU, O. XIV, 151. - Scris şi: expatriarh. — PL: ex-patriarhi. - Ex- + patriarh. EXPATRIAT, -Ă adj. (Adesea substantivat) (Persoană) care şi-a părăsit patria (definitiv sau temporar) stabilindu-se într-o ţară străină. Elveţienii espatriaţi, când aud un deosebit cântec, sânt prinşi d-o durere nespusă şi de dorinţa d-a vedea ţara lor. ISIS (1859), 312/7, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Trecuse cu patru copii ai săi şi cu celelalte familii de boieri expatriaţi. ODOBESCU, S. I, 317. Aici expatriatul o patrie găseşte. EMINESCU, O. IV, 15. Cam prea mult până atunci, pentru un expatriat aşa de sentimental şi simţitor ca mine. CARAGIALE, O. VII, 12, cf. BARCIANU, ALEXI, W., DL, DM, DEX. - Pronunţat: -tri-at. - PL: expatriaţi, -te. — Şi: (învechit) espatriât,-ă adj. - V. expatria. 2137 EXPATRIAŢIE -264- EXPECTORA EXPATRIAŢIE s. f. (în dicţionarele din trecut) Expatriere. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT.-POP., N. D., COSTINESCU, ALEXI, W. - Pl.: expatriaţii. - Şi: (învechit, rar) expatriaţiune (costinescu), espatriâtie (alexi, w.), espatriatiune (pontbriant, D.) S. f. - Din ir. expatriation. EXPATRIAŢIUNE s. f. v. expatriaţie. EXPATRIERE s. f. Acţiunea de a (se) expatria şi rezultatul ei; plecare (silită) din patrie; emigrare (1), emigraţie (1), exilare (1), (astăzi rar) desţărare, (în dicţionarele din trecut) expatriaţie. V. înstrăinare, pribegie (1), strămutare(1). Cf. NEGULICI. Se împăca cu această dorinţă de expatriare. TEULESCU, C. 96/4, cf. 2/18, POLIZU, PONTBRIANT, D. Expatriarea e pedeapsa defăimătoare a unui delict judicat de tribunale. CANELLA, V. 129, cf. COSTINESCU, LM. Anglia nu împiedică... expatriarea lucrătorilor. CONV. LIT. XI, 110, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Pe măsură ce te depărtai de oraş simţeai expatrierea. BRAESCU, A. 217, cf. SCRIBAN, D. Expatrierea voluntară se explică şi prin aceste limpezi documente. CONSTANTINESCU, S. II, 82, cf. DL, DM, DER, DN2, DN, DSR, V. BREBAN, D. G., DEX2, NDN, NDU. - Pronunţat: -tri-e-. - PL: expatrieri. - Şi: (învechit) expatriare, espatriâre (negulici, pontbriant, d., lm, barcianu, ALEXI, W.) S. f. - V. expatria. EXPECTÂNT, -Ă adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care aşteaptă un fapt (important); care rămâne în aşteptarea unui moment prielnic (pentru acţiune). Cf. lm, costinescu, ndn, ndu. 0 (Substantivat) Indivizii... urmăresc cu tenacitate un scop aşteptând ani şi ani. Fără îndoială, aceşti expectanţi sunt fiinţe superioare care ştiu să-şi comande destinul. RALEA, S. T. II, 164. 2. Adj. (Despre procedee, metode, moduri de acţiune) Expectativ. Medicină expectantă. COSTINESCU. Au trebuit... ani de zile... pentru a ajunge... cel puţin la o neutralitate expectantă şi la încheierea tacită a unui pact de neagresiune. LOVINESCU, M. 114. 3. S. m., adj. (în dicţionare din secolul trecut) (Persoană) care este în aşteptarea unui post pe cale de a deveni vacant. Cf. COSTINESCU, GHEŢIE, R. M. 138, BARCIANU, ALEXI, W. - PL: expectanţi, -te. - Şi: (învechit) espectânt, -ă (LM, GHEŢIE, R. M. 138, BARCIANU, ALEXI, W.) adj., S. m. - Din fr. expectant. EXPECTÂNŢĂ s. f. 1. (învechit) Expectativă (1). Cf. LM, NDU. 2. (Med.) Aşteptare în observarea evoluţiei unei boli; expectaţie (2). Cf. NDN, NDU. - PL: expectanţe. - Şi: (învechit) espectânţă s. f. LM. - Din expect[ant] + suf. -anţă. EXPECTATÎV, -Ă adj. Care ţine de aşteptare; care este în aşteptare; care face posibilă sau necesară aşteptarea; expectant (2). In aparenţă politica Franciei în Principate era o politică cu totul espectativă. GHICA, S. 176, COSTINESCU, LM. în poziţie espectativă, ziarele oficioase tac. EMINESCU, O. XI, 264. Metoda expectativă. ENC. ROM., cf. BARCIANU. Neretragerea trupelor engleze de pe Rin şi a delegatului lor de la Comisia pentru reparaţii nu înseamnă o politică favorabilă..., ci... o politică expectativă. TITULESCU, D. 101, cf. SCRIBAN, D. Tezaurizam şi eu o intransigenţă, un fel de idol espectativ, păstrat pentru noţiunile de bine. ARGHEZI, S. X, 71. Deşi în genere rezervat şi expectativ, se întâlnea cu foarte mulţi prieteni. CĂLINESCU, O. XI, 136, cf. 236, NDU. 0 (Adverbial) Cornelia îşi aruncă capricioasă pe spate voalurile de doliu..., în vreme ce Melinte se uita la ea expectativ. CĂLINESCU, S. 180. - PL: expectativi, -e. - Şi: (învechit) espectativ, -ă adj. - Din fr. expectatif. EXPECTATÎVĂ s. f. 1. (Adesea construit cu verbele „a fi”, „a sta”, „a rămâne” şi precedat de prep. „în”, întru”) Atitudine, stare de aşteptare a unui moment favorabil (pentru acţiune), a unui lucru (întrevăzut ca posibil prin calcule sau promisiuni), (rar) expectaţie (1); neinervenţie într-o situaţie care se poate soluţiona de la sine, (învechit) expectanţă (1). In nici un caz putem îndepărta deplina dreptate, din a noastră poziţie de faţă a unei espectative (poziţii aşteptătoare) a trece în aceea a unui părtaş de rezbel. GM (1854), 3262/70, cf. antonescu, d., costinescu, lm, ddrf. Retragerea în expectativa critică a atâtor capete eminente... şi-a dat roadele sale. IBRĂILEANU, SP. CR. 266, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Neutralitatea binevoitoare nu este decât o fază provizorie a expectativei. TITULESCU, D. 103. Sta în espectativă, gata ca, atunci când situaţia din ţară va deveni critică, să treacă munţii la Braşov. ARH. OLT. XII, 200. Pentru moment e într-un soiu de expectativă indulgentă. CAMIL PETRESCU, P. 62. Marea Britanie - în expectativă pentru evenimentele din Europa şi Extremul Orient, îşi organizează comerţul imperial. CONV. LIT. LXVII, 38, cf. SCRIBAN, D. De aci atitudinea de rezervă, de espectativă sceptică. CONSTANTINESCU, S. III, 323. Gonzalv decise să fie încă rezervat şi să stea în expectativă neutră. CĂLINESCU, B. I. 577. Nu am mai putut să-l atacăm, însă nici sprijin nu i-am dat. Am rămas, cum se spune, în expectativă. STANCU, R. A. IV, 378, cf. DL, DM. în această conflagraţie, Antioh Cantemir se pare că nu stă în expectativă. M 1965, nr. 1,41, cf. DN2. E o misiune uşoară... O misiune de expectativă. BĂNULESCU, I. 94. După o perioadă de expectativă armată, capetele luminate ale omenirii... au trecut la acţiune. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 76, 22/4. In loc de a se împotrivi, oameni cumsecade adoptă expectative binevoitoare. STEINHARDT, J. 322, cf. DN3. Ceea ce l-a determinat... să iasă din espectativă a fost iniţiativa revistei „Familia”. MS. 1988, nr. 1, 27. Se retrage într-o expectativă combatantă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 6, 14/1, cf. D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. 2. (Drept de) candidatură la un post pe cale de a deveni vacant; drept prezumtiv (la o moştenire). Cf. ALEXI, w. A avea expectativa unei moşteniri. CADE. Expectativele... se achitau din partea candidaţilor numiţi într-o funcţie ecleziastică, înainte ca aceasta să fi devenit vacantă. OŢETEA, R. 303. - PL: expectative. - Şi: (învechit) espectativă s. f. - Din fr. expectative. EXPECTAŢIE s. f. 1. (Rar) Expectativă (1). Cf. TURNESCU, MED. OP. 34V/5, COSTINESCU, LM. Gonzalv Ionescu, după un timp de expectaţie prudentă, fu nevoit să admită că Ermil Conţescu era mai tare ca oricând. CĂLINESCU, B. I. 656, cf. DN2, DN3, NDN, DEI, NDU. 2. (Med.) Expectanţă (2). Cf. DN3, DEI, NDN. - PL: expectaţii. - Şi: (rar) espectaţiune (COSTINESCU, lm), (învechit) espectâţie (turnescu, med. op. 3475) s. f. - Din fr. expectation, lat. ex(s)pectatio, -onis. EXPECTAŢIUNE s. f. v. expectaţie. EXPECTORA vb. I. Tranz. 1. A elimina prin tuse secreţii (patologice) ale căilor respiratorii; a scuipa (1). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D. După câtva timp respiraţia se înviorează, copilul începe să tuşească şi să expectoreze o spută mucoasă. BELEA, P. A. 188, cf. DL, DM. Secreţiile produse pe trahee şi bronhii nu pot fi expectorate, astupând în parte căile respiratorii. ABC SĂN. 354, cf. DN2, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. 2. F i g. (în dicţionarele din trecut) A destăinui public (şi fară rost) lucruri intime, gânduri etc. Cf. LM, BARCIANU, ALEXI, W. 2147 EXPECTORANT, -Ă -265- EXPEDIA - Prez. ind.: expectorez. - Şi: (învechit) espectorâ (LM, barcianu, ALEXI, w.), (învechit, rar) espeptorâ (PONTBRIANT, D., ALEXI, W.) vb. I. - Din fr. expectorer, lat. expectorare. EXPECTORÂNT, -Ă adj., s. n. (Medicament) care provoacă sau favorizează expectoraţia (1). Cf. mat. medic. 115, COSTINESCU, ENC. ROM., BIANU, D. S., ENC. AGR., SCRIBAN, D., NOM. MIN. I, 229, LTR2. în caz de tuse cu spută, se vor da expectorante. BELEA, P. A. 375. Sirop expectorant. DL. A lua un expectorant. DM, cf. DER, URSU, T. Ş. Când apare expectoraţia se recomandă expectorante. ABC SĂN. 74. Tratamentul constă în... infuzii expectorante. ib. 106, cf. DN2, D. MED., DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. - PI.: (adj.) expectoranţi, -te şi (s. n.) expectorante. - Din fr. expectorant. EXPECTORARE s. f. Acţiune de a expectora (1) şi rezultatul ei; expectoraţie (1). Limba se încarcă, espectorarea (scuipirea flegmei) se face mai îmbelşugată. CALENDAR (1862), 18/28, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Prin expectorarea salivei sau înlocuirea scuipării printr-un simplu gest imitativ..., poporul caută să alunge duhurile necurate. CANDREA, F. 57, cf. DL, DM, DN2, DN3, DEX2, NDN, NDU. 0 F i g. în loc de... espectorări naţionaliste, n-a găsit la studinţii români din Viena decât luări peste picior. SBIERA, F. S. 122. - PI.: expectorăm. - Şi: (învechit) espectorâre, (învechit, rar) espeptorâre (pontbriant, d.) s. f. - V. expectora. EXPECTORAŢIE s. f. 1. Eliminare prin tuse a secreţiilor (patologice) existente în căile respiratorii superioare; expectorare; (concretizat) secreţie (patologică) a căilor respiratorii, eliminată prin tuse; flegmă, scuipat1 (2), spută. Din acel ceas tuşea încetează, ca şi espectoraţiunea (scoaterea de flegmă). MAN. SĂNĂT. 302/24, Cf. PARAB. 63, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., BIANU, D. S. In cursul boalei expectoraţii le, puroiul etc. se distrug prin foc. ENC. AGR. I, 508, cf. SCRIBAN, D. Expectoraţia se repetă câtva timp cu aceleaşi caractere şi cedează spontan sau în urma tratamentului. BELEA, P. A. 508, cf. 98, 269, DL, DM, DER. Tuşea devine umedă..., aducând după sine o expectoraţie caracteristică. ABC SĂN. 287, cf. DN2. [Tuşea], în funcţie de prezenţa expectoraţiei, se împarte în uscată şi umedă. D. MED. II, 687, cf. DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. O F i g. Artistul reprezintător e... departe de espectoraţiunile ce izvorăsc numai din simţirea lirică. EMINESCU, O. XIV, 270. 2. F i g. (La pl.; franţuzism) Destăinuiri publice (şi fără rost) a unor lucruri intime, a unor gânduri etc. Poate am scăpat vreo vorbă slabă din gură, şi aici e locul a-ţi ţinea limba între dinţi..., nu să latri verzi şi uscate, ca în Franţa, unde poliţia ascultă tot felul de expectoraţii cu indulgenţă, ca să afle opinia publică. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 155. Nu este iertat... să se trateze despre libertatea în alegeri într-o interpelare în care este vorba de expectoraţiile intime ale unui om, al cărui nume nici nu trebuie să fie adus astăzi în Camera României. MAIORESCU, D. I, 252, cf. ENC. ROM. ♦ P. e x t. Strigăte, zgomote. Unii ştrengari... turbură liniştea oamenilor cu „tralalele” lor şi cu ecspectoraţiunile lor muzicale care rup urechile oamenilor. BARASCH, I. 178/8. - Pronunţat: -ţi-e. - PL: expectoraţii. - Şi: (rar) expectoraţiiine (scris şi ecspectoraţiune), (învechit) espectorâţie, espectoraţiune, (învechit, rar) espeptoraţiune (pontbriant, d.) s. f. - Din fr. expectoration. EXPECTORAŢIUNE s. f. v. expectoraţie. EXPEDĂLUÎ vb. IV v. expedelui. EXPEDELUÎ vb. IV. Tranz. (învechit; complementul indică persoane) A expedia (1). Sânt expedăluiţi comendanţi noi la nişte cetăţi de mare (a. 1699). FN 76. Să spedeluiescu olăcari cu mari porunci, ib. 106. Să expedeluiaşte un norod înarmat spre ţărmurile unii gărle. ib. 134. Cu pripă să expedeluiesc corăbii, de ajutor celor bătuţ. ib. 135. Sânt expedeluiţ soli, cu porunci de mari trebi. ib. 140, cf. MAIOR, I. B. 340, SCL 1954, 40, L. ROM. 1965, 375, sfc iv, 128, L. ROM. 1967, 375, ib. 1986, 236, scl 1994, 24, D. î. LAT. - ROM. - Prez. ind.: expedeluiesc. - Şi: expedălui, spedelui, spedului vb. IV. - Din lat. expedire. - Spedelui, spedului < it. spedire (după modelul unor verbe terminate în suf. -e(ă)lui, împrumutate din maghiară). EXPEDIA vb. I. T r a n z. 1. (învechit; complementul indică persoane) A trimite (1), a determina să plece către o destinaţie îndepărtată, cu o anumită misiune (I 1); (învechit) a expedelui, a expedui (2), (învechit, rar) a expedirisi. Nu vom expedia 30 de mii de franţezi prin aerostaturi ca să zboare spre ajutoru[l] Constandinopolului. CR(1829), 1972/18,cf. ib. (1833), 1952/24. Un capitan Dilon pleacă de la Calcuta, expediat de compania englezească. GENILIE, G. 57/12. Toată cavaleria moldovenească Ion Vodă o espedi la Dunăre, cu misiunea de a opri desantul otomanilor. HASDEU, I. V. 132, cf. BARONZI, I. L. I, 198/7. Administratorul politic din Vatra Dornei espedia repede spre recunoaştere nişte jandarmi călări. SBIERA, F. S. 129, cf. D. î. LAT. - ROM. ORefl. pas. Se espediară curieri la Florenţa pentru întărirea sentinţei. FILIMON, O. I, 320. ♦ P. g e n e r. A trimite (1), a face să plece în grabă într-un anumit loc. Mă duc acolo de unde Boemondo m-a spediat în grabă. HELIADE, O. I, 313. Ronetti Roman e tare bolnav şi... trebuie să expediez urgent pe băiatul lui acasă. CARAGIALE, O. Vii, 85. Să trimită pe pretendentul agreat de partizanii de peste munţi ai ungurilor... spre a-l expedia, imediat, cu toate oştile, în Ţara Românească. AN. IST. NAŢ. I, 48. Goethe îl expediază scurt cu o scrisoare către Schiller. STREINU, P. C. III, 67. Merse de-a dreptul la... academicianul Şaramet, şi-l expedie îndată la Ioanide. CĂLINESCU, S. 202. Fata o expediase la Piteşti mai de multişor... Ei stau pe loc orice s-ar întâmpla. REBREANU, R. II, 19. Deli-başa Mihali, Tufecci-Başa Bozin... au fost expediaţi cu poşta pentru a se uni cât mai repede cu trupele stăpânirii din Oltenia. OŢETEA, T. V. 163. îşi puse familia într-o maşină militară, le dăduse un sergent înarmat ca să-i păzească şi-i expedie la Ineu. T. POPOVICI, S. 384. Părinţii l-au expediat la Essen. BĂNULESCU, C. M. 293. Ne-a arestat şi ne-a expediat înapoi, însoţiţi de doi agenţi. D. R. POPESCU, I. ş. 566. 2. (Complementul indică scrisori, colete, bani etc.) A trimite prin poştă1 (I), prin mesagerie (2) etc. la o anumită adresă; a trimite (2), (astăzi rar) a pomi (I 2), (învechit şi popular) a mâna1 (4), (învechit) a expedirui, a expedui (3), (grecism învechit) a protaxi (5). La un simplu control vor fi supuse înlăuntru în coprinsul vămilor: ... bumbacul nelucrat ce torcătorii... vor expedia. CR (1836) 4!/7. Scrisoarea... o espedeazăprin cine vei şti mai bine. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 64. Aceasta este scrisoarea espediată. BREZOIANU, î. 187/24, cf. NEGULICI. Această din urmă speţie [de camfor]... ne este espediată nelucrată. MAN. SĂNĂT. 101/2. Ministrul..., fiind în mare parte ocupat..., nu are cine să espedieze lucrările curente. KOGĂLNICEANU, O. IVj, 254, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. D. de Blacas i espediase brevetul cu îngrijire. BARONZI, C. I, 191/1, cf. COSTINESCU, LM. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din Bucureşti de mult. CARAGIALE, O. VII, 31. Iţi şpedez un mic transport de zaharicale, id. ib. 152, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Bătrânul îi mărturisi că a şi expediat cererea de pensie. REBREANU, I. 437, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Epistola de faţă fusese scrisă, pusă în plic şi francată, apoi 2154 EXPEDIA -266- EXPEDIENT totuşi nu ţi-am expediat-o. LOVINESCU, S. VIII, 243. Cărţile le-am şi expediat astăzi. CAMIL PETRESCU, P. 261. Mircea primise un pachet expediat de la Iaşi. TEODOREANU, M. II, 32. Vreau să expediez macar câteva bilete de scuze. SADOVEANU, O. VIII, 203, cf. SCRIBAN, D. Indicaţia... „f f. urgent”... numeroşi oameni o pun pe corespondenţa expediată prin poştă. IORDAN, STIL. 50. Pachetul... fu în sfârşit expediat. ARGHEZI, P. T. 30. Ordonă strângerea tuturor tablourilor laolaltă şi le expedie cu maşina acasă. CĂLINESCU, B. I. 598. După ştampila aplicată pe marca poştală, se vedea că [scrisoarea] este expediată din Braşov. STANCU, R. A. V, 214. Paginile... vreau să le expediez de la Reykjavik. TUDORAN, O. 236, cf. DL. El îi scrise... două scrisori..., pe care însă le expedie în acelaşi plic. PREDA, R. 313. Trebuie să iscălim un memorandum detailat, pe care să-l ecşepediem Mareşalului. T. POPOVICI, S. 261, cf. DM, DN2. Fibula a expediat scrisoarea ei spre Viena. BĂNULESCU, C. M. 270. Maiorescu... expediază în ţară telegrame copilăreşti. N. MANOLESCU, C. M. 167. Ii roagă să-i expedieze sapele. C. GIURESCU, P. O. 115. Raportul expediat a fost recepţionat la şase zile. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 45. Mania aceasta de a ne expedia epistole unul altuia, loco, a fost... criticată cu asprime. STEINHARDT, J. 20. Baronul expedie la Paris o alarmantă depeşă. MAGAZIN IST. 1973, nr. 10, 64. Către sfârşitul lunii noiembrie i se expediară lui Caragiale, la Berlin, drepturile de autor. CIOCULESCU, C. 13. îşi expediază corespondenţele de la Giurgiu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 1, 19/1, cf. DN3, DSR, V. BREBAN, D. G. Este aceea care a însoţit primele sale versuri expediate în 1866 redactorului revistei „Familia”. MS. 1988, nr. 1, 26. Ţi-a expediat deja banii. ib. nr. 4, 29, cf. D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. 0 F i g. întâia palmă este expediată cu o mare putere mecanică. ARGHEZI, P. T. 438. 0 R e f 1. pas. Un teasc de tipografie în preţ de 1000 ghinee s-a spediat... din Londra la Constantinopol. CR (1832), 228 Vl2. S-a şi espedat cele de lipsă la Cluş (a. 1863). ap. BARIŢIU, C. II, 80. Nu este prin putinţă ca domnii prefecţi... să fi citit lista ce li se expediase. ODOBESCU, S. II, 103. D. preşedinte autorizează a se expedia membrilor societăţii volumul apărut. REV. ist. I, 288. Trebuia a se spedi în toate părţile exemplariele (a. 1882). ap. BARIŢIU, C. II, 253. Mii de telegrame se primesc, alte mii se expediază. SCÂNTEIA, 1977, nr. 11 001. ♦ (Rar; complementul indică porunci) A transmite (2), a comunica (prin cineva); a trimite (3). Poarta Otomană espedi ordini la sangiacul de Nicopole. HASDEU, I. V. 71. Marii vornici... expediau diverse porunci. STOICESCU, S. D. 203. 3. (Complementul indică acţiuni, lucrări, subiecte, personaje etc.) A face, a executa cu uşurinţă sau în grabă (şi superficial); a trata (5), a analiza superficial. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. Antioh Vodă e expediat mult mai răpede, şi, către sfârşit, avem sau împrumuturi din Neculce, sau însemnări fără importanţă. IORGA, L. I, 227. A expedia o afacere. ŞĂINEANU, D. U., cf. CADE, SCRIBAN, D. Cum era nevoit să execute caricaturi... ca să trăiască, şi cum trebuia să producă cam opt bucăţi pe lună, prietenii săi spun că le expedia pe toate într-o singură zi, ca să-i rămână tot restul lunii pentru pictat. OPRESCU, I. A. IV, 45. Imitând pe Bolintineanu mai cu deosebire, Pantazi [Ghica] expediază naraţiunea în stil cronologic. CĂLINESCU, S. C. L. 168, cf. DL, DN2. Clasicii căutau aproape întotdeauna să expedieze finalul într-o formă de rondo mai concisă. CONTEMP. 1971, nr. 1 284, 615. O astfel de mişcare culturală... nu poate fi expediată laconic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 24, 4/3, cf. DN3, V. BREBAN, D. G. Analiza acestei etape... nu poate fi expediată în câteva rânduri. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 7/1, cf. D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. 4. (Familiar) A face pe cineva să plece, să părăsească în grabă un anumit loc (rezolvându-i superficial problemele); a se debarasa (1) de..., a se descotorosi de... (trimiţând în altă parte); (învechit) a expedui (4), (grecism învechit) a exoflisi2 (2). Cf. NEGULICI. In toate nopţile, după ce expedia pe amândoi adoratorii ei, se ungea pe obraz cu alifie vânătă. FILIMON, O. I, 131, cf. COSTINESCU. Prefectul intră în birou să expedieze pe cei doi [musafiri]. CARAGIALE, O. I, 45. [Trahanache] îi face semn să expedieze pe Pristanda, id. ib. VI, 83. Expediase pe Cosma. REBREANU, I. 304, cf. CADE. Moş Iorgu s-a dus până-n birou să expedieze un client. TEODOREANU, M. II, 326. îmi părea rău că-l expediasem [pe şofer] cu atâta uşurătate. VOICULESCU, P. II, 192. întâi expediară pe necunoscuţi. SADOVEANU, O. VII, 126, cf. SCRIBAN, D. Iordache e... tot atât de util..., expediind pe adversari. CONSTANTINESCU, S. II, 57. Pe tipi i-am expediat numaidecât, le-am dat a înţelege că aici nu e ce cred dumnealor. CĂLINESCU, E. O. II, 77. Mă aşteaptă în cancelarie trei clienţi... In câteva minute îi expediez. STANCU, R. A. IV, 103, cf. DL. Tata înţelegea că individul trebuie expediat. PREDA, C. I. P. III, 70, cf. DM, DN2, DN3, V. BREBAN, D. G. De câte ori mă expedia când ajungeam, seara, la poarta casei ei, aveam sentimentul că totul s-a terminat. CĂRTĂRESCU, N. 123. Mi-a pus în braţe trei cărţi şi, fără nici o explicaţie, m-a expediat. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 9, 7/2, Cf. D. ENC.', DEX2, NDN, DEI, NDU. 5. (învechit) A face o copie după un act dau după o hotărîre judecătoarească. Cf. şăineanu, d. u., cade. - Scris şi: (învechit) ecspedia. - Pronunţat: -di-a. - Prez. ind.: expediez. - Şi: (învechit) espediá, espedá, spediá vb. I, espedí, spedí vb. IV, (regional) ecşpediâ, (neobişnuit) eşpedâ (mda), şpedâ vb. I. - Din fr. expédier, lat. expedire, germ. expedieren. - Speda < it. spedire. EXPEDIÁRE s. f. v. expediere. EXPEDffiNŞ s. m. (Latinism învechit, rar) Expeditor (1). Trebuie să-şi scoaţă transmisia de nu cumva aceasta pentru boala expedienşului sau altă cuprindere a lui în cele din deregătorie n-ar putea face. AARON, în CONTRIBUŢII, III, 123. - Pl.:? - Din lat. expediens. EXPEDIENT s. n. 1. Mijloc, procedeu (ingenios) de a ieşi dintr-o dificultate, de a face faţă unei situaţii grele sau de a atinge un scop. Ali-paşa Tebedeleu întrebuinţase toate espedientele credincioşilor săi, Nuţu şi doctorul Voia..., nu putuse însă nici să prinză, nici să biruie pe beiul de la Suli. GHICA, S. 263. Dupe o reflexiune matură, renunţai la espedientul acesta. FILIMON, O. I, 324, cf. PROT. - POP., N. D. Cel mai bun expedient ar fi să se aleagă Dobra de mitropolit (a. 1868). ap. BARIŢIU, C. II, 219, cf. LM. Să vă consultaţi asupra espedientului ce v-am comunicat (a. 1881). ap. BARIŢIU, C. II, 245. Gorceacoff a inventat acest espedient. EMINESCU, O. IX, 353. împăratul Vatatzes, înţelept ca om de stat şi versat în expediente..., ştiu să compenseze lipsele sale legând interesul familiei cu acela al statului, id. ib. XIV, 112. Astfel de espediente au în ştiinţa sufletului aproape folosul pe care-l dau în ştiinţele cosmologice analizele făcute cu ajutorul aparatelor optice măritoare. ARHIVA, II, 646. Pentru a se încungiura... această eventualitate s-au pus în practică o sumă de espediente. REV. CRIT. I, 506, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. A căuta un expedient. SCRIBAN, D. Cererea de garanţie era un simplu expedient menit să asigure Porţii o retragere onorabilă. OŢETEA, T. V. 339. Mergea la băi sau ape minerale, uzând de toate expedientele posibile, pentru a-şi trata fenomenele reumatice. CĂLINESCU, S. 385. In ultimă instanţă, spiritul e unul din cele câteva expediente prin care ne facem viaţa suportabilă. RALEA, S. T. III, 137. Nu era decât un expedient, un mijloc de a se câştiga timp. VINEA, L. II, 185, cf. DL, DM, DN2. Decebal recurgea la expediente. H. DAICOVICIU, D. 233. Am întrebuinţat toate expedientele care mi s-au spus că ar fi folositoare. A. HOLBAN, O. II, 86, cf. DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. 0 (Jur.) Hotărâre de expedient = hotărâre care 2157 EXPEDIERE -267- EXPEDITIVITATE consfinţeşte învoiala părţilor. Hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor, denumită hotărâre de expedient, se pronunţă fără drept de recurs şi este executorie. PR. DREPT. 810, MDA. 2. (Mai ales la pl.; de obicei construit cu verbul „a trăi” şi precedat de prep. „din”) Mijloc improvizat, adesea ilicit, prin care se procură bani (pentru subzistenţă). Trăiesc unii din expediente. CONTEMPORANUL, I, 141. Un astfel de tip tânăr, cochet, frumuşel, mlădios, sclivisit, are felurite expediente de a trăi. VLAHUŢĂ, O. A. 202. Expedientele cu cari reuşise să se salveze... de la moartea de foame, vreme de opt luni, erau ceva la care el însuşi trebuia să se gândească cu uimire. SĂM. I, 276. A fi redus la expediente. ŞĂINEANU, D. U., cf. CADE. Cleant e nevoit să trăiască din expediente. LOVINESCU, S. I, 89. Trăieşte din expediente de club. REBREANU, R. I, 254. Principele Anton Muşat... e curăţat complect. Trăieşte din expediente. C. PETRESCU, C. V. 73, cf. SCRIBAN, D. La luxul îmbrăcămintei se adaugă pasiunea jocului de cărţi pentru a dezechilibra bugetul boierului şi a-l împinge la expediente. OŢETEA, T. V. 61. Se afla în acea vreme în Bucureşti o tagmă de publicişti fără talent, care trăgeau pe dracu de coadă şi trăiau din expediente. SADOVEANU, O. XX, 551. Ei nu umblau după expediente alimentare, ci după plăcerile societăţii. CĂLINESCU, B. I. 24. Longin se pierdu cu totul în datoria faţă de fraţii săi mai mici, trudindu-se sub apăsarea circumstanţelor, în căutarea unor expediente, ca să-i scoată la liman. BLAGA, H. 99. Funcţionarul trebuie să trăiască din expediente ca să nu moară de foame. RALEA, S. T. III, 297, cf. DL, DM. Un friulan frumos..., numismat..., trăind din expediente fără s-o arate. BARBU, S. N. 202, cf. DN2. Se ocupă şi trăieşte din expediente. BĂNULESCU, C. M. 290, cf. DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. . - Pronunţat: -di-ent. - Pl.: expediente. - Şi: (învechit) espediént s. n. - Din fr. expédient, lat. expediens. EXPEDIÉRE s. f. Acţiunea de a expedia şi rezultatul ei. 1. Trimitere, prin poştă1 (I) sau prin mesagerie (2), a scrisorilor, pachetelor, mărfurilor, banilor etc.; expediţie (4), (învechit) expeduire. Cf. expedia (2). Cf. NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU 408. Trimite-mi de la Gh. Mateescu (să te-nsărcineze fireşte el cu expediarea) 3 kilo... de halva. CARAGIALE, O. VII, 190, cf. DDRF, ALEXI, w. Am asistat la expediarea unui stoc de pânzeturi colorate. SADOVEANU, O. XIX, 163. Nici timbrele nu sunt originale pentru expedierea coletelor cu ziare. ARGHEZI, S. XXXIV, 159. Expediarea coletului. DL, cf. DM, DN2, DN3. Data expedierii actului este... 16 august 1876. MS. 1980, nr. 1, 46, cf. DSR, DEX2, NDN, NDU. 2. (Familiar) Cf. e x p e d i a (4). Cf. costinescu. 3. Cf. expedia (3); (învechit) expediţie (5). Cf. COSTINESCU. - Pronunţat: -di-e. - PL: expedieri. - Şi: (învechit) espediâre (negulici, pontbriant, d., alexi, w.), expediâre s. f. - V. expedia. EXPEDIRISÎ vb. IV. Tranz. (învechit, rar) A expedia (1). Cf. BARONZI, I. L. 1,198/7. - Prez. ind.: expedirisesc. - Expedi + suf. -irisi. EXPEDIRUÎ vb. IV. Tranz. (învechit) A expedia (2). Pieile de vulpe... să faci ce vei face ca să le expediruieşti (a. 1811). IORGA, S. D. XIII, 167. Tom. /... mi s-au expediruit în 310 exemplare (a. 1844). ap. BARIŢIU, C. II, 289. încă nu mi-au sosit [numerii], despre carii m-ai înştiinţat că i-ai fi espedimit (a. 1845), ap. id. ib. 316, cf. L, rom. 1965,375, sfc IV, 142. - Prez. ind.: expediruiesc. - Şi: espedirui vb. IV. - Din germ. expedieren. EXPEDITIV, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care înfăptuieşte sau rezolvă lucrurile cu uşurinţă, cu repeziciune (şi, uneori, superficial), iute, prompt, operativ (1). Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Bubi al nostru S-a lăsat pe tânjală şi în trei ani, el, care era atât de expeditiv în alte dar averi, nu şi-a putut trece niciun examen. VLAHUŢĂ, O. A. 218, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Primesc... comanda unui plan de casă. Sunt om harnic şi expeditiv. I l-am alcătuit îndată. SADOVEANU, O. XIX, 348. Om expeditiv în afaceri. SCRIBAN, D. Ministrul înaintează spre mijlocul anticamerei vaste, extrem de cordial, dar expeditiv. ARGHEZI, S. X, 66. loanide, care era foarte expeditiv..., grifonă în pripă pe o foaie de hârtie o schiţă de casă alpină şi un plan. CĂLINESCU, B. I. 63. Omul... pare expeditiv şi întreprinzător. TUDORAN, O. 159, cf. DL. I-a căzut Sony cu tronc... şi ăştia-s expeditivi. T. POPOVICI, S. 120, cf. DM, DN2, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. 0 (F i g.) Nu întotdeauna norii sunt atât de grăbiţi şi de expeditivi. BOGZA, C. O. 44. ♦ (Prin extensiune; despre gesturi, vorbire etc.) Care este grăbit, precipitat2. Glasul expeditiv al preşedintelui anunţă. REBREANU, R. II, 36. ♦ (Despre fenomene, procese etc.) Care se produce, se efectuează cu repeziciune, cu uşurinţă. Se numeşte bogăţie, în economia politică, aşa de doritoare de viteză expeditivă, un bun mobilizabil, livrabil la dorinţă. RALEA, S. T. III, 296. Referinţe expeditive. SCL 1963,304. 2. (Despre modul de a acţiona al oamenilor, despre mijloacele, procedeele folosite de ei) Care permite să se facă, să se rezolve repede (şi, uneori, superficial). Modul este cât se poate de espeditif. Noi recomandăm întrebuinţarea acestui mijloc comod. G. POP, G. 16/1. Iacă modul cel mai espeditiv d-a pregăti apa sedativă ordinară. MAN. SĂNĂT. 136/3. Plămădelile făcute cu făină şi fosfor sânt... mijloacele cele mai sigure şi mai espeditive spre nimicirea acelor animale. CALENDAR (1856), 99HI. Revista nu a ales acest mod expeditiv şi prudent de a întâmpina critica făcută. MAIORESCU, CR. II, 39. Adoptează repede măsurile expeditive. CONTEMPORANUL, I, 170. Procederile expeditive ce întrebuinţa autocratul produceau... conflicte şi turburări. ODOBESCU, S. III, 522. Se întrebuinţează o invenţie mai modernă şi mai expeditivă: chibriturile. EMINESCU, O. XII, 48. [Pompierul] este eficace..., speditiv, just. CARAGIALE, N. S. 73. Trebuia să caut un mijloc de trai expeditiv, cu care să poată trăi şi mama. SĂM. IV, 266. Autorul sublinia ironic procedeul prea expeditiv al lui T Maiorescu. LOVINESCU, S. VIII, 180. Electricitatea] a fost aplicată... pentru a face mai expeditiv mecanismul orgelor. CERNE, D. M. II, 10. întâi de toate intra surpriza că o femeie poate să-l planteze în chipul acesta expeditiv. CĂLINESCU, B. I. 341. S-au pus la punct... procedee expeditive şi economice. CHIRIŢĂ, P. 347. Argumente... expeditive. VARLAAM - SADOVEANU, 227, cf. DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. 0 (Adverbial) în Anticitate [maladia] se tămăduia expeditiv, prin masajuri sistematice. CARAGIALE, O. VII, 46, cf. DDRF. Se scria cât mai expeditiv la noi. IORGA, C. R. 41, cf. SCRIBAN, D. Meme descărcă repede maşina de colegele ei, concediindu-le cu strângeri de mână din cele mai expeditiv cordiale. CĂLINESCU, S. 366. Această aroganţă moale indispuse pe Pomponescu, pentru întâia oară în viaţa sa plantat în drum aşa de expeditiv, id. B. I, 589, cf. SCL, 1963,211. Ar fi mult mai clar şi mult mai expeditiv decât să tot încerci să-i convingi pe toţi nebunii să renunţe la asemenea prejudecăţi. D. R. POPESCU, I. ş. 502, cf. DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, DEI. - PL: expeditivi, -e. - Şi: (învechit) espeditiv, -ă (scris şi espeditif), (neobişnuit) speditiv adj. - Din fr. expéditif. EXPEDITIVITÂTE s. f. (Rar) Calitatea de a fi expeditiv (2); rapiditate în rezolvarea problemelor. Garanţia de espeditivitate. EMINESCU, ap. NDU. Expeditivitatea asonanţei, refrenul simplu sau 2162 EXPEDITOR, -OARE -268- EXPEDIŢIE dezvoltat în leitmotiv... au fost iniţial... simple forme necesare spunerii. STREINU, P. C. III, 363. - Şi: (învechit) espeditivitâte s. f. - Din expeditiv + suf. -itate. EXPEDITOR, -OARE s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care are însărcinarea de a expedia (2) scrisori, colete, mărfuri, bani etc. (prin poştă1 (I), prin mesagerie (2) etc.) la o anumită destinaţie; (învechit) expediţionar (2), expeduitor, trimiţător (1), (latinism învechit, rar) expedienş. Ecspeditorul poştelor de aici... mi-au arătat însemnare pentru punerea la cale a să aşeza... dilijansuri între Bucureşti şi Iaşi (a. 1829). DOC. EC. 437. Reghistratorul de întrare..., expeditor, revizorul ţenzurei. BULETIN, F. (1833), 2/9. S-au exportarisit... subt iscălitura expeditoriului (a. 1840). FURNICĂ, D. C. 414, cf. NEGULICI. Eu stau de speditori. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 13. Broşurile... le-am dat la espeditorul Visarion (a. 1846). ap. id. ib. 15, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Un expeditor... expediază prin poştă gazeta, o dă, în Bucureşti, vânzătorilor. CAMIL PETRESCU, P. 201, cf. NOM. PROF. 4, SCRIBAN, D. Toată lumea face aşa, secretul scrisorilor aparţinând exclusiv numai celor doi oameni care se slujesc de corespondenţă, expeditorul şi primitorul. ARGHEZI, P. T. 365, cf. DL, DM, DN2, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G. Locuri în care se aflase şi expeditorul. MS. 1988, nr. 2, 18, cf. D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. 2. Adj. Care (este organizat anume pentru a) trimite la destinaţie (3) scrisori, colete, mărfuri, bani etc. Poşta, când adresantul lipseşte, păstrează banii numai câteva zile, după care îi înapoiază biuroului expeditor. CARAGIALE, O. VII, 402. - Scris şi: (învechit) ecspeditor. - PL: expeditori, -oare. - Şi: (învechit) expeditôriu, speditôr s. m. - Din fr. expéditeur. - Speditor < it. speditore. EXPEDITORII! s. m. v. expeditor. EXPEDÎŢIE s. f. 1. (Jur.; învechit) Copie după un act sau după o hotărâre. In ecspediţiile cele publice... să se iscălească şi un consiliariu catolic. ŞINCAI, HR. III, 213/14. După trecerea a 15 zile de la punerea apelaţii[i] trebuie să urmeaze expediţia transmisiei. AARON, în CONRTIBUŢII, III, 117, cf. PONTBRIANT, D. Notarii au datorinţa... a concipia toate expediţiunile de lipsă pe baza concluzelor sinodale, ap. PUŞCARIU, L. R. I, 415, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. In dicţionarul acesta... am găsit toată enumeraţia termenilor întrebuinţaţi în procedură:... expediţie, prescripţie, jurisdicţie. C. PETRESCU, C. V. 93. 2. Deplasare a unor forţe militare (de război) pe un teritoriu străin, de obicei îndepărtat; campanie militară în afara graniţelor ţării (pentru cucerirea unui teritoriu străin îndepărtat); efectivul militar care ia parte la o asemenea campanie; perioada de timp în care se desfăşoară această campanie. Mari expediţii de ostaşi să văd între doao ţări (a. 1703). FN 125. In comentaţia cea despre ecspediţiile lui Traian la Dunăre... [Engel] mai voiaşte a se îndoi despre crezământul lui Tertulian. MAIOR, I. B. 5/8, cf. id. IST. 21/22, MOLNAR, I. 202/4. Gazeta înştiinţează... că expediţia oastei eghiptieneşti, care ave să meargă la Asia spre agiutoriul Porţei, ar fi rămas mai pe urmă. AR (1829), 18 V38. Astfel sânt cărţile lui Ionniu asupra ecspediţiei lui Bacu. HELIADE, GR. P. 36/13. Gazeta... înştiinţează de la 15 dechembrie că ar fi sosit la Marsilia 2 500 ostaşi franţezi întorcându-se de la expediţia din Morea. CR (1830), 3611/26, cf. CĂPĂŢINEANU, M. 90/18. Au cetit istorii... ce lucrează despre ecspediţiile lui Traian. BOJINCĂ, R. 22/23. Vood Roger, englez, înaintează... cu o expediţie militară. GENILIE, G. 50/10. împăratul Sever în vremea unii espediţii împotriva goţilor, a numit după al său nume oraşul Acmonia. MN (1836), 13/17. Acesta... au fost 67 de ani soldat, în care vreme s-au aflat în toate expediţiile supt Frideric I, supt Frideric Wilhelm I şi Frideric II ALBINEŢ, M. 53/15. Intreprinzând o expediţie de a subjuga Europa toată..., plecă spre Apus. F. AARON, 1.1,20/19. Mahomed încă trecu Dunărea în Ţerile Româneşti, străbătu cu ecspediţiile sale pănă la Veneţia şi în Ghermania pănă la Bavaria. SĂULESCU, HR. I, 147/14. Biruitorul..., în expediţia sa în Egipt..., trimite emisari în Valahia şi Moldova. KOGĂLNICEANU, S. 76. Comandantul moldovan... au cerut şi au căpătat de la rege voia unei asemine expediţii sumeţe care o întreprinsese cu 400 din ai sei călăreţi. ASACHI, L. M. 5/25. Cele întâi întâmplări ce pomeneşte istoria a se fi făcut în locurile acestea au fost ecspediţia lui Darie Istaspris, împăratul Persiei. IST. M. 2/21. Spre a-şi răzbuna asemine necinste, au hotărât a face singur... o expediţie asupra Moldavei, ib. 104/1. După întoarcerea domnului din espediţia de la Ţahrin, din Ţara Căzăcească, unde însoţise pe vizirul cu oştirea turcească,... îl pârâră la vizir. MAG. IST. I, 138/17. Nenorocirea expediţiei lui Sinan desperă pe sultanul d-a pute învinge făţiş pe Mihai Vodă. BĂLCESCU, M. V. 226, cf. NEGULICI. Afară din fruntariile ţării să nu fie scoşi niciodată la vreo espediţiune belică. BARIŢIU, P. A. I, 378, cf. STAMATI, D. Ocasionându-se ecspediţiune de arme la Poplicola,... făcură pe popor în lipsa lui a delibera pentru Poplicola comanda resbelului. ARISTIA, PLUT. 267/27. Multe expediţiuni de rezbel atunci pretindea neapărate mari speze. id. ib. 337/12. Petru şi veteranul Cerinat... aveau a conduce în astă espediţie pe armaşi. CALENDAR (1854), 98/3. Dacă această propunere ar fi fost priimită, espediţia din Crâm nu ar fi fost neapărată. ROM. LIT. 14473. Englitera... îşi face preparaţiuni pentru espediţia în contra Persiei. TIMPUL (1856), nr. 2, 4728. Aceste consideraţiuni igienic,e sânt importante pentru colonizaţiuni care vor să se aşeze în ţări străine, sau pentru ecspediţiuni militare. BARASCH, I. 162/18, cf. POLIZU. Aceste valuri vechi ca lumea... Spun viitorimei încă d-ecspediţii sângeroase. PELIMON, S. 47/16. El... a făcut o espediţiune în contra acelui popor barbar şi l-a supus puterii Romei, colonisând ţara cu legiuni aduse din deosebite părţi ale marelui imperiu. GHICA, S. 165, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Pentru fiecare espediţiune militară, ei îşi alegeau... câte un cap numit hatman. HASDEU, I. V. 72. Cercând a-l înşela că espediţia lui Albert ar fi menită contra turcilor. CONV. LIT. VI, 49, cf. COSTINESCU, LM. La Berhoé... se strânseră şi rămăşiţele scăpate ale oştirii sale de espediţiune. EMINESCU, O. XIV, 84. A luat parte la mai multe espediţiuni răsboinice. REV. IST. I, 255. Folosându-să de o lespede aflată la Roseta în timpul expediţiei lui Napoleon cel Mare în Egipt. CONTEMPORANUL, I, 433, cf. DDRF. Franţa era... ţinută în loc prin expediţiunea Mexicului. XENOPOL, I. R. XIV, 13, cf. BARCIANU. Socotelile cronologice sunt într-o foarte strânsă legătură cu data expediţiei lui Traian. BUL. COM. IST. II, 106. De la expediţia lui Darius Hystaspes până la ultimele războaie dintre ruşi şi turci. AN. IST. NAŢ. I, 3, cf. RESMERIŢĂ, D. Cronica Ţării Româneşti, povestind expediţia lui Mustafa Paşa..., arată că acesta din urmă au trimes pre un Manta Banul cu oaste. BUL. COM. IST. V, 50, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Toată greutatea şi răspunderea de comandant al expediţiei apăsa numai asupra vagmistrului. VOICULESCU, P. II, 141. Am luat parte la expediţia din Balcani ca locotenent de infanterie. SADOVEANU, O. XXI, 9, cf. SCRIBAN, D. Expediţia lui Carol al VIII-lea a putut fi pregătită... de politica predecesorilor săi. OŢETEA, R. 154. împăratul... primise la curtea sa pe trubadurii provensali, refugiaţi în timpul expediţiei contra albigensilor. VIANU, L. u. 33. Argonauţii au trecut în expediţii care puteau fi pentru ei mortale. RALEA, S. T. I, 303, cf. DL, DM. Expediţiile lui Iancu iau proporţii colosale. IST. LIT. ROM. I, 168. Oştirile... au trebuit să însoţească armata turcă în diverse expediţii dincolo de hotarele ţării. STOICESCU, S. D. 149. Capitolul este bazat pe o vastă experienţă căpătată în timpul expediţiilor militare. PANAITESCU, C. R. 87, cf. DN2. Alexandru a putut trece la... declanşarea expediţiei sale antipersane. H. DAICOVICI, D. 64. A avut loc o adevărată expediţie militară. C. GIURESCU, P. O. 218. Carol pentru mine este cel mai pustiitor flagel care s-a abătut vreodată 2165 EXPEDIŢIE -269- EXPEDIŢIE Româneşti: mai rău decât hunii, avarii, gepizii..., expediţiile primitive turceşti. STEINHARDT, J. 131. Marele vizir... a pregătit expediţia care avea să se desfăşoare pe pământ românesc. MAGAZIN IST. 1973, nr. 10, 8. Poetul dă... un sens facil alegoric acestei expediţii războinice. SIMION, D. P. 341, cf. DN3, V. BREBAN, D. G., D. î. LAT. - ROM., D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. 0 F i g .Ele Ahile în veşnică expediţie erotică, fîlozoos, iubitor de viaţă. CĂLINESCU, B. I. 9. ♦(învechit) Grup de persoane oficiale însărcinate cu îndeplinirea unei anumite misiuni. Mişcare de tabere... şi expediţii cu porunci de taină, spre sudalma unei ţări (a. 1699). FN 72. Să arată dease călătorii, solii şi expediţie de miniştri (a. 1704). ib. 160, cf. D. î. lat. - ROM. ♦ (Rar) Operaţie militară (ordonată de o autoritate de stat) pentru reprimarea unei mişcări social-politice; efectivul militar care ia parte la această operaţie. Tulburările agrare au luat proporţii atât de grave, încât e nevoie de o urgentă şi energică expediţie de represiune. REBREANU, R. II, 78. Cei împuşcaţi sau în general ucişi de expediţiile represive sunt fericiţi şi norocoşi, pentru că au scăpat de schingiuirile spăimântătoare. id. ib. 301. Căpitănii Iordache Olimpiotul, Ioan Farmache şi Hagi Prodan... au fost însărcinaţi cu conducerea expediţiei. OŢETEA, T. V. 163. 3. Călătorie lungă (şi anevoioasă) întreprinsă de un grup organizat într-o regiune îndepărtată (şi necunoscută), cu scopuri ştiinţifice, comerciale etc.; totalitatea persoanelor care participă la o astfel de călătorie. Când Turen era în expediţie, au venit lăcuitorii unui oraş. GOLESCU, E. 294/2. Corvetele s-au întors împregiurul lumei... Folosurile aceştii ecspediţii sânt vrednice de însemnat asupra celor ce să aduc la ştiinţe. CR (1829), 204 V26. Călătoria lui Tombuetoo, espediţia la poluri etc. sânt pentru oameni nişte faceri de bine. HELIADE, D. J. 53/18. Un dor de a înainta ştiinţele, fericirea şi civilizaţia noilor naţii... or ilustra de-a pururea numele lui Kook, Perusie şi a suveranilor carii au trimis aceste dentâi ecspediţii adevărat înţelepte şi iubitoare de omenire. GENILIE, G. 50/1. Ross... s-au întors înapoi în Rotterdam de la o ecspediţie unde au cutezat a merge numai cu doaozeci de oameni într-un vapor. F. DUM. I, 127V27. Capitanul Ros în expediţia sa cătră marea Polară... au pierdut numai un om. ALBINEŢ, M. 104/4, cf. VALIAN, V. 44, BULETIN, F. (1843), 1982/15. Expediţia la Pol. UNIVERSUL (1845), 2/18, cf. CODRESCU, C. I, 85/28. Onoare şi recunoştinţă societăţii de la Calcuta, expediţiei din Egipet... şi tuturor acelora care se ostenesc spre descoperirea mundului antic. BOLLIAC, O. 40. Expediţiile geografice şi comerciale au avut drept rezultat descoperirile numeroase, cari au deschis debuşeuri atât de mari vechiului continent. ENC. ROM., cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Acest doctor... încearcă de vreo zece ani să ajungă cel dintâi, pe cel mai înalt pisc al Alpilor... Cheltuieşte averi organizând expediţii în fiecare an. CAMIL PETRESCU, T. II, 211, cf. SCRIBAN, D. Nu cuprind decât date... din regiunile unde s-au organizat expediţii de cercetări folclorice. ALEXANDRU, I. M. 7. „Santa Maria” lui Columb naviga înspre Canare... Şeful expediţiei socotea că pământul e rotund. TUDORAN, P. 422, cf. DL. începu să mănânce flămând..., ca şi cum ar fi fost adus acum cu avionul dintr-o expediţie în pustiu. PREDA, R. 373, cf. DM, DN2. Piscul Makelu a fost atins în anul 1955 de o expediţie franceză. SCÂNTEIA, 1977, nr. 10 973, cf. DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. ♦ (Familiar, de obicei glumeţ) Excursie (2), călătorie, plimbare (în grup). In vreme ce ne pregăteam pentru această espediţie, unii... începură a ne spune feluri de anecdote. NEGRUZZI, S. 1, 319. Socru-meu... era sătul de călătorie şi expediţii. CARAGIALE, O. VI, 469. Luli făcu o expediţie grăbită. TEODOREANU, L. 62. Iţi voi scrie ceva despre expediţiile noastre din zori de ziuă la iazul Şomuzului, unde ne ducem să pescuim raci. SADOVEANU, O. XIX, 312. Un individ îmbrăcat ţărăneşte avu misiunea de a lua parte la expediţiile cinegetice şi a trimite un glonţ greşit. CĂLINESCU, B. I. 378. Mama, mulţumită oarecum de rezultatul expediţiei, mi-a spus. SORESCU, L. L. I, 105. E evocată o expediţie cinegetică medievală, cu sfârşit tragic. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 133. Nu vom ieşi din ambianţa traiului zilnic cu excepţia expediţiilor la munte. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 8/3. După aceste expediţii mâneam întotdeauna bătaie. CĂRTĂRESCU, N. 79 S-au umpult trei rucsacuri enorme şi s-a vădit necesară o a treia expediţie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 7, 20/4, cf. NDU. OFig. Teatrul Mic ne propune o expediţie în comedia Restauraţiei. T ianuarie 1969, 89. Logica perfectă, expediţia din aproape în aproape asupra ideii e făcută cu mijloacele poetului şi nu ale filozofului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 24, 5/3. 4. Expediere (1), (învechit) expeduire. Espediţia acestor ape se va pute face şi pe la alte locuri. AR (1829), 282/28. Ecspediţia pacheturilor... să se facă cu toată ceruta scumpătate. REG. ORG. 96/19. Ecspediţiia acturilor... pe la deosăbitile instanţii (cca 1835). CAT. MAN. I, 68. Pentru ecspediţia bunelor leacuri... se află în spital o spiţerie mare, bună şi frumoasă, de unde şi zioa şi noaptea la orice ceas se cere, se dau doctoriile, cu însemnarea numărului odăii, al patului bolnavului. CUCIURAN, D. 13/28, cf. NEGULICI, STAMATI, D., IARCU, D. S. II, 441/15, POLIZU. Mai mare păzire facă la expediţiunile cu paşapoartele sănătăţii (a. 1866). FURNICĂ, D. C. 439, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., BARONZI, I. L. I, 198/9, COSTINESCU, LM. Adevărată „făcătură”..., espediţiunea „ Observatoriului ”, abia la începutul anului mi se trămiteau două esemplarie (a. 1881). ap. BARIŢIU, C. II, 247. Să nu aveţi val cu spediţiunea la atâtea adrese (a. 1882). ap. id. ib. 253. Cheltuielile de expediţie [a revistei] sânt mai mici. CONV. LIT. XI, 211. Cât ar costa tiparul, hârtia, administraţia, expediţia pentru acel număr de exemplare? CARAGIALE, O. VI, 272. La o masă, în picioare, un băetan... pregătea benzile pentru espediţie. VLAHUŢĂ, D. 40, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Fără de zăbavă să mă înştiinţeze cu espediţia viitoare. ARH. OLT. X, 133, cf. CADE, LOVINESCU, M. 250. Expediţia o făcea servitorul la o masă rudimentară. CAMIL PETRESCU, P. 237. Aici o să facem expediţia gazetei. I. BOTEZ, ŞC. 65. Gazeta era alcătuită cu chibzuială..., munceam la ea zece zile pe lună, scriam adresele, făceam expediţia. SADOVEANU, O. XIX, 59, cf. SCRIBAN, d. A pornit expediţia prin poştă de cutii goale şi de cărţi poştale nescrise şi numai adresate. ARGHEZI, S. XVI, 92. Ar putea retrage de la expediţie un număr suficient de exemplare, pentru ca ziarul să n-ajungă la abonaţii principali decât cu întârziere. CĂLINESCU, S. 272. Stabili data scrisorii şi locul de expediţie. STANCU, R. A. v, 214, cf DL, DN2, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. 0 Condică (sau, învechit, catastif) de expediţie = registru în care se consemnează corespondenţa expediată de o instituţie sau de o întreprindere. Catastifu spediţii: în care se însemnează în stânga coleturile ce au venit cu marca lor. NICHIFOR, P. 8/17, cf. DM, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, DEL ♦ (Concretizat; învechit, rar) Corespondenţă expediată. Domnii abonaţi de prin districte vor avea bunătate a trimite să-şi priimească foaia de la corespondenţii comersanţi la venirea espediţii[ij. DÂMBOVIŢA (1858), 5 77, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. ♦ (Concretizat; rar) Serviciu pentru expedierea (1) corespondenţei; biroul unde se află acest serviciu. Scrisorile şi pachetele noastre le espeduia cu o espediţiune organizată în toată forma la noi în ţară, cu biurouri în toate oraşele noastre. GHICA, S. XXI. L-am închis la expediţie până vine directorul. CAMIL PETRESCU, T. I, 192. 5. (învechit) Expediere (3). Nu mai puţân împăcătoare este organizaţia mai deplinită a personalului administraţiilor ţănutale, prin care să siguripseşte grabnica ecspediţie a trebilor. BULETIN, F. (1833), 199713, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. Expediţia afacerilor curente. CADE. - Scris şi: (învechit) ecspediţie. - Pronunţat: -ţi-e. - PL: expediţii. - Şi: (învechit) expediţiune (scris şi eespediţiune), espediţie, espediţiune, spediţie, spediţiune, (învechit, rar) spediciüne (STAMATI, D.) S. f. - Din fr. expédition, lat. expeditio, -onis. - Spediţie, spediciune, spediţiune < it. spedizione. 2165 EXPEDIŢIONAR, -Ă -270- EXPERIA EXPEDIŢIONAR, -Ă adj., s. m. 1. Adj. Care efectuează o expediţie (2), care se află într-o expediţie militară. Cf. COSTINESCU, PONTBRIANT, D., LM, SCRIBAN, D., DM, DN2, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. (Substantivat) Fusese, după, cât se spunea, sergent în corpul expediţionarilor din Africa de Nord. CĂLINESCU, S. 263. 0 Corp (sau, învechit, corpos) expediţionar ori armată (sau, învechit, armie) expediţionară = totalitatea trupelor care participă la o expediţe militară aflată pe un teritoriu străin, îndepărtat de propria ţară. Au anunţat... că el îi dă gradul lucrător de general de divizie în corposul de armie expediţionar. GM (1854), 80Vl6, cf. COSTINESCU, LM, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. 2. S. m. (învechit) Expeditor (1). Cf. PONTBRIANT, D., ALEXI, W., CADE, ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., NDU. 3. S. m. Persoană care participă la o excursie în grup, la o expediţie (3). Această vară e a douăsprezecea de când expediţionarii se prezintă la start. SCÂNTEIA, 1972, nr. 9 174. Şi aşa-zişii „copii-problemă” sunt mai disciplinaţi, mai silitori, cu gândul nemărturisit că vor fi odată admişi printre expediţionari. CONTEMP. 1975, nr. 50, 8/5. 0 (Adjectival) Mi-am luat îmbrăcăminte ca pentru o expediţie polară... In sertarul învecinat ţineam săpunul, în cantităţi expediţionare. TUDORAN, O. 13. - Pronunţat: -ţi-o-. - PL: expediţionari, -e. - Şi: (învechit) expediţionâriu, -ă (lm), espediţiunâriu, -ă (pontbriant, d.) adj. - Din fr. expéditionnaire. EXPEDIŢIONÂRIU, -Ă adj. v. expediţionar. EXPEDIŢIIJNE s. f. v. expediţie. EXPEDUÎ vb. IV. (învechit) 1. Intranz. A face o expediţie (2). Acesta..., ecspeduind pe uscat şi pe apă, cuceri mai întâi staturile Africei, apoi ale Asiei. SĂULESCU, HR. I, 3/12. Numeroasele cete tatarice ecspeduiră spre a cuceri lumea sub comanda fiilor lui Ostai. id. ib. 141/20, cf. 30/1, II, 354/28. [Traian] ecspeduind asupra lui Decebal, îl învinge în mai multe rânduri. IST. M. VI/2. Asemene prădăciuni nemaiputându-le suferi domnitorii Bizantiei, împăratul Emanoil au ecspeduit asupra lor la 1148. ib. 20/23, cf. 5/12, 164/15, 239/13, stamati, d. 2. T r a n z. (Complementul indică persoane) A expedia (1). Alecsandru, credincios fiind giuruirilor sale, ecspedui în Prusia cumnatului său un corpos de cavalerie moldovană, sub comanda spătariului Coman. ASACHI, L. M. 4729. Rommul mai trămite un ajutor de 3 000 pedestraşi şi 300 călăreţi oştirei expeduită... la graniţă. BĂLCESCU, M. V. 228. Sigismund expedui la Satârgi pe Matei Borbeli. id. ib. 287. 11 tineri din acele mai însemnate familii din Moldova fură îndată expeduiţi în căruţe de poştă la Galaţi (a. 1848). URICARIUL, X, 14. [Ipsilante] pune pe boieri să iscălească o petiţiune către împăratul Alexandru, cerându-i protecţiunea Rusiei pentru ţara Moldovei, şi espeduieşte pe cneazul Gheorghie Cantacuzino s-o ducă la Leibach. GHICA, S. 103. Veneţienii... au espeduit, la anul 1296, o flotă compusă din 25 galere. CALENDAR (1855), 98/7. Cât pentru actori, să-i ticseşti într-o trăsură de harabagiu şi să-i ecspeduieşti la monăstirea Slatina spre pocăinţă. ALECSANDRI, T. 1 401. Dacă se găseşte în Bucureşti vreun necăpătuit, vreun stâlp de cafenele, ori în Dobrogea, ori în Moldova, e espeduit ca să civilizeze. EMINESCU, o. XI, 381. 0 R e fi. pas. Voi aţi fi de socotinţă ca să se espeduiască pe toţi în Africa, departe de viderea şi de mirosirea voastră. CODRESCU, C. I, 267/26. Un însărcinat s-au espeduit de cătră şah la Cabul, şi el era însărcinat cu o misie cătră Dost-Mahomed. GM (1854), 43/4. 3. T r a n z. (Complementul indică scrisori, colete, mărfuri, bani etc.) A expedia (2). La Paris poşta expeduieşte sau trimite afară în toate zilele 36 mii scrisori. CR (1830), 331. Marfa-i espeduită. CODRESCU, C. I. 137/2. Lucrurile care le trimit... nu poci să le espeduiesc pe la Turnu-Roşu (a. 1846). ap. BARIŢIU, C. II, 15, cf. STAMATI, D. [Poşta] în toate dzilele purcede... cu scrisori, expeduite prin toate ţările străine. CALENDAR (1860), 127/4. La 26 aprilie declaraţiunea de răsboi este şi espeduită la Constantinopol. GHICA, s. 479, cf. PONTBRIANT, D. Vă espeduiesc de la ţară un pachet. ALECSANDRI, S. 28. Scrisoarea era expeduită cu trei zile mai nainte de luarea Plevnei. CARAGIALE, O. I, 169. Caii... erau expeduiţi tot după sistemul bine cunoscut al vânzării silite. ARHIVA, I, 132. Stefan Vogoride... primeşte... foarte rău pe Teodor Balş, expeduind serascheirului Silistriei în locul unei scrisori de recomânduire o pâră asupra boierilor, ib. II, 263, cf. ALEXI, W., DL, DM, NDU. 0Refi. pas. Astăzi se espeduiră de aicea cărţile. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 14. Acea materie... îndată să şi expeduieşte. CALENDAR (1851), 82/11. S-au espeduit ordine cătră comandantul staţiei din Corc. GM (1854), 3082/37. Păstrăvii uscaţi se aşază în hârzoabe făcute cu frunze de brad şi, astfel împachetaţi, se espeduiesc la locurile cele mai departe. I. IONESCU, M. 66. 0 F i g. Să deschidem cărţile religiunilor antice şi vom vedea pe stăpânitorul cerului trămiţând la avertismente şi espeduindu-le la adresa lor cu mai multă iuţeală decât registratorii de la Ministerul Dinlăuntru. FILIMON, 0.1,207. 4. T r a n z. (Complementul indică persoane) A expedia (3). Frumuşică vornicească are vornicul!... Bună idee am avut să-l espeduiesc. ALESCANDRI, T. 714. Am expeduit pe singurul meu tovarăş de călătorie. GHICA, ap. CADE. - Scris şi: ecspedui. - Pronunţat: -du-i. - Prez. ind.: expeduiesc. - Şi: (învechit) espedui, spedui (stamati, d.) vb. IV. - Din lat. expedire, fr. expédier. - Spedui < it. spedire. EXPEDUÎRE s. f. (învechit) Expediere (1), expediţie (4). Slobozindu-să expeduirea sării..., au exportarisit păn-acum treizăci şi şapte mii una sută (a. 1840). FURNICĂ, D. C. 414, cf. STAMATI, D. La expeduirea numărului pe martie să-mi trimeată şi mie patru exemplare. CARAGIALE, O. VII, 534. - PL: expeduiri. - Şi: espeduire (stamati, d.), speduire (STAMATI, D.) S. f. - V. expedui. EXPEDUITÔR, -OÂRE s. m. şi £, adj. (învechit) Expeditor (1). Cf. STAMATI, D. - Scris şi: ecspeduitor. - Pronunţat: -du-i-. - PL: expeduitori, -oare. - Şi: espeduitoriu (STAMATI, D.), speduitoriu (STAMATI, D.) S. rn. - Expedui + suf. -tor. EXPÉNS s. f. (Latinism învechit; de obicei la pl.) Cheltuială; (astăzi rar) speze. Cf. LM. Ceea ce pricep mai rău românii uniţi şi neuniţi sânt expensele împreunate cu politica militantă. BARIŢIU, P. A. III, 416, cf. ALEXI, w. - PL: expense. - Şi: espénsà s. f. LM. - Din lat. expensa. EXPEREMÉNT s. n. v. experiment. EXPERI vb. I. T r a n z. (Latinism învechit, rar) A lua cunoştinţă de...; a experimenta (1); a îndura, a suferi (1). Cu ocaziunea aceasta încă am esperat mari înşelăciuni, care ne învaţă să nu dăm pe cuvintele celor mari nici o ceapă. VASICI, în BARIŢIU, C. II, 151. A esperi puterea veninului. LM. Am esperit cu neplăcere că mă aflam înşelat, id. ib. E de natura cea mai denăuntru a omului d-a nu esperia sau d-a nu gusta nimic fără de-a deveni în acelaşi timp productiv. EMINESCU, O. XIV, 233. Cele esperiate nu se dau şterse, ci reapar totdeauna în noi. id. ib. 244. E tot ecuivalent daca cineva în parte esperiază cu conştiinţă aceste trepte sau daca le percurge cel puţin. id. ib. 259, cf. DR. I, 301. Nu e o întâmplare că 2174 EXPERIENT, -ă -271 - EXPERIENŢĂ ea a fost enunţată întâia oară de cel ce mai mult decât oricare altul i-a experiat temeiurile. BLAGA, Z. 250, cf. NDU. - Prez. ind.: experiez. - Şi: esperâ vb. I., esperi vb. IV. - Din lat. experiri. EXPERIENT, -Ă adj. (Rar) 1. Experimentat (1). Cf. LM. Mă îndatoresc... a avea odgon bun, cu toate uneltele pentru băgatul vaselor şi oameni experienţi (a. 1860). C. GIURESCU, P. O. 120. Teatrul de dramă era pentru animatorii de la „Dacia literară ” încă prea dificil pentru înţelegerea unui public care abia lua contact cu arta scenei, prea peste puterile, puţin experienţe, ale cadrelor actoriceşti şi poate chiar peste forţele creatoare dramatice ale scriitorilor înşişi. PR. DRAM. 34, cf. NDN. 2. Activ, întreprinzător. Cf. ndn, mda. - Pronunţat: -ri-ent. -PL: experienţi, -te. - Şi: (învechit) esperiente adj. invar. LM. - Din lat. experiens, -ntis. EXPERIENŢĂ s. f. 1. Totalitatea cunoştinţelor şi deprinderilor dintr-un domeniu (oarecare), dobândite de oameni, în mod nemijlocit, prin observaţii şi practică îndelungată, prin interacţiunea cu universul înconjurător, prin raportarea la realităţi istorice şi socioculturale; cunoaştere, (învechit) ispită, ispitire. V. deprindere (4), practică (5), pricepere (2), rutină. Experienţia şi dovada din toate zilile ne învaţă. CANTEMIR, HR. 170. Ecsperienţia şi cunoştinţa pre fieştecine... îl învaţă. MICU, în ŞA I, 491. Toţi oamenii, cei ce sânt de mare esperienţie..., cu un cuvânt întăresc cum că nu e cu putinţă a ţinea şi cruţa feliul cel bun al oilor (a. 1806). ŞA I, 687. învăţătură adevărată pre scurt a vindeca boala sfranţului, după experienţia şi ispitirile ceale mai noao [Titlu]. ÎNV. ADEV. Această puţintică a mea esperienţia pentru aceaia am dorit a o vesti (a. 1811). ŞA I, 847. Aceasta o adeverează şi cercarea cea cu sârguinţă şi isperinţa. ÎNV. POM. 32/13. Această carte... cu mare cercare şi ecsperienţie am scris-o. PETROVICI, P. 2/20, cf. 43/4. Experiinţa mai adaogă ştiinţa (a. 1816). ŞA II, 325, cf. lb. Cel întâiu pentru experienţia ce are în şezemânturile şi legile pământului... pune pre toţi în încredinţare. AR (1829), 53Vl3. Zice că... cuvântul „ispită”... ar avea un înţeles nepotrivit şi Domnia Lui propune a se înlocui prin cuvântul de „ esperienţă ”. KOGĂLNICEANU, O. IVb 45. Om cu multă experienţă şi convicţiuni făcute, id. ib. V, 36. Vom lua în agiutor esperienţia veacurilor trecute. CALENDAR (1847), 41/4. Folosurile ce vor ieşi din acumulaţia experienţei, practicei... să se împărţască. I. IONESCU, F. 9/32. Experienţia s-au însercinat a-mi da o bună creştere. CALENDAR (1850), 73/7. Fetele niciodată nu vor putea face o alegere bună, pentru că n-au esperiinţă. NEGULICI, E. I, 93/13, cf. ISER. Esperiinţă (ispita) povăţuieşte pe econom. LITINSCHI, M. 110/27, cf. STAMATI, D. Domnul... se pare a-şi fi adunat... toată ecsperienţa filologică pentru a critica în tot feliul biata „Băcălie ambiţioasă”. RUSSO, S. 5. Solon s-a călătorit nu pentru câştig de avere, ci mai mult pentru a se înavuţi d-ecsperiinţă întinsă şi multă învăţătură. ARISTIA, PLUT. 201/17. Politica şi experienţa lucrurilor făcuse din el cel mai robust istoric. TEULESCU, C. 110/24. De-ntâiu slab, fără esperienţă..., mintea i se pierdu în închipuiri. ROM. LIT. 3312/41. Ea [prundenţa] este acea esperiinţă (încercare) câştigată dintr-o mare practicare. FIS. 71/28, cf. POLIZU. Vremea nu dă esperiinţă la cei ce nu pricep A lucrurilor reguli. NEGRUZZI, S. II, 259. Prin poesie s-au transmis generaţiilor posterioare toate experienţele ce raţia omenească şi-a tras... din cercetarea naturii lucrurilor. BOLLIAC, O. 34. Junele... nu avea lipsă de esperiinţă. FILIMON, O. II, 300. Atâtea pătimiri li-au dat o experienţie anticipată de lucrurile omeneşti. CALENDAR (1861), 72/3, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Apreţuise... prin propria esperiinţă, caracterul... austriacilor. HASDEU, I. v. 58. Aceste dorinţi sânt cele mai de pe urmă termine ale ştiinţei şi speriinţei popoarelor civilisate. I. IONESCU, D. 466. Să profităm... de tesaurele de sapienţă şi de esperienţă ce... au adunat pentru noi predecesorii noştri. CONV. LIT. II, 38, cf. COSTINESCU, LM. Se poate demonstra o materie estetică... şi prin experienţa din exemple. MAIORESCU, CR. I, 113. Eu capăt o experienţă care cuprinde... cele două puncte. CONTA, O. F. 122. Superioritatea sa momentană [este]... rezultatul experienţei şi a ghibăciei câştigate. CONV. LIT. XI, 109. Multe s-au modificat dupe experienţa câştigată de comisiunea lexicografică. ODOBESCU, S. II, 387. Avangarda armatei de operaţie... o comanda... un ostaş încercat, cu multă experienţă. EMINESCU, O. XIV, 195. Experienţa ce am în afacerile de teatru... aş pune-o în serviciul teatrului din Iaşi. CARAGIALE, O. VII, 481. Experienţa ce-a câştigat [omul] - e nulă! MACEDONSKI, O. I, 260. Dânsul caută în sfera experienţei sale causa plăsmuită a realităţii înconjurătoare. CONV. LIT. XXII, 196, cf. DDRF. Individul încă minor şi fără experienţă nu trebuie încurcat ARHIVA, X, 206, cf. BARCIANU, ALEXI, W. împăratul... cunoştea experienţa şi purtarea lui Grigorie Vodă. BUL. COM. IST. II, 69. Toată comoara de experienţă individuală şi socială a unei generaţii... e trecută prin educaţie, prin exemple şi prin precepte, generaţiei următoare. PÂRVAN, I. F. 101. Poetul... lucrează... după impulsuri şi sugestii venite din experienţa acumulată în subconştient. AL. PHILIPPIDE, s. IV, 60, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Tânărul n-are încă experienţa condeiului. LOVINESCU, S. VIII, 124. Aveţi mare curaj şi multă experienţă, domnule prefect. REBREANU, R. II, 97. Tineret fără experienţă. BACOVIA, O. 240. Ce lipsă de experienţă, ce naivitate. CAMIL PETRESCU, P. 163. Acestea le gândea, după cum dicta scepticismul şi experienţa profesională. C. PETRESCU, C. V. 186. Filosofia nu poate trece peste experienţa trecutului şi tradiţiile de gândire. CONV. LIT. LXVII, 98. Mă mândresc cu lipsa ei, dacă numai lipsa de experienţă mai poate da credinţa în cinste şi dreptate. POPA, T. 43. Luli îi aducea emoţia unui trecut mai vechi decât experienţa vieţii. TEODOREANU, L. 128. Aduc din străfunduri o experienţă obştească. VOICULESCU, P. II, 159. Vârsta şi experienţa au adâncit aceste însuşiri. SADOVEANU, O. I, 6. Plutonierul, om vechi, cu multă experienţă, întinse un vraf de hârtii pe masă. BART, S. M. 78. După oarecare experienţă literară, ajunge oricine să deosebească modurile fundamentale ale gândirii omeneşti. STREINU, P. C. I, 6, cf. SCRIBAN, D. Erau numiţi în posturi fii de boieri fără nici o experienţă. OŢETEA, T. V. 50. Agentul sanitar..., bătrân cu multă experienţă..., îmi dă lecţii. ULIERU, C. 10. Iau de la hoţii fără experienţă câte o taxă de dormit. ARGHEZI, P. T. 412. Bătrânii au experienţă, respect de trecut. CĂLINESCU, C. O. 153. Puterile teoretice ale spiritului nu pot depăşi limitele experienţei. VIANU, L. u. 347. Aveam să-mi sporesc orizontul cu experienţa unei lumi noi. BLAGA, H. 51. Printre ei se aflau câţiva vechi profesionişti cu veche experienţă. STANCU, R. A. IV, 331. în ea [morala proverbelor] se strecoară înţelepciunea unei experienţe seculare. V. ROM. noiembrie 1954, 144. Ce ştii mata, mătuşă, ce înseamnă experienţa vieţii? H. LOVINESCU, T. 212, cf. LTR2, DL, DM. Influenţa culturii străine, lipsa experienţei stilistice... puneau dificultăţi... exprimării precise. CONTRIBUŢII, II, 103, cf. DER. Cu experienţa lor administrativă bine cunoscută, ei au organizat foarte repede noua cucerire. COTEANU, S. E. 59, cf. DN2. Nu aveam încă experienţa eşecurilor. BĂNULESCU, C. M. 309. Femeie fiind, n-are experienţa acestor relaţii. N. MANOLESCU, A. N. I, 205. Având o mare cultură şi experienţă în tipicul cancelariei, a fost ispravnicul a numeroase hrisoave domneşti. MAGAZIN IST. 1970, nr. 11, 16. Claudel afirmă un lucru deosebit de important, pe care toată experienţa vieţii şi spectacolul lumii de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial încoace ni-l confirmă. STEINHARDT, J. 103. Era un om cu multă experienţă. MAGAZIN IST. 1973, nr. 10, 73. Medicul avea nu numai experienţă, ci şi condei. CIOCULESCU, I. C. 12. Conştiinţa scrisului antrenează... o experienţă a scriiturii. SIMION, D. P. 6. Vorbesc cu destulă experienţă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 11/2, cf. DN3. Această clasificare... nu pleca de la criterii ştiinţifice, ci se întemeia pe experienţa comună. IVĂNESCU, I. L. R. 35, cf. DSR, 2176 EXPERIENŢĂ -272- EXPERIENŢĂ V. BREBAN, D. G. Experienţa sa filologică i-a fost mai mult decât utilă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 10/3, cf. D. î. LAT. - ROM. Resimţeam amplificat complexul lipsei mele de experienţă. CĂRTĂRESCU, N. 122, cf. D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. în această privinţă, experienţa dlui... singură poate decide. VASILIU, P. L. 4. N-are esperenţă, e crud! UDRESCU, GL. 0 (Prin extensiune) In lupta cu boala şi suferinţa, medicina a acumulat o experienţă uriaşă. SCÂNTEIA, 1978, nr. 11 036. Ce mai putem pretinde de la alte edituri, noi şi lipsite de experienţă? ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 11/2. 0 Schimb de experienţă = schimb reciproc (între persoane, colective de specialişti etc.) de informaţii, cunoştinţe, deprinderi dobândite într-un domeniu de activitate. Aţi fost trimis... în schimb de experienţă. PREDA, R. 397, cf. DER. Schimbul de experienţă... între medicii noştri. ABC SĂN. 338.0Loc. adj. Cu (sau, învechit, de) experienţă = experimentat (1), expert (1). Mult... s-au folosit grecii, având învăţat cu ecsperienţa. ARISTIA, PLUT. 299/10. Aşia s-a întâmplat atunci şi la un militar roman..., om cu experienţă şi-nvăţătură la ştiinţele vechimei. id. ib. 339/25. Junimea de astăzi se vede superioară oamenilor de experienţă. CONV. LIT. II, 61. Un întreg parchet, compus din oameni cu esperienţă..., se pune la discreţiune D[omniet] Sale. EMINESCU, O. XI, 110. Personajul istoric... e cunoscut ca om aşezat şi cu experienţă. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 90. Păcurarii erau angajaţi de cârmaş, un păcurar mai în vârstă, cu experienţă. VUIA, PĂST. 83. Pâlcul fusese dat în seama lui..., om matur, energic, cu cap şi experienţă. VOICULESCU, P. II, 140. Dumneata eşti un om cu experienţă, poate să ai o idee bună. SADOVEANU, O. VIII, 165. Făcea lucrurile mai bine decât unul cu experienţă. CĂLINESCU, S. 64. Am observat pe cobzarii cei mai cu experienţă. ALEXANDRU, I. M. 108. Sfaturile bătrânilor înţelepţi şi cu experienţă au fost preţuite întotdeauna. STOICESCU, S. D. 74. Sfaturile date de colegii cu experienţă îi ajută pe noii învăţători. GÎ 1962, nr. 652, 1/5. Lua aer înţelepţesc, de bătrân cu experienţă. A. holban, o. II, 304. ♦ (Filos.) Ansamblul practicii sociale care formează baza cunoaşterii şi criteriul adevărului şi care se creează mai ales în procesul producţiei materiale. Cf. LM, dl, dm, dn2. 2. încercare, probă (2) care se face cu scopul de a verifica o teorie, o idee, un sfat etc.; verificare practică a unor fenomene, situaţii, cunoştinţe etc. Esperienţia ne arată că fieştecare trup are o putere, prin care el se împrotiviaşte mişcărei. ŞINCAI, ÎNV. 15/7. Despre şerpi... ne-au învăţat esperienţia că nu le lipseşte auzul id., în ŞA I, 665. In zilele noastre însuşi omul cel prost, care prin experienţie despre acestea s-au învăţat, nu să îndoiaşte (a. 1804). ŞA I, 568. Din pământ mult, au puţin folos, precum experienţia arată. ECONOMIA, 28/20. Sperienţa va să zică ispitirea de toate zilele. BUDAI-DELEANU, Ţ. 360, cf. LEX. Pomii la dânşii nu pot să crească;... isperiinţa se veade a adeveri socotirea lor. ÎNV. POM. 6/8. Taurul mai mult pentru esperienţie (cercare)... au pornit. ŢICHINDEAL, F. 39, cf. TEODORI, A. 59/21. Experienţa nu are învederarea dovedirilor matimaticeşti. POTECA, F. 65/10. Vedem experienţa aceasta la tăierea coadelor cailor. EPISCUPESCU, PRACTICA, XIII/26. Părerea aceasta este... rodul experienţa. SIBINEANU, C. 87/4, cf. 86/28. Experienţa (încercarea) a dovedit că tractatul a avut un sfârşit cu totul împrotiva părerii D[omniei] Sale. CR (1830), 2842/19. Esperienţă este păţirea sau cercarea a multor lucruri. MARCOVICI, C. 65/25. Ne învaţă experienţia (cercarea) cea de toate zilele. ANTROP. 41/3. Prin acea de toate zilele experienţie se adevereşte un lucru cu totul dinpotrivă. ALBINEŢ, M. 2/10. Omul... prin ecsperienţie începu a cunoaşte făptuirile lumei. SĂULESCU, HR. I, 43/10. Regulamentul poate să fie necomplet, însă experienţa ne va arăta când... să-l completăm. KOGĂLNICEANU, O. ivh 54, cf. VALIAN, V. 44. Este o lege prin esperiinţă (cercare) întărită. VASICI, M. I, 217/23. Experienţia au arătat că trebuiesc să fie privite ca locul unde se află cea mai bună carne. I. IONESCU, V. 4/30. Neputinţa şi a ei totală vindecare cu mijloace simple cercate prin esperiinţă şi aprobate de mulţi pătimaşi [Titlu]. NEP. VIND. Doctorii şi guvernul s-au pătruns de experienţă, că măsurile carantineşti... cu totul nu sânt de folos. POV. HOL. 5/19, cf. NEGULICI. Agricultura... chiamă într-ajutor esperiinţă. BREZOIANU, A. 9/3. Din experienţă să ştie că plantele rodesc atunce mai bine. LITINSCHI, M. 13/23. Dacă vrem câte o dată să iubim, facem... o esperienţă,... o studie a inimei. RUSSO, S. 23. Câteva regule foarte simple... se bazează pe esperienţie. CALENDAR (1854), 33/17. Experiiriţa învăţă pe proprietarii romani că sclavul... muncea cu mai multă ardoare. ROM. LIT. 962/36. Studia aici şi istoria, ast maestru al tutulor esperiinţelor. TEULESCU, C. 30/1. Experienţa a dovedit că sperietura şi gâdilatul calului sânt pricinile... ce-l fac a se îndupleca cu... greutate la învăţătură. PENESCU, M. 68. Esperiinţă arată Că un popul blând din fire... Uşor e d-a-l conduce. MUREŞANU, P. 84/23, cf. PONTBRIANT, D. Este descoperit de ştiinţă şi sancţionat de speriinţă... leacul cel mai bun. I. IONESCU, D. 292. Poarta Otomană, pricepând din esperienţă necapacitatea lui Petru, cât p-aici era să trimită în Moldova alt domn. HASDEU, I. V. 258. După esperiinţă ce ne dă observările noastre, pân-a nu împlini anul, de azi înainte, va fi cu totul smintit. BARONZI, C. I, 208/27, cf. COSTINESCU. Aceste adevăruri le-am demonstrat... prin experienţa din exemple. MAIORESCU, CR. I, 113. Experienţa dovedeşte... că raţionamentul se face câteodată în mod neconştiut. CONTA, O. F. 409. Ca fost redactor... şi ca deputat, am făcut esperiinţă că... ţi-ar trebui un fond anume numai pentru spesele poştale (a. 1879). ap. BARIŢIU, C. II, 240. Dedat şi prin experienţă... cu dar averile judecătoreşti, fu mai întâi vornic de Târgovişte. ODOBESCU, S. I, 259. Esperienţă arată că multe conspiraţii s-au făcut, puţine au izbutit. EMINESCU, O. XIV, 901. Speriinţă ne-a probat până la evidenţă. CARAGIALE, N. S. 72. Răspunde făcând teorii asupra instrucţiunii criminale pe temeiul îndelungatei Domniei Sale experienţe, id. O. I, 155. Experienţa ne arată că dacă umblăm cu o lumânare prea iute — lumânarea se stinge. BACALBAŞA, M. T. 49, cf. DDRF. Prefera a nu încurca lucrurile prin vorbe tălmăcite, care ştia din experienţă că pot conduce tocmai la neînţelegere. XENOPOL, I. R. V, 298, cf. ENC. ROM. Găsisem, din esperinţă proprie, că cultura împărtăşită în graiuri străine numai priincioasă n-a fost în această privinţă. SBIERA, F. S. 131. Cu această îndreptare, scoasă din propria lui experienţă sufletească, păru a redobândi buna dispoziţie. D. ZAMFIRESCU, î. 74. Ideile sunt experienţă umană concentrată. PÂRVAN, I. F. 118. Nu mai privea, fiind convinsă, prin repetate experienţe, că nu va zări acolo nimic nou. AL. PHILIPPIDE, S. II, 23, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Experienţa de mai târziu m-a convins că avea dreptate. LOVINESCU, M. 56. Toate formele estetice sunt caduce, dar conţin într-însele elemente şi experienţe ce servesc conceptului estetic, id. S. VIII, 196. Cunoaştem problema ţărănească şi din cărţi şi din experienţă. REBREANU, R. I, 35. Să te limitezi la copilărie şi tinereţe, pierzând experienţa contactului matur cu viaţa. TEODOREANU, L. 217, cf. SCRIBAN, D. In sufletul lui de om trecut prin multele experienţe ale vieţii... păcatele streine sânt privite cu indulgenţă. VIANU, A. P. 292. Experienţa i-a arătat autorului că nu e bine să se angajeze prea ostentativ. CONSTANTINESCU, S. I, 51. Asupra cuibăritului nu relatez din experienţă proprie. DOMBROWSKI, P. 91. Cunosc din proprie experienţă... ce însemnează abuzul de putere. ARGHEZI, S. XXXIV, 224. Ştia din experienţă că mijlocul infailibil de a capta interesul unei femei e de a-i măguli amorul propriu. CĂLINESCU, O. I, 74. Fapta noastră era cea dintâi prefigurare a senzaţiilor experienţei futuriste de mai târziu. BLAGA, H. 33. Ajutorul părinţilor deţine loc de experienţă proprie. RALEA, S. T. III, 246. In felul acesta se fac marile experienţe ale vieţii. BOGZA, C. O. 163, cf. DL. Experienţa le spunea că se puteau aştepta la orice. PREDA, M. S. 408, cf. DM. Este... un ascetism ce îngăduie experienţe numeroase. N. MANOLESCU, A. N. I, 231. A scris despre o îndeletnicire familiară, pe care o ştia din proprie experienţă. C. GIURESCU, P. O. 8. Tot ce am scris este rezultatul propriilor mele experienţe. A. HOLBAN, O. II, 13. N-ai voie să-ţi refuzi o experienţă, cu toate primejdiile pe care le implică. T ianuarie 1972, 78. N-ar fi exclus ca acesta să fie rodul 2176 EXPERIENŢĂ -273- EXPERIMENT experienţei sale. CIOCULESCU, I. C. 53. Experienţa nu spune că pe poeţi nu trebuie să-i credem pe cuvânt. SIMION, S. R. III, 292, cf. DN3. Iată, pe scurt şi din experienţă, indiscreţiile, pretenţiile şi rezonamentele dlui Magheru. MS. 1988, nr. 4, 21. Ştia din experienţă că viaţa este în mare parte iluzie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 20/1. M-am simţit foarte fericit că aş avea şi eu... lucruri interesante de povestit din propria experienţă. CĂRTĂRESCU, N. 35, cf. D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. ♦ (învechit, rar) Cercetare, investigaţie. S-au aflat din esperienţie... că numitul Mihnea Vodă din cugetată răutate s-au omorât. ŞINCAI, HR. II, 126/6. Un stomah slab depărtează aerul ce au întrat într-însul pe lângă hrană, prin care mistuirea, precum ne-au dovedit experienţia foarte se îngreuiază. ALBINEŢ, M. 64/8. Experienţa au dovedit că în vremea holerii... au lucrat mai vătămat decât toate [influenţele] cele următoare. POV. hol. 7/3. ♦ Situaţie, împrejurare neaşteptată sau neobişnuită prin care trece cineva; păţanie. V. aventură. Iacă, îmi zisei, o esperienţă (încercare) foarte dureroasă şi care va arunca în cugetări foarte neliniştitoare pe toţi stăruitorii pentru înaintare. NEGULICI, E. I, 10/41. După o tristă experienţă, o putem afirma cu mai multă tărie. EMINESCU, O. XI, 26. A o cruţa... de trişta experienţă ce eu am făcut. CARAGIALE, O. VI, 459. Dintr-o sumă suficientă de asemenea experienţe poţi dobândi o cunoştinţă. CONV. LIT. XXII, 128. Aceste esperiinţi triste au deşteptat în sufletul lui Alexandru Lăpuşneanul calităţile rele ale naintaşilor săi. SBIERA, F. S. 59, cf. 132. După experienţa tristă a primei căsătorii, a jurat să nu se mai mărite. AL. PHILIPPIDE, S. II, 16. Experienţa unui reveliQn precendent îmi arăta riscurile unei astfel de încercări. CAMIL PETRESCU, P. 284. Dacă e vorba ca această divină experienţă să facă şi din mine aceea ce a făcut din dumneavoastră, nici nu-mi trebuie s-o am. POPA, T. 43. Făcuse o „tristă experienţă”, cum spunea el căsătoriei. VOICULESCU, P. II, 56. S-ar părea... să izvorască din recentele experienţe amare. CONSTANTINESCU, S. II, 222. Emmi era... copleşită de noua experienţă pasională. CĂLINESCU, S. 281. Ecourile grelelor experienţe pot fi identificate în mai multe puncte ale operelor lor. VIANU, L. U. 103. Mi-am risipit tinereţea în aventuri şi galanterii... Experienţele nu mi-au servit la nimic. VINEA, L. I, 13. Din experienţa călătoriilor... au căutat să ajungă la formele cele mai potrivite. TUDORAN, P. 106. Cele mai vechi amintiri sunt legate de cea dintâi experienţă sexuală. N. MANOLESCU, A. N. III, 63. Găseşti într-o carte vreun rând care... porneşte parcă de la cele mai intime experienţe al tale. A. HOLBAN, O. II, 91. Experienţele sunt intransmisibile. STEINHARDT, J. 77. In 1930 îi apar două cărţi..., ambele mărturii ale unor experienţe cruciale din viaţa sa. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 22. Câteva sunt... revelatorii pentru ultima experienţă a poetului. SIMION, S. R. III, 158. Un accent trezit de cine ştie ce strat adânc al zbuciumatei experienţe trăite de ai lui. ŢOIU, G. 12. Noi înşine, după o experienţă de viaţă, începem să ne vedem mai bine la faţă unii pe alţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 9/3. Prima experienţă cutremurătoare de campanie este îngrijirea holericilor. ib. 1992, nr. 3, 5/3. Cei mai mulţi ruletişti... nu ar fi repetat pentru nimic în lume teribila experienţă. CĂRTĂRESCU, N. 15, cf. NDU. 3. (Adesea cu determinări care indică modul, felul etc.) Provocare intenţionată a unor fenomene pentru a demonstra sau verifica legile producerii şi dezvoltării lor; experiment (1). Prin... experienţă arăt că este culoare (văpseală) roşu. POTECA, F. 120/2. Studiul himiei inspiră... gustul observaţiei şi al esperienţei. MARIN, PR. I, VII/21. Fisica... n-a fost... basată asupra esperienţei (cercări). BARASCH, M. I, 5/25. Este bine a se demonstra aceasta prin esperienţe. MARIN, F. 160/23, cf. PROT. — POP., N. D. Nu e nimeni care să nu fi făcut asupră-şi această esperiinţă. BARONZI, I. C. I, 32/18, cf. COSTINESCU. Au ştiut a face publicului ştiinţa atrăgătoare prin experienţe practice. CONTEMPORANUL, I, 5. Esperienţă consistă... în repartiţia exactă a numitorilor de sub numărătorul comun. EMINESCU, O. XV, 289. Printr-o experienţă de ordine fizică..., a ajuns la concluziunea aceasta. REV. IST. I, 251. Putem produce cu ajutorul lor alte experienţe. CONV. LIT. XXII, 396, cf. ENC. ROM. 366. Există opere... în care unele elemente sunt izolate ca în experienţele de laborator. IBRĂILEANU, S. L. 4, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ii plăcea să se mândrească, mai mult chiar decât cu experienţele agricole, cu biblioteca lui. REBREANU, R. I, 55. Am concentrat experienţa ca să grăbesc rezultatul. VOICULESCU, P. II, 119. Partea aceasta fiind prin excelinţă practică, ea înfăţişează în mod firesc rezultatul unei experienţe. GRECU, P. 9. Experienţele lui priveau turburările atenţiei vizuale. CĂLINESCU, E. O. I, 262. Un laborator în care ar avea loc experienţe extraordinare. BOGZA, C. O. 261. A nu se elimina din experienţele de laborator lupta naturală a diverselor specii. CHIRIŢĂ, P. 399. Aceasta explică rezultatele diferite ale experienţelor întreprinse în câmp. AGROTEHNICA, I, 100, cf. LTR2, DL, DM. El însuşi făcea experienţe în medicină, în optică, în verificarea legii minusurilor etc. JOJA, S. L. 34L Pentru a se ajunge la anestezia modernă au fost necesari 100 de ani de experienţe. ABC SĂN. 33, cf. DN2. După experienţele făcute, soluţia unică este replantarea. C. GIURESCU, P. O. 168. Un crocodil cu mecanismul demontabil era aşezat pe jos cu sfoara care servise experienţelor lui de tracţiune. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 132. Experienţele făcute au demonstrat că o clădire impregnată... cu această substanţă devine total ignifugă. SCÂNTEIA, 1973, nr. 9 445. A făcut nişte experienţe interesante pe câini. D. R. POPESCU, I. ş. 32, cf. DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. î. LAT. - ROM. Nu poţi face experienţa cu magnetul fără pilitura de fier. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 2, 8/1, cf. D. enc., dex2, ndn, dei, NDU. 0 (Prin extensiune) Romanul devine... o experienţă de laborator psihologic. AL. PHILIPPIDE, s. III, 46. Volumul acesta de versuri cuprinde experienţele creării făpturii argheziene. CONV. LIT. LXVII, 127. Gustul experienţelor eteroclite conduce... talentul lui V. Voiculescu. STREINU, P. C. II, 49. „ Trustul” este un fel de experienţă în eprubetă. CONSTANTINESCU, S. II, 256. Dragostea e câmpul cel mai larg de experienţă pentru sentimente multiple. RALEA, S. T. I, 99. Laboratorul teatral şi-a început experienţele. T ianuarie, 1969, 87. Păcat că toate aceste experienţe le facem chiar pe pielea noastră. ROMÂNIA literară, 1992, nr. 4, 17/4. 0 L o c. a d j. De experienţă = experimental (1). Lucrurile acestea se învaţă şi pot fi înţelese mai mult pe cale de experienţă. GRECU, P. 9. Mary prefăcuse locuinţa în clinică şi laborator de experienţă. CĂLINESCU, S. 382. - Scris şi: (învechit) ecsperienţă. - Pronunţat: -ri-en-. - Pl.: experienţe. - Şi: (învechit) experiéntie (scris şi ecsperienţie), esperidnţă, esperiéntie, esperinţă, esperiinţă (pl. esperiinţi), (regional) esperén|à, (învechit, rar) isperiinţă, isperinţă, sperié^à, speriinţă s. f. - Din lat. experienţia, fr. expérience, it. esperienza. EXPERIENTIÂL, -Ă adj. (Rar) Experimental (1). Aceste fapte, derivate din morfologie nu rezistă faptului experienţial. RALEA, S. T. II, 88, cf. LTR2. - Pronunţat: -ri-en-. — Pl.: experienţiali, -e. - Experienţă + suf. -al. EXPERIENŢIALÎST s. m. (Neobişnuit) Experimentalist (1). Vitaliştii, experienţialiştii sau existenţialiştii contemporani nu mai pot concepe ideea de sistem sau speculaţie constructivă. STREINU, P. C. III, 362. - Pronunţat: -ri-en-ţi-a-. -Pl.: experienţialişti. - De la experienţă, după experimentalist. EXPERHCNŢIE s. f. v. experienţă. EXPERIMÉNT s. n. 1. Procedeu de cercetare în ştiinţă, care constă în producerea artificială sau modificarea intenţionată a unui fenomen cu scopul observării lui în condiţiile speciale create şi a legilor care îl guvernează; folosirea cu caracter experimental a 2180 EXPERIMENT -274- EXPERIMENTA unor modalităţi şi tehnici noi; experienţă (1), experimentare (2), (învechit) ispită, ispitire. Cf MICU, ap. TDRG3. Dintru aceste îsperimânturi (ispitiri) luminat se pricepe. DZ 12/20. Se adeverează cele mai sus zisă prin experimente. TEODORI, A. 59/20. El au arătat experimentele (cercările) sale într-o adunare. AR (1829), 84741. Pruba sau expermentul cel mai de pre urmă l-au făcut sorbind în mici înghiţituri două linguri de unt. ib. 842/ll, cf. 203745. Omorâtoarele făpturi a aşa feliuri de aer să dovedesc şi din următoriul experiment ALBINEŢ, M. 76/6. Urmările veninului şi experimenturile... că, deacă se taie nervii carii merg la folcuţ, stă himificaţia. ANTROP. 58/17. Mai învederat însă se vede aceasta la esperimentul galvanic. VASICI, M. I, 45/21, cf. 70/13. Principii de fisică şi de himie cu esperimente (a. 1847). URICARIUL, VII, 238. Cu maşina electrică se pot face mai multe sperimenturi. STAMATI, F. 115/21, cf. id. D. Ist imperator se îndeletnicea mai mult cu esperimente de hernie şi cu caii. CALENDAR (1856), 81/5, cf. COSTINESCU, LM. Vivisecţiunile şi experimentele făcute de Flourens sânt poate cele mai concludente din toate dovezile. CONTA, o. C. 28. Şi la alte procese, în cari electricitatea joacă rolul de mediator, principiul conservaţiunii forţei e dovedit prin experimente. EMINESCU, O. XV, 1 178. întocmim un experiment cu mijloacele indicate de acest raţionament şi cercăm să şi executăm adevărurile conclusiunei. Dacă experienţele la care ajungem aprobă conclusiunea raţionamentului de probă, atunci diferenţa constatată... va dobândi un nou razim de certitudine. CONV. LIT. XXII, 393, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U. Experiment de laborator. CADE. Observaţia nu se îmbină numai cu experimentul, metoda clasică a ştiinţelor exacte. D. GUŞTI, P. A. 135, cf. SCRIBAN, D., LTR2, DL, DM, DN2, DER, DEX, NDN, DEI, MDA. 2 c încercare, probă făcută cu scopul de a cerceta, a verifica, a cunoaşte caracteristicile cuiva sau a ceva; observaţie; experienţă (2). V. probă (2). Experimentele ortografice ce s-au ivit... în scrierea autorilor români. MAIORESCU, CR. III, 181. Ţara, prin tristele esperimente la care e supusă de domnia frazei, va ajunge până în sfârşit să fie conservatoare. EMINESCU, O. XI, 19. Un experiment pe care nu-l poţi face cu subiectul viu de la care culegi materialul de limbă. DR. I, 366. Regăsirea autenticităţii umane, prin dinamitarea tuturor convenţiilor literare şi explorarea domeniilor „hazardului obiectiv” sau inconştientului, constituie şi ţinta experimentelor avangardiste. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 7. Singurul efect al experimentului meu cam copilăros - acela de a mă uita în apa iazului - fusese doar că impresia stranie de la început se adâncise acum şi mai tare. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 30. Obţinând gloria de a fi cel mai prost din companie, soldatul... îşi pregăteşte un trai la adăpostul tuturor experimentelor. LOVINESCU, C. VII, 59. Organizarea şi funcţionarea Institutului Social Român a fost o mare demonstraţie publică şi reprezintă un experiment. D. GUŞTI, P. A. 182. Cei mai tineri... beneficiază de un climat propice celor mai variate experimente subiective. STREINU, P. c..- III, 53. Sunt prinţul Hangerliu, îşi destăinui prin excepţie titlul victima, însă cu intenţie glumeaţă de experiment. CĂLINESCU, B. I. 378. Astfel ajunge Hamlet să pună la cale un adevărat experiment psihologic. VIANU, L. U. 96. Paralel cu aceste experimente,... primele filme sonore sunt pline de exagerări. M 1965, nr. 3, 6/1. Noul roman francez a rămas un experiment fără urmare. N. MANOLESCU, A. N. I, 59. Nu întâlnim în aceste romane prea multe experimente stilistice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 65, 20/5. „Creşterea limbii româneşti” nu înseamnă experiment lingvistic formalist. STĂNESCU, R. 199. Nu avem nimic împotriva experimentului serios, autentic. CONTEMP. 1971, nr. 1 295, 6/7. Aceste postulate pot fi privite drept garanţia unei modernităţi deschisă la diversitate şi ostilă oricărui experiment despotic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 5/1. 0 Experiment-limită = experiment dus până la extrem. Clişeul sec, experimentul-limită... în loc să afirme originalitatea tânărului creator îl înfeudează unor formule de mult perimate. CONTEMP. 1966, nr. 62, 3, cf. DCR. OLoc. adj. De experiment = experimental. Există teatre de experiment. T ianuarie 1969, 80. ♦ Experimentare (1). Ştiinţele sociale discută de multă vreme posibilitatea experimentului în domeniul lor. D. GUŞTI, P. A. 134. - PL: experimente şi (învechit) experimenturi. — Şi: (învechit) esperiment, esperimânt (URSU, T. ş. 202), experement, experment, isperemânt (id. ib.), isperimânt, speriment, sperimânt (stamati, d.) s. n., (învechit, rar) experimentum (costinescu) subst. - Din lat. experimentum, germ. Experiment, it. esperimento, sperimento. EXPERIMENTA vb. I. Tranz. l.A supune la o probă, la o încercare pentru a verifica dacă ceva corespunde scopului, cerinţelor etc.; a încerca, a proba (1); (învechit şi regional) a probălui (2), (regional) a probali, (învechit, rar) a probăi, a probui (1). Se găsesc soiurile de vite din care ar putea cineva alege pe acele mai uşor de experimentat. I. IONESCU, V. 35/11, cf. STAMATI, D. 83, 93, POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. D-astăzi voi face patriotismul cum îl înţelegi şi-l voi esperimenta asupra lui Simon. BARONZI, I. G. 359/10, cf. COSTINESCU. Aristotel culege din diferiţi scriitori, din diferite constituţiuni, legi, căci el experimentează şi observă state reale, existente, şi din aceste observaţiuni a rezultat apoi... ideea de stat aristotelică. EMINESCU, O. XV, 1 146. Se repetă... acelaşi fenomen pe care-l experimentaseră străbunii lor, romanii. XENOPOL, I. R. VI, 110, cf. ALEXI, W. Ştiinţa contemporană nu e ştiinţă decât atâta cât descrie şi experimentează realitatea. PÂRVAN, I. F. 49, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Charles Richet a experimentat şi dovedit fără contestare fenomene ca moniţii şi premoniţii. ARH. OLT. X, 434. Cine poate experimenta mai real, mai personal, noile condiţii de viaţă ale ceasului de faţă. CONV. LIT. LXVII, 303. A pronunţat de altfel întreaga frază... cu o nesiguranţă care... dovedea şi că ea, acum, doar o „experimenta”. CAMIL PETRESCU, P. 77. Experimentau reţete inedite şi eretice de cocktail spre stupoarea barmanului. C. PETRESCU, C. V. 180. Planul era într-adevăr bun. Fusese experimentat cu succes în câteva împrejurări. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 126. începuse a experimenta durerea în vârful unui ac ori în portiţa fierbinte a unei sobe. SADOVEANU, O. XIX, 76. Experimentase toate modurile poetice. STREINU, P. C. II, 53, cf. SCRIBAN, D. N-a rămas nici o formulă, nici un curent apusean care să nu fi fost experimentat şi la noi. CONSTANTINESCU, S. VI, 65. Observaţie în treacăt, experimentată timp de un an şi jumătate, în redacţia unui mic ziar literar. ARGHEZI, S. XXV, 102. Pentru a putea analiza elementele unui tot sintetic e nevoie să le experimentăm în mod izolat sau în combinaţii diferite. RALEA, S. T. II, 108, cf. DL. Experimenta pe noi... legi bizare, insondabile. PREDA, C. I. P. II, 338, cf. DM. întâmplarea înseşi nu are în „Remember” decât rostul de a permite lui Mateiu Caragiale să experimenteze o estetică. N. MANOLESCU, A. N. III, 103. Artiştii de azi experimentează noi forme de gândire, idei inovatoare despre artă. CONTEMP. 1971, nr. 1 276, 10/4. Aici a fost experimentată... îndrăzneala de a îmbogăţi înnoind tradiţia. T ianuarie 1972, 18. Un grup de cercetători englezi a experimentat cu succes un remediu ingenios. SCÂNTEIA, 1973, nr. 9 445. A experimentat situaţia romanului său, mutat dintr-un regim în altul. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 11/3. OAbsol. Noi putem esperimenta asupra a noi înşine şi asupra altora. CONV. LIT. II, 56. Scriitorul acestora a fost un om obiectiv. Ca atare a experimentat cu diferite obiecte. EMINESCU, O. XVI, 296. Ei experimentează numai, tinzând să-şi apropie teme lirice şi să-şi mlădieze expresia. CONSTANTINESCU, S. VI, 113. Să aştepţi până atunci când te vei convinge că mă iubeşti cu adevărat. Te autorizez să experimentezi, să-mi găseşti concurente. CĂLINESCU, O. III, 203. Diirer experimentează şi lucrează intens, sute de planşe şi de desene ies de sub mâna lui. CONTEMP. 1971, nr. 1 281, 7/4. Plăcerea de a 2181 EXPERIMENTABIL, -ă -275- EXPERIMENTAL, -Ă experimenta este foarte vizibilă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 29, 10/3. ORefl. pas. In el se experimentează toate mijloacele de înălţare culturală şi de progres tehnic al provinciilor nordice. SAHIA, S. A. 193. Dacă s-ar experimenta Statul fară guvern, Statul fără miniştri, credeţi că nu s-ar învăţa ceva şi din această experienţă? ARGHEZI, S. XXV, 26. Cred că se puteau experimenta materiale decorative care să impună prin colorit, trăinicie, preţiozitate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 112, 29/1. OFig. Partidul radical avu în curând prilejul a experimenta zădărnicia speranţelor sale în o solidaritate de interese. XENOPOL, I. R. XII, 82. Se apropiase de Adela sub pretext că îi „experimentează” sufletul. STREINU, P. C. II, 241. In capitală... îşi experimentează adolescenţa prelungită până în momentul regăsirii. CONSTANTINESCU, S. II, 234. 2. A proba, a verifica prin experimente ştiinţifice. Cf. lm, BARCIANU, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Sub cerul Africei au experimentat avioanele italiene metodele care fac acum ravagii în Spania, dându-ne o imagine justă şi înspăimântătoare de ce poate deveni războiul viitor. BOGZA, A. î. 563. Alţi cercetători... au experimentat efectul ultrasunetelor asupra seminţelor de sfeclă de zahăr. AGROTEHNICA, II, 33, cf. DL. Specialiştii staţiunii cercetează şi experimentează noi şi moderne metode de creştere a pomilor. RL 1977, nr. 10 319. Experimentase la Dacia lui cele mai moderne şi mai complexe claxoane care se fabricau în lume. CĂRTĂRESCU, N. 299, cf. DEI. 0 A b s o 1. Pentru a experimenta practic,... trebuie să ne alegem instrumentele. EMINESCU, O. XIV, 954. 0 R e f 1. p a s. Ce sunt eu, un animal de laborator... să se experimenteze pe mine metode fără să fiu întrebat? CAMIL PETRESCU, T. III, 127. Conflictul acesta este caracteristic pentru Kleist şi... experimentat de el în laboratorul inimii sale. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 95. - Prez. ind.: experimentez. - Şi: (învechit) esperimentâ, (învechit, rar) sperimentâ (STAMATI, D. 93) vb. IV. - Din lat. experimentare, fr. expérimenter, it. esperimentare, sperimentare. EXPERIMENT ABIL, -Ă adj. Care poate fi experimentat. Cf. PONTBRIANT, D., ALEXI, W. Conştiinţa se caută pe sine într-un obiect real, sensibil prezent, experimentabil. CĂLINESCU, O. XIII, 88. Fiecare dintre artele tradiţionale este mai simplu experimentabilă. CONTEMP. 1971, nr. 1 298,9/5, cf. ndn, mda. - Pl.: experimentabili, -e. - Şi: (învechit) esperimentâbil, -ă adj. PONTBRIANT, D., ALEXI, W. - Din fr. expérimentable. EXPERIMENTAL, -Ă adj. 1. (Despre domenii ştiinţifice, cercetări sau despre metode de cercetare, operaţii tehnice, tehnologice etc.) Care se poate executa sau care se efectuează prin experimente (1); care este bazat pe experienţă; care este utilizat cu titlu de experiment. Partea aceea a fisicii care descopere puterile şi însuşirile elementurilor, ale apei, aerului..., să numeşte cu deosebire fisica sperimentale. POTECA, F. XXXVl/20. Fizică teoretică şi experimentală. CR (1832), 372/13. Voi începe printr-o serie de articole asupra fisicei experimentale. PROPĂŞIREA (1844), 213740, cf. negulici, stamati, d., prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Ştiinţele experimentale au dobândit o însemnătate... mare. MAIORESCU, L. 12. Studiul naturei nu se poate face decât pe calea experimentală. CONTA, O. F. 184. Terapiştii de azi... au găsit o bază mai sigură în legile farmacologiei experimentale. CONTEMPORANUL, I, 170. Apăru,... independent de Meyer, cu cercetările sale esperimentale asupra teoriei mecanice a căldurii. EMINESCU, O. XV, 1 160. „Antropologia este ştiinţa despre om ”, în aceasta cuprinzându-se tot ce priveşte pe om şi dezvoltarea sa, servindu-se de ajutorul tuturor ştiinţelor, dar mai ales de a acelor experimentale. ARHIVA, I, 207. Va procura materiale preţioase pentru generalizările esteticii esperimentale. REV. CRIT. I, 35, cf. DDRF, ENC. ROM. 366, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., RESMERIŢĂ, D., CADE. Trăim... în veacul ştiinţei experimentale. SADOVEANU, O. XIX, 360, cf. SCRIBAN, D. Ştiinţa intră în faza experimentală. VIANU, S. 129. Sprijinit tot pe cercetări în stepe şi pe verificări experimentale, admite... că apa de precipitaţii se poate infiltra până la apa freatică. CHIRIŢĂ, P. 270, cf. LTR2, DL, DM, DN2. I s-a încredinţat Catedra de medicină experimentală de la Facultatea de Medicină din Bucureşti. ABC SĂN. 80. Un drum experimental pentru adevăruri psihologice. N. MANOLESCU, C. M. 152. Studenţi ai altor facultăţi... să fie incluşi într-o activitate de regie experimentală, T ianuarie 1969, 6. Se poate încerca eliminarea pe cale experimentală a acestor elemente animiste. REV. FIL. 1971, 1 010. Teoria... cedează în faţa faptului experimental contrar. CONTEMP. 1973, nr. 12, 10/3. Curentele experimentale cele mai noi nu au avut un suport artistic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 43,24/2, cf. DEX, DEI, NDN. 0 Psihologie experimentală = psihologie care se ocupă cu observarea obiectivă a relaţiilor şi comportamentelor şi, ca metodă, cu verificarea ipotezelor şi deducţiilor prin experienţe. Spuneţi drept, zise profesorul de psihologie experimentală din comisie, aţi înviat ori n-aţi înviat? ARGHEZI, S. X, 249, cf. NDN. Fonetică experimentală = metodă de studiu a foneticii, care se ocupă cu sunetele articulate, cu ajutorul unor aparate speciale şi al unor mijloace tehnice. Rezultatele la care a ajuns fonetica experimentală... sunt încă neîndestulătoare. DR. VII, 11. Trebuie subliniat că fonetica experimentală... nu e o ramură a foneticii. GRAUR, I. L. 45. Teatru (ori studio) experimental sau cinematografie experimentală = spectacol teatral sau cinematografic în care se utilizează procedee stilistice de avangardă. Au fost înfiinţate studiouri experimentale în care se prezintă lucrări din literatura dramatică. M 1965, nr. 3, 17. Remarcabilă ideea înfiinţării unui studio experimental la radio. T ianuarie 1969, 112. Teatrul experimental îşi mai aşteaptă iniţiatorii şi călăuzitorii tineri. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 16/4. 0 (Adverbial) Această modificare se poate constata şi experimental asupra corpurilor vii. MACEDONSKI, O. IV, 155. Nu-i nevoie să crezi orbeşte şi să fii convins dinainte, trebuie numai să observi şi să constaţi experimental. AL. PHILIPPIDE, S. II, 84. Sunt sigură că ciobăniţa mea are dreptate, fiindcă dovedeşte experimental ceea ce spune. C. PETRESCU, î. I, 15. După câteva ceasuri,... făcuseră experimental o porţiune de temelie. CĂLINESCU, S. 351. Cristalizarea gelurilor amorfe... şi formarea mineralelor argilei... au fost demonstrate experimental. CHIRIŢĂ, P. 84. Cantitatea de sămânţă... trebuie determinată experimental pentru fiecare regiune agricolă. AGROTEHNICA, II, 56. Existenţa neutronului a fost dovedită experimental. T. V. IONESCU, E. 482. E dispus să suplimenteze o fabrică, ca să-l pună în practică în mic, experimental. DEMETRIUS, C. M. 33. In noul an şcolar vor funcţiona, experimental, un număr sporit de clase speciale. CONTEMP. 1966, nr. 37, 1/1. Adevărul acestei concluzii nu poate fi verificat experimental în fizică. REV. FIL. 1971,1 011. ♦ (Substantivat, n.) Experiment (1). Dumneavoastră, cu experimentalul şi ştiinţa d-voastră, aţi transformat războiul cavaleresc şi eroic într-un asasinat metodic. C. PETRESCU, L I, 15. 2. (Despre instituţii, unităţi tehnologice etc.) Care foloseşte experimentele (1) (într-un anumit domeniu); (despre terenuri, materii prime etc.) pe care se fac experimente (ştiinţifice). La noi se cunoaşte numirea... de moşie experimentală. PROPĂŞIREA (1844), 105V24. Sfătuirile directorului cu toţi acei ce confăptuiesc la toate ale... fermei experimentale. I. IONESCU, F. 14/2. Cunoaşterea detailată a repartiţiei solurilor în staţiuni experimentale. CHIRIŢĂ, P. 875. Se fac experienţe... într-o serie de instituţii experimentale. AGROTEHNICA, I, 326, cf. DL. Da ce, locul meu îi lot experimental? LĂNCRĂNJAN, C. III, 204. Au sintetizat rezultatele cercetării a 274 de soiuri create în staţiuni experimentale. SCÂNTEIA, 1966, nr. 6 892. Noi am organizat o secţiune experimentală unde vrem să dăm frâu liber spiritului ludic. ROMÂNIA literară, 1992, nr. 1, 16/1. 0 (Prin 2183 EXPERIMENTALISM -276- EXPERIMENTAT, -A extensiune; despre cercetători) Se observă în general la fonetiştii experimentali un fel de dispreţ faţă de aceia care se ocupă cu fonetica istorică. GR. S. I, 6. 3. (Despre opinii, concluzii sau despre acţiuni, manifestări etc.) Care este rezultatul experimentării (1) de noi tehnici sau procedee stilistice; care este legat de experimente (2). [Filosofia] are de representanţi pe Bacon şi pe Cartesiu, care reînviază, unul sensualismul, celait idealismul, caracterul ei e de a fi esperimentală. LAURIAN, F. 157/32. Marginile lumii reale cunoscute... sânt împinse foarte departe de către cunoştinţele experimentale câştigate de om. CONTA, O. F. 375. Sinteza puterii imaginaţiei şi unitatea ei necesară... le raportăm asupra cunoştinţei posibile esperimentale în genere. EMINESCU, O. XIV, 426. A accentuat cu energie că ideea morţii este o idee experimentală. D. GUŞTI, P. A. 92. Avem o şcoală literară românească în stare să dea... criteriul experimental complet. CONSTANTINESCU, S. I, 148. Discursul meu instructiv e experimental; nu te mai încrede în asmuţirile creierului tău zănatic. ARGHEZI, P. T. 312. Cu cât gestul era mai indiferent • şi pur experimental, cu atât efectul se dovedea mai infailibil. CĂLINESCU, B. I. 37. Propune ipoteza formării unor complexe stabile,... sprijinindu-se pe date experimentale proprii. CHIRIŢĂ, P. 113. Măsurile făcute dau o concordanţă numai calitativă între valorile calculate şi cele experimentale. T. V. IONESCU, E. 513. Pentru el, chiar raţionalismul tău ştiinţific şi experimental nu-i decât un mit. BENIUC, M. C. I, 317. Concepţia sa deductivistă, opusă concepţiei experimental-inductiviste a lui Bacon. JOJA, S. L. 333. Aplicând-o, cu titlu experimental, la stihuitorii noştri, ce observăm? SIMION, D. p. 306. - PL: experimentali, -e. - Şi: (învechit) esperimentâl, -ă, sperimentâl, -ă adj. - Din lat. experimentalis,-e, fr. expérimental, it. esperimentale, sperimentale. EXPERIMENTALÎSM s. n. Folosire a experimentului, a documentului ca mijloc de cunoaştere; s p e c. caracter experimental al unor forme ori tehnici de creaţie artistică, al unor activităţi de avangardă. Am ajunge astfel să tratăm în mod penibil drept teribilism al inteligenţei... orice formă de experimentalism. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 7/2, cf. NDN, DCR2, DEX2, MDA, NDU. - Din engl. experimentalism, fr. expérimentalisme. EXPERIMENTALÎST, -Ă s. m. şi £, adj. 1. S. m. şi f. Adept al experimentalismului. Un Robert Kelly, tot un experimentalist de fapt, trece dincolo de unitatea de cuvinte. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 24, 29/2. Apar ca din senin snobii şi experimentaliştii, ne sincronizăm la postavangarda europeană. ib. 1993, nr. 4,5/2, cf. DCR2, MDA. 2. S. m. şi f., adj. (Persoană) care foloseşte experimentul. Cf. MDA. - PL: experimentalişti, -ste. - Din engl. experimentalist, it. esperimentalista. EXPERIMENTÂLNIC, -Ă adj. (învechit, rar) Experimental (2). Toate îndeletnicirile minţii sânt sau la idei, sau la lucruri experimentalnice. POTECA, F. 65/1. - PL: experimentalnici, -ce. - Experimental + suf. -nic. EXPERIMENTARE s. f. Acţiunea de a experimenta şi rezultatul ei. 1. încercare, probare prin experienţă (2); folosire, utilizare a unui lucru, a unui procedeu etc. pentru a constata dacă este bun sau rău. Cf. experimenta (1). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, 408. Se disting noţiuni cari caracterizează această facultate şi cari se pot aduna... în măsura în care această experimentare s-ar fi făcut într-o vreme mai îndelungă. EMINESCU, O. XIV, 393. Mână în mână ca această acuzare a lipsei de experimentare merge de regulă o a doua, că... le place a se servi de o terminologie înţeleasă numai de dânşii. ARHIVA, I, 73, cf. DDRF, ALEXI, W. împrospătare a unei umilinţi... din experimentarea căreia am scos apoi o atitudine şi un criteriu. LOVINESCU, M. 88. Limba ne este accesibilă, laturea psihică însă mai puţin, căci nici obsei'vaţia de sine, nici experimentarea nu pot lămuri totul. DR. VII, 290. Poezia franceză trebuie... să se vadă abătută de la gustul experimentării şi al demonului aventurii. STREINU, P. C. III, 324, cf. SCRIBAN, D. 484. Literatura sa ne-a părut mai mult ca experimentarea unei mentalităţi decât o proprie experienţă de artă. CONSTANTINESCU, S. II, 231. Romanul mare... perniţe experimentarea unei idei şi a unui temperament ales ca să domine volumul, tonul şi seria. ARGHEZI, S. XXV, 49, cf. DL, DM. Noţiunea însăşi de creaţie iese schimbată din această experimentare a posibilităţilor realului lăsate în voia imaginaţiei. N. MANOLESCU, A. N. III, 21. Să expună... şi teoriile care au reprezentat experimentări, tatonări, încercări de a găsi drumul ascendent al acestei cunoaşteri. REV. fil. 1971, 1 199. Există două sau trei alte elemente de acest gen în curs de experimentare. CONTEMP. 1973, nr. 12, 10/3. După 26 de ani de cercetare şi experimentare, principiul s-a conturat. MAGAZIN IST. 1978, nr. 3, 29. Domină o producţie ce s-a regăsit mai cu seamă... în experimentarea ideii prin expresie. GRIGURCU, C. R. 23. Biserica-locaş,... prin tot ce implică şi explică, este... un loc de experimantare a sacrului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4,7/2. 2. Producere, provocare intenţionată a unui fenomen pentru studierea cauzelor şi legilor producerii lui; experienţă (3), experiment (1). Cf. experimenta (2). Experimentărilor se datoresc cele mai multe din progresele ştiinţei moderne. ENC. ROM. II, 366, cf. RESMERIŢĂ, D. Experimentarea în agricultură caută să reducă oarecum subiectivismul agricultorului. ENC. AGR. I, 609. Nu se poate ajunge altfel decât în baza rezultatului experimentării cu inele de marcat, aplicate păsărilor clocitoare. DOMBROWSKI, P. 86. Descoperea... înflorirea ştiinţelor exacte, a metodelor de observaţie şi experimentare. VIANU, L. U. 8. Fizica se rezuma la experimentare prudentă, controlabilă în laborator. RALEA, S. T. III, 161. Comunicatul cu privire la experimentarea bombei cu hidrogen. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 750. Suprafaţa bazei cilindrului de experimentare. CHIRIŢĂ, P. 852. Diferitele probleme ce se pun în agricultură sunt experimentarea şi cercetarea pe teren. AGROTEHNICA, I, 12, cf. LTR2. Ce ziceţi de clorpromazină?... Iniţial experimentarea ei a avut în vedere protecţia răniţilor. PREDA, R. 139. Stimulatoml este încă în faza experimentării. SCÂNTEIA, 1977, nr. 10 484. - PL: experimentări. - Şi: (învechit) esperimentâre s. f. PONTBRIANT, D., ALEXI, W. - V. experimenta. EXPERIMENTÂT, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care este priceput, competent într-un 'domeniu; care posedă multă experienţă. Mulţi bărbaţi experimentaţi la cele politiceşti au prezis cele viitoare. POTECA, F. 137/10. M-am sfătuit cu mulţi medici experimentaţi. CUCIURAN, D. 103/9. D-ra Ofelia era esperimentată şi ghibace în arta de a creşte copii. CODRESCU, C. II, 97/11, cf. NEGULICI. A înzestrat ţara cu miniştri cum n-a mai avut: sperimentaţi, plini de probitate. GHICA, C. E. II, 368, cf. PONTBRIANT, D. E june, ştiu bine, dar... e foarte esperimentat în meseria sa. BARONZI, C. I, 11/2, cf. costinescu, LM. Cât de experimentaţi ar fi aceia, nu se cuvine... să-i ia orbeşte drept călăuze. ODOBESCU, S. II, 367, cf. DDRF. Ei sunt oratori distinşi, teoreticieni profunzi sau practicieni experimentaţi. XENOPOL, I. R. XIV, 32, cf. ALEXI, W. Sultanul îi adusese cu tot dinadinsul la Constantinopol ca bărbaţi 2188 EXPERIMENTATOR, -oare -277- EXPERT capabili şi experimentaţi. BUL. COM. IST. Ii, 66. Stâna era condusă de un vătaf care, de obicei, era cel mai bătrân şi mai experimentat dintre ciobanii stânei. VUIA, PĂST. 170, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. îl dăscăli cu un glas de corepetitor experimentat. REBREANU, R. II, 74, cf. SCRIBAN, D. Scriitorul, mai experimentat acum, ştie că toate aceste reflecţii diluează emoţia. VIANU, A. P. 187. Pentru un observator experimentat, caracterul acestor ornamente n-are nimic comun cu stilul gotic. OPRESCU, S. 162. Din sămânţa egoismului uman a sădit şi răsădit speciile unui gen, ca un horticultor experimentat. CONSTANTINESCU, S. II, 126. Preotul clătină din cap ca un duhovnic experimentat. ARGHEZI, S. XV, 14. Inteligenţa lui de om experimentat îi arăta că sub raport pedagogic o întorsese bine cu sau fără intenţie. CĂLINESCU, B. I. 207. Fişele... sunt cu deosebire necesare pentru cercetătorii începători sau puţin experimentaţi în materie de cercetare şi cartare a solului. CHIRIŢĂ, P. 911. Un meteorolog experimentat... poate conchide cu oarecare siguranţă ce timp va fi în ziua următoare. AGROTEHNICA, I, 263, cf. DL. Există aici nişte maiştri oţelari experimentaţi. PREDA, R. 315, cf. DM, DN2. Unii din aceşti tineri... „furaseră” meşteşugul pe lângă un actor mai experimentat. IST. T. II, 57. A fost secondat de experimentatul maestru al artei dramatice. T ianuarie 1969, 118. Absenţa din formaţie a celor mai experimentaţi concurenţi ai noştri... constituie un handicap. SPORTUL, 1972, nr. 6 926, 1/2. Rolul de călăuză a cititorului îl are criticul, cititorul cel mai experimentat. GRIGURCU, C. R. 56. 0 (Despre ochii, privirea sau mâinile etc. oamenilor) Osăbitele îngrijiri date de mănele esperimentate... îi aduseră oarecare uşurare. CODRESCU, C. II, 249/13. Ochiul esperimentat ghicea de departe ce fel de frumuseţe era aceea. DĂMBOVIŢA (1860), 100V30. S-a pus la lucru c-o mână mai experimentată decât ar fi putut cineva crede. BARONZI, I. G. 535/16. Era tânăr,... cu o privire experimentată. PREDA, R. 364. 2. Care are experienţă de viaţă; care a trecut prin multe încercări; încercat. II cheamă Patrocle pentru că e un câne de târg şi pentru că e cuminte, experimentat, credincios şi un protector al fetiţei. IBRĂILEANU, S. 8. Aleargă la nepoata ei mai în vârstă, dar mai liberă în viaţă şi mai experimentată. CONSTANTINESCU, S. V, 8. Datoriile noastre le cunoaştem cu toţii, părtaşi ai unei generaţii experimentate. ARGHEZI, P. T. 120. Ce rost are să mă amestec în treburile voastre? Nici unul, fireşte, afară de acela al unui sfătuitor mai experimentat. CĂLINESCU, B. I. 49. Aceeaşi voce de crai experimentat şi sigur de sine. STANCU, R. A. III, 143, cf. DL. Era... maternă, strident copilăroasă şi experimentată. T. POPOVICI, S. 231, cf. DM, DN2. Deşi au jucat la egal cu experimentaţii lor adversari, n-au reuşit să străpungă apărarea fermă. SCÂNTEIA, 1966, nr. 6 933, cf. DEX. 3. Care a fost supus unei experienţe ştiinţifice; care este verificat prin experienţă (3). Tehnicile experimentate... au fost adoptate curând în întreaga lume. ABC SĂN. 68. Tulpina microbiană se determină după serul imun pe care-l dă reacţia cu microbul experimentat, ib. 328. - PL: experimentaţi, -te. - Şi: (învechit) esperimentât, -ă, {învechit, rar) sperimentât, -ă adj. - V. experimenta. Cf. fi*, e x p e r i m é n t é. EXPERIMENTATOR, -OÁRE s. m. şi f. Persoană care face experienţe ştiinţifice. Cf. COSTINESCU. Corpul greu se află în mâna experimentatorului. CONTEMPORANUL, I, 20. Acest ac... a fost pus în mişcare şi a urmat exact mişcarea mâinii experimentatorului. MACEDONSKI, O. IV, 141, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Rămâne până la capăt numai experimentatorul metodei. STREINU, P. C. III, 218. Când experimentatorul face pasele de deşteptare, cadavrul se descompune imediat. CĂLINESCU, O. XIII, 261. Experimentatorii de la laborator... voiesc să cunoască un detaliu fiziologic. RALEA, S. T. I, 9, cf. DL. Nu s-a produs o atingere de care atât experimentatorul cât şi fotonul sunt conştienţi? PREDA, C. I. P. II, 370, cf. DM, DN2. Poziţia în care s-a aşezat... în cercetarea ştiinţifică — aceea a unui... atotştiutor şi experimentator. REV. FIL. 1971, 1 540. OFig. Rolul dat... lui Aghiuţă este de simplu experimentator, care să verifice plângerea tuturor răposaţilor. CONSTANTINESCU, S. II, 162. Vocea feminină a poemelor e... un experimentator al inimaginabilelor convorbiri cu lumea de dincolo. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 1, 5/4. 0 (Adjectival) Astfel de indivizi sânt naturaliştii experimentatori. CONTA, O. F. 124. - PL: experimentatori, -oare. - Din fr. expérimentateur. EXPERIMENTÂŢIE s. f. v. experimentaţiune. EXPERIMENTAŢIUNE s. f. (învechit) Experiment (2); experimentare (1). Chiar şi educaţiunea ce este alta decât o esperimentaţiune continuă? CONV. LIT. II, 56, cf. COSTINESCU. Animalul... arată intenţiunea hotărâtă de a scăpa şi de acid şi de experimentaţiune. CONTA, O. F. 144. Omului de stat... nu-i este dat să încerce esperimentaţiunea ficţiunilor cosmopolite cu sacrificiul intereselor imediate şi cu preţul vieţii reale. EMINESCU, O. XI, 58, cf. 162. Nu crede că în experimentaţiune să fie o influenţă personală oarecare. ARHIVA, II, 236, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. - PL: experimentaţiuni. — Şi: experimentâţie (COSTINESCU, ALEXI, w., ŞĂINEANU, D. u., cade, scriban, D.), esperimentaţiune s. f. - Din fr. expérimentation. EXPERIMÉNTUM subst. v. experiment. EXPERMÉNT s. n. v. experiment. EXPÉRT adj., s. m. şi f. 1. Adj. (Despre persoane; adesea urmat de determinări care indică domeniul, felul etc.) Care a dobândit (prin experienţă) cunoştinţe temeinice într-un anumit domeniu; care se pricepe (la..., în...); care are experienţă (în...): competent, priceput. V. experimentat. Trebuie să se preţăluiască de cătră oameni experţi după cel mai mare preţ. COD. ŢIV. 173/16. Fiind ispert... întru oştire, în care au arătat nenfricoşarea sa nu numai asupra săgeţilor, ci încă şi asupra... sărăciei. MAIOR, T. 153/10. S-apropie fantasma de Oradin espertul, săgetător celebru. HELIADE, O. I, 331, cf. NEGULICI. Enric... se crede destul de espert în toate serviţiile ce poate să deie damelor un galant gentleman. CODRESCU, C. II, 105/12, cf. STAMATI, D. Generalul... respecta pre mult pe expertul şi cur agio sul ostaş. CALENDAR (1858), 77/13, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF. Acest punct... îl recomand deosebitei atenţiuni a turiştilor pasionaţi, experţi şi mai îndrăzneţi. TURCU, E. 46, cf. BARCIANU. Au pierdut pe politicianul lor cel... mai espert şi mai circumspect. SBIERA, F. S. 275. Nu voiau să ceară... sfaturile amicilor experţi, id. ib. 381, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. u., CADE. în meşteşugul acesta al pompelor,... olandezii sunt foarte experţi. SADOVEANU, O. IX, 305. Cum putea un debutant ca Neagu să concureze c-un tip expert ca Deliu. BART, E. 212, cf. SCRIBAN, D. Este un şofer neostenit,... expert în rulmenţi. ARGHEZI, P. T. 113. întâia năvală s-a isprăvit cu eleganţa amatorilor experţi, savanţi în demonstrarea subiectivă a unei figuri dificile, id. ib. 309. In privinţa identificării organelor poliţieneşti, era nu se poate mai expert. CĂLINESCU, B. I. 373, cf. id. E. O. I, 68. Pârâitul brusc al hârtiei, precum şi înfăţişarea sa aminteau de un conţopist mulţumit de rolul său şi foarte expert cu hârtiile. PREDA, R. 361. Sunt chiromant şi cabalist, un „ incantatore ”, expert în maleficii. BARBU, PRINC. 34. Costumele cereau sume mari... şi maiştri experţi pentru a le concepe. BĂNULESCU, C. M. 244. 0 (Prin lărgirea sensului) Erau nişte ochi din ce în ce mai periculoşi pentru inimile neexperte de fete, iar pentru femeile experte erau ochii dorului. CĂLINESCU, O. XI, 102. Tandaler... e... strategul expert al luptei cu ochii închişi. IST. LIT. ROM. II, 79. Scriitorul popular... a devenit în schimb expert 2194 EXPERT -278- EXPERTIZĂ IST. LIT. ROM. II, 79. Scriitorul popular... a devenit în schimb expert în citirea pe chipuri. N. MANOLESCU, A. N. I, 117. Nina Cassian este foarte expertă în asemenea combinaţiuni. SIMION, S. R. III, 110. Sunt alţii mai experţi în viaţă decât el? ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 1, 3/2. 0 F i g. Cu cuviincioasă cinstire expertei prietenii recomendându-mă, sânt al Domniei Tale şerb cinstitoriu (a. 1847). BARIŢIU, C. II, 334. O examină [pălăria] cu expertă competinţă. C. PETRESCU, C. v. 51. ♦ (Despre ochi, mâini sau despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care trădează, care exprimă competenţă, iscusinţă, pricepere. îşi fixează toată atenţia la masa emigranţilor, apreciind c-un ochi expert această proaspătă marfă umană. BART, S. M. 38. E un ideal fireşte romantic, dar el n-a putut ieşi... din degetele noduroase..., ci din acelea subţiri şi experte ale unui artist. STREINU, P. C. III, 129. Pipăitul lui expert atinge calul, îi mângâie şoldul. ARGHEZI, B. 59. Mâinile experte ale unui dirijor de cor metodist, id. XVI, 154. Nici un tablou nu era original,... şi un ochi expert ar fi descoperit şi cauza unor stranii efecte de stângăcie. CĂLINESCU, E. O. I, 57. Copiii au nevoie de o mână expertă, o femeie prea tânără nu le impune respect, id. B. I. 563. Desenul simplu arată mâna expertă, iar limbajul direct, fără figuraţie, trădează un spirit obosit. SIMION, S. R. III, 92. Au fost loviţi... dintr-o mişcare expertă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 15/2. 0 (Adverbial) O privi, expert şi senzual, de sus până jos. CĂLINESCU, S. 178. Antoine îi urma singur, călărind fără figuri spectaculoase, însă expert şi seniorial, id. ib. 185. Luă în primire, foarte expert scriptele Sfatului. PREDA, R. 381. 2. Adj. (Inform.; în sintagma) Sistem expert = program de exploatare inteligentă a unei baze de date caracteristice unui domeniu particular de aplicaţie, capabil să ia decizii sau să realizeze probleme pe baza unor cunoştinţe prealabile şi a unor reguli analitice. Cf dex - s, dei, dexi. 3. S. m. şi f. Persoană cu experienţă (1), care posedă cunoştinţe temeinice într-un anumit domeniu; persoană care dovedeşte iscusinţă, pricepere, îndemânare (în...). V. specialist. Cf. NEGULICI. Mă recomehdă ca pe unul din cei mai buni elevi al Academiei şi espert în ştiinţa limbei greceşti şi latineşti. CALENDAR (1852), 83/10, cf. LM. Exploraţiuni făcute de un expert la faţa locului nu vor înmâna cheia acestor enigme. ODOBESCU, S. II, 424. Columna e plină Se inscripţii a cărora înţeles numai un espert l-ar putea pătrunde. I. NEGRUZZI, S. V, 108, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Devenim experţi în literatura franceză. ARGHEZI, S. XXXIV, 180. Asta.nu va împiedica statul... să facă disperat apel la experţii streini. CAMIL PETRESCU, P. 239. Băiatul, decretau experţii grupului de familii,... e făcut cu Florescu, colonelul. CĂLINESCU, B. I. 345. I-am chemat pe toţi experţii noştri plastici, id. S. 438. în calitatea mea de colecţionar şi expert în materie de artă l-am bănuit... că a fost autorul desenelor. VINEA, L. I, 414, cf. DL, DM, DN2, DEX. Experţii în. bombe sosiseră. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 5, 20/2. 0 (Ca termen de comparaţie) A privit fotografia ca un expert. IBRĂILEANU, A. 109. Inginerul ieşise de subt vagon ca un expert distrat. ARGHEZI, S. XVII, 56. Comisarul de serviciu o contemplă ca un expert şi bănui că nu are de-a face cu o femeie de moravuri uşoare. CĂLINESCU, S. 368. 0 F i g. în afară de faptul de a fi îndrăgostit mistic sau ^marital, bărbatul e totdeauna un expert eugenie al femeii, id., B. I. 174. Sugestia forţei pitoreşti a limbajului... e foarte vie, chiar dacă nu ştim ce spune, căci Pirgu este, în materie, un expert N. MANOLESCU, A. N. III, 80. 4. S. m. şi f. Persoană competentă într-un anumit domeniu, însărcinată să facă o expertiză (1). Vezi dacă este o deosebire între preţuirea actuală făcută de expert şi între valoarea care ar ieşi înmulţind cu 15 venitul cuprins în contract. KOGĂLNICEANU, O. IVi5 472, cf COSTINESCU. Esperţii şi judecătorii cei mai competenţi în sfera lor. LM. Să se instituiască un consiliu de trei bărbaţi, experţi în ale administraţiei drumului de fier. EMINESCU, O. XII, 223. Experţii, după ce vqr depune jurământ,... vor procede la diviziunea lucrului de împărţeală. HAMANGIU, C. C. 106, cf. ENC. ROM. începu să-i cerceteze rând pe rând încăperile,... aşa cum examina registrele pe vremea când era expert contabil. AL. PHILIPPIDE, s. II, 173, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. în paguba totală mai intră lemne de foc, replantarea, curăţirea şi pierderea productivităţii calculată prin experţi. TITULESCU, D. 77. Judecata... admite dilatoriul,... acordând părţilor trei zile libere pentru a desemna persoana expertului. KLOPŞTOCK, F. 312, cf. NOM. PROF. 63, 79, ENC. AGR., SCRIBAN, D. Experţi, controlori străini sunt trimişi la Bucureşti să supravegheze jaful. ARGHEZI, B. 149. Sugeră ideea preţului ridicat unuia dintre experţi. CĂLINESCU, S. 176, cf. DL, DM, DN^. Fuseseră convocaţi o mulţime de consilieri şi experţi MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 85, cf. DEX. Cei doi experţi semnează. MS. 1980, nr. 1,47, cf. dei. - PL: experţi, -te. - Şi: (învechit) espert, -ă adj., s. m. şi £, (învechit) ispert, -ă adj. - Din fr. experte, lat. expertus, -a, -um. EXPERTIZA vb. I. T r a n z. A face o expertiză (1); a supune unei expertize. Cf. bul. fil. iii, 185, dn2, dex - s, mda. ORefl. pas. Trebuia bine examinat înainte de a se expertiza bolnavii. ARGHEZI, S. X, 208. - Prez. ind.: expertizez. - Din fr. expertiser. EXPERTÎZĂ s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care arată felul, natura) Cercetare de specialitate efectuată de către un expert (4), la cererea unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală ori a părţilor, asupra unei stări de fapt, unei probleme etc. a căror lămurire interesează soluţionarea cauzei; rezultatul constatărilor făcute de către un expert. Se va legiui răscumpărarea rentei şi se va hotărî prin expertiză preţul deosebit al pământului. BĂLCESCU, ap. DL. Proprietarii vitelor ucise vor fi despăgubiţi din casa statului cu jumătate din valoarea acestora constatate prin expertise formale. KOGĂLNICEANU, O. ivl5 559. Contribuţiunea aceasta se constată sau prin contractele de arenduire sau prin espertiză. I. IONESCU, M. 222, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF. Spesele expertizei cad în sarcina lui, dacă estimaţiunea întrece preţul ce-l reclamă. HAMANGIU, C. C. 360, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., I. BRĂESCU, M., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Prima expertiză fusese făcută numai pentru sălile de clasă şi locuinţa profesorilor. ARH. OLT. X, 281. La dosar nu există nici o expertiză oficială din partea savanţilor străini. CONV. LIT. LXVII, 270, cf. SCRIBAN, D. Executarea expertizei proiectelor de standardizare. LEG. EC. PL. 410. Nu primeşte ca întemeiat răspunsul că paternitatea unei opere de artă, împotriva oricărei expertize, o mărturiseşte irefutabil declaraţia autorului. ARGHEZI, S. XIII, 140. Trecea la alte ocupaţii..., printre care expertiza de pietre preţioase era cea mai agreată. CĂLINESCU, S. 385. Societatea nu-i va da banii, va tărăgăna lucrurile cu expertize. CONTEMP. 1954, nr. 426, 415. Voi propune citarea şi altor critici, o expertiză artistică. VINEA, L. I, 414. Am venit din partea ministerului, dar nu înţeleg de ce vreţi să-mi vorbiţi... Exact, eu am făcut expertiza. H. LOVINESCU, T. 328, cf. DL, DM, DN2, DER, DEX. Institutul de expertiză şi recuperare a capacităţii de muncă. ABC SAN. 207, cf. DEXI. 0 (Prin lărgirea sensului) „Platitudine stilistică”... a fost diagnosticul diferitelor expertize făcute în numele canoanelor formaliste. V. ROM. noiembrie 1953, 309. A cărui intensă activitate critică ne oferă una dintre expertizele cele mai cuprinzătoare şi mai de autoritate asupra liricii actuale. GRIGURCU, C. R. 19. Ce prostie mai e şi critica literară, expertiza unui obiect iubit. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 9, 20/1. 0 Expertiză medicală = a) stabilire, în urma unui examen medical, a capacităţii de muncă a cuiva în condiţiile solicitărilor fizice şi psihice din diferite profesiuni. Când există o îndoială asupra stării fizice sau mintale a copilului sau adolescentului, se procedează la o expertiză medicală. COD. PEN. R. P. R. Certificatele medicale se eliberează de comisiile de expertiză medicală. BO 2196 expia -279- EXPIERE (1951), 821. Indivizi cu profesiuni diferite, aleşi... din cei trecuţi pe la biroul de expertiză medicală. PARHON, B. 98. Serviciul de expertiză medicală a capacităţii de muncă. ABC SĂN. 89, cf. D. MED., DEI, MDA; b) (şi expertiză medico-legală) consultaţie sau autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc. pentru clarificarea unor fapte judiciare. Cf. D. MED. Cadavrul nu avea nici o urmă de rană, iar expertiza medicală a constatat moartea prin atac de cord. CĂRTĂRESCU, N. 27, cf. DEI, MDA, DEXl; c) (şi expertiză psihiatrică legală) expertiză efectuată în vederea diagnosticării unei afecţiuni şi a relaţiilor acesteia cu eventuale infracţiuni comise de pacient. Cf D. MED. Expertiză de paternitate = expertiză efectuată în scopul stabilirii filiaţiunii, prin examene serologice, antropologice, dactiloscopice şi genetice. Cf. D. MED., DEXl. ♦ (Concretizat) Raport întocmit de un expert asupra cercetărilor efectuate. Cf. pontbriant, d., şăineanu, D. U., CADE, ENC. AGR. II, 459, DL, DM, DN2, DER. Dar expertiza psihiatrică ce spune? D. R. POPESCU, I. ş. 248. 2. Aptitudine, pricepere, competenţă, experienţă a cuiva într-un anumit domeniu de activitate. Tânărul a dovedit multă expertiză în cercetare. - Pl.: expertize. - Şi: (învechit) espertiză s. f. - Din fr. expertise, engl. expertise, germ. Expertise. EXPI vb. I. 1. Tranz. (Complementul indică greşeli, păcate, fapte incorecte etc.) A ispăşi. Face a expia greşala până la mormânt. CALENDARIU (1794), 30/5. Ea expiază printr-un lung martir călcarea legii. BĂLCESCU, M. V. 4, cf. NEGULICI. Nimic nu putea să împiedice efectul acelor maledicţiuni şi nici un fel de victimă nu le putea expia. ARISTIA, PLUT. XX/27, cf. 214/22. S-au osândit a espia (răscumpărare)..., închizăndu-se în o sihăstrie pe toată a ei viaţă. CALENDAR (1854), 96/30. Patria sa scump expiază (rescumpără cu ceartă), ib. (1861), 41/22, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Contele se afla în trista estremitate a victimei care-şi expie păcatele. BARONZI, C. VI, 215/17. Facultăţile sale proprie... cer un timp îndelungat spre a se desvolta şi o altă viaţă spre a espia pe cea de acum. CONV. LIT. II, 60, cf. COSTINESCU. Cantacuzineştii şi-au expiat greu complicitatea lor. E adevărat că urmară pe tron,... dar plătiră cu capetele ambiţia lor. EMINESCU, O. XII, 45, cf. XI, 437, XIV, 147. Individul expiază... greşalele unui trecut de care nu e singur responsabil. ARHIVA, I, 427. Culpabilii n-au voie să vorbească, expiindu-şi păcatul în groaznicul chin al tăcerii neîntrerupte. DEMETRESCU, O. 183. El va ajuta poate a repara nişte greşeli pe care guvernul turc începuse acum a le expia. XENOPOL, I. R. XIII, 104, Cf BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Cine primeşte ideea întreagă, fără izbucnire sau fără groază, că un om nevinovat expiază păcatul unui asasin necunoscut? ARGHEZI, S. XIII, 84, cf. DL, DM, DN2, DEX, DEL 0 A b s o 1. Cineva pentru aceste toate trebuia să expieze. C. PETRESCU, C. V. 275. 0 R e f 1. (p a s.) Sânt unele crime care nu se pot espia. NEGULICI, 169/5. Să credem că... de tot ca întru imitaţiune s-ar expia şi ar deveni sacri. ARISTIA, PLUT. 91/6. 2. Intranz. A muri, a deceda. Oştirea noastră, rupând zăgazul, intra în Pesta, şi răniţii expiau pe tărgi în viscolul de sânge. ARGHEZI, S. XXXIV, 671. In aer plutea un miros de tamarisc, un amestec de plante iuţi şi istovitoare, expiind. BARBU, S. N. 109. - Pronunţat: -pi-a. - Prez. ind.: expiez\ pers. 3 şi (învechit) expie. - Şi: (învechit) espia vb. I. - Din fr. expier, lat. expiare. EXPIÂBIL, -Ă adj. Care poate fi ispăşit. Cf. ALEXI, w., DM, DN2, MDA, DEXl. - Pronunţat: -pi-a, -PL: expiabili, -e. - Din fr. expiable, lat. expiabilis, -e. EXPIÂRE s. f. v. expiere. EXPIATOR, -OARE adj., s. m. I. 1. Adj. Care are menirea de a şterge, a ispăşi sau de a răscumpăra o greşeală, un păcat etc. Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, BARCIANU. Un singur gând espiator,... să câştig bani mulţi cu sorcova şi să dau Nicuţii în fiece dimineaţă câte o plăcintă. DELAVRANCEA, H. T. 283, Cf. ALEXI, W, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Imagină O deslegare expiatorie. C.¿PETRESCU, O. P. I, 107. Sângele tiranilor va curge ca o jertfă expiatorie şi plăcută manilor. OŢETEA, T. V. 181, cf. DL, DM, DN2, DEL 2. S. m. (învechit) Persoană care ispăşeşte o vină, care se curăţă de păcate. Cf. prot. - pop., N. D., şăineanu, d. u., cade. II. Adj. De moarte. Se auzeau loviturile seci în capetele animalelor şi strigătele expietoare. BARBU, PRINC. 145. - Pronunţat: -pi-a-. - PL: expiatori, -oare. - Şi: expiatoriu, -ie, expietor, -oare, (învechit), espiator, -oare (negulici), espiatoriu, -ie (negulici, pontbriant, d., lm) adj. - Din fr. expiateur, expiatoire, lat. expiatorius, -a, -um, expiator, -oris. EXPIATORIU, -IE adj. v. expiator. EXPIÂŢIE s. f. Ispăşire a unei greşeli, a unui păcat, a unei fapte incorecte etc. Expiaţiunea lui Teseu s-a făcut la templul lui Joe. ARISTIA, PLUT. VI/24, cf 215/8. Acest timp de espiaţie ce o naţie... sufere... se pare adesi un repaos. BĂLCESCU, M. V. 4, cf. NEGULICI, STAMATI, D. A pune sub sabie pe agentul lui... şi pre toţi neguţitorii moldoveni, în număr de una sută şesăzeci inşi, ca o expiaţie (rezbunare) a perderilor ce păţisă. CALENDAR (1855), 102/9. Bietul englez e osândit la o grea espiaţie. ROM. LIT. 230 Vl 7, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. A per de pe acest nenorocit pentru eternitate în loc de a-i deschide prin, espiaţiune, un viitori de speranţă şi de fericire. CONV. LIT. II, 61, cf. COSTINESCU, LM. Curagiul ce arătase nevinovatul slujbaş la o aşa nelegiuită osândă îndemnă pe Domnitor să rabde cu tărie acea cruntă expiaţiune a vanităţilor sale. ODOBESCU, S. I, 257. Violarea înaltei noastre demnităţi regale s-ar fi cuvenit să fie ştearsă prin o espiaţiune tot atât de mare. EMINESCU, O. XIV, 196, cf. ALEXI, W. Expiaţia păcatelor duce pe om la rai. SEVERIN, S. 120, cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2. Ajunsese, înainte de a-i închide în sfârşit, încheindu-şi lunga expiaţie, să aibă amândouă picioarele îndoite şi anchilozate de la genunchi. CONTEMP. 1966, nr. 1 033, 3/2, cf. DEL 0 F i g. Descoperiră lui multe lucruri fiitoare şi-l învăţară expiaţiunea trăsnetelor. ARISTIA^PLUT. 179/11. - Pronunţat: -pi-a-. - PL: expiaţii. - Şi: expiaţiune, (învechit), espiât|g, espiaţiune, (învechit, rar) espiaciune (STAMATI, D.) S. f. * - Din fr. expiation, lat. expiatio, -onis. EXPIAŢIUNE s. f. v. expiaţie. EXPIERE s. f. Acţiunea de a expia. 1. Cf. expia (1); expiaţie, ispăşire. A putut a se iniţia Ercule şi mai nainte chiar de a căpăta expierea cuvenită la unele fapte ale sale. ARISTIA, PLUT. 35/12. Lucreţia... îşi pusese toată speranţa espierii crimelor ei. FILIMON, O. II, 195, cf. PONTBRIANT, D. Moartea este poate un supliciu, dar nu este o expiare. BARONZI, C, III, 192/10, cf. id. I. G. 594/21, COSTINESCU, LM. Asistăm ca la o experienţă înspăimântătoare, în care vedem realizându-se în semenii noştri... destinul, expiera păcatelor părinţeşti ARHIVA, l, 427, cf. ALEXI, DL, DM, DN2. Cele două surori... oficiază... crima şi expierea ei. T februarie 1969, 87, cf. DEX, MDA. 2. Cf. e x p i a (2); moarte. Muriseră de mult pe lespezi cu o ultimă şi tragică expiere. BARBU, S. N. 331. îşi amintea agonia... şi avea ultimă răsuflare înaintea expierii, când îi aruncase o ultimă privire, id. PRINC. 32. 2204 EXPIETOR, -OARE -280- EXPIRARE - Pronunţat: -pi-e-. - PL: expieri. - Şi: (învechit) espiere, espiâre (pontbriant, d., alexi, w.), expiâre s. f. - V. expia. EXPIETOR,-OARE adj. v. expiator. EXPÎRA vb. I. 1. Intranz. A muri (1), a deceda. Cf. I. GOLESCU, C., POEN. - AAR. - hill, v. I, 6432/25. El espiră în Capitolul acela unde el petrecusă ceaomai mare parte a lungei şi frumoasei sale carieri. CODRESCU, C. II, 151/26. Făcând versuri a mea viaţă încet se va rumega, Şi-ncântat d-a lor dulceaţă, Mulţumit voi espira. SION, C. 118. Cu toate opintelile braţelor mele, a dinţilor mei, El a expirat. CALENDAR (1862), 82/11, cf. PROT. - POP. N. D., PONTBRIANT, D. Nu putură prinde decât un singur turc greu rănit..., carele expiră mai înainte de a fi putut răspunde la întrebările inamicului. HASDEU, I.v. 136. După o luptă furioasă, puiul de erou fu prins şi... deja pe jumătate mort din ranele priimite în bătălie, el espiră în ţeapă! id. ib. 193, cf. BARONZI, I. L. I, 198. Libertinul e pierdut. Singur dânsul îşi deşiră Al vieţii sale tort, El nu luptă, el espiră; El nu moare, dar e mort. CONV. LIT. IV, 184. [Despot] a expirat aice în crâncenă durere. ALECSANDRI, T. II, 145, cf. COSTINESCU, LM, CARAGIALE, O. VI, 290, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Sunt zile care vin prea târziu, ca o graţiere pe care ar afla-o un osândit abia în ultimele momente, când expiră. IBRĂILEANU, A. 187, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Excelenţă, condamnatul a expirat, raportă doctorul. REBREANU, O. V, 22, cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DSR, L. ROM. 1993, 244, D. ENC., NDN, ndu. ♦ F i g. A dispărea, a se stinge, a descreşte (pe nesimţite); a se termina, a se sfârşi, a muri (2). Glasul îndepărtat a Nilului... espiră la urechea voiagiorului adormit în cursul nopţei. CALENDAR (1859), 14/24, cf. PROT. - POP. N. D. Fernand deschise gura ca să respunză, dar cuvântul espiră în gâtul său şi nu putu articula nici o vorbă. BARONZI, C. I, 49/18. Cu Caton espira republica romană. LM, cf. BARCIANU. Părea că-i expiră voinţa. IBRĂILEANU, A. 90, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Exprimate în această imensă pană, mereu curmată de incidente ce-i întunecă înţelesul..., expiră la pragul interesului. LOVINESCU, S. VIII, 142. Cuvântul îi expiră pe buze ca avântul la marginea prăpastiei. BRĂESCU, A. 73. In amvon, expira obosită, o lumină. KLOPŞTOCK, F. 247. Numele răposatului îi expiră pe buze. VINEA, L. I, 266, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR. Apele... deveneau din ce în ce mai leneşe şi expirau într-o lagună nedefinită plină de vegetaţie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 3, 14/4, cf D. ENC., NDN, DEI. 2. Tranz. (Complementul imlică aerul pătruns în plămâni prin inspiraţie) A elimina (6) din plămâni. Cf. COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, URSU, T. Ş. 203, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN,. £). G., D. ENC., NDN, NDU. 0 F i g. Tragi realu-n nări, şi, vis, Tu expiri altă natură. CĂRTĂRESCU, L. 142. 0 (Prin analogie; despre plante) Plantele espiră ziua osigen şi noaptea acid carbonic. BARASCH, B. 12. [Plantele] espiră (scot afară) oxigenu din sânul lor, trimiţându-l în aer şi inspiră (înghit) acid carbonic, care se află în aer. id. I, 61. ♦ T r a n z. F i g. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle; a se auzi. Ce discuţii vor fi urmat între dânsul şi Domn nu au expirat. LĂCUSTEANU, A. 90. 3, Intranz. (Despre contracte, convenţii, obligaţiuni etc.) A înceta să mai fie valabil, a se termina, a ajunge la scadenţă. Cf. pontbriant, D., LM. Amândoi oratorii au propus... ca tractatul de comerţ cu Italia să espire la acelaşi termen. EMINESCU, O. XI, 453. împrumuturile expiră repede, id. ib. XII, 88, cf. ddrf, BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU, D. U. Mai ăunt cinci zile, şi expiră chiria. C. PETRESCU, C. v. 121, cf. SCRIBAN, D. Contractul nostru... expiră abia peste un an. TUDORAN, P. 55, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX» v. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDru. ♦ (Despre termenul unui contract, al unei convenţii etc.) A lua sfârşit, a se încheia; a ajunge la scadenţă; a fi depăşit. Cf. PROT. - POP. N. D., COSTINESCU. La 10 iulie, expirând termenul sesiunii parlamentare, adunarea se închide. XENOPOL, I. R. XIII, 109, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. Fie termenul arendei a expirat fără reînnoire, fie s-au ivit neînţelegeri între el şi proprietar, s-a dus de s-a stabilit la Botoşani. CĂLINESCU, O. XI, 13. înainte ca termenul fixat de ultimatul rusesc să fi expirat, răspunsul Porţii era gata. OŢETEA, T. V. 214, cf. DN2, DSR. 4. Intranz. (Despre termene, perioade de timp etc.) A se împlini, a se termina. Cf DL. Concediul meu expira tocmai atunci. PREDA, C. I. P. III, 100, cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., ndn, DEI, NDU. ♦ (Despre legitimaţii, permise etc.) A-şi pierde valabilitatea la o anumită dată, fixată în momentul emiterii. Do dată te pomeneşti c-a espirat [biletul], că nu mai are curs. EMINESCU, O. XV, 83. Se ia măsura de a se îndepărta peste graniţă toţi acei ai căror paşaport ar fi expirat. XENOPOL, I. R. XIII, 60. Prinseră a citi înnăintea mea biletul pe legitimare şi, găsând că espiră într-o săptămână, ne întrebară că ce voi face mai departe. SBIERA, F. S. 120. 5.1 n t r a n z. (Despre produse perisabile, mai ales despre alimente, medicamente etc.) A depăşi termenul de valabilitate. Avea în stoc materiale expirate de ceva vreme. - Prez. ind.: expir. - Şi: (învechit) espiră vb. I. - Din fr. expirer, lat. exspirare. EXPIRÂNT, -Ă adj. (învechit) Care expiră (1), care este pe punctul de a expira (1); expirator (2). Cf. POEN. - AAR. - hill, v. I, 6432/14. Continuă... cu un glas slab şi suav ca suspinul cel mai din urmă al unei flori espirante. CODRESCU, C. I, 259/20, cf. COSTINESCU, SCRIBAN, D. - PL: expiranţi, -te. - Şi: espirânt, -ă adj. - Din fr. expirant. EXPIRÂRE s. f. Faptul de a expira. 1. (învechit) Moarte, deces; (învechit) expiraţie (3). Cf. expira (1). A făcut că obiceiul barbar d-a îngropa morţii puţine ore dupe espirarea lor să nu mai esiste. BARASCH, I. 181, cf. PONTBRIANT, D., LM. Am asistat la expirarea ei. EMINESCU, P. L. 134, cf. ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. 484. Aproape cu iubire am privit adesea spre moarte, Şi nume mulcome i-am dat... Ca să-mi îngăduie o expirare lină în eter. BLAGA, L. U. 141, cf. URSU, T. ş. 203, M. D. ENC., D. ENC., NDN, 570, DEL 2. Expiraţie (1). Cf. expira (2). Regnul animal strică aerul prin inspirarea oxigenului şi espirarea acidului carbonic. BARASCH, I. 61, Cf. COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN, 570, DEI, NDU. 3. încetare a valabilităţii, scadenţă a unui contract, a unei convenţii, a unei obligaţiuni etc. Cf. expira (3). Expirarea contractului actual. DÂMBOVIŢA (1858), 152/32. Mai nainte de espirarea cambiului, fui provocat a răfui suma toată. BARIŢIU, C. II, 223. Asupra acestui punct, cei ce-l înconjoară cred că, cu forţa materială, va putea încă dura până la expirarea mandatului acestei legislative. EMINESCU, O. XII, 25, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU, D, U., CADE, SCRIBAN, D. La expirarea mandatului Consiliului Popular, Comitetul executiv îşi continuă funcţiunile sale până la alegerea unui nou Consiliu. LEG. EC. PL. 134, cf. M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN, 570, NDU. ♦ încheiere, scadenţă a termenul unui contract, a unei convenţii etc. Espirarea termenului contractelor actuale. DÂMBOVIŢA (1858), 15l/15, cf. DL, DM, CADE. La expirarea anilor pentru cât au fost ipotecaţi merii trebuie liberaţi fără restituirea banilor împrumutaţi. FRÂNCU — CANDREA, M. 14. 4. împlinire a unui termen, a unei perioade de timp etc.; sfârşit, încheiere; expiraţie (3). Cf. e x p i r a (4). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, 409. S~a recomandat părţilor interesate ca într-un an de zile să se înţeleagă între ele şi, după expirarea acestui termen, afacerea să se reguleze definitiv prin arbitraj. EMINESCU, O. 2208 EXPIRAT, -Ă -281- EXPLANT XII, 331. Nu te mai revolţi... în contra autorităţii mele până la expirarea termenului convenit? CARAGIALE, O. VI, 457, cf. DDRF. Grecii cereau un răstimp de 10 ani pentru a putea reîntocmi clădirile până la expirarea acelui termen. XENOPOL, I. R. XIII, 219, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Călătoria trebuia să se termine câteva zile după expirarea concediului. A. HOLBAN, O. I, 146. Sub presiunea Rusiei, sultanul fixase durata domniei la şapte ani şi stabilise că, înainte de expirarea acestui termen, Domnii nu puteau fi depuşi decât pentru crima de înaltă trădare. OŢETEA, T. V. 32. Eliberarea cartelelor... încetează cu 30 zile înainte de expirarea semestrului. BO (1951), 1 180, cf. DL. La expirarea termenului... n-aşi fi fost nici prea surprins, nici prea disperat. PREDA, C. I. P. II, 34. După expirarea timpului de imobilizare, aparatul gipsat se taie. ABC SĂN. 42, cf. DN2. Concursul se va desfăşura în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de înscriere. CONTEMP. 1972, nr. 1, 1 313, 2/1, cf. M. D. ENC., DEX, D. ENC., ndn, 570, dei, NDU. ♦ Pierdere a valabilităţii a unei legitimaţii, a unui paşaport etc., la o anumită dată, fixată în momentul emiterii. Cf. DL. 5. Depăşirea termenului de valabilitate a unor produse perisabile, mai ales a unor alimente, medicamente etc. Cf. expira (5). Expirarea materialelor perisabile poate produce pierderi financiare. - Pl.: expirări. - Şi: (învechit) espirâre s. f. - V. expira. EXPIRAT, -Ă adj. 1. (învechit; despre oameni) Mort (1). Cf. PONTBRIANT, D., LM, RESMERIŢĂ, D. 2. (Despre aer) Care este eliminat (din plămâni). Carbonul... e espirat sub forma de acid carbonic. EMINESCU, O. XV, 1 199. Astfel de stări sufleteşti provoacă... o creştere a cantităţii şi a intensităţii curentului de aer expirat. IORDAN, STIL. 53. Aerul expirat este cu 10-15° mai cald decât aerul inspirat. ABC SĂN. 311. Termoliza se produce datorită eliminării de căldură prin piele şi vapori de apă din aerul expirat, ib. 353, cf. NDU. 3. (Despre termene, perioade de timp etc.) Care a luat sfârşit; trecut. Talentele acestora sânt prea bine cunoscute lectorilor jurnalului nostru, atât din revistele teatrale ţinute de noi în tot cursul stagiunii espirate, cât şi din critica particulară ce fiecare din lectorii care au mers des la teatru îşi va fi făcut în parte. FILIMON, O. II, 218. Această măgură s-a săpat de maiorul Papazoglu în anul expirat 1867. ODOBESCU, S. II, 442. Cititorii noştri au auzit vorbindu-se negreşit de o adunare a sătenilor, botezată cu pomposul nume de congres agricol, ce trebuia să aibă loc la 29 august expirat în Curtea de Argeş. EMINESCU, O. XIII, 400. Arată... mersul societăţii în sesiunea expirată. REV. IST. I, 287. Anul expirat a cunoscut aceeaşi febrilitate în tipărirea de romane, care deţin primatul prin cantitate. CONSTANTINESCU, S. VI, 62. Confraţii... au ţinut morţiş să „dau ceva” în această pagină consacrată literaturii anului expirat. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 65, 4/2. In raport cu această cantitate de literatură dramatică actuală... ce ne-au propus teatrele în stagiunea expirată? ib. 1972, nr. 26, 20/2, cf. NDU. 4. (Despre convenţii, obligaţiuni etc.) Care nu mai este în vigoare, care s-a încheiat fară a fi reînnoit. Contele a subsemnat mai multe obligaţii ale căror termine sânt expirate şi nu cred să aibă cu ce să le plătească. ALECSANDRI, O. IV, 427, cf. PONTBRIANT, D., cf. LM, RESMERIŢĂ, D. Deşteptat de-a binelea, Lucu o asemuia cu liniştea încărcată ce urmează unui ultimatum expirat. VINEA, L. II, 283, cf. NDU. 5. (Despre legitimaţii, permise etc.) Care şi-a pierdut valabilitatea la o anumită dată. S-a legitimat cu un paşaport expirat. 6. (Despre produse perisabile, mai ales despre alimente, medicamente) Al cărui termen de valabilitate este depăşit. A primit o amendă pentru că vindea medicamente expirate. - PL: expiraţi, -te. - Şi: (învechit, rar) espirat, -ă adj. - V. expira. EXPIRATOR, -OÂRE adj. 1. Care ajută, care serveşte la expiraţie (2). Cf costinescu, iordan, stil. 55, scriban, d. Amplitudinea vibratorie a coardelor vocale... e determinată de intensitatea efortului expirator. GRAUR, I. L. 45, cf. 48, DL, DM, DN2, DEI, NDU. 0 Accent expirator = accent care constă în intensificarea expirării (2) la pronunţarea silabei accentuate. La exclamaţie... predomină accentul expirator. IORDAN, STIL. 74, cf. 65. Accentul intensiv dinamic sau expirator este produs de pronunţarea mai intensă a silabei respective. GRAUR, I. L. 56, cf. DL, DN2, DEI. 2. (învechit, rar) Care expiră (1), care moare (1); expirant. Cf. LM. - PL: expiratori, -oare. - Din fr. expirateur. EXPIRÂŢIE s. f. 1. Act fiziologic prin care se elimină din plămâni aerul expirat; expirare (2). Cf i. GOLESCU, C. Evaporaţie prin piele (transpiraţie) şi prin plămâi (expiraţie). ALBINEŢ, M. 65/4. Prin prinderea lor de coaste, ei pot sluji la expiraţie. KRETZULESCU, A. 201/8. Cată a nu confunda pe coriza cu scursoare apoasă pe care o căşună lucrarea aerului cel rece prin condensaţiunea espiraţiunii nasale. MĂN. SĂNĂT. 278/15, cf. LUCACI, M. 100, POLIZU, P. 117, PROT. - POP. N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, BIANU, D. S. Combinaţiuni de două vocale produse de aceeaşi lovitură de expiraţiune. ARHIVA I, 165, cf. BIANU, D. S., CADE, CERNE, D. M., SCRIBAN, D. Respiraţia se compune din 2 mişcări: inspiraţie şi expiraţie. BELEA, P. A. 374, cf. DL, DM, URSU, T. Ş. 203, DN2. Aerul rarefiat... uşurează expiraţia la bolnavii care au tulburări ca enfizemul pulmonar. ABC SĂN. 287, cf. 310, L. ROM. 1967, 283, D. MED., M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., DEX2. Numele ursului era o inspiraţie profundă cu prima silabă şi o expiraţie cu următoarele două. ROMÂNIA LITERARĂ, nr. 1, 1992, 15/2, cf. D. ENC., NDN. 0 (Prin analogie) Un fenomen analog cu transpiraţia, este şi espiraţia..., adică facultatea plantelor de a esala (a asuda) diverse gaze. BARASCH, I. N. 120. Inspiraţiunea gazului acid carbonic şi espiraţiunea osigenului se urmeadză numai ziua. id. B. 12. 2. (învechit) Moarte, deces; (învechit) expirare (1). Cf. PONTBRIANT, D., LM, ALEXI, W., SCRIBAN, D. 3. (învechit) Expirare (3). Cf. PROT. - POP. N. D., PONTBRIANT, D., ALEXI, W., SCRIBAN, D. 4. (învechit) Expirare (4); sfârşit, încheiere, terminare. După espiraţia celor patru ani ai cei de prezidenţie, el au fost învins în lupta electorală. CODRESCU, C. II, 151/15, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6432/20, PROT. - POP. N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D., L. ROM. 1967, 283. - PL: expiraţii. - Şi: (învechit) expiraţiune, espirâţie, espiraţiune, (învechit, rar) expireciune (LUCACI, M. 100, URSU, T. ş. 203), (neobişnuit) espirăţiune (pontbriant, d.) s. f. - Din fr. expiration, lat. exspiratio, -onis. EXPIRAŢIUNE s. f. v. expiraţie. EXPIRECIÎJNE s. f. v. expiraţie. EXPLANÂT, -Ă adj. Care este expus (3), întins. Cf. lm. Corola de culoare violacee-albastră are limbul explanat. GRECESCU, fl. 408. Pedicelele siliculelor stau explanate. id. ib. 68. - PL: explanturi. - Şi: esplanât, -ă adj. LM. - Din lat. explanatus, »a, -um. EXPLÂNT s. n. (Med.) Fragment mie de ţesut viu, animal sau vegetal, prelevat de la nivelul unui organ sau ţesut, în vederea transplantării sau a realizării unei culturi de ţesut într-un mediu de cultură adecvat. Cf. d. med., dn3, d. enc., ndn. 2215 EXPLANTA -282- EXPLICA - PL: explanturi. - Din fr. expiant, engl. expiant. EXPLANTĂ vb. I. Tranz. (Med.) A face un expiant. Cf. DN3, NDN. - Prez. ind.: explantez. - Din fr. explanter. EXPLETIV, -A adj. (Gram.; despre cuvinte, expresii etc.) Care este lipsit de semnificaţie şi a cărui apariţie este impusă din raţiuni structurale. Propoziţie expletivă... este aceea care coprinde în sine vreo zicere netrebuincioasă. I. POP, L. 46/5, cf. COSTINESCU, LM, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, DER. Pronumele expletiv „o” se întâlneşte în limba română Standard. L. ROM. 1972, 447, cf. M. D. ENC., DEX, D. ENC., DŞL, NDN, NDU. - PL: expletivi, -ve. - Şi: (învechit, rar) espletiv, -ă adj. LM. - Din lat. expletivus, -a, -um, fr. explétif. EXPLICA vb. I. (Atestat pentru prima dată în 1799, cf. TDRG3) 1. T r a n z. A face mai uşor de înţeles ceea ce este sau pare obscur, neclar, prin comentarii, interpretări etc.; a desluşi, a tălmăci; a face (pe cineva) să înţeleagă, a lămuri, a clarifica. Cf. CULT. C. 12. De multe ori ce s-au zis de dânsul undeva nedesluşit, mult mai desluşit, întru altă parte au explicat (desluşit). POTECA, F. 160/13. Esplicând fundament (temeiu) al culturii şi al lucrării cânepei, scoposul mieu e numai acel method... după care se poartă lucrătorii acelor ţări (a. 1828). ŞA II, 668. Aceasta a lui Prai mărturisire vrea filosoful din Halle stângaci să o ecsplice (tâlcuiască). BOJINCĂ, R. 57/6. In cugetarea minţii noastre afară de ideile acelea... vin şi altele, ce numai explică ori determină pe celelalte. GR. R.-N. I, 65/12, cf. POEN. - AAR. - HILL, 6432/44. Toate elementele [unei limbi]... le-am cercetat, unele cu altele le am alăturat şi le am esplicat, regulile pronunţiei şi ale ortografiei din geniul din lăuntru a limbii le am dedus. ARHIVA R. I, 370/25. Spre a explica toate aceste transformăciuni el consideră pe omul primitiv ca pe o statuă încă fără nici o impresiune. LAURIAN, F. 203/10. Organizarea... societăţii... ne poate explica evoluţiile istorice. BĂLCESCU, M. V. 9, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Patronii esplica legiuirile la clienţi, îi apăra la procesuri. ARISTIA, PLUT. 63/8, cf. POLIZU. Se lasă p-o visare, explică un mister. BOLLIAC, O. 68. Oracole viclene de interes dictate, De înţeles lipsite, de patimi explicate. ALEXANDRESCU, P. 32, cf. PROT. - POP. N. D., PONTBRIANT, D. Petrecerea lui Ion în Constantinopole, în curs de trei sau patru ani ne prezintă date foarte sigure, dar pe cari noi nu le putem esplica. HASDEU, I. V. 13. Miklosich... a găsit cuvântul şi într-un manuscris slavic, dar n-a putut să-l explice. CUV. D. BĂTR. I, 274. Filosofii-medici esplică cunoştinţa forţei morale a omului prin percepţiunea intra-craniană. CONV. LIT. II, 55. Biletul fu depus la cancelaria membrilor Comunei, fu deschis în acel momènt şi esplicat în toate feliurile. BARONZI, I. G. 139/21. Am să-ţi explic totul ca să înţelegi şi tu. CONV. LIT. IV, 138, cf. COSTINESCU, LM. N-am timp nici loc d-a-ţi putea splica acum câte toate (a. 1878). BARIŢIU, C. II, 237. Cere ajutor de la un derivat spre a explica chiar rădăcina cuvântului. ODOBESCU, S. I, 36. Ca s-explic a ta fiinţă, de gândiri am pus popoare, La idee pe idee să clădească pân-în soare. EMINESCU, O. IV, 148, Materialiştii să nu uite că sânt datori a esplica... toate fenomenele psicologice. id. ib. XV, 267. încep să-i explic toată împrejurarea. CARAGIALE, 0.1,294, însemnătatea lui o găsim foarte bine şi foarte răspicat explicată în proverbul de mai sus. MARIAN, O. II, 65, cf. DDRF, Se numesc agenţi români în străinătate care să explice şi să susţină cauza revoluţiei împlinite cu atâta izbândă. XENOPOL, I. R. XII, 87, cf. BARCIANU. Interpretează mai altfeliu întâmplările de cum le găsisem povestite şi esplicate de alţii. SBIERA, F. s, 123, Matei explică bătrânului cum se petrecuseră lucrurile, D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 189, cf. ALEXI, W, îi explica deosebirea dintre grâul de toamnă şi cel de primăvară. REBREANU, I. 101. Este aici o înrudire adâncă, ... o înrudire pe care aş explica-o măcar în parte prin faptul că amândoi poeţii şi-au petrecut copilăria şi adolescenţa în mijlocul unor regiuni înrudite. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 109, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Mai există alte două motive pentru a explica abundenţa literaturii sale maioresciene. LOVINESCU, S. viii, 172. Tu nu faci decât să explici un lucru pe care eu îl constat de multă vreme. CAMIL PETRESCU, T. I, 46. Tovarăşul meu mi-a explicat că, bizuindu-se prea mult pe bătaia puştii, ochise prea departe. COCEA, S. I, 7. Te rog să-mi explici ce s-a întâmplat azi-noapte aici? SEBASTIAN, T. 358. Singura ei greşeală e că nu-mi explica motivul revenirii ei şi că nu m-a bănuit nenorocit aşteptând-o în zădar. A. HOLBAN, O. I, 100. Medicul le-a explicat că nu poate fi vorba de şarpe. VOICULESCU, P. II, 255. [Opera] n-ar fi îndestulătoare ca să ne explice un cult persistent. SADOVEANU, O. XIX, 358. I-a explicat unde trebuie s-o ducă. BART, E. 215. Ea îi explică existenţa variantei. IORDAN, STIL. 37, cf. SCRIBAN, D. El îl explică mai ales ca pe un fel de revoltat în faţa artei „drăguţe şi amabile”. OPRESCU, I. A. IV, 16. Despre romantismul lui suntem astăzi luminaţi; neaderent în structura sensibilităţii, formează un \ast capitol de literatură comparativă, aşa cum Drouhet l-a urmărit şi l-a explicat. CONSTANTINESCU, S. I, 22. Directoarea şcolii le-a explicat că, în caz dacă nu vor putea obţine certificatele de la miñe, ...să se ducă la oraş, ca să le ceară medicului G. ULIERU, C. 45. Mai este nevoie să explicăm marilor antreprenori de presă că „Bilete de papagal” n-au apărut ca să-i concureze. ARGHEZI, S. XXV*, 369. Un localnic... ne explica foarte curioasa tehnică a cutremurelor de pământ. BLAGA, H. 414. înainte de a încerca să explicăm mecanismul sufletesc al simbolului, trebuie să facem aceste deosebiri între cele două speţe, fiecare pornind din alte complexe psihice. RALEA, S. T. II, 155. N-am nimic de explicat! C. PETRESCU, A. R. 13, cf. STANCU, R. A. IV, 85. I-am explicat eu ce înseamnă retragerea strategică. H. LOVINESCU, T. 16, cf. 307. Să vă explic la ce mă refer. PREDA, R. 364. Fiecare voia să explice ce s-a întâmplat. T. POPOVICI, S. 454, cf. DL, DM. Face adevărate acrobaţii pentru-a explica cuvintele din latineşte. MAT. DIALECT. I, 16, cf. ALIL XVI, 185. Numele dacice de locuri pot fi explicate prin comparaţie. PANAITESCU, C. R. 38, cf. DN2. Carol /... însărcina pe reprezentanţii săi pe lângă diferitele cabinete europene să explice irezistibila mişcare naţională. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1, 9. Magdalena Popescu explică admirabil acest sentiment. N. MANOLESCU, A. N. I, 154. Nimeni nu-i explicase ce se întâmplă. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 45. Mecanismul ceasului poate fi explicat. STANESCU, C. R. 107. Mă plimb ţanţoş cu doamna Z, pe străzile din jurul bisericii Batişte şi-i explic cele două etimologii ale numelui... - sărman etalaj de erudiţie elementară. STEINHARDT,. J. 41. I-a explicat situaţia dificilă din Spania. MAGAZIN IST. 1973, nr. 10, 64, cf. L. ROM.n 1973, 214, M. D. ENC. Rostul poeziei este să sugereze taina, nu s-o explice. SIMION, S. R. III, 348, cf. L. ROM. 1975, 562, DEX. Ceea ce... trebuie explicat nu este apariţia, cât menţinerea acestei credinţe.'ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 13/1, cf. DSR, v. BREBAN, D. G., L. ROM. 1990,442. Recunosc că nu sunt în stare a explica spectaculoasa... metamorfoză. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 14/1. Când... ne-a văzut... ne explică distrată că era cam bolnavă. CĂRTĂRESCU, N. 256, cf. D. ENC., NDN, DEI, TDRG3, NDU. 0 A b s o 1. O cronică povesteşte, o geografie constată şi explică. IORGA, I. L. 403. în detaliu îţi voi explica verbal când voiu avea fericirea să ne revedem. CARAGIALE, O. VII, 181. Acuma explică mai blajin oamenilor. REBREANU, R. I, 313. Dă-mi voie să-ţi explic pe îndelete, CAMIL PETRESCU, P. 241. Socot că este^ceva tulbure între noi... şi vreau să explic. A. HOLBAN, O. I, 85, Iţi voi explica mai târziu. CĂLINESCU, S. 426, Nu mai e nevoie să ne explici, tinere. STANCU, R. :A. 387. Câteodată, în loc să explice, strică. H. LOVINESCU, T, 392?începui din nou să-i explic. PREDA, C. I, P. II, 16. Simte nevoia să-mi explice tot timpul ŢOIU, G. 8, Biserica-locaş... prin tot c$ implică şi explică, este prin excelenţă 221B EXPLICA -283- EXPLICA un iradiant de socialitate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 7/2. 0 F i g. „ Cuminţenia pământului ”, identificată în această veşnică nebiruită măcinare de energii, explică elementelor că omul nu poate fi distrus, ucigându-l pur şi simplu, cum ar vrea ele. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 137. 0 R e f 1. pa s. Aceasta se ecsplică din natura sistemei nobililor. BOJINCĂ, R. 45/8. înţelesul cărţilor testamentului noie se esplică în urmă de mulţi învăţători ai bisericei creştine. SĂULESCU, HR. I, 70/7. Se va explica relaţiile [pământului]... cu constelaţiile. GENILIE, G. X/34. Aici totu se esplică lămurit şi nu mai rămâne nici o îndoială. DÂMBOVIŢA (1850), 2902/3. Astfel se esplică neutralitatea celor două săruri. &MARIN, PR. I, XXIII/21. Le făcu loru cunoscute ocările secrete carii ®erau în interesul patriei sale, explicându-se că nu se va lua Veia. ARISTIA, PLUT. 340/17. Cum s-ar fi putut esplică că Catilina ar fi făcut să tremure Roma? TEULESCU, C. 54/23. O baladă în care se explică foarte bine acest eveniment. FILIMON, O. I, 118. Prin aceste defecte personale se esplicau toate defectele obiective ale imaginaţiei sale despre Ion-Vodă. HASDEU, I. V. 240. Astă pierdere a unei părţi din speranţele dumitale... s-esplică prin slăbiciunea minţilor domnului Noirtier. BARONZI, C. V, 262/19. S-a explicat în detaliu naşterea şi progresul elementului pasionat în suflet. CONV. LIT. II, 47. Poate că de acolo se esplică plăcerea ce oamenii o găsesc în operele poeţilor. EMINESCU, O. XV, 137. Cele două cuvinte... s-ar explica prin cunoştinţele ce lexicograful ar fi putut avea din limba noastră. REV. IST. I, 171, cf. CONTEMPORANUL, IV, 351. De aici se explică tonul batjocoritor pe care organele presei austriece le revarsă asupra persoanei domnitorului român. XENOPOL, I. R. XIV, 45. Lipsa de concordanţă între societate şi literatură se explică... prin faptul că, la începutul evoluţiei sale, literatura noastră este încă în faza lirică. LOVINESCU, C. IV, 11. Nu se poate explica bine de ce, dar vorbele acestea erau minunate. A. HOLBAN, O. I, 110. Prin caracterul influent al imaginaţiei sale, se explică întinsa întrebuinţare pe care o dă Sadoveanu epitetului. VIANU, A. P. 231. Se explică unitar descoperirile făcute. OŢETEA, T. V. 6. Emoţia lui... se explica printr-o veche imagine dureroasă. CĂLINESCU, S. 344. Aşa se explică de ce iarna, îmbrăca sub palton... două surtuce. BLAGA, H. 125. Existenţa mormântului se explică lesne. MAGAZIN IST. 1970, nr. 11, 15. Cum se explică... sensibilitatea sa muzicală? CIOCULESCU, C. 70. Acest talmeş-balmeş... se explică prin lipsa de discernământ. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 9/4. ♦ A preciza. Acestea sânt adeverite prin mărturiile tragedielor... lui Euripide..., unde şi acestea ecsplicând însuşi Teseu le reportă. ARISTIA, PLUT. 34/5. Ii esplică-ndată vederile sale. CONV. LIT. XI, 235. A trebuit să-i explic că nu s-a cheltuit suta schimbată dimineaţă şi că asta nu era a noastră. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 81. Lucrul nu avea nici o importanţă, am explicat bine asta. A. HOLBAN, O. I, 99. Are o vocală intermediară, cum explică Weigand. RF I, 119, cf. PR. DRAM. 157, M. D. ENC, DN3, DSR. Regizorul „se apucă de treabă”, explicând că va face „un spectacol de teatru”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 16/1, cf. D. ENC., NDN. 0 A b s o 1. Moş Teacă dă drumul şampaniei după ce le mai explică înc-odată şi le atrage atenţia. BACALBAŞA, M. T. 18. Aşa m-am pomenit - explică el. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 48. Nişte grâu — îmi explică el. BĂNULESCU, I. 60. ORefl. pas. La notele din vieaţa lui... se ecsplică pentru ce aceşti deputaţi se numea pilagori. ARISTIA PLUT. 317/30. ♦ Tr an z. (Complementul indică teme, lecţii etc.) A expune, a preda. Mă hotărăsc să le explic ceva elevilor, dar n-am răbdare să termin. A. HOLBAN, O. I, 89. La sfârşitul lecţiei de gramatică trebuie explicată în câteva minute tema care se dă pentru acasă. L. ROM. 1953, nr. 2, 98, cf. DL, DM, DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., NDN, DEI, NDU. OAbsol. Sânt datori a esplică din acea materie a cărei definiţie consistă în impenetrabilitatea în trei dimensiuni. EMINESCU, în NDU. Deşi nu explica niciodată, era un profesor excelent. LOVINESCU, M. 276. Unora din băieţi le da teme, pe alţii îi asculta. Când explica, ascultam toţi. SADOVEANU, O. VIII, 321. ♦ T r a n z. şi refl. pas. (Complementul indică autori, opere etc.) A prezenta, a comenta. Palefatus ecsplică această fabulă. ARISTIA, PLUT. VII/34, cf. PONTBRIANT, D. La Cernăuţi [la Universitate] se esplică pravila lui Mateiu Basarab. CONV. LIT. XI, 38. încercarea de a explica opera numai cu ajutorul vieţii scriitorului trebuie făcută cu prudenţă. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 5, cf. CADE. Aşa se explică opera lui Marcel Proust. A. HOLBAN, O. I, 13. Este evidentă preocuparea de a explica operele muzicale într-un mod ştiinţific şi totodată pe înţelesul publicului larg. CONTEMP. 1954, nr. 379, 1/3. Ea ne ajută să situăm romanul lui Arghezi într-o estetică în stare să-l explice cu adevărat, fără să trebuiască să recurgem la noţiuni din afara romanescului. N. MANOLESCU, A. N. III, 40, cf. M. D. ENC. Autorul îşi ticluieşte o biografie imaginară... explicând totodată sensul alegoric al epopeii. CIOCULESCU, I. C. 38, cf. DSR. Nu pentru că şi-ar fi propus să-l explice pe Picasso, ci pentru că Picasso reprezenta pentru Tzara un principiu poetic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 13/4, cf. D. ENC., DEI. ♦(Suspect, sens etimologic; complementul indică texte literare, ştiinţifice etc.) A traduce. Cf. PONTBRIANT, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. 2. Tranz. (Complementul indică fenomene, proprietăţi, stări etc.) A servi drept explicaţie, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare; a motiva, a justific a. Acest folos ultimariu se poate constata în limba franceză, care e cea mai pasionată dintre toate (ceea ce esplică universalitatea ei). LAURIAN, F. 38/28. Explică... spargerea vaselor capilarii prin adăugarea volumului său. MARIN, PR. I, 77/20. Se înturnară la Roma aducând şi alte ursiri, carii explica şi nişte datine ale patriei. ARISTIA, PLUT. 340/27. Neligitima origine a cestui popor... esplică nesaţiul concuistelor sale. TEULESCU, C. 3/14. O ipoteză sistematică prin care s-a silit a explica toate fenomenele naturii. BARASCH, M. I, 6. Această abatere de la solicitudinea constantă manifestată pentru soarta ţăranului trebuie explicată prin raţiuni subiective. KOGĂLNICEANU, O. V, 15. O căutătură de ochi aruncată de juna fată putea esplică oarecum simtimentul pe care îl mărturisise Morcerf BARONZI, C. IV, 148/7. Credinţa în vecinicia vieţii pe pământ esplică credinţa în viaţa vecinică. CONV. LIT. IV, 209. Magnetismul e de mult explicat prin ajutoriul electricităţei. CONTEMPORANUL, I, 87. Pentru a esplică varietatea fenomenelor trebuie să le substituim o unitate oarecare. EMINESCU, O. XV, 291, cf. ARHIVA I, 68. Ele împacă şi explică toate arătările organelor timpului. XENOPOL, I. R. XIV, 51. Această atitudine guvernială ni esplică îndeajuns desfiinţarea şcolii clericale. SBIERA, F. S. 198. Felul de preocupări şi de îngrijiri caracteristic unor bărbaţi bine crescuţi, ce atât de mult place femeilor şi explică succesele oamenilor mediocri. D. ZAMFIRESCU, A. 56. Această micime extraordinară a venitului mănăstirilor nu mi-o pot explica decât prin rărimea populaţiunei de pe moşiile lor. BUL. COM. IST. 218. Ceva cu totul deosebit trebuie să se fi petrecut... ceea ce ar explica venirea celor doi trimişi ai sibienilor la Mihnea. AN. IST. NAŢ. I, 60. întregul poem... nu reprezintă stadiul final în ce priveşte forma şi asta explică şi faptul că Eminescu nu l-a publicat. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 120, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Matematicile... nu explicau nici o categorie de fenomene ale universului. LOVINESCU, S. VIII, 50. O aştept pe Daria prea mult în salon, şi nici un motiv n-ar mai putea explica această întârziere. A. HOLBAN, O. I, 13. Pricinile care explică starea de lucruri de la noi sunt multe. SADOVEANU, O. XIX, 131. Reiese oare de aici că fenomenele de succesiune nu pot fi explicate ştiinţific? D. GUŞTI, P. A. 81. Efectul nu ne explică totuşi disproporţia dintre numărul mic de criterii şi numărul mare de poeţi. STREINU, P. C. III, 366. Ceea ce explică... licenţele lui Heliade este atitudinea sa de vorbitor. VIANU, A. P. 24. Am crezut că voi putea-o explica printr-o fulgerătoare conversiune. CONSTANTINESCU, S. I, 120. Cercetarea pe spaţiu european descoperă un factor obiectiv, ce explică favoarea populară. CĂLINESCU, B. 6, cf. RALEA, S. T. II, 11. Cum explici dumneata astfel de ordine, domnule inspector? STANCU, R. A. IV, 116. Starea generală a solului explică anumite stări în 2218 EXPLICA -284- EXPLICA vegetaţia pădurii. CHIRIŢĂ, P. 901. Ştiinţa agricolă... explică şi dirijează un sistem energetic. AGROTEHNICA, I, 11, cf. DL, DM. Această creştere intensă explică şi nevoile relativ mari ale sugarului. ABC SĂN. 346. împrejurările social-economice din Dacia explică procesul romanizării. PANAITESCU, C. R. 58. Poţi face ceva să-l explici şi să-l justifici. BĂNULESCU, ¿C. M. 290. Cauze obiective specifice explică această întârziere. IST. T. I, 89. Ea nu cunoaşte însă „ţara de jos”; ceea ce explică îndoiala. N. MANOLESCU, A. N. I, 205. Cum va putea explica şi justifica prezenţa lui? MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 43. Filosofia trebuie să explice ştiinţa. CONTEMP. 1971, nr. 1 281, 8/5. Pentru nimic în lume nu mi le pot închipui explicate prin simpla întâmplare. STŞINHARDT, J. 319. Prin ce categorii estetice vom explica această desfrânată imaginaţie civică? SIMION, S. R. III, 264. Rosturile naţionale, cele mai solide şi valabile dintre toate, i s-au părut întărite de misiuni spirituale şi explicate de mituri. MS. 1975, nr. 1/9, cf. DEX. Ei nu reuşeau să explice decât puţine fapte de limbă prin gândire. IVĂNESCU, I. L. R. 3. Prudenţa pe care o manifestă autorul „Bivuacului” explică atenţia pe care o acordă „ Caietelor secrete ”. GRIGURCU, C. R. 85, cf. DSR, V. BREBAN, D. G., MS. 1988, nr. 1/19, D. ENC. Nu încerc să explic aici de ce am iubit-o, lucru inexplicabil ca tot ce este firesc. CĂRTĂRESCU, N. 74, cf. NDN, DEI, NDU. 0 R e f 1. p a s. Toate fenomenele ei se pot lesne explica. CALENDAR (1851), 83/21. Latinul se esplică cu zicerea „certamen”. ARISTIA, PLUT. 295/31. Scrisoarea e cursivă, de o mână nerăbdătoare, de unde se explică, de exemplu, că în loc de „băntuială” pune „băntăntuială”. CUV. D. BĂTR. I, 62. Vedem... adeseori pe cel rău prosperând, cum se esplică această anomalie? CONV. LIT. II, 59. Acest fapt se explică foarte bine, dacă admitem că modificările organice sânt cauzate şi diriguite de către mediu. ib. XI, 166. Toate fenomenele electrice se pot explica foarte uşor cu teoria espusă aice în scurt. CONTEMPORANUL, I, %1 .De aici se poate esplică marea mobilitate a fluidelor. EMINESCU, O. XV, 1 169. Reunirea ambelor legaţiuni în mâna uneia şi aceleiaşi persoane se esplică uşor prin evenimentele ce se petreceau atunci la Dunăre. REV. IST. I, 273. Din acest rol al celor două porturi române de-a sluji numai pentru exportul silit către Ţarigrad se explică puţinătatea elementului. ARHIVA, I, 132. Cum s-ar putea explica urcarea lui Vlad... în scaunul Munteniei? XENOPOL, I. R. VI, 85. Faptul înălţării balonului de aer se poate explica cu ajutorul legii lui Arhimede. ENC. ROM. II, 366. Istoria nu se poate explica decât prin ea însăşi. PÂRVAN, I. F. 47. Aşa se explică pentru ce... Vlad Vodă - acum domn - nu apăru ca contradictor al acestei poeme. AN. IST. NAŢ. I, 67. Aşa se explică de ce literaţii francezi au putut găsi altfel de material sufletesc în mănăstirile catolice decât au găsit la noi literaţii noştri. AL. PHILIPPIDE, S. III, 279. Aşa se explică strămutarea..K mocanilor în noile lor aşezări de dincolo de Carpaţi. VUIA, PĂST. 185. Numai aşa se explică de ce uneori uită să facă iniţialele. RF I, 74. Particularităţile care s-ar explica prin viaţa individuală şi socială a poetului fac parte din personalitatea lui omenească. LOVINESCU, S. VIII, 30. Aşa se explică de ce gândirea fenomenologică e astăzi atât de sfâşiată. CONV. LIT. LXVII, 407. Aşa se explică semnificaţia specială a lui „oţ”. IORDAN, STIL. 49. Numai aşa se pot explica marile arcuri culturale care cuprind popoare de origini cu totul diferite. APOLZAN, P. L 227. Didactismul literaturii lui se explică prin invincibila pornire de a studia probleme pedagogice şi economice. CONSTANTINESCU, S. VI, 32. Diferenţa de culoare nu se explică prin vârsta înaintată. DOMBROVSKI, P. 182. Aceasta se explică prin conştiinţa netedă a superiorităţii sale, dar mai ales prin cultura sa filozofică, ce-l făcea, alături de Maiorescu, cel mai de seamă estet literar al vremii. CĂLINESCU, O. XI, 162. Aşa se explică eşecul burgheziei germane. VIANU, L. U. 340. Oxidarea... se explică prin marea afinitate a oxigenului. CHIRIŢĂ, P. 30. Pătrunderea cuvintelor maghiare în graiul românilor din Ardeal... se explică prin relaţiile de convieţuire îndelungată a celor două populaţii. MAT. DIALECT. I, 204. Aşa se explică pledoaria lui Maior împotriva înnoirilor lui Ivan Barbu. IST. LIT. ROM. II, 63. Aşa se explică de ce graiurile din regiunile muntoase şi sărace sunt în general mai arhaice decât cele din regiunile de deal sau de şes. COTEANU, S. E. 56. Aşa se explică numărul mare de steaguri. STOICESCU, C. S. 19. Aceasta se explică prin faptul că la bărbaţi arteroscleroza se dezvoltă mult mai devreme. ABC SĂN. 35. Aşa se explică faptul că săpăturile arheologice au dat la iveală vase. PANAITESCU, C. R. 93. Trăsături, proprii arhitecturii moldoveneşti... nu se pot explica decât în raport cu Transilvania. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1, 21. Aşa se explică faptul că peste tot se joacă aproape aceiaşi autori şi aceleaşi piese. IST. T. II, 39. Insomnia cronică de care suferă Maiorescu se explică prin refuzul şi al acestui ultim subterfugiu. N. MANOLESCU, C. M. 167. Aşa se explică largul concurs al opiniei publice internaţionale. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 47. Sunt spectacole care se explică integral printr-o singură imagine. CONTEMP. 1971, nr. 1 302, 9/2. Numai aşa se explică groaza de singurătate, care e cheia sociabilităţii lui. CIOCULESCU, C. 7. Nu se explică de ce a fost nevoie de trei săgeţi. D. R. POPESCU, I. S. 574. Precizia cifrei se explică prin aceea că se strângeau cu grijă capetele tăiate. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 6. Eminescu a avut alături un text francez pe care l-a urmărit îndeaproape, altminteri nu se explică unele coincidenţe izbitoare de fraze. MS. 1975, nr. 1/12. Structura limbii nu se poate explica decât în sensul lingvisticii prestructuraliste. IVĂNESCU, I. L. R. IX. Aşa se explică interesul major pentru un mare asentimental. GRIGURCU, C. R. 32. Căci altfel nu se esplică cum mă rabdă, cum mă-ndură. CĂRTĂRESCU, L. 213. In ce priveşte opoziţia, ezitările ei se explică simplu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 214. ORefl. impers. Rămâne să se explice în ce împrejurări logofătul a luat locul voinicului. BUL. COM. IST. 87. 3. Refl. A-şi motiva acţiunile, vorbele etc.; a face precizări; a se justifica. Nu poate face pe amantul ei a se explica. FILIMON, O. I, 120. Din contra, e lucrul cel mai înţelept, mi se pare, din toate câte le am făcut în viaţa mea, căci ne dă toată siguranţa. -Să vedem, explică-te. BARONZI, C. IV, 107/5, cf. COSTINESCU, LM. Daţi-mi voie să mă explic. ODOBESCU, S. II, 252. Bieţii artişti vor să se explice. CARAGIALE, O. I, 18. O să mă explic îndată. AGÂRBICEANU, A. 112, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Credeam... că va trebui să mă explic asupra vizitei mele. CAMIL PETRESCU, P. 419. Să văd cum ai să te explici. C. PETRESCU, C. V. 116. Dacă îi cer să se explice, dânsa neagă că a vrut să spuie ceva deosebit. A. HOLBAN, O. I, 80. Cine eşti dumneata?... Explică-te. SADOVEANU, O. XIX, 163, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2. Felix... caută să se explice pe sine. N. MANOLESCU, A. N. I, 258. Nu a vorbit şi nu s-a explicat mult. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 24, 23/2. Somată să se explice pentru care motiv, văzând despre ce e vorba, nu a sesizat autorităţile, menţionează cu voce calmă şi joasă. STEINHARDT, J. 68, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, TDRG3. 4. Refl. recipr. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri reciproc asupra unei chestiuni (în litigiu); a limpezi o situaţie cu scopul de a înlătura sau a evita un conflict. Ce imprudenţă fu şi aceea de a se ecsplică cu un rege ca să-l facă şi mai suspicios/ ARISTIA, PLUT. XXVIII/l 1. Vino să intrăm la cel dintâi post, acolo tu te vei esplică gentil cu căpitanul. BARONZI, I. G. 12/19, cf. MAIORESCU, CR. II, 172. în privinţa acestei recomandaţiuni, ne vom explica. CARAGIALE, O. VII, 258, cf. DDRF, CADE. In faţa escortelor lor, rămase la treizeci paşi depărtare de locul consfătuirii... Tudor şi Iordache se explicară. OŢETEA, T. V. 291. începură să se explice şi să combată. STANCU, R. A. II, 205. Prefera să se explice cu Amidon de faţă cu soră-sa. VINEA, L. I, 41, cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEI, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, NDU. 5. T r a n z. (Construit cu pronumele în dativ) A înţelege, a pricepe. Şi în privinţa aceasta domneşte acolo o volnicie care nu ni-o putem explica (a. 1866). BARIŢIU, C. II, 131. Ne putem lesne explica de ce simple divergenţe în păreri se schimbă în neîncredere şi în acusări de intenţiuni subversive. CONV. LIT. IV, 233. Fără această egalitate cu greu ne-am putea esplică ilustrele campanie 2218 EXPLICABIL, -Ă -285- EXPLICARE ale lui Ştefan cel Mare sau Petru Rareş. HASDEU, I. V. 81. Tot ce el nu poate să-şi explice altfel este atribuit voinţei acestor suflete. CONTA, O. F. 343. Lumea v-a văzut cu mirare transformându-vă de azi până mâine în milionari, fără să poată a-şi explica misterul acestei extraordinare schimbări. EMINESCU, O. XIII, 55. Cum îţi explici dumneata obiceiul acesta de a scrie scrisori anonime? CARAGIALE, O. II, 187. In ce chip să ne explicăm însă o diferenţă aşa de mare? ARHIVA, I, 13. Atuncia nu ne-a putea esplica consonanţa dintre tradiţiunea familiară şi documintele din arhiva Consistoriului mitropolitan din Cernăuţ. SBIERA, F. S. 79. E un lucru pe care niciodată nu mi l-am putut explica. Cum poate ca, în acelaşi suflet de om, să existe sentimente atât de opuse? BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 156. Alecsandri... nu şi-ar fi putut explica colaborarea lui Bălcescu decât presupunând că acesta a tradus poema din limba franceză. DR. V, 644, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Prin aceasta îşi explica el singur afecţiunea pentru tânărul său prieten. LOVINESCU, S. VIII, 103. Cum să-mi explic această contradicţie? A. HOLBAN, O. I, 300. Mulţi numai astfel îşi explicau începutul averilor unor bătrâni bogătaşi. BART, S. M. 60, cf. SCRIBAN, D. Cine vrea să-şi explice... cum a apărut „Alexandru Lăpuşneanul” trebuie să-şi spună că aci a lucrat alcătuirea firească a autorului. VIANU, A. P. 54, cf. 217. Om inteligent, totdeauna doritor să-şi explice şi să-şi justifice felul de a picta. OPRESCU, I. A. IV, 165. Subliniem înrudirea ca să ne explicăm mai bine afecţiunea pentru Charlot. CONSTANTINESCU, S. II, 238. Nu-mi explic... cum de vă găseaţi câteşitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. Nu-mi explic asemenea idee la un om plin de orgoliul rasei sale princiare. CĂLINESCU, S. 465, cf. STANCU, R. A. III, 28/29, DM. Nu putea să-şi explice cum de abandonase. PREDA, R. 344. Omul... nu-şi putea explica multe din fenomenele naturii. H. DAICOVICIU, D. 49. Caut să-mi explic resortul sufletesc ce a produs această mişcare. N. MANOLESCU, C. M. 15, cf. M. D. ENC. Aşa ne explicăm sfiosul „eu aş pofti”. CIOCULESCU, I. C. 11, cf. DEX, DSR, V. BREBAN, D. G. Mi-e greu să-mi explic care fusese „obiectul” furiei şi entuziasmului popular. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 9/3. Când află... Emil Popescu se simţi, nici el nu-şi putu explica de ce, entuziasmat. CĂRTĂRESCU, N. 297, cf. D. ENC., NDN, DEI, NDU. - Scris şi: (învechit) ecsplica. - Prez. ind.: explic. - Şi: (învechit) esplica, splicâ vb. I. - Din lat. explicare, fr. expliquer, it. esplicare. EXPLICABÎL, -Ă adj. Care poate fi explicat (1) cu uşurinţă; care se poate înţelege uşor. V. natural (I 4). Cf. NEGULICI. împregiur la balta din Alba, când se înteţea resbelul cu mai multe putere, s-a văzut un ce, nicidecum mai puţin din acele miracole cu totul de necrezut, causa căruia nefiind ecsplicabile nici prin vreun mijloc comun. ARISTIA, PLUT. 338/24, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. O lipsă... e esplicabilă într-o vreme ca a noastră. EMINESCU, O. IV, 240. Privise cu o explicabilă gelozie... munca mai cinstită a altora. REV. IST. I, 170. Nostalgia colţului în care m-am născut îmi apăsa pieptul şi-mi aducea în gât neînţelesul nod al unei isterii atât de explicabile. BACALBAŞA, M. T. 208. Această nepăsare a lui era explicabilă: era opera veacurilor de nedreptate şi de apăsare. XENOPOL, I. R. XIV, 21, cf BARCIANU, ALEXI, W. Nu numai despre Moldova cronicarul nostru e bine informat. Lucrul e explicabil: patronul cronicarului avea informaţiuni precise de la oamenii săi din Bucureşti. BUL. COM. IST. II, 26, cf DR. I, 247, RESMERIŢĂ, D. Conştienţiozitatea... a lipsit multor culegători de folclor românesc, defect explicabil probabil prin credinţa că producţiunile populare trebuie să fie şi frumoase, iar ei trebuie să înţeleagă tot ce aud. DR. V, 553, cf ŞĂINEANU, D. U., CADE. Prin sincronism am înţeles... o simultaneitate de fenomene explicabilă printr-un spirit al veacului. LOVINESCU, C. VII, 14. Lucru curios, cu toată slăbiciunea corporală, după atâtea nopţi nedormite, cu toată lipsa de bani, explicabilă la sfârşitul unei excursii lungi prin ţări scumpe, reuşise să se facă cunoscut într-o singură seară. A. HOLBAN, O. I, 11. Misterul... rezistase... devenind însă mai explicabil prin apariţia lui Lorelei. TEODOREANU, L. 201, Cântăreţul... din motive lesne explicabile, ar fi substituit... pe bârsan prin moldovan. SADOVEANU, O. XIX, 240. E un fenomen unic până acum... explicabil poate prin sentimentul integrităţii naţionale. STREINU, P. C. III, 22. A adus cu sine... modificări fonetice, uşor explicabile. IORDAN, STIL. 70, cf SCRIBAN, D. Punctul de vedere fireşte că pare foarte explicabil. APOLZAN, P. I. 158. Dispreţul pentru roman... este atât de organic şi explicabil la d. Arghezi. CONSTANTINESCU, S. I, 98. Este explicabilă relativa imponderabilitate şi placiditate a clasicului. CĂLINESCU, O. XXII, 19. Ura lui Shylock este... imensă, dar este explicabilă şi este omenească. VIANU, L. U. 86, cf. DL. Faptul... mai putea fi încă explicabil, deoarece ea copilărise la ţară. PREDA, R. 489, cf. DM. Fiecare vorbitor în parte are tendinţa de a se distinge de ceilalţi printr-un mod personal de folosire a graiului sau dialectului său, tendinţă frecventă şi uşor explicabilă. COTEANU, S. E. 55. Faptul este pe deplin explicabil. STOICESCU, C. S. 220, cf. DN2. Din acest volum am reţinut următoarele noi exemple, explicabile mai ales prin influenţă italiană. ALIL XVI, 185. E un fenomen explicabil. H. DAICOVICIU, D. 52. Dorinţa apare explicabilă dacă ne gândim că Bucureştii aveau... aproximativ o sută de mii de locuitori şi trăiau o epocă de extindere a relaţiilor politice şi comerciale cu diferite ţări europene. IST. T. II, 20. Maiorescu a dovedit întotdeauna în politică o rezervă explicabilă. N. MANOLESCU, C. M. 118. Cercetând lista boierilor ce au avut vii la Odobeşti, constatăm că ea cuprinde pe foarte mulţi dintre marii dregători ai ţării... Faptul e explicabil - viile au fost un venit bun. C. GIURESCU, P. O. 159. Sunt dispuşi să mă înţeleagă: ce-am făcut am făcut într-un moment de mare şi explicabilă nefericire, deznădejde. STEINHARDT, J. 318. Faptul e explicabil, fiind vorba de o temă crepusculară. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 105, cf M. D. ENC., CIOCULESCU, I. C. 96. Comportarea boierilor devine explicabilă. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 8, cf. DEX. Faptul acestei anticipări este întrucâtva explicabil. PAPU, C. N. 24, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. E o recădere psihanalitic explicabilă, într-o fază de conştiinţă istorică revolută. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 14/1, cf. D. ENC., NDN, NDU. 0 (Adverbial) Ar fi... foarte explicabil ca această influenţă... să fi fost mai puternică în silaba protonică. DR. II, 204. E de mirare atunci că asociaţiile literare oferă de atâtea ori spectacolul penibil al unui cuib de viespi sau al unei întruniri electorale? E explicabil. AL. PHILIPPIDE, S. III, 271. E o sală splendidă, cum n-am văzut încă la o premieră bucureşteană. -Explicabil, doamnă. C. PETRESCU, C. V. 242. De ce nu pomenise nimic despre el, măcar în treacăt? ... In definitiv, asta era explicabil TEODOREANU, L. 206. Este explicabil de ce tradiţionaliştii posteriori... se adresează întotdeauna sensibilităţii conservatoare eminesciene, ca să-şi reactualizeze atitudinea. CONSTANTINESCU, S. VI, 56. Poate nu mă mai iubeşti... E perfect explicabil CĂLINESCU, E. O. I, 313. E explicabil, a zis el. PREDA, C. I. P. II, 165. E explicabil ca sentimentul proprietăţii... să nu fie puternic. GL 1960, nr. 334, 2/6. Că astăzi ele se reeditează cu repeziciune şi în avalanşă compactă, e explicabil, după cinci decenii de interdicţie stupidă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 5, 11/2. - Pl.: explicabil, -e. - Şi: (învechit) esplicâbil, -ă adj., (învechit, rar) explicabile (scris şi ecsplicabile) adj. invar. - Din fr. explicable, lat. explicabilis, -e. EXPLICABILE adj. invar. v. explicabil. EXPLICARE s. f. Acţiune de a (se) explica şi rezultatul ei. 1. Expunere amănunţită în vederea clarificării unei probleme, a unui fenomen etc.; interpretare; comentare; lămurire, desluşire; explicaţie (1). Cf. explica (1). Cf. IORGOVICI, O. 58/23. O întâmplare... lesne poate da pricină de oarecare isplicări sau tâlcuiri neadevărate. AR (1829), 30!/7, cf. STAMATI, D. I-au dat 2221 EXPLICÁRE -286- EXPLICAT, -Ă în ştire Memorandul... cuprinzătoriu esplicărei celor 4 punturi din garanţie. ROM. LIT. 265/43, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. De la el voi afla... esplicarea posibile a numelor cerute (a. 1873). BARIŢIU, C. II, 231. Descrierea se numeşte adeseori şi explicare. MAIORESCU, L. 116. Prin examinarea acestora vom ajunge la o explicare adecvată a individului actual. CONTA, O. F. 259, cf. 443. Voiesc să dau oareşicare esplicări despre supin. CONV. LIT. XI, 337. Dase explicare asupra expoziţiunii din Braşov. ODOBESCU, S. I, 494. Esplicarea modului în cari noţiuni apriorice se pot referi la obiecte eu o numesc deducţiunea lor transcedentală. EMINESCU, O. XIV, 400. Adversarii lor... interpretează explicarea socialistă tot în defavoarea tovarăşilor. CARAGIALE, O. VII, 453. Vă rog să binevoiţi a asculta esplicările noastre. CONV. LIT. IV, 206, cf. DDRF. Admitem explicarea D-lui Pic că aceşti bulgari ar fi rămas neabsorbiţi. ARHIVA, I, 240. O asemenea explicare era firească la un scriitor ce era de părere că ţara Moldovei fusese pustie la descălecare. XENOPOL, I. I. III, 52, cf. GHEŢIE, R. M. 427. Cum că această esplicare este sângura adevărată şi istorică resultă de acolo, că bărbaţii apar deodată pe arena publică a domnitorului Moldovei. SBIERA, F. S. 46. Cerea explicarea tuturor ştirilor. D. ZAMFIRESCU, A. 158, cf. ALEXI, w. Ne oprim la nişte chestiuni neelucidate încă sau la explicări necomplete ori greşite. DR. I, 73. Faptul, realitatea vin... în favoarea explicării noastre, ib. II, 374. Pentru explicarea formei „ afin ” am admite amestecarea cuvântului „affinus”. RF I, 104, cf. CADE. Sincronismul nu este valabil în explicarea individualului. LOVINESCU, C. VII, 14. Pentru fenomenul lingvistic... există... mai multe posibilităţi de explicare. PUŞCARIU, L. R. 1,1, cf. IORDAN, L. R. A. 189. Spectacolul... reuşeşte, în general, să fie la rându-i o operă de artă care contribuie scenic la explicarea vieţii acestei intelectualităţi în perioada dezvoltării mişcării de eliberare. CONTEMP. 1950, nr. 175, 6/4. Să aducă fiecare contribuţia lor la explicarea minimalizată a omului. RALEA, S. T. III, 35. Explicarea solurilor forestiere moderat acide în orizontul cu humus. CHIRIŢĂ, P. 189, cf. 759, CONTRIBUŢII, I, 199, URSU, T. ş. 203. Unitatea culturii româneşti şi continuitatea ei... impun reconsiderarea şi o nouă explicare a principalelor curente care formează istoria culturii româneşti. PANAITESCU, C. R. 17. Formele folclorice arhaice, ca şi cele mai târzii au fost urmărite pentru posibilitatea pe care o oferă în explicarea originilor teatrului. IST. T. I, 8, cf. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1, 8. Explicarea cauzelor fiind încă în domeniul ipotezelor, să răsfoim aceste ultime pagini. N. MANOLESCU, C. M. 34. Este o simplă ipoteză de domeniul vieţii morale, ca să nu adoptăm explicarea cea mai comodă. CIOCULESCU, C. 70, cf. DEX, DN3, DSR. ♦ Predare a unei lecţii. Cărţile didactice... presupun în mare parte explicări simultane ale profesorilor. EMINESCU, S. P. 247, cf. NDN, 570. ♦ Expunere, comentare a unui autor, a unei opere etc. Se îndeletnicea în lectura şi isplicarea Coranului. SĂULESCU, HR. II, 359/15. Iată câteva din cursurile cele mai însemnate ce se predau: ... lectura şi explicarea Pravilei târgoviştene. CONV. LIT. XI, 35. O educaţiune adevărat estetică... nu va fi de ajuns pe calea graduală a exerciţiului, ci numai prin o instrucţiune regulată şi prin explicarea operelor de artă. EMINESCU, O. XIV, 924. Pentru explicarea operei aceste răsfrângeri şi ecouri înseamnă puţin. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 81. Nu trebuie să vârâm elemente fizice şi sufleteşti în explicarea capodoperelor. LOVINESCU, S. VIII, 29. Studiul influenţelor literare externe nu ni se pare hotărâtor pentru explicarea operelor... literare. VIANU, L. U. 37. Lirismul nu este starea de comprehensiune cea mai recomandabilă într-o carieră dedicată înţelegerii şi explicării valorilor altor creatori. CONSTANTINESCU, S. II, 210, cf. DSR, NDU. ♦ Traducere. Cf. PONTBRIANT, d. Despre vreo esplicare în româneşte a celor citite nemţeşte nu era nici vorbă pe atunci. SBIERA, F. S. 93. 2. Cauză, motivare, justificare a unui fenomen, a unei stări, a unei situaţii etc., pricină, motiv; explicaţie (2); p. e x t. origine (I 1). Cf. explica (2). Aceasta era cu adevărat esplicarea celor ce s-au petrecut fără ştirea lui, în mintea sa. BARONZI, C. I, 268/25. Este nevoie să căutăm esplicarea în împrejurările ce au conlucrat la starea sa sufletească. CONV. LIT. IV, 60. Am văzut că, privite din punctul de vedere al teoriei lui Kant, ideile de spaţiu şi timp prezintă şi contrazicere şi greutăţi de explicare. CONTA, O. C. 81. Pentru cel ce cunoaşte modul abstract de scriere a profesorului german, această explicare ar fi cea mai naturală. CONV. LIT. XI, 239. Un asemenea mod de procedare îşi are fireasca sa explicare în legile tradiţionale ale Ţărilor Româneşti. ODOBESCU, S. II, 9. Esplicarea fenomenelor devine un fel de calcul a priori pe care experienţa nu are a-l confirma, ci a-l verifica. EMINESCU, O. XV, 267. Videm cum sunt de aplecaţi oamenii a găsi explicări tuturor deprinderilor lor. CONTEMPORANUL, II, 75. Toate aceste împrejurări îşi găsesc explicarea în faptul că era istoria aceluiaşi popor. XENOPOL, I. R. XV, 190. Căuta explicări filosoficeşti unei stări a sufletului ce o neliniştea. D. ZAMFIRESCU, A. 156. Deficitul de creaţie al tipurilor de femei mai poate să aibă o explicare auxiliară. IBRĂILEANU, S. L. 37. Explicarea succesului lui este... foarte simplă. AL. PHILIPPIDE, S. III, 239. Chiar Zaharia... cu toată patima pentru iscoadele cărţilor şi cu tot de-a dreptul amestec în aceste întâmplări, nu le găsea explicare. C. PETRESCU, R. DR. 127. Poate, din această, discuţie, vom ajunge la explicarea cauzelor. CONSTANTINESCU, C. II, 53. Găsim chiar o explicare economică a religiei. RALEA, S. T. II, 85. Adesea acest lucru nu se poate face din cauză că alta este explicarea prezenţei lor. ALEXANDRU, I. M. 12, cf. DL, DM, PANAITESCU, C. R. 135. Este necesar să fie evitate tendinţele de vulgarizare... sau încercările de explicare exclusiv economico-socială a istoriei teatrului. IST. T. I, 14. Psihologismul nutrea iluzia explicării comportamentului exterior prin trăirile interioare. N. MANOLESCU, A. N. III, 63. Tonul naratorului apare ca voit neadecvat, introducând... o explicare medicală a unor fapte. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1,9/1, cf. DSR. Lucrul în sine este unul existând independent de tot ce e în curs de reprezentare conştientă, o decepţiune pur şi simplu indispensabilă pentru orice încercare rezonabilă de explicare a lumii. MS. 1988, nr. 1/21, cf. ndn, 570. 3. Justificare, motivare a unei atitudini, a unui comportament etc.; scuză, lămurire reciprocă între două sau mai multe persoane; explicaţie (3). Cf. e x p 1 i c a (3,4). Noirtier se uită la noră-sa ca un om care aşteaptă o esplicare. BARONZI, C. VI, 61/2. Fără altă explicare, un băiat de la un restaurant vecin le servea o tavă cu mai multe feluri de mâncare. LOVINESCU, M. 165. Explicarea acestei atitudini stă într-o eronată privire asupra eficacităţii criticei, în judecata... căreia Croce se pare a nu prea crede. CONSTANTINESCU, C. V, 289, cf. DN3, DSR, NDN, 570. OExpr. A avea o explicare (cu cineva) = a discuta (cu cineva) cu scopul de a se lămuri asupra unui lucru, pentru a înlătura un conflict. A doua zi după zioa când avu această explicare cu Genevieva, veni la dânsa la două ore după prânz. BARONZI, I. G. 154/19. Voi avea o explicare cu el. ALECSANDRI, S. 116. Trebuie să verifice faptele; să aibă o explicare, să se lumineze. BART, E. 215. - Scris şi: (învechit, rar) ecsplicare. POLIZU. - PL: explicări. - Şi: (învechit) esplicâre, (învechit, rar) isplicáre, splicâre (STAMATI, D., GHETIE, R. M.) S. f. - V. explica. EXPLICAT, -A adj. Care a suferit o explicaţie (1), care lămureşte. Cf. STAMATI, D. Ştiinţa filosofică nu este... decât credinţa popoarelor reflectată şi esplicată. CONV. LIT. II, 38. O mişcare a păstorilor din zonele menţionate... cere să fie explicată. VUIA, PĂST. 158. Criticul îi dă o formă explicată. GRIGURCU, C. R. 27, cf. DEX2. Expresiile, ce merită relevate şi explicate, sunt, de altfel, mult mai numeroase. VASILIU, P. L. 4. 2222 EXPLICATIV, -Ă -287- EXPLICATOR, -OARE - PL: explicaţi, -te. - Şi: (învechit) esplicat, -ă adj. - V. explica. EXPLICATÎV, -Ă adj. Care explică (1), care lămureşte, care dă o explicaţie (1); explicator (1). Cum să cuvine a seri explicativa scrisoare, adecă tâlcuitoarea scriere. POTECA, F. 193/18, cf. NEGULICI. Să dăm... un esemplu esplicativ. ISIS (1859), 3740. Desenuri esplicative. CALENDAR (1862), 43/6, cf. PROT. -POP., N. D., PONTBRIANT, D. S-a mai încercat să-şi facă loc o altă teorie esplicativă. HASDEU, I. C. I, 190, cf. COSTINESCU, LM. Trebuinţa unificării universului de o parte, şi numărul covârşitor al fenomenelor explicative materialiceşte de altă parte, ne sileşte a admite prin inducţiune că materia este substanţa universală unică. CONTA, O. F. 405. Sper numai să am câteva cuvinte explicative despre petrecerea domnului doctor în preseara plecării din Berlin. CARAGIALE, O. VII, 206. Plecând de la aceleaşi fapte primare explicative, explicăm şi caracterele... creaţiunii lui Coşbuc. GHEREA, ST. CR. III, 365, cf. DDRF. In propunerea pentru adresa explicativă a celor 19 bile negre, se spune. XENOPOL, I. R. XIII, 31, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Fiecare din aceste trei capitole, are pe lângă o parte explicativă teoretică, una de aplicare pedagogică. ARH. OLT. V, 297, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Cazul serveşte de cheie explicativă a acestei duşmănii. LOVINESCU, M. 172, cf. DR. vii, 296. Are nevoie de vorbe explicative. SADOVEANU, 0. X, 45. Aceste două elemente formează firul conducător explicativ. D. GUŞTI, P. A. 75, cf. STREINU, P. C. II, 91. Modul de formulare a acestor titluri explicative este caracteristic. VIANU, A. P. 429. Am eliminat finalul explicativ. CONSTANTINESCU, S. I, 59. Vezi soarele? întrebai cu o pauză explicativă. ARGHEZI, P. T. 152. Consultă pe Felix, punând mereu întrebări explicative, ce se înţelegea prin dietă. CĂLINESCU, O. IV, 203. în procesele explicative, experienţa se constituie... şi ea ca instanţă. BLAGA, în NDU. In acest cadru explicativ, omul devine un animal oarecare. RALEA, S. T. III, 29. Mâna înmănuşată descria arabescuri aeriene explicative. CAMIL PETRESCU, O. II, 391. Gramatica actuală este şi explicativă, bazându-se în primul rând pe istorie, adică pe evoluţia limbii. GRAUR, I. L. 122, Cf. DM, URSU, T. Ş. 203, DN2, SFC IV, 88. Imparţialitatea rece şi scrupulul explicativ... îl înrudesc cu Sallustius. N. MANOLESCU, C. M. 126. Dezvoltarea este preponderent explicativă. T februarie 1969, 47, cf. MAGAZIN IST. 1970, nr. 11, 17. Aşa sunt evreii, spunea cineva: posedaţi de o singură idee, de un singur principiu explicativ. NOICA, în CONV. LIT. LXVII, 72. Lui Dostoievski i se datorează o viziune ce pare definitiv explicativă: am fost în paradis, în lumea inocenţei. STEINHARDT, J. 244, cf. M. D. ENC. In poeme explicative a îmbrăţişat mai multe atitudini. SIMION, D. P. 68, cf. DEX. Din păcate, cele scrise sunt numai semnificative şi mai puţin explicative. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 14/4. Cu cele expuse până acum am atins şi punctul final al extinsei noastre paranteze explicative. PAPU, C. N. 41. Fenomenul originar al abordării critice îl reprezintă pentru G. Călinescu starea emoţională „sintetică”, din care derivă formele explicative. GRIGURCU, C. R. 26, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Abuziva schemă explicativă a relaţiei Europa - România a rezultat din şederea frustrată la Paris a tânărului student în Litere. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 4/3, cf. D. ENC., NDN, DEL 0(Gram.; despre propoziţii, părţi ale propoziţiei sau părţi de vorbire) Ca să dejudicăm propoziţiile ecsplicative, din cele determinative aducem... exempluri. HELIADE, GR. ROM 136/1, cf. id. PARALELISM, II, 140/23. Proposiţia subordinată, am zis că este sau esplicativă sau determinativă. GR. R.-N. II, 71/2, cf. ib. I, 189/5. Sânt două feluri de incidente, incidente determinative şi incidente explicative. I. POP, L. 21 HA. Absenţa conjuncţiei explicative între versul 2 şi 3 lărgeşte un vid pe care un cititor experimentat îl umple numaidecât. STREINU, P. C. I, 21. Atributul genitival mai poate fi şi explicativ, arătând denumirea specifică a noţiunii exprimate de substantivul determinat. SCL 1954, 103, cf. 123. Aceste propoziţii apozitive corespund apoziţiei explicative. SG I, 148. Propoziţiile explicative sunt... gânduri care se dezvoltă paralel cu ideea de bază. L. ROM. 1960, nr. 1, 29. Atributul substantival poate avea uneori şi valoare explicativă. IST. L. ROM. I, 229. Poetul renunţă la propoziţiile explicative şi tristeţile lui iau forme sarcastice. SIMION, S. R. III, 192. 0 Notă explicativă - explicaţie, dată de obicei în josul unei pagini, în care se fac precizări în legătură cu textul sau cu un cuvânt din cuprinsul acelei pagini. Poesiile populare sânt urmate de note explicative. MAIORESCU, CR. III, 19. Reversul foaiei din uimă e ocupat de o notă explicativă. ODOBESCU, S. 1,355. Notele explicative de la începutul volumului lămuresc personalitatea celor publicate. ARH. OLT. XII, 149, cf. MACARIE, în GRECU, P. 6, SCRIBAN, D. Nu publică textul grecesc, dar în baza acestuia face câteva note explicative. PRAV. COND. (1780), 25, cf. DL, DM, DN2. Nu ne-am face o impresie adecvată despre spaţiul... lui Bolintineanu dacă n-am lua în consideraţie poema în patru cânturi şi note explicative. SIMION, D. P. 159, cf. DEX, V. BREBAN, D. G. Note explicative a faptelor, culese de prin cei mai renumiţi comentatori. L. ROM. 1992, 97, cf. NDN, DEI. Dicţionar explicativ = dicţionar în care sunt explicate sensurile şi întrebuinţarea cuvintelor. Tot în timpuri îndepărtate apar şi dicţionarele explicative. L. ROM. 1953, nr. 2, 23. Dicţionarul explicativ... constituie un ajutor preţios pentru masele largi. SCL 1954, 248. Dicţionarele explicative au sarcina să lămurească cuvintele unei limbi cu ajutorul sinonimelor şi perifrazelor. GRAUR, I. L. 118, cf. 119, DL, DM. A înfăţişa vocabularul actual al limbii române sub toate aspectele lui însemnase a alcătui o serie de dicţionare şi de studii: explicative, de sinonime etc. COTEANU, S. E. 50, cf. DN2. Mircea Seche... îi relevă meritele ca operă ştiinţifică cu caracter istoric, dar îi contestă, pe drept cuvânt, valoarea practică, ca dicţionar explicativ. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 24, 7/4. Dicţionarul limbii române moderne, explicativ, ilustrat şi etimologic, ib. 1973, nr. 1, 8/2, cf. DEX, V. BREBAN, D. G., NDN, DEI, NDU. 0 (Adverbial) Hotărât să-mi apropii şi explicativ poezia lui Arghezi, mă amân în pragul faptei. STREINU, P. C. I, 11. Rosti... cu o voce netedă, totuşi explicativ. PREDA, R. 128. Se vede că-l privesc întrebător, deoarece repetă, explicativ: vei fi printre cei care cred într-însul. STEINHARDT, J. 72. - Scris şi: (învechit) ecsplicativ. - PL: explicativi, -e. - Şi: (învechit) esplicativ, -ă adj. - Din fr. explicaţii. EXPLICATOR, -OARE adj., s. m. 1. Adj. (învechit) Explicativ. Sânt [conjuncţii] explicătoare sau tălmăcitoare. DI ACONO VICI- LOG A, GR. ROM. 155/13. Ambii ierarhi au compus mai multe desertaţii esplicătoare. CALENDAR (1852), XIX/24, cf. STAMATI, D. Austria au trimis la curtea Rusiei copie alăturată, zic capetele străine, împreună cu note explicătoare celor patru puncturi de garanţie. ROM. LIT. 2876, cf. LM. Un exemplu... va lumina uriaşa deosebire între critica esplicătoare şi între cea judecătorească. GHEREA, ST. CR. I, 43. Aici trebuie să se facă o notiţă explicătoare, arătându-se că clasicismul lui nu este estetic şi antic şi moral, ci social. ARHIVA, X, 217, cf. CADE, SCRIBAN, D. Termenii explicatori, înainte de a fi relevaţi ca atare, sunt un ce ascuns. BLAGA, în NDU, cf. DL, DM, URSU, T. Ş. 203, L. ROM. 1974, 84, DEX, DSR. 2. S. m. (Astăzi rar) Persoană care explică (1) sau care interpretează (ceva). V. interpret, comentator. Un bun paroh este un esplicător (tâlcuitor) viu acestei cărţi. CALENDAR (1853), 17/9. Mâinile... ne slujesc de cei mai buni esplicatori, (tălmaci): prin mişcarea lor exprimăm sau vorbim orice limbă necunoscută. FIS. 158/13, cf. POLIZU. Luarăm rămas bun de la explicatoriul nostru. F (1867), nr. 33, 395. Morcerf crezuse că era esplicătorul şi când colo el făcea, sub direcţiunea contelui, un curs de arheologie, de mineralogie şi de istoria naturală. BARONZI, C. III, 246/19, cf. COSTINESCU, LM. De aicea apoi se nasc diferiţii glosatori şi esplicatori, cari de cari mai proşti [ai] autorilor mari. 2224 EXPLICATORIU -288- EXPLICAŢIE EMINESCU, O. XV, 137, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Ochiul explicatorului vede tot, notează tot. ARGHEZI, P. T. 124. Oratorul nu e un explicator de dogme, ci un inspirat. N. MANOLESCU, C. M. 97. - Scris şi: (învechit, rar) ecsplicator. POLIZU. - PL: explicatori, -oare. - Şi: (învechit) explicatoriu, esplicator s. m., espiicător,-oâre, esplicătoriu, -oare (stamati, d., lm) adj., s. m., (învechit, rar) splicătoriu, -oare (stamati, D.), spicătoriu, -oare (stamati, d.) adj. - Din fr. explicateur, lat. explicator, -oris. EXPLICATORIU s. m. v. explicator. EXPLICAŢIE s. f. (Atestat pentru prima dată în 1718, cf. TDRG3) 1. Expunere amănunţită în vederea clarificării, a înţelegerii unei probleme (dificile, obscure), a unui fenomen etc.; interpretare; comentare; lămurire, desluşire; explicare (1). Judecătorul nu trebuie să dea loc prescripţii, nici obiceiului, care este împrotivă, nici altei explicaţii macar de ce feliu ar fi (a. 1787). SA I, 130, cf IORGOVICI, O. 58/25. N-a lăsat nimic spre înţelegerea deplin a unui argument: am spus întâi explicaţia, definiţia şi adeverinţele. GENILIE, G. IX/32, cf. GR. R.-N. II, 65/16, NICHIFOR, P. 115/13. Explicaţia tablelor litografisite. J. CIHAC, I. N. 472/1. Deşi am intra în explicaţii prea lungi, trebuia însă să facem aceasta, spre a fi mai bine înţeleşi. KOGĂLNICEANU, S. 90. Doresc a familiariza pe fiecare proprietar cu ştiinţa hotărirei moşiilor... numai prin explicaţia şi aplicaţiia de câteva prinţipii fondamentale de gheometrie. D. ASACHI, T. 1/9, cf POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6432/38. Esplicaţia acestor metode se va vedea în matematica sublimă. POENARU, E. A. 218/13. Noi voim să însemnăm aici şi numirile cu care s-au denumit provinţiele Daciei lui Traian în veacul de mijloc... spre înţelegerea deosebitelor autori istorici, ca să fim iertaţi în viitor de toată esplicăciunea. MAG. IST. I, 28/20. Ecsplicăciunea regalelor silogistice. LAURIAN, F. 96/30. Când ar fi cu putinţă a găsi cuvinte destoinice de a-ţi face o desăvârşită esplicaţie cât te adoară sufletul meu, atunci ai cunoaşte şi ai preţui mai bine pe Alecu tău. PR. DRAM. 138, cf. NEGULICI. Explicaţia cea timpurie a legii. CALENDAR (1853), 25/25. Esplicaţiune teoretică a acestui mod de construcţiune. MAN. SĂNĂT. 109/26. Ni s-a părut mai bine să trecem de tot sub tăcere oarecare părţi ale ştiinţei, decât să dăm nişte esplicaţii necomplete. MARIN, PR. 1,1/17, cf. STAMATI, D. Camillus... a şi purgat urbea conform după formule şi ecsplicaţiuni dictate de cei instruiţi la cele misterioase sacre. ARISTIA, PLUT. 377/20. Ajunge a arunca ochii asupra figfurii] 297 spre a-i ghici esplicaţiunea [fenomenului]. MARIN, F. 420/18. Voi cerca a vă da aici o mică esplicaţiune simplă şi fără pregătiri matematice cum a putut inteligenţa omenească să se apuce de nişte asemenea gigantice întreprinderi. BARASCH, M. II, 78/19. De aice ar veni şi esplicaţia cuvântului latin „servus”, şerb, prin „servatus bello”. ROM. LIT. 692/20. D[omnul] Aricescu are cuvântul pentru esplicaţiune. KOGĂLNICEANU, O. IV, 49, cf. POLIZU. Esplicaţiunea cauzei de ce pretutindenea marea este sărată a ocupat mult naturaliştii. ISIS (1859), 342/45. Este trebuinţă de oarecare esplicaţiuni. DÂMBOVIŢA (1860), 893/17, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Această explicaţiune, necontestabilă în privinţa vocalelor „ a ”, „ o ” şi „ e ” se împiedică totuşi în aparinţă, de duplul „i”. CUV, D. BĂTR. I, 30. Venerabilul canonic a uitat a ne spune că la margine se află acolo explicaţiunea „strugurul”, ib. 269. Psichologia nu respinge nici una din esplicaţiuni le date de filosofia medicală. CONV. LIT. II, 55, cf. ib. XI, 140. Urmându-se... a da esemple şi esplicări lămurite se va realiza mult mai uşor scopul dorit. CONTEMPORANUL, I, 121, cf. COSTINESCU, LM. N-a ajuns încă la o explicaţiune mai satisfăcătoare a fenomenelor sufleteşti. CONTA, O. F. 41. In explicaţiunile critice şi în polemica sa zisă ştiinţifică, poate da mai cu seamă catalogul colecţiunei sale. ODOBESCU, S. II, 439. Pentm determinarea înclinaţiunii ne servim de înclinătoriu, a cărui aranjament se pricepe fără nici o explicaţie. EMINESCU, O. XV, 1205. Nu i-am prea înţeles bine explicaţia. CARAGIALE, O. II, 187. Pentru un psiholog ca tine nu este, fireşte, nevoie şi de explicaţiuni. id. ib. VII, 328. Cât îi ziua de mare nu slăbeşte pe sergentul major din explicaţii. BACALBAŞA, M. T. 82, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w. După aceste explicaţiuni să ne întoarcem iarăşi la istoricul comunei. PĂCALĂ, M. R. 50. Dădeam d-nei M câteva explicaţii asupra regimului. IBRĂILEANU, A. 92. Iată o explicaţie psihologică pe care scriitorul însuşi o dă. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 42, cf. RESMERIŢĂ, D. Explicaţiile evanghelice nu trebuie lăsate pe sama inculţilor. SEVERIN, S. 19. Explicaţia acestui fapt stă în aceea că laptele muls la stână era dus cu rândul acasă. VUIA, PĂST. 41. Bazat pe aceste explicaţii, am cetit numai textele. RFI, 127, cf ŞĂINEANU, D. U., CADE. Un al şaselea volum... va da explicaţia teoretică a ideii generatoare a întregii lucrări. LOVINESCU, S. IV, 7. Nu te superi că te-am plictisit cu atâtea explicaţii? REBREANU, R. I, 79. Autorul publică o bună parte a textului, cu notele şi explicaţiunile d-sale. ARH. OLT. XII, 157. Caietul se deschise la o foaie îndoită, unde câteva rânduri veneau ca o explicaţie. BACO VIA, O. 248. Savanţii... au cercat a da deosebite explicaţiuni. CERNE, D. M. II, 13. Tafrali a dat explicaţiunile necesare, după cum şi în ziua întâia a dat preţioase lămuriri când s-a vizitat muzeul de antichităţi. ARH. OLT. X, 82. Atestarea lui în acest mediu dă dreptate explicaţiei propuse de Bogrea. DR. VII, 165. Explicaţiile lui mai mult încurcă lucrurile. CAMIL PETRESCU, T. III, 241. Corina priveşte foarte atentă, absorbită de explicaţie. SEBASTIAN, T. 53. Să nu dăm niciodată toate explicaţiile, să sugerăm numai. A. HOLBAN, O. I, 18. Simbolistica viselor e mult mai complexă şi mai tainică decât simpla explicaţie din popor. VOICULESCU, P. II, 159. Pe noi nu ne poate mulţămi nici această explicaţie. SADOVEANU, O. XIX, 146. Explicaţia psiho-fiziologică a dat-o... Graur. IORDAN, STIL. 36, cf. SCRIBAN, D. Ştiinţele... dau explicaţiilor lui Vasile Probotă caracterul unei adevărate disertaţii doctorale. VIANU, A. P. 277. Explicaţia aceasta este o simplă ficţiune diplomatică. OŢETEA, T. V. 335. Nu se preocupă... de explicaţii ştiinţifice. OPRESCU, I. A. IV, 205. Când două porturi populare prezintă elemente comune, explicaţiile sunt de două feluri? APOLZAN, P. I. 228. In câteva linii de liminară explicaţie, d. Tudor Arghezi defineşte natura colecţiei sale de „tablete”. CONSTANTINESCU, S. I, 85. Ediţia de faţă, destinată unui cerc mai larg de cercetători, comentariul şi explicaţiile. DR. XI, 252. O zicem, evident, în ironie, şi trebuie să adăugăm această explicaţie, pentru ca judecătorul de instrucţie să nu găsească în complimentul nostru elogii. ARGHEZI, S. XXXIV, 68. Urmărea cu mare emoţie explicaţiile criticului. CĂLINESCU, B. I. 79, cf. 128. Intenţia mea era să dau o explicaţie îndeosebi visurilor... în cursul cărora,., ai dintr-odată impresia că nu te mai poţi mişca. BLAGA, H. 103, cf. 73. S-au făcut multe tentative de explicaţiuni în acest fel. RALEA, S. T. II, 38. Explicaţiile sale privesc prezentul şi viitorul. id. ib. III, 87. Acesta e cuvântul, teribila explicaţie: Aşa s-au pomenit. BOGZA, C. O. 394. Marea răspândire a acizilor uronici în materia organică a solurilor necesită totuşi o explicaţie privitor la formarea mecanismului fixării lor în sol. CHIRIŢĂ, P. 112. Altă explicaţie... este greu de găsit. PRAV. COND. (1780), 10, cf. DL. Iniţierea să se producă prin explicaţii raţionale. PREDA, R. 322. Privirile-i urmăreau atente, explicaţiile date pe desen. MIHALE, O. 335, cf. DM. „Curierul” şi „Albina” cuprind multe explicaţii în paranteză a neologismelor. CONTRIBUŢII, II, 91. Li s-a dat [cuvintelor] o explicaţie nesatisfăcătoare. MAT. DIALECT. I, 17. Aspectele generale ale coordonării şi subordonării... nu am crezut că merită explicaţii. COTEANU, S. E. 43. Pot fi două explicaţii pentru originea termenului. STOICESCU, C. S. 15. Oferă o explicaţie strict fiziologică proceselor psihice. ABC SĂN. 325, cf. PANAITESCU, C. R. 14, DN2. O explicaţie stă în faptul că oferă roluri copioase actorilor. IST. T. II, 124. Orice explicaţie păleşte în faţa faptelor. BĂNULESCU, C. M. 303. Pentru a înţelege o scenă, nu e nevoie să priveşti înapoi, 2226 EXPLICAŢIE -289- EXPLICAŢIE căci fiecare moment al naraţiunii îşi conţine explicaţia. N. MANOLESCU, A. N. III, 117. In ea e vizibil un artificiu modern, anume abstragerea de la realitatea empirică... formulând anecdotica în propoziţii necesare şi în explicaţie logică. T ianuarie 1969, 105. Poate că explicaţia dată fenomenului este inexactă. C. GIURESCU, P. 0. 29. Lucrarea s-a definit nu numai în schiţe şi desene, dar şi în explicaţia şi demonstraţia scrisă. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 29. Acum se poate vizita Parisul urmărind explicaţiile ghidului înregistrate pe bandă. CONTEMP. 1971, nr. 1 273, 9/5. Ceilalţi par mulţumiţi de explicaţie şi dau din cap: aşa e, nu e singur, e cu Dumnezeu. STEINHARDT, J. 249. Tulburătoare aici e insistenţa cu care explicaţia fantastică tinde să se impună, în ciuda rezistenţei spiritului pozitivist al omului legii. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 146. Găsim o explicaţie a cuprinsului şi a structurii cărţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 35, 20/3, cf. M. D. ENC., dex. în câte feluri nu poate fi înnodată basmaua, având de fiecare dată altă explicaţie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 1, 15/1, cf. DN3, D. PSIH. N-a putut da adevărata explicaţie poziţiei articolului definit. IVĂNESCU, I. L. R. 140. O atare explicaţie, neîntemeiată psihologic, denotă la E. Lovinescu insuficienţa pregătirii filozofice. GRIGURCU, C. R. 36, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Eram absorbit de explicaţiile magilor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 15/1. Poate că această explicaţie e doar o prostie, dar... mi-e imposibil să văd alta care să stea... în picioare. CĂRTĂRESCU, N. 26, cf. L. ROM. 1993, 432, D. ENC., NDN, DEI, TDRG3, NDU. Explicaţiile vor trebui completate şi adunate la sfârşitul volumului, vasiliu, P. L. 4. 0 L o c. v b. A da (o) explicaţie sau a da explicaţii = a explica (1). Wenzel... a dat explicaţii exacte despre păstrarea neutralităţii în îndoită descompoziţie a sărurilor. MARIN, PR. I, XXI/8. Vor să dăm o explicaţie tiraniei, dictaturii, războaielor. D. R. POPESCU, I. ş. 550. Pare să poată da... o explicaţie ipotezelor hazardate. MS. 1980, nr. 1/27. ♦Predare a unei lecţii, expunere a unei teme. Mai cu samă explicaţiile la istorie erau minunate. SADOVEANU, ap. DL. Repeta eroarea, în ciuda explicaţiilor şi somaţiilor învăţătorului, preda, R. 117, DM, DEX, DEI, NDU. ♦ (Suspect; sens etimologic) Traducere (orală), însoţită de comentarii, a unui autor străin. Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. ♦Analiză, comentariu literar, filologic, stilistic etc. menit să pună în evidenţă originalitatea unui text literar. Din cercetarea mai multor variante, a câtorva poezii, aşa cum le înfăţişează, cu subtile şi sonante comentarii şi explicaţii, Perpessicius... am ajuns la concluzia că, în general, la Eminescu se pot deosebi trei faze principale de lucru. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 120. Acum câteva explicaţii literare pe care le-aş fi crezut de prisos. ARGHEZI, S. XXV, 275. Chiar şi amatorii de explicaţii ale operei de artă prin biografie vor găsi acest amănunt lipsit de semnificaţie. RALEA, S. T. I, 9. Un poem care are nevoie de explicaţii, ca să fie înţeles, nu mai e poem, e ghicitoare. STANCU, R. A. V, 172. Preconizăm... reproducerea fotografică a câte unui caiet, urmată de descoperirea lui paralelă, în ortografia originalului, iar numai apoi, în aparat de note, cu explicaţii de ordin filologic sau de orice altă natură. CIOCULESCU, 1. C. 123, cf. DSR. 2. Cauză a unui fenomen, a unei situaţii etc., pricină, motiv; p. e x t. origine (I 1), provenienţă, explicare (3). Nimeni nu putu trage nici o explicaţie. HELIADE, D. J. 11/21. Asta nu s-a pus în hobot, cum crede criticul şi cere o explicaţie care va sluji domnului D. G. pentru alte articole. RUSSO, S. 6. Sofia Hrisoscoleu află explicaţia revocării urmăririi mitropolitului. XENOPOL, I. R. XIII, 109. Se uita la dânsul cu felul de mulţumire al oamenilor ce se cred nepricepuţi de semenii lor şi cărora li se pare că au găsit o explicaţie. D. ZAMFIRESCU, î. 14. Cât priveşte cojile de nuci, oprirea de a le arde în foc îşi găseşte probabil explicaţia în crucea din găoace care desparte cele patru sferturi ale miezului. CANDREA, F. 81. Faptul că cititorul îşi aduce mai bine aminte de romanele cu erou principal bine definit are o esplicaţie simplă. AL. PHILIPPIDE, S. II, 42. Nemulţumirea neiertătorului critic putea fi determinată, de altfel, de faptul că avusesem onoarea să fiu legat... cu acei fruntaşi ai literaturii româneşti. Explicaţiile sunt posibile. LOVINESCU, S. VIII, 126. Căutam mereu o explicaţie pentru tăcerea Dariei, dar, după ce am revăzut-o, am ştiut că era normal să se întâmple aşa. A. HOLBAN, O. I, 24. Explicaţia era apariţia presimţită a mamei lui îndărătul lor. TEODOREANU, L. 69. N-am căutat nici o explicaţie omenescului izbucnit în el. VOICULESCU, P. I, 74, cf. CADE. Toate aceste lucruri îşi au explicaţiile lor. SADOVEANU, O. XIX, 162. Dacă în compoziţia internă a cărţii se pare că există ceva fragmentat... explicaţia o găsim în acea intenţie secretă de a alcătui un roman. CONSTANTINESCU, S. I, 92. O amărăciune copleşitoare îl invada, fără a putea găsi vreo explicaţie serioasă a aceştia fenomen. CĂLINESCU, S. 123. Explicaţia puterii şi admiraţiei omului stă în aceea că... omul dispune de toate îndemânările. VIANU, L. U. 31. Cazul, prezentând feţe atât de ciudate, nu putea să aibă decât două explicaţii. BLAGA, H. 4. Explicaţia se găseşte în temperamentul şi vicisitudinile existenţei sale. RALEA, S. T. III, 54. I-a luat Dumnezeu minţile. Altă explicaţie nu găsesc. STANCU, R. A. I, 192, Contradicţiile prezente în viaţa şi opera lui Octavian Goga îşi găsesc explicaţie în înseşi condiţiile vieţii sociale de la noi. V. ROM. mai 1957, 151. Nesiguranţa asta îl omoară, continuă el ocolind de fapt explicaţia. PREDA, R. 43. Nu găsesc decât o explicaţie. T. POPOVICI, S. 46, cf. DM. Aceasta ar fi una din explicaţiile pentru care slujitorii... ajung pe pământul unor proprietari particulari. STOICESCU, C. S. 89, cf DN2. O explicaţie pentru acest procedeu de a numi nuntă piesele haiduceşti este aceea că... singurul spectacol dramatic cunoscut vreme îndelungată a fost nunta. IST. T. I, 129. Naratorul nu vrea să afle explicaţia morţii lui Aubrey, nici restul întâmplărilor. N. MANOLESCU, A. N. III, 105. Luptam cu o neputinţă de a scrie a cărei explicaţie îmi scăpa. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 65, 1/3, cf. M. D. ENC. Explicaţia sta în economia mijloacelor caragialiene. CIOCULESCU, C. 74. Explicaţia schimbării de atitudine a tânărului Vlad trebuie căutată în dorinţa sa... de a ajunge... la domnia Munteniei. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 5, cf. DEX. Din model, istoria devine cauză, explicaţie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 5/4, cf DN3. Faptul ţine, evident, mai mult de o explicaţie psihologică decât de una estetică. GRIGURCU, C. R. 67, cf. DSR, v. BREBAN, D. G. îmbinând critica socială cu o reală dorinţă de a pune în lumină şi resorturile intime ale omului cu explicaţii complexe ale acţiunilor sale, Liviu Ciulei a realizat o nouă variantă. MS. 1988, nr. 1/50. Poate exista şi o altă explicaţie decât exclusivismul politic al revistei în cauză. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 24/1. Nu te puteai gândi decât la o singură explicaţie... şi anume că o făcea pentru... glorie. CĂRTĂRESCU, N. 16, cf. D. ENC., NDN, DEI, NDU. 3. Justificare, motivare a unei atitudini, a unui comportament etc.; scuză, lămurire reciprocă între două sau mai multe persoane; explicare (3). Prea mândru spre a se îngiosi la esplicaţii şi la rugăciuni, el se aruncă cu ochii închişi în vârtejul plăcerilor elegante. CODRESCU, C. I, 230/21, cf. COSTINESCU. Aştepta cu oarecare nelinişte esplicaţia cu bărbatul legiuit. EMINESCU, S. P. 457. îţi datorez o explicaţie. CARAGIALE, O. VI, 457. Ar fi datoria lui să vorbească... să afle vreo scuză, vreo explicaţie. AGÂRBICEANU, S. 48. Nu se simţea încă dispus să provoace explicaţii între el şi Viorica. AL. PHILIPPIDE, S. II, 142, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Fără altă explicaţie îmi întoarse spatele. LOVINESCU, M. 100. Toate explicaţiile lui Grigore fură zadarnice. REBREANU, R. I, 233. Mustrările d-tale sunt fără utilitate... Dar, şi în scrisoarea trecută, ca şi acum, aproape mi-a slăbit voinţa de a face efortul unei explicaţii. CAMIL PETRESCU, P. 5. Rămâne încurcat. Aşteaptă explicaţii. SEBASTIAN, T. 150. Inchizitorial, aştept explicaţii. A. HOLBAN, O. I, 62. Onişor, cu ochii la mine, cerşea o explicaţie. VOICULESCU, P. II, 265. Filo ti avu o clipă de nemulţumire pentru năcazul care i se mărturisise, pentru altele pe care le bănuia, pentru explicaţiile pe care trebuia să le aibă cu vechilul. SADOVEANU, O. VIII, 70. Aceasta... ar putea fi numai o explicaţie, nu şi o scuză. STREINU, P. C. II, 196, cf. SCRIBAN, D. Domnii maiori Negruzzi şi C. Sturdza s-au prezintat ieri la Palatul Justiţiei, au 2226 EXPLICAŢIUNE -290- EXPLICIT, -Ă invitat pe domnul Stelian Popescu la o explicaţie. ARGHEZI, S. XXXIV, 47. Nu-mi trebuie, domnule, nici o explicaţie, faci ce pofteşti! CĂLINESCU, B. i. 179. Cât despre explicaţii, eu n-am nevoie de nici o explicaţie. STANCU, R. A. IV, 122. Intru şi ies, fără scuze şi explicaţii, vinea, L. I, 20. De când aştept explicaţia asta între noi! H. LOVINESCU, T. 42. Se împotrivi... fără altă explicaţie. TUDORAN, P. 197. Te scuteşte de explicaţii inutile. PREDA, C. I. P. II, 31. începutul explicaţiilor ministrului era înţelept. MAGAZIN IST. 1973, nr. 10, 65. Aveau nevoie de o explicaţie. D. R. POPESCU, I. ş. 145. Nu mai e nevoie de nici o explicaţie. MS. 1975, nr. 2/52. Ascultau în picioare explicaţiile lui Zăvor. ŢOIU, I. 19. Mi-a pus în braţe trei cărţi, şi, fără nici o explicaţie, m-a expediat. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 9, 7/2, cf, ndu. 0 L o c. a d j. De explicaţie = explicativ. I-a lăsat undeva o scrisoare de explicaţie, nişte instrucţiuni. CĂLINESCU, E. O. I, 240. EIviră... intuia punctul său de vedere, evitând scenele vulgare de explicaţie, id. B. I. 37. 0 L o c. v b. A da (o) explicaţie sau a da explicaţii = a se explica (3), a se justifica. Va avea complăcerea de a-mi da oarecare esplicaţii asupra purtării sale. LĂZĂRESCU, S. 65/18. Doamna Assan nu-i dădu nici o explicaţie. AL. PHILIPPIDE, S. II, 42. Nu puteam să dau prea multe explicaţii în scrisoare mea. CAMIL. PETRESCU, T. I, 23. Să nu fiu nevoit să dau explicaţii, id. P. 285. îmi spune că e foarte necăjită, dar nu-mi dă nici o explicaţie. A. HOLBAN, O. I, 164. începu a da explicaţii. SADOVEANU, O. VII, 127. Fiindcă faţa tânărului se adumbrise puţin, Otilia începu să-i dea explicaţii volubile. CĂLINESCU, O. III, 37. Careva dintre slujbaşii cu răspundere se desmetici şi postul de radio, fără să dea nici de data aceasta vreo explicaţie, se apucă să transmită muzică gravă. stancu, R. A. iii, 30. OExpr. A cere (cuiva) explicaţii (sau o explicaţie) = a cere (cuiva) să-şi lămurească purtarea, atitudinea, cuvintele; a cere socoteală. Nainte de a-i ataca şi a-i nimici, ceru o explicaţie. CALENDAR (1859), 109/4. Ii cere esplicaţiuni pentru multa lui întârziere. FILIMON, O. II, 254. Nu i-am cerut nici o explicaţie. IBRĂILEANU, A. 109. Maiorescu însuşi îmi ieşi înainte, foarte jenat şi foarte grăbit, ca să-mi ceară o repede explicaţie a vizitei. LOVINESCU, S. VIII, 130. Nu i-am cerut explicaţii, căci m-au durut motivele pentru care n-a fost în stare să mă asculte. A. HOLBAN, O. I, 30. Trebuie să-i cer o explicaţie hotărâtă. SADOVEANU, O. IX, 289. Pristanda... e aprobativ sau cere explicaţii umil. CONSTANTINESCU, S. II, 25, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. Eu nu vă cer explicaţii, nici nu purtaţi nici o răspundere în ce-i priveşte pe cei doi D. R. POPESCU, I. Ş. 548, cf. DEX, V. BREBAN, D. G., NDN. A avea o explicaţie (cu cineva) = a discuta (cu cineva) cu scopul de a se lămuri asupra unui lucru, pentru a înlătura un diferend, un conflict etc. Ce spiţer? nu-i spiţer... A! trebuie să am o explicaţie... O să-mi răsbun... o răsbunare teribilă. CARAGIALE, O. VI, 192. Am intrat dinadins pentru a avea o explicaţie cu dânsul. LOVINESCU, M. 132, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - Scris şi: (învechit) ecsplicaţie. - Pl.: explicaţii şi (învechit, rar) explicăţii (GR. R.-N. II, 65). - Şi: (învechit) explicaţiiine (scris şi ecsplicaţiune), esplicâţie, esplicaţiune, (învechit, rar) explicăciune (scris şi ecsplicăciune), esplicăţiune (PONTBRIANT, D.), splicâţie (ALEXI, W.), Splfcaţiune (BARCIANU, alexi, w.) splicăciune (stamati, d.) s. f. - Din fr. explication, lat. explicatio, -onis, it. esplicazione. EXPLICAŢIUNE s. f. v. explicaţie. EXPLICĂCIUNE s. f. v. explicaţie. EXPLICĂLUI vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A explica (1). Profesorul trăbuia să explicăluiască, să auză el cum explicăluieşte. MICU, ap. TÂMAS, ET. WB. Verbe ca: eşplicălui... au corespondent... în limba maghiară. L. ROM. 1965,375. - Prez. ind.: explicăluiesc. - Şi: (învechit, rar) eşplicălui vb. IV. - Cf. lat. e x p 1 i c a r e, magh. e x p 1 i k â 1. EXPLICIT, -Ă adj. 1. (Despre acţiuni, cuvinte etc. ale oamenilor) Care este exprimat, enunţat limpede, cu claritate; desluşit, lămurit, clar. In întâmplarea dintâi să le numim explicite, au curate, şi în cea de a doilea implicite au împletite. HELIADE, GR. ROM. 139/8, cf. NEGULICI. Această concluzie, sub o formă mai explicită, a fost... adoptată de majoritatea comitetului. KOGĂLNICEANU, S. A. 161. Actul cel mai esplicit datează din 1464. HASDEU, I. C. I, 24, cf. COSTINESCU. Sântem siliţi să o recunoaştem, în relaţiunea mai explicită a colonelului. ODOBESCU, S. II, 205. Următoarele exemple... sânt atât de lesne de priceput şi nu li mai trebuie o dezvoltare mai esplicită. EMINESCU, O. XV, 187, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Aceste cuvinte erau întâia ei recunoaştere explicită că acum nu mai eram cei de altădată. IBRĂILEANU, A. 200. Decorul este provincial sau rustic, fie că este arătat astfel în chip explicit, fie că este numai sugerat. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 28, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, TEODOREANU, L. 197. Ceea ce îl redirecţionează acum atât de ferm este ideea subînţeleasă, dacă nu explicită, că literatura progresează indefinit. STREINU, P. C. III, 244, cf. SCRIBAN, D. Arta lor fiind mai puţin explicită... nivelul ideologic al artistului nu transpare în ea. CONTEMP. 1949, nr. 162, 13/6. Filosofia explicită ori numai semiconştientă a lui Gulimănescu era „a nu pierde nimic”, a pune mâna pe cât mai multe lucruri. CĂLINESCU, B. I. 240. Romanticii obişnuiau... să dozeze... un material plin de raporturi explicite cu universalul. BLAGA, Z. 91. Textul românesc este mai explicit. PRAV. COND. (1780), 12, cf. DL, DN. în sec [olul] al XVII-lea... documentele... revin mai explicite. STOICESCU, S. D. 13, cf. SCL 1963, 211, DN2. Prezenţa unor indici expliciţi care semnalizează o ordine distinctă de aceea reală. N. MANOLESCU, A. N. III, 49, cf. M. D. ENC., CIOCULESCU, I. C. 52. Vocea e decisă, imperativă, poemul are mereu o morală explicită. SIMION, S. R. III, 73, cf. DEX. Deplasarea interesului către zona dialogului explicit, prin mijloace figurative, cu publicul cel mai larg. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 1, 18/3. Fenomenul istoric pe care nu l-am putut urmări în mod explicit e înglobat în trăsăturile simultane ale profilului de epocă. GRIGURCU, C. R. 5, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Istoria nu este decât destinul explicit. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 7/4. Formularea lor explicită ar păstra discuţia în limitele ei fireşti, ib. 1993, nr. 9, 14/1. Cartuşul se întoarse la patron, care, cu gesturi largi, explicite, îl introduse într-unul din cele şase orificii. CĂRTĂRESCU, N. 14, cf. D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 (Adverbial) „ Vlach ” se aplica esplicit la diferitele forme ale elementului latin. HASDEU, I. C. I, 40. Judecata analitică arată... explicite, ceea ce este implicite conţinut în subiect. MAIORESCU, L. 51. Explicit sau implicit aceste concepţiuni domină biologia până la Darwin. ARHIVA, II, 293, cf. DDRF. In sfârşit, şi mai explicit Locke zice că tot ce trebuie să lase fiului său ca moştenire un tată onorabil... se cuprinde în aceste patru lucruri. ARHIVA, X, 97. Se spune explicit că lucrul s-a făcut în „Cetatea de scaun” a Târgoviştei. IORGA, L. R. 63. Vorbi mai explicit, id. L. II, 139, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u. Spre a vorovi ghe tătului espliţite, m-oi esprima-mă şi mai categoric. BĂNUŢ, T. P. 4, cf. CADE. Nu e locul de a ne lămuri mai explicat asupra ideologiei semănătorişte. LOVINESCU, S. V, 12, cf. SCRIBAN, D. Ioanide nu descosea explicit pe Elvira, ca să dea la iveală toată absurditatea caracterului ei. CĂLINESCU, B. I. 620. Ei sunt încă departe de a formula explicit aceste principii. BLAGA, în NDU. Se calculează explicit suprafaţa armăturilor. T. V. IONESCU, E. 58, cf. DL, DM. Nu este prezentat explicit şi clar raportul dintre diateze şi tranzitivitate. SCL 1960, nr. 3, 341. Este unicul izvor istoric care atestă explicit existenţa romanilor în nordul Dunării. PANAITESCU, C. R. 89, cf. DN2. Menţinând o imagine unilaterală a lui M. Viteazul, axată mai ales pe valoarea unitară a acestui domnitor, nedesluşind explicit toate substraturile activităţii lui politice, apar, una după alta, piese care-l glorifică. IST. T. II, 128. Poetul pare conştient de tehnica pe care o utilizează căci revine aproape explicit asupra ei. CONTEMP. 1971, nr. 1 276, 3/3, cf. M. D. ENC., DEX. Cuprinde explicit 2230 EXPLICITA -291- EXPLOATA sau implicit şi alte preocupări în legătură cu criticii noştri. PAPU, C. N. 5, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Vorbiţi — şi ar trebui să recunoaşteţi explicit acest lucru - strict în numele d[umnea]v[oastrăj? ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 13/3, cf. SCL 1992, 10, D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 (Substantivat) Sesizarea a ceea ce este implicit spre a lega explicitul de el... nu este decât o raportare la contextul real, la acela total. SCL 1954, 237. Firescul, explicitul ca un soi de dădăceală tandră şi inofensivă sunt de o ironie cuceritoare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 8, 4/4. Coeziunea plasează interpretarea sensului textual la nivelul literalului, al contextualului, al explicitului. DR2, nr. 1-2,386. 2. (Despre oameni) Care se exprimă (1) cu claritate. Se plânse că n-are loc spre a fi mai explicit. EMINESCU, O. XI, 94. Dă-mi voie, să fim expliciţi; mie îmi place să pun punctele pe i. CARAGIALE, O. VI, 9. Aici scriitorul este explicit. IBRĂILEANU, S. 23. îl vom ruga ca pe viitor să fie mai explicit. LOVINESCU, C. V, 41. O întâmplare mă va face mai explicit. A. HOLBAN, O. I, 22. Fii mai explicit, îl îndemnă Lucu. VINEA, L. I, 332. încearcă să fii explicit. H. LOVINESCU, T. 302. Intenţia este a fi foarte explicit, de a nu lăsa nici o urmă de nedumerire. IST. T. II, 130. 3. (Mat.; despre relaţia dintre variabile) Care defineşte o funcţie. Cf. LTR2, M. D. ENC., D. ENC., ndn, DEL ♦ (Despre funcţii) Care este egal cu o anumită expresie ce conţine numai variabilele independente. Cf. dl, dm, dn2, dex, dei. - Accentuat şi: (rar, după lat.) explicit. SCRIBAN, D. - PL: expliciţi, -te. - Şi: (învechit) esplirit, -ă (accentuat şi esplîcit barcianu) adj., (neobişnuit) explicite adv. -*■ Din lat. explicitus, -a, -um, fr. explicite. EXPLICITA vb. I. T r a n z. (Complementul indică idei, noţiuni, situaţii etc.) A expune, a prezenta, a formula în termeni clari, precişi; a face să devină clar, explicit2. Cf iordan, l. r. a. 236. Romanul şi nuvela modernă au o structură determinată de nevoia de a explicita, adânci şi extinde acele elemente ale invenţiei. VIANU, A. P. 54. Romancierul explicitează... artistic cauzele adevărate ale răscoalelor. V. ROM. noiembrie 1953, 301. Bojincă îşi explicitează... afirmaţiile prin comparaţii. IST. LIT. ROM. II, 120. Identitatea şi contradicţia nu sunt două realităţi străine, ci a doua e deja cuprinsă în prima pe care o explicitează. CF (1960), nr. 2, 16. Nu putem folosi aceşti termeni fără să-i explicităm. GL 1960, nr. 334, 2/6, cf. L. ROM. 1963, nr. 5, 567. Una dintre funcţiile criticii este... de a descoperi frumosul inedit şi a-l explicita. CONTEMP. 1966, nr. 1 033, 1/5. Nu este nicăieri explicitat sentimentul flăcăului disputat între iubirea pentru Florica şi setea de pământ. N. MANOLESCU, A. N. I, 220. Interogativa indirectă e o interogativă subordonată unui verb care o explicitează. L. ROM. 1972,49. Poezia „Călătorul” explicitează sensul acestei atitudini polemice. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 109, cf. DN3. Documentul prezentat aici nu face decât să expliciteze în forma ideală a poeziei această reciprocitate de interese. MS. 1988, nr. 1/31, cf L. ROM. 1989, 477, NDN, NDU. - Prez. ind.: explicitez. - Din fr. expliciter. EXPLICITÂR, -Ă adj. (Rar) Explicativ. Exista în întregul ei fel deafi ceva explicitar, vag ostentativ. PREDA, R. 462. - PL: explicitari, -e. - Explicita + suf. -ar. EXPLICITARE s. f. (Rar) Acţiunea de a explicita şi rezultatul ei. Acestuia din urmă îi revine sarcina explicitării cuprinsului. CONTEMP. 1948, nr. 108, 5/3. Explicitarea acestui principiu s-a făcut numai cu preţul unor excepţionale eforturi. BLAGA, în NDU. Deducţia nu e însă decât o desfăşurare, o explicitare a ceea ce se găseşte implicit în intuiţie. JOJA, S. L. 341. Au fost puşi în situaţia... să părăsească explicitarea simplistă. T februarie 1969, 54, cf. D. MED. Opiniile... devin un obiect de referinţă doar în măsura în care facilitează explicitarea observaţiei lor. CONTEMP. 1975, nr. 52, 10/1. Evident, criticul mimează perplexitatea, interzicându-şi explicitarea prin idee. GRIGURCU, C. R. 65, cf. L. ROM. 1989, 477. Prozatorul reuşeşte să se sustragă tezismului şi explicitării. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 9/3, cf. NDN, 570. - PL: explicitări. - V. explicita. EXPLICITATE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este explicit; limpezime, claritate. Cf. DN2, DEX. Lăsate într-o explicitate aproape militantă, poemele acestei ultime perioade predecembriste coboară în stradă prin substratul lor insurgent. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 1, 5/3, cf. ndu. - Din fr. explicité. EXPLICÎTE adv. v. explicit. EXPLICUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A explica (1). O axiomă a filozofilor... acoloş am explicuit-o. CANTEMIR, HR. 392, Cf. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 310, SFC IV, 114, 139, D. I. LAT.-ROM. - Prez. ind.: explicuiesc. - Cf. lat. e x p 1 i c a r e. EXPLOATA vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică resurse, bogăţii naturale, terenuri, obiective economice etc.) A valorifica, a obţine un profit (din ceva); a cultiva. Pădurile pe care adese ei nici le mai esploatează. ROM. LIT. 452/12. Spre... a esploata productele Crimeei, genovezii au plănuit a face... o colonie. CALENDAR (1855), 96/33. România încă nu a fost redusă a esploata toate mijloacele sale precum a fost Italia. KOGĂLNICEANU, O. IV, 44, cf. POLIZU, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Arendaşul... sploatează... această moşie. I. IONESCU, D. 275, cf. COSTINESCU, LM, BARCIANU, V. Nu se vor mai teme a angaja sume considerabile, spre a exploata toate avuţiile. ODOBESCU, S. II, 85. Esploatează zece pogoane. EMINESCU, O. XII, 24. Afară de-aceea, ei aveau argint în minele lor, pe care le exploatau, id. ib. XV, 141. S-a dus să exploateze o moşie de munte în tovărăşie cu un unchiu al lui. CARAGIALE, O. II, 42, cf. DDRF. Pământul nostru [este] în mare parte exploatat abia de la 1834 încoace, el până acuma n-a avut timpul de a seca. CONV. LIT. XI, 121. Au început să esploateze întinsele lor păduri. TURCU, E. 61, cf. BARCIANU, ALEXI, w. O societate pe acţii... s-a apucat să exploateze zăcămintele ce conţin aur. PĂCALĂ, M. R. 9, cf. RESMERIŢĂ, D. Şi ruşii voiau să exploateze fierul de aici. ARH. OLT. V, 125, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. [Moşia] o exploatează în arendă... un moldovean. REBREANU, R. I, 72. Pădurile astea sunt ale satului... Dar dacă le-am exploata, ne-am îmbogăţi cu toţii. CAMIL PETRESCU, T. I, 40. Familii care dispuneau de un teritoriu rural pe care-l exploatau în comun... se numea după numele genţiliu. DR. VII, 394. Tatăl lui... exploata zeci de moşii şi visa culturi rare de orez şi trestie de zahăr. SADOVEANU, O. XIX, 107, cf. SCRIBAN, D. Bătrâna era contesa... a cărei fiică se căsătorise cu un Hrisoverghi, moşier boem, cu pământurile ipotecate şi rău exploatate. CĂLINESCU, S. 12. Zăcămintele de materii prime ceramice au fost exploatate în mod rudimentar. CONTEMP. 1953, nr. 35, 5/1. Căpătase un mic post la una din bogatele societăţi... care exploatau... petrolul românesc. STANCU, R. A. I, 311. Robii boiereşti şi mănăstireşti erau puşi să cânte în cârciumile, morile şi hanurile exploatate de stăpânii lor. ALEXANDRU, I. M. 140, cf. DL, DM. Minele din Munţii Apuseni erau exploatate şi sub slavi. PANAITESCU, C. R. 91. In Transilvania străinii au stăpânit şi au exploatat pământul, noi am lucrat pământul, id. ib. 110. S-au exploatat încă din vechime mari resurse materiale. H. DAICOVICIU, D. 104, cf. DN2. Se construia o cale ferată în scopul de a exploata pădurile. GIURESCU, P. O. 186, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., L. 2237 EXPLOATA -292- EXPLOATA ROM. 1994, 268, NDN, DEI. 0 F i g. Exploatam o grămadă mare de nisip mărunt pus de cineva sub castanul uriaş din faţa casei. Din elementul uşor umezit clădeam bolţi, labirinte, biserici. BLAGA, H. 14. 0 R e f 1. pas. Poartă în a lui ape fire de aur, ce dineoară să exploatau de ţigani. CALENDAR (1852), 41/32. Preste aceste vin năsip şi luturi... cu minere de fier care... se exploatează în diferite locuri. COBÂLCESCU, G. 82/16. Dumbrava se poate sploata în furci... şi în alte lemne de trebuinţă. I. IONESCU, D. 430. Una din stâncile jurasice... consta dintr-o masă de melafir ce cuprinde înfăşurate în ea mase atât de mari de calcar încât se exploatează. ARHIVA, I, 231. Mai înainte se esploata din materiile bituminoase numai păcura. CONV. LIT. XI, 48. Această tenacitate de caracter au dovedit-o... când s-a încercat să li se exploateze singurul lor avut, anume pădurile de brad. GR. S. II, 38. In afară de aceştia au mai pătruns şi elemente străine într-o perioadă când se exploata aurul. APOLZAN, P. I. 23, cf. NDU. Renumitele mine de la Vulcoi astăzi se esploatează de o societate franceză. FRÂNCU - CANDREA, M. 39. 2. F i g. A profita de ceva prin mijloace lipsite de scrupule, a trage folos (în mod abuziv) din ceva. V. abuza, specula. Cunosc patrioţi politici care-aşa esploatez Simplitatea populară şi ei singuri profitez. ALEXANDRESCU, M. 374. Exploată cât se putu mai bine postul de cămăraş. FILIMON, O. I, 103, cf. COSTINESCU, LM, BARCIANU, V. Esploată... toate favorurile ce i le dă o ordine constituţională. DÂMBOVIŢA (1860), 3452/75. Un altul îşi esploatează calitatea sa de ministru pentru a juca la bursă. EMINESCU, O. XII, 238. Izbucnirea unei astfel de nemulţumiri ar fi putut fi exploatată de partizi. XENOPOL, I. R. XIII, 135, cf. ALEXI, W. Exploatam cu neruşinare situaţia mea. IBRĂILEANU, A. 22, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Vrei să exploatezi nenorocirea unei fete? CAMIL PETRESCU, T. III, 178. Explotând mărinimia unora, răutatea altora şi culpabila indiferenţă a celor mai mulţi, d-lui O. nu-i repugnă nici o umilinţă în alegerea mijloacelor de parvenire. CONV. LIT. LXVII, 272, cf. SCRIBAN, D. Două lucruri puteau să mă dea de gol, dar olteanca nu le-a exploatat. PREDA, C. I. P. II, 153, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Magul care-l învinge... are scepticismul necesar ca să nu creadă în îndreptarea lumii şi exploatează prostia ei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 1, 8/1, cf. V. BREBAN, D. G. Situaţia a fost exploatată diabolic şi oamenii au căzut în capcana promisiunilor propagandistice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 9, 5/3, cf. D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 A b s o 1. Libertatea e libertatea de a esploata. EMINESCU, O. IX, 167. Nathan... nu apăruse ca atâţia alţii, după răsboiu, ... aservind lumea bună şi pe-a oamenilor zilei... cu scopul de-a o exploata sau escroca mai târziu. TEODOREANU, L. 214. OP. ext. Noi suntem... o colonie de stări psihologice... Fiecare din ele alcătuiesc o personalitate. De obicei una, câteodată două, pun stăpânire, cu rândul peste celelalte ghemuite la fund. Uneori... alta străină le exploatează ca un tiran. VOICULESCU, P. II, 120. 3. F i g. (Complementul indică evenimente, fapte concrete, idei, calităţi, posibilităţi etc.) A utiliza în mod avantajos, a profita de ceva. Iesuiţii se încercară a exploata această întâmplare în folosul propagandei lor. BĂLCESCU, M. V. 141. Domeniul acesta este destul de mare spre a-l esploata. MAN. SĂNĂT. 7/18. De atunci au trecut mai multe luni de zile şi astăzi răuvoitorii exploatează neîndeplinirile promisiunii. KOGĂLNICEANU, O. IV, 219, cf. POLIZU. Indiile, Egipetul, Persia, America, China şi lumea gigantică şi poetică unde a domnit marele Odin au început să exploateze bibliile lor. BOLLIAC, O. 41. S-au raliat la toate şi la toţi ca să poată sploata prezentul şi compromite viitorul. GHICA, C. E. II, 340. Să poată exploata deodată toate doctrinele şi partitele în folosul său. FILIMON, O. I, 98. Am crezut că acest fapt, mic în sine, poate fi bine esploatat (a. 1870). BARIŢIU, C. II, 228. Din această nepotrivire de idei şi de simţiri năşteau o mie şi una de scene desplăcute pe care sfânta Decasterie le esploata în folosul ei. CONV. LIT. VI, 6, cf. BOLINTINEANU, O. 196. Vatatzes hotărî să esploateze acest eveniment. EMINESCU, O. XIV, 122. Potrivnicii domnitorului nu lipsiră a exploata aceste încurcături. XENOPOL, I. R. XIV, 25. Cade pe o nouă idee pe care o exploatează cu destulă dibăcie, ib. 46, cf. BARCIANU. N-ai văzut cum au exploatat ăştia chestiunea? SĂM. I, 139, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., DR. I, 278, ŞĂINEANU, D. U. Nici prin gând nu-mi trece să profit de ocazie sau să exploatez chestia. BĂNUŢ, T. P. 15, cf. CADE. Abia aşteaptă vreo gafă ca s-o exploateze împotriva conducerii oficiale. REBREANU, R. I, 183. Exploatează totul rece, cu rânduială şi socoteală. CAMIL PETRESCU, P. 106. Motivul ar mai prezenta şi alte posibilităţi de exploatat. CONV. LIT. LXVII, 257, cf. SCRIBAN, D. Urmaşii săi nu ştiură să exploateze situaţia şi în câteva săptămâni Lombardia fu pierdută. OŢETEA, R. 161. Bazat pe marele principiu că inteligenţa practică utilizează materialele existente, exploatate inteligent, mă adresai dulapului cu haine, căutând o materie primă potrivită. ARGHEZI, S. XVI, 198, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEI. 0 (Complementul indică perioade de timp) Trebuie să exploatăm fiecare secundă pentru a reuşi. ♦ (Complementul indică teme, personaje, fenomene ale naturii, efecte artistice, întâmplări, situaţii etc.) A folosi ca sursă de inspiraţie sau ca mijloc (pentru crearea unor opere artistice). Mulţi scriitori... au exploatat această dramă. ODOBESCU, S. I, 444. Toată sforăria pe care romancierii de aventuri istorice au exploatat-o mereu. AL. PHILIPPIDE, S. III, 200. Poetul a dus la Paris şi o viaţă de aventuri... pe care... le exploatează acum, de câţiva ani, într-o literatură de romane. LOVINESCU, M. 240. Şi alte particularităţi dialectale din flexiunea verbului exploatează... scriitorii. IORDAN, STIL. 167. Exploatând mijlocul obişnuit al visului, îşi străpunge eroul cu acul ironiei. CONSTANTINESCU, S. II, 230. Subiect petrecut, pentru romancierul care ar dori să-l exploateze. ARGHEZI, S. XV, 144. Slavici îşi alege subiectele sale istorice din epoca cea mai exploatată de romantism. V. ROM. ianuarie 1963, 89. Toate resursele combinării şi deformării, toate materialele sunt exploatate până la capăt. N. MANOLESCU, A. N. III, 19. Momentele de haz sunt exploatate la maximum. T ianuarie 1964, 121. E firesc ca un scriitor născut la ţară să exploateze... mediul experienţei sale primordiale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 141, 3/3. Acuarelist fin, el fixează cu graţie şi forţă sugestivă un tablou, exploatând admirabil efectul pictural. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 104. Meşterul exploatează tradiţia confecţionării măştii populare din materiale diverse. CONTEMP. 1971, nr. 1 284, 7/2. Dispoziţia e o jubilaţie în batjocură, nedându-se în lăture de la a exploata onomastica celor vizaţi. GRIGURCU, C. R. 84. Poeţii şi editorii au exploatat la maximum faptul că dictatorul... nu putea să interzică poezia cu totul. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 11/2. Se cţflau noutăţi, se comentau ştirile zilei, se afla totul, adică acele date pe care ziaristul le poate exploata în articolele sale. ib. 1993, nr. 3, 14/1. 4. F i g. (Complementul indică oameni, sentimente ale acestora etc.) A trage folos (în mod abuziv), a profita de ceva. Cf. POEN. - AAR. - HILL, v. I, 644720. Esploată cu dibăcie... nemulţumirile personale ale lui Pompei în contra Senatului. TEULESCU, C. 91/5. Subalternii... esploatau voinţa caimacanului. DÂMBOVIŢA (1858), 62/6, cf. PONTBRIANT, D., LM. Ne grămădim pentru a esploata rivalitatea ce-o presupunem că există între [marile puteri]. EMINESCU, O. XI, 220, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Nu avem chemarea de a vindeca ticăloşia omenească, dimpotrivă, o exploatăm. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 200, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Ajunsese prada unor şnapani care îl exploatau, bătăndu-şi joc de el. VOICULESCU, P. II, 79, cf. SCRIBAN, D. Devine pentru restul familiei „burghezul”, care se cuvenea să fie exploatat. OPRESCU, I. A. IV, 120. El nu e decât un biet învăţat, care n-a exploatat pe nimeni. CĂLINESCU, S. 55, cf. DL, DM. Chiar dacă-şi exploatează soţiile, afectează decenţa. CIOCULESCU, C. 58. 0 Refl. pas. Se publică aceste preţuri, spre cunoştinţa publicului, şi mai cu seamă cu osebire a acelora care, fiind nevoiţi a cumpăra cu bucata, s-ar putea esploata de către zeciuitori. DÂMBOVIŢA (1860), 92/45. 2237 EXPLOATABIL, -Ă -293- EXPLOATARE 5. (Complementul indică oameni sau clase sociale) A-şi însuşi (în mod abuziv, fară plată) rezultatele muncii cuiva. V. asupri, oprima. Nobilii români... aveau interes de a trăi pe socoteala ţăranului, găsind folositor de a se înrola în cadrele cuceritorilor pentru a putea exploata şi robi pe poporul de jos. XENOPOL, I. R. V, 238, cf. şăineanu, D. u., CADE. Unde ai putut să aranjezi altceva, cu bandiţii ăştia de patroni, care te exploatează şi te storc ca pe o lămâie? C. PETRESCU, C. V. 158. Capitaliştii... au exploatat oameni. SADOVEANU, O. XIX, 56, cf. CONTEMP. 1948, nr. 106, 7/1, ARGHEZI, S. XXXIV, 49. Poporul suferă din nou destinul care i se impune prin forţa celor care-l stăpânesc şi exploatează. VIANU, L. U. 141. Exploatează pe toate celelalte clase sociale. RALEA, S. T. III, 61. Mai este şi o altă politică... să lupţi pentru ca semenii tăi să nu fie exploataţi, să nu mai ducă o viaţă de animale înjugate. CAMIL PETRESCU, N. 144, cf. L. ROM. 1973, 285, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 R e f 1. p a s. Nu se cruţa nici un mijloc de a se esploata fără milă puterile muncitorilor. CODRESCU, C. II, 231/31. 6. (Complementul indică ţări, teritorii, zone de influenţă etc.) A aservi pe plan economic (şi politic) în scopul obţinerii de profituri pentru grupurile de afaceri din ţara colonizatoare. Au făcut din judeţe şi din plăşi... adevărate spahilicuri pe care le sploatează în favorul lor. GHICA, C. E. 335, cf. CONV. LIT. XI, 208. Revoluţia... tăie... turcilor pofta de a mai exploata ţările. XENOPOL, I. R. VI, 91. Administraţia cea nouă a Olteniei... exploata ţara fără cruţare. IORGA, Ç. II, 67, cf DL, Dlj, DN2, DÊX, DEI. - Scris şi: (învechit) ecsploata. - Pronunţat: -ploa-. - Prez. ind.: exploatez. - Şi (învechit) esploata, (învechit, rar) explotâ (PROT. - POP., N. D., COSTINESCU), sploatâ vb. I. - Din fr. exploiter. EXPLOATABIL, -Ă adj. (Despre terenuri, bogăţii naturale etc.) Care poate fi exploatat (1) (în mod avantajos). Această câtime de pământ să nu treacă peste maximum calculat pentru întreaga comună (adică două treime din întinderea exploatabile a moşiei). KOGĂLNICEANU, O. III2, 191, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 644Vll, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. Masa exploatabilă a teritoriului, elementele capabile a fi prefăcute în aliment... ne sânt date în cele două espresiuni. EMINESCU, O. XV, 361. Materia esploatantă e mai mică decât cea esploatnbilă. id. ib. 362, cf. ENC. ROM., DS, SCRIBAN, D., DM, DN2, DEX, DSR, NDN, NDU. - Pronunţat: -ploa-. - PL: exploatabili, -e. - Şi: (învechit, rar) esploatâbil, -ă (poen. - aar. - hill, v. i, 644711), explotâbil, -ă (costinescu) adj., exploatabile adj. invar. - Din fr. exploitable. EXPLO AT ABILITATE s. f. (Rar) însuşirea unui bun de a fi exploatabil (1). Cf. DS. Exploatabilitatea unui zăcământ. LTR2, Cf. DN2, DEX, DCR2, NDN, NDU. - Pronunţat: -ploa-. v - Din fr. exploitabilité. EXPLOATÂNT, -Ă adj. (învechit, rar) Care exploatează (2), care se foloseşte (de ceva sau de cineva). Cantitatea de puteri esploatabile şi cantitatea de puteri esploatante ne sânt date în cele două espresiuni. EMINESCU, O. XV, 361. Materia esploatantă e mai mică decât cea esploatabilă. id. ib. 362. 0 (Substantivat m.) Aceste bucăţi [de ipsos] vânzându-se cu câte 4 parale ocaoa dă sploatantului un beneficiu de 400 parale. I. IONESCU, D. 451, cf. SFC II, 112. - PL: exploatanţi, -te. - Şi: (învechit) esploatănt adj., sploatânt s. m. - Din fr. exploitant. EXPLOATARE s. f. Acţiunea de a exploata şi rezultatul ei. 1. (Adesea construit cu verbul „a da” de care se leagă prin prep. „în”, „spre”; urmat de determinări care arată obiectul, caracterul) Valorificare a unui bun, în special a unei bogăţii naturale, întreprinderi economice sau a unui teren; procesul, modul de valorificare a unui bun; (învechit) exploatatie (1), Cf. exploata (2). Cea întâi condiţiune a îmbunătăţirii soartei ţăranilor români este respectarea posesiunii lor pe pământul ce legile în vigoare li-l dau spre exploatare. KOGĂLNICEANU, O. III2, 190. Simţia îndoita greutate... luându-i o posesiune ereditară întemeiată cu mii de alte posesiuni de esploatare. TEULESCU, C. 7/22. Au agiuns prin singure străduinţile lor de a da cârmuirii 7 000 de lei pe an, ce representează o exploatare agricolă mai bine de 100 000 de lei. ROM. LIT. 152/33. Proprietarii au înţeles curând că, pre cât locuitorii de pe proprietăţile lor vor fi mai luminaţi şi mai cuprinşi, cu atât ei vor fi mai lipiţi de muncă şi mai ingenioşi în exploatarea ei. CALENDAR (1857), 56/3, cf. POLIZU. Acel pământ, din a cărui exploatare să revarsă avuţii asupra cultivatorului. CALENDAR (1859), 122/4. Iată cauza ruinării proprietarilor care s-au ocupat cu sploatarea moşiilor. GHICA, C. E. II, 361, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Ni se vorbeşte întăi despre... exploatarea minelor. MAIORESCU, D. II, 240. Aflând bogăţiile de producte naturale ce avem, vor simţi că esploatarea lor... va fi cu mult mai producătoare. ODOBESCU, S. II, 106. Teritoriu mare opune greutăţi enorme esploatării. EMINESCU, O. XV, 361. Directorul acestei mine... a dat toate explicaţiunile ce privesc exploatarea ei. REV. IST. I, 286. încep a se face studii la început plecând din interes mai mult de câştig bănesc, de exploatarea... bogăţiilor lor, mai apoi poate chiar din râvnă ştiinţifică. ARHIVA, I, 212, cf. DDRF. La 2 ianuarie ministerul opreşte exploatarea pădurilor mănăstirilor. XENOPOL, I. R. XIII, 200. Dispoziţiuni... asupra exploatării minelor şi pădurilor. HAMANGIU, C. C. XXXVIII, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Le povesti... metoda sa de exploatare. AGÂRBICEANU, A. 127. Alături de stânele de oi se aflau mai multe stâne de vaci cu o exploatare familială. VUIA, PĂST. 214, cf. ŞĂINEANU, D.-U., CADE. A ridicat nivelul exploatării agricole. REBREANU, R. I, 39, cf. DS, ENC. AGR. îşi acoperă dezastrul financiar cu firme comerciale şi exploatări fictive. STREINU, P. C. III, 312, cf. SCRIBAN, D. [Boierii] încearcă... să-şi creeze un drept de monopol din vânzarea vinului şi a rachiului şi din exploatarea morilor. OŢETEA, T. V. 34. Existenţa lui rezidă în stratul de exploatare. CONSTANTINESCU, S. II, 228. Exploatarea energiei atomice trebuie încredinţată întreprinderilor particulare. CONTEMP. 1948, nr. 109, 3/3, cf. SCL 1950, 208. Vor fi date în exploatare aproape 3 milioane metri pătraţi de spaţiu locativ. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 382. A luat în exploatare şi bunurile altor instituţii. ARGHEZI, S. XXXIV, 471. După o bună exploatare, toamna târziu, sunt în măsură să export. CĂLINESCU, E. O. I, 114. Procesul... este descris în termeni prin care se arată exploatarea aurului. VIANU, S. 126. Ii propunea să finanţeze o societate anonimă... pentru vaste exploatări de păduri. STANCU, R. A. IV, 211, cf. DT. Refacerea patrimoniului forestier pe măsura folosirii lui prin exploatări impun lucrări de proiectare şi de corectă executare. CHIRIŢĂ. P. 756. Se recurge la exploatarea terenului prin culturi arborescente. AGROTEHNICA, 1,255, cf. LTR2, DL, DM, URSU, T. ş. 203, DN2. Populaţia... venită... pentru exploatarea lemnului. MAT. DIALECT. I, 151. (A) da spre exploatare o (livadă). FD III, 194, cf L. ROM. 1961, nr. 4, 292, SCL 1961, 54. Au intensificat exploatarea bogăţiilor. COTEANU, S. E. 59. Se pare că... dregătoriile erau mai productive decât exploatarea pământului. STOICESCU, S. D. 133. Studiul zăcămintelor de minereuri şi exploatarea lor. GEOLOGIA, 4, cf. L. rom. 1962, nr. 2, 177, der, cf. URSU, T. ş. 203, L. ROM. 1965, 289. O dovadă a vechimii industriei miniere a sării în Ţara Românească este existenţa unei exploatări ţărăneşti a acestui minereu, aşa numitele „maluri de sare”. PANAITESCU, C. R. 152, cf. DN2. Foarte multe exemple se pot da din domeniul exploatării lemnului şi al plutăritului. L. ROM. 1966, 269. Pretextul piesei l-a oferit o împrejurare reală... şi proiectele de exploatare a acestor 2241 EXPLOATARE -294- EXPLOATAT2, -Ă ape feruginoase. IST. T. II, 143. Aşezat pe coline sub care se află cariere de marmură roşie, bântuit decenii de-a rândul de reprezentanţi ai multor societăţi de exploatare, Metropolis moare acum lent, pe măsura epuizării resurselor sale. N. MANOLESCU, A. N. IV, 126, cf. L. ROM. 1973, 78, M. D. ENC. I-a fost încredinţată exploatarea minelor. CIOCULESCU, I. C. 64, cf. DEX, ALIL XXVI, 43, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. Coloniile romane... se ocupau cu exploatarea minelor. FRÂNCU - CANDREA, M. 33, cf. ALR SN II h 611/105, 812. 0 F i g. Singur încredinţat de nesăcatul isvor de înşirite mărgărinte, ce avea să se puie în esploatare de către învăţaţi. CALENDAR (1856), 60/2. Ciocoiul se lăsă pe pat şi adormi, gândindu-se la exploatarea minei sale. FILIMON, O. I, 128. Minulescu, devenit... punctul de plecare al unei exploatări literare şi al parodiei. LOVINESCU, C. VII, 34. ♦ P. e x t. (Concretizat) Bunul care este valorificat; locul unde se valorifică un bun; întreprindere cu caracter economic care se ocupă cu valorificarea unui bun; exploataţie (2). Cf. DDRF, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Să mă ia numaidecât în Java, la exploatările lui. VOICULESCU, P. II, 190. Străbătută în lung de râul Someş, constituie o exploatare modernă în înţelesul adevărat al cuvântului. ENC. AGR. I, 24. Exploatări de gaz metan. NOM. MIN. I, 39. Produse şi producte aflate în depozitele exploatărilor anexe. LEG. EC. PL. 368. Locuinţele vor fi construite în apropierea exploatărilor carbonifere. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 389. Fiecare şef de exploatare are casa lui. RALEA, F. 20. Odată cu deschiderea exploatărilor carbonifere din valea Jiului... procesul de populare a acestei regiuni cunoaşte un ritm crescând. MAT. DIALECT. I, 241. Maşinile-unelte aplicate în exploatările miniere aurifere permiteau sporirea producţiei. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 31, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 Exploatare la zi = metodă de extragere a substanţelor minerale utile, a carierelor de piatră etc. în care procesul tehnologic se efectuează sub cerul liber. Cf. M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEL ♦ Spec. Organizarea funcţionării traficului. Cursul de... exploatarea căilor ferate. MAIORESCU, D. I, 510. Nu se poate găsi o singură ţară unde să nu se ridice critice în contra exploatării căilor ferate. EMINESCU, -O. XI, 81. Organizează şi urmăreşte exploatarea economică a parcului de transport hipo şi auto. LEG. EC. PL. 210, cf 100. 2. F i g. Utilizare în mod avantajos a ceva, profitare de ceva. Cf. e x p 1 o a t a (2). Cf M. D. ENC., dex, d. enc. ♦ Folosire a unor teme, personaje, fenomene ale naturii, efecte artistice, întâmplări, situaţii etc. ca sursă de inspiraţie sau ca mijloc (pentru crearea unor opere artistice). Exploatarea ridiculelor unei astfel de umanităţi începuse să-i aducă glorie. IBRĂILEANU, S. 39. Nu poate fi vorba de vreo apropiere decât doar de aceea a exploatării unei teme comune. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 44. Minulescu, devenit în scurt timp punctul de plecare al unei exploatări literare sub cele două forme distincte: a imitaţiei şi a parodiei. LOVINESCU, C. VII, 34. Teren fertil de exploatare epică, provincia deţine un loc de frunte în romanul naţional. CONSTANTINESCU, S. I, 190. Realismul lui... se sprijină pe exploatarea gestului semnificativ. T ianuarie 1969, 73. Urmează doi ani de pauză, apoi o bogată şi magistrală producţie..., care totalizează, pare-se, exploatarea aceleiaşi forme fixe. CIOCULESCU, I. C. 106. 3. Obţinere în mod abuziv a unui profit dintr-o anumită situaţie, împrejurare etc. (prin mijloace lipsite de scrupule); (învechit) exploataţie (3). V. abuz, speculă. Cf. exploata (3, 4). Să lăsăm... a-şi face planurile sale pentru exploatarea averei stăpânului său. FILIMON, O. I, 102. Periodica exploatare făcută asupra lipitorilor străine prin ameninţări de izgonire [era] un al treile izvor care producea sume colosale oferite pe tablale de aur. ALECSANDRI, o. IV, 357. Oamenii publici... formează pe tăcute o societate de esploatare a veniturilor publice în sarcina ţeranului. CONV. LIT. IV, 36. Asemene idei... sânt întrebuinţate ca mijloc de exploatare pentru scopuri egoistice. ib. VI, 70, cf. EMINESCU, O. XI, 437. Vă bateţi joc de oameni,... este o exploatare şi nu vă mai săturaţi, ca vampirii. CARAGIALE, O. I, 162, cf. ENC. ROM., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 4. însuşirea (abuzivă, adesea fară plată) a rezultatelor muncii cuiva. V. asuprire, oprimare. Cf. exploata (5). Dacă admitem legile positive ale împăratului Leon într-o privinţă ca drept public, trebuie să le admitem şi... în exploatările financiare sistematice ale ţăranului. MAIORESCU, CR. III, 112. La popoare tinere, eroism, avânturi... La popoare bătrâne laşitate, acomodaţiune, trăirea din graţia altuia, esploatarea celui mai simplu. EMINESCU, O. XV, 289, Cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w. A creat un sistem de exploatare a individului. PÂR VAN, I. F. 111, cf. IBRĂILEANU, SP. CR. 76. Mi se pare monstruos ca un om, care trăieşte şi se îmbogăţeşte din exploatarea ţăranului, să afirme totuş cu atâta insistenţă că ţăranul e leneş. REBREANU, R. I, 40. Pământul şi soarele, codrii şi apele le asociam cu viaţa acestor fraţi, pe care îi simţeam venind spre timpurile nouă din cel mai adânc trecut, purtând povara persecuţiilor şi exploatării. SADOVEANU, O. I, 5. Exploatarea ţăranilor... se intensifică în mod simţitor la sfârşitul acestei perioade. OŢETEA, T. V. 33. Numai această politică... ne va vindeca de complexul de inferioritate strecurat în sufletele noastre prin secole de şerbie şi exploatare. CĂLINESCU, B. I. 283. Există... un portret al ţăranului iobag medieval, zguduitor în prezentarea omului degradat prin veacuri de... exploatare. VIANU, L. U. 54, cf. RALEA, S. T. III, 37. Trebuie să ne păstrăm sângele rece în faţa acestor provocări care trădează spiritul de clasă al celor care nu înţeleg să trăiască decât din exploatarea muncii altora. CAMIL PETRESCU, N. 20. Urmele exploatării lor au rămas intacte, absolut intacte. BOGZA, T. 61, cf. STANCU, R. A. III, 131, DT. E o ţară în care nu-i exploatare. BENIUC, V. A. II, 293, cf. H. LOVINESCU, T. 410, DL. Au suferit pragul exploatării boiereşti. PREDA, C. I. P. II, 251, cf DM. Autorul denunţă aspectul social al exploatării. IST. LIT. ROM. II, 75. într-o epocă de agravare a exploatării maselor de producători, curtenii nu mai puteau constitui elementul sigur şi eficace. STOICESCU, C. S. 29, cf. DER, ABC SĂN. 343, PANAITESCU, C. R. 99. Uneltele mai perfecţionate îngăduiau... posibilitatea exploatării omului de către om. H. DAICOVICIU, D. 33. Acolo se aşezau elementele ţărăneşti în perioada de aflux a ţărănimii la oraşe, fenomen provocat de o înăsprire a formelor de exploatare feudală. IST. T. I, 119. Filme tulburătoare zugrăvesc... această exploatare sufletească a omului de către om. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 34, 21/2, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., NDN, DEI, NDU, A Iii; 3. 5. Aservire economică (şi politic^) a unui popor sau a unei ţări unor interese străine. Cf. exploata (6). Boierii... rămăseseră deopotrivă cu aceia ai vechii ţări, din vremea exploatării turceşti. VIANU, S. 97, cf. DL, STOICESCU, C. S. 178. Vorbi în perfect grai osman de cumplita exploatare a locuitorilor din Valahia. MAGAZIN IST. 1967,nr. 1, 16. - Scris şi: (învechit) ecsploatare. - Pronunţat: -ploa-. - Pl.: exploatări. - Şi: (învechit şi regional) explotâre (COSTINESCU, alr SN li h 611/105), (învechit) esploatare, isploatâre, (învechit, rar) sploatâre s. f. - V. exploata. EXPLOATAT1 s. n. (învechit, rar) Exploatare (1). Capitalul ce se va împrumuta fermii-modele nu se cere să fie mai mare de 4000 de galbeni, somă destulă pentru esploatatul unei moşii. PROPĂŞIREA (1844), 1082/7. - Şi: (învechit) esploatât s. n. - V. exploata. EXPLOATÂT2, -Ă adj. 1. (Despre terenuri, proprietăţi, mine, păduri etc.) Care este valorificat; care este întrebuinţat în scopuri economice; care este pus în exploatare (1). Cu cât o proprietate e mai mică, cu atâta e mai esploatată. RUSSO, S. 157, 2243 EXPLOATATOR, -OARE -295- EXPLODA cf. PONTBRIANT, D. Nefiind aceste [păduri] exploatate, se poate zice că mai tot pământul românesc era lăsat în sălbăticire. CONV. LIT. XI, 43. Văzând cât de exploatat şi de sărăcit e pământul, nu-i făcură un preţ prea mare. AGÂRBICEANU, S. 488, cf. DL, DM, SFC III, 210. Nu numai bogăţiile ţării au fost exploatate şi sporite. PANAITESCU, C. R. 27, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, DSR, NDU. 2. F i g. (Despre situaţii, împrejurări, sentimente etc.) Care este folosit (în mod abuziv); din care se trag foloase (adesea ilicite). Cf. CONTEMP. 1971, nr. 1 292, 7/1, cf. dl, m. d. enc. 3. (Despre oameni sau despre clase sociale) Care suferă o exploatare (4). V. oprimat, asuprit, o b i j d u i t. Cf. CAMIL PETRESCU, T. I, 220, VIANU, L. U. 56, DL, DM, LĂNCRĂNJAN, C. I, 182, DN2, M. D. ENC., DEX, DSR, NDU. 0 (Substantivat) Hemingway... se aruncă în experienţa socială de partea exploataţilor. STREINU, P. C. III, 334. Concluzia filmului pare a fi, de fapt, aceea că în lumea capitalistă viaţa nu este decât un foarte spiritual joc între exploatator şi exploataţi, în care singura armă eficace este inteligenţa. CONTEMP. 1948, nr. 113, 10/2. A cunoscut de la început organizarea politică în două clase importante: guvernaţi şi guvernanţi, exploatatori şi exploataţi. RALEA, S. T. III, 22, cf. DL. Slugile domneşti înăbuşeau împotrivirea celor exploataţi. STOICESCU, C. S. 18. Cei exploataţi n-aveau interes să urmeze pe exploatatori. PANAITESCU, C. R. 110, cf. M. D. ENC., DEX, DN2, DSR, V. BREBAN, D. G., NDU. - PL: exploataţi, -te. - Şi: (învechit) esploatât, -ă adj. - V. exploata. EXPLOATATOR, -OARE adj., s. m., s. f. 1. (Persoană, întreprindere, societate etc.) -Care exploatează (1) o pădure, un teren, o mină etc., care valorifică ceva sau care obţine un profit (din ceva) prin investiţii băneşti, de muncă etc. Se înţelege cu ce furie patricii, senatul, esploatatori ce abuza de pământurile ce erau a se împărţi... priimia fără a mai esamina ori de câte ori monstruozităţi se răspândea asupra lui Catilina. TEULESCU, C. 67/27, Cf PONTBRIANT, D., ENC. ROM. 366, ALEXI, W., CADE, RESMERIŢĂ, D. Moratoriul datoriilor agricole a uşurat situaţia exploatatorilor. CONV. LIT. LXVII, 60. Baloturile... poartă pe dânsele mărci şi semne care arată locul de origine, societatea exploatatoare. SADOVEANU, O. IX, 321, cf SCRIBAN, D. Umoristul a ironizat cu aceeaşi îndrăzneală „donemania” şi a persiflat crunt pe cocoşatul dramaturg..., fiu al unui exploatator de mine. CĂLINESCU, I. 87. întreprindere exploatatoare de mine. DL, cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, IVĂNESCU, I. L. R. 668, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, A II4, A III 3, 17. 2. (Persoană) Care profită (prin mijloace lipsite de scrupule) sau care trage foloase (în mod abuziv), de pe urma unei anumite împrejurări etc. Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. în teatrul lui [Alescandri] uitat găsim întreaga octavă a eroilor caragialeşti... vânătorul de slujbe, exploatatorul credulităţii publice. LOVINESCU, C. VI, 21, cf SCRIBAN, D. Ajunge patroană de casă rău famată, devenind din victimă exploatatoare. CONSTANTINESCU,, S. I, 42, cf. NDU. 3. (Persoană sau clasă socială) Care exploatează (5) rezultatele muncii cuiva. V. asupritor. Cf. COSTINESCU, MAIORESCU, CR. I, III, ALEXI, W., CADE. Exploatatorii au găsit mijlocul să-l ţie [pe ţăran] în starea de mai dinainte. SADOVEANU, O. XIX, 56, cf. 33, 135, CONTEMP. 1948, nr. 110, 14/7, CV I, nr. 9, 24. Un exploatator odios al unor nenorociţi, visând să ajungă bancheri ca mine. CĂLINESCU, S. 291. Unii oameni, cei care formau clasa exploatatoare trăiau în plină prosperitate. RALEA, S. T. II, 202. A cunoscut de la început organizarea politică în două clase importante: guvernaţi şi guvernanţi, exploatatori şi exploataţi, id. ib. III, 22, cf DL, DM. Cei exploataţi n-aveau interes să urmeze pe exploatatori. PANAITESCU, C. R. 110, cf. DN2, MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 5, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEL - PL: exploatatori, -oare. - Şi: (învechit) esploatator, (învechit, rar) explotator, esploatător s. m. - Exploata + suf. -tor. Cf. fr. e x p 1 o i t e u r. EXPLOATÂŢIE s. f. 1. (învechit) Faptul de a exploata (1) resurse, bogăţii naturale, obiective economice etc.; exploatare (2). Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 644Vl 8. Vor fi interesaţi în exploataţia moşiei. PROPĂŞIREA (1844), 114!/5. A pus Traian... pe Marc Scaurian, care a fost şi procurator al soţietăţii minelor de aur,... spre apriveghia asupra esploataţiilor de metale. MAG. IST. I, 20/14. Vieţuirea îmi este asigurată în munca mea la esploataciunea Fermei-modele. I. IONESCU, F. 25/22, cf. 9/11. Voiesc să urmez esploataţia proprietăţei mele. CODRESCU, C. II, 372/15. Calităţile [pământului]... cată să se deosibească dupe natura esploataţiei pentru care îl întrebuinţează. BREZOIANU, A. 257/6, cf. STAMATI, D. La esploataţiuneapădurilor... un silvicultor are o cunoştinţă esactă a naturei ierburilor pădurei. BARASCH, B. 190. Cere aplicaţia cu de-amănuntul pe faţa pământului, a chipurilor de esploataţia celor ce se întrebuinţează la scoatere. CALENDAR (1856), 19/17, cf. POLIZU, AGRONOMIA (1859), 71. Contribuţiunea tutunului... este aproape îndoită, dacă ţinem seamă de cheltuielile de administraţiune, de sploataţiune. GHICA, C. E. II, 509, cf PROT. -POP., N.D., PONTBRIANT, D. Caută a scoate un folos cât se poate mai mare din capitalele angagiate în sploataţiunea pământului. I. IONESCU, D. 240, cf COSTINESCU. Nu vor întârzia a deschide... nouă căi de exploataţiune ale avuţiilor pământului nostru. ODOBESCU, S. II, 100, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., PONTBRIANT, D. Explorările ce s-au făcut în vederea unei exploataţiuni a plumbului n-au dat rezultate mulţumitoare. PĂCALĂ, M. R. 8, cf RESMERIŢĂ, D.? CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D., URSU, T. Ş. 203. 2. Unitate economică, întreprindere care exploatează (1) terenuri, păduri, mine etc., care se ocupă cu valorificarea unui bun; locul unde se exploatează un bun; exploatare (2). Alegeţi o locuinţă espusă la soare, ferită de manaţiunile bălţilor... şi a verce fel de esploetaţiune vătămatoare sănătăţii. MAN. SĂNĂT. 25/15, cf SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, dei. ♦ P. e x t. Teren, pădure, mină etc. care se află în exploatare. Cf. M. D. ENC., dex, dn3, v. BREBAN, d. g., d. enc., ndn, DEI, NDU. 3. (învechit) Exploatare (3). Pe ambiţioşi nu-i poţi întroluca aşa de lesne, nici-i poţi organiza atât de splendid precum Caradalele se organizează, la comandă, în societate de esploataţie. EMINESCU, O. XII, 43, Cf SCRIBAN, D. - Scris şi: (învechit) ecsploataţie. - Pronunţat: -ploa-. -Şi: (rar) exploataţiune, (învechit) esploataţie, (învechit, rar) explotâţie (prot. - pop., n. d.), explotaţiune (costinescu), esploataţiune, esploataciune, esploatăciune (stamati, d.), esploetâţie, esploetaţiune, esploatăţiune (pontbriant, d.), esplotaţiune, sploatâţie, sploataţiune s. f. - Din fr. exploatation. EXPLOATAŢIUNE s. f. v. exploataţie. EXPLODA vb. I. Intranz. 1. (Despre explozive, proiectile, reactoare nucleare, vase etc.; la persoana a 3-a) A se descompune, a se dezintegra violent sub acţiunea unor factori termici sau mecanici, cu degajare bruscă de căldură, lumină şi gaze sub presiune, care produc bubuituri, zguduituri puternice şi efectuare rapidă de lucru mecanic; a face explozie (1). Câteva vase alieate au pătimit mult, a lor prbvizii de pulbere au esplodat (au ars). GM (1854), 3403/59, cf. POLIZU, LM. Corpuri ca dinamita şi fosforul,... la o presiune mică, explodează. CONTA, O. F. 520, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Tunul când a explozat Munţii de piatră-a dărâmat. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 102. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Au rămas însă pogoane întregi de pământ nelucrat... răscolit de obuze - aşa cum au explodat. SAHIA, N. 17, cf. IORDAN, L. R. A. 35, SCRIBAN, D., BL X, 2247 EXPLODA -296- EXPLORA 40, DR. XI, 319. Obuzele zburau prin aer şi explodau. STANCU, R. A. V, 252. In faţa tancului explodă o grenadă. V. ROM. august 1955, 55. Bombele şuierau şi explodau, încadrându-i. CAMILAR, N. I. 435, cf. SCL 1956, 225, DL. Grenada..., explodând, i-a retezat două degete. PREDA, M. S. 22. Tancul din faţă fusese avariat de o bombă, care explodase în apropiere. T. POPOVICI, S. 438. După ce a doua bombă explodă, mai departe, râse, dezvelind un şir de dinţi foarte albi, mămnţi. id. ib. 439, cf. DM, DN2. Ofiţer de legătură pe lângă misiunea militară franceză, era să-şi piardă viaţa odată, când un obuz explodează chiar în faţa automobilului cu care Străbătea O şosea. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 99, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC/, NDN, DEI, NDU. într-o zi un glonţ de tun Intre noi a explodat Şi pe cinci i-a vulnerat. FOLC. TRANSILV. III, 33. 0 F i g. Pocneşte câte-un foc de armă, Fără ecou, De parc-ar exploda Nucleuri ude de-ntuneric. CAMIL PETRESCU, V. 54. Un geam parcă explodă. TEODOREANU, L. 167. Perdelele fâlfâiră ca nişte flamuri, părul domnişoarei din faţă se umflă spulberat şi gazeta vecinului de bancă explodă în mâini: CĂLINESCU, O. I, 10. Mamaia, pe care o credeam părăsită în acest anotimp, explodează într-un foc bengal nesfârşit TUDORAN, O. 48. Văzui stele multicolore explodând în cascade de lumini. PREDA, C. I. P. III, 62. Undeva, într-un colţ al frazei, aşteaptă, fii sigur, o imagine care să explodeze la întâlnirea cu privirea. SIMION, S. R. III, 55. De acolo am auzit clar cum oul a explodat în ţăndări. CĂRTĂRESCU, N. 247. Parfumul gingaş explodă în sute de cioburi, lăsând o pată udă, cu stropi prelungiţi în toate direcţiile. id. ib. 161. Unul după altul, gândurile explodau cu zvâcniri de cartuşe. VOICULESCU, P. I, 41. ♦ Tranz. A provoca o explozie (1). învăţase să prepare nişte explozibile, pe care... le exploda nu ştiu cum, de speria toată mahalaua. CĂLINESCU, B. I. 319, cf. M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., DEL ♦ (Despre aparate care funcţionează cu gaze sau lichide sub presiune) A sări în aer, a se sfărâma datorită creşterii (peste limite) a presiunii interioare. O rotaţiune pe loc, imens de repede care e-n stare să sfarme cazanul când explodează. EMINESCU, O. XV, 297. Sunt nenorociri care pot veni neaşteptat...: explodează o lampă. C. PETRESCU, î. II, 271, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDU, DEI, NDN. 2o (Despre vulcani) A erupe (1). Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, D. ENC., DEI, NDU. 3. F i g. (Despre persoane sau despre manifestări, sentimente etc. ale lor) A izbucni, a se exterioriza brusc şi violent (prin vorbe, fapte, acţiuni etc.). V. izbucni. Exploadă un „ uaşcă ” (vasăzică) după fiecare trei cuvinte. IBRĂILEANU, A. 134. Pachet de nervi, el exploda în apostrofe franco-române. LOVINESCU, M. 31. Se uită perplex o fracţiune de secundă, apoi explodă cu o indignare amicală. REBREANU, R. I. 251. Exploada în hohote groase de râs. C. PETRESCU, C. V. 309. Plânsese... explodase de indignare. BART. E. 115. Poetul modern..,. în momentele scrisului se desfăşoară, explodează, se depăşeşte, se introduce... în regatele interzise unde dorm adevărurile. STREINU, P. C. III, 327. îţi prezint pe tata. - Tulea! - explodă deodată bătrânul şi întinse o mână viguroasă. CĂLINESCU, E. O. I, 56. Gaittany profită repede de turnura dialogului şi explodă: - Da, domnule, închipuie-ţi, imbecilii, id. B. I. 362. Glasul lui Guiseppe... explodă sus de tot într-un răcnet de fiinţă spulberată. VINEA, L II, 314, cf. DL, T. POPOVICI, S. 57, DM, DN2. Aici însă, iminenta revelaţie, întrupată, e pe punctul de a exploda, iar bucata de lume înfăţişată de scriitor a şi fost înnobilată de razele soarelui celui de taină care urcă spre geana zorilor, spre limes. STEINHARDT, J. 351, cf. M. D. ENC., DEX. „Mai ales când suntem în dezordine!” aproape că explodă Brummer. ŢOIU, G. 13. Limbajul e foarte supravegheat, rafinat în retorte lirice, explodând deseori în echivalenţe metaforice, spre a surprinde acea „adâncime” poetică. GRIGURCU, C. R. 15, cf. V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 4. F i g. (Despre fenomene naturale, patologice, sociale etc.) A izbucni brusc şi, uneori, fiind urmată de o expansiune (3, 4) rapidă. Oraşul era scăldat în lumină ireală; lumină stelară. Şi aerul uşor, purificat; ca o fereastră care-a fost deschisă într-o cameră de convalescent şi şi-a lăsat să exploadeze hohotitoare sănătatea, c. PETRESCU, I. II, 119. Aceasta e clipa când explodează florile şi seminţele. SADOVEANU, O. XXI, 282. Forţele reprimate trebuiau să explodeze cu o violenţă cu atât mai mare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 84, 32/2. Raporturile ţepoase dintre membri păstrate îndeobşte la un nivel amical, explodară odată într-o insurgenţă subită, urmată de defecţiune. CĂLINESCU, O. XI, 219. Acumulările de câteva decenii explodează acum într-o operă matură, purtătoare a ideilor cu care curentul ardelean va intra în patrimoniul spiritualităţii naţionale. MS. 1988,3/10. - Scris şi: (învechit, rar) ecsploda. POLIZU. - Prez. ind.: explodez. - Şi: (învechit, rar) esplodâ (BARCIANU, ALEXI, w.), (neobişnuit) explozâ vb. I. - Din lat. explodere, it. esplodere. Exploza: prin apropiere de explozie. EXPLODÂNT, -Ă adj. (Rar) Care produce, care determină o explozie (1); exploziv (13). Toţi se exercitau la exterminarea unui inamic şi cumpărau materii explodante. CĂLINESCU, B. I. 322. - Pl.: explodând, -te. - Din fr. expiodant. EXPLODARE s. f. Acţiunea de a exploda; provocare a unei explozii (1) în mod accidental (datorită manipulării greşite a explozivilor, a aparatelor care funcţionează cu gaze sub presiune etc.) sau intenţionat, prin mijloace adecvate, în scopul realizării unei distrugeri. Cf. POLIZU. Explodarea unei căldări cu vapori. ENC. AGR. II, 460, cf. DT, LTR2, DL, DP, DM, DN2. Explodarea explozivilor în găurile de mină. DER II, 326, cf. M. D. ENC. 348, DEX, DSR, NDN, 571, ndu. ♦ S p e c. Dislocare a unui masiv de rocă, de zidărie etc. cu ajutorul unui exploziv (II). V. î m p u ş c a r e, p u ş c a r e. Cf. DP. - Scris şi: (învechit, rar) ecsplodare. POLIZU. - PL: explodări. - V. exploda. EXPLODOR s. n. (Min.; rar) Explozor. Cf. DT, LTR2, DN3, DEX2, NDN, NDU. - PL: explodoare. - Din engl. exploder. EXPLORA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică regiuni necunoscute sau puţin cunoscute) A parcurge (1), a străbate cu scopul de a culege informaţii de natură ştiinţifică, economică etc.; a cerceta, a observa (3), a i n v e s t i g a. Cf. POEN. -AAR. - HILL, V. I, 6442/l, NEGULICI. Cu dânşii se agiuta de afla (esplora) locurile. CALENDAR (1857), 18/15, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Sânt regiuni complect explorate şi în care... nu s-au găsit acele fosile tranziţionale. CONTA, O. F. 323. Rusăneştii (plasa Oltului de Jos) este locul explorat de dl Sturdza. ODOBESCU, S. II, 446, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Depozitul de la Oşorheiu... nu e poate decât superficial explorat IORGA, în BUL. COM. IST. II, 181, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Din călătoriile sale, el a selecţionat şi a adus la Petersburg aproape 35.000 exemplare de plante şi animale din ţinuturile pe care le-a explorat. CONTEMP. 1952, nr. 292, 4/5. Oricât... ar fi explorat munţii, hrana prea orăşenească îi lustruise pieliţa. CĂLINESCU, B. I. 61, cf. id. L. L. 199. Explorează Oceanul de Nord. VIANU, L. U. 179, cf. DL, DM, DN2. Fibula credea că a şi explorat Polul Nord. BĂNULESCU, C. M. 305, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 F i g. Plecam în expediţii îndepărtate, exploram cimitire. BRĂESCU, A. 104. ♦ (Complementul indică terenuri) A cerceta cu scopul de a stabili posibilităţile de exploatare, de a descoperi şi localiza zăcăminte, roci etc., a prospecta. 2251 EXPLORA -297- EXPLORARE Dreptul de a explora şi exploata moşia. MON. OF. (1906), 22. Dreptul de a explora solul şi subsolul, pentm scoaterea păcurei, ţiţei şi alte minerale, ib., cf. DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI. 2. A parcurge şi a examina în întregime un loc pentru a descoperi pe cineva sau ceva; acerceta, acăuta. Franz..., cerându-i binoclul cel gigantic, începu şi el a esplora sala. BARONZI, C. III, 76/32. Din partea noastră, ne promitem a explora... acest interesant şi vorbitor mormânt al unei lumi de altă dată. ARHIVA, I, 15. Un vrăjitor celebru... cu bagheta sa magică a explorat orăşelul Vilbisburg. IZV. XIII, 221. Am trimis alpinişti să exploreze locul. CĂLINESCU, O. IX, 260, cf. M. D. ENC., DEX. Echipa de salvare a explorat sistematic poteca. ŢOIU, î. 333, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G. Nu avusesem până atunci... curiozitatea să explorăm acel culoar lugubru. CĂRTĂRESCU, N. 47, cf. D. ENC., NDN, DEL 0 (Prin extensiune) Refl. pas. Până astăzi nu s-au explorat bine toate bibliotecile din Orient. BUL. COM. IST. II, 9. încă din 1936 explorasem corespondenţa Legaţiei napolitane de la Constantinopol. OŢETEA, T. V. 3. 0 (Familiar, glumeţ) Cel din urmă buzunar fu explorat. C. PETRESCU, î. 1,3. 0 F i g. Explorând cele şase straturi extaziate ale neocortexului, pictate cu chipul Ginei... rătăcesc prin labirintul minţii ei. CĂRTĂRESCU, N. 140. ♦ (învechit) A face o recunoaştere militară; a spiona. Cf. PONTBRIANT, D., LM. Pe lângă îndatorirea de a străjuiplaiurile... răşinărenii mai aveau să exploreze... ţările vecine. PĂCALĂ, M. R. 39, cf. SCRIBAN, D. ♦ (Rar; complementul indică obiecte) A examina minuţios cu privirea sau cu ajutorul altui simţ; a cerceta. Cf. lm, cade. 0 (Prin extensiune) Explora cu degetele mici capul şi obrazul arhitectului. CĂLINESCU, S. 449. 3. (Med.) A întreprinde o investigaţie (clinică sau de laborator), a examina, cu ajutorul unor instrumente ori procedee speciale, în vederea stabilirii diagnosticului unei boli. Orice canal poate fi explorat cu ajutorul unei sonde: canalele glandelor salivare, canalele hepatice. ABC SĂN. 84, cf. NDN, NDU. 4. F i g. (Complementul indică situaţii, probleme, sentimente etc.) A observa cu atenţie, a examina din toate punctele de vedere; a studia, a cerceta, a analiza. Cf. LM. învăţaţii noştri... abia pot dovedi să exploreze în toată vieaţa lor câte un domeniu foarte mărginit al unei ştiinţe speciale. CONTA, O. F. 407. Eu n-am explorat... întreg „Lexiconul”. REV. IST. 1,171, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Toponimia românească n-a fost sistematic explorată. DR. I, 210, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. E un umorist ce a explorat domeniul ridicolului. LOVINESCU, C. V, 89. Explorând mai adâncit acest sens, descoperim că în cele din urmă neantul e sinonim cu Nedeterminatul. CONV. LIT. LXVII, 426. Arghezi lucrează... într-o regiune sufletească explorată de mai nainte. STREINU, P. C. I, 77. Nu dorinţa de a se mărturisi..., ci aceea... de a explora regiuni noi şi neaşteptate atrage pe scriitorul psiholog. Sufletul femeii i se pare mai complex, mai atrăgător. VIANU, A. P. 334. Au moştenit ca un bun comun o bogăţie a expresiei, o supleţe a simţirii şi îndrăznelii de mult legitimate, ca să exploreze cele mai miraculoase ţinuturi ale fanteziei. CONSTANTINESCU, S. VI, 86. Deprins să-şi exploreze veşnic sufletul... Proust a devenit încetul cu încetul propriul său inamic. RALEA, S. T. I, 100. Mihail Sadoveanu a explorat o epocă şi a cuprins cu naturaleţe o umanitate vastă. L 1965, nr. 16, 3/3. In capitolul zece un astfel de spaţiu este explorat cu încântare: acela, plin de praf şi de obiecte inutile, aflat sub scena teatrului în care se pătrunde prin cuşca sufleurului. N. MANOLESCU, A. N. III, 69. O conştiincioasă curiozitate este totdeauna înclinată să exploreze dacă nu se află cumva şi un miez autentic înlăuntrul neprimitorului ansamblu retoric, care ne declanşează prima impresie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 66, 19/1. Elucidează o serie de probleme încă necunoscute sau nu îndeajuns explorate ale adolescenţei. CONTEMP. 1972, nr. 1 312, 2/3. Am explorat tăcerile din mine. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 5/2. Consider aceste contribuţii capitale şi mă tem a fi dezminţit de omniscienţii care nu s-au ostenit în aceste domenii încă insuficient explorate. CIOCULESCU, I. C. 13. Un scriitor nu se poate îndepărta de izvoarele primordiale... explorând cu torţa luminoasă a raţiunii... cele mai îndepărtate rădăcini. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 3/1. Aşa s-a născut acest teatru care explorează creator mersul de lemn pe picioarele de lemn ale dialogului cocoţat pe picioroangele de lemn ale limbajului de lemn. ib., 1992, nr. 1,7/2, cf. ndu. - Prez. ind.: explorez şi (învechit, rar) explor (SCRIBAN, D.). - Şi: (învechit, rar) esplora vb. I. - Din fr. explorer. Cf. lat. explorare. EXPLORÂBIL, -Ă adj, Care poate fi explorat, Cf. DN2, DEX, NDN, NDU. - Pl.: explorabili, -e. - Din fr. explorable. EXPLORARE s. f. Acţiunea de a explora şi rezultatul ei. 1. Cercetare, studiere minuţioasă a unor locuri, regiuni etc. necunoscute sau puţin cunoscute, cu scopul de a culege informaţii de natură ştiinţifică, economică sau etnografică; investigaţie, observaţie (2), exploraţie (1). Cf. explora (1). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. [Arheologii] au făcut şi fac încă explorări însemnate în movilele din Crimeea şi Rusia. ODOBESCU, S. II, 266, Cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., AL. PHILIPPIDE, S. IV, 64, SCRIBAN, D. 485. Explorările geografice... culminează cu descoperirea Americii. OŢETEA, R. 106. Mulţumită avionului explorările au ajuns lesnicioase. ARGHEZI, S. XVI, 9. Explorarea Polului Nord sau Polului Sud. CĂLINESCU, B. I. 282, cf. DL, DM, DN2, DSR, D. ENC., NDN, 571, DEI, NDU. 0 F i g. După ce veneau ceva bomboane... porneam cu fratele meu în explorare. GALACTION, O. 328. Victor Slăvescu... s-a interesat de starea clădirii de la Şosea..., cercetându-o de aproape. In afară de suveranul ţării... nimeni nu s-a mai hazardat în asemenea explorări. CONV. LIT. LXVII, 457. îşi rezervaseră nopţile mai mult pentru explorări prin suburbii. BLAGA, H. 85. Drumurile până acolo şi tot ce se întâmpla când mergeam la mătuşa mea erau pentru mine nişte aventuri ciudate, explorarea unei alte lumi. CĂRTĂRESCU, N. 185. ♦ (Geol.) Complex de cercetări geologice care, în funcţie de obiectul studiat şi obiectivul urmărit, are drept scop stabilirea limitelor, a condiţiilor de zăcământ, a structurii şi a calităţii unui corp de substanţă minerală utilă etc.; prospectare. Cf ENC. ROM., BARCIANU. Explorările ce s-au făcut în vederea unei exploataţiuni a plumbului n-au dat rezultate mulţumitoare şi pentru aceea au fost întrerupte. PĂCALĂ, M. R. 8. Explorare şi exploatare. NOM. MIN. I, 48. Vaste lucrări de explorare au scos la iveală zăcăminte de petrol necunoscute. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 402, cf. LTR2, DP. Explorarea cuprinde lucrările care se fac pentru determinarea cantităţii şi calităţii substanţei minerale utile, descoperite în faza de prospecţiune. GEOLOGIA, 122, cf. DER. A cumpărat de câţiva ani drepturile de explorare a dealurilor. BĂNULESCU, C. M. 205, Cf. M. D. ENC., DSR, D. ENC., NDN, DEI, NDU. 2. Parcurgere şi examinare în întregime a unui loc pentru a descoperi aici pe cineva sau ceva; cercetare, căutare. Cf. explora (2). A întreprins în vara anului 1882 explorarea munţilor de la nord de Bucureşti. ARHIVA, I, 5, cf. GALACTION, O. 328. Se declară pornit spre noi explorări, STREINU, P. C. II, 26. Făceai de fiecare dată explorări noi. PAS. Z. I, 42, cf. DL, BĂNULESCU, C. M. 61, M. D. ENC., DSR, ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 9/2, D. ENC., NDN, 571, DEI, NDU. 0 (F i g.) [Barza] îşi netezi repede pliscul... şi începu o excursie de explorare pe faţa mesei. TOPÎRCEANU, O. A. II, 41. ♦(Rar) Recunoaştere militară; spionare. Cf PONTBRIANT, D., LM. De mare îndrăzneală sunt explorările lui împotriva bulgarilor, cari au pătruns în Grecia. ARH. OLT. XIII, 498. 3. (Med.) Studiul indirect, clinic şi paraclinic, al unor structuri anatomice, al organismului în întregime sau al unor 2253 EXPLORAT, -Ă -298- EXPLORATOR, -OARE procese, fenomene, metabolisme care au loc în organism, cu ajutorul unor aparate, al unor metode fizice, biofizice, chimice, biochimice etc., în vederea stabilirii diagnosticului unei boli. Cf explora (4). Cf COSTINESCU. Medicul se învoi să facă o operaţie de explorare. VOICULESCU, P. II, 255, cf. DER. A preconizat metoda clinică de explorare a toracelui prin percuţie. ABC SĂN. 56. Explorarea radio logică a toracelui, ib. 8. La ultimul nivel funcţionează... laboratoare de explorări funcţionale. SCÂNTEIA, 1966, nr. 7 058, cf. d. med., m. d. enc., dsr, d. enc., ndn, 571, DEI, NDU. 4. F i g. Cercetare minuţioasă, studiere sistematică a unei teme, a unei situaţii, a unui domeniu etc. Cf. exp lora (5). Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w. Tinerii de pe atunci aveau credinţa... că literatura română oferă încă mari domenii inexplorate şi posibilităţi infinite. In această explorare Arghezi pornise de mult, cu vreo douăzeci de ani mai înainte. AL. PHILIPPIDE, S. III, 266. La baza acestor peregrinări însă cred că trebuie să vedem şi anumite impulsiuni sufleteşti de explorări spirituale, de neastâmpăr etnic în dorinţa de a vedea şi a cerceta cât mai mult şi cât mai variat. PAPAHAGI, în GR. S. II, 35. Bartoli... a încercat să aplice noua metodă de explorare lingvistică prin cercetări aplicate pe teren. DR. VII, 309. Metoda menţionată aici... permite o explorare verticală a graiurilor. MAT. DIALECT. I, 32. Pentru pregătirea unor asemenea lucrări se cere o explorare variată a temelor. T septembrie, 1966, 95, cf. IST. T. II, 178. Autorul, medic dublat de un subtil psiholog, face o competentă explorare a universului atât de complex şi de nuanţat al adolescentului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 66, 19/4. Explorarea cosmosului şi a universului uman au mers şi merg mână în mână. CONTEMP. 1971, nr. 1 298, 9/5. Suntem o cultură... ancorată congenital într-o zonă a fiinţei umane a cărei explorare să nu ducă la pierderea încrederii în om. ib, 1972, nr. 1 353, 1/5. înaintând în precizie în decursul explorării, rechem cu fervoare impresia acelui prim contact care deţine etalonul-aur al intenţiei. T ianuarie 1972, 44. Regăsirea autenticităţii umane prin dinamizarea tuturor convenţiilor literare şi explorarea domeniilor hazardului obiectiv sau inconştientului, constituie şi ţinta experimentelor avangardiste. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 7. Sunt dificile explorările în necunoscutul empiriei medicale. CIOCULESCU, I. C. 13. Chiar dacă multe explorări se vor opri în terenuri înfundate, critica se va simţi îndemnată să-şi nuanţeze instrumentaţia. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 11/2, cf D. PSIH., GRIGURCU, C. R. 41, DSR, NDU. - PL: explorări. - V. explora. EXPLORAT, -Ă adj. 1. (Despre regiuni necunoscute sau puţin cunoscute) Care este cercetat cu scopul de a cunoaşte. Cf. PONTBRIANT, D., LM. Păstrez aceeaşi ordine geografică... a teritoriilor explorate. RF I, 121, cf. DEX2, NDU. 0 F i g. Este lipsit de planul mai adânc al unor regiuni mai puţin explorate ale sufletului. vianu, L. U. 45. ♦ (Despre zăcăminte) Căruia i se cercetează posibilităţile de exploatare. Cf. DEX2. 2. Care a fost cercetat, examinat din toate punctele de vedere. Cf. PONTBRIANT, D., LM. Sub ele se află o sistemă a căria prezenţă a fost urmărită şi constatată în toată regiunea explorată. ARHIVA, 1,232. - PL: exploraţi, -te. - Şi: (învechit) esplorât, -ă adj. PONTBRIANT, D., LM. - V. explora. EXPLORAŢIV, -A adj. Care explorează, cercetează (ceva) cu atenţie. Experimentul explorativ. SCL 1963,302, cf. SFCIV, 90, 106, 108, NDU. 0 F i g. Am strecurat o căutătură explorativă pe subt sprincene. ARGHEZI, S. X, 18. - PL: explorativi, -e. - Din fr. exploraţii. Cf. engl. explorativ e. EXPLORATOR, -OARE s. m., s. f., s. n. 1. S. m. şi f. (Suspect, sens etimologic) Persoană însărcinată să facă, în taină, cercetări în interesul cuiva, iscoadă; (învechit, rar) militar (1) care cercetează un sector al frontului, cerceta ş. Aceste mi le-au adeverit esploratorul. ASACHI, E. D. 33, cf. POEN.- AAR. - HILL, V. I, 644V39. S-au înaintat numai anteposturi şi coloane de exploratori. BARIŢIU, P. A. II, 467. Camillus, aflând acestea de la ecsploratorii sei, a ieşit din cetate. ARISTIA, PLUT. 368/18. Nu puteau furaja, din cauza esploratorilor lui Dumbravă, ce-i pândia în toate unghiurile. HASDEU, I. V. 22, cf. LM, SFC, 106, 108. 2. S. m. şi f. Persoană care explorează (1) o ţară, o regiune etc. necunoscută ori puţin cunoscută, în scopuri ştiinţifice, economice, culturale etc.; cercetător, observator. Cf. POEN. - AAR. -HILL, V. I, 644V39, NEGULICI, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. Noul explorator mai întâi constată existenţa movilei Geamăna. ODOBESCU, S. II, 182, cf. 413, BARCIANU, ALEXI, w. Nu e, oare, în tragedia exploratorului suedez cu planurile mari..., pe care nedreptatea sorţii l-a înţepenit pe blocurile de gheaţă, ca un simbol? IORGA, P. A. II, 77, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, CAMIL PETRESCU, P. 87. Parcă vin din Sud exploratorii. CAZIMIR, L. U. 42. Ne plimbam aferaţi prin curte, gătiţi cu casca albă de explorator. BRĂESCU, A. 225. Sunt risipite aceste neamuri în nişte întinderi pe care exploratorul trebuie să le străbată zece ani fără a le putea cuprinde. SADOVEANU, O. XXI, 197. Voluntarul Comunei din Paris... devine explorator şi comerciant... prin ţinuturile Ugandei. STREINU, P. C. III, 95, cf. SCRIBAN, D. Exploratorii italieni, care nu mai găseau întrebuinţare în ţara lor, îşi oferă serviciile Spaniei şi Portugaliei. OŢETEA, R. 110. Filmul... înfăţişează în toată măreţia ei figura marelui explorator. CONTEMP. 1952, nr. 294, 4/6. Exploratorii se ascund în peştera de la picioarele simulacrului. CĂLINESCU, I. 108. Plecând în călătoria lor pe mare, ca aţâţi exploratori şi conchistadori ai vremii..., întâlnesc un vas încărcat cu călugări. VIANU, S. 136. Adu-ţi aminte de convieţuirea forţată a exploratorilor polari izolaţi ani de zile pe o banchiză. VINEA, L. I, 132. El este un explorator, descoperitor de pământuri şi lumi noi, -o conştiinţă morală de judecător - un luptător. CONTEMP. 1956, nr. 510, 5/2, cf. DL. Era... un tânăr bogat explorator (care dispărea des în ţara papuaşilor sau în insulele Galapagos). PREDA, R. 454, Cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 F i g. Călătorul cu pluta e un explorator al unor forme lăuntrice de relief. N. MANOLESCU, A. N. III, 57. Nu ne mirăm că în romanele care de obicei au fost ocolite de exploratorii critici... cea mai intimă proiecţie de sine a lui Balzac romancierul este aceea a „căutătorului de absolut”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 13/2. 0 F i g. (Adjectival; glumeţ) Ochii puiului... se află-n treabă pe lângă ciocul explorator al cloştii. ARGHEZI, S. viii, 77. 0 (Ca termen de comparaţie) Deschise portierele ca să poată coborî boierii cotoşmăniţi... ca nişte exploratori polari. REBREANU, R. I, 153. Mă descurajau bagajele grămădite, dinaintea cărora mă găseam ca un explorator, neştiind de unde să încep. ARGHEZI, S. X. 119. 3. S. m. şi f. Persoană făcând parte dintr-un grup care pune bazele unei civilizaţii într-un ţinut nelocuit; deschizător de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate; pionier. Să vorbim puţin despre onorabilii exploratori care conduc destinele acestui ţinut depărtat. SADOVEANU, O. XIX, 22. Pentru Aristotel ştiinţa nu se găseşte gata făcută, înnăscută în conştiinţă, ca o preştiinţă, o reminiscenţă, ce aşteaptă pe exploratorul îndrăzneţ. JOJA, S. L. 341. Exploratori de avangardă ai modalismului şi armoniei modale. M 1972, nr. 1,2. 4. S. n. (Telec.; în sintagma) Explorator de imagine = dispozitiv care, într-un emiţător de televiziune, permite ca fiecăruia dintre punctele imaginii ce urmează a fi transmisă să-i corespundă câte un impuls de curent electric. Cf. DP, DER. 5. S. n. (Med.) Instrument folosit pentru explorarea (3) diferitelor organe în vederea stabilirii diagnosticului. Explorator cu bulă olivară. D. MED., cf. D. ENC., NDN, NDU. 2256 EXPLORATORIU, -IE -299- EXPLOZIE - Scris şi: (învechit) ecsplorator. - PL: exploratori, -oare. - Şi: (învechit) esplorator (accentuat şi esplorător BARCIANU) s. m. - Din lat. explorator, -oris, fr. explorateur. EXPLORATORIU, -IE adj. Care ţine de explorare, care se referă la explorare. Artistul singur stabileşte... pe ce drumuri va descinde şi cu ce instrumente exploratorii spre acele zăcăminte ale realului pe care îşi propune să le descopere. Modalităţile exploratorii sunt infinite. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 19, 5/4. Veniseră la o audiere exploratorie... spre a se edifica asupra oportunităţii frecventării cursului. GHEŢIE, în NDU, cf. NDN. - PL: exploratorii. - Din fr. exploratoire. EXPLORÂŢIE s. f. 1. Cercetare, studiere minuţioasă a unor locuri, regiuni etc. de pe suprafaţa pământului, cu scopul de a ajunge la o bună cunoaştere a lor, pentru a putea face observaţii (2), descoperiri ştiinţifice; investigaţie; explorare (1). Cf. POEN. - AAR. -HILL, V. I, 644^/46. Să facem esploraţiune în Italia, Ispania şi Francia meridională. FILIMON, O. II, 356, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. [Dosarele] pot deveni... nişte preţuite călăuze pentru serioase exploraţiuni arheologice. ODOBESCU, S. II, 408, Cf. ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D. A plecat în exploraţie ştiinţifică în munţi. CĂLINESCU, B. I. 122, cf. 63, DN2, DEX, NDN, NDU. 0 (F i g.) Berzele... mergeau la pas, în exploraţie, prin terenul mlăştinos. CĂLINESCU, S. 186. ♦ (Geol.) Cercetare amănunţită a unui teren cu scopul de a descoperi şi localiza zăcăminte de roci utile; prospectare; explorare (1). Cf. ENC. ROM. 367. Conţescu, fiind în exploraţie geologică... şedea la masă, pe marginea unei păduri. CĂLINESCU, B. I. 102, cf. DEX, DN3, NDN, NDU. 2. F i g. Cercetare temeinică a unor lucruri, fapte etc., cu ajutorul simţurilor; explorare (2). [Documentarea statistică] este descoperirea prin exploraţie vizuală şi prin culegere sistematică de fapte, a tuturor datelor. LEG. EC. PL. 489, cf. CADE. 3. (Med.) Cercetare clinică sau de laborator a unui bolnav sau a unei părţi bolnave a corpului în vederea stabilirii diagnosticului unei boli; explorare (3). Cf. COSTINESCU, enc. AGR. Exploraţie radio logică. ABC SĂN., 83, cf. DEX, NDN, NDU. - PL: exploraţii. - Şi: (învechit, rar) esplorâţie (ALEXI, w.), esploraţiune, esplorăţiune (pontbriant, d.), (învechit) exploraţiune s. f. - Din fr. exploration, lat. exploratio, -onis. EXPLORAŢIUNE s. f. v. exploraţie. EXPLOSIE s. f. v. explozie. EXPLOSIUNE s. f. v. explozie. EXPLOSÎV, -Ă adj. v. exploziv. EXPLOT vb. I v. exploata. EXPLOTÂBIL, -Ă adj. v. exploatabil. EXPLOATABILE adj. invar. v. exploatabil. EXPLOTÂRE s. f. v. exploatare. EXPLOTATOR s. m. v. exploatator. EXPLOTÂŢIE s. f. v. exploataţie. EXPLOTAŢIUNE s. f. v. exploataţie. EXPLOZ vb. I v. exploda. EXPLOZÎBIL, -Ă adj., s. n. 1. Adj. Care poate exploda (13); care produce explozie (1); exploziv (11). Când se duce lampa aceasta într-o amestecătură esplosibilă, atunci se produce o detunaţie înăuntrul ei. MARIN, PR. I, 70/11, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Să nu-i fi lăsat acolo O otravă ori un praf explozibil. C. PETRESCU, î. II, 110. S-au ivit în vremea din urmă mişei... care zvârl în ape bombe explozibile. SAVOVEANU, O. IX, 428. Compania de torpile fixe făcea câte o călătorie de instrucţie: pentru deprinderea marinarilor cu mânuirea materialului explozibil BART, S. M. 71, cf. SCRIBAN, D. De la cine ai învăţat... să te exercitezi cu materiale explozibile în scopul de a arunca în aer puncte din localul instituţiei? CĂLINESCU, B. I. 322, cf. DL, DM, DN2. Ultimele noutăţi ale anului, bătaie de confetti, serpentine, baloane-torpilă, bombe explozibile, numeroase intrări comice. IST. T. II, 103, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 F i g. Le-am aruncat o bombă explosibilă tocmai la punctul slab al fortăreţei lor. Ceea ce aş dori să ştiu de la tine este ce impresie a făcut [publicaţia mea] asupra publicului imparţial. CARAGIALE, O. VII, 458. 2. S. n. Exploziv (II); p. ext proiectil de artilerie, obuz. Trei şalupe bulgare cu explozibile. CARAGIALE, O. I, 321, c£ NICA, L. VAM. 88. Cartuşe de explozibile spintecând granitul munţilor. C. PETRESCU, R. DR. 38. Mânuieşte flacoanele cu precauţia conspiratorilor preparând în laborator explozibile. id. c. V. 260. In taină, află o hrubă care se ascundea după zăgazuri, şi noaptea, pe furiş, introduc nişte butoaie cu explozibil. CONSTANTINESCU, s. II, 9. Sute de făbrici... muncesc la explozibile şi ghiulele. ARGHEZI, S. XXXIV, 126. învăţase să prepare nişte explozibile. CĂLINESCU, B. L 319. Spargerea norilor prin explozibile... nu a dat rezultatele aşteptate. AGROTEHNICA, I, 254, cf. DL, DM, DN2. N-am ştiut ce-au făcut avioanele lovite, în cădere, cu încărcătura lor de explozibil decât târziu. BĂNULESCU, I. 80. S-au găsit 25 proiectile încărcate cu explozibil. D. R. POPESCU, I. S. 365, cf. DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 3. Adj. F i g. (Rar) Exploziv (I 3). [Imaginile] sunt expresia explozibilă în sufletul cetitorului, a unei întregi realităţi. IBRĂILEANU, S. L. 130. - PL: explozibili, -e. - Şi: (învechit, rar) esplozibil, -ă (ALEXI, w.), esplosibil, -ă adj. - Din fr. explosible. EXPLOZIE s. f. 1. Reacţie chimică sau fizică foarte rapidă, violentă (între compuşii unui amestec), însoţită de degajare mare de căldură, gaze (şi zgomot); proces fizico-chimic de descompunere bruscă a substanţelor explozive, sub acţiunea unor factori termici sau mecanici, şi de transformare a lor în alţi compuşi, mai simpli, însoţit de emanare mare de căldură, lumină, zgomot şi de efectuare de lucru mecanic într-un timp foarte scurt; p. r e s t r. zgomotul puternic şi zguduitura care însoţesc acest proces; explodare, detonaţie, fulminaţie. Câţiva tunari carii lucra la praf de puşcă... au pricinuit o aprindere plesnitoare (explozie). AR (1830), 14V7, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6442/5, NEGULICI. Aerul ce se află în flacon ar putea aduce esplosiuni lucrând asupra fosforului de hidrogen, marin, PR. I, 185/29, cf. STAMATI, D. Apa, suindu-se în tubul de degagement, ar ajunge numaidecât în corn şi ar produce o esplosiune. MARIN, F. 86/10. îndată ce s-aprinde o câtime ceva mai mare decât gazul idrogen în vas, atunci se aude o esplusiune (izbucnitură) foarte tare şi vasul se sparge. BARASCH, M. III, 161/2, cf. POLIZU. Napoleon... forţă pe generalul Mack a se preda împreună cu treizeci de mii de austriaci, fără o esploziune de tun. FILIMON, O. II, 102, cf. PROT.-POP., N. D., PONTBRIANT, D. O lovitură de foc răsună şi un fum întunecos ieşi printr-una din ferestrele camerei de culcare care se spărsese prin puterea esplosiunii. BARONZI, c. vii, 28/29, cf. COSTINESCU, LM. Glontele primeşte, la exploziunea prafului, un impuls tot atât de mare înainte. EMINESCU, O. XV, 1189, cf DDRF. Clorul şi hidrogenul se 2272 EXPLOZIE -300- EXPLOZIE combină cu esplosiune. PONI, CH. 9, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Pe coasta lină, Cu zăpadă, Zebrată de explozii de obuze şi şrapnele... trasăm o linie. CAMIL PETRESCU, V. 67, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Urmă un scurt răstimp de tăcere, ca după explozie. TEODOREANU, M. II, 18. Cele mai cumplite erau suflurile exploziilor de nevăzute bombe. VOICULESCU, P. II, 149. Intre cer şi oraş exploziile de şrapnele varsă brusc buchete de artificii. SADOVEANU, O. VII, 23. Nu mai rămăseseră decât cincizeci de kilograme [de fiilmicoton], căci se făcuseră tocmai nouăzeci şi nouă de explozii. BART, S. M. 71, cf. ENC. AGR., SCRIBAN, D. Explozia avu loc, din fericire fără alte urmări. BLAGA, H. 22. Pădurea prinse pocnetul puternic al exploziei şi-l purtă până departe. STANCU, R. A. I, 239, cf DT. Comprimarea aerului... poate cauza mici explozii în masa umezită brusc. CHIRIŢĂ, P. 187. Ozon şi oxigen disociat... dacă trece brusc în oxigen molecular, dă naştere unei explozii. T. V. IONESCU, E. 562. Se aude o explozie foarte puternică. H. LOVINESCU, T. 214, cf. 234, LTR2, DL. Mica lor căsuţă scăpase... cu uşa de la intrare smulsă de suflul exploziilor. PREDA, R. 222. Norişorii... exploziilor antiaeriene punctau cerul. T. POPOVICI, S. 24, cf. DM, DN2. Explozii zguduiau din temelie Pământuri, deschizând portale. HOREA, C. 12, cf. DER. Răsunară, dincolo de marginea câmpului, bubuituri de explozii, una după alta. BĂNULESCU, I. 79, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 F i g. Multe persoane... caută la desfacerea Imperiei turceşti ca la un proţes himicesc, ce ar pute aduce cu sine explozii mari (spargere cu tunet). AR (1829), 2432/12. Căderi de fraze şi de rime ce-ţi dau impresia, fiorul unei explozii de lumină surprinzătoare. VLAHUŢĂ, O. A. 100. O comoară de culori jucăuşe şi o explozie de viaţă unanimă se ascund în liniştea pădurii. STREINU, P. C. III, 224. Lumea părea o imensă explozie de lumină. BLAGA, H. 27. Dincolo de pragul uşii deschise e o explozie de lumină. H. LOVINESCU, T. 7. Imagini colorate îi ţâşneau sub pleoape ca nişte explozii de lumină. PREDA, M. S. 39. M-a izbit în hala imensă explozia de lumină. L 1965, nr. 16, 6/1. Trebuia să-mi feresc, cu mâna, ochii de explozia solară. ROMÂNIA literară, 1970, nr. 83, 28/1. 0 L o c. v b. A face explozie = a exploda (1). Magaziea cu pulbere de tun au făcut esplozie. calendar (1859), 76/3. [Bomba] i-a făcut explozie la picioare. ARGHEZI, P. T. 63. Se întâmplă aici când fac explozie magaziile de dinamită. BOGZA, T. 51. Dintr-un stol de bombardiere argintii, unul rămâne în urmă, pogoară... Bubuie ca şi cum ar fi făcut explozie o bombă. STANCU, R. A. 51. 0 Motor cu explozie -motor la care arderea combustibilului se face într-un timp foarte scurt şi este provocată de o scânteie. Cf enc. tehn. i, 266, NOM. MIN. I, 103. Nu se poate una ca asta: un om care cunoaşte motorul cu explozie, să cureţe cartofi! V. ROM. iunie, 1950, 103. Motorul cu explozie al automobilelor... le lasă indiferente. ARGHEZI, P. T. 203. Invenţia motorului cu explozie a însemnat o etapă superioară în mecanizarea agriculturii. AGROTEHNICA, I, 26, cf DL, DM, DEX, NDN, DEL 0 (Ca termen de comparaţie) Apăru la lumină... pufnind indignat pe nări, ca un motor cu explozii. C. PETRESCU, C. V. 85. 0 Explozie nucleară (sau atomică) = proces chimic prin care se eliberează* energie nucleară. Nici una dintre imagini... nu poate reprezenta întreaga realitate a exploziei nucleare. ROMÂNIA literară, 1992, nr. 1, 23/4, cf. D. enc. ♦ (Impropriu) Ardere a amestecului de combustibil şi aer din cilindrul unui motor cu ardere internă. Cf. DT, DL, DM, DEX2, NDN, NDU. 2. P. anal. Izbucnire foarte zgomotoasă, produsă de un exces de tensiune sau de presiune într-un spaţiu, însoţită uneori de o proiectare violentă de fragmente. Corabia de abur Mozela... fu sfărâmată prin spargerea cazanului... Explozia fu înfricoşată. GT (1 838), 52/4, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., LM, CADE, M. D. ENC. Ciocnirea s-a soldat cu o violentă explozie, care a proiectat o jumătate din aparatul distrus în mare. RL 1977, nr. 10 287. în ampla naraţiune, introduce... cu siguranţă, bătălii şi atacuri motorizate şi explozia unui tren bombardat din avion. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 16/7, cf. V. BREBAN, D. G. Deodată... cele două focuri bubuiră într-o explozie de scântei şi se stinseră. CĂRTĂRESCU, N. 272, cf. D. ENC., ndn, ndu. ♦(învechit; şi în sintagma explozie vulcanică) Erupţie (1) a unui vulcan; (sens curent) expansiune bruscă de gaze şi de material vulcanic, în timpul unei erupţii. Ecsplozia (isbucnirea) vulcanului (muntelui vărsător de foc), ar (1835), 157729, cf. poen. - aar. - hill, v. i, 6442/5. Vulcanul s-a aprins şi... nu va întârziea a face o explozie (izbucnire). CALENDAR (1856), 44/27. Focul central rădicând gazuri a produs esplusiuni (sbucnituri) grozave. BARASCH, M. II, 23/15. Ştim că s-a rădicat munţii Carpaţilor şi ai Alpilor în unele din cele din urmă explusiuni. id. ib. 24/9, cf. LM, ALEXI, w. Aruncate de exploziile ce au însoţit erupţiile vulcanice. CHIRIŢĂ, P. 691, cf. LTR2, M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN, DEI. 3. F i g. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de” care arată natura, felul etc.) Manifestare bruscă, violentă şi zgomotoasă a unei atitudini. Cf. pontbriant, d., LM. în el are stânca sa salvatoare... în freamătul unei mulţimi ce salută printr-o esploziune neaşteptată de aplauze efectele. EMINESCU, O. XIV, 246, cf. RESMERIŢĂ, D. încercase odată şi el să facă la fel şi izbucnise într-o explozie de vorbe ca să sperie pe un negustor, dar nu reuşise nimic. A. HOLBAN, O. I, 14, cf. SCRIBAN, D. Instinctul ei sexual e o explozie de energie. CONSTANTINESCU, S. II, 295, cf. M. D. ENC. Erau primite cu explozii de ilaritate. D. R. POPESCU, I. S. 78. Expresionismul lui... este, totuşi, ponderat, fără mari explozii verbale. SIMION, S. R. Il|415, cf DEX. Poezia nu este explozia spontană a vieţii interioare. Rt)MÂNlA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 10/3, cf. D. ENC. ♦(Fon.) Al treilea moment (ultimul) în rostirea consoanelor ocluzive, în care organele vorbirii execută mişcarea de deschidere bruscă a canalului fonator, după ce acesta a fost oprit de un obstacol (limbă, buze etc.); deschidere a canalului fonator produsă la iniţială de silabă. V. detentă, metastază(3). Numai la acestea avem a face cu o „explozie”. IORDAN, STIL. 53. „I”... caracterizează timbrul exploziei consoanei. SCL 1954,434, cf. ib. 1955, 224. Sub presiunea aerului buzele se deschid brusc (formând o explozie). GRAUR, I. L. 47. Explozia e momentul mai puternic în producerea unei ocluzive. id. ib. 58. în urma anticipării elementului palatal şi apoi a dispariţiei sunetelor de tranziţie de după explozie, consoanele labiale muiate devin nemuiate. SCL 1956, 164, cf. DL, DM, DN2, DER, M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN, DEI, NDU. 4. F i g. Comportament necontrolat, brusc şi zgomotos al unei persoane sau al unui grup care se revoltă. Cf. polizu, COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W. Nu putea să-şi creadă ochilor, văzând... cu ce blândeţe se poartă băiatul acesta. Din zi în zi aştepta o esplozie. VLAHUŢĂ. D. 63. Procurorul, mereu întrerupt de exploziile maiorului, isprăvea. REBREANU, R. II, 283. Nu i se potriveau exploziile teatrale, id. ib. 301. Se silea să o găsească ridicolă în această explozie, ca să-şi păstreze pentru mai târziu o scuză. C. PETRESCU, C. V. 220. Părerea de rău nu trebuie să fie la fel în decursul vremurilor, ca o apăsare constantă, fară explozii şi uimiri în faţa surprizei? A. HOLBAN, O. I, 246. Primul volum al lui Panait Istrati a stârnit la noi între unii o explozie duşmănoasă. SADOVEANU, O. XIX, 292. 5. F i g. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de” care arată natura, felul etc.) Manifestare bruscă şi violentă a unui sentiment. V. efuziune (1). Cf PONTBRIANT, D. Nu mai lipsea altceva acestei esplosiuni interioare a fiinţei întregi decât strigătul. BARONZI, C. VII, 181/11, cf. COSTINESCU, LM. înţelesul adânc şi pătrunzător al cuvintelor sale deşteptară în inimile întregului auditoriu o explosiune de entusiasm. ODOBESCU, S. I. 475. Orice explozie solitară a geniului individual nu poate cu nimic schimba vibrarea şi ritmul devenirei eterne. PÂRVAN, I. F. 73. Lang... fu primit cu o explozie de bucurie. REBREANU, I. 152. Preotul... primi pe Titu cu o adevărată explozie de prietenie, id. ib. 136. Hogaş ne-a dat imaginea naturii şi explozia sentimentelor pentru natură. IBRĂILEANU, S. L. 111. 2272 EXPLOZIMETRU -301- EXPLOZIV, -Ă Cuvintele lui [Eminescu] sunt încărcate de înţeles şi fac în sufletul cetitorului explozie de emoţii, id. S. 126. Explozia dragostei la ordonatul Budu avu efecte extraordinare. AL. PHILIPPIDE, S. II, 15, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ar putea cineva, după un discurs al d-lui Maiorescu..., să dorească a auzi o explozie de mânie. LOVINESCU, S. VIII, 121. El ni se arată... cu o explozie de sentimente afectuoase, id. ib. 247. N-am să uit niciodată explozia de bucurie cu care ai primit ştirea. CAMIL PETRESCU, T. III, 250. Jeny îl primi cu o explozie de bucurie. A. HOLBAN, O. I, 14. Tamara... vorbea mult, neîntrerupt, cu explozii de entuziasm. VLASIU, D. 369. E o explozie de bucurie în toată casa. TEODOREANU, C. B. 232. Avea în el un avânt de explozie ş-un curaj eroic. SADOVEANU, O. IX, 177, cf. SCRIBAN, D., VIANU, A. P. 173. Reflexia rece nu e însoţită de explozia sentimentului. CONSTANTINESCU, S. II, 273. O explozie de gigantic entuziasm a irupt în amfiteatru. ARGHEZI, S. XVI, 239. E un bărbat tânăr cu gâtul vânjos, cu o explozie de optimism în gura deschisă într-un râs sănătos. CĂLINESCU, C. O. 295. Are explozii de bună dispoziţie. VIANU, L. U. 290. Operele literare şi artistice în adevăr noi ale ultimului sfert de veac reprezintă tot atâtea explozii de spiritualitate. BLAGA, Z. 75. O explozie de veselă şi ironică uimire umplu încăperea. VINEA, L. I, 35, cf. DL, DM, DN2. De aici o nemaipomenită explozie de vitalitate, participarea totală la creaţie, până la a crea comedia, a o împământeni, a o îndătina. IST. T. II, 357. A fost o adevărată exploziune de iubire. N. MANOLESCU, C. M. 170. Exploziile sentimentale sau efuziunile dezordonate ale romanticilor „puri” nu-i trezeau nici o simpatie lui Croce. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 114, 8/3, Cf. M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 6. F i g. Apariţie bruscă şi dezvoltare spectaculoasă şi instantanee a unui fenomen (natural, patologic, social etc.). Trecură numai două lune de la esplosiunea resbelului. HASDEU, I. V. 12. Explozii de energie. PÂRVAN, I. F. 115, cf CADE. Câte o explozie de furtună se spărgea lângă ei. VOICULESCU, P. II, 143, cf. DL, DN2. Explozia scenografică şi apoi cea regizorală au cam trecut. CONTEMP. 1971, nr. 1 281, 4/4. Acum când - datorită exploziei demografice şi progresului ştiinţei - organizaţia... se înfăţişează din ce în ce mai evidentă şi mai acaparatoare, nu se merge hotărât la automatism. STEINHARDT, J. 206. Vorbeam despre marea explozie de talente. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 20/3. La Madrid nimeni nu pricepea explozia franceză. MAGAZIN IST. 1973, nr. 10, 66. O iarnă cu seminţe oarbe, pregătindu-şi exploziile. DOINAŞ, A. P. 271. Măcar în ceea ce priveşte viaţa culturală, îndemnurile lui Pârvan... aveau să se realizeze plenar în cunoscuta şi mult apreciata explozie artistică a perioadei interbelice. MS. 1988, nr. 3, 8. Am văzut apropiindu-se de mine o fantastică auroră... Părea o explozie extatică a cosmosului; un apocalips şi-o geneză amestecate. CĂRTĂRESCU, N. 234. Acest roman a fost un fel de explozie; iniţial, el se datorează, să zic aşa, unui fapt divers. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 1, 20/2. ♦ (Econ. pol.) Trecere bruscă a unui fenomen de la vechea lui calitate la una nouă, prin distrugerea celei vechi. Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., D. ENC., NDN, DEI. - Scris şi: (învechit, rar) ecsplozie. - PL: explozii. - Şi: (învechit) exploziune, explosiune, esplozie, esplosiune, (învechit, rar) explosie (COSTINESCU), explusiune, esploziune (STAMATI, D.) esplosie (prot. - pop., n. d., negulici), esplusiune s. f. - Din fr. explosion, lat. explosio, -onis, it. esplosione. EXPLOZIMETRU s. n. Aparat electronic pentru semnalizarea pericolului de explozie în medii cu gaze şi vapori inflamabili. Cf. DEX2, NDN, DEI, NDU. - PL: explozimetre. - Din fr. explosimetre, engl. explosimeter. EXPLOZIUNE s. f. v. explozie. EXPLOZÎV, -Ă adj. s. n. şi f. I. Adj. 1. (Despre substanţe) Care poate exploda (1); care produce explozie (1); detonant, explozibil (1). V. fulminant. Câteva picături de gaz... împiedică combustia unei amestecături ecsplosive. MARIN, PR. I, 58/8. Substanţe explosive ca praful de puşcă şi dinamita. ENC. ROM. 367, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., SCL 1954, 255. Avuseseră norocul să fie lovite numai de bombe explozive, nu şi de bombe incendiare. V. ROM. iulie, 1954, 20, cf. DM, DN2. Adventiştii aceştia care zile întregi nu mănâncă dacă bănuiesc o urmă de grăsime în gamelă, au meşterit o bombă (îi lipseau numai declanşatorul, materialul exploziv şi posibilitatea de a funcţiona). STEINHARDT, J. 183, cf. M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 F i g. Simţind atmosfera politică prea mult îngrecată de materii explozive... au luat... măsuri de apărare. BARIŢIU, P. A. III, 33. Detenta are loc prin izbucnire, ia o formă explozivă. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 86. Bărbatul (subiectul, marea victimă) deţine substanţa explozivă. SIMION, D. p. 328. ♦ (Despre aparate, maşini etc.) Care acţionează prin explozia unor substanţe speciale cu care este încărcat. Cf. DL, DM, DEX, DEI, NDU. 2. (învechit) Care are caracterul unei explozii (1). Puterea esplosivă (întinzătoare) a gazelor aprinse este foarte mare. BARASCH, M. II, 35. La lumina esplozivă a unui chibrit... ceti următoarele cuvinte. CALENDAR (1862), 100/20, cf CADE, LTR2. 3. F i g. (Despre oameni sau despre manifestările, ideile, temperamentul etc. lor) Care se manifestă violent, care izbucneşte pe neaşteptate. V. fulminant. Capetele oamenilor erau înfierbentate de idei explozive. BARIŢIU, P. A. III, 412. Ritmul devenirilor general-omeneşti... constituie un fenomen exploziv. PÂRVAN, I. F. 167. Toate acestea făceau din Budu... o pradă minunată pentru pasiunea explozivă. AL. PHILIPPIDE, S. II, 14. Pedagogia sa de natură explozivă consta în descărcături electrice la fiecare două minute. LOVINESCU, M. 276. D. Mehedinţi şi-a arătat vechea sa fire explosivă şi pamfletară, id. ib. 278. E o bucurie voinicească şi explozivă a simţurilor. STREINU, P. C. II, 121. Printre atâtea expresii ale unui temperament explosiv... se întregeşte din când în când câte un cap de caracter. VIANU, A. P. 141. Virtuoşii dau celor neiniţiaţi impresia unui mare talent, liber şi spontan, a unei forţe explosive, care trebuie cu orice preţ să se manifeste. OPRESCU, I. A. IV, 96. Suferinţa are un gust amar în poemele sale, dar nu pare să ajungă la o expresie explozivă. CONSTANTINESCU, S. I, 266, cf. CĂLINESCU, C. O. 295. Bucuria vieţii... tresaltă iarăşi, mai impetuoasă, mai explozivă. RALEA, S. T, I, 353. Avea o expresie parcă explozivă. PREDA, C. I. P. II, 86. In fiecare lucru, pe fiecare petic de glie pulsează lumina tablourilor lui Van Gogh - explozivă - şi nuanţele odihnitoare ale zilei spre sfârşit. STEINHARDT, J. 84. Nu e o lumină plină, orbitoare, ci una trecută deja prin filtrul altei lumini, eliberată de nucleele ei explozive. SIMION, S. R. III, 169. Micropoemele lui Aurel Rău sunt ca acele crochiuri... intens explozive. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 10/1. Populaţia nu mai înţelege decât sarcasmul exploziv până la înjurătură, ib. 1992, nr. 10, 18/2, cf. NDN, NDJJ. 0 (Adverbial) Râdea cu întârziere, exploziv. VLASIU, D. 55. Realismul izbucneşte exploziv, eliberator, cu toată duritatea. CONTEMP. 1971, nr. 1 294, 10/2. 4. F i g. (Despre fenomene naturale, patologice, sociale etc.) Care apare şi se dezvoltă brusc. Negreşit că s-au urmat mai multe d-asemenea revoluţiuni esplusive în mai multe intervale. BARASCH, M. II, 24/2. Culorile sunt explozive, dar prinse încă în armonii pline de orgă. BLAGA, Z. 88. Situaţia politică este... încordată şi... explozivă. D. R. POPESCU, I. S. 509. în ultimii ani, judeţul Dâmboviţa a cunoscut o dezvoltare „explozivă”. SCÂNTEIA, 1977, nr. 10 972. De-o egală forţă se dovedeşte şi celălalt registru, al forţei explozive. PAPU, C. N. 35. Existenţa, iubite prieten, este explozivă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 8, 13/4. 2275 EXP LOZI VITATE -302- EXPONENT, -Ă 5. (Fon.; în sintagma) Sunet (sau consoană) exploziv(ă) = consoană a cărei articulare comportă ocluziunea canalului fonator, urmată de deschiderea lui bruscă şi de o explozie. V. o c 1 u z i v. O consonantă explozivă sau spirantă urmată de „l” sau „r”. ARHIVA, I, 177. Toate sonantele ar fi implozive, consonantele când implozive, când explozive. DR. IV, 15, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. In acest caz consonantele ocluzive se numesc şi explozive. PUŞCARIU, L. R. I, 63, cf. IORDAN, STIL. 53, SCRIBAN, D. Atât dacoromâna cât şi aromâna posedă consoane finale explozive. SCL 1954, 437, cf. 24. Consoanele cu tensiune crescândă se mai numesc şi consoane explozive. GRAUR, I. L. 55, cf. DL, DM. Trecerea de la „g” exploziv... la „h” fricativ în limba ucraineană începe să aibă loc de-abia în această epocă. SCL 1959, 399, cf. SFC iii, 214, M. D. ENC., DEX, DN3, IVĂNESCU, I. L. R. XI, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 (Substantivat f.) Un grup de două consoane, dintre care prima e o explozivă sau spirantă, iar a doua o lichidă (l, r), merge totdeauna cu vocala următoare. IORDAN, G. 73, cf. DL, SFC III, 214, DER. II. S. n. Substanţă sau amestec de substanţe care, sub acţiunea unor factori termici ori mecanici, are proprietatea de a se descompune brusc şi violent cu dezvoltare mare de căldură, lumină şi gaze, provocând o creştere mare a presiunii într-un spaţiu limitat; explozibil (2). Ce e căldura? ... Explozivele să fie măsurătoarea schimbării mişcării în căldură. EMINESCU, O. XV, 318. Prin Dardanele nu se permite trecerea acestui explosiv. SĂM. VIII, 15, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Explozivi pulverulenţi. NOM. MIN. I, 215, cf. DT, SCL 1954, 255. Eficacitatea explozivului este colosală. BENIUC, M. C. I, 140. Se vorbea că în laboratorul său... pregătea explozivi speciali, id. ib. I, 275, cf. LTR2, DL, DP, DM, DN2, FD I, 161. A adresat o scrisoare ministrului... oferindu-i serviciile sale pentru fabricarea unor explozivi. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 830, cf. DER, BĂNULESCU, C. M. 149. Utilizarea explozivilor în mine se baza, de pildă, pe o veche tradiţie. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 30. Devine un exploziv mult mai puternic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 21/1, cf. M. D* ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 (Ca termen de comparaţie) Te uiţi bănuitor la ele, ca la un lucru suspect, ca la o bombă, ca la un exploziv. SEBASTIAN, T. 70. Chestia pământului era socotită ca un exploziv. SADOVEANU, O. XIX, 443. - PL: explozivi, -e. - Şi: explosiv, -ă (scris şi ecsplosiv), (învechit, rar) esplosiv, -ă, esploziv, -ă, esplusiv, -ă adj. - Din fr. explosif. EXPLOZIVITÂTE s. f. însuşirea de a fi exploziv. Cf. NDN, NDU. - Din fr. explosivité. EXPLOZÔR s. n. (Min.) Aparat portativ folosit pentru a produce aprinderea capselor electrice detonante, cu ajutorul curentului electric; (rar) explodor. Cf. DT, LTR2, DN2, DEX, NDN, DEI, NDU. - PL: explozoare. - Din fr. exploseur. EXPLUSIÜNE s. f. v. explozie. EXPODISÎ vb. IV v. embodisi. EXPOLIŢILJNE s. f. Figură de stil, în retorică, care constă în reluarea unei idei cu alte cuvinte. Cf. DN3, NDN, DEI. - PL: expoliţiuni. - Din fr. expolition. Cf. lat. expolitio, - onis. EX-POLIŢMĂISTRU s. m. (învechit, rar) Fost poliţai. Iorgu Ionescu expoliţmaistru. CARAGIALE, O. VII, 444. - Scris şi: (învechit) expoliţmaistru. -PL: expolitmaiştri. - Ex + poliţmaistru. EXPONAT s. n. Obiect expus într-un muzeu, într-o expoziţie sau într-o vitrină. Cf. CV I, nr. 4, 25, DL, DM, DN2. A vorbit despre arta poporului român, prezentând şi exponatele expoziţiei. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 830. Vor fi prezentate circa 6 000 de exponate din ramurile principale ale economiei, ib. nr. 4 850, cf. DER. Vizitatori, Nu atingeţi sărăcia şi tristeţea Aflate-n muzeu, Sunt exponate originale. SORESCU, P. 24. Dintre cele mai interesante exponate... prezentăm o mică planşetă. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1, 6. Parcurile arheologice din Constanţa şi Mangalia se îmbogăţeau cu noi exponate. RL 1967, nr. 6 997, 1/5. Privite de la ultimul nivel al incintei, exponatele, dispuse în poziţii foarte avantajoase, copleşesc privirea. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 107, 29/4. Văzusem nu numai exponatele grâului, ci lângă fiecare bob mai văzusem şi altceva. STĂNESCU, C. R. 10. Expoziţia prezintă un mare număr de exponate menite să-i accentueze caracterul documentar. CONTEMP. 1971, nr. 1 299, 7/2. Exponatele lasă să se întrevadă că undeva... mâinile artistei au sângerat. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 25, 25/2. Se pot menţiona multe asemenea exponate, ib. 1973, nr. 1, 15/5, cf. M. D. ENC., DEX. Muzeul Bacovia prezintă noi exponate. RL 1977, nr. 10 295, cf. V. BREBAN, D. G. Tot timpul cât am rătăcit prin muzeu, nu m-am putut opri să nu privesc cu aviditate exponatele. CĂRTĂRESCU, N. 147. în scenografia lui Richard Peruzzi exponatele... sunt mărturia vechilor civilizaţii indigene. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 8, 22/5, cf. D. ENC., ndn, dei, NDU. - PL: exponate. - Din rus. 3KcnoHaT. Cf. germ. Exponat. EXPONÉNT, -Ă s. m. şi f. 1. S. m. (Jur.; învechit, rar) Expozant (3). In terminul ce vi s-a pune voă prin numitul esponent, să fiţi datori... a vă afla de faţă înaintea conventului din Cluj. Ş INC AI, HR. II, 128/20, Cf. SCRIBAN, D., CONTRIBUŢII, III, 121, 130. 2. S. m. şi f. Persoană sau grup social care reprezintă, apără o idee, un curent etc.; reprezentant. Cf. ddrf, barcianu, ALEXI, W. Care e natura faptelor, exponenţilor şi factorilor istorici cărora avem a le aplica sistematizarea pe categorii istorice? PÂRVAN, I. F. 68. încetând a fi expresia unor sentimente colective şi de a fi exponentul „cântării pătimirii noastre”..., el caută cărarea propriilor sale emoţiuni. LOVINESCU, S. I, 51. Despre ceea ce făcea din el un adevărat exponent al societăţii româneşti de azi, mi se părea că ar da la iveală lucruri de un interes documentar puţin obicinuit. CAMIL PETRESCU, P. 39. S-au făcut repetate presiuni de către parlamentarii „concetăţeni” - în frunte cu exponenţii lor culturali. ARH. OLT. XII, 133. Au ajuns, în sfârşit, la nivelul artei din străinătate... prin exponenţii direcţi ai Şcoalei româneşti. CONV. LIT. LXVII, 451. Exponenţi ai comunităţii, scriitorii clasici aspirau... la favoarea publică. STREINU, P. C. I, 75. Când consideră pe om în realitatea lui internă, el află... produsul şi exponentul mediului său. VIANU, A. P. 51. Cancelarul Metternich s-a făcut exponentul acestei politici... şi a susţinut-o împotriva propriilor săi agenţi şi a opiniei publice europene care erau ostili turcilor. OŢETEA, T. V. 337. Satul românesc trăieşte... în exponenţii săi tipici, frământaţi de pasiunile rudimentare şi limitate ale mediului. CONSTANTINESCU, S. VI, 18, cf. ARGHEZI, S. XXV, 280. Domnul Ioanide este exponentul ideii gratuitului în arhitectură. CĂLINESCU, B. I. 116. Un exponent hotărât al romantismului în ştiinţă ni se pare Cuvier. BLAGA, Z. 83. Un om reuşeşte când este exponentul unei societăţi. RALEA, S. T. III, 203. Merită să fie considerat, alături de N. Bălcescu..., ca exponent reprezentativ al ideologiei progresiste din această perioadă. S. C. ŞT. (IAŞI), 1957, 239, cf. DL. Aspiraţia lui... este să ne însuşim şi noi ca indivizi ceea ce şi-a însuşit el şi alţii ca exponenţi. PREDA, C. I. P. II, 394, cf. DM, DN2. Cântecele istorice... se ocupă de eroi ieşiţi din popor, care s-au ridicat prin lupta lor pentru libertate, devenind 2283 EXPONENŢIAL, -Ă -303- EXPORT exponenţi ai maselor. IST. LIT. ROM. I, 163, cf. STOICESCU, C. S. 91, URSU, T. ş. 203. Exponenţii Şcolii Ardelene au făcut loc în opera lor unor elemente de gândire raţionalistă. IST. T. I, 136. Au fost cu adevărat exponenţii radicalismului burghez. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 24, 4/2. Iosif Roth a descris... cazul - ciudat - al acestor exponenţi ai „ naţiunilor conlocuitoare ” care au fost şi au rămas până la urmă slujitori devotaţi ai împărăţiei. STEINHARDT, J. 69. S-a considerat un exponent al tradiţiei gândiriste. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 99, cf. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 42, 11/2, cf. M. D. ENC. în acest al doilea plan se alătură... vieţile şi adevărurile popoarelor trăite de genialii lor exponenţi în însumări arhetipale. MS. 1975, nr. 1, 8, cf. DEX. Un creator valoros de artă este un exponent integral al aspiraţiilor populare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1976, nr. 1, 3/1. Baltazar Gracian, exponentul cel mai reprezentativ al acestui baroc. PAPU, C. N. 23. „Dirijorul” nu excelează... prin originalitate, fiind mai curând exponentul conştiincios al unei şcoli. GRIGURCU, C. R. 70, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Caragiale... apare azi ca un exponent de frunte al specificului naţional. MS. 1988, nr. 1, 46. A fost o aberaţie care a găsit aderenţi şi ecou, exponenţii acestor orientări războindu-se acerb cu Descartes. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 11/2, cf. d. enc., ndn, dei, ndu. 3. S. m. (Mat.) Semn în cifre sau în litere scris sus, cu caractere mai mici, la dreapta unui număr sau a unei mărimi matematice, pentru a arăta la ce putere este ridicat acesta; (învechit, rar) expozant (3). Cf. ASACHI, ALGEBRA, ap. URSU, T. ş. 203. Această ţifră 4 se numeşte spunent care spune de câte ori numărul este făcător. HELIADE, A. 11/21, cf. POEN. - AAR. - HILL, v. I, 6442/25. De obşte am arată puterea „m” a rădăcinei „a”, numărul „m” se numeşte espunentul puterii. POENARU, E A. 17/5. Exponentul de-mpărţitului va fi mai mare decât al împărţitorului. id. ib. 98/25. Numărul care arată de câte ori încape mădulariul a doile în cel de întăiu se numeşte spunintele referinţei. ANDRIEVICI, A. 150/18. Numărul care... poartă un esponent se numeşte rădăcină. G. POP, E. 19/19. Acest număr ce arată câţi sunt factori deopotrivă cu cel ce se scrie o dată numai, se numeşte esponent. ELEM. ALG. 9/30, STAMATI, D., COSTINESCU. Aceste numere cari indică gradul dignităţii se numesc exponenţi. EMINESCU, O. XV, 188. Câte unităţi sânt în exponentul lui 2. CLIMESCU, A. 74, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Ştiam cum se înmulţesc între dânşii doi monomi, bineînţeles că fără coeficienţi şi fără exponenţi. HOGAŞ, DR. I, 124, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DT. îşi dădea seama că partidul poate fi asemănat cu exponentul la un număr. BENIUC, M. C. I, 149, cf. LTR2, DL, DM, DN2. Definiţia este în concordanţă cu proprietatea puterilor cu exponenţi întregi. ALGEBRA IX, 201, cf. DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 4. S. m. (învechit, rar) Semn în cifre sau litere, scris sus, în dreapta unui cuvânt (dintr-un text), prin care se face trimiterea la note (I 2), la referinţe bibliografice etc.; notă (I 2). Trimiterile de la text la aparat şi la comentar se fac prin exponenţi. RUSSO, în BUL COM. IST. I, 60. 5. S. m. (Muz.) Cifră sau literă, pusă sus la stânga unei alte cifre sau litere, care indică octava din care face parte un sunet oarecare. Cf. tim. popovici, d. m., cerne, d. m. 6. S. m. (Chim.; în sintagma) Exponent de hidrogen = pH. Cf. M. D. ENC., D. ENC., DEI. 7. S. m. (învechit, rar) Expozant (2). Cf. SCRIBAN, D. - Pl.: exponenţi, -te. - Şi: (învechit) esponent, (învechit, rar) espunent, spunent, spuninte s. m. - Din lat. exponens, -ntis, germ. Exponent. ,Cf. fr. exposant. EXPONENŢIAL, -Ă adj. 1. (Mat.; despre curbe, funcţii etc.) Care conţine un exponent (2) variabil, nedeterminat sau necunoscut. Fie ecuaţiea esponenţială y=c? în care „a” este o câtime constantă. ELEM. ALG. 205/11, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Ecuaţia lui Weigner este tot o funcţie exponenţială. CHIRIŢĂ, P. 342. Ordinul factorului exponenţial. STOILOV, T. F. 217, Temperaturile arătate scad nu liniar, ci după o lege exponenţială de formă. CIŞMAN, FIZ. 1,445, cf. LTR2, dl, DM, DN2. Graficul funcţiei y = cf se numeşte curbă exponenţială. ALGEBRA IX, 217. Funcţia exponenţială are numai valori pozitive, ib. 219, cf. SCL 1964, 409, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., L. ROM. 1990, 200, CĂRTĂRESCU, N. 312, D. ENC., ndn, DEI, NDU. 0 (Despre funcţii) A cărei variabilă independentă apare într-un exponent. Cf. M. D. ENC., dex, v. BREBAN, D. G., D. ENC., DEI. 0 (Adverbial) în lungul unei bare neizolate, temperatura scade exponenţial. CIŞMAN, FIZ. I, 446. Intensitatea sunetului scade exponenţial cu grosimea păturii străbătute. id. ib. II, 65. 2. (Despre fenomene) A cărui lege de variaţie este o funcţie exponenţială. Cf. M. d/enc., d. enc., ndn, dei, ndu. 0 (Prin extensiune) Popularitatea acestuia părea... să crească mereu, ba chiar la un mod exponenţial. CĂRTĂRESCU, N. 312. 3. Care este reprezentativ pentru o categorie de elemente de acelaşi fel. Cf. ndn. -Pronunţat: -ţi-al. -PL: exponenţiali, -e. - Şi: (învechit) esponenţiâl, -ă adj. - Din fr. exponentiel, germ. exponentielL EXPONOMETRÎE s. f. 1. Capitol al opticii fotografice care se ocupă cu studiul duratei de expunere a materialelor fotografice. Cf. LTR2, DN2, dex, ndn, DEI. ♦ Totalitatea operaţiilor prin care se stabileşte şi se realizează cantitatea optimă de lumină ce trebuie să impresioneze un material fotografic pentru a obţine o imagine corectă. Cf. dn3, ndn. 2. Tehnică a construirii şi folosirii exponometrelor. Cf. LTR2, DN2, DEX, NDN, DEL - Exponometru + suf. -ie. Cf.fr. exposometrie. EXPONOMETRU s. n. Instrument care se foloseşte pentru stabilirea duratei (corecte) de expunere la lumină a unui film sau a unei plăci fotografice; pozometru. Cf. DT, LTR2, DN2, DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. - PL: exponometre. - Din germ. Exponometer, rus. 3Kcn0H0MeTp. EXPORT s. n. Faptul de a exporta; trimitere, expediere a produselor create, prelucrate sau reparate dintr-o ţară în alte ţări, în vederea vânzării sau a schimbului comercial; exportare. în ultimii ani am avut un export cu totul insuficient spre a acoperi plata cupoanelor. KOGĂLNICEANU, O. v, 56. Comisiunile... dă învoirea esportului. id. ib. IV!, 244. Ţara fiind pe atunci lipsită de esport, grâul nu avea altă căutare decât pentru consumaţia interioară. GHICA, S. 32, cf. LM. Negoţul se ţine mai ales cu mărfuri aduse în ţară din străinătate sau cu câteva articole de export. ODOBESCU, S. II, 109. Esportul productelor agricole scade prin concurenţa producţiei. EMINESCU, S. P. 227. O ţară... n-are export industrial, id. O. IX, 173, cf. DDRF. [Moldova îşi] trăgea venitul ei mai ales din exportul ce-l făcea către Polonia. XENOPOL, I. R. IV, 233. O fabrică de sticlă... făcea mare esport în România. TURCU, E. 169, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w. Export de pâne nu făceau mănăstirile pe vremea aceea; cu atât mai puţin de fân. BOGDAN, în BUL. COM. IST. I, 220. Marfa de vânzare în Moldova are altă situaţie decât cea de export. IORGA, C. III, 99. Exportul productelor ţărei era cu totul împiedecat. N. A. BOGDAN, C. M. 117, cf. CADE. Cărămida a fost... lucrată pe loc... exportul ei trece şi pe malul drept. ARH. OLT. X, 184. Semnătura celei mai importante firme de export de cereale... se bucura de respect în toată Europa. REBREANU, R. 1,46. Peştele era şi articol de export, arh. OLT. XII, 174. Am ajuns să ştim aproape mai dinainte ce o să cuprindă un astfel de album; ne-am 2287 EXPORTA -304- EXPORTAT, -Ă standardizat materialul artistic de export. CONV. LIT. LXVII, 483, cf. DS. Preleva.o parte însemnată... din venitul exportului cerealelor. SADOVEANU, O. XIX, 391. Poposi în curtea docurilor o cireadă de boi de export. BART, S. M. 81, cf. SCRIBAN, D. Comerţul de export era lucru neînsemnat. OTETEA, T. V. 42, cf. NOM. MIN. 1,356. Am înfiinţat vama şi tariful vamal pentru import şi export ARGHEZI, P. T. 466. A făcut avere mare cu comerţul engros, cu import — export CĂLINESCU, S. 64. A deschis un birou de export la Smirna. RALEA, S. T. I, 305. Era păcat să-i lase să se îmbogăţească peste măsură din exportul de lemne şi din contrabande. STANCU, R. A. IV, 160. Exportul mărfurilor engleze în Statele Unite se va reduce simţitor. scânteia, 1953, nr. 2 861, cf. vinea, l. ii, 238, dl, dm, dn2, sfc iii, 10, DER. Exportul vitelor era una din principalele bogăţii. PANAITESCU, C. R. 53. Vinul a constituit la început un articol de export al principatelor, c. GIURESCU, P. O. 128. Oratorul a cerut deschiderea pieţelor europene pentru exporturile ţărilor în curs de dezvoltare. ROMÂNIA LITERARĂ 1972, nr. 27, 2/1, cf. M. D. ENC., D. R. POPESCU, I. ş. 186, DEX. Veniturile Algeriei din exportul de petrol au crescut în cursul ultimilor trei ani. RL 1978, nr. 10 346, cf. V. BREBAN, D. G., L. ROM. 1992, 301, ib. 1993, 294, D. ENC., NDN, dei, NDU. 0 Primă de export = primă, în bani sau sub forma unor scutiri de taxe şi impozite, acordată de stat exportatorilor pentru încurajarea exportului anumitor mărfuri. Export invizibil = vindere de servicii în (sau către) alte ţări (operaţii de transport, asigurare, cjredit, licenţe, servicii de turism etc.). Cf. M. D. ENC., DEX, NDN, DEI. Export de capital - plasare de capital în alte ţări în vederea obţinerii de profituri mai ridicate decât prin plasarea în interiorul propriei ţări. Cf. DL, DM, DN2, DER, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. enc., NDN, dei, ndu. ♦ (Concr.) Totalitatea mărfurilor exportate. Ca export prin Galaţi se trimeteau cereale. N. A. BOGDAN, C. M. 134, cf ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2. Suntem preocupaţi... de mărirea substanţială a volumului de exporturi. SCÂNTEIA, 1972, nr. 9 264, cf. M. D. ENC,, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. - Pl.: exporturi. - Şi: (învechit) esport s. n. - Din germ. Export. EXPORTA vb. I. T r a n z. (Complementul indică mărfuri, produse etc.) A trimite peste hotare pentru vânzare sau pentru schimb comercial. Cf. IORGOVICI, O. 62/17. Acest stat expoartă o mare câtime de cherestele. GENILIE, P. 7/20, cf. POEN. -AAR. - HILL, v. I, 6442/17. Au agiuns a forma acele frumoase soiuri de pâni albe şi de roduri, care exportatepretutindenea au păstrat... numele ţerei de unde au luat începutul lor. I. IONESCU, V. 19/33, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Moldova esporta la Veneţia o însemnătoare câtime. CALENDAR (1854), 116/29. Nu le va fi iertat de a încărca cereale sau obiecte de hrană, ca să le esporteze prin Marea Neagră. GM (1854), 201V33. Toată lumea ştie cum că la Giurgiu, Galaţi şi Brăila numai ceea ce nu vor nu exportează. KOGĂLNICEANU, O. IVÎ5 243, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. -POP., N.D., COSTINESCU, LM. Ei zic că... nu de acolo încoace, ci de aici într-acolo are să se exporteze hârtia. BARIŢ, C. II, 231. Preţul grânelor exportate din ţară va fi întotdeauna mărginit prin costul transportului. CONV. LIT. XI, 9. Un popor care n-ar esporta nimic ar trăi totdeauna în mare belşug. EMINESCU, O. XI, 155, cf. DDRF. Proprietăţile mari au exportat mai mult XENOPOL, I. R. XIV, 24. Ceea ce trebuie căutat e ca să se poată exporta pe viitor aceleaşi mărfuri în stare de semi-fabricate. ENC. ROM. II, 367, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Ei ţin moşii în ţară şi îngraşă acolo, ... mari turme şi cirezi pe care le exportă apoi în primăvară. IORGA, C. I, 213, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Exportăm zeci de mii de vagoane de cereale. REBREANU, R. I. 210, cf. SCRIBAN, D. Produsele metalurgice şi textile erau exportate mai ales în Franţa. VIANU, L. U. 421. - De unde ai găsit cei şase sute de galbeni... ? - De la tarifa pe vitele exportate de la veniturile vămilor. CAMIL PETRESCU, O. III, 50, cf. DL, DM, DN2, SFC III, 10, URSU, î. L. I, 58. Dacia exporta numai mărfuri brute: vite, aur, sare. PANAITESCU, C. R. 54. Vinurile sale în mare parte le exporta în Rusia. C. GIURESCU, P. O. 77. Nu am exportat decât 200 de vagoane de făină. MAGAZIN ist. 1969, nr. 3, 94, cf. M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, TDRG3, NDU. 0 A b S O 1. Toamna târziu, sunt în măsură să export. CĂLINESCU, E. O. I, 114. ORefl. pas. Din această sumă, pentru Turchiia s-au exportat numai 500 000 (a. 1837). DOC. EC. 684. Cu aceste mii de vase se exportează pe an... teancuri, lăzi şi pacheturi. IC. LUM. (1840), 95722. Mărfurile... se vor cumpăra din Turcia şi se vor exporta. BULETIN, F. (1843), 1282/34. Cea mai mare parte [din cantitatea de sare] se esportează afară din ţeară. LAURIAN, M. iii, 20/23. Cerealele ce se esportează (a. 1848). URICARIUL, X, 3. O câtime însemnată de cărbuni... se exportează. FĂTU, D. 178. Productele nefabricate, ce se esportează din Principate, calendar (1855), 81/4. Piaţa vămi[i] diferitelor obiecte ce se exportează din Prinţipat DÂMBOVIŢA (1858), ll2/23. Acea mândră rasă... era oprită cu totul a se esporta afară din hotarele Moldovei. HASDEU, I. V. 77. La aceeaşi concluzie ne duce constatarea numărului uriaş al boilor ce se exportau. PANAITESCU, C. R. 145. - Scris şir (învechit, rar) ecsporta. STAMATI, D., POLIZU. - Prez. ind.: export, (învechit) pers. 1 esportez (STAMATI, D.), pers. 3 expoartă. - Şi: (învechit) esporta, sportâ (stamati, d.) vb. I. - Din lat. exportare, fr. exporter. EXPORTABIL, -Ă adj. (Despre mărfuri, produse etc.) Care se poate exporta. Grânele neconsumate trebuiau prefăcute în obiect exportabil - în vite. EMINESCU, O. IX, 171, cf. CADE, DL, DM, DN2, DEX, NDN, NDU. 0 (Prin extensie) Pe unii din cetăţeni, carii pentru datoriă deveniseră ecsportabili şi de vânzare, i-a adus din streinătate. ARISTIA, PLUT. 221/2. - Scris şi: (învechit) ecsportabil. ~ Pl.: exportabili, -e. - Din fr. exportable. EXPORTARE s. f. Acţiunea de a exporta şi rezultatul ei; export, (ieşit din uz) exportaţie. Cf. exporta. în vechime şi ecsportarea fichilor era proibită. ARISTIA, PLUT. 234/26, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, 410. Ar putea scoate ei înşişi [folos] din exportarea feluritelor producţiuni ale patriei lor. ODOBESCU, S. II, 110, cf. DDRF. Tot din cauza însemnătăţei cavaleriei, se explică pentru ce aşezămintele comerciale ale lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, opresc exportarea cailor buni moldoveneşti. XENOPOL, I. R. IV, 157, cf. BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D. 485, DN2, DEX, NDN, 572, NDU. - Scris şi: (învechit) ecsportare. - Pl.: exportări. - Şi: (învechit) esportâre s. f. barcianu, alexi, w. - V. exporta. EXPORTARISÎ vb. IV. Tranz. (învechit; complementul indică mărfuri) A exporta. Cf. I. GOLESCU, C. Pe câtă sumă de lipitori voi strânge, şi vroind a le exportarisi în transporturi (a. 1835). furnică, d. c. 379, cf. t. papahagi, c. l., sfc iii, 109, URSU, î. L. I, 333. ORefl. pas .Pe amândoao [hotarele] în veci să exportariseşte monedă. GOLESCU, î. 142. Orice mărfuri de pe uscat ar întră în Portofranc, nu vor plăti vamă; afară numai dacă ele să vor ecsportarisi în ţări streine. AR (1837), 117737. în această lună s-au exportarisit peste hotar pi la graniţa aceasta (a. 1838). FURNICĂ, D. C. 399. Patruzeci şi opt ocă sare s-au exportarisit în 10 Ghenar(a. 1840). id. ib. 413. - Scris şi: ecsportarisi. - Prez. ind.: exportarisesc. - Cf. lat. exportare, fr. exporter. EXPORTAT, -A adj. (Despre mărfuri, produse etc.) Care este trimis peste graniţa unei ţări pentru a fi vândut sau schimbat. Cf. STAMATI, D., PONTBRIANT, D., LM. Le plătesc dări de la toate 2292 exportator, -oare -305- EXPOZA obiectele importate şi esportate şi strângerea lor se arendează. EMINESCU, O. XV, 1 107, cf. DDRF. Pe întreaga întindere a graniţei Moldoveii, se scurgeau toate productele exportate şi se introduceau cele importate, (a. 1840-1844). N. A. BOGDAN, C. M. 134. Că ţara noastră este curat agricolă ne-o dovedeşte compararea între lucrurile importate şi exportate. XENOPOL, în CONV. LIT. XI, 41. în tinereţe, verii fuseseră tovarăşi şi se îndeletniceau cu negoţul de ouă exportate. ARGHEZI, S. XV, 140, cf DL, NDU. - PL: exportaţi, -te. - Şi: esportât, -ă adj. - V. exporta. EXPORTATOR, -OARE s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană, societate comercială, ţară etc. care exportă mărfuri, capital, etc., sau care se ocupă cu exportul. Exportatorii... vor voi a-şi exportui productele pe la vreunul dintr-aceste picheturi. BULETIN, G. (1844), 46Vl2, cf NEGULICI. Să blasfeme pe ecsportatorii carii ar contraveni legiuirei. ARISTIA, PLUT. 234/21, cf COSTINESCU, LM, ENC. ROM. 367, ALEXI, W., ANTIPA, P., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Exportatorul de la Brăila şi arendaşul din Craiova... toţi se strigă, râd, cântă. C. PETRESCU, C. V. 240. Exportatorii de cereale din portul Brăila cred... că s-a redus activitatea din portul lor. SAHIA, S. A. 323, cf. NOM. PROF. 58, SCRIBAN, D. Putea să facă forţat jocul lui Taîeb... exportator, subvenţionar de gazete. CĂLINESCU, S. 262. Exportatorii ne ocolesc. TUDORAN, P. 381, cf DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 2. Adj. (Despre persoane, societăţi comerciale, ţări etc.) Care exportă mărfuri, produse, capital etc. sau care se ocupă cu exportul. Cf. LM, SCRIBAN, D. Ţara noastră era o ţară agrară, exportatoare de produse agricole. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 387, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 (Substantivat, f.) Impasul îl provoca de fapt Ungaria... la rândul ei mare exportatoare de cereale şi vite. KOGĂLNICEANU, O. V, 6. - Scris şi: (învechit) ecsportator. - PL exportatori, -oare. - Şi: (învechit, rar) esportator, -oare s. m., adj. negulici, lm. - Din fr. exportateur. EXPORTÂŢIE s. f. (învechit) Export, exportare. Exportaţia să fie mai preţioasă decât importaţia. POTECA, C. P. 212/10. Exporteţia (scoaterea unii marfe din ţară afară) a aurului şi argintului urmează neîncetat. CR (1829), 1822/32. Să opreşte exportaţia de tot felul de grâu, de fân, de cai şi de tot felul de dobitoace cu coarne, id. ib. 279Vl7. Se sloboade exportaţia (scoaterea) afară din hotarăle amândurora prinţipaturilor. AR (1829), 225 720. Nu care cumva multa ecsportaţie a porumbului să pricinuiască prin sate vreo foamete. REG. ORG. 107/14. Intre celelalte producturi grăunţe de a căror exportaţie s-au oprit preste graniţă este şi fasolea. CR(1830), 392735. Am cetit... predlojenia... atingătoare de exportaţia producturilor (a. 1832). DOC. EC. 497. Cei mai mulţi [se ocupă] cu importaţia şi exportaţia. GENILIE, G. 143/17. A opri dritul slobodei esportaţii (a. 1835). URICARIUL, VIII, 127. Toate aceste le adivereşte nescursa exportaţie ci să face din această ţară. GEOGR. DAC. 18/11. Carantina cea din urmă, numită Izlaz, singur[ă] pentru exportaţie este deschisă. GT (1838), 16/7. Exportaţia (scoaterea din ţară) a metalurilor preţioase se socotea de călcare de legiuire. ASACHI, I. 213/11. Cătră cinstita casa exportaţii sării piste Prut (a. 1840). FURNICĂ, D. C. 413. Importaţia şi exportaţia tuturor mărfilor să fie slobodă. GT (1839), 52713. Patrule noastre... pot avea mai multe obiecte de esportaţie în ţări străine, ib. 166732. Exportaţia ei să mărgineşte în sare, grâu, orz. TÂMPEANUL, G. 14/22, cf. MIHALIC, O. 5/7, POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6442/14. îşi vor face toată pregătirea pentru exportaţie. BULETIN, G. (1844), 46733. Esportăciunea tuturor lucrurilor se suie pre an la 60.000.000 lei. laurian, m. iii, 8/2, cf. NEGULICI. Grâul şi popuşoiul..., prin esportaţia lor, aduc ţărei cele mai mari venituri. LITINSCHI, M. 44/3. Rezultatele strălucite ce s-au căpătat din esportaţia grânelor. GM (1854), 2743, cf. STAMATI, D. Tăbliţele exportaţiei grânelor arăta o ieşire de 178.458 chile. ROM. LIT. 34734. Oprind esportaţia materialurilor în natură. CALENDAR (1856), 14/4. Fiindcă exportaţiunea e foarte mică, aur nu avem. KOGĂLNICEANU, O. V, 58, cf. POLIZU. Esportaţiunea grâului sau a ceaiului. ISIS (1859), 422/34. Venitul din taxa exportaţii cerealelor. DÂMBOVIŢA (1858), ll2/57, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Moldova întrebuinţa bani... cari intrau în ţară, în mare câtime în schimb pentru esportaţiunea vitelor. HASDEU, I. V. 44, cf COSTINESCU, LM. Pentru prima oară în istoria economică a României (exceptându-se numai anii de război), exportaţiunea ţării a fost cu 15 milioane mai jos decât importaţiunea. EMINESCU, O. XI, 251, cf. DDRF. Temeiul... legiuirii franceze... prohibă această exportaţiune. CONV. LIT. XI, 42, cf. ALEXI, w., cade, scriban, d. Se vor plăti din banii adunaţi din exportaţia vitelor. CAMIL PETRESCU, O. iii, 47, cf. URSU, I. L. II, 271. ♦ (învechit, rar) Administraţie care se ocupa cu dirijarea mărfurilor pentru export. Inscrisu ce mi s-a dat de la exportăţăia stăpânirii (a. 1838). FURNICĂ, I. C. 398. - Scris şi: (învechit) ecsportaţie. - PL: exportaţii. - Şi: (învechit) exportaţiune, (învechit, rar) exportăţăie, exporteţie, esportaţie, esportaţiune, esportăţiune (pontbriant, d.), esportăciune, spurtăciune (stamati, d.) s. f. - Din lat. exportatio, -onis, fr. exportation. EXPORTAŢIUNE s. f. v. exportaţie. EXPORTĂŢÂIE' s. f. v. exportaţie. EXPORTEŢIE s. f. v. exportaţie. EXPORTUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit; complementul indică mărfuri 4) A exporta. Cf. I. GOLESCU, C. Listă de suma sării ce au exportuit Prinţipatul Moldovii (a. 1837). DOC. EC. 684. Vor voi a-şi exportui productele pe la vre unul dintr-aceste picheturi. BULETIN, G. (1844), 46713, cf. URSU, I. L. I, 338, L. ROM; 1965, 376. 0 R e f 1. p a s. Din prisosul ce rămâne... să cuvine a să exportui în folosul proprietarilor 25 mii chile grâu (a. 1832). DOC. EC. 497. - Prez. ind.: exportuiesc. - Şi: (învechit, rar) esportui vb. IV I. GOLESCU, C. - Cf. lat. e x p o r t a r e, fr. e x p o r t e r. EXPOS vb. I v. expoza. EXPOSABÎL, -Ă adj. v. expozabil. EXPOSÂNT, -Ă s. m. şi f. v. expozant. EXPOSÂT, -Ă adj. v. expozat. EXPOSÎŢIE s. f. v. expoziţie. EXPOSIŢIUNE s. f. v. expoziţie. EXPOZA vb. I. (învechit, rar) 1. T r a n z. A expune (5). Legumele... nu trebuie să le expozăm... la aer. PENESCU, M. 31, cf. COSTINESCU, SFC III, 113. 2. T r a n z. A expune (1). Cf. COSTINESCU. Aceasta pe care o expozăm ar trebui să conţie: întâi, o învăţătură elementară, al doilea o metodologie a raţiunii pure. EMINESCU, O. XIV, 374. 3. T r a n z. şi r e f 1. A (se) expune (6). Auzi d-ta la ce eşti expozată cu asemenea mogârlani! N. A. BOGDAN, ap. TDRG 1 004. - Prez. ind.: expozez. - Şi: (învechit, rar) exposâ vb. I. COSTINESCU. - Din fr. exposer. 2305 EXPOZABIL, -Ă -306- EXPOZIŢIE EXPOZABIL, -Ă adj. Care poate fi expus (într-o expoziţie, într-un muzeu etc.). Producte exposabile. ODOBESCU, s. II, 80, cf. DL. - PL: expozabili, -le. - Şi: exposabil, -ă adj. - Din fr. exposable. EXPOZÁNT, -Ă s. m. şi f. 1. S. m. şi f. Persoană care expune (2) ceva (la un muzeu, la o expoziţie etc.). Expozanţii puterilor literale. EGT, în URSU, T. S. 203. Premiile esposanţilor. i. IONESCU, P. 342, cf. BARCIANU, ALEXI, w. La această manifestare economică iau parte... peste 300 expozanţi. GOLOGAN, C. R. 116. Au luat parte ca expozanţi artiştii localnici şi diletanţii. ARH. OLT. V, 280, cf. CADE. Grupul de expozanţi... făceau şi oflciul de gazde. CAMIL PETRESCU, P. 222. Succesele actualilor expozanţi... pledează îndeajuns în favoarea învăţământului nostru artistic. CONV. LIT. LXVII, 451. Expozantul va continua să vă explice mai pe larg. VLASIU, D. 108. Expozanţii au realizat în scurt timp lucrări -agreabile. SADOVEANU, O. XIX, 499, cf. SCRIBAN, D. Gravurile... formează un alt aspect al artei expozantului. OPRESCU, S. 88. Eşti nedrept, încercă Gaittany să apere pe expozant. CĂLINESCU, B. I. 404, cf. DL, DM, DN2. Se simte în pictura acestei tinere expozante... atât dorinţa de a închega imaginea unui univers folcloric..., cât şi pasiunea de a cultiva o pictură de pată colorată. ROMÂNIA LITERARĂ, 1968, nr. 1, 27/1. Fiecare expozant este reprezentat printr-un ciclu de lucrări revelatoare. CONTEMP. 1971, nr. 1 295, 7/3, Cf. M. D. ENC., DEX, RL 1977, nr. 10 310, cf. DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 (Adjectival) Primi pe Români în cercul popoarelor exposante. ODOBESCU, S. II, 81, cf. SCRIBAN, D., CONTEMP. 1956, nr. 484, 3/2, DL, DM, dn2, m. d. enc., dex, v. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 2. S. m. (Mat.; învechit, rar) Exponent (2). Esposanţii algebrici multiplică echivalentul. MARIN, PR. I, XXXVI. 3. S. m. (Jur.; învechit, rar) Persoană care prezintă pretenţiile sale într-o reclamaţie; (învechit, rar) exponent (6); reclamant, acuzator. Cf. prot. - pop., N. D., SCL 1950,76. - PL: expozanţi, -te. - Şi: (învechit) esposânt, -ă, exposânt, -ă s. m. şi f. - Din fr. exposant. EXPOZARISÍ vb. IV. Refl. (învechit, rar) A se expune. Decât să te expozariseşti a fi tras în giudecată... Mai cuminte-ai urma iertând pe Lipicescu. ALECSANDRI, O. VI, 367. - Prez, ind.: expozarisesc. - Cf. fr. e x p o s e r. EXPOZÁT, -Ă adj. (învechit, rar) Care este expus. Cf. COSTINESCU. - PL: expozaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) exposât, -ă adj. COSTINESCU. - V. expoza. EXPOZEU s. n. Expunere sistematică şi amănunţită a unor fapte, întâmplări, situaţii etc., prezentată oral sau scris; dare de seamă, expunere (1). V. r a p o r t. îl întovărăşi... şi nu-l slăbi până nu-şi termină expozeul. REBREANU, R. II, 23. Raportul... fiind numai fotografia regimului de azi şi un expozeu al raţiunilor pentru care nu se acceptă propuneri noi... nu urmează a fi pus la vot. TITULESCU, D. 310. Să faci un expozeu complet al stărei în care se găseşte armata. CAMIL PETRESCU, T. II, 432. Sunt sigur că veţi face un expozeu larg. VORNIC, P. 158, cf. DL, DM, DN2, L. ROM. 1964, 93. In alte compuneri teatrale ale sale... Ionescu a inserat expozeuri pragmatice. T februarie 1969, 53. Prea uşor nu-i... în această necontenită, uneori diabolică alternare de joc şi oratorie, de disimulare şi expozeu direct către public. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 66, 25/2. Făcând acest expozeu istoric, ne-aţi situat deja în secolul XX. CONTEMP. 1971, nr. 1 276, 10/1, cf. M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G. Trăirea lirică se epicizează în expozeul critic. GRIGURCU, C. R. 15. Romanul, întrerupt de expozeuri filosofice sau economice..., este, de fapt, o meditaţie despre convulsiile istoriei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 7, 12/1, D. ENC., NDN, DEI, NDU. - PL: expozeuri. - Din fr. exposé. EXPOZITIV, -A adj. (Despre o lecţie, un text etc.; despre stilul unei opere literare etc.) în care se expune (1), în care explică; care are caracterul unei expuneri (1); care este prezentat în forma unei expuneri, a unei naraţiuni. Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 645Vil, LM. Cele dentâi le-am putea numi şi judeţuri lămuritoare sau espozitive. EMINESCU, O. XIV, 371. Nu e vorba numai de acumularea de erudiţie..., ci şi de studiul expozitiv, mereu întrerupt, încărcat de propoziţii incidentale. LOVINESCU, C. VIII, 140. Decesul e deces fie în banalitatea expozitivă şi clară, fie în expresia oraculară. STREINU, P. C. III, 54. Romanul şi nuvela modernă au o structură determinată de nevoia de a... extinde acele elemente ale invenţiei... cum ar fi de pildă referinţele sumare din scenele expozitive. VIANU, A. P. 54. Romanul... se citeşte cu interes şi reţine prin liniştea lui expozitivă. CONSTANTINESCU, S. II, 398. Vedea... în ştiinţă - un şablon expozitiv. CĂLINESCU, B. I. 210. Logica publicată de Samoil Clain e împărţită în două părţi expozitive. BLAGA, G. 140, cf. DL, DM, DN2. Logica formală are un simplu caracter expozitiv: ea nu e inventivă. JOJA, S. L. 334. Figuraţia poate să apară în interiorul proverbului, pentru caracterizarea sugestivă a părţii lui expozitive, constituind astfel predicatul logic. IST. LIT. ROM. I, 197. Acest fenomen nu marchează degradarea..., ci, dimpotrivă, modul ei propriu de evoluţie prin imagini teatrale, alegorice, expozitive, prin sinteza simbolului. IST. T. I, 70. Prea multe secvenţe expozitive, fără capacitatea de a impulsiona acţiunea. CONTEMP. 1971, nr. 1 289, 5/2, cf. M. D. ENC. Sunt prea expozitive, fără un pregnant accent al subiectivităţii. SIMION, S. R. III, 160, cf. DEX. Soluţiile decorativ-expozitive par să câştige teren. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 1, 18/2. Peste necesităţile expozitive, autorul exultă în contact cu limba personajelor caragialeşti. GRIGURCU, C. R. 62, cf. V. BREBAN, D. G., D. ENC. Dincolo de acest prim nivel, expozitiv, romanul este autograf. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 10, 20/2, cf. NDN, DEI, NDU. 0 (Substantivat) Această traducere a fost întrebuinţată apoi ca expozitiv istoric la compusul diplomii pentru marca Bucovinei. SBIERA, F. S. 218. 0 (Adverbial) Tot vorbind cu el despre existenţialism şi tot privind în jur..., îmi formez părerea că — descriptiv şi expozitiv - existenţialismul are dreptate. STEINHARDT, J. 145. 0 Metodă expozitivă = metodă de predare în învăţământ care constă în prezentarea conţinutului lecţiei sub forma unei expuneri. Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. (învechit) Propoziţie expozitivă = propoziţie enunţiativă; v. enunţiativ. Această cercetare împărţeşte şi ea propoziţiile în...: expozitive (de spunere), imperative (de poruncire). HELIADE, GR. ROM. 140. Proposiţia este espositivă când esprimă o judecată actuală. I. POP, L. 48/8, cf. DL, DN2, M. D. ENC., DSR, D. ENC., NDN. ♦ (Despre ton) Rece, sec; afectat. Am asigurat-o, cu tonul cel mai expozitiv posibil, că nu ţin la nimeni atât de mult ca la dânsa. IBRĂILEANU, A. 85. Mic de stat, cu vorbă expozitivă şi gest profesoral, reducea totul la cultură. TEODOREANU, M. U. 9, cf. DL, DN2, DEX, NDN, DEI, NDU. - PL: expozitivi, -ve. - Şi: (rar) espozitiv, -ă, espositiv, -ă adj. - Din fr. expositif. EXPOZÎŢIE s. f. (Atestat pentru prima dată în 1763, cf. TDRG3) 1. Expunere (1), relatare, istorisire. Cf. IORGOVICI, O. 60/25, I. GOLESCU, C. 1,141, ER, ap. URSU, T. ş. Esposiţia stărei învăţăturilor publice [Titlu]. ASACHI, î. Mi se va cere... şi o esposiţie prea 2312 EXPOZIŢIE -307- EXPOZIŢIE metodică despre cele mai bune procedee de urmat. BREZOIANU, I. 49/2. Espoziţia ce... făcusă cu câteva oare mai înainte despre principiile sale de umanitate. CODRESCU, C. I, 43/26. Vezi exposiţia stărei învăţăturilor publice în Moldova... şi un proiect pentru a lor reformă. C. VÂRNAV, H. 83/26. Ascultaţi... o mică exposiţiune a metodei ce au întrebuinţat astronomii. BARASCH, M. II, 101/8, cf. CONCORDIA (1857), ap. URSU, T. ş. Să putem face o espoziţiune mai justă asupra acestui îndoit cap d-operă muzical. FILIMON, O. II, 193, cf. PONTBRIANT, D. In catalogul espuseţiunei am văzut covorul fetelor mele ca dăruit (a. 1862). BARIŢ, C. II, 70. A lipsit şi espoziţiunea de animale domestice (a. 1866). id. ib. 130. Se bazează anume pe... acele pasaje, în care difereşte de modul de esposiţiune a lui Paprocki. HASDEU, I. V. 260. Se afla ceva asemene la esposiţiunea din urmă. BARONZI, C. VI, 138/27, cf. COSTINESCU, LM. In expoziţiunea ipotezei formelor cugetării nu se citează exemple din toate ordinele de intuiţiuni. CONTA, O. F. 66. Vorbeam despre mai multe afaceri ale noastre, între altele şi despre cestiunea espuseţiunii (a. 1881). BARIŢ, C. II, 243. După espoziţiunea noastră, accentul logic şi-a îndeplinit dătoria cu desăvârşire. EMINESCU, O. XIV, 312, cf. ARHIVA I, 188. Această comisiune... organizează esposiţiuni, caută de îmbunătăţirea rasei animalelor etc. CONV. LIT. XI, 45, cf. BARCIANU. Lipsă de continuitate în expoziţia unei idei, părăsită brusc pentru a face loc * alteia venită pe neaşteptate. LOVINESCU, M. 138, cf. SCRIBAN, D. Numai cercurile literare postume şi în urma unei expoziţii teoretice admiră atare gesturi. CĂLINESCU, B. I. 542. Renunţând la expoziţia publică a tot ce ştim, s-ar pierde cea mai însemnată din armele demagogiei culturale. RALEA, S. T. III, 275, cf. SCL 1958, 515, CONTRIBUŢII, III, 156, URSU, î. L. I, 58, L. ROM. 1970, 76, NDN. ♦ (Lit.) Parte a unei opere literare, situată la începutul acesteia, în care se schiţează datele fundamentale ale acţiunii, locul, circumstanţele, personajele etc.; expunere. In fruntea acestei culegeri alfabetice, vom pune esposiţiunea tractării noastre. MAN. SĂNĂT. 193, Cf. POLIZU, PROT. - POP., N. D., DDRF, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. ♦ (Muz.) Prima secţiune a unei compoziţii muzicale, mai ales a unei sonate sau a unei fugi, în care sunt prezentate temele de bază, subiectul; expunere (1). Cf. polizu, DDRF, DN2, D. ENC., NDN, DEI. 2. (Rar) Abandonare, părăsire (a unui copil). Cf. IORGOVICI, O. 60/25, LM, DDRF. 3. Prezentare organizată, publică, a unor lucrări de artă, a unor produse etc. selecţionate, pentru a evidenţia specificul unei activităţi sau în scop artistic, instructiv, într-un anumit loc şi pentru o perioadă determinată de timp; etalare, expunere (3). Fac la fiecare 3 ani o expoziţie (înfăţoşare). AR (1830), 3572/37. Această expoziţie, adecă înfăţoşare' interesantă, este în această ţară o întreprindere noă. GT (1839), 98734. Se împreunase şi planul unei esposiţiuni de manufactură. BARIŢIU, P. A. III, 143, cf. STAMATI, D. Ideea măreaţă a unei expoziţii de Industrie universală... a găsit eho. CALENDAR (1856), 75/2. Se lucrează oale, cărămizi, cizmărie... care se pot încredinţa că la curânda noastră espoziţiune are să dobândească o răsplătire. KOGĂLNICEANU, O. iv{, 179, cf. POLIZU, PROT. - POP., N. D. îl cunoaştem... de la esposiţiunea universală din Paris. CONV. LIT. rv, 193, cf. COSTINESCU, LM. Va fi trimes-o la expoziţie la Veneţia. CONTEMPORANUL, I, 95. A împins pe concetăţenii săi a încerca o exposiţiune de producte naţionale. ODOBESCU, S. I, 477, cf. 470. Şcoala de pictură şi sculptură întemeiată încă de Colbert, espoziţiile de arte înfiinţate tot de el... dezvoltând gustul frumosului în poporul francez a făcut posibilă punerea artelor frumoase în serviciul industriei. EMINESCU, o. XI, 345. Expoziţiunea conţine obiecte a trei ateliere, id. ib. IX, 136. în palatul Ateneului sânt deschise astăzi două expoziţiuni de pictură. CARAGIALE, O. III, 109. Expoziţia începea acum s-atragă din ce în ce mai mulţi cumpărători. VLAHUŢĂ, S. A. III, 387, cf. DDRF, ENC. ROM. Cu ocaziunea expoziţiunei jubiliare... denumirea... a ajuns la cinstea cuvenită. ARHIVA, X, 121. Se va deschide în sala Ateneului exposiţia marelui nostru pictor N. Grigorescu. SĂM. I, 7, cf. ALEXI, W. In frumoasa lui expoziţie de astăzi mă cheamă figuri cunoscute şi mă ademenesc privelişti iubite. ANGHEL, PR. 167. Ultima expoziţie artistică a avut loc la Ateneu în 1899. PETICĂ, O. 400. Toate stilurile arhitectonice stau alături ca într-o expoziţie de artă decorativă. AL. PHILIPPIDE, S. II, 39, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Acolo S-a văzut expoziţia foarte interesantă. ARH. OLT. X, 82. S-a deschis o expoziţie de pictură şi de sculptură. GALACTION, O. 116. Era la vernisajul unei expoziţii colective a unui gmp de pictori şi sculptori. CAMIL PETRESCU, P. 221. Se vorbea cu satisfacţia din totdeauna despre expoziţiile ratate. C. PETRESCU, C. V. 297. In expoziţia sa are destule ocazii obiective, executate direct după natură. CONV. LIT. LXVII, 150. Muzeele, expoziţiile, operele de artă, le las pentru a doua zi. COCEA, S. I, 59. O făceai neapărat să citească o carte care ţi-a plăcut, să se îmbrace după gustul tău... să prefere o anumită expoziţie de pictură. A. HOLBAN, O. I, 131. Am făcut o expoziţie de sculptură. VLASIU, D. 9. Devenise tovarăşul ei de teatru, concerte, expoziţii de pictură. TEODOREANU, L. 31. E o expoziţie a pescăriilor noastre. VOICULESCU, P. 1,33. Expoziţia de anii trecuţi a arătat unde am ajuns. Dintr-o ţară barbară am devenit o ţară civilizată. SADOVEANU, O. XIX, 34. Toate expoziţiile şi muzeele noastre înfăţişau materialul strâns laolaltă. D. GUŞTI, P. A. 226, cf. ENC. AGR., IORDAN, STIL. 309, SCRIBAN, D. Eu am mai anunţat expoziţia în ziare. KIRIŢESCU, G. 102. Prinţul Raoul îmi înşira acum preţurile cu care posesorii unor pedrigree-uri seculare sunt solicitaţi la expoziţiile internaţionale. MIHĂESCU, D. A. 92. A făcut parte din expoziţia individuală a artistului. OPRESCU, I. A. IV, 21. Ce splendidă multiplicare şi-ar fi acordat chipul lui în expoziţiile de pictură. ARGHEZI, P. T. 375. In local s-ar fi putut organiza expoziţii, reuniuni de artă. CĂLINESCU, B. I. 87. Scriam... despre expoziţii de artă plastică. STANCU, R. A. I, 263. Expoziţia este dovada acestei idei grandioase. V. ROM. octombrie 1954, 173. Proba de sol este destinată muzeelor şi expoziţiilor. CHIRIŢĂ, P. 907. O văd, era întinsă pe un fotoliu, ca la o expoziţie de mode. VINEA, L. II, 51. Vioara a fost expusă la expoziţia universală din Viena din anul 1873. ALEXANDRU, I. M. 133, cf. LTR2, DL. Pictoriţa se despărţise de el... înainte de prima expoziţie. PREDA, M. s. 29, cf. DM, DN2, DER. Lumea începea să frecventeze cu fervoare şi un considerabil plus de competenţă sălile de expoziţii. IST. T. II, 101. Se produceau vinuri ce obţineau o deplină şi continuă recunoaştere la expoziţiile internaţionale. C. GIURESCU, P. O. 174. Expoziţia... este un fel de itinerar plastic al călătoriei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 65, 29/1. Ne bucurăm că ne vizitaţi expoziţia noastră solitară. STĂNESCU, C. R. 9. Ce nu-mi place la această expoziţie este catalogul. CONTEMP. 1971, nr. 1 283, 7/2. Genul picturii miniaturiste fiind rar..., câştigase mult şi organizase expoziţii în ţări felurite. STEINHARDT, J. 233. Lucrările din expoziţia internaţională... erau supuse batjocurii în mai toată presa. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 196. Expoziţia mai prezintă şi cinci gravuri. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 38, 23/4, cf. L. ROM. 1973, 287, cf. M. D. ENC. Ieşeam cu impresii mai plăcute decât de la vizitarea expoziţiilor de artă. CIOCULESCU, I. C. I, 12. Cu prilejul expoziţiei internaţionale suprarealiste care are loc la Paris, Breton recunoaşte că centrul poeziei mondiale moderne s-a mutat la Bucureşti. SIMION, S. R. III, 7, cf. DEX. Lucrările realizate vor fi prezentate într-o expoziţie. RL 1977, nr. 10 319. După un debut de succes, prin 1930, au urmat şi alte expoziţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 12/3, cf. V. BREBAN, D. G. Am pornit spre Plain-palais, ... unde au loc în aer liber târguri şi expoziţii ocazionale. MS. 1988, nr. 1, 38. De curând s-a deschis expoziţia comemorativă a centenarului morţii lui Theodor Aman. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 7/1. Dimineaţa... mai ieşeam prin oraş... la un ping-pong, sau în centru, la vreo expoziţie. CĂRTĂRESCU, N. 127, cf. D. ENC., NDN, DEI, TDRG3, NDU. Expoziţie itinerantă — expoziţie 2312 EXPOZIŢIONAL, -Ă -308- EXPRES2, -Ă care se desfăşoară succesiv în mai multe locuri diferite. Lucrările tinerilor artişti clujeni au fost prezentate într-o expoziţie itinerantă. Expoziţie retrospectivă = expoziţie de artă plastică ce cuprinde ansamblul operelor create de un artist de-a lungul carierei sale sau care aparţin unui curent, unei şcoli artistice etc. Lucrările marelui maestru au fost prezentate într-o expoziţie retrospectivă. ♦ P. e x t. Loc, clădire, sală etc., special amenajate, unde sunt expuse aceste obiecte. Cf. PROT. - POP., N. d. Neuitatul Marţian, vizitând exposiţia din Londra spune. CONV. LIT. XI, 120. Dacă iei premiul întâi cu cunună, te duc la expoziţie. CARAGIALE, O. I, 112. Oricine a vizitat expoziţiunea a rămas uimit. ARHIVA II, 55, cf. DDRF, SP. POPESCU, M. G. 26, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. începuse să mă poarte pe la expoziţii. CAMIL PETRESCU, P. 101, cf. SCRIBAN, D. în expoziţie ai de gând să pui şi proiectele lui Pomponescu? CĂLINESCU, B. I. 507. Să beneficieze de-o călătorie aproape gratuită la istorica expoziţie de la Bucureşti. BLAGA, H. 77. Am întâlnit-o... pe Sidi la o expoziţie. VINEA, L. I, 175, cf. LTR2, DL, DM, DN2, DER, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. La Bucureşti n-au fos[t] la ispuziţie. GRAIUL, I, 148. Am fost la spuziţia aia, la zece mai. ib. 161. 4. (învechit, rar) Expunere (3), punere la vedere. Cf. POEN. — AAR. - HILL, v. i, 645 Vl 3. [Odăile pentru morţi] trebuie să fie trei şi anume: 1) una pentru expoziţia morţilor. CUCIURAN, D. 98/16. 5. Orientare a unui teren, a unei clădiri etc. faţă de punctele cardinale sau faţă de alte puncte de reper; (concr.) întindere (de teren) cu o anumită orientare. Esposiţia la nord nu-i este vătămătoare. BREZOIANU, A. 357/23, cf. DDRF, DS. Pomul cere pământ şi expoziţie bune. ENC. AGR. III, 44. Pe expoziţii însorite sunt uşor expuse uscăciunii. CHIRIŢĂ, P. 689. Vom împărţi mai întâi parcelele de versant în patru grupe, după expoziţia generală, id. ib. 904. Pe terenurile înclinate, cu expoziţie sudică... se vor cultiva plante iubitoare de lumină. AGROTEHNICA, I, 81, cf DER, NDN. 6: (Arh.) Aşezare a unui obiect, a unei opere de artă, a unei clădiri etc. faţă de un punct de reper, faţă de punctele cardinale sau plasare astfel încât să poată fi privit în condiţii optime. Cf. LTR2. 7. (Log.) Premisa majoră a unui silogism. Cf. DN2, NDN. - Scris şi: (învechit) ecspoziţie. - PL: expoziţii. - Şi: (învechit) expoziţiune, exposiţie, exposiţiune, espoziţie, esposiţie, espoziţiune, esposiţiune, spoziţie (în URSU, î. L. II, 271), (regional) spuziţie, ispuziţie, (învechit, rar) espuseţiune s. f - Din lat. expositio, -onis, fr. exposition, it. esposizione. EXPOZIŢIONAL, -Ă adj. Care ţine de expoziţie (3), care se referă la expoziţie. Artă expoziţională. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 51, 17/1. Un bun început de an expoziţional. ib. 1977, nr. 1, 18/4, cf V. BREBAN, D. G., DEX2, DCR2, NDN, NDU. - Pronunţ.: -ţi-o-. - PL: expoziţionali, -e. - Din engl. expositional. EXPOZIŢIUNE s. f v. expoziţie. EXPRE adv. v. expres1. EX-PREFECT s. m. Fost prefect. Cf. IORDAN, L. R. A. 198, L. ROM. 1993,20,22. - PL: ex-prefecţi. - Ex- + prefect. EXPREM vb. I v. exprima. EXPREMÂT, -Ă adj. v. exprimat. EXPREME vb. III v. exprima. EX-PREMIÉR s. m. Fost premier (2). Cf. L. ROM. 1993, 20, NDU. - PL: ex-premieri. - Ex- + premier. EXPRÈS1 adv. (Atestat pentru prima dată în 1732, cf. TDRG3) Cu intenţia formală de a face ceva; special pentru..., precis, anume; (rar) expresamente. Expresse vă zicem (a. 1732). ap. TDRG3. Expres în el se zice că pe mitropolitul nime îl poate judeca (a. 1839). URICARIUL, V, 155/27. Organizarea şi administrarea este expres avizată. BARIŢIU, P. A. III, 238. Invită... pe acei autori cari ar voi să-şi vadă scrierile imprimate astfel, ca să menţioneze aceasta expres. CONV. LIT. I, 15, cf. COSTINESCU, MAIORESCU, CR. I, 240. Analogia este câteodată întrebuinţată pentru a descoperi un principiu nou, ce nu este expres impus şi acceptat. CONTA, O. F. 496. Acele îndatoriri... şi le-au luat expres ţara asupră-şi. CONV. LIT. XI, 104. Bela LV îşi reservă espres şi lămurit drepturile suveranităţii sale. EMINESCU, O. XIV, 157, cf. DDRF. Insă mai adăogi expres că asta este singura lui sarcină. ARHIVA, X, 95, cf. BARCIANU. Ni se spune iarăşi expres că ele au fost traduse şi îndreptate. IORGA, L. II, 373, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Activitatea mea... se produce numai atunci când i se va simţi nevoia mai mult şi-mi va fi cerută expres. LOVINESCU, S. vili, 183. în procesul-verbal de şedinţă... se vorbeşte expres de avizul consultativ. TITULESCU, D. 216. Tacit sau expres, ideea aceasta susţine entuziasmul poeţilor. STREINU, P. C. III, 341, cf. SCRIBAN, D. Nimeni nu are dreptul la mai mult de o cartelă... în afară de excepţiunile expres arătate. BO (1951), 1 178. Aşternutul... eproaspăt... numai o dată m-am culcat în el. L-am lăsat expre. VINEA, L. II, 315, cf. DL. A luat cu el într-o zi autobuzul, expre, cu Costică. PREDA, M. S. 13, cf. DM, DN2. în cercetarea sa... se referă expres la „concepţia clasică aristotelică a adevărului”. JOJA, S. L. 358. Mă dusei espre să fiu Atentă. SORESCU, L. L. I, 95, cf. M. D. ENC. Vătămanu emite ipoteza... neconfirmată expres prin documente. CIOCULESCU, I. C. I, 14, cf DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. Se vorbeşte expres de „o stropitoare, numită «împroor»”. DR. I, 267, cf. ALR I 1 759/770, L. rom. 1959, nr. 3, 66, nalr - MB ii, h 209/631. 0 E x p r. (Familiar) A (sau a nu) face expre (ceva) = a (sau a nu) face intenţionat ceva. Ba ai făcut-o expre! preda, C. I. P. II, 108. - Şi: (învechit) esprés, (regional) ixpré (l. rom. 1959, nr. 3, 66), ispré (alr i 1 759/770), (învechit, rar) exprese (scris şi expresse), (familiar) expré adv. - Din fr. exprès. EXPRÈS2, -Ă adj. (în sintagmele) Tren expres (şi substantivat, n.) = tren care se deplasează cu mare viteză şi care se opreşte numai în staţiile importante. Pornesc cu trenul expres spre Bucureşti. CARAGIALE, O. VII, 273, cf. ENC. ROM., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Zborul expreselor ce urcă panta cu graţii de aeroplane. MINULESCU, V. 82. Domnilor! Păziţi, soseşte expresul! C. PETRESCU, C. V. 37. Aştept expresul dinspre Berlin. SAHIA, S. A. 167, cf. DS. Veştile din marginele împărăţiei veneau... cu iuţeala trenurilor exprese. SADOVEANU, O. XIX, 260, cf SCRIBAN, D. Apărea expresul între munţi. ARGHEZI, P. T. 198, cf. DL, DM, DN2, L. ROM. 1966, 360. Expresul a fost nevoit să oprească în faţa haltei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 107, 30/1, cf. M. D. ENC., DEX. Expresul de Viena intră în gară spre prânz, foarte punctual. I. GHEŢIE, B. II, 234, cf. V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. Scrisoare {recomandată) expresă sau colet expres (şi substantivat, f., n.) - scrisoare sau colet care ajunge la destinaţie mai repede, în schimbul unei suprataxe. Cf. DL, DM, DN2. Am scris doctorului... o expresă. BLAGA, H. 109, cf. M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. Bufet expres (şi substantivat, n.) = bufet în care se servesc, foarte repede şi la preţuri accesibile, micul dejun, cina sau numai aperitive, gustări, minuturi. Cf DEX, DN3, NDN, DEI, NDU. 2322 EXPRES3, -Ă -309- EXPRESIE Cafea expres (şi substantivat, n.) = cafea preparată la filtru cu vapori. Cf. DN2, D. ENC., NDN, DEI, NDU. - PL: expreşi, exprese şi (substantivat, n.) expresuri. - Din fr. express, it. espresso. EXPRES3, -Ă adj., s. m. şi n. 1. Adj. (Despre acţiunile, manifestările etc. oamenilor) Care este exprimat clar, explicit (1); care nu lasă nici un fel de îndoială, lămurit, limpede. Fără a fî... întrebarea expresă. GR. R.-N. II, 56/8. Platon face însemnarea espresă că la un om liber se afla adese 50 sclavi. ROM. LIT. 832/7. Răspunzând dorinţelor exprese ale reprezentanţii ţărei în sesiunea trecută. KOGĂLNICEANU, O. V, 51, cf. PONTBRIANT, D. Expresul vostru ordin L-a convocat aci spre trebuinţa ţărei. CONV. LIT. II, 21/2, cf. COSTINESCU, LM. Acest tratat... cuprindea în mod expres şi provinciile române. CONV. LIT. XI, 105. Acest loc a fost acordat... sub condiţiunea expresă că-l va împlini. ODOBESCU, S. II, 88. Neaducându-şi aminte de espresa instrucţie a împăratului..., cei doi strategi porniră la atac deschis în contra cumanilor. EMINESCU, 0. XIV, 126. Au ordin expres ca pe acest domn să nu-l primească. CARAGIALE, O. IV, 210.0 înţelegere mutuală se speră nu numai prin sensul cel expres, care constituă obiectul semasiologiei. ŞĂINEANU, 1. 5, cf. ENC. ROM. Când... copilul spune o dată adevărul, trebuie să-l lăudăm în mod expres. ARHIVA, X, 213, cf. BARCIANU. A fost sistată de guvernul local printr-un ordin espres. SBIERA, F. S. 177, cf ALEXI, W. Să le transmită... cu menţiunea expresă că le-a văzut BUL. COM. IST. II, 27. Mi-a spus în chip expres că să n-avem nicio grijă. AL. PHILIPPIDE, S. II, 55, Cf ŞĂINEANU, D. U., CADE. După dorinţa expresă a domniei voastre, am căutat să stabilesc toate cifrele care să ne poată lămuri. SADOVEANU, O. vili, 146. O dată cu concepţia de viaţă, expresă sau implicită, poezia propune şi un stadiu al limbii. STREINU, P. C. III, 417, cf. SCRIBAN, D. Echipa n-a avut intenţia expresă de a ucide pe Dan Bogdan. CĂLINESCU, B. I. 267, cf. DL, DM, DN2. Se administrează numai la recomandarea expresă a medicului. ABC SĂN. 104. Cererea expresă a lui Brâncoveanu ca numai acest artist să-i realizeze comenzile. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1,22. El n-a scris piesa cu gândul expres de a fi reprezentată la serbările metopolisiene. BĂNULESCU, C. M. 244. Comitetul a cerut... aprobarea Ministerului de Interne, care i-a dat încuviinţarea expresă, valabilă pentru toţi actorii în turneu. IST. T. II, 58. Există o asemenea critică — uneori subiacentă, de cele mai multe ori expresă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 25, 13/2, cf. STEINHARDT, J. 289, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G. După câteva săptămâni a sosit o indicaţie expresă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 6, 9/2, cf. D. enc., ndn, dei, ndu. ♦ (Despre caracterul oamenilor) Care este hotărât, ferm. Cf. PROT. - POP., N. D. Sânt oameni... de-im caracter tare, expres. EMINESCU, P. L. 91. ♦ (învechit, rar) Exprimat, pronunţat, enunţat. „Expres”, „în modul cel mai clar” se ciocnesc cu o altă indicaţiune. HASDEU, I. C. I, 11, cf LM. 2. Adj. (Jur.; în opoziţie cu tacit) Care este formulat, exprimat în termeni clari, fară echivoc. Actele de închinare... nu lipsesc de a cuprinde, ca o clauză expresă, întreţinerea mănăstirilor. ODOBESCU, S. II, 40. Renunţarea la prescripţiune este sau expresă sau tacită. HAMANGIU, C. C. 465. Renunţarea expresă se face în faţa notarului. PR. DREPT, 430. 0 (Adverbial) Atrage nulitatea actului chiar şi în cazul nulităţilor expres prevăzute, ib. 851. 3. S. m. şi n. (învechit) Curier, trimis special care ducea scrisori sau mesaje urgente, ştafetă (1). [Depeşele] să se trimită prin ştafetă sau alte exprese. AR (1829), 82Vl7. Exemplariele... li-am dat eu, sau însumi în persoană, sau prin expres, care pretutindenea le-au împărţit în numele meu. BARIŢ II, 257. Fu prins de către poloni... dupre porunca unui espres ambasador turc. HASDEU, I. V. 53, cf. COSTINESCU. Expresul încă nu s-a întors cu răspunsul. LM, cf. ENC. ROM., ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ei adresară scrisoarea lui Tudorprintr-un... expres. OŢETEA, T. V. 164. - PL: expreşi, -se. - Şi: (învechit, rar) esprés, -ă adj., s. m. - Din fr. exprès, lat. expressus, -a, -um. EXPRESAMÉNTE adv. (Rar) Expres1. Cf. SFCII, 195. - Expres + suf. -amente. EXPRESIE s. f. 1.1. (Mat.) Ansamblu de numere, litere etc. legate între ele prin simbolurile operaţiilor matematice. Espressia aceasta... arată cum unul, carele e mai întâi de-a dreapta, face numai o unime. ŞINCAI, î. 6/13. Ecspresia A x (B + C - D) reprezentează productul A prin câtăţimea B + C - D. POENARU, G. 6/29. Dintr-acestea ce s-au arătat aici, lesne se poate face o regulă după care se urmează aceste espresii şi după care se pot întinde nemărginit, id. E. A. 108/8, cf. 212/26. Să poate întâmpla că o ecspresie numerică zăcimală nu are unimi zăcimale a vreunei trepte. ASACHI, E. I, 53/1. O espresiune algebrică se zice întreagă când niciuna din literile ce cuprinde nu întră ca divizor, coeficienţii numerici putând fi oricare. CULIANU, A. 7, cf. ENC. ROM., ŞĂINEANU, D. u., CADE, SCRIBAN, D. Această expresie este mult întrebuinţată pentru a calcula factorul de recombinare al ionilor. T. V. IONESCU, E. 547, cf. LTR2, DL, DM. Construcţii de expresii algebrice. GEOMETRIE IX, 203, cf. DER, DN2. 0 Expresie raţională v. raţional (3). 0 E x p r. A reduce (o fracţie) la cea mai simplă expresie = a înlocui o fracţie printr-o altă fracţie egală, dar având termenii cei mai mici posibili. Ca să se cunoască adevărata mărime a unei frângeri, este mai lesne când se arată prin mai mici numere, de aceea o reducem la cea mai simplă a ei spresie. heliade, A. 39/10, cf. cade, scriban, D. (F i g.; astăzi rar) A reduce (ceva) la cea mai simplă expresie (sau la expresia cea mai simplă) = a) a aduce (ceva) la forma cea mai simplă, elementară. D. Maiorescu se complace şi se distinge prin meritul de a abstrage, a generaliza, a reduce o idee la espresiunea sa cea mai simplă. CONV. lit. îl, 32; b) a aduce (ceva) la o stare, la o situaţie de inferioritate. Tractatu de la Tilsit reduse Prusia la cea mai simplă expresiune. SCRIBAN, D. ♦ (Geom.) Formulă prin care se exprimă o dimensiune (1). Este a se arăta... prin espresia AB distanţa între punturile A şi B. POENARU, G. 6121. însemnând cu S suprafaţa unui paralelogram, cu B baza şi cu I înălţimea, vom avea dar ca espresiune a suprafeţei paralelogramului: S = B x I. MELIK, G. 1/3, cf. CADE. Ne propunem aici să găsim expresia laturii poligonului regulat GEOMETRIE IX, 13 8. 2. Faptul de a (s e ) e x p r i m a, cu mijloace lingvistice, idei, sentimente etc.; exprimare (1). Fieştecare om vorbeşte şi scrie după un chip potrivit cu a lui fire şi haracter..., şi fieştecare naţie după haracterul cel domnitor, atât în cea mai mare parte a mădularilor sale, cât şi al limbii care vorbeşte asemenea îşi are felul său de expresie. HELIADE, O. II, 19, cf. NEGULICI, STAMATI, D. învăţă... ca să îndeplinească cugetarea prin vorbă, ordinea discursului, simetria espressiunii, alegerea şi cumpătarea imaginilor. TEULESCU, C. 29/15, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. -POP., N. D., COSTINESCU, LM. Vorbirea, espresiunea gândului, devine şi ea foarte repede şi, pentru continuitatea fluxului ei, s-asamănă adesea cu cursul apei. CONV. LIT. VI, 61. C-o espresie figurată această procedere se numeşte muncă. EMINESCU, O. XV, 1171, cf DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, w. Argumentarea lui... era, în fond şi-n expresie, aproximativ aceasta: A scăpa de chinuri înseamnă că simţi că nu te mai doare. IBRĂILEANU, A. 39, cf ŞĂINEANU, D. U-, CADE. Lipsa de cultură se manifestă... prin tirania expresiei directe. LOVINESCU, C. IV, 59, cf. ib. M. 40. Eminescu a eliminat elementele culese din poezia timpului şi şi-a creat un instrument de expresie propriu. ROSETTI, S. L. 37, cf SCRIBAN, D. O altă valoare a neologismului... provine din facultatea lui de a varia expresia aceluiaşi lucru. VIANU, A. P. 256. Cu toate că n-avea mijloace de expresie, se vedea că se simţea jignit de aprecierile la adresa Anei. CĂLINESCU, E. O. I, 185. Cele două elemente din opera 2325 EXPRESIE — 310 — EXPRESIE lui Sadoveanu..., fuzionate în fond, n-au rămas separate nici în expresie. RALEA, S. T. I, 13, cf. DL, DM, DN2, DER, URSU, T. Ş. 203. Conturul însuşi al personajelor se realizează în planul expresiei lingvistice. L. ROM. 1965, nr. 4, 454. Arta fiind cunoaştere, propune fie o noutate de expresie, fie una de mesaj, fie pe amândouă împreună. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 39, 7/4, cf. DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 0 (învechit; în formule de politeţe) Primeşte, domnule, espresia mirării mele pentru frumosul d-t[ale] talent. GTN (1836), 512/31. Primeşte, p[rea] stfimate] d-le, espresiunea celor mai vie sentimente de stimă (a. 1863). ap. BARIŢIU, C. II, 209. 0 Libertate de expresie = drept al oricărui cetăţean de a-şi exprima liber opiniile. Este vorba de întronarea... dreptului la deplina libertate de expresie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1,5/1. 3. Cuvânt sau îmbinare de cuvinte cu ajutorul căreia se exprimă idei, sentimente etc.; exprimare (4). Când începem să aţâţăm o patimă, să o gonim până în sfârşit, ca nu prin ecspresii covârşitoare sau împrotivitoare să pricinuim râs, când socotim să însuflăm plâns. MARCOVICI, R. 75/15. D. ministru al justiţiei, cultelor şi instmcţiunei publice este de părere că..., în loc de espresiunea „a osândei din afară” să se zică „ale criticei din afară”. KOGĂLNICEANU, O. IV j, 45. Oare nu am putea numi pe om în privinţa aceasta un amfibiu de o speţie mai înaltă (iertare espresiei)... ? VASICI, M. I, 174/11. Românii au năvălit într-înşii ca nişte zmei, după espresia pitorească a timpului. BĂLCESCU, O. I, 116. Aş fi dorit să întrebuinţez în această traducere o limbă mai bogată în termini şi în espresii. NEGULICI, E. I, IX/4. Să nu se caute... expresii înfeliurite cu dinadinsă stăruinţă şi îngrijire, nici cuvinte de paradă. CALENDAR (1852), 50/14. Plin de citirea poeţilor, adeseori se servea de... espresiuni poetice. ARISTIA, PLUT. [prefaţă] 13/24. Intru descrierea faptelor sale filantropice şi creştineşti, voiu întrebuinţa chiar espresiile contimpuranului, amicului şi medicului său. ROM. LIT. 58Vil. Dacă unele piese aveau oarecare expresii familiare, ele erau la locul lor şi îndată venea dialogul elegant, fără pretenţie şi natural. NEGRUZZI, s. I, 344. Dorim polemica pentru principie cu demnitate-n espresiuni. DÂMBOVIŢA (1860), 2822/51. Expresiile obscene ce se coprind într-însa [în baladă] ne opresc de a o publica. FILIMON, O. I, 118. Ce stil! ce espresiuni energice! ce logică invincibile! admirabil ziar! ALECSANDRI, O. V, 608. Nimic nu au însemnat nici violentele expresii ale ziarului. MAIORESCU, D. II, 5. Voi observa... că expresiunea de „modificări avantajoase pentru luptă ” este prea vagă pentru a putea servi la o explicaţiune precisă. CONTA, O. F. 286. Satiricii latini au putut negreşit să se folosească de unele ideis de unele expresiuni glumeţe şi iscusite, pe care le culesese în scriitorii eleni. ODOBESCU, S. I, 51. Trivială e expresia numai atunci când se caută anume să fie mai de rând decât lucrul pe care-l spui. EMINESCU, O. XI, 161, cf. ib. X, 1 149. C-o espresie figurată această procedere se numeşte muncă. id. ib. XV, 1171. Adaug aceste rânduri, convins că lipsurile expresiei mele vor fi covârşite cu prisos de înţelegerea d-tale. CARAGIALE, O. VIII, 147, cf. ENC. ROM., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Cum adică e prea tare? Să mai atenuăm atunci vreo expresie. LOVINESCU, M. 172. Aceeaşi nesiguranţă... face ca unii actori să sporească, fără să vrea, trivialitatea unor expresii pe scenă. CAMIL PETRESCU, P. 77. Intr-adevăr, expresia e palidă şi fără nerv. SADOVEANU, O. XIX, 181. Cel deprins să vorbească mai multe limbi „suprapune”, fără să le amestece, expresiile străine peste cele din limba sa natală. PUŞCARIU, L. R. I, 14. Compunând „Ciocoii” în 1863, întrebuinţează expresiile unei epoci anterioare. VIANU, A. P. 60. Galaction e un estet subtil, un spirit livresc şi un voluptuos cizelator de expresie. CONSTANTINESCU, S. III, 27. Amice, trebuie să-ţi supraveghezi expresiile. CĂLINESCU, E. O. I, 198. „Arde Bălgradul!” Era aceasta una din expresiile ei. BLAGA, H. 45. îl iritară câteva neologisme şi câteva expresii grosolane. STANCU, R. A. V, 257. Ce te face, doctore, să întrebuinţezi expresia asta? VINEA, L. I,. 30, cf. GRAUR, I. L. 29. Ai şi tu nişte expresii... H. LOVINESCU, T. 18, cf. DL, DM. Tumoare benignă, sinonim cu expresia populară de „cancer mascul”. ABC SĂN. 66, cf. DN2, M. D. ENC, DEX, D. ENC. Expresia din titlu a făcut vâlvă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 9, 7/3, cf. NDN, MDN. ♦ Construcţie, de obicei concisă, care exprimă, adesea figurat, o idee şi care constituie o unitate lexicală. Pedestrimea... se rânduia în falange sau gloate adânci, de unde a venit şi expresia „ase îngloti oştile”. BĂLCESCU, 0.1,63. A se tăvăli de râs este o espresie foarte adevărată. EMINESCU, O. XV, 103. Miroase în aer..., după expresia clasică, a iarbă de puşcă. CARAGIALE, O. I, 241. Ar trebui să-i cer mâna (din toate expresiile, aceasta e poate cea mai puţin ridicolă sau vulgară). IBRĂILEANU, A. 173. Găsim complementul articulat în expresia: „a juca cărţile”. RF I, 81. Din mulţimea de cuvinte, expresii, construcţii pe care i le oferă limba sa maternă, scriitorul alege pe cele mai potrivite cu stările-i sufleteşti şi, mai ales, cu intenţiile sale artistice. IORDAN, STIL. 11. Expresiile care se repetă, formulele de întâmpinare şi de politeţe etc. sunt fapte de limbă. VIANU, A. P. 17. Expresiile sunt îmbinări de cuvinte încărcate cu conţinut afectiv, proprii unei anumite limbi. SG I, 37, cf. DER. Expresia de „viie făcătoare” o găsim în zapisul inedit din 26 mai 1646. C. GIURESCU, P. O. 80, cf. M. D. ENC. Expresii ca „perdeaua întâia”... sunt folosite de Eminescu în anii de început. MS. 1975, nr. 1, 12, cf. DEX, DTL, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., SCL, 1993, 552, NDN, DSL2, MDN. ♦ (Livresc) Limbă (III 2). Scriitor de expresie germană. 4. (Lingv.) Latura materială, exterioară (a unui semn); semnificant (2). Pentru Hjelmslev, orice text lingvistic poate fi descompus în 1. planul conţinutului şi 2. planul expresiei... Astfel expresia reprezintă prezenţa sensibilă a semnificatului în semnificant DTL, cf. DSL2. 5. Manieră de a exprima, de a reprezenta sentimente, gânduri etc. prin mijloace artistice; exprimare (3). Cf. baronzi, i. l. i, 198/15, COSTINESCU. Originalitatea de espresiune e începutul şi finitul a orice arte. EMINESCU, O. XIV, 235, cf. ENC. ROM., BARCIANU. Gândirea poetică nu capătă valoare decât prin strălucirea expresiei. AL. PHILIPPIDE, S. III, 22, cf. CADE. Duiliu Zamfirescu a fost totuşi cel mai mare prozator al „Junimii”,... în sensul expresiei stilistice. LOVINESCU, S. VIII, 99. Ca expresie a unei simple stări sufleteşti, a unui personaj anume, [monologul] e însă admirabil. CAMIL PETRESCU, T. II, 88. Expresiunea dramatică a şcoalei franceze. CERNE, D. M. II, 1, cf. SCRIBAN, D. Poetul îşi va fi limitat cercul autenticilor lui cititori prin însăşi adâncimea şi adevărul subiectiv al expresiei sale. VIANU, A. P. 17. Expresia nu rezidă în trăsăturile feţei..., ci se obţine numai prin dispoziţia tabloului, deci prin compoziţie. OPRESCU, I. A. IV, 377. Orice caracterizare critică de aci începe, surprinzând constantele de sensibilitate ale poetului, legându-le organic, adică în expresia lor estetică. CONSTANTINESCU, S. I, 111. Dezvăluia o capacitate de expresie extraordinară. CĂLINESCU, S. 223, cf. M. D. ENC., DEX, DTL, DN3, D. ENC., NDN. ♦ Expresivitate (2). Se auzi ieşind din desişul pădurei o voce care cânta cu multă expresiune o melodie întristătoare şi eroică. FILIMON, O. I, 155. Mă mirai de lăutarii ţigani, cu... câtă expresie trag din lăută. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 8. Ca în poezia populară, natura subliniază, dă mai multă expresie şi culoare stărilor sufleteşti. V. ROM. mai 1957, 162. 6. Exteriorizare (în fizionomie, în privire) a unor gânduri, a unor sentimente, a unor emoţii etc.; înfăţişarea exterioară a figurii care denotă starea sufletească a omului. A înşăla cineva prin espresia obrazului său este o mai adâncă prefăcătură decât a înşăla prin vorbe mincinoase. MN (1836), 38!/34, cf. GTN (1836), 36]/13, POEN. -AAR. - HILL, V. 1,645l/32, NEGULICI. Izbită de fatalitatea acestui amor, nu putui ţine o mică espressie de groază. LĂZĂRESCU, S. 35/24. In espresia buzelor lui întredeschise, în nemişcarea trupului lui... se vedea curat că suvenirul lui Dumnezeu era înaintea lui. CALENDAR (1852), 4/5. Fizionomia lui lua o espresie... diavolească. ROM. LIT. 462/10. Chipul lui păstra la moarte espresiunea hotărârei desperate care-l însufleţea în viaţă. TEULESCU, C. 89/19. De voiam să cetesc, doi 2325 EXPRESIE -311- EXPRESIONISM ochi frumoşi se puneau dinaintea literelor şi în orice frază găseam o espresie a doamnei B. NEGRUZZI, O. I, 242. Fizionomiea ei... luase expresia de neplăcere şi supărare. CALENDAR (1858), 39/6. Trăsurile feţei sale luară un aspect straniu, ce lăsa să se zărească uneori expresia unei nespuse bucurii. FILIMON, O. I, 126, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Era o mare diferinţă în espresiunea acelei îndoite căutăture care urma pe acelaşi om. BARONZI, C. I, 19/6. îngereasca espresie a figurei, colorile menlanholice ale obrajilor... îmi părură... măiestroasă. ALECSANDRI, O. IV, 54, cf. 55, COSTINESCU. Părea că toată expresiunea durerei celei adânci se concentrase în capul său. EMINESCU, P. L. 132. Este un bărbat oacheş de vreo treizeci de ani, voinic şi frumos, totuş cu o expresie foarte blândă. CARAGIALE, O. II, 107. Privirile lui reci şi fără nicio expresie, se opreau când pe mâinile ei cojite şi butucănoase, când pe chipul ei. VLAHUŢĂ, O. A. 99, cf. ENC. ROM. Obrazul mame-sii luase expresia obişnuită de nemulţumire şi descurajare. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 16. Erau doi tineri de duzină, fără nici o expresie deosebită în faţă. AGÂRBICEANU, A. 122. Expresia figurii ei avea ceva întrebător. IBRĂILEANU, A. 166. Nu-şi putea ascunde o expresie de adâncă mirare. AL. PHILIPPIDE, S. II, 84, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Sutele de feţe cu aceeaşi expresie păreau a fi ale aceluiaşi cap. REBREANU, R. II, 86. Toţi se mută spre stânga urmărind cu expresii diverse. CAMIL PETRESCU, T. II, 92. Citeşte fără supriză, fără schimbare de expresie. SEBASTIAN, T. 41, cf. SCRIBAN, D. Ce-l atrage este figura... ţăranul, ca tip, ca expresie prinsă în momentul în care el îşi poartă costumul înflorit. OPRESCU, I. A. IV, 79. După expresia ce-o ia figura lui, se înţelege că el dezbate o problemă. ARGHEZI, C. J. 164. Costache răsuci o ţigară, udând-o cu limba, cu o expresie de absenţă desăvârşită. CĂLINESCU, E. O. I, 50. O femeie firavă, ca dintr-o altă lume, cu ochii albaştri şi transcendenţi, şi cu o expresie a feţii de pierdere de sine. BLAGA, H. 38. întreaga lui fiinţă respira zel şi dorinţă de a fi de folos; această expresie îl făcea să pară şi mai tânăr. V. ROM. septembrie 1955, 60. îşi păstrase vechea lui expresie de mucalit care nu râde. VINEA, L. I, 22. O expresie de imensă fericire i se zugrăveşte pe faţă. H. LOVINESCU, T. 26, cf. DL. Era un ins de vreo patruzeci de ani, cu o expresie de seninătate şi tăcere pe chipul său mare. PREDA, R. 405. Peste tot aceleaşi expresii atente, fără nici o nuanţă de nerăbdare sau de plictiseală. T. POPOVICI, S. 331, cf. DM, DER. Faţa nu are nici o expresie. ABC SĂN. 346, cf. DN2. Trupul rămânea imobil, cu capul reprezit înainte, cu o expresie de tensiune grozavă pe faţă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 68,17/1, cf. D. MED., m. d. enc., dex, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 0 F i g. Ţara Românească agiunge la suprema-i espressiune de virilitate. HASDEU, I. C. I, 34. ♦ însufleţire, entuziasm exprimat în fizionomie, în privire. Vorbeşte şi gesticulează degajat, chiar cu multă volubilitate şi cu o figură plină de expresie. CARAGIALE, O. II, 78. ♦ (Psih.; în sintagma) Expresie emoţională = manifestare vizibilă a emoţiilor sub forma unor reacţii vegetative, motorii sau fonetice-verbale. Cf. DER, M. D. ENC. Expresiile emoţionale pot fi spontane, habitúale şi voluntare. D. PSIH., cf. D. ENC. 7. Mijloc prin care se exprimă, se manifestă cineva sau ceva; exprimare (2). V. manifestare (2). Un cuvânt sau o vorbire întreagă, care nu este decât expresia judecăţii noastre. HELIADE, PARALELISM, 70. Şi astfel se face că numai legea, care s-a votat de reprezentanţii liberei Englitere nu se poate zice că nu este espresiunea adevăratei voinţe şi a adevăratelor interese ale naţiunii. KOGĂLNICEANU, O. III2, 171. Sistema lui e cea mai completă şi cea mai armonioasă espressiune a senzualismului. LAURIAN, F. 203/17. Ce este literatura de nu chiar ecspresia vieţii unei naţii? RUSSO, S. 39. Cu cât compar (alătur) deosebitele scrieri, zice Lavater, care-mi trec dinaintea ochilor, cu atât mai mult mă confirm (întăresc) în ideea mea că ele sântu atâtea espressiuni (arătări), atâtea izvoare din carecterul scriitorului. FIS. 173/14. Astfel compus, ministerul era cea mai tare expresie a ideei conservatoare. MAIORESCU, D. I, 37. Toate regulile de purtare în societate sânt considerate a fi expresiunea voinţei zeilor. CONTA, O. F. 379. Toate aceste felurite obiecte adunate la un loc, ca o expresiune a industriei românilor de peste munţi. ODOBESCU, S. I, 483. Adevărul e că fiecare e rezultatul unei idei, ce trăieşte într-un timp oarecare, fiecare e expresiunea timpului său. EMINESCU, O. XV, 1 138. Ce e frumuseţea, dacă nu expresia şi întruparea exterioară a bunătăţii, puterii şi armoniei dinăuntru. VLAHUŢĂ, O. A. III, 74. Ideile contemporane... nu sunt decât aceeaşi expresie a tiraniei sociale. PÂRVAN, I. F. 111. La Eminescu, natura este expresia emoţiei lui. IBRĂILEANU, S. 146. Nici o poezie nu rămâne neînţelească mereu, atunci când este expresia unei individualităţi puternice şi sincere. AL. PHILIPPIDE, S. III, 27. Tradusă prea vizibil prin expresia doctrinară a reformismului catolic, tendinţa romanului micşorează însă interesul pur estetic. LOVINESCU, C. IV, 123. Staticul are şi un înţeles mai adânc pentru acei care nu socotesc literatura ca un divertisment şi cred că este expresia vieţii celei mai intime. A. HOLBAN, O. II, 12. Această fermă voinţă, de a se opune oricărui inamic comun care ar putea să ameninţe Europa, nu este altceva decât expresiunea spiritului nouei Românii. CURENTUL, 27 XI, 1940, 1. Stilul este aşadar expresia unei individualităţi. VIANU, A. P. 20. Expresia arhitecturală a societăţii feudale fusese castelul. OŢETEA, A. R. 260. Dacă aceste idei erau în mare parte utopice şi în contrazicere cu timpul, ele erau totuşi expresia sinceră şi bine intenţionată a unui adevărat boier. CĂLINESCU, S. 302. Fapta era expresia sunătoare cu care un necunoscut răspundea trudei de-o viaţă. BLAGA, H. 23. Flora solului de pădure este expresia condiţiilor de vegetaţie din sol CHIRIŢĂ, P. 921. Nu era... numai un reflex al unei conştiinţe primitive, ci expresia unui egoism degradat şi bestial PREDA, R. 213. Este de cele mai multe ori expresia unei tuberculoze. ABC SĂN. 286. Imprevizibilul a fost adeseori elogiat de scriitori ca o expresie a libertăţii de mişcare pe care fantezia artistică o revendică neîncetat. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 110, 10/1. Autobiografia... este o formă specială de expresie a legilor care reglementează relaţia dintre individ şi social, ib. 1992, nr. 1, 21/1. ♦ F i g. Simbol (2); reprezentant, exponent (2). Vai, sânt o expresie a societăţii în care trăiesc! BOLINTINEANU, O. 425. Timpi... a căror caracteristică şi espresiune a fost Şincai. EMINESCU, O. IX, 83. D-ta ai fost expresia cea mai înaltă şi mai pură a generaţiei noastre. IBRĂILEANU, S. L. 93. Câţiva bărbaţi pe care de mult m-am deprins a-i considera ca adevărată expresie a sufletului nostru românesc. LOVINESCU, S. VIII, 87. Hasdeu a fost... un fel de expresie eroică a culturii noastre de la 1870. SADOVEANU, O. XIX, 142. Caragiale este mai curând expresia unei rase bătrâne de actori care au culminat în geniul lui creator. CONSTANTINESCU, S. II, 16. Vulturul nu pare o fiinţă vie, ci însăşi expresiunea minerală a haoticului peisaj. BOGZA, C. O. 112. Salonul rămâne expresia unei anume perioade strict delimitate. CONEMP. 1972, nr. 1312, 6/2. Picasso întruchipa, prin arta sa, o expresie absolută a libertăţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3,13/4. 8. (Logică) Formulă compusă dintr-un operator şi variabile proporţionale. Cf. M. D. ENC, D. ENC. II. (Suspect; sens etimologic) Stoarcere (1). Cf. POLIZU, COSTINESCU, LM, SCRIBAN, D., LTR2. - Scris şi: ecspresie. - Pl.: expresii. - Şi: (astăzi rar) expresiune, (învechit) espresie (scris şi espressie), espresiune (scris şi espressiune), (învechit, rar) spresie s. f. - Din lat. expressio, -onis, fr. expression, it. expressione. EXPRESIONÎSM s. n. 1. Mişcare artistică şi literară modernă, apărută în Germania la începutul secolului al XX-lea, care pune accent pe intensitatea nelimitată a expresiei, pe transcenderea fantastă a realităţii şi care este caracterizată prin tendinţa de a sublinia în mod subiectiv şi exacerbat contradicţia dintre individ şi lumea înconjurătore, solitudinea, lipsa de perfecţiune. Expresionismul... a alungat din teatru faptul divers al 2326 EXPRESIONIST, -Ă -312- EXPRESIV, -Ă naturalismului şi obsesia timpului real, ceea ce este un rezultat apreciabil AL. PHILIPPIDE, s. III, 222, cf. 262. în dezechilibrata de acum Germanie, de unde pornesc toate aberaţiunile unora din reprezentanţii aşa-numitului „expresionism” trăsnit actual ARH. OLT. ii, 402. Prin negarea valorii obiective a naturii, căreia voieşte să-i substituie numai valoare de interpretare a artistului, expresionismul reprezintă probabil reacţiunea cea mai integrală împotriva compoziţiei. LOVINESCU, C. vii, 72. Fie că s-a adăpat la izvoarele... expresionismului german — un lot... din poezia noastră modernă a răscolit motive, mituri... foarte caracteristice româneşti. CONSTANTINESCU, S. II, 194. Expresionismul nu idealizează contururile lucrurilor ca să se înalţe la tipuri, dar nici nu redă complexitatea accidentală a lor. BLAGA, z. 57. Expresionismul modern se reduce la câteva linii esenţiale. RALEA, S. T. I, 75, cf. DL, DM, DER, DN2. De la expresionism păstrează latura romantică. CONTEMP. 1966, nr. 1 007, 7/4, cf. IST. T. II, 97. El a exprimat, în tonalităţi înrudite cu expresionismul german, un dispreţ pentru o lume înecată în socoteli mercantile. T ianuarie 1969, 70. Am oscilat de la expresionism la constructivism în plastică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 40, 8/4. Expresionismul (ca termen utilizat după 1910) s-a ivit întâi în artele plastice. D. TERM. L. Viziunea lui... se îndreaptă astfel spre momentul de început al expresionismului. CONTEMP. 1971, nr. 1 291, 7/1. Afinităţi structurale cu expresionismul au avut şi unii mari poeţi simbolişti ai epocii. D. ES. De la curentele plasticii moderne - fauvism, cubism, futurism, expresionism... - îşi împrumută şi poezia avangardistă majoritatea tehnicilor noi. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 8. Marcat de expresionism e spectacolul „Culorile nemuririi”. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 20/3, cf. M. D. ENC. Mircea Ciobanu descoperă, într-un anumit sens, expresionismul. SIMION, S. R. III, 343, cf. DEX. Expresionismul este eminamente vizionar, caracterizându-se în primul rând prin tensiunea extatică, accent halucinatoriu, transcendere fantast tragică a realităţii. DTL, cf. DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, MDN, NDU. 2. P. e x t. Orice formă de artă care vizează intensitatea expresiei. Expresionismul său este, înainte de toate, o problemă de concepţie despre forma plastică activă. CONTEMP. 1971, nr. 1 292, 6/3, cf NDN. - Pronunţat: -si-o-. - Din germ. Expressionismus, fr. expressionnisme. EXPRESIONÎST, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care aparţine expresionismului (1), care se referă la expresionism (1), caracteristic expresionismului (1), conform cu principiile expresionismului (1). Marea majoritate a literaţilor germani actuali au trecut prin vijeliile expresioniste. AL. PHILIPPIDE, S. III, 262. Lumină, culori, montare expresionistă... s-ar spune. ARH. OLT. V, 151. încăperea în care se întâmplă cele de mai jos e oarecum deosebită...: câteva tablouri cenuşii expresioniste, cu subiecte evidente de la distanţă. CAMIL PETRESCU, T. II, 7. Ion Ţuculescu... se consideră el însuşi expresionist realist. OPRESCU, A. M. 60. Evoluţia dlui Cotruş este foarte semnificativă pentru originile expresioniste ale poeziei sale. CONSTANTINESCU, S. VI, 95. împrejurul geamului, cât un plic, el a improvizat, cu bidinea albăstruie, o pictură decorativă expresionistă. ARGHEZI, S. XVII, 31. Caracteristic pentru compozitorii expresionişti a fost ilustrarea subiectivismului printr-o expresie emoţională voit haotică, crispată. DER II, 330. Dansul pe care doream să-l fac era dansul expresionist. T februarie 1969, 64. Un accent expresionist găsim şi în felul în care se apropie... de personajele sale. CONTEMP. 1971, nr. 1 295, 7/3. Formula expresionistă a textului literar i-a impus teatrului o concepţie regizorală nouă. D. ES., cf. M. D. ENC, DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC. Gestul său amplu, susţinut prin tensiuni compoziţionale şi cromatice expresioniste, se desfăşoară pe suprafeţe mari. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 2,17/2. în 1913 a colaborat la revista berlineză „Die Aktion”, de orientare expresionistă de stânga, ib. 1993, nr. 8, 20/2, cf. NDN, MDN, NDU. 2. S. m. şi f. Reprezentant sau adept al expresionismului (1). Expresioniştii germani vor căuta să exprime în chip aproape exclusiv laturi sau aspecte ale priveliştii care s-ar părea că exprimă caracterul adânc, cel mai expresiv al acesteia. AL. PHILIPPIDE, S. III, 182. Dar şi despre tine s-a spus că eşti expresionist. CAMIL PETRESCU, T. II, 69. Artiştii nordici... sunt expresionişti aşa-zicând endemici. OPRESCU,. A. M. 56, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC. Primul deceniu al secolului [al XX-lea] aparţine expresioniştilor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4,21/1, cf. ndn, mdn, ndu. - Pronunţat: -si-o-. -Pl.: expresionişti, -iste. - Din germ. Expressionist, fr. expressionniste. EXPRESIONÎSTIC s. n. (Neobişnuit) Ceea ce ţine de expresionism (1). Definind expresionismul printr-o negaţiune, ca abatere de la natură, ca simplă exagerare a individualului, nu se diferenţiază îndeajuns expresionisticul de caricatural. BLAGA, Z. 74. - Pronunţat: -si-o-. - Expresionist + suf. -ic. EXPRESIUNE s. f. v. expresie. EXPRESÎV, -Ă adj. 1. (Despre gesturi, atitudini etc. ale oamenilor) Care exprimă ceva în mod viu, plastic; elocvent, semnificativ. Până a-şi exprima oamenii cugetarea prin vorbe, se serviră prin alte semne mai puţin expresive. HELIADE, O. II, 368. Mişcările mâinilor sânt foarte espresive şi felurite. MARCOVICI, R. 223/20, cf. POEN. - AAR - HILL, V. I, 645 728. Halei răspunsă prin gest espresiv. CODRESCU, C. I, 192/20, cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D. Aceste trupuri... fac aceleaş gesticulaţiuni, aceleaş mişcări expresive ca şi trupul meu care manifestă prin mişcările sale exterioare impresiunea interioară ce mi-a făcut acel fenomen. CONTA, O. F. 461, cf BARCIANU, ALEXI, W. L-am arătat mai sus declamând cu gesturi expresive versurile lui Omer. CONV. LIT. XXII, 36. înţepenirea era aşa de expresivă, de tare, încât Dumitru o simţea şi se depărta. AGÂRBICEANU, S. 22. Braţele întinse, prinse de după gâtul lui cu o mişcare aşa de tare, de pasionată şi de expresivă. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 19. Textul expresionist arată şi el o predilecţie pentru „gestul cel mai expresiv”. AL. PHILIPPIDE, S. III, 219, cf. ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. Ceea ce interesează pe Rodin sunt atitudinile expresive. OPRESCU, I. A. IV, 270. Se fotografiază în poziţii expresive. ARGHEZI, S. X, 11. Esenţialul este nu de a fi desăvârşită trupeşte, ci expresivă. CĂLINESCU, S. 505, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC. Am Întrebat-O prin gesturi şi mimică expresivă cât cere pe tot. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 4/2, cf. NDN, MDN, NDU. 0 (Adverbial) Zbate expresiv degetele de la mâna stângă. CAMIL PETRESCU, T. I, 401. Vorbeşte foarte repede, gesticulând expresiv, id. ib. III, 25, cf. SCRIBAN, D. 2. (Despre fizionomie, privire, glas etc.) Care reflectă în mod pregnant, cu putere, stări sufleteşti, atitudini etc. Cf. NEGULICI. Ţin minte pe tatăl meu..., cu barbă neagră frumoasă, cu căutătură aspră şi expresivă. CALENDAR (1852), 79/28. Moşul... ieşi de la mine arucându-mi o căutătură espresivă. ROM. LIT. 4974. Mitologia orientală şi elenică sânt tocmai ca un bal mascat unde ni se înfăţişează chipurile estraordinare, monstruoase, dar, luându-se masca fîecăriea, dăm peste figurile amabile, vesele şi espresive. BARASCH, M. I, 21/8. Şi cu cât o naţiune este mai înferioară, cu atât individele ei au o fizionomie mai puţin expresivă, id. I. 128/15, cf PONTBRIANT, D. Figura e expresivă şi caracteristică. CONV. LIT. IV, 193. [IJşi opri căutătura espresivă asupra lui Monte Cristo. BARONZI, C. VI, 41/3, cf. COSTINESCU, LM. Asupra feţei sale palide, 2330 EXPRESIV, -Ă — 313 — EXPRESIVITATE musculoase, espresive, se ridica o frunte senină şi rece. EMINESCU, 0. VII, 178. Se uita ţintă în ochii lui calzi, mobili, expresivi, îl asculta cu nesaţ. VLAHUŢĂ, D. 49, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Niciodată nu văzuse mâni mai expresive. TEODOREANU, M. II, 191. Tânărul cu ochii aşa expresivi o alesese pe ea între toate. SADOVEANU, O. VII, 209, cf. SCRIBAN, D. Faurul are o înfăţişare foarte expresivă, prin exagerarea diformităţilor. ARH. OLT. XIX, 50. Unul îi dă măsura grandoarei la care se poate ajunge în sculptură, infinita gamă de posibilităţi expresive, care se ascund în trupul omenesc. OPRESCU, I. A. IV, 119. Un om e mai tânăr cu păr alb, drapat peste o faţă expresivă, decât cu o capelură juvenilă semănând a perucă.CĂLINESCU, B. I. 399. Priviţi obrazurile acelea negre şi expresive. ALEXANDRU, I. M. 146, cf. DL. O văzuse din profil şi îl convinsese chipul ei expresiv. PREDA, M. S. 123, cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, NDU. 3. (Despre diverse creaţii artisice, mai ales despre opere literare, despre stil etc.) Care înfăţişează, care evocă ceva în imagini plastice, vii, colorate. Cf. NEGULICI. Faţa hainelor, croiala, fasonul mai mult sau mai puţin dupe modă, toate aceste sânt foarte espresive. FIS. 177/2, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Locuţiunea a devenit mai poetică, fiindcă verbul este mai expresiv, cum se zice, mai pitoresc. MAIORESCU, CR. I, 16. In acea limbă... este scrisă cea mai expresivă poemă a vieţei vânătoreşti, eroica dramă a lui Guilom Tell. ODOBESCU, S. III, 81. Vei afla mai lesne oameni ce pun la vot existenţa lui Dumnezeu -decât suflete înamorate în limba şi datinele străbunilor lor, decât inimi care să iubească caracteristica cea expresivă a poporului nostru. EMINESCU, P. L. 109. Linguşiri, desmierdări, ameninţări şi, în sfârşit, lacrimi. Toată această scenă e admirabil de expresivă şi de adevărată. GHEREA, ST. CR. I, 353, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Echilibru, măsură..., intuiţie sigură în alegerea detaliilor expresive, concizie - acestea sunt calităţile de căpetenie ale talentului lui 1. A. Bassarabescu. AL. PHILIPPIDE, S. III, 274, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Tabloul zugrăvit de d. Brăescu se poate reduce uşor la o schemă expresivă. LOVINESCU, C. VII, 56. Sculpturile dnei Miliţa Pătraşcu trăiesc şi prin sensul expresiv al elementelor. CONV. LIT. LXVII, 341. E un teatru expresiv de gesturi. SADOVEANU, O. IX, 262. Ca putere expresivă, scrisul romancierei e un stil propriu. STREINU, P. C. II, 200, cf. IORDAN, STIL. 62. Figurile profesorilor care au format generaţia sa sunt prinse în trăsături expresive, pe care le susţine căldura oratorului. VIANU, A. P. 300. Felul în care Tolstoi alternează capitolele pentru a ne face să pătrundem mai adânc în intimitatea morală a personajelor pune în lumi/iă... realismul expresiv al artei sale. id. S. 163. Tablourile italiene din secolul al XVI-lea, atât de expresive, atât de realiste în înfăţişarea durerei. OPRESCU, I. A. IV, 19. Romantismul e nu numai o revoluţie a mijloacelor expresive ale sensibilităţii literare, ci însăşi modificarea acestei structuri, proiectată într-un nou aspect. CONSTANTINESCU, S. V, 301. Cheiţele sunt de o expresivă distincţie. APOLZAN, P. I. 150, cf. DL. Şi aici epitetul bun marchează intensitatea şi este mai expresiv decât tocitul epitet mare. CIOCULESCU, I. C. 130, cf. DM, DN2. Vom aminti mai departe expresiva sa sintaxă poetică. VARLAAM - SADOVEANU, 203. Figurile de pe metopele trofeului dobrogean sunt portrete (foarte expresive) de tipuri barbare. PANAITESCU, C. R. 58. Esenţa artei teatrale nu constă în includerea simultană a mijloacelor plastice şi expresive ale mai multor arte. IST. T. I, 12. Rebengiuc desfăşoară un joc de calitate, cu o subtilitate expresivă. T ianuarie 1969, 92. Formele şi culorile capătă o neobişnuită violenţă expresivă. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 134, cf. M. D. ENC., DEX, DN2. Scrisorile fac din Negruzzi întâiul nostru prozator... intenţia documentară... convertindu-se într-o artă de un mare rafinament expresiv. ROMÂNIA LITERARĂ, nr. 1,9/3. In majoritatea paginilor tronează ironia clementă, gustându-şi propria sclipire expresivă. GRIGURCU, C. R. 41, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Versul expresiv şi armonia de catilenă a stihului eminescian... se întâlnesc reluate... în nenumărate tipare ale poeziei lui Tudor Arghezi. MS. 1988, nr. 1, 40, cf NDN, NDU. 0 Lectură expresivă = citire a unei opere literare cu respectarea regulilor de pronunţare şi de intonaţie, cu scopul de a pune în evidenţă valoarea artistică şi semnificaţiile textului. Cf. DL. 0 (Adverbial) El o declamă încet şi expresiv. EMINESCU, O. IV, 476, cf. SCRIBAN, D. Ion Luca... caracterizează esenţial, simplifică expresiv. CONSTANTINESCU, S. II, 127. Poate niciodată însă transformarea titanului în om... n-a fost mai expresiv tratată ca în „Furtuna”. VIANU, L. U. 88. Artistul pledează expresiv. RALEA, S. T. I, 235. Ilustrează expresiv momente din viaţa poporului. IST. T, I, 136. Vegetaţia şi viaţa stepei cu cernoziom sunt redate expresiv în următoarea descriere. CHIRIŢĂ, P. 550. 0 (Substantivat, n.) Noutatea promovării la funcţie estetică a „bubelor”... corectează la noi ideea teoretică despre frumos prin aceea de expresiv şi atrage... cuvinte ocolite până atunci, ca triviale. STREINU, P. C. III, 9. Naturalul, idealul, expresivul sunt termenii de temelie ai celor trei atitudini. BLAGA, Z. 58. 4. (Despre limbă sau despre cuvinte, morfeme, construcţii etc.) Care exprimă în mod sugestiv sentimente, judecăţi de valoare etc. Cf. NEGULICI. Poporul... îşi formează o limbă curată, expresivă, armonioasă. RUSSO, S. 187. Conac hi... făcea din limba cea bătrânească... o limbă melodioasă şi expresivă. ROM. LIT. 1232/49, Cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Fericite şi expresive cuvinte şi forme, pe care timpul şi influenţele străine ne au făcut a le uita. ODOBESCU, S. I, 368, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Elipsa face ca vorbirea noastră să fie şi mai scurtă, dar şi mai vie, mai riguroasă, mai expresivă. IORDAN, G. 241. Limba maternă, asociată mai puternic de noţiuni decât una străină, este mai frumoasă, adică mai expresivă. IBRĂILEANU, S. L. 73, cf RESMERIŢĂ, D. Compusele nominale şi verbale, atât de expresive. DR. VII, 167, cf. CADE. Nevoia cuvântului expresiv... e una din problemele cele mai curioase ce ni se pun. LOVINESCU, C. IV, 59. „Leu paraleu” este expresiv, are, deci, valoare artistică, şi încă mare, graţie combinaţiei a două cuvinte, cu înţeles mai mult sau mai puţin asemănător. IORDAN, STIL. 205. Naum rezumă răspunsul paşei într-o frază scurtă şi expresivă. OŢETEA, T. V. 283. E o greşală să vorbeşti cu expresii prea căutate, care sună nefiresc, câtă vreme limba ne pune la îndemână cuvinte simple, naturale, expresive. C. V. 1949, nr. 6,21 .Limba literară este... o formă activă, expresivă a conştiinţei şi creaţiei naţionale. L. ROM. 1953, nr. 1,9. Un cuvânt care nu mai este expresiv, care s-a uzat din punct de vedere semantic, este în anumite împrejurări înlocuit cu alt cuvânt. GRAUR, I. L. 102, cf. 260, DL, DM. îmbrăcămintea, prin anumite părţi sau particularităţi ale ei, a determinat de asemenea o serie de porecle expresive. C. GIURESCU, P. O. 209, cf. M. D. ENC. Observaţiile pe marginea faptelor de limbă sunt o dovadă grăitoare a eforturilor pe care Eminescu le făcea pentru... îmbogăţirea şi rafinarea resurselor ei expresive. MS. 1975, nr. 1, 20, cf DEX, DSR, v. BREBAN, D. G. Limba noastră ar fi fost mai puţin expresivă. MS. 1988, nr. 1, 46. Aşa suna motivaţia juriului, când mi-au dat Premiul Naţional: „... pentru deplina stăpânire a unei limbi expresive”. CĂRTĂRESCU, N. 22, cf. D. ENC., NDN. 0 (Adverbial) S-a legat o prietenie mută, în care vorbeşte, mai expresiv şi mai adânc decât cuvintele..., limba peltică a flaşnetei. ARGHEZI, P. T. 470. - PL: expresivi, -e. -"Şi: (învechit) espresiv, -ă (scris şi espres siv, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM) adj. - Din fr. expressif. EXPREŞIVITÂTE s. f. 1. însuşirea de a fi expresiv (1,2). Cu cât un om va fi mai superior, cu atât el va avea o figură cu o expresivitate mai variată, mai adâncă şi mai... greu de a fi cetită în întregime de un observator. CONTA, O. F. 128. Pe urmă, cu acea inegalabilă expresivitate, la care participa întregul lui trup, 2331 EXPRESIVITATE -314- EXPRIMA să exclame iarăşi...: - Ce are a face, Doamne, literatura cu politica! LOVINESCU, M. 104. II văd şi acum înfipt în podiumul catedrei, cw obişnuita lui elasticitate sufletească şi trupească, cm expresivitatea figurii mobile. LOVINESCU, S. VIII, 178. El este şi mai înclinat decât cei analizaţi până acum să exagereze latura de expresivitate a gesturilor şi a figurilor. OPRESCU, I. A. IV, 95. Caragiale a creat o sumă de indivizi de o expresivitate excepţională. CONSTANTINESCU, S. II, 119. Femeile mai tinere n-au încă expresivitate. Figura lor e candidă încă. RALEA, S. T. I, 271, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, D. PSIH., DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, NDU. 2. Exprimare (artistică) vie, clară, sugestivă prin intermediul cuvintelor sau al limbajului artistic; expresie (5). V. elocvenţă. Expresivitatea obţinută cu ajutorul culorii lipseşte anticilor. AL. PHILIPPIDE, S. III, 71. Noua critică inaugurată e cea a „expresivităţii”. LOVINESCU, S. VIII, 207. El a simţit mai întâi diferenţele de expresivitate ale limbii sale faţă de limba poporului român. STREINU, P. C. III, 18. Am subliniat cele două versuri care formează sâmburele „Rugăciunii” [lui Eminescu]... Mai rar versuri de o mai concentrată expresivitate. PUŞCARIU, L. R. I, 91. Numai în urmă ne gândim la execuţie şi atunci constatăm că ea este bazată mai ales pe expresivitatea desenului. OPRESCU, I. A. IV, 36. Jucată magistral, de o artistă cu variată şi complexă expresivitate teatrală, Nora a vibrat cu înfiorări de coardă, prelung şi intens în interpretarea Emmei Gramatica. CONSTANTINESCU, S. V, 306. Cine face din dans o mişcare atât de realistă încât din intenţia de adevăr şi expresivitate distruge mecanica, ucide dansul însuşi, care nu e o imitaţie a realităţii. CĂLINESCU, O. XV, 25. Au melodii anume, de o expresivitate puternică. V. ROM. octombrie 1955, 145, cf. DL, DM. E cunoscută conexiunea metodei artistice a scriitorului şi expresivitatea stilistică a operei literare. L. ROM. 1959, nr. 3, 60. Păstrat în vechile jocuri ţărăneşti cu măşti pe o treaptă rudimentară de expresivitate, dialogul deschide acum calea unui întreg proces de fixare a creaţiei dramatice populare. IST. T. I, 108. Păstrează exclusiv acele trăsături ale personajului care folosesc ideii... şi le combină în aşa fel încât să obţină nu o expresivitate de suprafaţă şi de similaritate, ci o expresivitate abstractă, în care să identifici întreaga categorie generală. N. MANOLESCU, A. N. Iii, 27. Expresivitatea în modalitatea impecabilă a rostirii ne-o recomandă în atenţie pe Ildiko. T ianuarie 1969, 109. Găsesc excelentă această idee şi ea trebuie prezentată în spectacol cu toată expresivitatea artistică necesară. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 65, 2/4. Fiecare figură îşi păstrează expresivitatea unică a reprezentărilor arhaice. CONTEMP. 1971, nr. 1 289, 7/5. Principiul expresivităţii maxime dirijează şi sintaxa argheziană. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 89, cf. M. D. ENC., DEX. Soluţiile... par să câştige teren în detrimentul expresivităţii picturale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 1, 18/2, cf DN3. Ironia lui Al Pini e mulată pe aparenţele lumii literare, refuzând expresivitatea largă, himerică. GRIGURCU, C. R. 62, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Nu după reţete emise... se poate accede la marea performanţă a expresivităţii pertinente. MS. 1988, nr. 2, 28, cf. D. ENC. Imaginea este creată de om pentru a spori expresivitatea vorbirii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1991, nr. 1, 8/3, cf NDN. Chiar... cel mai legat de programul de atelier şi de spaţiul unei expresivităţi cromatice pure, şi-a însuşit sugestiile peisagistice pe care le-a distilat cu un extrem rafinament. ROMÂNIA LITERARĂ, 1999, nr. 1, 16/3, cf. NDU. $ însuşirea de a înfăţişa, de a evoca ceva în mod viu, plastic, expresiv. Cu cât un cuvânt e mai nou (şi nu numai în sens cronologic), cu atât poate avea o expresivitate mai mare. IORDAN, STIL. 13. Este evident că la unele [cuvinte] expresivitatea se datoreşte şi sunetelor, fără să putem preciza cum anume (coclauri, doldora, ghiotura, lehamite), la altele, sensului sau atitudinii subiectului vorbitor (este cazul celor mai multe neologisme). IORDAN, STIL. 344. In epoca târzie însă, necesităţi fonetice şi de expresivitate au făcut ca numărul cuvintelor derivate cu prefixe să crească. SCL 1954, 298. Cei care folosesc cuvintele de argou de dragul expresivităţii lor trebuie să le părăsească imediat ce încep să se răspândească, pentru că, odată ce sunt întrebuinţate frecvent, cuvintele pierd culoarea particulară care le făcea expresive. GRAUR, F. L. 84. Pentru exteriorizarea vieţii interioare, expresivitatea onomatopeelor..., textele poetice... sunt modalităţi insuficiente. IST. T. I, 87. E un căutător de cuvinte rare, preţuite pentru bizara lor expresivitate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1,10/4. 3. (Biol.) Grad de variabilitate fenotipică a unui caracter, a unei însuşiri controlate de o genă. Cf. D. ENC., ndn, mdn. - Pl.: expresivităţi. - Din fr. expressivité. EX-PREŞEDINTE s. m. Fost preşedinte. Cf. dl, l. rom. 1993,20. - Pl.: ex-preşedinţi. - Ex- + preşedinte. EXPRIMA vb. I. 1. Refl. (Despre oameni; mai ales cu determinări modale) A formula (oral sau în scris), a reda prin cuvinte gânduri, idei, sentimente, stări etc. V. spune (2), zice (1), vorbi (4). După ce au fost obţinut permisiona de a grăi, ea se exprima aşa: „Domnilor, voi vedeţi pre cea mai nenorocoasă amantă”. CALENDARIU (1794), 32/20. Subjetul sau predicatul... arată numai o persoană ori un lucru sau, ecsprimându-mă altminterea, numai o idee. GR. R. - N. II, 67/13. Neavând praxă în vorbire, nu se poate esprima cum ar dori. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 51. Afară de dificultatea ce ne prezentă însemnarea foarte obscură a acestui istoric şi anevoinţa de a ne asigura prin modul cu care se ecspreme,... cată să fi intrat aci oarecare complăcere pentru August. ARISTIA, PLUT. XLII/20. 7l-ai ales vorbele, frazele şi chipul de a te esprima. NEGRUZZI, S. III, 255. Nu poate deschide gura... fără a întuneci cele ce voieşte să zică prin modul confuz... cu care să ecsprimă. CALENDAR (1858), 15/10, cf. PONTBRIANT, D. Din modul de a se espreme al lui Cantemir e peste putinţă a decide dacă „ţările dacilor” sau dacă „Panonia ” „până la Marea Neagră se întinde ”. HASDEU, I. C. 4, cf. COSTINESCU, LM. De ce nu te exprimi ceva mai limpede? CONTEMPORANUL, I, 179. Lumea va preţui modestia cu care se exprimă învăţatul bătrân. ODOBESCU, S. I, 487. Cum m-aş putea exprima în termeni mai aleşi, adică mai potriviţi ? CARAGIALE, O. II, 213, cf. BARCIANU. Cernea şi generalul nu şovăiau... să se exprime ca nişte birjari. AL. PHILIPPIDE, S. II, 129, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, CAMIL PETRESCU, T. I, 22. Te-am rugat să nu te exprimi niciodată atât de impertinent în faţa copiilor. C. PETRESCU, C. V. 94. Căzuţii în marş nu-i poate lua, căci pot fi atinşi de un morb molipsitor, ca să mă exprim ca doctorul nostru de la şcoala militară. SADOVEANU, O. XXI, 22, cf. SCRIBAN, D. Anghel este un om orgolios, mândru, distant căruia îi place să se exprime aluziv. CONSTANTINESCU, S. I, 27. Domnul... Alimăneşteanu se exprimă rar, însă gândeşte des. ARGHEZI, S. XXXIV, 212, cf. CĂLINESCU, B. I. 141. Metafora este un caz de polisemantism, produs de nevoia vorbitorului de a se exprima mai viu. VIANU, S. 9. Studiul limbii literare a veacului trecut prezintă o mare însemnătate, pentru că felul în care au vorbit înaintaşii noştri cei mai apropiaţi a determinat şi explică modul în care ne exprimăm astăzi, id. ib. 178. Studiul limbii ne ajută să ne exprimăm mai clar, mai precis. GRAUR, I. L. 7, cf. H. LOVINESCU, T. 61, DL. îşi închipuia probabil că se exprimă ironic. PREDA, R. 180, cf. DM, DN2. Se exprimă cu multă îngrijire. N. MANOLESCU, A. N. III, 81, cf. id. C. M. 106, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR. Trăind prea mult în lumea cifrelor, domnul... se exprimă eliptic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 2/3, cf. D. ENC., DEX2, NDN. 0 F i g. în rugă totdauna tăcută-i era buza Şi inima sa numai se esprima fierbinte. HELIADE, O. I, 216. OP. e x t. întrucâtva şi mai lămurit se esprimă uricul din 2 iuliu 1439; aice se zice că dania este făcută protopopului. SBIERA, F. S. 32. 0 E x p r. 2333 EXPRIMA -315 - EXPRIMA Dacă pot (sau putem) (ca) să mă exprim (ori să ne exprimăm) aşa (sau astfel) sau dacă mă pot (sau ne putem) exprima aşa (sau astfel), ca să mă exprim (sau să ne exprimăm) astfel, spre a mă (sau ne) exprima astfel = (adesea în construcţii incidente) dacă îmi este permis să vorbesc (sau să vorbim) astfel; ca să zic aşa. Prinţul socoate... că duhul lui s-a făcut duhul naţiei şi, dacă ne putem esprima aşa, că naţia s-au identificat cu dânsul. URICARIUL, X, 4. Pe aici e o vreme regretabilă, daca ne putem exprima aşa. CARAGIALE, O. VII, 160. Clavirul te aşteaptă să te primească în braţe, dacă mă pot exprima aşa. id. ib. 198. Este american, însă un american dezamericanizat, dacă mă pot exprima astfel. OPRESCU, I. A. IV, 198. Aceste nume se remarcau, spre a ne exprima astfel, prin obscuritatea şi insignifianţa lor. CĂLINESCU, B. I. 344. Studiul actual al evoluţiunii literaturilor naţiunilor civilizate este caracterizat prin biserica, dacă ne putem exprima astfel, simbolistico-enigmatico-chinteistă. CIOCULESCU, C. 67. 0 T r a n z. In spaimele lor de versuri ei cred că s-ar micşora Când al lor cuget ca lumea ar voi a-şi exprima. HELIADE, O. I, 119. Oratorul... exprimează cu vioiciune şi energie ceea ce simte. MARCOVICI, R. 57/14. Aşteptam ca Domnia Sa, care a luat rolul de a exprima ideile junilor ofiţeri, să combată sistema propusă. KOGĂLNICEANU, O. IV}, 486. Aci admiraţiunea devine pre viuă pentru ca s-o putem esprime prin cuvinte. HASDEU, I. V. 83. Am făcut un vocabular de vorbe pe care le ştiu..., astfel încât să-mi poată ajunge spre a-mi esprima cugetarea. BARONZI, C. I, 270/31. Ceea Ce este limpede şi lămurit în mintea omului, el poate s-o şi exprime cu claritate şi cu preciziune. ODOBESCU, S. I, 365. Altceva este de-a esprima această idee în forma strictă a unei ipoteze ştiinţifice şi a-i deschide calea .pentru a deveni o teorie probată. EMINESCU, O. XV, 1 160. Am câştigat sufrajele unui eminent critic, atât de frumos şi de solemn exprimate. CARAGIALE, O. VII, 47. Mi se pare cam impropriu pentru a exprima ceea ce voieşti. MACEDONSKI, O. IV, 50. Naum Râmniceanu... scrie admirabil de bine, exprimându-şi ideile cu o claritate rară. REV. IST. IX, 282. Să exprimi limpede lucruri obscure, iată un ideal ademenitor. AL. PHILIPPIDE, s. III, 29, cf. SAINEANU, D. U. Domnul Dobrescu ne-a exprimat lapidar conţinutul ideii de mai sus. ARGHEZI, S. XXV, 124. I se părea că el exprimă totdeauna foarte clar ceea ce gândise şi ea. T. POPOVICI, S. 290. înainte de a adresa acest mesaj, autorii îşi exprimaseră poziţia lor teoretică în alte scrieri. SIMION, S. R. III, 7. ORefl. pas. A pus legea isomorfismului, care poate a se esprima aşa: corpi isomorfi sânt aceia ce cristalisă într-acelaş chip. MARIN, PR. I, XXIX/24. Aceasta... se exprima... categoric în unele tractate de comerciu. CONV. LIT. XI, 104. Nu corpurile albuminoase, ci cele lipsite de azot constituie materialul combustibil din muşchi, care creează forţă... Ipoteza aceasta s-au exprimat hotărâtor de Moritz Traube. EMINESCU, O. XV, 1 182. Principiul conservării muncii se poate deci esprima şi astfel: Suma muncii reale şi a proviziei de muncă rămâne neschimbată, id. ib. 1 213. Pentru el, toate problemele filosofiei se exprimă în termeni psihologici. CONV. LIT. LXVII, 409. Se exprimă sintetic concepţia de viaţă a genialului poet. CIOCULESCU, I. C. I, 107. ¿(Despre abstracte) Deducţiunea şi silogismul care o ecsprime s-au criticat... de Bacon şi de şcoala sa. LAURIAN, F. 92/28. ♦ A-şi expune un punct de vedere, o opinie în legătură cu ceva sau cu cineva; a aprecia, a considera. Asupra acestei substanţe... vroiesc a mă esprima mai lămurit. LITINSCHI, M. 8/16. Iată cum se esprimă astăzi în această chestiune unul din oamenii de la 1848. DÂMBOVIŢA (1860), 863/l. începu a-şi duce fetiţa prin adunările publice, ca să cunoască lumea, după cum Se sprimea ea. MUREŞANU, I. 130/27. E greu... să se esprime într-un mod esclusiv în privirea politicei esterne. EMINESCU, O. XI, 61. Aceeaşi forţă poate însă apărea sub forma de muncă disponibilă sau, după cum se esprimă Helmholtz, sub forma de putere de tenziune. id. ib. XV, 1 175. înainte se exprimase în această chestiune istorici, etnografi, slavişti şi balcanişti. DR. IV, 1410. Despre literatura lui Slavici se exprima cu unsprezece ani înaintea discursului din 1909. LOVINESCU, S. VIII, 97, cf. SCRIBAN, D. Republicarea cărţii... atrase atenţia cercurilor literare asupra uneia din lucrările „cele mai interesante”..., după cum se exprimă N. Iorga. VIANU, A. P. 81. Sfârşitul său este lamentabil: o decadenţă continuă, o „lentă agonie”, după cum se exprimă Paul Colin. OPRESCU, I. A. IV, 63. Se exprimă limpede că arhitecţii sunt nişte hoţi şi că o casă trainică se face cu un zidar... priceput. CĂLINESCU, E. O. II, 142. Cum se exprimă [T. Ribot] şi în altă parte, inconştientul nu e decât scheletul motor al stărilor intelectuale. RALEA, ST. II, 49. Dar bine, omide, nici când suntem între noi n-am voie să mă exprim? BARANGA, I. 155. N-a fost un „nefericit”, cum te-ai exprimat tu, ci un bandit de prima clasă. PREDA, R. 329. La fel se exprimă şi Eutropius. PANAITESCU, C. R. 68. OTranz. Fiecare cearcă spiritul vecinului său mai înainte de a-şi esprima părerea. CONV. LIT. II, 31. îşi exprimă în modul următor părerea. CONV. LIT. XI, 13. Ne-am esprimat deja opinia în privirea aceasta. EMINESCU, O. X, 192. Părerea lor de Leibniz fusese mai întâi esprimată. id. ib. XV, 1 170. Criticul nu şi-a exprimat niciodată verbal opinia despre începuturile activităţii lui. LOVINESCU, S. VIII, 181. După părerea lui, scurt exprimată, pe bulgari... nu i-au bătut grecii. SADOVEANU, O. XXI, 107. îşi exprimase o simplă opinie critică. CĂLINESCU, B. L 482. Se aşteptase ca lucrarea să facă o impresie bună colegului său, dar iată că acest coleg, pe care îl preţuia, nu exprimase nici o opinie. PREDA, R. 148. In discuţiile noastre nu v-aţi exprimat anumite păreri ? T. POPOVICI, S. 19. 0 R e f 1. pas. In conducerea liberală s-au exprimat puncte de vedere contrarii. D. R. POPESCU, I. ş. 204. In legătură cu sistemul fonetic al latinei populare s-au exprimat în ultimele decenii păreri eronate. IVĂNESCU, I. L. R. 127. ♦ A se pronunţa (2); a decide, a hotărî. Comuna s-a esprimat încă în anul 1895 că ea va îngriji toate reparaturile la astă biserică. SBIERA, F. S. 80. Ministerul sănătăţii... s-a exprimat în Parlament despre medicii de plasă că „trebuie să facă apostolat. ” ULIERU, C. 37. ♦ T r a n z. (învechit, rar) A rosti, a pronunţa (1). Indivizii din aceeaşi comună nu esprimă toţi pe unul şi acelaşi cuvânt cu „r”. FRÂNCU - CANDREA, M. 83. 0 (Prin sinecdocă) îl vedeam că să nevoia ceva să-mi cuvinteze, Dar limba lui n-avea puteri deloc să exprimeze. PANN, E. V, 60/16. ♦Tranz. (Complementul indică sunete, foneme) A reda în scris; (învechit, rar) a exprimălui. întrebuinţarea acestor semne n-are de scop numai înlesnirea de a exprima toate sunetele limbei şi de a scrie, în virtutea principiului fundamental, după cum vorbim. CONV. LIT. VI, 45. 2. T r a n z. (Complementul indică sentimente, trăiri, idei, opinii etc.) A face cunoscut, a arăta, a manifesta prin cuvinte; a comunica, a expune, a transmite (2). Ii esprimează o mulţumire prin cele mai măglisitoare cuvinte. MN (1836), 8V33. Un învăţător de sat însă..., care ar fi exprimat doleanţe ale celor mulţi, este respins de adunare. KOGĂLNICEANU, O. V, 17, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 645l. Nu-ţi pot exprima bucuria ce împlu inima mea văzând epistola d-tale. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 100, cf. NEGULICI, STAMATI, D., POLIZU. Şamil ş-au esprimat... toată admiraţia. CALENDAR (1860), 79/18. Să-i esprim căinţa şi recunoştinţa me. ib. (1862), 112/30, cf. PROT. - POP., N. D., pontbriant, d. Domnitorul... a binevoit a ni esprime dorinţa de a vedea o ediţiune franceză. HASDEU, I. C. X. Idealul..., de l-au esprimat uneori, aceasta au făcut-o fără voinţa lor. CONV. LIT. II, 31, cf. FROLLO, V. 211, COSTINESCU, LM. A rezuma şi a exprima... credinţele obştii..., acestea sânt misiunile încredinţate de provedinţă acelora ce au luat sarcina de conducători morali ai societăţii. ODOBESCU, S. I, 242. A esprimat autorului recunoştinţa sa într-un mod pe cât de original, [pe] atât de spiritual. EMINESCU, O. XIV, 218. Vin... a vă exprima tuturor mulţumirile mele. CARAGIALE, O. VII, 382. De simţi ce simt şi eu, Şi dacă poţi mai bine s-o spui..., Exprimă-n grabă tot ce simţi. MACEDONSKI, O. II, 133. îmi împlinesc... numai o sântă datorie, esprimând menţionaţilor domni cea mai adâncă a mea 2333 EXPRIMA -316- EXPRIMA recunoştinţă. FRÂNCU - CANDREA, M. II. împăratul îşi esprimă încrederea sa în ministeriu. SBIERA, F. S. 247, cf. ALEXI, w. Aş vrea să exprim lui Bismarck tot regretul meu pentru acel incident neplăcut. AL. PHILIPPIDE, S. II, 98, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Se îmbulzeau cu mutre de circumstanţă, să-i exprime condoleanţele lor sincere. REBREANU, R. II, 236. Pe vremuri nici nu aşteptai să exprim o dorinţă, o ghiceai. CAMIL PETRESCU, T. I, 252. îşi exprimă admiraţia pentru felul cum te-ai ridicat în şa. SADOVEANU, O. X, 26. Presa independentă fu aceea care făcu mare caz de întâmplare, exprimându-şi indignarea. CĂLINESCU, B. I. 248, cf. DL. „ Vinovat e şeful secţiei ”, gândi şi fu gata să-şi exprime acest gând cu glas tare. PREDA, R. 398, cf. DM. Domnul Ţării Româneşti îşi exprimă teama că dorobanţii... vor să fugă. STOICESCU, C. S. 117, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR. Scria cu uşurinţă şi vorbea cu eleganţă, iar tot ceea ce exprima vădea bun simţ. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 16/4, cf. D. ENC. Nimeni nu te opreşte să-ţi exprimi oral, în scris, ba chiar şi audio-vizual indignarea. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 1, 1/1, cf. DEX2, NDN. ORefl. pas. în primele timpuri ale creştinismului sentimentul naturii a fost... chiar cultivat în chip deosebit şi a putut să se exprime. AL. PHILIPPIDE, S. III, 104. O generozitate şi o familiaritate uşor de încercat caracterizează pe români şi ele se exprimă cu atât mai viu, cu cât musafirul vine mai de departe. ARGHEZI, S. XVIII, 17. 0 F i g. Refl. Poezia cea mai sublimă şi veră este aceea ce se exprimă prin fapte. HELIADE, O. II, 140. Să lăsăm destinul acestei ţări să se exprime prin noi. CĂLINESCU, B. I. 290. ♦ (Despre fizionomie, gesturi etc.) A manifesta, a dezvălui, a exterioriza sentimente, gânduri, atitudini etc. Voi plânge şi lacrimile mele nu vor mai esprima bucuria, ci durerosul adio ce-ţi las. LĂZĂRESCU, S. 135/7. Un om... cu o fizionomie ce esprimă sintimente de lacheu, striga contra unirei. DÂMBOVIŢA (1860), 873/77. Figura lui... exprima un fel de nevinovăţie amestecată cu stupiditate. FILIMON, O. I, 132, Astă căutătură esprima şi despreţuirea cea mai profundă şi mânia cea mai inteligintă deodată. BARONZI, C. IV, 240/20. Faţa acestui om care putea aşa de bine să se stăpânească esprima cordialitatea. id. ib. VI, 253/7. Orice emoţiune este exprimată prin contracţiuni musculare. CONTA, O. F. 128. Sânt feţe cari... esprimă durerea... printr-o grimasă. EMINESCU, O. XIV, 256. O deosebire d-abia simţită între două nuanţe... exprimate prin acele dulci modulaţiuni de voce..., capătă... un farmec indicibil. CARAGIALE, O. I, 232, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u. încheie cu un gest care voia să exprime maximul de îngrijorare. REBREANU, R. I, 299. Figura mea exprimă, în acelaşi timp, o întrebare şi o rugăciune ca să-mi vie un răspuns favorabil. A. HOLBAN, O I, 84, cf. SCRIBAN, D. Figura lui exprimă o mare nedumerire. ARGHEZI, S. VII, 145. Ar fi fost de ajuns ca Gavrilcea să observe cu degetul un mizerabil desen pentru ca Gaittany... să exprime prin rotaţii aeriene de mână adeziunea lui totală. CĂLINESCU, B. I. 596. Figurile exprimă mulţumire şi seninătate. VIANU, L. U. 175. Avea o intonaţie care exprima... indignare. PREDA, R. 33. Numai ochii... exprimau parcă o bucurie. id. C. I. P. II, 67. Faţa ei, brăzdată de riduri, exprima atâta bărbăţie şi hotărâre, că... fu mişcat T. POPOVICI, S. 366, cf. M. D. ENC., DEX, NDN. OP. anal. Ochii puiului... nu puteau să exprime durerea cârcelului ce-i încleştase mica făptură. ARGHEZI, P. T. 423. Câinele său Stolz revela sufletul cel mai candid..., ochii lui exprimau o abdicare totală în faţa voinţei stăpânului. CĂLINESCU, B. I. 47. ORefl. Bătrânul preot ştia din cercare cum să esprimă durerile cele mari. El citi o patimă întreagă pe faţa cea răsturnată a junelui, o mişcare înaltă în glasul său febril. BARONZI, I. G. 571/4. 0 P. e x t. O iubire foarte eterică, alcătuită... mai ales din declaraţii timide, exprimate în limbajul florilor. REBREANU, I. 63. Gulimănescu exprima pe faţa lui dorinţa de a lua covorul. CĂLINESCU, S. 48. Seraphin frecă degetele spre a exprima noţiunea: bani. id. ib. 261. Refl. Un bărbat cu adevărat vesel... nu se exprimă prin răcnete şi râsete cu gura până la urechi. PREDA, M. S. 37. ♦ A reprezenta (1,4), a reflecta (2); a constitui. Stilul e omul... fiindcă esprimă totodată maniera de cugetare şi percepţiune a omului. EMINESCU, O. XIV, 930. Capii corpo raţiuni lor exprimă voinţa statului, id. ib. 1 156. Kant..., care... făcea din etică o funcţie de binefacere socială..., exprimase şi el marele impuls romantic. CONV. LIT. LXVII, 202. Asociaţia pentru Studiul şi Reforma Socială... a exprimat în realitate neliniştea şi aspiraţiile unei epoci. D. GUŞTI, P. A. 157. Umilinţa lui Pristanda este rezultatul nesiguranţei micului slujbaş, exprimând înrăutăţirea moravurilor electorale. CONSTANTINESCU, S. II, 25. Croiul lui exprimă maximum de simplicitate. APOLZAN, P. I. 172. Contrastul dintre mustăţile groase, negre, desenate cu catran şi buclele de păr de cal care acoperă fruntea..., exprimă etapa de reprezentare a două genuri în aceeaşi mască. IST. T. I, 64. Aniversările şi comemorările exprimă un omagiu pe care o generaţie îl aduce marilor oameni. MAGAZIN IST. 1973, nr. 10, 37. Decizia lui... exprimă poziţia guvernului turc. MS. XIX, nr. 2, 21. ♦ A simboliza. Copilăria exprimă candoarea omului în starea incipientă, când egoismul produs de societate încă n-a răsărit. CONSTANTINESCU, S. I, 83. Şarpele Uroboros... exprimă eternitatea pentru că nu are nici început, nici sfârşit BARBU, PRINC. 89. ♦ Refl. A-şi afirma prezenţa, existenţa; a se face simţit, cunoscut, a se manifesta (1), a se revela (1). Răul şi binele se ecsprimă prin fapte şi fapta este lucrare« oamenilor. DÂMBOVIŢA (1858), l2/3. De la amibă până la om viaţa suie un număr nemărginit de trepte, darul creaţiunii e preţios oricum s-ar exprima el LOVINESCU, C. IV, 33. 3. Tranz. (Despre artişti) A reda prin mijloace artistice sentimente, trăiri, idei, mesaje etc.; a reprezenta (1), a reflecta (2), a oglindi (3). Ideea aceea am cetit-o în autori franţezi sau nemţi, cu deosebirea însă că acestii o esprimaseră lină, frumoasă, fără silă. RUSSO, S. 37. Pe soţia arcadianului Evandru, care... ecsprema oracoli în versuri, o numiră Carmenta. ARISTIA, PLUT. 77/26. Trei capete d-operă... le aş afla în statua antică... In aceste trei creaţiuni se vede într-adevăr unul şi acelaşi scop; dar în câteşitrele, el este exprimat sub forme perfecte. ODOBESCU, S. III, 53. Asemenea frumoase cugetări, exprimate în versuri destul de corecte şi de armonioase, nu sânt nicidecum o dovadă de sterilitate literară. MACEDONSKI, O. IV, 8. Ceea ce-l îndeamnă la scris este în primul rând nevoia aceasta de-a exprima valoarea literară a vieţii. AL. PHILIPPIDE, S. III, 59, cf. CADE. Exprimând o notă esenţială a psihologiei noastre etnice, d. Arghezi este... reprezentativ. LOVINESCU, C. IV, 58. Un scriitor e un om care exprimă în scris... ceea ce a simţit CAMIL PETRESCU, P. 9. A exprimat în realitate neliniştea şi aspiraţiile unei epoci. D. GUŞTI, P. A. 175. Autorul... găseşte pentru a-şi exprima stările interne... imagini de o mare precizie. VIANU, A. P. 353. Prin linii şi modulaţie, florentinii exprimaseră Corful fără să ţină seamă de înfăţişarea lui picturală. OŢETEA, R. 286. Pentru a exprima „viaţa interioară” n-are nevoie de compoziţii cu multe personagii. OPRESCU, I. A. IV, 112. Tot ţinutul, faţă de celelalte ţinuturi, are un orizont în plus: al poeziei... miile lui de oameni caută cuvintele cu care să o exprime. Ţara Făgăraşului este un vast laborator de poezie populară. BOGZA, C. O. 275. Alături de asemenea piese în care îndemnul la Unire este comunicat cu timiditate, circulă altele, al căror mesaj este exprimat deschis şi curajos. IST. T. II, 135. Dan Laurenţiu... îmbrăţişează teme mai abstracte, cum ar fii durerea umană, exprimată într-un limbaj mai agresiv. SIMION, S. R. III, 365. 0 (Absol.) Un scriitor nu trebuie... să-şi justifice eroii cu pledoarii; el nu justifică, el exprimă, el intuieşte cât mai adânc. CONSTANTINESCU, S. I, 215. ORefl. pas. Nu modelul antichităţii, ci triumful burgheziei florentine asupra clerului şi nobilimii se exprimă în laicismul lui Boccaccio. OŢETEA, R. 205. Regăsim o altă temă profund eminesciană, thanatofilia, în sonetele „Pe gânduri ziua”... şi „Oricâte stele”, în care se exprimă sintetic concepţia de viaţă a genialului poet CIOCULESCU, I. C. 107. 0 R e f 1. Se joacă... pe şenă şi bucăţi unde, vorbirea cu totul lipsind, actorii se esprimează sau 2333 EXPRIMA — 317 — EXPRIMA se înţeleg prin semne, gesturi sau mişcări. Şi bucăţile acestea se numesc pantomime. CR (1834), 341/24. Lumea este poezie ca şi Politia ta Osebirea-i că poetul se exprimă-n limba sa. BOLLIAC, O. 114. Simţirea, ca să se exprime şi să devină poezie, nu are nevoie să fie filtrată prin raţiune. AL. PHILIPPIDE, S. III, 28. Dacă sonetul n-ar fi existat, Mihail Codreanu l-ar fi inventat ca să se poată exprima, id. ib. 282. A căuta să te exprimi perfect, retrăgându-te apoi din esenţa operei tale. A. HOLBAN, O. I, 12. In vârsta anterioară „Cuvintelor potrivite”... poetul se... exprima fără piedici, în adevărate fluenţe de cea mai lină muzicalitate. STREINU, P. C. III, 11. [Poetul] găseşte, pentru a se exprima, nu expresia rece..., ci pe aceea intimă şi caldă. VIANU, A. P. 200. Adevăraţii scriitori... ajung să se exprime pe ei înşişi, id. ib. 394. Courbet câştigă ceea ce-i lipsea ca să se exprime cu libertate, îşi făureşte adică o technică conformă cu temperamentul său. OPRESCU, I. A. IV, 13. Rousseau... are ceva aspru în firea sa, care se exprimă printr-o notă abruptă, aproape violentă, în execuţie, id. ib. 24. Poeţii cântă, muzicanţii compun simfonii... Dar eu, care sunt un simplu arhitect, cum pot să mă exprim? Aş înălţa pentru Mini o catedrală. CĂLINESCU, S. 130. 0 (Despre arte, creaţii artistice, stiluri, procedee etc.) Poesia... poate să esprime Minunele naturei. ARICESCU, A. R. 79/23. O odă... ecsprema că cu dirept se pedepsea ei fiind nesupuşi la legi. ARISTIA, PLUT, 122/19. Ca dintr-o fântână a înţelepciunei lui Numa, s-ar fi revărsat la toţi direpturi şi fericiri..., încât şi poeticele iperbole se zice că sânt în lipsă de a ecspreme adevărat starea romanilor de atunci, id. ib. 186/23. Cât pentru stilul traducerii sale, el s-a silit... a-l face înţeles şi corect, ca să poată esprima toată ideea autorului. NEGRUZZI, S. III, 260. Poezia... să exprime... ideea zeităţii. BOLLIAC, O. 37. Poesia... este chîemată a exprima frumosul. MAIORESCU, CR. I, 7. Cântecul natural cel mai simplu... e-n stare de a esprima viaţa cea mai intimă a sufletului. EMINESCU, O. XIV, 924. Valoarea unei opere consistă în măsura cu care ea îşi esprimă epoca ei. id. O. XV, 1 140. Versurile lui Goethe exprimă un adevăr de care trebuie să ţină seama orice scriitor. AL. PHILIPPIDE, S. III, 17. Poemul exprimă o mişcare sufletească de apropiere de natură, id. ib. 159. Această literatură... exprimă un sentiment de recunoştinţă. LOVINESCU, S. VIII, 74. Scriitorul găseşte comparaţia care exprimă în puţine cuvinte cinica rânduială a vremii. VIANU, A. P. 43. Prologul exprimă cu claritate motivul social şi psihologic al noii drame. id. ib. 367. Senzualitatea în „Cântarea Cântărilor” ia tonuri bucolice, descriptive, dar exprimând aceeaşi beţie a dragostei. CONSTANTINESCU, S. I, 167. Multe din portretele rembrandtiene exprimă oboseala, amărăciunea. CĂLINESCU, S. 489. Te uiţi la un tablou cu Acis şi Galateea, care exprimă ceva din visul de aur al omenirii. PREDA, R. 497. Pentru atingerea acestui scop luptaseră... două generaţii de cărturari, insuflând opiniei publice conştiinţa necesităţii unui teatru apt să exprime pe plan artistic aspiraţiile naţionale ale poporului. IST. T. II, 13. Poetul a dibuit acum un ton care este numai al lui şi-i exprimă cu mai mare fidelitate sensibilitatea. SIMION, S. R. III, 19. 0 R e f 1. Se întoarse la Florenţa cu un stil nou, care s-a exprimat în porticul Azilului copiilor găsiţi”. OŢETEA, R. 257. Azi mitul are nevoie de complicitatea ironiei pentru a putea să se exprime. SIMION, S. R. III, 245. 0 (Prin lărgirea sensului) Se uită la afişul înflăcărat de pe perete... Mâna aceasta care exprimă voinţa e o capodoperă. C. PETRESCU, C. V. 157. Ceea ce... e straniu şi obsedant în acest cimitir... e coloarea lui..., ea pare să exprime... moartea şi vremea. BOGZA, C. O. 81. Cântecul Oltului e ridicat acum spre cer de o întreagă orchestră..., flaute, violoncele... se iau parcă la întrecere să-i exprime viaţa. id. ib. 126. 4. Tranz. (Mai ales despre cuvinte) A avea o anumită semnificaţie; a denumi, a defini; a indica, a reda (2). Sistema mea a fost ca să poată cineva aduce limba în stare pe cât se poate a esprima tot ce se gândeşte. HELIADE, O. II, 214. Punctul esclamativ (!) se pune dupe frasele ce esprimă mirare, groază, milă. GR. R. (1853), 96/10. Nici o limbă în lume nu are un cuvânt destul de puternic ca să esprime dispreţuitoarea semnificare a numelui de „franţuz”, cu care unii bătrâni din Moldova porecliseră tinerii de pe la 1835. RUSSO, S. 32. Neamul român au păstrat... o limbă armonioasă care exprimă... toate iscodirile minţii, id. ib. 186. Limba omenească n-are astă dată Vorbe să esprime patima-mi turbată. BOLINTINEANU, B. 55/8. Cuvântul prin carele, în „Evanghelia lui Matei”... tradusă de Ulfilas, este exprimată în gotic zicerea elenă. ODOBESCU, S. II, 190. Cuvintele noue... se justifică prin necesitatea de a exprima un obiect sau o idee nouă. id. ib. 390. Unde vei găsi cuvântul Ce exprimă adevărul? EMINESCU, O. I, 227. Care limbă e-ndestul de bogată ca să poată exprima acea nemărginire de simţiri, id. ib. VII, 121. Verbe se numesc acele cuvinte... cari esprimă starea, acţiunea sau pasivitatea unui obiect, id. ib. XV, 1 089. Această obiecţiune este asupra lui „prins ” care ni se pare cam impropriu pentru a exprima ceea ce voieşte. Ar fi trebuit să zică: „purtat”. MACEDONSKI, O. IV, 50. Cuvintele „ieşi la meidan”... exprimă într-un mod curios faptul că un lucru a ajuns la cunoştinţa tuturor. ARHIVA, I, 61. Aproape toate verbele pe care le foloseşte scriitorul exprimă mişcare. AL. PHILIPPIDE, S. III, 211. Să se observe abundenţa termenilor care exprimă bucurie şi lumină, id. ib. IV, 111. Latina balcanică a avut şi un alt termen pentru a exprima noţiunea de „compater”. DR. VII, 357. Ştia că vorbele nu pot exprima ceea ce rămâne tulbure şi nespus în fiecare cuget. C. PETRESCU, C. V. 21. Vorbirea... nu exprimă întreg conţinutul conştiinţei noastre. STREINU, P. C. III, 346. Valorile stilistice... prin care limba devine aptă să exprime variaţiile viziunii şi sensibilităţii individuale. VIANU, A. P. 6. [Genitivul]... exprimă ideea posesiunii, id. S. 17, cf. DR. X, 159. Cuvântul e mai muzical, dar Silion e de părere că nu exprimă... bine risipirea. VINEA, L. I, 6. El folosi cuvintele care exprimau bucuriile ştiute numai de ei doi. PREDA, R. 11. Perfectul simplu şi cel compus exprimă acţiuni anterioare prezentului. COTEANU, S. E. 39. Limba este un factor de cultură, de vreme ce exprimă gândirea. PANAITESCU, C. R. 133. Fiind creată tocmai pentru a exprima gândirea, limba trebuie să aibă structura pe care i-o impune gândirea. IVĂNESCU, I. L. R. 4. 0 R e f 1. pas. Intr-această strofă, cuvintele prin care se exprimă durerea în limba elinilor sânt grămădite cu... emfasă. ODOBESCU, S. I, 206. Substantivul prin care să exprimă noţiunea „soare” este de gen masculin. ARHIVA, I, 22. De la „douăzeci” mai departe, numeralul se exprimă prin perifraze. COTEANU, S. E. 31. După unele gramatici, incertitudinea producerii acţiunii se exprimă printr-un mod aparte, numit prezumtiv, id. ib. 39. 5. T r a n z. A defini o mărime, o relaţie matematică, fizică etc.; a reprezenta prin semne, simboluri convenţionale, a nota (4). Ţifra următoare... are să ecsprimeză zăcimi. AS AC Hi 3 E. I, 52/20. Spre a 'exprima o fracţie, trebuie mai nainte a însămna câte părţi aveam de numărul întreg, id. ib. 68/14. Puterile, în înţelegerea abstractă, fără de înclinare cu lucrurile ce ele esprimează, se pot socoti ca nişte câtimi. POENARU, E. A. 4/19. Esprimândprin numere composiţia azotatului de barită... se poate pricepe şi mai bine... legea lui Wenzel. MARIN, PR. I, XXIII/12. Nu toate numerele exprimate prin cifre sânt şi realizate în conştiinţă. CONTA, O. F. 427. Atunci numărul ce exprimă acest grad se scrie sus în dreapta mărimei. EMINESCU, O. XV, 188. In unitatea de masă de mai sus, găsim esprimată masa oricărui corp, dacă-l cântărim cu o cumpănă comună, id. ib. 1 206. Repejunea se obţine daca dividem cuprinsul sferei prin timpul de parcurgere (esprimat în secunde). id. ib. 1 211. Ceea ce, o dată exprimat în cifre, era egal cu înălţimea Hăşmaşului Mare..., acum nu se mai află decât la câţiva centimetri deasupra lui zero. BOGZA, C. O. 400. Se aplică... legea exprimată de formula lui Stokes. CHIRIŢĂ, P. 152. Exprimă în procente măsura în care solul... este saturat cu baze. id. ib. 170. Masa unei molecule gram, exprimată în grame. T. V. IONESCU, 2333 EXPRIMABIL, -Ă -318- EXP RIMARE E. 515. Baza şi nălţimea dreptunghiului au lungimile exprimate prin numere întregi. GEOMETRIE IX, 165. □ Semnul „ = ” exprimă egalitatea. 0 R e f 1. p a s. Ca să se esprimeze că A este mai mare decât B, să scrie A>B. POENARU, G. 6/9. Frângerile din eczemplurile precedente s-au putut esprima... prin frângeri zecimale, id. E. A. 83/3. A. Thenard a întrebuinţat... o metodă prin care se poate esprima cu exactitate proporţia de gaz acid carbonic coprins în aer. MARIN, PR. I, 62/10. O forţă... se esprimă... prin produsul din masă, multiplicat cu accelerarea. EMINESCU, O. XV, 1 189. Căldura specifică a solului se esprimă prin numărul de calorii necesare pentru încălzire cu Io a unităţii de greutate sau de volum de sol (1 g sau 1 cmc). CHIRIŢĂ, P. 216. Se numără seminţele germinate..., se exprimă puterea de germinaţie în procente. AGROTEHNICA, II, 18. Numerele iraţionale se exprimă prin fracţii zecimale. GEOMETRIE, IX, 10. Mărimea virusurilor se exprimă în milimicroni. ABC SĂN. 388. 6. Tranz. (Suspect; sens etimologic) A extrage lichidul prin presare; a stoarce (1). Cf. costinescu, lm, scriban, d. - Scris şi: (învechit) ecsprima. - Prez, ind.: exprim şi (învechit) exprimez. - Şi: (învechit) esprimâ, (învechit, rar) expremâ vb. I, expréme (învechit, rar) espréme, espríme, spríme vb. III. - Din lat. exprimere, fr. exprimer. EXPRIMÁBIL, -Ă adj. 1. Care poate fi formulat în cuvinte, care poate fi exprimat (1). Cf. poen. - aar. - HILL, v. I, 645740, NEGULICI, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, DEX, DEX2, NDN. 2. Care poate fi exprimat prin mijloace artistice. □ Pentru unii scriitori, lumea interioară este exprimabilă atât prin poezie, cât şi prin proză. In perioada de debut, trăirile pictorului părea că sunt exprimabile numai prin tuşe mari, însă ulterior tehnica sa a ajuns la rafinamente de nebănuit. Tensiunea dramatică din „Tosca” atinge şi profunde zone de lirism, care a putut fi exprimabil îndeosebi în aparteuri. 0 (Substantivat, n.) Opere născute din... dorinţa de forţare a limitelor exprimabilului, ca pictura lui Picasso sau poezia lui Ion Barbu ne oferă... prilejul surprinderii unor aspecte şi dimensiuni inedite... ale creatorului şi sensibilităţii sale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 10, 27/4. - Scris şi: (învechit) ecsprimabil. PROT. - POP., N. D. - PL: exprimabili, -le. - Şi: (învechit) esprimábil, -ă adj. NEGULICI, BARCIANU, ALEXI, W. - Din fr. exprimable. EX-PRÍMÁR s. m. Fost primar. Cf. L. ROM. 1993,20. - PL: ex-primari. - Ex» + primar. EXPRIMÁRE s. f. Acţiunea de a (se) exprima şi rezultatul ei. 1. Formulare (orală sau scrisă), redare a ideilor, gândurilor, sentimentelor, stărilor etc. prin cuvinte; expresie (2). Cf. exprima (1). Cf. STAMATI, D., POLIZU, PONTBRIANT, D. Logica... m-a adus să năzuiesc spre... o exprimare fără greşeli, scurtă, adevărată. MAIORESCU, ap. N. MANOLESCU, C. M. 27, cf. ALEXI, W. Dogme... despre a cărora înţeles, cuprins şi mod de esprimare vuia mereu o logomahie şi insipidă, şi plină de contraziceri. EMINESCU, 0. XIV, 135, cf. DDRF. De atunci înainte, exprimarea gândirii româneşti în chipul trainic al scrierei deveni slavonă. XENOPOL, 1. R. VI, 179, cf. BARCIANU. Această scădere primordială în modul esprimării în graiul nemţesc n-a putut să nu aibă mai apoi înrâurire şi asupra vorbirii româneşti. SBIERA, F. S. 93, cf. RESMERIŢĂ, D. Bizarerii neologice apar... unde primează grija exprimării unor adevăruri ştiinţifice în forme pe cât se poate de universal recunoscute... şi unde snobismul încearcă să impresioneze prin extravaganţe stilistice. DR. VII, 331. în evoluţia ei, limba vorbită a poporului nu va accepta decât ceea ce-i trebuie pentru a îmbunătăţi şi clarifica exprimarea. SADOVEANU, E. 34. Caragiale a pus în lumină şi alte modalităţi ale exprimării inculte, cum este întrebuinţarea unor părţi de cuvânt fără complinirea necesară. VIANU, S. 103. Ambii referenţi... recomandă o exprimare mai simplă, id. L. U. 303. Insolenta mea exprimare... nu cuprindea vreo deosebită exagerare. BLAGA, H. 85, cf. DL. Deosebirea în discuţie se... realizează, iar exprimarea cultă se îndepărtează de cea populară. COTEANU, S. E. 54, cf. DER. Scopul pedagogic al predării limbii române este formarea exprimării corecte. L. ROM. 1965,269. Limba slavonă... era forma de exprimare a autorităţii de stat. PANAITESCU, C. R. 200, cf. DN2. Maiorescu nu face speculaţie asupra logicii poeziei, dar pune o problemă de elementară exprimare. N. MANOLESCU, C. M. 216. Exprimările tip din primele fraze ale prozei „Ismail şi Turnavitu” aparţin unui stil... ştiinţific, id. A. N. III, 13, cf. L. ROM. 1970,583, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC. Limbajul îi era sobru, adecvat exprimării filosofice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 6, 11/2, cf. dex2, ndn. 2. Manifestare a sentimentelor, trăirilor, ideilor, opiniilor etc. prin cuvinte; comunicare, expunere, transmitere (2); expresie (7). Cf. exprima (2). Voi să-şi răscumpere asemenea gând, a cărui exprimare ar fi întristat, poate, pe prietena ei. SADOVEANU, O. XXI, 439. Interjecţia „dei”... apare adesea cu un „m” înainte... Aceasta se întâmplă, de obicei, când ne aflăm într-o încurcătură care ne stânjeneşte libertatea de exprimare. IORDAN, STIL. 51. Exprimarea sentimentului caducităţii prin evocarea cetăţilor şi împăraţilor era în gustul medieval. CĂLINESCU, I. 272. Moţii îşi iubesc munţii cu o dragoste organică, subterană, neajunsă în sfera exprimării, rămasă în adânc, pe fundul oaselor. BOGZA, T. 21, cf. DL, DM. Un caiet este... un domeniu al exprimării numai faţă de tine. CONTEMP. 1972, nr. 1313, 2/4, cf. M. D. ENC., DEX. înţeleg prin autenticitate exprimarea liberă... a personalităţii..., în conformitate cu structura ei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 11/1, cf. D. ENC., DEX2, NDN. ♦ Dezvăluire, exteriorizare a sentimentelor, gândurilor, stărilor prin fizionomie, gesturi etc.; expresie (6). Lacrima... da feţei ei mai curând esprimarea unui râs de ironie decât a unei dureri. CONV. LIT. IV, 79. 3. (Cu referire la artişti) Redare a sentimentelor, trăirilor, ideilor etc. prin mijloace artistice; reprezentare (1); expresie (5). Cf. e x p r i m a (3) Formele pe care omul le produce prin artă nu sânt decât esprimarea presimţirei ce o are sufletul omenesc despre forme superioare ce vor să-i urmeze pe pământ CONV. LIT. IV, 208. Voltaire a fost foarte capabil de a exprima lumea conform prismei sale personale, dar s-a arătat incapabil de a simţi exprimarea lumii ieşită din prisma lui Shakespeare. MAIORESCU, CR. II, 210. Procesul de subiectivare... a mers mai departe spre forma evoluată a simbolismului... prin exprimarea, pe cale mai mult de sugestie, a inefabilului, a fondului muzical al sufletului omenesc. LOVINESCU, S. V, 13. Mijloacele lui de exprimare din cele câteva citate pe care le-am produs sunt deosebit de... nouă. sadoveanu, O. XIX, 333. Exprimări de acelaşi fel.., cu aluzii subtile, cu maxime intercalate în vorbire, întâmpinăm peste tot locul în „ Creanga de aur”. VIANU, A. P. 239. Frecvenţa destul de mare a epitetului antitetic în exprimarea sentimentului iubirii, pune în lumină una din emoţiile tipice ale poetului, id. S. 43. Printre impresioniştii propriu-zişi se găsesc pictori... care... se desfac de grupare, îi sparg cadrele, în vederea unei exprimări mai sigure..., mai plastice. OPRESCU, L A. IV, 243. Când ajungem să ne desfătăm citind pe un Ureche, Miron Costin sau Neculce, numai atunci putem spune că trăim şi autenticitatea exprimării lor. CONSTANTINESCU, S. VI, 160. Părăsirea unor instrumente muzicale vechi... este într-o oarecare măsură hotărâtă şi de căutarea unor mijloace de exprimare artistică mai cuprinzătoare. ALEXANDRU, I. M. 14. Actorii preferă genul pentru că au posibilitatea unor interpretări spectaculoase, cu efecte tari, care 2336 EXPRIMAT, -Ă - 319- EXPROPRIA convin posibilităţilor de exprimare mai puţin evoluate. IST. T. II, 121. Mijlocul prin care cei doi prozatori, atât de deosebiţi, stilizează exprimarea personajelor lor este unul şi acelaşi: proverbialitatea, densitatea aforistică. N. MANOLESCU, A. N. III, 81. Colectivul Teatrului de Operetă bucureştean şi-a analizat periodic configuraţia repertoriului, modalităţile de exprimare artistică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 1, 18/2. Bunăstarea materială şi libertatea de exprimare favorizează mai mult marile opere... decât singurătatea forţată, ib. 1992, nr. 3, 20/3. 0(Cu referire la arte, creaţii artistice, procedee etc.) Reprezentarea dramatică îşi rezolvă problema sa prin gest şi vorbă şi... amândouă trebuie să servească întru exprimarea personalităţii ideale. EMINESCU, O. XIV, 254. Scopul lucrării sale fiind să arate cum anumite maniere de exprimare, anumiţi tropi din antichitatea literară s-au perpetuat, Curtius nici nu avea nevoie să dea exemple decât numai în această privinţă. AL. PHILIPPIDE, S. III, 95. E foarte frumos să îndrepţi poezia către exprimarea unor realităţi actuale. CONV. LIT. LXVII, 181. Foamea este acum simţirea care urmăreşte mai statornic pe omul spaniol, după cum o dovedesc nenumăratele exprimări în acest sens ale literaturii vremii. VIANU, L. U. 100. începuturi modeste, aceste preocupări vestesc mersul înainte spre forme noi de exprimare a muzicii instrumentale. ALEXANDRU, I. M. 156. Reflectarea — în acest element ornamental - a unui motiv decorativ real probează existenţa procesului de preluare a modalităţilor de exprimare teatrală. IST. T. I, 37. Opera de artă... fiind exprimarea unei conştiinţe individuale deosebit de puternice..., ea devine un model, un ideal. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 40, 8/2. E de văzut dacă poezia noastră actuală şi-a creat... instrumentele utile, formele adecvate de exprimare pentru a da glas unei reflecţii asupra lumii. ib. 1977, nr. 1, 4/4. 4. Redare (2); definire; expresie (3). Cf. exprima (4). Fie ce limbă îşi găseşte în ea însăşi elementele cuvintelor şi zicerilor de trebuinţă pentru esprimarea ideilor. CONV. LIT. IV, 230. Acum treizeci de ani o mare parte din ideile, simţirile şi principurile moderne care au prins rădăcină adâncă în societatea noastră erau litere moarte, ba chiar lipseau şi cuvintele din limbă pentru exprimarea lor. ib. VI, 9. Neologismul face uneori posibilă exprimarea sentimentelor de indignare. VIANU, A. P. 257. In privinţa pronumelui, se remarcă... asocierea subiectului la acţiune prin exprimarea ideii de subiect... cu ajutorul pronumelui în cazul dativ. COTEANU, S. E. 10. Nu toate categoriile logice şi ontologice îşi cer numaidecât o exprimare lingvistică. IVĂNESCU, I. L. R. 4. Exprimarea realităţilor urâte se face... cu ajutorul limbajului urât. id. ib. 18. 5. Reprezentare prin semne, simboluri convenţionale; echivalare prin relaţii matematice, fizice etc.; expresie (1). Cf. exprima (5). Documentele justificative va cuprinde... exprimarea cantitativă şi valorică... a operaţiunei economice efectuate. BO (1951), 489. Faptul că nu s-au găsit încă pentru percepţia duratei simboluri de exprimare proprii şi s-a recurs la instrumentele spaţiale dovedeşte recenţa ideii de timp în istoria sufletească a omului. RALEA, s. T. III, 46. - Pl.: exprimări. - Şi: (învechit) esprimâre, (învechit, rar) sprimâre (STAMATI, D.) s. f. - V. exprima. EXPRIMAT, -Ă adj. (Despre gânduri, idei, sentimente etc.) 1. Care este formulat, redat prin cuvinte. Cf. stamati, d. La filosofi a remas ca un exemplu sofisma numită cuvântul crescând în dopiu sens expremat. ARISTIA, PLUT. 24/10, cf. PONTBRIANT, D. [Cantitatea] scapă ca idee cugetată şi esprimată. EMINESCU, O. XV, 326, cf. DL. ♦ Rostit. Mona (cu un strigăt abia exprimat): Grig. SEBASTIAN, T. 358. 2. Manifestat, arătat prin cuvinte; comunicat, transmis. Amestec de gratitudine demn exprimată, de nesfârşită admiraţie, de dragoste filială şi totuşi şi de virilă independenţă de caracter. LOVINESCU, S. VIII, 85. - PL: exprimaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) esprimât, -ă, expremat, -ă, sprimat, -ă (stamati, d.) adj. - V. exprima. EXPRIMĂLUÎ vb. IV. Tranz. (învechit, rar) (Complementul indică sunete, foneme etc.) A reda în scris. Poate vor fi unii proşti şi carii... vor zice că sau nicidecum sau anevoe se poate cu slove lătineşti exprimălui cuvintele româneşti, cum acum le pronunţăm. KLEIN, în ŞA 1,530. - Prez. ind.: exprimăluiesc. ~ Cf. lat. e x p r i m e r e. EXPRIMĂTOR, -OARE adj. (Rar) Care comunică, transmite; care exprimă (2). Consulatul împărătesc a Rossiei de a cărui protecţie atârna de la un timp răposatul Donici,... prin onorabile adrese cătră supt iscăliţii, exprimătoare deosebitei încrederi... ne-au învitat pe cel întăi că frate (a. 1854). GHIBĂNESCU, S. I. XXV, 241. 0 (Substantivat) O dată ce este exprimătoarea ideilor şi sentimentelor omeneşti, însuşirea ei atârnă de la ce idei şi sentimente va exprima. GHEREA, ST. CR. 1,296. - PL: exprimători, -oare. - Exprima + suf. -(ă)tor. EX-PRIM-MINÎSTRU s. m. Fost prim-ministm. Cf. L. ROM. 1993,20. - PL: ex-prim-miniştri. - Ex- + prim-ministru. EX-PROCUROR s. m. Fost procuror. Cf. L. rom. 1993,20. - PL: exprocurori. - Ex-+ procuror. EX-PROFESOR s. m. Fost profesor. Cf. IORDAN, L. R. A 198. - PL: ex-profesori. - Ex-+ profesor. EXPROMISIUNE s. f. (în dreptul roman) Substituţie de debitori care se caracterizează prin faptul că nu există o înţelegere prealabilă între debitori. Cf. DN3, NDN. - Pronţat: -si-u-. - Din fr. expromission, lat. expromissio, -onis. EXPROPI vb. I v. expropria. EXPROPIERE s. f. v. expropriere. EXPROPRIA vb. I. Tranz. (Jur.) 1. (Complementul indică persoane fizice sau juridice) A deposeda de o proprietate, de un bun etc., trecându-le în proprietatea statului, pentru nevoi publice, în virtutea unei legi, prin acordarea unei despăgubiri. Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6452/9, NEGULICI. Un număr mare de familii române au mai fost expropriate şi în anii în cari împărăteasa exilase pe protestanţii din Austria. BARIŢIU, P. A. 1,396, cf PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Ţărănimea e expropiată de pământurile strămoşeşti... şi ajunge proletară. GHEREA, ST. CR. I, 71. Nimeni nu poate fi expropiat decât pentru cauză de utilitate publică, legalmente constatată şi după o dreaptă şi prealabilă despăgubire. HAMANGIU, C. C. XIV, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, ENC. AGR. II, 461, SCRIBAN, D. L-au expropiat acum un an, pentru lucrarea aceea militară, care e vorba să se facă jos, pe coastă. H. LOVINESCU, T. 142, cf. DL, DM, L. ROM. 1959, nr. 2, 57. Ne-am întâlnit... cu o săsoaică bătrână, cu o găzdoaie care fusese expropriată. LĂNCRĂNJAN, c. I, 163, cf. SCL 1960, 868, DN2, M. D. ENC., 2346 EXPROPRIABIL, -Ă -320- EXPULSIE DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 0 R e f 1. pas. Neamul Buzeştilor se exproprie astfel de pe pământul strămoşesc, fără zbatere şi revoltă. MIHAESCU, D. A. 33. 0 (Prin extensiune) Cu toate intrigile egumenilor greci, niciodată nu vom suferi ca o hotărâre străină să ne exproprieze de a cincea parte din pământul nostru. KOGĂLNICEANU, ap. XENOPOL, I. R. XIII, 192. 2. (Complementul indică proprietăţi, bunuri etc.) A prelua de la cineva şi a trece în proprietatea statului, pentru nevoi publice, în virtutea unei legi (prin acordarea unei. despăgubiri). îşi dau cuvântul că are să expropieze şi cele două sute de hectare. C. PETRESCU, I. II, 143. Mai devreme sau mai târziu, moşiile vor fi expropriate. CĂLINESCU, S. 358. Cele două pogoane de vie ale casei părăsite nu fuseseră propriu-zis expropriate. CAMIL PETRESCU, N. 160. Printr-un decret al guvernului peruan, au fost expropriate noi latifundii, totalizând o suprafaţă de 12 000 hectare. SCÂNTEIA, 1972, nr. 9 055. ORefl. pas. Când se expropriaseră complet moşiile, fusese numită şefă a cBmisiei de inventariere a unui conac. PREDA, R. 311. - Pronunţat: -pri-a. - Prez. ind.: expropriez. - Şi: (popular; prin disimilaţie) expropiâ, (învechit) espropriâ (poen. - aar. -HILL, V. I, 6452/9, NEGULICI, PONTBRIANT, D., LM, BARCIANU, ALEXI, W.) vb. I. - Din fr. exproprier. EXPROPRIABIL, -Ă adj. Care poate fi expropriat. Moşia... era perfect expropriabilă. T. POPOVICI, SE. 349, cf. NDN. - Pronunţat: -pri-a-. - Pl.: expropriabili, -e. - Expropria + suf. -bil. EXPROPRIĂRE s. f. v. expropriere. EXPROPRIAT, -Ă adj., s. m. şi f. 1. (Persoană) care a fost supusă exproprierii. Cf. pontbriant, d., lm. Voi lua procese ţărăneşti contra expropriaţilor dumitale, contra acestor bătuţi de nenoroc şi de capriciul timpului. MIHĂESCU, D. A. 31. Ilie... încerca un oarecare sentiment de solidaritate cu cei expropriaţi. CĂLINESCU, S. 313, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, NDU. 2. (Proprietate) care a fost luată prin expropriere. Cf. DL, DM, DER III, 474, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC. - Pronunţat: -pri-at. - Pl.: expropriaţi, -te. - Din fr. exproprié. EXPROPRIATOR, -OARE adj., s. m. şi f. (Persoană) care expropriază pe cineva sau ceva. Cf. LM, DN2, NDN, DEX2, NDU. - Pronunţat: -pri-at-. - Pl.: expropriatori,-oare. - Din fr. expropriateur. EXPROPRIAŢIE s. f. Expropriere. Legile de espropriaţie (luare din proprietatea cuivaşi când cere interesul de obşte). MN (1836), 23Vio, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6452/4, NEGULICI. Cheltuielile duratei unui drum de fer se cuprind mai cu seamă în cheltuielile de espropriaţie. ROM. LIT. 45 V20. S-a mai zis, domnilor, că Senatul trebuie să respecte Regulamentul organic, Convenţiunea şi legea de expropriaţiune pentru utilitate publică. KOGĂLNICEANU, 0. iVj, 66. Priimirea espropriaţiei pentru pricini de interes public şi cu despăgubire. DÂMBOVIŢA (1859), 1262/31, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Plata unei benale pentru expropriaţiune. 1. IONESCU, D. 112, cf. COSTINESCU, LM. La neplată, poate să ceară expropriaţiunea debitorului după formele legale. HAMANGIU, C. C. 425, cf. BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D., DN2, NDN. - Pronunţat: -pri-a-ţi-e. - PL: expropriaţii. - Şi: (învechit) expropriaţiune, espropriaţie, espropriaţiune (alexi, w.) s. f. - Din fr. expropriation. EXPROPRIATTÜNE s. f. v. expropriaţie. EXPROPRIERE s. f. Acţiunea de a expropria şi rezultatul ei; trecere a unui bun imobil (teren sau construcţie) din proprietatea unei persoane fizice sau juridice în proprietatea statului, pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu o prealabilă despăgubire; expropriaţie. Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, 411, LM. Acte administrative şi judiciare necesarii la execuţiunea legei de expropriare. CONV. LIT. VI, 48. Ministerul Creţulescu... înfăţoşase mai multe proiecte de legi, precum... al curţei de conturi, al camerelor de comerţ, al exproprierei pentru utilitatea publică. XENOPOL, I. R. XIII, 149, cf. ENC. ROM., ALEXI, w. Ce cartiere admirabile s-ar putea trasa aci prin expropriere şi prin parcelare. ARH. OLT. V, 405, cf. CADE. Ar putea acum să decreteze şi exproprierea moşiilor. REBREANU, R. II, 181. Cincizeci de ani de aci încolo, cetăţenii vor fi robii exproprierilor comercializate şi scandaloase. CAMIL PETRESCU, P. 109. O apologie a clasei care... a fost nedreptăţită de expropriere. C. PETRESCU, C. V. 71. Să nu ia dreptul băştinaşilor la împărţirea loturilor ce se alegeau atunci din exproprierea moşiilor. SADOVEANU, O. XXI, 292, cf. ENC. AGR., IORDAN, L. R. A. 40, SCRIBAN, D. 485. Două sute de pogoane rămase după expropriere, toate arabile. KIRIŢESCU, G. 50. Procesul lui Raoul... avea de obiect nu numai o expropiere în favoarea obştii, dar mai era încurcat şi de o prescripţie fatală. MIHĂESCU, D. A. 43. Ameninţarea cu exproprerea era... numai un mijloc de presiune pentru a sili pe boieri să se asocieze mişcării lui Tudor. OŢETEA, T. V. 145. Proiectul prevedea autonomia ţării, toleranţa religioasă, libertatea individuală, expropierea pentru utilitate publică, id. ib. 354. Caragiale propune votul universal şi exproprierea, realizate abia după marele război. CONSTANTINESCU, S. II, 84. S-a înfăţişat... proprietarul unei moşii... rămase după expropriere. ARGHEZI, S. XXXIV, 204. Terenurile cultivabile puteau fi numai ale unui boier, şi a răspunde la întrebarea ei însemna a spune numele ultimului posesor legitim, înainte de expropriere. CĂLINESCU, S. 303. Cum să muncească ea, o fată singură, cele cincizeci de hectare care fuseseră lăsate după exproprierea din ’45? STANCU, R. A. II, 317, cf. DL, DM, DER. A fost nevoie... de o expropriere a aristocraţiei militare indigene. PANAITESCU, C. R. 52, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, 572, NDU. - Pronunţat: -pri-e-. - PL: exproprieri. — Şi: (rar) espropriere (iordan, l. r. a. 40), (popular; prin disimilaţie) expropiere, (învechit) expropriare, espropriâre (negulici, PONTBRIANT, D., LM) S. f. - V. expropria. Cf. fr. e x p r o p r i a t i o n. EXPUGNĂBIL, -Ă adj. Care poate fi cucerit. Cf. DN3, NDN. - PL: expugnabili, -e. - Din fr. expugnable. EXPULS vb. I v. expulza. EXPULSÂRE s. f. v. expulzare. EXPULSIE s. f. 1. (învechit) Expulzare (1). Dară... această expulziune nu va fi privită ca o excludere întemeiată pe litera legii, ci, din contra, ca o excludere politică. KOGĂLNICEANU, O. ivb 108, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6452/23. Rezultatul luptei fu graduala espulsie a oamenilor liberi din cel mai mare numer a ramurilor producţiei. ROM. LIT. 84V37, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, PONTBRIANT, D., LM, ALEXI, W. Invaziunea grecilor din vechime şi încercările de expulsiune sânt deşerte. CONV. LIT. XI, 208/1, cf. SCRIBAN, D., NDU. 0 F i g. Cum au luat şi iau idei grecii regeneraţi, prin vorbe turceşti şi italiene... sau prin espulsia unor asemenea mii de vorbe şi reîntregirea în cele străbune şi uitate? HELIADE, O. II, 330. In acest proces de a stabili o normă pentru limba scrisă, trebuie luate în considerare şi acele influenţe istorice, 2357 EXPULSIUNE -321 - EXPULZARE care au rezistat tendinţei de espulsiune şi s-au conservat în limba vie. EMINESCU, S. P. 21. 2. (Med.) Eliminare din organism a unui produs fiziologic sau patologic, a unui corp străin etc.; expulzare (3), evacuare. Cf. COSTINESCU, CONTA, O. F. 222, DER, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., NDN, MDN. 0 F i g. Să delimităm organul poeziei, tipul lui de funcţiune, momentul de absorbţie şi de expulzie. STĂNESCU, R. 167. ♦ S p e c. Eliminare a fătului sau a placentei din cavitatea uterină. V. delivrenţă (2). După expulsia fătului... se pot produce unele accidente. BELEA, P. A. 185, cf. DL, DM. Gravida va fi învăţată cum să respire în timpul perioadei de dilataţie şi a celei de expulzie. ABC SĂN. 28, cf. D. MED., DN2, D. ENC., NDN, NDU. 3. (Fiz.) împingere în afară a unui gaz, a unui lichid etc.; expulzare (4). Cf. dn2, v. breban, d. g., d. enc., dex2, ndn, ndu. - Pl.: expulsii. - Şi: (rar) expulzie, (învechit, astăzi rar) expulsiune, (învechit) espulsie, espulsiune, (învechit, rar) expulziune s. f. - Din fr. expulsion, lat. expulsio, -onis. EXPULSIUNE s. f. v. expulsie. EXPULSÎV, -Ă adj. (Med.; învechit; despre substanţe) Care serveşte la expulzare (3). Cf. costinescu, lm, alexi, w., SCRIBAN, d. - PL: expulsivi, -e. - Şi: (învechit) espulsiv, -ă adj. lm, ALEXI, W. - Din lat. expulsivus, -a, -um, fr. expulsiv. EXPULZA vb. I. Tranz. 1. A obliga pe cineva să părăsească teritoriul unei ţări unde era stabilit; (livresc) relega. V. e x i 1 a, extrăda. Cf. poen. - aar. - hill, v. I, 6452/13. A expuls pe tirani afară din Roma, ba încă şi pentru totdeuna le-a tăiat... orice speranţie de a mai intra. ARISTIA, PLUT. 287/9. Amândoi fraţii fură expulşi peste hotar în Bucovina. SION, P. 316, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Se zvoneşte că se va porni o goană extremă contra socialiştilor şi sindicaliştilor străini şi români. Zilele trecute au expulzat iar câţiva. CARAGIALE, O. VII, 74. Domnitorul... nu răspundea cererilor Prusiei şi a Austriei de a expulza sau a extrăda pe refugiaţii poloni şi unguri. XENOPOL, I. R. XIII, 239, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, S. 81.7/ expulză, trimiţându-l... pe jos de la Sofia la Lom Palanka. ARH. OLT. V, 313, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ar fi în stare să te expulzeze din ţară, dacă ar intra la bănuială. REBREANU, R. I, 22, cf. SCRIBAN, D. De cum pusese mâna pe administraţia ţării, încasă veniturile statului prin oamenii săi, sechestră clădirile boierilor de la Iaşi şi de la ţară şi expulsă pe agenţii consulatului austriac. OŢETEA, T. V. 193, cf. CĂLINESCU, B. I. 422, DL, DM. în anul următor este expulzat din România. ABC SĂN. 315. Insuccesul acesteia îl face să pornească în exil, expulzat odată cu ceilalţi revoluţionari. IST. T. 1,232. O face pe Fibula să părăsească definitiv Roma, fiind aproape expulzată din Italia. BĂNULESCU, C. M. 281, cf. M. D. ENC, DEX, DN2, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. ORefl. pas. Am văzut mai sus cum se expulzase din ţară cei doi ziarişti, italian şi german. XENOPOL, I. R. XIII, 84. 0 F i g. „Vocabularul de vorbe streine în limba română” expulza elementele neromane. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 1, 12/2. (Ironic) Semnele de punctuaţie sunt total expulzate, ib. 1993, nr. 7, 9/1. 2. P. e x t. (Complementul indică oameni) A exclude, a îndepărta pe cineva dintr-un loc, dintr-un anturaj, dintr-o colectivitate etc.; a scoate, a da afară. Dumneavoastră veţi socoti, cu scrupulozitate,... ca să expulzaţi pe domnul Rosnovanu din cauza etăţei. KOGĂLNICEANU, O. IVj, 108, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. Wiest a fost, printr-o simplă măsură administrativă, expuls din teatru şi aruncat pe strade. EMINESCU, O. XI, 398. In dârdora mutatului, sânt expulzat din Wdlmersdorf CARAGIALE, O. VII, 57, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Natura pedepseşte şi expulzează pe acest produs orăşănesc care e d-na Mia Vasilian. IBRĂILEANU, S. 4, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Dacă nu plecaţi singuri, o să fim siliţi să vă expulzăm. SEBASTIAN, T. 123. Gabriela îl expulzase la bucătărie. TEODOREANU, L. 21. Puiu... fusese expulzat din sufragerie în salon. id. M. II, 100. Manifestantul era un intrus şi fu îndată expulzat din local. CĂLINESCU, B. I. 498. 0 F i g. Pururea strivind tirania patentă, mulţi ani predomnitoare în Roma,... a expuls[~o] şi a spulberat-o. ARISTIA, PLUT. 286/20. Bătrânul este înăbuşit în mijlocul unei familii balzaciene: o nevastă, expulsată de mult din viaţa lui sufletească. LOVINESCU, C. VII, 97. Materia sub care sufere, el o clădeşte în mormane de care se scutură... ca să se simtă mai îndreptăţit s-o respingă, s-o expulzeze din conştiinţă. STREINU, P. C. III, 23. Să nu expulzăm deci, cu prea multă grabă şi uşurinţă, nici umilul din câmpul măreţiei1. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 40,9/4. 3. (Med.; complementul indică produse fiziologice, patologice, corpuri străine etc.) A elimina din organism; a da, a împinge afară, a sili să iasă. Cf. resmeriţă, D., şăineanu, D. u. Tresări tare, gata să arunce ţigara şcolăreşte, întorcând şi capul ca să poată expulza urgent ultimii aburi. TEODOREANU, L. 295, cf. SCRIBAN, D. Ventriculul se contractă şi expulzează sângele. ABC SĂN. 41. Oul fixat în trompă moare, de obicei, şi este expulzat ib. 319, cf. M. D. ENC., DEX. După respiraţie, aerul este expulzat. RL 1978, nr. 10 333, cf. v. breban, d. g., d. enc., ndn. 4. (Fiz.; complementul indică particule, gaze, lichide etc.) A evacua (cu putere). La fel erau, fără îndoială, şi fragmente expúlsate din Soare. CAMIL PETRESCU, P. 397. Creşte pericolul de a fi mai uşor expulzat dintre cele două suprafeţe metalice. SOARE, MAŞ. 98. Un balon de săpun, format la capătul unui tub, se contractă şi expulzează aerul din el CIŞMAN, FIZ. I, 349. Datorită presiunii, uleiul este expulzat din cilindru. DL, cf. DM, M. D. ENC., DEX, DN2, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - Prez, ind.: expulzez; part. şi: (învechit) expuls. - Şi: expulsé, (învechit) espulsá (lm) vb. I. - Din lat. expulsare, fr. expulser. EXPULZÁRE s. f. Acţiunea de aexpulza şi rezultatul ei. 1. Acţiunea de a obliga pe cineva să părăsească teritoriul unei ţări unde era stabilit; (învechit) expulsie (1); (livresc) relegare, relegaţie. V. exil. Cf. expulza (1). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Se zice că prefecţii de judeţe au decrete de expulzare în alb. CARAGIALE, O. VII, 74, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. 486. Ludovic al XVI-lea întreabă pe şeful poliţiei dacă nu există vreun ordin de expulzare a filosofului, rămas încă în vigoare. VIANU, L. u. 208. Expus în orice moment expulzării... Stendhal se hotărăşte să plece în Franţa. id. ib. 443. Se va lua împotriva mea măsura expulzării. STANCU, R. A. V, 385. Renumele acesta s-a format... în vreo 44 temniţe de sub tot atâtea drapele şi în câteva expulzări definitive. VINEA, L. I, 383. Acesta ar fi scris chiar o serie de editoriale, cu prilejul expulzării unui grup de evrei, care apelaseră la Alianţa israelită. CIOCULESCU, C. 21, cf. DL, DM, DER, DEX, M. D. ENC. 348, DN3, DSR, D. ENC., NDN 572, NDU. 2. Excluderea, îndepărtarea cuiva dintr-un loc, dintr-o societate etc. Cf. expulza (2). Cf. costinescu, 411, alexi, w., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC. 348, DEX, NDN 572, NDU. 0 F i g. Erau două naturi moarte de o absurdă împerechere... Copiii cutezară să ceară expulzarea lor, odată cu mutatul. C. PETRESCU, C. V. 9. 3. (Med.) Eliminarea din organism a unor substanţe fiziologice sau a unor corpuri străine etc.; expulsie (3), Cf expulza (3). Cf. pontbriant, d., costinescu, 411, ndu. 0 F i g. Vorbirea..., ca obiect, şi, mai apoi, expulzarea din afara trupului uman a vorbirii..., dansul... constituie materialul artei. STĂNESCU, R. 100. ♦ Spec. Eliminare a fătului din cavitatea 2361 EXPULZAT, -Ă -322- EXPUNE uterină; naştere (I 1). Sarcina, starea în care se află femeia din momentul fecundaţiei până la expulzarea produsului de concepţie. ABC SĂN. 317, cf. D. MED. 530. 4. (Fiz.) Evacuarea unui gaz, a unor particule, a unor lichide; expulsie (3). Cf. expulza (4). Locul liber din pătura [electronică] inferioară fiind produs prin expulzarea unui electron, de către un alt electron cu viteză mai mare. T. V. IONESCU, E. 510. - PL: expulzări. - Şi: (învechit, astăzi rar) expulsâre (COSTINESCU, ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D. 486), (Învechit) espulsâre (barcianu, alexi, w.) s. f. - V. expulza. EXPULZAT, -Ă adj., s. m. 1. Adj., s. m. (Persoană) care a fost expulzată dintr-un loc, dintr-o ţară, dintr-o colectivitate etc. V. exilat. Cf. PONTBRIANT, D., LM. Sindicaliştii au vrut să conducă in corpore pe expulzaţi. CARAGIALE, O. VII, 74, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Mi-a rămas în minte tabloul celui expulzat, stând cam ruşinat şi umilit la o parte. SADOVEANU, O. XXI, 147, cf. DSR. M-am gândit... ce puţin va lipsi să mă trezesc expulzat ca indezirabil ROMÂNIA literară, 1992, nr. 6, 20/1. 2. Adj. (Despre particule, gaze, lichide etc.) Care a fost evacuat, care a fost eliminat. Electronul expulzat., va reveni pe atom şi-l va neutraliza. T. V. IONESCU, E. 481, cf. DL. - PL: expulzaţi, -te. - Şi: (învechit) espulsât, -ă (PONTBIRANT, D., LM, ALEXI, W.), espúls, -ă (LM) adj. - V. expulza. - Expuls < lat. expulsus, -a, -um. EXPÚLZIE s. f. v. expulsie. EXPULZIÚNE s. f. v. expulsie. EXPUNĂT0R s. m. (învechit) 1. Expozant (1). [La expoziţia naţională românească] nu împedecă nimica a se admite şi alţi espunători (a. 1881). BARIŢIU, C. II, 243, cf. CADE. 2. Conferenţiar. Când ascultăm o prelegere rea supra unei ştiinţe care cere în expunerea ei un model de limpezime, să ştim că vina nu ea ştiinţei, ci a expunătorului. EMINESCU, O. XI, 414. - PL: expunători. - Şi: espunător s. m. - Expune + suf. -tor. EXPUNCTIÚNE s. f. (Livresc) 1. Terminare, încheiere. Cf. LM, DN2, DEX, NDN. 2. Marcare printr-un punct, pus deasupra sau dedesubtul unei litere, al unui cuvânt etc., a unei anulări; eliminare a unor cuvinte, a unor litere etc. dintr-un text. Cf. LM, DN2, DEX, NDN. - Pronunţat: -ţi-u-. - PL expuncţiuni. - Şi: (învechit) espuncţmne s. f. LM. - Din lat. expunctio, -onis. Cf. fir. e x p u n c t i o n. EXPÚNE vb. III. 1. T r a n z. (Complementul indică idei, principii, teorii, opinii, păreri etc.) A face cunoscut, a prezenta, oral sau în scţis. V. demonstra (1), explica, relata. Cf. TDRG3, I. GOLESCU, C. îmi pare foarte rău că sânt silit a expune drepturile ce am la dragostea ta. VOINESCU II, M, 114/25. O orfanotrofie îndeplinită desăvârşit, după principiile expuse în Regulament. KOGĂLNICEANU, O. I, 576. D[omnul] Preşedinte al consiliului espune apoi că.... cererile... sânt îndestul datoria guvernului de a preveni toate nevoile, id. ib. IV¡, 43. Espune fundamentele cele adevărate ale sistemei sale. LAURIAN, F. 199/6, cf. NEGULICI. Papa... au expus în conclava cardinalilor motivul acestei ambasade. CALENDAR (1851), 32/7. Aplicând la analiza aerului deosebitele metode ce espuserăm, se află că aerul coprinde în volum 20, 80 volume de oxigen. MARIN, PR. I, 64/8. Adunând noaptea pre toţi ofiţerii săi, Le espuse-a sale planuri. NEGRUZZI, S. I, 116, cf. POLIZU. Se duce la un medic... îi espune cazul, durerile şi suferinţele ce simte. GHICA, S. 586, cf. PONTBRIANT, D. Maiorescu a espus teoria sa psicho-fiziologică. CONV. LIT. II, 36. înainte d-a espune această sistemă, se uitase cu luare-aminte împrejurul său. BARONZI, I. G. 191/14, cf. COSTINESCU, LM. Voi expune aici totuşi cinci consideraţii care justifică această ipoteză. CONTA, O. C. 37. Cu cât vor fi ideile mai simplu şi mai lămurit expuse, cu atât ele vor fi mai apreţuite. ODOBESCU, S. II, 369. Discuţia asupra principiilor expuse în programul nostru se face, de către amici sau adversari politici, cu bună-credinţă şi în acel ton limpede şi franc. EMINESCU, O. XI, 51. Doamna Popescu îmi expune părerile ei sănătoase. CARAGIALE, O. I, 273. Va protesta în contra celor espuse prin memorandul conferinţei (a. 1882). BARIŢIU, C. II, 249. Aceeaşi persoană nu scria într-un fel când îşi expunea propriile sale idei şi într-alt fel când făcea o traducere. ARHIVA, I, 51, cf. DDRF. După noua Constituţie, trebuia să expună domnitorului nevoile ţărei după fiecare legislatură. XENOPOL, I. R. XIV, 36, cf. BARCIANU. în cei doi ani din urmă de la gimnasiul superior ni espuse Aron Pumnul teoria sa despre puterea creativă. SBIERA, F. S. 113, cf. ALEXI, W. Costache Negruzzi şi-a expus părerile în multe articole. IBRĂILEANU, SP. CR. 105. In acest poem de tinereţe, Poe expune un principiu al esteticii sale. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 49. Nepotrivirile... sunt destul de importante, cu se poate vedea uşor comparând rezultatele expuse aici. RFI, 123, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Teoria sincronismului este, în sfârşit, expusă şi tratată în cadrul ei istoric şi sociologic. LOVINESCU, C. vii, 27. Pentru ideile lui sănătoase, precum şi pentru claritatea cu care sunt expuse, studiul s-a bucurat de elogiul lui Eminescu. DR. VIII, 16. Vreme de cincisprezece minute expuse subiectul tezei. TEODOREANU, Lf 120. Am să te chem într-o zi să-mi expui şi celelalte patru dezlegări. SADOVEANU, O. VIII, 75, cf. SCRIBAN, D. De la Târgovişte, el a lansat către „nobilii fii ai Daciei ” o proclamaţie în care expune „ temeliile pe care va trebui să se rezime viitoarea legislaţie politică a ţării OŢETEA, T. V. 26. D. Cioculescu expune toate motivele în „Introducere”, care l-au dus la recunoaşterea paternităţii articolelor nesemnate. CONSTANTINESCU, S. II, 77. Ideile mele politice au fost expuse într-o memorabilă conferinţă. ARGHEZI, P. T. 112. Ii expuse nevoile casei, sugerându-i dorinţa de a fi creditată un timp. CĂLINESCU, S. 265. Luam atitudine chiar şi împotriva părerilor expuse de Henri Poincare. BLAGA, H. 144. Am să le expun proiectul dumitale. VINEA, L. I. 138, cf. DL. Ţi-am şi expus problema cu implicaţiile ei. PREDA, R. 259, cf. DM, DN2. D. Zamflrescu îşi expune un punct de vedere. IST. T. II, 106. A precedat-o o dedicaţie şi... un prolog în care-şi expune teza. MANOLESCU, A. N. I, 132. El îmi expune crezul lui Ludendorff, constatând cu destulă surprindere că-l ştiu. STEINHARDT, J. 121, cf. M. D. ENC. Ultimul venit... este însă de altă părere şi-şi expune „teoriafinanciară” văzută dintr-un unghi optimist. CIOCULESCU, C. 72, cf. DEX. Am expus pe larg... raţiunile hotărârii lor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 1, 14/3, cf. DN3. Mi s-a părut că nu este posibil să expun părerile mele fără să mă refer la teoriile mai vechi. IVĂNESCU, I. L. R. VIII, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Mi-am expus destul de coerent punctul meu de vedere. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 15/3, cf. D. ENC. De la acest om ciudat, mama a moştenit două lucruri:... o cronică de familie (pe care ţi-am expus-o pe scurt...) şi o colecţie de timbre. CĂRTĂRESCU, N. 212, cf. NDN, DEI, NDU. 0 A b s o 1. Transilvania o locuiesc românii carii sânt de gen italic, precum vom espune îndată. MAG. IST. 1,42/17. Cratinus şi Aristofan, zice Oraţiu..., dacă găseau pe cineva demn de a fi descris, de era viţios sau fur... espuneau înaintea publicului cu multă libertate. CONV. LIT. IV, 165. Istoricul Fotino... expune direct în limba greacă lucrurile pe cari le cunoaşte ca martor ocular. BUL. COM. IST. II, 15. Scriitorul nu expune, ci demonstrează. VIANU, S. 83. Aflu că... Dinu citeşte, expune, rezumă. STEINHARDT, J. 210. 0 Refl. pas. Măiestria agriculturei se espune cu termini foarte lesne de înţeles. CALENDAR (1847), 40/11. Prin urmare, în alaturare cu datinele şi credinţele ce s-au expus mai sus, rolul corbului... merită cea mai mare luare-aminte. MARIAN, O. II, 15. ♦Tranz. (Complementul indică fapte, întâmplări, manifestări, sentimente, stări sufleteşti etc.) A spune, a prezenta, a face cunoscut prin cuvinte, detaliat şi de 2367 expune -323- EXPUNE obicei într-o desfăşurare gradată; a istorisi, a povesti (1), a relata. Ce aţi zice, domnilor mei, când, în unul din procesele D[omniilor] voastre de hotar sau de fond, aţi vedea că tribunalul îşi dă hotărârea începând mai întâi a da deoparte dosariul, neprimind a se citi dovezile Domniei voastre şi nelăsându-vă nici d[umnea]voastră, nici advocatului d[umnea]voastră dreptul de a espune cursul pricinei? KOGĂLNICEANU, O. III2, 170. El espusă Brandei pregătirile solenităţei ce aveau a doua zi să înceapă. ASACHI, S. L. II, 58. Espune crudul chip prin care locuitorilor li s-au fost refuzat petiţia lor (a. 1848). URICARIUL, X, 2. Aveam nevoie a vă espune fapta civilizaţiunii. BARONZI, I. C. I, 38/10. A istorisi vra să zică a espune un şir de fapte legate între sine prin cauză şi efect. CONV. LIT. IV, 181. Mai nainte de a expune pe scurt această istorie, trebiue să ne aducem aminte că satira, la latini, este o zicere colectivă. ODOBESCU, S. I, 45. Am espus răpede această stare de lucruri. EMINESCU, S. P. 227. Rezultă o mare probabilitate că descălecarea Munteniei să fie petrecut aşa cum o expune tradiţia. XENOPOL, I. R. III, 25. Am fost deci surprins când am văzut cum aceşti profesori espun mai altfel întâmplările. SBIERA, F. S. 123. Mă mulţumesc să expun un fapt pe care l-am constatat. AL. PHILIPPIDE, S. III, 15. E imposibil să admitem că cronicarul care a expus aşa de pe larg istoria Moldovei până la Dabija, şi îndeosebi întâmplările de pe la 1650 înainte, la cari fusese martos şi actor, să fi povestit sumar tocmai aceste evenimente. BUL. COM. IST. I, 200. Evenimentul acesta va conta... ca un moment de seamă... Aşa fiind, e bine, credem, să încercăm a expune şi a aprecia... împrejurările în care el se produce. AN. IST. NAŢ. I, 1. Alăturând toate faptele expuse până aici..., nu putem să nu afirmăm o influenţă germană mai veche la noi. DR. II, 389. Expuse cu mutră amărâtă şi glas plâns păţania copilaşului său. REBREANU, R. II, 94. După aceea expune întreaga diplomaţie pe care au întrebuinţat-o ei spre a opri războiul bolşevic împotriva României. ARH. OLT. XIII, 499. Expunem în câteva cuvinte ce-am văzut. D. GUŞTI, P. A. 264. Faptele expuse în plângerile fraţilor Răescu sunt prea precise ca să poată fi puse la îndoială. OŢETEA, T. V. 78. Prin „Hronicul“ lui, în care voieşte să expună istoria tuturor românilor..., D. Cantemir e precursorul Şcoalei Ardelene. CONSTANTINESCU, S. II, 13. V-aţi expus la unul din congrese nevoile şi suferinţele ce le înduraţi. ULIERU, C. 72. Rămase mişcat de sinceritatea glumeaţă şi plină de graţie cu care Georgeta îşi expunea cazul. CĂLINESCU, O. III, 250. Istoricii francezi expun faptele colorat şi pregnant. RALEA, F. 22. Judele de instrucţie... îi mai expuse încă o dată întâmplarea. STANCU, R. A. V, 148. Samsarul îi expuse greutăţile întâmpinate şi sorţii de reuşită. VINEA, L. II, 230. Regele a expus situaţiunea extraordinară. MAGAZIN IST. 1973, nr. 10, 28. Să povestească şi sq expună oral amintirile ce-l legau. MS. 1975, nr. 2, 18, cf. DN2. (Refl. pas.) Asta e istoria fără critică, sau mai bine astfel s-a găsit cu cale a se espune conjuraţiunea lui Catilina. TEULESCU, C. 71/15. 2. Tranz. (Complementul indică lucruri, obiecte sau produse, mărfuri etc., care au de obicei o anumită importanţă, valoare etc.) A pune la vedere; a prezenta publicului cu scopul de a fi cunoscute, admirate sau vândute. Cf. poen.—aar.—hill, v. I, 6442/31, NEGULICI. Lălăii cască gura la mărfurile expuse prin magazine, negruzzi, s. i, 329, cf polizu, prop.-pop., n. d.5 PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF. Productele române... vor fi expuse atunci la Paris. ODOBESCU, S. II, 85. E espus la vedere tortul, fiind pe fiecare ghem însemnat numele fetei care l-a tors. FRÂNCU -CANDREA, M. 139, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Expusă câtva timp în librării, lucrarea a fost, de altfel, retrasă de însuşi autorul ei. LOVINESCU, M. 265. Pantofi de aur expuşi în vitrine. BACOVIA, O. 124. îmi place să umblu cu lucrurile expuse prin magazine. CAMIL PETRESCU, T. III, 246. în sala de onoare erau expuse hărţi colorate. BRĂESCU, A. 120. Jirebiile de lână, vopsite în toate culorile, sunt expuse în fiecare zi de marţi la târgul săptămânal. APOLZAN, P. I. 60. Expoziţia cuprinde numeroase standuri în care sunt expuse aparate, scule, piese, SCÂNTEIA, 1952, nr, 2 361. Incălţămintele cizmarului stau expuse fiecare cu nume şi preţ. ARGHEZI, S. XV, 235. Rămase pironit în faţa unui obiect expus în vitrină. CĂLINESCU, S. 244. într-o vitrină văzu expuse câteva perechi de galoşi noi, lucitori. STANCU, R. A. IV, 253. Vioara a fost expusă la expoziţia universală din Viena. ALEXANDRU, I. M. 133, cf. DL. Erau expuse... blănuri scumpe. PREDA, C. I. P. III, 46, cf. DM, DN2. Insignele erau purtate şi expuse de meşterii înşişi. IST. T. I, 70. E o întâmplare lipsită de semnificaţie (pretinde M. Blecher) faptul că ne încredem în existenţa de dincoace de sticla vitrinei şi nu în aceea a fotografiei expuse dincolo de ea. N. MANOLESCU, A. N. III, 68. Se află azi un modest colţ memorial în care este expus catalogul clasei a IlI-a. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 65, 2/2. Macheta Forului lui Traian este expusă la Muzeul Columnei din Bucureşti. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 64. Sunt expuşi porumbei călători standard şi de performanţă. SPORTUL, 1972, nr. 6 927, 2/6, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. ORefl. pas. O astfel de pasiune pentru faptul literar şi mai ales pentru propriul său fapt se traduce [prin]... dezlănţuiri furtunoase prin librării pentru a i se expune cărţile în vitrină. LOVINESCU, M. 253. S-au expus aici şi fotografii ale ororilor făptuite. STANCU, R. A. II, 375. ♦ S p e c. (Complementul indică opere de artă, vestigii arheologice etc.) A prezenta publicului într-o expoziţie, într-un muzeu etc. Cf. PROT. - POP., N. D. Obiectele de aur de la Petroasa vor fi expuse fără primejdie în Paris. ODOBESCU, S. II, 87. Unul din cei mai buni elevi ai Şcoalei de pictură din Iaşi... au espus la librăriile de aice una din gravurele sale. EMINESCU, S. IX, 111. Expune în sala Ateneului toate lucrările sale de pictură. SĂM. I, 12, cf. ŞĂINEANU, D. u. Dl Ştefan Constantinescu expune o serie de aquarele din Balcic. CONV. LIT. LXVII, 255. Un tânăr talentat... expune câteva pânze care opresc atenţia prin concepţia nouă şi îndrăzneala tuşeului. CAMIL PETRESCU, T. II, 11, cf. SCRIBAN, D. în colaborare cu Gherasim Luca, expune grafii colorate. SIMION, S. R. III, 7. 0 (Prin extensiune; despre artişti plastici ale căror opere fac obiectul unei expoziţii). Acum... cu ce mi-ai venit să espui aici?... Cu un biet portret. GTN (1836), 52729. Prin sculptură a expus zeitatea sub oarecare formă. BOLLIAC, O. 37. Cei bătrâni,... espuind nişte icoane de altar nou zugrăvite, ar fi zis că fac o espoziţiune a artiştilor în viaţă. CONV. LIT. IV, 192. cf. CADE. Statua expusă pentru întâiaşi dată publicului. LOVINESCU, C. IV, 109. Colecţiile... n-au fost până acum studiate în întregime, aranjate sau expuse după cerinţele muzeistice. ARH. OLT. XIX, 37. Cea mai mare parte din aceste desene au rămas în Spania şi sunt expuse în săli speciale la Muzeul Prado. OPRESCU, S. 223. Mergea... legănându-se puţin prin faţa tablourilor şi a pieselor expuse în muzeu. CĂLINESCU, S. 140. Tablourile şi le expunea uneori în vitrina librăriei. STANCU, R. A. II, 17. Se găseşte expus la Muzeul din Sevilla. MAGAZIN IST. 1969, nr. 3, 4. Bustul în marmură al Stolnicului... expus la Padova. MS. 1975, nr. 2, 8. Decenii întregi tablourile lui Ion Popescu Negreni au fost expuse în Saloane. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 17/3, cf NDU. (A b s o 1.) Au dreptul a expune într-un loc rezervat numai lor. ODOBESCU, S. II, 80. Expunând cu impresioniştii, Cézanne se oferă ca o victimă sigură a ironiilor. OPRESCU, I. A. IV, 283. De asta am expus la Salonul Oficial de la Paris? CAMIL PETRESCU, N. 106. E ocupat. Lucrează. Expune... Zugrăveşte tablou după tablou. STANCU, R. A. I, 257. Pictoriţa izbuti să facă să i se aprobe o parte din mulţimea ei de pânze şi să expună. PREDA, M. S. 36. Se aruncau replici împotriva celor care expuneau. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 18/1. ♦A înfăţişă vederii, de obicei într-o piaţă publică, un condamnat, pentru a fi supus oprobiului public sau, după execuţie, pentru a servi de exemplu. Femeile vinovate le espunea în piaţă legate de un stâlp, cu capul ras. GHICA, S. X. Ii restigni cu cuie de fer..., cu capul în jos, şi-i espuse astfeli în faţa înspăimântaţi lor orăşeni. HASDEU, I. V. 102. Tudor a poruncit apoi ca, înfipte în pari, capetele celor doi vinovaţi să fie expuse în vederea întregii oştiri. OŢETEA, T. V. 175. In toate oraşele... au fost împuşcaţi oameni şi expuşi în pieţele publice. STANCU, R. A. III, 34. Fu executat..., iar cadavrul său expus într-o piaţă. T. POPOVICI, S. 91. ♦A prezenta, a arăta ceva sau pe cineva, pentru a pune în evidenţă, pentru a 2367 EXPUNE -324- EXPUNE impresiona. Dac-am ascunde ca un secret frumoasa faptă pe care ne-o aduce aminte astă pungă, n-am fi espus-o astfel la vedere. BARONZI, C. IV, 94/2. V-am spus că nu vreau prea decoltată. Eu nu-mi expun nevasta goală. KIRIŢESCU, G. 56. Lăsă o mână să-i alunece pe genunchii puşi unul peste altul, expunând vederii un inel cu e enormă piatră portocalie. CĂLINESCU, S. 164.4 F i g. A da la iveală, a (se) dezvălui (2); a (se) destăinui (1). Fără îndoială că actorul face din personalitatea sa un instrument pfentru] o altă personalitate şi... espu[ne] această mascare a fiinţei sale celei mai proprii la privirea unei mulţimi. EMINESCU, O. XIV, 230. D. Arghezi... ne expune multiplele sale feţe lăuntrice. CONSTANTINESCU, S. I, 70. E o teamă globală care-mi neagă ce-am lăsat în urmă şi sare peste timp, expunându-mă gol în faţa necunoscutului. BĂNULESCU, I. 147. (Refl.) In jocul său, măscăriciul se interpretează pe sine, se expune, devenind o imagine teatrală. IST. T. I, 77. Pann nu se expune niciodată total, nu riscă ridicolul unei confesiuni patetice. SIMION, D. P. 377. 3. T r a n z. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A fi situat, a fi orientat într-o anumită direcţie sau a fi în situaţia de a suferi acţiunea unor factori fizici, atmosferici etc. Confetăria şi magazinul de mode s-au trezii într-o zi fără acoperământ şi expuse unei grozave ploi. KOGĂLNICEANU, O. I, 96. Alegeţi o locuinţă espusă la soare. MAN. SĂNĂT. 25/11, Expusă la aer, apa abureşte la orice temperatură. FĂTU, D. 11/12. Acest cristal să rămâie espus la lumina soarelui. BARASCH, M. I, 10/15. Tristă şi tânjitoare ca floarea espusă arşiţei soarelui. NEGRUZZI, s. I, 145, cf. COSTINESCU. Abia expus la do go reala jar aticului, [grangurul] se preface într-o sărmăluţă de grăsime profumată. ODOBESCU, S. III, 32. Reclamă să intre imediat în casă, neputând sta cu mobila d-sale expusă la intemperii. CARAGIALE, O. I, 190. întreg localul este aşezat într-un loc expus la soare. CONV. LIT. XXII, 435. Trebuie să-şi facă cuibul său în cămine, espusă fiind fumului înnegritor. MARIAN, O. II, 111. Această silitră, expusă acţiunii focului..., văzură scurgându-se nişte râuleţe străvezii. ARHIVA, X, 24. Versantul dinspre răsărit şi mai ales cel de sud al Carpaţilor Meridionali erau mai expuse la soare decât cele dinspre apus şi nord. VUIA, PĂST. 158, cf ŞĂINEANU, D. u., CADE. Prispa, expusă frigului, este... incomodă iarna. ARH. OLT. X, 106, cf. SCRIBAN, D. Viţă japoneză acoperea cu tapete de frunziş pereţii exteriori expuşi în plin câmp. CĂLINESCU, S. 139. Părţi ale gospodăriei în care trăiesc sunt în câmp deschis, tot atât de expuse adversităţilor firii, ca şi întinderile goale ale pământului. BOGZA, C. O. 218. Se acumulează zăpada spulberată în locurile expuse vânturilor. CHIRIŢĂ, P. 277. Plantele semănate devreme... sunt mai puţin expuse la brumele târzii. AGROTEHNICA, II, 67, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. ORefl. p a s. Astfel un fer... devine prea fărămător când se espune la vibraţii repetate des. MARIN, PR. I, XXXIX. Fosforul se espune la o temperatură de 70°. id. ib. 33/2. 0 Refl. S-a expus vântului şi frigului pe zi de ploaie. BLAGA, în NDU. 0 F i g. Poezia ar avea atunci o scenă expusă fără control societăţii şi un forum în fiecare sat. BOLLIAC, O. 45. 4. Tranz. şi refl. A (se) pune într-o situaţie periculoasă, dificilă, neplăcută etc., a (se) lăsa fară apărare în faţa pericolelor; a-şi pune în primejdie viaţa, onoarea, reputaţia etc., a risca, a se hazarda. Eu... declar că mă espun impopularităţii domnilor comercianţi de rachiu şi de vin. KOGĂLNICEANU, O. IVI? 318 .De ce să te espui la primejdii? VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 46. De aici un panteism, care se consideră ca ateism şi îl espuse urii contimpuranilor săi. LAURIAN, F. 205/8. Când cineva n-are ce să piardă, atunce poate a se expune la orişice rizic. CODRESCU, C. II, 178/26, cf. NEGULICI. A da ascultare vorbelor sale, este a te espune de bună voie întristării. LĂZĂRESCU, S. 31/3. Am vrea ca dânşii să dormim prin păduri... Am vrea să stăm la pândă pe vârful unei stânce, să ne espunem zilele necontenit la trude, la pericule, la lupte? RUSSO, S. 175. Fură însărcinaţi a ecspune la peire copii. ARISTIA, PLUT. XXVIII/1. Aşa, romanii să nu se espuie a vedea locul în care ne aflăm, ca un altcineva destul de cunoscut, şi să se ilustreze prin ruşinea republicei şi sfărâmarea armatei. TEULESCU, C. 117/19. Să mă espun şi ţintei pistolului său. NEGRUZZI, S. I, 211, cf POLIZU. Cei mai vechi amici ai unirei complete..., acei care aufost cei mai ardenţi apostoli ai acestei idei, care s-au expus pentru dânsa, se opun astăzi la realizarea ei actuală (a. 1859). ap XENOPOL, I. R. III, 53. Carnea devenea buhavă şi fără gust, vitele erau foarte espuse la boalele de gură şi de unghii. GHICA, S. 541. Iată cum se venerează memoria oamenilor celor mari, care şi-au espus viaţa ca să ne dea o patrie liberă. FILIMON, o. II, 10, cf. PONTBRIANT, D. Espui pericolului numai o porţiune din armată, restul conservându-se. HASDEU, I. V. 147. Suferise atât de mult, încât nu mai voia a se espune la suferinţe. BARONZI, C. VIII, 179/24. Să ne espunem primejdiilor pentru împlinirea unei dorinţe de nimica? CONV. LIT. IV, 74, cf. COSTINESCU, LM. Dacă în adevăr simţi compătimire pentru mine, nu-ţi expune zilele în zadar. ALECSANDRI, O. VII, 538. Dacă vom întârzia, ne expunem la pericole. MAIORESCU, D. II, 250. La fiecare pas omul primitiv este expus la rele de acelea pe care el le atribuie sufletelor de morţi. CONTA, O. F. 343. Ne place mai bine să fim cu credinţi greşite, decât să ne espunem a le smulge din mintea noastră. CONTEMPORANUL, I, 6. Expusă la batjocura unor soldaţi mojici..., ea nu avea altă apărare decât hainele ei bărbăteşti. ODOBESCU, S. 1,18. Ne putem feri de pericolele la care ne-ar espune şi pe viitor o politică aventuroasă. EMINESCU, O. XI, 24. N-aş fi nebun să vă expun la primejdii. CARAGIALE, O. vii, 34. Cei bogaţi şi culţi au rămas în Dacia traiană, espunându-se invaziunii goţilor. REV. IST. II, 286. într-altfel, se expuse a nu fi citit. MACEDONSKI, O. IV, 33. Dintre toate galiţele, bobocii sunt cei mai expuşi periculelor şi boalelor. MARIAN, O. II, 380. Radu încheiase pace cu turcii..., de care foarte se bucurară braşovenii care nu se mai temeau a fi expuşi şi ei la prădăciuni. XENOPOL, I. R. IV, 188, cf. BARCIANU. Mă temeam să nu mă espun la vreun refuz. SBIERA, F. S. 118, cf. ALEXI, W. Dintre fiinţele omeneşti, copiii sunt cei mai expuşi deochiului. CANDREA, F. 194. Intr-o zi de toamnă poţi fi expus să degeri de frig. PĂCALĂ, M. R.11, cf. ŞĂINEANU. D. U., CADE. Criticul nu este atât de expus la ura celor pe care-i atacă, pe cât e la ura celor de care n-a avut ocazia să se ocupe. LOVINESCU, M. 115. Nu poate permite trecerea; s-ar expune la sancţiuni grave. REBREANU, R. I, 269. Indurau privaţiuni de tot felul, expuşi la cine ştie ce pedeapsă. BRĂESCU, A. 138, cf. SCRIBAN, D. Poarta poate lua toate măsurile pe care le va crede potrivite şi necesare, fără să se expună la reproşul de a fi violat tratatele. OŢETEA, T. V. 205. Refuzând, s-ar fi expus unei primejdii mortale. CĂLINESCU, B. I. 230. In solurile cu reacţie alcalină..., plantele... sunt expuse îmbolnăvirii de cloroză. AGROTEHNICA, I, 351, cf. DL. Ce secrete poate avea un om care, dezvăluite fiind, expun fiinţa noastră la lovituri atât de primejdioase? PREDA, R. 340, cf. DM. Bolnavul poate fi expus unor complicaţii. ABC SĂN. 7, cf. DN2, M. D. ENC. Domnitorul nu se mai putea expune riscului semnării unei convenţii în alb. CIOCULESCU, I. C. I, 11, cf. DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 T r a n z. (Prin lărgirea sensului) Scopul lor este... nu să asigure proprietatea, dar să o espuie, ca pe trecut la relele care au fost supusă. DÂMBOVIŢA (1860), 933/10. Şlicele lor erau espuse a se turti sub desele caramboluri ce făceau între ele pe stradele podite cu grinzi de lemnt. ALECSANDRI, O. IV, 361. Peirea formelor de organizare superioară expunea pe poporaţiile ce locuiau în Muntenia şi în Moldova a fi uşor supuse, întrucât, lipsindu-le închegarea în state..., nu aveau putinţa de a se împotrivi. XENOPOL, I. R. III, 47. Expediţia moldovenească... e expusă în câteva rânduri. IORGA, I. L. I, 216. Bogăţia acestui teritoriu... l-a expus la foarte dese încălcări şi devastări. AN. IST. NAŢ. I, 30. Acesta era de altfel singurul mijloc de a scăpa ţara de nenorocirile la care răscoala lui [Tudor Vladimirescu] o expusese. OŢETEA, T. V. 281. Portul 2367 EXPUNERE -325- EXPUNERE femeiesc este expus mai mult acestor variaţii. APOLZAN, P. I. 93. Apa curgătoare... îndepărtează fragmente din stratul dezagregat al rocilor, expunând astfel noi suprafeţe dezagregării. CHIRIŢĂ, P. 25. Asemenea moment expunea însă mai degrabă pe contemplator. PREDA, R. 426. Regimul poate deveni monoton, plictisitor, expunând fie la denutriţie, fie la părăsirea lui. ABC SĂN. 23. Nu mai am la conac decât patruzeci de vagoane de grâu, expuse nesiguranţei. BĂNULESCU, I. 161.0 F i g. Pedantismul moldo-român... au produs o literatură fără viaţă, espusă criticei. RUSSO, S. 43. Fluctuaţiunile la care limba noastră este încă expusă în procesul ei de limpezire. ODOBESCU, S. II, 360. Ei nu espun onestitatea lor unei diviziuni în infinitul nevoiei şi a concurenţei. EMINESCU, O. XV, 374. Astăzi şcoala românească... este espusăpersecuţiunilor. REV. CRIT. I, 337. Tocmai astfel de firi sunt expuse iubirii ■subite şi totale. AL. PHILIPPIDE, S. II, 14. Ca într-un limb Expus miracolelor zarea ţipă. DOINAŞ, A. P. 251. II expun câteodată diagnosticului pus în sens nespecific „cultural”. GRIGURCU, C. R. 18. 5. T r a n z. A supune acţiunii luminii un material fotosensibil (film, hârtie etc.), pe timp limitat, în vederea obţinerii unui clişeu, a unei fotografii etc. Cf. dl, DM, M. D. enc., dex, dn3, v. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN.. 6. (Latinism învechit, rar) A da afară, a îndepărta, a înlătura (ceva). A espune mercile [mărfurile] din nave din cauza tempestatii. LM, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. 0 F i g. Veni-va o zi fatală... Când pizma, nedreptatea vor fi espuse-afară. MUREŞ ANU, P. 71/1. - Scris şi: ecspune. - Prez. ind.: expun. - Şi: (învechit) espune vb. III. - Din lat. exponere (după pune). EXPUNERE s. f. Acţiunea de a (se) e x p u n e şi rezultatul ei. 1. Aducere la cunoştinţă, prezentare, prin cuvinte, a unor idei, teorii, situaţii etc.; comunicare, spunere (2); expozeu. Cf. expune (1). Aceasta provine şi din însăşi procedura păzită de guvern în espunerea ce v-a făcut despre situaţiunea financiară a ţărei. KOGĂLNICEANU, O. IV b 122. Nu mă sumeţesc... să fac aice o espunere deplină; căci spre aceasta se cer o mulţime de documente autentice. CALENDAR (1847), 42/20, cf POLIZU. Espunerea de mai jos asupra celor mai principale venituri ale statului... esplică într-un mod mai dezvoltat opinia mea. DÂMBOVIŢA (1858), 3*/65. El adăogisă... documente a cărora text el,comentasă şi care era ca temeiul şi sorgentul ecspunerei sale cei întinse. CALENDAR (1861), 17/15, cf PONTBRIANT, D. Espunerea sa profundă şi lucidă a fenomenelor psihice. CONV. LIT. II, 36. Nu înţelegem de ce autorul pleacă de la un asemene text în espunerea teoriei sale ştiinţifice, ib. IV, 47, cf. COSTINESCU. Metoda deductivă... se poate întrebuinţa la expunerea ştiinţelor experimentale. MAIORESCU. L. 142. Prin expunerea sistemelor metafizice primitive voi face în acelaş timp istoria religiunilor. CONTA, O. F. 341. Vom procede îndată la expunerea celor ce ne-au venit până acum la cunoştinţă. ODOBESCU, S. II, 164. Dăm aici câteva şiruri din expunerea pe care d. Bariţ a făcut-o în şedinţa întâiu. EMINESCU, O. XII, 161. Unii credeau că... istoria ar fi espunerea diferitelor opiniuni, pe cari oamenii le-au avut asupra faptelor economice, id. ib. XV, 1 138. Va încheia în chipul cel mai potrivit această expunere a stării economice a Ţărilor Române, arhiva, I, 149. Expunerea situaţiei României... arată, privitor la legea rurală, că guvernul a fost şi este departe de a-şi ascunde gravitatea perturbaţiei momentane. XENOPOL, I. R. XIV, 24, cf. BARCIANU. Espunerile noastre de mai sus oglindesc realitatea. SBIERA, F. S. 37, cf. ALEXI, w. Despre această schimbare a obiceiurilor lor comerciale va fi vorba numai la sfârşitul acestei expuneri. IORGA, C. I. III, 78. Cea mai bună însuşire a stilului e expunerea adevărului în modul cel mai clar. BUL. COM. IST. I, 88. Pe lângă această expunere a ideilor sale, autorul înfăţişează, în romanul amintit..., aspecte din societatea bucureşteană de după 1920. AL. PHILIPPIDE, S. IV, 133, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Nu-l auzisem făcând o expunere susţinută timp de cinci minute. LOVINESCU, M. 277. Expunerea lui Hanotaux mi s-a părut confuză. TITULESCU, D. 121. Aprobă, cu întrebări mirate, savanta expunere. CAMIL PETRESCU, T. II, 90. înregistrările acestui aparat, pe suluri de ceară, nu pot fi folosite decât în laborator. In expuneri publice ele sunt cu totul deficitare. CONV. LIT. LXVII, 80. Aş fi vrut să le prezint într-o expunere sistematică un bogat material documentar. PUŞCARIU, L. R. I, 1. D. Nichifor Crainic face o expunere a ciclului de conferinţe ţinute... în Germania. UNIVERSUL, 27 XI, 1940, 6. In cursul expunerilor sale, istoricul se opreşte pentru a evoca o luptă. VIANU, A. P. 444. Expunerea noastră se întemeiază aproape exclusiv pe izvoare tipărite. OŢETEA, T. V. 6. Am insistat de atâtea ori asupra şcolii istorice a lui Pârvan şi D. Onciulde sobră expunere şi de erudiţie critică. CONSTANTINESCU, S. VI, 172. Profesorul simţea că nici o expunere detaliată a meritelor lui ştiinţifice... nu putea să desfiinţeze imaginea culinară. ARGHEZI, S. X, 24. Mi-a cerut să fac o expunere succintă a problemelor în chestiune. BLAGA, H. 146. Se poate vedea bine din această lungă expunere că revoluţia... e o transformare. RALEA, S. T. III, 69. Voi fi foarte mulţumit să fac Maiestăţii Voastre o amplă expunere. STANCU, R. A. V, 29. Din expunerile anterioare s-a văzut că factorii principali ai alterării acestor minerale sunt ionii... şi apa. CHIRIŢĂ, P. 38. Tendinţa de a depăşi expunerea analitică este evidentă. IST. LIT. ROM. II, 40. După tonul răspicat şi clar... Lucu înţelese că profesorul făcea o expunere şi un rezumat. VINEA, L. I, 346. In arta discretă a d[octo]rului N. Vătămanu vedeam reînflorind prestigiul sacrul al medicilor fără ar giniţi..., într-o sinteză de cercetare ştiinţifică personală şi de farmec al expunerii. CIOCULESCU, I. C. I, 12. îşi încheie această expunere de principiu cu ameninţări. PREDA, R. 226. Expunerea concepţiilor sale relative la analiza logică. JOJA, S. L. 357. Platon atribuie lui Socrate expunerea despre vindecarea sufletelor. PANAITESCU, C. R. 44. Aduceau tot mai des, în coloanele ziarelor, în discursuri şi în expuneri publice, vorba de necesitatea unei instituţii de stat. IST. T. II, 18. Bruder Harald, în expunerea asupra vieţii şi operei lui Martin Luther, citează şi comentează esenţialele cuvinte rostite la Worms, în 1517. STEINHARDT, J. 100. Expunerea... acestei idei este voit simplificatoare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 35, 20/1. Nu este nevoie să facem o expunere a sistemului de transcriere. MS. 1980, nr. 1. 43. Chipul prea metodic de expunere, teama de risc îl apropie pe critic de locul comun. GRIGURCU, C. R. 74, cf. DEI, NDU. 0 Expunere de motive = prezentare a unui proiect de act normativ, care cuprinde sublinierea şi motivarea soluţiilor noi sau a celor mai importante. Noi nu am înţeles deloc a critica cât de puţin modul de procedare pe care l-aţi adoptat pentru espunerea de motive. KOGĂLNICEANU, O. IVÎ? 127. Reproducem expunerea de motive şi cele două discursuri ţinute de autorul legii. MAIORESCU, D. I, 394. Ministerul, în expunerea de motive a bugetului pe 1863, declară că „finanţele ţârei se află în mare dezordine”. XENOPOL, I. R. XIII, 150, cf. CADE, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DEL 2. Prezentare, aducere la cunoştinţă, prin cuvinte, a unor fapte, întâmplări, manifestări etc. de obicei într-o desfăşurare gradată; istorisire, relatare, povestire (1). Cf. expune (1). Puţini din istoricii noştri au întrecut pe Stavrinos, la zelul naraţiei şi la voioasa espunere a subiectului. MAG. IST. I, 254/8. Balada... începe cu espunerea cea măreaţă, în două linii, a sugetului. RUSSO, S. 25. Avea nevoie de prestigiul ce-l dă distanţa, zgomotul unui nume venit de departe, esagerările ce espunerile populare fac totdauna despre izbânzile unui om asupra căruia ţara-şi are aţintită privirea. TEULESCU, C. 95/10. împărtăşim românilor expunerea acestui suget interesant. CALENDAR (1862), 76/12. Ştiinţele spiritului... erau mai mult descrieri, espuneri de fapte. CONV. LIT. IV, 180. Mă voi grăbi... a trece la expunerea faptelor. ODOBESCU, S. II, 245. Cu espunerea faptelor de sus am ajuns la concluziunea istoriei economice a 2368 EXPUNERE -326- EXPUS, -Ă Orientului. EMINESCU, O. XV, 1 141. Expunerea celei de pe urmă lupte pe care Moldova o mai încearcă spre a redobândi neatârnarea ei. XENOPOL, i. R. V, 94. In espunerea întâmplărilor şi în descrierea observărilor şi impresiunilor mele am năzuit să fiu deplin veridic. SBIERA, F. s. 3. Ducând mai departe expunerea evenimentelor, cronica vorbeşte totdeauna cu simpatie despre tânărul Constantin Vodă Mavrocordat. IORGA, L. I, 501. In „Momente” e un minimum de expunere..., totul e dialogat. IBRĂILEANU, S. 60. Fiecare [schiţă] cuprinde o întâmplare... căreia autorul îi dă, numai prin expunerea sa, însemnătate şi întindere. AL. PHILIPPIDE, S. III, 273, cf. şăineanu, D. U., CADE. Lovitura apare genială şi toţi sunt sub impresia expunerii. CAMIL PETRESCU, T. II, 377. In acelaş scop trebuie folosită metoda „compunerilor ”, care să nu fie însă expuneri de lucrări abstracte, învăţate pe dinafară. CONV. LIT. LXVII, 356. Expunerea i se complica... cu tot felul de informaţii şi afirmaţii despre împăraţi, papi, eroi şi cardinali. STREINU, P. C. III, 103. Expunerea evenimentelor încarcă sufletul scriitorului cu indignare şi mânie. VIANU, A. P. 62. Scurtimea şi precipitarea dramatică cedează treptat unei expuneri largi. CONSTANTINESCU, S. II, 65. înainte de a trece la expunerea faptelor, daţi-mi voie să vă evoc momente din viaţa lui. CĂLINESCU, B. I. 330. Cartea lui... nu urmăreşte să se remarce prin stilul expunerii. MAGAZIN IST. 1969, nr. 3, 57. începem aşadar lectura prin a constata siguranţa stilistică a expunerii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 78, 9/1. Studenţii îi declară că preferă o expunere neîntreruptă de o oră şi jumătate, uneia fragmentare în două reprize. GHEŢIE, în NDU. Şerban Cioculescu îşi colorează expunerea, parafrazând... documentul, captând tensiunea vitală a acestuia. GRIGURCU, C. R. 46, cf. DEI, NDU. ♦ (Muz.) Expoziţie (1); s p e c. parte a unei fugi, în care subiectul apare în întregime la una dintre voci sau trece o dată la fiecare dintre vocile participante. Cf. IVELA, D. M. Cu cât vor fi mai multe voci, cu atât expunerea va fi mai mare. CERNE, D. M. II, 94. O regulă de păzit e... ca niciodată să nu se succeadă în expunere două voci analoage prin timbru, id. ib. 95. Din motivul cel mai simplu, înfăţişat la începutul expunerii muzicale, se dezvoltă întreaga materie a unei construcţii uriaşe. VIANU, L. U. 290, cf. DN2, DN3, DEL ♦ (învechit) Prima parte a unei opere literare, mai ales a unei opere dramatice, în care autorul face cunoscut subiectul, personajele, locul acţiunii etc. Cf. ŞĂINEANU, ENC. ROM., CADE. 3. Punere la vedere, prezentare publică a unor obiecte sau a unor produse, mărfuri etc.; (în special) prezentare a unor opere de artă într-o expoziţie, într-un muzeu etc.; expoziţie (3). Cf. expune (2). Cf. STAMATI, D., POLIZU, PONTBRIANT, D. Vi se cer să susţineţi scoalele de muzică, de bele-arte, expunerea artiştilor în viaţă etc. MAIORESCU, D. I, 126, cf. DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI W. E o ruşine expunerea odoarelor în fostele buduare elegante din Ştirbey Vodă. CONV. LIT. LXVII, 26, cf. SCRIBAN, D. Apariţia fenomenului realist în Flandra... se poate data cu o mare exactitate: este expunerea, în 1851,... a operei lui Courbet. OPRESCU, i. A. IV, 60. După o lună de inutilă expunere, căci nimeni nu venea să vadă proiectele,... întrebă pe Pomponescu dacă poate să-i trimită materialul expus. CĂLINESCU, B. I, 405. ♦ S p e c. Etalare (a cuiva) în vederea supunerii la oprobiul public. A fost filmată expunerea leşurilor legionare pe caldarâmul Cotrocenilor după omorârea lui Armând Călinescu. STEINHARDT, J. 387. 4. Situare, orientare, în spaţiu, într-o anumită direcţie sau situaţia, împrejurarea de a suferi acţiunea unor factori fizici, atmosferici etc. Cf. expune (3). Cf. PONTBRIANT, D. Expunerea mai accentuată a terenului faţă de soare şi vânturi uscate... cauzează formarea de soluri de un anumit subtip mai uscat. CHIRIŢĂ, P. 657. Administrarea calciului necesar creşterii se face adăugând vitamina D împreună cu expunerea copilului la razele solare. ABC SĂN. 77. Spalierul asigura şi o expunere egală a strugurilor la soare. C. GIURESCU, P. O. 105, cf. NDU. 5. Punere a cuiva într-o situaţie periculoasă, dificilă, neplăcută etc; periclitare, primejduire. Cf. expune (4). Comparând etatea lui cu anii ecspunerei la peire, nu s-a lepădat de speranţa ce-l mângâia. ARISTIA, PLUT. 53/31, cf. PONTBRIANT, D., ALEXI, W., DL, NDU. 6. Supunerea unui clişeu, a unei plăci fotografice etc. la acţiunea luminii pentru obţinerea unui clişeu, a unei fotografii etc. Cf. expune (8). Instalaţie cu celulă fotoelectrică pentru expunere. NOM. MIN. 1,367, cf LTR2, DL. - Scris şi: (învechit) ecspunere. — PL: expuneri. — Şi: (învechit) espunere s. f. - V. expune. EXPURGA vb. I. T r a n z. (Livresc) A elimina dintr-un text pasajele care sunt sau par a fi incompatibile cu principiile decenţei, ale moralei sau ale religiei etc. Cf. lm., dm, dn2. Un film cu atât mai merituos cu cât a ştiut expurga toate neadevărurile din scenariu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1968, nr. 8, 24/2. Şi-şi scoate - cum mărturiseşte — poezia dintr-o biografie expurgată de anecdotică. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 155., cf. DEX. Expurgăndu-şi lucrarea de tensiunea contradicţiilor... a situat-o într-un cerc unde... e obligată a suferi consecinţele dezamăgitoare ale impersonalităţii. GRIGURCU, C. R. 75, cf. D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 F i g. Satira eminesciană are ca punct de plecare mânia, şi când această mânie este directă, plină de insulte personale, nu expurgată... ea prevesteşte prin cruditatea ei pamfletul arghezian. CĂLINESCU, O. XIII, 465. (Refl.) Contemplând-o în aceste momente muzicale, Ioanide constatase că sentimentele lui pentru Mini se expurgau de orice dorinţă, id. S. 215, cf. L. ROM. 1959, nr. 5,7. - Prez. ind.: expurg. - Şi: (învechit) espurgâ vb. I LM - Din fr. expurger, lat. expurgare. EXPURGARE s. f. Eliminare dintr-o carte a unor pasaje care sunt sau par a fi incompatibile cu principiile decenţei, ale moralei sau ale religiei etc.; expurgaţie. Pare o poveste pentru copii şi ca atare este privită de mulţi din cauza expurgării textului. CĂLINESCU, în NDU, cf. DN2 296, DEX, DN3, NDN 573. - PL: expurgări. - V. expurga. EXPURGÂT, -Ă adj. (Rar; despre pasajele dintr-o carte) Care a fost eliminat, fiind considerat incompatibil cu princiipile decenţei, ale moralei sau ale religiei etc. Stăruim încă în deciziunea de a cerca, de a pune bazele, de a începe măcar, un Dicţionar mai complet al limbei române, o ediţiune revăzută, expurgată şi completată a proiectului actual. ODOBESCU, S. II, 400. - PL: expurgaţi, -te. - V. expurga. EXPURGAŢIE s. f. Expurgare. Cf. LM, DN2, DEX, NDN, NDU. - PL: expurgaţii. - Din fr. expurgation. EXPUS, -A adj. 1. (Despre idei, principii, opinii etc.) Care a fost făcut cunoscut, prezentat, oral sau în scris. Cf. expune (1). Materia tratată în ele [prelegeri] va găsi în spiritul auditorului oarecare noţiuni omogene, urme de care să se poată prinde ideile espuse. CONV. LIT. VI, 33. Noi nu sântem tocmai bucuroşi de-a alege, pentru o serie de principii sincer expuse, un nume care... să figureze în fruntea tuturor făgăduinţelor. EMINESCU, O. XI, 17. Produce o mişcare... care urmează legilor espuse pentru corpuri ce cad sau se suie. id. ib. XV, 1 197. Una din aceste obligaţii mai de căpetenie [ale unui scriitor] e să-ţi aperi vederile expuse, dacă urmezi a crede că sunt adevărate. GHEREA, ST. CR. III, 203. Locke pare că nu s-a gândit la aceasta în legătură cu ideile espuse. ARHIVA, X, 226. Discuţia în jurul conferinţei este rezumată de dânsul ca observaţii personale asupra apropierilor ce se pot face între ideile expuse în conferinţă şi 2373 exradia -327- EX-SECURIST, -Ă cele ale lui Hegel LOVINESCU, S. VII, 225. Procesul se poate petrece în mintea noastră, a cititorilor, ca o prelungire din viaţa fictivă a cărţii, ca un ecou, dar nu trebuie să fie însăşi tema, pusă şi expusă, a romanului. CONSTANTINESCU, S. I, 215, cf. NDU. 0 (Substantivat) Luând în băgare de seamă cele ecspuse mai sus, să binevoiască a asigura şcoalei locul ce neapărat îi trebuie (a. 1846). ARH. OLT. X, 37. Fauna neocomiană... este, precum rezultă din cele expuse, de o însemnătate în adevăr foarte mare. ARHIVA, I, 15. ♦ (Substantivat, n.; învechit, rar) Expunere (1). Vom da, în această... secţiune a părţii a treia, espusul pe scurt, dar de ajuns, al rezultatelor pozitive ale lungei noastre esperiinţe. MAN. SĂNĂT. 198/8. 2. (Despre obiecte sau despre produse, mărfuri etc.) Care este pus la vedere, care este prezentat publicului cu scopul de a fi cunoscute, admirate sau vândute. Cf. e x p u n e (2). Obiectele expuse trebuie să se întregească unele pe altele. CONV. LIT. LXVII, 188. în realitate nu vedea nimic, nu izbutea să determine obiectele expuse şi să reţină preţurile. CĂllNESCU, S. 424. Ideea de bază a lui Teilhard... poate fi exemplificată foarte bine astfel: lucrurile se petrec, pare-se, ca într-o vitrină unde o mână nevăzută înlocuieşte în fiecare anotimp obiectele expuse. SÎEINHARDT, J. 284, cf. NDU. 0 F i g. Feminitatea ei era parcă desferecată, expusă, între secretele fiinţei ei şi ceilalţi neexistând parcă nici o barieră. PREDA, R. 193. ♦ (Despre opere de artă, vestigii arheologice etc.) Care este prezentat publicului într-o expoziţie, într-un muzeu etc. Neputând bine a distinge la lucirea lunei tapiseriele ecspuse, se repeziră iute. ARISTIA, PLUT. 331/13. Să aruncăm o privire asupra tablourilor şi desenurilor espuse. CONV. LIT. IV, 193, cf. NDU. 0 (Substantivat) Multe lucruri din cele expuse nu-s cunoscute de Moş Gheorghe. SP. POPESCU, M. G. 93. 3. Care este pus într-o situaţie periculoasă, dificilă, neplăcută; vulnerabil. Cf. e x p u n e (4). Patriarhul din Alexandria, prea era departe şi espus, încât avea mare nevoie de ocrotirea împăratului. EMINESCU, O. XIV, 136. Sărăcia locuitorilor începu... de la elementul cel mai expus al schimbărilor economice, de la proprietate. XENOPOL, I. R. VI, 97. Intru sănătatea... tuturor participanţilor la această escursiune, atât de espusă şi periculoasă. TURCU, E. 142. Credinciosul e fericit, aşadar apărat, însă e şi vulnerabil, expus ca un convalescent, ca un jupuit de viu. STEINHARDT, J. 216, cf. DSR, NDU. - Scris şi: ecspus. - Pl.: expuşi, -se. - Şi: (învechit) espus, -ă adj. - V. expune. EXRADIA vb. I. Tranz. (învechit, rar) A radia1. Un corp cald va exradia... mai multă căldură dacă suprafaţa sa e mată. EMINESCU, O. XV, 1 209. - Prez. ind.: exradiez. - Ex- + radia. EXRADIĂRE s. f. v. exradiere. EXRADIERE s. f. (învechit, rar) Radiere1. Corpii adia... radiază mai lesne căldura lor: puterea de exradiare în afară creşte în acelaşi raport cu puterea de absorţiune. EMINESCU, O. XV, 1 209. - Pl.: exradieri. — Şi: exradiare s. f. - V. exradia. EX-REGE s. m. Fost rege. După moartea lui Robert, luară guvernul Balduin II... şi... Ioan de Brienne, ex-rege de Ierusalim. EMINESCU, O. XIV, 112, cf. ENC. ROM. II, 361, L. ROM. 1993,20. - PL: ex-regi. - Ex- + rege. EXSANGUIN vb. 1 v. exsangvina. EXSANGUINÂŢIE s. n. v. exsangvinaţie. EXSANGUINOTRANSFUZIE s. f. v. exsangvinotransfuzîe. EXSANGUITÂTE s. f. însuşirea de a fi exsanguu; paliditate; lipsă de energie. Cf. NDN, NDU. 0 F i g. Statuia dinamică impresionează pe romantic prin exanguitatea, prin mineralitatea ei. CĂLINESCU, O. XIII, 253. - Pronunţat: -gu-i-. - Şi: exanguitâte s. f. - Exsanguu + suf. -itate. EXSANGUU, -UĂ adj. 1. (Despre ţesuturi) Care a pierdut mult sânge; care este lipsit de sânge. Cf. DN3, dex2, ndn, ndu. 2. (Despre faţa omului sau despre părţi ale acesteia) Care este lipsit de viaţă; care este palid, livid. Liniile feţei anguloase, ochii vegetali sporiţi într-o tensiune dincolo de conturul lucrurilor, ochi exangui, cufundaţi în vis, ai omului ce doarme cu pleoapele deschise. CĂLINESCU, IST. LIT. ROM. 808. Faţa ancilară, cum ar spune Călinescu, era exanguă şi de tot speriată. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 11, 13/3, cf. DN3, DEX2, NDN, DEI. 3. F i g. Care este lipsit de forţă, de vigoare. Romantismul e o pseudo-revoluţie, care face „obiectivitătii exsangue” a clasicismului să-i succeadă „o falsă subiectivitate plină de sânge stricatSTREINU, P. C. III, 326. - Pronunţat: -gu-u. - PL: exsangui, -ue. - Şi: exânguu, -ă adj. - Din fr. exsangue, lat. exsanguis, -e. EXSANGVINA vb. I. T r a n z. (Med.) A face operaţia de exsangvinaţie. Cf. DN3, NDN. - Prez. ind.: exsangvinez. - Şi: (rar) exsanguinâ (pronunţat -gu-i-) vb. I DN3. - Din fr. exsanguiner. EXSANGVINARE s. f Extragere a masei sangvine dintr-un organism; exsangvinaţie. Cf. D. MED., NDN, NDU. - V. exsangvina. EXSANGVINAŢIE s. f. (Med.) Extragere a sângelui dintr-un organism pentru a fi înlocuit cu sânge străin; exsangvinare. Cf. DN3, NDN, DEI, NDU. - PL: exsangvinaţii. - Şi: exsanguinâţie (pronunţat -gu-i-) S. f. DN3. - Din fr. exsanguination. EXSANGVINOTRANSFUZIE s. f. (Med.) Metodă de transfuzie care permite înlocuirea aproape totală a sângelui circulant al unui bolnav cu o cantitate echivalentă de sânge provenită de la donatori compatibili. Cf. DER. Pentru o exsanguinotransfuzie se folosesc 10-15 litri de sânge. ABC SAN. 360, cf. D. MED., M. D. ENC., DN3, D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. - PL: exsanguinotransfuzii. - Şi: exsanguinotransfuzie s. f. - Din fr. exsanguinotransfusion. EX-SAVÂNT s. m. (Ironic) Fost savant. Cf. IORDAN, L. R. A. 198. - PL: ex-savanţi. - Ex- + savant. EX-SCHÎVNIC s. m. (Rar) Fost schivnic. Criticul se manifestă ca un ex-schivnic. GRICURCU, C. R. 52. - PL: ex-schivnici. - Ex- + schivnic. EX-SECURIST, -Ă s. m. şi f. Fost securist. Cf. L. ROM. 1993,20. 2389 EXSECVĂLUI -328- EXTATIC, -Ă - Pl.: ex-securişti, -ste. - Ex- + securist. EXSECVĂLUÎ vb. IV v. execvălui. EXSELÉNTTE s. f. v. excelenţă. EXSICÂTA s. f. pl. Colecţie de plante uscate şi inserate într-un ierbar. Cf. DN3, NDN, NDU. - Din fr. exsiccata, lat. exsiccata (pl. lui exsiccatum). EXSICATÔR s. n. Aparat de laborator, alcătuit dintr-un vas de sticlă acoperit cu un capac ce se poate închide ermetic, folosit pentru uscarea sau păstrarea în stare uscată a substanţelor cu ajutorul compuşilor higroscopici; (rar) desicator. Cf. ENC. ROM., DT, LTR2, DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. - PL: exsicatoare. - Din fr. exsiccateur. EXSICÂŢIE s. f. (Rar) Desicare. Cf. DN3, ndn. - PL: exsicaţii. - Din fr. exsiccation. EXSTROFÎE s. f. Defect de conformaţie al unui organ care este astfel întors, încât faţa sa internă devine externă; extroversiune (1). Cf. DN2, D. med., dex, DN3, ndn, dei. - PL: exstrofii. - Şi: (rar) extrofie s. f. D. med., dex, dn3, NDN, DEL - Din fr. exstrophie, engl. extrophy. EXSUDA vb. I. Intranz. 1. (învechit, astăzi rar) A transpira (1). Cf. costinescu, lm, dn3, ndn. 2. (Med.) A produce un exsudât (1). Cf. COSTINESCU, dn3, ndn, dei. - Prez. ind.: exud. - Din lat. exsudare, fr. exsuder. EXSUDANT, -A adj., s. m. (Substanţă) care provoacă transpiraţia (1). Cf. DN2, DEX, DN3, NDN, NDU. - PL: exsudanţi, -te. - Din fr. exsudant. EXSUDÂRE s. f. 1. (învechit, astăzi rar) Transpiraţie (1); exsudaţie (1). Cf. e x s u d a (1). Cf. COSTINESCU, 1,411, DN3, NDN. 2. Producere a unui exudat (1); exudaţie (2). Cf. e x s u d a (1). Cf. COSTINESCU, I, 411, DN3, NDN. 3. (Tehn.) Proces de separare şi ieşire la suprafaţă a anumitor componenţi dintr-un material eterogen. Cf. LTR2, DER, NDN. 4. (Geol.) Proces de ridicare a soluţiilor conţinând săruri, urmată de precipitarea acestora prin evaporarea apei, caracteristic deşerturilor sau altor regiuni cu climat arid. Cf. D. GEOMORF., DN5, NDN. - PL: exsudări. - V. exsuda. EXSUDAT s. n. 1. (Med.) Lichid seros sau albuminos, bogat în substanţe proteice, şi conţinând adesea elemente celulare (hematii, leucocite, histiocite etc.) care provine din capilarele sangvine şi care trece în ţesuturi ca urmare a unui proces inflamator al mucoaselor şi al diferitelor ţesuturi ale organismului. Cf. ENC. ROM., BIANU, D. S., ENC. AGR., LTR2, DN2, DER. Bacilii difterici... produc un exsudât caracteristic. ABC SĂN. 126, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 2. (Bot.) Scurgere de sevă sau de răşină care se prelinge la suprafaţa organelor plantelor ori se strânge în anumite goluri ale ţesuturilor. Cf. DN3, D. ENC., NDN, DEI, NDU. - PL: exsudate. - Din fr. exsudat. EXSUDATÍV, -Ă adj. (Med.; despre inflamaţii) Care este însoţit de supuraţie. Cf. dn3, ndn. - PL: exsudativi, -e. - Din fr. exsudatif. EXSUDÂŢIE s. f. 1. Transpiraţie (1), exsudare (1). Cf. COSTINESCU, DEX, DN3, NDN, DEI, NDU. 2. Producere a unui exsudat (i); exsudare (2). Cf COSTINESCU, DEX, DN3, NDN, DEL 3. Apariţie la suprafaţa unui strat de asfalt a excesului de bitum sau de gudron. Cf. dn2, dex, dn3, ndn, dei. - PL: exsudaţii. - Şi: (învechit, rar) exsudaţmne s. f. COSTINESCU. - Din fr. exsudation. EXSUDATTÚNE s. f. v. exsudaţie. EXSUFLÂŢIE s. f. (Med.) Extragere a unei cantităţi de aer din cavitatea pleurală sau extrapleurală. Cf. D. med., dn3, ndn, dei. - Din fr. exsufflation. EXTÁNT, -Ă adj. (Jur.) Care există în natură. Cf. dn2, dn3, ndn, dei, ndu. - PL: extanţi, -te. - Din lat. extans, -ntis, fr. extant EXTÁNZIE s. f. v. extensie. EXTÁS s. n. v. extaz. EXTÂSĂ s. f. v. extaz. EXTÁSE s. f. v. extaz. EXTASIA vb. I. v. extazia. EXTASIÁRE s. f. v. extaziere. EXTASIÁT, -Ă adj. v. extaziat. EXTASIE s. f. v. extaz. EXTASIÉRE s. f. v. extaziere. EXTASIS subst. v. extaz. EXTÁTIC, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care tine de extaz (i), care este caracteristic extazului; care este cauzat de extaz. Cf. NEGULICI. Să fi văzut... acea mulţumire extatică râzând pe feţele lor. BOLLIAC, O. 220, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Putea vedea acolo o maică bătrână, oacheşe... şi cu privirea extatică. CARAGIALE, O. I, 163. Admiraţia aproape estatică, de care îl umpleau operile marilor maeştri,... îi aţâţau şi-i concentrau într-un singur gând toate puterile lui sufleteşti. VLAHUŢĂ, D. 125, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. O putere peste fire ai zice că se desprinde din încremenirea estatică a timpului său. HOGAŞ, H. 58, cf. IBRĂILEANU, A. 126, ŞĂINEANU, D. U., CADE. în loc de a vibra, se lasă într-o contemplaţie extatică. LOVINESCU, C. vil, 138. întrevedea cu extatică admiraţie pe Annie, în rochia ei vaporoasă. C. PETRESCU, C. V. 176, cf. SCRIBAN, D. Figura se menţine extatică, ochii sânt mereu pironiţi într-un punct, care poate să fie şi Alah. RALEA, S. T. I, 253. Chipul ei avea darul... să-i arate rând pe rând viaţa, bucuria, dragostea..., totul sub o înfăţişare extatică. VINEA, L. I, 2415 EXTAZ -329- EXTAZ 194. Un zâmbet alb şi subţire, aproape extatic, se întinse pe chipul său. PREDA, R. 281, cf. DL, DM, DN2. Zâmbetul ei este extatic, şi-i rămâne pe buze zece, cincisprezece secunde. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 29, 32/1, cf. ib. 1971, nr. 12, 15/1, DEX, NDN. 0 F i g. Acest proces extatic, în care viaţa fiziologică era redusă la minim, dăinuia câtă vreme dura cafeaua. CĂLINESCU, O. XI, 135. 2. Adj. Care are caracter de extaz (1); care exprimă extaz. Era deja în iritaţie împătimită..., prin ajutorul unor fanatici religioşi cumpăraţi şi prin proorocirile acestora, rostite în stare extatică. EMINESCU, O. XIV, 80. Privirile lui pierdute cine ştie unde, aerul extatic care-i lumina capul încremeniră pe omul din afară. CARAGIALE, O. I, 49. Adâncimea fascinantă a gândurilor lui mă umpleau de un fior mistic, de o admiraţie estatică. VLAHUŢĂ, S. A. II, 423. în loc de a vibra, se lasă într-o contemplaţie extatică. LOVINESCU, S. 1,443. Atitudini extatice au trecut apoi în romantism. CĂLINESCU, O. XIII, 320. întregul devine o viziune extatică a durerii. BLAGA, Z. 73. Sugestia muzicală nu mai este prezentă numai în seria imaginilor, în difuza stare extatică, ci în însăşi structura poemei. CONSTANTINESCU, S. I, 172. Autorii cursului adoptă uneori o atitudine extatică în faţa însuşirilor literare incontestabile ale cronicarilor. GL, 1959, nr. 21, 2/3. Vocea profetică apare... ca urmare a transei extatice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 10/4. 0 F i g. între frunza ce cade Şi ramura goală Moartea se circumscrie C-un gest de extatică boală. BLAGA, POEZII, 245. 0 (Substantivat, n.) Amestecul atât de evident de extatic din figura poetului cu straniile luciri mefistofelice din privire are şi un echivalent sufletesc. LOVINESCU, M. 215. 0 (Adverbial) îşi pierde cu totul compătul şi vorbeşte extatic despre talentul d-lui Vojen. SĂM. III, 576. Mioara continuă să fie încântată, contemplând extatic, aducându-şi aminte. CAMIL PETRESCU, T. II, 12. Mainardi clatină extatic din cap. CĂLINESCU, C. O. 165. Critica i s-a închinat întotdeauna extatic; nu l-a valorificat însă în complexul factorilor vremii în care a scris. CONSTANTINESCU, S. II, 537, cf. DL. Ochii îi ţinea întredeschişi, zâmbea extatic şi trist. CĂRTĂRESCU, N. 25. 3. Adj., s. m. şi f. (Persoană) care este cuprinsă de extaz (i); exaltat. V. entuziasmat, încântat. Estaticul cufundat în fantasiele sale. LM. Lumina care-i cădea pe faţă, de sus, îi dădea înfăţişarea uniui extatic. BACALBAŞA, S. A. I, 133. Cătră dânsul înălţa... extatica călugăriţă aprinsele ei imnuri. ARHIVA, I, 513. Omul cuprins de extas se numeşte extatic. ENC. ROM. II, 369. Un băieţaş cu ochii negri, cântând la harmonium..., înconjurat de fete brune şi la fel de extatice. CĂLINESCU, S. 285. In ţară la noi s-au înjghebat numaidecât doctori teologi, extatici şi întunecaţi inchizitori. RALEA, S. T. III, 280, cf. DL, DM, DN2, DEX, NDN. 4. Adj. Care predispune la extaz (1), la contemplare; care cauzează extaz, stări (admirative) paroxistice. Peisajul se tulbură şi atmosfera extatică se sparge. CINEMA, 1968, nr. 5, 19. Eu ies să privesc Extatica noapte de vară. DOINAŞ, A. P. 33. Aceeaşi muzică extatică îl trânti la pământ. CĂRTĂRESCU, N. 315. 5. Adj., s. m. şi f. (Persoană) Care are stări de extaz (2). Imaginaţiunea, inteligenţa şi voinţa extaticilor sunt cu totul tulburate. BIANU, D. S. 296. - PL: extatici, -ce. - Şi: (învechit) estâtic, -ă adj., s. m. şi f. - Din fr. extatique. Cf. ngr. ¿KamTiKoq. EXTÂZ s. m. 1. (Adesea construit cu verbe ca „a fi”, „a rămânea”, „a cădea” etc., de care se leagă prin prep. „în”) Stare afectivă paroxistică de satisfacţie, de admiraţie etc., care suspendă alte sentimente; exaltare, entuziasm, încântare. Marte, văzând p-acest Mehmed, în extasis rămase. VĂCĂRESCUL, IST. 258. Juan contempla pe juna greacă ca un om pe care l-a deşteptat sonul depărtat al unui organ şi care se îndoieşte încă în estasul său dacă mai visează. HELIADE, D. J. 154/5 .Ascultători în extaz şi îmbătaţi de plăcere auzea o filomelă (privighitoare). CR (1832), 137724. Toţi privitorii au rămas în cel mai mare extaz de mulţumire auzind toate ştiinţele în limba patriei, ib. (1834), 89738. Revederea patriei dacă estazul în tine aduce,... Pasul tău înaripează cătră insubra cetate. ASACHI, S. L. I, 158. După vreo câteva minute petrecute în cea mai dulce extasie mă apropiei de mormintele lui Brunellesco şi a lui Piotto. DACIA LIT. 259/4, cf. NEGULICI. Lăutarul, vrând să mă aducă în estas, începe balada Mioriţei. RUSSO, S. 193. Cu câtă bucurie şi estaz vor fi admirat... în calea lor tăriile cereşti presărate cu stele şi cu flăcări. CALENDAR (1854), 1/17, cf. FIS. 218/10. Suava-ţi melodie în extaz mă legăna. ROM. LIT. 4232/19. încă o zi cu tine, o zi de fericire In dulcele estazuri ce simţ când te privesc. ALEXANDRESCU, S. 65/4. cf. 12/19. Buzele lor se împreunară şi rămaseră câteva momente într-un extaz febril. FILIMON, O. I, 154. O pasere plăcută, cântul ei, aripile sale cele adzurie Mă cufundau în extaz şi-mi aduceau O fericire necunoscută. CALENDAR (1862), 85/33, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Copila îl ascultă perdută în extaz, Cu zâmbetul pe buze, cu lacrimi pe obraz. ALECSANDRI, POEZII, 320, cf. COSTINESCU, LM. Şi cum mergeai, armonic şi lin îţi era pasul, Rămas în nemişcare m-a fost cuprins extasul. EMINESCU, O. IV, 410, cf. 56. Să mă pierd cu ochii-n soare In pacea spaţiului vecinic, în lumea sfintelor extaze. MACEDONSKI, O. I, 98. Ce ne pasă, poete, de plângerile, de bucuriile, de extazurile, într-un cuvânt de toate peripeţiile dragostei tale? GHEREA, ST. CR. I, 144, cf. DDRF. Uneori te prinde extasul într-atât Că-n tremur tu oricărei femei îi sari de gât. COŞBUC, S. 153, cf. ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W. Dânsa... nu era un reflex al unei minţi în extaz, ci sta aievea la zece paşi de mine. PETICĂ, O. 309. Sânt câteva clipe de extaz general vrednic de admirat. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 28, cf ŞĂINEANU, D. U., CADE. Pârvan ţinea nişte prelegeri, amestec de predică şi de litanie, care, fără nevoia înţelegerii, produceau beatitudinea extazului şi a comunicării spirituale. LOVINESCU, M. 85. înjura când era vesel,... indignat sau în extas de admiraţie. C. PETRESCU, I. II, 53. Lăsând pe ţaţa Eliza în extaz, am alergat... după ofiţer. BRĂESCU, A. 94, cf. BL VI, 22, SCRIBAN, D. închizând ochii pe jumătate, ca-n extaz, îşi duse un deget la buze şi-mi şopti doar atât: „Sânt fericit!” MIHĂESCU, D. A. 164. Un fel de extaz se produce în el, ori de câte ori se găseşte cu pensula în mână, în mijlocul naturei. OPRESCU, I. A. IV, 319. Bătrâni din generaţii de mult stinse stau nemişcaţi,... cu ochii pironiţi în extaz, cu faţa încremenită de hipnoză. RALEA, S. T. I, 249. Cum puteam să mă îndoiesc că lângă mine ai găsit fericirea şi extazul, când mi-o repetai şi o simţeam în fiecare clipă? VINEA, L. II, 259, cf. DL. încă o dată,... încă o dată, şopti în extaz Suslănescu. T. POPOVICI, S. 309, cf. DM, CONTRIBUŢII, III, 160, DN2, SCL 1966, 170. Faţa i se luminează ca într-un extaz. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 107, 30/2, cf. DEX, MDN. ♦ (învechit) Paroxism (2). îmbrăţişarea trebuie dară să urmeze numai atunci când natura cere acest tribut până la extaz. NEP. VIND. 14/26. 2. Stare psihică de mare intensitate, caracterizată prin concentrarea extremă în contemplaţie, cu sentimentul unei revelaţii şi al comuniunii cu divinitatea, şi prin suspendarea activităţii intelectuale şi a receptivităţii senzoriale. Totul invita la umilire, la rugăciune. Rezultă din o iluminăciune divină, căpătată prin ex'taz. LA URI AN. F. 182/17. Omul se simţea împins cătră ceru, cătră eternitate... O privire căzută în timpul estazului pe mauzoleul izolat făcea a reveni ca din unul de acele visuri reale. CALENDAR (1857), 61/21. In al ei ecstaz, se credzu chemată de Dumnezeu la astă mare întreprindere, ib. (1860), 117/18. Se ştie că postul prelungit... provoacă extazuri şi halucinaţii. CONTA, O. F. 365. Prea-nţeleptul, de trei zile, în extazul lui de sfânt, Era stei de nemişcare şi cu ochii în pământ. MACEDONSKI, O. I, 100, cf CADE. Se înghesuie în atenţia noastră... preotul Vasile, tip de haiduc alcoolic, afemeiat şi cu extaze ortodoxe. CONSTANTINESCU, S. V, 7. Prin confundarea cu divinitatea pe calea extazului, corpul îşi pierde materialitatea. IST. LIT. ROM. I, 327. Aş vrea să spun că în extazul creştin fiinţa omenească nu încetează de a fi raţională, modestă şi mai ales discretă. STEINHARDT, J. 181. 2416 EXTAZĂ -330- EXTENSIBILITATE 3. Stare provocată de un dezechilibru nervos, în care bolnavul, dominat de o idee fixă, este lipsit de senzaţii şi rămâne imobil, cu o expresie de beatitudine. Cf. EPISCUPESCU, PRACTICA, 296/5. Cu aceste mijloace trebuie să caute cinevaşi catalepsia, extazul şi leşinul, boale ce cer odihnă în vremea atacului. KREŢULESCU, M. 133/24, cf. CORNEA, E. I, 48/31, 143/6, COSTINESCU, LM, BIANU, D. S., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, D. MED., DEX, MDN. - Pl.: extaze şi extazuri. - Şi: (învechit) extâză (polizu, MACEDONSKI, O. I, 273) s. f., extás (accentuat şi éxtas L. ROM. 1965, 218, 224) s. n., extâsă (FIS. 218/10, COSTINESCU, scris şi: ecstăsă ALEXI, w.), extáse (scris şi: ecstáse LM) s. f., estâz s. n., estâză s. f., estás s. n., estáse (pontbriant, d., lm) s. f., (învechit, rar) extasie (accentul necunoscut) s. f., éxtasis (accentul necunoscut) subst., estâsă (barcianu) s. f. - Din ngr. SKaiaaiq, fr. extase. EXTÂZĂ s. f. v. extaz. EXTAZIÁ vb. I. Refl. A fi cuprins de exaltare; a fi cuprins de (sau a manifesta) admiraţie (şi uimire), încântare, entuziasm, v. minuna 2. Cf. NEGULICI. Păn atunce nu fusesem niciodată în adunări mari şi, măcar că moşul se extazia dinaintea tualetei mele, eram tulburat fără voie. ROM. LIT. 492/30. Se poate ca, extaziindu-se prin cuvinte de libertate şi de onor, o mulţime de oameni să se apuce la mari întreprinderi. CALENDAR (1861), 1/20, cf PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. Fereastra se deschidea şi o vedea iar, parcă mai veselă şi mai frumoasă decât totdeauna, ochii lui se extaziau ca de-o apoteoză, ca de-o explozie de lumină. VLAHUŢĂ, O. A. III, 79. Să ne extaziem pentru toge şi pentru pitoresc este tot atâta de vătămător pe cât de caraghioz. GHEREA, ST. CR. I, 105, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. E şi mai rău... când... te extaziezi de conţinut fiindcă te vrăjeşte cupa. CAMIL PETRESCU, T. II, 20. S-au extaziat, au hulit, au etichetat, au categorisit, n-au găsit însă cu cale să întreprindă lucrările de pietate asupra marilor noştri artişti morţi. SADOVEANU, O. XIX, 416, cf. SCRIBAN, D. Dacă soţul tău va fi un bărbat excepţional, nu te extazia în faţa altora de tot ce face. CĂLINESCU, S. 503, cf. DL. Spre casă ea îi reproduse scene întregi, se extaziă. T. POPOVICI, S. 105, cf. DM, DN2. înainte ca romanticii să descopere natura, să se extazieze în faţa măreţiei sale..., lirica noastră populară şi a tuturor popoarelor a descoperit faţa omenească a naturii. IST. LIT. ROM. I, 141, cf. DEX, MDN. OTranz. Maică-mea, estaziată de bizara idee a călugăriei mele, a început a plânge şi a se lamenta. SION, P. 361. 0 (Prin extensiune) Printr-însul geniul, arta, mai sus se-ncornorează. In palpit pune inimi, suspinu extaziază, S-azvârlă flori, detună, aplaud toţi pe Liszt. PELIMON, S, 56/22. Stinsu-s-a timpul ce mă răpea, Când prea frumoasa, dulce vergină. D-amor angelic - viaţă divină Estasiase inima mea. DÂMBOVIŢA (1858), 42/16. - Pronunţat: -zi-a. - Prez, ind.: extaziez. - Şi: (învechit) extasié (prot. - pop., n. d., costinescu, scris şi ecstasiâ alexi, w.), estaziâ (alexi, w.), estasiá vb. I. - Din fr. extasier. EXTAZIÁRE s. f. v. extaziere. EXTAZIAT, -A adj. Care este în extaz (1), care este plin de admiraţie (şi de uimire), de încântare, de entuziasm; exaltat. Ca un columb se bate în piept inima mea Şi vocea mi se stinge, rămâi estasiată Pe loc cât te-oi vedea. HELIADE, O. I, 69, cf. NEGULICI. Baronul şi vasalii săi priveau estaziaţi frumoasa şosea construită de demoni numai într-o noapte. FILIMON, O. II, 177, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LĂCUSTEANU, A. 86. Iată-ne... extasiaţi dinaintea aceşti sublime privelişti. ODOBESCU, S. I, 230. Să vezi lecţii ce face la pension! Noi ramâneam câteodată extaziate şi, când ieşea din clasă, nici nu mai ştiam unde ne găsim. VLAHUŢĂ, O. A. III, 40, cf. BARCIANU, ALEXI, W. El o priveşte aproape extaziat, înainte de a mai putea să spuie ceva. CAMIL PETRESCU, T. II, 218, cf SCRIBAN. îşi lăsa capul cu ochii închişi pe speteaza scaunului, extaziat şi plin de o fericire teatrală. CĂLINESCU, B. I. 56, cf DL, DM, DEX, MDN. ♦ (Rar; despre sentimente) Paroxistic. Această imagine plastică, prin ea însăş, e departe de a exprima acea iubire fierbinte, extaziată, neliniştită, pe care o zugrăveşte Eminescu. GHEREA, ST. CR. III, 368. - Pronunţat: -zi-at. - PL: extaziaţi, -te. - Şi: (învechit) extasiât, -ă (scris şi ecstasiât, -ă alexi, w.), estaziât, -ă, estasiât, -ă adj. - V. extazia. EXTAZIERE s. f. Faptul de a (se) extazia; entuziasm, exaltare, încântare. V. extaz (1). Cf. negulici, pontbriant, d., COSTINESCU. Nicăieri declamaţii politice, simţiri meşteşugite, extasieri şi disperări de ocasie. MAIORESCU, CR. I, 288, cf DDRF, ALEXI, w., DL, DM, DN2, DEX, MDN. 0 F i g. S-a topit cântarea lunii în alba lacului extaziare. ap. CONSTANTINESCU, S. 1,166. - PL: extazieri. - Şi: (învechit) extasiere, extaziare, extasiâre (costinescu, ddrf), estaziâre (alexi, w.), estasiâre (negulici, pontbriant, d.) s. f. - V. extazia. EXTEMPORAL1 s. n. Probă scrisă, neanunţată, dată elevilor, de obicei din lecţia zilei, pentru verificarea periodică a cunoştinţelor; lucrare de control, v. 1 u c r a r e (4). Cf ŞĂINEANU, RESMERIŢĂ, BARCIANU, ALEXI, W., D., MINERVA, CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC. La acea masă, încărcată de cărţi... şi nişte extemporale corectate... stătea un tânăr şi bătea la maşină. CĂRTĂRESCU, N. 280, cf. NDN, NDU. - PL: extemporale. - Şi: (învechit) extemporâiă s. fi RESMERIŢĂ, D. - Din germ. Extemporale. EXTEMPORAL2, -Ă adj. (Livresc) Care este improvizat; prin improvizaţie. Cf. ENC. ROM. 0 (Adverbial) Ia ca model opera lui Saint-Beuve... căruia îi observă procedeul portretisticei literare, înfăptuite extemporal. CĂLINESCU, IST. LIT. ROM. 892. - PL: extemporali, -e. - Din lat. extemporalis, -e, it. estemporale. EXTEMPORÂLĂ s. f. v. extemporal1. EXTEMPORALIZ vb. I. T r a n z. (Livresc) A scoate în afara timpului. Cf. NDN. ♦ F i g. A ieşi din timpul istoric. La fel, în „împărat şi proletar” Cezarul stă - singur la marginea apei extemporalizat, lângă o salcie pletoasă, în vreme ce departe revoluţia zilei clocoteşte. CĂLINESCU, O. XIII, 393. - Prez. ind.: exteriorizez. - Extemporal + suf. -iza. EXTENSÎBIL, -Ă adj. Care poate fi extins, mărit, alungit, fară a se rupe. Metalurile sânt mineralii grele şi compacte, nu prea vârtoase, cu lucire proprie, mai mult seau mai puţin extenzible. J. CIHAC, I. N. 403, COSTINESCU, ALEXI, W., DL, M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN. ♦ F i g . Care îşi poate mări sfera, domeniul de aplicare. Unele teorii economice sunt extensibile în mai multe domenii. - PL: extensibili, -e. - Şi: (învechit, rar) extenzib!u,-ă adj. - Din fr. extensible. EXTENSIBILITATE s. f. Proprietate a unui corp de a fi extensibil; posibilitatea de extindere, de mărire a unui corp. Cf. TURNESCU, MED. OP. 41r, COSTINESCU, ALEXI, W., LTR, LTR2, DL, DP, DER, M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN. ♦ Posibilitate a unui fenomen de 2427 EXTENSIE -331- EXTENSOR, -OARE a-şi mări proporţiile sau sfera de aplicare, de a căpăta amploare. Criticul a analizat extensibilitatea noului curent literar. - Şi: (învechit, rar) extenzibilitâte s. f. ALEXI, w. - Din fr. extensibilité. EXTENSIE s. f. I. 1. Dezvoltare, creştere, mărire, amplificare; extindere, (învechit, rar) extensitate. Cu cât va trăi o fiinţă mai intensiv (silnic), cu atâta mai mult va perde viaţa sa în estenzie. VASICI, M. I, 52/6. Holera se lăţeşte cu o intensie şi estensie tot mai mare, în toată ţara id., ap. BARIŢIU, C. II, 20, cf. COSTINESCU. Dacă e vorba de cantitate, sau mai bine de extensiune, atunci e adevărat că începuturile sunt mici. MAIORESCU, CRITICE, 70. N-ar trebui să căutăm sprijinul nostru în puterea interesată, ca şi noi, a pune o margine acestei extensiuni? EMINESCU, O. XII, 37, cf. SCRIBAN, D. A contribuit apoi, pentru a ajunge la acelaşi rezultat, viaţa socială, cu extensiunea ei teritorială, cu trecutul ei istoric, cu periodicităţile sărbătorilor ei. VIANU, P. 107, cf. DL. In epoca de maximă extensiune otomană... civilizaţia europeană nu era nicăieri mai puternic ameninţată ca la noi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 119, 13/1, cf. M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN. ♦Aplicare mai largă, extindere a sferei (de aplicare); generalizare. Crescând extensia vreunui concept, scade intensia dânsului. EMINESCU, O. XV, 569. Prin această extensiune de durere, de la omenire la universul întreg, Coşbuc dă poemei un adevărat caracter epic. GHEREA, ST. CR. III, 324. Extensiunea unei legi. SCRIBAN, D. 2. (Mat.) Funcţie al cărei domeniu include domeniul funcţiei date şi care, în punctele comune celor două domenii, ia aceeaşi valoare cu funcţia dată. Cf. ASACHI, E. III, 287, LTR2, D. ENC. 3. (Lingv.; mai ales în forma extensiune) Proces prin care un cuvânt îşi lărgeşte înţelesul. Această zicere, afară de semnificaţiunea ei naturală, mai are, prin extensiune, şi cutare alta. COSTINESCU, cf SCRIBAN, D., DL, M. D. ENC., D. ENC., NDN. 4. (Filos.) Totalitatea, clasa de obiecte sau fenomene cărora le corespund notele, atributele unui concept sau termen la care se referă o noţiune. Extensiunea exprimă mai vizibil natura relaţiilor logice. JOJA, S. L. 128, cf. NDN. ♦ Sferă a unei noţiuni. Cf. ENC. ROM, M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN, Raportul extensiunii sau sferei de aplicare a noţiunilor. MAIORESCU, CR. II, 370. 5. (Tehn.) Set de caractere adăugat unui nume de fişier, într-un computer, pentru a indica apartenenţa sa la o anumită categorie. Cf. D. ENC., DEXl. II. Faptul de a întinde, de a pune ceva în linie dreaptă; întindere. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, DDRF, ENC. ROM., RESMERIŢĂ, D., LTR, LTR2, DL, DP. între lucrurile măsurabile întinderea (extensia) e ceva absolut, dar între întinderi lungimea e absolută. JOJA, S. L. 343, cf. DER. ♦ (Fiziol.) Mişcare de alungire sau de întindere a membrelor ori a trunchiului anatomic (în caz de luxaţii sau de fracturi). Cf. TURNESCU, MED. OP. 95r. Trebuie să să facă întinderea sau extenzia membrului luxat. BIANU, D. S. 436, cf. DER, M. D. ENC, DEX, D. ENC, NDN. - Pl.: extensii. - Şi: extensiune, (învechit, rar) esténsie (ursu, T. s. 203), esténzie, exténzie, extânzie (ursu, T. s. 203), extenziüne (alexi, w.) s. f. - Din lat. extensio, -onis, fr. extension. EXTENSIONAL, -Ă adj. Care ţine de extensiune, care se referă la extensiune. Cf. NDU. - Pronunţat: -si-o-. - Pl.: extensionali, -e. - Din engl. extensional. EXTENSITATE s. f. (învechit, rar) Extensie (1). Reacţia întrece pe întipărirea răcelei atât prin a ei ecstensitate (lăţire), cât şi intensitate (întindere). FĂTU, D. 6/19. Intensitatea victoriei momentane asupra sufletului îl dezdăunează oarecum de lipsa estensităţei în timp. EMINESCU, O. XIV, 245. - Scris şi: ecstensitate. - Şi: (învechit) estensitâte s, f - Extensie + suf. -itate. EXTENSIUNE s. f. v. extensie. EXTENSIV, -A adj. 1. Care produce, care arată, care marchează o extensie (I 1); care are proprietatea de a (se) extinde. Vom însemna dar în viitoriu viaţa repede prin zicerea „viaţa intensivă”, iar cea înceată prin zicerea „viaţa estensivă”. VAS ICI, M. I, 5215, cf 27/3, COSTINESCU, LM. Aruncă căutătura abstracţiunii în univers şi reduce masa, multiplă şi extensivă, la o câtăţime mărginită. EMINESCU, O. DC, 417, cf. DDRF, ALEXI, W., DEX, D. ENC., DL, M. D. ENC. Etapa exploatării extensive a ansamblului unei comunităţi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 3, 3/2, cf. NDN. ♦ (Adverbial) în mod amplificat, extins. Cf ddrf, scriban, d. 2. (Despre culturi, sisteme etc. agricole) Cu randament mic; la care investiţiile sunt minime, iar creşterea producţiei se bazează numai pe mărirea suprafeţei cultivate. Se împuţinează puterile ce esploatează pământul, prin urmare începe regresul agriculturei şi o esploatare a brazdei din ce în ce mai extensivă şi mai istovitoare. EMINESCU, O. DC, 260, cf. ENC. ROM., SCRIBAN, D., DEX, D. ENC., NDN. 3. (Despre mărimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, îşi măreşte de atâtea ori valoarea câte sisteme au fost compuse. Forţă extensivă. SCRIBAN, D., Cf. LTR2, DL, M. D. ENC., D. ENC., NDN. 4. (Lingv.; despre sensuri, valori semantice etc.) Care şi-a lărgit sfera; care a rezultat în urma unei extensiuni a sensului propriu. Cf. SCRIBAN, D. □ Sensurile extensive ale unui cuvânt. - PL: extensivi, -e. - Şi: (învechit, rar) estensiv, -ă, extenziv, -ă (alexi, w.) adj. - Din lat. extensivus, -a, -um, fr. extensii, it. estensivo. EXTENSIVITÂTE s. f însuşirea de a fi extensiv. Cf. NDN. - Din fr. extensivite. EXTENSOGRAF s. n. Aparat care înregistrează variaţia viscozităţii unui aluat de o anumită consistenţă. Cf LTR, LTR2, DP, DEX, NDN. - PL: extensografe. - Din fr. extensographe. EXTENSOGRÂMĂ ;s. f. Diagramă înregistrată de extensograf, care reprezintă rezistenţa şi extensibilitatea maximă a unui aluat, valoarea raportului dintre acestea caracterizând calitatea aluatului. Cf LTR, LTR2, DP, NDN. - PL: extensograme. - Din fr. extensogramme. EXTENSOMETRÎE s. f. Parte a metrologiei care studiază diversele aparate de măsură a deformaţiilor mecanice. Cf. NDN, DEXL - Din fr. extensometrie. EXTENSOMETRU s. n. Instrument folosit în extensometrie. Cf. LTR, LTR2, DP, DER, NDN. - PL: extensometre. - Din fr. extensometre. EXTENSOR, -OARE adj., s. n. 1. Adj. Care are rolul de a întinde (în lungime). Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LTR2, DL, M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN. 0 (Anat.) Muşchi extensor (şi substantivat, m.) = muşchi de suprafaţă care are ajută la întinderea diferitelelor părţi ale corpului, în special a membrelor. Cf. PROT. - 2438 EXTENSORIU, -IE -332- EXTERIOR, -OARĂ POP., N. D., COSTINESCU. Extensorii funcţionează în opoziţie cu flexorii. DL, cf. M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN. 2. S. n. Instrument de gimnastică pentru dezvoltarea muşchilor, format dintr-unul sau din mai multe arcuri sau benzi de cauciuc, prevăzute la capete cu mânere. Cf. LTR2, DL, DER, M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN. - PL: extensori, -oare. - Şi: (învechit, rar) extensoriu, -ie adj. PROT. - POP., N. D. - Din fr. extenseur, engl. extensor. EXTENSORIU, -IE adj. v. extensor. EXTENUA vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A (se) obosi peste măsură printr-un efort excesiv şi prelungit; a (se) istovi, a (se) epuiza (1). Cf. LM, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Eu nu cred că, extenuându-ne acum, facem mare lucru. BARANGA, I. 184. Ascensiunea l-a extenuat. DL, cf. DM. Eu nu m-aş fi mutat, dar mă extenuează drumurile. H. LOVINESCU, T. 85, cf. DN2, DEX, MDN. - Pronunţat: -nu-a. -Prez. ind.: extenuez. - Şi: (învechit, rar) estenuâ vb. I LM. - Din fr. exténuer. Cf. lat. e x t e n u a r e. EXTENUANT, -Ă adj. Care extenuează, care sleieşte puterile; istovitor, epuizant. Inhibiţia travaliului fizic, extenuant, disimularea crispaţiilor şi a tahicardiei... cer o ucenicie aspră. CĂLINESCU, C. O. 225, cf. DL, DM, DN2, DEX. A îndeplinit cu abilitate şi strălucire o funcţie mult mai delicată şi mai extenuantă decât cea de împărat. STEINHARDT, T. 296, cf. MDN. - Pronunţat: -nu-ant. -PL: extenuanţi, -te. - Din fr. exténuant. EXTENUARE s. f. Acţiunea de a (s e) e x t e n u a şi rezultatul ei; stare de slăbiciune extremă a corpului în urma unui efort excesiv şi prelungit; oboseală excesivă; istovire, epuizare. Cf. CADE. îi era milă de extenuarea ei vădită. REBREANU, R. I, 226. Aceeaş lispă de gradaţie, aceeaş extenuare inutilă şi aceeaş impresie de platitudine. CAMIL PETRESCU, P. 75. Cum primeau un semn de aprobare..., se învârteau progresiv, până la extenuare. BRĂESCU, A. 231. „Bellum omnium contra omnes” aduce degenerare prin istovire şi extenuare. RALEA, S. T. II, 275. Fiecare muncă îşi are extenuările ei. BOGZA, T. 51, cf. DL, DM, DN2, DER, DEX. Intr-o parte, duşmănii şi violenţe... Ura şi răcnetul durerii, dispreţul şi văicăreala extenuării. STEINHARDT, J. 189, cf. MDN. 4 Secătuire (a solului). Coboară fertilitatea efectivă a solului de cultură: extenuarea solului prin culturi exigente. CHIRIŢĂ, P. 740. - Pronunţat: -nu-a-. -PL: extenuări. - V. extenua. EXTENUAT, -Ă adj. Slăbit, vlăguit de muncă, de boală etc.; frânt de oboseală, sleit de puteri; epuizat, istovit, obosit. Corpu-i palid şi estenuat, mai conserva încă ceva din frumuseţea-i şi din formele-i graţioase. HELIADE, D. J. 137/24, cf. LM, ALEXI, W. Extenuaţi noi ducem înainte Picior după picior. CAMIL PETRESCU, V. 16. Scuipă triumfător între crupele pline ale iepelor extenuate. REBREANU, R. I, 217. Oamenii păşesc extenuaţi, după o risipă de desfătare prea mare. C. PETRESCU, î. II, 186. Altădată îi făcuse o pijama, supunându-l la canonul încercatului repetat, până când, extenuat, se prefăcuse că pleacă trântind uşa. TEODOREANU, M. II, 117. Miss Sibyl a rămas lângă bolnava extenuată. BART. E. 981. S-a ridicat puţin şi, extenuat, cade. H. LOVINESCU, T. 226, cf. DL, DM, DN2, DEX, MDN. 0 F i g. Locomotiva gâfâia rar, extenuată. REBREANU, R. I, 16. încăperile răsunau de sughiţul saxofonului, de zângătul cimbalului şi de suspinul extenuat al banjoului. C. PETRESCU, C. V. 178. In cele din urmă, apele extenuate ale Oltului ajung în fundul adevărat al văii. BOGZA, C. O. 100. ♦ (Despre soluri) Secătuit. Cercetarea analitică de laborator devine indispensabilă pentru cunoaşterea şi caracterizarea solurilor transformate — degradate, extenuate, îmbunătăţite - prin cultură. CHIRIŢĂ, P. 910. - Pronunţat: -nu-at. -PL: extenuaţi, -te. — Şi: (învechit) estenuat, -ă adj. - V. extenua. EXTENZIBILITÂTE s. f. v. extensibilitate. EXTENZÎBLU, -Ă adj. v. extensibil. EXTENZIE s. f. v. extensie. EXTENZIUNE s. f. v. extensie. EXTENZÎV, -Ă adj. v. extensiv. EXTERIOR, -OARĂ adj., s. n. (în opoziţie cu interior) I. 1. Adj. Care este în afară, care este din afară; aflat dincolo de o limită; extern (1). Cf. poen. - aar. - hill, v. i, 6462/6, NEGULICI. Apa a făcut golul şi presia exterioară, prea predominantă, a împins licuidul în tub cu violenţă. MARIN, F. 199/2. Această lume esterioară privită ca izvorul tutulor fiinţelor însufleţite ce esistă, se numeşte natură. BARASCH, I. 75/2. Construcţiunea interioare şi esterioare a părţilor..., legile creşterii şi morţii lor id. B. 2, cf. PROT. - POP., N. D. Este un popor a căruia viaţă esterioară e dulce, comodă; plăteşte puţine biruri; nu sufere deloc;... esistinţa materială luată împreună e destul de bine şi fericit regulată. BARONZI, I. C. I, 20/2. Omul şi-a manifestat impresiunile sale faţă cu măreţul spectacul al lumei exterioare. CONV. LIT. IV, 143. Tot ceea ce se petrece în lumea esterioară este rezultatul unor legi nestrămutabile care predomnesc asupra fenomenelor naturei. ib. 179, cf. COSTINESCU, LM. Chiar şi mici lucruri exterioare, cum sunt... numele de femei pline de dulceaţa vocalelor, ne ating în mod plăcut. MAIORESCU, CR. III, 15. înrâuririle exterioare ajung totdeauna scopul lor... căile prin cari ele se exercitează nu sunt identice. CONTA, O. F. 45. Metafizicii... afirmă că se petrec lucruri în sufletul nostru pe care le simţim, dacă nu tot atât de lămurit, dar... cu acelaş grad de certitudine cu care simţim lucrurile exterioare, id. ib. 109. Ce-i trebuia lui să mai vadă lumea exterioară? CONV. LIT. XI, 261. Care să fie factorul pricinuitor al progresului: lumea exterioară, organizarea societăţii ori mintea omenească? CONTEMPORANUL, I, 735. Dacă combateţi formele esterioare ale fondului, băgaţi de seamă a o face din punct de vedere absolut, estetic. EMINESCU, O. IX, 82, cf. DDRF. Soluţiunea cea mai probabilă... este aceea care vede intenţiuni sau voinţe şi în lumea exterioară, după cum există în organismul omenesc. REV. CRIT. I, 68. Hipnoza broaştei cuprinde nu numai inhibiţiunea mişcărilor de răspuns la excitaţiunea exterioară directă. ARHIVA, II, 308. Când circonferinţele sunt exterioare, se poate duce patru tangente comune. MELIK, G. 62. Cu toată evlavia exterioară, se simţea în cuvintele lui un fel de ironie ascunsă foarte hazlie în privirea vieţii monahale. ARHIVA, X, 146. Ligulele exterioare păroase sau având dinţii ciliaţi. GRECESCU, FL. 370, cf. ALEXI, w. Dacă simptomele exterioare nu sânt suficiente pentru a indica babei doftoroaie diagnosticul exact al boalei, ea recurge la diverse mijloace ajutătoare. CANDREA, F. 227. In susul paginei, spre partea exterioară vine cifra paginei. BUL. COM. IST. I, 82. Păreţii exteriori, cu lizene şi arcade turtite, poartă şi ei urmele unor zugrăveli foarte bogate. PĂCALĂ, M. R. 369. Prin ceaţa care o separa totdeauna de lumea exterioară, i se păru Manuelei că-i mişcă împrejur un mic animal. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 370. Intrarea în subsol, exterioară, pe lângă marchiză. REBREANU, I. 11, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Succesul poeziei minulesciene nu vine... de la lărgimea lirismului în regiunile subconştientului, ci de la muzicalitatea ei exterioară. LOVINESCU, S. IV, 576. Forma exterioară a vorbelor de origină latină nu mai seamănă cu prototipul lor. ARH. OLT. XII, 168. 2449 EXTERIOR, -OARĂ -333- EXTERIOR, -OARĂ O fatalitate organică provoacă depresiuni încontinui, fără determinante şi excitante exterioare, numai dintr-o adâncă turburare internă. CONV. LIT. LXVII, 21. In anume poziţie a retinei faţă de lucrurile exterioare, distinge încă femeile şi banii... Cele dintăi aveau un spor apreciabil de luminozitate neobişnuită. SADOVEANU, O. XVI, 502. Fără vreun motiv exterior aparent, sufletul său a gemut sub povara unei dureroase solitudini morale. VIANU, E. 370. Acest regionalism strâmt se reduce... ca expresie poetică la aglomerarea maladiv luxuriantă a amănuntului exterior. CONSTANTINESCU, S. II, 467, cf. LTR. Se opreşte un moment la uşa exterioară. ARGHEZI, în DL. Era îmbrăcat în haine de doc cafeniu, vestonul fiind prevăzut cu patru mari buzunare exterioare. CĂLINESCU, B. I. 127. In capul ei mijea ideea unei evadări cu ajutor exterior sau a unei fugi de sub escortă în ziua execuţiei, id. ib. 526. Viţă japoneză acoperea cu tapete de frunziş pereţii exteriori, expuşi în plin câmp. id. S. 139. Sufletul lui Thomas Hardy e proiectat în afară, funcţiile sale perceptive sunt îndreptate ca o lunetă de observaţie asupra lumii exterioare. RALEA, S. T. I, 117. Oamenii... evocaţi în înfăţişarea lor exterioară şi în înfăţişarea lor lăuntrică, sunt puşi să acţioneze, devin personajele unor întâmplări. L. ROM. 1953, nr. 3, 45. Se observă un inel slab dezvoltat de vase lemnoase în partea interioară şi vase liberiene în partea exterioară. AGROTEHNICA, II, 9, cf. LTR2, DM. Ar fi o eroare să credem că aceste obiecte sensibile... sunt singura bază a cunoaşterii noastre despre lumea exterioară. JOJA, s. L. 12. Petala superioară (vexilul)... este exterioară, învăluind pe celelalte. FLORA R. P. R. V, 20. „Matei Basarab sau Dorobanţi şi seimeni” (1858), o piesă care exemplifică elocvent tendinţa de a impune, prin pompă exterioară, indicaţiile autorului privitoare la costumele lui Matei Basarab. IST. T. II, 125. Psihologismul nutrea iluzia explicării comportamentului exterior prin trăirile interioare. N. MANOLESCU, A. N. III, 63. Având un obiect exterior savantului, un obiect existent ca atare prin sine..., opera de ştiinţă îşi face un merit din a explica legităţile, determinaţiile şi implicaţiile specifice ale acestuia. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 93, 28/2. O carte dinamică presupune că te ocupi numai de lucrurile exterioare oamenilor. A. HOLBAN, O. I, 12. Fenomene exterioare..., cu timpul, se pot, eventual, naturaliza poeziei. CONTEMP. 1972, nr. 1 312, 3/2, cf. M. D. ENC. Ceea ce în prezent vedem din acest moment nu e decât o ruină..., păstrând pe loc din veşmântul său exterior doar seria de trepte de la bază. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 41, cf DN3, DSR, V. BREBAN, D. G. Tramvaiele erau de lemn, cu multe rame exterioare, cu geamuri mici şi un singur fer. CĂRTĂRESCU, N. 188, cf. D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. 0 F i g. Remâne să ne ocupăm numai de cultul dirept sau de adorăciune. Acesta poate fi interior sau esterior, după cum ne mărginim a înălţa sufletul nostru la D[umne]zeu sau formulăm apert voturile... noastre. LAURIAN, F. 151/25. De cadrul exterior al iubirei se îngrijeşte... puţin. GHEREA, ST. CR. 1,238. După cum puterea viziunii interioare l-a scutit de vizualitatea exterioară, violenţa sentimentului îl scuteşte de rafinarea expresiei. LOVINESCU, C. V, 6. Este caracteristic, pentru proza sa, absenţa unui cadru exterior al evenimentelor sau... estomparea acestui cadru, redus până la schemă. CONSTANTINESCU, S. I, 232. Orice relaţie între opere rămâne exterioară, neputându-se..., esteticeşte vorbind, stabili vreo legătură cauzală între Dante şi Shakespeare. CĂLINESCU, O. XV, 75. „Romanţele pentru mai târziu“ n-au cucerit favoarea publicului... pentru că podoaba exterioară nu e atrasă de magnetul unei axe lăuntrice. PERPESSICIUS, M. I, 115. Marile simboluri ale artei sunt, într-un fel, exterioare evaluaţiei morale. VIANU, P. 157. Inconştientul e substituit prin conştient, destinul prin calcul, „etnicitatea autentică”prin etnografie, calitatea interioară şi vie a sângelui prin combinaţia exterioară şi moartă a unor realităţi folclorice. BLAGA, Z. 324. Erorile sistematice se datoresc unei defectuoase etalonări a aparatelor de măsură, unor acţiuni exterioare permanente, de care nu s-a ţinut seamă. CIŞMAN, FIZ. I, 10. Obiceiurile acestea începeau să-şi piardă câte ceva din conţinutul lor străvechi, continuând să vieţuiască mai ales prin aspectul lor exterior, de petrecere. IST. LIT. ROM. I, 37. Tot aşa se arată viaţa sa şi în mod exterior concentrată, localizată. N. MANOLESCU, C. M. 107. Ceea ce părea a fi, şi într-o măsură era, rezultatul unei relative constrângeri exterioare se revelează în chip paradoxal până la urmă ca fiind substratul cel mai adânc al spiritului lovinescian. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 111, 9/3. Nu forma exterioară este cea reală, ci esenţa lucrurilor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 14, 3/3. 0 (Substantivat) Lectura educă viaţa interioară, în vreme ce imaginile pe cea exterioară. ROMÂNIA literară, 1992, nr. 1, 8/4. 0 (Adverbial) Cf RESMERIŢĂ, D. Turnătorul e văzut exterior, fizic, fără vreo indicaţie asupra a ceea ce gândeşte el despre munca sa. CONTEMP. 1950, nr. 178,4/3, cf. DL. 0 (Mat.) Unghi exterior — fiecare dintre unghiurile formate de o latură a unui triunghi cu prelungirea altei laturi. Cf. M. D. ENC., D. ENC., NDN, DEL 2. Care se referă la relaţiile cu alte ţări. Cf poen. - aar. -HILL, V. I, 6462/6, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. A compara starea unei ţări de sine stătătoare, oricât de nenorocită ar fi din cauza unei politice rătăcite, dar vitează şi onestă în relaţiile ei exterioare, cu o provincie turcească care a disperat lumea prin neonestitatea şi neplata datoriilor sale. EMINESCU, O. X, 280, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, NDU. 0 (Econ.) Comerţ exterior — relaţiile comerciale ale unui stat cu statele străine; comerţ extern. Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6462/8. Experienţa ne-a învăţat că un popor nu trebuie niciodată să sacrifice soarta manufacturilor sale comerciului esterior. CONV. LIT. XI, 108, cf RESMERIŢĂ, D. Comerţul exterior al Germaniei se ridică în 1912 la 19 miliarde mărci..., pe câtă vreme comerţul exterior al Marii Britanii... nu reprezintă decât 95%. GOLOGAN, C. R. 11, cf. CADE, DL, DM. E vorba de „ a deschide ” o economie închisă prin liberalizarea progresivă a comerţului exterior. V. ROM. februarie 1960, 144, cf. M. D. ENC., DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, DEL (învechit) Politică exterioară = politică externă. Nu mai puţin dibace fu politica esterioară a lui loan Vodă. HASDEU, I. V. 50. Mai alaltăieri prinţul Grigorie Sturza inaugurează un partid nou şi o politică exterioară specială. EMINESCU, O. XII, 37. II. 1. S. n. Partea din afară a unui lucru. Cf POEN. - AAR. -HILL, V. I, 6462/10, negulici, COSTINESCU, LM. Fiecare dintre chipurile cari trăiesc...în novelele sale... nu seamănă în exterior cu ţăranul român, în port şi în vorbă, ci au fondul sufletesc al poporului, gândesc şi simt ca el. EMINESCU, O. XIII, 85, cf. ENC. ROM., ALEXI, W. Cu mult mai împodobit decât exteriorul e interiorul casei cu mobilele sale. Printre acestea amintim la locul întâi lăzile, scaunele lungi, paturile, mesele şi obloanele de fereştri. PĂCALĂ, M. R. 479, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Ştiinţa exteriorului animalelor domestice face parte integrantă din ştiinţele zootehnice. ENC. AGR. Sergentul... a primit întâi o rană în mâna dreaptă, vindecată în exterior, dar estropiată pe dinlăuntru. ARGHEZI, s. XII, 45. Presiunea exteriorului, a obiectivului cere savantului să accepte şi să admită, fără veleităţi voluntare, adevărul. RALEA, S. T. I, 177, cf. DL, DM. Specificul deducţiei sintetice constă în faptul că pune la un loc... elemente din exterior cu elemente preformulate. JOJA, S. L. 147. Sepale... carenate, cu carena spre exterior verzuie. FLORA R. P. R. VI, 167. Loja oficială... are acces direct din exterior. CONTEMP. 1971, nr. 1 287, 4/4, cf. M. D. ENC. Mi-am dat seama că impresia nu vine dinăuntrul meu, ci din exterior. GHEŢIE, în NDU, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Exteriorul se estompează cu totul, lăsând frâu liber jocului interior al simţurilor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 8, 10/2. Scriam... pe zece ianuarie: „ Viaţă orientată spre exterior. Nu mai regăsesc... drumul care duce... spre mine”. CĂRTĂRESCU, N. 127, cf. D. ENC., DEX2, NDN, DEI, NDU. ♦ Mod de a se prezenta al unei persoane ca fizionomie, îmbrăcăminte, comportare etc.; ţinută, înfăţişare, aspect, alură. Cf. NEGULICI. Era un om în vârstă, de un exterior indiferent. VLAHUŢĂ, în DL. Judecând după exterioml lui, pare a fi un om sărac. CADE. Nu avea nici un fel de preocupare 2449 EXTERIORITATE -334- EXTERMINA pentru exteriorul lui vestimentar. RALEA, S. T. III, 201, cf. DM, M. D. ENC., V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, DEL ♦ (Cinemat.; la pl.) Scene, cadre filmate în afara studioului. Filmarea exterioarelor va dura mult. 2. Străinătate. Relaţiile noastre cu exteriorul. NDU. - Scris şi: ecsterior (PROT. - POP., N. D.). - Pronunţat: -ri-or. - Pl.: exteriori, -oare. - Şi: (învechit) esterior, -oară adj, s. n., esteriore (lm) adj., s. n. invar. - Din lat. exterior, -oris, fr. extérieur, it. esteriore. EXTERIORITATE s. f. Caracterul a ceea ce este exterior (I 1). Philippide izbutise cu deosebire în bucăţile de lirism indirect..., adică în acelea de o exterioritate mai bogată, de ordin simbolic. STREINU, P. C. III, 86. Din inspiraţie îi rămân exteriorităţile disparate, firimiturile, pleava, mătreaţa unei idei, pielea jupuită a unei imagini. ARGHEZI, T. C. 41. Societatea e ceva mai mult decât suma indivizilor ce-o compun. Or, afirmând aceasta, afirmi implicit în acelaşi timp o superioritate şi o exterioritate a societăţii faţă de individ. RALEA, S. T. III, 154, cf. DN2. Nu găsim la Blecher flux de conştiinţă, introspecţie etc., ci naturalism şi hipertrofie a exteriorităţii. N. MANOLESCU, A. N. III, 61. Spaţiul nu e doar „în afară” şi expresie a exteriorităţii, ci adesea a intimităţii lucrurilor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 29, 14/1. Este vorba numai de o exterioritate, hieratismul fiind inefabil. STĂNESCU, R. 139. Pentru Alecsandri lucrurile se împart în două categorii: prietenoase şi „rele”. Cele din urmă aparţin unei exteriorităţi neprielnice trupului şi spiritului (frigul, starea rea), dar prielnice... poeziei. SIMION, D. P. 211, Cf. DEX, DN3, NDN, NDU. - Pronunţat: -ri-o-. - Pl.: exteriorităţi. - Din fr. extériorité. EXTERIORIZ vb. I. T r a n z. (Complementul indică gânduri, sentimente etc.) A exprima, a comunica, a manifesta prin cuvinte, gesturi, fizionomie etc. Aceste idei au nevoie de imagini pentru a fi exteriorizate. PETICĂ, O. 365/5. Totul era exteriorizat; totul era oferit indiscreţiei analizelor şi razelor. PAPADAT-BENGESCU, O. III, 219. Caragiale... a simţit nevoia să exteriorizeze ceea ce crease în închipuirea sa. IBRĂILEANU, SP. CR. 219. De aceea vorbim, scriem şi ne exteriorizăm nu gândurile, ci voinţa. ARDELEANU, U. D. 162, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. A început a compune de timpuriu, din pornirea imperioasă de a-şi exterioriza sentimentele. ARH. OLT. XIX, 271. Oamenii apar ca figuri individuale sau în puţine şi neadâncite relaţii, exteriorizate mai degrabă prin dialog. VIANU, A. P. 200. Anume stare de spirit... prin care un pictor poate să-şi exteriorizeze simţirea, credinţa şi avântul sufletului. OPRESCU, I. A. IV, 174. A exteriorizat cu marele-i talent toate aspiraţiile neamului nostru. SADOVEANU, O. XIX, 358. Toată viaţa, şi mai cu seamă în tinereţe, Eminescu a visat subiecte naţionale în marginile unei limbi ieşite din studiul folclorului şi al graiului istoric, şi îndeosebi drama naţională, ca una ce exteriorizează mai viu mişcările sufletului. CĂLINESCU, O. XIII, 217, cf. DL, DM, DN2. Se ajunge astfel la modul teatral de reflectare a lumii în imagini prin dezvoltarea capacităţii de a exterioriza mişcarea determinată în conştiinţa omului de reflectarea vieţii omeneşti. IST. T. I, 77. Iţi trebuie nişte interpreţi care să audă în ei muzica aceasta specială, pentru a o exterioriza apoi organic, parcă de la sine. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 68, 25/4. Mihai Ralea găsea că Arghezi e un artist cu o energie sufletească mult superioară putinţei de a fi exteriorizată lesne prin cuvinte. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 86, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. ORefl. Imaginea articulatorică velară şi imaginea articulatorică palatală aşteptau să se exteriorizeze. DR. IV, 50. Ambiţia bărbatului, gelozia, iubirea de femeia sa se amestecă exteriorizându-se în vorbă, gest şi acţiune. ARH. OLT. x, 74. In tot ce pictează el are o atitudine lirică, de sentimental inspirat, exteriorizându-se în efuzii. OPRESCU, I. A. IV, 291. Prin ea [năframa] se exteriorizează diferite situaţii de stare economică sau vârstă. APOLZAN, P. I. 111. Comicul rezulta mai ales din fantezia şi vewa verbală; acumulările şi jocurile de cuvinte, repetiţiile... erau sursa cea mai frecventă a râsului, prin care se exterioriza buna dispoziţie a publicului. IST. T. I, 100, cf. M. D. ENC. Năzuinţele lor se exteriorizează atât de diferit. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 16/5, cf. DEX. Nu se exteriorizează ca un om supărat. DSR, cf. V. BREBAN, D. G., D. ENC. ♦Refl. pas. A scoate în afară. Se exteriorizează ansa intestinală perforată. ABC SĂN. 355. - Pronunţat: -ri-o-. — Prez. ind.: exteriorizez. - Din fr. extérioriser. EXTERIORIZARE s. f. Acţiunea de a (s e) exterioriza şi rezultatul ei; exprimare, manifestare exterioară a unor gânduri, sentimente etc., prin cuvinte, gesturi, fizionomie etc. Ritmul vieţii, care-şi cere exteriorizare concretă prin forme. PÂRVAN, I. F. 99. Cuvântul... este şi aspiraţie, exteriorizare a gândurilor şi sentimentelor. GR. S. I, 14. Exteriorizarea adâncului sufletesc pune pecetea autenticităţii şi originalităţii întregii sale arte. ARH. OLT. XII, 126. Metoda statistică... nu poate reda nici semnificaţia faptelor sociale, nici formele lor de exteriorizare. D. GUŞTI, P. A. 137. Purtarea lui faţă de Pascalopol era vulgară, prin prea marea exteriorizarea a temerilor lui. CĂLINESCU, E. O. II, 129. Cuvântul „ expresie ” înseamnă o exteriorizare, o manifestare comunicativă. RALEA, S. T. II, 145, cf. DL, DM, DN2. Pentru exteriorizarea vieţii interioare, expresivitatea onomatopeelor..., textele poetice... sunt modalităţi insuficiente. IST. T. I, 87. Arăta aceeaşi înclinaţie spre exteriorizări violente. T ianuarie 1969, 119, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Putea să-şi scuze exteriorizarea obsesiei prin aceea că altceva amuzant nu ştia să spună. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 5, 14/3. - Pronunţat: -ri-o-. - PL: exteriorizări. - V. exterioriza. EXTERITORIĂL, -Ă adj. (Jur.) Care se bucură de dreptul de exteritorialitate, care este supus principiului exteritorialităţii. Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. - Pronunţat: -ri-al. - PL: exteritoriali, -e. - Cf. germ. exterritorial. EXTERITORIALITĂTE s. f. Regim juridic special de care se bucură anumite persoane, precum şi sediile agenţiilor diplomatice aflate într-un stat străin, prin prezumţia că ele ar continua să fie situate pe teritoriul statului lor naţional. Cf. DL, DM, SFC III, 10, M. D. ENC., DEX, DN3, L. ROM. 1988, 38, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. - Pronunţat: -ri-a-. - Din germ. Exterritorialität, fr. exterritorialité. EXTERMINA vb. I Tranz. 1. A desfiinţa, a distruge (2); a rade de pe faţa pământului. V. p r ă p ă d i ( 1 ). Cf. poen. -AAR. - HILL, V. I, 6462/31. Parte mare dintre magnaţii rămaşi catolici, se lungea în calea protestanţilor, îmbărbătând pe monarch ca să ia toate măsurile posibile spre a extermina... pe toate sectele protestante. BARIŢIU, P. A. I, 24, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, DDRF, ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D. Ploaia se auzea şuroind... ca o putere rea şi tenace care n-are nevoie de nici o grabă ca să potopească tot, să putrezească tot, să extermine tot. C. PETRESCU, C. V. 100, cf. CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., DEX2, NDN. 0 F i g. Se substitui un theolog catolic ca consiliariu în toate afacerile bisericeşti, spre a sta episcopului în ajutoriu ca se estermine succesive un légion de abusuri şi neregularităţi. BARIŢIU, P. A. I, 200. A extermina viciile. COSTINESCU. 2. A omorî (1), a ucide; a masacra. V. prăpădi (2), stârpi (II 2). Cf. pontbriant, D. A estermina o naţiune. LM. Susţine... că dacii au fost cu totul exterminaţi de romani. MAIORESCU, 2455 EXTERMINANT, -Ă -335- EXTERN, -Ă CR. I, 268, cf. BARCIANU. A extermina un popor. SCRIBAN, D., cf. DM, M. D. ENC. Or să ne extermine... eu ce este între laţul hingherului şi glonţ. D. R. POPESCU, I. S. 151, Cf. DEX, DN3, D. ENC., DEX2. - Prez. ind.: extermin şi (învechit) exterminez. - Şi: (învechit) esterminâ vb. I. - Din lat. exterminare, fr. exterminer, it. esterminare. EXTERMINANT, -Ă adj. 1. Care extermină (1). Cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DEX2, D. ENC., NDN. □ Un potop exterminant. 2. Care extermină (2). Cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DEX2, D. ENC., NDN. □ Un război exterminant. - Pl.: exterminanţi, -te. - Din fr. exterminant. EXTERMINARE s. f. Acţiunea de a extermina şi rezultatul ei. 1. Distrugere, desfiinţare. Cf. e x t e r m i n a (1). Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, NDN 574. □ Când culturile dau semne de îmbolnăvire, se impune exterminarea factorilor vătămători. 0 (Glumeţ) „Maestrului ” nu-i scăpa nimic neargumentat, în scopul vădit al exterminărei unui viitor... de serioasă literatură, ce mi-aşi fi propus să fac. KLOPŞTOCK, F. 208. 2. Omorâre (2), ucidere (1), masacrare. V. prăpădire (2), s t â r p i r e (II 2). Cf. PONTBRIANT, D. Imperatorul a declarat rezbelul... de exterminare a barbarilor. LĂCUSTEANU, A. 47, cf BARCIANU. Primea mandat de la organizatorul lagărelor de exterminare. CONTEMP. 1948, nr. 105, 2/2. Uzinele de arme şi muniţii măreau depozitele de proiectile, fabricau artileria trebuincioasă exterminării ARGHEZI, ap. DL, cf. DL, DM. Toţi se exercitau la exterminarea unui inamic şi cumpărau materii explodante. CĂLINESCU, B. I. 322. încep condamnările la moarte ale ostaticilor nevinovaţi, deportările, grozăviile din lagărele de exterminare. V. ROM. aprilie 1970, 126. Eroul nostru va încerca să salveze o familie de evrei refugiaţi de teama lagărelor de exterminare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 1, 17/3, cf. M. D. ENC. 349, DEX. Scoaterea în afara legii a oricăror arme de exterminare în masă. SCÂNTEIA, 1979,11 412, cf. NDN 574. - PL: exterminări. - Şi: (învechit) esterminare s. f. PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W. - V. extermina. EXTERMINAT, -Ă adj. Care este ucis, omorât; masacrat. Jur de a nu depune armele decât când patria mea va fi mântuită şi neamicii săi esterminaţi (a. 1821). URICARIUL, VI, 29, cf PONTBRIANT, D., LM, DL, DEX, DEX2. - PL: exterminaţi, -te. - Şi: (învechit) esterminât, -ă adj. - V. extermina. EXTERMINATOR, -OARE adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care extermină, care serveşte la exterminarea cuiva (sau a ceva). Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6462/20, PROT. - POP., N. D., LM, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., M. D. ENC., DNJ, DEX, DEX2, NDN. 2. S. m. şi f. Persoană care extermină, care distruge, care nimiceşte totul. Cf. poen. - aar. - hill, v. i, 6462/20, pontbriant, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., CADE, DL, M. D. ENC., DN3, DEX, DEX2, NDN. - PL: exterminatori, -oare. - Şi: (învechit) esterminator, -oare (poen. - aar. - hill, v. i, 6462/20, pontbriant, d., alexi, w.) adj., s. m. şi f, (învechit, rar) esterminător (pontbriant, d., BARCIANU) s. m., (învechit, rar) esterminatôriu, -ie (lm) adj., s. m. şi f., esterminătoriu, -ie (pontbriant, d.) adj., s. m. şi f. - Din fr. exterminateur, it. esterminatore. EXTERMINÂŢIE s. f. Ucidere, omorâre; exterminare (2). Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6462/25, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W. Război de exterminaţiune. CADE, cf. SCRIBAN, D., DN3, DEX, DEX2, NDN. - PL: exterminaţii. - Şi: exterminaţiune, (învechit) esterminâţie (poen. - aar. - hill, v. i, 6462/25, alexi, w.), esterminaţmne (lm, alexi, w.), esterminăţmne (pontbriant, d.) s. f - Din lat. exterminatio, -onis, fr. extermination, it. esterminazione. EXTERMINATTÚNE s. f. v. exterminaţie. EXTÉRN, -Ă adj., s. m., s. f. (în opoziţie cu i n t e r n) I. Adj. 1. Care se află aşezat în afară, care se exercită în afară, care vine de afară, exterior (I 1); care vine, care provine din altă parte, străin (2). întâmplările, aflându-să... în mintea omenească şi adăugându-să însă la fiinţă, să chiamă externe (din afară). POTECA, F. 83/1, cf I. GOLESCU, C. Tipo lite la care s-au păstrat numai forma externă. J. CIHAC, I. N. 464/6, cf POEN. - AAR. -HILL, V. I, 6462/37. Ele se produc făr-a fi determinate prin irităciunea obiectelor externe. LAURIAN, F. 116/9, cf STAMATI, D. Cât de mare este nebăgarea în samă esternă a năravurilor la întâmplări care covârşesc închipuirea omenească. RUSSO, S. 25. Afară de aceste probe mai sânt şi alte mărturie ecsterne. ARISTIA, PLUT. 164/28, cf. POLIZU. In ce se deosebesc mormintele aceste aice descoperite, aşa în privinţa formei esterne, cum şi a celei interne de cele de astădzi obicinuite în Moldova? CALENDAR (1857), 78/20, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Criteriile interne şi externe ne fac a bănui că el [manuscrisul] se apropia mai mult de cea dintâi... din aceste două cifre. CUV. D. BĂTR. I, 265. Afirmarea naţionalităţii depinde de la cultura sufletului şi nu din împrejurări materiale esterne. CONV. LIT. II, 48, cf. COSTINESCU, LM. Obiectele din lumea externă venind în contact cu capetele nervilor, imprimă acestora o zguduitură. CONTA, O. F. 51. Păreţii externi, precum şi cei interni, au fost zugrăviţi cu chipuri de sfinţi. ODOBESCU, S. II, 216. întregului aparat al unei depline suveranităţi interne şi esterne nu-i lipsea decât numele propriu. EMINESCU, O. XI, 21, cf. DDRF. Puse pe nişte fugari în putinţă de a lupta contra duşmanilor interni şi externi totodată. XENOPOL, I. R. III, 51, cf. ENC. ROM. Această manifestare s-ar efectua după o necesitate... neinfluenţabilă prin cauze externe. ARHIVA, X, 82, cf. BARCIANU, ALEXI, W. O reproducere... se dă la începutul volumului... din culegerea de documente externe. IORGA, V. F. 55. Complexul circumstanţial extern cuprinde tot ce mediul social, intelectual, sentimental şi religios poate pune împotriva moştenirii ancestrale. PETICĂ, O. 420. Valori istorice, nesfârşite de variate... [îjşi cer, toate, formularea obiectivă externă. PÂRVAN, I. F. 106. Controlând ultimele notiţe ale mele asupra particularităţilor externe ale acestui document am constatat următoarele. BUL. COM. IST. I, 160. O iubire provocată de cauze conştiente, de calităţi pentru care dicţionarul are cuvinte, de însuşiri externe... nu este iubire. IBRĂILEANU, A. 105. Unele dintre aceste datine le-a păstrat... poporul nostru cu deosebită stăruinţă până în ziua de astăzi fiind ele nişte forme externe care ating mai mult înfăţişarea, decât esenţa sau sâmburele credinţei creştineşti. AN. IST. NAŢ. I, 34. în cartea de cl[asa a] IlI-a se face trecerea de la intuiţia externă la cea internă. DR. II, 743, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Reală, de altfel, psihologia scriitorului se reduce la fixarea unor atitudini sufleteşti momentane, imprecise, estompate, condiţionate numai de împrejurări externe. LOVINESCU, S. V, 35. Urma, jos, o telegramă externă fără importanţă. CAMIL PETRESCU, P. 413. Pentru naturalism... punctul lui de plecare e lumea externă, obiectul CONV. LIT. LXVII, 409. Schimbările în limbă sunt produsul unui complex de fapte care pleacă de la tot felul de influenţe interne şi externe. DR. VII, 318. Apoi foarte uşor se înţeleseră asupra chestiei externe: armatele duşmane vor fi zdrobite. SADOVEANU, O. VII, 44, cf BL VII, 47, SCRIBAN, D. Cu tot resortul împrejurărilor externe... întregul păstrează caracterul unui jurnal intim. VIANU, A. P. 318. Ne întrebăm cum s-a putut impune valoarea unor produse spirituale 2462 EXTERN, -Ă -336- EXTERN, -Ă care n-ar fi decât un mozaic de înrâuriri externe? id. L. U. 8. La dificultăţile situaţiei externe, se adaugă, pentm domni, ameninţarea permanentă cu mazilirea. OŢETEA, T. V. 32. Nu putem vorbi de o regiune exclusiv pastorală, ci mai mult de o viaţă pastorală acomodată condiţiilor externe specifice. APOLZAN, P. I. 34. Fragmentele de jurnal, intercalate între faptele externe şl evenimentele din propriul lui eu, întregesc o psihologie şi îi fixează fizionomia intelectuală. CONSTANTINESCU, S. V, 12. în aşteptarea desfăşurării evenimentelor externe... ei trăgeau nădejde să câştige timp. CĂLINESCU, B. I. 517. Omul încearcă să utilizeze timpul de adaptare externă. RALEA, S. T. III, 46. Este demnă de relevat prezenţa în expoziţie, alături de caricaturile pe teme externe, a unui mare număr de caricaturi. CONTEMP. 1954, nr. 378, 1/2. Scoarţa are în partea externă un strat de suber. AGROTEHNICA, II, 8, cf. LTR2, DL, DM, DN2. Cei doi factori, unul extern — natura activităţii culturale, celălalt intern — modificările de structură, acţionează conjugat. COTEANU, S. E. 57, cf. URSU, T. S. 203, SORESCU, P. 64, ALIL XVI, 184. Adoptarea slavonismului cultural de către români a fost un fenomen complex, datorit atât împrejurărilor interne, cât şi celor externe. PANAITESCU, C. R. 186. Abţinerea pe care cabinetul francez şi-o impune în problemele externe. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1, 9. Omul însuşi a încetat să i se mai înfăţişeze, precum prozatorilor realişti, ... drept „natural” şi congruent sub raportul comportării externe sau interne. N. MANOLESCU, A. N. III, 16. Condiţiile externe sunt sensibil schimbate. MAGAZIN IST. 1970, nr. 11, 18. Cinstea sau necinstea obiectului de artă decurge din plasarea acestuia în relaţie externă cu ideea de bine şi cu ideea de frumos. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 26, 1/3, cf M. D. ENC., DEX, CONTRIBUŢII, I, 201, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 (Substantivat) Marele poet al zilelor noastre se afla de la primul său volum în atingeri istorico-literare mai întâi cu confraţii conaţionali şi apoi cu cei externi. STREINU, P. C. III, 14. Aceeaşi fuzionare a externului în imaginea interioară din „Inotare”, în care panteismul înglobează în sine şi divinitatea. CONSTANTINESCU, S. V, 151.0 Politică externă = totalitatea metodelor şi a mijloacelor pe care le foloseşte un stat în vederea protejării propriilor interese şi a atingerii anumitor obiective, în relaţiile cu alte state şi pe plan internaţional; (învechit) politica exterioară, v. exterior (12). Pentru a dejuca traiul din afară a acestui stat, trebuie să începem a cerceta politica lui ecsternă de la întâiul război persian. SĂULESCU, HR. II, 15/23. Memorandul de care e vorba... fusese trimis de domnitor lui Negri, cum obicinuia el să facă în politica externă, fără ştirea miniştrilor. XENOPOL, I. R. XIII, 169. Niciunul dintre aceştia nu s-a ocupat nici de politică externă, nici de politică internă. SĂM. VIII, 75. Ca mare dragoman, conducea politica externă a Imperiului. BUL. COM. IST. II, 26. Trecând la politica externă ajunseră la fraţii ardeleni. REBREANU, R. I, 41. Fiecare stat are o politică externă şi în acelaşi timp o politică internaţională. CONV. LIT. LXVII, 40. Conu Leonida... şi-a sporit comicul comentând politica externă. CONSTANTINESCU, S. II, 27. Relaţiile cu. Argentina interesau prea puţin politica externă a guvernului de atunci. CĂLINESCU, S. 255. Se lansă brusc într-o amplă examinare a situaţiei politice interne şi externe. STANCU, R. A. IV, 114, cf DL, DM, DN2. Emil Gayk are în materie de politică externă idei în spiritul arghezian. N. MANOLESCU, A. N. III, 25. în politica externă, Constantin Cantemir s-a manifestat ca un adversar al lui Ion Sobieski. MAGAZIN IST. 1973, nr. 10, 3. Expresia se repetă cu alt prilej, de politică externă. CIOCULESCU, I. C. 25, cf. DEX. Activitatea şi finalităţile politicii noastre externe fiind relevate ca tot atâtea contribuţii importante în diferitele sectoare şi în multiplele domenii ale vieţii internaţionale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1,2/1, cf. NDN. Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul de Externe (şi substantivat f. pl.) = minister care pune în aplicare politica externă a unui stat. La Ministerul de Esterne iarăşi s-a făcut reduceri. KOGĂLNICEANU, O. IVj, 42. Un proiect... zace, îngropat în arhivele Ministerului de Esterne. NEGRUZZI, S. I, 346. Toate... afacerile departamentului său... la Externe. CONV. LIT. XI, 236. Era vorba de-a se lua consulatele de la Ministeriul de Externe spre a le da celui de marină, ib. 237. Călugăr - secretar general la Esterne. EMINESCU, O. XV, 387. Această parte a administraţiunii îşi are propriul său organism: Ministeriul de Esterne şi consulatele, id. ib. 1 158. Şeful, prezidenţia şi Finanţele, Maiorescu, Justiţia, Alexandru, Externele. CARAGIALE, O. I, 301. Trebuiesc legalizate în traducere oficială de cătră Ministend de Externe respectiv, id. ib. VII, 26. La prima remaniere, ia sigur Externele. AL. PHILIPPIDE, S. II, 55, cf CADE. Intră în diplomaţie... sub auspiciile lui D. Ollănescu-Ascanio, secretarul general al Ministerului de Externe. LOVINESCU, S. VIII, 106. Am răspuns că ideea lui este bună şi, dacă Externele întreabă asupra însărcinării domnului Sipsom, eu răspund favorabil. TITULESCU, D. 218. Ştiu că şi ei sunt măguliţi să stea la masă cu mine, din cauza numelui şi a situaţiei mele în Ministerul de Externe. CAMIL PETRESCU, P. 41. Am întârziat la Externe. Tocmai îmi aranjam plecarea la Geneva. C. PETRESCU, C. V. 63. Ministerul de Externe va numi o comisie pentru examinarea gestiunii fostului ministru plenipotenţiar. CĂLINESCU, S. 419. De asta din ’47 când a fost scos de la Externe şi până în ’52 n-a găsit de lucru? DEMETRIUS, C. M. 30. L-am pus... în legătură cu un fost consilier la Externe. H. LOVINESCU, T. 54, cf. DL. A fost secretar general la Ministerul de Externe în 1938. PREDA, R. 230, cf DM. Veţi primi mâine raport asupra convorbirii cu secretarul general al Ministerului de Afaceri Externe. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1,8, cf DEI, NDU. Ministru de externe sau (învechit) ministru extern = ministru care conduce Ministerul Afacerilor Externe. Ministrul extern sau al trebilor de afară, pentru relaţiile statului cu altele. GENILIE, P. 53/2. După cum s-a zis în camera franceză în 1823 de deputatul Manuel, răspunzând lui Chateaubriand, ministrul de externe, cine va fi judecătorul motivelor de intervenţie? ARHIVA, I, 81. Ambasadorul Franţei şi... ministrul de externe al Porţei, Ali-paşa, se opun la această cerere. XENOPOL, I. R. XIV, 52, cf. ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. Contele Alopeus... încheie cu contele Bernstorff, ministrul de externe al Prusiei, un protocol. OŢETEA, T. V. 345. Ministrul de externe este nemulţumit. VIANU, L. U. 445. Turcia exercita mari presiuni asupra lui M. Kogălniceanu, ministrul de externe în acea perioadă. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1, 11. I-a fost preferat ca ministru de externe. CIOCULESCU, I. C. 1,49. (Mat.) Unghi extern = a) unghi2 (5) format de o latură a unui triunghi cu prelungirea altei laturi a triunghiului. Cf. MELIK, G. 23, DL, DM, DEX, DEI; b) fiecare dintre unghiurile formate de două drepte tăiate de o secantă, aflate în afara dreptelor. Cf. scriban, d., dl, dm, m. d. enc., dex, dn3, v. breban, D. G., NDN, DEI, NDU. Unghiuri alterne externe v. a 11 e r n. (Ieşit din uz) Comerţ extern = comerţ exterior, v. e x t e r i o r (I 2). Comerţul extern era necunoscut. OŢETEA, T. V. 42, cf. DL. Comerţul extern a făcut posibilă fixarea zilelor de târg. PANAITESCU, C. R. 27. 2. (Anat.; despre părţi ale corpului) Care este situat în exteriorul corpului; care este orientat spre exteriorul corpului. Sub numirea de regiile ligheanului [= bazinului], vom cerceta mai întâi faţa esternă şi faţa internă. KRETZULESCU, A. 73/8, cf. COSTINESCU. Inflamaţia atinge canalul extern. ENC. AGR. IV, 335. Artera carotidă externă, ale cărei ramuri irigă pielea şi musculatura capului şi gâtului, precum şi glanda tiroidă, limba şi muşchii masticaţiei. ABC SĂN. 82. Muşchii intercostali externi, ib. 310. Urechea externă este formată din pavilionul orechii şi din conductul auditiv extern. MOGOŞ - IANC., C. 380. ♦ (Mai ales despre boli) Care afectează pielea sau părţi exterioare ale corpului; care se manifestă în afara organismului. Elpriimeşte bolnavi cu exantemuri seau şi alte boale externe. CUCIURAN, D. 66/22. Spitalul... are pentru trataţia bolnavilor... în secţia boalelor externe un hirurg. C. VÂRNAV, H. 80/31, cf. MAN. SĂNĂT. 24/7, COSTINESCU, lm. Deosebim o patologie internă, chirurgicală sau externă, după cum sediul şi manifestaţiile boalelor sunt în interiorul corpului sau la suprafaţa lui. ENC. ROM. III, 543. Când se răneşte capul, sau trunchiul, sau un membru, sângele curge îndată afară şi atunci zicem că emoragia 2462 EXTERNA -337- EXTINCŢIE este externă. BIANU, D. S. 274, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Avem de a face cu o otită externă. ENC. AGR. IV, 335, cf. SCRIBAN, D. Astfel se înfăţişa moartea lui moş Costache: ca un furt total agravat cu paralizie integrală şi externă. CĂLINESCU, E. O. II, 217. Există o patologie generală şi o patologie specială, care se ocupă cu studiul analitic al bolilor şi care cuprinde...patologia internă sau medicală, patologia externă sau chirurgicală. DER III, 685. După locul unde s-a produs revărsarea sângelui, poate fi: hemoragie externă, când sângele se scurge în afara organismului. ABC SAN. 82. Hemoragie externă, hemoragie în care sângerarea se face la exterior. D. med. I, 673, cf. ndu. ♦ (Despre medicamente) Care se aplică numai pe suprafaţa corpului. Cf. POEN. - aar. - hill, v. I, 6462/37, CADE, DL. Scria pe sticlă: „numai pentru uz extern”. PREDA, M. S. 9, cf DM, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 0 (Adverbial) Această boală nu dispare tratând-o extern. SCRIBAN, D. II. Adj., s. m. şi f. 1. Adj., s. m. şi f. (Elev, student etc.) care locuieşte în afara şcolii sau a locului unde învaţă. Vedeţi că profesorii ţin la menţinerea catedrelor desfiinţate prin buget şi a şefului pedagog pentru ţinerea disciplinei a 80 seminarişti interni şi a celor esterni. KOGĂLNICEANU, O. IV1? 240, cf. POEN. - AAR. -HILL, V. I, 6462/42, PANN, în CONTRIBUŢII, I, 28, NEGULICI. Noăsprezece eleve se îndeletnicesc cu arta moşitului, din care 11 locuiesc afară din Institut, iar noă se ţin cu cheltuiala lui, adecă: şapte interne şi doă externe. CALENDAR (1853), 92/34. Se mai aflau în flecare an şi esterni ascultători de teologie morală. BARIŢIU, P. A. II, 70. Soborul au încheiat jurnal prin care încunoştiinţează a să face internatul gimnazial la Târgul Neamţul, unde să vor primi şi esterni. ROM. LIT. SIS2122. Pentru esterne sau acele ce vor veni de afară să înveţe, şcoala va fi publică şi deschisă pentru toate. CALENDAR (1855), 61/8, cf. POLIZU, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. Şcolari interni şi şcolari esterni. LM, cf. BARCIANU. Frate-mieu, ca teolog estem şi instructor privat. SBIERA, F. S. 121, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU, D. U., CADE. In 1895, am ieşit din internat şi am terminat liceul ca extern. GALACTION, O. 15, cf. SCRIBAN, D. Şcoala avea internat, externe nu se primeau. CĂLINESCU, B. I. 295, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. 2. S. m. şi f. (în trecut) Student în medicină care, în urma unui examen, este admis să facă practică într-o clinică. Externul citeşte foaia de observaţie şi dă lămuririle necesare. CURENTUL, 19 IX, 1930, cf ŞĂINEANU, D. U., CADE, NOM. PROF. 77, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. - Pl.: externi, -e. - Şi: (învechit) estern, -ă adj., s. m. şi f., (învechit, rar) ectern (pann, în contribuţii, i, 28) s. m. - Din lat. externus, -a, -um, fr. externe. EXTERNA vb. I. T r a n z. (Complementul indică pacienţi) A elibera din spital un pacient (însănătoşit). Cf. DEX2. Noi nu dorim să vă externăm oricum, ci, pe cât posibil, vindecat. I. GHEŢIE, în NDU, cf. NDN. ORefl. Voia să se externeze mai curând. - Prez. ind.: externez. - V. extern. EXTERNARE s. f. Acţiunea de a externa şi rezultatul ei. Cf. DEX2, NDU. - PL: externări. - V. externa. EXTERNÂT1 s. n. 1. (învechit) Şcoală medie în care primeau numai elevi externi. Cf. PROT. - pop., n. d., pontbriant, d., LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU., D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN, NDU. 2. (învechit) Şcoală secundară de fete. Cf. şăineanu, d. U. Cea mai veche şcoală de fete era internatul şi externatul deschis. ARH. OLT. X, 289, cf. CADE. Se îndeletniciseră în tot cursul anului cu serenade frivole pe sub balcoanele externatelor. KLOPŞTOCK, F. 278. 3. Stagiu de practică în spital, la care sunt admişi studenţii în medicină după trecerea unui examen ce constă în practica zilnică (remunerată) într-o clinică; s p e c. calitatea de extern (II 2) la un spital. Cf. CADE. A da examin de externat. SCRIBAN, D., cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, NDU. ♦ Examen prin care sunt admişi studenţii la acest stagiu. Cf DL, DM, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - PL: externate. - Şi: esternât s. n. BARCIANU, ALEXI, W. - Din fr. externat, germ. Externat. EXTERNAT2, -Ă adj. (Despre pacienţi) Care a ieşit din spital. Cf. DEX2, NDU. - PL: externaţi, -te. - V. externa. EXTERNÎST s. m. (Med.; rar) 1. Medic specialist în boli externe (I 2). Cf. DN3, NDN, ndu. 2. Bolnav care este tratat ambulatoriu. Cf. dn3, ndn, ndu. - PL externişti. - Din germ. Externist. EXTEROCEPTÎV, -Ă adj. (Anat.; despre senzaţii) Care transmite centrilor nervoşi informaţii asupra lumii din afara corpului. Cf. DN3, DEX2, NDN, NDU. - PL: exteroceptivi, -e. - Din fr. extéroceptif. EXTEROCEPTÔR s. m. (Anat.) Organ din sistemul nervos central care receptează stimuli din mediul extern. La om şi la animalele superioare, exteroceptorii se împart în: luminoşi, auditivi, tactili, termici, gustativi şi olfactivi. DER, cf. D. MED., M. D. ENC., DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN. - PL: exteroceptori. - Din fr. extérocepteur, engl. exteroceptor. EXTINCTÎV, -Ă adj. Care duce la stingerea efectelor unui act juridic. Tranzacţia produce un efect extinctiv, în sensul că, odată încheiată, are puterea unei hotărâri definitive. PR. DREPT. 391, cf. 331, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, NDU. - PL: extinctivi, -e. - Din fr. extinctif. EXTINCTOR, -OARE adj., s. n. 1. Adj. (Despre substanţe, aparate etc.) Care are proprietatea de a stinge (1). Lichid extinctor. DL, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, NDN, NDU. 2. S. n. Dispozitiv, aparat care serveşte la stingerea incendiilor; stingător (2). Cf. ENC. ROM., LTR. Carburatoarele... au fost prevăzute cu filtre de aer, urmând ca fiecare autocamion să fie înzestrat cu extinctoare speciale. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 393, cf. LTR2, DL, DP, DER, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., NDN, NDU. - Scris şi: (după fr.) extincteur ENC. ROM. - PL: extinctori, -oare. - Din fr. extincteur, lat. exstinctor, -oris. EXTÎNCŢIE s. f. 1. (Livresc) Stingere (2), dispariţie (2), sfârşit1 (2). Cf. PROT.-POP., N. D. în „Floare albastră”, semnalându-i-se aceeaşi bigeminare a percepţiei poetice, contrariile particulare îţi retrag ostentaţia ce se însumează în opoziţia moarte-viaţă;... opoziţia de situaţii se amplifică în unica opoziţie de legi... a extincţiei şi a creaţiei. STREINU, P. C. III, 87. Se strădui să găsească în conştiinţă momentul cel mai blând pentru înţelegerea morţii. încă din copilărie avusese oroarea extincţiei. CĂLINESCU, 0.1,278. Dacul vrea să poată să moară, să dispară fără urmă în stingerea eternă... Dacul cere aşadar extincţia totală pe 2472 EXTINCŢIUNE -338- EXTINDE care Zamolxe nu o poate da. id. ib. XII, 56. Extincţia vieţii (căci moartea nu există) trebuie să se petreacă simplu, undeva într-o pădure, la marginea unei ape. PREDA, C. I. P. II, 223. Vrem... să spunem că o poezie a sentimentului de extincţie sau de jubilaţie în faţa spectacolului cosmic se poate scrie şi în acest stil suav. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 56, 5/2. Cu „Ceaslov” (1940) se înregistrează o modificare de fond a poeziei lui George Lesnea, semnificaţia trecând asupra „amintirii”... cu o gravitate impusă de gândul extincţiei, inevitabil din momentul în care se ajunge la vârsta bilanţurilor, ib. 1972, nr. 24, 10/4, cf. M. D. ENC. Dan Laurenţiu este un poet al extincţiei. SIMION, S. R. III, 363, cf. DSR. Sobrietatea clovnului său, faciesul sumbru relevă abandonul sufletesc grav ce prevesteşte extincţia omului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 16/2, cf. D. ENC., NDN. ♦ Dispariţie a unei familii, a unei specii etc. O parte din aceste fiinţi rămân staţionare în modul lor de reproducţiune şi se degradează până la extincţiune. CONTA, O. F. 230. Selecţiunea naturală nu este decât o lege a extincţiunii fiinţelor organice. CONV. LIT. XI, 170. Simţea nevoia imperioasă a procreării, a perpetuării familiei sale pe pragul extincţiunii. CĂLINESCU, O. I, 92, cf D. ENC. 2. (Livresc) încetare de a se manifesta, de a se produce. Poezia lui Baudelaire... proclamase extincţia morală în pesimismul, am zice, cel mai atroce. STREINU, P. C. III, 84. Coana Efimiţa, confidentă integrală,... cu bun-simţ feminin, e singura femeie cu instinctul senzual intrat în extincţie. CONSTANTINESCU, S. II, 138. E curios a vedea cât de mult a cultivat poetul acest început de extincţie a conştiinţei. CĂLINESCU, O. XIII, 281, cf DL, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. ♦ (învechit, rar; în forma estincţiune) Plată integrală a unei datorii băneşti. Cf. FROLLO, V. 212. ♦ Slăbire a intensităţii vocii (până la dispariţie). V. a f o n i e. Câtă vreme madam Berthaud nu auzea bine şi nu fusese lovită de extincţiunea ei de voce, e drept că plăteam cam scump ospitalitatea. CARAGIALE, O. IV, 380, cf CERNE, D. M. Ce curioasă extincţie a vocii ai dumneata... Se vede că fumezi prea mult. CĂLINESCU, O. IV, 65. 3. (Fiz.) Micşorare sau anulare a intensităţii unui fascicul de radiaţii, datorat absorbţiei acestora de mediul prin care se propagă. Cf. LTR2, DER, DTT, M. D. ENC., DEX, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - PL: extincţii. ~ Şi: (învechit, astăzi rar) extincţiune, (învechit, rar) estincţiune (FROLLO, V. 212) s. f - Din lat. exstinctio, -onis, fr. extinction, it. estinzione. EXTINCŢIUNE s. f. v. extincţie. EXTÎNDE vb. III. 1. T r a n z. şi r e f 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „asupra”, „în”, „la” etc.) A (se) lărgi sfera de acţiune a unui fenomen; a (se) mări sfera de aplicare a unui fenomen. De aci, opinez, numele saxonilor s-a extins la ceilalţi germani din Transilvania. MAIOR, S. II, 59. Autonomia... unui mitropolit nu se poate estinde aşa de departe. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 132. In sillogismul precedinte, „muritoriu” e terminul mare, fiind că se estinde peste cel mai mare numer de fiinţe. LAURIAN, F. 94/7, cf. LM. Grija sa trebuia, aşadară, să se estindă, afară de copiii săi, şi asupra cumnatelor. SBIERA, F. S. 324. Bara acestui stadiu se arată în deplina ei valoare în momentul chiar când tipul poetic se estinde în direcţiuni diferite cari nu urmează nemijlocit din concentraţiunea simţirei lor. EMINESCU, O. XIV, 261. Modul acesta... este folosit în chip constant în poezia americană de azi, formând chiar una din caracteristicile ei generale, deoarece se extinde şi în alte domenii ale poeziei. AL. PHILIPPIDE, S. III, 199. Mi-am permis acest blam indiscret pe care îl extind asupra întregului fel de trai ce ai adoptat în timpul din urmă. M. I. CARAGIALE, C. 105. Autorul ne expune scurt şi clar, mai mult informativ, decât critic, viaţa şi operile referitoare la români, extinzându-se numai asupra părţii de analiză bibliografică a scrierilor. DR. V, 655. La aromâni, analogia s-a extins asupra tutulor verbelor cu „n” în tulpină, ib. VII, 52. Obiectivul eseistului se extinde la însăşi concepţia socialistă asupra artei. LOVINESCU, S. VIII, 54. Seurat şi ceilalţi intenţionează... să extindă teoria diviziunii tonului până la ultimele ei consecinţe. OPRESCU, I. A. IV, 223. Procedeul îl extinde d. Ardeleanu şi asupra oamenilor. CONSTANTINESCU, S. I, 38. Spaniolii şi-au extins interesul geografic şi către lumea nouă. CĂLINESCU, I. 291. Studiul microbiologic al rizosferei a fost extins şi asupra plantelor lemnoase. CHIRIŢĂ, P. 400. Extindea acum asupra întregului nostru trecut idei care nu erau decât ale degradării care urmase. PREDA, C. I. P. II, 133, cf CIORĂNESCU, D. ET. 8 723. Această proprietate nu se mai extinde la poligoane. GEOMETRIE IX, 68. Asepsia, care, la început, se aplica numai în chirurgie, astăzi s-a extins şi în domeniul bolilor infecţioase. ABC SĂN. 40, cf. DL. In cazul lui Pascaly, exigenţa artistică se extindea şi asupra ansamblului. IST. T. II, 58. Criticul a extins-o însă şi la „Craii”, unde elementul misterios nu mai joacă acelaşi rol. N. MANOLESCU, A. N. III, 108. Starostii de Putna extinseseră, prin abuz, această dare asupra podgoriei din întregul ţinut. C. GIURESCU, P. O. 240. Campania ilustra o optică proletcultistă, extinsă şi asupra literaturii interbelice. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 23, cf. M. D. ENC., DEX. Cred că ar fi cazul să se extindă cercetarea la toată ţara. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 1, 8/4. învăţatul ieşean... extinde aprecierile de acest fel şi asupra dialectelor din sudul Dunării. IVĂNESCU, I. L. R. 37, cf V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDU. 2. Refl. şi tranz. A (se) răspândi (3), a (se) propaga (3). Societatea „Prietenii ştiinţei” a fost recunoscută ca persoană morală şi juridică, activitatea ei s-a estins în capitalele Olteniei, cum şi mai departe, la Caransebeş, Lugoj, Timişoara, Arad, Slatina. ARH. OLT. XIX, 278. Am edita albume cu modele şi broderii, pe care le-am extinde, prin şcoli, în toate satele. APOLZAN, P. I. 223. 0 (Figurat sau prin lărgirea sensului) Am ales o impresie subconştientă care se extinde treptat, dar se şi luminează în acelaşi timp, ajunge în cele din urmă să străbată la clarităţile conştiinţei şi să se recunoască deplin. VIANU, A. P. 344. Curentul platonic, propagat de aceşti doi învăţaţi, se extinde şi va lua forme oarecum organizate, în a doua jumătate a secolului id. L, u. 26. (A b s o 1.) Primul război mondial... au făcut ca mentalitatea aceasta să se extindă. CROHMĂLNICEANU, L. R. II, 203. ORefl. pas. O regulă, care... s-ar putea estinde cam departe este, zice Lock: „... copiii pot să înveţe ce cade sub simţurile lor”. ARHIVA, X, 227. ♦Refl. (Despre infecţii, epidemii etc.) A se propaga (2). Candidozele... se pot extinde mult. ABC SĂN. 80. 3. T r a n z. A face să ocupe un spaţiu mai mare decât cel iniţial; a creşte proporţiile unui obiect. V. dezvolta (3). Cf LM. A fost considerabil extinsă reţeaua de şcoli. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 396. Suprafaţa cultivată cu orez poate fi extinsă. AGROTEHNICA, II, 1 044. A construit o fabrică, mică la început, pe urmă a extins-o. PREDA, C. I. P. III, 57. Spitalul „ Caritas ” din capitală îşi va extinde capacitatea cu încă 140 de paturi. RL 1977, nr. 10 253, cf. V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, NDU. ORefl. pas .în regiunile de deal se va extinde cultura porumbului pentm boabe. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 858. Aşezările... se extind şi se fac mai bogate. H. DAICOVICIU, D. 78. Cultura în trei rotaţii se extindea, de asemenea. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 31 cf. M. D. ENC., DEX. în industria metalurgiei feroase, se vor extinde centrele metalurgice existente. RL 1977, nr. 10 308. ♦Refl. (Despre forme de relief) A se întinde, a se situa (i). Piatra Craiului se află între comuna Zărneşti şi comunele Branului... estinzându-se în direcţiune de la nord spre sud cătră România. TURCU, E. 42. In Peninsula Balcanică [planta] se arată în munţii care se extind în partea septentrională şi centrală a peninsulei. RF I, 102. ♦Refl. (Med.; despre leziuni) A se mări, a creşte. Leziunea are tendinţa să se adâncească şi să se extindă în suprafaţă. ABC SĂN. 139. 2474 EXTINDERE -339- EXTIRPA - Prez. ind.: extind. - Şi: (învechit) estinde vb. III. - Din lat. extendere (după întinde). EXTÎNDERE s. f. Acţiunea de a (se) extinde şi rezultatul ei. 1. Lărgire, mărire. Cf. extinde (I). Cf. BARCIANU, ALEXI, W. Pentru a supune lumea procesului acesta de extindere, pentru a obţine impresia grandoarei şi a vastităţii, unul din mijloacele... scriitorului. este întrebuinţarea pluralului în locul singularului. VIANU, S. 117, cf. DL. Ca urmare a extinderii ariei de investigaţie, pot fi observate legăturile dintre riturile, ceremoniile şi spectacolele desfăşurate în epoca veche în spaţiul carpato-dunărean. IST. T. I, 23, cf. M. D. ENC. 349, DEX, DN3. Caracterul ştiinţific al concepţiei sale asupra lumii... apare în opera literară ca un substrat cu manifestări surprinzător de juste, care rezistă timpului într-o epocă de „revoluţie” a fizicii, de extindere nemaipomenită a orizontului cosmic. MS. 1980, nr. 1, 25, cf. V. BREBAN, D. G. „Lumea bacoviană” se instituie nu prin „explozie ” sau extinderi repetate, ci prin „implozie”, prin surpare în sine. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 6, 13/3, cf D. ENC., NDU. ♦ Amploare. Treapta a doua se arată în momentul semnificativităţei, idealităţei şi a conexului intern a caracterului în toată estinderea lui, căci aceste nu sânt posibile decât privind... concret tipul dramatic ca pe o viaţă despărţită de-aceea a reprezintatorului. EMINESCU, O. XIV, 271. Farmecul... constă în însăşi verva satirică. O problemă căreia s-ar părea că i-am dat o prea mare extindere, pornind de la o bucată singură; în realitate, ea... priveşte însuşi spiritul caragialian. CONSTANTINESCU, S. II, 73. Ioanide îşi continuă acasă meditaţiile, cărora, dintr-o firască discreţie, nu le putuse da, faţă de Erminia, toată extinderea. CĂLINESCU, B. I. 175. A dat extindere vieţii ţărăneşti, cu îndeletnicirile ei tradiţionale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 1, 9/4. Teoria criticii a dobândit în ultima vreme o relătiv mare extindere. GRIGURCU, C. R. 14. ♦ (Lingv.) Extensie (3). Deşi a numit uşa de trecere în chip special „strungă”, prin extindere a întrebuinţat acelaşi cuvânt pentru cealaltă închisoare din faţă. DR. II, 335. Printr-o extindere a termenului care ajunge la un moment dat a desemna... şi calitatea distinctivă, înnăscută, posedă... geniu... şi locurile. VIANU, P. 9. Reprezentaţia dramei religioase era urmată de „Jocul păpuşilor”, care în unele regiuni purta, prin extindere, numele generic de „ vicleim ”, „ viclei ”, „ viflaim ” etc. IST. T. I, 116. Derivatul verbal „colinda” a ajuns, prin extinderea înţelesului originar, sinonim popular parţial pentru „a cutreiera”. ROMÂNIA literară, 1992, nr. 1, 8/3. 2. Răspândire, propagare. Cf extinde (2). Un fenomen de extindere culturală în provincie îl constituie cele trei volume intitulate „ Tradiţie şi actualitate românească”, conferinţe rostite la subsecţiunea Focşani. CONSTANTINESCU, S. VI, 171. Marea noutate pe care o aduce cu sine umanismul secolului al XV-lea este extinderea studiilor greceşti. VIANU, L. U. 26. Reumatismul articular acut este cel mai important, datorită marii lui extinderi la copii şi adolescenţi. ABC SĂN. 313. Au subliniat valoarea ridicată a unor soiuri de struguri de masă... şi necesitatea extinderii soiurilor lui Afus-Ali în regiunile din sudul ţării. SCÂNTEIA, 1966, nr. 6 892. Ar dori extinderea acestei acţiuni şi în cadrul şcolilor secundare. D. R. POPESCU, I. ş. 377. Rolul major al legilor fizice şi extinderea lor în întreaga natură se profilează în conştiinţa poetului. MS. 1980, nr. 1, 25, cf. NDN. 3. Mărire a suprafeţei; creştere a proporţiilor. Cf. extinde (3). V. dezvoltare (3). Inăriţa verde... preferă regiuni păduroase... cu luminişuri sau văi de râuri mărginite cu diferiţi copaci sau pomi, dar nu lipsite de confiere. Aceasta pare a fi o condiţie esenţială la extinderea ariei de răspândire. DOMBROWSKI, P. 118. Extinderea afacerilor... nu-l angaja intelectual. CĂLINESCU, B. I. 169. Devenise o clasă prosperă... prin extinderea industriei manufacturiere. VIANU, L. U. 165. Solurile zise „calde” sunt biologic active, înlesnesc extinderea limitei altitudinale şi nordice a diverselor specii vegetale. CHIRIŢĂ, P. 215, cf. M. D. ENC. 349, DEX. La noi nu există râuri sau lacuri care să facă posibilă extinderea irigaţiilor. SCÂNTEIA, 1977, nr. 11 003. Program de extindere şi modernizare a reţelei rutiere. RL 1977, nr. 10 317, cf. DN3, V. breban, D. G., D. ENC., NDN, NDU. ♦ S p e c. (Şi în sintagma extindere geografică) Situare (1). După rezultatele recensimentului Moldovei, estinderea teritoriului ei se arăta a fi de 6 501,998 pogoane (a. 1865). ap. I. IONESCU, M. 15. E de mirare faptul... cum, totuşi, cu toate vicisitudinile,... s-a putut menţinea. acea surprinzătoare unitate de limbă între aromână şi dacoromână, mai ales că extinderea geografică ar fi putut favoriza în mod firesc diferenţieri dialectale cât mai pronunţate. GR. S. I, 218. Ne-am aştepta, socotind după extinderea geografică a acestui fenomen fonetic, să dăm şi de forme ca „oichi”. RF I, 76. ♦ (Med.) Mărire, creştere (în suprafaţă). împiedecarea extinderii zonei de infarct. ABC SĂN. 202. Se manifestă prin apariţia... unor mici ulceraţii dureroase, cu tendinţă la extindere, ib. 349. - PL: extinderi. - Şi: estindere s. f. - V. extinde. EXTINGÎBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi stins (1). Cf. DN2, DEX2, NDN, NDU. ♦ (Jur.; despre acţiuni judiciare) Care trebuie stins (1). Cf. DN2, dex2, ndn, ndu. - PL: extingibili, -e. - Şi: (rar) extinguibii, ~ă dn2 adj. - Din fr. extinguible, lat. ex(s)tinguibilis, -e (după stinge). EXTINGUÎBIL, -Ă adj. v. extingibil. EXTINS, -A adj. 1. Care şi-a lărgit sfera de acţiune; care şi-a mărit sfera de aplicare; amplu. Cf. extinde (1). Avea studii estinse şi foarte temeinice. SBIERA, F. S. 252. Concurenţa în democraţia extinsă e mai aprigă în noile generaţii. CONSTANTINESCU, S. II, 24. Eminescu mai făcea în vremea din urmă însemnări filologice extinse. CĂLINESCU, O. XI, 124. Cât de intens era el [comerţul] şi cât de extins? H. DAICOVICIU, D. 43. Structura cursurilor pare destul de didactică: biografie, tabloul operei, analize. Acestea din urmă constau, de obicei, din rezumate şi citate extinse. N. MANOLESCU, C. M. 98. 2. Care şi-a mărit dimensiunile; lărgit, mărit. Cf. extinde (2). Cf. LM. Titlul glosarului... presupune o regiune mai extinsă decât comuna Făureşti. MAT. DIALECT. I, 222. (F i g.) Ca sclavul, când scapă din oarba cămară, La lumea cea largă, supt cerul estins, Aşea al mieu suflet stă gata să sară Din corpul ist vesced, de graţii suprins. MUREŞANU, P. 94/4. 3. (In opoziţie cu destins) întins (până la limita maximă); tensionat. Cald - căldura îngrijorării şi a nervilor extinşi. KLOPŞTOCK, F. 110. - PL: extinşi, -se. - V. extinde. EXTIRPA vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică plante, de obicei, buruieni) A distruge prin dezrădăcinare sau prin tăiere. V. stârpi. Cf. COSTINESCU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Nevoile de la lăzui sau extirpa pădurile pentru a mări spaţiul agricol au schimbat complet înfăţişarea de odinioară a pământului ţării. ENC. AGR. IV, 396, cf. SCRIBAN, D., IST. LIT. ROM. I, 207. 0 F i g. Trebuie să extirpi ispitele din ultimul lor refugiu, care e şi cel mai nobil loc al lor, gândul. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 30, 14/1. (Refl. pas.) Poezia de aspiraţiuni intelectuale este şi mai pură când s-a extirpat din ea orice năzuinţă erotică. CĂLINESCU, O. XIII, 448. 2. (Complementul indică un organ sau o parte dintr-un organ, o tumoare etc.) A înlătura pe cale chirurgicală. Cf. COSTINESCU. Era... un tânăr inexpresiv, cu obrajii foarte drepţi, ca şi când 2479 EXTIRP ABIL, -Ă -340- EXTORCARE muşchii ar fi fost extirpaţi pe dedesubt. CĂLINESCU, B. I. 97. Dacă le extirpezi ochii, cresc alţii în loc. BLAGA, H. 63, cf. DL, DM, DN2, DEX, MDN. (Refl. p a s.) Se extirpă o bucată de intestin unde este perforaţia. ABC SĂN. 255. 0 (Prin extensiune) Apoi, cu opintiri minuscule şi stoarceri repetate îşi extirpă un punct negru de pe nas. VINEA, L. I, 360. (F i g.) Trăindu-şi copilăria pe la gazde şi pe drumuri, Eminescu şi-a extirpat de mic simţul interiorului organizat. CĂLINESCU, O. XI, 113. 3. (Complementul indică tendinţe, manifestări, situaţii etc. negative) A face să dispară; a lichida, a stârpi. A extirpa viţiele. COSTINESCU, cf. CADE. Să extirpăm din practica literară tendinţa de a crea conflicte artificiale. CONTEMP. 1952, nr. 27, 3/4. A extirpa schematismul... nu are nimic comun cu înfăţişarea unui microcosm închis, individualist. V. ROM. decembrie 1953, 298, cf. DL, DM, DN2, DEX, MDN. - Prez. ind.: extirp şi extirpez. - Şi: (învechit) estirpâ vb. I. ALEXI, W. - Din fr. extirper, lat. extirpare. EXTIRPÂBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi extirpat. Cf. SCRIBAN, D., DN3, DEX - S. - PL: extirpabili, -e. - Din fr. extirpable. EXTIRPARE s. f. Acţiunea de a extirpa şi rezultatul ei. 1. Distrugere prin dezrădăcinare sau prin tăiere (a buruienilor). Cf. extirpa (1). Cuţitele pentru extirpare pot fi unilaterale sau bilaterale. LTR2 V, 505. 2. înlăturare pe cale chirurgicală a unui organ (1) sau a unei părţi dintr-un organ (1), a unei tumori, etc.; extirpaţie (1). Cf. extirpa (2). V. a b 1 a ţ i e. Cf. ENC. AGR. Extirparea unor anumite glande, face să crească apa din unele organe şi ţesuturi. PARHON, B. 113. Extirparea unei tumori canceroase deja dezvoltate este urmată mai devreme sau mai târziu de refacerea ei. BELEA, P. A. 371 cf. DL, DM, DN2, DER. Operaţia e... lipsită de complicaţii constând în extirparea chistului. ABC SĂN. 93. In baza numeroaselor experienţe privind extirparea şi transplantarea diverselor glande cu secreţie internă, s-a stabilit rolul fiecărei glande, ib. 148. 3. înlăturare, lichidare, stârpire (a ceea ce produce un prejudiciu, dăunează etc.). Cf. extirpa (3). E greu de găsit în civilizaţia modernă un suflet mai lipsit de animalitate, prin extirparea violenţei şi a impulsivităţii, ca cel al marelui maestru. RALEA, S. T. III, 260. Este necesar să se intensifice lupta pentru extirparea deplină din viaţa literară a rămăşiţelor formaliste. scânteia 1953, nr. 2 648, cf. dl, dm, dex. - PL: extirpări. - Şi: (învechit) estirpâre s. f. ALEXI, w. - V. extirpa. EXTIRPAT, -Ă adj. (Despre organe, părţi de organe, tumori, etc.) înlăturat pe cale chirurgicală. In locul cancerului căutat se iveşte o glandă esenţială, extirpată. ARGHEZI, P. T. 113. Ele cresc din nou ca ochii extirpaţi ai unui triton. BLAGA, Z. 29. Aceste tumori beneficiază de tratament chirurgical şi, extirpate, nu mai recidivează. ABC SĂN. 92. - PL: extirpaţi, -te. - V. extirpa. EXTIRPATOR, -OARE subst., adj. 1. S. n. Maşină agricolă folosită la dezrădăcinarea sau tăierea buruienilor răsărite după arătură; (învechit) stirpitor, plug hârlecer. V. cultivator. Figura 5 arată un plug numit extirpator. MN (1836), 532/7. Pe un pământ greu, cum şi pe toate pământurile lutoase se îngroapă seminţe obicinuit, cu grapa sau pe moşii mari, cu plugul hârlecer (extirpatorul). FILIPESCU, D. I, 89/12. Să va boroni bine popuşăitatea cu o boroană cu dinţi lungi de fer adecă cu o maşină ce să numeşte extirpator. I. IONESCU, C. 65/11, cf. 158/24. Plugul hărlecer sau săpător şi estirpator (stirpitoriu); un soi de pluguri care numai ating surfaţa pământului... şi îl curăţă de buruiană. LITINSCHI, M. 26/11, cf. 48/19, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., NICA, L. VAM. 88, ŞĂINEANU, D. U., CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D., MDT. Buruienile sunt apoi distruse... prin lucrări cu extirpatorul făcute... spre toamnă. SCÂNTEIA 1952, nr. 2 400. [Tractorul] remorchează cultivatorul sau extirpatorul cu care se face întreţinerea culturilor. AGROTEHNICA, II, 47, cf. LTR2, DL, DP, DM, DN2, DER, DEX, MDN. 2. Adj., s. m. (Persoană) care extirpează (3), înlătură (din practica sau din viaţa socială). Extirpatorul eresiilor. COSTINESCU, Cf. ALEXI, W., SCRIBAN, D., DN2, DEX, MDN. - PL: extirpatori, -oare. - Şi: (învechit) estirpator (accentuat şi: estirpâtor, BARCIANU) s. n. - Din fr. extirpateur. Cf. lat. e x s t i r p a t o r. EXTIRPÂŢIE s. f. (Rar) 1. Extirpare (2). Cf. turnescu, MED. OP. 8r, 275v, ENC. ROM., DN2, DEX, MDN. 2. Extirpare (1). Cf. costinescu, alexi, w., scriban, d. 3. Extirpare (3). Cf. COSTINESCU. - PL: extirpaţii. - Şi: extirpaţiune (pronunţat: -ţi-u-, COSTINESCU, ENC. ROM., ALEXI, W., SCRIBAN, D.), (învechit) estirpâţie (alexi, w.), estirpaţiune (pronunţat: -ţi-u-, id. ib.) s. f. - Din fir. extirpation, lat. exstirpatio, -onis. EXTIRPAŢIUNE s. f. v. extirpaţie. EXTISPEX s. n. (în Roma antică) Haruspiciu. Cf. dn2, ndn, NDU. - Cuv. lat. EXTISPÎCIU s. n. (în practicile religioase din Roma antică) Cercetare a măruntaielor păsărilor pentru prezicerea viitorului; haruspicii. Cf. DN2, DEX, NDN. - Pl.: extispicii. - Din lat. extispicium. EXTOMP vb. I v. estompa. EXTOMPĂ s. f. v. estompă. EXTORC vb. I, Tranz. A obţine bani, bunuri materiale etc., cu forţa, prin ameninţări, prin violenţă, prin şantaj.; f i g. a stoarce (5). Cu prilejul cercetărilor, poliţia a stabilit că bandiţii se ocupau şi cu trimiterea de scrisori de ameninţare pentru a estorca diferite sume de bani. UNIVERSUL, 30 XI, 1933, 4/4, cf. IORDAN, L. R. A. 338. Scrisorile şi fotografiile pe care el le utiliza pentru a extorca pe doamna Alba proveneau din sertarele fratelui său. MIHĂESCU, D. A. 181. Dacă... m-ai prinde cu unele scrisori în care am încercat un rău cât de mic la adresa soţului tău, să-l înşel, să-l extorchez de ceva parale, să-l şantajez, ... m-ai da pe mâinile lui sau ale justiţiei, id. ib. 206. Hagienuş... voia doar să aibă un ascendent asupra progeniturii sale, să se lase extorcat în rate. CĂLINESCU, B. I. 194, cf. DL, DM, L. ROM. 1967, 283, M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, NDU. ♦ F i g. (învechit, rar) A obţine ceva în urma unor eforturi susţinute; a smulge (5). Se poate ca un tiner de mare-însemnătate Din partea unui popul, lipsit de rari bărbaţi, Să nu extoarcă lacrimi pe feţele curate...? MUREŞANU, P. 123/21. - Prez. ind.: extorchez şi (învechit, rar) estorc. - Şi: estorca vb. I. - Din lat. extorquere, fr. extorquer EXTORCARE s. f. Acţiunea de a extorca şi rezultatul ei; obţinere de bani, de bunuri materiale etc., cu forţa, prin 2491 EXTORCAT, -Ă -341- EXTRACORPORAL, -Ă ameninţări, prin violenţă, prin şantaj etc.; (rar) extorcaţie, extorsiune, (f i g.) stoarcere (5). Nu mai sunt şantajistul de până acum, vă rog să uitaţi toate estorcările pe care le-am scos din poşeta voastră sub cea mai odioasă ameninţare. MIHĂESCU, D. A. 210. Se întâmpla ca bărbatul cel mai hidos din epocă să fie şi deţinătorul celor mai depline puteri pentru estorcarea milioanelor bugetare. ARGHEZI, S. X, 61, cf. DM, M. D. ENC. 349, DEX, DN3, DSR, NDN 575, NDU. - PL: extorcări. - Şi: estorcare s. f. - V. extorca. EXTORCAT, -Ă adj. (Despre bani, bunuri materiale) Care a fost obţinut cu forţa, prin ameninţări, prin violenţă, prin şantaj etc. Cf. DEX. - PL: extorcaţi, -te. - V. extorca. EXTORCAŢIE s. f. (Rar) Extorcare. Socoteala sa era că, implicând pe colonel în extorcaţiile sale, ar fi fost mai acoperit. CĂLINESCU, S. 522, cf. L. ROM, 1967, 283, DN3, NDN. - PL: extorcaţii. — Şi: estorcâţie (l. rom. 1967, 283, DN3), (astăzi rar) extorcaţiune (dn3, ndn), estorcaţiune (dn3) s. f. - De la extorca. EXTORCAŢIIJNE s. f. v. extorcaţie. EXTORSIUNE s. f. (Rar) Extorcare. Cf. LM, alexi, w. în Divan fusese de părere a nu se asigura prin scrisori domneşti păstorii ardeleni contra extorsiunilor gealepilor. IORGA, L. II, 138, Cf. DN2, DEX, DN3, NDN, NDU. - Pronunţat: -si-u-. - PL: extorsiuni. - Şi: (învechit) estorsiûne (lm, alexi, w.), (învechit, rar) estorsie (alexi, w.) s. f. - Din fr. extorsion, lat. extorsio, -onis. EXTRA1- Element prim de compunere savantă care înseamnă: a) „afară (de)”, „(în) afară”, „deosebit (de)” şi care serveşte la formarea unor adjective ca: extrabugetar, extraconjugal, extracorporal, extraparlamentar, extraşcolar, extraurban, extrauterin etc. Cf. POEN. -AAR. - HILL, V. I, 647 V36, COSTINESCU, LM, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, IORDAN, L. R. 346, DER, FORM. CUV. I, 41, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, NDU; b) „superior” (4), „ultra-1”, „deosebit”, „foarte” şi care serveşte la formarea unor adjective ca: extracentral, extradur, extrafin, extraplat etc. Cf COSTINESCU, LM, ALEXly W., RESMERIŢĂ, D., CADE, DER, FORM. CUV. I, 41, 42, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, NDU. - Din lat. extra „în afară”, fr. extra-. ÉXTRA2 adj. invar. (Familiar; despre calitatea unui produs) Care este superior (4), foarte bun, excelent, extraordinar. V. ales, selectat (1), selecţionat (1). Cf. ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D. Cafea extra. CADE, cf. FORM. CUV. I, 42. Mazăre extra. DEX2. Vin extra, ib, cf. NDN. O carte extra. NDU. - Din fr. extra. EXTRAATMOSFÉRIC, -Ă adj. Care este din afara atmosferei terestre. Cf. DEX2, NDN, DCR2. - PL: extraatmosferici, -ce. - Din fr. extra-atmosphérique. EXTRABALCÂNIC, -Ă adj. Care este în afara spaţiului balcanic, care este în afara intereselor ţărilor balcanice. Opoziţia nu vrea altceva decât ca să se precizeze caracterul pur balcanic al pactului şi să evite în acelaşi timp ca Grecia să fie atrasă în vreun conflict de natură extrabalcanică. UNIVERSUL, 13 III, 1934, 1/3. - PL: extrabalcanici, -ce. - Extra1- + balcanic. EXTRABUGETÁR, -Ă adj. Care nu este prevăzut în buget, care se face în afara bugetului. Liceul era extrabugetar. Avea nevoie de taxe. I. BOTEZ, ŞC. 88, cf. DL, DM, SFC, I, 41, DER, SCL 1963, 214, DN2, M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. - PL: extrabugetari, -e. - Din fr. extrabudgétaire. EXTRACARPÁTIC, -Ă adj. Care este situat în afara arcului munţilor Carpaţi. Geţii din regiunile extracarpatice dispuneau de prea puţine resurse metalifere. H. DAICOVICIU, D. 52, Cf. L. ROM. 1989, 131, NDN. - PL: extracarpatici, -ce. - Extra1- + carpatic. EXTRACELULÁR, -Ă adj. (Biol.) Care este situat în afara celulei, care nu ţine de celulă. Absenţa glandei tiroide conduce la... o stagnare de lichide extracelulare, nu [la] o creştere a apei de constituţie celulară. PARHON, B. 113. Humusul apare ca un produs al unui proces biochimic bifazic: descompunerea în anumiţi compuşi intermediari ai materiei organice, urmată de sinteza enzimatică extracelulară a unora dintre aceşti compuşi. CHIRIŢĂ, P. 126, cf. DL, DM, DN2. Digestia la om... are loc în afara celulelor, în cavităţile tubului digestiv, fapt pentru care se numeşte digestie extracelulară. ABC SĂN. 130, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN, DEI, NDU. - PL: extracelulari, -e. - Din fr. extracellulaire. EXTRACONJUGÁL, -Ă adj. Care se referă la relaţiile sexuale din afara căsătoriei; adulterin, extramarital. Socoti că-i îngăduit a căuta distracţii extraconjugale. CĂLINESCU, B. I. 443. Aşadar recunoşti că ai mai întreţinut relaţii extraconjugale şi cu alte femei. STANCU, R. A. IV, 242, cf. DN3, DEX2, NDN, NDU. 0 (Adverbial) Olguţa, când va avea treizeci de ani, va fi măritată, va avea copii, va iubi poate extraconjugal. IBRĂILEANU, S. L. 34. - PL: extraconjugali, -e. - Din fr. extraconjugal. EXTRACONSTITUŢIONÂL, -Ă adj. (Jur.) Care este în afara prevederilor Constituţiei. Cine... a provocat planul Comisiunii centrale pentru măsura tocmai extraconstituţională pentru secularizarea făcută fără lege a monastirilor chinoviale din Moldova? KOGĂLNICEANU, O. IVb 132, cf. DN3, DEX2, NDN. - Pronunţat: -ţi-o-. -PL: extraconstituţionali, -e. - Din fr. extraconstitutionnel. EXTRACONTÁBIL, -Ă adj. (Despre calcule, situaţii contabile, lucrări etc.) Care se efectuează pe baza unor date procurate pe alte căi decât evidenţa contabilă. Cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN, DEI. - PL: extracontabili, -e. - Extra1- + contabil. Cf.fr. extracomptable. EXTRACORPORÁL, -Ă adj. Care se află în afara corpului. Cf. Operaţia şi circulaţia extracorporalâ a fost condusă în aşa fel încât pacientul s-a trezit la terminarea operaţiei. CONTEMP. 1961, nr. 746, 1/4, cf. L. ROM. 1962, 136. Cercetări în legătură cu circulaţia extracorporală şi operaţiile pe cord oprit şi deschis. ABC SĂN. 169, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, NDN, DCR2, DEI, NDU. - PL: extracorporali, -e. - Extra1- + corporal. Cf fr. extracorporel. 2506 EXTRACRANIAN, -Ă -342- EXTRACŢIE EXTRACRANIÂN, -Ă adj. Care se află situat în afara cutiei craniene. Cf. DN3, NDN. - Pronunţat: -ni-an. - PL: extracranieni, -iene. - Din fr. extracrânien. EXTRACT s. n. 1. Copie (legalizată) a unui act, scoasă dintr-un registru (mai adesea de stare civilă). Cf e x t r a s 2 (5. Eu iată că am scos exctracturi letineşti dupe toate scrisorile pentru acea parte de moşie (a. 1732). BUL. COM. IST. II, 251. Să trimită scrisorile pruncilor despre toată luna, împreună cu estractul carele trebuie fieştecarele dascal să-l facă cu slove latineşti şi să-l aducă iscălit de cei ce au fost de faţă la examen (a. 1820). IORGA, S. D. XII, 209. Să se oprească estract cu arătare când s-au început până când s-au trăgănat [procesul] (a. 1844). URICARIUL, VIII, 97. Estract de chieltuielile peste an a şcoalelor (a. 1847). ib. VII, 236, cf NEGULICI, COSTINESCU, LM, DDRF, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, DEX, D. î. LAT.-ROM. 183, NDU. ♦ Act. Ne-au înfăţioşat şi estract în somă de... lei (a. 1814). URICARIUL, I, 39. Să alcătuieşte estract de numerul locuitorilor a fieştecărui sat (a. 1814). ib. 186. Din vânzarea sării la ocnă cu bani peşin, după extracturi, verese (a. 1823-1825). furnică, D. c. 285. 2. (Astăzi rar) Extras2 (2). Cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. In această colecţie,... sub literatură se înţelege adunarea tuturor literelor tipărite şi chiar neptipărite, şi în acest chip se puteau umple zeci de volume cu extracte de aceeaş valoare. MAIORESCU, CR. I, 213. Această interesantă lucrare e acum perdută...; numai notiţa şi extractul lui Fotino ne stau dovadă despre existenţa ei. ODOBESCU, S. I, 327. In acele ţări, chiar Academiile traduc în extracte... principalele lor opere. id. ib. III, 644, cf. LM. Recomandăm deci această carte, care - deşi nu ni s-au trimis un exemplar din partea editorilor - totuşi credem că va fi conţiind extracte din Talmud cari vor fi caracterizând mişcările vieţei naţionale a evreilor. EMINESCU, O. IX, 137. Ne propunem azi a face un extract din chiar situaţiunile prezintate de dânşii, pentru a arăta alegătorilor cu ţifre împrumuturile reale ce roşii au făcut în timpul guvernării lor. id. ib. XIII, 409, cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, M. D. ENC., DN3, D. ENC., NDU. 3. (Chim., Farm.) Produs preparat prin concentrarea soluţiilor extractive obţinute din diverse materii vegetale sau animale, proaspete sau uscate; extras2 (3). Extract şofran... cu sirop. MEŞT. DOFT. II, 123r. Extract de pelin. PISCUPESCU, O. 290/1, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6472/29. Atuncea îi dădui laudanom (estract de afion). CODRESCU, C. II, 260/28, cf. COSTINESCU, LM. Naturalistul ştienţific primeşte numai noţiunile generale despre felurile plântelor, are în extract esenţa tuturor. EMINESCU, O. IX, 417. Sorbind pe nări dintr-o batistă înmuiată în triplu extract de vervenă. CARAGIALE, O. I, 114, cf. DDRF, ENC. ROM., ALEXI, W. Extract de sucuri dulci, adormitoare, Mixtură de puteri ucigătoare, Fii meşterului tău azi milostivă! GORUN, F. 31, cf. RESMERIŢĂ, D. Extract de carne. NICA, L. VAM. 88, cf. CADE. Vom întrebuinţa cuvântul lipoide pentru denumirea substanţelor din plante şi animale ce se separă odată cu grăsimea brută în extractul eteric. ENC. AGR., III, 592, LTR. Până în prezent, acest tratament [cu preparate de timus] s-a părut inferior celui cu extract de epifiză. PARHON, B. 160. Extracte de opium. id. ib., cf. DL, DP, DER. Tratamentul se face ca şi la tenie, cu extract eterat de ferigă, medicament vermifug. ABC SAN. 72. Extract preparat din ţesuturile leproase, care se utilizează ca antigen specific. D. MED. II, 99, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, D. I. LAT.-ROM. 183, D. ENC., NDN, NDU. 0 F i g. Mirosurile, efluviile, extractele şi quintesenţele acestea alambicate... au dospit cu beatitudine pe locurile virane. ANGHEL, PR. 31. 4. (învechit) Rezumat. Cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 6472/37, NEGULICI. Aceasta e negreşit vrun extract lesnicios a sistemului său de învăţătură. NEGRUZZI, S. I, 7, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, DL. - PL: extracte şi (învechit) extracturi. - Şi: (învechit) estract s. n. - Din lat. med. extractum, germ. Extrakt. EXTRACTIER s. m. (învechit, rar) Funcţionar însărcinat cu extragerea şi eliberarea unor acte. Ecstractierul vistieriei (a. 1828). IORGA, s. D. xvi, 167, cf. SFCI, 119, 120. - Scris şi: ecstractier. - PL: extractieri. - Extract + suf. -ier. EXTRACTÎV, -Ă adj. 1. (învechit, rar) Care poate fi extras (2). Cafeaoa să alcătuieşte din o materie răşinoasă şi extractivă, din un oloiu gras şi din o altă proprie materie, numită amărăciunea cafelii seau cafein. ALBINEŢ, M. 147/12, cf. COSTINESCU. Materie estractivă. LM. 2. (Despre procedee, substanţe, aparate, instalaţii etc.) Care extrage (1, 3), care serveşte la extragerea unor substanţe, materii prime etc. Cf COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D. Instalaţii extractive. NOM. MIN. 1,493, cf LTR2, DL, DM, DN2, DEX, MDN. 0 Industrie extractivă = ramură a industriei grele care se ocupă cu extragerea materiilor prime din pământ fără a le prelucra. Cf LEG. EC. PL. 423, NOM. MIN. I, 37. Se va acorda o atenţie specială industriei extractive. CONTEMP. 1949, nr. 120, 10/1. Din această sumă cea mai mare parte... este afectată industriei extractive. SCÂNTEIA, 1949, nr. 1 320, Cf LTR2, DL, DM, DN2, DEX, MDN. - PL: extractivi, -e. - Şi: (învechit) estractiv, -ă adj. LM, BARCIANU, ALEXI, W. - Din fr. extractif. EXTRACTOR1 s. n. 1. Dispozitiv al închizătorului armelor de foc care extrage (1) tubul cartuşului tras. Cf. CADE, STOICA, VÂN. 10. Extractorul e util numai la muniţia echipată cu tuburi-cartuş. LTR2, cf. DL, DM, DN2. Se umflă cartonul cartuşului şi am bucluc cu extractorul. VÂN. PESC. 1964, nr. 10, 7, cf. DEX, MDN. 2. Aparat cu ajutorul căruia se scoate mierea din faguri; centrifugă. Cf. ENC. AGR. Ramele pline despovărate zilnic la extractor erau imediat date albinelor, ca să le umple iar. SADOVEANU, O. XVIII, 624. Mierea e aruncată din celulele de pe faţa exterioară a fagurelui şi e colectată în corpul cilindric al extractorului. LTR2, cf. DL, DM, DN2, DEX, MDN. 3. Aparat folosit pentru separarea unuia sau mai multor componenţi dintr-un material solid sau lichid, prin acţionare mecanică sau cu ajutorul solvenţilor. Florile sunt strivite, eliminându-se astfel esenţa ce o conţine, apoi sunt puse în contact direct cu eterul de petrol, în aparate numite extractoare. ENC. TEHN. I, 416. Extractoare de ulei. NOM. MIN. I, 459, cf. LEG. EC. PL. 298. Extractorul e format dintr-un cilindru cu fund conic. LTR2, cf. DN2, DER, MDN. - PL: extractoare. - Din fr. extracteur. EXTRACTOR2, -OÂRE adj. Care extrage (1, 3) sau ajută la extragerea unor substanţe sau corpuri. Cf. LM, DL, DM, DN2, DEX, MDN. - PL: extractori, -oare. - Şi: (învechit, rar) estractoriu, -ie adj. LM. - Din lat. extractorius, -a, -um. EXTRÂCTIE s. f. 1. (învechit) Determinare prin calcul. V. extragere (1). Extracţie de rădăcini cubice. HELIADE, A. 81/2. Despre extracţia rădăcinilor pătrate. G. POP. E. 111/5, cf. COSTINESCU, SCRIBAN, D. 2. Operaţie de separare a unor substanţe dintr-un compus, din secreţia unui organ sau din plante; extragere (2). Extracţia feculei din grăunţii ce coprind glutenul. BREZOIANU, A. 293/1. Acest acid slujeşte în arte spre preparaţia chiorului... şi estracţia 2513 EXTRACŢIUNE -343- EXTRAESTETIC, -Ă gelatinei din oase. MARIN, PR. I, 97, cf. MACAROVICI, CH. 25. Aceasta se face folosind planta ca mijloc de extracţie din sol, până la apariţia ofilirii permanente a acesteia. CHIRIŢĂ, P. 263, cf LTR2, D. MED. 0 F i g. Mijloacele extracţiei elementului satiric rămân aceleaşi. LOVINESCU, C. VII, 47. Cugetările sale filozofarde sunt absconse, aidoma încăperilor cu vitralii gotice, o extracţie banală din reziduurile periferice ale gândirii. SORESCU, S. 86. 3. Origine, provenienţă; (în special) origine socială. De la gândul de a stârpi cuvintele de extracţie străină am agiuns a schimba tot glosarul RUSSO, S. 69, cf ROM. LIT. 2282/37, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Acolo, aceeaşi pe de o parte umilitate a extracţiunii, pe de alta aceeaşi îndrăzneală pentru bătăliile viitorului, ne-au apropiat. CARAGIALE, O. VII, 245. Aceasta înseamnă că ei sunt de extracţie populară. IBRĂILEANU, S. L. 81. Extracţiea unui cuvânt din altul devine o vorbă etimologică. SEVERIN, S. 54, cf şăineanu, D. u., CADE. Toată lumea lor bună e de o extracţie inferioară, rurală şi semirurală. ARGHEZI, P. T. 206. Zece persoane de cea mai bună extracţie, distribuite în cinci automobile luxoase, ocupară felurite poziţii în faţa porţii cu portieră a închisorii. CĂLINESCU, B. I. 525, cf DL, DM, DN, DN2. De multe ori avem de-a face cu spovedanii ori cu dialoguri între personaje de extracţie comună, ori cu ieşiri patetice în momente de dezechilibru. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 42, 32/2, cf. dex, MDN. 4. Scoatere din locul sau din corpul în care s-a format sau a fost introdus; detaşare dintr-un ansamblu (unde reprezintă un element, o parte). Cf PROT.-POP., N. D., pontbriant, d., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Prin extracţiunea cu centrifugul, se obţine o miere pură. ENC. AGR. I, 287, cf. DL, DM, DN2. Potenţialul de ionizare al acestor electroni este mai mare decât energia de extracţie a unui electron din catod. T. V. IONESCU, E. 526, cf. DEX, MDN. ♦ Operaţie chirurgicală prin care se înlătură un corp străin, o tumoare, un organ (bolnav) dintr-un organism; s p e c. operaţie de scoatere a unui dinte. V. extirpare (2). Cf costinescu, dl, dm, dn2, der, abc SĂN. 155, D. MED., DEX. O atmosferă de gravitate s-a mai produs odată, într-un cabinet medical, unde se duc pentru extracţii dentare. STEINHARDT, J. 164, cf. MDN. ♦ Exploatare prin scoaterea la suprafaţă a materiilor prime din sol sau din subsol. Cunoaşterea procedeelor întrebuinţate pentru extracţia materialelor prime. D. GUŞTI, P. A. 161. Coloană de extracţie. NOM. MIN. 1,42. Se va extinde mecanizarea extracţiei în bazinele importante de lignit. LEG. EC. PL. 427. Tot ceea ce putuse fi concesionat - extracţia petrolului, exploatarea telefoanelor... — fusese concesionat cu mult înainte. STANCU, R. A. V, 99. Acest procedeu prezintă dezavantajul că extracţia... nu se poate face de la diferite orizonturi. LTR2, cf. DER. Magnetismul, oligistul şi limonitul constituie cele mai însemnate şi căutate minerale pentru extracţia fierului industrial. GEOLOGIA, 15. Pot să apară îmbolnăviri de saturnism la persoane care lucrează în mediu cu plumb: extracţia de minereuri, industria acumulatorilor. ABC SĂN. 320. Schela de extracţie Zemeş. SCÂNTEIA, 1972, nr. 9 336, cf DEX, MDN. ♦ Sinteză (a unui registru, document etc.) Un expert contabil venit de la Bucureşti a găsit două rânduri de registre, de plată şi de extracţie, pe cari le ţinuse Kurz. ARDELEANU, V. P. 260. - Pl.: extracţii. - Şi: (rar) extracţiune, (învechit) estrâcţie, (învechit, rar) estracţiune (PONTBRIANT, D., LM, BARCIANU, ALEXI, w.) s. f. - Din fr. extraction. EXTRACŢIUNE s. f. v. extracţie. EXTRACURENT s. m. (Fiz.) Curent electric de regim tranzitoriu, produs prin autoinducţie, care se suprapune curentului principal. Cf ENC. ROM., LTR2, DN3, DEX2, NDN, NDU. - PL: extracurenţi. - Din fr. extracourant. EXTRACURRICULAR, -Ă adj. Care este în afara curriculumului şcolar, care nu face parte din disciplinele de studiu obişnuite într-o instituţie de învăţământ. Elevii participă la multe cursuri extracurriculare. - PL: extracuriculari, -e. - Extra1- + curricular. EXTRADÎŢIE s. f (învechit) Extrădare. Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Iovaşco Golescu mijloci estradiţiunea vornicului Dumbravă. HASDEU, I. V. 170, cf. COSTINESCU. Mohamed ceru categoric estradiţiunea celor doi fugari. EMINESCU, O. XIV, 185, cf. ENC. ROM., ALEXI, W., ARH. OLT. V, 385. - PL: extradiţii. - Şi: extradiţiune (COSTINESCU, ENC. rom.), estradiţie (negulici, alexi, w.), estradiţiune s. f. - Din fr. extradition. EXTRADIŢIUNE s. f v. extradiţie. EXTRADOS s. n. 1. (Arhit.) Suprafaţa exterioară, de obicei convexă, a unui arc sau a unei bolţi. Când atingeţi extradosul, completaţi, ca în schema pe care o aveţi, cintrul de lemn din câte trei popi solizi pe tălpi bune. CĂLINESCU, O. DC, 226, cf LTR, LTR2, DP, DN2, DER, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI. 2. Porţiunea superioară a aripii unui avion, cuprinsă între bordul de atac şi bordul de fugă. Cf. LTR, LTR2, DP, DER, DN2, M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN, DEI. 3. Faţa convexă a unei palete de turbină sau de pompă. Cf. LTR, LTR2, DP, DN2, M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN. - PL: extradosuri. - Din fr. extrados. EXTRADOTÂL, -Ă adj. (Jur.; despre averea soţiei) Care nu este cuprinsă în dotă; parafemal. Cf. LM. Toată averea femeiei care nu este dotală, este... avere extradotală. HAMANGIU, C. C. 329, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DN2, DEX, DSR, NDN, NDU. - PL: extradotali, -e. - Şi: (învechit, rar) estradotale adj. invar. LM. - Din fr. extra-dotal. - Estradotale < it. estradotale. EXTRADUR, -A adj. Care este foarte dur. Noul material extradur... este comparabil, ca duritate, cu diamantul, fiind chiar mai rezistent. în DCR2 44, cf. DEX2, NDN, NDU. - PL: extraduri, -e. - Extra1- + dur. EXTRADURAL, -Ă adj. (Anat.) Care este situat în afara sau deasupra durei mater. Cf. D. MED., NDN. - PL: extradurali, -e. - Din fr., engl. extradural. EXTRAESTETIC, -Ă adj. Care se află sau care se consideră în afara esteticului an i). Privitor la comediile lui Caragiale, opinia critică a trecut printr-un joc de balanţă; unii le-au respins, ca fiind de totală neaderenţă la românism, din motive extraestetice. CONSTANTINESCU, S. II, 105. Cât priveşte obişnuitele stări estetice, acestea nu permit concluzii teoretice lămurite, fiind prea influenţate prin educaţie..., şi mai ales prea amestecate cu stări extraestetice în urma întrepătrunderii fireşti dintre stările şi procesele conştiinţei. BLAGA, Z. 40. Ibrăileanu vedea în critică o ştiinţă, profesarea ei presupunând studierea fenomenului literar încadrat în complexul fenomenelor extraestetice. V. ROM. martie 1960, 74. Piesa este extraordinar de interesantă, dintr-un punct de vedere extraestetic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 25, 2/2. Sensul noţiunii de actualitate artistică nu este unul extraestetic ci, dimpotrivă, o trăsătură a artei mari. T ianuarie 1972, 21, cf. DEX2, 2523 EXTRAFIN, -Ă -344- EXTRAGE NDN. O (Substantivat, n.) Apare dorinţa de a extinde teoriile extraesteticului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 32, 24/3. - PL: extraestetici, -ce. - Extra1- + estetic. EXTRAFIN, -A adj. Care este de o calitate superioară; foarte fin, extraordinar de fin; superfin, suprafin. Supremaţia culturei extrafine... poate fi visul diplomaţilor. EMINESCU, O. IX, 154, cf. CARAGIALE, O. I, 202, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE, IORDAN, L. R. A. 199, SCRIBAN, D. Uleiuri extrafine. NOM. MIN. 1,177. Tutun extrafin. DL, cf. DM, DN2, SFC1,42, V, 7, M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. - PL: extrafini, -e. - Din fr. extra-fîn. EXTRAFÓR s. n. Panglică (foarte) rezistentă folosită (pentru tivuri) în croitorie. Cf. DN3, DEX2, NDN, DEI, NDU. - Din fr. extra-fort. EXTRAGALÁCTIC, -Ă adj. Care se află în afara galaxiei; care este din afara galaxiei. Cf. M. D. ENC., DN3. Printre preocupările majore ale astronomiei actuale figurează şi cercetările extragalactice şi cele asupra quasarilor. în' DCR2, cf. V. BREBAN, D. G., D. ENC., DEX2, NDN, NDU. - PL: extragalactici, -ce. - Din fr. extragalactique. EXTRÁGE vb. III. Tranz. 1. (Mat.; în expr.) A extrage întregii = a transforma o fracţie supraunitară într-o fracţie mixtă sau într-un număr întreg. Fie expresia 3/14 din care să se extragă întregii. ASACHI, E. I, 74/1, cf. COSTINESCU, SCRIBAN, D. ♦ (Complementul indică rădăcina unui număr) A determina prin calcul. Cf. COSTINESCU, LM. Spre a estrage rădăcina cubică a unui număr, facem următoarea operaţie. EMINESCU, O. XV, 156, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Pot extrage aproape instantaneu rădăcina pătrată şi cubică din numere cu mai multe cifre. SADOVEANU, O XIX, 154, cf. SCRIBAN, D. încearcă să înveţe a extrage rădăcina pătrată. CĂLINESCU, O. XII, 358, Cf. DL, DM, DN¿, DEX, MDN. 2, A separa o substanţă dintr-un compus sau din secreţia unui organ ori a unei plante. Cf. NEGULICI, COSTINESCU, LM. Se mai crede că poate extrage veninul din orice rană. CANDREA, F. 28, cf. şăineanu, D. u., CADE, SCRIBAN, D. [Bacteriile] extrag elementele nutritive minerale din feldspaţi. CHIRIŢĂ, P. 62. Celulele care învelesc embrionul... extrag hrana pentru embrionul care creşte. AGROTEHNICA, II, 13, cf. DL, DM. 0 R e f 1. p a s. [Acizi humici] sunt solubili în soluţii alcaline,... cu ajutorul cărora se pot extrage din sol. CHIRIŢĂ, P. 116. Cu ajutorul aparatelor centrifuge se extrăgea smântână din care se făcea unt. VUIA, PĂST. 193. ♦ (Complementul indică noţiuni abstracte) A abstrage, a scoate dintr-un ansamblu de fapte; a degaja idei, date, concluzii; a obţine dintr-o sursă printr-o operaţie mintală. Din această sumă de reprezentări relative la acelaş fel de obiecte, conştiinţa lui extrage... reprezentarea lor comună. MAIORESCU, L. 20. Vom extrage... indicaţiuni numeroase din această scriere. ODOBESCU, S. II, 209. Gusturile sânt multe şi schimbătoare şi ideea pe care o extragem noi din ele... nu trebuie confundată cu vreun frumos absolut. PHILIPPIDE, P. 136. Un romancier ori un dramaturg extrage din propria-i substanţă tipurile operelor sale, se pune pe el în diferite împrejurări şi situaţii. IBRĂILEANU, S. L. 103. Din vâna populară extrage Delavrancea... unele motive de basm. VIANU, A. P. 172. După ce-şi dase seama că a extras din această tehnică... tot ce se putea scoate, Pissarro renunţă din nou la ea. OPRESCU, I. A. IV, 166. Imaginea despre sine... căuta s-o extragă acum prin anchetă de la Smărăndache. CĂLINESCU, B. I. 416. A extrage dovada acţiunilor înalte şi mobile din om, din cele mai abjecte gesturi ale sale, aceasta n-a reuşit s-o facă, desigur, nici cel mai pur spiritualist. RALEA, S. T. I, 54. Acum a îmbătrânit şi popa, adăugă pe neaşteptate, extrăgând parcă din ironia existenţei exact partea care i se cuvenea popii. PREDA, R. 263, cf PANAITESCU, C. R. 172. Cu acelaşi sânge rece de colecţionar, G. Călinescu extrage de peste tot mobilul răului, fondul brut, apropiat de pornirea impulsivă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 75, 8/4. Din toate acestea... extragem o perspectivă foarte optimistă. CONTEMP. 1972, nr. 1 312, 8/3. Din poezia epică naţională istoricul a extras datele referitoare la dinastiile regale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 9, 12/3. ORefl. pas. Sensul propriu al frazei nu are valoare în sine... ci reprezintă numai pilda, exemplul din care se extrage concluzia cu caracter general. IST. LIT. ROM. I, 198. 3. A scoate ceva dintr-un loc, dintr-un corp în care s-a format sau a fost introdus; a trage afară; a lua dintr-un ansamblu un element, o parte. Cf. polizu, pontbriant, d., prot. - pop., n. d., LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DS, SCRIBAN, D. Scoase dintr-un buzunar al vestei o cutiuţă mică, din care extrase un inel decorativ. CĂLINESCU, B. L 118. In timpul cât durează acest câmp electric, electronii ţinuţi pe orbite de câmpul magnetic al electromagnetului se rotesc de multe ori şi la fiacare rotaţie extrag din câmp energia. T. V. IONESCU, E. 477. Secretarul îşi extrage numaidecât catastiful din buzunar şi ia însemnare după cugetările patronului. VINEA, L. II, 39. Nu vom încerca niciodată să extragem obiectul înghiţit, deoarece îl putem înfunda şi mai mult. BELEA, P. A. 188, Cf. DL, DM, DN2, SCL 1960, 21, L. ROM. 1965, 379, SCÂNTEIA, 1966, nr. 6 943. 0 R e f 1. p a s. Au coincedat cu lucrurile autorităţilor Bucovinei, de a cerceta mormintele prinţilor Dragosidzi, ca cum pentru viitorul Moldovei s-ar fi cerut a se extrage ţerina lor din tuneric şi în brondz prefăcută să se puie înaintea ochilor. CALENDAR (1857), 67/9. Până a nu se cunoaşte acest aparat, mierea se extrăgea din faguri prin stoarcerea acestora. ENC. AGR. II, 472. Când se deschide închizătorul, se extrage tubul cartuşului care a fost tras. LTR2 VII, 438. ♦ (Complementul indică pasaje, fragmente) A detaşa, a transcrie; a selecta, a reţine. Cf. NEGULICI. Autori[i] celor mai multe manuale voiesc a spune tot, în loc de a se mărgini a alege şi a extrage din cele ce au a spune. MARIN, PR. 1,1/40. Aceste tradiţii s-au cercetat de renumitul astronom F. Arago, din a căruia carte extragem următoarele. CALENDAR (1855), 83/22. Iată descrierea unei scene fioroase, ce au urmat pe vaporul Austria, unul dintre vasele cele mai bune de fer şi pe carea noi o estragem întocmai după descrierea unuia dintre nenorociţii actori ai evenimentului. CALENDAR (1859), 74/25. Extragem dintr-o corespondenţă din Bucureşti adresată către „Courrier du dimanche”. DÂMBOVIŢA (1859), 234, 2/42, cf. LM. Extragem toate pasagiile relative la chestiune. HASDEU, I. V. 228, cf COSTINESCU. Trebuie să ne mărginim a extrage pentru cazul nostru numai câteva rânduri din o baladă a sa. MAIORESCU, CR. I, 99. A căpătat această carte de la Alecu Văcărescu... şi... a întrebuinţat-o spre a extrage unele acte. ODOBESCU, S. I, 327. Următoarele pasage.... le estragem din nouă numere consecutive. EMINESCU, O. XI, 40. Prelucrătoriul unei zoologii nu trebuie să se mărginească a lua o zoologie mai pe larg şi a extrage de pe ici de pe colea câte o frază. CONTEMPORANUL, I, 52, cf. BARCIANU. Carmen geme de pasiune mortală, pe care în zadar ai căuta-o în acelaş grad în nuvela din care a fost extras libretul. IBRĂILEANU, A. 193. Extragem toate ştirile pe care [documentele] mi le pot da despre dregători. BUL. COM. IST. I, 29, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. S-a găsit între hârtiile lui un manuscris ce-mi era adresat, din încâlcitele meandre ale căruia extrag istoria ce urmează. SADOVEANU, O. XII, 16, cf SCRIBAN, D. Din dosarul afacerii Bogdan extragem câteva piese. CĂLINESCU, B. I. 251. Nu este scopul acestor pagini de a expune dezvoltarea gândirii umaniste, ci numai acela de a extrage din numeroasele documente... pe acelea care pun în lumină alianţele ideologice 2527 EXTRAGERE -345- EXTRAMARITAL, -Ă contractate de umanişti cu antichitatea. VIANU, L. U. 27. Aspectul suburbanelor bucureştene e atât de viguros şi atât de pitoresc înfăţişat, că merită să extragem acest pasagiu. CONSTANTINESCU, S. II, 74, cf. DN2. ♦ (Complementul indică minerale, ţiţei, etc.) A exploata, a scoate din pământ. Cf. MARIN, PR. I, 29/11. Staturile străine vor putea dobândi noţiuni pozitive asupra productelor ce pot extrage din ţara noastră. ODOBESCU, S. II, 85. Luptaţi cu toată hotărârea şi energia pentru a extrage tot mai mult cărbune. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 392. Poporul băştinaş extrăgea din pământ sarea. PANAITESCU, C. R. 80. ORefl. pas. Suflul întrebuinţat în industrie se extrage mai cu seamă din tărâmurile numite „solfatare ”. MARIN, PR. I, 29/11. Oamenii au început să înalţe sonde. A început să se extragă petrol - o nouă bogăţie a regiunii. SCÂNTEIA, 1963 nr. 2 814. Din Lacul Negru se extrage un nămol sapropelic folosit în împachetări. ABC SAN. 339. ♦ (Complementul indică un corp străin, un organ etc.) A da afară, a scoate pe cale chirurgicală. Glontele... a rămas în genunchi. Un doctor bun l-ar putea extrage. STANCU, R. A. 1,91, cf. II, 382. - Prez. ind.: extrag. - Şi: (învechit) estrâge vb. III, (învechit, rar) extrăgui (asachi, e. i, 182/11, contribuţii, iii, 144) vb. IV. - Din lat. extrahere, fr. extraire (adaptat după trage). EXTRÂGERE s. f. Acţiunea de a extrage şi rezultatul ei. 1. Transformare a unei fracţii supraunitare în fracţie mixtă. Cf. extrage (1). Să lămurim motodul de a face asemene extragere. ASACHI, E. I, 73/3, cf. COSTINESCU. ♦Determinare prin calcul a rădăcinii unui număr. Această extragere a rădăcinilor este o lucrare destul de grea. HELIADE, A. 108. Extragerea rădăcinii cvadrate a oricăruia număr. ASACHI, E. I, 192, 7, cf. COSTINESCU. Estragerea unei rădăcini pătrate. EMINESCU, O. XV, 156. Operaţiunea ce exprimă acest semn este o operaţiune inversă a ridicării la potenţă, i se dă nume de extragere de rădăcină. CULIANU, A. 3. Operaţiunea... poartă numele de extragerea de rădăcină. CLIMESCU, A. 160, cf. KLOPŞTOCK, F. 278, DL, DM, DEX, M. D. ENC., MDN. 2. Separare a unei substanţe dintr-un compus sau din secreţia unui organ ori a unei plante. Cf. extrage (2). Cf. NEGULICI, COSTINESCU. A perfecţionat metoda extragerii soluţiei solului, prin presarea solului. CHIRIŢĂ, P. 287, cf. DL, DM. 3. Scoatere, detaşare dintr-un loc, dintr-un corp în care s-a format sau a fost introdus; desprindere dintr-un ansamblu; (rar) extras1. Cf. extrage (3). Cf. COSTINESCU, DDRF. Pentru extragerea mierii din faguri, fără a-i strica, se întrebuinţează astăzi aşa-zisul centrifug. ENC. AGR. II, 472. Atinge în 8 luni intensitatea avută înainte de extragerea uraniului X. SANIELEVICI, R. 31, cf. DL, DM, ABC SĂN. 53, dex, M. D. ENC., mdn. ♦Exploatare, scoatere la suprafaţă a materiilor prime din sol sau din subsol. începură a deschide puţuri pentru extragerea petrolului. CONV. LIT. XI, 48. Extragerea petrolului se face cu ajutorul turlelor de extracţie. IOANOVICI, TEHN. 18. Extragerea hidrocarburilor fluide prezintă aspecte diferite, după cum aceasta se face prin sonde de ţiţei sau de gaze ori prin minerit. LTR2 VII, 439. Pentru extragerea minereurilor, în secolul al XVII-lea, se iau unele măsuri concrete menite să promoveze mineritul. IST. LIT. ROM. I, 334. ♦ Operaţie chirurgicală de înlăturare a unui corp străin sau a unui organ. Cercetările... orientară pe descoperitor să suprime extragerea dinţilor şi plomba. ARGHEZI, S. XVI, 8. Intervenţia constă în extragerea din ochi a cristalinului opac. ABC SAN. 20. ♦ Transcriere de fragmente, de pasaje etc. dintr-un text. Credem de datoria noastră a face o extragere cu oarecari comentarii. CONTEMPORANUL, I, 98. Acest material se îmbogăţeşte... prin noi atrageri de cuvinte. DR. I, 5. S-a procedat la o extragere masivă de citate noi. SCL 1953, 147. - PL: extrageri. - Şi: (învechit) estrâgere s. f. - V. extrage. EXTRAGRAMATICÂL, -Ă adj. Care este în afara gramaticii. Cf. DN2. Introducerea acestor capitole, consacrate unor domenii extra-gramaticale se justifică prin necesitatea de a familiariza pe cititori... cu teoria vocabularului. L. ROM. 1959, nr. 4, 27, cf. ib. 1962, nr. 2, 136, DN2, DEX, NDN. - Scris şi: extra-gramatical. - PL: extragramaticali, -e. - Din fr. extragrammatical. EXTRAJUDICIAR, -Ă adj. (Despre proceduri sau despre probe) Care are loc sau care se administrează fără intervenţia unui organ de jurisdicţie. Cf. poen. - aar. - hill, v. i, 6472/42, COSTINESCU, LM. Mărturisirea extra-judiciară verbală nu poate servi de dovadă când obiectul contestaţiunei nu poate fi dovedit prin martori. HAMANGIU, C. C. 302, cf. ALEXI, W., CADE, SFC I, 41, DN2, M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN, DEL - Scris şi: (învechit, rar) extra-judiciar. - Pronunţat: -ci-ar. - PL: extrajudiciari, -e. — Şi: estrajudiciâr, -ă adj. POEN—AAR.— HILL, V. I, 6472/42, LM, ALEXI, W. - Din fr. extrajudiciaire. EXTRALEGÂL, -Ă adj. Care este în afara legalităţii. Nici avem vreo încredere în mişcări violente sau estralegale. EMINESCU, O. XI, 17, cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D. O măsură extralegală. CADE, cf. SCRIBAN, D., SFC I, 41, DN2, DEX, NDN, NDU. - PL: extralegali, -e. - Şi (rar) estralegâi, -ă adj. - Din fr. extra-légal. EXTRALEXICÂL, -Ă adj. (Lingv.) Care este în afara lexicului. Ceea ce permite să cruţăm o mulţime de vorbe sunt mijloacele extralexicale de care dispunem. PUŞCARIU, L. R. I, 35. Raporturile între cuvântul cu goluri şi între cuvintele care servesc spre completarea lor se exprimă sau cu mijloace lexicale, sau cu mijloace extralexicale (diferite morfeme, instrumente gramaticale, auxiliare, sintagme...), id. ib. 142. - PL: extralexicali, -e. - Din fr. extra-lexical. EXTRALINGVÎSTIC, -Ă adj. (Lingv.) Care este în afara limbii sau a lingvisticii. Motivele inovaţiilor linguistice nu sunt numai interne, ci ele sunt cauzate şi de factori extralingvistici, anume sociologici. DR. VII, 351. Afectul influenţează asupra vorbirii, ... când mai rapid, cînd mai lent, după împrejurări. Fenomenul este tot fonetic, întrucât se leagă... de emisiunea cuvintelor, ... căci şi el reprezintă un mijloc extralingvistic de exprimare a stărilor sufleteşti. IORDAN, STIL. 76. Vorbitorii copiază, adeseori inconştient, un model lingvistic, care li se impune prin factori, în majoritate, extralingvistici. L. ROM. 1959, nr. 3, 55, cf. SCL 1959, 526, L. ROM. 1962, nr. 2, 136, ib. nr. 4, 397, DN2, DEX, L. ROM. 1989, 472, NDN. Cuvinte care denumesc realităţi extralingvistice. NDU. - PL: extralingvistici, -ce. - Din fr. extralinguistique. EXTRALITERÂR, -Ă adj. Care este din afara literaturii, a operei literare. Nu există document mai edificator despre stilul... extraliterar al limbii române din secolul al XIX-lea decât opera lui I. L. Caragiale. VIANU, S. 205. M-am ferit poate să nu fiu influenţat de atâtea motive extraliterare. RALEA, S. T. I, 75. O sumă de puncte de vedere extraliterare erau agitate în opinia publică de prietenii lui Artur Gorovei. CIOCULESCU, I. C. 134, cf. L. ROM. 1989, 472. Niciunul din autorii despre care scriu, nu se lasă influenţaţi... de criteriile extraliterare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 1/1, cf. NDN. - Pl.: extraliterari, -e. - Din fr. extra-littéraire. EXTRAMARITĂL, -Ă adj. Extraconjugal. Cf. DEX2, NDN. 2535 EXTRAMODERN, -Ă -346- EXTRAORDINAR, -Ă - PL: extramaritali, -e. - Din engl. extramarital. EXTRAMODERN, -Ă adj. Care este foarte modem. Cf. SFC I, 48. Tinerii călători dispun de tot felul de mijloace extramoderne care-i apără de foame şi de frig. V. ROM. august 1960, 183, cf. NDN. - PL: extramoderni, -e. - Extra1- + modern. EXTRAMUNDÂN, -Ă adj. (Livresc) Care este din afara lumii. Locuri estramundane. LM. Un salt în regiuni extramundane. ALAS 27 X, 1935, 9/3. Comte a crezut că a descoperit punctul extramundan al lui Arhimede, din care va putea să mişte lumea. BLAGA, Z. 100, Cf. DN3, NDN, NDU. - PL: extramundani, -e. - Şi: (învechit) estramundân, -ă adj. LM. - Din lat. extramundantis, -a, -um, germ. extramundan. EXTRA-MUROS loc. adv. în afara oraşului, din exterior. Cf DN, NDN. - Loc. lat. EXTR ANAT URAL, -Ă adj. (Livresc) Supranatural. Dacă mâncarea materială nu este ceva extranatural, nu poate fi nici mâncarea spirituală. STĂNILOAIE, în NDU, cf. DN3, NDN. - PL: extranaturali, -e. - Ditflat. extranaturalis, -e. EXTRANEITÂTE s. f. (Jur.) 1. Caracter străin al unui element cuprins într-un raport juridic, necesitând aplicarea unei legi nenaţionale. Cf. DER, DN2, M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN, DEI, NDU. 2. Situaţia juridică a unei persoane care se află într-o ţară străină. Cf. DER, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. - Pronunţat: -ne-i-. - Din fr. extraneite. EXTRANEU, -EE adj. (Livresc) Care este din afară, străin. G. Călinescu... ilustra punctul de vedere estetic, disociat în judecata critică de valori extranee, cu care în opere se întâmpla totuşi să coexiste. STREINU, P. C. III, 249. Nu are nevoie să ceară falsificarea istoriei literare prin amestecarea cu materie extranee disciplinei. CĂLINESCU, în NDU, cf. L. ROM. 1962, nr. 5, 609, dn2, dex, ndn. - PL: extranei, -ee. - Din lat. extraneus, -a, -um, it. estraneo. EXTRANUCLEAR, -Ă adj. (Biol.) Care este situat în afara nucleului, în citoplasmă. Cf. DN3, DEX2, NDN. - Pronunţat: -cle-ar. - PL: extranucleari, -e. - Din fr. extranucleaire, engl. extranuclear. EXTRAORDINAMENTE adv. v. extraordinarmente. EXTRAORDINAR, -Ă adj. 1. (Jur.; despre legi, măsuri, funcţii, adunări etc.) Care nu este, nu se desfăşoară, care nu-şi exercită prerogativele potrivit regulilor obişnuite sau potrivit programărilor prevăzute. V. excepţional (1). Toate poruncile cele ecstraordinarie ce vor fi să se dea părţii ostăşăşti să fie întărite de câţi cincisprezece veliţi (a. 1822). URICARIUL, IV, 288/19. Era nainte diregătoriu, numai estraordinariu. BOJINCĂ, A. II, 58/7. Deschiderea obşteştei ecstraordinare adunări (a. 1831). URICARIUL, II, 212/11. Alegerile se vor face de către Obşteasca Adunare Ecstraordinară a Moldovei. REG. ORG. 1/7. Aliniatul din urmă al articolului 3 din Statut nu dă puterii executive alt drept decât... dreptul de a lua sub răspunderea sa măsure urgente... şi carii nu sufer amânarea până la convocarea ordinarie sau extraordinarie a Corpurilor legiuitoare. KOGĂLNICEANU, O. ivh 78, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 468 Vl. în asemine împrejurare s-au luat de cătră sfatul administrativ ecstraordinar... în privire cele mai de căpitenie puncturi. CUCIURAN, P. 2/11. Amnestia... unii dintre mădulările scaunelor judecătoreşti straordiñare... nu o băgă în seamă (a. 1849). ap. GHICA, A. 307, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Judecătorii estraordinari, tribunalele escepţionale, puterile discreţionare etc. nu fondează libertatea, ci terorismul. RUSSO, S. 183, cf. POLIZU. A fost guvernator al Cicladelor orientale cu titlul de... guvernator extraordinar. GHICA, S. 160, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. Un consiliu de miniştri extraordinar ar fi hotărât de a acorda un armistiţiu. EMINESCU, O. IX, 222. Isac II Angelos scoase o dare estraordinară în natură, pe împărăţia toată. id. ib. XIV, 80, cf. DDRF. Obşteştele adunări erau înlocuite cu nişte divanuri compuse de membrii sfatului extraordinar (consiliul miniştrilor). XENOPOL, I. R. XII, 98, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Cei doi directori convocará de urgenţă o şedinţă extraordinară. AGÂRBICEANU, A. 450. Tribunalul extraordinar nu pronunţă decât condamnări la moarte. CAMIL PETRESCU, T. II, 423. Un Divan extraordinar s-a întrunit la curtea dumneavoastră să trateze cu ei. OŢETEA, T. V. 39, cf. DL. E o şedinţă extraordinară, cu cineva de la capitală. PREDA, R. 40, cf. DM, DN^. Nu erau diete ardelene, dar se convocau în adunări extraordinare. PANAITESCU, C.R. 247, cf. DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., NDN, NDU. 0 Ambasador (sau trimis, învechit, legat, sol) extraordinar — ambasador sau trimis, legat, sol care are o misiune diplomatică specială, particulară. Pripealnică călătorie solilor straortinarii (a. 1701). FN 98. împăratul Leopold... trimise solu ecstraordinar la Ţarigrad..., dându-i poruncă ca să facă verice mijloc va şti şi să potolească războiul. VĂCĂRESCUL, IST.2 64. Sol extraordiner şi ministru cu deplină putere la Nalta Poartă. GOLESCU, T. 77/17. Au sosit în capitala noastră... sol extraordinar şi ministru deplin împuternicit la Poarta Otomană. AR (1831), 469 V9. împărăteasa Rusiei numi pre Cantemir ambasador estraordinar. NEGRUZZI, S. II, 151. Venea un legat estraordinar, cu gura surâzătoare. BARONZI, C. II, 14/2. Gen[eraiul] Baner, trimis spaniol, ambas [ador] estraordinar. EMINESCU, O. XV, 1 080. Trimite, deci, pe la începutul anului 1853, un ambasador extraordinar la Constantinopole. XENOPOL, I. R. XII, 151, cf. CADE, SCRIBAN, D. Noi cerem de la un trimis extraordinar ca, prin prestigiul său personal, să determine guvernul pe lângă care este acreditat să ia poziţie faţă de presa calomnioasă. CĂLINESCU, S. 355. George Keith, un scoţian regugiat, folosit de rege ca trimis extraordinar în Franţa, cu prilejul urcării sale pe tron. VIANU, L. U. 193. Sesiune extraordinară = şedinţă a unui organ legislativ desfăşurată în împrejurări speciale, în afara programului obişnuit. Nu aş putea asista la această sesiune straordinarie (a. 1879). ap. BARIŢIU, C. II, 239. Camera, în sesiune extraordinară, nu face aproape nimica şi de bugete nici vorbă măcar. EMINESCU, O. XI, 71. Câteva zile după închiderea sesiunei extraordinare..., domnitorul părăseşte ţara. XENOPOL, I. R. XIV, 47. El are dreptul de a convoca în sesiune extraordinară Adunările. HAMANGIU, C. C. XXI. Congres extraordinar = congres al unui partid politic, desfăşurat în afara celor obişnuite. Se cere convocarea unui congres extraordinar. Cale de atac extraordinară = cale de atac care nu poate fi folosită în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Cf. M. D. ENC. Există trei căi de atac extraordinare: contestaţia, revizuirea, recursul în anulare. D. ENC. 0 (Adverbial) întrunind ecstraordinar Generalnica Obicinuita Adunare (a. 1835). URICARIUL, VIII, 128, cf. DDRF. 0 (Prin lărgirea sensului) Istoria naturală se suptîmparte în normală şi în escepţională, după cum dă compt de fenomenele ordinare sau estraordinare. LAURIAN, F. 194/17. ♦ (Substantivat, m.; învechit, rar; în formele straordinariu, straordinarion, straordinarios) Ofiţer de rang superior, în vechea Republică veneţiană, însărcinat cu comanda unei garnizoane, în situaţii de beligeranţă. Deci, după ce au sosit vizirul cu toate oşti le, îndată au gătit pe un agă şi l-au trimis la cetate, la straordinarion şi la prevedorul cu solie să le zică să dea cetatea. CRON. TURC. 48. Care 2544 EXTRAORDINAR, -Ă -347- EXTRAORDINAR, -Ă scrisoare, după ce o au văzut straordinarios şi ceialalţi, au luat mare bucurie şi au început cu inimă a să bate. ib. 49. Au în gîndul lor să dea cetatea? El au zis că vor să o dea, că pentru aceea l-au trimis straordinariul să spuie că să poruncească să nu mai sloboază focuri, că vor să scoată bairac alb. ib. 54, cf. D. î. LAT - ROM. 328. ♦ (învechit; despre corpuri de armată) Care are o pregătire deosebită în vederea efectuării unor misiuni speciale. La mijloc, înaintea căruia mergeau uneltele grele de război şi suita estraordinară, conducea însuşi Isaac Angelos. EMINESCU, O. XIV, 84. Comandant... al unui corp extraordinar de armată, compus din legionari. REV. IST. II, 265. ♦ (Despre cheltuieli, fonduri etc.) Care nu a fost prevăzut. N-am luat nici un milion de vistierie pentru cheltuiele străordinare. FM (1844), 1712/32. Pentru [cheltuielile] cele extraordinare, tragem în foaia de-alături... alte 6 rigle. PENESCU, M. 76. Principii din vremea noastră nu se află în încurcătura de-a trebui să se gândească la mijloace estraordinare pentru a îndestula soldaţii. EMINESCU, O. XIV, 903, cf. CADE. Votează împrumuturi şi cheltuieli extraordinare. SADOVEANU, O. XIX, 167. 0 (Adverbial) Au cheltuit ecstraordinar pentru păstrarea acestui lucru. COD. ŢIV. 182/38. 0 Venit extraordinar = venit al unei fírme, care nu rezultă din operaţiunile ordinare. D. ENC. Buget extraordinar = buget creat în mod separat faţă de cel ordinar, pentru anumite scopuri bine precizate. D. ENC. ♦ (Rar; despre profesori, studenţi, elevi)-Care are un statut special; care este peste numărul stabilit. Numărul profesorilor este acuma fixat la 33, dintre care 17 extraordinari. CONV. LIT. XI, 35/2, cf. SCRIBAN, D. Ca student extraordinar nu eram obligat să susţin examene. GHEŢIE, ap. NDU. 0 (Substantivat, m.) In Sibiiu se afla o academie... de dreptu, cu *5 profesori ordinari, 1 estraordinariu. BARIŢIU, P. A. II, 707. ^P. ext. (Despre publicaţii periodice) Special (4). „Foaia ştiinţifică şi literară”, redactată de mine, tipări un număr extraordinar din 6 februarie 1844, în care, în proză şi în versuri, se cântă marea reformă. KOGĂLNICEANU, O. II, 611. ♦ P. ext. (Despre reprezentaţii, spectacole etc.) Care se desfăşoară în afara repertoriului stabilit ori în afara stagiunii. Intre petrecerile mari ale timpului erau şi alaiurile, serbările extraordinare. IORGA, c. 1.1,164. 2. Care este cu totul deosebit, care iese din comun; care este ciudat, bizar; excepţional (2), rar (I 3). V. m i r a c u 1 o s (1), mirabil, nemaiauzit, nemaicunoscut, neobişnuit, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, uimitor, unic1 (2). Moartea încetează de a fi neînsemnată... daca este însoţită de împrejurări ecstraordinare şi mântuitoare pentru patrie. MARCOVICI, D. 452/25, cf. VEISA, I. 169/9. Hatmanul Mico-Rosiei..., în a căruia cap îmbătrânit de 70 de ani s-au urzit planul cel ecstraordinar de a dispărţi Mico-Rosia de Roşia. ASACHI, I. 267/9. Un eveniment estraordinar se repezea cu păsuri înaripate, id. O. II, 43, cf. POEN. - AAR. - HILL, V. I, 648 723. Un lucru estraordinar simţ în mine... Merge-va oare treaba noastră bine? PR. DRAM. 132. Era corniţele... de o energie şi totodată de agerime militară extraordinară. BARIŢIU, P. A. II, 15, cf. STAMATI, D. Apa sedativă... le va potoli [frigurile] şi le va face a despărea în cinci minute în cel mai mare număr de cazuri, într-un pătrar de ceas în cazurile cele mai estraordinare. MAN. SĂNĂT. 182/3. Nopţile sânt luminoase în vremea verii... Chiar numai pentru acest fenomen estraordinar meritează cineva a călători la Persburg. BARASCH, M. II, 64/31. Urmăresc cu luare-aminte evenimentele cele straordinare a Orientului. CALENDAR (1856), 31/27, cf. POLIZU. De pe amvone şi tribune răsună... cuvântul cel frumos al amorului de patrie; dar oare cine nu încape în nedumerire când este a face pentru amorul de patrie vreun pas straordinar, a contribui cu un mare sacrificiu...? CALENDAR (1862), 4/13, cf. PONTBRIANT, D., PROT. -POP., N. D., COSTINESCU, LM. Acest fenomen nu ne va mai părea deloc extraordinar, când ne vom aduce aminte. CONTA, O. F. 39. Noi am accelerat în mod extraordinar lucrarea comisiunii lexicografice. ODOBESCU, S. II, 387. Nu era ceva estraordinar, ci tocmai în spiritul chemării Scaunului roman de-a se folosi de această ocazie pentru încercări de convertire. EMINESCU, O. XIV, 164. Se produce pe cer un extraordinar fenomen. CARAGIALE, O. VII, 96, cf. DDRF. Nu ne va mai părea extraordinară necontenita sporire a elementului grecesc în Ţările Române. XENOPOL, I. R. VI, 35, cf. BARCIANU. Ceea ce însă se petrecu în sufletul meu, fără a fi un fenomen extraordinar, vă va interesa. DELAVRANCEA, H. T. 50, cf ALEXI, w. Uimirea, veşnic nouă, în faţa evenimentului extraordinar, incredibil, că ea există. IBRĂILEANU, A. 169. Plecă de la serviciu înainte de ora închiderii... şi, fapt şi mai extraordinar, se îndreptă la vale către Calea Victoriei. AL. PHILIPPIDE, s. II, 32, cf CADE. Grozav ar fi dorit să spuie..., câteva amănunte extraordinare. REBREANU, R. II, 26. Se spun despre el lucruri extraordinare. CAMIL PETRESCU, P. 186. Costea, am aflat ceva extraordinar. Ghici? C. PETRESCU, C. V. 86. îmi povestea fapte extraordinare de vânători îmbelşugate. COCEA, S. I, 7. Cer să văd nepreţuitul coif, exemplar extraordinar. VOICULESCU, P. II, 176. Ceasul unei întâmplări extraordinare... i-ar umplea de lumină viaţa. SADOVEANU, O. V, 34. Ne minunăm... de calităţile noastre extraordinare de organizatori ai graiului. PUŞCARIU, L. R. I, 14, cf SCRIBAN, D. Cine străbate... pe cei trei cronicari amintiţi, străbate... o epocă a vieţii noastre spirituale şi-şi poate da seama de extraordinara mlădiere a graiului. CONSTANTINESCU, S. VI, 159. Dezvăluia o capacitate de expresie extraordinară. CĂLINESCU, S. 223. O nouă întâmplare are loc deasupra munţilor, cu totul extraordinară şi de neaşteptat. BOGZA, C. O. 64. Nu văd pentru ce ţi se pare atât de extraordinară ideea lui. STANCU, R. A. IV, 377. Cu mine o să se întâmple un lucru extraordinar. H. LOVINESCU, T. 146. A deţinut elementele absolut necesare pentru a da reportajului său caracterul extraordinar al unei adevărate comedii politice. CIOCULESCU, C. 24, cf DL. Nu-ţi spune nici el ceva extraordinar. PREDA, R. 302. Iată un lucru extraordinar: să ai conştiinţa că ai putut schimba ceva. T. POPOVICI, S. 533, cf. DM, DN2. Originalitatea romanului lui Ştefan Bănulescu ţine... de reţeta aceasta extraordinară, pe care e cazul s-o analizăm mai îndeaproape. N. MANOLESCU, A. N. III, 128. Era o lumină extraordinară acolo. CONTEMP. 1971, nr. 1 294, 715, cf. M. D. ENC., dex. O povestise... ca pe un eveniment extraordinar. ŢOIU, G. 9, cf. DSR, V. BREBAN, D. G. Era un moment de exultare extraordinar. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 8, 14/4. Intr-o zi... surveni o întâmplare şi mai extraordinară, care avea să-i tulbure definitiv existenţa, ib. 1993, nr. 3, 15/1, cf D. ENC., NDN. 0 (Adverbial) Extraordinar e că profesorul acesta... avea ochii plini de lacrimi. CAMIL PETRESCU, O. II, 218, Cf. DN2, L. ROM. 1966, 363, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, NDU. 0 (Adverbial; în exclamaţii cu valoare afectivă, indică admiraţie, mirare, indignare etc.) A, Emil, e extraordinar...! AL. PHILIPPIDE, S. II, 42. Ei bine, e extraordinar! Una ca asta nu mi s-a mai întâmplat! SEBASTIAN, T. 379. E extraordinar! strigă elevul, sculându-se în picioare. ARGHEZI, P. T. 152. (Cu elipsa verbului) Extraordinar. Am să-ţi povestesc cazul meu! CAMIL PETRESCU, P. 40. Furios, magistratul a făcut fiţuica boţ şi a zvârlit-o cât colo, scrâşnind: - Extraordinar! POPA, V. 205, cf DL. Şi te-au eliminat, zici? Te-au dat afară? Extraordinar! T. POPOVICI, S. 68. 0 (Adverbial; legat de un adjectiv sau de un adverb prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ absolut) Românii sânt astăzi un neam întreg de peste zece milioane de suflete, având una şi aceeaşi limbă, (nu ca s-o lăudăm noi) extraordinar de frumoasă şi de... grea. CARAGIALE, O. IV, 251, cf. VI, 42. Se simţea extraordinar de uşor şi de sigur. AL. PHILIPPIDE, S. II, 30. Ori e un personaj aşa de extraordinar de important, încât orice moft al său merită combatere. LOVINESCU, S. VIII, 37, cf. SCRIBAN, D., IORDAN, L. R. A., 298. Imaginea comică a vieţii, încadrată într-o extraordinar de puternică ambianţă socială..., îl ţintuieşte pe Ion Luca în canoanele unui stilizat clasicism. CONSTANTINESCU, S. II, 175. Văzul este extraordinar de ager. DOMBROWSKI, P. 32. Ignorant în materie tehnică, are impresii proaspete şi se exprimă în metafore de multe 2544 EXTRAORDINAR, -Ă -348- EXTRAORDINAR, -Ă ori extraordinar de juste. CĂLINESCU, B. I. 455. Subiectele acestor poveşti sunt extraordinar de variate. IST. LIT. ROM. I, 89. Alături de foame, se poate urmări... sentimentul extraordinar de exigent al demnităţii. VIANU, L. u. 100, cf. DL, L. ROM. 1959, nr. 2, 97. în teatml românesc există un sistem de fenomene extraordinar de bogat. IST. T. II, 360. Trebuie apreciată în raport cu condiţiile extraordinar de grele. ROMÂNIA LITERARĂ 1973, nr. 1, 1/1, DSR. îmi aduc extraordinar de bine aminte. CĂRTĂRESCU, N. 192, cf. NDU. 0 (Substantivat, n.) Actorului... îi trebuie un fel de inspiraţiune uitită... pentru artea sa spre a produce... estraordinarul. EMINESCU, O. XIV, 227. Nu sunt o femeie ca toate femeile? De ce nevoia de a mă izola în extraordinar? TEODOREANU, L. 283. Am avut câteva clipe o impresie de extraordinar; care m-a copleşit. VOICULESCU, P. I, 88. Extraordinarul, nepătrunsul iată ce pot bucura un suflet al donnei Alba. MIHĂESCU, D. A. 212. Romantismul preţuieşte extraordinarul. RALEA, S. T. I, 163. Numai pentru cineva care a trăit un singur accident, faptul capătă proporţiile extraordinarului. V. ROM. 1960, nr. 10, 89. Evenimente... imprevizibile şi captivante prin extraordinarul şi imprevizibilul lor. CONTEMP. 1972, nr. 1 325, 3/4. ♦ Care întrece orice închipuire, care este cu totul neobişnuit; ciudat, straniu; supranatural, fantastic. Viaţa sa privată şi politică a fost plină de tâmplări straordinare romantice şi cavalereşti. ASACHI, P. R. 4/2, cf VALIAN, V. Nu era numai acele în timpul prezent întâmplate miraculoase semne, ci şi mai ecstraordinarie decât acestea se întâmplară la Roma, şi alte, pe carii ar vrea să le comunice lui. ARISTIA, PLUT. 340/2, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Aşteptau o întoarcere spre mai bine a sorţii de la ceva neobicinuit, estraordinar şi miraculos. EMINESCU, O. XIV, 144. Trebuia fără-ndoială să fie o arătare extraordinară ca să poată face aşa senzaţie. CARAGIALE, O. II, 338. Muierea..., sub tot decursul însărcinării, nu e bine să iasă din casă şi să meargă în locuri de acelea, unde ar avea prilej să vază lucruri străordinare. MARIAN, NA. 18. Multe din subiectele acestor povestiri sunt întâmplări cu totul neobişnuite, extraordinare, fantastice, anormale... AL. PHILIPPIDE, S. IV, 20, cf. CADE. Dar celorlalte... li se păru o invenţie extraordinară. VOICULESCU, P. I, 191. Poporul iubeşte ficţiuni extraordinare. SADOVEANU, O. XIX, 428. Dumneata nu vrei să înţelegi, rusule, ce coincidenţe extraordinare s-au produs aici? id. ib. XXI, 260, cf SCRIBAN, D. Natura... abundă în fenomene, care nu sunt fenomene, şi este plină de lucruri normale şi banale, care nouă ni se par extraordinare. ARGHEZI, P. T. 164. Scopul lor era să intereseze pe ascultători sau pe cititori prin caracterul rar, neaşteptat şi extraordinar al faptelor povestite. VIANU, L. U. 63. Zugrăvesc extraordinare lumi şi fiinţe. N. MANOLESCU, A. N. I, 42. Aceste întâmplări extraordinare... presupun comentariul în surdină. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 20/1. ♦Cumplit, groaznic, grozav, teribil. Invâlvoind ecstraordinarii vâlvori dă foc... s-au întors înapoi. VĂCĂRESCUL, I. I, 9477. Strânsuri extraordinare în pântece. VEISA, I. 50/7. Cătră nenorocirile în care se afla atunce Roşia, s-adăogea încă: molipsirea, foamea şi gerul extraordinar. ASACHI, I. 74/8. Aceste greutăţi estraordinarie irita pe locuitori. BARIŢIU, P. A. I, 76. Călătoria cea estraordinară, lâncedzindu-i vinele, i-au tăiet vârtutea, nemaiputându-se ţinea în picioare. CALENDAR (1859), 99/6. Toate s-au nimicit, acum patru ani, printr-o boală extraordinară. ODOBESCU, S. I, 383. Pe aici, căldură extraordinară şi pâclă. CARAGIALE, O. VII, 167. O schimbare de timp estraordinară a urmat în vara anului 1888, una după alta. TURCU, E. 170. Mai mult decât întâmplarea însăşi, care nu poate fi mai extraordinară... decât un război, m-ar interesa amănuntele. CAMIL PETRESCU, P. 40, cf. DSR. 3. (Despre oameni) Care este înzestrat cu calităţi ieşite din comun; eminent, excepţional. Gentilomul... se cam miră puţin de răspunsul acesta; şi vrând să cunoască mai mult pe acest om, care, daca nu altceva, era estraordinar, îl rugă să-i spuie ce înţelege cu cavaler rătăcitor. HELIADE, D. C. 88/25. Bonflniu urmează... cu... de-amăruntul pe acest român estraordinariu. MAG. IST. I, 71/15. A apărut un om cu adevărat straordinar, un om de o mare concepţiune. GHICA, C. E. II, 445. In loc să salute pe acest straordinar violonist, avu nesocotinţa de a-l provoca la o luptă artistică. FILIMON, O. II, 324, cf. I, 123, PONTBRIANT, D., LM. în mijlocul acestei esistenţe stă omul, cu fiinţa sa estraordinară. EMINESCU, O. XV, 1 137. Am rămas cu convingerea... că mă aflu în faţa unui om extraordinar. CARAGIALE, O. II, 205, cf. DDRF, BARCIANU. Care este acea fiinţă străordinară care a avut atâta putere magnetică... să mă scoată din „sângurătatea” zgomotoasă în care m-am aflat până acum? SBIERA, F. S. 279, cf. ALEXI, W., CADE. Tincuţa mângâia penele păsării, neîndrăznind parcă să-şi arate mai pe faţă toată dragostea pentru biata raţă, de teamă să nu pară prea copilăroasă unui vânător aşa de extraordinar. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 140. Ştii că ai fo st extraordinar...! CAMIL PETRESCU, T. I, 428. Nathan, eşti un prieten extraordinar. TEODOREANU, L. 350. Omul se simte rău sau nu, inteligent şi extraordinar, după sugestii. ARGHEZI, P. T. 289. Am iubit o fată extraordinară, un adevărat înger. CĂLINESCU, O. IV, 13. Eşti o femeie extraordinară. H. LOVINESCU, T. 192, cf. DL, DM, DN2. Fachirul e un om extraordinar. SORESCU, U. 8. Simpla apariţie a acestui tânăr extraordinar împarte lumea între prieteni şi duşmani. N. MANOLESCU, C. M. 13, cf. DEX, V. BREBAN, D. G., NDN, NDU. 0 (Prin extensiune) Mitologia orientală şi elenică sânt tocmai ca un bal mascat unde ni se înfăţişează chipurile estraordinare, monstruoase, dar luându-se masca fiecăria, dăm peste figurile amabile, vesele şi expresive. BARASCH, M. I, 21/6. 0 (Prin sinecdocă) In unele capete şi inimi extraordinare poate patriotismul să se limpezească. XENOPOL, I. R. vi, 47. ♦ (Despre însuşiri sau despre creaţii, fapte, manifestări etc. ale oamenilor) Care este admirabil, remarcabil, excelent. V. desăvârşit. Când va trebui să facem toate sacrificiele pentru învăţământul public, noi, prin un puritanism extraordinar, să respingem din mijlocul nostru pe singurul reprezentant practic al acelui învăţământ primar. KOGĂLNICEANU, O. V3, 26. înălţându-să pururea prin făptuiri, prin urmări, prin mărire şi ecstraordinară strălucire înaintea tuturor. ASACHI, I. I, 99/17. Nici un curagiu străordinariu nu se cere pentru împărţire, iaca, mă ofer eu a le împărţi cele 200 ex[emplare] miniştrilor (a. 1882), ap. BARIŢIU, C. II, 252. Călugării cu crucea în mână au perit de sabia cea ageră a turcilor carii, însufleţiţi de fiinţa marelui sultan, dezvăleau o bravură şi netemere de moarte estraordinară. CALENDAR (1855), 126/1. Bătălia era perdută, în adevăr, daca Cesar, printr-un curagiu estraordinar, nu restabilea lupta. TEULESCU, C. 140/4. Se puse pe învăţătură cu o silinţă extraordinară. FILIMON, O. I, 122. Principele Moldovei... desfăşură o activitate diplomatică de o fineţă rară, de o întindere estraordinară. HASDEU, I. V. 58. Constantin Negri... reprezenta... o capacitate intelectuală extraordinară. EMINESCU, O. IX, 221. De mult aud lăudându-se inteligenţa estraordinară a românului, id. ib. XV, 174. Pe chipul Sandii se răsfrângea... conştiinţa unei energii extraordinare. CARAGIALE, O. II, 312, cf. DDRF. Numai astfel se poate explica energia extraordinare de împotrivire. XENOPOL, I. R. III, 51. Un sentiment de demnitate rănită îi dete o putere extraordinară. D. ZAMFIRESCU, A. 115. Brâncoveanu făcu sforţări extraordinare pentru a răpune pe acela care, prin căsătoria cu fata lui Şerban Vodă, ajungea păstrătorul tainelor politice. IORGA, L. I, 341. Documentul..., cu un extraordinar lux de erudiţie. BUL. COM. IST. I, 131. Fu cuprins de o îndrăzneală extraordinară. REBREANU, I. 486. Extraordinara vitalitate... este un alt argument pentru vechimea lui. DR. II, 369. Găseam mai întotdeauna şi un adaus „scris” de Adela, nişte arabescuri extraordinare. IBRĂILEANU, A. 22. „ Ulise ” este o faptă literară extraordinară. AL. PHILIPPIDE, S. III, 255. Un erudit împovărat cu o memorie extraordinară. LOVINESCU, S. VIII, 138. Aveam pentru unul dintre comeseni... o admiraţie extraordinară. CAMIL PETRESCU, P. 45. în sala asta... am dat o serbare de sfârşit de an extraordinară. I. BOTEZ, ŞC. 124. Impresia acestei înmormântări 2544 EXTRAORDINARITATE -349- EXTINCŢIE a unui copil creştin urmat de turcii mititei, printre dealurile pustii, trebuie să fi fost extraordinară. A. HOLBAN, O. II, 284. E o creaţie cu totul extraordinară. SADOVEANU, O. XIX, 429. Prin aceste linii, foarte fine şi nenumărate, el dă o impresie extraordinară de viaţă. OPRESCU, I. A. IV, 46. Nuanţele stilistice sunt dozate cu extraordinară pătrundere. IORDAN, STIL. 116. Caragiale are un extraordinar simţ al invenţiei împrejurărilor, al mediului şi faptelor. CONSTANTINESCU, S. II, 166. Sunt talente extraordinare, care ar face cinste oricărei literaturi europene. ARGHEZI, S. XXV, 389. Vorbea cu un entuziasm extraordinar. CĂLINESCU, E. O. II, 12. Se povesteşte, cu un umor extraordinar, devastarea redacţiilor ziarelor de opoziţie. N. MANOLESCU, C. M. 137. Filmului acesta extraordinar i s-a acordat foarte îndreptăţit premiul. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 41, 21/3. Ceea ce uimeşte, întâi de toate, la lectura acestei cărţi este extraordinara memorie a autorului, ib. 1993, nr. 2, 8/1. Dacă unul începea câteva măsuri dintr-un cântec, ceilalţi le continuau imediat, cu o plăcere extraordinară. CĂRTĂRESCU, N. 129. 0 (Adverbial) Ne-am amuzat extraordinar. CAMIL PETRESCU, T. III, 100. Am vorbit cu oameni care îl preţuiau extraordinar. CĂLINESCU, B. I. 10. 0 (Prin extensiune; despre obiecte sau despre elemente ale naturii etc.) Edificiul atât este de atrăgător, atât este de extraordinar, el însuflă atâtea impresiuni vii şi felurite. ODOBESCU, S. II, 506. Prezintă un penaj extraordinar. DOMBROWSKI, P. 193. Delta mi s-a părut extraordinară. H. LOVINESCU, T. 357. Doamna Sturdza a rămas cu cele mai extraordinare diamante. magazin IST. 1973, nr. 10, 27. ♦(Despre alimente, băuturi etc.) Care este foarte bun, foarte gustos; care este de cea mai bună calitate. V. savuros. Datorită aceste compoziţii secrete, la măsuţa din sufrageria ei mică şi curată, se bea cea mai extraordinară cafea cu lapte. SADOVEANU, O. VIII, 152. Aş mânca ceva picant, ceva extraordinar. CĂLINESCU, E. O. II, 169. Un vin extraordinar. DL, cf. DM, DSR, DN2, DEX, V. BREBAN, D. G., NDN, NDU. - Scris şi: ecstraordinar. - PL: extraordinari, -e. - Şi: (învechit) estraordinâr, -ă, estraordinâriu, -ie (scris şi ecstraordinariu, -ie; pl. estraordinarii, -ie), straordinâr, -ă, straordinâriu, -ie, străordinâr, -ă, străordinâriu, -ie, (învechit, rar) extraordinér, estraordinér (buletin, G. 1840, ap. URSU, î. L. II, 272), straortinâriu, -ie, straordinárion, straordinarios adj. - Din fr. extraordinaire, lat. extraordinarius, -a, -um. - Pentru straordinar, straordinâriu etc., cf. it. s t r a o r d i n a r i o. EXTRAORDINARITÁTE s. f. (Rar) însuşirea a ceea ce este extraordinar (2). Se descoperă până acum 3 morminte... Aceste însă nu dau vreun semn de estraordinaritate decât toate mormintele până acum descoperite. CALENDAR (1857), 72/15, cf. SFC VI, 56, NDN. - Şi: estraordinaritâte s. f. - Extraordinar + suf. -itate. EXTRAORDINARMÉNTE adv. (învechit, rar) în mod extraordinar. Cf. HELIADE, în SFC II, 195. Colegiurile nu se convoacă estraordinarmente decât la vacanţă, cel puţin de o a treia parte din numărul întreg (a. 1881). ap. EMINESCU, O. XII, 231. - Şi: estraor dinar ménte, extraordinaménte (heliade, în sfc ii, 195), estraordinariaménte (id. ib.) adv. - Din fr. extraordinairement. EXTRAORDINÉR adj. v. extraordinar. EXTRAPARLAMENTÁR, -Ă adj. Care nu face parte din Parlament, care este din afara Parlamentului. Guvernul era ca şi căzut - din alte cauze, a căror cercetare rămâne să facem îndată ce ne vom fi dat seamă de acţiunea oposiţiei extraparlamentare. MAIORESCU, D. II, 7. Comisiune extraparlamentară. CADE, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, L. ROM. 1992, 544, NDN, DEI, NDU. - Scris şi: extra-parlamentar. - PL: extraparlamentari, -e. - Din fr. extraparlementaire. EXTRAPERITONEÂL, -Ă adj. Care este situat în afara peritoneului. Peritonită difuză acută... prin deschiderea unei colecţii purulente extraperitoneale. ABC SĂN. 281, cf. DN2, DEX, NDN, DEL - Pronunţat: -ne-al. — PL: extraperitoneali, -e. - Din germ. extraperitoneal. EXTRAPIRAMIDÂL adj. (Med.; în sintagmele) Sistem extrapiramidal = ansamblu de fibre aferente şi deferente, situate în regiunile subcorticale şi subtalamice, care servesc motricităţii involuntare şi tonusului muscular. Cf. DER. Aceste formaţiuni ţin de sistemul extrapiramidal (din creier). ABC SĂN. 274, cf. D. MED., NDN. Sindrom extrapiramidal = ansamblu de tulburări provocate de alterarea sistemului piramidal. Cf. NDN. - PL: extrapiramidali, -e. - Din fr. extrapyramidal. EXTRAPLAT, -A adj. (Despre obiecte, mai ales despre ceasuri) Foarte plat. Cutia de pudră... a fost atât de extraplată, încât fetita l-a pupat de câteva zeci de ori. ARGHEZI, S. vii, 102, cf. SFC 1,42, DN^, DEX2, NDN, NDU. ♦ (Substantivat, n.) Ceas. Aveam un extraplat de platină, dăruit de tata la bacalaureat. VOICULESCU, P. II, 103. - PL: extraplaţi, -te. - Din fr. extraplat. EXTRAPLEURĂL, -Ă adj. (Anat.) Care este situat în afara pleurei. Cf. DN2. Pneumotorax extrapleural. ABC SĂN. 102, Cf. DEX, NDN, DEL - Pronunţat: -ple-u-. - PL extrapleurali, -e. - Din fir. extrapleural. EXTÎNCŢIE s. f. 1. (Livresc) Stingere (2), dispariţie, sfârşit1 (2). Cf. PROT. - POP., N. D. în „Floare albastră”, semnalându-ni-se aceeaşi bigeminare a percepţiei poetice, contrariile particulare îşi retrag ostentaţia şi se însumează în opoziţia moarte - viaţă;... opoziţia de situaţii se amplifică în unica opoziţie de legi... a extincţiei şi a creaţiei. STREINU, P. C. III, 187. Se strădui să găsească în conştiinţă momentul cel mai blând pentru înţelegerea morţii. încă din copilărie avusese oroarea extincţiei. CĂLINESCU, O. I, 278. Extincţia vieţii (căci moartea nu există) trebuie să se petreacă simplu, undeva într-o pădure, la marginea unei ape. PREDA, C. I. P. II, 223. Vrem... să spunem că o poezie a sentimentului de extincţie sau de jubilaţie în faţa spectacolului cosmic se poate scrie şi în acest stil suav. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 56, 5/2. Cu „Ceaslov” (1940) se înregistrează o modificare de fond a poeziei lui George Lesnea, semnificaţia trecând asupra „amintirii”... cu o gravitate impusă de gândul extincţiei, inevitabil din momentul în care se ajunge la vârsta bilanţurilor, ib. 1972, nr. 24, 10/4, cf. M. D. ENC. Dan Laurenţiu este un poet al extincţiei. SIMION, S. R. III, 363, cf. DSR. Sobrietatea clovnului său, faciesul sumbru relevă abandonul sufletesc grav ce prevesteşte extincţia omului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 4, 16/2, cf. D. ENC., NDN. ♦ Dispariţie a unei familii, a unei specii etc. O parte din aceste fiinţi rămân staţionare în modul lor de reproducţiune şi se degradează până la extincţiune. CONTA, O. F. 230. Selecţiunea naturală nu este decât o lege a extincţiunii fiinţelor organice. CONV. LIT. XI, 170. Simţea nevoia imperioasă a procreării, a perpetuării familiei sale pe pragul extincţiunii. CĂLINESCU, O. I, 92, cf D. ENC. 2. (Livresc) încetare de a se manifesta, de a se produce. Poezia lui Baudelaire... proclamase extincţia morală în pesimismul, am zice, cel mai atroce. STREINU, P. C. III, 84. Coana Efimiţa, confidentă integrală,... cu bun-simţ feminin, e singura femeie cu instinctul senzual intrat în extincţie. CONSTANTINESCU, S. 2553 EXTRAPOLA -350- EXTRASEZON II, 138. Locul visului este însă somnul şi e curios a vedea cât de mult a cultivat poetul acest început de extincţie a conştiinţei. CĂLINESCU, O. XIII, 281, cf. DL, DN2, M. D. ENC., DEX, DN3, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. ♦ (învechit, rar; în forma estincţiune) Plată integrală a unei datorii băneşti. Cf. FROLLO, V. 212. ♦ Slăbire a intensităţii vocii (până la dispariţie). V. a f o n i e. Câtă vreme madam Berthaud nu auzea bine şi nu fusese lovită de extincţiunea ei de voce, e drept că plăteam cam scump ospitalitatea. CARAGIALE, O. IV, 380, cf. CERNE, D. M. Ce curioasă extincţie a vocii ai dumneata... Se vede că fumezi prea mult. CĂLINESCU, O. IV, 65. 3. (Fiz.) Micşorare sau anulare a intensităţii unui fascicul de radiaţii, datorat absorbţiei acestora de mediul prin care se propagă. Cf. ltr2, der, dtt, m. d. enc., drev, v. breban, d. g., D. ENC., DEX2, NDN. - PL: extincţii. - Şi: (învechit, astăzi rar) extincţiune, (învechit, rar) estincţiune (FROLLO, v. 212) s. f. - Din lat. exstinctio, -onis, fr. extinction, it. estinzione. EXTRAPOLA vb. I. T r a n z. 1. A aplica metoda extrapolării (1). Din lucrările lui Procopiu extrapolăm următoarele date. CIŞMAN, FIZ. II, 350. Scara termometrică, definită între 0° şi 100° C, nu poate fi extrapolată prea departe de aceste puncte. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. II, 72, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, NDU. 2. A face o extrapolare (2). Cf. M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G. Acţiunea se petrece, deci, într-un viitor nu foarte diferit de epoca noastră, extrapolată social şi tehnologic peste trei milenii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 2, 20/3. D. ENC., NDN, NDU. - Prez. ind.: extrapolez. - Din fr. extrapoler. EXTRAPOLÂRE s. f. 1. (Mat.) (Operaţia de) determinare a unei serii de valori ale unei funcţii, pentru valori situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolaţie. Cf. LTR, DP, DN2, DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, NDU. 2. (Filos.) Extindere ipotetică a unei noţiuni, legi, teorii, propoziţii de la un domeniu la altul, extrapolaţie; trecere de la o idee la alta mai complexă, cu o sferă mai largă etc., generalizare. Cf. LTR, DP, DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, NDU. - PL: extrapolări. - V. extrapola. EXTRAPOLÂŢIE s. f. Extrapolare (1, 2). Cf. DSR, dn3, NDN, NDU. - PL: extrapolaţii. - Din fr. extrapolation. EXTRAPROFESIONÂL, -Ă adj. Care este din afara profesiunii cuiva. Răzvan îşi vede de micile lui operaţii extraprofesionale. VINEA, L. I, 360. Autorităţile elveţiene erau convinse că, pentru el, spionajul reprezenta o pasiune extraprofesională. MAGAZIN IST. 1968, nr. 11, 74, cf. NDN, DEX2. 0 (Adverbial) Au timp să se ocupe extraprofesional şi cu descoperirea unui medicament universal. BĂNULESCU, I. 132. - Pronunţat: -si-o-. - PL: extraprofesionali, -e. - Din fr. extraprofessionnel, engl. extraprofessional. EXTRAREGLEMENTÂR, -Ă adj. Care este în afara regulamentului. Cf. cade, dn3. - PL: extrareglementari, -e. - Din fr. extra-réglementaire. EXTRAS1 s. n. (Rar) Scoatere, detaşare, desprindere dintr-un loc sau dintr-un corp; extragere (3). Extractor, instrument folosit în chirurgia ortopedică pentru extrasul cuielor de o ster o sinteză. D. MED. 1,532. - V. extrage. EXTRAS2, -Ă adj., s. n. 1. Adj. (Despre pasaje, fragmente, rezumate etc.) Care a fost detaşat sau transcris dintr-un text mai amplu; care a fost selectat şi reţinut dintr-o lucrare. Cf. STAMATI, D., DDRF, CADE. 0 (Despre minerale) Care a fost scos din pământ; exploatat. Studiul profilului se poate face înşirând probele extrase în ordinea succesiunii lor în sol. CHIRITA, P. 918. 2. S. n. Fragment, pasaj, citat scos, reprodus dintr-o lucrare; variantă rezumativă, prescurtată, condensată a unui text; (astăzi rar) extract (2). Iţi împărtăşesc un extras din scrisoarea oficioasă. VASICI, ap. BARIŢIU, C. II, 59. Cruţăm pe cetitori cu extrase din această broşură; titlul ei o caracterizează îndestul. MAIORESCU, D. II, 11. Ni s-a părut cu cale de a reproduce şi noi aceste extrase din cartea d-lui Danilevski. EMINESCU, S. P. 133, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Dăm în acest loc întreg extrasul acesta, foarte important. PACALĂ, M. R. 37. Această bibliotecă... e bogată mai ales în extrase şi articole de reviste şi ziare. DR. I, 6, cf. SCRIBAN, D. Se folosea de extrase şi recenzii de prin reviste. CĂLINESCU, O. XII, 354. In cărţile sale se găsesc extrase din operele altor partizani ai doctrinei progresului. RALEA, S. T. III, 71, cf. DL, DM, DN2. Extrasele din romane sau nuvele... se asigură de vitalitatea acestei literaturi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 30, 23/1, cf. DEX, M. D. ENC., MDN. 0 Extras de cont = copie de pe un cont care reflectă situaţia la zi a debitului şi a creditului. Cf. dl, dm, der, mdn. 0 L o c. adv. în extras, reprodus fragmentar sau în rezumat. Compunea cel puţin două articole, pe care le comunica în extras corpului profesoral. CĂLINESCU, B. I. 18, cf. DL, DM, DN2, DER, DEX, M. D. ENC., MDN. ♦ Articol sau studiu scos dintr-o publicaţie (periodică sau colectivă) şi tipărit separat în broşură. Cf. ltr2', dl, dm, dn2, der, dex, M. D. ENC., MDN. ♦ (Rar) Corespondent al unei realităţi redate prin elementele definitorii. Gramatica..., care porneşte de la filologie, nu dă extrasul limbei vii. RUSSO, S. 81. 3. S. n. Produs obţinut prin concentrarea unei substanţe (rezultate din plante sau din organe animale); extract (3). îşi făcea injecţii cu extrase glandulare. VINEA, L. I, 392. Solventul dizolvă o parte din componenţi şi se elimină ca soluţie a extrasului prin fundul perforat. LTR2 VII, 433. Este un precursor al apoterapiei moderne prin experienţele sale de stimulare a sexualităţii masculine cu ajutorul extraselor testiculare. ABC SĂN. 74. 4. S. n. (Rar) Document care atestă înscrierea într-o condică, într-un catastif etc. V. extract (1). Matei Basarab scoase un extras de naştere. CĂLINESCU, S.20. - PL: extraşi, -se. - Şi: (învechit) estrâs, -ă adj., s. n. - V. extrage. Cf. fr. e x t r a i t, lat. e x t r a c t u s, - a, - u m. EXTRASENSÎBIL, -Ă adj. 1. Care nu este accesibil prin simţuri. V. suprasensibil (1). Cf. DN3. 2. (Despre oameni) Care este foarte sensibil (2); suprasensibil (2). V. u 11 r a s e n s i b i 1. Cf. NDN, DEX2. ♦ (Despre organisme) Care reacţionează instantaneu la cea mai uşoară excitaţie exterioară. Cf. NDN, DEX2. - PL: extrasensibili, -e. - Din fr. extra-sensible. EXTRASENZORIÂL, -Ă adj. Care este perceput pe alte căi decât cele senzoriale. Cf. NDN, NDU. - Pronunţat: -ri-al. - PL: extrasenzoriali, -e. - Din fr. extrasensoriel. EXTRASEZON s. n. Timpul din afara unui sezon; perioadă în care afluenţa turiştilor este scăzută, aceştia beneficiind de preţ redus la cazare şi, eventual, la transport. Cf. NDN, DEX2, DCR2. 2563 extrasistolă -351- EXTRAUTERIN, -Ă - PL: extrasezoane. - Extra1- + sezon. Cf. fr. h o r s - s a i s o n. EXTRASISTOLĂ s. f. (Med) Tulburare de ritm cardiac caracterizată prin existenţa unor contracţii cardiace suplimentare în cadrul ritmului cardiac de bază. Cf. dn2, der. Extrasistole, bătăi suplimentare ale inimii. ABC SĂN. 156, cf. D. MED., NDN, NDU. - Acc. şi: extrasistolă. - PL: extrasistole. - Din fr. extra-systole. EXTRASTATUTĂR, -Ă adj. Care este în afară de statut. Cf. CADE, DN2, DEX, NDN. - Pl.: extrastatutari, -e. - Din fr. extra-statutaire. EXTRAŞCOLĂR, -Ă adj. Care se efectueză, care se desfăşoară în afara programului sau a activităţii şcolare. Activitatea extraşcolară îmi răpeşte mult timp. ARH. OLT. V, 284. Ceea ce s-a numit la noi „activitate extraşcolară”, o necesitate..., i se părea un pericol. LOVINESCU, S. VIII, 205. în Roşiorii de Vede, unde părinţii nu mai erau lângă mine, lectura mea extra-şcolară era nestingherită. GALACTION, O. I, 11, cf. SCRIBAN, D. Elevilor asociaţi... să li se dăruiască pentru vacanţă o seamă de cărţi, care întâi intră în educaţia extraşcolară a viitorilor profesori, advocaţi, ingineri... artişti. ARGHEZI, P. T. 163, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, NDN, NDU. - PL: extraşcolari, -e. - Extra1- + şcolar. EXTRAŞÎC adj. invar. (Familiar) Care este foarte şic1. Cf. IORDAN, L. R. A. 198, SFC I, 42. C-aşa-i tramvaiul comunal, Tramvaiul nostru extraşic. BARBU, G. 160, cf. NDN. - Extra1-+ şic1. EXTRATĂRĂ s. f. (învechit, rar) Greutatea celui de al doilea ambalaj al unei mărfi; supratară. Sânt mărfuri cari se ambalează în cutii, sticle etc. şi, astfel ambalate, se pun într-o ladă mai mare, într-un bol mai mare, în acest caz avem o supratara, o estratara. PANŢU, PR. 4. - Pl.: extratare. - Şi: estratara s. f. - Extra1-+ tară1. EXTRATEMPORĂL, -Ă adj. Care este în afara timpului. E vorba de percepţia unei sinteze între prezent şi trecut, temporală şi în compunerea ei, dar extratemporală în unitatea percepţiei. STREINU, P. C. III, 163, cf. NDN. - PL: extratemporali, -e. - Extra1-+ temporal2. EXTRATERESTRU, -ă adj., s. m., s. f. 1. Adj. Care se află, care există sau care se desfăşoară în afara globului terestru. Cf. CADE. Aceste coincidenţe Strindberg le atribuie unei voinţe conştiente extraterestre care se revarsă periodic în istoria omenirii. BLAGA, z. 175, cf DN2. O greutate mare în alegerea eventualilor aştri candidaţi la experimentul recepţionării semnalelor civilizaţiilor extraterestre vine de acolo că nu avem nici o idee despre longevitatea civilizaţiilor şi interesul lor în astfel de comunicaţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 105, 2/3. Din totalitatea misiunilor extraterestre ale oamenilor, numai şapte au fost îndreptate spre Lună. CONTEMP. 1971, nr. 1 289, 10/2, cf. DEX, V. breban, D. G. 0 F i g. Această vocaţie îl situa, nu pe un punct chiar extraterestru, dar oricum dincolo de vârful turbat al oricărei actualităţi. STREINU, P. C. III, 248. Ne închipuim greu un argument mai insolit decât acela că vecinătatea cea mai liniştitoare pentru extraterestrele făptuiri urmuziene ar fi aceea a studiilor docte ale unor profesori de universitate, ambasadori ori oameni politici. N. MANOLESCU, A. N. III, 10. 2. S. m. şi f. Presupus locuitor al unei alte planete decât Pământul. Cf. NDN, DEX2, DCR2. - PL: extratereştri, -stre. - Din fr. extraterrestre. EXTRATERITORIAL, - Ă adj. Care este în afara teritoriului unui stat. Cf. iordan, L. R. A. 198, DN2, dex, ndn. - Pronunţat: -ri-al. -PL: extrateritoriali, -e. - Din fr. extra-territorial. EXTRATERITORIALITĂTE s. f. Regim special aplicat în relaţiile reciproce dintre state, referitor la privilegiile sau imunităţile acordate unor persoane ori instituţii străine, care sunt tratate ca şi când s-ar afla pe teritoriul naţional. Cf. dex2, DCR2. - Pronunţat: -ri-a-. - Din fr. extraterritorialite. EXTRATEXTUĂL, -Ă adj. (Lingv.) Care este exterior unui text; care aparţine contextului extralingvistic. Cf. ndn, mdn. -PL: extratextuali, -e. - Din fr. extra-textuelle. EXTRATÎE s.f. (Grecism învechit) Expediţie militară; campanie. Era dă la 1722, încă din vremea lui sultan Ahmed, pornită ecstratie sau sefer în Persia pântru tulburările lui Mirveis. VĂCĂRESCUL, IST.2 87. - Scris şi: ecstratie. -PL: extratii. - Din ngr. eKcrcpaTeta. EXTRAUMĂN, -Ă adj. Care se află în afara ineriorităţii omului. Arta cristalizează după legi psiho-fiziologice specifice aspectul strict senzoriu şi momentan al lumii şi vieţii, ritmat -desigur nu eterogen, dar totuşi - total autonom faţă de ritmul vieţii extraumane. PÂRVAN, I. F. 49. Religia creează pentru individul simplu, gata să se prăbuşească la fiecare clipă în prăpastia atemporalului, aspaţialului şi extraumanului filosofic, parapetul ocrotitor de nihilismul asocial şi amoral id. ib. 51. - PL: extraumani, -e. - Extra2 + uman. EXTRAURBĂN, -Ă adj. Care se află în afara oraşului. Cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U, CADE, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G. Verbul „colinda” numeşte o acţiune ce se defăşoară cu precădere în vastele spaţii libere extraurbane. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1,8/3, cf D. ENC., NDN. - Pronunţat: -tra-ur. - Pl: extraurbani, -e. - Extra1- + urban. EXTRAURGENT, -Ă adj. Care este foarte urgent. Am vrut să vă citesc un ordin telegrafic extra-urgent. BRĂESCU, V. A. 111. Salutare, fraţilor, mă duc la slujbă că am de lucrat nişte hârtii extra-urgente. P. CONSTANT, R. 85, cf. SFC 1,42, NDN. - Scris şi: extra-urgent. - Pronunţat: -tra-ur. - PL: extraurgenţi, -te. - .Extra1- + urgent. EXTRAUTERÎN, -Ă adj. (Med.) Care este situat în afara cavităţii uterine. 0 Sarcină extrauterină = sarcină patologică în care ovulul fecundat se dezvoltă în afara cavităţii uterine. O femeie... are ceea ce să numeşte de oamenii măiestriei o îngreoiere extrauterină (afară de matcă). CR (1833), 40V48, cf. POLIZU, P. 195. O sarcină extrauterină ruptă duce la o revărsare de sânge în partea interioară a peritoneului. BELEA, P. A. 98, cf. DL, DM, DN2, URSU, T. ş. 2578 EXTRAVAGA -352- EXTRAVAGANŢĂ 204. Sarcină extrauterină, fixarea anormală a oului în afara cavităţii uterine. ABC SĂN. 319, cf. M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. - Prununţat: -tra-ur-. — PL: extrauterini, -e. - Din fr. extra-utérin. EXTRAVAGÁ vb. I. Intranz. (Rar; despre oameni) A acţiona, a se manifesta în mod extravagant. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W., BUL. FIL. II, 224. - Prez, ind.: ? - Şi: estravagá (PONTBRIANT, D., LM, ALEXI, w.), stravagá (costinescu) vb. I. - Din fr. extravaguer, it. stravagare. EXTRAVAGÁNT, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care iese din comun, prin comportare, prin atitudine etc., contravenind obişnuinţelor sau raţiunii; ciudat, excentric. V. bizar, original (3). Cf. I. GOLESCU, C. Om stravagant! Şi pentru ce gemete şi suspinuri. VOINESCU II, M. 92/21. Oarecine răspunde că eşti atât de extravagant, deşenţat ca dânşii. CALENDAR (1850), 30/2, • cf. NEGULICI. Eşti un om extravagant. Mă întrebi de lucruri ce aştept a le afla de la tine. LĂZĂRESCU, S. 66/10, cf. ARISTIA, PLUT. Un englez estravagant a mers în această idee prea departe, încât a dat loc la o anecdotă originală. BARASCH, M. II, 125/22. Ipocondriacul..., un om ciudat şi estravagant. FIS. 139/31, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Mă vor privi ca un om cam estravagant. BARONZI, C. IV, 176/1, cf. LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU, D. u., CADE. în fond îl găseau extravagant şi-l dispreţuiau cu indulgenţă. CAMIL PETRESCU, P. 242, cf. SCRIBAN, D. Cine te cunoaşte ca mine te crede cel mai extravagant dintre oameni. CĂLINESCU, B. I. 32, cf. DL, DM, DN2, DEX, M. D. ENC., MDN. 2. (Despre manifestări, însuşiri etc. ale oamenilor) Care denotă, care trădează extravaganţă (1); care şochează, care contrariază; neobişnuit, straniu. Făcându-şi unul altuia jurământ, dragostea ar fi mai puţin estravagantă şi prieteşugul mai viu. MN (1835), 39!/19. Toată fericirea ei sta în împlinirea celor mai mici şi mai extravagante capricii. FILIMON, O. I, 117, cf. PROT. - POP., N. D. Un prinţişor vasal..., cum să cuteze el a întreprinde o revoltă atât de extravagantă, ale cării consecuenţe ameninţau însăşi anima Imperiului otoman. HASDEU, I. V. 129. Asta e o glumă din cele mai estravagante ce a trăsnit prin mintea corespundinţilor mei din străinătate. BARONZI, C. IV, 33/11. Ce foloseşte în adevăr publicului cititor... a scălămba cel puţin acele creaţiuni într-o limbă trivială sau extravagantă? ODOBESCU, S. II, 368. Purtarea sa extravagantă trebuie atribuită şi existenţei unor cause patologice. EMINESCU, O. IX, 386. Femeia începe să sbiere răguşit făcând gesturi extravagante. CARAGIALE, O. I, 78, cf. BARCIANU, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Face demersurile cele mai extravagante pentru a-l găsi. VIANU, A. P. 288, cf. DL, DM, DN2, pEX, MDN. 0 (Adverbial) Apăru pe prima poartă de la intrare o siluetă de femeie... îmbrăcată extravagant. PREDA, M. S. 90. 3. (Despre idei, gânduri, proiecte etc.) Care se abate de la ceea ce este firesc; care este subiectiv, particular; care nu se raportează la ceea ce este obişnuit; absurd, fară sens. Nu le place a-şi esprima ideile cele stravagante ca lumea. HELIADE, ap. MUMULEANU. P. V/l 2. Id[e]ea stravagantă a Soţietăţii fdarmonice de a da nume de vodevil la nişte comedii cu cântece. GTN (1836), 46725. Tocma atunci se desprindeau mai mult în Egipt, muma multor idei stravagante, cu meşteşugite şi nefireşti mijloace spre scopul acesta. VASICI, M. I, 5/29. N-au dat niciodată în acest respect decât numai soluţiuni extravagante. LAURIAN, F. 135/11. Se priimi cu această propunere extravagantă şi ordonă să se zidească o casă înadins, astupată din toate părţile. GM (1854), 2762. După mai multe opinii, care de care mai stravagante, o idee satanică veni unuia în minte. NEGRUZZI, S. I, 12, cf. POLIZU. Nu înseamnă altă ceva decât introducerea în mintea elevilor a unor idei din cele mai estravagante. CONTEMPORANUL, I, 116, cf. BARCIANU. Tanţi avea nişte idei extravagante, vrea şă-şi lase averea pentru scopuri războinice. D. ZAMFIRESCU, A. 186. în ipoteza asta extravagantă, ar trebui să-i cer mâna. IBRĂILEANU, A. 173. Alţii puneau în circulaţie cele mai fantastice şi extravagante idei asupra trecutului. D. GUŞTI, P. A. 79. Scopul urmărit de eterişti păru atât de extravagant, încât nu l-a luat în serios. OŢETEA, T. V. 127. Un om convins că era vorba de o opinie extravagantă. CĂLINESCU, S. 132. 4. (Despre realizări, creaţii etc. ale oamenilor) Care este realizat fără a respecta normele obişnuite; care este singular prin formă, prin întindere etc. V. excepţional, insolit. Ertaţi-mă să fac o asemănare care, cu toate că este cam stravagantă, însă pricina o desluşeşte foarte bine. HELIADE, C. 36/18. Sadic se mira cum se poate [ca] un om ce făcuse nişte lucruri atât de estravagante să judece aşa de bine. CĂPĂŢINEANU, S. 104/13. încă icoanele planeteştilor zăi nu sufereau să aibă antică, ci o mistică şi estravagantă formă. VASICI, M. I, 16/17. De unde până atunci loanide fusese arhitectul care construise o biserică extravagantă, acum devenea eroul unui scandal controversat. CĂLINESCU, B. 1.498. 0 (Prin extensiune) Vorbise o femeie subţire şi înaltă, într-o haină albă de primăvară, foarte strânsă pe trup, cu mânecile acoperite de aripile unei extravagante pelerini. C. PETRESCU, A. 323. In acea epocă nu mă putea impresiona deosebit îmbrăcămintea lui extravagantă. SADOVEANU, O. XVIII, 455. Costum extravagant. SCRIBAN, D. Părinţi, şcolari şi prieteni dascăli ne-au aprovizionat cu o întreagă bibliotecă de modele extravagante. ARGHEZI, P. T. 162. Se adapta, cu condiţia unei decenţe exterioare, celor mai extravagante situaţii. CĂLINESCU, B. I. 198. OFig. Poezia... poate... zidi cele mai extravagante castele în Spania, dar peste simetrie nu poate trece. PHILIPPIDE, P. 136. ♦ Excesiv de mare. Poate că nici într-un stat, în Europa cel puţin, nu există atâta extravagantă deosebire între realitate şi aparenţă, între fiinţă şi mască. CARAGIALE, O. V, 167. Luxul în îmbrăcăminte e şi mai extravagant, Caşmirul şi diamantele sunt pentru boieroaice podoabe ordinare. OŢETEA, T. V. 61. ♦ (Despre sume de bani) Exagerat, exorbitant. El dădusă pentru dânsa o somă extravagantă... negreşit, din pricina frumoasei celei extraordinară. CODRESCU, C. II, 455/14. - PL: extravaganţi, -te. - Şi: (învechit) estravagant, -ă, stravagant, -ă, străvăgânt, -ă (stamati, d.), stravagante (ARISTIA, PLUT.) adj. - Din fr. extravagant, it. stravagante. EXTRAVAGANŢĂ s. f 1. Atitudine, conduită, faptă etc. ieşită din comun, care contravine obişnuinţei, uzanţelor, bunului simţ sau raţiunii. V. ciudăţenie, bizarerie, excentricitate, originalitate (2). Filosofii, retorii, geometrii, soboarele n-au nicidecum a face cu stravaganţele dumitale. HELIADE, D. C. VII/13, cf. id. GR. P. 23/9. Se poate judeca lesne că într-această frumoasă adunare, un amor serioz se socotea de cea mai mare extravaganţă. CĂPĂŢINEANU, B. 55/5. Toate extravagansele unui mai mare şi unui mai bătrân se priimea de toţi drept lege. PR. DRAM. 146, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Caldeii, persienii şi alte naţiuni din Asia s-a închinat la foc. Această din urmă estravaganţă tristă ne arată învederat că omul este foarte espus a greşi. BARASCH, M. II, 207/23, cf. III, 150/4, POLIZU. Pe fiecare zi publicul citea câte un abus, câte o stravaganţă, câte un scandal. DÂMBOVIŢA (1858), 6763, Nerăbdarea este cea mai de căpitenie cauză a neorânduielilor şi a estravaganţelor noastre. CALENDAR (1858), 56/8. Stravaganţele şi manierele lor ridicule... provocă pe toţi călătorii la un râs nervos. FILIMON, o. II, 19. O asemene desminţire dată la toate maximele noastre, la toate sistemele, ar interesa lumea măcar de curiozitate, şi asta, nici ar fi o extravaganţă (dişenţare) atât de mare, pe cât c-ar părea deodată. CALENDAR (1861), 59/30, cf. PONTBRIANT, D., PROT.-POP., N. D. Ştefan Tomşa... făcea paradă de o antipatie febrilă contra Poloniei, mergând cu pxtravaganţa-i până la aceea încât pe neguţătorii din 2581 extravaganţie -353- EXTRĂDARE Galiţia... poruncea armaşilor să-i înece în apă. HASDEU, I. V. 206, cf. LM. Noua mască trecuse peste extravaganţa unui Erod. CARAGIALE, O. II, 338, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Admira frumuseţea mlădie şi fragedă a Sabinei, minunându-se prin ce extravaganţă a naturii, a apărut într-o familie cu oameni zidiţi din aluat vârtos. C. PETRESCU, C. V. 336, cf. SCRIBAN, D. Dacă n-ar fi iubit-o pe Vera, ar fi făcut extravaganţe, ar fi sărit bunăoară pe geam. CĂLINESCU, C. N. 282. Eliade e un polemist înflăcărat şi, cu toată extravaganţa lui, viguros, id. O. XII, 469, cf. SCL 1950, 66. Eu mă aştept la toate extravaganţele şi surprizele, şi de aceea sunt foarte atent şi respectuos cu viaţa. ARGHEZI, S. IX, 81. La americani coexistă extravaganţa şi sclavajul mecanizării. RALEA, S. T. 1,148, cf. DL, DM, CONTRIBUŢII, II, 204, DN2, DEX, M. D. ENC., MDN. 2. Starea a ceea ce este extravagant; calitatea, însuşirea de a fi extravagant. Nebunia şi extravaganţa însoţesc îndată toate faptele lor. BUZNEA, F. 17/18. Mobilele lui Oster nu aveau extravaganţa celor împrumutate de legaţie. CĂLINESCU, S. 284. Bahica lui are un miros de garnizoană şi de boemă stridentă şi o anume extravaganţă, id. C. O. 201. Rochia, care-i venea până la glezne, era de o extravaganţă nemaivăzută. CĂRTĂRESCU, N. 245. - PL: extravaganţe. - Şi: (învechit) extravaganţie (SCL 1950,66), estravagânţă, estravagânţie (căpăţineanu, m. r. 125/5, STAMATI, D.) stravagânţă, (învechit, rar) estravagânsă s. f. - Din fr. estravagance, it. estravaganza, stravaganza. EXTRAVAGANŢIE s. f. v. extravaganţă. EXTRA VAZĂ vb. I. Refl. (Med.; despre sânge, umori etc.) A se vărsa afară din canalele sale. Cf. LM. Sângele s-a .extravazat. ŞĂINEANU, SCRIBAN, D., DN2, DEX, NDN. - Prez. ind. pers. 3: extravazează. - Şi: (învechit, rar) estravazâ vb. I. lm. - Din fr. extravaser, it. estravazare. EXTRAVAZÂRE s. f. (Med.) Faptul de a s e extravaza; vărsare, curgere a sângelui, a umorilor etc. afară din canalele sale; s p e c. trecere aplasmei sangvine din vase în spaţiile interstiţiale, îndeosebi în cazul edemelor; (astăzi rar) extravazaţie. Cf. SCRIBAN, D. 487, DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, D. ENC., NDN 576. - PL: extravazări. - V. extravaza. EXTRAVAZAT, -Ă adj. (Med.; învechit, rar; despre sânge, umori etc.) Care este vărsat afară din canalele sale. Sângele estravazat, despuiat prin alcool de porţiunea sa apoasă, se usucă şi, prin urmare, nu mai poate a se schimba în puroi. MAN. SANAT. 122/7. - PL: extravazaţi, -te. - Şi: estravazat, -ă adj. - Din it. estravasato, fr. estravase. EXTRAVAZAŢIE s. f. (Med.; astăzi rar) Extravazare. Cf. LM, ENC. ROM., SCRIBAN, D. - Şi: (învechit, rar) extra vazaţiune (ENC. ROM., scriban, d.), estravazaţiune (lm) s. f. - Din it. estravasazione, fr. extravasation. EXTRA VERSIUNE s. f. v. extroversiune. EXTRAVERTÎT, -Ă adj. (în sintagma) Tip extravertit = tip psihologic, caracterizat prin proiectarea tendinţelor psihice interioare asupra lumii înconjurătoare, prin exteriorizarea sentimentelor, prin sociabilitate. Cf M. D. ENC., dex, dn3, V. breban, d. g., d. ENC. ♦ (Şi substantivat) (persoană) care este de tip extravertit. V. deschis2 (2). M-am săturat de psihopaţi, de asteni, de extravertite şi intravertite. CAMIL PETRESCU, T. III, 175. Structura lui temperamentală îl împiedica să fie... extravertit. V. ROM. ianuarie 1957, 136, cf. DN2. Trecem brusc la telespectatorul extravertit. ROMÂNIA LITERARĂ, 1973, nr. 1, 3/2, cf M. D. ENC., DEX, DN3, D. ENC., NDN. 0 F i g. Capitalismul extravertit... nu are însă eficienţă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, NR. 3,3/2. - PL: extravertiţi, -te. - Şi: extrovertit, -ă adj. DN2, DEX, NDN. - Din fr. extraverti. EXTRAVILAN, -Ă adj. Care este situat în afara spaţiului clădit al unei localităţi; care este caracteristic terenurilor situate în afara spaţiului clădit al unei localităţi. Cf. LTR, LTR2, DP, DN2, der, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. G., NDN. - PL: extravilani, -e. - Din fr. [zone] extravillaine. EXTRĂD vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică persoane urmărite sau condamnate) A preda altui stat, la cerere, în condiţiile prevăzute de convenţiile şi de tratatele internaţionale. După el, polonii îşi aleseră rege... şi apoi estradase muntenilor pe vornicul Dumbravă. HASDEU, I. V. 194. înnădi prin soli îndemânatici tratări cu bulgarii, cu scopul ca aceştia să-i estradeie pe regina. EMINESCU, O. XIV, 139, cf. DDRF. Veneţienii din Corfu refuzaseră a extrăda turcilor pe un sclav fugit al paşei din Atena. XENOPOL, I. R. IV, 53, cf. BARCIANU, ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, DEX, M. D. ENC., MDN. ORefl. pas. Puse condiţia de căpetenie că să i se extrădeze acest prinţ. EMINESCU, O. XIV, 130. Nu se extrădează, de obicei, propriii cetăţeni şi nici persoanele cărora statul respectiv le-a acordat drept de azil der, II, 332. 0 F i g. A transmite, a oferi. Frumuseţea pronunţiei va sta... într-aceea de-a face observabilă şi pentru ureche această coeziune şi de-a estrăda sufletului deja prin asta impresiunea şi imaginea. EMINESCU, O. XIV, 295. 2. (învechit) A preda documente (sau copii ale lor) dintr-o arhivă (de tribunal). Un exemplar al diplomei, estrădat din arhiva Capitulului din Alba Iulia..., se află în posesiunea căpitanului de grăniţeri. TURCU, E. 89. Acuzatorii cereau acum de la judecătorii lor să constrângă a extrăda din arhiva oraşului originalul acordului încheiat. PĂCALĂ, M. R. 78. - Prez. ind.: extrădez. - Conj. pers. 3 şi: (învechit, rar) să extradeie. - Şi: (învechit) estrăda vb. I. - Din fr. extrader. EXTRĂDARE s. f. Acţiunea de a extrăda şi rezultatul ei; (învechit) extradiţie. Cf. AR (1838), 209. în acest tratat... se vede o convenţie de extrădare, aliaţie ofensivă şi defensivă, libertate de comerţ. CALENDAR (1861), 24/4. lon-Vodă ceru estrădarea lui Petru cel Şchiop. HASDEU, I V. 102. Nefericitul de mine, murmură el, vor fi căpătat estradarea mea. BARONZI, C. VIII, 154/13. Ar fi putut să încapă pe mâinile cumanilor, cari ar fi cerut apoi pentru estrădarea lui o sumă de răscumpărare. EMINESCU, O. XIV, 142, cf. DDRF. Face pe turci să trimită la moment o solie ameninţătoare în Polonia, cerând extrădarea domnului refugiat. XENOPOL, I. R. V, 92. Extrădarea refugiaţilor politici este oprită. HAMANGIU, C. C. XIX, cf. ENC. ROM. 369, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Reis-Efendi acceptă explicaţiile lui Stroganofi dar ceru, ca dovadă a sincerităţii lor, extrădarea rebelilor refugiaţi în Rusia. OŢETEA, T. V. 206. Extrădatul nu poate fi supus la executarea altor pedepse peste cele prevăzute în cererea de extrădare. COD. PEN. R. P. R. 38. El a aflat ceva de adunarea pe ascuns din Ţara Leşească a lui Petru Rareş, a cărui extrădare o ceruse regelui. CĂLINESCU, O. XII, 105, cf. DL, DM, DER, DEX, M. D. ENC., MDN. ♦ (învechit, rar) Predare, depunere, transmitere. Cartaginezii... au îndeplinit toate condiţiile Romei - până şi dezarmarea generală şi extrădarea tuturor armelor în mâini romane. EMINESCU, S. P. 176. - PL: extrădări. - Şi: (învechit) estrădâre s. f. - V. extrăda. 2591 EXTRĂDAT, -Ă -354- EXTREM, -Ä EXTRĂDÂT, -Ă adj. (Despre persoane urmărite sau condamnate) Care a fost predat altui stat, la cerere, în condiţiile prevăzute de convenţiile internaţionale. Cf. DDRF. 0 (Substantivat) Extrădatul nu poate fi supus la executarea altor pedepse peste cele prevăzute în cerea de extrădare. COD. PEN. R. P. R. 38. - Pl.: extrădaţi, -te. - V. extrăda. EXTRĂGUÎ vb. IV v. extrage. EXTRĂSĂTURĂ s. f. (învechit, rar) Extras (2). Cei care acum încep pot să-şi facă o scurtă extrăsătură pe o ţâr de hărtie, ca apoi la scriere să să poată îndrepta. CPIII, 170/7. - Pl.: extrăsături. - Extras + suf. -ătură. EXTREM, -Ă subst., adj. I. 1. S. m., (învechit) s. n. (Mat.; de obicei la pl.; în opoziţie cu m e z i) Primul şi ultimul termen al unei proporţii. Acele patru numere ce formează o proporţie să împart în extreme şi în miezine. ASACHI, E. I, 113/19. Termeni[i] a, b, c, f sânt aritmeticeşti proporţionali, a şi f extremi (din afară) b şi c medii (de mijloc). POENARU, E. A. 117/28. Termenii 20 şi 7 sânt extremii, 10 şi 14 sânt medii ai proporţiei. G. POP, E. 131/23, cf. PROT.-POP., N. D., COSTINESCU, ENC. ROM., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, DER, DEX, NDN, ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 6/4. 0 (Prin extensiune) A doua se zice ,, minore “ şi atributul care se distinge se cheamă „mezii“, fiindcă uneşte cei doi extremi. LAURIAN, F. 94/2. 2. S. fi, (învechit) s. n. (De obicei la pl.) Fiecare dintre cele două limite opuse ale unei realităţi; fiecare dintre cele două ipostaze care constituie limitele opuse, din punct de vedere calitativ, ale unei categorii de fenomene; cea mai mare sau cea mai mică valoare pe care o poate lua o mărime variabilă. Se însămnează extremele termometrice într-o carte, înadins făcută pentru aceasta. CIUCURAN, D. 45/23. De atunci, împăratul Leopold I nu se mai încrezu orbeşte la miniştri, căzu însă în alt extrem. BARIŢIU, P. A. I, 16. Toate ornamentele pământului, toată viaţa şi mişcarea se află între aceste extreme prăpăditoare. BARASCH, M. II, 148/23, cf. POLIZU. Esemplu d-aceste două estreme ne dau două paseri care le prezentăm aici în două figuri, adecă struţul şi colibri. ISIS (1859), 92731, cf. PROT. -POP., N. D. Politeţea sa batjocoritoare era numai afectată şi s-apropia de un estrem aşa de vecin cu sfrunteria. BARONZI, C. IV, 38/10, cf. COSTINESCU. Soarta nu vrea extreme. Din chiar mijlocul răului se naşte reacţiunea spre bine. MAIORESCU, CR. II, 396. Intre aceste două extreme, socotim că este o cale medie. ODOBESCU, S. I, 351. Aceste extreme au fost condiţionate de însăşi natura lucrului. EMINESCU, S. P. 68. Oameni ai extremelor... noi nu ne scriem de loc unul altuia, ori ne prea trecem din scris. CARAGIALE, O. VII, 529, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Impărecherea extremelor a dat un dezechilibru de individualitate şi un copil bătrân. ARGHEZI, P. T. 399. loanide avea acest mod între ceremonios şi brutal de a se purta cu femeile, ştiind să dozeze bine extremele. CĂLINESCU, B. I. 13. Idealul revoluţionar... va împăca ambele extreme. RALEA, S. T. III, 77. Intre aceste două extreme se situează toate solurile cu diverse porozităţi. CHIRIŢĂ, P. 854, cf. DL, DN2, DEX, M. D. ENC., MDN. OExp. Extremele se ating (sau, rar, se întâlnesc, se aseamănă) = se întâmplă adesea ca lucruri opuse, caractere sau opinii contrare să se apropie unele de altele, să prezinte asemănări neaşteptate. Aici putem să zicem că în politică „extremele se întâlnescISIS (1859), 362/45. Dar fiind că extremele s-ating, ar fi mult mai lesne să ne asvârlim în idealism. EMINESCU, S. P. 7, cf. şăineanu, D. U., CADE. (Cu parafrazarea expresiei) în această privinţă teziştii, deşi pleacă de la un punct de vedere deosebit decât metafizicii, ajung la aceleaşi încheieri, fie din pricină că şi unii şi alţii au temelie greşită, fie pentru că extremele se aseamănă. GHEREA, ST. CR. I, 303. Extremele se pot câteodată atinge, SADOVEANU, O. XIX, 141, cf. scriban, D. A trece de la o extremă la alta sau a cădea dintr-o extremă în alta = a trece de la o atitudine (exagerată) la alta opusă (tot exagerată). Din nenorocire... s-a trecut prea repede de la un extrem la altul. petică, O. 454, cf. ŞĂINEANU, D. u., SCRIBAN, D. Găsind că e potrivit să-şi schimbe tactica, trece de la o extremă la alta. STANCU, R. A. V, 186, cf. DL, DM, DN2, DEX, MDN. (Cu parafrazarea expresiei) Au ajuns unii oameni de la un extrem la altul. MN (1836), 74737. Plecarea lui de la un extrem la altul. ROM. LIT. 2582/26, cf. MAIORESCU, D. II, 96. Sufleţel, ajuns la stadiul civilizaţiei, a căzut în extrema opusă, e mirat de situaţia de a te închina femeii. CĂLINESCU, B. I. 239. ♦ (Mat.) Valoare maximă sau minimă pe care o poate lua o funcţie într-un domeniu dat. Cf. LTR2, DER. 3. S. f. Zonă care se află la limita unui spaţiu determinat sau care reprezintă punctul cel mai îndepărtat în raport cu o referinţă; capăt, extremitate (1), margine (11). Masculul adult are... cele două extreme aproape complet albe. DOMBROWSKI, P. 203. Spaniolii de la o extremă a Europei. CĂLINESCU, I. 261. 4. S. f. (Adesea determinat prin „dreaptă” sau prin „stângă“) Fiecare dintre cele două zone laterale ale unui teren de fotbal, de handbal, de hochei etc. Cele două panouri de baschet, amplasate şi ele în colţurile terenului..., anihilau, vrând-nevrând, acţiunile pe estrema stângă. SPORTUL, 1972, nr. 6 935, 2/6. ♦ Jucător care ocupă locul cel mai înaintat din stânga sau din dreapta într-o echipă de fotbal, de handbal sau de hochei. Cf. dl, DM, DN2, L. ROM. 1959, nr. 2, 88, SCL 1956, 172. Obişnuita emulaţie din campionat... operantă pentru celelalte posturi a fost ca şi inexistentă în cazul fundaşilor de margine şi a extremelor. sportul, 1972, nr. 6 926, 3/4, cf. dex, m. d. enc., mdn. II. S. n. 1. Limită superioară; punct culminant. Cele mai înfricoşate extreme a mortalităţii timpurilor mai noă. VASICI, M. I, 127/9. Totul pare neobişnuit în acest peisaj, total sugerează extremul. CONTEMP. 1971, nr. 1 292, 3/4. 2. (în loc. adv.) (Până) la extrem = (până) la limită; (până) la ultima posibilitate. Până la extrem merge numai amorul. CONV. LIT. IV, 132. Adus la estrem prin această presiune morală şi religioasă, Terteres s-adresă împăratului. EMINESCU, O. XIV, 143. Ar fi fost mai nepolitic de a împinge lucrurile la extrem. XENOPOL, I. R. XIII, 148. cf. BARCIANU. M-am opus până la estrem. SBIERA, F. S. 234, cf. CADE. Spiritualitatea până la extrem e nobilă şi rodnică. LOVINESCU, C. IV, 27, cf. SCRIBAN, D. Seurat adoptase o manieră... care constă din divizarea tonului la extrem. OPRESCU, I. A. IV, 166. Domnul Iorga a devenit iritabil la extrem. ARGHEZI, S. XXV, 269. III. Adj. 1. Care ajunge la limita superioară, care atinge cel mai înalt grad (în ceea ce priveşte intensitatea, amploarea etc.), foarte intens; foarte mare. V. s u p r e m, m a x i m. Te rog să aibi estrema bunătate de a mă face să cunosc şi eu pe omul care-l cauţi. HELIADE, D. J. 62/15. In straile lor... au conservat o simplitate estremă. CODRESCU, C. I, 202/30, cf. STAMATI, D. Atare testimoniu este de o greutate extremă. HASDEU, I. V. 207, cf. COSTINESCU. Muma noastră..., în fireasca şi extrema ei bunătate, nu au consimţit să plătească chezaşul. LĂCUSTEANU, A. 23. Mijloacele noastre diagnostice sunt prea imperfecte în comparaţie cu extrema delicateţă şi complicaţie a părţilor din cari se compune acest organ. CONTA, O. F. 44. Concurentul în extrema-i modestie, a gândit să-şi aplice sieşi epitetele versului naevian. ODOBESCU, S. II, 378. Ne dă detalii de tot interesante despre extrema bunăvoinţă cu care ne regalează. EMINESCU, S. P. 198. Fusese o luptă extremă. CARAGIALE, 0.1,34. De-ale lorfurtune, — semeţe, - îşi râdeau! Iubindpân la excese simţirile extreme. MACEDONSKI, 0.1,261, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Această stare sufletească de sociabilitate extremă are, negreşit, şi ea inconvenienţe. LOVINESCU, M. 166. Poate că tocmai extrema lui seriozitate le aţâţă mai rău. CAMIL PETRESCU, T. III, 19. In genere, lucruri simple, dar de o curăţenie extremă. SEBASTIAN, T. 9. Un orăşel a cărui curăţenie extremă o admiră chiar olandezii. SADOVEANU, O. IX, 291. C-o extremă sforţare se ridică. 2595 EXTREM, -Ă -355- EXTREMIST, -Ă BART, E. 212, cf. SCRIBAN, d. Este consecinţa extremă a teoriilor impresioniste. OPRESCU, i. A. rv, 166. Toate afecţiunile extreme turbură periodic căsnicia bietului om. ARGHEZI, P. T. 397. începu să cânte... alunecând degetul spre a trece pe aceeaşi coardă de la do la nota de sus cu o extremă prudenţă şi emoţie. CĂLINESCU, S. 119. Apa, focul, pământul iau contact între ele în împrejurări de o violenţă extremă. BOGZA, C. O. 224, cf DL. Era criza de vâtf, manifestarea extremei epuizări, după ce rezistase atâta vreme bolii. PREDA, R. 350, cf. DM, DN2. Rocile obişnuite în această zonă sunt mamele, argilele, gresiile şi conglomeratele, în care se remarcă extrema raritate a fosilelor. GEOLOGIA, 114, cf. DEX, M. D. ENC., MDN. 0 (Adverbial; ca determinant al unui adj. sau al unui adv., de care se leagă prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ absolut) E extrem de interesant şi prin aceea că nu mai avem altul românesc din această dintâi stăpânire. BUL. COM. IST. II, 219. O extrem de ceremonioasă politeţă profesională. IBRĂILEANU, A. 13. Era extrem de discret şi nu-i spunea niciodată nimic. REBREANU, R. 1,192. Extrem de rar ziua, treceau în trăsuri. CAMIL PETRESCU, P. 96. M-a chemat la telefon, extrem de alarmat. C. PETRESCU, C. V. 337. Sunt extrem de puţini. SADOVEANU, O. IX, 349. Limba noastră este extrem de bogată în sufixe diminutivale. IORDAN, STIL. 174. Potrivirea acestor două mişcări este un rezultat extrem de delicat. VIANU, A. P. 126. E o lucrare foarte sobră, minunată ca desen, o prezentare extrem de elegantă. OPRESCU, I.A IV, 18. Noroc că a învăţat să conducă şi că este extrem de prudent. ARGHEZI, P. T. 259. Era o femeie extrem de inteligentă. CĂLINESCU, B. I. 6. Este absolută nevoie de o intervenţie chirurgicală... extrem de urgentă. STANCU, R. A. II, 323. Curba are o înclinare extrem de mare. CHIRIŢĂ, P. 200. Pentru mine e extrem de serios. BARANGA, I. 192, cf. DL. Sunt extrem de curios să aflu ce aţi vrut să spuneţi. PREDA, R. 21. Ii spuse calm, parcă ar fi fost vorba de un lucru extrem de normal T. POPOVICI, S. 250, cf. DM. După vreo două luni de amăgitoare ameliorare a stării lui Bălcescu, boala reveni în forme extrem de ameninţătoare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 27, 5/4, cf. DEX, M. D. ENC., MDN. Spre ea ducea un coridor extrem de îngust şi întunecat. CĂRTĂRESCU, N. 46. 2. Care se află în punctul cel mai îndepărtat faţă de un reper; care se află la marginea unui spaţiu delimitat; care se află la capăt. Orodenca nu departe de catul estrem al Nistrului. LAURIAN, M. II, 42/15. Se răspândiră către oceanul despre nord şi se stabiliră la părţile estreme ale Europei. ARISTIA, PLUT. 354/7. Cei trei maghiari... se aşezară în partea estremă a batelului. FILIMON, O. II, 54, cf. PROT. — POP., N. D., PONTBRIANT, D. Estrema limită a Munteniei despre oriinte se oprea lângă Chilia. HASDEU, I. C. 5, cf. COSTINESCU, LM, DDRF, ENC. ROM., BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Acum duruia surd, în încăperea extremă, maşina de cusut. C. PETRESCU, C. V. 49. Era un iacut, de pe fluviul Lena, din nord-estul extrem siberian. SADOVEANU, O. XXI, 199, cf. SCRIBAN, D. Regatul s-a destrămat; provinciile extreme s-au separat. OŢETEA, R. 142. Căsătoriţilor li se rezervase un mic pavilion de vânătoare la capătul extrem al parcului. CĂLINESCU, S. 218, cf. DL, DM, DN2. 0 Extremul Orient (sau, rar, Răsărit) — spaţiu geografic care cuprinde ţările situate în partea de răsărit a Asiei. Cf ENC. ROM. Trecut prin poezia modernă vieneză, Extremul Orient ne-a dat un scriitor caracteristic. LOVINESCU, C. VII, 133. Oşteni din Extremul Răsărit foiau prin bălţi de noroi. SADOVEANU, O. VII, 186, cf. DL. ♦ Care reprezintă atitudinea radicală a unui partid, a unei ideologii, a unei orientări artistice etc. Rareori au stat faţă în faţă partide atât de estreme ca acelea din Camera franceză. EMINESCU, O. X, 9. Stânga extremă a camerei este coortea cea mai turbată a chauvinismului unguresc (a. 1879). ap. BARIŢIU, C. II, 240. Cu dreapta nu se putea împăca, cu stânga extremă iarăşi nu. XENOPOL, I. R. III, 108. A ţinut pasul cu extrema stângă literară. CONSTANTINESCU, S. II, 231. Extremă dreaptă (sau stângă) = fracţiune reprezentând poziţia cea mai intransigentă a unei orientări politice de dreapta (sau de stânga). Cf. CADE, DL, DM, DEX, MDN. Nu agreez puncte de vedere care reduc fenomenul extremei drepte româneşti... la dimensiunea antisemită. Cf CADE, DL, DM, DEX, MDN. ♦ Care se află la limitele opuse ale unui obiect, ale unui grup de obiecte etc. Coeficienţii termenilor extremi sunt numere opuse. ALGEBRA IX, 22. Se măsoară distanţa între umbrele extreme. GEOMETRIE IX, 60. ♦ Care reprezintă cea mai mare sau cea mai mică valoare pe care o poate lua o mărime variabilă; care se află la limitele opuse, din punct de vedere calitativ, ale unei categorii de fenomene. Organismele inferioare nu sunt de loc incompatibile cu temperaturile extreme. CONTA, O. F. 209. Nu trebuie... să aibă omul judecăţi extreme. CARAGIALE, O. II, 154. Numai după ce se va poseda cu siguranţă sunetele din mediu, se vor ataca sunetele extreme. CERNE, D. M. II, 12. Şi la noi ideile extreme stau alături, ca în toate universităţile. SADOVEANU, O. IX, 94, cf. DL, DM, DN2, DEX, MDN. 3. Care depăşeşte (cu mult) limitele normale, care întrece măsura. V. excesiv, exagerat, nemăsurat. Cf. NEGULICI, ARISTIA, PLUT. Trebuie să fie o mare tulburare în minţi, a suferinţă extremă în afacerile publice. XENOPOL, I. R. XIII, 135, cf. ENC. ROM. Adoraţia egoistă, amestec de dorinţă şi idealizare extremă, nu cedează. IBRĂILEANU, A. 116. Deosebim... romanul în care predomină preocuparea analitică preferând, în formele lui extreme, documentul neelaborat artificiului compoziţiei. VIANU, A. P. 368, cf DL, DM, dn2, dex, M. D. ENC., mdn. ♦ (Despre situaţii, împrejurări etc.) Foarte grav. In suferinţe teribili şi calamităţi extreme, prin faptă astăzi s-au terminat. ARISTIA, PLUT. 242/4. Câteva cuvinte încă asupra situaţiunii estreme ce adusese această schimbare. BARONZI, I. G. 4/8. In momentele estreme ale vieţii sale. LM. La ulcer, tratamentul chirurgical nu se aplică decât în cazuri extreme. DL, cf. DM, DN2, DEX, M. D. ENC., MDN. ♦ (Despre manifestări, acţiuni, mijloace terapeutice etc.) Radical, foarte energetic; determinat de împrejurări grave, desperate. Soluţie extremă. LM. Luă deciziunea extremă de a omorî pe infamul amăgitor al consoartei sale. FILIMON, O. I, 118, cf. CADE, DL, DM, DN2, DEX, M. D. ENC., MDN. - 4. (Despre oameni) Care are idei, sentimente, atitudini exagerate. V. extremist. Cf. COSTINESCU. In lumea viitoare, în lumea pe care cel mai extrem utopist o poate visa, vor fi diferenţe de închipuire, de judecată şi de gust de la individ la individ. CARAGIALE, O. II, 77. Cei mai extremi pesimişti sânt mai simpatici decât aceşti optimişti înguşti la minte. GHEREA, ST. CR. II, 347, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE, SCRIBAN, D. ♦ (Despre trăsăturile, acţiunile etc. oamenilor) Care denotă lipsă de moderaţie, extremism. V. extremist. Patriotul nostru, capriţios ca toate naturele escentrice sau estreme, semăna a avea preferinţă pentru oarecare lespezi. BARONZI, i. G. 444/17. ♦ (Despre doctrine, idei politice etc.) Care se caracterizează prin lipsă de moderaţie, prin exclusivism. Cf. DN2, DEX, MDN. - PL: extremi, -e. - Şi: (învechit, rar, n., I 2) extremuri (polizu). - Şi: (învechit) estrém, -ă subst., adj. - Din fr. extreme. - Pentru sensul III, cf şi lat. extremus, - a, ~um. EXTREMÍSM s. n. Atitudine (politică) caracterizată prin idei sau atitudini exagerate, unilaterale. Marele critic francez... avea cum să bănuiască depăşirile ulterioare ale extremismului baudelairian. STREINU, P. C. I, 77, cf. SCRIBAN, D., DL. Teoria dumneavoastră cu extremismul dintr-o mişcare politică e foarte interesantă. PREDA, DELIR. 94, cf. DM, DN2. A resimţit înaintea multora prăpastia dintre gândire şi trăire, fiind... ostil extremismelor şi dictaturii unilateralului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 1, 7/2, cf. MDN. - PL: extremiste. - Din fr. extrémisme. EXTREMIST, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj., s. m. şi f. (Persoană) care susţine, profesează idei extreme; adept al extremismului. Cf. SCRIBAN, D. Literatura sa ne-a părut mai mult experimentarea unei mentalităţi decât o proprie experienţă de artă. 2597 EXTREMITATE -356- EXTRUCŢIE E cazul tuturor extremiştilor. CONSTANTINESCU, S. II, 231. Totuşi, aşa cum este, el e mai aproape de noi, decât de extremişti căci pe dânşii nu pot să-i trateze autorităţile ca pe lucrătorii de rând. PAS. Z. IV, 122, cf. DL, DM, DN2, DEX, M. D. ENC., MDN. Primejdia literatorilor e mai mare, într-un fel, decât a extremiştilor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 7, 13/2. 2. Adj. (Despre idei, concepţii, atitudini etc.) Care ţine de extremism; care depăşeşte limitele obişnuitului, ale normalului; care este lipsit de moderaţie. V. exagerat. Am constatat la Maiorescu nu o poziţie extremistă, dar o sinteză de elemente în aparenţă contradictorii, ap. LOVINESCU, S. VIII, 208. Nu era frământat de înclinări extremiste. BLAGA, H. 68. Există şi o politică extremistă. H. LOVINESCU, T. 9, cf. DL, DM, DN2. Dintre reprezentanţii latinismului extremist din această epocă este de reţinut un singur nume, acela al lui Timotei Cipariu. L. ROM. 1965, 4, cf. DEX, M. D. ENC., MDN. Vechii profitori îl regretă mai ales în ziarele extremiste. ROMÂNIA LITERARĂ, 1993, nr. 2, 4/4. - Pl.: extremişti, -ste. - Din fr. extrémiste. EXTREMITÁTE s. f. 1. Limită, parte extremă, capăt al unui lucru sau a unui spaţiu determinat; punct final, hotar; extremă (I 3), margine (I 1). Cf vârf, c a p. Românii pot astăzi călători până la extremităţile Europei. KOGĂLNICEANU, O. II, 507, cf. NEGULICI. La extremitatea de jos a acestui dulap se zărea un lighean de argint, pe al cărui acoperământ era pusă o bucată de săpun... în formă sferică. FILIMON, O. I, 102, cf. PROT.-POP., N. D., LM. Cufundată până la începutul secolului XIX în barbaria orientală, societatea română, pe la 1820, începu a se trezi din letargia ei, apucată poate de-abia atunci de mişcarea contagioasă prin care ideile Revoluţiunii franceze au străbătut pănă în extremităţile geografice ale Europei. MAIORESCU, CRITICE, 77. Aşa se numeşte în tipografie tot paralelipipedul ce înfăţişează la una din extremităţile sale relieful unei figuri a alfabetului. ISPIRESCU, în L. ROM. 1965, 321, cf. DDRF. Cele douăproiecţiuni de lumină veneau de la sute de kilometri, din oraşele care se situau pe liniile vizuale de la extremitatea unui unghi de 90°. ARH. OLT. XIII, 48, cf. ALEXI, W. La cealaltă extremitate a lumii getice... a fost găsit. PÂRVAN. G. 418. Eu, învelită de trei ori în voalul meu cel mare..., plecam repede pe la extremitatea... parcului. PAPADAT-BENGESCU, O. I, 116, cf. 233, cf. RESMERIŢĂ, D. Adăpostul văcăriilor avea forma unei case-colibe, cu trei încăperi: într-o parte coliba, la mijloc şura, iar la cealaltă extremitate grajdul pentru adăpostirea viţeilor. VUIA, PĂST. 192. La cealaltă extremitate a străzii. CADE. Extremităţile şinelor de sudat se învelesc cu şamotă şi se aşează într-o formă. IOANOVICI, TEHN. 168. Bilele... sunt ataşate la extremitatea liberă a pârghiei. ENC. TEHN. I, 280, cf. LTR, LTR2, DL, DM. Planul perpendicular pe o rază la extremitatea ei este un plan tangent la sferă. GEOM. SP. 84, cf. M. D. ENC., DEX. Băncile se urmau pustii, una după alta, spre extremitatea culoarului. GHEŢIE, în NDU, cf. DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEL 2. Limită superioară; punct culminant; extrem (II 1). Extremitatea nenorocirilor sale. CADE. 0 F i g. Contele se afla în trista estremitate a victimei care-şi expie păcatele. BARONZI, C. VI, 215/17. Nu poate fi acuma vremea de a aduce pe un corp legiuitor la estremitatea de a-şi rosti antipatiile sale. EMINESCU, S. P. 192. 0 L o c. adv. (Rar) Până la extremitate = (până) la limită; (până) la extrem. Fanariotul, deşi depravat pănă la extremitate, poseda însă o scânteie de amor în inima sa şi aceasta îl făcea nefericit chiar în mijlocul celor mai mari veselii. FILIMON, O. I, 114. 0 E x p r. A trece de Ia (sau a cădea din ori dintr-)o extremitate la (sau în) alta = a trece de la o extremă la altă sau a cădea dintr-o extremă în alta. V. extrem (I 2). Guvernul şi organele sale au căzut acum din o extremitate într-alta şi au început să ieie o atitudine violentă faţă cu Rusia; noi însă am rămas consecuenţi, adică rezervaţi, plini de respect, dar demni şi hotărâţi. EMINESCU, O. X, 81, cf. CADE, DL. 3. (Anat.) Partea iniţială sau terminală a unei formaţiuni anatomice sau a corpului; s p e c. membru. Estremităţile corpului uman. LM, cf. ENC. ROM., ALEXI, W. Antropoidele ar fi trecut prin procese de specializare a extremităţilor şi a dentiţiei. BLAGA, în NDU. Mai ales extremităţile sunt expuse la degerături. DL, DM. Se fixează cu extremitatea liberă. ZOOLOGIA, 7, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3, DSR, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN, DEI, NDU. - PL: extremităţi. - Şi: (învechit) estremitâte s. f. - Din lat. extremitas, -atiş, fr. extrémité, it. estremitâ, germ. Extremität. EXTRÈM-ORIENTÀL, -Ă adj. Care aparţine Extremului Orient; care provine din Extremul Orient; caracteristic Extremului Orient. Succesul exotismului extrem-oriental germanizat nu e o întâmplare, ci răspunde unei necesităţi estetice. LOVINESCU, C. VII, 134. Sub impresia estampelor şi a picturii extrem-orientale, el nu-l vede ca o combinaţie de solide, ci mai degrabă sub forma unei suprafeţe pe care se îmbină culori clare. OPRESCU, I. A. IV, 140, cf. CONTEMP. 1949, nr. 120, 15/2. Trebuia să se deplaseze pe o rază mare în spaţiul extrem-oriental în care lucra compania. CĂLINESCU, B. I. 158. - PL: extrem-orientali, -e. - Din fr. extrême-oriental. EXTRINSÉC, -Ă adj. (în opoziţie cu intrinsec: despre cauzele fenomenelor, despre lucruri sau despre calităţile lor) 1. Care îşi are originea în afară; care provine, este luat din afară; care este exterior esenţei. In întâmplarea înteia se numesc intrinsece sau din lăuntru, iar în a doa, extrinsece sau din afară. GR. R.-N. I, 189/24. Să însemnăm că indiginţa rezultă din condiţiunile intrinsece ale esistinţei şi că pasiunea provine din provocăciunile estrinsece. LAURIAN, F. 117/8, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W. Cu vremea... înrâurirea factorilor extrinseci scade, iar înrâurirea omului creşte. PETICA, O. 478, cf. şăineanu, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2. Cauzalitatea extrinsecă a frumosului, atitudinea lui Lanson surprinde pe cei dispuşi să-l judece din unghiul legendei. CONTEMP. 1966, nr. 44, 2/6, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, MDN. ♦ (Despre valoarea banilor) Care este stabilit prin convenţie. Cf. costinescu, cade, scriban, d. 2. Care este situat în afară; exterior. Cf. BL, vii, 47,63, D. med. - PL: extrinseci, -ce. - Şi: (învechit) estrinséc, -ă adj. - Din fr. extrinsèque. Cf. lat. e x t r i n s e c u s. EXTROFÍE s. f. v. exstrofie. EXTRÓRS, -Ă adj. (Bot.) 1. (Despre antere, ovule) Care se deschide spre exterior. Cf. ENC. ROM., NDN. 2. (Despre organe) Care este curbat în afară faţă de axul central. Cf. NDN. - PL: extrorşi, -se. - Din fr. extrorse. EXTROVERSIÚNE s. f. (înopoziţiecuintroversiune) 1. (Med.) Exstrofie. Cf. DN2, D. MED., NDN, MDN. 2. (Psih.) Orientare a unui subiect către obiectele exterioare şi adaptarea sa la ambianţă. Acest instinct vital îşi îndreaptă cursul către două curente: unul care duce către eu (introversiune), celălalt către realitatea exterioară (extroversiune). RALEA, S. T. 45, cf. DN3, D. PSIH., NDN, MDN. - PL: extroversiuni. - Şi: extraversiúne s. f. dn3, ndn. - Din fr. extroversion, extraversión. EXTRO VERTÍ T, -Ă adj. v. extravertit. EXTRÚCTTE s. f. (învechit, rar) Document oficial care cuprindea normele după care trebuia păzită graniţa. Să îngrijesc a 2605 extruda -357- EXUBERANT, -Ă să păzi dă acum înainte graniţa cu chipul ce să păzea din vechime de către vameşii de plai, iar nu după cum se cuprinde în extrucţie, fiindcă acum s-au desfiinţat toate acele extrucţii (a. 1831). FURNICĂ, I. C. 379, cf. T. PAPAHAGI, C. L. - PL: extrucţii. - Din lat. exstructio, -onis. EXTRUDA vb. I. Tranz. A supune procedeului de extrudare. Semifabricat de extrudat. LTR2 VII 453, cf. NDN. - Prez. ind.: ? - Din fr. extruder. EXTRUDARE s. f. (Tehn.) Extruziune (1). Cf. LM, LTR2. Aici, în atelierul nostru de extrudere, se fac pentru prima oară în ţară ţevi de mase plastice. V. ROM. septembrie 1960, 80. S-a trecut la producţia de maşini de injectare şi extrudere pentru mase plastice. în DCR2103, cf. DEX, DN3, ndn. - Pl.: extruderi. - Şi: extrudere s. f. ltr2. - V. extruda. Cf. fr. e x t r u d a g e. EXTRUDER s. n. Maşină sau dispozitiv cu care se realizează extruziunea (1). Cf. NDN, DCR2. - PL: extrudere. - Din germ. Extruder. EXTRUDERE s. f. v. extrudare. EXTRUDOR, -OARE s. m. şi f. Persoană specializată în realizarea extruziunii (1). cf. MDN. - PL: extrudori, -oare. - Din fr. extrudeur. EXTRUZIE s. f. v. extruziune. EXTRUZIUNE s. f. I. (Tehn.) Procedeu de prelucrare prin deformare plastică a materialelor, care constă în trecerea lor forţată printr-o matriţă; extrudare. Cf. LM, CANTUNIARI, L. M. 139, LTR2, DN2, DER, DEX, MDN. 2. (Geol.) Totalitatea fenomenelor legate de ieşirea la suprafaţă a magmei prin coşul vulcanului. Cf. LTR2. Alcătuirea geologică a Dobrogei de N este foarte complexă, în constituţia ei intrând depozite de vârstă paleozoică şi mesozoică, puternic cutate şi străbătute de intruziuni şi extruziuni de roci erupte venite în mai multe faze. GEOLOGIA, 40, cf DN3, MDN. ♦ (Med.; în sintagma) Extruziune dentară = ieşire a dintelui din alveolă. Cf. DN3, MDN. - PL: extruziuni. - Şi: extruzie s. f. MDN. - Din fr. extrusion. EXTRUZÎV, -Ă adj. Geol. Care ţine de extruziune (2), care se referă la extruziune. Cf DN3, MDN. 0 Rocă extruzivă = rocă magmatică ajunsă la suprafaţă prin canale şi fisuri ale coşului vulcanului, care se solidifică rapid. Cf. DN3, MDN. - PL: extruzivi, -e. - Din fr. extrusif. EXTUMESCENŢĂ s. f. Umflătură, turaefacţie. Cf. dn2, DN3, NDN. - PL: extumescenţe. - Din fr. extumescence. EXŢELENŢ1 s. m. v. excelenţă. EXŢELENŢ2, -Ă adj. v. excelent. EXŢELENŢIE s. f. v. excelenţă. EXJÉNTRU s. n. v. excentru. EXJÉNTRUM s. n. v. excentru. EXŢEPŢĂLUÎ vb. IV. I n t r a n z. (Jur.; învechit, rar) A ridica într-un proces obiecţii, prin care apărarea urmăreşte să fíe respinsă acţiunea sau amânată judecata. Aceasă exţepţie trăbuie să să puie la începerea judecăţii îndată sau când ar prinde de veste, cum că are pricină a exţepţălui asupra înfăţătoriului. AARON, P. F. 633718. - Prez, ind.: exţepţăluiesc. - Excepţie + suf. -ălui. EXJÉPTTE s. f. v. excepţie. EXŢEPŢIONÂL, -Ă adj. v. excepţional. EXJÉS s. n. v. exces. EXŢIPĂLUÎ vb. IV. In tranz. (învechit, rar) A protesta, a se opune. Intr-această întâmplare exţipăluesc asupra actorului de vreme ce n-are acţie asupra mea la luna lui octombrie. AARON, în CONTRIBUŢII, III, 125. - Prez, ind.: exţipăluiesc. - Din magh. excipiálni. EXUBERÁ vb. I. I n t r a n z. (Rar) A fi prea plin (şi a se revărsa); a abunda. Cf. LM, alexi, w., scriban, d. - Prez, ind.: exuberez. - Din lat. exuberare. EXUBERÁNT, -Ă adj. 1. Care depăşeşte limitele obişnuite (prin cantitate, prin intensitate etc.); îmbelşugat, abundent; luxuriant. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, alexi, W., ŞĂINEANU, D., CADE. [Natura] a prefăcut pe încetul flora şi fauna exuberantă a epocilor talazice în zăcăminte grase de păcură. C. PETRESCU, A. 465. De multe ori, bogăţia solului este privită de om, din pricina vegetaţiei exuberante, ca o piedică în calea aşezării sale. ENC. AGR. IV, 138, cf. SCRIBAN, D. După o fază de 2-3 ani cu floră de buruieni,... cu vegetaţie exuberantă, urmează faza de fâneaţă cu ierburi cu rizomi. CHIRIŢĂ, P. 71, cf. DN2. în carbonifer, criptogamele vasculare constituiau păduri exuberante. GEOLOGIA, 72, cf. DEX, MDN. 0(Prin extensiune) Se bucură de o geografie exuberantă şi de un temperament focos. CĂLINESCU, I. 239. 0 (Adverbial) Consecutiv acestui defect de mineralizare se formează un ţesut osos moale, care creşte anarhic şi exuberant. ABC SĂN. 303. 0 (Substantivat) Exuberantul, utopia, aventura hrăneau deopotrivă imaginaţia artiştilor. BLAGA, Z. 86. ♦ (Despre stil, despre opere de artă etc.) Care se caracterizează prin bogăţie (excesivă) de imagini, de mijloace de expresie etc. Cf. ALEXI, W., CADE. în general, [poezia] este exuberantă şi dithyrambică, câteodată însă e cât pe ce a cădea în fantastic. CĂLINESCU, C. O. 201. 2. (Despre oameni) Care este plin de vivacitate, de însufleţire, care îşi exteriorizează fară reţinere sentimentele (de bucurie, de satisfacţie etc.) V. expansiv. Vedea o faţă de faun ostenit sau exuberant, de care ferea, cu o îndurerată pudoare, privirea ochilor din el TEODOREANU, M. II, 62. Caty sălta exuberantă, jucându-şi calul alb. CĂLINESCU, S. 185, cf. id. B. I. 570, DL. Lucian înţelese că s-a întâmplat ceva: tatăl său era prea exuberant. T. POPOVICI, S. 185, cf. DM, DN2, DEX, MDN. ♦(Despre manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) Care rezultă dintr-o stare de exuberanţă (2); care exprimă, denotă exuberanţă. De o veselie exuberantă, începu să-mi destăinuiască secretele redacţiei unde lucra. SĂM. I, 40. Primirea exuberantă pregătită la Bucureşti 2626 EXUBERANŢĂ -358- EXUNDA studenţilor italieni,... vizita la Roma a unui grup românesc... toate sunt ultime urmări ale curentului latinist decăzut. IORGA, C. I. II, 78. Ei, asta e Babaroaga... strigă arendaşul cu o bucurie exuberantă. REBREANU, R. I, 191. Şi-a adus aminte, între altele, de veselia exuberantă 'a ţăranilor şi ţărancelor italiene. OPRESCU, I. A. IV, 127. Era o scrisoare exuberantă ca un strigăt de triumf şi veselă ca o glumă. V. ROM., noiembrie 1953, 68. Nunta constituie, înainte de orice, cea mai exuberantă dintre manifestările artistice populare. IST. LIT. ROM. I, 41. Dirijorul nu este o fire imaginativă şi exuberantă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992,nr. 1, 17/3. - PL: exuberanţi, -te. - Şi: (învechit, rar) esuberânt, -ă adj. BARCIANU. - Din fr. exuberant, it. esuberante. Cf. lat. exuberans, - ntis. EXUBERÂNŢĂ s. f.l. Cantitate (şi varietate) mare; belşug, abundenţă; luxurianţă, prisos. V. exces. Rumpând echilibrul economiei vegetale, eshuberanţa anormală a frunzuliţelor se face cu paguba fructificaţiei. BREZOIANU, R. 100/30, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Ca om de ştiinţă a urmat o epocă creatoare apoi o exuberanţă de relaţiuni intelectuale peste hotarele ţării, prin organizarea Şcoalei de la Roma. LOVINESCU, M. 85. Exuberanţă de vegetaţiune. SCRIBAN, D. Exuberanţa vegetaţiei din „Cezara“ are înţelesul unei intensificări a naturii pe treapta mai inocentă a regnului vegetal. CĂLINESCU, O. XIII, 250, cf. DL, DN2, DEX, MDN. ♦ Bogăţie (excesivă) de imagini, de mijloace de expresie etc. (a stilului, a unei opere etc.). Cf. costinescu, alexi, w., cade, SCRIBAN, D. Bălcescu rămâne un scriitor sobru, fără exuberanţă coloristică şi imagistică. VIANU, S. 80. Erau necesare acomodări pe o scară întinsă, totul într-un stil de o exuberanţă şi bogăţie aşa cum se înţelegea nobleţea arhitectului la curtea împăratului. OPRESCU, I. A. IV, 130. Exuberanţa lingvistică a lui Rabelais... îl face să şi recurgă la formaţii, personale, pe care le înzestrează cu o expresivitate pusă în serviciul satirei sale. L. ROM, 1953, nr. 3, 40. Ornamentaţia românească nu are exuberanţa orientală. PANAITESCU, C. R. 171. 2. Vivacitate, însufleţire exteriorizată fară reţinere; manifestare spontană (şi impetuoasă) de bucurie, de satisfacţie etc. V. expansivitate. O vervă necontenită îl făcea în exuberanţa lui juvenilă să reflecteze cu bunăvoinţă despre oameni şi despre lucruri. ANGHEL, PR. 88. In poezia Elenei F ar ago nu vom găsi... exuberanţa vieţii sau exaltarea naturii, ci aprigul cântec al unui sentiment tiranic şi fără bucurie. LOVINESCU, C. V, 174. Veselia maioresciană nu urcă niciodată până la acest nivel al exuberanţei. VIANU, A. P. 101. Poezia e harul fiecărei gâze şi al fiecărui fir de iarbă pitit şi o trăieşte cu exuberanţă toată grădina. ARGHEZI, P. T. 351. Nu râdea, n-avea exuberanţa vârstei, ci numai frenezie. CĂLINESCU, S. 499. Tata era de-o exuberanţă şi de o volubilitate deosebit de simpatică, atunci când se nimerea să se simtă în largul său, între prieteni, ce-i arătau înţelegere. BLAGA, H. 41. [Poezia] ţâşneşte din exuberanţă, din veşnică tinereţe, din prea plin de viaţă. RALEA, S. T. III, 269, cf. 179. Prin exuberanţa poeziei ce-o scria atunci... ea mergea pe cu totul altă cale decât autorii Mioriţei. BENIUC, M. C. I, 189, cf. DL. Să nu devenim stupizi în exuberanţele noastre. PREDA, C. I. P. II, 135, cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX, MDN. - PL: exuberanţe. - Şi: (învechit, rar) esuberânţă (barcianu), eshuberânţă s. f. - Din fir. exubérance, it. esuberanza. Cf lat e x u b e r a n t i a EXULCERÂŢIE s. f. Ulceraţie superficială, uşoară. Cf. LM, ENC. ROM., DN2, DER, MDN. - PL: exulceraţii. - Din fr. exulcération. Cf. lat. exultatio, - onis. EXULTĂ vb. I. I n t r a n z. A simţi şi a manifesta o mare bucurie; a fi foarte bucuros. Cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. îl urmăreşte exultând, cu toată faţa înflorită ca un strigăt. CAMIL PETRESCU, T. I, 509. Olguţa exulta. TEODOREANU, M. II, 128, cf. SCRIBAN, D. Când tocmai exultam mai intens, pregătindu-mă să-i explic în ce chip anume m-a putut câştiga nu aliat, dar rob, domna Alba reluă cuvântul. MIHĂESCU, D. A. 317. In culmea fericirii, exultând din toată faţa,... Hagienuş sorbi cu ochii fotografia. CĂLINESCU, B. I. 107. Când aude de instituirea regimului popular al lui Rienzi, poetul exultă. VIANU, L. U. 22, cf. DL. In ceea ce îl privea, nu părea că are motive să exulte de bizara reuşită. PREDA, M. S. 41, cf. DM, DN2, DEX, MDN. - Prez. ind.: exult. - Din fr. exulter. Cf lat e x s u 11 a r e. EXULTĂNT, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care exultă, care este foarte vesel. Cf. LM. Eram fericit, exultant, mândru de povestea mea. A. HOLBAN, O. II, 41, cf DN2, MDN. 2. (Despre manifestările oamenilor) Care rezultă dintr-o stare de bucurie nestăpânită. Forma veseliei lui era o veselie exultantă. MAIORESCU, CR. II, 302. 3. Care exprimă, care denotă exultanţă. Este o fire eminamente erotică, versurile sale de dragoste sunt vibrante, exultante. CĂLINESCU, C. O. 186. Orchestra execută selecţiuni din Mozart într-o combinaţie găsită de Cucly, pe textul căruia aceasta imaginase o promenadă coregrafică exultantă, id., S. 352. - Scris şi: exultant, -ă. - PL: exultanţi, -te. - Din fr. exultant, lat. exultans, -ntis. EXULTÂNŢĂ s. f. Manifestare frenetică de bucurie, de plenitudine. Cf. LM. Artistului îi stă bine tristeţea şi o exultanţă continuă devine agasantă. CONTEMP. 1948, nr. 111, 8/2. In aceste clipe de exultanţă, profunditatea ochilor se accentua. CĂLINESCU, S. 112, cf. DN2, 298. în cântecul de lume orăşenesc de la noi întâlnim... reminiscenţe biblice alături de clamorurile amoroase şi exultanţele bachice ale neo-anacreonticei greceşti. IST. LIT. ROM. I, 139, cf. MDN. - PL: exultanţe. - Din lat. exsultantia. EXULTĂRE s. f. Faptul de a exulta; exultaţie. Cf. lm, SCRIBAN, D. 487, DN2. Era un moment de exultare extraordinar. ROMÂNIA LITERARĂ, 1992, nr. 8, 14/4, cf. MDN. - PL: exultări. - V. exulta. EXULTĂŢIE s. f. Exultare. Cf. LM, SCRIBAN, D., DN2, MDN. - PL: exultaţii. - Şi: (învechit) exultaţiune s. f. LM, SCRIBAN, D. - Din fr. exultation, lat. exsultatio, -onis. EXULTAŢIUNE s. f. v. exultaţie. EXUNDĂ vb. I. I n t r a n z. (învechit şi regional; despre ape curgătoare) A creşte şi a se revărsa; a ieşi din matcă;a inunda, a se revărsa. Cf. LM. Care nu cunoaşte poziţiunea Seghedinului gândeşte că Tisa a esundat nemijlocit lângă oraş. F (1879), 154. Ilişava, în timpuri ploioase, mai vârtos primăvara, esundează de multe ori în holdele cele mai mănoase. LIUBA - LANA, M. 2. A fost frig şi umezeală, iar în martie Crhsna a exundat. Noroc că n-a stricat decât câteva case în jurul abatorului. I. GHEŢIE, B. I, 63, cf. COMAN, GL. 0 F i g. Acum în rezbele mai învecinate cu aşa soarte au esundat încât cu greu vei găsi regiuni cari să nu (se) fi apropiat vreodată gloriei. EMINESCU, O. XV, 1 092. 2635 EXUSCHIE -359- EZITA - Prez. ind.: exundez. - Şi: esundâ vb. I. - Din lat. exundare. EXUSCHIE s. f. (Grecism învechit, rar) Mandat, delegaţie, împuternicire. Eu poci să încredinţăz cu din partea politiceştii exuschiifi] mele... am putut să înţăleg greutatea şi ticăloasa stare (a. 1774)- uricariul, vi, 429, cf. gâldi, m. phan. 187. - Accentul necunoscut. -PL: exuschii. - Din ngr. e^oDOia. EXUVIÂBIL, -Ă adj. (Despre animale) Care îşi schimbă pielea. Cf. dn2, DN3, dex2, ndn. - Pronunţat: -vi-a-. - PL: exuviabili, -e. - Din fr. [zone] exuviable. EXUVÎE s. f. (Zool.) înveliş rezultat prin năpârlirea şi ieşirea adulţilor din pupe2. Cf. LM, DN3, NDN. - PL: exuvii. - Din fr. exuvie. EX-VOTO s. n. invar. Formulă prin care se denumeşte o ofrandă, o danie făcută din recunoştinţă (unei divinităţi, unei biserici) în urma unei făgăduieli. Se afla o icoană făcătoare de minuni, pe care erau atârnate o mulţime de ex-voto. GHICA, ap. CADE, cf. ŞĂINEANU, D. U., CONTRIBUŢII, II, 170, SCRIBAN, D., DN3, NDN. - Din lat: ex voto „după dorinţă”. EZĂCT, -Ă adj. v. exact. EZACTITÂTE s. f. v. exactitate. EZACTITUDE s. f. v. exactitudine. EZAGERÂT, -Ă adj. v. exagerat. EZAGERÂŢIE s. f. v. exageraţie. EZALTÂRE s. f. v. exaltare. EZALTÂŢIE s. f. v. exaltaţie. EZÂMEN s. n. v. examen. EZAMIN vb. I v. examina. EZAMINÂRE s. f. v. examinare. EZAN s. n. Imn religios cu care se cheamă credincioşii mahomedani la rugăciune. Şi într-acel ceas s-au strigat la meceturi ezanul,... la doă ceasuri de noapte (a. 1716). GCR II, 19/38, cf. ZEITSCHRIFT, XVII, 80, ŞIO, II2, 147, T. PAPAHAGI, C. L. - PL: ? - Din tc. ezân. EZANTEMÂTIC, -Ă adj. v. exantematic. EZECUT vb. I v. executa. EZECUTĂR s. m. v. executor1. EZECUTÎV, -Ă adj. v. executiv. EZECUTOR s. m. v. executor1. EZECUŢIE s. f. execuţie. EZÉMPLU s. n. v. exemplu. EZERCITÀ vb. I v. exercita. EZERCITÂT, -Ă adj. v. exercitat. EZERÎNĂ s. f. Substanţă foarte toxică, extrasă din seminţele unei plante leguminoase, întrebuinţată la prepararea unor medicamente. Cf. bianu, d. s., nom. min. i, 223. Ezerina poate produce o răcire sau accelerare a bătăilor inimii. DANIELOPOLU, F. N. I, 12, cf. DN2, DER, MDN. - Din fr. ésérine. EZERS vb. I v. exersa. EZIÉT s. n. (învechit) Risipă, pagubă. Să nu se facă atâta eziet, ce să se facă o fărâmă de economie (a. 1715). ŞIO, II2, 147. Impielejire de a-şi vinde zahareaua cu foarte greu preţ şi cu mii de ezieturi (a. 1783). id. ib. - PL: ezieturi. - Din tc. eziyet. EZIGÉNTTE s. f. v. exigenţă. EZÎL s. n. v. exil. EZIL vb. I v. exila. EZILÂT, -Ă adj. v. exilat. EZIRCÎŢ s. n. v. exerciţiu. EZIST vb. I v. exista. EZISTÉNTTE s. f. v. existenţă. EZISTÎ vb. I v. exista. EZISTÎNT, -Ă adj. v. existent. EZISTÎNŢĂ s. f. v. existenţă. EZITĂ vb. I. Intranz. şi t r a n z. A fi într-o stare de nehotărâre (1); a sta la îndoială, a sta în cumpănă, a se codi, a pregeta; a manifesta nesiguranţă (2), nehotărâre, reţinere (în îndeplinirea unei acţiuni); a şovăi (III 1). Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Nu ezitez a considera deprinderea organică a creierului ca unul din factorii principali ai formărei ideilor şi cugetărilor noastre. CONTA, O. F. 472. Nu ezităm de-a cita câteva pasaje dintr-o epistolă a lui Théophile Gautier, care colorează oarecum ideea aceasta. EMINESCU, P. L. 65. Cineva... putând împiedica continuarea oprobiului şi infamiei şi crimei, să ezite de a-şi împlini această datorie, când şi-o înţelege? CARAGIALE, O. VII, 256, cf. 47, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Boiangiu ezită câteva clipe până să mărturisească limpede că nu îndrăzneşte să întrebuinţeze metoda lui obişnuită. REBREANU, R. II, 116, cf. id. P. S. 121. Tânărul, după ce a ezitat câteva clipe, neştiind ce să facă..., se decide. CAMIL PETRESCU, P. 54. Şoferul ezită când auzi numele străzii. C. PETRESCU, A. 329, cf. id. C. V. 185. Tata nu m-ar crede la început. Ar ezita. SAHIA, S. A. 125. Un moment ezită, parcă ar voi să nege, parcă ar voi să reziste. SEBASTIAN, T. 74. După o vacanţă întreagă, abia de îndrăznesc să-i spun pe nume, şi parcă tot ezit. TEODOREANU, M. II, 511, cf. SCRIBAN, D. Pornesc o campanie susţinută contra lui, foarte violentă, cu atât mai surprinzătoare, date fiind moravurile englezilor, care totdeauna ezită să întrebuinţeze expresii prea 2673 EZITANT, -Ă -360- EZOTERIC, ^ drastice. OPRESCU, I. A. IV, 200. Ioanide avusese impulsiunea de a scoate portofoliul şi a cumpăra nu importă ce... Totuşi, persiflajul antipatic care trăda o malignitate congenitală îl făcu să ezite şi în cele din urmă să renunţe. CĂLINESCU, S. 48. Se apropie ezitând de mine. BLAGA, H. 90. La uşa cabinetului judecătorului de instrucţie, ezită şi întoarse faţa către reporteri. STANCU, R. A. V, 184. Tudor Bălosu îl invită pe vecin în casă. Moromete ezită, spunând că ar avea treabă, dar pe urmă se hotărî. PREDA, M. 87. Fata ezită o clipă, apoi răspunse, uitându-se în ochii lui. VORNIC, P. 51, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX, MDN. 0 (Prin extensiune) O clipă mai ezită gândul meu şi pe urmă refăcu sumar, dar sigur toată împrejurarea. MIHĂESCU, D. A. 170. Actul voluntar ezită, deliberează cum se zice. ralea, S. T. II, 139. ♦(Rar) A oscila, a fluctua. Poetul ezită între imagine şi ideea nudă, complicând discursul liric în sens tabuizant, ocolind expresia directă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 41, 8/4. - Scris şi: (învechit) esita. — Prez. ind.: ezit şi (rar) ezitez. - Din fr. hésiter. Cf. lat. h a e s i t a r e. EZITÂNT, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care ezită. Cf. LM, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, DEX, MDN. 2. (Despre manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) Care rezultă dintr-o stare de incertitudine, de îndoială etc.; care exprimă, denotă ezitare. Formele de poezie nouă..., deşi ezitante încă, ne dau dreptul să sperăm în rapida lor creştere. CONTEMP. 1949, nr. 138, 4/4. Atitudinea ezitantă a poetului nu dovedeşte că el ar fi destul de bine informat, ib. nr. 164, 2/3. Reacţia foarte ezitantă la provocările duşmanului nu corespunde întru totul premizelor. V. ROM. ianuarie, 1960, 132. Teoria biografiei rămâne totuşi în bună parte ezitantă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 37, 4/2. - Scris şi: (învechit) esitant. — Pl.: ezitanţi, -te. - Din fr. hésitant. Cf. lat. haesitans, - ntis. EZITARE s. f. Faptul de a ezita; nehotărâre (1); îndoială, dubiu; codire, pregetare; lipsă de fermitate; şovăială (III), şovăire (II1), (astăzi rar) ezitaţiune (1). Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Ar fi o ruşine să se lase biruit, ori să treacă indiferent: să nu emită el părerea sa fără nici o ezitare? CARAGIALE, o. vii, 446, cf. vi, 138, alexi, w. Ne-am luat adio cu ezitări şi păreri de rău de la priveliştile care ne dăduse puţin senzaţia şi a eternităţii şi a vremelniciei. IBRĂILEANU, A. 83. Mabel... cu ezitări, de trei ori deschizând gura să vorbească şi de trei ori oprindu-se, sfârşi prin a răspunde. ARDELEANU, U. D. 143, cf. CADE. Spre a evita orice eventuale ezitări, vă rog să luaţi măsuri... ca în detaşamentele desemnate pentru represiune să nu fie înglobaţi soldaţi din regiunea tulburată. REBREANU, R. II, 228. Andrei, care era foarte stânjenit, după o evidentă ezitare, tot fără să ştie dacă e bine, iese. CAMIL PETRESCU, T. I, 35. Fără nici o ezitare, minţi cu seninătate. C. PETRESCU, C. V. 161. După un moment de ezitare, face un pas spre el, cu ceva decis în mişcare. SEBASTIAN, T. 56. Fără nici o ezitare, îşi scoase pieptenii aşezându-i pe canapea. TEODOREANU, M. II, 233. Zilele trecute făceam şi eu, după multe ezitări... una din acele minunate şi surprinzătoare călătorii cu trenul. SADOVEANU, O. XIX, 161, cf. SCRIBAN, D. Ai ezitat la ezitările mele, te-ai împiedicat unde mă împiedicasem eu, ai fost colaboratorul îndoielii şi bănuielilor mele, prezente încă pe manuscris. ARGHEZI, P. T. 168. După multe ezitări m-am decis să plec din ţară. CĂLINESCU, B. I. 157. Ezitările personajelor... dovedesc divergenţele care sfâşiau aristocraţia vremii. VIANU, S. 162. După câteva momente de ezitare, răspunse totuşi. STANCU, R. A. V, 60. Are un nou moment de ezitare, apoi dă hotărât din cap, în semn de negaţie. H. LOVINESCU, T. 56, cf. DL. Nu avu nici o ezitare şi nu avu parcă nici o consideraţie pentru cel care stătea întins şi care era, de asemenea, medic. PREDA, R. 477, cf. DM, DN2, DEX, MDN. 0 (Rar) Oscilaţie, fluctuaţie. La iniţială, sau în interior, după o lichidă, s-a produs o ezitare între „ v(u) ” şi „b”. IST. L. ROM. 1,24. - Scris şi: (învechit) esitare. -PL: ezitări. - V. ezita. EZITATTÚNE s. f. (Astăzi rar) 1. Ezitare. Cf. negulici. Dupe puţină ezitaţiune, sui scara pavilionului şi intră înlăuntru. FILIMON, O. I, 105, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D.} COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. 2. (Suspect; sens etimologic) Poticnire (în vorbire). Cf. PROT. - POP., N. D. - Şi: (învechit) esitatíúne (costinescu, pontbriant, d.5 COSTINESCU, LM, BARCIANU),'esitâţie (NEGULICI, PROT. - POP., N. D., ALEXI, W.) S. f. - Din fr. hésitation, lat. haesitatio, -onis. EZIXTÁ vb. I v. exista. EZOFÁC s. n. v. esofag. EZOFÁG s. n. v. esofag. EZOFAGHIAN, Ă, adj. v. esofagian. EZOFAGÍSM s. n. v. esofagism. EZOFAGÎTĂ s. f. v. esofagită. EZOFÁGIU s. n. v. esofag. EZOFÁJ s. n. v. esofag. EZOFÓG s. n. v. esofag. EZOTÉRIC, -Ă adj. 1. (în Antichitate; despre învăţături sau doctrine filosofice; în opoziţie cuexoteric) Care se transmite şi care poate fi înţeles numai de cei iniţiaţi. învăţătura lui, atât cea verbală, cât şi cea scrisă, era de două speţe; cea dântâi, numită esoterică, intra în profundul cercetărilor şi era rezervată pentru iniţiaţi; cealaltă, mai superficială, se numea exoterică şi era destinată pentru public. LAURIAN, F. 179/19, cf. NEGULICI, PROT. -POP., N. D., ŞĂINEANU, ENC. ROM., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN. In Antichitate se distingeau operele esoterice ale lui Aristotel, destinate numai discipolilor săi, de operele exoterice, destinate marelui public. DER, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Esoterice sunt scrierile încifrate, destinate unui cerc restrâns de iniţiaţi. DTL. Despre Aristotel se spune că a scris două categorii de scrieri: esoterice (pentru iniţiaţi) şi exoterice (destinate publicului larg), ib., cf. DN3, D. FIL., D. ETNOL., DSR, DREV, V. BREBAN, D. G., D. ENC., NDN. 2. (învechit, rar; şi substantivat, m.) (Discipol) care era iniţiat în învăţăturile sau doctrinele filosofilor antici. Cf. lm. 3. (Mai ales despre creaţii literare în versuri sau despre limbă, exprimare, stil etc.) Al cărui înţeles este accesibil numai celor iniţiaţi. Dar aceste acorduri onomatopeice, amestec de sunete surde şi clare, nu sunt simple elemente folclorice, utilizate cu scopul de pitoresc; ele exprimă mijloace poetice, alternanţe de noţional şi ezoteric, spre a deschide o perspectivă interioară a ideii. CONSTANTINESCU, S. I, 186. Imagist, din aceeaşi clasă cu dl Ilarie Voronca, dl Saşa Pană utilizează imagina apocaliptică şi dozajul lor imprimă de multe ori un caracter ezoteric poemului. PERPESSICIUS, M. IV, 457. Sensibilitatea cultivată ţine pe critic la egală distanţă de pseudogustul gregar şi de estetismul esoteric. CONTEMP. 1968, nr. 1 116, 9/3. Specializarea duce inevitabil la fabricarea unui jargon esoteric, ib. 1970, nr. 1 211, 8/7, cf. ib. 1 227, 2/3. In poezie, ermetismul se manifestă ca o tendinţă de încifrare a comunicării lirice într-un spirit ezoteric. DTL 154. Există poezie ezoterică, ce nu e nici ermetică, nici saturniană. PALEOLOGU, S. L. 198. 4. Care este ascuns, secret2 (I 6), ocult (2), misterios (1), tainic (12); care aparţine ocultismului, privitor la ocultism, ocult (1). 2686 EZOTERISM -361- EZREDEŞ Cf. ALEXI, W. Creatorul de poezie e un profet, un iluminat... Pentru el frumuseţea, tradusă prin muzicalitate, era un rit, îndeplinea un oficiu esoteric. CAMIL PETRESCU, P. 324. în natura lui domnea intr-adevăr puritatea unei formule matematice. Mai bine spus, deşi într-o formă esoterică, energia vieţii lui trecătoare se mişca sub simbolul număndui sacru. SADOVEANU, O. XIX, 442. Adesea, practici ezoterice şi superstiţii acoperă fenomene naturale, ca în „Lacul rău”, sau, mai cu seamă, în „Şarpele Alidor”. STREINU, P. C. III, 231. Folosirea cromatismului în cosmologie reprezintă un mod esoteric de a scrie istoria materiei, atrăgând atenţia că culoarea corespunde la felurite stadii de condensare a ei. CĂLINESCU, B. 222. Eroid romanului... Toma Novac... asistat de Ileana şi de prietenul său, Aleman, retrăieşte în ultimele clipe nu numai viaţa pământească, cât şi celelalte 6 vieţi anterioare... Aceasta ca o verificare a sistemului esoteric al prietenului său, Aleman, sistem pe care l-a combătut şi faţă de care s-a arătat totdeauna sceptic. PERPESSICIUS, M. I, 235. Metoda „fenomenului originar” fusese adoptată concomitent de ştiinţele naturale la romantici, dar şi de gândirea filosofilor idealişti. In metafizică metoda împrumută o înfăţişare esoterică, un aer de ultimă taină, în care mai poate să fie introdus un pământean. BLAGA, Z. 165, cf. 99. Doar printr-un elan ezoteric sufletul comunică cu exteriorul. RALEA, S. T. III, 129. Puse stăpânire îndată pe cenaclu, pe care... îl abătu spre ocultism, ştiinţele esoterice... PREDA, DELIR. 183. Şi, peste tot, simţise mirosul de pepene şi gudron al Veneziei, cu tot ce avea ea esoteric. BARBU, S. N. 78. Acei care interpretează basmul din punct de vedere esoteric, văzând în el o rămăşiţă a unui mod încifrat de a introduce în arcanele universului, ignorează esenţa lui de tablou al vieţii. IST. LIT. ROM. I, 226. Cercetase folclorul ca specialist,... îi adulmecase înţelesurile ascunse prin scrutarea zărilor de tradiţii ce brăzdează lumea din Indii până în vechile Americi,... se iniţiase ca puţini alţii în tainele eresurilor şi ale practicilor ezoterice, încât, pe acest fond de înţelepciuni,... a putut răsări o proză de ameţitoare complexitate. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 73, 12/4. Cunoaştem azi că aproape toţi marii iniţiatori în doctrinele ezoterice şi-au cules învăţătura din umbra templelor egiptene, ib. 1992, nr. 1,21/1. 0 (Adverbial) Interpretând mitul nu esoteric, ci exoteric, deci în lumina raţiunii care substituie realităţii sacre o ficţiune, — Blaga a încercat să reconstituie semnificaţiile originare ale miturilor. CONTEMP. 1966, nr. 1 050, 3/5. - Pl.: ezoterici, -ce. - Şi: esotéric, -ă adj. - Din fr. ésotérique, ngr. éaœxepiKÔç „din interior”. EZOTERÎSM s. n. 1. Totalitatea principiilor unor învăţături, a unor doctrine filosofice, a unor practici ritualice care se transmite numai celor iniţiaţi. Cf LM, DN, DN2, DEX, DN3. Ezoterismul caracterizează doctrinele pitagoreice,... urmărind o iniţiere. D. ENC., cf. NDN. 2. (Mai ales în poezie) Caracterul a ceea ce este ezoteric (3). Poezia lui Macedonski... n-are nici unul din caracterele esoterismului pentru a justifica o iniţiare, ci reprezintă un impresionism de o valoare poetică discutabilă. LOVINESCU, S. I, 274. Această impresie vine de la cohorta de poeţi care îşi robesc lăudabila voinţă de noutate a tinereţii unui ezoterism nivelant, acelei industrii comune de imagini abstruze, idee neajunsă la exprimare, vrăjitorie fără vrajă şi incantaţie fără cântec. STREINU, P. C. Iii, 68. Aceşti scriitori practică formule artistice oarecum oraculare, dacă nu de-a dreptul ininteligibile. Paradoxul situaţiei e cu atât mai pronunţat, cu cât ezoterismul literar contemporan coincide chiar cu influenţa tehnicii moderne de difuzare a culturii. id. ib. 297. Un anumit caracter ritual şi iniţiatic nu e legat cu necesitate de ermetism, ci de ezoterism. PALEOLOGU, S. L. 197. La Valéry, poet ermetic, nu se găseşte nici urmă de ritualitate şi ezoterism, ci totul păstrează un caracter de intelecţiune laică. id. ib. 198. Poezia saturniană a lui G. de Nerval e încărcată de ezoterism orfic şi sincretist. id. ib. 3. Ceea ce este ascuns, secret2 (I 6), ocult (2), misterios d), tainic (I 2); (ceea ce ţine de) ocultism. Esoterismul indian... se oglindeşte în „Satira I-a”. GHEREA, ST. CR. I, 118. S-a absorbit şi s-a adâncit definitiv într-un esoterism propriu şi în renaşterea-i minunată. SADOVEANU, O. IX, 166. Poveştile din „O mie şi una de nopţi ” se caracterizează printr-o simbolistică lipsită de esoterism, redusă la parabolă. IST. LIT. ROM. I, 227. Mateiu Caragiale a fost socotit şi un maestru al simbolurilor şi cifrurilor de tot felul (emblematica şi heraldica l-au pasionat, ca pe toţi afinii săi întru esoterism şi ocultism). N. MANOLESCU, A. N. III, 108. Erudiţia lui E. Barbu în materie de ermetism, esoterism, cabalistică, alchimie, magie, este prea de tot ostentativă. CONTEMP. 1970, nr. 1 211, 3/6, cf. NDN. întregul joc al actorului este impregnat de un studiu anterior al ezoterismului. RL2006, nr. 4 869, 10/5. - Şi: esoterism s. n. - Din fr. ésotérisme. EZÔTIC, -Ă adj. v. exotic. EZRED s. n. (Maghiarism regional) Regiment (Moftinul Mic - Cărei), alr sn iv h 953/334, alrm sn ii h 769/334. - PL: ezreduri. - Din magh. ezred. EZREDÉŞ s. m. (Prin nord-vestul Transilv.; în trecut) General, alr SN iv h 956/316, 325, alrm SNiih 770/316, 325. - PL: ezredeşi. - Din magh. ezredes. 2690