dicţionarul limbii române :| Copyright © Editura Academiei Române, 2009. Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii. EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Calea 13 Septembrie nr. 13, sector 5 050711, Bucureşti, România Tel. 4021 - 318 81 46, 4021 - 318 81 06 Fax: 4021 -318 24 44 e-mail: ed.acad.@ear.ro Internet: www.ear.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Dicţionarul limbii române (DLR) / întocmit şi publicat după îndemnul şi cheltuiala M. S. Regelui Carol I. -Bucureşti : C. Sfetea ; Editura Academiei Române ; Socec & Comp., 1913-vol. Tomul 1. Partea a 6-a : Litera D (Discord -Dyke). - 2009. - ISBN 978-973-27-1742-4 I. Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" (Bucureşti) 81'374.8=135.1 CARTEA A APĂRUT CU SPRIJINUL AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Redactor: MARIANA-LUCIA FOTA Tehnoredactor: LUIZA STAN Bun de tipar: 28.09.2009. Format: 8/61x86. Coli tipar: 57,5 C. Z. pentru biblioteci mari: 459-3-59 C. Z. pentru biblioteci mici: 459 DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE SE ELABOREAZĂ DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ „IORGU IORDAN - AL. ROSETTI” DIN BUCUREŞTI, DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ „SEXTIL PUŞCARIU” DIN CLUJ-NAPOCA ŞI DE INSTITUTUL DE FILOLOGIE ROMÂNĂ „ALEXANDRU PHILIPPIDE” DIN IAŞI. ACADEMIA ROMÂNĂ DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE (DLR) SERIE NOUĂ TOMUL I PARTEA A 6-A LITERA D DISCORD - DYKE EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE 2009 Serie nouă, întemeiată de: IORGU IORDAN Membru al Academiei Române ALEXANDRU GRAUR Membru al Academiei Române ION COTEANU Membru al Academiei Române Redactori responsabili: Acad. MARIUS SALA Acad. GHEORGHE MIHAILA Partea a 6-a a tomului I a fost elaborată în cadrul Departamentului de lexicologie şi lexicografie al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” din Bucureşti de următorul colectiv: dr. Larisa AVRAM dr. Melania BĂDIC Alexandra B URNEI dr. Monica BUSUIOC dr. Victor CELAC Elena CIOBANU Zorela CREŢA Anca GHERMAN Eugenia GUŢULESCU dr. Liliana HOINĂRESCU Redactori: Lidia IONICĂ dr. Mihaela MARIN dr. Cătălina MĂRĂNDUC Nicoleta MIHAI Georgeta MITRAN Maria MUNTEAN Maria PĂUN Eleonora POPA dr. Mihaela POPESCU dr. Carolina POPUŞOI dr. Ariadna ŞTEFĂNESCU Zizi ŞTEFĂNESCU-GOANGĂ Filofteia TĂNĂSESCU I Nicoleta TIUGAN I dr. Radu TRIF I Tatiana TUGULEAl Aurelia ULICI dr. Florin VASILESCU dr. Rodica ZAFIU llleana ZAMFIRESCUl Au colaborat la redactare: Alina BĂILEŞTEANU, Valentina CĂRARE, Garofiţa DINCĂ, Ionuţ GEANĂ, dr. Anabella-Gloria NICULESCU-GORPIN, dr. Raluca NEDEA, dr. Doina SPARIONOAPTE, Gabriela STOICA, Georgiana-Andreea ŞOVAR, Monica VASILEANU. Elena CIOBANU Zorela CRETA Ion DANAILA Anca GHERMAN dr. Monica BUSUIOC Revizori: Eugenia GUŢULESCU Valentina HRISTEA |dr. Lucreţia MAREŞ 1 Maria PAUN Revizie finală: Elena CIOBANU Eleonora POPA |dr. MirceaSECHE | Zizi ŞTEFANESCU-GOANGĂ iNicoleta TIUGAN I |Tatiana ŢUGULEA | Zizi ŞTEFĂNESCU-GOANGĂ Au colaborat la operaţii de căutare în baza de texte, extragere de fişe şi introducere în manuscris, verificări de citate, corelaţii şi colaţionare: dr. Melania BĂDIC, Alina BĂILEŞTEANU, dr. Victor CELAC, Ionuţ GEANĂ, Simona GEORGESCU, dr. Liliana HOINĂRESCU, Claudia IONESCU, dr. Alexandru MARDALE, dr. Mihaela MARIN, dr. Cătălina MĂRĂNDUC, Nicoleta MIHAI, Mihaela MOLDOVEANU, dr. Raluca NEDEA, dr. Anabella-Gloria NICULESCU-GORPIN, dr. Mihaela POPESCU, dr. Carolina POPUŞOI, Florin STERIAN, Georgiana-Andreea ŞOVAR, dr. Radu TRIF, Monica VASILEANU, dr. Florin VASILESCU. Au fost consultaţi pentru etimologiile din acest tom: Andrei AVRAM, doctor docent, cercetător ştiinţific; Grigore BRANCUŞ, membru corespondent al Academiei Române, profesor, Universitatea din Bucureşti; Theodor HRISTEA, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti; acad. Gheorghe MIHĂILĂ; MURÂDIN Lâszlo, cercetător ştiinţific, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca; acad. Marius SALA; Lucia WALD, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti. Pentru cuvintele cu etimologie turcă a fost consultat dr. Emil SUCIU. Pentru verificarea primelor atestări ale cuvintelor vechi a fost consultat dr. Alexandru MAREŞ, cercetător ştiinţific. Pentru cuvintele cu răspândire regională au fost consultaţi: Doina GRECU, cercetător ştiinţific, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca; dr. Ion MĂRII, cercetător ştiinţific, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca. Operare pe calculator: Elena DOSAN, Roxana Andreea TEODORESCU. Redactori responsabili ai tomului I, partea a 6-a Acad. MARIUS SALA Acad. GHEORGHE MIHĂILĂ dr. MONICA BUSUIOC Şefa Departamentului de lexicologie şi lexicografie discord1 -1169- DISCORDANŢ DISCORD1 s. n. Poezie lirică medievală de origine provensală, cu o structură neregulată datorită diversităţii strofelor. Cf. dn2. -PL: ? - Din it. discordo. DISCORD2 s. n. v. discordie. DISCORD3, -Ă adj. (Rar) Discordat (1), fals. Cf. heliade, O. II, 375, DN2. “v* (Substantivat) Un discord aşa de complet, încât iluziunea a fost totală, dâmboviţa, (1858), 162/13. + Care nu are armonie, nearmonios. Cf. dn2. - PL: discorzi, -de. - Din fr. discord, it. discorde. DISCORD vb. I. 1. R e f 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-şi pierde consonanţa tonurilor prin slăbirea coardelor; a se dezacorda (1). Toate instrumentele pat o alterare, se strică sau se discordă la umiditate sau la frig excesiv şi căldură excesivă, heliade, O. II, 376. S-au discordat ghitara! Pas acum de-o acordează cu mâinile îngheţate! alecsandri, t. i, 78, cf. resmeriţă, d., cade, dl, dm, DN2, m. d. ENC., dex. <> F i g. Anul 1848 ... a fost funest pentru litere. Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă. NEGRUZZI, s. I, 335. Toate simţurile mele s-au învechit şi s-au discordat. TDRG. Parcă se descordase ceva în ea. AGÎRBICEANU, S. 425. + T r a n z. (Complementul indică instrumente muzicale cu coarde) A strica consonanţa tonurilor. Cf. negulici, polizu, COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. 2. R e f 1. A se relaxa (1), a se destinde (4). Se opresc deodată, se discordează şi-şi pun geamandanele jos. SADOVEANU, O. IX, 247, cf. DL, DM. Spetele ţi s-or discordă. şez. v, 147. <> T r a n z. Puse capul la loc, mânele la loc, Vinele le descordă, Şi mijlocul i-l lăsă. FOLC. MOLD. I, 219. O F i g. Omul mai are nevoie să-şi destindă nervii, să-şi mai descordeze mintea. CONTEMPORANUL, V, 489. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discordă voinţa; se simţea slab, laş, gonit din sfera propriei lui vieţi, vlahuţă, D. 236, Cf. DN2. 3.1 n t r a n z. A fi în discordanţă (2), a nu concorda, a nu se potrivi (5). Cf. CADE, DL, DM, SFC III, 8, DN2, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind. pers. 3: discordează şi (învechit şi regional) discordă. - Şi: (învechit) descordâ vb. I. - Din it. discordare, fr. discorder. DISCORDANT, -Ă adj. 1. Care este lipsit de armonie; disonant, nearmonios, strident (1). Muzică dar, se înţelege că nu va să zică un amestic ... de sonuri discordante, heliade, o. ii, 369. Orhestrul ţiganilor, deşi alcătuit din elemente discordante, produce... efecturi. DACIA LIT. 132/9, cf. NEGULICI. Mii de... instrumente barbare spăimântează aerul cu discordanta lor armonie. PÂCLEANU, I. II, 168/27. Ţipet discordant. RUSSO, S. 47. Un cor discordant şi compus din individe fără voce. FILIMON, o. II, 190. Confundând una cu alta deosebitele chei, el ar produce sunetele cele mai discordante şi mai bizare. CONV. LIT. III, 326, cf. COSTINESCU, LM. Simpatica muzică a lui Weber, aşa plină de suave melodii, pare că netezeşte cu o suflare lină toate asprimile, toate nesăbuitele ciudăţii ale unor aşa discordante contraste. ODOBESCU, s. iii, 99. De-a lungul întregii poezii „La oglindă” nu-i nicio notă discordantă sau falsă. GHEREA, ST. CR. Iii, 261, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. A simţit ce puternic curent poetic e in legenda populară şi a repetat după dânsa, fără să producă un efect discordant, durerile paserii singuratece „amărâtei turturele”. IORga, l. ii, 486, cf. TDRG. De peste firea întreagă, până la hotarele auzului, într-o clipă se rădică, pe mii de note discordante şi totuşi armonice, simfonia înfricoşată a frământării şi zbuciumului universal hogaş, m. n. 175, cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade, SCRiban, d. E-o voce nouă, naivă ... neadaptată pe tonul naturii, discordantă, în armonia solidară a universului. ARGHEZI, S. viii, 177, cf. DL, DM, DN', M. d. ENC., dex. "v* (Adverbial) îmbinându-şi discordant strigările. TEODOREANU, M. II, 127. £ meritul întregii echipe ... de a sefi mişcat discordant, dar la unison, în acelaşi climat de solicitare maximă. T februarie 1969, 54. + (Despre culori) Care este prea aprins, prea viu; strident (2). Coloritul viu şi discordant, umbritul gros şi posomorât... nu se întâlnesc în pictura de laAgapia. hogaş, dr. i, 39. O Notă discordantă = vorbă sau faptă care distonează în mod strident într-un ansamblu. în acest concert de bună primire s-a găsit însă o notă discordantă. HASDEU, I. C. I, XI. D. Take Ionescu este ... o notă discordantă în ministerul Lascăr Catargi. MAIORESCU, D. IV, 65. Era într-adevăr o notă discordantă în armonia generală. GANE, N. III, 88. Confirmă prin nota lor discordantă în armonia generală adevărul că toţi ceilalţi sunt absolut egali. CARAGIALE, o. III, 241. N-a. putut să lipsească şi aci o notă discordantă. SĂM. I, 259. Noi nu voim să dăm însă la ivirea în sufletul lor a vreunei note discordante care ar putea să tulbure colegialitatea noastră. SBIERA, F. S. 301. Poeziile acelea ... nu aduc o notă discordantă în armonia curată şi sănătoasă a poeziei noastre, luc. Vii, 187, cf. TDRG. Poetul... ţine să-şi pună în evidenţă durerea - notă discordantă alături de motivul popular. DENSUSIANU, L. 434. Am să fac o expoziţie a zăpezii şi a cerului de sticlă, atât... şi în mijlocul ei o singură notă discordantă, portretul tău. ardeleanu, u. D. 227. Mă gândesc ...la înfăţişarea morală a unei rase şi a unei epoci ce se precizează din eliminarea notelor discordante. LOVINESCU, C.2 IV, 23. Singura notă discordantă ... era faptul că Tino martirizase. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 86. Nu el va fi acela care să aducă o notă discordantă în momentul acesta istoric de unitate în gânduri şi simţiri. COCEA, S. I, 305, cf. DL, DM. Neologismul intră în versul lui Topîrceanu într-o ambianţă lexicală în care el reprezintă o notă discordantă. LL 1974, nr. 1, 93. Singurul clujean care a făcut notă discordantă cu restul echipei... a fost portarul. RL 2005, nr. 4 614. + (Despre abstracte) Contrar, potrivnic2 (2); opus2 (2). Opiniunile consiliaţilor guberniali, discordante cum erau, se înaintară la curtea imperială, baritiu, P. A. iii, 119, cf. şăineanu2. 2. (Despre stratele scoarţei pământului) Ale căror suprafeţe de stratificaţie nu sunt paralele. Stratificăciunea e de două feliuri, concordantă, când toate straturile-şi păstrază paralelismul, şi discordantă, ... când sunt înclinate unele pre altele. COBÂLCESCU, G. 10/16. Păturile cu paludine stau pe pături salifere cu stratificaţie discordantă, contemporanul, iv, 265, cf. cade. Triasicul este discordant peste fundamentul paleozoic. ONCESCU, G. 49. Formaţiunile din bază ... au fost erodate şi apoi imersate ... din nou, pentru a primi sedimentele seriei discordante de deasupra, ltr2 vi, 469, cf. DL, DM. Aşezarea [stratelor] se face sub un unghi mai mare sau mai mic. Se numesc atunci strate discordante. GEOLOGIA, 25, cf. DN“, DEX. (Adverbial) Se vede o serie de conglomerate aşezate discordant pe crestele schisturilor menilitice. CONTEMPORANUL, IV, 320. Depozitele triasice se dispun discordant peste paleozoicul cutat. ONCESCU, G. 48. 3. (In sintagma) Sindrom discordant - schizofrenie. Cf. ABC săn. 322. -PL: discordanti, -te. - Din it. discordante, fr. discordant. DISCORDÂNŢĂ s. f. 1. Lipsă de armonie, de acord. El îi răspunde ... printr-o clănţăitură a căreia discordanţă ...se aseamănă cu râsul unui îndrăcit. NEGULICI, E. I, 180/7. Cât merg obicinuitele critici teatrale până-n fundamente şi când se silesc să ţină de rău defectele pronunţiei? Urechea ... mulţimei abia e atinsă de-o asemenea discordanţă, eminescu, o. xiv, 287, cf. cade, scriban, d., dn2. 2. Nepotrivire flagrantă între două sau mai multe caractere, elemente, fenomene etc.; distonanţă, dezacord (3). Cf. prot. -pop., n. D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Avem şi ClClim 8690 DISCORDARE -1170- DISCOS impresia unei literaturi nu destul de înavuţită în această privinţă şi de discordanţe, de juxtapuneri, densusianu, L. 328. Această discordanţă dintre firea scriitorului şi atmosfera literară a veacului a dăunat şi altora. IBRĂILEANU, S. 109, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Mişcarea social-literară a propriei noastre actualităţi ne îndeamnă... la stabilirea de concordanţe şi discordanţe ale problemei simultaneităţii, lovinescu, c.2 vn, 153, cf. scriban, d. Preotul ...a fost şi el un stricat, în discordanţă cu rolul lui temperativ. ARGHEZI, S. XX, 111. în discordanţă cu firea sa blajină, Conţescu dădu cu mâna peste un pahar şi-l sparse. CĂLINESCU, B. I. 667, cf. DL, DM. Se caută parcă realizarea ... unei discordanţe semantice, rezultânddintr-unfel de supraîncărcare culturală. COTEANU, S. F. II, 156, cf. dn2, m. d. ENC. A stabili concordanţele şi discordanţele care există între aceste două categorii. CL 1973, 88. Discordanţa aceasta este un tip de opoziţie comică sau anticlimax ale cărei valori urmează să le considerăm. LL 1974, nr. 1, 93, cf. dex. 3. (Geol.) Poziţionare în planuri care nu sunt paralele a unor grupuri de strate cu vechime diferită. Păturile însemnate cu no. 4 sunt în stratificaţie discordantă cu cele cu no. 3, adecă o discordanţă înlăuntrul terenului silurian. CONTEMPORANUL, IV, 312, cf. CADE. Se deosebesc... discordanţe stratigrafice şi discordanţe tectonice. LTR2, cf. DL, DM. Depozitele formate după acea discordanţă sunt mai mult sedentare. GEOLOGIA, 61, cf. DER, DEX, D. GEOL. 4. Simptom principal al schizofreniei, care constă în pierderea unităţii funcţiilor psihice şi a raportului dintre individ şi mediul înconjurător; disociaţie psihică. Cf. D. med. - PL: discordanţe. - Din it. discordanza, fr. discordance. DISCORDÂRE s. f. Acţiunea de a(se)discorda şi rezultatul ei. 1. Dezacordare a instrumentelor muzicale cu coarde sau a coardelor acestor instrumente. Cf. stamati, d., pontbriant, d., tim. POPOVICI, D. M., DL, DM, DEX. 2. Relaxare (1), destindere a corpului sau a muşchilor corpului aflaţi în stare de încordare; p. e x t. liniştire, destindere (3). El simţi o rupere bruscă, o discordare dureroasă în tot trupul. VLAHUŢĂ, O. A. 313. O aşa oboseală, o aşa discordare nespusă, n-am mai simţit de când am vizitat galeria din Florenza. caragiale, O. iii, 106. Liniştea şi descordarea ... i-o aduse cununia, agîrbiceanu, S. 434. Izbutise să facă munţii Tirolului în câteva ore bucşite cu încordări şi discordări alternative. POPA, V. 231, cf. DL, DM, DEX. - PL: discordări. - Şi: (rar) descordâre s. f. - V. discordă. DISCORDAT, -Ă adj. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) Care nu are tonurile în consonanţă; dezacordat (1); (rar) discord3. Cf. pontbriant, d. Suspină barzii pe-a lor lire discordate. VLAHUŢĂ, O. A. I, 62, cf. BARCIANU, ALEXI, W., CADE. Flaşnetele... din când în când se opreau, oftând obosite şi discordate. SADOVEANU, O. I, 414, cf. DL, DM, dn2, dex. (Adverbial) O, noaptea târziu, să plângă discordat o caterincă într-un cătun, bacovia, O. 215. ^ (Prin lărgirea sensului) Nu contest că el, sărmanul, E impertinent şi totuşi e stângaci. Fiinţa-i toată Plină e de contraziceri şi cu totul discordată. EMINESCU, o. vm, 448. (F i g.) O palidă faţă cu gesturi grăbite Aşteaptă pe noul amor Pe când discordat şi înfiorător, Scârţie toamna din crengi ostenite, bacovia, O. 18. + (Despre arcuri sau obiecte care conţin arcuri) Care este desprins din legătură; care nu mai prezintă elasticitate; dezacordat (2). Pier din cer arhangheli cu arcuri descordate. VOICULESCU, POEZII, 1,144. Se mai găseau arce discordate şi săgeţi în tolbe sparte. SADOVEANU, O. XV, 405, cf. DL, DM, DN2, DEX. F i g. Timpul ...nu îngăduie nimănuia să fugă din lupta vieţii în nirvana trecutului, din simplul motiv că-l dor ranele ori nervii discordaţi. LUC. II, 245. 2. F i g. (Rar; despre oameni) Indispus, posomorât (1). După atât de bună petrecere, sunt cam discordat. CARAGIALE, O. vii, 19. in vreme ce Pinteci-şi muşca buzele..., Ghiţă şedea descorden în faţa lor. SLAVICI, O. I, 157, cf. DL, DN2, DEX. - PL: discordaţi, -te. - Şi: (rar) descordât, -ă adj. - V. discordă. DISCORDĂ s. f. v. discordie. DISCORDIE s. f. Neînţelegere, dezbinare între oameni, colectivităţi, popoare etc.; disensiune, dezacord (1); p . e x t . ceartă, vrajbă1 (1). Discordia vine în numele concordiei, spre a desbina oamenii şi popolii. HELIADE, O. II, 54. Descordia aţiţală între ghibelini şi gvelfi curmă influenţa împăratului gherman. SĂULESCU, HR. I, 180/11, cf. NEGULICI. îmi aduc aminte de acele nenorocite discordii. PÂCLEANU, I. I, 8/17. O, nobili, totdeauna veţi fi culcuşul intrigilor şi discordiilor ce fac nenorocirile unei naţii! LĂZĂRESCU, S. 52/6. La un asemine suvenir toate discordiile se uită. ROM. LIT. 532/25. Ei ştiu că cel mai bun mijloc de a ajunge la scopul lor e de a pune discordia între fiii aceleiaşi ţeri. CONCORDIA, l!/38. Convenţia a pus sfârşit spiritului de discordie între oameni. DĂMBOVIŢA (1858), 5/22. Cea mai mică mişcare din loc aduce grămadă dinaintea observatorului... atâtea sfâşieri, convulsiuni şi discordii. GHICA, C. E. II, 411. Care este misiunea ta pe pământ? - Vânzarea, trădarea şi discordia. FILIMON, O. II, 176, Cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Discordia dispare încetul cu încetul. MAIORESCU, CRITICE, 364. Austria există prin discordia popoarelor sale. EMINESCU, O. IX, 165, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Caz.ul Stere a devenit ... un punct de discordie civilă. LOVINESCU, C.2 V, 15. Pricinuise discordie între bărbatul care voia să plece ... şi femeia care voia să rămână. C. PETRESCU, î. II, 155, cf. SCRIBAN, D. Totdeauna progresele materiale au fost pricină de discordie. SADOVEANU, E. 62. Cum unii erau sgârciţi şi alţii lacomi, se ivesc discordii. CĂLINESCU, l. C. 57, cf. DL. Povestea cine ştie ce discordie rea în familie. PREDA, I. 70, cf. DM. Discordia ... s-a iscat între căpeteniile răsculaţilor. IST. LIT. ROM. I, 648. Colonialiştii au început să recurgă la manevre diversioniste, pentru a semăna discordie printre conducătorii mişcării, magazin IST. 1968, nr. 11, 56, cf. DEX. în Banat diferenţele culturale sau religioase nu au reprezentat niciodată un motiv de discordie. RL 2005, nr. 4 603. Mărul discordiei (sau măr de discordie) = pricina, obiectul neînţelegerii sau duşmăniei dintre mai multe persoane, ţări etc. Turcia... era un măr de discordie între puterile cele mari. GHICA, C. E. I, 27. Mărul discordiei ...fu o medalie de aur. FILIMON, O. I, 215, cf. COSTINESCU, ALEXI, W., CADE. Tratatul din Versátiles ...a devenit măr de discordie. TITULESCU, D. 151. -Pronunţat: -di-e. - PL: discordii. - Şi: (învechit) discordă (NEGULICI, COSTINESCU) s. f., discord (pi. discorduri, POLIZU) s. n., descórdie (pontbriant, d.) s. f. - Din lat. discordia, it. discordia. Cf. fr. d i s c o i d e. DISCORDIÓS, -OÂSĂ adj. (învechit, rai*) Care este înclinat către discordie. Cf. pontbriant, d., lm. - PL: discordioşi, -oase. - Şi: descordiós, -oâsă adj. pontbriant, d. - Din lat. discordiosus, -a, -um. DISCÓRS s. n. v. discurs. DISCORTOROSÍ vb. IV v. descotorosi. DISCOS s. n. (Bis.; învechit şi popular) 1. Taler de aur sau de argint pe care se pune agneţul. 1 potir de argintii cu discos cu dzveadzdă şi cu lingure (a. 1588). DOC. î. (XVI), 163. Bisericile 8698 DISCOTECĂ -1171 - DISCREDIT jăfuia, odăjdiile, potirile, discosile, cărţile, de le vindea pen târg (începutul sec. XVIII), mag. ist. i, 309/12. Va lua vreun lucru ... den biserică, adecă mahramă sau poală sau sfeşnic sau discos (a. 1652). ap. MURNU, GR. 18. Iară de va cădea zveazda dă pre discos, să fie oprit de liturghie (a. 1652). GCRI, 161/21. De-acii diaconul deşartă de pre svântul discos în svântul potiri, foarte cu socotinţă şi cu bună pază, să nu scape vreo fărâmă cât de măruntă. DOSOFTEI, L. 99/5. Ca să stea pururea în mijlocul discosului cinstita pâine (cca 1700). GCRI, 244/25. Are besăreca Răhăului... trii deseos[e] şi o li[n]gur[ă] de argint, un potir (cca 1723). IORGA, S. D. m , 154. Din chivot luând agneţul îl pune pe discos. IACOV, SYN. 29715. De v&r fi potire sau discose de lut sau de lemn, să poruncească întru acealea să nu mai slujască (a. 1762). iorga, s. d. vii, 53. In anul 1780 s-au milostivit Excelenţiia Sa d[o]mnul vl[ă]dica Maer Gligore şi au dat potir nou, discos, pocroveţe la o sf[ă]ntă biserică a Bistriţii (a. 1780). id. ib. XIII, 57. încă şi bisericile le prăda, hainele, potirele, discoasele şi cărţile le lua de le vindea, şincai, hr. iii, 64/25, cf. KLEIN, D. 234. Aseamenea şi disco sul şi potirul ... le cearcă şi de află ceva necuviinţă ceartă pe preotul. MAIOR, I. B. 279/18.1 discos mari pentru nafură (a. 1825). IORGA, S. D. XXI, 288, cf. lb. Din biserica catedrală de la Blaj au fost răpite şi prădate ... potire, discuri, cane, cruci preţioase. BARIŢIU, p. A. II, 652. Clerul ţinea într-o mână discul drăgălaş şi în cealaltă fulge rile afuriseniei. CONV. LIT. VI, 13, cf. LM, BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG, CADE. Cristelniţă, un disc, aghezmătar... Dat sfintei Monăstiri Agatopod, De mine, Tudorache, vel postelnic. LESNEA, I. 49, cf. M. D. ENC. 2. Taler cu care se adună bani în biserică, în timpul slujbei, de la credincioşi. Cf. polizu. Unde se mai grămădeşte norodul astăzi la biserici cu prinoase, întrecându-se care de care să deie mai multe parale la disc? conv. lit. v, 133, cf. ddrf, şăineanu2, tdrg. Poporul, în unele locuri, sărută banul ce-l dă la discos. GOROVEI, CR. 165. Cine săruta cel dintâi mâna duhovnicului şi icoana, punând băncuţa pe disc? CHIRIŢESCU, GR. 200. Scociorî din şerpar două băncuţe de argint... şi le aruncă pe disc. AGÎRBICEANU, s. 228, cf. RESMERIŢĂ, D. Bontaş ... adormea lângă discul bisericii fără să se atingă de o firfirică. KLOPŞTOCK, F. 68. Să mergem ... zise preotul, socotindu-se: „ Oare cât s-o fi strâns la disc? ” CAMILAR, N. II, 11, cf. dl, DM. «0- E x p r. A cere sau a umbla cu discul ori a fi (ceva) pe disc = a (se) face chetă (pentru ceva). Cf. polizu, cihac, i, 78. Se vede că aici e treaba pe disc ca la biserică. I. negruzzi, S. iv, 297, cf. şăineanu2. + P. e x t . Taler mic şi plat. Cf. pontbriant, d., CIHAC, I, 78, ALEXI, W. - PL: discose şi discoase. - Şi: disc (pi. discuri), (învechit, rar) déseos s. n. - Din slavon. ahck(ocH, ngr. SicKoq. DISCOTÉCÁ s. f. 1. Colecţie de discuri (6); p. e x t. mobilă în formă de dulap, cu despărţituri special amenajate în care se păstrează discurile. Avea un pic-up şi o discotecă impresionantă. Era un meloman cunoscut. V. ROM. iulie 1954, 20, cf. ltr2, dl, DM. Se retrăseseră amândoi sub scara metalică în intrândul ce adăpostea discoteca, barbu, i. 32, cf. der, dn2. Muzeul găzduieşte ...o discotecă cu peste 3 000 de înregistrări, magazin ist. 1967, nr. 8, cf. M. D. ENC., DEX. Posed o discotecă de muzică simfonică, din care nu lipsesc ... nici noutăţile, flacăra, 1978, nr. 44, 24. 2. încăpere, sală special dotată pentru păstrarea şi audierea discurilor şi pentru dans. Discoteca cuprinde: depozitul de discuri, în care acestea sunt aranjate într-o anumită ordine, şi boxele pentru audiţia individuală; eventual, o sală pentru audiţia colectivă a discurilor. LTR“, cf. DN2, M. D. ENC. S-au introdus fişe de preferinţe pentru cei care vin la discotecă. CONTEMP. 1975, nr. 1510, 2/8. Fug din fabrică să asculte muzică la discotecă. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 7, cf. DEX. In primii doi ani de liceu colegii mă mai invitau pe la ceaiuri şi aniversări sau la discoteca din holul liceului. CĂRTĂRESCU, N. 99. Primarul capitalei argentiniene a decis închiderea pentru 15 zile a tuturor cluburilor şi discotecilor din oraş. RL2005, nr. 4 501. - PL: discoteci. - Din fr. discothèque. DISCOUNT s. n. 1. (în dicţionarele din trecut) Scont. Cf. STAMATI, D., COSTINESCU, GHEŢ1E, R. M., 1. PANŢU, PR. 5, 46, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. 2. Procent din valoarea titlurilor de credit, încasat de bănci în urma decontării acestora înainte de scadenţă. Creditul băncilor trebuie să ofere cea mai mare siguranţă, care se dă prin indosarea a cel puţin două case pe deplin sigure. De aceea însă şi discontul băncii va căta să fie cât de mic. eminescu, o. xh, 483, cf. ndn. 3. Reducere a preţului unor mărfuri, a unor servicii, a unor titluri de valoare etc. în anumite condiţii. De discounturi de Crăciun ... nici nu poate fi vorba în România, adevărul, 2005, nr. 4 801. Nefiind vorba de o piaţă reglementată, [titlurile de valoare] se vând cu discounturi care pot ajunge şi la 70 %. RL 2006, nr. 4 912. Şi în materie de şpagă se aplică o serie dintre regulile economice, cum ar fi discount-ul. ib. 2007, nr. 5 169. - Pronunţat: discâunt. - PL : discounturi. - Şi: discont (ndn), discônto (STAMATI,D., ŞĂINEANU, D. U., CADE), disCOHlt (COSTINESCU) S. n. - Din it. disconto, germ. Diskont, engl. discount. - Discomt < fr. discompte. DISCRÂZIC, -Ă adj. Referitor la discrazie. Cf. dn~\ -PL: discrazici, -ce. - Din fr. dyscrasique. DISCRAZÎE s. f. 1. Stare morbidă caracterizată ppn apariţia unor tulburări ale umorilor organismului, fără o cauză bine definită. Doftoriile relelor stări sau discrasiilor splinii. MEŞT. DOFT. II, 1271. Numai atunci se poate aştepta introducerea unei stări mai sănătoase în poporul acesta, dacă se vor împuţina multele izvoară ale discrasiei ce dărăpănă constituţia lor trupească. FM (1844), 378716. Este interzisă întrebuinţarea acestor ape minerale pentru următoarele boale: ... discrasiile scorbutice ..., supuraţiunea organelor interne. DESCR. ape 59/19. Aceste ape ... produc prin a lor îndelungată întrebuinţare un feliu de discrasie care are mare asemănare cu scorbotul. FĂTU, D. 105/19. Apele ţitate ...se vor pute întrebuinţa ...la ... disc razii mixte ca herpes, exzema. APE MIN. 24/19. Pentru pătimirile nervoase, apele de Carlsbad vor fi folositoare în cazurile unde se află vreo cauză materială, precum stagnaţiile seau discrasiile. CALENDAR (1862), 22/12, cf. DER, DN2, D. MED., DEX. + Tulburare în coagularea sangvină. Scorbut se cheamă o discrasie a sângelui, ar (1830), 190744. 2. (Rar) Constituţie (organică) dificilă; temperament dificil, rău. Cf. dn2. - Scris şi: discrasie. - PL: discrazii. - Din fr. dyscrasie. DISCRAZIT subst. Minereu de argint care se găseşte în unele filoane hidrotermale. Cf. enc. rom., cantuniari, l. m. 92, ltr2, d. geol. - Scris şi: discrasit. - Din fr. dyscrasite. DISCRÉDERE s. f. (învechit, rar) Lipsă de încredere. Voi avea mai puţin a mă plânge de bruscheria ta decât de discrederea ce-mi mărturiseşti. LĂZĂRESCU, S. 12/7. - Cf. î n c r e d e r e. DISCREDIT s. n. Micşorare sau pierdere a stimei, a încrederii, a influenţei de care se bucură cineva sau ceva. Cf. NEGULICI, STAMATI, D. Poziţiunea dificilă ... şi discreditul în care ai 8705 DISCREDITA -1172- DISCREPANŢĂ căzut nu sunt decât o consecinţă a purtării tale. GHICA, C. E. II, 609. Astfel de rezultate ... au adus discreditul asupra lucrărilor făcute. I. IONES CU, M. 13, cf. PONTBRIANT, D. Nu sunteţi jurnalişti, dar nişte mişei pamfletari, nişte hulitori publici ce aduceţi discredit presei! ALECSANDRI, T. 1 711, cf. COSTINESCU, LM. Unii patrioţi... au încercat a arunca discreditul pe pieţele Europei, maiorescu, d. i, 341. Intervenţiunea în favorul aplicării articolului 44 e o armă guvernamentală ajunsă la atâta discredit încât chiar pensionarii bătrâni ai statului o întrebuinţează cu oarecare sfială. EMINESCU, O. X, 324, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Discreditul în care a căzut sistemul este observabil înfăptui că eseul în filozofie a luat locul dezvoltărilor masive, de propoziţii impresionante, pe care ni le-a prezentat istoria. CIORAN, R. 45. Aşa se întâmplă cu orice utopie. Se îneacă la noi într-un discredit categoric. STĂNELOAE, O. 85. în astfel de condiţii, se înţelege ... discreditul şi oroarea de profesori şi mentori spirituali a seminariştilor. PERPESSICIUS, M. Iii, 74, cf. DL, DM, SFC III, 9, DN2, DEX. Romanul acesta apare chiar în anul morţii lui France, când începe (sau începuse) discreditul acestui mare scriitor. PALEOLOGU, T. 25. - Şi: (învechit) descrédit s. n. pontbriant, d., costinescu, lm. - Din fr. discrédit. DISCREDITÁ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A face să-şi piardă sau a-şi pierde stima, încrederea, influenţa de care se bucură cineva sau ceva; a (se) compromite. Toate aceste sunt mărturii a intrigilor tale spre a discredita în străini pe ţarul şi a pune foc în sinul familii[i] sale. asachi, E. D. 23/12, cf. negulici. Autoritatea municipală este cea mai înaltă în sat... ajută-o, luminează-o, dar nu fugi de dânsa, nu o descredita. brezoianu, î. 242/19. L-am descreditat; bănuielele ce el îi lăsase despre aflarea mea în Veneţia sunt risipite. LĂZĂRESCU, S. 110/16. Bătrânul George se cam descreditase dinaintea mândrului său consilier. PELIMON, I. 207/7. Apreţierile ce făceau în revista noastră trecută asupra tendinţei ce se arată de a se discredita chiar partidul liberal. DÂMBOVIŢA (1859), 592/68, cf. PROT. - POP-, N. D., PONTBRIANT, D. Pentru a discredita critica noastră în contra poeziei române s-a inventat objecţia ...că poeziile criticate sunt în cea mai mare parte versificaţii de copii necopţi. CONV. LIT. V, 86, cf. COSTINESCU. Vroiţi... să ne discrediteze cu totul în faţa Europei? MAIORESCU, D. II, 337. Brătianu găseşte de cuviinţă a descărca toate vinele sale politice şi diplomatice asupra coroanei, ...a discredita persoana suveranului său. EMINESCU, O. X, 341. Au inventat fabule nedemne ca să-l discrediteze. CARAGIALE, O. IV, 282, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Pândeau prilejurile ... să provoace situaţii care să discrediteze gruparea. DENSUSIANU, L. 257, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Ai căutat să discreditezi pe membrii Comitetului Mântuirii Publice, camilpetrescu, t. n, 603. Nimic nu discreditează mai mult virtutea ca oamenii virtuoşi. C. PETRESCU, C. V. 162. Ca să nu se creadă ...că voiesc să discreditez ...o teorie pe care mi-am dat osteneala s-o expun cât mai temeinic, e bine să citez pasajul întreg din cartea lui Herzberg. NEGULESCU, G. 116, cf. SCRIBAN, D. Toate aceste trădări şi asasinate ameninţau să discrediteze şi să slăbească Eteria. OŢETEA, T. V. 131. Lipsite de cuprinsul lor, formele ajung să se discrediteze şi să întârzie fondul. VIANU, L. R. 180. Se silesc să discrediteze pe conducători, ralea, O. 143, cf. DL. Cunoştea o serie de porcării ale lui Motzeanu, suficiente să-l discrediteze pe vecie în faţa opiniei publice. T. POPOVICI, S. 327. Îşi discreditează dintru început adversarul. IST. LIT. ROM. II, 120, cf. SFC ni, 9, cf. M. D. ENC. L-cd folosit pe el ca să discreditezi un gen. flacăra, 1975, nr. 40, 14, cf. DEX. Nu ar dori ca, din cauza presei, să se ajungă ca „acest show” să discrediteze lupta anticorupţie. adevărul, 2006, nr. 4 835. (A b s o 1.) Anumite compromisuri discreditează moral, patapievici, c. l. 18. -O R e f 1. r e c i p r. Nu fac decât să se discrediteze reciproc. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 12. - Prez. ind.: discreditez. - Şi: (învechit) descreditâ (PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM), decreditâ (PONTBRIANT, D., COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W.) vb. I. - Din fr. discréditer. DISCREDITÂRE s. f. Faptul dea (s e )di s cr e d i t a: pierdere a stimei, a încrederii, a influenţei; compromitere. Cf. PONTBRIANT, D., LM. O neutralizare a acestei acţiuni nu poate aduce decât sterilitate şi prin urmare discreditarea Partidului Liberal în faţa ţării. EMINESCU, O. XI, 129, cf. DDRF. S-a vorbit despre discreditarea sistemului etimologic, densusianu, L. 19, cf. resmeriţă, D. Argumentul toponimic, departe de a ... contribui la discreditarea notarului, ar putea dimpotrivă să-i sporească autoritatea. BRĂTIANU, T. 210, cf. DL, DM. Era nemulţumită de concurenţa şi discreditarea pe care i-o făcea doctorul ist. lit. rom. II, 687, cf. dn2, m. D. enc., dex. Discreditarea acestei formaţiuni nu-i mai oferă şansa să devină ...o alternativă la puterea actuală. RL2005, nr. 4 686. <> (Prin lărgirea sensului) Urmărea discreditarea cărţii. CĂLINESCU, I. C. 245. - Pl.: discreditări. - Şi: (învechit) descreditâre s. f. PONTBRIANT, D. - V. discredita. DISCREDITAT, -Ă adj. Care şi-a pierdut stima, încrederea, influenţa; compromis. Cf. negulici, pontbriant, d., ddrf. Din punct de vedere cavaleresc a rămas ... un om discreditat. LUC. vii, 305. Nobilimea franceză ieşise din războiul de o sută de ani decimată, sărăcită şi discreditată. OŢETEA, R. 86, cf. DL, DM, M. D. ENC. Prudenţa nu ajunge să ne oprească de a îmbrăţişa teoriile cele mai discreditate asupra Mioriţei. PALEOLOGU, T. 93. - PL: discreditaţi, -te. - Şi: (învechit) descreditât, -ă adj. PONTBRIANT, D., LM. - V. discredita. DISCREPÂNT, -Ă adj. Care arată o nepotrivire flagrantă, un dezacord evident, o mare deosebire. Cf. lm, dn2. Ritmul devine discrepant. T februarie 1969, 49, cf. M. D. enc., dex, dn3. Unităţile furnizoare produc la costuri total discrepante, rl 2005, nr. 4 706. -PL: discrepanţi, -te. - Din it. discrepante. DISCREPANŢA s. f. Nepotrivire sau deosebire flagrantă între două fenomene, două aspecte, două lucruri etc.; dezacord (3), distonanţă; contrast. Cf. LM. Aici nu mai e vorba de o discrepanţă între substanţe structural diferite, ci este vorba de o dizarmonie intimă. CIORAN, R. 36. In arta romanică totul pare să evolueze fără discrepanţe. OPRESCU, S. 201. Marii nebuni sunt conştienţi de separaţiile dintre fizic şi metafizic, şi figurează discrepanţa poematic, deplasându-se în metafizic. CĂLINESCU, C. O. 15. Discrepanţa dintre gramatică şi stilistică află în folosinţa variată a prezentului indicativului una din principalele ei piese documentare, vianu, M. 245. Discrepanţe serioase mai există numai în regiunea energiilor foarte mici. SANIELEVICI, R. 124, cf. DL, DM. între fondul emotiv iniţial şi actul de comunicare există însă de multe ori o discrepanţă evidentă. GL 1961, nr. 10, 2/6, cf. dn2. între realizările concrete ale unei mişcări teatrale foarte vii şi ambianţa ei intelectuală există o discrepanţă. T ianuarie 1969, 8. S-a subliniat aici absenţa unei discrepanţe între cercetarea fundamentală şi cea aplicativă în lingvistică. LL 1972, nr. 2, 64, cf. M. D. enc. Stilul atât de personal al compozitorului şterge orice discrepanţă, topeşte orice stavilă ... în calea a ceea ce numim unitatea operei. M 1974, nr. 5, 21. Discrepanţele între condiţiile de viaţă apar nu numai în comparaţia dintre ţări, ci şi în cadrul aceleiaşi societăţi. CONTEMP. 1975, nr. 1 506, 2/12. Prin această discrepanţă dintre calitatea umană şi condiţiile ce i se oferă spre împlinire, vreau să iasă ideea că el este o 8710 DISCREPANŢE -1173- DISCRETORIU victimă, cinema, 1975, nr. 9, 6. [Preşedintele] a susţinut că impunerea în cotă unică duce la discrepanţe între salariile mici şi mari. RL2005, nr. 4 503. Fondurile structurale pe care România le va primi vor adânci discrepanţele regionale, în loc să le reducă, ib. 2008, nr. 5 396. - PL: discrepanţe. - Şi: (învechit, rar) discrepânţie s. f. SEVERIN, s. 146. - Din lat. discrepantia, it. discrepanza. DISCREPÂNŢIE s. f. v. discrepanţă. DISCRESIE s. f. v. discreţie. DISCRET, -Ă adj., s. m. şi f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care ştie să păstreze un secret, o taină ce i s-a încredinţat; care este rezervat, reţinut în vorbe, în fapte şi în acţiuni. Nu ştiu bine cum s-a întâmplat să fie ea şi cu don Juan aci, şi daca am şti-o tot n-am spune-o; pentru că trebuie cineva să fie discret, heliade, d. j. 43/15. Trebuie să fii prea discret. VOINESCU II, M. 12/4, cf. NEGULICI. Să te duci înaintea mea şi să mă anunţi: fii cuminte, fii discret. PÂCLEANU, I. I, 123/15, cf. POLIZU. Fiind om discret n-a voit să-mi spuie ce se silea să găsească, ghica, c. E. I, 41, cf. prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D., baronzi, I. L. 196/32, costinescu. Mă vei ierta însă a fi mai puţin discret. ODOBESCU, S. Iii, 63. Omul, ... curios ca toţi provincialii şi puţin discret, ţinea să-şi descoasă tovarăşul. GANE, n. iii, 186. Am şi eu o calitate - eu sunt discret, caragiale, o. I, 228, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade. Suflete distinse, discrete, se ofilesc cu încetul într-un colţ de provincie. LOVINESCU, C. IV, 10. Contabilii erau discreţi. Nu cunoştea nimeni totalul afacerilor. EFTIMIU, N. 75. N-am avut niciun motiv să fiu discret. CAMILPETRESCU, T. I, 257. Discret, aproape misterios, îşi ducea viaţa într-o chilie, cetind. SADOVEANU, O. XX, 201, cf. SCRIBAN, D. In rândul primilor realişti stă Costache Negruzzi, natură cumpătată şi discretă. VIANU, A. P. 47. Tu n-ai nicio prietenă, n-ai iubit niciodată? Aha, înţeleg - interpretă ea tăcerea - domnul e timid sau discret. CĂLINESCU, E. o. I, 43. De aceea te iubesc ...fiindcă eşti discret. BENIUC, M. C. I, 459. îmi plac oamenii ăştia ... Tac, sunt discreţi. DEMETRIUS, A. 105, cf. DL, DM. Ea pictează, ... conversează, e discretă şi modestă. BARBU, PRINC. 83, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. El ne va fi ghid. Un ghid competent, prevenitor şi discret, flacăra, 1976, nr. 20, 4. <> (Substantivat) Un discret elegiac şi un liric suav, de reale purităţi interioare, stăteau închişi între filele primei sale cărţi. constantinescu, s. ii, 266. + (Despre manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1). E o viaţă ... de simţiri discrete, delicate, din alte lumi. SĂM. I, 48. [Russo] a păstrat totdeauna o atitudine discretă. DENSUSIANU, L. 368. Trebuia ... să-mi iau o înfăţişare nepăsătoare şi discretă. C. PETRESCU, S. 118. El, fire discretă, nu-şi cheltuia durerile în cuvinte aspre, rebreanu, r. I, 66. îţi alegeai unul [un comisionar] de aparenţă discretă, arghezi, s. xi, 10. 2. F i g. Care nu atrage atenţia, care este abia perceptibil (datorită intensităţii, dimensiunii etc.); care nu şochează. Noaptea de iulie ... şi mişuiala discretă a insectelor prin păiş ... sunt în romanţa mistică a privighetorii. CARAGIALE, O. III, 16. Un zâmbet discret, o căutătură furişată ... e ca şi când aş strânge-o la piept. VLAHUŢĂ, s. A. n, 244. Discreta lumină a lampelor micşorate... avea ceva jalnic. MELLE, v. p. 147. O bătaie discretă sună la uşa odăii mele. SĂM. I, 101. Eterna idilă înflorea la lumina discretă a becurilor. ANGHEL—IOSIF, C. L. 100. Priveliştea ... luminii discrete din vagonul de dormit... îmi adăogă adânca părere de rău, că nu-mi era îngăduit şi mie să plec aşa departe. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 17, cf. CADE. în clipa aceea un ciocănit discret în uşă îi amuţi. REBREANU, R. I, 286. Budoarul era un decor de piesă modernă ...cu lămpi discrete pe la colţuri. EFTIMIU, N. 62. Un om înalt ... mi-a întins mâinile cu discretă amabilitate. GALACTION, o. 94. Ea-şi pune voalul cu mişcări discrete. TOPÎRCEANU, O. A. I, 45. Discretul murmur necurmat De greeri adormiţi, răspunde. CAZIMIR, L. u. 12. [Vorbeşte] cu un fond de emoţie discretă ...pe care se brodează toate replicile lui. CAMILPETRESCU, T. I, 69. Apoi, cu un gest discret, arăta ... pe-un domn mărunt. COCEA, S. I, 31. El are fiorul misterului, dar aşează peste el o surdină discretă. STĂNILOAE, O. 94, cf. SCRIBAN, D. Pe emaiul unei firme discrete... cetii...: Georges Radii Şerban, doctor în drept de la Paris, avocat, mihăescu, D. a. 26. Alte 2-3 glasuri, mult mai rare şi discrete, îl fac plăcut ... auzului. BĂCESCU, PĂS. 295. O muzică discretă ... cântă undeva, ralea, o. 105. [Clinchetul tălăngilor] pare o chemare discretă, o indicaţie uşoară. BOGZA, C. O. 74, cf. COTEANU, S. F. ii, 87. Şi-a dat seama că fata îl iubeşte şi după tristeţea discretă a părinţilor ei. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 23, cf. DEX. Intre picioarele monstrului ... priveam şurubăria şi tijele discrete care-l ţineau în picioare. CĂRTĂRESCU, N. 153. Cunoaşte nu doar foarte bine regiunea, ci şi mecanismele cele mai discrete care generează politica. RL 2005, nr. 4 634. O (Prin lărgirea sensului) Zarzărul bătea cu crengile înmugurite în geamul murdar, cu o chemare discretă. C. PETRESCU, S. 213. O (Adverbial) Mai bate o dată, tot aşa de discret, caragiale, O. I, 158. Te-or întreba, discret, Cam ce sumă să câştige cu-a lui versuri un poet. VLAHUŢĂ, O. A. I, 71. Doamnele ...o aplaudă ... din ce în ce mai puţin discret. IBRĂILEANU, A. 98. Se aşeză discret lângă lavoar. c. PETRESCU, S. 73. II pândeam discret, ştiind că în asemenea clipe de uşurare se află în destăinuire. M. I. CARAGIALE, c. 69. Se retrăsese discret spre a nu-i tulbura durerea. REBREANU, R. II, 271. In faţa comandantului aştepta ofiţerul cu aprovizionarea, ... tuşind discret. BRĂESCU, V. 35. Colonelul... începu să scotocească în hârtii, înjurând discret, printre dinţi. SAHIA, N. 81. A trecut glonţ... şi-a bătut direct şi discret la uşa doctorului. COCEA, S. I, 292. Intrară cu alte măsuţe ... acoperite discret cu naframe vişinii. SADOVEANU, O. X, 304. Otilia, pufnind discret de râs, agravă situaţia. CĂLINESCU, E. O. I, 72. Omul ...se evaporează discret. RALEA, O. 79. A bătut discret în uşă şi <§ intrat la noi doctorul. STANCU, R. A. I, 135. Femeia bătu discret în uşă. BENIUC, M. C. I, 90. Soneria de la intrare ţârâi răguşit şi discret, vinea, l. i, 59, cf. dl, DM, DN2, M. D. ENC. Melodiile invadează discret ecranul sensibilităţii auditoriului. M 1974, nr. 7, 18. Un sistem de a circula discret ... fără să ştie nimeni. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 22, cf. dex. Reportera se repliază discret, ca la un acompaniament de pian. flacăra, 1977, nr. 5, 16. A apărut în faţa şorţului alb de pânză, discret vărgat în sălaj. BUTURĂ, EG. 321. Ester ...a intrat şi ea pe poartă şi, discret, mi-a zâmbit cu ochii ei dulci. CĂRTĂRESCU, N. 244. Românii nu mai ştiu parcă să vorbească discret, cu voce scăzută. RL 2005, nr. 4 603. + Distins (1), sobru (2). Zăresc albul cămăşilor cu altiţe şi negrul fotelor, discretul port al femeilor din părţile Sibiului. bart, s. M. 34. + (Despre nuanţe, culori) Care este puţin intens, delicat (5), nu prea pronunţat, pal2(3). Mi-ar fi plăcut să am o grădină, în care aş fi preferat nuanţele discrete şi distinse. BĂNULESCU, I. 147. Zidăria vopsită într-un galben discret. FLACĂRA, 1975, nr. 43,14. + (Despre locuri) Care este retras, liniştit, izolat. Ce zici de o mică combinaţie... undeva în loc discret? caragiale, O. vii, 55. n.s. m. şi f. (învechit, rar) Călugăr sau călugăriţă care într-un discretoriu făcea parte din consiliul superiorului. Cf. costinescu. III. Adj. (Mat., Fiz., Filos., Lingv.; despre numere, mărimi, unităţi etc.) Care este alcătuit din elemente separate, distincte; care variază în salturi; discontinuu (2). Câtimea se mai împarte în discretă şi continuă; discretă se zice câtimea compusă din animi sau părţi care sunt desunite între sine. LAZARINI, M. 3/4. Număr discret. LM, cf. CADE. Spectrele conţin în afară de fondul continuu şi un număr oarecare de linii discrete, în general suprapuse fondului continuu. SANIELEVICI, R. 85, cf. DER, DN2, D. MED., D. FIL. - PL: discreţi, -te. - Din fr. discret, (III) lat. discretus, -a, -um. DISCRETORIU s. n. (Rar) Adunare de clerici care formează consiliul superiorului unei mănăstiri catolice; p. e x t. sală în care se ţine o astfel de adunare. Cf. costinescu, dn2. - PL: disc retorii. 8714 DISCREŢI -1174- DISCREŢIE - Din lat. med. discretorium. DISCREŢÎ vb. IV v. descreţi. DISCREŢIE s. f. (Atestat prima dată în 1729, ap. tdrg2) 1. Calitatea de a fi discret (11), faptul de a păstra un secret, o taină încredinţată. Aceasta nu-ţi spun ca să te opresc ele a face şi a te gândi ceea ce înţelepciunea şi discresia o cere. CR (1839), 167Vl7. Se împacă cu darurile cele de toate zilele, ce le priimeşte pentru sârguinţa, înţelepciunea şi discreţia ei (tăcere), ar (1844), 10l 155, cf. NEGULICI, LÂZÂRESCU, S. 99/4. Respectul şi discreţiunea depărtă cu câţiva paşi pe amicii dictatorului, ca să nu auză convorbirea confidenţială între ... oameni aşa de însemnaţi. TEULESCU, C. 389/11. înţelegi, urmă celalt, că mă-ncrez în discreţia Domnii[i] Tale. românul (1858), 2353/50, cf. prot. -pop., n. d., pontbriant, d. Vei fi silit să pui la o parte discreţiunea ta tradiţională! CONV. LIT. I, 152, cf. COSTINESCU, LM. E atâta discreţie şi delicateţă în exprimarea sentimentului. GHEREA, ST. CR. Iii, 274, cf. DDRF. De ce nu ne dai voie să-ţi publicăm scrisoarea! ... Facem asta, nu de discreţie - ci de teamă să nu fim lipsiţi de plăcerea de a mai sta de vorbă cu d-ta. SÂM. I, 16, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Faţă de oricine te-a iubit datoreşti cea mai desăvârşită discreţie: acestea sunt lucruri care nu se scot în piaţă. IORGA, P. A. I, 5, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D. Lăsă la o parte discreţia şi se apucă să-i povestească. REBREANU, R. I, 253. Aţi înţeles situaţia ... Mulţumesc pentru discreţia d-voastră. CAMIL PETRESCU, T. 1,484. Asemenea raporturi privesc numai două persoane şi legea lor este discreţia, de la începutul primei omeniri conştiente. SADOVEANU, O. IX, 513. Discreţia însă e calitatea oamenilor care se respectă. ARGHEZI, S. XI, 56. Ştii să ţii un secret? - Sunt discreţia în persoană. CĂLINESCU, S. 315. Nu mă pot încrede în discreţia lui. STANCU, R. A. I, 262. Are pesemne o criză de discreţie, sau pur şi simplu vrea să mă întărâte. VINEA, L. I, 178. Dar ştie toată lumea. Discreţia ta nu mai are rost. baranga, I. 159, cf. dl, dm, dn2, M. D. ENC., DEX. Discreţia, gravitatea sunt, desigur, şi însuşiri de temperament, flacăra, 1976, nr. 26, 7. Salariile ... primite, evident, pentru eforturile depuse, discreţie şi fidelitate. RL2006, nr. 4 816.^ E x p r. A păstra discreţie = a nu răspândi un secret, a nu divulga. Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Discreţia este păstrată şi de diplomaţii de la Ambasada României. RL 2005, nr. 4 701. + Rezervă, cumpătare, reţinere în vorbe, în purtări, în fapte etc. Cf. negulici, polizu. Manea era un om de mare probitate şi discreţiune. GHICA, S. 511, cf. TDRG. Făcând un compromis între roş şi nevoia ei de discreţie, a ales culoarea roză. IBRĂBLEANU, A. 145. Am făcut cu mâna un gest nehotărât, care putea fi înţeles la nevoie şi ca un semn de discreţie oficială. C. PETRESCU, S. 80, cf. CADE. Observă (la masă, în salon) în conduita acestei fete ... o discreţiune la care nu se aşteptase. GALACTION, O. 404. [Avea] un fel de dexteritate ... cu desăvârşire lipsită de gust şi de discreţie. E. IONESCU, E. 94. O discreţie calculată ce te obligă să-ţi stăpâneşti nervii în faţa marilor probleme şi o mediocritate în viziuni îţi inspiră o melancolie difuză necreatoare. CIORAN, R. 125. Aceeaşi discreţie şi linişte o găsesc zilnic în toate sălile şi saloanele. SADOVEANU, O. IX, 229, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Manuscrisul... dezvăluie un cunoscător al literaturii cinegetice, însă folosită cu discreţia unui om de duh. IST. LIT. ROM. II, 386, cf. DN“, M. D. ENC. Se putea obsewa o discreţie în gesturile şi mişcările ei. flacăra, 1975, nr. 45, 23, cf. DEX. A trecut pragul celor 70 de ani, şi discreţia care a însoţit evenimentul ne poate face să roşim pe oricare dintre contemporanii lui. LIICEANU, J. 89. Ipocritul confundă morala cu discreţia. PLEŞU, M. M. 148. 2. Discernământ, putere de a decide; calitatea de a nu atrage atenţia, de a nu şoca (prin aspect, prin prezentare etc.). Pentru ei cultura înseamnă o apărare, o limitare a problemelor, o artă a discreţiei, o stilizare şi o formalizare a vieţii. CIORAN, R. 114. Ingenuitatea şi discreţia comparaţiei sunt de cele mai multe ori incontestabile. COTEANU, s. F. I, 138, cf. DEX. Ţesăturile de interior din zona Iaşi se impun printr-o mare diversitate de forme, prin discreţia ornamentelor, ca şi a paletei cromatice. PA VEL, S. E. 55. <> L o c. a d v. La discreţie = cât pofteşti, cât vrei, fără nicio restricţie, din belşug. Au primit... un capital de 40 milioane la discreţie. EMINESCU, O. X, 380, Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Doi intruşi serveau mâncare şi băutură la discreţie. FLACĂRA, 1978, nr. 44, 7. Mâncăruri ... variate şi la discreţie. adevărul, 2006, nr. 4 839. Cu (mai multă ori cea mai mare) discreţie (maximă) = fără a atrage atenţia, tară a şoca, în mod discret. La aflarea unei veşti atât de importante era să mă retrag cu cea mai mare discreţie. ROM. LIT. 1002/l 3. Trebuie să se dee [premiul] cu mai multă discreţiune. MAIORESCU, D. I, 244. Guvernele cele mai oneste şi mai liberale... cereau cu mai multă discreţie şi respectând libertatea agenţilor lor. EMINESCU, O. XI, 300. Lipeşte plicul cu discreţiune şi dă-l ... la destinaţie. CARAGIALE, O. VII, 226. Bătrâna era un spirit luminat şi bine deprins. Vorbea cu discreţie şi cu blândeţe. CONV. LIT. XX, 751. O monedă de argint, pusă cu discreţie în mână, dovedea satisfacţia şi dărnicia sa. SĂM. II, 728. Apoi veni conferinţa ... întretăiată ... de foarte dese căscături ascunse cu multa discreţie. REBREANU, I. 141. Le oferea, cu discreţie, ... bonuri gratuite. EFTIMIU, N. 24. Peste sinucidere însăşi se trece cu oarecare discreţie. CAMIL PETRESCU, P. 373. Dormeau claie peste grămadă, sforăind cu discreţiune. BRĂESCU, O. A. I, 370. în muzică jalea e filtrată cu discreţie, nu se revarsă în umflăturile exagerate ale cântecului de jale rusesc. STĂNILOAE, O. 95. Aglae ... ieşi pe uşă cu multă discreţie. CĂLINESCU, E. O. I, 63. Eminescu foloseşte cu discreţie mijlocul acesta de expresie, varlaam- sadoveanu, 353, cf. dex. Povestesc frumos şi cu discreţie despre bucuriile şi tristeţile unui om. flacăra, 1976, nr. 26, 24. Pe unul l-am prins făcându-şi cruce cu discreţie. CĂRTĂRESCU, N. 13. Pentru că partida de anul trecut... s-a lăsat cu un scandal de proporţii, organizatorii au acţionat acum cu discreţie maximă, adevărul, 2006, nr. 4 835. <> E x p r . A fi (sau a rămâne, a lăsa, a pune, a ajunge etc.) la (sau, învechit, în) discreţia (cuiva) = a fi (sau a rămâne, a lăsa, a pune, a ajunge etc.) la bunul plac, la dispoziţia cuiva, supus puterii abuzive, capriciilor cuiva. Alte niscareva treceri cu vederea rămân la discreţia judiciosului cetitor. GENILIE, G. 247/3, cf. NEGULICI. Moldova era pusă la discreţiunea Eteriei. ghica, s. 104. Daca acest teatru se va lăsa şi pe viitor în discreţiunea impresariului, desigur că va ajunge în ultimul grad al mizeriei. FILIMON, O. II, 245, cf. COSTINESCU. Aceşti deputaţi erau la discreţiunea d-lui Teii MAIORESCU, D. I, 293. Transilvania ... e preste tot lăsată la discreţiunea înţelepciunei ministeriale din Pesta. EMINESCU, O. IX, 254. Să te vezi la discreţia capriţului unei doici. CARAGIALE, O. II, 179, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Nu avea ce Z.ice, căci era doar la discreţia avocatului, rebreanu, i. 243. Ţările Române erau la discreţia marilor puteri vecine. IBRĂILEANU, SP. CR. 261, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Valorile estetice sunt lăsate la discreţia complicităţilor de cafenea. LOVINESCU, C. V, 47. Existenţa sa era la discreţia unor puteri ce îl depăşeau cu mult. NEGULESCU, G. 144, cf. SCRIBAN, D. Prezenţa „Adunării izbăvirii” în capitala ţării ar fi adus pe boieri la discreţia lui Tudor. OŢETEA, T. V. 259. Sunteţi lăsaţi la discreţia politicianilor. ULIERU, C. 72, cf. DL, DM. Domnitorii sunt la discreţia Porţii. IST. LIT. ROM. I, 661, cf. DN2, M. D. ENC. Aveau ascensoarele lor particulare şi un bar lăsat la discreţia lor. flacăra. 1975, nr. 44, 22, cf. dex. 3. (învechit, rai*) Mită (1). Salariile în bani erau foarte mici, cu atât însă curgeau mai cu prisosinţă aşa-numitele... honorarie, discreţiuni, diurne, nu numai în bani, ci în animale. BARIŢIU, P. A. I, 405. 4. (învechit, rar; în forma dişereţie) Instanţă judecătorească. Toată cheltuiala ce s-ar face ori la procatur sau la altă dişereţii sau or măcar la ce să fie (a. 1752). în D. î. lat.-ROM. - Şi: (învechit) discreţiune, (învechit, rar) discrésie. dişereţie s. f. - Din fr. discrétion, it. discrezione. - Dişereţie < magh. diskrecio. 8716 DISCRETION — 1175 — DISCRIMINATOR DISCREŢION s. n. (învechit) Contribuţie obligatorie impusă de administraţia unui stat locuitorilor unei provincii. Descreţion de g rău şi porumbu şi de fân (a. 1729-1730). IORGA, S. D. v, 148. - Pl.: ? - Şi: discreţium (accentul necunoscut, iorga, a. r. g. 109), descreţion s. n. - Din germ. Diskretion. DISCREŢIONÂL, -Ă adj. v. discreţionar. DISCREŢIONAR, -Ă adj. 1. (în sintagma; mai ales la pl.) Putere discreţionară - putere absolută, care acţionează, se exercită aşa cum consideră cineva, fără a fi prevăzută şi îngrădită de lege. Aşa-numitele judecătorii patrimoniale ... funcţionau cu putere discreţionară în curţile domneşti. BARIŢIU, P. A. II, 23. Arbitrarul se vede chiar în ţări constituţionale, câteodată nu este în guvern; atunci este în puterea discreţionară ce legile au lăsat la o parte de funcţionari. BOLINTINEANU, O. 260. Ministeriul a dat direcţiei putere discreţionară de-a exclude pe câţi va voi şi a reprimi asemenea pe câţi va voi. eminescu, o. ix, 334, cf. tdrg, resmeriţă, d., cade.. Trebuie să se indice în termeni categorici că numitul Consiliu poate să recurgă la [demonstraţii] uzând ...de puterea lui discreţionară. TITULESCU, D. 224. Criminalii şi victimele lor îl preocupau mai puţin, acum, pe omul învestit cu puteri discreţionare. G. M. ZAMFIRESCU, sf. M. N. I, 80. Nici ţarul Rusiei ... nu avea puteri mai discreţionare [decât directorul]. COCEA, s. i, 168, cf. scriban, d. Preşedintele are puteri discreţionare, ralea, O. 30. Comitetul cu puteri discreţionare al Frăţiei este scos din guvern. CAMILPETRESCU, O. II, 335, cf. DL, DM, DN2. Ieşind din raza puterilor discreţionare contabiliceşti, teatrul ...se poate închina unui singur zeu. T ianuarie 1969, 111, cf. M. D. ENC., dex. 2. Arbitrar; abuziv. Aceste subvenţiuni sunt una şi sumele discreţionare ... sunt alta. MAIORESCU, D. V, 78. Dacă vom adăoga, pe lângă toate acestea, manipularea fără control, augmentabilitatea discreţionară şi neconştiincioasă a unui buget a cărui cheltuieli sporesc în realitate, a cărui venituri se îmflăfără realitate, atunci nu mai rămâne nici umbră de îndoială că un regim constituţional aplicat în asemenea condiţii e o iluzie. EMINESCU, O. XI, 27, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. împărţirea discreţionară a banilor publici s-a făcut prin atribuirea unor contracte de servicii. RL2005, nr. 4 510. - Pronunţat: -ţi -o-. - PL: discreţionari, -e. - Şi: discreţionâl, -ă adj. - Din fr. discrétionnaire. - Discreţionâl < it. discrezionale. DISCREŢIONÎSM s. n. (Rar) Libertatea de a acţiona după bunul plac, fără a fi îngrădit de lege. Relaţiilor bazate pe discreţionism politic din economia de comandă le-au luat locul ... relaţiile clientelare. rl2005, nr. 4 515. - Pronunţat: ţi-o-. - Discreţion[ar] + suf. -ism. DISCREŢÎRE s. f. v. descreţire. DISCREŢIUM s. n. v. discreţion. DISCREŢIUNE s. f. v. discreţie. DISCRIMINA vb. I. T r a n z. (Rar) A separa (1), a face deosebire, a face distincţie, a distinge (1). Cf. lm, dn2, m. d. enc., dex, PATAPIEVICI, C. L. 24. Mureşenii se consideră discriminaţi la subvenţia pentru încălzirea locuinţei, adevărul, 2005, nr. 4 631. O Fi g. Glasurile vântului sunt notate cu o mare putere de a discrimina nuanţele lor. vianu, A. p. 229. -Prez. ind.: discriminez. - Din lat. discriminare, fr. discriminer. DISCRIMINÂNT, -Ă adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. Cf. dex. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienţii unei ecuaţii de gradul doi; realizant. Cf. ltr2, dn2, m. d. enc., dex. -PL: discriminanţi, -te. - Din fr. discriminant. DISCRIMINÂRE s. f. Acţiunea de a discrimina şi rezultatul ei. 1. Deosebire, distincţie făcută între două sau mai multe obiecte, idei etc.; (rar) discriminaţie. La tot omul, făr' discriminare, care e prin însa nascere supus la lipsele aceste, este dată şi putinţa de a le descoperi prin cuvinte. IORGOVICI, O. 4/13. Discriminarea între frontiere ...justifică, cred eu, temerile mele de altădată. TITULESCU, d. 188. Continuând discriminările putem să ne punem întrebarea de ce naţiune este clasicul. CĂLINESCU, I. 22. Pentru ca discriminarea aceasta disociativă să poată funcţiona, e nevoie ca obiectele să prezinte calităţi senzoriale puternice: de culoare, sunet etc. ralea, S. T. II, 180. Developarea îndelungată face ca urmele să apară mai groase şi mai distincte, dar micşorează posibilitatea de a face discriminarea între diversele specii de particule, sanielevici, r. 219, cf. DL, DM, DN2, D. MED. Discriminarea cea mai strigătoare .... este aceea a inegalităţii de remunerare pentru o muncă de valoare egală. CONTEMP. 1975, nr. 1 491, 1/4, cf. DEX. între cele două tipuri există adesea confruntări, comparaţii, se fac legături şi se stabilesc nu rareori discriminări. FLACĂRA, 1976, nr. 26, 7. Dacă discriminările de care se plâng partenerii de afaceri ai marilor companii multinaţionale se vor dovedi a fi reale, consiliul concurenţei trebuie să ia măsuri dure pentru a asigura un climat de afaceri corect. RL 2005, nr. 4 503. Constituţia revizuită în 2003 a înlăturat orice discriminare legată de dreptul de proprietate, ib. nr. 4 544. 2. Acţiunea de a izola şi de a trata diferit anumiţi indivizi sau un grup întreg în raport cu alte grupuri. Cf. der, m. d. enc., dex. Niciodată o administraţie românească nu va mai accepta discriminarea pe criterii etnice pe teritoriul României. RL2005, nr. 4 524. O Discriminare rasială, v. r a s i a 1. Discriminare naţională -persecutare a unor categorii de cetăţeni pe motivul apartenenţei lor la o anumită naţionalitate. România este acel teritoriu liber de orice şovinism, de orice discriminare naţională, românia literară, 1979, nr. 13, 3/2. Discriminare pozitivă = acţiunea de reducere a inegalităţilor suferite de anumite grupuri sau comunităţi prin acordarea de avantaje preferenţiale. [Accesul la finanţare] nu provine ... dintr-o discriminare negativă a capitalului autohton sau dintr-o discriminare pozitivă a capitalului străin. RL 2007, nr. 5 025. - PL: discriminări. - V. discrimina. Cf.fr. discrimination. DISCRIMINAT, -Ă adj. Care a suferit o discriminare; distinct (1), separat (1), diferenţiat. Cf. lm. Mari companii din Italia oferă locuri de muncă străinilor discriminaţi, adevărul, 2008, nr. 5 529. -PL: discriminaţi, -te. - V. discrimina. DISCRIMINATÎV, -Ă adj. (Rar) Discriminatoriu (1). Digresiunile ... să se înşiruie după o altă ordine deccit aceiea discriminativă a logicei. VIANU, A. P. 137. Scriitorii cu o structură mai intelectuală, mai discriminativă, înmulţesc expresia nuanţelor gândirii şi ale sensibilităţii şi îmbogăţesc astfel vocabularul lor. L. rom. 1959, nr. 3, 28. -PL: discriminativi, -e. - Discrimina + suf. -(a)tiv. DISCRIMINATOR1 s. n. Circuit sau dispozitiv electronic folosit pentru demodularea oscilaţiilor cu modulaţie de fază sau de frecvenţă. La toate discriminatoarele se folosesc elemente de circuit 8729 DISCRIMINATOR2 -1176- DISCULPAT neliniare, de obicei tuburi electronice sau diode semiconductoare ..., elemente de circuit reactive. LTR2, cf. DER, dn*\ -PL: discriminatoare. - Din fr. discriminateur. DISCRIMINATOR2, -OÂRE adj. v. discriminatoriu. DISCRIMINATORIU, -IE adj. Care face sau creează o discriminare (1); (rar) discriminant (1), discriminativ. Legislaţie discriminatorie. DL, cf. DM, DN2, M. D. ENC. Linia netă de demarcaţie ... e mai mult abjurarea acelor silinţe discriminatorii din care poezia a ieşit lezată, flacăra, 1975, nr. 45, 8. Pe toate meridianele lumii forţele păcii şi progresului îşi afirmă solidaritatea cu lupta împotriva politicii discriminatorii. CONTEMP. 1975, nr. 1 494, 4/12, cf. DEX. înlăturarea măsurilor discriminatorii în comerţul mondial. RL 1979, nr. 10 768, cf. patapievici, C. l. 347. Nemulţumiţi de impozitarea excesivă şi de tratamentul discriminatoriu, brokerii au ieşit ieri la rampă, condamnând prevederile noului Cod Fiscal. RL 2006, nr. 4 931. Beijingul face presiuni asupra Uniunii Europene să pună capăt embargoului [asupra vânzărilor de armament], pe care îl consideră „depăşit şi discriminator”, ib. nr. 4 946. - PL: discriminatorii. - Şi: (rar) discriminator, -oâre adj. - Din lat. discriminator, -oris, fr. discriminatoire. DISCRIMINÂŢIE s. f. (Rar) Discriminare (1). Cf. lm. Cu aceste discriminaţii vom înţelege mai bine spiritul literaturii spaniole. CĂLINESCU, I. 31, Cf. DN2. - Pl.: discriminaţii. - Şi: (învechit) discriminaţiune s. f. lm. - Din lat. discriminate, -onis, fr. discrimination. DISCRIMINAŢIUNE s. f. v. discriminate. DIS CROMATIC, -Ă adj. Care are o culoare anormală. Cf. ltr2, dn2. + Care produce alterarea culorilor. Cf. ltr2, dn2. -PL: discromatici, -ce. - Din fr. dyschromatique. DIS CROM ATOP, -Ă adj., s. m. şi f. (Suferind) de discromatopsie. Cf. dn3. dex2. -PL: discromatopi, -e. - Din fr. dyschromatope. DISCROMATOPSIC, -Ă adj. Referitor la discromatopsie. Cf. dn3. -PL: discromatopsici, -ce. - Din fr. dyschromatopsique. DISCROMATOPSÎE s. f. (Med.) Tulburare în perceperea culorilor; p . r e s t r. incapacitatea de a distinge cele trei culori fundamentale (în special verdele de roşu); daltonism. Cf. bianu, d. s. 222, şăineanu, d. u., sfc iii, 9, dn2, d. med., d. psih., dex-s. - Din fr. dyschromatopsie. DISCROMIE s. f. (Med.) Deficienţă în pigmentarea normală a pielii. Cf. dn2. - PL: disc romii. - Din fr. dyschromie. DISCUÎ vb. IV. T ranz. A efectua operaţia de discuire. Cf. fd m, 194, M. D. ENC., DEX. R e f 1. pas. Primăvara să discuie [pământul]. GL. OLT. - Prez. ind.: discuiesc şi (regional) discui. - Disc1 + suf. -ui. DISCUI vb. I v. descuia. DISCUIRE s. f. Operaţia de mărunţire a bulgărilor, de afânare şi de distrugere a buruienilor cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc1 etc. Cf. der, dex, gl. olt. - PL: discui ri. - V. discui. DISCUITOR s. n. Unealtă agricolă formată dintr-o grapă cu discuri1, folosită la discuire. Se trece cu discuitorul... pentru ca să se mărunţească bine rădăcinile de buruieni, scânteia, 1952, nr. 2 400. Zăceau acolo, amestecate în stive nesfârşite, ... schelete de batoză, discuitoare cu talerele pătrunse unu-n altul. GALAN, b. i, 23, cf. der, dex, DN3. - Pronunţat: -cu-i-. - PL: discuitoare. - Discui + suf. -tor. DISCUUEŢ s. m. (Bot.) Ciucuşoară (Alyssum calycinum). Disculeţul potirat. GHICA - STURDZA, A. 134, cf. DDRF, BRANDZA, FL. 136, DAMÉ, T. 185, BARCIANU, ALEXI, W., PASCU, S. 318, SCRIBAN, D., BORZA, D. 17, SFC VI, 121. - PL: disculeţi. - Disc1 + suf. -uleţ. DISCULPA vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A dovedi sau a căuta să-şi dovedească nevinovăţia; a (se) dezvinovăţi. Cf. negulici. Cesar, chemat a-şi spune părerea, neputând nici să-i desculpeze, nici să-i condamne, făcu un discurs de acelea echivoce, teulescu, C. 77/23, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Sermanafată ... nimeni nu o va compătimi, nu o va disculpa - din contra, toţi o vor stigmatiza. CONTEMPORANUL, I, 498. Fără d-a încerca să-l disculpăm [de umilinţe], să deplângem totuşi acea stare tristă de lucruri. ODOBESCU, S. I, 321. Somează pe domnul Caragiale ca până în 24 de ore să se disculpe în faţa lor. SĂM. I, 54, cf. barcianu, alexi, w., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Proslăvit orii lui Tudor nu l-au putut disculpa decât copleşind poporul care s-a încrezut în cuvintele lui şi l-a urmat. OŢETEA, T. v. 301. Vă plimbaţi mereu, zise la un moment dat Aurica ... - Vai, se disculpă patetic Pascalopol CĂLINESCU, E. O. I, 50. Se înapoiază de bunăvoie în Franţa pentru a se disculpa, dar este condamnat la moarte, vianu, L. U. 204, cf. DL, DM, SFC III, 8, DN2. în multitudinea de parametri... poţi să te disculpi în mod cinstit de orice greşeală. T ianuarie 1969, 76. A căutat să se disculpe, magazin ist. 1970, nr. 2,49, cf. M. D. enc., dex. - Prez. ind.: disculp şi (rar) disculpez. - Şi: (învechit) desculpâ vb. I. - Din fr. disculper. DISCULPÂBIL, -Ă adj. (învechit, rar) Justificabil. Cf. PONTBRIANT, D. -PL: disculpabili, -e. - Disculpa + suf. -abil. DISCULPÂRE s. f. Acţiunea de a(se)disculpa şi rezultatul ei; dezvinovăţire. Cf. aristia, plut., prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D. Să arătaţi orice cuvinte veţi avea pentru a dumneavoastră desculpare. LĂCUSTEANU, a. 140, cf. BARCIANU, RESMERIŢĂ, D. Povestea este străbătută de la un cap la altul de o teribilă nevoie de disculpare. CONTEMP. 1957, nr. 566, 5/1, cf. DL. DM. M. D. ENC., DEX. - PL: disculpări. - Şi: (învechit) desculpare s. f. - V. disculpa. DISCULPAT, -Ă adj. Care şi-a dovedit nevinovăţia; dezvinovăţit. Cf. PONTBRIANT, D., LM. Arhitectul făcu un semn de indiferenţă. Hagienuş nu se socoti disculpat. CĂLINESCU, B. i. 366, cf. NDU. 8747 DISCULPAŢIE - 1177- DISCURS - PL: disculpaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) desculpât, -ă adj. lm. - V. disculpa. DISCULPÂŢIE s. f. (învechit; astăzi rar) Dezvinovăţire. Cf. NEGULICI, COSTINESCU, DN2. - PL: disculp aţii. - Şi: (învechit) disculpatíúne s. f. COSTINESCU. - Din fi*, disculpation. DISCULPAŢIIJNE s. f. v. disculpaţie. DISCTJLPĂ s. f. (Rar) Dezvinovăţire; lipsă de vină. Urmează discúlpele celor trei. CĂLINESCU, I. 392, cf. DN3. - PL: disculpe. - Din it. discolpa. DISCIJLŢ, -Ă adj. v. desculţ. DISCULŢ vb. I v. desculţa. DISCURÁ vb. 1.1 n t r a n z. (în dicţionarele din trecut) A discuta (2). Cf. lm, gheţje, r. m., barcianu, alexi, w. -Prez, ind.: discurez. - Din lat. discurrere. DISCURĂLUÎ vb. IV v. discurirui. DIS CURCĂ vb. I v. descurca. DISCURIRUÍ vb. IV. I n t r a n z. (învechit, rar) A discuta (2). Să fim în stare de a socoti, gândi, prejudeca şi discurirui. ŢICHINDEAL, F. 335/6, cf. SFC IV, 134. - Prez, ind.: discuriruiesc. — Şi: discurălui (ţichindeal, a. m. 82/21), discuruluí (id. ib. 83/12) vb. IV. - Din germ. diskurieren. DISCURS s. n. 1. Expunere asupra unui subiect determinat, făcută în faţa unui public; alocuţiune, cuvântare. Stăpânitorii de la Meca, luând înştiinţare de aceste discorsuri [ale lui Mahomed], l-a izgonit. VĂCĂRESCUL, IST. 247. Discursul acesta pronunţiat... cu o vocie interesată ... străbătu de tot inima mucenicilor. CALENDARIU (1794), 34/4. în discursul cel în soţietate ...se însufleţesc lucrurile acealea care le-am cetit noi. ŢICHINDEAL, A. M. 79/1. Fiindcă toate ce aveau [membrii comisiei] subt ochii lor sprijineau discursurile mele, ele făcură treabă. BREZOIANU, î. 90/29, cf. NEGULICI. După publicarea actului împăratescu şi ascultarea de vreo trei discurse, conferenţa decise a se aduna a doua zi. BARIŢIU, P. A. III, 161. Reputaţiunea unui discurs [ţinut de Cesar] zbura în toată Italia tot aşa de iute ca şi vorba. TEULESCU, C. 40/14, cf. ARISTIA, PLUT., POLIZU, PROT. - POP., N. D., pontbriant, D., baronzi, I. L. I, 196/33. Habar n-am dacă discursul meu a convins sau nu pe alegători. CONV. LIT. n, 43. Vali improviza ... un discurs colorat ... grăind de patrie, de glorie, de libertate, de egalitate. ALECSANDRI, O. P. 151, cf. COSTINESCU, LM. Intr-un aparat neînsemnat putem înregistra un discurs întreg. contemporanul, i, 381. Studenţimea ... asculta ... magistralul discurs al tânărului şi eminentului student. CARAGIALE, O. I, 248. Ş-atunci - tranc un discurs, lucrat cum ştie el VLAHUŢĂ, S. A. n, 128. Colonelul ... puse stânga pe mânerul săbiei şi începu un discurs emoţionant, bacalbaşa, s. a. i, 93, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., tdrg. [Bălcescu] ţinea discursuri înflăcărate. DENSUSIANU, L. 348. Ca să-şi poată urma oratorul discursul, câţiva s-au aşezat în dreptul dumnealui, brătescu-voineşti, p. 134. Caţavencu... ţine celebrul său discurs, ibrăileanu, sp. cr. 233, cf. resmeriţă, d. Şi, pe loc, un discurs ...fu gata. M. I. CARAGIALE, C. 116, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. D-voastră nu cunoaşteţi ţăranul român, dacă vorbiţi aşa! Ori îl cunoaşteţi din cărţi şi din discursuri, şi atunci e mai trist. REBREANU, R. I, 11. Au făcut discursuri atât de favorabile nouă, încât am considerat că în stadiul actual al chestiunii noi avem de vorbit. TITULESCU, D. 272. Profundă impresie a stârnit însă discursul celui care cerea intrarea imediată în război, camilpetrescu, U. n. 144. Stuart Mill ... şi-a atras stima generală prin discursurile sale substanţiale şi măsurate. NEGULESCU, G. 97. „Legea progresului” ... era leit-motivul oricărui discurs al domnului colonel BRĂESCU, O. a. I, 21. Un profesor ... vrea să înceapă un discurs, sahia, n. 52. Nu ştia sau nu voia să ţină discursuri. G. M. ZAMFIRESCU, SF. m. n. I, 31. Micile mele discursuri se încheiau deodată, cu lucruri cu totul neaşteptate. E. IONESCU, E. 87. Patriotismul curent înseamnă cântece şi urale, discursuri înflăcărate. SADOVEANU, O. XX, 40. Profesorul ...se pare că pregătise chiar un discurs frumos. MOROIANU, S. 158. Noi... ne-aprindem la orice discurs şi credem în sinceritatea fiecărui orator. STĂniloae, O. 85. Vor procura materiale pentru reviste, discursuri, interpelări şi toasturi. ULIERU, C. 62. Ajunsese în parlament. Ţinuse câteva discursuri. STANCU, R. A. I, 314. Discursul lui... nu prevesteşte nimic bun. BENIUC, M. C. I, 32, cf. DL. Nu eram obosit, dar mă plictiseau discursurile, care nu spuneau nimic, preda, delir. 88, cf. DM, DN“. Articulează ... un discurs în toată legea despre prietenie, v. rom. august 1975, 31. Discursul... a fost mai lung şi mai explicit, flacăra, 1975, nr. 45, 22, cf. DEX, m. d. enc.2 Toată disperarea şi-o converti însă ... într-un discurs exaltat şi întretăiat în care aproape îmi striga cât de mult ţine la mine. CĂRTĂRESCU, N. 107. în „Cratylos” sunt enumerate următoarele trăsături: refuz al angajării normale în dialog, luarea în derâdere, dedublarea forului interior şi, în fine, reluarea discursului sub cheia persuasiunii. PATAPIEVICI, C. L. 14. Discursul a fost anunţat ca unul de referinţă, care va marca un nou început pentru Alianţa Transatlantică, aflată în cel mai dramatic moment al istoriei sale. RL2005, nr. 4 533. (Cu determinări care arată locul, felul, împrejurarea în care au fost rostite) Panu ... avea în discursurile sale parlamentare o logică strânsă a argumentării, care îl făcea să fie întotdeauna ascultat. MAIORESCU, D. V, 87. Discursul academic ... mi s-a părut mult prea doct. ODOBESCU, s. II, 309. Maiorescu publică, în fruntea recentului D-sale volum de discursuri parlamentare, o prefaţă, caragiale, O. III, 246. După discursul de inaugurare ... aceste chestiuni să fie trimise la două comisiuni. TITULESCU, D. 143. De la Toader diacul... ne-a rămas primul discurs funebru românesc. IST. lit. ROM. I, 343. Teun van Dyk, ocupându-se de procesul de cunoaştere în discursul literar pe baza analizei datelor empirice de psihologie, ... face o observaţie foarte importantă. COTEANU, S. F. II, 52. Discursul de intrare în Academie al lui Liviu Rebreanu purta titlul de ,] Laudă ţăranului român”. CONTEMP. 1975, nr. 1 506, 1/2. Discursul politic francez, este înţesat... de o grămadă de metafore. RL 2005, nr. 4 636. + Realizare concretă, scrisă sau orală, a limbii considerate ca un sistem abstract. Instanţa „supervizoare” nu mai face efortul fixării sensului; de îndată ce discursul prezintă cele mai vagi urme polisemice, el este suprimat. LIICEANU, J. 186. Alt tip de discurs pur sau impur nu ne-a stat în vedere, pleşu, M. m. 9. + (Ieşit din uz) Tratare în scris a unui subiect de natură ştiinţifică, literară etc. Cf. costinescu. „Transilvania”, într-un prea faimos discurs asupra literaturei române ..., zice într-altele. MAIORESCU, CRITICE, 36. Profesorul ...a scris un discurs despre urmele,,Elenismului în România ODOBESCU, S. H, 412. Le citeşte un lung discurs istoric moral caragiale, O. Iii, 59. 2. (învechit; astăzi rar) Vorbă (16); conversaţie. Subt umbra unui copaciu un păstoriu tânăr ... se lăsă cu dânsul în discurs şi văzând într-însul atâta minte sănătoasă... pofti pe tânărul păstoriu a merge cu sine. FM (1834), 3342/28. Discursele amicii nu-ipot consola durerile. PÂCLEANU, I. II, 41/25. Pe când se petrecea acest discurs între beizadeaua şi favoritul său, seleam-ceauşul Curţii domneşti intră în teatru. FILIMON, O. I, 229. Discursul decurgea cu voioşie de ambe părţile. f(1884), 198. Retragerea la ora 10, fără discursuri. 8757 DISCURSIV - 1178- DISCUTA BRÂESCU, V. 119. Numai după ce a deşertat o strachină întreagă, a catadicsit să se uite la bucăţica de zahăr pe care, cu discursuri dulcege de stăpân grijuliu şi milos, i-o îmbia stăpânul. VINEA, L. n, 300, cf. M. D. ENC. + (Familiar) Predică (2); mustrare (1). Mama... îmi ţine un discurs, mille, v. P. 166, cf. alr n/i h 188/812. - Pl.: discursuri şi (învechit) discurse. - Şi: (învechit) discors s. n. - Din lat. discursus, fr. discours. DISCURSÎV, -Ă adj. 1. (Filos.) Care deduce, prin raţionament, o idee din alta, care ajunge la o concluzie trecând printr-o serie de etape sau operaţiuni intermediare. Cf. costinescu. Filosofia e o ştiinţă discursivă. LM. Spaţiul nu este o noţiune discursivă sau, cum se zice, generală a raporturilor dintre obiecte peste tot, ci o intuiţiune pură. EMINESCU, O. XIV, 379, cf. şăineanu2, cade. Amândouă aceste feluri de exprimare, şi cel discursiv-logic, şi cel afectiv-spontan, sunt „normale”şi le întrebuinţăm după împrejurări. PUŞCARIU,L. R. 1,127. Muzica stârneşte în noi nu instinctele, ci gândurile în formă inefabilă, de unde aerul contemplativ al ascultătorului, eaeo artă echivalentă în adâncime cu filosofia, din planul discursiv. CĂLINESCU, C. O. 164. Schelling nu pierde nicio ocazie să-şi arate dispreţul faţă de simpla reflexie discursivă. blaga,z. 166. Procedeu discursiv de gândire. DL, cf. DM, DN2, M. D. ENC. Neagă pretenţiile cunoaşterii raţionale discursive care decupează lumea în fragmente pentru a ajunge apoi la sinteze, contemp. 1975, nr. 1 505, 2/4, cf. dex, d. fil. 2. (Despre memorie) Care se dispersează, care se împrăştie. Un profesor ... trebuie să aibă un tezaur nesecat de chestiuni, cercetând mereu judecata, nu memoria discursivă şi seacă de bucher a candidatului, i. botez, B. i, 123, cf. dl, dm, dn2, dex. 3. (Mai ales despre stil, limbaj, texte etc.) Care nu se supune unei continuităţi riguroase, care procedează prin digresiuni; declarativ (2), declamativ. într-un fel de parodie a „ Comediei” în stil discursiv şi familiar ...se narează o călătorie la un infern al îndrăgostiţilor. CĂLINESCU, I. 185. Lunga prelucrare a unor motive dramatice a dat... stilului său, într-o parte a producţiei lui definitive, caracterul retoric şi discursiv al unor tirade teatrale. VIANU, L. R. 217. Un text discursiv li se pare lung şi obositor. RALEA, O. 144. Registrul discursiv al autorului este unul din cele mai vizibile spaţii de inserţie a acestei reflecţii, determinând un dialog permanent între naratorul ... şi autorul declarat în aceste note. ll 1972, nr. 3, 419. Poezia lui Mihai Ursachi exprimă un registru bogat de nuanţe. Uneori e prozaic şi discursiv până la sarcasm, flacăra, 1977, nr. 43, 17, cf. DN3. în manieră discursivă, răspunsul e foarte dificil de dat: el poate fi mai degrabă arătat cu degetul, patapievici, C. l. 320. Unele pasaje din textele botezate „stenograme ” mi se par foarte asemănătoare stilului discursiv al unor colegi. RL 2005, nr. 4 704. + (Despre oameni) Care foloseşte un stil, un limbaj etc. discursiv (3); (despre manifestări ale oamenilor) care caracterizează acest tip de oameni. Caragiale ...dă limbajului structuri diferenţiate, în dialog, după natura personagiilor. Politicianii sunt discursivi, mahalagiii narativi. CONSTANTINESCU, S. II, 147. Budai-Deleanu nu este numai cărturar şi un spirit discursiv, ci şi un veritabil artist. IST. lit. rom. II, 79. <> (Adverbial) Sunt gata să-şi ia o mie de angajamente, dar este evident că zelul lor se exercită discursiv. SCÂNTEIA, 1967, nr. 7 282, cf. SFC IV, 103. Reformele revendicate discursiv ...nu au convins. RL 2005, nr. 4 803. -PL: discursivi, -e. - Din fr. discursif. DISCURSIVITÂTE s. f. Caracterul discursiv (1) al unei idei, fraze, expuneri etc.; însuşire a unei expuneri de a fi clară, explicită, de a se întemeia pe raţionament. îi arătă că retorismul poetului discutat nu e puterea politică, ci... diluarea densităţii lirice în discursivitate. E. ionescu, E. 177, cf. dex, dn3. + (Rar) întindere, extindere exagerată (în vorbire, în stil). Cf. dn3. - Discursiv + suf. -itate. DISCURULUf vb. IV v. discurirui. DÎSCUS s. n. v. disc1. DISCUSIE s. f. v. discuţie. DISCUSIONĂ s. f. v. discuţie. DISCUSIUNE s. f. v. discuţie. DISCUSÎV, -Ă adj. 1. Care ţine de controversă. Cf. dn1. 2. (Med.) Care înlătură acumularea de fluide. Cf. dn3. - PL: discusivi, -e. - Din fr. discussif. DISCUŞOR s. n. (Rar) Diminutiv al lui d i s c1 (1). Fac în mijlocul jumătăţei zugrăvită închis un discuşor deschis. CONTEMPORANUL, v, 553. - PL: discuşoare. - Disc1 + suf. -uşor. DISCUTA vb. 1.1. T r an z. (Complementul indică lucrări, probleme, proiecte, legi etc.) A analiza, a examina, a dezbate în cadrul unui grup, al unui congres, al unui colectiv etc., pentru a rezolva, a hotărî măsurile care trebuie adoptate etc. Cf. poen. - aar. - hill, v. i, ap. TDRG2. Ce doară nu aprobi ideile mele? Eu sunt gata a le discuta şi să te conving. GHICA, C. E. iii, 20, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. De era întemeiată sau nu propunerea nu examinăm, dar ceea ce trebuie să examinăm este modul cum a fost discutată în jurnalistica noastră. MAIORESCU, CRITICE, 129. Chestiunile naţional-economice le va discuta în sensul şi la înălţimea ştiinţei moderne (a. 1877). PLRI, 331. Mai multe duminici de-a rândul am discutat numele ce trebuia să-i dăm [publicaţiei], i. negruzzi, în PLR I, 241, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. Am arătat mai înainte, discutând rangul ierarhic al vornicului moldovean, că se poate susţine această părere. BUL. COM. IST. V, 104. Eu hoinăream cu Michel ... discutând cosmologia „Bibliei”. M. eliade, o. I, 68, cf. cade. Chestiunea scrisorii din 7 februarie cu privire la revendicările române a fost discutată. TITULESCU, D. 170. Mâine vom discuta formalităţile, eftimiu, n. 56. Alţi adevăraţi şi vrednici intelectuali de la Folticeni au discutat într-o şedinţă comunală valoarea operelor mele. sadoveanu, O. XX, 126. Propoziţia e adâncă şi a fost discutată mai ales de romantici. CĂLINESCU, C. O. 60. Problemele de politică externă le discuta în prealabil. BENIUC, M. c. I, 227, cf. dl, DM. Ceea ce discutăm aici este efectul procedeului în limbajul poetic, unde produce o concentrare de necontestat a expresiei. COTEANU, S. F. II, 117. Episcopul Grigore Maior... era chemat să discute reducerea sărbătorilor. IST. LIT. ROM. II, 38, cf. dn2. Ideile expuse au fost discutate, cu siguranţă, în articolele publicate. CL1973, 12, cf. M. D. ENC. Congresul a discutat şi chestiunea retragerii trupelor austriece din Principate, magazin ist. 1974, nr. 1, 19, cf. DEX. Pe baza [hărţilor]... am urmărit stratigrafia termenilor... şi am discutat răspândirea lor. z. MIHAIL, T. P. 25. Nu e încă momentul să discutăm termenii în care se pune ... problema judecăţii morale şi aceea a sfătuirii. PLEŞU, M. M. 14. Derapajele fostului guvern urmează afi discutate de cel actual la 26 ianuarie cu delegaţia FMI ce va veni la Bucureşti pentru evaluări. RL 2005, nr. 4 504. (A b s o 1.) Vom discuta şi argumenta latineşte, russo, S. 78. <> R e f 1. p a s. Toţi studenţii Universităţii din Iaşi sunt rugaţi a se întruni în sala clubului studenţilor, când se va discuta o chestie vitală. MILLE, V. P. 211. In cercurile noastre artistice se discută proiectul unei măreţe expoziţii. SĂM. II, 48. In aceste congrese se 8767 discuta - 1179 - DISCUTARISI discutară tot felul de reforme sociale, luc. II, 74. [Revista] a avut chiar şi epoci de decadenţă, când se discuta desfiinţarea şi înlocuirea ei cu un „Anuar”. în PLR I, 290. Noi am cerut totdeauna să nu se discute în absenţa noastră lucrurile care ne interesează. TITULESCU, D. 81. Teismul şi ateismul sunt simple ipoteze filosofice, care ar trebui să se poată discuta cu aceeaşi linişte ...ca şi ipotezele geometrice. NEGULESCU, G. 84. Acum, în sfârşit, se discută statornicirea unui institut financiar pentru sprijinirea producţiei capitale a ţării. sadoveanu, o. xx, 139. S-a băut mult şi s-a discutat politică, ulieru, C. 52. Ieri, în consiliu s-a şi discutat ... textul care le stabileşte. ARGHEZI, S. XI, 61. Le aminti că s-a mai discutat acest lucru şi că ar fi 0 greşeală să se schimbe hotărârea luată. CAMILPETRESCU, O. n, 119. Problemele fundamentale ale limbii literare ...se discută în prefaţa către cititori. IST. LIT. rom. I, 377. în cursul meselor, nu era îngăduit să se discute chestiuni de afaceri, magazin ist. 1967, nr. 4, 90. De multă vreme însă se discută posibilitatea de a ni se da şi nouă dreptul continuării studiilor inginereşti, flacăra, 1976, nr. 44, 5. <> R e f 1. 1 m p e r s. Ceilalţi ... văzură într-însa numai o concepţie care se putea discuta. NEGULICI, E. ii, 159/19. Chestia... începe a se discuta... cu aprindere. MAIORESCU, D. V. 44. 2.1 n t r a n z, (Adesea cu determinări introduse prin prep. „asupra”, „cu”) A vorbi cu cineva despre o anumită chestiune, a sta de vorbă; a conversa. Discuta asupra florilor ca un cunoscător. NEGRUZZI, S. I, 111. Germanii mei ... luară loc la o masă ... şi discutară până la ziuă. FILIMON, O. ii, 172. Să se ferească ... de necuviinţa de a pierde din vedere obiectul şi de a discuta numai cu personalităţi. MAIORESCU, în PLR I, 265. Adesea discutăm cam pe de lături. CARAGIALE, O. III, 49. Unii scriu, alţii discută, mille, v. p. 221. Am discutat eu şi cu alţi oameni! AGÎRBICEANU, a. 136. Se pomeni vorbind calm, ... parc-ar fi discutat cu un camarad binevoitor. rebreanu, p. S. 94, cf. resmeriţă, D. Mă asculta cu prietenie, discuta cu mine. GALACTION, O. 101. Ca să discutăm mai mult am luat ieri masa cu prietenul meu la Modern. CAMILPETRESCU, P. 174. De aceea discutam cu mine însumi asupra raporturilor strâmbe dintre oameni. COCEA, S. I, 4. Prinţesa ... discută cu celelalte graţii. PERPESSICIUS, S. 61. Am ceva de discutat cu domnul consilier, vinea, L. I, 39, cf. DL. Cheamă băiatul şi nu mai discuta! preda, m. 206, cf. DM. Discutase despre dezrobirea slavilor de sub jugul turcesc. IST. LIT. ROM. I, 433. După ce discuta cu familia, începea examinarea suferindului. G. barbu, A. v. 39, cf. dex. Atunci însă era atât de beat încât nu se putea discuta cu el. flacăra, 1976, nr. 37, 18, cf. dn3. Din cătunele Rădeni, Popeşti şi Deleni, [flăcăii] grupaţi laolaltă în „seara de Andrei” se adună în fiecare seară la casa de joc, unde bat tobele şi discută despre pregătirea rolurilor ce le revin în alaiul caprei. PA VEL, S. E. 197. <> (Construit cu dativul etic) Fă-mă fir de lămâiţă, Să-mi ascult pe-al meu bădiţă Ce-mi discută la şedinţă. FOLC. transilv. ii, 595. (Cu determinări modale) Generalul... discuta gesticulând cu un colonel, rebreanu, p. s. 293. Discutau cu gravitate, ulieru, C. 96. Meridionalii... sunt foarte „deştepţi”... Ei prind repede chestiunea şi discută cu multă dezinvoltură. CĂLINESCU, C. O. 59. Discutaţi ... liniştiţi cât vreţi şi culcaţi-văfără grijă, când vă biruie somnul. CAMIL PETRESCU, O. n, 174. Văd... trei bărbaţi în cămăşi albe ..., fumând şi discutând liniştit. CĂRTĂRESCU, N. 75. îmi dădeam silinţa să discut însufleţit cu băieţii, id. ib. 130. T r a n z. Afaceri şi politică nu se pricepe să discute, brătescu-voineşti, p. 163. Era cât pe-aci să se bată cu băiatul notarului care veni să-i ţie de urât şi să discute politică. REBREANU, 1. 207. Ne plimbam ceasuri întregi prin parc discutând lecturile, ibrăileanu, a. 25. Discuta ceva foarte aprins. C. PETRESCU, î. n, 147. Doamnele în salon discutau frivolităţi. BRĂESCU, O. a. i, 85. M-a îndemnat probabil un demon, pe când discutam cu dumneata, odată, felurite lucruri, sadoveanu, O. XX, 298. Petrecea seri întregi... discutând politică, preda, m. 64. Acestea le discutau oamenii comentând moartea domnitorului. G. barbu, a. v. 77. Discutăm politică, afaceri sau lucruri de suflet, adevărul, 2006, nr. 4 825. R e f 1. impers. Despre gusturi şi culori nu se discută, caragiale, O. vii, 452. Rămânea străin de ce se discuta. M. I. caragiale, C. 24. Se discută despre o sinucidere de la un hotel. bacovia, O. 234. La o masă oficioasă ... se discuta despre epoca noastră. CAMILPETRESCU, P. 339. Se poate discuta cu el. I se poate cere o favoare. SEBASTIAN, j. 49. Se discută despre ţăranii dintr-un anume sat din Bărăgan, v. rom. februarie 1974, 96. Se discută, de asemenea, despre sporirea numărului de tractoare viticole, flacăra, 1975, nr. 40, 3. - Prez. ind.: discut şi (învechit) discutez (negulici, iordan, l. r. a. 136). - Din fr. discuter. DISCUTÂBIL, -Ă adj. Care poate fi discutat; contestabil, îndoielnic. Cf. barcianu, V., ap. tdrg2. Cererile Muntenegrului ar fi discutabile, dar amândouă pretenţiile principale ale puterilor [Italiei şi Angliei] trebuiesc respinse. EMINESCU, O. IX, 306. Reconstituirea, întrucât s-a făcut după o singură piesă anatomică, rămâne, fireşte, discutabilă. NEGULESCU, G. 276. Când marile categorii sociale au interese contradictorii ... poate fi discutabil caracterul de clasă socială sau nu. camilpetrescu, în plr ii, 393, cf. dl, dm, dex, dn3. Pesemne că aş fi obţinut un rezultat discutabil şi într-un timp lung. LllCEANU, J. 141. Ceea ce nu putem tolera e să spunem şi, mai cu seamă, să ni se spună că suntem ... corupţi, necinstiţi, discutabili din unghi etic. PLEŞU, M. M. 12. îşi intră în atribuţii CSM pentru a reanaliza cazuri discutabile. RL 2006, nr. 4 819. - PL: discutabili, -e. - Discuta + suf. -abil. Cf. fr. d i s c u t a b 1 e. DISCUTABILITÂTE s. f. (Rar) Faptul de a fi discutabil. Cf. DN3. - Discutabil + suf. -itate. DISCUTÂNT s. m. (Rar) Vorbitor (4). Primii doi discutanţi vor face concretizări ale acestor aspecte generale. LL1972, nr. 2, 47. - PL: discutanţi. - Discuta + suf. -ant. DISCUTARE s. f. Faptul de a discuta. 1. Analizare, examinare, dezbatere a unei lucrări, a unei probleme, a unor legi, a unui fapt etc. în cadrul unui grup, al unui congres etc. pentru a rezolva, a hotărî măsurile care trebuie adoptate. Cf. PONTBRIANT, D. Trec ...la discutarea părerilor pe cari le aduci înaintea noastră. MAIORESCU, CRITICE, 600. Putem trece mai departe, lăsând mai la urmă discutarea asupra originei oamenilor. CONTEMPORANUL, I, 814, cf. DDRF. Persistăm în discutarea problemei minorităţilor. TITULESCU, D. 275, cf. DL, DM. Discutarea acestor obiecţii e necesară, varlaam - sadoveanu, 213. Discutarea unor probleme de metafizică şi de etică. IST. LIT. ROM. I, 615. In legătură cu dativul propriu-zis se impune şi discutarea aici a alipirii formei scurte a pronumelui personal, în acest caz gramatical, la adjective şi substantive. COTEANU, S. F. II, 70, cf. dn2. Sfatul Domnesc este consultat... pentru discutarea problemelor militare. STOICESCU, S. D. 107. Istoria apare ... din discutarea faptelor. CL 1973, 6. Discutarea în comun a problemelor de metodă. M 1974, nr. 9, 32, cf. DEX. Discutarea acestui nivel ne obligă să propunem în mod explicit postulatul lecturii plurale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 9, 20/3. Discutarea acestui caz în Consiliul Naţional de Conducere al [partidului], adevărul, 2006, nr. 4 839. 2. (Rar) Discuţie (2). Cf. pontbriant, d., ddrf, dn2. - V. discuta. DISCUTARISÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A discuta (1). (Refl. pa s.) Şi eu îmi am cuvintele mele, care sunt foarte mari, şi care nu se pot discutarisi. PR. dram. 142. -Prez. ind.: discutarisesc. 8772 DISCUTAT -1180- DISCUŢIE - Discuta + suf. -arisi. DISCUTAT, -Ă adj. (Despre probleme, proiecte etc.) Care este supus discuţiilor, dezbaterilor; comentat. Cf. pontbriant, d. Să rezumăm ... fazele ... mult discutatei şi puţin cunoscutei chestii danubiane. maiorescu, D. m, 33. Lista de bucate a acelei mese prieteneşti era redactată întocmai după sistema de latinizare totală a limbei româneşti, ce se urmase în discutatul proiect. ODOBESCU, S. II, 337. Teza discutată este că Rusia şi Europa nu poate să aibă încredere într-un guvern radical. EMINESCU, O. X, 440. Se va lămuri foarte bine şi chestia ideilor sociale în artă, ori mai bine chestia atât de mult discutată: „tendinţa în artă” (a. 1888). PLRI, 356, cf. DDRF. Băiat de mare viitor... [arăta] o aplecare deosebită pentru anumite metode dosnice ale unei şcoale foarte discutate. M. I. CARAGIALE, C. 58. [Rezultatele cercetărilor] erau, de altfel, nu numai foarte variabile, dar şi foarte discutate. NEGULESCU, G. 74. Am trecut ... locurile unde circulă şi datele ce privesc acest discutat nume. BĂCESCU, PĂS. 201. Nu este întâmplătoare consemnarea ... mult discutatelor numiri dacice, butură, eb. 12. + Pus la îndoială, nesigur (1). Din aceste reflecţiuni înţelegem ...ce vrea să zică mult discutata originalitate a poetului, maiorescu, CR. I, 39. - Pl.: discutaţi, -te. - V. discuta. DISCUTĂ s. f. (învechit, rar) Dezbatere1 (1), ceartă, dispută (1). Cf. ARISTIA, PLUT. - PL: discute. - Postverbal de la discuta. DISCUTĂTOR, -OĂRE s. m. şi f. (învechit, rar) Persoană care discută, care vorbeşte. Are dreptate Valentin, ziseră cei doi discutători. FILIMON, O. II, 170. Discutătorii au rolul cremenei şi amnariului cari produc scânteia, iar judecătorii sunt ochii leneşi sau vioi, cari primesc lumina. CONTEMPORANUL, vilb 306. -PL: discutători, -oare. -Discuta + suf. -(ă)tor. DISCUŢIE s. f. 1. (Adesea precedat de prep „în”) Cercetare, analiză, examinare amănunţită a unei probleme, făcută de obicei în cadrul unei adunări cu caracter oficial, al unui colectiv organizat etc.; dezbatere (1). Fu despre această parte o discusie, la carea toate strădaniile a mişlocitorilor miniştri le împrăştiia. MANIFEST (1813), 22/14. A întinde comisiei congresului ajutoriul priceperei voastre, asupra tuturor obiecturilor orânduite, a se supune discusiilor seau cercetărilor, şi prin ale voastre pozitive cunoştinţe a da acestei comisii mână de agiutoriu. ar (1829), 1511/26. Introducerea de reforme noue, precum aceasta este ştiut din discusiile la care acest obiect [starea învăţătorilor] este supus în Franţia. asachi, î. 15/18. S-au făcut discusii întărâtate în pricina înălţării pairilor. CR (1839), 2532/28. [O foaie] care, lăsând deoparte toate noutăţile dinafară şi discusiile politicei de zi... este obşteşte simţită (a. 1844). PLR 1,100, cf. NEGULICI. In clubul Camerei deputaţilor ... chestiunea limbei maghiare a fost pusă din nou în discusiune. bariţiu, P. A. I, 568. „Timpul” este singurul jurnal care a aprobat discuţia politică. ROM. LIT. 772/16, cf. ARISTIA, PLUT. Discuţiunile literare, filozofice şi artistice sunt cu totul prohibite. GHICA, C. E. II, 322. Nu voi intra ...în discuţiunea precitatelor canoane (a. 1865). uricariul, x, 372, cf. baronzi, I. L. ii, 228/16, COSTINESCU, lm. Am asistat la discuţia din comitet. MAIORESCU, D. V, 247. Discuţiunea fu întreruptă prin cererea părintelui canonic ... de a citi o disertaţiune. ODOBESCU, S. I, 486. O telegramă din VersaiUes ... anunţă că joi Camera va începe discuţiunea asupra proiectului privitor la reformarea instrucţiunei superioare. EMINESCU, O. IX, 109, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. In cercul „Societăţii literare” ... aveau loc discuţii asupra limbii. DENSUSIANU, L. 287. Chestiuni de alt ordin decât cel al echităţii se puneau de acum în discuţia comunităţii. PĂCALĂ, M. R. 53. Discuţie nu poate fi decât numai cu privire ...la problema asimilării elementelor culturii apusene necesare poporului român. IBRĂTLEANU, SP. CR. 20, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. S-a hotărât să se ia drept bază de discuţie fiecare din motivele invocate. TITULESCU, D. 111. Cel puţin pe mine mă amuzau enorm discuţiile de principii. CAMILPETRESCU, u. N. 29. Era bine să alegem ... ca bază de discuţie această lucrare. NEGULESCU, G. 79. Pentru prima dată, Mihail... nu urmărea planul rigid al discuţiei pe puncte. E. IONESCU, E. 77. Excesiva discuţiune din timpul nostru asupra fundamentelor eticii s-a transformat într-o critică a acesteia. CIORAN, R. 75. Discuţia felului cum s-au făcut aceste culegeri în decursul timpului n-are rost decât dintr-un anumit punct de vedere, al filologilor. SADOVEANU, O. XX, 69, cf. SCRIBAN, D. O deplorabilă replică pe care vom încerca să o analizăm nu pentru importanţa ei, ci pentru ocazia ce ni se oferă de a reveni asupra problemei în discuţie. STĂNILOAE, O. 98. în cancelarie ...se iscă o discuţie de specialitate. CĂLINESCU, E. O. I, 121, cf. DL. Nimeni, niciodată, n-a îndrăznit să-i pună în discuţie un articol, preda, delir. 336, cf. DM. Aproape toţi participanţii la discuţia amintită au confirmat existenţa stilurilor limbii, varlaam - sadoveanu, 28. Discuţiile lingvistice erau purtate cu înverşunare în toate periodicele timpului. IST. lit. ROM. îl, 502. Alte modalităţi de manifestare a ficţiunii nu intră acum în discuţie. COTEANU, S. F. ii, 14. In încheierea discuţiilor... a vorbit vicepreşedintele. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 46,2/3. în cercetarea interdisciplinară materialul de bază trebuie să provină din ambele domenii şi discuţia să se deplaseze succesiv în cele două sfere. Z. MIHAIL, T. P. 35. Legile sunt dispuse a se lăsa puse în discuţie. PLEŞU, M. M. 35. In aceste condiţii, magistraţii Tribunalului Iaşi au aprobat efectuarea unei expertize topografice la locul cu pricina pentru a se identifica terenul aflat în discuţie. RL2005, nr. 4 514. + (Jur.; în forma discuţiune) Examinare a bunurilor debitorului principal, care poate cere să depună o cauţiune pentru a se descărca de obligaţii. Garantele judecătoresc nu poate cere discuţiunea ave re i debitorului principal. HAMANGIU, C. C. 419. 2. Schimb de păreri, de vederi; convorbire, conversaţie, (rar) discutare (2). Fără a fi erudit, avea cunoştinţi variate şi amândoi ţineau dese discuţii, mai ales teologice. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 152, cf. NEGULICI. Negăsind argumente solide ca să combat pe acel strein, mutai discuţiunea pe alt tărâm, filimon, o. ii, 13, cf. pontbriant, d., COSTINESCU. In discuţii orice-ar zice - lasă-i, dă-le lor dreptate. VLAHUŢĂ, S. A. I, 78, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Sară de sară auzea ... discuţii asemănătoare. AGÎRBICEANU, S. 470. Discuţia a fost imposibilă, ibrăileanu, a. 67, cf. resmeriţă, d. în felul acesta îşi da părerea în toate discuţiile dintre noii săi prieteni, avocaţi cu renume sau profesori universitari, m. i. caragiale, C. 141, cf. cade. Lângă el, la masă, discuţia era în toi. rebreanu, r. i, 222. Aţi transpus discuţia noastră pe un teren atât de delicat, eftimiu, n. 11. Orice discuţie este pentru el o tortură. C. PETRESCU, C. V. 11.0 educaţie seculară i-a învăţat să aprecieze farmecul discuţiei şi să înlăture asperităţile de limbaj. COCEA, S. I, 63. Discuţiile dintre Mircea şi Dănuţ ... erau fără sfârşit. TEODOREANU, M. II, 61, cf. SCRIBAN, D. Cu fanaticii şi cu demenţii discuţia este inutilă. CONSTANTINESCU, S. III, 209. Amânaţi discuţia, trebuie să plec. vinea, l. 1,42. Flora ...se amestecă în discuţia lor. demetrius, a. 337. Tăcu ... nedoritor să înceapă cu cârmaciul o discuţie teologică. TUDORAN, P. 270, cf. DL. A luat parte la discuţie fără să se amestece prea mult, spunând ... din când în când câte un cuvânt. PREDA, I. 99, cf. DM. Discuţiile nu se potoliră decât foarte târziu. BARBU, G. 156. Istoria cu borcanul se trăgea dintr-o discuţie la telefon cu fosta mea prietenă. CĂRTĂRESCU, N. 34. Elementele biografice propriu-zise sunt adunate’ din discuţii cu actualii urmaşi ai ilustrelor figuri de altădată. adevărul, 2005, nr. 4 801. + Conversaţie animată, în contradictoriu, asupra unui subiect sau asupra unei teme; controversă, dispută (1), ceartă, (învechit) rezonament (2). Nu vom priimi... în foaia noastră discusii ce ar pute să se schimbe în vrajbe. DACIA LIT. XI/5, cf. 8776 DISCUŢIUNE -1181- DISEARÄ ARISTIA, PLUT., COSTINESCU. Din discuţie răsare scânteia adevărului. CARAGIALE, O. DI, 49, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Se născu o discuţie vehementă între fiu şi tată. AGÎRBICEANU, a. 110. Discuţia se aprindea din ce în ce, făgăduind să nu se isprăvească niciodată. REBREANU, I. 154, cf. CADE. După plecarea prietenului se iscase o discuţie aprinsă. C. PETRESCU, C. V. 98. Intr-o discuţie aprinsă ofiţerii se căsneau să afle motivul panicei. BRÁESCU, V. 76. In mijlocul discuţiei înfierbântate nu se mai auzea nimic. COCEA, S. I, 116. Era pus în cunoştinţă despre discuţiile aprinse. MOROIANU, S. 122, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Asist, cam de jumătate de ceas, la o discuţie aprinsă, flacăra, 1978, nr. 44, 19. + L o c . a d v . Fără discuţie = fară îndoială; negreşit (2), indiscutabil. Curtea l-a condamnat la moarte în unanimitate, fără discuţie, atât a fost de vădită crima. REBREANU, P. S. 17. Fără discuţie, mergeţi cu noi. CAMILPETRESCU, T. II, 85. Ea a primit, fără discuţie, obosită, ... rugându-se ca un copil s-o însoţesc. BRĂESCU, O. A. I, 89. Auşelul de pădure este fără discuţie „avicelus” - pasăre mică a romanilor. BÁCESCU, PĂS. 349. Listele de angajaţi erau aprobate, fără discuţie. ARGHEZI, S. XI, 74, cf. M. D. ENC. S-a vorbit în termeni elogioşi despre un alt cercetător plin de merite, atestate fără discuţie, contemp. 1975, nr. 1 504, 3/11. Fără discuţie, pot exista şi momente când apa vine mai greu. flacăra, 1975, nr. 40, 16, cf. DEX. Fiecare dintre funcţionari se întrecea a da ordine cât mai încordate, pentru a face pe perceptori să achite fără nicio discuţie rămăşiţele ce le mai aveau în întârziere. SNOAVA, I, 237. ^ E x p r, Nu (mai) încape discuţie = desigur, în mod sigur. în privinţa asta nu mai încape discuţie. REBREANU, I. 74, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. - Pl.: discuţii. - Şi: (astăzi rar) discuţmne, (învechit) discúsie, discusiúne, discusióna (iorgovici, ap. ursu, î. l. 291) s. f. - Din fr. discussion. DISCUŢIIJNE s. f. v. discuţie. DIS CUVIINŢA vb. I v. descuviinţa. DISDEÁ s. f. = ghizdea. De aceea a pus la oameni ca să curăţască... izvorul din poieniţă... să facă un fel de fântână ...şi să-i puie disdele. marian, T. 281. Lobdele (disdelele) fântânei, id. na. 125, cf. PÂRVESCU, C., TDRG, PAMFILE, D. DIS-DE-DIMINEÂŢĂ adv. Foarte de dimineaţă, în zorii zilei; (rar) dis-de-diminecioară. Dâns-de-demâneaţă sculă-se lacov şi luo acea piiatră. PO 95/24. Dez-dimeneaţă ...au ajuns oastea a lui Simion-Vodă supt acela târgşor. M. COSTIN, O. 55. Des-de-dimineaţa trăbuie să te scoli spre vânarea lor [a tărâţarilor]. Înv. pom. 153/11. Dizi-de-dimineaţă şi le acorda [ceasurile], heliade, o.'i, 126. A doa zi dis-de-dimineaţă îi adusă la veziru. GORJAN, H. I, 61/33. Sunteţi bine dispus astăzi... des-demineaţă aveţi figura zâmbitoare. CONV. LIT. IV, 293. Dânzi-de-dimineaţă, feciorul de împărat... îşi luă ziua bună de la maică-sa. ODOBESCU, ap. CADE. A doua zi Genarul plecă iarăşi des-dimineaţă la vânătoare. EMINESCU, P. L. 15. Pohoaţa de babă ...a doua zi des-dimineaţă o scoate iarăşi din odaia împăratului [pe necunoscută], creangă, O. 52. Simina, fată harnică, se sculase des-de-dimineaţă. slavici, O. I, 223. Să ne odihnim puţin ... şi mâine dis-de-dimineaţă să fim gata. ISPIRESCU, L. 6. A treia zi dis-de-dimineaţă, opt slujitori au venit cu poruncă domnească. VLAHUŢA, s. a. ii, 133. Dez-de-dimineaţă avea gust de sfadă. CONTEMPORANUL, v, 103. Se scoală fetele şi femeile dis-dimineaţă şi încep felurite lucruri, gorovei, CR. 5. Se duce mâne dis-de-dimineaţă să-i vestească, brătescu-voineşti, p. 141, cf. cade. Le-am spus că voi petrece noaptea în celălalt sat, spre a fi dis-de-dimineaţă la primărie. GALACTION, o. 381. Mi-am făcut planul să mă scol dis-de-dimineaţă şi să-mi umplu o dată pieptul cu parfumul pur al florilor. COCEA, s. I, 154. Să încep slujba dis-de-dimineaţă? sadoveanu, O. XIII, 86. Plecase ... dis-de-dimineaţă. c. petrescu, a. r. 6. Zic să adunăm mâine satul dis-de-dimineaţă, să pornim răscoala, stancu, D. 127. A venit ... dis-de-dimineaţă când acesta abia se sculase. BENIUC, M. c. I, 47, cf. DL. Mâine dis-de-dimineaţă o să vie. preda, M. 28, cf. DM. Se făcu o sfeştanie mare, dis-de-dimineaţă. BARBU, PRINC. 250. Iarna, dis-de-dimineaţă, ca un fel de ceasornic deşteptător, răsuna strigătul salipgiului. magazin IST. 1967, nr. 6,20. S-a prezentat la sei'viciu dis-de-dimineaţă. flacăra, 1975, ni'. 48, 17, cf. DEX. Toată presa a aşteptat dis-de-dimineaţă pe holurile Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti primele declaraţii privind starea de sănătate a şefului statului. RL 2006, nr. 4 917. Apoi, hai des-de-dimineaţă acasă, că am lucru cu caii. reteganul, p. iii, 28, cf. ALR1194, ALR SN V h 1 495. Plecat-au plecat, Din cutare sat, Des-de-dimineaţă. ant. lit. pop. i, 310. - Şi: (învechit şi regional) des-de-dimineaţă, dez-de-dimineâţă, (învechit) dins-de dimineaţă (cade), dinzi-de-dimineâţă (ib ), des-dimineâţă, des-demineâţă, dez-dimeneâţă, dâns-de-demineâţă, dânzi-de-dimineâţă, (regional) diz-de-dimineâţă (alr i 194/596, alr sn v h 1 495), dis-dimineâţă, dez-dimineâţă (alr i 194/401, 406,424, 516, 526,530, alr sn v h 1 495), desniţă (gorovei, cr. 171), (învechit, rar) dizi-de-dimineâţă s. f. -Dis (probabil cu sensul de „jumătate”) + de1 + dimineaţă. DIS-DE-DIMINECIOÂRĂ adv. (Rai*) Dis-de-dimineaţă. Eu des-de-diminicioară o luam de-a lungul pârâului după mlădiţe de răchită, păun-pincio, p. 104, cf. dl, dm. - Şi: des-de-diminicioâră adv. - Dis-de-dimineaţă + suf. -ioară. DIS-DE-NOÂPTE adv. (învechit şi regional) în partea de sfârşit a nopţii; spre dimineaţă, v. d i m i n e a ţ ă (I 1), de (cu) noapte, v. n o a p t e (II). Feace derept acea Moisi doo table de piatră cum era acealea dentâniu şi sculându-se dens-de-noapte mearse sus pre munte, cum Domnul lui [!] lăsase, duccind cu sine tablele. PO 293/23. Dez-de-noapte într-aşternut încă [fiind] Mihai-Vodă, au venit doi căpitani neamţi. M. COSTIN, o. 56, cf. FORM. cuv. i, 222, alr sn v h 1 495/876. - Şi: (învechit) dez-de-noâpte, dens-de-noâpte, (regional) diz-de-noâpte (alr sn v h 1 495/876) adv. -Dis (probabil cu sensul de „jumătate”)■+ de1 + noapte. DISDIAPAZON s. n. (învechit; în muzica greacă antică) Nume dat dublei octave. V. diapazon (3). Glasul întâiii întrebuinţează scara diatonică a diapasonului şi a disdiapasonului. PANN, G. M. 35/5, Cf. D. MUZ. - Scris şi: disdiapason. — Pl.: disdiapazoane. - Cf. d i a p a z o n. DIS-DIMINEÂŢĂ adv. v. dis-de-dimineaţă. DISEÂRĂ adv. în seara zilei curente; astă-seară. S’-au întors deseară la Cetăţuie, unde-i era doamna, neculce, l. 271. Diseară ne vom aduna cu toţii, la un loc. I. GOLESCU, în PR. dram. 73. Să veniţi la ceai dăseară. în PR. DRAM. 99. Nu lăsa pe desară ceea ce poţi sfârşi dimineaţa. BUZNEA, F. 5/26. Banii ţi se vor număra diseară pe orice preţ vei cere. CR (18 3 9) 1162/30. Nn-i dau pefii-mea s-o ia diseară cu dânsa. MILLO, în PR. dram. 318. Să te găteşti ca să mergem desară în adunarea ce Ladi V. a hotărât înadins să dee astăzi, alecsandri, O. P. 305. Fata mea are să se culce desară unde se culcă totdeauna. creangă, p. 265. Deseară, pe la zece, ne vedem, slavici, O. i, 343. Diseară ... vom fi în Bucureşti. MACEDONSKI, O. III, 21, cf. TDRG. Am până diseară patru ceasuri înaintea mea. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 74. Desară, după cină, ne apucăm de cusut. AGÎRBICEANU, S. 15. Deseară la şese sunt la d-voastră. HOGAŞ, DR. II, 52. Diseară trebue să facem o plimbare de adio. IBRĂILEANU, A. 196. Voi deschide diseară cartea lui Carlyle. C. PETRESCU, S. 248. Titu ardea de nerăbdare să se 8785 DISECA -1182- DISECTIE pregătească pentru întâlnirea de diseară. rebreanu, R. i, 30. Diseară îţi dau zece mii! eftimiu, n. 45. Diseară (ah, dacă ai şti cum aştept să se facă nouă seara, ca să viu la d-ta). CAMILPETRESCU, P. 101. N-o să putem ieşi diseară. BRĂESCU, O. I, 240. Stai cu el de vorbă după prânz sau diseară. G. M. ZAMHRESCU, M. D. H, 190. Desară se pişcă lumina lunii, sadoveanu, O. IX, 417. Spuneţi-mi, domnişoară, zise gângav în deschizătura uşii ..., sunteţi liberă diseară? ARGHEZI, S. XI, 41. Diseară am să-i cânt la pian! CĂLINESCU, E. O. II, 208. O să te odihneşti diseară, după îngropare. STANCU, M. I. 64. Când îmi dai cheia? ... deseară, la opt. BENIUC, M. c. I, 129. [Copiii] au să aibă febră diseară, tuşind aşa, cu energie. DEMETRIUS, A. 30. Deseară n-ai unde să dormi! TUDORAN, P. 25. Să sărbătorim evenimentul ... diseară. PREDA, I. 93. Bucăţi o fac până diseară! barbu, princ. 296. Vii diseară' la mine. flacăra, 1976, nr. 2, 16, cf. alr sn m h 766/272, ib. h 768, alrm sn ii h 585, ib. h 586. Bună seara, măi căprare! Nu mă găzduieşti deseară? FOLC. OLT. -MUNT. n, 243. Fa leliţo, leagă-ţi cânii, Că diseară viu la tine. FOLC. mold. i, 110. Aş veni desară la voi, dar mi-e ruşine de câni, se spune când cineva refuză o invitaţie nemotivată. Cf. zanne, p. i, 376. ^ L o c . adv. în deseară, v. î n d e. - Şi: deseâră, (popular) desară adv. - De1 + seară. DISECA vb. I. T r a n z. (Complementul indică plante, cadavre, părţi ale unui organism) A tăia, a separa în mod sistematic în vederea studierii structurii în toate amănuntele. Cf. ar (1837), 231, ap. TDRG2, NEGULICI . Am disecat partea rămasă a buzei superioare. turnescu, c. 2720, cf. costinescu, lm, ddrf, gheţie, r. m., BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. l-a disecat corpul şi i-a desenat muşchii pentru a-i păstra cât mai exact memoria, oţetea, r. 282. Am jupuit şi disecat cu atenţie acest şoim. LINŢIA, P. ii, 137, cf. DL, dm, dn , M. D. enc., dex. Peste tot se vedeau resturi de cranii de adulţi, disecate ştiinţific. RL 2005, nr. 4 798. <> F i g. Voi diseca trupul închisorii. COCEA, S. I, 146. (A b s o 1.) Disecţia părţilor aderente. Aci trebuie să disecăm cu mai multă luare aminte, turnescu, med. OP. 22723. <> Refl. pas. S-au disecat (tăiet) trupul [elefantului]. AR (1838), 433726. + F i g. A analiza, a cerceta atent, minuţios pentru a scoate în evidenţă caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. Victor Hugo cunoaşte ... toate doctrinele şi le cerne; cunoaşte inima omului, disecând-o în toate îndoiturile, heliade, o. n, 411, cf. negulici, costinescu. Cu vremea voi diseca aceste noţiuni până acolo până unde ar ajunge pentru trebuinţa metodologiei. EMINESCU, O. XIV, 400. Săturaţi de visuri albe, disecăm orice avânt. MILLE, V. P. 77, cf. DDRF. Agonia bietului episcop ... era întinsă, depănată, disecată cu o ferocitate de cioclu înrăit. SĂM. I, 140, cf. barcianu, ALEXI, w., TDRG. Când diseci opera de artă... atunci faci critică ştiinţifică, ibrăileanu, sp. cr. 62, cf. resmeriţă, D. A diseca o carte, şăineanu, d. u., cf. cade. Dragomirescu disecă macabeul literar până în cele mai neînsemnate nervuri. LOVINESCU, S. I, 162. [Spectatorii] disecară pe interpreţi amănunţit, sărind însă cu toţii pe Nadina şi pe Brumaru. REBREANU, R. I, 266. Legendele au fost urmărite, analizate şi disecate, reduse la un ţesut de contraziceri şi anacronisme, brătianu, T. 13, cf. DL, DM. în psihologie caracterul uman este disecat în componentele, în elementele sale. CF 1961, nr. 1,46. Concepţia „analitică”... disecă un autor ca să-l studieze în detaliu, contemp. 1975, nr. 1 505,4/10. Prin umanismul şi voluptatea constructivă, prin luciditatea cu care-şi disecă nemilos propria-i clasă, ... loanide face trecerea între două lumi. românia literară, 1979, nr. 26, 5/1. Politicienii disecă reformele din unghi partizan. RL 2005, nr. 4 803. - Prez. ind.: diséc şi (învechit) disechez (gheţie, r. m., barcianu). - Şi: (învechit) desecâ vb. I. pontbriant, d. - Din fr. disséquer. DISEC ARE s. f. Acţiunea de a d i s e c a şi rezultatul ei; disecţie. Cf. ddrf, alexi, w., cade, dl, dm, m. d. enc., dex. + (Geol.) Acţiune de fragmentare a unei suprafeţe plane (câmpie, platou etc.) prin procesul de formare a ravenelor sau printr-o reţea densă de văi. Cf. dn3. + F i g. Analiza minuţioasă a unei opere literare, a unui fapt de limbă etc. Un nou metod de cercetare este somnambulismul şi hipnotismul, cu aceste două se pot face adevărate desecări ale spiritului omenesc, contemporanul, iv, 697. Se îndeletniceşte cu disecarea, analiza faptelor şi spiritului uman. LUC. H, 98. Critica d-lui Maiorescu ... este mai mult afirmare de principii teoretice decât disecare de opere. IBRĂILEANU, SP. CR. 64, cf. DL, DM, M. D. ENC. Primul fel de analiză dă randament la clasele mai mici, obişnuinduri pe elevi cu disecarea faptelor de limbă şi stil şi cu aprecierea valorilor lor contextuale. LL 1974, nr. 1, 19. O epopee ... alcătuită mai ales din trăiri şi din disecări. v. ROM. august 1975, 30, cf. DEX, DN3. Această manie alexandrină a veşnicei disecări a enunţurilor... ne face din ce în ce mai şubrezi ca oameni de cultură. PLEŞU, M. M. 106. - Pl.: disecări. - Şi: (învechit) desecare s. f. - V. diseca. DISECÂT, -Ă adj. Care este tăiat, spintecat prin disecţie. Cf. COSTINESCU, DDRF. Exemplarele disecate... aveau 3/5 din rânze pline cu ... jir. BĂCESCU, PĂS. 305. - Pl.: disecaţi, -te. - V. diseca. DISEC ATOR, -OÂRE s. m. şi f. (în dicţionarele din trecut) Persoană care disecă. Cf. negulici, costinescu. -PL: disecatori, -oare. - Diseca + suf. -(a)tor. DISECÂŢIE s. f. (Anat.; învechit) Disecţie. Scoasă din buzunar o cutie cu instrumente de disecaţie (despintecare). calendar (1856), 60/25, cf. prot. - pop., n. d., costinescu. (Prin lărgirea sensului) Prin oarecare disecaţiune încai mintală să-i facă analisea ca să afle cum este compus sau mai bine cum se cuvine a fi compus ca să poată produce sonurile cerute. HELIADE, O. II, 372. - PL: disecaţii. - Şi: disecaţiune s. f. - Din it. dissecazione. DISECAŢIUNE s. f. v. disecaţie. DISECT, -Ă adj. (învechit, rar) Care este tăiat (prin disecţie); despărţit în două. Cf. lm. Foi disecte. grecescu, fl. 304. - PL: disecţi, -te. - Din lat. dissectus, -a, -um. DISECTORs. m., s. n. 1. S. m. (învechit, rar) Persoană care făcea disecţii. Cf. alexi, w. 2. S. n. Instrument metalic folosit pentru disecţia bronhiilor. Cf. D. MED. 3. S. n. (în sintagma) Disector de imagini = tub electronic al cărui catod, când este luminat, poate emite electroni. Cf. ltr2, dn2. -PL: disectori, -oare. - Din fr. dissecteur. DISECŢIE s. f. Spintecare, despicare a unui organism, urmată de separarea şi analizarea metodică a părţilor lui, prin mijloace chirurgicale, în scopul studierii lor anatomice sau al realizării unei operaţii (2); disecare. Cf. negulici. Disecţia părţilor aderente. turnescu, med. op. 22721, cf. costinescu, lm. Voia să înveţe medicina, dar disecţiunile anatomice fiindu-iprea antipatice, a trecut la Filosofie. MAIORESCU, CR. II, 331. Un student... trebuie să urmeze pe septăinână patru ceasuri la fizică,... şese la disecţie, contemporanul, III, 223. Poetul nostru nu se putea deprinde cu analiza de sânge şi cu disecţiile anatomice, conv. lit. xx, 164, cf. ddrf, barcianu, alexi, 8794 DISECŢIUNE - 1183 - DISENTIMENT W Gazda i-a spus că n-a mai văzut băiat aşa silitor... iar profesorul că are mare îndemânare la disecţie, brătescu-voineşti, p. 126, cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade. Asista adesea la cursul de medicină ... urmărind cu interes disecţiile de cadavre bărbăteşti şi femeieşti. CĂLINESCU, E. 164, cf. scriban, d., dl, dm. Pentru a asigura buna însuşire a cunoştinţelor, elevii au fost puşi în situaţia de a executa ei înşişi disecţia crapului. GÎ1962, nr. 652, 4/4, cf. DER, DN2. Medicii ... cumpărau cadavrele supliciaţilor, pentru disecţiile interzise ... de biserică, magazin ist. 1968, nr. 12, 45, cf. D. med., dex. "v” Sală (sau învechit amfiteatru ori masă) de disecţie (sau de disecţii) = sală, amfiteatru unde (sau masă pe care) se disecă cadavre (într-o morgă sau într-un institut de învăţământ). Apa distilată prea curată lăsa din sine ...un miros neplăcut, şi se turbura când se ţinea într-un amfiteatru de disecţii. MARIN, PR. I, 63/34. In sala de disecţie zăceau 50 de cadavre carbonizate cu totul, eminescu, O. xn, 429. Şi ce? N-au să mă ducă pe masa de disecţii? macedonski, O. I, 44. Dar ca-n sala de disecţii de-i strâmba ... vina nu-i a mea. mille, v. P. 77, cf. DDRF, TDRG. Ştiam că bolnavul nu va mai găsi alt sfârşit decât... pe masa de disecţie. C. PETRESCU, s. 190. Lua două cornuri... să le mănânce după ce ieşea din sala de disecţie. CAMILPETRESCU, T. m, 54. O pată de cerneală pe mozaicul din sala de disecţie. KLOPŞTOCK, F. 153. Frecventează sălile de disecţie ale Şcolii de Medicină, pentru a-şi însuşi pe deplin anatomia. OPRESCU, S. 112, cf. DL, DM. <> F i g. O altă idee a romanului, de egală importanţă cu disecţia lumii vechi, o reprezintă străduinţa noii clase sociale de a se ridica la înţelegerea operei de artă. românia literară, 1979, nr. 26, 5/3. + Cercetare minuţioasă. Cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u. - Pl.: disecţii. - Şi: (învechit) disecţmne s. f. - Din lat. dissectio, -onis, fr. dissection. DISECŢItJNE s. f. v. disecţie. DISECUÍ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A diseca. (Refl. pas.) Spre cercetare s-au desecuit (spintecat) în dreapta partea pieptului. AR (1837), 2312/27. - Prez, ind.: disecuiesc. - Şi: desecuí vb. IV. - Diseca + suf. -ui. DISEMINÁ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A (se) împrăştia (în toate părţile), a (se) risipi (1). Cf. costinescu, lm, scriban, d. La examenul obiectiv, se constată ... raluri ... sibilante diseminate pe toată aria pulmonară. DANEELOPOLU, F. N. H, 204. Culorile galben, brun sau roşu pe care le au rocile se datorează de cele mai multe ori firelor de limonit, care sunt diseminate în ele. GEOLOGIA, 15, cf. SFC III, 9, DN , dex. In unele sate, pufid, cu ajutorul căruia sunt diseminate fructele ..., se punea pe răni. BUTURĂ, EB. I, 51. <0 F i g. în corpul acestei microstructuri sânt diseminate direct sau metaforic reflecţii care configurează, alături de reflecţiile din subsol, o adevărată teorie a romanului. LL 1972, nr. 3, 421. Implicând multă afectivitate serenă şi o logică picturală diseminată în toate componentele imaginii expresive, Ion Musceleanu îşi continuă ... destinul artistic, românia literara, 1979, nr. 23, 18/4. + T r a n z. Spec. (Complementul indică seminţe; subiectul este vântul) A împrăştia, a răspândi (1) pe cale naturală. Seminţele... sunt diseminate... primăvara următoare şi mai ales de vânturile de dimineaţă şi uscate. ENC. AGR. IV, 44. - Prez, ind.: diseminez. - Din lat. disseminare, fr. disséminer. DISEMINÁRE s. f. Acţiunea de a (se) disemina şi rezultatul ei; împrăştiere, răspândire (1) (în toate părţile); (rar) diseminaţie. Cf. dl, dm, dn2, sfc iv, 312, dex. Activităţi de culegere şi diseminare a informaţiei. RL2005, nr. 4 624. + Spec. Răspândire pe cale naturală^ a seminţelor, a fructelor, a polenului etc. (în momentul maturizării lor). Cf. ds. Capacitatea de diseminare depinde atât de factori caracteristici speciei, cât şi de condiţiile mediului ambiant. LTR2, cf. DL, DM, DN2, DEX. Experţii UE atrag atenţia asupra riscurilor diseminării necontrolate a plantelor. RL2007, nr. 4 999. + Răspândire în organismul unei fiinţe a agenţilor unei boli. Cf. der, d. med., dex, dn3. + Mod de repartizare a mineralelor într-un zăcământ. Felul diseminării influenţează metoda de exploatare prin succesiunea regulată sau variată a şantierelor de abataj succesive, ca şi prin volumul mai mare sau mai mic al lucrărilor de cercetare. LTR', cf. DN2. - Pl.: diseminări. - V. disemina. DISEMINÂT, -Ă adj. Care este răspândit în toate părţile; împrăştiat, risipit2 (1). Cf. LM. Disposiţieafasciculelor liberovasculare ... este diseminată şi foră ordine. GRECESCU, fl. 8, cf. şăineanu, d. u., DS. în masa şisturilor verzi se găsesc diseminate particule fine de cenuşă vulcanică bazică. ONCESCU, G. 65, cf. DEX-S. De unde bani pentru aparatură care să depisteze chiar şi herniile diseminatei RL 2006, nr. 4 919. -PL: diseminaţi, -te. - V. disemina. DISEMINÂŢIE s. f. (Rar) Diseminare. Cf. dn3 - PL: diseminaţii. - Din fr. dissemination. DISENDERÎE s. f. v. dizenterie. DISENSIE s. f. v. disensiune. DISENSIUNE s. f. Neînţelegere sau ceartă cauzată de nepotrivirea de sentimente, de interese, de păreri etc.; dezacord (1). Cf. LB, PONTBRIANT, d. N-a întârziat a izbucni o crâncenă disensiune între fiii săi HASDEU, I. C. I, 24, cf. COSTINESCU, LM. Disensiunea ameninţa să producă o ruptură. MAIORESCU, D. I, 69. Cu toată disensiunea care desparte pentru moment Austria de România, ... credem căe o necesitate politică ca între Viena şi Bucureşti să existe relaţiuni bune. EMINESCU, O. XIII, 322. Parcă guvernul liberal stă să nu mai stea. îi frământă disensiuni ... foarte adânci. CARAGIALE, O. VII, 81, cf. DDRF, BARCIANU, alexi, w. Alcătuiau un stat bine închegat, care, cu toate invaziile străine şi disensiunile interne, se menţinea pe acelaşi întins teritoriu. PÂRVAN, G. 82, cf. RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, s. 156. Opoziţia profită de neputinţa guvernului pe care-l preocupă micile şi eternele disensiuni personale, rebreanu, r. 1,262. Ar fi fost imposibil... să nu creeze disensiuni de mare importanţă la un moment dat. TITULESCU, D. 91, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Drumul ţiganilor ... este lung şi mereu întrerupt din pricina diferitelor împotriviri, discuţii şi disensiuni. IST. LIT. ROM. II, 73, cf. DN". Spionii lor acţionau ... în armata greacă pentru a produce disensiuni. magazin IST. 1970, nr. 9, 68, cf. M. D. ENC., dex. Competiţia pentru posturile din administraţia locală şi centrală a accentuat aceste disensiuni. rl2005, nr. 4 516. - Pronunţat: -si-u-. - PL: disensiuni. - Şi: (învechit, rar) disensie s. f. alexi, w. - Din lat. dissensio, -onis, fr. dissension. DISENTIMENT s. n. (Livresc) Diferenţă de sentimente, de păreri. Cf. COSTINESCU, lm. Acestea sunt afaceri de un interes general cari nu pot fi regulate decât de către Europa întreagă şi cari n-ar putea fi obiectul unui disentiment serios între puteri, eminescu, O. xi, 72, cf. alexi, w. SCRIBAN, D. Sforţările lui [Mettemich] au fost ajutate de disentimentul care exista, cu privire la politica orientală, între ţar şi unii membri ai cabinetului său. OŢETEA, T. V. 337, cf. DN~\ - PL: disentimente. - Din fr. dissentiment. 8804 DISEPAL -1184- DISFAMILIARIZA DISEPÂL, -Ă adj. (Despre caliciu) Care are două sepale; (despre flori, plante) care are caliciul format din două sepale. Cf. dn2, M. D. ENC., DEX. - Pl. : disepali,-e. - Din fr. disepale. DISERT, -A adj. (Livresc) Care se exprimă cu uşurinţă şi elegant. Cf. lm. Un nou moment ...îl rezumă Pompiliu Eliade, critic disert, amabil, aş zice chiar amator, de fluentă expresie franceză şi de zonă mondenă. CONSTANTINESCU, S. II, 112, cf. DN3. - Pl.: diserţi, -te. - Din lat. disertus, -a, -um, fr. disert. DISERTA vb. 1.1 n t r a n z. (Livresc) A face o disertaţie; a ţine un discurs. A diserta şi a disputa asupra limbei noastre. FM (1847), 3 Vl6, cf. negulici. Din toţi oratorii însă câţi au dissertat despre afacerile confesionale şi în parte naţionale niciunul nu a produs în acel Senat o impresiune atât de vie ca discursul baronului Petrino. bariţiu, P. A. Iii, 12, cf. STAMATI, D. Cu multă artă şi talent Cesaru a venit să deserteze înaintea aceştii adunări despre vieaţă şi moarte, teulescu, c., 81/24, cf. prot. - pop., n. d., pontbriant, d., BARONZI, I. L. in, 216. Asupra acestui punct D-sa a disertat c-o preciziune eminentă, conv. lit. v, 69, cf. costinescu, lm, barcianu, alexi, w., resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade. Acest publicist necinstit s-a pus să diserteze asupra unei schiţe din volum. lovinescu, S. i. 172. Un candidat sau o candidată poate diserta mulţumitor despre judecăţi sau sentimentul estetic. I. BOTEZ, B. I, 29, cf. SCRIBAN, D. Lui Pomponescu, posibilitatea de a diserta despre chestiuni subtile îi făcea mult bine sufletesc. CĂLINESCU, B. I. 353, cf. DM, DN2, DEX2. - Scris şi: disserta, dizerta. - Prez. ind.: disertez. - Şi: deşertă vb. I. - Din lat. dissertare, fr. disserter. DISERTÂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a diserta şi rezultatul ei; disertaţie. Cf. pontbriant, d. Avea de gând să scrie o disertare asupra poesiilor noastre poporale. CONV. LIT. IV, 365. - PL: disertări. - V. diserta. DISERTATOR, -OÂRE s. m. şi f. (învechit) Persoană care vorbeşte despre un subiect dat, care ţine o disertaţie. Aceştei nefericite păreri a ţinea parte se vede şi disertator despre săcui în adunările ştiinţătoare (în anul 1827). T. aaron, s. a. 33/11, cf. negulici, prot. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. -PL: disertatori, -oare. - Din lat. dissertator. DISERTAŢIE s. f. Expunere (scrisă sau orală) în care se tratează o problemă dintr-un domeniu oarecare în mod ştiinţific şi amănunţit; expunere asupra unei chestiuni, asupra unei opere etc. în care se dezvoltă o idee filozofică sau morală. Despre Ştefan-Vodă scrie ...în disertaţia cea pentru căile pre care se poate da răsboiu asupra turcului. MAIOR, IST. 82/13. Meargerea înainte spre ... iscusirea naţii fi]noastre, prin disărtăţii şi cuvântări istoriceşti foarte se ajutoreaşte. T. AARON, S. A. 9/13. într-o deosebită disertaţie voi arăta ce este limba. CR (1829), 122Vl2. Băgări de seamă şi disertaţii literare ... vor fi priimite cu bucurie de către Comitetul Filarmonic. GTN (1835), 2V20. A scris în limba grecească şi arabă mai mult de 40 disertaţii împotriva iudeilor, asachi, l. 172/22. Toţi... carii au cetit disertaţia dumnealui s-au scandalizat. FM (1843), 812/27, cf. STAMATI, D., ARISTIA, PLUT. Mulţi literaţi români au făcut feluri de disertaţii asupra începutului şi a construcţiei limbei noastre. NEGRUZZI, p. T. 310/26. In anul 1835 o disertaţie asupra robiei s-a trimis cenzorului. BOLLIAC, O. 55, Cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Cauza ce m-a silit ...să adopt ca subiect al acestei disertaţinni mişcarea literară este ... legitimă, macedonski, O. IV, 3. Sesiunea ... Academiei... care a ocupat aproape întreaga lună martie a anului 1887 s-a deosebit mai ales prin cetirea unui mare număr de disertaţii interesante din partea membrilor ei activi. CONV. lit. xxi, 93, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w., TDRG. Pentru cunoaşterea părerilor filologice ale lui Petru Maior trebuie să ne adresăm la cele două „Disertaţii” publicate [de el]. DENSUSIANU, L. 54. După ce disertaţia, destul de lungă, se sfârşi, ei începură să povestească. AGÎRBICEANU, L. T. 327, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., cade. Mihai se sili să asculte această vertiginoasă şi perfidă disertaţie de geografie, istorie şi folclor, c. PETRESCU, î. I, 7, cf. SCRIBAN, D. Estetica simpatiei lui... pe care de altfel Vlahuţă îl şi citează către sfârşitul disertaţiei sale. VIANU, A. P. 194. Discuţia a fost aprinsă în timpul Renaşterii şi se citează o sumedenie de dizertaţii. CĂLINESCU, 1.139. Marele număr de fraze exclamative ...ne conduc ... către disertaţia oratorică. L. ROM. 1953, nr. 1, 42. Cervantes citea ... cu deosebită predilecţie pe Baldasare Castiglione, ale cărui disertaţii din „Curteanul” se resimt categoric în „Don Quijote". LL 1955, nr. 1, 126, cf. dl, dm, CONTRIBUŢII, II, 89, VARLAAM - SADOVEANU, 243, DER, DN2, DEX. + Spec. Lucrare ştiinţifică susţinută în public de autor, pentru dobândirea unui grad ştiinţific. Cf. tdrg, dl, dm, dn2, m. d. enc. în disertaţia sa de doctorat... taxează hegelianismul drept neştiinţific. v. rom. iulie 1975, 28, cf. dex. + Temă dezvoltată de un elev sau de un student asupra unui subiect dat. Cf. cade, dl, dm, dn2. - PL: disertaţii. - Şi: (rar) disertaţiune, dizertâţie, dizertaţiune (dn3), (învechit) disertăciune (fm (1847), 102/3), disertăţiune (pontbriant, d.), disărtâţie, desărtăciune (stamati, d.) s. f. - Din lat. disserta tio, -onis, fr. dissertation. DISERTAŢIUNE s. f. v. disertaţie. DISERTĂCIUNE s. f. v. disertaţie. DISERTĂŢIUNE s. f. v. disertaţie. DISESTEZÎE s. f. Alterare a sensibilităţii. Cf. dn2. - PL: disestezii. - Din fr. dysesthesie. DISETÎNĂ s. f. v. desetină1. DISETNIC s. m. v. desetnic. DISEU s. n. (învechit şi regional) Degetar (I). Cf. anon. car. 335, DR. iv, 151. -PL: ? - Din magh. deszii. DISFÂCE vb. III v. desface. DISFÂCERE s. f. v. desfacere. DISFAGÎE s. f. (Med.) Dificultate la înghiţire. Bolnavul prezintă ... disfagie (greutate la înghiţire). BELEA, P. A. 392, cf. DER. Disfagia ... poate fi provocată de o contracţie spastică (spasm) a musculaturii esofagiene. abcsăn. 132, cf. DN2, D. med., dex. - PL: disfagii. - Din fr. dysphagie. DISFAMBLIARIZ vb. I. R e f 1. (învechit, rar, în opoziţie cu f a m i 1 i a r i z a) A se înstrăina, a se îndepărta de ceva. Am fi tăcut, cunoscând deja puterea răspânditoare de lumină din cetirea acestei traduceri, ce e departe de a ne familiariza cu spiritul 8821 disfavoare - 1185 - DISHIDROZĂ originalului şi aproape de a ne disfamiliariza de limba noastră proprie, conv. lit. ni, 265. -Prez. ind.: disfamiliarizez. - Pref. dis- + familiariza. DISFAVOÂRE s. f. v. defavoare. DISFAVORITOR, -OÂRE adj. (învechit, rar) Care defavorizează. A tractarisi şi a-şi dobândi oarecare tocmele mai puţin disfavoritoare. ar (1829), 107734. -Pl.: disfavoritori, -oare. - De la disfavoare. DISFAZÎE s. f. (Med.) Tulburare a vorbirii; dificultate la vorbit; afazie. Cf. dn2, d. med. - Pl.: disfazii. - Din fr. dysphasie. DISFĂCÂT1 s. n. v. desfăcat1. DISFĂCÂT2, -Ă adj. v. desfăcat2. DISFĂŞÂ vb. I v. desfăşa. DISFĂTUÎ vb. IV v. desfătui. DISFIGURÂT, -Ă adj. v. desfigurat. DISFIINŢ vb. I v. desfiinţa. DISFIINŢÂRE s. f. v. desfiinţare. DISFIINŢÂT, -Ă adj. v. desfiinţat2. DISFIR vb. I v. desfira. DISFLORÎ vb. IV = deflora. Critica învia în Grecia pe când disflorise deja frumoasa viaţă greacă în nemijlocita sa productivitate. EMINESCU, O. XIV, 250. DISFONÎE s. f. (Med.) Alterare a vocii datorată unor leziuni ale coardelor vocale, ale nervilor laringelui sau ale unor centri nervoşi superiori. Cf. der, dn2, d. med., dex2. - Pl.: disfonii. - Din fr. dysphonie. DISFORÎE s. f. (Med.) Tulburare a dispoziţiei caracterizată prin tristeţe profundă şi frică, însoţită uneori de iritabilitate extremă şi de agresivitate. Cf. dex2, dn3. -Pl.: disforii. - Din fr. dysphorie. DISFORM vb. I v. deforma. DISFORMITÂTE s. f. v. diformitate. DISFORTIFIC vb. I v. defortifica. DISFRAZÎE s. f. (Med.) Schizofrenie. Cf. D. med., dn3. - PL: disfrazii. - Din fr. dysphrasie. DISFRÂNÂRE s. f. v. desfrânare. DISFRÂNÂT, -Ă adj. v. desfrânat. DISFUNCŢIE s. f. 1. (Med.) Tulburare funcţională a unui organ, a unei glande, a unui aparat sau sistem. Cf. der, d. med., dnj. In medicină, sufixul ,,-ită” presupune un exces în funcţionarea unui organ, o disfuncţie prin exacerbare, luceanu, J. 77. Unul din trei bărbaţi ... are probleme de disfuncţie erectilă, se arată în cel mai complex studiu privind sexualitatea populaţiei active din România. RL 2006, nr. 4 879. F i g. Şi aici apar disfuncţii. scânteia, 1975, nr. 10 347. 2. Anomalie în funcţionarea unei structuri sociale administrative, a unui proces etc. Cf. DN3, dex2. Este interesantă reacţia pieţei la aiurelile şi disfuncţiile procesului electoral. RL 2004, nr. 4 487. Exprimările confuze sau incomplete utilizate în textul actelor normative au creat disfuncţii în privinţa aplicării dispoziţiilor legale în domeniul culturii, rl 2005, nr. 4 559. 3. (Tehn.) Reducere a adaptării sau integrării unui subsistem la sistemul din care face parte. Cf. dex2. - PL: disfuncţii. - Din germ. Dysfunktion, fr. dysfonction. DISFUNCŢIONÂL, -Ă adj. Care se referă la disfuncţie. Cf. DN3. -Pronunţat: -ţi-o-. - PL: disfuncţionali, -e. - Disfuncţie + suf. -onal. Cf. engl. dysfunctional. DISFUNCŢIONALITÂTE s. f. Lipsă de funcţionalitate. Timpul istoric nu duce automat... la rezolvarea disfuncţionalităţilor ... acumulate într-un stadiu sau altul al mişcării sociale. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 11, 19, cf. dn3. O altă disfuncţionalitate îi priveşte pe acţionarii pentru care s-ar plăti contribuţii de sănătate din valoarea dividendelor. RL2006, nr. 4 805. - Pronunţat: -ţi-o-. - PL: disfuncţionalităţi. - Disfuncţional + suf. -itate. DISFUND vb. I v. desfunda. DISFUNDÂTÜR s. f. v. desfundătură. DISGENEZÎE s. f. (Med.) Displazie. Cf. dn3. - Pl.: dis gene zii. - Din fr. dysgénésie. DISGEUZÎE s. f. (Med.) Alterare a simţului gustativ. Cf. dnj. - PL: disgeuzii. - Din fr. dysgéusie. DISGLOBULINEMÎE s. f. (Med.) Disproteinemie. Cf. D. med., NDN. - PL: disglobulinemii. - Din fr. dysglobulinémie. DISGRAFÎE s. f. (Med.) Tulburare manifestată prin dificultatea de a scrie corect, caracterizată prin inversiuni şi deformări de litere şi substituiri de cuvinte. Cf. D. med., dn3, d. e. psih., dex2. - Pl.: dis g rafii. - Din fr. dysgraphie. DISGRAVIDÎE s. f. (Med.) Totalitatea manifestărilor patologice apărute în cursul gravidităţii; gestoză. Cf. der, sfc iii, 9. Disgravidiile trebuie tratate de la început, iar femeia trebuie să respecte regimul alimentar lipsit de sare, prescris de medic. ABC SĂN. 319, cf. D. MED., DEX. - PL: disgravidii. - Pref. dis- + gravidie. DISHIDROZĂ s. f. Afecţiune cutanată, dureroasă, caracterizată printr-o erupţie cu vezicule pe mâini şi pe picioare. Cf. dn3. 8853 DISIDEMON -1186- DISIDENŢĂ - Pl.: dishidroze. - Din fr. dyshidrose. DISIDEMON s. m. (învechit) Om superstiţios; fanatic. Desidemonie este o fiică din curvie a credinţii. Şi desidemonul un lunaîec a credinţii. CUGETĂRI, II, 56725. Un crai evlavios poate fi un crai mare, dar un crai disidemon niciodată nu poate fi aceasta. CANTACUZINO, N. P. 153724. Măcar că vederea acestor desidemoni care umplea aerul de ... gimete, rostind ale lor cumplite făgăduinţe înfricoşa pe ascultători. LEON ASACHI, B. 27/21. Fanatici sau disidemoni ce se îneacă în Ganghes, sau pre carii îi îngroapă de vii. AR (1829), 1302/18, cf. contribuţii, ii, 109. O (Adjectival) De când văzui că îşi umple foile cu cazanii nu pociu să-l socotesc decât un om foarte disidemon. CR(1839), 185724. - PL: disidemoni. - Şi: desidemon s. m. - Din ngr. SsiciSaijUGOv. DISLDEMONESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar; despre manifestări, despre creaţii etc. ale oamenilor) Superstiţios; disidemonicesc. învăţătură disidemonească. CANTEMIR, 1.1.1, 14. - PL: disidemoneşti. - Disidemon + suf. -esc. DISIDEMONICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar; despre manifestări, despre creaţii etc. ale oamenilor) Superstiţios; disidemonesc. Cf. gherasim, ist., în ursu, î. l. 320. întru acest chip fac disidemoniceştile idei o faptă ca aceasta ... care s-ar cuveni să o surgunească năravurile ceale bune. molnar, I. 30/5. -PL: disidemoniceşti. - Disidemon + suf. -icesc. DIS IDEM ONÎE s. f. (învechit) Superstiţie, credinţă deşartă. Disidemonie [=] Ţărămonii şi aflările omeneşti în loc de dumnedzăieşti cinstite. CANTEMIR, 1.1.1, 11. Pilda easte a disidemoniifi] iară sfatul easte a micropsihiii. id. ib. 261. Aceaste toate disidimonii au fost ale trecutei vremi, când nu se luminase lumea cu cunoştinţa adevărului. MINEIUL (1780), în BVII, 257. Desidemonie este urâtă de Dumnezeu. Şi ia odihna de la oamini. cugetări, ii, 57715. Norod cumplit care lăcuie spre munţi şi care închina cu desidemonie pe tigri, pe şărpi. ist. am. 3872. Supărstăciune, ce va să zică crezătorie deşartă, alţii zic de pe grecie disidemonie. budai-deleanu, ţ. 232. Până şi în timpul răpaosului ei cu robie să supun desfătărilor, mândroasei ambiţii dessidemoniei şi lăcomiei. LEON ASACHI, B. 61/18. Prefăcută disidimonie este ocara şi biciul neamului omenesc. MOLNAR, I. 38/17. O disidemonie (superstiţie) de obşte dărăpănă toată vitejia grecilor. CĂPĂŢLNEANU, M. R. 217/22. Dezrădăcinarea prejudecăţilor şi a disidemoniei. asachi, I. 112/17. Pentru desădimoniia [Titlu] (a. 1843). cat. man. n, 337, cf. gâldi, m. phan. 174, rosetti-cazacu, i. l. r. i, 323, 356. - Scris şi: dessidemonie. - Pl.: disidemonii. - Şi: disidimonie, desidemonie, desădimonie s. f. - Din ngr. SsioiSai^covia. DISIDEMONIOS, -OÂSĂ adj. = desidemonios. Cf. ist. am., ap. ursu, î. l. 53. DISIDENT, -Ă s. m. şi f., adj. 1. (învechit) (Persoană, grupare etc.) care se abate de la dogmele religiei catolice; p. e x t. eretic. Făcu pe Carol ...a iscăli întăia pace relighioasă la 23 iulie 1532, cu condiţie ca ... fiescare din părţile disidente să aibă toleranţia credinţei sale. SĂULESCU, HR. II, 273/23. în zilile acestuia izbucni certele dinlăuntru ... eclisiastice aţiţate de catolici şi iezoviţi în contra necatolicilor, numiţi desidenţi, precum era ortodocşii şi protestanţii, id. ib. 449/16. Disidenţi să nomea în Polonia acii a căror cugetare despre religie nu să îmbina întru toate cu legiuirile credinţii catolice, asachi, I. 345/29, cf. stamati, d., prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D., BARONZI, I. L. II, 228/18, COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. 2. (Persoană, grupare etc.) care are păreri sau opinii deosebite faţă de colectivitatea, organizaţia etc. din care face parte. Disidenţii noştri s-au unit cu conservatorii. MAIORESCU, D. V, 46. Darpân-acum nu e dovedit că această influenţă va fi suficientă pentru a compensa defecţiunea elementelor liberale disidente, cari, daca s-ar coaliza cu conservatorii, ar putea constitui faţă cu ministeriul o opoziţie cel puţin supărătoare. EMINESCU, O. XI, 274. Un Alpar lipseşte la disidenţi, caragiale, o. iii, 107, cf. şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., CADE, SCRIBAN, D. Am văzut că a votat cu disidenţii, arghezi, S. XI, 70. Strindberg e disidentul absolut, blaga, z. 172, cf. DL. îl urau în mod sălbatic pe acest disident trădător, preda, delir. 85, cf. DM. Cum mai arăta fostul ministru al Justiţiei şi dezidentul liberal? BARBU, 1.1,71. îşi denumea gruparea sa disidentă. IST. LIT. ROM. III, 460, cf. DN". în noul guvern să fie admişi şi reprezentanţi ai grupărilor dizidente. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 8. Se va pune rău şi cu dizidentul Junimii literare, cu Mihail Dragomirescu, minimizându-i „Critica dramatică”. LL 1973, nr. 4, 710, cf. M. D. ENC., DEX. + (Persoană, grupare etc.) care critică ordinea socială, autoritatea statală din fostele state comuniste; opozant (2). Şi-a folosit cunoştinţele despre România pentru a ajuta disidenţi politici ce scăpau de sub regimul comunist. RL 2005, nr. 4 528. Nu există nici centre rivale de putere sau regiuni disidente ... care să poată fi strivite doar prin forţă. ib. nr. 4 803. - PL: disidenţi, -te. - Şi: (rar) dizident, -ă, dezident, -ă, (învechit) desident, -ă s. m. şi f. - Din fr. dissident, lat. dissidens, -ntis. DISIDENŢĂ s. f. Deosebire de opinii faţă de colectivitatea, de organizaţia etc. din care face parte; sciziune, dezacord (1). Cf. POEN. - A AR. - HILL, V. I, ap. TDRG2. Aceste împrejurări dovedeau până la evidenţă că puterile, fiind în dizidinţă de opiniuni, nu se puteau pune în acord între dânsele. ghica, c. e. ii, 465, cf. prot. -POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. enc., dex. + (Concretizat) Grup de persoane care au o opinie separată faţă de majoritatea membrilor colectivităţii, organizaţiei etc. din care fac parte; sciziune formată prin acţiunea unui astfel de grup. Se formează ... un minister din disidenţa liberală. MAIORESCU, D. v, 39. La opt inşi e redus partidul, dintre cari patru funcţionari ce atârnă de Ministeriul de Externe, ... plus un independent fără slujbă care înclină spre disidenţă. EMINESCU, O. XII, 40. Prefectul nu-şi mai vede capul de treburi, căci e aproape să se declare o dizidenţă în partidul local guvernamental. CARAGIALE, O. IV, 110. In mijlocul lor se produce o dizidenţă. luc. II, 52, cf. RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, s. 12. Şi Nae Gheorghidiu şi tată-meu înţelegeau să facă cel mult un soi de dezidenţă în partid. CAMIL PETRESCU, P. 205. Au urmat discuţiuni violente, care au dat naştere la dizidenţe locale. BRĂESCU, O. A. I, 369. Intelectualii ...au sprijinit dezidenţă lui Jimba. BENIUC, M. C. I, 88, cf. dl, dm, dn2, M. D. enc., dex. + Critică a ordinii sociale, a autorităţii statale în fostele state comuniste; p. e x t. ansamblul disidenţilor (2). Pe 31 decembrie deja, toţi membrii şcolii de la Păltiniş se numărau, alături de cele mai răsunătoare nume ale disidenţei române, printre membrii fondatori ai Grupului pentru Dialog Social, liiceanu, J. 14. [Guvernul] va trebui să garanteze public siguranţa tuturor partidelor politice şi a celor care-şi exercită dreptul legitim la expresie şi disidenţă. RL 2005, nr. 4 636. Comisia va fi compusă dintr-un „grup de experţi din care vor face parte personalităţi de vârf ale disidenţei şi opoziţiei anticomuniste”. ib. 2006, nr. 4 890. - PL: disidenţe. - Şi: (rar) dizidenţă, desidenţă (resmeriţă, d., DN2), dezidenţă, (învechit) dizidinţă s. f. - Din fr. dissidence. 8860 disidimonie -1187- DISIMULA DISEDIMONÍE s. f. v. disidemonie. DISILÁB, -Ă s. m., adj. 1. S. m. Picior de vers format din doua silabe. Păsuri [picioare] sunt ... doaosprezeace, şi să împart întru: disilavi (din doauo sloveniri încheiat) şi trisilavi. EUSTATIEVICI, GR. RUM. 11774, cf. PONTBRIANT, D., dn2, M. D. enc. O (Adjectival) Pasul desilav iaste care den doauo măsuri scurte sau lungi iaste cuprins. EUSTATIEVICI, GR. RUM. 11775. 2. Adj. (Despre părţi de vorbire, cuvinte) Care este format din două silabe. Toţi [ajjectivii] cari sunt disilabi ...fac cea mai mare parte la plural „chi” şi „ghi’\ heliade, paralelism, II, 33/26. Verburile disilabe de conjugarea I şi IV, având un „ă” în silaba dântâiu de la infinitiv, îl schimb în „a” la prezentul hotărâtorul. GR. r. (1835), 58/18. Femininele disilabe (de două silabe) cu pluralul în „i”. ib. (1853), 10/18, cf. STAMATI, D. PROT.-POP., N.D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, alexi, w., scriban, D. Adesea înaintea indicaţiei numerice finale apare un cuvânt disilab în care prima silabă este constantă, iar cea de-a doua variabilă. SCL 1957, 93. - PL: disilabi, -e. - Şi: (învechit) disilâv, -ă, desilâv, -ă s. m., adj. - Din fr. dissyllabe. DISILÁBIC, -Ă adj. (Despre cuvinte) Care este format din două silabe; bisilabic. Cf. pontbriant, d., costinescu. [în versul francez] găsim opt cuvinte monosilabice şi numai două disilabice. MACEDONSKI, O. IV, 38, cf. CADE, SCRIBAN, D., DN2. -PL: disilabici,-ce. - Din fr. dissyllabique. DISILÁV, -Ă s. m., adj. v. disilab. DISÍME s. f. v. desime. DISIMÉTRIC, -Ă adj. Care e lipsit de simetrie, căruiai s-a deteriorat simetria; asimetric. O curbă prea disimetrică, cu mai multe maxime sau cu neregularităţi. CIŞMAN, FIZ. I, 460, cf. DN2. -PL: disimetrici, -ce. - Din fr. dissymétrique. DISIMETRÍE s. f. Lipsă de simetrie; asimetrie. Pentru înlăturarea disimetriei de încărcare se caută a se repartiza transformatoarele cât mai uniform pe cele trei faze. ORBONAŞ, MEC. 415. Pământul fiind însă turtit la poli, apare o disimetrie. CIŞMAN, HZ. I, 212. Disimetría romanului este mai serioasă şi partea a doua scade suflul întregii opere. CONSTANTINESCU, S. n, 10, cf. LTR2, DL, DM, SFC III, 9, DER, DN2, DEX. - PL: disimetrii. - Din fr. dissymétrie. DISÍMIL, -Ă adj. (învechit, rar; despre termenii expresiei algebrice) Care nu se aseamănă. într-o espresiune algebrică terminii ce cuprind aceleaşi litere cu aceiaşi esponenţi, şi cari difer între ei numai prin coeficienţii lor numerici, se numesc termini simili sau termini asemene; în caşul contrariu se zicu termini disimili sau neasemene. CULIANU, a. 4. - Pl.: disimili, -e. - Din lat. dissimilis, -e. DISIMILA vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (Fon.; despre sunetele vorbirii) A produce sau a face să se producă fenomenul de disimilare. Uneori se disimilează sunete aflate la oarecare distanţă unul de altul. GRAUR, I. L. 84, Cf. DL, DM, SFC III, 8, DN2, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind. pers. 3: disimilează. - Din fr. dissimiler. DISIMILÂRE s. f. 1. (Fon.) Faptul dea(se)disimila; tendinţă a două foneme identice şi vecine de a se diferenţia; disimilaţie. Căutând să stabilesc etimologia unui cuvânt francez bunăoară, aş fi nevoit să admit o metateză sau o disimilare îndepărtată, aş risca să fiu întâmpinat cu neîncredere. PUŞCARIU, L. R. I, 363. Disimilarea a avut un rol mai redus în prefacerea lui „ă” în „a”. SCL 1954, 82. Disimilarea ... este schimbarea fonetică prin care din două sunete sau mai multe sunete asemănătoare unul pierde trăsăturile articulatorii comune, se diferenţiază, căpătând trăsături deosebitoare. GRAUR, I. l. 84. Mult mai rar e fenomenul contrar, al disimilării, când unul dintre cele două foneme vecine pierde trăsătura sau trăsăturile pe care le avea în comun cu celălalt fonem. gram. ROM.1 I, 79. „R” (provenit prin disimilare consonantică): nimărui. VARLAAM - SADOVEANU, 331, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. 2. Proces biochimic care constă în descompunerea substanţelor organice cu eliberare de energie. Cf. ltr2. -PL: disimilări. - V. disimila. DISIMILAŢIE s. f. (Fon.) Disimilare. Cf. şăineanu2, tdrg, CADE. Asimilaţia, disimilaţia, metateza ...se produc în tot felul de limbi. IORDAN, L. R. 169, cf. DER, DN2, DEX. - PL: disimilaţii. - Şi: (rar) disimilaţiune s. f. dn~\ - Din fr. dissimilation. DISIMILAŢIUNE s. f. v. disimilaţie. DISIMILITUDINE s. f. (Rar) Lipsă de asemănare; deosebire (2). Cf. dex, dn3. - PL: disimilitudini. - Din fr. dissimilitude, lat. dissimilitudo, -inis. DISIMULA vb. 1.1. T r a n z. A ascunde privirilor, a face să nu se vadă; a acoperi, a masca (2). Cf. pontbriant, d., costinescu. Se mărită cu altul, disimulează însărcinarea ei şi apoi... pe ascuns ucide copilul. CONTEMPORANUL, I, 499. Toţi pe sus îşi poartă nasul, Disimulându-şi mutra, eminescu, O. iv, 333, cf. barcianu, alexi, w., ŞĂINEANU2, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. ♦ (Complementul indică manifestări ale oamenilor, noţiuni abstracte etc.) A ascunde adevărata semnificaţie; spec. a ascunde sub aparenţe înşelătoare, a masca (2). Cf. negulici, prot. - pop., n. D., pontbriant, D. Mă înşelam cu toate acestea crezând că presentimentele mele îşi pierdeau intensitatea, fiind constrânse şi disimulate, baronzi, M. n, 418/3, cf. costinescu, lm. Toată lumea, actori şi spectatori, sunt apucaţi de frig, se simt stăpâniţi de o jenă pe care cu greu ar mai putea-o disimula, caragiale, o. iii, 192, cf. ddrf, BARCIANU, ALEXI, w. Toată durerea şi sărăcia disimulate sub haina strălucită a cabotinului,... apărea în toată goliciunea ei. anghel, PR. 120, cf. resmeriţă, D. A-şi disimula mânia, şăineanu, d. u., cf. cade. îmi arătau ...o antipatie rău disimulată. EFTIMIU, N. 88, cf. SCRIBAN, D. Se plesni cu mănuşa de antilopă peste mână, ca să-şi disimuleze gândurile. CĂLINESCU, B. I. 61. Mareşalul ... mânca cu un apetit în niciun fel disimulat, id. S. 149, cf. DN2, M. D. ENC. Tânărul medic ambiţios şi activ ... este de fapt un mutilat care disimulează în interesul exclusiv pentru profesia de medic o existenţă tragică. LL 1974, nr. 1, 75. încearcă să meargă mai departe, să polemizeze cu prejudecăţile subtil disimulate despre incapacitatea femeii. CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 2/6. Spre deosebire de alţi scriitori, care simulează erudiţia, Sadoveanu şi-o disimula atât de bine pe a sa. PALEOLOGU, T. 43. Disimulează cu talent o dramă intelectual-morală care nu este numai a lui. românia literară, 1979, nr. 25, 22/2. O (Prin lărgirea sensului) Romantismul decorului nu poate disimula rigoarea internă a personajului. LL 1972, nr. 2, 114. în procesul de asimilare a unui element nou acesta poate să-şi disimuleze complet originea sa străină, căci mijloacele materiale prin care se exprimă în noul sistem provin din resursele acelui sistem, z. MIHAIL, T. P. 13. 8874 DISIMULARE -1188- DISIPATIV 2. R e f 1. (învechit, rar; despre electricitate) A se anula. Electricităţile contrarii se disimulă mai mult sau mai puţin prin atracţia lor mutuală. MARIN, F. 269/23. -Prez. ind.: disimulez şi (învechit) disimul. - Din lat. dissimulare, fr. dissimuler. DISIMULÂRE s. f. Acţiunea dea(se) disimula şi rezultatul ei; camuflare, mascare (2); (rar) disimulaţie. Cf. prot. -POP., N. D., PONTBRIANT, D. Ea îşi îndoi cruzimile, îmi îndoii şi eu curagiul şi disimularea. BARONZI, M. I, 87/15. Sinceritatea lui este o „disimulare” rafinată, arhiva, n, 647. Un om... împingând eleganţa până la disimularea muncii necesare elaboraţiei. LOVINESCU, S. 1,255. Ipsilanti... avea prea puţină reflecţie şi stăpânire de sine pentru ca, într-un moment de criză, să nu se lase ispitit a recurge la disimulare şi la înşelăciune. OŢETEA, T. v. 124, cf. SCL 1950, 69. Cei doi interlocutori îşi ascund cât pot gândirea în dosul expresiilor generale, fiindcă s-au dovedit egali în puterea disimulării la adăpostul proverbelor, varlaam-sadoveanu, 285, cf. dn2. Era... o apologie a disimulării. T ianuarie 1969, 100, cf. M. D. enc. O disimulare a spaimei prin „travestiul ” ironiei. V. rom. mai 1975, 50. Personaj central e ţăranul cu şase copii Năiţă Lucian, un omolog al lui llie Moromete ... semănându-i în felul de a reacţiona în situaţii dificile, de a se apăra prin disimulare. CONTEMP. 1975, nr. 1 477, 1/10. Atracţia pentru magie, ocultism, poezie ...nu rămâne o simplă metaforă a disimulării estetice, flacăra, 1975, nr. 43, 15, cf. DEX. Libertatea de gândire înseamnă timp mai mult afectat gândirii creatoare tocmai pentru că mintea omului se eliberează de prejudecăţi ..., de disimularea cu care trebuie să facă faţă neîncrederii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 26, 15/1. Disimularea ţigărilor fără timbru în mijloacele de transport auto şi feroviare. RL 2005, nr. 4 516. Anton Uncu scria fără disimulări şi fără reticenţe. ib. nr. 4 722. - PL: disimulări. - V. disimula. DISIMULÂT, -Ă adj. Care este ascuns privirilor, care este mai puţin vizibil; camuflat, mascat1 (2). David este în vestminte militare, coif şi chipul disimulat sub vizieră de zale. macedonski, o. II, 228. îşi apuca, familiar, foştii colegi de nasturii hainei, să simtă napoleonul disimulat. EFTIMIU, N. 125. Emiţătoare disimulate sau mijloace optice de supraveghere. RL2006, nr. 4 834. + Care ascunde realitatea sub o aparenţă înşelătoare; mascat1 (2). Al doilea ziarist... era mai puţin vorbăreţ decât precedentul, fără francheţea lui şi cu intenţiile disimulate, arghezi, s. xi, 37, cf. dl, dm, v. rom. iunie 1958, 129. Poreclele ... prin conţinutul lor etimologic sunt nişte indicaţii mai mult sau mai puţin disimulate, ele sunt analizabile. CL1973, 90. Situaţiile consemnate relevă ... ranchiune disimulate, rivalităţi, susceptibilităţi. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 1/10. Laşitatea disimulată sau pasivitatea programatică... sunt tot atât de nocive ca şi necinstea şi delaţiunea, flacăra, 1975, nr. 40, 13, cf. dex. în loc să fie simulată, cum vedem la unii (căci se vede), la Sadoveanu erudiţia e disimulată, paleologu, t. 15. + (Despre oameni şi despre firea lor) închis, retras, care ascunde adevăratele gânduri, sentimente etc.; fals, ipocrit, prefăcut2 (II1). Cf. negulici, prot. - pop., n. d., costinescu, DDRF. Leandru este ipocrit, Vaier este disimulat. CĂLINESCU, C. 0.76, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. - Pl.: disimulaţi, -te. - V. disimula. DISIMULATOR, -OÂRE adj., s. m. şi f. (Livresc) (Om) ascuns, prefăcut2 (II 1), nesincer. Cf. negulici, prot. - pop., n. d., COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., DN3, DEX3. -PL: disimulatori, -oare. - Din fr. dissimulateur. DISIMULÂŢIE s. f. (învechit, astăzi rar) Disimulare. Cf. NEGULICI, STAMATI, D. Din toate disimulaţiunile (prefăcătoriile) cea mai lesne de înţeles este al glasului sau al vorbirei (oricât ar fi de fină). FIS. 167/12, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., SEVERIN, S., RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. Recunoşti eroul romantic prin disimulaţia atroce ... cinism, vitejie ... eroism. CĂLINESCU, 1.21, cf. DN2, DEX2. Vitoria e un Hamletfeminin, care bănuieşte cu metodă, cercetează cu disimulaţie. PALEOLOGU, T. 61. - PL: disimulaţii. - Şi: (învechit) disimulaţiune, disimulăciune (STAMATI, D.) S. f. - Din lat. dissimulatio, -onis, fr. dissimulation. DISIMULAŢIUNE s. f. v. disimulaţie. DISIMULĂCIUNE s. f. v. disimulaţie. DISINTERÎE s. f. v. dizenterie. DISIONĂRÂŞ s. n. v. dicţionăraş. DISIP vb. 1.1. T r an z. A împrăştia; a cheltui fără măsură, a risipi (1). Eu ştiu o mijlocire de a dissipi încvieciunile voastre. CALENDARIU (1794), 29/1, cf. COSTINESCU, LM, dn3. ❖Refl. Fumul de laAbel Făcea coloană dreaptă suindu-se spre ceruri, Pe când cel de la Cain se disipia în laturi, heliade, O. I, 390. 2. R e f 1. şi t r a n z. (Tehn.) A-şi pierde sau a face să-şi piardă energia sau a elimina un surplus de energie sub formă de căldură cedată unui corp sau mediului ambiant. Una şi aceeaşi cantitate de energie disipată pe gram de ţesut viu produce însă efecte biologice ... diferite. SANIELEVICI, R. 238. După forma de energie liberă care se disipează se deosebesc disipatoare mecanice, electrice, magnetice, electromagnetice, ltr2 vi, 475, cf. M. D. enc., dn‘\ dex2. - Prez. ind.: disipez. - Şi: (învechit) disipi (scris şi: dissipi) vb. IV. - Din lat. dissipare, fr. dissiper. DISIPÂBIL, -Ă adj. (învechit, rar) Care se poate disipa, care se disipează uşor. Cf. lm. - PL: disipabili, -e. - Disipa + suf. -abil. DISIPABILITÂTE s. f. (învechit, rar) Calitatea de a fi disipabil, uşurinţa de a se disipa. Cf. lm. - Disipabil + suf. -itate. DISIPÂRE s. f. Acţiunea de a (se) disipa şi rezultatul ei. 1. Risipire (1), (rar) disipaţie (1). Cf. prot. - pop., n. d., COSTINESCU, DN3. Faţă de o disipare maximă (niciun posesor de titluri S1F nu putea deţine mai mult de 0,1% din total) s-au făcut presiuni pentru un prag mai înalt, de natură a atrage bani proaspeţi, în cuantumuri mai importante. RL 2006, nr. 4 901. 2. (Tehn.) Producerea, cu scop determinat, a disipaţiei de energie în sisteme tehnice numite disipatoare de energie. Această ionizare corespunde unei disipări de energie egală cu 83,8 erg. SANIELEVICI, R. 237. Pentru a obţine disiparea eficientă a energiei apei cu cheltuieli de investiţie minime, disipatorul trebuie să acţioneze pe o distanţă cât mai mică. LTR2 VI, 476, cf M. D. ENC., DN3, DEX2. - PL: disipări. - V. disipa. DISJPATÎV, -Ă adj. (Tehn.; despre corpuri, sisteme tehnice, instalaţii) Care disipează (2). O undă plană care se propagă într-un DISIPATOR -1189- DISJUNGE mediu disipativ se atenuează în sensul propagării. LTR2, cf. M. D. ENC., dn3, dex2. - Pl.: disipativi, -e. - Din fr. dissipatif. DISIPATOR, -OÂRE adj., s. n. 1. Adj. (învechit) Risipitor (2). Cf. COSTINESCU, LM. 2. S. n. Corp, sistem tehnic sau instalaţie care disipează (2). Aceste disipatoare fracţionează curentul apei atât orizontal, cât şi vertical, ltr2, cf. der, dn2, dex2. <> Disipator (hidraulic) de energie = element al unei construcţii hidrotehnice destinat să micşoreze viteza curenţilor de apă în aval de un baraj, de un deversor etc., pentru a evita acţiunea distructivă a apei. Orice disipator de energie trebuie să conţină un mediu disipativ în care se dezvoltă căldură prin procesele de frecare. LTR2, cf. DER, DN2. -Pl.: disipatori, -oare. - Din lat. dissipator, fr. dissipateur. DISIPÂŢIE s. f. 1. (Rar) Disipare (1), cheltuială nechibzuită. Abaterile şi rătăcirile lui veneau mai mult de la viaţa de disipaţiune ce apucase. GfflCA, c. E. n, 607, cf. costinescu, lm, dn3. 2. (Tehn.; în sintagma) Disipaţie de energie = transformarea ireversibilă a unei forme de energie liberă în energie interioară a unui sistem fizic, care o transmite sub formă de căldură mediului ambiant. Disipaţia de energie însoţeşte majoritatea transformărilor energetice din natură, ltr2. - Pl.: disipaţii. - Şi: (învechit) disipaţiune s. f. costinescu. - Din lat. dissipatio, -onis, fr. dissipation. DISIPAŢIUNE s. f. v. disipaţie. DISIPÎ vb. IV v. disipa. DISIPLÎNĂ s. f. v. disciplină. DISIUNCTÎV, -Ă adj. v. disjunctiv. DISJECT, -Ă adj. Disparat (II), fragmentar. (Substantivat) Puterea de evocare şi darul de a reconstitui din disject şi incert domină toate celelalte însuşiri. PERPESSICIUS, M. c. IV, 350. - PL: disjecţi, -te. - Din lat. disjectus, -a, -um. DISJUNCT, -Ă adj. (Rar) Disjunctiv. Cf. lm. Unul din aceste elemente disjuncte poate fi chiar o propoziţie. LL 1972, nr. 3, 337. <> (Mat.) Mulţimi disjuncte = mulţimi care nu au niciun element comun. Cf. ltr2, m. d. enc., dex, dn3. -PL: disjuncţi, -te. - Din lat. disjunctus, -a, -um. DISJUNCTIV, -Ă adj. Care separă, care deosebeşte, care exclude; (rar) disjunct. Cf. stamati, d., prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, d., cade, dl, dm. Cum, pe de altă parte, textul este strict sintagmatic, el nu poate fi decât disjunctiv. COTEANU, S. F. 36, cf. DN2, M. D. enc., dex. <> Conjuncţie disjunctivă = conjuncţie care leagă propoziţii sau părţi de propoziţii disjunctive. [Coniuncţii disiunctive] (despărţitoare) adecă: nici unul, nici altul, aşa dară, nici, sau. TEMPEA, GRAM. 170/11. Coniucţii disiunctive sau despărţitoare. ALBOTEANU, GRAM. ROM. 94713. Conjugţele ... despreunătoare sau disiunctive: nu, ba nu; nici - nici că; nici cum. DIACONOVICI-LOGA, GR.ROM. 154/14. [Conjuncţii desjunctive] sau despărţitoare..., cum: au, sau, ori, nici. GR. R. n. i, 188/3. în rândul conjuncţiilor copulative se pot socoti şi cele disjunctive ... aut, vel, sive. hill, GRAM. LAT., 84/22, cf. PROT. - POP., N. D., tdrg, şăineanu, D. u. Folosirea de legiuitor a conjuncţiei disjunctive „sau” în loc de copulativa „şi”. COD. PEN. R. P. R. 287, cf. DL, DM. Cele mai importante conjuncţii disjunctive sunt ori şi sau. GRAM. ROM.2 n, 246, cf. DN2. Valoarea mnemotehnică este conferită de plasarea pe primul loc, la fiecare vers, a conjuncţiei disjunctive „ori”. LL 1973, nr. 4, 799, cf. M. D. enc., dex. ❖ Propoziţie disjunctivă = propoziţie coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Cf. lm, cade, dl, DM. Propoziţiile disjunctive se construiesc cu toate modurile predicative, gram. rom.2 ii, 247, cf. dn2, m. d. enc., dex. <> (Eliptic) în fraza cu două principale disjunctive reale, de fapt nu se realizează decât una din ele. SG I, 124. ❖ Judecată disjunctivă sau (învechit) judeţ disjunctiv = judecată care enunţă incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia şi aceluiaşi subiect. Judecata în care se atribuie subiectului unul din mai multe predicate contrare, se numeşte disjunctivă. MAIORESCU, L. 48. Judeţul disiunctiv conţine relaţiunea dintre două sau mai multe propoziţii, dar nu după consecutivitate, ci după contrapunerea lor logică, întrucât adică sfera uneia exclude pe a celeilalte. EMINESCU, O. XIV, 396, cf. DL, DM, DN2, DEX. - PL: disjunctivi, -e. - Şi: (învechit) disiunctiv, -ă, dijuntiv, -ă (stamati, D.), dizjunctiv, -ă (tdrg), desjunctiv, -ă adj. - Din lat. disjunctivus, -a, -um, fr. disjonctif. DISJUNCTOR s. n. întrerupător electric acţionat automat sau prin comandă voită, care serveşte la protejarea circuitului de variaţiile anormale ale intensităţii sau tensiunii electrice. Cf. ltr2, dl, DM, DER, SFC III, 6, DN2, DEX. - PL: disjunctoare. - Din fr. disjoncteur. DISJUNCŢIE s. f. 1. Despărţire (1), separare (1) a obiectelor, a noţiunilor etc. Cf. stamati, d., prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W., CADE, SFC III, 9, DN2. Scriitorul american încearcă o nouă sinteză ... între „filosofie” şi „dramă” a căror disjuncţie părea să fi ajuns la limită. T ianuarie 1969, 93. După câţiva ani de „concordie” s-a produs, totuşi, o foarte regretabilă disjuncţie. CONTEMP. 1975, nr. 1 500, 4/10. Nu e normal ca talentul şi înţelepciunea să intre în disjuncţie. pleşu, M. M. 84. 2. (Med). Separare (1) simplă a unor părţi anatomice normal unite sau articulate între ele; diastază (2). Cf. D. med. 3. Relaţie logică între două enunţuri care de obicei se exclud reciproc; conectiv. Cf. der. Când se utilizează o disjuncţie, iniţial predicatul se află la singular. IST. L. ROM. I, 279, cf DEX, D. FEL., DN3. De neînţeles rămâne însă cum poate trăi autorul, creatorul în genere, în disjuncţie cu portanţa etic-estetică a operei sale. liiceanu, j. 182. + Asindet. Cf. cade, dn3. 4. Functor logic exprimat prin termenii disjunctivi „sau”, „ori” şi „fie”. Cf. m. d. enc., dex. 5. (Rar) Ruptură bruscă a unui curent electric indus. Cf. cade. - PL: disjuncţii. - Şi: (învechit) disjuncţiune (pontbriant, d., costinescu, lm, alexi, w., cade), desjuncţiune (pontbriant, d., lm), dejuncţiune (lm) s. f. - Din lat. disjunctiOj -onis, fr. disjonction. DISJUNCŢIUNE s. f. v. disjuncţie. DISJUNGE vb. III. T r a n z. (Complementul indică idei, probleme etc.) A separa dintr-un ansamblu. Cf. pontbriant, d., lm, RESMERIŢĂ, D. Se uita foarte de aproape şi atent prin ochelarii lui, disjungând şi reclădind elementele, sadoveanu, o. xn, 7, cf. dl, dm, dn2, M. D. enc., dex. + (Jur.; complementul indică litigii care fuseseră unite) A despărţi pentru a cerceta şi soluţiona în mod separat. Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, SFC III, 8, DN2, M. D. ENC., DEX. Instanţa de judecată urmează să se pronunţe dacă dosarul „Flota” va fi disjuns sau dacă procesul se va suspenda. RL 2005, nr. 4 594. 8900 DISJUNGERE -1190- DISLOCA - Prez. ind.: disjung. - Şi: (învechit) desjunge vb. III. PONTBRIANT, D. - Din lat. disjungere. DISJUNGERE s. f. Acţiunea de a disjunge şi rezultatul ei; separare dintr-un ansamblu a unei idei, a unei probleme etc. Cf. pontbriant, d., lm. ❖ (Prin lărgirea sensului) Şeful statului s-a pronunţat şi pentru disjungerea funcţiei de consilier pentru securitate naţională şi cea de şef al Administraţiei Prezidenţiale. RL 2005, nr. 4 530. + (Jur.) Măsură luată de un organ de urmărire penală sau de jurisdicţie pentru cercetarea sau soluţionarea separată a două sau a mai multe litigii care altfel ar fi fost cercetate ori rezolvate împreună. Cf. der, dn2, dex. Magistratul ...a dispus disjungerea cauzei unor persoane cu funcţii de comandă. rl2005, nr. 4 505. - Pl.: disjungeri. - Şi: (învechit) desgiungere s. f. pontbriant, d. - V. disjunge. DISLALÎE s. f. (Med.) Dificultate în articularea cuvintelor. Cf. dn2, d. med., dex2. -Pl.: dislalii. - Din fr. dyslalie. DISLAVONIZ vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A face să piardă caracterul slavon. Şi terminaţia în „nic” filologii o găsesc prea slavonă şi au hotărât să o dislavonizeze. CONV. lit. xi, 409. - Prez. ind.: dislavonizez. - Pref. dis- + slavon + suf. -iza. DISLEŞIN vb. I. T r a n z. (învechit, glumeţ) A trezi din leşin. Mi-au leşânat odorul, şi n-am cu ce să-l disleşân. alecsandri, t. I, 100. - Prez. ind.: disleşin. - Pref. dis- + leşina. DISLÉXIC, -Ă adj., s. m. şi f. (Med.) (Bolnav) de dislexie. Cf. dex2. -Pl.: dislexici,-ce. - Din fr. dislexique. DISLEXÎE s. f. Tulburare nervoasă constând în dificultatea de a citi şi a înţelege ceea ce se citeşte. Cf. dn2, d. med., d. e. psih., dex2. - PL: dislexii. —Din fr. dyslexie. DISLIPEDEMIE s. f. Valoare anormală a concentraţiei de grăsimi din sânge. Cf. NDN. Persoanele cu afecţiuni cardiovasculare care au dislipidemie este bine să elimine din alimentaţie ouăle. RL 2006, nr. 4 902. - Din fr. dyslipidémie. DISLIPOIDOZĂ s. f. (Med.) Tulburare a metabolismului lipidic, caracterizată prin depunerea de lipide în ţesuturi şi organe. Cf. D. MED., NDN. - Din fr. dyslipoîdose. DISLOCĂ vb. I. R e f 1. şi t ranz. A (se) mişca (11) din locul în care se află, a (se) deplasa (1), a (se) desprinde (din întregul din care face parte). Să numesc echivalente figurile care au tot acea suprafaţă; şi pentru că, fără a schimba suprafaţa unei figuri, să pot dizloca părţile ei în toate chipurile putincioase. asachi, e. iii, 193/5, cf. POLizu, LM. Incertitudinea a dispărut când turcii, urmând tactica lor ... prin care au dizlocat armata rusă, au luat deodată ofensiva. EMINESCU, O. IX, 410, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. E greu să se spuie care a putut fi planul măreţei zidiri, care se disloacă pe zi ce merge. IORGA, C. I. II, 17. Torenţii de munte ... dislocă stânci şi surpă maluri. PĂCALĂ, M. R. 283, cf. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. Un alt excavator... dislocă lutul necesar fabricilor de cărămizi şi ceramică cu douăzeci şi şapte de lopeţi aşezate în bandă. CONTEMP. 1949, nr. 159, 3/6. Treptat, apele [Oltului] încep să se smulgă din moliciunea lutului, o undă se îndeamnă cu alta, până ce tot râul se dislocă şi porneşte la vale. BOGZA, C. O. 161. Arare s-aud stânci dislocându-se şi fâşâit de stufişuri rupte. V. ROM. octombrie 1955, 144. Dizlocase divanul, pesemne, cu piciorul. VINEA, L. I, 296, cf. DL. Readucea lopata... dislocând o nouă cantitate exactă de material, preda, i. 97, cf. DM, SCL 1960, 868, SFC iii, 5, dn2. S-a produs o violentă erupţie vulcanică care a dislocat insula, magazin ist. 1970, nr. 6, 47, cf. M. D. ENC. Vor fi dislocate milioane de metri cubi de pământ, flacăra, 1975, nr. 47, 9, cf. DEX. Ziua, şinele erau dislocate de pe terasament. RL 2005, nr. 4 623. Nu mai puţin de opt case au fost dislocate şi înghiţite de şuvoiul de mocirlă, ib. nr. 4 742. ❖ (Prin lărgirea sensului) Pentru a reda fragilitatea sufletului ...el îl fereşte... spre a nu-l disloca. LOVINESCU, S. I, 451. Sub presiunea rasei galbene ... blocul lor iniţial a început a se disloca. NEGULESCU, G. 230. N-a îngăduit să se dezvolte ...felul reflexiv şi critic, complăcându-se în a asocia termeni disparaţi ... sau a disloca complexe tradiţionale şi unanim primite. VIANU, A. P. 162. Dacă doctorul Munteanu vorbea şi eu spuneam apoi la rândul meu ceva ...ea îşi disloca rapid atenţia de la el ca să asculte ceea ce spuneam eu. PREDA, R. 43. Pe fundalul sonor al Concertului... personajele, în primul rând Marcian, nu au pondere, dimpotrivă, muzica pare a disloca liniile, făcându-le aeriene, scutite parcă de reacţii tragice. LL 1972, nr. 3, 386. A reface unităţile pe care evoluţia le-a dislocat. CL 1973, 172. El aduce elementul care dislocă şi corupe vechile obiceiuri. PALEOLOGU, T. 72. ❖ A b s o 1. Maghiarii, pecenegii, cumanii şi tătarii au trecut peste noi şi împotriva noastră ca torentele de primăvară murmurând şi dislocând, amestecând aluviuni şi săpând noifăgaşuri. patapîevici, C. L. 115. + T ranz. (Med.; complementul indică oase ori extremităţi mobile ale acestora sau membre ale corpului omenesc) A scoate din articulaţie, din poziţia normală; a deplasa (1), a dezarticula (2), a luxa, a scrânti (2), a răsuci (3), a suciJ (5). Cf. negulici, COSTINESCU, RESMERIŢĂ, D. A dizloca un braţ. ŞĂINEANU, D. U., cf. CADE. Mi-am dislocat braţul. DL, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. (Refl.; prin exagerare) După ce-au sfârşit de căscat de li s-au dislocat fălcile, hai! să-şi pună şi ei, micuţii, o problemă de conştiinţă. C. petrescu, î. II, 55. + R e fi. (Despre strate geologice) A-şi modifica poziţia iniţial orizontală sub acţiunea mişcărilor tectonice. O mulţime de descoperiri geologice ... au arătat prin fapte netăgăduite că sunt ...pe pământ nişte locuri care s-au dislocat, adică unele s-au suit din nivelul lor primitiv, pe când altele s-au lăsat în jos. ISIS (1859), 63744. ( T r a n z.) Depozitele paleozoice sunt puternic dislocate şi străbătute de filoane de graniţe şi de porfire, oncescu, G. 49, cf. dl, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. (F i g.) Opera sa reprezintă un efort... de a disloca straturile multor convenţii. T februarie 1969, 50. Talentul... parvine să disloce mâlurile prozei. CONTEMP. 1975, 1 478, 1/10. + T r a n z. (Mii.; complementul indică trupe) A deplasa (2) dintr-un loc într-altul, a schimba dintr-o garnizoană într-alta. Pe linia aproape paralelă a Murăşului erau dislocate cetele de lănceri şi vânători ale lui Ioan Axente Sever, bariţiu, P. A. II, 408, cf. polizu, barcianu, DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, CADE, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Comitetul operativ ... a decis să suplimentez.e forţele militare dislocate în judeţul Ialomiţa. RL 2005, nr. 4 728. ❖Refl. pas. Fusese zece ani factor poştal, pe urmă în vremea când se dislocau trupele ruseşti, învârtise nişte afaceri nelămurite. C. PETRESCU, î. îl, 141. + T r a n z. (Gram.; complementul indică termeni ai unui grup sintactic) A separa prin introducerea între ei a unui cuvânt sau a mai multora. Cf. m. d. enc., dex. -Prez. ind.: disloc, pers. 3 şi: (rar) disloacă. - Şi: (învechit) dizloca, deslocâ (polizu, lm) vb. I. - Din fr. disloquer. 8909 DISLOCANT - 1191 - DISMNEZIE DISLOCÂNT, -Ă adj. (Rar) Care dislocă (1). Cine nu mută o problemă, cine nu are forţa dislocantă pentru materia pe care o analizează ..., acela nu are «raţiune», ba nici îndreptăţirea de a vorbi şi de a scrie. LIICEANU, J. 194. -Pl.: dislocânţi, -te. - Disloca + suf. -ant. DISLOCÂRE s. f. Acţiunea de a (se) d i s 1 o c a şi rezultatul ei; mişcare din locul în care se află, deplasare, desprindere (din întregul din care face parte); (învechit) dislocaţie (1). Cf. polizu, DDRF, BARCIANU, alexi, w., RESMERIŢĂ, D. Dislocarea cărbunilor prin mijloace mecanice. DL, cf. DM, DN2, m. d. enc. S-a apucat să ajute, prin zăpadă şi viscol, la dislocarea muntelui. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 6, cf. dex. F i g. S-a simţit retragerea d-lui Brătianu şi prin urmare dizlocarea sistemului prin ivirea unui dualism între cele două căpetenii încât ...un paliatif iluzoriu s-a întrebuinţat. EMINESCU, O. XII, 145. Nu mai pricep această ciudată dislocare psihologică. CAMIL PETRESCU, T. I, 353. Obişnuinţa devine o a doua natură, până într-atâta, ... încât dislocarea din micile tabieturi ia proporţii de catastrofă. CĂLINESCU, s. 231. Pretextele sale istorice... sunt în fond drame cu o uşoară patimă tragică, însă Ion ...nu aduce niciodată înaintea noastră dislocări de patimi ori înfruntări temperamentale. românia literară, 1970, nr. 66, 8/3. + (Med.) Deplasare a extremităţii mobile a unui segment osos din poziţia normală faţă de articulaţia din care face parte; luxaţie, scrânteală (11), scrântitură (1), scrântire (1), dezarticulare, sucitură (6). V. entorsă. S-a constatat o dislocare a piciorului drept. Cf. dl, dm, dn2, m. d. enc., dex. + Modificare a poziţiei orizontale a straielor geologice sub acţiunea mişcărilor tectonice. Văile sunt compuse dintr-un teren de aluvion format din depositele celor mai de pe urmă deslocări ale pământului. I. IONESCU, D. 51. Din aceasta se vede că ţinuturile cele mai bogate în vulcani sunt acelea unde scoarţa pământului a suferit mari dislocări şi prăbuşiri. MEHEDINŢI, G. F. 123, cf. DL, DM, DER, DEX. + Deplasare a unor oameni, mai ales a unor trupe militare, dintr-un loc în altul. Se propunea a se împărţi 100 fiorini membrilor comitetului pentru dislocările lor şi 100 fiorini ca onorar anual al secretarului secundar, odobescu, s. I, 500. Fortificaţiunile făcute şi dislocările de trupe probează că Austria nu voieşte a fi surprinsă. EMINESCU, O. XII, 34. Schimbările fizice care se produceau din când în când, în unele din regiunile locuite de populaţiile primitive, determinau de asemenea dislocări ale lor. NEGULESCU, G. 270, cf. DL, DM, dn2, M. D. ENC., DEX. în aceste valuri de moarte şi dislocare, datorate violentelor pătrunderi succesive, se zămislesc populaţiile din marea familie tracică (mileniul II î. Hr.) patapievici, C. l. 107. + Separare a doi termeni dintr-un grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau a mai multora. Cu toată libertatea de topică a limbii române, dislocarea nu reprezintă doar un mijloc de asigurare a ritmului şi a rimei decât în versurile fără poezie. COTEANU, S. F. II, 76, Cf DER, DN2, M. D. ENC. - Pl.: dislocări. - Şi: (învechit) dizlocâre, deslocâre s. f. polizu. - V, disloca. DISLOCAT, -A adj. Care a fost mişcat, deplasat, desprins din locul în care se află. Cf. LM. Teamă ne e ca nu cumva să rămânem într-o zi ... numai cu regimente de ... escadroane dislocate. EMINESCU, O. XI, 419, Cf RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. ❖ F i g . Dacă s-ar găsi ceva creieri dislocaţi care să cugete la invazie, cuviinţa ar cere ca „Românul” să fie cel din urmă care s-o releveze. EMINESCU, O. XII, 103. Transpunerile sale ne fac cunoscut un Rimbaud schematic, mai mult dislocat, decât de frenezie vitală, de-o violenţă verbală nesusţinută şi de violenţa substanţei. CONSTANTINESCU, s. ni, 16. Aceştia suiau treptele dislocate ale timpului, arghezi, b. 135. Atragem atenţia asupra faptului că un GN (grup nominal) dislocat nu este în mod obligatoriu un grup cu aceeaşi înfăţişare şi în structura de adâncime. COTEANU, s. f. ii, 75. Extragerea actorului din convenţiile teatrului logic şi antrenarea lui la legile unui joc al ... realităţilor „dislocate” pretind exerciţiu. T februarie 1969, 53. + (Despre oase sau despre părţi mobile ale acestora) Deplasat din articulaţia din care face parte; (despre membrele corpului) care are deplasat un os, o articulaţie etc. din poziţia normală: dezarticulat; luxat, scrântit (1). După primul leu au renunţat însă şi ei, părăsind încercarea cu braţul dislocat, arghezi, B. 63, cf. dl, dm, dex. [Eleva] s-a ales cu umărul dislocat, rl 2006, nr. 4 870. - PL: dislocaţi, -te. - Şi: deslocât, -ă adj. lm. - V. disloca. DISLOCÂŢIE s. f. 1. (învechit) Dislocare. Cf. polizu. O F i g .In politica exterioară se operează o dislocaţiune şi o schimbare de front, d. C. A. Rosetti nefericeşte ... cu o scrisoare ... adresată iubiţilor săi alegători. EMINESCU, O. xm, 218. + Luxaţie. Cf. NEGULICI, POLIZU, costinescu, scriban, d. + Deplasare de trupe dintr-un loc într-altul, schimbare dintr-o garnizoană în alta. Cele în amăruntul regule pentru dislocaţie se coprind în alăturatul izvod. REGULAMENT, 15/12, cf. STAMATI, D., POLIZU, COSTINESCU. La 1 august se face dislocaţia: regimentul 1 era destinat să ţie garnizoana Bucureştilor. LĂCUSTEANU, A. 58. + Dezmembrare a unor provincii, state etc. Prada, focul şi dislocaţia principaturilor s-au făcut. RUSSO, s. 114. + Schimbare produsă prin deformare în poziţia unui element geologic (strat, masiv, structură geologică în ansamblul ei etc.). Cf. LTR2, D. GEOL. 2. Defect structural microscopic al unui cristal, care constă în lipsa unuia sau a mai multor şiruri de atomi din reţeaua cristalină. Cf. LTR2, DER. - PL: dislocaţii. - Şi: (învechit) dislocaţiune (costinescu, scriban, d., dn2), dizlocâţie (i. golescu, c.), deslocăţie (polizu) s. f. - Din fr. dislocation. DISLOCAŢItJNE s. f v. dislocaţie. DISLOCUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A înlocui. [Spiru Karaianis] făcând un drum la Londra, tratase cu o parte din armatorii englezi să dislocuiască pe unchiu-său. bart, E. 303. - Prez. ind.: dislocuiesc. - Pref. dis- + [în]locui. DISLOGÎE s. f. (Med.) Tulburare de conţinut şi formă a vorbirii, provocată de o alterare a funcţiilor intelectuale. Cf. D. med., D. PSIH., D. PED. - Din fr. dyslogie. DISMEGALOPSÎE s. f. Tulburare de vedere care constă în impresia că obiectele sunt alungite, lăţite sau turtite în jurul propriului ax. Cf. D. MED., D. PSIH., NDN. - Cf. m e g a 1 o p s i e. DISMENORÉE s. f. Sindrom dureros care precedă sau însoţeşte menstruaţia, din cauza unei poziţii anormale a uterului, a hiperfoliculinemiei etc. Cf. bianu, d. s., der, dn2, d. med., dex. - Din fr. dysménorrhée. DISMENORÉIC, -Ă adj. (Med.) Referitor la dismenoree. Cf. DN3, DEX2. -Pronunţat: -re-ic. - PL: dismenoreici, -ce. - Din fr. dysménorrhéique. DISMNEZÎE s. f. (Med.) Slăbire a memoriei. Cf. dn2, D. MED., DEX2. - PL: dismnezii. - Din fr. dysmnésie. 8920 DISMORFIE -1192- DISOC1AŢIE DISMORFÎE s. f. Diformitate congenitală sau dobândită. Cf. DN3. - PL: dismorfii. - Din fr. dysmorphie. DISMORFOFOBÎE s. f. Tulburare psihică ce se manifestă prin ideea (obsesivă) de a avea un defect fizic, inestetic, de obicei al feţei. Cf. D. MED., D. PSIH., NDN. - PL: dismorfofobii. - Din fr. dysmorphophobie. DISMUTAŢIE s. f. Proces chimic complex care constă în producerea simultană a două substanţe dintr-una. Cf. DC, D. med. - Pl.: dismutaţii. - Cf. m u t a ţ i e . DISNERVÂNT, -A adj. (Neobişnuit) Care nu enervează. ( F i g .) Vârtejul unui realism rafinat şi disnervantne răpeşte într-un danţ infernal. HOGAŞ, dr. II, 171. - Pl.: disnervanţi, -te. -Cf. enervant. DISOCIA vb. I. 1. T r a n z. (Complementul indică noţiuni, probleme, idei etc. care formează adesea un ansamblu unic) A separa (1), a delimita (2), a despărţi (1). Cf. lm. Mă trudesc s-o stimulez. [bucuria], disociind-o totuşi de instincte. M. eliade, O. I, 7. Disociate cel mai ades, aceste însuşiri coexistă în d. Mehedinţi. LOVINESCU, C.2 V, 10. Chiar din prima pagină a „Sburătorului” ... ţin să disociez noţiunea „noutăţii” estetice de cea a unei generaţii noi. id. în plrii, 279. Zicând intelect, zici şi simţire, fără a căuta să-i disociez, pe un solfegiu, coardele răsucite, neaşezate ca pe cobză, arghezi, b. 7. Omul de rând, orb pentru personalitatea inteligibilă, disociată de momentele ei istorice, pune accidentul de viaţă sub un microscop uriaş şi descoperă monstruozităţi. CĂLINESCU, C. O. 61. Ne pare mai puţin greu să disociem cele două metafizici. blaga,z. 235. N-a ajuns, desigur, să disocieze faptul estetic de faptul cultural, definitiv. CONSTANTINESCU, s. iii, 204, cf. DL, dm. Disociase tranşant fondul de forma operei de artă. IST. LIT. rom. iii, 135. Apare clar intenţia de a pătrunde cu mintea între corpul sonor şi semnificaţie spre a le disocia momentan, coteanu, s. f. ii, 161, cf. SFC m, 8, dn2, m. d. enc. Supune unei riguroase cercetări ştiinţifice contribuţiile înaintaşilor săi, încercând cu fermitate să disocieze adevărul de eroare. LL 1974, nr. 1, 204. Problemele tehnice şi ştiinţifice nu pot fi disociate de prelungirile lor sociale şi umane. CONTEMP. 1975, nr. 1 509,4/4. Face convingător nonconformismul lui Ion, disociind cu fermitate adevărul de minciună, flacăra, 1975, nr. 40, 13, cf. dex. Dar putem vorbi despre traduceri grosso modo fără să disociem etern intraductibila poezie de-oricum - mai traductibila proză? L 1979, nr. 892, 7/1. *0* Refl. Câteodată însă, faptul intern se disociază de cel extern - şi invers. IBRĂ1LEANU, s. L. 117. [Europarlamentarii] îi cer liderului grupului PPE ... să se „disocieze” de acest eveniment. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 839. 2. R e f 1. (Chim.; despre molecule) A se scinda în mod reversibil în molecule mai simple sau în ioni; a se descompune temporar şi reversibil o combinaţie. Aceste corpuri devenind prea grele cad din nou în centru, unde iarăşi se disociază. CONTEMPORANUL, I, 238, cf. CADE. Moleculele substanţelor dizolvate sub acţiunea dizolvantului se disociază în particule constitutive mai mici şi încărcate electric. MACAROVICI, CH. 99. în sucul celular al plantei se găseşte potasiu în combinaţii care se disociază uşor. AGROTEHNICA, I, 191. Electroliţii care prin disociaţii dau în soluţie mai mult decât doi ioni se disociază în trepte. LTR2, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., dex. ^Tranz. Platina disociază aburu de apă. scriban, d. Putem să disociem acţiunea Ach de acţiunea ionului K. DANIELOPOLU, F. N. I, 13,2- Aceste săruri sunt parţial disociate în ionii din care se compun. AGROTEHNICA, 1, 328, cf. DL, DM, DN2, DEX. - Pronunţat: -ci-a. - Prez. ind.: disociez. - Şi: (rar) dezasociâ vb. I. SCRIBAN, D. - Din lat. dissociare, fr. dissocier. DISOCIÂBIL, -Ă adj. Care poate fi disociat. Cf. lm, dn2, m. D. ENC., DEX. -Pronunţat: -ci-a-. - PL: disociabili, -e. - Din fr. dissociable. DISOCIABILITÂTE s. f. însuşirea de a fi disociabil. Cf. LM, DN3, DEX2. - Pronunţat: -ci-a-. - Din fr. dissociabilite, DISOCIAT, -Ă adj. 1. (Despre noţiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic) Separat, delimitat, despărţit2 (1). Cf. LM. Era zâmbetul ei obişnuit, acum mai complicat, şi disociat: uşoară ironie în ochi, simpatie caldă în glas. IBRĂILEANU, A. 85. Nu mai fugea, nu mai rostogolea gânduri disociate, nu pleca cu mintea altundeva. DEMETRIUS, a. 306. în pas final disociat invers ... Am să mă mistui lent în timpul mare. S ianuarie 1970, 32. 2. (Chim.; despre molecule) Care este descompus în ioni sub acţiunea electricităţii, căldurii, luminii etc. A descris acţiunea disociată a digitalei. DANIELOPOLU, F. n. i, 172. Raportul dintre numărul moleculelor disociate şi al celor dizolvate defineşte gradul de disociaţie, cişman, fiz. ii, 273. Molecule disociate, ltr2, cf. dl, dm. -Pronunţat: -ci-at. - PL: disociaţi, -te. - V. disocia. DISOCIATÎV, -Ă adj. 1. Care disociază (1). Într-înşii el a văzut adevăratul principiu disociativ al vieţii satelor. LOVINESCU, S. I, 11. avariţia e tot atât de disociativă: din lăcomie, Harpagon ar voi să-şi mărite fata cu un om bogat. id. ib. 89. Numai Eminescu şi Maiorescu au avut o putere egală disociativă neamestecând planul politic şi cel cultural. CONSTANTINESCU, S. II, 103. Ne putem întreba la ce rezultate notabile ne-a adus pe noi, oamenii care ne fălim a fi moderni, această apucătură disociativă, de a despărţi frumosul de util. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 150, 5/1. Ne limităm deocamdată la a remarca spiritul disociativ, cultural cu măsură. FLACĂRA, 1976, nr. 2, 17. 2. (Chim.) Care disociază (2). Cf. dl, dm, m. d. enc., dex. -Pronunţat: -ci-a-. - PL: disociativi, -e. - Disocia + suf. -ativ. DISOCIÂŢIE s. f. 1. Separare (1), delimitare (2), despărţire (1) a unor noţiuni, probleme, idei etc. care formează de obicei un ansamblu unic; disociere (1). Cf. LM. Făcând în conştiinţele noastre tinere toate aceste disociaţii ... l-am admirat [pe Maiorescu]. LOVINESCU, C.2 V, 118. Importanţa disociaţiei se învederează mai cu seamă în critică. în PLR II, 637. Aceste disociaţiuni rămân ipoteze abstracte care nu pot satisface interpretarea integrală, ralea, S. T. II. 49, cf. DL, DM. Disociaţiile acestea pe care Eminescu avea toată pregătirea să le formuleze sunt cu atât mai preţioase, cu cât... opinia obştească şi posteritatea le-au ratificat, varlaam-sadoveanu, 220, cf DN2. ,.Automobilul şi căprioara”, un eseu mai „teoretic”, ne-a convins de ... frumuseţea disociaţiilor într-un câmp elementar al poeticii, flacăra, 1976, nr. 9, 8. Dar se simte în aceste judecăţi, încărcate cu disociaţii şi asocieri, o reţinere venită dintr-o formaţie estetică, românia literară, 1979, nr. 18, 12/4. 2. (Chim.) Scindare, descompunere (1) a moleculelor în molecule mai simple sau în ioni; disociere (2). Capacitatea motivelor abstracte în om îşi are temeiul în compoziţia omului din gazuri DIS OCIAŢIUNE -1193- DISOLUTORIU organogene, cari au propensiune şi cătră centrul pământului şi cătră soare. Aceste gazuri sunt, se-nţelege, grade de disociaţiune, deci de căldură. EMINESCU, O. XV, 328. Încălzind vaporea de apă într-un tub poros ...a observat un fenomen de descompunere parţială, pe care l-au numit disociaţiune. PONI, CH. 58. Disociaţia este completă. DANIELOPOLU, F. N. I, 113. în cazul substanţelor cu atomi legaţi prin covalenţe, se produc, uneori, disociaţii la temperaturi înalte. LTR2, XI, 183. <> Disociaţie electrolitică = scindare în ioni a unui electrolit prin dizolvare într-un solvent corespunzător sau prin topire. Disociaţia electrolitică a apei ... este ... mai redusă, sanielevici, R. 234. Disociaţia electrolitică e un proces reversibil. LTR2. Grad de disociaţie = raport între numărul moleculelor disociate şi al celor dizolvate, cişman, fiz. ii, 273. 3. (Med.) Bloc cardiac, în care atriile şi ventriculele acţionează separat. Cf. d. med. - Pronunţat: -ci-a-. - PL: disociaţii. - Şi: (astăzi rar) disociaţiune s. f. - Din lat. dissociatio, -onis, fr. dissociation. DISOCIAŢIUNE s. f. v. disociaţie. DISOCIERE s. f. Acţiunea de a (s e) d i s o c i a şi rezultatul ei. 1. Separare (1), delimitare (2), despărţire (1) a unor noţiuni, probleme, idei etc. care formează de obicei un ansamblu unic; disociaţie (1). Cf. d i s o c i a (1). Disocierea sau rezolvarea unei forme în altă formă ... se cuvine să fie urmărită de aproape. MACEDONSKI, O. IV, 153. Noi reţinem doar disocierea elementelor ce au compus noţiunea de Făt-Frumos. LOVINESCU, S. I, 427. Se explică tot prin disocierea dintre feluritele părţi ale sistemului său faptul că Hegel nu s-a întrebat dacă nu cumva şi marii... cugetători servesc deopotrivă cauzele generale ale omenirii, vianu, p. 91. Fuziunea elementelor sufleteşti e aşa de intimă, încât o disociere completă a uneia de celelalte rămâne în domeniul abstracţiunii. RALEA, S. T. II, 47, cf. DL, DM. Disocierea elementelor în frază, după moda latină, este mai rară. IST. LIT. ROM. I, 411. O aceeaşi disociere se cuvine făcută şi între legendă şi tradiţia istorică. LL1973, nr. 4,781. Această chestiune implică o sumedenie de nuanţări şi disocieri. CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 4/9. Trebuie respinsă şi posibilitatea afirmării imitaţiei sau plagiatului prin disocierea formei de mesaj. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 5, 4/4. Opiniile, disocierile şi sugestiile formulate de interlocutori au beneficiat de cea mai bogată şi aprofundată argumentaţie. L 1979, nr. 892, 8/4. La moderni, susţine Eliot, se produce o disociere între suprafaţa sonoră a poeziei şi sensul ei lăuntric. PATAPIEVICI, C. L. 357. A fost invocat faptul că a existat o disociere a dosarelor, rl 2005, nr. 4 746. 2. (Chim.) Scindare, descompunere a moleculelor în molecule mai simple sau în ioni; disociaţie (2). Cf. d i s o c i a (2). Şarja este îmbinată cu carbon, provenit din disocierea oxidului de carbon. IOANOVICI, tehn. 38. Două fabrici de negru de fum la Copşa Mică, şi anume una de „canale”, ... iar a doua de „disociere”. LEG. EC. PL. 433. Ei căutau formula ... disocierii moleculare. ARGHEZI, C. J. 266. Electricitatea din sol provoacă disocierea electrolitelor. AGROTEHNICA, i, 219. La temperaturi foarte înalte densitatea vaporilor ce au de exemplu molecule diatomice scade ... datorită disocierii moleculelor. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. H, 119. 3. (Fiziol.) Rupere a unităţii şi a echilibrului dintre al doilea şi primul sistem de semnalizare, pe de o parte, şi primul sistem şi activitatea centrilor subcorticali, pe de alta. Cf. der, d. med., dn3. - Pronunţat: -ci -e-. - Pl.: disocieri. - V. disocia. DISODÎE s. f. (Med.; rar) Miros urât, fetid din cauza unor secreţii. Cf. dn2. - Din fr. dysodie. DISODÎL, -Ă s. n., adj. 1. S. n. (Mai ales la pl.) Rocă sedimentară caustobiolitică, de obicei şistoasă, formată prin consolidarea şi slaba încarbonizare a nămolurilor sapropelice. Se depunea un mâl organic, din care ulterior s-au format şisturile menilitice, marnele albe şi disodilele. ONCESCU, G. 174. In ţara noastră, disodilele, care formează pachete cu grosimea de aproape 150 m, se găsesc în zona neogenă a Carpaţilor Orientali. LTR2, cf. M. D. ENC., D. GEOL. 2. Adj. Care se referă la roci sau la formaţii alcătuite din sapropelit slab încarbonizat; alcătuit din asemenea roci sau formaţii. Cf. M. D. ENC. - PL: disodili, -e. - Din fr. dysodile. DISODÎLIC, -Ă adj. (Despre şisturi) Care conţine argilă bituminoasă, foioasă, alcătuit din argilită bituminoasă. Şisturile disodilice sunt foarte bogate în schelete şi solzi de peşti. ONCESCU, G. 174. Şisturile disodilice sunt argilite bituminoase, foioase, ltr2 xvii, 30. -PL: disodilici, -ce. - Disodil + suf. -ic. DISOLUBIL, -Ă adj. 1. (Despre substanţe sau elemente chimice) Care se poate dizolva; solubil (1). Cf. poen. - aar. -hill, v. i, ap. TDRG2. Rădăcina... absoarbe din pământ apa încărcată cu aer, acid carbonic şi o mulţime de săruri minerale disolubile în apă. BARASCH, B. 44, Cf. PROT. - POP., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. 2. Care poate fi desfăcut, desfiinţat, anulat. Cf. resmeriţă, d. Contract disolubil. ŞĂINEANU, D. u., cf. CADE. Operele ştiinţei şi ale filozofiei nu sunt ataşate de materialul în care se manifestă decât prin legături disolubile. vianu, p. 172. - PL: disolubili, -e. - Din lat. dissolubilis, -e, fr. dissoluble. DISOLUBILITÂTE s. f. (Rar) însuşirea de a fi disolubil (1); solubilitate (1). Cf. pontbriant, d., lm, scriban, d. -PL: disolubilităţi. - Din fr. dissolubilite. DISOLUT, -Ă adj. 1. (învechit, rar) Dizolvat (1), topit2 (1). Cf. ARISTIA, PLUT., ALEXI, W. 2. (Livresc; despre oameni) Decăzut (1), dezmăţat (2); corupt. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W. Omul, care împinsese până la extrem arta de a concentra şi de a limita viaţa în linii unice şi expresive, nu s-ar fi recunoscut în urmaşul disolut. LOVINESCU, c.2 V, 115, cf. SCRIBAN, D., DN2. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă decădere, dezmăţ, corupţie. Ajungând la Nisa ..., se dete la o viaţă liberă şi disolută. FILIMON, o. îi, 318. - PL: disoluţi, -te. - Din lat. dissolutus, -a, -um, it. dissoluto. DISOLUTÎV, -Ă adj. (Rar) Care are însuşirea de a descompune, de a dezagrega sau de a degrada. Cf. prot. - pop., n. d., COSTINESCU, DEX2. - PL: disolutivi, -e. - Din fr. dissolutif. DISOLUTORIU, -IE adj. (învechit) Care produce disoluţie (2). Asemenea eretici şi schismatici emigraţi intrau în ţară ca tot atâţia duşmani ai puternicei biserici a statului şi ca elemente disolutorii. EMINESCU, O. XIV, 78. - PL: disolutorii. - Cf. lat. dissolutus, dissoluto r. 8940 DISOLUŢIE -1194- DISONANŢĂ DISOLUŢIE s. f. 1. (Chim.; învechit) Dizolvare (1), topire (2), dezagregare (3) a unei substanţe într-o soluţie; lichid care rezultă în urma acestei operaţii. Disoluţii hlorice de var. hol. 62/10. A da fiecărui fel de pământ îngrăşăturile a căror putere de resistanţă la disoluţie este mai mult în raport cu puterea disolvantă a locului. BREZOIANU, R. 78/25, cf. NEGULICI. împotriva veninărilor cronice ale mercuriului, lapte cu duiumul, şi din când în când loţiunea cu o disoluţie de 5 grăunţi de sulfat de zinc într-un pahar de apă şi fricţiuni cu pomada camforată. MAN. SĂNĂT. 375/13. Apa unei disoluţii îngheaţă. MARIN, F. 171/11. Substanţa care voim a transforma într-un cristal, o punem în apă, şi o lăsăm acolo până la disoluţia (topirea) sa completă. BARASCH, I. N. 71/14, cf. ARISTIA, PLUT., PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF. Un alt flacon ... conţine o disoluţie de potasă. arhiva, II, 146. Acest fenomen [topirea sărei în apă] se numeşte disoluţiune. poni, CH. 11, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. + (Med.; învechit) Alterare. Pe urmă se desvoltează disoluţiunea sângelui sau putrezirea. LUCACI, M. 2/16. 2. Desfiinţare, dizolvare (2) a unui organ legislativ, a unui partid, a unei adunări etc.; p.gener. descompunere (1), destrămare (3). Să plec în ţara mea şi nu mai aştept disoluţiunea Parlamentului fără voia lui. BARIŢIU, P. A. III, 303. Această soluţiune, deşi era un început de dezmembrare a Imperiului Otoman, ... avea avantajul de a fi în aparenţă o disoluţiune în favoarea naţionalităţilor care compuneau acest imperiu. GHICA, S. 126. Ceea ce a lovit învăţământul rural şi l-a făcut să cadă în disoluţiune a fost desfiinţarea ... privigherei învăţătorelui şi a inspectorelui de şcoalele săteşti din judeţ. I. IONESCU, M. 258, cf. COSTINESCU. Este anunţată disoluţiunea Camerei, maiorescu, D. iv, 121. [Sistemul libertăţii] preface viaţa într-o luptă de exploatare reciprocă, care poate ajunge la disoluţiunea completă a statului. EMINESCU, O. X, 148, cf. BARCIANU, SCRIBAN, D. „Lipsa oricărui ritm etnic durabil însemnează anarhie şi disoluţie etnică”. STĂNILOAE, O. 67. Maiorescu ...se încadrează în momentul teoretic al disoluţiei hegelianismului. VIANU, L. R. 178. Acelaşi lucru se întâmplă şi în disoluţia conştiinţei de conservare provocată de nevroză. RALEA, s. T. II, 67. Demască ... luxul şi risipa boierimii, simptome ale unei clase în disoluţie. S. C. ŞT. (iaşi), 1956, 86, cf. DN2. în ... 1918, un imperiu care se credea clădit pentru veşnicie, se îndrepta ... spre disoluţia totală, magazin IST. 1968, nr. 11,4. Procesul de disoluţie a credinţei nu creează însă pur şi simplu un vacuum. CONTEMP. 1975, nr. 1 491, 4/4. Respectul timorat faţă de un canon etic neînduplecat reuşeşte să ferească conştiinţa de disoluţie morală gravă. PLEŞU, M. M. 28. Confruntată cu o disoluţie a conducerii politice şi militare, Germania ... nu mai avea altă soluţie decât recunoaşterea înfrângerii sale. rl 2005, nr. 4 607. + (Jur.) Desfacere a unei căsătorii. Disoluţiunea căsătoriei, hamangiu, C. c. 449, cf. BARCIANU, SCRIBAN, D. 3. Corupţie; dezmăţ (1). Astăzi nobilul... caută plăceri noi în moliciune şi desoluţie. FILIMON, o. I, 401. Casa nefericită a regilor..., nefiind în stare să înfrâneze aceste elemente de disoluţiune, ... declară război la toată lumea, eminescu, O. IX, 168. Ideile democratice şi republicane pot ...da loc ... şi la disoluţia şi anarhia de la sfârşit. CONTEMPORANUL, IV, 477, cf. ALEXI, W., SCRIBAN, D. Cu toate că Eminescu învinovăţea pe Pantazi de disoluţie, în teatru acesta e un biciuitor al moravurilor. CĂLINESCU, S. C. L. 171, cf. DN2. - PL: disoluţii. - Şi: (astăzi rar) disoluţiune, (învechit) desoluţie s. f. - Din lat. dissolutio, -onis, fr. dissolution. DISOLUŢIUNE s. f. v. disoluţie. DISONA vb. I. I n t r a n z. (învechit; despre sunete) A fi disonant. Cf. i. golescu, c., negulici, costinescu, lm. - Prez. ind. pers. 3: disonează. - Din fr. dissoner. DISONANT, -Ă adj. (Adesea fi g.) Care sună neplăcut, care reprezintă o disonanţă. Celelalte toate intervalele ... sânt intervale disonante. VAHMANN, M. 48/3, cf. NEGULICI. în gura minciunei această limbă atât de melodioasă (dulce) se face disonantă (rău sunătoare). FIS. 167/20, PONTBRIANT, D. Naţiunile cu cari stă mai adesea în contact comerciul român ne-au transmis ziceri aşa de disonante prin eterogenitatea lor. BARONZI, L. 16. Cuinta devine cuartă dissunantă. vorobcheevici, a. m. 193, cf. costinescu, lm. Artistul are puterea de-a face să răsune tonurile acelea cari exprimă dispoziţiunea sufletului, ...pe când laicul şi diletantul sau nu le nimeresc defel, sau le redau amestecate cu ... tonuri false şi disonante. EMINESCU, O. XIV, 297, cf. BARCIANU, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Mai multe sunete simultane ... dacă impresia e neplăcută... dau un acord disonant, marian-ţiţeica, fiz. II, 58, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. Moduri de suprapunere a notelor, cu un caracter aproape totdeauna disonant. M 1974, nr. 12, 15, cf. DEX. ❖ (Substantivat) Pronunţia dissonantului (io) se difereşte de pronunţia lui (iu) precum: voios ..., de: ... fiu, iubită. SĂULESCU, GRAM. rom. i, 11/10. <> (Prin lărgirea sensului) O notă disonantă în programul serii: prezentarea. CONTEMP. 1975, nr. 1 501, 3/6. - Scris şi: (după fr.) dissonant. - PL: disonanţi, -te. - Şi: (învechit, rar) disunânt, -ă, desunănt, -ă (pontbriant, d.) adj. - Din fr. dissonant. DISONÂNŢĂ s. f. 1. (Muz.) Lipsă de consonanţă, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălţimi diferite. Cf. NEGULICI. Ariile sale de la prolog le-a cântat bine, dacă ... n-ar fi introdus o cadenţă trilată rău ..., făcând să sufere acustica o disunanţă din cele mai aspre, filimon, o. II, 195, cf. pontbriant, d. Dissunânţele însă sunt acele tonuri prin a cărora sunare comună se causează în auzul şi în inima omului o nedumerire şi turburare nespusă, vorobchievici, A. M. 76, cf. COSTINESCU, LM. Concertul... începuse a se pierde în nişte disonanţe ... ascuţite. EMINESCU, O. xn, 260, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TIM. POPOVICI, D. M., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, S. 12, CADE, SCRIBAN, D. Urechea consideră ca în consonanţă două sunete fundamentale suprapuse, care produc o impresie plăcută. Contrarul defineşte disonanţa. CIŞMAN, FIZ. II, 78. Disonanţele nu se pregătesc şi adesea nu se rezolvă, alexandru, i. m. 324, cf. ltr2, dl, dm, contribuţii, iii. 156, SFC III, 9, DER, DN2. Conceptul de consonanţă şi disonanţă, m 1974, nr. 5, 4, cf. DEX. Se puteau auzi ...flaute şi viole, cornuri şi fagoturi, ... împletindu-şi liniile melodice în melodii filigranate sau în disonanţe sclipitoare. CĂRTĂRESCU, n. 311. + Asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte. Cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade., SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, DEX. 2. Lipsă de acord, de armonie în general; dezacord (3), stridenţă (3). Să cătăm ... unitatea în armonie şi să nu facem disonanţe prin zelul nostru. BOLLIAC, O. 263. Aceia ce pronunţaseră acele fraze erau din acea naţiune care a fost, este şi va fi o mare şi perfectă disunanţă în toate societăţile Europei. FILIMON, O. ii, 208. Simţiri dureroase sunt pururea însoţite de o disonanţă în coardele mecanismului. CONV. LIT. iii, 126. Răspunsul meu ... n-o să facă cea mai mică disonanţă cu părerile tale. CARAGIALE, O. vil, 528, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. O hârcă, o spadă ... trăiesc şi aci, aducând ca o disonanţă psihică zvonul reîntoarcerii. KLOPŞTOCK, F. 330. Clar-obscurul... înlătură disonanţa între colori sau forme. OŢETEA, R. 285. Se pare însă că ne aflăm în situaţia unei disonanţe de structură între poetul original şi poetul traducător. CONSTANTINESCU, S. III, 16. Disonanţa era îngăduită în arta de linie clasică numai ca un moment ce întăreşte ... armonia interioară. BLAGA, Z. 61, cf. DN2, M. D. ENC. Tocmai formele canonice şi „accesibile” se află, în acest moment al istoriei culturii, într-o 8945 DISOPSIE -1195- DISPARITATE disonanţă cu realul, în timp ce arta modernă se integrează cu responsabilitate în lume. ll 1974, nr. 1, 81, cf. dex. Ne-am aflat în disonanţă cu aprecierile care supralicitau progresele obţinute în îmbunătăţirea climatului internaţional, flacăra, 1978, nr. 52, 3. Această euforie e periculoasă în măsura în care te pune în disonanţă cu imediatul. PLEŞU, M. M. 98. Discursuri pe teme importante, dar în disonanţă cu „ responsabila agendă a Executivului ”. rl2005, nr. 4 728. - Pl.: disonanţe. - Şi: (învechit) disunânţă, disunânţă, desunânţă (pontbriant, d.) s. f. - Din lat. dissonantia, fr. dissonance. DISOPSÎE s. f. (Med.) Slăbire a vederii. Cf. dn2. - PL: disopsii. - Din fr. dysopsie. DISORANDUIÂLĂ s. f. (învechit, rar) Neorânduială (1). Cf. STAMATI, D. -PL: disorânduieli. - Pref. dis- + orânduială. DISOREXÎE s. f. (Med.) Perturbare a poftei de mâncare. Cî. DN3. - PL: disorexii. - Din fr. dysorexie. DISORTOGRAFÎE s. f. Dificultate în însuşirea ortografiei la un copil care nu prezintă deficit intelectual şi senzorial. Cf. D. psih., D. PED.,D. E. PSIH. - PL: disortografii. - Din fr. dysorthographie. DISOSMÎE s. f. (Med.) Pierdere sau slăbire a simţului Olfactiv. Cf. DN2, D. MED. - PL: disosmii. - Din fr. dysosmie. DISOSTOZĂ s. f. Osificare defectuoasă a cartilajelor fetale. Cf. DN3. - Pl.: disostoze. - Din fr. dysostose. DISOVARÎE s. f. Tulburare funcţională a ovarului. Cf. dn3. - PL: disovarii. - Din fr. dysovarie. DISPAINGĂNÎ vb. IV v. despăienjeni. DISPAINJINÎ vb. IV v. despăienjeni. DISPARĂ vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A separa (1), a despărţi (1); a diversifica. Cf. lm. -Prez. ind.: disparez.. - Din lat. disparare. DISPARĂDĂ s. f. (învechit, rar) Dispariţie (1), lipsă subită. Cf. NEGULICI, COSTINESCU. - Pl.: disparade. - Cf. d i s p ă r e a. DISPARĂT, -Ă s. f., adj. (Atestat prima dată în 1829, ap. tdrg2) 1. S. f. (învechit) Nepotrivire, lipsă de continuitate în exprimare, în fapte etc. Cf. negulici, costinescu. 2. Adj. (Despre obiecte, ştiri etc.) Care e lipsit de legătură, de armonie, de simetrie cu alte lucruri de acelaşi fel; răzleţ (2), desperecheat (2). Cf lm. Institutori de clase primare, profesori de muzică şi de pictură, ... aceştia formând o majoritate de elemente disparate cu totul, vor avea să decidă ... dacă valoarea educativă a limbelor clasice e în proporţie cu cheltuielile ce se fac pentru ele. EMINESCU, O. XI, 323. Cine ar tăgădui oare că e o adevărată tortură intelectuală de a grămădi în minte, fără nicio legătură ..., ideile cele mai disparate. ARHIVA, I, 76, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Uneori întruneşte în asemuire lucruri aşa disparate, încât îţi aminteşte de soţia acelui drăcuşor din poveste care ...a schimbat peste noapte capetele la o sumedenie de oameni. LUC. VII, 535. Cugetarea ... [lui Nicolae Costin] e sau banală, sau plină de contraziceri, după cum vorbeşte el sau izvoarele disparate pe care le reproduce. IORGA, L. I, 78. Trăiam ... Intr-o infamă promiscuitate, Cu fel de fel de lucruri disparate. ANGHEL - IOSIF, c. M. I, 66. Culori disparate, şăineanu, D. u. Rasele cele mai îndepărtate şi cele mai disparate şi-au adus contribuţia la sângele locuitorilor din oraşele de acest fel. NEGULESCU, G. 226. Braque ... ştie să regăsească unitatea lucrurilor disparate. E. IONESCU, E. 187. Poeţii pe de altă parte vor aduna silabe disparate care ţipă una lângă alta fără să spuie nimic. SADOVEANU, O. X, 454, cf. SCRIBAN, D. Operă disparată a unor autori răzleţi, pe care numai erudiţia târzie a glosatorilor a orânduit-o într-un singur tot. BRĂTIANU, T. 23. Temperamentul liric... n-a îngăduit să se dezvolte... felul reflexiv şi critic, complăcându-se în a asocia termeni disparaţi ai experienţei morale. VIANU, A. P. 162. In cele mai disparate creaţiuni ale unei epoci,... subsistă o înclinare de ansamblu. blaga,z. 81 .Mai puţine şi mai disparate decât într-o insulă, de pe urma unui naufragiu ..., [aceste obiecte] folosesc totuşi păstorilor, să-şi ducă viaţa lor. BOGZA, C. O. 70. In toate aceste cercetări, foarte disparate ..., autorii nu au studiat mecanismul de producere a fenomenelor. DANIELOPOLU, F. N. I, 126. Cele două părţi ale romanului ... nu sunt nici inconsecvente, nici disparate. LL 1955, 130, cf. DL, DM. Se vede clar procedeul autorului de a pune alături cele mai disparate şi mai variate texte. V ARLA AM - SADOVEANU, 241. Despre viaţa lui D[imitrie] Ralet, datele sunt puţine şi disparate. IST. LIT. ROM. II, 597, cf. SFC III, 23, DN2, M. D. ENC., DEX. Trei fapte din categorii disparate. flacăra, 1975, nr. 46, 15. Se impunea sistematizarea ... datelor... disparate ... în studii şi note etnobotanice. BUTURĂ, EB. I, 7. Cele spuse mai sus sunt fragmente disparate, desfăcute dintr-un volum deja existent, având ca subiect simbolismul Crailor de Curtea-Veche. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 14, 19/3. <> (Adverbial) Alăturea cu aceştia sunt majoritatea ... cari nu şi-au pus problema, cari şi le-au pus disparat, cari şi-au respuns în felurite chipuri. CONTEMPORANUL, vil, 333. Disparat, fără nicio legătură în gânduri, [începu] să-şi treacă pe din faţa minţii ... cum l-a cunoscut, ce au vorbit. ARDELEANU, D. 272, cf. DL. -PL: disparaţi, -te. - Din fr. disparate. DISPARDOSÍ vb. IV v. despardosi. DISPÁRE vb. III v. dispărea. DISPARÉNT, -Ă adj. Care este pe cale să dispară (3), în scădere. Roadele muncii... [moşilor noştri] ...le putem constata când comparăm numărul cel mare al cărturarilor români de azi cu cifra disparentă a românilor cu carte de acum 50 de ani. LUC. II, 200. „ Subiectul ” tot mai disparent devine un simplu prilej de punere în mişcare a aparatului interior. BLAGA, z. 116, cf. DL, DN2, DEX. ❖ (Substantivat) Fără amăgiri, fără lucruri imediate şi fără disparent, totul e searbăd, incolor şi inexpresiv. CIORAN, R. 137. -PL: disparenţi, -te. - Dispărea + suf. -ent (după apărea - aparent). DISPARITÁTE s. f. (Livresc) Lipsă de legătură, de armonie, de potrivire între elemente; nepotrivire, deosebire (2). Cf. pontbriant, 8961 DISPARIŢIE -1196- DISPĂREA D., COSTINESCU. Aceeaşi disparitate se observă între capul de juncan al protomei ritonului şi cele patru persoane din jurul gâtului acestui vas. arhiva, n, 397, cf. barcianu. Această disparitate de vederi n-ar putea să fie favorabilă ... lucrării, sbiera, f. s. 386, cf. alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d., cade, scriban, d. Disparitatea planurilor se manifestă la un public tânăr şi printr-o estetică a distincţiei şi a prevenţiei, explicabilă prin lipsa de exerciţii asociative. CĂUNESCU, C. O. 111, cf. DN2. Cercetătorul ia în dezbatere, sistematic, filozofia, sociologia... relevând confluenţe sau disparităţi. CONTEMP. 1975, nr. 1 495, 1/10, cf. DEX. Malthus ... atrăgea atenţia asupra disparităţii catastrofale dintre aritmetica resurselor alimentare şi progresia geometrică a creşterii populaţiei, patapievici, C. L. 291. + Diferenţă de nivel tarifar la taxele vamale percepute de diferite ţări pentru acelaşi produs. Cf. dn3. - Pl.: disparităţi. - Şi: (învechit) despăritâte s. f. PONTBRIANT, D. - Din fr. disparité. DISPARÎŢIE s. f. Faptul de a dispărea. 1. Faptul de a nu mai (putea) fi văzut. Cf. negulici. Icoana obiectului esterior resfrânt dispare din ce în ce. Deşi dispariţiunea totală nu se întâmplă decât în un grad înalt de abstracţiune. CONV. LIT. Il, 211, cf. COSTINESCU, LM. Cu dispariţiunea acestuia [a portretului] dispare ceea ce veţi fi îndemnaţi a numi o idee fixă. EMINESCU, P. L. 64, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Chiar şi dispariţia ... [Izvodului lui Miron logofătul] va fi fost, poate, provocată de împrăştierea foilor ... rămase nelegate după moartea autorului. BUL. COM. ist. i, 200, cf. cade, scriban, d., resmeriţă, D. Aglae nu se arată potrivnică acestor manevre, ba chiar le ajuta prin priviri galeşe faţă de Felix sau prin dispariţia la vreme oportună. CĂLINESCU, E. o. I, 71. Treptat, malurile ... [Oltului], care rămăseseră goale după dispariţia brazilor, încep să se acopere cu ... vegetaţie. BOGZA, c. O. 152. Dispariţia munţilor în întuneric, id. ib. 281, cf. dl, dm, dn2, M. D. enc., dex. + Faptul de a nu mai putea fi găsit, de a dispărea dintr-un loc; absenţă inexplicabilă. în afară de dispariţie, n-avea nicio dovadă materială de vina paznicului, popa, V. 94. După o dispariţie de doi ani, [femeia] s-a întors două zile şi a pierit din nou. arghezi, s. XI, 16. în misterioasa lui dispariţie de zece ani, Costi Barbu şi-a căpătat un renume european de învăţat şi de vindecător, vinea, L. I, 26. Am fost trimis să văd ce e cu dispariţia acelei fetiţe, flacăra, 1975, nr. 45, 23, cf. dex. 2. încetare a vieţii; moarte (1). Cf. negulici. Vestea despre dispariţiunea Irinei, ca orice veste rea, se răspândi iute. CONV. lit. I, 266. După dispariţia contelui ai rămas singură. ALECSANDRI, O. P. 172, cf. COSTINESCU. Dispariţia lui nu putuse trece neluată-n seamă. CARAGIALE, O. I, 34, cf. DDRF, BARCIANU. Regretăm dispariţia grabnică a confratelui nostru. SĂM. II, 224, cf. alexi, w., ŞĂINEANU2. Prin dispariţia lui Vasile Pârvan cultura românească sufere una din cele mai grele pierderi, mai mult decât aceasta: una ireparabilă. IORGA, P. A. n, 70, cf. TDRG. Noi îl plângem [pe mort] pentru ca, în realitate, să ne plângem pe noi: dispariţia lui ne-a desposedat. LOVINESCU, C. V, 122. Asta nu se poate schimba prin dispariţia unui om. REBREANU, R. I, 108. Toţi se gândeau la viaţa lor, La dispariţia lor. BACOVIA, O. 51, cf. SCRIBAN, D. Nu toţi morţii pleacă repede, constatase Lucu, după dispariţia lui Arghir. VINEA, L. II, 137, cf. DL. Să anunţe vreo vizită, vreo ştire, vreo dispariţie. PREDA, I. 28, cf. DM. Dispariţia iubitei îi smulge [lui Parpangel] accente de durere, ist. lit. ROM. II, 79, cf. DN2, SFC IV, 298. Deşi cauza morţii lui Ioan Mavrocordat nu poate fi precizată, tulburătoare rămâne coincidenţa dispariţiei sale cu întoarcerea în ţară, din captivitate, a lui Nicolae. G. barbu, A. V. 75, cf. M. D. ENC. Regretatul pianist şi compozitor, de la a cărui prematură dispariţie se împlineşte anul acesta un sfert de veac. CONTEMP. 1975, nr. 1 494, 3/11, cf. dex. în anul premergător dispariţiei sale, poetul Lucian Blaga se plângea mereu de o cefalee rebelă, flacăra, 1976, nr. 30, 8. 3. Faptul de nu a mai exista, de a pieri (3). Această înlocuire face să se simtă şi mai tare golul lăsat prin dispariţia unei figuri aşa de caracteristice din viaţa noastră politică, maiorescu, D. v, 52. Dispariţiunea sentimentului religios e de regretat nu numai la noi, dar pretutindenea. EMINESCU, O. XI, 330. Toţi plecând... de la durerea simţită pentru dispariţia vechilor clase, boerinaşi, bresle, din care făceau parte şi el IBRĂILEANU, SP. CR. 85. Dispariţia Comisiunii Europene a Dunării este azi irealizabilă. TITULESCU, D. 234. Avea cele mai diverse modele şi realizări, pe principiul dispariţiei oricărui ornament înflorat. CAMIL PETRESCU, p. 332. Dispariţia credinţei în idealuri, care este vădită în lumea de astăzi, are motive mult mai serioase decât o primă privire poate să descopere. CIORAN, R. 74. Dispariţia voievodatului maramureşean este un fapt concludent. BRĂTIANU, T. 135. Pe mari planuri istorice, sfârşitul războiului a adus perspectiva unei ere fantastice, vestind perimarea cărbunilor şi dispariţia minerilor. BOGZA, V. j. 23. Dispariţia ... [băilor turceşti] nu a întârziat prea mult. G. BARBU, A. v. 172. în aceste condiţii, nu se mai poate vorbi de dispariţia infinitivului în limba română. LL 1972, nr. 3, 325. Analogia... petrecută înaintea dispariţiei silabei finale. CL1973, 69. Sonoritatea delicată a celor mai înalte sunete care se prelungesc până la dispariţie. M 1974, nr. 9, 33. La epuizarea potenţialului vital, ar surveni ... dispariţia speciei, „moartea” ei. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 2/5. Cum se explică atenuarea ori dispariţia instinctului de conservare? flacăra, 1976, nr. 30,21. Dispariţia tipurilor zonale de gospodării şi construcţii anexe s-a accentuat. BUTURĂ, EG. 78. Ibrăileanu are curajul rar de a recunoaşte realitatea dispariţiei poporanismului. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 18, 12/2. îi doream moartea, dispariţia definitivă din creierul meu. CĂRTĂRESCU, N. 128, cf. patapievici, C. l. 107. La Aninoasa, zone întregi din oraş au fost părăsite din cauza dispariţiei principalei surse de muncă: zăcământul carbonifer. rl2005, nr. 4 523. Bazinul acoperit... este în paragină şi starea sa ameninţă cu dispariţia această disciplină sportivă, ib. 2006, nr. 4 836. <> E x p r. A fi pe cale (sau în curs) de dispariţie = a fi pe punctul de a dispărea (1). In unii din munţii noştri mari ... capra neagră a dispărut. în alte regiuni se împuţinează şi e pe cale de dispariţie. SADOVEANU, O. XX, 223. Unele nume încep a rămâne fără obiectiv, vulturul-negru fiind în curs de dispariţie la noi. BĂCESCU, PĂS. 238. Ăi ţara noastră această boală [tifosul exantematic] este pe cale de dispariţie în ultimii ani. BELEA, P. A. 530, cf. DL, dm, dn~. Ceea ce este mai important este munca, întrucât se ştie că infractorii nu sunt pur şi simplu pe cale de dispariţie, flacăra, 1967, nr. 49, 12, cf. M. D. ENC., DEX. Lumea satului era departe de a fi pe cale de dispariţie. PATAPIEVICI, C. L. 133. 4. Faptul de a înceta, de a lua sfârşit, de a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. Iporeactivitatea la Ach ... este cauza dispariţiei sindroamelor paroxistice. DANIELOPOLU, F. N. I, 183. Vom observa ... ziua apariţiei şi dispariţiei unor eventuale erupţii pe piele. BELEA, P. A. 213. + încetare, anulare, suprimare (3). De la dispariţia „Curentului nou” ... nimeni nu s-a mai hazardat să dea oraşului nostru o gazetă literară. în plr II, 169. După dispariţia gazetei ...se află din nou în Franţa. MAGAZIN IST. 1968, nr. 10, 87. 5. (Regional; determinat prin „de lună”, „de soare”) Eclipsă. Cf. severin, s. 50. - PL: dispariţii. - Şi: (învechit) dispariţiune s. f. - Din fr. disparition. DISPARIŢIUNE s. f. v. dispariţie. DISPARŢÂNIE s. f. v. despărţenie. DISPĂGUBÎ vb. IV v. despăgubi. DISPĂGUBÎRE s. f. v. despăgubire. DISPĂRE vb. II. I n t r a n z . 1. (Mai ales despre noţiuni abstracte) A lua sfârşit; a înceta să mai existe, să se (mai) manifeste, să 8967 DISPĂREA -1197- DISPĂREA se (mai) producă; a pieri (4). Să dispară cu desevărşire toate scandalile (a. 1776). URICARIUL, I, 179. împreună cu dânsul despare şi fortuna latinilor. PÂCLEANU, I. n, 15/23. Frigurile cerebrale ... despar în doăzeci şi patru de ceasuri. MAN. SĂNĂT. 254/23. Mustrarea de conştiinţă dispăru de la dânsul, filimon, O. I, 104. Simţimântul religios... dispare din ce în ce mai mult din clasele culte. MAIORESCU, CRITICE, 424. Roşaţa din obraz dispăruse. EMINESCU, P. L. 92. Sfârşeala şi acel sentiment de pierzare ...au dispărut cu desăvârşire. CARAGIALE, O. I, 279. Singură cu tine durerea mea dispare. MACEDONSKI, O. II, 236. încetul cu-ncetul melancolia dispare. VLAHUTĂ, S. A. n, 202. Atunci toată întristarea i-a dispărut ca prin farmec. REBREANU, P. S. 35. Acestea [sentimentele] nu dispar fără să lese o urmă. IBRĂILEANU, A. 116. Stângăcia lui din scrisori dispăruse. C. PETRESCU, S. 120. Luându-se act în special de pagina 23 din memoriul guvernului, se constată că obiectul neînţelegerii a dispărut. TITULESCU, D. 169. Cultura greacă n-a dispărut în urma cuceririlor romane, ci fiindcă posibilităţile ei s-au epuizat. CIORAN, R. 71. Omul să se gândească adânc şi sughiţu adeseori dispare. BUJOREAN, B. L. 259. Această alternativă ...a dispărut din epopee, brătianu, t. 37. Pe dată însă ce dispăru protecţia paternă ..., căpitanul îşi desfăşură în voie firea bizară. CĂLINESCU, I. C. 237. Dragă-mi este dragostea -Locului nu pot s-o ţin, Căci frumseţea ei dispare în frumseţile-i ce vin. blaga, poezii, 295. Contracţiile gastrice dispăreau de îndată ce bolnavul adormea, danielopolu, f. n. i, 183. Tzulufa i se păru lui Silion foarte ... ispititoare. Necazul îi dispăruse, vinea, l. I, 74. In ultimele 4 luni [de sarcină], aceste simptome de obicei dispar, belea, P. A. 183. Şi când a dispărut zâmbetul - umblam lăcrămând pe cărările din grădina vieţii. ISAC, O. 238. Idealurile paşoptiste nu Vor dispărea din mişcarea literară de până la Unire. IST. LIT. ROM. n, 643. Copilăria nu dispare niciodată din noi. CONTEMP. 1975, nr. 1 508, 3/7. Foarte mulţi mi-au scris că le-au dispărut durerile reumatismale, discopatiile, artrozele, flacăra, 1976, nr. 26, 15. Semnificaţia socială a învelitorilor de cap femeieşti este pe cale să dispară în ultimele decenii, z. MIHAIL, T. P. 149. Niciodată combativitatea nu trebuie să dispară, românia literară, 1979, nr. 13,3/2, patapievici, C. L. 106. Rigiditatea [articulaţiei] apare dimineaţa sau după repaus. Dispare după două minute de mişcare. RL 2005, nr. 4 624. Fericirea s-a gătat. Norocul a dispărut, Până-n suflet m-a durut. FOLC. TRANSELV. ii, 107. ❖ E x p r. A dispărea ca prin farmec = a înceta brusc să mai existe, a se sfârşi pe neaşteptate. Sfâşierile din maţe despar ca prin fermec. man. SĂNĂT. 120/9. + (Despre publicaţii) A înceta să (mai) apară. „Revista literară şi ştiinţifică” a dispărut după al patrulea număr al ei. MAIORESCU, în PLRI, 271. Şi azi multe reviste dispar repede, dar pe vremea lui Kogălniceanu... censura venea să le decapiteze. DENSUSIANU, L. 334. In niciun caz nu voi accepta să mi se joace „Danton” până ce nu vor dispare foile de teatru „Bis”, „Scena” şi „ Cortina”. CAMILPETRESCU, t. iii, 516. Scrisoarea ... este din 3 iulie ... 1871, deoarece se vorbeşte acolo de răposarea „Bondarului”, care este o revistă umoristică din Botoşani apărută în 1869 şi dispărută în 1871. călinescu, i. c. 113. + (Despre publicaţii) A se epuiza. Volumul... nici n-a ajuns bine prin librării şi a dispărut din cauza tirajului infim, flacăra, 1976, nr. 9, 8. Din nefericire, o asemenea carte, care a dispărut îndată ce a apărut în librării, nu a fost tipărită în condiţiile grafice pe care le-ar fi meritat. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 22, 24/2. 2. (De obicei cu determinări locale) A se face nevăzut, a ieşi (brusc) din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a pieri (6). Cf. negulici. Câmpia dispare supt vârtegiul de pulbere ce o acopere. PÂCLEANU, I. I, 148/27. Caii porniră pe fugă şi trăsura dispăru într-un nuor de praf ghica, c. E. I, 147. Abia ce articulară acest sânt nume [Dumnezeu] şi infernala şosea dispăru, filimon, o. n, 178, cf. pontbriant, D., baronzi, i. L. I, 196/34. Norul trece şi dispare în afundul cerului. alecsandri, P. ii, 126, cf. COSTINESCU. [Iubita] pare că îl dojeneşte când şopteşte cu căldură; Apoi iar dispare-nluntru. EMINESCU, O. I, 154. [Fetiţa] dispăru pe uşa cea mare în salon, caragiale, O. I, 126, cf. DDRF, BARCIANU, alexi, w., ŞĂINEANU2. Caleaşca după deal dispare, iosif, v. 28, cf. tdrg. Dihania dispăru sub unde. chiriţescu, GR. 56. Copiii... dispărură pe uliţă. AGÎRBICEANU, S. 185. Bătrânul... dispăru, prin scobitura ce ducea înlăuntrul masivului ruinat al vechilor chilii. HOGAŞ, DR. I, 26. [Adela] dispăru o clipă în altă odaie. ibrăileanu, a. 29, cf. resmeriţă, d. Docarul dispărea la cotitura şoselei. C. PETRESCU, S. 110, cf. CADE. Femeia roşi, se scuză, surâse, dispăru. REBREANU, R. I, 94. Cum dispare pe uşă, mă frământ ca un nebun. CAMIL PETRESCU, T. n, 105. Aruncă pledul şi şuba cât colo şi, sărind din trăsură, dispăru în pădurea de vlăstare. BRĂESCU, O. A. I, 89. Când am ajuns în dreptul liceului, cei patru dascăli... au dispărut înăuntru. SAHIA, N. 54. Spectrul morţii se micşora, se micşora, dispărea de sub priviri. E. IONESCU, E. 46. Dadaca ... dispăru pe portiţă. SADOVEANU, O. X, 274, cf. SCRIBAN, D. Otilia dispăruse în odaia vecină. CĂLINESCU, E. O. I, 86. Trăsura dispăruse de mult după colţ. VINEA, L. I, 13, cf. DL, DM. Evanghelina dispăruse, turburată de schimbul de priviri al celor doi bărbaţi. BARBU, princ. 34. Atunci ea s-a dat de-a-ndăratelea ... Şi hop! se dă peste cap, peste pridvor Şi dispare. SORESCU, L. L. v, 146, cf. DN2. Spre sat se zărea ... câte-o barcă mişcându-se pe apa de pe uliţa mare, dar dispărea repede în spatele vreunei urme de casă. BĂNULESCU, I. 23, cf. M. D. ENC., DEX, alr 11 432/744. <> (La imperativ, de obicei întărit prin „din faţa mea”, exprimă enervare, indignare, revoltă, repulsie etc.) îndrăzneţule, ... dispari din faţa mea! camil petrescu, T. iii, 428. + (Despre oameni) A părăsi locul, a pleca în altă parte fără să anunţe sau să fie observat. A dispărut din regiment fără urmă. C. PETRESCU, S. 173. Mai puteam nutri nădejdi în ţara mea de la miazănoapte? Şi acesta a fost, poate, o cauză pentru hotărârea de a dispare, de a fi cel puţin socotit pierit. M. eliade, 0.1,29, cf. cade. [D-ra Zadu]... a dispărut deodată..., O fi plecat pe jos la Bucureşti. CAMIL PETRESCU, T. iii, 128. După o lună însă, artileristul dispăruse tot aşa de misterios cum apăruse. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 205. Vin ... doamnă, trebuie să vă ascundeţi, trebuie să dispăreţi, sebastian, t. 274, cf. scriban, d. Cetăţeanul... dispare fără adresă. RALEA, O. 62. Old Jim continua uneori să dispară de acasă cu lunile, tudoran, P. 439, cf. dl, dm. Intr-o zi de... decembrie dispăruse fiul cel mare. IST. LIT. ROM. iii, 499, cf. DN2. A aflat consternat că asasinul reuşise să dispară. MAGAZIN IST. 1970, nr. 2, 49. Prin oraş se vorbea că dispăruse o studentă şi cazul, de-a dreptul pasionant, fusese încredinţat... celebrului detectiv. S ianuarie 1970, 35, cf. M. D. ENC. A dispărut de acasă, flacăra, 1975, nr. 40, 15, cf. DEX. Patronul a chemat poliţia şi individul a dispărut. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 23, 15/2. Hoţii au reuşit să dispară nestingheriţi. rl2005, 4 550. Generalul ...a dispărut imediat după ce a fost inculpat, adevărul, 2005, nr. 4 801. Pungaşii se furişară din odaie şi dispărură, lăsând pe cârciumar să orbecăiască în vânt. snoava, IV, 97. + S p e c. (Despre bunuri materiale; de obicei construit cu pronumele în dativ) A i se fura. lată tratatul dispărut din bibliotecă. IBRĂILEANU, A. 8. De la bancă ne-au dispărut acte importante, camil PETRESCU, T. I, 552. Se trez.eşte din somnul lui chinuit şi vede că i-a dispărut geamantanul cu manuscrise, flacăra, 1976, nr. 27,5. 3. (Despre fiinţe) A înceta să mai trăiască, a nu mai fi în viaţă; a muri1 (1), a pieri (1). Cf. NEGULICI. Floarea resbelnicilor a dispărut: nu se ştie soarta lui Tancred. PÂCLEANU, I. I, 139/11, cf. PONTBRIANT, D. Tiranul să dispară în hăul nimicirii. ALECSANDRI, T. II, 164, cf. COSTINESCU. Blaramberg a fost cel din urmă reprezentant al acelor deputaţi, acum din fericire dispăruţi, cari veneau în Cameră... cu numeroase volume de ... scriitori străini, maiorescu, critice, 521. Sărmana Zoe! Născută în mizerie ... neştiută de nimene a dispărut. CONTEMPORANUL, I, 31, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Se bănuia că doamna, înţeleasă cu boierii, i-arfi pregătit sfârşitul. Şi ea dispărea ... peste puţin, la 1531. IORGA, C. 1.1, 79. Cu Thomas Hardy a dispărut 8967 DISPĂRERE -1198- DISPĂRUT cel mai mare romancier al timpurilor din urmă. IBRĂILEANU, S. L. 98, cf. CADE. Necăjită cere sfatul Unei molii tinere, Că i-a dispărut bărbatul In costum de ginere. TOPÎRCEANU, O. A. I, 36. Din nefericire, în domeniul amintirii trec, pe măsură ce vulturii dispar, şi termeni ca: cealhău, zăgan ... etc. BĂCESCU, PĂS. 223. Ea dispăru - el se-nsură. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 99. Era un metis, fiul unui chilian dispărut de zece ani. tudoran, p. 542, cf. dl. De oameni ne aducem atunci aminte când dispar. ISAC, O. 277, cf. DM. Numai asiaticii privesc mereu morţii. In Ţara Românească omul dispare fără sgomot, se duce într-o grădină, barbu, PRINC. 266, cf. dn2, M. D. ENC., DEX. <> (Prin lărgirea sensului) Unele stele, după ce au strălucit cu o lumină estraordinară, au dispărut cu totul, drăghiceanu, C. 17. + (Despre plante) A se veşteji (I 1), a se ofili (1), a se distruge (1). Crinul dispare supt roza ce-l şterge. PÂCLEANU, 1.1, 80/18. Iarba, ... Sub o arşiţă de foc, Se usucă şi dispare, alecsandri, poezii, 362. 4. (Despre fiinţe, oraşe, bunuri materiale etc.) A nu mai exista, a fi redus la nimic; a pieri (3). Când un popor dispare de pe scena lumei, un altul păşeşte în locu-i. CONV. LIT. iii, 106, cf. COSTINESCU. Cu o ... respectuoasă decenţă a căutat autorul să priceapă generaţia care dispare din mijlocul nostru. MAIORESCU, CRITICE, 599, cf. DDRF. Mormintele au dispărut astfel şi aici supt scândurile şi mosaicul din vremea noastră. IORGA, C. 1.1,15. Dispar şi adăposturile multor specii de animale, păcală, m. r. 28. [Aceste elemente slave] se împerechează uneori cu elemente latine, azi dispărute din circulaţia limbii. CARTOJAN, ap. varlaam -SADOVEANU, 46, cf. cade. Evul Mediu dispare în umbra ruinelor grandioase ale Imperiului Roman. COCEA, s. I, 121. în unii din munţii noştri mari ... capra neagră a dispărut. SADOVEANU, O. XX, 223, cf. SCRIBAN, D. Fortul a rămas glorios ..., mărturie a unei tehnici militare de mult dispărută. RALEA, O. 47. Dacă bioxidul de carbon ar dispare din atmosferă, temperatura medie pe Pământ ar scădea cu 17°. CIŞMAN, fiz. i, 540. Clujul vechi a dispărut. ISAC, O. 274. De multe ori aceste titluri şi dregătorii noi dispăreau. STOICESCU, S. D. 95. Dispare ... şi obştea bazată pe legăturile de rudenie. H. DAICOVICIU, D. 33. Alte 150 de case insalubre ... trebuiau să dispară. G. BARBU, A. V. 127. O serie de nume topice au la bază cuvinte odinioară cunoscute, dar care, cu timpul, au dispărut din graiul local. CL 1973, 233, cf. M. D. ENC. Termenii concreţi, uneori tehnici, dispar complet în strofele cruciale, adică în implorarea finală. LL 1974, nr. 1, 88. Unele şcoli medicale au început să dispară, flacăra, 1975, nr. 45, 10. Arheologii au dezgropat ruinele unei civilizaţii urbane care înflorise cu 4 500 de ani în urmă, dar care a dispărut, înghiţită de nisipurile fierbinţi, scânteia, 1975, nr. 10 316, cf. dex, DN3. în condiţiile noi de astăzi dispar anexele tradiţionale din componenţa curţilor, butură, EG. 68. Pieriră rufele, vacile, tot. Dispărură curtea, clădirea, lot cu lot. demov, t. 69. Dispare plafonul cu grinzile de lemn care sunt înlocuite cu tencuieli la fel ca pereţii. PA VEL, s. E. 28. Clasa patronală autohtonă ... cu siguranţă ar putea dispărea! rl 2007, nr. 5 025. - Prez, ind.: dispăr. - Şi: (rar) dispáre vb. III, (învechit) despăreâ vb. II. - Din fr. disparaître (după părea). DISPÁRÉRE s. f. (învechit) Faptul de a dispărea; dispariţie. De-a lungul părăului se împrăştiase între păscuitorii de aur mai puţin fericiţi mulţime de născociri despre despărerea lor urmată aşa din pripă. CONV. LIT. iv, 63. Dispărerea lui din pleiada junilor literatori lasă o lacună destul de simţitoare. ALECSANDRI, s. 105, cf. COSTINESCU, LM. Francezii şi nemţii ...se gândesc la întreaga imagine a cuvântului „ mâncare ”, ... şi nu numai la acea parte care a motivat idiotismul român, adică la dispărerea obiectului consumat. MAIORESCU, CRITICE, 26. Greşeşte când socoate că dezvoltarea ideilor a provocat despărerea robiei, contemporanul, iv, 271. Dacă privim ca un maximum despărerea patimilor, ... lipsa de avânt, ... avem tot dreptul să hărăzim bătrâneţei înţelepciunea care i se dă de obicei, ib. v, 387. - PL: dispăreri. - Şi: despărere s. f. - V. dispărea. DISPĂRŢÂNIE s. f. v. despărţenie. DISPĂRŢÂNIE s. f. v. despărţenie. DISPĂRŢÎ vb. IV v. despărţi. DISPĂRŢÎRE s. f. v. despărţire. DISPĂRŢITURĂ s. f. v. despărţitură. DISPĂRUT, -A adj. 1. Care a ieşit din câmpul vizual, care nu se mai vede (deşi continuă să existe); care nu mai poate fi observat sau găsit. Cf. dispărea (2). Cf. lm. Pietricele fin lucrate, căzute ... din brăţările dispărute, galaction, o. 119, cf. dl, dm, dex. + De a cărui soartă nu se (mai) ştie nimic. Cf. ddrf. Vestindu-se ...că sunt dispărut şi decedat, o rudă ...a luat moştenirea. SADOVEANU, O. XXI, 371, cf. dl, DM. Am fost citaţi pe ordin de zi ca dispăruţi, căzuţi în incendiile aerodromului de pe istmul încercuit. BĂNULESCU, I. 228, cf. DEX. Poliţiştii de frontieră se aşteaptă ... ca o parte din azilanţii dispăruţi să apară pe graniţa de vest. adevărul, 2006, nr. 4 841. -0* E x p r . A fi dat dispărut = (în timp de război) a fi considerat ca pierdut fără urmă. Cf. DL, dm. întâi poate l-au dat dispărut, barbu, ş. n. 108. O fost dat dispărut. LĂNCRĂNJAN, c. I, 13, cf. dex. -O (Substantivat) Seara îl înscrisesem [pe soldat] pe lista dispăruţilor, c. petrescu, s. 155. 2. (Despre fiinţe; adesea substantivat) Care nu (mai) trăieşte, care şi-a pierdut viaţa; mort (11), (învechit şi popular) pierit (11). Cf. dispărea (3). D-ta nu ne vorbeşti de persoana celui dispărut. MAIORESCU, CRITICE, 600, cf. ddrf. A înfăţişat ascultătorilor figura măreaţă de a curând dispărutului G. Popovici. LUC. vii, 325. îmi ziceam că poate ar merita să fie zugrăvită figura bună a bietului prieten dispărut. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 30. Am îngrijit şi de trecutul nostru literar bucovinean ... prin publicarea unor scrieri ale dispăruţilor de seamă. în PLRII, 68. In locul lui Eminescu am fi avut pe Samson Bodnărescu, pe care un mare critic al nostru, pe vremea aceea, îl sărbătorea cu acelaşi entuziasm ca şi pe marele nostru dispărut. MINULESCU, în PLR li, 164. Nu pot uita, dintre cei dispăruţi prea devreme, un alt prieten, cald şi impetuos, camil PETRESCU, T. III, 490. Trică Ilie, «mâna dreaptă» a popii Nicolae, scos într-o vreme din graţiile celui dispărut, da târcoale odăjdiilor omului cel nou. KLOPŞTOCK, F. 67. Plutonierul încruntat şi un furier mărunţel... scriau de zor, pregătind formele celor dispăruţi. BART, S. m. 76, cf. dl. Să punem flori pe mormintele celor dispăruţi? TUDORAN, P. 16, cf. DM. Faptul că dispărutul Armând Sachelarie se născuse pe teritoriul argentinian ... îi crea un alibi perfect. BARBU, 1.1, 35. Fiecare dintre noi simte nevoia unor reîntâlniri cu arta, cu personalitatea ... unor mari artişti şi oameni de cultură dispăruţi. CONTEMP. 1975, nr. 1 495, 3/11, cf. DEX. Ilustrul dispărut a fost mare prieten al poporului român. FLACĂRA, 1976, nr. 37, 7. Se aprind şi lumânări în memoria celor dispăruţi, rl 2005, nr. 4 757. 3. Care nu mai există, care a fost redus la nimic; pierit (14). Cf. d i s p ă r e a (4). Animale dispărute, ce s-au găsit pe unelte de corn ..., gravate cu sula de către oamenii străvechi. ODOBESCU, S. iii, 79. Adormita vale ... astfel trebuieşte să se califice valea unei cetăţi dispărute ..., care răsuna de zgomotul tunurilor. MACEDONSKI, O. IV, 48. S-au păstrat... mulţime de nume, dispărute az.i. păcală, m. r. 44. Judecând după gropile care se văd azi lângă biserică şi care sunt pivniţele caselor dispărute, aceste case erau foarte mici şi strânse laolaltă. GALACTION, O. 315. Era în glasul femeii un cutremur care se 8974 dispecer - 1199 — DISPENSA ridica din fundul fiinţei ei ca din alte vieţi din veacuri dispărute. SADOVEANU, o. xxi, 470. [Poetul Anders Femandez] aminteşte şi el... marile civilizaţii antice dispărute. CĂLINESCU, I. 276. Mai înainte vreme [doctorul] fusese în America, în Mexic, în Brazilia, în Peru, pe urmele civilizaţiilor dispărute, vinea, l. I, 26, cf. DL, DM. Uneori [Naum Rîmniceanu] e naiv ... când socoteşte că limba dacilor, dispărută, era asemănătoare cu a tătarilor. IST. LIT. ROM. II, 126. In zecile de muzee ale ţării obiecte felurite ne întregesc imaginea unei vieţi demult dispărute. H. daicoviciu, d. 5 .Se numea astfel şi un sat dispărut. CL1973,237. Stiluri folclorice autentice dispărute. M1974, nr. 9, 24, cf. DEX. O confesiune scrisă simplu şi emoţionant despre o epocă dispărută, flacăra, 1976, nr. 50, 18. Nenumăraţi sunt autorii care au abordat legenda dispărutului continent al Atlantidei. românia literară, 1979, nr. 25, 23/1. Urmele s-au dovedit a fi aparţinut unei specii dispărute de rinoceri, într-adevăr enorme comparativ cu dimensiunile actuale. CONTEMP. 1979, nr. 1 699, 5/1. Nunta ţărănească, spectacol mai nou, evoca nunta tradiţională şi unele obiceiuri dispărute. PAVEL, S. E. 22. - PL: dispăruţi, -te. - V. dispărea. Cf. fr. d i s p a r u. DISPECER s. m. 1. Tehnician care urmăreşte, coordonează şi reglementează operativ mersul producţiei dintr-o întreprindere, care supraveghează mişcarea trenurilor pe o anumită porţiune de linie, traficul aerian, repartizarea energiei electrice la utilizatori etc.; p. e x t. sistem automat având aceste atribuţii. Munca dispecerului cere o înaltă calificare, o vastă cunoaştere a întregului proces tehnologic al fabricii. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 692. In întreprinderile mecanizate sau automatizate, dispecerul supraveghează şi semnalizează momentele critice ale procesului de muncă, ltr2, cf. DL, dm, dn2. Profesorul de regie se transformă în dispecer. T ianuarie 1969, 4, cf. M. D. ENC., DEX. Dispecerii au o mare experienţă şi un calm care le este absolut indispensabil, flacăra, 1977, nr. 5, 5. Dispecerii... au constatat că pe panoul de comandă s-a aprins un bec ce indica un scurtcircuit. RL2005, nr. 4 704. 2. Funcţie tehnico-organizatorică în cadrul întreprinderilor industriale, de construcţii, de transporturi etc., care asigură coordonarea centralizată şi operativă a procesului de producţie, îndeplinită de către un dispecer (1) sau cu ajutorul unui sistem automat. Cf. der. - PL: dispeceri. - Din engl. dispatcher, rus. /jwcneTHep. DISPECERĂT s. n. Serviciu în care îşi desfăşoară activitatea dispecerul (1). Un dispecerat aflat la direcţia judeţeană agricolă ţine permanent legătura cu fermele de animale. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 347. A înfiinţat un post de dispecerat pentru o mai bună supraveghere a circulaţiei autobuzelor, flacăra, 1975, nr. 22, 5, cf. DN . La Direcţia de Utilităţi Publice va funcţiona un dispecerat permanent, rl 2005, nr. 4 511. -PL: dispecerate. - Dispecer + suf. -at. DISPECETLUÎ vb. IV v. despecetlui. DISPECETLUÎT s. n. v. despecetluit1. DISPENDIOS, -OÂSĂ adj. (Livresc) Care costă mult, care se face cu mari cheltuieli; scump (2). Cf. negulici. Sistemul armărilor esesive odată admis de toată Europa, bun sau rău, noi nu putem face altfel decât a-l adopta ...şi căutând a-lface cât s-ar putea mai puţin dispendios, mai puţin ruinător, ghica, c. E. li, 383, cf. costinescu, LM. împins în viaţa dispendioasă a capitalei, Zamfirache apare în scenă cu lornetă pe vârful nasului. CĂLINESCU, S. C. L. 178. -PL: dispendioşi, -oase. - Din fr. dispendieux. DISPENSĂ vb. I. 1. T r a n z. (Complementul indică oameni) A scuti (4), a ierta de o obligaţie, de o îndatorire etc. Cf. MICU, T., ap. URSU, T. ş. 234. Sup pretext a fi dispenzat de papa şi împedecat de notabili nu voi se împlinească condiţiile tractatlui. săulescu, hr. n, 271/26, cf. stamati, d., costinescu, lm. Dispensăm cetitorul încă de două citaţii. CONTEMPORANUL, I, 57. Putem să dispensăm pe neamţul de a ne spune toate persoanele cu cari a făcut cunoştinţă. CARAGIALE, O. III, 118. D-sa se crede însă dispensat de toate aceste, fiindcă traduce vreo câteva pagine din „Descriptio Moldaviae ”. conv. lit. xx, 680, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Egida acestei gazete ... ne dispensează de comentar. LUC. II, 59, cf. şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade. îşi alesese ... un lacăt care să-l dispenseze de grija cheiţei. C. petrescu, c. v. 44. Totul părea astfel făcut ca să dispenseze pe grecii vechi a lua, într-o privinţă sau alta, atitudini extreme, negulescu, g. 173. Citirea buletinului [de analiză a solului] ... nu-l dispensează pe agrotehnician de studiul solului. AGROTEHNICA, 1, 323. Când oi muri eu ... să nu vii la groapă: te dispensez, vinea, l. ii, 123, cf. dl, dm, dn2. Documentul e... clar..., dispensându-mă de comentarii şi parafrazări. H. DAICOVICIU, D. 71, cf. M. D. ENC. Experienţa personală a unui savant ... îi conferă competenţa necesară şi îl dispensează de orice altă şcolarizare. CONTEMP. 1975, nr. 1 512, 4/2, cf. dex. [Preşedintele] încearcă să sublinieze că se poate dispensa de aparatul electoral al actualei conduceri pesediste. rl 2005, nr. 4 668. + (învechit, rar) A permite (1). Regele poate dispensa pentru căsătorii între veri. MAIORESCU, D. v, 158. 2. R e f 1. (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunţa la... Cheltuielile pentru şcoala sătească sunt neapărate. Guvernul nu se poate dispensa de ele. CONV. LIT. IV, 260. Cerinţa unei limbi curate este o cerinţă absolută, de la a cării împlinire nu se poate dispensa niciun jurnal. MAIORESCU, CRITICE, 46. Să ne dispensăm cu totul de a numi [pe autorii muscali]. ODOBESCU, S. III, 21. Am fost pururea ... în contra celor scriitori care cred a se putea dispensa şi de talent, şi de cunoştinţe, şi de idei. EMINESCU, în PLR I, 327, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., CADE. O antropologie, spre a câştiga o viziune totală a omului, nu s-ar putea dispensa de cercetarea diverselor forme, sensuri, iluzii pe care acesta le-a produs. CIORAN, R. 53. Soţia se dispensează de servitoare. SADOVEANU, O. IX, 340. Caragiale crede a se putea dispensa de mijloacele analizei psihologice. VIANU, A. P. 127. Un adevărat scriitor nu se poate dispensa de cunoaşterea temeinică a limbii şi literaturii populare. L. ROM. 1953, nr. 2, 35, cf. dl, dm. Scriitorul se dispensează ...de elementele care îngroşaufraza sa. varlaam- sadoveanu, 416. Crede că se poate dispensa de acest final al apologului său. ist. lit. ROM. iii, 489, cf. DN2. Nu se putea dispensa de serviciile lui. magazin IST. 1968, nr. 4, 71, cf. M. d. enc. Nu se putea dispensa de un muzeograf, flacăra, 1975, nr. 46, 4. Deşi nu se poate dispensă de vocaţie, eseistul nu se naşte propriu-zis. V. ROM. iunie 1975, 58, cf. DEX. în tranziţie ne cam dispensăm de cultură, adevărul, 2006, nr. 4 822. (Prin lărgirea sensului) Istoria literară nu se poate dispensa de spirit critic, de cercetători literari. CĂLINESCU, C. O. 199. Dacă logica omenească s-a putut dispensa atâta vreme de aplicaţia practică a acestei categorii [a timpului], care sunt cauzele care o produc astăzi? RALEA, s. T. iii, 49. Acuzativul ...se poate dispensa ... de articol. SCL 1953, 139. Cuvintele în câte o frază se pot chiar dispensa de înţelesul ştiut. IST. LIT. ROM. iii, 282. Teatrul radiofonic şi teatrul TV se pot dispensa de contribuţia ... contabililor. T ianuarie 1969, 111. Asistăm la construcţia unei drame care tinde să se dispenseze de evenimente exterioare. LL 1974, nr. 1, 75. Nicio antropologie filozofică nu se poate dispensa de o axiologie. CONTEMP. 1979, nr. 1 689, 2/3. In genere creaţia epică se poate dispensa chiar de gramatică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 21, 7/2. Aţi văzut că seara 8980 DISPENSABIL - 1200- DISPENSĂLUI de ieri nu ne-a ieşit pentru că ne-am dispensat de constrângerea programului. LHCEANU, J. 193. Se dispensase de mult de girul patronului. CĂRTĂRESCU, N. 16. - Prez. ind.: dispensez. - Şi: (învechit, rar) dispenzâ vb. I. - Din lat. dispensare, fr. dispenser. DISPENSABIL, -Ă adj. De care cineva se poate dispensa (2); pentru care sau căruia i se poate acorda o dispensă. Categoriile combinate ... dau naştere la o mulţime mare de noţiuni apriorice deduse, a căror observare şi înregistrare ... ar fi o osteninţă folositoare şi nu neplăcută, dar care aicea este dispensabilă. EMINESCU, O. XIV, 400, cf. CADE, DEX, DN3. -PL: dispensabili, -e. - Din fr. dispensable. DISPENSAR s. n. Unitate medico-sanitară care asigură asistenţa curativ-profilactică a populaţiei dintr-o anumită zonă teritorială, de obicei fară spitalizare. Să se presentese în arătatele zile şi ore hotărâte la despensariul spitalului Colţea. DÂMBOVIŢA (1860), 2883/35, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Când mergeam la dispensar, întâlneam mai mulţi tineri. VLASIU, A. P. 380. Medicul de circumscripţie e cel care trebuie să cerceteze la dispensarul său toate bolile noi. SADOVEANU, O. XX, 183, cf. SCRIBAN, D. Lucrul la dispensar era greu. DEMETRIUS, a. 257. Introducerea aerului [în cavitatea pleurală] ... se execută numai în sanatorii sau dispensare, belea, p. a. 385, cf. DL. Se face-n Borşa dispensar! DEŞLIU, M. 34, cf. DM. Mai lucrezi la dispensar? barbu, ş. n. 31, cf. DER, ABC SĂN. 133, DN2. S-a trecut la ... înfiinţarea unui... dispensar la Colţea. G. BARBU, A. v. 168, cf. D. MED., dex. S-au prezentat imediat la dispensarul întreprinderii, scânteia, 1975, nr. 10 331. Astăzi suni şi cantine şi şcoli ...şi dispensare şi biblioteci. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 6. Construcţiile social-culturale, căminul cultural ... dispensarul ...au peste tot arhitectura proiectului tip. PA VEL, S. E. 29. [Proprietarul] a mai ridicat ...şi un dispensar pentru oameni săraci. RL 2005, nr. 4 670. Avem şcoli şi dispensare, Carte ştie orişicare. folc. transilv. ii, 592. - PL: dispensare. - Şi: (învechit) dispensâriu (resmeriţă, d., cade), despensâriu s. n. - Din fr. dispensaire. DISPENSÂRE s. f. Acţiunea de a (se) dispensa şi rezultatul ei. Cf. dex, doom2. - PL: dispensări. - V. dispensa. DISPENSÂRIU s. n. v. dispensar. DISPENSARIZ vb. I. T r a n z. (Complementul indică oameni) (A lua în evidenţă şi) a îngriji într-un dispensar. Cf. dex,dn3. - Prez. ind.: dispensariz.ez, - Dispensar + suf. -iza. DISPENSARIZÂRE s. f. Faptul de a dispensariza. In întreprinderi se procedează la dispensarizarea unor muncitori sănătoşi, dar care lucrează în condiţii care pot influenţa starea lor de sănătate. ABC SĂN. 133, cf. DN2, d. med., dex. Dispensarizarea şi tratarea bolnavilor cu hipertensiune arterială, a diabetului zaharat ... sunt măsuri importante de prevenire a accidentelor vasculare cerebrale. RL 2006, nr. 5 112. - PL: dispensarizări. - V. dispensariza. DISPENSÂT, -Ă adj., s. m. şi f. (Om) eliberat de orice îndatorire. Cf. stamati, d., lm, ddrf. S-a sunat mobilizare Şi-au rămas satele goale. Au plecat şi complectaşi, Dispensaţii şi glotaşi. FOLC. MOLD. I, 484. -PL: dispensaţi, -te. - V. dispensa. DISPENSATOR, -OÂRE adj., s. m. şi f. (Rai') (Persoană) care distribuie, care dă fiecăruia partea sa. Cf. costinescu, lm, ddrf, Şăineanu2. Dispărând femeia, motivul de a vedea în ea adversarul temut, dispensator de viaţă, Adela devenise pentru mine ... aproape un copil. IBRĂILEANU, A. 181, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Pentru ... [şcolari] unicul dispensator de bucurii şi amărăciuni este examenul. TEODOREANU, M. II, 512, cf. DN2, DEX. -PL: dispensatori, -oare. - Din lat. dispensator, fr. dispensateur. DISPENSÂŢIE s. f. (învechit) (Atestat prima dată în 1785, ap. URSU, î. L. 130) 1. Dispensă (1). Se cunună cu această împedecare, necerând mai nainte slobozenie (sau dispenzaţie). pravila (1788), 128/19. Un diacon poate a se însora cu o dispensaţie (slobozenie). CALENDARIU (1794), 33/21. Orice dispenzaţie dai, Exţelenţia Ta, să nu dau ţidulă după aceeia, ci în orighinal să o dau a se ceti, pentru adevărul lucrului. MAIOR, I. B. 337/1. Politicescul dicasteriu are puteare aşafeliu de dispenzaţie a da. SŢ. 12/13. Acesta din iezovit şi cardinal făcându-se rigă după dispenzaţia papei se-nsură cu Luiza Maria de Gonţaga. SĂULESCU, HR. II, 446/22. Catholicii să poată încheia căsătorii de acelea cu dispensaţiunea papii. BARIŢIU, P. A. I, 347. Papii ... ar fi cercat să tragă venite şi foloase materiale considerabile: confirmaţiunile, anatemele, dispensaţiile. LUC. vii, 106. 2. Distribuţie (1), împărţire. Cf. costinescu, lm, alexi, w. - PL: dispensaţii. - Şi: dispensaţiune (lm, costinescu, alexi, w.), dispenzâţie, dişpenzâţie (ursu, î. l. 130) s. f. - Din lat. dispensatio, -onis, fr. dispensation. DISPENSAŢIUNE s. f. v. dispensaţie. DISPENSĂ s. f. 1. Autorizaţie specială dată cuiva de autorităţile ecleziastice sau civile de a trece, în anumite cazuri, peste formalităţile legale obişnuite; permisiune (1), (învechit) învoire, dezlegare (3); (învechit şi popular) slobozanie (4). în luna fevruarie urmaşă căsătoria lor prin procuraţie, cu dispenziile (învoirea) cerute de la papa. AR (1838), 38174. Dispensele pentru căsătorii amestecate trebuie să se ceară drept de la Roma. bariţiu, P. A. iii, 305, cf. stamati, D. Fu ales ... rege a[l] Polonii[iJ ear apoi după dispensa (dizlegarea) papei se însură cu cumnată-sa. calendar (1859), 95/4, cf. COSTINESCU. Se abrogă dreptul regelui de a da dispensă la căsătoriile cumnaţilor şi verilor. MAIORESCU, D. v, 159, cf. ddrf. Numai domnul poate da dispense de vârstă pentru motive grave. HAMANGIU, C. C. 44, cf. BARCIANU. Ţi-ar trebui, deci, o parohie bună? ... Şi dispensă de la vârsta canonică? agîrbiceanu, a. 317, cf. cade, scriban, D. Stareţul din Leon fără să aibă dispensă face nuntă cu verişoara sa. CĂLINESCU, I. 154, cf. DL, dm, dn~. Biserica acordă şi anumite dispense sau pogoreminte la rânduielile postului, pentru femeile gravide, pentru bolnavi, pentru cei din închisori. RL 2006, nr. 5 094. Pentru a putea ocupa postul de director general al Operei din Bucureşti, respectivul a primit din nou ... dispensă, adevărul, 2006, nr. 4 822. 2. Scutire a cuiva de a îndeplini o anumită obligaţie (legală); (concretizat) act, document care atestă această scutire; (învechit) remisiune (2). Cf. costinescu, barcianu, alexi, w., tdrg, RESMERIŢĂ, D. Dispensă de la serviciul militar. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Cuvenita dispensă nu fusese aşa de uşor de obţinut. COCEA, S. li, 112, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: dispense. - Şi: (învechit) dispenză s. f. - Din fr. dispense. DISPENSĂLUÎ vb. IV. (învechit) T r a n z. A dispensa (1). Am fost numai de 13 ani, în care vârstă de a trece la căsătorie să mă 8992 dispenza - 1201 - DISPERARE dispensăluiască nici că au avut protopopul locului putere (a. 1818). IORGA, A. R. G. 229. -Prez. ind.: dispensăluiesc. - Din fr. dispenser (după modelul verbelor formate cu suf. -ălui). DISPENZ vb. I v. dispensa. DISPENZÂŢIE s. f. v. dispensaţie. DISPENZĂ s. f. v. dispensă. DISPEPSÎE s. f. Tulburare a procesului de digestie, manifestată prin dureri în partea superioară a abdomenului, balonare, modificări ale motilităţii stomacului şi intestinului. Dispepsie, mistuire anevoie. MAN. SĂNĂT. 253/13, cf. COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, BIANU, D. S., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Regim fără ... acrituri ... se dă bolnavilor de stomac (dispepsie). VOICULESCU, L. 115, cf. BUJOREAN, B. L. 227. Pepsina are întrebuinţări în terapeutică, fiind indicată în tratamentul dispepsiilor acide atonice. ENC. AGR, IV, 540, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, SFC III, 4, DER. Prin dispepsie se înţelege o digestie grea, dureroasă. ABC SĂN. 133, cf. dn2, D. MED., DEX. Fiartă cu romaniţă, secărea ...se lua în boli de pântece (dispepsii, piroză). BUTURĂ, EB. I, 76. - PL: dispepsii. - Din lat. dyspepsia, fr. dyspepsie. DISPEPTIC, -Ă adj. Care aparţine dispepsiei, privitor la dispepsie; de natura dispepsiei. Cf. cade, scriban, d. Ar putea să fie friguri, ori pleurezie, ori numai junghiuri dispeptice. CĂLINESCU, C. O. 104. Turburări dispeptice sau o scădere a poftei de mâncare au fost observate numai în câteva cazuri [de bolnavi], parhon, B. 19, cf. dn2, dex. + (Adesea substantivat) (Om) care suferă de dispepsie. Sunt dispeptic. D. ZAMFIRESCU, A. 88, cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, DN3. - Pl: dispeptici, -ce. - Din fr. dispeptique. DISPERĂ vb. I. I n t r a n z. A pierde orice speranţă, nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situaţii); a se descuraja; a deznădăjdui. Poate că nu m-ai înţeles destul; poate că disperi de afecţiunea mea. lăzărescu, s. 26/16, cf. stamati, d., polizu. Aşadar necum ce e de făcut! Să desperăm? BĂLĂŞESCU, GR. XVII/27. Mă urmărea pe mine chiar o dumnezeire, Ce nu lasă un suflet de tot a despera. SION, POEZII, 99/16. Amorezii au mai multe coarde la arc; ei nu disperă aşa lesne. FILIMON, o. I, 137, cf. PROT. - POP., N. D. Toate aceste sunt triste lucruri... însă nu sunt cauze îndestule pentru a face pe un om tânăr să dispere. CONV. LIT. I, 152, cf. LM. Ar trebui cineva să despere. MAIORESCU, D. I, 425. Nu trebuie însă să disperăm. ODOBESCU, s. ii, 265. Aşa virtuoşii murind nu desper, Speranţa-a lor frunte-nsenină. eminescu, o. I, 12. S-ajung ca să-mpac însă pe toţi -ui cugetare Mi-am pus, şi pân-acuma d-aceasta nu disper. MACEDONSKI, O. I, 375, cf. DDRF, ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U. Scrisoarea ta din urmă m-ar fi făcut să disperez dacă nu-i alăturai biletul profesorului Marin, agîrbiceanu, A. 345, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Omul să nu despereze, ci să lupte cu toate piedicile până ce izbândeşte, rebreanu, R. i, 31, cf. scriban, d. Nu dispera! ... Mai există şi excepţii, c. petrescu, a. r. 36. Nu desper niciodată, doamnă. VINEA, L. I, 271. Nu pricepuse nimic, disperase, bănuise, se înfuriase. DEMETRius, A. 68, cf. DN . A juca înseamnă deci puterea de a dispera pentru o suferinţă împrumutată. CONTEMP. 1971, nr. 1 274,4/6, cf. M. D. ENC., DEX. Discernământul inteligenţei este falsificat constant de intenţiile vieţii care nu poate supravieţui disperând la nesfârşit de carenţa adevărului, patapievici, c. l. 24. ❖ R e f 1. Dacă la vârsta ta te desperezi, apoi noi acei cari suntem mai bătrâni ...ce trebuie să facem? KOGĂLNICEANU, S. 215. Se desperează şi aşteaptă cu nerăbdare să se ducă după cel întâi venit. CONTEMPORANUL, I, 630. <> T r a n z. D-ta mi-ai vorbit atâta de bine de flora română, încât începusem a mă deprinde cu vulgaritatea florilor noastre, dar desper de a pronuncia vreodată numele lor! negruzzi, S. I, 98, cf. tdrg. + Tranz. fact. A face să-şi piardă orice speranţă, a duce la disperare; a exaspera. A denuncia unui paţient o boală incurabilă este a-l despera. GHICA, c. E. I, 309. Se arătară îndată printre stuh vro patru dorobanţi ... care ne spuseră că ne găsim chiar în dreptul Călăraşilor, şi în lungă depărtare de orice sat. Această aflare ne desperă, căci toate proviziile noastre se înecaseră! alecsandri, o. p. 210. A mea inimă-i cuprinsă d-a Neliniştei turment, Ce mă-ndeamnă ... mă desperă, contemporanul, iv, 357, cf. şăineanu2, resmeriţă, D., cade, dex. Voi continua ...să îi disper pe alţii. RL2005, nr. 4 769. - Prez. ind.: disper şi (învechit şi regional) disperez. - Şi: desperă vb. I. - Din lat. desperare, it. disperare. DISPERĂNT, -Ă adj. (Rar) Care provoacă disperare; descurajant. Cf. lm. Pe aici, de aproape o lună secetă, senin desperantşi călduri nesuferite, caragiale, O. VII, cf. SFC II, 107, 109, DEX. în concepţia lui Nietzsche, care e pozitivistă, adevărul era din nefericire inevitabil „ştiinţific”, adică deopotrivă desperant, vulgar şi prostesc, patapievici, C. L. 23. - PL: disperanţi, -te. - Şi: desperănt, -ă, (învechit, rar) desperând, -ă (lm) adj. - Dispera + suf. -ant. - Desperând < lat. desperandus. DISPERĂNŢĂ s. f. (Italienism învechit; în forma desperanţă) Disperare, deznădăjduire. Boierimea atunci în desperanţă se revoltă. BĂLCESCU, M. V. 22. O! Eată de ce fruntea-mi adesea e-înnegrită Şi naşte negre gânduri ce creerii-mi muncesc, Şi-n inima-mi produce furtuni înfuriate Ce-n marea desperanţei mă duc, mă rătăcesc. R. IONESCU, C. 23/12. Acele braţe rotunde, goale, fragede, lăsate în jos ca şi când ar fi denunţat desperanţa, acel corp ce sta să-ngenunche, acele aripi ce stau să se mişte şi s-o ducă - toate astea făceau un singur chip, un singur corp frumos, dulce, ideal - Poesis! EMINESCU, O. VII, 194. - PL: disperanţe. - Şi: desperănţă s. f. - Din it. disperanza. DISPERARE s. f. Stare sufletească extrem de apăsătoare specifică omului, caracterizată prin lipsa oricărei speranţe (în rezolvarea sau îndreptarea unei situaţii); deznădejde, îngrijorare; (învechit) disperanţă. Cf. I. GOLESCU, C. Părintele meu! Ii zise, fă-ţi milă, nu mă lăsa, Ş-în mai mare desperare sufletul nu-mi apăsa. PANN, Ş. I, 47/4. Atâtea suferinţe subt care omul geme, Şi cade-n desperare destinu-i blestemând, Etern va sta pe capu-i ca negre anateme? R. IONESCU, C. 140/6, cf. polizu. Disperarea, niâhnirea, durerea că e depărtat de locul naşterei ... aceasta e soarta şi amărăciunea ce împovară pe un biet esilat. PELIMON, I. 117/4. începu a plânge cu amar şi a se lovi cu pumnii în cap de disperare. FILIMON, O. I, 297, cf. PROT. -POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Arta ... trebuie să rămâie senină chiar când exprimă desperarea. MAIORESCU, CRITICE, 111. E Arald, mândrul rege, Scânteie desperarea în ochi-i crunţi de sânge. EMINESCU, O. I, 88. Lovitura ce dădu, cruntă ca desperarea sa. gane, n. i, 27. Disperarea ei a mers tot crescând. CARAGIALE, O. II, 121. E sătul de viaţă şi cântă deziluzia, desperarea şi setea liniştei eterne, vlahuţă, S. A. II, 388. M-apucă o disperare - imensă, fără nume. MILLE, V. P. 41, cf. DDRF. Răspunse la strigătul de desperare al ţăranului, dându-i un ghiont în fălci. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 191, cf. ALEXI, w. Un fel de desperare era întipărită pe faţa şi în privirile sale. AGÎRBICEANU, A. 284. In inima lui Bologa desperarea rodea ca pecinginea, rebreanu, p. S. 154, cf. RESMERIŢĂ, D., şăineanu, D. u. Am cunoscut desperarea celui ce vieţuieşte alături 9001 DISPERAT - 1202- DISPERAT de un strein. M. eliade, O. I, 26, cf. cade. Cele două femei intrară într-o panică vecină cu disperarea. EFTIMIU, N. 142. în disperarea lor, scriitori şi editori au socotit-o [criza] endemică, iremediabilă, inexorabilă. în PLR II, 563. Era de o disperare penibilă, camil PETRESCU, U. N. 36. Zelul educatorilor de a scoate ... oameni de treabă din copiii care făceau disperarea familiilor era explicabil. BRĂESCU, O. A. II, 79. [Tata] nu-şi aduce aminte c-a plâns şi s-a bătut cu pumnii în cap de disperare? G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. 1,43. Pavel Nour rămase iar singur cu disperarea lui. sadoveanu, O. I, 21, cf. SCRIBAN, D. Văzând cum se surpă tot ce-a putut să adune omenirea pe urma artiştilor şi visătorilor ei, au dat un ţipăt, firesc, de disperare şi ură. ARGHEZI, P. T. 70. O disperare neagră îi cuprinsese. DEMETRIUS, A. 76. Cânta „J’attendrai”, melodia aceea plină de disperarea timpului, melodramatică, dar atât de uşor de mers la inimă, chit că Marta o interpreta puţin fals, chit că pianul tapat paralel cânta şi el fals. barbu, ş. N. n, 80, cf. dn2. Pe acest fond de mizerie şi disperare, fascismul înaintează cu paşi repezi spre preluarea puterii, magazin IST. 1971, nr. 1, 16, cf. M. D. enc. Zilele acelea ... le-a trăit într-o tensiune vecină cu disperarea. FLACĂRA, 1976, nr. 2, 3. Dintr-o disperare fără speranţă se năştea unul din primele personaje ale cinematografului, într-o perioadă când Olimpul era gol. românia literară, 1979, nr. 15, 17/4. Disperarea şi nemulţumirea cadrelor didactice este tot mai mare. RL 2005, nr. 4 778. <> F i g. Florile soarelui înecate până la gât în apă căutau soarele cu faţa lor galbenă de disperare. CONTEMP. 1975, nr. 1 497, 4/5. ❖Loc. adv. Cu disperare = a) în mod disperat, cu deznădejde. Vedea oameni corupţi şi degradaţi şi striga cu desperare (a. 1845). mag. ist. i, 205/7. Te chem cu desperare în pieptu-mi cu delir, eminescu, o. iv, 299. Cum era bunioară să se stăpânească de râs, când îl vedea căutând cu disperare ... cheia de la sertarul mesei, brătescu-voineşti, p. 263. Apostol o îmbrăţişă cu desperare, sărutându-i gura, ochii, părul. REBREANU, P. S. 264. Pe urmă m-am răsgândit cu disperare. CAMIL PETRESCU, P. 381. Privirea lui căuta cu desperare un punct de sprijin în vârtejul de vehicule şi pietoni al pieţei tumultoase. VINEA, L. I, 17; b) din toate puterile, tare (A III 2), aprig. A fost un om care a strigat cu disperare la timp, de nenumărate ori şi la toate urechile. PREDA, DELIR. 138, cf. M. D. ENC. Golul ...pe care tribunele l-au cerut cu disperare. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 20. Fasciştii asediaţi se apără cu disperare, magazin ist. 1975, nr. 5, 49, cf. dex. Primarul ...se bate cu disperare să anuleze în instanţă dispoziţia. RL 2005, nr. 4 692. în disperare (de cauză) = într-o situaţie grea, fară ieşire, fară alternativă. Udrea ... singur se omoară, Strigând în desperare. ALECSANDRI, POEZII, 230. El loveşte-n disperare în a sclavilor mulţime. MILLE, V. p. 96. In disperare de cauză, domnul a făcut apel la Pini şi, la înţelegere cu el, s-a pus la cale unul din clasicile expediente ale regimului. OŢETEA, T. V. 39. în desperare de cauză ...a adus ...pe părinţii lui. BENIUC, M. C. I, 365. Aţinti deci asupra lui zadarnice priviri de hipnotizator în desperare de cauză, vinea, l. i, 149. La disperare = în cel mai înalt grad; la maximum. Porniră toţi să tragă la disperare, în văzduh, fără ţintă. BRĂESCU, v. 73. Ne retragem spre maldărul de pietre şi de aci începurăm amândoi să aruncăm la disperare asupra câinilor. ULIERU, C. 89. Pacienţii şi medicii au ajuns la disperare. RL 2005, nr. 4 617. - PL: disperări. - Şi: desperâre s. f. - V. dispera. DISPERAT, - A adj. 1. Care şi-a pierdut orice speranţă, orice nădejde (în rezolvarea sau în îndreptarea unei situaţii); deznădăjduit (1). Eu, văzându-l disperat, i-am dat-o [scrisoarea] (a. 1801). iorga, A. R. G. 156. Vorbeaşte nimic, ca un om deşperat, care cu minciuni vrea să trăiască şi să nu plătească unde-i dator (a. 1817). id. s. D. xn, 173. Corăbierii, disperaţi, începură a se turbura, genilie, G. 25/23. Struncenat de durerile trupului şi ale sufletului, zecea Petru în cortul său, desperat. SĂULESCU, HR. II, 460/24. Femeile disperate aleargă în moschee. PÂCLEANU, I. II, 11/3, cf. stamati, d. Mai încape ... la îndoială să fii, şi desperat să te ţii? pann, E. iii, 56/13. O luptă grozavă se aţâţă între disperatul fanariot şi între preoţi. FILIMON, O. I, 253, cf. PROT. - POP., N. d., pontbriant, D., COSTINESCU, lm. Biata Miţă este desperată, fiindcă Octcivian i-a spus curat că, dacă rămâne repetent, se împuşcă, caragiale, O. I, 285. Nu ştii ce sunt în stare să facă patru sute de oameni disperaţi. VLAHUŢĂ, s. A. II, 95. Disperată că nu mai vine, dânsa trimisese... banii pentru întoarcere. MILLE, v. P. 146, cf. ddrf. Şi cum ea varsă desperată Un plâns amar, un cald şiroi, Curgea din cer ploaie curată. COŞBUC, P. I, 124, cf. alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d., cade. îşi croi drum printre oamenii desperaţi şi înfiiriaţi. rebreanu, R. ii, 222. Disperat, plănuiam un furtişag şi la nevoie un atac cu silnicie asupra stânei. voiCULESCU, P. II, 102, cf. SCRIBAN, D. Nu ne trebuie specimene de profeţi, ...de literaţi disperaţi şi originali, ralea, în plr II, 335. [Corăbiile] săfiigă din calea ei cu iuţeala omului disperat, tudoran, p. 177. Asculte-mi numai vântul şi ploaia şi copacii Urarea generoasă ce desperat v-o strig. LABIŞ, P. 207, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. însingurat, adesea trist şi disperat, a făcut din poezie un fel de jurnal intim. MAGAZIN IST. 1975, nr. 5, 73. Oamenii îmi declară că sunt disperaţi, că nu mai înţeleg nimic, că habar n-au cum s-a obţinut acea sistare. FLACĂRA, 1977, nr. 9, 13. Peste tot vezi oameni disperaţi, plângând pe ruinele caselor în care au locuit până mai ieri. rl 2006, nr. 4 916. ❖ (Substantivat) A răspuns cu expediţie de oştiri asupra cărora înarmându-se bieţii desperaţi. AR (1829), 792/8. Am purces ca un nebun, ca un desperat, gata a întreba pe orice femeie întâlneam: de nu este ea maica mea? HRISOVERGHI, A. 44/15. Şi nu era un desperat ce n-avea ce pierde Miron Costin, căci avea o sută de moşii bine numărate pe faţa pământului Moldovei, eminescu, O. x, 394. Disperatul îşi cuprinse tâmplele în palme, sadoveanu, O. xxi, 471. ❖ (Ca termen de comparaţie) Când îi venea furia declamaţiunii, ne recita oare întregi poezii, gesticulând din mâni ca un desperat, conv. lit. n, 111. Porni în goana inare,... dând din mâini, ca o desperată, rebreanu, i. 128. Ea s-a apucat să urle ca o disperată, camil PETRESCU, P. 302. ❖ (Prin analogie) Bubico latră şi chelălăie desperat, smucindu-se să iasă din paner, caragiale, o. n, 95. ❖ (Prin lărgirea sensului) Se-nalţă flăcări, braţe desperate, Spre ceru-ntunecat, pustiu şi rece. VLAHUŢĂ, s. A. I, 182. 2. (Despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) Care denotă disperare, care trădează, exprimă deznădejde, disperare; care este provocat de disperare, de deznădejde. Şi-n luptă disperată, sub braţele-i nervoase ... îşi sugruma păgânul, heliade, O. I, 203. Cu toată desperata aparare a comendantului... au cuprins cetatea derept la 15 iunie. ASACHI, I. 265/26. Desperata opoziţie a coloniştilor Moldavei, ist. m. 44/12. Aladin abandonă o apărare disperată, şi merge să caute un alt azil. PÂCLEANU, I. II, 155/28. Şi-n desperata îmbrăţişare a naufragiaţilor este poate cel mai mare simbol de solidaritate. VLAHUŢĂ, S. A. II, 421. Se auzea strigătul disperat al polonului. MELLE, V. p. 224. Şi când îl frigea cărbunele ce-l avea ascuns în inimă scăpa câte o vorbă desperată asupra tiraniei. IORGA. L. îl, 354. Şi cel mai mare tragedian n-ar fi putut să dea o întonaţie mai desperată acestei ultime propoziţiuni. HOGAŞ, DR. II, 85. In aceeaşi clipă izbucni un plâns gros, desperat, nestăpânit, rebreanu, P. s. 323. Bimbirică a ridicat o privire desperată spre instrumentele de tortură. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 75. Degeaba îi făceam semne disperate. COCEA, S. I, 222. Dochia plângea disperată, sadoveanu, O. I, 18. Nici rugile desperate ale ei, nici liturghiile, n-ajutau nimic. MOROIANU, S. 95. La rapoartele disperate ce le-a trimis şefilor ei ierarhici nu i s-a dat niciun răspuns. ULIERU, C. 36. Era într-adevăr o grabă disperată. CAMIL PETRESCU, O. n, 644. Radu o iubea cu o iubire disperată. DEMETRIUS, A. 226. Uitătura sa disperată şi rugătoare îţi făcea rău. PREDA, m. 372. Dintr-o scrisoare desperată a prizonierului aflăm că ... nu mai văzuse soarele. G. barbu, A. V. 99. A prinde semnificaţia actelor disperate e imposibil, românia literară, 1969, nr. 40, 5/1. Am văzut ce luptă dramatică, disperată chiar, duce organismul omului ca să se apere de fumul nimicitor, scânteia, 1975, nr. 10 344. Şi-a făcut loc cu gesturi disperate printre cei care stăteau pe culoar, flacăra, 1976, nr. 28, 20. 5 000 de persoane ... au mărşăluit pe străzile din Capitală, în încercarea disperată de a 9002 disperaţie - 1203 - DISPERSAT convinge autorităţile să le accepte revendicările. RL2005, nr. 4 630. ❖ (Prin analogie) Se aduseră alţi cai... cu osebire numai că săriturile convulsive şi disperate ale acestora din urmă spăimântă ... pe călători, filimon, O. ii, 178. ❖ F i g. E ură şi turbare In ochii lor cei negri, adânci şi desperaţi. EMINESCU, O. I, 62. Plopii ce-au crescut cu mine îmi fac semne disperate. MINULESCU, VERS. 314. 3. Care provoacă deznădejde; care prezintă puţine posibilităţi de rezolvare; care este fară ieşire, periculos, grav. După gândul mieu, nimică mai disperat nu poate fi... decât a-l înjosi. LEON ASACffl, B. 52/15. în această desperată împrejurare ofiţării brigului au fost hotărât să-l apere, ar (1829), 52/19. Duşile de picături mari ...se întrebuinţează ...la alte părţi simţitoare... numai în cazuri desperate. FĂTU, D. 33/20. Bravii liberi, unul ş-unul în momentul disperat, C-o iuţime toţi la arme: armele toţi au strigat! PELIMON, S. 9/25. In starea desperată în care se află, Osman stă câtva timp pe gânduri. MAIORESCU, D. II, 107. Ştiam că de multe ori punea în situaţii desperate pe directorul teatrului, anunţând că nu joacă din motive ridicule. camil petrescu, P. 79. Fascismul este organizarea violentă şi desperată a reacţiunii în faţa evoluţiei forţelor istorice. PARASCHIVESCU, în PLR II, 600, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. [Salvamontiştii] chemaţi să-i salveze pe imprudenţi din situaţii disperate. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 10. Michaud nu-şi ignoră epoca ... Este poate singurul poet care a ştiut, fără să trişeze, fără iluzii şi cu măreţie disperată, să-i atribuie singurul chip care i se potriveşte -chipul catastrofei, românia literară, 1979, nr. 21, 23/2. Situaţia disperată din [partid] nu mai poate fi controlată. RL 2005, nr. 4 631. - PL: disperaţi, -te. - Şi: desperât, -ă, (învechit, rar) deşperât, -ă adj. - V. dispera. DISPERÂŢIE s. f. (învechit) Disperare. Maică-sa ...îl ruga cu cele mai fragede cuvinte să nu le mai adaogă scârba cu disperaţia sa. BUZNEA, P. V. 115/7, cf. dex2. - PL: disperaţii. - Şi: desperâţie s.f. dex2. - Din lat. desperatio, -onis. DISPERĂTOR, -OÂRE adj. (învechit) Care trezeşte disperare. In glossă ...se vede innoranţa şi corupţiunea desperătoare a celui învechit în rele. HELIADE, O. II, 381, cf. PROT. - POP., N. D., pontbriant, d., lm. Valuri cumpătate şi rotunzite ...să sfarmă liniştit şi cuviincios, pentru a reîncepe cu regularitatea desperătoare a unui ceasornic, arhiva, ii, 688, cf. alexi, w. -PL: disperători, -oare. - Şi: desperător, -oâre adj. - Dispera + suf. -ător. DISPERGATOR s. n. Dispozitiv folosit pentru dispersie. Aerisirea şi gazarea unor lichide cu dispergatorul Vogelbusch. RL 1977, nr. 10 244, cf. dn3. -PL: dispergatoare. - Din rus. flncnepraTop. DISPERMIE s. f. Proces de fecundaţie la care participă un gamet feminin şi doi gârneţi masculini. Cf. dn3. - Pl.: dispermii. - Din germ. Dispermie. DISPERS adj. (Chim.; în sintagma) Sistem dispers = amestec eterogen a două sau a mai multor substanţe, dintre care cel puţin una este divizată în particule foarte mici. Un tip special de sisteme disperse, în care nu există o fază continuă, sunt soluţiile în care fiecare component e dispersat în masa celorlalţi. LTR. Solul este astfel un sistem dispers, în care apa, aerul şi particulele solide se găsesc în proporţii diferite, agrotehnica, i, 316, cf. dl, dm, dn2, m. d. enc., dex. - PL: disperse. - Din lat. dispersus, -a, -um. DISPERSĂ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A (se) împrăştia, a (se) răspândi (1), a (se) risipi (3) în toate părţile. Cf. ddrf, alexi, w. Infiltraţia devine relativ uniformă ... dacă agregatele ... nu se dispersează. AGROTEHNICA, 1,143, cf. DL. La noi toată casa e cu dosul în sus din pricina marilor pregătiri de plecare. Ne dispersăm. T. POPOVICI, S. 153, cf. DM, DN2, M. D. ENC. Romanul s-a umplut cu tot soiul de alte istorii, fără nicio tangenţă cu cea de la început, dispersate pe o suprafaţă de timp imensă. CONTEMP. 1975, nr. 1 506, 3/10, cf. dex. Satul de astăzi nu numai că nu-şi dispersează fiii ca altădată, dar îi absoarbe şi pe alţii, flacăra, 1976, nr. 9, 19. Metalurgia pieselor a fost dispersată atât timp cât minereurile s-au redus în cuptoare. BUTURĂ, EG. 411. ❖Refl. Fi g. /w această hipnoză, care este şi o supremă beatitudine, poetul se dispersează pe unde muzicale, pe tensiuni de puritate, într-o mistică adorare a simţirii, constantinescu, s. i, 164. ITranz. (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. Potasiul... are proprietatea de a dispersa materia coloidală. agrotehnica, I, 194, cf. M. D. enc., dex. -♦■Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvenţe diferite. Cf. dl, dm, m. d. enc., dex. + Tranz. şi refl. A (se) deplasa, în timp de război, în mod organizat populaţia, instituţiile etc. din centrele aglomerate, în regiuni mai puţin expuse atacului inamic. Cf. dl, dm, m. d. enc., dex. - Prez. ind.: dispersez. - Din fr. disperser. DISPERSÂNT, -Ă adj. Care provoacă dispersia. Membrana de separare dintre picăturile lichide dispersate şi lichidul dispersant este considerată ...un produs de echilibru. MACAROVICI, CH. 165, cf. LTR2, M. D. ENC., DN3. -PL: dispersanţi, -te. - Din fr. dispersant. DISPERSÂRE s. f. Acţiunea de a (s e) d i s p e r s a şi rezultatul ei; împrăştiere, răspândire (1), risipire (1). Dispersarea centrului de gravitaţie, eminescu, O. XV, 301, cf. dl, dm. Alături de concentrare, există tendinţa dispersării în vocabular. L. ROM. 1960, nr. 3, 21. Rătăciri şi dispersări pe pământ străin, croiri şi spargeri de vise şi idealuri... toate s-au adunat, într-o mare fierbere, în sufletul şi personalitatea lui B. P. Hasdeu. IST. LIT. rom. ii, 666. O dispersare a lor printre teme ştiinţifice de un interes mai larg şi mai puţin „provincial ” ar avea darul să mărească interesul cercetătorilor din toată ţara. ll 1972, nr. 3, 537, cf. M. D. ENC., dex. Dispersarea teritorială a industriei ... are efecte favorabile şi asupra poluării. flacăra, 1976, nr. 38, 8. + (Chim.) Procedeu de obţinere a unui sistem coloidal prin fragmentarea unei substanţe în particule cu dimensiuni corespunzătoare particulelor coloidale. Manovşi colaboratorii săi utilizează ... dispersarea unor pulberi cu ajutorul ultrasunetului. SANIELEVICI, R. 218. Când dispersarea înaintează până la desfacerea în molecule, se obţine o soluţie. LTR2, cf. M. D. ENC. - PL: dispersări. - V. dispersa. DISPERSAT, -Ă adj. Care este împrăştiat, răspândit, risipit2 (1). Cf. lm, resmeriţă. D., DL, DM. La toţi autorii studiaţi de Guiraud ... vocabularul este bogat, adică dispersat. L. rom. 1959, nr. 3, 27, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. ❖ (Adverbial) în unele cazuri, se munceşte dispersat, flacăra, 1976, nr. 46, 4. ❖ Atenţie dispersată = atenţie distributivă, v. d i s t r i b u t i v; p. e x t. lipsă de concentrare, neatenţie. Cf. dl, dm, dex. -PL: dispersaţi, -te. - V. dispersa. 9011 DISPERSIE -1204- DIS PLĂCEA DISPERSIE s. f. 1. Împrăştiere, răspândire (1), risipire (1). Cf. PONTBRIANT, D., LM. Artiştii mari lasă după ei ca un fel de zăpăceală, de curent, ca o deprimare şi dispersiune de forţe intelectuale. VLAHUŢĂ, s. A. ii, 396, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Moş Costache ..., vizibil necăjit de dispersiunea tutunului său, luă ultimele fire şi-şi făcu o ţigară mai groasă decât a tuturor. CĂLINESCU, E. O. n, 73, cf. dl, DM. Eminescu e un extraordinar analist concret al ideilor pure, cu care ne produce ameţeala golurilor şi sentimentul dispersiunii. IST. LIT. ROM. in, 204, cf. DN2. Există în plus la Dürer o permanenţă a dispersiei, care refuză ordonarea universului. CONTEMP. 1971, nr. 1 305,7/2, cf. M. D. enc., dex. + S p e c . (Chim.) Stare de împrăştiere a unei substanţe în particule foarte fine, într-un mediu solid, lichid sau gazos. Soluţiile coloidale... constituie un caz particular al unui fenomen mai general: fenomenul de dispersiune într-un mediu oarecare. macarovici, CH. 154. Apa de infiltraţie transportă şi dispersia coloidală a substanţelor ce se găsesc în sol. agrotehnnica, i, 289, cf. ltr2, dn2, M. D. enc., dex. + S p e c . (Fiz.) Separare a unei radiaţii sau a unei unde sonore în urma refracţiei, a difracţiei etc. Cf. cade, ENC. AGR. II, 325. Proprietatea ce am întâlnit-o la undele de suprafaţă de a se propaga cu o viteză ce depinde de lungimea de undă se numeşte dispersie, marian - ţiţeica, fiz. ii, 28, cf. der, dn2. Fenomenul de difazie, caracterizat prin dispersia fasciculului laser. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 8, cf. dex. 2. (Mat.) Repartizare a unei mulţimi de valori în jurul unei anumite valori tipice. Cf. m. d. enc., dex. - PL: dispersii. - Şi: (rar) dispersiune, (învechit) despersiüne (pontbriant, d.) s. f. - Din lat. dispersio, -onis, fr. dispersion. DISPERSIONĂL, -Ă adj. (Rar) Referitor la dispersie (1). Cf. dn3, dex-s. ❖ Analiză dispersională = metodă statistică matematică de analiză cantitativă a datelor de observaţie care depind de mai mulţi factori cu acţiune concomitentă, pentru a găsi factorii esenţiali şi a estima efectele lor. Cf. dn3. -Pronunţat: -si-o-. - PL: dispersionali, -e. - Din engl. dispersional. DISPERSITĂTE s. f. (Rar) Calitate a unui corp, a unei substanţe etc. de a putea fi dispersat. Acelaşi autor propune ... determinarea gradului de dispersitate a substanţelor ionizate. parhon, B. 130. - PL: dispersităţi. - Dispers + suf. -itate. DISPERSIÜNE s. f. v. dispersie. DISPERSÎV, -Ă adj. 1. Care permite dispersia (1). Puterea refrigentă şi dispersivă dă diamantului tăiat efectele sale cele frumoase de lumină, marin, pr. I, 40/38, cf. lm, scriban, d., dn2, m. d. enc., dex. 2. (Despre mediul transparent) Al cărui indice de refracţie este dependent de lungimea de undă a radiaţiei care îl străbate. Un mediu în care poate avea loc dispersie se numeşte mediu dispersiv. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. II, 28, cf. M. D. ENC. -PL: dispersivi, -e. - Din fr. dispersii. DISPERSONALIZĂRE s. f. v. depersonalizare. DISPERSOR s. n. 1. Dispozitiv care reglează amestecul combustibil la unele carburatoare. Dispersorul, numit şi emulsor, asigură dozajul optim al amestecului carburant, la diverse turaţii ale motorului. LTR2, cf. M. D. ENC., DEX. 2. Maşină agricolă folosită la întinderea gunoiului, a îngrăşămintelor etc. Cf. dnj. - PL: dispersoare. - Dispersa + suf. -or. DISPICĂ vb. I v. despica. DISPICĂT, -Ă adj. v. despicat2. DISPLĂCE vb. III v. displăcea. DISPLAY s. n. 1. (Informatică, Electronică) Dispozitiv de vizualizare folosit ca periferic la calculatoare. Cf. dex2. [Aparatul] este dotat cu un sistem automat de calibrare, display digital ... şi suport pentru casete radiologice. RL 2005, nr. 4 778. Confonul vizual este asigurat ... de display-ul de 15,4" în forma wide, a cărui rezoluţie permite o experienţă multimedia deosebită, ib. nr. 4 792. 2. Afişaj optoelectronic care conţine un grup de cifre, folosit la instrumentele de măsură. Cf. dex2. 3. Literă tipografică aldină cursivă. Cf. dex2. - Pronunţat: displei. - PL: display-uri. - Din engl. display. DISPLAZÎE s. f. (Med.) Anomalie în dezvoltarea unui ţesut, a unui organ sau a unei părţi dintr-un organ; disgenezie. Cf. der, dnj. Despre „Displazia ecogenă de ventricul drept” ...a vorbit sâmbătă, în cadrul congresului, prof. dr. Radu Căpâlneanu. RL2005, nr. 4 728. - PL: displazii. - Din fr. dysplasie. DISPLĂCEĂ vb. II. I n t r a n z . (Construit mai ales cu dativul) A nu-i plăcea (I 1), a nu agrea. Nu-i displăcuse [Evei] a junelui figură. HELIADE, O. I, 371, cf. I. GOLESCU, C. Aşijderea veninul era cea dintâi pedeapsă pentru aceia carii erau nenorociţi a desplăcea stăpânitorilor ei. FM (1843), 210V4. Desplăcufoarte cruda lor răzbunare la toată armia împărătească. BĂLCESCU, M. V. 516. Se vede, însă, că contrazicerea acestora desplăcu foarte. CR(1848), l3/6. Un moment de nesocotinţă a făcut-o poate a-ţi displace. LĂZĂRESCU, S. 30/22. Vocea d. Cattinari... nu displace urechii. FILIMON, O. II, 264, cf. PONTBRIANT, D. Această conversaţiune-i displăcea cu desăvârşire. CONV. LIT. II, 289, cf. COSTINESCU. Este omul cu caracterul, cu calităţile şi defectele sale, care poate să placă ori să displacă. CONTEMPORANUL, I, 72. Aceasta ne inspiră chiar câte un articol vesel, ceea ce nu displace din când în când cititorilor unui ziar serios. EMINESCU, O. X, 352. De la cea întâi vedere omul acesta îmi displăcu. GANE, N. II, 191. Planul vostru ... trebuie modificat puţin - lucru care nu-mi displace deloc, caragiale, o. vii, 40. înţelegi bine c-ajunge să-mi displacă Asemenea purtare. MACEDONSKI, O. II, 25. Intr-un tablou cutare combinaţie de culori ne place, cutare ne displace. GHEREA, ST. CR. II, 29, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Versiunea asta îmi displace profund. IBRĂILEANU, A. 43, cf. RESMERIŢĂ, D. Contrastele personagiilor, aşa cum se întâlnesc de obicei prin cărţi, îmi displac. M. eliade, o. i, 109, cf. cade. [Duca-Vodă] îl observă [pe Ruset] că n-are arme şi asta nu-i displăcu. sadoveanu, O. X, 106. Lui Hasdeu nu-i displace însă nici gluma uşoară. VIANU, A. P. 142. Smărăndiţa nu-i displace, deşi-l atrage mai mult ideea că prin ea ar putea să ajungă popă. călinescu, i. C. 48. Tătarii nu-mi displăceau. STANCU, R. A. II, 60. Ideea nu-i displăcea. vinea, L. I, 80, cf. DL. Fetei îi displăcea vizibil atitudinea mea. preda, R. 45, cf. DM. N-aş zice că-mi displaci, dar nu sunt atât de cinic cum eşti tu. barbu, I. I, 73. Prin tradiţie de familie [lui Văcărescu] nu-i displăcea sexul frumos. IST. LIT. ROM. II, 193, cf. DN2. Acestuia [lui Duras-Diurpaneus] nu-i displăceau atacurile asupra posesiunilor romane. H. DAICOVICIU, D. 117. Această alegere a displăcut anumitor 9024 displăcere - 1205 - DISPONIBIL funcţionari. MAGAZIN IST. 1968, nr. 3, 32. Dar tocmai acest mod global şi... sumar de judecare a faptelor displăcea lui O. Densusianu. ll 1973, nr. 4, 718, cf. M. D. ENC. Oricărui tânăr serios nu-i displace răspunderea, flacăra 1975, nr. 44, 5, cf. dex. [Secretarul de stat] nu a ezitat să reitereze faptul că i-a displăcut de la bun început decizia prioritară a preşedintelui. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 822. - Prez. ind.: displâc. - Şi: (rar) displace vb. III, (învechit) desplăcea vb. II. - Din it. dispiacere (după plăcea). DISPLĂCERE s. f. Faptul de a displăcea; neplăcere (2); supărare (14). Divanurile ... vor scuti [pe sultanul] de desplăcerea de a alerga la mijloacele cu cari ar trebui să apere în contra oricărui atac drepturile sale auguste de suzeranitate. CONCORDIA, 73/21. îl rugăm [pe Matei Millo] să facă a trece de la noi displăcerile ce am suferit în anul trecut. FILIMON, O. n, 272, cf. PONTBRIANT, D. [Ion-Vodă] îngropă pe cei căzuţi, între cari avu desplăcerea de a nu găsi pe Petru cel Şchiop. HASDEU, I. v. 94, cf. LM. Nu e destul ...ca actorul să privească o piesă numai aşa pe dinafară, ca s-o judece numai după prima impresiune şi apoi să-şi manifeste fără esaminare plăcerea sau displăcerea sa. EMINESCU, O. XIV, 267, cf. DDRF, barcianu. Displăcerea asta nu ţi-o pricinuieşte des. D. ZAMFIRESCU, A. 66, cf. ALEXI, W., şăineanu2. Atingerea mânii celor mai mulţi oameni mi-ar produce o displăcere vie. ibrăileanu, a. 89, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Titulatura cuconu Lai o primea nu cu displăcere. sadoveanu, o. xi, 409, cf. scriban, d., sfc iii, 9. - Pl.: displăceri. - Şi: (învechit) desplăcere s. f. - V. displăcea. DISPLĂCUT, -Ă adj. Care este neplăcut, care este dezagreabil. Gura ei avea o expresie despreţuitoare, care produce un efect displăcut, alecsandri, O. p. 133. Fără acea displăcută afectaţie ... comună la tinerii din ziua de astăzi ... Floria se vede ... a fi bun copil. CARAGIALE, O. vil, 213. Impresiunea întâia a lui Pogor mi-a fost puţin simpatică, de nu chiar displăcută. I. NEGRUZZI, în PLRI, 241, cf. DDRF. Palma aceea năstruşnică... putea să aibă urmări displăcute. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 198, cf. RESMERIŢĂ, D. Sorbi ţuica şi se pomeni cugetând lucruri displăcute şi crunte, pe socoteala lui Mirel Alcaz. C. PETRESCU, c. V. 61. Asta-i tot ce poate fi mai displăcut, sadoveanu, O. XX, 202, cf. SCRIBAN, D. [Piţigoii] au prins a se răspândi ...cu un soi de ţuu-ţu-ţu, mai mult fluierat... decât cântec, dar nu displăcut. BĂCESCU, păs. 337. Pusă pe convingere, problema era displăcută. ARGHEZI, s. xi, 46, cf. dl, dm, M. D. enc., dex. «O (Adverbial) [Alecsandri] a fost afectat displăcut... de orientalismul vieţii, în care el, parizianul fin, era silit să trăiască. IBRĂILEANU, SP. CR. 137. + (Rar; despre oameni) Respingător (2). Comeille, aşa de măreţ când făcea să vorbească pe romani, era displăcut şi morocănos în societate, conv. lit. xx, 521, cf. resmeriţă, d. + (Prin estul Bucov.) Murdar (1). Cf. şez. n, 75. - PL: displăcuţi, -te. - Şi: (învechit, rar) desplăcut, -ă adj. pontbriant, d. - V. displăcea. DISPLĂTÎ vb. IV. R e f 1. (Regional) A se achita de datorii (Chisindia - Sebiş). ev 1952, nr. 2, 37. M-am displatit şi de văru-meu. ib. -Prez. ind.: displătesc. - Cf. p 1 ă t i. DISPLETÎRE s. f. v. despletire. DISPLETÎT, -Ă adj. v. despletit. DISPNEE s. f. Greutate în respiraţie, datorată unor boli ale inimii, ale căilor respiratorii etc.; (popular) năduf (1). Dispnia, adică greotate de răsuflare şi ca o înecare, meşt. DOFT. 9873. Dispnie (răsuflare grea). HOL. 32/16. Dispnee se zice când bolnavul nu poate respira decât cu oarecare dificultate. TURNESCU, C. 1351. După 1 minut sau 2 observăm fenomene de dispnee. arhiva, ii, 307. In dispnee mişcările respiraţiei sunt grăbite şi dureroase, bianu, d. s., cf. CADE, YGREC, M. N. 177. Dispneea are loc în timpul şi din cauza bolilor interesând aparatul respirator. ENC. AGR. II, 325, cf. GĂLDI, M. PHAN. 174, scriban, D., ROSETTI-CAZACU, I. L. R. I, 354. Se produce o ameliorare a dispneei. DANIELOPOLU, F. N. II, 40. Intoxicaţia ...se manifestă prin... vărsături, dureri abdominale şi dispnee. belea, p. a. 169, cf. DL, DM, DER, DN2, D. MED., DEX. O F i g . O carte de reuşite fragmentare şi acuzând o evidentă dispnee la efort, cum e aceea a lui Velea, e o cinste prea mare. v. rom. februarie 1975, 35. - Pronunţat: -ne-e. - Şi: (învechit, rar) dispnie s. f. - Din ngr. ôt)G7rvoia, lat. dyspnoea, fr. dyspnée. DISPNÉIC, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care este în legătură cu dispneea; de dispnee. Respiraţia accelerată, dispneică şi suflu labial. ENC. AGR. I, 504. Medicamentul... pare indicat în formele dispneice ale insuficienţei cardiace, danielopolu, F. N. n, 147, cf. dn2. 2. S. m. şi f., adj. (Persoană) care suferă de dispnee. Bolnavul nu mai era dispneic. danielopolu, f. n. n, 211. In mod acut devine dispneic, febril, uşor cianotic. FLACĂRA, 1976, nr. 30, 8, cf. dn3, dex-s. -Pronunţat: -ne-ic. - PL: dispneici, -ce. - Din fr. dyspnéique. DISPNEUMÎE s. f. (Med.) Tulburare de respiraţie. Cf. sfc iii, 9. - Şi: (învechit) dispnévmâ s. f. costinescu. - Din fr. dyspneumie. DISPNEVMĂ s. f. v. dispneumie. DISPNÎE s. f. v. dispnee. DISPOIÉRE s. f. v. despuiere. DISPOIÉT, -Ă adj. v. despuiat. DISPONDÉU s. m. (învechit, rar; în versificaţia greco-latină) Picior metric alcătuit din doi spondei. Cf. lm. - PL: dispondei. - Din lat. dispondeus, gr. ôigjtôvôeioç. DISPONENDĂ s. f. Totalitatea cărţilor primite de la un editor în comision şi care la o anumită dată se află în depozitul librarului, nevândute. Cf. alexi, w., dn2. - Din germ. Disponende. DISPONÎBIL, -Ă adj., s. n. 1. Adj. De care se poate dispune (2), care stă la dispoziţie, care este liber (pentru a fi utilizat etc.). Peste tot lei ... cari se vor da cu chipul ce se arată, din orice sume suntp disponibile (a. 1848). doc. ec. 952, cf. negulici, stamati, d. [Negustorul] comandă tutulor corespondenţilor casei să cumpere pe seama lui individuală tot bumbacul disponibil din Egipt, ghica, c. e. I, 298, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. Mijloacele finanţiare nu erau disponibile. MAIORESCU, D. II, 464. Pe toate terenele se fac în fiecare an descoperiri nouă şi chiar numai datoria de-a rămânea în curentul ştiinţei contimporane e îndeajuns pentru a-i ocupa profesorului tot timpul său desponibil. EMINESCU, O. xm, 260. Fiecare copil îşi are un capital disponibil de cadouri. VLAHUŢĂ, S. A. ii, 355, cf. ddrf. Interesele în contul de cec se stabilesc ... pentru orice sumă disponibilă, ce o are un deponent în „Creditul” contului său. I. panţu, PR. 74, cf. alexi, w., tdrg. Sentimentul unui mai lung timp 9039 DISPONIBILITATE - 1206- DISPONIBILITATE disponibil şi calmul după-amiezii ... erau condiţii prielnice pentru divagări sentimentale, ibrăileanu, a. 133, cf. resmeriţă, d. [Lotul-tip] este rezultatul unei operaţii matematice care consistă în a diviza numărul acrilor disponibili într-un sat prin numărul celor îndreptăţiţi. TITULESCU, D. 177. Cu prisosul de energie ce le rămânea disponibil, acele organe se „angajau”... într-o „activitate simulată”. NEGULESCU, G. 150. Echipele de locomotivă transportă zilnic ... făcând disponibile o parte din locomotive pentru alte transporturi. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 716. A pus-o să facă cerere ... „la una din şcolile din raion care au posturi disponibile”. PREDA, 1.181. Noţiunile de cuvinte frecvente - cuvinte disponibile ne sunt de mare folos, ll 1972, nr. 2, 61, cf. M. D. enc. Autorii făceau filme de animaţie doar când aveau mai mult timp disponibil. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 1/8, cf. DEX. O parte din pământul disponibil a fost dat unor mari moşieri. BUTURĂ, EG. 55. Comparativ, astăzi nu mai am timpul disponibil din prima mea perioadă, flacăra, 1978, nr. 44, 24. Se admite că informaţiile disponibile în sistem nu sunt reductibile la aspectul lor verbal, patapievici, C. L. 263. Lipsesc... pieţele şi mecanismele care să transforme banii disponibili pe piaţă în investiţii. RL 2005, nr. 4 527. In învăţământul universitar, 39 la sută din posturile disponibile sunt neocupate, adevărul 2006, nr. 4 827. + S p e c . De care poate dispune cineva prin donaţie sau prin testament. Art. 33 ... din Codul Caragea veghiază partea disponibilă în averea părinţilor testatori numai după numărul ascendenţilor sau descendenţilor lor (a. 1867). în prav. COND. (1780), 213. O rendită viageră a cărei valoare trece peste cantitatea disponibilă, hamangiu, c. c. 199, cf. cade. + (Despre oameni) Care se află la dispoziţia cuiva, care nu este ocupat, angajat; care este apt să ..., înclinat, dispus să ... Plecarea lui se face în mijlocul întristării tuturora, căci cine-l putea înlocui pe Mihai-Vodă, fie chiar domnul cel mai bun din câţi se aflau disponibili la Constantinopol? IORGA, L. I, 228. Nici liber şi nici rob, dar pe de-a-ntregul disponibil pentru o aventură amoroasă. VINEA, L. I, 271. Destinul lui [Filimon] este de spectator al vieţii; necontenit disponibil pentru fapte, nu va avea niciodată iniţiativa lor. CONSTANTINESCU, S. ii, 384. [Vale] era însă cu totul disponibil, preda, r. 90. Tinerii sunt cei mai disponibili pentru „modelare”. CONTEMP. 1975, nr. 1 495, 4/8. Era disponibil pentru o activitate care nu comporta riscuri prea mari. flacăra, 1977, nr. 24, 21. O E x p r . A pune (sau a fi, a rămâne etc.) în cadrul disponibil = a fi scos temporar dintr-un post (cu posibilitatea de a fi reangajat); a pune în disponibilitate. Cf. dm, dn2, dex. 2. S. n. Sumă de bani sau bunuri materiale de care o instituţie, o întreprindere, o persoană etc. poate dispune, la un moment dat, fără a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor. Se plătesc zilnic milioane, şi disponibilul fiecăruia nu rămâne niciun moment nefructificat. I. PANŢU, PR. 80. Ce femeie are în casă cinci sute de mii de lei disponibil? EFTiMiu, N. 69, cf. der, dex. Nu poate utiliza disponibilul existent în contul deschis la BRD Pipera. RL 2005, nr. 4 758. ❖Fi g . Ar fi nevoit să distribuie ... disponibilul său de fler. BRĂESCU, A. 26. - PL: disponibili, -e. - Şi: (învechit) desponibil, -ă adj. - Din fr. disponible. DISPONIBILITATE s. f. 1. însuşirea de a fi disponibil (1); starea a ceea ce este disponibil. Cf. negulici, costinescu. Unde este oportunitatea şi actualitatea unei asemenea măsuri într-o ţară ... care ar trebui să se ocupe cu simplificarea gestiunii sale finanţiare... şi cu sporirea disponibilităţii tezaurului? EMINESCU, O. XI, 81, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., M. D. ENC., DEX. ❖Loc.adv.şi adj .în disponibilitate = (aflat în situaţia de a fi) scos temporar din serviciu, cu posibilitatea de a fi rechemat. Serviescu, fost membru la tribunalul judecătoriei..., însă astăzi în disponibilitate! ALECSANDRI, T. 864. Ceea ce vă propune guvernul prin bugetul rectificativ ... este numai punerea în disponibilitate [a profesorilor], maiorescu, d. i, 373. A destitui sau a pune în disponibilitate pe un om capabil şi harnic ... este nedrept şi periculos, eminescu, O. IX, 479. Prin noul buget... vi se aduce la cunoştinţă că rămâneţi în disponibilitate până la alte dispoziţiuni. caragiale, O. I, 254. S-a găsit un alt pricopsit care a intrat în locul mieu şi pe mine m-au pus în disponibilitate. CONTEMPORANUL, III, 409. Un considerabil număr de braţe muncitoare fură... astfel puse în disponibilitate. LUC. II, 51, cf. tdrg. [Moş Belea] n-avu curajul să-şi dea demisia, dar se puse în disponibilitate. BRĂESCU, V. 137. Punerea în disponibilitate i-a fost notificată oficial. COD. PEN. R. p. R. 331. Agentul sanitar, ...funcţionar corect, ... a fost pus în disponibilitate. ULIERU, C. 19. La 31 ianuarie 1869 a fost pus în disponibilitate. IST. lit. rom. m, 23. <> F i g . Eroul ... nu este însă un caracter ... Mai curând el este un suflet în disponibilitate. CONSTANTINESCU, S. II, 383. Nimeni nu-lpoate trage pe inventator la răspundere pentru lăsarea în disponibilitate a tehnologiei precedente. CONTEMP. 1975, nr. 1 510, 5/1. + S p e c . Starea, situaţia celui scos temporar din serviciu (şi care poate fi oricând rechemat). Decretul... pune pe generalul lacob Lahovari... în poziţie de disponibilitate, maiorescu, d. v, 17, cf. resmeriţă, d., ŞĂINEANU, D. u., CADE. De la minister, sunt într-un soi de disponibilitate. CAMIL petrescu, P. 62, cf. DN2. + S p e c. Principiu juridic potrivit căruia părţile dintr-un proces civil pot să dispună asupra dreptului în discuţie şi a mijloacelor procedurale. Un principiu de bază al procesului civil este disponibilitatea, adică dreptul părţilor de a dispune de obiectul procesului şi de mijloacele de apărare în proces, pr. drept, 773, cf. der. 2. (Mai ales la pl.) Bunuri materiale de care se poate dispune, rezerve care stau la dispoziţie. Anumite ceasuri ale zilei... coincideau cu foamea lor şi cu disponibilităţile magaziei, sadoveanu, O. xx, 212. Guvernul e silit să sconteze disponibilităţile sale viitoare. OŢETEA, R. 57. Producţia agricolă ... creează chiar unele disponibilităţi la export. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 348. Centrul trebuie să cunoască disponibilităţile din fiecare punct şi posibilităţile de redistribuire de la un depozit la altul flacăra, 1979, nr. 2, 11. ❖ Disponibilităţi bugetare sau financiare = sume de bani nefolosite încă de care dispune o instituţie. Cf. DM, dn2. Proiectul ...să continue în funcţie de disponibilităţile financiare existente. RL 2005, nr. 4 637. 3. F i g . Valenţă, posibilitate (1), resursă, rezervă sufletească; înclinare către ... Sunt atâtea disponibilităţi de nădejde în poporul acesta! camil petrescu, u. N. 421. Educaţia Bertei ... creează disponibilităţi pe acelaşi tărâm al visurilor. GL 1958, nr. 7, 2/2. Disponibilităţile de entuziasm şi-au găsit un subiect pasionat, m 1965, nr. 3, 2/1. Descifrarea disponibilităţilor sufleteşti ale eroilor, captarea atenţiei spectatorului nu sunt virtuţi des întâlnite, scânteia, 1966, nr. 6 926, cf. M. D. enc., dex. Cel ce gândeşte fals nu e un „sofist”, neavând, ca acesta, disponibilitatea exerciţiului intelectual ca atare. PALEOLOGU, T. 127. Poporul român a moştenit ... o disponibilitate sufletească pentru înţelegerea binelui şi frumosului. românia literară 1979, nr. 25, 12/2. Ceea ce numim, de obicei, „virtuţi” nu sunt, de fapt, decât nişte ... disponibilităţi lăuntrice nedeterminate, pleşu, M. M. 66, cf. patapievici, C. l. 316. ❖ (Prin lărgirea sensului) Criticul este ca orice talent: o disponibilitate căreia i se cere o educaţie profesională. LOVINESCU, S. I, 512. Se pare, însă, că disponibilităţile spre mit sunt între tineri în curs de cristalizare şi că obiectivele sunt deja fixate. CIORAN, R. 175. Există disponibilitatea de a sprijini România şi la nivel NATO. RL 2005, nr. 4 668. Noul ministru ... şi-a exprimat disponibilitatea de a sprijini cu bani publici ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului, ib. nr. 4 705. + Valenţă a cuvintelor, posibilitate a acestora de a veni cu uşurinţă, frecvent, în mintea vorbitorului. S-a încercat determinarea gradului de disponibilitate al cuvintelor (adică uşurinţa cu care ne vine în minte un cuvânt, când purtăm o conversaţie pe o anumită temă). L. ROM. 1959, nr. 3, 99. Poate că tocmai disponibilitatea verbală [a lui Petre Candrea] ..., setea lui de auditoriu îl duseseră unde ajunsese în cele 9040 DISPONIBILIZA - 1207- DISPOZITIV din urmă. barbu, I. I, 280. Selectarea vocabularului evidenţiază importanţa disponibilităţii cuvintelor, alături de criteriul frecvenţei lor. ll 1973, nr. 4, 848. ’ -PL: disponibilităţi. - Din fr. disponibilité. DISPONEBELIZ vb. I. T r a n z. (Complementul indică persoane) A anula contractul de muncă în urma unei restructurări. Cf. ndn. Vor fi disponibilizaţi sute de oameni. RL2005, nr. 4 808. -Prez. ind.: disponibilizez.. - Disponibil + suf. -iza. DISPONÏBILIZÂRE s. f. Acţiunea de adisponibiliza şi rezultatul ei. Disponibilizările se vor face mai întâi la nivelul serviciilor administrative. RL 2004, nr. 4 482. Conducerea combinatului siderurgic ...a acceptat solicitările de disponibilizare a 1 461 de angajaţi. rl2006, nr. 4 973. -PL: disponibilizări. - V. disponibiliza. DISPONIBILIZÂT, -Ă adj. (Despre persoane) Care a rămas fără loc de muncă în urma unei disponibilizări. Aproape jumătate din sumă ar urma să fie folosită ... pentru plata unei bune părţi a salariilor compensatorii ce vor fi acordate minerilor disponibilizaţi. rl2005, nr. 4 521. ❖ (Substantivat) Industria a pierdut 3,5 milioane, dacă nu chiar 4 milioane de locuri de muncă, iar cei disponibilizaţi au fost nevoiţi, în lipsă de orice şansă, să se facă vânzători comercianţi... şi câte altele, rl 2006, nr. 4 995. -PL: disponibilizaţi, -te. - V. disponibiliza. DISPONUÎ vb. IV v. dispune. DISPOPORÂT, -Ă adj. v. despoporat. DISPOPUL vb. I v. depopula. DISPOPULÂT, -Ă adj. v. depopulat. DÎSPOT s. m. v. despot. DISPOTÂNŢIE s. f. v. disputaţie. DISPOTĂ s. f. v. dispută. DISPOZ vb. I. (învechit) 1. Intranz.A dispune (2). Comandirul de regiment, ori de alte părţi, dispozând de bani..., îi va popri în folosul său. CONDICA O. 38/1. laghelo începu a dispoza despre această ţară ca despre o provincie a statului său. IST. M. 59/19. Papa! D-ta poţi dispoza de soarta mea, fără a mă întreba pe mine. PR. dram. 296. [Chiriarhia] să adune şi să dispozeze de venitul unor asemenea monastiri (cca 1850). uricariul, vn, 119. Sila morală a noroadelor abrogează câteodată puterea dritului particular de a dispoza după plac de un lucru. RUSSO, S. 159, cf. NEGRUZZI, S. I, 272, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Ne trebuie ... un program urgent de lucrări esenţiale ...pe care să le ducem la îndeplinire fără şovăire, cu toate mijloacele de care dispozăm. CAMEL PETRESCU, O. n, 426, cf. dl, dm. ❖Refl. Mă disposam ...de esamenul meu cât puteam mai bine. brezoianu, î. 48/13. 2. T r a n z . A dispune (3). Cf. stamati, d., pontbriant, d., COSTINESCU. Vă rog ...să binevoiţi a dispoza [d-le primar] ca să se satisfacă cît mai urgent nevoile şcoalei. caragiale, O. I, 204, cf. ALEXI, W., CADE, DL, DM. 3. T r a n z . A dispune (1). Peste puţin scutierul a dispozat tot pentru plecare, pâcleanu, I. i, 121/27, cf. pontbriant, d., COSTINESCU. ❖ F i g. împrejurările economice ... sunt atât de bine dispozate pentru a obţine beneficiul. I. IONESCU, D. 128. 4. T r a n z . A dispune (4). Toţi învăţătorii nu sunt disposaţi a da respunsurile ce s-ar întâmpla să le facă şcolarii. BREZOIANU, î. 205/14. Deşi nu eram disposat a mă face talmaciu, am început a-i spune în scurt cuprinderea broşurei. NEGRUZZI, s. I, 223, cf. COSTINESCU. - Scris şi: disposa. - Prez. ind.: dispozez. - Din fr. disposer. DISPOZÂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a dispoza şi rezultatul ei. Cf. d i s p o z a (1). Controlul roagă pă acel cinstit depertament a binevoi să ceară de la Vornicia Temniţilor ştiinţa cuvenită pentru dispozarea aceştii sume dă lei doăzeci şi una dă mii patru sute noăzeci şi şase (a. 1850). DOC. EC. 974. - PL: dispozări. - V. dispoza. DISPOZARISÎ vb. IV. (învechit) 1. I n t r a n z . A dispune (2). în puterea dritului ce are fieştecine de a dispoz.arisi neîngrădit pentru ale sale, poate cel desăvârşit proprietariu ...să întrebuinţeză regulat al său lucru după a sa plăcere. SOB. HRIS. 32. 2. T r a n z . A dispune (3). (Refl. pa s.) Acestiea ...să se despozarisască de cătră sfânta noastră Lavră (a. 1852). uricariul, n, 193/9. - Prez. ind.: dispozarisesc. - Şi: despozarisi vb. IV. - Din fr. disposer (după modelul unor verbe ca metahirisi). DISPOZÂT, -Ă adj. (învechit) Aranjat, situat într-un anumit mod. Pe lângă aceste îmi dau seama de un local neîncăpător, rău disposat. brezoianu, î. 34/20. - Scris şi: disposat. - PL: dispoz.aţif-te. - V. dispoza. DISPOZITIV, -Ă s. n., adj. 1. S. n., adj. (Parte finală a unui decret, a unei legi, a unui act juridic) care cuprinde soluţia dată unui litigiu sau punctele, dispoziţiile ce urmează să fie executate. Cf. COSTINESCU. Află-se oare posibilitate la noi a se aplica legea, observându-se dispozitivul ei? ODOBESCU, S. Iii, 345. Nu avem nicio informaţie asupra dispozitivului sentinţii din Lipsea. EMINESCU, O. xn, 79, cf. alexi, w., ŞĂINEANU2, resmeriţă, D., CADE. Cuprinsul hotărârii se împarte în: a) partea introductivă ... b) partea dispozitivă, denumită şi „dispozitivul”, în care instanţa dă soluţia în cauză. PR. DREPT, 810. Ultima parte a hotărârii, adică dispozitivul, conţine soluţia cauzei. ib. 877, cf. der, dex. Dispozitivul hotărârii judecătoreşti ...se comunică organului fiscal, adevărul, 2006, nr. 4 825. + (învechit, rar) Local, sediu de unde se emit dispoziţiile unei legi. Cf. COSTINESCU. 2. S. n. Ansamblu de piese dispuse într-un anumit mod, dintre care unele sunt lipsite de mobilitate în timpul acţiunii, având o funcţie bine determinată într-un sistem tehnic; sistem (II 3); p . r e s t r . instrument. Cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u. îţi trebuie o geantă de piele ...în care să aşezi cutia cu cârlige, dispozitivele elegante de lemn de tei. sadoveanu, O. IX, 356. Pentru prinderea ei [a gaiţei]... şi-a imaginat el acel simplu dispozitiv. BĂCESCU, PĂS. 291. Dăm o scurtă enumerare a principalelor dispozitive şi metode. SANIELEVICI, R. 66. în caz că patul nu are dispozitiv special, îi vom pune sub saltea un obiect tare. BELEA, P. A. 197, cf. DN2, D. MED., M. D. ENC. Strict necesară s-a dovedit a fi, de asemenea, asigurarea sculelor, dispozitivelor ... pentru asimilarea noilor produse. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 337, cf. dex. Axa de vârtej este dispozitivul 9055 DISPOZIŢIE - 1208 - DISPOZIŢIE teascurilor obişnuite cu şurub. BUTURĂ, EG. 325. Noi facem totul, de la cele mai simple dispozitive până la matriţele de turnat. FLACĂRA, 1979, nr. 43, 4. <> (Cu determinări care indică felul) Organele accesorii: diverse dispozitive de comandă şi siguranţă. IOANOVICI, TEHN. 124. Un micrometru se compune în general din ... piuliţele de reglat şi dispozitivul de presiune. ORBONAŞ, mec. 81. Dispozitivele de asamblare se clasifică după diferite criterii, ltr2. Dispozitivul scenic pentru „ Ucigaş fără simbrie ”. T ianuarie 1969, 110. + Dispunere (1). Dispozitivul versului, ruperea bruscă a ritmului au zdrobit rezistenţa tiparelor învechite. LOVINESCU, S. I, 440. 3. S. n. Dispunere (1) pe teren a unităţilor militare sau de poliţie, în vederea unor operaţii speciale; (concretizat) trupe astfel dispuse pe teren (împreună cu zona respectivă). Această mişcare corespundea, de altfel, cu dispozitivul de luptă al armatei lui Ipsilanti. OŢETEA, T. v. 289. Ordine urgente schimbă radical dispozitivul: nu ne evacuăm. V. ROM. noiembrie 1954,17, cf. DL, DM. Dispozitiv de marş. DER, cf. dn2. Sistemul defensiv... a fost completat ... cu alte dispozitive de apărare. MAGAZIN IST. 1968, nr. 4, 57. Escadrele de poliţie au ocupat, pe muteşte, dispozitivul stabilit. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 22, cf. DEX. Militarii români intră în dispozitiv. Transportoarele sunt aşezate în careu. RL2005, nr. 4 539. -PL: dispozitivi, -e. - Din fr. dispositif. DISPOZÎŢJE s. f. 1. Aşezare, aranjare, orânduire a unor materiale, a unor elemente etc. într-un anumit mod, într-o anumită ordine, alcătuire, distribuire după anumite norme, după un anumit plan; dispunere (1). Altă custelaţie arată că, în ţărâle aproape de Taur şi Leu, groaznice cutremuri vor fi, şi alte despoziţii ale aerului, care vor aduce în trupuri sufleţite stricare de sânge (a. 1704). fn 158. Câte stanţe... îşi schimbă numărul versurilor sau măsura sau ordinea în dispoziţiunea rimelor... în versuri se zic ne regulare, heliade, O. n, 172. Dispoziţia [problemei], asachi, e. i, 145/20. Sfera este dispoziţia ceriului după cercurile urzite de astronomi. FABIAN-BOB, 9/3, cf. NEGULICI. Nu trebuiesc scăpate din videre ... poziţia şi clima locului, dispoziţia băilor. FĂTU, D. 117/20, cf. PONTBRIANT, D. Dispoziţiunea... trupelor, a bătăliei, a unui discurs. COSTINESCU. Un punct matematic se pierde-n nemărginirea dispoziţiunii lui. EMINESCU, P. L. 25. Ortografia, punctuaţia şi disposiţia materiei reproduc exact originalul, săm. II, 430, cf. TDRG. Structura frazelor, imaginile, dispoziţiunea generală, ba chiar şi materia artei au suferit o schimbare fundamentală. PETICĂ, o. 393. A schimba dispoziţiunea unei camere, şăineanu, D. u. Noua artă poetică ... [nu exprimă, ci] sugerează prin dispoziţia savantă ...a ritmului. LOVINESCU, C.2 vii, 39. Dispoziţia osiilor unei locomotive, ltr2, cf. DL, DM, dex. Aceste case ... respectau în organizarea lor planimetrică dispoziţia străvechii case româneşti. BUTURĂ, EG. 96. Dispoziţia ornamentală a mărgelelor cusute pe costumul bărbătesc sugerează marginea de jos a unor pantaloni largi. z. mihail, T. p. 72. 2. Prevedere obligatorie cuprinsă într-o lege, într-un regulament, într-un testament etc.; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior şi obligatorie pentru organul în subordonare, ordin (1); (învechit şi regional) orânduire (3), (învechit) orânduială (3), rostire (2), ordine (6), (învechit, rar) regulaţie, dispunere (2). Oarbele dispoziţii s-au arătat fără regulă, fără plan. MANIFEST (1813), 7/25. Dispoziţiile (rănduielele) ceale mai sus spuse îndată trebuie să se împlinească. ÎNVĂŢĂTURĂ, 38/18. Testamentul său va fio pildă de dispoziţii înţelepte. HELIADE, C. 32/16. Dispoziţiile constituţii[i]franţozeşti... nu cer răspundere. CR (1833), 222/20. O mulţime de disposiţii ... au agiutat a se complectul întâiul text a Regulamentului (a. 1838). HURMUZAKI-S, vi, 10. Spre acest mare sfârşit ... fiind dumneavoastră chemaţi, ... potrivit cu dispoziţiile capului l-iu al „Regulamentului organic”, ... veţi asculta săvârşirea sfintei slujbi. FM (1843), 92/20. Săvârşitorii ...se vor pedepsi dupe dispoziţiile condicii penale civile. CONDICA O. 32/1. Bătrânul George comanda disposiţiunile luate pentru luptă, pelimon, i. 226/6. Aflând Napoleon acest teribil plan, luă toate dispoziţiunile spre a-l nimici. FILIMON, O. II, 103. Avem dar după dispoziţiunea acestei legi să dăm sechestrarea jurnalelor. MAIORESCU, D. I, 180. Dispoziţiunea articolului precedent trebuie să se aplice. HAMANGIU, C. C. 403. Papfalvi ... interpretând disposiţiile testamentare susţine mereu că, dacă le place să primească stipendiul, să se întoarcă îndărăt. LUC. II, 150, cf. RESMERIŢĂ, D. Eşiau din case pentru a asculta nouele dipoziţii ale ocârmuirei. N. A. BOGDAN, C. M. 141. Această sumă nu are nimic de a face cu dispoziţiile legislaţiei agrare. TITULESCU, D. 185. Ea va fi privilegiată, în dispoziţiunile testamentului. C. PETRESCU, C. v. 97. N-am dispoziţie specială... de la decanat, beniuc, m. c. i, 171. Dacă n-ar fi dispoziţii precise... te-aş folosi, barbu, ş. n. 252. Dispoziţii de ordin obştesc au fost edictate şi de Şerban-Vodă. G. barbu, a. v. 18. Pe tabletele de lut... erau înscrise... legi, dispoziţii ale autorităţilor. magazin ist. 1970, nr. 1, 57. Există o serie de dispoziţii legale care te ocrotesc. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 5/8, cf. dex. Dispoziţie primită pe linia forurilor agricole de resort. flacăra, 1976, nr. 36, 13, cf. NDN. Exprimările confuze ... în textul actelor normative au creat disfuncţii în privinţa aplicării dispoziţiilor legale în domeniul culturii. rl 2005, nr. 4 559. ❖Loc. a d v. La sau (învechit) în dispoziţie = gata să satisfacă, să îndeplinească ordinele sau dorinţele cuiva, aşa cum doreşte cineva; la discreţia, la bunul plac, la cheremul cuiva. Coconul Sache are câteva cărţi, ce mi le puse la disposiţie. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 15. Nottara ne stă bucuros la dispoziţie pentru o şedinţă de sonate. CARAGIALE, O. VII, 185. Literatorul n-are la dispoziţie favorurile bugetului, macedonski, în plri, 339. Vom putea publica romanuri originale, bune, care ne stau la dispoziţiune. I. NEGRUZZI, în PLR I, 238. Mă inviţi, frăţioare, de sărbători ... cu plăcere îţi stau spre despusăciune. SBIERA, F. S. 272. Vom îmbrăţişa... tinerii scriitori de talent, cărora le vom pune revista la dispoziţie. în PLR îl, 55. Am găsit un om de ispravă, care mi-a pus la dispoziţie o căsuţă de bârne, brătescu-voineşti, p. 48. l-am pus la dispoziţie ceasornicul, ibrăileanu, A. 21. Au la dispoziţie o cameră bună chiar alături de a copiilor, rebreanu, R. i, 225. Omul ... îmi puse numaidecât un chelner la dispoziţie. MIRONESCU, S. 119. îţi stă la dispoziţie restul palatului şi grădina. CAMIL PETRESCU, t. iii, 403. Domnul maior ... are ordin să vă pună la dispoziţie orice veţi cere. BRĂESCU, M. B. 145. [Tata] mi-a pus deci la dispoziţie o parte din drepturile mele. sadoveanu, O. XI, 468. Vom folosi astfel toate datele pe cari critica istorică ni le-a pus la dispoziţie. BRĂTIANU, T. 47. H. Becquerel... avea la dispoziţie ... substanţe fluorescente, sanielevici, R. 12. Totul vă stă la dispoziţie! PREDA, R. 81. Pasul următor este raportarea cadrului la creaţiile elaborate în interiorul lui şi totodată la graiul care-i pune la dispoziţie material şi sugestii. COTEANU, S. f. II, 168, cf. DEX. In numeroase situaţii, dialectele au la dispoziţie mijloace de exprimare mai nuanţate şi mai variate decât limba comună pentru tot ceea ce se referă la viaţa domestică, muncile agricole şi altele, z. mihail, T. P. 158. Repertoriul este întocmit îndeosebi în funcţie de operaţiunea regizorului şi... aceasta depinde de trupa pe care o are la dispoziţie. RL 2005, nr. 4 771. ❖ L o c . p r e p . La, spre sau (învechit) în dispoziţia cuiva = în seama ..., în vederea ..., la îndemâna ... (pentru a utiliza, pentru a dispune). Celelalte posturi le lăsă în disposiţia prinţului (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 193/20. întreprinzătorul a dat afară şi o listă de câte persoane are în dispoziţia cantonului. CR(1839), 281/19. Să-şi facă mai întâi socoteală câţi lucrători îi mai trebuiesc, afară de acei ce îi are în despoziţia lui. LITINSCHI, M. 36/15. Ordine straşnice ... puind pe toţi prefecţii şi ofiţerii ...la disposiţiunea ilustrului turist. GHICA, S. 161. Mâine dimineaţă ... sunt la dispoziţiunea d-lui conte. CONV. LIT. I, 187. Odobescu începu să tremure, căci se afla în dispoziţia guvernului provizoriu. BOLINTINEANU, O. 250. Casa şcoalelor are ...8 milioane lei, sumă lăsată multă vreme la dispoziţia ministrului. MAIORESCU, D. V, 22. Administraţia şi armata stau la 9056 DISPOZIŢIE - 1209 - DISPREŢ dispoziţia arendaşilor şi proprietarilor, caragiale, O. VII, 67. Regulamentul va pune alt soldat la dispoziţia locotenentului. rebreanu, P. S. 248. Ne-a spus coniţa ... să fim la dispoziţia d-voastră. CAMEL PETRESCU, T. I, 465. Necesar este ...casă rămână o cantitate cât mai mare [de apă] la dispoziţia plantelor. AGROTEHNICA, I, 168. Jumătate din sat era la dispoziţia lui. LĂNCRĂNJAN, c. I, 133. Vom pune la dispoziţia populaţiei ... mai multe bunuri. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10, 331, cf. dex. [Scopul lucrării este] de-a pune la dispoziţia numeroşilor cercetători ... un vast material de studiu. BUTURĂ, eb. I, 7. Din datele puse la dispoziţia comisiei rezultă că lucrările de reamenajare la construcţia existentă au costat 109 miliarde lei. RL 2005, nr. 4 612. 3. înclinare (naturală), predispoziţie spre ..., aptitudine; dorinţă, intenţie (momentană) de a face un anumit lucru. Şi căci firea lor iaste nestătătoare, aşa şi despozeţiile de multe feliuri să vor arăta (a. 1704). fn 156, cf. IORGOVICI, O. 60/18. Orighinala disposiţie a minţei ...şi obicinuinţa trebuie gătită. MAN. ÎNV. 140/15. După talente şi dispoziţiuni, reveste mai multe forme: când e în proză, când e în versuri, heliade, o. ii, 85. Daca vreun copil arată dispoziţii timpurii de înţelegere, se grăbesc a le cultivi. PR. 21 IA. îndemnat... de-naltele dispoziţii cu care din fire sânteţi înzestraţi... iau îndrăzneală a da supt a voastră protecţie pe acest... filosof indian. BUZNEA, F. 1/3. O dispoziţie trecătoare de la părinţi la fii este ... singura pricină a îngrăşerii. ALBINEŢ, M. 181/2. Observă bine pe şcolarii tăi, disposiţiile şi capacităţile lor. brezoianu, î. 137/15, cf. stamati, d. Nu orice dispoziţie războinică merită să fie întrupată într-o scriere. MAIORESCU, critice, 436. Fiica ... d-lui D. Cunţanu ...face parte din o familie cu dispoziţii artistice pronunţate. SĂM. II, 233. Influenţa trezeşte dispoziţiile latente ale individualităţii noastre. în plrii, 470. Avea dispoziţii fine pentru muzică şi literatură. SADOVEANU, O. XI, 421. Dispoziţiei similare la mai multe popoare se deosebesc printr-o nuanţă greu de prins în cuvinte. STĂNELOAE, O. 72. Proudhon ..., cu dispoziţia sa sintetică pentru toate contradicţiile ..., e genul cel mai reprezentativ al micii burghezii franceze. RALEA, S. T. ni, 126. Dispoziţia polemică a lui Hasdeu se menţine nealterată. IST. LIT. ROM. m, 949, cf. dex. + Manieră de a fi; stare de spirit la un moment dat, stare sufletească (bună sau rea); dispunere (4). Mi-a tulburat dispoziţia veselă a sufletului. VOINESCU II, M. 59/11. Insuflăm în melodii simple dispusăciuni spiretuoase minunate şi felurite. YOROBCHIEVICI, A. M. 156. Liniştea..., dispoziţia melancolică în care mă găseam... îmi insuflară dorinţa de a cânta, alecsandri, O. P. 21. Asta era disposiţiunea lui Ion în urma morţii Sofiei. EMINESCU, G. P. 64. In cine ştie ce dispoziţie de spirit se afla omul CARAGIALE, 0.1,71. Aplecări, gusturi, dispoziţii psihice ... conlucrează la formarea simpatiei şi a antipatiei CONTEMPORANUL, IV, 540. Fără să-şi strice dispoziţia, se dete deoparte. VLAHUŢĂ, S. A. II, 76. Cel mai fecund umorist... are nevoe de o anumită disposiţie sufletească. SĂM. I, 16. Ochii, de o culoare nehotărâtă, ... schimbătoare după dispoziţie. IBRĂILEANU, A. 53. Eşti ... capabil să-mi strici toată dispoziţia! rebreanu, R. II, 99. Dispoziţiile afective de acest fel pot avea şi alte origini. NEGULESCU, G. 191. Bătrânii... recad în dispoziţii infantile. călinescu, C. o. 108. Acolo... era mai multă bună dispoziţie, beniuc, M. C. I, 442. Aşa se explică vioiciunea şi buna dispoziţie, belea, p. a. 327. Gulerul alb... accentua buna dispoziţie tinerească a primarului. preda, M. 218. Strigăturile ... au un caracter de şagă, stimulând voioşia, buna dispoziţie. IST. LIT. ROM. I, 41. Dirijorul influenţează în mod hotărâtor dispoziţia orchestrei. FLACĂRA, 1977, nr. 43, 24. E ciudat cum îmi putea schimba dispoziţia cel mai mic gest al el CĂRTĂRESCU, N. 114. Ca şi dispoziţia de a fi vesel sau posomorât, predispoziţia pentru sinceritate este aproape universală, patapievici, C. L. 333. Culorile deschise creează bună dispoziţie. RL 2005, nr. 4 509. + (învechit, rar) Sentiment (1). Am văzut ... probe despre favoarea bunelor disposiţiuni ce purtaţi pentru unire (a. 1774). uricariul, i, 172, cf. costinescu. 4. (Prin sudul Munt.; prin confuzie) Expoziţie. Amfostără cu băiatu ăl mare la dispozâţia aia-n Bucureşti, graiul, i, 162. O cocoană dă la Bucureşti ...o strâns ţoale d-ale noastre, cică să le ducă la dispoziţie să le vază boerii. ib. 187. - Scris şi: disposiţie. - Pl.: dispoziţii - Şi: (rar) dispoziţiune, (învechit) despoziţie, despoziţiune (pontbriant, d., lm), despozeţie, (învechit, rar) dispusăciune, despusăciune s. f. - Din lat. dispositio, -onis, fr. disposition. DISPOZIŢIONÂL, -Ă adj. (Care are caracter) de dispoziţie (2). Cf. dn3, dex-s. -Pronunţat: -ţi-o-. - Pl.: dispoziţionali, -e. - Din fr. dispositionnel. DISPOZIŢIUNE s. f. v. dispoziţie. DÎSPRE prep. v. despre. DISPRECIUÎRE s. f. v. dispreţuire. DISPREŢ s. n. Sentiment de desconsiderare, lipsă de consideraţie sau de stimă faţă de cineva (care are o atitudine reprobabilă) sau de ceva manifestat, exteriorizat prin gesturi, priviri, cuvinte etc.; dispreţuire, (livresc) oprobriu, (învechit) ocărâre (2). Cu toate acestea, vedem la alte neamuri că au nişte termini sau vorbe, în mânia şi necazul lor, ... care se rostesc cu despreţul şi paguba celui ocărât. HELIADE, O.2 III, 28. în contra acestora nu vom răspunde însă decât prin dispreţul publicului. KOGĂLNICEANU, în PLR I, 157. Sufer foamea, frigul şi despreţul. DACIA LIT. 167/21. Nici nu mă mişc d-acilea, pe cât voi mai avea Suflare pământească, dispreţul meu pe voi Să-l suflu. C. A. ROSETTI, C. 140/2. Din sânul câmpiilor lui, plugarul aruncă asupra oraşelor un ochi de despreţ şi de pismă. NEGULICI, E. I, 7/21. Nu se teme din parte-i nici de afronte, nici de despreciu. PÂCLEANU, 1.1, 123/23, cf. stamati, d. De omul acela care scrie ceva rău, avem de obşte o închipuire urâtă, despreţ. BĂLĂŞESCU, GR. V/l. Asta este o insultă, un despreţ către cuvântul nostru de onoare. SION, P. 273, cf. PONTBRIANT, D., LM. Tu vorbeşti, amice, cu un despreţ superb despre toate acele petreceri cinegetice. ODOBESCU, S. m, 15. De l-ar fi despreţuit, ar fi iubit despreţul el EMINESCU, P. L. 58, cf. DDRF. Guvernanta avea un dispreţ ascuns pentru Tincuţa. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 204, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Asachi ... mustră pe aceia care ... aruncă dispreţul lor asupra celor care aşteaptă să fie priviţi cu bunătate. DENSUSIANU, L. 148, cf. RESMERIŢĂ, D. Ucide tot ce-i rău şi tot ce-i bine: Dispreţ şi ură, milă şi iubire. AL. PHILIPPIDE, A. 106. învăţătorul... nu-mi pomeneşte de el decât cu un adânc dispreţ. C. PETRESCU, S. 180. Ai putut s-o arendezi [moşia] îndată ce ai luat-o! făcu Iuga apăsat, fără a-şi ascunde dispreţul. REBREANU, R. I, 36. Decebal... nu voia să poarte ruşinea şi dispreţul De-a fi supus la biruri. EFTIMIU, î. 144. Ironia, atât de pronunţată, ... nu are la el nimic din uşurinţa şi spontaneitatea ironiei de salon, ..., ci din dispreţul pentru contradicţiile vieţii. CIORAN, R. 84. Dispreţul ei [al lumii]... nu ţine de experienţa autentic religioasă. STĂNILOAE, O. 35. Un patron francez ... afişează un dispreţ cinic faţă de aşezările urbane. RALEA, O. 31. [Domnitorul] primi curtea lor fără să-şi ascundă dispreţul, barbu, PRINC. 44, cf. DN2, DEX. Mizantropia şi dispreţul faţă de om echivalează cu o profundă injustiţie. FLACĂRA, 1977, nr. 10, 7. Detaşarea bună nu e niciodată distanţă şi dispreţ. LIICEANU, J. 17. Un început de dispreţ se insinua în mine. CĂRTĂRESCU, N. 80. Atitudine de ... dispreţ faţă de mass-media. RL 2005, nr. 4 631. <> L o c. a d v. Cu dispreţ = în mod dispreţuitor, fără consideraţie, fără a ţine cont de cineva sau de ceva. Le vedea pe toate [damele] ... trecând cu despreţ pe sub barba vameşilor. negruzzi, s. I, 37. Zicea ciocoiul în sine cu dispreţ [...]. filimon, O. i, 122. Istoricii... ne-au tractat pururea cu despreţ, ba de multe ori cu maliţie. CONV. LIT. i, 253. Privindu-ţi... Moartea cu dispreţ, Măreţ în 9061 DISPREŢA - 1210 — DISPREŢUIT sânul luptelor Şi-n pace-ai fost măreţ. ALECSANDRI, poezii, 113. Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ [...]. EMINESCU, O. I, 146. Ghiţă se ridică şi-l privi cu dispreţ, slavici, O. I, 181. El o măsură cu dispreţ. SĂM. I, 266. Cei mai mulţi nu se despărţiră însă de o lege pe care ai noştri o numeau cu despreţ schisma lui Arie. IORGA, C. 1.1, 200. Fumezi tutun acum? se miră cu dispreţBică. C. PETRESCU, C. v. 54. E slabă moartă [găina] ... zise Ion cântărind-o din ochi cu dispreţ. BRĂESCU, V. 48. Cumnaţii îl priviră cu dispreţ. VISSARION, B. 65, cf. DL, DM. Ii privi chipul nenorocit şi porunci cu dispreţ: - Spune tot ce ştii! BARBU, ş. N. 147. Nu se atinse de convoi, ci grăi cu dispreţ [...]. reteganul, p. v, 12. L o c. p r e p. în dispreţul = în ciuda, în pofida fară a ţine seamă de ... Insulă necunoscută, am apărut în dispreţul oricărei geografii literare, pe ale cărei hărţi nu figurăm. în plr n, 208. Selecţiunea, pornind de la criterii nejustificate - s-a făcut în dispreţul măsurii juste. ib. [în local] chipuri congestionate, peste cravate oblice, se regrupau spre colţurile mesei, în dispreţul programului depăşit. VINEA, L. I, 32. - Şi: (învechit) despreţ, (învechit, rar) despreciu s. n. - Din it. disprezzo. DISPREŢ vb. I. T r a n z . (Italienism învechit) A dispreţui. Ş-are cuvânt să râză, să mă dispreţe turcul, O, marea mea greşeală! HELIADE, O. I, 318. Pentru că dispreţă pe cititor, foarte rar se fărâmă cu mintea de a căta să vază şi mai încolo de cercul său cunoscut un orizont mai variat, id. ib. 465. Despreţă acele umbre ce ştiu a te flata. R. IONESCU, C. 24/14. - Prez. ind.: dispreţ. - Şi: despreţâ vb. I. - Din it. disprezzare. DISPREŢUÎ vb. IV. T r a n z . A avea, a manifesta dispreţ faţă de cineva sau de ceva, a trata cu dispreţ, a nu lua în seamă, a nesocoti; (învechit) a ocărî (3), (învechit) a dispreţa. Se vede ... şi limba latină numai un clas în colegiu ca să arătăm cât o dispreţuim. HELIADE, PARALELISM, I, 43/10. Preţuiţi purtările lor cele bune, şi dispreţuiţi cele rele. PR. V/7. Kişot, despreţuind dulceţile somnului, încălică pe vestitul său bidiviu. CR (1839), 2322/19. Maghiarul e ... îngâmfat de nobleţea lui..., despreţuieşte negoţul şi industria. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 52. Crez că nu despreţuiesc ştiinţa. MAN. SĂNĂT. 36/19. Mânia lui despreciuie victimele desarmate. PÂCLEANU, I. II, 163/21, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Ce oarbă minte-avut-am când te-am despreţuit! ALECSANDRI, poezii, 386. Dispreţuiesc toate calomniile. MAIORESCU, D. I, 150. Arendaşii sunt tot ruinaţi, ţăranii nu stau mai bine, proprietatea funciară este dispreţuită. EMINESCU, O. XIII, 42. Unii trec prin lume... Dispreţuind o lume îmbătrânită-n rău. MILLE, v. P. 48, cf. ddrf, alexi, w., tdrg. Acel care dispreţuia starea din acea vreme ... trebuia să reformeze şi limba. IBRĂILEANU, SP. CR. 139. In fond îl găseau extravagant, şi-l dispreţuiau cu indulgenţă. CAMIL PETRESCU, P. 242. Diana era dispreţuită de altul. E. IONESCU, E. 88. Dispreţuiesc scepticismul uşor al oamenilor care consideră problema morţii, a neantului etc. ca irelevante şi nefecunde pentru o atitudine de viaţă. CIORAN, R. 115. Poporul... debitează pe socoteala sa asemenea inepţii ... dispreţuieşte alte neamuri, sadoveanu, O. XX, 413. Creştinul ... nu dispreţuieşte niciuna din componentele cosmosului. STĂNELOAE, O. 35. [Poporul] dispreţuind trândăvia, apreciază ... păsările în mişcare. BĂCESCU, PĂS. 408. Stihuitorul nu dispreţuieşte nici procedeul frivol al acrostihului, vianu, l. r. 133. Să le dăm siguranţa chiar că au de ce să nu dispreţuiască? DEMETRIUS, A. 217. Ţugurlan ... îi dispreţuia pe toţi, fără alegere, preda, m. 253. El îi dispreţuia, nu voia să ştie de ei. barbu, PRINC. 32, cf. DEX. Dispreţuieşti tocmai ceea ce le pretinzi altora. FLACĂRA, 1976, nr. 30, 7. Dispreţuim ... pe scriitorii fără instinct naţional. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 26, 1/1. Am început şi eu să mă tem că el mă va dispreţui. CĂRTĂRESCU, N. 215, cf. PATAPIEVICI, C. L. 31. Nu dispreţuiesc averea materială, rl 2005, nr. 4 612. ❖ R e f 1 . Un popor Ce se dispreţuieşte pe el însuşi trebui S-ajungă la d-acestea. EMINESCU, O. IV, 106, cf. Cade. ❖Refl. r e c i p r . C E x p r. A nu fi de dispreţuit = a trebui să fie luat în considerare, având oarecare importanţă, valoare, preţ etc. Mai bine decât aşa nu am fost în stare... totuşi, cred că nu e tocmai de dispreţuit, caragiale, o. vn, 234. Fondul lui sufletesc nu era de despreţuit. AGÎRBICEANU, A. 60. Competinţa cu care Valeria vorbeşte de arta culinară nu e de dispreţuit. CAMELPETRESCU, P. 69. Nu-mi mai citeşti din Daponte? ... Nici Neculai Chiparisa nu-i de dispreţuit, barbu, princ. 181. + Refl. (învechit, rar) A se deprecia (1), a nu mai avea valoare. Nu-şi greşa scoposul pentru care s-au întemeiat [rangurile] până când n-au ajuns speculaţie neguţătorească, şi până când cu mulţimea lor nu se despreţuiră ele singure! F. AARON, 1.1, 167/21. - Prez. ind.: dispreţuiesc. - Şi: (învechit) despreţui, (învechit, rar) despreciui vb. IV. - Dispreţ + suf. -ui. Cf. it. d i s p r e z z a r e . DISPREŢUÎBIL, -Ă adj. (învechit, rar) Care poate fi dispreţuit. Este aceasta înţelepciune, de a se face despreţuibil? brezoianu, î. 165/14, cf. pontbriant, d. - PL: dispreţuibili, -e. - Şi: despreţuibil, -ă adj. - Dispreţui + suf. -ibil. DISPREŢUÎRE s. f. Acţiunea de a dispreţui şi rezultatul ei; p . e x t . dispreţ. Ceaia ce s-au deprins oamenii a lăuda, de multe ori iaste vreadnic de a lor despreţuire. LEON asachi, B. 72/5. Mi-aţâţă despreţuirea tot ce vrei a tămâia. HELIADE, 0.1,409. Poate atunci ai mărturisi că au fost nedreaptă despreţuirea ta. CR (1830), 241/23. Nimic nu poate fi mai vrednic de despreţuire în soţietate decât o femeie pe jumătate învăţată. MARCOVICI, D. 106/12. Carlu, din dispreţuire, au slobozit 18 mii rosieni. ASACHI, I. 260/23, cf. VALIAN, V. Această însuşire, ...de nu ar fi legată cu despreţuirea şi ura altora, ar fi folositoare. RUS, 1.1, 149/6. Fiicelor... le însuflaţi despreţuire despre lume. NEGULICI, E. I, 77/15. Tancred îi respunde cu surâsul despreciuirii. pâcleanu, I. ii, 157/23, cf. polizu, pontbriant, D. Tu, fală strămoşească! Răspunde-n faţa lumei cu-a ta despreţuire. ALECSANDRI, poezii, 340, cf. COSTINESCU, LM. Dispreţuirea distinsă a unor stări de lucruri pe care nu le pricepi este ceva des întâlnit. EMINESCU, O. XIII, 566. Până ce raportul de armonie între operă şi omenire nu se naşte, desechilibrul trebuie să persiste, ignorarea sau dispreţuirea operei trebuie să urmeze. MACEDONSKI, O. IV, 138. Să ştie astă lume a mea dispreţuire. MILLE, V. P. 86, cf. ddrf, alexi, w. -PL: dispreţuiri. - Şi: (învechit) despreţuire, (învechit, rar) dispreciuire (pâcleanu, i. ii, 137/1), despreciuire s. f. - V. dispreţui. DISPREŢUÎT, -Ă adj. (Atestat prima dată în 1817, ap. tdrg2) Care este privit, tratat cu dispreţ, neluat sau nebăgat în seamă. Nu l-ai văzut ... Târându-se prin mulţime, despreţuit vieţuind? HELIADE, M. 13/1. Azi, când de titluri sunt dezbrăcat, Amorul iată-l, dispreţuit. PR. DRAM. 326. Neguţătorul şi meseriaşul nostru, nesocotit, despreţuit, nu avea nicio siguranţă în daraverile sale (a. 1848). plr i, 121. Cei dintâi preoţi... Din peşteri, din pustiuri, săraci, despreţuiţi ... puterea înfruntară. ALEXANDRESCU, O. I, 79, cf. pontbriant, D. I l-am trimis [tabloul] cu câteva rânduri, rugând-o să primească acest dar de la un adorator despreţuit. CONV. LIT. îl, 121. Dispreţuită şi părăsită într-adins, biata mănăstire grecească trăgăna o existenţă mizeră. EMINESCU, O. XIV, 76. Oare poate ca să fie suferinţa mai cumplită ... Decât cea pe care-o naşte dragostea dispreţuită? MACEDONSKI, O. I, 241, cf. DDRF, alexi, w. Nu-i nicio umilire să fi 9066 dispreţuitor - 1211 - DISPROPORŢIONAL trăit în umbră, Dispreţuit, uitat, când ceasul reînvierei E hotărât şi tie. DENSUSIANU, L. A. 118. Pentru muscali ar fi fost un simplu şi dispreţuit dezertor. REBREANU, P. s. 112. Stau la sfat cu dânşii în graiul lor despreţuit. M. I. CARAGIALE, C. 80. Braţele i se întind ca să coprindă fericirea atâta timp necunoscută şi dispreţuită. LOVINESCU, C. IV, 118. Soarele desvăluie ... o sentinelă obosită a singurătăţilor despreţuite. baco via, o. 203. Dispreţuită şi maltratată... [ţărănimea] nu putea participa la viaţa publică. VARLAAM - SADOVEANU, 359. - PL: dispreţuiţi, -te. - Şi: (învechit) despreţuit, -ă adj. - V. dispreţui. DISPREŢUITOR, -OÂRE adj. Care exprimă, denotă dispreţ, care dispreţuieşte, nesocoteşte; batjocoritor. Cf. valian, v. Cu un aer măreţ şi despreciuitor el năvăleşte asupra nemicului. PÂCLEANU, I. I, 109/32, cf. polizu. Aruncă una din acele căutături despreţuitoare asupra omului acesta. PELIMON, I. 171/21. Dinu Păturică dete o privire repede şi dispreţuitoare camerii sale. FILIMON, O. I, 102, cf. PONTBRIANT, D. Ceea ce trecea ... în ştiinţă ... era pus în numărul ocupaţiunilor fără valoare ... pe cari cu un prejudiţiu despreţuitor le lăsa mai ales grecilor. CONV. LIT. I, 131. Oricât de binevoitor ar fi d. Grădişteanu pentru guvernul de astăzi, nu credem să sufere în tăcere dispreţuitoarele cuvinte ale „Monitorului”. EMINESCU, O. XIII, 319. Făcu o mutră despreţuitoare privind la bătrân. CONTEMPORANUL, IV, 595. Nu e rană sufletească Mai grozavă decât mila rece şi dispreţuitoare. VLAHUŢĂ, S. A. I, 79. Dânsele nu ieşeau dintr-un fel de politeţe rece şi dispreţuitoare, care-i îngheţă şi mai mult inima. MILLE, v. P. 143, cf. ddrf. [Junimea] s-a caracterizat printr-o critică aspră, ... adesea dispreţuitoare, a societăţii. în PLR II, 108, cf. alexi, w. [Scriitorii] se închisese în „turnul de fildeş” al artei, despreţuitori pentru public. IORGA, C. I. II, 142. îmi zise, zâmbind cu dispreţuitoare compătimire. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 18. Ochii omului osândit parcă îl fascinaseră cu privirea lor dispreţuitoare. REBREANU, P. S. 23, cf. CADE. Bătrâna îl privea dispreţuitoare. SADOVEANU, O. I, 43. Tinerii înalţi mă priveau, dispreţuitori, cu coada ochiului. E. IONESCU, E. 57. A ridicat din umeri şi a răspuns cu dispreţuitoare nepăsare. MIHĂESCU, D. A. 196. Le răspundea cu o modestie dispreţuitoare. CĂLINESCU, C. O. 24. Era primit la Moromeţi cu o bunăvoinţă dispreţuitoare. PREDA, DELIR. 13. Şedinţe festive ... strâng în jurul maestrului o mână de discipoli dispreţuitori, ist. LIT. rom. III, 464, cf. DEX. Femeia, aruncându-i o privire dispreţuitoare, îi zice: — L-ai împrumutat, vasăzică, cu 600 cor(oane). SNOAVA, I, 246. (Adverbial) Colegii nu-l mai pârâu, ci-l priveau dispreţuitor. LUC. VII, 310. Săraca de mine!... Vorbi nevasta dispreţuitor. AGÎRBICEANU, S. 240. George ... privea dispreţuitor şi mulţumit, rebreanu, I. 28. De când am învăţat boxul, priveam mai dispreţuitor trecătorii şi mă avântam fără emoţie, noaptea, în bazare. M. eliade, o. i, 35. Daţi-vă la o parte ... se răsti el dispreţuitor. BRĂESCU, M. B. 82. Ţinu să pună dispreţuitor lucrurile la punct. CAMIL petrescu, N. 58. îşi cătă de drum, uitându-se dispreţuitor la ei. tudoran, p. 198. Rânji dispreţuitor, cât mai dispreţuitor cu putinţă. T. popovici, s. 236, cf. dn2, dex. <> (Substantivat) Voi, nepăsători de moarte, dispreţuitori de viaţă, alecsandri, O. 247. Supt acest necărturar şi despreţuitor de carte se scriseră cronici. IORGA, L. I, 213. Fiind ... dispreţuitor de moarte, superiorii îl lăsau în pace. REBREANU, P. s. 51, cf. ŞĂINEANU, D. U. Creangă deveni idolul lui Pogor, dispreţuitor al poeziei populare. CĂLINESCU, I. C. 194. - PL: dispreţuitori, -oare. - Şi: (învechit) despreţuitor, -oâre, (învechit, rar) despreciuitor, -oâre adj. - Dispreţui + suf. -tor. DISPREUN vb. I v. despreuna. DISPRIMĂVAR vb. I v. desprimăvăra. DISPRIMĂVĂRÎ vb. IV v. desprimăvăra. DISPRIMEVER vb. I v. desprimăvăra. DISPRIMOVĂR vb. I v. desprimăvăra. DISPROB vb. I = dezaproba. O minte care azi aprobă ce-a disprobat ieri, ...o minte care vedem că se hrăneşte secol cu secol din lucruri paradoxe. EMINESCU, O. vn, 285. DISPROPORŢIE s. f. Lipsă de proporţie (din punct de vedere cantitativ, dimensional, calitativ etc.) între două sau mai multe elemente, lucruri, fapte etc. comparabile ori între părţile componente ale aceluiaşi ansamblu. V. disparitate, deosebire (2), diferenţă1 (2), nepotrivire. Toate aceste cinci neamuri de boale ...stă într-o disproporţie a zemurilor trupului, episcupescu, PRACTICA, 101/18, cf. NEGULICI. Datoriile ... sănt în disproporţie cu veniturile (a. 1855). uricariul, iv, 433/4, cf. prot. - pop., n. d. Prin artilerie lon-Vodă întrecea pe turci, contrabalanţând grozava disproporţiune a forţei numerice. HASDEU, I. V. 154. Intre ea şi dânsul era nu numai diferenţa vârstei, disproporţiunea fizicului,... era toată repulsiunea ce esistă între virtute şi perversitate. CONV. LIT. I, 262, cf. COSTINESCU, LM. Disproporţiunea numărului lor [al profesorilor] ... faţă cu numărul altor profesori de facultăţi. MAIORESCU, D. I, 353. Unde e desproporţia între producţie şi mijloacele ei de acoperire pentru ca să fie nevoie de fiţuice? EMINESCU, O. X, 397. Dureroasa disproporţie între generoasele aspiraţii ale tinereţii şi între avara şi aspra realitate a vieţii. VLAHUŢĂ, s. A. II, 376. Lucrul care insuflă această deznădăjduire ar fi... disproporţia între scopuri şi mijloace, între năzuinţi şi puteri. CONTEMPORANUL, Vj, 401. Deşi era între dânşii o destul de mare disproporţie de vrâstă, [Negruzzi şi Alecsandri] au fost prieteni toată viaţa lor. CONV. lit. xx1? 319, cf. DDRF. Mai pune disproporţia dintre sol şi populaţie: noi n-avem decât 40 de indivizi pe kilometrul pătrat. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 61. Disproporţia dintre cap şi trup, ... creţurile de pe frunte ... făceau pe Nababul şi pe Musicus să pledeze pentru părerea că are cel puţin treizeci [de ani], săm. ii, 194, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg. în 564 de pagini se povestesc întâmplările din 60 de ani ... asemenea disproporţii la cronicarii români nu sunt ceva neobişnuit. BUL. COM. IST. H, 10, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Cu perseverenţă şi consecvenţă sunt lichidate disproporţiile dintre ritmul de dezvoltare a industriei... şi ritmul de dezvoltare a agriculturii. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 681. N-avea ce să-i spună, nu ştia ce să-i spună. Disproporţia între ce simţeau era atât de monstruoasă, că îngheţase. DEMETRIUS, A. 267, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Credeţi că asemenea disproporţii au influenţat în mod sensibil configurarea definitivă a clasamentului? FLACĂRA. 1977, nr. 5, 115. Cititorul va constata, frecvent, o anumită disproporţie între anvergura problemelor atacate şi tratarea lor laconică. PLEŞU, M. M. 9. Există o disproporţie teribilă între tentativa de furt ...şi soluţia la care recurge poliţistul. RL 2005, nr. 4 692. - PL: disproporţii. - Şi: (învechit) disproporţiune, (învechit, rar) desproporciune (stamati, d.), desproporţie s. f. - Din fr. disproportion, it. disproporzione. DISPROPORŢION vb. I. T r a n z . (în dicţionarele din trecut) A face să nu mai fie proporţionat, a strica raportul de proporţie. Cf. NEGULICI, COSTINESCU, SCRIBAN, D. -Pronunţat: -ţi-o-. - Prez. ind.: disproporţionez, - Din fr. disproportionner. DISPROPORŢIONÂL, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut) Disproporţionat. Cf. heliade, o. ii, 351, stamati, d. Poporul sărăceşte prin risipa de muncă, cu totul disproporţională cu foloasele ce le poate culege din aceste inovaţiuni. EMINESCU, O. xm, 331, cf. ALEXI, w. 9076 DISPROPORŢIONALITATE - 1212 - DISPUNE -Pronunţat: -ţi-o-. - PL: disproporţionali, -e. - Din fr. disproportionnel. DISPROPORŢIONALITÂTE s. f. însuşirea de a fi disproporţional. Cf. dex2, mda. - Pronunţat: -ţi-o-. - Disproporţional + suf. -itate. DISPROPORŢIONAT, -Ă adj. (Despre lucruri, fapte, despre elementele unui întreg, noţiuni, fenomene etc. comparabile) Care este lipsit de proporţie, de dimensiunile, de măsura, de echilibrul cuvenit, care este nepotrivit; p . e x t. exagerat (în raport cu altceva sau cu ceea ce este normal), (învechit) disproporţional. O dezvoltare disproporţionată între aceşti doi factori ai societăţilor ... este un pericol. GHICA, C. E. I, 287, cf. prot. - POP., n. d. Partea curat polemică juca un rol adesea disproporţionat în prima ediţiune. hasdeu, I. C. XII, cf. COSTINESCU, LM. Nu ai putea schimba nimic din formele ei, oricât de disproporţionate ar părea faţă de un ideal de frumuseţe. MAIORESCU, critice, 379. Căsătoriile disproporţionate sunt acelea când un tânăr se însoară cu o femeie mai mare decât el. CONTEMPORANUL, I, 100. Unde mai punem că înlesnirea de a introduce articole străine de lux naşte ... pofte şi trebuinţe cu totul disproporţionate cu puterea ei [de] producere. EMINESCU, O. Xffl, 151, cf. CARAGIALE, O. IV, 71. Un cap de o mărime disproporţionată, aşezat între două umere late. gane, n. i, 58. înălţimea femeei e cu totul desproporfionată, lungimea picioarelor... e prea mică faţă cu trupul. CONTEMPORANUL, Vl5 93, cf. DDRF. Toate animalele pe cari natura le-a făcut disproporţionate şi fără stil au trebuit să piară. SĂM. I, 208, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2. Acest corp disproporţionat, imens şi imperfect, e mişcat de un suflet, iorga, l. ii, 232, cf. tdrg. Să nu-i dea 0 semnificaţie disproporţionată cu sentimentele ei. IBRĂILEANU, A. 211, cf. RESMERIŢĂ, D. Zugrăveala nepricepută a meşterilor ... înfăţişase în linii stângace şi disproporţionate chipurile sfinţilor. ardeleanu, U. D.T23, cf. cade. Temperamentele puternice... duc la revolte continue şi disproporţionate, ralea, s. t. i, 21. în închisori... cele mai mărunte obiecte capătă valori disproporţionate. BOGZA, V. J. 20. începe să sublinieze ridicolul unui termen printr-o comparaţie nobilă, flagrant disproporţionată. IST. LIT. ROM. III, 308, cf. DN2. Departe de noi gândul de a reproşa autorului atenţia majoră (chiar disproporţionată) acordată dramaturgilor. T ianuarie 1969, 115, cf. DEX. Când nu se reduc la disproporţionată pasiune pentru frază... asemenea forme de abnegaţie au măreţie. CONTEMP. 1976, nr. 1 067, 2/7. Asociaţia a calificat sancţiunile stipulate ... drept foarte dure şi disproporţionate. RL 2005, nr. 4 683. <> (Adverbial) Naraţia lui Mortimer e disproporţionat de lungă. CONV. LIT. V, 260. Ţăranul a dat bici cailor şi căruţa a pornit disproporţionat de zgomotoasă pentru sărăcia ei umilă. IBRĂILEANU, A. 143. Zarifopol îi laudă şi-i încurajează glumele lui versificate, la care ţinea disproporţionat de mult. CONSTANTINESCU, S. II, 41, cf. DL, dm. Mulţi clienţi au beneficiat disproporţionat de privatizarea ulterioară a bunurilor naţionalizate. rl 2005, nr. 4 546. - Pronunţat: -fi-o-. - PL: disproporţionaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) desproporţionât, -ă adj. - V. disproporţiona. Cf. fr. d i s p r o p o r t i o n n é . DISPROPORŢIUNE s. f. v. disproporţie. DISPRÔSIU s. n. (Chim.) Element trivalent din familia pământurilor rare, metal alb-argintiu care, în contact cu aerul, îşi pierde luciul specific. Tabela greutăţilor atomice ... argint, 107, 88. ... disprosiu, 162, 5. ENC. tehn. i, 78. Dacă sunt răcite la temperatură joasă, mai adăugăm [substanţelor feromagnetice] gadolinul, erbiul şi disprosiul. cişman, fiz. ii, 403. Disprosiul se găseşte, împreună cu celelalte elemente ale pământurilor rare, în multe minereuri. LTR2. Disprosiul e un metal alb-arginitu care, lăsat la aer, îşi pierde repede luciul, ib., cf. DER, DN2, DC, DEX. - Din fr. dysprosium. DISPROTEINEMÎE s. f. (Med.) Dereglare a echilibrului proteinelor din plasma sangvină; disglobulinemie. în bolile de ficat s-au mai pus la punct o serie de probe de laborator care au drept scop să scoată în evidenţă modificări ale echilibrului proteinelor; ele sunt denumite probe de disproteinemie. ABC. SĂN. 135, cf. D. med., dn3, dcr, dex2. -Pronunţat: -te-i-. -PL: disproteinemii. - Din fr. dysprotéinémie. DISPUIÉRE s. f. v. despuiere. DISPUNĂTOR, -OARE adj., s. m. şi f. (Rar) (Persoană, entitate) care dispune de ceva sau de cineva (după bunul plac). Europa ... este arbitrul dispunător al statelor... mici. MAIORESCU, D. II, 185. Dispunător al Exposifiunii, preocupat cu bună priimirea tutulor, Domniei Sale trebuie să mulţumim pentru acel farmec sărbătoresc. ODOBESCU, S. I, 506. Sunt exceptate ... disposiţiunile remuneratorii făcute cu titlu particular; se va fine însă în seamă de starea dispunătorului şi de serviciile făcute. HAMANGIU, C. C. 192. -PL: dispunători, -oare. -Dispune + suf. -(ă)tor. DISPUNE vb. III. 1. T r a n z . A aşeza, a aranja, a grupa într-o anumită ordine, într-un anumit fel, a ordona (1), (învechit) a dispoza (3). Crăiile ... despărfiia şi supt hatmani oblăduitori le despunea după numărul slujitorilor, mulfimea lăcuitorilor. CANTEMIR, HR. 243, Cf. IORGOVICI, O. 60/12, NEGULICI, STAMATI, D., PROT. -POP., N. D. Alte două strofe, dispuse într-acelaş chip, împlinesc partea ... cea mai interesantă a baladei. ODOBESCU, S. ui, 89. Flori... dispuse în ombele simple sau compuse. CONV. lit. i, 95. Un amestec capriţios de mobile scumpe, dispuse într-o neorânduială intenţionată. VLAHUŢĂ, s. A. III, 11 .Se mai crede la noi că cei cu părul astfel dispus vor fi norocoşi în viaţă. CANDREA, f. 37. Aburi uşori se înalţă, desvelind orizontul dispus în coline. ANGHEL, pr. 173. Perechile dispuse simetric în fotolii îşi împărtăşeau cele ce aveau de spus. MIHĂESCU, D. A. 74. Considera că electronii ar fi dispuşi la suprafaţa atomului. SANEELEVICI, R. 32. O plantă înaltă ... cu ...flori mici, albe, dispuse sub formă de umbele. BELEA, P. A. 299. Este relevant interesul său pentru expresivitatea mobilelor... dispuse în climatul fictiv. T ianuarie 1969, 110. Casele elegante... sunt dispuse pe o axă anume. CONTEMP. 1975, nr. 1 477, 1/8, cf. DEX. Dispuse neregulat, ..., clădirile erau de piatră zgrunţuroasă, poligonale şi pline de ferestre transparente, care scânteiau. CĂRTĂRESCU, N. 239. în jurul ministerului nu fusese dispus niciun dispozitiv de apărare. RL 2005, nr. 4 644. ❖ Refl. Pe anticlinale, petrolul, gazele din el şi apa ...se dispun în etaje, după densitate. GEOLOGIA, 44. 2. I n t r a n z . (De obicei cu determinări introduse prin prep. „de”) A avea la dispoziţie; a avea posibilitatea, libertatea, puterea etc. de a utiliza, de a folosi, de a hotărî după propria dorinţă, după bunul plac, (învechit) a dispoza (1), (învechit) a dispozarisi (1); p . e x t . a poseda (1). Persoana care tui dispune de averea sa mai înainte de a-şi închina metania la vreo mănăstire pierde de drept proprietatea ei. PRAV. COND. (1780), 214. Ei pot dispune cum li-[i] voia de bunurile meale. CALENDARIU (1794), 28/26. Acolo fu pus omul... Şi rege peste toate, de toate a dispune Şi a se bucura. HELIADE, O. I, 364. A despune despre veniturile statului nu are drept. RUS, I. 199/18. l-au atacat cu câtă putere dispuneau la început. BARIŢIU, P. A. II, 35. Dispuneţi de puterea lui şi de braţul meu. PÂCLEANU, I. I, 70/24. Am găsit totdauna pe inimic ... dispunând de puteri îndoite. GHICA, C. E. II, 391. Limba lor ... dispunea de foarte 9084 dispune - 1213 - DISPUS puţine cuvinte sau silabe radicale. MAIORESCU, CRITICE, 307. Nu ne-ai scris că dispui de sume considerabile. CONTEMPORANUL, IV, 220. Dispun de un avion al meu. CAMEL PETRESCU, P. 311. Platon zicea că, atunci când trebuia să vorbească în public, ...nu putea dispune în libertate de toate mijloacele sale intelectuale, negulescu, G. 98. Nu mai poate dispune decât de un venit pe jumătate cât cel de mai nainte. sadoveanu, O. ix, 340. Dispunând de sume imense, ei au reuşit să adune o serie de tablouri, ralea, o. 80. Tehnicile perfecţionate de care dispunem ... au fost elaborate de numeroşi cercetători. SANIELEVICI, R. 66. Dispun exact de o oră şi jumătate. BENIUC, m. C. i, 471. De bani nu prea dispun, preda, i. 52. Pentru a opera o substituire, trebuie să dispunem de cel puţin două reprezentări mentale. COTEANU, S. F. I, 19. Dispunem de mărturia categorică a lui Dimitrie Cantemir. STOICESCU, S. D. 73. Dispunem de timpul şi condiţiile necesare. T ianuarie 1969, 86. Să se mobilizeze toate forţele materiale şi umane de care dispun. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 330, cf. DEX. După informaţiile de care am dispus, cuvântul nu e atestat înainte de sec. al XVIII-lea. z. mihail, T. p. 51. Ţara noastră va dispune de un Sistem Integrat de Identificare Balistică, adevărul, 2005, nr. 4 801. Vechile autosanitare Dacia ... prin spaţiul restrâns de care dispun nu permit nici măcar administrarea unei perfuzii. RL 2005, nr. 4 782, ❖ (Prin lărgirea sensului) în ce oribilă pusăciune se găseşte o jună femeie când trebuie să despuie de inima sa. NEGRUZZl, în PR. DRAM. 493. Legăturile căsătoreşti nu-ţi permit a dispune de soarta noastră. ALECSANDRI, O. P. 119, cf. LUC. VH, 375. 3. T r a n z . (Folosit şi a b s o 1 .) A da dispoziţii, a hotărî,a decide, (învechit) a dispoza (2), (învechit, rar) a dispozarisi (2); p . e x t . a prevedea (2), a stipula. Cf. IORGOVICI, O. 60/15. Dreptul canonic ... dispune că monahul nu poate fi moştenit de rudele sale. PRAV. COND. (1780), 212. Vrasăzică dispui cum îţi place fără a mă consulta şi pe mine? CONV. LIT. v, 252. Legea ... dispune că din agrul public vechi să nu aibă nimeni mai mult decât 500 jugere. MAIORESCU, CR. m, 135. Te-aş ruga din numerele şi articolele mele să dispui a mi se trimite câte două exemplare, caragiale, O. vii, 339. Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă. HAMANGIU, C. C. 9. Pe baza acestui depozit, poate dispune deponentul ca banca să încaseze sume pentru el. I. PANŢU, PR. 81. Cei mari nu dispun niciodată cum le-ar conveni celor mici. BRĂESCU, V. 67. Cercetări[le] continuă. Dispuneţi. POPA, V. 194. Domnitorul dispuse să se zidească o biserică. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1,16. Tot el a dispus şi repararea spitalului. G. BARBU, A. V. 176. Ministrul a dispus închiderea şcolilor. LL 1972, nr. 3, 484. Administraţia a dispus ca toate cele patru scări rulante să funcţioneze, flacăra, 1975, nr. 48, 8, cf. DEX. Primarul... trebuie să 'dispună evacuarea oamenilor în caz de nevoie. RL 2005, nr. 4 600. ❖ R e f 1. p a s. In ultimile două consilii de război ...se dispune ... reînceperea acţiunii. MAIORESCU, D. n, 109. S-a dispus ca şeful staţiei ...să urmărească deschiderea barierei. FLACĂRA, 1975, nr. 43,17. Prin rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie timişoreni s-a dispus trimiterea în judecată. RL 2005, nr. 4 503. + (învechit) A conduce (într-un anumit fel). Atare merite învrednicipre cii bisericeşti a disponui şi trebipoliticeşti. săulescu, HR. 1,117/15. + (învechit, rar) A desemna1 (1), a indica printr-o dispoziţie. Acolo unde se află seminarii de clerici, se cheamă de regulă câte 12 alumni, pe care îi dispune pentru acea zi rectorul seminariului. bariţiu, p. a. i, 634. 4. T r a n z . (Cu determinări verbale, conjuncţionale sau infînitivale) A fi înclinat să..., a fi de acord să..., a avea dorinţa să...; (învechit) a dispoza (4). După recomandaţia mea, şatrarul este dispus a-ţi da fata. alecsandri, t. 756, cf. tdrg. Prietenul meu ... se întoarse din nou către mine, dispus acum să-mi răspundă. C. PETRESCU, S. 151. [Vema] se arăta oricând dispusă să-şi calce cuvântul şi să reînceapă păcatul, m. eliade, o. i, 104. Nu era dispus să renunţe. EFTIMIU, N. 49. Nu mai e dispus să suporte bobârnace. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 319. La limită, suntem chiar dispuşi să recunoaştem ... că, în definitiv, există şi oameni mai inteligenţi decât noi. PLEŞU, M. M. 12. Eram dispus să cred în sfârşitul poveştii dintre Gina şi Silviu. CĂRTĂRESCU, N. 114. România este dispusă să livreze energie electrică Republicii Moldova, adevărul, 2006, nr. 4 822. ❖ Tranz. fact. Auzindu-i paşii, pentru a-l scoate din îndoială, a-l dispune în favoarea noastră,... comandă descoperirea. BRĂESCU, o. a. n, 87. 5. T r a n z. fact. şi r e f 1. A face să fie sau a deveni vesel, bine dispus; a (se) înveseli. Cf. lm, resmeriţă, d., cade. E atât de veselă şi de glumeaţă, că ne dispune pe toţi. DEMETRIUS, A. 108. 6. T r a n z . (învechit) A pregăti în vederea unui scop. De grabă crimineriu fu dat duhovnicului cari să-l dispună a muri. CALENDARIU (1794), 31/12, cf. IORGOVICI, O. 60/17, ALEXI, W. A dispune o sală pentru bal. ŞĂINEANU, D. u., cf. cade. ❖Refl. pas. Sala s-a dispus pentru bal. cade. 7. Intranz.A învinge într-o competiţie sportivă. X. dispune de Y. iordan, l. R. a. 498, cf. dm, dn2. Italianul Adriano Panatta a dispus cu 6-3, 6-2 de columbianul Jaire Velasco. scânteia, 1975, nr. 10 337, cf. dex. -Prez, ind.: dispún şi (învechit) dispúi; prez. conjunct, pers. 3: să dispună şi (învechit) să dispuie-, ger.: dispunând şi (învechit) dispuind. - Şi: (învechit) despúne vb. III, (învechit, rar) disponui vb. IV, despóne (lm) vb. III. - Din lat. disponere, fr. disposer (după pune). DISPÚNERE s. f. Acţiunea de a (se) dispune şi rezultatul ei. Cf. bălăşescu, gr. 121/14, pontbriant, d., lm, ddrf, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. 1. Aranjare, orânduire, ordonare, dispoziţie a unor elemente, a unor materiale etc. într-un anumit mod, după o anumită ordine. Cf. dispune (1). Cf. pontbriant, d. Inversarea este un caz al simetriei, deoarece şi ea este obţinută prin dispunerea unor elemente în jurul unui ax. VIANU, M. 186. Chiar dispunerea versurilor în strofe în formă de romburi echilaterale ... dau sentimentului dominant o perspectivă infinită. LL 1972, nr. 2, 143. Dispunerea şi mişcarea personajelor în cadrul fiecărui tablou urmează principii geometrice. CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 2/9. Pentru a memoriza bine, se dovedea utilă o ordonată dispunere în spaţiu a ceea ce trebuia ţinut minte. românia literară, 1979, nr. 17, 19/1. 2. (învechit) Posibilitate (1), libertate, putere de a utiliza, de a hotărî după propria dorinţă (2). Cele două edificiuri... vor rămânea sub sloboda mea dispunere. FM (1843), 178V24. îmi va da o sută mii austriaci în dispunerea mea. ib. 2952/7. Dreptul de dispunere a acestor averi, maiorescu, D. îl, 156. 3. (învechit, rar) Hotărâre. Se va trimite de la regim la dietă un buget formal... spre cercetare şi dispunere mai departe. BARIŢIU, p. A. iii, 233. 4. (învechit) Dispoziţie (3). Cf. pontbriant, d. Leonardo încremenise; reaua sa dispunere se apropia de fiirie. CONV. LIT. I, 183. La Nisa am avut o oră de bună dispunere şi am scris „Bărăganul”. ALECSANDRI, S. 52. Oratorul îşi convinge auditorii... producând o dispunere momentană a sufletului. MAIORESCU, L. 8. Glasul... înmuiat în lacrime are un nu ştiu ce mlădios care se-nvoieşte cu dispunerile inimii. ODOBESCU, s. I, 185, cf. DL, DM. - PL: dispuneri. - Şi: (învechit, rar) despúnere s. f. PONTBRIANT, D., LM. - V. dispune. DISPUS, -Ă adj. 1. Aşezat, aranjat într-o anumită ordine, întocmit după anumite criterii. Cf. bălăşescu, gr. 121/14, prot. -POP., N. D. Toată această avere a bibliotecei se află regulat dispusă într-un local cuprinzând cinci şabloane. EMINESCU, O. XVI, 178, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Plantă ierboasă ..., cu tulpină păroasă şi flori albastre, dispuse în capitule sferice. BUTURĂ, EB. I, 101. In 9086 DISPUSĂCIUNE - 1214- DISPUTABIL ornamentarea scoarţelor, „pomul” este dispus pe orizontală sau verticală. PA VEL, S. e, 51. Dispuse neregulat, ..., clădirile erau de piatră zgrumţuroasă, poligonale şi pline de ferestre transparente, care scânteiau. CĂRTĂRESCU, N. 239. 2. Care se află într-o stare sufletească, într-o situaţie potrivită pentru a face un anumit lucru, înclinat, pregătit să..., gata să ...Astăzi mă simt dispus să fac fdosofie. eminescu, o. vn, 280, cf. ddrf, alexi, w., şăineanu, D. u., CADE. Oraşul se administrează cu oameni dispuşi, bacovia, o. 237, cf. dl, dm, dn2, dex. <> E x p r . A fi (sau a se întoarce, a sosi etc.) bine dispus = a) a avea bună dispoziţie, a fi vesel, mulţumit. Când sunt bine dispus sunt, cum se zice, bun de gură. CONV. LIT. n, 51. Seara sosi foarte bine dispus de la „Arhanghelii”. agîrbiceanu, a. 213. Grupurile sunt foarte bine dispuse; cântă în cor ultimele romanţe, dansează şi râd zgomotos. M. eliade, o. 1,19. Părea mai tânăr... şi era bine dispus, rebreanu, r. i, 163. Desigur era bine dispusă, ochii îi străluceau, camil petrescu, p. 133. Gluma nevinovată a călătorului bine dispus, vianu, a. p. 75. Sunt bine dispus. CĂLINESCU, C. O. 81. Avea o rană serioasă ... totuşi Burcaru era bine dispus, beniuc, M. c. I, 421. Sunt prea bine dispusă ca să pot asculta predici. VINEA, L. I, 211. îl auzea ... chicotind bine dispus. tudoran, P. 431, cf. dl, dm, dn2, dex. (Eliptic) Se întorcea acasă mai sănătos şi mai dispus. VLAHUŢĂ, o. A. 1,95. Totul pare făcut aşa ca cei care vor intra să se simtă dispuşi şi veseli, sadoveanu, O. IX, 333. (Substantivat) Atât de obositoare îmi părea venirea bine dispusei Liza. e. ionescu, e. 82; b) (familiar) a fi uşor beat, cu chef. Cf. dl, dm, dn2, dex. A fi (sau a părea etc.) rău (sau prost) dispus = a fi într-o stare sufletească rea, a fi indispus, fară chef. A doua zi erau foarte rău dispuse şi mahmure, maiorescu, critice, 149 .Se aşeza în colţul unui divan şi părea rău dispus. EMINESCU, P. L. 88. Cocoană Aglae, azi eşti rău dispusă. CĂLINESCU, E. o. I, 51, cf. dl, dm, dn2, dex. - Pl.: dispuşi, -se. - Şi: (învechit, rar) despus, -ă adj. pontbriant, d. - V. dispune. DISPUSĂCIUNE s. f. v. dispoziţie. DISPUTĂ vb. 1.1. R e f 1 .A susţine o dispută (1), a discuta cu aprindere, în contradictoriu cu cineva; p . e x t . a se certa; (învechit) a se disputului. La acelea despre care se dispută reţensentul ... respund. MAIOR, S. II, 216. Cu cei neînvăţaţi nu te dişputa întrebându-i ceva ce ei nu ştiu să-ţi răspundă. TOMICI, î. 25/9, cf. LB. După moartea lui se poate întâmpla ca şapte cetăţi să se dispute că au avut onoarea de a nu se naşte poetul într-însele. HELIADE, O. I, 486. Nebunia d-a se disputa se făcu fire la greci. Căpăţineanu, M. R. 226/20. îl însărcină de a face o dizertaţie împotriva lui Felics şi de a-l chema întru a se disputa. ASACHI, L. 482/20. începură a se disputa între dânşii... zicând unul altuia că nu se sileşte la lucrare. CR (1839), 476V8. Nu mă disput deloc cu oricine ar fi pentru acest sujet, brezoianu, î. 59/4, cf. stamati, d. Părerea între dânşii unul altui nu-i plăcea, Disputându-se ei astfel ca la un minut de ceas. PANN, H. 13/12, cf. POLIZU. Doi fii ai lui Darie ...se disputau pentru dreptul de succesie. filimon, o. ii, 63, cf. PONTBRIANT, D., DDRF. Am zis că dânşii s-au disputat. Să se ştie că ei, ca toţi „filosofii lipsiţi de fdosofie”, Au sbierat, au făcut larmă. COŞBUC, P. II, 126, cf. alexi, w., tdrg, resmeriţă, d., cade, dm, dn2. (I n t r a n z .) laste ş-altă a lui carte asupra păgânilor întru carea pentru firea demonilor disputeaşte. dosoftei, v. s. iunie 139713. Când mâncăm, nu trebuie să vorbim pre mult, căci la masă şedem ca să mâncăm, iar nu ca să disputăm. ALBINEŢ, M. 115/14. A disputa pentru calităţile artiştilor, ... a număra greşealele reprezentaţiei. BOLLIAC, în PLR I, 46. O predilecţie ce intră în sfera gusturilor despre care zice proverbul latin că nu mai este de disputat. MAIORESCU, CRITICE, 295. A disputa despre gusturi, culori. ŞĂINEANU, D. U. ❖ F i g. Valurile ... parcă se disputau cu urletul stâncelor. PELIMON, I. 252/15. 2. T r a n z . (De obicei cu pronumele în dativ) A fi în luptă, în competiţie, în concurenţă, a rivaliza cu cineva pentru a dobândi, a obţine, a câştiga ceea ce aparţine sau e pe cale să aparţină acelei sau acelor persoane; a pretinde, a revendica (fiind în competiţie cu alţii). Dezmoştenit cu totul Din marele său bine... Mai vine şi insectul Să-i dispute, să-i roază productele laborii. HELIADE, O. I, 387. N-apucase Muza să-şi asigureze bine tronul şi un alt frate al său ...îl disputează. F. AARON, 1.1, 68/4. Au ştiut a disputa ... dritul heridităţei lor preste Dacia Traiană. IST. m. XI/2, cf. NEGULICI. Armaţi cu fierul şi flacăra, disputam imperiul ceriurilorl PÂCLEANU, 1.1, 65/3, cf. PROT. - POP., N. D. Precum se vede din această inscripţiune Susarion disputase acest premiu cu un cor de icarieni. CONV. LIT. iv, 163. Lasă o sumă de gravuri, pe care şi le disputau boierii. IORGA, L. II, 38. începură a-şi disputa stăpânirea asupra satului. PĂCALĂ, M. R. 47, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. După apariţia în franţuzeşte a „Ştiinţii literaturii”, locul îi va fi aprig disputat. LOVINESCU, C. v, 85. [Copiii] care, deşi nu mai au să-şi dispute obiectele străvechi ale luptelor dintre strămoşii lor, se bat totuşi, numai ca să-şi arate puterea. NEGULESCU, G. 111. Lumi, oameni şi direcţii deosebite îşi dispută ciclul actual al existenţei româneşti. în plr ii, 591. A cerşit atenţiile mamei, disputată deopotrivă de amândoi copiii. ARGHEZI, C. J. 200. în restaurantul „Bufniţa” era o singură masă ... disputată pe tăcute ...de câţiva intelectuali. BENIUC, M. C. I, 27. Trei ofiţeri se repeziră în aceeaşi clipă, disputându-şi onoarea unui dans. T. popovici, S. 323, cf. DN2. Modul lui [Ioanide] de a se purta ... face bună impresie, femei din generaţii diferite şi-l dispută. SIMION, S. R. I, 225. Nouă jucători disputându-şi primele două locuri, scânteia, 1975, nr. 10 335. Corifeii ... şi-au disputat în polemici neîmpăcate supremaţia. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 18, 13/4. -v-Refl. pas .în aceste alegeri se disputase una din cele mai importante mize. magazin ist. 1970, nr. 8, 48. <> (Prin analogie) Vântrelul ... îşi dispută cu stăncuţele găurile din faleza de la Agigea. BĂCESCU, PĂS. 205. ❖ F i g . Stele şi constelaţii vestite ... îşi văd disputată domnia de masele mari ale norilor. BOGZA, c. O. 51. ❖ Expr . A disputa terenul = a apăra un teren sau un teritoriu, a nu da uşor înapoi. Cf. COSTINESCU, LM, cade. <> (Prin lărgirea sensului) Curentele etimologice ... şi-au disputat rolul de transformatoare ale limbii literare, varlaam - sadoveanu, 236. + (Complementul indică un drept, o situaţie) A contesta. N-avu curaj de a disputa lui Mihaiu biruinţa. F. AARON, I. II, 270/5. Ei recunosc ambilor funcţionari înalţi imparţialitatea, le dispută însă orice altă destoinicie. BARIŢIU, P. A. II, 624. Se afla încongiurat de artişti buni, cărora căta să le dispute superioritatea artistică, filimon, o. ii, 270. Moldova nu disputa atunci Munteniei posesiunea asupra Kiliei. HASDEU, I. C. I, 6. Oh! Nimeni n-are dreptul nicicum a-ţi disputa Pe viitor cea parte din fericirea ta. BOLINTINEANU, O. 120. Şi totuşi, al lui era un loc în învăţământul superior, un loc însemnat, şi pe care nu i-l putea disputa nimeni. IORGA, P. A. II, 43. N-a fost preţuit cum trebuia. I s-au disputat prea mult... unele merite, ibrăileanu, s. 162. 3. R e f 1 . (Despre competiţii sportive) A se desfăşura (3), a avea loc o dispută (2). Intre aceştia se disputa îndeobşte lupta pentru Campionatul mondial. CONTEMP. 1957, nr. 579, 2/5. Primele campionate ale ţării s-au disputat în anul 1923. flacăra, 1975, nr. 41, 20. Un meci derbi... s-a disputat în comuna 30 Decembrie, ib. 1978, nr. 44, 22. T r a n z . (Complementul este o competiţie sportivă) îlie Năstase va disputa finala în compania asului australian. scânteia, 1975, nr. 10 319. România a disputat aseară, cu Danemarca, ultima sa partidă din runda preliminară a Europenelor. RL 2004, nr. 4 485. Partida amicală ..., disputată în Cipru, s-a încheiat cu o bătaie în toată regula, adevărul 2006, nr. 4 841. - Prez. ind.: disput şi (învechit) disputez. şi disputesc. - Şi: (învechit, rar) dişputâ, desputâ (lm) vb. I. - Din lat. disputare, fr. disputer. DISPUTÂBIL, -Ă adj. (învechit, astăzi rar) Care poate fi disputat. Cf. negulici, costinescu, lm, dn2. 9089 disputant - 1215- DISPUTULUI - Pl.: disputabili, -e. - Şi: (învechit, rar) desputâbil, -ă adj. lm. - Din fr. disputabie. DISPUTÂNT, -Ă s. m. şi f. (învechit, rar) Persoană care lua parte la o dispută (1). „Foaia pentru minte etc. ” ieşi cu un articlu mustratoriu, în care zice disputanţilor ca să nu se mai întoarcă roata pre lângă cestiune. bariţiu, p. a. ii, 83. -Pl.: disputanţi, -te. - Din lat. disputans, -ntis. DISPUTÂRE s. f. Acţiunea de a (se) disputa şi rezultatul ei.^ 1. (învechit) Dispută (1). Cf. T. corbea, d. 89r, în D. î. lat.-rom., stamati, d., polizu, pontbriant, d., costinescu, ddrf, resmeriţă, d., dm, dn2. 2. Desfăşurare a unei competiţii sportive. Cf. dm, dex. înainte cu o zi de disputarea meciului, flacăra, 1977, nr 1, 28. Clubul şi-a vândut deja stadionul unei societăţi de investiţii care îi închiriază arena pentru disputarea meciurilor, rl 2005, nr. 4 726. - Pl.: disputări. - Şi: (învechit) dişputâre s. f. T. corbea, d. 89r, în d. î. lat.-rom. - V. disputa. DISPUTĂT, -Ă adj. 1. Care dă naştere la discuţii vii, la controverse, care se află în dispută (1); care este contestat. Cf. PONTBRIANT, D., LM. Dacă acesta l-ar fi insultat, atacat, ar fifost cel puţin mândru că se bucură de o favoare disputată. CĂLINESCU, E. o. I, 326. Amintirea discuţiei atât de disputate îi lăsase ...un gust amar. BARBU, I. 280, cf. DN2. Problemă disputată. DEX. 2. (Despre competiţii sportive) Care dă naştere la o luptă vie, susţinută, pentru obţinerea victoriei. Cf. dex. Meciul în sine a fost foarte disputat. FLACĂRA, 1975, nr. 43, 20. Două reprize identice ca scor, dar nu şi ca fotbal, cea de a doua fiind ... mai disputată, ib. 1976, nr. 21, 21. Competiţia se anunţă acum mult mai disputată şi mai interesantă, rl 2005, nr. 4 608. - PL: disputaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) desputât, -ă adj. lm. - V. disputa. DISPUTÂŢIE s. f. (învechit) Dispută (1). Pentru disputaţia Prea Fericitului papei lui Silvestru cu Zamvri (a. 1650). GCR I, 146/20. Sarniţie mai pre larg îngaimă această disputaţie. CANTEMIR, hr. 127. Aşa directorul [şcolii din Wittenberg] l-au poftit înainte [pe Til Buhoglindă] şifăcându-se adunare de disputaţie, unde suindu-l în amvon i-au dat înainte, mai întâi directorul zicând: - Spune-ne ... câte picături de apă sunt în mare? C. pop. i, 276, cf. MICU, L. 108. Au prins Cristofor Batori pre Franţisc David după disputaţia din Bălgrad. şincai, HR. n, 232/32. Răvaş[ulu] ... să mi-lu trimeţi ... fiindcă a să să facă acolo mare dispotanţii la Botoşani (a. 1800). IORGA, s. D. xvi, 89. Săhastru l-au învins cu disputaţia pre vlădica. maior, i. B. 109/25. Adeseori cu cei mai învăţaţi de sine, de acealea materii a vorbi sau cuvânta ... desputaţia şi argumenturile. ţichindeal, a. m. 77/20, cf. lb. Citirea cărţilor şi păzirea la disputaţie ... acestea toate nădăjduiesc că vor fi la toţi plăcute şi folositoare. POTECA, c. p. 36/15. Cârtitoriul din Viena... ascuţindu-şi colţii asupra românilor (cum se vede din disputaţiile din anul 1814). BOJINCĂ, R. 12/30. Mare întrebare şi multă disputaţie au fost între învăţaţi, antrop. 256/3. „ Junele” român ... ţinuse disputaţiuni cu mare laudă, bariţiu, p. a. i, 322, cf. stamati, d., ddrf, alexi, w., cade, scriban, d. -- Pl.: disputaţii - Şi: (învechit, rar) disputaţiune, dispotânţie, desputâţie, disputăciune (micu, l., ap. ursu. î. l. 54), despotâtie (greşit despotăţie în D4) s. f. - Din lat. disputatio, -onis. DISPUTAŢIUNE s. f. v. disputaţie. DISPUTĂ s. f. 1. Discuţie foarte vie, în contradictoriu, dezbatere1 (1), controversă asupra unui subiect, a unei teme ştiinţifice etc.; p . e x t . schimb de cuvinte, diferend, ceartă; (învechit şi regional) dispuţie, disputaţie, disputare (1), rezonament (2), (învechit) rânjeală (II). Păntru această pricină mi s-au întâmplat şi dispută cu înălţatul vezir. VĂCĂRESCUL, I. I, 63712. Disţipolii săi au voit toţi deodată să facă dispută cu doctorul. LEON ASACHI, B. 33/26, cf. POTECA, F., ap. URSU, î. L. II, 236. Acuma fie o pace şi înceteze disputa ca să vorbim pentru grămatică şi limba românească. HELIADE, O. II, 196. Odată se aţiţă o dispută mare asupra unei legi d-ale lui Zoroastru. CĂPĂŢINEANU, S. 16/9. Nemaiputând suferi disputele lor, le zise [...]. CR (1839), 476V15. Simţia o plăcere a se mesteca în disputele religioase. FM (1843), 1292/13. Aruncă în inimile lor semânţa acestei bănuieli care ... născu disputele. PÂCLEANU, I. II, 75/29, cf. STAMATI, D. Disputa între aceste două opinii până acum încă n-a luat sfârşit. BARASCH, I. N. 12/5. Se aruncă în disertaţii metafizice şi în dispute literare. NEGRUZZI, în PR. DRAM. 473, cf. POLIZU, BARONZI, L. 68, COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W., TDRG. Bătrânul ... se adâncise într-o dispută teologică cu Belciug. REBREANU, I. 174, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Era şi greu de găsit accentul adevărat al unor dispute perimate. LOVINESCU, S. I, 124. E subiectul meu permanent de dispută cu semenii mei de-aici. COCEA, s. I, 315. Aceste dezbateri, dispute şi profeţii făceau obiectul de conversaţie veselă a popasurilor, sadoveanu, O. xx, 215. îl prefer pe Luciliu..., sincer şi exploziv, adevărat prieten chiar în dispută, călinescu, C. O. 188. Disputa din presă se duce în jurul revizuirii constituţiei, ist. lit. ROM. III, 311, cf. DER. Se estompează fărădelegile ... în faţa disputei idilice dintre tată şi fiică. T ianuarie 1969, 92, cf. M. D. enc. Cele două părţi au subliniat necesitatea ... rezolvării problemelor în dispută pe cale paşnică. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 316. La Milan a intervenit o dispută cu preşedintele, flacăra, 1977, nr. 1,29. Personajele se află ... într-o dispută fertilă cu necunoscutul CONTEMP. 1979, nr. 1 699, 8/3. Lăsând deschisă disputa socratică din jurul posibilităţii de „a învăţa virtutea ”, ne von refugia ...în pacea disciplinată a conceptelor aristotelice, pleşu, M. M. 15. Tot domeniul nostru l-am parcelat, după oarecare dispute, în şapte zone. CĂRTĂRESCU, N. 219, cf. patapievici, C. L. 133. Disputele cauzate de nerezolvarea situaţiei unor terenuri agricole au fost numeroase. rl2005, nr. 4 601. 2. Luptă pentru întâietate; s p e c . întrecere pentru obţinerea victoriei, concurs, competiţie sportivă. Cf. dl, dm. Din această dispută, victorioşi au ieşit fotbalişii bucureşteni. SCÂNTEIA, 1966, nr. 6 943, cf. DN2. Au readus la condiţia precară a unei dispute oarbe pentru puncte, flacăra, 1975, nr. 46,20, cf. dex. „Eternul derby” al campionatului nostru a ajuns la episodul 113 în 57 de ani de dispute. rl 2005, nr. 4 721. - PL: dispute. - Şi: (învechit, rar) dispotă (mumuleanu, în bv in, 472), dişpută (pann, e. ii, 54/9), despută (lm) s. f. - Din fr. dispute. DISPUTĂCIUNE s. f. v. disputaţie. DISPUTĂTOR, -OÂRE adj., s. m. şi f. (învechit, rar) (Persoană) care susţine o dispută (1); care se dispută (1). Cf. negulici, COSTINESCU, LM. - PL: disputători, -oare. - Şi: desputător, -oâre adj. lm. - Disputa + suf. -ător. Cf. lat. disputator. DISPUTERNICÎ vb. IV. = desputernici. Cauza emancipaţiei au fost ... politica domnitorului, vrând ... a mai disputernici pe nesupuşii nobili. SĂULESCU, HR. I, 194/18. DISPUTIRUÎ vb. IV v. disputului. DISPUTULUf vb. IV. R e f 1 . (învechit) A se disputa (1). Cf. T. CORBEA, D. 89r, în D. î. LAT.-ROM., KLEIN, D. 334. Asculta CU 9100 DISPUTULUIRE - 1216 — DISTANŢA mare atenţie pre theologii carii se disputiruia aci. ţichindeal, a. m. 13/18. Cu râvnă se dişputiruiaşte de lucruri de nimica, id. ib. 40/11. Las să să disputuluiască teologii de scopul mieu. aaron, în CONTRIBUŢII, in, 125. Tilu Buhoglindă să dişputuluiaşte în şcoalele ceale mari. BĂRAC, T. 25/23. - Prez. ind.: disputuluiesc. — Şi: disputirui, dişputirui, dişputului, dişputălui (klein, d. 124) vb. IV. - Din magh. disputai. DISPUTULUÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a s e dişputului şi rezultatul ei. Cf. T. corbea, d. 89r, în D. î. lat.-rom. -Pl.: disputuluiri. - Şi: dişputuluire s. f. T. corbea, D. 89r, în D. î. LAT.-ROM. - V. dişputului. disputuluit6r s. m. (învechit, rar) Persoană care se dispută (1). Dişpotoluitori derept dialectică. T. CORBEA, D. 85r, în D. î. LAT.-ROM. -Pl.: disputuluitori. - Şi: dişputuluitor (t. corbea, d. 85r, în D. î. lat.-rom.), dişpotoluitor s. m. - Dişputului + suf. -tor. DISPUŢIE s. f. (învechit şi regional) Dispută (1). ap. klein, d. 124, com. din făgăraş. - Pl.: dispuţii. - De la disputa. DISRIDIC vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A elimina. (Refl. pas.) Disrâdicându-se numai lucrarea, nu şi cauza, răul rămase pe locu. SĂULESCU, HR. I, 66/2. -Prez. ind.: disridic. - Pref. dis- + ridica. DISRITMICITÂTE s. f. (Rar) Lipsă de ritmicitate. Disritmicitatea alimentaţiei nu afectează numai stomacul. SCÂNTEIA, 1979, nr. 11 381, cf. dex2, ndn. - Pref. dis- + ritmicitate. DISRITMÎE s. f. Tulburare a ritmului cardiac. Cf. D. psih. - PL: disritmii. - Din fr. dysrythmie. DISRUPTÎV, -Ă adj. (Despre descărcări electrice) Care produce luminozitate (flăcări sau scântei), care străluceşte. Cf. ltr2. Descărcarea disruptivă, odată pornită, se întreţine de la sine, câtă vreme câmpul electric nu scade sub o limită dată. cişman, FIZ. n, 327, cf. M. D. enc., dn3. ❖ Tensiune disruptivă = tensiune electrică la care se produce străpungerea unui dielectric. Cf. ltr2, m. d. enc. + Care este distructiv, exploziv, de amorsare. Cf. m. d. enc. <> Forţă disruptivă = forţă generată de obicei de o explozie sau de un cutremur de pământ, care tinde să disloce sau să fragmenteze rocile de zăcământ. Cf. ltr2. -Pl.: disruptivi,-e. - Din fr. disruptif. DISTA vb. I. Intranz . (Latinism, rar) A fi situat la mare distanţă. Distare ... [= a] sta departe. IORGOVICI, O. 67/15. Stelele distau mult una de alta. LM. - Prez. ind.: distău. - Din lat. distare. DISTACAMENT s. n. (învechit, rar) Detaşament militar. Din tot distacamentu (trup) vrăjmăşesc nu scăpară decât vreo 20 de inşi. CR (1829), 292/16. Nu era zi... să nu întâlnesc distacamente de croaţi, filimon, o. ii, 181, cf. contribuţii, iii, 157. - PL: distacamente. - Din it. distaccamento. DISTAL, -Ă adj. (Rar; despre organisme, structuri etc.) Care este situat cel mai departe faţă de un punct de referinţă. Cf. dn3. - PL: distali, -e. - Din fr. distal. DISTANASÎE s. f. (Med.) Moarte dificilă, cu comă grea şi dureri prelungite. Cf. dn3, mda. - Din fr. dysthanasie. DISTÂNT, -Ă adj. 1. (învechit) Care este depărtat, distanţat. Cf. NEGULICI, COSTINESCU, alexi, w. Şanţurile... sunt distante unul de altul. ODOBESCU, S. n, 178. <> (Adverbial) Foile înguste ... distant dentate. GRECESCU, fl. 62. 2. (Despre oameni şi despre manifestările lor) Care ţine pe alţii la distanţă, care arată o politeţe rece, care este necomunicativ, rezervat (2), rece (I 2). Avea o ţinută hieratică. Amabil, dar distant. EFTIMIU, N. 33, cf. CADE. Distribui la câteva mese o jerbă de surâsuri ... pe rând cordial, indiferent... distant, familiar, c. petrescu, C. v. 63. Nu este numai o caracteristică a peisagiului bavarez, ci în genere a celui german, de a fi închis, de a realiza o intimitate solemnă şi uneori-paradoxal-distantă. CIORAN, R. 125. Trăsăturile chipului... totul marca atâta nobleţe şi părea atât de distant. MMĂESCU, d. a. 113. A jignit şi pe boieri prin atitudinea lui distantă şi rece. oţetea, T. V. 181, cf. SCRIBAN, D. Distant şi ocrotitor, Maiorescu nu cunoştea intimitatea în relaţiile lui literare, constantinescu, s. ii, 41. Sunt plini de ceremonial, de maniere distante şi închise, ralea, O. 67. Apare ... înduioşat, paşnic, domol şi liniştit, iar nu ca un monarh distant şi autoritar, ist. lit. ROM. I, 606, cf. dn2. la o atitudine distantă. T ianuarie 1969, 105, cf. M. D. enc. Avea o melancolie de poet al culorii în atenţia distantă cu care privea în jur. flacăra, 1975, nr. 48, 9, cf. dex. Nu este exuberant, este mai degrabă rece şi distant, românia literară, 1979, nr. 14, 18/4. ❖ (Adverbial) Vorbi ... distant, cu o dezinvoltură afectată, teodoreanu, m. h, 44. Autorul, ... în loc să comenteze distant volume, ... creionează admirabile portrete, flacăra, 1976, nr. 36, 11. - PL: distanţi, -te. - Din fr. distant. DISTANŢĂ vb. 1.1. R e f 1 . A se depărta (de un punct fix, de un reper, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, a depăşi (1), a întrece. Cf. alexi, w., resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade, dl, dm. <> F i g. Caracterizarea ...făcută de Eminescu nu se distanţează prea mult de imaginea cu care am rămas şi noi. LL 1972, nr. 2, 28. Giacomo Puccini se distanţează de ceea ce istoria muzicii italiene numea ... „la giovane scuola verista”. M 1975, nr. 1, 24. Nu va dobândi suficientă libertate pentru a se distanţa eficient de erorile lui sau de ale altora. CONTEMP. 1975, nr. 1 506, 4/2, cf. dex. Gazdele avuseseră în minţutul] 65 posibilitatea de a se distanţa la 2-0. flacăra, 1976, nr. 44, 24. Prozator insolit, ...se distanţează vizibil de colegii săi de generaţie. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 15, 5/3. Ne distanţăm pe veci de toate faptele şi declaraţiile. rl2005, nr. 4 777. (T r a n z .) Aici îşi distanţează tema în timp şi în spaţiu, maiorescu, CRITICE, 571. Astăzi avem două clase, atât de mult distanţiate una de alta, încât nici nu ştim cui ne mai putem adresa, plr II, 33. Ce distanţează o lucrare bună ... de una falsă, înşelător realizată sau evident rea? CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 2/9. + T r a n z . (La cursele de cai) A retrage beneficiul adus de un cal care ia parte la o cursă, din cauza unor nereguli constatate în timpul cursei. Cf. cade, scriban, d. 2. T r a n z . A lăsa un anumit spaţiu, a pune un interval, o anumită distanţă între două sau mai multe lucruri ori fiinţe, a depărta unul de altul; a spaţia. Cf. alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d., SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: distanţez. - Şi: (învechit) distanţiâ vb. I. 9113 distanţare -1217- DISTANŢĂ - Din fr. distancer, it. distanziare. DISTANŢARE s. f. Faptul de a (se) distanţa, îndepărtare; lăsare în urmă. Nu ştie tot omul ... curgerea stelelor, distanţarea lor una de cătră alta. IORGOVICI, O. 8/10, cf. RESMERIŢĂ, D DL, DM, M. D. ENC. F i g . Acest mod până la care Şincai s-a ridicat... rămâne o mărturie cu privire la distanţarea de care el s-a arătat capabil în raport cu teologia. BLAGA, G. 176. In locul comunicării afective cu publicul, ... Brecht a aplicat efectul de distanţare. LL 1972, nr. 2,123. Posibilitatea distanţării rezultatului de acţiunea care duce la el. CL 1973, 247. Scriitorul îşi teoretizează chiar distanţarea faţă de opera sa. V. ROM. iunie 1975, 5. Senzaţia de inautenticitate a aforismelor lui ... o dă şi distanţarea faţă de adevărul serios şi grav pe care îl exprimă, flacăra, 1976, nr. 2, 8. Textul lui... s-a nutrit din distanţarea, din generalizarea moralistă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 15, 10/3. - Pl.; distanţări. - V. distanţa. DISTANŢAT, -Ă adj. Care este depărtat (unul de altul, faţă de un punct fix) în spaţiu sau în timp. Vagonul restaurant [unde]... evoluează (deşi doar la al şaptelea vagon) o lume absolut inaccesibilă, mai distanţată decât toate distanţele de parcurs în clasa treia. CAMIL PETRESCU, P. 171. în etape distanţate, care au lăsat timp să-l preceadă celebritatea, ... a făcut, e drept, un ocol al lumii. TUDORAN, O. 224. Pieptarele de Ghindăoani - Neamţ, simplu decorate cu „ găitan ” în roşu şi negru şi „musculiţe” (cruciuliţe distanţate), în jurul anului 1900, încep a se ornamenta cu motive „gherghina ” (roate), „altiţa” (zig-zaguri) şi ruja. pavel, S. e. 122. <> (Adverbial) Monosilabele-s clar şi distanţat cântate. BĂCESCU, PĂS. 246. -PL: distanţaţi, -te. - V. distanţa. DISTÂNŢĂ s. f. Interval care desparte două puncte în spaţiu, lungime care trebuie parcursă de la un punct la altul; depărtare (4), (învechit, rar) distare. micu, l. ap. tdrg2. Di însemnează despărţire sau depărtare...; stare, stanţă, distanţă, heliade, paralelism, i, 58/5. Isvorul, din care şe-au luat cest tinăr începutul, este trunchiul arborelui celui mare din acea distanţie. BOJINCĂ, R. 3/18. La orice distanţie de 5 mile era o stanţie de câte 40 cai. GENILIE, G. 16/3. Ce este... acest pământ cătră toată distanţia cea nemărginită? BUZNEA, C. 43/12. Santinela care ... de la post se va depărta mai mult de distanţa hotărâtă ...seva pedepsi. CONDICA, O. 25/25, cf. NEGULICI, POLIZU. Distanţa de la Monastirea de un Lemn până aci este mai o poştie. PELIMON, 1.139/3, cf. COSTINESCU. Paralele sunt liniile care... au pretutindeni aceeaşi distanţă deolaltă. MAIORESCU, L. 129. Pâraiele ... isvorau la mari distanţe de sub nisipuri. GANE, N. I, 12. Cursele de cai ...pe distanţe de sute de kilometri, caragiale, O. I, 261. Trenul străbătea distanţa dintre Ruginoasa şi Târgul Frumos. MILLE, v. p. 137, cf. DDRF, alexi, w., tdrg. Măsura în vale cu paşi regulaţi distanţele pe care i le spuse moşneagul, agîrbiceanu, S. p. 119. Elementele se sfarmă şi sunt risipite pe o mare distanţă, păcală, M. r. 8. S-a întors ...cu automobilul, o distanţă cam cât de la Bistriţa până la Cluj. rebreanu, r. i, 206. Universul ne îngrozeşte prin imensitatea nesocotită a distanţelor sale. CAMIL PETRESCU, P. 398. Nu poate fi vorba de valahii din Ţara Românească..., prea depărtaţi prin toată distanţa ce desparte plaiurile Jiului de marginile Galiţiei. bratianu, T. 185. [Câinii] apreciază distanţele cu preciziunea măsurătoare a unui kilometru. ARGHEZI, C. J. 84. Apa nu se poate deplasa ...la o mare distanţă, agrotehnica, i, 161. Niciun copac nu se mai zăreşte... pe o distanţă de vreo sută de metri. BĂNULESCU, I. 9, cf. DEX. Seminţele şi lichidul ce-l conţin sunt aruncate afară până la o distanţă de 1 m. BUTURĂ, eb. i, 188. Ornamentele se executau pe o distanţă de 1 m la un capăt, iar vrâstele ţesute erau pe cealaltă porţiune. PAVEL, S. E. 166. înaintam prin noapte, pe un drum larg cât distanţele dintre stele. CĂRTĂRESCU, N. 234. Participanţii... trebuie să parcurgă distanţa dintre două localuri (250 metri). rl2005, nr. 4 624. F i g . Era o faţă nouă a firii sale ... care ...le impunea o distanţă, o rezervă. AGÎRBICEANU, S. 426. Rămânea între noi o distanţă care ne tulbura prietenia. VLASIU, D. 171. O operaţie intelectuală... menţine distanţa dintre scriitor şi complexul sufletesc supus scalpelului său. VLANU, a. p. 131. Să urgenteze ştergerea distanţei dintre public şi scenă, flacăra, 1975, nr. 41, 8, cf lhceanu, J. 17. <> L o c . adv.Dela distanţă = de la un punct depărtat (în spaţiu sau în timp). Să nu-ţi arunc în ochi o stanţă Cu versuri mici, Să nu te ard de la distanţă C-un hexametru ca un bici! TOPÎRCEANU, O. A. I, 225. Mie îmi plac şi mi-au plăcut totdeauna entuziaştii... de la distanţă, camil PETRESCU, u. N. 28. Mă cunoscuse de la distanţă, după enormele dicţionare. MIHĂESCU, D. A. 16. Se ferea de la distanţă de ei, cotind-o la repezeală în vreo uliţă a satului. BENIUC, M. C. I, 377, cf. DL, DM. îl miros de la distanţă, îi simt stofa. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 23, cf. DEX. Evenimentul, chiar şi privit de la distanţă, îşi relevă importanţa şi semnificaţia lui. românia literară, 1979, nr. 21, 24/1. La distanţă = a) la o anumită depărtare în spaţiu. Cf. EMINESCU, O. XVI, 354, CADE. în urma noastră... venea la distanţă respectoasă, dădaca. BRĂESCU, A. 95. După morţi, la distanţă, jelesc mamele! stancu, d. 107, cf. dl, dm. Vederea este scăzută atât la distanţă, cât şi la apropiere. ABC SĂN. 193. Cântecul „Mioriţei ” [este] descoperit la o foarte mare distanţă: tocmai în comuna Măgura. M 1974, nr. 5, 13, cf DEX. Fiind vorba de un domeniu privat, curioşii au fost ţinuţi la distanţă, adevărul 2006, nr. 4 835; b) (despre cursuri) formă de învăţământ fară frecvenţă. Este studentă la cursurile universitare la distanţă, rl 2005, nr. 4 520. Din distanţă în distanţă = din loc în loc, la anumite intervale. Vasele poroase sânt crăpate din distanţă în distanţă prin tăieturi mici. BARASCH, I. N. 101/7. Pe culmea dealurilor celor mai înalte se văd, din distanţă în distanţă, movile. ODOBESCU, S. ii, 166. Din distanţă în distanţă doar vreun arbore îşi clătina melancolic ramurile. SĂM. II, 420, cf. CADE, DL, DM, DEX. ❖ E x p r. A păstra distanţa (cuvenită) (faţă de cineva) = a fi rezervat, distant (faţă de cineva). Oamenii aceştia ... păstrează distanţele cu formule anacronice. SADOVEANU, O. IX, 339. îi auzisem foarte bine vorbele, dar voiam să păstrez între mine şi el distanţa cuvenită, id. ib. 376. A lua sau (se) ţine (sau a pune) (la) distanţă = a (se) arăta distant, a(-şi) impune o anumită rezervă, a nu lăsa să fie (prea) familiar; a se distanţa (1). M-am simţit profund jignit ...de un gest făcut anume să pună distanţă între noi. ibrăileanu, a. 158, cf cade. Căpitanul vaporului se ţinuse pe tot timpul conflictului la distanţă, într-o prudentă rezervă. BART, S. M. 91. Profesorii îl ţineau la distanţă, vinea, l. I, 108. N-a zâmbit niciodată fără să aibă totuşi vreo crispare şi fără să se ţină neapărat la distanţă. TUDORAN, O. 178, cf. DL, DM. [Constantin Cantacuzino], ţinut oarecum la distanţă de treburile publice, are răgaz să lucreze la traducerea „Bibliei”. IST. LIT. ROM. I, 560. Sufletul este năprasnic, concupiscent, ..., spiritul ia distanţă, judecă, ordonează, contemplă. SIMION, S. R. I, 205, cf DEX + Interval de timp care desparte două (sau mai multe) evenimente or momente; depărtare în spaţiu corespunzătoare unui interval de timp îi care ar putea fi parcursă. Să fie oprit la distanţă ca de o oră de locul cel cu boală. ÎNVĂŢĂTURĂ, 35/6. între cronica lui Ureche şi cântecul lui Robert Wace este la mijloc o distanţă de trei secoli. HASDEU, I. v. 37. S-ar mări greutatea pentru noi... dacă... am lărgi distanţa între vorbă şi scris. MAIORESCU, CRITICE, 295. Antica Mănăstire Snagovul, aşezată la patru ore distanţă de Bucureşti. ODOBESCU, S. I, 373. Limbile surori au simţit necesitatea d-a se apropia ... pentru a umplea golul ce-a făcut între ele distanţa de timp şi spaţiu. CONV. lit. xx2, 601. E o distanţă de secoli între unele [documente] şi altele, bul. COM. IST. I, 134, cf şăineanu, D. U. Istoricii ...la distanţă de multe generaţii s-au apucat să scrie anale, brătianu, t. 27. Cât de departe este cofetăria? - Distanţă de 2-3 minute pe jos. călinescu, b. i. 260. 9116 DISTANŢIA - 1218- DISTIHIE Vârtejul dansului... avea ...să pună limpede între noi distanţa de aproape 50 de ani care ne despărţea, demetrius, a. 202, cf. dl, dm. Distanţa incomensurabilă de timp între data săvârşirii actului şi data povestirii lui. LL 1973, nr. 4, 781, cf. dex. Până la această din urmă vrăjitoare, era o distanţă cam de o zi întreagă, snoava, n, 28. + F i g . Deosebire (2), diferenţă1 (2). Câtă distanţă între aceste pătrunderi şi între cugetare! NEGULICI, E. I, 226/9. Distanţa socială dintre clasa privilegiată şi popor, alecsandri, o. p. 152. [Englezii] uitându-şi demnitatea şi distanţa socială ce-i despărţea de dânsul începură să-l strângă de mână. GANE, N. m, 139. Observaţiile astea le face cu humor ..., cu sentimentul distanţei în acelaşi timp. ibrăileanu, a. 47, cf. resmeriţă, d. Acolo se păstra o distanţă de clasă între direcţie - reprezintanta capitalului - funcţionari şi lucrători. ARGHEZl, s. XI, 7. între Leandru şi Vaier e o distanţă incalculabilă. Leandru e monoton, Vaier îşi schimbă tonul. CĂLINESCU, C. O. 77, cf. DN2. Cunoaşte diverse grade de politeţe în funcţie de distanţa socială dintre vorbitori, ll 1974, nr. 1, 45. Distanţa dintre reportaj şi literatură e cea dintre fotografia artistică şi ficţiune. V. rom. martie 1975, 53. Distanţa dintre credinţă şi mistică e mare, adâncă. RL2005, nr. 4 606. - Pl.: distanţe. - Şi: (învechit) distânţie, (învechit, rar) destânţă (pontbriant, d.) s. f. - Din lat. distantia, fr. distance. DISTANŢI vb. I v. distanţa. DISTÂNŢIE s. f. v. distanţă. DISTANŢIER s. n. 1. Piesă care are rolul de a menţine o anumită distanţă între două părţi ale unei maşini, între două aparate sau două elemente. Cf. ltr2, dm, dn2, dex. 2. Instrument care serveşte la măsurarea distanţelor mici dintre nave. Cf. ltr2, dn2, dex. + Compas măsurător. Cf. ltr2, dn3. - Pronunţat: -ţi-er. - PL: distanţie re. - Distanţa + suf. -ier. DISTÂRE s. f. (învechit, rar) Distanţă. Cf. heliade, paralelism, i, 79, cf. stamati, d. - PL: distări. - V. dista. DISTAZÎE s. f. (Med.) Dificultate în menţinerea poziţiei ortostatice. Cf. dn3, mda. - Din fr. dystasie. DISTĂIN vb. I v. destăinui. DISTĂINUÎ vb. IV v. destăinui. DISTĂLUÎ vb. IV.Tranz. şi refl. (Regional) A (se) dichisi (Ieud-Dragomireşti). Cf. dr. iv2, 1 082, t.papahagi,m.218. - Prez. ind.: distăluiesc. - Cf. magh. a d j u s z t â 1 . DISTEN s. n. Silicat natural de aluminiu, de culoare gălbuie sau albăstruie şi cu luciu sidefiu. Cf. cantuniari, l. m. 92, ltr2, der, dex, dn3, d. geol. - Din fr. disthene. DISTENCŢIE s. f. v. distincţie. DISTENGHIRISÎ vb. IV. Refl. (învechit, rar) A se distinge (3). De ce nu zici încă că este june, că are încă vreme multă înainte ca să se distenghirisească? PR. dram. 144. - Prez. ind.: distenghirisesc. - Din fr. distinguer (după modelul unor verbe ca metahirisi). DISTENSIE s. f. Capacitate a unor structuri de a se alungi sub acţiunea unei forţe. Cf. lm, d. med., dn3. + (Med.) întindere sau umflare excesivă. Oprirea în sistolă pare să fie datorită unei ridicări excesive a tonusului, care nu permite distensia diastolică. DANIELOPOLU, F. N. II, 31, cf. DN3, D. GEOL. - Pronunţat: -si-e. - Pl: distensii. - Şi: (rar) distensiune s. f. LM, D. GEOL. - Din fr. distention. DISTENSIUNE s. f. v. distensie. DISTERMIE s. f. (Med.) Tulburare a termoreglării. Cf. d. med. - Din fr. dystermie. DISTÎC1 s. n. v. distih1. DISTIC2, -Ă adj. (Bot.; despre organe alterne) Care este dispus pe două rânduri sau serii opuse de o parte şi de alta a unui ax. Sporangiile distice reunite şi dispuse în spic linear. GRECESCU, FL. 645, cf. IORDAN, L. R. A. 71, LTR2 DN3. - PL: distici, -ce. - Şi: distih, -ă adj. dn3. - Din germ. distich. DISTICHÎE s. f. v. distihie. DISTÎH1 s. n. (Atestat prima dată în 1698, ap. tdrg2) Reunire de două versuri cu structură metrică deosebită, care formează o strofa cu înţeles de sine stătător. Ce este monostihon ? Distihon ? Tristihon? Tetrastihon? Este carele un stih cuprinde, doao, trei, patru. EUSTATIEVICI, GR. RUM.2 142. Iar D. reţensentul C., prin distihonul latinesc cel vârât în „Reţensia” sa, asămăluindpre popă ... cu furii, ...au vătămat pre vlahii Croaţiei şi pre tot sfinţitul cler de legea grecească. MAIOR, S. II, 244. Trei versuri fac un terţet şi două fac ...un distih, heliade, O. ii, 170. Nenorocirea bătăliei o veciniciră prin distihul acesta. F. aaron, i. iii, 70/12, cf. i. GOLESCU, c. Prima condică, condica lui Mânu, este scrisă în distihuri, bolliac, O. 35, cf. COSTINESCU, LM. Metrul antic a fost încercat de d. Bodnărescu în „Epigramele” sale scrise în hexametre, unele în distihe de un hexametru şi un pentametru. MAIORESCU, CRITICE, 560. Nu fac anacreontice, nici epigrame metrice în distichuri. caragiale, o. vii, 56, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ca să ajungi însă la acest distih, îţi trebuie o motivaţie epică. CĂLINESCU, C. O. 56. îţi scriu ... în vers multiplu, nu-n disticuri. PERPESSICIUS, S. 105. încheia fiecare distih cu o punctuaţie cântată, camil PETRESCU, O. II, 526. De la distihul gazelurilor, la strofa de 16 versuri, se întâlnesc toate celelalte structuri posibile. IST. LIT. rom. m, 809.1. Budai-Deleanu întocmise un distih asemănător. COTEANU, S. F. n, 75, cf. DER, DN2. A scris în toate genurile, în forme fixe, în versuri albe, în distihuri. ROMÂNIA literară, 1971, nr. 131, 5/2. Fragmentul sfârşeşte prinţr-un distih incomplet, ll 1972, nr. 2, 151, cf. L. rom. 1975, 28, dex. - Scris şi: distich. - PL: distihuri şi (învechit) distihe. - Şi: (rar) distic, (învechit) distihon (accentul necunoscut) s. n. - Din it. distico, fr. distique. - Distihon < ngr. Sicmxov. DISTÎH2, -Ă adj. v. distic2. DISTIHÎE s. f. (Grecism) Pacoste (1), nenorocire (1). Greul şi nevoia unul altuia să purtăm, în toată ... distihiia tovarăşi nedespărţiţi ... să ne ţinem. CANTEMIR, I. I. I, 235. Deci Măriia Sa numaidăcât au scris la boieri să să jăluiască, arătând în tot chipul multa neputinţă şi sărăcie a ţărâi, ... distihiia ţărâi şi cum că a să împlini acea poruncă iaste peste putinţă. R. greceanu, cm ii, 195. 9136 distihon - 1219 - DISTILAT2 Lăcuitorii ... cearcă o cumplită pătimire de mare lipsă şi distiliie nepomenită, văcărescul, ist. 341. Stenohoriia şi distihiia au silit de au vândut-o [moşia] (a. 1810). DOC. ec. 84. Lăcuitorii să află cu totu în distihie (a. 1819). ib. 200. Ca nu în trândăvie cu totul să rămâiu Şi l-aşa distihie puţin să mă mânghâiu Făcui ’ceast-adunare. ZILOT, CRON. 331. [Spune-ne] ce avem a face spre a depărta asemenea distichii. odobescu, s. i, 325. - Scris şi: distihiie, distichie. - PL: distihii. - Şi: (învechit, rar) distichie. - Din ngr. S-DOTD/ia. DISTIHON s. n. v. distih1. DISTÎL s. n. Edificiu sau element arhitectonic a cărui faţadă este prevăzută doar cu două coloane. Cf ltr2, dn2. - PL: distiluri. - Din fr. distyle. DISTILA vb. I. T r a n z . (Complementul indică lichide) A transforma în stare de vapori prin fierbere şi a condensa vaporii astfel obţinuţi pentru a elibera o substanţă de impurităţi nevolatile sau pentru a concentra componenţa mai volatilă din amestecul iniţial, a lăsa să curgă picătură cu picătură; (învechit, rar) a lambrica. Această mixură se distilează şi se scoate o apă bine mirositoare. AR (1829), 1762/3, cf. I. GOLESCU, C. Alambic ... (căldare) de destilat sau de prefăcut spirturi. ASACHI, L. 86Vl2. Pune-i capacul ...şi apoi dă-ifoc încet şi lambrică (destilează) apa aceasta. CORNEA, E. II, 48/8, cf. NEGULICI. Nu se poate sluji cineva spre a distila phosphorul de un aparat ordinar, marin, pr. i, 34/12, cf. polizu, prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D. O maşină de distilat [rachiu] costă până la 2 000 de galbeni. I. IONESCU, D. 253. Mai ştiu însă a distila acest „Kumys ” şi a face un feliu de rachiu, contemporanul, iii, 424, cf. alexi, w., şăineanu2. Alambicatele parfumuri ce le poate distila, anghel, pr. 31, cf. RESMERIŢĂ, D., cade, DM, DEX. ❖Refl .în unele zone se distilau numai o dată, obţinându-se o ţuică mai slabă. BUTURĂ, eb. I, 194. ❖ F i g . [Textul] pentru a merita numele de fontână istorică, trebuie mai-nainte distilat picătură câte picătură, hasdeu, I. V. 248. li săruta apăsat ochii care distilau venin şi miere printre pleoapele adormite. COCEA, S. I, 250. Am nevoie întăi să cetesc eu faptele şi după aceea să le lăs să destileze în mine acea otravă care mă limpezeşte deplin, sadoveanu, O. xrv, 59. Farmecul distilat din jale este unul din afectele eminesciene. VIANU, L. R. 253. Distila cu perfidie şi chiar cu amănunte şi alte vipere în salonul din palatul Doamnei de la Tei. camil petrescu, O. H, 362. M-ai făcut prea lesne să-mi distilez în grai învălmăşeala tandră şi crudă, ce mă ţine. labiş, P. 169. A ştiut să distileze din romanul lui Sadoveanu scenariul Baltagului. T februarie 1969, 74. Antumele au distilat doar câteva dintre izbutirile maxime, ll 1972, nr. 2, 79. O R e f 1 . Aşijderi eu... Mă distilez în versuri, prin harul poeziei. VOICULESCU, POEZH, n, 273. Laborioasa viaţă fără moarte Se distila din arbori şi pământ. labiş, p. 264. - Prez. ind.: distilez. - Şi: (învechit) destilâ vb. I. - Din fr. distiller. DISTELÂBIL, -Ă adj. (Despre lichide) Care poate fi distilat. Cf. dn3, dex2. -PL: distilabili, -e. - Din fr. distilable. DISTILÂRE s. f. (Atestat prima dată în 1813, cf. maior, ap. tdrg ) Acţiunea de a (se) distila şi rezultatul ei; vaporizare parţială a unui lichid urmată de condensarea vaporilor, fie pentru a elibera o substanţă de impurităţi nevolatile, fie pentru a concentra componenţii mai volatili din amestecul iniţial; distilat1 (1); rectificare (2), (învechit) distilaţie. Cf. polizu, pontbriant, d., lm. Locomotiva cu convoiul ei se poate asemăna c-un aparat de distilare. EMINESCU, O. XIV, 955, cf. DDRF, ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D. Produsele izolate ale primei distilări, adică uleiurile uşoare, medii şi grele se distilează din nou. IOANOVICI, TEHN. 20. Doi litri de apă şi sare, puşi la distilat dau un litru şi jumătate de sare. CAMIL PETRESCU, u. N. 18. Distilarea ţiţeiului. NOM. PROF. 41. Spirtul alb (alcoolul) se scoate prin distilare ... din cereale. VOICULESCU, L. 295. Atât distilarea, cât şi rafinarea produselor petrolifere sunt operaţiuni extrem de complexe. ENC. AGR. IV, 586. Distilare uscată. MACAROVICI, CH. 440. Distilarea uscată a lemnului. LEG. EC. PL. 292. Se numeşte distilare evaporarea unui lichid, urmată de condensarea lui în altă parte, unde temperatura e mai joasă. CIŞMAN, FIZ. i, 414. Prin... distilare fracţionată nu se pot separa totdeauna complet cele două lichide, marian - ţiţeica, fiz. ii, 116, cf. DM, DN2. Aparataj de distilare, greutăţi, balanţe farmaceutice de diferite forme şi dimensiuni, magazin IST. 1967, nr. 9,31, cf. DC, D. MED. Această scrumieră reprezintă ... instalaţia nr. 1 de distilare atmosferică şi vid. flacăra, 1977, nr. 9, 14. La prima distilare se obţine ţuica. BUTURĂ, EG. 182. ❖F i g . Cuvintele... nu se nasc şi nu se înrădăcinează din distilarea rece a reflecţiunii. maiorescu, CRITICE, 346. A izbutit să elimine, prin nu ştiu ce distilare vrăjită, o bună parte din zestrea mediocră şi comună a oamenilor de toate zilele. M. ELIADE, O. I, 109. In muzica uşoară trebuie să se producă un proces de înnobilare, de distilare. M 1965, nr. 1, 7/1. Muzica lui... se înscrie pe direcţia enesciană a „caracterului popular românesc” produs prin distilarea subtilă a elementelor fundamentale ale cântecului popular, contemp. 1975, nr. 1 478, 2/9. + Operaţia de vaporizare a lichidelor conţinute în unele materii solide sau rezultate din descompunerea termică a acestora. Cf. ltr2, der. - PL: distilări. - Şi: (învechit) destiláre s. f. polizu, lm, alexi, w. - V. distila. DISTILÁT1 s. n. 1. Faptul de a distila; distilare. Cf. RESMERIŢĂ, D. 2. Produs obţinut prin condensarea vaporilor rezultaţi în operaţiile de distilare. Distilatul se colectează în vase de recepţie. LTR2, vi, 513, cf. der, dn2, dex. ❖ Distilat de vin = produs obţinut prin distilarea vinului de struguri şi care serveşte la fabricarea coniacului. Cf. ltr2, dc. - V. distila. DISTILÁT2, -Ă adj. (Despre substanţe) Care a fost supus distilării, care a fost obţinut prin distilare. Să se ia dar apă distilată. heliade, A. 127/20. 100 ocă de aceştia [sâmburi] dau 75 ocă de untdelemn distilat, ar (1831), 2002/21. Destilat, limpezit. albineţ,m. 221/22. Aceste tiţini seau cucue ... se vindecă prin doctorii curăţitoare şi mercuriale, arzându-le cu peatra iadului, luănd cocinul destilat şi ţiind dietă, cornea, E. I, 91/1, cf. stamati, d., pontbriant, D. Apă destilată. LM. Apa săturată de acid sulfuros, apoi amestecată cu ... apă destilată nu omoară baccilul ... decât peste 15 minute. CONTEMPORANUL, IV, 91. Cântărind un centimetru cubic de apă distilată... găsim că masa sa este de 1 gram. PONI, F. 57, cf. alexi, w. Fosforul distilat este prins sub apă şi turnat în bastoane. MACAROVICI, CH. 310.190 cm3 apă distilată, danielopolu, f. n. n, 54. Soluţia se diluează ...cu apă distilată, după nevoie. SANIELEVICI, R. 219. Separând lichidele distilate ...se ajunge în sfârşit la lichide aproape pure. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. II, 116. ❖ F i g . Să mai ţină discursuri... şi încă în versuri distilate. VIANU, A. P. 124. Pericolul este, de exemplu, de a stabili modele abstracte ale unei limbi „distilate”, care nu corespunde celei reale, utilizată în comunicare. LL 1972, nr. 2, 45. Am impresia că plutesc prin ceaţa distilată a unei parodii. FLACĂRA, 1975, nr. 43, 12. Surprinzător, Miron ... părăseşte în „Dumninica pe drumuri” lirismul distilat al emoţiei, românia literară, 1979, nr. 20, 10/1. 9143 DISTILATOR - 1220- DISTINCT - Pl.: distilaţi, -te. - Şi: (învechit) destilat, -ă adj. - V. distila. DISTILATOR, -OÂRE subst., adj. 1. S. n. Aparat de distilare constituit dintr-un recipient pentru încălzirea (fierberea) lichidului şi un refrigerant pentru condensarea vaporilor. Cf. heliade, o. n, 354, negulici, costinescu, resmeriţă, d. Distilatoare de aramă chiar combinate cu alte materii, nica, L. vam. 80, cf DM, DN2, DEX. 2. Adj. (învechit) Care distilează. Maşine distilătoare. vasici, M. I, 196/7. Această descompoziţie se face într-un aparat distilatoriu. marin, pr. I, 25/6. Se întrebuinţează vase distilatorii. id. ib. 46/12, cf. PROT. - pop., N. D., PONTBRIANT, D. Aparate destilatorie. LM, cf. CADE. 3. S. m. şi f. Persoană calificată care se ocupă cu distilarea, care supraveghează sau conduce o distilerie; (rar) distilier. Cf NEGULICI. Aceasta o ştiu şi brutarii şi distilatorii de spirturi. barasch, m. m, 178/3. Locuinţa acestui distilator. negruzzi, s. i, 325, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Distilator de spirt. nom. prof. 48, leg. ec. pl. 298, dm, dn2, dex, flacăra, 1977, nr. 5, 14. F i g . Piesa ... era iscălită tot de Tudor ..., distilator dibaci, dramaturg-şahist. contemp. 1975, nr. 1 508,5/8. - PL: distilatori, -oare. - Şi: (învechit distilatoriu, -ie, distilator, -oâre adj., distilătoriu (heliade, o. n, 354) s. n., destilator (alexi, w.) s. m., destilatoriu, -ie adj. - Din fr. distillateur. DISTILAT6RIU, -IE adj. v. distilator. DISTILÂŢIE s. f. (învechit) Distilare. Cf. înv. vin. 86. Din trestie de zahăr să pregăteşte prin dospire şi destilaţie cel mai bun rom. albineţ, m. 144/22. Alt soi de hrană sânt... grăunţe încolţite după distilaţie. I. IONESCU, V. 76/25, cf. NEGULICI. Acest amalgam, supus la distilaţie, a dat calcium curat. MARIN, PR. n, 115/20. Alcoolul este vinarsul (rachiul) despuiat prin distilaţiune. man. sănăt. 114/16. Păcura este o substanţă... care se scoate din destilaţiunea lemnului de pin şi brazi. ib. 153/5, cf. stamati, d., prot. - pop., n. d., COSTINESCU. Distilaţiunea este o operaţiune prin care prefacem mai întâi un lichid în vapori şi apoi pe aceştia îi condensăm din nou prin recire. poni, f. 133, cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade, ltr2, der, dn2. Au pornit de la dorinţa noastră de a valorifica nişte reziduuri de distilaţie. flacăra, 1977, nr. 43, 11. - PL: distilaţii. - Şi: (învechit) distilaţiune, (învechit, rar) distilăţiune (pontbriant, d.), destilâţie, destilaţiune, destilăciune (stamati, d.) s. f. - Din fr. distillation. DISTILAŢIUNE s. f. v. distilaţie. DISTILĂRÎE s. f. v. distilerie. DISTELĂTOR, -OÂRE adj. v. distilator. DISTILĂTORIU s. n. v. distilator. DISTILĂŢIUNE s. f. v. distilaţie. DISTILERIE s. f. Loc unde se efectuează operaţia de distilare; instalaţie industrială pentru distilare; întreprindere care posedă astfel de instalaţii. Cf. i. golescu, c., negulici, pontbriant, d., costinescu, ddrf, barcianu, resmeriţă, d., cade. în epoca servajului, călugării dispuneau de... enorme capitaluri, distilării, depozite de ceară. SAHIA, N. 43. Mici distilerii de rom. RALEA, O. 40, cf. LTR2, der, dn2. Echipei lui Ness îifu încredinţată—în exclusivitate — misiunea ...dea închide şi alte distilerii, flacăra, 1975, nr. 45,22. După ce fermentau, se duceau la distileriile ţărăneşti. BUTURĂ, eb. I, 194. -PL: distilerii. - Şi: (rar) distilărie, (învechit, rar) destilerie (barcianu) s. f. - Din fr. distillerie. DISTILIER, -Ă s. m. şi f. (Rar) Distilator (3). Cf. sfc v, 19, 26, 28. - PL: distilieri, -e. - Distila + suf. -ier. DISTILINÎ vb. IV v. deschilini. DISTÎNCT, -Ă adj. 1. Care se deosebeşte de altceva sau de altcineva prin anumite trăsături proprii, specifice, care este deosebit unul de altul; distinctiv, (învechit şi popular) osebit (12). Văzând ei multe cuvinte latineşti în limba română, iarăţesitura ei cea din lontru destimptă (osebită) de ţesitura limbei care o citesc în cărţile latine, se alunecară a crede ...cu stricarea ei [a latinei] s-au întâmplat, maior, ist. 263/11, cf. ARISTIA, plut. Literatura şi frumoasele arte par a fi distincte de meşteşuguri, ghica, c. E. I, 284, cf. pontbriant, d. în zonele temperate sunt patru anotempuri dinstincte. DRĂGHICEANU, c. 95. Un organ compus de mai multe instrumente encefalice distincte şi isolate unul de altul. conv. lit. îl, 28, cf costinescu, lm, ddrf, tdrg. Activitatea critică a lui d. Maiorescu se împarte în două perioade bine distincte, ibrăileanu, sp. CR. 60, cf. resmeriţă, d. Fauna ...se poate împărţi în două categorii bine distincte. COCEA, S. I, 151. Un popor ţărănesc distinct în izolarea lui. sadoveanu, O. XX, 353. Se văd deci foarte limpede regiuni deosebite cu populaţie distinctă. BRĂTIANU, T. 65. Aceste reactivităţi sunt distincte unele de altele. DANIELOPOLU, F. N. I, 23. Sunt trei mişcări distincte, tudoran, P. 622. [Opera] marchează o etapă distinctă în evoluţia limbii române. VARLAAM - sadoveanu, 62. Imaginile obţinute din două zone distincte ale planetei Venus. scânteia, 1975, nr. 10 329. A reuşit să impună un gen literar distinct, flacăra, 1976, nr. 9, 8. Termenul „catrinţă” prezintă trei arii semantice distincte cu variante fonetice specifice, z. mihail, t. p. 84. Dacă lăsăm deoparte problema condiţiilor,... atunci apar două tipuri distincte de ratare, liiceanu, J. 157. Valoarea morală a individualului s-a afirmat mai curând în teritorii „distincte” de gândire. PLEŞU, M. M. 39. Nu este vorba nici de rochie propriu-zisă, nici de nişte foi, ci mai degrabă de partea inferioară a unei cămăşi lungi, pe care sunt aplicate alte două piese distincte ale costumului, una în faţă şi alta în spate, pavel, S. e. 147. Este deja un autor cu operă şi cu o identitate distinctă. RL 2005, nr. 4 614. + (Rar) Distinctiv. Afonso Reyes a propus o definiţie complexă pentru literatură ..., caracterizată prin nouă trăsături distincte. COTEANU, S. F. I, 13. Trăsături distincte. DEX. + (învechit, rar) Distins (1), ales. El detailă puterea lor, numeşte pe resbelnicii cei mai destincţi. PÂCLEANU, 1.1, 19/28. Domnitorul luă măsuri spre a-i face o priimire mai distinctă. FILIMON, O. I, 226. Insula Sophia, unde se adună nobleţă boemă şi celelalte clase distincte, id. ib. II, 121, Cf. IORDAN, L. R. A. 40. 2. (Adesea adverbial) Care se distinge bine cu simţurile, clar, limpede, desluşit; care este uşor de înţeles, lămurit, evident. Când... în a doua silabă după ultima vin două consoane după vocală în vorbe, acestea, întârziind până a se pronunţa distinct fiecare, fac vocala mai lungă. HELIADE, o. II, 147, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Descartes... admite ca regulă generală că ceea ce pricepem foarte clar şi distinct este adevărat. MAIORESCU, L. 108. Timpii trecuţi au lăsat tipărită vreo urmă a lor mai mult sau mai puţin distinctă. ODOBESCU, S. II, 236. L-am auzit distinct, şoptindu-mi „Ah! ce frumos!”. caragiale, O. III, 189. Şi deodată îi apăru distinct figura şireată şi prefăcută a unchiului său. VLAHUŢĂ, s. A. Iii, 19, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Nu se auzea distinct ceea ce 9155 DISTINCTĂCIUNE - 1221 - DISTINCŢIE moşmonea între buze. COCEA, s. I, 301. Cu greu s-arfi putut desluşi în urgia aceasta a naturii, lămurit şi limpede, un strigăt distinct, id. ib. 318. Chemarea ei începea să fie mai distinctă. SADOVEANU, O. ix, 206. Un termen cu înţeles clar şi distinct presupune un proces de analiză. VIANU, L. R. 28. Eu recunosc distinct Părinţii mei, iubirea şi visurile mele. LABIŞ, P. 284. Se auzea tot mai distinct foşnetul copacilor. BARBU, ş. N. 198, cf. DN2. Trebuie să ... reluăm deosebita lor vervă şi capacitatea de a trăi şi transmite mai distinct în seara aceasta ca oricând, flacăra, 1975, nr. 40, 17, cf. dex. l-am văzut distinct faţa. CĂRTĂRESCU, N. 46. - PL: distincţi, -te. - Şi: (învechit, rar) destinct, -ă, destimpt, -ă adj. - Din lat. distinctus, -a, -um, fr. distinct. DISTINCTĂCIUNE s. f. (învechit, rar) Distincţie (1). Să dăm o educăciune democratică şi naturală tuturor copiilor fără distinctăciune. GHICA, c. E. I, 167. - PL: distinctăciuni. - Distinct + suf. -ăciune. DISTINCTÎBIL, -Ă adj. Care poate fi distinct. Cf. sfci, 97. - PL : distincibili, -e. - Distinct + suf. -(i)bil. DISTINCTÎV, -Ă adj. Care caracterizează în mod exclusiv, prin care un lucru se distinge, diferă de altul, care serveşte pentru a marca, a recunoaşte ceva; caracteristic; distinct (1). Aceştia lăsară fabula sau mitul ca o naraţie distinctivă a popolilor antichissimi. heliade, O. II, 68, cf. negulici. La cascuele lor vor fi ataşate nişte semne distinctive, pâcleanu, I. II, 174/28, cf. PROT. - POP., N. D. Una din proprietăţile cele mai distinctive ale poesieipoporane... este de a mări până la dimensiuni colosale neşte lucruri foarte mici. HASDEU, I. C. I, 159, cf. COSTINESCU. Este vorba de a cunoaşte sutele de mii de idei şi de simţiri ale unui individ în isolarea lor distinctivă. MAIORESCU, CR. II, 148. Consemna aci... sinonimele lui cu nuanţele distinctive, odobescu, s. n, 398. Aceste forţe, pierzându-şi într-un aşa caz calităţile distinctive ..., se vor depărta unele de altele. MACEDONSKI, O. IV, 154. In ţara noastră există un semn dinstinctiv, o medalie care se dă numai oamenilor de un real talent. VLAHUŢĂ, S. A. II, 431, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2, tdrg. Cel mai practic mijloc e a pune un semn distinctiv la cuvântul respectiv din text. BUL. COM. IST. I, 45. Celebra cutie... purta pe fruntea ei toate semnele caracteristice şi distinctive ale unei adânci antichităţi. HOGAŞ, DR. 1,98, cf. resmeriţă, D. Emerson enumeră ... semnele distinctive după care poţi recunoaşte o societate adevărat civilizată, plr n, 423, cf. cade. Nu se pot stabili, la creier, caractere distinctive de rasă. NEGULESCU, G. 260. Studiul pomologic al pomului... comportă studiul caracterelor distinctive ca: forma coroanei, desimea. ENC. AGR. rv, 696. Ţin în sate pajuri ...a căror pene sunt semnul distinctiv al vracilor. BĂCESCU, PĂS. 225. Să vedem care sunt notele distinctive ale unui avar. CĂLINESCU, C. 0.168. Semnul distinctiv şi grija supremă a culturii europene au fost dezrobirea ... personalităţii umane, ralea, s. t. ni, 8. Ca semn distinctiv, şeful tribului ... avea pictate pe chip ... două benzi late. TUDORAN, P. 580, cf. DN2. Plecau direct la luptă, purtând pe braţ banderola pe care era imprimată litera P - semnul distinctiv al detaşamentelor patriotice. MAGAZIN IST. 1967, nr. 5, 4. Diferenţele dintre costume se datoresc şi semnelor distinctive, înzestrate cu valoare de simbol, specifice unor colectivităţi, z. MIHAIL, T. P. 10. Trăsătura distinctivă a textului o reprezintă, desigur, literalitatea lui. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 15, 4/1. Ştii sigur că o gură, nişte buze sunt feminine, dar nu cred că s-ar putea exprima în limbaj raţional elementele distinctive. CĂRTĂRESCU, N. 98. Bulina roşie, semnul distinctiv al clădirilor periculoase, a fost eliminată în ultimii ani. RL 2005 nr. 4 553. - Scris şi: distiinctiv. - PL: distinctivi, -e. - Şi: (învechit, rai') dinstinctiv, -ă adj. - Din fr. distinctif. DISTINCTIVITĂTE s. f. (învechit, rar) însuşirea a ceea ce este distinctiv. în reprezentarea caracterelor ni se prezintă ca primul moment arătarea esterioară (fizică) a personalităţii în propria ei distinctivitate caracteristică. EMINESCU, O. XIV, 314. - Distinctiv + suf. -itate. DISTINCŢIE s. f. 1. însuşirea, starea a ceea ce este distinct (1); deosebire (2), diferenţă (2) între două sau mai multe elemente, fiinţe, fenomene, acţiuni etc.; (învechit, rar) distinctăciune. Aseminea distinţii dinlăuntru şi din afară ... înfiinţeră în statul politic al soţietăţilor omeneşti naţiile. SĂULESCU, HR. I, 35/12, cf. NEGULICI, stamati, D. A treia clasă, cea mai numeroasă,... era lipsită fără nicio distincţiune de naţionalitate şi religiune. BARIŢIU, P. A. I, 8. Nobilimea electorală se compunea atunci din toţi boierii, fără distincţiune. HASDEU, I. V. 60. Aş dori să faceţi bine distincţiunea între cei în adevăr sinceri şi cei care au numai aparenţa. CONV. LIT. V, 250, cf. COSTINESCU. Unde este punctul de distincţiune practic? maiorescu, D. I, 216. [Ziarul] va insista pentru egalitatea de drepturi, ... fără distincţiune de clasă socială, de naţionalitate (a. 1877). plri, 331, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. Critica este aşadar o operă de acceptare inteligentă, ceea ce nu înlătură distincţiunile. LOVINESCU, S. I, 374. Va reapare nedreptatea distincţiunii între puterile mari şi mici. TITULESCU, D. 137. Nu beau, însă cred că pot gusta din când, în când ... - A, faci distincţie! SADOVEANU, O. IX, 129. Va trebui să revenim asupra acestei distincţiuni şi a elementelor ei. BRĂTIANU, T. 128. Această categorisire s-a păstrat până în 1858, când toate distincţiile de clasă au fost suprimate, oţetea, t. v. 58. lată atâtea distincţiuni subtile de stabilit, ralea, s. t. i, 104. Am găsit însă diferenţe care ne-au permis să facem o distincţie netă între cele două categorii de fenomene. DANIELOPOLU, F. N. I, 43. în acest tablou general sunt necesare câteva distincţii. IST. LIT. ROM. II, 32. Comparând metoda lingvistului cu aceea a criticului literar, Vinogradof face următoarea distincţie: „Lingvistul porneşte de la analiza limbii literare a operei, în timp ce criticul literar de la înţelegerea social-psihologică a caracteruluivarlaam -SADOVEANU, 13, cf. DEX. Distincţia fdosofie - ştiinţă priveşte, desigur, şi gradul de generalitate. CONTEMP. 1979, nr. 1 702, 6/3. Kant, care face, istoriceşte vorbind, această distincţie, este criticat de Hegel că rămâne de fapt, cu toată filosofia lui, la intelect, luceanu, j. 60. Această interpretare introduce o distincţie naturală între naţionalism şi patriotism. PATAPIEVICI, C. L. 254. Nu mai faci distincţie între tine şi ceilalţi. RL 2005, nr. 4 684. (Jur.) Distincţiunea bunurilor = separarea bunurilor. Despre distincţiunea bunurilor. HAMANGIU, C. C. 117. 2. Cinste, onoare, preţuire care se acordă unei persoane care se remarcă, se distinge într-un anumit domeniu; semn exterior (premiu, recompensă, decoraţie, titlu, privilegiu) al acestei preţuiri. Trebuinţa de încoragiare şi de distincţie ce isbucneşte în copil. BREZOIANU, î. 131/24, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Traiul de stână nici chiar în „Odiseia” lui Omer nu constitue o distincţiune onorifică. HASDEU, I. C. 38, cf. LM. Lipsa de orice distincţii convenţionale, de premieri academice, de decoraţii ... par a da vieţei sale o coloare romantică. MAIORESCU, CRITICE, 461. Nu e în lume distincţie publică sau privată care să fie perfect de echitabil acordată, caragiale, O. ui, 48, cf. ddrf. Se lăţise deja vestea distincţiunilor imperiale. LUC. II, 4. Mulţămitor pentru această distincţie, el primi să împărţească manifestele. IORGA, L. II, 118. Soldaţi ca d-ta ne trebuiesc şi merită toate distincţiile. REBREANU, P. S. 91. Putere, parale, distincţii ... odată dobândite nu-mi procurau nicio satisfacţie. M. I. CARAGIALE, C. 106. E adevărat că plătea destul de scump această distincţie. CAMIL 9160 DISTINCŢIUNE - 1222- DISTINGE1 PETRESCU, P. 14. Un general ... decorat cu toate distincţiunile împărăteşti. ARGHEZI, B. 79. Pionierul ... a primit o apreciată distincţie, flacăra, 1975, nr. 42, 16, cf. dex. Actriţei... i s-a decernat o distincţie specială, românia literară, 1979, nr. 25, 24/3. [Ambasadorul] a arătat că este o cinste şi o onoare să primească această distincţie, rl 2005, nr. 4 706. ❖ Loc. a d v . Cu distincţie = cu laudă, cu cinste, în mod excepţional. A terminat liceul cu distincţie. VLAHUŢĂ, S. A. III, 55. A terminat seminarul cu distincţie. agîrbiceanu, A. 303. Toamna aceasta şi-a trecut cu distincţie examenul de ofiţer superior, rebreanu, i. 176. A fost elev strălucit şi a luat diploma cu distincţie, id. R. i, 95. + (învechit) Consideraţie, onoare (5). Poarta... i-a tratat cu cea mai naltă distencţie. CR (1837), 19V25. Le adresă cuvinte care îi flată şi arată tutulor distincţii şi consideraţii, pâcleanu, 1.ii, 124/17. OL o c . adj. (învechit)De distincţiune = de vază, de rang deosebit, important. Mai toate maicile de distincţiune alergară ca să le vadă, să le cunoască. SION, P. 370. Lojile de mijloc... erau lăsate pe seama boierilor... şi altor persoane de distincţiune. FILIMON, o. I, 227. Fiul său, împreună cu artiştii cei mari de distincţiune din Nisa, se văzu silit a reclama, id. ib. n, 330, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. 3. Fineţe sufletească; eleganţă în înfăţişare, în comportare, în limbaj etc. Un bărbat cu distincţie. CALENDARiu (1844), 75/25. Slujise cu distincţie prin toate treptele, brezoianu, î. 41/3. Au trecut cu distincţiune prin slujbele ţărei, fără de a fi lăsat o memorie strălucită. ODOBESCU, S. 1, 258. Acel chip, a căruia frumuseţe nu sta numai în frăgezimea tinereţii, dar mai ales în distincţiune. BRĂTESCU-voiNEŞTi, P. 164. Are ... distincţie în sentiment şi ... armonie discretă în expresie. IBRĂILEANU, S. 104. Prin distincţie şi seriozitate profesională domina demult laşul. LOVINESCU, c. v, 14. îl complimentă într-o manieră plină de distincţie. EFTIMIU, N. 105. S-a simţit umilită de acest grup de familie, fără distincţie şi ridicul. C. PETRESCU, C. V. 95. Avea, în gest, în felul cum clătina capul, ...o distincţie pe care ...n-o mai întâlnise. G. M. ZAMFIRESCU, M. d. ii, 221. Este o lipsă de distincţie şi de gust în orice aderenţă la umanitate. CIORAN, r. 162. Distincţia lui cărturărească, sadoveanu, O. XX, 44. Este cu neputinţă... să nu fim isbiţi de măsura şi distincţia tonului său. vianu, a. p. 29. Nasul prelung îi dădea o distincţie rară. beniuc, m. c. 1,188. Celelalte femei ...nu aveau distincţia şi delicateţea aspră a Haricleiei. barbu, PRINC. 110. Era un profesor de mare distincţie, flacăra, 1975, nr. 17-18, 33. ❖ (Prin lărgirea sensului) Doina e un cântec de jăle de rară distincţie, stăniloae, o. 95. Tropii... împrumută neapărat agrement şi distincţie vorbirii. VIANU, A. P. 125. Eroarea spiritelor care socot că o limbă nu poate fi estetică decât prin distincţie. CONSTANTINESCU, S. H, 143. Este o operă literară de o deosebită distincţie, id. ib. 419. Gustasem din plin... umorul epic, distincţia stilistică, flacăra, 1979, nr. 11, 17. O ţinută de o rară distincţie avea şi costumul bărbătesc tradiţional. BUTURĂ, EG. 310. A devenit, de pildă, un titlu de distincţie interioară ...să poţi admite că, în cutare domeniu, nu e cazul să te pronunţi. PLEŞU, M. M. 11. - Pl.: distincţii. - Şi: (rar) distincţiune, (învechit, rar) distinţie, distencţie s. f. - Din lat. distinctio, -onis, fr. distinction. DISTINCŢIUNE s. f. v. distincţie. DISTINGĂ vb. I v. distinge1. DISTINGĂRE s. f. v. distingere. DISTÎNGE1 vb. III. 1. Tranz.şirefl.A (se) deosebi unul de altul datorită particularităţilor fiecăruia, prin anumite caracteristici sau trăsături specifice; (învechit şi popular) a se osebi2 (2). Planeţi, astre, luceferi, sisteme de lumină ...în cursul periodic vă exprimaţi cuvântul, Distingeţi între vară..., între iarnă. HELIADE, 0.1, 360, cf. NEGULICI, STAMATI, D. A rugat pe membrii gubernului ca să binevoiască a distinge şi a pune alternative ca, dacă tinerimea voieşte să înainteze numai petiţiunea colectivă, ... atunci acel pas al ei să fie considerat de aceea ce este, adecă revoluţiune. bariţiu, P. a. ii, 37. Cine să fie oare acel mândru erou care să distinge din ceilalţi voinici? filimon, O. II, 9, cf. PROT. - POP., N. D. Limba este adevărata culoare care distinge naţiunile între ele. BARONZI, L. 5. Codul Caragea veghează partea disponibilă în averea părinţilor, ...fără a distinge dacă aceia sânt parte bărbătească saufemeiască (a. 1867). în PRAV. COND. (1780), 213, cf COSTINESCU, lm. Lipsind „î” s-ar naşte îndoială asupra înţelesului foarte multor cuvinte ce se disting numai prin diferenţa sonurilor. MAIORESCU, CRITICE, 260. Datinile... şi tradiţiunile, ce le-am moştenii de la părinţii noştri şi cu care ne distingem de celelalte naţiuni. ODOBESCU, S. I, 474. Ştiinţa şi poesia sau arta în general se disting între sine mai mult prin modul expunerei. CONV. lit. xx, 548. Ceea ce distinge pe filosof este o covârşitoare predominare a inteligenţei asupra voinţei. NEGULESCU, G. 78. Subspecii, pe care înşişi ornitologii le disting foarte greu. BĂCESCU, PĂS. 25. Un fel de exaltare ce-lface incapabil de a distinge ce e cuviincios de ce e trivial. CĂLINESCU, I. C. 237. Platon... distinge genuri şi specii, adică diferenţe care pot comunica între ele. ralea, s. T. iii, 17. Trebuie ... să distingem „antagonismul pur” ... de „antagonismul intersimulant”. DANIELOPOLU, F. N. 1, 48. Trebuie să distingem radiaţia „primară” ... de radiaţia „secundară”. SANIELEVICI, R. 26. A distinge faptul născocit de cel nenăscocit nu este un lucru uşor. COTEANU, S. F. II, 15. Autorul... distinge sinceritatea adevărată de pura complezenţă, flacăra, 1976, nr. 44, 11. Ultima ediţie ...se distinge faţă de cele anterioare printr-o deosebită armonie şi bogăţie de informaţii, românia LITERARĂ, 1979. nr. 29, 22/14. în viaţă, printre oameni, înveţi practic să distingi grâul de neghină. CONTEMP. 1979, nr. 1 702, 3/2. Capacitatea de a distinge între bine şi rău ... pare a fi la îndemâna tuturor, pleşu, M. M. 13, cf. patapievici, C. L. 104. ❖ Refl.pas./w această stare abia se poate distinge învingătorul de cel învins, pâcleanu, L11, 162/31. 2. T r a n z . A deosebi cu ajutorul simţurilor, a vedea clar, limpede, a observa, a desluşi (3). O fienţia aşa înaltă şi depărtată, cât nu tot ochiul poate să o destingă (a. 1848). plr i, 111, cf. negulici. Eu n-aveam încă puterea de a distinge obiectele. PÂCLEANU, 1. 1, 158/17. Ochiul distinge într-o mare înfuriată pânzele corăbiilor. GHICA, C. E. II, 569. în mijlocul omăturilor, distingi în centrul valei un punct negru. CONV. LIT. II, 124. Am putut distinge ... prin ninsoarea generală o casă în mijlocul unei grădini, eminescu, P. L. 128. Lampa ... aruncă o lumină foarte slabă şi nu pot distinge figurile. CARAGIALE, O. II, 106. Stete acolo, nemişcat, lipit de geam, fără să-l pot distinge bine. VLAHUŢĂ, S. A. II, 33. E artista de elită pe care ochiul o distinge dintr-o mie. SĂM. I, 63. Stânca ... atât de apropiată că poţi distinge micile steluţe catifelate, ibrăileanu, a. 186. Mi-a distins glasul şi a păşit atentă în salonul luminat de tinereţea d-relor Irning şi a surorilor Axon. M. ELIADE, O. I, 109. Vitrina e prea sus,... dar tot disting neverosimilele adunături de poze. CAMIL PETRESCU, P. 52. Distingeam ... coaja lui [a copacului] groasă şi plină de noduri. PREDA, I. 261. Se îndreptă spre un grup unde distingea statura înaltă a directorului. T. POPOVICI, S. 316. Distinse vocea comandantului. BARBU, Ş. N. 205. El se aplecase spre mine-şi i-am distins întrucâtva faţa. BĂNULESCU, I. 61. Chiar şi cu ochelari abia distingea culorile şi obiectele din faţa lui. flacăra, 1976, nr. 35, 22. ❖ A b s o 1. Se poate să aibă vreun semn particular, eu însă n-am putut distinge. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 175. în palmele lui deschise disting... pastilele galbene şi crem de chewing-gum. CĂRTĂRESCU, N. 53. ❖Refl. pas ./n cap cu cauc de şal, a cărui coloare nu se putea destinge din cauza peticelor de diferite materii cu care era cârpit. FILIMON, o. 1, 99. La bolţi se disting nişte olane, dispuse simetric. ODOBESCU, S. II, 216. Ce larmă haotică, în care nu se mai distinge nicio figură şi niciun glas. caragiale, O. iii, 122. Bine se disting numai literile. bul. COM. 9164 DISTINGE - 1223 - DISTINS IST. I, 161. Cărţile de joc se disting mai bine pe dos decât pe faţă. BRĂESCU, O. A. I, 314. Te învăluie aerul greu, în care nu se distinge decât un vag miros de lemn putred. BOGZA, V. J. 86. In lumina becurilor albastre abia li se distingeau feţele. BENRJC, M. C. 1,473. Să fie vizibilitate ..., să se distingă marginile drumului. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 346. Individul declară că matricolul se putea totuşi distinge. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 22. [Pinul] are tulpina şi ramurile cu ritidomul galben-roşcat, după care se poate distinge de la distanţă. BUTURĂ, EB. I, 186. Printre accesele sale de plâns, începu să se distingă un alt sunet. CĂRTĂRESCU, N. 157. <> R e f 1 . între soprani se aud voci false ...şi tenorii seconzi abia se desting. FILIMON, O. II, 266. + A băga de seamă, a observa (2), a remarca (2), a înţelege. Ea distinge simţimintele şi valoarea lui. PÂCLEANU, 1.1, 100/27. Am putea distinge în poezia poporului simplicitatea ca formă, adâncimea ca sentiment, naturalul ca mod de simţire şi cugetare. HOGAŞ, DR. n, 178. Mi s-a părut că disting ...o intenţie de ironie. IBRĂILEANU, A. 195. N-au distins încă această perfectă organicitate a operei celui mai mare dramaturg. CONSTANTINESCU, S. II, 58. Distingem cu uşurinţă adeziunea scriitorului la ideile şi aspiraţiile revoluţiei de la 1848. IST. LIT. ROM. II, 652. Distinge trei etape în dezvoltarea limbii. CL 1973, 13. într-adevăr, Goethe te slujeşte cu toate cele trei caracteristici pe care le distingi tu în gândirea artistică. LIICEANU, J. 149. In altă ordine de idei distingem şi politica achiziţiilor de carte pentru biblioteci. RL 2005, nr. 4 757. O R e f 1 .pas .Se mai pot distinge în sufletul lui două zone. STĂNILOAE, O. 23. în viaţa şi opera doctorului ...se pot distinge trei epoci bine conturate. IST. LIT. ROM. n, 117. După părerea autorului, se disting şapte definiţii ale literaturii. COTEANU, S. F. II, 15. în structura poemului ...se disting trei planuri principale. ROMÂNIA literară, 1979, 21, 11/3. în cadrul construcţiilor viticole se disting două tipuri funcţionale. BUTURĂ, EG. 198. 3. R e f 1 . A se evidenţia, a ieşi din comun, a se remarca (prin calităţi, merite, realizări deosebite); (învechit, rar) a se distenghirisi. începură a se scrie, a se traduce şi a se tipări câteva cărţi, se distinseseră câţiva scriitori. HELIADE, în PLR I, 22. La 1400 Florenţa se destengui întru toate celelalte staturi ale Toscanei. SĂULESCU, HR. 181/20. Anglezii se disting în aruncarea săgeţilor. PÂCLEANU, I. I, 11/28. Trei bărbaţi s-au destins înaintea tuturora printr-un esemplu ce dovedeşte... o frumoasă abnegaţiune. CONV. LIT. I, 9. Legiştii care s-au distins mai mult în studiile jurisprudenţei. GHICA, C. E. III, 49. Acele simţiminte adevărate, care se disting prin nobleţă lor. MAIORESCU, CR. I, 82. Mai mulţi bărbaţi români s-au distins în această ramură. ODOBESCU, S. II, 316, cf. ALEXI, w., şăineanu2. [Poeziile] nu se disting măcar prin însuşiri de stil. DENSUSIANU, L. 90. Ai fost erou, te-ai distins prin vorbe şi fapte. REBREANU, P. s. 212, cf. resmeriţă, D., cade. Sunt o seamă de aviatori tineri, foarte curajoşi şi foarte dornici să se distingă. CAMIL petrescu, P. 310. Fiecare caută ... să se perfecţioneze în direcţia în care lucrează ... sau să se distingă în vreun alt chip. NEGULESCU, G. 93. In lumea pescarilor, ca şi în a vânătorilor, oamenii se disting prin anume sentimente, sadoveanu, O. IX, 375. Un batalion ...s-a distins prin... bravuri, beniuc, M. C. I, 254. S-a distins... la colegiul iezuit de la Bar. ist. lit. ROM. I, 393. Strategii oraşului... s-au distins în luptele împotriva lui Burebista. H. DAICOVICIU, D. 96. Medicii... s-au distins şi în rândurile luptătorilor pentru Unire. G. barbu, a. V. 284. Este creatorul unei opere ce se distinge ... prin amploare. CONTEMP. 1975 m*. 1 511, 3/11. Istorioarele sale nu se disting prin opulenţa fantazării. l 1979, nr. 892, 5/4. + T r a n z . A constitui nota specifică (a cuiva sau a ceva); a caracteriza. Bălcescu analisă bătălia ... în ... câteva cuvinte, pline de acea limpeziciune critică ce distingea pe nemuritorul nostru istoric. HASDEU, I. V. 189. Acea cultură generală mai înaltă, care distingea şi pe Eminescu. MAIORESCU, CRITICE, 588. Ceea ce distinge pe marii interpreţi este puritatea. CĂLINESCU, C. O. 163. Limba frumoasă distinge şi poemele dramatice ale lui Alecsandri. LL 1973, nr. 4, 751. 4. T r a n z . (Complementul indică oameni, opere artistice etc.) A acorda, a decerna o distincţie, un premiu pentru merite, calităţi deosebite. Ţarul Rusiei distinse pe unii dintre bărbaţii noştri istorici ... cu decoraţiunea Sf. Ana. LUC. H, 4, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Unele opere ale lui Aristofan au fost distinse cu premiul întâi. v. ROM. septembrie 1954, 210, cf. dl, dm. întâia partitură ... s-a făcut remarcată, distinsă fiind şi cu premiul Uniunii Compozitorilor. CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 3/8. [Poeta] a fost distinsă cu numeroase premii. RL 2005, nr. 4 694. - Prez. ind.: disting. - Şi: (învechit) distingă (pontbriant, d.) vb. I, destinge vb. III, destengui vb. IV. - Din lat. distinguere, fr. distinguer. DISTÎNGE2 vb. III v. descinge. DISTÎNGERE s. f. Faptul de a (se) distinge1 (1); distincţie (1), deosebire (2). O vechie împărţire a tuturor objectelor gândirei omeneşti face distingerea între lumea interioară sau sufletească şi între lumea esterioară saufisică. CONV. lit. I, 38. Bărbatul are nevoie de ani întregi spre ...a ajunge la oarecare grad de distingere. ALECSANDRI, O. P. 142. Certitudinea ce o avem în ştiinţele descriptive ... după distingerea făcută ... nu ar mai avea trebuinţă de regule pentru dobândirea convingerii. MAIORESCU, L. 111, cf. DDRF. Analiza acestei bucăţi ne poate ajuta să facem unele distingeri interesante între posibilităţile talentului acestui scriitor. IBRĂILEANU, S. 3. Pentru mine, acţiunea de distingere a maximului în opera unui geniu e mai mult decât activitate estetică, e metafizică. M. ELIADE, O. I, 82. Emil... admite necesitatea cazuisticii, a distingerii de la caz la caz, CĂLINESCU, C. O. 64, cf. DM. Modalităţile de distingere a limbajelor de stiluri... sunt mai reduse, dat fiind că ambele fenomene fac parte din aceeaşi serie. COTEANU, S. f. I, 46, cf. DN2. Distingere între genul bărbătesc şi femeiesc. CL 1973, 334, cf. DEX. O L o c . a d v . (învechit) în distingere de ... = spre deosebire de ... Poesia, ca toate artele, este chemată a esprima frumosul; în distingere de ştiinţă, care se ocupă de adevăr. CONV. LIT. I, 2. Noua direcţie, în distingere de cea vechie şi căzută, se caracterizează prin simţiment natural, ib. V, 87. - PL: distingeri. - Şi: (învechit, rar) distingâre s. f. PONTBRIANT, D. - V. distinge. DISTINGÎBIL, -Ă adj. Care poate fi distins, perceput, deosebit. Numai acolo unde rima e intenţionată şi esprimă o greutate a cugetării or o şfichiuire epigramatică, numai acolo poate să se facă mai pregnant distingibilă pentru urechea noastră. EMINESCU, O. XIV, 322. O (Adverbial) In rimă voim să auzim sunând spiritul în forma plină de simţire ce şi-a creat-o el în mişcarea sa; însă spiritul trebuie să ni vorbească distingibil din acest sunet şi să nu fie întunecai de accidenta formei sale proprii. EMINESCU, O. XIV, 322. -PL: distingibili, -e. -Distinge + suf. -(i)bil. DISTÎNS, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care se face remarcat, se distinge, iese din comun prin calităţi (intelectuale), merite deosebite, ilustru,eminent,remarcabil ; (despre înfăţişarea şi manifestările lor) care denotă distincţie, elegajiţă, fineţe în ţinută, maniere etc. Lasă multe regretări în urma sa, căci era un suflet bun, un spirit luminat, o natură distinsă. ALECSANDRI, S. 142, cf. LM. Distinsul filolog a şi început lucrarea. MAIORESCU, CRITICE, 412. Junele colonel ...,fiu al unui distins archeolog. ODOBESCU, S. II, 411. Om de spirit şi cu educaţiunea distinsă. CARAGIALE, O. I, 208. Distinsul public al „Atheneului” a avut ocaziunea să-l audă vorbind. MACEDONSKI, O. VI, 27. Un tânăr nalt, bălan şi de o înfăţişare foarte distinsă. VLAHUŢĂ, S. A. II, 25. Ea, aşa de gingaşă ..., atât de delicată şi distinsă în toate mişcările ca şi în vorbele ei. SĂM. I, 322. Dacă nu 9168 DISTINŢIE - 1224- DISTONANŢĂ se ducea atunci la Sângeorz, n-ar intra azi într-o familie atât de mare şi de distinsă. REBREANU, I. 178, cf. CADE. Frumoasă, distinsă, cultă cum e, cred că nu-i lipsesc adoratorii! EFTIMIU, N. 55. Bunăvoinţa distinsă cu care au acceptat pe nevastă-mea. camil PETRESCU, u. N. 27. Cucerise pe toată lumea prin apucăturile sale distinse. BRĂESCU, O. A. I, 91. Parchetul local, înfrunte cu distinsul... domn jude de instrucţie. POPA, V. 204. O persoană atât de distinsă ca dumneata să-mi răspundă în felul acesta! stancu, R. A. n, 412, cf. DM, dex. A apărut în cabină un bărbat distins. FLACĂRA, 1976, nr. 2, 16. Ion Chelcea, distins etnograf şi muzeograf, a fixat definitiv profilul Muzeului Etnografic al Moldovei. PAVEL, S. E. 216. Numele străzii rămăsese acelaşi, un nume de caporal distins în cine ştie ce război. CĂRTĂRESCU, N. 286. Vicepreşedintele executiv al companiei ... a făcut cunoştinţă cu un distins musafir, rl 2005, nr. 4 721. + P . g e n e r . Care denotă distincţie (3), lipsă de ostentaţie, de vulgaritate, care este deosebit. Prin diversele lor colori desemnă rangurile ..., culoarea galbenă e cea mai distinsă. ALECSANDRI, poezh, 192, cf. ddrf, alexi, w., resmeriţă, d., cade. El îi adresa câteva cuvinte rezervate şi mai cu samă distinse, sadoveanu, O. IX, 110. Găsise în acel loc distins numai flacără a inspiraţiei, barbu, princ. 272. Mi-ar fi plăcut să am o grădină, în care aş fi preferat nuanţele discrete şi distinse. BĂNULESCU, i. 147. în decorul distins al unui vechi conac boieresc ...au petrecut... 150 de rezidenţi chinezi din Capitală, adevărul 2006, nr. 4 841. <> (Adverbid) [Fata] gesticulează meditat şi distins, camil petrescu, T. m, 48. Arăta cam spălăcit la faţă, dar era distins îmbrăcat şi ţeapăn, preda, M. 187. O (în formule de politeţe) Agentul României la Paris se bucura de distinsa favoare a lui Napoleon al III-lea. maiorescu, d. i, 540. Primeşte salutările mele distinse. CARAGIALE, O. vn, 271. Primiţi... asigurarea destinsei noastre cons ide raţiuni, contemporanul, iv, 630. Avem distinsa onoare de a vă avea în capul justiţiei acestui judeţ. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 202. 2. (Rar; prin confuzie) Distinct (1). Corola cu cinci petale distinse, inserate în vârful potirului, negruzzi, s. i, 102. - PL: distinşi, -se. - Şi: (rar) destins, -ă adj. - V. distinge. DISTÎNŢIE s. f. v. distincţie. DISTITUÎ vb. IV v. destitui. DISTOÂRCE vb. III. 1. T r a n z . (Prin Mold.; complementul indică pagube, pierderi materiale) A recupera (1). Pierdusem la cărţi mulţi bani, dar pe urmă mi i-am distors. SCRIBAN, d., cf. bul. fil. vn-vm, 238, dr. x, 567. După ce ne-am întovărăşit, ne-am distors toată paguba. COMAN, GL. 2. T r a n z . (Regional, complementul indică cloşca) A dezvăţa de clocit. Com. din ţepeş vodă - cernavodă. 3. R e f 1 . (Prin Mold.) A se răzbuna, bul. fel. vn-vm, 238, cf. dr. x, 567. -Prez. ind.: distârc. - Şi: destoârcevb. III. scriban,d., bul. fil. vn-vm, 238. - Pref. dis- + [în]toarce. DISTOCIC, -Ă adj. (Med. vet.) Referitor la distocie; de distocie. Cf. dn2, mda. - PL : distocici, -ce. - Din fr. dystocique. DISTOCÎE s. f. (Med. vet.) Naştere dificilă care necesită intervenţie chirurgicală. Cf. scriban, d., der, dn2. [Medicamentul] se întrebuinţează ... după distocii, în insuficienţe cardiorespiratorii la animale, rl 2005, nr. 4 624. - PL: distocii. - Din fr. dystocie. DISTOI vb. I v. destoia. DISTOÎNIC, -Ă adj. v. destoinic. DISTOM s. m. Vierme parazit de formă plată, care se localizează în ficatul erbivorelor; p. r e s t r. gălbează. Cf. D. med., dn3, dex2. - PL: distomi. - Şi: distoma s. m. D. med. - Din fr. distome. DISTOMA s. m. v. distom. DISTOMATOZĂ s. f. Boală a ficatului la erbivore, transmisibilă şi la oameni, cauzată de distom, (popular) gălbează. Cf. LTR2, DER, D. MED., DN3, DEX2. - PL: distomatoze. - Din fr. distomatose. DISTON s. n. (învechit, rar) Neconcordanţă, dezacord (3), nepotrivire. „Găsi” cu „sări” este un diston desăvârşit, macedonski, O. IV, 32. Nu avem trebuinţă să producem asemenea distonuri. id. ib. -PL: distonuri. - Derivat regresiv de la distona. DISTONA vb. I. I n t r a n z . A fi în neconcordanţă, în dezacord, a nu se potrivi (cu ansamblul, cu restul din care face parte, cu cineva sau cu ceva). Expresiile neaoş populare din Creangă ar distona vulgar în scrisul lui Maiorescu. ibrăileanu, S. 153. Deşi nu distonează prin lipsă de individualizare ..., Profira ... nu se ridică până la adevărate creaţiuni. LOVINESCU, S. I, 141. O poziţie de superbie care distona întru totul cu insuficienţa vestimentară. C. petrescu, O. P. n, 23. în lumea asta [a gării] ... nu distonau decât pasagerii obişnuiţi. POPA, V. 209. Din vin gustă foarte puţin, spre a nu distona. CĂLINESCU, S. 705. Folosirea neologismelor nu distonează cu tonul firesc al povestitorului. LL 1955, nr. 1, 56. Nasul cârn distona cu ovalul desăvârşit. BENIUC, M. C. I, 132. Costumele elegante ... distonează ţipător cu ambianţa de mizerie. T ianuarie 1969, 121. Câteva tablouri plasate după război ... distonează cu restul romanului, v. rom. mai 1975, 47, cf. dex, dn3. + S p e c . (Despre sunete muzicale) A suna fals (mai sus sau mai jos decât înălţimea exactă). Cf. costinescu, dex, dn3. - Prez. ind.: distonez. - Şi: (învechit, rar) destonâ vb. I. costinescu. - Din it. distonare. DISTONÂNT, -Ă adj. Care nu se potriveşte, este în neconcordanţă cu ..., care distonează; strident (1), fals. Acest element „adăogat” nu ni se pare distonant, ibrăileanu, s. 140. Nimănui nu pare a-i trece prin minte să destupe o sticlă de şampanie, ca să nu pară deşănţat şi distonant. SADOVEANU, O. IX, 334. Se găseau şi exemplare distonante în această exuberanţă...; erau îmbrăcaţi în haine lustruite. MIHĂESCU, D. A. 13. Aceleaşi fraze... sunt cu totul distonante, folosite de Manoliu. v. rom. decembrie 1953, 289, cf. DM, dn2. Un neologism, aparent distonant. LL 1972, nr. 2, 134. Lucrurile vor cunoaşte în continuare evoluţia distonantă, anarhică şi iraţională de până acum. contemp. 1975, nr. 48,124, cf. dex. <> (Adverbial) Versurile limpezi şi armonioase... răsună atât de distonant în această incintă. MIHĂESCU, D. A. 16. Acelaşi lucru se poate spune despre un vas chinezesc, stând distonant în colţul din dreapta. BENIUC, v. CUC. 57. -PL: distonanţi, -te. - Distona + suf. -ant. DISTONÂNŢĂ s. f. Faptul de a distona; caracterul a ceea ce distonează; dezacord (3), discordanţă (2), distonare, 9182 distonare - 1225 - DISTRA nepotrivire. Cf. M. d. enc, dex, ndn. - PL: distonanţe. - Distona + suf. -anţă. DISTONÂRE s. f. Acţiunea de a distona şi rezultatul ei; intonare falsă a unui sunet (muzical) mai sus sau mai jos decât înălţimea exactă a acestuia. Cf. der, dnj, dex2 - PL: distonări. - V. distona. DISTONÎE s. f. Dereglare funcţională a sistemului nervos. Cf. DER, DN2, D. MED., DEX. - Pl.: distonii. - Din fr. dystonie. DISTOPÎE1 s. f. Anomalie care constă în situarea unui organ anatomic în alt loc decât cel normal. Cf. D. med., dn3. - Pl.: distopii. - Din fr. dystopie. DISTOPÎE2 s. f. Spaţiu imaginar în care condiţiile de viaţă sunt extrem de grele ca urmare a depravării, a opresiunii sau a terorii; operă în care este descrisă o astfel de lume. Utopia era întoarsă pe dos de marii scriitori ce au impus genul distopiei. românia literară 2005, nr. 33. - PL: distopii. - Din engl. dystopia. DISTORS, -Ă adj. (Rar) Răsucit (1). Cf. dn3. - Pl.: distorşi, -se. - Din fr. distors. DISTORSIE s. f. v. distorsiune. DISTORSIOMETRU s. n. Aparat pentru măsurarea distorsiunilor. Cf. ltr2, dn3. -Pronunţat: -si-o-. - PL: distorsiometre. - Din fr. distorsiometre. DISTORSION vb. I. T r a n z . şi r e f 1. A produce distorsiuni, a deforma (4). Cf. dex2. Părea nesemnificativ faptul că observaţia lui Dickens era continuu distorsionată de intenţiile emoţionale ale esteticii sale gotice. PATAPIEVICI, C. L. 282, cf. NDN. Energii autodistructive care distorsionează personalitatea, deturnându-o de la adevărata creaţie, românia literară 2005, nr. 32. Ponderea ... substanţială a sectorului de stat în econâmie ... distorsionează relaţiile de piaţă. RL 2005, nr. 4 515. - Pronunţat: -si-o-. - Prez. ind.: distorsionez. - De la distorsiune. DISTORSIONÂNT, -Ă adj. (Rar) Care produce distorsiuni. DN . Intr-o proporţie distorsionantă, deciziile nu sunt ale pieţei, ci ale înţelegerilor de interese între factorul politic şi clientela sa economică, rl 2005, nr. 4 515. -Pronunţat: -si-o-. - PL: distorsionanţi, -te. - Distorsiona + suf. -ant. DISTORSIONÂRE s. f. Acţiunea de a distorsiona şi rezultatul ei; deformare (4). Manuscrisul a suferit ... sute de distorsionări, distrugeri parţiale, modificări. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 15, 22/1. Cartea ... relevă distorsionările şi deteriorările vieţii oamenilor în condiţii de război, ib. nr. 17, 22/3. Nu putem accepta amestecul în politica editorială şi distorsionarea informaţiei. RL 2006, nr. 4 816. - Pronunţat: -si-o-. - Pl.: distorsionări. - V. distorsiona. DISTORSIONÂT, -Ă adj. Care prezintă distorsiuni, deformat2 (3). O serie de anchete ...au încercat ...să contureze o imagine sociologică distorsionată a tineretului contemporan. CONTEMP. 1975, nr. 1 478, 1/12. Un handicap l-a constituit sunetul distorsionat al pianului electric, românia literară, 1979, nr. 19, 18/2, cf. DEX. în această formă distorsionată ..., Centrul nu poate să aibă viaţă. RL 2005, nr. 4 746. Cu cât acesta [eul] se îndepărtează de orizontul poeziei, cu atât ... devine distorsionat, sadic, nevrotic. adevărul, 2006, nr. 4 822. -Pronunţat: -si-o-. - PL: distorsionaţi, -te. - V. distorsiona. DISTORSIUNE s. f. 1. Răsucire, torsiune (1) (convulsivă) a unor părţi ale corpului. Cf. lm, alexi, w., dn2, dex. 2. Abatere (supărătoare) a unei oscilaţii, a unei imagini etc. de la forma iniţială; deformare (4), aberaţie. Efectele de aparatură, care provoacă distorsiuni în forma spectrelor, ... sunt aici mult mai reduse. SANIELEVICI, R. 140. în telecomunicaţii interesează în special distorsiunile, lineare şi nelineare, introduse de amplificatoare. LTR2, cf. DER, DEX, DN3. La fel de puternic şi cu efecte dezastruoase asupra sănătăţii este stresul geopatic, generat de distorsiuni în câmpul magnetic propriu şi al pământului. RL 2005, nr. 4 529. O Distorsiunea rocilor = deformare, transformare a rocilor şi formare de noi structuri geologice secundare sub acţiunea presiunii litostatice şi a stresului. Cf. ltr2. + Dezechilibru între doi sau mai mulţi factori care produc o tensiune. El se găseşte ... lucrând la opere ..., desigur, cu unele exagerări, simplificări şi distorsiuni. OPRESCU, A. M. 75. Repartiţia teritorială din acea vreme cunoştea distorsiuni grave. CONTEMP. 1969, nr. 1 200, 9/1. Ţara noastră se pronunţă pentru stabilirea unor raporturi echilibrate ... ca modalitate de evitare a distorsiunilor, ib. 1975, nr. 48,12/4. Umoristul... se întoarce în unele schiţe ale sale asupra actului însuşi al creaţiei şi asupra distorsiunilor sale posibile, românia literară, 1979, nr. 15, 11/2. Unele din poveştile cele mai cunoscute ... erau traduse prin intermediul limbilor germană sau franceză, în mod inevitabil supuse unor distorsiuni, prescurtări şi prelucrări. RL 2005, nr. 4 603. - Pronunţat: -si-u-. - PL: distorsiuni. - Şi: (rar) distorsie s. f. dn2. - Din lat. distorsio, -onis, fr. distorsion. DISTRA vb. 1.1. T r a n z . (învechit; complementul este omul) A distrage (1). Să fie încungiurat de boeri care vor căuta să-l distreze şi să facă sgomot mult încât el să n-auză articolile jurământului (începutul sec. XVIII), mag. ist. i, 195/22, cf. I. GOLESCU, C. Care alt plezir... socoteşti că putea fi în stare ca să mă poprească, să mă distreze un ceas măcar de a nu profita de aceste momente? pr. dram. 137, cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade, DM, dex, dn3. <> (Prin lărgirea sensului) Cine vrea să se ţie la putere cată să distreze opinia publică cu întreprinderi nouă, pretinse pline de viitor. EMINESCU, O. XIII, 275. 2. T r a n z. şi r e f 1. (Despre oameni) A(-şi) petrece sau a face să(-şi) petreacă timpul în mod agreabil, plăcut, a se amuza, a se înveseli, (învechit) a (se) distrage (2). „Să intre”! zise venerabilul bătrân ... cercând a se distra privind şi mirosind florile unui neramz înflorit. FILIMON, O. I, 104. Pare foarte mulţumită că m-am distrat departe de ea câteva ore. CARAGIALE, o. vii, 260. Să ne amintim de lucruri şi întâmplări care ne-au distrat o clipă în vârtejul anilor. ANGHEL- IOSIF, C. L. 95. învăţătorul arfifost bun bucuros să iasă să se mai distreze puţin. REBREANU, I. 151. Filozoful ... speram că o să mă distreze cu „cinismul” lui. ibrăileanu, A. 57, cf. resmeriţă, d., şăineanu, D. U., cade. Te distrezi cu pălăria după fluturi? TOPÎRCEANU, M. 4. Ca să-l distreze, tatăl său ... l-a îndemnat să mai 9195 DISTRACT - 1226- DISTRAGE facă o plimbare. NEGULESCU, G. 106. Generalul ... era serios în serviciu, ştia să distreze o femeie frumoasă. BRĂESCU, O. A. I, 346. Adeseori, seara, distram toată familia, făcând spirite sau tumbe. E. IONESCU, E. 56. Ca s-o mai distreze, Stamate o lua uneori cu el. BART, E. 46. Ele se vor întoarce ..., povestind ce frumos s-au distrat pe coasta caldă a Floridei. RALEA, O. 21. Se distra pe socoteala mea. preda, I. 26. Fetele au venit mai mult să se distreze, flacăra, 1975, nr. 47, 23. Un spectacol de muzică în aer liber le-a oferit tinerilor prilejul de a se distra împreună cu ... trupele Activ şi Animal X. RL 2005, nr. 4 608. Să uita la lume cum să distra şi pleca la jocuri şi la petreceri, o. BÎRLEA, A. P. I, 161. Voi, ... mândrilor, voi Faci-v-aţi un cârd di oi Şî eu mocănaş la voi, Zâua să vă păşunez, Şî noaptea să vă distrez. FOLC. MOLD. II, 132. - Prez. ind.: distrez. - Din it. distrarre, fr. distraire. DISTRÂCT, -Ă adj. v. distrat. DISTRACTÎV, -Ă adj. Care este destinat să distreze (2), să relaxeze; amuzant, plăcut (1). Niciun moment de monotonie, nicio zi fără ceva... sburdalnic şi distractiv pentru tânăra femee. LUC. n, 129, cf. alexi, w. Ca muzică distractivă opereta e un gen destul de bine primit pretutindeni. LUC. VII, 418. Naraţiunea e prezentată aşa ca să fie înainte de toate distractivă, densusianu, L. 231, cf. resmeriţă, d., CADE. Scena era distractivă pentru poliţişti. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 75. Şi-a propus să nu citească nimic distractiv, nimic uşor. E. IONESCU, E. 75. Luptă... concepută ca un spectacol distractiv în faţa unui juriu. CĂLINESCU, I. 51. Eu nu-ţi pot oferi un program distractiv. S ianuarie 1970, 45. O cântăreaţă... potrivită numai pentru melodii distractive. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 13, cf. DEX. Cineva mi-ar putea obiecta că în vacanţă sunt luate cărţile uşoare, distractive. FLACĂRA, 1976, nr. 28, 9. O lectură agreabilă, alertă, distractivă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 17, 10/2. Multe evenimente distractive: concursuri de sărituri cu sacul... şi lecţii deschise de ski nautic. RL 2005, nr. 4 624. + (Rar; despre oameni) Care este amuzant, plăcut. Un tânăr elegant, ... un fel de nebun distractiv, ... privea la consumatori. BACOVIA, O. 235. -PL: distractivi, -e. - Din fr. distractif. DISTRÂCŢIE s. f. 1. Mod de a petrece timpul agreabil, amuzant, plăcut; mijloc care produce destindere sufletească, amuzament; petrecere (II 2), (învechit) distragere (2), (regional) distrare, (învechit, rar) răcoreală (1). Vorbesc ... să le facă luor diştracţie ..., aceastea omul de omenie neputând. ŢICHINDEAL, f. 370/1. In zadar să încercă ea a-şi face distracţii. FM (1843), 611/36. învăţătorii cari au gust de dânsele [de lucrările culturei] ... găsesc într-aceste distracţii simtimente curate şi sublime de simplitate. BREZOIANU, î. 83/20. Mai aveau şi bucuria de a citi şi scrieri de distracţiune, compuse în stil uşor. bariţiu, p. a. I, 609. Se recomenduieşte distracţia într-o societate plăcută. FĂTU, D. 118/12, cf. POLIZU. între femei neştine Distracţia îşi află. PELIMON, S. 38/24. în câte rânduri însă distracţiile tale Te fac să ... superi din greşeală persoane însemnate. ALEXANDRESCU, O. I, 193. Călătoria ... este cel mai bun mijloc de distracţiune. FILIMON, O. n, 57, cf. PONTBRIANT, D. Pentru dânsul nu esistau distracţiuni, nu esistau plăceri. CONV. LIT. I, 185. Căutam să-i pricinuiesc oarecare distracţie prin cetirea gazetelor. ALECSANDRI, O. P. 10. în timp de vacanţe, părinţii le cumpără copiilor pentru distracţie, între altele, câte un stereoscop. EMINESCU, O. XI, 79. Mai este şi o altă distracţie pentru public. CARAGIALE, O. III, 108. Ca adevărate distracţii vesele, fără scop..., ce era? IORGA, C. I. I, 183, cf. TDRG. Păru că începe, din distracţie, o cercetare amănunţită a înfăţişării lui. AGÎRBICEANU, S. 460. Balul din octombrie şi serata dansantă... erau distracţiile cele mai înalte. REBREANU, I. 95, cf. RESMERIŢĂ, D. Teatrul nu poate fi decât intens al personalităţilor puternice ... (restul e distracţie), camil PETRESCU, P. 6. Nevoia de distracţie. NEGULESCU, G. 205. Nu-şi îngăduia un moment de distracţie, nu risca un pas necugetat. COCEA, S. II, 73. Jocul, departe de a fi o distracţie, e o concentraţie a sufletului. CĂLINESCU, C. O. 6. Gusturile, distracţiile, nevoile sunt distribuite în serii absolut regulate. RALEA, O. 7. Sunt gata să renunţ la un film, la o plimbare, la alte distracţii. FLACĂRA, 1975, 44, 11, cf. DEX, DN3. Trebuie să vă mai arăt care erau distracţiile noastre dinaintea sosirii în bloc a „personajului principalCĂRTĂRESCU, N. 37. [Firma] deschide sezonul distracţiei cu cea mai atractivă promoţie a anului 2005. RL 2005, nr. 4 624. <> Parc de distracţii = parc (1) în care se află instalaţii special concepute pentru amuzament şi cabine cu diverse jocuri şi răcoritoare. Seara, în parcul de distracţii, oferta e generoasă. RL2005, nr. 4 684. 2. Lipsă (trecătoare) de atenţie, de concentrare; abatere, distragere a atenţiei (de la ceva), neatenţie; (învechit) distragere (1). Cf. NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, D. Catargi adăuga o afabilitate totdeauna egală... prin care se deosebea de spirituala distracţie a lui Manolache. MAIORESCU, D. IV, 60. Unii din membrii majorităţii Senatului ... căutau distracţiuni ca să-şi înăbuşească vocea unei conştiinţe împovărate de greutatea crimei ce erau hotărâţi a comite! EMINESCU, O. X, 455, cf. DDRF. E vorba de un moment de distracţie şi nici pe departe de neştiinţă. SĂM. II, 369, cf. şăineanu2. Greşeli sunt făcute ..., aceasta se datoreşte numai felului de lucru al lui Dimitrie sau distracţiei sale. IORGA, I. L. I, 398, cf. BIANU, D. S. 5. Autorul scriind repede sau dictând, într-un moment de distracţie, poate să scrie sau să dicteze un cuvânt falş. BUL. COM. ist. i, 18, cf. CADE. Nu trebuiau să profite de distracţia, de dezinteresarea lui. EFTEMIU, N. 129. Făcu, din distracţie, o gafă penibilă, călinescu, S. 608. Nu-i necesară decât o clipă de distracţie pentru a pierde din vedere punctul, contemp. 1975, nr. 1 505, 2/10, cf. dex, dn3. + (învechit, rar) Uimire (1). Tancred, într-o necontenită distracţie şi mirare, priveşte pe Clotilda şi n-aude. pâcleanu, I. I, 109/9, cf. pontbriant, d. 3. (învechit, rar) Separare (1), extragere a unei părţi dintr-un întreg. Cf. prot. - pop., n. d., lm. -PL: distracţii. - Şi: (învechit) distracţiune, (învechit, rar), diştrâcţie s. f. - Din lat. distractio, -onis, fr. distraction. DISTRACŢIUNE s. f. v. distracţie. DISTRĂGE vb. III. 1. Tranz. f ac t . ( Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică omul) A face să-şi îndepărteze, să-şi abată atenţia, gândurile de la anumite preocupări, griji etc., a face să iasă dintr-o anumită stare sufletească; (învechit) a distra (1). Bufonii ... de multe ori sunt şi necesarii spre a distrage pe luptători, heliade, o. II, 83. Spre a-l distrage, îi puse în mâini uneltele grădinăriei. negulici, E. II, 128/11. L-ai putea distrage din melancolia sa! LĂZĂRESCU, S. 10/16, cf. STAMATI, D. Aceasta distrage pe o mulţime de tineri de la meserii şi de la profesiuni. GHICA, C. E. III, 71. Ah! grieraş din vatră, unicul tu ai milă şi mă distragi astă dată ..., glasul tău alungă o mie de icoane! CONV. LIT. I, 122, cf. costinescu. Poţi scrie şi versuri ori proză, cu condiţie însă ca un moment să nu te distragă de la ocupaţiile serioase şi utile patriei. CARAGIALE, O. IV, 235, cf. DDRF. Ţinea copila în picioare răzămată de pervaz şi ca să o distragă ciocănea în geam. SĂM. I, 41. El, omul serios, iubitor de pace, ajunse a-şi pofti oaspeţi ca să-l distragă! LUC. V, 130, cf. alexi, w. Gustul de antiteze şi compensaţii ... cere şi alte privelişti, care pot însenina, care pot distrage şi înveseli. IORGA, P. A. II, 197, cf. TDRG, PUŞCARIU, L. R. I, 413. Situaţia internă din Germania l-a distras necontenit de la lupta sa cu Franţa. OŢETEA, R. 179, cf. DN2, DEX. O R e f 1 . Nefericiri ... în mijlocul vostru le uitam câteodată ..., cu voi mă distrăgeam. 9200 distragere - 1227 - DISTRÂNS CONV. LIT. I, 153. O generaţie de oameni cari ar fi putut deveni folositori s-au distras de la orice ocupaţiune serioasă şi s-au aruncat în viaţa publică, eminescu, o. xih, 196. [împăratul] aşeză oastea lui din Tracia în cartiere de iarnă şi se-ntoarse pe la sfârşitul anului 1187 în capitală, unde căută să se distragă de greutăţile unei campanii, nu tocmai glorioase, cu spectacole publice, teatru şi alte petreceri. id. ib. xiv, 83.+Tranz. (Complementul indică atenţia, gândul, ideile) A abate, a îndepărta de la anumite preocupări, griji, obsesii. O producere literară are tocmai de scop de a-i distrage ideile de la interesele materiale de toate zilele. CONV. LIT. I, 315. In zadar gingaşa copilă căta să distragă mintea lui. ALECSANDRI, o. P. 110. Cer voie cititorului să-i distrag un moment atenţia, caragiale, O. m, 85. Vorba multă serveşte ca să distragă atenţia spectatorilor. SADOVEANU, O. XX, 87. Nu e deloc exclus ca focul să fifost pus pentru a distrage atenţia publicului de la mişcările eteriştilor. OŢETEA, T. V. 180. O R e f 1. pas. Sunt atât de multe obiecte în încăpere încât ni se distrage atenţia de la aripile Melancoliei, flacăra, 1977, nr. 5, 16. O (Prin lărgirea sensului). Presa română a fost de multe ori... distrasă de la adevăratele interese ale ţărei. GHICA, c. E. Iii, 19. Are interes să distragă opinia publică de la alte evenimente mai neplăcute. C. petrescu, c. v. 285. 2. Tranz. şi refl. (învechit) A (se) distra (2). Cu ce te-ai distras văzând Materia în dezordin şi răului subjugată? HELIADE, 0.1,294, cf. NEGULICI. împăratul IosifHnu venise de trei ori în această ţară pentru ca să se preumble ..., nici numai ca să se distragă cu muzica ei primitivă, bariţiu, p. a. i, 505. Toţi... cheltuiesc sume însemnate pentru a se distrage şi a admira operele de artă. MAIORESCU, D. I, 281, cf. şăineanu2, TDRG. Dansa uşor, cu eleganţă, cetea frumos, conversa plăcut, ştia să distragă. AGÎRBICEANU, L. T. 87, cf. CADE, SFC III, 4, DM. 3. Tranz. (învechit; complementul indică o parte dintr-un întreg) A scoate (I 2), a separa (1). Cf. negulici, costinescu, RESMERIŢĂ, D. - Prez. ind.: distrag. - Din lat. distrahere, fr. distraire (după trage). DISTRAGERE s. f. Acţiunea de a (se) distrage şi rezultatul ei. 1. Distracţie (2). Cf. d i s t r a g e (1). Spre recrearea şi distragerea spiritului meu de la ocupaţiunile zilnice ale funcţiunii mele, asistând şi eu la aceste prelecţiuni... am conceput ideea. CONV. LIT. n, 27. Prin distragerea oamenilor de la ocupaţiuni productive, prin aruncarea pe terenul politicei, ... populaţia întreagă a oraşelor va ajunge la ideea fatală că e mai lesne şi mai bine de a trăi din munca altora decât din a sa proprie. EMINESCU, O. Xffl, 146, cf. DDRF, LM, RESMERIŢĂ, D. 2. Distracţie (1). Cf. distrage (2). Cf. stamati, d., COSTINESCU, LM. Bucuros vă fac societate ..., deşi la distragerea pacienţilor nu am praxă. SĂM. I, 203. Petreceam aici în tihnă şi voie bună cu soţia fără de a simţi trebuinţă de alte distrageri. SBIERA, F. S. 353, cf. RESMERIŢĂ, D. - PL: distrageri. - Şi: (învechit, rar) destrâgere s. f. lm. - V. distrage. DISTRARE s. f. Faptul de a (se) distra. 1. (învechit) Distracţie (2). Warszawsky s-ar fi plângând de cheltuielile ce le-a făcut cu baluri şi soarele date spre distrarea preocupaţiunilor d-lui Sim Mihălescu. EMINESCU, O. x, 244. 2. (Regional) Distracţie (1) (Malaia - Brezoi). Cf. GL. olt. [La nuntă] ieste kev de distrăre. ib. - PL: distrări. - V. distra. DISTRAS, -Ă adj. 1. Distrat. Cf. negulici. Eşti distras? Ce ai? Gândeai poate la deşărtăciunile lumii? CONV. lit. I, 51, cf. LM. Se poate vorbi cu oarecare înţeles despre un om...: distras, observator, om de cuvânt, înşelător etc. MAIORESCU, CRITICE, 375. Ea-l asculta pe copilaş Uimită şi distrasă, Şi ruşinos şi drăgălaş, Mai nu vrea, mai se lasă. EMINESCU, O. I, 175. Ochii lui mici, înfundaţi, cu gene rare, au privirea vagă şi ostenită a omului distras, dus pe gânduri. VLAHUŢĂ, O. A. II, 199, cf. DDRF, ALEXI, w. Marina băgă de seamă că-i tot mai distras, că nu mai auzea toate întrebările ce i se puneau. AGÎRBICEANU, A. 498, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Femeia, distrasă până atunci, întoarse capul şi privi spre bărbat, v. rom. februarie 1956, 60, cf. dl, dm. + (Despre privire, expresie) Care denotă indiferenţă, lipsă de atenţie. Treceţi fără îndoială c-un ochi distras ... asupra tabloului pe care-l facem tot la trei luni asupra numărului societăţilor cari s-au format. EMINESCU, O. XII, 347. Un zâmbet de surpriză rumeneşte puţin faţa ei distrasă. VLAHUŢĂ, S. A. m, 90. în căutătura ei vagă, în aerul ei distras, ... închipuirea ta caută parcă secretele acelei făpturi. SĂM. i, 175. Abia mai avea pentru dânsul o privire distrasă, un surâs indiferent. LUC. II, 129. 2. (Rar) Amuzat. Râdeam cu dezmierdare Distraşi ca doi copii. COŞBUC, P. H, 193, cf. DL, DM. - PL: distraşi, -se. - V. distrage. DISTRAT, -Ă adj. (Despre oameni şi manifestările lor) Care este cu gândul în altă parte, care este neatent la ceea ce se petrece, pierdut în gânduri, absent; distras (1). Cf. I. golescu, c. Nu umbla, mă rog, distretăşi te-nvârti în zadar. PR. dram. 105, cf. NEGULICI. Trenul mergea şi se apropia de frontiera saxonă, iar rusul meu părea cam distract. filimon, o. ii, 130, cf. pontbriant, d., costinescu, lm. Nu sunt aşa de distrat ca dumnealui. CARAGIALE, o. VII, 500. înaintăm nepăsători, distraţi, pierduţi în admiraţia acelei naturi. SĂM. II, 730, cf. ALEXI, W. La senzaţia ascuţită contribuia şi... aerul ei distrat, care punea distanţă, ibrăileanu, a. 100. Se uită la ele cu un aer distrat. EFTIMIU, N. 20. Privirea mea distrată, Prin negre rămurişti Mi-arată Doi ochi adânci şi trişti. TOPÎRCEANU, O. a. i, 23. Acceptase cu distrată indiferenţă ... rugămintea. TEODOREANU, M. m, 64. La întrebările iritante, el răspundea ... distrat ca un portretist adevărat. ARGHEZI, c. J. 252. Am întâlnit şi profesori ... care la catedră sunt distraţi. VIANU, L. R. 11. Şeful depozitului era un om distrat. BARBU, Ş. N. 120. Geniul este distrat, ...nu respectă eticheta, politeţea... şi, prin aceasta, el stârneşte ura unor indivizi mediocri şi disciplinaţi ca Pomponescu. SIMION, S. R. I, 228, cf. dex, dn3. O (Adverbial) Ascultă distrat impresiile băiatului. SADOVEANU, O. IX, 142. Neagu părea că priveşte distrat vârtejul perechilor dansând. BART, E. 155. Mergea distrat, agale, perpessicius, s. 79. Se uita distrat la călători, beniuc, m. C. I, 431. Ciupea distrat coardele harfei, barbu, princ. 86, cf. CĂRTĂRESCU, N. 132. O (Substantivat, m.) Indiferenţii, distraţii... nu pot scăpa, ralea, o. 61. O (Prin lărgirea sensului) Cu o labă distrată îşi sâcâia o ureche. ARGHEZI, C. J. 95. Princepele asculta cu o ureche distrată. BARBU, PRINC. 158. - PL: distraţi, -te. - Şi: (învechit) distract, -ă, (învechit, rar) distret, -ă, destrâct, -ă (lm) adj. - V. distra. Cf. lat. d i s t r a c t u s, - a, - u m, fr. d i s t r a i t, it. d i s t r a 11 o. DISTRĂM vb. I v. destrăma. DISTRĂMÂRE s. f. v. destrămare. DISTRĂMÂT, -Ă adj. v. destrămat. DISTRÂNGE vb. III v. destrânge. DISTRÂNS, -Ă adj. v. destrâns. 9209 DISTRET - 1228 - DISTRIBUITOR DISTRET, -Ă adj. v. distrat. DISTRIBU vb. I v. distribui. DISTRIBUI vb. IV. Tranz. (Complementul indică obiecte ori una sau mai multe părţi dintr-un tot) A împărţi şi a da mai multor persoane sau în mai multe locuri, a repartiza (1) (după anumite criterii). Cf. i. golescu, c., negulici, stamati, d., marin, f. 480/37. Dupe cum se zice, ar fi distribuit în Dacia şi-n alte părţi patru icoane. PELIMON, I. 67/26, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Luă ... un număr însemnat de exemplare pentru a fi distribuite la examene scolastice. HASDEU, I. c. I, X, cf. COSTINESCU. [Carte] tipărită în mii de exemplare şi distribuită în lume. maiorescu, d. v, 428. Asociaţiunea ... distribuia în stipendii... peste 1 400 florini. ODOBESCU, s. I, 500. Agricultura dă paralele şi politica le distribuie. CARAGIALE, O. IV, 234, cf. DDRF, alexi, w., TDRG, RESMERIŢĂ, D. N-am distribuit jetoane de prezenţă şi nici dividende fabuloase. COCEA, s. I, 138. Distribuie funcţiile publice pe drept, sadoveanu, O. xx, 397, cf. scriban, d. Limonadă aurie era distribuită în cănile cu toartă. ARGHEZI, B. 64. Curenţii de aer distribuiţi după un anumit procedeu. BOGZA, V. J. 79. „Nucleul” atomic în jurul căruia sunt distribuiţi ... electronii. SANIELEVICI, R. 32. Doctorul se opri ca să-i dea răgaz chelnerului să distribuie cafelele. VINEA, L. i, 32. Apa putea fi astfel distribuită şi caselor. G. BARBU, A. V. 132. Măruntaiele trebuie ... distribuite cu foarte mare atenţie. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 21. A ... imprimat şi distribuit manifeste, scânteia, 1975, nr. 10 335, cf. dex, dn3. Secretariatul Comisiei pentru Regulament nu distribuise raportul suplimentar, rl 2005, nr. 4 724. <> (Complementul este omul) Soldaţii fură încazarmaţi şi ofiţerii distribuiţi prin casele cetăţenilor. CONV. LIT. I, 207. O Refl. pas. Se vor întocmi tablourile prescrise prin lege pentru a se distribui birourilor de verificare. GHICA - STURDZA, A. 4. In ce proporţiune se va distribui această cifră? MAIORESCU, D. i, 160. Raportul să se prezente, să se distribuie şi să se puie la ordinea zilei. EMINESCU, O. X, 205. Apărea în foi volante ce se distribuiau pe strade. VLAHUŢĂ, s. A. II, 129. La teatre se distribuie... banalul „program”. PLRn, 215. Numărul dezintegrărilor ... se distribuie în jurul numărului teoretic. SANIELEVICI, R. 55. Sămânţa din soiurile cele mai bune ...se distribuie, agrotehnica, i, 58. Se distribuiau medicamente fără plată. G. BARBU, A. V. 152. Chermese unde romul se distribuia gratuit, magazin IST. 1970, nr. 1, 82. S-au distribuit cărţi şcolare, flacăra, 1975, nr. 45, 9. O F i g . Legile contribuează ... la fericirea omului, ... distribuind tuturor o dreaptă egalitate (a. 1817). uricariul, rv, 306/9. Noii noştri derebegi ... distribuie protecţiunea şi favorurile după convenienţele lor electorale, ghica, c. E. II, 335. Numai statul distribuie justiţia. MAIORESCU, d. I, 209. Logica ei nu a vrut cumva să creeze şi un soi de echilibru cu mângâierile pe care le distribuise. CAMIL PETRESCU, U. N. 106. Distribuii la câteva mese o jerbă de surâsuri. C. PETRESCU, C. v. 63. Sistem de recompense şi de pedepse, distribuite în viaţa viitoare de un judecător suprem. NEGULESCU, G. 113. Poetul popular îşi distribuie efectele cu o mare ingeniozitate. IST. lit. ROM. I, 158. Bagheta tăia văzduhul ritmului, distribuind gradaţia valorilor sonore cu minuţiozitate, românia literară, 1979, nr. 14,18/2. Frumuseţea trebuie să fie ca lumina, un bun care se distribuie fără să se împartă. LHCEANU, J. 35. Potenţialul de simpatie este oarecum uniform distribuit în rândurile electoratului. RL 2005, nr. 4 677. + (Complementul este un interpret) A obţine un rol într-o piesă, într-un ansamblu (muzical, de dans etc.). Acestei poziţii îi corespunde în arta dramatică monopolul rolelor, o stare adică în care rolul odată distribuit se priveşte ca proprietatea cu drept câştigată. EMINESCU, o. XIV, 363. Actor... talentat, distribuit şi răsplătit nu o dată cu aplauze. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 12. Se descurcă anevoie cu partitura pentru care a fost distribuit, v. ROM. august 1975, 32. în roluri secundare sunt distribuiţi stăpânul pivniţei, poliţistul..., hamalii. CĂRTĂRESCU, N. 15. + (Rar) A aşeza, a dispune (1). A distribui o casă. şăineanu, d. U. A distribui camerele unui apartament. CADE. Masivurile impunătoare ale clădirilor sunt distribuite în adâncime. CĂLINESCU, c. 0. 191. + (Tipogr.; complementul indică corpuri de literă) A repartiza (1), a împărţi în casete. Cf. costinescu. -Pronunţat: -bu-i. - Prez. ind.: distribui şi (rar) distribuiesc. - Şi: (învechit) distribuâ vb. i. marin, f. 480/37. - Din lat. distribuere, fr. distribuer. DISTRIBUICIUNE s. f. v. distribuţie. DISTRIBUÎRE s. f. Acţiunea de a distribui şi rezultatul ei; împărţire, distribuţie (1), repartizare (1), repartiţie (1). Cf. HELIADE, PARALELISM, I, 81, PONTBRIANT, D. Să Se arate ... distribuirea podişurilor şi- a şesurilor. CONTEMPORANUL, I, 192. Făcându-se o economie raţională în distribuirea încăperilor disponibile, numărul de bolnavi în căutarea spitalului va fi acelaşi ca şi pân-acuma. EMINESCU, O. IX, 368. Un asemenea profesor... se va gândi ...la distribuirea notelor după merit. CONTEMPORANUL, V, 444. Acest proiect menţine distribuirea şi compunerea actuală a jurisdicţiilor, conv. lit. xx, 855, cf. ddrf, resmeriţă, d. Medicul de judeţ a procedat apoi la distribuirea ... broşurilor. ULIERU, C. 84. Toate mişcările sociale au avut la bază inegala distribuire a bunurilor. CV 1949, nr. 9, 16. Semănatul cerealelor în rânduri apropiate asigură o distribuire uniformă a seminţelor. AGROTEHNICA, 1, 80. Alegerea şi distribuirea numelor proprii rămâne unul din cele mai originale ... procedee, varlaam - sadoveanu, 174. Numai distribuirea lor în text este alta, tiparul frazei populare fiind mai simplu decât al frazei culte. COTEANU, S. F. I, 93, cf. DER. Distribuirea primară a venitului naţional a nemulţumit un grup de ieniceri cu ocazia distribuirii soldelor, magazin ist. 1968, nr. 3, 20. Există numeroase mărturii în legătură cu distribuirea gratuită a medicamentelor. G. BARBU, A. V. 239. Baraje ... puncte-cheie ale programului de valorificare şi distribuire raţională a apei. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 316. Distribuirea în sumarul antologiei a poeziilor, v. ROM. 1975, 50, cf. DEX, DN3. Distribuirea sacilor de plastic se face numai pe bază de cerere. RL2005, nr. 4 728. Oamenii din apropierea premierului s-au dus în grabă pentru a opri distribuirea comunicatului, adevărul, 2006, nr. 4 834. + Repartizare a unui artist într-o piesă. In realitate nu decide la distribuirea aşa-numitelor role strălucite decât relaţiunile cele mai spurii, sau cel puţin au o parte mai mare în formarea deciziei directorilor decât inteligenţa. EMINESCU, O. XIV, 363. Şi de ce să nu admiţi că a fost o greşită distribuire a ta şi că piesa e proastă? CAMIL PETRESCU, P. 304. - Pl.: distribuiri. - Şi: (învechit, rar) destribuire s. f. HELIADE, PARALELISM, I, 81. - V. distribui. DISTRIBUÎT, -Ă adj. Care a fost repartizat, împărţit. Cf. PONTBRIANT, D., LM, DDRF, DEX-S. Apa Nova vă prezintă lunar potabilitatea apei distribuite. RL 2005, nr. 4 777. - PL: distribuiţi, -te. - Şi: (învechit, rar) distribui, -ă adj. lm. - V. distribui. DISTRIBUITOR, -OÂRE subst. 1. S. m. şi f. Persoană (calificată) care este însărcinată să distribuie, să repartizeze anumite materiale, alimente etc. Cf. heliade, paralelism, i, 81, cf. negulici, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. Oricine care cercetează obiectul se miră ce mică este partea din preţul ce plăteşte consumatorul care merge la producent sau importor şi ce mare e partea ce-o înghite distribuitorul. EMINESCU, O. XIV, 949, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Aprovizionare şi distribuţie ..., distribuitor, expeditor, nom. prof. 4, cf. scriban, D., DL, DM, dn2. Lucrează de câteva săptămâni ca distribuitoare de materiale la o magazie. flacăra, 1975, nr. 42, 7. Reclamaţii ale cetăţenilor din oraş 9216 DISTRIBUT - 1229 - DISTRIBUŢIE împotriva distribuitorului... buteliilor de aragaz, ib. 14. Şi alte filme recente ...au intrat în atenţia distribuitorilor. CONTEMP. 1975, nr. 1 501, 2/7. Săptămâna trecută, distribuitorii, importatorii şi farmaciştii au semnat un protocol cu ministrul Sănătăţii. RL2005, nr. 4 723. Revista... este disponibilă la distribuitorii din licee şi facultăţi. ib. nr. 4 770. O F i g. Omul îşi creează un Dumnezeu, ...făcând din el supremul distribuitor al dreptăţii. GHEREA, ST. CR. m, 329. 2. S. n. Aparat cu ajutorul căruia se efectuează distribuirea agentului motor într-o maşină termică, a apei la turbine, a sarcinii electrice la diferite receptoare etc.; repartizor. Cf. şăineanu, d. u., CADE. Hallul e în întuneric ..., hallul e pe acelaşi distribuitor. CAMIL PETRESCU, T. I, 84. Pe acelaşi ax se află distribuitorul. ENC. TEHN. I. 187. Distribuitoarele pot fi cu clapete sau cu transportor mecanic. LTR2, cf. DL. Ştia că distribuţia curentului se face circular, cu un singur distribuitor. MIHALE, o. 252, cf. DM, DER. Distribuitorul de aer de la compresor a explodat când mecanicul a încercat să pornească motorul, scânteia, 1966, nr. 7 112, cf. dex, dn3. + Aparat automat care funcţionează pe bază de fise sau monede, pentru obţinerea obiectelor, alimentelor etc. pe care acesta le conţine. Cf. cade. - PL: distribuitori, -oare. - Şi: (rar) distributor s. n. şăineanu, d. u. - Distribui + suf. -(i)tor. Cf. fr. d i s t r i b u t e u r . DISTRIBÜT, -Ă adj. v. distribuit. DISTRIBUTIV, -Ă adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Gram.) (Numeral) care indică repartizarea obiectelor, a fenomenelor sau a unor fiinţe în grupuri egale numeric. Ajectivii numerali, primind înainte „câte”, se fac distributivi sau de despărţire, heliade, paralelism, ii, 55. împărţitoarile sau distributivele [numerale] se supun la întrebarea câte, câţi? săulescu, gram. rom. i, 72/7, cf. lm, DDRF, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DEX, DN3. ♦ A d j. (învechit, rar; despre conjuncţii) Disjunctiv. In sens omogen servesc conjuncciunile: ... distributive, adică: au, sau au-au, sau-sau, nici-nici. codru-drăguşanu, R. 92/6. 2. Adj. Care distribuie. Cf. negulici, prot. - pop., n. d., pontbriant, D., costinescu, LM. Alegoria cu stomacul şi mădularile arată că clasele lucrătoare nu pot trăi fără organul distributiv, fără cele superioare, că buna starea unui popor se întemeiază tocmai pe armonia de interese. EMINESCU, O. X. 12, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DN3. <> Atenţie distributivă = atenţie care se poate îndrepta în mai multe direcţii concomitent; atenţie dispersată. Cf. dl, dm, dn2, dex. Uimitoare este în asemenea momente atenţia distributivă, flacăra, 1975, nr. 43, 2. Şoferului modern îi este indispensabilă o bună atenţie distributivă, ib. 1976, nr. 27, 19. Operaţie distributivă = operaţie, în matematică şi logică, care, efectuată separat asupra termenilor dintr-o expresie, dă acelaşi rezultat ca şi în cazul când ar fi aplicată întregii expresii. Cf. dn3. + Care este caracterizat prin distributivitate. Cf. dex. -PL: distributivi, -e. - Din lat. distributivus, -a, -um, fr. distributif. DISTRIBUTIVITATE s. f. Proprietate a unei operaţii matematice sau logice de a putea fi efectuată în mod separat asupra diferiţilor termeni dintr-o expresie, rezultatul astfel obţinut fiind acelaşi ca şi în cazul când operaţia ar fi fost aplicată întregii expresii. Cf. LTR2, DER, DEX, DN3. - Din fr. distributivité. DISTRIBUTOR s. n. v. distribuitor. DISTRIBUŢIE s. f. 1. împărţire, separare (1) şi repartizare (1) a unui întreg, a unor lucruri, activităţi etc.; distribuire, (învechit) repărţire. Cf. heliade, paralelism, i, 81, i. golescu, c .La a doa şi a tria distribuţie a Poloniei căpătă Prusia analogul de părţi, săulescu, HR. II, 433/5. Tomul I cuprinde ... prognosul (precunoaşterea), distribuţia (împărţirea), vindecarea şi aplicarea „Aforismilor” lui Ipocrat la fiecare boală. CORNEA, E. I, VIII/27, cf. NEGULICI. Se încearcă a da naţiunii o direcţiune politică, prin distribuţiuni de posturi, ghica, c. E. n, 335, cf. prot. - pop., n. d., pontbriant, d. Am reuşit a constata unele erori secundare în fond, unele lacune sau prisosuri în distribuţiune [în alcătuirea ediţiei], hasdeu, i. C. i. XII. Consecinţă a acestei inegale distribuţiuni a avuţiei [este] despotismul CONV. LIT. I, 82. Unii din psihologiştii moderni s-au încercat a fracţiona viaţa, dând o parte sistemului nervos, o parte aparatului muscular ...Cu această frumoasă distribuţiune ei cred că vor putea pune în perfectă mişcare rotagele orologiului lor. ib. II, 55, cf. COSTINESCU, LM. Ar dori să vază poporul participând cât se poate mai mult la distribuţiunea justiţiei. MAIORESCU, D. I, 207. Comerţul are de obiect transportul şi distribuţiunea productelor. EMINESCU, O. XIV, 946, cf. DDRF. Ecoul acestei operaţiuni de distribuţie de pocloane consolatoare îl auzim zilnic. SĂM. II, 375, cf. alexi, w., tdrg, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Otilia începu să împartă ... şi Aurica avu lotul cel mai mare din această distribuţie. CĂLINESCU, E. O. ii, 312. Pândesc cu ochi aprigi aceste distribuţii de favoruri, ralea, O. 68, cf. DL, DM. Să evite strangulările în distribuţia materialelor. FLACĂRA, 1975, nr. 22, 18, cf. DEX. Editurile ... nu au o reţea de distribuţie eficientă, rl 2005, nr. 4 757. + Mod de repartiţie, de aranjare, după anumite criterii, a elementelor unei colectivităţi sau ale unui ansamblu, a unităţilor dintr-o serie statistică. Toate aceste distribuţiuni (împărţiri) ale animalelor continentale în deosebite clime. BARASCH, M. II, 161/20. Antreprenorul ... va face distribuţia logelor. FILIMON, o. II, 242. Daca treaba distribuţiunii care se face azi de un milion s-ar putea face de-o sută de mii, cred că ne-am putea lipsi de ceilalţi nouă sute de mii. EMINESCU, O. XIV, 949. A făcut critica complectă a încăperii ..., stăruind mai cu seamă asupra greşitei distribuţii a mobilierului, ibrăileanu, a. 66, cf. scriban, d. De acest factor [de altitudine] este legată distribuţia vegetaţiei şi a zonelor climatice. AGROTEHNICA, I, 450, cf. DER, D. MED., DEX. înfăţişează ... distribuţia spaţiului urban în Evul Mediu. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 20, 11/2. + S p e c. Mod în care sunt repartizate rolurile unei piese, ale unui spectacol, ale unui film etc. la actori, cântăreţi, balerini etc.; p . e x t . totalitatea protagoniştilor unui spectacol. Cf. STAMATI, D. Prima distribuţiune a rolelor nu s-a urmat în interesul artei, ci a unui individ. EMINESCU, O. XIV, 363. Porneşte totdeauna de la un moment sufletesc, care determină distribuţia, forma, atitudinea şi expresia personagiilor. OŢETEA, R. 277. Nu cunoaştem piesa; au rămas însă oarecari informaţii despre distribuţie. SADOVEANU, E. 68, cf. DL, DM. Interesul său a căzut ...pe distribuţie. T ianuarie 1969, 106, cf. dex. Realizează, într-o distribuţie grea, unul din cele mai profunde roluri. FLACĂRA, 1976, nr. 2, 12. O distribuţie foarte bună susţine personajele acestui film. CONTEMP. 1979, nr. 1 689, 6/2. Evenimentul a reflectat decizia de a prezenta o operă fără impact la public, cu o distribuţie de tineri. ADEVĂRUL, 2005, nr. 4 801. Din distribuţia spectacolului fac parte şi mulţi alţi actori de renume, precum şi baletul teatrului. RL 2006, nr. 4 916. + (Chim.) Repartizare a unei substanţe între două lichide imiscibile cu care se află în contact. Cf. ltr2, dc. ♦ (Lingv.) Totalitatea contextelor (sau a vecinătăţilor) în care un element (sunet, morfem etc.) poate apărea într-o limbă; s p e c . proprietate a unui element de a apărea sau nu în diferite contexte. Din punct de vedere sintagmatic, raportul dintre fonem şi varianta combinatorie a fonemului respectiv se manifestă prin aceea că cei doi termeni se află în distribuţie complementară. SCL 1957, 51. în contexte comune, distribuţia celor două moduri este determinată, de cele mai multe ori, de factori de ordin stilistic care, atât în diacronie cât şi în sincronie, pun în opoziţie diversele aspecte funcţionale ale limbii. LL 1972, nr. 3, 317. 9221 DISTRIBUTIONAL - 1230- DISTRIGLIF Vom discuta forma imaginii mai întâi din punctul de vedere al distribuţiei în plan paradigmatic. CL 1973, 114. 2. Acţiunea de a conduce, de a transporta şi de a repartiza un fluid, un flux de energie în diverse locuri. Poate să asigureze izbutirea lucrărilor pentru distribuţiea apei (a. 1846). DOC. EC. 839. Principul distribuţiunei aburului: puţin până a nu se introduce aburul, cea mai mare detentă posibilă şi puţin înaintea eşirei; foarte puţină compresiune la finele cursei. GHICA - sturdza, A. 294. Distribuţia reţelei hidrografice este asimetrică faţă de cele două bazine colectoare. ONCESCU, G. 39. Distribuţia electrică se realizează printr-o linie electrică ... sau printre reţele electrice de curent continuu. LTR2. Va fi dezvoltată şi activitatea de distribuţie a energiei termice. LL 1978, nr. 10 333. Au fost privatizate distribuţiile de gaze naturale şi două dintre distribuţiile de energie electrică. RL. 2004, nr. 4 494. + (Fiz.) Mod în care sunt distribuite elementele mai multor mulţimi (electroni, atomi, molecule etc.) după valorile posibile ale unei mărimi caracteristice (viteză, energie etc.). Iau naştere... spectre magnetice ... cu distribuţii (de viteze, impulsuri, energii) caracteristice, sanielevici, r. 66. 3. (Tehn.), Ansamblul organelor unei maşini care comandă automat diferitele faze ale funcţionării acesteia. Cf. ltr2, dl, dm, dn2, DEX. Piesele de schimb, în special lanţurile de distribuţie ..., nu se livrează în conformitate cu nevoile, flacăra, 1976, nr. 2, 11. -Pronunţat: -ţi-e. - PL: distribuţii. - Şi: (învechit) distribuţiune, (învechit, rar) distribuiciúne (stamati, d.), destribútie (heliade, PARALELISM, I, 81) S. f. - Din lat. distributio, -onis, fr. distribution. DISTRIBUŢIONÂL, -Ă adj. 1. Care aparţine unei distribuţii (1). Cf. DN3. 2. (Lingv.; în sintagma) Analiză distribuţională = metodă de analiză specifică lingvisticii structurale, bazată pe principiul distribuţiei (1). Analiza distribuţională, aplicată la început domeniului fonologie, s-a extins la toate nivelele lingvistice, dşl. + (Adverbial) Din punctul de vedere al distribuţiei (1). Iată cum se prezintă distribuţional imaginea comparativă simplă. CL 1973, 116. -Pronunţat: -ţi-o-. - PL: distribuţionali, -e. - Din engl. distributional, fr. distributionnel. DISTRIBUŢIIJNE s. f. v. distribuţie. DISTRICT s. n. Subdiviziune teritorială în unele ţări şi în vechea organizare a României, sub raport administrativ, juridic etc. cuprinzând fie capitala ţării cu împrejurimile ei, fie un teritoriu cu o compoziţie naţională omogenă; judeţ, jurisdicţie; (învechit) ocrug (1), oficiolat (1). V. teritoriu, ţinut (II). Pravoslavnic epfijscop al Temişvarului şi al Lipovii şi al altor districturi (cca 1724). IORGA, S. D. XIII, 9. în diştrictu şi în protopopia Beiuşului (a. 1732). id. ib. IV, 84. Banaturile Timişvarului şi Craiovei, cu toate districturile sau giudeţele lor, nu mult după aceasta s-a făcut Gadrî azem, Norahim paşa şi Kehaia. VĂCĂRESCUL, i. I, 66710. Toate pricinile ce să întâmpla în districtul lor. IST. AM. 54719. Ceale mai mici ocârmuiri politiceşti se numesc: districturi, comitaturi, ... scaune. D. SUP. 10/15. S-au milostivit a înzăstra şi această a noastră episcopia Făgăraşului ...în diştrictu Făgăraşului. MAIOR, I. B. 203/21. înflorirea comerţii şi... purtarea neguţătorii din Levante, care iaste ţări[i] şi districtumului acestuia foarte de trebuinţă (a. 1811). IORGA, A. R. G. 212. Câmpul învăţăturei... atârnă... şi din treapta cultivirei a districtului sau a satului, man. înv. 73/11. Preste shoalele ceale din districtul său director [Titlu]. TOMICI, î. 1/13. Un district în Ungaria... are 53 mile patrate. ASACHI, L. 7V48. Staturile Unite se împarte în 3 ţinuturi sau părţi, dintră care 26 sunt staturi, 5 teritoare ... şi unul e district. RUS, I. ni, 263/7. La ivirea holerei s-a împărţit oraşul în ocoale (districturi). c. vârnav, H. 37/16. O dată în 5-10 ani se pogoară aceste musce din susul Dunărei şi fac daună foarte însemnată la noi în districtele noastre dunărene din România mică. barasch, b. 299, cf. pontbriant, d., costinescu, lm. Mănăstirea Bistriţa, din districtul Vâlcea ..., a păstrat mai multe obiecte antice. ODOBESCU, S. I, 334. A visat un Mizxl... cel puţin capitală de district. CARAGIALE, O. I, 262, cf. DDRF. Toţi deputaţii şi senatorii districtului fuseseră unanimi. D. ZAMFIRESCU, T. S. 13. Se făcu slujbaş împărătesc în districtul Blajului. SĂM. II, 201, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Districtele Bacău şi Putna. iorga, c. I. II, 88, cf. resmeriţă, d. România este împărţită în 71 de districte. CADE. A cercetat pădurea ...au tăiat de-a curmezişul districtul. ARGHEZI, C. J. 79. A fost acum câtva timp o răzmeriţă de era să dea peste cap districtul, camil PETRESCU, O. II, 157. [Regimentul] era format din ostaşi recrutaţi în districtul Rodnei. IST. LIT. ROM. I, 752, cf. DN2. Se menţionează ... într-o întâmpinare a administraţiei districtului Romanaţi. G. barbu, a. V. 282. Postul de radio ... a informat miercuri că 15 districte şi suburbii ale oraşului sunt nesigure. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 342, cf. DEX. Privilegiul breslei nu prevedea nimic cu privire la distrugerea pivelor din district. BUTURĂ, EG. 396. In Paphos, district din sud-vestul insulei, marea este incredibil de albastră, românia literară, 1979, nr. 25, 24/2. <> District metalifer = regiune în care se găsesc zăcăminte metalifere de aceeaşi origine. Cf. ltr2. + (Bot.) Subdiviziune a sectorului botanic. Deacă un district întreg de păduri este bântuit d-aceste insecte, atunci trebue făcută groapă adâncă împregiurul arborului ca să cază insecta acolo. BARASCH, B. 287, cf. LTR2. Un şef de district silvic a marcat şi exploatat fără drept 33, 108 mc buştean de paltin. RL 2005, nr. 4 694. - PL: districte şi (învechit) districturi. - Şi: (învechit) districtum, diştrict, diştrictus (ursu, î. l. i, 212) s. n. - Din lat. districtus, fr. district, germ. Distrikt. DISTRICTUÂL, -Ă adj. Care aparţine districtului, privitor la district; (învechit, rar) districtualnic, districtualnicesc. Arpaşi I. Enakii, diştretualiş aşeşor (a. 1776). IORGA, S. D. xil, 93. Crăiescul districtual director [Titlu]. TIN. ROM. 279. Călătoriseră la Viena câteva deputaţiuni districtuale româneşti. BARIŢIU, P. A. Iii, 112. Având, ... înfrunte ..., pe mult meritaţii dd. 4 directori districtuali (în Oradea Mare, Logoj). bălăşescu, GR. XXI/32, cf. pontbriant, d., DDRF, GHEŢIE, R. M. Afost promovat ...ca adjunct pentru judecătoria districtuală din Sârete. SBIERA, F. S. 361, cf. ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D., DM, DN2. Procurorul districtual din Chicago, flacăra, 1975, nr. 45, 22, cf. DEX. -Pronunţat: -tu-al. - PL: districtuali, -e. - Şi: (învechit, rar) diştretuâliş, -ă adj. - De la district (după spiritual, anual etc.). Cf. germ. districtualisch. DISTRICTUÂLNIC, -Ă adj. (învechit, rar) Districtual. De cumva ... nu va urma îndreptarea lui, de loc să facă ştire diştrictualnicului director. INSTRUCŢIE, 10/9. După milostiva orânduială a înalt... născutului domn Urosie Nestorovici, crăescului consiliar trimiţând poruncă la domnii directori districtualnici. DIACONOVICI-LOGA, GR. ROM. 209/5. -Pronunţat: -tu-al-. - PL: districtualnici, -ce. - Şi: diştrictuâlnic, -ă adj. - District + suf. -alnic. DISTRICTUALNICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Districtual. Directorii diştrictualniceşti învăţăturile acelora ... aşa scurt timp le-au împărtăşit, man. ÎNV. 3/9. - Pronunţat: -tu-al-. - PL: diştrictualniceşti. - Şi: diştrictuainicesc, -eâscă adj. - Districtualnic + suf. -esc. DISTRÎCTUM s. n. v. district. DISTRIGLÎF s. n. v. ditriglif. 9229 distrofic - 1231 - DISTRUGE DISTROFIC, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care aparţine distrofiei, privitor la distrofie. Cf. dn2, dex. 2. S. m. şi f. Persoană care suferă de distrofie. Cf. dn2, dex. -Pl.: distrofici, -ce. - Din fr. dystrophique. DISTROFÎE s. f. Stare patologică rezultată din alterarea structurii unui ţesut, a unui organ sau a organismului, în urma deficienţelor de nutriţie. O stare patologică ce poate fi clasată printre distrofiile generale, parhon, b. 11, cf. der, dn2, d. med., dex. Ara format ... primii endocrinologi specialişti în combaterea acestei distrofii. FLACĂRA, 1978, nr. 44, 24. Italianul ... care suferea de distrofie musculară ...a murit de moarte naturală. RL2006, nr. 5 110. - Pl.: distrofii. - Din fr. dystrophie. DISTRON vb. I v. detrona. DISTRONÂRE s. f. v. detronare. DISTRONÂT, -Ă adj. v. detronat. DISTRONÂŢIE s. f. (învechit, rar) Detronare. Cf. stamati, d. - Pl.: distronaţii. - Distrona + suf. -aţie. DISTRUCTÎBIL, -Ă adj. v. destructibil. DISTRUCTÎV, -Ă adj. (Atestat prima dată în 1836, ap. tdrg2) Care are puterea de a distruge; p . e x t . care tinde să nimicească, să desfiinţeze; distrugător (1), nimicitor (1), destructor. Cf. NEGULICI. [Iodul] are o lucrare destructivă asupra substanţelor organice. MARIN, PR. I, 24/10, cf. PROT. -POP., N. D., PONTBRIANT, D. A propagat ...la tinerimea academică idei atât de bolnave, confuze, fanatice, destructive. CONV. LIT. VI, 223, cf. COSTINESCU, LM. Să se lăţească orice idei, ...fie destructive, cum voiţi. MAIORESCU, D. I, 514, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. El iese din genunea puterilor latente pentru a-şi împlini rolul lui creator şi destructiv. LOVINESCU, S. I, 344. Conform legii destructive a sufletului său, toate vechile proiecte erau acum în colb. galaction, o. 142. Refulând... un mister ca pe un germen distructiv ... în el însuşi, ... expresia devenită posibilă căpăta pentru el sensul unei evadări, camil petrescu, P. 411. Torentele îşi pot urma şi ele opera distructivă alături cu a omului. SADOVEANU, O. XX, 221. Cercetările ... întreprinse pe vasomotori în leziunile destructive ... ne-au condus la concluziile următoare. DANIELOPOLU, F. N. I, 36. Acţiunea distructivă ... se exercită asupra dermei. sanielevici, R. 240, cf. dl, DM, dn2. Ar fi ... eronat şi excesiv să susţinem că toate modificările realizate de om în biosferă au fost destructive şi nocive. contemp. 1975, nr. 1491, 2/5. <> F i g. Arta contemporană, dominată de spiritul unei analize distructive, a nimicit credinţe în unitatea omului! cioran, R. 48. A ajuns totuşi la exagerări, fie destructive, fie constructive, brătianu, T. 28. Marea satisfacţie a omului de a înainta în cunoaştere se solda cu perspectiva catastrofică a caracterului distructiv. T ianuarie 1969,102, cf. M. D. ENC. Polemica sa... nu mai este una de intenţii distructive, ci serveşte la perfecţionarea unei modalităţi de „teatru de cunoaştere”. LL 1974, nr. 1, 77, cf. dex. Păstrarea comuniunii cu natura este unul din remediile importante împotriva unei automatizări destructive. SCÂNTEIA, 1976, nr. 10 392. Acestea au generat riturile ... de alungare a forţelor naturale destructive. butura, eb. i, 11, cf. dn3. Oricât de temute sunt tsunami, exista o caracteristică a acestora care permite să se reducă în mare măsură efectele lor distructive. rl2004, nr. 4 500. - Pl.: distructivi, -e. - Şi: destructiv, -ă adj. - Din fr. destructif (după distruge). DISTRUCTIVITÂTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este distrugător, nimicitor. Cf. scriban, d. - Şi: destructivitâte s. f. scriban, d. - Distructiv + suf. -itate. DISTRUCŢIE s. f. v. destrucţie. DISTRUCŢIUNE s. f. v. destrucţie. DISTRUGĂT6R, -OÂRE adj., s. n. 1. Adj. Care distruge (1); distructiv, nimicitor, ruinător, destructor. El ar merge înainte cu fapta lui distrugătoare, dacă altcineva nu i-aropri mâna. CARAGIALE, O. III, 52. Spiritul războinic, cuceritor şi distrugător e una din manifestările unui egoism patologic, contemporanul, v, 47, cf. DDRF. [Omul] nu se putea apăra, singur, în contra puterilor distrugătoare ale naturii. NEGULESCU, G. 148. [Apa Oltului] se rostogoleşte distrugătoare. BOGZA, C. O. 107, cf. dl. Primul Război Mondial îşi desfăşura forţele sale distrugătoare. IST. LIT. ROM. m, 772, cf. DN2, M. D. ENC. Sensurile umaniste ... sunt incompatibile cu caracterul distrugător al cursei înarmărilor. CONTEMP. 1979, nr. 1 702, 12/1. Nimeni... nu poate spune când va fi următorul seism distrugător. RL 2004, nr. 4 500. (Substantivat) Pentru distrugătorii Louvainului, orice crimă pare cu putinţă. LOVINESCU, C. IV, 199. O F i g . O, cruzime-a pătimirii! Mâna ta distrugătoare Pare-a stinge focu-n inimi ALECSANDRI, POEZII, 642. Care e medicina pe care o dă statul român pentru a neutraliza virusul distrugător al nulităţilor catilinare cari se strecură într-un institut pretins serios? EMINESCU, O. XI, 269. Ideea că e un om ridicul îl umplea de o amară, distrugătoare silă de propria lui fiinţă. VLAHUŢĂ, S. A. II, 177. Principele ... îi ocolise privirea distrugătoare, barbu, PRINC. 49. (Substantivat) Omul conservator în trecut ori utopic în viitor e în orice caz un mare distrugător de prezent, ralea, O. 358. (Ca epitet pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) Femeia mea era mai vie şi mai reală decât stelele distrugător de uriaşe, camil petrescu, u. N. 138. + Care ucide (1) sau care poate ucide, care provoacă sau poate provoca moartea; ucigător (1). Reducerea consumului distrugător de tutun, scânteia, 1975, nr. 10 344, cf. DEX. Deşi rănită foarte grav, nu primise lovituri distrugătoare în organe vitale, flacăra, 1977, nr. 1,31. (Substantivat) Dombrowski [era]... în acelaşi timp un mare negustor de păsări... şi un distrugător de specii rare. BĂCESCU, PĂS. 234. Ciupercile sunt adevăraţii distrugători ai celulozei, agrotehnica, i, 388. 2. S. n. Navă de luptă de tonaj mediu şi cu viteză mare, fără cuirasă, care dispune de armament de artilerie, rachete şi torpile etc., folosită mai ales pentru protecţia navelor mari, a convoaielor şi la vânătoarea de submarine; contratorpilor. Cf. ltr2, dl, dm, der, dn2, hristea, p. e. 164, DEX. -PL: distrugători, -oare. -Distruge + suf. -(ă)tor. DISTRUGE vb. III. T r an z. 1. (Folosit şi a b s o 1.) A face să dispară (prin violenţă) de pe faţa pământului, a face să nu mai existe (ca atare), a reduce la nimic (prin spargere, dărâmare, ardere etc.); a nimici (1), a prăpădi (1), a pustii (1), a rade (5), a răvăşi (3), a strica (1), a devasta, (învechit şi popular) a pierde (13), a răpune (1), (învechit) a nimicnici (1), a oscârbi (2), (regional) a (se) răntui1 (1). Cf. NEGULICI. Sarea aceasta ... este puţin stabilă, destrue substanţele organice şi decoloră toate materiile colorante, marin, PR. II, 46/6, cf. PROT. -POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. La moartea unui organism ... încep să lucreze puterile chimice, care în sensul organismului descompun şi distrug. MAIORESCU, L. 30. Sunt lucruri însă care ...nu trebuie să fie distruse. MILLE, V. P. 225, cf. DDRF. De va fi usufructul constituit numai asupra unei clădiri, şi această clădire va arde sau se va distrui din altă întâmplare..., usufructuarul 9242 DISTRUGE - 1232- DISTRUGERE nu va avea drept de a se folosi de pământul pe care a fost clădirea. HAMANGIU, C. C. 141, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. [Mănăstirea] a fost distrusă, iorga, C. I. H, 11. Se hotărî să distrugă ceea ce crease [sculptorul], anghel, pr. 69, cf. TDRG. Via..., distrusă de filoxeră, se prăpădise. AGÎRBICEANU, s. 618. Ii povesti amănunţit, în fraze scurte, seci, milităreşti, cum a distrus reflectorul. REBREANU, p. s. 91, cf. resmeriţă, D., cade. Vei distruge aceste afişe, camil PETRESCU, T. UI, 23. întreabă dacă poate să distrugă podul. BRĂESCU, O. A. I, 292. Pot pădurile să fie distruse lăsând munţii goi şi ruinaţi. sadoveanu, O. XX, 221. Au fo st distruse oraşele romane Pompei şi Herculanum. MOROIANU, S. 69. Asediul care a distrus Ierihonul s-a întâmplat pe la anul 1400. brătianu, T. 21. [Apa] îşi îndreaptă torentele de înaltă tensiune asupra munţilor, distrugându-i. BOGZA, C. 0. 179. Eroziunea distruge solul şi restul de vegetaţie. AGROTEHNICA, 1, 399. Scrisoarea ... va distruge-o totuşi în faţa ta. beniuc, m. C. i, 139, cf. DL. Trebuia distrus acest sistem de apărare, preda, delir. 318, cf. DM, DN2. Clădirile de la Colţea au fost distruse de un mare incendiu. G. barbu, a. V. 64, cf. M. D. ENC. Se răsculau împotriva exploatatorilor, distrugând şinele şi scoţând traversele. CONTEMP. 1975, nr. 1 490, 2/11, cf. DEX. Elena îl ameninţa pe arhitect că, dacă intenţionează să distrugă maşina, divorţează. CĂRTĂRESCU, N. 30. Inundaţiile au distrus culturile agricole pe 110 000 ha. RL 2005, nr. 4 598. Resursa piscicolă a fost aproape distrusă. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 841. ❖Refl. pas. Hala a fost înconjurată de oştire, distrugându-se spre dezinfectare toate mărfurile, caragiale, o. vii, 177. In anul 1529 cetatea este cucerită ..., distrugându-se o mare parte a zidului exterior, flacăra, 1978, nr. 43,19. + (Complementul indică organe sau componente ale corpului omenesc) A produce traumatisme (grave), a răni1 (1). Sunt case în care conjunctivita a destrus cu desăvârşire ochii. TURNESCU, C. 25718. Pielea nu este distrusă în toată grosimea sa. belea, p. a. 87. Malaria este o boală gravă, deoarece parazitul distruge hemoglobina din sânge. zoologia, 24. + (Complementul indică fiinţe) A omorî (1); a zdrobi (III 3). Clorul ... distruge oxidativ bacteriile sau substanţele rău mirositoare. MACAROVICI, CH. 271. Poporul nu prea distruge frumoasele răpitoare. BĂCESCU, PĂS. 223. Vom fi foarte atenţi cu administrarea cloramfenicolului ..., deoarece distruge microbii obişnuiţi. BELEA, P. A. 285. Să nu dea o palmă de pământ, că vă distrug, ticăloşilor! v. ROM. mai, 1958, 36. Pe oameni ori îi faci buni, ori îi distrugi. BARBU, PRINC. 182. întotdeauna eroul descoperă această putere a duşmanului, şi-o însuşeşte şi îl distruge. IST. LIT. ROM. I, 83. Aceste păsărele se hrănesc cu seminţe, cu insecte şi cu larve. Prin urmare sunt păsări folositoare şi nu trebuie distruse. ZOOLOGIA, 159. Că războiu-i mare foc, Distruge lumea pe loc. FOLC. MOLD. n, 483. ❖ R e f 1 . Mi se părea că va trebui să mă distrug, că nu mai trebuie să exist. CĂRTĂRESCU, N. 137. ❖ R e f 1. r e c i p r. Să sfâşie şi caută a se destruge între dânsele. GHICA, c. E. I, 175, cf. ŞĂINEANU2, CADE. ❖ F i g. Noul şef naţional-liberai se grăbeşte să distrugă această iluzie. MAIORESCU, D. iv, 87. Ideile nouă se furişează în mintea noastră pe o cale sau pe alta şi fără de zgomot distrug pe cele contrare lor. contemporanul, i, 6. Mai există o ultimă clasă de sofisme, pe care Dumont le numeşte anarhice, pentru că ele au tendenţa de-a distruge orice formă de guvernământ. EMINESCU, O. xrv, 908. Să distrugă orice urmă a unei slăbiciuni ruşinoase. CARAGIALE, O. VII, 543. Intr-o zi ... şi-ar fi văzut însăşi limba fundamentală distrusă. MACEDONSKI, O. IV, 115, cf. ŞĂINEANU2. Trebuie să distrugem, cu riscul violenţelor..., creaţiile submediocre. PLR II, 416. Pentru a nu distruge iluzia pe care se întemeia toată forţa de propagandă ... el a fost asasinat. OŢETEA, T. V. 131. Am evitat rezumatul, pentru a nu distruge nuanţele [lucrării], v. ROM. iulie 1975, 53. Cu inteligenţă, autorul distruge echilibrul convenţional al prozei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 19, 10/3. (Refl.) Unele fenomene apar şi se dezvoltă, în timp ce altele se distrug şi dispar. GEOLOGIA, 3. 2. A pierde sau a suprima, a desfiinţa în întregime sau parţial ceea ce e stabilit, organizat, elaborat; a înceta să mai existe, să se mai producă, să se manifeste, a ruina din punct de vedere fizic, material sau moral. Frumseţile-ne tineri bătrânii lor distrug, eminescu, O. i, 59. Aceasta ar distruge rolul şi chemarea lui de fante. VLAHUŢĂ, S. A. II, 204. Meseriaşii au fost în mare parte distruşi, ibrăileanu, SP. CR. 172. E monstruos să distrugi o viaţă din obsesia nesănătoasă a unei alte fiinţe. LOVINESCU, c. IV, 24. De ce vă gândiţi numaidecât să distrugeţi o clasă socială? REBREANU, R. I, 37. Vor fi fost şi alte pricini care s-au adaos ca să-i distrugă căsnicia. SADOVEANU, O. XX, 286. Georgeta, măritată şi apoi văduvă, era o perlă. Trebuia distrusă o dată situaţia aceea incertă de artistă. CĂLINESCU, E. o. I, 315, cf. dl, DM, DEX. O organizaţie ne guvernamentală ...a reuşit ...să distrugă mitul „inviolabilităţii” corespondenţei electronice. RL 2005, nr. 4 746. Tata nostru-a logodit, Altă mamă ne-a adus Şi pe noi că ne-a distrus. FOLC. MOLD. u, 214. ❖ R e f 1. De ce trebuia să bea ..., să se distrugă? PREDA, i. 104. - Prez, ind.: distrúg. - Şi: (învechit) destrúge vb. III, distruí, destruí vb. IV. - Din it. distruggere, lat. destruere. Cf. fr. d é t r u i r e . DISTRÚGERE s. f. Acţiunea de a (se) distruge şi rezultatul ei. 1. Devastare cauzată de furtuni, inundaţii şi alte fenomene naturale, acţiuni represive ale oamenilor, războaie etc.; pustiire (1), prăpădire (1), nimicire (1), stricare (4), radere (2), ravagiu, răvăşire; destrucţie. Cf. distruge (1). Din lăcaşul distrugerii [al vulcanului] şi al morţii... muncesc puteri subterane spre a-l face şi mai înfricoşat, codru-drăguşanu, c. 168, cf. aristia, plut. Esploatarea unui filon ... nu ar avea alt rezultat decât destrugere de păduri şi ruina companiei care ar încerca-o. GHICA, C. E. Iii, 64, cf. PONTBRIANT, D., LM. Mongolii ...se văzură constrânşi a se întoarce în patria lor asiatică, mântuind Europa de apăsătorul vis aievea al predomnirii lor şi a furiei lor de distrugere. EMINESCU, O. XIV, 157, cf. DDRF. Armata română... îşi împlinise rolul, cu bombardările cetăţilor turceşti ...şi cu distrugerea câmpului de la Rahova. D. ZAMFIRESCU, R. 207, cf. ALEXI, w. Au dus lupta pentru distrugerea cetăţuilor de isolare. IORGA, C. I. II, 141. O undă de cutremur numai de-ar trece ... şi opera de distrugere ar fi desăvârşită. ANGHEL - IOSIF, C. L. 168. Distrugerea viei în embatic din cauză de forţă majoră, cum este filoxera, nu atrage de drept desfiinţarea embaticului, ci judecata, după reclamada proprietarului (a. 1914). în prav. COND. (1780), 211. Ii spusese ... că distrugerea reflectorului merită o recompensă. REBREANU, P. S. 89, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Acolo Uflde ţi S-a spus că e calmul măreţ al naturei... vezi numai distrugere. C. PETRESCU, î. II, 16. Locotenentul..., însărcinat cu distrugerea podului. BRĂESCU, O. A. I, 292. Rânduitorii gospodăriei noastre naţionale s-au grăbit să trimeată... echipele de distrugere a viţei infestate, sadoveanu, O. XX, 6. Le-am spus ... despre război, despre marile lui distrugeri de bunuri. BOGZA, V. J. 123. O astfel de contradicţie apare ... în distrugerea şi reconstituirea solului. AGROTEHNICA, I, 19, cf. DL, DM. Multe documente şi arhive au fost salvate de Asachi de la distrugere. MAGAZIN IST. 1968, nr. 2, 48, cf. DEX. Un cutremur ca acesta are o forţă de distrugere echivalentă cu aceea a 10 bombe atomice. FLACĂRA, 1977, nr. 10, 9. în Moldova, în zona Iaşilor, distrugerea şi aruncarea măştilor în seara de Anul Nou sunt similare cu această practică. PAVEL, S. E. 210. Preşedintele a întins mâna prietenilor şi aliaţilor noştri... pentru ... oprirea răspândirii armelor de distrugere în masă. RL 2004, nr. 4 479. ❖ F i g. Un asemenea vot ar fi ... o distrugere a „Constituţiunii”. MAIORESCU, D. II, 246. El răscoală în popoare a distrugerii scânteie. EMINESCU, O. I, 51. Ne aflăm ... în faţa ... unui act de demenţă politică, sortit să ducă la ruină statul... prin distrugerea oricărui prestigiu de guvernământ. CAMIL PETRESCU, P. 237. Au apărut ... violenţă nestăpânită, visuri de distrugere. 9243 distrui - 1233 - DISUAS1V SADOVEANU, O. XX, 343. Tot ce distruge ţine în sine distrugerea. BARBU, PRINC. 75. Obsesia îngheaţă însă aici, ca o crispare a conştiinţei ameninţate de distrugere. LL 1972, nr. 2, 142. Aţi accepta atunci distrugerea specificului acestui ţinut. FLACĂRA, 1977, nr. 9, 9. S-a declanşat mişcarea care, prin lupta împotriva vrăjitoriei, viza în fond distrugerea pactului de alianţă dintre creştinism şi filozofia păgână, patapievici, c. l. 360. + Rănire1 (1) a părţilor corpului omenesc, a ţesuturilor organice etc.; mortificaţie (2), necroză. Distrugerea epidermului, adică a stratului superficial. BELEA, p. A. 87. Ele duc la distrugerea totală sau parţială a oaselor şi articulaţiilor, id. ib. 135. Dispozitiv şi instalaţie electrică de distrugere a tumorilor, flacăra, 1975, nr. 42, 17. + Omorâre, zdrobire (III 4) a fiinţelor; lichidare, exterminare; destrucţie. în timpul distrugerei acestor trupe, bătrânul agă, care era păzitorul, reuşi a scăpa luând cu el şi sabia. eminescu, O. IX, 500. Săpăturile arheologice descoperă ..., alături de uneltele necesare pentru conservarea vieţii, arme ce serveau la distrugerea ei. NEGULESCU, G. 269. Distrugerea lupilor. DS 108. Intoxicaţia cu stricnină [se foloseşte] pentru distrugerea câinilor vagabonzi. BELEA, P. A. 151. Prezintă o serie de avantaje, ca, de pildă, distrugerea mult mai rapidă a microbilor. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 347. 2. F i g. Pierdere (13), suprimare (1), desfiinţare în întregime sau parţială a ceea ce e stabilit, organizat, elaborat; încetare a manifestărilor cuiva, ruinare din punct de vedere fizic, material, moral; ruină (2), dezastru (3). Cf. distruge (2). îşi observă clipă cu clipă ruinarea, distrugerea completă şi iremediabilă. VLAHUŢĂ, S. A. II, 272. Distrugerea, prin convenţii comerciale, ...a marelui negoţ cu vitele. IORGA, C. i. II, 219. Aceeaşi burghezime aduce ... distrugerea industriei mici. IBRĂLLEANU, S. 196. Aceste campanii de distrugere radicală [a carierei de romancier] aveau un ritm să zicem sezonier. CAMIL PETRESCU, T. III, 503. Mitropolia urmărea distrugerea diaconului. CĂLINESCU, I. C. 121. - PI.: distrugeri. - Gen.-dat. şi: (învechit) distrugerei. - Şi: (învechit) destrúgere, (învechit, rar) destruire (pontbriant, d.) s. f. - V. distruge. DISTRUÍ vb. IV v. distruge. DISTRÚS, -Ă adj. 1. Redus la nimic, ruinat (1), dărăpănat (2), nimicit (1), răvăşit2 (1); desfiinţat, stricat2, (învechit) răpus (1). Cf. LM. O mare mulţime de urme de târguri şi sate distruse şi răsipite prin băjenii. ODOBESCU, S. II, 227, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. O biserică ...a luat locul alteia mai vechi, distrusă. RALEA, O. 63, cf. DL. In loc să-mi povesteşti despre flori, îmi arăţi ruine şi oraşe distruse. BARBU, ş. N. ii, 161. La terminarea războiului, ţara dispunea ... de trei şantiere navale distruse. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 348, cf. DEX, DN3. Mă plimbasem cu Puia prin clasele goale, cu băncile distruse. CĂRTĂRESCU, N. 249. Urmează să facem o statistică a caselor distruse, rl 2005, nr. 4 723, cf. alr ii/ih 256/872, aiii 18. + (Despre ţesuturi organice) Necrozat, mortificat (2). Să se îndepărteze ţesuturile distruse. BELEA, P. A. 141. 2. F i g. (Despre oameni) Ruinat (2) din punct de vedere material, fizic sau moral; (învechit) răpus (1). Omul, ca o fiinţă ce gândeşte asupra morţii, este suspendat în infinit, apăsat de o singurătate zdrobitoare, chinuit şi distrus. CIORAN, R. 60, cf. DEX. Mă simţeam zdrobită, ... distrusă la gândul că am fost atât de credulă. flacăra, 1977, nr. 5, 18, cf. dn\ Distruşi instituţional sau aserviţi, românii au supravieţuit prin unitatea limbii şi prin vitalitatea biologiei, patapievici, C. L. 121. O (Prin lărgirea sensului) Drumul către a deveni alcoolic este foarte scurt şi consecinţele sunt dintre cele mai dramatice -viaţă... dezordonată, chiar destrămată, certuri, bătăi..., sănătatea complet distrusă. RL 2006, nr. 4 921. - PI.: distruşi, -se. - Şi: (învechit şi regional) destrús, -ă adj. lm, a ni 18. - V. distruge. DISTULÂT adv. v. destulat. DISTUP vb. I v. destupa. DISTURB vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A perturba (1). A disturba adunarea. LM, cf. BARCIANU, alexi, w. + (învechit, rar) A demola (2), a distruge (1). Cf. lm. -Prez. inddisturb. - Din lat. disturbare. DISTURBÂT, -Ă adj. (învechit, rar) Deranjat (1), tulburat2 (5); împrăştiat. Cf. lm, barcianu. + (învechit, rar) Stricat2 (1), demodat (1). Cf. lm. -PI.: disturbaţi, -te. - V. disturba. DISTURBATOR, -OARE adj. (învechit, rai') Care perturbă (1); tulburător (1). Cf. lm. + Care strică, demolează. Cf. lm. -PI.: disturbatori, -oare. -Disturba + suf. -(a)tor. DISTURBAŢIUNE s. f. (învechit, rar) Perturbaţie (1). Cf. lm. - PI.: disturbaţiuni. - Din lat. disturbatio, -onis. DISŢĂRĂ vb. I v. desţăra. DISŢĂRÂRE s. f. v. desţărare. DISŢĂRÂT, -Ă adj . v. desţărat. DISŢERĂ vb. I v desţăra. DISŢIPLÎNĂ s. f. v. disciplină. DISŢÎPOL s. m. v. discipol. DISŢÎPUL s. m. v. discipol. DISUAD vb. I. T r a n z. (Livresc; complementul indică oameni) A determina să renunţe la o hotărâre, la un proiect etc. Cf. LM, SCRIBAN, D., DN2. - Pronunţat: -su-a-. - Prez. ind.: disuadez. - Din fr. dissuader. DISUADÂRE s. f. (Livresc) Acţiunea de a disuada şi rezultatul ei; disuasiune. Genul deliberativ, care se pronunţă prin sfătuire sau disuadare asupra unor împrejurări viitoare, pleşu, m. M. 96. - Pronunţat: -su-a-. - PL: disuadări. - V. disuada. DISUASIUNE s. f. Disuadare. Cf. lm, d. dipl., ndn. + Ansamblu de mijloace militare (mai ales arme nucleare), cu caracter defensiv, destinate, prin puterea lor de distrugere, de a descuraja un eventual adversar să atace sau să utilizeze teritoriul altei ţări în scopuri militare. Cf. ndn. - Pronunţat: -su-a-. - Din fr. dissuasion. DISUASÎV, -Ă adj. (Livresc; despre argumente, cuvinte etc.) Care determină schimbarea unei hotărâri. Cf. lm, dn~. - Pronunţat: -su-a-. - PL: disuasivi, -e. - Din fr. dissuasif. 9262 DISUETUDINE DISUETUDINE s. f. v. desuetudine. - 1234- DIŞTRICT DISULFURĂ s. f. Combinaţie organică conţinând sulf, cu structură tridimensională, cu miros neplăcut, insolubilă în apă şi care se găseşte în natură, în produse petroliere şi în substanţe organice vii. Cf. macarovici, CH. 509. Unele disulfuri complexe... sunt eficace în reducerea coeficientului de fricţiune în uleiurile lubrifiante. LTR2, cf. DC. [Usturoiul] conţine ... uleiuri eterice cu miros specific, formate din disulfură de dialil. BUTURĂ, EB. i, 244. - PL: disulfuri. - Din fr disulfure. DISULFURIC, -Ă adj. Care ţine de disulfură. Legătura disulfurică e una dintre cele mai importante structuri în chimia biologică, ltr2 vi, 560. -Pl.: disulfurici,-ce. - Disulfură + suf. -ic. DISUNÂNT, -Ă adj. v. disonant. DISUNÂNŢĂ s. f. v. disonanţă. DISUNÂNŢĂ s. f. v. disonanţă. DISURIE s. f. Greutate în eliminarea urinei datorată unei stări patologice. De va fi mai mare, [piatra] opreşte slobozirea udului ..., de scot pătimaşii sudori de greutatea eşirii ..., care se numeşte disuria. episcupescu, practica, 400/29, cf. i. GOLESCU, C. Adese copiii se cuprind de diarie... sau de încuie re şi disurie (ieşirea cu greu a udului). CORNEA, e. i, 44/5, cf. COSTINESCU, LM, ALEXI, w., BIANU, D. S. Prin disurie înţelegem eliminarea dureroasă a urinei BELEA, P. A. 509, cf. DER, DN2, D. MED., DEX. - PL: disurii. - Din fr. dysurie. DIŞĂL vb. I v. deşela1. DIŞĂNŢ vb. I v. deşănţa. DIŞĂNŢÂT, -Ă adj. v. deşănţat. DIŞĂRĂT, -Ă adj. v. deşirat2. DIŞÂRT, -Ă adj., s. n. v. deşert1. DIŞĂRTÂRE s. f. v. deşertare. DIŞĂRTĂCIUNE s. f. v. deşertăciune. DIŞCĂ s. f. (învechit) Scândură netedă şi geluită. Cf. barcianu, alexi, w. -PL: ? - Din slavon, a^ck*, DIŞCHEI vb. I v. descheia. DIŞCHÎDE vb. III v. deschide. DIŞCREŢIE s. f. v. discreţie. DIŞCULITURĂ s. f. (Regional) Locul unde se îmbină bârnele la o casă (Criştioru de Sus - Nucet). Cf. teaha, c. n. 220. - PL: dişculituri. - Cf. d i ş c ă. DIŞENŢÂT, -Ă adj. v. deşănţat. DIŞERT s. n. v. deşert2. DIŞERT vb. I v. deşerta. DIŞERTÂRE s. f. v. deşertare. DIŞFÂCE vb. III v. desface. DIŞFĂC vb. I v. desfăca. DIŞLIGE s. f. (Regional) Unealtă de plugărie nedefinită mai îndeaproape (Dunăreşti - Feteşti). Cf. H ii 282. -PL: ? - Et. nec. DIŞMÂŞ s. m. v. dijmaş. DÎŞMĂ s. f. v. dijmă. DIŞMUÎ vb. IV v. dijmui. DIŞNÎŢĂ s. f. v. deşniţă. DIŞPENZÂŢIE s. f. v. dispensaţie. DIŞPOTOLUITOR s. m. v. disputuluitor. DIŞPUT vb. I v. disputa. DIŞPUTÂRE s. f. v. disputare. DIŞPUTĂ s. f. v. dispută. DIŞPUTĂLUÎ vb. IV v. disputului. DIŞPUTIRUÎ vb. IV v. disputului. DIŞPUTULUÎ vb. IV v. disputului. DIŞPUTULUÎRE s. f. v. disputuluire. DIŞPUTULUITOR s. m. v. disputuluitor. DIŞTEPT, -EÂPTĂ adj. v. deştept. DIŞTEPT vb. I v. deştepta. DIŞTEPTÂRE s. f. v. deşteptare. DIŞTERNE vb. III v. deşterne. DIŞTRĂCŢIE s. f. v. distracţie. DIŞTRETUÂLIŞ, -Ă adj. v. districtual. DIŞTRÎCT s. n. v. district. 9309 DIŞTRICTUALNIC - 1235- DITIRAMB DIŞTRICTUÂLNIC, -Ă adj. v. districtualnic. DIŞTRICTUALNICESC, -EÂSCĂ adj. v. districtualnicesc. DIŞTRÎCTUS s. n. v. district. DIŞTRONŢ vb. I. T r a n z. (Prin vestul Mold.) „A desface lemnele încâlcite şi a le pune în ordine la capătul de jos al ulucului, pentru a nu fi tamponate de cele care vin de sus de pe uluc”. Cf. ARVINTE, TERM. 146. - Prez. ind.: diştronţez. - Pref. dis- + ştronţa. DIŞŢĂP vb. I. T r a n z. (Regional) „A scoate butucul dintr-o groapă atunci când el s-a înfipt cu un capăt prin cădere” (Crucea - Vatra Domei). Cf. arvinte, term. 146. - Prez. ind.: dişţăpez- - Cf. înţepa. DIŞUGUBINÂR s. m. v. şugubinar. DÎTA adj. invar., interj, v. ditai. DÎTAI adj. invar., interj. (Familiar) 1. Adj. invar. Care este (foarte) mare1 (VI1), important; coşcogea, ditamai. Ce să fie oare? Să fie cioară? Mă fac singur de ocară ... Mi se pare că-i un dita clampos. marian, O. n, 33, cf. cade. Eşti ditai omul GRAUR, în blii, 151. Las’ să umble Dobriţa, că uite cum a îngălbenit, nu tu, care eşti ditai vlăjganul iovescu, N. 78, cf. SCRIBAN, d. Eşti... ditai cruce de voinic! STANCU, D. 229, cf. DL, DM, DEX. Ahăsta să fie De-acuma-n vecie Dilta nostru paraleu Hăl mai mare arhireu. MARIAN, SA. 232. Vineri seara, când bagă de seamă, isprăvise urzeala şi-i rămăsese bătătură multă, multă ditai mormanul de pământ. RĂDULESCU-CODIN, L. 1, cf. ciauşanu, v. ❖ (Substantivat, m.) Iară după ce au spus Rugăciunile d-ajuns Pe dita l-au întrebat Şi aşa i-au cuvântat. MARIAN, SA. 245. 2. Interj. Iată! uite! vezi! Peste trăişti năvăliră. Căutau şi ce găseau [dancii] Tot scoteau şi tot ziceau: Ditai lapte şi slănină! Ditai carnea şi untura! CONTEMPORANUL, m, 126. Dita, tetea, oaia noastră făcut-a caşu-gata. I. cr. i, 91 .Dita-mo, zice un ţigan. ib. m, 55. + (In forma dictai) Haide! Dictai, ţărcuşă la canavel! ap. BL II, 151. - Şi: dita adj. invar., interj., dictai interj., dilta adj. invar., detai (blh, 149) adj. invar., interj. - Din ţig. dita „iată”. DITAMAI adj. invar. (Familiar) Care este foarte mare; coşcogeamite. Cf. bl ii, 151, bul. fel. ii, 298. Când o să se facă ditamai popă, crezi că o să se uite la vreunul din noi? STANCU, D. 93. Altfel nu sacrificam eu ditamai pasăre, nu te teme. VINE A, L. II, 311. Ismail îi făcuse chipul, cu vopsele, pe ditamai bucata de mucava. tudoran, p. 133. Nu era uşor să cari ditamai tramvaiul de fier. barbu, G. 144. Cine să-l vadă în ditamai tarlaua de porumb mare cât omul? îl octombrie 1960, 20. Ce, parcă n-am văzut cu ochi goi că desenaţi ditamai oameni mari şi voi? SORESCU, U. 6. Mi-am luat bacalaureatul, deşi eram ditamai directorul general. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 22, cf. dex. De unde a avut un bugetar 300 000 de euro să achiziţioneze ditamai institutul de proiectări? RL 2005, nr. 4 614. - Şi: detamai adj. invar, blh, 151. - Ditai + mai. DITEISM s. n. (învechit) Credinţă în două divinităţi care reprezintă binele şi răul. Cf. negulici, prot. - pop., n. d., costinescu. - Din fr. ditheisme. DITERPEN s. m. v. diterpenă. DITERPENĂ s. f. Hidrocarbură care se găseşte în balsamuri şi în răşini sau rar, în uleiurile eterice, având aspect de ulei vâscos, galben. Diterpenele au importanţă practică redusă. LTR". Din clasa aceasta a diterpenilor fac parte fitolul şi vitaminele A, E şi K. DC. - PL: diterpene. - Şi: diterpen s. m. - Din fr. diterpene. DITERPENIC, -Ă adj. (Chim.) Care conţine diterpenă. Aceste substanţe nu conţin nici un grup glucidic, nici unul steroid, ci diterpenic şi nu conţin nici grupul lactonic. DANIELOPOLU, F. N. II, 22. -PL: diterpenici, -ce. - Diterpen + suf. -ic. DITETRAGONÂL, -Ă adj. Care aparţine uneia dintre clasele de simetrie din sistemul tetragonal, la care prin axa principală de simetrie trec două sau patru planuri de simetrie. Cf. ltr2. Prin axa principală de simetrie ... trec patru plane de simetrie (la clasa ditetragonal polară şi ditetragonal ecuatorială), ib. -PL: ditetragonali, -e. - Din fr. ditetragonale. DITIONÂT s. m. (La pl.) Săruri ale acidului ditionic cu proprietăţi reducătoare. Ditionaţii alcalini sunt foarte stabili, spre deosebire de cei ai metalelor grele. LTR2, cf. DC. - Pl: ditionaţi. - Din fr. dithionates. DITIONIC adj. (în sintagma) Acid ditionic = acid oxigenat al sulfului, care se formează în diferite procese de oxidare a acidului sulfuros şi care este cunoscut numai în soluţii apoase. Cf. ltr2, der, DC, NDN. - PL: ditionici. - Din fr. dithionique. DITIONÎT s. m. (Mai ales la pl.) Sare a acidului ditionos, folosită ca decolorant în industria textilă şi la analiza gazelor pentru absorbţia oxigenului; hidrosulfit. Cf. der, dc, ndn. O Ditionit de sodiu = sare a acidului ditionos, care se prezintă sub formă de cristale monoclinice, incolore, solubile în apă rece, insolubile în alcool şi eter şi care prezintă proprietăţi reducătoare. Cf. chim. an. călit. 135, dc. - PL: ditioniţi. - Din. fr. dithionite. DITIONOS adj,..(în sintagma) Acid ditionos = acid oxigenat al sulfului care nu există în stare liberă; acid hidrosulfuros. Cf. dc, 260, M. D. ENC. - PL: ditionoşi. - Din fr. dithioneux. DITIRAMB s. m. (La vechii greci) Poem liric dedicat zeului Dionysos; poem liric entuziast care cuprinde elogii; p . e x t. laudă excesivă, adesea exagerată, în termeni bombastici. A făcut dithirambe latine pentru toată familia imperială. HELIADE, O. I, 471. Nu se cuvine a uita o formă de versuri antice ce se zice dithyrambi. id. ib. II, 174, cf. I. GOLESCU, C., PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Cântecul în onoarea lui se numea ditiramb. CONV. LIT. IV, 146, cf. COSTINESCU, LM. Omul... a simţit gustul de a cânta, în elegii şi în ditirambe ..., în fanfare melodioase, vitejiile şi neajunsurile sale. ODOBESCU, S. iii, 113, cf. BARCIANU. Scrie ditirambi despre sâni tari şi bronzaţi SĂM. II, 382, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Epigonii încep şi continuă mai mult de jumătate de poezie, cu efuziuni lirice, cu ditirambe la adresa predecesorilor. IBRĂILEANU, S. L. 159, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. N-o să te slăvesc linguşitor în ditirambi. COCEA, S. II, 399. Nu găsim... nimic din ditirambele închinate ... unui mare scriitor. LOVINESCU, C. V, 66, 9328 DITIRAMBIC -1236- DIUGOS cf. DL, DM, DER, DN2, DEX. Poetul cântă garoafa, consacră ditirambi lunii iunie, românia literară, 1979, nr. 21, 8/3. - Scris şi: dithiramb, dithyramb. - PL: ditirambi şi (n.) ditirambe. - Din lat. dithyrambus, fr. dithyrambe. DITIRAMBIC, -Ă adj. Care aparţine ditirambilor, privitor la ditirambi; foarte elogios, excesiv laudativ. Cf. i. golescu, c., PONTBRIANT, D. Imnele ditirambice erau totdeauna însoţite de jocuri circulare. CONV. LIT. IV, 146, cf. COSTINESCU, LM. Lauda ditirambică a lui Ţichindeal ... cu greu va putea încălzi cetitorii. MAIORESCU, CRITICE, 92. Se laudă în termeni ditirambici, parc-am asista la reprezentaţiile... vestiţilor dentişti. SĂM. n, 575, cf. şăineanu2. Otilia mi-a mărturisit într-o zi, când eu eram mai ditirambic ..., că ... nu poate să-şi înăbuşe ...un uşor dispreţ pentru mine. ibrăileanu, a. 63, cf. cade. Precaritatea acestei critici nu poate fi înţeleasă decât cunoscându-se modul ditirambic în care erau salutate celelalte piese. CAMIL PETRESCU, T. in, 495. în termeni ditirambici, am făcut apologia râsului sănătos. COCEA, s. i, 203. [Rică Venturiano] îşi exercitează tonul de tenor al demagogiei prin articole ditirambice. CONSTANTINESCU, S. ii, 20. Poezia secentiştilor ... este exuberantă şi dithyrambică, câteodată însă e cât pe ce a cădea în fantastic, călinescu, C. o. 201. Ibrăileanu, aşa de sobru în stil..., devine ditirambic când este vorba de vreunul din clasicii ruşi. ralea, s. t. iii, 188, cf. dl, dm, dn2. [Prezentare] surprinzătoare, prin tonul ei ditirambic. CL 1973, 5, cf. M. D. ENC., DEX. O (Adverbial) Neobicinuiţi a lăuda în mod ditirambic ceea ce ne pare bun, ne mărginim a constata că acest manual... e cel mai uşor de priceput şi de mânuit în această materie. EMINESCU, O. IX, 425. Stănică lăudă ditirambic când pe Otilia, când pe Lili. CĂLINESCU, E. O. II, 151. Marii scriitori greci prezentau, adesea, ditirambic, operele lor. joja, s. l. 173. - Scris şi: dithyrambic. - PL: ditirambici, -ce. - Din lat. dithyrambicus, -a, -um, fr. dithyrambique. DITISC s. m. Insectă carnivoră din familia coleopterelor, cu corpul oval de culoare verde-brună şi cu o dungă gălbuie pe marginea elitrelor, ultima pereche de picioare fiind adaptată pentru înot (.Dytiscus marginalis). Cf. M. D. ENC., DN3. - PL: ? - Şi: ditíscus s. m. M. D. enc. - De la dytiscus (numele ştiinţific al insectei). Cf. fr. d y t i s q u e . DITÍSCUS s. m. v. ditisc. DITO adv. (învechit; folosit mai ales în contabilitate şi în comerţ) De asemenea, de acelaşi fel, tot aşa. Ce negoţ a primit, tot, anume: ... troc, ... deto roşu ...,fişpan (a. 1766). IORGA, S. D. XII, 81. Cere... o salbă cu 30 gălbinaşi, alta deto cu lanţ (a. 1778). id. ib. 98. 30 de rifuri cradel cu amici roşu fain..., 30 rifuri deto albe (a. 1803). id. ib. 145, cf. polizu, gheţie, r. m. 119, barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg, chiriţescu, gr. 249, resmeriţă, d., cade. - Şi: déto adv. - Din it. ditto, germ. dito, detto. DITÓN s. n. (Muz.) Interval dintre două tonuri sau dintre un ton şi un semiton. Cf. costinescu. -P1.: ditonuri. - Din it. ditono, fr. diton. DITÓR, -OÁRE adj., subst. v. dator. DITORÂŞ s. m. v. datoraş. DITORÍE s. f. v. datorie. DITRIGLÎF s. n. (Arhit.) Spaţiul cuprins între două triglife. Cf. LTR2, DN2. - PL: ditriglife. - Şi: distriglif s. n. dn2. - Din fr. ditriglyphe. DITROIT s. n. (Geol.) Varietate de sienit care conţine nefelin şi sodalit şi care este folosit ca piatră de construcţie. Cf. CANTUNIARI, L. M. 137, LTR2, DER, D. GEOL. - Din germ. Ditroit, fr. ditroi'te. DITRONÎ vb. IV v. detrona. DIUDIU s. m. (în limbajul copiilor) Foarte frig. închide uşa, mamă, c-afară-i diudiu (frig) (copiilor mici). PAMFILE, J. II, 141. O (Personificat) închideţi uşa că vine diudiu. pamfile, duşm. 273, cf. CADE, ŞEZ. XXXI, 43. - Formaţie onomatopeică. DIUDIUC s. n. (Regional) „Instrument muzical de vânt” (Oltina - Băneasa). Cf. dr. i, 275, H ii 285. - Din tc. diidiik. DIUG s. n. 1. (învechit) Miros urât. Cf. anon. car. 2. (Prin Transilv. şi prin Mold.) Hoit, stârv, mortăciune; p. e x t. om leneş, puturos (I 2), trândav2 (I). De diug şi de foamete fereşte-ne (sec. XVII). în dlrv, cf. ddrf, mândrescu, ung. 66, GHEŢIE, R. M. 124, ALEXI, W., H XVII 175, VAIDA, ŞEZ. II, 226, BUD, P. P. 53, 77,1. CR. vil, 154, t. papahagi, m. 221. Voi, amândoi, staţi toată ziua ca nişte diuguri! cv 1951, nr. 9-10, 44, cf. todoran, gl., lexic REG. 8, 14, LEXIC REG. II, 45, 50, MAT. DIALECT. I, 67, 209. + (Prin nord-vestul Olt.) Obiect murdar (1), îmbâcsit. Cf. lexic reg. 44. O (Ca determinant al unui adjectiv, căruia îi dă valoare de superlativ absolut) Cămăşi murdare diug. cv 1951, nr. 2, 34. + (Prin nord-vestul Transilv.) Nume dat unui cal bătrân, slab şi urât. Cf. dr. v, 85, 183, fd iii, 207. + (Regional) Vită nărăvaşă (Baia - Fălticeni). Cf. şez. xxiii, 45. - PL: diuguri. - Şi: (învechit) dug s. n. anon. car. - Din magh. dog. DIUG AN s. m. (Prin Bucov.) „Om mare şi cam prost”. Cf. LEXIC REG. 101. - PL: diug ani. - Diug + suf. -an. DIUGANÎ vb. IV. Refl. (Prin Bucov.) „A se tâmpi” (2). Cf. LEXIC REG. 101. - Prez. ind.: diuganesc. - De la diugan. DIUGĂRÎE s. f. (Regional) „Cimitirul vitelor” (Someş Guruslău - Jibou). Cf. mat. dialect, i, 209. - PL: diugării - Diug + suf. -ărie. DIUGLUÎ vb. IV. I n t r a n z. şi refl. (învechit şi regional; despre vite) A pieri (1), a muri1 (1); a (se) putrezi (1) (după moarte). Cf. klein, d. 125, sfciv, 128, lexic reg. 8. - Prez. ind.: diugluesc. - Din magh. doglik. DIUGOS, -OÂSĂ adj. (Transilv.; despre oameni) Leneş, puturos (I 2). Cf. LB, PONTBRIANT, D., DDRF, MÂNDRESCU, UNG. 67, chest. v 135/67. Măi, da diugoş mai eşti! mat. dialect, i, 67. 9347 DIUGOŞ - 1237 - DIURNAŞ - Pl.: diugoşi, -oase. - Şi: diugoş, -oâşă adj. - Din magh. dogôs. DIUGOŞ, -OÂŞĂ adj. v. diugoş. DIUGULÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A trândăvi (Vâlcele - Cluj-Napoca). Cf. mat. dialect, i, 67. Toată vremea diuguleşti aida, în loc să mergi la lucru. ib. -Prez, ind.: diugulesc. —De la diug. DIUL s m. Trandafir (de dulceaţă) (.Rosa centifolia). Cf. borza, D. 149. Diul bălan = trandafir alb (Rosa alba), id. ib. - Pl.: diuli. - Din sb. dul. DIULBEN subst. (Prin nordul Dobr.) „Basma albă de cap”. Cf. H xiv 359. - Accentul necunoscut. - Pl.:? - Din bg. djulben. DIUMVÎR s. m. v. duumvir. DIÜNÂZI adv. v. deunăzi. DIUNIUC subst. (Prin nordul Dobr.) Grâu (mărunt sau cu spicul negru) (Samova - Tulcea). Cf. H xiv 396, 444. - Accentul necunoscut. - Pl.: ? - Cf. te. d ü n ü k . DIUNURLUC subst. (Regional) Cerere în căsătorie, peţit (Viile - Băneasa). Cf. H ii 245. - Accentul necunoscut. - PL: ? - Din. te. dünürlük. DIURÉTIC, -Ă adj., s. n. (Atestat prima dată în 1780, ap. tdrg2) (Medicament, băutură etc.) care stimulează secreţia urinei. Buruienile ce să zic diuritica, care pornesc udul. MEŞT. DOFT. îl, 39712. Pulbere diuretică (slobozitoare udului). CORNEA, E. I, 17/24, Cf. COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Cel mai simplu diuretic este apa, care lucrează în mod mecanic. BIANU, D. S., cf. tdrg. Se întrebuinţează, ca cele mai bune diuretice, fiertura de pătrunjel şi chimen. PĂCALĂ, M. R. 264, cf. RESMERIŢĂ,D., CADE. Să nu uităm nici mărarul şi pătrunjelul diuretic. VOICULESCU, L. 192, cf. enc. AGR. I, 59. Un capitol aparte este destinat diureticelor. DANEELOPOLU, F. N. I, 89, cf. LTR2. Infuziile diuretice sunt ceaiuri care se prepară din diverse vegetale şi au un efect diuretic mic. BELEA, P. A. 278, cf. DL, DM, DER, DN2, D. MED., DEX. Ceaiul din lăstarii floriferi se ia ca stimulent, diuretic etc. BUTURĂ, EB. I, 33. Cafeaua a fost adesea considerată diuretic. RL 2006, nr. 4 845. -Pronunţat: di-u-. - Pl.: diuretici, -ce. - Din lat. diureticus, -a, -um, fr. diurétique. DIURETÎN s. n. v. diuretină. DIURETÎNĂ s. f. (Farm.) Amestec de salicilat de sodiu şi de teobromină, care se prezintă sub formă de pulbere albă, cu gust dulceag, solubilă în apă şi care este folosită în medicină, având acţiuni diuretice accentuate. Salicilatul de sodă şi de teobromină sau diuretină să dă în doză de 2-4 grame pe zi. BIANU, D. s. 723, cf. NICA, L. VAM. 81, MACAROVICI, CH. 610, LTR2. - Pronunţat: di-u-. - PL: diuretine. - Şi: diuretin s. n. NICA, L. VAM. 81, MACAROVICI, CH. 610. - Cf. d i u r e t i c. DIURÉZ s. f. Secretare şi eliminare de urină (în cantitate mare). Cf. COSTINESCU. Diureza este uneori un semn al unor stări nervoase. BIANU, D. S., cf. CADE. Să se studieze... acţiunea lor asupra factorilor naturali care asigură diureza. danielopolu, F. n. I, 89. Preparatele din zmeură ... sunt bune pentru combaterea diareei şi creşterea diurezei. BELEA, P. A. 318, cf. DL, DM, DER, DN2. Sucurile de fructe şi legume stimulează diureza. S. marin, c. B. 13, cf. D. MED., DEX. Un consum moderat de cafeină ... nu provoacă o diureză semnificativă, rl 2006, nr. 4 845. - Pronunţat: di-u-. - PL: diureze. - Din fr. diurèse. DIURÎE s. f. (Med.) Eliminare frecventă de urină în timpul zilei. Cf. D. MED., DN3. - Pronunţat: di-u-. - PL: diurii. - Din fr. diurie. DIURN, -Ă adj. (Atestat prima dată în 1829, ap. tdrg2) Care se face, se produce, activează în timpul zilei, care durează o zi; de zi, din timpul zilei; (latinism învechit) diurnal (1). Cf. i. golescu, c., NEGULICI, PROT. - POP., N. D. Variaţiunile diurne de temperatură sunt prea mari în ţările calde şi prea mici în ţările reci. DRĂGHICEANU, C. 102/9, cf. COSTINESCU, LM. Aceste fiinţi au o respiraţie diurnă ca plantele. CONTEMPORANUL, in, 337, cf. barcianu, alexi, w., ŞĂINEANU2. Viaţa lui Petru cel Mare, tălmăcită ... în ceasurile furate ... somnului diurn şi nocturn, a fost o carte foarte citită. IORGA, I. L. I, 506, cf. TDRG. Lipsit de priză asupra lumii externe, ferit de solicitarea evenimentelor vieţii diurne ..., a trebuit să-şi întoarcă... puternica sa inteligenţă asupra sufletului său. ibrăileanu, s. l. 17, cf. resmeriţă, D., CADE, TEODOREANU, M. II, 273. însemnările diurne trebuiau să dea iluzia actualităţii. CĂLINESCU, E. 46, cf. LTR2, DL, DM. Cadranul diurn arăta cu o săgeată orele şapte. BARBU, PRINC. 126, cf. DN2. Cine sunt victimele datoriei? Bietul om prins în cleştele conformismelor diurne. T februarie 1969, 52, cf. M. D. ENC. Cel mai adesea condiţiile diurne sunt responsabile de insomnii. CONTEMP. 1975, nr. 1 477, 5/5, cf. dex. Falstajf pare ...o natură diurnă prin excelenţă. PLEŞU, M. M. 48. O Mişcare (sau rotaţie) diurnă = mişcare aparentă de rotaţie a sferei cereşti (împreună cu aştrii care par fixaţi pe ea) în jurul axei polilor, care se execută în timpul unei zile siderale. Ce numim mişcare diurnă? CONTEMPORANUL, V, 438. Mişcarea diurnă a astre lor. CULIANU, C. 8. Mişcarea diurnă a Pământului se face în 24 de ore. ŞĂINEANU2, cf. CADE. Masele de aer rămân îndărăt în raport cu acele puncte şi par a se mişca într-un sens invers mişcării diurne a Pământului. ENC. AGR. I, 152. Mişcarea diurnă aparentă a sferei cereşti e caracterizată de ... legi. ltr2, cf. dl, dm, dn", m. d. enc., dex. + (Despre fiinţe) Cu organele vizuale şi auditive active în cursul zilei (12); care îşi desfăşoară activitatea în cursul zilei. Cf. cade. Sunt insecte diurne şi trăiesc frecuent în colonii foarte populate, enc. agr. I, 48. Bufniţele, până nu demult, au fost clasate în acelaşi ordin cu păsările răpitoare diurne. LINŢIA, P. II, 83. - Pronunţat: di-urn. - PL: diurni, -e. - Din lat. diurnus, -a, -um, fr. diurne. DIURNÂL adj., s. n. 1. Adj. (Latinism învechit) Diurn. Cf. LM. 2. S. n. (Rar; la catolici) Carte de rugăciuni care cuprinde numai serviciul bisericesc din timpul zilei. Cf. costinescu, dn-. + Povestire a faptelor zilnice, povestire de zi cu zi a faptelor. Cf. dn'. -Pronunţat: di-ur-. - Pl.: diurnali, -e. - Din lat. diurnalis, -e, fr. diurnal. DIURNÂŞ s. m. (Creaţie personală) Funcţionai* care primeşte diurnă (2); diurnist (2). Apelăm - nu la diurnaşii şi tremurătorii după arenzi fără bani ... - ci la toate elementele acelea din Cameră. 9363 DIURNAT - 1238 - DIVAGA EMINESCU, O. X, 423. (Adjectival) Iată dar ce soartă ne-au pregătit adâncile prevederi şi luminatul patriotism al celor la cari spirtul ţine locul spiritului şi punga diumaşă locul inimii, id. ib. 445. - Pronunţat: di-ur-. - PL: diurnaşi. - Diurnă + suf. -aş. DIURNAT, -Ă adj. (Regional) Care provoacă râsul; caraghios, comic (Cândeşti - Şiret). Cf. lexic reg. ii, 118. Diurnat băiat, face pe toţi să râdă. ib. -Pronunţat: di-ur-. -Pl.: diumaţi, -te. - Et. nec. DIURNĂ s. f. (Atestat prima dată în 1813, ap. tdrg2) 1. Indemnizaţie plătită cuiva pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în altă localitate, în interes de serviciu. Domnului Foit, diurnă dumnealui şi lefurile lucrătorilor din Austria 17 048 lei (a. 1850). DOC. ec. 986, cf. stamati, d. Se dau din bugetul statului pentru diurne. MAIORESCU, d. i, 89. Leafa ... este de 350 lei pe lună afară de diurnă. CARAGIALE, O. I, 253. Au făcut ... un prilej de căpătuială, de învârteli, de lefuri grase şi de diurne. COCEA, S. I, 309, cf. DL, DM. Angajatului trimis în delegaţie i se rambursează cheltuielile de transport şi i se plăteşte o diurnă, calculată în raport cu salariul. DER n, 45, cf. DN2. Pleca în delegaţie, lua diurnă. flacăra, 1975, nr. 41, 21, cf. dex. Constatând că la capitolul cazare şi masă nu înregistrase cheltuieli, se duse mulţumit... spre casierie, să-şi încaseze diurna. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 21,13/4. Diurnă de deplasare primesc doar senatorii din provincie, adevărul, 2005, nr. 4 801. 2. Retribuţie zilnică plătită unui zilier, unui funcţionar etc. pentru ore suplimentare sau muncă deosebită ori deputaţilor pentru participare la sesiunile parlamentare. Alţii..., hrăniţi ani întregi cu praful şoselei, petrec aspirând la câte o diurnă de la vreo văduvă matură şi bogată. GHICA, c. E. II, 333. Diurna a 2 ajutoare a primarului a 12 lei unul pe zi. I. IONESCU, D. 110, cf. LM. Celor doi rectori... li se sporeşte ... diurna. MAIORESCU, D. V, 359, cf. DDRF. Senatorii şi deputaţii primesc o diurnă pe timpul sesiunilor. HAMANGIU, C. C. XXVII. Nu i-o fost destulă plata la „Ardeleana”. Acum şi diurna ca deputat, luc. ii, 404, cf. alexi, w., şăineanu2, TDRG. Avocatul puse pe Herdelea să iscălească poliţele şi plăti copistului diurna cuvenită, rebreanu, i. 265, cf. resmeriţă, D., cade. Postul acesta, nu e aşa că are un adaos de diurnă? C. PETRESCU, C. V. 92. Deputatul... e nelipsit de la Cameră ca să-şi încaseze diurna. IST. LIT. ROM. in, 924, cf. DN3, DEX. Diurna zilnică de şedinţă ... era stabilită la 2% din indemnizaţia lunară, rl 2005, nr. 4 550. -Pronunţat: di-ur-. -Pl.: diurne. - De la diurn. DIURNIST, -Ă s. m. şi f., adj. (Persoană) care primeşte diurnă (2), (popular) ziuaş. Iată dar materialul de oameni supus acestui tratament: 200 de lucrătoare, 10 tăietori cu maşina a tutunului prost, ...3 privighetori a lucrătorilor, 3 amploiaţi superiori, 1 diurnist. EMINESCU, o. ix, 287, cf. barcianu, alexi, w., cade. Cristache Coşoiu, caligraf diurnist la Culte. KLOPŞTOCK, F. 228, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. -Pronunţat: di-ur-. - PL: diurnişti, -ste. - Diurnă + suf. -ist. DIUZ s. n. (Regional) Şes (II1) (Băneasa). Cf. Hn 293. - PL: diuzuri. - Din tc. duz. DIV1 s. n. (învechit) Minune (1); lucru de mirare. Intrebară-se oareceş de ale sale credinţe în divure ce avură căntră-nsul. CORESI, L. 123/14. Şi nu-i divă că la turci vedem obiceaiurile aceastea, care au fost şi la împărăţia Râmului. M. COSTIN, O. 260. Ce aceia nu-i divă, că italiianii târziu ş-au scornit limba den lătinească. N. COSTIN, L. 111. Iubite priietine, nu cu divă îţi pară. cantemir, 1.1.1, 58, cf. ddrf, tdrg, cade. O L o c . adv. în divuri, în chipuri = în tot felul, în fel şi chip, prin diverse mijloace. Ca o rândunea vorovitoare în divuri, în chipur(i) ne spune nouă bucurie de primăvară (a. 1661). GCR I, 179/12. Au venit Constantin-Vodă cu oastea căzăcească şi asupra lui Ştefăniţă-Vodă, ispitind în divuri, în chipuri, să încapă la domnie. M. COSTIN, O. 195. In divuri, în chipuri minunaţi sfinţi. DOSOFTEI, ap. TDRG. Fel de feluri de mâncări, în divuri, în chipuri de băuturi pre mese să aşedzară. cantemir, i. i. I, 243. <> E x p r. A (nu) fi cu divă = a (nu) fi de mirare. Nu ieste cu divă, de să arată aşea de cu greu a să dezrădăcina (că vrajba neprieteniii ca piatra cu var lucrată pănă în 40 de ani tot fiierbe). cantemir, i. i. ii, 235. - PL: divuri şi divure. ~ Şi: divă s. f. - Din slavon, amb**, ahbo. DIV2, -Ă adj., subst. 1. Adj., s. m. şi f. (Persoană) care este înzestrată cu însuşiri excepţionale; divin (2). Toată viaţa militară a divului Traian ... e descrisă triumfal. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 39. Bozoaia ... vine de la bozi, iar nu ca voi ăştia noi ce mi-aţi ieşit cu „zea”, cu „dea”, cu „diva”. PR. dram. 157. Decebal... cade glorios sub braţul divului Traian. RUSSO, S. 173, cf. aristia, plut., prot. -POP., N. D. Profanatori nemernici: spurcaţi cu-a voastră mână A divului Horaţiu poetică fântână, alecsandri, t. ii, 227, cf. lm. Că „divul” Traian ne-a adus tocmai în Dacia. MAIORESCU, critice, 555. Avuţiile lui Decebal fură duse în Roma, unde serviră la edificarea măreţei columne ... şi a forului divului împărat. ODOBESCU, S. II, 285. Magistrule scump şi poetule div, îmi vei spune? macedonski, o. ii, 297, cf. DDRF, BARCIANU. Spre capul din stânga intrării, se ridică falnic, frumosul „Arco Traiano”, clădit din porunca divului împărat. LUC. vil, 260, cf. ŞĂINEANU2. Numele sonor al divului Pompei stăpânea toată larma aceasta veselă şi fericită, anghel — iosif, c. L. 6, cf. resmeriţă, D., DL, DN2. O Fig. Străluce, bellă lună, destinde-ţi diva-ţi rază, Sfăramă-obscuritatea acestei triste nopţi! SERRURIE, p. 12/2. 2. S. f. Artistă care se bucură de mare popularitate; s p e c . cântăreaţă celebră; (ironic) femeie care doreşte să fie admirată, care frapează prin atitudine, îmbrăcăminte etc. Diva ... apare pe scenă într-un costum abracadabrant. CARAGIALE, O. I, 4. Nu-şi lua ochii de la cântăreaţă ... Diva nu mântuise şi mulţimea a şi început a zbiera. CONTEMPORANUL, IV, 85. Ea artistă, eu artist. Diva operei alături cu sărmanul viorist. MILLE, V. P. 55, cf. BARCIANU. La o repetiţie generală... şedeam pe scenă de vorbă cu diva. LUC. II, 399, cf. ALEXI, W. Visezi... la diva, care a debutat la Neapole. ibrăileanu, a. 9. Cel ce dă legi ne-ndurătoare Ce-n teatru-i cetăţean de-onoare, Al divelor adorator, Oneghin, se repede-n zbor. v. rom. ianuarie 1954, 7, cf. DM, DN2. Diva a început să-l privească cu alţi ochi. flacăra, 1975, nr. 42, 21, cf. DEX. Divele ... s-au întâlnit la o prezentare de modă, urmată de o păruială. RL 2005, nr. 4 644. - PL: divi, -e. - Din lat. divus, -a, -um, it. diva, (2) fr. diva. DIVAG vb. I. I n t r a n z. A se abate de la subiectul discuţiei; a spune lucruri incoerente, lipsite de logică, de raţiune, a d e 1 i r a (1). Cf. negulici, pontbriant, d. Vrea totuşi unul sau altul să mai facă ceva pe deasupra, atunci sau va divaga în specialităţi vecine sau îşi va lua refugiul la totfeliul de comedii inocente. CONV. LIT. IV, 362, cf. COSTINESCU, LM. Va trebui să zicem: ... „a aiuri” în loc de „a delira”, „a divaga”. MAIORESCU, critice, 339, cf. alexi, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM. Stă tot timpul cu ochii în tavan şi divaghează despre cântecul păsărilor, v. rom. ianuarie 1960,148, cf. DN2, L. ROM. 1973, 6, M. D. ENC. Divaghează frumos pe teme de interes cultural. V. ROM. mai 1975, 49, cf. DEX. Niciodată criticul nu şi-a 9370 divagant - 1239 - DIVAN îngăduit să divagheze cu atâta sclipitoare largheţe. L 1979, nr. 892, 6/3. ❖ F i g . Rigoarea conceptelor să nu divagheze faţă de concertul ...vieţii. PLEŞU, M. M. 76. - Prez, ind.: divaghez şi (rar) divăg (negulici, scriban, d.). - Din fr. divaguer. DIVAGÁNT, -Ă adj. (Rar) Care divaghează. Altfel spus, care e garanţia că ai un obiect (şi nu o iluzie divagantă) atunci când vorbeşti despre „mundus imaginalis” ? PATAPIEVICI, C. L. 376. -PL: divaganţi, -te. - Divaga + suf. -ant. DIVAGÁRE s. f. 1. Acţiunea de a divaga şi rezultatul ei; divagaţie, digresiune (1). Cf. d i v a g a . Cf. pontbriant, d., COSTINESCU, lm. Când voia să se înalţe, inspiraţia lui Heliade se pierdea în divagări care o oboseau. DENSUSIANU, L. 279. Erau condiţii prielnice pentru divagări sentimentale. IBRĂILEANU, A. 133, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. (Geogr.) Schimbare a direcţiei unui curs de apă în regiunile joase, cu pantă mică şi aluvionare puternică. Cf. ltr2, der, dn2. - PL: divagări. - V. divaga. DIVAGÂŢIE s. f. Faptul de a divaga; divagare (1), digresiune (1). Cf. negulici, pontbriant, d. A dat naştere unei mulţimi de divagaţiuni istorice. HASDEU, I. C. I, 71. Câtă plăcere produc aceste divagaţiuni aparente! CONV. LIT. II, 325, cf. COSTINESCU. Avea ... destul tact pentru a nemeri exact punctul în discuţie, deosebindu-se întru aceasta de divagaţiunile lui Ion Brătianu. MAIORESCU, D. IV, 60. Să trecem la câteva divagaţiuni politice de actualitate, caragiale, o. vii, 255, cf. barcianu. Iată pentru ce, doamnă, mă farmecă şi astăzi ... divagaţiile metafizice. SĂM. I, 106, cf. alexi, w., şăineanu2. Nu înţeleg, recitându-le divagaţiile asupra Isabelei. M. ELIADE, o. I, 21, cf. CADE. Nicăieri însă amestecul ... de romanţă şi de parodie, în cadre ce nu trec la divagaţie şi la incoherenţă, nu e mai fericit dozat ca în „Elegie”. LOVINESCU, S. I, 435. Să împace în acelaşi sentiment de divină adoraţie ... toate divagaţiile din lumea poeţilor. COCEA, S. II, 148. începu iar să se plimbe, descurcând şi reducând la nimic toate bănuielile şi divagaţiile doamnei Argintar. SADOVEANU, O. XI, 444, cf. SCRIBAN, D. Probabil că teoriile tânărului părură doctorului o dovadă de divagaţie şi lipsă de bun-simţ. călinescu, C. O. 22. Umplu câtva timp cele două coloane cu divagaţii pe care le credea poetice. CAMILpetrescu, N. 38, cf. DL, DM. Divagaţii şi aluzii integrate în cea mai firească alcătuire de simplitate. VARLAAM- SADOVEANU, 239, cf. DN2, L. rom. 1973, 6, M. D. ENC. Divagaţiile eseistice asupra mişcării ...ne instruiesc. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 2/10, cf. DEX. Lucrarea este foarte închegată şi se ţine de subiect fără divagaţii. M1975, nr. 1, 37, cf. PATAPIEVICI, C. L. 376. Ministrul ... a ripostat, catalogând acuzaţiile drept „divagaţii”. RL 2005, nr. 4 780. - PL: divagaţii. - Şi: (învechit) divagaţmne s. f. - Din fr. divagation. DIVAGAŢltJNE s. f. v. divagaţie. DIVALENT, -Ă adj. (Despre un element sau un radical chimic) Care are valenţa doi; bivalent. Cf. ltr2, dtt. - PL: divalenţi, -te. - Din fr. divalent. DIVÁN s. n. 1.1. (Atestat prima dată în 1578, cf. ders) (în Imperiul Otoman) Consiliu cu atribuţii politice, administrative şi juridice, alcătuit din cei mai înalţi demnitari ai statului şi sfetnici ai sultanului; (în Ţara Românească şi în Moldova) consiliu format din reprezentaţii marii boierimi şi din înalţi dregători care luau parte, alături de domn, la conducerea ţării, sfat domnesc; p. e x t . şedinţă, dezbatere din aceste consilii. Vornice, dzi celui om ...să mai iasă la Divan. M. COSTIN, O. 89. După aceea au stătut Duca-Vod[ă] dumnu, şi, eşind Oncioe la Divan, au pârât precum tată-mieu l-au lăsat pre Isac de s-au dus la Ardei (cca 1684-1686). hurmuzaki, xv, 1 391. înaintea împăratului era datorie ... boTarii de Divan haine roşie [să poarte]. N. COSTIN, C. 63. Gheorghii Ştefan-Vodă, când era logofăt mare, au fost şedzând odată în Divan cu toiagul în gură. NECULCE, L. 21. Aprozii cei de Divan nici la o domnie mai de cinste n-au fost. axinte uricariul, C. I, 371. laste obiceai de vă adunaţ de seară în Divan şi faceţpuţină oraţie înaintea domnului. ANTIM, o. 40. Să se ţie condică curată pentru câte să caută şi să hotărăsc la Divanul Domnii[i] Meale. PRAV. COND. (1780), 52. Divanurile ... caută trebile împărăţiei. AMFILOHIE, G. 89/14. Şi peşti puţin s-au strânsu mai mult de o mie de muieri; sfătuindu-să ele înde ele pentru această pricină, au hotărât să margă să găsască pre împăratul în Divan. C. POP.2 m, 170. Cealelalte mădulari ale Divanului sunt cei mai mari diregători obşteşti. OBLĂDUIREA, 66/21, cf. LB, I. GOLESCU, C., VALIAN, V. Proiectele ...se vor înainta la domn ... spre a se trimite în cercetarea Divanului obştesc. CONDICA O. 113/8, cf. POLIZU. Hatmanul cel mare era esecutorul tuturor decretelor domneşti şi al hotărârilor Divanului. FILIMON, O. I, 240, cf. PONTBRIANT, D.," COSTINESCU, LM. Curtea lui Suleiman se umpluse de străini venetici care ... ajunsese la înalte dregătorii atât în Divan, cât şi la ordie. ODOBESCU, O. I, 129, cf. DDRF. Divanul a fost totdeauna în Ţările Române numai uri sfat al domnului, nu o autoritate neatârnată de el. XENOPOL, I. R. III, 158, cf. BARCIANU, ŞIO IIb 158, ALEXI, W., TDRG. După bătălia de la Cosmin, [Ştefan] îl boieri, ş-acum e în Divanul ţării. DELAVRANCEA, A. 103, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Ce-au fost orânduirile Divanurilor de la sfârşitul domniei fanariote ...se ştie: statornicirea definitivă a încătuşării, sadoveanu, O. XIX, 140. In juru-i tot Divanul, boierii, tremurând, Stau gârbovi, muţi de groază. PILLAT, P. 23. Marele sfat..., Divan în toată regula! C. PETRESCU, a. r. 37. Niciun act de oarecare însemnătate nu putea fi dat de domnul ţării fără a purta şi asentimentul boierilor din Divan, brătianu, t. 145. După ce ocupă funcţia de diac în Divanul domnesc ..., devine consilier. IST. LIT. ROM. I, 372. Acest sfat mai larg a căpătat denumirea de Divan. STOICESCU, S. D. 55, cf. der. Semnificativă este şi încercarea Divanului de a-i atrage ...pe meşteşugarii străini. G. BARBU, A. V. 77, cf. M. D. ENC., DEX. El mergea şi iar mergea, In Ţarigrad ajungea, La Divan că se ducea Şi din gură-aşa zicea. ALECSANDRI, P. P. 146. Cu împăratul venea şi diregătorul... şi alţi domni de Divan şi se puseră la locul lor fiecare. RETEGANUL, P. P. 24. Ochii-albaştri-s boiereşti, Da cii negri-s ţâgăneşti, Ochii-albaştri-s de Divan, Da cii negri-s di ţâgan. CARDAŞ, C. P. 109. El, frate, că-mi aduna Boierii Divanului... Toţi sfetnicii sfatului, balade, m, 84. Nu-s corbi într-un ciorpan, Şi-s boieri mari în Divan, Se întâlnesc cu trei, cu patru, Şi tot de tine li-i sfatu. FOLC. MOLD. i, 79. + (Popular; prin sinecdocă) Boier care face parte dintr-un divan (I 1). Cum trag .... Divanii la divăniile lor, Potropopii la potropopiile lor, ... Aşa să tragă Toţi micii, Toţi marii, ...La cuvântul meu. MAT. FOLK. 1 560. + Sfat (3); adunare. Divanurile împăraţilor [romani] era pline, şi adunările norodului se alcătuia... numai de călugări. CĂPĂŢINEANU, M. R. 223/19. în jurul său se află... un divan de sfătuitori. LOVINESCU, C. III, 87. Măria Sa ... e sfat de noapte cu feciorul ăl mai mare! ... Acum ... [îmi] vine şi mie rândul să intru în divan. C. PETRESCU, A. R. 182. Divan ad-hoc, v. ad hoc.OExpr. (învechit) A sta divan = a avea o atitudine respectuoasă şi solemnă. Ascultăm ...pe lăutarul moş Bran ... Când începe să cânte, tot satul îi stă divan. pann, ş. ii, 46/4, cf. şio iii, 159. + (Ban.) Conversaţie; taifas (1), flecăreală. Cf. cade. Sensul de „ conversaţie ” pe care-l are cuvântul divan ... în Banat e necunoscut în turceşte, puşcariu, l. r. i, 318, cf. SCL 1957, 512, DL, GĂMULESCU, E. s. 127, H XVIII, 315. De ne-ar şti 9376 DIVAN - 1240- DIVAN-CEAUŞ maica divanu Ne-am duce ca izănbanu. hodoş, p. p. 135, cf. GR. BĂN., com. din oraviţa şi din timişoara, densusianu, ţ. h. 316, alr i 1 322/24,28, 30,49, 51, 69, 75, 79, alr sn v h 1 390. ♦ Sală, clădire în care se adunau membrii divanului (11); sediul divanului, (învechit) divan - s a r a i; p. gener. loc de adunare şi de consfătuire; curte domnească sau boierească. Divanuri, case, cerdacuri anume de această treabă [au fost] făcute cu lucrători de îmbe părţile a ţărilor. M. COSTIN, o. 91. Şi-i goni pre ei de la divan (a. 1703). în dlrv. Şi au stricat întâi toate cele vechi: divanurile, spătăria pănă în pământ. MUŞTE, let. în, 77/23. După băutul cafealii să scoală întâi mitropolitul..., apoi arhierei şi boierii şi ies din spătărie ori în divan, ori în postelnicie. GHEORGACHI, CER. (1762), 279. Strânsă boierii şi-şi împodobi divanul să arăţi minunat, alexandria (1784), 47r/8. Au mers şi el înlăuntrul căsii divanului, unde şedea craiul în tron. BERTOLDO, 4/15. După aceasta ieşi cu patriarhul în divan, unde era întinsă masa. ARHIVA R. II, 193/10. In divan, sala cea mare ..., aşteaptă turcii. IORGA, c. 1.1,166, cf. cade, dl, dm. In timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, în palatul domnesc din Bucureşti existau două camere care purtau numele de divan. STOICESCU, S. D. 17, cf. DEX. Şi mi-l duc într-un divan Unde domnul cu caftan Şi pe cap cu gugiuman Sta culcat pe-un buzdugan, alecsandri, p. p. 89. Pe Codreanu îl duc la Ieşi, La domnul, la Ilieşi Şi el intră în divan. FOLC. transilv. h, 412. (Urmat de determinări care indică felul) După aceea ieşiră din biserică şi s-au suit în divanul cel mare. IST. T. R. 8. De ce au gătit divanul cel mare... s-au strâns toată boierimea. NECULCE, L. 115. In casăle domneşti, în divanul cel mare suindu-să, în scaunul domnesc au şezut. R. GRECEANU, cm II, 15. Staufuştaşii cu dardile a mână, pe amândouă părţile de la uşa divanului celui mare, pân ’ la uşa bisericii. GHEORGACHI, cer. (1762), 275. Catastih de toate lucrurile ...ce s-au găsit... 12 cercevele la divanul cel mare (a. 1802). DOC. EC. I, 70. împăratul chemă pe Ţugulea ... în divanul cel mare. ISPIRESCU, L. 328, cf. TDRG. Boierii îl urmară în sala divanului celui mare. BARBU, PRINC. 226. 2. (Jur.;învechit) Judecată, proces (11); p. e x t. judecătorie; tribunal (1) (de apel). Când veţi şedea să judecaţi la divan, să şază lângă voi tot oameni buni şi aleşi. NEAGOE, ÎNV. 244/26. Giudeţele cu mare dreptate şi socoteală [facea] ... Şi la multe divanuri, cătră vornicii cei de gloată dzicea [...] M. COSTIN, O. 89. [Svinţii] purtaţi pedestri de-acei fără rând muncitori 30 de dzâle şi traşi prin gunoaie şi prin baligi, apoi şedzând la divan giudeţul de vreame ce nu-şi mai schimbară firea, săvai că şi fură căzniţi şi cu pietri ucişi şi bătuţi. dosoftei, v. s. decembrie 234732. Judecătoriul mărturisiia, cu glas mare, înaintea a tot divanul, mărgăritare, 138. Şi l-au scos la divan înaintea a toată ţara ş-apoi l-au purtat tot târgul NECULCE, L. 114. Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul [Titlu]. CANTEMIR, O. V, 35. Nu s-au mulţămit pe a lor hotărâre şi au cerut cu apelaţie să iasă la divan. prav. cond. (1780), 48, cf. KLEIN, D. 210. Au găsit cu cale să taie capul craiului lor... şi cu divan l-au dat morţii. DIONISIE, c. 211, cf. LB. Divanurile judecătoreşti sunt în Valahia mai mari judecătorii care judecă apelaţiile. REG. ORG. 168/4, cf. I. GOLESCU, C., valian, V. Dicasteriul mai înalt se zice divan, rus, I. n, 269/16, cf. polizu, pontbriant, d. Când am intrat în slujbă, nu m-a pus nime ... tronc deodată membru de tribunal sau de divan. conv. LIT. I, 23, cf. cihac, n, 573, lm, ddrf. Pare un boier moldovenesc surghiunit pe strâmbătate de un divan ce nu s-a aflat decât în mintea noastră. SĂM. I, 231, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM. O altă încăpere servea pentru divan sau sala de judecată. G. BARBU, a. V. 50, cf. DEX. Vinde-ţi, maică, rochiţa Şi-mi descuie temniţa, Vinde-ţi, maică, tulpanu Şi-mi aşază divanu. SEVASTOS, C. 274. <> E x p r. (Popular; ironic) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). Cf. dl, dm, dex. Nu-ţi tot bate gioc de mine, C-a veni vara ca mâine De te-oi prinde-n lunca mare Să-ţi fac divan pe spinare. ALECSANDRI, P. p. 260. ❖ (învechit) Divanul cel de pe urmă — judecata de apoi. Să judece la divanul cel de pe urmă faptele tuturor. VĂCĂRESCUL, IST. 248. II. Canapea fără spătar, de obicei mai lată şi puţin ridicată de la pământ, pe care se poate şedea sau dormi. Gătisă craiul un cortu crăescu, în care cortu anume făcusă divan nalt, pre care să şadă craiul la adunarea sa împreună cu Ştefan-Vodă. AXINTEURICariul, c. I, 76. Vinde ... casa ...cu dulap şi cu masă, cu divanuri şi cu laviţ[i] (a. 1783). IORGA, S. D. VII, 130. Un divan ..., o oglinde de mase (a. 1803). id. ib. XII, 146. [Grecii] dorm după prânzul lor pre divanuri când o slujnică îi apără ca să gonească muştele. OBLĂDUIREA, 91/13. Intrară... pântr-o curte ...în mijlocul căreia era un divan, aşternut cu cele mai frumoase covoare. GORJAN, H. I, 87/24, cf. POLIZU. Câţiva musulmani... sta[u] pe nişte divanuri aşternute cu rogojini. PELIMON, I. 265/12, cf. PONTBRIANT, D. Divanurile late s-au cioplit în forme ... elegante, alecsandri, O. P. 179, cf. costinescu, lm. S-a tologit aşa îmbrăcat, cum era, pe un divan moale ca bumbacul. CREANGĂ, O. 138, cf. CARAGIALE, O. II, 255, DDRF, SĂM. I, 95, BARCIANU, FILIMON, ap. ŞIO Hi, 160, ALEXI, W. Mobilarea e cu totul turcească: divane, mesuţe, covoare. IORGA, C. I. I, 128, cf. TDRG. De-a lungul peretelui de miazănoapte ...se află un divan sau pat înalt, de brad, aşternut cu lăicere de lână. PAMFELE, I. C. 442. Nu te teme..., striga ... din fundul divanului unde stătea răsturnat. HOGAŞ, DR. n, 104, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. La mijlocul mişcării a căzut înapoi pe marginea divanului. REBREANU, R. II, 123. Şi-a apăsat mai adânc fruntea nevrednică în pernele divanului. COCEA, S. I, 328. Mai erau două divanuri cu covoare româneşti la pereţii opuşi. E. IONESCU, E. 53, cf. pribeagul, p. R. 56. Cel mai de căpetenie lucru, după o zi ca asta ..., este o odaie bine încălzită ş-un divan moale. SADOVEANU, O. IX, 448. A primenit divanurile şi sofalele. C. petrescu, A. R. 69. De-a lungul... [peretelui] se întindea ...un divan îngust şi destul de lung ca să doarmă pe el. VINEA, L. II, 308, cf. DL. Se aşeză pe divan, mai aproape de musafir. PREDA, R. 24, cf. DM. Pe divanele ... moi ...se fuma, se sta la taifas. barbu, princ. 169, cf. M. D. enc., dex. Turcu-n casă că tuna ..., Plosca pe masă punea, Pe divan se aşeza. jarnîk - bârseanu, d. 489. Şi de-i zăbovi un an Mi-i găsi moartă-n divan; Şi de-i zăbovi mai mult Mi-i găsi moartă-n pământ. SEVASTOS, C. 158. Foaie verde tulipan, Şede mândra pe divan Şi-mi înşiră la mărgele, Dar nu-i stă gândul la ele. HODOŞ, C. 43. Când o fost la giumătati, Iarna m-o-ntumat la spati, Iar când o fost pi sfârşit, ... Di pi divan m-o zvârlit. CARDAŞ, C. P. 91. Jos la furca patului, Patului, divanului, Este-un stol de porumbei. PĂSCULESCU, L. P. 60. Din divan mi s-a sculat, Pe ochi negri s-a spălat. FOLC. MOLD. I, 80. Dacă dai nas lui Ivan, el se suie pe divan, se spune despre cineva care se obrăzniceşte, filimon, ap. şio iib 160, cf. creangă, o. 149, tdrg, zanne, P. VI, 169. ❖ F i g. Toamna şi-a-ntins melancolia Pe-a dealurilor scunde divanuri mici de aur. PERPESSICIUS, S. 26. O Compus: divan-studio v. s t u d i o (5). + (învechit, rar) Banc de lucru pentru cizmar; bedreag. Cf. lb. + (Regional) Tejgheaua (2) tâmplarului (Arpaşu de Jos - Victoria). Cf. alr sn n h 552/172, alrm SNih 368/172. III. Culegere postumă de versuri aparţinând unui poet oriental; culegere de poezii imitând poeziile orientale. Divanul lui Hapiz. ŞĂINEANU2, cf. RESMERIŢĂ, D. Divanurile acestea ...au ajuns în forme schimbate la apuseni, fie în latineşte, fie în limbile proaste. SADOVEANU, O. XV, 343, cf. DL, DER, DEX. - Pl.: divane şi divanuri. - Din tc. divan, sb. divan. DIVANÂŞ s. n. v. divănaş. DIVÂN-CEAUŞ s. m. Funcţionar al divanului (11), adesea folosit cu funcţia de curier sau pentru misiuni speciale. împăratul Mehmed ... i-a dat şi peici împărăteşti, cum da numai hanului, şi divan-ceauşi, capigii şi meterhanea împărătească. VĂCĂRESCUL, IST. 255. Orânduindu-mi-se un divan-ceauş cuferman împărătesc ..., am purces de la Siumna. id. ib. 284, cf. şio 1I2, 47, lobel, c. 243, tdrg, form. cuv. 1, 34, 39. 9378 DIVAN-CHIATIP - 1241 - DIVĂNI -PL: divan-ceauşi. - Din tc. divan <:avaşu. DIVÂN-CHIATÎP s. m. Funcţionar al divanului (11) care îndeplinea funcţia de secretar, de diac, de scriitor (12) şi care era în subordinea unui divan-efendi. Vezir într-acea vreme era Halii Hamid-paşa, om foarte procopsit, ce slujise şi multă vreme la calemul Divanului împărătesc şi de la care divan-chiatib încă aflându-se şi chiatib al ţării noastre lângă capichehaiele. VĂCĂRESCUL, IST. 292. Atunce divan-chiatipul voievodului şi alţi musulmani vor mijloci spre împăcarea părţilor prigonitoare (a. 1792). URICARIUL, m, 133, cf. TDRG. -PI.: divan-chiatipi. - Din tc. divan kâtibi. DIVAN-EFENDI s. m. invar. Funcţionar al divanului (11) care îndeplinea funcţia de secretar şi care adesea citea firmanul la înscăunarea domnilor din Ţările Române. Două atlaze care au trimis ... lui divan-efendi al hanului (a. 1693). ap. ŞI0II2,48. Un pântece de vulpe de mosc ce s-au trimis lui divan-efendi al serascherului. ib. Ş-au îmbrăcat domnul cu căftane, întăi pe divan-efendi ce-au cetit fermanul, apoi şi pe postelnicul cel care adusesă caftanul PSEUDO-AMIRAS, C. 144. Scoate hatişăriful cel împărătesc şi desfăcându-l... îl dă în mâna lui divan-efendi. GHEORGACHI, CER. (1762), 266. La hotărârea pricinilor ce se va întâmpla între turci şi între raiele, să fie în mijloc şi cel după vremi divan-efendisi al domnului (a. 1802). ap. ŞIO II2, 48, Cf. BUL. COM. IST. IX, 162, CONV. LIT. X, 77, ZEITSCHRIFT, XVIII, 76, TDRG, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 342, FORM. CUV. I, 62. - Şi. divân-efendisi s. m. - Din tc. divan efendisi. DIVÂN-EFENDISI s. m. v. divan-efendi. DIVANÎST adj. (învechit; adesea substantivat) Divanit. Rădicându-se stăpânirea muscalilor din ţară, au rămas boierii ţării, cei mari divanişti în Bucureşti. DIONISIE, c. 165. Dând... bani mulţi la divaniştii împăratului să scoată pe vodă Hangerliu din scaun. id. ib. 194. Se tânguiau divaniştii şi mânile-şi frângeau. BELDIMAN, ap. ŞIO lll5 160. Chemând domnul pe divanişti înainte sa, hotărea nemijlocit pricina prin chrisovul său (a. 1835). HURMUZAKI-S, VI, 619. Are trecere la boierii divanişti ...Se zice că-i bine primit de însuşi paşa. ALECSANDRI, T. 1 434, cf. COSTINESCU, ZEITSCHRIFT, XVIII, 76, ŞĂINEANU2. Fraţii Trecourt... învaţă pe viitorii voievozi şi divanişti în Moldova. IORGA, L. II, 38, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. - PI.: divanişti. - Divan + suf. -ist. DIVANÎT adj. (Atestat prima dată în 1779, ap. tdrg2) (învechit; adesea substantivat) (Persoană) care făcea parte din divan (11); (învechit) divanist; p. e x t. (persoană) care are trecere pe lângă un domnitor, făcând parte din protipendadă. Cf. predetici, d. S-au văzut la Divan arătarea ce face către dumneavoastră dumnealor boieri divaniţi ai Craiovii (a. 1812). DOC. EC. 141. Pre ceilalţi boieri şi divaniţi. ZILOT, ap. ŞIO IIj, 160. Au şîfăcut anafora..., îndatorândşî pă boierii cei mari, pă divaniţi, ... ca şî ei să facă cele mai mici boierii supuse lor. i. GOLESCU, în PR. DRAM. 77. Să trimiţă aici acel contract ce l-au făcut caimacamul Craiovii cu dumnealor boierii divaniţi în vremea răzvrătirii (a. 1826). DOC. EC. 366. Numai de la vel-stolnic şi în jos erafu] giudecătorii divaniţi, cari se înfăţoşa fu ] cănd era vr(eme) Divanului, iar cei mai mari erafu]socotiţi ca nişte sinatori administraţiei (a. 1835). HURMUZAKI-S, VI, 620. Când părerile boierilor divaniţi erau împărţite, lua şi el parte în dezbatere. FILIMON, O. I, 241, cf. LM, TDRG, CADE. Despre tulburări în ţară şi viclenia unor boieri divaniţi [Titlu], sadoveanu, O. X, 132, cf. gâldi, M. PHAN. 174, SCRIBAN, D. Domnul are ... pe boierii divaniţi, ispravnicul are pe judecători. OŢETEA, T. v. 50. Să jupoaie dă piele doisprezece boieri divăniţi. C. PETRESCU, A. R. 184, cf. DL, DM. Boierii cei mai divăniţi ... au ieşit pe afară. BARBU, PRINC. 337. Cum toţi divaniţii îl considerau pe Iancu un urmaş al lui Tudor ..., a fost din nou arestat în aprilie. MAGAZIN IST. 1976, nr. 6, 65. Boierii divaniţi avură mult de furcă ..., orice omferindu-se cu groază să accepte, ib. 1970, nr. 9, 90, cf. dex. - PL: divaniţi. - Şi: (rar) divănit adj. - Din ngr. vripavÎTij«;. DIVÂN-SARÂI subst. (învechit) Sediul divanului (I 1). S-au gătit Pazvandu cu halaiu mare şi cu multe agale, de au mers la divan-sarai. DIONISIE, C. 188, cf. ŞIO n2, 48, lobel, C. 243, tdrg, FORM. CUV. I, 55. - Din tc. divan sarayi. DIVÂN-TACÂM subst. (învechit) Harnaşament (domnesc) de mare paradă. I-a dat... şi cal cu divan-tacâm. văcărescul, ist. 255, cf. şio n2, 48, lobel, c. 244, tdrg, form. cuv. i, 55. - Din tc. divan takimi. DIVARIC vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A depărta de centru, a îndepărta în afară faţă de centru. Cf. lm. - Prez. ind.: ? - Din lat. divaricare. DIVARICÂT, -Ă adj. (Bot.) Depărtat, dispus în direcţii diferite. Cf. LM. Foile au forma triangulară, largi, ternat-descompuse în lacinii îngustioare plane şi lungicele, uşor divaricate. GRECESCU, FL. 249. Florile în fascicule terminale întocmind o largă paniculă divaricată. id. ib. 267, cf. ndn. -*PL: divaricaţi, -te. -V. divarica. DIVARICÂŢIE s. f. (Med.; rar) Lărgire, depărtare a marginilor unei răni. Cf. dn2. - PL: divaricaţii. - Din fr. divarication. DIVASTÂRE s. f. v. devastare. DÎVĂ s. f. v. div1. DIVĂLMĂŞÎE s. f. v. devălmăşie. DIVĂNÂŞ s. n. (Popular) Diminutiv al lui divan (II). Cf. ŞIO HJ, 160, SEVASTOS, P. 148. N-ai tu casă, nici camară, Fă-ţi un divanaş afară, Supt on nuc, supt on agud, Să trec sara să te-aud. JAHRESBER. XII, 76. - PL: divănaşe. - Şi: divanaş s. n. - Divan + suf. -aş. DIYĂNÎ vb. IV. (Ban.) 1.1 n t r a n z. A sta de vorbă, a sta la taifas. Cf. şio i, 81, 83, cade, puşcariu, l. r. i, 318, scriban, d., SCL 1957, 512, H XVIII 315. Şi merg către casa mortului, merg ghivănind (cum zic bănăţenii), adecă povestind. RETEGANUL, P. II, 64. Unde ţi-i fata să divănesc eu cu ea? şez. I, 275, cf. viciu, GL., com. din TIMIŞOARA. Să vii, drago, la Rusalii, C-atunci e ziua mai mare: Ai când mere, când veni Şi cu noi de-a divăni. DENSUSIANU, ţ. H. 251, cf. alr 1 1 322/40, 45, 49, alr ii/i h 31/36, alr sn ii h 1 390. 2. R e f 1. r e c i p r. A se sfătui (2); a se învoi. Cf. ddrf, tdrg, cade. Dumnezeu venea Cu Sfântul său Petru De se divănea, Pământ cântărea. MARIAN, î. 176. Nevastă, nevastă, lan ieşi la 9393 DIVĂNIE - 1242 - DIVERGENŢĂ fereastră, Să ne divănim Und' să ne-ntâlnim? HODOŞ, P. p. 62. Ai noştri a-mbătrânit Ş-aşa ei s-au divănit Pe noi două să ne dea. id. ib. 108. - Prez, ind.: divănesc. - Din sb. divaniti. DIVĂNIE s. f. (Popular, într-un bocet) Funcţia de divan (11). Cum trag ... Divanii la divăniile lor, Potropopii lapotropopiile lor, ... Aşa să tragă Toţi micii, Toţi marii, ...La cuvântul meu. MAT. folk. 1 560. - Pl.: divănii. - Divan + suf. -ie. DIVĂNÎRE s. f. (Ban.) Faptul de a d i v ă n i (1); discuţie (2), conversaţie. Cf. pribeagul, p. r. 56. -Pl.: divăniri. - V. divăni. DIVĂNÎT adj. v. divanit. DÎVĂR s. m. v. dever1. DIVĂRÎŢĂ s. f. v. deveriţă. DÍVER s. m. v. dever1. DIVÉRGE vb. III. I n t r a n z. 1. (Despre linii geometrice, razele unui fascicul etc.) A pomi dintr-un punct comun, răsfirându-se în direcţii diferite. Cf. poen. - aar. -hill, v. i, ap. tdrg2, prot. - pop., n. d., costinescu, lm, barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg, cade, SCRIBAN, D., SCL 1950, 74. Pendulele diverg la ambele capete. cişman, fiz. n, 103, cf. m. d. enc., dex. 2. F i g. A fi în dezacord, a fi opus, a fi foarte depărtat. Cantemir, Şincai, ... toţi ceilalţi ... admit în unanimitate pe un fantastic fundator al statului muntean ..., divergind numai asupra puntului cronologic. HASDEU, I. C. 1,111. Afară de vreo câteva puncte asupra cărora opiniunile diverg încă, ortografia română este stabilită în ziua de astăzi arhiva, I, 152, cf. şăineanu2, cade. începând cu primele consecinţe ale acestei decizii, istoriile noastre au divers radical patapievici, c. l. 116. - Prez. ind. pers. 3: divérge. - Din fr. diverger. DIVERGÉNT, -Ă adj. 1. (Despre linii geometrice, raze luminoase dintr-un fascicul etc.) Care diverge (1); (despre fascicule de raze luminoase) a cărui secţiune creşte pe măsura depărtării de un punct de referinţă; (despre sisteme optice) care produce un fascicul de raze de lumină ce se depărtează unele de altele. Cf. i. golescu, c., NEGULICI. Această înghesuire a peliiface a se naşte, în vecinătatea părţilor sănătoase, pete roşii, divergente şi în forma laminelor de cuţit. MAN. SĂNĂT. 361/13, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Fasciculul divergent ...va fi focalizat pe axa OH. sanielevici, R. 72, cf. dl, DM, der, dn2, dex. O Lentilă divergentă = lentilă care are proprietatea de a împrăştia razele incidente. Linţile divergente sunt asemene de trei feluri, poní, F. 367. Toate razele de lumină, care trec prin o asemene linte, sunt îndepărtate de axa principală sau împrăştiate, din această cauză aceste linţi se numesc divergente, id. ib. 378, cf. cade, dl, dn2. + (Despre direcţii) Care diferă, care se deosebeşte; opus2 (1). Două şire de munţi, Balcanii şi Carpaţii, ...de la graniţa României încolo apucă direcţiuni divergente. ODOBESCU, s. n, 258. (Adverbial) Ochii lui bazedovieni... galopau divergent ca doi cai nărăvaşi, vinea, l. i, 349. + (Mat.; despre şiruri de numere) Care nu are limită finită, care tinde spre infinit. Se spune că şirul ... e divergent către + oo . LTR2 VI, 563, cf. DL, DN2, DEX. 2. F i g. (Despre păreri, concepţii, atitudini etc.) Care este în dezacord; diferit, îndepărtat, deosebit (2). Cf. hem 1 700, COSTINESCU. Intre aceste opinii divergente se vede că lucrează ... diplomaţia cancelariei germanice. EMINESCU, O. IX, 205. Afirmarea elementelor divergente poate fi o slăbire pentru fiinţa unui popor şi a statului respectiv, mehedinţi, în plr ii, 373, cf. şăineanu2, cade. Aceste cercetări... ne-ar lua poate prea mult timp - cu atât mai mult cu cât sunt, deocamdată, mai disparate şi mai divergente. NEGULESCU, G. 129. Un suflet e un cristal, o monadă, şi nu o pulbere de activităţi divergente. LOVINESCU, S. I, 509. Aceste atacuri, divergente ca sursă, dar convergente ca scop şi concluzie, ...ar trebui mai degrabă să creeze ...o senzaţie de echilibru, titulescu, d. 288. Italia şi Germania, din cauza tendinţelor divergente ale principalelor centre economice..., nu s-au putut constitui ca state unitare, oţetea, R. 37, cf. DL, DM, DN2. Eforturile i se risipesc câteodată în domenii aparent divergente. S ianuarie 1970, 99, cf. M. D. ENC. Noul roman... e asemenea celor precedente, o carte dintre acele ce provoacă inevitabil reacţii critice divergente. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 1/10, cf. DEX. - Pl.: divergenţi, -te. - Şi: (învechit) diverghent, -ă adj. GEOMETRIA, A. M. 1272. - Din fr. divergent. DIVERGENŢĂ s. f. 1. Proprietate a unor linii geometrice, a unor raze şi fascicule luminoase, a unor sisteme optice etc. de a fi divergente (1). Cf. i. golescu, c., negulici, prot. - pop., n. d., costinescu, lm, ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg, cade. Divergenţa electroscopului scade brusc, sanielevici, r. 25. Aceste pendule se resping reciproc şi divergenţa lor ne arată că s-au încărcat cu electricitate. CIŞMAN, FIZ. II, 103, cf. DL, DM, DN2, DEX. + (Mat.; despre şiruri de numere) Proprietate a unei serii de a nu avea o sumă determinată a termenilor săi. Cf. dl, der, dn2. + (Mat.) Mărime a unui cîmp vectorial egală cu suma derivatelor parţiale ale componentelor vectorului într-un punct dat. Cf. ltr2, der, dex. 2. F i g. Deosebire, diferenţă, dezacord de păreri, de concepţii, de atitudini; p. e x t. nepotrivire, neînţelegere. Lupte şi răsturnări ... n-au putut proveni decât din diverginţele de idei ce ezistau între popoare şi guvernele lor. GHICA, C. E. II, 624. Mai constatăm în ediţia nouă şi divergenţi mai mari în cuvinte şi fraze, de cea veche. CONV. LIT. VI, 283, cf. COSTINESCU. împărţirea noţiunilor în concordante şi opuse este împărţirea fundamentală pentru logică, corespunzând fenomenului general al divergenţei în sensibilitatea fiinţelor organice. MAIORESCU, L. 33. Desconsiderară toate divergenţele care îi despart şi se întruniră pentru un scop comun. F (1879), 216. D-nul prezident ales declară că nu va putea şedea alături cu mine din cauză de divergenţă a principiilor. EMINESCU, O. IX, 455. Diverginţa opiniilor politice ne desparte pentru veci. CONTEMPORANUL, IV, 614. Divirgenţele de naţionalitate, religiune, confesiune ... sunt cu mult prea tari decât să poată fi subordonate ideilor cosmopolite. LUC. n, 51, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Vom da aici câteva exemple de divergenţe între viaţă şi literatură. LOVINESCU, S. I, 88. Era... atât de preocupat de problema regenţei ... încât tolera orice divergenţă, pe orice chestie. CAMIL PETRESCU, P. 234. Divergenţa multiplelor curente exclude predominarea unuia. CIORAN, R. 47. Nu sunt decât puţine puncte de divergenţă între istoria biblică şi analele răsăritene. BRĂTIANU, T. 19. La marile talente retorice ...se întâmplă adeseori această divergenţă între sens şi ritmică. VIANU, L. R. 140, cf. DL. Sterian ar fi dorit ...să lase la o parte... divergenţele cu comuniştii, preda, r. 17, cf. dm. Divergenţele ... purced însă tocmai din pricina acestor „ez^em^”. varlaam -SADOVEANU, 190, cf. DN2. între cei care concurează la realizarea unui spectacol există desigur şi divergenţe. T ianuarie 1969, 77, cf. M. D. ENC. Acest rezumat evolutiv conduce ..., în pofida divergenţelor de opinii, spre una şi aceeaşi concluzie. CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 4/7, 9402 diverghent - 1243 - DIVERSAT cf. DEX. Divergenţele duc mai degrabă spre o ruptură. RL 2005, nr. 4 706. <> E x p r. A face (sau a fi în) divergenţă = (despre o parte a unui complet de judecată) a-şi exprima sau a avea păreri deosebite de ale majorităţii asupra unei pricini judecate. Cf. cod. pen. r. p. r. 82, dl, dm, DEX. 3. (Biol.; şi în sintagma divergenţa caracterelor) Proces de formare a speciilor noi de plante sau de animale în funcţie de mediu şi în lupta pentru existenţă, pornind de la o anumită formă strămoşească. Cf. DER, NDN. -PL: divergenţe. - Şi: (învechit) diverginţă, divirgănţă s. f. - Din fr. divergence. DIVERGHÉNT, -Ă adj. v. divergent. DIVERGÎNŢĂ s. f. v. divergenţă. DIVERÎŢĂ s. f. v. deveriţă. DIVERS, -Ă adj. 1. Care prezintă aspecte, trăsături variate, diferite; diferit, deosebit (12), felurit, variat (1). Căile amegiturii sunt aşa de multe (diverse) fealuri la chip. pravila (1788), 81/6, cf. I. GOLESCU, C. Vegetaţia diversă o găsim pe toate felurile de terene. BARASCH, I. N. 153/11. Să nu am doruri, trude, să fiu nesimţitor; Căci numai somnul singur adduce uşurare La relíele diverse ce-nnec pe muritor! SERRURIE, P. 9/8. Perderea de lucrare dinamică provenită din frecături şi reacţiuni diverse. GfflCA - STURDZA, A. 263, cf. PROT. -POP., N. D., pontbriant, D. [Limba face] să treacă cu repejune prin sufletele tuturor aceleaşi şiruri de gândiri, deşi adesea lasă în ele răsunete diverse. CONV. LIT. II, 210. Un ura lung de gloată Exprimă-n limbi diverse naive-ntuziasmuri. ALECSANDRI, POEZII, 337. Proverbe, asemănări, locuţiuni diverse, zicale, cimilituri. EMINESCU, O. VI, 372, cf. DDRF, BARCIANU, alexi, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Romanul... merge amplu, măreţ, purtând cu el sute de fiinţi - ca o mică planetă - cu viaţa lor diversă. IBRĂILEANU, S. L. 71, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Preferăm să ... înlocuim [scena] prin sugestiunile diverse pe care ni le trezesc şi piesa şi autorul. LOVINESCU, C. in, 59. Ţipete diverse ţâşniră într-o îmbrânceală generală. REBREANU, R. II, 197. Izbutind, prin diverse terapeutici proprii..., să mă calmez, cucerisem o stare sufletească îndeajuns de paşnică. E. IONES CU, E. 159. Eclectismul încearcă o îmbinare între diversele sisteme de valori. CIORAN, R. 65. Cultura lui vastă şi diversă era necontenit necesară în redacţie. SADOVEANU, o. XX, 43. Munca sa se baza pe o ... informaţie solidă, bogată şi diversă. IST. LIT. rom. n, 48, cf. DL, DM. Descrierea lumii contingente ca atare nu constituie obiectul literaturii, ci al diverselor ştiinţe. COTEANU, S. F. n, 13, cf. DN2. Stilistica permite studierea organizării şi a receptării enunţului lingvistic din unghiuri diverse. LL 1972, nr. 2, 31, cf. M. D. ENC., dex. Afişe mari sau mici pliante anunţau expoziţii, concerte, manifestări diverse ale acestei sărbători a României. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 29, 24/2. Copiii trebuie să înveţe să se protejeze de diversele forme de corupţie care există. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 825. Un val de nemulţumiri a cuprins straturi adânci şi diverse ale societăţii româneşti. RL 2006, nr. 4 821. <0 (Adverbial) Mai putem înşira aci ... Faţa mâţii divers colorată (Galeopsis Tetrahit). GHICA - STURDZA, A. 133. Divers solicitat, interesul cititorului ...se pulverizează. LOVINESCU, C. IV, 111 .Soarele lucea splendid şi divers în ochiurile de apă şi în cotiturile canalurilor. sadoveanu, o. XIV, 466. Poezia este cultivată asiduu şi divers. IST. LIT. rom. m, 569. îşi scrie mai departe scrisorile de dragoste, cu carioca divers colorată. CĂRTĂRESCU, N. 159. Ouăle divers colorate ... se pot transforma foarte uşor într-un ornament inedit. rl2005, nr. 4 772. <> Fapt (sm fapte) divers (ori diverse) = a) întâmplare fără importanţă, banală, de toate zilele. Cf. cade. Nu e teatru, ci realitate, un fapt divers petrecut în scăpărarea unei clipe. LOVINESCU, C. III, 194. Era spăimântată de veştile despre tulburările ţăranilor, tot mai stăruitoare şi eclipsând toate crimele şi faptele diverse. REBREANU, R. II, 63. N-aş vrea Să ştiu ... Când, mai curând sau, poate, mai târziu, Acelaşi „fapt divers” se va-ntâmpla. MINULESCU, VERS. 268. Nu era atunci decât un simplu fapt divers. CAMILPETRESCU, T. I, 223, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Migraña şi trădarea politică au devenit fapt divers. RL 2005, nr. 4 803; b) rubrică de ziar care prezintă succint întâmplările şi evenimentele petrecute în cursul zilei. Cititori care urmăresc, regulat, faptele diverse din gazete. NEGULESCU, G. 205. Altul răspunde de politica ziarului. Directorul dramatic are şi faptele diverse. ARGHEZI, S. XI, 48, cf. M. D. ENC. Concertele amintite vor ieşi din preocupările cronicarilor muzicali pentru a intra într-acelea ale reporterilor de la faptul divers. CONTEMP. 1975, nr. 1 492, 6/11, cf. dex. O (Eliptic) Mi-a venit uite-aşa ideea, mi se pare am cetit-o la - diverse, sau mi-a povestit-o cineva, luc. ii, 86. + (Substantivat, f. pi.) Probleme mărunte şi auxiliare (care se discută la sfârşit într-o adunare sau într-o şedinţă ori care se notează într-un capitol final al unui act diplomatic, de contabilitate etc.). (Eliptic) Notificarea [despre Turcia] pe care am publicat-o într-adins între diverse nu este de natură diplomatică. EMINESCU, O. IX, 200. Registrul de detaliu se împarte în: controlul efectivului - capitolul micului echipament al îmbrăcămintei, al armăturei şi al diverselor. BRĂESCU, A. 252, cf. DL, DN2, M. D. ENC., DEX. □ A luat cuvântul la diverse. 2. (La pi., precedând substantivul) Tot felul de ..., mulţi, diferiţi. [Boala] se lăţeaşte şi prin diverse, adecă deosebite producturi. ÎNVĂŢĂTURĂ, 19/9. în diverse direcţii, izbucnea ... lava focoasă, roşie, topită. CODRU-drăguşANU, C. 169. Diversele clase ale pronumelor [Titlu]. BĂLĂŞESCU, GR. 57/26. Vom descoperi... diverse tablouri. ALECSANDRI, POEZII, 190. Junii să ia cunoştinţele neapărate la diverse arte şi meserii. ODOBESCU, S. II, 71. Timpul încolţirii şi vegetaţiunii la diversele plante agricole. EMINESCU, O. IX, 226. Funcţiile pe care aceşti diverşi şi eterogeni eroi le-au ocupat ar fi rămas ... o ficţiune. ANGHEL, PR. 107. Era un vestit excursionist... cu ciorapii roşii peste pantalonii bogaţi în urme de noroi şi de uleiul diverselor conserve. IBRĂILEANU, a. 152. Din diferite părţi şi subt diverse forme, i s-a confirmat mereu. REBREANU, R. I, 122. Ii arată o planşă cu text de diverse mărimi. ARGHEZI, C. J. 187. Energiile acestor cuante corespund tranziţiilor permise între diversele nivele de excitaţie ale nucleelor derivate. SANIELEVICI, R. 85. Se mângâie cu gândul că le rămâne numele pe diverse frontispicii. VINEA, L. I, 265. Sunt împrejurări când, pentru diverse motive, un nume este evitat de o comunitate. GRAUR, N. P. 103. Infuziile diuretice sunt ceaiuri care se prepară din diverse vegetale. BELEA, P. A. 278, cf. DL, DM. Diverşii şefi de trib ... încep să bată ...o monedă proprie. H. DAICOVICIU, D. 53. Unităţile de cercetare - prin specialişti din diverse domenii - vor contribui la realizarea unor prelegeri. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 2/8, cf. DEX. A face istoria diverselor genuri înseamnă a face totodată istoria straturilor sociale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 26, 21/4. Producătorul filmului a trebuit să garanteze cu propria avere împrumuturi la diverşi bancheri. RL2005, nr. 4 603. ^ (Substantivat) 7 trecători şi diverşi omorâţi din greşeală. RALEA, O. 143. - PL: diverşi, -se. - Din lat. diversus, -a, -um, fr. divers. DIVERSAMÉNTE adv. (învechit, rar) în diferite feluri. Cf. heliade, în SFC îl, 195, marin, F. 455, ap. URSU, î. L. 350. - Şi: diverseménte adv. marin, f. 455, ap. ursu, î. l. 350. - Din it. diversamente. DIVERSÁRE s. f. (învechit, rar) Diversificare. Cf. heliade, PARALELISM, I, 84. - PL: diversări. - Din it. diversare. DIVERSÁT, -Ă adj. (învechit, rar) Diversificat, variat (2). Preţu[l] de arendă este foarte mare; însă el provine din cauză că 9409 DIVERSATIV -1244- DIVERSITATE proprietatea este foarte diversată pe aici, populaţiitnea aseminea este deasă. I. IONESCU, D. 233. - Pl.: diversaţi, -te. - De la divers. DIVERSATÎV s. n. (Gram.; învechit, rar) Numeral multiplicativ. Feliurivele sau diversativele se supun la întrebarea neutră: de câte şi în câtefeliuri..., de câte moduri. SĂULESCU, GRAM. rom. i, 70/12, cf. sfc iv, 89. - Pl: diversative. - Divers + suf. -ativ. DIVERSEMENTE adv. v. diversamente. DIVERSIE s. f. v. diversiune. DIVERSIFI vb. I v. diversifica. DIVERSIFICĂ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A face ca ceva să prezinte sau a prezenta aspecte (mai) numeroase şi (mai) variate; a (se) deosebi (2). Cf. I. golescu, c., negulici, prot. - pop., n. d. Cererea făcută, opiniile Senatului începură a se diversifica. EMINESCU, O. IX, 267. Fonetismul a diversificat ortografia mai mult decât etimologismul. macedonski, o. iv, 123, cf. alexi, w., şăineanu2. Cultura însăşi dă prostiei posibilităţi de manifestare, o diversifică, o multiplică. IBRĂILEANU, s. 56, cf. RESMERIŢĂ, D. [Mediul etnic] diversifică de asemenea rezultatele operaţiilor intelectuale. negulescu, g. 173, cf. iordan, l. r. a. 245, scl 1950, 68. Vilele aveau toate aceeaşi înălţime, diversificându-se în detalii. CĂLINESCU, S. 493. Există tendinţa de a se considera că, dacă un cuvânt îşi diversifică sensurile, se produce o omonimie. GRAUR, F. L. 126, cf. DM. Pe omul din combinat ai putea să-l diversifici chiar şi după acest aspect... pe care i-l dau hainele sale de muncă. V. ROM. iunie 1958, 67, cf. DM. Când aplicăm graficul la o limbă dată, limbajele se diversifică şi apar noi raporturi de subordonare. COTEANU, S. F. I, 50, cf. DN2. Controversele cu zidarii se diversifică. T ianuarie 1969,68, cf. M. D. ENC., DEX. Literatura spaniolă îşi fortifică permanent substanţa şi îşi diversifică instrumentele de exprimare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 19, 20/1. Negustorii au diversificat oferta în speranţa creşterii vânzărilor, rl 2005, nr. 4 551. O R e f 1 . p a s . S-a diversificat şi reînnoit, de asemenea, producţia secţiei de instrumente muzicale. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 337. Practica şpăgii se extinde şi se diversifică tot mai mult. adevărul, 2006, nr. 4 841. - Prez. ind.: diversific. - Şi: (învechit, rar) diversifiâ vb. 1.1. golescu, c., prot. - pop., n. d. - Din fr. diversifîer. DIVERSIFICÂBIL, -Ă adj. (Rar) Care se poate schimba, care se poate diversifica. Cf. negulici, costinescu. - Pl.: diversificabili, -e. - Diversifica + suf. -abil. DIVERSIFICÂRE s. f. Faptul de a (se) diversifica; schimbare (II), variaţie (2), deosebire (2), (învechit, rar) diversare. Cf. heliade, paralelism, i, 84, costinescu, lm. Din diversificarea studiilor în ramurile gemene ale instrucţiunii secundare se poate câştiga un mare folos: acela de a se consolida ... specia de învăţătură. ODOBESCU, S. II, 62. Lipsa de diversificare a muncii ...nu preocupă pe nimenea. EMINESCU, O. xn, 387. De la ea în sus, urmează tot mai multă diversificare, complicare. IBRĂILEANU, s. L. 112. Ce e, în fond, arta clasică dacă nu reducerea la unitate a sufletului, fuga de diversificare, lovinescu, s. I, 509, cf. ralea, s. t. m, 17. Odată cu răspândirea creştinismului şi cu prăbuşirea Imperiului Roman, numele de persoane în ţările europene încep să prezinte ... elemente de diversificare şi elemente de unificare. GRAUR, N. P. 45, cf. DL, DM. Repetarea ... unor situaţii impune, pentru un mare artist cum este Creangă, diversificarea şi mai cu seamă concentrarea mijloacelor de expresie a unui conţinut identic. L. ROM. 1965,466, cf. dn2. O inovaţie a fost adusă ... în diversificarea valorilor sintactice ale apozxţiei. CL 1973, 300, cf. M. D. ENC. Este nevoie de o concentrare superioară a eforturilor pentru diversificarea programului cultural-educativ. CONTEMP. 1975, nr. 1 504,4/8. Diversificarea culturilor a fost impusă şi de interdicţiile cultice. BUTURĂ, EG. 169. + (Concretizat) Crearea unor aspecte diverse, diferite faţă de ceva existent; felurime, varietate (2). Cf. M. D. ENC. Diversificarea producţiei alimentare şi de bunuri industriale de consum. CONTEMP. 1975, nr. 1 510, 4/3. Extinderea şi diversificarea fabricaţiei de bunuri de larg consum, scânteia, 1975, nr. 10 347. - Pl.: diversificări. - V. diversifica. DIVERSIFICÁT, -Ă adj. Care a fost supus unui proces de diversificare; diferit, variat (1). Cf. lm. Producţia internă e foarte diversificată. EMINESCU, O. XII, 388. Limbajul popular este ... omogen din punct de vedere stilistic sau, în orice caz, mult mai puţin diversificat decât limbajul cult. COTEANU, S. F. I, 103. Să asigure nivelul prevăzut pentru carne, cât şi necesarul pentru preparatele din carne într-o gamă diversificată, scânteia, 1975, nr. 10 316. De aici concluzia necesităţii unei reţele puternice şi diversificate de servicii către populaţie, flacăra, 1978, nr. 44, 6, cf. românia literară, 1979, nr. 18, 19/1. [Ordinea] se hrăneşte din substanţa infinit diversificată a individualului. PLEŞU, M. M. 111. Cu surse tot mai puternice şi design-uri diversificate, carcasa este o componentă al cărei preţ a rămas relativ constant. rl2006, nr. 4 817. <> (Adverbial) Rezultatul muncii inginereşti de concepţie trebuie să aibă ca trăsătură specifică asamblarea ordonată a tuturor cunoştinţelor diversificat însuşite, scânteia, 1966, nr. 6 908. -PL: diversificaţi, -te. - V. diversifica. DIVERSIFÓRM, -Ă adj. (Rar) Heteromorf. Cf. ndn. -PL: diversiformi, -e. - Din fr. diversiforme. DIVERSIONÍSM s. n. (Rar) Atitudine, manifestare diversionistă. Varovski a atacat în numeroase studii pe decadenţi, deturnata lor revoltă, diversionismul lor spiritual. CONTEMP. 1949, nr. 120, 10/4, Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Pronunţat: -si-o-. - Diversiune + suf. -ism. DIVERSIONÍST, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care are caracter de diversiune (1), care are scopul de a provoca o diversiune. Cf. dl, DM. Vorbitorul a înfăţişat pe larg ... actele lor diversioniste. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 840, cf. DN“. Colonialiştii au început să recurgă la manevre diversioniste pentru a semăna discordie printre conducătorii mişcării. MAGAZIN IST. 1968, nr. 11, 56, cf. M. D. enc., DEX. (Adverbial) Jaful este numit pompos, demagogic şi diversionist liberalizarea pieţei energiei. rl2005, nr. 4 706. 2. S. m. şi f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune (2). Cf. scânteia, 1953, nr. 2 791, cf. dl, dn2, m. d. enc., DEX. E o diversiune şi diversioniştii din presă i-am criticat, nu presa în ansamblu. RL 2004, nr. 4 466. -Pronunţat: -si-o-. - PL: diversionişti, -ste. - Diversiune + suf -ist. DIVERSITÁ s. f. v. diversitate. DIVERSITÁTE s. f. Caracterul sau însuşirea a ceea ce este divers (1), variat (1), felurime, varietate (1), 9422 DIVERSIUNE - 1245 - DIVERSORIU d e o s e b i r e (2); pluralitate (1). Dă diversita sau dă dăosibire. VĂCĂRESCUL, în ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 430, cf. HELIADE, PARALELISM, I, 84,1. GOLESCU, C. Cu aceste doăsprezece tonuri se pot produce toate felurile de tonuri, de scări, de melodii, de armonii, de diversităţi şi de modulaţii de tonuri, vahman, m. 8/25. Naţiunile ... produc chiar prin diversitatea lor armonia totului, unitatea. BĂLCESCU, M. v. 3, cf. NEGULICI. Diversitatea De-nţelesuri ş-esecută De pe simţu-i trădător. SERRURIE, P. 29/4, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Una din frumuseţele cele mai caracteristice ale genului poetic consistă în a imagina raporturi între diversităţi. HASDEU, i. C. 1,105. Dreptul fiecăruia individ de a cugeta după placul său dă naştere naturalmente la o diversitate infinită de opiniuni. CONV. lit. II, 61, cf. COSTINESCU, LM. De aici vin în mare parte şi desele schimbări, precum şi diversitatea clasificărilor în ştiinţele descriptive, maiorescu, l. 178. Instrucţiunea nu mai poate fi uniformă, ci trebuie să varieze după diversitatea profesiunilor. ODOBESCU, S. II, 61. Diversitatea originei locuitorilor [Americii] nu-i opreşte pe aceştia de afi buni patrioţi americani. EMINESCU, O. XI, 333. Avem posibilitatea ... de a defini ... natura obiectelor prin diversitatea de senzaţiuni. MACEDONSKI, O. IV, 106. Ne-au trimes versurile lor mulţi autori ... cu deosebirea mare în adâncimea închipuirii, în frumuseţea formei, în diversitatea ideilor. I. negruzzi, în plr 1,237, cf. DDRF, BARCIANU, alexi, w., şăineanu2. Tablourile lui Loghi sunt de o diversitate neobişnuită, anghel, pr. 168, cf. TDRG. Conachi e ... reprezentantul diversităţii de aspecte care se întâlneau în viaţa de la noi şi din care avea să se desprindă ce trebuia să fie al nostru. DENSUSIANU, L. 160, cf. resmeriţă, D., cade. Coaja copacului e crăpată într-un anumit fel, care te sperie cu diversitatea lui. CAMIL PETRESCU, P. 193. Această înmulţire a etichetelor indică netăgăduit o creştere a diversităţii concepţiilor. NEGULESCU, G. 406. Răul e de alt ordin decât unitatea sau diversitatea. STĂNILOAE, O. 41. Avem soluţiile teoretice ale acestor probleme, dorim însă a vedea cum reacţionează practic oamenii muncii în diversitatea lor. CĂLINESCU, C. O. 145. Fenomenele romantice sunt de-o diversitate deconcertantă. blaga, z. 82. Vegetaţia spontană prezintă o diversitate mare. AGROTEHNICA, I, 279, cf. DL. Epoca mea e-aici: câmpii şi munţi, Diversitate vastă şi măreaţă. LABIŞ, P. 387, cf. DN2, M. D. ENC. Universalitatea structurii logice a gândirii, dincolo de diversitatea naţională a limbilor, v. rom. februarie 1975, 24, cf. dex. Aceste plante ... ofereau, prin marea diversitate a principiilor active ce le conţineau, leacurile de bază. butură, EG. 277. Primul ciclu de interviuri, cel care dă şi titlul cărţii, are ca personaje oameni de cultură, de o mare diversitate a domeniilor profesate. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 26, 9/2. Ţesăturile de interior din zona Iaşi se impun printr-o mare diversitate de forme. PAVEL, S. E. 55. Excepţia culturală europeană rezidă în diversitate. RL 2005, nr. 4 614. + (învechit şi rar) Adversitate, neînţelegere, duşmănie. Fiecare e dator a-şi deschide ochii şi a vedea bine de unde provin aceste intrigi şi diversităţi fatale, ghica, A. 770, cf. DL. - Pl.: diversităţi. - Şi: (învechit) diversité s. f. - Din lat. diversitas, -atis, fr. diversité. - Diversita < it. diversita. DIVERSIÜNE s. f. 1. Acţiune militară făcută cu scopul de a induce în eroare pe inamic asupra intenţiilor reale de luptă, de a-1 abate de la direcţia principală de atac sau din zona în care se pregătesc anumite acţiuni. [Vizirul] deate lui Techeli 20 de mii de taleri ca să facă el împăratului un diverzion. N. STOICA, C. B. 152. Cu o parte a corposului său îi uneltea o diversie sau stinghirire. AR (1829), 27[/35. Nu prigetă dupre pilda lui Pericles în periodul resboiului peloponisiac a se sirgui să-i facă diversie. SĂULESCU, HR. II, 24/27. loan Zapolia în unire cu prinţul Radu să facă o diversie în spatele lui Soleiman. F. aaron, I. I, 213/25. Mihai ... va face prin aceasta o diversie mult mai folositoare creştinilor. BĂLCESCU, M. V. 332. Să-i cauzeze o diversiune, pentru ca din această ţeară să nu se încumete a scoate trupe. BARIŢIU, P. A. I, 579, cf. CADE. Comandanţii de companii ... adunară în jurul lor gradaţii -... La noapte facem diversiune. Nu trebuie să ştie nimeni. BRĂESCU, O. A. I, 320. Se întâlneşte cu Bonaparte, care ... ar fi vrut să creeze o diversiune în Turcia. C. GANE, TR. V. II, 441. Diversiunea armatei otomane la frontiera orientală a monarhiei Habsburgilor avea să permită Franţei să rupă cercul de fier în care împăratul voia s-o închidă. OŢETEA, R. 170. Armata greacă ... n-ar avea sorţi de izbândă decât dacă Ipsilanti ar crea o diversiune în Ţările Româneşti, id. T. V. 126, cf. DL, DM, DN', M. D. ENC., DEX. 2. Acţiune, eveniment care încearcă să schimbe cursul unei activităţi, să abată intenţiile, gândurile sau planurile cuiva (prin crearea unor false probleme); abatere, deviere (1), deturnare (1). Cf. heliade,paralelism, I, 84, stamati, D. Ciocoii... casăfacădiversie, ziseră lăutarilor să cânte. FILIMON, o. I, 197, cf. prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Nu făcea diversiune la acest tablou ating ător decât unii din membrii majorităţii Senatului cari ...se uitau în toate părţile şi căutau distracţiuni. EMINESCU, O. X, 455. Senatul Veneţiei, ce găsise o diversiune aşa de minunată în duşmănia lui Ştefan cel Mare cu turcii ..., se mişcă adânc prin aceste cuvinte. XENOPOL, I. R. IV, 71, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. D-sa încearcă să facă fel defel de diversiuni. LOVINESCU, C. V, 58. Toată lumea a luat-o ca o diversiune politicianistă. REBREANU, R. II, 212. Poate o fi fost şi o diversiune sufletească. CAMIL PETRESCU, P. 191. Ştefan încearcă o diversiune:... Nu facem o partidă? SEBASTIAN, t. 103, cf. SCL 1950, 65. Martorul, uimit de această diversiune, devenise deodată inutil cauzei care nu-l mai încadra. ARGHEZI, P. T. 95. Mă surprinde gustul pe care îl constat la regizorii noştri pentru paiaţărie şi diversiuni ieftine. CĂLINESCU, C. O. 185. Trebuia să pună capăt diversiunilor şi să înceapă şi el a pune întrebări. VINEA, L. I, 132, cf. DL. Tipul acesta de om din care faci parte o întoarce mereu cu obiecţii peste obiecţii, ... diversiuni, denaturări, reprobări. PREDA, DELIR. 93, cf. DM. Nu ştia cum să continue această convorbire stranie dintre ei doi. Căuta o diversiune. barbu, I. I, 368, cf. DN2, M. D. ENC., dex. El nu poate accepta că aici nu este vorba până la urmă decât de crearea unei diversiuni menite să ne ascundă pateticul situaţiei, liiceanu, J. 163. Este un exemplu aproape clasic al modului în care se poate cădea în capcana întinsă de o diversiune mediatică ... profesionist desfăşurată. RL 2004, nr. 4 487. 3. Acţiune politică rău intenţionată, întreprinsă cu scopul de a distrage atenţia de la problemele reale ale vieţii publice. Prin zgomotul serbărilor regatului va face o diversiune la agitarea opiniei publice. MAIORESCU, D. iii, 23. Mica schimbare de sentimente operată în Bucovina ... e-o diversiune oportunistă în spiritul cabinetului Taafe. EMINESCU, O. XI, 332. Prin această diversiune xenofobă, boierii sperau să escamoteze revendicările ţărăneşti, să scape de răspunderea răscoalei. OŢETEA, T. V. 364. într-un articol, publicat în „Munca” din anul 1892, Ibrăileanu arată ... că chestiunea rasistă este o josnică diversiune, ralea, s. T. iii, 196, cf. scânteia, 1953, nr. 2 791, v. rom. februarie 1955, 309, dl, dm, dn2, m. d. enc. Diversiunea face victime ..., dar stârneşte cu atât mai puternic protestul celor ce rămân lucizi. CONTEMP. 1975, nr. 1 512, 3/12, cf. DEX. Amplasarea bazelor americane în România şi Bulgaria nu este decât o diversiune în războiul dintre Pentagon şi Congresul Statelor Unite. RL 2005, nr. 4 616. - Pronunţat: -si-u-. - PL: diversiuni. - Şi: (învechit) diversie s. f., (învechit, rar) diverzion s. n. - Din fr. diversion, it. diversione. - Diversie < rus. flHBepCHH. DIVERSORIU subst. (Italienism învechit) Popas (2). Cf. HELIADE, O. II, 349. 9424 DIVERTI - 1246- DIVICTAR -Pl.:? - Din it. diversorio. DIVERTÍ vb. IV. T r a n z. şi refl. (învechit) A (se) distrage de la un lucru, de la o preocupare etc.; a (se) distra (2), a (se) amuza. Cf. negulici, costinescu, lm, alexi, w. - Prez, ind.: divertesc. - Din fr. divertir. DIVERTÍCUL s. n. (Anat.) Mică prelungire în formă de fund de sac a unui organ tubular. Cf. lm, der, dn2, d. med., dex. -Pldiverticule. - Din lat. diverticulum, fr. diverticule. DIVERTICULÎTĂ s. f. (Med.) Inflamaţie a unui diverticul. Cf. d. med., dn3. - Pl.: diverticulite. - Diverticul + suf. -ită. DIVERTIMÉNT s. n. v. divertisment. DI VERTÍ RE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) d i v e r t i şi rezultatul ei. Putând în fine, după atâta răbdare, să-ţi plăteşti luxul unei escapade, fireşte nu poţi găsi nimic mai nimerit pentru divertirea spiritului tău decât nişte munţi mai înalţi decât Carpaţi[i]. caragiale, o. vii, 451. - Pl.: divertiri. - V. diverti. DIVERTISÁNT, -Ă adj. (învechit) Care amuză, care înveseleşte. Cf. negulici, costinescu. -Pl.: divertisanţi, -te. - Din fr. divertissant. DIVERTISMÉNT s. n. 1. Acţiune, mijloc de a se distra, de a se amuza sau de a distra, de a amuza pe alţii; distracţie (1), amuzament. Cf. lm. în cazul dentâi [al piesei de teatru] se mai grămădeşte o sumă de divertismente şi plăceri prin care se escită natura sensuală. EMINESCU, O. XIV, 332, cf. ALEXI, W. Arta nu trebuie să fie divertismentul unei clase. LOVINESCU, C. V, 138. Vânatul şi pescuitul sunt cele mai vechi sporturi... şi n-au devenit divertisment decât cu timpul, sadoveanu, O. xiv, 392. [Poetul] nu scrie pentru a-şi omorî urâtul sau din divertisment poetic, ci fiindcă are faţă de poporul lui o mare răspuundere. V. ROM. mai 1954,275. Caragiale... s-a folosit de procedeul parodist ca de un divertisment artistic. CONSTANTINESCU, S. II, 93, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. Sub pretextul divertismentului sau al senzaţionalului, oferă tineretului cele mai sângeroase şi mai brutale imagini de violenţă. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 3/12, cf. DEX. El susţinea ... că literatura de aventuri nu trebuie concepută sau privită ca un divertisment. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 14, 8/1. în mascaradele ţărăneşti contemporane din satele moldovene jocul străvechi al caprei s-a transformat de-a lungul timpurilor într-o reprezentaţie de divertisment. PAVEL, S. E. 197. Prima emisiune de divertisment... a fost difuzată în 8 ianuarie 1929. RL2005, nr. 4 704. <> Fi g. Şoseaua ... pare intrarea unui parc imens cu divertismente populare. ARGHEZI, B. 60. 2. Compoziţie muzicală instrumentală cu caracter distractiv, amuzant. Cf. der. „Divertismentul” de Marţian Negrea. M 1965, nr. 4,11/2, cf. DN2, M. D. ENC. Critica ignoră unele fenomene de involuţie, modele efemere în sfera muzicii de divertisment. M 1974, nr. 7,3, cf. dex. + Suită pentru un instrument sau pentru orchestră, alcătuită dintr-o serie de piese cu caracter diferit. Cf. tim. popovici, d. m. Divertismentele lui Mozart. DL, cf. DER, DN2, DEX. + Interludiu de dans, de muzică, de cântece vocale etc. cu scop distractiv. Anunţase darea unui divertisment muzical la care era să ia parte şi celebra cantairiţă Marcolini. FILIMON, O. II, 322. Componistul a prelucrat jocurile ungureşti cu spirit şi cu temperament şi chiar din punct de vedere al divertismentului a fost foarte interesant intermezzul dansant. LUC. VII, 79. Oamenii cu palmele bătătorite şi cu obrazurile tăbăcite de arşiţe şi furtuni nu apăreau în piesele de teatru decât ca divertisment comic. SADOVEANU, O. XX, 529, cf. der, dn2. Există prejudecata că în programul de siestă duminicală nu merg decât... divertismente. CONTEMP. 1975, nr. 1 490, 5/9, cf. dex. + Lucrare dramatică, muzicală ori coregrafică (executată în pauzele unei piese de teatru, la Curtea Franţei). Cf. der, dn2. în specia divertismentului s-au încercat, cu bune rezultate, farsa şi piesa poliţistă. T ianuarie 1969, 104. Subiectul n-are nimic comun cu măruntul teatru idilic şi de divertisment, românia literară, 1979, nr. 15, 12/1. - Pl.: divertismente. - Şi; (învechit) divertiment s. n. lm. - Din fr. divertissement, it. divertimento. DIVERTISMENTÂL, -Ă adj. (Rar) Distractiv. Muzica uşoară mai are încă de aspirat la învestitură de artă cu serioase valenţe educativ-divertismentale. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 347. A scris peste 50 de studii ... de la activităţile ceremoniale până la cele divertismentale. PAVEL, S. E. 10. -Pl.: divertismentali, -e. - Divertisment + suf. -al. DIVERZION s. n. v. diversiune. DIVESEÂLĂ s. f. (Regional) Risipă (1) (Stăneşti -Câmpulung). Cf. L. rom. 1959, nr. 3, 65. - PL: diveseli. - Divesi + suf. -eală. DIVESÎ vb. IV. T r a n z . (Prin nord-vestul Olt.) A face risipă; a risipi (2); a împrăştia. Cf. CV 1952, nr. 1, 35. Di ce faceţ sgure şi divisâţ turta cân ştiţ bine cât. o cataţ astă iarnă? ib. Noru-mea îmi diveseşte toată leguma. L. ROM. 1959, nr. 3, 65. - Prez. ind.: divesesc. - Şi: divisi vb. IV. - Et. nec. DIVETĂ s. f. (Franţuzism, rar) Cântăreaţă (solistă) de operetă sau de revistă (3). Cf. alexi, w., dn2. - PL: divete. - Din fr. divette. DIVÎ vb. IV. I n t r a n z. şi refl. (învechit) A (se) mira1 (1); a (se) minuna (3). Iară ciubotanului zâsără, nu divi, frate, nice bănui, giudeţul lui D[u]mn[e]zău iaste dirept. dosoftei, V. s. octombrie 75734. Iubite cititoriu, să nu diveşti de greşeală, că cioaria îşi samănă cuvântul cu cuvântu. id., în BV i, 229. Aice te poftesc, iubite cetitor, să nu ne diveşti că s-au prea delungat această istorie. N. COSTIN, LET. II, 75/41, cf. DDRF, TDRG, CADE, BL VI, 46, SCRIBAN, D. - Prez. ind.: divesc. -Din slavon, ambmth ca. DIVICTAR s. m. Titlu dat boiernaşului care se îngrijea de obiectele necesare domnitorului pentru scris; purtătorul călimării domneşti; persoană care avea acest titlu. După vătavul de aprozi, vel-cafigiul, credincerul, v[tori]-cămăraş, vătav de copii, diviciarul, care mai nainte vreme această boierie n-au fost, făcâiidu-să de Ici Grigorie-Vodă. GHEORGACHI, CER. (1762), 222. 15 bani noi să ia scriitorul şi 3 bani noi divictariul (a. 1776). uricariul, xix, 333. Muhurdariul i divictariul, scriitoriul Divanului. PONTURI, 3/17. Diecii de visterie i postelnicei: vel-cahfegiu, divictarul, credincerul (a. 1820). IORGA, s. D. XXII, 14, cf. I. GOLESCU, C. Câteva sute de boieri 9438 divictàrie - 1247- DIVIN mici, fără barbă, zişi starea a doua şi a treia, între care se prenumărau edelcii domneşti..., divictaru, cafegi-başa. GHICA, s. XIV, cf. DDRF, ŞIO ll2, 48, ŞĂINEANU2. Boieri de modă turcească, cari sunt: ... muhurdarul, pentru pecete, divictarul, pentru călimări. I0RGA,C. I. II, 160, Cf. TDRG, CADE, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 342, DL. - PL: divictari. - Şi: (învechit) devictâr s. m. ŞIO n2, 48. - Din tc. divittar. DIVICTĂRÎE s. f. Funcţia, serviciul divictarilor. Cheltuiala celor triimişi. Total: 900... Divictărie: 150 (a. 1786). iorga, s. D. vi, 191. - PL: divictării. - Divictar + suf. -ie. DIVID vb. I v. divide. DIVÎDE vb. III. (Atestat prima dată în 1777, ap. tdrg2) 1. T r a n z. şi r e f 1. (Folosit numai la indicativ prezent şi viitor) A (se) împărţi, a (se) fragmenta, a (se) grupa în mai multe părţi, categorii, clase etc., a (s e) d i v i z a (1), (învechit şi popular) a (se) osebi2, (învechit) a dividirui; spec. (Mat.; despre cantităţi numerice) a (se) împărţi exact (şi în părţi egale) cu un anumit număr. Se devide sau se împarte în boală de gură blândă şi rea. ÎNVĂŢĂTURĂ, 73/1. In câte clase se divid substanţele minerale? BARASCH, I. N. 34/3. Tabăra cu ideile, cu principiele din ’48 se dividă, se subîmparte (a. 1862). PLRI, 202, cf. COSTINESCU, LM. După nota caracteristică a colorii pielii lor, îi putem divide [pe oameni] în cele 3 trunchiuri: albi, galbeni, negri. MAIORESCU,L. 130. Dumnezeu..., în superbia raţiunii sale ..., divide ce e indivizibile. EMINESCU, O. viii, 568, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Celula de fuziune binucleată se alungeşte în direcţia epidermei; nucleii migrează spre vârf şi se divid conjugat. SĂVULESCU, M. u. 1,51, cf. DL. După felul cum consideră critica, scriitorii se divid în două categorii, v. ROM. aprilie 1958, 119, cf. SCL1960,20, DN2. S-a stabilit că numai anii seculari care se divid exact prin 4 să rămână bisecţi. magazin IST. 1970, nr. 8, 63, cf. dex. <> F i g. Acest eu nu se poate multiplica, nici divide. CONV. LIT. II, 56. 2. T r a n z. (Rar) A diviza (2). Doctrinele puteau să-i dividă. COCEA, s. ii, 171. Tactica „divide şi supravieţuieşte”. RL2005, nr. 4 803. -Prez. ind.: divid, pers. 3 şi (învechit) dividă. - Şi: (învechit) dividâ (barcianu, alexi, w.) vb. I, devide vb. III. - Din lat. dividere. DIVIDEND s. n. (Atestat prima dată în 1777, cf. ursu, t. ş.) 1. (Mat.; învechit) Deîmpărţit. Numerul carele trăbuie împărţit se cheamă dividend sau dempărţit. ŞINCAI, î. 27/20. Ce iaste dividendul (numărul cel de împărţit), aritm. (1806), 26/18. Dar fiindcă într-acest împărţitor s-au lepădat doă nule din dreapta lui, să se lepede şi în divident doă nule. POENARU, E. A. 156/3, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. Divisiunea este o operaţiune inversă a multiplicaţiunei ... Productul şi factorul daţi se numesc [în cazul împărţirii] dividend şi divisor. CULIANU, A. 30, cf. BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. 2. (învechit) Profit bănesc rezultat dintr-o investiţie; spec. (sens curent) parte din profitul unei societăţi pe acţiuni care revine fiecărui acţionar în raport cu numărul de acţiuni pe care le posedă. Desfacerea zapiselor făcute pentru plata dividenzilor şi alte măsuri de preîngrijire. CR(1839), 192/36. Acele canaluri, acele drumuri dau un divident cu care plăteşte datoria într-un timp mai mult sau mai puţin lung. GHICA, C. E. I, 131, cf. LM. Pe lângă statul proprietar rămân ca proprietari toţi aceia cari vor prefera a-şi ţinea acţiile şi a-şi lua dividentele în curs de nouăzeci de ani. EMINESCU, O. X, 343, cf. DDRF, BARCIANU, i. panţu, PR. 3, alexi, w. [ Băncile] împart acţionarilor dividende grase. LUC. vil, 109, cf. ŞĂINEANU2, TDRG. Banca [„Arhanghelii”] împărţea cea mai mare dividendă între toate băncile româneşti, agîrbiceanu, a. 551, cf. resmeriţă, d., cade, ENC. AGR. Astfel de societăţi dau dividende acţionarilor, ralea, o. 80. Şi socoteala dividendelor la petrolifere cine o să v-o ţină? stancu, R. a. II, 329. Dividendele sunt teancuri de bancnote. PAS, z. IV, 173. Masa va fi plătită din dividendele petrolului, beniuc, m. c. i, 133, cf. DL, DM, DER, DN2, DEX, D. man. Nu înseamnă că cei care vor primi acţiuni... vor primi şi dividende. RL2005, nr. 4 644. F i g . Băieţi cu ... parale puţine, capitalişti al căror sângur capital sunt un stoc imens de doruri ce ne aduc procente şi dividende grase de - nădejdi. LUC. ii, 93. 3. Parte a fiecărui creditor în împărţirea activului rămas dintr-un faliment. Această administraţie ... ia subt stăpânire-i toată averea celui falit, face o socoteală peste tot şi o întocmire de numărul creditorilor, de rânduiala după care ei trebuie să fie despăgubiţi şi de dividentul (parte) ce li se cuvine fieştecăruia. CR (1832), 2341/18, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. - PL: dividende şi (învechit, m.) dividenzi. - Şi: (rar) dividendă s. f., (învechit) divident s. n. - Din lat. dividendus, fr. dividende, germ. Dividend. DIVIDENDĂ s. f. v. dividend. DIVIDENT s. n. v. dividend. DIVIDIRUÎ vb. IV. T r a n z. (Mat.; învechit) A divide (1). (A b s o 1.) Cela ce să va dividirui sau împărţi, das 66/16. Ce iastă a dividirui? Iaste a cerca de câte ori înainte pus număr într-altul să cuprinde, aritm. (1805), 35/9. - Prez. ind.: dividiruiesc. - Din germ. dividieren. DIVÎN, -Ă adj., s. m. 1. Adj. Care aparţine divinităţii (1), care emană de la divinitate, privitor la divinitate, care reprezintă divinitatea, care este asemenea divinităţii; dumnezeiesc (1), ceresc, zeiesc. Multe preapusuri şi cauze îndoelnice nedisvălite se supunea unei aseminea divine giudecăţi. SĂULESCU, hr. i, 244/18. Perfecţionarea înţelegerei şi a simţimântului omenesc potrivit legei divine şi eterne care guvernă ursitele omenirei şi ale hunei. BĂLCESCU, M. V. 3. O inspiraţie divină a adunat în Iaşi, pe la sfârşitul lui martie, pe patrioţii din toate colţurile Moldovei (a. 1848). URICARIUL, X, 4/33. Ceea ce în deşert cerem raţiei omeneşti, raţia divină o va hotărî. NEGULICI, E. II, 37/6, cf. ARISTIA, PLUT., POLIZU. Pe un ţărm mai depărtat... Unde inimile arde de un foc ceresc divin. PELIMON, S. 7/16, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Fundatorele divin al creştinismului recomandă apostolilor săi a lucra neîncetat. CONV. LIT. îi, 38, cf. COSTINESCU, LM. Dacă există sau atotputernicia divină, sau necesitatea universală a legilor naturei, responsabilitatea individului dispare. MAIORESCU, L. 81. Un înger alb, îngenuncheat, cu mânile unite, care cânta o rugăciune divină. EMINESCU, P. L. 46. Ursească-l cele nouă surori divine spre strălucit viitor! caragiale, O. vil, 15. Sper cu ajutorul providenţei divine şi a creatorului divin să mă avanseze. VLAHUŢĂ, S. A. II, 333, cf. DDRF. Zeii nu judecau fapte le oamenilor după un criteriu oarecare divin, ci după ale lor gânduri personale. SĂM. I, 269, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2. Dar să aibă dânsul [visătorul] oare raza focului divin? anghel, p. 26, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D. En nu cred în prezenţa divină în oficiala legătură dintre doi necunoscuţi. M. ELIADE, O. I, 107, cf. CADE. Numai o mână divină putea tăia drumul astrelor. LOVINESCU, C. VI, 99. Aş vrea să mă desfac de orice vină, Să-mi pot expune-n For şi-n Coliseu întreaga mea origine divină. MINULESCU, VERS. 232. Prezicerea viitorului în teoria şi practica acestor oracole se întemeia pe inspiraţia divină. NEGULESCU, G. 63. Cum să nu participe ... el, unul, ascultător al vocii divine? E. IONESCU, E. 129. Uneori mi-ar părea 9446 DIVIN - 1248- DIVINAŢIE orice faptă divină, dacă n-ar viza oamenii şi omenirea. CIORAN, R. 137. O operă ieşită din binecuvântarea divină. SADOVEANU, O. XX, 103. [Farsorul] ridica mâinile şi ochii la cer, transportat în divina esenţă. CĂLINESCU, I. 96. Statul, fiind o manifestare a absolutului, e de origină divină. RALEA, O. 114. Cere cerului tăcut şi luminos ca o apă fulgere şi trăsnete divine. DEMETRIUS, A. 39, cf. DL. Noi nu admitem decât o singură putere, cea divină. PREDA, I. 99. Porţi o scânteie divină. De ce te răzvrăteşti împotriva celui care ţi-a dat-o? T. POPOVICI, s. 248, cf. DM. Pentru Cantemir, singurul izvor al cunoaşterii este revelaţia divină. IST. LIT. ROM. I, 615, cf. DN2. în Elada, epilepsia era socotită o pedeapsă divină. magazin IST. 1969, nr. 4, 51, cf. m. d. enc. Nu trebuie să vă faceţi iluzii în legătură cu originea divină a plictiselii, flacăra, 1975, nr. 42, 19, cf. DEX. Nu există o cunoaştere sigură a planurilor divine, patapievici, C. L. 251. Atribuind provindenţei divine un rol secundar, Cantemir a conceput istoria ca o succesiune a „monarhiilor”, rl 2006, nr. 4 958. ❖ (Substantivat) [Platon] a atacat politeismul, fără a lovi totuşi în divin. LOVINESCU, C. IV, 150. Viaţa spirituală ... e în primul rând act omenesc de lansare în divin. STĂNILOAE, O. 17. Raportul, cauzal sau simbolic-semnificativ, între om şi divin e acela de la parte la tot. ralea, o. 253. Diabolicul şi divinul se împleteau în el într-o superioară armonie, barbu, I. i, 252, cf. liiceanu, J. 83. + (Bis.; despre servicii, slujbe etc.) Adresat divinităţii (1), care se face în cinstea divinităţii; bisericesc. V. religios. Cântai, în strana dreaptă, la serviciul divin. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 5. Un preot de la schitul Durăului deschisese altarul părăsit şi începuse celebrarea serviciului divin. CONV. LIT. m, 62. Acel trimis extraordinar ... a asistat ... la serviciul divin. MAIORESCU, D. V, 212. Se mai face serviciul divin într-însa [în biserica de la Bălineşti]. ODOBESCU, S. II, 220. La sărbători mari vodă şi boierii luau parte la serviciul divin din bisericele catolice. EMINESCU, O. X, 89. Mitropolitul începu slujba divină, gane, N. i, 7, cf. şăineanu2, cade. Canonul... i se pusese cu oprirea de la serviciul divin. LOVINESCU, C. X, 41. L-am văzut... cum stătea în bancă la o sfântă liturghie ... şi cum urmărea ... evoluţia divinului serviciu. GALACTION, O. A. I, 21, cf. DL, DM. Cultul divin se săvârşea în limba slavă, varlaam - sadoveanu, 45, cf. dn2, m. d. ENC., DEX. 2. Adj. F i g. Care iese cu totul din comun prin însuşirile sale pozitive, care atinge perfecţiunea; p. e x t. sfânt (6), minunat (1). Prin ocupaţiunile demne de înalta voastră misiune, veţi face politica cea mai divină, heliade, o. ii, 47. Dupe esemplul divinului său stăpân, păcătoşii şi săracii era objetul principal al ministerului. BREZOIANU, î. 23/14, cf. NEGULICI. Un suflet e o liră ce plânge şi suspină Când vede suferinţa pe oameni consumând, Ce cântă cu magie, cu-armonie divină, Când vede fericirea pe om încununând. R. IONESCU, C. 9/7. Tu eşti acela ce ... prin o armonie divină face ca omul să dorească viaţa şi amicia. PELIMON, I. 45/24. Fă dar numele-ţi să treacă între numele divine, alexandrescu, O. I, 263. Aceste daruri divine compun aci, pentru voi, ceea ce numim fericire, filimon, O. I, 136. Ear Tu, iubite începătoriule, ... nu te departa fără cunoştinţă deplină de la o materie la alta, căci ... te vei face cunoscut cu paradisul cel miraculos, divin şi nefinit al tonurilor. VOROBCHIEVICI, A. M. IX. Şi-n ochii săi cei negri luceau divine-avânturi, încât într-înşii lumea ghicea un inspirat. F (1877), 148. Auzi şoptind abia Cântare divină, Ea tremură lină Şi sufletul zboară cu ea. EMINESCU, O. vin, 421. E oare un mijloc mai puternic ca să ne scăpăm de toată haotica năvălire a lumii întregi în bietul nostru suflet, decât divina muzică? Caragiale, O. iii, 16. Critica ... nu trebuie să aservească între tâmplele strâmte ale logicei... divinul zbor al poeziei. MACEDONSKI, în PLR i, 343. Şi nu s-a găsit încă suflet de om să nu se cutremure... la glasul acestei divine rugăciuni, vlahuţă, s. a. iii, 27, cf. şăineanu2. Visez că zâmbetu-ţi divin în cale iarăşi luminează-mi. IOSIF, V. 134, cf. CADE. Se credea obligată să facă tot ce e susceptibil să o ridice deasupra altor femei ca o statuie divină, rebreanu, R. i, 186. Se simţea legănat de o muzică divină, eftimiu, N. 56, cf. DL, DM. Spui că eşti discipol al divinului Aristotel. barbu, princ. 49, cf. dn2, m. d. ENC., DEX. (Substantivat) Dar te cobori, divino, pătrunsă de-al meu glas. EMINESCU, O. IV, 433. Divino, aşa îmi zicea, glumind, pe atunci. CAMIL PETRESCU, T. II, 187. “v* (Adverbial) Numere ce-mi răsunau divin în urechi. BRĂESCU, A. 30. 3. S. m. (învechit, rar) Divinator1. Idraot se didese la ana divinilor (ghicitorilor). PÂCLEANU, 1.1, 66/3. - PL: divini, -e. - Din lat. divinus, -a, -um, fr. divin, it. divino. DIVINA vb. I v. devină. DIVINAMENTE adv. (Italienism învechit) De către divinitate (1), din partea divinităţii. O lege de teroare Divinamente dată, nerevocabil pusă Să nu cumva să puie în uz aceste daruri. HELIADE, O. I, 384, cf. SFC II, 195. - Din it. divinamente. DIVINÂRE s. f. v. devinare. DIVINÂT, -Ă adj. v. devinat. DIVINATOR1, -OARE s. m. şi f., adj. (Persoană) înzestrată cu darul divinaţiei; prezicător, ghicitor. Alţi devinatori ce se zicea că posed spiritul Python ... era proscrişi în Israel. HELIADE, O. II, 179. în zilele din urmă ale lui Saul se mai zice de o devinatoare ...ce locuia în Hendor ...La aceasta s-a dus pe ascuns Saul... ca să-i spuie ce îl aşteaptă, id. ib., cf. aristia, plut., pontbriant, d. Devinatorul descopere ce este ascuns. CANELLA, V. 111, cf. COSTINESCU. Un critic mare poate ..., cu o putere divinătoare, să adaoge un pasagiu întreg în spiritul autorului EMINESCU, O. xiv, 340, cf. alexi, w., scriban, d. - PL: divinatori, -oare. - Şi: divinator, -oâre adj., devinator, -oare s. m. şi f. - Din lat. divinator, fr. divinateur. DIVINATOR2, -OÂRE adj. v. divinatoriu. DIVINATORIU, -IE adj. Care ţine de divinaţie, privitor la divinaţie, bazat pe divinaţie, care are darul divinaţiei. Cf. negulici, PROT. - POP., N. D. Avispicium, privirea divinatorie a păsărilor. CONV. LIT. I, 141, cf. COSTINESCU, LM, BARCIANU. Spirit divinator. ŞĂINEANU2. cf. TDRG. Din ce în ce mai mult editorii se feresc de restituiri imaginare şi preferă baza mai solidă a tradiţiei virtuozităţilor divinatorii. BUL. COM. IST. l, 28, cf. CADE. Oamenii de ştiinţă ai acelei vremi aveau adesea ...o intuiţie aproape divinatorie. blaga, z. 164. începând din secolul al XVII-lea au circulat la noi, în manuscrise, traduceri de cărţi divinatorii venite prin intermediare sârbeşti din literatura bizantină. IST. LIT. ROM. I, 496, cf. DN2, DEX, BĂLTEANU, T. MAG. 129. - Pl.: divinatorii. - Şi: (învechit) divinator, -oâre, devinator, -oâre (negulici, prot. - pop., n. d., costinescu) adj. - Din fr. divinatoire. DIVINÂŢIE s. f. Dar, putere de a cunoaşte, de a ghici lucruri ascunse, neştiute, mai ales viitorul. Cf. negulici, stamati, d., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. O culegere care ar fi putut fi de o valoare şi mai mare dacă autorul ei ... ar fi făcut cercetări sistematice, luminate de un plan şi călăuzite de instinctul de divinaţie, în acel tesaur, care sunt Archivele Vaticanului IORGA, L. II, 224, cf. TDRG. Ne este imposibil să mai ştim azi ce anume cuvinte stropşite din comediile sale sunt datorite divinaţiei lui. IBRĂILEANU, S. 61, cf. RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, S. 97, CADE. Ai darul devinaţiunii, scumpul meu dulce, mihăescu. d. a. 167. Gândirea mistică e aproape divinaţiune. blaga, z. 187, cf. dl. 9454 divinaţiune - 1249 - DIVINIZARE DU. Acest om trebue ori îndepărtat, ori ucis ... Cine să-l ucidă? Dacă avea darul divinaţiei? barbu, princ. 87, cf. dn2, M. D. enc., dex. + Ceea ce se desluşeşte, se ghiceşte, se prezice datorită puterii definite mai sus; desluşire, ghicire a unor lucruri ascunse, neştiute, mai ales a viitorului. Ne-am dat de bunăvoie cu gâcirile părtinitoare ale religiei şi cu inexactitatea devinaţiilor literare. GHEREA, ST. CR. I, 59. Aşadar nu m-a înşelat darul devinaţiunei! C. PETRESCU, O. P. 1,242. Recurse la alte mijloace de divinaţiune. CĂLINESCU, C. N. 299. Maiorescu a emis asupra operei eminesciene o elementară şi succintă devinaţie a unui om de gust sigur. CONSTANTINESCU, S. II, 538. - PL: divinaţii. - Şi: (rar) divinaţiune, devinâţie, devinaţiune, (învechit) divinăciune (stamati, d.), devinăţiune (pontbriant, d.) s. f. - Din lat. divinatio, -onis, fr. divination. DIVINAŢIUNE s. f. v. divinaţie. DIVINĂCIUNE s. f. v. divinaţie. DIVINĂTÂTE s. f. v. divinitate. DIVINĂTOR, -OÂRE adj. v. divinator1. DIVINITATE s. f. 1. (în religiile politeiste) Fiinţă superioară cu puteri supranaturale, capabilă să dirijeze destinul oamenilor şi al universului şi care este reprezentată printr-o fiinţă umană, printr-un animal sau printr-un obiect; zeu (I), idol, zeitate (1), (învechit) bolovan, boz, chip, dumnezeire (1), făptură, zee, zeime, zeire, zân; (în religiile monoteiste) Dumnezeu (1). 10 500 persoane se jertfesc pe an divinităţilor seau idolilor Indiei. AR (1829), 130712. Credinţă în aseminea divinităţi şi păzirea învăţăturilor date de preuţi ca din partea zinilor se numi relighie. SĂULESCU, HR. I, 41/24, cf. NEGULICI. Acest popul nerod o adoară ca o divinitate. PÂCLEANU, i. I, 23/9, cf. POLIZU. Dintr-aceste curţi se deosebeşte acea numită Brunnenhof... pentru frumosul bazin înconjurat de divinităţi mitologice, filimon, o. ii, 149, cf. pontbriant, d. O divinătate din calendarulpăgănismului. CONV. LIT. I, 77, cf. COSTINESCU, LM. Niciun om nu e divinitate. MAIORESCU, L. 64. Pe chipul acelei voluptoase regine a frumuseţii, mâna maiestră a răspândit aureola unei divinităţi vânătoreşti. ODOBESCU, S. in, 57. Nu eşti ... iubită ca o divinitate? EMINESCU, O. Vil, 147. V-aţi învăluit în nouri ca divinităţile din Eneida! SĂM. I, 232, cf. barcianu, alexi, w., ŞĂINEANU2. Creştinismul a transformat micile divinităţi şi eroii păgâni în draci şi duhuri necurate. CANDREA, F. 68, cf. TDRG. Izvoarele nu ştiu nimic despre o divinitate feminină la geţi. pârvan, G. 163, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Omul spân îi părea în neclintirea lui un uriaş bun; poate o divinitate ocrotitoare. C. PETRESCU, R. DR. 26. Soarele, luna şi planetele cunoscute pe atunci erau divinităţi care ... guvernau cu voinţa lor întâmplările lumii. negulescu, g. 62. Divinităţi streine au poposit la noi. VOICULESCU, POEZII, ii, 136. Dacă fiecare am suporta o revelaţie individuală a divinităţii am fi pierduţi. CIORAN, R. 141. Divinităţile nu ştiu să numere; omul ştie. SADOVEANU, O. IX, 308. Mă rugam în gând divinităţii ca Voicuţa să nu uite măcar una din ultimele formalităţi ale împăcării. MIHĂESCU, D. A. 167. Divinitatea care patronează ... posedă trei feţe, şase mâini şi patru picioare. CĂLINESCU, I. 12. Casca ei de plete înflăcărate... îi dădea o înfăţişare de războinică divinitate. vinea, l. i, 40, cf. DL, DM. Concepţia sa despre desfăşurarea evenimentelor sociale este teologică, atribuind divinităţii rânduiala lumii acesteia, ist. lit. rom. i, 640, cf. DN2. După credinţele celor vechi, în jurul apelor sulfuroase vegheau nenumărate divinităţi. magazin ist. 1967, nr. 7, 21. Tămăduirea ciumei era lăsată în grija divinităţii. G. barbu, a. v. 68, cf. M. D. ENC. Poetul evită cu grijă, în final, cuvântul direct şi nu numeşte cu termeni proprii nici divinitatea, nici moartea, ll 1974, nr. 1, 88, cf. DEX. Inscripţia găsită în apropiere de Zlatna, la Petroşani..., ne aminteşte de existenţa unor divinităţi autohtone dacice, pavel, s. E. 206. Zeiţa vânătorii trimite şi la divinităţi legate de urs. RL 2005, nr. 4 716. Părintele paroh de la biserica Silvestru ... apreciază că nu este om să nu aibă legătură cu divinitatea, ib. 2006, nr. 5 094. <> F i g. Ea avea ... un cortegiu jocirte numeros de adoratori; puţini ...se bucurau de favoarea de a pătrunde în sanctuarul divinităţii lor şi aceştia erau numai amicii intimi ai contelui, alecsandri, O. P. 143. + Reprezentare plastică a unei divinităţi (1). Văzând divinitatea ce-artistul a creat. Tu vezi, o Tătărăscu, copil a României... Tu vezi ce poate fiul iubit al armoniei r. ionescu, c. 80/4. 2. Esenţă, natură divină (1); calitatea de a fi divin (1). V. dumnezeire. Precupeţia cu divinitatea se înţolează cu titlul de santitcite. HELIADE, O. II, 54. Simtimentul de divinitate, negulic.i, E. ii, 5/12. Un zeu mă face părtaşă divinităţii sale. negruzzi, S. iii, 55, cf. POLIZU, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LVI. Reflecţiile manierate asupra divinităţii ... nu ating cuprinsul lor sentimental. MAIORESCU, CRITICE, 6. Geniul uman era condamnat ; ştiinţa ... era nesocotită ..., divinitatea era pusă în joc. EMINESCU, O. XI, 254, cf. DDRF, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Omul aspiră la divinitate, dar fără a renunţa la eul lui istoric. CĂLINESCU, 1. 335, cf. DL. Ideea de divinitate legată de un creator. PREDA, I. 285, cf. DN", M. D. ENC., DEX. loan [Botezătorul] a recunoscut divinitatea lui Cristos. RL 2005, nr. 4 504. O (Prin lărgirea sensului) Rafaël sau Panselinos, cu toată divinitatea ce li se acordă, nu vor obţine ... nici cel puţin întâietatea asupra unei gravuri violent colorate. MACEDONSKI, O. iv. 106. Divinitatea lui Platon ... reprezintă ... panteismul ideilor generale. LOVINESCU, C. IV, 151. - Pl.: (1) divinităţi, - Şi: (învechit) divinătate s. f. - Din lat. divinitas, -atis, fr. divinité. DIVINIZA vb. I. T r a n z. 1. A iubi nespus de mult, a adora; a da cinstea, consideraţia cuvenită, a mări1 (VI 1), a proslăvi (1). Cf. NEGULICI. Cine e această Dochie, pe care popului o diviniză? pelimon, i. 243/26, cf. prot. - pop., n. d. Tu singur trebuie să o admiri [poezia] tainic în sufletul tău şi să te închini la propria-ţi creaţiune ca la însăşi fiinţa pe care o divinizezi. EMINESCU, O. XVI, 621, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. A spus îndrăzneţ... cu paharul plin în mână, un elev care diviniza în taină pe Ghighi. REBREANU, I. 170, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Pe fata lui Sotir... O diviniza, nu altceva. - Era şi frumoasă. BRĂESCU, O. A. I, 200. Sufletul acesta strivit, ultragiat, o diviniza pe Maro. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 70. Dumneavoastră puteţi să mă aplaudaţi, să mă scuipaţi, să mă divinizaţi. E. IONESCU, E. 176. Ce dulci priviri inspiratoare, Te-au alintat ca să ere iezi îngândurata ta cântare? Pe cine-n vers divinizezi? v. ROM. ianuarie 1954, 13, cf. DL. îşi crescuse copiii energic, fără să-i divinizeze, deşi ar fi avut de ce. PREDA, DELIR. 173, cf. DM. Căzu greu la picioarele lui şi-l diviniză cu o privire ... supusă, barbu, princ. 54. Erotica lui e inconstantă. O dată, în 1857, divinizase pe Luceta. IST. LIT. ROM. III, 24, cf. DN2. A fost ridicat de către Hadrian, care-şi diviniza tatăl, magazin IST. 1970, nr. 3, 65, cf. M. D. ENC., DEX. *0* F i g. Armonia ... complectează sau divinizează melodia, filimon, o. ii, 189. 2. A trece pe cineva în rândul divinităţilor (1), a atribui unei fiinţe sau unui lucru putere divină (1); a deifica, a zeifica. Cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D. Femeia a fost divinizată în Venera antică şi apoi în Madona, maiorescu, critice, 92, cf. barcianu, alexi, w., ŞĂINEANU2, tdrg, resmeriţă, D., cade. Unele popoare din Antichitate au divinizat soarele. Cf. dl, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: divinizez, - Din fr. diviniser. DIVINIZÂRE s. f. Acţiunea de a diviniza şi rezultatul ei; (învechit, rar) divinizaţiune. Cf. costinescu, lm. Tu ai fost divinizarea frumuseţii de femeie. EMINESCU, O. i, 29, cf. resmeriţă, d., 9461 DIVINIZAT - 1250- DIVIZIBIL DL, DM, DN2, M. D. ENC. Senatul îi acordă apoteoza şi divinizarea. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 62, cf. dex. -PL: divinizări. - V. diviniza. DIVINIZĂT, -Ă adj. Care este iubit, adorat ca o divinitate (1). Tu pari a fii întocmai un ce divinizat. MEITANI, c. 37, cf. LM. Tu, cântare întrupată! De-al aplauzelor fior, Apărând divinizată, Răpişi sufletu-mi în dor. EMINESCU, 0.1,18, cf. DL. (Substantivat) Parfumul lui Guerlain îmi spune Că-n golul cupelor de crin Divinizatele nebune N-au picurat decât minciună. MINULESCU, VERS. 148. -PL: divinizaţi, -te. - V. diviniza. DIVINIZAŢItJNE s. f. (învechit, rar) Divinizare. Cf. lm. -PL: divinizaţiuni. - Din it. divinizzazione. DIVIRGENŢĂ s. f. v. divergenţă. DIVISÎ vb. IV v. divesi. DIVIŞIRME s. f. (Turcism învechit) Alegere, recrutare a copiilor din ţările creştine ocupate de către turci, pentru a forma corpul de armată al ienicerilor. Şi al doilea an turcii, cuprinzându-i ţara, pren tot locul au adunat iniceari, adecă au făcut divişirmea. REV. CRIT. I, 391. - Din tc. devşirme. DIVITÎSM s. n. (Rar) Bogăţie foarte mare, avere fabuloasă. Cf. DN2. - Din fr. divitisme. Cf. lat. d i v e s. DIVÎŢIE s. f. (învechit, rar) Avere, bogăţie. Cf. heliade, o. II, 340, ARISTIA, PLUT., LM. - PL: diviţii. - Din lat. divitiae. DIVIZ, -Ă adj., s. n. 1. Adj. împărţit, divizat. Cf. lm. în orce caz membrele coordinate ale unei diviziuni trebuie să fie noţiuni opuse şi, fiindcă prin ele se despică întreaga sferă a totului divis, opoziţia trebuie să fie completă. MAIORESCU, L. 133. O mărime concretă diviză printr-o mărime ce creşte în progresie merge spre zero. EMINESCU, o. xv, 271, cf. alexi, w., dn2. 2. S. n. (Mat.; învechit, rar) Semnul împărţirii. Cf. molin, v. t. 34. - Scris şi: divis. - PL: divizi, -e. - Din lat. divisus, -a, -um, fr. divis. DIVIZĂ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. 1. A (se) împărţi, a (se) separa (1), a (se) grupa în mai multe părţi, categorii, clase etc., a (se) divide (1), (învechit) a dividirui;spec. (Mat.; despre cantităţi numerice) a (se) împărţi exact (şi în părţi egale) cu un anumit număr. Substanţele ce se întrebuinţează spre a decora olăriile pot fi divisate în patru clase. MARIN, pr. h, 169/36. Toate corpurile sau toate fiinţele... sunt divizate de către naturalişti în trei sfere mari sau regnuri, barasch, I. N. 7/4, cf. PROT. - POP., N. D. Francia ea însăşi este divizată astfel: principiele din 1789... şi... principiele anti o mie şapte sute optzeci şi nouă (a. 1862). PLR I, 202. De toată legioana erau lipiţi 300 cavaleri divisaţi în zece scadroane. alecsandri, poezii, 193. îndeosebi şefii Partidului Liberal, divizat în două grupări, ... caută care de care să explice ... programul lor. MAIORESCU, CRITICE, 542, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. PâtlZ.a de aburi sau de aer ...a îndepărtat la început sfera de flăcări de conţinutul ei interior şi a divizat-o în acelaşi timp în inele. NEGULESCU, g. 164, cf. DL, DM. Face greşeala de a socoti satele de răzeşi ... ca foste sate boiereşti, cu stăpânirea divizată la extrem. panaitescu, o. Ţ. 7, cf. dn2. învăţaţii sunt divizaţi. H. daicoviciu, d. 18. Mai târziu au fost luate noi măsuri..., oraşul fiind divizat în nouă „sempturi”. g. barbu, a. v. 213, cf. M. D. enc., dex. Bosnia rămâne o ţară puternic divizată pe criterii etnice. RL 2005, nr. 4 111. O F i g. Titu Maiorescu ... şi-a divizat spiritul în sectoare aparente, numai din nevoia practică de a se manifesta mai apăsat, când într-o direcţie, când într-alta. CONSTANTINESCU, S. II, 107. Zgomotul se subţia până la fuior şi se diviza până la pulberi, arghezi, c. j. 262. Datele simţurilor ... n-au alt rost decât acela de a fi prelucrate din partea nenumăratelor euri individuale, în care se divizează eul absolut. blaga, z. 85. + Tranz.A efectua o împărţire aritmetică. Cf. dl, dm, DN“, m. d. enc., dex. ^Tranz.A trasa diviziuni pe un instrument de măsură. Cf. M. D. enc., dex. 2. A face să nu se mai înţeleagă sau a nu se mai înţelege între ei; a (se) despărţi (3), a (se) izola, a (se) dezbina (2), (rar) a (se) divide (2). Cf. PROT. - POP., N. D. Aveţi câteva personalităţi, chiar însemnate, dar divizate între dânsele şi prin urmare fără sprijin spre a forma o partidă în naţiune, eminescu, o. x, 227, cf. resmeriţă, d., cade. Reforma socială a fost înlăturată, fiindcă ar fi divizat forţele de opoziţie care trebuiau mobilizate împotriva turcilor. OŢETEA, T. v. 361, cf. DL, dm, dn2. Divizaţi în numeroase regate ..., dacii nu mai reprezentau un pericol atât de mare. H. DAICOVICIU, D. 120, cf. M. D. ENC., DEX. O ciocnire politică ... avea să divizeze întreaga viaţă culturală a ţării. CONTEMP. 1975, nr. 1 500, 2/10. - Scris şi: divisa. - Prez. ind.: divizez. - Din fr. diviser. DIVIZĂRE s. f. Acţiunea de a (s e) d i v i z a şi rezultatul ei; împărţire. Cf. COSTINESCU. O divizare după prestaţiunea muncii sociale ... împarte societatea în profesiuni, luc. vii, 410. Popoarele Europei, cunoscând dintr-o amară experienţă istorică că diviziarea Europei în blocuri ostile nu făgăduieşte nimic bun ..., manifestă un interes crescând pentru asigurarea unei securităţi reale. SCÂNTEIA, 1954, nr. 2 980, cf. DN2, m. d. enc. Teoria derivei continentelor ...nu lămureşte cauzele divizării unicului supercontinent iniţial. CONTEMP. 1975, nr. 1 491, 5/5, cf. DEX. A afirmat că... nu crede că se pune problema divizării partidului. rl2005, nr. 4 595. Divizarea şi dezbinarea nu numai a Mitropoliei Ardealului ci, mai ales, a credincioşilor ei. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 822. F i g . Doctrina catolică generală ... vede totul prin prisma divizării în natural şi supranatural stăniloae, O. 13. + Operaţie prin care sunt trasate diviziuni pe un instrument de măsură. Cf. ltr2. + (Jur.) Formă de reorganizare a averii unei persoane juridice constând în împărţirea patrimoniului ei între mai multe persoane juridice. Cf. der. - PL: divizări. - V. diviza. DIVIZĂT, -Ă adj. Care este împărţit (în mai multe părţi). Cumpărau în tovărăşie o parcelă divizată. C.. PETRESCU, R. DR. 220. Italia divizată oferă spectacolul haotic al unui mare popor care se pierde în intrigi, trădări şi crime. OŢETEA, R. 38. Iată motivele pentru care cercurile conducătoare ... se silesc să menţină Germania divizată, scânteia, 1952, nr. 2 392, cf. dl. ^ F i g. Cimpoiul veşted luncii, fluerul în drum, Durerea divizată o sună-ncet, mai tare. I. barbu, J. s. 64. - PL: divizaţi, -te. - V. diviza. DIVÎZĂ s. f. v. deviză1. DIVIZÎBIL, -Ă adj. Care poate fi divizat. Cf. poen. - aar. - HILL, V. I, ap. TDRG2, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, 9474 DIVIZIBELIT ATE - 1251 - DIVIZIUNE LM. Toate corpurile sunt divizibile. EMINESCU, O. XIV, 394. Infinitul şi eternitatea nu pot să existe decât cu condiţiunea ca tot ce este să fie divizibil MACEDONSKI, O. IV, 151, cf. DDRF. Debitorele nu poate sili pe creditore a primi parte din datorie, fie datoria divizibilă, chiar. HAMANGIU, C. C. 262, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Cuvinte divizibile în silabe. M 1975, nr. 1, 13. + (Mat.; despre numere întregi, polinoame etc.) Care se împarte exact (fără rest) cu alt număr, polinom etc. Numărul 343 este divizibil prin 3? CONTEMPORANUL, V, 437. Deîmpărţitul este divizibil prin împărţitor. climescu, a. 67. Un număr este divizibil prin 9 dacă suma cifrelor sale e divizibilă prin 9. id. ib. 77, cf. cade. în cazul când niciunul dintre factorii produsului descompus ...nu este divizibil cu n, împărţirea unei circumferinţe într-un număr egal de părţi se face cu ajutorul capului divizor diferenţial IOANOVICI, tehn. 311. Totaliza numărul birjelor şi taximetrelor să verifice dacă sunt divizibile prin doi. C. PETRESCU, î. n, 189, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. -PIdivizibili,-e. - Din lat. divisibilis, -e, fr. divisible. DIVIZIBILITÂTE s. f. însuşire (a unui lucru) de a putea fi divizat. Cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Divizibilitatea materiei în infinit este foarte sigură. EMINESCU, O. IX, 486. Infinitul şi eternitatea nu pot să existe, decât cu condiţiunea ca tot ce este să fie divizibil şi infinit în divizibilitate. MACEDONSKI, O. IV, 151, cf. DDRF. Orice corp poate fi împărţit în părţi din ce în ce mai mici. Această proprietate se numeşte divizibilitate. PONI, F. 3, cf. BARCIANU, AT .EXT, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Proprietăţile esenţiale ale materiei sunt: întinderea sau volumul, masa şi greutatea, impenetrabilitatea, divizibilitatea şi inerţia. MACAROVICI, ch. 13, cf. dl, dm, dn2, M. D. enc., dex. + (Mat.) Proprietate a două numere întregi, a două polinoame etc. de a se împărţi exact (fără rest) între ele. Divizibilitatea prin 9. climescu, a. 75, cf. resmeriţă, d., CADE, LTR2, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Din fr. divisibilité. DIVÎZIE s. f. v. diviziune. DIVIZION s. n. v. diviziune. DIVIZIONÂR, -Ă adj. 1. Care se referă la o împărţire, care presupune o împărţire. Cf. d i v i z i e (1). Cf. poen.-aar.-hill, v. I, ap. TDRG2, COSTINESCU, LM, BARCIANU, RESMERIŢĂ, D., DN2. <> Monedă divizionară = monedă care are o valoare inferioară unităţii monetare legale; p. g e n e r. mărunţiş (III 2). Meritul D-sale [al lui Câmpineanu] a consistat în luarea unor măsuri... stângace, al căror rezultat a fost ...o mare confuzie, prin retragerea din circulaţiune ... amonetei divizionare. EMINESCU, O. XI, 235, cf. cade. Polul e moneda divizionară. BRĂESCU, O. A. I, 358, cf. DL, dm, dn2, m. d. enc., dex. + (Despre clase, şcoli, secţii etc.) Care este înfiinţat paralel faţă de situaţia existentă, datorită numărului mare de elevi. (Clasă sau şcoală, secţie) divizionară = clasă (sau şcoală, secţie) paralelă, înfiinţată datorită numărului mare de elevi. Iar să începem mizeria cu suplinitorii, numai câte doi pe o clasă divizionară? MAIORESCU, D. V, 264. Cetitorii noştri ştiu că... a dat publicităţii câteva monstruozităţi ştiinţifice comise de dl. Davidescu, profesor la secţia divizionară de la liceu. CONTEMPORANUL, I, 336. Sergentul ...se pregătea deja pentru şcoala divizionară, bacalbaşa, s. a. i, 234, cf. barcianu, alexi, w., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. 2. Care ţine de o divizie (II 1), privitor la o divizie. Cf. COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., CADE, IORDAN, L.R.A. 164. Artilerie divizionară. DL, cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX. <> (învechit) General divizionar = general de divizie. Cf. COSTINESCU, LM, CADE. 3. Care are loc în cadrul unei divizii (II3), care aparţine unei divizii. Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. A pierdut de două ori în faţa unei echipe din Constanţa şi a unei selecţionate divizionare, flacăra, 1975, nr. 45, 20. Selecţionata divizionară a ţării noastre a terminat învingătoare, scânteia, 1975, nr. 10 348, cf. dex. <> (Substantivat) Trei divizionare A îşi anunţau ca obiectiv principal Cupa şi campionatul. RL 2005, nr. 4 669. 4. (Rar) Care aparţine diviziei (II 4). Unii sunt numiţi subsecretari, organe divizionare ale unui minister. ARGHEZI, s. XX, 78. -Pronunţat: -zi-o~. - PL: divizionari, -e. - Din fr. divisionnaire. DIVIZIONÎSM s. n. (Rar) Poantillism. Neoimpresioniştii o vor duce însă până la consecinţele ei extreme, la divizionism. OPRESCU, A. M. 16, Cf. DN3. - Pronunţat: -zi-o-. - Din fr. divisionnisme. DIVIZIONfST s. m. Pictor care este adeptul şi care practică divizionismul. Cf. DN3. - PL: divizionişti. - Din fr. divisionniste. DIVIZIUNE s. f., s. n. (Atestat prima dată în 1774, ap. tdrg2) I. S. f. 1. (Mat.; învechit) împărţire. Despre divizie sau împărţirea numerilor. ŞINCAI, î. 27/6. Semnul divisiei iastă doao puncturi care stau unul deasupra altuia, aritm. (1805), 21/17. Deprindeţi pre învăţăceii voştri în totfeliul de socoteale, în adiţie..., divizie, adecă împărţire. PETROVICI, P. 150/15, cf. POLIZU, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. Divisiunea este o operaţiune inversă a multiplicaţiunei. CULIANU, a. 30, cf. DDRF. Dacă se uneşte un punt oarecare cu cele patru punturi ale unei diviziuni armonice, se capătă o grupă de patru drepte, melik, G. 97, cf. barcianu, şăineanu2, CADE. Seria fundamentalelor şi deci a armonicelor se supune diviziunii sau înmulţirii cu doi. M 1975, nr. 1, 13. 2. împărţire, fragmentare, separare în părţi distincte; fragment sau unitate care se obţine prin împărţirea unui ansamblu, a unui tot. După fiecare diviziune (despărţire) ce am făcut [unui corp], ne putem închipui că am putea face o diviziune noauă. barasch, m. ii, 4/15. Faţă se numeşte acea diviziune (împărţire) mare a capului aşezată subt şi înaintea cranului, fis. 67/5, cf. pontbriant, d., barcianu. Principiul diviziunei formale a trupului uman ... se manifestă la templele antice. LUC. H, 106, cf. ŞĂINEANU2, CADE. Decadenţa lor s-a datorit ... în cazul grecilor, politicei deplorabile de diviziune şi rivalitate a micilor state pe care le formau. NEGULESCU, G. 241. Dar cum se înmulţeşte atunci? ... - Prin sciziparitate sau prin diviziune. TOPÎRCEANU, O. A. I, 159. Se înmulţesc fie toamna, fie primăvara, prin diviziunea tufelor. ENC. AGR. I, 46, cf. IORDAN, stil. 109. Tot în acele tablouri apare şi diviziunea tonurilor. OPRESCU, A. M. 12, cf. DL, DM, DN2. [Spitalul Colţea]... avea două diviziuni. G. barbu, a. v. 166, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX. Electroputere funcţionează într-o structură de tip holding, cu opt centre de profit, incluzând patru divizii de echipamente, trei fabrici şi o divizie de servicii generale. RL 2005, ni*. 4 567. <> F i g . S-a glumit... asupra ordinei morale şi s-au ridicat diviziunea intereselor de limbă şi naţionalitate ...la înălţimea unui principiu permanent! EMINESCU, O. XII, 366. E perfect adevărat că toate religiile operează o diviziune între sfânt şi profan. RALEA, O. 237. Diviziunea preocupărilor e doar aparentă, copiii ajutându-şi părinţii după un program întocmit chiar la cererea lor. flacăra, 1976, nr. 26, 24. Obiectele de uz. gospodăresc se transferă, prin diviziunea funcţiilor, din camera de locuit în bucătăria de vară şi în magazie, pavel, s. E. 28. O Diviziunea muncii = modalitate de organizare, teritorială sau internaţională, a muncii constând în specializarea profesională a tipurilor de activităţi, a întreprinderilor etc. A aduce prin măsuri combinate înţelepţeşte poporul, până azi agricol, la diviziunea muncii, aşa ceva nu le-a trecut prin minte acestor oameni. EMINESCU, O. XIII, 173. Iată ... un exemplu de divizia 9481 DIVIZIUNE - 1252- DI VIZOR muncei dusă la extrem şi la absurd, un exemplu de diferenţiare fără integrare. SĂM. I, 195. Diviziunea muncii exercită anumite facultăţi pe socoteala altora. IBRĂILEANU, S. 63. în procesul de formaţie a culturii române, prin diviziunea muncii, literatura a revenit ... în sarcina exclusivă a proletariatului intelectual. LOVINESCU, C. IV, 6. Raporturile ... se rezumă la nevoi reciproce pe care le reclamă diviziunea muncii. RALEA, o. 133. Institutul ...a aplicat cu deplin succes principiul diviziunii muncii. AGROTEHNICA, I, 54, cf. LTR2, DL, DM, DER, DN“. Fenomenul se cheamă în istorie „despărţirea meşteşugurilor de agricultură” şi constituie ...a doua mare diviziune socială a muncii. H. DAICOVICIU, D. 32. Diviziunea muncii - caracterul colectiv al cercetărilor — nu constituie doar o simplă trecere de la o formă de muncă ştiinţifică la alta. CONTEMP. 1975, nr. 1 478, 35, cf. DEX, D. MAN. Consecinţele acestor fenomene şi practici negative sunt cunoscute: o diviziune internaţională a muncii deformată. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 344. Instaurarea unei diviziuni internaţionale a muncii mai raţionale. CONTEMP. 1975, nr. 1 508, 4/12. Actuala diviziune internaţională a muncii este o etapă necesară a creşterii economice în lume. flacăra, 1978, nr. 43, 21. + F i g . (învechit) Dezbinare (3), neînţelegere. înfăptuirea ce este rezultatul celor mai nobile abnegaţii a făcut totdauna puterea naţiilor; divizia, dimpotrivă, ucide naţia (a. 1858). în PLR I, 175. în faţa acesteia [a crimei] orice resentiment de partid, orice diviziune încetează. EMINESCU, O. XI, 433. Nu trebuie să creăm diviziuni artificiale în partid, rl 2005, nr. 4 612. 3. Linioară care indică o anumită valoare pe scara sau cadranul unui instrument de măsură; valoare care corespunde acestei linioare. Când coloana de mercur nu se mai ridică ... se citeşte diviziunea termometrului care coincide cu capul coloanei de mercur. ENC. AGR. I, 132, cf. LTR2. în interiorul tubului... este aşezată o scală (tăbliţă) de obicei metalică ..., în care sunt înscrise diviziunile zecimale ale gradelor, belea, p. a. 205. Temperatura luată în gură este cu 5 diviziuni mai mare. id. ib. 207, cf. der, dex. 4. Operaţie logică de separare a părţilor distincte dintr-un ansamblu în scop didactic, ştiinţific, de clasificare etc.; distincţie a speciilor aparţinând unui gen. Istoria naturală începe a despărţi obiectele naturii în mici divizii numite clase. BARASCH, I. N. 5/1. Clasificarea se face pornind de la conţinutul noţiunilor mai concrete pentru a le afla clasele sau genurile tot mai supraordinate, diviziunea se face pe calea inversă. MAIORESCU, L. 130. A face diviziunea generală a animalelor ... are un înţeles într-o carte pentru cursul superior. CONTEMPORANUL, I, 120. Vorbiţi despre zoofite şi diviziunea lor în ordini. EMINESCU, O. XVI, 74, cf. DER. Stingerea speciilor, genurilor, a diviziunilor sistemice mai mari constituie ...o piatră de încercare. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 1/5, cf. dex, d. fel. 5. (învechit; Jur.) Partaj. Dacă unii din garanţi erau nesolvabili, în timpul în care unul din ei obţinuse diviziunea, acesta rămâne obligat în proporţiunea unei asemenea nesolvabilităţi. HAMANGIU, C. C. 416. II. (Mai ales în forma divizie) 1. S. f. Mare unitate militară constituită de obicei din mai multe regimente. Tot într-o zi au trecut şi polcu lui laroslavschi cu 4 tunuri mari, iar la 13 au trecut Elm ghenărarşi cu altul, cu toate divizioanele lor {di. 1788). IORGA, A. R. G. 75. Iar craiu ... l-au pornit cu o divizâe la depărtata provinţâe a neapolitanilor. c. POP. H, 207. Dregătoriile ceale de oaste se cheamă: ... batalioane, divizii şi companii. D. SUP. 10/3. Din Vilna au fost trimis divizia ... cea din Kenigsberg. ÎNTÂMPL. 52/21. Vrăjmaşii luară Vaisburgu, unde pre Gavril Betlen lăsară cu mare divizion a sta, ca pre gheneral Basta să-l prindă, ci nu putură. N. STOICA, C. B. 145. Prinţul ...au orânduit husarilor din al 3 devizie ca să descalece şi să lovească reduta. AR (1829), 30V5. Cele dintâi două divizii stăpânesc acum o poziţie foarte frumoasă. CR (1830), 1511/4. A căpătat comanda asupra unei divizii a armiei vestice, asachi, l. 46Vl2, cf. VALIAN, V. Pentru a avea două sale mai mult ... pentru fiecare din amândouă divisiile, ... trebuia o cheltueală însemnată. BREZOIANU, î. 76/16. Se mai cerea şi înfiinţarea unei diviziuni, adecă două companii de rezervă pentru regimentul transilvan. BARIŢIU, P. A. II, 316. Nu lăsă ... decât un regiment ... osebit de o divizie ce o aşezase pe drumul Vienii. FILIMON, O. II, 103. Una din cele trei diviziuni ruse fu zdrobită cu totul. id. ib. 104, cf. COSTINESCU, LM. Armata noaastră este împărţită ... în două corpuri, fiecare cu câte două diviziuni. MAIORESCU, D. II, 79. Această diviziune de cavalerie ... soseşte ... la sud-vest de Rahova. ODOBESCU, S. III, 580. Afară de miniştri mai erau de faţă ... şi generalii de divizie aflători în Constant inop ol e. EMINESCU, O. IX, 153. Colonelul ... nu ştia nimic, se întorcea de-a dreptul din lagăr, nu se oprise în Bucureşti decât o zi - timpul trebuincios pentru a-şi odihni diviziunea. MACEDONSKI, O. iii, 26, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Cavaleria ... ocupă tocmai aripa stângă afrontului diviziei. REBREANU, P. S. 144, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Am promis o divizie pentru strâmtori şi ... în aceeaşi zi am declarat că n-o putem da. TITULESCU, D. 89. Sâmbăta trecută, regimentul avusese inspecţia generalului comandant de divizie. C AMIL PETRESCU, U. N. 195. Popota regimentului era vestită în toată divizia. C. PETRESCU, î. I, 8. De când comand divizia, nu mă contrazice nimeni. BRĂESCU, O. A. I, 92. Au debarcat fulgerător ... şi divizie după divizie a intrat în joc. SADOVEANU, O. XX, 346. Paşa ne urează bună venire, comandantul diviziunii noastre îi răspunde. BART, s. M. 22. Se măcinau diviziile blindate, beniuc, M. C.. I, 395, cf. DL, DM, DER, DN2. Drapelul diviziei a trebuit să fie înfăşurat, pentru a nu se rupe. MAGAZIN IST. 1967, nr. 3, 88, cf. DEX. Trupele acestei divizii erau în neputinţă a-şi reîncepe acţiunea. FLACĂRA, 1977, nr. 9, 8. Polonia comandă în Irak o divizie multinaţională de 4 000 de militari, rl 2005, nr. 4 677. Tu, Oituzule spurcat, Multe suflete-ai mâncat, Divizii nenumărate. FOLC. MOLD. i, 557. + Conducerea unei divizii (II 1); loc în care se afla această conducere. Trebue să se prezinte la divizie, caragiale, o. I, 168. [Recunoaşterile de cavalerie trimise] acum au ce raporta la divizie. CAMIL petrescu, U. N. 327. încercase un timp să se învârtă pe la divizie, doar-doar va rămâne pe acolo. BENIUC, M. C. I, 333, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. S. n. (în forma divizion) Subunitate de artilerie sau de cavalerie care corespunde unui batalion şi care cuprinde mai multe baterii sau escadroane. Ghenerarii de un divizion, brigadirii şi dregătorii cei daţi lor ...cu râvnă adevărată vor ajuta strădaniile iubitului nostru frate. FUND. 5/28. Regimentul de călăraşi se împarte în 4 divis ioane şi 8 escadroane. RUS, I. II, 84/17, cf. şăineanu2, cade, PUŞCARIU, L. R. I, 402. I-a dat ordin ... să se oprească pe loc, cu divizionul său. CAMIL PETRESCU, O. II, 564. Văzu un şir lung de cai morţi... de la vreun divizion de artilerie. CAMILAR, N. I, 442, cf. DL, DM, DER, DN2, dex. <> Divizion de nave = unitate în forţele maritime militare formată din mai multe nave de acelaşi tip. Cf. der, dn2. 3. S. f. Fiecare dintre categoriile principale în care sunt încadrate echipele care participă la o competiţie sportivă cu caracter naţional. Cf. DL, dm, M. d. enc. Echipa de fotbal..., aflată în turneu în Bulgaria, a jucat la Pernik cu formaţia locală ... care activează în prima divizie a campionatului. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 337, cf. DEX. Duminică ... începe campionatul şi în divizia secundă, flacăra, 1976, nr. 33, 21. Bătrâna formaţie revenea în prima divizie a Angliei după o eclipsă, ib. 1979, nr 2, 22. Umbra diviziei B ameninţă Bănia [Titlu], rl 2005, nr. 4 561. 4. S. f. (Rar; în vechea organizare administrativă) Parte dintr-un minister care îndeplineşte anumite atribuţii. Cf. resmeriţă, d. Divizia juridică sau divizia minorităţilor par cele mai îndicate organe pentru a face acest studiu, titulescu, D. 267. + Reunire de mai multe birouri într-o administraţie. Cf. şăineanu2, cade, nom. prof. 2. - Scris şi: divisiune. - PL: diviziuni. - Şi: divizie (scris şi: divisie) s. f., divizion (scris şi: division; pl. divizioane) s. n., (învechit) devizie s. f. - Din lat. divisio, -onis, fr. division, rus. #hbh3hh. DIVIZOR, -OÂRE s. m., s. n., adj. (Atestat prima dată în 1777, cf. URSU, T. ş. 226) 1. S. m. Numai* întreg prin care se împarte 9482 divolit - 1253 - DIVORŢAT exact un alt număr întreg; împărţitor. [Numerul] prin care se împărţeaşte dividentul se numeşte divizor sau împărţitoriu. ŞINCAI, î. 28/5. Numărul prin carele să desparte să numeşte divizor. ARITM. (1805), 35/17. Ce iaste ... divizorul (numărul cel împărţitoriu). ib. (1806), 26/19, cf. prot. - POP., N. D., LM. între inecuafiunea favorabilă divizorului şi între inecuaţiunea favorabilă dividentului este ecuaţiunea ca cumpănă dreaptă, ca deplin echilibru. EMINESCU, O. XV, 275. Productul şi factorul daţi se numesc dividend şi divizor, iar factorul căutat cuoţient. CULIANU, A. 30, cf. ddrf. Poartă numele de divizor sau submultiplu al deîmpărţitului. CLIMESCU, A. 67, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, LTR2, DL, DM, DER, DN2, DEX. <> Divizor comun v. comun. 2. S. n. (Text.) Dispozitiv al cardei folosit pentru divizarea în benzi longitudinale a vălului din care se obţine pretortul. Capătul benzii... e trecut după barele (S), prin divizorul (T). IONESCU-MUSCEL, ţes. 158, cf. ltr2 i, 501. + (Tipogr.) Dispozitiv în formă de cleşte sau furculiţă care desparte manuscrisul. Cf. v. molin, v. t. 30. Port-manuscrisul simplu se compune dintr-un cleşte numit divizor (împarte manuscrisul în partea culeasă şi partea care mai trebuie culeasă, arătând rândul la care s-a ajuns). LTR2 XIH, 137. 3. S. m. (în sintagmele) Divizor de frecvenţă = circuit electric folosit pentru divizarea frecvenţei curentului la intrarea într-un sistem. Cf. M. D. enc. Divizor de tensiune = aparat electric folosit pentru obţinerea unor fracţiuni de tensiune egale din tensiunea de la bornele de intrare. Divizori de tensiune (electrici), cântărind pe bucată 8 000 kgr sau mai mult. nica, l. vam. 81, cf. ltr2, m. d. enc. 4. Adj. Care divide, care împarte. Cf. lm, barcianu, alexi, w., şăineanu2, m. d. enc. Cuţit divizor = pană1 (II1) despicătoare. Fierăstraiele circulare vor avea un cuţit divizor (pană despicătoare). prev. accid. 44. - PL: divizori, -oare. - Din lat. divisor, fr. diviseur. DIVOLÎT, -Ă adj. (învechit, rar) Diavolesc. Cu şoaptă divolită Să guşti poamă poprită. ZELOT2, CRON. 81. - PL: divoliţi, -te. - Cf. d i a v o 1. DIVORS s. n. v. divorţ. DIVORŢ s. n. 1. Desfacere a unei căsătorii civile în urma unei hotărâri judecătoreşti; despărţire (4), (învechit) despărţenie (2). Bărbatul putea să repudieze (lepede) pe muierea sa, căria din contra nu i se îngădui divorţia (dispărţire) fără învoirea bărbatului. SĂULESCU, HR. I, 39/27, cf. ARISTIA, PLUT. Onorata doamnă ...nu voieşte să admită divorsul. GHICA, C. E. I, 191. Procese de divorţu. I. IONESCU, P. 190, cf. PROT-POP., N. D., LM, MAIORESCU, D. III, 328. Voi cita un caz unde femeia ameninţă pe bărbat cu divorţul. CONTEMPORANUL, I, 627. Mârzescu citează câteva cazuri:... divorţul prin consimţământul mutual. EMINESCU, O. XII, 344. Un divorţ scandalos în lumea mare. CARAGIALE, O. II, 25, cf. DDRF. Dacă tribunalul va crede că părţile au satisfăcut condiţiunilor şi au îndeplinit formalităţile ..., va admite divorţul. HAMANGIU, C. C. 73, cf. barcianu. Un divorţ se face pe motivul că cele două jumătăţi nu se împacă, săm. ii, 430, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg. La protopopie ... se judecau unele procese de divorţ. AGÎRBICEANU, A. 442. Dezarmarea lui totală îl apăra ...de divors. IBRĂILEANU, A. 55, cf. RESMERIŢĂ, D. Mama a spus că soţul trebuie să aibă bani; altminteri căsătoria e nefericită, iar divorţul nepermis de father Lucas. M. eliade, o. I, 18, cf. CADE. Când află despre divorţ, Miron se cruci. REBREANU, R. I, 233. După divorţ ...a trecut prin clipe foarte grele. CAMIL PETRESCU, P. 330. Un judecător ... rostise ... hotărârea de divorţ. SADOVEANU, O. IX, 487. Ceru tribunalului pronunţarea divorţului. CĂLINESCU, I. c. 135. Primăria a inventat facilitatea în acordarea divorţurilor. RALEA, O. 110. Cerând divorţul, îmi cerea şi copilul. DEMETRIUS, A. 189, cf. DL, DM. Divorţul sau despărţenia este desfacerea căsătoriei, pronunţată prin hotărârea judecătorească, pr. DREPT, 456, cf. DER, DN2. Ambele divorţuri au întâlnit rezistenţa mitropolitului, magazin ist. 1969, nr. 6, 68, cf. M. D. enc., dex. Divorţul a rămas reprezentarea juridică a unui accident de viaţă. flacăra, 1979, nr. 11, 10. Să nu se mai grăbească cu divorţul, CĂRTĂRESCU, N. 304. Serviciul de Autoritate Tutelară ...a efectuat 520 de anchete sociale ... pentru divorţuri şi reîncredinţări de minori. rl 2005, nr. 4 525. <>Loc. v b. A da sau (popular) a băga divorţ = a divorţa (1). Cf. TDRG. Abia aştept să mă întorc acasă şi dau divors din prima zi cum ajung la Caracal. MIRONESCU, S. 156. Era funcţionar; a socotit că să dea şi el în mine. Asta nu: am dat divors. SADOVEANU, O. XXI, 328, cf. DL. Uite-aşa, cu mine în casă băgase divorţ. PREDA, I. 46, cf. DM, M. D. ENC., DEX. 2. F i g. Nepotrivire, divergenţă (2), dezacord (1). E oare divorţ definitiv între ţară şi d. Rosetti? MAIORESCU, D. m, 328. Despre scena divorţului lui Mihalache de Maior, am interesante detalii. CARAGIALE, O. VII, 59, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. între sensibilitatea şi inteligenţa sa există un divorţ continuu. CONSTANTINESCU, S. I, 1. La d. G. Topârceanu, între cunoştinţa intelectuală şi cea poetică nu e un divorţ, ralea, s. t. i, 61. Iţi închipui că artistul rătăcit şi în divorţ cu sine şi-ar dobândi unitatea pierdută. GL 1961, nr. 3, 1/3. Este o meditaţie gravă despre divorţul dintre cultură şi teroare, flacăra, 1975, nr. 42,11, cf. dex. Aici nu e vorba decât de un divorţ unilateral, pentru că filozofia poate anexa oricând ştiinţa şi are oricând ceva de făcut cu ea. LIICEANU, J. 31. Divorţ de realitate [Titlu]. RL 2005, nr. 4 623. - PL: divorţuri. - Şi (rar) divors s. n., (învechit) divorţie s. f., divorţium (lm), (regional) dihorţ (ciauşanu, v.) s. n. - Din lat. divorţium, fr. divorce, it. divorzio. DIVORŢA vb. I. I n t r a n z. 1. (Despre soţi) A se despărţi prin divorţ (1). Cf. barcianu, v., lm, ddrf. Gâsculiţa mea şi-a pus în gând nici mai mult nici mai puţin decât să divorţeze, şi s-o iau eu! SĂM. I, 309, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. E foarte posibil ca ea să nu vrea să divorţeze. CAMIL PETRESCU, U. N. 187. Bărbatul divorţează de nevastă şi se căsătoreşte cu sora ei. ARGHEZI, B. 19. Dacă nu aş fi divorţat de smintit, aş fi fost generăleasă. STANCU, R. A. IV, 427. Mă implora să divorţez şi să-l iau. VINEA, L. II, 235, cf. DL. Lasă că se potoleşte el, n-o să divorţeze. PREDA, I. 46, cf. DM. Să nu fi fost în situaţia asta, de mult ar fi divorţat. BARBU, S. N. 110, cf. DN2, M. D. ENC. Doi soţi ... vor să divorţeze. CONTEMP. 1975, nr. 1 492, 3/9, cf. DEX. Până la urmă ai divorţat de el, acum cinci ani. CĂRTĂRESCU, N. 181.1-a lăsat o situaţie materială de invidiat, mai ceva decât bărbaţii care divorţează de mamele copiilor lor. adevărul, 2006, nr. 4 835. + Tran z . f a c t . A influenţa, a determina pe cineva să se despartă prin divorţ (1). Păi de ce am desvorţat-ope Ziţa de el, gândeşti? CARAGIALE, T. n, 15, cf. DDRF. La vârsta ... de 16 ani era să divorţeze pe femeia unui prefect, delavrancea, ap. tdrg, cf. cade, dl, dm, m. d. enc., dex. 2. F i g. A renunţa, a rupe legătura cu cineva sau cu ceva cu care eşti în opoziţie, în dezacord. A divorţa cu bunul simţ. alexi, w., cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. - Prez. ind.: divorţez. - Şi: (învechit) dezvorţă (scris şi: desvorţa) vb. I. - Din fr. di vor cer (după divorţ). DIVORŢÂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a divorţa (1) şi rezultatul ei. Cf. ddrf. - PL: divorţări. - V. divorţa. DIVORŢÂT, -Ă adj. Care a fost căsătorit şi s-a despărţit legal de soţie (sau de soţ) prin divorţ (1); care a obţinut divorţul (1). DIVORŢIAL - 1254- DIVULSIE Cf. LM, DDRF, ALEXI, w. Dragostea cu femeile divorţate merge mai uşor. LOVINESCU, C. II, 182, cf. DL. Nu vrea să se întoarcă îndărăt la Olteniţa, divorţată şi fără niciun rost. PREDA, I. 47, cf. DM. Deşi divorţată ..., îşi poate poetiza iubirile cu schimburi prelungite de priviri. IST. LIT. ROM. in, 331. S-a pomenit divorţată, împotriva voinţei ei. magazin IST. 1969, nr. 12, 55, cf. DEX. Apărarea drepturilor taţilor divorţaţi. RL 2005, nr. 4 732. - Pl.: divorţaţi, -te. - Şi: (învechit) divorţiât, -ă adj. BARCIANU, ALEXI, W. - V. divorţa. DIVORŢIAL, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut) Care se referă la divorţ (1), de divorţ (1). Cf. lm, barcianu, alexi, w. - PL: divorţiali, -e. - Divorţ + suf. -ial. DIVORŢIALITÂTE s. f. (Rar) Raport anual al numărului divorţurilor la nivelul unei populaţii privit procentual. Cf. dn3. - Pronunţat: -ţi-a-. - Din fr. divortialite. DIVORŢIÂT, -Ă adj. v. divorţat. DIVORŢIE s. f. v. divorţ. DIVORŢIUM s. n. v. divorţ. DIVOT adv. v. devot. DI VREME adv. v. devreme. DIVULG vb. I. T r a n z. A face ca un secret, o taină, un cod etc. să fie cunoscute în public, să fie date în vileag, să fie răspândite; a destăinui (2); p . e x t . a demasca (2); (învechit) a divulgarisi. Cf. PROT. - pop., n. d. Numirea lui Ion la domnia Moldovei remase secretă, şi plecarea-i către Dunăre fu desvulgată a fi pentru treburi comerciale. HASDEU, I. V. 16, cf. COSTINESCU, LM. Mă voi feri de... a divulga ceea ce trebuia să rămână secret. MAIORESCU, D. I, 492. Am divulgat lucruri pe care d-ta mi le-ai confiat. EMINESCU, O. XVI, 640, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. El crezu de cuviinţă să divulge publicului poezia sa peripatetică. IORGA, L. n, 45, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D. Nu pentru a-şi divulga producţiile lor... s-au gândit să sporească cu un număr repertoriul revistelor române. PLRn, 459, cf. Cade. Aceşti colegi te-au demascat din clipa în care au descoperit că divulgi secretele consiliilor. CAMIL PETRESCU, T. H, 588. In ruptul capului n-ar fi divulgat vreunul relaţiunile ... ce vădit reprezentau două şcoli. BRĂESCU, V. 65. Un amănunt pe care meşterul ... îl uitase sau se încăpăţânase să nu-l divulge. G. M. zamferescu, m. D. II, 361. Meşteşuguri de prins raci vor fi fiind multe. Naţiile civilizate au divulgat unele, în publicaţii enciclopedice. SADOVEANU, O. IX, 406, cf. scriban, d. Secretul profesional îmi interzice să divulg numele pacientelor. CĂLINESCU, S. 603. Aceeaşi comparaţie are la Eminescu scopul de a divulga comedia vieţii, vianu, L. R. 222, cf. dl. O dată o descusu o vecină şi divulgă secrete de ale familiei, preda, r. 76, cf. dm, dn2. Nu a voit să-l divulge, magazin ist. 1970, nr. 2, 50, cf. M. d. enc., dex. Simt o asemenea indignare ... încât îmi vine să le divulg numele, flacăra, 1977, nr. 24, 16. Oamenii aceştia încep să iubească ..., divulgându-şi odată cu marile virtuţi morale sau intelectuale şi unele servituti, românia literară, 1979, nr. 17, 18/1. Posesorii de cârduri să nu divulge codul PIN sub niciun motiv. RL 2005, nr. 4 706. <> R e f 1 . Stănică ... nu îndrăzni să întrebe dacă s-a găsit ori nu bani sub saltea ca să nu se divulge. CĂLINESCU, E. O. II, 292. *0 R e f 1 . pas. Ştiinţele, de unde era ascunse sau oculte, se divulgară şi deveniră mai apropiabili. HELIADE, O. II, 40. Această luptă artistică, divulgându-se în oraş..., teatrul de la Scala se umplu de tot ce conţinea în sine Milano mai artistic, filimon, O. ii, 324. Se găseşte [proiectul de lege] de un deputat şi se divulgă ...o ceartă între d. Kogălniceanu şi d. Boerescu. EMINESCU, O. xn, 25. + A transmite secrete de stat sau de serviciu unei persoane neîndreptăţite să le cunoască. Aşa i-am învăţat eu, pentru ca să nu disvulgăm secreturile armaţii. BAC ALB AŞ A, S. A. I, 43. Cel care divulgase englezilor codul diplomatic era un tânăr austriac. MAGAZIN IST. 1968, nr. 7-8, 68, cf DEX. McCarthy a dezminţit ... că ar fi divulgat informaţii clasate. RL2006, nr. 4 907. - Prez. ind.: divulg. - Şi: dizvulgâ (scris şi: disvulga), dezvulgâ vb. I. - Din lat. divulgare, fr. divulguer. DIVULGÂRE s. f. Faptul de a (se) divulga; (învechit) divulgaţie. D. Callimach Catargiu s-ar fi făcut vinovat de sustragere şi divulgare de importante documente diplomatice. EMINESCU, O. XII, 442, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Faptul e prea semnificativ, pentru ca să nu merite ... divulgarea. IBRĂILEANU, S. L. 53, cf. RESMERIŢĂ, D. A ameninţat-o ... chiar cu divulgarea scrisorilor, dar ea a ştiut să reziste. MIHĂESCU, D. A. 179. Scrisoarea compromiţătoare pierdută la Zoiţica determină odiseea comică a personagiilor, divulgarea satirică a mediului politic al burgheziei. CONSTANTINESCU, S. II, 28, cf. DL, DM. Dacă fapta de divulgare priveşte conţinutul unei corespondenţe închise, pedeapsa autorului este mai mare. PR. DREPT, 666, cf. DER, DN2, DEX. Setea sa de real este o nevoie esenţială de divulgare a contradicţiilor realului, românia LITERARĂ, 1979, nr. 14, 5/1. Fostul şef al serviciilor de informaţii poloneze ... a fost inculpat... pentru divulgarea unor secrete de stat. RL 2005, nr. 4 757. - PL: divulgări. - V. divulga. DIVULGARISÎ vb. IV. T r a n z. (învechit) A divulga. Taci, soro, nu divulgarisi secretul de stat. ALECSANDRI, T. 1 425. - Prez. ind.: divulgarisesc. - Divulga + suf. -arisi (după modelul unor verbe ca inetahirisi ). DIVULGÂT, -Ă adj. Care a fost făcut cunoscut, care a devenit public; destăinuit. Cf. LM, resmeriţă, D. Ultimul ceas literar însemnează pe un cadran de actualităţi absenţa tot mai divulgată a cititorului de romane. PLRII, 558, cf. M. D. ENC. -PL: divulgaţi, -te. - V. divulga. DIVULGATOR, -OÂRE s. m. şi f. (Rar) Persoană care divulgă; popularizator. Cf. COSTINESCU, lm. Mi-am îndeplinit ... datoriele mele către ţară şi ca academic român şi ca divulgator al cunoştinţelor de archeologie românească. ODOBESCU, S. iii, 622, cf. iordan, l. r. a. 478, dl, dm, dn2, dex. -PL: divulgatori, -oare. - Din fr. divulgateur. DIVULGÂŢIE s. f. (în dicţionarele din trecut) Divulgare. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. - PL: divulgaţii. - Şi: divulgaţiune s. f. costinescu, lm. - Din fr. divulgation. DIVULGAŢIUNE s. f. v. divulgaţie. DIVULSIE s. f. (Livresc) Smulgere (3), extragere violentă. Cf. lm, dn2, D. MED. + (Med.) Dilatare forţată a unui canal. Cf. ndn. - PL: divulsii. - Şi: (rar) divulsiune s. f. lm, ndn. - Din lat. divulsio, -onis, fr. divulsion. 9503 DIVULSIUNE - 1255 - DIZARMONIE DIVULSIUNE s. f. v. divulsie. DIVULSOR s. n. (Med.) Instrument folosit pentru a dilata un canal. Cf. dnj. - PL: divulsoare. - Din fr. divulseur. DÎXIE s. n. (Muz.) Dixieland. Cf. dex-s, ndn. - Pronunţat: di-xi. - Din engl. dixie, fr. dixie. DÎXIELAND s. n. Stil de jazz, apărut în sudul Statelor Unite în jurul anului 1900, interpretat de un mic grup de instrumente (trompetă, trombon, clarinet, pian, tobe), caracterizat prin ritmuri vii şi improvizaţii; manieră de interpretare de către albi a stilului practicat de negri; dixie. Cf. DNJ, d. muz., dex2. *0 (Adjectival) Tăia frunza la câini, căutând discuri dixieland, barbu, i. i, 32. - Pronunţat: dixilend. - Din engl. dixieland, fr. dixieland. DIXIELÂNDER s. m. Muzician care practică stilul dixieland. Cf. DN3, mda. - Pronunţat: dixilendăr. - PL dixielanderi. - Din engl. dixielander. DIXTUOR s. n. Compoziţie muzicală scrisă pentru zece voci sau zece instrumente; ansamblu vocal sau instrumental care execută o asemenea lucrare. Cf. der. Dixtuor de alămuri (patru trompete şi şase tromboni). M 1965, nr. 2, 24, cf. dn2, dex. - Pronunţat: -tu-or. - PL: dixtuoare. - Din fr. dixtuor. DIZABILITÂTE s. f. Handicap. Există milioane de români, copii şi adulţi, cu dizabilităţi. rl2005, nr. 4 757. - PL: dizabilităţi. - Din engl. disability. DIZACORD s. n. v. dezacord. DIZAHARÎD s. n. v. dizaharidă. DIZAHARÎDĂ s. f. Compus organic format din două molecule de monozaharide prin eliminarea dintre ele a unei molecule de apă. Prin condensarea a două molecule de monozaharide, cu eliminarea unei molecule de apă rezultă un dizaharid. MACAROVICI, CH. 556, cf. DANEELOPOLU, F. N. II, 111, LTR2, DER, DN2, DC, D. MED., DEX. - PL: dizaharide. - Şi: dizaharid s. n. - Din fr. disaccharide. DIZAMĂGÎRE s. f. v. dezamăgire. DIZAMORŢÎ vb. IV v. dezmorţi. DIZAPROBĂ vb. I v. dezaproba. DIZARMĂ vb. I v. dezarma. DIZARMĂT, -Ă adj. v. dezarmat. DIZARMONIC, -Ă adj. (Despre sunetele muzicale) Care este lipsit de armonie, care sună fals; distonant. [Acordul sestei mari] este foarte dur, ba chiar disarmonic, trebue aşadară să-i eliminăm cuarta prin aceasta. VOROBCHIEVICI, A. M. 124/13, cf. barcianu, v., LM, ALEXI, w. Calda evocare a trecutului cu viziunea pitorescului, poetică şi fără originalitate, dezarmonică ..., dau impresia adaptării genului la natura talentului scriitorului. LOVINESCU, S. I, 297. Născându-se ... din materiale dizarmonice, cele mai multe căsătorii sunt contradictorii. ARGHEZI, S. XX, 63. (Adverbial) Stilul sublim se învecinează cu cel cotidian în chip dizarmonic. T februarie 1969, 92. - Scris şi: disarmonic. - PL: dizarmonici, -ce. - Şi: (rar) dezarmonie, -ă adj. - Din fr. dysharmonique, germ. disharmonisch. DIZARMONÎE s. f. 1. Lipsă de înţelegere, dezbinare între persoane, colectivităţi etc.; discordie. Bela al IV-lea întru atâta disarmonie a fost venit cu tatăl său, Andrei al ll-lea, pentru mai multe pricini..., cât i-a căutat a fugi în Austria, şincai, HR. i, 254/33. Am fost pentru împroprietărirea ţăranilor fiindcă claca era o cauză de desarmonie şi de luptă în clasele societăţii române. GHICA, C. e. i, 219, cf. COSTINESCU, LM. Ai produs atunci în sufletul cetăţenilor acea disarmonie de care ... se fereşte actualul d. ministru al Trebilor Străine. MAIORESCU, D. I, 176. A rămas ... acel sâmbure de adevăr care dizolvă adânca dizarmonie şi asprimea luptei pentru existenţă. EMINESCU, O. XII, 134. 2. Lipsă de armonie între elementele componente ale unui tot, ale unui ansamblu, ale unui complex de fenomene etc. Ura-n-citibează-n inimi neîncredere şi luptă; Dezarmonie plină devine individul. HELIADE, O. I, 207. Tunarea, ploaia, venitul, cu ţipete-npreună Compun dezarmonie ce sparienatura, id. ib. 336, cf. NEGULICI. O asemenea amestecătură [de culori] produce în ochii noştri o disarmonie neplăcută, precum şi în urechi ni se produce o simţire nesuferită când auzim nişte sunete disarmonice. BARASCH, m. III, 39/16, cf. ANTONESCU, D., BARCIANU, V., COSTINESCU. Nil esistă în lume nimic ce nu se poate supune măsurei estetice, căci căpătăm impresiuni ... în care găsim or armonie, or dizarmonie cu noi. EMINESCU, O. XV, 410. Dacă trecem la alte feluri de animale cum sunt: cefalopodele, arahnidele ... vedem că domneşte dezarmonie şi nu deloc armonie. CONTEMPORANUL, IV, 933. Strigătul de revoltă. ... e rezultatul disarmoniei între cerinţele ideale şi morale ale naturei poetului şi între realitatea lucrurilor. GHEREA, ST. CR. I, 216. Pe ţărani îi iubea ..., rostindu-se împotriva împroprietăririi..., a votat-o, totuşi ..., a făcut-o din nevoia aceleiaşi unităţi în dezarmonie. LOVINESCU, C. V, 15. Orice exagerare, orice excentrism este pentru român o disarmonie. STĂNILOAE, O. 94. în dezarmonia de astăzi anonimatul rezumă etica ce se impune mai mult decât oricare alta. BLAGA, Z. 78. „Frumoasă îngerelă”, cu toată dezarmonia, nu e printre cele mai vinovate, de vreme ce ... întâlnim „îngereaua”. varlaam -sadoveanu, 229. + P . e x t . (Rar) Discrepanţă. Dezarmonia între vorbă şi faptă, între aparenţe şi realitate, loveşte neplăcut ochiul cel mai puţin atent, LOVINESCU, S. I, 149. -O (Prin lărgirea ’sensului) Mărinimoasa resignaţie şi iertare a Măriei nu stinge suferinţa şi dizarmonia sentimentului din spiritul privitorului, CONV. LIT. v2, 260. 3. (Muz.) Disonanţă (1). Vuetul urechilor trece ... de la melodioasa şi armonica adunare a mai multor tonuri musicale până la o disarmonie sălbatică a mai multor instrumente musicale. FM (1844), 68/33. In timpul cel bun al tactului să fie silabe lunge, ear' în cel rău silabe scurte; contrariul ar produce o disarmonie între tactul musical şi cel prosodic. VOROBCHIEVICI, A. M. 11/6, cf. alexi. w. Asemenea coarde nu numai atinse trebuiesc dar rupte, ca să nu mai zbârnâie acolo unde numai dizarmonie pot produce, SĂM. I, 260, cf. TIM. POPOVICI, D. M. - Scris şi: disarmonie, (dupăfr.) disharmonie (ANTONESCU. d.) - PL: dizarmonii. - Şi: (învechit) dezarmonie (scris şi: desarmonie) s. f. - Din fr. dysharmonie, germ. Disharmonie. 9520 DIZARMONIOS - 1256- DIZENTERIE DIZARMONIOS, -OÂSĂ adj. Care este lipsit de armonie, fâra. armonie, distonant, dizarmonic. Pe două fiinţe unite prin forţa atractivă a iubirei, prin armonia vibraţiilor totalităţii lor, le alterează deopotrivă orice ingrediente străine disarmonioase. LUC. II, 106. <> (Adverbial) Când însă a 4-a silabă este întonată, este dezarmonios de vor fi şi vecinele ei, adică a treia sau a cincea. HELIADE, O. II, 158. - Scris şi: disarmonios. - PL: dizarmonioşi, -oase. - Şi: (învechit) dezarmonios, -oâsă adj. - Pref. diz- + armonios. DIZÂSTRIC, -Ă adj. dezastric. DIZBÂRC s. n. v. debarc. DIZBARCÂRE s. f. v. debarcare. DIZBÂRCO s. n. v. debarc. DIZBÂTE1 vb. III v. dezbate1. DIZBÂTE2 vb. III v. dezbate2. DIZBÂTERE s. f. v. dezbatere1. DIZBÂTIRE s. f. v. dezbatere2. DIZBĂR vb. I v. dezbăra. DIZBĂRBĂT vb. I v. dezbărbăta. DIZBĂRC vb. I v. debarca. DIZBĂRN vb. I v. dezbârna. DIZBĂT vb. I v. dezbăta. DIZBÂRN vb. I v. dezbârna. DIZBIN vb. I v. dezbina. DIZBINÂRE s. f. v. dezbinare1. DIZBINÂT, -Ă adj., s. m. şi f. v. dezbinat. DIZBLĂNÎT, -Ă adj. v. dezblănit. DIZBLEHUÎ vb. IV v. dezblehui. DIZBLEHUIET, -Ă adj. v. dezblehuit. DIZBRĂC vb. I v. dezbrăca. DIZBRĂCÂT, -Ă adj. v. dezbrăcat2. DIZBRĂCĂTOR, -OARE adj. v. dezbrăcător. DIZBRĂCIN vb. I v. dezbrăcina. DIZBROBODÎ vb. IV v. dezbrobodi. DIZDAR s. m. (Turcism, învechit) Comandant al unei fortăreţe, al unei cetăţi. Nişte zăhărele să dea beiului, cadiului, dizdariului de la Cladova (a. 1693). ap. ŞIO IU,48. Pentru paz.a cetăţei se orândueşte un dizdar. CANTEMIR, ap. ddrf. Cetăţuie unde şede dizdar de păzeşte bagazul (a. 1715). ap. ŞI0H2, 48. Trecând Dunărea noaptea, amăgiră pe dindarul ... şi, deschizând porţile cetăţii, omorâră pre câţi turci se afla într-însa. dumitrache, 33. - PL: dizdari. - Şi: dindâr s. m. - Din tc. dizdar. DIZ-DE-DIMINEÂŢĂ adv. v. dis-de-dimineaţă. DIZ-DE-NOÂPTE adv. v. dis-de-noapte. DIZDOÎ vb. IV v. dezdoi. DIZDROBÎ vb. IV v dezdrobi. DIZENIU s. n. (învechit, rar) Plan (de război). Descoperi dizeniufl]cel mare ce avu ascuns până atunci şi purcese ... asupra Ţarigradului. VĂCĂRESCUL, IST. 257. Isuf-paşa lucră diseniul cel început de Hali-paşa prin baron Enslie. id. ib. 293, cf. TDRG. - Scris şi: diseniu. - PL: dizenii. - Din tc. diizen. DIZENTÉRIC, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care se referă la dizenterie; privitor la dizenterie, de dizenterie. Cf. pontbriant, d., COSTINESCU, LM, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. Adj., s. m. şi f. (Om) care este bolnav de dizenterie. Cf. PONTBRIANT, D., LM, CADE, DL, DM, DN2, DEX. -PL: dizenteriei, -ce. - Din lat. dysentericus, -a, -um, fi. dysentérique. DIZENTERÎE s. f. Boală infecţi o as ă bacteriană sau parazitară, contagioasă, care se manifestă prin ulceraţii intestinale, dureri abdominale violente şi diaree cu sânge; (regional) pântecare (2), pântecărie (2). [Traian] de boala ce-i zice desintiria, adecă deznodarea vintrelui, şi-au sfârşit viiaţa. M. COSTIN, O. 263. Veştile reale pricinesc disenterie unui om mare (a. 1694). FN 29. După ce au ajuns diareea, adecă cufurirea, au disenteria, adecă cacăsânge, ... dau întăritoare. ÎNVĂŢĂTURĂ, 51/16. Ş-au pierdut viaţa de disenderie, schimbând desfătarea cu moartea. GOLESCU, P. 172/16. Atunci este acea urdinare complită, adică însoţită cu lângoare, şi este cu primejdia vieţii şi să numeşte disenderie. PISCUPESCU, O. 271/7. Intre prunci stăpânesc cumplit ...frigurile şi scursoarea (disântăria) sau cum le zicem de obşte: dureri de pântece cu strânsori. GT (1839), 14/4. Disenteria sau vintrea este un treapăd cu tăituri şi dureri. CORNEA, E. I, 44/24. Disinteria, când nu este produsul unei înveninări sau întâmplătoare sau criminală sau medicală, vine din pricina năpădirii în maţul cel gros a unor larve. MAN. SĂNĂT. 365/27, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Laptele nefiert, dar numai încălzit ... se întrebuinţează în India împotriva ... dizenteriei. CONTEMPORANUL, iii, 119, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2. Dizenteria este o boală care prin necăutare aduce moartea. BIANU, D. S., cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. în timp de molime de tifos, holeră, desinterie este bine să bea apă desinfectată în acid lactic. VOICULESCU, L. 42, cf. ygrec, m. n. 177, enc. agr. ii, 299, BELEA, P. A. 521, DL, DM, DER, DN2. Caillat semnalează printre afecţiunile mai frecvente în Bucureşti... dizenteria, anemiile şi, mai ales, reumatismul. G. BARBU, A. V. 254. Lipsită în bună parte de mijloace de apărare, bântuită de foamete şi boli (cele mai mari ravagii le făcea dizenteria)..., Viena va ajunge la un pas de dezastru. MAGAZIN IST. 1970, nr. 1, 54, cf. d. med., dex. 9554 DIZENTERIFORM - 1257- DIZGRAŢIE - Scris şi: disenîerie (accentuat şi: disenterie alexi, w.). - PL: dizenterii. - Şi: (învechit) disanterie (i. ionescu, v. 81/13), disenderie, disinterie, desenterie (ddrf), desinterie, desintirie s. f. - Din lat. dysenteria, fr. dysenterie. DIZENTERIFORM, -Ă adj. Care are aspectul dizenteriei, specific dizenteriei. Scaun dizenteriform. Cf. M. D. ENC., DN3. -PL: dizenteriformi, -e. - Din fr. dysenteriforme. DIZER s. m. v. dizeur. DIZERTÂŢIE s. f. v. disertaţie. DIZERTAŢIUNE s. f. v. disertaţie. DIZERTOR, -OARE s. m. şi f. v. dezertor. DIZEUR s. m. (Ieşit din uz) Cântăreţ de muzică uşoară. Cf. bl vi, 6, GRAUR, E. 6. La Bucureşti, unde l-a avut pe un frate al său „dizer”, a învăţat „vreo douăzeci de tangouri”. ALEXANDRU, I. M. 329, cf. DL, DM, DN2, DEX. - Pronunţat: dizor. - PL: dizeuri. - Şi: dizer s. m. - Din fr. diseur. DIZEUZĂ s. f. (Ieşit din uz) Cântăreaţă de muzică uşoară. Privea ... afişele uriaşe, strigător văpsite, înfăţişând un dansator negru şi o celebră diseuză. C. PETRESCU, î. I, 4, cf. DL, DM. Nu se putea spune că diseuza nu are succes la nemţoii ei; pentru că ştia să-şi aleagă cântecele, barbu, Ş. n. ii, 158, cf. DN2, DEX. - Scris şi: diseuză. - Pronunţat: dizoză. - PL: dizeuze. - Din fr. diseuse. DIZGHEŢ s. n. v. dezgheţ. DIZGHEŢĂ vb. I v. dezgheţa. DIZGHEŢĂRE s. f. v. dezgheţare. DIZGHÎN s n. v. dezghin1. DIZGRÂCIE s. f. v. dizgraţie. DIZGRACIOS, -OĂSĂ adj. v. dizgraţios. DIZGRAŢIĂ vb. I. T r a n z. (In trecut, despre monarhi sau despre persoane influente; azi, de obicei, ironic sau glumeţ) A lipsi pe cineva de bunăvoinţă, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. Cf. I. golescu, c., negulici. Dar azi vai! totul se schimbă, azi suntem ameninţaţi Să ne pierdem locuinţa şi să fim disgraţiaţi. ALEXANDRESCU, O. I, 288, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. El [Paul I] dizgraţie pe amicii mamei sale şi cheamă la putere pe ai săi. EMINESCU, O. XII, 120. Se vede că Vladfusese chiar dizgraţiat şi scos de turci, deoarece în 1436 îl găsim în Transilvania. XENOPOL, I. R. în, 103, cf. barcianu, alexi, W., şăineanu2. Isprăvile lui Antioh Jora, care înlocui pe Costin, disgraţiat pentru acest sfat pierzător ..., nu folosiră nimic pe lângă vestea acelui incalificabil atestat, iorga, L. I, 260, cf. resmeriţă, d., cade. La cea mai mică mutră a mea, disgraţia numaidecât pe oricine. CAMIL PETRESCU, U. N. 47, cf. DL, DM, SCL 1960, 868, SFC III, 9, DN2, DEX. F i g . Rimele sunt disgraţiate când una din ultimele consoane difere de respectiva ei de sus. HELIADE, O. II, 150. Aceste versuri când încep cu iambe, şi nu cu trochee, sunt asemenea disgraţiate, căci rump prozodia vorbelor, id. ib. 155. Tot ce se găsea sub nivelul zvelteţii lui i se părea dizgraţiat, scos de mai înainte din lupta pentru dragoste. VINEA, L. I, 219. -Scris şi: disgraţia. - Pronunţat: -ţi-a. - Prez. ind.: dizgraţiez. - Şi: (învechit) dezgraţiâ (scris şi: desgraţia) vb. I. pontbriant, d.,dn2. - Din it. disgraziare, fr. disgracier. DIZGRAŢIĂT, -Ă adj. 1. Care este căzut în dizgraţie, lipsit de favoruri; care şi-a pierdut bunăvoinţa sau graţia de care s-a bucurat până atunci. îi aridică comanda din mână ...şi cu mijloc disgraţiat se orândui a şede la Jijiea. VĂCĂRESCUL, IST. 297, cf. pontbriant, d., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Întâlnim acest dialog între rege şi un fost curtean disgraţiat. CĂLINESCU, I. 254. Silion căută să descopere trăsătura care lega fiziceşte tipul ... modern al paşalei dizgraţiate şi al piratului domesticit, vinea, L. I, 270, cf. DL. F i g . [O glosă] îşi va avea creşterea sa, fericită sau disgraţiată. HELIADE, O. II, 378. Comparaţia, procedeul disgraţiat pentru banalitatea asociaţiilor. CL1973,152. + (învechit) Oropsit de soartă, urgisit2 (2). Se negură la faţă disgraţiatul Cain. heliade, O. I, 390. Oameni... cari au făptură şi caracter de la taţii greci, bulgari şi numai numele de la mumă - de la dizgraţiata Românie. EMINESCU, O. VII, 179, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. 2. (Rar) Dizgraţios (1). Cf. Şăineanu2. Falşi democraţi, fii denaturaţi ai Moldovei,... comedianţi groteşti, disgraţiate creaturi de momiţe răutăcioase şi turbate. DENSUSIANU, L. 261, cf. resmeriţă, d. <> F i g . „însă”, „dar” ... răsar fără necesitate ... potopind ideile [poeţilor] sub umpluturile lor disgraţiate. macedonski, o. iv, 40. - Scris şi: disgraţiat. - Pronunţat: -ţi-at. - PL: dizgraţiaţi, -te. - Şi: (învechit) dezgraţiât (scris şi: desgraţiat pontbriant, d.) adj. - V. dizgraţia. Cf. fr. d i s g r a c i e. DIZGRĂŢEE s. f. 1. Pierdere a favorii, a bunăvoinţei, a stimei de care cineva se bucura din partea unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior etc. Neputându-l într-alt tip aduce în disgraţia prinţului, pe un preot românesc ...la aceea l-a adus ca să pârească pe vlădicul cel românesc. Ş1NCAI, HR. III, 131/2. La 1802 căzând în disgraţie şi la 1804 depărtat fiind de la curte, muri... urât şi dispreţuit. ASACHI, L. 802/50. Michail ... ajunge consiliariu şi comite al naţiunii, cade în disgraţie, e suspins şi iarăşi reabilitat. bariţiu, p. a. I, 506, cf. stamati, d. De la camară se întinde favorul şi desgraţia. negruzzi, s. i, 309, cf. prot. - pop., n. d., pontbriant, d. Alungat din Polonia, Veveriţă se întoarse în Moldova şi scăpă de disgraţia lui Bogdan-Vodă, făcându-se călugăr, hasdeu, I. V. 253, cf. COSTINESCU, LM. Descoperindu-se aceasta [aspiraţia la domnie], el [Chrysos] căzu în dizgraţie şi fu închis în temniţă, eminescu, O. XIV, 90. Mă grăbesc să mă întorc în temniţa unde m-a aruncat disgraţia dumneei. CARAGIALE, O. vi, 115, cf. ddrf, barcianu. Cei recalcitranţi ori puţin zeloşi sunt rău notaţi de el şi cad în dizgraţia lui. SĂM. II, 422, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Nil mă îndoiam că mă aştepţi, chiar dacă o fire înclinată suspiciunei ar fi interpretat cine ştie cum subita disgraţie cu care mă tratează buna doamnă Elvira Elefterescu. C. PETRESCU, c. V. 187. Evenimentele din Ţara Românească aveau să-i aducă disgraţia [lui Scarlat Callimachi] şi moartea. OŢETEA, T. V. 158. El Cid cade în disgraţia regelui don Alfonso. CĂLINESCU, I. 36, cf. DL, DM. Era ... un militar căzut în dizgraţie cu toată tinereţea lui. BARBU, PRINC. 43. După o disgraţie de cinci ani..., vistierul hoţ a fost avansat. STOICESCU, S. D. 94, cf. dn2. Domnul fanariot a căzut în dizgraţie. G. barbu, A. v. 100. Cade în dizgraţia marchizei de Pompadour. MAGAZIN IST. 1969, nr. 11, 28, cf. M. D. ENC., DEX. Cardinalul va fi înlocuit întrucât a căzut în dizgraţie discutând despre o posibilă retragere a papei. RL 2005, nr. 4 572. ^ F i g . In trecut ideea de om nu s-a putut impune decât atunci când punctul de vedere religios, societarist ori scientist se găsea în dizgraţie, ralea, S. T. iii, 36. + (învechit) Nefericire, nenorocire (2); neşansă, urgisire. Tot ce se naşte dincolo de Loira are 9570 DIZGRAŢffiRE - 1258 - DIZMIERDA geniu, şi oricine va avea dizgraţia de a se naşte dincoace de Loira nu mi-ţi are nici cât negru sub unghie. HELIADE, O. I, 487. Eu îi descoperii naşterea şi „disgraciile” mele. PÂCLEANU, I. II, 177/12. în istorioara „Antoniu ” cetim cuvântul „ disgraţie ” întrebuinţat în înţelesul italian, în loc de nenorocire. CONV. ut. iv, 83, cf. COSTINESCU, LM. 2. Lipsă de graţie în purtare, în înfăţişare, în vorbire. Cf. şăineanu2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Fruntea ... era frumoasă. încolo, o dizgraţie totală, eftimiu, N. 114. Monah răsăritean, între 40-45 de ani, ... cu o barbă neîngrijită, de dizgraţie ameţitoare. RL 2005, nr. 4 757. - Scris şi: disgraţie. - Pronunţat: -ţi-e. - PL: dizgraţii. - Şi: (învechit) dizgrâcie (scris şi: disgracie), dezgrâţie (scris şi: desgraţie) s. f. - Din it. disgrazia. Cf.fr. d i s g r â c e. DIZGRAŢIERE s. f. Acţiunea de a dizgraţia şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d., dl, dm, dn2, dex. - Pronunţat: -ţi-e-. - Pl.: dizgraţieri. - Şi: (rar) dezgraţiâre (scris şi: desgraţiare) s. f. PONTBRIANT, D. - V. dizgraţia. DIZGRAŢI6S, -OÂSĂ adj. 1. (Despre fiinţe sau, rar, despre părţi ale corpului lor) Care are un aspect neplăcut, o dezvoltare dezagreabilă; lipsit de graţie, de farmec, de drăgălăşenie; diform, pocit2 (1), dizgraţiat (2), urât2 (II1). Cf. negulici. Fisionomiile cele mai disgraţioase... sunt câteodată cele mai oneste. HS. 36/4, cf. prot. -POP., N. D., pontbriant, d. Un corp de o musculatură puternică, dar disgraţios, iată esteriorul lui Osman. CONV. LIT. I, 258, cf. COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Fata mică de zece ani, ... dizgraţioasă la figură, devine adesea la cinsprezece ani izvor de seducţii, ibrăileanu, a. 131, cf. resmeriţă, d., cade, dl, dm, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. (Despre lucruri, fenomene, manifestări) Care se abate de la ceea ce este normal, firesc, bun, care are sau capătă un aspect urât, deformat; pocit2 (2); inestetic. [Aceste versuri] când au tonul pe prima şi a treia silabă, când adică încep cu troheu în loc de iamb, sunt disgraţioase. HELIADE, O. n, 154. Era curios lucru ...a privi efectul grotesc al acestor costume dizgraţioase. HLIMON, o. I, 195. [Şoseaua], acea coardă nemlădiită şi disgracioasă, întinsă fără gust pe d-asupra capricioasei naturi. ODOBESCU, S. I, 376. Expresiunea „tânjitoare” ni se pare cam disgraţioasă. macedonski, O. IV, 64. Lipsit de orice estetică ... [avea o] cupolă enormă, disgraţioasă, pe jumătate îngropată în pământ. IBRĂILEANU, A. 128. Orice patetism este pentru român disgraţios. STĂniloae, o. 95. [Gesturi] groteşti, uneori dizgraţioase, flacăra, 1975, nr. 44,13. (Adverbial) Arătându-şi dizgraţios picioarele. barbu,princ. 246. Se mişca dizgraţios, id. 1.1,105. - Scris şi: disgraţios. - Pronunţat: -ţi-os. - PL: dizgraţioşi, -oase. - Şi: (învechit) dizgracios, -oâsă (scris şi: disgracios), dezgraţios, -oâsă (scris şi: desgraţios pontbriant, d.) adj. - Din it. disgrazioso, fr. disgracieux. DIZGRĂDÂRE s. f. v. degradare. DIZGREG vb. I v. dezagrega. DIZGREGÂT, -Ă adj. v. dezagregat. DIZGROP vb. I v. dezgropa. DIZGROPÂT s. n. v. dezgropat1. DIZGRUM vb. I v. dezgruma. DIZGRUZÎ vb. IV v dezgurzi. DIZGtJST s. n. v. dezgust. DIZGUST vb. I v. dezgusta1. DIZGUSTÂT, -Ă adj. v. dezgustat. DIZGUSTOS, -OÂSĂ adj. v. dezgustos. DIZI-DE-DIMINEÂŢĂ adv. v. dis-de-dimineaţă. DIZIDENT, - s. m. şi f. v. disident. DIZIDENŢ s. f. v. disidenţă. DIZIDÎNŢĂ s. f. v. disidenţă. DIZINTERESÎRE s. f. v. dezinteresare. DIZINVOLTURĂ s. f. v. dezinvoltură. DIZÎMFL vb. I v. dezumfla. DIZJUNCTÎV, -Ă adj. v. disjunctiv. DIZLĂNŢUÎ vb. I v. dezlănţui. DIZLEG vb. I v. dezlega. DIZLEGÂNIE s. f. v. dezleganie. DIZLEGÂRE s. f. v. dezlegare. DIZLEGĂTOR, -OÂRE adj. v. dezlegător. DIZLIGÂRE s. f. v. dezlegare. DIZLIPÎ vb. IV v. dezlipi. DIZLOC vb. I v. disloca. DIZLOCÂRE s. f. v. dislocare. DIZLOCÂŢIE s f v dislocaţie. DIZMÂN, -Ă adj. (Turcism, prin Munt.) Corpolent, voinic (II1). Cum eşti tu pirpirie, aşa şi ăla dizman! (a. 1897). ap. ŞIO iij, 160. -P1.: dizmani,-e. - Din tc. dizman. DIZMÂNI vb. I v. dezmânia. DIZMEMBR vb. I v. dezmembra. DIZMEMBRÂŢIE s. f. (învechit, rar) Dezmembrare. Protopopul cel unit Vasilie ... iasteprotopop înprotopopia lui, ţinută de el mai nainte de dizmembraţia legii (cca 1763). iorga, s. d. iv, 93. -Pronunţat: -ţi-e. - PL: dizmembraţii. - Dizmembra + suf. -aţie. DIZMERENIE s. f. (Prin Bucov.) Ghiduşie, poznă (4), trăsnaie. Com. din straja - vicovu de sus, lexic reg. 101. -Pronunţat: -ni-e. - PL: dizmerenii. - Cf. s m e r e n i e. DIZMETECÎ vb. IV v. dezmetici. DIZMIERD vb. I v. dezmierda. 9608 DEZMIERDARE - 1259 - DIZOLVANT DIZMEERDÂRE s. f. v. dezmierdare. DIZMIERDÂT, -Ă adj. v. dezmierdat2. DIZMIERDĂCIUNE s. f. v. dezmierdăciune. DIZMIERDĂTOR, -OÂRE adj. v. dezmierdător. DIZMIERDĂTURĂ s. f. v. dezmierdătură. DIZMIERZÎE s. f. v. dezmierzie. DIZMIRDĂCItJNE s. f. v. dezmierdăciune. DIZMORMÂNT vb. I v. dezmormânta. DIZMORŢÎ vb. IV v. dezmorţi. DIZMUŢÎ vb. IV v. dezmuţi. DIZNĂDĂJDUÎRE s. f. v. deznădăjduire. DIZNĂDĂJDUÎT, -Ă adj. v. deznădăjduit. DIZNODÂRE s. f. v. deznodare. DIZNODĂMÂNT s. n. v. deznodământ. DIZOLVA vb. I.Tranz. l.A face ca un corp solid, lichid sau gazos să formeze un amestec omogen cu un lichid; (rar) a rezolva (I 4), a solvi1 (1), (familiar) a topi (2); a descompune (1). Cf. AMFILOHIE, G. F., ap. URSU, T. Ş. 191. Pământul a pierdut într-această lucrare toată cantitatea substanţei care ar fi putut disolva (topi) acidul şi care compune mai tot din carbonaţi. BREZOIANU, A. 16/12, cf. NEGULICI. Acest rom-răşină se topeşte (disoalve) atât în apă, cât şi în alcool, man. SĂNĂT. 87/16. Apele subterane ... dizolvă (topesc) mineralele, barasch, I. N. 71/23, cf. prot. - POP., N. D., pontbriant, D. Sucul gastric ... nu disolvă decât substanţele azotoase. contemporanul, i, 54, cf. ddrf. Am dizolvit mineralul în acid azotic. ARHIVA, II, 24, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. In plină criză [de astm]... vom face ... inhalaţii cu vapori de apă în care am dizolvat o fiolă de efedrină. BELEA, P. A. 188, cf. DL, DM. O masă de plasmă pe care o poate dizolva apa. BARBU, Ş. N. 171, cf. DN2, M. D. enc., dex. Refl .pas. Metoda întâia este a se dizolva substanţa într-un lichid şi a se evapora acest lichid prin căldură. MARIN, PR. I, XXXVIII/l. <> R e f 1. Fără a se topi sau a se dizolva lucrurile prin căldură nu le putem mirosi sau gusta. EMINESCU, O. XV, 318. Aşteptând să se dizolve fosforul... scrise ...o scrisoare. CARAGIALE, O. II, 119, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., CADE. Când două substanţe formează o soluţie se spune că una se dizolvă (solvă) în cealaltă. MACAROVICI, CH. 57. Se mestecă cu un băţ până se dizolvă. BĂCESCU, PĂS. 372. O bucată de zahăr pusă în apă dispare în masa lichidului şi-l îndulceşte, fiindcă se dizolvă. CIŞMAN, FIZ. I, 428. Metale foarte stabile, ca platinul, aurul sau plumbul, se disolvă în mediu sulfuric sub acţiunea curentului ondulat. LTR2 VI, 480. S-a constatat că otrava ...se dizolvă în apă. belea, p. a. 161, cf. DL, DM. O F i g . [Limba] disolvă în elementul său atât de delicat, atât de impresionabil, orice culoare, orice nuanţă ce întovărăşeşte gândirea. CONV. LIT. II, 210. Râul curgând în veci proaspăt să mă dizolve. EMINESCU, P. L. 130. Puterea dizolvă elementele revoluţionare, nimiceşte toate formele de stat. SĂM. II, 87. Trebuie să admirăm pe Anatole France pentru talentul infinit cu care ştie să contopească..., să dizolve sociologia în artă. ibrăileanu, S. l. 64. Prin temperament a fost însă mai mult un optimist ... repede disolvat de unele „nedreptăţi” sociale. LOVINESCU, C. VI, 110. M-a impresionat gestul de a-mi da cheia ... A dizolvat totul în mine. camil PETRESCU, P. 352. Un singur pas mai rămânea de făcut pentru a disolva noţiunea tradiţională a Renaşterii: negarea influenţei artelor şi literelor clasice. OŢETEA, R. 33. Soarele ... dizolvă toate veleităţile întunericului. RALEA, O. 35. Şi mi-a mai murit o iubire, în suflet lăsând Dureroase canale ce-odată fuseseră pline De rădăcinile ei dizolvate acum în nimic şi în vânt. LABIŞ, P. 253. O lume înecată în socoteli mercantile şi pe care, neştiind cum s-o dizolve, o ocolea. T ianuarie 1969, 70. In numeroase oraşe de provincie edificările au dizolvat tradiţionalul vad comercial al oraşului, flacăra, 1975, nr. 40, 6. (R e f 1.) La Eminescu natura este expresia emoţiei lui...; din contra, Coşbuc se pierde, se disolvă el în natură. IBRĂILEANU, s. 147. Optimismul iniţial se dizolvă în notaţii contradictorii. LOVINESCU, S. I, 276. A fost de ajuns o convieţuire, pentru ca străinătăţile să-şi piardă caracterul şi să se disolve. ARGHEZI, B. 55. „Impersonalitatea istoricului literar” se dizolvă într-un fel de oralitate livrească. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 4/10. Una dintre cele mai populare formaţii din Marea Britanie din 2004 ... s-a dizolvat din cauza consumului de droguri şi a luptelor interioare. RL 2006, nr. 4 914.^ R e f 1 . p a s. Renaşterea se disolvă în baroc, oţetea, r. 298. Mitul se dizolvă în fapt divers. BLAGA, Z. 115. După Eminescu romantismul se va dizolva cu totul în realism, ist. lit. rom. ii, 643. Centrul coaliţiei majoritare se dizolvă. RL 2005, nr. 4 808. 2. (Complementul indică organizaţii, asociaţii, adunări etc.) A desfiinţa ca persoană juridică, a face să înceteze activitatea; a anula. In aseminea împregiurări lu strâmtori ...a giurui că fără îngăduirea îmbelor Camere nu va mai disolvi Parlamentul. SĂULESCU, HR. II, 331/2. încă şi mai curioasă este de a vedea ce veţi face în cazul când o aţi proroga [adunarea] sau disolvi? (a. 1861). iorga, s. d. xviii, 43. Să dizolvăm Camera. ALECSANDRI, T. 1 735. Guvernul... nu va avea curajul ... să dizolve Parlamentul. MAIORESCU, CRITICE, 544. Ştim asemenea că [radicalii] n-au curajul de-a dizolva Senatul. EMINESCU, O. X, 235. Ministeriul în loc să cadă ... a făcut să dizolve Camerele. CONTEMPORANUL, IV, 636. [Regele] are dreptul de a disolva ambele adunări deodată sau numai una din ele. HAMANGIU, C. C. XXXI, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. După pacea de la Bucureşti, corpul pandurilor a fost disolvat de Vodă Caragea. OŢETEA, T. V. 99, cf. DL, DM. Dizolva Parlamentul şi încredinţa generalului conducerea guvernului cu puteri dictatoriale, magazin ist. 1968, nr. 4, 83, cf. M. D. ENC., DEX. 200 000 de firme pot fi dizolvate la cererea oricui [Titlu]. RL 2006, nr. 4 832. <> Refl. pas. Camera se disolvase şi proprietarii alergau în toate părţile cu propaganda. BOLINTINEANU, O. 456. Oricare societate civilizată, pentru a trăi, are neapărată trebuinţă ...de libertate ... şi de dreptate, căci fără ea se disolvă. MAIORESCU, D. I, 57, cf. CADE. De când s-a dizolvat Parlamentul... Grigore îl vizita aproape zilnic. REBREANU, R. ii, 312. Se vor dizolva la timp asociaţiile de jaf la drumul mare. sadoveanu, O. XX, 16. "v* Refl. Puţin după aceea era să se declare pacea de restituită, cu toate că noi, garde ale Carpaţilor, nu ne dizolvasem încă. EMINESCU, O. vii, 221. - Scris şi: disolva. - Prez. ind.: dizolv. - Şi: (învechit, rar) dizolvi (scris şi: disolvi) vb. IV. pontbriant, d. - Din lat. dissolvere, it. dissolvere. DIZOLVANT, -Ă adj., s. m. 1. Adj. Care are însuşirea de a (se) dizolva (2); (învechit) dizolvator, solvent1 (1). Cf. poen.-aar.-hill, V. I, ap. TDRG2, NEGULICI. Puterea disolvantă a apei se micşorează repede prin răcire. MARIN, PR. I, 16/15, cf. pontbriant, d., COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. S. m. Substanţă (lichidă) care are proprietatea de a dizolva (2) în masa ei alte substanţe; solvent1 (2); (învechit) dizolvator. Căldura, frigul, compresiunea, disolvanţii se întrebuinţează adesea 9624 DIZOLVARE - 1260- DIZOLVIRE spre a modifica starea de agregaţie a corpilor, marin, PR. I, XI/30. Disolvantul cel mai bun al fosforului este sulfurul de carbon, id. ib. 33/24, Cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, ŞĂINEANU2, TDRG, CADE. Se dă numele de disolvant sau solvant substanţei care predomină în raport cu cea de a doua. MACAROVICI, CH. 57. Pentru zahăr, apa este un dizolvant, în care s-a format o soluţie. CIŞMAN, FIZ. I, 428. Disolvanţii în stare lichidă, dar impurificaţi cu diverse substanţe, se recuperează prin distilare, ltr2 VI, 480, cf. DL, dm. Dizolvarea se realizează atât prin simplul contact între dizolvant şi substanţa dizolvată, cât şi prin agitare, încălzire, der li, 138, cf. DC, D. med., dex. -0* F i g . Clarobscurul lui Leonardo operase ca un disolvant al calităţilor celor mai caracteristice ale picturii florentine: desenul şi modularea. OŢETEA, R. 286. Politicienii conservatori vedeau în gândirea ştiinţifică un dizolvant al vechilor raporturi dintre oameni. CONTEMP. 1975, nr. 1 496, 1/4. 3. Adj. F i g. Care descompune, dezagregă, nimiceşte, care are însuşirea de a dizolva (2). Cu veninul dizolvant al scepticismului şi calomniei, ..., ei au târât în mlaştina lor morală poporul crescut puternic în umbra Basarabilor. EMINESCU, O. XIII, 112. Lumea întreagă consideră acţiunea coteriei dumitale ca dizolvantă şi deci primejdioasă pentru o mare cauză publică. CARAGIALE, o. V, 196. Legionarii romani au căutat... în Dacia să reziste mediului disolvant, mediu constituit din sălbăticia climei, macedonski, O. iv, 113. Peste melancolia şi descurajarea pe care a împrăştiat-o în sufletele noastre ... filo sofia amară şi disolvantă a lui Schopenhauer, glasul lui Gruyan se rădică. VLAHUŢĂ, D. 64. Necuviinţa nu se mai poate tâlcui decât cu originea ... dintr-o parte de lume orientală, de unde ne-au venit din nefericire acele elemente disolvante, pe cari Eminescu le înfiera. SĂM. II, 576, cf. resmeriţă, D. Insuficienţa ei emotivă îi face azi succesul; tot ea îi va fi însă şi principiul dizolvant. LOVINESCU, C. VI, 119. Obliga ... să-şi caute o bucată amară de pâine în aglomeraţia gării Paşcani, regiune vitregă şi dizolvantă pentru nepregătiţi. SADOVEANU, O. XX, 132. Aceste împrejurări ... exercită asupra caracterelor cea mai disolvantă înrâurire. OŢETEA, T. V. 60. Un grup de intelectuali ... agită intempestiv concepţiile acestea dizolvante. OPRESCU, A. M. 67, cf. DL. Sunt ploaia de vară... Tu m-ai visat, poete, de-atâtea ori. Când vei muri, ai să-mi cunoşti puterea, dizolvantă, murmurătoare. ISANOS, Ţ. L. 10, cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Scris şi: disolvant. - PL: dizolvanţi, -te. - Şi: (învechit, rar) dizolvint, -ă (scris şi: disolvint) adj., s. m. pontbriant, d. - Din fr. dissolvant, it. dissolvente. DIZOLVARE s. f. Acţiunea de a (s e ) d i z o 1 v a şi rezultatul ei. 1. Preparare a unei soluţii dintr-un produs lichid, solid sau gazos; dispersarea moleculară a unei substanţe în altă substanţă; solvire (1), (rar) dizolvaţie. Cf. negulici, pontbriant, d., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Porcul are cea mai mare nevoie de apă pentru a asigura disolvarea şi absorbţiunea unei cantităţi cât mai mari de principii nutritive. ENC. AGR. I, 147, cf. MACAROVICI, CH. 106. Aceste reacţii explică dizolvarea platinei. SANIELEVICI, R. 235. Prin dizolvarea cimentului, [roca] se transformă în gresii friabile şi chiar în nisipuri. ONCESCU, G. 141. O altă metodă de a stabili componentele solului constă în dizolvarea solului în acid clorhidric concentrat. AGROTEHNICA, I, 318. Disolvarea consistă în dispersarea moleculară a substanţei respective în masa dizolvantului. LTR2 vi, 480, cf. DL, DM, DER, DN2, DC, DEX. 2. încetarea sau dispariţia legală a unei organizaţii, a unei asociaţii, a unei societăţi etc.; desfacere (8), desfiinţare, anulare. Cf. pontbriant, D., COSTINESCU. Opoziţia obstrucţionistă ... vafi uşor învinsă prin o modificare a regulamentului sau prin dizolvare. MAIORESCU, CRITICE, 544. Se vorbeşte de-o apropiată dizolvare a Camerei Deputaţilor. EMINESCU, O. XIII, 143. Administrarea societăţii o va face un comitet ... compus din: primarul local... şi, în caz de disolvare a consiliului comunal, din preşedintele comisiei interimare. CARAGIALE, O. III, 115, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale de stat se va face după normele prevăzute. LEG. EC. PL. 218, cf. DL, DM. Reforma agrară dă însă naştere monstruoasei coaliţii dintre conservatori şi liberali, care duce la dizolvarea Camerei. IST. LIT. ROM. II, 432, cf. DER. Putem socoti deci sistemul funiilor... ca a doua fază a dizolvării stăpânirii în devălmăşie a pământului obştii. PANAITESCU, O. Ţ. 160. Atentatul pregătit ... şi încercarea de a precipita dizolvarea Dumei de Stat eşuară. MAGAZIN IST. 1967, nr. 4, 71. Unele ţări socialiste membre ale Tratatului de la Varşovia s-au pronunţat demult pentru dizolvarea acestuia, concomitent cu a Pactului nord-atlantic. CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 3/12, cf. DEX. Tribunalul în a cărui rază teritorială îşi au sediul social firmele în cauză poate dispune dizolvarea judiciară a lor. rl 2006, nr. 4 832. - Scris şi: disolvare. - PL: dizolvări. - Şi: (învechit, rar) dizolvire (scris şi: disolvire) s. f. pontbriant, d. - V. dizolva. DIZOLVÂT, -Ă adj., s. m. 1. Adj. (Despre substanţe) Care se află dispersat în altă substanţă, care este descompus şi formează o soluţie; topit2 (2), (rar) solvit. Cf. pontbriant, d., ddrf, resmeriţă, D. Trecerea curentului ar desface moleculele dizolvate, sanielevici. R. 11. Condiţia necesară pentru ca o substanţă să se disolve în alta e ca forţele de atracţiune dintre moleculele solventului şi cele ale substanţei disolvate ... să fie suficient de intense. LTR2 vi, 480. Dizolvarea se realizează atât prin simplul contact între dizolvant şi substanţa dizolvată, cât şi prin agitare şi încălzire, der ii, 138, cf. DEX. In loc să pună lichid obişnuit de frână ... pusese săpun dizolvat. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 347. "v* F i g . Era un râs, mai degrabă surâs, lucid şi dizolvat desigur, dar schiţat cu graţie şi dulceaţă. RALEA, S. T. III, 261. 2. S. m. Substanţă care se dizolvă în masa altei substanţe. Trebuie să existe oarecare analogii de natură între disolvit şi disolvitor. PONI, CH. 11. Substanţa dizolvată se numeşte dizolvat (solvat). DER II, 138, cf. DEX. 3. Adj. Care este desfiinţat, anulat. Atitudinea opoziţiei liberale şi fracţioniste din Camera disolvată ... trebuia să apară condamnabilă, maiorescu, D. I, 47, cf. eminescu, o. xi, 346, RESMERIŢĂ, D. F i g . Din sămânţa risipită a genurilor literare disolvate s-ar putea să rodească în viitor alte subgenuri. LOVINESCU. C. vil, 134. - Scris şi: disolvat. - PL: dizolvaţi, -ie. - Şi: (învechit, rar) dizolvit (scris şi: disolvit) s. m. - V. dizolva. DIZOLVATOR, -OÂRE adj., s. m. (învechit) 1. Adj. F i g . Dizolvant (3). Vărsau prin nelegiuirile şi desfrâul lor veninul disolvator al corpului social, pângărind familia, batjocorind moravurile. f(1877), 13. „Românul” a pronunţat legitimarea crimei ... şi a aruncat un virus dizolvator în societate. EMINESCU, o. XI, 445. 2. S. m. Dizolvant (2). Trebuie să existe oarecare analogii de natură între disolvit şi disolvitor. PONI, CH. 11. - Scris şi: disolvator. - PL: dizolvatori, -oare. - Şi: dizolvitor (scris şi: disolvitor) s. m. - Dizolva + suf. -(a)tor. DIZOLVÂŢIE s. f. (Rar) Dizolvare (1). Cf. negulici. -PL: dizolvaţii. - Dizolva + suf. -aţie. DIZOLVÎ vb. IV v. dizolva. DIZOLVÎNT, -Ă adj., s. m. v. dizolvant. DIZOLVÎRE s. f. v. dizolvare. 9631 DIZOLVIT - 1261 - DOADUCE DIZOLVÎT, -Ă adj., s. m. v. dizolvat. DIZOLVITOR s. m. v. dizolvator. DIZONORĂ vb. I v. dezonora. DIZORÂNDUIÂLĂ s. f. v. dezorânduială. DIZORDINE s. f. v. dezordine. DIZORGANIZ vb. I v. dezorganiza. DIZORGANIZÂŢIE s. f. v. dezorganizaţie. DIZOTRĂVÎ vb. IV v. dezotrăvi. DIZRĂDĂCIN vb. I v. dezrădăcina. DIZRĂDĂCINÂRE s. f. v. dezrădăcinare. DIZRĂDIC vb. I v. dezridica. DIZRÂDIC vb. I v. dezridica. DIZROBÎ vb. IV v. dezrobi. DIZUNÎ vb. IV v. dezuni. DIZUNÎRE s. f. v. dezunire. DIZVĂDUVÎ vb. IV v. dezvăduvi. DIZVĂLÎ vb. IV v. dezveli. DIZVĂLÎRE s. f. v. dezvelire. DIZVĂLIT, -Ă adj. v. dezvelit2. DIZVĂŢ vb. I v. dezvăţa. DIZVÂRTÎ vb IV v dezvârti. DIZVELÎT, -Ă adj. v. dezvelit. DIZVINOVĂŢITOR, -OÂRE adj. v. dezvinovăţitor. DIZVOLT vb. I v. dezvolta. DIZVOLTÂRE s. f. v. dezvoltare. DIZVOLVÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A dezvolta (2), a expune. La deschiderea întâi sesie acestui congres pe scurt am disvolvit Ex[celenţelor] Voastre prinţipiile cărora aţi urmat... de la începutul guvernului vostru. AR (1829), 143 V39. - Scris şi: disvolvi. - Prez. ind.: dizvolvesc. - Cf. d e z v o a 1 b e. DIZVOLVÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a d i z v o 1 v i şi rezultatul ei. [Congresul] pomeneşte încă o dată de această cheară şi curată disvolvire a guvernului nostru. AR (1829), 1432/1, cf. ursu, t. ş. 187, sfciv, 317. - Scris şi: disvolvire. - PL: dizvolviri. - V. dizvolvi. DIZVULG vb. I v. divulga. DJs. m. Abreviere de la disc-jockey. DJ din România se vor bate cu cei mai tari DJ din lume. rl 2005, nr. 4 522. - Pronunţat: digei. - PL: DJ. - Din engl. DJ. DJEBEL s. n. Regiune muntoasă în Africa de Nord. Cf. ndn. - Pronunţat: gebel - Cuv. arab. Cf. fr. d j e b e 1. DJELLAB s. f. Rochie lungă cu glugă purtată de bărbaţi şi de femei în Africa de Nord. - Pronunţat: gelaba. - PL: djellabale. - Cuv. arab. Cf. fr. d j e 1 1 a b a. DJINN s. m. (în credinţele musulmane) Spirit (binefăcător sau răufăcător). Cf. der, ndn. - Pronunţat: gin. - PL: djinni. - Cuv. arab. Cf. fr. d j i n n. DJURSTVĂ s. f. v. dejurstvă. DO1 adv. (Ban., Olt.) (în 1 o c. a d v.) Mai do = aproape, aproape gata să..., cât p-aci, gata de ... Cf. gămulescu, e. s. 127. Sân măi do bătrân dze cât tsinăr. FOLC. OLT. -MUNT. 1,412. Iera mai do să cad, dar n-am căzut. GL. OLT. Puii de mierlă, până mai do să zboare, sunt în piele goi. ib. - Din sb. do. DO2 s. m. 1. Primul dintre cele şapte sunete ale gamei muzicale, situat pe treapta întâi din gama majoră-tip; semn care reprezintă acest sunet. Aceste instrumente pot forma octave numai muzicale, adică a sui ... de la do până la alt do. heliade, O. îi, 373, cf. valian, V., polizu. Ai îndrăznit să zici că am luat pe do major c-o jumătate de ton mai sus. contemporanul, v2, 2, cf. alexi, w., tdrg, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DER. La aceasta ne obligă însăşi structura acestei concluzii, insistenţa cu care se impune trioletul Do diez - Re diez - Sol diez încă de la începutul fragmentului. M 1965, nr. 1, 34/1, cf. dn2, m. d. enc., dex. + Una dintre gamele muzicale care începe cu do2 (1). Cf. ivela, d. m., dex. ♦ Denumirea uneia dintre cheile muzicale; semn grafic care indică această cheie. Linia întâi cu cheie de do se cheamă do. vahman, m. 10/18. Fiecare artist avea două tumbelechiuri, unul acordat în sol, iar celălalt în do. FILIMON, O. I, 110, Cf. DER, DN2, M. D. ENC. 2. Coardă a unui instrument muzical, care emite sunetul do2 (1). Cf. DN3. -PI .'.do. - Din it. do. DOA num. ord. v. doilea. DOÂBĂ s. f. v. tobă. DOÂBILĂ s. f. v. dabilă2. DOÂCĂN subst. Cutie, sertar (de la roata de făcut ţevi la războiul de ţesut); (regional) troneci (2). Roata are o aţă ş-unfus, un troneci sau doacăn. GR. S. V, 36, cf. 44. -P1.:? - Et. nec. DOÂDĂ s. f. v. dadă1. DOADUCE vb. III. T r a n z. (Ban.) A termina de adus. Cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 9, SFC IV, 34. 9672 DOAGĂ - 1262- DOAGĂ - Pronunţat: do-a-. - Prez. ind.: doaduc. - Pref. do- + aduce. DOĂGĂ s. f. 1. Fiecare dintre bucăţile de lemn cioplite, înguste, lunguieţe şi puţin încovoiate care, strânse în cercuri, formează corpul unui vas de lemn; p. e x t. vas pentru lichide (făcut din aceste bucăţi); p . g e n e r . scândură. [Turcii] cară în toţi anii peatră şi bolovani... şi lemne. De le trebuie o doagă, o sâtă încă aleargă la Moldova. N. COSTIN, LET. ii, 60/31. Tălmăcirea prea înnoitului împărătesc ferman, pentru doagile de tersaneaoa împărătească [Titlu], (a. 1803). cat. man. i, 526, cf. budai-deleanu, lex. îi trebuie la aceastea [butoaie] subţire giluite scânduri, care să numesc doaje şi care cu cercuri... să leagă. FULEA, B. 50/10. Listă de lucruri: ...27 dogi de casă, 15 dogi de ciubăr (a. 1827). iorga, s. d. vii, 262. Sta grămadă ... Aşchii şi găteje, doage răsturnate, Praf şi cioplituri. HELIADE, 0.1,128, cf. valian, v. Uneltele unei lăptării sânt: ...un vas bortit (strecurătoare) pentru a se scurge zărul din brânză, ... vase de lemn bortite la fund şi pe doage, în care se pune chişleagul pentru a-l tescui. I. IONESCU, V. 84/25. Putrezesc cercurile şi doagele buţilor. PENESCU, M. 60/19, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Rezimaţi amânduoi de doagele lui cercuite, deşertarăm veseli butelca de vin. ODOBESCU, S. III, 252. Setilă... mi ţi le-a supt pe toate de-a rândul, de n-a mai rămas picătură de vin pe doage. CREANGĂ, O. 18. Vine unul cu împletituri, altul cu un car de roate, doage ori alt lemn lucrat. SLAVICI, N. I, 29. Intr-un colţ se văd câteva doage risipite. SĂM. 1,385, cf. şăineanu2, TDRG. Mulgerea se face în găleată, un vas din doage de lemn, înalt de o palmă. PAMFILE, i. C. 31. Se putea vedea tot comerţul şi toată industria muntelui: oale, străchini, ... doage, cofe. HOGAŞ, DR. I, 113, cf. RESMERIŢĂ, D. Pentru articolele de export, popuşoiul se duce la Triest; ... vinurile la Odesa; doagele şi catar gurile la Constantinopol şi Egipt. N. A. BOGDAN, C. M. 124, cf. NICA, L. VAM. 81, CADE. Al dracului porc, trânti putina de-i vărsă doagele, vissarion, î. 68, cf. ds, enc. agr. ii, 335, scriban, d. Prăvăliile ... negustorilor de papură, de mături, ciure, doage şi albii se repetă vinerea şi marţea. ARGHEZI, B. 59. Să-şi ia putina, că i s-au uscat doagele pe-aici. preda, delir. 7. Se apuca să spele butoaiele, să le întărească doagele cu rafie. BARBU, G. 103, cf. M. D. ENC., DEX, H IX 94. Ian te uită cum se-ntoarce, Pare că-i legată-n doage. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 420. A rămas o buticică oloagă Dintr-un fund şi-o doagă, marian, NA. 303. Când a băut paharul al doisprezecelea a pocnit cel de pe urmă cerc, Mamonul a ieşit dintre doage. MERA, L. B. 152, cf. a i 23, 35, îi 8, 12, iii 17, alr ii 6 688, alr ii/i mn 144, 3 916/836, alr SNiih 570, alrm sn ih 381/728. Au rămas hârdaiele, De le bate ploile, De le pică doagele. FOLC. mold. I, 361. <> (Ca termen de comparaţie) Sihastrul ..., ridicându-se cu clătinare de neputinţă pe picioarele lui goale şi uscate ca doaga, făcu semnul blagosloveniei. MIRONESCU, S. 201. Bătură clopotele... groase în glas ca doaga, barbu, princ. 20. <> F i g . [Băiatului] numai de nu i-ar plesni doagele de „ norocos ” şi de „ cuminte ” ce s-a ales. VLAHUŢĂ, S. A. II, 228. Linişte e destulă în cercul ce ţine laolaltă doagele bolţii. blaga, poezii, 86. Casă de doage = a doua căsnicie; căsătorie nereuşită. Cf. tdrg. Decât, zău, casă de doage, Eu cred mai bine-aş face Să fac moarte peste moarte, ap. TDRG. <> L o c . a d v . (de obicei în legătură cu verbul „a suna”) A doagă (sau doage) = a) gol, spart2 (II1). Cf. alr ii/i mn 143, 3 915, alrm h/i h 391; b) în mod înfundat, gros sau răguşit. Râsul suna răguşit, a doagă. c. petrescu, a. r. 119. Avea ochii în fundul capului, tuşea a doagă sec şi adânc. barbu, g. 82. E x p r . (Uneori cu schimbarea construcţiei) A-i lipsi (sau a-i sări) cuiva o (ori vreo, câte o) doagă sau două (sau mult din) doage ori a nu avea o doagă sau (regional) a avea doaga sărită ori a-şi pierde o doagă = a nu fi în deplinătatea facultăţilor mintale, a fi ţicnit, trăsnit, smintit. Din cele două epistole scrise în prinsoare s-ar părea că lui Nagyszeghi îi lipsea o doagă, bariţiu, p. a. i, 221. [Omului prost] ... /f/z lipseşte-n cap o doagă, pann, p. v. i, 10/2, cf. BARONZI, L. 42. Ş-apoi paş de mai zi că poeţilor le lipsesc o doagă, alecsandri, o. P. 79. Măi băiete, ... eşti nebun, ţie-ţi lipseşte Mult din doage! CONTEMPORANUL, I, 556. Este un nesăbuit, căruia trebuie să-i lipsească vreo doagă. ISPIRESCU, L. 247. Tatăl său băgase degeaba de seamă că fiului îi lipsea o doagă, macedonski, O. iii, 57. El taie la palavre! Nu-l vezi că n-are-o doagă? COŞBUC, S. 27. Bănuiam eu asta [că vii la cuvântul meu], ştiu că n-ai pierdut o doagă, adam, R. 167, cf. alexi, w., şăineanu2. Cine ştie, cugetai eu zâmbind, dacă mie nu-mi lipseşte o doagă! HOGAŞ, DR. I, 51. Pentru că se sulemenea şi umbla cu rochii de mătase, toată Armadia zicea că-i lipseşte o doagă, rebreanu, i. 97, cf. resmeriţă, d. Vorbind astfel, se putea crede uşor că-mi lipsea o doagă. VLASIU, a. P. 232. Oamenii ăştia singuratici, când vii pe la ei, vezi că le lipseşte câte-o doagă de atâta singurătate, preda, m. s. 21. El, lipsindu-i o doagă..., ia trei sute de lănţujele de aur şi anină fiecării oi câte unul la grumaz. MARIAN, O. II, 318, Cf. ALR i/l h 134, ALRM i/l h 192, UDRESCU, GL. (A nu fi) în toate doagele sau (a fi) numai (sau cam) într-o doagă = (a fi) zăpăcit, cu comportări bizare. Mi s-a părut şi obraznic, şi cam într-o doagă (a. 1892). plr i, 241, cf. tdrg, m. d. enc., dex. A fi sau a-şi veni în (toate) doage(le) = a fi echilibrat, a-şi reveni (la o stare normală). Vrusei să mă reped asupra ţiganului, care îşi venise în doage şi se rostogolea de durere prin iarbă. STANCU, R. A. II, 131. Se gândi să se întoarcă mai târziu, după ce inspectorul va fi iarăşi în toate doagele, id. ib. v, 291, cf. şez. i, 219. (învechit) A-i suna cuiva doagele = a fi ţicnit. Cf. baronzi, l. 48. (Familiar) A nu ţine pe cineva doagele = a nu mai avea vigoare, rezistenţă fizică. Nu-l ţineau doagele de bătrân ce era. barbu, princ. 203. A-şi mai pune o doagă = (a spune despre omul căsătorit) a se cuminţi. Omul, când se însoară, îşi mai pune o doagă. zanne, p. iv, 392. (Regional) A fi gros în doagă = a fi bine dezvoltat, solid. Cf. udrescu, gl. (învechit şi regional) Până-n doagă = (despre recipiente) a fi foarte plin. îşi poate oricine închipui cât de uşor se poate coti un butoi plin până-n doagă cu cotul diagonal, contemporanul, vii2, 526, cf. alri 1 376/516. + (învechit şi popular) Perete (II) din lemn (într-un corp cilindric); p . e x t . deschidere în corpul unui recipient. Ştiubeiul are cam,la mijloc, în doagă, o borticică numită urdiniş, ap. TDRG. Să trăiască boierii şi coniţa! ... striga fiecare când punea doaga [cofei] la gură. N. A. bogdan, ap. tdrg. <> (Prin exagerare) Unii râd, alţii cântă, alţii trântesc păhărele de le sună doagele, ap. TDRG. <> P. an al. (învechit) Năpădirea viermilor asupra ficatului, printr-una din doagele lui între altele, care, astupând canalele epatice şi canalul coledoc, căşună acolo închiegarea fieril MAN. SĂNĂT. 265/21. Cu sgomot în doage bate limba [schijei], conv. lit. v, 333. + Fiecare dintre foile de lemn care, lipite una de alta, intră în alcătuirea unor instrumente muzicale. Patru doage îşi alege, Le tocmeşte, le-ncleiază: Fluier cu răsunet mândru Astfel îşi întruchipează. IOSIF, V. 87. [Buciumul] se construieşte din „doage” lungi de brad, paltin, frasin, tei sau alun. alexandru, I. M. 41. Cobza are o cutie de rezonanţă adâncă, numită „ burduf” sau „ bârdan ”, formată din faţă, şi cinci sau şapte „doage ” ori „foi” de paltin sau nuc, lipite una de alta. id. ib. 108. Ceterucă dintr-o doagă, Zi-i mândrii până se roagă. FOLC. TRANSILV. I, 311. Mama strigă din grădină, tata strigă din pârloage c-un fluermare de doage (Clopotul). GOROVEI, C. 90. O F i g . Cetera e doagă spartă. bîrlea, c. p. 223. + (Prin vestul Transilv.) Ghizd de lemn al fântânii. Miron se simţi cuprins de un fel de beţie, se aşeză pe doaga fântânii. SLAVICI, N. i, 86, cf. CHEST. ii 455/411. + (Regional) Ciob (Prundu Bârgăului-Bistriţa). Cf. alr sn iv h 1 036/219, alrmSNnh 861/219. 2. F i g. (Popular) Stare de spirit, fel de a fi (ciudat); caracter, fire. Cu birăul iese uşor la capăt, numai să-i cunoască doaga lui. slavici, în CONV. LIT. v, 3. Eaca, mă mai amărescu şi eu pe lângă casă cafemeele de doaga mea. id. ib. 8, cf. CADE. Misirliu o lasă-n doaga el stancu,D. 192, cf. dl,dm, dex, ALR11 374/772. ❖Expr. A fi (sau a ajunge, a veni, a da, a cădea) în doaga cuiva = (în sens negativ) a fi asemănător sau la fel cu cineva. Cf. polizu. Mă păcăleşti 9673 doage - 1263 - DOAMNĂ parc-aş fi ajuns în doaga palamariului de la Sfântu Onofrei. ALECSANDRI, T. 896. De mi-a veni şi Iorgu în doaga ei, îl trimit la Golia. id. ib. 996, cf. ddrf. Ai ajuns în doaga cucoanei Uţa. hogaş, DR. n, 91. Ce-ţifaci capul ciulama cu atâta citanie, vrei să ajungi în doaga lui Paşadia? M. I. caragiale, c. 114, cf. dl, dm, dex. Dedese în doaga celuia care a cântat. RĂDULESCU-CODIN, î. 89, cf. ZANNE, P. v, 276. A da (sau a ajunge, a veni) în doaga copilăriei (sau a copiilor) = a ajunge lipsit de judecată, de discernământ; a deveni senil. Am venit în doaga copilăriei, pann, p. v. i, 146/24, cf. ddrf, alexi, w., cade, ciauşanu, v., udrescu, gl. A da (sau a fi, a ajunge) în doaga morţii = a fi în ultimele clipe de viaţă. Cf. lb. Fiind aproape de doaga morţii..., nu prea putea medita serios şi liniştit. f(1871), 554, cf. LM, ALEXI, W., CADE, ZANNE, P. II, 631, CIAUŞANU, V. 3. (Regional) Cergă. Zestrea unei macedonene:... 1 aşternut complet compus din: saltea cu lână..., o doagă, adecă o învălitoare sau cergă albă şi flocoasă de lână. pamfile, I. C. 412, cf. DL. - PL: doage şi (învechit şi regional) dogi. - Şi: (regional) dăoâgă s. f. alr ii 6 688/848, 872, alr sn ii h 570/848. - Lat. doga. DOĂGE s. m. v. doge. DOALEA num. ord. v. doilea. DOALETĂ s. f. v. toaletă. DOĂLFĂ s. f. v. doică. DOĂMNĂ s. f. 1. Stăpână v. s t ă p â n (2). Adecă ...ca ochii şerbeei în mânrule doamnă-sa, aşea ochii noştri cătră Domnul Dumnedzeul nostru, pănră ne va cruţa. PSALT. HUR.2 195. Cătră Tine ridicai ochii miei ...ca ochii şarbeelor în mâinile doamnelor sale. CORESI, PS. 355/10. Toarnă-te la doamnă-ta şi te smereaşte supt mâna ei. PO 52/21. Să m[ă] despoi cu[muş]i despuse o doamnă şarbei s[ale], de-m[i] vrei spune şi tu mie. COD. TOD. 111, cf. LEX. MARS. 212. Te voiu numi doamnă îngerilor, antim, O. 132. Dumneata, frumuşico, ai o trăsură şi într-însa te trag cai ca pe o doamnă unde îţi este voia. heliade, amf. 4/1. Suntem gata să ne supunem voinţilor unei doamne atât de frumoasă. GORJAN, h. i, 96/30. Tânăra mea doamnă, fie-ţi milă de o nenorocită roabă. BUZNEA, P. V. 30/13. Doamna bună. CODRU-DRĂGUşanu, R. 30/9, cf. lm. întorcându-se roabele spuse doamnei lor cele ce văzură. ISPIRESCU, L. 24. Mă duc să dau doamnei socoteala despre ce am făcut la poliţie. MACEDONSKI, o. II, 427, Cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., M. D. ENC., DEX. (F i g.) Când doarme plugul pe rotile In pacea serilor de toamnă, La voi coboară Cosânzeana, A visurilor noastre doamnă. GOGA, P. 6. Ne-apare fericirea, doamna vieţii, Dorită, pururi tăinuită. CERNA, P. 64, cf. DR. in, 231. Doamnele, ‘Nprundurile mării, ... Născut-au, crescut-au ... Doi, trei păltiori, Nalţi şi gălbiori. PAMFILE, CR. 100. S-aprinde şi se stinge ... Lumina înserării, Din leneşa-i visare trezind pe doamna mării. voiCULESCU, POEZII, I, 8. Duminica-i doamna dzâlelor, stăpâna săptămânilor, arh. FOLK. 109. Ileana Simzeana, Doamna florilor Ş-a garoafelor, Sora Soarelui Spuma laptelui, balade, i, 284. (Prin lărgirea sensului) Biserica Orientală a românilor a fost ... încorporată la biserica reformată calviniană, care-şi arogase toate drepturile de doamnă asupra ei. BARIŢIU, P. A. I, 163. + (învechit) Stăpână v. s t ă p â n (3). Face-te-voiu doamnă şi împărăteasă spre toate casele mele (1583-1619). CODEX STURDZ. 282. Şi pre urmă au priimit şi ea şi s-au cununat cu dânsul, care au agiunsu de au fost şi doamnă. NECULCE, l. 21. De astăzi înainte aceasta vă este doamnă (sfârşitul sec. XVIII), c. mold. 102. Las pe Marcofana doamnă şi stăpână peste ale mele. C. POP.2 m, 236. Omu-o creatură Naturei fiind doamnă. R. ionescu, c. 119/8. F i g. E lege suferinţa să fie doamnă-n lume. R. ionescu, c. 139/17. 2. Titlu care se dădea, în trecut, soţiei domnitorului, a unui monarh sau a unui demnitar; persoană care purta acest titlu. V. cucoană, boieroaică, principesă, domniţă. Dzise ea: de la doamna mea Sarai am fugit. PO 52/20. Şi de agiunsu i-au datu hrană, şi lui şi doamnii lui, cu toată casa. ureche, l. 76. Pătru-Vodă ... s-au sfătuim cu doamnă-sa ca să trimită carte cu mare jalbă şi plângere la Suleiman, împăratul turcesc, id. ib. 147. Deci Alexandru-Vodă, dacă au fugit în Ţara Leşască cu doamnă-sa ..., au poftit de la craiu ajutoriu. SIMION dasc., let. 36. Aceste beciuri cu casă li-au făcut doamna Ducăi-Vodă Nastasiia (a. 1672). IORGA, s. D. XV, 29. Să domneşti Măria Ta până la adânci bătrâneţe ... depreună cu cinstita ... doamna Măriii Tale. dosoftei, v. s. [prefaţă] 4713. Datoria fămeailor mari şi de cinste arată, şi mai ales doamnelor cătră bărbaţii săi (a. 1714). GCRII, 10/7. Toate doamnele să mira, şi să luasă de gând, că-l văd nevătămat [pe Bertoldo] întrând la crăiasa, bertoldo, 27/5. Caută să fie dă mare viţă, Născut din doamnă sau domniţă, budai-deleanu, ţ. 390, cf. polizu. îşi îndreptase toate bateriile intrigilor sale în contra femeilor doamnei şi mai cu seamă ale domniţei Ralu. filimon, O. I, 103. Pe doamna, Ghirai Mirza Tătarul au răpit, alecsandri, poezii, 241, cf. COSTINESCU. Cea dintâi care simte şi recunoaşte acest merit al lui Alecsandri e însăşi Elena doamna. MAIORESCU, CRITICE, 608. De din vale de Rovine Grăim, doamnă, către tine. EMINESCU, O. I, 149, cf. DDRF. Doamnele grăbit au prins să se gătească. COŞBUC, B. 17. Pe acoperământul de stofă cusută cu fir a mormântului, se vede portretul ei, care o înfăţişează moartă, îmbrăcată în haine de doamnă, cu coroana imperială bizantină pe cap. xenopol, I. R. IV, 114. Mama sa, Neaga, ... a fost înmormântată desigur, nefiind doamnă, lângă biserică. IORGA, C. I. I, 11, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Bogdan-Vodă, plecând în peţit în Polonia, ceruse o prinţesă de la curte să-i fie doamnă. SADOVEANU, O. I, 9. Dragă doamnă, grăi Mafiei, noi îţi sărutăm dreapta că ne-ai găsit. id. ib. xxi, 468, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Soaţa lui Mihai Viteazul a avut, înainte de a deveni doamna ţării, „rang de jupaniţă”. STOICESCU, S. D. 28. De la curte, coborau carele încărcate cu bagajele doamnei. G. BARBU, A. v. 22, cf. M. D. ENC., DEX. Domnule, Măria Ta! Pe Codreanul nu-l ierta, Că ... pe doamna ţi-a fura. ALECSANDRI, p. P. 90. Vântul, în unele poveşti, învaţă pe feţi-frumoşi că gârla care înconjoară Pădurea Neagră, unde e doamna Kiralina, se poate trece pe buşteanul ielelor. RĂDULESCU-CODIN, î. 325. Doamnă de onoare = femeie (din aristocraţie) aflată în serviciul unei prinţese, al unei regine etc. Mamaia era ca doamnele de onoare din suita împărătească. BRĂESCU, A. 183. O doamnă de onoare ... autografe împarte. PERPESSICIUS, S. 62. Karl, ţi-am respectat dorinţa şi nu le-am mai primit pe doamnele de onoare. PAS, L. I, 252, cf. DM, M. D. ENC., DEX. + Soţie (3). V. j u p â n e a s ă, d a m ă. In Troada domniia Priiam şi avea doamnă, şi născură feciori mulţi. MOXA2, 114. Vasile-Vodă... au pornit pre doamna depreună cu casele boierilor pen frânturile codrilor. M. COSTIN, O. 133. Fii voioasă, doamna mea, lumânarea lui Hristos. dosoftei, v. s. februarie 8679. Aşa astăzi, doamnele cealealalte, ale boiarilor, perşilor şi midilor, auzind cealea ce s-au grăit împăratului de cătră dânsa, vor cuteza ...a necinsti pre bărbaţii lor. BIBLIA (1688), 356V35. Şi nu era mândru, nicifăce cheltuialăţărâi, că era un moşneagu fără doamnă. NECULCE, L. 94. Iliaşi-Vodă având doamnă pre Sofiia, au năzuit la cumnatu-său craiul, arătându-şi strâmbătatea sa făcută de frate-său Ştefan-Vodă. AXINTE URICARIUL, C. 33. Duca-Vodă ... au luat pe doamnă-sa şi s-au dus la Ţarigrad. AMIRAS, C. 48. Mergând şi domnul cu toate gloatele pe gios pânfă] la mănăstire Golâi, făcând mari obidnuire domnul pentru doamnă (sfârşitul sec. XVIII), c. MOLD. 60. Vodă îndată purcegând, Au rămas doamna plângând (a. 177 7). GCR II, 114/24. Doamna Clara, văduva lui Alexandru-Vodă. MAIOR, I. B. 56/3. De frica curtenilor pe ascuns a şi purces cu doamna la Constantinopoli. asachi, l. 3Vl. Doamnele românce au educaţie strălucită. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 59. Doamna lu Ştefan nemaiputând suferi cruzimele lui a hotărât a-l omorî. IST. M. 143/26. Primarul capitalei şi doamna lui au avut un teribil accident de auto. caragiale, o. vii, 37, cf. alexi, w., tdrg. O, să te fi luat 9678 DOAMNĂ - 1264 - DOAR dracul cu doamnă cu tot! AGÎRBICBANU, A. 460, cf. PASCU, S. 15. Ibovnice - prin fiecare sat, Iar doamnă - pe de-a şasea cununie. LESNEA, VERS. 12, cf. BL XII, 119, DM, M. D. ENC., DEX. Parte ce-am d’avut... De doamnă frumoasă. TEODORESCU, P. P. 78, cf. MAT. FOLK. 1 464. Pe braţul lui Doarme doamna lui. PĂSCULESCU, L. P. 53. Vido, Vido, doamna mea, Hai, să mierzem la socriie. densusianu, ţ. h. 174. + (învechit) Suverană, v.suveran2 (1), regină (1), împărăteasă, prinţesă. Şi slobozi doamna toţi de pren toate legăturile şi se smeri lor, defeceră rugă derept Theofil. MOXA", 180. Iar şi părinţii cu mai mare cinste o au priimit, despre o parte ca pre o fiică, despre altă parte ca o doamnă a unii ţări. R. GRECEANU, CM II, 66. Porunca Preaînălţatei... doamnei Mariii Therezii (a. 1747). IORGA, s. D. XII, 46, Cf. PONTBRIANT, D., LM, DDRF, CDDE, RESMERIŢĂ, D., DL, DM. <> F i g. Luna, Doamna mărilor ş-a nopţii, varsă linişte şi somn. eminescu, o. i, 148. <> (învechit şi popular) Epitet dat de creştini Fecioarei Maria, mama lui Isus Hristos. Să-mi puiu toată nădeajdea pre maica Cuvântului, Fiului lu D[uJmnezeu, pre slăvită Doamnă a noastră (a. 1652). GCRI, 158/25. Nime nu m-a văzut, Numai Doamna ceriului Din poarta raiului, marian, v. 130, cf. PÂRVESCU, C. 80, ALR n 2 867/899. <> (La vocativ, ca termen de invocaţie sau de adresare către Fecioara Maria) Du-te în locul cel gâtat şi-ţi adu amente şi de semenţiia ta de toată, Doamnă, născătoare lui Dumnedzău. VARLAAM, c. 488. O, despuitoare şi Doamnă preste lume, de ni s-ar dezlega sterpiia şi lipsa cuconilor care mâhneaşte şi ne ovileaşte pre şerbii Svinţii[i]-Tale! dosoftei, v. s. decembrie 22372. Doamnă, Maica cerului, Cum se potoleşte vântul Cu pământul, Aşia potoleşte Ceas-rău cu lipitură Şi cu întâlnitură De la trupul lui (cutare). TEODORESCU, P. p. 366. + Termen eufemistic pentru iele sau pentru alte fiinţe care trebuie înduplecate. Cf. candrea, f. 158, 262. Poporul le dă [ielelor] numiri de laudă sau de desmerdare, spre a le îndupleca la bine, cum sunt acestea: milostive, zâne ... doamne, domniţe etc. PAMFILE, DUŞM. 260. L-au întâlnit... doamnele, domniţele ..., adică zinele şi elele. PÂRVESCU, c. 80. Voi, ielelor măiestrelor, Stăpânele vântului, Doamnele pământului, Ce prin văzduh umblaţi. FOLC. mold. I, 208. 3. (De obicei urmat de numele de familie sau de prenume) termen de politeţe pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (căsătorită); madamă (2). V. c u c o a n ă. Cf. anon. car. Să cădea să-l cunune ... acea doamnă împreună cu soţul ei. R. GRECEANU, CM îl, 206, cf. LEX. MARS. 201. Doamnă Olimpiiado, iaste aicea în cetatea noastră un vraci foarte mare. alexandria (1794), 9/13, cf. LB. [Yung] a luat de soţie pe doamna Beti-Lee. MARCOVICI, C. 3/21. O doamnă din Constantinopol ...a dat la cererea tiranului spre jărtfire chiar pe fiul ei Leons. RUSET, E. 5/9. Văzui o altă doamnă mult mai frumoasă decât Merhana. GORJAN, H. III, 17/24. Doamna me, ai avea gust a te trage în unul din aceste planete? CR (1839), 9lV32, cf. valian, v. Eu ..., domnilor şi doamnelor, sunt mai exact decât toţi, şi nu vin la 11j/2 la repetiţie. PR. DRAM. 185. Trebue dar, doamna mea, să formezi mume, „care să ştie să-şi crească copiii lor”. NEGULICI, E. I, 24/17. Ceata doamnelor către Areti. PANN, E. V, 103/15. Precum văd, doamna Olga e poliglotă, negruzzi, s. i, 46, cf. bălăşescu, gr. 25/19, pontbriant, D. A căuta acul doamnei cu fir roşu. BARONZI, L. 47. Doamna mea, primeşte asigurăciunea înaltei mele considerăciuni. alecsandri, t. i, 248, cf. COSTINESCU, LM. Se pune la cale o adresă de omagiu a doamnelor române către mitropolitul caterisit. MAIORESCU, D. V, 32. Doamna scoate punguţa şi plăteşte socoteala toată. CARAGIALE, O. II, 48. [Avesalon Toda] doreşte preastimabilei doamne toate fericirile. SLAVICI, O. I, 108. Vezi, doamnă, că avem Pe văru Animoşescu la masă. MACEDONSKI, O. II, 5. Doamna Y înfuriată-i azi pe mine. MELLE, V. P. 80, cf. DDRF, PHILIPPIDE, P. 60, GHEŢEE, R. M., ALEXI, W., ŞĂINEANU“. O doamnă engleză ...fu primită cu deosebită cinste la Curte. IORGA, C. 1.1, 133, cf. TDRG, CDDE. Şi de pe scaune se ridicau când aici, când dincolo, vreo fată, vreo doamnă şi intrau în joc. AGÎRBICEANU, S. P. 92. A doua zi după prânz, sosi unul din amicii mei ... care vizita mănăstirile, însoţind pe nişte doamne şi domnişoare. HOGAŞ, DR. I, 37. Doamna Herdelea avea un dispreţ adânc pentru femeile care nu fac copii, rebreanu, I. 111. Doamnele ... umblă în rochii de casă. ibrăileanu, a. 7, cf. resmeriţă, d., cade. în „Fraţi de cruce ”, trăim în atmosfera unei doamne din lumea mare. LOVINESCU, C. I, 73. Cum aş putea să vă mulţumesc, mai bine, doamnelor şi domnilor, pentru călduroasa dumneavoastră primire? TITULESCU, D. 337. Intră foarte repede în favorurile numitei doamne, eftimiu, N. 29. O doamnă cu ochi negri şi bucle blonde. MINULESCU, vers. 204. S-a adresat bătrânei doamne, propunându-i să facă amândouă tovărăşie. CAMEL petrescu, P. 331, cf. BUL. FIL. II, 160. Doamne oxigenate ... plimbă mopşi urâţi. BRĂESCU, M. B. 20. în bunget şi-a prăpădit doamna condurul. VOICULESCU, POEZII, I, 244. Doamna ... vorbea îmbujorându-se, cu şoapte întretăiate de jumătăţi de suspine. BART, E. 152, cf. SCRIBAN, D., BL X, 62. Voi însemna cu o cruce mesele numeroase la care mănâncă doi domni şi o doamnă elegantă. ARGHEZI, B. 18. Era o doamnă cam de aceeaşi vârstă cu Pascalopol. CĂLINESCU, E. O. I, 17, cf. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 292. Doamnă, spuneţi-mi cât vă trebuie. BENIUC, M. C. I, 51. Eşti însurat? - Nu, doamnă. VINEA, L. I, 270. Amândouă doamnele se ţin de braţ. demetrius, A. 39. Nu lipsea nici doamna Florion. TUDORAN, P. 372, cf. DL. Nu mi-a spus nimeni, nimic, doamnă! preda, i, 301, cf. dm. Bărbatul a-nceput să joace Cu cavalerul doamnei, cărţi, isac, O. 74. Erai azi doamnă mare şi te măritai cu ungur bogătoi. T. POPOVICI, SE. 44. Domnilor şi doamnelor, una peste alta nu-i chiar atât de rău, cum vă închipuiţi, contemp. 1975, nr. 1 490, 4/11, cf. M. d. enc., dex. Harnică-i nevasta mea, ... In şopron stă ca o doamnă! JARNÎK — BÂRSEANU, D. 457. Ce-i la cap ca o doamnă, iar la coadă ca o furculiţă? (Rândunica), sbiera, p. 322. Mândra mea de doamnă mare, Nici obiele-n cizme n-are. BÎRLEA, C. P. 49. M-a trimes doamna de sus la a de jos, Să îi cer o oală de lapte gros. zanne, P. iv, 353, cf. G ORO VEI, C. 173. (Glumeţ) Boerule, ... aşteaptă afară Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu. alexandrescu, O. I, 231. + Titlu care precedă o funcţie, o profesie sau rangul unei femei. [Se zice] prea luminată doamnă grofoaică. EUSTATIEVICI, I. 112/25. Un billet ... Pentru doamna baroneasa. HRISOVERGHI, A. 5/15. Am fost întâmpinat de doamna directoare. CARAGIALE, O. I, 204. Aştept aici pe d. doctor măcar, dacă nu şi pe d-na doctoroaia. id. ib. vii, 54. + S p e c. (Mai ales art.) Titlu folosit de elevi pentru a vorbi cu sau despre o învăţătoare, educatoare, profesoară ori despre soţia învăţătorului (sau, mai rar, a preotului). Cf. scriban, d., dl. □ Doamna a zis să facem aşa. + (Bot.; regional) Cârciumăreasă (Zinnia elegans). Cf. BORZA, D. 189. 4. C o m p u s: doamnă-mare (sau doamna-codrului, doamnă-bună) = mătrăgună (Atropa belladonna). Cf. GRECESCU, fl. 422, Bl ANU, D. S., TDRG, JAHRESBER. XIX-XX, 33, DR. IV, 1 504, PANŢU, PL., SIMIONESCU, FL. 71. Tot în asemenea gărăfioare strânge dumneaei şi zamă de mătrăgună, ce se cheamă la noi „doamnă-mare”. SADOVEANU, O. XVII, 400, cf. DL, DM, BORZA, D. 27, MIHĂILĂ, D. 96, SFC IV, 250, FORM. CUV. I, 81, DEX. - Abreviat: dna (scris şi d-na). - Pl.: doamne. - Lat. domina. DOÂN s. n. v. duhan. DOÂNDA interj, v. donda. DOÂO num. card. v. doi1. DOAOSPRĂZECEA num. ord. v. doisprezecelea. DOAOSPREZECE num. card., s. m. v. doisprezece. DOAOSPREZECEA num. ord. v. doisprezecelea. DOAOZECI num. card. v. douăzeci. DOAR adv. I. (Cu sens restrictiv sau exclusiv) 1. (Determină numerale sau alte părţi de vorbire care indică o cantitate, sugerând 9686 doar - 1265 - DOAR ideea de limitare, de insuficienţă) Nu mai mult de (sau decât) ..., nu altă dată sau în altă împrejurare decât nu în alt mod decât ..., nu altfel decât, nu în alt loc decâtexclusiv, numai (11 a). Deaci nu gicem că doară sâmtu trei faceri usebite. prav. lucaci, 161. Doar niscaiva veleaturi a anilor de s-or fi greşit, iară celelalte întru adevăr s-au scris. NECULCE, L. 4. Ce să faci, că doar numai de două ori pe an este ajunul. CREANGĂ, a. 10. Prin satul adormit Doar vreun câne-n somn mai latră Răguşit. COŞBUC, P. I, 48. Foile ce ... Erau o floare roşie-acuma-s doar un prilej de amintiri. ANGHEL, î. G. 28. Doar câteva pete albe de raze răzbesc printre frunze. REBREANU, I. 11, cf. CADE. Pe la şapte, bea doar o şocolată cu o felie de cozonac. BRĂESCU, O. A. I, 15. Doar unul, mai tânăr, de friguri cercat, Vorbeşte aiurea. LESNEA, VERS. 26. Mă-mbii doar cu o cupă de dragoste? VOICULESCU, POEZII, II, 308. Doar câţiva privilegiaţi ai soartei... au voie să guste minunea naturii. RALEA, O. 25. De ce doar un număr atât de mic de tipuri de strunguri urmează să se producă? SCÂNTEIA, 1979, nr. 10 330, cf. dex. <>Loc.conj. Doar (atât) (a) că ... (ori cât să) sau (cu schimbarea construcţiei) (atât) că doar = a) numai atât. El ştia doar atâta că fata lui trebuie să se mărite cu George. REBREANU, I. 116. Indivizii au doar atâta răgaz cât să se mănânce unul pe altul. CĂLINESCU, C. O. 12. Erau pârtii înguste, doar cât să poată trece un om. BENIUC, M. C. I, 297. Doar atât că îi spunea Şi Marcu înţelegea, păsculescu, L. p. 269; b) (regional) poate că, barem. Doar că n-oi fi înnebunit! udrescu, gl. Doar de ..., sau afară (sau fără) doar ... ori (învechit, rar) doar numai cu ... = cu excepţia în afară de ... Nu va putea să să mai apuce de cinstea ce au avut; doară numai cu voia şi cu blagoslovenia patriarhului, prav. 299. Ieşenii rămaseră ... fără teatru, afară doar de ce le aduceau unele trupe străine. DENSUSIANU, L. 139. Afară doar de un briceag ... altceva n-am pierdut. GALACTION, o. 63. Nimic nu arăta dinţii rânjiţi ai morţii, afară doar de valurile depărtate. CAMILAR, n. i, 250. Că n-ai... Nicio brazdă de ogor... Făr’ doar cioareci cu şinor. jarnîk-bârseanu, D. 404. (învechit) Doară necum = cu atât mai puţin, darămite. S-au început a aşeza bătrânii... pe la locuri selbatece, pe unde ... n-au putut străbate ... nici fiare, doară necum oameni (a. 1793). URICARIUL, vi, 164. 2. (Determină orice parte de propoziţie, indicând nuanţe restrictive sau exclusive care variază în funcţie de context) a) Nu altcineva sau altceva decât ...; nimeni sau nimic în afară de ...; numai (I 2 a). Craiul au întrebat, Oară ai muiare, şi prunci sau doară şi fraţi? BERTOLDO, 6/10. Doară el crede că românii sânt cei mai slabi oameni în toată lumea. MAIOR, IST. 76/30. Doar acesta carele astăzi scrie Fu pe tripodium şi nouă trimis. SUCIU, S. 5/5. Doară dintr-o rugăciune a norodului către Domnul să vor întoarce spre pocăinţă. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 84. Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I, 130. Doar picioarele, cu vârful, mai ating de-abia pământul, vlahuţă, s. a. i, 73. Doar boierii vor căpăta ... acele işlice-baloane. IORGA, C. 1.1, 131. Ce tresari? ... Nu-i nime, nime... Doar zefirul Musafirul. IOSIF, V. 137. Doar inima îi bătea mai aspru. REBREANU, I. 162. De-a lungul vieţilor, pe tine te caut doar, Părinte-al meu. VOICULESCU, POEZII, I, 27. Ţigănie, ţigănie, doar cin’ te-a iubit te ştie! paraschivescu, C. ţ. 164. Să nu uiţi că e doar un rol! BENIUC, M. c. I, 417. Doar semnalul de alarmă izbucneşte deodată, vinea, L. II, 75. Firul acestor tainice cărări Doar pădurarul locului îl ştie. labiş, P. 110. Numirea nu are alt termen concurent, diminutivul „doiniţă” fiind doar o alintare poetică. IST. lit. ROM. I, 137. Ştiu c-avutul lor e doar al lor. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 2/1 .Pe Marcul a mi-l tăia Doar căpăţâna să-i ia. PĂSCULESCU, L. P. 268. Lasă-mi cânte doar frunza, Că ea mi-a ţinut umbra. FOLC. TRANSILV. n, 452. Te-am iubit şi te-aş iubi, Doar moartea ne-a despărţi. FOLC. mold. ii, 201. <> E x p r. Doar aşa = pur şi simplu, fără complicaţii. Cărpinişan ... o să te salute doar aşa, cu un deget, preda, i. 231. Şi să-i spui ei doar aşa: „Năposti-mă, mândră,-n casă”. FOLC. transilv. i, 335. + P . e x t . Nu în alt mod decât..., nu altfel decât ... Dar ăsta [un institutor inteligent] era un om ciudat, cum doar printre cei de departe, în ţinuturi rurale şi rustice, îi mai afli, IORGA, P. A. II, 33. A şuierat printre dinţii strânşi, doar atât. POPA, V. 334. Ştia că dacă trece la acelaşi ceas, e dincolo de perdeluţa albă cu dantela ajurată, bănuită doar, o făptură care priveşte. CAMIL PETRESCU, O. ii, 74. Niciun aspect anume nu e suficient ... deoarece îşi câştigă valoarea deplină doar în acord cu un altul. V. ROM. iunie 1975, 4. b) Nu altă dată, nu în (sau din) alt moment sau în altă împrejurare decât...; numai (12 c). Doară în veac mânii-te spre noi. CORESI, PS. 232/10. Pribegiile se împuţinează făcându-se acum doar după vreun război. IORGA, C. 1.1, 213. Sluga se trezise doar cu puţin înainte. AGÎRBICEANU, S. 253. îşi îngăduia doar o clipă de răgaz. C. PETRESCU, s. 107. Doar târziu ... [ocnaşul] a auzit un glas. popa, v. 49. Doar după noaptea morţii ... începe dimineaţa eternităţii. VOICULESCU, POEZII, II, 102. Alaiul se depărta precum sosise ... doar că acum ploua. C. PETRESCU, A. R. 144. Fascinaţia eminesciană n-a constituit semnul suveranităţii ... doar pentru sfârşitul secolului trecut. LL 1972, nr. 2, 103. c) Nu în alt loc decât ...; nu mai departe sau mai aproape decât ...; numai (I 2 d). Doar la laşi să fi fost aşa ceva [şcoli] şi la Mănăstirea Neamţului. CREANGĂ, A. 19. Doar abia pe geană de-l atinge-o rază. IOSIF, V. 131. Am ucis trecutul; rămână doar în aceste pagini. LOVINESCU, C. I, 49. Doar pe coastă, la urcuş ... A ieşit un greieruş. TOPÎRCEANU, O. A. I, 41. De ce te-arăţi arar şi doar pe munte? VOICULESCU, POEZII, li, 32. Departe doar se mai aude ... câte-un câine lătrând. MOROIANU, s. 103. [Bătrânii] le arătau odaia doar prin geam. DEMETRIUS, A. 59. 3. (Determină verbe, arătând că acţiunea este limitată, restrânsă în raport cu alta, posibilă, dorită) Pentru că atunce besearica-i împarte până în puţină vreame, până doară s-are pocăi bărbatul de acest păcat. PRAV. 147. Numai el nu să pre trăge în Moldova, văzând că să sfădesc domnii amândoi, socotindu ca doară a apuca domnia. NECULCE, L. 323. Câta la noi aşa de blând... Doar suspina din când în când. IOSIF, V. 41. Mi-a spus doar că m-ar aresta. REBREANU, P. S. 207. Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă Din şirul clipelor la fel. MINULESCU, VERS. 84. Pe atunci ştia doar să scâncească. TEODOREANU, U. c. 15. Mintea ta o ţii în cap doar ca să te strâmbi! PREDA, M. S. 7. Vrăjitorul ... trebuia doar să dibuiască spiritul rău. G. BARBU, A. V. 43. II. (Cu sens modal) 1. (Adesea urmat de prep. „de”, determină verbe exprimând o speranţă, o dorinţă, o posibilitate, o probabilitate) Domnul den ceriu previ ...a vedea doară iaste cinre se înţeleagă. PSALT. HUR.2 96. Aceaia păru mie, doară nu e frica lui Domnezeu, ci cea în acest loc şi pentru muiarea mea omorâ-mă-vor. PO 65/21. Au mai ispitit Bogdan-Vodă de au trimis solii săi... doară ar putea cumva să-i dea craiul pre soru-sa. URECHE, L. 127. Nu dzic nemic, numai socotesc doar de era şi cu învăţătura Brâncovanului, NECULCE, L. 229. De multe ori au stătut în socoteala mea, ca doară aş putea afla ceva. ANTIM, O. 16. Să facem ce om face; doară de l-om depărta! SLĂTINEANU, A. 7/8. întorc la foi ş-întorc iară doar d-oi da peste sfârşit. HELIADE, O. I, 119. Aşa cred şi eu, zise Păsărilă; doar de-a putere-a hi. CREANGĂ, P. 257. Aşteptă că doar de va veni cineva. ISPIRESCU, L. 44. Se uită împrejur, doar va zări vreun chip cunoscut. MILLE, V. P. 139. Ce să vreu !... Doar de mi-i boteza copchilul. C. PETRESCU, S. 32. S-a luat Maria mai întâi cu binele ... doar de-o scoate banii. MOROIANU, S. 84. Muierile tot or îndrăzni să fure cu coada ochiului, doar l-or zări. SADOVEANU, O. XIII, 11.$/ calea ţi-aş vărui ... Doar vii, bade, mai curund. RETEGANUL, TR. 96. Mândro, mândruliţa mea, Doar mi-ai făcut tu ceva De nu te mai pot uita. FOLC. TRANSILV. II, 34. Nu le mai daţi cereale, La t rup ele-austro-ungare, Că doar s-or preda de foame. FOLC. MOLD. I, 528. + (întărit prin repetare) Pe punctul de a..., gata-gata..., cât pe ce ... S-au încumătat a se pune împotriva ...cu nădeajde că doară doară se vor înturna 9686 DOAR - 1266- DOĂSPREZECEA lucrurile spre mai bine. MAIOR, I. B. 342/14. Muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, creangă, O. 55. Mi-ar fi, voia să-mi cerc şi eu norocul, doar-doar va da D[umne]z.eu. ISPIRESCU, L. 219. Ea-mi sare-n drum, că doară-doară M-apuc să-i spun o vorbă-n poară. COŞBUC, P. I, 127. Pe uliţi sta îngrămădit poporul, ... Doar-doar s-o sparge mai curând soborul! SĂM. II, 122. Să-l pună ... rău cu gheneralul, doar-doar i-o da lui comanda reghimentului. BRĂESCU, O. A. I, 45. închide ochii ... doar-doar o astupa vijelia de chin. POPA, V. 121. Cum să nu te scutur, doar-doar aşa să te deştepţi. C. petrescu, a. r. 33. încercă să se amăgească ... în speranţa că doar-doar va veni cineva, preda, M. 438. E x p r. într-o doară = numai aşa, fără vreun scop anumit, din întâmplare; din senin. Se hotărî să vie într-o doară, mai mult de hatârul lor. ISPIRESCU, L. 270. Neştiind cu ce s-o îmbrace, au căutat într-o doară în sipetul vechi, anghel, pr. 25. Numai aşa, într-o doară, le dezgropă [viile] primăvara. AGÎRBICEANU, S. 586. întinde fruntea să i-o sărut, aşa, într-o doară. C. PETRESCU, S. 146. îl întrebă, parcă într-o doară. tudoran, P. 23. Ironim ... le răspundea oamenilor, într-o doară. lăncrănjan, c. i, 307. + (învechit şi popular; în construcţii interogative, adesea precedat de „au” sau „ori” întăreşte ideea de îndoială) Oare1 (I). Doară cunoscute vor fi întru întunerec minunile tale. CORESI, PS. 240/5. întrebând de oameni au doară l-au vădzut. varlaam, C. 139. Doară ce ţi-i cu credinţă, de grijeşti de dânsul? DOSOFTEI, PS. 28/1. Au doară nu ar putea fi soţietăţile omeneşti şi fără de stăpâniri? D. SUP. 11/13. Au doară nu ţi-am spus? LEON asachi, b. 29/3. Au doară toate acestea ar face toate Domnul muzelor? SUCIU, S. 7/5. Au doară ai hotărât cu tăcerea să mă prăpădeşti? GORJAN, H. I, 78/14. Au doară înfăţişază cercetărilor noastre numai scenele omorului? negulici, e. I, 244/15. Ori doară m-ai blestemat Să fiu tot înstrăinat. FOLC. TRANSILV. I, 10. 2. (Adesea precedat de „că”, întăreşte o declaraţie) Desigur, vezi bine, cum se ştie; chiar, tocmai. Nu întrebă că doară nu ştia. varlaam, c. 62. Haide, când îţi zic, că doar nu mergi la spânzurătoare! GANE, N. I, 73. E motanul Marandei, îl cunosc doar. vlahuţă, S. A. II, 170. Doar ştii că ţi-am cumpărat-o [pălăria]. AGÎRBICEANU, S. 543. Acu lasă că doar nici eu nu-s copil, rebreanu, I. 46. Doar e tipul cel mai important din club. EFTIMIU, N. 81. Mi-ţi ierta şi voi..., că doară n-a fost cu voia mea. CĂLINESCU, I. C. 228. Doar am învăţat cinci ani la aceeaşi şcoală. STANCU, M. I. 219. Fii, inimă, mai voioasă, Că doar eşti la tine-acasă. FOLC. TRANSILV. II, 104. <> Loc.adv. (Regional) Că doară chiar = sigur, fără îndoială. Nu mă lăsaţi singură acuma, că doară chiar îmi pierd mintea, beniuc, M. c. i, 43. E x p r . Fără doar şi poate sau (învechit, rar) fără doară = cu certitudine, cu siguranţă. Fără doar şi poate, capra e chipul diavolului, slavici, o. I, 98. La acest ospăţ fu poftit, fără doar şi poate, şi fiul de împărat. ISPIRESCU, L. 376. Fără doar şi poate, degeaba ne batem capul. BACALBAŞA, S. a. I, 226. Nebuni în ochii lumii voi veţi trece fără doară. Căci deasupra astor flăcări, aţi jucat mereu pe şfoară. mille, v. p. 46. Se va pregăti pentru lumea în care, fără doar şi poate, îl vor înălţa cărţile. C. PETRESCU, S. 137. Gospodăria colectivă îi un lucru bun, fără doar şi poate. lăncrănjan, c. iii, 332. <0* Expr. (Substantivat; regional) A se ţine (sau a trăi) cu doara = a amâna, a păcăli. Nu mă mai ţine cu doara, Mi-i (de ajuns) de când aştept, udrescu, GL. A se ţine (sau a trăi) cineva cu doara = a spera; a amâna calvarul. Cf. udrescu, gl. 3. (în construcţii negative, adesea în corelaţie cu „ci”, „ce”, exprimă ideea de cumul) Nu întreba că doară nu ştia, ce pentru ca ... să meargă toţi cu nusul. varlaam, c. 62. De vreme ce şe-are prinde neştine feciorul şi l-ar duce ... nu căce doară iaste om bun, ce pentru căce să teame. prav. 295. Moartea nu mă îngrozeşte, Doar că viaţa mi-ar curma. CONACHI, P. 215. Nu doară c-aş putea plăti tot ce se poate pierde într-un an. slavici, O. I, 121. N-o să vă dăm un sfat, ci doar o să ne exprimăm punctul nostru de vedere. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 8. 4. (Cu valoare de conjuncţie adversativă sau disjunctivă, întăreşte valoarea acestora) Pentru să-l cunoască giudeţul, au doară să face au cu adevărat iaste nebun, trebuie să-l întrebe multe întrebări, prav. 147. - Şi: (învechit şi popular) dor (cade, scriban, d.), doâră adv. - Lat. de-hora. DOÂRĂ adv. v. doar. DOÂSCĂ s. f. 1. Nume dat unor scânduri, unor bucăţi de lemn sau unor obiecte făcute din acestea: a) (Popular) Scândură (1). Strunga de muls e închisă cu o doscă, scândură, până se pun la muls păcurarii. DR. II, 336. Şi-a lăsat abatajul nearmat... şi coperişul fără doasce. DAVIDOGLU, M. 70. // pun caşul undeva pe-o doscă. Com. din lugaşu de jos - aleşd, cf. alr 11 853/61, 65, 80, 107. Gard de doşte = gard de scânduri. Cf. alr ii/i h 267/64, alrm ii/i h 359/64. b) (Regional) Şiţă1 (1). Peste căpriori se bat laţuri, iar pe laţuri, şindrile sau doşte. ARH. FOLC. v, 116. c) (Regional) Tocător (II4) (Ineu). Cf. alr sn iv h 1 034/64, ALRM sn ii h 853/64; d) (Prin Transilv.) Stavilă (1) (Câmp* - Vaşcău). Cf. alr i 1 843/80, 100; e) (Regional) Lătunoaie (tăiată din marginea unui buştean) (Câmp* - Vaşcău). Cf. alr i 1 851/80; f) (Prin Olt. şi prin Munt.) Bucată mare de lemn, tăiată dintr-un trunchi de copac uscat. Cf. cade. Câtă doscă duce în braţe. I. CR. VII, 91, cf. FOLC. OLT. - MUNT. I, 413; g) (învechit) Copertă de carte, confecţionată din lemn şi învelită în piele. Mi se încredinţase un dulap nou-nouţ... Era încărcat cu fel de fel de bucoavne vechi, cu doascele de lemn. CIAUŞANU, R. scut. 55, cf. arh. folk. vii, 121. + L o c. a d v. Din doască-n doască = în întregime, de la un capăt la altul. Secretarul întreprinderii luă traducerea şi o citi din doască-n doască. AGÎRBICEANU, A. 53. 2. (Regional) Perete subţire (Bonţ - Gherla). Cf. paşca, gl. 3. (Regional) Vas făcut din coajă de dovleac. Sus pe codată ... trei doaşte de dovlete. PLOPŞOR, C. 39. Dovleacul se taie în două, se coace, se mănâncă miezul, iar doasca care are forma unui blid se întrebuinţează spre a sprijini boabe. Cf. TOMESCU, GL. + Cutia craniană; cap. Cf. tomescu, gl. - PL: doaşte şi doasce. - Şi: (învechit) doşcă, (regional) doscă (pl. doşte), doâşcă (tomescu, gl.) s. f. - Din ucr. ^oinKa, magh. dial. doszka. DOASPRĂZECE num. card., s. m. v. doisprezece. DOÂŞCĂ s. f. v. doască. DOÂIJA num. ord. v. doilea. DOÂUĂ num. card. v. doi1. DOÂUĂLEA num. ord. v. doilea. DOAUĂRETE num. ord. v. douărete. DOÂUO1 num. card. v. doi1. DOÂUO2 num. ord. v. doilea. DOĂSPREZECE num. card., s. m. v. doisprezece. DOĂSPREZECEA num. ord. v. doisprezecelea. 9698 DOB - 1267 - DOBÂNDĂ DOB s. n. v. dop. DOBĂN, -Ă adj. (Regional) Posac (Măţău - Câmpulung). Cf. COMAN, GL. - PI.: dobani, -e. - Et. nec. DOBĂR s. m. v. tobar. DOBĂŞ s. m. v. tobaş. DOBĂ1 s. f. v. dubă1. DOBĂ2 s. f. v. tobă. DOBĂG vb. LTranz. (Regional) A băga în întregime, în totalitate (Orşova). Cf. porţile de fier, 65. Nu l-a mai ţânut pişuarâVe aşiia l-am împins cu umăru [pe cal] d’e l-am dobăgaî aişa-n uobor. ib. - Prez. ind.: dobâg. - Pref. do- + băga. DOBĂf vb. IV v. dubăi. DOBĂLÂR s. m. v. dubălar. DOBĂLÎ vb. IV v. dobălui. DOBĂLUÎ vb. IV. 1. T r a n z. (Transilv.) A bate toba. Cf. KLEIN, D. 89, SFCIV, 126, vaida, CABA, SĂL. 96. Pe drumu Retiagului, Unde tu ţi-ai d-auzi: Tot dobe dobăluind. bîrlea, L. P. M. II, 108, cf. cv 1949, nr. 3, 35, lexic reg. 11, mat. dialect, i, 67, a iii 5. + F i g. A spune la toată lumea, a trâmbiţa (3). lexic reg. 69, mat. dialect, i, 67. 2.1 n t r a n z. (Regional; în forma dubălî) A face zgomot, călcând apăsat pe podea (Şieu-Măgheruş - Bistriţa), bugnariu, n. 33/442, cf. mat. dialect, i, 282. - Prez. ind.: dobăluiesc. - Şi: (regional) dobăli (vaida, caba, săl. 96, cv 1949, nr. 3, 35, mat. dialect, i, 67, lexic reg. 69), doboli (alr n/157), dubălî, dubălui (bugnariu\ n. 33/442) vb. IV. - Din magh. dobol. DOBĂNOS, -OĂSĂ adj. (Regional) Posac (Măţău -Câmpulung). Cf. coman, gl. -PI.: dobănoşi, -oase. - Doban + suf. -os. DOBÂNDĂR s. m. (învechit) Persoană care împrumută bani cu dobândă. Grelele dobânzi ce se plătesc lăcomii[i] dobândarilor derapănă şi pe cei ce se împrumută şi însuşi pe împrumutători (a. 1843). doc. ec. 784. - PI.: dobândari. - Dobândă + suf. -ar. DOBÂNDAŞ s. m. (învechit) Dobândar. Omul trist şi pe gânduri duce bastonul lipit, drept în jos, cu piciorul; zăpăcitul izbeşte orice întâlneşte, fără a respecta nici picioarele trecătorilor; şcolarul ţi-l învârteşte pe la nasul tuturor; dobândaşul îl poartă la subţioară. heliade, o.2, iii, 61. - PI.: dobândaşi. - Dobândă + suf. -aş. DOBÂNDĂ s. f. 1. Câştig, profit2 (1), beneficiu; belşug. Vrem lăcui acie ...şi vrem face negoţu şi dobândă. COD. VOR 2 358. E luptarea sau cunună, dobândă sau vătămare ..., e mestecarea cumu-i va fi vina şi înceaperea, aşea şi canonul, prav. lucaci, 175. Dimineaţa mănâncă pradă şi seara împarte dobânda. PO 175/24. Cela ce va arăta cuiva folosul şi dobănda ce va avea, daca va face vreo greşală, şi de-l va asculta acela şi va face greşala, aceasta, ce l-au svătuit ..., să va certa. prav. 303. La călătoriile mării să fac dobânzi mari, iar pentru ca să scapi de primejdie, iaste bine să nu te călătoreşti pre mare. PILDE, 87/3. Căldura face dobândă celor ce vănd băuturi reci (a. 1693). FN 11. Astfel o să împleţi casele voastre de dobândă? BĂLCESCU, M. V. 373. Mai bine este să fii cu un om vrednic la pagubă, decât cu un mişel la dobândă. NEGRUZZI, S. I, 248. Să vină cu isbândă, anul cu mare dobândă! ODOBESCU, S. iii, 228, cf. DDRF. Nu se-ntâmplă niciodată să vii la baltă fără a te întoarce cu dobândă mare. SADOVEANU, O. IX, 360. Cumpără... câte împăratului nu-i trebuia, nice-i făcea lui dobândă, varlaam - Sadoveanu, 56. Un preot sfătuia pe un cămătar să ia o dobândă mai omenească. SNOAVA, I, 266. <> F i g . Bucuni-mă eu de cuvântul Tău, ca cine află dobăndă multă. PSALT. (1651), 238712. învăţarea privată... prin dobânda cea sufletească nu se poate cu totul despleti. MAN. ÎNV. 3/27. Mai mult noi om lupta; iar dobânda mai mult pentru alţii o fi, c. petrescu, A. R. 53. + (învechit, rar) Supus (II2), subordonat (2). Slobozi sânt aceia carii nu sânt dobândă altuia, legiuire, 3/20. + (Prin Transilv.) Logodnă. Că la mândra mea pe grindă Am inelul de dobândă. RETEGANUL, tr. 17. 2. Sumă de bani care se plăteşte (de obicei în procente) de către un debitor unui creditor pentru folosinţa temporară a mijloacelor băneşti luate cu împrumut; (învechit) interes, fruct. M-am legat şi m-am aşăzat cu dumnealui, să aib a le da dobănda acestor bani (a. 1698). IORGA, S. D. XII, 8. Vor vrea să ia cu dobândă, suta de an câte taleri 7. ANTIM, O. 344. După curgerea unuia an, împreună cu dobânda, adecă cu interesul care să cade de la zioa datei ca se să plătească. EUSTATIEVICI, i. 1/21. Când şi după sorocul de trei zile nu o va plăti să să osândească a o plăti cu dobândă îndoită, legiuire, 31/14, cf. LB, VALIAN, V., POLIZU. Dobânzi şi amortizări pentru împrumuturi contractate în străinătate. GHICA, C. E. III, 24, cf. pontbriant, D. Calculă dobânda, alecsandri, o. p. 316, cf. COSTINESCU. Luase dobânzi cam sărate, caragiale, o. ii, 231, cf. DDRF, ALEXl, w., şăineanu2, RESMERIŢĂ, D. Un ticălos de boer bătrân ... îmi făcea numaidecât rost de împrumut cu dobânzi sălbatice. M. I. CARAGIALE, C. 88, cf. CADE. Bancherii... plăteau douăzeci şi cinci la sută dobândă pentru banii depuşi. EFTIMIU, N. 23. Câteodată, asociaţii uită să plătească dobânda. ARGHEZI, C. J. 246. De vreme ce a risipit atâţia bani se cade să aibă dobânda lor. călinescu, I. C. 59. Făcea danie de 1 200 de galbeni, din dobânda cărora să se ţină în pensionatul Colegiului Sf. Sava câte doi şcolari, ist. lit. rom. ii, 167, cf. DER. Făcuse împrumuturi considerabile pentru care ... vărsa de altfel dobânzi foarte mari. magazin ist. 1974, nr. 1, 37, cf. dex, d. MAN. BNR reduce rata dobânzii de politică monetară la 14,5°/0. RL 2005, nr. 4 561. Banca reţine automat dobânda, adevărul, 2005, nr. 4 801. Şi-a vândut cirezile, Şi-a luat paralele, Şi-a băut dobânzile. FOLC. OLT. -munt. ii, 163. <> Dobândă legală = dobândă stabilită sau admisă prin lege. Cf. der, m. d. enc. Dobândă uzurară = camătă. Cf. der, m. d. enc. ^Lo c . adj . (Popular) De dobândă = care este primit din milă, de pomană. Să mănânc pâne cerşută, Să-mbrac haine de dobândă, folc. mold. I, 309. -O Expr . A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna (pe cineva) pentru o pagubă sau o suferinţă, a plăti cu vârf şi îndesat. Am început să-i plătesc cu dobăndă pumnii din grădină. CADE, cf. DEX. 3. (învechit) Pradă (2). Malcociu ... multă pradă de oameni au făcut şi dobândă de dobitoace au făcut şi au luat. URECHE, L. 107. Au bătut cetatea Uivariul ş-au dobândit-o de la nemţi, şi s-au întors înapoi cu multă dobândă moldovenii şi muntenii. NECULCE, l. 33. După aceasta biruinţă, ... cu multă dobăndă s-au întors înapoi, CANTEMIR, HR. 210. Cad în cursă mulţi ostaşi, pentru lăcomia dobânzii (a. 1694). FN 32. Zisă oştilor să să odihnească şi multă dobăndă luară, alexandria (1784), 41713. Au prădat Austria şi Bavaria, apoi cu mare dobăndă înturnăndu-se ca să îmblânzească 9713 DOBÂNDI - 1268- DOBÂNDIRE pre Henric ... multe i-au dăruit, şincai, hr. I, 200/35. Alergau la lupte, unii pentru glorie, alţii pentru patrie, cei mai mulţi pentru dobânzi şi prăzi. NEGRUZZI, S. I, 273. Pentru unele categorii de ostaşi ... „dobânda ” sau prada constituia chiar mijlocul prin care aceştia erau plătiţi, stoicescu, c. s. 307. + Cucerire a unei cetăţi, a unei ţări, ocupare cu armele a unui teritoriu. Veniră turcii ... spre dobânda Ţăriei Greceşti, moxa2, 190. -O L o c . a d j . în dobândă = (despre formaţiuni militare, de luptă) care primea, în 'trecut, ca retribuţie, prada de război în loc de soldă. Pedestrimea moldovenească, ce era adunaţi în dobândă decât pre leafă, era aproape de 20 000 de oameni. URECHE, L. 190. Slujind în dobândă ... [cazacii] căpătaseră mult de la voevodul românesc. BĂLCESCU, m. V. 479, cf. ddrf. Domnul forma gloatele, făgăduindu-le ca răsplată a izbânzei lor prada făcută de la duşman. Aceasta se numia a chema oaste în dobândă. XENOPOL, I. R. in, 153. Oştenii în leafă şi o samă de răzăşi în dobândă trecură pe poteci. SADOVEANU, O. XII, 264. Hânsarii mergeau la oaste „în dobândă ” , adică pentru prada pe care o luau pe câmpul de luptă. stoicescu, c. s. 162. - PL: dobânzi. - Postverbal de la dobândi. DOBÂNDÎ vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică bunuri materiale şi spirituale) A obţine prin muncă, prin eforturi; a câştiga, a realiza (2), a face rost, a găsi, a procura (1), a pune stăpânire, a moşteni (2). A paşte beseareca Domnului ... ce o dobândi ... cu sângele său. COD. VOR.2 249. Să ne nevoim spre ferire... casă nu fim vinovaţi la vreamea căutăriei înfricata, ce să dobândim mila lui Dumnedzău. prav. LUCACI, 173. Atunce muiaria va dobândi tot ce-i va fi dăruit bărbatul, prav. 137. Ne vom veseli... întru împărăţiia ceriului, carea cu toţii să o dobândim, prin darul Domnului nostru Isus Hristos. antim, O. 56. Suppuşii cei de patrie vânzători se pedepsesc cu moarte ... de nu vor dobândi graţie de la stăpânitoriul patriei. D. SUP. 40/6. Această sârguinţă se poate încă dobândi prin daruri, petrovici, P. 38/2. Morala cea tare a părţii cei sănătoase a franţezilor nu o vom putea imita şi dobândi din cărţi. HELIADE, PARALELISM, I, 45/22. Pentru ce te îngânfezi în oareşcare talenturi dobândite cu atâtea mari cheltueli? buznea, F. 4/4, cf. valian, v. Sileşte-te a dobândi o lege despre educaţia publică. NEGULICI, E. I, 2/8, cf. pontbriant, d. Nu sâmţi tu în tine acum o mulţemire ascunsă, ca şi când ai fi dobândit tot ce ai dorit? ALECSANDRI, O. P. 13. Nu se putea dobândi nici mila, nici iertarea sa. GANE, N. I, 59, cf. DDRF, ALEXI, w., TDRG. O închipuire care împacă sufletul e tot ce poate dobândi omul în viaţă, rebreanu, P. s. 303, cf. resmeriţă, d. Putere, parale, distincţii... odată dobândite, nu-mi procurau nicio satisfacţie. M. I. CARAGIALE, C. 106, cf. CADE. Omenirea în acest chip şi-a dobândit existenţa. CAMILPETRESCU, P. 398. Câştigă la toate loteriile şi la urmă dobândeşte şi zestrea cea mai fabuloasă. SADOVEANU, O. XX, 174. O dulce nesimţire, măcar dobândită, dacă nu chiar înnăscută, e cheia sănătăţii şi a tinereţii. VINEA, L. I, 28. Instanţa de judecată constată că bunurile au fost dobândite ilicit. ADEVĂRUL 2006, nr. 4 825. Din mic mare s-a făcut Şi averea-a dobândit. PĂSCULESCU, L. p. 303. A b s o 1. Tu dobândeşti în toate limbile. CORESI, PS. 227/4. Să svătuiră ... dacă vor avea noroc a dobândi. PETROVICI, P. 259/10. Cunoştinţele sunt întocmai ca facerile de bine: dând, dobândim. MARCOVICI, C. 39/15. La nuntă... mulţi aleargă, dar numai ginerele dobândeşte, zanne, p. IX, 202. O R e f 1 . pas. Cm cât lucrurile mai cu anevoie şi mai cu multă nevoinţă să dobândesc, cu atâta mai cu mult să laudă. CANTEMIR, I. i. I, 124. + (învechit; complementul indică oameni) A atrage (de partea sa). De te va asculta, iată că ai dobândit pre fratele tău (a. 1693). GCR I, 309/32. Pe unii dobândindu-i cu făgădueli, pe alţii silindu-i cu înfricoşări. văcărescul, ist. 250. + A primi (în dar), a căpăta, a obţine. Cu această trimitere veţi fi îndestulaţi, pentru că dumneavoastră dobândiţi marfă aleasă, eustatievici, I. 100/21. Mulţămit că au dobândit ce dorea, se înturnă. MAIOR, T. 85/10. Scrie multe cărţi la domnu său, ca să dobândească oameni şi bani (a. 1693). FN 6. Fără de a dobândi de undeva vreun ajutoriu pentru siguranţia graniţelor. MANIFEST (1813), 9/30. Dobândesc bani de la noi pentru lucrările şi slujbele lor, cu care pot să-şi ajungă cheltuelele. POTECA, G. 92/24. Se-întoarsă ... ca să-şi dobândească roadele şi plata ostenelilor sale. GORJAN, H. I, 81/29. A dobândit apoi o bursă pentru studiul horticulturii. AGROTEHNICA, I, 42. Audienţii să poată dobândi ... elemente clare asupra evoluţiei artei sunetelor. M 1975, nr. 1, 15. Competenţa morală nu se dobândeşte prin lectură şi prin hermeneutică istorică. PLEŞU, M. M. 15. ^ E x p r . (învechit) A dobândi voie = a avea voie. La moartea lui... au dobândit voe ca trupul lui să fie adus la Ţarigrad. oblăduirea, 11/8. + (învechit; complementul este sufletul, gândul etc.) A pune stăpânire, a domina (1). Arată Domnul Hristos ş-alî meşteşug a diavolului: că deaca dobândeaşte omul pre suflet, face-i mare odihnă pre trup. varlaam, C. 207. Pănă gândul nu-mi voi dobândi, de nevoinţă nu mă voi părăsi. CANTEMIR, 1.1. II, 21. Aşa patima aceea ce a ne stăpânii are, Dobândind asupra noastră putere covârşitoare, Varsă în sânge otravă tainic. CONACHI, P. 280. + (învechit şi popular; complementul indică copii moştenitori) A căpăta. Rogu-te, întră la slujnică, doară prin ea dobândi-voiuficior. PO 52/9. Un negustor... însurându-se de tânăr şi un fecior dobândind, Află că ea, văduvită fiind..., Nu voia să se mărite. PANN, ş. I, 34/20. Era să-mi perdz. viaţa până l-am dobândit. ISPIRESCU, L. 12. Dobândisem frăţior... N-avusei parte de el. păsculescu, L. P. 174. + (Complementul indică boli, defecte fizice etc.) A se alege cu ..., a căpăta, a se umple de ..., a face. De multe ori femeia dobândeşte spazmosuri. MEŞT. MOŞ. 68/2. Numai măicuţa ...a dobândit cine ştie câte sbârcituri fine în colţurile ochilor, rebreanu, p. s. 161. + (Regional; complementul indică femei) A poseda (4), a avea. Cf. candrea, ţ. o. 44. 2. (învechit şi popular; complementul indică oraşe, cetăţi, ţări etc.) A cuceri, a supune (II 1). Nu cu armele sale dobândiră pământul. CORESI, PS. 114/3. Vrând Cazimir crai ca să dobândească ţara ..., i-au dat oaste. URECHE, L. 67. Hatmanul romanilor, dobândind cetatea Sardica şi din Misiia [a gonit] pe Gheti [sic!] peste Dunăre în Dachia. CANTEMIR, HR. 78. Să piarde o cetate, despre miazănoapte şi să dobândeaşte alta, despre apus (a. 1699). FN 84. Până în trei zile dobândi Vama. MAIOR, IST. 224/17. Ştefan, văzând că nu va pute dobândi cetatea, a întors armele asupra lui Ţepeş. IST. M. 85/12. Englezii mă vor ucide, crezând că dupe moartea mea vor dobândi Ţeara Franciei. ODOBESCU, S. I, 19. Ştefan cel Mare dobândise ... Ciceul, în valea Someşului. IORGA, C. I. II, 95. + (Complementul indică duşmani, adversari) A învinge, a birui, apune mâna, a prinde (III 1). Se rădică Teodosie cu oşti spre Evghenie, şi-l dobândi de-l pierdu. MOXA2, 142. Aştepta să-i dobândească la vreo strimtoare şi acolo să le dea năvală, axinte uricariul, let. ii, 149/27. Să încredinţară de supunerea norodului întreg, pre carele atunci îl dobândiră cu armele. OBLĂDUIREA, 6/13. Aoleo, ciocoi bălţat, ... Sunt trei ani ş-o săptămână Păn’ te-oi dobândi la mână. teodorescu, P. P. 293. + R e f 1 . (Popular) A se căpătui. Lasă-mă, mamă, la oi... Şî la capre vo doi-trii, Că doară m-oi dobândi, arh. folk. i, 130. - Prez. ind.: dobândesc. - Din v. si. aobuth, a©B/KA*- DOBÂNDÎRE s. f. Acţiunea de a dobândi şi rezultatul ei. 1. Obţinere prin muncă, prin eforturi; procurare (1), realizare (2). Cf. d o b â n d i (1). Cel ce poate zidi şi să dea voo dobândire. COD. VOR.2 250. Dobândirea tuturor acestor bunătăţi să cuvin şi la suflet şi la trup. GRECEANU, î. 107/25. O socotinţă de o mare îngrijire următoare pentru o oblăduire cuprinsă de gândiri spre dobândire şi sporire. OBLĂDUIREA, 95/16. Trebue să ne mulţămim şi cu micile 9715 DOBÂNDIT - 1269 - DOBITOCESC dobândiri ce avem, depărtându-ne de lăcomii. GOLESCU, p. 135/14, cf. RESMERIŢĂ, D. Un contract de mari furnituri nu se făcea însă numai pentru dobândirea de mărfuri. ARGHEZI, S. XI, 51, cf. DER. Dobândirea a două premii. M 1974, nr. 12,11. Dobândirea dreptului la grevă, scânteia, 1975, nr. 10 342. Vor fi precizate inclusiv modul de dobândire [a bunurilor] şi titularul lor. rl 2005, nr. 4 554. 2. Cucerire, supunere (II 1). Cf. dobândi (2). Dobândirea a două taberi ale duşmanului. AR (1829), 97V25. Radul era dator dobândirea tronului Ţării Rumâneşti. F. AARON, 1.1,127/19. Sincere şi calde felicitări pentru dobândirea independenţei de către poporul din Capul Verde, scânteia, 1975, nr. 10 316. - PI.: dobândiri. - V. dobândi. DOBÂNDÎT, -Ă adj. Care este obţinut, câştigat, primit (11). La ocazie despre dobândita biruinţă, să cade soldaţilor a să bucura. OBRADOVICI, D. 37/3. Dându-i împăratul daruri scumpe pentru dobândita sănătate, maior, p. 45/21, cf. pontbriant, d. Spre a accentua satisfacţia dobândită, au ţinut să comunice ... conţinutul scuzelor. MAIORESCU, d. v, 10, cf. DDRF, RESMERIŢĂ, d. Verificarea periodică a cunoştinţelor dobândite, flacăra, 1975, nr. 41, 11. -PI.: dobândiţi, -te. - V. dobândi. DOBÂNDITOR, -OARE s. m. şi f., adj. (învechit) (Persoană) care dobândeşte (1), care obţine un câştig, un avantaj. Bărrbaţii... depreură viindu după înţelepciuri, că mai netare e vasul muierescu dându-i cinste ca ceia ce sântu depreură dobânditori bunrătaţiei. COD. VOR.2 380. Că unde iaste curăţiia, acolo iaste Dumnezeu, şi într-acela amu iaste fericita viaţă şi lu Dumnezeu cu ogoadă şi dobânditoare de împărăţiia ceriului. CORESI, EV. 481. Robertu, fiul ... celui dobânditoriu, s-au rănit cu săgeată foarte otrăvită. GOLESCU, P. 402/19, cf. valian, V. Eu sunt, răspunde măndriea, pricina dobânditoare. CONACHI, P. 265, cf. polizu, alexi, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. -PI.: dobânditori, -oare. - Dobândi + suf. -tor. DOBÂNZIU s. m. (învechit, rar) Cămătar. Devenise şi dobânziu, da irmilici cu camătă pe la boieri, ap. N. A. BOGDAN, C. M. 182, cf. SFC vi, 77. - PI.: dobânzii. - Dobândă + suf. -iu. DOBÂRŞÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A sfârşi (3) (Livezeni) Petroşani. Cf. densusianu, ţ. h. 214. Harâmbaşa vorba o dobârşa, Pot’erile şî sosa. id. ib., cf. SFC IV, 35. - Prez. ind.: dobârşesc. - Din sb. dovrsiti. Cf.bg. jx o 6 p m a. DOBEÂLĂ s. f. v. odobeală. d6bermans. m. Rasă de câini de talie mare, cu părul scurt şi lucios, de culoare neagră, maro sau gri. Cf. enc. vet. 685. Şi nu e nevoie ca un câine să fie lup, mops, dobermann, şpiţ ... ca să merite o atenţie respectoasă. ARGHEZI, C. J. 96, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. - Scris şi: dobermann. - PI.: dobermani. - Din germ. Dobermann. DOBILĂ s. f. v. dabilă2. DOBITOC, -OÂCĂ subst., adj. (Atestat prima dată în 1561, ap. tdrg2) 1. S. n. Mamifer, de obicei, patruped. Un samareanin ... legă ranele lui, vărsă unt şi vin, puse el pre al lui dobitoc, duse el în casa de oaspeţi şi-l păziia. CORESI, T. EV. 115. Şi luo sus marlia sa şi dobitoacele sale, carele strinsease. palia (1581), 193/2. Fostu-au iarnă grea, mare şi friguroasă, de au înghieţat dobitoacele şi heri pin păduri. URECHE, L. 161. Ca a mea iaste toată fiara dumbrăviei, şi dobitoacele întru mii de munţi. PSALT. (1651), 9079. Acea bucată de loc este otrăvită, de nu trăieşte pre dânsa dobitoc. NECULCE, L. 296. Capră-cerb, adică dobitoc carile nu să află. CANTEMIR, I. I. i, 23. Plugarii ară pământul, samănă şi fac hrană pentru oameni şi dobitoace. OBRADOVICI, d. 17/26. Şi dobitoacele cresc şi se hrănesc aşijderea, ca şi noi. PETROVICI, P. 221/19. Dobitoc, sălbatec, hiară, leul, tigrul. ABEŢEDAR, 17Vl6. Castorul este un dobitoc cu patru picioare. GOLESCU, P. 146/8, cf. VALIAN, v. Fiinţele vieţuitoare însă se împart în doă clase mari: vegetalele şi animalele sau dobitoacele. KRETZULESCU, A. 1/10. Dobitoacele se învârtesc cum se învârtesc în nopţile vijălioase. RUSSO, S. 128, cf. polizu, pontbriant, d., COSTINESCU. Dacă dobitoacele n-ar fi fost înfrânate, de demult ar fi sfâşiet pe om. CREANGĂ, O. 91, cf. ddrf, şăineanu2, tdrg. Bietul dobitoc se lăsă pe picioarele de dinapoi, hogaş, dr. i, 89, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Blestemat a rămas de atunci şarpele printre toate dobitoacele şi fiarele pământului. COCEA, S. I, 350. Dumnez.eu a dăruit omului acest minunat dobitoc, sadoveanu, O. xm, 107, cf. SCRIBAN, D. Dobitoacele scurmă ţărâna căutând răcoare. PREDA, M. 321, cf. Al 26. Oi munci şi-oi face, Bani şi dobitoace. FOLC. olt. -MUNT. II, 347. De luat nu m-ai luat, D-ai făcut de m-ai legat Ca pe-un dobitoc la gard. FOLC. mold. II, 534. -O* (învechit; la sg. cu sens colectiv) Să să ştie ... şi de cai, şi de cară, şi de tot dobitocul (a. 1588). DOC. î. (XVI), 163. Şi să făcură lui dobitoc de oi. biblia (1688), 182/21. Au întratfără veste ... şi multă stricăciune şi pradă şi robie au făcut şi mult dobitoc de vite şi oi au scos. N. COSTIN, LET. ii, 43/3. <> (învechit, rar) Dobitoc ceresc - constelaţie cu nume de animal. Cf. cantemir, i. i. ii, 291. 2. S. m. şi f., adj. F i g. (Om) lipsit de inteligenţă, de bun simţ; nătărău; prost (IV 1), stupid (1). Nu te întreb aceasta, dobitocule, ci te întreb de au biruit ai noştri. GOLESCU, P. 374/7. Din ce în ce dau peste dobitoci, zise drumeţul în sine. CREANGĂ, O. 156. Caz pe maidan, peste un dobitoc, care pesemne trecea, caragiale, O. vi, 81. Bine, dobitocule, să fi chemat poliţia, slavici, O. I, 372. Alviţarul pufni de râs. Ce dobitoc ...! VLAHUŢĂ, S. A. II, 155. în asemenea inşi ticăloşi se iveşte dorinţa dobitoacă de avea pefemeea respinsă. CONTEMPORANUL, v, 343. Dobitocule! Mai bine te-ai duce să paşti porcii. MILLE, V. P. 188. Procese drepte poate să câştige orice dobitoc. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 197, cf. CADE. Ai fost dobitoc în această viaţă scurtă. CAMIL PETRESCU, p. 393. Nu l-am crezut aşa de dobitoc, ca să nu simtă măcar atât. C. PETRESCU, C. v. 354. El nu e ca ceilalţi, ca toţi dobitocii aştia din oraş. demetrius, a. 217. Nu rupe nimic, dobitocule! TUDORAN, P. 549. Dobitocule, du-te la miliţie! flacăra, 1975, nr. 47, 21. - PI.: dobitoci, -oace. - Şi: (învechit, rar) dubitóc s. n. PONTBRIANT, D. - Din v. sl. ASBkrrhK'h, bg. dial. aoGhtok (literar ao6htt>k). DOBITOCÉSC, -EÂSCĂ adj. 1. (învechit şi popular) Care aparţine dobitocului (1), privitor la dobitoc. Trupul păsăresc sarcina dobitocească ... a purta nu poate. CANTEMIR, i. i. I, 114. Şi-n iasle dobitocească Stă culcat [Hristos], Ca un prunc mic cu scutece înfăşat. TOMICI, î. 102/18, cf. valían, V. împărăţia dobitocească, Ca şi a noastră cea omenească, Statornicie vecinică n-are. alexandrescu, O. I, 227, Cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Culcă-te, împărat ceresc, In sălaş dobitocesc. FOLC. MOLD. I, 452. 2. F i g. (Despre manifestările oamenilor) Care denotă lipsă de inteligenţă; prostesc (3); stupid (1). Timuş den mâniie dobitocească i-au tăiat capul mârzacului. M. COSTIN, O. 161. Să turbura liniştea cea besericească de dobitoceasca pornirea eresului arianesc. ANTIM, O. 116. A te teame de moarte ... iaste lucru dobitocesc. MAIOR, P. 2/13. 9724 DOBITOCEŞTE - 1270- DOBORÂT2 Să stăpânesc ...de nişte patimi dobitoceaşti. GRECE ANU, î. 70/8. Se vesti în tot oraşul o aşa lege prea cruntă şi dobitocească a împăratului Indiei. GORJAN, H. I, 13/2. Fapta dobitocească veni de omorî paradoxul elocvent. NEGULICI, E. II, 90/16. Acelaşi dispreţ inconştient şi dobitocesc. vlahuţă, s. A. îl, 49, cf. alexi, w., tdrg. U]i dăduse sfatul să facă o aşa „prostie dobitocească”. AGÎRBICEANU, A. 476, cf. CADE, DL, DEX. - PL: dobitoce şti. - Şi: (învechit, rar) dubitocesc, -eăscă adj. PONTBRIANT, D. - Dobitoc + suf. -esc. DOBITOCEŞTE adv. Ca dobitoacele; prosteşte (3); fară bun-simţ. Cf. mardarie, l. 106/22. Dobitoceaşte iaste numai a mânca şi a zăcea, ţichindeal, f. 166/8, cf. heliade, o. ii, 345, valian, v. Fugiţi d-aceia carii dobitoceşte trăesc. pann, ş. I, 51/10, cf. pontbriant, d., resmeriţă, d., scriban, d. - Şi: (învechit, rar) dubitoceşte adv. pontbriant, d. - Dobitoc + suf. -eşte. DOBITOCÎ vb. IV. T r a n z. şi refl. (în dicţionare) A (se) îndobitoci, a (se) abrutiza. Cf. valian, v., pontbriant, d., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. - Prez. ind.: dobitocesc. - Şi: (învechit, rar) dubitoci vb. IV. PONTBRIANT, D. - De la dobitoc. DOBITOCÎE s. f. 1. (învechit, rar; în fabule, ca formulă de adresare) Starea, calitatea de dobitoc (1). Să trăiţi la mulţi ani, dobitocia voastră, Răspunse un vulpoi, alexandrescu, o. I, 219. + (învechit) Stare de animalitate; brutalitate, bestialitate. Domnul nostru Isus Hristos ... tvoreţul tuturor care ne-au mântuit de la dobitocie. DOSOFTEI, V. s. decembrie 237731. Ne-au stăpânit răutatea şi păcatul şi am venit la dobitocie şi la desăvârşită nesimţire, antim, o. 349, cf. LB, heliade, O. II, 345. Asprimi după capriţie şi bătăi, care ... în loc de naintare şi desăvârşire aduc scădere şi înapoire spre dobitocie. PR. VI/4, Cf. VALIAN, V., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. 2. Atitudine, comportare, faptă, vorbă de om prost, lipsit de inteligenţă sau de bun-simţ; prostie (3). El va găsi lesne mai multe capete asemenea dobitociei lui. FM (1843), 2762/29. Alătură iarăşi, pe lângă dobitocia şi necioplirea satului, rătăcitele idei. BREZOIANU, î. 101/4. Omul ... ca,de câteodată până în liniea dobitocului ...pe dobitoc nimic nu-l poate scoate din dobitociea lui. NEGULICI, E. I, 220/10, cf. POLIZU. Cât pentru pedantism, e o emblemă a dobitociei. negruzzi, s. I, 255, cf. pontbriant, D., COSTINESCU. Se vede că sala-i plină de dobitocie în astă seară, alecsandri, o. p. 228. Nu e ură mai profundă ...ca ura pe care instinctiv o poartă dobitocia în contra inteligenţii, vlahuţă, s. a. ii, 108, cf. ddrf, alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, D. Tot temeiul hazului cu care le încânta celor ce-i preţuiau dobitocia. M. I. CARAGIALE, C. 15, cf. CADE, SCRIBAN, D. Stăpânirea îşi pierde capul până la dobitocie, arghezi, b. 150. - PL: dobitocii. - Şi: (învechit, rar) dubitocie s. f. pontbriant, d. - Dobitoc + suf. -ie. DOBITOCÎRE s. f. (învechit) Faptul de a (s e) dobitoci; îndobitocire. Cf. heliade, o. ii, 345, valian, v., RESMERIŢĂ, D. - PL: dobitociri. - V. dobitoci. DOBITOCÎT, -Ă adj. 1. (învechit, rar) Care e transformat în animal. Gâlceava [era] pentru aleagerea aceii pasiri dobitocite sau jiganii păsărite. CANTEMIR, 1.1.1, 42. 2. (Familiar; despre oameni şi despre manifestările lor) îndobitocit, prostit (1). Vă puteţi imagina aerul dobitocii ce se tipări pe faţa mea. alecsandri, o. p. 309, cf. resmeriţă, d. S-au format gărzi naţionale pentru a se apăra de eventuale atacuri ale bandelor de ţărani dobitociţi. rebreanu, r. ii, 78. - PL: dobitociţi -te. - V. dobitoci. DOBLEÂC s. m. v. dovleac. DOBLETE1 s. m. v. dovleac. DOBLETE2 s. m. v. dorobete. DOBLEŢ s. m. v. dovleac. DOBOAZ s. n. (Maghiarism; în Transilv.) Cutie; butoi. Cf. ev 1951, nr. 3,42. - PL: doboaze. - Din magh. doboz. DOBOCÂT, -Ă adj. (Regional; despre oameni) Rănit2. Cf. novacoviciu, c. b. i, 9. - PL: dobocaţi, -te. - Et. nec. DOBOL s. n. (Regional) Sac larg în care se pune, de obicei, nutreţul vitelor pentru drum (Lisa - Victoria), lexic reg. 90. - PL: doboale. - Et. nec. DOBOLÎ vb. IV v. dobălui. DOBOLOZ vb. I v. dăbălăza. DOBORÂRE s. f. Acţiunea de a doborî şi rezultatul ei. Cf. doborî (1). Cf. heliade, o. ii, 345, valian, v., polizu, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., LTR2, DEX. F i g . Au bătut cu tărie ...cu gâtlejurile ... cascate, dintru care isbucnia mulţimea hulelor, spre oborirea şi ... stricare a ... credinţi fi ]creştineşti (a. 1775). URICARIUL, 1,69. Nu credem că logica poate trage vreun folos din doborârea tutulor îngrădirilor ce o deosebesc de alte ştiinţe. MAIORESCU, L. 137. Aducându-şi contribuţia la făurirea coaliţiei în doborârea dictaturii fasciste, scânteia, 1975, nr. 10 328. + Ucidere (1), vânare (1). Au de luptat cu prăzi mari şi puternice pentru doborârea cărora un lup sau doi nu ar fi de ajuns. CONTEMPORANUL, IV, 383. - PL: doborâri. - Şi: (învechit) oborire s. f. - V. doborî. DOBORÂT1 s. n. Faptul de a d o b o r î. Pentru oborâtul idolilor, fură omorâţi. DOSOFTEI, V. s. octombrie 96726. - Şi: (învechit, rar) oborât s. n. - V. doborî. DOBORÂT2, -Ă adj. Dărâmat, trântit de la o anumită înălţime, din poziţia normală; prăbuşit (1). Cf. pontbriant, d., RESMERIŢĂ, D. Crucile oborâte ale creştinătăţii - pajuri cu aripile neclintite - apăreau din când în când simbolic în cerul curat. SADOVEANU, O. X, 293. Rămăseseră încremeniţi, uitându-se la salcâmul doborât. PREDA, M. 85. Caută să iasă din curenţii de apă din jurul stejarului doborât. BĂNULESCU, I. 8. O F i g . A disrădăcinat oboritele şi surpatele plinele de otravă şi oţărătele eresuri (a. 1775). URICARIUL, I, 69. Doborât, cerşeam anilor trecuţi o imagină fragedă. 9741 DOBORÂTOR - 1271 - DOBORÎ C. PETRESCU, S. 26. S-a întors mai devreme acasă, Tare doborât şi tare pământiu. LESNEA, VERS. 45. Bătrânii şedeau doborâţi, ca nişte răniţi. SADOVEANU, O. I, 72, cf. DEX. - PI.: doborâţi, -te. - Şi: (învechit şi popular) oborât, -ă, (învechit) oborit, -ă adj. - V. doborî. DOBORÂTOR, -OÂRE s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care doboară (1). Cf. valian, v., polizu, costinescu, lm. Pădurea fu dată tăerii. Doborâtori dibaci fură aduşi de pe aiurea. CHIRIŢESCU, GR. 26, cf. RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DEX, ARVINTE, TERM. 146. 2. Adj. F i g. (Despre stări fizice sau psihice) Care copleşeşte sau produce o stare proastă într-un grad foarte mare. Cf. VALIAN, V. Nu te lăsa necazului să te supue, Şi doborâtoarele mâhniri de tot să te răpue. PANN, E. iv, 37/2. în glezne i se lasă o greutate cumplită, doborâtoare. vlahuţă, s. a. ii, 180. într-o vinere seacă ... între două lungi slujbe doborâtoare, clopotele aţipiseră. VOICULESCU, p. I, 151. O tristeţe doborâtoare m-a năpădit. PREDA, I. 66. -PI.: doborâtori, -oare. - Doborî + suf. -tor. DOBORÂTURĂ s. f. Pagubă (1) produsă în pădure de fenomene naturale; p. e x t. pădure culcată la pământ de vânt. Cf. COSTINESCU, DS, LTR2, ARVINTE, TERM. 146. - PI.: doborâturi. - Doborî + suf. -tură. DOBORÎ vb. IV v. doborî. DOBORÎ vb. IV. 1. T r a n z . (Complementul indică un corp care îşi schimbă poziţia normală) A face să se deplaseze într-o parte, să cadă (brusc, cu violenţă, cu zgomot) de la o înălţime oarecare; a prăbuşi (1), a trânti (1), a dărâma (2). Tinse strugurii ei pănră la mare şi pănră la rriuri de odraslele ei. Derep ce oborrişi gardu ei <şi> culeage-o-vor toţi câţi treace-vor pre cale? PSALT. HUR.2 156, cf. ANON. CAR. într-acea zi, s-au scornit vânt mare, cât oborâia pre om den picioari. N. COSTIN, L. 506. Să lovi Alicsandru cu ... viteazul şi-l oborî jos şi tăeră capul. ALEXANDRIA (1784), 13r/15. Creştinul ce se teme ca greutatea ceea Căzând să nu-l oboare cu cal cu tot grămadă, heliade, O. i, 328. Se aruncă în mijlocul turcilor doborând la pământ ceea ce întâmpina în drumul său. F. AARON, I. II, 192/6. Ţara aceasta adesea ieste spăimântată de cutremure şi vijălii ..., încât pă cei mai ţepeni copaci ... îi doboară la pământ. TÂMPEANUL, G. 13/21, cf. valian, V. Tocma în cap lovindu-l la pământ l-a doborât. PANN, ş. II, 7/23. Bătrânul Socoleanu, doborât sub grindina laudelor, ...se lasase pe un scaun. NEGRUZZI, S. I, 6, cf. pontbriant, D. Ajunseră în cetate, doborâţi cu totul de osteneală. ODOBESCU, S. I, 92, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. A văzut prăbuşindu-se cel dintâi copac doborât de securea slugii. AGÎRBICEANU, S. 304, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Am jucat... biliard cu popice ...pe care trebuia să le doborâm. BRĂESCU, O. A. II, 123. Au doborât dulapuri şi-au pus foc în toate. ARGHEZI, S. m, 185. L-am doborât cu securile, atunci când am căutat comoara. STANCU, R. A. I, 145. Copacii prinseră să cadă, parcă doborâţi de o secure uriaşă. TUDORAN, P. 609. Domnul... doboară schelele. IST. LIT. ROM. I, 127. Sunt multe cabluri rupte şi stâlpi de înaltă tensiune doborâţi la pământ, scânteia, 1975, nr. 10 348, cf. ALR SN II h 612, ib. v h 1 448, alrm sn ih 417, ib. iii h 1 183, A122, iii 2. L-o ajutat... ca să-l doboare. FOLC. transilv. ii, 553. Cu buz.duganu-l lovea, După cal mi-l dobora. FOLC. OLT. - munt. ii, 150. Trei voinici cu trei topoare La pământ să mă doboare. FOLC. MOLD. II, 475. <> R e f 1 . p a s. Şi copacii cei înalţi mai mare sunet fac când se oboară. M. COSTIN, o. 1,135. *0- (Ironic) însoară-te, bade,-nsoară, Că mustaţa te doboară. FOLC. transilv. i, 552. -O- F i g. Credinţa-mi va fi lumei spre folos Până când va eşi alta ca să o doboare. HELIADE, M. 86/6. Puterea civilă, pă care o doborâse ne-ncetat, nu mai era în stare de-a se împotrivi oştirilor. CĂPĂŢINEANU, M. R. 147/28. (Refl. pas.) Tiranul d-a se doborî dreptatea porunceşte. ruset, E. 24/11. + (Complementul indică animale, păsări, insecte etc.) A împuşca, a ucide (1); a vâna (1). Puşcaşii se adunară la un loc şi tocmai cel mai păcătos dintre ei avusese norocul să oboare cerbul, CONV. LIT. XI, 99. Nobilul ...se pornea ... ca să doboare, pe sub nuori, cocorii. ODOBESCU, S. III, 54. Un ţânţar a ajuns ...la vântul turbat şi voi să-l dobor... cu săgeata mea. ISPIRESCU, L. 321. „Până-mi ieau puşca, nu poate face ea [căţeaua] douăzeci de paşi şi-o dobor şi-n întuneric ”, îşi zise pădurarul. AGÎRBICEANU, S. P. 126. Devenim iarăşi nişte eroi care au străbătut prin toate ..., care am doborât cel mai înfricoşat lup. SADOVEANU, O. XX, 229. Odată a doborât două raţe dintr-o împuşcătură. TUDORAN, P. 171. Intr-o singură zi, au fost doborâţi fără puşcă trei mistreţi. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 344. 2. T r a n z. A face să se desprindă, să cadă, să se îndepărteze din locul unde este fixat, atârnat, agăţat. Zice Ioan EvfanghelJistul: coada lui oborî a treia pa[r]te de stealele ceriului, cheia ÎN. 6777. Să doborâm frunza ca să să coacă rodul bine. GOLESCU, P. 301/23, cf. Şăineanu2. [Piatra] va lovi în pom ... şi va doborî mere. camil PETRESCU, T. III, 509. Mâţa ar putea să doboare ... drobul de sare. BRĂESCU, O. A. II, 21. Cum bate vântu frundza, Şi pe faţă şi pe dos Până ce-o doboară jos. RETEGANUL, TR. 143. Mii de gloanţe şuierau Doborând frunza de fagi. folc. transilv. i, 481 + (învechit, rar) A îndepărta din ... Fugi la Constantinopol unde în zadar se va fi silit a înnegri pe Mircea spre a-l doborî din scaun. F. AARON, 1.1, 178/9. 3. T r a n z. F i g. (Complementul indică adversari) A birui, a răpune (în luptă, în război), a înfrânge, a distruge (1). Insă dereptu prilăstirea lorpusu-l-ai lor rreu, oborrişi-i cându se trufăşiia. PSALT. HUR.2 150. Rădică oşti şi obori toţi vrăjmaşii supt sabia lui. MOXA2, 133. Moscalii... odat-au slobodz.it focul din poarta ce ofăcusă pănă în fruntea obuzului şi aşe au oborât pre turci, ca cum i-ar mătura cu o mătură. NECULCE, L. 239. Pre stegariul oastei aceia şi pre alţi doi viteji el însuşi i-a oborât cu lancea sa. ŞINCAI, HR. I, 279/14. Aceasta mărită biruinţă au oborât I 200 turci. AR (1829), 70]/26. Repede, ca un fulger, au prorupt eroul, oborând şi stârpind cetele opuse, asachi, S. L. II, 114. [Samson] înfrânse şi doborî pe toţi fdistieni fi] Curţii. CR (1839), 942/32. Sabiea lui cu mânie la trupuri tot dobora. PANN, E. IV, 63/4. Fieştecare împuşcătură oborea câte unul din vrăjmaşi. NEGRUZZI, S. I, 173. Buzduganul teafăr ... pe mulţi duşmani I-a doborât, alecsandri, poezii, 216. [Aga Pătraşcu] doborî în bătălii... vrăjmaşi păgâni. ODOBESCU, S. 1,253. Se formează partizi de opoziţie ... pe cari guvernul le poate dobori numai prin brutalităţi. CONTEMPORANUL, Vll2, 66. Am declarat... că vom lupta împotriva lor fără cruţare până îi vom doborî. REBREANU, P. S. 212. Tudor Vladimirescu ...a chemat la arme ... voinicii din sate, să doboare puterea boierilor. STANCU, D. 8. Doborau unul câte unul pe toţi soldaţii. MAGAZIN IST. 1967, nr. 3, 88. Să te răpuie, Şi l-apus de soare, Ei să te doboare, Să mi te omoare. FOLC. mold. I, 84. + (Subiectul este un fapt, un eveniment, o stare fizică sau psihică etc.) A copleşi, a birui, a învinge, a răpune (3). Cu mâniia oamenrii oborişi, D[umne]zeu. PSALT. HUR." 134. Singura ideea a acestor chinuri mă doboară. MARCOVICI, C. 116/7. Mândria ... mă dobora. RUSET, E. 49/20. Este prea adânc sujetul acesta pentru slăbiciunea naturei noastre, şi pentru acea nesuppunere a ei la meditaţii grele care o doboară. NEGULICI, E. I, 97/24. Sunt în această lume deşartă nenorociri care doboară pe omul cel mai tare. filimon, O. I, 204. Sta s-o doboare cu totul întristarea. ISPIRESCU, L. 59. O răceală-l doborî, în deplină tinereţă. SĂM. II, 325. Şezură doborâţi de oboseală, AGÎRBICEANU, S. 138. Grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse ... ar fi doborât un uriaş. M. I. CARAGIALE, C. 12. Ochii i se închideau, somnul îl dobora. GALACTION, O. 41. Doborât defierbântătura bolii, a 9745 DOBOŞ1 - 1272- DOC închis ochii. POPA, V. 156. Doborât de ananghii, ... Doamne, nu mai ştiu să mă rog. VOICULESCU, POEZII, II, 214. Boala nemilostivă l-a doborât, sadoveanu, O. XX, 51. Fusese doborât de amărăciune. DEMETRIUS, A. 68. Un sentiment de ruşine îl dobora. BARBU, PRINC. 132. Dorul meu nu are leac, Mă doboară ca să zac. FOLC. transilv. ii, 360. 4. T r a n z. (Sport) A depăşi cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. Echipa naţională de ştafetă a doborât recordul de 4 x 100 de metri. DL, cf. DEX. 5. I n t r a n z. (Ban. şi prin nord-vestul Olt.) A coborî. Plecam cu oile toamna din munte, ne duceam pănă la Marea Niagră, doboram pe plaiu Novacilor. GRAIUL I, 15, cf. ALRI 1 341/1, 5, ib. II 2 469/2, PORŢILE DE FIER. - Prez. ind.: dobor. - Şi: (învechit şi regional) dobori, oborî, (învechit) oborî vb. IV. - Din bg. ,no6opfl „a învinge în luptă, a pune stăpânire pe ceva”. - Oborî < v. si. oeopHTH. DOBOŞ1 s. n. (Şi în sintagma tort doboş) Tort făcut din foi de aluat suprapuse, cu cremă de ciocolată între ele, foaia de deasupra având o glazură de zahăr ars. Cf. dl, dm, dex. - PI.: doboşuri. - Din magh. doboş (torta). DOBOŞ2 s. m. v. tobaş. DOBOŞÂR s. m. v. toboşar. DOBOŞER s. m. v. toboşar. DOBRÂVNIC s. m. v. dumbravnic. DOBROGEÂN, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Dobrogei sau este originară de acolo. Împăratul, de sârg au trimis hochimurile sale la dobrogeani. URECHE, l. 196. Să dăm ... drepturi dobrogenilor. SĂM. II, 774, cf. CADE. Pentru dobrogeanul ce-şi vedea uneori recolta ... distrusă, ... intemenţia vânătorului atunci este bine-venită. BĂCESCU, PĂS. 357. Am întâlnit un tren cu dobrogeni. BĂNULESCU, I. 141. Maramureşeni şi dobrogeni..., la fel, cu toţii vorbesc aceeaşi limbă. CONTEMP. 1975, nr. 1 508, 4/4. 2. Adj. Care aparţine Dobrogei sau dobrogenilor (1); privitor la Dobrogea sau la dobrogeni, originar din Dobrogea; p. e x t. care se află (temporar) în Dobrogea. Puseră mâna ...pe porturile dobrogene ale mării. IORGA, C. I. II, 91. Plecau după locuinţe... trecând Dunărea dobrogeană. PÂR VAN, G. 123. Un târg pe ţărmul Dunării; dimineţi ceţoase ..., murdărie dobrogeană. C. PETRESCU, S. 120. Sunt ... numeroase pagini ... [despre] o umanitate chinuită, lumea agricultorilor şi pescarilor dobrogeni. VIANU, A. P. 218. La intrare, în câte un picior, străjuiau şase cocori dobrogeni. ARGHEZI, C. J. 137. Aurora ... Întinde şei de aur, pe dealuri dobrogene. PERPESSICIUS, S. 83. Fântâna era, ca toate fântânele dobrogene, grozav de adâncă. STANCU, R. A. II, 61. Regiunile cele mai sărace ... sunt stepele, şi anume ... stepa dobrogeană. AGROTEHNICA, I, 274. Oamenii din echipaj ... îşi pregăteau prânzul, frigând ... un adevărat berbec dobrogean, fraged şi gras. TUDORAN, P. 11. Cea mai importantă contribuţie a imaginilor de pe Trofeul dobrogean. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 41. Străvechi tărâmuri dobrogene. M 1974, nr. 9, 1. în localitatea dobrogeană Văcăreni s-a descoperit un tezaur. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 352. Membrii colectivului au vizitat monumente istorice importante dobrogene. CONTEMP. 1975, nr. 1 508,4/2. [Mocanul] şi-a pierdut micul lui teritoriu dobrogean, nu şi sufletul. RL 2005, nr. 4 668. Plimbă-mi-se d-un mocan P-un cal negru dobrogean. PĂSCULESCU, L. P. 265. Trece-un voinic... Cu-n cal mare dobrogean. FOLC. OLT. - MUNT. I, 211. - PI.: dobrogeni, -e. - Dobrogea (n. pr.) + suf. -ean. DOBROGEANCĂ s. f. Femeie care face parte din populaţia de bază a Dobrogei sau este originară de acolo. Cf. cade. dex. - PI.: dobrogence. - Dobrogean + suf. -că. DOBROGENEŞTE adv. Ca dobrogenii, în felul dobrogenilor; în graiul dobrogean. Strigă o dată letineşte, Al doilea dobrogeneşte. FOLC. OLT. - MUNT. II, 131. - Dobrogean + suf. -eşte. DOBROMNIC s. m. v. dumbravnic. DOBRONIC s. m. v. dumbravnic. DOBRONICĂ s. f. v. dumbravnic. DOBROVNICĂ s. f. v. dumbravnic. DOBUŞ1 s. m. = tobaş (1). Dobuşul ce bate doba cea mar[e] (a. 1702). IORGA, s. D. v, 372. DOBUŞ2 s. m. v. dopuş. DOBZ vb. I. T r a n z. (Regional) A dobzăla. Gurile rele ziceau că-l şi dobza, când i da mâna. reteganul, p. i, 1. A tot umblat pe uliţe, până l-au dobzat bine. VICIU, GL. - Prez. ind.:? - De la dobză. DOBZĂ s. f. (Popular; în e x p r.) A bate (pe cineva) dobză = a bate foarte tare. Că-l bătea mamă-sa dobză. reteganul, p. I, 39. - Din magh. dobszo „tobă”. DOBZĂL vb. I. T r a n z. (Popular) A bate foarte tare. Las ’ c-oi dobzăla-o eu. NEGRUZZI, s. III, 31. Ei, taci, cumătre, că te-oi dobzăla eu. CREANGĂ, P. 28. Şi după ce-l dobzălează, cum ştie el mai bine, îl aruncă într-o sărătură. PAMF1LE, D. 100, cf. RESMERIŢĂ, D. - Prez. ind.: dobzălez. - Şi: (învechit) dobzăli vb. IV. ddrf. - De la dobză. DOBZĂLÂRE s. f. (Prin Mold.) Acţiunea de a dobzăla şi rezultatul ei. Cf. ddrf. - Şi: dobzălire s. f. ddrf. -V. dobzăla. DOBZĂLÂT, -Ă adj. (învechit, rar) Certat mult; bătut. Cf. RESMERIŢĂ, D. -PI.: dobzălaţi, -te. - V. dobzăla. DOBZĂLÎ vb. IV v. dobzăla. DOBZĂLÎRE s. f. v. dobzălare. DOC1 s. n. 1. Ţesătură rezistentă din bumbac, din care se confecţionează haine de vară, salopete, prelate etc. Cf. pontbriant, d. Balan era un cortel popesc, de doc, care hodinea într-un ungher în umbră. SĂM. IV, 38, cf. RESMERIŢĂ, D. M-am împotrivit să arunc ... altă haină, decât mantaua de doc. C. petrescu, S. 234, cf. cade. Purta haine cenuşii de doc. STANCU, R. A. II, 55, cf. LTR2. Mai bun era 9767 - 1273- DOCIL costumul său de vară, de doc englezesc. PREDA, R. 230. Cobora un domn îmbrăcat în haine de doc. barbu, ş. N. ri, 84, cf. dn2. Purta o haină bărbătească, veche, din doc alb. BĂNULESCU, I. 24, cf. M. D. ENC., DEX. Nunî, nunî. Fusta sunî. Las ’ sî suni cî-i di doc, C-aşa am avut noroc. FOLC. MOLD. ii, 365. 2. (La pl.) Diferite sorturi de doc (1). Cf. doom2. - PI.: (2) do cur i. - Din engl. duck. DOC2 s. n. (Atestat prima dată în 1803, ap. tdrg2) Bazin portuar împreună cu construcţiile şi instalaţiile aferente, în care vapoarele sunt încărcate, descărcate sau reparate; ansamblu de construcţii, de instalaţii, de servicii tehnice şi administrative care servesc un port; magazie într-un port, în care se depozitează cerealele şi alte mărfuri. La alţi spun c-a cumpărat Lucruri mari de la mezat, Docuri, case şi moşii, mumuleanu, c. 144/9, cf. pontbriant, d. Din proiectele ... pentru îmbunătăţirea codului de procedură, pentru docuri ..., unele nici nu se supun Parlamentului. MAIORESCU, D. III, 42. O îngrămădire de catarge ceva mai la dreapta docului, şi la larg, coşurile vapoarelor. SĂM. IV, 25, cf. alexi, w., şăineanu2. Armatorul trebuie să-şi scoată din docuri minunea, anghel, pr. 71, cf. tdrg, RESMERIŢĂ, d., cade, ABC MAR. încărcarea era pe sfârşite când poposi în curtea docurilor o cireadă. bart, S. M. 81, cf. ENC. AGR. n, 337. Văd hornul uzinelor din docuri. PERPESSICIUS, S. 63, cf. LTR2, DN2. Eu am făcut 10-15 filme scurte numai despre hale, docuri. CINEMA, 1975, nr. 9, 7, cf. M. D. ENC., DEX. Un mic doc pentru bărci de agrement. RL 2006, nr. 4 827. Doc plutitor = instalaţie plutitoare care serveşte la repararea navelor. Cf. der, l. rom. 1966, 86, dn2, dex. Doc uscat = bazin îngropat, închis la partea superioară cu o poartă, din care se poate pompa apă, astfel încât o navă poate fi scoasă pe uscat. Cf. der, L. ROM. 1966, 86. Muncitorii, inginerii... au contribuit la realizarea mineralierului de 1 200 tone şi a docului uscat, contemp. 1975, nr. 1 478, 4/6. -Pl /.docuri. - Din engl. dock. DOCAR s. n. Trăsurică uşoară cu două sau patru roţi, uneori acoperită cu pânză. Cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg. într-un docar mic cât o găoace de nucă ..., se suiră Floricica cu domnul Georges. HOGAŞ, DR. I, 183. Docarul dispărea la cotitura şoselei. C. PETRESCU, S. 110, cf. CADE. Docarul ... vrea norii să-i culeagă Cu hlubele întinse. LESNEA, VERS. 180. Intr-un docar pe două roţi, aştepta de multă vreme cursa. V. ROM. 1954, nr. 4, 180, cf. ltr2,DN2. Primarul... se sui în docarul alb şi biciui caii. BĂNULESCU, I. 115, cf. DEX. - Pl.: docare. - Din engl. dog-cart, fr. dog-cart. DOCĂÎ vb. IV v. docăni. DOCĂNÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Olt.) A certa, a mustra1 (2); p. e x t. a povăţui. Cf. cade. Cât am docănit-o, şi tot degeaba, nu vrea să m-asculte. BOCEANU, GL. De bucurie şi-ncepu să-şi docănească argatul, plopşor, c. 14. + R e f 1 . A se instrui. Opincariu-are cap bun. Se docăneşte lesne. JIPESCU, O. 118. - Prez. ind.: docănesc. - Şi: docăi vb. IV. cade. - Formaţie onomatopeică. DOCĂRĂŞ s. n. Diminutiv al lui d o c a r. Docăraşul sfârâia pe şosea. SĂM. IV, 73, Zise să spună cuiva să pună caii la docăraş. LUC. vil, 219, cf. cade, dex. - PL: docăraşe. - Docar + suf. -aş. DOCENT s. m. (Ieşit din uz) Grad didactic (onorific) acordat profesorilor (din învăţământul superior); persoană care are acest grad. De căutam la scoale, abia aflam ici-colea câte una, şi acelea nici cu docenţi destul calificaţi, bariţiu, P. a. iii, 148. O a treia observare ... o voi lega şi cu observările asupra docenţilor de la universitate. MAIORESCU, D. V, 272. Ne aducem şi noi aminte de o convorbire c-un învăţat din Moldova, care era docent de la universitatea comunală din Mălăceşti. EMINESCU, O. ix, 160, cf. ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Schopenhauer,... ca docent la Berlin, ...a trăit, toată viaţa, în călătorii. NEGULESCU, G. 83, cf. DER, dn2, dex. <> Doctor docent = titlu ştiinţific acordat doctorilor în ştiinţe care s-au distins printr-o activitate personală valoroasă; persoană care are acest titlu. Cf. dex. Articolul ... închinat profesorului universitar doctor docent Victor Ciobanii, flacăra, 1975, nr. 41,5. - PL: docenţi. - Din germ. Dozent. DOCENTtJRĂ s. f. (Rar) Docenţă. Li se împlinise şi dorinţa relativă la crearea la Cernăuţi a unei universităţi, deşi nu era înzestrată cu toate pretinsele catedre de docentură. sbiera, f. s. 284. în tendinţile mele educative faţă de studinţâmea universitară am fost condus de vederile desfăşurate în discursul rostit la inaugurarea docenturii mele. id. ib. 380. - PL: do centuri. - Din germ. Dozentur. DOCÉNJÀ s. f. Titlul, gradul sau funcţia de docent (1); examen pentru obţinerea acestui titlu sau grad. O docenţă liberă, deci privată, având în vedere prelegeri asupra unui domeniu strict determinat al filosofiei, aş fi îndrăznit să primesc. EMINESCU, O. XVI, 48, cf. cade, dex. în ’67 i se acordă docenţa, flacăra, 1975, nr. 41, 15, cf. DN3. Ne-am gândit să propunem o selecţie a profesorilor universitari, o treaptă superioară a acestora, cum era docenţa. RL, 2005, nr. 4 542. - PL: docenţe. - Doc[ent] + suf. -enţă. DOCÉTIC, -Ă adj., s. m. şi f. (Rar) 1. Adj. Care se referă la docetism. Cf. dn3. 2. S. m. şi f. Adept al docetismului. Cf. dnj. - PL: docetici, -ce. - Din fr. docétique. DOCETÎSM s. n. (Rar) Erezie din primele secole ale Bisericii creştine, care nega natura divină a lui Isus Hristos. Cf. dn~. Dacă nu toate, foarte multe dintre doctrinele gnostice conţin idei cum ar fi anticosmismul... sau docetismul, ideea că patimile şi moartea lui Hristos nu s-ar fi întâmplat cu adevărat. RL2006, nr. 4 899. - Din fr. docétisme. DOCHÉR s. m. Muncitor care lucrează în docuri2, la încărcatul şi descărcatul vapoarelor. Greva a fost organizată de conducătorii sindicatului docherilor, scânteia, 1953, nr. 2 835, cf. LTR2. Un bărbat scund, ...cu un aer de docher. BARBU, 1.1, 113, cf. DN". Flămânzii dornici de un post de docher, flacăra, 1975, nr. 46, 22. - PL: docheri. - Din engl. docker. DOCÎL, -Ă adj. (Despre oameni şi manifestările lor) Care acceptă orice cu uşurinţă, fërà să protesteze; supus (II2), ascultător. Voi june inimi, unelte ducile, Care drept cărbune la procleţi slujiţi. HELIADE, O. I, 130, cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D.; COSTINESCU, LM. [Prinţul] nu făcea în toate acestea decât să fie agentul docil al Austriei şi al Germaniei. EMINESCU, O. XXII, 225, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Gândurile ... se supuneau, docile, voinţei lui. REBREANU, P. S. 96. Mă întreabă cu tonul celui mai docil ucenic. 9779 DOCILITATE - 1274- DOCTOR IBRĂILEANU, A. 189, cf. RESMERIŢĂ, D. Ca unui prieten docil şi obscur ... simţea ... nevoia să-mi împărtăşească nădejdile. C. PETRESCU, S. 193, cf. CADE. Neavând alţi redactori docili, punea pe Herdelea la contribuţie. REBREANU, R. I, 240. Demonicul e o putere, căreia nu-i rezistă ... mulţimea docilă. BLAGA, z. 232. Arătau foarte docili în şedinţa de consiliu. PREDA, DELIR. 156, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Tu eşti docilă, eşti blândă în momentele voastre de amor. CĂRTĂRESCU, N. 180. Au fost promovaţi inşii docili, care acceptau treburile murdare în schimbul privilegiilor, rl 2005, 4 755. (Prin analogie) Dl. Brătianu a izbutit acum doi ani ...a introduce pe cei devotaţi personalmente D-sale şi a forma cu ei o majoritate servilă, un instrument docil EMINESCU, O. XII, 24. Mai docile sunt păpuşile, aşezate la rând. arghezi, B. 63. înlocuirea lui Nicolae Mavrocordat, unealtă docilă în mâinile turcilor, precipită sfârşitul dramatic al mitropolitului. IST. LIT. ROM. I, 535. <> (Adverbial) Voi frecventa regulat şi docil pe toţi aceşti grăduitori ai culturii mele. MIHĂESCU, D. A. 16. Andrei, urmat docil de Dan, dădea frâu liber tuturor nebuniilor. T. popovici, S. 88. Filip ... ascultă docil imperativul patern, cinema, 1975, nr. 9, 3. - Pl.: docili, -e. - Şi: (învechit) ducii -ă adj. - Din fr. docile, lat. docilis, -e. DOCILITÂTE s. f. însuşirea, calitatea de a fi docil; supunere (II 2). Cf. negulici, pontbriant, d., costinescu, lm. Adunarea actuală, cu toată fenomenala ei docilitate, se arătă cam nedomirită. EMINESCU, O. XI, 90, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Rămâne... pupilă spirituală, plină de docilitate. LOVINESCU, S. I, 348. Era uimitoare docilitatea cu care ele... executau ... mişcările pe care le dicta. CAMEL PETRESCU, U. N. 98. Cu o docilitate moale, Mircea îl urmă. TEODORE ANU, M. II, 171. Se lăsau în... mâinile lui cu docilitate. ARGHEZI, b. 101. Nu avea docilitatea şi serviabilitatea altora, barbu, i. 1,79, cf. DN2. Cu docilitate, fiul părea a consimţi. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 8. Etica e, inevitabil, un domeniu neomogen, policrom, în care se exprimă mai curând creativitatea omului decât docilitatea lui. PLEŞU, M. M. 26. - Şi: (învechit) ducilitâte s. f. negulici. - Din fr. docilité, lat. docilitas, -atis. DOCIMAZÎE s. f. 1. Examen de laborator folosit în medicina judiciară pentru precizarea cauzelor morţii cuiva. Cf. der, dn2, dex. Docimazie pulmonară = probă care precizează dacă un copil s-a născut mort sau a murit după naştere. Cf. der, m. d. enc. 2. Disciplină care determină proporţia de metale utilizabile conţinute de minereuri. Cf. dn3. 3. Examen al candidaţilor ce urmau a primi o funcţie în vechea Atenă. Cf. dn2. - Pl.: docimazii. - Din fr. docimasie, ngr. ôoKi^aoia. DOCIMOLÔGIC, -Ă adj. Care se referă la docimologie. Cf. dn3. -Pl.: docimologici, -ce. - Din fr. docimologique. DOCIMOLOGÎE s. f. Studiul sistematic al factorilor care determină notarea la examene şi la concursuri. Cf. M. D. enc. Se evidenţiază totodată ca precursor astăzi recunoscut al cercetărilor de docimologie. CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 5/2, cf. dn3. - Din fr. docimologie. DOCLÂD s. n. (învechit) Referat, raport (I 1). Priimind otnoşenia postelniciei de supt no. 408, s-a văzut că Departamentul Iustiţiei cu docladul său a adus la cunoştinţa Sfatului Ocănnuitoriu ... că mai sunt şi altfeliu de chrisoave domneşti (a. 1835). HURMUZAKI - s, VI, 618. La 17 april s-au chemat faţă de Adunare, pe D-lor numiţii boeri, şi în fiinţa D-lor Sale s-au citit numerarisitul ofis, totodată înfăţoşind d-lor boerii miniştri cu doclad şi înscrisurile în copii (a. 1836). URICARIUL, vm, 162, cf. STAMATi, d. Când îţi cetesc docladuri, tu dormi pe jilţ în ticnă. NEGRUZZI, S. II, 181, cf. TDRG, SCRIBAN, D. - PI.: docladuri. - Din rus. AOKjia#. DOCOMENT s. n. v. document. DOCOVOÂIE s. f. v. duhuvaie. DOCROVNICĂ s. f. v. dumbravnic. DOCSIE s. f. v. doxă. DOCT, -Ă adj. (Uneori ironic; despre oameni, manifestările sau creaţiile lor) Care dă dovadă de erudiţie şi de competenţă deosebită; învăţat, erudit, savant (1). Limba latină ni s-a făcut numai ca o limbă doctă ce are relaţie cu a noastră. HELIADE, PARALELISM, I, 44/10. Acest june ... cunoaşte ... trei limbi docte, elinică, latina şi ebraica. dacia LIT. 83/32. Astfel au hotărât doctul Denis Peteau şi Eminenţia Sa Bellarmin. NEGULICI, E. II, 28/8. Cu ajutorul acestei docte căutare, copilul piere şi se stinge. MAN. SĂNĂT. 75/18, cf. POLIZU. Părintescul guvern ... ne face nouă ...o concurinţă crâncenă cu înalta şi mult eleganta prosă a doctului domn Lascăr Catargiu. GHICA, C. E. II, 417, cf. COSTINESCU, LM. Discursul academic ... mi s-a părut mult prea doct. ODOBESCU, S. II, 309. Văz ... un doct pedant, profesor de filosof ie. CAR AGI ALE, O. III, 233, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. Ar fi trebuit să se încline iritând pentru o clipă doctele principii LOVINESCU, S. I, 352. Odobescu ... mânuieşte cu naturaleţe şi cursivitate formele specific populare, ca şi pe cele docte, varlaam - SADOVEANU, 244. Trecerea directă la gazetarii conservatori împrumută stilul doct. IST. LIT. ROM. III, 314, cf. DN2. Expuneri docte, ţinute în faţa unui public de un deosebit nivel intelectual. LL1974, nr. 1, 134. Interesante consideraţii asupra artei contemporane cunoscută pe viu, dar fără acel ton doct şi arid. CONTEMP. 1975, nr. 1510, 4/10. Persoane docte o numesc „neoromantism”. cinema, 1975, nr. 9, 20. (Prin analogie) O aşeza [buruiana]... între doctele foi late şi lungi ale pântecosului său herbarium de hârtie! HOGAŞ, DR. I, 222. (Substantivat) Dezamăgire şi consternaţiune se dezlănţui în toate cluburile docţilor. LUC. II, 11. <> (Adverbial) Asociaţiile corale ... cultivă doct glasurile cristaline ale celor mici. M 1974, nr. 9, 44. - PI.: docţi, -te. - Din fr. docte, lat. doctus, -a, -um. DOCTÎSIM, -Ă adj. (Livresc) Foarte doct. Este tocmai rolul doctului, doctissimului d. Caracostea. LOVINESCU, s. 172. - Scris şi: doctissim. - PI.: doctisimi, -e. - Din fr. doctissime. DOCTOR s. m. (Atestat prima dată în 1535, cf. ders) 1. Persoană care profesează medicina (1); specialist în medicină; medic1. 8 lei bătuţi am luat de la doftor (a. 1665). iorga, s. d. v, 88. [Gheorghie Racoţi] au cădzut la boală, carii îi dzic doftorii meleanholiia. M. COSTIN, O. 311. Iară voi sânteţi dohtori strâmbi şi vraci de reale toţi. BIBLIA (1688), 368 2/22. Nicolai Cârnul au fugit în Ţara Nemţască şi au găsit acolo un doftor, de-i tot slobodzie sângeli din obraz. NECULCE, L. 27. Pilula [=] pirulă, gogoaşă, bubuşlie care o dau doftorii de înghit pentru leacul CANTEMIR, 1.1.1, 19. Doftorii cei desăvârşiţi şi înţelepţi... măresc lauda meşteşugului lor. antim, O. 3. Mearge la alt doftor de-l tămăduieşte. IACOV, SYN. 36720. Cel mai jos numit să roagă de slobozenie, după adăogata aicea rânduiala doftorilor, pentru întărirea sănătăţii sale. eustatievici, i. 43/5. După săvârşarea acestor vetejăşti vesălii, au luat pe frate-său Argul şi l-au dat la dohtori să-l tămăduiască. C. POP.2 Vii, 62. Bolnavului i se cade 9791 doctor - 1275 - DOCTORAŞ a arăta patima lui la doftor, pilde, 19/25. Boala păcatului... multe patimi naşte, dintru care răul mult se lăţeşte, ... până când se opreaşte cu putearea doftorului. MAIOR, I. B. 297/19. Am primit şi scrisoarea dohtorului de la Cluj (a. 1811). IORGA, s. D. vin, 52. Şi orice fel de frumoase mirositoare băi poate porunci cinevaş a să face; şi câţi după cum să vor orândui de dohtori ca să facă băi, toate cele trebuincioase ale dohtoriii cu deopotrivă preţ să vor găsi (a. 1825). DOC. EC. 347, cf. LB. Doctorul său... l-a încredinţat cum că l-ar putea vindeca. Căpăţineanu, S. 88/17, cf. valian, V. Să cheme un dohtor mamoş, ca să-i dea un ajutor mai temeinic. MEŞT. MOŞ. 36/8, cf. NEGULICI. Lipsa veterinerilor (doftori de vite) în provinţie. LITINSCHI, M. IV/13, cf. POLIZU, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Răspândiră vorba că doctorul Costică a să sosiască. CONV. LIT. iii, 76. Doctorul îmi pipăi mâna. alecsandri, o. p. 22, cf. COSTINESCU. Leacurile ajunseseră a fi doftorii, fiindcă le prescria şi le prefera tot doftorul. IORGA, C. I. II, 176, cf. TDRG. Cheltuesc cu tine un amar de bani ...ca să te fac doftor de dobitoace ... ? hogaş, dr. n, 97, cf. resmeriţă, d., ŞĂINEANU, D. U. Doctorul afost mutat la Bucureşti într-un post foarte bun. RERREANU, r. I, 61. Vin mâine cu un doctor prieten să te văd. Camil petrescu, p. 322. Noi suntem doftori, sadoveanu, o. xm, 37. Voi telefona doctorului Orlando Popescu. ARGHEZI, C. J. 188. Pă domnu doftor îl cunosc. BENIUC, M. C. i, 66. Doctorul... îl transportă acasă şi-l aduce în simţiri, ist. LIT. rom. în, 179, cf. dn2. Numitul este unul şi acelaşi cu Gheorgheache dohtorul, de care am mai amintit. G. BARBU, A. V. 102. Am chemat doctorul târziu şi omul a ridicat din umeri neputincios. FLACĂRA, 1975, nr. 43, 18. De ţi-e liacu doftoru Da-mi-oi murgu de sub mine. bîrlea, l. p. m. i, 59, cf. chest. ii 14/258, alriI 355,ib. n4 171, ALRi/ih 108, ALRMi/ih 147, aii 5,8, 9, III 2, IX 1. Că nu e doctor pe lume Să mă vindece ca tine. FOLC. TRANSILV. II, 242. Aoleu, inima mea, Nu găsesc doftor la ea. FOLC. OLT. - MUNT. ii, 460. Leac nu are să-mi găsească Nici doctor cu doctorie, Nici spiţer cu spiţerie. FOLC. mold. I, 351. F i g . Socotiţ, iubiţii miei, de vedeţ purtarea de grijă vindecătoare a dohtorului celui ceresc. ANTIM, O. 178. 2. (Adesea urmat de determinări care indică specialitatea, domeniul) Titlu ştiinţific acordat cuiva care a obţinut un doctorat; persoană care are acest titlu. Nu pot toţi să fie doctori de filosofîe. montan, s. 14/12. Când însă vor începe a se ivi şi doctori în filosofîe, teologie ..., atunci este de nevoie a se întrebuinţa fiecare termen. heliade, O. II, 241. Doctor în filosofîe şi teologie. DACIA lit. 157/5. Le dăm talenturi de artişti şi de doctori în ştiinţe. NEGULICI, E. I, 71/30. Directorul şcoalelor unite din Ardeal... doctor de mai multe ştiinţe. BĂLĂŞESCU, GR. XV/l7. A petrecut... patru, cinci ani într-o facultate de drept, unde să fi dobândit titlul de doctor. GHICA, C. E. ni, 16. Judecătorii de la Curtea de Casaţie să fie doctori în legi. MAIORESCU, D. v, 163. S-a întors din străinătate cu diploma de doctor în drept. CARAGIALE, O. II, 155. Doctor în drept la Facultatea din Paris. VLAHUŢĂ, S. a. n, 123. Doctorul care şi-a luat diploma nu mai urmăreşte publicaţiile de specialitate. CĂLINESCU, C. O. 34. Maior... era doctor în agronomie. AGROTEHNICA, I, 39. Titlul dumitale de doctor nu ne impresionează. BENIUC, M. C. n, 376, cf. DER. E doctor în litere şi filosofîe. S februarie 1970, 82. îl ştie ursuz şi sărit pe tânărul doctor inginer, flacăra, 1975, nr. 44, 23. <> Doctor honoris causa = titlu onorific acordat unor mari personalităţi în domeniul vieţii sociale, politice, cultural-ştiinţifice. Cf. DER. A avut loc ceremonia înmânării titlului de doctor honoris causa. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 319. Doctorii bisericii = titlu acordat celor mai mari teologi şi apologeţi creştini. Cf. COSTINESCU, ŞĂINEANU, D. U., CADE, M. D. ENC. 3. (Familiar) Persoană foarte pricepută într-un domeniu; maestru2 (1). Văd că eşti doctor în materie. CAMIL PETRESCU, P. 270, cf. dn2, M. D. ENC. Eugen Dumitru, doctor în şamot, cum zic ei. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 5, cf. dex. 4. (Zool.; prin nordul Dobr.) Pescărel albastru (v. p e s c ă r e 1 II1 a) (Alcedo atthis). Cf. BĂCESCU, păs. 78. 5. Numele mai multor specii de sabur (Aloe). Cf. borza, d. 16. 6. (Chim.; în sintagmaproba doctor) Test de laborator pentru a evidenţia prezenţa mercaptanilor şi a hidrogenului sulfurat. Cf. ltr2. -Pl.: doctori. - Şi: (învechit şi popular) doftor, (învechit şi regional) doptor (alr i/i h 108, alrm i/i h 147, a ii 8, 9), (învechit) dohtor, (regional) dostor (alr i/i h 108, alrm i/i h 147) s. m. - Din lat. doctor, fr. docteur, germ. Doktor, (6) engl. doctor (test). DOCTOR vb. I. R e f 1. (învechit, rar) A obţine titlul de doctor în ştiinţe. De la renaşterea ştiinţelor în Europa, acest tânăr este cel dintâi musulman care s-a doctorat într-una din facultăţile europene. CR (1833), 2632/26. -Prez. ind.: doctorez, - De la doctor. DOCTORAL, -Ă adj. 1. (învechit) Care aparţine doctorilor (1), privitor la doctori, de doctori. Cf. negulici, prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Mă întâmpină ... portretul gravat al editorului ..., îmbrăcat într-o caţaveică doctorală. CĂLINESCU, C. O. 56. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Grav, pedant (1), profesional, afectat. La întrebarea ce i se puse, se umflă în pene... îşi drese mănuşile cele verzi în degite şi o luă pe un ton doctoral. GHICA, C. E. II, 325. Luând un aer jumătate doctoral, jumătate impertinent, zise: - De unde eşti băiete? filimon, o. I, 351, cf. pontbriant, d. - PL: doctorali, -e. - Din fr. doctoral. DOCTORÂND, -Ă s. m. şi f. Persoană care pregăteşte un doctorat; aspirant la titlul de doctor (2); (ieşit din uz) student în medicină care trebuie să susţină examenul de doctorat. în vremile noastre, la Lugoj în a. 1861, d. „doctorand în medicină din Viena” B. Petric, ... publică „Poezii naţionaleMAIORESCU, CRITICE, 102. Mizerabilii agresori... erau numitul erou ...şi doi interni doctoranzi. CARAGIALE, O. II, 126, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. De la ambulanţă i se aduse, escortat de un doctorand, un om rănit. BRĂESCU, O. A. I, 227. Sunt doctorand în medicină. SADOVEANU, O. IX, 95. Vine doctorandul cu ochelari să-i scoată tuburile celui ce-l strigă pe tată-său. DEMETRIUS, A. 290, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN. Solicita înscrierea tuturor doctoranzilor şi doctorilor în drept, proaspăt sosiţi de la Paris. BARBU, 1.1, 274, cf. DER. Se ocupă cu o grijă meticuloasă de doctoranzi, flacăra, 1975, nr. 41, 15, cf. dex. -PL: doctoranzi, -de. - Din germ. Doktorand. DOCTORANTURĂ s. f. (Rar) Doctorat. Doctorantura ... şi-o face chiar în domeniul în care se afirmă de mai mulţi ani. flacăra, 1972, nr. 46, 10, cf. dn2, dex. - Din rus. floicropaHTypa. DOCTORĂŞ s. m. Diminutiv al lui d o c t o r; medic tânăr, (peiorativ) medic lipsit de valoare. Dragul mamii, procopsind tatii, doctoraşul nostru! GHICA, C. E. I, 42. Studia medicina şi ... toţi îl numeau ... „doftoraşul”. CARAGIALE, O. II, 119. La nebunii de la Adunaţi s-a adaos şi acest doctoraş, sadoveanu, O. XXI, 340. Nu se prea îmbulzesc doctoraşii noştri să-şi practice meşteşugul prin noroaiele astea. STANCU, R. A. I, 89, cf. DL, DM, SFC IV, 183. Din aceeaşi condică aflăm ...pe Nicolae sin Gheorghe, căruia i se spune „doftoraşul”. G. BARBU, A. V. 190, cf. DEX. - PL: doctoraşi. - Şi: (popular) doftorâş s. m. - Doctor + suf. -aş. 9796 DOCTORAT - 1276- DOCTOR1CESC DOCTORAT s. n. (Atestat prima dată în 1787, ap.TDRG2) Stagiu de calificare ştiinţifică superioară, efectuat după terminarea studiilor universitare, în vederea obţinerii titlului de doctor (2); examen final, de susţinere a unei lucrări, dat pentru obţinerea acestui titlu; titlu de doctor obţinut în urma acestui examen; (ieşit din uz) examen pentru acordarea titlului de doctor (1); (rar) doctorantura Cf. valian, V., NEGULICI, POLIZU. Nu esplicasem niciodată bătrânilor deosebirea ce există între doctoratul ce dobândisem şi între acel ce doriau ei. ghica, c. e. i, 42, cf. prot. - pop., n. d., pontbriant, d., barcianu, V., COSTINESCU, LM. Unele universităţi dau şi doctoratul în matematici. MAIORESCU, D. I, 407. Feder Leon ... a făcut, cu mare laudă doctoratul în drept. EMINESCU, O. IX, 400. Pe când începea examenul de doctorat, Soleanu primeşte o scrisoare de la tată-său. CONTEMPORANUL, V, 330. Tu eşti băiat bun, ai două doctorate. VLAHUŢĂ, S. A. II, 126, cf. ddrf, GHEŢffi, R. M. Un alt Kemeny Istvân... a scris un studiu despre elementele latine în maghiară şi o teză de doctorat. SĂM. I, 110, cf. alexi, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Unul dintre ei... era advocat ...fără doctorat. AGÎRBICEANU, a. 123. Grigore Tocilescu, pe atunci student, fu ispitit de subiect, şi în anul 1876 îl prezentă ca teză de doctorat la Praga. părvan, G. 1, cf. RESMERIŢĂ, D., şăineanu, D. U., CADE. Maurice Masson ... trebuia să-şi susţină teza de doctorat dinaintea Sorbonei. LOVINESCU, c. IV, 197. Şi nu ajungeam să cuceresc doctorate. GALACTION, O. 27. Mărculescu avea de gând, cred, să vă trimită imediat după nuntă la lena ca să-ţi iei d-ta doctoratul, camil petrescu, t. 1, 13. Ea se întoarcea după cincisprezece ani de lipsă cu o diplomă de doctorat a Sorbonnei. C. PETRESCU, C. V. 19. S-a ivit momâia domnului Ianculescu, intern la Mavrogheni, ... căzut la toate doctoratele. KLOPŞTOCK, F. 135, cf. SCRIBAN, D. Bucureştenii ...foarte des ascund în sertar un doctorat. ARGHEZI, B. 56. Toţi sunt ignoranţi, inactivi, ne specialişti, cu doctorate dubioase. CĂLINESCU, C. o. 32. N. O. Popovici-Lupa... şi-a luat doctoratul în agronomie. AGROTEHNICA, I, 40. Spui doar că eşti profesor de filozofie, pe cât înţeleg. Ai doctoratul? beniuc, m. c. i, 308. [Vindea] licenţă şi doctorat în toate materiile, vinea, l. ii, 238. Voia să-şi ia doctoratul şi citea toată ziua. DEMETRIUS, A. 291, cf. DL, DM, DN. Francisc Paris Pâpai... luase doctoratul la Basel. IST. LIT. ROM. I, 475. Pe linia istoriei universale, Pârvan avea să înceapă cu tez.a sa de doctorat despre naţionalitatea negustorilor din Imperiul Roman. MAGAZIN IST. 1967, nr. 3, 75. îl aflăm, cinci ani mai târziu, la Padova, luându-şi doctoratul. G. BARBU, A. V. 87. A stimulat elaborarea mai multor teze de doctorat consacrate unor probleme de filologie română, ll 1972, nr. 3,455, cf. M. D. ENC. Maiorescu, în teza sa de doctorat intitulată „Relaţia”, preamăreşte pe ... Herbart. v. ROM. iulie, 1975, 26. îşi trece, la Sorbona, doctoratul în matematici. contemp. 1975, nr. 1 495,4/2, cf. dex. + (învechit, rar) Medicină (1). Doctorat, ştiinţa doctorească. VEISA, I. 1682/26. - PL: doctorate. - Din lat. doctoratus, germ. Doktorat, fr. doctorat. DOCTOREÂSĂ s. f. (învechit, popular şi familiar) Femeie doctor (1); doctoriţă (1); soţie de doctor (1); (învechit) doctor oaie (2). Substantiv verbal feminin ... croitoreasă, doctoreasă, profesoreasă. BĂLĂŞESCU, GR. 142/26, cf. LM. Numărul doctoreselor, licenţiatelor... dezminte tot mai plastic „inferioritatea femeei”. LUC. II, 8, cf. cade, dex. + Femeie care practică medicina empirică (adesea bazată pe vrăji şi descântece); (învechit şi popular) doctoroaie (1). Cf. DDRF. Cu şoricioaică doftoresele satului multe vrăji şi răutăţi [făceau]. VOICULESCU, L. 306. Se vede că aşa trebuie, ca să ne facă doctoreasă. CAZIMIR, L. U. 54, cf. DEX. - PL: doctorese. - Şi: (învechit şi popular) doftoreâsă s. f. - Doctor + suf. -easă. Cf.fr. doctoresse. DOCTORESC, -EÂSCĂ adj. (învechit şi popular) Medical. Făcându-se că umblă cu meşteşugul doftoresc. mineiul (1776), 63v2/16. Nu se poate încreade altuirea [vărsatului] acesta al babelor sau al altor oameni ce nu ştiu învăţătura şi mâestriia cea doftorească. FRĂŢILĂ, S. î. 60/20. Meşteşugul doftoresc iaste carele să îndeletniceaşte la trupurile oamenilor. GR1GORIE, L. 36/20. Rânduieli dieteticeşti şi doctoreşti. SCAVINSCHI, M. 9679. Academia crăiască a ştiinţelor doftoriei ...să va alcătui din ... poliţia mediţinală seau doftorească. AR (1829), 191V8. Gazeta de Berlin din 7 noiemv. cuprinde următoarea doftorească sfătuire a slăvitului doftor Hufeland. ib. (1831), 218Vl4. Listă de numele doctorilor carii s-au cercetat de comisia doctorească şi s-au găsit cu diplome. CR (1833). 138L/24. Bizuindu-mă pe destoinicia meşteşugului doctoresc am îndrăznit a-ţi pune înainte această mică esplicaţie a vărsatului celui mare. CONOFAU, V. 3/4. Te-ai ostenit a împlini toate acelea ce sânt de lipsă, ca să pot ...a împlini datorinţa doctorească. antrop. X/2. Doctorii palatului său şi-au pus toată osârdia cu meşteşugul doctoresc ... ca să-l tămăduiască. GORJAN, H. 1,46/11, cf. valian, v. Această boală se găsăşte ... în cele mai vechi scrieri doftoreşti a neamului hindus. C. VÂRNAV, h. 2/3. Instrucţiunile privitoare pe ramul doctoresc ... asigurează energhia acestei slujbe în toate părţile ei (a. 1848). HURMUZAKl-S, VI, 556. Acei ce pătimesc de orbalţ..., vor face scăldătorile răci... numai după povăţuire doctorească. fătu, D. 50/4, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU. Banul Scamă ... care-nvaţă doftorescul meşteşug! eftimiu, î. 12. + (învechit) Medicinal (2); p. e x t. de regim, dietetic (1). Cu mâncări doftoreşti şi. hrănitoare potolind durerile, să arate pre acela ce pătimeşte mântuit de boală. ANTIM, O. 3. Vin doftoresc şi crăiesc. MÂNCĂRILE, 103/17. Iacob Vasilie ... se mântui prin mijloace doftoreşti. IST. M. 165/12. - PL: doctoreşti. - Şi: (învechit şi popular) doftoresc, -eâscă adj. - Doctor + suf. -esc. DOCTOREŞTE adv. (învechit) în felul doctorilor, ca doctorii. După ce rane-ş legă doftoreşte, Mearsă înainte pe cale apucată, budai-DELEANU, T. V. 150, cf. PONTBRIANT, D., LM, SFC. II, 142. - Şi: doftoreşte adv. - Doctor + suf. -eşte. DOCTORÎ vb. IV. 1. T r a n z. (învechit şi popular; complementul indică bolnavi) A supune unui tratament medical (sau empiric); a îngriji, (popular şi familiar) a doctorici (1). Să nu să lasă să-l dohtorească doftorii bolnavi. C. POP.2 iii, 237. Un dohtor care dohtorea pe un bolnav după ce au murit omul... zâcea ...că acesta om, de n-ar fi mai băut vin, ... nu ar fi murit. GOLESCU, P. 146/17, cf. LB. Doftori, care doftorea de multă vreme cu vechea doctrină. VEISA, I. 29/9. La această durere, de poţi să mă doftoreşti. pann, e. i, 6/23. Doctoream şi încurajam soldaţii, care de multe ori mureau în braţele mele. RUSSO. s. 29, cf. POLIZU, pontbriant, d., lm, gheţie, r. M., BARCIANU, TDRG, CADE. Moaşa satului ... m-a doftorit după priceperea el VLASIU, A. P. 29. Uite, am adus ceva ţuică şi pâine să-ţi doftoresc rănile. SADOVEANU, O. XVII, 207. După ce m-a doftorit, am rămas un timp poponeţ în marginea patului, id. ib. 457, cf. scriban. D., GIUGLEA, U. 55, DL, DM, JARNÎK — BÂRSEANU, D. 233. Când ţi-O hi, bade, mai bine, Patru doftori lângă tine. Unul. să te lecuiască Şi trei să te doftorească. FOLC. TRANSILV. II, 53. Doftor să mi-o doftorească. FOLC. OLT. - MUNT. II, 460. 2. R e f 1. (învechit) A se vindeca în urma unui tratament. Cu acest feliu de bucate să doftoriia. C. POP.2 iii, 239. Doctorii mă asigură că am numai plămânul stâng atacat şi că cu îngrijiri multe mă pot doftori. BĂLCESCU, ap. ghica, A. 578, cf. dl, dm. - Prez. ind.: doctoresc. - Şi: (învechit şi popular) doftori, (învechit) dohtori vb. IV. - De la doctor. DOCTORICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit şi popular) De doctor; medical. La o acest fel de împrejurare nici că cere cinevaşi de 9802 doctoriceşte - 1277 - DOCTORIE la noi vreun ajutor dohtoricesc. MEŞT. MOŞ. 111/12. Cafea[ua] este cercată de sistimul dohtoricesc pentru toată familia (a. 1841). DOC. EC. 752. Neputându-mă mântui nicio măestrie doctoricească şi văzându-mă în poziţia de a pierde ... sănătatea ..., am dobândit ajutorul Maicii Domnului. FM (1843), 64!/34. Se recomendează la protomedicos, ca dinpreună cu Comisia doctoricească să cerceteze şi, de ceea ce să va încredinţa şi va chibzui, să arate (a. 1844). DOC. EC. 815. Unde ...se vor găsi semne ce vor da bănuială că moartea s-a întâmplat din siluire sau otravă, se va cere ca doctorul... să de act de toate acele semne dupe regulile doctoriceşti. CONDICA 0.78/8. Rămân ostenelile doctoriceşti de multe ori zadarnice. LUCACI, M. 71/17. Se mărgineşte a vorbi numai de fisiognomía medicală (doctoricească). FIS. 11/9, cf. POLIZU. Unul din geniile acestea ... a-nvăţatmeşteşugul doftoricesc de la felceri. EMINESCU, O. X, 109. Căutarea doctoricească este foarte plăcută bolnavilor. CARAGIALE, O. rv, 273, cf. DDRF. La a ta doctoricească masă mare Chiar astăzi slujba mea îmi voi începe. GORUN, F. 71, cf. TDRG. Pentru omenire e mai salutară praxa doctoricească decât măsurăturile inginerilor. AGÎRBICEANU, a. 125. Trimisese ...pe nepotul său ... ca să înveţe doftoriceasca ştiinţă a dobitoacelor, după cum numea el veterinăria. HOGAŞ, DR. II, 95, cf. RESMERIŢĂ, D. La urmă, petrecându-şi mâna prin barba-i sură şi deasă, rosti cu doftoricească îngrijorare: „Dă! ...In definitiv, boala d-tale e destul de serioasăMIRONESCU, S. 116. Doctorii lui militari îi luară la cercetare [pe preoţi], după semnele doftoriceşti dacă sunt beţivi sau nu. VISSARION, B. 361, cf. scriban, d. Te pomeneşti căofi vreun cuvânt doctoricesc! tudoran, p. 196, cf. DL, DM, SFCI, 111 .De asistenţă doctoricească calificată beneficiau numai boierii. G. BARBU, A. V. 40, cf. DEX. - PL: doctoriceşti. - Şi: (învechit şi popular) doftoricésc, -eâscă, (învechit) dohtoricésc, -eâscă adj. - Doctor + suf. -icesc. DOCTORKIEŞTE adv. (învechit) în felul doctorilor, ca doctorii. Cf. POLizu, sfcii, 142. - Doctor + suf. -iceşte. DOCTORICÍ vb. IV. (Popular şi familiar) 1. Tranz. (Complemntul indică bolnavi) A supune unui tratament medical (sau empiric); a îngriji; (învechit şi popular) a doctori (1). Catinca ... [î]i cunoştea toate slăbiciunile: îl doftoricea, îi răsucea ţigări, îi făcea pască. BRĂESCU, O. A. ii, 73. Medicul ... se lăuda că atâtica o să rămâie obştei după ce l-a doftoricit el în preajma agoniei. COCEA, S. I, 182. [Doctorul] alerga prin sate, căuta bolnavi, îi doctoricea. stancu, R. a. ii, 331, cf. dl, dm, sfc iv, 42, dex. *0 (Glumeţ) Se spune că toate ceasurile „doftoricite” de nea Mărin merg ca ... ceasul. scânteia, 1975, nr. 10 330. <> T r a n z. fact. Da-mi-oi murgu de sub mine Şi ţi-oi doftori pe tine. BÎRLEA, L. P. M. I, 59. 2. R e f 1. A urma un tratament; a se vindeca în urma unui tratament. Să ai timp ... să te doctoriceşti. demetrius, a. 38, cf. dl, dex. -Prez, ind.: doctoricesc. - Şi: (învechit şi popular) doftorici vb. IV. - Doctor + suf. -ici. DOCTORIE s. f. 1. Substanţă special preparată pentru a vindeca, a ameliora sau a preveni o boală; medicament, (popular) leac, (învechit şi regional) medicină (2). Cf. mardaree, l. 485/31. Multa bogăţie a fărălegii trebuia multă doftorie, nu omenească, ce dumnedzăiască. dosoftei, v. s. martie, 1/20. Ce vrei tu să iei ? Vreo dohtorie? C. POP.2 iii, 223. Având voi milostenia, atâta doftorie de mântuire aţ lăsat şi aţ lepădat atâta bine. mărgăritare, 92. Ce s-au priceput acel bulubaş de-au băut doftoria şi n-au murit. NECULCE, l. 123. Apothecariu [=] Cela ce şeade la prăvălie..., cela ce vinde ierbi, doftorie. CANTEMIR, 1.1.1, 9. Cine iaste bolnav nu va cunoaşte folos de doftoriile ce va lua (a. 1704). fn 162. Aceaia ce pătimeaşte ... cu doftorii dulci vor afla leacul bolnavului. ANTLM, o. 3. Eu, Alivaş, ... având un picior stricat foarte rău şi, putând dobândi doftorie de la Ţărmonea, pătimesc tocma ca vai de mine (a. 1746). IORGA, s. D. xii, 43. S-au arătat doftorie, gonind toată boala şi toată răotatea. MINEIUL (1776), 120v2/36. Unul dintr-acei răniţi au şi murit ..., făcându-se cheltuială ... doftoriile ce s-au cheltuit (a. 1776). URICARIUL, IX, 48. 1 săcrieş cu nişte stecluţi cu doftorii (a. 1784). IORGA, S. D. VII, 233. Omul sugând din însăşi viaţa doftorii împotriva morţii ... n-au înghiţit moarte (a. 1798). GCR ii, 163/19. Să găseşte nişte pământ ce slujaşte de doftorie la multe boale. amfilohie, G. 20/5. Sănătatea iaste pricina sfârşitului la bolnav, pentru care sufere ... şi amărăciunea doftoriilor. MOLNAR, RET. 87/24. Nu iastă altă doftorie a o tămădui [pe fată]. MAIOR, s. I, 78. Cu această doftorie făcu oarecine probă. CALENDARIU (1814), 190/10. Dohtorul ... orândueaşte dohtoriile ceale cuviincioase şi folositoare la acea patimă. GRECEANU, î. 113/19. La mai multe sute de ai miei altuiţi nicio boală nu s-au ivit, întru atâta cât nici la o doftorie n-am fost strâmtorat a mă întinde, frăţilă, s. î. 32/7. Un dohtor ... veade pe bolnavi fără a şti fieştecăria care folositoare dohtorie să-i orânduiască. GOLESCU, P. 277/14. Singură o privire miloasă... toate durerile i le va alina şi mai mult va ajuta decât toate doftoriile. TEODOROVICI, M. 43/3. însănătoşitoare doftorie, însănătoşitoare mâncare. GRIGORIE, L. 31/10, cf. lb. 6 cutii di doftorii (a. 1827). IORGA, S. D. vii, 262. Doctoriile i leacurile toate, câte sânt..., au a să cere cu numele lor şi a să lua de la spiţării. PISCUPESCU, O. 46/22. Norodul ce doctorii să întrebuinţeze de să va întâmpla a să bolnăvi. CR (1829), 442/ll. Aşa primeşte iubitorul de învăţătură învăţăturile cumpriimeşte ... bolnavul doctoriile cele vindecătoare. MARCOVICI, D. XII/9. Iar ceilalţi prinfeliuri de doftorii i-au adus la viiaţă. drăghici, R. 27/22. A nu da nicio doftorie este mijlocul cel mai sigur între cele omorâtoare şi tămăduitoare. CR (1836), 300Vl9. Nu făcea doftoriile bolnavilor şi le da lor. BUZNEA, P. V. 63/23. Fi-ţi-ar de tămâie şi de doftorii să-ţi fie! GORJAN, h. iv, 68/15. Ea [vipera] are între picioare o beşică, în care să strânge o materie ca moscul mirositoare, carea mai demult să întrebuinţa la doftorii. J. CIHAC, I. N. 25/18. Doftoria aceasta se face şi la acii bolnavi, şi la cii încă neloviţi de boală. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 15/21. Iată doctoriile cât pentru apoplecsie. PR. 12/3. Abortive se numescu doftoriile ce se întrebuinţează pentru pierderea pruncilor, asachi, l. 142/51. Un clistirde mitră ...să aibă cu ce băga trebuincioasele dohtorii în mitră. MEŞT. MOŞ. 31/19. Doftoriile cele scumpe ... lasă în trup multe boale. DESCR. AŞEZ. XX/l 1. [Albina] a scoate ştie Dintr-un must plin de otravă cea mai bună doftorie! CONACHI, P. 269. Patimile astenice (slăbicioase) se vindecă cu doftorii întăritoare. CORNEA, E. I, 2/23. Proficlacticalile (doftorii apărătoare de boală) au fost toate netrebnice. C. vârnav, H. 96/15. Un alt soi de doftorie ... este ţipirigul. LITINSCHI, M. 160/10. Nu poate pune ea cu însăşi mâna sa doctoria în ranele eroului pe care îl adoră. PÂCLEANU, I. I, 116/25. Cât ţine cura de apă minerală, bolnavul nu trebuie să eie alte doftorii. FĂTU, D. 137/23. Scoală [sufletele] ... să vedem ce boală ...Te doboară, te omoară, Ca să-ţi caut doftorie. PANN, ş. ii, 60/22. Doctoriile pe dinăuntru se recomandă mulţime. LUCACI, M. 156/3, cf. POLIZU. I să dă dintr-acei bani zece, o sută, o mie ... după trebuinţă, în hrană, încălzire, rufe, băi, doctorii. GHICA, c. e. i, 77, cf. pontbriant, d., costinescu, lm. [Doamnele] dau doftoriile prescrise. MAIORESCU, D. ii, 134. Putem aştepta ... vreo doctorie care să omoare fiinţele ce produc frigurile tifoide. CONTEMPORANUL, I, 424. Nu ne ocupăm de eticheta unei sticle cu doctorii, ci de eficacitatea doctoriei. ODOBESCU, S. III, 337. Ăstuia i-a dat o nebună la bal cu o sticluţă cu doftorii în ochi! CARAGIALE, O. IV, 249. Mirosea a doftorii în odaia în care intrasem. MILLE, v. P. 199, cf. DDRF. Familia Montaigne nu suferea nicio doctorie. CONTEMPORANUL, VIIb 131, cf. PHILIPPIDE, P. 61, GHEŢIE, R. M., barcianu. [Ţăranii] îşi bat joc de doctori şi de doctorii şi de tot ce ar 9805 DOCTORIE - 1278- DOCTOROAIE putea să le prelungească viaţa. SĂM. 1,158. [Bietul doctor] îşi razimă fruntea în palme ... aruncându-şi pe fereastră sticlele de doftorii. LUC. H, 33. O! doctoria o ia la o parte. D. zamfirescu, V. Ţ. 59, cf. alexi, w., şăineanu2. Leacurile ajunseseră a fi doftorii, iorga, C. I. n, 176, cf. BIANU, D. s., TDRG. Doctorul îl examinează şi-i prescrie fel de fel de doctorii scumpe, brătescu-voineşti, p. 44, cf. pascu, s. 183. Dacă nu iai doctoria, să ştii că nu-ţi mai povestesc niciodată, na! REBREANU, P. S. 156, cf. RESMERIŢĂ, D., DR. IX, 428, CADE. Am simţit ca o voluptate grea, cu gust de pelin şi doctorie. C amil PETRESCU, P. 149. Somnul acesta e mai bun decât toate doctoriile de pe lume. C. petrescu, C. v. 205. Făgăduieşti copilului de toate, să înghită doctoria. BRĂESCU, O. A. I, 86. Doctoriile costă scump. SAHIA, N. 98. Cei din urmă gologani care-i mai rămăseseră, trebuia să-i dee la şpiţerie, pentru doctorii, popa, V. 142. E un om cinstit şi nu fura hrana, îmbrăcămintea şi doctoriile armatei pentru motivul că nu-i trebuie bani. vissarion, B. 325. Pansamentul este umed când peste rană, ori locul cu lovitură punem o cârpă înmuiată în doctorii, spirt, sublimat. VOICULESCU, L. 240. Cu toate doctoriile şi descântecele lor, lui Niţică îi merge tot mai rău. MOROIANU, S. 94, cf. SCRIBAN, D. [Un călugăr] murise... din cauza unor doctorii pe care le lua. CĂLINESCU, I. 211. Boierii au copii puţini... Dacă se bolnăvesc îi scapă doctorii cu doctorii scumpe. STANCU, D. 108. Compresele reci, masajele, doctoriile şi ceaiurile date cu linguriţa rămăseseră pe seama Aretiei. VINEA, L. II, 26. Un bolnav fără scăpare, sătul de doctorii ... aşa primeşte ea acum propunerea asta respingătoare. DEMETRius, A. 92. O doctorie nu va fi luată niciodată ...pe întuneric, belea, p. a. 149, cf. DL, DM, DN. Acest aer de iarnă ... e ca doftorie. BARBU, PRINC. 236, cf. fd iii, 196, ursu, ţ. ş. 191, g. barbu, a. v. 226, M. d. enc., dex. Iarba cu foaea luată e cea mai bună doftorie de cap. şez. în, 101. De-aici până-n şpiţerie Mi-oi afla o doftorie. BÎrlea, L. P. m. ii, 103, cf. alri 1 613, ALRl/lh 109, ALRIl/lh 125/537, ALRMl/lh 148, a IX 1. Nici atuncea să nu-ţi hie Bună nicio doftorie. FOLC. transilv. n, 53. Nu sunt doctorii bune. zanne, p. v, 273. <> (Prin exagerare) Boierii prefac în fel şi chipuri racii şi le pun ouă şi undelemnuri şi alte multe ...Să ştii mata că aceea nu e mâncare de raci. Cu aşa doftorii poţi amesteca şi surcele - şi-i totuna. SADOVEANU, O. IX, 409. ^ F i g. [Hristos] au luat iară propoveduitori Evangheliei nu păstori, ci păscari ...şi le încredinţează... doftoriia lumii. ANTIM, O. 5. Lăsaţi-o în pace, îi ştiu eu doftoria. PR. DRAM. 271. 2. (învechit) Medicină (1). Făcându-să că umblă după meşterşugul doftorielor, cu adeverinţa pliniră lucru apostolesc. dosoftei, v. s. octombrie 60r/14. Aceştia trăgându-se din pământul Arabiei, şi foarte iscusiţi în doftorie fiind, umblă prin cetăţi. MINEIUL (1776), 174vl/33. Meşteşug iaste neamul, căci se întinde şi cuprinde doftoriea, zografia, lemnăria. MOLNAR, RET. 12/10. Am urzit înainte şeaptesprezeace ani cursul doftoriei, ca iubitului mieu neam pre înţeles în limba patriei să arăt cum s-ar putea încungiurare primeşdiile veninului de vărsat celui ucigătoriu. FRĂŢILĂ, S. î. 3/10. Doftor e acel ce cu deplinătate învaţă la academii, filosofia sau doctoria, leon ASACHI, B. 86/8. Are zidiri foarte mari spre întrebuinţarea şcoalelor, unde poate cine va voi să asculte tot cursul a tutulor învăţăturilor, cum şi a dohtorii[i]. GOLESCU, î. 14. Toate cele trebuincioase ale dohtoriifi] cu deopotrivă preţ să vor găsi (a. 1825). DOC. EC. 347. Cu voia şi slobozenia părintelui său s-a dat spre învăţătură doctoriei. CR (1829), 103 Vl5. Haitienii au în capitalia lor o academie pentru învăţătura doftoriei, a legilor ...şi astronomiei. AR (1829), 442/15. Ştiinţa mediţinei seau a doftoriei era în epoha aceia în Roşia cunoscută. ASACHI, I. 48/6. Un fecior ... au fost cu mine în cost şi cvartie în Peşta, când am venit să învăţ doctoria. ANTROP. 254/7. Acuma să sileşti doftoria a-nvăţa, Inima-m cea săgetată dorind a o vindeca, pann, e. ii, 83/13, cf. LM, ddrf. - PL: doctorii. - Şi: (învechit şi popular) doftorie, (învechit) dohtorie s. f. - Doctor + suf. -ie. DOCTORÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a ( s e ) doctori şi rezultatul ei. Cf. lb, heliade, paralelism, i, 34, pontbriant, d., lm. - PL: doctoriri. - Şi: doftorire s. f. polizu. - V. doctori. DOCTORÎT1 s. n. (învechit) Faptul de a (se) doctori. Teoriia ighienicească nu cunoaşte decât o singură boală; doctoritul cunoaşte un legheon. veisa, I. 27/2, cf. PONTBRIANT, D. - V. doctori. DOCTORÎT2, -Ă, adj. (învechit, rar) Care a fost îngrijit, vindecat. Cf. pontbriant, d. - PL: doctoriţi, -te. - V. doctori. DOCTORIŢĂ s. f. 1. Femeie doctor (1); (popular şi familiar) doctoreasă, (învechit) doctoroaie. împăratul pricepu numaidecât de unde-i venea boala şi chemă pre toţi doftorii şi doftoriţele din lume. FILIMON, O. I, 414. [Doamnele] ...se mulţumiră cu câte un pahar [de bere], afară de doctoriţa Prinţu. agîrbiceanu, A. 125, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Am cunoscut voia bună şi slujba aceasta dreaptă şi în doctoriţa care iscăleşte articolul. SADOVEANU, O. xx, 183. Mai este acolo şi o doctoriţă frumoasă. BENRJC, M. C. I, 161. Pe după statura masivă a Varvarei, o zări pe doctoriţa Margareta dezbrăcându-se în grabă. VINEA, L. I, 69. Doctoriţa ajunsese în orăşelul săsesc, demetrius, a. 225, cf. DL, DM. Se găseau în slujba capitalei ...o moaşă şi o doctoriţă. G. barbu, A. V. 210. Cităm din referatul doctoriţei... înregistrat la Circumscripţia medicală nr. 18. flacăra, 1975, nr. 42,17, cf. dex, fundescu, l. p. i, 56. Mie mi s-a urât De suit şi coborât; De suitul scărilor, Glasul doctoriţelor. FOLC. MOLD. n, 243. *0* F i g . Primăvara, fată mare, Vine-nfiecare an ... Toţi copiii Şi bătrânii îşi umflă, la fel, plămânii Şi-şi face cruce de-aşa fată -Doctoriţa fără plată. MINULESCU, VERS. 302. 2. Neobişnuit; femeie doctor (2). Societatea femeilor să aibă de acum studente în litere, studente în ştiinţe, studente în medicină şi să poată avea şi doctoare sau doctoriţe în toate aceste specialităţi. EMINESCU, O. xil, 62. - Accentuat şi: (popular) doctoriţă. - PL: doctoriţe. - Şi: (învechit şi popular) doftoriţă s. f. - Doctor + suf. -iţă. DOCTORIZÂRE s. f. (Chim.) Metodă veche de desulfurare a benzinelor, efectuată la sfârşitul operaţiilor de rafinare. Cf. ltr2, 286, DER, SFC IV, 312, DC, D. MED., DN3. - Doctor + suf. -izare. DOCTOROÂICĂ s. f. (Prin vestul Munt.) Doctoroaie. Cf. UDRESCU, GL. - PL: doctoroaice. - Şi: doftoroâică s. f. udrescu, gl. - Doctor + suf. -oaică. DOCTOROAIE s. f., adj. (Atestat prima dată în 1793, cf. predetici, D. i, 69, ap. tdrg2) 1. S. f., adj. (învechit şi popular) (Femeie bătrână) care practică medicina empirică (adesea bazată pe vrăji şi descântece). Eufrosina doftoroae (a. 1821). IORGA, s. D. viii, 90. Unele din asemenea babe doftoroaie şi vrăjitoare ajung în popor a fi ... vestite. HEM 2 773. Oameni buni! Se vede că omul cel din car ie bolnav, sărmanul, şi-l duceţi la vreo doftoroaie. CREANGĂ, P. 330. Doftoroaia l-a frecat cu oţet de trandafir pe tâmple; bolnavul a deschis ochii galeşi. CARAGIALE, O. II, 353. în teoria ei de doftoroaie, Tasia socotea că vătămătura şi facerea ... au aceleaşi leacuri. CONTEMPORANUL, iii, 742. Babele doftoroaie, fiind cu totul lipsite de cunoştinţe anatomice, nu se pot pronunţa asupra unei boale. 9812 doctrinal - 1279- DOCTRINĂ CANDREA, F. 226, cf. PASCU, S. 12, RESMERIŢĂ, D., CADE. Baba doftoroaie intră cu oblojelile ei întinse pe pânze albe. SADOVEANU, O. I, 89. Creangă intră în cura mamei Maria, doftoroaia empirică. CĂLINESCU, I. C. 231, cf. DL. Are loc şi o răscoală a măcelarilor în fruntea căreia se găseşte doftoroaia populară Despa. IST. UT. ROM. II, 687. Şarlatanii şi babele doftoroaie erau tot atât de respectaţi. G. BARBU, A. v. 43, cf. dex. Când boala persistă şi se agravează, se apelează la medici, nu la doftoroaie. butură, EG. 280. Doftoroaia spune că măsaua are viermi la rădăcină. ŞEZ. II, 21. 2. S. f. (învechit) Soţie de doctor (1); doctoriţă; (popular şi familiar) doctoreasă. Cum n-aş vrea să fiu doftoroaie, monsiu Franţ. ALECSANDRI, T. I, 34. Aştept aci pe d. doctor măcar, dacă nu şi pe d-na doctoroaia. CARAGIALE, O. VII, 54, cf. CADE, DL, DEX. 3. S. f. (învechit) Medicament. O doftoroaie foarte bună pentru rosături se face din vitiol. litinschi, M. 168/26. - Pl.: doctoroaie. - Şi: doftoroâie s. f. - Doctor + suf. -oaie. DOCTRINÂL, -Ă adj. Care se referă la o doctrină, de doctrină, după doctrină. Cf. negulici, prot. -pop., n. d., antonescu, D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Vom vedea ... consecinţele doctrinale ce decurg din această poziţie teoretică. IST. LIT. ROM. iii, 430, cf. dn2. - PL: doctrinali, -e. - Din fr. doctrinal. DOCTRINÂR, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care aparţine unei doctrine, unei opinii, privitor la o doctrină sau la o opinie; cu caracter de doctrină. Cf. poen. - aar. -hill, v. i, 503, ap. tdrg2, antonescu, D. Cine ar fi crezut că partizanii doctrinari ai păgânismului roman să se unească vreodată cu „speculanţii sufletelor”. CONV. LIT. 1,276, cf. LM. In cartea-ţi plină de regule technice şi de învăţături doctrinarii, tu vorbeşti, amice, cu un despreţ superb despre toate acele petreceri cinegetice. ODOBESCU, S. in, 15. Această tendinţă ... trebuie să fie trăsătura politicei interioare a Austriei, de dragul unei idei de stat doctrinare şi nepipăite. EMINESCU, O. XI, 125, cf. GHEŢIE, R. M., TDRG. E o naivitate aerul mânios în care conservatorii doctrinari privesc aşa-numitele „forme nouă”. IBRĂILEANU, SP. CR. 3, cf. RESMERIŢĂ, D. Tradusă prea vizibil prin expresia doctrinară a reformismului catolic, tendinţa romanului micşorează însă interesul pur estetic, lovinescu, C. IV, 123. Ibrăileanu se formează sufleteşte sub influenţa doctrinară a Contemporanului şi mişcării socialiste începătoare, ralea, s. t. m, 188, cf. DL, DM. [Lui Mihalache] nu i-a mai convenit patosul doctrinar. BARBU, I. I, 275, cf. DN2. Mihail Dragomirescu se mai revendică a fi conducătorul unei şcoli critice doctrinare, raţionaliste. ll 1972, nr. 3,409, cf. M. D. ENC. îndepărtarea oamenilor de tradiţiile şi conţinuturile doctrinare ale religiilor ...a început mai demult în ţările capitaliste. CONTEMP. 1975, nr. 1 491, 1/4, cf. DEX. 2. S. m. şi f. Persoană care formulează şi susţine o doctrină, care aderă la o doctrină; p. e x t. persoană care aderă la unele idei preconcepute, dogmatice. [Unii dregători] sânt prietenii sau partizanii acelor doctrineri (ai opoziţiii). ar (1839), 66Vll, cf. negulici, ANTONESCU, D. Cine a văzut, cu oarecare surprindere, răsărind în Constituanta României doctrinari ... să ştie că izvorul acestor emanaţiuni originale în politica română afostBarnuţiu. CONV. LIT. I, 274. Dacă doctrinarii fac legi... bune pentru oamenii răi... aceste legi devin şi mai rele prin aceea că-s nepractice. EMINESCU, O. XIV, 38, cf. barcianu, alexi, w. în realitate, d. Aurel C. Popovici... e un doctrinar conservator foarte rigid. LUC. vn, 301, cf. ŞĂINEANU2, CADE. [Eminescu] nu mai e un „idealist” ..., ci de-a dreptul un iremediabil doctrinar. LOVINESCU, S. I, 262. Doctrinarii şi beneficiarii regimului cenzitar... forfoteau şi intrigau în culisele palatului. COCEA, S. 1,258, cf. SCRIBAN, D. Mulţi critici s-au întrebat ce putea uni în fiinţa acestuia [a lui Eminescu] pe poet cu doctrinarul politic şi naţional? VIANU, L. R. 220, cf. DL, DM, DN. Diferenţierea între doctrinarul Eminescu ... şi absenţa ideilor teoretice ... din articolele lui Caragiale ni se pare un punct indiscutabil. CONSTANTINESCU, s. ii, 78. Îmbinând activitatea de doctrinar şi popularizator al ideilor socialiste ..., Gherea s-a impus în mişcarea social-politică şi culturală a timpului ca o figură de prim-plan. IST. lit. ROM. iii, 587, cf. M. D. ENC., DEX. 3. S. m. şi f. Adept al doctrinarismului. Cf. M . d. enc. - Pl.: doctrinari, -e. - Şi: (învechit) doctrinâriu, -ie adj., doctriner s. m. - Din fr. doctrinaire. DOCTRINARÎSM s. n. Curent politico-ideologic din Franţa, fondat sub Restauraţie, care preconiza o politică de compromis între absolutism şi liberalism. Unii... merg cu doctrinarismul până a zice că numai două partide să existe. MAIORESCU, D. V, 123. Nu-nţelegem acel doctrinarism care cere ca absolut toate cunoştinţele noastre ... să fie într-o legătură ... indisolubilă. EMINESCU, O. XV, 43. Realizarea ei [a metodei inductive] e menită a mântui învăţământul de doctrinarismul sec. CONV. lit. xx, 422, cf. SCRIBAN, d., m. d. enc., ndn. - Din fr. doctrinarisme. DOCTRINÂRIU, -IE adj. v. doctrinar. DOCTRÎNĂ s. f. Totalitatea credinţelor, a opiniilor sau a principiilor unei religii, ale unei şcoli literare, artistice, ale unui sistem economic, politic etc. Incarnat, Cuvântul spre nutriment al minţii îşi dete al său sânge, doctrina sa divină, heliade, o. I, 377. Fugariul Moamed predicând în Medina doctrina sa află aţâţa următori ..., încât preste puţin şi-alcătui o armie. SĂULESCU, HR. I, 93/17. Doctrină, ştiinţă, învăţătură despre oarece primită şi urmată de mulţi. VEISA, i. 1682/28, cf. VALIAN, V. Luând îndeaproape băgare de seamă evanghelicească doctrină a acestei cărţi, vor voi a se lumina şi ei. NEGULICI, E. I, VII/13. Preparase planul cetăţii fortificate conform doctrinelor de fortificaţiune din acea epocă. BARIŢIU, P. A. I, 272. Oamenii serioşi, ca să prindă putere, se întorc ... la doctrina sănătoasă, adecă la tradiţia istorică. RUSSO, S. 85, cf. POLIZU. Nu este nici bene, nici drept ca un om de geniu, un novator, să nu poată proclama liber descoperirile şi doctrinele sale fără permisiunea vreunei poliţii. GHICA, C. E. II, 408. Ziceai că în viaţă cea mai plăcută stare E a omului slobod de orce-nsărcinare. ..Tu dar, apostol vrednic al acestei doctrine Care ne izbăveşte de grijile streine, Spune-mi prin ce mijloace natura-mi poci preface? ALEXANDRESCU, O. I, 180. Doctrina carbonară fu inventată de Armând Bozard şi Buonarotti Florentinul. FILIMON, O. II, 101, cf. PROT.-POP., N. D., ANTONESCU, D., PONTBRIANT, D. Doctrina acestei şcoli se află întrupată în opul acestui bărbat despre „dreptul public al românilor”. CONV. LIT. I, 274, cf. COSTINESCU. Urmară să cucerească instituţiile, doctrina, religia lui Moise. BOLINTINEANU, C. 66, cf. LM. Nu te pot urma în expunerea doctrinei economico-istorice a lui Loria. MAIORESCU, CRITICE, 609. S-a făcut un rezumat al doctrinei [budiste] ... într-un fel de breviar sau ceaslov. ODOBESCU, S. II, 202. Noi, independenţii, am fi fericiţi dacă din această anarhie de idei ar răsări în viitor o mai bună doctrină în politica noastră de stat. EMINESCU, O. XI, 58. Am căutat să acomodăm doctrinele noastre cu pornirile şi necazurile ce avem. GHEREA, ST. CR. I, 59, Cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI,W., ŞĂINEANU2, TDRG. [Luteranii voiau] să răspândească în poporul nostru doctrinele reformate, densusianu, l. 12 .La meseria noastră [de advocat] nu e aşa ... Ii studiez procesul, adun jurisprudenţă, doctrină, îl pledez cât se poate de bine ...şi cu toate acestea îl pierz.. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 198. Doctrina aceasta a fost egoistă, ibrăileanu, sp. CR. 101, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. în marginile acestor constatări s-a desfăşurat întreaga activitate [a lui Titu Maiorescu] îndreptată împotriva 9817 DOCTRINER - 1280- DOCUMENT neadevărului ...în limbă, prin studiile asupra doctrinelor lui Cipariu şi Pumnul LOVINESCU, S. I, 242. Intangibilitatea tratatului nu este pentru noi o doctrină comandată de egoismul naţional. TITULESCU, D. 240. A înţeles că e vorba de o reacţiune împotriva doctrinei liberale. CAMIL petrescu, P. 205. S-ar putea spune că plugarul simbolizează perfect suferinţa, adusă în stare de doctrină. SADOVEANU, O. XX, 265. Aceste cinci idei culturale impun o anumită metodă de lucru şi formează împreună doctrina culturii poporului. GUŞTI, P. A. 288, cf. SCRIBAN, D. Am găsit lucruri senzaţionale în doctrină şi unele chiar aplicate în jurisprudenţă, noutăţi care cu siguranţă au scăpat dezbaterilor procesului. MIHĂESCU, D. A. 56. Pacea este tradiţia şi doctrina partidului nostru socialist. SCÂNTEIA 1952, nr. 2 399. Semnând articole de doctrină, îşi acoperea unica preocupare. ARGHEZI, S. XI, 52. Am făcut ... cunoştinţă cu un personaj foarte interesant, un fel de fdozof fără doctrină scrisă, al sărăciei şi nepăsării CĂLINESCU, C. o. 20. însemnătatea doctrinei politice eminesciene a fost necontenit pusă în lumină. VIANU, L. R. 214. Niciodată o doctrină nu renaşte fără a fi adaptată la liniile noului stil de viaţă în care renaşte. BLAGA, Z. 107. Luther, Calvin sau Jansenius prin Reformă vor veni cu doctrina predestinaţiei. RALEA, S. T. Iii, 31. I-a mai jignit când a renunţat la cinstea de a lua parte la şedinţele prezidate de Amidon, ... când se discutau chestiuni de doctrină, vinea, l. ii, 203, cf. dl, dm, dn. Alegerea textelor nu este întâmplătoare ... ele merg pe aceeaşi linie de doctrină religioasă. IST. LIT. rom. 1,242. Preşedintele Monroe a formulat celebra doctrină care îi poartă numele, magazin ist. 1968, nr. 11, 53. Sămănătorismul său e unul sui-generis, intrând câteodată în conflict cu doctrina. S februarie 1970, 86. Autorul atrage atenţia asupra tendinţei spre apriorism şi abstracţionism în cercetarea lingvistică, tendinţă pe care o condamnă, arătând neajunsurile doctrinelor care au pierdut legătura cu realul. CL 1973, 181, cf. M. D. ENC. Convingerea că „om - natură - bunătate” reprezintă o trinitate... în conformitate cu doctrina luiRusso. M 1974, nr. 12, 22, cf. DEX. Brâncuşi opta pentru o anumită esenţă ca pentru o doctrină filozofică, flacăra, 1976, nr. 2, 8. - PL: doctrine. - Din lat. doctrina, fr. doctrine. DOCTRINER s. m. v. doctrinar. DOCTRINIZ vb. I.Tranz. (Rar) A face pe cineva să-şi însuşească o doctrină. V. Alecsandri... a fost influenţat, doctrinizat... de A. RUSSO. IBRĂILEANU, SP. CR. 69. - Prez. ind.: doctrinizez.. - Doctrină + suf. -iza. DOCUMÂNT s. n. v. document. DOCUMENT s. n. 1. Text scris, tipărit sau înregistrat, inscripţie, fotografie, construcţie sau altă mărturie a unor fapte reale actuale sau din trecut, servind la cunoaşterea unor realităţi istorice, literare etc.; sinet (1). V. hrisov, i s p i s o c, u r i c, mărturie (4). Să veniţi aici cu documenturile ce veţi avea, ca să răspundeţi pentru moşiia Gropşanii (a. 1732). Se află spre document o scrisoare în Bucureşti scrisă româneşte şi sârbeşte. IORGOVICI, O. 12/13. Arhiereul românilor cel din Belgrad în Ardeal... au avut titulă pe arhiepiscop şi ... mitropolit. Că şi alte documânturi spre lucrul acesta sânt. maior, I. B. 148/15. Lăcuitorii din Graţ pot cu documenturi arăta ... sângeroase fapte a lui. Întâmpl. 73/1. Li s-au încredinţat apoi şi docomenturile târgului (a. 1825). IORGA, S. D. V, 268. Vorba lor e testament, Prinde loc de ducament. MUMULEANU, C. 119/22, cf. HELIADE, O. II, 358. Această carte ... nici nu se putea săvârşi cu atâta scumpătate decât de un asemenea bărbat ca răposatul Şincai, căruia nu i-a lipsit nici destoinicia, nici înlesnirile de a putea dobândi toate ducumentele trebuincioase la a sa uriaşă lucrare. CR (1833), 264V25, cf. I. GOLESCU, C. Cât este de frumos începutul Sfintei Scripturi în care Moisi a însemnat cele dintâiu documenturi ale neamului omenesc. MARCOVICI, D. 157/6. Au luat... straie, cămeşi îndestule ..., precum şi toate documenturile şi alte hârtii ce s-au găsit în cămara căpitanului. DRĂGHICI, R. 244/1, cf. valian, V. Insă istoria mai puţin decât orice altă ..., nici se poate culege din scoice, ci se cer documinte, fapte adeverite. FM (1844), 169Vl4, Cf. STAMATI, D., POLIZU, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Documente autentice ne lipsesc pentru o epocă aşa înapoiată a limbei noastre. ODOBESCU, S. I, 357. N-a produs nimic care să poată rămânea altfel decât doar ca document de naivă şi umflată pretenţiune. CARAGIALE, O. III, 175, cf. DDRF. Documentele descoperite nu demult la Braşov, printr-un şir de acte şi de scrisori, ne arată un domnitor nou şi necunoscut până acuma, Alexandru Aldea,fiul lui Mircea cel Bătrân. xenopol, i. R. iii, 99, cf. şăineanu2. Sunt documentele unor stări de spirit ce smulge pe poet, pe epistolo graf din lumea înconjurătoare. IORGA, P. A. II, 173. Moşioara asta ... purta numele neamului meu ...şi ale căreia documente vechi le am în fundul unui sertar. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 41. Cel mai vechiu document care atestă existenţa satului e din 1204. păcală, M. R. 36. Un document clasic pentru importanţa şi seriozitatea vieţii agricole la geto-daci e fragmentul păstrat la Suidas. pârvan, G. 132. M. Sadoveanu este un prozator, în opera căruia găsim cele mai multe documente din viaţa noastră trecută şi prezentă. IBRĂILEANU, S. 3, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Trebue să-ifaci şi percheziţie corporală, dacă n-are cumva documente sau arme sau cine ştie ce. REBREANU, P. S. 279, cf. SCRIBAN, D. Nevoia de a transmite scade valoarea limbii ca document interior. VIANU, A. P. 17, cf. RALEA, S. T. ni, 48. Despre starea plugarilor români avea putinţa să consulte o serie de documente ale trecutului. CAMILPETRESCU, O. II, 418. Un număr destul de mare de documente au fost adunate în ultimul pătrar de veac. ALEXANDRU, I. M. 6, cf. DL, DM. Scriitorii ardeleni ... păstrează în parte rigiditatea documentelor vechi, varlaam - sadoveanu, 142. La baza alcătuirii acestei lucrări stau ... documentele interne ale Ţării Româneşti şi Moldovei. STOICESCU, S. D. 6, cf. DEX. Am luat în consideraţie şi atestările termenilor româneşti din documentele redactate în alte limbi. Z. MIHAIL, T. P. 27. Poemul este un document ai epocii. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 9, 8/3. Din documentele sec. al XlX-lea, reiese că în vechime satul [Bivolari] se numea Bradu. PAVEL, S. E. 13. ^ (Urmat de determinări care arată felul) întâmplarea a adus în mâinile nostre documentul judicătoresc cel mai înseninător. CR (1839), 2262/15. Colaborase mai nainte ... la publicarea câtorva volume de documente istorice. MAIORESCU, D. V, 24. îmi pare rău de pierderea acestui document linguistic. mille, v. p. 213. [Jurnalul] s-a silit a aduce material nu fără valoare: ... numeroase documente istorice, ... pedagogice (a. 1895). PLR I, 289. Portretele nu sunt şi documente antropologice, negulescu, G. 246. Agenţii romantismului extraconjugal ar fi putut să dea în vileag ... documentele lirismului. ARGHEZI, S. XI, 10. Privirile lui Lucu cercetară măsuţa de nuc, în căutarea unui al patrulea document fotografic, vinea, L. I, 271. Document psihologic; aceasta este, înainte de orice, literatura lui Anton Holban. V. ROM. ianuarie 1959, 134. Bocetele sunt preţioase documente sociale. IST. lit. rom. i, 55. Claude Pichois a publicat un document eseu de critică literară. COTEANU, S. f. II, 46. în cazul absenţei unui astfel de document sonor se cere neapărat citat un disc contemporan într-o tălmăcire românească. M 1974, nr. 9, 31. Datele etnobotanice întregesc materialele arheologice şi documentele istorice, butură, eb. i, 8. *0* Loc.adj. De document = documentar (1). Valoarea lui de document uman este uşor de identificat. CONSTANTINESCU, S. Iii, 196. Povestirile acestea au mai mult valoare de document, flacăra, 1977, nr. 5, 9. Valoarea de document uman a acestei cărţi este trasă în jos de impersonalitatea fraz.ei epice, românia literară, 1979, nr. 5, 11/3. 9821 documenta - 1281 - DOCUMENTAR 2. Act prin care se adevereşte, se constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept, se recunoaşte o obligaţie; p. e x t. orice probă, dovadă sau indiciu care poate confirma un adevăr, o stare de fapt etc. Documentul cuprinzătoriu legiuirei ...se numi auria bulă, adecă hrisovul. SĂULESCU, HR. I, 173/26. [Rog] a mi să da un document din partea cinstitului Sfat, pentru asigurarea dreptului ce am cerut (a. 1841). DOC. EC. 744. După care aceste documenturi, comisia au dovedit împresurare acestor moşii de cătră Păşcanii (a. 1842). HURMUZAKI — S, vi, 398. Toate autorităţile vor da hârtiile ori documentele ce li se vor cere în cercetarea pricinilor criminale. CONDICA O. 85/4, cf. STAMATI, D. Banii şi documentele nicăiri. GHICA, C. E. I, 160. Stimabile, m-ai chemat să-mi arăţi un document. CARAGIALE, T. I, 114. într-o clipă contabilul ... va face socoata şi documentul, iar casierul îţi va număra paralele. AGÎRBICEANU, S. p. 167, cf. resmeriţă, D., cade. Neexistând dar decât un document sigur, însuşi actul de naştere, bunul-simţ cere să păstrăm ca dată a naşterii ziua de 15 ianuarie 1850. CĂLINESCU, E. 47. Mulţumesc, rosti el, restituind documentul, vinea, L. II, 246, cf. DL, DM. Candidatul îşi prezenta documentele de şcolarizare. G. BARBU, A. V. 256. Criticul... propune ...o interesantă lectură a operelor literare din perspectiva documentului biografic, contemp. 1975, nr. 1 509, 1/10, cf. dex. Documentul era, în adevăr, conform cu originalul, numai că nu cu originalul care trebuia, flacăra, 1976, nr. 35, 21. Câte o patrulă a Apărării Civile căuta pe margine posibile documente ale victimelor. RL 1995, nr. 1 527. Depunerea documentelor doveditoare de către pensionari va fi prelungită, ib. 2005, nr. 4 511. - Pl.: documente şi (învechit) documenturi. - Şi: (învechit) ducomént, ducumént, (învechit, rar) documint, documânt, ducamént, docomént s. n. - Din lat. documentum, fr. document. DOCUMENTĂ vb. I. 1. T r a n z. A susţine pe bază de documente, informaţii, probe etc.; a dovedi (1), a demonstra (1), a proba (3). Cf. LM. Eu ... am susţinut această lege specială în Senat şi am documentat-o. maiorescu, D. v, 315, cf. ddrf, alexi, w. Ne vom permite să documentăm lucrul cu câteva citaţii, ibrăileanu, în plr n, 116, cf. şăineanu, D. U., cade. Avocatul, dimpotrivă, căută să le documenteze că toată „minunea” e numai rezultatul exaltării religioase a copilului, rebreanu, p. S. 34, cf. SCRIBAN, D. Nu ne putem opri să subliniem paralelismul acestor întâmplări reale şi documentate precis ...cu ceea ce tradiţia istorică ...ne arată că s-a petrecut. BRĂTIANU, T. 138. Soţia administratorului de plasă ... a documentat la rându-i că ambele crize sunt deopotrivă de dăunătoare. ULIERU, C. 63, cf. DL, DM. Lectura ...şi studiul întreprins pe baza acestei lecturi m-au dus la concluzia, pe care sper că am documentat-o suficient. VARLAAM - sadoveanu, 118. Pentru a documenta ceea ce vizează ... foloseşte o mare bogăţie de surse, în special polone, ist. lit. rom. ii, 690, cf. dn2, patapievici, c. l. 289. 2. T r a n z. A constitui o dovadă pentru ... ; a arăta, a denota (1), a vădi (2). Diversitatea documentează nehotărâre, necunoştinţă despre adevărata plecare şi inconstanţă în dispoziţiunile sufleteşti. CONV. lit. iv, 194. Nenumărate sunt operele de artă greco-scitică documentând predilecţia pentru reprezentarea vânătoarei de iepuri. pârvan, g. 28. Mii de manuscrise secrete ... documentau tendinţele inconştiente. ARGHEZI, S. XI, 95. Marele complex arheologic ... documentează ... existenţa statului dac. H. DAICOVICIU, D. 89. 3. R e f 1. A se informa, a se edifica amănunţit pe baza unor documente. II rodea totuşi ambiţia acuma să se documenteze înainte de a vorbi, rebreanu, I. 59. Un scriitor care a creat tipuri diverse de savanţi, filosofi, teologi, n-a putut să nu se documenteze din cărţi. ibrăileanu, s. 279. Având misiune specială de a asista la viitoarea conferinţă, are datoria a se documenta... asupra tuturor chestiunilor. TITULESCU, d. 161. Cei ce doresc a se documenta mai amănunţit pot găsi indicaţii în tratatul de „Psihologie medicală” al lui Kretschmer. NEGULESCU, G. 73. Prudent şi cuminte, el s-a urcat în tren şi s-a dus la fabrică să se documenteze. ARGHEZI, S. XI, 79. Mă întreabă, curios de a se documenta, dacă am fost vreodată în Franţa, ralea, O. 131, cf. DL, DM, DN2. [Bălcescu] a cercetat... biblioteca şi arhiva Vaticanului pentru a se documenta în vederea elaborării lucrărilor sale de istorie. magazin IST. 1967, nr. 5, 31, cf. dex. Eminescu se documentase stăruitor în această privinţă, v. rom. ianuarie 1975,9. Don Felipo..., călătorind în tovărăşia negustorilor, se documentase vrând-nevrând. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 22, 14/1. O Tranz. Să-şi documenteze dorinţa de a se împământeni, MAIORESCU, D. II, 370. -Prez, ind.: documentez. - Din lat. documentare, fr. documenter. DOCUMENTÁL, -Ă adj. (Astăzi rar) Documentar (1). Nu există nicio necompatibilitate ..., ci numai o confuzxune nominală justificată ..., după cum am constatat-o ... pe basea tradiţiunii şi a fontânelor documéntale. HASDEU, I. C. I, 28. înrâurirea slavă nu este nevoie de a fi statornicită de când au început şi cum, căci vom vorbi în partea documentală. CONV. lit. vi, 245. Mai vechi urme documéntale n-avem despre dânşii, contemporanul, IV, 545. La Caragiale cuvântul scris capătă o însemnătate documentală. VLAHUŢĂ, S. A. n, 521. Pentru aceasta n-avem nicio probă documentală. arhiva, li, 595. Sunt dovezi documéntale că a fost şi că a urmat luptă între dânsul şi Sigismund. contemporanul, vii2, 235. <> (Adverbial) Această părere dovedită documentai, trebuia... luată în consideraţie. ARHIVA, II, 366. Slavonii în şesul Moldovei, la coborirea lui Dragoş, sunt dovediţi şi documentai, xenopol, i. r. ii, 204. -PL: documentali, -e. - Din it. documentate. DOCUMENTALMÉNTE adv. (învechit, rar) După documente, aşa cum reiese din documente. Muntenia, precum am demonstrat-o mai sus, purtase documentalmente acest nume. HASDEU, i. c. i, 77, cf. sfc ii, 190, 193. - Documentai + suf. -mente. DOCUMENTAMÉNTE adv. (Rar) După documente, aşa cum reiese din documente. Cf. sfc ii, 189. - Document + suf. -(a)mente. DOCUMENTÁR, -Ă adj., s. n. 1. Adj. Care are caracter sau valoare de document (1), care se bazează pe documente; (astăzi rar) documentai. Comparată cu izvoarele documentare, ... povestirea lui Ureche pare pretutindeni cu desăvârşire adevărată. IORGA, L. II, 553. însemnătatea lui documentară a rămas întreagă. PÂRVAN, G. 9. Amănunte asupra acestor comişei lipsesc din cauza insuficienţii ştirilor documentare. BUL. COM. IST. V, 154. Legea agrară a vechii Românii nu avea decât un scop pur documentar. TITULESCU, D. 116. Din ceea ce ştiam despre viaţa lui... mi se părea că ar da la iveală lucruri de un interes documentar puţin obicinuit, camil PETRESCU, P. 39. Aloys Riehl susţiner pe baza câtorva probe documentare, că filosofid ...a dus de timpuriu „dorul patului de odihnă sigură şi de linişte veşnică, al morţii”. NEGULESCU, G. 103. Neagă valoarea materialului documentar strâns în ani şi ani. SADOVEANU, O. XX, 70. Mă gândeam la studenţi, cărora aş fi vrut să le prezint, într-o expunere sistematică, un bogat material documentar. PUŞCARIU, L. R. I, 1, cf. SCRIBAN, D. Scriitorul ...a îmbinat... referinţele documentare cu episoadele menite ... să le dezvolte pe acestea, vianu, L. R. 81. Romanul realist este mai ales documentar. CONSTANTINESCU, S. n, 493. Legenda s-a ţesut în jurul unui fapt documentar: intrarea lui Micu în şcoala iezuiţilor sibieni. IST. LIT. ROM. I, 552, cf. DN". Termenul „căciulă” ... formează cel mai vechi strat terminologic, deşi [este] atestat documentar abia în sec. al XVIII-lea. z. mihail, t. p. 136. Credinţele, obiceiurile şi practicile magice au valoare 9826 DOCUMENTARE - 1282- DOCUMENTAŢIE documentară. BUTURĂ, EB. i, 11. O sută treizeci de desene flainande şi olandeze ... sunt acum expuse la Paris, formând un ansamblu de mare valoare documentară, românia literară, 1979, nr. 22, 3/3. <> (Adverbial) în 1683 întâlnim documentar pe ... Neculce Vistiernicul. IORGA, L. I, 236. E posibil ca pe lângă aceste dregătorii să fi existat şi altele, pe care le constatăm documentar mai târziu. BUL. COM. IST. v, 27. Voevodatele slavo-române... sunt atestate documentar. SCL1950, 88. Sărăcia lui Saint Amant nu se confirmă documentar, deoarece poetul avea foarte bune venituri şi protecţii. CĂLINESCU, C. O. 201. începuturile atestate documentar ale scrisului slavonesc în Ţările Române datează din secolul al X-lea. IST. LIT. ROM. I, 235. Cele mai multe din aşezările omeneşti, constatate documentar din primele secole pentru care avem izvoare scrise, sunt, fără îndoială, anterioare acestor secole. L. ROM. 1965, 274. Documentar este dovedit că cea de-a doua soţie a lui Nicolae Alexandru ... era catolică, magazin IST. 1967, nr. 6, 4. Ilustraţiile, mai mult desene, bine redate, clare, completează documentar textul CONTEMP. 1971, nr. 1 284, 7/4. Leghicerele, ţesături atestate documentar în secolul al XV-lea, se ţeseau din lână, în culori naturale alb cu negru, sau din lână vopsită vegetal, pa vel, S. e. 66. 2. Adj., s. n. (Film sau, rar, scriere) care prezintă fapte autentice, cu valoare de document. Volumul e un documentar de o semnificaţie adâncă. CONTEMP. 1948, nr. 113,5/1. Există actualmente o foarte frumoasă şcoală tânără a documentarului în Franţa, ib. 1955, nr. 473, 2/4, cf. dl, dm. Primul festival al filmului românesc de la Mamaia a făcut să se vorbească pentru prima oară, ca o realitate vie, de şcoala documentarului românesc. SCÂNTEIA, 1966, nr. 6 912. Târgovişte, cetate cu un trecut încărcat de istorie, merită un film documentar pe măsura adevărurilor sale. FLACĂRA, 1975, nr. 40,12. Oamenii de pe şantier au impresia că fac un documentar despre ei înşişi. CINEMA, 1975, nr. 9, 7. Documentarul nud... e tot atât de străin ... dimensiunii actualului ca şi cel mai debordant exerciţiu de fantezie pură. CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 3/9. Un emoţionant documentar artistic au creat foarte tinerii cineclubişti din Petroşani. FLACĂRA, 1976, nr. 16, 14. Un succint documentar asupra acestor prime periodice ... cărora cei doi cărturari le-au dat viaţă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 14, 1/1. Văd, precis, ca într-un documentar ştiinţific, cum se formează boaba de lacrimă în ochii ei. CĂRTĂRESCU, n. 288. -PL: documentari, -e. - Din fr. documentaire. DOCUMENTÂRE s. f. Acţiunea de a (se) documenta (2) şi rezultatul ei; totalitatea informaţiilor, a documentelor cu privire la o anumită problemă sau la un anumit domeniu de activitate; documentaţie. Cf. ddrf. Documentarea pare a fi mai puţin preţuită în timpul din urmă decât intuiţia. PUŞCARIU, L. R. I, 9. Când constatăm prea multă documentare într-un roman în dauna sintezei, putem să calificăm acea scriere drept naturalistă. CĂLINESCU, C. O. 145. S-a creat astfel o documentare ştiinţifică. AGROTEHNICA, I, 59. Există perioade şi regiuni pentru care documentarea propriu-zis istorică ne lipseşte cu totul. GRAUR, I. L. 10, cf. DL, DM. Şi-a îmbogăţit documentarea pe baza unor noi izvoare. IST. LIT. ROM. I, 410, cf. DN2. Documentarea o furnizează un concept de telegramă al lui Mihail Kogălniceanu către prefectul de Muscel de-atunci. LL 1972, nr. 2, 170. Muzeul modem este un centru de documentare şi informare. contemp. 1975, nr. 1 504, 2/7. Bogata documentare a capitolelor închinate vieţii marelui fiu al Transilvaniei M 1975, nr. 1, 37. în 1975, împreună cu alţi specialişti din ţară, am efectuat o vizită de documentare în S. U. A. flacăra, 1978, nr. 44, 4. [Dicţionarul etnobotanic] oferă o amplă documentare asupra numirilor populare. BUTURĂ, EB. I, 7. Victor mărturiseşte că, pentru el, istoria se rezolvă ca formă de documentare în imediatul unui subiect, liiceanu, j. 62. Potrivit documentării IPP, peste 20°/q dintre consilierii prefecţilor întreprind acţiuni de control. RL 2005, nr. 4 803. -PL: documentări. - V. documenta. DOCUMENTARÎSM s. n. Caracterul a ceea ce este documentar; arta, tehnica de a face filme documentare. Mai mult decât în trecutele mele experienţe de autor de lung metraje, documentarismul lui ...a învins de data aceasta, flacăra, 1975, nr. 45, 13. - De la documentarist (prin schimbare de sufix). DOCUMENTARIST, -Ă s. m. şi f. 1. Autor de filme documentare. Un documentarist a făcut un film foarte interesant despre viaţa lui Zola. contemp. 1955, nr. 473, 2/4, cf. dn2. Sfera realităţii investigate de documentarişti este amplă, cuprinzătoare. SCÂNTEIA, 1966, nr. 6 912, cf. DEX. Manifestare cinematografică de mare interes în rândul documentariştilor [din Sfântu Gheorghe]. RL 2005, nr. 4 548.(Adjectival) O trăsătură principală, realmente de „şcoală”, a cineaştilor documentarişti este consecvenţa cu care urmăresc, de ani de zile, creaţia românească: în industrie, agricultură, cultură, scânteia, 1966, nr. 6 912. 2. Persoană care se ocupă cu documentarea, cu informarea ştiinţifică referitoare la o problemă sau la un domeniu de activitate; funcţie ocupată de această persoană. Cf. dn2. Secretarul literar este... un documentarist. T ianuarie 1969, 83. Ni se pare în firea lucrurilor ca între documentarişti ... şi ziarişti să existe o stare de concurenţă binefăcătoare pentru ambele părţi. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 12, cf. DEX. -PL: documentarişti, -ste. - Din fr. documentariste. DOCUMENTARÎSTIC, -Ă adj. Care ţine de documentarist sau de documentare, privitor la documentarist sau la documentare. Cf. dn3, dex2. -PL: documentaristici, -ce. - Documentarist + suf. -ic. DOCUMENTAT, -Ă adj. Care este întemeiat, susţinut, bazat pe documente, elaborat pe baza unei largi documentaţii; p. e x t. bine informat. Cf. LM. Acea vorbire din scrisoarea incidentală era în adevăr documentată. MAIORESCU, D. V. 294. Alte studii de documentată critică în acest sens nu s-au mai publicat. SĂM. I, 153. Sunt documentaţi, după cum se vede, trei dregători. BUL. COM. IST. V, 39. Am ajuns cel mai documentat critic. M. eliade, o. i, 26. Trebuie să scrie un foileton documentat despre japonezi şi chinezi ARGHEZI, S. VII, 263, cf. DL, DM. Proiectul ...nu i-a reuşit, pierzându-se ... ocazia elaborării unei lucrări documentate. G. BARBU, A. V. 104. Volumul, în formă iniţială o documentată teză de doctorat, este o contribuţie însemnată. LL 1973, nr. 4, 872. O* F i g . Ede neînchipuit cum profită oamenii de iritaţia noastră, ce ochi surprinşi şi documentaţi fac. CĂLINESCU, C. O. 80. <> (Adverbial) Tata a schimbat gândurile băiatului, ... artându-i documentat că o barbă stă în orice caz. mai bine decât o aluniţă. ARGHEZI, C. J. 211. -PI.: documentaţi,-te. - V. documenta. DOCUMENTATORIU, -IE adj. (învechit, rar) Documentar (1). Tot ce a creat [istoria naţională] servează de monument documentatoriu de existenţa popului naţionale. LUPAŞ, C. 1.1, 200. -P1. \ documentatorii. - Documenta + suf. -toriu. DOCUMENTAŢIE s. f. Faptul de a (se) documenta; totalitatea informaţiilor, a documentelor cu privire la o anumită problemă sau la un anumit domeniu de activitate; documentare. Cf. lm. [Compartimentul de investiţii] execută ... întreaga documentaţie pentru planificarea, obţinerea creditelor şi 9833 documentaţiune - 1283 - DODECAEDRU realizarea lucrărilor. LEG. EC. PL. 205. Am uzat aşa de mult de documentaţie ... încât nu pot să declar în chip simplist că cercetarea exhaustivă este de osândit. CĂLINESCU, C. O. 217. In general, N. Bălcescu acordă o mare importanţă documentaţiei istorice. CONTEMP. 1953, nr. 330, 5/3. Secţiunea de coordonare ştiinţifică are sarcina ... de a se îngriji de documentaţia tehnico-ştiinţifică. AGROTEHNICA, I, 56, cf. DL, DM. Proiectul e bizar, incoerent şi fără documentaţie istorică. IST. LIT. ROM. iii, 175, cf. DER, DN'. In ciuda mijloacelor reduse de documentaţie ştiinţifică ..., ţara noastră a fost una din primele în care metoda anesteziei a fost aplicată. G. BARBU, A. V. 256. Se indică o bibliografie care dovedeşte o documentaţie bogată. CL 1973, 368. O latură principală în activitatea muzeografului... trebuie să fie ... întocmirea documentaţiei privind materialele colecţionate. CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 2/7. Centrul şcolar ... nu a fost construit nici anul acesta, deşi terenul este liber şi documentaţia întocmită. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 15, cf. DEX. Oarecare agresivitate exprimă luările de cuvânt în favoarea istoriografiei şi documentaţiei. FLACĂRA, 1977, nr. 2, 9. Dispunem de documentaţia cuvenită pentru aceste invenţii. RL 1978, nr. 10 332. Ii ceru nevestei... documentaţia maşinii. CĂRTĂRESCU, n. 297. - Pl.: documentaţii. - Şi: (învechit, astăzi rar) documentaţiune S. f. LM, DN3. - Din lat. documentatio, -onis, fr. documentation. DOCUMENTAŢIUNE s. f. v. documentaţie. DOCUMENTOGRAFÎE s. f. (Rar) Totalitatea publicaţiilor cu caracter documentar. Cf. DN'\ mda. - Pronunţat: -fi-e. - Din it. documentografia. DOCUMENTOLOGÎE s. f. (Rar) Ştiinţa care studiază documentele. Cf. dnj, mda. - Pronunţat: -gi-e. - Din it. documentologia. DOCUMÎNT s. n. v. document. DOCURGE vb. III. I n t r an z. (Prin sud-estul Ban.; despre lichide) A curge până la sfârşit. Dzezitu-al mic mi-l tăiai Cursă sânii, nu docursă. SFC IV, 34. Cf. ARH. FOLK. iii, 38. -Prez. ind. pers. 3: docurge; perf. s.: docurse. - Pref. do- + curge. DOD, -Ă adj. (Prin Mold.) Prost (B II4), zăpăcit (1). Cf. sfc v, 39, bul. fil. i, 137. - Pl.: ? - Şi: dud, -ă adj. bul. fil. i, 137. - Et. nec. DODÂ1 vb. I. Refl. (Prin Transilv.) A se aranja (spălându-se, pieptănându-se). Cf. ddrf, scriban, d. Dar Măriuca, fata dalbă, Dimineaţa s-o sculat, La fântân-o alergat, O-alergat de s-o dodat. mândrescu, l. p. 215. - Prez. ind.: dodez. - Şi: dodi vb. IV. scriban, d. - De la dodă. DODÂ2 vb. I. = deda. Cf. lexic reg. ii, 36. DODĂ s. f. v. dadă1. DODĂÎ vb. IV v. dodei. DODĂIÂLĂ s. f. v. dodeială. DODĂITOR s. m. v. dodeitor. DODÂRLÂN, -Ă adj. (Prin Bucov.) Prost (B II4). Cf. sfc v, 39, i. cr. iv, 123. -Pl.: dodârlani, -e. - Dod + suf. -îrlan. DODÂRLÂNCĂ adj. (Prin Bucov.; despre femei). Proastă v. prost (B II 4).Cf. I. CR. iv, 123. - PL: dodârlance. - Dodârlan + suf. -că. DODÂRNÎ vb. IV. = detorni. Cf. folc. olt. -munt. i, 4i3. DODEÂLĂ s. f. v. dodeială. DODECADACTÎL subst. (Anat.; grecism învechit, rar) Duoden. [Materiile] aceste ies din vintricel sau stomah (sacul dospitoriu) câte încetul, prin gura lui din gios numită pilor (uşă), în maţul numit dodecadactil (de doăsprezece degite). CORNEA, E. I, 178/19. -PL: ? - Din ngr. ScoSeKaSdKTD^oq. DODECÂDĂ s. f. (Grecism învechit, rar) Doisprezece (1). Acest şir de 12 tonuri fiinţial diferite este privit în musică ca unitate musicală şi poartă numele de optavă. Şi de ce optavă şi nu dodecadă sau doauesprăzecime. VOROBCHIEVICI, A. M. 29. Grup de doisprezece boieri (mari) din anturajul domnului, în epoca fanariotă, din Ţările Române. Alţii din mai mici trepte se cuprind în dodecadă, cum am zice cluceri, paharnici. ZILOT, CRON. 76, cf. GÂLDI, M. PHAN. 174. - Din ngr. 5co5EK (Adjectival) Templul dodecastil, cu 12 coloane, ltr2 xvii, 205. - PL : dodecastiluri. - Din fr. dodécastyle. DODEÎ vb. IV. (învechit) 1. T r a n z. şi i n t r a n z. A necăji (1), a supăra (5); a prigoni (2), a persecuta. Că eşti, D[umne]z.ăule, vârtutea mea; derep ce me împinseşi şi dereptu carea mâhnitu îmblu cându dodeiaşte-mi vrăjmaşul? PS ALT. HUR.2 123. E eu cându ei dodeia-mi înveştia-me în sacu, şi pleca cu agiuratul sufletul mieu, şi rugăciurea mea în sărul mieu turnă-se. PSALT. SCH. 104/11. Mulţi măra-me şi dodeiia-mi, de mărturiile tale nu feriia-me. psalt. 265. Şi sfânt David grăiaşte: „Eu amu, când aceia dodeiia-mi îmbrăca-mă în saci şi smeriia cu postul sufletul mieu. Genuchele meale slăbiia de post, şi trupul mieu schimba-se derept untul”. CORESI, EV. 50, ANON. CAR., SIMION DASC., LET. 74. Podvodzile să le ducă târgoveţii din târg în târg, iară pre dânşii să nu-i dodeiască (a 1660). iorga, s. D. v, 34. Şi, deaca să-mplură 30 de dzâle, vădzând Frondisia că cu cât o dodeiaşte cu mai mult să-ntăreaşte, mearse la ighemonul de-i spusă cu adevărat că mai lesne-i pietrile să le-nmoaie să le facă ca apa decât inema aceştiia ficioare. DOSOFTEI, v. s. februarie 54720. După aceaia, pre urs ispitind, îl aflară că numai albinele din ştiubieie să nu-l dodeiască şi la bârlogul lui nebăntuit să lăcuiască pofteaşte. CANTEMIR, 1.1.1, 129. Nimea dintru fraţii noştri sau din rudenii să n-abă amiastec la aceste părţi de ocină, nici a-l dodăi prea dumnealui întru nimic (a. 1703). URICARIUL, XII, 297, cf. DDRF, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 50, SCL 1960, 605. 2. R e f 1. A se plânge (3). Se dodei Iu Pavel şi se întoarse ... Şi duseră ei la voivozi ziseră: Aceşti oameni zimintesc cetatea noastră. CORESI, L. 76/4. Tată-tău să dodeiaşte. biblia (1688), 37'/36. 3. I n t r a n z. A ataca, a asalta, a da năvală (1); p. e x t. a prăda (1). Şi aşea dodiind împărăţiei Turceşti, veniia de la turci ponoslu pentru prădzi ce făcea cazacii în părţile lor. M. COSTIN, O. 9868 dodeială - 1285- DODOLĂ 124. N-au vrut căzacii să dodiască den porunca lui Hmil hatmanul. id. ib. 133. Tătărime mult pen pregiurul obuzului dodeind, cum ieşea leaşii den obuz la apă, la iarbă, îi şi lua tătarii de grumaz (începutul sec. XVIII). MAG. IST. III, 54/31. <> T r a n z. Apoi şi la al treilea loc au luat, despre Zvancea; ci şi acolo s-au apărat leaşii tare. Şi până amiazăzi au dodeit pre leaşi. Iar mai îndeseara cu toată năvala au lovit la tabară. AXINTE uricariul, C. 361. - Prez. ind.: dodeiesc. - Şi: dodăi, dodii vb. IV. - Din slavon. ¿eA’bA. DODEIÂLĂ s. f. (învechit) Supărare (4), necaz (1); prigonire (1), persecuţie, nedreptate (2); (învechit) dodeire. De glasul dracului şi de dodeirea [d o d i i a 1 a D] păcătosului. PSALT. 104. Rugăm Tine cum să ne ierţi toate păcatele cu care am greşit astăzi Ţie şi dă-ne cum şi în ceastă noapte să putem petreace fără toată do sada şi dodeiala dracului, Tuferindu-ne. CORESI, T. EV. 191. Când ai dodeială de duh necurat, paraclis (1639), 259, cf. anon. car. Mai rugăm pre Măria Ta cu dodeială a ne mai aştepta, ce numai la dzi om plăti Măriei Tale (a. 1656). IORGA, s. D. iv, 51. După perirea lui Mihai-Vodă, n-au mai avut Ieremiia-Vodă niceo dodeială de nime. M. COSTIN, O. 56. Părintele feace: „Lipseaşte-m treipietri şipuţânel var. Să astupăm aceastăfere st rue, să nu-mfaci dodeială”. DOSOFTEI, V. s. ianuarie 42728. O porumbiţă împuţită şi întinată zbura ... şi-i da multă dodeială de putoare, id. ib. octombrie 5271. Şi cu urgie mare mie te-ai făcut, ai adus peste mine dodiiale. biblia (1688), 3672/29, cf. CANTEMIR, I. I. II, 291, IORGA, S. D. XVI, 202, GHEŢIE, R. M., DDRF, ALEXI, W., TDRG, CADE, SCRIBAN, D. - Pronunţat: -de-ia-. - PL: dodeieli. - Şi: dodiiâlă, dodeâlă (alexi, w.), dodăiâlă (ddrf, tdrg, scriban, d.) s. f. - Dodei + suf. -eală. DODEÎRE s. f. (învechit) Faptul de a dodei (1); dodeială, (învechit, rar) dodeit. Glasul dracului şi ... dodeirea păcătosului; că puseră spre mene fărăleage şi în mănie vrăjbia mie. PSALT. 104. Scrăbiiu cu grija mea şi turburai-mă de glasul dracului şi de dodeirea păcătosului. CORESI, PS. 141/10. Nemică greaţă nu vor avea, nice mâhnire, ce numai cealea întru cealea veselii şi bucurie întru netrecuţi veaci,fără dodeire nică dânâoară. COD. TOD. 227, cf. SCRIBAN, D., SCL 1960, 605. - PL: dodeiri. - V. dodei. DODEÎT s. n. (învechit, rar) Prigoană (1), persecuţie; necaz (1); (învechit) dodeială. la-mi, D[umne]zeule, rruga mea, nu părrăsi rugăciunrea mea. Ia-mi amente şi me audzi, în bănatul grijiei meale smentiiu-me de glasul vrăjimaşului şi de dodeitul greaşnicului. PSALT. HUR.2 132. Scrăbiiu cu grija mea şi turburaiu-me de glasul dracului şi de dodeirea (dodeitul H, dodiiala D) păcătosului. PSALT. SCH. 104/24. - V. dodei. DODEITOR, -OÂRE s. m., adj. (învechit) 1. S. m. Prigonitor (1), duşman. Cându se vor apropia pre menre păindu-l rreu a mânca peliţa mea dodeitorii, vrăjimaşi miei, aceia slăbiră şi cădzură. PSALT. HUR.2 107. Şi mila Ta piarde-veri vrăjimaşii miei şi veri piarde toţi dodeitorii sufletului mieu, că eu şerbul Tău sâmt. ib. 206. Spăsitu-n-ai de dodeitorii (carii dodeiră noa H, carii ne supăra pre noi D) noştri şi uriţii noştri ruşiraşi. PSALT. SCH. 83/13. Doamne, ce se mulţiră dodeitorii miei! Mulţi se sculară spre mine. Mulţi grăiesc sufletului mieu. CORESI, PS. SL.-ROM. 3r/2. Nu pomeniră mâinile lui zioa în ce izbăvi ei de mâinile dodeitoriului. id. ib. 150r/6, cf. ANON. CAR. Văzând deci libertatea şi viaţa sa puse în cumpănă, ... [Svidrighelo] n-au pregetat a sta pe loc, cu scop ca oştean brav a cădea numai mort în mânile dodăitorilor săi. ASACHI, S. L. II, 41, cf. DDRF. 2. Adj. Care provoacă necazuri, supărări, privaţiuni. Cf. ddrf. -PL: dodeitori, -oare. - Şi: dodeitoriu s. m., dodăitor s. m., adj. - Dodei + -tor. DODEITORIU s. m. v. dodeitor. DODÎ1 vb. IV. Tran.z . (Regional) A găsi ceva din întâmplare, a da peste ceva; a pune mâna pe ceva, a înhăţa; a nimeri (1). Mai ales crapu să vâră ca porcu în nămolu dânfund şi nu e chip să-l dodim. STĂNOIU, C. I, 82, cf. SCRIBAN, D., BUL. FIL. VII-VIII, 240, dr. x, 567, dl. F i g . Cf. tomescu, gl. Ştii c-ai dodit-o cu băiatul; halal să-i fie! udrescu, GL. ^ E x p r. A-i dodi loava (la ceva) = a nimeri la timp, la ţanc. Cf. udrescu, gl. Am dodit loava la grâu. id. ib. - Prez. ind.: dodesc. - Cf. sb. d o d i j a t i , d o d i j e v a t i . DODÎ2 vb. IV v. doda1. DODÎCA num. card. (Regional; în jocurile de copii) Doi. Unica, dodica, tridica, panica, cinca ... Cele cinci vorbe dintâi se încep ca cele cinci numere dintâi, pamfile, J. I, 316, cf. H iv 258. -Cf. doi. DODIE s. f. 1. (La pl.; popular şi familiar; în e x p r.) A vorbi sau a spune, a grăi (cam) în dodii = a vorbi fără sens; a aiura. Mi se pare că vorbeşti cam în dodii, făcându-mi o asemine întrebare. NEGRUZZI, S. I, 229. Parcă eşti nu ştiu cum, Chirică; vorbeşti şi tu aşa în dodii câteodată. CREANGĂ, O. 63. începură ... a grăi ... despre dânsul cam în dodii. ISPIRESCU, L. 36. Vorbea în dodii. CONTEMPORANUL, VII2, 529, cf. DDRF, ŞĂINEANU2, TDRG. Vorbeşti în dodii, agîrbiceanu, S. 452. Vorbi-n dodii unul. lungianu, CL. 126, cf. resmeriţă, D., CADE. Vorbesc şi eu în dodii. VOICULESCU, POEZII, II, 249. Poate grăia şi el aşa în dodii. SADOVEANU, O. XIII, 754, cf. SCRIBAN, D. Dar trecând într-alte zodii, Le vorbea croitoru-n dodii. ARGHEZI, S. P. 20. Tu de mult vorbeşti în dodii. BENIUC, M. C. I, 242. Nu vezi că vorbeşti în dodii? TUDORAN, P. 136. Te lungişi ..., spunea Marghioala, în dodii, barbu, G. 397. (Cu parafrazarea expresiei) între Chirică şi Stan este un adevărat concurs de vorbire în dodii. varlaam-sadoveanu, 285. A umbla sau a merge (ca) în dodii = a umbla sau a merge în neştire, năuc. Cf. ddrf, resmeriţă, d., scriban, D. Am pierdut mai toată vara Umblând noapte-aşa în dodii Cu o scară printre zodii. ARGHEZI, c. O. 205, cf. dl, dex, şez. xxiii, 45. 2. (Prin nord-vestul Munt. şi prin nord-estul Olt.) Nărav (1), obicei (2). Aşa-i dodia lui. udrescu, gl. O Expr. A lăsa (pe cineva) în dodiile Iui = a lăsa (pe cineva) să-şi fac nestingherit toanele, capriciile. Noi, copiii, o lăsam în dodiile ei. stancu, d. 5, cf. DL. - PL: dodii. - Et. nec. DODIÎ vb. IV v. dodei. DODIIÂLĂ s. f. v. dodeială. DODÎŢĂ s. f. (Prin Olt.) Leliţă. Cf. gr. s. v, 120. - PL: dodiţe. - Dodă + suf. -iţă. DODOC s. n. (Regional) Cocoloş făcut din mămăligă frământată cu brânză şi neprăjit, care se dă copiilor mici ca să tacă (Cotârgaşi - Broşteni). Cf. şez. ii, 226, ib. vii, 115, pascu, c. 231. -PL: ? - Cf. d o d o n e t e. DODOLĂ s. f. (Ban.) Paparudă1 (I 1). Cf. şăineanu2, PAMFILE, VĂZD. 134, DR. IV2, 839, CADE, GĂMULESCU, E. S. 127, ALEXICI, 9882 DODOLEŢ - 1286 - DOFLANI L. P. 198. Lăieţăli să fac dodoli. Să-mbracă-m boj. Ş-atuns pliacă prân sat cântând şî ies muierili şî le udă cu apă. ARH. FOLK. iii, 138. - PL: dodoli. - Din sb. dodola. DODOLÉT1, -EÂŢĂ adj. v. dodoloţ. DODOLÓI, -OÁIE subst. 1. S. m. şi f. (Prin Ban. şi prin Transilv.) Paparudă1 (11). Cf. pamfile. vâzd. 134, resmeriţă, d., dr. IV2, 839, ŞĂINEANU, D. U., CADE, MIHĂILÂ, î. 150, GÁMULESCU, E. S. 127. Ce îmbli ca un dodoloi. L. costin, gr. bân., 100, cf. alr ii 4 251/2,29, 36, alrt ii 4, 28, 33, 318, 323, 324. 2. S. m. (Ban.) Om ud până la piele (ca paparuda). Cf. şăineanu, d. u. - PL: dodoloi, -oaie. - Şi: dădăloâie (pamfile, văzd. 134, com. sat. ii, 60, dr. iv2, 839), duduloáie (alr ii 4 251/2, alrt ii 4, 318) s. f. - Dodolă + suf. -oi. DODOLOŢ, -OÂŢĂ adj., s. f. 1. Adj. (învechit şi regional) Rotund (11). Pământul... aşa se cearcă: ...se ia un pumn de pământ, se udă şi, stringându-se în mână, deacă nu se face dodoloţ, ci să răsepeaşte, e semn că pământul e cald şi moale, economia, 6/14, cf. CADE, SCRIBAN, D., DENSUSIANU, Ţ. H. 316, GREGORIAN, CL. 57, ALR I 3/56, 109, 112, 116, 118, 825, 835. O* (Prin nord-estul Olt.; la pi.) Prune dodoloaţe = prune mici, rotunde, a căror carne se desprinde greu de pe sâmbure v. prune câineşti. (Sereca - Orăştie). Cf. MAT. DIALECT. I, 254. 2. S. f. (Regional) Gogoaşă (de stejar) (Feneş* -Zlatna). Cf. alr ii 6 383/102. - PL: dodoloţi, -oaţe. - Şi: dodolâţ, -eâţă (cade, plopşor, v. o. 7, arh. olt. vii, 157, alr i 3/825), dodonâţ, -eâţă (păcală, m. r. 139, arh. olt. vii, 157) adj. - Cf. g o g o n e ţ . DODOMÉTE s. n. v. dodonete. DODONÉLE s. f. pi. (Regional) Obiecte mici de formă (aproximativ) sferică (Măţău - Câmpulung). Cf. coman, gl. 29. -Cf.go g on el e . DODONETE s. n. (Regional) Bucată de aluat dospit căreia i s-a dat, prin frământare, o formă (aproape) sferică. în sara ajunului Crăciunului, sătencele obicinuesc a dospi cocă ... Din această cocă dospită, pune de ia dintr-însa un copil curat, cu gura de nouă ori, ţinând mânile la spate. Strânge aceste nouă muşcături, face un dodonete pe care îl coace între sobă şi îl păstrează peste tot anul sub numele de «aluat de Crăciun». ŞEZ. IV, 23. - PL: ? - Şi: dodométe s. n. pamfile, cr. 6. - Cf. d o d o n e ţ . DODOMÎŢ, -EÂŢĂ adj. v. dodoloţ. DODORA vb. I. T r a n z . (Regional; complementul indică copii) A răsfăţa (1) (Ghilad - Deta). Cf. alr ii/i h 150/36. - Prez. ind. 3: dodorează. - Cf. odor1. DODORAŞ s. m. = odoraş1. Sandu. - ... Mi-s dragi copiii de mor. Antohi. - Zău? ...îl iubeşti pe dodoraşul meu? alecsandri, • t. 1 641, cf. alexi, w. DÓDOT s. n. (învechit) Trăncăneală1 (2). Filosoful ce în dodot de amoriu se stăpâneşte, Au doar el singur pe sine nu ride şi se huleşte? CONACHI, P. 285, cf. CMAC ii, 97, ddrf, barcianu, alexi, w., dr. iv2, 1 264. -PI: ? - Et. nec. DODOŢÂL s. m. v. dediţel. DODRĂNC s. n. v. dodrean. DODREÂN s. n. 1. (învechit şi regional) Ogrinji1 (1). Cf. ANON. CAR., CADE, L. ROM. 1973, nr. 5, 493, C1AUŞANU, V., alr I 953/808, 850, 860, alr sn i 123/836. + (Regional) Fân pentru vite (i. CR. viii, 187, alr ii 5 248/768). + (Prin vestul Olt.; cu sens colectiv) Cotoarele cocenilor şi ale buruienilor, care rămân după ce au fost hrănite vitele. Cf. boceanu, gl. 2. (Regional) Gunoi, bălegar (Balş). Cf. lexic reg. 26. - PL: dodreanuri şi dodrene. - Şi: dodrânc (ANON. car.), dodreânc (i.cr. viii, 187, alr ii 5 248/768), drodeân (boceanu. gl., alr ii 5 248/848) s. n. - Cf. sb. d o d e r a t i „a rupe în bucăţi, a jupui, a face praf’ (l. rom. 1973, nr. 5, 493-494). DODREÂNC s. n. v. dodrean. DODUROS, -OÂSĂ adj. (Prin nord-vestul Transilv.) Noduros (2). Cf. caba. săl. 88. -f F i g . Prost (BIV3), necioplit (2). Cf. vaida. -PL: doduroşi, -oase. - Cf. noduros. DOFÂCE vb. III. T r a n z . (Prin Ban. şi prin Olt.) A termina de făcut. Cf. sfc iv, 34, gl. olt., porţile de fier, 327. - Prez. ind.: dofâc. - Pref. do- + face. DOFFER s. n. Valţ colector, la o maşină de filat; cilindru perietor. Colectorul, dofferul sau val ful desprinzător ... se mişcă în acelaşi sens, dar cu viteză de 20-30 ori mai mică decât tamburul... El desprinde vălul (pătura) de pe tambur. IONESCU-MUSCEL, fil. 131. Producfia cardei se poate modifica ... cu ajutorul unei roţi schimbătoare ... care influenţează asupra mişcării valţului colector, denumit şi doffer. id. ib. 138. - Pronunţat: dofăr. - PL: doffere. - Din engl. doffer. DOFÎ vb. IV. I n t r a n z. (Prin Ban. şi prin Olt.) A fi în întregime. Cf. SFC iv, 35. N-a dofost k’ar de tot săsetă. GL. olt. - Imperf. pers. 3: doera (porţile de fier, 327); perf. c. pers. 3: a dofost. - Pref. do- + fi. DOFIERBE vb. III. Intranz . (Prin Ban. şi prin Olt.; despre lichide) A fi aproape de punctul de fierbere. Cf. sfc iv, 34, alr ii 2 543/2. + A fierbe complet. Cf. gl. olt. - Prez. ind. pers. 3: dofierbe. - Pref. do- + fierbe. DOFÎN s. m. (învechit, rar) Delfin2 (1). Dofinul Carol V(\ fiul lui Ioan, învăfe o mare lecţie de politică. SĂULESCU, HR. I, 200/3. - PL: dofini. - Din fr. dauphin. DOFL vb. I. T r a n z . (Regional) A mânca (1) (Runcu Salvei - Năsăud). Cf. chest. viii 113/27. - Prez. ind.: ? - Et. nec. DOFLÂNI s. m. pi. (Bot.; regional) Dovleci, bostani (Cucurbita pepo). Cf. BORZA, D., mda. - Cf. d o f 1 e a c. 9904 DOFLEAC - 1287- DOGAT DOFLEÂC s. m. v. dovleac. DOFTĂ s. f. v. doxă. DOFTOR s. m. v. doctor. DOFTORÂŞ s. m. v. doctoraş. DOFTOREÂSĂ s. f. v. doctoreasă. DOFTORESC, -EÂSCĂ adj. v. doctoresc. DOFTOREŞTE adv. v. doctoreşte. DOFTORÎ vb. IV v. doctori. DOFTORICÂLĂ s. f. (La pl.; adesea peiorativ) Produs farmaceutic; medicament. Pentru nimic în lume nu-i va îngădui acestui venetic, reprezentant de doftoricale, să~şi dea faţă de el aere de senior, vinea, L. n, 227. -Pl .-.doftoricale. - Cf. doftorie. DOFTORICESC, -EÂSCĂ adj. v. doctoricesc. DOFTORICÎ vb. IV v. doctorici. DOFTORIE s. f. v. doctorie. DOFTORÎRE s. f. v. doctorire. D6FTORIŢĂ s. f. V. doctoriţă. DOFTOROÂICĂ s. f. v. doctoroaică. DOFTOROÂIE s. f. v. doctoroaie. DOG s. m. (Adesea urmat de determinări care arată specia) Specie de câini, de talie foarte mare, cu corpul acoperit cu păr scurt şi lins, cu urechile lăsate în jos şi cu botul turtit şi gros. Dogul, talie mare, părul scurt şi neted. ENC. VET. 696. Dogul francez sau de Bordeaux, ib. Dogul de Tibet sau molosul, originar din platoul Asiei. ib. Dogul englez, ib. Dogul danez sau german, ib. cf. ENC. agr. ii, 337. Zmeu, dog de vânătoare Efrumos la arătare, Falnic, sprinten şi semeţ, Nu e câine de coteţ. ARGHEZI, s. P. 113. Dogii alergaseră în salturi lungi şi moi spre terasă. CAMIL PETRESCU, N. 169, cf. DL, DM. Nu-i departe cherhanaua, Mi-am lăsat acolo dogul, Mă întorc şi iar l-oi pune Pe genunchii mei curaţi. HOREA, P. 82, cf. DN2, DEX. -Pl .-.dogi. - Din fr. dogue. Cf. engl. [watch] dog. DOGÂL, -Ă adj. (Rar) Care aparţine dogilor, privitor la dogi. Cf. dn3. - PL: do gali,-e. - Din it. dogale. DOGÂNĂ s. f. (învechit) Vamă (3). Când venea vro poruncă de la Ţarigrad, mai înainte de a se spune aceasta lui vodă, se povestea prin dogane. şincai, hr. iii, 224/27, cf. heliade, O. H, 349. Când am ajuns la dogană (vamă) nu mai aveam decât ca o litră de tutun într-o cutie de tinichea. FELIMON, O. îl, 34. Auzii pe unul din vameşi strigând: Nicolae Filimon are să plătească opt zloţi. Numărai dară pe masa doganei cei opt zloţi sau fiorini de argint, id. ib. 35, cf. CONTRIBUŢII, III, 157. -PL: dogane. - Din it. dogana. DOGANGÎ-BAŞĂ s. m. (învechit, rar) Căpetenia ienicerilor, mai-marele peste vânătorii de ulii. Un atlaz ce s-au dat la dogangi-başa (a. 1693). ap. şioii2, 105, id. ib. 145. -Pl.:? - Din tc. dogancibaşi. DOGANIÂR, -Ă adj. (învechit, rar) Vamal. Unul dintre fiii lui Mircea, celebrul Vlad-Vodă, supranumit Dracul, acoardă neguţitorilor din Polonia şi din Moldova un privilegiu doganiar. hasdeu, i. c. I, 6. - PL: doganiari, -e. - Dogană + suf. -ar. DOGÂNIE s. f. v. dugheană. DOGANIÉR s. m. (învechit, rar) Vameş (1). Dar tocmai pe când serba triumful său în contra doganierilor, să prezentă înaintea noastră un căpitan de grăniceri, filimon, O. n, 35, cf. contribuţii, iii, 157. - PL: doganieri. - Din it. doganiere. DOGAR s. m., s. n. 1. S. m. Meşteşugar care se ocupă cu confecţionarea vaselor de lemn alcătuite din doage; (regional) butnar. Foaia de oamenii domneştfi] care li se dau îmbrăcăminte... 2 dogari de curte (a. 1695). iorga, s. D. v, 361, cf. heliade, paralelism, i, 24/24. Perilipsis de toţi oamenii ai ocnii Telegii... arată ... lude 414 ..., 1 dogar al ocnii (a. 1830). DOC. ec. 458, cf. valian, v. Apoi îl întreabă iarăşi: - Dar în sat aveţi dogar? PANN, ş. II, 46/19, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Sub Ludovic XVI, Ney ar fi murit dogar, Lannes - vezeteu, Murat - birtaş. hasdeu, i. V. 115, cf. COSTINESCU, LM. Pe când însă dogarii înfundau bolobocul, una din roabele fetei de împărat ...le dete pe sub ascuns o copae de mere. ispirescu, L. 353, cf. DDRF, ALEXI, w., ŞĂINEANU2. Butnarii, dogarii din Piatra dau ... un z.apis pentru vânzarea unui loc. IORGA, C. I. m, 175, cf. tdrg, STERESCU, N. 1 046, RESMERIŢĂ, D., CADE. A rămas dogarul singur. BRĂESCU, O. a. I, 174. I-am spus şi eu că sunt dogar, făcător de butoaie. SAHIA, N. 80, cf. NOM. PROF. 32. Loveşte rar şi ritmic butoiul gol dogarul. PILLAT, P. 84, cf. SCRIBAN, D. Era un mămular care-şi avea negustoria alături de dogar, camil petrescu, O. ii, 42. Dogarii mai în vârstă ... cunoşteau sezonul butoaielor, al murăturilor de tot felul. V. ROM. octombrie 1954, 111, cf. ltr2, dl, dm. Dogarul mai venise de câteva ori, nu întrebase nimic, dăduse ajutor şi abia când au pus salcia la acoperiş a îndrăznit să aducă vorba despre actul casei. BARBU, G. 102. Pivnicerul... era mai mare... peste dogari. STOICESCU, s. D. 280. Se cunosc unelte de dulgheri, lemnari, dogari etc. magazin IST. 1969, nr. 9, 48, cf. M. D. ENC., dex. Distingem, pe de o parte, sate de butnari sau dogari, în care produsele principale erau buţile, butoaiele, căzile şi alte vase de mai mare capacitate, din doage de stejar. BUTURĂ, eg. 367, cf. alr 11 667, ib. n 6 686/192, 310,365, 520, 537, 682,705, 762,784,791, 836, 848, 872, 876, 886,928, gl. olt. 2. S. n. Unealtă în formă de seceră, folosită la despicatul lemnelor pentru doage. Cf. ddrf. Fiecare meşter are trei dogare de diferite mărimi. DAMÉ, T. 89, cf. TDRG. Dogarul... slujeşte la crăparea lemnelor pentru doagele mici. pamfile, I. c. 163, cf. şăineanu, d. u., CADE, ENC. AGR. II, 253. Unelte folosite în dogărie: ... dogarul (de spintecat doage), ltr2 vi, 575, cf. M. D. enc., dex. 3. S. n. (Prin sud-vestul Transilv.) Planşetă pe care se frământă aluatul. Cf. a ii 3, 12. -Pl.: (1) dogari, (2,3) dogare. - Şi: (regional) dăogâr s. m. sterescu, N. 1 046, alr i 1 667/837, 840, 842, 846, 860, 865, 870, 874, 880, 885, ib. ii 6 686/836, 848, 872, 876, 886. - Doagă + suf. -ar. DOGÂT s. n. Funcţia, titlul de doge; perioadă în care cineva exercita această funcţie. Cf. COSTINESCU, dn2. în fruntea republicii 9929 DOGĂ - 1288 - DOGI oligarhice se găsea dogele (începând din 742 cu dogatul lui Teodato). magazin ist. 1970, nr. 1, 84. - PL: do gate. - Din it. dogato. DOGĂ s. f. (învechit, rar) Stare (VI1). Casa lor în cea mai rea dogă; cugetai că e un coşer, unde se uscă poamele pentru postul lui Crăciun. F (1884), 234. - Pl.: doge. - Et. nec. DOGĂREÂSĂ s. f. Soţia dogarului (1); (regional) dogăroaică, dogăroaie. Cf. polizu, costinescu. Mă-ntâlnii cu dogăreasa la piaţă. UDRESCU, GL. - Pl.: dogărese. - Dogar + suf. -easă. DOGÀRÉSC, -EÂSCĂ adj. (Rar) Care aparţine dogarului (1), privitor la dogar. Cf. scriban, d. - PL: dogăreşti. - Dogar + suf. -esc. DOGĂRÎ vb. IV. I n t r a n z. A practica meseria de dogar (1). Cf. sfc iv, 197. -Prez. ind.: dogărese. - De la dogar. DQGĂRÎE1 s. f. Meseria dogarului (1); (rar) dogărit, (regional) butnărie. Cf. valian, v., pontbriant, d., costinescu, lm, ddrf. Dogar şi dogărie se zice în Muntenia. DAMÉ, T. 83, cf. ALEXI, W. Lemnăria se împarte...în mai multe ramuri.... butnăria sau dogăria şi lemnăria propriu-zisă, cuprinzând: dulgheria şi tâmplăria sau stoleria. pamfile, i. c. 113, cf. şăineanu, d. u., cade. Unealtă de dogărie şi tâmplărie, asemăntoare unui topor. ENC. AGR. I, 408. Uneltele folosite în dogărie sunt de obicei următoarele: toporul, barda şi tesla ..., ciocanul. LTR2, cf. DL, DM, DEX, HII, 13, 62,146, IV, 45, 56, ix, 61, 188, x, 209, xn, 146, xvi, 112, 355, xvin, 261. Să vă spun acuma cu dăogăriia cum se lucrează o putină. GL. OLT. - Pl.: dogării. - Şi: (regional) dăogărie s. f. - Dogar + suf. -ie. DOGĂRIE2 s. f. 1. Atelierul sau prăvălia în care se fac şi se vând doage. Cf. polizu, costinescu, pascu, s. 184, resmeriţă, d., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. 2. (Cu sens colectiv) Articole lucrate de dogar (1). Cf. tdrg, cade, SCRIBAN, D. Dogăria şi rogojinăria erau reprezentate în Obor laolaltă cu lingurăria de plută. ARGHEZI, B. 104, cf. SFC ni, 52, DL, DM, DEX, GRAIUL, I, 119. - PL: dogării. - Doagă + suf. -ărie. DOGĂRÎT s. n. (Rar) Dogărie1. Cf. scriban, d. Prelucrarea lemnuluica şi arcurăritul, dogăritul ambulant etc. au constituit ocupaţii principale. BUTURĂ, EG. 63. - V. dogări. DOGĂROÂICĂ s. f. (Regional) Dogăreasă (Piteşti). Cf. udrescu, gl. - PL: dogăroaice. - Dogar + suf. -oaică. DOGĂROÂIE s. f. (Regional) Dogăreasă (Piteşti). udrescu, gl. - PL: dogăroaie. - Dogar + suf. -oaie. DOGĂSÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A termina de găsit. Cf. GL. OLT., sfc iv, 35. - Prez. ind.: dogăsesc. - Pref. do- + găsi. DOGĂT vb. I. (Regional) 1. T r an z. A termina, a isprăvi de tot. Cf. sfciv, 34, CL1973, 108, arh. folk. iii, 148, alr 1985/18, ib. n/29. 2. R e f 1. (Despre mâncare) A se termina de gătit. Cf. gl. olt. -Prez. ind.: dogătesc. - Pref. do- + găta. DOGÂU s. n. (Regional) Ciocan sau pană de bătut cercurile (Bârsana - Sighetu Marmaţiei). Cf. alr ii 6 692/353, ib. 6 693/353. - PL: dogauă. - Din magh. dugo. DOGE s. m. (Atestat prima dată în anul 1770, ap. tdrg) Conducător politic (ales prin vot) al vechilor republici italiene Veneţia şi Genova. Îşi pun un domn ... ce să chiamă doagea de Veneţia. AMFILOHIE, G. 114/16. întru o sală mare, pe un pat, pus jeţul dojii. GOLESCU, î. 85. La 1389 căpătă Ghenua dogi domnitori pe viaţă. SĂULESCU, HR. 1,181/10. De la 1363 păn la 1522 în mai multe rânduri a stătut dogi în Genova. ASACHI, l. 482/44. Doge era în Veneţia cam atâta cât fuse în Roma consulul. FM (1843), 7]/36. Palatul crăiesc în care lăcuia mai demult dogii. RUS, 1.1, 266/18, cf. NEGULICI. Fiul unui doge nu fuse mai puţin constrâns. LĂZĂRESCU, S. 128/8, cf. stamati, D. Grăind neîncetat ... de dogii ce au fost în familia dumitale. NEGRUZZI, S. III, 480, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. Când noaptea în tăcere, la ora ce s-adună A dogilor vechi umbre pe maluri şovăind, Gondola, leagăn dulce, ne primblă împreună, alecsandri, p. i, 155. Serenisimul doge! I. NEGRUZZI, S. v, 415. Era fiul fostului ambasador veneţian din Constantinopole, mai pe urmă dogele Andreas. XENOPOL, I. R. IV, 237. Întorci faţa la dreapta şi priveşti tot cu atâta uimire vestitul palat al dogilor. SĂM. I, 329. Mai vezi ... Trăsurile măreţe a feţelor străbune, Săpate-adânc în piatră pe-al dogilor mormânt! LUC. II, 406, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2. Dogele primia daruri de la depărtatul domn creştin. IORGA, C. I. ffl, 28, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Dogele este foarte supărat. C AMIL PETRESCU, T. II, 190. Pun purpura vestmânt, Ca dogii când în larguri se logodesc cu marea. VOICULESCU, POEZII, II, 285, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DER, DN2. Sigismund Bathory murea la Praga fără glorie ... cum scrie ... un corespondent al dogelui Veneţiei, magazin ist. 1967, nr. 3, 86. Despre aceeaşi epidemie consemna ...în raportul trimis... către doge. G. BARBU, A. V. 23, cf. DEX. - PL: dogi. - Şi: (învechit, rar) doage, doj s. m. - Din it. doge. DOGEÂLĂ s. f. Faptul de a se dogi (3). Auia un clopot groaznic a dogeală. voiculescu, poezii, i, 46, cf. ddrf. - PL: dogeli. - Dogi + suf. -eală. DOGENÎ vb. IV v. dojeni. DOGGER s. n. Epoca mijlocie a jurasicului, caracterizată prin anumite specii de amoniţi, belemniţi şi, petrografic, prin roci calcaroase, şisturi mamoase şi argiloase; jurasic mediu. Doggerul cuprinde etajele bajocian ... şi aalenianul. LTR-, cf. DN, DER, DEX. - Pronunţat: dogăr. - Din engl. dogger, fr. dogger. DOGÎ vb. IV. (Atestat prima dată în 1852, ap. tdrg2) Tranz. şi refl. 1.A depărta, a desface sau a avea depărtate, desfăcute doagele una de alta (mai ales din cauza uscăciunii). Uscăciunea [pivniţei] ... nu trebuie să fie mare pentru că usucă 9946 dogire - 1289 - DOGMATIC doagele, dogeşte cercurile, penescu, M. 60/20, cf. pontbriant, d., lm, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. Slujitorii ... dogiră buţile, împrăştiară mine peste toată faţa acelei câmpii. POPESCU, B. I, 6. Butea încă ea ca vai de ea, să dogise cât a stat la soare, mera, L. B. 32, cf. ciauşanu, v. 156. + T r a n z. (Complementul indică ambarcaţiuni) A crăpa, a face o crăpătură. Corăbiile se cufund dogite în marea. GORJAN, H. I, 131/27. 2. (Popular) A plesni, a sparge sau a avea plesnite, sparte părţi ale corpului omenesc. Luară pe babă de păr ş-o izbiră cu capul de păreţi, până i~l dogiră. CREANGĂ, O. 8. Dar dacă n-ăi fi [om], şi spatele ţi s-o dogi, şi fălcile ţi-or plesni. VISSARION, B. 25. E x p r. Sună a dogit = produce, la cea mai uşoară atingere, un sunet caracteristic de vas cu doagele desfăcute, plesnite. Mi-aşfi durat un cimpoi nou cu pielea ta ... Numai asta-i dracu că o fi sunat a dogit. conv. lit. iii, 62, cf. dex. <> (Adverbial) Clopotul dogit răsună Clătinat ca de furtună. alecsandri, p. II, 35. Clopotul sună dogit 12 ore. Miezul nopţii. EMINESCU, O. IV, 58. Tălăngile, trist Tot sună dogit. BACOVIA, o. 10. Horobeţ râdea gros, dogit. BĂNULESCU, I. 38. 3. F i g . (Despre oameni) îmbătrânit. Nu lipsea... mitropolitul Neofit, bătrân şi dogit, barbu, princ. 116. + (Despre facultăţile fizice, psihice etc. ale oamenilor) Care şi-a pierdut forţa, intensitatea etc., care a slăbit (din cauza bătrâneţii, abolii etc.). Com. din marginea-rădăuţi, cf. COMAN, GL. Pare că mi-i dogit capul, aşa ren mă doare. Com. marian. Cap dogit, adică om prost, zanne, P. v, 276. - PL: dogiţi, -te. - Şi: (regional) dăogit, -ă adj. - V. dogi. DOGM s. m. v. dogmă. DOGMÂTĂ s. f. v. dogmă. DOGMÂTIC, -Ă adj., subst. 1. Adj. Care ţine de dogme, privitor la dogme, care se sprijină pe dogme; (învechit) dogmaticesc. Cf. MICU, L. 184, ap. TDRG2. Românii ... au încă şi alte multe cărţi catehetice, asşetice, de predici, atăt vechi, căt şi nove: polemiche, eczeghetice, precum şi teologhia, atăt morală, precum şi cea dogmatică, sistematiceşte ţesută, retorica, loghica. maior, s. ii, 236. Consiliariu de stat actual ..., cunoscut în lumea cea învăţată de adânc literat atât în materia dogmatică, cât şi în cea politică, ...a păstrat în inima sa simţirile binevoitoare cătră Moldova, ar (1829), 451I9. învăţătura preoţilor, rece, dogmatică şi grozavă, se întipăreşte numai în memorie. NEGULICI, E. II, 238/32. Adevăratele cauze ale dezbinărei celor două Biserici mari din Roma veche şi Roma nouă nu au fost dogmatice, bariţiu, p. a. i, 432, cf. aristia, plut., polizu. Acei candidaţi să se pregătească pentru a putea fi preoţi, având să înveţe teologia dogmatică şi cea morală. BĂLĂŞESC.U, GR. 11/18, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Statul are a se abţine de a se amesteca în lucruri dogmatice şi curat bisericeşti. CONV. LIT. II, 392, cf. COSTINESCU, LM. Putem găsi forma demonstraţiunii şi în alte sistemizări de cunoştiinţe, ... chiar în teologia dogmatică. MAIORESCU, L. 142. Când oamenii primeau crez.ul lor gata, cu explicări cu tot, din partea unei puteri nesupuse la greşeli..., şi educaţia copiilor nu putea fi decât... dogmatică. CONTEMPORANUL, I, 348. Vreo 40 manuscripte româneşti..., cărţi dogmatice şi învăţături d-ale părinţilor bisericei 995 1 DOGMATIC - 1290- DOGMATISM traduse româneşte în cei duoi din urmă secoli. ODOBESCU, s. I, 343. Partea pur dogmatică a religiei se pierde cu vremea, dar sâmburul ei moral rămâne şi formează tăria caracterului. EMINESCU, 0. X, 137, cf. DDRF. O scădere am mai găsi în gruparea prea dogmatică a ideilor. SĂM. n, 96. Filozofia lui e cel puţin tot aşa de dogmatică. LUC. II, 324, cf. ALEXI, w. Literatura au fost cântările bisericeşti ..., dezbaterile dogmatice. IORGA, c. i. H, 55, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u. Negreşit, „Critica raţiunii practice”, excesiv dogmatică, prezintă mult mai puţine greutăţi. CAMIL PETRESCU, u. N. 75. Reprezentări care alcătuiesc conţinutul dogmatic al religiilor. NEGULESCU, G. 113. Se rotunjeşte după un plan prea precis, prea dogmatic caracterul personajelor. RALEA, S. T. I, 73. Nimic dogmatic, nimic sistematizat, nicio pretenţie de a emite idei, principii sau mari adevăruri. CONSTANTINESCU, S. îl, 76. Guiraud nu dă o întrebuinţare dogmatică metodei statistice în studiul vocabularului poetic. L. rom. 1959, nr. 3, 29. [Messerul Ottaviano] răsfoia cărţile dogmatice dăruite de banul Preda. BARBU, PRINC. 34. In încăpăţânarea lor dogmatică,... [colegii lui Galilei] au refuzat să asiste la demonstraţiile lui practice. MAGAZIN IST. 1970, nr. 8, 44. Printre intoleranţi cei mai porniţi sunt propovăduitorii toleranţei; după cum cei mai dogmatici sunt adepţii liberalismului. CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 5/4, cf. DEX. Nu vom găsi în spaţiul culturii româneşti exclusivismele dogmatice de gândire şi credinţa, care au blocat în alte arii de civilizaţie iniţiative spirituale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 23, 4/1. înţelepciunea care nu ştie să farmece şi să convingă nu e înţelepciune adevărată, ci suficienţă dogmatică. PLEŞU, M. M. 85. Seamănă cumva cu o figură bizantină dintr-un mozaic dogmatic şi migălos. CĂRTĂRESCU, N. 167. 2. S. f. (Atestat prima dată în 1760, ap. tdrg) Parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a dogmelor unei religii; tratat asupra dogmelor religioase. Cf. lb. Dogmatica religiei lor [a indienilor] arată o prea înaltă fiinţă a toate făcătoare, săulescu, hr. 1, 9bls/6. Hindii să ţin de religia braminilor, a căror dogmatică stă în preavechile cărţi, ce se numeau Vedam. GT (1839), 164V47. [Seminariştii] avuseră să asculte ... prelegeri din dreptul canonic, dogmatică, teologia morală şi cea exegetică. BARIŢIU, P. A. I, 612, cf. polizu, costinescu, lm. S-a discutat şi votat religiunea, curs de 4 ani, după un amendament a d-lui Laurian, care în clasa 3 şi 4 a propus dogmatica şi morala. EMINESCU, O. IX, 211, cf. DDRF. Doctrina zeilor şi a legilor, dogmatica şi jurisprudenţa, numai aceşti profeţi aveau dreptul să le cunoască. SĂM. i, 194, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2, tdrg, resmeriţă, D. Şi pretutindeni purtase vasta ei curiozitate pentru rosturile artei şi dispreţul pentru dogmatică. M. ELIADE, O. I, 91, cf. cade. Ar fi de ajuns să respingem teza aceasta exotică a d-lui Rădulescu-Motru, poftindu-l să ia în mână o carte de dogmatică ortodoxă. STĂNILOAE, O. 106. Concepţiile acestor gânditori nu sunt în acord cu dogmatica lui Luther. BLAGA, în PLR II, 624, cf. DER, DN2, DEX. Nu mai vorbesc de şansa pe care o are din capul locului cu un tată profesor de dogmatică şi deci cu o bibliotecă de toată frumuseţea chiar acasă. LIICEANU, J. 145. Am în vedere ceea ce Claude Tresmontant numea „infrastructură metafizică”, alcătuită din teze metafizice foarte bine precizate care subîntind atât teologia, cât şi dogmatica creştinismului. PATAPIEVICI, C. L. 365. 3. Adj. (Despre oameni) Care se comportă conform dogmelor; (despre manifestări ale oamenilor) care corespunde dogmelor. Tonul afirmării d-lui Djuvara este foarte dogmatic. MAIORESCU, CRITICE, 543, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. Numai puţin nepotrivite sunt părerile asupra organisaţiunei municipale; dar stilul dogmatic de mai înainte se schimbă, dând loc unei nehotărâri nemotivate, conv. lit. xx, 687. [Doctorul Ionescu] era dogmatic şi cumpănit, preda, R. 147. <> (Adverbial) Criticul nostru cade chiar într-o exagerare opusă,... declarând cam dogmatic. CONTEMPORANUL, V2, 53. Heliade alcătuia un „Vocabular”, ... unde putem urmări ... ideile lui ... expuse când dogmatic, când în ton de polemică. densusianu, L. 296. [Secretarul] ...le considera apucături de arivism, enunţând dogmatic că ziaristul să rămâe în lumea lui, nu să se vâre printre ciocoi, să-şi adoarmă conştiinţa, rebreanu, R. I, 210. 4. S. m. şi f. Persoană care susţine şi aplică dogmatismul; (rar) dogmatist. Cf. lm. Spirit de idei generale, de o admirabilă structură ..., Maiorescu e un dogmatic. CONSTANTINESCU, S. în, 201, cf. M. D. ENC. Primul reproşează celui de-al doilea că l-a făcut „dogmatic” într-un articol. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 348. Ţelul cunoaşterii ajunge să fie totalitar: dogmaticul va demonstra orice, iar scepticul nu va mai admite niciun adevăr, patapievici, c. L. 338. -PL: dogmatici, -ce. - Din lat. dogma ticus, -a, -um, fr. dogmatique. DOGM[ATICAMENTE adv. (învechit, rar) în mod dogmatic. Cf. costinescu. - Din fr. dogmatiquement. DOGMATICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit) Dogmatic (1). Deaderă hărturiile, propozuind şi el multe cuvinte dogmăticeşti, împotriva cela ce li să punea protivă. DOSOFTEI, V. s. decembrie 22776. Intr-însa nimic altă nu e cuprins fără numai sângură istoriia lui Alexandru Mare şi Darie împăraţilor, şi cum că de alte lucruri bisericeşti, dogmăticeşti sau a legilor nicio pomenire nu să face (a. 1794). bv ii, 362. [Cărţile] ... care cuprind dogme să zic dogmăticeşti. MICU, L. 184/2. Acest paroh numai de la obşte depăndăluiaşte, aşa şi voirile obştii osebit din ceale dogmăticeşti a împlini dator este (a. 1800). IORGA, A. R. G. 161. Se veade că Ivai Patachi mai mult au fost theolog sholasticesc decât theolog dogmaticesc. MAIOR, I. B. 384/15. Se nu caute cetitori la aceaste cuvinte ale meale ca la nişte dări înainte şi dogmăticeşti rânduieli..., de bunăvoie scutire se caute. ŢICHINDEAL, A. M. 75/19. - Pl.: dogmăticeşti. - Şi: dogmăticesc, -eâscă adj. - Cf. ngr. SoyjiaxiKoţ. DOGMATICEŞTE adv. (învechit) în mod dogmatic (3). Iară încăş nu le grăia dogmaticeaşte pentru ei. ANTIM, în SFC l, 107, Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF. - Cf. d o g m a t i c e s c. DOGMATICIÂN s. m. Specialist în dogmatică v. dogmatic (2). Cf. iordan, l. r. a. 176, dex, dn3. -Pronunţat: -ci-an. - PL: dogmaticieni. - Dogmatic + suf. -ian. DOGMATISÎ vb. IV. T r a n z. (învechit) A dogmatiza. Cum ar putea cineva să filosofească drept, neştiind nici cum au folozofit cei vechi, nici câte au dogmatisit? POTECA, c. P. 30/5. Vechii astronomi dogmatisea dupre firească părerea viderei că pământul este nemişcat, stând ca un chentru. SĂULESCU, HR. I, XXVIII/12. Dogmatisea că sufletele sânt urzite mai înainte de timp. id. ib. 23bis/25. - Prez. ind.: dogmatisesc. - Din ngr. SoyjidTioa (aor. lui Soy^i^oo). DOGMATÎSM s. n. Mod de gândire rigid, care operează cu teze socotite imuabile. Este o putere de adevăr pe care n-o poate învinge niciun scepticism; este o putere de demonstraţie pe care n-o poate învinge niciun dogmatism. NEGULICI, E. II, 16/18, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Oricât de modestă în aparenţă arfi cartea, ... însemnează începutul unei reforme adânci în instrucţia elementară; ea a rupt-o cu dogmatismul. EMINESCU, O. XVI, 176, cf. DDRF, ŞĂINEANU2. Părerile lui ...se transformau în teorii critice, luau o înfăţişare de dogmatism, densusianu, L. 303. [Popa din Vărarea] zise că ceea ce face Belciug e un dogmatism nevrednic de vremurile 9957 dogmatist -1291- DOGMĂ noastre modeme, rebreanu, i. 156, cf. resmeriţă, d., cade. [Savanţii] au omorât cel mai înalt... ideal al omenirii transformându-l într-un dogmatism strâmt. COCEA, S. I, 61, cf. SCRIB AN, D. Dogmatismul estetic e înlocuit cu dogmatismul sociologic. CONSTANTINESCU, S. III, 202. E de prisos a spune că criticului îi trebuie mult tact, spre a nu cădea în dogmatism, cu primejdia de a obişnui pe autor şi cititor să conceapă frumosul ca o conformare deliberată şi rece la un număr de percepte. CĂLINESCU, C. O. 243. Shakespeare aparţine aceleiaşi linii a cugetării descătuşate, în rebeliune faţă de dogmatismul anterior, vianu, L. u. 65. [Goethe] va pleda ... pentru tradiţionalism şi dogmatism. BENIUC, M. C. I, 316. Accentele vodevileşti se aliază cu violenţa unui anume dogmatism. varlaam — sadoveanu, 225. [Ion Codru-Drăguşanu] a plătit scump acest dogmatism: cu o eclipsă scriitoricească de aproape un veac. IST. UT. ROM. îl, 578, cf. der, DN2, DEX. Capitolele care povestesc întâlnirile lui Gheţea, în anii dogmatismului suspicios..., se situează printre ... cele mai bune din roman. V. ROM. august 1975, 33. Un creator este un spirit etern nedomolit, într-o perpetuă, intensă activitate îndreptată împotriva dogmatismului orb. CONTEMP. 1975, nr. 1512, 5/2. Renaşterea venea în contrast cu dogmatismul scolastic. PALEOLOGU, T. 44. Nu e normal a-i cere lui Sorescu să scrie în perspectiva acelei poezii pe care noi o considerăm superioară. E o probă de dogmatism ineficient, românia literară, 1979, nr. 19,9/3. Ieşirea din asfixia dogmatismului presupunea regăsirea marilor surse ale culturii, deschiderea către valorile ei universale şi occidentale. LilCEANU, J. 230. Există în noi o neputinţă de a dovedi, care triumfă împotriva oricărui dogmatism. PATAPIEVICI, C. L. 337. - Din fr. dogmatisme. DOGMATÎST, -Ă s. m. şi f. (Rar) Dogmatic (4). Cf. i. GOLESCU, C., NEGULICI, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, CADE, DEX, DN3. -PI.: dogmatişti, -ste. - Din fr. dogmatiste. DOGMATIZA vb. I. I n t r a n z. A enunţa pe un ton sentenţios, dogmatic, care nu admite replică, a vorbi pe un ton autoritar. Maiorescu nu se mărgineşte în aceste convorbiri intime a dogmatiza şi a formula un credo. CONV. LIT. II, 32, cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., DN2, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIB AN, D., DEX. - Prez. ind.: dogmatizez. - Din lat. dogmatizare, fr. dogmatiser. DOGMATIZARE s. f. Acţiunea deadogmatiza şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d., costinescu, lm, dex, dn3. - PI.: dogmatizări. - V. dogmatiza. DOGMATIZÂT, -Ă adj. Care este stabilit prin dogmă; care nu admite replică. Cf. pontbriant, d. [Galilei] a lăsat posterităţii... moştenirea grea a renunţării... de a mai pune sub semnul îndoielii adevărul impus şi dogmatizat. T ianuarie 1969, 102. - PI.: dogmatizaţi, -te. - V. dogmatiza. DOGMATIZATOR s. m. (învechit, rar) Persoană care adoptă un ton dogmatic. Cf. prot. - pop., n. d. - PL: dogmatizatori. - Dogmatiza + suf. -tor. DOGMA s. f. Teză, doctrină politică, ştiinţifică etc., considerată imuabilă, acceptată în mod necritic şi aplicată rigid, fară a ţine seamă de condiţiile concrete; principiu fundamental al unei doctrine religioase sau filosofice, obligatoriu pentru toţi adepţii ei, despre care nu este îngăduit să se discute. Cf. st. lex. 231. [Sfântul] mearsă la Râm, la fericitul papa Martin, de-l îndemnă să facă săbor pre loc, de-au procleţii pre începătorii aceii învăţături şi dogmă necredincioasă, dosoftei, v. s. ianuarie 22721. Acesta fiind vechiu şi mult îmvăţat om,... pre mulţi au străluminat cu dăscălia dogmatelor şi poruncilor, de i-au adus la lumina cunoştinţa lui Dumnedzău. id. ib. septembrie 24r/18. Puind dogmă a fi Cuvântul întocma cu Tatăl sfinţilor v-aţi osândit la moarte, mineiul (1776), 149V1/17. Tinerii românilor cetind cărţile latinilor, să se alipească cu inima cătră dogmele latinilor, maior, ist. 252/14. [întărâtătoriul norodului] ... zădăraşte şi aţâţă norodul împotriva dogmelor beseariceşti cu vreun eres. GRECEANU, î. 73/31. Nicio dogmă de-ale lor nu păzeşti, leon ASACHl, B. 43/2. Toate cealelalte dogme şi legi sunt aşişderea slobode, oblăduirea, 87/24. Spre a să deprinde preoţii în dogmele pravoslavnicii noastre credinţe ..., am şi tălmăcit-o [loghica]. GRIGORIE, L. 13/15, cf. LB. Acestea cuprind istoria filosoficească, unde să arată ideile şi dogmele atât celor vechi, cât şi ale celor noi filosofi. POTECA, c. P. 29/18. Cel mai mare ... propuse trei întrebări, care tribuia deslegate după dogmele sau înţelesul lui Minos. PLEŞOIANU, T. I, 198/25. Prinţul Vladimir întâi au îmbrăţoşat dogmile credinţii noastre cei orthodoxe. AR (1829), 22 V9. Majoritatea rumânilor, cu toate că sunt creştini prin botez, era însă cu totul lipsiţi de mijloace de a cunoaşte ... dogmele credinţei, marcovici, d. V/l7. Unii ce era mai aproape de Constantinopol şi care priimiseră botezul de la, misionari greci îmbrăţişând dogmele Bisericii Răsăritului, rămaseră cu patriarhul Constantinopolului. F. aaron, i. I, 161/5. Moamed începând a predica dogmele religiei în Meca ..., întimpină atâţia contrarii, încât la 622 d. H. trebui să fugă în altă politie a Arabiei. SĂULESCU, HR. I, 93/9. A apărat dogmele religiei ortodoxe. ASACHl, l. 112!/49, cf. VALIAN, V. Aice se pregătesc tineri misionari în dogmele religiei catolice şi în feliurite limbi. DACIA LIT. 69/6. Au primit dogmele credinţii besericii romano-catolice. RUS, I. I, 102/25, cf. NEGULICI. Vei trece în cel dântâi an istoria sfântă, într-al doilea, cultul şi dogma, brezoianu, î. 245/26. Cercările lui Racoţi de a trage pe români la dogmele lui Calvin ...îl îndeamnă a poronci tălmăcirea cărţilor bisericeşti. RUSSO, s. 71, cf. polizu, pontbriant, d., prot. -POP., N. D. Acesta este noul dogm care a luat posesiune de societăţile regenerate. CONV. LIT. II, 41. Mă-nchin şi cred, Moţoace, în datini strămoşeşti; Ca-n dogmele prea-sfinte a legii creştineşti, alecsandri, T. II, 74, cf. COSTINESCU, LM. Este dogmă liberală fundamentală în toate ţările: „neatârnarea magistraturei de puterea executivă”. MAIORESCU, D. V, 165, cf. ŞĂINEANU2. Lucrul de căpetenie a fost dogma credinţii. IORGA, c. I. II, 54, cf. TDRG. De când oare s-a ridicat la puterea de dogmă grosolana eroare, că carnea poate să muşte gura ce-o sfâşie? HOGAŞ, dr. 1,14, cf. resmeriţă, d., cade. Dogmele creştin-ortodoxe prin cuprinsul lor ilogic... arată că ortodoxismul nu e o religie de discuţie logică. CAMIL petrescu, p. 388. Biserica îşi apăra dogmele cu o străşnicie mai mare ... decât astăzi. NEGULESCU, G. 224. Burbonii făceau un pendant monstruos al revoluţiei ..., ridicând spionajul şi delaţiunea la rangul de dogme de stat. SADOVEANU, O. IX, 522. Ortodoxia e schemă ... şi ajutor dumnez.eesc pentru viaţa normală, adecă dogmă şi har dumnezeesc. STĂNILOÂE, O. 62, cf SCRIBAN, D. E vorba de o parare aproape unanim admisă, aproape de o dogmă a istoriografiei noastre, brătianu, t. 92. Umaniştii nu neagă făţiş dogmele fundamentale ale creştinismului..., dar le ignorează. OŢETEA, R. 217. Sunt pravile şi dogme şi, fără de-ndoială, Nu ţi-e iertat să fluieri din buze, fără şcoală, arghezi, s. P. 94. Dar de ceva teologie, introduceri mai filosoficeşti prin dogme, poate fi vorba? CĂLINESCU, I. C. 54. Aşa mai întrezărim urmele vii ale credinţei în dogmele moarte, blaga, z. 18. Dacă pentru idealismul german ideea devenirii este o metafizică, pentru conştiinţa modernă ea a încetat de a fi o dogmă, ea e o ipoteză, un punct de vedere. ralea, S. T. III, 41. Filozofia metafizică a lui Cantemir purcede de la ortodoxie, are dogma bisericii. IST. LIT. ROM. I, 615, cf. DER. Pentru 9963 i DOGMĂTICESC - 1292- DOGORI Macedonski, perfecta fuziune între „fond” şi „formă”, ca momente simultane ale procesului de creaţie, are un caracter de dogmă. L. ROM. 1966, 21, cf. DN“. Părăsirea în masă a bisericilor şi ruperea de dogmele religioase nu reprezintă în sine un indicator al dispariţiei credinţei religioase. CONTEMP. 1975, nr. 1 491, 2/4. într-o amplă arie a conştiinţei comune persistă ideea, cu adevărat caracter de prejudecată, că filosofia marxistă arfi un ansamblu de dogme rigide. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 23, 19/1. Dincolo de dogme şi biserici există un singur adevăr, al fiinţei şi devenirii universale. PALEOLOGU, T. 38. Edificarea trimite la dogmă, se blochează într-un răspuns. LIICEANU, J. 85. Potrivit lui Blaga, dogma posedă o structură conceptuală care acţionează asupra gândirii noastre. PATAPIEVICI, C. L. 366. F i g . Catehismul viitorului este bazat pe alte dogme, cu totul opuse dogmelor catehismului trecutului. BOLLIAC, O. 244. - PL: dogme şi (învechit) dogmi. - Şi: (învechit, rar) dogm s. m., dogmâtă s. f. - Din lat. dogma, gr. Soyjua. - Dogmată < ngr. SoyfiaTct (pl. lui 86yfj,a). DOGMĂTICESC, -EÂSCĂ adj. v. dogmaticesc. DOGOÂRĂ s. f. v. dogoare. DOGOÂRE s. f. Căldură mare, arzătoare, revărsată de soare, răspândită de un foc sau de un obiect foarte fierbinte; dogoreală, (regional) dogorime. Cf. anon. car., valian, v., polizu, pontbriant, D., COSTINESCU, LM. Cine ar crede c-aşa e ţăranu şi ţăranca, n-are decât să poftiească o zi dă varăpân-n seară ... în dogoru soarelui şi să ne arate d-ar mai dori să meargă ş-a doua zi. JIPESCU, O. 40. A răsărit soarele, ameninţând cu groaznică dogoare. CARAGIALE, O. II, 34. Te văd copilă ...cu ochii scânteietori şi cu obrajii rumeniţi ca de dogoarea focului. VLAHUŢĂ, s. A. II, 320, cf. DDRF, ŞĂINEANU2. [Povestitorul] se tolăni pe păticelul lui... c-o mână pusă subt cap ... cu alta apărându-şi faţa de dogoarea focului. LUNGIANU, CL. 111. înspre prânzul cel mic, oprindu-se să-şi şteargă sudorile care-i ţâşneau acum din sângele încins de dogoarea soarelui, iar se uită în vale, spre sat. REBREANU, I. 53, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Parcă ele singure ... mai lucrează în nămiaza asta de august... între dogoarea cazanului cu smoală şi a cerului arzător albastru. CAMIL PETRESCU, P. 51. Caz,anele străbătute de serpentina ţevilor stau gata să plesnească la o dogoare de câteva sute de grade. C. PETRESCU, A. 464. Merse el greu prin pustia nisipoasă şi plină de dogoare. VISSARION, B. 113. Nimeni nu aduce aluatul proaspăt în covată Să-l rumenească pe-ndelete dogoarea jarului. VOICULESCU, POEZn, 1,4, cf. SCRIBAN, D. Friptura la grătar nu se servea în internat... Era nevoie de jar prea mult, de o dogoare costisitoare. ARGHEZI, s. XI, 87. Dogoare. Pământu-ntreg e numai lan de grâu Şi cântec de lăcuste, blaga, POEZII, 51.1 se părea că îi aude răsuflarea şi că îi primeşte dogoarea în ceafă. VINEA, L. II, 161. Apărându-şi cu palma obrazul de dogoare, Gherasim se apropie de fereastră. TUDORAN, P. 626, cf. DL. Dogoarea necontenită şi grea a zilei de vară. preda, m. 321, cf. DM. Drept de când se lumina începeau dogorile. LĂNCRĂNJAN, c. 1,302, cf. dex. Şi-l lega strâns cot la cot Gios la stâlpul hornului, La dogoarea focului. alecsandri, p. p. 125. Unde mi-l lega?... în bătaia fumului în dogoarea focului. PĂSCULESCU, L. p. 283, cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 9. Se culcă, se odihnesc, La dogoarea focului. FOLC. TRANSILV. I, 424. Foaie verde meri domneşti, Ardea focu-n Bucureşti Şi dogoarea la Ploieşti Şi lumina-n Câmpina. FOLC. MOLD. I, 110. + F i g . Intensitate mare a sentimentelor, a convingerilor etc.; ardoare, înflăcărare, înfocare. Bucuria mea în lume O avusei pe un nume, Ce îl priveam ca o floare, Şi îl iubeam cu dogoare, pann, E. IV, 115/16. Cu dogorul dragostei într-însul. ISPIRESCU, ap. TDRG. O dragoste nenorocită l-a alungat de sub vechile alee părinteşti şi dogoarea ei îl urmăreşte încă. SĂM. I, 232. Scriitorul, cu fiece lucru nou ce-l încearcă, este ca într-o dragoste nouă, alimentată cu dogoarea iubirilor trecute. ARGHEZI, în PLR II, 241. Meteahna acelor vane sofisme cărturăreşti, unde prea adesea dedesubt se răcea dogoarea tinerească din el. C. PETRESCU, A. R. 83. încălzindii-ne la dogorile unor adevăruri străvechi, flacăra, 1975, nr. 47, 5. + Senzaţie de căldură mare. Cei mai mulţi bolnavi mureau a noua sau ...a şaptea zi, nu fiindcă erau cu desăvârşire slăbiţi, ci de dogoarea (sau gangrenarea) dinlăuntru. EMINESCU, O. viii, 586. O dogoare... mi s-a scurs repede în trup şi m-a înfiorat pînă în tălpi. G. M. zamfirescu, M. D. I, 250. -PL: (rar) dogori. - Şi: (învechit) dogoâră (valian, v.) s. f., (regional) dogor s. n., dugoâre (novacoviciu, c. b. i, 9 ) s. f. - De la dogori. DOGODÎ vb. IV. Refl. (Prin vestul Olt.) A se afla, a se nimeri (din întâmplare). Nu s-a dogoditpân-acu. N. rev. r. viii, 85, cf. GĂMULESCU, E. s. 128. Ne-am dogod’it acolo. FOLC. OLT. - MUNT. i, 413. - Prez. ind.: dogodesc. - Din sb. dogoditi se. DOGOR s. n. v. dogoare. DOGORÂRE s. f. v. dogorire. DOGORÂT, -Ă adj. v dogorit. DOGORÂTOR, -OÂRE adj. v. dogoritor. DOGOREÂLĂ s. f. Faptul de a dogori; (concretizat) căldură mare, arzătoare, revărsată de soare, răspândită de un foc sau de un obiect foarte fierbinte, dogoare, (regional) dogorime. [împăratul] nu să putea apropiia de dugo reala focului (1583-1619). CODEX STURDZ, 283, cf. MARDARIE, L. 193/17, POLIZU, COSTINESCU. Abia expus la dogoreala jăraticului, [vrăbetele] ... se preface într-o sărmăluţă de grăsime profumată. ODOBESCU, S. iii, 32. O dogoreală de soare îngrozitoare. CARAGIALE, O. IV, 119. Observai o cicatrice pe fruntea sa, carea era cu mult mai roşie în dogoreala focului. CONTEMPORANUL, IV, 793, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Dogoreala ...se ridica aromată din marea de verdeaţă. AGÎRBICEANU. S. 376. Când se-nteţeşte dogoriala soarelui, fete şi flăcăi ...se prind de mâini şi-ntind o horă, de ţi-e mai mare dragul să stai să te uiţi. LUNGI ANU, CL. 55, cf. RESMERIŢĂ, D. Lumina şi căldura soarelui îi dau viaţă şi tărie ca să poată înfrunta ... vijelia furtunilor sau dogoreala secetei. PLR II, 458, cf. cade. Dogoreala e pe sfârşite, rebreanu, n. 128. Doi tineri, studenţi pare-se, ... aşteptaseră să treacă dogoreala soarelui. CAMIL PETRESCU, P. 257. Cu picioarele fripte de dogoreala nisipului încins ... se cobora la Dunăre. BRĂESCU, O. A. I, 80, cf. scriban, D., dl, DM, dex. + F i g . Intensitate mare a sentimentelor; ardere, înflăcărare, înfocare. Toată fierbinţeala, carea dogoreală şi pârjol în tot trupul politiii noastre pricineaşte. CANTEMIR, 1.1.1, 142. Mă dusei să mă odihnesc la conacul meu şi până a nu ajunge la gazdă mă apucă un foc şi o dogoreală de dragostea ei. GORJAN, h. ii, 118/3. Sufletul voinicului se înmuiase la dogoreala dragostelor femeieşti, odobescu, s. iii, 203. - Şi: (învechit) dugoreâlă s. f. - Dogori + suf. -eală. DOGORÎ vb. IV. 1.1 n t r a n z. (Despre soare, foc, obiecte încinse sau fierbinţi etc.) A revărsa, a răspândi căldură puternică. Atunce Teodul scoasă năframa şi o desfeace şi află cărbunii aprinşi şi nu să stânsără atâtea dzâle, o minune ieşită din fire, că nice leac n-au dogorit, nice au betejit năframa! DOSOFTEI, v. s. noiembrie, 14675, cf. LB, VALIAN, V., PONTBRIANT, D. Soarele dogorea drept d-asupra şi în arşiţa amiezului. ODOBESCU, S. iii, 179, cf. DDRF. Trosneşte focul, soba 9973 dogori - 1293 - DOGORITOR dogoreşte. SĂM. II, 120. Mormanul de jeratic dogoreşte. delavrancea, h. t. 36, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg. Soarele ... a început să dogoare, brătescu-voineşti, p. 57. Soarele... dogorea ca-n mijlocul verii, agîrbiceanu, s. 586, cf. resmeriţă, d. Soba dogorea binişor. COCEA, S. II, 15. Soarele dogorea ucigător. VLASIU, A. P. 450. Nisipul dogorea ca în culcuşul unei vetre. VOICULESCU, POEZII, 1,244. Maşinei mici ... Să-i reaprinzi văpaia, să dogorească-n casă. PERPESSICIUS, S. 64. Clima continentală dogoreşte vara şi îngheaţă viata iarna. RALEA, O. 76. A şi început să se iţească verva şi versul norodului şi se cântă cu foc, de parcă n-ar dogorî soarele crâncen. CAMIL PETRESCU, O. II, 188. Soba s-a încins tare, dogoare pe toată podeaua. DEMETRIUS, a. 178. Pereţii cabinei... dogoreau. TUDORAN, p. 441, cf. DL, DM. Ţi-ai putea aprinde ţigara de la cer - Aşa dogoreşte. SORESCU, L. L. IV, 162, cf. DEX. Se-ncinge tabla dogorând la soare. DIMOV, T. 124. ( F i g.) Din toată fiinţa ei dogorea ... dragostea, agîrbiceanu, s. 586. Tranz. Toată ziua soarele atârnat ca o lampă ... te dogoreşte şi te orbeşte. GfflCA, c. E. ii, 421. Valuri de fierbinţeli îi dogoreau trupul. VLAHUŢĂ, s. A. n, 83. Birturile ... aşezaseră afară grătare pe care sfârâiau cârnaţii şi fleicile dogorite de jăratic, bacalbaşa, S. a. i, 172. Să te dogorească jarul, tihnit. C. PETRESCU, S. 81. Crezi că te-ngheaţă gerul, dar te dogoare focul. CAMIL PETRESCU, T. III, 346. Ele pricep că focul iadului te dogoreşte groaznic. VISSARION, B. 244. Flacăra intensificată îi dogorea degetele, teodoreanu, m. u. 84. Poţi să pui să se strămute soba mai înapoi pentru că te dogoreşte focul în fotoliul pe care şezi. sadoveanu, O. xx, 187. O dogorea cu respiraţia lui scurtă, vinea, l. II, 129. [Băiatul] ar fi vrut să gonească de pe frunte ceva care îl dogorea. PREDA, R. 94. Vica ... vorbi Feniei, care se dădu înapoi, speriată de trupul mare şi puternic al fetei. Căldura Vicăi o dogorea. BĂNULESCU, I. 28. Turcilor, Agatelor, Soarele m-a dogorit, Faţă Albă Mi-a pârlit. TEODORESCU, p. P. 639. Calul legat acolea-n apropierea căldurii, se tot da înapoi fiindcă-l dogorea căldura focului. RETEGANUL, P. III, 25. Vezi că turcii mă căznesc, ... mă chinuiesc, La focuri mă dogoresc, Şi de moartea mea vorbesc. ANT. LIT. POP. I, 414. (F i g.) [Pe împărăteasă] o dogoriia pohtele, moxa2, 195. îmi aruncam ochi tot mereu spre partea covercuţei, şi flăcările ce înnotau în aer îmi dogoreau inima. GORJAN, H. iv, 128/34. Stam lângă dânsa privind-o cum lucra şi neîndrăznind a-i spune cât de puţin despre focul ce-mi dogorea sufletul, contemporanul, i, 868. Refl. laste foarte cu anevoe şi neputinţă a lăcui cinevaşi lângă foc şi să nu să dogorească, varlaam - ioasaf, 5072. Iar mila străinului E ca umbra spinului: Când vrei ca să te umbreşti, Mai tare te dogoreşti. EMINESCU, O. IX, 431. Când gândeşti că te umbreşti Mai tare te dogoreşti! reteganul, tr. 24. + T r a n z . (Rar) A pârgui (2). [Obrazul] se roşise ca pieliţa unei piersici dogorite de soare. ODOBESCU, s. I, 129. 2.1 n t r a n z. (Despre obraji, cap etc.) A deveni fierbinte şi roşu din cauza temperaturii, a frigului, a unei stări emotive. Capu-i dogoria. SĂM. iv, 13, cf. şăineanu2. Obrajii ... dogoreau aprinşi. AGÎRBICEANU, S. 522. Obrazul îi dogorea încă de gerul înţepător, c. PETRESCU, C. v. 230, cf. SCRIB AN, D. Dar gura ei dogorea Ca şi ţie flacărea. PARASCfflVESCU, C. Ţ. 29. Numaidecât sângele făcu să-i dogorească obrajii, preda, d. 75. ^ Tr an z. Am răsturnat masa omului cu bucate cu tot în mijlocul casei, de i-am dogorit obrazul părintelui de ruşine. CREANGĂ, O. 184. Cu obrajii dogoriţi de ruşine, m-am mutat pe nesimţite. BRĂESCU, A. 200. <> F i g. A deveni strălucitor, aprins. Avea doi ochi mari ... dogorând totdeauna de febră, barbu, ş. N. 87. 3. T r a n z. (Complementul indică părţi ale corpului) A expune la căldura focului sau a razelor solare pentru a încălzi. Ţigănuşul îşi dogorea la jăratec palmele roze. c. PETRESCU, C. V. 118. Dogorindu-mi genunchii la flacără, m-am lăsat cucerit de gânduri invidioase, id. s. 83. ^ R e f 1 . (Prin analogie) Câţiva crocodili beaţi ca nişte lazaroni au ieşit şi dorm pe colacul de piatră dogorindu-se la soare. ANGHEL, PR. 113.^Refl.pas. Şerpii ce să ţânea în chiliia lui de-l amărâsă atâţea ani pre svântul, deaca vădzură faţa lui proslăvită şi dogorindu-să ca de fierbinţeală de foc, îndată cu toţâi fugiră la locul unde s-au prăpădit balaurul. DOSOFTEI, v. s. decembrie 21077. Se ia untură de şalău cu maţe cu tot, se dogoreşte lafoc, apoi se unge bolnavul. BUJOREAN, b. l. 231. + (Rar) A arde. Trebuie să schimbăm spălătoreasă: ne-a adus un cearşaf dogorit cu flerul. C. PETRESCU, R. DR. 99. + (Rar) A pârli (3). Au rămas întroieniţi în pustiurile împărăţiei Moschiceşti, se vede că s-au întrupat din morţi, aceiaşi granadiri spătoşi, dogoriţi la faţă şi îmbrăzdaţi de săbii. SĂM. II, 214. 4. T r a n z. A usca (1). Nu are măcar o picătură [de apă] să-şi răcorească limba dogorită de sete. CONTEMPORANUL, v. 264. O R e f 1 . p a s . Cel ce să dogoară De sete, lângă izvoară. pann, e. iv, 76/16. -Prez. ind.: dogoresc, pers. 3 şi: (rar) dogoâre. - Şi: (rai') dogorî vb. IV. - Din bg. zioropH. Cf. sb. d o g o r e t i. DOGORÎME s f. (Regional) Dogoare. Cf. pascu, s. 140, PAMFILE, A. R. 243 - Dogoare + suf. -ime. DOGORÎRE s. f. Acţiunea de a d o g o r i (1) şi rezultatul ei, revărsare, răspândire de căldură puternică; (concretizat) căldură puternică, arşiţă. Cf. heliade, o. ii, 345, valian, v., polizu, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF. Aştepta în capul podului, în vântul aspru al iernii ca şi în dogorirea soarelui de vară. LUC. vil, 312, Cf. RESMERIŢĂ, D. - PI.: dogoriri. - Şi: (învechit) dogorâre s. f. heliade, o. ii, 345, VALIAN, v. - V. dogori. DOGORÎT, -Ă adj. 1. Care este încălzit puternic, înfierbântat, încins; p. e x t. pârlit (3). Cf. pogor, henr. 228/1, PONTBRIANT, D. Şi-n aerul dogorât ... plutea, îmbătător de dulce, mirosul teilor înfloriţi, VLAHUŢĂ, S. A. II, 268, cf. DDRF. Bat mii de raze-nfeţe dogorâte... Cad snopii-n şir... Cântaţi secerătoare! IOSIF, V. 71. Cu faţa dogorită şi asudată de căldura focului,... răsturni... o mare şi fierbinte mămăligă oacheşă. HOGAŞ, DR. I, 200. Apostol porni ... ca un lup în cuşcă, respirând greu, cu tâmplele dogorâte, REBREANU, P. S. 77. Ştergea apa de pe obrajii dogoriţi. C. PETRESCU, S. 106. Lume, Vin! Şi răcoreşte-mi Fruntea-nfierbântată Ca nisipul dogorât Pe care calcă-ncet, încet Prin pustie un profet, blaga, poezii, 65, cf. DL, DM, dex. + (Rar) Dogoritor. Din creştetul cerului dogorit, razele cad drept ca nişte săgeţi de arc. VLAHUŢĂ, O. A. 368, cf. dl. + (Regional; substantivat, f.) Arsură. Cf. ddrf. 2. (Rar; despre plante şi terenuri cultivate) Care este ars, uscat, pârlit (4) de soare, de arşiţă. Să ridicăm glasuri umilite spre înaltul Tăriei ca să se milostivească odată cu ploaie asupra prea dogorâtelor ţarini. CARAGIALE, O. vii, 36. Pe dealuri dogorite ... cocorii ...se răstoarnă. AL. PHILIPPIDE, A. 51. Amărâtă ca o floare dogorâtă. pompiliu, B. 77. + (Neobişnuit) Decolorat (1). Părea să aibă vro treizeci de ani trecuţi, după musteaţa ţărănească, dogorâtă ca mătasa păpuşoiului bătut de brumă, mironescu, s. 9. F i g . Ascultă, fericite, cum te strigă obştea cu glasuri duioase din inimi înfocate şi piepturi dogorite! GORJAN, H. IV, 236/22. - PI.: dogoriţi, -te. - Şi: (rar) dogorât, -ă adj. - V. dogori. DOGORITOR, -OÂRE adj. Care dogoreşte (1), care emană căldură puternică, arzătoare; (rar) dogorit (1), dogoros. Focul... cel amestecat să cheamă dogoritoriu, arzătoriu. GRECEANU, I. 148/27, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, V. Soarele dogoritor al verii arde şi mistuieşte ... toată încântătoarea podoabă a naturei. ODOBESCU, S. I, 194. în arşiţa cea dogoritoare a zilei... văzu aproape de pădure un 9977 DOGORITORIU - 1294- DOHOT ţânţar svărcolinclu-se în nisipul cel fierbinte. EMINESCU, O. VI, 324, cf. DDRF. De călduri dogoritoare, Foc aprins îi arde chipul. COŞBUC, P. I, 221. Un mănuchi de raze dogoritoare se furişează prin spărtura frunzarului uscat. SĂM. I, 252, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2. Nouri fini... făceau soarele parcă şi mai dogorâtor. AGÎRBICEANU, S. 420, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Parcă tot pe gânduri căzuse şi caii, care ţârâiau cu paşi molateci cărucioara veche subt arşiţa dogoritoare a soarelui. MIRONESCU, S. 110. In zăpuşala după-amiezii, în văzduhul dogoritor se roteau puncte de foc. SADOVEANU, O. iii, 197. Pasc capre pe uscatele coline De piatră sub azur dogoritor. PILLAT, P. 184. Cerul dogoritor şi senin, deasupra, era, în zare, greu de ales între pulberea nemişcată şi ceaţă. CAMIL PETRESCU, O. II, 382, cf. DL, DM. Aceşti mărăcini nu pot creşte prea înalţi din cauza soarelui dogoritor. magazin ist. 1967, 2, 27, cf. dex. <> (Prin lărgirea sensului) Se afla [la prânz] ochioasa de Sofica, fiica hatmanului..., cu sânii dogoritori ca sobele cele de tuci. barbu, princ. 223. - PL: dogoritori, -oare. - Şi: (rar) dogorâtor, -oare, (învechit) dogoritoriu, -ie adj. - Dogori + suf. -tor. DOGORITORIU, -IE adj. v. dogoritor. DOGORÎ vb. IV v. dogori. DOGOROS, -OÂSĂ adj. (Rar) Dogoritor. Sfântu soare-i dogoros. v. rom. iunie 1933, 444. - PL: dogoroşi, -oase. - Dogoare + suf. -os. DOGOTÎ vb. IV. (Regional) I n t r a n z. A face zgomot, a zdrăngăni (I 1). Cu cheile-oi dogoti Şi turcu m-a auzi. FOLC. transilv..i, 429. - Prez. ind..: dogotesc. - Et. nec. DOGUŢ s. n. (Regional) Fund de lemn (Sălciua de Jos -Baia de Arieş). Cf. sfc iv, 156, chest. v 137/69. -PL: ? - Doagă + suf. -uţ. DOHÂN s. n. v. duhan. DOHÂNIŞ s. m. v. duhăniş. DOHĂN vb. I v. duhăiii. DOHĂNÂŞ s. m. v. duhănaş. DOHĂNÎ vb. IV v. duhăni. DOHĂT s. n. v. dohot. DOHEXACONTÂN s. m. sg. Hidrocarbură liniară saturată, cu 62 de atomi de carbon în moleculă, având punctul de topire 100,5°. Cf. macarovici, ch. 433, ltr2. - Din fr. dohexacontane, rus. ¿ţorecaKOHTaH. DOHOD s. n. v. dohot. DOHOL vb. I v. dăula. DOHOLÎ vb. IV. R e f 1. A se supăra (4) (Scărişoara -Câmpeni). Cf. arh. folk. v, 145. Liucă, liucă doholică, O d’i ce t’e doholeşti? O frat’nţi t’o sfad’it, O părinţi ţ-o murit? ib., cf. ALRTI157. - Prez. ind.: doholesc. - Cf. d ă o 1 i. DOHOLÎCĂ subst. (în poezia populară) Apelativ folosit pentru un om supărat (Scărişoara - Câmpeni). Cf. arh. folk. v, 145. Liucă, liucă doholică, O d’i ce t’e doholeşti? Ofrat’uţi t’o sfad'it O părinţi ţ-o murit? ib., cf. ALRT II 57. - De la doholi. DOHOMNICÍ vb. IV v. duhovnici. DOHONÍ vb. IV v. duhăni. DOII0NIŢĂ s. f. v. dohotniţă. DÓHOR s. n. v. dohot. DOH0RNIŢĂ s. f. v. dohotniţă. DÓHOT s. n. (Atestat prima dată în 1684, ap. tdrg2) (Transilv., Mold., Bucov.) Lichid vâscos asemănător cu păcura (11), constituit dintr-un amestec de răşini vegetale (extrase din scoarţă sau din lemn de mesteacăn, de pin, de arin sau de fag) şi ulei, întrebuinţat la protecţia cârligelor folosite în pescuitul marin, la uns osiile de la roţile carului, în tratarea unor boli de piele etc.; păcură (I 2); p . e x t . păcură (11). [Dregătorii] să fie volnici a strânge ... bani... şi de poloboc cu dohot (a. 1741). FURNICĂ, I. C. 14. 2 lei pe 2 vedre dohotu (a. 1742). IZVOADE, 244. Acum trimisăi dum[itale] cinci vedre de dohot foarte curat (a. 1779). IORGA, s. D. XVI, 369. 8 oca de dohot curat (a. 1792). uricariul, iv, 132/24. Dohotul numai anumitei bisărici să să vânză (a. 1795). iorga, s. d. xxii, 394, cf. klein, d. Oţocherit, moldavii, ceară de pământ... are o lucire ca de grăsime... şi miroasă ca dohotul. J. CIHAC, I. N. 394/29. Peatră acră, vitriol, salpetru, ... duhot, puţin pucioasă. RUS, i. I, 190/9, cf. POLIZU. [Cărbunele de pământ] arde cu uşurinţă dând pară şi fum negru cu miros de dohot. COBÂLCESCU, G. 44/12, cf. pontbriant, d., COSTINESCU. Bunica ... a scos un ulcior cu dohot de mesteacăn. CREANGĂ, O. 195. Roata cea stângă nu era prea bine unsă cu dohot. CONTEMPORANUL, III, 654. Dacă copilul e umplut de rofii din cauza unei ţigance, atunci se poate curăţi cu dohot de mesteacăn, marian, na. 389, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M. Aud că eşti om cu prilege, Beai dohot şi mănânci gătege. COŞBUC, P. II, 245, cf. alexi, w., şăineanu2. Să pui sare pe o scândură de stejar şi să fie unsă cu dohot de ciireli şi aşa să lingă. ŞEZ. X, 116. Unele lucruri întrebuinţate la descântat... cuţitul, acul, fierul, ... dohotul, mămăliga, osul. CANDREA, F. 374, cf. TDRG. Dohotul de arin... se capătă prin arderea scoarţei de arin. pamfile, i. C. 249. La Sfi Gheorghe şi altă dată se face pe la porţi, portiţe, uşile grajdului etc. cruci de dohot, ca viind duhurile necurate să nu poată intra. GOROVEI, CR. 104. Un băietan murdar, vârât în nişte ciobote unse cu dohot, ... ne puse dinainte o garafă cu vin. HOGAŞ, DR. i, 85, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Contra râiei se întrebuinţează o mulţime de leacuri: ,,dihod”, „tiutiun”, „criolină”, şi mai ales „strigoaică". STOIAN, PĂST. 61. începură să se aşeze [pe lăiţi de lemn] gospodari din sat, cu ciubote enorme unse cu dohot. sadoveanu, O. XI v, 405, cf. ENC. AGR., II, 337, scriban, D. Nastasia boceşte ccind îi vede şi-i vindecă radical de râie cu dohot de mesteacăn. CĂLINESCU, I. C. 47, cf. E. PETROVICI, S. 163, 166, LTR2. în Bucovina şi nordul Moldovei, dohotul se pregătea din scoarţă de arin şi mesteacăn. BUTURĂ, eg. 372, cf. alr I 827, ib. ii 5 612/95, 102, 228, 235, 250, 272, 279. 284, 310,346,349,365,386, 833, a 1 12, 13, 17, 21, 22, 23, 24, 26, 31, 35, ii 6, 7, 8, 12, iii 1, 2, 3, 12, 16, 19, v 15, 17, viii 2. <> (Ca termen de comparaţie, cu aluzie la culoarea întunecată a dohotului) Donde, arde-te-ar focul, Mi-ai făcut faţa ca socul, Şi inima ca duhotul! PAMFILE, C. Ţ. 184. - Accentuat şi: dohót. alr i 827/251. - PL: dohoturi. - Şi: (învechit şi regional) dihot (polizu, alexi, w., enc. agr. ii, 337), duhot, (regional) dóhod (alr i 827/289,295, ib. ii 5 612/95, 284, a i 12, 13, 17, 26, 35), dóhor (a iii 3), dohăt (ib. v 15), dóhut (alr ii 5 612/386), dúhod (alr i 827/138, 305, 308, ib. ii 5 612/250,310, a i 9999 dohotar - 1295 - DOI1, DOUĂ 22, 31). duhut (alr ii 5 612/102, a ii 8), dihod s. n., dohotă (alr i 827/343) s. f. - Din ucr. #eroTb. DOHOTÂR s.m. (Prin Transilv. şi prin Bucov.) Bărbat care face sau vinde dohot. Cf. e. petrovici, s. 166, dl, dm, com. marian, corn. din monor- reghin. -PI.: dohotari. - Dohot + suf. -ar. DOHOTĂ s. f. v. dohot. DOHOTĂRÎE1 s. f. (Regional) Meseria dohotarului. Meşteşugul dohotăriei era foarte răspândit la slavi. SCL1954, 27, cf. e. petrovici, s. 167. -PL: dohotării. - Dohotar + suf. -ie. DOHOTĂRÎE2 s. f. (Regional) Groapă în care se face distilarea dohotului. Cf. E. petrovici, s. 167, scl 1954, 27. -PL: dohotării. - Dohot + suf. -ărie. DOHOTÎT, -Ă adj. (Regional; despre acoperişurile caselor) îmbibat cu păcură sau cu ulei de mesteacăn. Cf. kogălniceanu, s. a. 141, contribuţii, 1,11. -PL: dohotiţi, -te. - Cf. d o h o t . DOHOTNIŢĂ s. f. (Regional) Păcorniţă. Dăpă ce s-a hotărât ziua plecării... ung carili orcăruţili, atârnă lanţu, duhoniţa. JIPESCU, O. 148. Păcat c-avea un obraz ca floarea săpunelului, alb şi dulce, dar ş-a aruncat în el o dihoniţă de păcură, delavrancea, s. 43. Nuntaşii ies afară, caută un par înalt ... spânzură în vârf o dihoniţă cu păcură. SEVASTOS, N. 331. Flăcăii... leagă... de cumpăna puţului câte o dihoniţă de păcură, îi dau foc şi apoi lasă găleata în puţ. marian, S. R. I, 282. Eu stam pe carâmbul căruţii, mă ţineam cu o mână de spetează, măferiam să nu mă atingă duholniţa cu păcură. SĂM. IV, 546. Ca să nu i se întâmple ceva copilului, se pune sub patul lăuzei o păcorniţă sau dohotniţă (vas în care se ţine păcura de uns carele), ori un hârb cu păcură. CANDREA, F. 22. Păcorniţă, dohorniţa sau dohotniţă... ţine păcura, dohotul ...cu care se ung roatele la car. pamfile, i. c. 139. Luă pămătuful din dihoniţă cu păcură ce atârna nedespărţit în coapsa carului; îl trecu prin bucelele roţilor ca să nu se aprinză. CHIRIŢESCU, GR. 138, cf. PASCU, S. 269, CADE, E. PETROVICI, s. 160, dex, H iv, 156. Pune o dohotniţă supt laiţă. arh. folk. ii, 95, cf. ALR n 5 613/192, 605, 682, 705, 723, 728, 762, 784. Am o babă şi-un moşneag, Hoarş, ui oala cu chişleag (Dihoniţă). GOROVEI, C. 274. - PL: dohotniţe. - Şi: dohorniţă, dohoniţă (alr ii 5 613/605), dihoniţă, duhoniţă, duholniţă s. f. - Cf. d o h o t. DOHOTUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) (Complementul indică acoperişurile din draniţă ale caselor) A unge cu păcură (Frătăuţii Noi - Rădăuţi). Cf. sfc iv, 140, lexic reg. 101. - Prez. ind.: dohotuiesc. - Dohot + suf. -ui. DOHOVNIC s. m. v. duhovnic. DOHOVNICESC, -EÂSCĂ adj. v. duhovnicesc. DOHTOR s. m. v. doctor. DOHTORÎ vb. IV v. doctori. DOHTORICESC, -EĂSCĂ adj. v. doctoricesc. DOHTORÎE s. f. v. doctorie. DOHUT s. n. v. dohot. DOI1, DOUĂ num. card., subst. I. Num. card. (Adesea în componenţa unor numerale cardinale compuse) Numărul care, în numărătoare, are locul între unu şi trei. 1. (Cu valoare adjectivală) Aceasta fu după doi ani. COD. VOR.2 232. Muiarea ceaea ce va zăcea cu doi fraţi sau bărbatul cu douo surori, până la moarte să se căiască (a. 1561-1562). texte ROM. (XVI), 220. Avea doi feciori. EV. sl. - ROM. 81V15. Născu doi fii. CORESI, L. 28/5. Doi fraţi au apărat a luoa mătuşea şi nepoata. PRAV. LUCACI, 170. Doi ani trecând iară, Faraon încă văzu vis. PO 139/9. Cându doi vrăjmaşi sânt deprotivă şi au puteare amândoi, atunce e bine să aibă între ei pace şi bucurie. C. pop." i, 130. De alaltă laturi stau doi îngeri a lui [Hristos]. COD. TOD. 214. Doi oameni întrară în besearecă să să roage, unul fariseu, iară altul vamăş. VARLAAM, C. 7. laste făcută ţara den doao limbi. URECHE, L. 64. Nice un vlădic ...nu poate ...să slobodzească pre vr-un bărbat să-şi ia doo mueri. PRAV. 132. Au venit doi căpitani neamţi cu oamenii lor, trimişi de Başte Giurgiu să omoară pre Mihai-Vodă. M. COSTIN, O. 56. Era în beseareca lui Solomon doi stâlpi de aramă, cheia ÎN. 9V/17. Văzu doauo oşti, ... hărţuindu-se (a. 1693) fn 20. Şi poate ave şi pizmă pe dânsul, că-l scoses-în doo rânduri să-i taie capul. NECULCE, L. 112. Cu ce bucurie şi veselie s-au umplut acei doi luminaţi proroci, antim, 0. 11. Dentr-aceşti bani i să ţin în seamă Sfinţiii Sale lei 25, care i-au dat la părintele Ioan de au cheltuit în casă, când n-au fost Sfinţiia Sa acasă, cu doaoăfoi (a. 1726). IORGA, S. D. XIV, 28. După ce vor trece doi ani nu i să mai dă ascultare. PRAV. COND. (1780), 120. [Un pământ] care ... în doi ani rămâne ogor. AŞEZ. 54/28. Iglitera să cuprinde în doaă mari ostroave. AMFILOHIE, G. 74/2. Eşiră râmleanii cu doauo mii defeate împodobite şi toate cu cai albi, cu haine roşii şi cu cununi de aur. alexandria (1794), 64/13. Lumea iaste foarte strâmtă pentru doi neînvăţaţi ce să pricesc între ei-ş. PILDE, 80/27. Copiia den foaia de zestrea ...: 1 plapoma, 4 căpătâie de maldeh cu flori i doao cearceafuri (a. 1798). IORGA, S. D. xii, 123. ^<5 întâlneaşte cu un vânătoriu carele aduce doi iepuri în curtea crăiască. BERTOLDO, 26/8. Doao meare fac numer de meare. ARITM. (1806), 3/10. Cânţi lui Amor în ceteră măiastră, A duor inimi sâmţiri libovite, Dulci năcazuri şi patimi suferite, budai-deleanu, t. v. 99. Un om sărac,... află o pungă cu doaă sute de taleri, ţichindeal, a. m. 14/25. Sângele se cuprinde din doauă materii. PETROVICI, P. 221/5. [In Evropa] au stătut ceale doauo vestite împărăţii, adecă a ellinilorşi a romanilor. GRIGORIE, L. 1/12. Când cei mari trăiesc dăsfrânaţi, cu doao chipuri să fac vătămători în obşte. MUMULEANU, C. 20/6. Octavie îi făcu doă războaie foarte crunte. CĂPĂŢINEANU, M.'R. 123/14. Doă zile au fost trecut de când nu băusă apă nicicum. DRĂGHICI, R. 138/30. Partea care se închide în forma unei insule prin mare şi doi craci a Nilului se numeşte Delta. RUS, I. III, 174/5. O gramatică bună de şcoală trebuie să fie în doaue foarme. BĂLĂŞESCU, GR. VI/2. Două mii de oameni plângeau la această tristă privelişte. ODOBESCU, S. I, 21. Nu s-au validat de-ndată alegerea a doi deputaţi. EMINESCU, O. X, 13. A scos din obiceiurile şi păcatele noastre material pentru două volume întregi. IORGA, C. I. I, 218. Lelea Maria şi cele două femei ajutătoare veneau cu oalele cu fiertură din bucătăria de vară. agîrbiceanu, S. 400. Stăturăm două zile în Văratic. HOGAŞ, DR. 1, 13. In mintea Isabelei stăpânesc două gânduri: vestmintele şi soţul. M. ELIADE, o. I, 20. A intrat, ca elev, într-un seminar teologic, dar a fost dat afară după două luni. NEGULESCU, G. 95. Doi gemeni sunt feţe omeneşti cu totul deosebite. STĂNILOAE, O. 8 .în zbor de săgeată lear şi-a rotit, Cei doi pumni omeneşti. LABIŞ, P. 331. Două ţigănci îi urmau cu coşurile de flori, acum golite. BARBU, ş. N. II, 162. Cartea are două „predosloviiIST. LIT. ROM. I, 377. Orice raport între doi 10014 DOI1, DOUĂ - 1296- DOI1, DOUĂ termeni care se pot modifica în diverse feluri este o funcţie. COTE ANU, S. F. i, 69. Toamna se deschid ... stagiunile celor două teatre. flacăra, 1975, nr. 40, 5. Cei doi termeni nu intră în concurenţă pentru că sunt folosiţi în zone diferite, z. MIHAIL, T. P. 78. Alac, denumire generală pentru două cereale, foarte vechi în culturi. BUTURĂ, EB. I, 26, cf. dimov, T. 187. Cu timpul a început să dispară portul „gâţelor” şi, în schimb, fetele împleteau două cozi egale legate cu „cordele” care le atârnau pe spate, pavel, s. e. 85. Tabla pe care doi tineri... scriau cotele pariurilor ocupa tot peretele. CĂRTĂRESCU, N. 17, cf. PATAPIEVICI, C. L. 15, ALR1214, ib. II3 578,ALRSNVhl 491. H 5NI, virus care ucide unul din doi oameni infectaţi. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 825. S-a turnat în coş doi saci Ş-o pereche de desagi. folc. mold. i, 265. (Arată un număr mic, neprecizat) Doarece am pomenit mai sus de numele lui Ibsen, voi spune acum două cuvinte despre el. în PLR îl, 232. Scrisese două rânduri lui... să-i dea de ştire. popa, v. 293. <> L o c . adj. şi adv. în doi peri v. p ă r1 (11). L o c . a d v . în (sau din) două vorbe (sau cuvinte), sau în două vorbe şi-un cuvânt = pe scurt; fără multă vorbă. în două cuvinte e vorba de a şti: al cui este dreptul de proprietate. ODOBESCU, S. II, 6. Explicarea în două cuvinte: persoana ... care se află acum pe mâna îngrijitoare a esculapului nostru avea drepturi asupra unei moşteniri. EMINESCU, P. L. 59. Şi din două vorbe fiul craiului îl tocmeşte [pe spân] şi după aceea pornesc împreună. CREANGĂ, p. 203. Ascultă, bre, te rog spune-mi şi mie lecţia în două cuvinte. BRĂESCU, A. 252. Altădată, l-ar fi trimis la plimbare din două cuvinte, c. PETRESCU, A. R. 23. Dacă m-aţi întreba „cum” şi „ce”, v-aş spune în două vorbe şi-un cuvânt, totul aşa după cum au fost întâmplările. V. ROM. august 1953, 171. La doi paşi = foarte aproape, la o distanţă foarte mică. Pentru mine, fericirea cea mare era mâncarea şi căldura care mă aşteptau la doi paşi. sadoveanu, O. I, 89. „Bărbierul” e aici, la doi paşi. beniuc, M. C. I, 470. Cu două înţelesuri = echivoc, neclar, confuz. Spune-mi numai că mă iubeşti - spune-o! dar nu cu două înţelesuri, eminescu, P. L. 70. ^ Expr . Nu face (sau nu plăteşte, nu dai) nici două parale (sau doi bani) = nu prezintă niciun interes, nu are nicio valoare. Acest căpitan, ... era un om pirpiriu, ... un om pe care n-ai fi dat două parale, tudoran, P. 10, cf. DL. (Cu elipsa substantivului determinat) Când va avia răpitoriul marturi mulţi cum au răpit pre muiare cu voia ei, iară muiaria are mărturie cum au răpit-o cu sila, atunce giudeţul creade mai mult pre mărturii muerii, de-are fi numai doi. PRAV. 188. Aceşti doi schivernisâe şi mânca ţara, cum le era voia. NECULCE, L. 109. Turcii, bătuţi de doao: de ciumă şi de lipsa hrănii (a. 1694). FN 42. Pă doi i-au tăiat (a. 1733). IORGA, S. D. Xffl, 50. Deaca în gura a doi sau trei stă şi să află adevărul, cu cât mai mult când cu mii de guri îl strigă lumea. molnar, ret. 100/7. Din doă una s-aleg. heliade, m. 34/13. Nu ştia care să hotărască din doaă. GORJAN, H. I, 20/5. Are ... încă patru legături, în fiecare parte câtă doă. meşt. moş. 12/16. Trecu o lună, trecură două, trecură nouă şi împărăteasa făcu un ficior alb ca spuma laptelui. EMINESCU, P. L. 4. Alte signalmente n-are ... în bărbie o gropiţă şi când râdea alte două în obraji. CARAGIALE, o. 1,19. Unele cărţi le-ai cetit ...Le însemni cu o cruce. Pe cele mai importante cu două. IBRĂILEANU, A. 8. Ai noroc! şopti Grigore lui Titu, rămânând pe urmă un moment în doi. REBREANU, R. I, 173. Câte ore vreţi să ne plimbăm prin văzduh? ... - Două. VISSARION, B. 321. N-avu parte măcar d-un fecior de ispravă: Doi petrec prin străini şi venitul îşi cer. VOICULESCU, poezii, I, 117. Fusese silit sau convins, nu ştiu care din două. PREDA, I. 118. Două dintre ele sunt adevărate pietre de încercare, flacăra, 1975, nr. 40, 13. Luară un spic, luară două. PĂSCULESCU, L. p. 28. Bade cu curaua nouă, Nu ţine calea la două. folc. transilv. îi, 459. O L o c . a d v . în (sau pe din) două = în două bucăţi, în două părţi (egale). Să facă cheltuiala pe din doao amândoao părţile. PRAV. COND. (1780), 150. Şi pare că împrejurul lui ploao Trupuri de păgâni tăiate în doao. BUDAI-DELEANU, T. 184. După aceste pregătiri îşi împărţi oştirea în doă. F. AARON, 1.1, 117/9, cf. rus, 1.1, 47/12. Să împărţim pe din două [suma de bani], filimon, O. I, 238. Părea că ... i se taie în două inima. EMINESCU, P. L. 58. Arfi vrut Duţu să se desfacă în două. slavici, O. I, 318. A lucrat-o cu el pe din două păn’ la isprăvite. SĂM. II, 295. [Un crin] îşi frânge trupul zvelt în două. anghel, î. g. 21. Podu-i frânt în două. iosif, v. 124. îmi voi ciopli statuie ... Gândind la cei ce inima în două Şi-au frânt-o. AL. phelippide, A. 93. Potrivnicele gaşce te sfâşie în două. VOICULESCU, POEZII, II, 325. Intrând cam cu grijă în oraş, se duseseră tăind Bucureştii în două, de la un capăt la altul, până în Dobroteasa. CAMIL PETRESCU, O. II, 209. Diţa ... are buza de jos tăiată în două -buză de iepure. STANCU, D. 12. în grădina lor vastă, despărţită în două de un gard lat de scânduri, Gavrilă ... înălţase ...o sală de cinematograf. VINEA, L. I, 105. Un canal îngust... tăia insula Clarence în două. TUDORAN, P. 561. Adică vrei să zici că nu e pe din două. PREDA, M. 366. In fiecare clipă aştept să se cutremure pământul şi să se rupă în două. E. ionescu, E. 37. Şi-om despica dealu-n două. folc. transilv. II, 353. Cu una, cu două v. u n u (I 1). Nici una, nici două v. u n u (11). în (sau pe din) două cu ... = amestecat (în părţi egale) cu altceva. Să aibă pâne rodită, frumoasă şi curată, iar nu în doă cu neghină, măzăriche şi alte buruieni. I. IONESCU, C. 159/19. S-a şi stârnit un vifor cumplit - cu lapoviţă în două. CREANGĂ, P. 143, cf. alr sn iii h 796/362, 365, 386. Una-două v. u n u (11). Din două una sau una din două v. u n u (11). <> Expr. (Familiar) în doi timpi şi trei (sau două) mişcări v. m i ş c a r e (11). Una şi cu una fac două v. u n u (11). A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă; a tăcea (1). Toată dimineaţa N-a vorbit nici două, iar când a-nceput Mă-sa cu ocară, fata s-a făcut Albă şi-apoi verde. COŞBUC, P. I. 245. Să-mi dai unt cu ouă Că nu mai zic două. ciauşanu, GL. -O (Precedat de „vreo” indică un număr aproximativ, nedefinit) Şi aşe vro doi, trei ani au şădzut acolo şi n-au mai triimis la dânsa să o ie. NECULCE, L. 82. Am zărit de la fereastră vro două trăsuri coborând dealul spre sat. alecsandri, t. i, 339. Să sfinţeşti cu mii de lacrimi un instinct atât de van Ce le-abate şi la pasări de vreo două ori pe an ? EMINESCU, O. l, 155. Se suie iute în pod şi scoboară de acolo... vreo două dimerilii de păsat. CREANGĂ, P. 5. Vreo doi-trei vlăjgani sgăcinau pomii. MACEDONSKI, O. III, 5. A mai tras cu ea vro două [femei]. COŞBUC, P. II, 56. Mari isprăvi de vitejie Cunoscute poate vouă - Ascultaţi acu la mine Să vă spun şi eu vreo două. IOSIF, P. 70. M-am retras în mine însumi şi vreo doi ani m-am resignat să trec ... cel mai mărginit şi mai bucher dintre toţi colegii, galaction, O. 14. Preacucemicul Simion, un strigoi de vreo doi metri înălţime, era suspect de cochetărie mirenească. ARGHEZI, B. 32. Convoiul va porni îndată: la groapă cine te va petrece ? Poate numai dricarul, vreo doi nebuni şi vântul rece. ISAC, O. 106. Nunta se-ntinde, nemaicontenind, Până la ziuă, de vreo două zile. LABIŞ, P. 60. Am visat acum vreo două luni că eram închis ... într-un borcan. CĂRTĂRESCU, N. 32. <> (în legătură cu „trei”, indică un număr aproximativ, nedefinit, de obicei mic) Deci Mihai-Vodă au apucat numai cu doi, trei copii de-au plecat la Cetăţuie. NECULCE, L. 285. După doauo, trei ceasuri va să vină acolo un săhastru. maior, i. b. 105/4. Uneori întru acelaşi lemn sau nuia şi doi, trei muguri se înmuguresc. ÎNV. POM. 112/27. O să-mi ajungă numai două-trei sute dă pungi dă bani. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 65. Prunul de-abia rodeşte la doi sau trei ani îndestul poenaru, î. III/3. Spânz.uratu ăla ... ştie de-ncurcă două, trei franţozeşti. PR. DRAM. 208. Dinaintea morii, aproape că nu e ceas când doi, trei ţărani să nu se opintească să-şi descarce din care sacii. MACEDONSKI, O. iii, 3. Când se-ntâmpla să-l scoată din sărite vreun copil şi să-i tragă două, trei la palmă, avea remuşcări zile de-a rândul rebreanu, i. 216. Gândirea se fărâmiţează în două, trei ticuri verbale. RALEA, O. 8. Doi, trei beţivi întârziaţi la mese în faţa tejghelii ude. demetrius, a. 79. Numai două, trei pene albe au rămas din aripile [gâştei]. ISAC, O. 253. Cântă invariabil aceleaşi două-trei melodii româneşti, flacăra, 1975, nr. 46, 13. 2. (Numărul abstract corespunzător) Şi vine de acolo şi vădzu alţi doi. ev. sl. - rom. 3720, cf. anon. car. Zeace şi doi se zice 10014 DOI1, DOUĂ - 1297 - DOICĂ doisprezeace. aritm. (1805), 14/7. Alte culturi se întemeiaţi pe superstiţia magică a altor numere: trei, şapte sau unu. Europa a ales numărul doi. RALEA, S. T. III, 14. Locuieşte într-o cămăruţă de doi pe doi VINEA, L. I, 139. Contesa număra stelele: două, trei, zece. ISAC, O. 55. Victorie clară ... mult mai limpede decât o arată scorul de doi la zero. flacăra, 1975, nr. 40, 20, cf. alr n2 349, alr sn iv h 930. Una este una şi două sunt mai multe. ROMÂNUL GLUMEŢ, 6. 3. (Precedat de prep. „de” şi urmat de „ori”, intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) Viile se culeg acolo de doao ori întru-n an. TEODOROVICI, I. 6/20. Acest curier va pleca de doă ori pe săptămână din Bucureşti (a. 1829). PLRI, 19. în toate zilele de câte două ori să spele moaşa pe lehuză. MEŞT. MOŞ. 43/11. Neştine s-o aibă drept regulă de a se preumbla pe fiecare zi de două ori. DESCR. AŞEZ. 19/2. Doftorul trebue să vadă pe bolnav măcar de două ori pe zi. C. VÂRNAV, H. V/10. Revine Mişcarea vieţii calde, când paveze... Răsar de după ziduri - de două ori pe an. COŞBUC, p. i, 158. Aş vrea s-o scot [Floarea darurilor] în broşură ...de două ori pe lună. IORGA, în PLRII, 155. Ne-am întors în oraş de două ori în acel an. M. ELIADE, O. I, 66. Pe fund, o broască verde de două ori răsfrântă, ...se umflă-ncet şi cântă. VOICULESCU, POEZII, I, 161. Omul ăsta, care-iera de două ori străin, ... ar fi putut ... să fie de o politeţe glacială, ARGHEZI, S. XI, 114. Niciunul dintre ei nu auzi când cheia fu răsucită de două ori în broască, în urma lor. barbu, ş. n. II, 187. A pierdut de două ori în faţa unei echipe din Constanţa, flacăra, 1975, nr. 45, 20, cf. alrsn vi h 1 784. 4. (Precedat de prep. „de” şi urmat de „ori”, intră în componenţa numeralului multiplicativ corespunzător) îndoit. De va fura neştine cal sau bou acela să-l plătească de doao ori. prav. 10. Nu aştept să mă strige de doao ori. FULEA, B. 22/3. Dumneata, arhon vistier, dă două ori cuscre, ... mijloceşte acum către Măria Sa vodă. I. GOLESCU, în PR. dram. 59, cf. LB. O vorbă de doă ori nu să aude în aceste 14 versuri. CR (1829), 692/31. Să samănă câte 5 dimerilii, ... prăşindu-să de doă ori. manolache drăghici, i. 10/10. Eu de două ori am propus pace fratelui meu. ASACHl, I. 288/32. Samănă [inul] de doă ori. I. IONESCU, C. 44/16. Un pământ produce cu puţină muncă ceea ce altul produce cu o muncă de două şi de trei ori mai mare. GHICA, C. E. III, 21. Disperată că nu mai vine [Guţă], dânsa trimisese de două ori banii pentru întoarcere. MILLE, V. P. 146. S-a făcut de două ori mai mică. POPA, V. 34. 5. (Precedat de „câte”, intră în componenţa numeralului distributiv corespunzător; adesea repetat şi cu valoare adjectivală) l-au pus la scară, de i-au bătut câte cu doo sute de toiege. NECULCE, L. 196. Puindu-vă câtă doi în rând, cu cuviinţă să umblaţi. TOM1CI, î. 10/10. Nu se întovărăşesc câte doi şi câte trei să ia o gazetă. CR (1839), 232/3. Pre cei viteji la luptă, pe rând câte doi chema, pann, e. II, 85/4. Vedem câte două sau trei generaţii colonizându-se. EMINESCU, P. L. 80. Le leagă la un loc câte două-trei, după cum îşi ştia meşteşugul. CREANGĂ, A. 306. [Stăpânii] schimbau câte-o vorbă-două. MACEDONSKI, o. m, 14. Pensionarele ... intrau în fiecare sărbătoare în biserică, două câte două. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. n, 173. Au să ţâşnească în picioare înlănţuiţi doi câte doi. DEMETRIUS, A. 34. [Nişte dervişi] s-au aşezat în şir doi câte doi. TUDORAN, P. 265. Marile primejdii ale vieţii sunt legate două câte două. preda, I. 19. Câte doi urecheaţi de căciulă. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 330, cf. ALRSN vih 1 781. 6. (Cu valoare de numeral ordinal) Al doilea, a doua. în 28 iulie, sâmbătă la două ceasuri ale nopţei, a trecut o stea de la amiază-zi spre miazănoapte, şincai, HR. I, 197/17. Curând o să bată doao ceasuri, abeţedar, 402/4, cf. heliade, paralelism, h, 54. Te-au văzut cineva ...La două ceasuri după masă, pe lângă locul unde are să se facă monumentul. KOGĂLNICEANU, în pr. dram. 427. [Lăcusteanu] a plecat ... înjurând în gura mare pe proprietarii în care-şi pusese speranţele lui toate de boier de rangul doi. CAMIL petrescu, O. ii, 452. Din locul acesta, la orizontul doi de exemplu, minerii încep să sfredelească în stratul de cărbune un strâmt coridor. BOGZA, V. J. 61. Chiar şi la oaste „schimbul doi” e cel mai greu. VINEA, L. ii, 48. Echipa ...a avut, în general, o comportare bună, clasându-se pe locul doi, SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 852. Anul trecut ... cooperativa agricolă din Ciolpani... a obţinut premiul doi pe ţară, ib. 1965, nr. 6 589. -O (Cu elipsa substantivului determinat, de obicei subînţelegându-se „ora”, „ziua”, „data” etc.) E două şi douăzeci şi şapte! vinea, L. îi, 250. II. Subst. 1. S. n. Semn grafic care reprezintă numărul doi (11); p . e x t . desen, figură în forma acestui semn. Cf. şăineanu, d. U. A scris un doi pe tablă. DEX. 2. S. m. Notă (I 5) cuprinsă între notele unu şi trei. Cf. SCRIBAN, d. Profesorul a dat elevului un doi. DL, cf. dm, dex. 3. S. n. Carte de joc sau faţeta zarului marcate cu doi (11), care are două puncte. Cf. dl. 4. S. m. art. (Regional) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape. Cf. porţile de fier. - PL: (rar, II) doiuri. - Gen.-dat. şi (învechit, rar; la pi.) duor. - Şi: (învechit şi popular) doâo, doo, (regional) doâuă (alr i 214, alr ii 4 058, alrsn vh 1 491),doâuo (alri214/166, 178,740, 776, 780, 840, 846, 856, 865), douo (alr i 214/174, 746, alr ii 4 058/130,172,182, 728,762, 791,alrsnvi1i 1 781) num. card. - Lat. *dui, duae. DOI2 subst. v. dolie1. DOI3 s. n. v. dor1. DOIĂT, -Ă adj. (învechit, rar) Dublu. Le-am dat şi o dgiumătate de slănenă, şi 6 mirţi de păne doiată (cca 1600). iorga, s. d. xvi, 61. - PL :doiaţi,-te. - Cf. d o L DOICAMFÎRĂ s. f. (Ornit.; regional) Grangur (Oriolus oriolus). DOMBROWSKI, P. 92, Cf. COMAN, GL. - PL: doicamfire. - Şi: doicăfiră s. f. dombrowski, p. 92. - Et. nec. DOICĂ s. f. 1. Femeie care alăptează (şi îngrijeşte) copilul altei femei; (latinism învechit) nutrice. Ce-amfost blânzi în mijloc de voi, ca o doică ce-ş păzeşte feciorii. CORESI, L. 473/13. Vrea-veri cum să chiem o doică dentre muierile evreianelor ca să apleace porobocelul. PO 183/4. Şi atunce zise împăratul de-l închiseră într-un turn cu babe şi cu doice, să-l hrănească, c. POP." I, 179. Şi-l rădică pre el doica lui. BIBLIA (1688), 2222/49, cf. anon. car. Socrul, soacra, lăuza, doica, nunul, abeţedar, 16727. Doica fetei mele Zoe (a. 1822). IORGA, S. D. VIII, 63. O doică foarte se supăra pentru plânsul copilului. GOLESCU, P. 104/4, cf. LB. Vedem iar pre sărmani fii lipsiţi de o bună creştere ... năpustiţi pe mâinile doicilor şi a slugilor. MUMULEANU, C. 15/1. Atunci erai încă prunculeţul în braţele doicii. pleşoianu, T. IV, 19/3. Mama carea dă pruncul său la nutrice (doică) mai că aşa se uită de dânsul cql şi când ar fi murit. BOJINCÂ, D. 30/24. Iară de cumva pentru neputinţe nu pot face aceasta, să aleagă, doice, cât poate fi cuvioase, teampe, O. S. 49/19. Toate acestea trebuiesc cercetate şi luate în băgare de seamă când să alege o femee a fi doică. MEŞT. MOŞ. 50/2, cf. valian, V. Pruncii stau frumoşi şi sănătoşi pe cât sug ţâţă la doică. MAN. SĂNĂT. 75/5. Viind vremea ş-o fată dacă născu ..., o dete la doică şi în taină o crescu. PANN, Ş: I, 43/24, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Doica, o mândreţe de fată oacheşe. CARAGIALE, O. II, 150. S-a întâmplat să recunosc sub un bonet de doică pe doamna al cărei glas înţepat îl aveam încă în urechi. VLAHUŢĂ, S. A. II, 353, cf. DDRF, gheţie, r. M. Fosta lui doică ... îi pofti numaidecât la masă. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 41, cf. alexi, w., 10019 DOICĂFIRĂ - 1298- DOILEA, DOUA şăineanu2, bianu, d. s. S-au dus şi doici, şi bone. anghel- iosif, c. M. I, 64, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., cade. O trezea cu vorbe dulci de doică, îi servea la pat cafeaua. BRĂESCU, O. A. I, 409, cf. SCRIBAN, D. Bătrâna doică adusese lampa de la bucătărie. CAMIL PETRESCU, O. II, 109. Unii preţuiesc... bucătari, vizitii, doici, lăutari. C. PETRESCU, A. R. 40. Şi atunci se vedea nevoit să recurgă la veşnicul gungurit care în clipele de oboseală îl făcea să se asemene cu o doică aplecată peste leagăn. VINEA, L. II, 97. Timp de 1 001 de zile doica ... îi spune basme în scopul de a-i dovedi că există şi bărbaţi demni de stima femeilor, ist. LIT. ROM. I, 734. Leafa doicilor urma să fie plătită din taxele încasate. G. barbu, A. v. 149, cf. ALRi/nh 222, alrm i/iih 307. F i g. [România] este puiul d-lui Brătianu, căci el i-a fost doică cinzeci de ani şi o va apăra, nuca un tigru, ci ca o tigresă. EMINESCU, O. XII, 156. Te-a născut mă-ta în lotcă, Dunărea îţi fusese doică. BĂNULESCU, I. 77. C-amu-i vremea lucrului, N-oi fi doică dorului. bîrlea, c. P. 150. *0 (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Să chemi ţie fămeaie doică de la ovreai şi va da ţâţă copilului, biblia (1688), 40 V4. (Prin analogie) La 5 zile după naşterea larvei, albinele doici astupă celulele lor. barasch, M. I, 32/21. 2. (Regional) Termen de respect folosit la ţară pentru a se adresa unei femei mai în vârstă; ţaţă (1), lele. Cf. alrm î/n h 231/5,12, 815, 825, LEXIC REG. 35. Uite-l neică, trece dealul. îi cunoaşte doica calul. UDRESCU, GL. Gheorghiţă, ... când ăi pleca, Să treci pe la poarta mea, Să-ţi dea doica de-o basma Şi-un bilet învelit în ea. FOLC. MOLD. II, 156. - PL: doici şi (învechit şi regional 1) doice. - Din bg. AoiiKa. DOICĂFÎRĂ s. f. v. doicamfiră. DOICÎ vb. IV. T r a n z. (învechit şi regional) 1. (Complementul indică sugari) A alăpta în calitate de doică (1); p . e x t . a hrăni cu lapte. Biberoanele ... doicesc copiii mai bine decât laptele stricat al doicelor. heliade, o. i, 473, cf. polizu, ddrf, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Mnic ai fO St ŞÎ te-am doicit. T. papahagi, M. 67. -f I n t r a n z . A funcţiona ca doică (1). O duse să doicească, Chiar copilul ei să-l crească. PANN, P. V. III, 432/15, cf. SCRIBAN, D., DL. 2. A dădăci (1), a îngriji. Iartă pe fiul meu, ...pe care îl doicesc eu. pann, ş. I, 34/2, cf. scriban, d. Săraca măicuţa mea, Mult m-a mai doicit şi ea. BUD, P. p. 25. Nu-ţi lăsa aici pruncii. Nu-i cine a-i doici. FOLC. TRANSILV. i, 349. - Prez. ind.: doicesc. - De la doică. DOICIE s. f. (în dicţionarele din trecut) 1. Perioada în care copilul este alăptat (şi îngrijit) de doică (1). Cf. valian, v., polizu, PONTBRIANT, D. 2. îndeletnicirea doicii (1). Cf. valian, v., polizu, PONTBRIANT, D., DDRF, RESMERIŢĂ, D. -Pl .-.doicii. - Doică + suf. -ie. DOICIRE (învechit, rar) Acţiunea de a doici şi rezultatul ei; doicit1. Cf. polizu. - PL: doiciri. - V. doici. DOICIT1 s. n. (învechit, rar) Doicire. Lăptirea (lactatio) sau doicitu este adogarea îngreonării. ANTROP. 268/4. - V. doici. DOICÎT2, -Ă adj. (învechit) Care este alăptat şi crescut de doică (1). Cf. ddrf, resmeriţă, d. - PL: doiciţi, -te. - V. doici. DOICULÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui doică. Cf. doică (2). Cf. LEXIC REG. 35. Cât îi fi şi-i fi pe lume, P o artă-te frumos şi bine, Doică, doiculiţa mea! UDRESCU, GL. - PL: doiculiţe. - Doică + suf. -uliţă. DOILE num. ord. v. doilea. DOILEA, DOUA num. ord. (Cu valoare adjectivală sau substantivală; precedat de art. „al”, „a”) 1. Care se află între primul şi al treilea. Al doile folos, cum ne deade zeace cuvintele sale să învăţăm fapte bune creştinilor şi viaţă bună. CORESI, în texte ROM. (XVI), 103. Şi de va veni [Domnul] întru al doilea ceas sau într-al treilea ceas, veni-va şi afla-va aşa, ferecaţi sânt robii aceia. id. tetr.2 120. Născu lui Iacov al doilea fecior. PO 100/26. A doua zi... [Dumnezeu] făcu şi al doile ceriu. MOXA2, 99. Aceale 12 părţi [ale Catihizmului] le-au tocmit la întâiul şi la al doile săbor din toată lumea acei svinţiţi. VARLAAM, O. 209. Aron-Vodă nu se lăsă cu atâta, ci de iznoavă s-au bulucit şi al doilea rând să lovi la Orbie, şi iarăşi izbândi Ştefan-Vodă. URECHE, L. 82. Nu va da giudeţul voie să o ia pentru aceaste prepusuri, ce să fie cu bărbatul al doilea. PRAV. 151. A doilea sămnufăcu Isus, viind den ludea în Galileiu. N. test. (1648)2,272, cf. ANON. CAR. Ieste scris leatopiseţul ţarâi de Ureache vornicul, început de la Dragoş-Vodă, carele au descalecat din Maramureş această ţară al doile rând. M. COSTIN, O. 43. Şi rădicând a şesea părticea, plineşte al doile şir. DOSOFTEI, L. 28/10. încălecat-au un soltan cu câtăva tătărâme în al doile an a domniei Ducăi-Vodă. NECULCE, L. 132. Orânduiala a doa la Leu a ţinea câinii, ogarii, coteii, mâţele de casă ...şi alte chipuri asemenea acestora, cantemir, 1.1.1,32. Şi porunciră să aducă comişăi al doilea cal domnesc. ANON. brâncov., cm ii, 276. Să ne înveţe pre noi aceia ce iaste scris la al doilea Psalom. antim, o. 15. La anul al doile a domniei lui Grigorie-Vodă ... s-au învrăjbit cu frate-său Adăl Gherei soltan. AMIRAS, C. 128. Planeta a doauo iaste Jupiter. CALENDARI (1733), 11/1. Al doilea lucru întru carele să cade a arăta credinţa lor, iaste ca să ajuture stăpânitoriului. OBRADOVici, D. 34/18. Popii cari-s cu a doao muiare nice la liturghia, nice la ispovedanie să nu îndrăznească. MAIOR, l. B. 374/19. Pentru cântare am rânduit al doilea ceas sâmbăta. PETROVICI, P. 236/7. li lăsară să doarmă singuri până a două zi dimineaţă. CĂPĂŢINEANU, S. 97/2. Ei află în persoana stăpânului un al doilea părinte. MARCOVICI, D. 36/19. Insămna pe copaciul al doilea altă dungă, drăghici, r. 55/2. Trebuie să se taie în anul al doilea toate smicelele ce vorfi crescut în anul cel dintâiu. poenaru, î. 66/7. De la venirea mea cu a doua domnie şi pănă astăzi, am arătat asprime cătră mulţi, dacia lit. 13/24. Astăzi împărtăşesc publicului tomul al doile a Arhivei româneşti, arhiva r. ii, III/2. In Toscana domneşte al doilea ram a căsii austrieşti. RUS, 1.1, 273/6. Aceştiia avea în veacul al doilea un craiu, anume Decebal. BĂRAC, A. E. 2/10. Voieşte ca asaltul să reînceapă a doua z.i. PÂCLEANU, I. II, 166/31. Când este ... dedesuptul lui, atunci se numără la al doilea ton. PANN, G. M. 13/10. A doua parte a „ Gramaticii ” arată diferitele moduri ale împreunării lor în propoziţiuni. MAIORESCU, L. 15. A doua zi era 12 martie 1510 şi praznic mare al sântului papă Grigore. ODOBESCU, S. I, 101. loan de Brienne ... câştigă o hotărâtoare biruinţă şi zădărnici în acest chip al doilea asediu al rezidenţei sale. EMINESCU, O. XIV, 113. A doua zi era amorţit şi vânăt. VLAHUŢĂ, O. A. I, 93. A doua epocă de întemeiere a fabricilor cade ... după 1830. IORGA, C. I. Iii, 203. Al doilea şi al treilea pahar fură golite cu acelaşi ceremonial, hogaş, dr. i, 23. Se miră şi în al doilea drum. AGÎRBICEANU, S. 479. în vacanţa a doua,... mi-a spus. IBRĂILEANU, A. 28. Aşadar, după a doua noapte de surprize ..., prietenia noastră a continuat. M. eliade, O. I, 103. Nevoia de a 10028 doilea, două - 1299 - DOINAR cunoaşte ..., trebuie să arunce pe planul al doilea sau al treilea interesele obicinuite ale vieţii. NEGULESCU, G. 207. Feciorul meu cel mare ... A doua zi sta lânced, voiculescu, poezii, I, 102. Greu aş întâlni un al doilea om care să-şi fi pus destinul în problemă mai mare decât el. CIORAN, R. 167. Dorinţa lui nu putea deveni o realitate; de aceea şi-a ars manuscrisul volumului al doilea, sadoveanu, O. XX, 567. Ne-am dus prin lume să căutăm un al doilea balon, arghezi, c. j. 73. Creangă se înscrie fireşte şi în anul al doilea. CĂLINESCU, I. c. 85. Cu puţin înainte de sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial... o nouă întâmplare interveni. BOGZA, V. J. 5. In căutarea unor subiecte de articole ori de reportaje pentru a doua zi, obişnuiam să fumez. STANCU, M. I. 7. Descoperirea radioactivităţii a fost o consecinţă ...a marilor progrese realizate de ea în cea de a doua jumătate a veacului al XlX-lea. SANIELEVICI, R. 10. Masa fu servită în a doua jumătate a holului. VINEA, L. II, 308. Al doilea catarg se ridica spre cer. TUDORAN, p. 144. A doua categorie o formează plantele cu întrebuinţări mai restrânse. BUTURĂ, EB. I, 13. După căsătorie, în seara a doua după nuntă, când se celebra a doua nuntă numită „uncrop”, naşa o lega la cap. PA VEL, s. E. 85. In sertarul al doilea se mai afla o sticluţă de ojă. CĂRTĂRESCU, N. 67, cf. ALR i/nh 177, alr SN i h 101, alrm sn iv h 1 429. (Cu elipsa substantivului determinat) De-ţi va gice: darră moşu-tău care stepenă-ţi iaste, dzi lui a doa. prav. lucaci, 166. Boierii cei mari şi al doilea, carii să întâmplase în Bucureşti, s-au strâns toţi în spătăriea cea mică. IST. T. R. 3. Cel dintâiu [pârâu] se revarsă în apa Moldovei, al doilea în apa Sucevei (a. 1783). ştefanelli, d. c. 143. Câmpul... în anul dintâi să se samene, iară în al doilea să rămâie de ogor. aşez. 50/22. Iar al doile, cel fără de teamă Chiar Calos, voinic de la Cucureaza. BUDAI-DELEANU, t. V. 29. Intru al doilea [capitol] voiu grăi despre începutul vărsatului celui mântuitoriu. FRĂŢILĂ, S. î. 7/6. Cel de al doilea, carele călătorea noaptea şi să odihnea ziua, a pierdut atât din oameni, cât şi din cai. albineţ, m. 171/23. Ţie se cuvine A fi persoana cea dintâi a doilea după mine. RUSET, E. 67/10. Creşterea trupului omenesc se poate împărţi în trei epoce deosebite ..., cea d-al doilea de la 7 ani până la 14. PR. 9/17. Ajunse al doilea după faraon. F. aaron, I. L. 16/24. Judecata universal afirmativă cuprinde în sine judecata particular afirmativă; fiind dar pusă cea dintâi, este pusă şi cea de a doua. MAIORESCU, L. 57. Al duoilea e un boier bătrân ...cu barba albă ...; acela e Radul, spătarul din Albeşti. ODOBESCU, S. I, 100. Se va umplea cu siguranţă locul vacant. Ştim noi cu cine, zise al doilea. agîrbiceanu, A. 32. Una este Vinerea A doilea Sâmbăta. teodorescu, P. P. 422. <> (Cu valoare adverbială) A doa să cade să ştim, cum alt fial de ucidere să chiamă cu înşălăciune. PRAV. 84. A doua: să-şi aducă amente că mărirea lui nu iaste stătătoare până în svârşit. EUSTRATEE, PRAV. 10/21. Fiind toţi ai Porţei prietinii lor, au silit şi au isprăvit, una ca să lipsească şi gâlceava din Ţara Românească, al doile ca să nu să stingă şi capichihaelele (sfârşitul sec. VIII), let. iii, 234/8. A doua: apa Dunării nu s-au abătut de la matca sa; a treia: podul n-au avut 24 de stâlpi, ci numai 20. ŞINCAI, HR. i, 6/26. Plugul de vafi sprinten, întâi iconomiseşte boii şi al doile face arătura măruntă, manolache DRĂGHICI, I. 3/7. Să vază dă este toată..., şi al doilea dă este sănătoasă. MEŞT. MOŞ. 38/22. <> (învechit şi regional; forma masculină precedată de art. „a” sau „al” şi uneori de prep. „de” este folosită ca num. ord. f.) A doalea întunecare deplin a Lunei va fi de la a 4-lea până la a 5-lea februarie. CALENDARRJ (1794), 2/21. Să aducă al doilea poruncă (a. 1812). DOC. EC. 149. Poate stăpânul după ce va da vechilului întâia poruncă, să dea şi al doilea cu totul împotriva cei dintâiu. LEGIUIRE, 54/14. Va lua [lei]... 50 de la mănăstirile starea al doilea. PONTURI, 10/4. Partea cea dintâi a bibliotecii are şi chipul prinţului Moldovi[i] D. Cantemir, foarte frumos, iar partea de a doilea are chipul lui Radu Şărban-Vodă, prinţul Ţării Rumâneşti. CR (1829), 502/22. Cele d-al doilea, adecă legile care se nasc afară din noi, sunt mai multe. NEGULICI, E. II, 76/16, cf. alr 1234. <> (Cu valoare adverbială) Intru ... în grădina cu păpuşoi, cari erau chiar atunci prăşiţi de-al doilea. CREANGĂ, A. 6, cf. ALRIl/lh 178, ALR SN I h 101, ALRM SN IV h 1 430. 2. (La f.; urmat de „parte”, intră în componenţa numeralului fracţionar corespunzător, indicând jumătate dintr-un tot) □ A doua parte din sumă. 3. (Urmat de „oară” şi, învechit şi regional, precedat de prep. „de”, intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător; învechit şi regional, cu aglutinarea lui „a doua” şi „oară”). Şi glas iară fu cătră el a adoora: „ Ce-au Dumnezeu curăţit e tu nu spurca!”Aceaea fu de trei ori. CORESI, L. 45/2. Atunce predară rusii pre şchiai a doară cu tocmala lui Nichifor. MOXA2, 192. N-au ascultat mie tot cuvîntul. Pentru că grăind, o dată D[o]mnul, iară a doao o[a]ră iaste vis. BIBLIA (1688), 377V43. De ce mergându turcii a doora cu oşti la Ceahrin, au dus pre feciorul lui Ramadan. NECULCE, L. 62. N-ai vrut să te măriţi a doauo oară fiind înţeleaptă, mineiul (1776), 144vl/35. îndemnând pre cineva să-ţi ceară şi a doua oară iertăciune greşalei lui, înnoieşti aducere aminte a sudalmii ce ai luat. PILDE, 6/14. Aice încăierându-se cu el la luptă s-au învins de a doua oară. IST. M. 29/11. Repet ...a doua oară. mille, V. P. 186. Mazilit în 1591 pentru a doua oară, el se făcu turc. IORGA, C. 1.1, 17. O citi a doua oară şi tot nu înţelese nimic, rebreanu, p. S. 305. Ofiţerii se întorceau pentru a doua oară de la vapor, obosiţi. BRĂESCU, O. A. I, 42. îţi dau a doua oară flori, Pe ramuri încă zvelte, merii? VOICULESCU, POEZII, II, 31. Nimic nu se rentoarce la fel a doua oară. PILLAT, P. 197. Vardaru suspină a doua oară. C. PETRESCU, A. R. 14. Cu tata se măritase de-a dora. Bărbatul ei dintâi o luase din prispa bunicului. STANCU, D. 5. Liliacul timpuriu Mai poate-nmuguri şi-a doua oară. LABIŞ, P. 66. Era un unchieş cu un fecior şi muierea lui cu doi - că se luaseră d-a douora. RĂDULESCU-CODIN, î. 269, cf. alr i 234, ALR i/li h 281, ALR SN I h 101. A dora a deschis procesu. lexic, reg. ii, 69. <> (Cu elipsa lui „oară”) De la care săpunari cumpără jăluitorii câte puţină boştină şi băgând-o al doilea la tesc, agonisesc câte puţină ceară (a. 1827). DOC. EC. 400. ^ (Cu valoare adjectivală) Luca Moşneagu, însurăţel de-al doilea, a cărui tânără nevastă avusese grijă să-l trezească la timp ..., se şi aude strigând afară. CREANGĂ, A. 122. Tu eşti nevasta de-a dora. STANCU, D. 26. Mamă de-al doilea. GRAM. ROM.2 I, 200. Nicio poamă nu-i amară Ca omu de-a doua oară! JARNÎK — BÂRSEANU, D. 170. - Pronunţat: do-i-lea şi doi-lea. - Şi: (învechit şi popular) doile, (învechit şi regional) doauo, doa, doalea, (regional) doâua (ALRi/nh 178, alr sn h 1 785), douălea (alr i/nh 281/90), doâuălea (alr i/ii h 178, alr sn vi h 1 785) num. ord. - Doi + lea. DOÎME s. f. 1. (învechit) Grup de doi. Toate dar aplaudăm Şi de obşte lăudăm Doimea de suverani, Să dăinuiască mulţi ani. PANN, E. V, 110/3. 2. A doua parte dintr-un întreg; jumătate. Cf. heliade, PARALELISM, II, 57, LM, DL, DM, M. D. ENC., DEX. <>SpeC. (Muz.) A doua parte dintr-o notă întreagă; p . e x t . notă care are valoarea unei jumătăţi dintr-o notă întreagă. Cf. cade, dl,dm. Toscanini ia 116-120 pentru doimea cu punct. M 1974, nr. 12, 24. Printre bărbaţii care lustruiau lemnul apăreau copii care vorbeau de doimi şi pătrimi. contemp. 1975, nr. 1 495, 5/9, cf. M. d. enc., dex. - PL: doimi. - Doi + suf. -ime. DOIMITĂLE pron. de politeţe v. dumneata. DOINĂ vb. I v. doini. DOINĂRs. m. (Rar) Doinaş. Azvârle din hambarul îngerilor sfinţi Un pumn de boabe binecuvântate Pentru-un doinar hoinar şi fără minţi. VOICULESCU, POEZII, I, 214. 10032 DOINAŞ - 1300- DOINIŞOARĂ - PL: doinarl - Doină + suf. -ar. DOINÂŞ adj., s. m. (Atestat prima dată în 1850, ap. tdrg2) (Persoană) care cântă doine; (rar) doinar. Am în straiţă un fluieraş, Drăgălaş şi bun doinaş. F (1875), 309. Dacă ştiam mai dinainte, veneam şi eu în costum de ciobănaş doinaş. CARAGIALE, O. II, 138. Frunză verde grâu mărunt, Eu, doinaşul cel cărunt, Vă trimet scrisoare vouă. beldiceanu, P. 102. Păstorul doinaş, ddrf, cf. alexi, w., şăineanu2. E târziu acum. în zeghe, Dorm doinaşii din cavale. CERNA, P. 141, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, d„ CADE. Niculiţă ...era mare doinaş. VLASIU, A. P. 216, cf. SCRIBAN, D. Şi eu m-oi face Un mic ciobănaş, Din fluier doinaş, alecsandri, p. p. 8, cf. balade, ni, 154, FOLC. OLT-MUNT. II, 347. - PL: doinaşi. - Doină + suf. -aş. DOINĂ s. f. (Atestat prima dată în 1716, ap. tdrg2) Poezie lirică specifică folclorului românesc, care exprimă sentimente de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., fiind însoţită de obicei de o melodie adecvată; specie muzicală a creaţiei folclorice româneşti, având aceste caracteristici. Ş-a lor doine ... Călăuz sunt pentru oi, Când în timpuri învechite Pe români ducea-n război. ASACHI, p. 75/13, cf. POLIZU. Vorbeau fiecare despre trebile şi deosebitele lor interese ... unii cântând doine şi mânând boii. PELIMON, i. 21/18. Cântaţi doine de-nfrăţire! SION, POEZII, 254/18, cf. pontbriant, d. Face-m-aş privighetoare, De-aş cânta noaptea-n răcoare Doina cea dizmierdătoare! alecsandri, o. 63, cf. COSTINESCU, LM. Alecsandri... a înţeles că ... e o muzică naivă şi sentimentală a doinelor. MAIORESCU, CRITICE, 104. O doină tristă şi melancolică. ODOBESCU, S. I, 23. Şi mai fac ce fac de mult, Vara doina mi-o ascult. EMINESCU, O. I, 123. Victor ... auzi deodată un cântec, o doină! GANE, N. I, 34. Nu se hotărâse cine să cânte doina haiducească. CARAGIALE, 0.1,15, cf. DDRF. Străinilor voi nu le-aţi spus, Că doine ca a noastre nu-s? COŞBUC, P. I, 90, cf. ALEXI, w., şăineanu2. Privighetori din alte ţări Vin doina să ne-asculte. GOGA, POEZII, 8. Nu-s doine ca în ţara mea în lumea asta-ntreagă! IOSIF, V. 90, cf. TDRG. Irimie lucra de zor, cu inima veselă, fredonând, cu buzele strânse, o doină. agÎrbiceanu, S. 8. Singură doina soldatului îi mai tremura în creiri, lină şi blândă ca o mângâiere catifelată, rebreanu, P. s. 29, cf. resmeriţă, d., cade. Tata îşi ardea în lulea gândurile ascunse, îngânând o veche doină, voiculescu, poezii, i, 252. Doina plângea pe strune, tălmăcind o patimă adâncă, sadoveanu, O. I, 53. în simţirea doinei româneşti şi în hora noastră nu cred că e ceva păcătos. STĂNILOAE, O. 41, cf. SCRIBAN, D. Sentimentul ... este ... fiorul liric al doinei populare. VIANU, A. P. 210. Un om bărbos ţinea o floare albă ... O doină tristă îngâna în gând. labiş, p. 19. Doina e specia cea mai cunoscută din lirica populară, ist. lit. ROM. 1,137. Desigur, prezenţa lui „amor” într-o doină din Transilvania la sfârşitul secolului trecut este un accident, deşi cuvântul era atunci la modă. COTEANU, S. F. ii, 103. Doina noastră nu se împrumută, contemp. 1975, nr. 1 507, 2/1. Ş-apoi doina şi doina, Ş-apoi frunză ş-un alun, O plecat badea la drum. ŞEZ. I, 78, cf. alr i 1 464. De când eram copil mic, Doina o ştiu şi doina o zic. folc. MOLD. I, 39. (Personificat) Doină! Doiniţă! Zină plăviţă, Vino cu noi. NEGRUZZI, s. II, 23. Copilo, tu eşti gata De-a pururea să plângi! Şi când eşti tristă, Doino, Tu inima ne-o frângl COŞBUC, P. I, 214. L-o lăsat mă-sa durmind, L-o găsit daina zâcând. bîrlea, L. p. M. îi, 191. - PL: doine şi (regional) doini. ALR 11 464/35,51,536,538, 592, 594, 730. - Şi: (regional) dâină s. f. - Probabil cuv. traco-dac. Cf. lituanian, daina „cântec popular”. DOINĂREŢ, -EÂŢĂ adj. (Regional) 1. Care cântă frumos din gură (Suceviţa - Solea). Cf. lexic reg. 113. 2. Care compune doine (Suceviţa - Solea). Cf. lexic reg. 113. - PL: doinăreţi, -e. - Doini + suf. -ăreţ. DOINÎ vb. IV. (Atestat prima dată în 1700, ap. tdrg2) I n t r a n z. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). Ş-acel rege al poeziei, vecinic tânăr şi ferice, Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice. EMINESCU, O. I, 32. Doinind, s-aude trişca de la târlă, vlahuţă, s. A. I, 35, cf. alexi, w., şăineanu2. Dara venit un crai din zări străine: Doinind, îmi smulse trandafirul vieţii. CERNA, P. 109. Dar când ajung La cotituri,... Haiducii mei Doinesc toţi trei. IOSIF, v. 61, cf. tdrg. Răsunând adânc din valuri Doineşte-un glas şi parc-ar plânge. PETICĂ, O. 44, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Poftească oricine să facă pe Vasili Precup ori pe Toader Hârlău să nu mai umble în opinci şi să nu mai doinească! rebreanu, nuv. 307, cf. SCRIBAN, D. Doinind aş privi şapte ani spre cerul cu miei luzitani. blaga, poezii, 182. O cuprinse de mijloc pe Mili şi începu să doinească încet, beniuc, m. c. 466, cf. graur, e. 135, dl. Poporul care doineşte îşi alină amarul şi dorul. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 7, cf. dex. Pe Valeru să-l păzim Că l-am prins pe-un vârf de munte Unde-i place lui s-asculte Cum doinea un ciobănaş Cu oile pe imaş. pavel, s. E. 195. Miul cioban să făcea Şi-n bâtă să răzăma Cu fluierul el doina. PĂSCULESCU, L. p. 236, cf. ALR i 1 465/159, 542, 618, 772, 776, 932, 984. Şi d-aş şti doini ca cucu, Nu m-aş mai lupta cu plugu. FOLC. OLT. -munt. ii, 403. (F i g .) Vântul doineşte prin grâne. coşbuc, P. n, 23. într-un târziu începea a doini fluierul fermecat al lui moş Sandu. SĂM. II, 192. Vântul... Parcă-ar doini Svântândpământul. D. botez, f. s. 77. Copacii... legănându-mă-midoiniră, labiş,p. 393. T r a n z . Restriştea lui milenară, [ţăranul] lor le-a doinit-o. BĂCESCU, păs. 390. Se tot duc pe drum pietros Nouă mineri în sus la munte, Şi-i unul care merge-n frunte Doinind un cântec mlădios, deşliu, M. 20. Eu însă ştiu un cântec ce de milenii îl tot doinim. CONTEMP. 1975, nr. 1 501, 2/1. (F i g .) Plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. COŞBUC, P. I, 191. Biet, fluieraşul meu, Puneţi-l la capul meu ... Când or bate vânturi grele Să-mi doinească hori de jele. FOLC. TRANSILV. 1,431. O (Prin lărgirea sensului) Cântăreţilor din mai Dulce va doini din nai Multe doine, mierla. COŞBUC, P. I, 301. - Prez. ind.: doinesc. - Şi: (învechit) dăinăf (cihac, ii, 495) vb. IV, (regional) doinâ vb. I. - De la doină. DOINICIOÂRĂ s. f. v. donicioară. DOINÎRE s. f. Acţiunea de a doini şi rezultatul ei; doinit; (concretizat) doină. Da drumul glasului într-o doinire duioasă. LUNGIANU, CL. 212. Doinirea îi fu întreruptă de scârţâind uşii grele, şi în pragul celulei se ivipaznica. V. ROM. martie 1954, 169. Nimic ... nu oprea chesoanele din mers, nici pe tunari din doinirea molcomă. CAMILAR, N. 1,431, cf. DEX. Curgeau din fluiere doinirile-argintii. labiş, P. 394, cf. DM, DEX. <> F i g . Nucule din dosul casei,... Ziua-n vânt îţi văd doinirea, Noaptea ţi-o ascult. COŞBUC, P. H, 275. In unele nopţi de toamnă, văd lumini zbuciumându-se, aud doiniri triste de vânt. SADOVEANU, O. I, 119. Sunt voci de munţi zvonite până-n stele, Doiniri de ape, zboruri de vultani. contemp. 1975, nr. 1 510, 4/1. - PL: doiniri - V. doini. DOINIŞOÂRĂ s. f. (Regional) Doiniţă. Cf. dl,dm, dex. De când am ajuns voinic, Eu cu doina mă plătesc De bir şi de boieresc; Tot cu doinişoara mea De podveadă, de belea. TEODORESCU, P. P. 276. Şi nu mi-i de nas, Cum mi-i de limbă; Că făceam din ea o drâmbă Şi-o dam la o domnişoară, Să-mi cânte o doinişoară. marian, î. 218. Şi la iarnă-n şezătoare Să cântăm la doinişoare. FOLC. transilv. ii, 329. - PL: doinişoare. - Doină + suf. -işoară. 10039 doinit1 - 1301 - DOISPREZECE, DOUĂSPREZECE DOINIT1 s. n. Faptul de a doini; doinire. Maramureşenii ... sunt mari meşteri în doinitul din caval. SĂM. I, 253. - V. doini. DOINÎT2, -Ă adj. (Rar) 1. Care doineşte nostalgic, tărăgănat (3). Fluierul doinit al Mioriţei a avut o puternică influenţă asupra sa. M 1974, nr. 7, 17. 2. (Despre cântece) Care sunt cântate în tonalitatea şi în ritmul doinei. Cf. M 1965, nr. 4, 25/2. Ambianţa nostalgică a cântecelor populare doinite, ib. 1974, nr. 9, 11. -P1. \ doiniţi,-te. - V. doini. DOINITOR, -OÂRE adj. (Adeseasubstantivat) (Persoană) care cântă doine. E printre ei un doinitor: îi zice Toader vânătorul. DEŞLIU, M. 10. Mi-au dat blazonul cinstei de doinitor român. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 1. <> F i g . Iată-n luncă Plopii doinitori ce-aruncă Umbre peste drum. COŞBUC, P. I, 316. <> (Adverbial; legat de un adjectiv prin prep. „de” exprimă ideea de superlativ absolut) Vântul, gata să se culce, Murmura o rugă doinitor de dulce. COŞBUC, p. I, 254. -PL: doinitori, -oare. - Doini + suf. -tor. DOINÎŢĂ1 s. f. Diminutiv al lui doină; (regional) doinişoară. Doiniţă, doiniţă! De-aş avea o puşculiţă Şi trei glonţi în punguliţă. ALECSANDRI, în DL. I-aş cânta doina, doiniţă. EMINESCU, O. I, 2, cf. DDRF, CADE. Diminutivul „doiniţă” fiind doar o alintare poetică. IST. LIT. ROM. I, 137. El întreagă ziuliţă Nu se lasă de doiniţă. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 76. Şi-apoi cin’ mi-o zis doiniţă, Arsă i-ofost inima, Sfântă i-o fost guriţa, Că-mi răcoresc inima. FOLC. MOLD. 1,39. <> (Personificat) Doină! Doiniţă! Zină plăviţă, Vino cu noi. negruzzi, s. ii, 23. - Pl.: doiniţe. - Doină + suf. -iţă. DOINIŢĂ2 s. f. v. doniţă. DOINIZÂRE s. f. (Rar) Abordare facilă, menită să impresioneze. Convenţionalismul doinizărilorfactice. M1975, nr. 1,34. - Pl.: doinizări. - De la doini. DOINUŞ subst. = dăinuş. Cf. coman, gl. DOIOS, -OÂSĂ adj. v. duios. DOIOŞÎE s. f. v. duioşie. DOÎSM s. n. (învechit, rar) Dualism. Cf. stamati, d. 62. - Doi + suf. -ism. DOISPCE num. card., s. m. v. doisprezece. DOISPCELEA num. ord. v. doisprezecelea. DOISPE num. card., s. m. v. doisprezece. DOISPECILEA num. ord. v. doisprezecelea. DOISPRĂZECE num. caid., s. m. v. doisprezece. DOISPRECE num. card., s. m. v. doisprezece. DOISPRECILEA num. ord. v. doisprezecelea. DOISPREZECE, DOUĂSPREZECE num. card., s. m I Num. card. Numărul care în numărătoare are locul între unsprezece şi treisprezece. 1. (Cu valoare adjectivală) Iacovii ... a douăsprădzeace neamurele lu Israil se bucura-se. COD. VOR.2 337. Nu doasprăzeace ceasure sânt în zi? CORESl, EV. 94. O nuntă ca aceasta se aduce, de e nuntă, şi muiarea cându va fi de doisprădzeace ai. prav. lucaci, 166. Toţi aceştia în doaosprezeace seminţe ...şi aceasta-n carele au grăit lortată-său (a. 1582). GCRI, 36/36. Şi adecă o muiiare căriia-i curia sânge de doisprăzeace ani să apropie den dos şi să atinse de poalele veşmântului Lui. N. TEST. (1648), 1273. Şi au trimis Duca-Vodă doisprădzăci lipcani cu ... căpitanul lor, în sus spre Răcăciuni, de straje. NECULCE, L. 77. Macar că tot trupul istoriii unul şi nedespărţit ieste, însă în doaâsprădzeace părţi a-l împărţi am socotit. CANTEMIR, I. I. I, 6. Vă facem ştire tuturor pentru doisprădziace păstori şi purtători de grijia bucatelor Dumisale lui Ştefan Daniel (a. 1710). BUL. COM. IST. II, 196. Alexandru ... ajunsă la Marea Albă şi stătu acolo cu oştile şi băgă ţările să facă catarge doausprăzeace mii. alexandria (1794), 71/4. L-au ţinut rob mai doisprezece ani. ŞINCAI, HR. II, 70/34. Cei mai aleşi au fost doisprezeace ucenici ai săi şi apostoli. GRECEANU, î. 33/27. N-au priimit a să însărcina nici doisprece scutelnici (a. 1826). DOC. EC. 367. Douăsprezeci mii moldoveni ...se adună întru o clipală. ar (1829), 242/19. Divanul... să va alcătui de douăsprezece mădulare. REG. ORG. 168/13. El nu voia a avea numai pe cei doisprezece ucenici ce-l încunjura la această după urmă cină. MARCOVICI, D. 292/19. Şi socotea ... douăsprăzece dungi a lunilor... şi o numea un an. DRĂGHICI, R. 55/5. Am luat-o de muere încă de când erea în vârste de doisprăzece ani. GORJAN, H. I, 30/32. Are doisprezece dinţi, şasă sus şi şasă jos. manolache DRĂGHICI, I. 40/22. Dudul negru ... înfrunzeşte cu zece sau doăsprezece zile mai târziu decât dudul cel alb. poenaru, î. 4/7. Acestea se potolesc cu băi căldicele până în doăsprezece, mult cincisprezece minute. PR. 13/25. Gvardia sa se alcătueşte din 30 supuşi ... credincioşi şi doisprezece negri. ASACHl, L. 92/12. Câteva moaşte de mult preţ a celor doisprezece Apostoli, luate ... de la Constantinopoli. arhiva R. II, 192/8. După doăsprezăce săptămâni... da viţăilor lapte proaspăt. I. IONESCU, V. 66/25. Macsima lor... făcu în vreme de doăsprezece veacuri întreagă legea publică a poporului-împărat. NEGULICI, E. I, 282/2. Cărbunele ...se pisează singur ... doăsprezece ore. MARIN, PR. II, 41/6. Trimit soli să se-nvoiască pentru a mai înceta, Cer doăsprezece zile pace-ntre ei a lega. PANN, E. IV, 68/10. Acolo odihnesc corpurile decapitate a doisprezece boieri. GHICA, C. E. I, 155. Doisprezece purcei dolofani, Cari or s-ajungă porci peste doi ani. SION, F. 58. Am tovarăşi doispredzece. ALECSANDRI, P. I, 17. Doisprezece membri ai Sinodului... pronunţă următoarea hotărâre. MAIORESCU, D. V, 27. Dumitru-şi mai număr-o sută Cei „doispre’ce leiş-o bucată”. VLAHUŢĂ, S. A. I, 146. Adunarea alese din sânul său o deputaţiune de duoisprezece membri. ODOBESCU, S. I, 471. Sprinteni fug prin buruiene Doisprezece pui. COŞBUC, P. II, 19. Vin doisprezece cai domneşti şi comisul. IORGA, C. I. I, 185. Ioniţă împlinise doisprezece ani. AGÎRBICEANU, S. 620. A făcut oastea doisprezece ani, i-a fost dragă foc. REBREANU,I. 14 .Primisem cadou un serviciu pentru douăsprezece persoane ... de la o doamnă prietenă, camil petrescu, p. 197. [Negrii americani] astăzi se apropie de douăsprezece milioane. NEGULESCU, G. 402. De a doua zi mi-am ales doisprezece soldaţi. VLASIU, A. P. 430. S-a sculat jupânu gazda într-o joi, Cu plugul cu doisprezece boi. SADOVEANU, O. XX, 432. Ajungeam cam după z.ece-douăsprezece ceasuri de călărie. MOROIANU, S. 5. In timpul celor doisprezece ani de când e văduv, i-a scăpat cu desăvârşire controlul copiilor. ARGHEZI, S. XI, 71. Am cuprins cu mintea ... cele douăsprezece mii de kilometri, ralea, O. 139. în loc să jupoaie de piele doisprezece boieri ...se dădu singur pe mâna lor. c. petrescu, a. r. 184. Socotisem la maximum douăsprezece ore rezistenţa mea. VINEA, l. 259. lată, strânse într-un volum, ... selecţiuni din toate cele douăsprezece culegeri de versuri. 10057 DOISPREZECE, DOUĂSPREZECE - 1302- DOiST CONTEMP. 1975, nr. 1 508, 1/10. Am un copaci cu douosprece ramuri. TEODORESCU, P. P. 216. într-o joi de noapte m-am sculat, Douăsprezece pluguri am înjugat. PĂSCULESCU, L. P. 19. Şi-am cumpărat doisprezece juncănei. FOLC. MOLD. i, 273. (Cu elipsa substantivului determinat) într-aceaea vreame luă Iisus pre cei doisprădzece şi începu a grăi lor. varlaam, c. 54. Era de toţi bărbaţi ca la doisprăzeace. N. TEST. (1648), 160717. A Svinţ, slăviţ şi-n tot lăudaţ Apostoli Petră şi Pavel, şi cei doisprăzece şi şeptezeci, şi toţ Svinţii Apostoli. DOSOFTEI, L. 27/2. Care sat n-ar purta bună grije pentru zidirea besearicei... să-i fie gloaba întăiu trei florinţi, a doua oară ..., a patra oară doisprezeace. MAIOR, L B. 281/14. într-acea iacă repezit vine Nuţu într-ajutoriu cu doisprezece, Cei mai voinici. budai-deleanu, Ţ. 408. Doisprezece din aceşti telegari era înhămaţi. DACIA LIT. 109/29. Sârbul... lucra iarna cu douăsprezece, iar vara cu opt calfe, slavici, O. II, 20. Erau aproape [orele] douăsprezece, lumea începea să se retragă. VLAHUŢĂ, S. A. Iii, 15. I-a vârât pe toţi doisprezece într-o şură. EFTIMIU, N. 41. No hai, săpuşcaţi... - Câte puşcături? - Douăşpe. bogza, v. J. 99. Nu-ţi ajunge! - Daţi-mi douăsprezece! vinea, l. i, 367. Ei sunt trei şi noi doisprezece. TUDORAN, p. 620. Făcusem mămăliga cât nuca ş-o păziam doispreace cu măciuca. TEODORESCU, P. P. 121. Când eram de doisprezece [ani] Mă-nvăţai Dunărea-a trece. RETEGANUL, TR. 32. Trec feciorii Dunărea, Doisprezece-alăturea Blăstămându-şi maicile. FOLC. TRANSILV. i, 170, cf. UDRESCU, gl. (Precedat de „vreo” indică un număr aproximativ, nedefinit) Creangă a ţinut-o tot în concediu vreo doisprezece ani. CĂLINESCU, I. C. 217. Fusese logodită, puţin înainte de a se îmbolnăvi, cu un ofiţer de marină, cu vreo doisprezece ani mai în vârstă decât ea. VINEA, L. I, 199. Intră un băiat de vreo doisprezece ani. preda, m. 11. <> (Precedat de „ca de”, indică un număr aproximativ, nedefinit) Mi se trimisă un copilandru ca de doisprezece ani. petrovici, P. 67/13. Un băieţaş frumos, ca de doisprezece ani, ... ne ieşi înainte. HOGAŞ, DR. II, 6. 2. (Numărul abstract corespunzător) Cf. anon. car., lex. mars. 201. Zeace şi doi să zice doisprezeace. aritm. (1805), 14/7, cf. LB, valian, V., polizu. Numerii fundamentali ... sânt ... zece, unsprezece, doisprezece, douesprezece. BĂLĂŞESCU, GR. 53/6, cf. LM, DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., ALR SN IV h 934, ALRM SN IV li 1 423. 3. (Precedat de prep. „de” şi urmat de „ori” intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) Numărul vrăjmaşilor este de doăsprezece ori mai mare decât al armiei sale. F. aaron, I. II, 190/25. Ea [miazănoaptea] căzu ca plumbul la pământ şi croncăni jalnic de douăsprezece ori. EMINESCU, P. L. 19. 4. (Precedat de „câte” intră în componenţa numeralului distributiv corespunzător; adesea cu valoare adjectivală) Lăcuitorul are să lucreze clacă stăpânului moşii[i]câte doaosprezece zile întru an. prav. cond. (1780), 80. Tot copilul are Câte doisprezece taţi. sion, poezii, 53/20. <> (Cu valoare adjectivală) □ Le-am dat câte douăsprezece bilete la fiecare. 5. (Cu valoare de numeral ordinal) Al doisprezecelea, a douăsprezecea. A citit până la pagina doisprezece. (Cu elipsa substantivului determinat, de obicei subînţelegându-se „ora”) Şi când ajungi? - Mâne la douăsprezece. AGÎRBICEANU, a. 34. Cum suna de douăsprezece, punea servitorii de ne scoteau în uliţă. I. BOTEZ, B. I, 12. Ceasul din fundul oraşului bătu douăsprezece...şi el tot aştepta. COCEA, S. I, 41. Se uită la ceas. Douăsprezece şi jumătate. VINEA, L. i, 19. II. S. m. Semn grafic care reprezintă numărul doisprezece (I 1); p . e x t . desen, figură în forma acestui semn. □ A scris un doisprezece pe tablă. - Şi: (învechit şi popular) doisprăzece, (popular şi familiar) doişpe (dl, udrescu, gl., alr sn iv h 934), douăşpe, (învechit şi regional) douosprece, douăsprece (pann, p. v. i, 122/20, scriban, d. 322, teodorescu, p. P. 216), doisprece, doispce (învechit) doaosprezece, doasprăzece, doăsprezece, (regional) douosprezece (alr sn vi h 1 764/899), doosprezece (ib. h 1 764/769), doispe (ib. h 934/812), doişpce (ib. h 934/784) num. card., s. m. - Doi + spre + zece. DOISPREZECELEA, DOUĂSPREZECEA num. ord. (Cu valoare adjectivală sau substantivală; precedat de art. „al”, „a”) Care se află între al unsprezecelea şi al treisprezecelea. 1. (Cu valoare adjectivală) Dumeneca a doasprăzeacea. VARLAAM, C. 217. Grecii scriitori, înainte de vremile lui Chinnanu adecă înainte de suta a doaosprăzecea de la H[risto]s ... pomeneşte numele vlahi. MAIOR, s. I, 228. Dintru aceste chiar se vede că în suta a doaosprezecea era românii în Dachia şi Ţeara Românească, id. ib. 262. Gândacii [de mătase] vor înviea în a zecea sau a doăsp re zecea zi. POENARU, î. 99/12. [Populaţiile] s-au întors în patria lor, prin secolul al doisprezecelea, eminescu, O. xii, 335, cf. valian, v., POLIZU, CADE. Va fi a douăsprezecea provincie a Olandei. SADOVEANU, O. IX, 251, cf. UDRESCU, GL., ALR SN VI h 1 792. O (Cu elipsa substantivului determinat) De va fi trecut al patrusprezecelea anu feciorul şi fata al doisprezecelea şi vor fi murit, atunci, obrazul ce trăeşte iaste desăvârşit stăpânitor şi moştenitor pe ale mortului. prav. cond. (1780), 104. -v* E x p r. în ceasul al doisprezecelea = a) în ultimul moment. Primesc a da o mână de ajutor în ceasul al doisprezecelea. C. PETRESCU, A. R. 142. Poate convingeţi... în ceasul al doisprezecelea, beniuc, m. C. i, 463. In ceasul al doisprezecelea aţi descoperit că nu aveţi vocaţie, flacăra, 1975, nr. 44, 21, cf. dex; b) (rar) la ora douăsprezece. împărăteasa a făcut dar de bucurie împăratului nostru astăzi, în a şaisprezecea zi a lunii Mesori, în ceasul al doisprezecelea, sadoveanu, O. xv, 349. 2. (La f.; urmat de „parte”, intră în componenţa numeralului fracţionar corespunzător) Să se ştie cum am vândut eu ... dispre tot satul a doasprezecea parte din cămpu şi din apă şi din pădure şi din moară (a. 1622). DIR BIV, 194. a A luat a douăsprezecea parte din bani. 3. (La f.; urmat de „oară” şi adesea precedat de prep. „pentru”, intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) A citit aceeaşi pagină a douăsprezecea oară. - Şi: (popular) doişpelea, (învechit) doaosprăzecea, doaosprezecea, doăsprezecea, (regional) doispcelea (udrescu, gl), dooşpea (alr ii 2 337/762), doisprecilea (alr sn vi h 1 792), doispricilea (alr ii 2 337/682, alr sn vi h 1 792/682), doisprizecilea (alr sn vi h 1 792/682), douăsprecilea (ib. h 1 792), doisprezecilea (ib. h 1 792), doispecilea (ib. h 1 792/310), doişpilea (ib. h 1 792/723), doişpea (ib. h 1 792/762), douăsprezecelea (ib. h 1 792), douăsprezecilea (ib. h 1 792), douăsprecea (ib. h 1792/76), douosprecea (ib. h 1 792/784), douospcea (ib. h 1792/682) num. ord. - Doisprezece + lea. DOISPREZECILEA num. ord. v. doisprezecelea. DOISPREZECÎME s. f. A douăsprezecea parte dintr-un întreg împărţit în părţi egale. A primit o doisprezecime din sumă. dicţ. ■O (Ieşit din uz, în sintagma) Douăsprezecimiprovizorii = mensualităţi acordate de Camere guvernului spre a asigura serviciile publice, în aşteptarea votării bugetului anual. Cf. cade. - PL: doisprezecimi. - Doisprezece + suf. -ime. DOISPRICILEA num. ord. v. doisprezecelea. DOISPRIZECILEA num. ord. v. doisprezecelea. DOÎST s. m. (învechit, rar) Dualist. Cf. stamati, d. 76. - PL: do işti. - Doi + suf. -ist. 10063 DOIŞPE - 1303 - DOJENI DOIŞPE num. card., s. m. v. doisprezece. DOIŞPEA num. ord. v. doisprezecelea. DOIŞPCE num. card., s. m. v. doisprezece. DOIŞPELEA num. ord. v. doisprezecelea. DOIŞPILEA num. ord. v. doisprezecelea. DOÎŞTE s. f. (Prin Bucov.) Mulţime (de oameni, de animale etc.); înghesuială. Cf. lex. reg. 101. + Grămadă mare de buşteni neorânduiţi. Cf. lex. reg. 101. — Doi + suf. -işte. DOÎNVIGUÎ vb. IV. R e f 1. (Regional; despre oameni) „A se aduna, a se termina de adunat” (Dubova- Orşova). Cf. porţile de FIER, 327. Am mai statpe-acolo până s-o doîmviguit an’i noştî. ib. — Prez. ind.: doînviguiesc. — Cf. v i g . DOJ s. m. v. doge. DOJANĂ s. f. 1. (învechit) Povaţă (2). Aducem oaspeţilor noştri ceia bunii şi iubiţii şi feciorilor de pre Dumnezeu ... cuvinte sufleteşti şi învăţătură şi dojană... cufrâmseţi şi cufolosuri. CORESI, EV. 309. Nu întră întru ei luminata învăţătură şi dojana şi sfătuirea. id. ib. 357. Mai mare pagubă iaste când nu lasă [diavolul] să asculte dojana, învăţătura, certarea decât când asurdzeaşte urechile. VARLAAM, C. 205. Omul eretic, după una şi altă dojană, leapădă-l. N. TEST. (1648), 289717. Toată Scriptura de Dumnezeu răsuflată ... şi-i de folos spre învăţătură, spre certare, spre dojană. PSALT. (1651), VII78. Şi nepriimind ea dojana lui, astătu înaintea ighemonului şi-i batjocori idolii. DOSOFTEI, ap. TDRG. Descoperirea cunoştinţa adevăratei învăţături, ceea ce este acoperemânt celor ce o au pre ea loruşi bine întărită ... este mare dojană, înfruntare şi biruire. eustatievici, GRAM. rum.2 6. Pre ceaialaltă feată crăiasă a Serbiei cu dojeanele sale să o întoarcă la credinţa catolicească. MAIOR, I. B. 54/15. Auz învăţăturile şi dojeanele părinţilor mei. fulea, B. 22/6. Prinţipii însuşi ei au fost hrănit întru ascuns împotrivirea ce făcea Poarta, ... purtarea lor fiind asemenea supusă la vederile şi dojenile streinilor. OBLĂDUIREA, 93/26, cf. LB. Când vreun meşter va face vreo greşeală..., epitropii breslii... să-i facă dojana cea cuviincioasă spre înfrânare. (a. 1824). DOC. EC. 322, cf. TDRG. 2. Exprimare a nemulţumirii prin vorbe moralizatoare, făcută unei persoane pentru un comportament greşit, pentru o abatere, o atitudine etc., mustrare (1), ceartă, morală (3); p . e x t . cuvinte care exprimă o asemenea nemulţumire. Veniamin... audzx dojana solului, dosoftei, v. s. octombrie 63723, cf. anon. car. Adrian, ... după dojeana priiatenilor, ... mai bucuros fu să i se coacă cele dinlăuntru ale lui de pisma ce avea asupra lui Traian, decât să scoată ostaşii din Dachia. MAIOR, S. I, 129. Pre învăţătoriul, carele pentru leanea nu-şi plineaşte detoriile sale ..., cu părinteşti dojeane să-l tragă [catechizatorul] la îndreptare. INSTRUCŢIE, 10/5. Dup-a-mara dojană a mustrărilor meale veţi dobăndi nectariul dulcii învăţături. MUMULEANU, C. 42/12, cf. HELIADE, o. II, 345. Ce trebuinţă avem de lauda sau de dojana streinilor, marcovici, D. 259/1. Conduita voastră este ferită de orice dojană? BREZOIANU, î. 103/11. Soldaţii însă după repeţite dojene, la comanda oficiariului traseră în carne. BARIŢIU, P. A. I, 582. Cu-ntristare multă să întoarce către el, şi cu o dulce dojană îi dă povaţă. pann, e. I, 7/7, cf. polizu, pontbriant, D. De când in-o împins păcatele să fiu în slujbă ..., tot dojane primesc de la Departament, ALECSANDRI, t. 505, cf. CIHAC, II, 98, lm. Dojeni cu dojană împărătească pe dădacă. ISPIRESCU, L. 121, cf. TDRG. Cu toate dojenile rectorului, mulţi nu-şi mai râseră mustaţa. AGÎRBICEANU, A. 36, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Ştiam pe de rost nesărata plachie de sfaturi şi dojane ce mi se servea de acasă. M. I. CARAGIALE, C. 8, cf. CADE. îl mustră cam cu dojană: — Vezi, măi, cum scrie la carte şi cum ai luat-o tu? M1RONESCU, S. 98, cf. SCRIBAN, D. Toţi se urcară la locurile lor..., în compartimentul unde-i aşteptă o aspră dojană fiindcă s-au amestecat în mulţimea de gură-cască. c. PETRESCU, C. V. 38. Murind, cuvântul acesta de dojană şi mărturisire mi-arfi fost alintare. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 22. Opt pagini de scris mărunt... pline de mustrări amare ..., întretăiate ici şi colo de câte o dojană mai blândă. COCEA, s. I, 222. Rar cerşetor scăpa de dojana lui cam aspră, vissarion, B. 91. Pendulele bătrâne mai bat. acelaşi ceas Prelung, ca o dojană, în liniştea sonoră. PILLAT, p. 77. în voce li se ghicea ironia, dar şi ... un fel de dojană amestecată cu părere de rău. v. rom. februarie 1955, 225. Mirarea lor îi apărea ca 0 dojană pentru faptul că de multă vreme nu mai călcase pe aici, CONTEMP. 1955, nr. 432, 4/1. Era şi o dojană în mirarea lui Lucu. vinea, l. I, 188, cf. DL, DM. Să ne iubim printre dojeni şi sfaturi, VULPESCU, P. 33, cf. M. D. ENC., DEX. Toate aceste multiple coţcării sunt întâmpinate cu o modestă şi timidă dojană maternă, flacăra, 1976, nr. 2, 16, cf. ŞEZ. IV, 150. ^ F i g . Alba lor dojană o ştie numai vântul. AL. PHILIPPIDE, A. 98. Un clopot sună tainică dojană. PILLAT, P. 42. 3. (Regional; în e x p r.) A sta de (sau la) dojană = a sta de vorbă, a sta la taifas. Geambaşii uneori „se dau în vorbă, adecă stau de dojană” şi spunându-şi fiecare păsul. DR. V, 82, cf. 183, ALR I 1 322/772. - Pl.: dojeni şi (învechit şi popular) dojene, dojane. - Şi: (învechit) dojeână (polizu, pontbriant, d.), dojânie (dr. x, 321), (regional) dojenie (alrii/i h 188/784) s. f. - De la dojeni. DOJÂNIE s. f. v. dojană. DOJEÂNĂ s. f. v. dojană. DOJENEÂLĂ s. f. (învechit, rar) Dojană (2). Pentru dulceaţia care trupul în vremea unui ceas are, nevinovatul suflet groaznic, fără milă, cumplit, fără dojeneală chinuindu-să să va pedepsi, cantemir, o. v, 100. + (Prin nord-vestul Munt.) Pălăvrăgeală. Ce atâta drojeneală. UDRESCU, GL. - Pl.: dojene li. - Şi: (regional) drojeneâlă s. f. - Dojană + suf. -eală. DOJENÎ vb. IV. 1. T r a n z. (învechit) A da un sfat (1), o îndrumare în legătură cu luarea unei hotărâri (într-o situaţie dificilă), în adoptarea unei atitudini; a povăţui (1), a sfătui (1). După slujbă meargă creştinii la oraşe şi la sate să caute ... oamenii creştini, feciorii şi slugile să înveaţe şi să-i dojenească pre frica şi pre dragostea lui Dumnedzeu. CORESI, T. EV. 121. Domnii Dumnezăn ... ne dojeneşte pre noi ca să ne ferim de răotatea cea vinitoare ..., ce prea binel(e) nostru ne ceartă (a. 1600-1650). GCR i, 141/22. Marele Thalasie mângâia-l... şi-l dojeniia. varlaam, C. 381. Dojeneaşte-i cum să să ferească de învăţătura strâmbă, N. TEST. (1648), 263722, cf. ANON. CAR. Sv[â]ntul dojeni şi pre alai ţi clirici cu învăţătură să grijască de spăseniia sa şi ... i-au slobozit cu pace. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 15972. Cu care cuvinte dojăniia Domnul gândul cel trupesc ce era înrădăcinat cu greşala păcatului. ANTIM, O. 9. Şi-l dogeneşte ca împreună cu supuşii săi să fie subt ascultarea patriarhului Romei, şincai, HR. I, 234/22. S[f]ântul Ap [o] stol Pavel dojăneşte pre slugi. OBRADOVICI, D. 20/11. Duhovnicii începură întâiu a da creştinilor aceasteposturi..., apoi... a-i dojeni, ca să le ţină în toată viiaţa, precum le ţin călugării. MAIOR, I. B. 363/19. Părinţii cei buni să-şi dojenească copii[i] lor spre învăţul faptelor celor bune. OBLĂDUIREA, VII/2, cf. LB. Nu se amestecase în vorbele lor câtuşi de puţin, ci mai vârtos îi dojănea prin ascuns, ca să nu întrebe de unele 10076 DOJENI - 1304- DOJENIRE ca acestea. GORJAN, H. I, 99/27, cf. TDRG. <>Absol . Pentru aceaia grăiaşte şi Pavel şi dojăneaşte, zicând: - Să ne nevoim să întrăm în răpaosul acela. CORESI, EV. 4. 2. R e f 1. (învechit, rar) A se îndrepta, a se corecta. Iară bine iaste ... ane dojăni aicea şi să ne curăţim, până trăim în lumea aceasta, de toate păcatele. CORESI, EV. 62. 3. T r a n z. (învechit şi regional) A atrage atenţia, apune în vedere; a preveni (1). L-au dojenit ca să se ferească de o persoană aşa de nimica şi primejdioasă. BĂRAC, T. 141/19. <> A b s o 1. Tot dojeneşte ciocoiul să nu între nime în pădure. CONTEMPORANUL, vi, 485. 4. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) A-şi arăta (prin cuvinte) nemulţumirea faţă de atitudinea sau faţă de faptele cuiva; a mustra1 (2), a certa. V. dezaproba, ocărî (1), imputa, reproşa, probozi (1). Dojenindu (c e r t â n d u D) ..., pedepsi-me Domnul PSALT. 248. Dojeneşte pre noi David cel svântu proroc ...în acesta chipu: Fericaţi Dom[n] Domnezeu voi oameni păgâni, fericaţi pre el toţi (cca 1570). texte rom (xvi). 339, cf. ANON. CAR. Care om iaste căsătorit şi nu va mearge la beserică ... popii să-l dojene[a]scă (a. 1675). GCR I, 218/18. Stătu sv[â]ntul de dojeni pre-mpăratul cu multe pentru sv[i]ntele icoane. DOSOFIEI, V. S. octombrie 69733. „Cine dentru voi mă va dojăni pentru păcat”, de vreame ce sfântul Lui trup ... den Duhul Sfânt s-au întrupat? MĂRGĂRITARE, 182. Cel ce pre alţii sfătuia şi de lucrurile bine alease ca de reale dojeniia ce fel de minte poartă ? CANTEMIR, 1.1. I, 203. Atâta i-au înfruntat şi i-au dojenit, cât i-au scos din besearică cu mare ruşine. ANTIM, O. 43. Cine dojăneaşte pre cineva de faţă, îl necinsteaşte (a. 1713). GCR II, 7/1. Minerva-l dojeneşte Şi-i spune că-l slăveşte Pe ea căci o iubeşte De-aceea-i lăudat. VĂCĂRESCUL, IST. 257. De te va dojeni cineva pentru greşalele tale, să n-aibi asupra lui inimă rea. pilde, 70/12. Să afli din ce stupină sânt, şi aflându-se să dojeneşti pre stupariul acela. MOLNAR, E. S. 115/8. Greşesc stăpânii, de vor împiedeca ... pre slugi a asculta Sfânta Liturghie ... sau de nu-i dojenesc când se lenevesc întru cele ce sânt întru spăsăniia sufletului. MAIOR, S. I, 57. Le-au trimis D[u]mnezeu proroci carii îi dojăniia pentru păcatele lor. GRECE ANU, î. 29/15. Aşa uită tot lucrul, până când nu l-au dojenit prorocul Nathan. Calendariu (1814), 129/2. El trebue ... să se ferească când îndreaptă, doşeneşte sau ocărăşte pre cineva, de toată turburarea inimei. MAN. ÎNV. 144/21. Celuia ce greşaşte întâia oară ... trebuie să-i iertaţi greşala, aspru dojenindu-l. petrovici, P. 48/25. Pentru ce mă dojeneşti pentru păcatul mieu, când şi tu nu eşti drept? GOLESCU, P. 3/19. Dă-mi voe să-ţi dojânesc nestatornicia ... nu te ţii de legile grămăticeştl CR (1830), 20Vl4. Dojenim pă alţii pentru greşalele lor, mai dă multe ori vrând să arătăm că noi nu greşim. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. vin, 694. Dacă el calcă credinţa căsnicească, cum va îndrăzni să dojenească un fiu desfrânat. marcovici, D. 91/11. Mai întâi l-au făcut cu cuvânt ca nu-şi piardă îndrăzneala, apoi l-au dojănit pentru puţina credinţă. DRĂGHICI, R. 209/15. Am să te dojenesc ...la mine nici ai întrat. HRISOVERGHI, A. 37/2. [împăratul] ...nu încetează de a-l dojăni şi a-l întreba pentru ce nu-i răspunde. GORJAN, H. I, 76/7. El îi dojeneşte în numele şefului pentru indiscreta lor ardoare. PÂCLEANU, 1.1, 55/21. Peste puţin începe să vorbească către el, Cu dragoste şi cu lacrimi dojenindu-l pann, E. in, 61/18, cf. pontbriant, d., cihac, ii, 98, LM. Pare că îl dojeneşte când şopteşte cu căldură. EMINESCU, O. I, 154. II dojeni că e copil şi se aprinde aşa pentru un lucru de nimic. vlahută, s. A. n, 62. Să mă dojenească că am alergat cu zmeul MILLE, V. P. 163. Cine-i cel ce dojeneşte boul care nu se-ndură Să mai ducă la hrăpăreţi cele bune pentru gură? CERNA, P. 153. Mă dojeneşte dulce şi lung mi-aţine drumul, Trimite după mine neliniştita floare. anghel, P. 22, cf. TDRG. Prâslea cere ceva mămichii şi căpitanul îl dojeneşte cu degetul arătător ridicat în sus. BRĂTESCU-VOINEŞTI, î. 7. I-a făgăduit că... are să-l dojenească pe bătăuşul Glanetaşului de pe amvon, rebreanu, i. 58, cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade. Le-a surprins tremurul uşor al buzelor, s-a încruntat şi i-a dojenit. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 55, cf. SCRIBAN, D. Aflând cum stau lucrurile m-a dojenit. ULIERU, C. 9. Surorile o dojenesc şi o ceartă şi o mai aşteaptă cinci minute. ARGHEZI, c. J. 132. Bătrânul ofta şi plângea şi nu-l dojenea, pas, z. i, 200. O dojeni că nu se culcase până la ora aceea, vinea, l. ii, 116, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. O dojeni [bărbatul] în tot soiul, numai cu pumnul nu-i dete. ŞEZ. I, 61. + Refl. A-şi face imputări, reproşuri. Te-ai dojenit însuţi pre tine. mineiul (1776), 186v2/9. La cincizeci [de ani] se dojeneşte pe sine pentru ruşinoasele aceste soroace. MARCOVICI, C. 31/6. De câte ori ne-am dojenit că n-am îndrăznit. NEGRUZZI, S. iii, 151. Moş Şărban sări deodată din car, dojenindu-se că a dormit prea mult. BUJOR, S. 137. Mergeam fără să văd, fără s-aud, dojenindu-mă în tot felul BRĂESCU, O. A. II, 110. R e f 1 . r e c i p r . Ei... începură a se dojeni cu asprime unu pe altul pentru nelegiuirile ce făcuse. pleşoianu, T. m, 41/2. Două inimi ...se dojenesc apururea una cu alta. marcovici, C. 59/23. + I n t r a n z . (învechit, rar) A ameninţa. în zădar le dojenea lor [învăţăceilor] cu bătaia, petrovici, P. 10/3. + T r a n z . (învechit, rar) A pedepsi (1). Uşoarele abateri din regulile ostăşeşti... vorfl lăsate în dispoziţia ... celor în drept de a dojeni pe săvârşitori. CONDICA O. 68/22, cf. LB, POLIZU. 5. T r a n z. (Prin sudul Olt.) A descânta (1). Am venit... Să-ţi dau galbeni cât oi vrea, Să dojeneşti pentru Oancea ceva. PĂSCULESCU, L. P. 298. Gherghina ... nu-ş ce naiba dojenea, Că apa-n pahar să-nchiega. id. ib. 299. 6. T r a n z. (Regional) A discuta, a tăifasui vrute şi nevrute. Hai, vecină, să mai dojenim ceva. Com. panţu, cf. I. CR. V, 280. De când mă tot drojăne să-i iau fustă şi cercel UDRESCU, GL. 7. T r a n z. (învechit) A spăla pe cap; a săpuni (1). Cf. PONTBRIANT, D., DDRF. - Prez. ind.: dojenesc. - Şi: (învechit, rar) dogeni, doşeni, (regional) drojeni vb. IV. - Din V.sl. AOrNATH, DOJENIC, -Ă adj. (învechit, rar) Dojenitor (3). Cf. valian, V., PONTBRIANT, D. -PL: dojenici, -ce. - Dojană + suf. -ic. DOJENICIOS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Dojenitor (1). Puteţ dară zice cum că aceaste cuvinte sfinte să fie fost goale, numai dojănicioase? antim, o. 179, cf. rosetti-cazacu, i. l. r. i, 168, sfc ii, 127. -PL: dojenicioşi, -oase. - Dojeni + suf. -icios. DOJENIE s. f. v. dojană. DOJENÎRE s. f. Acţiunea de a (se) dojeni şi rezultatul ei. 1. (învechit) Povăţuire (1), sfat (1). Cf. d o j e n i (1). Omul ... dojenirea Atotţiitoriului nu tăgădui, biblia (1688), 365747. Daţi pruncilor dojănire! ... Spuneţi-le datorinţele! OBRADOVICI, D. 2/1. Featele mai bine se pot şi trebuie să se crească prin ecsemplele învăţătoriului, prin povăţuirile ceale bune, dojeniri, lăudări. man. ÎNV. 93/5. 2. (învechit, rar) Prevenire (1). Cf. d o j e n i (3). Nu vă opăcireţi mult cu dojănirile. PETROVICI, P. 103/13. 3. Nemulţumire faţă de faptele sau faţă de atitudinea cuiva; mustrare (1), certare. Cf. dojeni (4). Dojănirea hrăpitorului Petre, vătaful dă pescari (a. 1822). DOC. EC. 249, cf. heliade, o. ii, 345. Goniţi dintre voi acele amare dojeniri. MARCOVICI, D. 46/24. Isprăvind Zoida aceste dojăniri, bătu cu picioru ... în pământ. GORJAN, H. I, 100/3. Atunci aş fi fost vrednic de orice dojănire. ruset, e. 28/6, cf. valian, V. Uşoarele abateri ale soldatului din îndatoririle 10080 DOJENIT - 1305 - DOLARIZAT slujbei ...se pedepsesc ...cu dojenire ... prin poruncă de z.i. condica O. 8/17. Ah! Cum perdui pe fiica mea ...cu ale mele dojeniri! PANN, E. III, 86/26, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF. Cum? Sunt ş-aici fiinţe cu volnice porniri? Aud o dojenire. COŞBUC, S. 161, cf. resmeriţă, D., dl, DM, dex. <> (Prin analogie) Cocoşul răspunsă la dojenirile cânelui. GORJAN, H. I, 20/20. - PL: dojeniri. - Şi: (învechit, rar) doşenire s. f. LB. - V. dojeni. DOJENÎT, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut) Care este mustrat1 (3) (pentru o faptă rea). Cf. pontbriant, d., ddrf, resmeriţă, d. - Pl.: dojeniţi, -te. - V. dojeni. DOJENITOR, -OÂRE adj. 1. (învechit) Care dojeneşte (1); îndrumător, povăţuitor (1), (învechit, rar) dojenicios. Cf. anon. car., ZOBA, s. 31, ap. TDRG2, LB. în cele după urmă li s-au trimis şi luminată porunca Măriii Tale dojenitoare pentru aceasta (a. 1824). doc. ec. 340, cf. valian, v., polizu. (Substantivat) Ceaşte ... carele gândeşte de moarte, nu are lipsă de alt dojenitoriu. MAIOR, P. 43/6. 2. (învechit, rar) Care dojeneşte (3), care are un caracter coercitiv. Chezăşia unei legi straşnice şi dojenitoare. NEGULICI, E. I, 133/22. 3. Care dojeneşte (4); care are un caracter moralizator, mustrător (2), (învechit, rar) d o j enic; care poate atrage după sine blamul. Cf. LB. Robinson la aceste cuvinte dojenitoare, pătrunzându-să de ruşine, câtăva vreme au rămas ca un mut fără glas. DRĂGHICI, R. 13/13, cf. pontbriant, D. îl măsura c-o privire dojenitoare. VLAHUŢĂ, s. A. II, 12. Mihai Şutu ... primeşte un răspuns dojenitor, arhiva, II, 21, cf. DDRF, şăineanu2. Lauro! zise din nou c-o voce dojenitoare preoteasa. AGÎRBICEANU, A. 516. Se pomenea... silit să-i audă bocetele dojenitoare, rebreanu, i. 211, cf. resmeriţă, d. E un cuvânt dojenitor adresat unui copil. BRĂESCU, V. 108, cf. CADE. Chiar glasul lui se arăta dojenitor puţin. MIHĂESCU, D. A. 23. Gazda îl fixa cu ochi dojenitori. BENIUC, M. C. I, 392, cf. DL, DM, DEX. <> F i g . Casa învăţătorului este cea dintâi ...cu două ferestre care se uită tocmai în inima satului, cercetătoare şi dojenitoare. REBREANU, I. 10. O (Substantivat) De nu veţ suferi să ascultaţi aceaste dojenitoare zise de mine, nu mă voiu mai arăta voao. MĂRGĂRITARE, 237. *0* (Adverbial) Simţii cum se mişcă şi vrea să fugă, dar Alexandru strigă dojenitor. CONV. LIT. XLII, 149. Mă priveşti dojenitor? LUC. VII, 69. Titu se înfricoşă şi murmura dojenitor: - Al dracului mai eşti, mă Ioane! REBREANU, I. 169. L-a întrerupt, dojenitor, cu acelaşi slogan grandilocvent şi grandoman. MAGAZIN IST. 1967, nr. 2, 57. - PL: dojenitori, -oare. - Şi: (învechit) dojenitoriu, -ie adj. - Dojeni + suf. -tor. DOJENITORIU, -IE adj. v. dojenitor. DOL1 s. n. (Jur.) înşelătorie folosită pentru a determina pe cineva să încheie un contract care este în defavoarea lui; p. e x t. fraudă. S-au dus zilele voastre, zilele de asuprire, De doi, de nedreptate, de crime, vulpenii. HELIADE, O.2. I, 84. Cf. LM. Mandatarul este răspunzător nu numai de doi, dar încă şi de culpă comisă în executarea mandatului. HAMANGIU, C. C. 392, cf. ALEXI, w., BARCIANU, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM. Dolul (sau eroarea provocată cu bună ştiinţă în mintea unei părţi de către cealaltă) constă din totalitatea faptelor viclene pe care una din părţi le întrebuinţează cu intenţia de a smulge în acest fel consimţământul celeilalte părţi. pr. drept, 298, cf. der, DN2, dex. <> (Prin lărgirea sensului) Prin luptă decisivă şi foarte neleală D-o noapte foarte lungă, învinse omul forţa, Ce pe lângă tărie adăogea şi dolul Puindu-i mii de pedici la coapsa lui virilă. HELIADE, O. I, 385. - PL: doluri. - Din lat. dolus, fr. doi. DOL2 s. n. v. doliu. DOLÁF s. n. v. dulap. DOLĂMĂ s. f. v. dulamă. DOLANDIRGÍU s. m. v. dulandragiu. DOLANTÍN s. n. v. dolantină. DOLANTÎNĂ s. f. Medicament de sinteză, de tipul morfinei, folosit ca analgezic. Cf. ltr2, dn2 dc. - Şi: (rar) dolantfn s.n. dc. - Din fr. dolantine. DOLÁP s. n. v. dulap. DOLÁR s. m. Unitate monetară principală a Statelor Unite ale Americii sau a altor ţări, precum Canada, Australia etc. Dolarul... este mai mult decât un taler. AR (1829), 80V21. Admiralul spaniolesc ...au giuruit un dar de 8 dolarzi fieşcăruia soldat ...ce vordezertui şi se vor uni cu oastea lui. ib. 1842/l 2. Preţul obicinuit este la 2 lei, care peste tot fac I 000 000 de dolari (o monedă). CR (1829), 1462/27, cf. I. GOLESCU, C., STAMATI, D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. A văzut pe cineva ... dând... 25 de dolari pentru un singur vot. EMINESCU, O. xin, 133. Aducea pe an tezaurului public o sumă de 800 000 de dolari. CONTEMPORANUL, III, 425. Dar este o întreagă avere!... Nu tocmai!... Vreo două sute de mii de dolari! macedonski, O. ii, 415, cf. ddrf. în Statele Unite dolarul... [este] împărţit în 100 cenţi. CLIMESCU, A. 290, cf. ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D. Să vadă prima lui tranşă redusă la câteva zeci de milioane dolari, titulescu, d. 259. Fixaseră... acceaşi rentă, socotită în dolari. EFTIMIU, N. 8. Lasă, dragă, că-ţi plăteşte petroliferul picioarele, dacă ţi le rupi, în dolari. CAMIL PETRESCU, P. 120. Americanul scoase ... un bilet de o sută de dolari şi-l puse pe masă, fără să crâcnească. BRĂESCU, O. A. I, 359. Valerie ... câştiga mulţi dolari. VLASIU, A. P. 211. Investesc în aceste afaceri milioane de dolari. RALEA, O. 19. Pentru câteva mii de dolari te condamnă. PREDA, I. 215. Nu l-au trădat, în ciuda premiului de 100 000 de dolari ce fusese pus pe capul lui. MAGAZIN IST. 1967, nr. 3, 88. Pierderile materiale datorate războaielor sunt evaluate la peste 150 miliarde de dolari. CONTEMP. 1975, nr. 1 502, 2/12. O pagubă totală de un sfert de milion de dolari, flacăra, 1975, nr. 45, 22. -O (Adesea urmat de determinări care indică ţara respectivă) Cotaţia dolarului canadian din Londra a scăzut în ultima săptămână. RL 1996, nr. 1 732. - PL: dolari. - Şi: (învechit, rar) dolârd (pl. dolarzi) s. m. - Din engl. dollar. Cf. fr. d o 1 1 a r. DOLÁRD s. m. v. dolar. DOLARIZÁ vb. I. R e f 1. (Rar; despre unele state) A adera la politica dolarului ca principală monedă de schimb în tranzacţiile economice. Cf. scânteia, 1952, nr. 2 489. - Prez, ind.: dolarizez. - Dolar + suf. -iza. DOLARIZÁRE s. f. (Rar) Acţiunea de ase d o 1 a r i z a şi rezulatul ei. Cf. contemp. 1948, nr. 104, 3/2. - V. dolariza. DOLARIZÁT, -Ă adj. (Rar) Care este influenţat de dolar, aservit dolarului din punct de vedere economic şi politic. Cf. CONTEMP. 1948, nr. 105, 3/6, scânteia, 1954, nr. 4 020. -PL: dolarizaţi, -te. - V. dolariza. 10096 DOLĂ - 1306- DOLDURA DOLĂ s. f. (Prin Transilv.; cu sens neprecizat, probabil) Dulamă. Mai pe urmă nunul mare, Cel cu dola în spinare, Bagă mâna-n buzunare Şi cinsteşte pe finii dumisale. SEVASTOS, N. 326. -Pl.:? - Et. nec. DOLĂRÎ vb. IV. 1 n t r a n z. (Regional) A face gălăgie, larmă mare (Şomcuta Mare). Cf. lexic reg. 18. - Prez, ind.: dolăresc. - Et. nec. DOLĂSĂ vb. I. R e f 1. (Prin Ban.) A se lăsa de tot, a se opri (1). Cf. SFC IV, 34. Mândra pleca la fântână, O muşca musca de mână, Şi mâna i se umfla, De lucru se dolăsa Şi la umbră se culca. hodoş, c. 86. -Prez ind.: dolâs. - Pref. do- + lăsa. DOLÂIE s. f. (Prin nordul Dobr.) Castron mare de pământ. Cf. h xiv 346, 447. - Pl.: dolâi. - Et. nec. DOLBÎNĂ s. f. v. dălbină. D0LBURĂ s. f. (Prin. Olt.) 1. Scorbură (1). Cf. lexic reg. 79. 2. Lemn găunos (netăiat). Cf. lexic reg. 29. - PL: dolbure şi dolburi. - Et. nec. DOLBURÓS, -OĂSĂ adj. (Regional; despre lemn) Găunos (Băileşti). Cf. lexic reg. 29. -PL: dolburoşi, -oase. - Dolbură + suf. -os. DÓLBY s. n. Denumirea comercială a sistemului electronic pentru reducerea zgomotului de fundal la dispozitivele de redare audio. Cf. DEX2, ndn. <0* (Adjectival) Sistem dolby. - Din engl. Dolby [system]. DOLCĂ s. f. (Popular) Căţea ciobănească de pază sau de vânătoare. Cf. cmac, îi, 104, jipescu, o. 51, ddrf, gheţie, r. m., damé, t. 181, alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., gr. s. vi, 64, cade, h 162, ii 28, iii49,71, iv 54,56, v 54, vii 120,159, ix 438, x 584. Mai are Costea, are, Pe doalfa căţea bătrână. MAT. FOLK. 116. Toţi câinii zburăturea Numai dolfa rămânea, De trei ori târla o ocolea, ib. 117. A fost ce a fost... când se potcovia puricele cu 99 ocale de fier ..., când era lupul miel şi doica viţel. MERA, L. B. 243. Doica, căţea bătrână, A mâncat, s-a săturat, După stână s-a culcat. PAMFILE, C. Ţ. 86. - PL. ? - Şi: dolfă, doâlfă s. f. - Et. nec. DOLCE adv. 1. (Indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) Cu duioşie; delicat, lin. Noi ne slujim şi cu alte modificaţii prentru tăria sau dulceaţa tonului, care se scriu totdauna cu abreviaţii, şi se pun în cântec la locurile unde o cere trebuinţa. Spre ecsemplu: piano, dolce încet, dulce. VAHMANN, M. 24/10. Cf. COSTINESCU, TIM. POPOVici, D. M., der. [Instrumentul] emite un sunet roc - greu de corectat - în pofida indicaţiei autorului: dolce, senza rigore. M 1965, nr. 1, 31/1. George Enescu indică mereu dolce cantabile, pentru ca instrumentistul... să-şi pronunţe fraza liniştit, ib. 33/2, cf. dn2. 2. (Rar; în sintagma) Dolce farniente = fără a depune efort. De aci până la „miracole de dolce farniente’>, ... e un drum lung, pe care poetul a fost copleşit de cuvinte. CONTEMP. 1948, nr. 108, 5/6. - Din it. dolce. DOLCISSIMO adv. (Indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) Cu multă duioşie, foarte delicat. Cf. der, dn2. - Din it. dolcissimo. DOLDOÂŞĂ s. f. v. toltoaşă. DOLDORA1 adj. (Adesea adverbial; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Umplut peste măsură de mult; foarte plin (11), înţesat, umflat2 (2), (regional) doldoş. Cf. barcianu, ap. TDRG2. Se săturară de-şi făcură burţile doldora. ISPIRESCU, ap. TDRG, cf. DDRF, barcianu. Şi-i arătă traista doldora. agÎrbiceanu, s. 184. Intr-o creangă îşi aninase... pardesiul cu buzunările doldură de botinele înghesuite în ele. HOGAŞ, DR. I, 317. Copiii, băieţi şi fete la un loc, cu sânurile doldora de alune. LUNGI ANU, CL. 84. De-o fi având şi-un fir de iarba fiarelor ... îşi face casa doldoră de bani, de n-a şti unde să-i mai ascundă. MIRONESCU, S. 108. Era voios şi purta subsuoară un ghiozdan doldura. c. PETRESCU, C. v. 125. Copiii plecau acasă cu sânul doldora de plevuşcă. VOICULESCU, p. i, 19. Guşile gâştelor trebuiau să fie doldora, adică asimetric umflate de o parte a gâtului. BLAGA, H. 16. Când vei avea punguţa doldora de gologănaşi, vii cu ea. STANCU, R. A. Iii, 96. Avea un răftuleţ doldora de cărţi. CONTEMP. 1954, nr. 395, 2/5. Să porţi înfiptă în brâu punga doldora de gologani de aramă, pas, z. i, 13. Stăteai cu banii doldora, preda, M. 176. Mai aho! pe la chei~vane Doldora de mărfi lipscane. VULPESCU, p. 43. Pântecele meu e doldora. ŞEZ. iii, 130. Cerşesc Săracele pe toate uliţele Cu trăistile doldora. MAT. FOLK. 77. Era cu sânul doldora de pere furate. ŞEZ. XXIII, 45, cf. CIAUŞANU, v. <> F i g . Scârbos lucru e să vezi atâta sumedenie de nefleteri ...plini doldora de ifose şi de pretenţii. VLAHUŢĂ, s. A. II, 538. Cerul prinde să-şi deşerte Sacii doldora de noapte. LESNEA, VERS. 123. Visterie doldora de vise Fermecată ladă a Pandorii. VOICULESCU, POEZII, II, 179. Gura Acestei coşniţe e doldora de zumzet, blaga, poezii, 214. Cu părul încă doldora de vânt, Cu rouă şi cu lună pe obraz Eu ţi-aş sări în casă. ISANOS, P. 408. S-a înfăţişat doldora de dificultăţi, dar şi de bucuria unor revelatoare soluţii. T ianuarie 1969, 103. ^ (Prin lărgirea sensului) A strâns în jurul şoldurilor doldora chimonoul roşu şi a întredeschis uşa. CAMIL PETRESCU, P. 146. - Şi: (învechit şi popular) doldura, (învechit) doldoră, doldură adj. - Din tc. doldura. DOLDORĂ2 vb. I. T r a n z. (învechit şi regional) A umple foarte mult; a ticsi. Negustorii... [î]şi doldorescpunga din mărfurile lor bune, rele. JIPESCU, o. 29. O R e f 1. Caută... a-şi umplea căciula, lada şi buzunarele şi după ce s-or doldora, să plece p-aci, încolo, id. ap. TDRG, Cf. CADE, SCRIBAN, D. - Prez. ind.: doldorez, - Şi: doldori vb. IV. - De la doldora1. DOLDORĂ1 s. f. v. dârdoră. DOLDORĂ2 adj. v. doldora1. DOLDORÎ vb. IV v. doldora2. DOLDOŞ adj. (Regional) Doldora1 (Măţău - Câmpulung). Cf. COMAN, GL. - Cf. d o 1 d o r a. DOLDURA adj. v. doldora1. 10115 doldură - 1307- DOL1E DOLDURĂ adj. v. doldora1. DOLEÂNŢĂ s. f. (Mai ales la pl.) Aspiraţie, năzuinţă (2); plângere (2), reclamaţie, revendicare (formulată în scris). Cf. NEGULICI, STAMATI, D. Adresul Comitetului de Eşi cuprinzător de doleanţa ce a adresat înaltei Comisiuni (a. 1857). CAT. MAN. I, 12. A ieşit la iveală faimoasa doleanţă care a provocat venirea comisarilor. GHICA, S. 643, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. [Junimiştii] s-au ferit de orice manifestare ... cu prilejul acelor doleanţe electorale. MAIORESCU, D. I, 52. [Ungurii] obţinură ... mai mult succes decât prin toate doleanţele de mai nainte. ODOBESCU, S. HI, 538, cf. ddrf, alexi, w., ŞĂINEANU2. Doleanţele unui ex-troglodit [Titlu]. ANGHEL - IOSIF, C. M. I, 58, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Deocamdată nu se poate ocupa de doleanţele lor. rebreanu, R. ii, 229. Aveţi acum... dovada temeiniciei cererilor şi a doleanţelor mele. TITULESCU, D. 74. Catinca dădea pe socoteala pisoiului o doleanţă a ei, personală, împărtăşită de toţi copiii. C. PETRESCU, c. V. 85. Să ne fi plimbat întâi şi să-mi fii prezentat doleanţele după. vinea, l. ii, 230. Ar fi greu să vă arătăm care sunt doleanţele noastre, v. ROM. martie 1958, 32, cf. DN2. Regele se văzuse silit ... a primi doleanţele baronilor. MAGAZIN IST. 1970, nr. 9, 83, cf. M. D. ENC. Arta trebuie să apară... ca o consecinţă a doleanţelor ascultătorilor. M 1974, nr. 12, 1. Ascultam cu bunăvoinţă şi uimire doleanţele vechiului meu prieten. flacăra, 1975, nr. 43, 21. A primit ambasada cu o ipocrită bunăvoinţă, dar nu a ţinut seama de nicio doleanţă, magazin ist. 1975, nr. 8, 49, cf. dex. Partea austriacă s-a arătat receptivă la doleanţele angajatorilor. RL 2005, nr. 4 757. - Pronunţat: -le-an-. - PL: doleanţe. - Din fr. doléance. DOLÉNT, -Ă adj. (Livresc) Plângăreţ (2), îndurerat, trist (1). Aceasta n-a fost vocea divinei raţiuni, Ci vană aiurare, tentaţie supremă La inima dolente, heliade, O. l, 390, cf. LM, alexi, w. Plângeau sufletele poeţilor rânduiţi în rafturi, întocmai ca glasurile dolente ale cocoarelor lui Dante. LOVINESCU, C. IV, 25. E o frumuseţe dolente ... de madonă rănită. CAMIL PETRESCU, U. N. 218. (Adverbial) Dorinţe dolent exprimate. LOVINESCU, M. 247. - PL: dolenţi, -te. - Şi: dolénte adj. invar. - Din fr. dolent, lat. dolens, -ntis. - Dolente < it. dolente. DOLÉNTE adj. invar. v. dolent. DOLERÎT s. n. Rocă eruptivă de natură bazaitică, larg cristalizată şi caracterizată prin structură ofitică. Doleritul e o stâncă fanerogenă compusă din feldspat şi din pirocsen. COBÂLCESCU, G. 34/25, cf. CANTUNIARI, L. M. 137, 159, LTR2, DER, NDN. - Din fr. dolérite, germ. Dolerit. DOLERÎTIC, -Ă adj. Care este de natura doleritului. Cf. CANTUNIARI, L. M. 74. - PL: doleritici, -ce. - Din fr. doléritique. DOLÉJ s. n. (Regional) Pătură (II) (Arad). Cf. coman, gl. - PL: doleţuri. - Cf. d o 1 ă. DOLF s m. (Zool.; învechit şi popular; de obicei complinit prin „de mare”) Delfin1 (1) (Delphinus delphis). De multe ori unii samănă şi alţii seacere, precum povestea dulfidui cu a corabiierului. Cantemir, 1.1.1, 204. + (în colinde) Fiinţă supranaturală. Acest dulfi numit - poate prin corupţie -, şi dop de mare, duh de mare sau duhul Mării (Negre) iese din apă, îşi schimbă înfăţişarea şi mănâncă nişte mere de aur. PAMFILE, DUŞM. 306, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u. DR. iv2, 810. Dolf de mare s-a-nvăţat Şi merele le-a mâncat. PĂSCULESCU, L. P. 49. - PL: dolfi. - Şi: (învechit) dulf s. m. - Din slavon. a*aH>hnii. DOLFÁN s. m. v. dolofan. D0LFĂ s. f. v. doică. DOLGOZÍ vb. IV. T r a n z. şi i n t r a n z. (Maghiarism prin Transilv.) A lucra intens. Cf. graur, e. 89, lexic reg. ii, 78. Toată vremea dolgozăsc pe aici pe-acasă, mat. dialect. I, 67. - Prez, ind.: dolgozesc. - Din magh. dolgoz(ik). DOLÍ vb. IV. T r a n z. (Prin Mold.) A încetini mersul unei plute, îndreptând-o către mal, unde curentul este mai puţin puternic. Cf. DDRF, CIUPALĂ, T., SCRIBAN, D., A V 35, ARVINTE, TERM. 146. - Prez, ind.: doliese. - Şi: dolií vb. IV. arvinte, term. 146. - De la dolie1. DOLIÁRE s. f. v. doliere. DOLICOCEFÁL, -Ă adj., subst. 1. Adj., s. m. şi f. (Persoană) care are craniul caracterizat prin alungire anteroposterioară. Craniurile la care lungimea de la frunte până la ceafă este mai mare decât lăţimea, se numesc dolihocefale. contemporanul, i, 619, cf. şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade, scriban, d. Arăţi destul de bine din punct de vedere rasial: dolichocefal, ochi albaştri. BENIUC, M. C. I, 125, Cf. LTR2, DER, DN2, FORM. CUV. I, 23, 187, 247, DEX. 2. Adj., s. m. (Craniu) caracterizat prin alungire anteroposterioară. Cf. M. D. ENC., DEX. - Scris şi: (după fr.) dolichocefal. - PL: dolicocefali, -e. - Şi: dolihocefál, -ă adj. - Din fr. dolichocéphale. DOLICOCEFALÍE s. f. Malformaţie datorată formei craniului, caracterizat prin alungirea diametrului său anteroposterior. Cf. DN2, D. MED., M. D. ENC., DEX. - Şi. dolihocefalie s. f. m. d. enc., dex. - Din fr. dolichocéphalie. DOLICOCOLÓN s. n. (Med.) Alungirea anormală a Colonului. Cf. DN3, D. MED. - PL: dolicocolonuri. - Şi: dolihocolón s. n. - Din fr. dolichocôlon. DOLICOPÓD s. n. v. dolihopod. DÓLIE1 s. f. (în Mold. şi în Transilv.) 1. Parte a albiei unui râu cu înclinaţie mică şi cu o curgere înceată şi lină, unde apa este de obicei mai adâncă. Cf. ciupală, t. 4. Anul trecut, sub lunca de la malul celălalt era o dolie, care acuma a rămas pe uscat, sadoveanu, O. IX, 353. Peştii ...nu puteau suferi lângă mal umbra mea cu luciri fugare, din dolia lină unde-i descoperisem, id. ib. 365, cf. dl, dm, m. D. enc., dex, şez. v, 70, A vi 26, arvinte, term. 11.0 (Adjectival) Îngăduie pluta mai ales pe unde-i apa dolie. şez. v, 70. 2. Loc adăpostit de vânturi. Cf. T. papahagi, c. l., şez vii, 121, LEXIC REG. 24. în mijlocul doiului, Paiu hududoiului (Podul). pascu, c. 54. 3. Loc adânc în albia unei ape curgătoare, unde se formează un vârtej; bulboană. Cf. chest. iv 39/175, cv 1951, nr. 6, 29, fd ii, 165, alr i 427/387, 530, 538. 10133 DOLIE2 - 1308 - DOLIVAN 4. Şanţul de pe acoperişul unei case ţărăneşti unde se unesc două planuri ale acestuia. La doliia de la hogeacu cuhniei s-au fost putrezit câţiva din căpriori, dimpreună şi cu legăturile (a. 1829). IORGA. S. D. XIV, XXXV, cf. POLIZU. învelitoarea ei era de olane, iar la cele două puncturi unde se unesc doliile avea câte o băşică de pământ smănţuită. filimon, o. i, 264, cf. ddrf, alexi, w, şăineanu2. La coamă se pune un rând de olane ... Tot aşa şi la muchii, iar la dolie se pune pe dedesupt o tablă de fier. ap. TDRG, cf. LTR2, DER, DEX. + Şanţ de scurgere a apei, în apropierea streşinilor, la clădirile care au acoperişul foarte puţin înclinat; p. e x t. tabla care căptuşeşte acest şanţ. Puneţi căzilepentru apă la doliu sadoveanu, O. XII, 113, cf. CV 1949, nr. 9, 26. 5. Partea cea mai înaltă a acoperişului unei case (Ghindăoani -Târgu-Neamţ). Cf. chest. ii 242/215. - Scris şi: doliie. - Pl.: dolii. - Şi: doi subst. - Din ucr. dial. aoji „jos; vale” (literar: huj\, gen. £OJiy)= DOLDE2 s. f. (Prin Mold.) Sumă de bani dată ca bacşiş lăutarilor la o nuntă. Cf. H xn 40. Cine mi-a da dolia, Să-i trăiască soţia. SEVASTOS, N. 305. Cine n-o da dolia, Sune-i capul ca doba. I. CR. ii, 49. - Pl.\dolii. - Et. nec. DOLIERE s. f. (Prin Mold.) Acţiunea de a d o 1 i şi rezultatul ei. Doliarea plutei [înseamnă] încetinirea mersului plutei, când este ajunsă de alta mai grea din urmă. CIUPALĂ, T. 334. - Pronunţat -li-e-. - Şi: doliâre s. f. - V. doli. . DOLIETÂTE s. f. (învechit, rar) Viclenie (1). Cf. aristia, plut. -Cf. doi1. DOLIHOCEFÂL, -Ă adj. v. dolicocefal. DOLIHOCEFALÎE s. f. v dolicocefalie. DOLIHOCOLON s. n. v. dolicocolon. DOLIHOPOD s. n. (Zool.) Lăcustă subţire, decolorată, cu apendicele foarte alungit, care trăieşte în cavernele din regiunile mediteraneene. Cf. form. cuv. i, 141, dn3. - Pl.: dolihopode. - Şi: dolicopod s. n. dn2. - Din fr. dolichopode. DOLlf vb. IV v. doli. DOLINĂ s. f. Formă de relief negativă, de natură carstică, cu aspect depresionar, de obicei în formă de pâlnie. Cf. şăineanu, d. u., CANTUNIARI, l. m., scriban, d., ltr2. După un răstimp apa reapare şi vuieşte în măreţia de stâncă a dolinelor imense ale Cetăţilor Ponorului, vân. pesc. 1960, nr. 7, 12, cf. der, d. med., l. rom. 1975, 193, dex. + (Popular) Vale (1), luncă. Cf. conv. lit. liv, 363, i. brăescu, m. 65, cade, gămulescu, e. s., gr. băn. 85, plopşor, v. o. 8. - Accentuat şi: dolină, cade. - PL: doline. - Din sb. dolina, fr. doline, germ. Doline. DOLIU s. n. 1. Durere profundă cauzată de moartea cuiva (apropiat) sau de o mare nenorocire colectivă; atitudine plină de tristeţe a celui căruia i-a murit cineva; p. e x t. jale, mâhnire. Acest fel gemea ţara în doliu cufundată, heliade, O.2 I, 113. Dar ce este ast doliu în care te reaflu De ce frunzele tale din verzi au gălbinit? serrurie, p. 21/19. Doliu ce se exală de pe-atâtea mari morminte ... Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire. vlahuţă, O. A. 67. Câte doliuri mari porţi în sufletul tău. id., ap. cade, cf. şăineanu2, tdrg, RESMERIŢĂ, d. Acest om... păstrase răposatei lui... o jale lungă şi un doliu neprihănit, galaction, o. 111, cf. dl, dm, M. D. enc., dex, dn3. <> F i g. Doliul naturii, cade. O Zi de doliu = zi în care se ţine doliu (1) naţional pentru o persoană importantă, zi care aminteşte un eveniment dureros. Cred că ştii... cauza ce a produs aceste zile de doliu pentru familii din oraşul nostru. FILIMON, O. I, 402. în astă zi de doliu ... Creştini legaţi cu luda ... serbează a Bucovinei modernă răstignire. ALECSANDRI, POEZII, 339, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. Guvernul României a decretat pentru vineri, 8 aprilie, zi de doliu naţional. RL 2005, nr. 4 580. An de doliu = perioadă în care se poartă doliu (2) şi nu se poate contracta o nouă căsătorie. Şi dupe ce a slujit de tată Mariii, ...pe timpul anului de doliu, binecuvânta unirea noastră. BREZOIANU, î. 45/13. Femeia are alegerea de a cere, pentru cursul anului de doliu, sau dobânzile, ori fructele dotei sale. HAMANGIU, C. C. 327. 2. Semn exterior (îmbrăcăminte sau bandă neagră, ori zăbranic sau steag negru) care se pune la înmormântare şi prin care cineva îşi exprimă doliul (1). Cf. şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., CADE, M. D. ENC-, dex, alr ii/i h 174. ^ (Rar) Scrisoare (sau plic) cu doliu = scrisoare de condoleanţe (în plic cu chenar negru). Un plic... cu doliu. ap. tdrg. <> Lo c . ad j . De doliu = a) (despre haine, culori etc.) care se poartă pentru a exprima durerea la moartea şi după moartea cuiva (apropiat). O haină de doliu ar fi trebuit să port. NEGRUZZI, s. III, 183. Tu-i vezi casa, de pe poarta căreia abia s-au desprins pânzele de doliu. VLAHUŢĂ, O. A. II, 28. In urma ei ondulează uşor lungul crep de doliu, care-i atârnă din creştet până-n pământ. id. S. A. II, 163. Crepul de doliu face pată, mărginind lumina şi întunecând-o. ANGHEL, PR. 61, cf. TDRG. Brădişul negru se întinde ca o imensă haină de doliu. HOGAŞ, DR. I, 18, cf. CADE. Se văd femeile în haine de doliu. LOVINESCU, C. VII, 188. Au să poarte funde de doliu în păr, după mine. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 145. De pervazul ferestrelor atârnau faşii de umbră ca pânze de doliu. COCEA, s. I, 78. E aşa de mică în haine de doliu! TEODOREANU, M. II, 36. Dureroasa amintire pluteşte ... desupra satelor ca un zăbranic de doliu. BOGZA, C. O. 197. îi arunca repede jos hainele de doliu. DEMETRIUS, A. 305, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Sensul etimologic, legat de culoarea neagră a ţesăturii, folosită ca văl de doliu, s-a pierdut în unele z.one din nordul Moldovei. Z. MIHAIL, T. P. b) cu conţinut de doliu (1). Există şi colinde de doliu. IST. LIT. ROM. I, 19. (F i g .) Şi pene albe, pene negre, Decor de doliu, funerar ... In parc ninsoarea cade rar. BACOVIA, O.ll. Roşcovul şi pluta îşi ploconeau, ca într-un jugastru de doliu, unul altuia, găteala lor sticloasă. KLOPŞTOCK, F. 28. Peste toată z.area s-a întins Un zăbranic nesfârşit de doliu. PERPESSICIUS, S. 10. In falduri de doliu, cerul pogora pe acoperişuri, vinea, l. i, 183. <> Loc. adv. In doliu = în negru; cernit. Părea că mă aflam într-un mare salon îmbrăcat în doliu. NEGRUZZI, S. I, 60. Imbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină. EMINESCU, O. I, 1, cf. TDRG. Femeia în doliu ţipa Şi un domn serios plângea în palme. E. IONESCU, E. 12, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3, ALR Il/l h 174. - Pronunţat: do-liu. - PL: doliuri. - Şi: (regional) doi s. n. alrii/i h 174. - Din lat. dolium. Cf. fr. d e u i 1. DOLIUM s. n. (în Antichitate) Vas mare de lut sau de lemn folosit de greci sau de romani pentru păstrarea lichidelor sau a grâului Cf. LTR2, DN3. -Din lat. dolium. DOLIVÂN subst. (Regional) Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape (Baia - Fălticeni). Cf. şez. xv, 26. -PL: ? - Et. nec. 10145 doljean - 1309 - DOLOFAN DOLJEAN, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a judeţului Dolj sau este originară de acolo; (la pl.) locuitorii judeţului Dolj. Cf. dex~, mda. 2. Adj. Care aparţine judeţului Dolj sau doljenilor (1), privitor la Dolj sau la doljeni, originar din Dolj. Cf. dex2. Rudele ... au venit din comuna doljeană Lipov. rl 2005 nr. 4 644. - PL: doljeni, -e. - Dolj (n. pr.) + suf. -ean. DOLJEANCĂ s. f. Femeie care face parte din populaţia de bază a judeţului Dolj sau este originară de acolo. Cf. dex2 mda. - PL: doljence. - Doljean + suf. -că. DOLLY s. n. Cărucior dotat cu o macara de dimensiuni reduse, pe braţul căreia se aşază aparatul de filmat pentru executarea vederilor şi cadrelor panoramice. Cf. m. d. enc., dnj, dex2. - Din engl. dolly, fr. dolly. DOLMÂCI s. m. (Regional) Translator (1) (Cepari - Curtea de Argeş). Cf. udrescu, gl. - PL: dolmaci. - Cf. tălmaci. DOLMÂN1 s. n. (Atestat prima dată în 1788, cf. molnar, d., ap. tdrg2) 1. Haină scurtă, împodobită de obicei cu brandenburguri şi cu blană pe margini, purtată pe un umăr de husari. Aşa de bine şedea dolomana, lucrată numai în fir de argint, şi baiera ei o zgardă înşirată din nouă smaranzi. CONV. lit. IV, 172, cf. COSTINESCU, ŞĂINEANU2, resmeriţă, D., cade. Fir de aur şi de argint cu care se brodează ... dolmanele. tudoran, p. 219. Bărbatul... avea nădragii roşii, dolman vânăt cu tot felul de ciucuri negri. T. POPOVICI, SE. 7, cf. M. D. ENC, DEX2, Z. MIHAIL, T. P. 118. 2. Haină (bărbătească) groasă, din postav sau din piele (căptuşită cu blană). Un dolman de blăni scumpe. IORGA, c. 1.1, 117. l-a dat în grijă Ţiţei să croiască ... un dolman. MLRONESCU, s. 372. Mamă şi fiică, fiecare se uita în dreapta şi în stânga, ne ştiind cum ... să-l ajute să-şi ia dolmanul de piele. ARDELEANU, V. p. 274. Un dolman larg de loden verde se vedea cât de colo că fusese croit pentru o persoană mai corpolentă. CĂLINESCU, S. 15. Era îmbrăcată cu un dolman strâns bine la mijloc, id. ib. 20. Scoase de sub dolman un teanc de bancnote şi le trânti pe masă. V. ROM. iulie 1954, 147. [Doctorul] purta pălărie ... şi un dolman cu guler de nurcă. DEMETRIUS, A. 236, cf. M. D. ENC., DEX, DN3 UDRESCU, GL. - PL: dolmane. - Şi (învechit) dolmână (COSTINESCU), dolomână s. f., (regional) dulmân (udrescu, gl.) s. n. - Din magh. dolmâny, fr. dolman, germ. Dolman. DOLMAN2 s. n. v. dolmen. DOLMÂNĂ s. f. v. dolman1. DOLMĂ s. f. v. dâlmă. DOLMECER s. m. (Regional) Translator (1) (Săpata -Costeşti). Cf. UDRESCU, GL. - PL: doime ceri. - Cf. d o 1 m a c i . DOLMEN s. n. Monument megalitic, compus din una sau mai multe dale orizontale aşezate pe altele verticale, formând pereţii unei camere funerare. D-aci începură şi-ntâiul ev de cremene, Şi epoha faimoasă, epoha a dolmanilor. heliade, O.21, 311. Dolmenele şi menhirile, acei colosali bolovani de peatră grămădiţi de celţi în codrii Armoricei. ODOBESCU, S. II, 254. S-au cercetat apoi manhirile, dolmanele, tumulii, arhiva, I, 282, cf. şăineanu2, cade, scriban, d. Memoria ochiului a slujit tuturor popoarelor primitive să construiască dolmeni şi bordeie. ARGHEZI, S. vili, 205, cf. LTR2, DER, DN2, DEX. - PL: dolmene şi (rar m.) dolmeni. - Şi: (învechit) dolman s. n. - Din fr. dolmen. DOLNIŢĂ s. f. (Prin Olt.) Frânghie prevăzută cu plumbi, care formează marginea de jos a unui voloc de pescuit. Această coardă capătă acum şi ea numele de camăna, ... doiniţă. antipa, p. 150, cf. 451. -P1.: dolniţe. - Et. nec. DOLOÂBĂ s. f. (Regional) 1. Scândură (1). Alţii se pricep la facerea de „tablă”, „doloabe”, „răsloage”. pamfile,i. C. 109 .Adă o doloabă să diregem uşa. viciu, GL. 2. Lemn scobit, folosit pentru împiedicarea carului (Răchita-Sebeş). Cf. a ii 6. - PL: doloabe. - Cf. 1 o d b ă, 1 o a d b ă. DOLOÂGĂ s. f. = dârlog. Com. din poiana - vaşcău. DOLOÂMĂ s. f. (Regional) Pătură care se pune sub şaua calului (Criştioru de Sus - Nucet), teaha, c. n. 221. - PL: doloame. - Et. nec. Cf. d u 1 a m ă. DOLOBÂNDURĂ s. f. (Prin Transilv.) Epitet depreciativ pentru o femeie de moravuri uşoare. Cf. paşca, gl. - PL: dolobandure. - Şi: dolobândură s. f. paşca, gl. - Et. nec. DOLOBÂNDURĂ s. f. v. dolobândură. DOLOFÂN, -Ă adj., s. m. (Atestat pentru prima dată în 1481, cf. ders, mihăilă, D. 96) 1. Adj. (Mai ales despre copii şi despre unele animale tinere, p. e x t. despre părţi ale corpului lor) Care are forme pline, rotunde, care este durduliu; grăsan, rotofei. Fu în uz iară în toată Europa ca fiilor domnitorului să li se zică infanţi, dauphins, sau copii şi prunci dolofani? România îşi onora asemenea suveranitatea sa, dând fiilor domnitorului denumirea de coconi. HELIADE, O.2 III, 175. Cf. COSTINESCU. înaintea lor ies, în cârduri, copii dolofani, desculţi, delavrancea, ap. ddrf, cf. păcală, m. r. 139. Erau şi câteva icoane mai nouă reprezentând pe Maica Domnului... cu pruncul dolofan. AGÎRBICEANU, S. 19. Să-mi faci rost de-un miel, ştii colea, mai dolofan, că am mâine musafiri la masă. STĂNOIU, C. I. 76. O ţărăncuţă coaptă ca o cireaşă, cu codiţele înnodate pe cap, trece isteaţă, dolofană. BRĂESCU, O. A. I, 233. Lăcomia godacilor dolofani, cu coada făcută sfredel şi cu râturile în vânt. COCEA, S. I, 296. Barboni era un om blând şi dolofan. SADOVEANU, O. XI, 452. Hrănind ... câte cinci, şase prunci deodată, dolofani şi naivi ca nişte mistreţi, născuţi peste an. arghezi, C. j. 78. Am urmărit cu privirea nişte vrăbii dolofane pe gard. CĂLINESCU, C. O. 74. După aproape douăzeci de ani se născu acest băiat dolofan şi frumos încă de mic. CAMIL PETRESCU, O. II, 294. Către ieşire trecea un şir de gâşte albe, dolofane, leneşe, v. ROM. septembrie 1958, 11. Va dori să aibă casa plină de băieţi dolofani şi fete zburdalnice. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 21. O F i g . O, voi ce vă adăpaţi, Ce-nnotaţi şi vă scăldaţi - Câteodată vă-nnecaţi în Dunărea suverană, Dâmboviţa dolofană. HELIADE, O.2 I, 169. Ard cazane de porfir, 10162 DOLOFANCĂ - 1310 - DOLOMITĂ înroşite, dolofane, Şi-nfloresc roşi, în cazane Flori fierbinţi de trandafiri. D. BOTEZ, F. s. 42. Dolofan, ciorchinul Abia acum începe viaţa, voiculescu, poezii, i, 175. O (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Născu un dolofan de copil. ISPERESCU, L. 97. Tăvălindu-se în iarbă cu trei dolofani de copii drăguţi, vlahuţă, s. a. ii, 246. <> (Substantivat) Copiii lor cresc ca dolofanii, vânjoşi, sprinteni şi pepenoşi. delavrancea, s. 31. Şi acuşica se duceau dolofanii la somn. SADOVEANU, o. XVII, 281. Dolofanul ...ne privea încruntat cu ochii lui negri ca două mure coapte. BART, S. M. 34. Costandin se băgase în învălmăşeală, apucând să dăruiască un ghiont pirpiriului care ţinuse hangul dolofanului cu ciupac. pas, L. I, 256, cf. H17,235, iv 54,271, v 235, ciauşanu, v. (Prin lărgirea sensului) Râvnesc arzuia carne dolofană, voiculescu, poezii, ii, 182. + Bine dezvoltat, care a crescut, care a trecut de prima vârstă a copilăriei. Doisprezece purcei dolofani, Cari or s-ajungă porci peste doi ani. SION, F. 58. Moşii, măre, l-a crescut [pe copil], Măricel că l-a făcut, Dolofan că l-a văzut. TEODORESCU, P. P. 616. Pitulicea necăjeşte, Puişoru de i-l creşte, Să i-l facă dolofan. FOLC. OLT - MUNT. II, 624. 2. Adj. (Despre obiecte sau despre unele produse) Care are o dimensiune peste cea normală; umflat2 (2), gros. înmiit e de folosit românul când are punga dolofană din păstrare şi din muncă. JIPESCU, O. 94, cf. TDRG. Bătea cu degetele în pielea valizei dolofane. EFTIMIU, N. 15. A doua listă a şi apărut... pe masă, ca şi sticlele din baterie..., ca şi panerul schimbat, cufranzeluţe dolofane şi aurii. C. PETRESCU, C. V. 64. Tata cumpăra câteva pâini dolofane. PAS, Z. 1,139. Schimbau apoi aşternuturile ... şi pernele dolofane, barbu, G. 367. 3. S. m. (învechit, mai ales în Transilv.; în formadolfan) Om bogat, care este fruntaş în satul lui. Cf. lb, polizu, pontbriant, d., CIHAC, II, 991, ALEXI, W., VAIDA, CABA, SĂL. 88, PAŞCA, GL. - Pl.: dolofani, -e. - Şi: (învechit şi regional) dolfân, dulfân (vaida) s. m. - Et. nec. DOLOFÂNCĂ adj. (Prin nord-vestul Munt.; despre femei) Cu forme pline, durdulie (v. d u r d u 1 i u). Cf. udrescu, gl. O (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) S-a făcut o dolofancă de fată de sparge piatra-n pumni. id. ib. - Pl.: dolofance. - Dolofan + suf. -că. DOLOFĂNEL, -E adj. Diminutiv al lui d o 1 o f a n . Cf. dolofan (1). Lua câte-o îmbucătură. O ducea la pui în gură ...li făcea dolofănei. RĂDULESCU-CODIN, î. 293. Şi ea că-i creştea [pe pui] Măricei, dolofănei. PĂSCULESCU, L. P. 152. -PL: dolofănei, -ele. - Dolofan + suf. -el. DOLOFĂNÎ vb. IV. T r a n z. (Prin nordul Olt.; complementul indică pui; în poezia populară) A hrăni, aîngrăşa. Cf. T. papahagi, C. l. Şi nopţile mari, El [corbul] că mi-ş clocea, Puii că-i scotea. Martie venia, Pui dolofănia, Zac ca vai de ei! mat. folk. 180. - Prez. ind. dolofănesc. - De la dolofan. DOLOFETE s. m. (Prin nord-vestul Olt.) Copil gras. Cf. paşca, gl. - PL: dolofeţi. - DoIof[an] + suf. -ete. DOLOG s. m. v. dârlog. DOLOGÂN s. m. (Regional) Nasture de os, mare şi rotund. Cf. păcală, m. r. 139, dr. iv, 819, cade. - PL: dologani. - Cf. g o 1 o g a n. DOLOGÂT s. m. (Regional) „Munte cu pantă dulce” (Arpaşu de Jos - Victoria), alr ii/172. -PL: ? - Cf. d o 1 o g i. DOLOGÎ vb. IV. 1. R e f 1. şi t r a n z. (Prin Ban. şi prin sudul Transilv.; despre obiecte) A (se) toci din cauza uzurii; p . e x t . a (se) netezi (1). Mi s-o dologit papucii. Com. din ORAVIŢA. Când talpa săniei este netedă şi lunecă bine, se zice că-i dologită. VICIU, GL. 2. T r a n z. şi r e f 1. (Prin Munt., Olt. şi Transilv.; despre fiinţe) A (se) obosi peste măsură (prin supunere la un efort deosebit); a (se) istovi. Un cal aprig care fuge nebun, după câtva drum se mai domoleşte. Atunci se zice că l-a doloşât drumul. I. CR. VI, 152, cf. CABA, SĂL. 96, PLOPŞOR, v. o. 8. Tare m-am dologit. Se vede că-s bătrân. MAT. dialect. I, 67. 3. R e f 1. (Prin Olt. şi Ban.) A se deprinde (2), a se acomoda cu o anumită activitate. S-or dologit la lucru. GR. băn. Ne mai dolojirăm puţin. VÎRCOL, M. 4. R e f 1. (Regional; despre oameni) A-şi îndrepta greşelile; a se corecta (Bocşa), lexic reg. ii, 36. 5. T r a n z . (Regional) A repara (1) (Bocşa), lexicreg. ii, 36. - Prez. ind.: dologesc. - Şi: doloşi vb. IV. - Din magh. dolog „lucru”. DOLOGÎT, -Ă adj. 1. (Prin Ban. şi prin sudul TransilV:; despre obiecte) Neted (1), netezit2 (1). Cf. viciu, gl. 2. (Prin Munt., Olt. şi Transilv.) Muncit (1), obosit peste măsură. Cf. caba, săl. 96. Om (bou, cal) dologit. mat. dialect, i, 21. 3. (Prin Transilv.) Opărit. Cf. vaida. - PL: dolog iţi, -te. - V dologi. DOLOMÂNĂ s. f. v. dolman1. DOLOMÎE s. f. (Rar) Dolomită (2). Aceste grămezi... sânt ... des însoţite cu dolomii, sare gemă, bitum, marin, pr. ii, 126/4. Dolomia ... e o stâncă simplă. COBÂLCESCU, G. 39/11. Se găseşte ... în mare cantitate în natură un amestec de carbonat de calciu şi magneziu care se numeşte dolomie. PONl, CH. 210, cf. scriban, d., CANTUNIARI, L. M. 92. - PL: dolomii. - Din fr. dolomie. DOLOMÎT s. n. v. dolomită. DOLOMÎTĂ s. f. 1. Mineral format din carbonat de calciu şi carbonat de magneziu cristalizat în sistemul romboedric. Cf. alexi, w., CANTUNIARI, L. M. 137. Se cunosc munţi întregi de carbonat dublu de calciu şi magneziu, numit dolomit. macarovici, CH. 355. Cormanul superior este format ...la partea superioară din dolomite nefosilifere. ONCESCU, G. 55. Magneziul apare în ... magnezite şi dolomite. AGROTEHNICA, I, 202, cf. LTR2. Dolomită este un carbonat dublu de calciu şi magneziu. GEOLOGIA, 15, cf. DER, DC, DNJ. 2. Rocă sedimentară formată din dolomită (1), a cărei eroziune dă un relief neuniform; (rar) dolomie. Cf. cade, cantuniari, L. m. 151. In dolomitele masive nu s-au găsit fosile în niciuna din regiunile citate. ONCESCU, G. 120. Pe alocuri zărea nişte movile ciudate ..., ca nişte dolomite. tudoran, p. 662, cf. der, dnj. + P . g e n e r . Piatră de var arsă, măcinată sau în pulbere, nica, l. vam. 81. - PL: dolomite. - Şi: (rar) dolomit s. n. - Din. fr. dolomite. 10175 dolomitic - 1311 - DOM2 DOLOMÎTIC, -Ă adj. (Despre terenuri, roci etc.) Care conţine dolomită (1), care are aspectul dolomitei. Cf. cade, CANTUNIARI, l. m. 155. Triasicul superior... se prezintă sub un facies calcaros, dolomitic. ONCESCU, G. 53. Dolomita ... este foarte răspândită, mai ales în stare amorfă, formând masive dolomitice. GEOLOGIA, 15. în această zonă ... se dispun câteva petice de roci sedimentare de vârstă mezozoică şi anume triasic, constituit mai ales din calcare dolomitice. ib. 114, cf. M. D. ENC., DN3, DEX2. -Pl.: dolomitici, -ce. - Din fr. dolomitique. DOLOMITIZÂRE s. f. Fenomen natural de îmbogăţire în magneziu a rocilor calcaroase, transformându-le în roci dolomitice. Cf. LTR2, DER, SFC IV, 319, DN3, DEX2. - Pl.: dolomitizări. - După fr. dolomitisation. DOLON s. n. Velă mică, pătrată, folosită în Antichitate la o navă de transport feniciană. Cf. M. D. enc., dn3. -PL: ? - Din ngr. 6otaov. DOLOPEŢIs. m. pl. (Regional) Butuci de brad pe care stau ciobanii când mulg oile (Sebeşel - Sebeş). Cf. chest. v 54/76. - Et. nec. DOLOR s. n. (Med.) Durere (11). Cf. D. med. - Din lat. dolor. DOLORIC, -Ă adj. (Med.; la pl. în sintagma) Senzaţii dolorice = senzaţii dureroase. Cf. dn3. - PL: dolorici, -ce. - Din fr. dolorique. DOLOROSO adv. (Indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) Cu durere; dureros. Cf. tim. popovici, d. m. - Din it. doloroso. DOLOS, -OÂSĂ adj. (Jur.; rar) Fraudulos. Cf. aristia, plut., scriban, d. - Pl.: doloşi, -oase. - Din lat. dolosus, -a, -um. DOLOSIV, - A adj. (Jur.; despre contracte) Care are caracter de doi1, făcut prin înşelăciune. Cf. M. D. enc., dex, dn3. Mijloace dolosive = mijloace folosite pentru provocarea erorii în cazul dolului1. Cf. M. D. ENC. - PL: dolosivi, -e. - Şi: (rar) doloziv, -ă adj. DN3. - Din fr. dolosif. DOLOŞÎ vb. IV v. dologi. DOLOZÎV, -Ă adj. v. dolosiv. DOLU vb. I. (Prin Ban.) T r an z. A lua de tot. porţile de fier, 174. - Prez. ind.: do iau. - Pref. do- + lua. DOM1 s. n. (Atestat prima dată în 1837, ap. tdrg2) Catedrală (de mari dimensiuni), biserică principală (în unele oraşe italiene sau germane). Doma lui San Petru, o săgeată gotică, Piramidele în deşert ne răpesc sufletul heliade, O. ii, 141, cf. STAMATI, d. Trecurăm lunca Bucure ştiului, lăsând în urma noastră domele capitalei care se făcea una câte una nevăzute. PELIMON, I. 5/26. Priveşte aproape de tine domul lui Ştefan. CONV. lit. iv, 42, cf. lm. Un dom gotic, o arie de Palestrina, un tablou de-a lui Rafael ... fac pe ateist religios. EMINESCU, O. XV, 21. [Rana] nu este largă ca poarta unui dom. MACEDONSKI, O. II, 141. Cetăţi întărite, palate de piatră şi domuri... Ca pleava se spulberă-n vânt. vlahuţă, s. a. i, 195, cf. şăineanu2. Mai toate domurile apusene se datoresc, direct sau indirect, modelului clasic. LUC. vii, 155. Un dom se profdează şi-acum văd o fântână, Spre care o caretă se-ndrumă cu alai. anghel, p. 27, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. De la gravura în aur plecase ... Brunellesco, pentru a deveni arhitectul cupolei domului Santa Maria del Fiore. LOVINESCU, C.2 IV, 108. Arta cizelorului este desigur de mare preţ, dar un cizelor nu poate construi palate şi domuri, camil PETRESCU, T. în, 496, cf. SCRIBAN, d. Camera unde doarme pisica am împodobit-o cu moaştele noastre de preţ: candela, cărţile, icoanele..., ceasornicul cu bătaia rară de dom. ARGHEZI, C. J. 204. Era plecat în străinătate în excursie de plăcere şi vizita domul de la Magdeburg. CĂLINESCU, I. C. 124. Ar fi fost un giulgiu în domul paşnic. PERPESSICIUS, S. 122. Domul, de proporţii imense, cu faţada sculptată ca o bijuterie, este foarte impunător, v. ROM. iunie 1957, 96, cf. der. Catredala Sveti Vit este o construcţie gotică ale cărei începuturi datează din anul 925 d. H., când pe locul actualului dom se afla o rotundă ridicată de Sf Venceslav. RL 2006, nr. 4 957. P . anal. Uriaşul baraj ... va fi un izvor imens de energie electrică. ...El va fi domul grandios al vremilor noastre. CĂLINESCU, C. O. 245. F i g . Era mânat să-mparţă ultrajul şi durerea ...în domele ascunse Dorinţelor sfăţate. heliade, O. I, 202. Păreri de rău, Stigmate vechi, cicatrizate, In domul sufletului meu Păşiţi solemn. MINULESCU, VERS. 131. - PL: domuri. - Şi: (învechit) domă s. f. - Din lat. domus, fr. dome. DOM2 s. n. 1. (Arhit.) Boltă, cupolă semisferică de mari dimensiuni (înălţată pe arce sau pe tambur) deasupra unei biserici sau deasupra unei clădiri monumentale; p . e x t . clădire monumentală. Lumina o primeşte pe deasupra, ca domul Panteonului. RUSSO, S. 197. Străinul, carile vine la Paris, trecând la domul... învalidzilor, păşeşte în poarta acestui templu cu sentimente amestecate de admirare şi de respect, calendar (1855), 51/5, cf. pontbriant, d. înşiră cât pofteşti colonade după colonade; aşează-le d-asupra domuri şi domuleţe. CARAGIALE, O. iii, 82. Ne aflăm sub domul înalt al donjonului. id. ib. 168. în doma bisericii gotice ... acelaşi ideal luminează şi pe iubitul mândrei castelane, arhiva, i, 526, cf. ddrf, alexi, w., şăineanu2, tdrg, RESMERIŢĂ, d., dr. VI, 416, cade. De aici porneşte panorama Iaşilor ... domul mitropoliei rotund, poleit ca o spinare de episcop. BRĂESCU, A. 8, cf. SCRIBAN, D. Lumea din palma orizontului se arată cu amărunte şi culori, ca o bazilică, dezvelită de dome şi turle. ARGHEZI, T. C. 27, cf. LTR2, DER. F i g . într-a cerurilor domă tunetele să vuiască, Ca mari clopote de jale, fulgere să strălucească. EMINESCU, O. IV, 149. Şi visul său tremura fericit, înălţându-se în sus către nesfârşitul albastru al domului ceresc. PETICĂ, O. 345. Doarme omenirea sub domuri de ţărână. VOICULESCU, poezii, ii, 16. + P. a n a 1. Ceea ce are aspectul unui dom2 (1). Frontul ...se întindea ... spre stânga până la domul alb ...al culmii Piatra Craiului. CAMIL PETRESCU, U. N. 6. Şi-n acel fapt de seară, uitându-mă spre Nord, ... Mi s-a părut că domul de gheaţă se topeşte. I. BARBU, J. S. 24. Pădurile se-ntind, gigantic dom, Nepăsătoare-nfaţa bătrâneţii, labiş, p. 115. + Structură anatomică în formă de cupolă (1). Cf. ltr2, d. med., dn . "v* Dom pleural = parte a pleurei care înveleşte vârful plămânului. Cf. D. enc. + (învechit, rar) Casă, locuinţă; salon. Cf. aristia, plut., lm. 2. Calotă aşezată în partea superioară a cazanelor de abur, pentru colectarea aburului, pentru protejarea instalaţiei etc. Cf. ltr2, M. D. ENC., DN3. 3. (Geol.) Anticlinal cu boltă largă, cu contur circular sau elipsoidal, format pe seama forţelor verticale de ridicare în scoarţa 10189 DOM3 - 1312 - DOMENIU terestră, care favorizează acumulările de gaze naturale. Straiele sunt puţin cutate şi formează boite largi (domuri). GEOLOGIA, 116, cf. DER, dn3. + Formă de zăcământ a rocilor magmatice caracterizată printr-o parte superioară boltită şi una bazală plană. Cf. ltr2. 4. (Mineralogie) Formă de cristal cu două feţe înclinate, simetrice în raport cu un plan de simetrie. Domele sunt forme cu patru feţe deschise ca prismele, dar orizontale. MURGOCI -LUDWIG, M. 19, cf. DN3, D. ENC. - Pl.: domuri. - Şi: (învechit) domă s. f. - Din fr. dome, it. duomo, germ. Dom. DOM3 s. m. v. domn. DÓMA1 interj. (Regional; repetat) Cuvânt care redă o mişcare domoală, o conversaţie în şoaptă. Cf. t u r a - v u r a, p â ş - p â ş . Şi aşa, aidea, aidea, doma, doma,... ajung cu ajutoru sfântului acasă, jipescu, O. 160, cf. tdrg. Stau ei ce stau, doma-doma, mai una, mai alta, până ce zăriră trecând un om. LUNGIANU, CL. 143. Doma-doma, vorba-vorba, ne-am pomenit dincolo de capul satului. UDRESCU, GL. - Cf. d o m o 1. DOMÁ2 vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A domoli (1), a stăpâni (2). Domă cavallul, boul, şi le împinse jugul D-a trage greutatea cu dânsul dimpreună, La asprele lui sarcini, heliade, o. i, 386, cf. lm. - Prez, ind.: dom. - Din it. domare, lat. domare. DOMÂDĂ s. f. v. tomată. DOMÁGIU s. n. (învechit, rar) Pagubă (1), stricăciune (2). Cf. PROT. -POP., N. D. - PL: domagii. - Din fr. dommage. DOMANIÁL, -Ă adj. v. domenial. DOMÂTĂ s. f. = tomată. Cf. enc. agr. iv, 516, scriban, d., borza, d. 102. DOMĂ1 s. f. v. dom1. D0MĂ2 s. f. v. dom2. D0MĂ3 s. f. v. dumă1. DOMĂÎ vb. IV v. dumăi. DOMĂIĂLĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Vorbire potolită, domoală, dondănit, taifas, (regional) domăit. Cf. udrescu, gl. Ce atâta domăială pe ei, nu ştiu; de azi dimineaţă stau închişi în odaie şi dondănesc singuri, id. ib. - PL: domăieli. - Şi: domăneâlă s. f. udrescu, gl. - Domăi + suf. -eală. DOMAÍT s. n. (Prin nord-vestul Munt.) Domăială. Cf. UDRESCU, GL. S-au dat la domăit, să le mai treacă de urât. id. ib. - Şi: domănit s. n. udrescu, gl. - V. domăi. DOMĂNEÂLĂ s. f. v. domăială. DOMĂNÎ vb. IV v. dumăi. DOMĂNÎT s. n. v. domăit. DOMBÂZ s. n. v. dubas. DOMBRĂ s. f. v. domră. DOMBUR subst. Instrument muzical mongol, înrudit cu dombra. Cf. D. muz. -PL: ? - Cf. t a m b u r. DOMEAVOSTRĂ pron. de politeţe v. dumneavoastră. DOMEN s. n. v. domeniu. DOMENĂ s. f. v. domeniu. DOMENIĂL, -Ă adj. Care aparţine unui domeniu, privitor la un domeniu, care se ocupă sau care ţine de un domeniu, s p e c. care aparţine domeniului public; (învechit, rar) domenic. Cf. poen. -a ar. — hill, V. 1,504, ap. tdrg2. Dau şi spre vecie legiuire edificiul ce se află în orăşălul Beiuş, faţă cu residenţa dominală şi cu biserica romano-catolică. FM (1843), 1781/3. Să fie înfrânată şi tirania deregătorilor dominali şi toate brutalităţile lor. BARIŢIU, P. A. I, 562. La 1891 se stinge împrumutul domanial, GHICA, C. E. II, 532, cf. PONTBRIANT, D., LM. A găsit... o datorie flotantă, care a trebuit să o soldeze cu împrumutul domenial. MAIORESCU, D. I, 572. In treacăt vom aduce aminte ... împrumutul domenial contractat pentru a stinge datoria de 40 milioane moştenite, eminescu, o. xi, 44, cf. barcianu, alexi, w., ŞĂINEANU2. Am citit cîi inspectorul domenial C. ar fi murit pe neaşteptate. ANGHEL- iosif, c. L. 160, cf. tdrg, resmeriţă, d., cade. S-au creat agenţii domeniali, pentru administrarea în regie a moşiilor. ENC. AGR. IV, 14, cf. SCRIBAN, D. Curtea domnească reprezintă dezvoltarea unei mari curţi domeniale. IST. lit. ROM. I, 233. Cnejii, la toţi românii, aveau o proprietate feudală (... cu drept de judecată domenială, cu stăpânire ereditară). PANAITESCU, O. Ţ. 29, cf. DEX. O (Substantivat) O toaletă de la Madame Briol, un rural sau un domanial sunt astăzi argumentele de modă ale amorului. GHICA, C. E. ii, 321. + (Substantivat; regional) Impozit, bir pentru pământ (Enisala - Babadag). Cf. alr i 384/679. - Pronunţat: -ni-al. - PL: domeniali, -e. - Şi: (învechit) domaniâl, -ă, dominiâl, -ă (lm, scriban, d ), dominâl, -ă adj. - Din fr. domanial (după domeniu). DOMENIC, -Ă adj. (învechit, rar) Domenial. în albastra adâncime a cerului şi dintr-un şir de munţi au zidit domenicul său palat. EMINESCU, O. VII, 106, cf. ŞĂINEANU, D. U. -PL: domenici, -ce. - Domeniu + suf. -ic. DOMENICÂN, -Ă s. m. şi f. v. dominican1. DOMENIU s. n. (Atestat prima dată în 1767, ap. tdrg2) 1. (în Evul Mediu, mai ales în ţările din Vestul Europei; adesea urmat de determinări care indică numele teritoriului) Mare proprietate funciară, formată din rezerva seniorială, pământurile lucrate de ţăranii dependenţi etc., feudă, fief; p. gener. teritoriu aflat în proprietatea sau în stăpânirea cuiva, bun imobiliar, teren (1), (învechit şi regional) ţinut (II 1). V. 1 a t i f u n d i u, m o ş i e1. Au lăsat 100 000 de ducaţi ... şi cetăţile: Muncaciului, Făgăraşului şi Tocaiului cu dominiurile. ŞINCAI, HR. III, 18/31. Mihail 11... schimbase dominiurile sale cele din Ardeal cu altele din Germania, id. ib. 236/12. în locul Sâmbetei de Jos ... să-i dea dominiumul (moşia) Blajului. KLEIN, în lupaş, c. i. i, 103. Au dăruit dominiumul... de la Gherla şi Sâmbăta de Jos toată. MAIOR, I. b. 200/17. Vedem că 10215 domeniu - 1313 - DOMENIU cumpărătorii de dominiuri îşi pun capul după sate rumâneşti, iar de altele se feresc, ţichindeal, f. 429/15. Dominiul Liholt de două miluri cvadrate 1 300 lăcuitori. napoleon, 17/15, cf. lb, bojincă, a. i, 233/24. Dându-li-se dominii numite feuduri se întitula şi vasali. SĂULESCU, HR. I, 132/12. Nu putem dar îndestul îndemna pă proprietarii de moşii să aibă oi, dacă voesc să-ş îmmulţească unii veniturile, alţii domeniurile. MN (1836), 422/2. Până când voi mai fi stăpân al acestui mic domen ...se vor priimi aci bucuros oamenii lui Dumnezeu. CR (1839), 1152/16. Titlul... purta de la oarecare dominii (moşii) din Bohemia, care împăratul Franţiscu ...au dăruit nepotului seu. IC. LUM. (1840), 582/17. Contracciul domenului Giurgiu ... s-au făgăduit... că până la 15 luna viitoare, martie, va asigura pe vistierie cu depunerea zălogului, buletin, g. 1844, 702/17. Stăpânul pământului făcu trei părţi din domenul său. BĂLCESCU, M. V. 301, cf. NEGULICI, stamati, D. Storceau de la principe donaţiuni de dominii, funcţiuni bănoase şi ranguri înalte, bariţiu, p. a. i, 7. Aproape de Târgu-Frumos sânt încântătoarele domene a Ruginoasei. NEGRUZZI, p. T. 248/6, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Nu se ceru spre a fi magnat, o funcţiune din cele mai nalte, ci numai origine magnatică şi un domen mare. CONV. lit. V, 343. Dintre proprietarii mari şi chiar dintre cei mijlocii, foarte puţini îşi cultivă singuri domeniile. CARAGIALE, o. V, 169, cf. DDRF. Visteria ungurească scuteşte domeniile lui Ştefan din Transilvania ...de darea ...pe care trebuia să o răspundă. XENOPOL, I. R. IV, 97, cf. ALEXI, w., şăineanu2. Ei aveau deci cârmuirea ... şi asupra satelor ce alcătuiau ... domeniul Branului. IORGA, c. I. II, 95, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Se gândea să dea de grijă lui Grigore să reîntregească domeniul luga. REBREANU, R. I, 50. De multă vreme, proprietarii domeniului scăpătaseră. EFTIMIU, N. 26. Bunicul nostru, popa Costache Lipan din Cârlici, n-avea niciun domeniu forestier. C. PETRESCU, C. V. 99. Un domn în haine negre se recomandă ... administratorul domeniilor senioriale. BRĂESCU, O. A. I, 376. Să i se pună botniţa pe care odinioară administratorul domeniilor o punea ţăranilor de pe moşiile lui. COCEA, S. II, 465. Arar prin codrii negri mai scapără lumini ... Ce, singure, uitatul domeniu mai străbat. VOICULESCU, POEZII, I, 139. Trec la vânat ori la pescuit în domeniile mele. sadoveanu, o. xx, 305, cf. ENC. agr. n, 337. Era în dezacord cu ... asigurările formale ...că domeniile lor nu vor putea servi ca azil pentru rebeli, oţetea, T. V. 212. Eproprietar de domenii imense, pe care, nici vorbă, le lucrează cu sclavi. CĂLINESCU, C. O. 175. Străbătea livada spre moara de la capătul domeniului. DEMETRIUS, A. 196, cf. LTR2. Nu socoti nimerii să treacă apa, pe domeniul vecinului. tudoran, p. 612, cf. DER. Suntem, în Moldova, în epoca formării domeniului feudal. PANAITESCU, O. Ţ. 101. Era un ţăran iobag din satul Albac, de pe domeniul Zlatnei. magazin ist. 1974, nr. 5, 6, cf. dex. Pe unele domenii, mănăstireşti în special, se făceau ţesături de o calitate superioară, butură, eg. 301. li rămaseră domeniile, satele, dar ce folos de ele dacă n-aveau cetăţi de apărare, românia literară, 1979, nr. 11,15. P. a n a 1. [Zmeul] este posesorul unor domenii întinse, ist. LIT. rom. i, 83. ^ (Lapl.) Domeniile regale (sau ale Coroanei) - totalitatea proprietăţilor şi a drepturilor aparţinând unui rege; p. e x t. instituţie care se ocupa de administrarea acestora. Cf. BARCIANU, TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Şi mai primise chiar atunci şi vestea că fusese concediat şi de la Domeniile Coroanei, vinea, L. II, 303, cf. der. A fost organizată o vânătoare pe domeniile regale de la Olteniţa, magazin IST. 1967, nr. 5, 8. (învechit) Domeniu domnesc = proprietate care aparţinea unui domnitor (1). Domeniul domnesc era într-o continuă fluctuaţie. stoicescu, c. S. 89. Domeniul (sau domeniile) statului ori de stat = totalitatea bunurilor imobiliare aparţinând statului. Daca ...se vor găsi cevaşi pământuri fără stăpânitori, acele vor închipui domen al statului, reg. ORG. 53/13. Fiindcă întinderea Prinţipatului să socoteşte până la mijlocul Dunării, ... [corăbiile] să socotesc pă domenurile statului (a. 1833). DOC. EC. II, 527. Dobândiră proprietăţi din domeniile statului. F. aaron, I. L. 38/23. Au rădicat biserică ... înzestrându-o cu lei 7 000 ... din vânarea peştelui domenuriior statului, tâmpe anul, G. 34/3. Cea mai mare parte a acestui pământ era la început dominiu al statului. CONV. lit. I, 319, cf. costinescu, Imblând prin judeţu am întâmpinat mai multe domenuri ale statului pe care le-am studiat. I. IONESCU, D. XI, cf. LM. Voiţi să daţi biserica la comună, ... daţi-o la comună, sau daţi din domeniile statului. MAIORESCU, D. II, 155. Horia din Albac, iobagiu de pe domeniile statului, fost-a el, mai întâi,... cătană împărătească? ODOBESCU, s. iu, 528. Adunarea vrea să-i dăruiască prezidentului Consiliului cel mai mare domeniu al statului, eminescu, o. xi, 120, cf. barcianu, ŞĂINEANU, D. u. Dregătorii regimului au obţinut din partea împărăţiei ca [Zlatna] ... să fie declarat domeniu de stat. blaga, G. 71. La Spanţov, pe domeniile statului, e altă şcoală, preda, m. 313. (Eliptic) Când un guvern nu ştie să cumpănească cheltuelile după venituri, este obligat ... să vândză din averea statului, domenuri ghica, c. E. I, 133. Domeniu public = totalitatea bunurilor, proprietate publică, care nu pot aparţine particularilor (drumuri, căi ferate etc.). Libera şi neîmpedicata întrebuinţare a râurilor navigabile şi flotabile, a şoselelor şi altor căi de comunicare este de domeniul public. HAMANGIU, C. C. XV. Primăria Capitalei va da în judecată firma ... pentru a recupera pagubele produse pe domeniul public. RL 2007, nr. 5 172. ( F i g.) Actele petrecute sunt de domeniul public. MAIORESCU, D. III, 117. Hazurile acestea au prins şi au ajuns de domeniu public acum. IBRĂILEANU, S. 70. Testamentul e de domeniul public acum. CAMIL PETRESCU, P. 420. Domeniu privat - totalitatea bunurilor colectivităţilor locale supuse regulilor dreptului privat (păduri, păşuni comunale etc.). Terenul aparţine domeniului privat al municipiului Bucureşti. RL 2005, nr. 4 554. + (Ieşit din uz; la pl.; şi în sintagma Ministerul Domeniilor) Minister sau departament care avea sub conducerea sa administrarea şi exploatarea proprietăţilor funciare ale statului şi ale particularilor. Chestia legii minelor ... ţinea de Ministerul Domeniilor. MAIORESCU, D. v, 8. Prin o adevărată anomalie, administraţia domeniilor ... aşază şi percepe impozite. EMINESCU, O. XI, 237. Excelenţa Sa ministrul Domeniilor... se-ntoarce bucuros din grădină. ANGHEL - IOSIF, C. L. 155. Domnul Teofil era omul care alerga cu inimă pentru alegători, de la Interne la Lucrări Publice, de la Instrucţie la Domenii. CONV. LIT. xliii, 1 053, cf. şăineanu, D. u. <> E x p r. A cădea în domeniul public = (despre invenţii, opere literare, artistice, muzicale) a înceta să mai fie, după o perioadă hotărâtă prin lege, în proprietatea autorilor sau a moştenitorilor. Cf. scriban, d., d. enc. (Prin lărgirea sensului) Stepa largă e şi astăzi un domeniu necucerit. MACEDONSKI, O. I, 28. + F i g. Fief. Era dus la Bucureşti..., sau prin satele domeniului său electoral. VINEA, L. I, 105. 2. (Adesea cu determinări care indică felul, preocuparea etc.) Limitele între care există, acţionează, se dezvoltă etc. cineva sau ceva sau între care se desfăşoară o manifestare, o activitate etc.; cuprinsul dintre aceste limite; sferă (4), tărâm (3), ordin (8), resort2 (III), (învechit) tagmă (3). V. a r i e, cadru, cerc, câmp, compartiment, sector (3), zonă (2). Tot ce este son este de dominiul muzicii, heliade, O. ii, 369. Vorbind drept, medicina e domenul al toatei omeniri. KRETZULESCU, M. 6/14. Când se iveşte câte o faptă în care este o idee sau un sintiment oarecare,... vedem că intră de loc în domenul literaturei. FM (1844), 3142/11. în domenurile înţelegerii, totul priveşte la un ins. NEGULICI, E. I, 227/16. Intr-adevăr, domeniul simţibilităţii este nemărginit. BREZOIANU, î. 126/9. îmbogăţind spiritul nostru de un adevăr nou, mai mărim o ştiinţei de o descoperire ce va avea poate cele mai fericite aplicaţii la viaţa usuală. MARIN, PR. I, VII/1. Să nu cerem teoriei decât ceea ce se poate face şi ceea ce este cu putinţă; domeniul acesta este destul de mare spre a-l esploata. MAN. SĂNĂT. 7/7. In toate caşurile ... studiul boalei este din dominiul simplului bun simţ. ib. 19/27. Fosilele (organismele împetrite) sânt de domenul mineralogiei. BARASCH, I. N. 23/11. Presa periodică gioacă în dominiul inteligenţii rolul ce maşina 10215 DOMENIU - 1314- DOMESTIC de aburi, aplicată la drumurile de fer, gioacă în lumea materială. ROM. lit. 522/19. Ideile fundamentale ale d-lui Bărnuţiu luate în parte nu sunt toate din dominiul dreptului roman. CONV. lit. I, 317, cf. COSTINESCU, LM. Ei [adversarii] ... sunt aşa de deprinşi a se vedea stăpâni în domeniul limbistic, încât o controversă nu le mai pare o deprindere legitimă a vieţei literare. MAIORESCU, CRITICE, 139. în dominiul frumosului, românii pot fi ... mândri de trecutul şi de prezentele lor! ODOBESCU, s. II, 235. Figurile retorice întrebuinţate în strada Doamnei intră în domeniul unei literaturi suprarealiste. EMINESCU, O. XI, 142. Să nu treacă şi pelinul tău ... în domeniul mitologiei. CARAGIALE, O. VII, 257. Se impune dar a se pune cititorul inteligent în curent cu noul pas pe care poezia îl realizează în domeniul artei. MACEDONSKI, înPLRI, 344, cf. ŞĂINEANU2. în lucrul... migălos al aurului, al argintului, al tuturor felurilor de pietre scumpe, se cuprindea încă un domeniu ...al artei. IORGA, c. I. m, 9, cf. TDRG. Ca în orice domeniu al ştiinţei, ... bunul simţ nu e de ajuns. BUL. COM. IST. I, 8. [Junimiştii] în domeniul politic n-ar fi renunţat, desigur, la nicio libertate, ibrăileanu, SP. CR. 100, cf. resmeriţă, d., CADE. însuşirile devin defecte sau calităţi după domeniile în care se desvoltă. LOVINESCU, C.2 VI, 113. Această problemă face ca discuţia să iasă din domeniul principiilor juridice generale. TITULESCU, d. 113. Aţi alunecat pe inatacabilul domeniu ancestral, eftimiu, n. 11. Aceasta nu mai ţine de domeniul astronomiei, camil petrescu, P. 405. Din faptul că aceste emisiuni pot trece prin tuburile de cuarţ ... s-a dedus că sunt nişte radiaţiuni cu lungimi de undă din domeniul ultravioletului. UNIVERSUL (1934), nr. 41, 2/5. Ceilalţi apărători [ai lui Hugo] se folosesc de puncte de vedere străine de domeniul literaturii şi al culturii. E. IONESCU, E. 123. Societatea noastră ... trăieşte în domeniul faptelor. SADOVEANU, O. IX, 350, cf. IORDAN, STIL. 188, SCRIBAN, D. Nu numai în artă, ci în toate domeniile activităţii, Renaşterea a deschis o nouă eră. OŢETEA, R. 249. în domeniul estetic, maeştrii săi de căpetenie, Hegel şi Schopenhauer, i-au dat elementele de orientare. CONSTANTINESCU, S. I, 259. Să analizăm intervenţia şi poziţia lui Linţia în domeniul nomenclaturii populare. BĂCESCU, PĂS. 180. Pentru anumite domenii de activitate, guvernul poate organiza şi conduce servicii speciale de orice fel. LEG. EC. PL. 23. Făcându-se o tăcere şi preferând să înceapă doamna, directorul a intrat în domeniul artelor. ARGHEZI, s. XI, 33. Acum, aceste satisfacţii erau de domeniul trecutului. CĂLINESCU, S. 298. în domeniul liricei, este cazul de a, semnala câte o trăsătură donquijotescă. id. I. 325. Evident, există învăţaţi cu o sferă variată de preocupări şi care au putut deveni specialişti temeinici în mai multe domenii. VIANU, L. R. 10. In domeniul sanitar, bolile sociale fac ravagii. RALEA, O. 46. începe domeniul misterios al creaţiei, plin de puteri şi de legi necunoscute. BOGZA, C. O. 238. Domeniul farmacologic ... explică consecinţele medicaţiei digitalice. danielopolu, f. n. ii, 184. [Descoperirile] au constituit un imbold puternic pentru noi cercetări în domeniul radioactivităţii. SANIELEVICI, R. 20. începe predarea şi a altor discipline din domeniul ştiinţelor agricole. AGROTEHNICA, I, 46. Crezuse că acest domeniu al copilăriei nu avea sfârşit! tudoran, p. 361. Activitatea ştiinţifică *a lui Micu, Şincai şi Maior ... este impunătoare în domeniul lingvisticii. IST. LIT. ROM. II, 29. Cercetarea directă a corpurilor planetare ... conduce la lărgirea şi aprofundarea cunoştinţelor noastre în domeniul mai multor ştiinţe. GEOLOGIA, 7. Călătoria avea obiective ştiinţifice ... pentru culegerea de observaţii în domeniul botanicii. G. barbu, a. V. 59, cf. DEX. El se lansează fără prudenţă în domenii noi, aparent netangente la poezie, la lirism. flacăra 1977, nr. 1, 22. Părea inevitabil ca Omescu să aibă ceva de spus în domeniul ficţiunii fantastice. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 9, 9/2. Radioreceptoarele constituie un alt domeniu de interes major pentru cumpărători, rl 1980, nr. 11 085, cf. D. ENC. O F i g. August, erou a cărui memorie augustă ... s-a înscris în raze pe fruntea omenirei, Afară din domeniul uitărei ş-a peirei. ALECSANDRI, P. II, 254. In preajma ei se statornicea cu fruntarii vagi un domeniu de vrajă. VINEA, L. I, 150. Trecutul aparţine, ca şi natura, domeniului misterului, ll 1973, nr. 4, 765. + (învechit) Regn (1). Productele ... se-mpart în trei clase principale care se numesc şi regnuri sau dominii a naturei: minerale, vegetale şi animale. GENELIE, G. 123/18. Respiraţiunea urmând într-unul din domenele naturei (domenul plantelor). BARASCH, m. ii, 220/20. Istoria naturală ... îmi întinde domenurile ei deopotrivă, şi în lumea neorganică, şi în cea organică. ROM. LIT. 3322/20. Aici se găsesc remăşiţuri împietrite ...de nişte târâtoare (reptile) d-o mărime îngrozitoare, ...fiind departe de aceea ce vedem acum în domenul animalelor. ISIS (1859), 10Vl. 3. (Mat.) Mulţime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafaţă sau în spaţiu, caracterizată prin faptul că pentru fiecare punct există cel puţin o vecinătate a lui cuprinsă în acea mulţime, iar oricare două puncte ale mulţimii pot fi unite printr-o linie poligonală cuprinsă în aceasta. Cf. der, dex2. <> Domeniu de integritate = inel fără divizori ai lui zero. Cf. D. enc. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument de măsură. Cf. der, dex2. <> Domeniu de magnetizare = proprietate a unor substanţe de a prezenta, la temperaturi mai mici decât o anumită temperatură caracteristică, magnetizaţie permanentă. Cf. D. ENC. - Pl.: domenii şi (învechit) domeniuri. - Şi: (învechit) domen s. n., domenă (alexi, w.) s. f., dominiu, doniinium s. n. - Din lat. dominium, fr. domaine. DOMERÎ vb. IV v. dumiri. DOMERÎRE s. f. v. domolire. DOMESNIC, -Ă adj. v. domestic. DOMESNICÎ vb. IV v. domestici. DOMESNICÎE s. f. v. domesticie. DOMESNICÎRE s. f. v. domesticire. DOMESNICÎT, -Ă adj. v. domesticit. DOMESTEC, »Ă adj. v. domestic. DOMESTECÎ vb. IV v. domestici. DOMESTIC, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. (Despre animale; în opoziţie cu sălbatic) Care este crescut şi trăieşte pe lângă casă (pentru a aduce anumite foloase). Cela ce va fura găini, gâşte şi alte pasări dumeasnice ...a treia oară să-l spândzure. prav. 34. Să va prileji să să prinză [în laţuri] vreun dobitoc dumeastec. ib. 61. Fiară ... dumeastecă sau sălbatecă. M ard arie, l. 141/5. Vita de casă, dumeastică. în CUV. D. BĂTR. i, 277. începând să sparie pre toate ceale ce vor eşi înaintea lui: au învrăjbit, spăriat şi turburat toate vieţuitoarele domesnice pre câmp. ŢICHINDEAL, F. 112/4. Lăngori ale vitelor celor de casă sau dumeastice ... de doftorii cei de vite se numără. ÎNVĂŢĂTURĂ, 13/8. Dobitoacele noastre ceale domestice cad de boală. PETROVICI, P. 238/19. Altă zidire destul de mare, ce o numesc Cabinet firesc, întru care au pieile celor mai multe dobitoace dumestnice şi sălbatice şi jigănii. GOLESCU, I. 27. Sentinţa de cânepă se dă tuturor huoarelor celor domestice spre nutrire. CULT. C. 15/4, cf. LB, HELIADE, PARALELISM, I, 27/2. Toate fefile, precum cele mai sălbatice, aşa şi cele domestice ... pre fătul său nu-l dă altia spre creştere. BOJINCĂ, D. 21 HA. Ca să se păzească duzii a nu se vătăma de dobitoacele cele domestice şi cele sălbatice, trebuie să se îngrădească cu gard nalt. POENARU, î. 32/7. Am împuşcat nişte gâşte dumesnice socotindu-le de dropii. VOINESCU II, M. 58/5. Mâţa 10225 domestic - 1315- DOMESTIC dumestnică este din soiul acelor sălbatice. J. CIHAC, I. N. 23/28. Mulţime de dobitoace şi păsări domesnice să află într-această ţară. TÂMPEANUL, G. 8/18, cf. VALIAN, v. Bivoli, capre, porci foarte mari,... mai multe sburătoare sălbatice şi dumesnice. RUS, I. I, 252/31, cf. filipescu, d. ii, 81, ap. ursu, t. ş. 192. Boul domestic este din toate speţiile de boi cel mai preţuit şi cel mai răspândit. I. IONESCU, V. 38/1. Zice că în toată astă expediţie a românilor împotriva turcilor, duoi cerbi domesnici însoţiră pe Michai-Vodă. BĂLCESCU, M. V. 124. In toate climele, un dobitoc dumestic îl aşteaptă [pe om] pentru ca să-l urmeze şi să ia parte la lucrul lui. NEGULICI, E. II, 67/32. Cele mai obicinuite dobitoace dumesnice ... sânt: vitele cornute, oaia, calul. litinschi, m. 111/11, cf. stamati, D. Cu [grăunţe] nutrim animalele noastre domestice, barasch, i. n. 154/18. Oile au o constituţie cu mult mai delecată decât toate celelalte animale domesnice. lucaci, m. 92/4, cf. POLIZU. Numele dobitoacelor domestice şi ale fearălor sălbatice de parte bărbătească la înmulţit... iau „ i”. BĂLĂŞESCU, GR. 35/16, cf. PROT. - POP, N. D., pontbriant, D. Chiar bivolii dumesnici de el se resleţesc, Şi numai, numai ghioaga din tufele uscate Se pare că-l jăleşte duios ca pe un frate, alecsandri, poezii, 372, cf. COSTINESCU. A rezerva în parc 1 100 metri pătraţi spre a putea aşeza acolo o casă ţărănească, ... specimene de animale domestice şi plante. ODOBESCU, S. II, 82. Îmi plutea pe dinainte ...Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic. EMINESCU, O. I, 140. Manifestările zgomotoase cu care păsărimea domestică îl primi... umplură inima lui Vergea de bucurie. MACEDONSKI, O. III, 49. Trebuia să se hrănească muncind din greu ... întrebuinţând ca ajutoriu puterea animalelor domestice. CONTEMPORANUL, v2, 306. Pi uhnî încep cu pasâri, întâi cu ciele dumiesnici şî pi urmî cieli din târş (pădure). MARIAN, S. R. I, 59, cf. DDRF, PHILIPPIDE, P. 184, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Ca animale domestice, calul, boul, oaia şi capra ne sunt documentate atât literar, cât şi monumental. PÂRVAN, G. 132, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Tânărul se decide şi ... se strecoară prin uşa deschisă ... ca o vietate domestică. CAMIL PETRESCU, P. 54. Păsările noastre domestice ... vânează toată ziua insectele zburătoare. NEGULESCU, G. 87. Păscutul excesiv în pădure de către turmele domestice suprimă puieţii prin ciupire. SADOVEANU, O. XX, 223. Originea oilor domestice nu este atât de bine lămurită. ENC. AGR. IV, 217, cf. SCRIBAN, D., BĂCESCU, PĂS. 190. Apoi veneafu] hartane de iepure domestic şi de viţel de lapte. CĂLINESCU, I. 306. îşi înghiţi cu noduri tot pomelnicul celorlalte dobitoace domestice şi sălbatice. C. PETRESCU, A. R. 19. [î]şi găsise aici sălaşul o capră domestică. TUDORAN, P. 282, cf. DL. Am găsit în 30 de case iepuri domestici. ISAC, 0. 270, cf. DM, dn, URSU, T. ş. 192. în arta lor [a tracilor] ... predomină animalele domestice. MAGAZIN IST. 1967, nr. 5, 23, cf. M. D. ENC., DEX. Crescătorii artificiali de păsări domestice aduc venituri şi infestează aerul. FLACĂRA, 1976, nr. 31, 14. Pe pereţi, în locurile unde atârnaseră planşele cu „Animale domestice”, ... rămăseseră dreptunghiuri galbene. CĂRTĂRESCU, N. 269. Contactul direct sau indirect al păsărilor domestice cu păsările de apă sălbatice migratoare a fost cauza frecventelor epidemii. RL 2005, nr. 4 722, cf. h xvm 315, şez. ii, 227, ciauşanu, v., folc. olt. - munt. i, 414. (F i g .) Vorbitorul de rău este cel mai primejdios din dobitoacele fieroase şi linguşitorul cel mai primejdios din dobitoacele domesnice. 1. POP, L. 122/19. Erau mai mulţumiţi să fie pe strada goală decât în cuşca fierbinte a cofetăriei cu animalele ei domestice, blânde şi mâncăcioase. demetrius, A. 58. •<> (Substantivat) Va mânca lup sau vulpe sau câine ... sau den ceale sălbatece sau den cele dumestece. prav. gov., ap. gcr i, 90/38. [Sfântul mucenic Vlasie] lăcuind într-una din peşterile muntelui, întru care, îmblânzind fie rile, ...să lăsa fiara, ca o dumeastecă, de să pipăia cu mâniile. DOSOFTEI, V. S. februarie 64720. Precum nu degeră stupii cei fugiţi în borte, aşa şi aceşti domestici nu vor degera în cojniţe. ECONOMIA, 207/14, cf. heliade, o. i, 386. + (învechit, rar; despre mâncăruri) Care se prepară din carne de animal domestic. Să poată mânca cu totfeliul de fripturi atâta dumeasnice, cât şi sălbatece. MÂNCĂRILE, 92/16. 2. Adj. (învechit; despre oameni) Civilizat; p. e x t. blând, bun, blajin, supus (2). Sosi la marginea ţărilor şi de acolo nu mai era oameni dumesnici şi era gadeni salbateci. alexandria (1784), ap. GCR II, 132/19. Adeverirea ritoricească din ceale împotrivitoare poate fi aşea: Petru nu e cumplit, nice sălbatec, iaste dară blând şi domeasnic. molnar, RET. 58/18. Să socotească că de este omul din fire mai dumestnic, numai cu creşterea lui să face dobitocul cel mai blând, iar cu nesupunerea să face heara cea mai sălbatecă. PISCUPESCU, O. 152/11, cf. CADE. (Substantivat) Au venit sălbatecii Să împace domestnicii însă cine are minte-ntreagă In cearta altor nu să bagă. pann, P. v. m, 25/30, cf. şăineanu, d. u. + (învechit şi regional; despre animale) Care nu fuge de om, care nu se sperie; blând. Caprele nu fug de vite, îs mai dumesnice. sez. vil, 180. (Substantivat) De sălbateca aceaia hiară [marea] ... meşteşugul îşi bate joc şi cu lopată vârtoasă o plesneaşte uneori şi ca o domesnică nu să mânie, molnar, ret. 5/16. 3. Adj. (Despre oameni şi manifestările lor) Care aparţine, care este legat de casă, de gospodărie sau de familie, specific casei, gospodăriei sau familiei; de casă, casnic; p. e x t. familial. Creaşterea domestică, adecă cea de casă, nu se poate îmbuna şi îndrepta. PETROVICI, P. 117/18. în despărţirea a doua să se caute economia şi îngrijirea domestică (dinlăuntru), cârmuitorul căreia este dumnealui, ... marele postelnic Constandin Şuţu. CR (1829), 632/9, cf. heliade, o. II, 64. Adesea cea dintâi idee a unei căsătorii aduce cu sineşi şi cea dintâi sămânţă a domesnicei dezghinări. marcovici, d. 38/22, cf. VALIAN, V. în vreme de treizeci de ani a făcut fericirea domestică a nemuritorului său soţ. CR (1839), 1721/33. Pofti ca, pe lângă instrucţia fiu-său, să mai fac şi niscare servicii mărunte domestice. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 128, Cf. NEGULICI, STAMATI, D., POLIZU. Proprietatea pământului ... unind familia prin interese şi prin sentimente, dezvoltă într-însa toate virtuţile domestice, ghica, C. e. i, 197. Numai avarul acela îşi săvârşa toate serviciile domestice cu o persoană. FILIMON, O. II, 12, cf. PROT. - POP, N. D., PONTBRIANT, D. Mi-au dat consiliul ...să nu mă fac pentru totdeauna sau sclavul unei fiinţe capricioase, sau un tiran domestic. CONV. lit. m, 33, cf. BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. Glasul căsniciei nu-i cântase gingaşul cântec al păcii şi al liniştii domestice. MILLE, v. p. 149. Domnul Marinescu e un comersant. ruinat... din motive domestice / SĂM. i, 29, cf. alexi, w., şăineanu2. [Nicolae Caragea] introduse, deci, pentru acest scop de economie domestică, melodii tătare pe scena Curţii muntene. IORGA, L. II, 33. Astfel,vorbind de relaţiunile domestice determinate de păstrarea şi perpetuarea speciei, el [Spencer] stabileşte raporturile primitive între sexe. PETICĂ, O. 479. Sălbăticiunea crescu astfel în captivitatea domestică, c. PETRESCU, s. 16. Leanor e anemică şi domestică, asemenea personagiilor din bine-cunoscutele romane anglo-saxone. M. ELIADE, O. I, 12, cf. CADE. In locul unui desnodământ de caracter naţional şi politic ... avem un desnodământ de ordin domestic. LOVINESCU, c.“ I, 146. Cunoaştem pre un popor din partea socială, domestică, economică, comercială şi de industrie, iar din cea religioasă cunoaştem starea lui morală. lupaş, c. 1.1, 196. Elegia domestică [Titlu], minulescu, vers. 203. M-am dăruit unei cauze ... care depăşeşte orice preocupări domestice. CAMIL PETRESCU, T. I, 296. Asemenea sate ... nu produc în armonie cu cerinţele pieţii, stăruiesc în rutina necesităţilor domestice. SADOVEANU, O. XX, 147, cf. SCRIBAN, D. Sentimentul domestic al dragostei, ca un derivat al firii şi al satisfacţiei date de o viaţă naturală, este exprimat cu o energie rară. CONSTANTINESCU, S. I, 102. Merticul de mălai al chiaburului era legat de condiţii imposibile de subjugare domestică. CONTEMP. 1948, nr. 109, 4/4. După un răgaz pe care îl socotea îndestulător pentru acest domestic preludiu... Matilda punea întrebarea: - Sunteţi gata? VINEA, L. I, 204, cf. DL, DM, DN. în locul cherestegiului tratat cu deferenţă de ipistat se iveşte pensionarul mărunt, cu prestigiu exclusiv domestic. IST. LIT. ROM. III, 331, cf. M. D. ENC., DEX. In numeroase situaţii, dialectele au la dispoziţie mijloace 10225 DOMESTICA - 1316- DOMEST1CI de exprimare mai nuanţate şi mai variate decât limba comună pentru tot ceea ce se referă la viaţa domestică, z. mihail, t. p. 158. în mai multe oraşe ale ţării ...se vor aprinde lumânări în memoria tuturor victimelor violenţei domestice, rl 2004, nr. 4 483. O (Prin analogie) [Cocoşii] aceste biete păsări, mulţumite cu rodomontadele lor domestice, ralea, O. 66. Deprinderile [raţelor sălbatice] sunt domestice şi citadine, deşi vin din sălbăticie. TU DOR AN, o. 254. O F i g . Acest suvenir păstrat în toată familia din vârstă în vârstă va ajunge a fi monoment domesnic. MARCOVICI, C. 134/3, cf. VALIAN, V. Patria ... este în centrul domesticilor noastre afecţii. I. POP, L. 142/30. Era o locomotivă domestică şi subalternă. ARGHEZI, s. XI, 103. Pătrundea în casă cu mişcări domoale, ca o fantomă domestică. VINEA, L. i, 55, cf. M. D. enc., dex. + Obişnuit (1), banal. Domestic lucru e românilor a schimba „n ”... în „ r”. MAIOR, IST. 112/23. Este o mediocritate domestică plină de pretenţii juvenile. CAMIL PETRESCU, T. iii, 298. 4. Adj. (învechit şi regional) Cultivat; p. e x t. roditor (1), mănos (1); s p e c. afânat. A să blăstăma începu, precum aceastea nighina nepriietinului între sămânţa grâului şi mugurul pădureţ în hultuoana domesnică hultuită să fie. CANTEMIR, i. i. ii, 117. Pomi dumesnici nu sânt ... iară stupii să fac buni, AMFILOHIE, G. 84/13. Sâmburii pot fi de poame sau selbatece, sau domeastice (casnice). ECONOMIA, 126/14. Prunii... aşa sânt. de domeastici, cât şi fără de nicio îmboerire, ca şi leamnele cele sălbatice, se sporesc. ÎNV. POM. 37/5. De ar voi cineva se-i mute pre locuri mai formoase şi pre pământ mai domestic, ei ... nu voesc. ŢICHINDEAL, F. 468/24. Porumbul sălbatec cu porumbul dumeasnic aseamenea sânt la albiciune şi la mohorâciune. GRIGORIE, L. 92/1. O felină mai domesnică, adică nu aşa de înţelenită, ci mai mrăniţoasă, cu mai multă mranifă, se numeşte tâzlă. PAMFILE, A. R. 25. Pământ dumesnic. CADE, eoni: MARIAN şi COm. din STRAJA - RĂDĂUŢI, cf. ALR I 1 950/158, a iii 19. + (Regional; despre iarbă) Fraged. Cf. cade. 5. S. m. şi f. (Ieşit din uz) Servitor (1); valet (1); slugă (11). Să va apuca om de fratele său sau de dumesticul tatălui său. DOSOFTEI, ap. GCR1, 266/1. Au venit cu Leon ... domesticul lui Simeon. ŞINCAI, HR. I, 167/14. Pe lăcuitorii acelor cetăţi ... îi numeaşte ... domeastici, ţăreani. T. aaron, s. a. 21/19. De se-ntâmplă să aibă vr-un domestic, îi plăteşte îndoit şi întreit. HELIADE, O. I, 480. Bunele, mamele, măritoarele, domesticele, leagănă pruncii şi-i întreţin până adorm spuindu-le tradiţiunile. id. ib. II, 64. Presimţiam că ieşind odată din şcoală, voi fi într-un timp de mai mulţi ani şi stăpân şi domestic (slugă), brezoianu, î. 32/16, cf. negulici, pontbriant, d., costinescu, LM. Domestic cuprinde deja în sine ideea de casă (domus), aşadar «domesticii casei» nu merge. Servitorii! maiorescu, critice, 17. Vai de familia aceea unde bucătăria şi târguirea celor de trai sunt lăsate numai în grija domesticilor. F (1877), 159. Se vede în jurul [principilor franci] o întovărăşire de dregători şi de curteni care se numesc comiţi, domestici, castelani, referendari, camerarl XENOPOL, I. R. II, 39. E vorba de cei din thema Eladei, a căror stăpânire împăratul Vasile o dă domesticului exenbiţilor. BRĂTIANU, T. 54. O (Adjectival) Precum gintele de căpetenie, aşa şi cele părtinitoare sau abătătoare au istoria sa de scriptori domestici şi străini scrisă. BOJINCĂ, R. 4/9. Cei mai vechi dregători ai statelor feudale au fost aceia cu caracter domestic. STOICESCU, S. D. 46. - Pl: domestici, -ce. - Şi: (învechit şi regional) dumestec, -ă adj., s.m., dumeşnic, -ă (ddrf, corn. din straja- vicovu de sus) adj., (învechit) domestec, -ă (mardarie, l. 194/22), domesnic, -ă, domestnic adj., s. m., dumestnic, -ă, dumesnic, -ă, (regional) domnestic, -ă (ciauşanu, v.), dumnestic, -ă (id. ib.) adj., dumestic, -ă adj., s.m. - Lat. domesticus, -a, -um. Cf. fr. d o m e s t i q u e. DOMESTICĂ vb. I v. domestici. DOMESTICÂT, -Ă adj. v. domesticit. DOMESTICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, astăzi rar) Domestic (3). Cf. PONTBRIANT, D., ALEXI, W., SCRIBAN, D. Stai să priveşti treburile cele domesticeşti. BARBU, princ. 158. - PL: domesticeşti, - Domestic + suf. -esc. DOMESTICEŞTE adv. (învechit, rar) în felul domesticilor (5). Cf. PONTBRIANT, D. - Domestic + suf. -eşte. DOMESTICÎ vb. IV. l.Tranz. (Complementul indică animale sălbatice) A obişnui să trăiască pe lângă oameni (pentru a aduce anumite foloase); a îmblânzi. Leul cel sălbatic îl diunesniceşti, oame, şi pre însuţi te faci mai sălbatec decât lupul? (a. 1746). ap. TDRG. Omul... supune sălbăticimea hearălor, pe care o dumesniceşte şi o întrebuinţează, spre slujba lui, P1SCUPESCU, 0.91/11. Blânda oaei fire au dumisnicit-o pretitundene unde lăcuieşîe omul, ar (1829), 49]/38, cf. valian, v., prot. - pop., n. d., pontbriant, d. Bar ne spunea că ... nu este cal pe care să nu-l domesticească. B OLIN TINE AN U, O. 429, cf. LM. O parte a interpreţilor ... erau de părere să se înţeleagă sub hieroglifa leului, un leu adevărat, pe care l-ar fi domesticit regele. MAIORESCU, CRITICE, 251. Nu lucrau pământul, nu domesticise cai şi aveau numai oi şi capre. contemporanul, I, 469. încălecă pe dânsul [pe taur] şi nu-l slăbi până ce nu mi-l domestici. ISPIRESCU, U. 45, cf. ddrf, philippide, P. 71, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Nici vorbă nu mai putea fi de oraşul întins la picioare ...ca o fiară pe care avea s-o domesticească subjugând-o. C. PETRESCU, c.. v. 45. Vânatul e destul de rar. Acolo unde e des, e pe jumătate domesticit, crescut, înmulţit. SADOVEANU, O. XX, 79. Dintre speciile de animale domestice au fost domesticite în America numai lama, ... cobaiul. ENC. agr. i, 215, cf. SCRIBAN, D., BUL. FIL. vil—viii, 243, dr. x, 567. Se simţea neputincioasă ca un vultur cu aripile tăiate, domesticit de nevoie. camil PETRESCU, N. 137, cf. GRAUR, E. 89, DL, DM, DN. Primii câini au fost domesticiţi pe teritoriul de azi al. Statelor Unite, magazin ist. 1969, nr. 4, 78, cf. M. D. ENC., dex. Oaia de stepă [a fost] domesticită, după unii cercetători, în vremuri preistorice. BUTURÂ, EG. 203. Refl. pas. Răbdare şi răbdare! mergi - astă vorbă fu Făcută pentru fiare ce se domesnicesc. C. A. ROSETTI, C. 49/11. Boul domestic ... s-a domesticit încă din timpurile cele mai vechi. I. IONESCU. v. 38/3. Animalele sălbatice se domesticesc numai prin îngrijirea [omului]. NEGULICI, E. II, 171/23. In acea carte un profesor areta ... cum se domestecesc şoimii. CONTEMPORANUL, Vll2, 141. Raţa sălbatecă nu se domesticeşte, se zice despre oamenii răi care nu se pot schimba. marian, o. II, 397, cf. zanne, P. I, 635. O (Prin analogie) Trebue a-l dumestnici ca pe un dobitoc, prin foame şi prin frică. NEGULICI, E. 1, 11/19, cf. POLIZU, COSTINESCU, SCRIBAN, d. O R e f 1. Leii şi balaurii tot se îmblânzesc Sau de-nvăţătură, se domesnicesc, Iar a relii boală n-are niciun leac. PANN, P. V. II, 162/8. [Graurii] se domesnicesc bine în colivie. ODOBESCU, S. III, 31. <> (Despre plante) Această plantă e aşa de domesticită în Taiti că nu mai face seminţi şi nu se înmulţeşte decât prin liultuire. CONTEMPORANUL, III, 488. <> F i g . Era ... cu părul pentru moment domesticii de foarfece şi pomadă. C. petrescu, î. II, 70. Domesticeşti veninul, pui patimile-n fiare. VOICULESCU, POEZII, II, 319. Ploaia conteni repede şi tunetul mârâia acuma, domesticit, în prăpăstii depărtate. SADOVEANU, O. IX, 105. California, acum domesticită de puterea banului, pare istovită şi cuminţită, RALEA, O. 113. După ce ţi-ai domesticit simţurile ..., nu e uşor să-ţi mai dezlănţui elanul, vinea, L. I, 390. + F i g . A face să nu mai reprezinte o ameninţare, a transforma în folosul omului. Energia şi inteligenţele ... au domesticit stihia, contemp. 1975, nr. 1 497, 1/4. 2. Tranz. şi refl.Fig.A face să devină sau a deveni mai blând, mai sociabil; a (se) civiliza, a (se) îmblânzi, a (se) obişnui (1), a (se) îmbuna, l-au mai deprins oarece pre cei ce să află 10230 domesticie - 1317- DOMICIL, mai aproape de dânşii, în curăţenie, şi i-au mai dumesnicit. AMFILOHLE, G. 146/8. Omule, caută ca sufletul tău să tepovăţuiască şi preste trupul tău să stăpânească şi sălbăticia acelui să o domesticească. TEODOROVICI, M. 73/3. [în istorie] vedem pre cei dintâi aşăzători de legi cum au înfrânat pornirea oamenilor cea de fiară cu zăbala pravilii şi au dumestnicit firea lor cea sălbatecă (a. 1826). BV iii, 496, cf. SĂULESCU, HR. I, 214/16. [Bărbaţii] încep acuma a se domesteci. cu ideea că trebuie de instruit femeia. CONTEMPORANUL, I, 474, cf. DEX. ❖Refl. Mai trecând vreme, a început a să dumestnici şi a-l iubi (a. 1816). IORGA, s. D. vil, 17. Peste puţin tustrii aşa s-au dumesnicit ca cum ar fi fost acei mai vechi prieteni. CR (1839), 275*/13. 3. T r a n z. A face să devină locuibil; a desţeleni (1). îndemnându-se şi alte neamuri a veni spre locuinţa acei patrii, întru atâta cât şi cele mai sălbatece locuri ale ţării le-au domesnicit cu locuinţă de familii (a. 1768). URICARIUL, i, 339. - Prez. ind.: domesticesc. - Şi: (învechit) domesteci, domesnici, domestnici, dumesnici, dumestnici, dumisnici vb. IV, (învechit, rar) domestica (lm) vb. I. - De la domestic. DOMESTICÎE s. f. (învechit) Starea în care se află animalele domestice, domesticire, domesticitate (1); p. e x t. supunere (2). Fiarile sălbatice, îmblânzite de o putere mai mare, ca în timpul deluviului (potopului), căutau societatea omului şi petreceau cu dânsul în dumesnicie. ASACHI, S. L. II, 110, cf. valian, v. N-a cumpărat niciodată momiţe cari trăiseră multă vreme în domesnicie, ci selbatece. contemporanul, ni, 745. - PL: domesticii. - Şi: domesnicie, dumesnicie s. f. - Domestic + suf. -ie. DOMESTICÎRE s. f. Acţiunea de a (se) domestici şi rezultatul ei. 1. Cf. d o m e s t i c i (1). Cf. polizu, pontbriant, d., lm. Se poate zice cu siguranţă ştiinţifică despre domesticirea calului că era îndeplinită în vârsta bronzului. CONTEMPORANUL, III, 79. Caracterul religios ... din cea mai adâncă Antiquitate s-a atribuit acestui patruped [boul sacru], totdeodată puternic la muncă şi blând la dumesnicire. arhiva, ii, 388, cf. ddrf, philippide, p. 71, barcianu, alexi, w., resmeriţă, D., ENC. AGR. II, 337. Nu mai puţin însemnat este rolul păsărilor, ... atât ca factor de hrană ... nu numai înaintea domesticirii păsărilor, ci şi până azi. BĂCESCU, PĂS. 408. Observaţiile făcute asupra animalelor arată că influenţele domesticirii se moştenesc. RALEA, S. T. III, 112, cf. DL, DM, DER, DEX, DN3. Experienţele sugerează ...o metodă de domesticire rapidă a mamiferelor africane mari. contemp. 1975, nr. 1 499, 5/5. ❖ F i g . Siguranţa autorului în strunirea şi domesticirea cuvintelor. V. ROM. august 1975, 45. + (Despre terenuri) Desţelenire, cultivare. Se dedi la lucrarea pământului, spre a cărora domesticire nu puţin confăptui şi creştinătatea. SĂULESCU, HR. I, 112/10. 2. Cf. d o m e s t i c i (2). De aproape le urmărise treptata domesticire [a urmaşilor protipendadei din Moldova], c. petrescu, a. r. 89. - PL: domesticiri. - Şi: (învechit) domesnicire (polizu, lm), dumesnicire s. f. - V. domestici. DOMESTICÎT, -Ă adj. 1. (Despre animale) îmblânzit. Ciuta ... fu aşa de diunestnicită că, întâlnindu-se cu femeile ce năzuia, le conducea la grotă. ASACHI, S. L. II, 73. Leul ce se pare domesnicit, se face mai teribil şi mai furios când se vede supărat. pâcleanu, i. i, 20/27, cf. pontbriant, d., lm, ddrf. Ne privim ... Schimbând surâsuri palide de javre Domesticite, pocăite, resemnate. CAMIL PETRESCU, V. 19. Un cârd de capre sălbatice, dar domesticite, se iviră de prin pădure. VISSARION, B. 266. Intr-un urcior de cristal rotund plutesc pe dungă ... peştii domesticiţi-ai aurorelor depărtate. ARGHEZI, C. J. 97. Stătea ... supus, ca un animal domesticit. TUDORAN. P. 544, cf. DM, DEX, VÎRCOL, V. <> F i g . Şi-n ochii ce păstrează domesticitul foc ... Am găzduit surâsuri şi lacrimi la un loc. VOICULESCU, POEZII, II, 7. Ceea ce e sigur e că nu-l posedăm încă [timpul], îmblânzit, domesticit aşa cum e întinderea, ralea. s.t. iii. 47, cf. DL. Al naibii artist avea draci îmblânziţi, domesticiţi şi chiar dresaţi, contemp. 1975, nr. 1 495, 3/1 1. + F i g . (Despre forţe ale naturii) Transformat în folosul omului. Singura stihie a fost cândva apa, şi ea canalizată, domesticită, astăzi, când până şi marea a fost barată de diguri, românia literară, 1979, nr. 14, 24/1. 2. F i g . (Despre oameni) Care s-a civilizat, care a devenit mai blând, mai docil; p. e x t. îmblânzit, îmbunat, supus (2). în Eghipet, în India, în America, carele odinioară era întunecate de negura bărbăriei, vedem astăzi pre acei sălbatici lăcuit ori, dumesniciţi pol.iticindu-să, învăţându-se (a. 1829). plr i, 28. cf. pontbriant, d. Vidra ... în această piesă joacă rolul unei Lady Macbeth dumesticită. CONV. LIT. I, 246, cf. LM, DDRF. Silion căuta să descopere trăsătura care lega fiziceşte tipul... piratului domesticit de înfăţişarea de ataşat de legaţie. VINEA, L. I, 270. ❖ (Glumeţ) Moş Arbore, ... te cred. domesnicit [la bătrâneţe], alecsandri, t. 1 379. - PL: domesticiţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) dumesnicit, -ă, (învechit) domesnicit, -ă, dumesticit, -ă, dumestnicit, -ă, (învechit, rar) domesticât, -ă (lm) adj. - V. domestici. DOMESTICITÂTE s. f. 1. Starea, condiţia de animal domestic; p . e x t . totalitatea animalelor domestice dintr-o gospodărie; (învechit) domesticie. Gcirşi donc, cut-cut şi câr-câr, aşa cugeta naltele straturi ale înaripatei sale domesticităţi, macedonski, O. III, 51, cf. BARCIANU, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DN2, DEX. 2. Starea, condiţia de servitor; p . e x t . mulţime de servitori. Cf. negulici, prot. - pop., n. d., costinescu, lm. Ştiu bine că la bucătărie s-cir găsi vreun locşor biet şi pentru mine printre domesticitate. CARAGIALE, O. vil, 248. S-afirmă domesticitatea împodobită cu lampasuri, E ceasul când domneşte verva în a muscalilor echipă. ANGHEL - IOSIF, C. M. I, 20. Studiile, funcţiunea şi zestrea pot face din tine un paravan important al domesticităţii: nu protesta. ARGHEZI, S. XX, 11. Ea îi zicea invariabil ,fetiţa mea’', ... bun pentru domesticitate şi evitând intimităţile. CĂLINESCU, S. 460. Să-i mai astupe gura cea spurcată în refectoriul, comun al domesticităţii. BARBU, PRINC. 111, cf. DN2. <> F i g . S-cir fi ales, poate, cine ştie, în vreun consiliu de administraţie şi, dacă ar fi dovedit însuşiri şi suficientă domesticitate, poate chiar deputat, camil PETRESCU, P. 212. - Din fr. domesticité. DOMESTICITÔR, -OARE adj., s.m. şi f. (Persoană) care se ocupă de domesticirea animalelor sălbatice; îmblânzitor. Cf. alexi, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. -PL: domesticitori, -oare. - Domestici + suf. -tor. DOMÉSTNIC, -Ă adj., s. m. v. domestic. DOMESTNICÎ vb. IV v. domestici. DOMÎ vb. IV v. dumăi. DOMIAS pron. de politeţe v. dumneasa. DOMIAVOÂSTRĂ pron. de politeţe v. dumneavoastră. DOMICÎL s. n. v. domiciliu. 10241 DOMICILIA - 1318- DOMICILIU DOMICILI vb. I. I n t r a n z . (Atestat prima dată în 1855, ap. tdrg") A locui, a-şi avea domiciliul într-un anumit loc; a şedea (5). Cf. costinescu, lm. E mai bine să domicilieze în Bucureşti. MAIORESCU, D. ii, 408. Părintele este socrul confratelui. Domiciliază împreună, tocmai peste drum de redacţia noastră. CARAGIALE, O. II, 166, cf. BARCIANU. Un scriitor român, născut sau domiciliat oriunde, intră în una şi singura mişcare literară românească. SĂM. I, 203, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Comerciantul losifBailăr, domiciliat în acest oraş, strada Stelea no. 9, ... de meu bine de un an vindea spirt, BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 114, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Domiciliat în Iaşi, ... s-a luminat cu Sf. Botez în biserica cu patronul Sf Ierarh Nicolai din comuna Humuleşti. CĂLINESCU, I. C. 37, cf. dl, DM, dn. Sfatul orăşenesc l-a sancţionat pe măcelarul Ion Zgubea, domiciliat pe podul Târgului de Afară, ... că a tăiat la scaunul său o vacă bolnavă. G. barbu, a. V. 257, cf. M. D. ENC., DEX. Nefiind membru cooperator, Ion, ... domiciliat în comuna Voluntari, ... a cerut să lucreze în acord global. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 316. Clădirile unde domiciliază peste 120 de oameni vor primi zece puncte, rl 2005, nr. 4 669. <> F i g . Un dialect special ajută la comunicarea puţinelor gânduri ce pot să domicilieze în asemenea capete, anghel - iosif, c. L. 136 O (Prin lărgirea sensului) Dintr-odată, cu introducerea martorului llie Vasiliu, domiciliat în arestul preventiv, dezbaterile au luat o înfăţişare extraordinară. SADOVEANU, O. IX, 471. - Prez. ind.: domiciliez. - Din fr. domicilier. DOMICILIAR, -Ă adj. Care ţine de domiciliu, care se referă la domiciliu; făcut la domiciliu. Cf. negulici, prot. - pop., N. D., PONTBRIANT, D., DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., cade, scriban, D. Dacă cu... ocazia [unei violări de domiciliu] se face şi percheziţia domiciliară ..., pedeapsa este închisoarea corecţională de la unu la 3 ani. COD. PEN. R. p. R. 540. Cer să binevoiţi a ordona facerea unei percheziţii domiciliare la locuinţa celor judecaţi. CĂLINESCU, s. 250, cf. DL, DM, DN, DEX. în urma percheziţiilor domiciliare, au fost găsite arme şi echipamente militare, rl 2005, nr. 4 753. -Pl.: domiciliari, -e. - Din fr. domiciliaire. DOMICILIAT, -Ă adj. Care are un domiciliu într-un anumit loc. Cf. PONTBRIANT, D., LM, ALEXI, W. -Pl.: domiciliaţi, -te. - V. domicilia. DOMICILIATÂR, -Ă s. m. şi f. (Jur.) Persoană, de obicei un bancher, la domiciliul căreia se stabileşte locul de plată al unei cambii. Cf. d. man. -Pl.: domiciliatari, -e. - Din fr. domiciliataire. DOMICILIERE s.f. Faptul de a d o m i c i 1 i a . Cf. dn2, dex. - V. domicilia. DOMICILIU s. n. Casa sau locul unde locuieşte cineva permanent şi legal; locuinţă. Cf. negulici, stamati,d., aristia, plut. Regele ..., indignat de violarea domiciliului său de către cohortele revoluţionare ..., abdică în favoarea fiului său Maximilian II. filimon, o. ii, 143, cf. pontbriant, d., prot. - pop., n. d., canella, v. 261, COSTINESCU, LM. Relevăm cazul d-lui colonel Roznovanu... care, văzându-şi domiciliul călcat de deputatul Şoarec, ...a dat afară pe acel deputat. MAIORESCU, D. II, 41. Peste câteva zile sper să ne aşezăm în noul domiciliu din piaţă. CARAGIALE, O. vn, 55. Chelnerul... îl rugă să scrie ... numele, domiciliul şi scopul călătoriei. SLAVICI. O. I. 333. Băiatul... părăsise domiciliul mătuşii, MACEDONSKI, O. iii. 87. Fantele nostru ... se întoarce la domiciliu tot burlac. VLAHUŢĂ, S. A. II. 204. Acasă? La care anume? - La domiciliul dumitale! MLLLE, v. p. 223, cf. DDRF. Domiciliul fiecărui român, în cât priveşte exercitarea drepturilor sale civile, este acolo unde îşi are principala aşezare. HAMANGIU, C.. c. 36. Femeia măritată n-are alt domiciliu decât acela al bărbatului său. id. ib. 37, cf. barcianu. Ocupă acest post, mutându-şi domiciliul şi cancelaria advocaţială tot acolo. LUC. II, 224, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade. Trecătorii îl vedeau dimineaţa traversând strada... de la domiciliul său familial, LOVINESCU, C. IV, 152. Motivul l-a creat el: părăsirea domiciliului. REBREANU, R. I, 232. Caracterul permanent al domiciliului este o problemă hotărâtă de judecătorii de fapt, TITULESCU, D. 108. Aştepţi ... să ţi se trimeată... la domiciliu cota cuvenită, camil petrescu, t. i, 269. [Lui Boţocan] nu-i pria aerul Capitalei, nici noul domiciliu, cocoţat la al doilea etaj, fără curte şi fără grădină, C. PETRESCU, C. v. 84. Ne instituiem ciracii lui - o cohortă de secretari cu diverse atribuţiuni pe la teatru şi pe la domiciliul „maestrului”. KLOPŞTOCK, F. 101. Să sigilăm domiciliul şi să plecăm cu arestaţii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 352. Asta e violare de domiciliu, domnule comisar! E. IONESCU, E. 142. Trebuie să încheiem procesul-verbal. Numele, domiciliul, vârsta. SEBASTIAN, t. 240. între timp, Eminescu îşi statornicise domiciliul într-o odaie mare în casele din curtea bisericii Trei Sfetiîe. CĂLINESCU, E. 249. Debitul de tutun din strada Gol ia era un domiciliu al lui Ion Creangă, sadoveanu, O. XX, 283, cf. IORDAN, L. R. A. 29, SCRIBAN, D. Stăteam mai mult prin faţa locuinţelor vecine, pândind să văd cine intră şi cine iese din bizarul dornicii. MIHĂESCU, D. A. 28. Fapta unui inculpat de a fi pătruns în casa reclamantului pentru a lovi pe concubina acestuia constituie delictul de violare de domiciliu. COD. PEN. R. P. R. 537. Nimeni nu poate intra în domiciliul sau reşedinţa cetăţenilor fără învoirea acestora. CONST. R. P. R. 29. Toţi cu domiciliul încă nestabil sunt urmăriţi şi supravegheaţi, BENIUC, M. C. I, 156. N-aveţi decât să mă sunaţi ... şi mă prezint imediat la domiciliu. VINEA, L. I, 68, cf. DL, DM, DN. Era un sicriu de brad..., cărat noaptea la domiciliul cămătarului ca să nu afle lumea că Bică-Jumate nu mai era. BARBU, G. 259. Domiciliul este locul unde 0 persoană îşi are locuinţa sa statornică sau principală. PR. DREPT 165, cf. DER., M. D. ENC., DEX. La început făceau naveta, apoi s-au stabilit cu domiciliul în apropierea fabricii. CONTEMP. 1975, nr. 1 478, 2/7. Pe întreg întinsul ţării, singura dovadă valabilă şi perfect clară a domiciliului este buletinul de identitate, flacăra, 1976, nr. 35, 20. De aceste drepturi [de proprietate] se pot bucura ... persoanele fizice care au cetăţenie română şi domiciliul în străinătate. RL 2005, nr. 4 544. O (Glumeţ) M-am hotărât să-mi strămut domiciliul pe spatele unei mâţe. HOGAŞ, DR. I, 158. -v* F i g . De obicei băieţii îşi stabileau un soi de domiciliu teoretic la masa noastră. CAMIL PETRESCU, P. 131. Nu e locul... să ne aducem aminte succesivele schimbări de domiciliu ale Capitalei, ARGHEZI, B. 126, cf. DER. <> (Jur.) Domiciliu conjugal sau matrimonial = locuinţa unde trăiesc doi soţi. A părăsit vreodată domiciliul conjugal? caragiale, O. II, 87. Femeia în procesul de despărţenie va putea părăsi domiciliul conjugal, HAMANGIU, C. C. 68. Pope seu, abia intrat în domiciliul conjugal, întrebă: - Când mi-aduci vaca? CĂLINESCU, C. O. 16, cf. DER. O Domiciliu forţat sau obligatoriu ori (rar) comandat = locul unde cineva este pus sub stare de arest. Asupra lungului răstimp cât a stat... cu domiciliul comandat la Pesta, nu avem alte informaţi uni. magazin IST. 1974, nr. 3,8. în timpul domiciliului obligatoriu a trăit dând meditaţii de matematică sau limbi străine. LllCEANU, J. 229. Această elită — reprezentând forţa vie a naţiunii... - a fost decimată, izolată prin închisorile, lagărele, domiciliile forţate ale anilor ’50. RL 2006, nr. 4 991. O L o c . adj. şi a d v . La domiciliu = a) la locuinţa cuiva. Un serviciu special al magazinului, execută comenzile 10247 DOMIN - 1319- DOMINA la domiciliu ale clienţilor. SCÂNTEIA, 1954, nr. 2 860, 4/21. Ne vom feri să tratăm la domiciliu aceste infecţii localizate la mână. BELEA, P. A. 136. Medicul trebuia să asigure ... tratamentul bolnavilor la domiciliu. G. BARBU, A. V. 221. In multe locuri, transportul combustibilului la domiciliul cumpărătorilor se face încă în exclusivitate cu căruţa. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 330. Fiind cadru de teren, eraţi obligată să vizitaţi mama şi copilul la domiciliu. FLACĂRA, 1978, nr. 43, 18. Asiguraţii au următoarele drepturi:... să beneficieze de dispozitive medicale şi alte materiale specifice; să beneficieze de servicii şi îngrijiri medicale la domiciliu. RL 2005, nr. 4 782; b) la locuinţa sa. Veniseră la tanti Aura ca să facă ultima probă unei rochii pe care mătuşa, croitoreasă la domiciliu, i-o terminase femeii cu părul mov. CĂRTĂRESCU, N. 207. - PL: domicilii. - Şi: (rar) dornicii, domiţil (IORDAN, L. R. A. 29) s. n. - Din lat. domicilium, fr. domicile. - Domiţil < germ. Domizil. DOMÎN s. n. v. domino. DOMINA vb. I. (Atestat prima dată în 1818, ap. tdrg2) 1. T r a n z . (Folosit şi a b s o 1 .) (Despre persoane, grupuri de persoane, popoare etc.; complementul indică ţări, teritorii, oraşe, colectivităţi etc.) A avea sub influenţa, sub ascultarea, sub autoritatea, sub dominaţia, sub guvernarea etc. sa; a subordona influenţei sale; a cârmui, a conduce, a guverna, a stăpâni (2), a subjuga (2), (rar) a dirigui, a lua în stăpânire (v. stăpânire 2), (învechit şi popular) a oblădui (1), (popular) a birui, a chivernisi, a duce (A II3), (învechit) a ocârmui, a povăţui (1), a schivernisi (1), (învechit, rar) a dominări si (1). Cf. NEGULICI. Gelfe dirige paşii acestor resbeIniei către zidurile unde domină Boemond. PÂCLEANU, i. ii, 69/32. îşi căutară refugiul pe teritoriul Ungariei, dominat pe atunci de turci. BARIŢIU, P. A. I, 21, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. E omenirea-ntreagă - o rasă blăstămată, Făcută numai bine spre-a domina pământul. EMINESCU, O. IV, 62. Clasele sociale ... au dominat ţara. CARAGIALE, O. v, 222, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w. Pentru ca să domine, proletariatul trebuie să cunoască istoria şi toate ştiinţele privitoare la societate. PLR II, 159, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Omul nu mai e un instrument pentru o societate, sau un stat dominat şi utilizat de oligarhie, ralea, S. T. iii, 37. Domnii ... au căutat să domine Sfatul Domnesc cu oameni apropiaţi şi credincioşi. STOICESCU, S. D. 95. Darius ... ajunsese să domine Marea Egee. H. DAICOVICIU, D. 57. ❖ F i g . Noaptea domina încă: niciun nor nu întunecă fruntea ei încununată de stele. PÂCLEANU, 1.1, 124/9. Cu-atâta minte numai, să poţi să vezi prostia Şi cruda răutate ce masa o domină. EMINESCU, O. IV, 60. Umbra pădurii ... domina [poiana], enormă şi neagră. ibrăileanu, A. 157, cf. dl. O (Prin lărgirea sensului) Febus dominează timpul cu al său vieţuitor foc. PELIMON, s. 7/24. Statul domina şi în aceasta [în cestiunile religioase] simţimântul individelor. CONV. LIT. I, 115. Pag anini domina instrumentul său şi-l ridica la o potenţă mai naltă. EMINESCU, O. XIV, 279. In loc de a suferi pasiv evenimentele, el [omul] trebuie să le domine. LOVINESCU, C. I, 32. Când era prin clasa a VlI-a de liceu, voia să înveţe medicina, să fie un om liber, să domineze vieaţa. GALACTlON, O. 616. Omul e primul animal care trăieşte în grupuri organizate, sancţionate de legi şi dominate de instituţii. RALEA, O. 36. Acum domină toată piaţa, cu firma ei. CAMIL PETRESCU, T. III, 42. Bău mai mult ca de obicei, să-şi regăsească verva lui de om de lume, care domină eroic împrejurările. VINEA, L. II, 124. Omul e făcut să domine universul. PREDA, DELIR. 316. [Emile Gilels] domină materia sonoră cu o ireproşabilă tehnică pianistică. M 1975, nr. 1, 27. Unul dintre personaje este o femeie în vârstă, infirmă ..., dar care - voluntară şi lucidă - domină, stăpâneşte destinele celor ce o înconjoară. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 13, 17/2. Hiperproductiv, poetul se află în faţa unui infinit pe care nu-l mai poate domina şi care începe să-l exploateze. L 1979, nr. 892, 2/4. ❖ Intr anz . Napoleon vru să domine peste toată Europa. SCRIBAN, D. (F i g .) Domini asupra focurilor de care şi tu însuţi eşti devorat. PÂCLEANU, I. II, 48/26. Tot izvoru-i de cristal, Căci pe hune-acum domină ... Iarna cu-orizonturi mari. ALECSANDRI, O. 221. <> (Prin lărgirea sensului) Chemarea omului este, poate, de a domina cu mintea lui, în armonia eternă a universului. LUC. IL 291. R e f 1 . r e c i p r . Se aflau în zona de ciocnire a celor două aliz.ee, care încercau să se domine unul pe altul. TUDORAN, P. 454. + (Complementul indică fiinţe) A stăpâni printr-o forţă superioară, a avea putere asupra cuiva. Cf. COSTINESCU. Regele Othon era dominat de regina Amalia. LOVINESCU, C. 11,131. Tăbăcar, om înalt,... dominat de nevastă-sa. BRĂESCU, A. 191. Oricât de spart, şi de puternic era glasul cu care Stanca - roiba - încerca să-şi domine vecinele,... totul se pierdea în murmurul de stup uriaş al străzii. G. M. ZAMF1RESCU, M. D. II, 41. Radu continuă, ... dominând-o [pe Mioara] prin excesul lui de furie. CAMIL PETRESCU, T. II, 160. Nu-i plăcea să se simtă dominat şi călăuzit ca un ucenic, la vârsta lui. vinea, L. i, 375, cf. DL. ❖ F i g . Ce alt face ca nepotrivirea aceasta să se perpetueze, dominând şi apăsând vieţi întregi de-a lungul lor, decât nerăbdarea d-a trăi? SĂM. I, 50. E o problemă a sufletului şi a mântuirii care domină nenorocul. ARGHEZI, S. XI, 99. Această sete de a domina şi controla spiritul critic a existat totdeauna în artă, cum totdeauna a existat tensiunea dintre Creator şi cronicar. CONTEMP. 1971, nr. 1 262, 1/6. (Prin lărgirea sensului) Portarul său, în aşteptarea unui imens număr de oameni, luase un aer grav, pentru a domina cu spiritul autorităţii, sale marea îmbulzeală de la poartă. EMINESCU, O. XII, 34, cf. ŞĂINEANU2. E chiar necesar să facă şi o ucenicie în munca de bibliotecă, însă trebuie neapărat să o depăşească sau măcar s-o domine. CĂLINESCU, C. O. 200, cf. DM, DEX. [Ministrul] promite că nu se va lăsa dominat, de putere. ADEVĂRUL, 2004, nr. 4 508. + A cuprinde, a pune stăpânire pe... O mişcare convulsivă domină tot corpul şi începu să aiureze. FILIMON, o. I, 339. 2. Refl. F i g . (Despre oameni) A avea controlul propriilor porniri; a nu-şi exterioriza sau a nu-şi manifesta emoţiile, sentimentele, stările (sufleteşti) etc.; a nu executa o acţiune, a se abţine, a se autocontrola, a se controla, a se stăpâni (4), a se înhiba, a se înfrâna, a răbda (5), a se reţine (1). Vorbind, se aprindea şi nu se mai putea domina. REBREANU, R. II, 192, cf. CADE. E unul din acei impulsivi permanenţi care ştiu să se domine perfect. CAMIL PETRESCU, T. iii, 19, cf. DL, DM, DEX. Memorialistul se domină de fapt pe sine. FLACĂRA, 1976, nr. 37, 11. -O T r a n z . De-aceea te-ai retras tu, îi zice magu-atuncea, Să trăieşti în ascese gândind la Dumnezeu, ... Ca să domini în tine ispita, geniul rău! EMINESCU, O. iv, 171. Trebuie să se observe la fiece moment ca să-şi domine instinctele. REBREANU, R. I, 174, Cf. SCRIBAN, D. 3.T ran z . (Despre sentimente, convingeri, obiceiuri, idei etc.; complementul indică oameni) A supune unei influenţe, unei presiuni etc.; a urmări fără încetare, copleşind; a ţine sub puterea sa; a stăpâni (5), a poseda (3), apune stăpânire pe... (v. stăpânire 1), a subjuga (3). V. obseda.O simţib Uitate imperioasă ... îl sileşte şi-l domină. PÂCLEANU, 1.1, 77/19. După patimile care domină chiar pe acei puţini câţi sunt, e cu neputinţă a aştepta şi a vedea o societate academică formându-se de la sine. SION, în PLR I, 180. Bătrâna mamă, trează de grija ce-o domină, Simţeşte că e-n lume o stranie lumină. ALECSANDRI, POEZII, 322. Ion Brătianu, dominat de simţământul omnipotenţei sale, se arată tot mai rar. MAIORESCU, D. iii, 65. Câte făcusem până acuma, toate le făcusem pe neştiute, dominat de-o dorinţă pe care eu singur nu mi-o puteam defini. EMINESCU, O. VIL 206. Şi turcii-l. vor duce cu dânşi-n cetate Şi sclav ca să fie va fi destinat, Şi până ce-n pieptu-i un suflet va bate De-un dor ce abate Va fi dominat. MACEDONSKI, O. i, 15. Suferim ascendentul prejudecăţilor şi ne lăsăm dominaţi de contingenţe. LOVINESCU, C. i, 158. Să fie într-adevăr dominată de viţii şi perversiuni irezistibile? MIHĂESCU, D. A. 71, cf. DL. Nici simţurile satisfăcute nu ne mai 10249 DOMINA - 1320- DOMINA domină. PREDA, I. 58, cf. DM. In împrejurări neformale, persoane vârstnice, dominate de afectivitate, se adresau tinerilor. LL 1974, nr. 1, 44. O domina sfânta neputinţă a iubirii, flacăra, 1975, nr. 40,23, cf. DEX. Copilul... e dominat de curiozitate, acordă atenţie celor mai neînsemnate (în aparenţă) fenomene, contemp. 1979, nr. 1 699, 10/1. <>Intranz. Intr-însul nu dominează mai niciodată dorul de ştiinţă. IONESCU-RION, c. 75. Domina la ea curiozitatea de a cunoaşte alimentele, de aceea când la bufet erau multe pe masă..., mesteca din toate deodată. CĂLINESCU, s. 500. <> (Prin lărgirea sensului) Furia îi domină simţirile. PÂCLEANU, I. I, 87/26. Forma socială care ne dominează nu ne e specifică - ea ne e comună tuturor statelor civilizate. GHEREA, ST. ffl, 73. O fire ... cu o sensibilitate dominată de inteligenţă, lovinescu, C. vi, 62. [Arhitecţii] au fost dominaţi de climatul subboreal al Petersburgului, construind monumente intransplantabile aiurea. CĂLINESCU, C. O. 224. 4. T r a n z . (Despre forme de relief, construcţii, înălţimi etc.) A se înălţa deasupra, a avea o poziţie proeminentă; (învechit, rar) a dominarisi (2). In vârful unui deal... era o biserică ce domina tot satul. BĂLCESCU, M. V. 495. Monastirea aceasta ..., ca şi Monastirea Cozia, se află dominată de munţi foarte înalţi. PELIMON, I. 142/4. Turnul Colţii... domina oraşul. GHICA, c. E. II, 566. Zidită pe o stâncă de unde domina toată Valea Dornei, ea [casa] samana unui cuib de uli[i]. CONV. LIT. I, 262. Castelul... dominează oraşul. ALECSANDRI, O. p. 326. Acea culme domină toată împrejurimea. ODOBESCU, ap. DDRF. Muntenegrenii au luat înălţimile de la Trebes, cari dominează cetatea Niksici. EMINESCU, O. IX, 404. Dealurile verzi ... domină Valea Doftanei. caragiale, o. iii, 169. Masivul Ceahlăului ...nu are decât 1 908 metri de înălţime, dar dominează cu o treime pe toţi munţii Moldovei. CONTEMPORANUL, v2, 476. O zidire mare, grozavă, ... dominează oraşul, mille, v. p. 207, cf. şăineanu2, tdrg. Din muntele Cindrelu (2 245 m), care domină prin înălţime întreagă regiunea, se desface o culme centrală, lungă şi lată. PĂCALĂ, M. R. 4, cf. RESMERIŢĂ, d. Balconul... domina din cel mai înalt plai toată valea. C. PETRESCU, S. 217, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Loja directorială ... domina orchestra, eftimiu, N. 87. In prelungirea târgului se afla vechea vatră a Paşcanilor, dominată de curtea şi biserica Rosetteştilor. SADOVEANU, O. XX, 261, cf. SCRIBAN, D. Cetele ţărăneşti coboară Valea Şiretului până la Stănceşti şi pun tabără pe înălţimile ce domină şesul. OŢETEA, T. V. 192. Aşezată pe dealurile Lenin ... de unde domină toată capitala, ea [Universitatea Lomonosov] este ... cea mai înaltă clădire din Moscova. L. ROM. 1953, nr. 1, 13. O cruce de granit înaltă domina colinele Negoiului. VINEA, L. II, 166. Era o vilă potrivită să domine plaja. DEMETRIUS, A. 116, cf. DL, DM. Smirna avea o poziţie minunată, ridicându-se în semicerc pe colinele care dominau marea, magazin ist. 1967, nr. 3, 35. [Tumul Colţei] domina intrarea principală a spitalului. G. BARBU, A. V. 61. Spre est şi nord-est întreaga suprafaţă este dominată de nesfârşite dealuri şi păduri. flacăra, 1978, nr. 44, 4. O F i g . ,Aripi” [încercări nuvelistice] ... vor domina apoi de la o mare înălţime întreaga poezie lirică română. LOVINESCU, C. X, 5. Soarele dominase întinderile Bărăganuluipână-n clipa asfinţitului. MIHALE, o. 322. Imagine dominată de un cer rău-prevestitor. M 1974, nr. 12, 21. O (Prin lărgirea sensului) în colţ, pe o masă cu multe hârţoage domina un registru deschis. REBREANU, P. S. 277. Zăbovim lungi clipe, cu fior, în biroul Uriaşului, în faţa mesei sale de lucru, dominate de două sfeşnice, românia literară, 1979, nr. 19, 24/1. ^Intranz. Acropolis este în vârfid unei stânci, care domină peste oraş. BOLINTINEANU, O. 306. Printre pereţii înalţi ai munţilor sunt drumurile mari ale masivului format din vârfiiri dinţate ..., asupra cărora Ceahlăul domină majestuos. CĂLINESCU, I. C. 7. + (Despre oameni) A se impune în faţa cuiva sau a ceva prin înălţime, statură, poziţie etc. Speriat, sar din aşternut, ies afară şi mă sui pe gard, ţinându-mă de parii lui, astfel încât dominam cu privirea asupra unei părţi din casele vecine. EMINESCU, O. VII, 204. Victor era ...pe vârful unui delişor, de unde domina toată întinderea. GANE, N. I, 34. Suit ... pe o bancă din capul bulevardului, de unde domina mulţimea dimprejur, a asistat cu capul descoperit la trecerea oştirii. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 148. Nu! reluă Pălăgieşu energic, sculându-se în picioare ca să-l domine pe deplin, rebreanu, p. S. 184. Căpitanul trece ... dominând lumea vegetalelor de petale mici şi parcurgând zeci de kilometri inutili, arghezi, C. J. 227. El pleacă încet, ... dominându-i pe toţi cu statura şi cu privirea ageră, camil petrescu, O. ii, 407. <> A b s o 1 . lată-mă sus pe ziduri dominând. HOREA, C. 141. O F i g .Ne mai rămâne să fixăm în câteva rânduri şi aspectul sălii dominate de la început de prezenţa unui confrate. LOVINESCU, C. V, 47. George Constantin domină ecranul cu surâsul şi cu încăpăţânarea sa de a demonstra că totuşi în filmul acesta se întâmplă ceva. flacăra, 1975, nr. 47, 13. (A b s o 1 .) De la ’nălţimea la care dominăm, A fericirii sumă nu ştim s-o calculăm! MACEDONSKI, O. II, 133. (Prin lărgirea sensului) Am trimis artileria pe dreapta. Mi se părea că domină mai bine valea. BRĂESCU, O. A. I, 102. Vara, silueta ei înaltă domina grădinile, arghezi, s. XI, 18. Cellino ... era dominat de privirea ... lui Pietro. CAMIL PETRESCU, T. II, 199. Privea spre acea siluetă ce domina piaţa, barbu, princ. 59. O A b s o 1 . Privirea de vultur a domnului institutor se rotea, domina, străbătea până în ultima bancă. COCEA, S. II, 114. 5. Intranz.şi tranz.A avea preponderenţă, a trece înaintea altuia sau a altceva, a fi mai presus de.., a se impune prin număr, forţă, valoare, intensitate etc.; a predomina, a prevala (1). Răul d-atuncia domină. HELIADE, O. I, 292. La Montpelier, ...va predomni spiritul de ştiinţe care se cuvine unei localităţi dominată peste tot prin facultăţile ştiinţelor şi medecinei. brezoianu, î. 70/17. In tot locul domină spaima. PÂCLEANU, 1.1, 191/3. Aceste legi sunt... resultatele legilor fisice şi chimice ce domină în toată natura, barasch, b. 2. Natura ne-a refuzat cărbunele de pământ, în zadar îl căutăm, căci el nu se află în formaţiunile terţiare şi cuaternare cari domină în formaţiunea noastră geologică. GHICA, C. E. iii, 63. In Europa ... domină spiritul şi natura rămâne numai ca o putere secundară. CONV. LIT. III, 147. Oricât de dominată ar fi fost situaţia momentană a Parlamentului prin chestia Dunării, preocuparea permanentă ... nu putea lipsi. MAIORESCU, D. III, 30. Ce comparaţie se poate face între noi, popor agricol, ... cu Olanda bunăoară, ... ce-n decursul secolelor trecute a dominat mările şi a jucat rolul de putere mare? EMINESCU, O. XIII, 193. Cât a fost de mare acea societate, ... o'vor vedea încă veacurile uimite şi dominate de spiritul ei. caragiale, O. III, 94. Avea ...un spirit vioi şi ager, care-lfăcu să-şi domine timpul prin cultură, ca şi prin însuşirile sale politice. IORGA, I. L. I, 145. Sentimentul acela sublim ... care dominează lumea apare ca o notă tăinuită. ANGHEL, PR. 185. Cicoarea domină puternic, iradiind un abur albastru ca un voal. IBRĂILEANU, A. 47. O mână de ... impostori şi de escroci culturali ... au pretenţia să domine viaţa noastră culturală. PLR II, 290, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. în amurgul oricărei activităţi sufleteşti domină un singur sentiment. LOVINESCU, C. I, 11. Cu aceeaşi degajare ... îşi domina contemporanii, eftimiu, N. 80. [Tudor Vladimirescu], această figură, vulturească şi aspră, ... dominează ... redeşteptarea românismului la începutul veacului trecut. GALACTION, O. 445. Victor Hugo a creat singur, dominând un veac de poezie, sadoveanu, O. XX, 556. Dispreţuind spiritul materialist ce tot mai mult domină ziua de azi, [colaboratorii] au contribuit prin hărnicia lor preţioasă să ţină încă vie revista junimistă. PLRI, 258. Frâna puternică a răspunderii de părinte... mai domină, grav avariată, în inima nenorocitului. MIHĂESCU, D. a. 179. Problema care a dominat situaţia lui Tudor la Bucureşti a fost aceea a raporturilor cu turcii. OŢETEA, T. V. 275. O sensibilitate febrilă domină literatura noastră feminină. CONSTANTINESCU, S. II, 422. Alt ritm domină aici. VIANU, A. P. 140. în lumea iberică domină încă moravuri feudale. RALEA, O. 66. Concepţia care a dominat celelalte lucrări dramatice mi s-a părut greşită. CAMIL PETRESCU, T. III, 515. Lecturile din proză sunt dominate de Rebreanu, Sadoveanu, Creangă. 10249 DOMIN AL - 1321 - DOMINANT CONTEMP. 1957, nr. 1 509, 4/8, cf. dl, dm. Scrisul lui Alecsandri rămâne... dominat de prestigiul şi magia romantismului. VARLAAM -SADOVEANU, 218. Cântecul liric şi strigătura domină folclorul contemporan. IST. LIT. ROM. 1,15. Meşteşugul artistului poate domina total o creaţie. CONTEMP. 1971, nr. 1 298, 10/2. In ultima vreme, lucrările de stilistică sunt dominate, în general, de concepţiile structuraliste despre limbă. LL 1972, nr. 2, 31. Anonimatul numelor de interpreţi şi creatori a dominat vreme de aproape 500 de ani. M 1974, nr. 9, 32. Dincolo de nostalgia începuturilor domină sentimentul actualităţii, flacăra, 1975, nr. 43, 15, cf. DEX. Victor Hugo, a cărui personalitate dominase câmpul oficial al liricii franceze, intră la 22 mai 1885 în lumea umbrelor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 40, 12/3. Dialogul s-a purtat în această stare de spirit, dominată de o reală dorinţă de colaborare. RL 1980, nr. 11 072. Tranzacţiile cu acţiuni bancare au dominat şedinţa Bursei de Valori, adevărul, 2007, nr. 5 200. + (Despre culori) A ieşi în evidenţă, a fi mai vizibil, a fi mai intens. Este un fel de vânăt, un vânăt care domină în totul. CARAGIALE, o. ni, 109. Domina albul în toate pânzele, dar un alb a cărui fragedă lumină se stinsese. TEODORE anu , M. in, 9. Culoare care domină, scriban, d. + (Despre voce, glas, zgomote etc.) A se auzi, a fi perceput cu o intensitate mai mare. Glasul vesel al viorii răsună în odaie, dominând gălăgia. MELLE, v. p. 153. Glasurile ... izbucneau detunătoare, dominând şoaptele consumatorilor paşnici. C. PETRESCU, S. 242. O voce mai groasă domină larma surdă. LOVINESCU, C. II, 26. Pocniturile eşapamentului se înăspreau..., dominând toate glasurile. REBREANU, R. II, 45. Acorduri slabe de violină, dominate uneori de zumzetul autoritar al contrabasului, expirau în unde depărtate. BRĂESCU, V. 17. Un zgomot vast, continuu, domina cântecele culegătorilor. COCEA, S. I, 226. întreaga noapte e dominată ...de cântecul neîntrerupt şi tehnic al milioanelor de greieri, dezlănţuiţi. BOGZA, C. O. 397. Un hohot de râs se umflă băieţeşte, dominând tărăboiul. VINEA, L. I, 325, cf. DL. Sâmbătă, vocea acestui om domina infernul, flacăra, 1977, nr. 19, 23. O rumoare insistentă domina întreaga atmosferă, şi altfel încărcată, a acelei zile călduroase, românia literară, 1979, nr. 19, 15/12. + (Sport) A fi mai bun, a-şi manifesta superioritatea faţă de un adversar. începutul reprizei secunde a fost dominat, de asemenea, de bucureşteni. scânteia, 1966, nr. 6 943, cf. dex. După pauză, orădenii, bine struniţi tactic, au dominat jocul, având chiar momente de strălucire. FLACĂRA, 1976, nr. 10, 20. Actuala ediţie a campionatelor a fost dominată de reprezentanţii României. RL 1977, nr. 10 312. Micuţa gimnastă româncă, în vârstă de numai 12 ani, a dominat autoritar întrecerea pe aparate, ib. 1980, nr. 11 047. Prima zi a ediţiei cu numărul 47 a Campionatelor Mondiale de schi... a fost dominată de ... sportivii norvegieni, adevărul, 2005, nr. 4 555. - Prez. ind.: domin şi (astăzi rar) dominez. - Din fr. dominer, lat. dominare. DOMINÂL, -Ă adj. v. domenial. DOMINÂNT, -Ă adj., s. f. 1. Adj. (Despre oameni, grupuri de oameni, popoare etc.) Care domină (1), care are putere, stăpânire, influenţă; dominator (1). Cf. poen. - aar. - hill, v. i, 505, ap. tdrg2, negulici, prot. - POP., N. D., costinescu, LM. După vechiul obicei al partidelor dominante, încercarea de reformă va începe cu înăsprirea codului penal. MAIORESCU, D. I, 71. Braţele puternice şi inimele viteze ...se găsesc ... tocmai în acele naţionalităţi cari nu se pleacă raselor dominante. EMINESCU, O. x, 5. Acele clase dominante au trebuit să dea ţării ... o formă de stat europeană. CARAGIALE, O. V, 222, cf. DDRF, ALEXI, w., TDRG. Aceşti oameni au trăit într-o vreme când clasa lor era încă dominantă. IBRĂILEANU, S. 106, cf. RESMERIŢĂ, D. Dacă stăm cu toţii împietriţi ... în desfătările şi în drepturile noastre de clasă dominantă, vai de cei ce vor veni după noi! GALACTION, O. 465. Reacţiona în acest fel faţă de toate realităţile sociale soluţionate agreabil, pe atunci, pentru clasele dominante. TEODORE ANU, M. in, 50, cf. SCRIBAN, D. Aceeaşi rezervă se constată şi în ... relaţiile celor două popoare dominante. RALEA, O. 133. Clasa dominantă îşi creează un aparat de represiune. H. DAICOVICIU, D. 83. <> (Substantivat) Singura lege e spoliarea din partea dominanţilor. EMINESCU, O. xn, 494. + Care aparţine statului. Religiune dominantă, lm. Religiunea ortodoxă a Răsăritului este religiunea dominantă a statului român, hamangiu, C. C. XVI, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. 2. Adj. (Despre înălţimi, construcţii, forme de relief, plante etc.) Care domină (4), care se înalţă deasupra. Aflându-se în păduri, [fructul] se taie împreună cu arborii dominanţi ai pădurei. barasch, B. 166. Mai la vale d-acolo se arată Calafatul, cu o posiţiune dominantă. PELIMON, I, 260/11, cf. DDRF, ds. Veneţienii întemeiază baze navale şi staţiuni comerciale în toate punctele dominante ale Imperiului Bizantin. OŢETEA, R. 44. O anumită compensaţie a factorilor de vegetaţie are loc la plantele dominante atunci când condiţiile generale de mediu sunt favorabile. AGROTEHNICA, i, 402. Era ... palatul domnesc, ... situat pe una din colinele dominante, dar apărat şi de apa Dâmboviţei. G. BARBU, A. v. 12. 3. Adj. (Despre idei, concepţii, caracteristici etc.) Care domină (5), care are preponderenţă, care este mai presus...; care este superior, care se impune prin intensitate, număr, valoare etc.; predominant, preponderent; p . e x t . specific (1), caracteristic. Acest arbust mic ... este partea cea mai dominintă în masa minerală combustibile numite turbe. BARASCH, B. 187. Caracterul ce mi s-a părut dominante în spiritul eruditului profesore este dorinţa şi talentul simplicităţii logice. CONV. LIT. II, 32, cf. COSTINESCU, lm. Se impune omului de stat datoria ...de a-şi da samă care este ideea dominantă. MAIORESCU, D. I, 52. Pe „e” final moldovenii (şi bucovinenii) îl schimbă în „i”... Prin asta însă ecuilibrul şi raportul ce esistă între silaba intonată, dominantă, şi-ntre cele neintonate, domnite, se strică. EMINESCU, O. IX, 451. Imposibil să găseşti în această grămădire fantastică de clădiri o axă, o linie dominantă. CARAGIALE, O. IV, 124. Acelaşi sentiment dominant, la pictor, va prelucra imaginile vizuale ale lumei. CONTEMPORANUL, vn2, 327. Să relevăm două principii dominante în constituţia sufletească. SĂM. I, 197. [Scriitoarele] fără destulă personalitate cad pradă concepţiei dominante, care e masculină, pentru că literarura e creată de bărbaţi. IBRĂILEANU, S. L. 54, cf. CADE. După logica dominantă ... un asemenea oraş ar trebui să dispară. COCEA, S. I, 81. „Convorbirile literare” şi cercul afiliat al „Junimei” au viat în jurul dominantei figuri de îndrumător a lui Titu Maiorescu. CONSTANTINESCU, S. III, 151. Poporul nu cunoaşte sentimentul crepuscularului, decât ca o criză, încrederea în viaţă este la el dominantă. CĂLINESCU, C. O. 183. Caracterul eudemonist rămâne dominant. RALEA, O. 166. [Podarii sunt] figurile pitoreşti, iar uneori marile, dominantele figuri ale ţinutului. BOGZA, C. O. 292. Ideea dominantă e fericirea poporului. LL 1955, 82, cf. DL, DM. Diferenţele ...se datoresc în primul rând epocii, dar după aceea, modelelor dominante la timpul acela, varlaam-SADOVEANU, 217. Nota dominantă a acestor poezii rămâne patriotismul lor convenţional. IST. LIT. ROM. II, 362. Dominantă în ocrotirea sănătăţii publice era prăjina cu cârlig mânuită de ciocli. G. BARBU, A. v. 116. Dacă persoana care se plânge că a fost lezată prin delictul de ameninţare a avut o atitudine care exclude susceptibilitatea de a alarma, elementul dominant al acestui delict lipseşte. COD. PEN. R. P. R. 530. După acest criteriu, ...pe care îl considerăm dominant, relaţia sintactică apozitivă se aseamănă cu coordonarea. CL 1973, 308. Comparatismul pare să fie de departe azi pasiunea dominantă a lui. v. rom. februarie 1974,101. Dezbaterile... continuă să aibă ca subiect dominant creşterea rolului O.N.U. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 344. în procesul de fondare a noilor institute de ştiinţă, regăsim trăsăturile dominante ale personalităţii savanţilor. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 5/2. Nota dominantă în volum e cea care se anunţă din primul poem. flacăra, 1976, nr. 28, 9. Marile curente 10251 DOMINANTE -1322- DOMINAT1 literare europene nu au fost creaţia unui critic, ci expresia unei stări de spirit devenită dominantă la un moment dat. ROMÂNIA literară, 1977, nr. 26, 20/1. Una din preocupările dominante ale lui Gherea a fost aceea de a releva raporturile de cauzalitate ale operei literare. RL 1980, nr. 11 060. America îşi păstrează poziţia dominantă asupra Internetului. adevărul, 2005, nr. 4 782. <> (Adverbial) Cotruş este astfel la debut ... exponentul unei poezii dominant umanitaristă. românia literară, 1979, nr. 9, 8/3. + (Genetică; şi substantivat) (Caracter sau genă a unuia dintre părinţi) care, la un descendent hibrid, maschează caracterul similar al celuilalt părinte. Cf. enc. agr. ii, 338, D. enc. <> (în sintagma) Vânturi dominante - vânturi cu frecvenţă mare într-un anumit loc sau într-o anumită perioadă. Vânturile dominante... venind din regiunile calde sau friguroase înalţ sau scad temperatura. DRĂGHICEANU, C. 104. Vânturile dominante să nu aducă impurităţile şi mirosurile spre locul de producţie [a laptelui]. bo(1951), 1 119. Posedăm hărţi... în care sunt notate ... temperatura, ... vânturile dominante. AGROTEHNICA, I, 262. 4. S. f. Trăsătură predominantă, caracteristică a unui proces, a unei lucrări etc. Dacă s-ar face aceeaşi experienţă cu viţa de vie, se află că dominanta este potasa, numai creşterea câtimei de potasă are efect asupra recoltei. CONTEMPORANUL, IV, 97, cf. TDRG. O raportare strictă la una din dominantele literare ale epocii este dificil de întreprins. IST. LIT. ROM. II, 185. Din acest clarobscur al expresiei critice, dominanta stilistică rămâne obscurul. LL 1972, nr. 3, 362. Limba dispune de alte cuvinte, cu o dominantă semantică corespunzătoare. CL 1973, 36. Decorul nu este o dominantă de pură geografie estetică. ROMÂNIA literară, 1975, nr. 41, 2/3. Lecturile sale descoperă în substanţa scrierii sâmburele valorii perene, dominantele calitative şi inimitabile, scânteia, 1975, nr. 10 347, cf. DEX. Melancolii discrete, ispite refiizate, revolte târzii,... acestea sunt dominantele stării poetice, românia literară, 1979, nr. 9, 11/1. + (Fiziol., Psih.) Focar de excitaţie puternică, precumpănitor la un moment dat. Dominanta atrage spre sine celelalte procese de excitaţie, der, cf. dn3. + (în statistica matematică) Valoare medie de structură a unei repartiţii statistice, reprezentând valoarea caracteristicii căreia îi corespunde frecvenţa maximă. Cf. D. med. + (Cinematografie) Nuanţă coloristică sau culoare în exces care denaturează redarea corectă a imaginii respective. Cf. ltr2, dn2. Culorile grele, cu dominanta cenuşei, conturează un orizont apăsător. T ianuarie 1971, 42. 5. S. f. (Muz.) Treapta a cincea a modului major şi a modului minor; acord compus pe această treaptă. Cf. pontbriant, d. Cu intervalele acordului dominantei modulăm precum ni arată esâmplul. VOROBCHIEVICI, A. M. 74, cf. COSTINESCU, ALEXI, W., TIM. POPOVICI, D. M., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Fluierul îi împlinea în orchestra bombănită a uzinei un ton, ca naiul unui taraf de lăutari însufleţiţi de dominanta lui. ARGHEZI, S. XI, 106, cf. DL, DM, DER. Tema a doua pe dominantă evidenţiază sunetele „mi”, „do diez” fie ca pedale, fie ca note cadenţiale. M 1965, nr. 4, 18, cf. DEX. <> (Adjectival) Basul fundământal dominant. VOROBCHIEVICI, A. M. 40. - Pl.: dominanţi, -te. - Şi: (învechit, rar) dominante adj. invar., dominint, -ă adj. - Din fr. dominant. - Dominante < it. dominante. DOMINÂNTE adj. invar. v. dominant. DOMINANŢĂ s. f. Caracterul a ceea ce este dominant (3); preponderenţă. Cf. negulici, prot. -pop., n. d., costinescu. Utopiste sunt popoarele în cari sectele şi raţionalismul au ajuns la dominanţă. STĂNILOAE, O. 87, cf. SFCII, 115. în eseul despre diversele categorii de savanţi, această diferenţiere se face după dominanţă şi nu prin exclusivitate, contemp. 1975, nr. 1 512, 5/2, cf. dn3. + (Biol.) Stare prezentată de un caracter sau de o genă dominantă. Dominanţa depinde de masa corporală individuală şi de densitatea speciei, ltr2. In cazuri mai rare poate exista o dominanţă emisferică dreaptă, ceea ce are ca urmare o folosire preferenţială a mâinii stângi. D. MED, cf. DN3. - Din fr. dominance. DOMINĂRE s. f. Acţiunea de a (s e) d o m i n a şi rezultatul ei. 1. Deţinere sub influenţa, sub ascultarea, sub autoritatea sau sub administrarea sa a unei ţări, a unui teritoriu, a unui oraş, a unei colectivităţi etc.; cârmuire, conducere, guvernare, stăpânire (2), dominaţie (1), (rar) d i r i g u i r e, (învechit şi popular) oblăduire (1), (popular) biruire, chivernisire, (învechit) ocârmuire, tărie (II 6), (învechit, rar) sfrăpânărie;p. ext. (rar) domnie (1). Cf. domina (1). Principele Carol de Lorena ... nimici dominarea otomană în Ungaria. FILIMON, O. II, 38. Mulţi ani de-a rândul limba română era privită ca un simbol al dominării romanilor, baronzi, l. 7, cf. COSTINESCU, LM. Sancţiunea are un înţeles grav, căci ea sânţeşte şi dă concursul brut dominărei nedrepte a unui popor asupra celuilalt. EMINESCU, O. IX, 96, cf. DDRF. Eschil... în „Prometeul” său proclamă triumful voinţei şi al raţiunii omeneşti, înfrânte de dominarea brutală ...a zeilor. PLRII, 231, cf. RESMERIŢĂ, D. Ca să rupă această senzaţie de dominare, se ridică şi el de pe scaun. C. PETRESCU, î. II, 91. Sfetnicii care-l ating, covârşiţi de dominarea lui mută şi zdrobitoare, se tem şi-l ocolesc, arghezi, p. t. 18, cf. DL, dm, SFC ii, 115. O (Prin lărgirea sensului) Această dominare [a naturii] este măsura însăşi a civilisaţiunei. CONV. lit. iii, 147. Toate calităţile acestea ... dau bătrânului artist o netăgăduită superioritate şi o dominare deplină a scenei. EMINESCU, O. X, 192. Mijloacele matematice azi se întrebuinţează şi pentru dominarea fenomenelor economice, contemp. 1971, nr. 1 281, 8/4. 2. Capacitatea de a avea control asupra propriilor porniri, de a nu-şi exterioriza, de a nu-şi manifesta emoţiile, sentimentele, stările (sufleteşti); abţinere, autocontrol, autocontrolare, control, controlare, înfrânare, stăpânire (5), reţinere (2). Cf. d o m i n a (2). Acţiunea etică izvorăşte dintr-un principiu, dintr-un conflict intern, dintr-o luptă care presupune sforţare, dominare de sine. ralea, O. 154, cf. DM. O F i g . Reprezintatorul, desfăcându-se de nemijlocirea simţirei, lucrează întru dominarea asupra afectului şi concepe cugetând materia poetică. EMINESCU, O. XIV, 269. Actul moral implică din partea noastră o învingere a unor tendinţe contrare, o dominare a unei părţi din sufletul nostru. RALEA, O. 154. 3. Impunere prin număr, forţă, intensitate, valoare etc. Cf. domina (5). Cf. l. rom. 1953, nr. 1,9 .în urma reducerii treptate a propoziţiilor, subiectul este tot mai bine conturat, ajungând în final până la o dominare totală. CL 1957, 232. + (Sport) Manifestare a superiorităţii faţă de un adversar. Meci slab, în prima repriză, cu un plus de dominare din partea oaspeţilor, flacăra, 1975, nr. 40, 20. O dominare tactică a meciului. RL 1977, nr. 10 231. - PL: dominări. - Gen.-dat. şi (învechit) dominărei. - V. domina. DOMINARISÎ vb. IV. T r a n z . şi i n t r a n z . (învechit, rar) 1. A domina (1). Cf. tdrg. 2. A domina (4). Cf. tdrg. - Prez. ind.: dominarisesc. - Domina + suf. -arisi. DOMINĂT1 s. n. 1. Demnitatea sau calitatea de domn (3). Să se ia toate măsurile cu mod fin şi pre nesimţite, ca dominatul absolut al împăratului să prindă rădăcini tot mai afunde, bariţiu, p. A. I, 82, cf. LM. 2. Regim monarhic totalitar din Imperiul Roman de după Diocleţian, care a continuat şi în Imperiul Bizantin. Cf. dnj, m. d. enc*. - V. domina. 10256 DOMINAT2 - 1323 - DOMIN1CAN1 DOMINÂT2, -Ă adj. 1. Care este supus dominaţiei altuia, asupra căruia se exercită o relaţie de dominaţie (1); stăpânit (1). Cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D., CADE, DN3. ❖ (Substantivat) Trebuie să încete aceste referinţe de dominaţi şi dominatori. EMINESCU, O. IX, 89. 2. (Despre arbori) Ale căror coronamente se află dedesubtul altora. Cf. ds. - PL: dominaţi, -te. - V. domina. DOMINATOR, -OÂRE adj. 1. Care domină (1), care are putere mare, autoritate suverană asupra unui popor, a unui stat, a unui teritoriu, a unei comunităţi etc.; dominant (1). Cf. negulici, prot. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, GHEREA, ST. CR. II, 78, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Imperiul Roman ajunsese dominator peste tot basinul Mediteranei. scriban, D., cf. dl, DM. + Care aparţine statului. Constantin [cel] M[are] au redicat religiunea creştină la grad de religiune dominatorie. CONV. lit. I, 275. ❖ (Substantivat) Trebuie să încete aceste referinţe de dominaţi şi dominatori. EMINESCU, O. IX, 89, Cf. CADE. 2. Care se înalţă deasupra, care domină prin înălţime. Piatra Craiului... mi-a părut totdauna dominatoare. CAMIL PETRESCU, U. N. 242, cf. DL. Stelele dominatoare ale cerului nu-l ajutau. BARBU, PRINC. 259. ❖ (Adverbial) La etaj se acaţă dominator balconul, teodoreanu, m. îl, 68. 3. Care iese în evidenţă prin valoare, număr, intensitate etc.; care manifestă un aer de superioritate faţă de ceva sau de cineva. Aerul răstit, dominator cu care-l privea, răni mândria lui Dinu. VLAHUŢĂ, s. A. II, 213. D. Iorga ... avea un temperament dominator. LOVINESCU, C. I, 188. Vraja scăpărase în ... momentul intrării lui Lascaris, înalt, frumos, dominator. EFTIMIU, N. 50. Prezenţa ei e dominatoare. T ianuarie 1969, 96. + (Despre sunete, voce, glas etc.) Care se ridică deasupra celorlalte, care predomină prin intensitate. Locomotiva gâfâia rar ... Printre respiraţiile ei dominatoare, glasurile oamenilor ... umpleau cuprinsul gării. REBREANU, R. I, 16. Acest foşnet era atât de dominator. PREDA, I. 283. - PL: dominatori, -oare. - Şi: (învechit, rar) dominatorii!, -ie adj. - Din fr. dominateur. DOMINATORIU, -IE adj. v. dominator. DOMINÂŢIE s. f. (Atestat prima dată în 1836, ap. tdrg2) 1. Deţinere sub influenţa, sub ascultarea, sub autoritatea, sub administrarea sa a unei ţări, a unui teritoriu, a unui oraş, a unei colectivităţi etc.; cârmuire, conducere, guvernare, stăpânire (2), (rar) d i r i g u i r e, (învechit şi popular) oblăduire (1), (popular) b i r u i r e , chivernisire, (învechit) ocârmuire, t ă r i e (II6), (învechit, rar) stăpânărie;p. ext. (rar) domnie (1). Cf. NEGULICI. Despre împărăteasa Maria Tereza s-ar putea susţinea că parte mare a dominaţiunii sale se petrecuse cu afaceri religioase şi confesionali, bariţiu, P. A. I, 402. Face dintr-însele instrumentul unei opresiuni şi al unei dominaţiuni nedemne. GHICA, C. E. II, 621, cf. PROT. - POP. N. D., COSTINESCU, LM. Alta este domnul străin şi alta este dominaţia străină. MAIORESCU, CR. 148. Tocmai aceste două oraşe cari cereau cu atâta stăruinţă ajutor fuseseră acelea care ridicaseră întâi şi-ntâi făclia răzvrătirii contra dominaţiunii latine. EMINESCU, O. XIII, 106, cf. barcianu, ALEXI, w., şăineanu2. Dacă n-am avea viaţă, din care se pot trage foloase de putere şi dominaţie ..., emigraţia arfi şi mai mare. IORGA, C. 1.1, 194, cf. TDRG. Cele dintâi îndrumări spre el [spre curentul literar francez] trebuie căutate în condiţiunile speciale ale vieţii politice de la noi, în ce ne-a adus dominaţia străină. DENSUSIANU, L. 193. Şi în timpul dominaţiunii romane ... dacii răşinăreni îşi vor fi continuat traiul lor de păstori. PĂCALĂ, M. R. 36, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. A scăpat civiliz.aţia lumii de o lungă epocă de dominaţie persană. LOVINESCU, C. II, 210. Astfel [dacii] au rezistat invaziilor şi dominaţiilor străine. SADOVEANU, O. XX, 289. Pe timpul dominaţiunii romane cultura albinelor a fost mult apreciată. ENC. AGR. 1,274, cf. SCRIBAN, D. Şoimăritul este legat de... trista dominaţie turcească. BĂCESCU, PĂS. 199. Dominaţia spaniolă s-a sfârşit, ralea, o. 99, cf. DL. Suportăm dominaţia burgheziei din laşitate. PREDA, R. 17, cf. DM. Problema politică cea mai arzătoare pentru acea vreme era dominaţia turcească. IST. LIT. ROM. I, 579, cf. SFC li, 115. Statul feudal este ... instrument al dominaţiei de clasă. STOICESCU, S. D. 42. Generaţia mea şi-a format reacţiile şi gândirea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi a dominaţiei fasciste în Europa. ROMÂNIA LITERARĂ 1971, nr. 135, 4/3. Multe teritorii din Balcani ar fi putut scăpa de dominaţia otomană, magazin ist. 1974, nr. 1,8. Popoarele... luptă pentru lichidarea dominaţiei colonialiste. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 316. Soluţionarea gravelor probleme care decurg din ... relaţiile de inechitate, de dominaţie politică şi exploatare economică nu poate avea loc ca urmare a unor schimbări parţiale şi formale. CONTEMP. 1975. nr. 50, 372. Hutten milita pentru eliberarea Germaniei de sub dominaţia papală, românia literară 1979, nr. 14,23/1. ❖ Fi g .In realitate, biserica a voitdominaţiunea asupra spiritelor şi o voieşte încă. EMINESCU, O. X, 73. 2. Superioritate pe care o are cineva sau ceva asupra altcuiva ori a altceva, sub aspectul influenţei, al importanţei; preponderenţă, predominare. Cu cât o societate este mai înaintată pe calea civilizaţiunei, cu atât ea suferă mai puţin dominaţiunea de orice natură. GHICA, C. E. II, 343. El a risipit prin criticile lui energice dominaţiunea acelui fdosofem compus din o goală şi stearpă frazeologie. EMINESCU, O. xill, 331. O familie ... energică, reunind în sine toate mijloacele de dominaţie, ...se stabili în Ţara Românească în epoca lui Mihai Viteazul, iorga, l. ii, 613, cf. resmeriţă, d. [în Odobac] veghează ... instinctul dominaţiei, lovinescu, C. I, 61, cf. SCRIBAN, D. In constrângerea răspunsului stă tot secretul dominaţiunii acelor idioţi cu păr, care se numesc taţi şl tătuţi. ARGHEZI, C. J. 18. Puterea estetică a talentului, a frumuseţii au adesea efecte de dominaţie tot aşa de importante ca şi celelalte feluri de puteri, ralea, O. 174. De aici, tristeţea grea, perspectiva închisă, totul rotindu-se în cerc tragic, într-o ireductibilă dominaţie a absurdului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 137, 8/2. Ştim că azi forma modernă de dominaţie se cheamă tehnologie. CONTEMP. 1971, nr. 1 294, 10/4. Noi am debutat în plină dominaţie a criticii sociologistice şi ne-am propus să reînnodăm firul cu marea critică românească, flacăra, 1976, nr. 16, 24. + (Sport) Supremaţie, superioritate valorică. Ion Cernat a adus primul titlu pentru „Steaua ” la categoria respectivă, întrerupând o dominaţie dinamovistă de mulţi ani. flacăra, 1978, nr. 44, 22. - PL: dominaţii. - Şi: (învechit) dominaţiune s. f. - Din fr. domination, lat. dominatio, -onis. DOMINAŢIUNE s. f. v. dominaţie. DOMINEÂŢĂ s. f., adv. v. dimineaţă. DOMINIÂL, -Ă adj. v. domenial. DOMINICÂL, -Ă adj. v. duminical. DOMINICÂN1*, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Călugăr sau călugăriţă dintr-un ordin catolic întemeiat în Franţa la începutul secolului al XlII-lea de către Sfântul Dominic. Nu numai minorite, ci şi dominicani trimitea Papa Nicolae ... propoveduitori Evangheliei cătră noroadele ceale departe. MAIOR, I. B. 30/3, cf. I. GOLESCU, C. Dominicanii ... în aceiaşi vreme au pierdut ... nădejdea de a mai putea dobândi cinstea ce avea în acest loc din vremea lui Filip al II. 10265 DOMINICAN2 - 1324- DOMN CR (18 3 0), 462/34. Dintre minunile sale se însămnează ... prânzul fermăcătoriu în monastirea dominicanilor. ASACHl, L. 912/13. Pe poartă eşia cine cu popi, cine cu călugări, cine cu capuţini, cine cu dominicani, arhiva R. II, 129/20. Intre zidiri [strălucită este şi] biserica S[f]. luan, a dominicanilor. RUS, I. II, 252/5, cf. NEGULICI. Sub nume de franciscani, bernardini, carmeliţi şi domenicani ...fac tot atâta rău societăţii, FILIMON, o. I, 314, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. De atunci dominicanii ştiură să întreacă prin succesele lor toate ordinele ... şi n-au fost ei înşii întrecuţi decât de ordinul iezuiţilor, eminescu, o. xiv, 157, cf. barcianu, şăineanu2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. O geografie anonimă a Europei orientale, scrisă. ...de un călugăr franciscan sau dominican. brătianu, T. 69. [Acesta e un] pseudonim sub care s-ar fi ascuns dominicanul, CĂLINESCU, I. 121. Capucini, dominicani şi alte ordine călugăreşti au invadat noile provincii. RALEA, O. 15, cf. DM, DN, M. D. ENC., DEX. 2. Adj. Care aparţine dominicanilor1 (1), privitor la dominicani. Primul obiect care îi loveşte privirea este monasterul călugărilor dominicani. FILIMON, O. I, 307. Spre acest scop misionarii dominicani fură împuterniciţi ca în multe cazuri escepţionale să poată scădea din asprimea legilor canonice. EMINESCU, O. Xîv, 157. Se poate ca ea [biserica] să se fi înnălţat însă pe locul vechii mănăstiri dominicane. IORGA, C. I. îl, 16. Istoria ordinului dominican citează nnfray Gil, care ar fi profesat negromancia. CĂLINESCU, I. 234. Ordinul dominican ... cerea discipolilor săi cunoştinţe nu numai religioase, ci şi unele elemente de cultură laică. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 87, cf. DM, dn, m. d. enc., dex. - Pl.: dominicani, -e. - Şi: (învechit) domenicân, -ă s. m. şi f. - Din fr. dominicain. DOMINICAN2, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Republicii Dominicane sau este originară de acolo. Cf. M. d. enc., dex. 2. Adj. Care aparţine dominicanilor2 (1), privitor la dominicani. Cf. M. d. enc., dex. - PL: dominicani, -e. - Din fr. dominicain. DOMINÎE s. f. v. domnie. DOMINÎNT, -Ă adj. v. dominant. DOMINION s. n. Fiecare dintre statele, astăzi independente politic, care alcătuiesc Commonwealth-ul britanic, a cărui politică externă depinde de Marea Britanie. Trimit prin poştă, tradus din franţuzeşte, importantul raport al Conferinţei imperiale asupra noului statut al dominioanelor. TITULESCU, D. 205. Demersul trebuie făcut. în ... toate dominionurile prin legaţia noastră din Londra la comisarii, respectivi, id. ib. 678, cf. IORDAN, L. R. A. 98. Deşi dominion englez, Canada face un comerţ dublu cu Statele Unite. RALEA, 0.127, cf. DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DN3. - Pronunţat: -ni-on. - PL: dominioane şi (rar) dominionuri. - Din fr. dominion, engl. dominion. DOMÎNIU s. n. v. domeniu. DOMÎNIUM s. n. v. domeniu. DOMINO s. n. (Atestat prima dată în 1830, ap. tdrg2) 1. Veşmânt negru, cu glugă, purtat în Evul Mediu de către călugării catolici. Cf. NEGULICI, STAMATI, D., PROT. - POP. N. D., COSTINESCU, scriban, d. + Costum de bal mascat format dintr-o mantie lungă, de obicei de catifea sau de mătase neagră, cu glugă. Cf. valian, v., negulici, stamati, D., prot. - POP. N. D. Când un domino elegant intriga ... pe fashionabilii de la foişorul operei ... în nopţile de carnaval, toţi se jurau că e Dridri, alecsandri, O. P. 142, cf. COSTINESCU. Avea o patimă nespusă pentru flirt sub mască şi domino. caragiale, o. iii, 11, cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade. Dragă Emy, ... vin aşa în haină neagră şi cu un domino ... pe care zici că l-ai găsit, camil PETRESCU, P. 308. Au văzut un călugăraş ... svelt în antereul lui de măitasă neagră ca o domnişoară în domino de bal mascat, cocea, s. i, 333, cf. scriban, d., dl, dm, der, dex. <> F i g. Mi-am pus o albă mască Şi-im domino de gheaţă, anghel- iosif, c. m. i, 27. + Persoană care poartă un astfel de costum. Cf. costinescu, şăineanu2, cade, scriban, d., dl. 2. Joc de societate care se joacă cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, marcate fiecare cu un număr de puncte, de la 0 la 6, şi pe care jucătorii le combină între ele după anumite reguli. Joacă în cărţi şi în domino ... şi dă cu pistolul, CR (1833), 257 729. Copiii au jucat loton şi domino. GHICA, C. E. I, 233. In acest stabiliment ... amatorul de jocuri de noroc găseşte ... biliarde în abondanţă, domino, table. FILIMON, O. I, 379, cf. COSTINESCU. între aceşti muri afumaţi, plini de mirosul tutunului, de trăncănirea jucătorilor de domino ... ardeau lămpi somnoroase. EMINESCU, O vii, 95. Te-am învăţat să joci domino şi şah. CARAGIALE, O. III, 121. Ar fi putut să joace încă două partide de domino, vlahuţă, s. a. ii, 231, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., NICA, L. VAM. 81, CADE, SCRIBAN, D. Ştiai că nu te-am chemat la o partidă de domino. BENIUC, M. C. I, 126. Familii întregi ...făceau concina şi dominoul zilnic. DEMETRIUS, a. 58, cf. DL, DER, DEX. O F i g. Pe câmpul neted, ca pe-o masă verde, Un joc de domino s-a răsfirat. PILLAT, P. 112. - PL: dominouri. - Şi: (învechit) domin s. n. negulici, prot. - POP., N. D., SCRIBAN, D. - Din fr. domino. DOMIRÎ vb. IV v. dumiri. DOMIRÎRE s. f. v. dumirire. DOMIRÎT, -Ă adj. v. dumirit. DOMIRITURĂ s. f. v. dumiritură. DOMITÂLE pron. de politeţe v. dumneata. DOMIŢÎL s. n v. domiciliu. DOMN s. m. 1. (învechit; adesea determinat de un adj. pos.) Stăpân (2). Cătră Tinre ridicaiu ochii miei ... ca ochii şerbilor în mârule domnilor săi. PSALT. 270. Nu iaste robul mai mare de domnu-său. CORESI, EV. 467. Domn am pus el pre tine şi toţi fraţii săi slugi lui am pus. PO 92/16. Slugile amu şi cu domnii împreună stau. COD. TOD. 213. Toate vitele şi toate fierile şi gadinile ...se închinară lu Adam, ca nişte robi domnu-său. MOXA“, 100. Hiece domn iubeşte sluga cea bună şi o cinsteşte. VARLAAM, C. 247. Robul cel cumpărat iaste datoriu să agiute domnu-său. PRAV. 122. Nime nu poate sluji a doi domni. N. test. (1648), 8721, cf. mardarie, l. 128/20. Sluga cea vicleană ... ziş să dau şi eu ceva domnului mieii den câte mi-au dat (a. 1652). GCR I, 158/21. Fiind şarbă ... n-au vrut să prăznuiască la rodinile cuconului domnului ei. DOSOFTEI, V. S. septembrie 2273. Iată, domnilor, abateţi-vă la casa slugii voastre, biblia (1688), 12758. Robii şi domnii depreună vor sta. MOLITVENIC (sec. XVII), 311. în toate cu dreptate domnului mieu să slujesc m-am giurat. cantemir, I. I. II, 21. Sluga face voia domnului său. ANTIM, O. 154. Mai sus-pomenitul voinic să leagă domnului său următoarele slujbe cu credinţă şi cu isteţie a le împlini. EUSTATIEVICI, I 6/17. Sluga ce îndeamnă pre domnul său să nu să ţie de cuvânt face o răutate şi o vicleşugire. PILDE, 66/16, cf. LB. Domn, sclav, clăcaş, totuna. 10279 DOMN - 1325 - DOMN HELIADE, O. I, 602. De acum înainte ne eşti domn şi judecător al nostru, şi noi roabe ţie. GORJAN, H. I, 140/27. El avea un sclav... Când acest om făcuse o greşeală însemnată, domnul său ordinase să-l pedepsească, aristia, plut. LX2/19, cf. lm, resmeriţă, d., şăineanu, D. U., cade, scriban, d. [Cartea] robul a scris-o, domnul o citeşte. ARGHEZI, S. I. 10. Eu, lele, de dorul tău Nu poci sluji domnu-meu. JARNÎK—BÂRSEANU, D. 18. Cât eşti tânăr ne-nsurat, Eşti şi domn, eşti şi-mpărat, Iar apoi, de când te-nsori, Rămâi slugă până mori. UDRESCU, GL. Cum e domnit, şi servitorii, zanne, P. IV, 348. O F i g . De Hristos ... nu mă voi lepăda până voi hi domnu gândului mieu. varlaam, C. 455. Eu, singurul, cât de târziul! Slugă şi domn Al vegherilor, blaga, poezii, 220. + (Adesea determinat de un adj. pos.) Stăpân (1). Să fim întregi mai vârtos decât porumbii. Că lor, când le iai puii lor, ei se izgonesc, şi iară se întorc cătră domnu-său. CORESI, EV. 203. Să satură câinii din fărâmele ce cad din masa domnilor săi. varlaam, C. 253. Când va găsi neştine un dobitoc, făcând pagubă..., şi dacă-l va găsi, nu-l va mărturisi domnu-său, ce-i va tăia urechile, sau coada, ... să-i dea alt bou sănătos, prav. 15, cf. N. test. (1648), 20711. Calul... răncheză încetinel cu blândeaţe, ca la domnul său. alexandria (1794), 23/9. Căci cânii îndată, cum aud vorba domnilor săi, au nu se înfricoşează? maior, ist. 76/23. Şi câinii mănâncă din fărămiturile ce cad dă la masa domnului. ZANNE, P. III, 547. + (De obicei urmat de determinări în genitiv care indică obiectul posesiunii) Stăpân (3). Când amu va veni domnu viei, ce va face lucrătorilor aceia? CORESI, EV. 296. Acestea toate cu blândeţe le răbda domnul viei. varlaam, c. 226. Rugaţi domnului secerăturii, ca să scoaţă lucrătorii la seceratura sa. N. TEST. (1648), 1275. Domnul (stăpânul MUNT.) aceii case lăcuiaşte nu departe de acolia. prav. 76. Singur posesorilor sau domnilor locului milostiveaşte încredinţăm, aşez. 4/3, cf. lb, lm, ddrf. + (învechit şi popular) Stăpân (6). De domnul caseei Velzevula zicu-i, cu cât mai vârtos fămeiei lui. CORESI, TETR. 21. Acestea toate văzând domnul casei, să obidui foarte, varlaam, c. 226. Şi-l puse pre el domn casei sale şi boiariu spre toată avuţiia sa. psalt. (1651), 2002/3. Fiecare e domn în casa lui. ZANNE, P. iii, 78. Bărbaţii numai atunci sunt domni, când nu sunt muierile acasă. id. ib. iv, 262. -0* (în colinde; adesea determinat prin „bun”) Scoală, scoală, tu domn bun Şi fă focul mare, mare. RĂDULESCU-CODIN, L. T. R. 66. Să-mi fii domn bun sănătos. bibicescu, P. P. 234. Dar şade mi-şi şade Domnul cestor curţi, Cu-a lui jupâneasă. PĂSCULESCU, l. p. 13. L-al patrulea coru de masă Şade gazda, cest domn bun. densusianu, ţ. h. 269. Bună ziua, domn din curte. FOLC. transilv. I, 93. Ferice de ceşt domn bun ... jupân (Ion). FOLC. OLT. - MUNT. IV, 19. + (învechit) Soţ1 (2). Amu iară cu mine va lăcui domnu-mieu, că 6 feciori am născut lui. PO 101/24. Opri pre Elena, cu toată avuţiia, până va veni domnu-său la dinsă. MOXA2, 115. Sarra asculta pre Avraam, d[o]mnu pre el chemându-l. BIBLIA (1688), 9132/7. Pe dumneata te am domn de astăzi înainte, tată, şi mumă, şi rezămarea mea. IMBERIE (1789), în c. POP. II, 18. în casa domnului meu şi bărbat, ddrf. Rămăsese lucru hotărât ca ... Pena să-şi urmeze domnul şi stăpânul în Rusia. M. I. CARAGIALE, C. 28. încolăcind fug amicul tău domn, Ai adormit c-unfir de algă-n mână. VOICULESCU, POEZII, II, 174, cf. DEX. Iaca, lanăş, domnu meu, Că se-ai porumsit leu toat’e le-am împlin'it. densusianu, Ţ. h. 174. + (Popular) Persoană liberă, care are posibilitatea de a lua hotărâri şi de a acţiona în mod independent. Cel ce au câştigat un meşteşug poate să zică că iaste domn. PILDE, 49/27. Bela trăise numai pentru el ... sănătos şi tânăr, sătul şi domn. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. 1,18. Aş putea pretinde că sunt mai mult decât liber. Mă pot socoti domn. SADOVEANU, O. XXI, 295, cf. DL, DM, DEX. 2. (în religiile monoteiste; adesea art., cu regim de nume propriu) Fiinţă supremă, eternă, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenţei şi al ordinii universale, creator şi judecător al lumii şi care, în creştinism, este întreit în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; Dumnezeu (1), părinte (4), tată (17), creator, ziditor (3), stăpân (5), divinitate (1), dumnezeire (1), providenţă (2), pronie (1), sfânt (2), puternic (II1), (învechit) tvoreţ, zeu (I), sânt (2). Fericatu e bărbatu ... ce în legea Domnului e voia lui. PSALT. HUR.“ 87. Şti Domnul burătatea-cinstitori din năpasti a-i izbăvi. COD. VOR“. 400. Lucraţi Domnului (lui DumnedzăuH) cu frică, şi bucura-ţi-vă Lui cu cutremuri, psalt. 3. Ispovediţi-vă Domnului cu ceateri. CORESI, PS. 79/4. Şi zise Domnul lui Avraam: păzeaşte drept aceaia legătura mea. PO 54/5. Domnul de sus învricatu e şi împărat prespre tot pământul. COD. TOD. 192. Dumnedzău adevărat, cela ce iaste tuturor facerilor domn şi împărat. EUSTRATIE, PRAV. 5/13. Iată îngerul Domnului i să arătă lui în somn. N. test. (1648), 3725, cf. mardarie, I. 100/26. Legea Domnului nu o păzea, neagoe, Înv. 28/5. Sfinţia. Sa ieşind den scaunu lăuda numele Domnului cerescu pentru toate lucrurile câte i se întâmplase. Gavril, nif. 30/21. Aşea-i legea Domnului cea sfântă. DOSOFTEI, PS. 58/7. Va odihni Domnul sufletul mieu. molitvenic (sec. XVII), 310. El iaste Domnul a toate, văzutelor şi nevăzutelor, antim, O. 19. îngerul Domnului îi stete în cale. BUDAI-DELEANU, Ţ. 166. Bucuraţi-vă pururea întru Domnul MARCOVICI, D. 1/2. Au hotărât în numile Domnului, ca a doua zi să facă ... o mică călătorie. DRĂGHICI, R. 57/8. Cine este asemenea Domnului, cel ce să îmbracă cu lumina ca cu o haină? BUZNEA, F. 2/20. Se întinde o ţeară mândră şi binecuvântată între toate ţările semănate de Domnul pre pământ. BĂLCESCU, M. v. 307. Duhul Domnului trece pre pământ! RUSSO, S. 148, cf. COSTINESCU. Şi chiar haidem, cu ajutorul Domnului, să isprăvim odată şi trebuşoara asta. CREANGĂ, P. 224. Domnul s-a-ndurat şi i-a mai dat Poetului - cinci clondire şi z.ece topuri. CARAGIALE, O. IV, 169. Domnul e cu-aceia care lupt’pentru dreptate. MILLE, V. P. 90. Tu laudă mereu, Suflete, pe Domnul! COŞBUC, F. 131, cf. ALEXI, w. Domnul, stăpân pe pământ şi pe cer, Pe voi v-a dat, munţilor, nouă! GOGA, POEZII, 114, cf. TDRG. Domn din cer. PAMFILE, CR. 95, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Am voit pururea să aduc la altarul Domnului tot ce-am putut să culeg din grădina mea. GALACTION, O. 33. Fac cu voi, zice Domnul din ceruri, Cum face şarpele împărătesc cu puii săi. VOICULESCU, POEZII, îl, 229. Cotite şi neînţelese sunt căile Domnului! sadoveanu, O. I, 20. Cu câtă evlavie ascultau bătrânii ... cuvintele Domnului. MOROI ANU, S. 67, cf. SCRIBAN, D. Toate îl ştiu pe Domnul: niciuna nu mi-l spune, arghezi, S. II, 168. Soarele, lacrima Domnului, Cade în mările somnului. BLAGA, POEZII, 180. Poate s-o milostivi Domnul să ne dea o ploaie mai cu temei. C. PETRESCU, A. R. 113. Căile Domnului sunt nenumărate. VINEA, L. II, 71, cf. DL, DM. Puţin vă pasă de cuvântul Domnului! SORESCU, L. L. II, 109, cf. M. D. ENC., DEX. Aşa să ne ajute Domnul! ŢOIU, î. 426. Aşa s-au şi stins, chiar în anul nescris Lăsat mântuirii de Domnul, Văpăile! doinaş, a. p. 34. Soarele ... sus la Domnul se urca. ALECSANDRI, P. P. 27. Ierte-ţi Domnul păcatu. bîrlea, l. p. M. i, 61, cf. alr i 443/190, 223, 251, 351, 538, 885. Domnu l-auzea Şi mi-l asculta, D-un vârtej făcea. FOLC. OLT. - MUNT. II, 280. (în proverbe şi zicători) Ce gândeşte omul nu dă Domnul. NECULCE, L. 102. Mare e noaptea, bun e Domnul. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. I, 54. Când Domnul ne ajută, răul dă la noi să mută. id. ib. VIII, 701. Nu după voia omului, ci după voia Domnului. COSTINESCU. Nu-i după cum gândeşte omul, ci-i după cum vrea Domnul CREANGĂ, P. 223. Zilele omului sunt în mâna Domnului. AGÎRBICEANU, S. 53. Unde[-s] mulţi copii, acolo blagoslovenia Domnului, zanne, p. II, 77. <> (Urmat de „Dumnezeu”, care îi precizează şi îi întăreşte sensul) Eu sâmtu Domnu Dumnezeul tău. PSALT. HUR.2 156. Voi încă veţi hi nărodul mieu, că eu sântu Domnul Dumnizeul vostru (a. 1560). gcri, 4/16. Sfârşire şi nevoire face-va Domnul Dumnezeu spre toţi ce lăcuesc pre pământ. COREEI, EV. 36. Să-l năstăvească Domnul Dumnezeu să-i fie milă de voi şi de ceastă ţeară (a. 1599). DOC. î. (XVI), 111. Iară Domnul Dumnezeu, pentru a Lui mare milă şi dragoste, ne-au născut cu svântul botez. VARLAAM, O. 196. Numele Domnului Dumnezeului tău în har să nu-l iai pren gura ta (a. 1608). CODEX STURDZ. 290. Fu trimis Avraam cătră dânsul, precum îi zisease 10279 DOMN - 1326- DOMN lui Domnul Dumnezău (cca 1600 - 1625). GCRI, 68/10. Să nu ispiteşti pre Domnul Dumnedzăul tău. N. TEST. (1648), 5729. De primejdiile lumii să te fereşti, cu ajutoriul prepute micului Domnului Dumnezeu. M. COSTIN, O. 318. Să vă ascundeţi puţunel pân va treace mânia lui Domnului Dumnezeu. Gavril, NIF. 18/13. Puse Domnul D[u]mn[e]zău semnu lu Cain. biblia (1688), 32/44. Domnul Dumnezeul izbândirHor slobod au lucrat, antim, O. 106. Sufletele lor ... le-a osândit Domnul Dumnezeu să intre în copacii pădurilor. NEGRUZZl, S. I, 246. Şi la Iaşi Domnul-Dumnezeu a binevoit a pune în sufletele oamenilor o esenţă spirituală, sadoveanu, O. XX, 7. Domnul-Dumnezeul nostru - spunea popa Ilarie ... - ne-o dat întotdeauna semne, când am luat-o pe o pantă greşită! LĂNCRĂNJAN, C. I, 340. Dare-ar Domnul Dumnezeu să fie pe gândul meu! alecsandri, p. p. 227. O (La vocativ; ca termen de invocaţie sau de adresare către divinitate) Doamne, înşiş ştiu că eu era cela ce-i băga în temniţă. COD. VOR.2 270. E Tu, Doamne, agiutoriul mieu eşti. PSALT. 3. Doamne, cătră Tine scap; învaţă-mă să fac voia Ta! CORESI, EV. 4. Să laude-să şi ei cu Tine, Doamne (1583-1619). CODEX STURDZ. 282. Miluiaşte-ne, Doamne, că noi ne muncim mai vârtos de toţi. COD. TOD. 205. Fariseul... aşa să ruga întru sine: „Doamne, dau Ţie laudă că nu sâmt ca alalţi oameni apucători, nedirepţi, curvari”. varlaam, C. 7. Dz.isă Ieremia proroc[ul]\ Doamne! iartă-mă să grăesc cătră Tine (cca 1650). GCR I, 147/18. Tu, părinte al tuturor, Doamne şi împărate, Singur numai covârşeşti vremi nemăsurate. M. COSTIN, O. 320. Tu, Doamne, mi-eşti povaţă. DOSOFTEI, PS. 21/8. Fariseul stând deusebi aşa să rugă, D[oa]mne, mulţumescu-Ţi, că nu sunt ca ceilalţi oameni. BIBLIA (1688), 8052/26. Tu ziditu-m-ai, Doamne, şi pus-ai pre mene măna Ta. MOLITVENIC (sec. XVII), 303. O, Doamne şi toţi cereştii, lucru ca acesta cum şi în ce chip a-l suferi aţi putut? CANTEMIR, 1.1.1, 138. Doamne, judecă-i cu matca focului! ANON CANTAC., CM I, 187. Sfinte Doamne, Sfinte tare, Sfinte făr-de moarte, miluieşte-ne pre noi. BUCOAVNA, 163. Doamne! fă ca în sânu-Ţi să mă deştept! MARCOVICI, C. 16/12. Tu eşti, milostive Doamne, ziditoriu a toată firea. DRĂGHICI, R. 61/20. Doamne atotputernice şi a toate ziditorule, eu mă las cu totul întru hotărârea Ta. GORJAN, H. I, 75/15. Tu, Doamne, mă fereşte de orice tiranie! I. VĂCĂRESCUL, P. 32/3. Doamne! judecător drept, Vezi ce foc îmi arde-n pept. CONACHI, P. 108. Doamne! de ce ne-ai părăsit? FILIMON, O. I, 111. O! Doamne, Doamne sfinte, mai dă-mi zile de trai ...! alecsandri, P. iii, 89. O, cere-mi, Doamne, orice preţ. eminescu, O. I, 111. Slavă Ţie, Doamne! zise moşneagul. CREANGĂ, P. 75. Doamne, Doamne sfinte! fă ca nelegiuitul... să se facă muiere. ISPIRESCU, L. 30. Doamne, iartă-ipe aceia cari-ncep să se-ndoiască. VLAHUŢĂ, s. A. I, 10. Oh, Doamne! Tu eşti mare, eşti bun şi-ndurător. COŞBUC, P. II, 180. Doamne, Doamne!... pentru ce ... ai mai zămislit pământul cu puterea cuvântului Tău? HOGAŞ, DR. I, 182. Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, că nu i-ai încăierat. rebreanu, I. 31. Doamne!... Lasă-mă să stau de vorbă şi cu Tine. MINULESCU, VERS. 239. Atinge, Doamne, vremelnicia mea. VOICULESCU, POEZII, n, 218. Decât să spui Doamne-Doamne de zece ori, mai bine miluieşti o dată pe o văduvă. SADOVEANU, O. XXI, 339. Trimite, Doamne, semnul depărtării, Din când în când, câte un pui de înger. ARGHEZI, s. I, 36. Doamne, dă-mi seninătatea din albastrele pupile De fecioară! perpessicius, s. 85. în spinii de-aci arată-te Doamne, Să ştiu ce-aştepţi de la mine. blaga, POEZII, 80. Iartă-l, Doamne, de păcate! PARASCHIVESCU, C. Ţ. 78. Aş zice, iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac! preda, m. 62. Doamne, fii în inimile noastre, isanos, Ţ. L. 62. Fereşte-mă, Doamne, de avantaje! flacăra, 1974, nr. 10, 14. Schimbă-mi, Doamne, trupul în numele lui. stănescu, r. 285. Şi-acum o, Doamni sfinte, îţ mai aduci de noi aminte, Şi di tot nu ni uita. POP., ap. GCR II, 143/36. Dă, Doamne, pe lume O ploaie cu spume, alecsandri, p. p. 188. Doamne sfinte şi părinte! jarnîk-bârseanu, D. 125. Iartă-mă pe mine, Doamne sfinte. păsculescu, L. p. 139. Doamn’e, mulţumimu-Ţ că şî d'e aisea am scăpat, densusianu, Ţ. H. 103. Bată-l, Doamne, şi trăsneşte Pe-acela ce despărţeşte Tot un fecior cu o fată. bîrlea, L. p. M. I, 67, cf. alr i 443/820, 856, 870. Stâmpără-mi, Doamne, dorn. folc. transilv. i, 517. Am plecat să-mi caut stăpân, dă, Doamne, să nu găsesc, se spune despre un om leneş, pann, p. v. ii, 57/11. Fă-mă, Doamne, val de tei Şi m-aruncă-ntre femei. CREANGĂ, A. 64. Dă-mi, Doamne, ce n-am avut, să mă mir ce m-a găsit, se spune despre norocul neobişnuit al cuiva. PAMFILE, J. II, 214. Dă-mi, Doamne, gândul românului ăl de pe urmă. zanne, p. vi, 284. -O (La vocativ; adesea repetat, cu sensul religios atenuat sau pierdut, exprimă uimire, admiraţie, spaimă, disperare etc.) Acest giurământ aşea groaznic (o, Doamne)... pre la toţi s-au răpedzit. M. COSTIN, O. 292. Doamne! ...ce prăpastie fără margini! MARCOVICI, C. 10/18. Ah, Doamne, ce năcaz mare a iubi ş-a fi închis! CONACHI, P. 175. Doamne sfinte! strigă tânărul cunoscând-o. NEGRUZZl, s. i, 22. Doamne! ... tare mi-i urât aici. alecsandri, t. i, 183. Doamne, hazlie-i! CONV. lit. xiii, 45. I! ... Cumătră! Doamne, Doamne! Ce colac frumos mai ai! contemporanul, I, 687. Cum nu sunt un şoarec, Doamne, - măcar totuşi are blană. eminescu, O. I, 46. Doamne, măi femeie, Doamne, multă minte-ţi mai trebuie. CREANGĂ, A. 13. Doamne! Doamne! Ce să facem? CARAGIALE, O. I, 121. O, Doamne! zise ea cuprinsă de duioşie, ce bine e la mănăstire! SLAVICI, O. II, 32. O, Doamne! da greu somn am dormit, ISPIRESCU, L. 199. Din fântână cresc doi paltini frumoşi, Doamne, frumoşi şi drepţi ca lumânarea. CONV. LIT. XVII, 277. Apare-nn trup cu lanţuri, un cap orfan de plete, şi - Doamne! Craiu-nchide cu groază ochii săi. COŞBUC, P. II, 184. Doamne, Doamne, cât de neliniştită e tinereţea! AGÎRBICEANU, S. 45. Cât pământ, Doamne! REBREANU, I. 51. Doamne, Doamne, ce prăbuşire! EFTIMIU, N. 70. O, Doamne, este ea numai atât de gingaşă, bacovia, o. 230. Sfătoasă mai era, Doamne! MOROIANU, S. 102. Doamne! parc-am dat cu oiştea în nişte zid. arghezi, s. i, 200. Vai, Doamne, şi nici n-am mâncat azi. CAMILAR, N. I, 89. Doamne, îşi zise Ana, s-a întâmplat ceva. vinea, l. II, 133. Mănâncă, Doamne, mănâncă de se istoveşte, demetrius, a. 6, cf. DL. O! Doamne! Ce i-am făcut? De ce-a dat? preda, m. 502, cf. DM. Doamne, Doamne, zilele astea cât le ai, Le ai. SORESCU, L. L. III, 31. Vai, Doamne, cât de bătrână eşti! STĂNESCU, R. 41, cf. M. D. ENC., DEX. Ei, Doamne, poate că s-o face dreptate, flacăra, 1975, nr. 48, 5. Rău-i, Doamne, rău-i, zău, Când nu-i vin la făgădău. jarnîk-BÂRSEANU, D. 386. Soru-sa, gătită - Doamne, ca o grofoaie. reteganul, P. V, 24, cf. ALR SN IV h 977. Părul tău cel mătăsos, Negru-i, Doamne, şi frumos. FOLC. TRANSILV. II, 217. O, Doamne -Doamne, dafinu-ăsta ce curat, ce frumoz l-am lăsat, şi-acuma s-a părăginit! o. bîrlea, A. p. II, 18. O (în formule exclamative, împreună cu alt vocativ) Şi ce drumuri bătute, maica mea, Doamne! ... AGÎRBICEANU, S. P. 78. Doamne, Ileancă, Doamne, când îmi aduc aminte de martirii noştri, aşa-mi vine a plânge! ivasiuc, I. 41. Jucam, mamă Doamne, să mă h'i văzut, rămâneai trăznit! O. BÎRLEA, A. P. III, 214. O (în limbajul bisericesc; în formule de binecuvântare, adesea folosite eliptic, cu valoare de formule de salut) Deodată intră bătrânul! - Binecuvântează, părinte. — Domnul. EMINESCU, P. L. 98. Blagosloveşte, părinţele! [Popa:] - Domnul, taică! caragiale, O. II, 84, cf. SEVASTOS, N. 50. Blagosloveşte, părinte Varsanufie, auzii pe tovarăşul meu zicând. - Domnul! răspunse călugărul. HOGAŞ, DR. n, 5. Binecuvintează, maică iubită! - Binecuvântarea Domnului, cu noi, cu toţi! GALACTION, O. 515. Domnul fie cu voi, sărutaţi-mi mâna şi duceţi-vă. sadoveanu, O. xiii, 376. (Ca determinant în genitiv, exprimăideea de superlativ) El... In oştire că intra, Multă moarte că făcea, Prăpădul Domnului erea! ŞEZ. VIII, 166. -O Mielul Domnului v. miel (II). Mieluşelul Domnului v. m i e 1 u ş e 1 (II). Mieluşeaua Domnului v. m i e 1 u ş e 1 (II). Oaia (sau oiţa Domnului) = (în limbajul bisericesc; mai ales la pl.) creştină, credincioasă; p . e x t . femeie. Lasă astea, înalt Preasfinte, şi spune-mi drept: îţi mai dă brânci inima să faci cu ochiul la oiţele Domnului? Şi i-a arătat cu mâna spre tinerele curtene de faţă. CARAGIALE, O. II, 285. Casa Domnului v. c a s ă . Lăcaşul Domnului 10279 domn - 1327- DOMN v lăcaş. Păsărică Domnului v. păsărică (3). ❖Expr . Doamne apără! v.apăr a. Doamne păzeşte (şi apără)! v.p ăzi (3). Doamne fereşte! v. f e r i . Doamne iartă(-mă)! vierta. Doamne ajută! v. ajuta. A fi (mai) de Doamne-ajută v. ajuta. A nu fi de niciun Doamne-ajută v. ajuta. A (se) încărca de Doamne-ajută v.aj uta. Vezi Doamne = (familiar) pe cât s-ar părea, după cum s-ar zice; chipurile, cică, vorba vine. Iar tu eşti, vedzi Doamne, busurman şi nu ştii nemic! NECULCE, L. 209, cf. DL. Ai tăi ar fi glăsuit Că nu te-or da după mine, fiindcă-s sărac, Vezi, Doamne, că n-am nici moşie şi nici conac. VINTILĂ, o. 41, cf. DM. Astfel de oameni te somează ...să ţii cont de părerea lor, s-o aplici imediat fiindcă, vezi Doamne, ei au dreptul de a participa la tot ceea ce se întâmplă în această ţară. flacăra, 1974, nr. 10, 15, cf. dex. El avea străiţele cele mai proaste dintre toţi, măcar că era, vezi Doamne-te! ficior de împărăteasă. SBEERA, P. 130. Dragă Doamne v. drag. Drăguţ Doamne v. drăguţ. Drăguliţă Doamne v. d r ă g u 1 e ţ . Slavă Domnului! v. s 1 a v ă . Har Domnului! v. har. Mila Domnului! v. m i 1 ă 1 (14). Prin (sau din, cu) mila Domnului v. m i 1 ă 1 (14). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului v. milă1 (I 4). A lăsa (sau, rar, a da, a părăsi pe cineva) în plata Domnului v. p 1 a t ă 1 (3). A se duce (sau a pleca, a merge etc.) în plata Domnului v. p 1 a t ă !(3). A (se) lăsa în voia Domnului v. voie (2). (învechit şi popular) A (se) odihni (sau a adormi ori a se răposa) întru Domnul = a muri1 (1); a fi mort. S-au răposat întru D[o]mn[u]l. DOSOFTEI, v. S. octombrie 64714. Rugăciunea sa fierbinte pentru cei ce nu mai sunt, pentru cei de veacuri adormiţi întru Domnul. HOGAŞ, DR. II, 117. Iliuţ s-a odihnit demult întru Domnul. C. PETRESCU, S. 24. Moşul, nedeprins cu somnul, Adormise întru Domnul, arghezi, s. n, 104. (Cu schimbarea construcţiei) întru Domnul odihneşte bătrânul său paracliser, pillat, p. 117. Domnul (să îl) odihnească (în pace) v. o d i h n i (4). A se duce către Domnul = a muri1 (1). Mititeii s-au dus cătră Domnul şi datoria ne face să le căutăm de suflet, creangă, P. 30. Cum dă Domnul v. d a (14). Ş-apoi dă Doamne bine! v. d a (14). A fi în viile Domnului = a fi beat. Cf. zanne, p. i, 304. -O (Mai ales rut,; adesea determinat prin „nostru” sau urmat de „Isus Hristos” ori numai de unul dintre nume, care îi precizează şi îi întăreşte sensul) Epitet dat de creştini lui Isus Hristos. V. mesia, mântuitor (2), izbăvitor, spăsitor, stăpân (5), preaînfiinţat, tămăduitor. Pavel ... învăţa cealea ce-su de Domnul Isus Hristos. COD. VOR.2 333. Domnul nostru Isus Hristos ... iaste Dumnedzeu, iaste şi omu. psalt. 336. Nescăzuta ... îndulcire să o dobândim toţi împreună în Hristos Isus, Domnul nostru. CORESI, EV. 20. I[su]s H[risto]s, Domnul şi Ispăsitoriul nostru. PO 1/12. Aceşte n-au credzutu în Sv[â]nta Troiţe şi întru tine, Născătoare Domnului (1590 - 1602). CODEX sturdz. 250. Cinstitul şi sv[â]ntul trup al Domnului. COD. tod. 194. Veţi dobândi pentru credinţa voastră ... cununa cea de Dumnedzău împletită, ... carea toţi credincioşii o vor dobândi pentru Isus Hristos, Domnul nostru, varlaam, O. 189. Iară Mariia... unseasepre Domnul cu mir (a. 1669). GCRI, 186/33. Sfântul sânge al Domnului nostru I[su]s H[risto]s. NEAGOE, ÎNV. 6/3. Mântuitoriul nostru, Domnul şi Dumnezeu Hristos. M. COSTIN, O. 244. Tu, Anno, ... ai aplecatu-ţ hiică ce-au născut pre D[o]mn[u]l. dosoftei, v. s. decembrie 20474. învi[n]să din moarte H[risto]s adeverit Domnul nostru, molitvenic (sec. XVII), 312. Cu 563 de ani mai denainte de Domnul H[risto]s. CANTEMIR, HR. 77. Au băgat unii o icoană în foc, chipul Domnului Hristos, ca să scoată poleiala. ANON. CANTAC., CM I, 166. Sfânta şi purtătoarea de viaţă înviiare a Domnului şi Mântuitoriului nostru Isus Hristos. ANTIM, O. 105. Să nu aibă voie judecătorii a judeca ... în săptămâna patimilor D [o] mnului nostru I[su]s H[risto]s. PRAV. COND. (1780), 154. însuş Domnu H[risto]s au întrat în Ierusalim şezând pe puiu de asină! BUDAI-deleanu, Ţ. 166. Icoana Sfântului Iosif ce ţine în braţe trupul milostivului nostru Domnu I[su]s H[risto]s. GOLESCU, î. 116. Lacrimile jupăneselor văduve ... strigă răsplătire la Domnul Hristos ... pentru sângele care verşi! NEGRUZZI, S. I, 146. Apoi şezxiră amândoi în umbră, Domnul cugetând la Tatăl Său din cer şi Sf Petrea ascultând pe cugete doina izvorului, eminescu, p. l. 14. Prăznuiesc învierea lui Domnu Cristos. GORUN, F. 40. Dumnezeu, după ce a făcut lumea, i-a dat lumină ... născând pe Domnul Hristos. PAMFILE, VĂZD. 16. Mironosiţele au uns cu miresme corpul Domnului. SEVERIN, S. 88. Mulţămesc unuia Isus Domn şi împărat pentru minunea Sa. SADOVEANU, O. XIII, 907. E jocul Sfintelor Scripturi. Aşa s-a jucat şi Domnul nostru Isus Hristos. arghezi, S. I. 190. Unii şi-au amintit de Mormântul Domnului. vinea, L. i, 396, cf. DL, DM. S-au apucat să picteze pe Domnul Isus. barbu, G. 173, cf. M. D. ENC., DEX. Domnul nostru Isus Cristos era tare necăjit şi mânios. ŢOIU, î. 423. A venit Domnul Hristos, Mesia, cap luminos. POP., ap. GCR li, 322. Azi s-a născut Christos, Domnul cel prea luminos. JARNÍK — BÂRSEANU, D. 512. Unchiaşul... nu era altul decât Domnu Cristos. RĂDULESCU-CODIN, î. 266. L’emnu să pune p intru Domnu Hiristos. DENSUSIANU, Ţ. H. 116. Zâce Domnu Cristos cătă Petre: - Haidam pî la uomeñii noşt'i. O. bÎrlea, a. p. ii, 477. (La vocativ, ca termen de invocaţie sau de adresare către Isus Hristos) „Cinre eşti, Doamne?” Dzise cătră menre: „Eu sântu Isus Nazareaninul”. COD. VOR.2 267. Adevăr, Doamne, eu crez că Tu eşti Hristos, Fiiul lu Dumnezeu. CORESI, EV. 95. Doamne milostive, Fiiul Tatălui, n-am vădzut lumină din veacu. COD. tod. 205. Derept aciaia strigăm Ţie, Hr[i]stoase D[oa]mne. molitvenic (sec. XVII), 311.0, mari sunt minunile Tale, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru. ANON. CANTAC., CM I, 107. Doamne, zise atunci sfântul Petre, spăriet, ... hai să ne grăbim. CREANGĂ, p. 298. Lasă, Doamne, ştim, Te-ai supărat pe noi. ŢOIU, î. 425. ❖ Maica Domnului v. m a i c ă (1). Naşterea Domnului v. n a ş t e r e (II 1). înălţarea Domnului v. înălţare. Sângele (şi trupul) Domnului v. sânge (1). Mireasa Domnului v. m i r e a s ă (II). Schimbarea la faţă a Domnului v. schimbare (II). Pelincile Domnului v. p e 1 i n c ă . Anul (sau anii) Domnului - data socotită pornind numărătoarea anilor de la data naşterii lui Isus Hristos. S-au dat în cetatea noastră a Beciului 10 zile martie anii Domnului 1786. aşez. 9/4. (Regional) Naşul Domnului v. n a ş (11). 3. Titlu purtat de conducătorii Ţărilor Române; persoană care avea acest titlu; domnitor (1), vodă, voievod (3), (învechit) gospodar, vlădică, biruitor. V. p r i n c i p e 1 (1), prin ţ . La putenciosul domnu Pătru-Vodă amu fost de multe ori (a. 1593). DOC. î. (XVI), 181. Noi am mersu înaintea domnului lu Alixandru-Vodă la Divan. (1595-1596). id. ib. 105. Am văzut Domnia Mea cărţile altor domni bătrâni (a. 1601). ib. 109/7. Io Vasilie-Voevod, cu darul lui Dumnedzău ţiitoriu şi biruitoriu şi domn a toată Ţara Moldovei. varlaam, C. 3. loan Vasilie-Voevoda, domnul şi biruitoriul Ţărăi Moldova. PRAV. V. Domn era atunce la munteni de curund Mihai-Vodă. M. COSTIN, O. 47. Hicleşugurile călcătoriului de jurământ domn. GAVRIL, nif. 62/15. Vasilie-Voevoda, d[o]mn[u]l de Ţara Mo[l]dovei. DOSOFTEI, V. S. octombrie 6571. Domnu şi oblăduitoriu a toată U[n]grovlahia. biblia (1688), [prefaţă] 6/2. Luminatului şi înălţatului Io Costandin Băsărab-Voevod, domnului mieu milostiv (a. 1695). FN 50. De aici să începe poveastea altor domni, carii au venit pre urma Negrului-Vodă, precum arată mai jos. R. GRECEANU, CM II, 84. Prea luminatul domn Io Costandin Basarab-Voevod. antim, P. XXIII. Ghica-Vodă încoronat, domn în Ţara Rumânească Şi în cea moldovenească (a. 1752). iorga, c. i. I, 55. Merge şi domnul ... cu toată podoaba ce se cade unui prinţep de Moldavia. GHEORGACHI, LET. III, 323/1, cf. MAN. GÓTT. Alegerea de domn nou să se facă iarăşi dă la noi. DUMITRACHE, 112. Şi numaidecât să se arate domnului şi să se treacă în condică. PRAV. COND. (1780), 56. Datornica cucernicie... cătră domnul ţării. PRAVILA (1788), 26/5. Moldova are al său domn care să numeşte voevod. AMFILOHIE, G. 12/22. Luminată porunca Mării fi] Sale Preaînălţatului nostru domn Alexandru Şuţul- 10279 DOMN - 1328 - DOMN V[oie]v[o]d (a. 1802). DOC. EC. 68. Nimene altul să nu se chiiame domn, fără vodă din Bucureşti şi vodă din laşi, adecă prinţipul Ţării Româneşti şi prinţipul Moldovei. MAIOR, IST. 92/3. Iacă domnul Măria Sa este de faţă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 200. S-a învrednicit ţara dă a dobândit domn pământean. I. GOLESCU, în pr. dram. 57. După atâta coprindere, Radul putea să se întituleze prinţ sau domn. F. AARON, 1.1, 38/23. Dupre datina domnilor vechi, a zidit şi el o mănăstire. ASACHl, L. 3748, cf. valian, v. Noul domn îndată intră în laşi. arhiva r. II, 210/19. Niculae Mavrocordat fu cel dintăiu domn străin în Ţara Românească, FM (1843), lVl9, cf. stamati, d., polizu. Erau domni români odată tari ca nişte împăraţi. SION, POEZII, 84/11. Toaleta elegantelor din timpii domnilor fanarioţi. FILIMON, o. I, 131, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat, eminescu, O. I, 146. Primul domn al ţărilor unite ... venea să asiste la deschiderea anului şcolar, caragiale, o. IV, 129, cf. DDRF. Domnul se privia ca proprietarul ţărei sale. XENOPOL, I. R. in, 148. Cel mai vechi mormânt de domn muntean e al lui Nicolae Alexandru Basarab. IORGA, C. I. I, 3, cf. TDRG. A! boieri, a venit şi rândul domnului. DELAVRANCEA, o. II, 159. Cele mai vechi documente pomenesc de danii făcute de cătră unii domni ai Munteniei. PĂCALĂ, M. r. 37, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. îi mai rămăseseră la sfârşit semeţului domn puţine oşti, însă bune. SADOVEANU, o. I, 182, cf. SCRIBAN, D. Vânătoarea cu şoimi ... era apanajul domnilor. BĂCESCU, PĂS. 199. De atunci sultanii ne-au trimis domni străini. TUDOR AN, P. 244, cf. DL, DM. Domnul ţintea profilul pietrei, fraged, Cu ochi pizmuitor şi mohorât, labiş, p. 20. Se fereau ... pentru că domnul nu glumea. BARBU, PRINC. 18. încă din secolul al XlV-lea domnii români au căutat să aibă legături directe cu Bizanţul. IST. lit. ROM. I, 238. Boierii mari aveau dreptul şi datoria de a-l ajuta pe domn la conducerea ţării. STOICESCU, S. D. 52. Şeful statului feudal poartă, pe lângă titlul de conducător militar, „voievod”, şi pe acela de „domn”, titlu care înseamnă în latina medievală „stăpân de domeniu feudal”. PANAITESCU, O. Ţ. 75. Circulă legenda că domnul român s-a ocupat de astrologie şi alchimie, magazin IST. 1967, nr. 2, 85, cf. M. D. ENC., DEX. Mihai Viteazul, domn al unirii noastre şi al neatârnării, flacăra, 1975, nr. 40, 5. Când ferman la Bucureşti sosea, Domnul numaidecât să uita. PĂSCULESCU, L. P. 208. Pe Codrean îl duc la Ieşi, La domnul, la Ilieşi. FOLC. TRANSILV. II, 412. La iazăru vechi, ...De trei domni făcut Şi neisprăvit. FOLC. OLT. -munt. ii, 279. Schimbarea domnilor, Bucuria nebunilor, pann, p. V. n, 35. Doi domni într-o ţeară nu pot fi. zanne, P. IV, 345. O (La vocativ; ca termen de adresare) Doamne, eu am înţăles cu adevărat că Neagoe va se te scoaţă den scaun. GAVRIL, NIF. 74/2. S-au îngrăşat, doamne, berbecii, buni sint de giunghiat. Ştefan-Vodă râde la ceste cuvinte şi dăruia bani ţiganului. M. COSTIN, o. 61. Şi au dzis Purice aprodul [lui Ştefan-Vodă]: „Doamne, eu mă voi face o moviliţă, şi vino de te sui pe mine şi încalecă”. NECULCE, L. 10. Preaînălţate doamne, Dumnezeu însuşi te-a ales pe Măria Ta. GRECEANU, CM II, 8. Preaînălţate doamne, cu zmerită şi plecată noastră anafora înştiinţăm Inălţimei Tale că ... arendaşii şi chiriaşii ţin în chirie moşii, mori, case, hanuri şi prăvălii. PRAV. COND. (1780), 208. Ţăranul ...îl abordează cu pept deschis, zicându-i: „Tu, doamne!” precum zice şi lui Dumnezeu. NEGRUZZl, S. I, 273. Domn viteaz! Ce-ţi curg lacrimi pe obraz? alecsandri, POEZII, 157. Doamne, eu sunt o biată fată. ODOBESCU, s. I, 8. Cum nu vii tu, Tepeş doamne ...! EMINESCU, O. I, 151. Luminate doamne, se grăbi el, se cuvine să lăudăm blândeţa Măriei Tale. SADOVEANU, O. X, 173. Eu, doamne-am văzut D-un zid părăsit. FOLC. OLT. - MUNT. II, 278. <> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Un părinte domnu să aşaze pe unfiiu al său în scaonul părintescu. GHEORGACHI, CER. (1762), 271. + S p e c . Conducător al unui principat sau al unui cnezat; principe1 (1), prinţ, cneaz. Cf. mardarie, l. 159/14. Domnilor de Ardeal dzicem crai ungureşti. M. COSTIN, O. 43. Au trimis împăratul nemţăsc daruri lui Mihai-Vodă şi l-au făcut prinţipe, adecă din domnii împărăţiei unul. id. ib. 49. Nu sunt crai, ci prinţepi, adecă domni, ca rumânul, ca moldoveanul. R. POPESCU, CM I, 184. De atunci încoace toţi stăpânii Moscului să numesc împăraţi. Iar mai nainte să. numiia cnez.i (adecă duxi), ce să cheamă rumâneşte domnu. id. ib. 258. Aşa dar s-au dat porunci pe la toţi cnejii, adecă domnii, că fieştecare din prinţipatul lui, adecă din ţara lui, să răspunză oameni de oaste. DIONISIE, c. 223. Sigismund Bathori, domnul ţării Ardealului. BĂLCESCU, M. V. 31, cf. polizu, alexi, w. + P . e x t . Conducător al unui teritoriu dependent politic (de obicei, de un imperiu). împăratul au strânsu sobor toţi domnii, vlădicii, piscupii şi arhiiduchifi] şi toţi ai împăratului (a. 1600). DOC. î. (XVI), 127. Priam ... trimisă pre unul din domnii săi ce-l chema Antenor la Ellada. CANTEMIR, hr. 91. Va veţi închina mie şi voi şi ţara voastră şi să vă dau domn de la mine. alexandria (1794), 34/6. Când un domn sau un neam nu vrea să se mai siipuie împăratului său, ei îi dăruia docamdată titlul de aliant. Căpăţineanu, M. R. 1/6. Orânduind vechil în locul său pe unul din cei mai cu minte şi mai credincioşi domni ai împărăţiei sale ..., ieşi spre seară din cetate. GORJAN, H. I, 3/9. O F i g . împărăţia firii ... are domni, senatori, deregători şi orânduitori. CANTEMIR, 1.1.1, 85. + (învechit) Căpetenie. Şi neamul românilor acum trăia cu domnii săi în Maramoroş. M. COSTIN, O. 261. Căpeteniile daţilor, domni cu casăle lor, s-au dus toţi peste munţi în Ardeal. N. COSTIN, L. 121. Au avut întâiu răsboiu cu robii carii rădicasă cap în Siţilia, a cărora domnit era Evnos. CANTEMIR, hr. 121. + (învechit) Guvernator. Au luat domnul cetăţei mâzdă de la pârâşi. varlaam, C. 393. Aşezat-au Traian împăratul şi domni pre la cetăţi, cum zic la Ieşi caştalian. N. COSTIN, L. 128. [împăratul] ... prefiiul Sfântului A ret hei îl puse domn cetăţii. mineiul(1776), 146v2/19. Au fost... sutaş supt ascultarea lui Pillat, domnul Iudeii, ib. 96v2/36. Cel dintăiu pre care l-au rânduit Traian ca domn preste aceste ţeri au fost Marcu Scaurian. IST. m. VII/5. + P . e x t . Conducător al unei ţări, al unui popor etc.: cârmuitor, stăpân (4), stăpânitor (3), conducător, (învechit) ocârmuilor (1), oblăduitor, (grecism învechit) ighemon. V. m o n a r h , suveran,crai. Cei domni ai limbilor, ei se bat şi se cumplii după aceaia. CORESI, EV. 91. O ară fi văzând Şikhem hletenş, ficiorul lui Hemos, carele era domn acelui ţinut. PO 115/24. Ernestu, mai mare domn de Austriia (a. 1593). DOC. î. (XVI), 181. Inţeles-au aceasta dom[nul] nostru, împăratul, lu Mihail-Voievod credinţa şi slujba (a. 1600). ib. 134. O, amar cela ce să teme de' domnii pământului, iară de împăratul ceriului nu se teame (1590-1602). CODEX STURDZ. 268. Calioan, domnul şcheailor. MOXA", 204. Domnii cei mari în lume să săpăzască de mândrie, varlaam, C. 329. Au ucis şi domnul Bulgariei. URECHE, L. 119. Mi-au dat învăţătură domnu-mieu, Carele iaste mai mare pre o ţară. prav. 277, cf. mardarie, l. 179/18. Fiii tăi ... pune-vei pre ei domni pre tot pământul, psalt. (1651), 8375. Fericiţi sint aceia domni, cărora ţărâle lor slujesc din dragoste, nu din frică. M. COSTIN, O. 61. lată dară peşti cu coarne să înţeleg oamenii cei mari. Adecă împăraţii, domnii., biruitorii lumii aceştiia. CHEIA ÎN. 1172. Au murit d[o]mnul vostru Saul, BIBLIA (1688), 2202/49. Domnul său închis în gabinet, tot înfipt în mari gânduri: a rândui batalioni în multe părţi a Evropii (a. 1703). FN 120, cf. LEX. MARS. Judecă Măria Ta ca un domn creştin, antim, p. XXVII. Principii ... socotiră ca o norocire a lor scăderea domnului lor Aladin. VĂCĂRESCUL, IST. 250/18. In zilele lui Tuhutum, românii pre nimene altul nu-l chiema domn, fără singur pre aceia, carele era împărat, craiu, prinţip, duca, cu un cuvânt, carele era căpetenie ţării sau împărăţiei. MAIOR, IST. 91/26. Romanii ajunseseră a fi domnii Răsăritului. T. AARON. S. A. 62/8. Vă înmulţiţi şi creşteţi şi dominaţi pământul... şi tot ce e pe dânsul De domni să vă cunoască. HELIADE, O. I, 362. începutul împărăţii[i] domnilor răi samănă adesea cu sfârşitul acelor buni. CĂPĂŢINEANU, M. R. 141/17. Republica nu se mai putea ţinea: Romei îi trebuia un domn. F. AARON, 1. L. 54/5. Domnii şi toţi stăpânitorii să nu se prea încr^ază sfetnicilor lor. GORJAN, H. i, 129/26. Guvernul este monarhic când întâia putere a unui stat este în 10279 domn - 1329 - DOMN mâna singur unul numit împărat, rigă, ducă, prinţip sau domn. FABIAN-BOB, 49/19. Urmele de uriaşi ale poporului roman, domnii hunei. BĂLCESCU, M. V. 309. Străbunii noştri romani din Italia erau domni atotputernici în toată lumea (a. 1848). PLR I, 121, cf. polizu, ALEXI, w. Căutau a se face domnii economici ai Răsăritului întreg. IORGA, C. I. III, 85. Sunt domnul tafienilor, poporul Călătoreţpe mare. MURNU, O. 7, cf. TDRG. Domnia Ta vii dintr-un stat care trăieşte rânduit şi fericit sub mâna domnului său. SADOVEANU, o. X, 33. Prădător de nouă ţări, înşelător de nouă domni! PĂSCULESCU, L. P. 296. Un domn ce n-are dreptate iaste ca un râu fără de apă. PILDE, 46/14. Domnul fără dreptate, ca gardul fără proptea. I. GOLESCU, ap. zanne, p. iv, 338. ❖ (La vocativ, ca termen de adresare) Domne, rog Domnetale se me asculta aceaste nevoia mele (a. 1594). DOC. î. (XVI), 190. Doamne împărate, venit-au o boiereasă în cetate (1583-1618). CODEX sturdz. 281. Lui Bertoldo această hotărâre nu-i plăcea, ci au zis craiului: domnule! fii milostiv. BERTOLDO, 9/9. Acel tânăr ... zise cătră împăratul: Domnule, eu te cunosc prea bine. GORJAN, H. I, 67/10. împărate şi domnul meu, vă rog binevoieşte Şi singur eu la temniţă să mă duc priimeşte. PANN, E. V, 31/14. Despre partea închinării însă, doamne, să ne ierţi. EMINESCU, O. I, 146. ❖ (Prin analogie) Fiindcă Satana este împăratul întunericului, pentru aceaia, Velzevuv îi zice „întunecate doamne!”, budai-deleanu, ţ. 220. Bătrânul zicea: O, mai marele domn al zmeilor, fă bine, te rog, a mai îngădui niţel ca să asculţi istoria mea. GORJAN, H. I, 30/20. ❖ F i g . Sufletul carele iaste domn şi lăcuitoriu întru inimă. VARLAAM, C. 301. Mândru vultur... Acel domn al atmosferei. ALEXANDRESCU, O. 1,76. Dor de-al valurilor domn De inim-o apucă. EMINESCU, O. I, 171. Al mării domn Neptun. MURNU, O. 2. Şi-au rămas în turnul gotic Domn pe-ntinsele imperii Ale negrului haotic. MINULESCU, V. 15. Zâmbind aninat peste hăuri, Azi soarele singur e domn. VOICULESCU, poezii, ii, 104. Până la tine de-abia străbate cuvânt Din patria Unde domn este soarele, blaga, poezii, 196. E x p r . (Regional) Domn de rouă v. rouă (1). ^Compus: (Omit.; regional) domnul-păsărilor = pitulice (11 b) (Troglodytes troglodytes). Cf. BĂCESCU, păs. 79. -O (Regional; în construcţia) De-a domnul = numele unui joc de copii în care, după poziţia în care caa două beţe lipite în unghi ascuţit, aruncate pe rând de jucători, se stabileşte cine aplică şi cine primeşte un număr de lovituri. Cf. şez. ix, 9, pamfile, j. i, 11, ii, 12, III, 5. ❖ F i g . Poeţii mari sunt domnii pământului întreg! SĂM. IV, 745. + F i g . (De obicei cu determinări în genitiv sau introduse prin prepoziţiile „peste”, „pe”) Persoană care deţine întâietatea într-un domeniu oarecare, într-o colectivitate etc. prin calităţile sale, prin importanţa sa; rege (2), stăpân (7). Nime mai bine şi mai pre scurt toată desfătarea istoriei n-au cuprinşii ... decât acela domnul voroavei râmleneşti, Ţiţero. N. COSTIN, L. 35. Ţiţeron ... mai a tuturor ştiinţelor domn. CANTEMIR, HR. 5. Domn deplin preste limba sa maternă, bariţiu, P. A. III, 204. [Rubens], acest domn al pictorilor flamanzi, a zugrăvit scene de vânătoare. ODOBESCU, S. iii, 124. Veghe eşti şi somn - Poeziei Domn! ROMÂNIA literară, 1986, nr. 26, 11.4" (Cu determinări în genitiv sau introduse prin prepoziţia „peste”) Persoană aflată în fruntea unei ierarhii. Domn al săborului. mardarie, L. 104/18. Mulţi ani să se-nvrednicească A fi peste shoale domn Ca să ne scoale din somn. MONTAN, S. 27/5. Tu, preamăritule domn al oştirii, Atrid Agamemnon. MURNU, I. 36. ❖ (învechit, rar) Domnul Romei = papa. Domnul Romii cu fulger în brâncă Lega şi deslega după voie. BUDAI-DELEANU, Ţ. 150. 4. (învechit) Nobil (1). Cu ştirea şi cu voia a toţi domnilor mari şi sfeatnici ai Ardealului. PO 1/6. Ei s-eu rugat domnilor pre pace, ca să nu fie ... moarte, ce să plătească cu bani (a. 1587). DOC. î. (XVI), 203. Scriem închinăciune şi multă sănătate domnului Budachi Ianăşu, birăul de cetatea Bist[r]iţei (a. 1595). ib. 195. Săcuii... au dat dosul a fugi şi mulţi din domni au picat la apa Bârseii. URECHE, L. 139. Maria, fata lui Liudovic, nu s-au lăsat nici ea să rămâie batjocorită, având şi ea câţiva domni lângă sine priieteni de ai tătâne-său. M. COSTIN, O. 279. Şădzând la masă împăratul cu împărăteasa şi cu mulţi domni leşeşti, şi între acei domni fost-au şi Adam Sinovschii hatman. NECULCE, L. 254. Iar Matei-aga încă şi-au luat ziua bună de la craiul Racoţi şi de la toţi domnii şi nemeşii. ANON. CANTAC., CM I, 150. Aici toţi aceia, carii au în moşiile sale supuşi slujitori, ce se chiema mai nainte iobagi, ...se numesc domni supuşilor acelora. MAIOR, IST. 91/22. Aciia lăcuesc mulţi domni unguri, de neam mare, care au moşii prin prejur. GOLESCU, î. 11. Cei mai mari domni ai Transilvaniei priviau ca o mare fericire d-a merita ... favoarea şi creditul său. BĂLCESCU, M. V. 254. Colera devasta mai tare tocma în comitate de acelea în care domnii feudali tractaseră mai tiraneşte pe popor. BARIŢIU, P. A. I, 573, cf. COSTINESCU. Românii... deveniră robi iobagi ai nobilimei ungureşti, ai nemeşilor sau domnilor maghiari. ODOBESCU, S. iii, 518, cf. şăineanu, d. u. -O (La vocativ, ca termen de adresare) înalt de bun neam născut doamne baron. EUSTATIEVICI, I. 47/20. <> (învechit) Domn de pământ - latifundiar. Ţăranul iobag, care făcea robota, era cu desăvârşire atârnător de „Domnul de pământ - spăhie”. MOLIN, R. B. 419. îndeosebi preoţimea din satele de iobagi se găsea şi ea într-o situaţie asemănătoare iobagilor, fiind obligată la diverse sarcini faţă de domnii de pământ, blaga, G. 25. (învechit; prin Transilv.) Domn de steag = comandant de oşti, căpitan, nobil (1), senior (2). Celui domn de steag şi vestit viteaz Gesti Freanţi, alesu hotnogiu Ardealului şi Ţărâei Ungureşti ... aceaste doo cărţi să fie pârgă. PO 11/5. Vouă tuturor luminaţilor domnilor de steag ... şi tuturor, carii sunt în deregătorii şi în cinste ..., lăsăm şi poruncim (a. 1653). şincai, hr. ii, 320/16, cf. ddrf, tdrg. 5. (Popular; mai ales în Transilv.) Boier; p . e x t . persoană cu stare materială, poziţie socială sau educaţie superioară; s p e c . orăşean (1). Nu putem noi să fim toţi domni, preoţi sau învăţători. PETROVICI, P. 337/6. Mă duc în oraş şi stau de vorbă cu domnii. SLAVICI, O. I, 120. Muntenii zic târgoveţilor „domnule” în loc de „cucoane”, precum se zice în partea câmpului. ŞEZ. i, 77, cf. COŞBUC, P. II, 96. Doi feciori aveau la casă ... Unu-i mort de astă toamnă, Altul stă cu domni la masă. GOGA, poezii, 61. Nu-i o gospodărie şi o casă de domn, precum vezi. AGÎRBICEANU, S. 359. Mereu i-a bătut capul Glanetaşului să dea pe Ion la şcoala cea mare din Armadia, să-l facă domn. REBREANU, I. 52, cf. Şăineanu, D. U., CADE. Feciorul jupânului e domn, acum. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 222. Semăna mai mult a copil de domn. VLASIU, A. P. 18. Stofe albe din care-şi făceau cucoanele şi domnii costume atrăgătoare pentru vară. MOROIANU, S. 37, cf. SCRIBAN, D. Şi găina e de la ţară, dar o mănâncă domnii din Sevilla. CĂLINESCU, I. 90. Tu o să mergi la şcoală, să te faci domn mare, prefect să te faci. STANCU, D. 41. Şi ce făl.oşi erau copiii domnilor! BENIUC, C. P. 80. Vor avea ce umbla pe la uşile domnilor să-şi ceară drepturile. CAMILAR, N. I, 34. Având un singur copil... şi dorind să-l facă domn în primărie ori preot la biserica cea nouă ... a hotărât să-l ducă la gimnaziu. VORNIC, O. 6, cf. DL. Avram Iancu, spaima domnilor. ISAC, O. 276. Acuma, numai atâta să mai birui, se gândi, până îi ajunge tu domn, puiul mamii. T. POPOVICI, SE. 39, cf. DM. Vă duceţi... să vă împrumute nişte ţoale mai ca lumea, domni să-mi fiţi. BARBU, G. 237, cf. DEX. Horia bea la crâjmă-n deal! Domnii fug toţi din Ardeal. POP., ap. ODOBESCU, S. III, 553. Pentru mândra care-mi place Nici părinţii n-au ce-mi face, Nici judele satului, Nici chiar domnii sfatului. JARNÎK-BÂRSEANU, D. 11. Măi mândruţ, nume d’e domn, Mândre ţî-s sprâncen’el’e, Mai mândru ţînumere. ŢIPLEA, P. P. 69. Mulţi îs domni şi cu nădragi, Nu mănâncă toţi colaci, Ci trăesc ca cei săraci. BUD, P. P. 51. Or fost neşce domn’i, unu ge la Peşta şî unu nu sciu un’e, şî or săpat în pământ ş-or găisît neşce oasă ge hurieş. DENSUSIANU, ţ. h. 145. Am drăgucior de şti scrie Cu domni în cănţălărie. BÎRLEA, c. P. 29. Am mers cu doi domn ’i, unu gin Logoj ş ’altu gin Caranşebeş, la Răcezatu. GREGORIAN, CL. 54. Când a fost Horia-mpărat Toţi domnii s-au desculţat. FOLC. TRANSILV. I, 14. Ispas de la Izlaz Care sare şapte paşi, De mor domnii de necaz. FOLC. 10279 DOMN - 1330- DOMNA OLT. - MUNT. II, 367. Aşt’a-i zac gardirop domn’i ai mari acuma ... noi îi spun’em norman. PORŢILE DE FIER, 220. Unde vezi mulţi domni, acolo şî mulţi nebuni, i. golescu, ap. zanne, p. vin, 694. De domn, domn să fii, Dar de frică tot să ştii. zanne, p. iv, 347. Domnii fac pe om lotru. id. ib. 347. Dreptatea-i cum o fac domnii, id. ib. V, 82, cf. alr 1443, ib. n 2 607/192, alr sn iii h 886. <> (Ironic) Domnule c-un bou de fimie, să fii cu doi ţ-aş zice bade. ŞEZ. I, 219. O F i g . Dorul lui e mare domn. JARNÎK-BÂRSEANU, d. 126. 6. (De obicei urmat de numele de familie sau de prenume ori de cuvântul care indică profesia, funcţia, gradul etc.) Termen de politeţe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un bărbat; (învechit şi regional) musiu, cucon, (învechit) jupân, (grecism învechit) chir, (italienism învechit) signor; p . e x t . ins. Eu domnului N. N., orăşanului din Dobra, am mai rămas datoriu o sută de florinţi. EUSTATIEVICI, I. 15/4. Au poftit pe domnul co[n jtrolor ca să margă... cu bătrânii ce au fost arătaţi în z,apisul tăinuit (a. 1793). ŞTEFANELLI, D. C. 235. Descoperind eu mai nainte de vreo câteva zile gândul şi dorirea mea domnului Pavel Ruja ... ne-au dat curajuita nădeajde. ARITM. (1805), 11/7. Am adăogat a înştiinţa pentru aceaia pe domnul notăraş. MAIOR, I. B. 338/8. Bună zioa, domnule, cum te afli? ABEŢEDAR, 3O2/13. Hotărârea domnului glavnoi comandir (a. 1828). DOC. EC. 412. Intre oaspeţi se afla şi un domn cu surducul albastru. albineţ, M. 24/24, cf. valian, v. Domnule Caragiali, ian spune mie când o să măntuim repetiţia? PR. DRAM. 184, cf. STAMATI, D. D[o]mnii abonaţi vor primi bilete subtînsemnate de redactor (a. 1857). PLRI, 74, cf. POLIZU. Domnilor alegători, mă rog să fiu ascultat. ALEXANDRESCU, 0.1,264, cf. PONTBRIANT, D. Ne rămâne de a mulţumi d[omnu]lui Alecsandri. CONV. lit. I, 133, cf. costinescu, lm. La noi, la Otopeni, spune, domle, tata, că s-a stârpit toate vacile când a venit cometa ailaltă, caragiale, O. I, 102. Monedele sunt ale domnului de la şosele. SLAVICI, O. I, 355. Domnule Dan, trebuie să joci cu noi un cadril, vlahuţă, s. A. III, 16. M-o trimes don comisar. CONTEMPORANUL, VII2, 391. Vestit ca om rău, domnul subchirurg era spaima bolnavilor, bacalbaşa, S. a. i, 133. Domnul sergent începea instrucţia. MILLE, v. P. 150, cf. alexi, w. Un domn elegant, care venea să se urce în expres, dând cu ochii de mine, se opri o clipă. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 17. Cât îţi plătim, domnule? AGÎRBICEANU, S. 471. Trăiţi, don căpitan, răspunse el salutând milităreşte. HOGAŞ, DR. II, 69. Nu pot permite, domnilor, să faceţi şi aici politică! REBREANU, I. 153. Domnii cu jambiere şi şepci impermeabile trec la poştă peste drum de hotel. IBRĂILEANU, A. 7, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Domnul ăsta e surd, e mut, dar e foarte bine ca bărbat. MIRONESCU, S. 150. Un domn serios de la Culte Cu cioc şi cu ghete de lac. TOPÎRCEANU, B. 62. Ceva desăvârşit mediocru, incolor şi neexpresiv, un fel de domn cumsecade de 20 de ani. CAMIL PETRESCU, P. 6. Frumoasă cucoană ai, domnule! BRĂESCU, M. B. 10. Virgil a înţeles că, de vreme ce Elefterescu i-a zis „domnule”, lucrul se schimbă la faţă şi a tăcut. POPA, V. 205. Eu sunt, ... eu, Ber-Căciulă, argatul domnului grădinar! VISSARION, B. 32, cf. SCRIBAN, D. Eu sunt „domnu” Pintilie Viţelaru. SADOVEANU, O. XXI, 307. Şi când a trecut un domn bine îmbrăcat, îl salută. ARGHEZI, C. J. 226. Se lăfăieşte un domn gras cu ţigară de foi în gură. RALEA, O. 25. Cu acest domn lacob, să ne luăm unele măsuri, c. PETRESCU, A. R. 112. Era tovarăş de cârciumă cu domnul Sile. STANCU, M. I. 216. Dom ’ locotenent vă aşteaptă. CAMELAR, n. I, 423. Hei, domnu! Alo! încotro? VINEA, L. I, 14. Domnul blond merge cu mâinile la spate. DEMETRIUS, A. 40, cf. DL. Nu-i aşa, dom’ şef? preda, i. 78, cf. DM. Erau doi domni graşi, cu dinţi de aur. barbu, G. 98, cf. M. D. ENC., DEX. Şi noi iubim patria, domnule Zăvor, ţoiu, î. 426, cf. alr i 443/388, 512, 552, 730, 760, 792, 850, 860, 890,926,990. Mă rog, domnule sergent, Să-mi dai trei zile-n conced, folc. olt. - munt. ii, 423. Domne, aj vrea să intru şi ieu la prăvălie, numai pă mâncare, o. bîrlea, A. P. 1,564. <> (Familiar; la vocativ; determinat prin „meu”) Vă sunt, respectabilul meu domn, robit de recunoştinţă. PR. dram. 142. Domnul mieu! pann, e. i, 1/5. Adio, domnul meu, urmă luându-şi capela. NEGRUZZl, S. I. 257, cf. PONTBRIANT, d. Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa? EMINESCU, O. I, 151. Domnul meu, îl întreb, ... cum îţi explici d-ta obiceiul ăsta de a scrie scrisori anonime, caragiale, o. i, 187. Am venit la dumneavoastră, domnul meu, ca să vă mulţumesc. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 31. Mă faci să râd, domnul meu! EFTIMIU, n. 16. Dar ea-i răspunse: „Domnul meu, N-am trebuinţă!” PARASCHIVESCU, C. Ţ. 95. (Familiar, la vocativ, întrebuinţat în cursul unei relatări sau conversaţii, fără a fi adresat unei persoane anumite, exprimă surpriză, satisfacţie, admiraţie, mirare, indignare etc.) Ai mai prima, domnule, aleşi pe sprânceană. CARAGIALE, O. VI, 62. O casă, dom ’le, o casă, de ţi-era milă să calci pe covoare! c. PETRESCU, S. 144. Domnule, nevasta trebuie să fie nevastă. CAMIL PETRESCU, U. N. 9. Mănâncă, dom’le, mănâncă ceva de speriat, pe onoarea mea! BRĂESCU, O. A. I, 50. înainte pas alergător, - marş! domnule! mare comedie! SADOVEANU, O. II, 519, cf. SCRIBAN, D. Stai, domnule, că aici nu e glumă! protestă Moromete zgomotos. PREDA, M. 134, cf. DM, M. D. ENC. Cald. Teribil de cald, domnule, flacăra, 1974, nr. 30, 23. Dom’le, nici chiar aşa! ib. 1975, nr. 50, 21, cf. dex. <> (Ironic sau glumeţ) Câţi dintre domnii noştri critici ştiu aceasta? MACEDONSKI, o. IV, 76. Gustul acestor personalităţi de portmoneu fecundase inspiraţia câte unui domn tehnic, arghezi, b. 115. O să dea ei de mama dracului domnii ăştia care nu vor să vină la instrucţie, preda, M. 97. O (Ironic) S-o spălat pe mâini domnu stat. „Na-vă, descurcaţi-vă cum îţi şti”, lăncrănjan, c. i, 335. + (Familiar) Persoană demnă de respect, care se impune prin generozitate, distincţie, eleganţă etc. E un domn, ştie să se poarte! + (Astăzi ieşit din uz; mai ales art.) învăţătorul, considerat în raport cu elevii săi. Uneori „domnu” se înfuria straşnic de ţipetele nenorocitului copil, vlahuţă, s. a. ii, 153. Domnul striga pe băieţi c-un glas ascuţit, delavrancea, h. t. 94. Acest joc îl jucam la şcoală până nu venia „domnu ”. pamfile, j. i, 24. „Domnu”, care nu lipsise niciodată, nu venea în dimineaţa aceea. bassarabescu, V. 121 .Şi Domnuface o lecţie, uite aşa, cum o făcea el totdeauna, sadoveanu, O. iii, 54, cf. scriban, D., dl. + (Astăzi ieşit din uz; mai ales art.) Stăpânul în raport cu servitorii săi. A zis domnul că nu vrea să puie 13, că e fatal, caragiale, o. ii, 103. Servitoarea mi-a spus ... - Poftiţi de şedeţi: „domnul” vine numaidecât. GALACTION, O. 93. Da? ai să mă spui? ... „Domnu” nu vine degrabă acasă, sadoveanu, O. vii, 498, cf. scriban, d., dl. + (Prin nordul Mold.) Termen eufemistic folosit pentru a denumi un animal considerat impur sau spurcat. Atunci, dacă e vorba despre „jigănii”, trebuie să le zici celor de partea bărbătească „domn”, iar celor de parteafemeiască „doamnă” sau „cucoană”. MARIAN, s. R. n, 198, cf. candrea, f. 262. - PL: domni. - Voc. (1, 2, 3, 4) doamne, (5, 6) domnule, (familiar, 6) domne, domle. - Şi: (familiar, înaintea numelui sau a termenului care indică profesia, funcţia, gradul etc.) dom, don (tdrg) s. m. - Lat. dominus. DOMN vb. I. I n t r a n z. (învechit) 1. A domni (3). Ş-au făcut o cetate şi domnează asupra navigaţiei râului, leon asachi, b. 59/15. Acea doamnă e Dochie, Zece oi, a ei popor, Ea domnează-n vizunie Preste turme şi păstori. ASACHl, S. L. I, 169. O F i g. Lineştea cea mai deplină domnează. ar (1831), 243 V27. Această boală domnează de multe ori ca molipsitoare, şi mai mult la oile cele tinire decât la cele bătrâne, litinschi, m. 161/18. 2. F i g. (Despre înălţimi, clădiri, pomi etc.) A domni (4). El au zărit pagoda ... zidită pe ţărmurile mării, preste care să părea că domnează cu zidurile sale ceale mari. leon asachi, b. 25/19. Mii şi mii flori cu iarba din câmpie, Unde stejarul cel umbros domnează. ASACHI, P. 31/13. 10280 domnar - 1331 - DOMNESC - Prez. ind.: domnez. - De la domn. DOMNÂRs. m. (Popular) Boier. Cf. dr. iv, 1 038. Voinicii să se scutească De domnari şi de jendari. BUD, p. p. 44. Celuit-o, celuit, Un fecior de cărturar Pe o fată de domnar. BÎRLEA, L. P. M. I, 49. - Pl.: domnari. - Domn + suf. -ar. DOMNĂRET s. n. (Regional; cu sens colectiv) Boierime. Domnăretul şi ofiţerimea tăcu. CAMILAR, în SFC Iii, 63. - Domn + suf. -ăret. DOMNĂREŢ, -EÂŢĂ adj. (Prin nord-vestul Transilv.) Boieros. Cf. caba, săl. 34. -PL: domnăreţi, -e. - Domn + suf. -ăreţ. DOMNĂRÎE s. f. (Regional) Demnitatea de boier; boierie. Domnării nu erau aşa de multe şi dajdele nu erau aşa de grele ca astăzi, f (1885), 78, cf. iordan, l. r. a. 168, coman, gl. + Orăşenime. Cf. coman, gl. - PL: domnării. - Domn + suf. -ărie. DOMNĂRIT s. n. (Regional; cu sens colectiv) Boierime. Si de-a domnărit o fost în biserică! Com. din marginea - rădăuţi, cf. sfc iii, 66. - Domn + suf. -ărit. DOMNEALUI pron. de politeţe v. dumnealui. DOMNEAT pron. de politeţe v. dumneata. DOMNEÂTĂ s. f. v. domnet. DOMNEAVOÂSTRĂ pron. de politeţe v. dumneavoastră. DOMNEL s. m. (Regional) Diminutiv al lui d o m n (5), boieraş; s p e c. soţior. Cf. ddrf. Parte ce-am d-avut ...De domnel frumos. TEODORESCU, P. P. 79. - PL: domnel - Domn + suf. -el. DOMNESC, -EÂSCĂ adj. (Atestat prima dată la 1472, cf. ders) 1. (învechit) De stăpân (2). Aceasta chip de slugă iaste, iară ce vine, chip domnesc iaste. CORESI, EV. 105. Avuţiia ...în chip domnesc, nu de rob, ca să o ţie cine o va avea. id. ib. 430. 2. (învechit) Dumnezeiesc (1). împreună dară venind voi la un loc, nu iaste domnească cină a mâncarea, biblia (1688), 8702/55. Fiind praznicul domnesc şi trebuind la dânsa [la Dumineca Florilor] multă materie şi multă vorbă ca să descoperim cevaş,... întru cinstea şi lauda ei neştiinţa ne conteneaşte. ANTIM, O. 90. ❖ Rugăciunea domnească = rugăciunea care începe cu cuvintele „Tatăl nostru”. Rugăciunea cea domnească şi ce cuprinde în sine [Titlu]. ANTIM, O. 367, cf. barcianu. Sărbătoare domnească = nume generic pentru o sărbătoare religioasă importantă. Duminecile şi sărbătorile ceale mari ce să numesc domneşti şi ale Maicăi Preacistii... să vă închideţfi] prăvăliile. ANTIM, o. 27. Uşă domnească v. uşă (1). <> Compus: (Bot.; regional) lemn (sau pelin)-domnesc = lemnul-Domnului (Artemisia Abrotanum). Cf. TDRG, borza, d. 23. Frunză verde, lemn domnesc. CONV. LIT. XV, 230. 3. (în Evul Mediu, în Ţările Române; despre obiecte, terenuri, aşezări, clădiri, instituţii etc.) Care era în proprietatea domnului (3) sau a domniei (1), destinat folosirii de către domn sau de către domnie, făcut din porunca domnului sau a domniei. In tipariul domnesc ..., în Iaşi. VARLAAM, C. 1. Avuţia amânduror obrazele, ce vor face mestecare de sânge, să fie toată domnească. PRAV. 217. S-au fost luat locul domnesc (a. 1668). URICARIUL, xxv, 276. Turcii... au venit să ia ce or găsi domnesc tot pre sama împărăţiei. M. COSTIN, O. 201. Şi îngropării s-au dat La a sa domnească zidire (a. 1752). IORGA, C. I. I, 55. I-am dăruit vatra târgului Bârladului cu toate locurile pin pregiur, câte vor fi drepte domneşti (a. 1784). id. S. d. vil, 236. La măsuratul şi la spusul locurilor şi la a celor domneşti şi la a celor de obşte ... de faţă trebuie să fie birăul. aşez. 13/13. Va da vlădica din locurile ceale domneşti... colonilor. MAIOR, I. B. 216/1. Cere să ridice acest burduf cu undelemn la curtea domnească (a. 1819). DOC. EC. 195. Pentru luminarea neamului şcoaie mari domneşti au fost făcut, carcalechi, C. 106/11. Ocna fiind domnească, urmează ca şi dumneata şi toţi slujbaşii să facă ajutor ocnii (a. 1827). DOC. EC. 383, cf. LB. Făcu din curtea doinească o cetăţuie. F. aaron, i. II, 195/12. Palaţul domnesc de vară. RUS, 1.1, 270/23. A încungiiirat pe Alecsandru în curţele domneşti din Iaşi. IST. M. 195/1. Acest târg a fost odată rezidenţă domnească. NEGRUZZI, S. I, 191, cf. polizu. Egumenul monastiriţi] domneşti. PELIMON, I. 29/20. Averi nenumerate, comorile domneşti, alexandrescu, O. I, 69. Era clădită pe timpul lui Caragea noua reşedinţă domnească. FILIMON, O. I, 108, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Alaiul se opri în curţile domneşti. ODOBESCU, S. I, 73. Trenul domnesc s-a anunţat de la staţia apropiată. CARAGIALE, N. S. 61. Paharul domnesc, în formă de pâlnie înaltă şi subţire, e de aur. delavrancea, O. II, 145, cf. ddrf. Satele domneşti ... erau deci locuinţe de o popo raţie supusă unor îndatoriri către stăpânul locului, domnul xenopol, i. R. iii, 154, cf. barcianu, alexi, w. în biserica domnească întemeiată de dânsul acolo, i se vede mormântul. IORGA, C. 1.1, 4, cf. TDRG. Erau păduri domneşti şi numai sălbătăciunile şi pădurarii le cutreierau. AGÎRBICEANU, S. p. 116. Calea domnească apucă în jos. c. PETRESCU, S. 197, cf. ŞĂINEANU, d. U., CADE. Marea ogradă domnească. VISSARION, B. 158. Pietrele din morile domneşti. VOICULESCU, POEZII, I, 240. Herghelia domnească de la Timiş, sadoveanu, O. xiii, 10. Şi-au pus scaunul de domnie, făcând curţi de piatră şi case domneşti, brătianu, T. 102. Văzuse şi scaunele domneşti de-a dreapta şi de-a stânga altarului, barbu, princ. 69. Uliţa domnească fusese strâmtată. G. BARBU, a. v. 54. întregul tezaur domnesc, magazin ist. 1974, nr. 1, 8. Cea mai veche ctitorie domnească, flacăra, 1975, nr. 48, 19. Specialiştii semnalează elemente de tradiţie autohtonă, cum au fost bunăoară cele de la reşedinţa domnească de la Curtea de Argeş. BUTURĂ, EG. 374, cf. PATAPIEVICI, C. L. 263. Şi pe el că-l îngropa La mănăstirea domnească. PĂSCULESCU, L. P. 301. La cele curţi domneşti. BÎRLEA, L. p. M. i, 36. + (Despre persoane şi funcţiile lor) Care era în slujba domnului (3) sau a domniei (1). Oamenii cei domneşti, ce să dzice, armaşii şi armăşeii şi alţi ca dânşi ... nu să vor certa. PRAV. 279. Preotul Ignat cel domnescu din târgu din Bărlad (a. 1685). IORGA, s. D. vii, 91. Să cauţi să-i plăteşti fânul... că, de nu-i vei plăti fânul, ... voi trimite Domniia Mea om domnesc de vei da tot fără voia ta (a. 1706). BUL. COM. IST. III, 90. A fostu vinit un om domnescu (a. 1712). IORGA, S. D. V, 228. Fiind birău domnesc Ion Lazăr, iară birău satului au fost Oprea Achim (a. 1789). id. ib. xiii, 143. Deregătoriul cel domnesc cu această mărturisinţă nu să va îndestula. AŞEZ. 26/6. Zapcii[i] domneşti... vor lua cât să va socoti, ponturi, 10/18. Fu priimit în corpul adiutanţilor domneşti. HRISOVERGHI, A. 2/21, cf. POLIZU. Se făceau asemenea tâlhării de către oamenii domneşti, plătiţi ca să ţie liniştea. FILIMON, O. I, 159. Văduva lui Papaiani, arnăut domnesc la pensie. CARAGIALE, O. II, 183. Un mare ştab domnesc, macedonski, O. iii, 18. Vânătorii domneşti, scutiţi de multe sarcini pentru că aduc sălbăticiuni la curte. IORGA, C. 1.1, 158. Un colonel ... în uniformă strânsă pe trup, cu ceaprazării de aghiotant domnesc. CAMIL PETRESCU, O. II, 167. Arnăuţii domneşti traseră cu puscile. BARBU, PRINC. 16. Medicii domneşti primeau însemnate misiuni. G. BARBU, A. v. 35. Oncica e om domnesc Şi-a 10291 DOMNESC - 1332- DOMNESC plecat la Bucureşti. PĂSCULESCU, L. P. 298. Meargă-n Sighet şi mă ceie La maiorul cel domnesc. BÎRLEA, c. P. 102. + (Despre acte, hotărâri etc.) Care era emis de domn (3). Şasfe] boiari luaţ pre răvaşfe] domneşti (a. 1625). IORGA, s. D. vii, 32. Muiarea să va certa mai puţin decăt bărbatul... când va sparge carte domnească. PRAV. 281. Am mântuit cu hrisov domnesc toată ciata preoţească de sarcina dărilor. ANTIM, O. 388. Drept aceia dar mila ce s-au arătat asupra lor şi s-au întărit cu domnescul nostru hrisov, va fi bine păzită şi nestrămutată (a. 1767). ştefanelli, d. c. 95. Nici să cuvine vreodată să se dea poruncă domnească către judecători. PRAV. COND. (1780), 60. Acest ajutor, ce să coprinde în mai sus-numitul hrisov domnesc, să li se dea fără împotrivire (a. 1811). DOC. EC. 107. Vânzarea ce să face cu mezat să să întărească cu hotărâre domnească şi cu pecete. LEGIUIRE, 21/17. Intărindu-să cu a noastră domnescă iscălitură. PONTURI, 1/8. Le-am dat la mâini aceasta domneasca noastră carte (a. 1824). DOC. EC. 336. Privilegiaţi şi scutiţi cu hrisoave domneşti. FILIMON, o. I, 121, cf. COSTINESCU, LM. Guvernul însă, prin decret domnesc, poate opri întrunirile. MAIORESCU, D. V, 132. Vechile clauze ...se strămutau dintr-o condică domnească în alta. IORGA, C. I. III, 116. In Moldova nu există acte domneşti de danie ... scrise în româneşte. IBRĂILEANU, S. 34. Cercetătoare lună, ... Ştergi, pe furiş, pe rafturi un prăfuit slovar, Domneasca întărire, pecetea nu-ţi pun stăvili, pillat, P. 93. A ieşit vreunpitac domnesc, cupopreliştipentru portul straielor de şiac? C. PETRESCU, A. R. 13. Venise învoirea domnească şi se cununaseră fără zarvă. DEMETRIUS, A. 25. El scrie din dragoste pentru limba noastră, şi nu din poruncă domnească. LL 1973, nr. 4, 7. + (Despre instituţii) Care ţinea de puterea administrativă a domniei (1). Domneştii vistierii trimitem şi câteva adeverinţe ale ispravnicului (a. 1818). DOC. EC. 187. Ce face poliţia domnească? SADOVEANU, O. X, 29. O Sfat (sau Divan) domnesc = consiliu format din reprezentanţii marii boierimi care luau parte, alături de domn, la conducerea ţării. Au început a veni la canţelaria domnescului nostru Divan jelbi (a. 1822). DOC. EC. 259. Sesia }a Divanul domnesc să însămnează de trei ori pe săptămână. CR (1830), 104V9. Sfatul domnesc era consultat însă de câte ... ori se luau măsuri cu caracter mai deosebit. STOICESCU, S. D. 103, cf. M. D. ENC. 882. In această luptă crâncenă au căzut şi patru dintre membrii Sfatului domnesc, magazin IST. 1974, nr. 2, 12. Locotenenţă domnească = organ administrativ-politic care ţinea, în epoca modernă, locul domnului (3), exercitând atribuţiile acestuia; căimăcămie. Guvernul trece de fapt asupra locotenenţei domneşti. MAIORESCU, D. 1, 3. în aşteptarea noului domn se instituise o locotenenţă domnească. CĂLINESCU, 1. c. 94. Bani domneşti = bani din aur sau din argint (folosiţi de domn (3) sau de domnie (1)). Ceia ce fac bani domneşti, şi de vor îndrăzni să spurce aurul sau argintul pentru dobânda lor cu altă nemică nu vor plăti, numai cu capetele. PRAV. 77. Cela ce ...vafi având pre mâna sa bani domneşti..., pre acesta vor certa ca şi pre un fur. ib. 320. Soru-sa ... au fost pus şi ia parte ei zălog la Ştefan Brăiascul ce-a fost comis, pentru neşti bani domneşti a vecinilor săi (a. 1706). iorga, s. D. vn, 108. + (Despre însemne, funcţii etc.) Al domnului (3) sau reprezentând autoritatea domniei (1). Şi deacă au aşedzat vlădicii, le-au făcut cinste mare, că le-a pus scaunele, de şed den a dreapta domnului, înaintea tuturor sfeatnicilor, aproape de scaunul domnesc, ureche, l. 70. Zapis ... pecetluit cu peceña domnească. ANTIM, O. 336. A priimit cu mare ... bucurie domnescul sciptru. arhiva R. II, 285/12. Ursu ... pe domnescul tron înălţat. ALEXANDRESCU, O. I, 227. Pleacă să se urce în scaunul domnesc. MACEDONSKI, O. II, 233. Cu stema domnească, adecă cu armele ţării, şi deasupra o coroană poleită. CONV. LIT. XXI, 113. O pecetie domnească Dezgropată din arhiva prăfuitelor hrisoave, minulescu, vers. 115. Oastea creştinilor, împuţinată, a răsuflat un răstimp împrejurul steagului domnesc. SADOVEANU, O. I, 183. Palmă domnescă v. p a 1 m ă 1 (3). Prăjină domnescă v. p r ă j i n ă (3). Vadră domnească = v. v a d r ă (2). + (Despre obligaţii, dări etc.) Datorat domniei (1). Oricine va îmbla cu amăgituri şi nu va plăti vama cea domnească, acela iaste ca un fur. PRAV. 46. <> Slujbă domnească sau lucru domnesc - obligaţie în muncă a locuitorilor faţă de domnie (1). Slujba domniască şi alte greutăţi care s-ar cuvini de pe locul acela diatoriu să fie a le purta. AŞEZ. 77/22. Pe preoţii aceloraşi români îi mâna la lucru domnesc ca şi pre alţi iobagi. MAIOR, I. B. 81/23. Prin acest act cei doi vecini se leagă ...că nu vor mai supăra pe săteni cu slujbe domneşti, păcală, m. R. 51.+ (Despre acţiuni, manifestări, evenimente) La care participă domnul (3): desfăşurat pentru domn. Nuntă domniască cu multă cheltuială şi cu frumoasă podoabă şi giocuri. N. COSTIN, L. 561. Vinul cel mai bun ... să bea la measele ceale înalte domneşti, BERTOLDO, 7/2. Ceata acestor vânători negri aprovizionează masa domnească cu prepeliţele, şi mai ale tuturor boierilor mari. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 67. In zioa aceea era paradă domnească. NEGRUZZl, s. 1, 29. Situaţiunea Cotnarului încungiurat de vii, livezi şi păduri făcea încântătoare vilegiatura domnească. CONV. lit. I, 107. Toate ferestrele şi uşile se deschideau înaintea alaiului domnesc. GANE, N. 1, 7. La acele mari petreceri domneşti în care-şi aveau ... locul dregătorii de ceremonii. IORGA, C. 1.11, 152. Astfel de cântece vor fi fost zise la toate ospeţele domneşti. IST. LIT. ROM. I, 13. + (Despre sentimente, calităţi, părţi ale corpului etc.) Care aparţine domnului (3), privitor la domn, de domn. Unul din ei ... era mai cu deosebire ameninţat de a resimţi efectul acelei spaimi domneşti ce se traducea în acte de cruzime. CONV. LIT. III, 57. Aceste vorbe rostite de gura domnească au brăzdat adânc inima norodului. CREANGĂ, A. 75. Să-mi fie călăuză domneasca ta voinţă. MACEDONSKI, o. H, 205. Din ochii lui tot albi, o batistă scumpă aduna lacrimi domneşti. KLOPŞTOCK, F. 138. Mila domnească are margine. SADOVEANU, O. X, 111. + (Despre persoane) Care are calitatea de a fi domn (3) sau de a aparţine familiei unui domn. Acest descendent domnesc ... se arătase până atunci împăcat. MAIORESCU, D. V, 25. Ce pompă aspră, înjghebând amintirea mortului domnesc. IORGA, C. I. Iii, 19. [Neagoe] aduce... evenimente... pe care neapărat că domnescul scriitor le-a cules din literatura slavonă, id. L. R. 53. Asemenea lucru nu s-a pomenit pentru odraslă domnească de când e lumea. SADOVEANU, O. XV, 365. Mulţi, desigur, ştiau despre el că-i „os domnesc”. MAGAZIN IST. 1974, nr. 1, 4. + Ca de domn (3); p . e x t . care impresionează prin aspect, proporţii, bogăţie etc. „Domneascaprivire” a beizadelei. DENSUSIANU, l. 385. Şi ce inimă domnească-mi visam! VOICULESCU, POEZII, II, 227. Prin sfeşnice domneşti de flori de nalbă zăreşte satul. PILLAT, P. 116. Şă-mi cumpăr pană domnească, bîrlea, l. p. m. II, 104. O Măr domnesc = soi autohton de măr1 (1), originar din Moldova, cu coroana rară, neregulată, care produce fructe mari, de culoare gălbuie-portocalie, dungate cu roşu. Din valea Măţăului apucă muchiia în sus ... păn în hotarul Isăroiului... drept într-un măr domnesc (a. 1809). IORGA, S. D. vii, 55, cf. POLIZU, DDRF, DER, DEX, ŞEZ. I, 48. Foae verde meri domneşti. FOLC. OLT. - MUNT. II, 521. (La pl.) Mere domneşti = varietate de mere produse de mărul domnesc. Merii ...fără bătaie de cap dau un rod de meare ce le zic domneşti, oblăduirea, 36/2. Obrajii îi sunt rumeni ca două mere domneşti. FILIMON, O. 1, 117. Pomul... îşi aduce darul De mere grase, mari, domneşti. ALECSANDRI, POEZII, 547, cf. COSTINESCU. Faţa albă şi roşă ca mărul domnesc. EMINESCU, P. L. 11. Mă zăpsise în grădina lui, la furat mere domneşti. CREANGĂ, A. 68, cf. BIANU, D. S., TDRG. O cafea cu lapte de la care nimic nu lipsea,... nici chiar „marmelada ” de mere domneşti. HOGAŞ, DR. II, 21, Cf. BULET. GRĂD. BOT. I, 75, 79, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Venea ... aducând... coarne uscate, mere domneşti. BRĂESCU, A. 22. Mere domneşti, mari cât luna plină, străluceau printre frunze. COCEA, S. I, 215. Am rupt cu dinţii carnea aguridă, sticloasă a merelor domneşti, arghezi, C. J. 44. Pe obraji îi joacă tonuri din merele domneşti. PERPESSICIUS, s. 90, cf. DM, dex, ŞEZ. v, 42, XV, 69, alr ii 6 067/192, 514, 551, 723. (învechit şi regional; la pl.) Pere domneşti = varietate de pere dulci nedefinită mai îndeaproape. Numiri de pere: ... domneşti (ale zaharului). BARONZI, L. 93. (Regional; lapl.) Prune domneşti = varietate de prune rotunda*, de culoare închisă. Cf. alr ii 6 082/102, 141, 219, 250. (Regional) Harbuz domnesc = dovleac turcesc (Cucurbita melopepo). Cf. alr i 856/354. (Regional) Bostan 10291 domnestic - 1333 - DOMNI domnesc = bostan, dovleac (Cucurbita pepo). Cf. borza, d. 54. (Regional) Izmă domnească = izmă bună (Mentha piperita). Cf. id. ib. 110. (Regional) Lobodă domnească = lobodă (Atriplex hortensis). Cf. borza, D. 27. ^Compuse : (Bot.; popular) floare-domnească sau flori domneşti = a) nemţişori (Consolida regalis). Cf. borza, d. 51; b) surguci (Consolida ajacis). Cf. id. ib. 51; c) nemţişor (Delphinium elatum). Cf. id. ib. 58; d) garofrţă (.Dianthus carthusianorum). Cf. id. ib. 59, alr i 1 935/178, 186; e) garoafă (Dianthus caryophyllus). Cf. tdrg, panţu, pl., borza, d. 59; f) garoafe de munte (Dianthus superbus). Cf. tdrg, panţu, pl., borza, d. 59, cf. alr I 1 935/178, 186; g) floarea-miresei (Euphorbia marginata). Cf. BORZA, D. 67; h) albumeală (Leontopodium alpinum). Cf. id. ib. 98; i) rozetă (Reseda odorata). Cf. id. ib. 146; j) lăcrămioare (Convallaria majalis). Cf. id. ib. 51; k) crăiţe (Tagetes patula). Cf. id. ib. 167; I) toporaşi (II1) (Viola odorata). Cf. id. ib. 180; m) trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor). Cf. ddrf, borza, d. 181. Pe mini să mă mântuiască, Floarea cea domnească. JARNÎK—BÂRSEANU, D. 208. La fereşti, Cu flori domneşti. HODOŞ, P. P. 61. (F i g .) Mândruluţ, floare domnească. bÎrlea, c. P. 41; (regional) busuioc-domnesc = rozetă (1) (.Reseda odorata). Cf. borza, d. 146; (popular) buruiană-domnească sau buruieni domneşti = crăiţă (Tagetes erecta). Cf. tdrg, cade, borza, d. 167; (regional) iarbă-domnească = plantă nedefinită mai îndeaproape. Cununi de iarbă domnească. hodoş, P. P. 117; (regional) pene-domneşti = muşcată1 (a); (regional) salcă-domnească = sălcioară (Elaeagnus angustifolia). Cf. borza, d. 63; (regional) coacăz-domnesc (sau struguri-domneşti) = agriş (.Ribes grossularia). Cf. id. ib. 147; burete-domnesc = a) (regional) specie de ciupercă necomestibilă; burete-crăiesc (Bolbitius vitellinus). Cf. borza, D. 192; b) (învechit şi regional) specie de ciupercă comestibilă; (regional) burete-crăiesc (Tricholoma equestre). Cf. id. ib. 197. c) pâinişoară pipărată v. p â i n i ş o a r ă (II1) (Russula emetica). Cf. borza, D. 196; (Entom.; regional) gândac-domnesc = băligar (Geotrupes stercorarius). Cf. alr SN iii h 750/130, alrm sn ii h 574/130; (Omit.) pasăre-domnească v. p a s ă r e (I 4). 4. (învechit) Nobiliar. Lin om sărac ,,, portariu unei căsi domneşti în Milan, află o pungă, ţichindeal, a. m. 14/24. In câmpia transilvană sunt multe curţi domneşti şi alodiature întinse. BARIŢIU, P. A. iii, 88. - PL: domneşti. - Domn + suf. -esc. DOMNESTIC, -Ă adj. v. domestic. DOMNEŞTE adv. 1. Ca domnii (3); ca boierii, boiereşte; p. ext. foarte bine. Dispot-Vodă, ... îmbrăcatu domneaşte, au ieşit afară din cetate. URECHE, L. 175. Să ospătă în toate zile, domneaşte. N. test. (1648), 91733, cf. mardarie, l. 117/14. Constantin-Vodă au mers domneşte. N. COSTIN, LET. n, 54/20. Au răscumpărat pre tatăl său, dară crăimea nu i-au dat-o, fără numai o cetate, ca să poată trăi domneşte într-însa. ŞINCAI, HR. I, 290/4. Măgariul, unde au văzut pre cal căzând..., atuncea au zis: hai! hai! pentru aceaea te hrăneaşte tot domneaşte. ŢICHINDEAL, F. 106/16, cf. LB, valian, V. Umblă şi calcă domneaşte, Şi să uită vitejeaşte. BĂRAC, A. e. 879, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Nu-ncetezi, cu îndurare A tratarisi domneşte. CONV. LIT. m, 47, cf. LM. Veneau de mâncau domneşte şi iar se duceau la vânat. CREANGĂ, o. 166. Ii plăcea să trăiască domneşte, numa-n petreceri scumpe. CARAGIALE, o. II, 223, cf. barcianu, philippide, P. 92. Doar nu se va întoarce îmbrăcat domneşte din temniţă! AGÎRBICEANU, S. 540, cf. RESMERIŢĂ, D. Ilinca fu prohodită domneşte, ca împărătesele de la Bizanţ. M. I. CARAGIALE, C. 154, cf. CADE. Trăiau domneşte ca marii feudali, Dumbrăvenii fund întinşi ca un principat. CĂLINESCU, E. 15, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, SFC H, 141, m. D. ENC., DEX. In mijlocul unui sat îi veni pofta să se mai ospăteze, ca să vează şi alţii ce domneşte ştie el trăi. RETEGANUL, P. I, 5. Atunci se apucă ... de coamă, se aruncă pe cal şi-l încălecă domneşte, căci eu stăpân şi tu eşti cal! MERA, L. B. 122. Că ţi-i mersufl] drumăreşte Clopu-n cap ţi-lpui domneşte. FOLC. TRANSILV. I, 391. + (Popular; şi în 1 o c. a d v. pe domneşte) în limba domnilor (5), în limba de la oraş. O fost musai să avem în casă pe cineva care să vorbească domneşte! T. POPOVICI, SE. 249. „Boala de dânsele” -sau după cum se chiamă pe domneşte, reumatism e boală de tot rea. PAMFILE, DUŞM. 163. 2. (învechit) în felul lui Dumnezeu, dumnezeieşte. Nu ca Ilie şi ca Elisei, cu ruga şi cu rugăciunile, învise mortul acesta Hristos, ce domneşte şi cu zisa. CORESI, EV. 349. - Domn + suf. -eşte. DOMNET s. m. (Popular; cu sens colectiv) Boierime. Altă oaste ... ocupă toate drumurile ..., băgând spaimă cumplită în domnet. v. rom. aprilie-mai 1937, 62, cf. bul. fil. vii-viii, 243, dr. x, 567, ib. xi, 94, com. din crişcior - brad. - Şi: (regional) domneâtă s. f. dr. xi, 94, com. din crişcior - BRAD. - Domn + suf. -et. DOMNET pron. de politeţe v. dumneata. DOMNETÂLE pron. de politeţe v. dumneata. DOMNEŢ, -EÂŢĂ adj. (Regional) Boieros. Vini-on ... Călăreţ în chip domneţ, Pi-un cal galbăn zmerdios. mat. folk. 1 474. Ei să ţân domni, mai domneţ, şî noi săm proşti. T. papahagi, m. 172. -PL: domneţi, -e. - Domn + suf. -eţ. DOMNEZEIESC, -EÂSCĂ adj. v. dumnezeiesc. DOMNEZEU s. m. v. dumnezeu. DOMNÎ vb. IV. 1. T r a n z. (învechit şi popular; complementul indică ţări, împărăţii, cetăţi etc.) A stăpâni în calitate de suveran2 (1), de monarh, de domn (3), a conduce. Iară Isus chiama pre ei, zise: ştiţi că domnii păgânilor domnesc cu ceste şi ceai mari oblăduesc cu ei. EV. SL.-ROM. 76v/l. Rymul domniia Onorie, iară frate-său Arcadie, Ţarigradul. MOXA2, 142. Pentru acest fapt, Xinagor toată Chilichiia domni, dându-i-o înpăratul. HERODOT“, 471, cf. mardarie, L. 128/19. Mai apoi au hotărât sfatul că, de-i vor împăca cu Pătru-Vod[ă], să domniască ţara împreun(ă) (cca 1650 -1675). GCR I, 191/7. Achilin ... domniia de la-mpărăţâe scaunul Anatolului. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 1751/21. Dumitraşco-Vodă... au mai domnit Ţara Moldovii. N. COSTIN, LET. II, 37/28, cf. LEX. MARS. 212. Partea Dachiei vechi, carea o au domnit lustinian împărat, au fost ţinutul acel de lângă Dunăre. MAIOR, I. B. 11/12, cf. lb, valian, V. Eu jur să te reaşez pe tronul pe care domniră străbunii tăi. PÂCLEANU, I. II, 210/28. Era născut el la Patra, pe care o şi domnea. PANN, E. II, 31/3. Cănd astă negură de turci va prăda şi va pustii ţara, pe ce vei domni, Măria Ta? NEGRUZZI, S. I, 140, cf. POLIZU. Oricum va fi, mi-e scumpă cetatea ce-a domnit, alexandrescu, O. I, 68, cf. pontbriant, D. Cine-au domnit pe-o lume ... nu moare. ALECSANDRI, poezii, 496, cf. COSTINESCU, LM. O aşeaz.ă-n tron de aur să domnească lumi rebele. EMINESCU, O. I, 32, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Domnul Mavrogheni ... au domnit Valahia un an cu pace. DIONISIE, ap. TDRG, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Şi pleca în veselie Pe frumoasa lui moşie ... Ca domn să o domnească! ALECSANDRI, P. P. 166. Să-ţi domneşti ţara. BÎrlea, l. p. M. i, 18. ❖ R e f 1. p a s. Incursâră în Indostam, carea se domnea de mai mulţi domni acunăscători suzerentăţei împăratului Indiei. SĂULESCU, HR. II, 349bl721. Transilvania sau Ardealufl] a fost odinioară domnitu totu de cătră regii Ungariei. BARIŢIU, P. A. I, 1. ❖ I n t r a n z. Voi ştiţi că domnii lumiei domnesc şi marii au puteare. CORESI, EV. 86. Fi-va atare vreame cum tu încă veri domni şi giugul lui de pre grumadzii tăi lepăda-veri. PO 92/27. Nu vom pre acesta să 10300 DOMNI - 1334- DOMNI domnească spre noi. N. TEST. (1648), 9573. Den vremea lui Băsărabă-Voadă şi a lui Dan-Voadă, ... nu aveam elinească istorie câţi nepoţi de ai lor au domnit, biblia (1688), [prefaţă] 7/31. Numai giumătate de an au domnit, şi i-au şi vinit mazâlia. neculce, L. 37, cf. lex. MARŞ. 212. Prin a cărora voinţe domnii domnesc (a. 1765). uricariul, Vii, 49. La întâia dregătorie de Ipatie, a lui Dioclitian, domnind în Chilichiia Lysiia, era aceşti sfi[n]ţi creştini. MINEIUL (1776), 186vl/8. Ţinerea sânt toate ţările şi provinţiile, despre care domneşte un împărator, un craiu sau altă vreo stăpânire. OBRADOVici, D. 50/14, cf. lb. Priscus [călătorea] ... prin Dachia lui Traian, în carea atuncea Atila domnea. T. AARON, S. A. 74/21. Protimisind binele patriei, mai mult decât dorul a domni, în epoha năvălirei osmanilor în Evropa au însoţit şieş în domnie pe fiiul său. AR (1829), 32V24. Etolienii, ce-ş închipuisem c-or să domnească în Grecia, văzând că ei ş-au adus stăpâni pe cap, căzură în dăsnădăjduire. căpăţineanu, m. r. 50/19. Cât va domni familia de Ghica, vor lipsi cu totul. GORJAN, H. 1, 58/34. Aaron-Vodă... a domnit în Moldova în două rânduri, de la 1591-1595. asachi, l. 2744, cf. valian, V. loanla covârşit pe toţi tiranii ce domnise mai înainte. IST. M. 185/18. Alexandru cel Bun ... domnea în această vreme. Bălcescu, m. V. 9, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Domneşte ca un tiran. LM. Domni în pace, în linişte. ISPIRESCU, L. 40, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w., tdrg, resmeriţă, D. [Brâncoveanu] a domnit atunci când tumultuoasa înflorire-a barocului era în toi. M. 1. CARAGIALE, C. 23, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., BRĂTIANU, T. 183, DL, DM. Eu am un singur scopos, să domnesc. BARBU, PRINC. 106, cf. M. D. ENC., DEX. Tatăl lui ... domnise peste o mare parte dintre triburile galice, magazin IST. 1975, nr. 8, 51. Oşti să stăpâneşti, în ţară să-mi domneşti. PĂSCULESCU, L. P. 49, cf. ALR II 2 860/250, 537, 605, 791, 872. (Cu complement intern) Domnia să-mi domnesc. pompiliu, B. 71. ^ (Prin analogie) Era Athina cetate mare ... şi o judeca doişprezeace filosofi, şi împărat nu avea, şi domniia ţările elineşti toate, alexandria (1794), 53/10. Nemărginită mulţime de romani ... din toată Italia au adus în Dacia, ca ei toate oraşele şi toate satele ... să le domnească, maior, ist. 266/23. ^ I n t r a n z. Goţii, înainte de a mearge la Italia, au fost în Dachia, şi au domnit preste români ca la o sută de ani. MAIOR, IST. 241/29. Portugalia domneşte peste multe colonii în Africa şi Asia. RUS, I. 1, 134/12. + T r a n z., intranz. şi refl. (învechit şi popular; în religia creştină; subiectul este Dumnezeu) A fi atotstăpânitor. Domni-se Dumnedzeu pre toate limbile. PSALT. hur.2 127. Domnul împărăţi-se (d[o]mni-se Hj şi în dulce frumuseaţe se înveşti. psalt. 194. A Domnului iaste împărăţiia şi domneaşte spre limbi, psalt. (1651), 36715. D[oa]mne,... Tu domneaşti spre lăţiia măriei; când să rădică valurile ei Tu le aşeazL ib. 16974. Au doară împărăţiind vei împărăţi pre noi, sau domniind vei domni pre noi? BIBLIA (1688), 272/59. Domnul cerul să-l domnească Şi să-l stăpânească. BIBICESCU, P. P. 246. + Intranz. Fig. Hristos domneşte de fapt în sufletele cari vin la credinţă. STĂNILOAE, O. 247. 2. T r a n z. şi refl. (învechit şi popular) A da (sau a-şi lua) rangul de domn (3); a (se) face domn. losif custă încă şi în tot Eghipetul se domneaşte. PO 162/7. Şi, domnindu-se Co[n]stantin-Vodă, au mers toţi la domnu[l] nou (începutul sec. XVIII). MAG. IST. m, 62/19. Le era tutoror cu bine, fiindu şi el din boierii ţărâi domnit. NECULCE, L. 37. Sluga se domneşte în scaunul domniei stăpânului său. muşte, ap. tdrg. + R e f 1. F i g. (învechit şi popular) A se purta ca un domn (5); a se boieri, a se fuduli. Cu atâta mai mult se domneaşte, cu cât să ceare mai mult de la dânsul. ŢICHINDEAL, F. 121/9, cf. SCRIBAN, D. In iarna aceea veni să-i vadă Io siv. îmbătrânise şi se domnise. T. POPOVici, SE. 27. Alţii se „domneau” şi se izmeneau înainte de a ajunge „cineva”, lăncrănjan, c. ii, 235, com. din marginea - rădăuţi. +Intranz. Fig. (Popular şi familiar) A trăi ca un domn (5), a o duce foarte bine; a nu avea nicio grijă. Cf. costinescu, resmeriţă, d. Cât am stat la ţară am domnit, scriban, d., cf. dex, ciauşanu, v. + Tranz.şirefl. (Popular şi familiar) A se adresa cu apelativul „domnule”, a da titlul de domn (6). Cf. CADE. Nu mai mă domni, domnule căpitan, că eu sunt... om sărac. VISSARION, B. 127, cf. SCRIBAN, D. Armeanul nu băgă de seamă că bucătarul încetase a-l mai domni. TUDOR AN, P. 312. + R e f 1 . F i g. (Regional) A renunţa la portul popular şi a se îmbrăca în haine de oraş. Com. din marginea-rădăuţi. 3. T r a n z. A ţine sub influenţa sau sub stăpânirea sa; a stăpâni (2), a domina (1), (învechit) a domna (1). [Omul] să domnească pre peştii măriei şi dobitocului, păşirilor ceriului şi jivinilor şi a tot pământul, palia (1582), ap. GCRI, 35/1. Giudeţul... va socoti ...de va fi mădulariu di ceale mari ce oblăduesc ce să dzice domnesc toate mădularele, prav. mold. 69712. Creaşteţ şi vă înmulţit şi umpleţ pământul şi domniţ pre dânsul, antim, o. 81, cf. lb. Doi bărbaţi de geniu ... se pun în capul acestei mişcări ca s-o domnească, negulici, e. ii, 257/31, cf. lm. Lumea privea ... că adusese o aşa zână să o domnească. ISPIRESCU, L. 39, cf. tdrg, RESMERIŢĂ, D., CADE. leu de nu fe-oi celui, Să nu-mi domnescpaloşu, Să nu-mi-ncalec pă murgu. T. papahagi, m. 110. -O* R e f 1. Domnescu-mă. ANON. car. Aceia se vor domni pre voi (cca 1560). CUV. D. BĂTR. 1, 16/23. + Intranz. Vei domni-n tot pământul. dosoftei, PS. 14/24. Să meargu să d[o]mneascu leamnelor. biblia (1688), 1802/40, cf. LB. Va veni acea epohă a domni asupra unui pământ o generaţie nouă. heliade, în PLR I, 42. [Omul] domneşte peste mii de fiinţe mai puternice ca el. RUS, 1.1, 52/25. Senofonte zice că e mai facile a domni preste vite decâtu preste omeni. lm. Omul... scoate în idei sucul şi măduva obiectelor nepresentate şi astfel domnind peste ele ... poate avea planuri şi prevederi, maiorescu, L. 22. Păcătuit-a omul... Când roabă-i era lumea - şi el domnea în tihnă. VLAHUŢĂ, S. A. I, 3. Veac fără de ştiinţă în care domnesc proştii. mille, V. P. 38, cf. TDRG. Se simţea atât de puternic încât să domnească peste tot cuprinsul. REBREANU, 1. 52, cf. resmeriţă, D., CADE. Domnind pe malul Surpat şi nalt, mă rup din stânci, pillat, P. 49. V-aţi apucat să domniţi în locul lui? preda, i. 99. Şi-o tras biletul cu locul unde avea să domnească. CĂRTĂRESCU, N. 230. Şeful fermei... domneşte peste 300 de hectare. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 19. Senatorii vor domni peste 25% din suprafaţa totală a clădirii, rl 2005, nr. 4 684. (F i g.) Nu, fiiul lui Ulise niciodată nu va fi domniţii de amăgirile unei viiaţă moale. MAIOR, T. 10/13. Fumul de tiutiun domneşte în toată nourimea sa. ALECSANDRI, O. p. 186. Biruitor până acuma domneşte singur busuiocul ANGHEL, î. G. 19. Un cer de plumb de-a pururea domnea, bacovia, O. 44. Cotropitor, domneşte chipul ei în mine. camil petrescu, t. iii, 345. O (Prin analogie; despre animale şi păsări) Este un loc pustiiţi ..., de-l domnesc fierele şi paserele. SIMION DASC., LET. 15. (Intranz.) într-o ţieară oarecare ... vulturul domnia. SION, F. 9. Soarele s-ar perde pe căi necunoscute De n-ar domni un zimbru în zodiacul său. alecsandri, p. i, 205. [Un şarpe] domnea semeţ... peste nisip. VOICULESCU, poezii, i, 205. Un crocodil uriaş, care luase putearea peste întinsul mlaştinilor, domnea exercitând o mare teroare, cinema, 1981, nr. 9, 20. + Intranz. (Despre astre) Soarele ... domneşte peste zile, peste timp. pelimon, s. 1/5. Soarele ... domnea acum în creştetul cerului. MACEDONSKI, O. HI, 51. [Luna] ca lampă aninată la poarta de vecie Domnea în dulcea taină a umbrelor făclie, alecsandri, P. 1, 134. -O I n t 1* a n z . F i g. (Despre fenomene, stări sufleteşti sau fizice, noţiuni abstracte etc.) Să nu domnească spre mine necio strâmbătate. PSALT. (1651), 236716. Un mare bazare, adecă piaţe unde domniia surdă tăceare. LEON asachi, B. 56/13. Foametea domneaşte în Epir. CR (1829), 562/16. în canţelariile Divanului ... atâta vreme a domnit limba slavonească. HELIADE, O. II, 204. O împărăţie nu se prăpădeşte când domneşte în ea luxul şi cheltuelile. căpăţineanu, m. r. 161/18. Liniştea urma a domni şi lucrările negoţului lua iarăş o ageră lucrare. AR (1831), 240V39. Domnea cele mai nespusă plânsori şi suspinuri. GORJAN, H. I, 29/11. O mulţime nenumărată de patimi domnesc tiraniceşte şi 10300 DOMNI - 1335 - DOMNIE istovesc cu cât se poate mai în grabă puterile vieţuirei. ALBINEŢ, M. 50/2. Beteşugurile ... organelor ... foarte tare domnesc. ANTROP. 140/20. O armonie neturburată ... trebue să domnească între dânsele. F. aaron, 1.1, 152/19. Melanconia ce domnea preste toată fiinţa sa îi spori mult priinţa. ASACHI, S. L. II, 36. Pretutindeni domneşte miraculosul. CR (1839), 15722. Clima de meazăzi domneşte în Andalusia. RUS, I. I, 139/22. în societatea înnaltă domneşte limba francesă. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 16. O boală foarte ră ... a domnit mult timp pe continentul Evropei. I. IONESCU, V. 80/27. Protivnicii noştri... nu vor lipsi de a pune împrotiva primejdiilor unei slobozenii fără hotare ... rutina, duhul de partidă, duhul de iesuitism, care domnea ieri. NEGULICI, E. I, 135/14. Copilul cearcă asemenea fireşte simtimentele pe care le vede a domni în alţii, brezoianu, î. 131/32. In acest timp [al lunilor de vară] ... domneşte cea mai plăcută ... vieaţă în natură. FĂTU, D. 119/1. Una din primele sale datorii... este de a face a domni între cetăţeni acordul şi buna inteligenţă, aristia, PLUT. LV9. Frigurile palustre domnesc aici tot anul. GHICA, C. E. II, 422. Bărbăţia şi unirea între voi de-acum domnească. ALECSANDRI, O. 95, cf. LM. In scurta actualitate domneşte eroarea. MAIORESCU, CRITICE, 70. Singurătatea, pustiul domnesc chiar în locurile unde remân semne de vieaţă şi de muncă ale omului. ODOBESCU, S. I, 23. Noaptea cu aeru-i brun ... domneşte asupra mărei şi a valurilor ei. EMINESCU, P. L. 113. Acuma veselia domneşte în castel. MACEDONSKI, O. 1, 257. Numai conştiinţa durerii domnea într-însa. MILLE, V. P. 125. Ţinta noastră e s-aducem ... armonie şi înţelegere acolo unde a domnit, până acum, neînţelegere (a. 1905). plr ii, 106. Trecutul plin de răni e încă viu: Domneşte-n toţi un duh de răzbunare. CERNA, P. 83, cf. TDRG. In birou aceiaşi tihnă şi căldură binefăcătoare domnea. ANGHEL - iosif, c. l. 151, cf. cade. Noaptea ... domneşte asupra mării. LOVINESCU, C.2 II, 11. Ordinea cea mai perfectă domneşte iarăş. REBREANU, R. n, 301. Dragostea ... Atotputernică domneşte în lume. CAMIL PETRESCU, T. în, 368, cf. NEGULESCU, G. 65. Tăcerea de moarte ce domnea în cameră nu fu turburată de nimic. BRĂESCU, O. A. I, 136. Asprimea şi sobrietatea care domnesc sur • mântuitoare. VOICULESCU, P. n, 264. O linişte mare domnea pe mirişti. SADOVEANU, O. I, 154. în alte ţări ...a domnit aceeaşi neîncredere în cultura băştinaşă. BĂCESCU, PĂS. 8. O mare pace domneşte în mijlocul acestei lumi. BOGZA, C. O. 243. Acum, de la o margine la alta a lumii... domneşte întunericul. STANCU, D. 37. Trenul ...îl depărta de aceste meleaguri ale amintirilor, unde mai domnea încă liniştea, beniuc, M. c. 1, 249. Pe puntea corăbiei domnea acum atâta voie bună. tudoran, p. 645, cf. DL. Nu ştiam ce anotimpuri domnesc, preda, i. 281, cf. DM. Spaima domnise cu tot cortegiul ei sumbru. BARBU, PRINC. 19, cf. M. D. ENC., DEX. In rândul participanţilor domneşte o atmosferă greu de redat în cuvinte, magazin IST. 1975, nr. 5, 56. La acest capitol domneşte o cruntă nedreptate în republica literelor. flacăra, 1976, nr. 28, 9. Ideea că producţia industrială nu poate îmbunătăţi nivelul de trai al celor mulţi ... a domnit nestingherită ... timp de mai bine de un secol, patapievici, c. l. 283. 4.1 n t r a n z. F i g. (Despre înălţimi, clădiri, pomi etc.) A avea o poziţie dominantă; a domina (4), (învechit) a domna (2). O movilă ... domneşte peste toată întinderea. DACIA LIT. 129/6. Precum o sentinelă, pe dealul depărtat Domneşte mănăstirea. ALEXANDRESCU, 0.1, 67. Această cetate domneşte peste toată ţeara. pontbriant, d. Castelul în ruine domneşte peste vale. MACEDONSKI, O. I, 23. Stăpân peste pustia întreagă Domnea colosul neclintit. ANGHEL-IOSIF, c. M. 1, 30. Palat ce domneşte pe Argeş. BOLINTINEANU, ap. ŞĂINEANU, D. U. Din câmpenescul farmec neculegând nimic, Vedeaţi numai ruine domnind voievodale, pillat, p. 99. Muntele domneşte oraşu[l]. scriban, D. Bucegii apar ca făcând parte din umanitate, chiar dacă domnesc asupra ei. BOGZA, C. O. 206, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. O T r a n z. Nişte platani stufoşi domnia regiunea. PELIMON, 1. 99/24. Casa p-o muche clădită, Singură câmpul domnind. ALEXANDRESCU, O. I, 130. -Prez. ind.: domnesc. - De la domn. DOMNIAT s. n. (învechit) Principat (1). Aceşti cnezi se regăsesc şi după întemeierea domniatelor atât în ... ţară, cât şi în Moldova, xenopol, 1. R. iii, 186, cf. şăineanu2. + Timpul cât domneşte cineva. Cf. resmeriţă, d. -Pronunţat: -ni-at. - PL: domniate. - Domnie + suf. -cit. DOMNIAT A pron. de politeţe v. dumneata. DOMNÎC s. m. (Regional) Diminutiv al lui d o m n (2). Ce mă fac eu, sărăcuţ de maica mea! Nu mă lăsa, domnicule, se mai ruga el la Sfântuleţul. RĂDULESCU-CODIN, î, 45. - PL: domniei. - Domn + suf. -ic. DOMNÎCĂ s. f. (Popular) Domniţă. Cf. bălăşescu, gr. 47/19. Care mură să fie mai neagră şi mai lucioasă ca ochii celei mijlocii? Care rază aşa de polei şi de aur ca domnica cea mai mică? delavrancea, s. 84. -PL: ? - Doamnă + suf. -ică. DOMNICEL adj. (Regional; la pl.; în sintagma) Mere domnicele - varietate de mere2 (I 1) cu coajă albă şi gust dulce. Cf. şez. v, 42. - PL: domnicele. - Domn + suf. -icel. DOMNIE s.f. 1. Autoritatea politică şi juridică a unui domn (3); titlul, demnitatea, rangul de domn. Rugăm pre Dumnezău, cu multă umilinţă, Să te-întărească ... în domnie slăvită. BIBLIA (1688), [prefaţă] 2/5. Vasilie-Vodă, după ce au luat domnia de la Ţarigrad, s-au rugat viziriului să lasă ţara de bir trii ani. NECULCE, L. 17. In Ţara Românească mai toate cuvintele domniilor sânt sârbeşti, precum: vodă, ispravnic ... ş.a. IORGOVICI, O. 12/16. Craiul... îi lăudă [domnului] întreaga înţelepciune şi-l înălţă la o domnie forte formoasă. ţichindeal A. M. 20/14. [Trăsnea şi Voinescul] o să-mi necinstească domnia, arhon vistier. 1. GOLESCU, în PR. DRAM. 60. Pentru a mântui ţara de nenorocirile ce o aşteaptă, nu e alt mijloc, decât să lipsească pe Mihaiu din domnie. F. aaron, 1.11, 168/20. De aceea Aron ... au avut prilej a căuta şi el domnia, asachi, L. 22/12, cf. POLIZU. Ambiţiunea la domnie ... poate foarte bine să aducă separatismul la cea dintâi ocasiune. ghica, C. e. I, 35, cf. pontbriant, D. Fiul natural al lui Ştefan cel Mare umbla de mult după domnie. XENOPOL, I. R. IV, 226. Teodat îţi temi domnia! O s-o pierzi, a cui e vina ? COŞBUC, P. I, 120, cf. ŞĂINEANU2. Nicolae-Vodă Petraşcu ... trăi mult în Ungaria, umblând după domnie. IORGA, C. I. I, 19, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Porni, chemat de trebile domniei. LESNEA, VERS. 15, cf. SCRIBAN, D. O vacanţă a tronului din care ar putea să folosească numai ei, cei ahtiaţi după domnie. CAMIL PETRESCU. O. 11, 230, cf. DL, DER. Faptul acesta dă măsura vicisitudinilor... în vremea luptelor pentru domnie. G. BARBU, A. V. 16, cf. M. D. ENC., DEX". Şi s-o duce pomina Şi mi-o lua domnia. PĂSCULESCU, L. P. 272. Alelei, doamne Ştefane, Dediu tău s-a lăudat Că cum ţi-a luat vornicia, Ca mâine-ţi ia şi domnia! balade, iii, 91. + Calitatea, starea de domn (5). Cf. EMINESCU, O. VIII, 85. Iorgovan umblase cinci ani de zile la şcolile din Arad; era vorba să se facă „domn” ... şi Busuioc visa nopţi întregi de domnia feciorului său ... fiindcă feciorul său era bun şcolar. SLAVICI, 0.1,211. 2. Stăpânire (3), dominaţie (1); putere care guvernează un stat; persoanele care reprezintă această putere; cârmuire, guvernare, 10306 DOMNIE - 1336 - DOMNIE (învechit) stăpânie (3). Aceaia ocină să fie pre sama domniei sau a stăpânului. PRAV. 4. Cela ce nu să va pleca supt învăţătura giudeţului face greşeală cum are fi suduit pre domnie, ib. 69. Ţinea domniia pre atunce la Ardeal Bator Jigmont. M. COSTIN, 0.43. Aceste [cetăţi] sânt unele făcute de dachii,... celelalte şi de râmleni şi unile mai pre urmă şi de domniele ţării. id. ib. 267. Numai, prindzind de veste Dumitraşco beizădeo, au spus vizirului că acela-i un om nebun, nu este de domnie. NECULCE, L. 141. Să faceţi rugăciuni ... pentru întemeiiare în scaunul domniei, antim, O. 388. [Planeta] stăpâneaşte pre cei putearnici şi pre crai şi pre toate domniile. CALENDARI (1733), 27/3. Tuhutum ... foarte dorea să apuce la domnia aceia. MAIOR, IST. 79/28. Au însoţit şieş în domnie pe fiul său, Ştefan. AR (1829), 32!/26. Am văzut restaurându-se domniile româneşti şi drepturile patriei. CR (1839), 2792/12. Au dobândit şi domniea Valahiei. arhivar, ii, 283/2. [Dacii] mai cu bucurie primeau moartea decât să poarte jugul unei domnii streine. IST. M. 2/12, cf. POLIZU. Banul ...se preîmbla ... absorbit în cugetări melancolice ce-i inspira trista stare în care adusese ţara jafurile acestei domnii dărăpănătoare. FILIMON, o. i, 104, cf. pontbriant, d. [Sciţii] îi supuseră şi-şi întinseră domniea păn' la Marea Nordului. CONTEMPORANUL, I, 562. Domnia te cinsteşte cu-al meritului semn. MILLE, V. P. 48. Domnia nu se cuvinea să o aibă decât acei ce erau din viţă de domn. xenopol, i. R. iv, 253, cf. şăineanu2. Trebuiau să dea domniei cărturarii de care era nevoie. IORGA, C. I. II, 129. Se trimeteau ...pe sama domniei tineri cari să înveţe lucrul postavului, id. ib. III, 168. Cinstea greu suia calvarul Când minciuna sta-n domnie. GOGA, POEZII, 189, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Ne aşteptau acolo boier Condruţ ori Vladul, Cu stemele domniei ascunse la oblânc. VOICULESCU, POEZII, II, 154. Prietiniile sunt schimbătoare ca domniile Moldovei. SADOVEANU, O. XIII, 19, cf. SCRIBAN, D. A anunţat că domnia lor va fi cumplită. BENIUC, M. C. I, 32, cf. DL. Stă drept la fiecare domnie. barbu, PRINC. 348. Noua domnie îi aduce ... gradul de general. IST. LIT. ROM. III, 451. încep să aibă o tot mai mare pondere dregătorii domniei. STOICESCU, s/d. 53. Domnia a căutat să scadă din importanţa băniei, id. ib. 66, cf. DER. în Ţara Românească există privilegii colective acordate de domnie satelor de moşneni pentru întreaga întindere a satului. PANAITESCU, O. Ţ. 200. Domnia recunoştea prin aceasta că oraşul se arăta vrednic să devină capitala ţării. G. BARBU, A. V. 13. Domnia aplica pedepse „mai uşoare ”. id. ib. 31, cf. M. D. ENC. Ştefan a intrat în Moldova şi a preluat domnia. magazin ist. 1974, nr. 1, 4, cf. dex2. Că nu sunt cu vreo z.urba, Ci m-a trimis domnia, Că te pofteşte la ea. PĂSCULESCU, L. P. 241. Jos, mai jos că se lăsa, La domnie că mergea. FOLC. OLT-MUNT. II, 276. Ilieş, de la domnie, Ia mai lasă cea mânie. FOLC. MOLD. I, 80. <> (Cu referire la divinitate) Domnie şi giudecată cântu Ţie, Doamne, psalt. HUR.2 14. Uşe pre sineş se cheamă Domnul, de-ş arată a sa puteare şi domnie. CORESI, ev. 483. (Prin analogie) Maşinile noastre păreau ceva străin şi fragil în domnia ... puhoailelor. sadoveanu, O. IX, 200. Astăzi, marele oraş se află în domnia firească a constructorilor lui. V. ROM. octombrie 1955, 118. Ana şi-a spus cu amărăciune că de-acum s-a sfârşit cu domnia ei. T. POPOVICI, SE. 45. Asta e începutul domniei celor ce muncesc! id. ib. 229. F i g. Domnia e arendă pe care îţi dai suflet Şi-n care arendaşul e una cu pristavul Ce-a mijlocit vânzarea. HELIADE, O. I, 230. Celelalte puncte atinse ... sunt obişnuitele generalităţi: ... „domnia legilor, libertatea alegerilor”. MAIORESCU, D. V, 12. Caracteristica energiei unui suflet mare este tocmai puterea de resistenţă ... faţă cu strigătele batjocurii şi cu domnia prejudecăţilor, caragiale, O. iii, 287. Sub muta stelelor domnie, ...Ce trece-aş, ca o stafie, încetişor pe lângă zid? VLAHUŢĂ, 0. A. I, 29. Ce frumoasă ...va fi ziua biruinţei, ... când stăpână fi-va pe pământ domnia minţei! BELDICEANU, P. 125. Un duh mi-ai pus în sâmburul fiinţei Mai larg decât domniile luminii. VOICULESCU, POEZH, 1, 93. O imensă teroare îşi întinde domnia deasupra culmilor. BOGZA, C. O. 61, cf. DL. Statul de drept nu este numai „domnia legii” ... , ci în special domnia legii consimţite, adică legitime, patapievici, C. l. 19. + Scaun (13), tron1. Pre urma lui Dragoş-Vodă, au stătut la domnie fiiu-său, Sas-Vodă. URECHE, L. 66. Pătru-Vodă ... luându-şi dz.ua bună de la toţi, au lăsat domniia. M. COSTIN, O. 95. Că s-au sculat Gheorghie Ştefan logofătul cu oaste asupra lui şi l-au scos din domnie, neculce, l. 19. [Bogdan] răpise domnia Moldovei, şincai, HR. îl, 19/21. O, naştere fericită! Fost-ai lui Irod urâtă Temându-şi a sa domnie Să scape de-mpărăţie. tomici, î. 98/7. Oare vizirul şi capugibaşa vor fi găsit pre vreunul care dă mai mult pentru domnia acestei ţări? filimon, o. i, 171, cf. cade. + Palat domnesc. Cf. scriban, D. + Teritoriu, regiune stăpânite de un domn (3). Aşa are Italiia domnii împărţite în sine. M. COSTIN, O. 245. Au împărţit domniia lui la ţinuturi mai mici. antim, o. 319. Gubernie, în limba noastră va să zică o stăpânire ori o domnie într-o parte de loc. AMFILOHIE, G. 62/17. Intru această împărăţie sânt multe cnezii, domnii şi republice şi sânt toate plecate la un însuşi cap. id. ib. 88/15. Domnia lui Glad o întinde notariul până la Horom. maior, ist. 68/1. La Asia, Africa şi America sânt prea multe împărăţii şi domnii, care pentru scurtarea le tăcem. GRECEANU, î. 155/9. Mai multe cantoane se iviră cu pretenţii de a împărţi pământul acestei dominie. săulescu, HR. II, 292/6. De-arfi mulţi ca dânsul în domnia mea, puţină lipsă ar duce ţara la nevoi. CREANGĂ, A. 20. Poporaţiea ei creştea pe zi ce merge, şi în curând Moldova deveni o domnie destul de întinsă. XENOPOL, I. R. III, 44. Au întemeiat voievodate şi apoi domnii. IORGA, C. I. I, 142, cf. DL. Mai bine ar fi fost să nu să fi despărţit în două domnii... Ţara Românească şi Moldova. IST. LIT. ROM. II, 40, cf. M. D. ENC., DEX. 3. Timp în care stăpâneşte un domn (3); perioadă de guvernare a unui domn. O samă de cuvinte ce sântu audzite ... s-au scris ... înaintea domniii Dabijii-Vodă. neculce, l. 7. Numai de la domnia a doa a lui Mihai-Vodă li săfăcusă acest obiceiu. id. ib. 276. Pravilniceasca Condică ... întocmită de prea cucernicul, prea înţeleptul, prea luminatul oblăduitor a toată Ţara Românească Domnul Ioan Alexandru Ipsilante ... în al şaptelea an al domniei sale. PRAV. COND. 36. S-a scris hrisovul acesta întru cd treilea an dintru întâia domniie a Domnii[i] Mele (a. 1824). DOC. EC. 335. A sa domnie s-au însemnat cu multe strălucite sporiri. ASACHI, I. 36/21. Domnia lui Ştefan VI stătu cea mai îndelungată şi mai strălucită. IST. M. 82/11. Domnia lui Vasilie-Vv. c. VÂRNAV, H. 82/11. După de-abia 7 ani de domnie a lui Cuza, ...ne arătam tot aşa de rău nărăviţi. MAIORESCU, D. I, 5. Soarta României era identificată cu domnia lui Carol I. id. ib. II, 15. Astfeliufu acest Despot-Vodă care, în efemera lui domnie, totuşi lasă o dungă pururea luminoasă în istoria mai veche a ţărei Moldovei. XENOPOL, I. R. V, 80. Muri de friguri rele, după o scurtă domnie. IORGA, c. 1.1, 48. In domnia lui Şerban, ea făcu drumul la Ierusalim, id. ib. 86. Aceasta a fost ... z.estrea fiicei doctorului Hogea ... vrednic urmaş al fostului subprefect din vremea revoluţiei şi domniei lui Avram Iancu. REBREANU, P. S. 29, cf. Şăineanu, D. U., CADE. Din primii ani ai domniei sale [a lui Tiberiu] senatul devine o adunare fără iniţiativă politică. LOVINESCU, C. IV, 67. înlemniţi, ... craii... domnia singuri şi-o curmau. VOICULESCU, POEZII I, 183. In vremea domniei lui Mihai Sturza ... laşul ajunsese la înfăţişarea lui cea mai caracteristică. CĂLINESCU, I. C. 63, cf. scriban, D., DL. [Autorul] nu a dorit să facă o reconstituire fidelă a vreunei domnii, barbu, princ. 7. Cu ultimii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza ...se produce înfăptuirea unor importante reforme. IST. LIT. ROM. II, 8. In timpul domniei lui Ştefan cel Mare, Sfatul domnesc al Moldovei a căpătat o mai mare stabilitate. STOICESCU, S. D. 60, cf. DER. în a doua sa domnie, Nicolae Mavrocordat a avut ca secretar pe ... Pamperi. G. BARBU, A. V. 92. Având o domnie glorioasă de peste 47 de ani, Ştefan s-a remarcat prin îndrăzneala cu care i-a înfruntat pe duşmani, magazin IST. 1974, nr.l, 15, cf. dex. 4. (Urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers. la pers. 2 şi 3, formează locuţiuni pronominale de politeţe) Termen de reverenţă 10306 DOMNIE - 1337 - DOMNIRE pentru o persoană de rang înalt, mai ales pentru un domnitor sau pentru o persoană faţă de care ai o deosebită consideraţie sau respect; (învechit) mărie1 (III 1). Dau ştire Domniei Tale za lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia (a. 1521). IORGA, s. D. X, 283. Iară omenii Dumiilor Vostre au curs după-înş şi i-au giu[n]s durmind în sălaş noaptea (a. 1601). hurmuzaki, XV, 787. Ascultaţi sf[â]nta Iev[an]ghelie ce să grăiaşte Domnieloru Voastre de bine (a. 1619). CODEX STURDZ. 298. Altu nime se nu se ameastece înnaintea cărţii dumnimeale (a. 1627). DRH A XIX, 377. Mai pe urmă şi Domniea Sa Mihail-Vodă ... au fost făcut aşezământ satelor monăstirilor (a. 1743). URICARIUL, I, 54. Moşul Dumilor Sale cu moşul meu ...au fost fraţi (a. 1754). ib. XVII, 260. Cari vom ceti pe acest sf[â]ntă carte, mă rog Dumilor Sale forte binişor (a. 1775). IORGA, s. D. XVII, 47. Incuiarea sau sfârşitul scrisorii să fie cu tituluşul aseamene ...al prea luminatei Domnii[i] Voastre preaplecat. EUSTATIEVICI, I. 113/20. Poftesc pe Preasfinţia Voastră să mărturisiţi Dumilor Sale, mădulărilor Divanului, a mele mulţămiri. AR (1829), 157]/22. Eu sânt foarte mulţumit de plata ce mi-aţi dat Domnia Voastră. GORJAN, H. I, 88/27. Văd că mult mi-e scumpă sănătatea dumilor voastre să află în bună stare, kogălniceanu, s. 121, cf. valian, V. Toate greşelele Domilor Voastre să rapoartă asupră-mi. PR. dram. 185. Fa bine întâi de-mi spune, Unde e Dumniea Ta, Şi cefei îţi zic pe nume. PANN, E. II, 140/6. Toderică ... îndată-ipofti în casă ..., fiindu-ifără veste vizita Dumilor Sale. NEGRUZZI, S. I, 82, cf. POLIZU. Fieştecine ştie ..., toată lighioana, măcar şi cea mai proastă Câine sadea îmi zice, iar nu Domnia Voastră. ALEXANDRESCU, O. I, 209. Când este vorba să te slujesc pe Domnia Ta, stăpâne, sunt chiar gata a trece prin foc. filimon, o. I, 125. Eu trebuie să sufer orice mi s-ar întâmpla dupe urma Domnii[i] Sale. id. ib. 133. Cu tot respectul datorit unor persoane atât de ilustre ca Domniele Lor. CONV. LIT. I, 151. Ştiu, sinora, pricina care pentru nenorocirea mea m-au depărtat atât de degrabă de sub cereasca priveghere a Dumilor Voastre. ALECSANDRI, O. P. 24. D. Alecsandri împarte poeziile, culese şi întocmite de D-sa ...în balade ..., doine şi hore. MAIORESCU, CRITICE, 4. Nu avem decât să-i mulţumim D-sale. id. ib. 10. S-au schimbat oare Domniele Lor aşa încât cred că nu mai pot fi vicepreşedinţi? EMINESCU, O XI, 232, cf. DDRF. Domnia Sa va fi avut prilejuri să constate câte păcate morale isvorăsc din amuzarea publicului cu povestiri despre cutare ori cutare amantă. SĂM. II, 59. Mulţămim Dumnilor Voastră, ib. 711, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. Mi-a povestit-o ... cu oftaturi greu înnăbuşite în pieptul Domniei Sale. C. petrescu, s. 87, cf. CADE. Nu voiesc deci să iau un angajament faţă de Domnia Ta. TITULESCU, D. 257. Această sumă trebuie sporită, din partea Domniei Voastre. EFTIMIU, N. 10. Domnia Sa îl aflase de la un căpitan de rezervă prusian. BRĂESCU, O. A. I, 22. Cât priveşte pe domnul Elefterescu, Domnia Sa ... primea felicitări. POPA, v. 130. Domnia Ta, Alexandre, vezi să se pregătească totul. SADOVEANU, O. I, 11. Pe Domniile Voastre, ... vă rog să vă plecaţi, id. ib. XIII, 22, cf. SCRIBAN, D. Familiarizat prin repeţire cu Domnia Ta, comisionarul... îţi sărea din locul lui înnainte. ARGHEZI, s. XI, 10. Coana Tanţi a fost nenorocirea soţului Domniei Sale. VINEA, L. II, 105. El are grijă de socotelile Domniei Voastre, tudoran, p. 499, cf. dl, der. N-am de gând (şi nici nu-i necesar) să mă transform eu, acum, în „avocat” al Domniilor Lor. flacăra, martie 1974, nr. 10, 15. Această demisie se impune, mai ales că Domnia Sa... este şi urmărit penal. RL 2006, nr. 4 835. Şi de cât vom însera Pe la curţile Dumilor Voastre ... Tot mai bine să plecăm, pop. ap. GCR II, 337. -O (învechit, urmat de adj. pos. la pers. 1 sg., formează locuţiuni pronominale de politeţe) Formulă protocolară întrebuinţată de domnitor când vorbeşte despre sine. Domnia Mea datu-le-am ... 6 boiari (a. 1668). IORGA, s. D. vii, 27. Am socotit Domniia Mea că aceasta iaste cea mai de folos. prav. COND. (1780), 42. Să se ţie condică curată pentru câte să caută şi să hotărăsc la Divanul Domnii[i] Meale. ib. 52. Să cereţi ca să vedeţi mai întâi hotărârea Domniiţi] Mele (a. 1784). IORGA, S. D. vii, 7. Voim ca înşine Domniia Mea să vedem acest alişveriş ce să face (a. 1813). DOC. EC. 152. S-ci scris hrisovul acesta întru al treilea an dintru întâia domniie a Domniiţi] Mele (a. 1824). ib. 335, cf. dl, form. cuv. i, 197, DEX2. Spune tu Domniei Mele, Mulţi creştini ai omorât? FOLC. TRANSILV. II, 412. 5. (La pl.; în textele religioase) Unul dintre ordinele de îngeri; domnire (3), domnitor (1). Domniile, heruvimii şi serafimii, pentru noi strigă către Tine: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne. MINEIUL (1776), 155vl/19. -Scris şi: domniie. - Abreviat: d-sa, d-sale. - Pl.: domnii. -Gen.-dat. şi (învechit) dumilor voastre, dumilor sale. - Şi: (învechit) dumnie (învechit, rar) dominie s. f. - Domn + suf. - ie. DOMNIETÂLE pron. de politeţe v. dumneata. DOMNILOI pron. de politeţe v. dumnealui. DOMNÎRE s. f. Acţiunea de a domni şi rezultatul ei. 1. Stăpânire în calitate de suveran2 (1), de monarh, de domn (3); domnie (1). Cf. d o m n i (1). Prin tine a lui Babei domnire se va stinge. HELIADE, O. I, 321. Domnirea Iaghelonilorfăcu epoha cea mai înaltă a Poloniei. SĂULESCU, HR. II, 341/2. A sa domnire se poate numi lucoare-minitoare strălucitelor şi luminatelor zile a lui Petru. ASACHI, I. 198/3, cf. valian, v. Nu voi domnire, nu voi palate. C. A. ROSETTI, c. 201/13. Domnirea tiranică şi împilătoare a lui Petru. IST. M. 151/16. Din cel dântâiu an al domnirei sale, Nicolae Mavrocordat împuţină mult armata. BĂLCESCU, M. v. 624, cf. polizu, pontbriant, d. în primul an al domnirii sale, el schimbă, unul după altul, duoi mari logofeţi. HASDEU, I. V. 32. Aşa afostu în cei dentâi secoli a domnirei regilor din familia arpadiană. CONV. LIT. V, 267, cf. LM. [Principele Carol] a putut să facă din graţierea mitropolitului Calinic primul act al domnirii sale. MAIORESCU, D. I, 14. Toată lumea era mulţumită de domnirea sa. ispirescu, L. 42, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., dl, dm, CONTRIBUŢII, III, 37. Mi-ai spus câtă oaste ai, mi-ai arătat bogăţiile tale, mi-ai spus toate tainele domnirei tale, numai un lucru îl tăinueşti dinnaintea mea. mera, l. b. 59. ❖ (Prin analogie) întinsă domnirea Romei preste Galia, preste Britania şi Ghermania. SĂULESCU, HR. I, 60/7. [Taragona] în tâmpul domnirii romanilor au fost una dintre cele mai strălucite cetăţi a Ispaniei. RUS, I. I, 175/8. Pământul Daciei, după rădicarea legeoanelor romane, rămase cu totul sub domnirea goţilor. IST. M. 11/25. De cultul lui Jupiter este legată ... domnirea şi vieaţa Romei. NEGULICI, E. II, 241/17. 2. Stăpânire a cuiva peste cineva sau ceva, domnie (2); dominaţie (1). Cf. d o m n i (3). [Omul] orice clasă de făpturi poate să tragă sub domnirea sa. BOJINCĂ, D. 22/16. Uneltirile papei, carele îmbie pre unul peste domnirea celuialant, se interiră. SĂULESCU, HR. I, 180/15. Au consfinţit puternicii domnirea lor preste cei slabi. NEGULICI, E. II, 44/18. Domnii şi boierii neamului ziseră între dânşii... să împingem neamurile unele asupra altora, ca astfel să întindem domnirea şi puterea noastră. RUSSO, s. 134, cf. DL. ❖ P. e x t. Aşadar când soseşte primăveara, amice vânătorule, îndură-te şi tu şi lasă gingaşei Vineri şi dulcelor ei desmierdări întreagă domnirea lumii. ODOBESCU, S. m, 41. <> F i g. Se rădică o tinerime care nu va putea suferi nici reîntoarcerea la trecut, nici domnirea corupţiunei. GHICA, C. E. II, 341. Numărul automaţilor s-a micşorat astăzi; domnirea luminelor se apropie. CONV. lit. II, 38. 3. (învechit; la pl.; în textele religioase) Domnie (3), domnitor (1). A doao eparhie iaste aceaea carea să plineaşte de stăpâniri, de d[o]mniri şi deputeari (cca 1680-1700). GCRI, 245/22. - PL: domniri. - Gen.-dat. şi (învechit şi popular) domnirei. - V. domni. 10309 DOMNIŞOARĂ - 1338 - DOMNIŞOR DOMNIŞOĂRĂ s. f. (Atestat prima dată în anul 1780, ap. tdrg2) 1. (Uneori urmat de numele de familie sau de prenume ori de cuvântul care indică profesia, funcţia, gradul etc.) Termen de politeţe dat tinerelor fete sau femei nemăritate (de la oraş); duduie, (regional) d u d u c ă; p. r e s t r. orăşeancă. Cf. klein, d., lb. Aceasta este istoriea mea, domnişoara mea. GORJAN, H. I, 128/31. Domnişoara Berta ... este foarte cinstită şi mărturisirea mea îi comprometează cinstea. CR (1839), 952/16. Iar Elena mânioasă Intrând strigă: Domnişoară! bărac, A. 74/24, cf. POLIZU, BĂLĂŞESCU, GR. 47/19. Avem ... strada graţiilor pentru că unele domnişoare se arată numai în cămaşă la fereastră. GHICA, C. E. II, 679, cf. PONTBRIANT, D. Domnişoara îmi păru că ar dori să se schimbe conversaţiunea. CONV. LIT. II, 54. Promit tot, d-ră... răspunse Alexis. ALECSANDRI, o. P. 104, cf. BARCIANU,V., COSTINESCU. Un fel de recunoştinţă pentru producerile literare ale drei Matilda Cugler ... va fi ... uşor de explicat. MAIORESCU, CRITICE, 96. Domnişoara asta ţi-a sucit bine capul? CONTEMPORANUL, I, 106. „Domnişoara Cezara”, recomandă Francesco când intrară. EMINESCU, P. L. 88. Luceafărul circului era domnişoara Henriette. caragiale, o. I, 19. Portarul îi spuse că domnişoara Lina a ieşit. SLAVICI, O. I, 361. Fireşte, azi eşti domnişoară, Nu ne vorbim ca mai-nainte. VLAHUŢĂ, s. A. I, 68. Câteva sute de schillingi mai puţin d-şoarii. id. ib. II, 402. Era o domnişoară de patruzeci de ani. MELLE, V. P. 163, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., ŞĂINEANU2. Şi fetele îşi sopotesc în taină: „Ce mâini frumoase are domnişoara”! GOGA, POEZII, 21, cf. TDRG. Veneau domnişoare care râdeau cu hohot... şi o grămădă de tineri - ce feciori frumoşi - se ţineau în urmă-le. agîrbiceanu, S. P. 91, cf. CDDE. Sosi unul din amicii mei ... care vizita mănăstirile, însoţind pe nişte doamne şi domnişoare. HOGAŞ, DR. I, 37, cf. PASCU, S. 163. Fii bună, domnişoară, vino de ia scrisoarea asta pe care mi-a dat-o domnul Bălan de la poştă pentru dumneavoastră! REBREANU, l. 126. Mi-a venit greu să schimb apelativul „Domnişoară” în „Doamnă”. ibrăileanu, a. 17, cf. resmeriţă, d. Domnişoara Maici creştea, c. PETRESCU, S. 90. Lista circula, de la Isabel la domnişoarele Irving şi înapoi la Verna. M. ELIADE, o. I, 35. Sentimentul bătrânului boier pentru ţărăncuţa devenită domnişoara Aneta Rusu ... cerea perspicacitatea analizei scriitorului. LOVINESCU, C. 1,207. Dansaţi cu mine, domnişoară? TOPÎRCEANU, B. 66. L-a trimis doamna ...să ducă nişte cărţi la domnişoara Lenţa. CAMIL PETRESCU, T. III, 272, cf. BUL. FIL. I, 141. „Nu, domnişoară” ... răspunse el încurcat. BRĂESCU, M. B. 26. In fiecare după-amiază ...se înfiripa .. matineul domnişoarelor răscoapte. KLOPŞTOCK, F. 219. Rusul dovedise, .... că e neam boeresc; moscovit cu mâini de domnişoară. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 2. Invitam domnişoare vecine, se aducea vin, cu prăjituri şi se petrecea. E. IONESCU, E. 56. Acum ai ajuns, domnişoară? PALEOLOGU, T. 72. Ni se înfăţişează o adevărată domnişoară de vreo 18 ani. CĂLINESCU, I. C. 34. Atentat la pudoare a unor indivizi împotriva unei domnişoare care se plimba singură, sadoveanu, o. xx, 22, cf. DR. ix, 326, IORDAN, STIL. 45, SCRIBAN, D., BL XV, 37. Ce n-ar da alţii să scape şi pe mine nu mă lasă măcar să mă trezesc, dragă domnişoară, zise, cu un compliment, omul. ARGHEZI, S. XI, 22. O domnişoară - începe să cânte. PERPESSICIUS, S. 62. Sile s-a însurat cu una, domnişoara Roată. STANCU, M. I. 216. Trebuia să stea .. cuviincioasă ca o domnişoară. TUDOR AN, p. 346, cf. DL. Mie să-mi spună domnişoară, că asta sunt pentru el. PREDA, DELIR. 237. Domnişoara bătrână coasă şi visează. ISAC, o. 117, cf. DM. Avea nişte degete de domnişoară, albe şi prelungi. BARBU, G. 232, cf. M. D. ENC. Acum s-a prez.entat la ei o domnişoară cu perucă, cu ochelari fumurii. FLACĂRA, 1975, nr. 32, 23, cf. dex. In rochia ei favorită, ... părea o mică domnişoară. CĂRTĂRESCU, N. 84. Aluziile pline de umor la adresa domnişoarelor de pe plajă. rl2005, nr. 4 686. Mă poartă pe ulicioară Şi-mi zice tot „domnişoară ”! MARIAN, SA. 125, cf. ŢIPLEA, P. P. De când te iubeşti cu mine, Cu trei părţi îţi stă mai bine. Când eşim la ulicioră, Tu păun, eu domnişoară, bîrlea, c. P. 37, cf. CIAUŞANU, v. 97, ALR I 1 509. Sâmbătă eşti ca o cioară, Duminica domnişoară. FOLC. transilv. i, 147. Bună seara cu onoare La tineri şi domnişoare! FOLC. MOLD. II, 47. Să ne zică „domnişoară”, Fie starea cât d-uşoară = se zice despre cei care au pretenţii mari şi în realitate mor de foame, zanne, p. IV, 354. + (învechit şi popular) Stăpână (v. s t ă p â n 2), doamnă (I). Domnişoară preaslăvită. GORJAN, H. I, 102/1, cf. COSTINESCU, TDRG. Ca să vezi o cununie, Cununia Domnului Cu sora voinicului, S-o fac mie soţioară, S-o fac ţie Domnişoară, alecsandri, p. p. 209. + (învechit şi popular) Fiică a unui boier, a unui om înstărit, a unui intelectual (de la ţară) etc.; p. g e n e r. fată de familie nobilă, (învechit) damicelă (1), demoazelă. Cf. klein, d., lb. Damicela (cuconiţa sau domnişoara) Sofia de Paskier... a murit de curând. CR (1829), 27474, cf. costinescu, şăineanu2, resmeriţă, d., scriban, d., reteganul, p. iv, 46. + (Familiar) Fiică. Cf. dm, dex. O Domnişoară de onoare sau (rar) de onor = a) tânără care însoţeşte pe miri la cununie alături de un cavaler de onoare. Titii acceptă cu condiţia să aibă de pereche o domnişoară de onoare simpatică. rebreanu, r. ii, 305, cf. dl, dm. Poeta (Văcărescu) e numită domnişoară de onor. varlaam - SADOVEANU, 226, cf. M. D. ENC., dex ; b) fată (din aristocraţie) aflată în serviciul unei prinţese, al unei regine etc. Cf. DEX. 2. (Omit.; regional) Femeiuşcă sticletelui (I 1) (Carduelis carduelis). Cf. CDDE, BĂCESCU, PĂS. 78. 3. (Omit. ; regional) Codobatură (Motacilla alba) (Feleacu -Cluj-Napoca). Cf. alr i 1 042/251. 4. (Bot.; regional) Cârciumăreasă (Zinnia elegans). Cf. borza, D. 189. - Abreviat: dră (scris şi d-ră). - Pl.: domnişoare. - Şi: (familiar) donşoâră s. f. iordan, stil. 45. - Doamnă + suf. -işoară. DOMNIŞOR s. m. Diminutiv al lui d o m n. 1. Fiu de domn (3); p. e x t. pretendent la domnie. Cf. domn (3). Şi domnişorul încă să înică în Prut. URECHE, L. 199. Pusesă Mihai-Vodă şi un domnişorii, anume Marcul-Vodă. M. COSTIN, O. 51. Dând războiu de îmbe părţi vitejeaşte, pierdură Lăpuşnenii războiul şi pre domnişor încă l-au prins viu. N. COSTIN, L. 555. Şi au tăiet atunce şi pre acel domnişor Buţucachii-Vodă, nepurces încă din Ţarigrad. NECULCE, L. 310. S-au mai rădicat un domnişor, anume Ştefan (începutul sec. xvm). mag. ist. i, 186/7. Stângacii noştri de domnişori începură a le zice, ca la dumnealor în Franţa: Madame. HELIADE, O. II, 50. După o anarhie de 23 ani, la 1273 se aleasă ... Rudolf de Habsburg, unul din domnişorii Elveţiei. SĂULESC.U, HR. I, 171/16. Pe domnişorul prinzând i-a tăet nasul şi l-a dat la călugărie. asachi, L. 22/41. Cronicile noastre vechi vorbesc despre nişte domnişori, adecă pretendenţi la coroană cari turburau vreun colţ al ţării. EMINESCU, O. X, 122. Mulţi domnişori ajutaţi de cazaci năvăliră în Moldova. IORGA, C. I. I, 41, cf. TDRG, CDDE, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Intr-acea spaimă s-a aflat... Ştefan sin Bogdan-Vodă, fiind încă domnişor tinerel. SADOVEANU, O. XII, 204. 2. (învechit şi popular) Termen de politeţe pentru un domn (II) tânăr necăsătorit sau pentru un fiu de boier, de orăşean, de funcţionar etc.; (peiorativ) tânăr neserios preocupat de lucruri superficiale. Cf. KLEIN, D. Era un domnişor foarte dedat spre poftele trupului. MAIOR, P. 32/8. Să capete bănişori Mai ca neşte domnişori (a. 1818). GCR li, 225, cf. LB. Domnişorul soseşte, dar nu îndrăzneşte să-i vorbească. M. kogălniceanu, în pr. dram. 429, cf. valian, v. Un domnişor tânăr născut bine, nu ieste nici zugrav, nici muzicant, nici arhitecton. TÂMPEANUL, G. 65/1. Aşadar, dragă domnişorule, vei ştii dumneata că aci la noi era un ţăran .. mai bogat şi decât tata lui Hrisostom. CR (1839), 3202/27. Nici vorbă să scăpăm uşor de domnişorii noştri. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 51. la să vă spun eu, domnişorule, una şi bună: nepoata mea are logodnic. PR. DRAM. 266. Se alegea însă şi din aprozi mulţi pierde-vară şi domnişori de bani 10311 DOMNIŞOR - 1339 - DOMNITOR gata. BARIŢIU, P. A. I, 6. A, domnişorilor, Vreţi să mă osândiţi la moarte? NEGRUZZI, s. I, 229, cf. polizu. Pe lângă câte un ciorbagiu grăsuliu, băcan sau braşovean ...se vedeau o sumă de boieri, dame, domnişori, pelimon, i. 34/2, cf. bălăşescu, gr. 47/12. Vezi domnişoru-acela care toate le ştie. ALEXANDRESCU, O. I, 192. Credem ... că va veni timpul când se vor demasca toţi domnişorii. FILIMON, O. U, 21, cf. pontbriant, D., hem 1 954. Aş găsi ş-acole-n sală Mulţi din acei domnişori, Ce-l cunosc fără-ndoială. CONV. lit. I, 25. Un domnişor? Cine să fie şi ce făcea el acolo? alecsandri, t. 345, cf. COSTINESCU, LM. O! zise ea ... ia fii bun ... de-ţi cată de treabă, domnişorule! EMINESCU, O. VIII, 195. Când oare se va face un exemplu cu aceşti domnişori, care se introduc în familii oneste, sub pretext de prieteşug, spre a corupe copilele şi a le arunca în ghearele desfrâului sau în ghearele morţii ca în cazul de faţă? CARAGIALE, O. II, 90. Toată lumea ... se întreabă, cum să umble la şcoală tot cu domnişori. SLAVICI, O. I, 84. Nu pot,fie-ţi milă, domnişorule. MILLE, V. P. 152, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, JAHRESBER. VIII, 211. Domnişorul nostru s-a făcut domn acum! LUC. II, 333, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, DHLRI, 363. Domnişorul e din Văleni? AGÎRBICEANU, A. 51, cf. CDDE. Şi rapciul răcoreşte, domnişorule, ia poftim! hogaş, dr. 1,43, cf. PASCU, S. 163. Tare-s mândre petrecerile dumneavoastră, domnişorule! zise flăcăul cu privirea aprinsă, rebreanu, I. 146, cf. RESMERIŢĂ, D. Intră un domnişor. Haine ca din cutie. C. PETRESCU, S. 145, cf. CADE. Oameni subţiri, poate, dar incapabili de a împlini porunca ...; domnişori nedeprinşi cu ploaia ... LOVINESCU, C.2 II, 21. Eu nu vorbesc fleacuri ca domnişorii ăştia care ...se grozăvesc, rebreanu, r. I, 210. Bietul preot! o fi şi el bătrân! - Bătrân, domnişorule, şi-i vine greu. galaction, 0.41. Eu, domnişorule, sunt văduvă de război cu trei copii. BRĂESCU, V. A. 17. Nu şade frumos să te duci la gară, om ce te afli, ca o haimana fără rost şi fără simţire, mai ales când ştii că o să ai de-a face numai cu conaşi, cu cucoane şi cu domnişori. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. îi, 18. Eşti din satul ăsta? - Din satul ăsta, domnişorule. VISSARION, î. 3. Vinit-o şi pe aici nişte domnişori ca dumneata. VLASIU, A. p. 469. De ce nu mi-ai deschis? - Dormeam, domnişorule. TEODORE ANU, M. II, 14. Dacă binevoieşte celălalt domnişor să-i arate altă dată cum se trage cu coasa. SADOVEANU, O. XX, 142, cf. IORDAN, STIL. 180, SCRIBAN, D., BUL. FIL. X, 70. Acest domnişor a fost unul din autocraţii noştri, arghezi, S. XX, 173. Politicos, domnişorul s-a ridicat în picioare când a văzut-o. STANCU, R. A. ii, 410. S-a ivit vrun domnişor Care te-a vrăjit uşor. paraschivescu, C. Ţ. 24. A ... uite un domnişor... îi strigă de departe soldatul, camilar, N. ii, 376. E un domnişor cu tocuri înalte ... caută să mai câştige doi-trei centimetri, ha-ha! vinea, l. I, 218, cf. DL. O, domnişori, Ne vor atăca urşii. ISAC, O. 62. Să vă dea Dumnezeu sănătate şi să ajungă domnişorii om mare. T. POPOVICI, SE. 177, cf. DM, SFC IV, 214, M. D. ENC., DEX, JARNÎK — BÂRSEANU, D. 81. Ce-ai cetit acolo, domnişorule? marian, t. 91. Când trage cisma-n picior, Gândeşti că-i un domnişor, bud, p. p. 37. Avut-am ... drăgucior, Alb ca şi un domnişor. BÎrlea, c. P. 227, cf. DR. vi, 240. Mă iubeam c-un domnişor. FOLC. TRANSILV. II, 353. îi spuse însă să vestească pe domnişorul tare cu cruţare despre cele întâmplate acasă, ca să nu să sperie, snoava, i, 137. <> (Regional) De-a domnişorul = numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape. Cf. H156, iv, 284, ix, 205. 3. (Bot.; la pl.; Transilv.) Cârciumăreasă (Zinnia elegans). PANŢU, PL. 89, MAT. DIALECT. I, 254. 4. (Omit.; regional) Numele mai multor păsări: a) Sticlete (Fringilla carduelis). Cf. conv. lit. xxiii, 333, ddrf, barcianu, ŞĂINEANU2, TDRG, CDDE, CADE, ENC. AGR. III, 339, SCRIBAN, D., BĂCESCU, PĂS., MARIAN, o. I, 392, alr i 1 045/257; b) prundăraş (Charadrius dubius euronicus). Cf. marian, O. II, 406; c) grangur (Oriolus oriolus). Cf. cade, scriban, D., BĂCESCU, păs. 79; d) prigoare (1) (Erithacus rubecula rubecula). Cf. ALRM SN nh 517/2; e) piţigoi (1) (Parus major). Cf. CADE; f) botgros (Coccthranstes vulgaris). Cf. cade; g) mugurar (Pyrrhula). Cf. DOMBROWSKI, p. 120, BĂCESCU, PĂS. 78. - Pl.: domnişori. - Domn + suf. -işor. DOMNIŞORÎCĂ s. f. (Familiar) Diminutiv al lui domnişoară. Apoi aşa zi, domnişorică. popa, v. 310, cf, dm, dex. - PL: domnişoriei. - Domnişoară + suf. -ică. DOMNITÂLE pron. de politeţe v. dumneata, DOMNITOR, -OÂRE adj., s. m. şi f. 1. Adj., s. m. şi f. (Persoană, grup de persoane, colectivitate etc.) care conduce, stăpâneşte, domină un popor, un grup de oameni, considerat în raport cu aceştia; p. e x t. (persoană) sub a cărei putere, autoritate, dominaţie etc. se găseşte cineva sau ceva considerată în raport cu acestea. V. c ârmui t o r, conducător, stăpânitor (4), suveran (1). Toată sămânţa bărbătească de trei ori întru an să vinie înaintea celui domnitoriu domn a lu Israli Domnedzeu, că-i voiu goni păgânii dinaintea ta şi hotarăle tale voiu înlăţi. PO 296/4. Irod al patrul domnitoriu. N. test. (1648), 7977. Acolea era Veniamin cel mic, domnitoriul lor. psalt. (1651), 12379. Precum a fost Roma veche domnitoarea lumii... tocma aşa s-a zidit Roma nouă sau Ţarigradul. ŞINCAI, HR. II, 24/21, cf. KLEIN, D. Unii pismuind strălucita viţă a românilor, care o trag de la domnitorii a toată lumea ... zic că romanii... trimişi ...în Dachia, căsătorindu-se cu muerile dache ..., feliu nou de oameni se urzi. MAIOR, S. I, 108, cf. LB. Un stat ne atârnat în mijlocul domnitoarelor ţivilizate staturi, ar (1829), 80V37. Numai reginele domnitoare se bucură de acest prerogativ. heliade, O. ii, 50. Mai totdauna se afla prinţi domnitori şi cu drepturi d-a cere coroana. CĂPĂŢINEANU, M. R. 56/7. Ea e soră marelui ducă domnitor, carele este nepot al împăratului. CR (1837), 36731. După întronarea Prinţului domnitor, fu priimit în corpul adiutanţilor domneşti. hrisoverghi, A. [precuvântare] 2/20. După ce Sparta strică p* / n şi se făcu domnitoare preste toată Grecia, prin ale ei varvare i,f; >‘n şi contrebuţii trasă ura staturilor greceşti. SĂULESCU, HR. I, 32° 721. Nu târziu fiiul cel domnitor,... au înălţat în 1619, pe strălucitul său părinte la rang de patriarh al toatei Roşii, asachi, I. 180/20, cf. VALIAN, V. Nomazii fac poporul domnitoriu... şi se împart în mai multe neamuri. RUS, I. Iii, 69/17. Ţarul e cel mai absolut domnitor european. CODRIJ-DRĂGUŞANU, C. 190. Seminţie a domnitorilor hunei! BĂLCESCU, M. V. 580. Tu nu ştii că tineritul care azi îi domnitor Pasul ţărei îndreptează cătr-un mare viitor? MILLO, în PR. DRAM. 366. Domnitoarea încerca neîncetat să înduplece pe sectele protestante a se întoarce în sânul Bisericei Catolice. BARIŢIU, P. A. I, 402. Cât îmi prinde ochiul şi îmi trece prin gândire, Contemplu şi pe toate eu sânt ca domnitor. R. IONESCU, C. 30/15, cf. POLIZU. Cereţi o ţeară ş-un domnitoriu. SION, POEZII, 258/12, cf. PONTBRIANT, d. Domnitor, persoana care e în capul unui stat Şi pe care ţara-l ţine pe băut şi pe mâncat, lit. antimonarhică, 54, cf. costinescu, lm, ddrf, gheţie, r. M. Născutu-s-au din sânul unor domnitoare neamuri. COŞBUC, P. n, 141, cf. BARCIANU, şăineanu2. Dar vor apune zeii tirani, de la o vreme, Şi nu va fi pe lume nici sclav, nici domnitor, cerna, p. 86, cf. TDRG, CDDE, PASCU, S. 125, RESMERIŢĂ, D. în diptychă sunt înscrişi toţi domnitorii binefăcători ai Bisericii. SEVERIN, S. 54. Eram oaspeţii... domnitorilor mari, de mijloc şi mărunţi. M. I. CARAGIALE, C. 53, cf. CADE. Ion Ozun, aprobă stupid ... foarte flatat că ... se afle " masă cu un prinţ de viţă domnitoare. C. PETRESCU, C. V. 70. / larg deschise, intrară domnitorii. BRĂESCU, A. 121. Un domnito ' /r-vv ... făcuse o ... mare ogradă, vissarion, B. 157, cf. SCRIBAN, D. O simplă formulă literară pentru a câştiga bunăvoinţa „domnitorului bulgarilor şi al vlahilor”. BRĂTIANU, T. 65. Un domnitor nu e dator să dea socoteală pentru actele sale. pas, L. I, 245, cf. dl, dm, sfc i, 245. Vorbi despre însuşirile domnitorilor. BARBU, PRINC. 81. Venitul domnitorului provenind din munca săracilor... se cuvine să fie pus la 10314 DOMNITOR - 1340- DOMNITĂ dispoziţia lor. IST. LIT. ROM. I, 281, cf. M. D. ENC. Era exact omul de care avea domnitorul nevoie. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 331, cf. DEX. în baza aşezămintelor date de domnitorii lor ..., păstorii satelor ardelene au început să treacă peste munţi. BUTURĂ, EG. 209. îmi imaginam... domnitorii, regii, împăraţii din cartea de istorie bărbaţi înalţi, puternici. RL 2005, nr. 4 708. Fratelui bogat... îi veni în gând să facă un rând de strae domnitorului. ŞEZ. IV, 3, cf. alr II2 861/520, 2 863/727. Domnitor nou, legi nouă. zanne, P. V, 380. (Prin analogie) Un bursuc domnitor... E neapărat dator Să ia un ton de mărire, alexandrescu, O. I, 307. Feerică splendoare de vultur domnitor! alecsandri, poezii, 253. [Lebedele] domnitoare peste ape ...se mai scutură. EMINESCU, O. I, 152. Un miros uriaş, un iz de fiară domnitoare mă biruie. VOICULESCU, P. I, 4. <> F i g. Aice s-au înfăţoşat înălţimile munţilor Alpi, şi cumplitul lor domnitor muntele Sen Gotard. asachi, I. 398/17. [Flora alpină] în regiunile superioare rămâne singura domnitoare. PĂCALĂ, M. R. 13. ^ Familie (sau casă ori curte) domnitoare = familie din care face parte suveranul unei ţări; dinastie (1). Să va alege nicicum dintre prinţipii familiilor domnitoare, ar (1829), 392/13. [Ieremia Movilă] după întâmplările domnitoarei sale familii, ieşind din patrie a stătut mitropolit la Kiov. CR (1830), 434VlO. Casa domnitoare încă ţine răligiea catolică. RUS, I. I, 310/10. Neînvoirea ce se năştea între mădulările familiei domnitoare ...a dat oarecare drit nobililor de a se amesteca la a lor suire pe tron. IST. M. 144/17. Niciodată casa domnitoare nu-şi luase ochii de la Transilvania. BARIŢIU, P. A. I, 74. Cobora din vechea casă domnitoare a Lithuaniei. MACEDONSKI, O. III, 18, cf. ddrf, GHEŢIE, R. M., CADE. Filosofii cirenaici trăiau de obicei pe lângă curţile domnitoare. NEGULESCU, G. 204, cf. SCRIBAN, D. Basarab se crede că e, ca nume, de origine cumană fără ca aceasta să însemne că şi familia domnitoare a Ţării Româneşti să fie neapărat de aceeaşi obârşie, brătianu, t. 59. Războiul întărise familia domnitoare. CĂLINESCU, I. C. 211, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Existenţa unor diferende în familia domnitoare kuweitiană era cunoscută. RL2005, nr. 4 753. ^ (Cu referire la divinitate) Că iaste lumină şi viaţă... duh prea mândru, duh înţelept, bun, derept cugetătoriu, domnitoriu, curăţează păcatele, Dumnezeu şi Dumnezeu -făcătoriu. CORESI, EV. 192. Şi trecând Domnul dinainte-i strigă: domnitoriu Domn Dumnedzeu, milosârd şi milostivnic, răbdătoriu şi mare milostiv. PO 293/27. Fântâni noaă de spăsenie domnitoriul H[risto]s a svinţilor ne-au dăruit, dosoftei, v. s. [predoslovie] 1171. + S. m. Titlu dat domnilor (3) Moldovei şi Ţării Româneşti, voievod; persoană care purta acest titlu; s p e c. titlu purtat de suveranul României între 1859 şi 1881; persoană care purta acest titlu; vodă. Alesule între domnii creştineşti şi slăvitule între domnitorii cei ce cred în Iisus, domnul Moldovii Grigorie-Vodă, a căruia svârşit să să încheie cu fericire! AMIRAS, C. 145. Domnitor, stătui patriei şi sprijin (a. 1842). IORGA, C. 1.1, 61. Ştefan cel Mare ...ca domnitoriu puternic suindu-se pe tronul Moldovei ... cu braţul şi geniul objură furia Talaselor bântuitoare. IST. M. XXII/20. în 34 de ani niciodată nu s-a propus confirmării domnitorilor alt rector. MAIORESCU, D. V, 350. Câte lacome răpiri se pregăteau de-către noul domnitor [Mircea Ciobanul]! odobescu, s. 1, 424. Societatea junimei române aduce condoleanţa membrilor săi pentru domnitorul decapitat [Grigore Ghica]. EMINESCU, O. X, 11. Câţi domnitori şi mitropoliţi s-au rânduit la scaunul Moldovei ... au trebuit să treacă măcar o dată prin Humuleşti. creangă, a. 73. Domnitorul îl osândea având groază de orice idee şi reformă liberale. CONV. LIT. XX, 316. Domnitoarea României umbla zilnic în toaleta aceasta. LUC. vii, 134. Tomşa şi Moţoc îşi expun ideile politice asupra ... unui domnitor străin în Moldova. LOVINESCU, C.2 x, 137. Au hotărât să iasă înaintea tânărului domnitor al Ţării Româneşti. MOROIANU, s. 156, cf. SCRIBAN, D. Marele nostru domnitor deşelase sumedenii de cai. ARGHEZI, s. XI, 11. Ştiindu-l duşman al lui Bibescu şi aspirant la tron, ea nu se îndoia că marele logofăt va da sprijin celor ce vor să-l răstoarne pe domnitor. CAMIL PETRESCU, O. II, 139. înăuntru, în sala cea mare, cu portretul sultanului şi cu acela, mai mic, al principelui domnitor [Grigore Ghica], aerul era înnăbuşitor. v. rom. 1954, nr. 6, 67. Domnitorul Cuza .... arăta nevoia înfiinţării unei Facultăţi de Agronomie. AGROTEHNICA, I, 46. Aici a pierit domnitorul nostru, Constantin Brâncoveanu. TUDORAN, P. 243. Alături de palat, domnitorul [Petru Cercel] dispuse să se zidească o biserică. MAGAZIN ist. 1967, nr. 1, 16. Domnitorul [ Mircea Ciobanu a fost] luat captiv. G. BARBU, A. V. 14. Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei, a închinat în întregime marea sa lucrare ... continuităţii poporului român, s ianuarie 1970, 65, cf. DEX. A ridicat o şcoală pentru toţi fiii ţăranilor şi un monument în cinstea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. FLACĂRA, 1975, nr. 22, 6. Moda pantalonului din Europa Centrală ... nu a fost copiată în Ţările Române decât temporar de către domnitori, z. MIHAIL, T. P. 63. La 15 septembrie 1466, domnitorul Ştefan cel Mare al Moldovei a cumpărat... satul Vicovul de Sus de pe apa Sucevei. PAVEL, S. E. 31. Cartele ... care conţin imagini de obiecte ce au aparţinut domnitorului Alexandru Ioan Cuza. adevărul, 2006, nr. 4 835. + (învechit, rar; la pl.; în textele religioase) Domnie (3), domnire (3). Că Tine cântă îngerii, arhanghelii, scaunii, domnitorii, începătorii, stăpânitorii, puterile. DOSOFTEI, L. 120/12. 2. Adj. (învechit) Dominant (3); majoritar, preponderent. Religia cea domnitoare aci este ortodoacsă (pravoslavnică). CR (1829), 151 x/6. Credinţa creştinească făcându-se domnitoare în împărăţie, se ridicară multe eresuri ce trebuie să le osândească. CĂPĂŢINEANU, M. R. 210/26. Catolica era să fie relighie domnitoare. SĂULESCU, HR. II, 452/2. Din toate prefacerile tâmplate în împărăţii, schimbarea domnitoarei relighii nu arareori este însoţită de mari revoluţii şi înlăuntre tulburări, asachi, 1. 15/1. Harta pe anul 1830 nu cunoaşte rălighie domnitoare în Francia, ci dă tuturora drepturi asemenea. RUS, 1.1, 193/24. Această populaţie flotantă a României... a putut să devină elementul domnitor în România. EMINESCU, O. XIV, 79. Duminica ... religiunea domnitoare în ţară pretinde s-o respectăm. CONTEMPORANUL, III, 472, cf. SCRIBAN, D. <> F i g. Timpul domnitor al aceştii câmpii erea numai primăvara. GORJAN, h. I, 113/10. Acest popul dobândi un gust domnitor pentru comerciu şi navigaţie. F. AARON, I. L. 14/13. Experienţa l-a învăţat a alege mai bine rezonul... decât domnitoarele prejudeţe ale juniei. voinescu 11, M. 89/24, cf: valian, v. Să cunoaştem caracterul torentului şi să sperăm că acela nu ne va cutropi, pentru că nu sufere spiritul domnitoriu al lumii civilizate, bariţiu, P. a. iii, 459. Pesimismul ca stare sufletească, dacă nu domnitoare, apoi foarte respândită, se dă pe faţă ades în acele epoci când ... instituţiile vechi ... cad. CONTEMPORANUL, V, 322. -Pl.: domnitori, -oare. - Şi: (învechit) domnitoriu, -ie adj., s. m. şi f. - Domni + suf. -tor. DOMNITORESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) De domnitor (1), stăpânitor (3), domnesc (3). Dă-mi bucuria spăsenia Ta, şi cu duhul vlădicescu (d e s p u i t o r i u 1 u i C", domnitoresc D, biruitoriu H) învrătoaşe-me. PSALT. 99, cf. scriban, d. - PL: domnitoreşti. - Domnitor + suf. -esc. DOMNITORIÂL, -Ă adj. (învechit) Domnesc (3). Parcul domnitorial al Pradelului. NEGULICI, E. 11, 133/28. -PL: domnitoriali, -e. - Domnitor + suf. -ial. DOMNITORIU, -IE adj., s. m. şi f. v. domnitor. DOMNÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui doamnă. 10318 domniţă - 1341 - DOMOL 1. (în trecut; uneori urmat^de un nume propriu) Fiică sau (rar) soţie de domn, de boier sau de om bogat; prinţesă. S-au dus la Ţarigrad, de au aşezat logodna cu fiica Brăncovanului-Vodă anume domniţa Maria. NECULCE, LET. II, 271/23. Fiind logodit cu domniţa Maria, fata lui Antiohie-Vodă (începutul sec. XVIII), mag. IST. IV, 124/8. Iar când au fost de primăvară la let 1759, au purces şi damna, cu două domniţe cea avea domna Raliţa, din Ţarigrad, ca să vie la Iaş (sfârşitul sec. XVIII), c. MOLD. 84. Făcliea beizedelilor cum şi a domniţilor, gheorgachi, let. iii, 302/17. Caută să fie dă mare viţă, Născut din doamnă sau domniţă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 390, cf. valian, V., POLIZU. Radul-Vodă remăind văduv, domniţa Manda, unica sa fiică ... era singura mângâere. NEGRUZZl, S. I, 105, cf. BĂLĂŞESCU, GR. 47/19. îşi îndreptase toate bateriile intrigilor sale în contra ... domniţei Ralu, fiica prea iubită a domnului Caragea. FILIMON, O. I, 103, cf. PONTBRIANT, D. Ştii că domniţa Sânziana efată mare? alecsandri, T. 405, cf. BARCIANU, v., COSTINESCU, LM. Doamna Smaranda şi domniţa Chiajna se urcară jalnice în rădvan. ODOBESCU, S. I, 94. Se mira lumea de aşa domniţă tânără să facă prunc aşa frumos. EMINESCU, O. Vil, 303. Beciul privighitorului Pârvu din Târgu-Neamţului putea să tăinuiască la nevoie O domniţă. CREANGĂ, A. 74, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., JAHRESBER. vm, 152, ŞĂINEANU2. Sunt date uitării domniţele. IORGA, C. 1.1, 65, cf. TDRG, dhlr I, 253, PASCU, S. 258. In suflet însă îi sălăşluia liniştea ca o domniţă cu mâinile moi şi calde. REBREANU, P. S. 305, cf. resmeriţă, D., DR. VI, 240, CADE. Lumea se scoală în picioare la intrarea dâmnului venit să-şi vadă fata, pe domniţa Ralu. LOVINESCU, C.2 II, 198. Oaspeţi mari din ţări străine Cea mai mică din domniţe nu făcu ce se cuvine ...Nu vrea ginere domniţa! EFTIMIU, î. 23. Aş vrea -prin absurd! - ca d-ta să nu semeni cu doamnele şi domniţele noastre castelane. GALACTION, O. 462. Am apăra Banatul nostru ...ce l-am adus ca dar de nuntă domniţei Elisabeta. BRĂESCU, V. A. 78. Grecoaica era domniţa din poveste. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 245. Domniţei triste îi dădea târcoale. LESNEA, VERS. 16. îl furară gândurile spre domniţa Linca şi-l trecură lacrimile vissarion, B. 227. A ucis un zmeu şi-a scăpat o domniţă, voiculescu, poezii, 1,243. Valea Motrului, ursită ca domniţa din poveşti Să tot doarmă neschimbată până o dezvăluieşti. pillat, p. 152. Este bucuros... să-i ureze sănătate ... tinerei domniţe. MOROIANU, S. 158, cf. SCRIBAN, D. Din fiecare piatră se ivea ..fie un pitic, fie o domniţă care cântau şi se întorceau în piatră. ARGHEZI, C. J. 263. Domniţa din basmul acelei cetăţi Intr-o zi m-a întrebat. BLAGA, POEZII, 200, cf. DL, DM. Domniţe furate de zmei. IST. lit. ROM. I, 82. Domniţa Florica însoţise pe voievod la Viena şi la Praga. magazin IST. 1967, nr. 3, 84, cf. M. D. ENC., DEX. în basmele şi cântecele vechi ale românilor, ţărăncile şi domniţele se îmbracă în borangic. flacăra, 1975, nr. 48, 16. Au fost identificate, ca elemente locale, marama reprezentată în portretele domniţelor din bisericile moldovene ... pălăriile cu boruri pictate la Căluiu. z. mihail, T. P. 15. Domniţa a cules flori de cele multe, un braţ, şi le-a dus acasă. BUTURĂ, EB. I, 131. Chefid cel mare, cu domniţe şi cavaleri... urma să se întâmple sub zidurile vechii cetăţi. RL 2005, nr. 4 704. Dar domniţa ce-mi făcea? Slugilor că poruncea, De poartă îi deschidea. FOLC. olt. - munt. ii, 312. + (Familiar) Termen cu care un bărbat se adresează unei femei (tinere), unei pesoane iubite etc. Acuşi viu, domniţa mea, acuşi aş vrea să văz ale corăbii. SLĂTENEANU, A. 7/11. El... îi zisă: „Domniţa mea stăpână, eu sânt acum ameţit şi uimit cu totul”. GORJAN, H. I, 91/29, cf. polizu. Eu gândesc că duh sfânt nu se coboară aşa, cu una cu două, măcar domniţă fie. eminescu, O. vil, 303. Nu te supăra, domniţă, şi nu fi aşa ţanţoşă. ISPIRESCU, L. 307, cf. GHEŢIE, r. m. Să-i mai trimiţi o rază, domniţa mea bălaie. GOG A, POEZII, 71. Domniţa mea cu nume adorat De îngeri şi de oameni [iubită]/ CERNA, P. 163. Dă-mi voie să fiu o fată modernă cum îţi dau eu voie să fii ... „Domniţa din visuri”. camil petrescu, T. ii, 16. Nu mai visez la palide domniţe. VOICULESCU, POEZII, II, 182. Domniţă din ţară bârsană, Lumină sunt, inimă, rană. BLAGA, POEZn, 199. Ador, domniţă, nevinovăţia. VINEA, L. II, 36, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Gloria domniţei blânde. SBIERA, P. 273. Trei spice a şi luat, Şi le-a-nvălit în dulămiţă Şi le-a dus la a lui dragă domniţă. FOLC. mold. i, 263. 2. (La pl., eufemistic) Iele. Cf. ddrf. Poporul le dă [ielelor] numiri de laudă sau de desmerdare, spre a le îndupleca la bine, cum sunt acestea: doamne, domniţe bune. PAMFILE, duşm. 260, cf. CDDE, CADE, PÂRVESCU, C. 80. 3. (Bot.; la pl.; regional) = ochiul-boului v. o c h i1 (C b) (Callistephus chinensis). Cf. BORZA, D. 37. 4. (Omit.; regional) Femeiuşcă sticletelui (I 1) (Carduelis carduelis). Cf. CDDE, CADE, BĂCESCU, PĂS. 79, VICIU GL. - Pl. : domniţe. - Doamnă + suf. -iţă. DOMNOS, -OĂSĂ adj. (învechit şi regional) Care are gusturi şi purtări de boier, de domn (5), pretenţios (1). Fiind de la natură foarte domnoasă şi mult mai iute den fire de cum era bărbatu-său, înrâuria des afacerile ţărei. bariţiu, P. A. 1,66, cf. CABA, SĂL. Dada Ciurilă era om sărac, dar cu toată-aceea nu se lăsa în „domnie”, căci era foarte „domnos”. snoava, iii, 646. O F i g. C-a tău dor îi cam domnos, Nu vrea a durmi pe jos. bîrlea, c. p. 150, cf. COMAN, GL. -Pl.: domnoşi, -oase. - Domn + suf. -os. DOMNUC s. m. (învechit, rar) Diminutiv al lui domn. Cf. CADE. - PL: domnuci. - Domn + suf. -uc. DOMNULEŢ s. m. (învechit) Diminutiv (depreciativ) al lui domn. Cf. valian, V. Vreo patru domnuleţi cunoscuţi la toţi ca eşiţi din opinca românească au respins cu despreţ invitarea protopopului de a participa şi ei la înfiinţarea Societăţii române de lectură. BARIŢIU, P. A. III, 123. - PL: domnuleţi. - Domn + suf. -uleţ. DOMNUŢ s. m. Diminutiv al lui d o m n. 1. Cf. d o m n (1). Cf. cdde, pascu, s. 153, cade. Domn, domnuţul meu. reteganul, p. ii, 10, cf. bud, p. p. 12. 2. Cf. d o m n (5). Hei, Stoiene, domnuţ mare, Dă-ne nuoă pe Vidra-re. BIBICESCU, P. P. 321. Numai Pintea, domnuţ mare, Nu putea de supărare, bîrlea, l. p. m. i, 12. Copk’itan ’e, domnuţ drag, Dă-mi o lună săbăceag. T. papahagi, m. 20. 3. Cf. d o m n (6). Nici numele să nu-i vie înapoi, domnuţule. camilar, n. ii, 411. 4. (Omit.; regional) = a) sticlete (Carduelis carduelis). Cf. BĂCESCU, PĂS. 79; b) mugurar (Pyrrhula). Cf. BĂCESCU,PĂS. 70; c) (în sintagma) Domnuţul-păsărilor = ochiul-boului (Troglodytes). Cf. BĂCESCU, păs. 79. - PL: domnuţi. - Domn + suf. -uţ. DOMOÎ vb. IV v. dumăi. DOMOL, -OÂLĂ adj. 1. (Despre oameni şi manifestările lor) Care este lipsit de agresivitate, de asprime sau nervozitate în comportamentul său, care reacţionează cu calm, cu răbdare, paşnic(2), potolit2 (1), liniştit, blajin, blând; fără vlagă, m o 1 a t i c (I 3). în vorbă era domol şi nu grăia nemica ce să nu fi fost mai nainte bine gândit. MAIOR, T. 132/5. Invăţătoriul trebuie să se ostenească, ca totdeauna să fie cam domol. PETROVICI, P. 8/10, cf. LB. Toţi, învăţindu-se din păţirile lui Alba, s-arătară meu 10324 DOMOL - 1342- DOMOL domoli. SĂULESCU, HR. ii, 301/3, cf. valian, v. Ei sânt tăcuţi, domoli, răci cătră străini, rus, I. II, 189/9, cf. polizu, pontbriant, d., COSTINESCU. Interesul cere câteodată să fii mai domol, să măguleşti, să linguşeşti chiar. CONTEMPORANUL, i, 586. Era băiat domol şi intra totdeauna în voile mele. slavici, O. I, 73, cf. alexi, w., şăineanu2. Era bun la socoteli, dar domol la obor; nu ştia să se răstească, să ia de beregată pe samsar. CHIRIŢESCU, GR. 206. Pe cât pare de domol de cele mai multe ori, pe-atât e de iute şi aprins uneori. AGÎRBICEANU, S. 206, cf. RESMERIŢĂ, D. Se însurase ... cu o domoală şi discretă fiinţă, din străinătăţile lui. C. PETRESCU, R. DR. 98. Nici bereta, nici jambierele de lână... nu sunt în obiceiul şi gustul târgoveţilor domoli care vin aici la odihnă. SADOVEANU, O. IX, 106, cf. SCRIBAN, D. Cată a fi mai domol, că ... nu mai e nimeni să vă gonească din urmă. CAMIL PETRESCU, B. 177, cf. DEMETRIUS, A. 9. De atunci a mai îmbătrânit puţin şi poate acum o fi mai domol. TUDORAN, p. 30, cf. DL. Parizianul era un om domol, abia mergea, abia deschidea gura. PREDA, DELIR. 9. Pe alei în valuri curg ... Perechi ca ei, perechi domoale şi grăbite. LABIŞ, P. 374. Fire domoală amfitrionul... îndestulează oamenii cu vin bun din podgoria proprie. IST. LIT. ROM. III, 745, cf. DEX. Erau doi demoni într-un vis... Alături de, perechi, perechi, Mulţimi domoale şi streine. DlMOV,L. 140. Cât eşti, bade, de domol, Doru-ţi este arzător. FOLC. TRANSILV. II, 130. <> (Substantivat) Cei laşi uitau de frică, domolii se iuţeau, macedonski, o. n, 202. + (Despre animale) încet în mişcări, moale (II 7); blând. Boii domoli, ascultători şi blânzi mergeau înainte. CONTEMPORANUL, vn2, 11. Peste turmele domoale Cerne veacuri fluierul. LESNEA, vers. 306. în revărsarea văpăii, se văzu calul sosind, un cal cuminte şi domol. SADOVEANU, O. X, 38, cf. DL. 2. (Despre stări psihice, senzaţii, dureri, deprinderi, porniri etc.) Care a pierdut din putere, din forţă; atenuat, diminuat (3), calmat, slab (8). Această boală se arată sau mai domoală sau cu furii mari. LITINSCHI, M. 162/26. E o mare deosebire între pesimismul trufaş şi revoltat de la începutul acestui secol şi între pesimismul domol de la mijlocul secolului. GHEREA, ST. CR. II, 299. Avea o durere de cap neadormită, când mai rea, când mai domoală. GALACTION, O. 263. Viaţa după pământ este o durere mai tare ori mai domoală. VISSARION, B. 109. Mijea, sfioasă-n suflet ..., Ca zorile de vară, domoala fericire. VOICULESCU, POEZII, I, 13. îşi împărţea timpul între somn şi o veselie domoală şi fără pricină. DEMETRIUS, A. 15. In ochii băiatului ...se citea o tristeţe domoală. TUDORAN, P. 89, cf. DL, DEX. ❖ Fi g. Munţii din jurau o semeţie domoală. FLACĂRA, 1975, nr. 43, 16. (Adverbial) Tristeţea ... Domol adie-n ochi de vite stoarse. VOICULESCU, POEZII, ii, 132. + (Despre judecată, gândire etc.) Care raţionează încet, fără grabă; chibzuit, cumpănit. Niciodată n-am întâlnit un mai firesc bun simţ, o judecată mai adâncă şi aşa de frumos domoală. CAMIL PETRESCU, P. 320. A stat el tăcut o minută, de-a cântărit toate întorsăturile în mintea lui domoală. POPA, V. 10. El nu-şi cunoştea feciorii aşa de harnici, fiindcă ciobanii au toate ale lor mai domoale; chiar şi mintea. SADOVEANU, O. XIII, 423. 3. (Despre elemente sau fenomene ale naturii, despre acţiuni fizice) Care are intensitate, forţă sau eficienţă scăzută, iară putere, diminuat (3), s 1 a b "(9), mic(V); (despre anotimpuri, climă, vreme) lipsit de intemperii, potrivit de rece sau de cald, blând, moale (II 5), temperat (1). Matca oauă ... şi preste iarnă, când e vremea domoală. ECONOMIA, 178/10. începutul iernii cu ploaie ... iară sfârşitul domol, cu brumă. CALENDARIU (1814), 66/22. Câteva dintre stele lucesc cu lumină mai domoală. RUS, 1.1, 4/27. Lasă atunci oala astfel încărcată la oferbere în clocot, dar domoală. man. sănăt. 37/11. Lucrarea aerului este mult mai domoală şi mai puţin simţită decât lucrarea apei. barasch, I. N. 85/28. Spiritul caută necontenit să discopere mijloace prin care să silească o natură domoală de a servi scopurilor lui. CONV. lit. iii, 147. Focul, la început domol, se mulţumise ... să lingă lemnăria. MACEDONSKI, O. III, 55. In muţenia de afară, zăpada cădea domoală. SĂM. I, 58. Vremea era domoală. Ninsese de curând. D. ZAMFBRESCU, A. 153. Speria cădea ca o ploaie domoală şi fină şi presăra albul omătului. AGÎRBICEANU, S. 168. Aerul era domol şi blând, prea cald parcă pentru o zi de primăvară, id. A. 142. Intr-o seară de ninsoare abundentă şi domoală, erau în redacţie vreo cinci sau şase inşi. CAMIL PETRESCU, P. 240. Storurile trase filtrau o lumină domoală. BRĂESCU, O. A. I, 198. Am pregătit-o după tipicul turcesc ... la foc domol, pe cărbuni. STANCU, R. A. Iii, 341. Vântul aduce ... mireasma ... lanurilor de porumb, încinse de căldura domoală a toamnei. BOGZA, c. O. 246, cf. DL. Soarele se ridicase sus şi încălzea satul cu razele lui domoale. PREDA, D. 10. E rânduiala firii bujorul să-nflorească ...Şi pătimaşa vară, fierbinte şi domoală. DEŞLiu, G. 51. Auzi iar mişcarea domoală, fărâmarea malurilor de lut. BARBU, Ş. N. 193, cf. DEX, alr SN ni h 790/812. O- (Adverbial) Spuma miilor de flori ...fierbea domol la adierea vântului. GALACTION, O. 39. Apele au pornit domol spre vatra comunei Sudiţi. RL2005, ni*. 4 732, cf. ALR ii/i h 282/284. + (Prin Transilv.; despre apă) Călduţ. Bolnavul se posodeşte pe la încheieturi, mai întâi cu apă domoală, apoi tot mai rece. păcală, M. R. 261, cf. cade, alr sn iv h 1 128. 4. (Despre mişcări sau lucruri văzute în mişcare) Care se produce, care se realizează, care se mişcă într-un ritm lent, fără grabă, liniştit; încet, lin, potolit2 (1), abia simţit. Cf. budai-deleanu, lex. Eu măsor marşa domoală sau repede a stelelor. PÂCLEANU, I. n, 73/15. In mare tăcere călcând prea cu domoli paşi. pann, e. I, 37/17. Trecea cu pas domol, uitându-se drept înainte spre pod. SLAVICI, O. I, 17. Se lăsa în dusul paşilor domoli. VLAHUŢĂ, O. A. I, 94. El poartă calul, dând ocol, In trap grăbit, în pas domol. COŞBUC, P. I, 109. Valurile domoale se retrag la mal întinse şi plescăiesc de stânci. LUC. VII, 145. Sub cerul nostru-nduioşat E mai domoală hora. GOG A, POEZII, 8. Au început apoi şi ei o „sârbă” domoală. LUNGIANU, C. 37. Un pârâiaş porneşte domoalele-i meandre. VOICULESCU, POEZII, II, 195, cf. SADOVEANU, O. XX, 350. O lene voluptoasă reţine mişcările devenite astfel domoale şi graţioase, ralea, O. 24. Vâlvătăile focurilor repezeau dâre de lumină până peste valurile acum domoale ale fluviului. CAMIL PETRESCU, O. II, 173. Cărăuşul îşi dejuga boii la adăpost... cu mişcări domoale, cumpănit, fără grabă. C. PETRESCU, A. R. 7. Dar o birjă se apropie legănată în trap domol. VINEA, L. I, 10. Mişcările pe tot timpul transportului vor fi domoale şi ordonate. BELEA, P. A. 61, cf. DL. Flăcăii şi fetele jucau şi ei horele lor mai domoale. PREDA, M. 190, cf. DEX. Bătrânul porni spre casă cu pas domol, ca omul care ştie că n-are pentru ce să se mai grăbească. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 15, 14/4. <> F i g . în pravilă s-au hotărâtu arestul mai domolii sau mai uşor poate împrotiva celui judecatu care să fie de neamu. PRAVILA (1788), 108/22. Mişcarea lui Erotocrit mai domoală s-arăta. PANN, E. IV, 95/19. Covorul ... Răsfrânge-amurgu-n cutele-i domoale. AL. philippide, A. 23. în sufletul cu ape când turburi, când domoale, Necontenit zvârli mreje de vorbe împletite. VOICULESCU, POEZII, I, 210. Notând interesante observaţii stilistice, remarcă ritmul domol al perioadelor odobeştene. VIANU, A. P. 148. Variaţia numărului la substantive şi determinările lor produc acelaşi efect de modulare domoală de creştere şi conturare a imaginilor, varlaam - SADOVEANU, 255. Părul se revarsă în şuviţe domoale şi moi. BOGZA, C. O. 284. (Adverbial) Aşa domol te poartă firea. GOG A, POEZII, 11. Domol te cuprinde al serii descânt, pillat, p. 7. Timpul curge încet, domol, ralea, O. 118. Este o instituţie liniştită, unde viaţa se desfăşoară domol, fără zguduiri. v. rom. ianuarie 1954, 76. O L o c. adv. (Regional; substantivat) Cu domolul = cu binişorul, cu blândeţe, prieteneşte. Cf. dl. L-au sfătuit s-o ieie mai cu domolul, să pregătească terenul mai întâi. LĂNCRĂNJAN, C. II, 147. Temându-se de dânsul ca să nu li strice toată pădurea, i-au zis cu domolul: da, lasă, lasă! SBIERA, P. 181. la-l mai cu domolul, udrescu, GL. (Regional; substantivat) în domol = încet; fără grabă; p. e x t. alene. Apoi intrară ei într-o pădure mare şi deasă, mergând pre o cale unul după altul, în urma babei, care mergea acuma mai în domol, cătană, P. B. iii, 18, cf. alr ii/i h 282/76, alrm 10324 domol - 1343 - DOMOLEALĂ ii/i h 395/76, alr sn m h 777/36. O E x p r . A o lăsa (sau a o lua) (mai) domol = a proceda cu calm, cu răbdare, cu blândeţe (într-o anumită problemă); a nu se repezi (1), a nu se pripi (1). Las-o mai domol unde nu îe pricepi. MAIORESCU, CR. n, 379. Nu te supăra, ... ia-o domol, delavrancea, o. ii, 184. Bagă de seamă şi las-o mai domol! rebreanu, P. S. 138. Când eşti surprins într-o astfel de ignoranţă, o laşi mai domol... cu intemperanţa verbală. LOVINESCU, C. V, 56. Ascultă, coane procurorule, ia-o mai domol - cu mine, cel puţin. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II, 228. De la Bărboşi încoace ai lăsat-o mai domol. TUDORAN, P. 13. Ia, potoleşte-te, ia-o mai domol, să ne putem înţelege. PREDA, D. 61, cf. DL. Se duse la ei şi, prietenos, îi sfătui s-o lase mai domol. v. rom. octombrie 1958, 62, cf. dex. <> (Cu valoare de interjecţie, adesea repetat) Mai domol, Ilinco, mai domol. D-voastră bine ştiţi că într-un salon nu să vorbeşte astfel. PR. DRAM. 251. Dămol, dămol, 'Tribunescule! Nu te aprinde ca un stog de paie. ALECSANDRI, T. 1 652. Ho! domol, Arbore... domol! DELAVRANCEA, O. II, 70. Domol inimă, că te spargi - Strig la ea - eşti nebună? VOICULESCU, poezii, II, 222. ^ (Adverbial) Mân ... domol la hopuri. ALECSANDRI, T. I, 46, cf. CIHAC, II, 99. Vine domol la vale un călăreţ tânăr în buiestru ţăcănit. CARAGIALE, O. I, 219. Calcă domol de-a lungul satului. VLAHUŢĂ, N. 10. Vântul alene cântând de-asupra pădurii ... Bate din aripi domol, făcându-şi culcuşul în ramuri. COŞBUC, P. II, 63. Să lăsăm caii mai domol să ţi-o povestesc. SANDU-ALDEA, U. P. 59. Domol coboară turma de pe coastă, Umplând cu larma de talange drumul. IOSIF, V. 136, cf. TDRG. Buchetul... se ţinu plută şi o porni domol în voia apei. CHIRIŢESCU, GR. 18. Rar vreo pasăre mai mare ... trecea fâlfâind domol. AGÎRBICEANU, S. P. 116, cf. CADE. Trec, mişcând domol din coadă, Spre livadă Ale satului cirezi. TOPÎRCEANU, O. A. I, 87. Luntrea fu lăsată mai domol, ca musafirii să poată rupe flori de nufăr albe ca crinul. STĂNOIU, C. I. 97. Mesteca domol un boţ de caş. popa, v. 136, cf. lesnea, vers. 75, vlasiu, a. p. 20. Dunărea, leneşă, îşi lunecă domol undele încovoindu-se printre ostroavele pustii. BART, S. M. 72. Cu roata molcum strălucind la soare Bătea o moară apele domol. PILLAT, P. 229, uf. MOROIANU, S. 98, PARASCHIVESCU, C. Ţ. 15, VINEA, L. II, 79. roborau domol policioarele scrâncioburilor ţărăneşti. TUDORAN, P. 16. Căpitan di pi vapor, Lasî barca mai dămol, M-a agiuns di-acas un dor. FOLC. MOLD. II, 164. 5. (Despre sunete) Care are o intensitate şi o frecvenţă reduse; slab (10), stins2 (4), diminuat (3), molcom (1), înfundat. Ş-un murmur domol de prisacă Pluteşte deasupra livezii. CAZIMIR, L. U. 15. Prin ferestrele lipite de desişul crângului ...se revarsă domoală şi îngândurată plânsoarea unui pian. KLOPŞTOCK, F. 138. Se auzea numai murmurul domol al mării şi foşnetul berbecilor. TUDORAN, P. 272, cf. DL, dex. Am înregistrat sunetul domol al uneltelor lovite de caldarâm, flacăra, 1975, nr. 41, 19. (Adverbial) Apa-n unde murmură domol. SĂM. II, 62. Domol purcede glas de schijă De la clopotniţa din deal GOGA, POEZII, 38. Clopotele de la vaci sunau domol în liniştea nopţii, lungianu, C. 58. Burlanele cântau monoton, streşinile răpăiau nemărginit şi domol. VINEA, L. II, 150. Voi peste codrii ce foşnesc domol Adus-aţi al războiului balaur, labiş, P. 84. (F i g.) Singurătatea, Cu foşnet domol, Colindă cetatea. lesnea, c. D. 29. + (Despre glas) Care are o tonalitate scăzută, lipsit de stridenţă, cu modulaţii prelungite, încet, potolit2 (1), lin, tărăgănat (2); (despre vorbire, cântec, râs, plâns etc.) care se realizează cu un astfel de glas sau cu un ritm lent, agale. în cealaltă [mână] este o carte pe care o citeşte cu glas domol. PÂCLEANU, 1.1, 206/30. Vorba lui cea mai domoală atât de groaznic suna. PANN, E. II, 22/19. Suie iarăşi ton unul treptat însă oareşice mai domol. id. G. M. 10/8. Eu te văd răpit de farmec Cum îngâni cu glas domol EMINESCU, O. I, 110. Iată ce grăi ea cu glasu-i subţire şi dămol CONTEMPORANUL, IV, 504, cf. DDRF. Slujba se urmă domoală. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 53. Ca o vecernie domoală Se stinge zvonul din dumbravă. GOGA, P. 23. Murmură fata cu dinţii dârdâind şi glasul ei domol se împrăştie în tăcerea nopţii. REBREANU, I. 164. Trăiţi, domnule maiur, începu Furtună cu vorbă domoală. MERONESCU, S. 6, cf. BRĂESCU, O. A. I, 370. Glasul lui umplea cu un mormăit domol coridorul. SADOVEANU, O. II, 158, cf. BART, S. M. 78. Era un om bălan, cu nişte ochi mici, şireţi şi cu vorba domoală. MOROIANU, S. 163. Oamenii umblă molcom, gesturile sunt rare ... vorba domoală şi înceată. RALEA, O. 118, cf. CAMIL PETRESCU, O. n, 281, PARASCHIVESCU, C. Ţ. 24. începu a-i vorbi cu glas gros, domol. v. rom. februarie 1955, 254. Nici nu-şi dă seama ce evocatoare sunt vorbele lui domo ale, debitate cu un glas tărăgănat de ţârcovnic care îşi citeşte litania. TUDORAN, O. 132, cf. DL. Vorbăria pudrată, domoală, Şi-abia furişată ... Ducă-se dracului! deşliu, G. 9. Auzi glasul bătrânului domol şi cald. barbu, G. 56, cf. dex, românia literară, 1975, nr. 46, 4/3. Stăpână, stăpânişoară Fii cu gura mai domoală. FOLC. transilv. ii, 11. (Adverbial) Prea bine! grăi dascălul mai domol, slavici, O. I, 90. Bătrânul începu domol şi fără mânie. MELLE, V. P. 143, cf. ddrf. Domol, apoi cu glasul abia-nţeles, vorbeşte. COŞBUC, P. I, 134. Trecându-i în faţă o întrebă domol luc. vn, 23. Slujba curgea domol, în cântări armonioase. AGÎRBICEANU, S. 537. Vorbeşte Neamţul domol, pufnind din lulea. LUNGIANU, CL. 48. M-am aşezat la picioarele ei şi am plâns domol ca un copil bătut pe nedrept. REBREANU, NUV. 222. După fiecare pahar sorbit până la fund, începuse să cânte domol. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 197. Uriaşul a răspuns domol POPA, V. 16. Boierul răspundea domol, pe gânduri, cu ochii plini de melancolie, sadoveanu, O. I, 62. Eu am râs domol, nu m-am temut, beniuc, V. 9, cf. DEMETRIUS, A. 220. Gheorghe oftă domol şi crăpă ochii, barbu, G. 286. Corul intonează domol „Internaţionala”, magazin ist. 1968, nr. 6, 15. Pensionarii să povestească încet, legănat, domol flacăra, 1975, nr. 41,23. întrebă mai domol, uitându-se la cea mai mică. reteganul, p. ii, 25. + (Despre compoziţii muzicale) Care se execută într-un tempo lent. A^ fi deschis eu vorba dacă lăutarii n-ar fi început tocmai ... un vals domol, voluptos şi trist, aproape funebru. M. I. CARAGIALE, C. 9. ^ (Adverbial) Zi, ţigane, mai domol, De pe prag să mă cobor. FOLC. transilv. i, 564. + (Rar; despre limbi) Cu ritmul vorbirii lent. S-a constatat că limba română are un tempo mai rapid, iar maghiara este mai lentă, mai domoală. LL 1972, nr. 3, 501. 6. (Despre terenuri, drumuri) Care este în pantă lină; (despre pante) puţin înclinat. Vârfurile [munţilor] ... au forme deosebite ..., muchi netezite şi povârnişuri domoale, foarte rar creste stâncoase. PĂCALĂ, M. R. 4. Podişul se coboară cu o clină domoală. id. ib. 39. Ne trimeteai iar la părinţi, ...Pe drumuri domoale de plasă. VOICULESCU, POEZII, I, 221, cf. DL. Panta domoală a podişului s-a sfârşit. BOGZA, C. O. 95. Coline domoale se tălăzuiesc una după alta. id. ib. 258, cf. DEX. Pe culmea domoală, ... chiar în faţa muntelui Erdenet, se înalţă oraşul. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 347. O parte din sate au gospodăriile înşirate pe culmile domoale sau răsfirate în susul versanţilor. BUTURĂ, EG. 50. 7. (învechit, rar; despre pământ) Moale (I 2). Pământul să află într-o potrivită căldură şi iaste mai domol şi umejos şi suge acea zeamă sau mustăreaţă umejoasă. GRECEANU, î. 126/17. - PL: domoli, -oale. - Şi: (învechit şi regional) dăniol, -oâlă, (regional) modol (alr ii/i h 282/76, alrm ii/i h 395/76) adj. - Derivat regresiv de la domoli. DOMOLĂ vb. I v. domoli. DOMOLÂŞ subst. (Regional) Vreme domoală (care urmează după o perioadă de frig), v. d o m o 1 (3). Com. din zagra-NĂSĂUD. A dat pe domolaş. ib. - Domol + suf. -aş. DOMOLEĂLĂ s. f. (Rar) 1. Domolire (1). Eu m-am mai domolit, dar apucătorul de el a luat domoleala mea drept îngăduinţă. KLOPŞTOCK, F. 35. 10327 DOMOLEL - 1344- DOMOLI 2. (Concretizat) Porţiune puţin înclinată, din cursul unui fluviu, unde apa curge mai încet. [în] locurile unde apa Dunărei curge mai încet - „se face domoleală” — în opoziţie cu porţiunile unde e „cursoare”, adică unde curentul e mare. antipa, p. 779. - PL: domoleli. - Domoli + suf. -eală. DOMOLEL adv. (Rar) Diminutiv al lui d o m o 1 . Cf. graur, E. 40. - Domol + suf. -el. DOMOLEŞTE adv. (învechit, rar) în mică măsură; puţin (10). Le este iertat să întrebuinţeze... arma purtătoare de foc, însă cu cât mai domoleşte să va putea. CR (1829), 52V23. - Domol + suf. -eşte. DOMOLÎ vb. IV. 1. T r a n z . şi r e f 1. A nu mai fi sau a face să nu mai fie agitat, frământat, agresiv; a-şi căpăta sau a face să-şi capete buna dispoziţie; a (se) calma, a (se) linişti, a (se) p o t o 1 i (1); a consimţi sau a face să consimtă la ceva; a (se) îndupleca; a (se) îmblânzi. Ce, tot pe lângă domniie au mărs boierii, oprind şi domolind ţărănimea. M. COSTIN, O. 98. Şi fu când l-au domolit pre el cu cuvintele ei toată noaptea şi l-au dodeit pre el, şi au leşinat de moarte. BIBLIA (1688), 1862/44. Lucrul carele nu-l putu să-l facă frica lui Dumnezău, rugăciunea au putut de l-au făcut, înfricoşarea lui Dumnezău, care vrea să pedepsască pre cel bogat, care lucru îl ştiia şi el adevărat, n-au domolit, nici au îmblânzit firea lui? mărgăritare, 194. Atâta s-au domolit şi s-au mierat latinul, cât... la împărăţie soţie l-au primit. CANTEMIR, HR. 95. Nişte năroade ... primejduesc a schimba pre stăpâni, ... vor domoli pre vrăjmaşii lor (a. 1701). FN 95. Nici cuvintele lui Dumnezeu ne domolesc, nici munca iadului ne înţelepţeşte. ANTIM, O. 104. El nu putea într-altu chipu să4 domoleze sau să-l gonească, pravila (1788), 51/14. Răbdarea şi nelipsirea de la datoriile mele domoliră, în sfârşit, pe asprul Butis. pleşoianu, T. I, 99/16. Mamele, cele ce doresc orece a căpăta de la pruncii săi, neputând într-alt mod a-ş ajunge cererea, vrând prin mari rugăciuni să-l domoleaze [pe prunc]. BOJINCĂ, D. 37/12. Aceste propuneri ale bătrânului mai domoliră ceva pe Catinca; şi ducându-se acasă la dânsa, ... cinară amândoi cu hurmale şi cu apă rece. GORJAN, H. IV, 177/12. Ca să domolească pe turci, trimise la sultan Baiazet un sol. F. AARON, 1.1, 151/21. Cuviosul Petru ... domoli pe duşmanii lui. asachi, L. ll2/4, cf. valian, v., BĂLĂŞESCU, GR. 87/18, pontbriant, D. Vrea să zică, te-ai domolit? ALECSANDRI, t. I, 94. Noroc de vărăticence, care au ştiut a-i dămoli, luându-i cu binişorul. CREANGĂ, O. 220, cf. SLAVICI, O. I, 293. împărăteasa îl luă cu binişorul şi-l mai domoli olecuţă. ISPIRESCU, L. 121, cf. CONTEMPORANUL, in, 743, DDRF. Când ajunge devale, abia atunci se domoleşte, se ia de gânduri. SĂM. II, 252. Copilul se domoli din plâns, apoi zâmbi, sandu-aldea, u. p. 159, cf. şăineanu2. Cu viclenia ei de femeie pricepu că numai câştigând vreme l-ar putea domoli. ANGHEL - IOSIF, C. L. 190, cf. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 68. Belciug, speriat că i s-a stricat planul, ar fi vrut să intervie şi să-i domolească. REBREANU, I. 228. Ion se mai domoli din luptă şi se uită la flăcău mirat, vissarion, B. 139. Dar acum nu putea să scrie şi, ca să se domolească, se aşeză iar pe aşternutul de fân. CAMIL PETRESCU, O. II, 32, cf. BENIUC, M. c. I, 435. Dacă trăia mama... Ne-arfi domolit şi ne-ar fi împăcat, lăncrănjan, c. i, 36. Pentru a-i domoli pe cei trei, poliţiştii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare. RL 2005, nr. 4 644. înaintea birtului să băteau doi oameni beţi;... intră între ei să-i domolească, să-i împace, reteganul, p. iv, 24. Dacă nu ti-i domoli, Nici dracu nu te-o sluji. folc. transilv. ii, 11. ❖ F i g. Trupul prin patemile sale şi prin răstignirea cea de pe cruce de paterni l-au domolit şi l-au curăţit, antim, 0.185. A adus tăcut ţeava rece pe inima caldă şi stupidă şi a domolit-o, sfărâmând-o. camil petrescu, p. 374. + T r a n z. (Complementul indică animale) A face să nu mai fie agitat, speriat, agresiv, a 1 i n i ş t i; a ţine în frâu, a stăpâni (2), a struni (4). Pre fii cu foamea domolind, cu lanţul de grumadzi îl scoate. CANTEMIR, I. i. i, 168. Lungiţi pe muşchiul verde şi domolind fugarii Ce zburdă pe-ntuneric ... Voinicii ... Astfel grăiesc, alecsandri, p. iii, 211. Călăreţul, când o ajunse, îşi domoli cârlanul. MACEDONSKI, O. III, 68. Deschide; domoleşte cânele! SADOVEANU, O. XXI, 351. Domoli cu vorba vreo trei dulăi ce păreau că îl cunosc. CAMIL PETRESCU, O. îl, 7. la, mă băiete, domoleşte-ţi dulăul, că îl dă gata. TUDORAN, P. 277. Pe jugani că mi-i oprea, Pe jugani că-i domolea, teodorescu, P. P. 680. ❖ Refl. Deci, socoteşte ce vor fi făcut caii până a se domoli? (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 326/9. Ba de ciomege, ba de glasul stăpânului, câinii se domoliră. GALACTION, O. 283. ❖ Intranz. Ea-i ogarcă pe sub foaie, Cât aleargă nu dămoale. alecsandri, p. p. 129. + T r a n z. (învechit; complementul indică^popoare, inamici) A supune (II1), a domina (1), a subjuga (2). Ori ca pre nişte supuşi i-au domolit, ori ca pre nişte soţii i-au avut. CANTEMIR, HR. 18. Iar cu vremea vor fi sprijinite, şi aşa vor domoli pre vrăjmaşii lor (a. 1701). fn 95. Romanii abia domoliră pe cartaghenezi şi loviră alte noroade. CĂPĂŢINEANU, M. R. 45/7. El căută a domoli poporul prin blânda sa domnire. SĂULESCU, HR. I, 162/8. Crunte războaie purta-va-n pământul italic şi neamuri Mari domoli-va. COŞBUC, AE. 17. Pe aceştia i-a putut domoli numai cumpărându-le pacea cu mulţi bani. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 66. 2. T r a n z. (Complementul indică stări psihice, senzaţii, dureri, pasiuni, necazuri, porniri, dispute etc.) A face să piardă din putere, din forţă, să se diminueze, să înceteze; a potoli (1), a astâmpăra, a calma, a anihila. Cu milostenia întâi urgia sufletului domoli-o-veri. CORESI, EV. 52. Plângere mâne-ta şi a priiatinilor o domoleşte (a. 1669). GCR I, 184/16. Tu foamea cu ce să-ţi domoleşti neavând, eu cu hrană de biv te-am agiutorit. CANTEMIR, 1.1. ii, 132. Au rânduit străji carii au domolit cearta. BERTOLDO, 14/16. Să domoleşti şi să înfrânezi ispitele şi poftele ceale trupeşti. MAIOR, P. 33/2. P-o inimă împietrită, a domoli n-am putut, beldiman, o. 38/7, cf*. LB. Domoleşte inimile lor cele feroase; arată-le pe iubita virtute. PLEŞOIANU, T. I, 106/14. Stăpânitorul trebue să bage sama bine la disputele teologhiceşti... căci silindu-se să le domolească, le dă mai multă cinste. CĂPĂŢINEANU, M. R. 228/27. Partida învingătoare, în loc de a domoli inimile furioasă cu mâna blândeţei, păşi cu împilările mai departe. SĂULESCU, HR. II, 282/17. Ca să-i domolească furia,... se grăbi a trimite la dânsul soli şi daruri. F. AARON, 1.1, 80/19. Domoală furia acestui barbar! PÂCLEANU, I. I, 108/15, cf. NEGRUZZI, S. I, 47, pontbriant, D. Cu lucrul domolea hausul ce îi împlea sufletul. CONTEMPORANUL, IV, 82, cf. MURNU, I. 16. Medicamentele cari domolesc sau fac să înceteze durerea ...să chiamă calmante, bianu. D. S. 129. Dar îl ştia răzbunător şi aceasta îi domolea pornirea. REBREANU, I. 149, cf. RESMERIŢĂ, D. Moş Petrache îi domolea iuţelile uneori şi îl făcea să-şi culce liniştii capul. POPA, v. 89. Poate că vestea asta i-o mai domoli gândul. VISSARION, B. 64. Voi încerca deci, pe de o parte, să domolesc duşmăniile. SADOVEANU, O. X, 291. Glasul supus al feciorului îi domoli neînduplecarea abraşă. C. PETRESCU, A. R. 110. După ce-şi domoliră fraţii cei mari mânia, făcu băieţanulfoc bun. RETEGANUL, P. IV, 71, cf. ALR SN III h 856/762, ALRM SN II h 678/762. Două vorbe să-ţi vorbesc, Dom să mi-l domolesc. FOLC. transilv. II, 39. ❖Refl. pas. Intr-un stat cârmuit de un prinţu dihoniile se domolesc lesne, căci el are în mâinile sale o putere pe deplin. CĂPĂŢINEANU, M. R. 31/6. Dintele când te doare, cu cleştele să domoală. I. GOLESCU, ap. zanne, p. ii,-115. ❖Refl. împărţeala acestor căsari să înţeleage până la o samă ... şi să va mai domoli firea bărbatului. PRAV. 155. Inferbănţeala senţiriilor sale s-au fost domolitu-se. calendariu (1794), 31/7. Cu un cuţit ascuţit să o tăiem ca să poată curge sânge şi aşa se domoleaşte durearea. CALENDARIU (1814), 176/15. Frica morţii, fără de care inimile cele împietrite 10330 domoli - 1345 - DOMOLIRE niciodată nu s-armai domoli, o coprinsese. buznea, p. v. 87/24. Să se domolească mânia Babei Dochia. marian, S. r. ii, 136. înverşunarea cu care ţinu lunga peroraţie se mai domoli către sfârşit. AGÎRBICEANU, S. 272. Toate se aşează până-n cele din urmă pe lumea asta, şi se domolesc, şi se astâmpără, şi avânturile adolescenţei, şi izbucnirile pasiunilor. COCEA, S. I, 323. Minţile înfierbântate se domolesc, magazin ist. 1968, nr. 9, 19. După ce s-au mai domolit bucuria aceasta, au căpătat şi tălhariul cele două pătrări de galbini. SBIERA, P. 261. Apoi pricina-i poama dracului; în loc să se domolească, tot mai mare să face. RETEGANUL, P. I, 30, cf. GR. S. VI, 232. *0* (Prin lărgirea sensului) Le-au trimis spre ajutor o flote... Dar aceasta n-au domolit vârtutea cugetului monarhului. ASACHI, I. 288/30. Au crezut că cu păharul şi cu horelca vor pute domoli nebiruita putere a sultanului, arhivar, ii, 302/9. Dulcele îngrijiri ale familiei sale, iar mai cu seamă suava pasiune a amorului... reuşiră a domoli aceaferbidă şi energică inspirare a geniului său. FILIMON, O. II, 298. Anarhia a început a se limpezi ... şi-a domolit virulenţa. MACEDONSKI, O. IV, 127. Aşa era mătuşa şi anii nu-i puteau domoli hărnicia. ANGHEL, PR. 5. (R e f 1 . r e c i p r.) Legile Romii prea înţelepţeşte împărţiseră puterea publică într-atâtea magistraţii, care se sprijinea, se oprea şi se domolea unele p-altele. CĂPĂŢINEANU, M. r. 102/18. + R e f 1. (Despre boli, epidemii) A pierde din virulenţă, a începe să dispară, a înceta. După un an, cam pe la decembre, boala a început a se domoli şi lumea s-a readunat, încetul cu încetul, în oraş. GHICA, s. 32. Aşea să să potolească şî să să domolească diochiu dintri ochi di la cutări. ŞEZ. m, 142. Deochetura să se domolească ... Iar (cutare) să rămâie curat luminat, ib. IV, 23, cf. CHEST. V 167/26. 3. R e f 1. (Despre elemente sau fenomene ale naturii, despre acţiuni fizice) A scădea în intensitate, a pierde din forţă, din eficienţă, a se diminua (3), a slăbi (3), a se potoliri), a înceta; (despre anotimpuri, climă, vreme) a deveni mai puţin aspru, a se tempera2 (2), a se îndulci, a se muia (5). Zise mării: domoleaşte-te, înceată, şi încetă vântul. N. TEST. (1648), 4676. în sfârşit, vânturile începură a se domoli. PLEŞOIANU, T. I, 227/21. Arderea binecuvântată se domoli, pieptul lui Decebal se învăpăia. CONV. lit. iii, 9. Vârtejul, în loc să se domolească, se ducea mai iute. MACEDONSKI, O. iii, 19, cf. ALEXI, w., TDRG. Frigul se mai domolise în dimineaţa de ajun. AGÎRBICEANU, S. 180. Para focului se domolise. GÂRLEANU, ap. cade. Arşiţa implacabilă a zilelor de vară se domolise. COCEA, S. I, 217. Radiaţia luminii se domolise, spre apus cerul era uşor gălbui. CAMIL PETRESCU, P. 257. După ce se domolesc vijeliile lui ianuarie ...în lumina lunii se înşiră lupii. SADOVEANU, O. XX, 285. Plimbau herghelegiii caii... zile şi săptămâni întregi, până se mai domolea vremea. MOROIANU, S. 191. Când se domoleşte viscolul... tata trage paltonul strâmt pe el. PAS, z. I, 135. Aşteptând să se domolească praful, Filip ... plictisit, privi în urma tractorului. GALAN, B. I, 16. Uraganul, fără să se domolească, nu crescu mai mult. tudoran, P. 322. Vâlvătaia se domoli. BARBU, G. 312. Iar când soare-mi scăpăta, Când din toi se domolia, Procletul se înmuia. teodorescu, p. p. 443, cf. alr n/i mn 132, 3 880/157. ^ T r a n z. Impărăţeşte o iarnă pe care zefirii niciodată n-au putut-o domoli. PLEŞOIANU, T. I, 80/15. Ca roua nopţii care se lasă Şi domoleşte al zilei foc. heliade, O. I, 82, cf. PONTBRIANT, D. Voi domolirăţi furtuna prin jertfa fecioarei, prin sânge. COŞBUC, AE. 32. Pădurile ... domoleau tăria vânturilor. PĂCALĂ, M. R. 283. Sufla un vânt uşor care domolea arşiţa soarelui, sadoveanu, O. xiii, 104. (Prin lărgirea sensului) Ne putem transfigura, fie intensificând la paroxism tensiunea inclusă organic la clarobscur, exploatând până la nebunie virtualităţi dramatice ale acestui dualism, fie însemnându-ne, luând formă în confuzie, domolind furtuna printr-o autolimitare. CIORAN, R. 132. + T r a n z. (Prin sudul Transilv.; complementul indică lichide) A aduce (prin răcire sau prin încălzire) la o temperatură potrivită. Cf. chest. v 82/76, A ii 7. 4. T r a n z. (Complementul indică mişcări) A încetini viteza sau ritmul de desfăşurare, a face să se producă mai încet; a rări (3), a micşora (IV). Făt-Frumos domoli pasul calului şi aşeză pe fată. EMINESCU, N. 27. îşi strângea numai mâinile la inimă, ca şi cum ar fi voit să-i dămolească bătăile. CONV. LIT. XV, 51. S-arfl crezut chiar că mersul îngrozitor îşi măreşte iuţeala în loc să şi-o domolească. MACEDONSKI, o. in, 76. Caii domoliră mersul, sandu-aldea, u. p. 59, cf. CADE. Trenul prinse a-şi domoli mersul, pănă se opri de tot în gară. mironescu, S. 103. Am domolit mersul şi am discutat tot drumul despre teatru. CAMIL PETRESCU, P. 122. Oastea ... se opri şi-şi domoli frământările, ca apa în zăgaz, sadoveanu, O. V, 492. Ca să-i poată răspunde, Petrescu a trebuit să-şi domolească fuga pe măsura paşilor bătrânului. GALAN, z. R. 303. -v* R e f 1 . Circulaţiunea se dămoale asemenea în timpul nopţii, este un fapt ce fiecare poate constata. f(1887), 269. Mişcările ei iuţi se domoliră. HOGAŞ, DR. I, 138. Dacă ... mi s-ar domoli zvâcnitul arterelor şi potoli bătăile inimii, totul s-ar limpezi. CAMIL PETRESCU, T. I, 50. Goana nu se domolea decât atunci când intrau pe uliţele noroioase, barbu, g. 257. + R e f 1. (Prin nordul Transilv.) A se apleca încet, lexic reg. 11. 5. Refl. (Despre sunete) A deveni mai slab, mai surd, mai înfundat; a se diminua (3), a se stinge (4). Numai huruiturile şi durduiturile gheţurilor care se duc pe Murăş la vale nu se domolesc şi nu se molcomesc. lăncrănjan, c. iii, 526. + T r a n z. (Complementul indică glasul) A atenua intensitatea, tonalitatea; a muia (7), a îndulci. A ris bătrânul cel şiret ... Şi glasul greu şi-l dămolea, Cercând să mă înveţe. CONTEMPORANUL, vn2, 16. Când Toma şi feciorul se opriră la poartă, intrând în vorbă, îşi domoli şi ea glasul, biruită de curiozitate, rebreanu, I. 69. Refl. pa s. F i g. Cuvintele canonului aşa cu cumpăt să se domolească cât grecilor să nu aducă vătămare. MAIOR, I. B. 268/14. + Refl. r e c i p r. (Regional; în formele domuli, dămoli) A vorbi domol, în taină, a se sfătui (3). Ei mi s-o grăit, Mi s-o dămolit Ca să mi-l omoare în apus de soare. FOLC. MOLD. I, 83. 6. R e f 1. (Rar; despre terenuri) A deveni mai puţin înclinat, mai puţin abrupt. Pieptul dealului se domolise, galaction, o. 38. - Prez. ind.: domolesc; conjunct, pers. 3 şi (învechit, rar) să domoală; imper. pers. 2 şi (învechit, rar) domoală. - Şi: (învechit şi regional) dămoli (prez. ind. pers. 3 şi dămoale) vb. IV, (învechit) domola vb. I, (regional) modali (chest. v 167/26), modoli (ib.), (învechit, rar) domuli vb. IV. - Din v. sl. a*moahth ca „a obţine prin rugăciuni, a ruga, a implora”. Cf. rom. moale. DOMOLÎNŢĂ s. f. (învechit, rai') Atitudine liniştită, calmă, lipsită de agresivitate. Poate că îl mustră sufletul cel semeţ Ş-acum mai cu domolinţă ast războinic îndrăzneţ Ţine sabia, heliade, O. I, 407. - Domoli + suf. -inţă. DOMOLIRE s. f. Acţiunea de a (se) domoli şi rezultatul ei. 1. Cf. d o m o 1 i (1). Iar Inorogului spre domolire firea nicicum nu i să pleacă, cantemir, i. i. i, 222, cf. valian, v., polizu, costinescu, ddrf, barcianu, alexi, w. S-au întors pentru a pregăti, cu legendele fermecătoare ale insulei, domolirea definitivă a mamei. KLOPŞTOCK, F. 133. Cu ochii iarăşi întorşi la faţa gârlei, el îmi făcu semn de domolire, cu mâna întinsă îndărăt. SADOVEANU, O. IX, 431, cf. DM, DEX. 2. Cf. d o m o 1 i (2). Niceodată nu vedem domolire, niceodată nu zărim linişte, ci totdeauna valuri şi turburări. MOLNAR, RET. 119/18. Postul e poruncit spre domerirea zburdărei trupului, nu spre a mai îngreoia neputinţa întru carea se află oareşicarele. MAIOR, I. B. 371/9, cf. lb. Diregirile lui Sila cu domolirea rezboiului 10332 DOMOLIT - 1346- DON2 confederaţilor îi agonisi nu puţină reputaţie. SĂULESCU, HR. I, 56/4. Patimilor pre cât poţi să-nsufli domolirea. RUSET, E. 18/15. După domolirea acestei răscoale, marele vizir ieşi cu alai din Constantinopole. BĂLCESCU, M. V. 84, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Să nu ne înşelăm prin corespondenţe oficioase de domolire şi să ne lămurim o dată faptul că în România se face o politică care e duşmănoasă monarhiei noastre. EMINESCU, O. XIII, 325, cf. DDRF, BARCIANU, RESMERIŢĂ, D., DL, DM. A însemnat domolirea pasiunilor şi egoismelor noastre, într-un proces foarte lung. flacăra, 1975, nr. 43, 9. Se mai lua [ceaiul de soc] pentru domolirea durerilor de stomac. BUTURĂ, EB. I, 218. -O (Prin lărgirea sensului) Fără de domolirea acestei puternicii nicedecum vreo adevărată pace nu se poate nădăjdui. MANIFEST (1813), 14/21. Reforma în justiţie înseamnă şi domolirea corupţiei care a făcut ravagii pe plaiurile mioritice. RL 2005, nr. 4 630. - PL: domoliri. - Şi: (învechit, rar) domerire s. f. - V. domoli. DOMOLIT, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care şi-a căpătat liniştea, care nu mai este furios, agresiv, agitat, frământat, calmat, liniştit, potolit2 (1); îmblânzit. Cf. d o m o 1 i (1). Cf. VALIAN, v., POLIZU, pontbriant, D. Pe cine crezi că a văzut Valeria venind palid, domolit şi pocăit? CAMEL PETRESCU, P. 356. Mama s-a apropiat dinspre Căruţăşoaia, mai domolită. KLOPŞTOCK, F. 131. Mânecuţă părea domolit, însă el nu-şi uita mânia, numai cât îşi aştepta ceasul. SADOVEANU, O. XXI, 342. Tu, Dumitriule, - şi-a reluat Petrescu vorba domolit - trebuie să înţelegi. GALAN, z. R. 368. O (Substantivat) La cei mai puţin domoliţi neputinţa prinde obrazul putinţii şi de lucrurile de neputut să apucă. CANTEMIR, 1.1.1, 40. + (Despre vietăţi) Care nu mai este agresiv, liniştit, potolit2 (1); ţinut în frâu, supus (2), strunit (2). De amăgeala şerpelui domolit, supus şi omorât cu ale saleş lunicăciuni de păcate, l-ai lepădatu-l cu direptul Tău giudeţ, Dumnezăule, din rai în lumea aceasta, dosoftei, l. 122/14, cf. polizu. Câinii se repezeau în cizmele parlagiilor ... Pe urmă, o luau înapoi spre groapă, domoliţi, barbu, G. 254. (Prin lărgirea sensului) Să fiţi potoliţi şi modoliţi [strigoii]. L. COSTIN, GR. băn. 139. 2. (Despre stări psihice, senzaţii, dureri, porniri etc.) Care şi-a pierdut forţa; slăbit (3), calmat, diminuat (3), anihilat. Cf. d o m o 1 i (2). Cf. PONTBRIANT, D. Ochii ei adânci, umezi, erau prăpastia în care viaţa lui, avânturile lui domolite se cufundau. SADOVEANU, O. I, 147. 3. (Despre elemente sau fenomene ale naturii, despre acţiuni fizice) Care a pierdut din intensitate, din eficienţă; temperat (1), potdlit2 (2), muiat2 (4). Cf. domoli (3). îi reflectă în cântec murmurul izvorului şi ritmurile mai domolite sau mai repezi ale soarelui de vreme bună şi ale vântului furtunatec. STĂNILOAE, O. 77. Soarele începuse să cadă domolit şi roşu dincolo de lungul văii. CAMIL PETRESCU, O. II, 194. ❖ (Adverbial) Tinichelele ruginite luceau domolit în soarele de octombrie, barbu, G. 308, cf. alr ii/i h 282, alrm H/ih 395. 4. (Despre mişcări) încetinit, micşorat (II), rărit2 (3). Cf. domoli (4). Cf. DDRF. Venea călare, cântând amarnic, cumpănindu-şi viersul pe călcătura domolită a calului. MIRONESCU, S. 65. Din mersul domolit al calului, Tomşa mai întrebă o dată pe cei doi cazaci, sadoveanu, o. v, 489, cf. dl, dm. 5. (Prin nordul Transilv. şi prin Maram.) Amărât, necăjit (1). Cântă păsăruica-n rât, Trece badea domorât, Gândeşti că nu l-am iubit. CABA, SĂL. 88. Sănătate bună, Mărie mândră şî bună! Ce ieşti domolită Şî supărată? ARH. FOLK. I, 210. -PL: domoliţi, -te. - Şi: (regional) domorât, -ă, modolit, -ă adj. - V. domoli. DOMOLITOR, -OÂRE s. m., adj. (învechit) 1. S. m. îmblânzitor. Cf. valian, v., polizu. Ori îţi lipseşte comoara de aur cu care troienii, Domolitorii de cai, s-ar grăbi să-şi răscumpere fiii. MURNU, 1.31. 2. Adj. Domol (3). Adăparea fânaţelor este de cel mai mare folos pentru fânaţele săcetoasă şi care au un pământ poros, mai ales dacă apa este dămolitoare şi unsuroasă, litinschi, M. 84/21. + Liniştitor, calmant. Cf polizu. [Medicamente] domolitoare. bianu, d. s. - PL: domolitori, -oare. - Domoli + suf. -tor. DOMOLNICÎE s. f. (învechit, rar) Domolire. Ci încai de acum să nu ne lenevim pentru slăbiciunea noastră şi pentru domolniciia noastră, care niciodată voia lui Dumnezeu n-am făcut. neagoe, înv.2 322. - PL: domolnicii. - De la domol. DOMORÂT, -Ă adj. v. domolit. DOMPT vb. I. T r a n z . (Franţuzism; complementul indică animale sălbatice) A îmblânzi, a dresa (3), a domestici (1). Cf. alexi, w., dn3. + F i g. (Complementul indică porniri, instincte etc.) A înfrâna, a stăpâni (4). Cf. dn3. - Prez. ind.: domptez.. - Din fr. dompter. DOMR s. f. Instrument muzical popular, cu coarde ciupite, de origine rusească, cu cutia de rezonanţă circulară şi cu gâtul lung, cunoscut din secolul al XVI-lea. Ansamblurile artistice de amatori cultivă o dată cu muzica sovietică şi orchestrele de balalaici şi domre. ALEXANDRU, I. M. 122. Există mai multe tipuri de domre. DER, Cf. DEX, D. MUZ. - PL: domre. - Şi: dombră s. f. D. MUZ., DEX2. - Din rus. /joiwpa. DOMULGE vb. III. T r a n z. (Prin sudul Ban.; complementul indică oi) A sfârşi de muls. Cf. sfc iv, 35. Tot natu-ş mulzi oili lui şî după sî li-o domuls, atunsa punim în măsură, arh. folk. III, 143. Am muls uoile, tot am gâtat ...la urmă iară duc colacii p’i iei să domulg a d’e la urmă. PORŢILE de FIER 38. - Prez. ind.: domulg. - Pref. do- 4- mulge. DOMULÎ vb. IV v. domoli. DOMUZ s. m. (învechit) Porc (2). Luaţi-l şi-l aruncaţi în închisoare, că nu este vrednic domuzul acesta de masa mea. DIONISIE, C. 188. Bre, domuz, tu să-mi porunceşti mie! id. ib. 191, cf. DDRF, ŞIO n2, 49, tdrg. + (Regional) Om ursuz, posac (Bogdana - Vaslui). lexic reg. 60. - PL: domuzi. - Din tc. domuz. DON1 s. m. Titlu de onoare dat mai ales nobililor spanioli şi portughezi, şi care precedă numele de botez. La steagurile împăratului să adunară, întră carii şi don Emanuel, fratele craiului din Portugal, să afla. N. STOICA, C. B. 162. La începutul ocârmuirii lui don Mighel s-au rădicat această constituţie, ar (1829), 222/6, cf. VALIAN, V., STAMATI, D. Intră don Ricardo, scutierul regal, şi arată mulţimei pe regele deghizat. FILIMON, O. II, 261. Ştii: Don Manuel, perfidul, Inconstant iubeşte-o altă, Alta brună, dulce, pală. EMINESCU, O. IV, 479, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DN3. - Din sp. don. DON2 s. n. 1. (învechit şi regional) Canal, jgheab de scurgere; scoc (1), apeduct de lemn prin care se trece apadintr-un loc 10343 - 1347- DONATĂ în altul; adăpătoare pentru vite. Cf. lb, polizu, cihac, ii, 99, ddrf, barcianu, viciu, GL. S-a înfundat donul de la rampă. Com. din lupşa — BAIA DE ARIEŞ. 2. (Regional) Scândură groasă (Libotin - Târgu Lăpuş). LEXIC REG. H, 110. - PI.: donuri. - Et. nec. DON3 s. n. (învechit) Dar2 (I 1). Cf. prot. - pop, n. d. în timpurile de astăzi nimeni nu face donuri gratuite. LM, cf. GHEŢIE, R. M., barcianu, alexi, w. + Bonificaţie acordată de fabricant negustorilor angrosişti şi de aceştia negustorilor detailişti drept despăgubire pentru anumite pierderi survenite în timpul vânzării. Cf. i. panţu, pr. 5. - PI.: donuri. - Din lat. donum, fi. don. DON4 s. m. v. domn. DÓNA1 s. f. Titlu de onoare dat mai ales femeilor nobile în Spania şi Portugalia, care precedă numele de botez. Alegerea Mărirei Sale s-au arătat asupra crăieştei siţăliene prinţăse, dona Maria Creştina. AR (1829), 47 V8. între numeroasele ei cunoştinţe toate alese pentru înţelepciunea şi devoţia lor, era şi dona Iulia. HELIADE, D. J. 22/28, cf. STAMATI, D. Ecselenţia voastră aţi trimis după dona Tisbe. Ea a venit. NEGRUZZI, A. 78/27. Dona Margarita pregătise pentru stăpânul ei unfeliu de bucate. CALENDAR (1858), 38/11. Saloanele din castelul lui Silva sunt pline de gentilomi veniţi să ia parte la maritagiul donei Elvira cu bătrânul senior. FILIMON, O. II, 261. Pravul acesta ... Mi-a ordinat donna Iulia Imperiali să-l dau câte unulfemeei d-tale în şocolată. CONV. LIT. iii, 338. Dă-mi cea din urmă sărutare Şi încă una, dona Sol! EMINESCU, O. IV, 427, cf. DN3. - Scris şi: (după it.) donna. - Din sp. doña, it. donna. DONÁ2 vb. I. T r a n z. (Coi apiernen tul indică bunuri materiale) A da, a oferi în dar2 (I 1), a dărui (I 1); s p e c. a transmite (3), a trece (I 4), printr-un act oficial, în posesia unei alte persoane sau a unei instituţii, fără a primi ceva în schimb. Bunul meu părinte mi-a donat toată biblioteca sa. LM. Donase fiilor săi aceste părţi de moşie tocmai pentru ca ei să aibă dreptul de-a vota. EMINESCU, O. XIII, 305, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMER1ŢĂ, D. Alexandru cel Bun donează bisericii Sfânta Paraschiva din Roman două sate. BUL. COM. IST. V, 161, cf. CADE. N-aţi vrea să donaţi însă un premiu acestui arhitect de merit? CAMIL PETRESCU, T. m, 40, cf. SCRIBAN, D. [Iacob] Cihac însuşi a donat acestui muzeu 20 păsări străine. BĂCESCU, PĂS. 412. Preşedintele din Dunga-de-Sus şi-a donat pământul şi locul de casă bisericii. LĂNCRĂNJAN, C. n, 156. Este sigur că Matei Basarab a donat o Evanghelie şi patriarhiei din Alexandria, magazin IST. 1968, nr. 7-8, 166. Domnii fanarioţi pretindeau că pot vinde sau dona chiar târguri întregi, ib. 1969, nr. 9, 15. Din partea guvernului francez, au fost donate centrului o serie de cărţi de specialitate, scânteia, 1975, nr. 10 337, cf. CONTEMP. 1975, nr. 1 508, 3/2, DEX. Soţia marelui artist ... donează spre cinstirea memoriei glorioase a maestrului... întregul domeniu statului român. flacăra, 1976, nr. 24, 24, cf. dn3. 172 sculpturi... au fost donate, de către văduva acestuia, primăriei din Paris. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 19, 22/4. Prima şi valoroasa colecţie este donată de Maria şi Iuliu Pascu, cuprinzând un număr de 340 obiecte. PA VEL, S. E. 217. Firma Bel Profile donează 200 mp ţiglă metalică. RL2005, nr. 4 637. Banii au fost strânşi de către comunitate, dar o parte importantă a fost donată de către guvernul canadian, adevărul 2006, nr. 4 839. *0* (Prin lărgirea sensului) Datele de mai sus ...ne înlesnesc priceperea punctului de vedere din care Alecsandri a donat şi (cum zice el însuşi) a întocmit poeziile populare. MAIORESCU, CRITICE, 603. + (Complementul indică cantităţi de sânge, organe etc.) A ceda pentru a fi folosit în scopuri medicale. 145 de elevi ai Şcolii de ofiţeri de rezervă din capitală ...au donat o mare cantitate de sânge. FLACĂRA, 1977, nr. 10, 16. 6,8 milioane de litri de sânge donaţi de timişoreni. RL 2004, nr. 4 468. Fata şi fostul deţinut care i-a donat un rinichi s-au căsătorit [Titlu], adevărul, 2003, nr. 4 146. -0- A b s o î. Sângele celui care donează (donator) să fie din aceeaşi grupă. BELEA, p. A. 77. + (învechit, rar; complementul indică oameni, instituţii) A înzestra (cu bani, cu bunuri etc.). Generariul a donat cu mari sume pre militarii cari s-au distins în bătălie. LM, cf. RESMERIŢĂ, d. - Prez. ind.: donez. - Din lat. donare, fr. donner. DONAIM s. f. v. dunanma. DONAMN s. f. v. dunanma. DONANM s. f. v. dunanma. DONARE s. f. Acţiunea de a d o n a şi rezultatul ei. Cf. LM. Chiar actele de donare sau întărire de moşii trebuiau să fie însoţite de peceţile boierilor, brătianu, t. 145, cf. dex, dnj. + Cedare a unei cantităţi de sânge, a unor organe etc. pentru a fi folosite .în scopuri medicale. 60 de elevi ... au participat la prima acţiune a proiectului de educaţie privind necesitatea donării de sânge. RL 2005, nr. 4 529. Donarea de organe poate fi decisă din timpul vieţii, ib. 2007, nr. 5 165. Noi reglementări pentru donarea de celule umane [Titlu], adevărul, 2007, nr. 5 348. - V. dona. DONÂRIU s. n. încăpere a unui templu sau a altui edificiu antic unde se păstrau ofrandele aduse zeilor. Cf. dn3. + Piesă cu caracter votiv. Cf. dn3. - PI.: donării. - Din lat. donarium. DONÂT, -Ă adj. Care a fost dat, oferit în dar2 (11); dăruit2 (1). Cf. LM, ALEXI, w. Controlul persoanelor juridice fără scop lucrativ şi al administraţiunii bunurilor donate sau testate statului. BO 1954, 587. Echipamentele şi materialele donate au fost acceptate. RL 2005, nr. 4 614. Banii donaţi să fie folosiţi pentru acel proiect, ib. nr. 4 694. - PI.: donaţi, -te. - V. dona. DONATAR, -Ă s. m. şi f. (Jur.) Persoană în favoarea căreia se face o donaţie. Boiarii se împart în prinţi, în grofi, în baroni, în donatari, în neamişi de o casă. D. SUP. 19/14. Numai 8.182.942franci se întrebuinţează oarecum la destinaţiunea donatarilor, la şcoală şi la biserică. GHICA, c. E. II, 395, cf. COSTINESCU, LM. La neajungere, donatarul poate să nu raporteze numerarul dând echivalentul în mobile. HAMANGIU, C. C. 183, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Se creează „donatari”, domni de pământ şi aici, ca în Ardealul propriu-zis. BUL. COM. IST. II, 190, cf. CADE, SCRIBAN, D. Donatorul îşi micşorează patrimoniul cu intenţia de a-l mări pe al altei persoane -donatarul - fără a primi nimic în schimb. PR. DREPT, 294. Contract solemn prin care o persoană (donatorul) transmite alteia (donatarul) un bun. DER II, 155, cf. DEX, DN3. O (Adjectival) Când donatarele supravieţuieşte soţilor sau soţului donatar, donaţiunea este revocabilă. HAMANGIU, C. C. 219. - PI.: donatari, -e. - Din lat. donatarius, fr. donataire. DONATĂ s. f. Tipăritură, anterioară invenţiei tiparului, care se realiza cu clişee gravate în lemn şi acoperite cu cerneală. Cf. LTR2, DN3. 10355 DONATISM - 1348 - DONAŢIE - PL: donate. - Din fr. donat. DONATISM s. n. Mişcare religioasă iniţiată în secolul al IV-lea de episcopul Donatus în nordul Africii, care cerea constituirea unei Biserici creştine africane autonome, practica cultul martirilor şi predica întoarcerea la modul de viaţă comunitar şi simplu al primilor creştini. Cf. M. D. enc., dn3. - Din fr. donatisme. DONATÎST, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care se referă la donatism, care aparţine donatismului. Cf. dnj. 2. S. m. şi f. Adept al donatismului. Cu adevărat dară sunt donatistele shismatici şi păcătoşi. MAIOR, S. I, 15, cf. DNJ. - PL: donatişti, -te. - Şi: (învechit, rar) donatista (pl. donatiste) s. m. - Din fr. donatiste. - Donatista < lat. donatista, it. donatista. DONATÎSTA s. m. v. donatist. DONATISTEÂN s. m. (învechit, rar) Donatist (2). Donatisteanii porunciia oamenilor ca să să omoară de bună voe, pentru ca să dobândească cununa muncilor. CHEIA ÎN. 24731. - PL: donatisteani. - Din slavon. A*NATHCTrkNHNTi. DONATIV s. n. (învechit) Dar2 făcut de împăraţii sau de generalii romani soldaţilor; p. e x t. dar2 (I 1). Cf. heliade, PARALELISM, I, 65, PROT. - POP., N. D., LM, SCRIBAN, D., DN3. - PL: donative. - Şi: (rar) donativum s. n. dn-3. - Din lat. donativum, it. donativo. DONATÎVUM s. n. v. donativ. DONATOR, -OÂRE s. m. şi f. Persoană care dă cuiva ceva, care oferă un dar2, (învechit) dătător (1), dăruitor; spec. persoană care face o donaţie. Cf. heliade, paralelism, i, 64. Această moşie este dăruită monastirei de principele Vlad... Fapta donatorului nu poate fi decât lăudabilă. FILIMON, O. II, 8, cf. PROT. - POP., N. D. Fondurile cu destinaţiune specială se vor întrebuinţa mai „ întâi după voia expresă a donătorilor,\ CONV. lit. I, 199. Donatorul i-a făcut danie toată starea sa mişcătoare ori nemişcătoare. COSTINESCU, 355, cf. LM. Noua instituţie ... supraveghează toate fondurile testate de donatori privaţi în folosul învăţământului. MAIORESCU, D. V, 21. Societatea nu are altă funcţiune decât cea de a îndeplini voinţele unui generos donator. ODOBESCU, S. II, 355, cf. DDRF. Donatorele nu poate repara, prin niciun act confirmativ, viţiurile unei donaţiuni între vii. HAMANGIU, C. C. 280, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE, SCRIBAN, D, Donatorul îşi micşorează patrimoniul cu intenţia de a-l mări pe al altei persoane - donatarul -fără a primi nimic în schimb. PR. DREPT, 294. Contract solemn prin care o persoană (donatorul) transmite alteia (donatarul) un bun. der n, 155. Inscripţia donatorului brodată în fir de aur are următorul cuprins, magazin IST. 1968, nr. 2, 17. Este probabil că donatoarea moştenise aceste bunuri de la defunctul ei soţ. G. BARBU, A. V. 249, cf. dex, DN°. Pe oferecătură de carte din 1545 de la biserica Sf. Nicolae din Scheii Braşovului apar portretele donatorilor, z. MIHAIL, T. P. 16. Prin ... contribuţia mai multor donatori s-a înfiinţat acum trei ani (1911) un muzeu etnografic, pavel, s. E. 216. [în Indonezia] primele acuzaţii internaţionale ...au provocat îngrijorarea donatorilor, care au început să acorde miliarde de dolari. RL 2005, nr. 4 524. Să vă fie-ndestulată, Casa, measa avrămie, Benedită-n seminţie, Ca şi işti colindători Să vă aibă donători. TEODORESCU, P. P. 22. ❖ F i g. Donatori de suflet curat sentimentelor poluate. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 6. ❖ Donator de sânge, de organe = persoană care cedează o parte din sângele sau organele proprii pentru a fi folosite în scopuri medicale. Cf. D. MED., M. d. ENC., dex. în oraşul Brad sunt aproape 350 donatori onorifici de sânge. FLACĂRA, 1977, nr. 1,18, cf. DN3 ❖ (Eliptic) Un donator A poate da [sânge] numai unui primitor A. BELEA, P. A. 77. Donator din grupa 0 (1) ... poate oferi sângele său unei persoane aparţinând oricărui alt grup din acelaşi sistem. D. med. La centrul de recoltare a sângelui ... a fost înregistrai cel de-al 16.000-lea donator onorific. FLACĂRA, 1977, nr. 1, 19. Grefele cele mai reuşite au loc atunci când primitorul şi donatorul se găsesc în grupele A şi B. RL 1980, nr. 10 982. [în Malaga] anul trecui, 20°/0 dintre donatorii de organe din provincie au fost imigranţi. ADEVĂRUL, 2008, nr. 5 518. *0* (Adjectival) Membrii donatori sunt cei ce vor contribui cel puţin o mie de galbeni. CONV. LIT. I, 198. A fost vorba de însăşi redactarea textului (în limitele de timp dorite de regele donator). MAIORESCU, CRITICE, 412. - PL: donatori, -oare. - Şi: (rar) donâtore s.m., (învechit şi regional) donător, -oâre s. m. şi f. - Din fr. donateur, lat. donator. - Donatore < it. donatore. DONATORE s. m. v. donator. DONATRÎCE s. f. (învechit) Donatoare, v.donator. Cf. COSTINESCU, LM. Revocaţiunea se face şi când copilul donatorelui sau al donatricei ar fi fost conceput în timpul donaţiunei. HAMANGIU, C. C. 198. - PL: donatri.ce. - Din fr. donatrice, lat. donatrix, -icis. DONAŢIE s. f. (Atestat prima dată în 1785, ap. tdrg2) Acord, convenţie între două părţi, prin care una transmite celeilalte proprietatea unui bun material, fără să primească ceva în schimb; act juridic încheiat între cele două părţi în care este consfinţit acest acord; (concretizat) bun material transmis cuiva fără a primi ceva în schimb, d a r2 (I 2); (învechit) danie (1). Pădurea cu toate părţile ei, ... care numai se ţin de donaţia crăiască, să le folosească săracii ca şi bogaţii, şincai, hr. I, 254/8, cf. heliade, paralelism, i, 64. Ştiri pentru cererea şi donaţia băilor în Transilvania. FM (1844), 217 V5, cf. STAMATI, D. Referinţele pătruns de adevărul manifestat. în acest act de donaţiune ... [î]şi ia îndrăsneala a-i da publică mulţemită. TELEGRAFUL (1855), 712/54. Naturalisaţiunea cea mare dă naturalisatului toate drepturile ..., precum dreptul d-a se căsători, a face şi accepta o donaţiune. dâmboviţa (1858), 14V54, cf. BĂLĂŞESCU, GR. 145/23. Universităţile au fost şi sunt fondate de particulari prin donaţiuni. GHICA, C. E. II, 407. In sacra şi patriotica lor esaltare începură a dota societatea cu donaţiuni testamentare. filimon, O. I, 215. Transmisiunea proprietăţei se face prin vânzare de bună voie, prin moştenire, donaţiune şi zestre. I. ionescu, m. 285, cf. PROT. - POP., N. D. De câte ori Basarabii apucau Făgăraşul, boiarii lor luau acolo prin donaţiuni princiare ... pământuri, sate, munţi şi ape. HASDEU, I. C. I, 16. Agrul public este pământul câştigat statului român prin subjugarea unei ţări, uneori şi prin donaţiune. CONV. LIT. I, 319, cf. BARONZI, I. L. l, 197, cf. COSTINESCU, LM. Pentru ca să facă cineva o donaţiune, după legile noastre se cer două fiinţe. MAIORESCU, D. I, 278. Să nu se facă abateri nici din litera, nici din spiritul donaţiunilor legale ce s-au făcut acelor mănăstiri. ODOBESCU, S. II, 39. Ne vom mărgini ... a constata că [aşezământul] a fost întemeiat - în mare parte cel puţin - din donaţiunile acelora care credeau că ţara are trebuinţă de dânsul EMINESCU, O. XII, 192.1 s-ar fi făcut prin subscriere publică o mică donaţiune, cu care să-şi poată duce modest viaţa. CARAGIALE, O. IV, 147, cf. DDRF. Donaţiunea este un act de liberalitate, prin care donatorele dă irevocabil un lucru donatarului care îl primeşte. HAMANGIU, C. C. 189, cf. BARCIANU, LUC. H, 138, ALEXI, W. Dacă feudele şi donaţiile româneşti s-arfi tot întins, ajungând a cuprinde părţi şi mai mari din ţară, ... ar fi ieşit lucrul 10365 donaţiune - 1349- DONDĂNi altfel. IORGA, C. I. ii, 96, cf. TDRG. între bărbat şi femeie există o comunitate de bunuri în care femeia sau altcineva pentru femeie aducea dota, iar bărbatul donaţiunea ante nuptias (a. 1913). în PRAV. COND. (1780), 213, cf. resmeriţă, D. Se mai cunosc încă două documente, unul privitor la mănăstirea Vodiţa, celălalt fiind un act de donaţie, bul. com. ist. v, 31, cf. şăineanu, d. u., cade. A achitat anticipat pe şase luni leafa ... suma fiind contabilizată în registre ca donaţie din partea d-lui deputat, rebreanu, R. I, 180. Cu două sau trei zile înainte de serbarea donaţiei Muzeului Simu ... i-a telefonat, CAMIL PETRESCU, P. 235. După cât înţeleg, a făcut o donaţie unei instituţii. SADOVEANU, O. IX, 158, cf. SCRIBAN, D. Primise în dar de la soţul ei casa din Bucureşti şi una din moşii, dar... donaţia fiind între soţi, ea putea fi oricând revocată. MIHĂESCU, D. A. 141. Actele prin care se fac donaţiuni statului sunt scutite de plata oricăror impozite sau taxe. BO (1954), 587. Cel mai important efect al donaţiei este transmisiunea proprietăţii de la donator la donatar. PR. DREPT, 397. Domnia, prin donaţii bogate, a încercat să atragă lumea mănăstirească de partea ei. IST. lit. ROM. I, 234, cf. der. Nu ştii cumva cine mi-a pus sub nas un act de donaţiune? lăncrănjan, C. ii, 156. S-au prezentat împreună cu moştenitorii răposatului... pentru a primi donaţia de 1 000 de gurnşi, lăsată spitalului. G. barbu, a. V. 65. Al doilea templu a fost terminat în anul 510 î.e.n., cu bani proveniţi din donaţii, magazin IST. 1969, nr. 4, 75. A împărţit scrisori de donaţie pentru pământurile ocupate de ai lui. ib. 1974, nr. 5, 10, cf. DEX. Este vorba de o întregire cu piese arheologice ... obţinute prin achiziţii sau donaţii. CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 6/3, cf. dn3. Colecţia de scoarţe a Muzeului etnografic al Moldovei însumează aproape cinci sute de piese, dintre care circa nouăzeci sunt provenite din donaţii. PA VEL, s. E. 49. In sectorul 4, donaţie de carte pentru bibliotecile şcolare. rl2005, nr. 4 449. - PI.: donaţii. - Şi: (învechit şi regional) donaţmne s. f. - Din lat. dona tio, -onis, fr. donation. DONATTÚNE s . f. v. donaţie. DONĂTOR, -OÁRE s. m. şi f. v. donator. DONÂŢURI subst. pl. (Regional; în e x p r.) A bate la donăţuri = a sta la taifas (Scărişoara - Câmpeni). Cf. arh. folk. v, 125, Í70. - Et. nec. DON CA interj. (Regional; în construcţia) Donca-tronca = cuvânt care redă zgomotul produs de tropăitul sau de mersul legănat al unui cal. Ber-Căciulă însă, donca-tronca, honca-tronca, pe iapa lui, călărea ţanţoş. VISSARION, B. 40. - Onomatopee. DONCHEIÁ vb. I. T r a n z. (Prin sudul Ban.) A încheia, a închide de tot. Cf. arh. folk. iii, 62. Zâdu să nu cadă, Mărioară dragă. în zâd o donkiia, Sara viña, ib., cf. SFCIV, 35. - Prez, ind.: donchei. - Pref. do- + [în]cheia. DONCHIŞOTÂDĂ s. f. v. donquijotiadă. DONCHIŞ0TE s. m. v. donquijote. DONCHLJOTÉSC, -Ă adj. v. donquijotesc. DONCHIŞ0TIC, -Ă adj. donquijotic. DONCHIŞOTÎE s. f. v. donquijotie. DONCHIŞOTÎSM s. n. v. donquijotism. DONDA interj., s. f. (Regional) 1. Interj. (Repetat) Cuvânt care redă o conversaţie monotonă, prelungită, lipsită de conţinut; tranca-fleanca. Ci aşa, se adună şi dânsele, „azi la mine, mâni la tine ” şi dondci-donda, pâuiă-n colo pe la căutatul cocoşilor. I. C'R. iii. 290. Şi mergând aşa, donda-donda, ajung la casa iincheşidm. PAMFILE, DUŞM. 53. Şi doiida, donda, tot grăind cumătrele, se treziră în mijloculpădurei. ŞEZ. III, 112. Pe drum mergând, doanda, doanda, unul una, altul alta, nici nu ştiu când am ajuns. ib. XXIII, 45. Donda-donda, vremea zboară, încât nici nu bagi de seamă! UDRESCU, GL. 2. S. f. (în e x p r.) A sta de dondă = a vorbi despre lucruri lipsite de importanţă; a pălăvrăgi. Se strâng acolo oameni din toate părţile ... şi stau de dondă toată noaptea, MUSCEL, 56. - Şi: doânda interj., dondă s. f. - Derivat regresiv de la dondăni. DONDĂ s. f. v. donda. DONDĂÎ vb. IV v. dondăni. DONDĂNEÂLĂ s. f. (Popular) Faptul de a dondăni. 1. Bombăneală, mormăit (2). Cf. dondăni (1). Cf. SCRIBAN, D. 2. Flecăreală, pălăvrăgeală, (regional) dondănit. Cf. dondăni (2). Ce-atâta dondănealăpe voi? Nu v-aţi mai săturat? UDRESCU, GL. 3. Pisălogeală, cicăleală. Cf. d o n d ă n i (3). Trăise câţiva ani lângă femeia aceasta vulgară ...li îndurase dondănelile. stancu, r. A. II, 121. - Pl.\ dondăneli. - Dondăni + suf. -eală. DONDĂNÎ vb. IV. (Popular) 1. Intranz. A bombăni, a mormăi (2); a bodogăni. Cf. stamati, V. Ameţit de bucurie dondănea încetinel: - Uite zău! Ce piele bună! contemporanul, i, 355. Dă, dă, nu mai dondăi atâta din gură! CREANGĂ, p. 59, cf. DDRF, alexi, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Dondăneşte toată ziua; toată ziua bonda-donda. PAMFILE, J. I, 113, Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. îi spintecase pieptul, îi scosese inima, se uita la ea şi dondănea din gură. VISSARION, B. 171, cf. DEX. Drondăneşti de surda, nu vezi că nu-ţi ia nimeni sama. boceanu, GL., cf. şez. xvm, 291, coman, gl., alr ii/i h 31, UDRESCU, GL. *0- T r a n z. S-a oprit la cârciumă, e vesel, dondăne ceva fără şir. c. petrescu, î. ii, 122. <1> (Prin lărgirea sensului) Se aşezase la poarta aşezărilor popeşti, dondănind din fluier şi din cuvânt. CAMILAR, N. I, 331. (T r a n z .) Dondănea printre dinţi o melodie ţigănească. CONV. LIT. X, 351. Căruţaşul, dondănind un cântec, îi ştergea de sudoare cu un şomoiog. CAMILAR, N. I, 435. + (Regional) A se bâlbâi (Cematu ) Săcele. Cf. alr ii/i h 32/182. 2.1 n t r a n z. A flecari, a pălăvrăgi. în sfârşit... cât or mai fi dondănit, că numai iaca se face ziuă! CREANGĂ, o. 115. £7 pe când, mergeam aşa tala-tala dondănind, vedem d-odată ieşind, ca din pământ, două clăi de fân în inima pădurii, lungi anu, CL. 28, cf. DEX. Pe drum ei cisluiau şi puneau la cale fel de fel de treburi. Intr-o vreme gătise ei de dondănit şi mergeau gânditori. I. CR. iii, 205. Mergeau amândoi dondănind. ŞEZ. xxm, 45. <> T r a n z . Cum dondăneau ei ba unele, ba altele, iată zăresc venind spre ei o comoară, ŞEZ. xvm, 226. 3. T r a n z. A plictisi cu insistenţele, a bate la cap; (familiar) a pisălogi (3), a pisa (6), a cicăli. Nenea Ion ... blogodori şi mă dongăni ...pe tot drumul mai abitir ca o cumătră. LOVINESCU, C. IV, 46. Să se înghesuie în ele toate pramatiile care l-a dondănit că nu le~a lăsat palatele lui Iov. KLOPŞTOCK, f. 286. Mai taci odată. Mereu te vaieţi. ...11 dondănea la cap. STANCU, D. 251. Nu-şi dondăni mai mult feciorul în seara aceea. IL septembrie 1961, 14, cf. dex. 10381 DONDĂNIT - 1350 - DONIŢĂ - Prez. ind.: dondănesc şi (rar) dândăn. - Şi: (regional) dondăi, dondoni (udrescu, gl ), dongăni, dăndăni (tdrg, coman, gl.), drondăni vb. IV. - Formaţie onomatopeică. DONDĂNÎT s. n. (Prin nord-vestul Munt.) Faptul de a dondăni; dondăneală (2). Cf. d o n d ă n i (2). Cf. udrescu, gl. Ce, atâta dondănit pe voi? id. ib. - Şi: dondonit s. n. udrescu, gl. - V. dondăni. DONDONÎ vb. IV v. dondăni. DONDONÎT s. n. v. dondănit. DONEGÂL subst. Ţesătură groasă, cu urzeala şi bătătura de culori diferite. Cf. ltr2. - Cf. tergal. DONEGRU, -EĂGRĂ adj. (Regional) Negru intens (Jupalnic) Orşova. Cf. alri 1 491/1. - Pl.: donegri, -e. - Pref. do- + negru. DONGĂNÎ vb. IV v. dondăni. DONICIOĂRĂ s. f. Diminutiv al lui d o n i ţ ă. 1. Cf. d o n i ţ ă (1). Şi aşteaptă răbdătoare Mâni frumoase de fecioare, De le mulg în donicioare. EMINESCU, L. P. 121, cf. CADE, DEX. 2. Cf. d o n i ţ ă (2). Cf. polizu. în firidele de jos se vedeau câteva gheme de lână şi o donicioară cu fuse. FILIMON, O. I, 265, cf. COSTINESCU. Beau apă din botă, din fedeleş ori din donicioară. JIPESCU, O. 40, cf. BARCIANU. Cosaşii purtau ... doniciore. PAMFILE, A. R. 128. Trec spre oraş ducând ... coşuri de cireşi ori donicioare de fragi. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 57, cf. CADE. Obuzele înseşi, pe care le ştim cât nişte donicioare, vin izbind d-a-dreptul înspre noi. CAMIL PETRESCU, U. N. 363. Laptele se vinde în nişte donicioare de lemn, ceva mai mari de un litru, numite cupe. BOGZA, Ţ. 28, cf. DEX. Hai la braga dulcişora ... Am găsit un pui de ciora Ş-am băgat la doniciora, Să facă mai acrişora. TEODORESCU, P. P. 121. Pleacă ţiganu la moară în mână c-o doinicioară. şez. iii, 37, cf. alr i 708/750. Că mi-e calu vinecior... Că-i dau grăunţe cu poala ...Şi apa cu donicioara. FOLC. OLT. - MUNT. II, 519. O tăiet mă-ta mâţa Şi ţi-o lasat codiţa Ş-o pus-o pe policioară Ş-o picat în donicioară. FOLC. MOLD. I, 70. - PL: donicioare. - Şi: (regional) doinicioară s. f. - Doniţă + suf. -ioară. DONICUŢĂ s. f. (Popular) Donicioară (2). De o parte şi de alta s-au înşirat: un ciubăr al bisericei, câteva vedre, doniţi, donicuţe, căni. LUNGI ANU, C. 6, cf. CADE, H XVII 100. Şi cu vin din donicuţă. JARNÎK — bârseanu, d. 432. Nici cu mere roşiuţă Făr... cu vin din donicuţă. viciu, s. gl. + (Regional) Vas în care se ţine cheagul la stână (Băneşti - Titu). chest. v 134/6. - PL: donicuţe. - Doniţă + suf. -uţă. DONIŢ s. n. v. doniţă. DONIŢĂR s. m. (Popular) Meşteşugar care face doniţe; dogar (1), butnar. Văz,u ţuicarii şi doniţarii cei cu chervanele încărcate de marfă. CONV. lit. XLV, 364, cf. SFC 1,78, alri 1 667/136, ib. 1 836/136. - PL: doniţari. - Doniţă + suf. -ar. DONIŢĂ s. f. 1. Vas de lemn (uneori de metal) cu o toartă, cu gura mai largă decât baza, asemănător unei găleţi, folosit pentru muls oile sau vacile; şiştar1 (1). Vaca bună de lapte ... dă doniţa plină. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 16/12. Laptele în doniţă atâta de gros era, cât mai mult de giumătate se prefăcu în unt. I. IONESCU, v. 32/26. Averea noastră în arşice se suia într-o vreme până la două mii, tot capre curăţite în var şi îngropate în pământ în doniţe, ghica, s. 300, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 98. Se îmbrăcă în haine de cioban şi ieşi înaintea cumnaţilor săi cu o doniţă plină cu lapte de oi. ISPIRESCU, L. 157, cf. DDRF. A venit Joiana. Fata şi-a luat Doniţa, să mulgă. COŞBUC, P. I, 248. Nu mai venea cu ciubere, nici cu doniţi. Avea acum o căruţă domnească şi un cal. LUC. vil, 97, cf. şăineanu2. Vaca se mulge într-un vas de lemn numit şâtar, şiştar, şitar sau găleată ori doniţă, pamfile, i. c. 20, cf. resmeriţă, d. Doniţa cu lapte izbuti să înlocuiască, după puţină sfială, ugerul matern. C. PETRESCU, S. 15. Laptele curgea în doniţa gălbuie, unsuroasă, ce se umplea văzând cu ochii, plină de spumă. BRĂESCU, M. B. 42. Fete ori flăcăi... trec de la vacă la vacă cu scăunaşele lor mărunte şi mulg în doniţi de metal. SADOVEANU, O. IX, 331, cf. SCRIBAN, D. Cirezile mug De ugerii grei: Mulgi câte ciubere şi doniţe vrei. ARGHEZI, s. iii, 277. Cum treceau coama muntelui, femeile aduceau doniţe cu lapte. BOGZA, A. î. 138. Românul, printre doniţele cu zer şi roatele de caş ... evolua în contemplaţia stelelor şi a morţii. BENIUC, M. C. I, 313, cf. DEX. In tindă m-am ascuns Jos, printre doniţe şi mături. DIMOV, T. 58. Pe vremuri laptele se mulgea în doniţă de lemn. PAVEL, s. E., 37, cf. H iii 18, 170, 195, 290, v 368, vi 16,30, 125,221, xi 428, xiii 21, xiv 376, xv 4, 10, 232, 264, 278, 400, 437, 458, 474, 517, xvi 152, 413, şez. ii, 226, ŢIPLEA, P. P. 108, T. PAPAHAGI, M., CHEST. V 125/8, 18, 33, 46, 67, 72, 88, 92, alr I 1 059, A v 2, 15, 27, vi 3, 16, 26. Eu nu bat tufa de urzici, Ci bat pe aceea ce mana vacii a luat. Din doniţa mulsă, Din ulcele prinsă. FOLC. MOLD. I, 225. Vaca care dă cu piciorul în doniţă poate să nu fie lăptoasă. ZANNE, P. hi, 145. (Mold.) Vacă de doniţă - vacă bună de muls. Din vitele ţerănilor ies mai bune vaci de lapte, vaci de doniţă, cum se zice. I. IONESCU, D. 357. Vacă bună de lapte se zice vacă mănoasă, iar în Moldova vacă de doniţă, pamfile, I. c. 19. 2. Vas de forma unui trunchi de con, alcătuit din doage de lemn, cu gura mai strâmtă decât baza, cu o toartă (şi cu capac), cu care se transportă sau în care se păstrează apă ori alte lichide, alimente etc.; cofă; botă. Arătăm mai jos cu ce preţ să să vânză fieşcare lucru ...20 doniţa mare, cu ţâţă şi cu capac (a. 1823). DOC. EC. 294, cf. LB, VALIAN, v. Me dat doniţa cu braga, pann, ş. n, 36/25, cf. polizu. Copiii,... adăpându-se mereu din doniţele cu şerbet roşu şi cu bragă, luau şi ei parte la veselia obştească, filimon, O. I, 176, cf. PONTBRIANT, D. Nu s-a dus cu ulciorul la izvor, nici cu doniţa n-a trecut în ocol peste zăvorul ce se dischide lesne. CONV. lit. iii, 144. Codanele limbute ... purtând pe umăr ... cobiliţa cu două doniţe. ODOBESCU, S. III, 570. In car e culcat un om cu o doniţă lângă el. SLAVICI, O. I, 269. Se duse la doniţă să bea niţică apă, căci îi era sete. ISPIRESCU, L. 377. Plecă cu doniţele spre puţul cu două roate. delavrancea, S. 221, cf. marian, NA. 415, DDRF. în bordei se aflau puţine lemne de foc, o doniţă (botă) cu apă. TURCU, E. 198, cf. barcianu, alexi, w. Un exod nesfârşit de oameni chinuiţi, care cu doniţe în mână, care cu ciuture, care cu ulcele ..., un întreg norod adăsta la fântâni. ANGHEL, PR. 110, cf. TDRG. Cofiţele, cofăielele şi cofele sau doniţele ... se fac din doage de brad. PAMFILE, I. C. 163, cf. GOROVEI, CR. Din fiecare portiţă ţâşnea în drum cineva cu un ciubăraş sau o doniţă plină cu apă. AGÎRBICEANU, S. 417. Doniţele pline cu apă sboară ca nişte fulgi în mâini de fete mari. LUNGIANU, CL. 84, Cf. DR. III, 831, RESMERIŢĂ, D., NICA, L. VAM. 81, ŞĂINEANU, D. U., CADE, ENC. AGR. II, 339. Porni mânat de seară şi înghiţit de cale ... Cădelniţând din coşul cu dulci zaharicale, Din doniţa-nflorită lovită de picior. I. BARBU, J. S. 31. în doniţa lui cu bragă sau ,,limonată” plutea un bolovan de gheaţă răcoritor. ARGHEZI, B. 110. In colţ, pe un scaun de brad alb, era o doniţă cu apă, de la capac până la cercul de jos înflorată şi ea cu fierul înroşit. CAMIL PETRESCU, O. II, 102, cf. 10392 donjon - 1351 - DONQUUOTE BOGZA, a. î. 47. Noi, copiii, cărăm apă cu doniţele, cu urcioarele, cu găleţile, stancu, d. 59, cf. ltr2, ist. lit. rom. iii, 262. S~au instalat,... guri de apă cu furtunuri... cu ajutorul cărora umplerea sacalelor se făcea mai lesnicios decât prin căratul cu doniţa, magazin IST. 1967, nr. 6, 22, cf. dex. Când mergeau colăcarii cu ginerele după mireasă, aceasta şi nuna ieşeau înaintea lor cu doniţe, înmuiau busuiocul în apă, apoi toată apa din doniţă o turnau pe picioarele colăcarilor. butură, eb. i, 55, cf. h iv 77, vii 485, x 97, xvii 38, graiul, i, 185. Când îi trece pe-ulicioară, Ţi-oi lăsa doniţa goală, BÎRLEA, C. P. 144, cf. chest. ii 464/4, 81,156, v 131/43, alr 1706, ib. n2 554, alrsn v h 1 325, LEXIC REG. 79. Cară vinul Cu vadra, Pelinul - Cu doniţa. BALADE, II, 100. Am o vacă Şi-o duc de coadă la apă (Doniţa). păsculescu, L. P. 81. E x p r. (Regional) A turna cu doniţa sau a ploua ca din doniţă = a ploua foarte tare, a ploua cu găleata. Sufla un vânt şi ploua ca din cofă (doniţă), reteganul, p. iv, 71, cf. zanne, p. III, 146. + Conţinutul unei doniţe (1). O doniţă de apă rece în cap ar fi fost cea mai bună doctorie pentru toate leşinurile. VOINESCUII, M. 136/19. In mijloc e un cazan enorm în care Gherei toarn-o doniţă de apă neagră. VLAHUŢĂ, s. A. II, 195. încheiam cheful, scăldând pe lăutari cu o doniţă cu vin. galaction, O. 266, cf. H iv 46. 3. (învechit) Urcior1 (1). Au dat cornuri în manile tuturor şi doniţe deşarte (ulcioare goale B 1938). biblia (1688), 1791/15. Cu scuturarea doniţelor şi cu bucinatul bucinelor, spăimântând pre vrăjmaşi, au omorât 4 împăraţi. ANTIM, O. 270. 4. (învechit) Stropitoare (II 2). [La udatul răzoarelor] este bine să se întrebuinţeze o doniţă de acelea care fac tinichegiifi] cu ţâţă lungă, în vârful căria este o pâlnie întoarsă. POENARU, î. 21/19. Se poate întrebuinţa o doniţă de udat cu mai multe găuri, prin care poate apa să ude tot trupul deodată. DESCR. AŞEZ. 60/15, cf. COSTINESCU. - PL: doniţe şi (regional) doniţi. - Şi: (învechit şi regional) doiniţă (cihac, ii, 98, tdrg, cade, dr. iii, 831, chest. ii, 464/81, alr n 5 613/812, 886, lexic reg. 79) s. f., (regional) doniţ (chest. v 125/67, alr i 1 059/217, 268, 360) s. n. - Din sb. dojnica, ucr. aohhhuh. DONJÓN s. n. Turnul principal, cel mai bine fortificat, al unui castel medieval, care servea ca ultim loc de refugiu, în caz de asediu; p . e x t . partea cea mai ridicată a unui castel, de obicei în formă de turn. [Castelul Sân Giorgiu] era atunci fabricat după vechiul obicei, cu ziduri tari, dar fără valuri de pământ şi fără flancuri la zid, având numai turnuleţe împrejur şi înlăuntru un turn mare (donjon). bălcescu, m. v. 164, cf. prot. - pop., n. d. Castelul-templu are două aripe cu câte un cat şi un donjon central, înalt de optsprezece metri. caragiale, o. iii, 166, cf. alexi, w., şăineanu, d. u., cade. Şoseaua-n vale Incercuia ca un inel Donjonul vechiului castel. MINULESCU, VERS. 219. Foişor ... semănând cu o culă oltenească şi cu donjoanele de lemn de la cetăţile medievale transilvane. CĂLINESCU, I. C. 46. Pentru a rezista unui asediu îndelungat, donjoanele erau înzestrate cu depozite de alimente, cu puţuri d.e apă. LTR“, cf. DL. La capătul drumului se ivi. conacul, o clădire masivă, roşie, străjuită de un donjon îndesat. T. POPOVICI, SE. 353. Evelyne măsura odăiţa destul de cochetă, aflată chiar sub acoperişul donjonului. BARBU, I. 73, cf. DER. Donjonuri, bolţi şi hrube ştiut-au să dureze Cu prelungiri de veacuri, nebiruite, tari. ROMÂNIA LITERARĂ 1971, nr. 135, 11/1. O cetate cu turnuri, metereze, donjonuri. flacăra, 1975, nr. 45, 18, cf. DEX, DNJ. ^ F i g. Are bovarismul feudalităţii, vede tot prin categoria donjonului. CĂLINESCU, S. 422. -PL: donjoane şi (rar) donjonuri. - Din fr. donjon. DONJUÁN s. m. (Depreciativ) Bărbat uşuratic, preocupat de aventuri amoroase, de chefuri, de ţinuta sa vestimentară etc.; crai. Cf. Cade. Donjuanul de la gurile Dunării câştigase o nouă victimă. eftimiu, N. 30, cf. SCRIBAN, D. Sunt în comedia caragialiană câteva tipuri fundamentale: încornoratul, donjuanul, femeia adulteră, CONSTANTINESCU, S. II, 55. Donjuani de toate soiurile: prinţi ruşi, aventurieri spanioli, ofiţeri francezi din Legiunea străină, vinea, l. l 105. Un bărbat care trece de la o femeie la alta este un donjuan, GRAUR, N. P. 155; cf. DER, DEX, DN3. - Pronunţat: -ju-an. - PL: donjuani. - Din fr. don Juan (n.pr.). DONJUANESC, -Ă adj. (Rar) Care are caracterele donjuanului, care ţine de donjuan, specific donjuanului. Nobilii! abuziv, de tip donjuanesc, care înşeală fetele de categorie socială inferioară ..., este exemplificat în Don Fernando. CĂLINESCU, I. 312, Cf. HRISTEA, P. E. 37, DN3. -Pronunţat: -ju-a-. - PL: donjuaneşti, - Din fr. donjuanesque. DONJUANÎSM s. n. (Rar) Ansamblu de trăsături caracteristice donjuanului; comportament, atitudine de donjuan. El descurajează „donjuanismul” masculin şi feminin, cinema, 1971, nr. 6, 30, cf. dn3, liiceanu, j. 99. - Pronunţat: -ju-a-. - Din fr. donjuanisme. DONLUC s. n. (învechit şi regional) Bucată de stofă; s p e c. şal1 (1). Douăzeci dunlucuri de postav şai şi 10 atlaze şi 4 hataiele care au poftit hanul (a. 1693). ap. şio n2, 49. O sută dunlucuri de tabin şi trei bucăţi întregi de felendriş (a. 1693). ap. id. ib. Toate straile mele, ... aseminea şi giaruri sau donlucuri, acele mai bune să se vândă (a. 1805). uricariul, xi, 334, cf. T. papahagi, c. l. - PL: donlucuri. - Şi: (învechit) dunluc, (regional) dumluc (T. PAPAHAGI, C. L.) S. n. - Din tc. donluk. DONOIM s. f. v. dunanma. DONOR, -OÂRE adj., s. m. 1. (Atom pentavalent) care, introdus într-un semiconductor, cedează electroni acceptorului. Un semiconductor cu donor (impurităţi donoare) e un semiconductor de tip 11. LTR2, Cf. M. D. ENC., DN3, DEX2. 2. (Biol.) (Individ) care cedează celule, cromozomi. Cf. dex2. -PL: donori, -oare. - Din fr. donneur, engl. donor. DONOS subst. (învechit, rar) Denunţ (1). Cf. contribuţii, ii, 122. -PL: ? - Din rus. aohoc. DONOSĂTOR, -OÂRE adj. (învechit, rar) Denunţător. Mihel Zisman donosător şi învinovăţiţii Franţ Herman şi F. Budnar (a. 1848). în contribuţii, ii, 122. - PL: donosători, -oare. -Donosi + suf. -(ă)tor. DONOSENIE s. f. (învechit, rar) Denunţare (1). Cf. cihac, II, 99, DDRF. - PL: donosenii. - De la donos. DONOSÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A denunţa (1). Cf. CIHAC, II, 99, DDRF. - Prez. ind.: donosesc. - Din rus. /johochti>. DONQUUOTE s. m. (Livresc) Personaj lipsit de simţul realităţii, care manifestă un eroism ridicol şi luptă cu obstacole 10404 DONQUIJOTESC - 1352 - DOP imaginare, erijându-se în apărătorul unor cauze străine de propriile lui interese, Iată droaia de nevolnici, straşnicii stihuitori... Donchişoţi ce-n a lor piele de mândrie-abia-şi încap, vlahuţă, P. 85. - Pronunţat: donchihote. - Şi: donchişote (pl. donchişoţi) s. m. - Din sp. don Quijote (n. pr.). - Donchişote < fr. don Quichotte. DONQUUOTÉSC, -Ă adj. (Livresc; despre înfăţişare, comportament, sentimente, acţiuni etc. ale oamenilor) Asemănător unui donquijote, caracteristic unui donquijote. închipuirea cam donchişotească a tutulor eroilor improvizaţi făcea din el, acolea, în trăsură, un crunt cavaler de pe vremea marilor noştri domni pământeni. D. ZAMFIRESCU, R. 18. Zarva începe să crească, şi-n faţa acestei activităţi voioase, care cloceşte înfăptui ultimelor neguri, văd şi mai absurdă, mai prezumţioasă, mai donchişotească sărmana mea năzuinţă. MIHĂESCU, D. A. 120. în domeniul liricei, este cazul de a semnala câte o trăsătură donquijotească. CĂLINESCU, I. 325. Astfel circumscrisă psihoza donquijotească ..., această psihoză devine o sumă de virtuţi. LL 1955, 124. Charlot reuşeşte în toate utopicele, donchişoteştile lui de întreprinderi. CINEMA, 1968, nr. 3, IV. Distinsul doctor Stroescu ... O conştiinţă integră, structură uşor donquijottescă, condotier al adevărului în sine. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 10/3. Descendenţa donquijotească a lui loanide. V. ROM. martie 1975, 51, cf. DN3. începută modest, ... aventura paideică a lui Noica a sfârşit în sublimul donquijotesc al celui care are nevoie să transforme întreaga lume în scenă a faptei sale. LIICEANU, J. 236. - Scris şi: donquişottesc. - Pronunţat: donchihotesc. - PL: donquijoteşti. - Şi: donchişotâsc, -ă adj. - Donquijote + suf. -esc. DONQUUOTIADĂ s. f. (învechit) Donquijotism. Nu pot ajuta pe inimosul mieu coleg în donchişotadele sale, luptând cu teribila sa moară de vânt care macină de două ori pe lună - vânt. SĂM. IV, 539, cf. IORDAN, L. R. A. 157, SCL 1960, 716. - Pronunţat: donchihotiadă. - Şi: donchişotâdă (pl.: donchişotade) s. f. -Donquijote + suf. ~[i]adă. DONQUIJÓTIC, -Ă adj. (învechit, rar; despre oameni) Care se manifestă, se comportă, gândeşte ca un donquijote. Iosif se încumetă a se solidariza cu acel „Sămănător” al „suduitorilor”, înaintea căruia orice adevărat pungaş literar, orice târâie-brâu donchişotic îşi face cruce cu cutremur. SĂM. IV, 841. - Pronunţat: donchihotic. - PL: donquijotici. - Şi: donchişotic, -ă adj. - Donquijote + suf. -ic. DONQUUOTÍE s. f. (învechit, rar) Donquijotism. N-ar fi fost oare donchişotie Să ies cu Argu la bătălie? I. VĂCĂRESCUL, P. 465/7. - Pronunţat: donchihotîe. - Şi: donchişotie s. f. - Donquijote + suf. -ie. DONQUUOTÍSM s. n. (Livresc) Atitudine, acţiune, comportament de donquijote; (învechit) donquijotiadă, (învechit, rar) donquijotie. In faţa acestui zbucium nebun după slavă şi acestui donchişotism ridicul, ar fi de o imperioasă necesitate o mână de oameni înţelepţi, vlahuţă, S. a. II, 531. E un donchişotism romantic, cum rareori s-a întâlnit în alte literaturi. ANGHEL, PR. 183. „Livrescul” acesta este urmarea epidemiei romantice ca şi donchijotismul, urmarea epidemiei literaturii cavalereşti. CAMIL PETRESCU, T. II, 116, cf. SCRIBAN, D. Eu îl înţeleg pe Petru şi îl admir. O să-l ajut... Kuki, lasă donchişotismele. H. LOVINESCU, C. S. 39. E şi un anume don-quijottism în filmul acesta. CINEMA, 1971, nr. 6, 39, cf. M. D. ENC., DEX. - Scris şi: don-quijottism. - Pronunţat: donchihotism. - Şi: donchişotism (pl. (rar) donquişotisme) s. n. - Din fr. donquichottisme. DONŞOÂRĂ s. f. v. domnişoară. DONŢ1 s. n. 1. (Transilv.; învechit şi regional) Parte a pâinii crescută în afară, de obicei rumenă şi cu coaja plăcută la gust; bucată de pâine ruptă din margine; (regional) buburez, călcâi, cursonoi. V. s c u r s u r ă (V 1). Dronţ de pită. KLEIN, D. 336, cf. LB, POLIZU, CIHAC, II, 496, DDRF, MÂNDRESCU, I. G. 44, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D., REV. CRIT. III, 122, COm. I. PANŢU, COm. din BRAŞOV, TĂRCĂIŢA - BEIUŞ. Eu mi-am luat un donţ. CV 1951, nr. 2, 35. Să trudească un druţ de pită. COMAN, GL., CHEST. VIU 25/17, alr SN IV h 1 063/250, alrm sn iii h 870/250,- mat. dialect., 68, lexic reg. 95, lexic reg. ii, 46, ib. 59. 2. (Regional) Cofă (Jieţ* - Petrila). Cf. a iii 17. - PL: donţuri şi donţe (LEXIC REG. II, 59). - Şi: (învechit şi regional) doţ (klein, d. 336, mândrescu, i. g. 44, com. din braşov, alr sn iv h 1063/130, alrm sn iii h 870/130, lexic reg. ii, 59), duţ (KLEIN, D. 337, lb, alr sn iv h 1063/325, alrm sn iii h 870/325), (regional) druţ, (învechit) dronţ s. n. - Din magh. duc. DONŢ2 s. m., adj. (învechit) (Cazac) de pe Don. leşit-au îndată la harţupolcovnicul Gligoraş Ivanenco ... cu o samă de căz.aci donţi. N. COSTIN, LET. 1,114/30. Nu mai pute să s-întoarcă înapoi sau să fugă într-altă parte din obuz, căci că prăda donţii şi căzacii... pre cine găsie în laturi de obuz. NECULCE, L. 252. Au trecut 2 000 de donţfi] Nistru pă la pod pă la Soroca, cu 2 polcovnici (a. 1788). IORGA, A. R. G. 75, cf. TDRG, T. PAPAHAGI, C. L., VARLAAM - SADOVEANU, 76. - PL: donţi. - Din pol. doniec. DONŢ3 s. m. v. dunst. DOO num. card. v. doi1. DOOMORÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) „A omorî de tot” (Dubova- Orşova), porţile de fier, 327. - Prez. ind.: doomâr. - Pref. do- + omorî. DOOSPREZECE num. card., s. m. v. doisprezece. DOOŞPEA num. ord. v. doisprezecelea. DOOZECI num. card. v. douăzeci. DOP subst. 1.1. S. n. Bucată de plută, de lemn, de cauciuc, de sticlă etc., de obicei de formă cilindrică, cu care se astupă gura unei sticle, a unei ţevi, deschizătură făcută în peretele unui vas, într-o despărţitură etc.; mică piesă de metal, de ebonită sau de material plastic în formă de capac (cu filet), folosită la închiderea sticlelor sau a flacoanelor; p . e x t. ghemotoc de hârtie, de vată, de cârpe etc. care se introduce într-o gaură pentru a o astupa; (învechit şi popular) astupuş. Unora limbile li s-au îmflat ca un dop şi s-au năduşit. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 123714. Acoperişul... să aibă doao găuri tăiate [în formă dreptunghiulară] ... având şi dopuri, molnar, e. s. 51/3, cf. lb. Tragi vinul în butelci (sticle), astupă-le bine cu dopuri. FACTOR, M. 7/7. Clondirul trebuie totdauna să fie astupat cu dop de plută, descr. aşez. 76/20, cf. valian, v. Fără să scoatem dopul, scoatem din butelcă vinul. I. IONESCU, C. 205/17. într-o cuvă de apă se pune un dop de plută pe care stă o cupelă mică. marin, PR. i, 13/10. Cum este consistinţa ciupercilor? Respuns: este ... cărnoasă, sau 10419 DOP - 1353 - DOPAMINĂ peloasă, este şi tare ca dopurile sau lemnul, barasch, b. 232, cf. POLIZU. Dând afară dopul, Spumosul vin cu vuet pe vrană năduşeşte. NEGRUZZI, S. II, 201, cf. BĂLĂŞESCU, GR. 23/16. Zăresc pe lac ceva. Era un dop de plută ce vântul îl purta. SION, F. 135, cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 99, LM. Scoate un şipuşor elegant; deşurupează dopul şi oferă negustorului. CARAGIALE, O. I, 201. Pe un colţ de masă zăceau ...: farmături de pâne şi o sticlă cu dopul căzut înnuntru. contemporanul, vb 2. In tot anul când soseşte astă zi de serbătoare, Ea cu drag face smolitul dop pecetluit să sboare. OLLĂNESCU, H. O. 206, cf. barcianu, tdrg. Toate dopurile vechi, toate bucăţile de sfoară ... el le aduna cu sfinţenie. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 80. Astupă cu îngrijire stecla cu dopul, o vârî în sân. HOGAŞ, DR. I, 237, cf. RESMERIŢĂ, D., NICA, L. VAM. 81, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Noi luam ceai, pregătit cu sfinţenie în ceainicul astupat cu dop de hârtie. BRĂESCU, O. A. II, 21. Cu dopul mereu udat, făcea dâre de parfum pe trupul îmbibat de colonie. TEODOREANU, M. II, 222. Ş-acest ulcior -uită-te bine - are un dop. sadoveanu, o. IX, 393, cf. ENC. AGR. n, 339. A cerut... un dop şi o sfoară ca să dreagă oglinda, însă nu a izbutit. ARGHEZI, C. J. 19. Toate flacoanele lui cu dopuri de argint se înşirau aproape golite. VINEA, L. I, 75. In cabina căpitanului se auzeau dopurile pocnind. TUDORAN, P. 312. Se auzi deşurubarea unui dop de ebonit şi apoi în dubă se răspândi un miros de spirt. BARBU, ş. N. 197. 1 s-a prescris să ţină un dop în gură, până la vindecare. G. BARBU, A. V. 251, cf. ALR I 700. Şi-a găsit hârbul capacul, tigva dopul şi lelea bărbatul (= şi-a găsit perechea pe măsură, de aceeaşi proastă calitate; şi-a găsit sacul peticul). Cf. pann, p. v. i, 157/5, zanne, p. iii, 573, iv, 146, udrescu, gl. O (Ca termen de comparaţie) Capul copilului astupă ligheanul ca un chip de dop. MEŞT. MOŞ. 64/12. Printre cuvintele rărite, râsetele izbucneau ca dopuri de şampanie. VINEA, L. I, 32. Vai de mine şi eu gioc Şi de mare-s cât un dop. ŞEZ. V, 15. Ii ca un dop. Com. din LOMAN - SEBEŞ. Frunză verde busuioc, Cum ne potrivim la joc. Eu mititel ca un plop Şi ea mare ca un dop. FOLC. TRANSILV. I, 75. ^P. an al. Plătesc pepenele numai după ce îi face dop. ❖Expr . (Regional) A se face dop = a se îngrăşa. Cf. ddrf, şăineanu2. A afla dop (la ceva) - a găsi replica potrivită (pentru ceva). Cf. zanne, p. v, 278. -O (Ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep „de”, sugerează ideea de mărunt, mic, gras) Un dop de om. BUL. fel. vii-viii, 243. Un dop de fată. ib. 2. S. m. şi f. F i g . (Familiar) Persoană scundă şi grasă. Cf. COSTINESCU. Era, măre, acest Silen gras şi gros ca un butoi, adecă, cum i-am zice noi astăzi: dop de saca. ISPIRESCU, u. 104, cf. RESMERIŢĂ, D., cade, scriban, d. Uite-te la ea, doapa! UDRESCU, GL. ❖ (Adjectival; Mold.; despre oameni şi animale) Şi doar nu-i vreo sculă, nici vreun odor, curat o găină de cele doape. CONTEMPORANUL, vn2, 6, cf. ddrf, alexi, w., şăineanu2. Cocoş dop. tdrg. Femeie doapă. SCRIBAN, D. 3. S. n. Dispozitiv special din lemn, de formă cilindrică, plasat în deschizătura de sus a unor instrumente de suflat, cu ajutorul căruia se obţin efecte sonore deosebite. Cimpoaie cu gemene dopuri vă cântă! COŞBUC, AE. 180. Dintre fluiere, tilinca, cu sau fără dop, se găseşte foarte rar. alexandru, I. M. 12, cf. HIV 57, cf. X 262, XII 142, 176, XIV 66. Să-l auz Cântând, Din cobus de os, Că-mi zice duios, Cu dopul de soc Că-mi zice cu foc. teodorescu, P. P. 652. Văzând voinicul pe zână aşa de înfocată la joc, au smintit cu limba dopul la fluier şi încetează de a mai zice. SBEERA, P. 36. 4. S. n. Bucată de lemn care se introducea în ţeava unui săcăluş, ca un izolator între pulbere şi ghiulele. Este bine de afumat cei speriaţi şi cu bucăţelele de lemn ce ies din dopurile cu cari au fost săcăluşurile încărcate, marian, s. R. I, 213. 5. S. n. (Regional) Bucată de lemn cu care se umple scobitura unei bârne vechi sau cu care se prelungeşte o bârnă, pentru a putea fi din nou folosită la o construcţie (Bârca- Băileşti). Cf. chest. n 125/28. II. S. n. P. e x t. 1. Depunere de nisip pe fundul găurii de sondă sau în interiorul coloanei, care împiedică circulaţia fluidului pe coloană. Curăţirea dopurilor de nisip, ca de altfel a oricăror depuneri în sondă consistă în: ... spălarea dopului prin circulaţie continuă de fluide. LTR2. 2. (De obicei urmat de determinările „de clei”, „de ceară”) Acumulare de cerumen în canalul auditiv extern al urechii care poate obtura canalul, determinând astfel slăbirea sau chiar încetarea auzului. Surzire prin astuparea urechilor cu dopuri de clei. VOICULESCU, L. 33. Odată cu eliminarea dopului încetează şi durerea. BELEA, P. A. 137. Apa să se scurgă... astfel ca la ieşirea sa să scoată şi dopul de ceară. id. ib. 221. 3. (Regional) Fecalom (Râmnicu Sărat). Cf. CV 1951, nr. 9-10, 43. A ieşi cu dopuri, ib. 4. (Rar) Ambuteiaj (pe o arteră rutieră). Pe unele căi rutiere din Bucureşti ... se formează adevărate „dopuri” care treptat congestionează circulaţia pe întreaga arteră. RL 1968, nr. 7 387. 5. (De obicei urmat de determinări care indică materialul din care este făcut) împletitură din beţe de stuf sau de alun cu papură folosită de pescari la confecţionarea gardurilor pescăreşti sau a capcanelor de pescuit. Peştele scos, pescarii îl aşează apoi într-un horeţmare... care este o închidere, făcută din dopuri de stuf antipa, p. 569. Aceste dopuri astfel împletite cu papură mai servesc încă şi la facerea coteţelor, id. ib. 576, cf. LTR2 - Pl.: dopuri (şi familiar, f.) doape. - Şi: (regional) dup (alr 1700/150, 158, 166, 190, 308), dob (ib. 700/361) s. n. - Din săs. Dopp. DOPÂ1 vb. I. (învechit, rar) 1. T r a n z. A astupa cu dop (11). Cf. LM. 2. R e f 1. A mânca pe săturate; a se îndopa. Vino mâne tu afară, De-i gusta ospăţ de ţară ...Şi defărmături sărace Ni-om dopa în bună pace. AR (1829), 20!/36. - Prez. ind.: dopez.. - De la dop. DOPÂ2 vb. I. Refl. şi t r a n z. (Complementul indică sportivi sau cai de curse) A suporta sau a face să suporte un dopaj. Medicamentele ce se dau de obicei cailor spre a-i dopa sunt: cafeina, strichnina şi cocaina. ENC. vet. 239. A dopa un cal înseamnă a-i da anume medicamente care să-i mărească puterile peste măsură. ENC. AGR. ii, 339, cf. DL, M. D. ENC., DEX, DN3. Calul cu care [sportivul] a concurat în Grecia a fost dopat. RL 2005, nr. 4574. <> R e f 1 . p a s . Caii ce se dopează mult timp ... sunt încetul cu încetul otrăviţi prin aceste medicamente. ENC. VET. 239. ❖ (Prin lărgirea sensului) Ne uitam ... cu groază şi fascinaţie la martiriul Elisabetei, care, dopată [cu tranchilizante] nu părea să înţeleagă ce se întâmplă. CĂRTĂRESCU, N. 139. - Prez. ind. dopez. - Din fr. doper. DOPÂJ s. n. Administrare a unor substanţe chimice stimulatoare care fac să crească rezistenţa sportivilor sau a cailor de curse la o suprasolicitare fizică, în timpul concursurilor sportive; dopare, doping. [Hipertrofia inimii] se observă ... în surmenajul cailor de curse, mai ales la cei ce au avut de suferit numeroase dopajuri. ENC. AGR. ni, 79. Dopajul are un efect nociv asupra sănătăţii. DER, cf. DEX, DN3. Ciclismul este sportul asociat cel mai des cu dopajul, potrivit unui sondaj. RL 2005, nr. 4 737. - Pl.: dopaje şi (rar) dopajuri. - Din fr. dopage. DOPAMÎNĂ s. f. Substanţă care, în procesul sintezei aminelor din organism, precedă formarea adrenalinei şi a noradrenalinei; aminofenol. Cea mai mare parte din dopamină ia parte la metabolismul normal. LTR2, cf. NDN. Neuronii ... de sintetizează dopamina, responsabilă de coordonarea mişcărilor. RL 2005, nr. 4 732. - PL: dopamine. - Din fr. dopamine. 10423 DOPANT - 1354- DOPROS DOPANT, -A adj. (Despre unele substanţe chimice) Care este folosit pentru a (se) dopa2; stimulent (2), excitant. Atletul a folosit substanţe dopante pentru a reuşi, în 2002, să stabilească un nou record mondial. RL2004, nr. 4 479. - PL: dopanţi, -te. - Din fr. dopant. DOPÂR s. m., s. n. 1. S. m. (învechit, rar) Negustor de dopuri (I 1). Cf. PONTBRIANT, D. 2. S. n. (Prin Mold.) Tirbuşon. Cf. ddrf. - PL: (m.) dopari, (n.) dopare. - Dop + suf. -ar. DOPÂRE s. f. Acţiunea de a (s e ) d o p a2 şi rezultatul ei; dopaj, doping. Cf. DL. Având un efect nociv, doparea este interzisă prin statute şi regulamente. M. D. ENC., cf. DEX, DN . -Pl. : dopări. - V. dopa. DOPÂT, -Ă adj. Care a suferit un dopaj ; care prezintă o stare de dopare. Internaţionalul [sportiv] român a fost depistat dopat. RL 2005, nr. 4 511. - PL: dopaţi, -te. - V. dopa. DOPA prep. v. după. DOPEŞ, -Ă s. m. şi f., adj. (Prin nord-vestul Munt.) (Persoană) de talie mică şi groasă. Cf. udrescu, gl. Ce s-o fi făcut dopeşa aia de fată de nu mai vine? id. ib. (Ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Cf. udrescu, gl. E un dopeş de băiat pietros, ca bolovanul, id. ib. - PL: dopeşi, -e. - Dop + suf. -eş. DOPING s. n. Administrare a unor substanţe chimice stimulatoare care face să crească rezistenţa sportivilor sau a cailor de curse la o suprasolicitare fizică, în timpul concursurilor sportive, dopare; dopaj; (concretizat) substanţă chimică stimulatoare folosită în acestă acţiune. Excitarea excesivă a sistemului nervos produsă de doping are de rezultat istovirea ... sistemului nervos. ENC. agr. ii, 339, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3. Doping pentru un record mondial. RL 2004, nr. 4 479. - Din engl. doping. Cf. fr. d o p i n g. DOPION s. m. Gogoaşă de mătase cu defecte mai mari decât cele obişnuite. Prezenţa dopionilor într-o partidă micşorează randamentul de fibră grège şi e mai frecventă la rasele asiatice de viermi de mătase. LTR2, Cf. NDN. - PL: dopioni. - Din it. doppione. DOPLEC vb. I. T r a n z. (Prin Ban.) „A pleca de tot”. După ce au doplecat. jahresber. iii, 232, cf. sfciv, 35. - Prez. ind.: dopléc. - Pref. do- + pleca. DOPLÎN, -Ă adj. (Prin sudul Ban.) Plin de tot, foarte plin. Cf. SFC IV, 35. N’is păharu nu doplin, Z’umătaci cu vinin. ARH. FOLK. iii, 71. - PL: doplini, -e. - Pref. do- + plin. DOPLINÎ vb. IV. Refl. (învechit, rar) A se îndeplini. Rog pre toţi ca ce nu s-au potut doplini din neagiungerea minţii mele spre capetarea pornirii să facă bine a adaoge, iorgovici, O. XIV/10, cf. SFC IV, 35. -Prez. ind.: doplinesc. - Pref. do- + plini. DOPLIŢĂ s. f. (Prin Munt.) Femeie scundă şi grasă. Cf. SCRIBAN, D. - PL: dopliţe. - Cf. d o p. DOPLOSEÂLĂ s. f. (Prin nord-estul Olt.) Doplosire. Cf. ciauşanu, v. 158. - PL: doploseli. - Doplosi + suf. -eală. DOPLOSÎ vb. IV. R e f 1. şi tranz. (Prin nord-estul Olt.) 1. A (se) roade1 (4), a (se) toci3 (2), a pierde sau a face să piardă din rigiditate (prin întrebuinţare). Cf. ciauşanu, v. 158. Ghetele noi s-au mai doplosât, s-au mai dedat pe picior, nu mai sunt tari şi scorţoase. ARH. OLT. XXI, 264. S-a mai doplosit coada săpii, că mă freca la palme. COMAN, GL. 2. A (se) vlăgui (1). Cf. ciauşanu, v. 158, mat. dialect, i, 227. - Prez. ind.: doplosesc. - Cf. d u p 1 i „a se bătători”. DOPLOSÎRE s. f. (Prin nord-estul Olt.) Acţiunea de a (se) doplosi şi rezultatul ei; (regional) doploseală. Cf. CIAUŞANU, v. 158. - Pl.: doplosiri. - V. doplosi. DOPLOSÎT, -Ă adj.(Prin nord-estul Olt.) 1. Care s-a ros, s-a tocit, care şi-a pierdut rigiditatea (prin întrebuinţare). Cf. ciauşanu, v. 158. 2. Vlăguit. Cf. ciauşanu, v. 158. - PL: doplosiţi, -te. - V. doplosi. DOPLU, -Ă adj. v. dublu. DOPOLETE s. m. sg. (Regional) Persoană scundă şi grasă. Com. din lom an - sebeş. îi ca un dop. Ce mai dopolete! ib. - Cf. d o p u 1 e ţ. DOPRÂNZÎ vb. IV. Intranz. A termina de prânzit. Cf. cl 1973, 108, arh. folk. vi, 336. - Prez. ind.: doprânzesc. - Pref. do- + prânzi. DOPROS s. n. (Atestat prima dată în 1789, cf. sclix, 239, ap. tdrg2) (Rusism învechit, mai ales în Mold.) Anchetă; interogatoriu. Pentru acei ci i-au văzut făcând destrămări, au mărturisăt deopotrivă, precum să arată la doprosul supt n° 4 (a. 1833). IORGA, S. D. XXI, 380. Nici după aceasta nu s-au supus a le asculta ...că ascultându-le ar fi ca să între în dopros şi că numai atunce ar pute să li asculte şi a răspunde, când ar fi cu iscăliturile D-lor sale. (a. 1836). uricariul, viii, 163, cf. stamati, d. Strigarea obştiei este doprosul şi giudecata regimului trecut în care nimic nu e uitat. RUSSO, S. 115, cf. ALECSANDRI, T. 1 752, CIHAC, II, 99, DDRF. E un strigăt de uimire indignată printre surate, o făţarnică arătare cu degetul, un dopros şi o pâră pornite din inimi. SĂM. II, 611, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, I. BRĂESCU, M. 65, RESMERIŢĂ, D., DL, CONTRIBUŢII, I, 24, ii, 118, 126, scl 1959, 405. ❖Expr. A-i lua (sau a-i face cuiva) dopros ori a lua (pe cineva) la dopros = a supune (pe cineva) 10443 DOPROSUI - 1355- DOR1 unui interogatoriu; p. e x t. a-i cere socoteală, a trage la răspundere. O româncă! Ian să-i fac dopros ... Copilo ... n-auzi? alecsandri, t. 225. Dacă nu mă credeţi, ecselenţie, puteţi să-i luaţi dopros chiar dumnisale. id. ib. 1 398. Fata are să fie gospodină, nime n-are a-i lua dopros de fetie, mai ales că Toader ştie pătăraniea. contemporanul VI?, 4, cf. tdrg, cade, SCRIBAN, D. Când ajunge Stan la Cerdac, iese cuconul Mihăluş înainte şi începe a mi ţi-l lua la dopros. POP., ap. TDRG. - PL: (rar) doprosuri şi doproase. SCRIBAN, D. - Din rus. #onpoc. DOPROSUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică oameni) A supune unui interogatoriu. Cf. contribuţii, ii, 125. - Prez. ind.: ? - Dopros + suf. -ui. DOPTOR s. m. v. doctor. DOPULEŢ s. n. Diminutiv al lui dop; dopuşor. Cf. d o p (11). Supozitorul este un amestec de unt de cacao cu o doctorie... în forma unui dopuleţ ascuţit la un capăt. VOICULESCU, L. 304. - PL: dopuleţe. - Dop + suf. -uleţ. DOPIJNT subst. (învechit, rar) Semn grafic format din două puncte aşezate în linie verticală. Al împărţirei sumn [sic!] e un dopunt, sau o liniuţă, carea aşa se pune întră ţifre, cât una se stea deasupra, alta dedesupt. aritm. (1806), 12/25. -PL: ? - Doi + punt. DOPUŞ s. n. (învechit şi regional) Dopuşor. Cf. lb, valian, v., polizu. A astupa cu dopuş. pontbriant, d., cf. cihac, ii, 99, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, ALR I 700/125, 129, 140, 156, 359. - PL: dopuşuri. - Şi: (regional) dobuş (alr i 700/129), dupuş (ib. 700/125, 140, 156), dubuş (ib. 700/359) s. n. - Dop + suf. -uş. DOPUŞOR s. n. Diminutiv al lui d o p; dopuleţ, (învechit şi regional) dopuş. Cf. d o p (11). Cf. tdrg, cade, dl, dex. - PL: dopuşoare. - Dop + suf. -uşor. DOR1 s. n. 1. (învechit şi popular; de obicei urmat de determinări introduse prin prep „de” care indică organul sau regiunea afectată) Durere, suferinţă fizică; boală (la oameni şi la animale). învăţa în gloatele lor şi... vindeca toate boalele şi toate dorurile den oameni. TETRAEV. (1574), 214. Are dor în şale şi durere la oase şi slăbiciune (a. 1781). iorga, s. d. vin, 6. [Boala] stă într-un junghi ascuns în ficat, cu un dor de lingurea sau de cap. EPISCUPESCU, PRACTICA, 283/14. Dorul de ochi provine din intruducţiunea unui trup străin ... în acest organ. MAN. SĂNĂT. 326/23. Să amintim şi de leacurile ce le recomandă băbăresele la diferite boale de stomac ..., cunoscute în popor sub numele de dor de inimă. ŞEZ. IV, 24. Durerea de măsele ...în Muntenia se zice dor de măsele. N. LEON, MED. 126. Pentru a se vindeca de dor de ochi, bolnavul se duce la o fântână. ŞEZ. xx, 86. De dor la inimă descântă unele babe din Muntenia. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 67, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. Pentru „dor la inimă” sefierbeau flori de arţar. BUTURĂ, EB. I, 33, cf. HIV 123, IX 475, XII 62, XIV 67. Să nu mai aibă ... Dor de cap ...Cu piatră l-am descântat, Doru-ndărăt a dat! TEODORESCU, P. P. 396. Cum se leapădă osul, aşa să se lepede dorul (durerea) din capul meu. ap. CANDREA,F. 251. Dom din bubă. VÎRCOL, V. Şî-i mută căpătâiu I-l mută die-a umbră-a soare Şî o-ntreabă ce dor are. T. PAPAHAGI, M. 39. Ai nouă surori Şi eu am nouă doruri. GR. S. V, 130, cf. COMAN, GL., ALR i/ll h 244, ALR U/l h 39/769, alr ii/i mn 56,4 179/791, alrt ii 257. 2. Durere sufletească, mâhnire, supărare mare, jale cauzate de o pierdere, de o nereuşită, de o situaţie grea în care se află cineva etc.; stare de suflet chinuitoare provocată de aşteptarea unei împliniri, a ieşirii dintr-un impas etc. Căi-se El că au făcut pre om spre pământ şi fu dor într-inima Lui. PO 27/18, cf. MARDARIE, L. 119/19. Petreceam viaţa cu dor şi cujeale nepovestită, dosoftei, v. s. noiembrie 149727. Mare dor îmi iaste la inimă că am avut numai doi coconi şi astăzi i-am îngropat pre amândoi. MINEIUL (1776), 51u/26. Ah! voesc să-i iau de suflet şi să fiu eu tat-al lor, Să-mi alinez dorul, focul şi pe braţul lor să mor. HELIADE, M. 55/10. Şi sclav ca să fie va fi destinat, Şi până ce-n pieptu-i un suflet va bate, De-un dor ce abate Va fi dominat! MACEDONSKI, O. I, 15. Dar boala, dorul, grijile îl mistuiau zi cu zi. VLAHUŢĂ, O. A. I, 129. în ceasurile lungi de dor şi de căinţă, Petru-Vodă ...se va fi mângâiat şi îmbărbătat cetind. IORGA, c. I. ii, 125. Să vie-mpăratul măririi, Să mângâie jalea nestinsului dor, Să-mpace durerile firii. GOGA, POEZII, 37, cf. ŞĂINEANU, D. u. Ca şi mine, măiculiţă, poate-ai suferit şi tu. Ai şi tu vr-un dor ce-n suflet pe vecie s-abătu! EFTIMIU, î. 91. Pretutindeni acelaşi dor, aceeaşi durere! Şi la vatra veche stăpânesc tiranii. SADOVEANU, O. I, 69. Măi, arcuşe frăţioare, Ia întoarce struna, Pentru dorul ce ne doare Să-i mai zicem una! DEŞLIU, G. 17. Doamne sfinte, nu ţi-i jele De tinereţile mele Să le laşi aşa grele? ... Tot cu dor şi cu năcaz Şi cu lacrămi pe obraz! JARNÎK — BÂRSEANU, D. 101. Mult dor am dus pe pământ. DOINE, 13. Multe doruri, multe rele I-afost dat inimii mele Să sufere şi să vadă. FOLC. TRANSBLV. II, 13. Cum ei mi se sfătuia Ca să-mi vânză ţara mea, Fără milă, fără dor Să vânză pe mama lor. FOLC. OLT. -MUNT. II, 364. O (Prin analogie) Lumina-l ajută şi calu-şi zăreşte ... Dar trist, la o parte, şedea priponit ... Părea că-l jeleşte In dor adâncit! MACEDONSKI, O. I, 16. Puii [de câine] s-au purtat prost, iar muma îşi cânta în urlete dorul şi deznădejdea, arghezi, C. J. 172. Numai un Cuc mic, Tinerel, voinic, Prin păduri zbura, Dorul şi-l cânta, Că singur era. BALADE, I, 313. -O F i g . Spicele-n lanuri - de dor se-nfloară, de moarte, Când secera lunii pe boltă apare, blaga, poezii, 257. ^Loc. adj. De dor = (despre versuri, cântece) de jale; cu caracter elegiac, nostalgic. Aici patria-mi iubită, România, ce ador, Cu-a ei soarte fericită Sau cu viersul ei de dor. SION, poezii, 3/4. L o c . a d v. Cu dor = (în construcţii cu verbul „a plânge”) cu durere, cu jale, cu foc, în hohote; cu nostalgie. Dulce Bucovină!... Cine te vede Chiar în rai se crede, Cine-i trecător Te plânge cu dor. ALECSANDRI, POEZII, 127. Mult e duşmanul jurat; ...Te vede că plângi cu dor, Lui nu-i pasă nici să mori. ant. lit. POP. I, 128. Dar la puţ cine-mi şedea? D-un voinic plângând cu dor. FOLC. OLT. - munt. ii, 96. + Ceea ce provoacă dor (2). Fost-am şi noi tri surori, Ca o creangă cu tri flori. Şi-o vinit un dor şi-o jele Şi le rupse pe tustrele. FOLC. TRANSBLV. II, 689. 3. Suferinţă, durere sufletească cauzate de o dragoste neîmplinită, de pierderea fiinţei dragi, de îndepărtarea de ea etc.; nelinişte sufletească, zbucium, însoţite de dorinţa de a revedea sau de a rămâne alături de persoana apropiată ori iubită; sentiment erotic, pasiune pentru o persoană de sex opus; ataşament, iubire faţă de o fiinţă apropiată; (regional) domicie. Să sfărâma foarte tare de dorul şi de dragostea ce avea cătră dânşii, antim, O. 247. Că amândoi mult dor şi amar păţiră Până ce târziu iară să tâlniră. BUDAI-DELEANU, Ţ. 137. Abelard în curând se aprinse de dorul cel mai înfocat pentru ea. asachi, l. 1172. Ţi-ai închis şi rana, îţi peri şi dorn, Astfel ţi-este sexu, nu e vina ta. C. A. rosetti, C. 150/15. Am gemut în mine de dorul ce mă încinsese, pentru părinţi, fraţi şi rude. FM (1843), 191729. Oi să mor! Ahtiat şi plin de dor. PR. dram. 158. Arghir au fost crăişorul Cel mai pedepsit cu dorul. BĂRAC, A. E. 3715. înnoptez pintre prăpăstii, pintre râpi, pintre ponoară, Că doar oi uita degrabă dorul care mă omoară. CONACHI, P. 103. Dacă să atinge dorul cel aprins din căpătâi, Niciodată nu să poate să s-aţâţe ca întâi, pann, ş. i, 39/23. Când luna-i aducea dorul de voinicul cel frumos, i se stringea inima. CONV. LIT. III, 29. în veci pintre steluţe te cată al meu dor. ALECSANDRI, P. I, 119, cf. COSTINESCU. Tot astfel când al nostru dor Pieri în no apte-adâncă, Lumina stinsului amor Ne urmăreşte 10450 DOR1 - 1356- DOR1 încă. EMINESCU, O. I, 234. Dragoste-n sec! zise ea. Eu dragă şi tot eu arsă de dor. slavici, o. I, 225. Orice dor e scris să moară, Inima când ţi-o cunoaşte, vlahuţă, O. A. I, 67, cf. DDRF. „De-acum iubitul tău să fiu, Iar tu iubita mea ”. Apoi plecă în grabnic pas... Avea atâta dor în glas! COŞBUC, F. 157, cf. DENSUSIANU, L. 95. Sufletul li se înecă de bucurie, când îşi povestea fiecare dorul ce i-a muncit cât au fost departe unul de altul. BUJOR, S. 149. Va avea impresia că e tot în apropierea Rozei şi astfel îşi va mai răcori dorul. REBREANU, I. 206, cf. RESMERIŢĂ, D. Nevastă-sa se prăpădea încă după el, îl iubea cu dor de jertfă. M. I. CARAGIALE, c. 121. Păi nu ştii tu, mă, că de o boală zaci şi te scoli, dar de dor te-aprinzi şi mori. MIRONESCU, S. 19. în aer, o tristeţe amestecată cu o ciudată iradiere de bucurie, de dor. E. IONESCU, E. 52. Vrăjeşte-mi cum ştii de dor, Până când nu pic să mor. VISSARION, B. 170. Să-mi vindec dorul, altor dureri cer lecuire. O boală grea cu alta potrivnică s-alină. VOICULESCU, POEZII, II, 338. Femeie ... Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău, Să te ascult. BLAGA, POEZn, 36. E mort sufletu-n floare Ca doru-n cuvinte. ISAC, O. 109. Cântecul fetei se legăna între dor şi-ntre jele. LĂNCRĂNJAN, C. I, 406. Mult mi-e ibovnica mică; Ş-aş lăsa-o d-ar mai creşte, Ci dorul mă pridideşte. TEODORESCU, P. P. 314. Bădiţ, bădişorul meu, Rău e dorul, tare-i rău. JARNÎK — bârseanu, D. 89. Vai de mine, mult dor duc, Colea seara când mă culc. MÂNDRESCU, L. P. 20. Două doruri într-un loc, Nu trebe mai mare foc. RETEGANUL, TR. 137. Apoi nu vezi şi nu-mi crezi Că sunt de dor prididită Şi de dragoste-ocolită? PĂSCULESCU, L. P. 299. Cine are dor la vale Ştie luna cân’ răsare Şî noaptea cât e dă mare. VÎRCOL, V. 42. Degrabă m-aipărăsit;... Ca o floare-am veştezii De mult dor, de mult urât. balade, iii, 252, cf. FOLC. TRANSILV. II, 46. Dor de noră Ca de horă. zanne, p. IV, 514. ^ (Urmat de determinări în genitiv care indică fiinţa dragă sau iubită ori un substitut al ei) Au început a plânge de dorul şi dragostea Aretusii (cca 1800). GCR II, 178/25. De doru fiilor şi a muierilor, pre care le ducea prinse varvarii,... asupra varvarilor au năvălit. T. AARON, s. A. 66/28. Ş-aici fiind depărtat, te topeai de dorul ei. GORJAN, H. I, 6/4. Nemaiauzind nicio veste despre dânşii, i se aprindea inima de dorul lor. CR (1839), 476V27. Cum ea pe coate-şi răzima Visând ale ei tâmple, De dorul lui şi inima Şi sufletu-i se împle. EMINESCU, O. I, 167. Nu mai pot de dorul vostru al tutulor. CARAGIALE, O. VII, 397. Multe de aceste făceaDuţu ...şi asta mai ales de dorul Stanchii. SLAVICI, o. I, 312. Acum mă topesc d-a-n picioarele de dorul părinţilor mei. ISPIRESCU, L. 8. Nu cumva crezi că era să mor de dorul tău? HOGAŞ, DR. I, 84. Să-l desmierdpe păr în dorul celui ce-mi lipsia bătrâneţelor mele. C, PETRESCU, S. 122. Plângea mereu de dorul tău. VISSARION, B. 381.0 să umble plângând printre cetele sfinţilor, De dorul părinţilor Şi-al cânelui care-i lingea obrajii în ogradă. LESNEA, VERS. 169. E frântă de dragoste şi nu mai poate de doru iubitului ei flăcău. BUJOREAN, B. L. 27. Intr-o bună dimineaţă, de dorul copiilor ... a trecut şi ea graniţa. MOROIANU, S. 111. Biruită de dorul fetiţei, a venit s-o vadă. CAMIL PETRESCU, O. II, 201. Fie bine, fie rău, M-oi lăsa din făgădău Să nu mor de dorul tău! DEŞLIU, M. 33. Devenise o colecţionară de dorul soţului ei. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 22. Jelui-m-aş munţilor De dorul părinţilor. jarnÎK - bârseanu, d. 192. Să nu poţi răbda De dragostea mea Şi de dorul meu. FOLC. MOLD. I, 230. ❖ (în construcţii ca „a-i fi dor”, „a i se face dor”, „a-l apuca, a-l prinde, a-l cuprinde dorul”, popular „a-i veni dor de la...”, (învechit) „a avea, a purta dor de ..., a lovi dorul de adesea cu valoare de locuţiune verbală; predomină ideea de dorinţă de a revedea, de a avea aproape pe cineva drag) Având dor a veni cătră voi de mulţi ani, ... voi veni la voi. N. test. (1648), 220716. îmi spusă ca pân ce locuri voi putea afla-o, când îmi va fi dor de dânsa. GORJAN, H. I, 38/6. Dor mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima. BARONZI, L. 50. îl lovea dorul de fată. ALECSANDRI, P. p. 5. Ea trebui de el în somn Aminte să-şi aducă Şi dor de-al valurilor domn De inim-o apucă. EMINESCU, O. I, 171. Tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii. CREANGĂ, P. 86. Deodată îl apucă un dor de tată-său şi de muma sa. ISPIRESCU, L. 8. De părinţi, de fraţi, sărmanii, Să port dor, să-l port cu anii? COŞBUC, P. n, 170. M-a apucat un dor aşa de nebun de tine, încât am început să plâng. ANGHEL - IOSIF, C. L. 88. Şi cum privesc ei amândoi, înduioşaţi nevoie mare, I-apucă dorul de părinţi. IOSIF, v. 31. Mă apuca câteodată dorul aşa de tare de tine, Gheorghe, că parcă-mi venea să mă duc, să mă tot duc ca o nebună. BUJOR, s. 149. Să se pomenească cu maică-sa peşcheş, ar fi dat şi acatiste, şi nu că îi era dor. M. I. CARAGIALE, c. 128. Să te prindă de departe Dorul meu nerăbdător. CAZIMIR, L. U. 47. Dacă ţi-e dor, pentru ce nu faceţi nunta? VISSARION, B. 370. Ne arde-apropierea, ochi în ochi, cum stăm. Şi totuşi tu-mi şopteşti: „Mi-aşa de dor de tine!” BLAGA, POEZII, 36. Mi-a spus că iar i s-a făcut dor de tine. beniuc, m. C. I, 235. Dar la răstimpuri mari i se făcea dor de Matilda. vinea, L. I, 247. Mi-e tare dor ... văd că nu pot trăi fără tine. DEMETRIUS, A. 45. Dor nu-i era de ei şi nici nu părea să-i fi iertat pentru fuga lor de-acum trei ani. PREDA, delir. 61. I-i dor de mine, poate; dar inima îi bate Şi-oftând se înfioară la nu ştiu care gând. LABIŞ, P. 226. Lae, mi-a spus ea cu glas fierbinte, să ştii că mi-o fost dor de tine. LĂNCRĂNJAN, C. I, 25. Bate-mi vântul dinspre munţi ... Vine-mi dor de la părinţi. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 200. Şi mie mi-e dor De un frate, de departe, Din streinătate. RETEGANUL, TR. 24. Mândră, mândruliţa mea, Ori ţi-e dor de maică-ta? BIBICESCU, P. P. 168. De cine mi-i dor cu sete, Nici îl văd, nice mă vede. BÎRLEA, c. P. 30, cf. ALR i/ll h 224. Când ţi-a vini dor de noi, întoarce iară-napoi. FOLC. transilv. i, 217. (Cumulează şi ideea de atracţie fizică, dorinţă de dragoste, apetit sexual) Să iubim pân-a iubi ne vine, Răcorind inima de dor arsă. budai-deleanu, Ţ. 133. Săfugi, copilă, De străin mândru cu glasul blând! ...Şi toată noaptea sta ea pe gânduri In doruri tainici, în dulci fiori, alecsandri, P. I, 21. Deşi ştiu c-a mea liră d-a surda o să bată In preajma minţii voastre de patimi îmbătată, De-al patimilor dor. EMINESCU, O. I, 23. Nu căta mistuitoarei Patimi stavilă să pui: Lasă-ţi doru-n voia lui, Tinereţa călătoare-i. VLAHUŢĂ, S. A. I, 29. Cunoscuse chinul nopţilor crude când biata ei carne se răsucise toată sfârâind de dor. M. I. CARAGIALE, C. 145. Nu mai am aceleaşi doruri, gândurile-mi sunt curate, Iar iubirea de-altădată e o dragoste de frate. EFTIMIU, î. 98. Te arde dorul de-a iubi. CAMIL PETRESCU, T. III, 148. O sete era de păcate, de doruri, de-avânturi, de patimi, blaga, POEZII, 4. Buzele care s-au aprins de dorul altor buze. STANCU, M. I. 75. O cuprinse un dor de trupul tânăr al pungaşului, barbu, G. 360. Stai cu mine, Ionică, Ca să-ţi fiu io ibovnică; Că io, leică, te-oi iubi, Dorul ţi l-oi potoli. TEODORESCU, P. P. 323. Când a fost să-mi stâmpăr dorul, Ea m-a pus să arz cuptorul. JARNÎK-BÂRSEANU, D. 105. Cât îi omul tinerel, Tinerel şi frumuşel, Dorul se ţine de el. FOLC. mold. i, 99. (Popular; personificat, considerat ca însăşi persoana iubită) Către mine te giurai, Dorule, odorule! Că pe nimeni nu mai ai. alecsandri, P. P. 357. Mândra dorul şi-l întreabă: De unde vii, bădiţ dragă? JARNÎK - BÂRSEANU, D. 104. Pă deal pă la Comăţăl Trece doru mărunţăl Cu dragostea după iei. VÎRCOL, V. 53. Cine are dor la oi N-ar voi să fie ploi. BÎRLEA, L. P. M. I, 276. Ş-asară, ş-alaltăsară Dorul mă căta pe-afară ... - Vin la maica de mă cere, Intră-n casă, nu te teme. FOLC. MOLD. I, 42. Dorul cât dă dăparte, te vede în ochii lui. zanne, p. viii, 705. (Mai ales în poezia populară; concretizat; reprezentat ca fiinţă umană, animal, plantă, fenomen al naturii etc., care îndeplineşte fie rol de mesager sau protector al dragostei, fie de fiinţă care produce suferinţă în dragoste, chinuie etc.) Dorul meu în a ta cale, Urmând păsurilor tale, Te dismiardă ne-ncetat. alecsandri, P. I, 143. Cu aripile dorului Voios reviu la tine. id. POEZII, 599. Căci cu dorul tău demonic va vorbi călugăreşte. EMINESCU, O. I, 162. Numai dorul mai colindă, Dorul tânăr şi pribag. COŞBUC, P. I, 48. Ca nişte pasări triste, aiurite, In geamul tău bat doruri şi suspine, Şi iar se pierd în noapte, ostenite, cerna, p. 75. Dar ce şoim fâşie? ... Şi-aici mă sfâşie Dorul cu pliscul? VOICULESCU, poezii, II, 19. Slobod tâlhar rotind prin cetate, Trece dorul cu mâini ferecate, id. ib. 57. Dorul a picat în sat Pe aripi de rândunele. PDLLAT, P. 248. De câte ori îţi vei aduce aminte de Maria, cheamă-mă şi totdeauna te voi duce la ea pe căleaşca dorului. ISAC, O. 217. Vine dorul despre seară, Despre zori el vine eară Şi-mi grăieşte şi mă-ntreabă De ce sunt cu faţa slabă?ALECSANDRI, P. P. 300. Dorul lui e mare domn; Seara când îi 10450 DOR1 - 1357 - DOR1 vine somn, Trebue să i-l adorm. JARNÎK- bârseanu, d. 126. De-aş putea eu doru prinde, Cum m-aş duce şi l-aş vinde! RETEGANUL, tr. 137. Dorul meu pe unde umblă, Nu-i pasere să-l ajungă. ŞEZ. n, 9. Sus la munte m-oi urca ...La poalele codrului La curţile dorului, ib. Mă trag la a mea vecină Cu nuculeţu-n grădină, Cu dorul la rădăcină. PĂSCULESCU, L. P. 71. A plecat neică dă joi, A lăsat doru-n zăvoi. VÎRCOL, v. 53. Pe drumul de la Săcele, Vine dorul mândrei mele; Ş-aşa vine de fierbinte, D-aş sta-n drumu-i m-aş aprinde. ANT. LIT. POP. I, 130. Bădişor nume frumos, Mult ţi-e dorul prietenos. FOLC. TRANSILV. n, 68. Cin m-o duci la mormânt Sî-mi legi doru de gât. folc. mold. ii, 302. <0- Cu dor = a) 1 o c. a d v. (popular) drag (5), iubit. Bocitoarele jeleau ...: Al cu milă, ăl cu dor! BARBU, G. 341. Dobândisem frăţior, Vezi, cu milă şi cu dor. N-avusei parte de el. păsculescu, L. p. 174; b) 1 o c. a d v. (regional) înflăcărat, pasionat (1). Asta-i dragoste cu dor De-o fată cu de-un feăor. T. papahagi, m. 28; c) 1 o c. a d v. cu multă dragoste; cu patimă, pătimaş (3). Sântul diacon lacov ... cu dor şi dragoste dumnădzăiască pornit mearsă la-nchinăciune. dosoftei, v. S. octombrie 54717. O oră să fi fost amici, Să ne iubim cu dor. EMINESCU, O. I, 191. Tot privea la sânul lor... Tot privea cu dor, cu dor, Domnişorul. ISAC, O. 36. Hei tu, mândruluţu mieu ...De nu te iubesc cu dor, Ardă-mi cizma pe picior. BÎRLEA, L. P. M. 268. Ţi-am trimis, mândro, scrisoare, La mijloc ţi-am scris cu dor, Mândro, după tine mor. FOLC. TRANSILV. II, 683. Şi mi-i faţa un bujor: Vin’ de-o sărută cu dor. FOLC. MOLD. I, 108. (Prin analogie) Broasca ţestoasă îi tot sărea pe dinainte şi se uita la dânsul cu dor. ispirescu, L. 35; d) 1 o c. a d v. (în construcţii cu verbe ca „a plânge”, „a ofta”, „a cânta”, „a jelui”) cu durere mare, cu jale. Şi deaca audzî marele împăratul Asean loan ...de ciudeasele svintei şi cu dor jeluind, pofti să aducă svintele ei moştii la scaunul său. dosoftei, v. s. octombrie 65727. Rămân până târziu pe gânduri, oftând cu dor lângă ferestre. ANGHEL, î. G. 14. Plânge, inima şi-o strică ...Cu dor dup-a sa soţie, reteganul, tr. 13. (Prin analogie) Cântă-o turturea bătrână; Şi-aşa cântă de cu dor Frunzele în vânt că sbor! jarnîk - bârseanu, d. 193. De dor = a) 1 o c. adj. (despre versuri, cântece) de dragoste. Cerbul începu să cânte un cântec de dor. FILIMON, O. I, 416, cf. TDRG. Pe ici pe rolo, glasuri tinere îngânau trăgănat cântece de dor. SADOVEANU, O. I, 43. Doine şi cântece de dor [Titlu]. FOLC. MOLD. II, 299. Să-i cânt doina cea de dor, Pe braţele ei să mor. folc. olt. - munt. IV, 392. (Prin analogie) Şi pasărea cântă suspine-imitândă Un cântec de-amor, Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă La plânsu-i de dor. EMINESCU, O. I, 3; b) loc. a d v. exprimând sentimente de dragoste. Ţiganca lui... începea să cânte de dor şi de amor, cu ofuri şi ochii daţi peste cap. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 31, cf. GR. S. V, 44. Cine cântă dă dor inima ş-o topeşte, zanne, p. vin, 705. <> E x p r. A-i duce dorul (cuiva) sau (regional) a duce (ori a trage) dor de (cineva) = a simţi (în mod acut) lipsa (cuiva); a suferi (1), a tânji după (cineva drag). Gândesc că două zile ne sunt destul să-i facem să ne ducă doru. PR. DRAM. 283. Duc doru lui Toader, lele Catrino. ALECSANDRI, T. I, 691. Eu, Lepădat Budulea, taică-tău, şi eu Safta, maică-ta, care-ţi ducem dorul. SLAVICI, O. I, 103, cf. DDRF. Trage, mândro, dor de mine, Că eu am tras pentru tine. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 160. Nici la toamnă nu mă-nsor, Că de fete nu duc dor. ŞEZ. IV, 234. Să ţin caii di căpăstre, Să duc dorul de neveste. FOLC. MOLD. I, 136. Ceri la văduvă bărbat şi ea îi duce dorul, zanne, p. iv, 678. (Cu schimbarea expresiei) Acuma mi să cade şi mie să mă mângâiu cu el, că destul dor i-am dus (a. 1813). IORGA, A. R. G. 225. Vai de mine, mult dor duc Şi... mă usuc. ŞEZ. I, 46. (F i g.) Cămaşa, fota, smulse, mototol, Din stuf duc dorul trupului ei gol. voiculescu, poezii, ii, 180. (Popular şi familiar) în (sau de) dorul lelei = fără un scop sau o ţintă precisă; la întâmplare; numai aşa, ca să fie; într-o doară; la noroc. Cf. polizu, baronzi, l. 43. Luă şi dânsul nişte haine, numai să nu zică neştine că nu s-a gătit... şi plecă şi el, ştii, cam în dorul lelii. ISPIRESCU, L. 34. Căciula-i ţurcănească, trântită p-o ureche, în dorul lelei, îl prindea ca p-un haiduc. DELAVRANCEA, S. 25, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., PAMHLE, J. ni, 87, SCRIBAN, D., arghezi, B. 146. Se aliniaseră pe micul peron şi, cu cântece răguşite, cântate cam în dorul lelii, cu glasuri batjocoritoare, străbătuseră cei trei sute de metri. BARBU, I. I, 141. Vorbea cu ... unchiu-său, meşteria cazangerie, aşa, în doru lelii, să aibă o ocupaţie. GL 1961, nr. 6, 2/2. Mergând astfel, în dorul lelii..., fără să ştie unde se duce şi pe unde calcă, de cătrănit ce era, se deşteptă din zăpăceala ce-l cuprinse, marian, O. I, 146. Şi a plecat aşa, în dorul lelii, până s-o dus de s-o culcat la streaja unui pod. I. cr. i, 77, cf. zanne, p. v, 384. 4. Ataşament faţă de ceva (pierdut, îndepărtat, râvnit etc.); sentiment de înduioşare, de melancolie în legătură cu o aducere aminte; dorinţă (fierbinte) de a vedea, de a revedea un loc sau ceva drag, de a retrăi un moment din trecut, de a avea ceva etc., n o s t a 1 g i e. Cf. LM. Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă L-a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători. EMINESCU, O. I, 6. Ş-un dor nemărginit îl ducea către acele vremi triste şi totuşi de un aspect fermecător, acum, privite din depărtare. VLAHUŢĂ, O. A. m, 73. Mă trăgea însă dorul şi amintirile dulci tot la locul unde am crescut. ADAM, R. 169. Spre alte ţări mă-ndreaptă vijelia Atâtor doruri. DENSUSIANU, L. A. 106. Când dorul porunceşte Să pleci spre altă ţară ... nimic nu-l mai opreşte! EFTIMIU, î. 138. O, locuri sfinte! V-am părăsit... ducând cu mine doruri nelămurite. BRĂESCU, A. 14. O să privească vapoarele venind cu amintiri de departe ... cu ochii întredeschişi şi umezi de dor. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 98. Vă amintiţi primăverile copilăriei ...Un dor nelămurit, ca un cântec, se înălţa în noi. COCEA, S. I, 93. Coprinsă de un dor, dorul gândului, când ştii că părăseşti un lucru, începuse să cânte încetişor. VISSARION, B. 181. Nu pun nici dor, nici nume Pe tot ce văd. VOICULESCU, POEZII, II, 27. Visând, întrezărim prin doruri... Păduri ce ar putea să fie Şi niciodată nu vor fi. BLAGA, POEZII, 299. Cânta încetişor, din fluier sau din caval, punându-şi în cântec dorurile. TUDORAN, P. 422. Lirica ciobănească e o poezie a însingurării şi a dorului. IST. LIT. ROM. I, 153. Poporul care doineşte îşi alină amorul şi dorul. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 7. Dară eu, un pui de om, Să nu am în lume dor? bibicescu, P. P. 168. O (Urmat sau precedat de determinări, de obicei în genitiv sau introduse prin prep „de”, care indică obiectul dorului 4) De dor ce m-ajunge de sfânta ta casă Şi de corturi tinse în funi de mătasă. DOSOFTEI, PS. 139/17. Cu toate aceste, nu-mi poci scoate din inimă dorul ţării în care m-am născut. BUDAI-DELEANU, Ţ. 66. Aşa este şi nostalgia, un dor de patrie şi de cunoscuţi. EPISCUPESCU, practica, 283/19. Cântă patimile amorului şi necazul cel însoţit cu dorul al strinătăţii. GORJAN, H. I, 98/24. Sufăr de dor de ducă. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 47. Simt a mele lacrimi curgând încetişor Când se deşteaptă-n mine al ţării gingaş dor. ALECSANDRI, O. 79. Iubirea omenească şi dorul de patrie, în limitele celor mai mulţi dintre noi, el le-a întrupat. MAIORESCU, CRITICE, 439. El deşteaptă-n sânul nostru dorul ţării cei străbune, El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune. EMINESCU, O. I, 35. îi puse căpitani, şutaşi şi cetaşi pe bărbaţii cei mai viteji şi mai cu dor de moşia lor, Ţeara Românească. ISPIRESCU, M. v. 6. Tânjim de dorul altor locuri Ca nişte păsări călătoare. VLAHUŢĂ, O. A. I, 74, cf. DDRF. A murit ...de dorul ţerii sale, între atâta bogăţie care nu-i folosea la nimic. IORGA, c. 1.1, 122, cf. BIANU, D. S., RESMERIŢĂ, D. Mi-am încătuşat o vreme pribegia dorului de jucării. KLOPŞTOCK, F. 60. Râvnesc câmpul liniştii joase, Mă roade dor de şesuri adânci. VOICULESCU, poezii, II, 44. De multă vreme se stânsese în inimile lor dorul aprig de ţară. sadoveanu, O. I, 69. De atunci tânjeşte de dorul câmpurilor, c. PETRESCU, a. r. 71. Se clatină-n mine catarguri Şi doruri de larguri. ISANOS, V. 309. Un dor de pământ neînţeles. ROMÂNIA literară, 1975, nr. 46, 1/2. Uniţi de dorul de munte, de patima cunoaşterii, de curajul riscului. FLACĂRA, 1976, nr. 2, 10. -O (în construcţii ca „a-i fi dor” sau „un dor de”, „a i se face dor de”, „a-1 apuca un dor” sau „dorul să” ori „dorul de”, „a-1 prinde, a-1 cuprinde un dor de” sau „dorul ...”, (regional) „a-1 lovi 10450 DOR1 - 1358 - DOR1 dorul să”, „a-i veni dorul” sau „dor de” ori „dorul să”, „a avea dor de”, adesea cu valoare de locuţiune verbală; predomină ideea de dorinţă de a revedea ceva, de a trăi sau retrăi ceva, de a face ceva) Şi nu-ţi e dor acuma de lumea pământească? alecsandri, poezii, 330. Apucat de un dor vag al crângurilor şi muscelelor patriei, începi să fredonezi olteneşte ... CARAGIALE, O. m, 109. [Era] mare bucuria copiilor, care totdeauna aveau dor de Ineu. SLAVICI, 0.1,192. Căci să totsbor Un tainic dor M-apucă. MACEDONSKI, O. I, 35. L-a prins doiul de casă. REV. CRIT. in, 122. Mă doare-n piept, dar nu să ţip, Şi-aşa mi-e dor de-acasă! COŞBUC, P. II, 60. Mi-e dor de munţi ... de Caraimanul Pe veci acoperit de nor. IOSIF, V. 82. Mi-e dor, mi-e dor de ducă Parc-aş vrea să vie vântul să mă ia şi să mă ducă. eftimiu, î. 29. De odăile acestea ale mele, şi de lucrurile de aci, îmi era un dor stupid. CAMEL PETRESCU, P. 419. Să mergem, Elisabeta, mi-e dor de casă! sahia, N. 54. Şi totuşi mi-e dor de toamnă, klopştock, F. 249. Li se face dor de albăstrelele câmpului, de soare şi de moarte. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 127. M-a lovit şi pe mine, nu ştiu de unde, dorul să port o floare, în soarele ăla de amiază. SEBASTIAN, J. 44. Mi-e dor de furtuna cu steaguri de ploaie. VOICULESCU, POEZII, II, 96. Pe urmă, cu vârsta, m-a prins dorul călătoriilor pe apă. MIHĂESCU, D. A. 7. Şi tătuţu, căruia i se făcuse dor de ţară, a fost tare mulţumit că elveţienii învăţau româneşte. ARGHEZI, c. J. 59. Vă las moştenire Superbul meu craniu, din care să beţi Pelin Când vi-e dor de vieaţă. BLAGA, POEZII, 50. Ţi-a fost mintea năucă De te-a prins dorul de ducă. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 24. Nici de colegii lui de serviciu ...nu putea spune că i se făcuse dor. VINEA, L. I, 19. îi era dor de linişte şi de izolare. DEMETRIUS, a. 257. Ţie ţi s-a făcut dor de casă! tresări Gherasim. TUDORAN, P. 200. Tot mai tare mi-e dor de satul meu. flacăra, 1975, nr. 46, 9. Mi-e dor de zăpadă sau măcar de o ploaie rece. ib. 1976, nr. 2, 3. Ori poate tot ţi-e dor de-un Nord Livid, cu măguri scandinave. DIMOV, T. 30. Vine-m’ doru câteodată Să mă sui la munţ[i] cu piatră. POP. ap. GCR II, 233/27. Cându-mi vine dor de ducă, Merg pe deal ca şi pe luncă. JARNÎK - bârseanu, D. 221. Feciori, cătanele mele, Nu vă prindă dornici jele. RETEGANUL, TR. 40. Nu mi-e dor de însurat Nice mi-i dor de jucat. BÎrlea, l. p. m. 1,15, cf. ALR l/n h 244. ❖ F i g . Un gândăcel, un flutur... După o iarnă lungă ş-un dor nemărginit Aprind un soare dulce în sufletul uimit! ALECSANDRI, POEZII, 25. Bate vântul frunza-n dungă Cântăreţii mi-i alungă ...Şi mă lasă pustiit, vestejit şi amorţit Şi cu doru-mi singurel, De mă-ngân numai cu el. EMINESCU, O. I, 214. Acelaşi dor, acelaşi suflet Palpită-n fiecare floare. VLAHUŢĂ, O. A. I, 60. [Vântul] aprins de dor Îşi face joc prin părul lor. COŞBUC, P. I, 88. Lin, de dorul cerului Se topesc albinele. VOICULESCU, POEZn, I, 155. Doar brazii mai visează-acum Un dor din vremi străine. PILLAT, P. 6. Nu crede tu vântului... Când cântă pe cale Că doruri el n-are Pe faţa pământului. BLAGA, POEZII, 286. Că o pasere de munte Şi-aia are doruri multe. BIBICESCU, P. P. 168. Că luna-i nemuritoare Şi tot are dor şi jale, Dor de stele şi de soare. folc. transilv. n, 669. ❖ Loc . adj . De dor = a) (rar) drag (2), iubit. Ţara mea de glorii, ţara mea de dor. EMINESCU, O. I, 15; b) (învechit, rar) recomandabil. Lucru de dor ar fi ca locurile de păşune să să împărţască şi să să are. AŞEZ. 28/5. L o c . a d v . Cu dor = cu duioşie, cu melancolie; nostalgic. De câte ori priveam la ea, Cu dor mi-aduc aminte Sfiala ce mă cuprindea. IOSIF, V. 41. Vorbea cu dor atunci de vila ce ... îl aştepta la marginea mării. M. I. CARAGIALE, c. 44. (Prin analogie) Dar nu-i pasere pe lume să nu cânte mai cu dor, Când zioa-i plină de soare şi cerul efără nor. hasdeu, R. v. 71. (învechit şi regional) De (un) dor = în cantitate foarte mică, foarte puţin; de leac. Cu nimică s-au trezit. Neavând măcar de dor, Muscă sau un viermişor. AR (1829), 642/26. Despre vreo activitate politică abia se auzea ici-colea câte ceva ca de doru, la ocasiuni anumite. BARIŢIU, P. A. I, 575. Se vorbea latineşte şi ungureşte, româna ca de dor. id. ib. 614. Ştiu că vă dă rachiu la tot prânzul. — Nuu; nu se pomeneşte ... — Nici măcar aşa, de un dor? mironescu, s.78. <>Expr . A duce dorul de (sau a ceva) = a avea nostalgia (a ceva), a-i regreta lipsa. Visuri trecute, uscate flori... V-aţi dus cu anii, ducu-vă dorul. EMINESCU, O. I, 26. Grădinile de flori din faţă, al căror dor, în oraşe îngrămădite, ... l-am dus toată viaţa. IORGA, P. A. I, 21. Sunt ocnaşi ce au nostalgia mânilor curate, laponi ce duc dorul soarelui equatorial. LOVINESCU, C. v, 104. (Prin nord-estul Olt.) A nu mai zice dor (ceva) = a nu dori, a nu-i trebui (ceva). Să nu mai zici dor copii, ciauşanu, gl. + (Urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de” care indică un aliment) Poftă (2), dorinţă (de o mâncare sau de o băutură); apetit. Dorul bucatelor hrăneşte paternele şi poftele. NEAGOE, ÎNV. 155/7. Mai multă lume se aduna de dragostea crâşmăriţei, decât de dorul vinului. CREANGĂ, A. 96. Nicio boală nu te strică, ca dorul de mămăligă. PAMFILE, J. III, 87. De dorul sării urmele îţi lingi. VOICULESCU, POEZII, II, 92. Mai veneau unii şi de dorul vestitelor sarmale săceleneşti. MOROIANU, S. 172. De doru smântânii Sari în fundu fântânii, marian, sa. 8. In dorul căpşunelor mănânci frunzele. ZANNE, P. I, 132. In dorul scrobului lingi coada tigăii. id. ib. iv, 116. <> (în construcţii ca „a-i fi dor de”, „a-i veni, a-l apuca (un) dor de”, adesea cu valoare de locuţiune verbală) De beut cându-mi vine dor Tu să mi te îmbii cu plinul urcior. BUDAI-DELEANU, Ţ. 134. Se sugerează uneia că trezindu-se va zice că-i este dor de cireşe. CONTEMPORANUL, IV, 703. îl apucă un dor de băutură. BARBU, G. 378. I-a venit (copilului) doi de ţiţă. REV. CRIT. în, 122. -O E x p r. A duce dorul de (ceva) sau la (ceva) = a dori (1), a avea poftă de ceva care-i lipseşte; a simţi lipsa (a ceva). Fragii el din poală-i fură ... Fragii, poţi să le duci dorul. ALECSANDRI, P. I, 72. Şedeau grămădite pe poliţe cutii cu rahat, şiraguri de smochine ...şi câte şi mai câte, de care duceam dorul la şcoală. CONV. LIT. xiii, 41. Şezi cu banii în pungă şi duci dorul la toate cele. CREANGĂ, P. 320. Am nişte coniac; de multe ori li-ifi ducând dorul. C. PETRESCU, s. 171. Dusese vreme îndelungată dorul tutunului. PREDA, M. S. 41. 5. (De obicei urmat de determinări care indică obiectivul urmărit) Stare sufletească caracterizată printr-o vie dispoziţie de a realiza ceva, râvnă deosebită, zel pentru ceva; năzuinţă, aspiraţie către un scop, un ideal, un obiectiv; dorinţă (3). Şi ardzând de dragostea ce avea cătră Dumnădzău, lăsă Râmul şi mearsă la Ţarigrad, cutrierând svi[n]tele besearici şi împlându-şi dorul află pre Sopatra, fiica împăratului, dosoftei, v. s. noiembrie 114712, cf. ANON. CAR. Cu d[u]mnezeescul dor mintea aprinzându-ţi, înşălăciunea idolilor în prăpastie o ai afundat. MINEIUL (1776), 158r2/19. Dorul bunei împărăţii puţin rod făcuse până aci. maior, I. B. 103/9. M-au prins un dor şi mai mare Spre a şti a ţării stare. MONTAN, S. 9/20. Dorul învăţăturilor nu numai că înfrăţeşte pe locuitorii unei ţări ... ci încă şi oameni neasemănaţi cu religia, cu limba şi cu legile (a. 1829). uricariul, viii, 107. Mai în urmă simţirea mândriii naţionale şi dorul slobozeniii s-au dişteptat în inimile lor. ASACHI, I. IX/l9. Dorul mieu e să colind lumea şi să-mi adun experienţă. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 135. Erotocrit însă-n suflet avea foarte mare dor Ca el la luptă să iasă înaintea tutulor. PANN, E. II, 1/8. Dovediţi ...că sunteţi îndemnaţi de dorul binelui obştesc, iar nu de interesuri particulare. RUSSO, S. 324. Dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă. DACIA LIT. XI/13. Avut-am odată-n lume Dor de fală şi de nume. ALECSANDRI, P. II, 101. Inimile patronilor de la Beiuş fierb numai la dorul de o înştiinţare despre starea societăţii de lectură. MAIORESCU, CRITICE, 35. Te-aş urca, mândră şi tare, Pe un tron scânteietor;... Asta-i singurul meu dor! ODOBESCU, S. I, 56. Mai am un singur dor: In liniştea serii Să mă lăsaţi să mor La marginea mării. EMINESCU, O. I, 216. Apoi o luă şi el la drum în treaba lui, unde îl trăgea dorul. ISPIRESCU, L. 215. Suferinţa ta ar covârşi dorul ce ai de a-i împlini toate vroinţile, toate gusturile, contemporanul, iv, 175. Faust al lui Goethe e personificarea nemărginitului dor de a pătrunde în toate tainele naturii. IONESCU-RION, C. 71. Ai simţit în tine, ca mine, clocotind Şi dor de răzbunare. MUIE, V. P. 37. Te mână-n lume dorul Să vezi lumea. COŞBUC, P. I, 166. Strângeţi-vă laolaltă, câţi 10450 DOR1 - 1359- DORDOCUŢĂ simţiţi în voi dorul de muncă şi setea sfântă de adevăr, săm. I, 2. Eram veşnic preocupat, căci dorul de vremuri mai bune ardea în sufletul meu. dunăreanu, ch. 59, cf. goga, poezii, 53. Ce dor de luptă şi de libertate Te-a ridicat, la glasul din afară? CERNA, P. 158. El va căuta să răspândească pretutindeni dragostea de literatură, dorul de frumos. în PLR n, 199. Era, fără îndoială, dorul lui să ia parte cât mai activă la mişcarea culturală, densusianu, l. 50. Oamenii sunt ţărani cu stare bună, dar cu prea puţin dor de carte. AGÎRBICEANU, a. 332, cf. păcală, m. r. 50. Toată fiinţa lui arde de dorul de a avea pământ mult, cât mai mult. REBREANU, I. 52. Cu cât o epocă este mai stăpânită de dorul de a crea, cu atât şi spiritul ei va fi mai spontan. în PLR n, 438. Am observat că Isabel dovedea un greu de ascuns dor în a şti tot mai multe asupra acestei „femei excepţionale”, cum o numeam eu. M. ELIADE, O. I, 93, cf. CADE, GALACTION, O. 33. Se afunda într-o noapte de iad, în care nu mai avea niciun dor şi nu-şi mai găsea niciun rost. POPA, V. 325. Se-nalţă-n mine vechiul inamic, Ereditarul dor de nemurire. VOICULESCU, POEZII, II, 70. Proaspătul cărturar român era atras de înfăţişarea fizică a universului, de un dor enciclopedic. CĂLINESCU, E. 276. Eu n-am avut decât un dor în viaţă: războiul! SADOVEANU, O. I, 138. Dorul de viaţă liberă şi apărarea de privilegii... l-au realizat. BRĂTIANU, T. 149. Cu dorul de a răzbuna suferinţele, visurile şi umilinţele de acasă, poposeau în ţara făgăduinţei. RALEA, O. 60. Numele unei corăbii trebuie să cuprindă în el dorurile, năzuinţele echipajului. TUDORAN, P. 126. E dorul de-a-mi îngenunchia trufia Strămoşilor ţesuţi din umbră. ISAC, O. 66. Un dor tulburător te-ncinse, Lui să-i închini nemaivăzut altar. LABIŞ, P. 19. Mă-nvinse dorul aspru să-mplânt în ţarini plug. VULPESCU, P. 9. Dorul de lumină şi demnitate străbate de multă vreme. CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 2/1. Dorul după moarte, la mulţi aduce moarte. Cf. zanne, p. viii, 705. ❖ L o c. a d v . Cu dor = cu multă nerăbdare; tânjind (după ...) Cu dor am pohtit aceaste Paşti să mănânc cu voi. N. TEST. (1648), 99722. Avraam tatăl vostru au pohtit cu dor să vază zuoa Mea aceasta, ib. 117724. Alt nimic mai cu dor nu aştept, decât să văz pă dumneata la noi. EUSTATffivici, I. 75/11. Această formosă rânduială pe de-o parte a fost cu mai mare dor aşteptată. BĂLĂŞESCU, GR. III/3. O împărăţie şi o fată de împărat te aşteaptă cu dor. vissarion, B. 225. ^ E x p r. (Popular) A-i face (cuiva) pe dor = a-i face cuiva pe voie, a-i îndeplini dorinţa. Alelei! Mocănaş dragă ...Fă şi tu pe dorul meu, Că bun e cel Dumnezeu! ALECSANDRl, p. p. 87. Ale, mic de corbuşor Ce tot sbori încetişor? Ori nu vrei să-mi faci pe dor? PĂSCULESCU, L. p. 260. ^ (Concretizat) Piscul nalt, pe care dorul, vânător stă şi pândeşte Ţărmul unde amintirea cu dorinţa se-ntâlneşte. VLAHUŢĂ, S. A. i, 4. într-un colţ trântit se vaită dorul, abătut din drum ... Câte falnice porniri Şi iluzii aurite, prefăcute-n amintiri! id. ib. 248. Bătrân se culcă dorul în vizuini de lup. Obârşiile tainei s-au istovit în trup. VOICULESCU, POEZII, n, 26. Evident dorul a luat-o razna înaintea omului şi a fost atras de spiritele rele. CĂLINESCU, I. 128. O pulbere' albă Pe tâmple s-aşază... Oaspeţi suntem în tinda noii lumini, La curţile dorului. Cu cerul vecini, blaga, POEZII, 161. Se contura tainic o lume a dorului, care umplea inimile îndurerate de cele ce se întâmplau în ţară. flacăra, 1976, nr. 37, 17. F i g . Eu-s Albina Românească, Al meu doru-i ş-a mea lege Pre câmpia pământească Din flori miere a culege. ASACHI, P. 49/17. Răsărit din sfinte-izvoară, Nilul mişc-a lui legendă ... Către marea liniştită ce înneacă a lui dor. EM3NESCU, O. I, 43. Colonii de lumi pierdute ... izvorând din infinit Sunt atrase în vieaţă de un dor nemărginit, id. ib. 132. + Tendinţă firească, pornire instinctivă (la oameni şi la animale). Dorul de-a trăi în urmă-l învinsă Şi să sculă la drumul său iară. budai-deleanu, ţ. 126. Fiarele se-nfiorează Şi-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâşia-ntre ele, Se aşează, eminescu, 0.1,166. Pirgu avea în sânge dorul vieţii de desmăţare ţigănească. M. I. caragiale, C. 15. Vorbăria mea se sfârşeşte cu dorul lui de somn şi cu scuza că trebuie să-şi facă rugăciunea. M. eliade, O. I, 32. Şi s-a ştiut cu cine au de-a face Inspăimântatele, din codru, dobitoace, Când dorul de-a răcni îl apuca. arghezi, s. v, 238. 6. C o m p u s e: (Bot.; regional) dorul-Maicii-Precisiei - a) straşnic (II) (Asplenium trichomanes). Cf. borza, d. 26, 229; b) (Herba capitis Veneris). Cf. BUJOREAN, b. l. 375. Doru-mamii = flocoşel (Filago arvensis). Cf. panţu,pl.2 7. (Regional; în construcţia) Dorul cocoanei = numele unui dans popular şi melodia după care se execută acest dans. Cf. varone, d., id. JOC. ROM. n. 71. - PI.: doruri. - Şi: (regional) doi s.n. - Lat. pop. dolus. DOR2 adv. v. doar. DORĂDĂ s. f. Nume dat mai multor peşti marini, numiţi astfel după coloratura aurie a solzilor şi în special datorită petei aurii de pe frunte. Cf. dnj. + Peşte din acest grup, care trăieşte în Marea Neagră, cu corpul turtit şi cu dungi aurii laterale, cu capul puternic, mare, care se hrăneşte cu moluşte (Aurata aurata). Cf. pontbriant, d. Mult mai frumos colorată este dorada ...cu corpul mult comprimat lateral. C. ANTONESCU, P. 192. - PL: do rade. - Din fr. dorade. DORĂS, -Ă adj. (Regional) Foarte plin, plin ras (Câlnic* -Reşiţa). Cf. ARH. FOLK. iii, 149 .La uni o dat cu caru, Mie m-o dat cu păharu ... N’is păharu nu doras, Zumătaci cu năcaz. ib. 71. - PI.: doraşi, -se. - Pref. do- + ras (Cf. sfc iv, 35). DORAT, -Ă adj. (Rar) Aurit. Avea două saloane... amândouă cu câte o garnitură ... de lemn dorat. CĂLINESCU, S. 74, cf. dnj. - PL: dor aţi, -te. - Din it. dorato. Cf. fr. d o r e. DORÂNGAR s. n. (Prin Olt.) Bucată de lemn de care sunt prinse iţele la războiul de ţesut. Cf. nalr-o iv h 723/955,956,959,966. - PL: dorângare. - Dorângă + suf. -ar. DORÂNGĂ s. f. (Regional) 1. Nume dat unor drugi sau unor bucăţi de lemn cu diverse utilizări în gospodăria sătească: a) (Prin Olt. şi prin Ban.) Prăjină lungă, prinsă de obicei sub streaşina casei, pe care se întind rufele. Cf. cade, scriban, d., n. rev. r. viii, nr. 6, 85, gr. s. v, 120, cv 1951, nr. 5, 27, ltr2, hix 84; b) (Prin Olt. şi prin Ban.) (Mic) drug de lemn cu care se transportă un hârdău de către două persoane (pe umeri). V. p ă r â n g ă (1), Ciubărul cu poamă mustuită este luat cu dorunga şi dus la cărătoare. pamfile, i. C. 218, cf. CADE, ltr2, butură, eg. 192; c) (Prin Ban.) „Prăjină de legat carul”. Cf. GR. băn.; d) Stâlp în care se fixează uşa casei (Prin judeţul Mehedinţi). Cf. chest. 11314/15; e) (La pi.) Bucăţi de lemn care se prind la căpriorii casei pentru a-i fixa mai bine (Frânceşti - Tismana). Cf. chest. ii 230/44. 2. (Eufemistic) Penis. Cf. dr. i, 269. -PL: dorângi. - Şi: dor ungă, dărână (cade), dărângă (dr. i, 269) s. f. - Din magh. dorong. DORB s. n. (Prin Olt.) Scorbură într-un copac. Cf. i. CR. v, 345, lexic reg. 29. - PL: dorburi. - Et. nec. DORDOCUŢĂ s. f. (în dicţionarele din trecut) Femeie durdulie, veselă, plină de haz. Cf. barcianu, alexi, w. - PL: dordocuţe. - Cf. d u r d u 1 i u. 10458 DORDOLOŞ - 1360- DORI2 DORDOLOŞ s. m. 1. (Prin sudul Transilv.) Bulă de aer care se formează în timpul fierberii apei. Apaferbe cu dordoloşi. viciu, gl. 2. (Prin nord-estul Olt.) Mic cocoloş de brânză care se ridică deasupra când se fierbe zerul. Zăru care rămâne de la brâză, îl fierbem, îl punem în căldare pe foc ... iasă umfel de ... dordolâş aşa deasupra. GL. OLT. - Pl.: dordoloşi. - Cf. b o 1 b o r o s. DOREÂRE s. f. v. durere. DORI1 s. m. pl. (învechit, rar) Dorieni. V. dorian (1). Prin scrierile lor, trece aticismul la dori şi la ioni şi doricismul la ioni şi la atici. heliade, o. n, 380. - Din. lat. Dori. DORÎ2 vb. IV. T r a n z. 1. A simţi plăcere, bucurie, ataşament (pentru ceva) şi îndemnul, pornirea de a-l vedea, de a-l avea, de a-l cultiva, de a intra în posesia lui etc., a se complace în ...; a aştepta cu drag şi nerăbdare; a tânji după ..., a-i fi dor de (ceva). Iarâ împârâţiia ceriului însămneadză prâvirea feaţei ceii luminate a lui Dumnedzău, tvoreţului său, .... carea doresc şi îngerii să o vadzî. VARLAAM, c. 170. Au vestit voao Ev[an]g[he]liia prin D[u]hul Sf[â]nt, ce e trimis din ceriu;] intru carea şi îngerii au dorit să privască. N. TEST. (1648), 18279. Judecările D[o]mnului ... mai dorite-s decât aurul PSALT. (1651), 3173. Gindeaţele-ţi sânt, Doamne, direapte,... Ca aurul cel bun sânt dorite. DOSOFTEI, PS. 59/3. Ei de mult doriia ca să-L vază [pe Isus]. antim, O. 11. Stăndu-mi boala împotrivă atâta de mult, n-am putut veni, că doream ca să vedem pe Măriia Sa (a. 1724). iorga, s. d. xiv, 20. Carele mai nainte nu putea suferi ... învăţătura, dojana, acuma o doreaşte. MAIOR, P. 41/21. Nici odineoară nu putea să fie mai dorită o asemine fregată. AR (1829), 53 /32. Avea mulţime de păcate neertate şi pe care îndemna să le şteargă prin ceia ce dorea ei mai mult pe lume. CĂPĂŢINEANU, M. R. 235/27. II deprinz nu numai a asculta adevărul, ci şi a-l dori, a-l iubi. cr (1839), 330V3. Viaţa este ea atât de frumoasă, încât şi când se preface în otravă, să o dorim? MARCOVICI, C. 80/24. Tu singur doreşti a te întoarce la patria ta. DRĂGHICI, R. 194/19. După ce trecură trei ani la mijloc de la despărţirea acestor doi fraţi, începu a dori Aidin să vază pe frate-său. GORJAN, H. I, 2/18. Ai dorit să mă vezi pân-a nu porni. HRISOVERGHI, A. 29/16. Nu mă opri din drumul ce doresc cu bucurie ...Să mă-ntâlnesc cu toţi ai miei. RUSET, E. 19/23. Că eşti frumoasă o zic şi eu, Dar sărutarea-ţi n-o mai doresc. C. A. ROSETTI, c. 248/7. Trecerea avarilor în Panonia a fost foarte dorită coloniştilor Daciei. IST. M. 14/6. Abia zorile revarsă şi doresc să asfinţească. CONACHI, P. 103. Ei credeau că numai acest mijloc au spre a-şi redobândi starea lor cea dântâi şi a-şi asigura libertatea pe care o doriau cu înfocare. BĂLCESCU, M. V. 393. Nostalgie se zice patima aceea când cineva doreşte foarte mult a se întoarce în patria sa. CORNEA, E. I, 111/6. Aerul imfestat de cele mai sus arătate te face să doreşti prea mult aerul şi verdeaţa câmpului. PELIMON, I. 2/19. Pe tine, an tânăr, te văz cu mulţămire! Pe tine te doreşte tot neamul omenesc! ALEXANDRESCU, O. I, 86. întâlnirea mea doreşti. SION, POEZII, 37/20. Privesc în nerăbdare... Dorind, pândind semnalul răsboiulul ALECSANDRI, POEZII, 221. De ce doreşti singurătate Şi glasul tainic de izvor? EMINESCU, 0.1,228. Doresc mult să-l revăz. CARAGIALE, o. vn, 4. Când ne-ntâlnim e-o fericire, Ce-am fost dorit-o amândoi. VLAHUŢĂ, S. A. I, 69, cf. ŞĂINEANU2. Ţiganii întind arcuşurile pe vioare, făcând să se audă cântecul dorit de vodă. IORGA, C. 1.1, 157. Că, de vrei să-ţi dea norocul clipe cum n-au fost la fel, Trebuie să lupţi dorindu-l şi să suferi pentru el CERNA, P. 55. Cu cât se apropiau sărbătorile, cu atât ţăranii le doreau mai tare. REBREANU, I. 166. Dezrădăcinatul bursier va dori şesurile natale, poiana cu ascunse cuiburi, c. PETRESCU, S. 138. Aş dori să vă văd cât mai curând. EFTIMIU, N. 72. Nu te doreşte-aproape nimeni, deşi te-aşteaptă toţi să vii [zăpadă], minulescu, vers. 167. Când fiig de un surâs poate înseamnă că îl doresc. Camil PETRESCU, P. 192. Toţi [copiii] doresc să ştie ce sunt lucrurile ce îi înconjoară. NEGULESCU, G. 206. Cinci luni dorisem... clipa eliberării. G. M. zamfirescu, m. d. I, 87. Pentru ce dorim să ne bucurăm de clipă, dar nu putem? CIORAN, R. 81. Doresc şi azi să pot vedea acele locuri măreţe, moroianu, S. 70. De ce am dorit alt zâmbet decât al pietrarului? BLAGA, POEZII, 96. Mă regăseam în aceste locuri, întotdeauna dorite, cu un sentiment straniu. BOGZA, V. J. 7. întârziase în oraş, ca să aştepte mai aprins Veneţia, s-o dorească mai tare. DEMETRIUS, A. 314. Vorbitorii doresc ... adesea şi altceva. Ei vor să-şi explice lumea. COTEANU, S. f. II, 9. Fetele din Moldova doresc din toată inima să aibă parte de această cinstita sătească, butură, EB. i, 216. Pace să nu poţi avea, Să doreşti a mă vedea. folc. transilv. n, 52. <> I n t r a n z . (învechit şi popular; urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „în”, „întru”, „spre”) <Şi> rrădicaiu mânrule meale cătră porâncitele Tale, aceale iubiiu, şi doriiu în dereptaţile Tale. PSALT. HUR.2 189. Nu upuvăireţi în nedereptate şi în răpire nu deşiderareţi (dorireţi D iubireţi H). psalt. 117. Şi rădicaiu mârule meale cătră porăncitele Tale ce iubiiu, şi glumiia-me în (şi mă desfătam întru D şi doriiu în H) dereptaţile Tale. ib. 254. Doamne! părintele mieu iaste bolnav şi doreaşte de dulceaţa raiului (1600 - 1625). GCR I, 64/26. Doreaşte şi să sfârşaşte sufletul mieu de (pohta) sălaşului D[o]mnului. psalt. (1651), 16071. Cu atâta dragoste doriia de venirea lui Hristos. antim, O. 110. Fiind drept aceia înstreinaţi ...de atâta vreme de moşia lor de care foarte dorea. id. P. 11. Ferice de omul ce se teame de D[omnul] şi-ntru văţăturile lui doreaşte foarte (a. 1710). GCR I, 368/6. Dorind de sfânta învăţătură m-am înstrăinat în Ţara Sărbiască (a. 1746). ap. HEM 1 987. Dorind de cununile măririi lui H[risto]s, nădeajdea ta, fericite, foarte bine o ai câştigat. MINEIUL (1776), 171 vl/30. Cu adevărat doreşti de mântuirea sufletului tău. MAIOR, P. 32/29. Acum ştiu că va să va părea aspru sfatul mieu, dar în urmă, cunoscând folosul, veţi dori de prieteşugul mieu. MUMULEANU, C. 43/5. Niciodată nu ai dorit de soţietate? VOINESCU II, M. 44/10. Nădejdea zice: războinici fiţi, De fericire dacă doriţi. ALEXANDRESCU, O. I, 164. Tu mi-ai dat să înţeleg că doreşti foarte mult de casa mea. FILIMON, O. I, 140. Au ţi-i sete? Au doreşti de codru verde? SEVASTOS, C. 286, cf. alr i/n h 244/986. + (Complementul indică alimente) A avea plăcere, poftă, a simţi nevoia să consume;, a-i fi pe gust, pe plac. Cf. mardarie, L. 140/16. Poate doriţi ş-un rachiuaş, mă rog? C. PETRESCU, S. 81 .Am dori un iaurt la dejun, flacăra, 1975, nr. 44, 11. Bolnavul doreşte sănătatea şi flămândul pâinea. ZANNE, P. III, 553. (I n t r a n z.) (învechit) Doreaşte cerbul de izvoarăle apelor, psalt. (1651), 74714. în ce chip doreaşte cerbul de fântână, Cându-l strânge seatea de-l arde-n plămână. DOSOFTEI, PS. 139/3. 2. (Complementul indică divinitatea sau fiinţe apropiate, dragi) A manifesta afecţiune, ataşament sufletesc, prietenie etc. faţă de ..., a fi stăpânit de dorul de a vedea sau revedea, de a avea în apropiere. Te-ndură şi miluiaşte Pre mişel ce Te doriaşte. DOSOFTEI, PS. 18/6. Veniţi toţi carii mă doriţi id. MOL. 72. Acest bărbat vrednic ... Moşi şi strămoşi l-au dorit, Ci nu s-au învrednicit De-acest har nepreţuit. MONTAN, s. 24/8. Pedepsesc fără milostivire pre aceia pre carii trebuia să-i dorească ca pre nişte fraţi ai lor. OBLĂDUIREA, 7/11. Dacă sughiţi, te pomeneşte cineva sau te doresc prietenii. CANDREA, f. 56. Mi-a poruncit... să vă spun că toate-s bune şi Măria Sa e dorit acolo. SADOVEANU, O. XIII, 37. Jele-mi e de-ai miei părinţi, Ştiu bine că me doriţi reteganul, TR. 67. Las să vie [Târnava] să mă mâie, Că n-am tată să mă ţâie, Nice fraţi să mă dorească. FOLC. transilv. ii, 299. <> F i g . Grădina te doreşte de-atâtea săptămâni! pillat, p. 80. M-a dori Cine m-a şti. FOLC. mold. i, 50. ❖ I n t r a n z . (învechit şi popular; urmat sau, rar, precedat de determinări introduse prin prep. „de”) Leagea Domnului ... 10462 DORI2 - 1361 - DORI2 Sufletele-ntoarce cătră Sine A dori de Domnul, dosofiei, ps. 58/10. Au pribegit aici în Ţara Rumânească sau pentru căci au dorit tare de Miron şi de Velicico, căci i-au omorât Costandin-Vodă Cantemir. ist. T. r. 36. De Tine doriiam, de Tine însetoşam, pre Tine adăst de atâta vreame. ANTIM, O. 32. Precum şi cu ap[o]stolii tăi ai fost pururea, aşa şi cu cei ce doresc de Tine Te uneaşte pe Tine (a. 1715). GCRn, 15/30. Te-ai arătat noao celor ce dorim de Tine Fecioară. MINEIUL (1776), 44v1/15. Că pentru el sânt sădite Aceale toate răpite, Ca să-l vază; că-l iubeaşte, Şi de faţa lui doreaşte. BĂRAC, A. E. 578. In veci să fiţi fericiţi Şi de mine să doriţi. PANN, E. v, 101/7. Băiatul începu să plângă şi să dorească de părinţi. ISPIRESCU, L. 162. De tine doriam, domnule Bărbucene. graiul, I, 19. + (Complementul indică persoane de sex opus) A nutri sentimente erotice faţă de cineva, însoţite de dorinţa, de bucuria de a-1 revedea, de a fi împreună; s p e c. a simţi atracţie sexuală pentru cineva. Vei trece şi vei cunoaşte, ah, cât te-am dorit de tare! conachi, p. 103. N-am cine să mă dorească, Decât moartea să grăbească. PANN, E. IV, 42/1. Spunea că mă aşteaptă, că mă iubeşte, că mă doreşte. NEGRUZZI, S. I, 55. Sărmana fată în drum se puse Şi mult îl plânse, mult îl dori! ALECSANDRI, P. I, 23. Cât te doream! MACEDONSKI, O. II, 9. O dorea mai mult, mai cu patimă, şi căuta prilejuri să o întâlnească. AGÎRBICEANU, S. 580. Mai bine să afle ea de la alţii şi să-l dorească mai mult. REBREANU, I. 41. Aşa-i că mă doreşti mereu? IBRĂILEANU, A. 166. Mă trudeam să zugrăvesc în cele mai negre colori femeia pe care în definitiv o doream. C. PETRESCU, S. 104. Aş vrea să fiu însă iubită, dorită definitiv şi numai eu, în toate privinţele. CAMIL PETRESCU, P. 31. S-o desfacă de Ber-Căciulă şi, ca să nu-l mai dorească, să-l spânzure! VISSARION, B. 39. Pe Georgeta, Felix n-o dispreţuia. îşi mărturisea chiar că-i place şi că o doreşte. CĂLINESCU, E. O. II, 10. Mi se pare că ea singură îmi stăpâneşte gândurile, că numai pe ea o doresc. STANCU, D. 494. Te doresc, răspunse Lucu în şoaptă. VINEA, L. I, 288. Numai pe tine te iubesc, numai pe tine te doresc. ISAC, O. 101. Bade bădişorul meu, ... Eu te văd că şăgueşti, Da tu tare mă doreşti! JARNÎK — bârseanu, D. 45. Care pe mândru-l doreşte, Să-l înveţe cătuneşte. bîrlea, l. p. m. n, 139. Duce-m-oi şi n-oi veni Să văd cine m-o dori. FOLC. transilv. ii, 449. Câte doruri am dorit, Ca al tău nu m-a topit. FOLC. mold. 1,467, cf. FOLC. OLT. -MUNT. I, 173. (Prin analogie) Gânsacul dorit de gâşte ţipa cât îi lua gura: ga! ga, ga ...! CREANGĂ, P. 43. Refl.recipr. Luna mere căt’ilin, Nu şti că noi n’e dorim. T. PAPAHAGI, M. 10, cf. alrm SN in h 1 070. <> A b s o 1 . (învechit şi popular) A trăifăr-a iubi, Mă mir ce trai o mai fi... A dorifăr-ajertfi, Mă mir ce dor o mai fi. VĂCĂRESCUL, ap. densusianu, L. 95. Fiţi, trăiţi dar nu doriţi. MACEDONSKI, O. I, 41. Eu doresc cu dor de moarte, Tu iubeşti pe căte toate! JARNÎK-BÂRSEANU, D. 246. Vai de acela ce doreşte, doine, 23. Că eu mult am mai dorit Şi de dor n-am mai murit. ŞEZ. I, 46. Să se uite fetele Ce plătesc dragostile. Să vadă şi feciorii, Câtu-i de greu a dori. BÎRLEA, L. P. M. I, 203. Dumnezeu să-l bată, Că mă-nvaţă a iubi, Şi mă lasă a dori. FOLC. TRANSILV. I, 56. Inimă mult ai dorit, Cu dor ai îmbătrânit, ib. n, 134. <> I n t r a n z . (învechit şi popular; urmat sau, rar, precedat de determinări introduse prin prep. „de”, rar, „pentru”) Ierotocrit, după ce s-au scos den harem, doriia foarte pentru Aretusa şi... s-au dus o dată ca să o vază (a. 1800). GCR II, 178/20. De iubita sa doreaşte, Morţii a să da voiaşte. BĂRAC, A. E. 29721, cf. ALRM SN m h 1 070/886. Spune: dorit-ai de mine? Că eu m-am topit de tine. FOLC. OLT. - MUNT. II, 449. “O (Prin lărgirea sensului) Ochiul deschis, în care un gând mi se aţine, Doreşte ziua-ntreagă de noapte şi de tine. ARGHEZI, VERS. 86. Inima lui e la mine, Ş-a mea o poartă cu sine ... Una de alta doreşte, C-amândouă sunt legate. ALECSANDRI, P. P. 267. 3. (Folosit şi a b s o 1.) A fi stăpânit de o stare sufletească determinată de gândul, de hotărârea, de voinţa (v. v o i3, v r e a211, de scopul, de intenţia (v. i n t e n ţ i o n a ) de a face, de a avea ceva, de năzuinţa, de aspiraţia către ceva (v. n ă z u i 3, a s p i r a ), de consimţământul, de acordul pentru ceva (v. c o n s i m ţ i), de nevoia, de necesitatea, de interesul de a avea, de a obţine ceva. Şi iară acelaş ap[osto]l doriia a să despărţi de trup şi a petreace cu H[risto]s. CHEIA ÎN. 1720. In besearica călugăriţelor dată îmi fu mie scrisoarea ...de mult dorită de mine. N. COSTIN, C. 58. Aceasta noi dorim şi voim a asculta (a. 1774). GCR II, 99/12. Pentru de a dobândi scopusul cel în commun dorit, cu inimă fierbinte am pohtit ca să pociu şi această de folos cărticică da în tipariu. ARITM. (1805), 10/17. Tuhutum ...foarte dorea să apuce la domnia aceia. MAIOR, IST. 97/28. Ţara noastră încă era din cele Pe care el dorea să o supună. BUDAI-DELEANU, Ţ. 151. Doresc şi cu sfatul mieu cel bun ... norocirea voastră şi a celoralalţi ai voştri să o sporesc. ÎNV. POM. 3/9. Părinteşte doreşte ca şi românii să vie la mai bună învăţătură (a. 1814). PLRI, 7. Părinţii tăi doresc ca să nufi[i] aşa greu pedepsit. PETROVici, P. 27/2. Doresc a glăsui, prin ceale mai alese viersuri. BELDIMAN, A. 1/3. Dumneata n-ai putut să te faci domn, după cum doream cu toţii. I. GOLESCU, în pr. dram. 59. Doream ca, de e prin putinţă, să mi să scurteze viaţa. PLEŞOIANU, T. I, 198/2. Să-i dea toate desluşirile ce această căpetenie ar putea dori ca să aibă asupra acestii triste şi grozave întâmplări. CR (1829), 7]/35. Grijile şi un fel de neorânduială ce m-au coprins în urmă au făcut să nu se înceapă [teatrul] după cum doream. HELIADE, în plr i, 43. Oricarele va dori să ajutoreze, să trimiţă acel ajutor la isprăvnicat (a. 1830). DOC. EC. 470. Soţietatea doreşte ca unul sau mai mulţi învăţaţi să se însărcineze cu această lucrare. CR (1832), 312V21. Dorind bogăţii mari, sau întristându-se de pierderea lor, era gata d-a face orişice ca să dobândească altele. Căpăţineanu, m. r. 97/15. Toţi oamenii doresc a ajunge la cele mai după urmă hotare a unor bătrâneţe fericite şi cinstite. MARCOVICI, D. 171/10. Dorea să aibă un aşea strein drept tovorăşie în călătoria ce era să facă. DRĂGHICI, R. 16/21. Aceasta dorea el din tot sufletul şi aceasta numai putea să-i odihnească inima lui cea mare. F. aaron, I. II, 139/11. Sănătatea copiilor ne vor fi singura răsplătire, care dorim. PR. 39/3. Omul... doreşte să cunoască orice aflare şi născocire nouă (a. 1838). plr i, 60. A dorit prea mult ca mai bine să fie într-o noapte mireasă a împăratului, decât să trăiască. GORJAN, h. I, 21/31. Doresc să vază dărâmata a mea împărăţie. RUSET, E. 4/13. Dorind a deschide neguţitoriei rosiene un curs slobod, el a desfiinţat toate monopoliile. ASACHI, I. 286/15. Noi dorim redactorului ceea cefieştecare jurnalist doreşte pentru foaia sa - mulţi abonaţi, dacia lit. 78/27. Ar dori ca să se întemeieze şi aici astfel de aşezăminte. DESCR. aşez. VII/6. De mult dorisem să văd lumea mare. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 15. Nu puteau a se îngriji de toate ţerile asupra cărora doreau a se socoti preadomnitori. IST. M. 38/16. Doresc din inimă ca să se formeze un soi de vite uşor de îngrăşat. I. IONESCU, V. 34/30. Uniţi-vă cu noi, fraţi de dincolo de Milcov, peste undele lui vă întindem braţele, dorind cu înfocare a vă da sărutarea frăţiii (a. 1848). PLR I, 118. Aş fi dorit să întrebuinţez în această traducere o limbă mai bogată. NEGULICI, E. I, IX/3. Aş dori să reînviez galoşii străbunelor noastre. MAN. SĂNÂT. 65/25. Toţi conspiratorii dorian ferbinte ca armata austriacă din Italia să fie bătută. BARIŢIU, P. A. II, 16. Nu doreşte decât măririle umane. PÂCLEANU, I. I, 3/24. Dorim ca publicul să se pătrundă de dulceaţa... talentului acestuia [al poetului]. RUSSO, S. 150. Curând el nu mai avu nimic să mai dorească. NEGRUZZI, S. I, 25. Dorim să imprimăm foaia aceasta cu litere străbune. SION, în PLR I, 180. Monachii nu aşteaptă şi nu doresc nicio schimbare în uniformitatea tristă a traiului lor. CONV. LIT. I, 310. Rădicai capul, dorind a şti cine pricinuise acea tulburare în sală. ALECSANDRI, O. P. 10. Noi am dori să nu slăbim întru nimic încrederea redacţiunii în meritul foii sale. MAIORESCU, CRITICE, 19. N-am nimica de dorit; Visele-mi au fost deşearte. ODOBESCU, S. I, 139. Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri. EMINESCU, O. I, 134. Dorea ceva, dar acest ceva era în aer. GANE, N. I, 34. Văd în sfârşit ceea ce n-aş mai dori să vadă nimene. CREANGĂ, P. 243. Unul doreşte o decoraţie. CARAGIALE, O. in, 47. La multă bucurie se aşteptase Budulea, şi acum ar fi dorit ca să se fi 10462 DORI2 - 1362- DORI2 aşteptat la mai puţină, slavici, O. I, 103. [Fata de împărat] dorea ca, vrând nevrând, să împlinească slujba. ISPIRESCU, L. 17. N-aş dori deloc să introduc nici cuvinte noi, nici să iau un cuvânt într-un înţeles neobişnuit. GHEREA, în PLR I, 358. Elplecă-n urmă la cazarmă Să afle ce dorea. COŞBUC, P. I, 100. Prin titlul ce dăm revistei noastre arătăm ce doreşte a fi această publicaţie. în PLR H, 53. Autorul acestor rânduri ar fi dorit totuşi să încheie cu cuvinte de speranţă. IORGA, C. I. II, 220. Cereau pe frunţi cununi nemuritoare, Doreau avânt ca vulturii măreţii. CERNA, P. 62. Alături de teatru însă dorim să îmbrăţişăm şi muzica, sora şi tovarăşa lui. în PLR II, 189. [Bălcescu] dorind să cunoască Italia şi să să facă cercetări în bibliotecile de acolo, în 1847 vizitează Genova. DENSUSIANU, L. 350. Se gândesc cu un fel de patimă la lucrul oprit şi-l văd mai vrednic de dorit. AGÎRBICEANU, A. 40. Ori poate doriţi să mergem pe jos? REBREANU, I. 74. Sunt gata a da oricând informaţiunile ce doriţi. TITULESCU, D. 193. Doriţi o amânare? întrebă el. eftimiu, n. 74. Ar dori să găsească în literatura mea mai multă devoţiune. GALACTION, O. 33. Avea protivnic, aşa cum îi dorise inima. POPA, V. 19. Dorişi să stai în slavă, mai sus de toţi. VOICULESCU, POEZII, i, 24. Nu mai doreşte să fie diacon. CĂLINESCU, I. C. 115. Nu vreau şi nu doresc nicăieri război. SADOVEANU, O. XX, 8. Nu dorim pacea pe care ne-o daţi. MOROIANU, S. 124. Nu m-am grăbit să-l întreb dacă doreşte să vadă odăile. MIHĂESCU, D. A. 172. Călătorul acesta doreşte să ne instruiască, nu numai să ne comunice viziunile şi impresiile sale. VIANU, A. p. 87. Doriţi un telefon. Luaţi un abonament la centrala automată, arghezi, C. J. 186. Ori nu doreşti nimic? Eşti muta, neclintita identitate. BLAGA, poezii, 81. Cunoscându-l [pe Nicolae Bălcescu], ca dânsul aş dori să fiu. C. PETRESCU, A. R. 23. Ceea ce mereu dorisem ...se realizase. BOGZA, V. J. 8. îi spusese ...că doreşte un copil. BENiuc, M. C. I, 438. Toată viaţa dorise să aibă o puşcă a lui. TUDORAN, P. 629. învăţătorul dăduse exact preţul dorit de ei. PREDA, M. 68. Doream să prind a vremii înţelesuri. LABIŞ, P. 137. Aş dori o cameră. BARBU, ş. N. 40. Trebuie să doreşti necontenit să afli, să cunoşti, să ştii. VARLAAM-SADOVEANU, 239. Toţi doreau îndreptarea relelor sociale din România. IST. LIT. rom. iii, 568. Senatul ar fi dorit o nimicire a armatei lui Hanibal. magazin IST. 1968, nr. 11, 84. Aş dori să semnalez, printre trăsăturile specifice perioadei actuale, şi puternica orientare spre teorie chiar a cercetărilor predominant aplicative. LL 1972, nr. 2, 50. Cei care doresc să se califice în acest domeniu continuă să facă o nedorită navetă. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 15. Cine doreşte să scrie o istorie a satului românesc contemporan nu poate face abstracţie de acest izvor viu care este cântecul popular. M 1975, nr. 1, 8. Teatrul nostru doreşte să contribuie la formarea unui tip uman complex, multidimensional, contemp. 1980, nr. 1 745, 8/4. Macaturile în foiuri se ţes în 2 iţe, iar foiurile sunt, ca număr, în funcţie de motivul dorit a fi realizat pe ţesătură, un foi fiind de fapt un punct, pa vel, s. E. 60. Ce făceau, ce-şi spuneau, iată ce aş fi vrut să aflu, îmi doream asta (nemărturisit) cu toată fiinţa mea. CĂRTĂRESCU, N. 84. Celor interesaţi de surse, doresc să le amintesc că lucrarea standard... este cartea unui fost preşedinte al Universităţii Corneli patapievici, C. L. 344. Conducătorii clubului ... nu au dorit să comenteze situaţia echipei. RL 2005, nr. 4 608. Mult, bădiţă, am dorit Ca să scapi de cătănit. JARNÎK - bârseanu, d. 298. N-aş dori, măi frăţiori, Să-mi rămâie codrul gol. FOLC. transilv. I, 277. (F i g.) După propria lor voie să ne ducă unde repezi, Căci oriunde numai ele ar dori ca să ne poarte, Pretutindeni fericire. EMINESCU, O. I, 155. -v* Cum doriţi (sau doreşti) formulă de politeţe prin care se lasă la aprecierea interlocutorului acceptarea sau respingerea unei propuneri, luarea unei decizii. Nu-mi mai spune astfel, zisese Princepele... Cum doriţi, dar limba nu m-ascultă. BARBU, PRINC. 48. o Cum doriţi, dar aşa a fost propunerea. ❖Refl.pas. Aici să doresc odoarele lui Cadesoba laAlgir. CR (1833), 19V4. ❖Refl . Nu-s proşti tinerii că se doresc acasă pe aşa vreme! AGÎRBICEANU, A. 33. Se dorise respectat şi temut. G. M. zamfirescu, m. d. ii, 146. Cade în excesul contrar, al platitudinii, dorindu-se simplă gospodină. CĂLINESCU, I. 207. S-ar fi dorit cu totul altfel decât arăta. VINEA, L. I, 127. ❖ R e f 1 . p a s . Se doreşte mult a se ajunge la un acord parţial pe aceste baze. titulescu, d. 249. ❖ E x p r. A fi de dorit = a fi necesar, folositor; a fi recomandabil, a se cuveni. Ar fi lucru de dorit să ştie un prinţ cum să vorbească. CR (1839), 3 3 22/11. De dorit ar fi ca ... să adopte ortografia latină. DACIA lit. 214/4. Ar fi fost de dorit să ne fii lăsat obsemările sale asupra fisiomonii[i] omului. FIS. 11/4. Ar fi de dorit să ştim cine a fost acea doamnă. NEGRUZZI, s. I, 101. Cred că ar fi de dorit ca presa să găsească ea însăşi corectivul şi încetarea scandalului la care asistăm. GHICA, C. E. III, 17. Ar fi de dorit ca şi fraţii noştri peste Carpaţi să urmeze dup-această sistemă unitară. BARONZI, L. 164. Ce cauzează părere de rău, nu este de dorit. MAIORESCU, L. 82. O revistă care ...să laude ce e bun şi rod al unei munci cinstite era demult de dorit (a. 1881). PLR I, 348. Este de dorit să se aplice un pansament protector, belea, p. a. 91. Este de dorit... ca şi cel ce se ocupă de bunul mers al comerţului, de aprovizionarea magazinelor şi pieţelor să-şi facă din plin datoria. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 316. (Cu schimbarea expresiei) Lucru mai de dorit şi mai de folos românilor nu ar fi decât ca iarăşi să se întemeieze mănăstirea aceaia. MAIOR, I. B. 245/19. Se veade cât de dorit şi de lipsă lucru era pănă acum aflarea unei mişlocire... cât niciodată vărsatul ...să nu se leage de dânsul, frăţilă, s. I, 16/2. A lăsa de dorit = a avea lipsuri, defecte, a nu fi cum trebuie, conform cerinţelor, conform nevoilor, conform aşteptărilor; a fi nesatisfăcător. O carte care nu lasă nimic de dorit pentru a aprinde nişte creieri superstiţioşi EMINESCU, P. L. 35. Dinţii singuri, în gura-i capitonată cu o mătase roză, lasă de dorit. ANGHEL, PR. 113. £ drept că n-a fost o singură dată ceva ... care să fi lăsat de dorit. M. I. CARAGIALE, C. 88. Vocea mea lăsa de dorit. vlasiu, A. P. 381. Femeia de asemenea este luată în râs, dacă purtarea ei ar lăsa ceva de dorit, pribeagul, p. r. 18, cf. scriban, d. Localitatea ... lăsa de dorit din punct de vedere sanitar, ulieru, C. 93. Interpretarea lasă uneori de dorit. BĂCESCU, PĂS. 11. Opera de conservare a cărţilor în Ţările Româneşti lăsa mult de dorit. IST. LIT. ROM. I, 346. Starea de conservare a unor astfel de obiective, în judeţul nostru, lasă de dorit. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 347. Punerea în practică a acestei iniţiative lasă de dorit. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 17. + A aştepta de la cineva; a pretinde (1). Totuşi dorescu să cuvinţi mai încolo în lucrul acestu... cum doaă limbi au fost la romanii cei vechi. MAIOR, IST. 264/9. El cere, vrea şi doreşte de la voi acea iubire. CONACHI, P. 81. Ştiu ţeara ce voeşte, ştiu ce doreşti tu, Sire. ALECSANDRI, POEZII, 665. Măritul pontifice doreşte să-l urmez: Tu însă hotărăşte şi eu adeverez,. MACEDONSKI, O. II, 205. Ce doriţi d-voastră de la domnişoara Boiu? camil PETRESCU, T. I, 16. Şi ce doreşte lumea de la mine? CĂLINESCU, E. O. II, 51. 4. (Construit cu dativul; complementul indică urări, salutări) A adresa cuiva; a ura2 (2). Din toată inima îţi doresc întoarcirea cu bine cătră părinţii tăi DRĂGHICI, R. 93/13. Aici patria-mi iubită ... Aici ale ei ursite, Şi tot ce eu i-am dorit! SION, POEZII, 3/6. Bună ziua dumnitale. Bună ziua îţi doresc. ALECSANDRI, T. I, 349. In ora de pornire cu toţii împreună Doresc l-a tale păsuri călătorie bună. id. o. 84. Nu ne rămâne decât a dori studenţilor din Cernăuţi să se înveselească cât se poate de mult. MAIORESCU, critice, 54. Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie ... La trecutu-ţi mare, mare viitor! EMINESCU, O. I, 15. Ne facem o datorie a-l felicita asemenea, dorindu-i strălucita carieră pe care ...o merită. CARAGIALE, O. I, 248. Iţi doresc sănătate, id. ib. vii, 339. li doreşte prea stimabilei doamne toate fericirile şi o roagă de iertare. SLAVICI, O. I, 108, cf. TDRG. Bârsan eşi dorindu-i noapte bună părintelui. AGÎRBICEANU, L. T. 227. Iţi doresc sănătate şi viaţă lungă, ibrăileanu, s. l. 94, cf. resmeriţă, d. Eu îţi doresc isbândă. camil PETRESCU, T. iii, 373, cf. cade. Să trăiţi! Vă doresc tuturor un an nou mai gramatical! SADOVEANU, O. XX, 13. Cel din urmă ne-a strâns mâinile şi ne-a dorit cu o voce veche, după împărtăşanie: ,,Să ne fie de bine, frate, şi la mulţi anif’. ARGHEZI, B. 10462 dorian - 1363 - DORINŢĂ 37. Scriu epistola asta către fraţii mei. Le doresc pace, spor şi bine. CAMILAR, N. I, 253. îţi doresc domnie lungă, barbu, princ. 11. Eu îţi doresc să fii cuminte ca un om de rând, tălmăci doctorul şi făcu un gest care potolea apele, vinea, L. i, 31. Noi din suflet vă dorim Acum şi până murim: Câte paie sus pe casă Atâţia galbeni pe masă. ANT. UT. pop. i, 623. - Prez. ind.: doresc. - De la dor1. DORIAN, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. (Lapl.) Populaţie care a migrat şi s-a stabilit în Pelopones, Grecia insulară şi pe coastele Asiei Mici, în secolele XII-XI î. H.; (învechit, rar) dori1; (şi la sg.) persoană care făcea parte din această populaţie. Pratinus din Fliontu, dorian din Pelopones veni la Atena. CONV. LIT. IV, 161. Ionienii şi ahaenii stăpâniră mai tot Peloponezul până la năvălirea dorienilor. CONTEMPORANUL, I, 676. Invazia dorienilor în Grecia a contribuit la declinul culturii miceniene. DER, cf. DEX. 2. Adj. Care aparţine dorienilor (1), privitor la dorieni. Cf. dex. ❖ Dialect dorian = unul dintre grupurile dialectale, din limba greacă veche, care s-a vorbit în Pelopones, în Creta, în Sicilia şi în sudul Italiei; dialect doric v. d o r i c. In cetăţile greceşti de pe ţărmul Asiei Mici se folosea dialectul ionic, în Atica, dialectul atic, în Laconia, dialectul dorian. GRAUR, I. L. 221. Dialogul era scris în dialect atic, iar corul în dialect dorian, id. ib. (Arhit.; rar) Stil (sau ordin) dorian = stil (sau ordin) doric v. doric .în ruina-i de acum noi nu vedem decât numai două caturi de stil dorian şi ionian, dar şi acestea ... mâncate de ploi. LUC. VII, 158. O Mod dorian (şi substantivat, n) = tonalitate, în muzica grecească veche sau medievală, bazată pe octava cu finala în mi sau în re; mod doric v. d o r i c. Piesele „Seceriş” ... şi „Bocet” ... sunt scrise în modul frig ic. In „Moment liric” ... modul de bază este dorian. M 1965, nr. 4, 25. Modul de bază al poemului lui Paul Constantinescu este dorianul, ib. 1975, nr. 1, 12. -Pronunţat: -ri-an. - PL: dorieni, -e. - Din fr. dorien. DORIC, -Ă adj. Care aparţine dorienilor (1), privitor la dorieni. Cf. i. golescu, c., pontbriant, d., lm, ddrf, alexi, w., scriban, D., M. D. ENC., DEX. O Dialect doric sau limbă dorică (şi, învechit, substantivat, f) = unul dintre grupurile dialectale, din limba greacă veche, care s-a vorbit în Pelopones, în Creta, în Sicilia şi în sudul Italiei; dialect dorian v. d o r i a n (2). Cu acest nume au venit moşii romanilor cu Enea de la Troiea, unde se vorbia limba dorică. HELIADE, paralelism, I, 49/26. Limba ce se numea latină era acel dialect doric cultivat în Latium. BARONZI, L. 7, cf. COSTINESCU. In dialectul doric au scris marele poet liric Pindar, savantul Arhimede şi poetul bucolic Teocrit. GRAUR, I. L. 205. O Stil (sau ordin) doric ori arhitectură dorică = una dintre cele cinci forme arhitectonice antice, greceşti sau romane, caracterizată prin coloane simple, robuste, fără bază şi prin decorarea frizei triglife; (rar) stil (sau ordin) dorian v. dorian (2). împrejurul curţii era o colonadă regulată şi simetrică, d-o arhitectură dorică. GTN (1836), 722/1, cf. valian, V., NEGULICI, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. în mijlocul lui a fost un templu de ordinul doric, bolintineanu, O. 306, cf. barcianu, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Numărul coloanelor templului grec nu creşte cu fantezia ... Individul terorizat de stilul doric e un romantic. CĂLINESCU, I. 15. Ordinul doric se caracterizează prin robusteţea elementelor care îl formează. LTR2 XI, 655. Caracteristic ordinului doric grec este coloana fără bază. DER, cf. DEX. + (Despre elemente arhitectonice, construcţii) Construit în stil doric; (învechit, rar) doricesc. Esistă, la estremitatea meridională a oraşului Munchen, un portic bazat pe coloane dorice. FILIMON, o. II, 157. Celebrele capodopere clasice ionice, dorice. CARAGIALE, O. vn, 446. Două şiruri suprapuse de arcade dorice şi ionice ...formează acest cap d’operă. SĂM. I, 329. Coloanele unui templu doric sunt computabile, ... chiar când cifra lor e restrânsă. CĂLINESCU, I. 14. Porticul şi construcţiile semicirculare absidate erau decorate prin coloane dorice de marmură, magazin IST. 1970, nr. 3, 64. Cuvintele au aci sobrietatea coloanelor dorice. LL 1972, nr. 2, 134, cf. M. D. enc., dex. -O Mod (sau acord) doric = mod sau acord, în muzica grecească veche sau medievală, bazată pe octava cu finala în mi sau în re; mod dorian v. dorian (2). Exemplele alese ne permit să constatăm şi evoluţia de la scări cu un număr redus de sunete la structuri mai ample: ... hexacordie dorică în care sunetele principale constituie tritonia iniţială. M 1975, nr. 1, 11. - PL: dorici, -ce. - Din fr. dorique, lat. Doricus, -a, -um. DORICESC, -EÂSCĂ adj. (Arhit.; învechit) Doric. Amânduoo rânduelele arhitecturii, adecă: cea doricească şi cea ionicească s-au fost aflat. MOLNAR, I. 279/23. Monumentul... să va alcătui de o colonă (stâlp) deforma doricească în proporţii colosale. ar (1829), 227‘/19. - PL: doriceşti. - Doric + suf. -esc. DORICISM s. n. (învechit, rar) Ceea ce este caracteristic dialectului doric; particularitate a dialectului doric. Poeţii primitivi se servesc de toate dialectele şi, devenind mai populari în gintea întreagă prin scrierile lor, trece aticismul la dori şi la ioni şi doricismul la ioni şi la atici. HELIADE, O. II, 380, cf. DN3. - Din it. doricismo. DORIFOR s. m. (în Antichitate) Soldat din garda imperială, înarmat cu o lance. Cf. dn3. ❖ F i g . Luna nu iaste planetă? Nu, pentru că iaste dorifor (adecă strejitoriu) pământului. GRECEANU, î. 119/14. - PL: dorifori. - Din fr. doryphore. DORIFORÎE s. f. (învechit, rar) Corp de gardă; escortă. Şi alergând prin portiţă, cu multă doriforie şi cu mai marii perşilor, au pus mâinile preste Haricliia. aethiopica, 4278. - PL: dorifor ii. - Din ngr. âopvtpopia. DORÎNŢĂ s. f. 1. Stare sufletească caracterizată printr-un sentiment de bucurie, de plăcere, de încântare de a avea, de a face, de a cunoaşte, de a vedea sau revedea ceva; aşteptare nerăbdătoare pentru realizarea a ceva drag, plăcut, dorit (1); (franţuzism) dezir. Insă, pentru ca să cunosc adevărul, vă pohtesc să-m dăruiţ puţinică ascultare pentru ca să vă mângâe şi cuceriia voastră şi dorinţa mea. ANTIM, O. 203. Nu este nicidecum chipul cu care trebue a priimi o femee înflăcărată de dorinţa a vedea pe bărbatul ei. heliade, amf. 41/16. Omul... trebue să se străduiască spre îndestularea dorinţelor sale. marcovici, D. XVII/6. Toate dorinţele îi era copilăreşti, îi plăcea dulceţe, se juca cu copii. CR (1839), 20721. Va afla în ştiinţele morale şi de nimic o stavilă nebiruită împotriva dreptei dorinţe a iniemii sale. tâmpeanul, G. 106/2. Muritor! l-a ta dorinţă Eu cu totul aplecat Din înalta-mi lăcuinţă. C. A. ROSETTI, C. 12/4. în dorinţi sufletul nostru tulburat de rătăcire ... Şi fericirea ce-aşteaptă aeve o dobândeşte. CONACHI, P. 288. Aş vrea să-mi mai faci o slujbă prin care mă socotesc Dorinţa şi fericirea să nu mi-o mai prelungesc. PR. DRAM. 101. Vorba este de a şti... dacă sânt mai puţine bucurii decât dorinţe. NEGULICI, E. I, 232/18. Această greşală vine numai din dorinţa de a face obştiei bine. C. VÂRNAV, H. IX/l5. Ardeam de dorinţa ca să visitez şi să văz atâtea lucruri interesante. PELIMON, I. 111/6. Lipsa de educaţie făcuse să se dezvelească într-însa o mulţime 10469 DORINŢĂ - 1364- DORINŢĂ de dorinţe nepotrivite cu poziţiunea ei socială. FILIMON, o. I, 117. Tu ce-alergi făr’ de dorinţă In câmpia părăsită, Vin’ s-ating a ta fiinţă Cu-a mea rază strălucită. ALECSANDRI, P. I, 191. Până când sufletul omului nu s-a înălţat încă la o abstracţiune, până atunci nu are cuvinte, ci numai gesturi sau exclamaţiuni nearticulate pentru a-şi exprima dorinţele şi simţimintele. MAIORESCU, CRITICE, 24. Trăia doar ca o plantă, fără durere, fără vis, fără dorinţă. EMINESCU, P. L. 99. Mare dorinţă aş avea să mai stăm oleacă de taifas. CARAGIALE, O. vn, 89. O dorinţă naşte pe cealaltă. SLAVICI, O. I, 64. A sărutat-o, asigurând-o că-i va împlini negreşit dorinţa. VLAHUŢĂ, s. A. n, 17. Nu-i printre noi un suflet, să nu poarte Dorinţa pământescului tău rai. CERNA, P. 82. Atunci toate faptele, gesturile şi dorinţele lui îi apăreau meschine. REBREANU, P. S. 188. Mi-am exprimat dorinţa să-i văd copiii. EBRĂJOLEANU, A. 131. Orbecăim în noaptea pătimirilor, dorinţelor, fricelor. E. IONESCU, E. 185. Este natural că aceasta [consistenţa spirituală] nu este existentă decât la oamenii care din punct de vedere social trăiesc într-o stabilitate care-i privează de dorinţe şi-i scuteşte de surprize. CIORAN, R. 51. Am cutreierat lumea cuprins de dorinţi nebune, mânat de sufletul meu plin de păcate? SADOVEANU, O. I, 137. Şi singura-mi dorinţă e ca pe ţărm de mare Să urmăresc cu ochii corăbiile-n zare. PILLAT, P. 13. Şi-a arătat dorinţa către oaspeţii săi ca să-i mai întâlnească. MOROIANU, S. 129. Toate lucrurile merg de-a-ndaratele faţă de sincerile lui dorinţi. ARGHEZI, C. J. 17. însă din simplă dorinţă de petrecere intelectuală mi-am propus totdeauna să fac drumul întors. CĂLINESCU, I. 8. Văd Câteodată grămezi de seminţe pe arii, Anevoie pun cumpăt fierbintei dorinţi De-a le atinge cu faţa. BLAGA, POEZII, 230. Era din dorinţa de aventură? DEMETRIUS, A. 54. N-ai ştiut să sădeşti în el dorinţa de carte! PREDA, M. 302. Mai există în timpanul nostru o valenţă liberă pentru păsări, iar în retina noastră o dorinţă aprigă de pădure. FLACĂRA, .1975, nr. 48, 9. Sculptura lor reprezintă dorinţa etern umană spre frumuseţe şi perfecţiune. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 15, 21/4. (Prin analogie) Momente de trândăvie plăcută, pe cari le are un dulău, când şi-ntinde toţi muşchii în soare, leneş, somnoros, fără dorinţe. EMINESCU, P. L. 74. Şi ochii se strângeau cu o dorinţă de şiretlic şi haz.. ARGHEZI, c. J. 95. + Apetit, poftă (de mâncare şi băutură). Să bem dar cât ne cere dorinţa. ALECSANDRI, POEZII, 386. 2. Ataşament sufletesc faţă de o persoană, sentiment de dragoste pentru cineva, însoţite de gândul, de neliniştea de a-1 vedea sau revedea, de a fi împreună, de a-1 avea aproape; s p e c . atracţie fizică, apetit sexual. Şi de vei vedea vreodată Pe zeiţa mea-n dorinţă, Vino inimi-mi arată Ca să mai ia uşurinţă. PANN, E. I, 23/22, cf. POLizu. Ajungând în floarea juneţei, ea devenise un magnet care trăgea spre sine toate privirile şi toate dorinţile tinerilor din Bucureşti. FILIMON, O. I, 117. Să respirparfumuri ce-mbată, ce esaltă, Ce nasc dorinţi ... iubire, ce farmec şi inspir. CONV. lit. I, 143, cf. COSTINESCU. Şi-a mele lacrimi, dorinţi, suspine, Cu glasul mării se pierd în vânt. ALECSANDRI, O. 86. Dorinţa mea e mare, Simină, şi mă tem de nădejde, slavici, O. I, 241. îl oprise d-a pune un ţel hotărât dorinţelor sale şi d-a destăinui îndelungata sa iubire. ODOBESCU, S. I, 125. îl vede azi, îl vede mâni, Astfel dorinţa-i gata; El iar privind de săptămâni, îi cade dragă fata. EMINESCU, O. I, 167. Dorinţelor din pieptu-mi şi cugetelor mele, Amorul le-a dat aripi. MACEDONSKI, O. n, 119. A voastre mâni se vor atinge, Tremurătoare şi fierbinţi, Şi pe-amândoi vă vor încinge Aceleaşi lacome dorinţi. VLAHUŢĂ, P. 121, cf. alexi, w. El simţea dorinţa simţurilor aprinse şi în femeie. agîrbICEanu, S. 580. Simţea că arde înăbuşit văpaia imensă şi nepotolită a simţurilor aprinse de dorinţi vinovate. HOGAŞ, DR. II, 16. Gândul acesta însă fu repede strivit de dorinţa ce i se învâltora mai puternică în suflet, de-a rămâne în preajma fetei. REBREANU, I. 161. Adoraţia egoistă, amestec de dorinţă şi idealizare extremă — nu cedează decât în rarele momente, când văd în ea fiinţa umană. IBRĂDLEANU, A. 116, cf. resmeriţă, D. Ocoleşte-mă cu groază, ca pe-un stârv de om ucis - Nu de oameni, Ci de mâna nentrupatelor dorinţi. MINULESCU, VERS. 27. Când mi s-a părut că sentimentele şi mai ales dorinţele lui şi-au pierdut din acuitate, i-am făcut din nou posibilă venirea în salonaşul cu divan. CAMIL PETRESCU, P. 27. Un suspin umplu odaia cu nostalgia crudă a dorinţelor sălbatece. KLOPŞTOCK, F. 256. Dorinţa mă apropiase deseori de Fana, cu gândul sălbatic al desgolirii şi al posedării. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 24. Aprigă, suferinţa dorinţei devasta tot. TEODOREANU, M. II, 291. Dorinţi aprige, supraomeneşti, biciuiau simţurile lor. SADOVEANU, o. I, 147. Nu căuta iubirea născută din dorinţă: Cu flacăra sporeşte, cu fumu-i va pieri. PILLAT, P. 45. Dinţii desfăcuţi în râs trădau nervozitatea dorinţelor. CĂLINESCU, E. O. II, 250. Laura s-a întors încet spre el, cu faţa plină de frumuseţa dorinţei. VINEA, L. I, 261. Dacă ei n-au să se mişte, timpul poate, ţintuit de marea lor dorinţă, are să se oprească pe loc. DEMETRIUS, A. 81. S-ar putea ca ea să nu iasă nici de astă dată - şi atunci ar fi rămas singur cu dorinţa lui chinuitoare de a-i vedea chipul. PREDA, M. 34. Potoale-ţi dorinţele Şi nu-ţi pierde minţile. ALECSANDRI, P. P. 335. Să fug cu capul gol, Unde s-a afla mândruţa, Să-mi îndeplinesc dorinţa. FOLC. MOLD. I, 103. O L o c . a d j . (Învechit) Cu dorinţă = plin de afecţiune, de dragoste; iubitor. O, Voi, care-mi mai rămâneţi prieteni cu dorinţă! La vreme arătaţi-vă viteji şi cu credinţă. RUSET, E. 38/15. Ce bărbat cu dorinţă pierdui, din mână scăpai, Şi nici nu i-am plâns la boală, şi nici când îl îngropai! PANN, ş. II, 60/12. Loc. vb. (Regional) A avea dorinţă (de cineva) = a dori (2) (pe cineva), a-i fi dor (de cineva). De cine am eu dorinţă, Nu l-am mai văzut de mult. FOLC. MOLD. I, 501. (Prin lărgirea sensului) Amoroase porumbiţe care, chemate de dorinţă, cu aripele întinse şi-ncordate, sboară către dulcele lor cuib. ODOBESCU, S. III, 34. Buzele ei erau uscate de dorinţa unei sărutări. EMINESCU, P. L. 102. Încleştarea înfrigurată şi plină de dorinţi a mâinilor noastre a fost şi ea uitată? C. PETRESCU, S. 27. 3. (De obicei urmat de determinări care indică obiectivul urmărit) Stare sufletească de vie dispoziţie, zel, râvnă în vederea realizării unui obiectiv, a unui ideal etc.; năzuinţă (2), aspiraţie către ceva; dor (5); gând, propunere (3), hotărâre, voinţă de a face sau de a avea ceva, de a acţiona într-un anumit fel. Fu trimis de dânşii la Ierusalim că ş-au poftitu-şi de la aceştea împăraţi fericitul carele sosând acolo împlându-ş dorinţa şi luând shima cea mare de la Hristodul, patriarhul de atunce, ş-au pusu-ş numele Ştefan. DOSOFTEI, V. s. decembrie 225721. El însuş să meargă şi s-arate munteanului a Porţii dorinţă, budai-deleanu, Ţ. 157. Craiul s-au plecat la dorinţa supuşilor săi. AR (1829), 47 15. Neputând să-ş[i]câştige dorinţa prin cereri şi rugăciuni, hotărâră s-o câştige cu armele. CĂPĂŢINEANU, M. R. 89/12. De acea avea mare dorinţă, ca să alcătuiască vrun caic, să meargă la asăminea pământ. DRĂGHICI, R. 143/5. Franţia carea agiutase pe nord-americani declără că ea nu va putea împedeca dorinţa şi acestor staturi a se face neatârnate. SĂULESCU, hr. ii, 396/8. Care din gospodari va ave dorinţă să pornească velniţă, trebuie mai întâi să se silească a deprinde măcar ceva rânduiala ei. MANOLACHE drăghici, I. 83/10. Dorinţa ce am de a vedea că patria se foloseşte de preţioasele producţii... m-au îndemnat a mă ocupa cu publicarea acestui opuscul. POENARU, î. VI/17. Cea mai dintâi dorinţă a Virghiniei au fost să vază locul răpausului ei. BUZNEA, P. V. 82/7. Ţălul nostru este realizaţia dorinţii ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi. KOGĂLNICEANU, în PLR I, 84. Andrei au agiuns la scopul dorinţei sale de a se înălţa pe scaunul de marile duca. ASACHI, I. 60/21. In loc de a vede în această întreprindere o patriotică dorinţă de a înforma dramatica naţională, se vede numai o speculaţie. DACIA LIT. 82/13. Sfatul găseşte că o asemenea întocmire în felul aceştiia propuse de d. Ghermani... ar putea să îndeplinească neajungerea ce acum suferă Prinţipatul, înleznind înflorirea comerţului şi să conrăspunză dorinţii obşteşti (a. 1843). DOC. EC. 803. Pe lângă uneltirile Poloniei, aliaţii nu mai puţin s-au împedecat în a lor întreprinderi prin neunirea iscată între dânşii, şi prin dorinţa cea mare ce avea Sigismund de a întinde a lui predomnire. IST. M. 208/23. 10469 dorinţă - 1365 - DORIRE Această greşală vine numai din dorinţa de a face obştiei bine. C. VÂRNAV, H. IX/l5. Arde de dorinţa de a fi unul din cei favorizaţi. PÂCLEANU, 1.1, 78/1. Să moară în casa şi cu capul pe căpătâiu, Că aceasta era-n lume dorinţa lui cea dintâi. PANN, H. 41/7. Guvernul se asocia cu dorinţa publică. NEGRUZZI, s. I, 341. Eu ... mişcat de această dorinţă, am lucrat astă cărticică. PENESCU, M. VIII/11. Râvna-ţi fu neosebită, îndelung-a ta silinţă ... Insă, vai! n-a ertat soarta să-ncununi a ta dorinţă. ALEXANDRESCU, O. I, 72. Dorinţa lui era să se facă preot la sat. MAIORESCU, CRITICE, 490. îmi place dorinţa dumitale. CARAGIALE, o. II, 260. Avuse dorinţa de a se face dascăl ca Clăiţă. SLAVICI, O. I, 93. Ca să ajungi la dorinţa ta, trebue să ceri de la tată-tău paloşul, suliţa, arcul. ISPIRESCU, L. 3. Murind, a stăruit să mă ţin numai de pictură ..., astfel îndeplinesc şi cea mai înfocată dorinţă a ei. CONTEMPORANUL, v2,289. Camerele legiuitoare sunt chemate a arăta dorinţele, curentele, interesele, după timpuri, ale societăţii, conv. lit. XX, 740. Domnul trimetea argintul şi-şi arăta dorinţa, hotărând uneori şi modelul. IORGA, C. I. m, 32. Mare lucru mai e pe lumea asta şi dorinţa de a te face celebru! ANGHEL-IOSIF, C. L. 105. întâi am intrat singură la bolnav, după dorinţa lui. AGÎRBICEANU, S. 121. în dorinţa de a se înavuţi... aceşti funcţionari luau, fiecare cât putea. PĂCALĂ, M. R. 50. îşi propuse să-i împace, convingând ... pe Baciu să-i împlinească dorinţele în ce priveşte zestrea. REBREANU, I. 223. Dar la dorinţele boerilorfugiţi în 1821, se opune clasa boerinaşilor. IBRĂILEANU, SP. CR. 78. Numai când au culcat-o în sicriu, au mai gătit-o, după a sa dorinţă, cu rochia de lastră nerămzie. M. I. CARAGIALE, C. 77. Delegaţia română, însufleţită de altfel de cea mai mare dorinţă de conciliere, nu poate prezenta decât observaţii succinte. TITULESCU, D. 163. Se pot întâmpla devieri care impun lungi explicaţii ulterioare şi dorinţa de a le evita pe viitor. CAMIL PETRESCU, T. III, 487. Oamenii au avut totdeauna dorinţa ...de a-şi cunoaşte „destinul”. NEGULESCU, G. 62. Locuitorii ar avea mare dorinţă să aibă un gimnaziu. BRĂESCU, O. A. I, 106. Un sătean luă cuvântul şi îşi exprimă dorinţa de a se reduce numărul anilor de şcoală. ULIERU, C. 53. Autorităţile, în dorinţa de a stârpi zgomotele în acest oraş... interziseră automobiliştilor să claxoneze. CĂLINESCU, C. O. 25. Dorinţa fierbinte a Jamaicii de a avea o universitate n-a putut fi încă îndeplinită, ralea, O. 46. Să-i arate ce-l aştepta şi pe el dacă n-ar fi îndeplinit dorinţele padişahului. BARBU, PRINC. 174. Ca mulţime, mesajul se modifică pentru că i se atribuie funcţia de a satisface o dorinţă a vorbitorului. COTEANU, S. f. II, 23. Aceasta arată ... dorinţa meşteşugarilor de a-şi trimite copiii la studii. G. BARBU, A. V. 81. Se poate explica dorinţa şi cererea unor persoane de a-şi schimba numele. CL 1973, 89. Înfiinţarea unui cotidian era o veche dorinţă a oamenilor politici şi a publiciştilor transilvăneni. MAGAZIN IST. 1974, nr. 9, 15. In fiecare scriitor există dorinţa de a reconstitui o lume al cărei martor n-a fost. FLACĂRA, 1976, nr. 21, 9. Obiceiuri în care erau exprimate dorinţele de bine, de belşug. BUTURĂ, EG. 86. Născoceşte călătorii prin univers din dorinţa de a pune stăpânire pe faptele lumii, de a le elucida, românia literară, 1979, nr. 13, 10/3. Se citea dorinţa perversă de a vedea ceea ce unele doar auziseră despre ruletă. CĂRTĂRESCU, N. 20. Exerciţiul băşcăliei nu te separă de ceea ce iei în deriziune, ci te amestecă complice, atât cu derizoriul, cât şi cu dorinţa secretă de a nu-l părăsi, patapievici, C. l. 15. Bărbatul... şi-a manifestat dorinţa de a pleca, adevărul, 2006, nr. 4 822. F i g . în multe forme - apare a vieţii crudă taină, Pe toţi ea îi înşală, la nime se distaină, Dorinţi nemărginiteplăntând într-un atom. EMINESCU, O. I, 64. Eu zac în umbra unor maci, Fără dorinţi, fără mustrări, fără căinţi. BLAGA, POEZII, 56. L o c . a d j . (învechit, rar) De dorinţă = demn de dorit; de folos, necesar (1). Intru aceaste gândiri cufundat, socoteam de dorinţă a fi moartea, leon asachi, B. 63/28. L o c . a d v . După dorinţă = după cât trebuie, după cât consideră cineva că e necesar, potrivit (3), indicat. Bolnavul intră în cadă şi stă, după dorinţă, între 20-40 minute, belea, p. a. 331. Se aplică pe regiunea bolnavă pe care se lasă după dorinţă, id. ib. 335. <> E x p r. (învechit, rar) A face pe dorinţa cuiva = a-i face cuiva pe voie, pe plac. Eu pot zice că fac pe dorinţa ta şi tot nu fac decât aşa, cum îmi vine la socoteală. SLAVICI, 0. I, 130. + Tendinţă firească, pornire instinctivă; cerinţă, nevoie (1), necesitate (1). Simţirea iubirei de sine ... este unită cu dorinţa de viaţă. IST. M. 11/10. Un bolnav, în delirul unui somn tulburat, crede că se munceşte săfiigă; dar mâinile şi picerile lui se refuză dorinţelor sale. PÂCLEANU, I. II, 204/14. Se uită... în faţă cu o expresie indecisă, înecată de dorinţa de a plânge. EMINESCU, P. L. 58. Fata împăratului arată dorinţa ce are de a se odihni de osteneala drumului ce făcuse. ISPIRESCU, L. 19. Gândurile toate i se ostoiră într-o nesfârşit de chinuitoare dorinţă de odihnă, rebreanu, p. S. 276. Se găsesc, în corpul omenesc, atâtea isvoare de sănătate şi atâta aprigă dorinţă de viaţă, că orice boală poate fi uşor învinsă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. 1, 38. Banalitatea râncedă a vieţii mecanizate este mascată de aceste ieşiri de ospiciu, ca dorinţa nestăpânită de a ţipa a unui om care se plictiseşte mortal. RALEA, O. 9. Simţea ...o dorinţă de a deschide un geam. BARBU, ş. N. 136. Diversele atitudini în comportamentul său sunt determinate de dorinţa de a exista. CINEMA, 1975, nr. 9, 6. - PL: dorinţe şi (rar) dorinţi. - Dori2 + suf. -inţă. DORÎRE s. f. Acţiunea de a d o r i2 şi rezultatul ei. 1. (învechit) Cf. dor i2 (1). Iară cătră aceasta credinţă învaţă Dumnedzău să avăm lucrure bune, adecă viiaţăfără vini... şi nepărăsită dorire binelui de veaci. VARLAAM, C. 144. Ne arată noao vaetele, plânsurile, suspinile şi dorirea părinţilor celor din leagia veache, carii cu atâta dragoste doriia de venirea lui Hristos. antim, O. 110. Cu multă: dorire din călduros suflet am pus de s-au tălmăcit dupre limba grecească pre limba rumânească (a. 1742). GCRII, 30/29. Noao fericiri evangheleşti:... dorirea de dreptate, mila, inimă curată, facerea de pace.; SLOV.' 2673. Gândesc că nu voi fi lipsit de dorirea mea (a. 1773). IORGA, S. d. XII, 88. Fiind cuprins, prea fericite, cu dorirea cea dulce a dragostei cei d[u]mnezeeşti, te-ai lepădat de sineţi. MINEIUL (1776), 113rl/38. Dragostea şi dorirea dumnezăeştilor şi cereştelor lucruri vor putea ca să sădească întru sine. varlaam -IOASAF, 51722.1 s-au dat, pentru ca să cunoască pre ceale veacinice bunătăţi cu ceale vremealnice, şi pentru ca să-i vie printr-aceastea dorirea şi însătoşarea cătră acealea. MOLNAR, RET. 89/5. Dragostea ce ai pentru mine, şi dorirea pentru sângurătatea aceasta te vorsâli a nu băga în seamă, a nu gândi la fericirea acestor doaă noroade. beldiman, N. P. II, 132/16. Păstra în inimile lor dorirea de patrie. ZILOT, CRON. 68. Vremea ... a făcut să se simţă de către toţi acei carii se află însuflaţi de adevărată dorire de binele obştesc cât era de mâhnitoare precurmarea acestei publicaţii (a. 1836). plr i, 20. îndemnurile aceştii urmări au fost, şi dorirea de petrecerea unei vieţi mai ticnite. F. AARON, 1.1, 36/1, cf. stăniloae, O. 66. Cea mai mare dorire a mea este de a mă întoarce în familia mea cât mai în grabă. kogălniceanu, s. 138, cf. dl. + (Concretizat) Ceea ce produce plăcere, bucurie. Multor le place soarele, ş-îi privesc strălucirea, Şi altor întunerecul le e toată dorirea. PANN, E. III, 9/14. 2. (învechit) Cf. dor i2 (2). Au venit la cetăţuica ce să cheamă Cheve ... mulţi aşteptându-l cu dorire de ceea parte. ŞINCAI, HR. I, 242/19. + Dor (3). Fără tărziare îi zise: iubite al mieu Telemahe, îndestulează dorirea mea. MAIOR, T. 92/11. Epeste putinţă ca o dorire atât de fierbinte să nu pătrundă tainic la orişicare depărtare, slavici, O. II, 128. 3. (învechit şi popular) Cf. d o r i2 (3). Ce voiu pofti nu ştiu cuprins sânt dentr-amândoaă, având dorire a mă dezlega şi a fi cu H[risto]s. CHEIA ÎN. 1723. Dorirea mişeilor o audzişi, Doamne (a. 1710). GCR I, 365/14. Căci ce preţu nu dă un bogat interesat de moşii ... nădăjduind că cu vreme să se lăţască după dorirea sa (a. 1975). URICARIUL, IV, 33/26. Descoperind eu mai nainte de vreo câteva zile gândul şi dorirea mea, domnului Pavel Ruja ... me-au dat 10470 DORISM - 1366- DOR1T curaj uita nădeajde. aritm. (1805), 11/6. Nu aşea judecă la ceasul morţii... mult îşi schimbă atunci oamenii părerile sale, doririle sale. MAIOR, P. 41/15. Vreamea sa trebue a o cumpăni, împărţi şi... dorirea cea mai de pre urmă să nu o călcăm! ŢICHINDEAL, F. 334/10. M-am îndemnat dorirea aceasta a iubitului cler şi cujetul bene/actorilor de a da trebuinciosul ajutoriu la preaînaltul tron împărătesc (a. 1812). IORGA, s. D. XII, 203. Prin aceaia s-ar întărâta dorirea pruncilor, ca să ştie, pentru ce se face aşa. PETRO viei, P. 173/5. încă bine n-au alcătuit întru sine hotărârea aceasta, şi să aprinde de dorire a să arăta viteaz. BELDIMAN, N. P. I, 65/19, cf. LB. Atuncea să vortâlcuipre larg şi datoriile noastre şi cuviinţele cătră înşine ... şi carele este pricina tuturor bunătăţilor şi margenea doririlor. POTECA, C. P. 41/1. Fugi în Ţara Turcească ducând cu sine dorirea de a se mai învrednici o dată a se face prinţ. F. AARON, I. n, 24/17. Această dorire au fost purure cea mai de aproape a inimii sale. ASACHI, I. 383/25. O nebunii fantastice! Dorirea aş ţânti In gânduri pre nesigure, Având toţi a muri. id. P. 77/6. Dorirea mea cea mai de aproape este... a-i face tot deodată să cugete şi pentru viitoriu. CR (1839), 2372/12. Avut-am aceste pământeşti închipuiri, vedenii şi nobile doriri In vârsta tinereţiŢi] ca să mă fac stăpân. C. A. ROSETTI, c. 112/10. La el unite sânt, Cu cea de om dorire, Cugetu bun, blându cuvânt, Ş-a patriei iubire. I. VĂCĂRESCUL, P. 474/6. Doriri pentru instrucţia publică [Titlu]. NEGULICI, E. I, 17/15. Cerui împlinirea pretenţiilor şi doririlor naţiei serbiene în Ungaria. BARIŢIU, P. A. II, 232, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Aprins de dorire de a vedea datinile feluritelor popoare, părăsesc încă în juneţie-mi casa parintească. F(1867), 247. Dar însă astă lume e caos de dorire Şi-ntr-însa nimeni nu e să n-aibe vro mâhnire Să fie fericit, ib. (1885), 181, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Noi avem o dorire: Să vedem crăişoara în ce voie-i. MARIAN, NU. 428. - PI.: (învechit) doriri. - V. dori2. DORISM s.n. (Rar) Ceea ce este caracteristic dialectului sau stilului doric; (învechit; rar) doricism. Cf. dn3. - Din it. dorismo. DORIT, -Ă adj. 1.1. Care produce cuiva plăcere, bucurie, de care cineva este ataşat, pe care vrea să-l vadă, să-l aibă, să-l cultive, să intre în posesia lui etc.; care este aşteptat cu drag şi nerăbdare, după care cineva tânjeşte; drag; (învechit şi popular) dorit (11), îndrăgit. Cf. d o r i2 (1). Şi ocăriră ţeara deşiderată (pământ Ddorit HD), nu crezură cuventele Lui. PSALT. 225. Urâră şi pământul dorit, nu crezură cuvântului Lui. PSALT. (1651), 20475. Niciunul nu să întorcea deşărt de dorita mângâiare. ANTIM, O. 87. Acum dorita scrisoare ... au scos toată pricina scârbii din inima mea. EUSTATIEVICI, I. 66/12. Nimică mai iubit şi mai dorit nu iaste decât înmulţirea cunoştinţăi d[u]mnez.eeşti şi mântuirea sufletelor (a. 1795). GCR II, 156/16. Şi vruşi a-ţi curma dorita viaţă? BUDAI-deleanu, T. 139. Mai întâi nu lipsiiprintr-această scrisoare a cerceta cea miie mult dorită fericirea sănătăţii dumitale (a. 1810). DOC. EC. 84. Fac la ceriuri mulţămită, Pentru tâlnirea dorită, montan, s. 6/7. Tatăl scăpă din furtună, ajunse la limanul dorit. PLEŞOIANU, T. I, 186/2. Această dorită vreme a venit pentru mine. MARCOVICI, C. 83/17. îndată porunci să întinză corturile... până să se gătească şi el pentru această dorită călătorie. GORJAN, H. I, 2/34. N-avu pane d-a se bucura multă vreme de pace şi odihnă ce trebuia să-i fie foarte dorite după atâtea lupte. F. AARON, I. I, 65/23. Aşteaptă ziua dorită. CONACHI, P. 263. Ce lucru mai dorit, mai sfânt... decât o dulce, o ticnită, o potrivită căsătorie ca aceasta! PR. DRAM. 152. în sfârşit, eram să văd locuri dorite, rude, prieteni. NEGRUZZI, S. I, 67. Plăcerile dorite treceau pe lângă mine Ca nori pe lângă soare. SION, POEZII, 213/7. Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare Străluceşte. ALECSANDRI, o. 168. în spaţii dorite, ziua va fi secol. EMINESCU, P. L. 42. Ca-n alte vremi şi-acum fă să coboare Asupră-mi iarăşi liniştea dorită. IOSIF, V. 92. O, te simt, dorită liberare. PETICĂ, O. 198. Ziua mult dorită, acea memorabilă seară sosi, EFTIMIU, N. 95. Mediocră voluptate, atât de dorită şi care parcă nici nu e voluptate. E. IONESCU, E. 88. Peisaj melancolic In apele lunii Mai eşti pentru unii, Aievea, simbolic, Al ţării din vis Dorit paradis. BENIUC, v. 57. + (Despre alimente) Care este pe gust, pe plac. Plâns-au dară mult pentru ţară şi au pus multă şi mare nevoinţă cu postul şi cu opritul de la tot fealiui de mâncări dorite. DOSOFTEI, v. s. decembrie 224716. 2. (Despre fiinţe) De care cineva este ataşat sufleteşte, faţă de care nutreşte afecţiune, prietenie etc. şi dorul de a-1 revedea, de a fi împreună; drag, iubit; dornic (2). Cf. dori2 (2). Cf. mardarie, l. 175/1. Are să scape din Ostro, să meargă la prea doriţii săi părinţi. DRĂGHICI, R. 298/17. S-a bucurat nu puţin, Că al său dorit prieten este sănătos deplin. PANN, E. IV, 46/8. Asupra doritului liberator al neamurilor creştine din răsărit, se scrisese, ni se spune, şi lucrări originale în limba grecească. IORGA, L. I, 504. Se va face luntre şi punte şi-i va găsi calul dorit. AGÎRBICEANU, S. 606. Căutâind ca măcar în vis să se simtă aproape de cineva dorit, camil PETRESCU, P. 20. Eram închişi acolo, cu tovarăşi doriţi sau nu. DEMETRIUS, A. 192. Situaţia era alta când domnul nou era urmaşul dorit, STOICESCU, S. D. 91. *0 (în formule de adresare) Doriţii mei sparanghi... deschideţi-vă cărţile şi grăiţi cu dreptate (a. 1773). GCR II, 98/23. Prea doritul mien fiiu, unde ţe-au apus frumfujseţea? mineiul (1776), 127ll/13. Vino fiiule dorite! Vino s-o mântuim iară, AARON, ap. GCR îl, 193/28. Bucură-te şi te veseleşte, scumpul meu prieten şi dorite frate! GORJAN, H. I, 82/15. Prea plecat şi dorit al Domniei Tale fiu, Dinu Păturică. FILIMON, O. I, 127. Mă întrebai atunci, dorite prieten, despre rostul vieţii mele! SĂM. I, 266. Dragul mamei mult dorit, Tare-mi tremură inima de grija ta. REBREANU, P. S. 46. Vai, doriţii mei părinţi! D-amar creşteţi pe fecior, Că n-aveţi de ajutor. BIBICESCU, P. P. 135. 4 (Despre persoane) Care este iubit, faţă de care cineva nutreşte sentimente erotice (şi dorinţa de a fi împreună); s p e c . pentru care cineva simte atracţie sexuală. Mult apoi în sine să mâhneşte Că fata dorită nu găseşte. BUDAI-DELEANU, Ţ. 143. Ii părea ... inimii lui atât de dorită. SLAVICI, O. II, 57. El - atât de mult doritul rege-al visurilor tale - Iţi păru că de când lumea îţi era ştiut şi drag. VLAHUŢĂ, O. A. I, 33. Tânjind tot stau aşteptându-ne-acasă, Dragii copii şi nevestele noastre dorite. MURNU, I. 29. Prin tăcere urmărea să deştepte mai multă iubire în inima Anei, să se facă mai dorit, rebreanu, i. 162. „Distincţia” ei, „ unicitatea ” ei îţi sunt preţioase ca tot atâtea cauze care o fac ... mai dorită, ibrăileanu, A. 177, cf. resmeriţă, d. -O (Substantivat) înainta cu paşi rari şi nesiguri către locul în care se afla dorita inimei sale. FILIMON, O. I, 138. 3. Pe care cineva vrea să-l aibă, să-l obţină; care constituie obiectivul urmărit către care cineva aspiră, năzuieşte; aşteptat, scontat (2), sperat. Cf. d o r i2 (3). [S-ar] putea ajunge la dorita sau poftită ţintă. CULT. C. 8/18, cf. LB. Toate regulile ... privesc şi povăiţuesc spre acelaş sfârşit dorit: adecă spre a afla adevărul. POTECA, C. P. 36/2. Dacă această gazetă va căpăta doritul spori de care în toate chipurile redacţia se va sârgui a să învrednici, atuncea ...se va tipări cu mai. mare deplinătate (a. 1829). plr i, 27. Strănepoţii ...se vor bucura de dorita dreptare. CĂPĂŢINEANU, M. R. 4/10. Prin osârdnica ei punere în lucrare a lor dobândind rodul cel dorit. PR. VI/12. Căile lui te vor duce fără sminteală la doritul sfârşit al fericirei. BUZNEA, F. 3/23. Rostirile de bucurie ... au făcut cunoscută dorita înălţare pe tronul Roşiei a împărătesei Elisaveta. ASACHI, I. 330/2. S-au aflat, mimă roşi apărători a intereselor omenimii şi ostănelele lor ... fu în multe cununate cu urmări dorite. RUS, I. II, 150/32. Şi cătră dorit sfârşitul ajunge şi nimereşte. CONACHI, P. 282. Atât în vindecarea ei, cât şi în chipul de a să feri de ea s-au făcut, de nu destule, dar multe dorite aflări. C. VÂRNAV, H. VIII/18. N-au putut şi în Moldova să nu răureze decât folosurile cele mai dorite. BĂLĂŞESCU, GR. XXI/21, cf. PONTBRIANT, D. Căci astăzi celebrează Lehimea-n serbătoare Victoria dorită a zilei viitoare! ALECSANDRI, POEZII, 206. Ar fi şi mai frumos 10472 doritiv - 1367- DORITOR dacă ai pofti să-mi aduci chiar d-ta în persoană acele dorite notiţe. CARAGIALE, O. VII, 183. Din mormântul g roapei tale Răsărit-a floarea albă a doritei deşteptări. MILLE, V. P. 107. Ameninţarea pedepsei n-a avut efectul dorit, rebreanu, i. 222, cf. resmeriţă, d. De astă dată fără intervenţia lui totul se aranjă şi ea căpătă numirea dorită. PREDA, I. 181. O să poată fabrica mult doritul aur. BARBU, PRINC. 180. întrebările sale rămâneau ...fără răspunsul dorit. v. rom. februarie 1974, 94. în sală nu erau prezenţi suficienţi reprezentanţi ai Coaliţiei pentru a putea vota legea în forma dorită. RL 2005, nr. 4 709. «v-(Substantivat) Să ne grăbim a dobândi de noi cele dorite. RUSET, E. 24/9. Acest dar, primit la doisprezece ani, deschidea în conştiinţa mea ... cărarea deosebirii dintre bine şi rău, dintre dorit şi nepermis. GALACTION, o. 59. + Considerat necesar, potrivit pentru ceva; care este cerut, de care este nevoie într-un anumit moment, într-o anumită situaţie. Avem şi eroi, şi literatură în calitatea şi cantitatea dorită. MAIORESCU, critice, 45. Un lucru oricât de delicat îşi găseşte expresia dorită, arghezi, s. XI, 48. Putem aduce difuzorul dorit în calea fasciculului de raze Ci SANIELEVICI, R. 155. Toate acestea se menţin în poziţia dorită cu o faşă. belea, P. A. 20. Introducem capătul pipetei în nară ...şi lăsăm să se scurgă numărul de picături dorit. id. ib. 221. Apa putea fi astfel distribuită şi caselor aflate pe dealurile bucnreştene, în cantitatea dorită şi la un preţ scăzut. G. BARBU, A. V. 132. + (învechit) Conform cu anumite cerinţe; cuvenit; meritat. Mai dorit lucru iaste a muri cineva întru slavă decât a trăi întru ocară. PILDE, 48/23. Foarte dorit lucru este ca învăţătoriul... să-şi câştige şie preste tot adevărată conoştinţă gramaticească. MAN. ÎNV. 17/18. 4. Care este adresat cuiva ca urare. Cf. d o r i2 (4). Trimitem părintească blagoslovenie, cu întreagă şi veselă sănătate şi cu toate altile doritele fericiri (a. 1785). IORGA, S. D. XXI, 162. în tot pasul zei[i] să fie cu tine, Şi să-ţi împlinească tot doritul bine. pann, e. iii, 111/10. II. (învechit şi popular; cu sens activ) 1. Doritor (1). Domnul încă fiind dorit a se împărtăşi cu sărutarea sfintelor moştii, mulţămeşte egumenului. GHEORGACHI, LET. III, 317/32. Aşteptam dorit respunsul de-o plecare fericită. CONACHL P. 100, cf. DDRF. Se sârguiesc, dorite de adevăr şi aprinse de iubire de ţară, pentru a ajunge prin judecată şi interpretare la luminoasa cunoaştere a originii romane pentru tot neamul. IORGA, L. I, 164. Cum numai a ajuns la curte, li-au şi ieşit boieriul înăinte, că era tare dorit să vadă cât mai de grabă pa^serea cea minunată. SBIERA, P. 69. ^ (Substantivat) Mută pre cei doriţi de la pământ cătră ceriu, mineiul (1776), 48v2/3 1. + Care pofteşte, care are plăcere, care simte nevoia să consume (un aliment). Un ţigan odineoară, fiind prea dorit de caş,... Plecă deci şi el la stână. CONTEMPORANUL, I. 91. Erau hămesiţi şi doriţi de lucru bun. barbu, G. 328. 2. Doritor (2). In cierul Cucului, unde era băteliştea flecăilor şi a fetelor, doriţi unii de alţii toată săptămâna de pe la lucru. creangă, a. 51. "v* (Substantivat) De boi şi de plug visează plugariul ... Doritul de părinţi şi de alţii cunoscuţi. ANTROP. 216/25. *0* (Prin lărgirea sensului) Nivestsile jalnisitse, Cu inimile doritse. FOLC. OLT. -MUNT. I, 165. 3. Doritor (3). Moşneagul, sătul şi el de-atâta singurătate şi dorit să aibă copii, ... face cum i-a zis baba. CREANGĂ, O. 40, cf. DDRF. Petru cade în cursă, dorit cum era el de domnie, vine la întâlnire, este prins de Ştefan cel Mare. XENOPOL, I. R. IV, 39, cf. CADE, SCRIBAN, D. - PL: doriţi, -te. - V. dori2. DORITIV adj. (Gram.; învechit, rar; în sintagma) Modul doritiv = modul optativ. Cf. sfc iv, 91, ib. 93. - Şi: doriţiv adj. SFC iv, 91. - Dorit + suf. -iv. DORITOR, -OÂRE adj., s. f. 1. Adj. Care simte plăcere, bucurie (pentru ceva), care manifestă dragoste, ataşament (faţă de ceva) şi îndemnul de a-l vedea, de a-l avea, de a-l cultiva, de a intra în posesia lui etc.; care aşteaptă cu drag şi nerăbdare (ceva), care tânjeşte (după ceva); dornic (1), (învechit şi populai*) dorit (11). Români[i]din Transilvania totdeauna au fost doritori de limba neamului. MUMULEANU, C. 76/1. Chear soldaţii erea doritori de libertatea patrii fi] lor. CĂPĂŢINEANU, M. R. 125/11. Domnitor al ţării aceştia ieste Măria Sa Alecsandru Dimitrie Ghica: om foarte blajin ... doritor fierbinte de înflorirea patrii[i]. TÂMPEANUL, G. 15/22. Să cercetăm şi să întrebăm şi pe această naţie română atât doritoare astăzi de viaţa, ce a făcut? BĂLCESCU, m. v. 5. Publicul e doritor de a vedea ziua renaşterii a literaturii naţionale (a. 1852). PLR I, 150. Aştept, doritor, răspuns amabil. CARAGIALE, O. VII, 79. Mor în străinătatea europeană, spre care-i chiamă gusturile lor de oameni bogaţi şi doritori de o viaţă plăcută. IORGA, C. 1.1, 61. Un nou Eminescu apăru: minte setoasă de a şti, suflet doritor de a se împărtăşi altora, id. P. A. II, 130. Şi mai află că Laura este doritoare de-a te vedea în casa noastră cât mai grabnic. REBREANU, I. 113. Oamenii doritori de libertate pribegeau ori peste graniţă, ori prin codri în haiducie. SADOVEANU, E. 24. Eram curios s-o văd, dar nu doritor. PREDA, I, 119. Iară omul cel doritoriu de viaţă lungă stătu înaintea celui prea înalt şi cerşu şi aceşti 30 de ani. POP., ap. GCR IL 358. <> (Substantivat) Părinte preacinstite, să ne erţi greşalci carii te chemăm, cela ce-nvăţai tuturora pocăinţă şi, ca cuconilor iubitorilor de părinte, dă-te noă, şi pre doritorii tăi, cu venirea ta, veseleaşte. DOSOFTEI, v. S. ianuarie 3779. Rugăm pre Preaputernicul Creator să vă păzască în perfectă sănătate şi fericire, ca pre un doritor şi făcător de bine al patriei noastre (a. 1774). URICARIUL, i, 177. Toţi cei doritori de folosul şi înflorirea patrii[i]s-au însoţit pentru un acest sfârşit şi au ajutorat cu ceia ce s-au putut (a. 1830). DOC. EC. 470. -O (Prin lărgirea sensului) Toată cugetarea ei se-mprospătase, toate visele ei reveneau splendide şi doritoare de viaţă. EMINESCU, P. L. 102. 2. Adj. Care manifestă afecţiune, prietenie faţă de cineva, plin de dor (3), de duioşie pentru cineva, prietenos (1), afectuos; stăpânit de dorul de a revedea pe cineva, de a fi împreună; dornic (2), (învechit şi popular) dorit (II 2). Al tău prea doritor părinte, treti-logofăt Ghinea Păturică. FILIMON, O. I, 127. Eu sunt mamă doritoare Şi trăiesc cu supărare. FOLC. MOLD. II, 80. + Care nutreşte sentimente erotice faţă de cineva şi dorul de a-l vedea, de a fi împreună, drăgăstos, iubito r;spec. stăpânit de plăceri sexuale; dornic (2), (învechit şi popular) dorit (II2). Gură tu! învaţă minte, nu mă spune nimănui, Nici chiar lui, când vine noaptea lângă patul meu tiptil, Doritor ca o femeie şi viclean ca un copil. EMINESCU, O. I, 80. Legându-mi, doritoare, colan de braţe moi, Mă-ntrebi: „E luna nouă alunecând prin foi?” PILLAT, p. 15. Păsăruică doritoare, Asta-i dor din depărtare ... Deşi sunt departe dus, Dorul tău tot m-a ajuns. FOLC. MOLD. I, 573. (Prin lărgirea sensului) Tu, fata mea, ai putut să te uiţi cu ochi doritori la acel mai despuiat de toată simţirea bună! slavici, O. II, 143. îi place-aşa iubirii, Să se trădeze însăşi din umbletul pornirii, Din colţul plin de zâmbet al doritoarei guri. COŞBUC, S. 32. Aşa împăratul june ... se întoarce îndată Cu inima ne-mpăcată Şi cu gânduri doritoare Pentru rumena floare. TEODORESCU, P. P. 171. 3. Adj. Care este hotărât (pentru ceva); care vrea, care intenţionează (să facă ceva); care aspiră (către ceva); care este de acord cu ceva, care consimte (la ceva); care este interesat (de ceva): care este amator (de ceva); dornic (3), (învechit şi popular) dorit (II 3), Doritoriu de a iscodi toate, au întrebat cu ce chip calcă poama. DRĂGHICI, R. 28/21. Să dea pricină de cercetare unor bărbaţi doritori a se pune oarecare reguli de obşte. CR (1839), 131 7'29. Jurnalele tutulor naţiilor satură curiositatea unui public doritor de novităţile lumei politice. DACIA LIT. 135/7. Ei sânt ca toţi lăcuitorii ţărilor calde: doritori de izbândă. RUS, I. I, 120/21. Un erou cu setea primejdielor de războaie, Doritor numai de slava, sângelui vărsat, puhoaie. CONACHI, p. 282. Făcându-ţi prin aceasta scrierile lor foarte 10474 DORITORIU - 1368- DORMI neplăcute înaintea poporului român celui doritoriu de citire. BĂLĂŞESCU, GR. 112/26, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Regele, doritor de a vedea mersul constituţional mai asigurat..., îi repetă acelaşi sfat. MAIORESCU, D. V, 84. O vedea atât de cuminte, ... atât de doritoare de a intra în voile lui. SLAVICI, O. n, 50. Eram doritor să mă fac cunoscut, să dau semne de viaţă. I. NEGRUZZI, în PLR I, 241. Doritor să-şi desăvârşească studiile, arfi voit să plece cât mai repede în Viena. SĂM. II, 202. Aceştia erau să dea pilda unei limbi literare... tinerimei doritoare de a se instrui. LUC. n, 339. Doritor de a şti orice, de a se deprinde cu orice împrejurări, de a primi pe umerii săi zdraveni orice fel de sarcină. IORGA, P. A. II, 94. Sunt foarte... doritor a nu-ţi face nici ţie, nici guvernului cea mai mică complicaţiune. TITULESCU, D. 229. Lângă tătuţă sunt doritor să umblu şi eu, ca să-i fiu Domniei Sale tovărăşie. SADOVEANU, O. XIII, 819. Vedeau în mine ... un om liniştit, doritor de ale fi de folos. ULIERU, C. 93, cf. SCRIBAN, D. Veneau acolo tineri... doritori să se popească. CĂLINESCU, I. c. 53. Istoricul literar, doritor să se specializeze pentru perioadele mai vechi ale evoluţiei literare, trebuie să dobândească cunoştinţele unui paleograf vianu, L. R. 14. Doritor să găsească o clipă de destindere, îşi lăsă mâinile în jos. vornic, p. 53. Totul este înregistrat cu spiritul omului nou, doritor de cultură enciclopledică. IST. LIT. ROM. II, 145. Doritor să cunoască trecutul istoric al ţării sale... cerceta... arhivele de acolo. MAGAZIN IST. 1968, nr. 2, 47. Credeţi că s-ar putea strânge în jurul muzeului, un nucleu de oameni doritori să contribuie la popularizarea acţiunilor? CONTEMP. 1975, nr. 1 506, 5/8. De o neastâmpărată inteligenţă, era doritor de a şti şi a citi orice. MAGAZIN IST. 1975, nr. 4, 48. <> (Substantivat) Doritorii de a ajuta această întreprindere vor binevoi a se subscrie şi a o trimite înapoi la redacţia, acestei foi. heliade, în plr i, 25. Doritorii de a avea această carte se vor adresa ... la redacţia aceştii foi. FM (1843), 1762/28. Capela imperială... o cercetai, fiind pururea deschisă doritorilor de a o vedea. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 196. Mulţumind pe deplin curiositatea cea filologhică a doritorilor. BĂLĂŞESCU, GR. 111/30. Aceşti curtizani, marii şi mărunţii doritori de a stăpâni ...nu vor lipsi. CARAGIALE, O. III, 101. An de an năvăliau în Moldova cazacii ... ajutându-se cu doritorii de domnie. IORGA, C. I. II, 155, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Povesti celor doritori de amănunte că primul-ministru a avut adineaori o audienţă la rege. REBREANU, R. II, 78. Trecură ... dând prilej doritorilor să-şi aleagă favoritul. TUDORAN, P. 507. Doritorii de informaţii au înroşit telefoanele. RL 2007, nr. 5 270. F i g . Melodiile ...se scurg în afară doritoare de-a trezi alte suflete, de-a emoţiona alte inemi. CONTEMPORANUL, vn2, 326. Din crengi lucesc frumoasele podoabe Ca doritoare să le facem roabe. SĂM. II, 446. (Prin lărgirea sensului) împăratul să apucă de arme, fără de personalnica rugare, din lipsele ceale duritoare, din cea neîmpotrivitaore rugătoare deatomiţă. MANIFEST (1813), 23/19. V-am deprins a vă lipsi de feliuri de gusturi mult doritoare, fără a vă măhni. DRĂGHICI, R. 111/10. Duhul tău, care degeaba se luptă şi se munceşte, Doritor tot de aflare pe cât viaţa îl hrăneşte. CONACHI, P. 276. Gâtul nalt lua acea energie marmoree şi doritoare totodată. EMINESCU, P. L. 77. Vorbe şoptite la urechi doritoare de aşa ceva. barbu, princ. 46. + (Gram.; învechit, rar) Care arată, care exprimă o dorinţă (3). Chipul furmei cei proaste de câte feliuri este? De doao feliuri: silitori şi doritori ... Ce este cel doritori? Este prin care poftim orice lucrare şi să sfârşeşte la ,,-z”, precum: „vănez”, „îndemnez”. EUSTATIEVICI, GR. RUM.2 49. 4. S. f. (Bot.) Plantă erbacee din familia scrofulariacee, cu tulpinile întinse pe pământ, cu flori mici, de culoare albastru-deschis sau violet, solitare la baza frunzei (Veronica hederifolia). Cf. panţu, pl., BORZA, d. 178, 229. - Pl.: doritor, -oare. - Şi: (învechit) doritoriu, -ie, duritor, -oâre adj. - Dori2 + suf. -tor. DORITORIU, -IE adj. v. doritor. DORIŢÎV adj . v. doritiv. DORJENEL adj. (Cu sens neprecizat, într-o poezie populară, probabil) Durduliu. S-a născut şi D[umne]z.eu Tot din ieslea boilor Şi din floarea fânului Mititel De-nfăşeţel Scurticel De dorjenel. BIBICESCU, P. P. 239. -Pl. ? - Et. nec. DÔRKING subst. (Zool.) Rasă de găini mari, originare din Anglia, crescute pentru came. Cf. der, ndn. - Din engl. dorking. DORLUC subst. (învechit, rar; cu sens neprecizat, probabil) Obiect aurit. Una părechi cercei cu diiamanturi i unul dorluc (a. 1806). IORGA, s. D. XXI, 186. - Accentul necunoscut. - PL: ? - Et. nec. DORMEÂZĂ s. f. v. dormeză. DORMÉS subst. v. dormeză. DORMEZĂ s. f. Mobilă, alcătuită dintr-un cadru de lemn pe care este fixată o somieră acoperită cu material textil, care serveşte la dormit; divan (II). Cf. COSTINESCU. Patul ... era şi fotoliu, scaun, „dormeusă”, masă pentru jocul de cărţi. SĂM. II, 335, cf. alexi, w., ŞĂINEANU2 în afară de masa şi scaunele pe care stau comesenii nu e niciun alt mobilier decât o dormează veche. ANGHEL- IOSIF, C. L. 136, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Nu ştii câte nopţi am petrecut minunat, cetind amândoi pe dormeză? CAMIL PETRESCU, T. II, 143. Mă rog ţie, o singură noapte ... Pe dormeză, în salon. BRĂESCU, O. A. I, 185. Numai o dormeză roşie era lipită de un perete, cu un geamantan alături. PREDA, I. 123, cf. DL, DEX. Ne-am aşezat, ..., pe dormeza îngustă. CĂRTĂRESCU, N. 115. - Scris şi: (după fr.) dormeusă. - PL: dormeze. - Şi: (învechit, rar) dormează (resmeriţă, d.) s. f., donnés (costinescu) subst. - Din fr. dormeuse. DORMÎ vb. IV. I n t r a n z. 1. (Despre fiinţe) A se afla în stare de somn (1); a fi adormit. Eu adurmiiu şi durmiiu şi sculaiu, că D[o]mn[u]lu sprejenitu-me-au. PSALT. HUR.2 88. Doamne, de va durmi, mântuit va fi... ei le părea că de adurmitul somnului grăiia. CORESI, EV. 95. Că noaptea, unde dormu ei pun pre împăratul în mijloc. C. POP.2 I, 152. Când durmiia împăratul amiază-z.i, ei intrară şi-l prinseră de-l orbiră. MOXA2, 171. Când vom să dormim, aceasta să o avem străjeariu. VARLAAM, C. 48. Cela ce să va împreuna cu vreo muiare presprefîre dormind în somn ... să să cearte. prav. 210. Veni cătră ucenicii Lui şi află pre ei dormind. N. TEST. (1648), 3571, cf. M ARD arie, L. 203/15, ANON. CAR. De-ngrodzeşti pre toţi păgânii în oşti multe Că le dai spaimă prin somn când dorm cu dulce. DOSOFTEl, PS. 251/7. Cuvânt fără de leage fuseră asupra mea; au cela ce doarme nu va adaoge a să scula? BIBLIA (1688), 3942/48. Craiul de Spania dulce doarme (a. 1693). FN 6. Au îmbătat cu holercă pre căzacii cei din cetate şi, dormind beţi, au dat ştire turcilor. NECULCE, L. 62. Avem să zicem la această vorbă... pentru ce să doarmă Hristos în corabie. ANTIM, O. 175. S-au întors înnapoi şi iar au văzut pe voinicul acela dormind (a. 1747). GCR II, 41/12. Nu să cade să mănânci mult, nici să dormi mult. PILDE, 108/23. Ostaşul şedea în casă şi copilul dormea (a. 1802). GCR II, 189/25. El a răspuns cam buşuluit: las-o să doarmă (a. 1803). IORGA, S. D. XII, 195. Eva ... s-au zidit de D[u]mnezeu dintr-o coastă a lui Adam, dormind el. GRECEANU, î. 16/15. Oare nu cumva dorm eu? Şi visez lucruri de care Fantezia grije are. MONTAN, S. 17/3. Şi-n braţele sale-l ţine Şi aşa din 10483 DORMI - 1369- DORMI gură-i grăiaşte: Dormiţ, odihneaşte, Şi curând mi-ţ creaşte. TOMICI, î. 106/11. Nu am putut de a nu hotărî să mănânc şi să dorm întru acest feliu de adunare, oblăduirea, 49/8. A doua zi osteni mai puţin şi dormi bine. CĂPĂŢINEANU, S. 90/14. După aceasta au mai dormit cu multă uşurinţă până la asfinţirea soarelui. DRĂGHICI, R. 139/5. Mă prefăceam că dorm şi pricepeam limba lor prea bine. GORJAN, H. I, 69/20. Multe insecte şi viermi dorm ziua. J. cihac, i. n. 9/16. Voieşte să petreacă aici la noapte fără să doarmă. CR (1839), 2332/2. De va fi lehuza ostenită şi ar vrea să doarmă să să lase. MEŞT. MOŞ. 43/4. N-am putut să dorm zece nopţi. DESCR. AŞEZ. 84/6. Am dormit..., dar n-am mai visat nimic. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 121. Santinela care ... va dormi, ori va mânca ...seva pedepsi cu bătaie. CONDICA O. 25/23. Banii cerdacurilor în 3 cerdacuri pentru dormit (Schlafgeld) pe aceşti doi ani (a. 1846). ştefanelli, d. C. 425. Craiul dimineaţa vine... Pre toţi dormind îi găseaşte. BĂRAC, A. E. 4710. Te-ai lungit în iatac şi ai dormit până a doua zi. PR. dram. 209. Câinele meu ... doarme lângă foc. NEGULICI, E. 1,175/15. El dormia când intrai pe poartă. PELIMON, I. 13/3. In strane, culcaţi pe mici saltele, dormiau trei copilaşi. CONV. LIT. m, 62. Albina doarme-ascunsă în macul adormit. ALECSANDRI, POEZII, 277. Biblia ne povesteşte de Samson, cum că muierea, Când dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea. EMINESCU, 0.1,159. Mi s-a spăriet somnul, de parcă am dormit o noapte întreagă. CREANGĂ, p. 131. într-un colţ, doarme altul cu capul pe masă. CARAGIALE, O. I, 75. Dormea-n toiul fierbinţelii pe palele mirositoare de fân. VLAHUŢĂ, S. A. II, 10. Dorm doi pui de nevăstuică Sub o brazdă de otavă. GOGA, POEZII, 43. Nu mi-e somn, şi n-aş putea durmi! AGÎRBICEANU, S. 121. Câinele doarme cu botul întins pe vatră. C. PETRESCU, S. 52. Paianjenii dormeau în reţelele întinse între straşină şi trandafiri. GALACTION, O. 42. S-a dus de s-a culcat în căruţă, cu capul în şuşleţ. Dar de dormit - pace bună. id. ib. 269. M-am deprins astfel... să nu dorm, să gândesc în loc de a lucra. NEGULESCU, G. 104. Doarme cinci ore pe noapte. E. IONESCU, E. 75. Casă poată dormi copiii bine, se dă să bea fiertură de iarba somnului. BUJOREAN, B. L. 251. Cei mai mulţi dintre bolnavi dormeau, unii pe-o coastă, alţii pe spate, cu gura deschisă, sadoveanu, O. vi, 118. Bagă de seamă, tătuţule, că doarme un câine în mijlocul străzii. ARGHEZI, C. J. 85. In partea de jos a stratului, e locul în care scoicile dorm, strânse ca într-un cuib. BOGZA, V. J. 33. Ii spuse că i-a pregătit de dormit în bucătărie pe un pat de campanie, beniuc, M. C. I, 260. De mult a simţit nevoia ...să doarmă pe săturate. VINEA, L. I, 93. Cei ce au gaz metan să nu doarmă cu focul aprins. BELEA, P. A. 180. Meduzele şi peştii străvezii Dormeau lângă albastrele temelii. ISANOS, ţ. l. 75. Mai avea două ceasuri de dormit, barbu, ş. n. 109. Cu tulpinile florifere se făceau scăldători copiilor ca să doarmă. BUTURĂ, EB. 1,219. Cuptorul servea la copt mălaiul, alivencele, pâinea şi ca pat pentru dormit, oferit, în special, bătrânilor, pavel, s. e. 25. Dorm agitat şi visez un bătrân. CĂRTĂRESCU, N. 7. Unii dorm în maşini, alţii au închiriat camere. RL 2005, nr. 4 686. Eu am dormit foarte lin şi dulce în patul mieu. SBffiRA, P. 111. Când eram de nu iubiam, Unde mă culcam dormiam. RETEGANUL, TR. 89. Şi ce mai frumos dormeam Şi un vis mândru visam. PĂSCULESCU, L. p. 159. De-a tău dor, nu pot durmi. BÎRLEA, c. P. 53, cf. T. PAPAHAGI, M. 50, ALR II3 537, ALR SN Vllh 2 014, BALADE, III, 148. De-ai şti, maică, gândul meu, N-ai durmi noaptea, de greu. FOLC. TRANSILV. I, 178. Ei trei zile mi-şi dormeau, De nici nu se pomeneau. FOLC. OLT. - MUNT. II, 119, cf. FOLC. MOLD. I, 103. Cum îţi vei aşterne, aşe vei dormi. ANGHEL-IOSIF, C. M. I, 72, cf. SCRIBAN, D., boureanu, S. p. 14, zanne, P. ni, 4, 5. <> (Prin analogie) Cătunul dormea liniştit sub bătaia neîncetată a ploii. MILLE, v. P. 150. Satul dormea într-o beznă adâncă, rebreanu, i. 157. Niciun alt om nu apăru; tot palatul dormea, bacovia, o. 207. (Urmat de determinări comparative, adesea eliptice, sugerează modul de dormit (1) A dormi bute. BARONZI, L. 43. Ca plumbul surd şi rece el doarme ziua toată. eminescu, O. I, 96. Oşteanul, mai la o parte, dormea dus, ca omul fără grijă. GANE, N. I, 24. Dar tu să ştii că eu dorm iepureşte; şi pe lângă işti doi ochi mai am unul la ceafă. CREANGĂ, O. 4. Doarme dus până la clopotul de gustare. CARAGIALE, O. I, 25. Toţi zeii dormeau bumbeni. ISPIRESCU, U. 87. S-auzea, trăgănat şi greoi, horcăitul bătrânului ce doimea dus. vlahuţă, s. a. II, 14. Toată lumea dormea dusă. MILLE, V. P. 220. Dintr-un timp şi vântul tace; Satul doarme ca-n mormânt. COŞBUC, B. 7. Se făcea asemenea că doarme dus, dar el nu dormia. MARIAN, î. 50. Pe ţărm, cu un butuc drept căpătâi, doarme dus un plutaş. SĂM. I, 5. Gruia adormise, Doarme ca un copilaş Legănat de vise. IOSIF, V. 110. Gospodarul şi gospodina dormeau duşi sub o plapomă. HOGAŞ, DR. I, 2. Mantaua şi pătura ţi-o trage de pe tine dacă nu dormi ca iepurele. BRĂESCU, V. 9. La umbră dormea dus un maimuţoi, voiculescu, poezii, n, 188. Ce ştiu copiii... dorm buştean, fără grijă. BART, S. M. 35. Are obrazul rumen şi gura sângeroasă, mănâncă solid şi doarme dus. CĂLINESCU, c. O. 178. Mama îi leagănă în poală ...să doarmă duşi, unşi - somnului supuşi. STANCU, D. 14. Au şi încercat să-l trezească, fără succes însă, căci Mustea dormea ca un butuc. BENIUC, M. C. I, 260. Se ghemuise sub foaia de cort pe pragul bordeiului şi dormea tun. CAMILAR, n. I, 222. Dormi frumos cum doarme mielul, dormi ca pasărea-n pădure. ISAC, O. 98. Dormeau tun până dimineaţa. BARBU, G. 171. Cei doi călători dormeau duşi lângă focul de lângă căruţe. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 23, 14/4. Puişor de ortoman, ce dormia ca un buştean. TEODORESCU, P. P. 554. Şi după ce să sumeni, să culcă şi dormi ca dus din lume. RETEGANUL, P. II, 75. Vin la mama şi te culcă, şi dormi ca mielul la oaie. ŞEZ. I, 122. Vino pe la miez pe noapte Când duşmanii dorm pe moarte. BIBICESCU, P. P. 67. Haide peşte De mi-l creşte... Şi-l aruncă-ntr-un vălcel Să doarmă ca un purcel. ŞEZ. V, 13. A durmi să tai lemne pe el ciauşanu, gl. (T r a n z . ) Au dormit somn cu odihnă Pănă-n dzuă de la cină. DOSOFTEI, PS. 17/1. O, mai bine în veace să fie murit decât dormire ca aceasta să fie dormit! cantemir, 1.1. II, 35. Pre crucea aceasta dormu somnul paternii, a morţii, carea au mijlocit viaţa a toatei lumi. ANTIM, O. 182. întunearecul nopţii l-au lăsat... Dumnezeu ca să-l dormim şi să ne fie de odihnă. PISCUPESCU, O. 53/6. Dorm toţi somnul cel mai dulce. PR. DRAM. 132. Să doarmă somn de îngeri pe sânul alb de fiori. EMINESCU, O. I, 17. Dorinii un somn şi visai un vis de alea de care pune necaz pe inimă. MIRONESCU, S. 98. Doarmă-şi în pace somnul. EFTIMIU, N. 15. Şi am dormit un ceas de somn necunoscut celor vii, cum n-am mai dormit de atunci niciodată. GALACTION, O. 42. El dormea bucăţi mari de somn adânc tăiate de glasul ceasornicelor din cetate. DEMETRIUS, A. 61. In vizuini îşi doarme, sătul somnul, ursul. ISAC, O. 210. Dormisem Un somn greu. labiş, p. 240. Buruiana c-om săpa Şi-i vompune-o-n locul meu Ca să doarmă somnul greu. ALECSANDRI, P. P. 324. Badiul somnul că-şi dormia, Vis frumos că mi-şi visa. TEODORESCU, P. P. 540. De-ar fi şapte nopţi legate laolaltă încă s-ar cumpăni să le doarmă. RETEGANUL, P. I, 57. Greu somn am mai dormit. ŞEZ. iv, 202. ^ F i g . învăţătura doarme la inemă, e nu întru cărţi zace. C. POP.2 I, 144. Să nu pui pre aluoat sânge de jirtva Mea, nice să doarmă grăsimea praznecului Mieu până dimineaţă, biblia (1688), 552/54. Să nu doarmă simbria năemitului tău la tine pană dimineaţa. TEAMPE, o. S. 84/21. Dar comitetele dormiau, preoţii nu iubiau a-şi face de lucru. BREZOIANU, î. 16/8. De mii de ani în sânu-i dormind, zace ascunsă Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă. ALECSANDRI, POEZn, 90. Acea tainică simţire, care doarme-n a ta harfă In cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă? EMINESCU, O. I, 137. Ce mândru-i satu-n care doarme Copilăria mea-ngropată. VLAHUŢĂ, O. a. I, 74. In cetăţuia ta de apă Dorm cântecele noastre toate. GOGA, POEZII, 10. Voi singuri ştiţi ce taine dorm în ceaţa gândurilor noastre. DENSUSIANU, L. A. 128. O piatră funerară Sub care dorm, ca-n trei sicriuri, Trei stinse-acorduri de chitară. MINULESCU, vers. 22. Numai Ceahlăul stă gol şi solitar în peisagiul poetic. Şi-n jurul lui dorm legende preistorice. SADOVEANU, O. IX, 141. Şi rugăciunea serii nădejdea îşi aruncă Pe dealul unde doarme întregul meu trecut. PILLAT, P. 10. A. deşteptat în noi porniri ce dormeau de multă vreme. OPRESCU, S. 49. 10483 DORMI - 1370- DORMI Lumina zgribulită de-a fi dormit afară ... Sfioasă se strecoară. PERPESSICIUS, S. 57. Obişnuitu-s-a gândul Să doarmă în mine Vârste de-a rândul. BLAGA, POEZn, 408. Doarmă dragostea-mi în tine. Şi te-acopăr tot mai bine. ISAC, O. 98. Sub fiecare polog dormeau dorinţe şi ambiţii. BARBU, PRINC. 169. Dormea un abur rătăcit în mintea lui netulburată, dimov, T. 58. <> L o c . adj .De dormit = (despre încăperi) în care oamenii dorm (1) (în timpul nopţii). Cf. lb. După aceasta au vizitat înălţimea Sa dormitoriile (casele de durmit) cadeţilor, muzeul, spitalul. AR (1829), 134V40. Să nu se puie niciodată flori în odaia ...de dormit, albineţ, M. 84/8. Palatul său avea 12 odăi de dormit. ASACHI, L. 802/48. După aceea venea un cabinet de dormit, garnisit cu acelaşi gust ca şi camerele pe care le-am văzut. EMINESCU, O. VIII, 567. în camera de dormit trebuie să fie cât să poate de puţin mobilier, bianu, d. S. 251. Priveliştea... luminii discrete din vagonul de dormit... îmi adăogă adânca părere de rău, că nu-mi era îngăduit şi mie să plec. brătescu-voineşti, p. 17. Emilia a trecut alăturea, unde ştiu că e camera de dormit. CAMIL PETRESCU, P. 69. S-a aşezat pe pragul dintre sală şi odaia de dormit, ghemuit şi abia răsuflând. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 229. Odaia de dormit îi o cetate cu uşi şi cu obloane de fier. SADOVEANU, în SĂM. VI, 1 065. îşi umpleau camerele de dormit cu puşti. RALEA, 0.25. Casă de zid, cârciumă în faţă, odăi de dormit, barbu, G. 91. +F i g . (Despre lucruri, despre natură, elemente din natură etc.) A se afla într-o stare de repaus, de linişte, de nemişcare (reală sau aparentă); a sta neclintit, încremenit în acelaşi loc. Oştile:stau pe locu; doarme pământu; nice turcii nu să mişcă, nice muscalii (a. 1790). IORGA, S. D. vin, 109. Toată natura doarme. MARCOVICI, C. 33/9. Sămânţa doarme iama ascunsă în sânul pământului, id. D. 3/24. Cerul nu doarme, şi este judecător prea drept. GORJAN, H. IV, 218/4. Muntele multe veacuri dormise şi devenise ca o colină plăcută, tapetată cu iarbă verde. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 166. Ajung amândoi pe marginea unui lac în care domi nişte ape stătătoare. PÂCLEANU, I. I, 133/8. Iarna este sezoana somnului arboriloru, cându activitatea tutoru părţiloru pare că doarme. BARASCH, B. 66. Macul singur, roş la faţă, doarme dus pe ceea lume! ALECSANDRI, O. 186. Când pe stele aurie Noaptea dormea uşurel EMINESCU, O. I, 14. Şi doarme şi apa şi vântul. COŞBUC, P. II, 7. Codrul tăcut, singuratic ... doarme sub flori de zăpadă. SĂM. I, 38. Căsuţele, mici şi joase, săptămâni întregi dorm liniştite, cu lăcăţi mari la uşile de brad. DUNĂREANU, CH. 103. Doarme plugul pe rotile, în pacea serilor de toamnă. GOGA, POEZH, 6. Pe lanuri dorm spicele grele. id. ib. 36. Se prefăcuse moara într-o cetăţue albă şi roata cea mare dormea înţepenită. ANGHEL - IOSIF, C. L. 25. Păşesc cu respect prin ... muzee, pe lângă vitrinele în care dorm figurinile de lut informe, id. ib. 49. Dorm mlaştinile-n somnul Adânc al nesimţirei. DENSUSIANU, L. A. 50. Păduri mari de brad durmiau pe coastele lor. AGÎRBICEANU, A. 67. întreaga fire dormea şi visa. HOGAŞ, DR. I, 36. Copacii dorm în pace lângă apă. AL. PHILEPPIDE, A. 38. Dorm volumele savante-n îngheţatele vitrine. BACOVIA, O. 62. în rada portului ... ce pare o lacrimă-a Mediteranei, Dorm trei galere ancorate de zeci de ani. MINULESCU, VERS. 49. De ambele laturi ale căii, stâncăria revoluţiilor primare doarme în blocuri, dându-ţi iluziunea unei turme în repaos. GALACTION, o. 29. Apele dorm duse şi morile au stat. CAMIL PETRESCU, P. 384. O agrafă de urmuz pe care dormea coclită o viespe de mărgean. KLOPŞTOCK, F. 169. în preajma terasei, în valea care doarme sub ruine, totul tace. COCEA, s. I, 97. Doarme câmpul, ninge ca din vis. LESNEA, VERS. 336. Măslini fără de frunze dormeau mocniţi pe coaste. VOICULESCU, POEZH, I, 32. Apa verde şi lină dormea, cu umbra tufişurilor înfund. SADOVEANU, O. IX, 370. Găsim ... monede, lucruri mici, urmele unei lumi ce doarme în adâncimea întunecată a fundului, bart, S. M. 21. Un oraş-nălucă doarme ancorat în ocean, pillat, p. 45. în văzduhuri zmeu, Doarme alesul, copacul meu. BLAGA, POEzn, 169. Câmpiile dorm fericite şi neştiutoare. BOGZA, c. o. 206. Marea în jur dormea. tudoran,p. 564. Umedă de ploaie, câmpia dormea în tăcere. PREDA, M. 105. Toate dorm amorţite de-a zilei povară grea. ISAC, O. 108. Dorm în gunoaie stive de fier vechi, labiş, p. 381. Sub tâmpla ţării cât se află grâu Niciun atom n-ar mai putea să doarmă. CONTEMP. 1975, nr. 1 497, 38. Sub lucerna cosită de gânduri Doarme cerul învins. ROMÂNIA literară, 1975, nr. 461/2. Liniştit acum pământul doarme ca. un bivol în ploaie, flacăra, 1976, nr. 50, 1. Şi la miez-de-noapte, Dorm apele toate, Să mi te îngroape. FOLC. MOLD. I, 84. <> T r a n z . Roua ce, pe viţă, lucind îşi doarme somnul PERPESSICIUS, S. 171. 2. (Despre fiinţe; urmat de determinări locale sau modale) A obişnui să doarmă (1), a avea deprinderea sau preferinţa de a adormi (într-un anumit loc sau într-un anumit mod). Cumu-s amu ceia ce dorm întru corabie ... aşa şi noi, vreamea vieţiei noastre treace. CORESI, EV. 510. Pururea easte cu ochii deşchiş când doanne. C. POP 2 I, 159. Se duse în Ţarigrad şi se năimi pre la oameni de se hrăniia. Noaptea durmiia la o besearecă. MOXA2, 183. Iară omenii Dumiilor Vostre au curs dup-înş şi i-au giufnjs durmind în sălaş noaptea (a. 1601). HURMUZAKI, XV, 787. Trupul, pentru că iaste din pământ, lucrurile ceale pementeşti iubeaşte să facă, adecă să doarmă mult, să mănânce mult, să bea mult. varlaam, C. 423. Că ce eşti aşe în sărăcie? Că T-ai culcat prea fân uscat, durmind între boi şi asini? (1600 - 1650). GCR I, 136/31. Şi daca s-au împreunat toţi, împărţindu-să în trei polcuri, i-au lovit cându dormiia fără grijă. URECHE, L. 187. Cănd va dormi neştine într-un pat cu copil tânăr, face prepus mare, cum iaste adevărat sodomlian. PRAV. 211. Săvai că veţi dormi între doauo grămezi de piatră fi-veţ ca aripile porumbelului argenţite. PSALT. (1651), 121710. Samoil dormiia în beseareca Domnului, unde era sicriiul lui Dumnezău. biblia (1688), 1962/8. Odată, după ce sfârşi sv[â]ntul pravila de noapte, şi cum avea obiceaiu de dormiia pre piiatră ..., şădea priveghind (a. 1691). GCR I, 288/19. Sânt siliţi de a-şiface pătuluri prin copaci pentru ca să doarmă. AMFILOHIE, G. 49/10. Şi pentru nevoia firii, culcându-să dormiia puţin, numai cu o haină fiind, şi desculţ (a. 1809). GCR ii, 203/26. Bieţi posluşnici ... nici case n-au, ci toţi să înghisuiesc noaptea în câte vreun coşar dă vaci dă dorm (a. 1810). DOC. EC. 84. Cânele dormea la ameazăzi în iasle, deasupra unui maldăr de fân. CARCALECHI, C. 87/13. Grecii... dorm după prânzul lor pre divanuri. OBLĂDUIREA, 91/12. Să nu se mănânce în odaia aceea ... să nu doarmă acolo niminea. POENARU, î. 122/4. Daca umblă cineva încet sau iute, daca doarme mult sau puţin ... ce-ţi pasă? BUZNEA, C. 84/1. Să intrăm în palat unde dorm eu, şi atunci vei vedea cu ochii acelea. GORJAN, H. I, 7/29. O viaţă adevărat călugărească ... dormind totdeauna cu capul pe o peatră vârtoasă. ASACHI, L. 35 Vl 5. Este ştiut ce folos aduce deschiderea ferestrilor la odaia în care cineva lăcuieşte sau doarme, descr. aşez. 20/30. După ameazi mai toţi lăcuitorii dorm câteva ore. RUS, I. I, 149/32. Dacă ar arăta copiii aplecare cătră dropica capului, atuncea se recomândă se doarmă cu capul sus. FM (1843), 248V5. Persoanele învăţate a donni la aer liber şi sub copaci sânt supuse la boale din urechi şi alţi accidenţi. man. SĂNĂT. 72/6. Toată paserea doarme la culcuşul său în pom. pann, e. i, 15/9. Nu e bine să ţie cineva flori colorate noaptea în camera unde doarme. BARASCH, I. N. 121/3. Câte douăzeci şi treizeci de inşi într-o odaie dorm într-un pat pe scânduri, fără mindir. GHICA, C. E. ii, 387. Om aspru care doarme culcat pe-un buzdugan, Ursan ... E scurt la grai. ALECSANDRI, POEZII, 284. Eu nu dorm niciodată în tren. CARAGIALE, O. I, 200. In liniştea adâncă se auzeau numai sforăiturile cailor din grajd şi în răstimpuri horcăitul vizitiilor cari durmiau în trăsuri, învăluiţi în mantale blănuite. AGÎRBICEANU, a. 55. Ion dormea toată vara în podul cu fân de deasupra grajdului, rebreanu, i. 45. Dorm la un loc cu vitele, c. PETRESCU, S. 84. Alături era odaia fetelor în care dormeau surorile cele mari. BRĂESCU, A. 21. Ceilalţi copii trebue să doarmă la un loc cu părinţii. SAHIA, N. 97. Vedea bine, colo, peste vale, cele trei gemuleţe luminate la odaia mare, unde dormea fata. POPA, V. 115. Aceşti bolnavi dorm şi noaptea cu ferestrele deschise. VOICULESCU, L. 43. O acăţa ăe peretele dinspre răsărit al odăii în care dormea. MOROIANU, S. 31. O găină din cele ce dorm 10483 dormi - 1371 - DORMI afară în pomi. BĂCESCU, PĂS. 248. Gâscanul pe care îl moştenise de la mamă-sa ... dormea cu ea în odaie. ARGHEZI, s. XI, 17. Dormea mereu pe o singură latură, ca să nu strice cearceafurile. CĂLINESCU, I. 110. Pe locul bătătorit în care dorm în fiecare noapte, vitele îşi frâng genunchii, aşezându-se greoi şi solemn pe pământ. BOGZA, c. O. 71. Oamenii dorm pe afară, aştern rogojinile pe pământul gol. STANCU, M. I. 165. Ziua, dormeam cu geamul astupat cu cerga calului. CAMILAR, N. I, 27. Nevasta directorului doarme în aceeaşi odaie cu fata. DEMETRIUS, A. 38. Dormeau vara în corturi. TUDORAN, P. 52. Aceste intoxicaţii le întâlnim ... la persoanele ce ... dorm într-o cameră în care afumă o sobă. belea, p. a. 170. Lucrau amândoi pe un şantier şi dormeau în barăci. PREDA, M. S. 9. Fetiţa nu mănâncă şi nu doarme fără păpuşa asta verde. flacăra, 1975, nr. 45, 16. Noaptea durmiau prin crăngile copacilor, ca să nu deie de ei vrun lup să-i mănânce, reteganul, P. I, 45, cf. ALR ll/i h 104. O Refl.impers. Nici un pat nu are înfăţişarea obişnuită a unui culcuş omenesc în care se doarme. DEMETRIUS, A. 278. + (Despre oameni) A rămâne peste noapte undeva pentru a dormi (1), a petrece noaptea într-un anumit loc. Şi acolo în aceaia noapte durmi şi luo din acela ce era la mână darure fratelui său. PO 111/17. Deşi i s-au părut cu primejdie a dormi în acel chioşc, au fost silit însă să rămâie acolo. DRĂGHICI, R. 161/1. Au dormit trii nopţi pe paele acele, unde era ascuns cadavrul. ALBINEŢ, M. 22/23. Când te vede cineva eşind dimineaţa dintr-o casă, zice că ai dormit acolo noaptea. ISPIRESCU, ap. ZANNE, P. I, 28. Ţi-e drumu-ndelungat, Şi-i noapte. De n-ai gazdă-n sat Să vii să dormi la noi. COŞBUC, P. I, 230. Ei nu-l pot găzdui, fiind mulţi ... Va trebui deci să doarmă în Armadia. rebreanu, I. 128. Ne-am întors la cazinou că n-aveam unde dormi. CAMIL PETRESCU, T. I, 202. Cu pături în spinare, drumeţii dorm unde apucă. ARGHEZI, C. J. 58. Până mâine dormi aici, este odaia mea. CĂLINESCU, E. O. I, 31 .De dormit, tot acasă o să dorm, şi mâine seară, şi poimâine noapte. C. petrescu, a. r. 30. Nimeni nu putea să spună pe unde dormeau. BARBU, G. 86. Am dormit la „ Cornu vânătorului”. FLACĂRA, 1975, nr. 22, 14, cf. alri 308, ib. 337/63, 158, 164. 3. (Despre fiinţe; de obicei urmat de determinări ca „de-a-n picioarelea”, ,,din picioare”, ,,pe el”, „meigând” etc.) A fi cuprins de o stare de moleşeală, de oboseală, de somnolenţă, a moţăi de somn; a dormita (2). Că dacă-ţi îmbla durmindpă cale ... Nu împliniţi voia Mării[i] Sale. BUDAI-DELEANU, Ţ. 104, cf. POLIZU. Doarme totdeauna când face ceva. PONTBRIANT, D. Părea nepăsător pentru tot ce se petrece împrejuru-i şi că umblă dormind pe picioare. MACEDONSKI, O. III, 24, cf. DDRF. Mătura în prăvălie şi dormia din picioare. IORGA, C. I. III, 138. Abatele nu mai avu îndoială că acel care-i călăuzea prin templul lui Dumnezeu doarme, ori cel puţin dormitează, cu obrazul în coama calului. SADOVEANU, O. X, 45. Miile de soldaţi tăceau; unii mergând, dormeau; picioarele mergeau singure. CAMILAR, N. I, 7. Dormi pe linie? Rău că nu vă omoară de tot. DAVIDOGLU, M. 22. Omul ăsta doarme şi pe bicicletă. BARBU, ş. N. 253. Dar doarme mergând pe brazdă, doine, 84, cf. ALR n/i h 104. + (Prin vestul Olt.; la jocul mija) A miji (I 2). O fată duarme şi noi ne pitulăm. PORŢILE de FIER, 326. 4. (învechit; despre oameni) A avea relaţii sexuale cu cineva. Foarte se mâniară, cum acest lucru spurcat el ară fi făcând pre Is[rai]l durmind cu fata lui Iacov. PO 116/10. Muiarea domnu-său aruncă-şi ochii pre Iosif şi zise: dormi cu mine. ib. 135/5. Şi adăpară şi întru aceea noapte pre tatăl lor cu vin şi, întrând înlăuntru cea mai tânără, dormi cu tatăl ei; şi n-au ştiut când s-au culcat cu ea. BIBLIA (1688), 13V49. în seara viitoare îi adusă pe cfată a unui ofiţer ostaş şi dormi cu dânsa. GORJAN, H. I, 12/26. 5. F i g. (Despre oameni) A nu participa la ceea ce se petrece în jurul său, a fi indiferent, nepăsător, absent; a sta în inactivitate; (astăzi rar) a dormita (1). Să nu dormim în somnul păcatelor, ce să facem ca şi robii cei înţelepţi, varlaam, C. 291. Iar Bogdan hatmanul şi Iordachi visternicul într-aceli 3 săptămâni n-au dormit, ce s-au gătitu-să. NECULCE, L. 116. Dracu nu doarme; cine întii zisă Bine o nimeri! BUDAI-DELEANU, Ţ. 176. Destul cim dormit, vremea este să ne deşteptăm! MUMULEANU, C. 45/5. Neamul nostru dormea până acum şi acest fel de pilde nu avem. CR (1829), 162V22. Pe cât se vede nu doarme ci să sârguieşte să arate ai cui strenepoţi sântem. ib. (1830), 328715. O, ticălosule, tu dormi, în vreme când toţi ciialanţi varsă sudori de moarte muncind. DRĂGHICI, R. 10/25. Toţi stăpânitorii să fie pururea gata şi îngrijaţi, căci vrăjmaşii lor nu dorm. GORJAN, H. 1, 129/35. Acum toţi sânt delitanţi Ce nu ştiu a se opune Dar ştiu dormi de minune. SION, POEZII, 66/13. Studenţi cari dormeau cu capul pe cărări visând ministerii. EMINESCU, O. VII, 138. Nu vedeţi că lumea doarme lângă muza voastră slabă, Că aduceţi tot aceea ce atâţia au adus? MILLE, v. P. 76, cf. resmeriţă, d. în faţa instituţiei burgheze, care de obicei doarme şi n-ascultă, stăteau ... Ion Chirilă şi Mihalache Cojocaru. SADOVEANU, O. IX, 468. Poporul doarme: nu-l treziţi! El... rabdă. ARGHEZI, B. 142. Toată ziua doarme-n pat Şi nu lucră că-i păcat. FOLC. transilv. i, 319. ^ Tr an z . Până când dormim în patul lenevirii, somnul cel greu şi purtătoriu de moartea păcatului? ANTIM, O. 350. Poporul cel mare al nostru ...a dormit un somn jalnic în întunericul satelor. SADOVEANU, O. VI, 455. 6. (Despre oameni) A-şi duce viaţa (în linişte); a avea pace, tihnă; a sta fără griji; (învechit) a dormita (3). Izbăvit-au sufletul mieu de mijloc de schimeni, că adurmiiu (durmiiu H) turburat. PSALT. 109. Deaca durmiretu (de-aţi rămânea tihniţi B 1938) pre mijloc de hotaru. ib. 127. Da-voiu eu pace în ţara voastră, durmi-veţi şi nimea nu va spământa pre voi (a. 1560). GCR 1, 4/3. Să vei lua veşmântul vecinului tău zălog, iară să i-l dai lui ...că veşmântul lui un singur, acoperemântul trupului său întru carele doarme. PO 253/23. Acesta pământ pre carele dormi, ţie îl voiu da şi săminţiei tale (a. 1683). GCR I, 273/27. Cum dorm cu linişte cei ce să află supt mila împăraţilor. PILDE, 94/8. Cât de liniştit doarme cineva când poate să zică în sineşi, taina mea numai eu singur o ştiu. buznea, c. 25/3. El o să petreacă zile întregi la scoală! Nu putui să dorm de bucurie. BREZOIANU, î. 40/13. Nici sub domnia austriacă n-au dormit românii pe pilote ori madraţe împlute cu fulgi de la gâşte. BARIŢIU, P. A. III, 90. Iată gloria care nu lăsa pe bietul Costache să doarmă. GHICA, C. E. III, 2. Iar ţeara dormea-n pace pe timpii cei mai răi Cât Dan veghea-n picioare la căpăteiul ei. alecsandri, poezii, 281. Datoria strajei e să vegheze pentru liniştea şi paza averei celor care dorm. LUNGI ANU, C. 60, cf. RESMERIŢĂ, D. O să vezi ce înseamnă să le ai toate regulate frumuşel, cu socoteală şi la timp. Şi d-ta dormi liniştit, şi trupa mănâncă bine. BRĂESCU, v. 35. Păcatele nu te lasă să dormi. PREDA, M. 60. O vieaţă-aş vrea ... Atât de strâmtă-ncât să pot dormi Şi uita vocile nepământene. isanos, ţ. L. 16. 7. (Despre oameni) A fi mort (1); a zăcea în mormânt. Ca rrăniţi ce dormu[r]în mormântu, cei ce nu i-ai pomenit mai multu şi acii den mânrule tale împinşi fură. PSALT. HUR2. 161. Fuiu ca onui fără agiutoriu ...Ca vătămaţii ce durmiră în mormente. PSALT. 180. Ziseră ucenicii lui: „Doamne, de va durmi [Lazăr], mântuit va fi”. CORESI, EV. 98. Să nu îngropi pre mine în Eghipet, ce să dorm cu părinţii miei. PO 169/23. împăratul tuturor împăraţilor doamne şi într-ci-ceastă svântă şi blagoslovită sâmbătă odihneaşte cu trupul în groapă. VARLAAM, C. 82. Au să vom preveghea, au de vom dormi (fie că dormim în mormânt B 1938), împreuna cu el să viiem. N. TEST. (1648), 27675. Socotit fuiu între morţi ca omoriţii ce dorm în mormânt. PSALT. (1651), 16673. Slobod întru cei morţi, în trupuri căzute, Ce dorm prin momiânturi. DOSOFTEI, PS2. 158717. Pre cei ce dormiia în mormânturile deşărtăciunii i-ai deşteptat, mineiul (1776), ll2/9. îşi aduce aminte cu plăcere de prietenii săi cei dintâiu, din care mulţi dorm în mormânturi. MARCOVICI, D. 173/17. Sub vechiul tău mormânt, Dormi, erou al românilor! ALECSANDRI, POEZII, 112. Dormi în pace printre făclii o mie Şi în mormânt albastru şi-n pânze argintie. EMINESCU, O. I, 69. Dormi în pace!... îţi rămâne după moarte altă viaţă. MILLE, V. P. 68. De treizeci de sute De ani el dormit-a 10483 DORMIND - 1372- DORMITA mereu! COŞBUC, P. n, 94. Aici în ţara noastră ... dorm ... domnii cei vechi şi mai noi ai ţării. IORGA, C. 1.1, 3. în bordei, pe masa-ntinsă, doarme astăzi Laie Chioru. GOGA, POEZII, 46. Dormiţi de-acum în pace, umbre sfinte, Voi cei mai buni, voi cei mai dragi ai lumii. CERNA, P. 161. Acela de mult doarme în ţintirimul de lângă biserica cu şindrila mucedă de ploi. C. PETRESCU, S. 62. E mult, de când dormim în umbră, In cimitirul violet. BACOVIA, O. 71. Iar căpitanii Dorm fiecare-n câte-o groapă Săpată-n câte-un fiind de mare! MINULESCU, VERS. 50. Nu voiu mai dormi decât după Ultima Euharistie, la umbra pridvoarelor eterne. GALACTION, O. 42. Pe masă, primenit, în straiele păstrate de la cununie, Dormea, cu ştergar alb legat peste bărbie. LESNEA, VERS. 46. Niciun bunic sau drag de-al nostru nu dormea sub iarbă şi pământ. TEODOREANU, M. u. 100. Acolo-n câmpuri... Tălăzuiesc azi grâne şi morţii dorm. VOICULESCU, POEzn, I, 44. Şi eu voi dormi nepăsător în pământ, ISAC, O. 95. Mai bine de o sută de-atunci trecură anii, Şi doarme azi poetul sub lespedea de scrum. LABIŞ, p. 195. Jur prejurul patului, Patului bărbatului, Pune floarea macului Ca să doarmă dracului! teodorescu, P. P. 273. <> T r a n z . (Cu complementul „somnul de veci”, „somnul morţii”, „somn adânc”, „somn de piatră” „somnul lung” etc.) In sicriu dormi somn de piatră. VLAHUŢĂ, O. A. I, 42. întins pe un pat de scânduri, cu faţa în sus, cismarul dormea somnul cel de veci. DUNĂRE ANU, CH. 74. Pe cruce somnul morţii dormea de-acum sublimul Isus. VOICULESCU, poezii, I, 32. Sfânta ... doarme somnul morţii, perpessicius, s. 160. Morţii din 1916 îşi dorm somnul lor de veci. BOGZA, C. O. 321. îşi doarme mama somnul de veci! STANCU, M. I. 27. In cimitirul din Cluj, dorm somn adânc şi neturburat cadavrele. ISAC, O. 274. Ştefan a rămas la mănăstirea Căldăruşani să-şi doarmă somnul de veci. G. barbu, A. v. 77. ^ (în imprecaţii) Se sculă îndată din pat fără vreo temere, zicându-mi: Dormi, dormir-ai somnu lung! GORJAN, H. I, 70/2. Eu îngheţ cântând la poartă Şi tu dormi, dormire-ai moartă, ap. GANE, N. iii, 174. De-acum dormiţi, dormire-aţi somnul cel de veci, că v-am aşternut cu bine. CREANGĂ, P. 251. Dormi, dormire-ai somnu lung Că multe-am tras şi-mi agiung! ALECSANDRI, P. P. 355. Durmir-ar d-ăl lung. udrescu, GL. <> (Prin lărgirea sensului) Rămăşiţele lui dorm în pământul din care a pornit începătura neamului nostru. EMINESCU, în PLR, 326. Pentru moarte o păstra, pentru ciasul acela când odihnitele mâini dorm galbene pe piept. ANGHEL, PR. 23. Pe Ilie l-au îngropat sub stejarul bătrân ... acolo dorm ş-acu ciolanele ţiganului. SADOVEANU, O. I, 57. 8. (Prin Transilv.; despre foc) A mocni (1). Cf. alrm ii/i h 395. - Prez. ind.: dorm. - Şi: (învechit şi popular) durmi vb. IV. - Lat. dormire. DORMIND, -Ă adj. 1. (învechit; despre fiinţe) Care se află în stare de somn (1); care este adormit. Cf. d o r m i (1). Mă duseiu în grădină, şi găsiiu pe Merhana dormindă, cu punguliţa supt căpătâiu. gorjan, h. iii, 25/36. 4- F i g . (învechit; despre lucruri, despre natură sau elemente din natură) Care se află într-o stare de repaus, de linişte, de nemişcare (reală sau aparentă), care stă neclintit, încremenit în acelaşi loc. Cf. d o r m i (1). Lacul colo-şi răvarsă apele lui dorminde. HELIADE, O. I, 75. Ea prezentă vederii lor ape dorminde şi râuri care curg pe un nisip de argint. PÂCLEANU, I. II, 99/9. Ca glob lucind de aur în aer strălucinde, Ne lasă-a sa lumină şi apele dorminde. R. IONESCU, C. 28/16. Colo întinde lacul apele lui dorminde, Din care steaua nopţei se-nalţă-n cer voios. CONV. LIT. îl, 216, cf. COSTINESCU. Deasupra cărţilor dorminde în colţ se ivea o îngerească umbră de om. EMINESCU, P. L. 29. Să mai salut o dată colibele din vale, Dorminde cu un aer de pace. id. O. I, 6. 2. (Bot.; rar; despre muguri) Care se desfac după o perioadă de 2-3 ani de la formare. Pe tulpină se mai găsesc aşa-numiţii muguri dorminzi, care nu se desfac decât la 2-3 ani de la formarea lor. BOTANICA, 27. - Pl.: dorminzi, -de. - Şi: (învechit, rar) dorminte adj. COSTINESCU. - V. dormi. DORMÎNTE adj. v. dormind. DORMÎR s. n. (învechit, rar) Cimitir; p. restr. mormânt (11). Acolo îşi zidise şi vărul meu un dormir (chimitir) foarte frumos supt-pământ. GORJAN, H. I, 104/26. Dormir, boltă pentru îngroparea morţilor, id. ib. III, 97/31. -Pl.:? - De la dormi. Cf. gr. k o i ji r| t f| p i o. DORMÎRE s. f. (Astăzi rar) Acţiunea de a d o r m i şi rezultatul ei; (învechit, rar) dormiţie. Cf. d o r m i (1). Cf. st. lex. 149/1. Iară dormirea îi era şedzând răzămat cu pieptul pre genunchi. dosoftei, v. s. septembrie 3711. O, mai bine în veci să fie murit decât dormire ca aceasta să fie dormit! CANTEMIR, I. I. II, 35, cf. lb. Nu poate să-şi încline către dormire fruntea. Se scoal-apoi când cerul era atât de negru. HELIADE, O. I, 318. Trândăvia cu îmbuibarea aduce dormire turburată. CR (1831), 339V20. Dormirea pe partea dreaptă este cea mai potrivită şi mai folositoare, albineţ, m. 169/8, cf. CODRU-DRĂGUŞANU, R. 44/3. Să stea în chipzuire Fără somn, fără dormire. pann, E. I, 63/2, cf. polizu, BĂLĂŞESCU, GR. 71/6, PONTBRIANT, D., DDRF. Un alt cerdac ...se deschidea înfund, bun pentru dormire vara şi pentru visare. CĂLINESCU, O. XIV, 125, cf. PAMFILE, C. 22. - Pl.: (rar) dormiri. - Şi: (învechit) durmire s. f. lb. - V. dormi. DORMÎT1 s. n. Faptul de a dormi; somn2 (1). Cf. dormi (1). Rusul esprimă cu alt cuvânt mâncatul şi durmitul domnilor, şi cu altul mâncatul şi durmitul omului de rând. RUS, I. II, 227/3, cf. LM, RESMERIŢĂ, D. Acum mai am de mâzgălit nişte hârtii. Nu mă pot dărui dormitului. STANCU, R. A. I, 70. Hei, jupâne, vino să-ţi alegi culcuşul! ...fiindcă partea dormitului n-am pus-o în preţ. TUDORAN, P. 229, Cf. DEX. - Şi: (învechit) durmit s. n. - V. dormi. DORMÎT2, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care şi-a efectuat somnul; sătul de somn. Te găseşti transportat pe malul îmbalsamat al Bahluiului... unde ajungi dormit, mâncat şi odihnit. GHICA, s. 240, cf. PONTBRIANT, D., ddrf, tdrg. + (învechit, rar) Somnoros (1). Şi scu-lă-se ca adurmit domnul (ca durmit CM), ca tare şi îmbătat de viru. PSALT. 162. 2. (învechit; despre unităţi de timp) Care a fost petrecut de cineva dormind, în care cineva şi-a efectuat somnul. Orele dormite. LM. Luminile au ars şi încă nu e ziuă? Pierdută-mi este noaptea! Primeşte-o drept dormită, Natură! I. NEGRUZZI, s. vi, 280. - Pl.: dormiţi, -te. - Şi: (învechit) durmit, -ă adj. - V. dormi. DORMITĂ vb. 1.1 n t r a n z. 1. (Astăzi rar; despre oameni) A dormi (5). Nu va durmita, nece va adurmi cinre va ţinre Israil. PSALT. HUR2. 195. Nu da în smentire piciorul tău, şi se nu durmiteadze cel cefereaşte-te. PSALT. 269, cf. CORESl, PS. SL.-ROM. 248710. De va dormita, să cază piatra, să facă sunet, să auză şi alalţi. C. POP.“ I, 152. Nu va lăsa să lunece piciorul tău, nece va durmita păzitoriul tău. PSALT. (1651), 240710. Svinţii picurând de somn, prăvindu-i toţi cum dormitară, iarăş răpăosară cătră Dumnădzău. dosoftei, v. S. octombrie 7779. Sfânta Leturghie de va zăbovi ceva, ne lenevim şi dormităm, şi căscăm. mărgăritare, 436, cf. eustatievici, gr. rum2. 49. Din sumeţie sau din nepricepere au dormitat, până când l-au împresurat tătarii de toate părţile, şincai, hr. i, 266/17. Cine va fi atât de nedrept, încât să aşeze într-aceiaşi treaptă de vrednicie şi de 10490 dormita - 1373 - DORMITARE cinste pe cel ce a dormitat în lenevire, şi pe cel ce s-a sârguit cu neîncetare? marcovici, d. 445/27. Popoarele Europei dormitau în umbrele neştiinţei şi ale varvariei. FM (1847), 1842/24, cf. BĂLCESCU, M. V. 580. Veţi fi vrednici de osândă înaintea oamenilor, daca ... veţi dormita în veghierea ce sânteţi datori a avea. brezoianu, î. 97/1. Ce ar fi agiuns pământul acesta, dacă strămoşii noştri ar fi dormitat şi ei! RUSSO, S. 147. Să deşteptăm conştiinţa naţională a confraţilor noştri, care dormitează în somnul nepăsării (a. 1868). PLRI, 293, cf. TDRG. Dragostea Domniei Tale ... poate spori duşmăniile şi întărâta pe stăpânii de aici, care, deocamdată, par că dormitează şi se prefac că uită. SADOVEANU, O. X, 315. ^ F i g . Osânda loru dintâiu nu va peşti şi perirea loru nu va durrmita. COD. VOR2. 399. 2. A aţipi şezând sau stând în picioare, a dormi (1) uşor şi cu intermitenţe; a moţăi1 (2); a picoti (1), a piroti (1); p. e x t. a dormi (1). Oare ce se întâmplă cu acela, carele nu lucră nimica ...? El dormitează, să bolnăveşte, are vreme lungă, nu are pâne. petrovici, p. 293/20. Păsările dormitând în culcuşurile lor, vor putea a te slăvi. BELDIMAN, A. 7/15, cf. LB, I. GOLESCU, C. A fi lucru firesc să durmiteze mai tâmpuriu acela, care s-au trăzit aşa curând, şi să se odihnească, care s-au ostănit mult. RUS, 1.1, 245/29. In aceste meditaţii în pace dormitam, Şi balsamul cel dulce al somnului gustam. ARICESCU, A. R. 84/18. Deşi biet.n-a dormitat Dar târziu s-a deşteptat. PANN, P. V. II, 68/13, cf. POLIZU, BĂLĂŞESCU, GR. 108/8, GHICA, C. E. I, 155. Cu copilul în braţe şedea câte două, trei ore pe scaun jos, şi cu copilul în braţe dormita a patra parte din zi pe pat. MUREŞ ANU, I. 150/12. In fundul tavernei văzui pe unii dormitând cu luleaua în gură. FTLIMON, O. II, 165, cf. PONTBRIANT, D. Eu şedeam pe-o colinioară Rai sădit cu dalbe flori..., Dormitând în suave zori. CONV. LIT. I, 350. Biserica era plină de călugăriţe ... dormitând prin strane. ALECSANDRI, O. P. 116, cf. COSTINESCU, LM. Feciorul dormita pe capră, parcă n-ar fi fost în pădure. GANE, N. ni, 57. In toată vremea asta, eu mă fac că dormitez trăgând cu ochiul pe sub cozorocul şepcii. CARAGIALE, O. II, 108, cf. DDRF, ALEXI, w., Şăineanu2. Un chelnăr dormitează cu coatele pe masă. ANGHEL - IOSEF, C. M. I, 96. Pisicuţa, cu câteva fire de iarbă afară din bot, dormita pe toate cele patru picioare ale sale. HOGAŞ, M. N. 169. Legănându-se în hurducăturile trăsurii, dormita uşor cu gura căscată şi cu ochii înlăcrimaţi. REBREANU, I. 178. Numai câţiva derbedei dormitau ici şi colo. IBRĂELEANU, A. 84, cf. RESMERIŢĂ, D. Consulul dormita pe şezlong. M. eliade, o. i, 127, cf. cade. [Publicul] asistă pasiv la jocul artiştilor, cască, moţăie, dormitează sau aplaudă. COCEA, s. I, 118. El dormitează Peste sarica din patru piei de oi. VOICULESCU, poezii, I, 192. Lacul aburea leneş ... Paserile şi dihăniile lui dormitau la umbră. SADOVEANU, O. IX, 402, cf. SCRIBAN, D. Domnul Simion vorbea cu o moliciune ireală ... E posibil să fi tăcut şi să fi dormitat, însă gesticulaţia lui convenţională inducea în eroare. CĂLINESCU, C. O. 131. Numai albinele din cei cinci stupi de lângă zidul casei nu dormitau. Se auzeau zumzetul harnic de uzină. STANCU, R. A. V, 212. Mustea, la soare, dormita când Greta i-a transmis invitaţia. BENIUC, M. C. I, 133. E ora de siestă când Ana dormitează cu telefonul la căpătâi. VMEA, L. îl, 265. Se aşază acum la masa de lângă câinele acela care dormitează. PREDA, R. 105. Orchestra începu să cânte iar, dar dansatorii nu se mai îndemnau. Cei mai mulţi dormitau, moleşiţi. T. POPOVICI, S. 332. Pe butoaiele de tablă din faţa garajului dormitează câţiva dintre oamenii convocaţi la sediu. v. ROM. iunie 1958, 20. în ataş dormita un bărbat cam de 50 de ani ...cu o faţă obosită, mahmur ca după beţie. BARBU, Ş. N. n, 16. Străjerii dormitau la porţi, dimov, T. 187. La munte suia, Pe cal dormita, Iar murgul cotia Şi se poticnia. TEODORESCU, P. P. 496. leu maică nu dormitez, Dar la ibovnic gândesc. SEVASTOS, C. 187. Faţa lui era abătută, s-ar fi zis că dormita. ŞEZ. III, 66. Şade, dormitează Şi deştept visează, se spune despre un om prostănac. Cf. pann, p. v. iii, 155/14, ROMÂNUL GLUMEŢ, 50, zanne, P. II, 547. (Tran z.) Dormire fără dormire să dormiteadze şi somn fără somn să somneadze. CANTEMIR, 1.1. II, 35. Exact la acest clopot şi ca la o chemare, bunul Hermann, care dormita de câteva ceasuri somnolenţa morţii, a deschis ochii. GALACTION, O. 248. ^F i g . Adurmită (dormitat-au D) sufletul meu de tristu, învrătoaşe-me în cuventele Tale. psalt. 252. Dar cunoaşteţi oară ce sămânţă muritoare dormitează în sânul vostru? MARCOVICI, d. 268/20. Patimile dormitează în fundul sufletului său. calendar (1848), 5/3. Sufletul dormitează; toate facultăţile lui sânt uitate sau necunoscute, negulici, e. i, 82/14. O dalbă fecioară adoarme pe sânul De-un june frumos, Astfel cum dormită oftarea, suspinul In cântul duios. EMINESCU, O. I, 4. Şi inima ce dormita în tine Se-ncinse de a mea înflăcărare. CERNA, P. 108. Mirosurile, efluviile ... au dormitat îndelung la gura canalurilor. ANGHEL, PR. 31. întâmplarea cu moştenirea trezise în femeia mea porniri care dormitau latent, din strămoşi, în ea. CAMIL PETRESCU, U. N. 44. In omul cel mai bun dormitează o fiară. COCEA, S. I, 253. Zornăie din salbe neliniştea livezii Şi pacea dormitează cu crengile-n pârâu. LESNEA, VERS. 141. (Tran z.) în lungul vechilor canale, deasupra cărora îşi dormitează mâhnirea copaci bătrâni, ...se înşiră casele patricienilor, sadoveanu, O. ix, 239. + (învechit) A adormi. Dormitară toate şi dormia. DOSOFTEI, MOL. 72. Iară sf[i]nţii să cuprinseră ca de un somn, şi privind toţi cum dormita, iarăşi răposară cătră D[o]mnul. mineiul(1776), 13 1v1/8. +F i g . (Despre lucruri, despre natură sau elemente din natură) A se afla într-o stare de repaus, de linişte, de nemişcare (reală sau aparentă); a sta neclintit, încremenit în acelaşi loc. Lacul dormitează, curmat de zone roşietice şi aurii, luntre cu vântrălele albe s-alunecă pe ici pe colo. CODRESCU, C. II, 94/17. [Lucrurile din odaie] stau, dormitează, trăesc cu viaţa lor latentă. ANGHEL, PR. 3. Pe înnoptate, ajunserăm în Păltiniş. Casele... începuseră a dormita în mijlocul ogrăzilor. HOGAŞ, DR. I, 139, cf. ŞĂINEANU, D. U. Linişte. Căldură. Soare. Sălciile plângătoare Stau în aer, dormitând, topirceanu, O. A. I, 348. Pe câmp desfundatul drumeag, dormitând, Visează ...Că simte îngheţul. LESNEA, P. E. 97. Dormitau şi salcâmii, şi sălciile dormitau. STANCU, R. A. v, 212. Este soarele acolo unde dormitase luna mai înainte, pas, l. ii, 74. Toropit, bătrân, pe coastă, Dormitează lânced Clujul. BENIUC, V. 105. Totul dormitează în jur. TUDORAN, P. 424. Tăcere. Câmpia dormita sub licăritul neîntrerupt al stelelor, mihale, O. 356. 3. (învechit; despre oameni) A dormi (6). Numai omul ...se odihneşte şi dormitează în pace în mijlocul grozavei turburări a fiinţelor, marcovici, C. 65/6. Astăzi dormita tihnit la vatra lui; mâni era nevoit să se bejănească în codri. SADOVEANU, O. XIII, 609. - Prez. ind. dormitez. - Şi: (învechit) durmita, durmintâ (cdde) vb. I. - Lat. dor mi tare. DORMIT ARE s. f. Acţiunea de a dormita şi rezultatul ei. 1. (învechit) Cf. d o r m i t a (1). Se deaderu somnul ochilor miei, şi sprănceanelor mele durmitare. PSALT. SCH. 434/14. Fericirea noastră nu iaste să petreacem cu lenevire, cu negrije şi cu dormitare, ci pururea ... cu cea mai mare grijă şi cu privegheare se aşteptăm ceasul morţii. MAIOR, P. 83/25. Aflându-se toţi turcii în dormitarea aceasta adâncă, Mihai nu se sfii ...a chema la casa vistierului... şi pe alţi turci şăzători cu locuinţa în oraş. F. AARON, I. ii, 144/1, cf. PONTBRIANT, D. 2. Cf. d o r mi t a (2). Cf. cantemir, i. i. ii, 291. învăţătoriul e datoriu, ca să se gate mai nainte acasă spre ceale ce voiaşte a preda în shoală, pentru că cu aceaia se va scăpa şi pre sine, şi pre prunci de zisa urâta dormitare. petrovici, P. 38/12. înainte de a se ivi vărsatul... urmează apetita, adecă voia de a mânca ..., dormitarea, schiopătarea, ţăpenirea picioarelor. ÎNVĂŢĂTURĂ, 55/15, cf. LB, HELIADE, PARALELISM, I, 65. Lenevirea de dimineaţă între trezire şi dormitare ... este cea mai des amăgitoare. VASICI, M. II, 118/2, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Vuetul monoton al vagoanelor puse pe Alexandru într-o stare de dormitare. CONTEMPORANUL, IV, 214, cf. DDRF. Liniştit, loanide închise ochii şi se lăsă în voia dormitării. CĂLINESCU, B. I. 50. «v* F i g . în zadar făcui a vorbi tăndreaţa mia; inima sa îmbătată de pasionele sale, sta lăngă mine în sopoare şi 10491 DORMITAT1 - 1374- DORN durmitare. CALENDARIU (1794), 37/25. Nu după multe zile se încredinţează cineva de această lucrare văzând verzeala şi veselia unui lan boronit, alăturea cu dormitarea grâului de pe altul rămas neboronit. I. IONESCU, C. 28/18. (Prin lărgirea sensului) Se deadere somnu ochilor miei, şi sprănceanelor meale durmitare şi răpaosu tâmplelor meale, pără voiu afla locul Domnului. PSALT. 278. Ca uluiţi sta şi ca somnoroşii, ni pe frunte, ni pe piept să scărpina (că voroava dulce şi ales plăcută inimii bucurie, iară ochilor dormitare pricineaşte). CANTEMIR, 1.1.1, 150. - PL: (rar) dormitări. - Şi: (învechit) durmitâre s. f. - V. dormi. DORMITÂT1 s. n. (învechit, rar) Faptul de a dormi. De-aceastea şi prorocul dzâce: „Nu-ţ da la sminteală piciorul tău, nice să dormiteadze acela ce te străjuiaşte [îngerul]” ... Iară dormitatul să-nţăleage depărtatul svântului înger, pentru păcatele noastre, dosoftei, V. s. aprilie 9374. - V. dormita. DORMITAT2, -Ă adj. (învechit, rar) Dormit2. Cf. PONTBRIANT, D. - Pl: dormitaţi, -te. - V. dormita. DORMITATÎV, -Ă adj. (învechit, rar) Dormitiv. Cf. COSTINESCU. -PL: dormitivi,-e. - Dormita + suf. -(a)tiv. DORMITÎV, -Ă adj. (Astăzi rar) Care adoarme. Cf. I. GOLESCU, C. Leac dormitiv. NEGULICI, cf. PROT. - POP., N. D. Remediu dormitiv. COSTINESCU, cf. ALEXI, w. Băutură dormitivă. SCRIBAN, D. <> (Substantivat) O splendidă cultură de mac ar da o splendidă generaţie de dormitivi. ARGHEZI, S. XX, 17, cf. DN3. - PL: dormitivi, -e. - Din fr. dormitif. DORMITOÂRE s. f. v. dormitor1. DORMITOR1 s. n., s. f. (Atestat prima dată în 1703, cf. T. corbea, D., ap. tdrg2) 1. S. n. încăpere (într-o locuinţă particulară sau într-un edificiu cu caracter public) prevăzută cu mobilier adecvat şi folosită pentru dormit. După aceasta au vizitat înălţimea Sa dormitoriile (casele de durmit) cadeţilor. AR (1829), 134V40. „ Oriu ” ... arată un loc unde se face sau se lucrează ceva: ... dormitoriu. heliade, paralelism, I, 59/21. Deocamdată aşezasem dormitoriile. BREZOIANU, 1. 75/25. Dormitoriile noastre, părţile cele mai de sus ale edificiului, erau cele mai mari din camerile scoalei. id. ib. 75/28, cf. NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Un ofiţer... călăuzea pe conjuraţi şi intră cu ei în dormitor. EMINESCU, O. xn, 120. Niţă s-a suit în dormitor, s-a aruncat în pat. CARAGIALE, O. II, 23. în timpul epidemiei ... era un focariu în dormitoriul celor ce îngrijau de bolnavi. CONTEMPORANUL, III, 908. Am jucat cărţi în dormitor cu pedagogul. VLAHUŢĂ, s. A. II, 300. Chiar sala clubului se proiectează să se schimbe într-un vast dormitor. MILLE, V. P. 214, cf. DDRF, ALEXI, w., ŞĂINEANU2. într-o dimineaţă ceru cafeaua în dormitor. LUC. VII, 200, cf. BIANU, D. s., TDRG. Batistele ... singur le spăla în dormitor, într-un lighean, hogaş, dr. n, 125, cf. resmeriţă, d. Silit să vieţuiesc regimul iezuiţilor alături de larma şi febrilitatea claselor, de sala de gimnastică şi de dormitoare, înduram în fiecare amurg diversiunea resemnată a internului la sfârşit de vacanţă. M. eliade, o. I, 125. Intr-o cameră de rezervă, i se improvizase un dormitor. REBREANU, R. I, 20, cf. EFTIMIU, N. 146. Propriu-zis nu locuia decât într-o cameră, care-i slujea şi de birou şi de dormitor, camil petrescu, U. N. 25, cf. BRĂESCU, O. A. I, 287. Când pătrunzi dimineaţa în dormitoare de câte 100 de inşi, te trăsneşte duhoarea de la uşe. COCEA, S. I, 142. Când a intrat preşedintele, în dormitorul nostru s-a făcut o tăcere de moarte. VLASIU, A. P. 340, Cf. SCRIBAN, D., MIHĂESCU, D. A. 167. De la bucătărie până la dormitoare numai dulapuri de toată mărimea şi înălţimea, arghezi, C. J. 236, cf. BENIUC, M. c. I, 374. Când slujnica intră în casă, Gâri da buzna în dormitor. VINEA, L. I, 281, cf. DEMETRIUS, A. 180. Deasupra erau dormitoarele. PREDA, DELIR. 74. Dădea într-o cameră care ţinea loc şi de sufragerie şi de dormitor. BARBU, Ş. N. 115. Vizităm împreună dormitoarele, anexele cabanei şi ne dăm seama că şi aici există o preocupare pentru frumos şi curat. FLACĂRA, 1975, nr. 43, 17, cf. DEX. Ansamblul construit are ... 22 dormitoare. RL 2005, nr. 4 686. [împăratul] ... a mers în dormitoarea ei şi ... i s-au rupt inima de jale. SBIERA, p. 301. (Atribuie calitatea ca un adjectiv) Fetele ...au schimbat aranjamentul mobilei în salonul-dormitor. REBREANU, I. 95. In numeroase oraşe de provincie, edificările au dizolvat tradiţionalul vad comercial al oraşului, ridicând pe verticală veritabile cartiere-dormitor, flacăra, 1975, nr. 40, 6. 2. S. n. Mobilier adecvat dintr-o cameră de dormit a unei locuinţe particulare. Nu mi-am adus decât dormitorul şi biroul. BRĂESCU, O. A. I, 17. Seara ni se ridică cearceafurile. Se fac pacheţele frumoase pe etajera dormitorului. SAHIA,.N. 114. In loc de dormitor avea o sofa joasă enormă. CĂLINESCU, E. O. I, 81. Am avut nişte mobilă în stil veneţian ... dormitor şi salonaş. VINEA, L. II, 239, cf. DL, DM. Sculptorul japonez ... şi-a transformat dormitorul, bucată cu bucată, în sala de expoziţie. CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 5/11, cf. DEX. 3. S. f. (Rar) Canapea lată pe care se poate dormi (1). Cf. SCRIBAN, D. - PL: dormitoare. - Şi: (popular 1) dormitoâre s. f., (învechit) dormitoriu s. n. - Lat. dormitorium. DORMITOR2, -OÂRE adj., s. m. şi f. (învechit) (Persoană) care doarme (11); (persoană) căreia îi place să doarmă mult. Glonţul trecu alăturea cu capul tânărului ...şi se înfipse într-o cărămidă din părete, a căria sfărâmături se reîntoarseră şi căzură pe peptul dormitorului. NEGRUZZI, S. I, 21, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Nu se auzi în cameră alt sgomot decăt ploaia ce cădea pe acoperiş şi respiraţiunea grea a dormitorilor. CONV. LIT. XI, 150. împregiurul lui dormeau toţi... Iar aceşti dormitori erau iubiţii lui, iubiţi de a căror fericire el avea să răspundă. SLAVICI, O. I, 61. -PL: dormitori, -oare. - Dormi + suf. -tor. DORMITORIU s. n. v. dormitor1. DORMÎŢIE s. f. (învechit, rar) Dormire. Cf. heliade, PARALELISM, I, 65, LM. - Şi: dormiţiune s. f. lm. - Din lat. dormitio, -onis. DORMIŢIUNE s. f. dormiţie. DORN s. n. Numele unor unelte în formă de tijă metalică; a) unealtă formată dintr-o tijă de oţel, cu un capăt conic, folosită mai ales la perforarea sau lărgirea găurilor materialelor metalice; priboi (1). Cf. ltr2, der, dex, alr sn îi h 545, alrm sn I h 365; b) unealtă de forma unei tije cilindrice, folosită în anumite faze la fabricarea ţevilor, la încercarea şi verificarea maşinilor-unelte sau la prinderea, extragerea, degajarea etc. a unor piese. Cf. ltr2, der, dex. Poansoanele sunt dornuri mici din oţel carbon şi servesc la poansonarea liniilor trasate. ORBONAŞ, MEC. 171. Se folosesc dornuri, de exemplu, la perforarea blocurilor ... sau la unele procedee de 10502 dorna - 1375- DORN1C tragere a ţevilor, la cald sau la rece. ltr2. Din această cauză dornul maşinii de încărcat este obligat să preseze puternic peste pulbere. vân. pesc. noiembrie 1964, 8, cf. H iii 153, com. din. poiana -vaşcău, a v 15. - PL: dornuri şi (regional) doarne. ALR SN n h 545/105. . - Din germ. Dorn. D0RNĂ s. f. (Ban., Olt. şi sud-vestul Transilv.) Bulboană; loc într-un râu sau într-un lac unde apa este adâncă (şi limpede). Cf. CADE, SCRIBAN, D., REV. CRIT. m, 123. Haidaţi să ne scăldăm, că-i gata doma! VICIU, GL., cf. DENSUSIANU, Ţ. h. 57. Apa se strângea într-un ochi larg şi adânc, într-o domă. PLOPŞOR, C. 60, cf. TODORAN, GL., CHEST. IV 39/113, alr 1427/116, aiii 16. - PL: dome. - Et. nec. DORNEÁN, -Ă s. m. şi f. Locuitor din regiunea Domelor. Şi n-au avut Lateş triabă, fiind el cămpulungian, dară nu dornian (a. 1746). IORGA S. D. vi, 4. Domenii leagă ... patru brazi lungi şi mari unul de altul şi se coboară cu dânşii la Galaţi. CONV. lit. I, 344. - PL: do meni, -e. - Dorna (n. pr.) + suf. -ean. DORNEÁSCA s. f. art. Numele unei hore jucate în Bucovina; melodia după care se execută acest dans. Cf. varone, d. - Dorna (n. pr.) + suf. -ească. DORNÍ vb. IV. I n t r a n z. (Prin nordul Olt. şi sud-vestul Transilv.; despre apa unui râu sau a unui lac) A forma o domă. Cf. VICIU, GL. - Prez. ind. pers. 3: dorneşte. - De la dornă. DORNIC, -Ă adj., s. m. 1. Adj. Care simte plăcere, bucurie (pentru ceva), care manifestă dragoste, ataşament (faţă de cineva) şi îndemnul de a-l vedea, de a-l avea, de a-l cultiva, de a intra în posesia lui etc.; care aşteaptă cu drag şi nerăbdare (ceva), care tânjeşte (după ceva); doritor (1). Gândesc că îl iubeşte cineva mai mult, fiindcă a fost bun şi dornic de popolul său. BREZOIANU, î. 212/13, cf. PONTBRIANT, D. în miezul ernii..., focul vesel e odorul cel mai preţuit, de care cu toţii suntem dornici şi nesăţioşi. CONTEMPORANUL, v2, 389, cf. ddrf. [Tinerii] erau aşa de dornici de joc şi erau pătrunşi cu totul de farmecul lui, gustându-l în tăcere. AGÎRBICEANU, A. 116. Publicul românesc, dornic de spectacole alese, s-a grăbit să umple sălile de teatru. în PLR II, 248. O luară pe drumul cel vechi, care e mai cu cotituri binevenite pentru perechile îndrăgostite, dornice de singurătate, rebreanu, I. 101. Eram dornic să revăd grădina. C. PETRESCU, S. 131. Alcătuirea Celor ce le crezi fără prihană A-nceput să răzvrătească omenirea, Dornică de-o viaţă mai umană. MINULESCU, VERS. 240. Te ştiam dornic de aventuri galante, camil PETRESCU, t. I, 535. Mi s-a dat să cânt Clipa unui ornic, Când eu simt că sunt De vecie dornic, lesnea, VERS. 60. Am intrat, dornic de joacă, la Herşcu. BRĂESCU, O. A. II, 74. In puşcăriaşul frumos din Cotroceni trăia haimanaua ideală, generoasă şi dornică de petreceri. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 139. [Fata] porni dar nesăţioasă de flori şi dornică de păsărele şi se afundă în pădure. VISSARION, B. 165. Pământul a intrat în mâna unor oameni mai iscusiţi şi mai dornici de o viaţă nouă. sadoveanu, O. XX, 263. Dornic de singurătate, merge la pădurea de sălcii din Ronda. CĂLINESCU, I. 107. Să fie lumea atât de dornică de muncă? STANCU, D. 63. Era un local de lux, cercetat de o aleasă clientelă de vară, dornică de muzică şi de răcoare. VINEA, L. I, 21. O crezuse dornică de aventură, obişnuită cu aventuri. demetrius, A. 294. O fi şi el dornic, ca tot omul, să-şi vadă casa. TUDORAN, p. 206. ^ F i g . Să-mi urci şi să-mi plimbi turma şi cireada, cum fac mocani[i] pă munţi dornici dă om şi dă ghite. JIPESCU, ap. GCR II, 259. îţi farmecă auzul bătăile de vânt: Un şuier lung te-ndeamnă spre dornicul mormânt. PĂUN -PINCIO, P. 44. Alăuta sta mofluză ... Doar un vaier lung, fiornic I-a răspuns din golul dornic. VOICULESCU, poezii, II, 207. -O (Adverbial) Inima-mi tot mă grăbeşte să-mi dau mai curând ajutorul Oştilor mele ce dornic în luptă mi-aşteaptă sosirea. MURNU, I. 127. Frunză şi iar frunză tânără şi verde, Te-a cântat de veacuri dornic un popor. VOICULESCU, POEZII, I, 54. -O (Prin lărgirea sensului) Sufletul ei era dornic de tot ce e frumos şi curat. AGÎRBICEANU, A. 133. Sufletul lui... dornic numai de linişte, fugea spăimântat mai departe, rebreanu, p. S. 181. întâia oară călcam în ţinuturile despre care, atâtea nopţi, în anii cei grei, [prietenul meu] îmi povestise cu ochii umezi şi dornici. C. petrescu, s. 226. Sufletu-mi întinde tainica-i năframă, ... Dornic să-ţi cuprinză faţa ca-ntr-o ramă. VOICULESCU, POEZII, I, 68. ^ Stăpânit de pofta, de plăcerea, de nevoia (de a mânca ceva). Duţulache ţâşni de undeva şi se înfăţişă dornic să capete ceva de mâncare, preda, m. 103. 2. Adj. Care manifestă afecţiune, prietenie faţă de cineva, plin de dor (3), de duioşie pentru cineva, prietenos (1), afectuos; stăpânit de dorul de a revedea pe cineva, de a fi împreună; dorit (12). Cf. lb, lm, şăineanu2. O F i g . De cine a fost el [norocul] dornic? în ce loc a fost statornic? Au nu joacă el o lume Ca cu jucării de glume? pann, p. v. ii, 1322/25. ^ (Substantivat) Mulţi din cei pe loc dornici se uită pe urmele ... [lăutarilor] şi o părere de rău le strânge inima. SEVASTOS, N. 340. (Adverbial)M-oi înălţa la tine, Doamne, dornic Cum se întorc la cuibul lor, statornic, Hulubii lumii pururi călători. VOICULESCU, POEZII, I, 154. *0 (Prin lărgirea sensului) Vrei să m-auzi, să vezi vrei chipul meu; Şi eu mă-ndur la dornic glasul tău Şi iată-mă! gorun, F. 24. + Care nutreşte sentimente erotice faţă de cineva şi dorul de a-l vedea, de a fi împreună, drăgăstos, iubito r;spec. stăpânit de plăceri sexuale; doritor (2). El, dornic, are să te soarbă Cu ochi adânci şi pătimaşi, vlahuţă, p. 122. Am prins să caut în tot trupul acesta de prinţesă dornică, sufletul, floarea gândului şi a loialităţii, camil PETRESCU, U. N. 94, cf. scriban, D. D-arfi cuc-un voinic dornic, Mi l-aş prinde de ibovnic. TEODORESCU, P. P. 346. <> F i g . Atunci din ochii veştezi de dornicul lui drag Tăcând a şters femeia o lacrimă cu iia. COŞBUC, P. I, 142. ^ (Adverbial) Dornic căutând în cale-ţi, parcă tot aştept să-mi vii. VLAHUŢĂ, S. a. i, 9. Şi sub luna călătoare şi crescândă, cei doi amanţi se căutară dornic. GALACTION, O. 138. „Mi-aşa de dor de tine!” Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic. BLAGA, POEZII, 36. «v" (Prin lărgirea sensului) Şi fata, venind cu gânduri rele, A stat zâmbind în drumul sihastrului, l-a prins Cu ochii ei cei dornici. COŞBUC, S. 13. In dornicul meu gând Un chip resare, luminos şi blând, Eşti tu, Ileană? SĂM. II, 445. 3. Adj. Care este hotărât (pentru ceva); care vrea, care intenţionează (să facă ceva); care aspiră (către ceva); care este de acord cu, care consimte (la ceva); care este interesat (de ceva); care este amator (de ceva); doritor (3). Cf. polizu. Toată marea asta de oameni ... aşteaptă dornică ajutorul cărturarilor de inimă. BACALBAŞA, S. A. I, 233, cf. TDRG. Acuma era dornic să-şi poarte, în văzul tuturor, fericirea. REBREANU, P. S. 192. Eram dornic să cunosc acele tărâmuri, c. PETRESCU, S. 225. Dornici de a vedea şi de a cunoaşte, plecasem ... în necontenit colind. M. I. CARAGIALE, C. 53. Dornic de orizonturi vaste şi de perspective infinite, geniul său pindaric nu se putea să nu-şi ia zborul spre înalte consideraţii. LOVINESCU, C.2 V, 73. Sunt o seamă de aviatori tineri, foarte curajoşi şi foarte dornici să se distingă - cu orice risc - prin biruinţe răsunătoare. CAMIL PETRESCU, P. 310. Rusul intrase, pentru întâia oară, la Salomia în casă, ... dornic să afle pe cineva care să-l asculte. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 151. Oamenii aceştia ... ar fi dornici să înţeleagă şi dânşii ceea ce le va spune [ministrul], moroianu, S. 166. In această luptă de răzvrătire a muntenilor dornici de libertate, elementele păstrate de tradiţie se aşează iarăşi la locul ce le fusese 10507 DORNICIE - 1376 — DOROBANŢ atât de aspru tăgăduit, brătianu, t. 122. [Diversele jocuri de noroc reprezintă] un alt mod de a extorca banii ahtiaţilor, dornici de a desface o căsătorie. RALEA, o. 110. Cititorul, dornic de a adânci problema, va găsi expuneri ... în tratatele speciale de mecanică. SANBELEVICI, R. 117. Curând, [Silion] se simţi dornic să se ridice de pe culcuşul robiei lui consimţite, vinea, L. I, 72. [Colonelul] nu părea dornic să plece pe front. BENIUC, M. C. I, 370. Lucrătorii... s-au arătat dornici să rămână. TUDORAN, p. 368. De-nnoire dornic Să fugi de-al nepăsării somn moleşit şi calm. labiş, p. 277. Dornic de a constitui un teatru permanent, Asachi a înfiinţat ... o efemeră „clasă pregătitoare pentru teatru”. IST. LIT. ROM. H, 358. Dornici să spună cât mai de grabă tot ce-i frământă, ... [scriitorii] nu mai aveau răgazul să facă alegerea între un mijloc de exprimare estetic şi unul mai puţin estetic, varlaam - sadoveanu, 142. Aşa am intrat toţi în viaţă, proaspeţi, dornici de zile mari şi luminoase. LĂNCRĂNJAN, c. n, 342. Veneau tot mai mulţi credincioşi, dornici să obţină iertarea păcatelor. MAGAZIN IST. 1968, nr. 2, 44. începură să plece din Bucureşti, la universităţile străine, tineri dornici de învăţătură. G. BARBU, A. V. 87. Dornice de o victorie la scor, gazdele n-au mai reuşit nimic, flacăra, 1975, nr. 41, 20. Om de cultură, multilateral, ... dornic de a lumina poporul. M 1975, nr. 1, 38. Se vor calde îndemnuri adresate melomanilor dornici, nu numai să asculte, ci să şi facă muzică de cameră, scânteia, 1975, nr. 10 337. Ziariştii dornici să afle mai multe despre modul cum se cheltuiesc banii publici. RL 2005, nr. 4 803. <> (Prin lărgirea sensului) Şi fecioara îndrăzneşte braţe dornice să-ntindă. PILLAT, p. 55. Ne grilă se smucea în mâna lui Mihu, clănţănind din colţi, dornic să se repeadă în ei. TUDORAN, p. 285. + Care merită să fie dorit; de dorit. într-un veac de mişelie, nemic mai dornic ... decât o cunună de spini, cunună de mucenic, primită pentru că adevărul au sprijinit. CONTEMPORANUL, vi2, 479. Uitându-te. împrejur, nu mai vezi nimic decât pădure seculară, înfricoşat de încâlcită şi de prăbuşită. Totuşi Sihla rămâne dornică, subjugătoare. GALACTI0N„0. 376. 4. S. m. (Bot.) Plantă erbacee, din familia umbeliferelor, cu tulpina ramificată, cu frunzele lungi şi înguste, cu flori mici albe, dispuse în umbele; (regional) cosiţa secerii, limba şopârlei (Falcaria sioides). Cf. brandza, fl. 182, 222, barcianu, grecescu, fl. 239, tdrg, panţu, pl., cade, borza, d. 69, 229. - PL: dornici, -ce. - Dor1 + suf. -nic. DORNICÎE s. f. (Regional) Dor (3). Privighitoarea figurează adeseori şi-n cântecele noastre poporane ca simbol de iubire, dornicie şi privighiare. marian, o. I, 251. - PL: dornicii. - Dornic + suf. -ie. DOROÂGĂ s. f. = dârlog. Cf. lexic reg. 14. DOROANŢĂ s. f. (Regional) Piersică cu pulpa tare, care se coace toamna târziu. Cf. dr. iv2, 819, rev. crit. ni, 123. - PL: doroanţe. - Din magh. durând, durâncai[barack]. DOROBÂIE s. f. (Regional) Scorbură (Jiu-Paroşeni* -Vulcan). Cf. aiii 5. - PL: dorobăi. -Cf. corobaie, scorobaie. DOROBÂN s. m. v. dorobanţ. DOROBANOS, -Ă adj. v. doroboios. DOROBÂNŢ s. m. (Atestat prima dată în 1521-1529, cf. ders) 1. (învechit) Soldat însărcinat cu menţinerea ordinii şi a siguranţei publice; p. e x t. jandarm (cu atribuţii speciale). Ce [Domnul] şezând spre mânzişor de asin nici slugi avea, nici înarmaţi, nici darăbanţi. coresi, EV. 106. S-au aşăzatu Oprea [armaşul] la odăile dorobanţilor. URECHE, L. 209. Pre cine dezbrăcă dorobanţii Ierusalimului de haine? NEAGOE, ÎNV. 151/10. învăţă 4 dărăbani să-l bată. DOSOFTEI, V. s. septembrie 677. L-au rătuit dărăbanţii lui apărăndu-l cătva loc, plecând fuga, de n-au perit. MUŞTE, let. iii, 43/23. Subt ocârmuitorul plăsii ...va trimite asupra răului de plată un dorobanţ. REG. ORG. 40/27. Atunci în giuru-i italianul, Polonul ager, bravul maghiar ... creştin românul, Ulan, pandurul, drabanţ, husar, Nălţa-vor liberi la Crist altar. HELIADE, O.2 I, 250. Miliţia se compunea din corpul jandarmilor numiţi mai târziu dorobanţi (a. 1832). URICARIUL, XXII, 440. Trupul călăreţ de jandarmi, cărora s-a dat vechea numire de dorobanţi, s-a întocmit la 1832. BĂLCESCU, O. I, 37. Au venit Cu dorobanţi să ne ridice. PR. DRAM. 335. Un dorobanţii aduse un plic în care găsi permutarea lui. NEGRUZZI, S. I, 111, cf. POLIZU. Mi-am plătit fonciera că stă dorobanţi pe capul meu. GHICA, C. E. II, 353. Ţăranii bavarezi... lucrau cu cantilena şi râsul pe buze, iar nu ca pe la noi sub biciul dorobanţilor. FILIMON, O. II, 174, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. în sat ... patrulau în lung şi-n lat dorobanţii. MIRONESCU, S. 3. L-au dibuit oamenii boierului şi l-au adus cu dorobanţii înapoi, legat, pe jos, prin zăpadă, camil PETRESCU, B. 14. Se încruntau chiorâş dorobanţii de la agie. C. PETRESCU, A. R. 8. în a doua jumătate a veacului al XVlII-lea, ... mai exista un singur steag de dorobanţi şi un grup redus de dorobanţi ai temniţei. STOICESCU, C. S. 127, cf. dex. Un căprar de dorobanţi Făcu trei coşuri de sfanţi. FOLC. OLT. - MUNT. II, 247. 2. Soldat infanterist (cu plată) în vechea armată română, recrutat şi dintre străini, care purta o căciulă îndoită într-o parte, împodobită cu o pană de curcan, prinsă cu o panglică tricoloră; căciular, curcan. V. t r a b a n t (1). Oprea armaşul ...au mers în gazdă ...la odăile dărăbanilor celor ungureşti. SIMION DASC., LET. 267. Matei-Vodă ... singur au stătut în mijloc cu livinţii şi cu dărăbanţii. M. COSTIN, O. 153. Nici sânt simenii ... atocma cu focul căzacilor, cum nice dărobanţul muntenesc, id. LET. I, 311/22. Dumitraşco-Vodă, văzând că nu să găseşte nime, să ispitie el singur să margă şi cu Brahă, căpitan de dărăbani. NECULCE, L. 242. Am dat întru agiutoriu 800 de călăreţi şi 200 de dărăbanţi roşii, şincai, HR. ii, 228/23. Căpitanul de darabani [nu va plăti goştină] (a. 1809). URICARIUL, vi, 465. Ni să dă ... această jalbă a lui Iancu Pală, biv-căpitan za dorobanţi (a. 1827). DOC. EC. 380. Când Mircea institui corpul de dorobanţi, fu primul corp de armată permanentă ce apăru în Europa. HELIADE, O. II, 407. Armata Moldovei ... se compunea din: ... Darabanii, pedestrime împărţiţi în opt căpitănii. BĂLCESCU, M. V. 644. Românii, ...ca dorobanţi şi plăiaşi actuali, cer ei înşii arme şi vor să se supună la disciplina militară, bariţiu, P. A. l, 370, cf. PONTBRIANT, D., LM. Regimentul 13 de dorobanţi... porneşte la asalt. MAIORESCU, D. II, 93. în urma ei venea o ceată de oşteni călări, dorobanţi, panduri, plăeşi. GANE, N. I, 7. Am văzut căciula dorobanţului. MILLE, V. P. 208, cf. DDRF. Dorobanţii erau oştiri pedestre, cum reiesă din mai multe locuri ale cronicei lui Miron Costin. XENOPOL, I. R. IV, 148. Strecuraţi prin plumbi şi săbii dorobanţii drum deschid. COŞBUC, P. îl, 44. Dorobanţul triumfător stă ... cu căciula în mână. SĂM. ii, 288, cf. alexi, w., şăineanu2. Călăraşii şi dorobanţii erau de origine mai proastă, aveau însă şi ei mici feude la sate. BOGDAN, O. 407. Astfel de căciulă... Mihai Viteazul ...a transmis-o, ca o amintire de cinste, dorobanţilor noştri. IORGA, C. I. I, 124, cf. tdrg. Călăreţii s-au apropiat înălţaţi în şele, dorobanţii erau rânduiţi în coloană. LUNGIANU, C. 9, cf. resmeriţă, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Dinaintea ochilor osteniţi de nerăbdare ai cărturarilor din tranşee nu mai apare căciula dorobanţului liberator. LOVINESCU, C.2 V, 187. Generalul ... se instalase în scaunul prezidenţial, luând în mână frânele federaţiunii micilor dorobanţi. BRĂESCU, O. A. I, 21. Ţărănimea ... ne-a dat ...pe dorobanţii care au aşezat coroana de oţel pe fruntea înţeleptului rege. COCEA, s. I, 304. Michiu, cu pâlcul lui de dorobanţi şi cu grămada de prizonieri, 10514 DOROBĂNŢESC - 1377 - DORSAL înjghebase un adăpost, sadoveanu, O. II, 128, cf. SCRIB an, d. Se zăreşte înfund pichetul dorobanţilor. CĂLINESCU, I. C. 268. Căpitanul venea la trap, urmat de-un dorobanţ călare. C. PETRESCU, A. R. 61. S-a dus la oştire, la Turnu, la dorobanţi. STANCU, D. 39. Ostaşi în uniforme de dorobanţi. TUDORAN, P. 16. Iubitul ... este unul din dorobanţii căzuţi în luptele recente. IST. LIT. ROM. ui, 470, cf. DER. Turcii au deschis un foc ... asupra dorobanţilor. MAGAZIN IST. 1967, nr 95 54. In şcoală există o importantă colecţie de medalii dintre care nu lipsesc cele care au aparţinut unor dorobanţi din leatul lui Peneş Curcanul SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 342. Vitejia dorobanţilor noştri înviase vremurile de slavă, românia literară 1978, nr. 26, 7/4. între Olt şi-ntre Galaţi... acolo suntem chemaţi Şepte sute de soldaţi Şi-o mie de dorobanţi. FOLC. MOLD. I, 592. «v* Dorobanţ de ţară — dorobanţ (2) fără leafă, recrutat dintre localnici. Matei-Vodă ... avea până la o mie în leafă, fără dărăbanţii de ţară. M. COSTIN, O. 114. [în Istria, bărbaţii poartă o] şubă ca a dorobanţilor de ţară, dar fără ornaturi. CONV. LIT. VI, 187. în afară de dorobanţii mercenari străini ... mai existau în secolul al XVII-lea şi aşa-numiţii dorobanţi de ţară, care erau români şi care slujeau statului feudal. STOICESCU, C. S. 118. + (Adjectival; învechit) Care aparţine dorobanţilor (2); ca al dorobanţilor. Turcul astăzi se joacă cum îi vine Cu casca dorobanţă? HELIADE, O. I, 223. 3. (Regional) Numele unui dans popular (Voievoda -Alexandria). Cf. hxiv, 314. - PL: dorobanţi. - Şi: (învechit) dorobân (uricariul, xxii, 423), daraban, darăbânţ, dărăbân, dărăbânţ, dărobânţ, drabânţ s. m. - Din magh. darabont, darabonc, darabânc. DOROBĂNŢESC, -EĂSCĂ adj. 1. Care aparţine dorobanţilor (2), privitor la dorobanţi; ca dorobanţii. Mai vârtos zic de acest neam dorobănţesc, fiind ei tot dintr-acest pământ al Ţării Rumâneşti şi neavând ei nicio nevoie de la mine sau de la alţii. ANON. CANT AC., CM. I, 162. Cetele de dorobanţi sau neamul dorobănţesc, după cum îl numesc cronicarii noştri. BĂLCESCU, ap. DL. Avangarda se compunea din... talpaşii dorobănţeşti pedeştri cu tobele. FILIMON, O. I, 302, cf. TDRG. Gonea de mama focului un roib dorobănţesc. CHIRIŢESCU, GR. 32, cf. CADE. în soldaţii bătând talpa în asfalt ... recunoşti strănepoţii catanelor spătăreşti ..., ai tălpaşilor dorobănţeşti. c. petrescu, c. v. 80, cf. scriban, d., dl, dm. Cronica Ţării Româneşti aminteşte în câteva rânduri de „neamul dorobănţesc”. STOICESCU, C. S. 125, cf. DEX. Dorobanţi dorobănţeşti, Căciulari căciulăreşti Trec pe rând la Bucureşti. MAT. FOLK. 261. 2. (Substantivat, m., art.; regional) Dans popular care se joacă cu mâinile ridicate. Cf. varone, j. r. 25. -PI.: dorobănţeşti. - Dorobanţ + suf. -esc. DOROBĂNŢEŞTE adv. Ca dorobanţii (2), în felul dorobanţilor. [Colonelul], mergând deşănţat şi cântând dorobănţeşte, se îndreaptă spre ieşire. BRĂESCU, V. A. 37. - Dorobanţ + suf. -eşte. DOROBĂNŢÎE s. f. 1. (învechit) Sediul dorobanţilor (1); jandarmerie. Cf. POLIZU. Căpitan Gheorghe de la dorobănţie. FILIMON, ap. şăineanu, d. u. 2. Perioadă de timp în care cineva îşi satisfăcea stagiul de dorobanţ (2). Acea vreme nu era depărtată: numai dorobănţia să şi-o isprăvească. Făcea armata la „schimbaşi”. V. ROM. 1960, nr. 12, 64. -PI.: dorobănţii. - Dorobanţ + suf. -ie. DOROBĂNŢÎME s. f. Mulţime de dorobanţi (2); totalitatea dorobanţilor; p. e x t. sediul acestora. Multă dorobănţime căzu în şanţ, făcând praf cu trupurife lor. GANE, N. II, 109, cf. DDRF, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. Căpitanul Costache, ... marele tartor al dorobănţimii de la agie. C. PETRESCU, A. R. 7. Dădu iureş pe urmă dorobănţimea, săi-i prindă cu arcanul PAS, L. I, 176, cf. DL, DEX. - Dorobanţ + suf. -inie. DOROBETE s. m. (Prin Munt. şi prin sudul Transilv.) Băţ scurt şi gros; bucată de lemn tăiată dintr-un trunchi2 (2) de copac. Cf. coman, GL., alri 984/772. + F i g . Copil scund şi foarte gras. Cf. PASCU, S. 324, COMAN, GL. - PL: dorobeţi. - Şi: doroblete (pascu, s. 324), doblete (id. ib.) s. m. - Et. nec. DOROBLETE s. m. v. dorobete. DOROBOIOS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre fructe) Găunos. Cf. alr i 878/825, a iii 5. - PL: doroboioşi, -oase. - Şi: dorobanos, -ă adj. a iii 5. - Dorobaie + suf. -os. DOROHOIAN, -Ă s m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Dorohoiului sau care este originară de acolo; (la pi.) locuitorii Dorohoiului. Cf. DDRF. Aveam să cifl,u nu peste mult timp că ... dorohoienii sunt admirabili din ... mai multe puncte de vedere. FLACĂRA, 1975, nr. 22, 16. Pare incredibil... ca un dorohoian ... să-mi fie ghid, şi chiar unul foarte competent. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 1/2. -PL: dorohoieni, -e. -Dorohoi (n. pr.) + suf. -ean. DOROVĂI vb. IV. 1. R e f 1. (Regional; despre obiecte sau unelte de lemn) A se strica (2); a se sparge (II3); (despre construcţii) a se dărâma (2). Cf. polizu, alexi, w., cade, viciu, gl., paşca, gl., chest. ii 13/258, 388/101. 2. I n t r a n z. (Prin Maram.) A face curăţenie în casă. Cf. T. PAPAHAGI, M., LEXIC REG. 14. 3.1 n t r a n z. (Prin sudul Transilv. şi prin vestul Munt.) A pălăvrăgi. Cf. lexic reg. ii, 50, udrescu, gl. 4. T r a n z. şi refl. (Prin vestul Munt.) A (se) obosi. Cf. UDRESCU, GL. Mi-a (sau mi s-au) dorovăit oasele, (de) coasa asta. id. ib. -Prez. ind.: dorovăiesc. - Şi: dorovoivb. IV. lexicreg. 14, PAŞCA, GL. - Et. nec. DOROVĂIĂLĂ s. f. (Prin vestul Munt.) Faptul de a(se)dorovăi. 1. Pălăvrăgeală. Cf. udrescu, gl. 2. Oboseală. Cf. udrescu, gl. - PL: dorovăieli. - Dorovăi + suf. -eală. DOROVĂÎT1 s. n. (Prin vestul Munt.) Pălăvrăgeală. Ce atâta dorovăit? UDRESCU, GL. - V. dorovăi. DOROVĂÎT2, -Ă adj. 1. (Regional; despre construcţii) Dărâmat2 (2) (Crihalma - Rupea). Cf. lexic reg. 95. 2. (Prin vestul Munt.) Obosit. Acum a picat de la pădure, dorovăit de oase. UDRESCU, GL. - PL: dorovăiţi, -te. - V. dorovăi. DOROVOÎ vb. IV v. dorovăi. DORSĂL, -Ă adj., s. f. (Atestat prima dată în 1831. ap. tdrg2) 1. Adj. Care se referă la regiunea posterioară a corpului 10528 DORSALGIE - 1378 - DOS unei fiinţe sau a unui organ al acesteia; privitor la această regiune. Lig cimenturile între scafa id şi cuboid sânt un ligament dorsal KRETZULESCU, A. 156/1. Vertevrile dorsale (închieturele ciolanelor spinărei). I. IONESCU, V. 63/8, cf. negulici. Aparatul circulatoriu e necomplet la insecte, care n-au un cord (inimă) şi în locu-i au sub spinarea lor un vas lung, gros şi contráctil (vasul dorsal). BARASCH, B. 239, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. Masajuri sistematice ...d-a curmezişul muşchilor lombari şi spinei dorsale. CARAGIALE, O. VII, 47, Cf. BĂRCI ANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Omida e neagră cu o dungă dorsală galbenă. ENC. AGR. I, 73, cf. SCRIBAN, D. Să se cerceteze mai cu atenţie exemplarele [de şoim] care au coada bandată şi partea dorsală inferioară ... umbrită. LINŢIA, P. n, 147, cf. DL, DM, D. MED. Nu seamănă cu aripa dorsală a peştelui. CINEMA, 1975, nr. 9, 17, cf. dex. O Coardă dorsală = notocord. Coarda dorsală încă începe a se preface din ce în ce în zgârci mai vârtos. conv. lit. iii, 227, cf. M. D. enc. (Substantivat) Aponevrosa dorsalului celui mare se confundă cu aponevrosele oblicului intern al păntecilor şi a danteleului posterior şi inferior. KRETZULESCU, A. 193/11. 2. S. f. (Geol.; în sintagma) Dorsală marină = formă complexă de relief care se întinde pe zeci de mii de kilometri pe fundul oceanelor, separând două bazine. Cf. M. D. enc., dn3. 3. S. f. (Geol.) Lanţ muntos care se întinde pe spaţiul unui continent. Cf. dnj. + Relief mai puţin accidentat care separă unităţi de relief mai joase. Cf. dnj. 4. S. f. (Meteor.; în sintagma) Dorsală barometrică = linie sinuoasă care uneşte punctele de mare presiune. Cf. dn3. Dorsală anticiclonică = regiune cu presiune înaltă cuprinsă între două depresiuni. Ansa se deosebeşte de dorsala anticiclonică prin stabilitatea şi prin marea ei extensiune geografică. LTR2 vin, 156. - PL: dorsali, -e. - Din fr. dorsale, it. dorsale. DORSALGIÉ s. f. (Med.) Durere în regiunea dorsală. Cf. D. MED., DN3, DEX2. - PL: dorsalgii. - După fr. dorsalgie. DORSALIZARE s. f. Dezvoltare anormală a ultimei vertebre cervicale. Cf. der, d. med., dn3. - PL: dorsalizări. - Cf. fr. d o r s a 1 i s a t i o n. DORUBAŢĂ subst. (Regional) Bucată mare; p . e x t. om zdravăn, namilă (1) (Sângeorz-Băi). Cf. paşca, gl. - Et. nec. DORUC s. n. (în poezia populară) Diminutiv al lui d o r 1 . Cf. d o r 1 (4). Cf. cade. Nu mni-i doruc d’e-nsurat, Că cocoan’ele mă bat. T. papahagi, m. 106. -PL: ? - Dor1 + suf. -uc. DORULEŢ s. n. 1. (în poezia populară) Diminutiv al lui d o r 1 . Cf. d o r 1 (3). Toată lumea are-un dor, Şi mai greu şi mai uşor; Numai doruleţu meu E ca pământul de greu. FOLC. OLT. - MUNT. iv, 779. 2. (Bot.; regional) Cicoare (Cichorium intybus). Cf. borza, d. 48. - PL: doruleţe. - Dor1 + suf. -uleţ. DORIJNGĂ s. f. v. dorângă. DORUREL s. n. (în poezia populară) Diminutiv al lui dor1. Cf. dor1 (3). Cf. cade. Io am două dorurele, Unu a meu ş- a mândrii mele Şi-mi petrec lumea cu jele. mândrescu, l. p. 40. Câte dorurele grele. RETEGANUL, CH. 36. O (Concretizat) Păsfe munţ, păst’e d’ealuri Adună vântu doruri, DorureTe t'in ’erei ’e, Ş-a mu ’eu dor vin’e cu eVe. T. papahagi, m. 35. - PL: dorurele. - Doruri (pl. lui dor1) + suf. -el. DORUŢ s. n. (în poezia populară) Diminutiv al lui dor1. 1. Cf. d o r 1 (2). Dom şî cu supărarea Gân ’eşti că-l adună valea; Şî doruţu şî cu rău Gîneşti c-adună pârău. T. PAPAHAGI, M. 33. Străină-s ş-a nimănui N-am doruţul cui să-l spui. FOLC. transilv. ii, 101. 2. Cf. d o r 1 (3). Cf. tdrg, cade, dl, dex. De-aşi şti, bade, că-i veni, Peană verde ţi-aşi găti,... Cu ruj iţa lil iei, Cu doruţu iniinei. RETEGANUL, TR. 137. Tot m-aş duce la mândra Şi de-aş trece cu luntrea; Că doruţul mă topeşte. BUD, P. p. 30. Să bem in cu iţia, Să ne-mpărţâm dragostea; Să bem in cu tonuţu, Să he-mpărţâni doruţu. T. PAPAHAGI, M. 41. Cântă-mi, fluieraşul meu, Hai, cântă-mi doruţul meu. FOLC. transilv. îi, 216. O (Urmat de determinări mai ales în genitiv, care indică fiinţa dragă sau iubită) Eu mă duc la strâns la fân Cu doruţul tău în sân. EMINESCU, L. P. 20. Darmi-i jele, Doamne, jele De doruţu mândrei mele. JARNÎK - bârseanu, d. 305. Pădurice de brăduţ, Scoate-mi pe mândru-n drumuţ, Că eu mor de-al lui dona. BUD, p. p. 37. Cu ochii lacrămă tare, De doruţu dumitale. bîrlea, L. P. M. I, 272. Plânge pământul sub mine De dor de la oarecine, Şi eu plâng asupra lui De doruţu oarecui. FOLC. transilv. i, 518. O (în construcţii ca „a-i fi doruţ de”, „a-i veni doruţ de”, adesea cu valoare de locuţiune verbală) Ori ţi-e doruţ de-nsurat, Ori ai voie de jucat? bîrlea, L. P. M. I, 15. <> (Personificat, considerat ca însăşi persoana iubită) N-aş voi să fie ploi Dacă am doruţ la oi. id. ib. 289. (Concretizat) Eu mă duc, mândră, la Blaj Şi-ţi iau şi doruţul tău, Dar nu ţi-l voi ţinea rău, Că-l voi pune între cărţi. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 112. Nu fi, mândru, supărat, Din doruţ ni-omfă( ce) căruţ Şi-om trece peste dieluţ. BÎRLEA, L. P. M. ii, 22. Ş-a mneu doruţ o pl ’ecat, Tânăr o fa’, ne-nvăţai, Şî-nt-o izvor o pk’icat. T. papahagi, m. 35. Bade, de când ai plecat Eu doruţul ţi-am păstrat Legat într-o năfrămuţă. FOLC. transilv. ii, 679. + (Regional) Urare (de sănătate) (Ieud -Dragomireşti). Înălţate împărate, Pe tine numai te bată: Tot doruţ de sănătate. BÎRLEA, L. P. M. I, 6. 3. Cf. dor1 (4). Vine-mi dor şi de pe-acasă, Când scriu cărţi sara la masă. Icirtă-mi, Doamne, doruţu, Să-mi pot scrie şi.ruţu. BÎRLEA, L. P. M. II, 111. -PL: ? - Dor1 + suf. -uţ. DOS s. n. (Atestat prima dată în 1519, cf. ders) I. (învechit, popular şi familiar) Spate (I 1). Voi p Har de faţa lui în marea cea dintâi şi dosul lui în marea cea deapoi. DOSOFTEI, ap. GCR I, 264/15. Luând Sim şi lafeth haina, pusără pre amândoao umerile lor şi să dusără cu dosul înainte şi acoperim despuiarea tătâni-sâu. biblia (1688)J, 7/3. Serutând Evangelia, ... nu s-au întors la locu-ş, ci au mers mai nainte ... şi ş-au făcut loc cu dosul său (a. 1795). IORGA, s. D. XII, 191. Domnu-său nezicând nimică ...Să aruncă lui Ducipal în dos. BUDAI-DELEANU, T. V. 47. îmi întorc dosul, închid ochii ş-acum poate trece fără să-l văd. KOGĂLNICEANU, în pr. dram. 440, cf. VALIAN, V., PONTBRIANT, D., LM. Ne întoarcem apoi cu dosul la tablă. MILLE, V. P. 176, cf. DDRF. Ştiu că mâini, picioare, Şi cap şi dos a tale-s toate! Dar tot ce gust eu proaspăt oare Să zic c-al meu e, nu se poate? gorun, F. 75, cf. şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade. Slujitorii se retraseră cu dosurile înainte. SADOVEANU, O. X, 258. Încercă să-şi facă loc cu dosul, ca să poată deschide poarta. T. POPOVICI, s. 21. Se scula cu dosul la biserică, barbu, G. 254. Dragu-mi-i omu frumos, Şi la faţă, şi la dos. FOLC. transilv. ii, 81. <> L o c . a d j ., a d v . şi p r e p . în (sau la) dos (ori în, la sau pe la dosul ...) = (care este) în partea opusă feţei cuiva; la o oarecare 10537 DOS - 1379- DOS distanţă în urma cuiva;'înapoi(a), îndărăt(ul), în (sau la) spate(le), în (la sau pe la) spate(le) ... v. s p a t e (11). Intrare nu s-a vede; mai dibuie-nainte, Şi simte-n dos d-odată că zornăie o poartă. HELIADE, o. I 317. Aruncându-se pe cal în dosul lui [al prinţului], îl cuprinse de mijloc. Căpăţineanu, s. 95/30. Bătând lumina în dosul copilului, îl face a se întoarce necontenit către dânsa. PENESCU, M. 22/25. El se fereşte şi se ascunde în dosul ei. SLAVICI, O. I, 360. Ne cântă-n dos [cucul], ăsta nu e semn bun. AGÎRBICEANU, a. 65. Ştia bine că în dosul oştilor din faţă se rânduiesc noi maşini de luptă. VISSARION, B. 339. Cucoana ... păşi îndesat şi grăbit până în dosul lui Lepădatu. SADOVEANU, O. IX, 64. Şi te bată vânturile ...Şi te bată-n dos şi-n faţă Ca să cazi la mine-n braţă. folc. transilv. n, 445. Din dos (sau dosul...) = din(spre) partea opusă feţei cuiva, dinapoi (sau dinapoia...), dindărăt (sau dindărătul...), din (sau de la, de după, învechit, rar, după) spate(le) v. s p a t e (I 1), din urmă, din urma ... Iară din dos i-au lovit Ştefan-Vodă [pe turci] cu oaste tocmită. URECHE, L. 92. Vedea pre cucon numai din dos, şi dorind să-l vază la faţă, trecu de cea parte. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 16271. Cei cu socoteală denainte au ochi privitori, iară din dos socotitori. CANTEMIR, 1.1.1, 95. Spre mai buna priceapere, stăi cu faţa spre răsărit şi partea cea din dos iaste apusul. GRECEANU, î. 139/3. Când videa vreo nevoie, când din dos îi grămădea, Acolo era scăpare, acolo se îngrădea, beldiman, ap. GCR II, 245/32. Ştefan îi lovi mai cu înfocare din dos. IST. M. 100/8. Lacheul cu tablaoa de limonadă se găsea tocmai din dosul meu. ALECSANDRI, O. P. 308. O mână nevăzută, din dos, trăgea zăvor, Şi te găseai în raiul grădinii, pe pridvor, pillat, p. 95. Mi-ai cântat mie din dos, Să trăiesc fără de soţ. folc. mold. I, 544. în (sau pe din ori, învechit, de sau pe după) dos (ori dosul...) = (în legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cleveti” etc.) fără să fie de faţă; în lipsă; pe ascuns; pe la spate v. s p a t e (11 b). Am grăit... pe după dos. ANTIM, P. XXIV. Afară de acestea nu înceta a-l cleveti pre după dos. ŞINCAI, HR. III, 54/23. înaintea voastră poate fi că vor trămura, iară în dosul vostru vă vor batjocuri. PETROVICI, P. 9/12. Unii de faţă, alţii de dos defăima pre autorul numitei Istorii româneşti. BOJINCĂ, R. 12/19. Oamenii... se prefac ... în faţă plâng ... Şi în dos râd. VOINESCU II, M. 7/19. Dacă-ţi zice cineva: Unul în dos te-a-njurat - In lipsa mea putea să mă şi bată. pann, p. V. I, 169/2. Nu mai vorbea de rău aevea în faţa împăratului, pe din dos însă, îşi bătea mendrele. ISPIRESCU, L. 37. Nu vreau să ştiu ce se vorbeşte în dosul mieu. SĂM. IV, 470. Insulta rea e aia pe care o zici pe din dos, nu pe faţă. ARGHEZI, s. XI, 43. O- E x p r. (învechit, popular şi familiar) A da (sau a întoarce ori a arăta) dos (sau dosul) = a fugi, a întoarce (sau a arăta) spatele v. s p a t e (II); a părăsi (1). Că bătându-să [moldovenii] cu crizacii, întăi au dat dos a fugi. URECHE, L. 73. Ci văzând Radul-Vodă că nu-i va putea sta împotrivă, ... au dat dosul cu oastea sa şi s-au dus la scaunul său, la Dâmboviţă. id. ib. 89. Fiii lui Efrem înarmaţi săgetând cu arcul întoarseră dosul în zi de războiu. PSALT. (1651), 14672. Va întoarce Dumnezeu către noi dosul cu mânie. NEAGOE, ÎNV. 308/24. Să fie pus trei-patru sute de călări lângă tunuri, când or întoarce ei la fugă dosul, să simţă şi ceva gonaşi după sine ai noştri, ar fi făcut izbânda aceia a lui Racoţi. M. COSTIN, O. 313. l-am înfrântu-i de diaderă dosul Ceia ce-mi vria răul. DOSOFTEI, PS. 54/19. De aceştia au dat dosul tabăra cea vicleană a dracilor. MINEIUL (1776), 722, în DA. Mulţimea ... [turcilor], gonită fiind de makidoneni, au dat dosul. ŞINCAI, HR. I, 156/9. Argante... mânios răstoarnă, Pe-nvingători răreşte... încât îşi lasă câmpul şi-n fugă întorc dosul. HELIADE, O. I, 335. Turcii... când se loviau cu creştinii, ei îndată da dosul. BĂLCESCU,M. V. 614. Leşii... resleţiţi... Dau dosul şi fug iute. ALECSANDRI, POEZII, 225. Sărăcia ... dete dosul pe uşe afară, ispirescu, L. 209, cf. ciauşanu, gl., ALRn/ih 270/928, alr ii/i mn 44, 2 236/928, alrm ii/i h 367/928, alr sn v h 1 429/928. (Cu schimbarea construcţiei) Nebiruitul Şved, precum se socotia a fi, de sirg dosul şi-au arătat, pe care moscalii ...au început a-i goni. N. COSTIN, LET. ii, 68/26. (Rar; eliptic) Dos la faţă = fuga, repede (I 1). Pe unde să ies ca să nu mă-ntâlnesc cu el? Ha! pe fereastră ... Dos la faţă. alecsandri, t. i, 317. (Regional) A da dos (de cineva) = a ocoli (II 4), a evita (Baia - Fălticeni). Cf. alr i 1 996/552. + Şezut (11). Vei vedea ... picioarele lor mergând şi venind tot deodată dinnainte îndărăpt şi din îndărăpt înainte cu dosul rătund, cu grumazul ţap ăn. OBLĂDUIREA, 61/18 .La această boală se va unge mâna cu oloi... vârând-o în maţul dosului (canalii băligării). LITINSCHI, M. 144/4. Dobitocul nu mănâncă, nu rumegă ... şi moare, curgând din gură, din nas şi din dos materie sângeroasă. LUCACI, M. 5/5. El văzuse ... femei cu obrazurile acoperite şi cu dosul gol SADOVEANU, O. XXI, 408. Doctorul avea obiceiul să-i plesnească [pe copii] uşor din mers cu vârful bastonului la dos. BART, E. 339, cf. SCRIBAN, D. Cocoşata sucea dosul, ... pocnea degetele lăutăreşti. barbu, G. 107. <> (Prin analogie) Când caii vor sta cu dosul spre gard tăcuţi şi gânditori, e semn că vremea are să se strice. GOROVEi, CR. 41. [Nae Gheorghidiu] se strâmba, ţuguind buzele, ca un dos de găină, camil petrescu, P. 213. E x p r . (Familiar) A fi (sau a se scula) (tot) cu dosul în sus = a fi (mereu) supărat, îmbufnat (fără motiv). Dacă bucătăreasa se sculase cu dosu-n sus ori furioasă, trântea tigăile de pereţi. COCEA, s. II, 11, cf. DL, dex. A sta cu dosul pe cămaşă = a sta degeaba; a fi inactiv. în Moldova s-au ridicat satele împotriva curţilor boiereşti... Noi stăm cu dosul pe cămaşă. STANCU, D. 122. A duce la dos = a nu ţine seamă de ceva; a nesocoti; a uita; a fi indiferent. Bărbatu multe zice, da femeia la dos le duce. ŞEZ. I, 220. A ieşi cu dosul la oameni = a nu se comporta cum se cuvine, îndepărtându-se ostentativ (şi nepoliticos) de lângă cineva. Cf. zanne, p. ii, 119. II. 1. P. a n a 1. Partea de dinapoi a unui lucru, care se opune feţei sau care se află în direcţia inversă orientării lui; spaţiu dintr-o încăpere, dintr-un vehicul etc. corespunzător acestei părţi; fund, spate (II1), (învechit) spinare (I 6). Hotarul moşii[i]să începe în gios de casă... şi curmă drept preste piatra Răchitişului şi apucă dosul pietrii şi a smizii (a. 1630). ştefanelli, d. c. 3, cf. cantemir, i. i. i, 25. Dosul stupinei să fie cătră amiazănoapte şi faţa în preajma soarelui. MOLNAR, E. S. 59/11. Pleava ... se strânge vrav la par cu dosul greblei. I. IONESCU, C. 186/23. Acoperişele dosului oglindelor se face printr-o amestecătură (amalgam) de mercuriu cu cositor. BARASCH, I. N. 53/11. Femeea ... s-a îmfăţoşat ...cu un băet al ei bătut şi înviniţil ca dosul ceaunului. CONTEMPORANUL, I, 463. [Un tânăr] ... desina un cavaler pe dosul unui program. VLAHUŢĂ, s. A. ui, 15. Argintul le acopere [cărţile sfinte] din toate părţile; numai pe dos e o legătură trainică de zale. IORGA, C. I. III, 50. Paşii se duc spre dosul coteţului. AGÎRBICEANU, S. 164. Apele Ozanei erau ... ca dosul de cositor al sticlelor de oglindă. IBRĂILEANU, A. 87. Dosuri de calendare, nica, l. VAM. 82. Ai poliţă? ...Ai complectat-o ... trage-i o semnătură pe dos cu numele meu. CAMEL PETRESCU, P. 327. Şi-a şters, cuviincios, gura, cu dosul mânecii. COCEA, S. II, 22. Pe dosul fotografiei, Creangă a scris câteva cuvinte. SADOVEANU, O. XX, 253. O să vă spui, pe stradă, povestea umbrelei care se deschide pe dos. arghezi, C. j. 64. La prânz copiii nu aveau voie să scoată o vorbă, fiindcă îi plesnea îndată cu dosul lingurii peste gură. T. POPOVICI, SE. 22. Scilix caprea, arbore din fam. Salicaceae, cu frunze eliptice, pufos-păroase pe dos. BUTURĂ, EB. I, 126. O Dosul mâinii (sau al palmei) - partea de deasupra a mâinii, opusă palmei. Moaşa să bage mâna în mitră ... şi de acolo să o dezlipească încet cu dosul mâinii. MEŞT. moş. 41/20. Capsulile sinoviale sânt foarte largi mai ales la dosul mânii. KRETZULESCU, A. 147/11. Nu ştiu nimica, zise ea tristă şi punând dosul mânei pe fruntea ei, am uitat tot. EMINESCU, P. L. 15. Irinci îşi şterse ochii de lacrimi, cu dosul mânii. BUJOR, S. 64. Intinzându-mi spre sărutare dosul alb şi grăsuliu al dreptei sale, cu mătănii cu tot. HOGAŞ, DR. I, 12. Isprăvise băutura şi-şi ştergea mustăţile cafenii cu dosul palmei. REBREANU, R. I, 135. îşi netezi cu dosul palmei mustăţile mari. BART, E. 290. Cele trei bătrâne plângeau ..., ştergându-şi ... nasurile cu dosul mânilor. CAMILAR, N. I, 215. îşi şterse o lacrimă cu dosul mâinii. TUDORAN, P. 486. Ridică mâna şi cu dosul palmei o izbi 10537 DOS - 1380- DOS peste obraji cu toată puterea, preda, m. 499. Luă [sticluţa] în mână cu dragoste ..., îi deşurubă capacul şi apăsă uşor pe pulverizator, deasupra dosului palmei, cărtărescu, n. 67, cf. udrescu, GL., alr h/i MN 29, 2 175. cu Dosuri de hârtie. Dosul limbii - partea de dedesubt a limbii. In timpul articulării..., dosul limbii atinge palatul gurii, scliv, 1953, 211, cf. dl, dm, dex. Faci pe dosul limbei nişte beşicuţi. şez. n, 191. ^ L o c . a d j . şi adv. (De) pe dos sau (pe) de-a-ndoasele(a) = a) (mai ales în legătură cu verbele „a face”, „a ieşi”, „a merge”) (care este) altfel de cum trebuie, de cum e firesc, de cum te-ai aştepta; anapoda. Toate ne sânt spre priinţă..., dar eu le văz pe dos. beldiman, O. 76/7, cf. LB. Obiceiurilor noastre cercetându-le ... nu să pot asemăna ... decât numai cu cele de-a-ndoa-sile ale faraoniţilor. PISCUPESCU, O. 7/3. Toate mi-a eşit pe dos până acum. CĂPĂŢINEANU, S. 50/17. Toate merg pe dos în casă. kogălniceanu, în pr. dram. 433, cf. polizu. Când te uiţi la dânşii [la miniştrii noştri], ţi se par oameni simpli, crezi că iau lucrurile tot pe dos. GHICA, C. E. II, 328. De atunci încoace curat c-au picat toate în baltă şi merg abraş şi pe dos. CONV. LIT. I, 22. Toate le văd pe dos ... Iaca, mătuşica se dă de-a tumba, ha, ha, ha! ALECSANDRI, T. 223. Tot atât de pe dos ne pare ceailaltă procedură. MAIORESCU, CRITICE, 266. Binevoiască a cita cărţile unde se descriu experienţile ... şi va vedea lumea cum a luat... lucrurile pe dos. CONTEMPORANUL, I, 397. Toate trebile căte le făcea, le făcea pe dos. CREANGĂ, O. 26. Nu sunt oare şi insultele ce ţi se aduc omagiu de-a-ndoasele adus talentului? CARAGIALE, O. vil, 278. Tot ce făcea îi ieşea d-a-ndoasele. ISPIRESCU, U. 108, cf. DDRF, ALEXI, w., TDRG, RESMERIŢĂ, D. Tot ce încerca îi ieşea pe dos. COCEA, S. II, 11. Oricum o-ntorceam, n-o nimeream ..., pentru că înţelegeam lumea pe dos. VLASIU, A. P. 9. Orice-aşface, ies toate pe dos. sadoveanu, O. XX, 267. Toate azi sunt pe dos, toate împotriva mea. DEMETRIUS, A. 175. S-ar putea întâmpla tocmai pe dos. TUDORAN, P. 211. Gherghina nu credea, auzise taman de-a-ndoasele a. PREDA, D. 66. A făcut în aşa fel încât toate au ieşit pe dos. LĂNCRĂNJAN, c. II, 538. De ce facem noi lucrurile pe dos? flacăra, 1975, nr. 47, 20. Sunt voci care spun că totul a ieşit pe dos. RL 2005, nr. 4 616. El se purta cu fraţii săi tot pe dos. SBIERA, P. 1, cf. alr sn v h 1 401; b) opus direcţiei iniţiale sau fireşti; invers. Meşterul Dincă binagiul mi-a făcut-o; a tencuit zidul de la poartă şi mi-a bătut numărul 6 d-a-ndoasele. caragiale, o. vi, 53. Se închină pe dos, de jos în sus. SĂM. II, 343. Patroana s-a zăpăcit şi gesticulează pe dos, nesigur, ca şi când i s-ar încurca mâinile. CAMIL PETRESCU, T. I, 550. Cere să i se puie pantofii pe dos, refuzând să primească pantoful stâng în piciorul stâng. ARGHEZI, S. VII, 125, cf. DL, DM, DEX. Muşchi ce trebuie să funcţioneze în timpul cântatului chiar pe dos decât sunt ei obişnuiţi, adevărul, 2006, nr. 4 822; c) (în forma de-a-ndoaselea) cu spatele înainte, de-a-ndăratelea. Duţu se depărtă... mai mult de-a-ndoaselea, oprindu-se mereu. SLAVICI, O. I, 369, cf. DL, dm, dex. (Şi) pe faţă şi pe dos = (şi) pe o parte şi pe cealaltă; în întregime; în toate felurile. Pe temeiul dreptăţii ... va fi [ziarul] „Naţionalul” ... fratele celor buni şi ... vrăjmaşi de moarte al abuzurilor, nedreptăţilor, hoţiilor şi asupririlor, ce se vor face pe faţă şi pe dos. PLR I, 130. Ii sărută mâinele [împăratului] şi pe faţă şi pe dos. ISPIRESCU, L. 93. Trecea vătraiul prin foc, întorcându-l pe faţă şi pe dos. MOROIANU, S. 192. Spunând aceste fraze, el le însoţise de o mimică expresivă ..., vrând să arate cum stăteau lucrurile pe faţă şi pe dos. PREDA, R. 73. [Deputaţii] au răsucit procedura şi pe faţă şi pe dos. RL 2005, nr. 4 732. Cum bate vântu frunza Şi pe faţă şi pe dos, Până ce o ţâpă jos. FOLC. TRANSILV. I, 159. C-a avut un ţol strâcat, Şi-atâta l-a purecat, Şi pe faţă şi pe dos, De-a rămas cu totul jos. ib. II, 386. (Cu schimbarea construcţiei) Numai Sfântul Neculai trebuie să ştie asta, zise Ivan scoţând iconiţa din sân şi sărutând-o pe dos şi pe faţă. CREANGĂ, P. 307. O hârtie o sucea de cinci ori şi pe dos şi pe faţă. LUC. VII, 433. Ghionoaia înciudată... izbi vioara mută... Cioc şi toc, pe dos şi faţă. VOICULESCU, poezii, ii, 206. Nici în dos, nici în faţă = nicidecum. Cf. zanne, p. ii, 119. (Cu schimbarea construcţiei) C-am pus gând să te uresc Dar ca tine nu găsesc Nici în faţă, nici în dos Nici în port aşa frumos. RETEGANUL, tr. 89. L o c. a d j., a d v. şi prep. (De) din dos (ori din dosul...) = din partea opusă feţei sau orientării unui lucru; dinapoi (sau dmapoia ...), dindărăt (sau dindărătul...), din (sau de la) spate, din spatele ... v. s p a t e (II1). Şi au prins toate pietrile pre dinlăuntru din dos, una cu alta în scoabe de fier (a. 1654). GCR I, 172/17. Să traseră fugind din dosul ostroavelor ce să află lângă Popi. CR (1829), 30V27. Să-mi aduci tot ce-i cumpăra în odaia mea pe scara de din dos. KOGĂLNICEANU, în pr. dram. 424. Ieşirăm pe scările din dos. CR (1839), 4072/30, cf. polizu. Umple curtea de din dos cu fel de fel de păsări. GHICA, C. E. iii, 3. Aduse o căruţă, pe care o opri la portiţa din dos a grădinii. FILIMON, 0. I, 205. Sfânţise soarele din dosul piscurilor Cozii[iJ. ODOBESCU, S. 1, 88. Zidul din dosul şcoalei. caragiale, o. iii, 57. Părăsea, din vreme în vreme, primăria din dosul caselor. MACEDONSKI, O. III, 5. Hora e pe uliţa din dos, la Todosia. rebreanu, I. 11 .Pe drumul ăsta, ajungeam la hotarul din dos. VLASIU, A. P. 90. Angajându-se pe galeriile din dos ale imobilului, o femeie ... l-a atacat. ARGHEZI, S. XI, 34. Bătrâna casă ţărănească se strâmbase şi mai mult ... O mai ţineau în picioare odăile de zid ferecat, adăugate în dos de inginerul neamţ. CAMIL PETRESCU, O. II, 110. Unul din noi întindea mâna din dosul mesei. PREDA, I. 105. In curţile din dos ale palatului se rupeau copacii la vânt. BARBU, PRINC. 85. Din ziua aceea intru prin poarta din dos. flacăra, 1976, nr. 2, 16. (E x p r.) Pe uşa (sau uşiţa) din dos = pe furiş; cu greutate. Incet-încet, m-am furişat în destinele lui. Pe uşiţa din dos. VINEA, L. I, 360. ^ Lo c . ad v . şi p r e p . în dos (ori în dosul ...) = în partea opusă orientării unui lucru; îndărăt(ul), în (sau la, pe) spate, în (sau la) spatele ... v. spate (II D- Râul Suceava ... se varsă în Şiret în dosul Cotnarilor. M. COSTIN, O. 215. Să pusese turcii în dosul unor spini şi făcea stricăciune moscalilor. NECULCE, L. 240. După cum arată în dos această planetă. CALENDARI (1733), 4Vl. Decii i-am dat eu zapisul mieu pănă în părău care cură din dial de la jghiaburile vechi în vale şi din jos de case (!) lui Vasile a gineri-mieu pănă unde este o răchită în dosul casii mele (a. 1750). ŞTEFANELLI, D. C. 49. Ziceţi şî vizitiilor să dea butcile la o parte, în dosul caselor, să nu le vază. i. GOLESCU, în PR. DRAM. 69. Oricare dintre meşteri... numai în dosulprăvălii[i] să lucreze ..., iar în faţa prăvăliifi] să facă numai vânzare (a. 1823). DOC. EC. 291. Să şedem aici supt umbra acestui pom ori în dosul aceştei rug. abeţedar, 612/3. îngenunche în dosul patului. GORJAN, H. I, 78/11. Se retrage şi el cu ai săi în dosul şanţurilor şi lasă biruinţa. PÂCLEANU, 1.1, 152/1. In dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se văd în oale roze albe. EMINESCU, P. L. 73. Iorgu ... locuia singur în casa unde se făceau probele, în dosul teatrului, caragiale, o. i, 7. Trică stetea ruşinos în dosul bundei de probă. SLAVICI, O. II, 85. In dosul şurii era o livadă mărişoară. REBREANU, I. 19. Ştiam că e în dosul storului dat în jos, la un metru de mine. IBRĂILEANU, A. 145. In dosul ochelarilor cu rama groasă, desluşea o privire blândă. C. PETRESCU, S. 156. A dispărut în dosul unui vraf de cărţi. BRĂESCU, O. A. II, 64. Uşa se deschise brusc de cineva, care, parcă, stătuse şi aşteptase ... în dosul uşii. E. IONESCU, E. 59. Primea musafirii prin cealaltă uşă a casei, în dos, spre bucătărie. DEMETRIUS, A. 258. In lungul drumului a apărut un front continuu de case... în dosul cărora se află adeseori un coridor. BUTURĂ, EG. 72. Piroane de oţel... In faţă le bătea, In dos le ţintuia. PĂSCULESCU, L. P. 10. Numa-n munte este-un struţ. Când îl suflă vântu-n dos Umple lumea de-amninos. FOLC. TRANSILV. 1,489. Popa ieşi din altar să le mulţumească... punându-se în dosul vrafului de prescuri, de unde înfaă nu i se putu vedea numai chiar capul. SNOAVA Iii, 509. (F i g.) In dosul glumei se simţea mânia lui oarbă, slavici, O. i, 197. în dosul crispării râsului [lui Gogol] sta tristeţa. SADOVEANU, O. XX, 566. Asta mă obliga ...să intru în contact numai cu iubirea ei ... în dosul căreia îmi păstrasem libertatea. preda, i. 175. Prin (sau pe din) dos (sau prin dosul...) = prin partea opusă feţei sau orientării unui lucru; înapoi (sau înapoia ...), îndărăt (sau 10537 DOS -1381- DOSADĂ îndărătul...); prin (sau pe la) spate(le) ... v. s p a t e (II1). Gârlele cele cu apă care sânt pe din dosul casilor, prin toată cetatea. AMFILOHIE, G. 115/13. Sulioţii pe din dos De la spate, îi loveşte. PELEMON, S. 20/19. O iau prin dosul primăriei. CARAGIALE, O. VI, 80. Se aşeză scara pe din dos, şi treizeci de soldaţi ...se urcară în pod. VLAHUŢĂ, S. A. n, 103. Şoseaua trecea prin mijlocul satului, iar calea ferată prin dosul caselor, rebreanu, P. s. 139. Să le aducă [hainele] prin dos, să n-o vază nimeni, id. R. n, 208. Înainte ca prin faţă să se pună sigilii, ...pe din dos, nevăzută, mâna îşi va face datoria. M. I. CARAGIALE, C. 107. Am pornit să mă duc pe din dos. Dar de la colţul clădirei, m-am înapoiat tiptil, cuprins de panică. BRĂESCU, A. 168. Vino pe din dos şi aşteaptă niţel la bucătărie. ARGHEZI, C. J. 28. [Boierii] abia au scăpat, fugind pe din dos. camil petrescu, O. II, 353. Vină, bădiţo, prin dos, Că-i portiţa de rogoz. HODOŞ, P. P. 43. L o c . p r e p . (învechit) în dosul = ca urmare ..., în temeiul ... <> E x p r . (Popular şi familiar) A (se) întoarce (sau a (se) răsturna) pe dos = a strica rânduiala, ordinea existentă până la un moment dat; a răvăşi (3). De cum a venit el, toate s-au întors pe dos; scrisori nu mai sunt, ziare nu mai sosesc, telefonul nu mai umblă. SEBASTIAN, J. 13. Echipajul forfotea pe punte, punând ordine în lucrurile pe care şederea la Stambul le întorsese pe dos. TUDORAN, P. 246. Putea în clipa asta să se răstoarne lumea pe dos. DEMETRIUS, A. 343. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) indispune. Nu i-am destăinuit nimic din teribila tulburare ce mă întorsese, literalmente, pe dos. VOICULESCU, p. i, 302; b) a determina pe cineva să-şi schimbe părerea. Cf. udrescu, gl. c) (regional; despre vreme) a se înrăutăţi. Cf. udrescu, gl. A (i se) întoarce (cuiva) sufletul (sau inima) pe dos = a (se) îndurera. Ofta biata Profirica să i se întoarcă inima pe dos de alean. MIRONESCU, S. 21. (Cu schimbarea construcţiei) Sunt matelotul blestemat ... Cu trupul dezmembrat Şi sufletul întors pe dos. MINULESCU, VERS. 260. A (i se) întoarce stomacul (sau maţele) pe dos = a simţi senzaţia de greaţă; a (se) scârbi (II). Tot stomahul i se întoarse pe dos. barbu, princ. 112, cf. udrescu, gl. A(-şi) întoarce (sau a-şi da ori a fi cu) ochii pe dos = a-şi da aere; a cocheta. Calcă omeneşte şi nu-ţi mai întoarce ochii pe dos degeaba. VLAHUŢĂ. s. A. II, 12. Cela întorcea ochii pe dos, se bătea cu palma în piept. SADOVEANU, O. I, 77. Pisoanie ... întorcea ochii pe dos, apoi îi ţinea stâlp la cer. SNOAVA, IV, 28. (Eliptic) Numai arar vreunul mai ţanţoş începe o chiuitură, în tactul zvăpăiat al jocului, cu ochii pe dos, cu gâtul răguşit. rebreanu, i. 12. + Parte a unei formaţii militare, a unui grup de oameni etc. opusă direcţiei de înaintare sau de orientare. Năvăliia tătarâi cu toată oastea asupra leaşilor, ce leaşii sta neclătiţi şi din băşti da tunurile. Dosul iaraş sa le ia nu putea tătarâi de tabără şi ;aşea au stătut războiul într-acea dzi, toată dzua. M. COSTIN, 0.45. In dosul soldaţilor pe jos şi sus era grămădit norodul care se îmbulzea. F. aaron, I. II, 272/14. După aceea a venit lagărul, au început zile grele, întâi săpatul şanţurilor ..., apoi linii noui de drum de fier, în dosul fronturilor, c. PETRESCU, s. 156. Ştiau bine că în dosul oştilor din faţă se rânduiesc noi maşini de luptă. VISSARION, B. 339. (Rar) Dosul frontului = spatele frontului. Ce-i şampania pe care o beau cei mari, în dosul frontului, pe lângă zeama aceea roşie? CAMILAR, n. I, 408. 2. (învechit, rar) Spătar3 (I 1). Vine încet şi să razimă de dosul jâlţului. HRISOVERGHI, A. 85/21. 3. Partea mai puţin arătoasă, neexpusă vederii, a unui obiect. Cf. dl, dm, dex. + S p e c . Partea de dinăuntru a unei haine; căptuşeală; (regional) doseală. Cf. alr sn nh 527, ib. h 528. □ Dosul paltonului. <> (De) pe dos = a) 1 o c . a d v . (în legătură cu obiecte de îmbrăcăminte) cu partea de dinăuntru în afară. Câteva ceasuri s-au necăjit până le-au îmbrăcat [straiele de piele ce poartă corăbierii], căci neputându-le nimeri, să îmbrăca cu ele pe dos şi şonţit. drăghici, R. 237/9. Colţunii se trag pe dos. alecsandri, o. p. 251. Este un ţigănuş cu o vestă îmbrăcată pe dos. SĂM. n, 83. Venea Crăciunul ... cu cojoace întoarse pe dos. BRĂESCU, A. 38. Bietul iuncher gâfâia, îşi îmbrăca pe dos tunica. SADOVEANU, O. I, 77. Ne-am întors straiele pe dos. STANCU, D. 234. Mânecile se întorc pe dos. belea, P. A. 68. II scotoci prin buzunarele pantalonilor, i le întoarse pe dos. barbu, G. 347. Nea Stan din Bărăgan ... vara călăreşte, Săvai ca Doamne fereşte ... C-un cojoc mare lăţos, De-l poartă vara pe dos. PĂSCULESCU, L. P. 308. Numi mare-i om frumos, Ş-o-ntors cojocul pe dos. folc. transelv. ii, 186. Să-mi dai un cojoc lăţos, De mi-l porţi vara pe dos. FOLC. OLT. - MUNT. II, 202. Două cămăşi ea avea: Cea mai ră era pe ea, ... Când o întorcea pe dos, Curgeau flendurile jos. FOLC. MOLD. I, 112. b) 1 o c . a d j . (f i g.; despre oameni) care are purtări nefireşti; sucit2 (I 6), bizar. Iată că sunt şi oameni pe dos. ionescu-rion, c. 37, cf. dl, DM, dex. [Femeie] aşa de îndărătnică şi de pe dos, nici că i-a mai dat ochii să vadă. SNOAVA, II, 248, Cf. MAT. DIALECT. 67. 4. (Şi în sintagma dos de pernă) Sac de pânză în care se pun fulgii şi care se află imediat sub faţa de pernă; (regional) toc3 (I 8). Cinciperini... cu dosurile de maltin (a. 1813). uricariulxiv, 234, cf. alr ii/imn 138, 3 899/551, ALRMii/ih 363/551, ALRSNiih493, alrm SNi h 319. 5. (învechit) Contrapagină; verso. Au trimis mitropolitul scris cu slova lui din dosul cărţii. N. COSTIN, L.2 304. Cearem la Măria Ta un luminat răspuns în dos[ul] răv[a]şului (a. 1762). IORGA, S. D. V, 160. Să nu i se mai dea ascultare, măcar de va avea şi răvaş de apelaţie cu poruncă din dos cu înştiinţare ... că i s-a dat dreptul la apel. PRAV. COND. (1780), 68. De câte ori va da cel împrumutat mulţi sau puţini, bani din datoriia lui, să-i scrie în dosul zapisului. ib. 112. S-au cercetat şi de mine şi s-au găsit bun, şi să aibă a urma togmai după cum în dos să arată..., Costandin, arândaşul moşiifi] (a. 1807). DOC. EC. 75. Dumnealui vel logofăt va face anafora cătră domniia mea în dosul înştiinţării vorniciei, alăturând şi aceale zapise a creditorilor. PONTURI, 17/20. Să să adauge şi ponturile ..., precum în dos să arată (a. 1824). DOC. EC. 316. Din dos scrii şi iscăleşte serdar Ioan (a. 1826). ib. 364. 6. (Popular) Loc ferit, retras, ascuns; loc unde nu bate soarele. Să se facă o catagrafie de toate stările şi locuitorii oraşului laşi, atât a celor ce sunt la uliţi i la dosuri (a. 1815). URICARIUL, I, 234. Coastele şi dosurile ... sunt secetoase şi sărace. PĂCALĂ, m. r. 274. Pe la dosuri, stăruiau încă grămezi de omăt. SADOVEANU, O. x, 492. Şi a căutat Toate văile, Toate luncile, Toate dealurile Şi dosurile. PĂSCULESCU, L. P. 182. Zăpada mai stă pe dosuri. CIAUŞANU, gl., cf. alr II3 420/414, 537, 605, 682. ^ E x p r . A da (sau a ţine) dos (la) (de)... = a se adăposti. Grăjdişorul viţăilor trebuieştefăcut... pentru ca să le ţie dos de soare şi de ploaie. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 15/5. Nu vezi nourul cel negru cum vine ca un balaur peste noi? Vai de oasele noastre, dacă n-am dat dos undeva. CONV. LIT. n, 93, cf. ALR ii/i h 270, alrm ii/i h 367. 7. (Popular) Coastă vestică sau nordică a unui deal, a unui munte etc.; parte a acestora care este opusă soarelui; (regional) dosniţă. Cf. Hxvm 137, alr i 388, alr sn iii h 818, alrm sn ii h 639, A ii 4. + (Regional; în sintagma) Dosul soarelui = nord. Cf. alr i 1 237/164. + Pâlc mic de copaci, tufişuri care cresc pe partea nordică a unui deal. Pleacă de azi dimineaţă cu caprele pe dosuri şi nu se mai întoarce. BOCEANU, GL., cf. AII 8, LEXIC REG. 79. 8. (Regional) „Partea convexă a lătunoii” (Sărbătoarea -Craiova). Cf. alri 1 851/874. 9. (Regional) Pânza coasei sau o parte a pânzei ori a lamei coasei (Sânmihaiu Almaşului - Zalău). Cf. alrm sn i h 37/284. 10. (Prin vestul Transilv.) Ştergar (1) de şters pe faţă. Cf. alr i 1 956/320, A 112. - PI.: dosuri. - Lat. pop. dossum. DOSADĂ s. f. (învechit şi regional) 1. Supărare (I 4); amărăciune. Impleafaţa lor de dosadă şi vor cere dreptu numele Tău, Doamne. PSALT. HUR.2 158. încă spune şi de gonire şi de dosadă, ce 10538 DOSAGIU - 1382- DOSĂDI se cade să ia credincioşii creştini. CORESI, EV. 11. Şi Iosif născutului dentâipuse-i numele Manasei... Celalalt chiemă Efraim, dzicând: că m-au crescut Domnedzeu îm pământul dosadeei meale. PO 144/27. Nu vrum noi să-l ascultăm, derept aceaia vine această dosadă pre noi. ib. 148/9. Făcând bine, răbdaţi dosadile, că aceasta e drag lui Dumnezău. N. test. (1648), 183725, cf. anon. car. Uscat de foame şi seate, şi goliciune, şi dosadă. dosoftei, V. s. septembrie 25726. De grea dosadă carea inima îi înăduşiia ..., încetişor ... suspină. CANTEMIR, I. I. I, 156. Am înţeles toate despre câte m-aţi înştiinţat, pentru pagubele şi dosădzile ce vi s-au făcut. ŞINCAI, HR. n, 85/29, cf. LB, VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL. Mă suii pe munţi de piatră Să-mi văd mumă, Să-mi văd tată, Plin de dor şi de dosadă. TEODORESCU, P. P. 284, cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 9. 4 Nedreptate (2), asuprire; pedeapsă nedreaptă la care este supus cineva. Cine amu nu se va lepăda de viaţa aceasta, şi să se dea spre ucidere şi spre dosadă... acela nu iaste slugă bună. CORESI, EV. 206. Nu lăsa, Doamne, cu nadă Pre pizmaş să-m dea dosadă. DOSOFTEI, PS.2 999. Izbânda nedobândită naşte dosada, de carea mâniia singură ca cu laţul său să zugrumă. CANTEMIR, I. I. I, 249. Lupul, crăişorul Moldovei, a făcut multe dosădzi lui Gheorghie II Rakoţi. ŞINCAI, HR. ni, 54/17. Mânca-te-ar dosada! mat. dialect, i, 21. 2. (învechit) Insultă gravă; ocară (2). Şi să nu ne scârbim de dosăzi şi de ocări de ce vin noao de la alţii. CORESI, ev. 10. [Prorocii] multe scârbe şi dosădzi au răbdat, varlaam, C. 118. Suferind multe năpăşti şi dosăzi dosoftei, v. s. noiembrie 12473. Nu cuvintele de dosadă dzisă a să căuta trebuie. CANTEMIR, I. I. I, 202. Soţul ei ... şedea în curtea lor necunoscut, cu multă dosadă şi batjocură (a. 1760). GCR II, 69/26. Nu vom suferi ca să se facă vreo dosadă arhiepiscopului. ŞINCAI, HR. iii, 159/12. Pârcălabe, străjuieşte-l! Vreau de obşte să se vadă cum Vlad Basarab voievodul pedepseşte o dosadă. davila, v. v. 95. 4 (învechit) Ceartă; înfruntare; vrajbă (1). Intr-altă zi încă ieşind afară, văzu cum doi jidovi fraţi se-ară fi svădind şi dzise celuia carele făcea dosada: căce baţi fratele tău? PO 183/23. Vădzindu-să osindită şi dintre toate ceatele cu mare ocară şi dosadă izgonită, ... mintea ... spre rea socoteală o întoarsă. CANTEMIR, I. I. I, 48. - PL: dosade şi dosăzi. - Din slavon. a*caa*. DOSAGIU s. n. v. dozaj. DOSÂLĂ s. f. v. doseală. DOSAR s. n. 1. Ansamblu de documente referitoare la un subiect, la o persoană, adunate într-o învelitoare (de carton); învelitoarea care conţine aceste documente. Delă ... - judicătoreşti, dosiere. heliade, o. n, 345. Vezi... pe magistraţi consultând mai mult patimile decât dosarele. GHICA, C. E. n, 615, cf. PONTBRIANT, D. [în archivă] sunt... dulapuri mari ...în care se află mii de dosare vechi. CONV. LIT. rv, 341, cf. COSTINESCU, LM. Ministerul ... depune pe biuroul Camerei... întregul dosar al afacerii Strousberg. MAIORESCU, D. 1,26. Dosariul corespondenţei cu biblioteca din Iaşi ştiu că nu vafi tocmai mare şi va fi uşor ca să binevoiţi a ordona să mi se răspundă în această privinţă. EMINESCU, O. XVI, 68. Acele dosare, încredinţate toate mie, au ajuns a fi foarte voluminoase. ODOBESCU, S. II, 408. [Documentele] le am, sistematic aranjate în dosar, caragiale, o. vn, 190, cf. DDRF, ALEXI, w. In arhivă unul ţăcăne la maşina Yost; alţi doi scriu felurite adrese; ... al cincilea coase dosarele. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 63. M-am folosit ...de dosarele procesuale aflătoare în arhiva fiscală. PĂCALĂ, M. R. 34. Inima locotenentului se zvârcoli când îl văzu ridicându-se greoi de la masa încărcată cu dosare şi hărţi. REBREANU, P. s. 91, cf. resmeriţă, D., cade. Ele constituie 26 de dosare voluminoase, care se află la dispoziţia secretariatului. TITULESCU, D. 184. Veniseră cu ghiozdanele doldora de dosare. EFTIMIU, N. 8. S-a întrerupt din cetirea unui dosar şi a făcut o mutră acră. CAMEL PETRESCU, P. 253. I-a cerut ...să vadă dosarul crimei. POPA, v. 92, cf. SCRIBAN, D. înainte de a-mi parveni dosarele ..., i-am pus unele întrebări lui Raoul. MIHĂESCU, D. A. 56. Am răsfoit dosarele cu toate hârtiile primite. ULIERU, C. 61. Li se cerea elevilor o altă piesă pentru dosare. ARGHEZI, S. XI, 94. Scotociră prin rafturi şi dădură de dosarul relelor purtări ale lui Creangă. CĂLINESCU, I. c. 116. N-am închis ochii toată noaptea, am studiat un dosar. VINEA, L. n, 73. La curtea de casaţie s-au strâns cu kilogramele dosarele acestei afaceri. MAGAZIN IST. 1974 nr. 1, 37, cf. dex. Biroul... ornat cu dosare frumos etichetate, flacăra, 1975, nr. 40, 22. Un dosar legat cu şiret ... zace pe-o rână. Deschid dosarul, să-mi treacă timpul. CĂRTĂRESCU, n. 166. Căpitane, căpitane, Ia mai cată la dosare Foaia mea de liberare. FOLC. MOLD. II, 139. <> E x p r . A închide dosarul = a pune definitiv capăt unei acţiuni judiciare, unor cercetări, unei anchete, fără a fi ajuns la soluţionarea lor în fond; a clasa. Astfel se închise dosarul acestei pricini la Divan. BOLINTINEANU, O. 411. Ne grăbim a închide dosarul d[omnu]lui Ureche. MAIORESCU, CR. II, 72. îl chemase pe Constantin Lipan şi îi ceruse să suspende urmărirea şi să închidă dosarul. C. PETRESCU, C. v. 324. Iţi promit, mâine închid dosarul, încetează orice urmărire. BART, E. 350, cf SCRIBAN, d., dl, dm, dex. A pune la dosar = a) a nu da curs unei cereri, unui act. De aceea sfatul s-a pus la dosariu. CONTEMPORANUL, IV, 380, cf. RESMERIŢĂ, D. Avem asigurări ...că afacerea va fi pusă la dosar. CĂLINESCU, s. 434, cf. dl, DM, dex; b) a nu-i păsa de ceva, a nu se sinchisi (1), a da uitării. Vorbim de acel Theodor Şerbănescu, prea adesea pus la dosarul uitării. MACEDONSKI, o. iv, 15, cf. dl, dex, zanne, p. v, 278. ♦ Problemă, subiect de cercetat, de dezbătut. In realitate dosarul nostru ad hominem în privirea „ Presei ” e foarte bogat. Daca nu uzăm de el pe deplin, reticenţele noastre sunt cauzate mai mult de lipsa de timp. EMINESCU, O. X, 412. Volumul!... redeschide „dosarul” unor autori uitaţi. T ianuarie 1968, 114. Incitante apar speculaţiile vizând redeschiderea unor dosare literare sau relansarea unor dezbateri. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 17, 11/4. 2. (în dicţionarele din trecut) Spetează (12). Cf. prot. - pop., N. D., COSTINESCU. - PL: dosare. - Şi: (învechit, rar) dosáriu, dosiér s. n. - Din fr. dossier. DOSÂRĂ s. f. (Regional) Margine de scândură la buşteni. Com. din tărcăiţa - beiuş. -PL: ? - Cf. d o s. DOSÁRIU s. n. v. dosar. DOSĂDÎ vb. IV. 1. T r a n z . şi r e f 1 . (învechit şi regional) A (se) mâhni (1). Vire blănzie spre noi şi învăţămu-nă (dosădimu-ne C2, căznimu-ne H, certa-ne-vom D). psalt. 189. El mi-au dz.is că mă voi veseli, iară eu acmu ... mă amărăsc şi mă dosădesc. varlaam, c. 85, cf. VALIAN, V., PONTBRIANT, D., RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DL. Iară eu mă dăsădesc Şi amar mă chinuiesc. ŞEZ. viii, 47. Nimeni nu mă dosodească, Nu îi om să nu greşească. LEXIC REG. II, 89. 2. T r a n z. (învechit) A persecuta; a.prigoni (2), a chinui. Cuviinţă ne iaste a face cinste mai vârtos de toate duhovnicilor ... şi grije a avea şi a-i asculta ..., nici a-i urî sau a-i dosădi, nici a-i goni sau a-i ucide. CORESI, EV. 306. Tocmiră derept acea şpani pre ei, carii pre ei cu slujbă grea să-i dosădească, ca lu faraon dzidiră ceaste oraşe. PO 181/5. Alţii prinsără slugile /împăratuJlui de-i dosădiră şi-i uciseră. varlaam, C. 236. Atunci [la dzua giudeţului] veri să vedzi... pre ceia ce i-ai prădat şi i-ai dosădit. id. ib. 100. Şi fu de năvăliră 10544 DOSĂDIRE - 1383 - DOSĂDITOR păgânii şi jidovii... să-i dosădească şi să-i ucigă cu pieîri pre ei. N. test. (1648), 153720, cf. anon. car. Şi de~l va dosădipre... [norodul Tău] vrăjmaşul lui ..., Tu vei asculta din ceriu, biblia (1688), 249 V56. Au început ţara a scade ... împuţinăndu-se de oameni, că din căţi şi era sărăcise de tot dosădindu-i în tot chipul. N. COSTIN, LET. II, 27/10, cf. CANTEMIR, 1.1. II, 291. Soli încă n-au trimis după obiceiul cel bătrân la craiul, ci mult l-au dosădit, şi pre el şi pre oamenii lui. şincai, hr. ii, 236/3, cf. tdrg. I n t r a n z. Ei [cei chemaţi la nuntă] nu pristăniră; unii amu la satele lor, e alţii la negoaţe. Alţii prinseră robii, dosădiră lor şi-i uciseră. CORESI, EV. 302. 3. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (învechit) A insulta; a batjocori; a blestema. Derep ce dosădeşti preutu D[umne]zeului? COD. VOR.2 274. Nici să dosădim sau să ne certăm ...că rădăcina a toate bunătăţile iaste dragostea. CORESI, EV. 47. Te mâniiai şi cu li[m]ba batjocoriiai şi dosădiiai. COD. TOD. 214. Omul mânie-L [pre Dumnedzău] şi-L dosădeaşte cu fapte reale, varlaam, c. 214. Cu cuvinte reale ... dosădindu-l îi grăi lui: om cu nărav, rău şi fugar (a. 1692). GCRI, 305/2. Ce treabă au avut Bâtlanul cu atâtea cuvinte inima Vidrii a amărîşi a dosedi? CANTEMIR, 1.1.1, 67, cf. DDRF, alexi, w., resmeriţă, D., scrib AN, D.<>Refl.pas.De aici înainte de niciofaţă bisericească sau mirenească să vă dosădiţi. ŞINCAI, HR. HI, 158/27. ^Int.ranz .Ce credinţă au fost întru oamenii izraililorde să ia pietri spre Domnul şi să dosădească lui? CORESI. EV. 229. 4. T r a n z. (învechit şi regional) A mustra1 (2); a înfrunta. Când ne dosădeaşte Dumnezeu, învăţămu-ne, ca cu altă lume să nu fim osândiţi acolo. CORESI, EV. 149. Nice te dosădi pentru bătaia ce-ai răbdat... pentru numele Mieu, că Eu sâmtpururea cu tine. varlaam, C. 430. De o dosădiia bărbatul, ce încă şi răhnacea ei o mustra. dosoftei, v. s. decembrie 205722. Cunoştinţa ... îl năcăjeaşte pre ticălosul păcătos ce moare, îl ceartă, îl dosădeaşte. MAIOR, P. 120/13, Cf. PONTBRIANT, D., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIB AN, D. Lumea tot mă dosădeşte C-a mea mândră mă orbeşte. F (1868), 73, cf. ALR SN v h 1 414/36, alrm sn iii h 1 164/36. + A moraliza (2), a îndrepta; a pedepsi (2). De ce greşim şi facem păcate, El [Dumnezeu] ...ne dosădeaşte cu boalele sau cu alte pagube, CORESI, EV. 60. Săgetătorii vormâniia şi vor oşti pre el [Iosif] şi-l vor dosădi. PO 175/10. Pre toţi i-au închis ... numai pentru să-i mustre şi să-i dosădească (a. 1760). GCR li, 72/33. + A ispăşi. Dosădiia cu post sufletul mieu şi rugăciunea mea în sânul mieu să înturna. psalt. (1651), 5975. + A ispiti. Meşterşnguesc [dracii] cu vicleşugurile sale să scărbască şi să dosădească pre om. varlaam, C. 175. - Prez. ind.: dosădesc. - Şi: (învechit) dosedi, (regional) dosodi, dăsădi vb. IV. - Din slavon, aocaahth. DOSĂDIRE s. f. (învechit) Acţiunea de a(se)dosădi şi rezultatul ei. 1. Mâhnire; suferinţă. Cf. d o s ă d i (1). Den saţiu naşte-se curviia (că saţiul iaste tată dosădireei). CORESI, EV. 16. începutul trufiei dosădire arată. id. ib. 15. Oricât de ascuţite ar fi a chitealelor dosediri, veseli le vom suferi. CANTEMIR, HR. 10. Vezi dosădirea şi suspinul norodului tău. mineiul (1776), 164vl/2, cf. LB. Degrabă şi Carol însuşi de spaimă fiind cuprins Dosădirea şi mustrarea cugetului l-au învins, pogor, henr. 40/5, cf. polizu, pontbriant, d., COSTINESCU, LM, DDRF, SCRIBAN, D. 2. Mustrare (1). Cf. d o s ă d i (4). Cădea-se se ascultaţi menre, ... şi se nă izbimu dosădirea aceasta şi de deşerrţie. COD. vor.2 317. Cuvintele mele le auziţi şi le priimiţi făr de dosăndire, că am să vă spui un dor al inimii mele. NEAGOE, ÎNV. 174/14. Pre cel ce să smereaşte, în locul dosădirii, de neputinţă, fecioară, vindecă-l. mineiul (1776), 89v2/17, cf. SCRIBAN, D. - PI.: dosădiri. - Şi: (învechit) dosedire, (învechit, rar) dosăndire s. f. - V. dosădi. DOSĂDÎT, -Ă adj. 1. (învechit şi regional) Mâhnit (1); nefericit. Cf. d o s ă d i (1). Lăsând lavra, alergă la liniştea cea dorită, supărat, dosădit. dosoftei, v. s. decembrie 216712. Cât să culcă în pat dosăditafată, în somn greu căzu până dimineaţa. BUDAI-DELEANU, T. V. 134. Au doară unui om năcăjit şi dosădit mai mare chin îi iaste de lipse? teodorovici, M. 121/2, cf. ddrf, şăineanu2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Bat cu fruntea ţărâna şi plâng. Zac, aşa, despuiat, dosădit. VOICULESCU, POEZII, II, 214, cf. SCRIBAN, D. îngenunchiat pribeagul şi dosădit în rugă Se teme că e slobod. ARGHEZI, C. O. 42, cf. DL. Plângeţi cu mine ferbinte Pentru moarte dosădită Şi de nimenea gândită. ŞEZ. viii, 48, cf. TOMESCU, GL. (Substantivat) Ieşiră deci la uscat dosădiţii de ei. ispirescu, l. 354. 2. (învechit; adesea substantivat) Persecutat; prigonit, chinuit. Cf. dosădi (2). Cărei sânt dosădiţi, învăţătură le iaste, iară osânda de acolo, chin iaste şi muncă de vecie şi nesfârşită. CORESI, EV. 149. Văzându-l dosădit cu foamea în temniţă ... ca o săracă îmbla cerşind. DOSOFTEI, V. s. decembrie 189724. Cum trupul tău cel dosădit înpotriva vremilor iuţi să să scutească (a. 1685). GCRI, 276/18. Tu la trup mai chipeş şi la stat mai înalt eşti, dară eu şi de vârstă mai bătrân, şi de pedeapse mai dosedit. cantemir, 1.1.1, 120. Slobozeaşte-mă dintru această viaţă, să merg în iad, să spui de venirea Ta în lume, să-i mângâi pre acei ticăloşi şi dosădiţ ce sânt întru închisoare de atâţea ani. ANTIM, O. 32. Cu adastăposlanie prea neamul mieu cel întristat şi dosădit a-l înbucura am propus (a. 1786). IORGA, S. D. XIII, 16. Hula şi ticăloşia acestui dosădit norod sânt scrise, oblăduirea, VI/1. O (Substantivat; în descântece) Ieşi, năjite, dosădite, de la Nicolae, din creierii capului, din gene, din sprâncene. şez. xxm, 1. + (Regional) Gârbovit (Rudina - Motru). Cf. H ix 92. 3. (învechit şi regional; adesea substantivat) Prost (B IV 1). Pentru ticăită şi dosedită, la vârstă brudie, la limbă bâlbâie, jigăniuţa aceasta, tuturor în ştire a fi să cade. cantemir, i. 1.1, 195. Aceste nume: săracul, ticălosul, amărâtul, nevrednicul, dosăditul, prostul, ... să socotesc întru numărul în mijloc aruncărilor. EUSTATIEVICI, GR. RUM.2 81. Se află că a mai rămas un prăpădit de argat ..., cheleş şi dosădit de n-are seamăn pe lume. ISPIRESCU, L. 153, cf. CADE. Toţi craii, fără nicio luptă, ... Domnia singuri şi-o curmau ... Dosădiţi, netrebnici, cu puterea suptă. VOICULESCU, POEZII, I, 183. Să te înghiţă, mă stricatule şi dosăditule! IOVESCU, N. 33. A luat p-alu Tuse, un stricat şi-un dosădit. id. ib. 95, cf. SCRIBAN, D. Dosăditul de nen-tău lancu nici nu se gândea să-mi pună pălărie. STANCU, R. A. II, 120. Taci, fa, din gură, dosădito! zise iar Moromete. PREDA, M. 23, cf. i. CR. vii, 153, vîrcol, v. 92. + (Rar) Ipocrit. Fu apoi rândul preuţilor de rând, şi ei cu icoane, şi ei cu vorbe dulci... pre buzele dosădite. barbu, princ. 219. 4. (învechit, rar; despre metale) Mâncat (3), ros (1). Voi fi ca o haină ce iaste mâncată de molie sau ca nişte fier dosădit de rugină (a. 1633). GCR. I, 82/1. - PI.: dosădiţi, -te. - Şi: (învechit) dosedit, -ă adj. - V. dosădi. DOSĂDITOR, -OĂRE adj., s. m. şi f. (învechit) 1. Adj. Care provoacă mâhnire, tristeţe. Clevetnici lu Dumnezeu,* urâţi, dosăditori, măreţi, trufaşi (1569-1675). GCRI, *12/38. Nenorocirile meale mi-au arătat că altele sânt mult mai dosăditoare decât acealea care le rabd. leon asachi, B. 62/23, cf. pontbriant, d. -O (Substantivat) Dosăditor de părinte. ST. LEX. 164/2. 2. Adj., s. m. şi f. (Persoană) care persecută, care prigoneşte (2). Izbândă are a face spre toţi dosăditorii şi trufaşii. CORESI, ev. 5. Nici dosăditorii, nici apucătorii împărăţiia ceriului nu vor dobândi (cca 1618). GCR I, 46/41. Fiind eu mai nainte hulitoriu şi gonitoriu şi dosăditoriu, ce fuiu miluit, că neştiind, făcuiu întru necredinţă. N. TEST. (1648)2, 516, cf. ANON. CAR. 3. Adj. Clevetitor. Cf. ddrf. - PI.: dosăditori, -oare. - Şi: dosăditoriu, -ie, doseditor, -oâre (pontbriant, d.) adj. 10547 DOSĂDITORIU - 1384 - DOSI - Dosădi + suf. -tor. DOSĂDITORIU, -IE adj. v. dosăditor. DOSĂDITURĂ s. f. (învechit, rar) Maltratare, brutalizare. Ce nu atâta pentru strâmbă poreclitura mea, cât pentru fără cale doseditura lui m-aş pedepsi, cantemir, i. i. ii, 109. - PL: dosădituri. - Şi: doseditură s. f. - Dosădit + suf. -ură. DOSĂNDÎRE s. f. v. dosădire. DOSCĂ s. f. v. doască. DOSE s. f. v. doză1. DOSEÂLĂ s. f. (Prin Mold.) Căptuşeală (la haină); dos (113). Cf. SCRIBAN, D., CHEST. II 434/167, alr sn ii h 527/386, ib. 528/386. - PL: doseli. - Şi: dosâlă s. f. - Dos + suf. -eală. DOSEDÎ vb. IV v. dosădi. DOSEDÎRE s. f. v. dosădire. DOSEDÎT, -Ă adj. v. dosădit. DOSEDITOR, -OARE adj. v. dosăditor. DOSEDITURA s. f. v. dosăditură. DOSELNIC, - Ă adj., s. f. 1. Adj. (învechit; rar) Dosnic (2); p . e x t . necinstit (2), perfid (1). Umblaţi cu pâri ascunse, ...cu mijloace doselnice. alecsandri, t. 1 340, cf. alexi, w., tdrg, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL. 2. S. f. (Bot.; prin Olt. şi prin Ban.; şi în forma doselnică-mică BORZA, D. 50) Nemţişor (II 1 a) (Delphinium consolida). Cf. BORZA, D. 50, H IX 122. - PL: doselnici, -ce. - Dos + suf. -elnic. DOSÎ vb. IV. 1. T r a n z. şi refl. (învechit, popular şi familiar) A (se) ascunde. Nicolai-Vodă, ... nevrănd ... să se mai dosească... s-au sculat de au mers la Poartă. AXINTEURICARIUL, LET. n, 139/25. Dovedit fiind cel pârât, că iaste vinovat, atunci nu numai să se cheme din casa lui, ci să se şi tragă, ca să nu aibă vreme să dosească, prav. COND. (1780), 74. Cotunul... era dosit în codru între dealurile ce domnează şesul cel întins. ASACHI, s. L. n, 62. Ştabifijşi oberi-ofiţerii care-i vor dosi din locul fortificat se vor pedepsi prin închisoare pe toată viaţa. CONDICA O. 55/6. De cunoscuţi, de prietini te doseşti, te depărtezi pann, E. I, 50/14, cf. polizu, pontbriant, d. Luntrea cea de arme plină, Când la umbră se doseşte, când s-arată la lumină. ALECSANDRI, O. 188. L-a înduplecat să-l lase cu viaţă, ba chiar să-l dosească şi să-l hrănească în taină. CONTEMPORANUL, I, 445, cf. DDRF. Ulciorul plin unde să-l pot eu dosi? COŞBUC, P. I, 210. Mânile slabe şi înlemnite de ger şi le-aduce le piept, dosindu-le în mânicile scărmănate ale sumanului. SĂM. n, 39, cf. alexi, w., TDRG. Pentru ca după treier să se poată vântura grăunţele cu uşurinţă ... aria va fi ascunsă sau dosită într-un fund de vale. pamfile, a. R. 143. Gligoraş şi-a dosit sculele de băit şi-o lumânare de său şi a plecat. agîrbiceanu, A. 184, cf. RESMERIŢĂ, D. Dosiţi după un perete, doi oameni aşteaptă „ceasul socotelilor”, c. PETRESCU, S. 199, cf. şâineanu, D. u., CADE. Ii strânse în grabă hainele ... şi le dosi lângă dulap. REBREANU, R. I, 287. Catinca, dosind cu ruşine nu ştiu ce ..., abia avu timp să părăsească odaia. BRĂESCU, O. A. I, 104. Se putea dosi... în lanuri depopuşoi. POPA, V. 68, cf. SCRIBAN, D. Fusese văzut, şi intenţia lui de a se dosi adăoga ... impresia unei intenţii de fraudă complicată. ARGHEZI, S. X, 22. îmi aveam eu o firidă de nimeni ştiută, unde doseam zahărul. BLAGA, H. 18. Parcă e şi greu de văzut unde vreţi să ajungeţi, dacă vă dosiţi după sălcii? camilpetrescu, O. n, 151. Cei patru prieteni văzură ... un pădurar dosind sub scurtă puşca-i de vânătoare. BENIUC, M. C. I, 181. Dosi sticla goală cu grijă. TUDORAN, P. 426, cf. DL, DM. Of, Doamne, unde dracii să te dosesc, că ne omoară ...pe toţi. românia literară, 1971, nr. 141,18/2, cf. dex. Nu se putea să nu avem cămăşi cusute la Paşti, dar le doseam să nu le vadă nimeni, pavel, s. e. 98. Dosarul a fost dosit aproape un deceniu. RL 2005, nr. 4 636. I-au plesnit prin minte ca să aducă ... mulţi ostaşi ... şi să-i dosească undeva în tindă. SBIERA, p. 121. -O R e f 1. p a s. F i g. Defecturile tale, sub strămoşeasca umbră, De-ai fi în orice treaptă, nu pot să se dosească. NEGRUZZI, S. II, 196. O A b s o 1 . Nu socoti să mai doseşti. Toate le ştiu, toate le-am aflat. PR. dram. 234. <> I n t r a n z. Vei vedea lăcaşul scârbei într-o vale tufoasă şi dosit din ochii oamenilor, buznea, f. 17/24. 2. T r a n z. (Popular şi familiar) A lua ce nu-i aparţine şi a ascunde; a fura. Cf. pontbriant, d. Românii se grăbiră să dosească la munte pe drumuri mai scurte trenul cu prăzile, acoperindu-l cu oaste îndeajuns şi asigurându-l contra oricărui atac. EMINESCU, O. xiv, 83. Cărţile ...le dosea din biblioteca tatălui său. macedonski, O. ni, 28, cf. şăineanu, D. u. Glăsui băcanul plescăind cu limba şi urmărind cu privirile necontenit pe băieţii de prăvălie ca să nu mănânce sau să dosească ceva. REBREANU, N. 67. Servitoarele... n-au mai îndrăznit să dosească niciun bacşiş. EFTIMIU, N. 134. Se temea să nu-i dosească cineva vreun ou. CAZIMIR, GR. 87, cf. DL, DM. Cu ce avea strâns din slugăreală, cu ce mai dosise, putea să-şi cumpere un lot de casă. BARBU, G. 14. La domiciliul Domniei Sale s-au găsit, dosite, 152 sticle, flacăra, 1975, nr. 44, 10, cf. dex. Se vorbea chiar de oarecari daraveri... pentru nişte cai dosiţi din curtea stăpânului său după câmp. SNOAVA, II, 59. Foicică trei lalele, D-alelei fecior de lele, Nu dosi dintr-ale mele. TEODORESCU, P. P. 642. <> F i g. Şi vântul milogeşte o tânguire rară, Dosind, ca bani de aur, al frunzelor norod. ANGHEL — IOSIF, C. M. I, 63. 3.1 n t r a n z. (învechit) A fugi din calea cuiva, de un pericol etc.; p . e x t. a dezerta (2). Iară de paşa ... mai puţină grijă ne are fi, că înaintea paşei pare-mi-să că n-am dosi (a. 1657). bul. COM. IST. II, 222. Apoi turcii, vădzând că moldovenii au dosit la obuz, au început a da năvală asupra celor 4 000 de moscali ce era afară din obuz şi a donţilor. NECULCE, L. 236. Rămase biruit sultan Musa, care dosind spre Sei~via l-a prins un ostaş. VĂCĂRESCUL, IST. 254. Nu s-au plăcut amândoi, că Măriia au tot dosit de cătră numitul Stan, batăr că el mult au umblat după dânsa (a. 1817). IORGA, S. D. xn, 206. Să te corispondariseşti cu ... drăgătorii acelor judeţe, ... spre a-i aşeza iarăş la satele de unde vor fi dosit (a. 1819). DOC. EC. 208. Eu n-am dosit vr-odată; din contra, tot-dauna In frunte-am fost. HELIADE, O. I, 342. Când vreun birnic se va arăta la vreun sat, atunci acel sat ...să dea de ştire satului de unde va fi dosit. REG. ORG. 41/30. El nu umbla ca lupu, nici nu se depărta El nu dosea de oameni, şi d-ale lor plăceri, c. A. ROSETTI, c. 124/13. Ostaşul care va dosi din locul operaţiilor ostăşeşti se va pedepsi. CONDICA O. 53/25. Bine era mai-nainte ştiinţă să fi avut C-amorul aduce patimi ... Dar ca să dosesc de dânsul acum-n zadar ostenesc. PANN, E. I, 94/13. Şi-a găsit casa deşartă: slugi, slujnice, toţi dosiseră de frică. CARAGIALE, O. II, 367, cf. DDRF, ŞĂINEANU2, CADE, DL, DM, DEX. R e f 1 . Unii într-o parte, alţii într-altă parte dosindu-se, aruncând toată vina asupra lui Ţaun Măzzea. N. costin, let. ii, 53/29. ^Tranz .De groaza lui duşmanii au dosit-o ca mişei, macedonski, o. I, 84. 10560 dosier - 1385 - DOSNIC 4. I n t r a n z. (învechit) A lipsi; a fi absent. Au dosit câtăva vreme de la casa sa. N. COSTIN, L.2 317. Cel ce nu va fi de faţă ..., afară numai de va fi fost chiemat de multe ori, ... să va dovedi că înadins au dosit, pravila (1814), 181/17. In Transilvania se observă înfiacare period de asentare că românii dosesc de la tragerea de sorţi. BARIŢIU, P. A. in, 388. Nu acuzaţii, ci acuzatorii dosesc de la judecată, maiorescu, D. ii, 46. - Prez. ind.: dosesc. - De la dos. DOSIER s. n. v. dosar. DOSIME s. f. (învechit şi regional) Partea din spate a ceva. Labirentu partea cea mai însemnată a organului auzului, să află situat la partea de din năuntru a tobi[i], şi săpată oarecum în dosimea stâncii, kretzulescu, a. 471/26, cf. alr i 388/136. - Dos + suf. -ime. DOSIRE s. f. Acţiunea de a ( s e ) d o s i şi rezultatul ei. 1. (învechit, popular şi familiar) Cf. dosi (1). Cf. PONTBRIANT, D. Pentru ce s-au mazilit domnul Alexandru-Vodă? Au doară s-au turburat Poarta pentru dosirea fiilor săi? ODOBESCU, S. I, 282, cf. DL, DEX. ^ F i g. Adease s-au vădzut mai cu norocire izbândele a vini, când cu supuneri şi cu dosiri asupra nepriietinului să purceade. cantemir, i. i. i, 93. 2. Cf. d O s i (2). Cf. DL, DM, DEX. 3. (învechit) Cf. d o s i (3). Dosirea din oştire se va socoti ... neaflarea de faţă la chemarea după catastih. CONDICA O. 54/19. Acest erou răsboinic ... nici de dosirea nestatornicilor ostaşi ce îl părăsise, nici de mulţimea vrăjmaşilor, neperzându-şi inima ... ostenesce pe duşmani şi le închide calea Ardealului. BĂLCESCU, M. V. 135. Astăzi veniră vătaşii dimpreună cu juraţii arătând nesupunerea măglaşilor şi dosirea lor de la urnirea lucrărilor ocnii după sistema otcupului (a. 1848). DOC. EC. 949, cf. costinescu, lm. Nu a scăpat din mâna justiţiei maghiare prin dosire. CARAGIALE, O. IV, 150, cf. DDRF, ALEXI, W.,DL. - PI.: dosiri. - V. dosi. DOSIS subst. v. doză1. DOSÎŞ adv. (învechit, rar) în ascuns, în taină. Cf. zilot CRON., ap. TDRG2. într-acel chip şi Caradja, ... petrecând în întunerecul nopţii, hrăpind din ţară făţiş şi dosiş şi curmeziş... aşa schivernisi el scăparea vieţii prin fugă din scaun. C. GANE, TR. V. II, 380. - Dos + suf. -iş. DOSIŞTE s. f. (Popular) Loc umbros, dosnic, ferit de bătaia soarelui; p . e x t . versantul vestic al unui deal, al unui munte etc. Apoi, când soarele se apropie de asfinţit, şi umbre mari începură a se ivi pefânaţe, în dosişti, ea se opri. AGÎRBICEANU, S. 376, cf. CHEST. IV 80/15, 29, alr i 388/840, 859, alr sn m h 818/29, alrm sn ii h 639/29, gl. olt. -PI.: dosişti. - Dos + suf. -işte. DOSÎT1 s. n. (învechit, rar) Faptul de a dosi. Cf. dosi (3). Ce mai ocol, ce mai dosit, Ghiţă lătra; lătrat în toată regula. KLOPŞTOCK, F. 82. - V. dosi. DOSÎT2, -Ă adj. 1. (învechit, popular şi familiar) Ascuns; retras, ferit. Cu călărimea lui cea vitează, Prin locuri dosite, lui ştiute. budai-deleanu, Ţ. 175. Fugea prin locuri dosite, asachi, s. L. II, 60. Erau aruncaţi în parohii... dosite, depărtate de oricare oraş. BARIŢIU, P. A. I, 610, cf. PONTBRIANT, D. Trădat, trădat!... înnegrit de dânsul, scrisorile mele falsificate, dosite, ascunse. I. NEGRUZZI, s. V, 281, cf. ALEXI, w. Se strecura ca un făcător de rele pe străzi dosite, întunecoase. AGÎRBICEANU, L. T. 404. Tihna acelei văgăuni dosite, c. PETRESCU, S. 14, cf. DL, DM, DEX. O F i g. Răzbunare neruşinată! Răzbunare dosită. NEGRUZZI, s. III, 334. <> (Adverbial) Să meargă dosit pe taluz. popa, V. 146. Gheorghiţă duce şi el o merindare, ţinând-o dosit subsoară. vlasiu, a. p. 25. 2. (învechit) Care a fugit, care a părăsit un loc, o acţiune etc. Cf. dosi (3). Pănă acuma au fost tot dosiţi şi supăraţi, amiras, let. iii, 169/31. ■O' (Substantivat) Căci metahirisind vreun vicleşug însuşi acii rânduiţi, să fie în respundere în locul acelor dosiţi (a. 1815). URICARIUL, I, 234. Pedeapsa trădătorului fugit se va ecsecuta cu chipul următor: numele lui se va lipi de spânzurătoare şi dositul se va declara trădător. CONDICA O. 13/23. Dositul unter-ofiţer ... se va pedepsi cu îndoit soroc a închisoarei. ib. 55/2. - PI.: dosiţi, -te. - V. dosi. DOSITOR -OÂRE adj. (învechit) Care acoperă, care ascunde. Cf. ddrf. De după aripa dositoare, văzui mâna lui moş Soare. SĂM. II, 53. (Substantivat) în atiful] 1221 papa Onorie III trimise pe capelanul său ... în calitate de legat papal în Ungaria pentru ca ... să surpe nu numai pe eretici şi pe apostaţi, ci să strice totodată cuiburile lor şi să pedepsească pe dositorii şi patronii lor. EMINESCU, O. XIV, 77. -PI.: dositori, -oare. - Dosi + suf. -tor. DOSLOŞÎ vb. IV v. desluşi. DOSLOŞÎRE s. f. v. desluşire. DOSLOŞITOR, -OÂRE adj. v. desluşitor. DOSLUŞÎ vb. IV v. desluşi. DOSLUŞÎRE s. f. v. desluşire. DOSNIC, -Ă adj., s. f. (Atestat prima dată în 1821, ap. tdrg2) 1. Adj. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Care este în dosul a ceva, care nu e în faţă, care e mai la o parte, ascuns vederii; retras, lăturalnic, izolat, ferit. Acele piei le-au priimit pârâtul făr’dă ştirea vămii, băgându-le pă locuri dosnice (a. 1822). DOC. EC. 250. Se închidea în cele mai dosnice cămări dintr-ale palatului său. PLEŞOIANU, T. II, 46/12. Şi fugind cu mine pă uliţi dosnice ... ajunserăm în Temba. GORJAN, h. ii, 185/35. Tocmai în aceste locuri trase şi dosnice ar fi bine ca să găsească cineva un suflet creştinesc care să ştie a-şi compune spiţieria sa. MAN. SĂNÂT. 85/8, cf. polizu, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. O ulicioară dosnică. CARAGIALE, O. II, 231. Căuta locuri mai dosnice şi prăvălii mai mici. slavici, 0.1,336. Mă simţeam nu prea bine într-o societate de oam&ni cari te-arfi vârât în boală de i-aifi întâlnit, fie şi numai câte pe unul, la un loc cam dosnic, noaptea. CONTEMPORANUL, IV, 134. Strada, dosnică şi troienită de zăpadă, era pustie. MACEDONSKI, O, III, 70. Era pe la ceasurile unsprezece din noapte, când ajunse într-o stradă dosnică. BACALBAŞA, S. A. I, 173. Se rugă numai să-l primească ca să şadă în una din cele mai dosnice şi rele case. marian, s. R. II, 185, cf. ddrf. Se puşcase ... în dimineaţa acelei zile pe o bancă dosnică din parcul de la Dornbach. SĂM. ii, 260, cf. TDRG. Casa preoţească era în preajma bisericuţei, pe o uliţă dosnică, rebreanu, i. 215, cf. cade. N-a rămas prieten să nu-l întreb dacă nu cunoaşte, n-a auzit de vreo staţiune balneo-climatică, mai aşa ... mai dosnică, mai liniştită. 10575 DOSNICIE - 1386 - DOSPI MIRONESCU, S. 117. Eu gândesc că e mai bine să-mi aleg o parohie mică şi dosnică unde să pot sta nesupărat şi cât mai mult. STĂNOIU, C. I. 14. Sunt doi bătrâni care locuiesc, parcă de când e lumea, într-o stradelă dosnică. BRĂESCU, O. A. I, 416. Intr-o odaie dosnică, pe jumătate bucătărie, mă aşteptau cinci tovarăşi. COCEA, S. II, 622, cf. SCRIBAN, D. Regret că n-am urcat scara dosnică pe care s-a făcut nevăzută. MIHĂESCU, D. A. 70. Fu scos din mocirlele culinare pe coridoarele dosnice ale localului. ARGHEZI, S. XI, 21. Ochise o uşă dosnică, camil petrescu, O. II, 78. [Hainele] le lepădase ... în cămăruia dosnică a unui prieten. C. PETRESCU, A. R. 6. încăperile dosnice ale serviciului de ecarisaj. BOGZA, A. î. 264. Continuau să se întâlnească... umblând... pe uliţe dosnice. BENIUC,M. C. 1,436. Caută să se alimenteze în locuri cât mai dosnice. BELEA, P. A. 217, cf. DL. Partea de gârlă unde se scăldau era un loc dosnic la marginea satului. PREDA, M. 18. Casa familiei Varga se afla pe o stradă dosnică. T. popovici, S. 53. Avea şi pe dosnica stradă H un client care nu cumpăra prea mult. magazin IST. 1970, nr. 8, 6, cf. DEX. Un soldat de cavalerie ... trecând pe o stradă dosnică, fu înconjurat de o droaie de câini, snoava, iv, 77. (Adverbial) [Iubirea] vom căuta deci s-o izgonim din acest palat, Unde s-a strecurat furişată dosnic Intr-o seară de bal CAMIL PETRESCU, T. iii, 340. 2. Adj. (Popular; despre oameni) Ursuz (2), retras, neprietenos; p. e x t. bârfitor. Cf. pontbriant, d. Oamenii treceau unul pe lângă altul dosnici, cu priviri piezişe. VLASIU, A. P. 245, cf. DL. Sunt adecă unii oameni dosnici, grei la vorbă, încât şi dracu-i ocoleşte. RETEGANUL, P. m, 28. Pe zi ce mergea, sluga se arăta mai dosnic faţă cu copilul, aşa încât bietul copil sta smirnă. BOTA, P. 6, cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 8, COMAN, GL., ALR SN V h 1 243, LEXIC REG. II, 46, UDRESCU, GL. + (Rar; despre manifestări ale oamenilor) Ascuns; secret2 (3). [Boierii] merg, întreabă stăpânirea de dosnicele urmări. BELDIMAN, T. 3/24. Apoi mă cufundam In singurile mele şi dosnici rătăciri, c. A. ROSETTI, C. 63/10. Metodele dosnice ale unei şcoale foarte discutate. M. I. CARAGIALE, C. 58. 4 (Regional) Aiurit, zăpăcit (4). Cf. udrescu, gl. (Substantivat) Mă, dosnicule, ce mi-ai făcut aici? id. ib. 3. S. f. (Bot.; regional) Numele a două plante erbacee: a) (şi în sintagma dosnică-vânătă, borza, d. 49, butură, eb. i, 89) clocoţel (Clematis integrifolia). Cf. şăineanu2, resmeriţă, D., borza, D. 49; b) ciormoiag (Melampyrum arvense). Cf. BORZA, D. 108, H IX 153, xvi, 280. ^Compuse: dosnică-galbenă = plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze peţiolate şi cu flori galbene dispuse în capitule solitare (Carpesium cernuum). Cf. barcianu, borza, d. 41, folc. olt. -munt. i, 413; (regional) dosnică-bărbătească = urechea-iepurelui (Bupleurum rotundifolium). Cf. BORZA, D. 34, BUTURĂ, EB. I, 88; (regional) dosnică-femeiască = pidosnic (II1) (Cerinthe minor). Cf. borza, D. 45. - PL: dosnici, -ce. - Şi: (regional) doznic, -ă (alr i 1 560/107, alr sn v h 1 243) adj. - Dos + suf. -nic. DOSNICÎE s. f. (învechit, rar) 1. Faptul de a fi dosnic (1); izolare. Cf. alexi, w. 2. Faptul de a fi dosnic (2). Cf. gheţie, r. m., barcianu, alexi, w. - PL: dosnicii. - Dosnic + suf. -ie. DOSNICOS, -OÂSĂ adj. (Prin vestul Transilv.; despre oameni) Morocănos (1). Cf. teaha, c. n. 221. -PL: dosnicoşi, -oase. - Dosnic + suf. -os. DOSNIŢĂ s. f. (Regional) Dos (II7). Cf. porucic, t. e. 20, 28, ed ii, 87. - PL: dosniţe. - Cf. d o s n i c. DOSOÂIE s. f. v. dosoi. DOSODÎ vb. IV v. dosădi. DOSOI s. n. (Transilv.) Bucată de pânză cu diverse întrebuinţări. Cf. alri 1 956/51, 59, 283, 285, ib. ii 4 123/284, lexic reg. 18., LEXIC REG. II, 73, 106. Dosoaie de gumă = muşama. Cf. alr n/i mn 147, 3 925/279, alrm ii/i h 401/279. + Bucată de pânză pătrată cu care se transportă în spate iarbă, fân etc. mat. dialect, i, 67, 209. - PL: dosoaie. - Şi: dosoaie s. f. - Dos + suf. -oi. DOSOLIPSÎE s. f. (Grecism învechit) Tranzacţie comercială; încasări şi cheltuieli. Ciocoiul ... citi cu o manieră cancelarică: catastih de dosolipsie. FILIMON, O. I, 219, cf. tdrg, GÂLDI, M. PHAN. 174. - PL: dosolipsii. - Din ngr. âoGoXrjVf/ia. DOSORNICĂ s. f. (Bot.; regional) Pidosnic (II1) (Cerinthe minor). Cf. BORZA, D. 45. -PL: ? - Cf. d o s n i c. DOSPĂU adj. (Regional) Leneş. Com. din straja- vicovu de sus. - PL: dospăi. - Dospi + suf. -ău. DOSPEÂLĂ s. f. 1. Faptul de a (se) dospi (1); (concretizat) bucată de aluat dospit purtătoare a fermentului care face să crească aluatul, plămadă (2), plămădeală (2). Cf. LB, VALIAN, V:, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D., CADE. Dă la o parte şalurile, care acopereau întâiul rând de aluat, pus demult la dospeală. BRĂESCU, A. 71, cf. DL, DM, DEX, T. PAPAHAGI, M. 219, ALR SN IV h 1 055, ALRM SN Iii h 863. 4 F i g. Trândăveală. Eu mă pun la dospeală o zi-două, adastând o vorbă de la d. doctor, caragiale, o. vii, 206. + A fân are, omogenizare a pământului printr-un proces în urma căruia se degajă bioxid de carbon. Un pământ în stare de „dospeală” se simte elastic sub picior. AGROTEHNICA, I, 409, Cf. GL. OLT. 2. Fermentare (naturală) a unor produse, alimente, fructe etc. De va avea mustul multă dospeală, vor căpăta un vin slab. i. IONESCU, C. 197/14. Scotea bere din dospeala orzului. I. BOTEZ, ŞC. 137, cf. ALR I 1 811/772. + (Regional) Murat1 (Vadu Crişului - Aleşd). Cf. alr i 753/295. 3. Descompunere, fermentare a unor materii organice în condiţii de căldură, umezeală etc.; s p e c. maceraţie (1). Prin alte părţi ...se zice că se pune cânepa glugă la dospeală. pamfile, a. r. 173, cf. M. D. ENC. - PL: do speli. - Dospi + suf. -eală. DOSPÎ vb. IV. 1. I n t r a n z. (învechit) A veni (A I 3). Dospiră până în Derva şi Listra. CORES1, L. 73/20. Dospim întru Anticrihii. id. ib. 95/21. 2. I n t r a n z. şi r e f 1. (învechit) A avea superioritate; a birui. Cu frumseaţea şi cu bunrătatea Ta întinde şi dospeaşte şi împărăţeaşte. PSALT. HUR.2 125. Până când păcătoşii, Doamne, până când păcătoşii laudă-se? ... Ce iaste că calea păcătoşilor dospeaşte-se? CORESI, EV. 32. 3. I n t r a n z. şi refl. (Despre aluat) A se transforma într-o masă afânată ca rezultat al unor fermenţi sau al unor substanţe chimice introduse în acest scop. V. creşte. Asămănată iaste 10586 DOSPI - 1387 - DOSPIRE împărăţiia ceriurelor aluatului carele ia muiarea de-l acopere în făină de trei măsuri, până să dospeaşte tot. N. test. (1648), 17728, cf. ANON. CAR. Şi coapseră pielmul ce l-au scos den Eghipet turte de azime în spuză, pentru că nu s-au dospit, biblia (1688), 48V28. Nici să să dospească cu drojdii, ci numai cu aluat. IACOV. SYN. 2720, cf. LB. lai zece litre de făină..., o frămânţi şi o laşi să se dospească bine. CR (1830), 282/10. Au încălzit apă, au turnat-o peste făină, au frământat-o, au lăsat-o puţin să dospească şi în sfârşit au făcut pâne. drăghici, R. 253/28, cf. valian, v. [Pâinea de hrişcă] nu dospeşte, nici creşte aşa de bine ca acea de grâu. I. IONESCU, C. 103/22, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Trecu prin el ca printr-un aluat ce se dospeşte, delavrancea, o. n, 75, cf. ddrf, alexi, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Pâinea ce o vei frământa nu va dospi după mâna ta. GOROVEI, CR. 32. Până dospi aluatul, se opri şi viscolul. AGÎRBICEANU, S. 123, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DM, DEX. Mălaiul din covată care şede să dospească. CONTEMPORANUL, m, 261. Lasă pânea să dospească. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 412. Am lăsat pânea în covată, dospind, sevastos, P. 312, cf. alr i 773/200, 278, 290, 298, 343, 350, 354, 360, 800, 856, ib. ii 3 395/172, 325, alrsn IV h 1 055, ALRM SN iii h 863. Apoi mama plămădea Ş-o lăsa până dospea; Apoi colaci învârtea ... Şi-n cuptor îi arunca. ANT. LIT. POP. I, 619. (Tranz.fact.) Precum aluatul mic într-o covată mare toată frământătura dospeaşte, aşe un om rău ... pre toţi cu răutatea lui amestecă. CANTEMIR, I. I. I, 47. Puţin aluat toată frământătura dospeaşte. ANTIM, O. 124. Halal, zău, de cine ştie Să facă plăcintărie S-o dospească, plămădească In cuptioru s-o ruminească. CONV. LIT. I, 216. Lipi cuptorul..., aprinse foc, dospi o pită. VOICULESCU, POEZII, I, 4. Frământată, dospită între timp, coca din căpistere o fost întinsă pe cârpătorşi aruncată sub ţest. STANCU, D. 84. Când aluatul se pune la dospit, se dă foc în cuptor. ŞEZ. vii, 33. Gospodina, sâta din cui lua, Şîfăina o cernea Şî în albii c-o frământa Ş-o dospea, Un colac mari făcea. FOLC. MOLD. II, 34. -v- Fi g. Vinin ... spre băutură la inimă curaţilor să dospeaşte. CANTEMIR, I. I. II, 35. Să doarmă şi să se dospească zăcând, ţichindeal, f. 332/20. Oricare biciu al lumii aicea se alege, Războaiele civile aicea se dospesc. HELIADE, O. I, 199. în locurile ... unde să dospeşte invidia şi ura şi năbuşaşte revoluţiunile chiar în vatra lor. GHICA, C. E. 1, 188. Nu caută să se înnămolească în acele formalităţi deşerte în care se dospesc germenii tuturor orgiilor. CONTEMPORANUL, I, 72. Această atitudine arată din partea opoziţiunii că ea a început să dospească uneltiri. EMINESCU, O. XI, 326. Poftele ... care dospeau în sângele ei. VLAHUŢĂ, D. 275.1se păreau fleacuri faţă de cele ce se dospeau acuma în sufletul lui. rebreanu, I. 107. Nu mă aşteptam să văd dospind ţicneli atât de numeroase şi de felurite. M. I. CARAGIALE, C. 47. Viaţa se amplifică şi mai mult în Dinu Delescu, dospit de ambiţie. LOVINESCU, S. I, 347. Sta ... dospindu-se în soarele fierbinte de amiază. CAMEL PETRESCU, P. 127. Evgheniştii de stirpă veche hălăduiau ... şi dospeau tolăniţi într-o râlă pe sofale. C. PETRESCU, A. R. 87. Şi dragostele noastre Dospiră în venin. LABIŞ, P. 177. (T r a n z.) Şi întrebările elementare şi naive, care dospesc încet inima revoltatului, întristau acum pe Manolaş. GALACTION, O. 604. Ce-am mai avea noi de făcut dacă am înregistra peste tot meritele bătrânilor care au zăcut fericiţi, dospindu-şi viciile în umbrele României? CIORAN, R. 172. Dospeşte în el o răzbunare. POPA, V. 332. Pricepu că neliniştea pe care femeia o dospise toată ziua şi toată noaptea, aşteptându-l, nu se stinsese. V. ROM. 1956, ianuarie, 39. Acest proiect a rămas în cartoanele arhivei, pentru a-şi dospi regretele postume. G. barbu, A. V. 133. + Intranz. (învechit; despre plante) A ajunge la maturitate, a creşte; s p e c. (despre grâu) a se coace. Şi hi-va ca lemnul răsădit lângă ieşitul apei, ce rodul său dă în vreamia sa, şi frunza lui nu cade, şi toată câtă se face dospeaşte. PSALT. SCH. 2/3. Că plugariul cu multă trudă ară şi seamănă cu nevoinţă şi cu lacrăme, iară când dospeaşte, cu mare bucurie seaceră. CORESI, EV. 78. -OF i g . Toate cât va face dospi-va. psalt. hur. 87. Cu ajutorul Domnului dospiiu în mijlocul luminateei Carte mai dulce de miiarea şi strediia. CORESI, PS. 206/5. Cu îndreptările lui întru atâta au dospit cât în al doaozeci şi opt de ani ai etatei (vârstei) lor, în toate părţile iscusiţi au ieşit. ŢICHINDEAL, A. M. 53/8. + Intranz. (Prin analogie; despre pământ) A se afâna prin degajare de bioxid de carbon, devenind bun pentru culturi. Pământul negru şi gras dospea. BARBU, G. 79. O T r a n z . [Primăvara] făcea să dospească pământul jilăvit. tudoran, p. 45. + Intranz.Fig.A se dezvolta în ascuns. Moş Petrache vedea carnea umflată şi înţelegea bine că acolo dospea puroi. POPA, v. 139, cf. DL. <> T r a n z . Se lasă frig din munte, dar pământul Dospeşte-n taină colţul ierbii crud. D. BOTEZ, F. S. 83. Columella ... spunea: „A cultiva nu este altceva decât a mărunţi şi a face să dospească solul”. AGROTEHNICA, I, 432. 4.1 n t r a n z. şi r e f 1. (Despre anumite produse, alimente, fructe etc.) A suferi un proces (natural) de fermentaţie, modificându-şi gustul sau aspectul. După ce dospeşte [făina de mei cu apă] câteva zile, apoi iaste bună de băut. IST. am. 6579. Toarnăpreste aceaste ... 3 cupe de oţet din vin făcut, lasă-le vreo câteva zile să se dospească. CALENDARiu (1814), 183/16. Berea albă de grâu ... dospeşte uşor. ALBINEŢ, M. 137/6. După ce caşul s-a format în strecurătoare, el e pus să se zvânte, să se usuce, să „piardă zerul ” şi să dospească, adică să capete gustul acrişor, pamfile, i. c. 33. Coşuri mari de brad, cu caşuri puse unul peste altul la dospit, lungianu, CL. 104. [Laptele strâns] după ce s-a jănţuit se păstrează în căşărie ...şi se lasă 5-6 zile de să doskeşte. diaconu, P. 31, cf. stoian, păst. 57, moroianu, s. 14. Luam parte, ca privitor, la mulsul oilor, lângă strungă şi mângâiam în celarcaşii, înşiraţi ca pânile, să se dospească. BLAGA, H. 59, cf. DL, DM, DEX. Lujerii tineri, dospiţi în ţuică, se dădeau contra durerilor de stomac. BUTURĂ, EB. I, 206. Unele plante, frunze sau flori se puneau să se macereze, să dospească ... mai multe zile. id. EG. 279, cf. alr i 1 81 l,ib. ii 6 351/250, 279. +Tr an z. şi refl. (Prin Transilv.) A (se) mura(l). Cf. alr 1753/341, 345, 347, 348, 350, 361, ib. 756/345. 5. Intranz. (Despre unele materii organice) A intra într-un proces de descompunere, de fermentaţie sub acţiunea unor agenţi naturali în condiţii de căldură, de umezeală etc. (degajând mirosuri fetide), a se transforma într-o nouă formă; s p e c. a se macera; p . e x t . a se strica (6). Materiile nutreţe... sânt prin multe sucuri a trupului dospite. ANTROP. 78/4. Noaptea să se depărteze din camara de dormit... toate substanţiile acele ce dospesc. ALBINEŢ, M. 167/25. Gunoiul de vite cornute... dospeşte lesne. LITINSCHI, M. 20/4. Extractul fermentului guano, ce-a dospit îndelung la soare ... intră făcând să bată în retragere şi cele din urmă pături de oxigen. anghel, PR. 31. Pui jumătate ceai şi jumătate spirt de cel bun, de vin; ... zahăr... inipere ... şi-l laşi aşa de dospeşte câteva zile. HOGAŞ, DR. I, 237. Erau pe-aici mormane de moloz Gunoaie ce dospeau mustind în soare. D. BOTEZ, F. S. 55. Copaci prăvăliţi... dospiţi de umezeală. TUDORAN, P. 609, cf. DL, DM, DEX, TEODORESCU, P. P. 563. O R e f 1. Nu se grămădeau muşterii. Pepenii se dospeau în soare. PAS, z. I, 169. <0* Tranz.fact. Murdăria o dospise soarele de vară. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II, 39. - Prez. ind.: dospesc. - Din v. sl. A^cfrkTH. DOSPIRE s. f. Acţiunea de a (se) dospi şi rezultatul ei. 1. Cf. dospi (3). Cf. ÎNV. VIN. 4/4. Pânea de săcară este mult mai grea de mistuit şi are o deosăbităplecare spre dospire, încât să face mai de multe ori înadins acră. ALBINEŢ, M. 128/24, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, DL, DM. Drojdiuţele ce se folosesc la dospirea pâinii nu sunt altceva decât celule de Saccharomyces. BOTANICA, 110, cf. DER, DEX. ^ F i g . Ar fi în mine o dospire de recunoştinţă şi voie bună, care s-ar revărsa poate şi asupra acestei femei. CAMIL PETRESCU, U. N. 426. Mă urc pân’la aur, la spiritul pur... Dospiri în străbuni, Corcituri. VOICULESCU, POEZII, I, 264. Adie piatra, cântă 10587 DOSPIT1 - 1388 - DOSTOIENIE lemnul, şuieră huma, de o dospire interioară. ARGHEZI, S. VI, 11.4 Proces de afânare a solului ca rezultat al degajării de bioxid de carbon. Această degajare de bioxid de carbon ... provoacă un proces de „dospire” analog dospirii aluatului, agrotehnica, I, 339. Dospirea solului. LTR2. 2. Cf. d o s p i (4). Din trestie de zahar se pregăteşte prin dospire şi destilaţie cel mai bun rom. ALBINEŢ, M. 144/21. Mustul acestei plânte ... după dospire se face o băutură spirtuoasă. asachi, L. 22727, cf. M. D. ENC., DEX. 3. Cf. d o s p i (5). Trăgând în sine fum şi aburi de cărbuni de pucioasă şi de lucruri ce se află în fermentaţie sau dospire. AR (1829), 832/51. Putrezirea şi dospirea sunt pricinuite de dezvoltarea unor fiinţe vieţuitoare. CONTEMPORANUL, rv, 805. Prin ... dospire, pleava care ţine închisă sămânţa cânepii putrezeşte. PAMFILE, A. R. 173. S p e c. Transformare a foilor de tutun într-un produs propriu prelucrării industriale ulterioare. Cf. ltr2. - PL: dospiri. - V. dospi. DOSPÎT1 s. n. 1. Dospire (1). (F i g.) Acel rod încă când e vreamea dospitului şi a seceratului iveaşte-se. CORESl, EV. 100. 2. Dospire (2). Caşul dădea în dospit, moroianu, S. 14. 3. Dospire (3); s p e c. proces de îngălbenire a foilor de tutun care se produce imediat după recoltare. Cf. ltr2. - V. dospi. DOSPÎT2, -Ă adj. 1. (Despre aluat) Care a suferit procesul de fermentare, care s-a transformat într-o masă afânată ca rezultat al unor fermenţi sau al unor substanţe chimice introduse intenţionat. Cf. dospi (3). Materia sfintei cuminecături iaste pâinea cea de grâu dospită. CHEIA ÎN. 80730. Ei fac Sfânta Liturghie nu cu pâine dospită, ci cu nedospită (a. 1699). GCRI, 330/28. La ovrei era anatema cel ce va ţinea pâne dospită în zilele azimelor la casa sa. MAIOR, IST. 258/8. Să scrii pe pită dospită (a. 1821). IORGA, s. D. xvn, 77, cf. LB. Să cercetează încă de este pânea bine dospită. C. VÂRNAV, H. 74/22, cf. PONTBRIANT, D„ LM. Naforă ... dospită. CONTEMPORANUL, I, 456, cf. DDRF, ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D., cade. Apăreau odată cu târgul, ca nişte moşi-crăciuni, aducători de o singură marfă, făină cu miere, dospită şi coaptă. ARGHEZI, B. 66. Parcă mi s-ar fi umflat ceva în inimă, un aluat prea dospit. LĂNCRĂNJAN, C. m, 174, cf. DEX. Preparatele pe bază de aluat dospit ... trebuie evitate pentru persoanele cu afecţiuni digestive. RL 2006, nr. 4 902. Malai dulce şi malai doschit sau dospit. ŞEZ. V, 52. O F i g . Ca dragostea în inimă dospită, precum adese slăbiciune aşa de multe ori virtute peste putiinţia naşte. CANTEMIR, I. I. I, 211. Şi-l făcuse după chip şi asămănare, burduhos, dospit bine la faţă, asudat. MIRONESCU, S. 30. Simte prezenţa dospită a femeii camil petrescu, T. I, 243. 4 (Substantivat; învechit şi regional) Pâine, plăcintă preparate din aluat dospit (1). Tot dospitul să nu mâncaţ, ce în tot lăcaşul vostru să mâncaţ azime. biblia (1688), 47728. 7 zile nu ţi se va ivi ţie dospit, nice va fi ţie aluat în toate hotarăle tale. ib. 48724, cf. mat. dialect, i, 254. 4 (Despre pământ) Care s-a afânat prin degajare de bioxid de carbon. Solul „dospit” se simte afânat şi elastic, se lucrează uşor şi este foarte prielnic pentru plante. AGROTEHNICA, I, 339. 2. (Despre anumite produse, alimente, fructe etc.) Care a suferit un proces (natural) de fermentaţie, modificându-şi gustul sau aspectul. Cf. d o s p i (4). Mustul de poamă dospit a ajuns băutura cea mai aleasă a unei mari părţi din rasa albă. CONTEMPORANUL, hi, 424. Se resfira un iz iute-acriu de brânzeturi dospite. VOICULESCU, P. îl, 65. Nu trebuia ...să stoarcă prea mult untul din caşul crud dospit. MOROIANU, s. 8, cf. dl, dm, alr 1 1 810/596, ib. 1 811/96, 355, 595, 675, 768, 770, 798. 4 (Prin Transilv.) Murat (1). Cf. alr i 754/341, 343, 347, 361. 3. (Despre unele materii organice) Intrat într-un proces de descompunere, de fermentaţie sub acţiunea unor agenţi naturali în condiţii de căldură, de umezeală etc. (degajând mirosuri fetide); s p e c. macerat; p . e x t. stricat2 (5). Cf. d o s p i (5). Mormane de putrejuni dospite-n umbră, caragiale, O. IV, 86. Aluneci ... pe cărnuri de fructe-nsâng erate, Dar nu le vezi din iarba ce le-a cuprins, dospite. VOICULESCU, POEZII, I, 173, cf. DEX. - PL: dospiţi, -te. - V. dospi. DOSPITOR, -OÂRE adj., subst. 1. Adj. (Despre unii fermenţi sau unele substanţe chimice) Care produce dospirea aluatului. (F i g.) Literatura română trebuie să fie în timpul nostru tranzitiv, dospitor, ... o literatură militantă, satirică. LUC. II, 244. Stam întins pe un preş, în căldura dospitoare a după-amiezii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. i, 124. O (Prin analogie) [Materiile] aceste ies din vintricel seau stomah (sacul dospitoriu) câte încetul prin gura lui din gios numită pilor (uşă) în maţul numit dodecadactil (de doăsprezece degite). CORNEA, E. I, 178/19. 2. S. n. Cameră special amenajată (cu aer condiţionat), la o fabrică de pâine, în care este pus aluatul la dospit. Cf. M. D. enc., dex. 3. S. f. Poliţă special amenajată pe care se aşază caşul să dospească. Cf. dl, dm, dex, h xi 275. 4. Adj. (Regional; la pi.; în sintagma) Cireşe dospitoare = cireşe de culoare alb-roz cu gust dulce-searbăd (Rădăşeni - Fălticeni). Cf. şez. v, 69. -PL: dospitori, -oare. - Dospi + suf. -tor. DOST s. n. (Atestat prima dată în 1783, ap. tdrg2) (Bot.; mai ales în Transilv.) Sovârf (1 a) (Origanum vulgare). Cf. LB, polizu, PONTBRIANT, D., LM, GHEŢIE, R. M., BRANDZA, FL. 385, BARCIANU, GRECESCU, FL. 459, ALEXI, W., BIANU, D. S., TDRG, BORZA, D. 121. - PL: do st uri. - Din germ. Dost(en). DOSTAT, -Ă adj. (în poezia populară; cu sens neprecizat) Foaie verde, măr dostat, Mă culcai să dorm p-un hat. Vai de mine ce-am visat! Cf. UDRESCU, GL. -PL: do staţi, -te. - Et. nec. DOSTINĂ s. f. v. doştină. DOSTOÎ vb. IV. R e f 1. (Slavonism învechit) A se cuveni să ... Îndemn cu legatul în Domnul ca să îmbiaţi cumu se dostoiaşte chemăturei voastre în ce voi chemaţi seţi. CORESl, L. 422/12. Nu se dostoiaşte să-i băgăm ei în vistiiari. id. ap. DHLR, 509. Unde se cade nunta a o face şi unde nu se cade şi unde se dostoiaşte care parte a o aduce la nuntă şi carea a nu o aduce. prav. LUCACI, 319. Nu ţi să dostoiaşte părinte să mergi pre din direapta marelui. DOSOFTEI, v. s. septembrie 374, cf. tdrg, cade, scriban, d. ^Expr.Tranz. A-şi dostoi inima = a se mulţumi cu ceva. Turcii deacă ş-au dostoit inimile sale şi omorâră pre lon-Vodă, deaderă domniia lui Pătru-Vodă. URECHE, L. 192. - Prez. ind.: dostoiesc. - Din slavon. a*ctobth. DOSTOIÂME s. f. (Slavonism învechit) Moştenire (1). Tu eşti ce tocmit-ai dostoiania mea mie. CORESl, PS. 31/11. Băgaşi, răsădişi ei în codru dostoianiia ta. id. ib. 409/10, cf. tdrg, dhlr ii, 509, pascu, s. 226, cade, scriban, D., scl 1960, nr. 3, 614, sfc ii, 102. - Şi: dostoienie s. f. SCL 1960, nr. 3, 614. - Din slavon. ¿octoianiik. DOSTOIENIE s. f. v. dostoianie. 10596 dostoievskian - 1389 - DOTA DOSTOIEVSKIAN, -Ă adj. Care ţine de Dostoievski, în maniera lui Dostoievski, al lui Dostoievski. Starea de ebrietate nu face decât să excite sentimentul de insuficienţă morală al eroului dostoievskian. CĂLINESCU, c. o. 145, cf. dex2, patapievici, c. l. 251. -Pl.: dostoievskieni, -e. - Dostoievski (n. pr.) + suf. -ean. DOSTÔINIC, -Ă adj. v. destoinic. DOSTOINICÎE1 s. f. (învechit, rar) Moştenire (1). Izbăvi-tu-l-ai cu toagul a dostoiniciei Tale, dealul Sionului înr-aceaea mutaşi-Te. PSALT. HUR.2 151. Domnul parte dostoinicia mea şi scafa mea! PSALT. 21. Oamerii Tăi, Doamne, smeriră şi dostoinicia Ta amăriră. ib. 195. Şi de la mulgătoare luo el, să pască Iacov, şerbul său, şi Izrail, dostoinicia sa. CORESI, PS. SL.-ROM. 153r/4. - Pl.: dostoinicii. - Cf. d o s t o i a n i e. DOSTOINICÎE2 s. f. v. destoinicie. DOSTOÎRE s. f. (învechit, rar) Moştenire (1). Da-ţi-voiu păm<â>ntul Hanaanului, ceaea ce e dosirea voastră. PSALT. HUR.2 175. - Cf. d o s t o i a n i e. DOSTOÎT s. n. (Slavonismînvechit) Moştenire (1). Oamerii ce alease în dostoitul său. psalt. SCH. 96/17, cf. CORESI, PS. 80/14. tdrg, pascu, s. 107, scl 1960, nr. 3, 614. -Pl.: ? - Din V. Sl. A*CTOHTb. DÔSTOR s. m. v. doctor. DOSTRIC vb. I. T r a n z . A strica de tot (Izvema -Siliştea). Cf. sfciv, 35. Vedz să nu-l dostrâse [ceasul]. GL. olt. - Prez. ind.: dostric. - Pref. do- + strica. DOSULEÂN s. m. (Prin Transilv.) Om dosnic (2). Cf. sfc VI, 120, MAT. DIALECT. I, 227. - Pl.: dosuleni. - Cf. d o s. DOSÜRD, -Ă adj. Surd de tot (Obârşia-Cloşani - Baia de Aramă). Cf. SFC iv, 35. Nu-s dosurdpână acum. GL. olt. - Pl.: dosurzi, -de. - Pref. do- + surd. DOSURÉL s. n. (Prin Transilv.; la pl.) Loc dosnic (1). De jalea inimii mele Plâng pietrile pe vălcele Şi fagii la dosurele. F (1886), 275. De plâng pietrele-n vălcele Şi frunzele-n dosurele. BÎRLEA, L. P. M. II, 107. - Pl.: dosurele. - Dosuri (pl. lui dos) + suf. -el. DOŞCA vb. I. R e f 1. (Regional; despre lemne) A se crăpa (Crucea - Vatra Domei). Cf. arvinte, term. - Prez. ind.: ? - Şi: taşcâ vb. I arvinte, term. - De la doaşcă. DOŞCĂ s. f. v. doască. DOŞENÎ vb. IV v. dojeni. DOŞENÎRE s. f. v. dojenire. DOŞTESC, -EÂSCĂ adj. (Regional; despre doage) Făcut din bucăţi de trunchi tăiate în două (Scărişoara - Câmpeni). Cf. arh. folk. v, 114. - PL: doşteşti. - Doaşcă + suf. -esc. DOŞTINĂ s. f. (Regional) Loc ferit de soare; parte nordică a unui deal, a unui munte care nu este expusă soarelui. Cf. lb, PONTBRIANT, D., LM, DDRF, REV. CRIT. III, 123, BARCIANU, ALEXI, W., CADE, PAŞCA, gl., dr. x, 108, alr 1388/80, 90, 93, 98, 100, 249, 768, ALR SN III h 818, ALRM SN II h 639, A II 6. - PL: doştine şi doştini. - Şi: dostină s. f. lb, pontbriant, d., LM, DDRF, ALEXI, W. - Cf. d o s. DOTA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică instituţii, întreprinderi etc.) A utila, a prevedea cu cele necesare desfăşurării unei activităţi; a înzestra. Boierii au fost toţi fondatorii atâtor mănăstiri şi spitaluri şi cari le dotară cu atâtea moşii, încât astăzi din fondurile mănăstireşti ale casei centrale se susţin şcoalele unde se instruiesc gratis fiii şi ai vuţilor, şi ai scăpătaţilor, heliade, 0.“ iii, 200. Parohiile gr[eco]-catolice să fie dotate întocmai ca cele romfano]-catolice, bariţiu, P. A. iii, 305, cf. stamati, d., costinescu, LM. Primisem un alt statut ...al unei asociaţii de profesori, ... cu scopul ca să doteze şcolile noastre cu o serie de cărţi tip. LOVINESCU, C. V, 37. întreprinderea balneară de stat Sovata va fi dotată cu mijloace de bază constând din bunurile situate în regiunea Sovata. BO (1951), 526. Faptul... de a dota o capelă oarecare ... era presupus a răscumpăra cruzimile. RALEA, O. 41, cf. DL, DM. Unităţile vor fi dotate cu autodube izoterme şi frigorifere. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 837, cf. DN2. Fiecare dintre cele trei aşezăminte ale eforiei să fie dotat cu o „scăldătoare pentru aburi”. G. barbu, a. V. 173. Un laborator amenajat în două încăperi dotate cu strictul necesar, flacăra, 1975, nr. 44, 1, cf. DEX. Pârtiile din Predeal au fost dotate cu tunuri de zăpadă. RL 2005, nr. 4 542. O R e f 1 . p a s . Acest muzeu ... s-a dotat tot de dânsul cu mai multe antichităţi preţioase. FILIMON, O. II, 37. Papa ... dete ordin ... să se şi doteze episcopia din partea principelui şi poporului moldovenesc. EMINESCU, O. XIV, 191. Specialiştii ...au realizat diferite agregate cu care s-au dotat secţiile de producţie, scânteia, 1975, nr. 10 350. (Prin lărgirea sensului) Această mică Sodomă ... dete celebrului Dante ocaziunea de a dota literatura noastră cu una din cele mai frumoase poeme din câte s-au scris. FILIMON, O. I, 329. Grecii... dotaseră poeziea şi artea lor cu o plastică creatoarie. CONV. LIT. I, 115. Ar fi fost mai bine ... să întreprinză a dota literatura română cu traducţiunea unui alt scriitor decât Suetoniu. ib. II, 75. Ambiţiosul secretar de redacţie voia să-l doteze cu diferite rubrici noi. REBREANU, R. 1,240. Aceste două naţii... au avut specialitatea de a dota Moldova cu una din negustoriile cele mai... regretabile. BOGDAN, C. M. 14. E o grădină dotată cu un înalt accent de parvenitism. RALEA, O. 108. Dotate cu simboluri şi transpuse în ecuaţii, temele cardinale reflectă... preocupările majore şi de înaltă tensiune. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 3/9. + (Rar) A pune la dispoziţie fondurile băneşti necesare desfăşurării unei activităţi. Cf. DEX. Concursuri interactive dotate cu premii substanţiale. RL 2005, nr. 4 631. 2. (Complementul indică persoane) A înzestra cu calităţi fizice, intelectuale, psihice etc. care determină performanţe în activităţi de diverse tipuri. Creat cu simţiri omul, dotat cu judecată, Distins prin raţiune cu naltă facultate Să studie, s-observe şi altor să comunice Ideea, cugetarea, acesta este omul, Imaginea divină. heliade, o.2 I, 298. Când zeul cel mare al mitologiei Cu virtuţi pe oameni voi a-i dota, Uită, din greşală, să dea Modestiei, Locul cel de frunte ce îl merita. ARICESCU, A. R. 112/4. Niţă, între altele, era de la natură dotat cu un simţimânt religios şi uman ce făcea dintr-însul fiinţa cea mai nobilă, pelimon, I. 10/3. Ciocoiul este ... brutal până la 10614 DOTAL - 1390- DOTAŢ1E barbarie şi dotat de o ambiţiune nemărginită. FILIMON, O. I, 95, cf. COSTINESCU, LM. Locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotaţi cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul şi în proporţiunile în care le pricepem noi. EMINESCU, P. L. 24. Caragiale e un moralist ... care ... fiind dotat cu un esenţial geniu dramatic, a scris comedii. CONSTANTINESCU, S. II, 123. Sofroniu şi-a făcut despre mine părerea că eu improvizez, dotat cu o mare imaginaţie. CĂLINESCU, C. O. 82. Triumfă... eroul dotat cu virtuţi fizice şi psihice. LL 1955, 82, cf. DL, DM. Persoanele dotate cu spirit de observaţie etimologică „ văd” chiar structura cuvântului, COTEANU, S. F. 1,31, cf. DN2, DEX. (Prin analogie) Dumnezeu a dotat pe păun cu pene frumoase. HELIADE, O. II, 365. 3. (Complementul indică fete) A înzestra la căsătorie, a da dotă. Cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF. Deşi fiica dotată de tatăl său şi de mama sa ar avea averea sa proprie..., dota se va lua din averea constituitorilor. hamangiu, C. c. 313, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade, DM, dn2, DEX, alr ii/i h 167. ^ (Prin lărgirea sensului) Art. 12 asigură clerului dreptul electoral pentru câte trei candidaţi, dintre care împăratul şi nimeni altul va confirma pe unul; tot monarhul are să-l şi doteze. BARIŢIU, P. A. I, 217. Coeredele este dator a reporta aceea ce părintele a cheltuit cu dânsul, dotându-l, procurându-i vreo carieră sau plătindu-i datoriile. HAMANGIU, C. C. 181. - Prez. ind. : dotez, - Din fr. doter, lat. dotare. DOTÂL, -Ă adj. Care ţine de dotă, privitor la dotă. Cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Zinca se convinsese că dragostea lui Ciocaluş era îndreptată cătră venitul său dotai. CONV. LIT. v, 259, cf. COSTINESCU, LM. O avere dotală. EMINESCU, o. xm, 305, Cf. DDRF,. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Mircea Bogdan nu ridica niciun fel de pretenţie dotală. EFTIMIU, N. 128. Via este avere dotală. CAMIL PETRESCU, T. III, 327. Ar mai putea fi vorba ...de a-i salva revista cu drojdia celor cinci sute lei vechi, dotali. klopştock, f. 229. Avea ... oarecare avere, atât , personală, cât mai ales dotală. OPRESCU, S. 52, cf. DL, DM. La \ căsătorie nu am făcut transcrierile dotale. barbu, PRINC. 308, cf. DN2. Dintr-o foaie dotală din 1864 aflăm că se dădeau scoarţe şi covoare de casă fetelor când se măritau. PA VEL, S. E. 55. Regim dotai = totalitatea prevederilor legale (în vigoare în trecut) referitoare la modul de administrare şi folosinţă a dotei. Când părţile declară, în contractul lor de căsătorie, că adoptă regimul dotai, asociaţiunea conjugală, în privinţa averilor, se va regula întru toate după cele prescrise. HAMANGIU, C. C. 309. A prezentat, între alte proiecte, unul pentru modificarea regimului dotai, magazin IST. 1969, nr. 6, 69. Regimul dotai, care o spolia de propria ei avere, a existat în continuare. CONTEMP. 1975, nr. 1 477, 5/8, cf. DEX. - PL: dotali, -e. - Din fr. dotai, lat. dotalis, -e. DOTÂRE s. f. Acţiunea de a d o t a şi rezultatul ei. 1. înzestrare cu calităţi fizice, intelectuale, psihice etc.; (rar) dotaţie (1). Cf. d o t a (2). Dotarea bogată şi generoasă din partea naturei trece deja de o provocare irezistibilă de-a se consacra artei dramatice. EMINESCU, O. XIV, 255. Chestiune, în fond, de talent şi de dotare. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 13. Cu dotarea lui de excepţie, el a simţit nevoia să se confirme opunându-se. LIICEANU, J. 71. 2. Utilare, înzestrare a unei instituţii cu cele necesare desfăşurării unei activităţi; dotaţie (3); (concretizat) mijloace materiale necesare unei asemenea utilizări. Cf. d o t a (3). Cf heliade, o. ii, 363. Grasele lor venituri s-ar putea întrebuinţa, nu numai spre dotarea clerului secular ..., ci şi pentru înfiinţarea de institute. CODRU-DRĂGUŞanu, C. 61, cf. pontbriant, D. Titularii ... au adus foloase învăţământului prin construirea de localuri... şi dotarea lor cu cele trebuincioase. MAIORESCU, D. V, 22. Moldova ... era expusă tuturor inconvenientelor acelora cari rezultau din depărtarea şi din nesuficienta dotare a acestui scaun mitropolitan. EMINESCU, O. XIV. 192, cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D. Face propuneri direcţiunii respective, referitoare la dotarea cu materiale a pompierilor. BO (1951), 780. S-au luat o serie de măsuri în legătură cu ... dotarea dispensarului cu autoambulanţă sanitară. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 398. Problema completării şi a dotării unităţilor cu utilaj modern trebuie să constituie o preocupare serioasă pentru industria constructoare de maşini din ţara noastră, CONTEMP. 1953, nr. 362, 5/2, cf. dl, dm. în secolul al XVII-lea, armele de foc au început să ocupe un loc tot mai însemnat în dotarea armatelor Ţării Româneşti şi Moldovei. STOICESCU, C. S. 304, cf. DER. Nu vom pomeni decât în treacăt despre terapia plăgilor datorite armelor de foc... introduse atunci în dotarea armatei. G. barbu, a. V. 40. Un cabinet stomatologic cu toate dotările, flacăra, 1975, nr. 48, 16. Nu ezită niciodată să pună umărul, cu entuziasm, ori de câte ori este vorba de amenajări şi dotări ale zonelor de sport şi agrement, scânteia, 1975, nr. 10 337. Dotări tehnice de ultimă generaţie. RL 2005, nr. 4 614. [Elias] nu se ridica la standardele altor spitale în ceea ce priveşte dotarea. adevărul, 2006, nr. 4 822. (Prin lărgirea sensului) Schiţa de sistematizare rez.ervă spaţii şi pentru edificiile deceniilor viitoare, anticipând viitoarele dotări arhitecturale ale oraşului, flacăra, 1975, nr. 40, 7. - PL: dotări. - V. dota. DOTÂRIU s. n. (învechit, rar) Dotă. Va lăsa Măriei, văduvei lui Elia, oraşul Siretiu şi satele ce-i formează dotariul. CONTEMPORANUL, VII2, 185. - PL: dotării. - Dotă + suf -ariu. DOTAT, -Ă adj. 1. Care este înzestrat cu calităţi (fizice, intelectuale, artistice etc.) deosebite. Declamatorul bine dotat [produce] efecte cari-l înşeală lesne pe individ asupra măsurei ... talentului său reprezintator. EMINESCU, O. XIV, 241, cf RESMERIŢĂ, D., DL, DM. Un povestitor foarte dotat, pentru care versul e un mijloc de expresie mânuit cu înlesnire. IST. LIT. ROM. II, 347. Mi-aduc aminte de o povestire ciudată despre un poet foarte dotat, dar care nu şi-a arătat opera nimănui. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 7, 3/1. Tinerii dotaţi nu au decât de câştigat din această activitate. CONTEMP. 1975. nr. 1 509, 2/7. Rolul şoferului ... pare anume scris pentru dotatul actor. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 344, cf DEX. 2. (învechit; despre fete) Care primeşte la căsătorie o dotă. Se însoară şi capătă o mireasă bine dotată. MUREŞ anu, I. 137/27, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., LM, DDRF. 3. (Despre instituţii) Care este utilat cu cele necesare desfăşurării unei activităţi; înzestrat. Varşovia ... cu un seminariu central, bibliotecă foarte dotată şi cu mai multe institute, laurian, m. iv, 31/21. O sală de şedinţe mult mai bine dotată. RL 2005, nr. 4 684. - PL: dotaţi, -te. - V. dota. DOTAŢIE s. f. (Atestat prima dată în 1842, ap. tdrg2) 1. (Rar) Dotare (1). Atuncea când se grămădesc toate darurile, toate elementele spiritului ..., leagănul unicei dotaţiuni specifice, răsare abia acel geniu al artei. EMINESCU, O. XIV, 253. Selectau ... valorile, atenţi să descopere dotaţia adevărată, flacăra, 1975, nr. 45, 10, cf. dex2. 2. (învechit, rar) Dotă. Cf. costinescu. 3. Dotare (2). în dotaţia acestui institut... mai închin ... încă o sumă de 37 000. FM (1843), 1782/13, cf negulici. Maiestatea Sa asigură numitului cler o dotaţiune anuală de 24 mii florini, bariţiu, 10619 dotaţiune - 1391 - DOUĂZECI p, a. IU, 122, Cf. STAMATI, D., PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Au propus o dotaţie de 300 000 lei. MAIORESCU, D. III, 310. Cernăuţii posedă o universitate cu mult superioară universităţii de Iaşi prin instalaţii şi dotaţii. CONTEMPORANUL, Vll2, 446, c.f. GHEŢIE, R. M., barcianu. Dotaţiunea pentru premiarea lucrărilor. SBIERA, F. s. 394, cf. alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d., cade. Planul cincinal ... prevede dotaţii imense pentru dezvoltarea cercetărilor ştiinţifice. D. GUŞTI, P. A. 235. Ministerele, instituţiile centrale ... vor pune la dispoziţia creşelorşi căminelor de zi dotaţiile acordate din buget. BO (1951), 758. Fondurile necesare funcţionării Circului de Stat din Bucureşti se compun din venituri proprii şi din dotaţie de la bugetul statului, ib. (1954), 309. Generosul ctitor a înzestrat aşezământul cu bogate dotaţii. G. BARBU, A. V. 63. (Ieşit din uz) Casă de dotaţie sau casa dotaţiei - unitate administrativă în vechea armată. Cf. TDRG. Casa dotaţiei oastei n-a lăsat pe sergentul Marin din regimentul 2 de cavalerie să plece fără să-i dea un sfat generos, arghezi, P. T. 62. - PL: dotaţii. - Şi: (învechit) dotaţiune, (învechit, rar) dotăţiune (pontbriant, d.), dotăciune (stamati, d.) s. f. - Din fr. dotation, lat. dotatio, -onis. DOTAŢIUNE s. f. v. dotaţie. DOTĂ s. f. Totalitatea bunurilor materiale care se dau unei fete (sau unui bărbat) când se căsătoreşte şi care se consideră, pe durata căsătoriei, ca averea celui care a adus-o; zestre (1), (învechit şi popular) parte (13), (învechit, rar) dotaţie (2), d o t a r i u; p . r e s t r . trusou. Cf. negulici, stamati, d.,prot.-POP., N. D., pontbriant, d., baronzi, i. L. IV, 198/4, COSTINESCU, LM. Câteva sute de schillingi mai puţin în dota d-şoarii. VLAHUŢĂ, s. A. II, 402, cf. ddrf. Dota este averea ce se aduce bărbatului, din partea sau în numele femeii, spre a-l ajuta să susţină sarcinele căsătoriei. HAMANGIU, C. C. 311, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Din toate acestea rezultă că dota şi donaţiunea „ante miptias’’formau un patrimoniu comun (a. 1913). prav. cond. (1780), 214, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Ar fi căzut poate la învoială să sporească ambele dote. EFTIMIU, N. 14. Toate astea însă la un loc denotă C-a luat-o goală, fără nicio dotă. TOPÎRCEANU, O. A. I, 203. (F i g.) Talentul îşi îndreaptă dota sa spirituală spre un teren în care abnormitatea corpului să nu contrazică absolut ideei ce e a se reprezintă. EMiNESCU, o. xiv, 254. <> (Prin lărgirea sensului) Veţi primi apoi de lapredecesorele d-voastre ... opurile ce aparţin acelei bibliotece, dota, mobilierul şi cancelaria ei. EMINESCU, O. XVI, 536. Mărirea prin dotă a unei firme. RALEA, O. 110, cf. DL, DM, DER, DEX. - PL: dote. - Din fr. dot, lat. dos, dotis. DOTĂCIUNE s. f. v. dotaţie. DOTĂRNÎ vb. IV v. detorni. DOTĂŢIUNE s. f. v. dotaţie. DOTĂRNÎ vb. IV v. detorni. DOTERMIN vb. I. T r a n z. (Prin Ban. şi prin Olt.; complementul indică o activitate, un lucru etc.) A termina complet. De se nu ţ-aidotermenat claia? GL. OLT, cf. PORŢILE DE FIER, 327. -Prez. ind.: dotermin. - Pref. do- + termina. DOTORÎE s. f. v. datorie. DOŢ s. n. v. donţ1. DOŢÂNŢĂ s. f. (Prin Maram.) Nasture de zinc cusut pe şerpar. Decât noră mâne-ta, Mai bine eu că m-oi fa Doţânţele, mânânţăle La armeni în boldurele. ŢIPLEA, P. P. 27. - PL: doţânţe. - Et. nec. DOUĂLEA num. ord. v. doilea. DOUĂRET num. ord. v. douărete. DOUĂRETE num. ord. (Prin vestul Transilv.; precedat de art. „al”, „a”) A doua oară. Cf. alr i 234/59, a 112, teaha, c. n. 221. - Şi: douăret (a i 12), doauărete (alr i 234/59) num. ord. - De la două. DOUĂSPRECE num. card., s. m. v. doisprezece. DOUĂSPRECEA num. ord. v. doisprezecelea. DOUĂSPRECILEA num. ord. v. doisprezecelea. DOUĂSPREZECELEA num. ord. v. doisprezecelea. DOUĂSPREZECILEA num. ord. v. doisprezecelea. DOUĂŞPE num. card., s. m. v. doisprezece. DOUĂZECELEA num. ord. v. douăzecilea. DOUĂZECER s. m. 1. Monedă de argint austriacă, în valoare de 20 de pfenigi, care a circulat, în trecut, în Transilvania şi în Moldova. Vinde astă cheie ...tot vei lua măcar un douăz.ecer (sorocoveţ). CR (1839), 1951/30. S-au răpit 13 mii de galbini aur, 20 mii douăz.eceri de argint şi 6 000fi. în note austriece de bancă, bariţiu, p. a. n, 350. [Privitorul] se suie d-asupra Glorietei şi, ca să facă aceasta, cată să plătească un douăzecer guardianului. FILIMON, O. n, 97. 2. (învechit, rai') Fiecare dintre cele douăzeci de părţi egale în care se împarte un întreg; a douăzecea parte dintr-un întreg. Numerii partitivi... arată o parte a unui întreg... sau a câta pane... a doua, a treia parte, triariu, patrariu, zeceriu, douăzeceriu. BĂLĂŞESCU, GR. 56/25. - PL: douăz.eceri. - Şi: (învechit) douăzeceriu s. m. - Douăzeci + suf. -ar. DOUĂZECERIU s. m. v. douăzecer. DOUĂZECI num. card., s. m. I. Num. card. (Adesea în componenţa unor numerale cardinale compuse) Numărul care, în numărătoare, are locul între nouăsprezece şi douăzeci şi unu. 1. (Cu valoare adjectivală; de obicei precedă substantivul determinat, de care se leagă prin prep. „de”) In mare, vânt mare sufla, înălţa-se valurile amu ca doaozeci de mile şi cinci sau treizeci. CORESI, tetr. 195. Pre uşa pridvorului fie de doodzeci de coţi dverul care cu măiestrie să-l facă den mătase g albină. PO 269/6, cf. anon. car. Cetind fer/nanul iulie în doaodzăci de dzile ... purces-au în dzi întăi a lui avgust. NECULCE, L. 388. Era un voinic ca de doaozeci de ani, argat cu simbrie (a. 1747). GCR II, 40/14. Să dea otaştină de doaozeci de vedre o vadră. PRAV. COND. (1780), 82. Va lua numai scriitoriul Divanului osteneala sa doăzăci lei. ponturi, 6/19. Ar avea la doaozăci de zile clocitura după ce au roit. MOLNAR, E. S. 93/9. Intr-o zi de doao trei ori doaozeci sau treizeci de picături va lua dintr-însa. înv. pom. 46/21, cf. LB. E! ce mai veselii era acum - o fi doozeci de ani. heliade, o. I, 271. li obicinuia a merge în pasul milităresc, adică a lua în cinci ceasuri doăzeci de mile. CĂPĂŢINEANU, M. R. 18/30. Doăzeci de ani am gustat din paharul lui în braţele tale. MARCOVICI, C. 44/7, cf. valian, V. Pe fiecare zi să se adaoge câte un grad mai mult, până va ajunge la 10642 DOUĂZECI - 1392- DOVA doăzeci şi patru grade. POENARU, î. 98/22. Din douăzeci în douăzeci de secunde vulcanul împroaşcă cu răpegiune mare un nor de zguri uşoare. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 168. Cu aceste un singur om ar prăşi într-o zi cât doăzeci şi cinci de oameni, I. IONESCU, C. 55/19. Doăzeci de volume n-ar ajunge pentru a aduna toate pildele mari de influinţa mumei. NEGULICI, E. I, 41/22. Diamantul tăiat în rosă este neted dedesubt şi d-asupra înalt şi ascuţit, având doăzeci şi patru de feţe. marin, pr. I, 41/21. Alţi tineri doaăzeci pe jos vinea. pann, e. n, 25/21, cf. POLIZU. Are o circoferinţă aproape de două sute cincizeci de paşi şi ca doăzeci de stânjeni ’nălţime. PELIMON, I. 73/4. Numai douăzeci şi cinci de ani au trecut de la epoca descrisă acolo. MAIORESCU, CRITICE, 394. A împuşcat douăzeci şi cinci de lei. ODOBESCU, s. m, 126. Se pârpâlea pe lângă un foc de douăzeci şi patru de stânjeni de lemne. CREANGĂ, p. 239. O chitanţă v-am făcut... Douăzeci de lei. vlahuţă, S. A. I, 120, cf. DDRF, ALEXI, w., şăineanu2. Douăzeci şi mai bine de ani tot răscoale, trădări, lupte, IORGA, C. 1.1, 202, cf. TDRG. Deschise portofelul şi îi puse-n palmă o hârtie de douăzeci de coroane. AGÎRBICEANU, A. 33. Era o femeie ca de douăzeci şi cinci de ani. HOGAŞ, DR. I, 88. Femeia ... cuformele adolescente încă la vârsta de douăzeci şi cinci de ani. ibrăileanu, a. 53, cf. resmeriţă, d. Miss Roth moştenise ... colecţia unui conte german, recunoscut acum douăzeci de ani drept cel mai bine pregătit cunoscător al miniaturilor manuscriselorpersan-arabe. M. ELIADE, O. I, 91, cf. CADE. Tot el scria odată că, de n-ar fi început să facă politică la vârsta de douăzeci de ani, ar fi fost ameninţat de nebunie. CIORAN, R. 177. Cele douăzeci de mii de biblioteci sunt deocamdată numai un vis. SADOVEANU, O. XX, 405. Puţul avea douăzeci şi şase de metri adâncime. ARGHEZI, s. XI, 16. Se strecurară pe uliţa adormită, strâmbă şi pustie, vreo douăzeci de cauzaşi. CAMIL PETRESCU, O. II, 118. Din cei douăzeci de oameni, care se duc în fundul pământului, unul nu scoate o vorbă. BOGZA, V. J. 93. De ce nu s-a gândit că mi-ar fi plăcut şi mie să fiu singur cu ea douăzeci şi.patru de ore la ţară? VINEA, L. I, 221, cf. DL, DM. Vreme de douăzeci de ani să nu se mai îngăduie deschiderea unui asemenea aşezământ. G. BARBU, A. V. 173. A umplut până astăzi vreo douăzeci de caiete groase, flacăra, 1975, nr. 44, 6, cf. DEX. Acţiunile şi cuvintele sale, pe care mi le aduc acum aminte ..., după o scufundare de peste douăzeci de. ani în ceţurile colorate ale subconştientului meu, nu aveau nimic copilăresc. CĂRTĂRESCU, N. 46. Cu doauăzeci de groşiţe, Zece om baga-n lădiţă. BÎRLEA, C. P. 252, cf. ALR II4 277, ALR SN vi h 1 767. <> (Cu elipsa substantivului determinat) Cănd va fi de un an şi de doi şi de doăzăci va boli rău (a. 1750). GCRII, 66/23. De acest fealiu de arhiepiscopi, doaozeci şi cinci sânt în patriarhia Ierusalimului. MAIOR, I. B. 168/29. Cu douăzeci deodată-n car La groapă mă vor duce. COŞBUC, P. I, 77. Erau vreo douăzeci cei ce fuseseră în cârciumă. REBREANU, R. n, 112. Şi din patruzeci de oiAdă douăzeci la noi. folc. transilv. i, 95. O (în corelaţie cu „zece” sau cu „treizeci” indică un număr aproximativ, nedefinit) Prea puţini se interesează de trecutul ţării lor, ca să ştie cum au stat lucrurile acum douăzeci-treizeci de ani. EMINESCU, O. XII, 22. Când clămpăneam ceaslovul, câte zece, douăzeci de suflete prăpădeam deodată. CREANGĂ, A. 4. Iau drumul Parisului ...pe zece ani, pe douăzeci, pe toată viaţa! C. PETRESCU, A. R. 21. ^ (Substantivat) Cinci de douăzeci. DEX. 2. (Numărul abstract corespunzător) De la douăzeci în sus cardinalele trebuie să se trateze ca nişte substantive. CONV. LIT. XX, 841. O ţară păcătoasă, cu douăzeci la sută ştiutori de carte. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 19. Cât face paisprezece mii înmulţit cu douăzeci şi şase? camil petrescu, p. 197, cf dl. E două şi douăzeci şi şapte! VINEA, L. n, 250. Te culci şi la ora douăzeci eşti aici. PREDA, D. 118. De la douăzeci la treizeci, număraţi, Ţi-am dat anii bogaţi. ISANOS, V. 76, Cf. DM, DEX. 3. (Precedat de prep. „de” şi urmat de „ori” intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător) Dama de o parte şi el de alta, trec de douăzeci de ori unul pe lângă altul. KOGĂLNICEANU, în PR. DRAM. 429. Trecuse de douăzeci de ori prin faţa porţii; se ascunsese după colţuri, demetrius, a. 97, cf dex. <> (Eliptic) Douăzeci ori frunzişul căzu în astă lume. CONV. LIT. I, 145. 4. (Precedat de „câte”, intră în componenţa numeralului distributiv corespunzător) Să mai scoatem ... câte zece şi douăzeci parale dă litră. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 67. Câte douăzeci de ani pe frunte - Deci milenii laolaltă, labiş, P. 314, cf DEX. O (Cu elipsa substantivului determinat) L-au trimis într-o odae în saraiul paşii, dănd bacşiş câte zece galbini şi câte doăzeci acelor iniceri ce l-au adus (a. 1716). GCR ii, 20/2. 5. (Cu valoare de numeral ordinal) Cf. dl, dm. Fii codru-n acest secol - douăzeci, labiş, p. 128, cf. dex. II. S. m. Semn grafic care reprezintă numărul douăzeci (11). - Accentuat şi: douăzeci, alr SN vi h 1 767. - Pronunţat: două-. - Şi: (învechit) doaozeci, (învechit) douuzeci (alr ii 4 277/520, 531, alr sn vi h 1 767/605), douozeci (alr sn vi h 1 767), doozeci (alr ii 4 277, 235, 574, alr sn vi h 1 767) num. card. - Două + zeci. DOUĂZECILEA, -ZECEA num. ord. (Cu valoare adjectivală sau substantivală; precedat de art. „al”, „a”) Care se află între al nouăsprezecelea şi al douăzeci şi unul ea. Cf. valian, v., POLIZU. Aceste cuvinte, care învineţeau pe albeaţa hârtiei, trecuseră pentru a douăzecea oară pe dinaintea vederei soţiei-maine. MACEDONSKI, O. III, 16, cf. CADE, DL, DM, DEX. - Pronunţat: do-uă-. -Şi: (învechit) douăzecelea num. ord. POLIZU. - Douăzeci + le + a. DOUBLE s. n. (Muz.) Reluare ornamentată a unei fraze dintr-o piesă vocală sau instrumentală; variaţie a unei fraze muzicale. Cf. D. MUZ., DN3, DTM. - Pronunţat: dubi. - Din fr. double, engl. double. DOUCIN s. n. Specie de măr1 (1) înalt, folosit în pepinieră ca portaltoi (Malus pumila-praecox). Cf der. - Pronunţat: du-se. - Din fr. doucin. DOUO num. card. v. doi1. DOUOSPCEA num. ord. v. doisprezecelea. DOUOSPRECEA num. ord. v. doisprezecelea. DOUOSPREZECE num. card., s. m. v. doisprezece. DOUOZECI num. card. v. douăzeci. DOURÎ vb. IV. I n t r a n z. (Prin Ban.) A i se urî complet de ceva. Cf. sfciv, 35. - Prez. ind.: dourăsc. - Pref. do- + urî. DOUOSPRECE num. card., s. m. v. doisprezece. DOUOSPRECEA num. ord. v. doisprezecelea. DOUŢĂ s. f. (Prin nord-vestul Transilv.) Diminutiv al lui d o u ă., v. d o i \ Cf. bl vi, 191, iordan, stil. 194, sfc iv, 145, 159. - Două + suf -uţă. DOUUZECI num. card. v. douăzeci. DOV s. f. (Turcism învechit) Slujbă religioasă, rugăciune, la turci. Turcii... strigă cu toţii tare, când fac dova, adecă când să roagă lui Dumnedzeu. NECULCE, l. 241. L-au îmbrăcat cu caftan şi au 10656 DOVADĂ - 1393 - DOVADĂ strigat ciauşii dova. amiras, LET. iii, 149/38. Aşa începe muftiul a ceti duvaua după obicei (a. 1715). şioii2, 50, cf. gheorgachi, ap. id. ib., DDRF, TDRG, SCRIBAN, D., ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 261. - Şi: duvâ s. f. tdrg, scriban, d. - Din tc. duva. DOVÂDĂ s. f. 1. Confirmare, demonstrare, probare a unui adevăr, a unui fapt, a unei afirmaţii etc.; (concretizat) semn, mărturie, argument etc. în sprijinul (sau împotriva) cuiva sau a ceva ori pentru confirmarea unui fapt, a unei afirmaţii, a unei presupuneri etc.; probă (1), (învechit) dovedire (2), (învechit, rar) dovedeală, dovod. Cine au fost la Italia, să vază pre italiiani,... nu-i va trebui mai mare dovadă, să crează că un neam sânt cu moldovenii. M. COSTIN, O. 247. Aceastea, dară, şi multe ca aceastea, Prea Luminate şi înălţate Doamne, dupre multe doveade şi aiavea fapte, îţ cunoaştem. MĂRGĂRITARE, 14. De zidirea sau făptura lumii, multe păreri şi dovăzi a filosofilor şi a poiaticilor păgâneşti era. N. COSTIN, L. 47. Adeverinţa istoriii mai luminată i să va arăta: şi doveadele noastre de tot gândul stâng şi de toată socoteala cu prepus, curate şi desbărate le va cunoaşte. CANTEMIR, HR. 181. Taina pocăinţii ...în lucrare o putem adeveri cu multe doveade. ANTIM, O. 91. De să vor cunoaşte, [părinţii] că şi ei au fost părtaşi cu copii[i] lor, şi să vor dovedi prin bune dovezi, atunci să vinuesc. prav. COND. (1780), 130. Acestfealiu de dovezi (dovediri) au arătat cât negreşit în clasul cel dintâiu a să aşeza s-au făcut vreadnic. eustatievici, i. 25/17. Cu multe doveade adeverează cum că adevărat iaste botezul acelora. MAIOR, I. B. 288/1. Acest cuvânt să fie pruncilor ca o vistierie a ştiinţei, ca un semn şi doveadă a sârguinţei lor. PETROVICI, P. 138/15, cf. LB. Şi aşea judec a fi destul de luminat lucru, din doveadele pănă aci înşirate. T. AARON, S. A. 38/4. Tipii substantiv Hor şi verbilor ... vor fi o destulă dovadă despre cele zise. HELIADE, PARALELISM, II, 2. Altă noă dovadă... [este] dezgustul sau îngreţoşarea cu care se iau doftoriile. VEISA, I. 28/13. In trataţiile acestei soţietăţi să pot afla dovezi a strelucitului său talent. ASACHI, L. 242/4, cf. valian, V. în cetirea acestor cărţi găseşte cineva dovada că totul a fost bine observat. I. IONESCU, V. 21/26. Istoria este de faţă pentru dovada acestor vorbe, neguuci, e. I, 40/30. Cunoaşte adevărul, prin dovada ce-o priveşti, pann, e. I, 90/15, cf. polizu, PONTBRIANT, D. Toţi la un loc alcătuia[u]... naţia dovezilor sunătoare. ALECSANDRI, O. P. 47, cf. LM. Opoziţia ce d. academic o face în contra filologiei moderne este o dovadă mai mult... pentru ceea ce voim să dovedim. MAIORESCU, CRITICE, 124. Erau tot atâtea dovezi că şi dascălul Clăiţă învăţase mult. SLAVICI, O. I, 109, cf. DDRF, BARCIANU, alexi, w., ŞĂINEANU2. Tu-mi aprinzi în mii de facle Senina dragostii dovadă. GOG A, POEZII, 76, cf. TDRG. In chestiunea continuităţii dovezile erau mai greu de găsit. DENSUSIANU, L. 45. Dragostea de viaţă îi născocea mereu argumente şi dovezi salvatoare. REBREANU, P. S. 297, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Dovada acestei spuse a mele este chiar chipul în costum românesc al strămoşului Măriei Tale. moroianu, S. 124. Dovada clasicismului său este evidentă în transformarea numelor proprii în noţiuni simbolice. CONSTANTINESCU, S. ii, 27. Era furios, căci ar fi vrut să aibă un început de dovadă materială, ca să facă impresie asupra lui Bibescu. CAMIL PETRESCU, O. II, 105, cf. DL, DM. Aceasta este dovada unei suprapuneri a aparatului de stat. STOICESCU, S. D. 230, cf. DER. O nouă dovadă a patriotismului său se dezvăluie în 1711. scânteia, 1975, nr. 10 331, cf. DEX. Dovada desfacerii căsătoriei anterioare [este necesară la dosar], rl 2005, nr. 4 681. (în legătură cu verbe ca „a aduce”, „a arăta”, „a face”, „a da” etc.) Cel ce vorbeşte puţin face dovadă că este mai mult înţelept decât nebun. GOLESCU, P. 2/17. Nu ni-au încetat oştirile a arăta nouă dovezi de vitejii. AR (1829), 742/36. Mahomet îţi dă dovadă că el ştie a ierta. HELIADE, M. 16/21. Vorbiră despre plăceri şi pustnicul aduse dovadă că ele sânt un dar dumnezeesc. CĂPĂŢINEANU, s. 104/6. Nu putem zice că o femee este grea, ci trebuie să aşteptăm mai multe semne din cele mai sus înşârate cu toate că nici atunci nu poate să se dea întreagă dovadă pentru această [stare]. MEŞT. MOŞ. 21/22. Dovadă avem portretul lui Vasilie-Vodă care este tot de dumnialui scris pe pecitră. DACIA LIT. 76/21. Avem o dovadă că aceste vârfuri ale munţilor a[uJfost odată acoperite de apa mării. BARASCH, I. N. 83/23. Trebuie să ştiţi însă, şi poci să dau dovadă, Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă. ALEXANDRESCU, O. 195. In rândurile următoare ne încercăm să mai aducem un şir de dovezi. MAIORESCU, CRITICE, 120. Cât despre trăinicia lui, nu-şi făcuse încă dovada. CHIRIŢESCU, GR. 6. încă o dovadă ... pentru acest lucru ne dau următoarele amănunte. PĂCALĂ, M. R. 39. Ş-acuma să-mi daţi îndată o dovadă că sunteţi buni români şi cetăţeni vrednici! REBREANU, R. îl, 87. Gore ar fi putut face dovada ... că e familist şi poartă guler tare şi baston, sărbătorile. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 83. Dovada ... a făcut-o într-un chip cu totul convingător. VIANU, A. P. 222. Se face dovada că ... este şi el de-un folos. C. PETRESCU, A. R. 16. El... i-a dat totuşi necontenit dovezi... că ea e singura lui grijă pe lume. vinea, l. i, 292. N-am fi avut... dovada că pământul e rotund. TUDORAN, P. 119. Marii poeţi ... ale căror scrieri aduc dovada unei înalte responsabilităţi creatoare. V. ROM. octombrie 1975, 1. Cei din ţară trebuie să facă dovada că au realmente un crez creştin-democrat. RL 2005, nr. 4 631. Deaca e aş ia, Dă-ne doveada: le tu Hangerul Să tai Arapul. TEODORESCU, p. p. 646. Să-mi faci dovada că într-adevăr ţi-a ars casa, trebuie să ai niscaiva certificate de la primărie, de undeva. SNOAVA, I, 109. O (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau, rar, „despre”) Obeliscii... stau şi până în zioa de astăzi dovadă de robia unui popul răbdător. F. AARON, I. L. 18/19. Aducea aminte ... dovezele nenumărate de bărbăţie. FM (1843), 33373. Cea mai mare dovadă despre greutatea chestiunii, despre importanţa procesului şi despre ne maturitate a noastră de a-l putea hotărî! KOGĂLNICEANU, S. a. 154, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. După dovada de stabilitate dată în ţară ... soarta României era identificată cu domnia lui Carol 1. MAIORESCU, D. II, 15. Paleontologia ... aduce puternici dovezi despre înrudirea fiinţelor. CONTEMPORANUL, I, 10. Au dat dovezi de sinceritate. MELLE, V. p. 199. Acel frumos ban de aur ...fu întrebuinţat împotrivă-i, ca o dovadă de trădare. IORGA, C. I. III, 54. Primea ... toate dovezile de dragoste şi simpatie din jurul ei. AGÎRBICEANU, s. 464. îi plăcea, până la un punct aceste calde dovezi de iubire. E. IONESCU, E. 110. Asta-i altă dovadă de minte, sadoveanu, O. xm, 75. Vederea cărţilor indispune ca o dovadă de nemonde.ni.taie. CĂLINESCU, C. O. 35. Ii lăsase ... impresia că o cucereşte încet, cu silinţă şi dovezi de multe şi mari merite. DEMETRIUS, A. 233. Era o risipă, dar şi o dovadă de frică. BARBU, PRINC. 17. Dovezi despre aplicarea acestei legiuiri se desprind din textul unei anaforale. G. barbu A. v. 53, cf. patapievici, c. L. 365. O (La sg. neart.; în construcţie cu verbul „a fi”; adesea eliptic) Cf. costinescu. Tot aşa zidesc Cantacuzinii... dovadă biserica din Coiani. iorga, c. I. ii, 41. Heliade nu era cel chemat să transpună în româneşte versurile cu cadenţări blânde ... ale celui ce scrisese „Lacul” - dovadă chiar traducerea acestei poezii. DENSUSIANU, L. 276. Confraţii mei ... nu bănuiesc Că sunt şi morţi rebeli care trăiesc! ... Dovadă eu. MINULESCU, VERS. 254. Un loc important în hrană îl ocupă şi hoiturile (dovadă zăganii găsiţi otrăviţi). BĂCESCU, PĂS. 235. Dovadă clară a contradicţiilor economice anglo-americane, mărfurile engleze nu se văd nicăieri, ralea, O. 37. Electrodul C ... execută o mişcare de du-te-vino ..., dovadă că fluxul de sarcini negative e continuu. SANIELEVICI, R. 26. Asta nu e o meserie ... pentru un tânăr cu creşterea ta. Dovadă e că nici nu te-ai ţinut, vinea, l. i, 121. Religia ... nu e o piedică în manifestarea naturală a voinţei de afirmare, dovadă războaiele religioase. PREDA, I. 288. ^ L o c. a d v. Ca (sau drept ori, învechit, spre) dovadă (sau dovezi) = ca semn că ..., pentru a dovedi că ... Am horărât dar şi iată că spre dovadă înfăţişez aci una din poemele sale. C. A. ROSETTI, C. III/12. Pănă a nu vide boala, aduc spre dovadă următoarele [...]. C. VÂRNAV, H. 31/2. Ca dovadă în sprijinul afirmaţiilor noastre, să deschidem pe Danie, macedonski, în PLRI, 342. Ca dovadă îmi arăta o figurină de porţelan, mille, v. p. 163. Drept dovezi şi argumente, se ocărau întâi unele pe altele. REBREANU, I. 230. Ca dovadă, ne-a arătat stema familiei, în herbul 10657 DOVADĂ - 1394- DOVEDEALĂ căreia se desluşea şi un cap de zimbru. VOICULESCU, P. I, 310. Drept dovadă simbolică imaginea ne înfăţişează aici mâini înlănţuite de tineri, flacăra, 1975, nr. 40,12. (învechit, rar) Cu dovadă = în mod real. Şi aceasta ce au văzut... adevărat au fost şi cu dovadă (a. 1775). gcr ii, 107/3. <>Loc. v b. A da (o) dovadă (sau dovezi) de ... = a dovedi (1), a demonstra (1), a proba o atitudine, un sentiment, o însuşire etc. Dă dovadă de omenirea guvernului către prinşii în războiu de la vrăjmaşi. CR (1830), 326723. A dat... dovezi de vetejie în rezboiul de şepte ani. ASACHI, L. 992/37. Prin aceasta dau dovadă D-o-nţeleaptă chibzuire. PR. DRAM, 313. Ranele dau iarăş o dovadă luminată de virtutele lecuitoare ce le are singele. VEISA, I. 12/16. Lucrările lui cele norocoase ce le-a săvârşit până acum deteră o dovadă luminoasă de hotărârea lui. F. AARON, I. II, 157/20. Nu s-a-ndurat să-mi dea cea mai mică dovadă de consideraţie. CARAGIALE, O. vn, 91, cf. TDRG. Nicolae Văcărescu ...da dovezi de aptitudini poetice. DENSUSIANU, L. 95. Dacă n-ar fi vărsat întâiul pahar, ar fi dat dovadă de creştere rea. IBRĂILEANU, A. 158. Ca să ne dea o dovadă de chemarea sa pentru viaţa schimnicească, bălmăji pe nas, popeşte. M. I. CARAGIALE, C. 117. Spre a da o dovadă lui Toto a[l] nostru de simpatia pe care i-o nutrim, ... am dat ordin să ni se servească şampanie. MIRONESCU, S. 87. Costică Stoichici ... dădu dovadă de cugetare îndelungă în faţa bălţii ş-a undiţii. SADOVEANU, 0. IX, 466. Aglae... dădu dovezi de impacienţă. CĂLINESCU, E. o. I, 51. Numai Gheorghe, şoferul, nu dădea dovezi de plictiseală. DEMETRIUS, A. 156, cf. DL, DM. Buna servire a populaţiei să dea dovadă de mai mult dinamism, scânteia, 1975, nr. 10 329, cf. dex. Avem şi o obligaţie să dăm dovadă de colegialitate, adevărul, 2006, nr. 4 827. (Cu schimbarea construcţiei) Monumentu vecinic al vitejiei şi supunirei despre carea au dat dovadă poporul. AR (1829), 78725. Nu pot să-ţi spun cât vă sunt de recunoscător pentru priceperea superioară de care daţi dovadă. AGÎRBICEANU, A. 267. De oricâtă bunăvoinţă.teoretică ar da dovadă, ... în realitate, criticul e... o forţă reacţionară. LOVINESCU, C. VII, 6. Şi te pomeneşti... chiar leu - după calităţile de care dai dovadă, vinea, l. i, 379. 2. S p e c. Probă (1) juridică. Fieştecarei cu doveadele ce vor avea la aceale pricini, să veniţi ... să să cerceteaze lucrul (a. 1732). BUL. COM. IST. ii, 247. Să vor dovedi prin bune dovezi (a. 1780). GCR II, 125/31. De să vor cunoaşte că şi ei au fost părtaşi cu copii[i Jlorşi să vor dovedi prin bune dovezi, atunci să vinuesc. PRAV. COND. (1780), 130. Dovezile de judecăţi sânt de doao fealiuri. LEGIUIRE, 94/23. Să face [năpăstuire] lăcuitorilor cu dovezi neadevărate (a. 1819). DOC. EC. 203. N-oi putea avea dovezi ca să cer carte de dispărţănie. KOGĂLNICEANU, în PR. DRAM. 438. Cercetătorii vor aduna toate dovezile ... ce vor putea sluji spre descoperirea adevărului şi spre confrontarea pârâtului. CONDICA O. 77/18. Nu voi să dau pe faţă multele dovezi ce demonstră inocenţa lor. PÂCLEANU, I, 1, 33/11. Fiind dar Nastratin Hogea la judecată adus, El... de faţă şi dovezile ş-a pus. PANN, h. 10/24. Nu vor să-şi bată capul a-şi procura dovezi, a alerga pe la procurori şi judecători. GHICA, C. E. III, 41. Cu ce dovezi poţi tu să sprijineşti aceste pâri? FILIMON, O. I, 152, cf. POTBRIANT, D. Dovada se poate face prin înscrisuri, prin martori, prin presumpţiuni, prin mărturisirea uneia din părţi şi prin jurământ. hamangiu, C. c. 281. Văd acuzarea ... Acum dovezile? camil PETRESCU, T. II, 593. Era dovada limpede a crimei. POPA, V. 239. Socoate că nu se poate produce împotriva lui nicio dovadă. SADOVEANU, O. XXI, 434. Fără dovezi nu poate fi osândit nimeni. stancu, d. 258. <> L o c. v b. A face dovadă sau a face dovada că ... = a proba (3) în faţa unei instanţe judecătoreşti. Cel cu viia stricată va face dovadă (a. 1819). DOC. EC. 203. Spusele tale ... fac dovadă înaintea legii. VISSARION, î. 28. Inculpatul ... cere să facă dovada că a avut consimţământul. COD. PEN. R. p. R. 422. Găurile trebuiau să facă la proces dovada caricaturală că primele gloanţe porniseră de la lucrătorii lipsiţi de orice armă. ARGHEZI, B. 151. 4 (Regional) Martor (3) (Drăgăneşti de Vede - Roşiori de Vede). Cf. alr 11 446/896. 3. (Adesea urmat de determinări, substantive, introduse prin prep. „de”) Act, document prin care se adevereşte ceva, se recunoaşte un fapt sau un drept. Câţi ţigani în Ţara Rumânească nu vor avea stăpân cu dovadă, sânt domneşti. LEGIUIRE, 4/8, cf. TDRG. Nu aveau nicio scrisoare cu ei, vreo dovadă din ce comună sunt, agÎrbiceanu, S. 56. Iscăli ceremonios o dovadă de primire. REBREANU, P. S. 289, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, DS. Fiecare ... pescar trebuie să aibă asupra sa dovada de plata taxei, sadoveanu, o. xiv, 479, cf. dl, dm, dex. -PL: dovezi şi (învechit) dovede. - Şi: (învechit) doveâdă s. f. - Postverbal de la dovedi. DOVÂDNIC s. m. (învechit) Martor (3). Grigorie-Vodă au scos dovadnici de faţă căpitanii cu carii vorbise ei. amiras, C. 107. Arătând dovadnici cum că este ficiorii/IJ lui Tărcan, noi nu l-om popri (a. 1710). iorga, s. D. xvi, 308, cf. ddrf, tdrg, t. papahagi, c. L., SCRIBAN, D. - PL: dovadnici. - Dovadă + suf. -nic. DOVAGIE s. f. (învechit; rar) Reclamaţie. Pentru un turc din Galaţi, cerut la Brăila „cu dovagie pentru blestemăţielţe] ce au făcut” (a. 1742). iorga, s. D. vi, 231. - PL: dovagii. - De la dovagiu. DOVAGÎU s. m. v. davagiu. DOVĂCĂLUÎ vb. IV. Refl. (Regional) A se plânge (3). Com. din bistra - câmpeni. - Prez. ind.: dovăcăluiesc. - Et. nec. DOVĂDÎT, -Ă adj. v. dovedit. DOVALNI vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică oameni) A doborî (3) (Drago slavele- Câmpulung). Cf. com an, GL. Nu ştiu, mieii i-a pierdut, Ori foamea l-a dovâlnit, Că e negru şi cernit, id. ib. -Prez ind. pers. 3: dovâlneşte. - Et. nec. DOVÂNCÂT, -Ă adj. (Munt.) Adâncit. Cf. cade, RĂDULESCU-CODIN. Locu Cândeştilor e cam dovâncat. GRAIUL, 1,127. -PL: dovâncaţi, -te. - Cf. a d â n c i t. DOVÂNCĂTURĂ s. f. (învechit şi regional; atestat prima oară în 1652, cf. cade) Adâncitură. Cf. cade, rădulescu-codin, COMAN, GL. -PL: dovâncături. - Şi: (regional) dăvâncătură s. f. COMAN, gl. - De la dovâncat. DOVÂNGĂ s. f. (Prin Olt.) Dungă; urmă rămasă pe perete după văruit. Cf. lexic reg. ii, 13. - PL: dovângi. - Et. nec. DOVEÂDĂ s. f. v. dovadă. DOVEDÂNIE s. f. (Prin nordul Olt.; în loc. adv.) De dovedanie = nemaipomenit, extraordinar; minunat (3). Cf. ciauşanu, v. - Dovedi + suf. -anie. DOVEDEALĂ s. f. (învechit) Dovadă (1). lată, cu dovedeala mea pustii-voiu marea, biblia (1688), ap. tdrg. Ce altă mai mare dovedeală cerci a prieteşugului ei ce are cătră neamul nostru? ap. tdrg. 10669 pOVEDELNIC - 1395 - DOVEDI - PL: dovedeli. - Dovadă + suf. -eală. DOVEDELNIC, -Ă adj. (învechit, rar) Demonstrabil (1834— 1836). ap. ursu, î. l. 242. -PL: dovedelnici, -ce. - Dovedi + suf. -elnic. DOVEDÎ vb. I. 1. T r a n z. A arăta într-un mod convingător, cu argumente, cu probe materiale, prin rezultate etc. că cineva sau ceva este într-un anumit fel, are anumite trăsături; a demonstra (1), a proba (3), a documenta (2). Pentru să să dovedească care direptate spune prorocul. varlaam, C. 227. Vrănd cu adevărat ca să pociu adevăra şi dovedi acest lucru, ... citind izvoadile, am cercat şi am aflat izvodul (a. 1650). GCR I, 143/15, cf. anon. CAR. Iară eu Simion dascalul, vrându cu adevărat ca să pociu dovedi acest lucru mai ales şi mai deşchis pentru Dispot-Vodă, cetindu izvoadile, am cercat şi eu la cronicul leşescu. SIMION dasc., LET. 180. Şi aşa, dovedind numele neamului acestor ţări, ...ne trage răndul a pomeni de port. N. COSTIN, ap. GCR II, 3/7. Propozit [=] Cuvântul pre carile înainte îl punem, pentru ca mai pre urmă să-l dovedim, lucrul de carile ne apucăm. CANTEMIR, I. I. I, 20. Au mântuit pre David din moarte, dovedind cătră el răutatea tătâne-său, lui Saul, pentru ca să se păzească, pentru că vrea să-l omoare. ANTIM, o. 275. Voi dovedi cum că ... moartea unui cetăţean nu iaste nici folositoare, nici neapărat trebuincioasă (a. 1773). GCR II, 87/17. Prin aceasta voi dovedi cu fapta că eu sânt aşa. EUSTATIEVICI, I. 97/8. De veai dovedi ceale ce-mi spui, să aştepţi mila mea. bertoldo, 10/14. Românii... au avut în Ardeal Arhiepiscopiia sa şi mitropolicească vrednicie, carea mai jos pre larg vom dovedi. MAIOR, I. B. 128/22, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. De să va întâmpla să se piiarză zălogul, creditoriul trebuie să dovedească ... că nu din pricina lui s-au întâmplat. pravila (1814), 50/25. Când un datornic va mufluzi, să să tragă la judecată şi, de va dovedi pagubile sale înfiinţate, să afle de la creditorii lui milostivire. LEGIUIRE, 30/2. Aceasta foarte dovedeaşte trebuinţa soţietăţilor academiceşti. LEON asachi, B. 16/17. Vrând să dovedesc că sufletul iaste nemuritoriu, zic: tot cel pururea mişcătoriu iaste nemuritoriu. GRIGORIE, L. 174/15, cf. LB. Vom arăta şi chipul derivaţiei şi compunerii vorbelor că este mai tot acela la amăndoă dialectele, care dovedesc că fac una şi aceeaşi limbă. HELIADE, paralelism, i, 56/27. Numirile cele vechi ale celor mai mari locuri din Roma dovedesc toate asftjfel de urmare. CĂPĂŢINEANU, M. R. 5/12. Nu! nemurirea sufletului meu nu este o simplă bănuială numai; natura întreagă şi lucrările duhului nostru o dovedesc. MARCOVICI, C. 12/14. Cercarea a dovedit că gândacii cresc mai repede. POENARU, î. 130/16. Copernic a dovedit... mişcarea Pământului împregiurul osiei sale. FABIAN-BOB, 5/16, cf. VALIAN, v. Vor dovedi că agricultura face mari progresuri acolo unde sânt moşiile mari. I. IONESCU, V. 28/15. Un neagiuns în inventar dovedeşte o ră economie. LITINSCHI,M. 43/1, cf. POLIZU. Voiră să dovedească lumei că asta era numai o vorbă. PELIMON, I. 188/7, cf. pontbriant, D., CIHAC, II, 100. Este mai natural să argumentăm ... când e vorba de a descoperi sau dovedi opoziţia sau deosebirea între două lucruri. MAIORESCU, L. 96. Voi dovedi cu date istorice că toate popoarele îşi au un 64 al lor. CARAGIALE, O. VI, 131. Putere-ai tu, voinicule, să ne dovedeşti că tu eşti acela ce a ucis fiara? ISPIRESCU, L. 344, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Stăruia pe lângă bărbat să-i dovedescă netemeinicia înstrăinării lui de Vasile Mărginean. AGÎRBICEANU, S. 35. Ba ca să dovedesc tuturor cât sunt de nevinovat, m-am dus şi la execuţie. rebreanu, P. S. 66, cf. resmeriţă, D. Ca să-şi dovedească spusele, se ridică şi trecu la masa negustoresei căreia-i pupă mâna. M. I. Caragiale, C. 18, cf. cade. I-afăcut lungi teorii, ca să-i dovedească inexistenţa lui Dumnezeu, camil petrescu, P. 393. Cerea să dovedească cu martori adevărul spuselor ei. COCEA, S. n, 291. Volumul său „Parodii originale” dovedeşte desigur buna calitate a umorului său. SADOVEANU, O. XX, 62. Bogăţia exemplelor, capacitatea de a stabili numeroase relaţiuni de asemănare şi deosebire dovedesc mlădioasa inteligenţă lingvistică a d-lui Capidan. CONSTANTINESCU, S. II, 15. Scriitorul ... e îndatorat să dovedească prin eroi pozitivi, sau prin reacţiuni de rezistenţă la rău, că omul poate învinge abjecţia. CĂLINESCU, C. O. 147. Faptul... dovedeşte că particulele a sunt emise cu energii riguros determinate, SANIELEVICI, R. 83. Să facă cercetare de a dovedi ... că acela este cu adevărat capul Principelui. BARBU, PRLNC. 338. Dar aici nu este vorba de a dovedi netemeinicia unor justificări, evident fără fundament. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 337, cf. pamfile, C. 43. A b s o 1 . Ţăranul ... ceartă pe râmliani că ... au venit de au dobândit moşiici lui şi, dovedind deplin, arată căci ar hi fostu dumnedzăii mâniaţi de dânşii. N. COSTIN, C. 150. Când capul se ameţeşte, picioarele dovedesc, şi când mădularele buiguesc, lipsa crierilor arată. CANTEMIR. ap. ZANNE, P. II, 35. Ale câtor vecini hotară să vor amesteca, să să aleagă şi să să descopere cu cărţile lor de hotărnicii... şi cu câte mărturii dovedesc ceilalţi răzaşi. LEGIUIRE, 7/27, cf. DDRF. Dacă aducea fâşia ... era uşor de dovedit. AGÎRBICEANU, S. 113. Poţi să-i faci ceva? Cu ce dovedeşti? PREDA, M. 387. O R e f 1 . p a s . Deci iată că se adevereaşte şi să dovedeaşte cum că n-au făcut H[risto]s cina aceea de taină cu azimă (a. 1699). GCR I, 331/5. Dovedindu-să asemine lucru, atât giudele cetii la care să va întâmpla, cât şi ţâganul acela să se pedepsească cu mare pedeapsă. SOB. HRIS. 37. După ce s-au vedit şi s-au dovedit fapta cea rea politicească, atunci urmează pedeapsa. pravila (1788), 103/15. Să strică diicita de tot... când să va dovedi mincinoasă. LEGIUIRE, 77/11. De să va dovedi cu adevărat o urmare ca aceea, să-i ia pă acei zapcii şi... să-i bată la falangă cu cincizeci toege (a. 1812). DOC. EC. 145. Aceste iscălituri cercetându-le, s-au dovedit că sunt adevărate (a. 1823). ib. 298. Această conjugaţie ... se dovedeşte că a fost comun şi cunoscut în ambe dialectele, heliade, PARALELISM, I, 100. S-a dovedit că toate măruntaele era deplin sănătoase şi că el a murit numai din pricina multei îmbuibări. ALBINEŢ, M. 52/22. După moarte s-a dovedit nevinovăţia sa. ASACHI, L. 49 V8. Din cele mai sus arătate se dovedeşte îndestul că nu trebue să aibă cineva nicio frică de răceală, descr. aşez. 63/5. Cine se va dovedi că a luat mită, ori în bani, ori în lucruri ...se va pedepsi. CONDICA O. 39/3, cf. polizu. Ghiţă ...se temea, ca nu cumva să se dovedească ceva asupra lui Lică. slavici, O. I, 150. Filiaţiunea copiilor legitimi se dovedeşte prin actele de naştere trecute în registrele stărei civile. HAMANGIU, C. C. 77, cf. alexi, w. Cazuri certe de reincarnaţie nu s-au dovedit pân-acum. anghel-iosif, C. l. 110. Românii sunt de origine curat romană, ceea ce se poate dovedi şi prin cercetările filologice şi prin cele istorice. DENSUSIANU, L. 37. Minele însă au fost părăsite, dovedindu-se a fi nerentabilă întreprinderea. PĂCALĂ, M. R. 9. [Italianul] a fost în sfârşit cercetat şi dovedindu-i~se deplina nevinovăţie îi s-a spus că i se redă libertatea. M. I. CARAGIALE, C. 106. Eşti un om de ştiinţă şi crezi numai ce se poate dovedi. VISSARION, B. 236. Metoda elaborată de C.T.R. Wilson ... s-a dovedit a fi unul din cele mai rodnice ... instrumente de cercetare. SANIELEVICI, R. 73. Se va dovedi un criminal. BENIUC, M. C. I, 223. în practică acest lucru se dovedeşte a fi uşor. belea, p. a. 22. E vorba, probabil, de o mlaştină dăunătoare, fiindcă secarea unui lac în zilele noastre, prin preajma Dunării, s-a dovedit o catastrofă. PREDA. M. S. 277. Schema de structură a limbii se dovedeşte greu de utiliz.at în practica stilistică, unde ne mişcăm în planul fenomenelor particulare. COTEANU, S. F. I, 48. Săgeţile ... cu trei muchii s-au dovedit destul de frecvente. H. DAICOVICIU, D. 42. Apariţia pe trotuare a tonetelor cu felurite produse s-a dovedit extrem de utilă. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 337. Dacă informaţiile se vor dovedi adevărate, cei în cauză vor pierde statutul de revoluţionar. RL2005, nr. 4 723. <> Refl.// hrănise mai mult cu răbdări, oricât de vrednici se dovediseră, barbu, G. 113. 2. T r a n z. (Complementul indică un sentiment, o tendinţă, o stare etc.) A exprima, a arăta, a manifesta (1) (prin comportare, atitudine etc.), a confirma ca adevărat, a adeveri. Pe prietenii cei adevăraţi întâmplătoarele nevoi îi dovedesc. GOLESCU, P. 166/21, cf. 10671 DOVEDI - 1396- DOVEDI LB. De mare preţ am văzut toate întrebările ..., care dovedesc un bărbat versat în literatură. HELIADE, în PLR I, 38. Dragostea şi bunăvoinţă cu care slugile o ascultă dovedesc destoinicia ei şi bunătatea sufletului, marcovici, D. 108/21, cf. pontbriant, d. Nimeni nu putea prevedea lipsa de destoinicie parlamentară, pe care noul ministru a dovedit-o. MAIORESCU, D. V, 7. In curând îmi vor dovedi şi altfel recunoştinţa. MILLE, v. p. 219, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2. Acum ... răsuflarea lui egală şi şuierătoare îmi dovedea că adormise. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 19. Cu toată biruinţa lui Titu, atât părinţii cât şi Lucreţia nu încetară de-a dovedi o atenţie deosebită profesorului. REBREANU, I. 143, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Prietenii mei... citează cazuri de autentică insensibilitate pe care aş fi dovedit-o adeseori, camil PETRESCU, P. 63. Chipul cum drămăluia laptele şi cafeaua ..., cum întindea delicat untul pe chiflele despicate în două ..., dovedea o cucernicie de om care ştie să respecte tabietul stomacului. C. PETRESCU, C. V. 141. Tinerii mei prietini au dovedit o insensibilitate şi o lipsă de interes care m-au revoltat, sadoveanu, O. XX, 105. Prea dovedise lipsă de mlădiere, de tact, de subtilitate. MIHĂESCU, D. A. 189. D. Gheorghiu dovedeşte însă însuşiri netăgăduite, învăluindu-şi descompunerea într-o spumoasă dantelărie de imagini. CONSTANTINESCU, S. III, 48. Ştefan a plătit, dovedind supuşenia faţă de fratele cel mare. CĂLINESCU, I. C. 19. Tulburătoare creole îşi dovedeau dragostea lor piraţilor, ralea, O. 25. Curiozitatea din privirile lui ... dovedea că locurile îi erau cunoscute. TUDORAN, p. 14. Biruieşte în continuare, dovedind o solidă instrucţie în privinţa mecanismelor biologice ale medicinei. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 10. -O R e f 1 . p a s . S-au dovedit netrainice ... posesiile căpătate de domnii moldoveni în Ardeal. IORGA, C. I. II, 95. Puterea de refacere prin uitare s-a dovedit însă mult mai mare. LOVINESCU, C. I, 49. Numărătoarea dură scurt şi suma se dovedi catastrofală, c. PETRESCU, C. V. 47. Critica s-a dovedit nu mai puţin activă, vigilentă şi mereu alimentată de condeie harnice şi pricepute. CONSTANTINESCU, S. III, 264. Cultura născută se dovedeşte superioară celei adoptate. BĂCESCU, PĂS. 12. Deschise lada, care se dovedi plină de bani. CĂLINESCU, C. O. 37. Icoanele făcătoare de minuni se dovediră neputincioase, barbu, PRINC. 23. Lunca Dâmboviţei s-a dovedit prielnică statornicirii capitalei. G. barbu, a. v. 9. Interesul pentru competiţie se dovedeşte pe deplin justificat. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 344. 4- Refl. Vătaful se dovedi mai puţin energic. AGÎRBICEANU, S. 413. Mă dovedisem cu aripi prea scurte. C. PETRESCU, S. 8. Se dovedea de pe atunci bun camarad, statornic prietin, vesel totdeauna. SADOVEANU, O. XX, 32. Moromete strigă, deşi distanţa nu era mare şi cârciumarul nu se dovedise că era un surd. PREDA, DELIR. 57. R e f 1 . impers . Văz că venea spre mine o muiere cu totul frumoasă şi pă chipul ei se dovedea că este de neam mare. GORJAN, H. I, 115/11. + (învechit) A constata. Den auz unul de la altul aşa dovedim că mumă-sa a fost de la oraş (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 224/35, cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 100. Eu cred că de când mă cunoşti n-ai dovedit la mine nicio clipă de vanitate, caragiale, O. vii, 248, cf. resmeriţă, D. + (Rar) A descoperi cuiva o însuşire, o calitate. Poate o ştii demult, poate ai dovedit-o credincioasă, dar eu mă scutur când dau cu ochii de ea. galaction, O. A. I, 361. 3. T r a n z. (Popular; complementul indică, de obicei, un adversar) A învinge, a înfrânge, a răzbi (2), a birui, a răpune (2). Co[nJstantin împărat ... au dovedit pre Maxentie. AMFILOHIE, G. 118/21. Aceşti şerpi... năvălesc asupra boilor, giuncanilor, cerbilor, păn şi asupra leilor şi tigrilor, pe cari îi dovedesc. J. CIHAC, I. N. 144/17, cf. baronzi, l. 161, cihac, ii, 100. Abia-abia Ercule dovedi pe acel dulău, ispirescu, u. 56, cf. ddrf, barcianu, şăineanu2. Iar domnul viteaz ... Pân-o prinde ştire Turceasca oştire, Grabnic s-o lovească Şi s-o dovedească. IOSIF, v. 123, cf. tdrg. Au ţinut ei cât au ţinut, da când au văzut că-i dovedesc oamenii [din sat] numa s-au borobotit peste mine. PETICĂ, O. 232, cf. RESMERIŢĂ, D. Armenii acapăr o mare parte a negoţului ţărei, luptându-se în concurenţă cu alţi străini ...pe cari îi dovedesc prin isteţimea lor. N. A. BOGDAN, c. M. 180. O femee se lupta cu trei vardişti ţepeni ce abia puteau s-o dovedească. M. I. CARAGIALE, C. 25, cf. CADE. Oare are să mai ţie mult războiul? ... - Până ce-om dovedi pe turc. sadoveanu, O. ii, 71. Smeii ... In trup era tare puternici, rar cine se putea trânti cu ei şi să-i dovedească. SBIERA, p. 314. M-am luat la trântă cu el şi l-am dovedit. PAMFILE, C. 43. ‘v' F i g . Vorbele iubirii moarte Vinovate-mi stau de faţă, Dovedite de minciună. EMINESCU, O. I, 125. Punea palma descărnată la ochi, să n-o dovedească lumina. BARBU, G. 397. <> A b s o 1 . Lupta ţinu câtva îndoioasă, căci când unii, când alţii dovedeau. BĂLCESCU, ap. TDRG. Bucuros ... Care a dovedi, va fi stăpân pe viaţa celuilalt. ALECSANDRI, T. l, 445. Io-l băteam, marea-l lua, ... Nimenia nu dovedia Că smeoaica-l tot scăpa, teodorescu, P. P. 442. La luptă se lua ... cine a dovedi, Acela bărbat mi-a fi. bibicescu, P. P. 325. ^Refl.recipr.5i luptau de nouă ani şi nu puteau să se dovedească. ISPIRESCU, l. 19. Duşmani se încăierau şi nu se dovedeau. AGÎRBICEANU, S. 569. Şi se luptară, se-nvărtiră, făcură fel defel de meşteşuguri, dar nu se putură dovedi, VISSARION, B. 136. O (Prin lărgirea sensului) Mai din glumă, mai cu dinadinsul, îi spunea că a dovedit... un pui de mierlă. MACEDONSKI, O. III, 6. Sora se luase la întrecere cu mai mult de zece fete şi le dovedise cu uşurinţă pe toate. AGÎRBICEANU, S. 402. O vreme-avu pe-alăturea tovarăş, Şi boturile când li s-atingeau, Povara mult mai lesne-o dovedeau. ISANOS, V. 296. Ţapăn de greaua încercare prin care trecea, dar gata s-o dovedească, barbu, princ. 142. + A ţine în frâu, a struni (5), a stăpâni (2). Pe atunci plutele nu se pot coborî fiindcă nici o sută de oameni nu pot dovedi cârma. CONV. LIT. I, 344. Pe-un tânăr cal încălecând, îl dovedea c-un gest nepăsător, Să se oprească brusc, vibrând. BLAGA, L. U. 126. (Prin lărgirea sensului) S-a fost şi înţeles cu oarecare Beglerbeg turcesc, ci sfatul lui fu dovedit prin oarecarele dintre prietenii lui. ŞINCAI, HR. II, 193/4. Faptele şi mişcările noastre dovedesc inima şi cugetările. FIS. 9/29. Acea dulceaţă ... dovedeşte pe români... ca cei mai înrudiţi ai italienilor, urmaşi ai... aceleiaşi Rome. MACEDONSKI, O. IV, 4. + (Complementul indică plante) A năpădi (2). Buruenile ... fiind multe, înăduşă păpuşoii, îi dovedesc şi îi prăpădesc. I. IONESCU, C. 98/26, cf. tdrg. 4. T r a n z. şi i n t r a n z. A duce la bun sfârşit, a reuşi (cu eforturi) să ducă la îndeplinire, să facă faţă, să reziste; a prididi (3), a termina, a răzbi (5). Atăta [lume] murea, căt nu-i putea dovedi cu îngropatul (sfârşitul sec. XVIII), let. iii, 192/35. De vor fi multe oi bolnave şi nu va putea ciobanul dovedi, să le alunge, manolache DRĂGHICI, I. 35/3. Din pricina că nu avem unelte bune, nu ne agiiing braţe şi moldovenii nu pot dovedi lucrul, I. IONESCU, C. 54/27. Îndată vi s-a aduce şi de mâncare, şi băutură ..., numai de-aţi putea dovedi căt vă voi da eu. CREANGĂ, O. 117, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. TDRG. Plugarul are mulţi popuşoi de prăşit şi nu-i poate dovedi din muncă. PAMFILE, A. R. 72. Patru mâini tinere şi zdravene n-ar fi putut prididi atâta lucru cât dovedea el cu o mână şi jumătate. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 80, cf. CADE. Au prins a sfâşia în mâni mădulare de miel fierbinte ..., ronţăind la fiecare îmbucătură şi câte un căţel de usturoi ...de nu mai dovedea potop de vin să-i stângă. MIRONESCU, S. 72. Aştept până ce dovedesc bucatele ce ai binevoit a-mi pune dinainte. SADOVEANU, O. XIII, 709. Dacă aş fi putut micşora însemnătatea scrisului, aş fi fost în stare să dovedesc fără greutate 6 cărţi pe an. ARGHEZI, T. C. 116. Nu urc la ziuă până nu dovedim focul ... s-o fi surpat conducta. DAVIDOGLU, M. 86. Să cosească livada ... Şi nici că o dovedea. PĂSCULESCU, L. P. 216, cf. ciauşanu, v. 158. A b s o 1 . Oamenii asudaseră şi nu dovedeau. BARBU, G. 48. O- R e f 1 . p a s . îdeea luptei pentru apărarea păcii s-a dovedii... de o imensă forţă mobilizatoare, insuflând eroism şi vitejie maselor. 10671 DOVEDI - 1397 - DOVEDIRE scânteia, 1952, nr. 2 338. *0 (Prin lărgirea sensului) Vreau să te povăţuiesc cum să faci ca să dovedeşti a te duce om de oaste la Împăratul-Verde. SĂM. IV, 893. 5.T ranz. (Complementul indică oameni, adesea urmat de determinări calificative introduse prin prep. „de”) A dezvălui planurile, acţiunile, gândurile ascunse sau vinovate ale cuiva; a da pe faţă, a da de gol, a demasca (2), a trăda (4), a deconspira. Iară cela ce l-am clevetit, de nu-l va putea dovedi cu mărturisirisă să oprească de preoţie, iară de va fi mirean să să afurisească. EUSTRATIE, prav. 25/5. Pre cela ce au început preste noi îl dovedeaşte. BIBLIA (1688), 358V53. Vizirul... au scris la Antiohi-Vodă să caute să triimiţă boieri şi oameni de ţară, să dovedească pe Mihai-Vodă. NECULCE, L. 179. Dovedind-o aceşti marturi, nici ia n-au putut a mai tăgădui (a. 1749). BUL. COM. ist. V, 247. Pentru aceasta mulţi pe el să sculară, Ş-îmbla să-l dovedească la domnie Cum că el au scos pe ţigani din ţară Şi i-au dat cătră Muntenie. BUDai-deleanu, T. v. 127. Ori pă care veţi dovedi că face o urmare la aceasta, să înştiinţaţi vistieriei (a. 1813). DOC. EC. 156. A fost dovedit de pârâş minciunos. pravila (1814), 19/22. Aşa pofteşte sau să-l dovedească actorul sau să să canonească cu gloaba indivitei într-această întâmplare. AARON, în CONTRIBUŢII, ni, 110.11 dovediră că s-a uitat pe fereast[r]ă, pentru care greşalăfu osândit la o gloabă de cinci sute [de] unghii de aur. Căpăţineanu, S. 15/12. Vorobea foarte bine franţozeşte cu toate că pronunţia îl dovedea de strein. CR (1833), 2632/22. Nu ar fi cu cuviinţă să dovedesc un aşa lucru, pe care hotărâsăm să îl tăinuiesc până în ceasul cel din urmă al vieţii mele. GORJAN, H. I, 7/6, cf. valian, v., POLIZU. Din această corporaţie el scăpa aruncându-se în alta, fără ca nimeni să-l poată dovedi de mincinos. FELIMON, O. I, 146, cf. pontbriant, D. Bine n-apuci să te bucuri de vreo nevinovată haiducie ce te-ai ispitit a face prin codrii literaturei, când, fără veste, te şi pomeneşti dovedit. ODOBESCU, S. III, 147. Ori Lică ajungea să fie dovedit şi pus la pedeapsă ..., ori Lică scăpa şi atunci Ghiţă trebuia să se teamă de răzbunarea lui. SLAVICI, O. I, 150, cf. BARCIANU, alexi, w., TDRG. Dacă m-o dovedi, ocna îmi roade oasele! vissarion, î. 76. Haiducul ... N-o să-l mai vadă nimeni cu anii. Numai de sus pretutindeni L-a dovedi cu ţipăt uliul Şi buha cu scurte jelanii. BLAGA, POEZII, 156. Dacă te dovedesc cu martori, puşcăria te mănâncă, preda, m. 389. Hrizea spătarul, dovedit că umbla după domnie, a fost prins. G. barbu, a. v. 31-^Refl.pas. Surpară ceale ce să afla în capiştile idoleşti şi deaca să dovediră, suferiră tot fealiul de ispite de munci, spânzuraţi pre lemn. MINEIUL (1776), 124ll/5. Oricare să va dovedi tălmăcind sau stricând pravila ... să se pedepsească foarte greu. PRAV. COND. (1780), 58. Dovedindu-să unii ca aceia ..., li să va orândui de Măriia Ta şi răsplătire cu dojană (a. 1825). DOC. EC. 356. Ii dete în gând ideea de a se face spion, de a intra într-o noapte în lagărul turcesc ..., de a iscodi toate făr-a se teme că se va dovedi. F. AARON, I. I, 121/22. Ştie că să va dovidi mincinos şi iscoadă. KOGĂLNICEANU, S. 43. Un spirit mincinos şi falş se dovedeşte prin vreo neregulare a trăsurilor fisionomice şi mai vârtos a buzelor. FIS. 39/27. Am socotit ...să las ca Dumnezeu să aducă lucrurile aşa încât să se dovedească vinovatul. ISPIRESCU, L. 304. A dat el primarului o teacă de cuţit găsită pe jos ... dar hoţii nu se dovedeau, ap. TDRG. O Refl . Eu o dată iubii Şi-ntr-un ceas mă dovedii. TEODORESCU, P. P. 319. Foicică solz de peşte, Ia vezi lumea cum trăieşte, Cum trăieşte, cum iubeşte Şi nu se mai dovedeşte, id. ib. Eu aseară că iubii Şi de loc mă dovedii. FOLC. OLT. -MUNT. II, 432. + (Prin Mold.) A prinde (VIII 1). Am iubit-o ş-am lăsat-o, C-am dovidit-o cu altu - Nu cu altu: cu cumnaţii. FOLC. MOLD. II, 382. 6. T r a n z. (învechit şi regional) A da de cineva sau de ceva; a afla, a descoperi (5). Taci ..., să nu te auză cinevaşi, că, de te-ar dovedi, sânt perită. SLĂTINEANU, A. 6/4. A fost dat poruncă Kamenschi să-şi păzească oamenii, copiii şi fetele de către ei, dar ei dovedind uliţele pe unde lăcuiesc ovrei, mergea pe poduri repede cu caii. DIONISIE, C. 222. împăratul a poftit... De rând pe toţi orăşanii... Gândind că şi cel de noapte l-astă masă va veni, Şi prin cântecele sale va putea a-l dovedi. PANN, E. I, 33/6, cf. POLIZU. Dovedise nişte prune cu gât într-o grădină unde nu prea se primejduia oricine. SĂM. III, 458, Cf. ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., DUMITRAŞCU, STR. 5, CADE. De cine-mi întreba? De Stanislav viteazul... Dar de loc nu-l dovedea, Pe nimenea nu găsea Urmă să le poată da. TEODORESCU, P. P. 562. l-a venit în gând să se suie într-un copaci, să se uite în toate părţile, doară o dovedi vreo lumină de foc undeva. POPESCU, B. IV, 7. Aleargă surd în vânat... fără să dovedească picior de jiganie. PLOPŞOR, c. 81. Mâine în zor de zi, Potera te-o dovedi. FOLC. OLT. - MUNT. II, 252. *0-Intranz. Nici n-am dovedit d'e vorba asta. GL. olt. + Refl. (învechit) A se înfăţişa înaintea cuiva. A doa zi după ce s-au strâns toţi paznicii lui şi s-au dovedit din haina cea roşie şi din coronă. GOLESCU, P. 185/23. Cu astfel de vicleşug ai vrut să te dovedeşti înaintea mea? GORJAN, H. IV, 33/12. + Refl. i m p e r s . (De obicei în forma negativă) A se întâlni în realitate, a exista, a se pomeni (7). Nu să dovedeşte minte aşa de straşnică ... care să nu să îndoiască până în sfârşit. PISCUPESCU, o. 122/15. Cât de mult ne pare rău că atâtea castele, cetăţi şi mănăstiri, despre care aminteşte istoria, nu se mai dovedesc azi pe faţa pământului românesc! GALACTION, O. 500. -Prez. ind.: dovedesc. - Din v. sl. a®b6cth, a^b^a^- DOVEDÎBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi dovedit. Cf. sfc i, 99. - Pl.: dovedibili,-e. - Dovedi + suf. -bil. DOVEDÎRE s. f. Acţiunea de a (se) dovedi şi rezultatul ei. 1. Probare (2), demonstrare; (concretizat) dovadă (1). Cum, den fapte, să cearcă dovedirea, s-au căzut, dentâiu, să socotiţi această nevoinţă. MĂRGĂRITARE, 340. Toată putinţa dovedirii în scrisori şi hirografuri rămâne. CANTEMIR, 1.1. II, 200. Credinţa iaste fiinţa celor nădăjduite şi lucrurilor celor ce nu să văd dovediri, după cum zice apostolul Pavel: „... fără de credinţă nu iaste cu putinţă, nimeni să se mântuiască”. ANT1M, O. 24. învăţătura dovedirilor. MINEIUL (1776), 21 vl/2. Acestfealiu de dovezi (dovediri) au arătat cât negreşit în clasul cel dintâi a să aşeza s-au făcut vreadnic. EUSTATIEVICI, I. 25/18. Să slujesc cu tesis ritorii oricând n-au atâta învăţătură şi isteţime ca să găsească la ipotesis arătări şi dovediri ritoriceşti. MOLNAR, RET. 17/20. Mare parte a zilei cu provedania sa, cu dovediri theologhiceşti, norodului celui prost necuprinse, îi ţinea. MAIOR, I. B. 114/24. Cele mai adevărate dovediri ale sufletului sânt cugetarea, oblăduirea cătră trup, putearea a judeca lucrurile, gândirea. GRECEANU, î. 58/9. Trebuie să ştim că îndeletnicirea loghicii are scopos a cuprinde şi a spune pentru dovedire. GRIGORIE, L. 174/11, cf. LB. După aceste dovediri ...să cuvine a socoti bine fiiştecine şi a să sili ca să ia o cunoştinţă adevărată de pricina a cea ce naşte boalele. veisa, I. 134/20, cf. valian, v., polizu, pontbriant. D., COSTINESCU. Etica lui Spinoza este un exemplu remarcabil de construcţiune subiectivă fără adevărată dovedire ştiinţifică. MAIORESCU, L. 105. Spre dovedirea acestora [a insinuărilor], radicalii întrebuinţează fel defel de mijloace. EMINESCU, O. X, 318, cf. ddrf. Dovedirea filiaţiunei copiilor legitimi, hamangiu, C. C. 292, cf. BARCIANU, RESMERIŢĂ, D. Nevoia de a învinge ... devine paşnică, ţintind numai la o dovedire a inferiorităţii [adversarului], negulescu, G. 112, cf. DL, DM. Dovedirea vechimii şi a extracţiei celei mai pure a românei. CL. 1973, 8. Dovedirea originii populare a amintitului text. M 1973, nr. 5, 18, cf. dex. 2. (învechit, rar) Confirmare, adeverire. Cf. d o v e d i (2). Stăpânul arap rămasă încremenit când văzu aceste semne de dovedire, şi crezu cum că chiar Despinca ar fi săvârşit această nelegiuire. GORJAN, H. IV, 208/22. Precum aceste pricini s-au şi cercetat spre dovedire unile şi s-au cunoscut adevărate. PRAV. COND. (1780), 192. Toate aceste înştiinţări au nevoie de dovedire. CR (1829), 552/9, cf. polizu. + (Concretizat) Citat. Rugăciuni alcătuite cu dovediri din psalmi, mineiul (1776), [prefaţă] 3l2/6. 10673 DOVEDIT - 1398 - DOVLEAC 3. (învechit, rar) Aflare, descoperire (5). Cf. d o v e d i (6). Scumpe cercetări ... am făcut spre dovedirea tuturor lăcuitorilor birnici (a. 1814). DOC. EC. 165. Acest lucru a căruia dovedire ar fi costisit pe Radul tronul şi poate şi viaţa ... rămăse pentru totdauna necunoscut de turci. F. AARON, 1.1, 149/14. - PL: dovediri. - V. do vecii. DOVEDÎT, -Ă adj. 1. Care a fost demonstrat în mod convingător, cu argumente, cu probe materiale, prin rezultate. Iaste lucru dovădit, căci ia [Sfânta Fecioară] iaste ceriul cel adevărat. ANTIM, O. 42. De vor trece aceste şaizeci de zile ...să nu i să mai dea ascultare..., făr de numai va dovedi că ... i să va fi întâmplat vreo zăticnire mare şi dovedită. PRAV. COND. (1780), 68. După ivita şi dovedita fapta rea cea criminale urmează pedeapsa criminale. pravila (1788), 6/10. O mijlocire din multe probe dovedite cum să scoaţă albinele. MOLNAR, E. s. 14/8. Această cercare să nu să cuteze a o face cumvaşfăr de vină dă faptă dovedită (a. 1806). IORGA, S. D. VI, 511. Nici starostea, nici proestoşii să nu să schimbe făr-dă vină cercetată şi dovedită (a. 1824). DOC. EC. 329. Să arate prin lucru dovedit cum că toate limbile... sânt îndămânatece la toate ştiinţele (a. 1826). GCR îl, 252/22, cf. GRIGORIE, l. 6/10. Ocârmuirea noastră va fi însufleţită de râvnă spre a se îndeletnici în acest obiect şi că va săvârşi o lucrare, a căria folos dovedit nădăjduim că ne va povăţui către înaintiri mai însămnătoare (a. 1842). HURMUZAKI-S, VI, 392. Dovedita neascultare prin obraznice răspunsuri a cinurilor de jos, mai cu seamă înaintea frontului, se va pedepsi cu bătaie de la 100 până la 200 nuiele. CONDICA O. 17/7. Acest punct de plecare [că româna este o limbă romanică] este adevărat ...şi noi îl putem primi ca dovedit. MAIORESCU, CRITICE, 348, cf. RESMERIŢĂ, D. E lucru dovedit: Am găsit pe ăst mocan, Am găsit pe Dobrişean. TEODORESCU, P. p. 477. 2. Care a devenit, evident; vădit2 (2). Cf. pontbriant, d., DDRF, RESMERIŢĂ, D. 3. (Despre oameni) Care a fost dat pe faţă, demascat, dezvăluindu-i-se planurile, acţiunile, gândurile ascunse sau vinovate. Arburie hatmanul, ... nici judecat nici dovedit, au perit. URECHE, L. 135. Un delapidator, un hoţ dovedit, trimis înaintea justiţiei şi achitat sau liberat prin ordonanţă de neurmărire, este o mare încurajare, un puternic îndemn pentru alţi hoţi, pentru alţi delapidatori. EMINESCU, O. X, 111. Plastografii dovediţi nu mai au scăpare. CARAGIALE, O. VI, 162. Fusese tovarăşă la omor, ca ibovnică dovedită a lui. POPA, V. 118. Un criminal dovedit este pus în libertate pe motiv că nu prezintă pericol social. RL 2006, nr. 4 816. O (Substantivat) Rog ca doveditul de sperjur să fie băgat la puşcărie. CAMILAR, N. n, 314. - PL: dovediţi, -te. - Şi: (învechit) dovădit, -ă adj. - V. dovedi. DOVEDITOR, -OARE adj., s. m. 1. Adj. Care dovedeşte (1). Dovadă, cuvânt, voroavă doveditoare. CANTEMIR, 1.1.1, 9. Dă-mi vrun semn doveditor că eşti născut din mine. RUSET, E. 109/12, cf. valian, v. Aceasta dă o desluşire doveditoare despre petele negre ce se zăresc pă suprafaţa soarelui, missail, A. 23/25. O bucurie mai mult sau mai puţin demonstrativă (doveditoare). FIS. 222/13. Bisericuţa... stă ca o sfântă relicvie doveditoare că ea a fost începătoare acestui locaş dumnezeiesc, negruzzi, s. I, 214, cf. polizu, pontbriant, d., COSTINESCU. Se... pot face şi alte secţiuni doveditoare. LOVINESCU, C. vi, 108. Totalitatea de gândiri rămâne un fel de predilecţie individuală, dar nu constituie o ştiinţă doveditoare. MAIORESCU, L. 105. Şi voiam, faţă cu Lais, prinţ r-un fapt doveditor Să descopăr şi nobleţea sufletului tău. EMINESCU, O. VIII, 451. Proba pentru spiritualitate ... nu numai că n-are puterea doveditoare, dar se întoarce împotriva celor ce au scos-o. CONTEMPORANUL, III, 419. Să vă dau şi eu o asemenea probă doveditoare de profund amor. ib. VII, 512, cf. DDRF. Aceeaşi putere doveditoare are şi scriptura făcută de creditore pe dosul, marginea sau în josul duplicatului unui act, HAMANGIU, C. C. 289, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Pe când în favoarea autenticităţii nu s-au putut invoca decât aceste două argumente, cele aduse de mine sunt şi mai numeroase şi mai doveditoare. BUL. COM. IST. ii, 107, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Radu credea că are şi el retribuţie din partea maestrului, dar nu aveam niciun indiciu doveditor. MIHĂESCU, D. a. 44. Niciun zgomot doveditor de viaţă omenească. DEMETRIUS, A. 165, cf. dl, dm. E o cascadă de amare, comice, sclipitoare (deşi nu prea adânc doveditoare) jocuri ale lui Fellini. cinema, 1969, nr. 8, 35/3, cf. dex. O (Substantivat) Este ... rezultatul ipotezului ce l-ampriimit ca doveditor. MISSAIL, A. 25/24. 2. S. m. (învechit) Persoană care dovedeşte (5). [Vitele] care să vor prinde pă la alte locuri ...să să facă controbont, - din care jumătate să fie ... pă seama doveditorului (a. 1830). DOC. EC. 465. Şi luoându-i-să acele producturi de să vor prinde, sau preţul lor, de va fi săvârşit nelegiuirea, să dau jumătate pă seama doveditorului (a. 1832). ib. 499. Prinzându-să să se facă controbont după pravilă din care jumătate să fie pe seama doveditorului, CR (1833), 137~/24. 3. Adj. (Despre acte, documente) Care adevereşte ceva, care recunoaşte un fapt sau un drept. Am cerut ca să ni să arate niscai seneturi mai vechi, doveditoare de orânduiala ... din vechime (a. 1823). DOC. EC. 290. Părinţii sânt datori să arate cărţile de botez şi ... adeverinţele doveditoare că copiii au vărsatu cel firesc. CR (1829), 34V23. Să se arate la vistierie... cu o adeverinţă doveditoare că este cu adevărat fiiul manzâlului arătat. REG. ORG. 45/4. A avea o asemenea carte doveditoare ... despre începutul naţiei. CR (1833), 264729. Pe lângă porunca pentru darea cinului ostăşesc în judecată ... vor trimite comisiei competente toate documentele doveditoare. CONDICA O. 94/27. Este dator ...a aduce certificate doveditoare de a sa bună conduită. BREZOlANU, î. 18/2. Rechiziţiile noastre sunt încă o jucărie pe lângă falsificările de acte doveditoare de păgubi pe care armata rusească le-ar fi cauzat bogătaşilor de liberali, EMINESCU, O. X, 264. Publică în revista sa un document senzaţional doveditor al plagiatului „Năpastei”. sadoveanu, o. xx, 552, cf. dl, dm. Am anexat ... certificatul medical doveditor al stării în care mă aflu. CONTEMP. 1975, nr. 1 513, 5/8, cf. dex. Decizia a fost corectă şi bazată pe acte doveditoare. RL 2005, nr. 4 626. -PL: doveditori, -oare. - Dovedi + suf. -tor. DOVELC s. m. v. dovleac. DOVILÎT, -Ă adj. v. ofilit. DOVLEAC s. m. 1. Numele mai multor plante din familia cucurbitaceelor, cu flori galbene, cu fructul rotund, turtit sau lunguieţ, folosit ca aliment, furaj ori ca ornament şi având seminţe albe, comestibile la unele specii: a) (şi în sintagmele dovleac românesc, grecescu, fl. 390, borza, D. 54, dovleac turcesc, şio ih, 161, borza, d. 54, DER, ALR i 856/808, 820, 825, 831, 842, 846, 850, 856, 860, 865, 870, 874, dovleac alb, şio nK 161, borza, d. 54, dovleac alb turcesc, id. ib., dovleci bălani, dovleci plăcintari, id. ib.) plantă cu tulpina cilindrică şi fructul mare, sferic, de culoare albă sau portocalie, cu miezul afânat şi dulce, comestibil, cu seminţe mari, albe şi lucioase; (regional) bicitoc, bolovan, dovlete (1 a), ludaie, tigvă (11 b) (Cucurbita maxima). Cf. grecescu, fl. 390, borza, d. 54, butură, eb. I, 89. [De Halloween] niciunei case nu-i va lipsi dovleacul scobit, cu o faţă comică. RL 2005, nr. 4 756; b) (şi în sintagmele dovleac alb, GRECESCU, FL. 389, borza, D. 54, dovleac negru, borza, d. 54, dovleac comun, DER, dovleac porcesc, BORZA, D. 54, dovleac turcesc, PANŢU, PL., GRECESCU, FL. 389, SIMIONESCU, FL. 356, BORZA, D. 54, dovleac furajer, BORZA, D. 54, dovleac galben, id. ib., dovleac pestriţ, 10678 dovleac - 1399 - DOVORBI id. ib.) plantă cu tulpina în cinci muchii, frunza acoperită cu peri aspri şi fructul galben-roşcat, oval, cu miezul fibros şi fad, folosit ca furaj şi în medicina populară; (regional) bărbânţă, bolovan, bostan, bubă, buroavă, cabac, cucurbetă, harbuz, ivără, lubă, lubeniţă, ludaie, pepene (2 a), pepenaş (II), pepenuţ (1), tătarcă (II 1 b), tărtăcuţă (1 b), tigvă (11 c), zbacă (Cucúrbita pepo). Cf. CIHAC, n, 573, brandza, fl. 154, cade, borza, D. 54; c) (şi în sintagma dovleac turcesc, cade, BORZA, D. 55, dovleac turcesc cealma, GRECESCU, EL. 390, dovleac alb, borza, D. 55) bostan alb; (regional) bostănel, căun, cealma, cucurbetă, pepene (2 b), picitoc, tărtăcuţă (1 c), zemos (II) (Cucurbita melopepo); d) (în sintagma dovleac moscat, der) plantă cu tulpina costată şi fructul alungit de culoare galben-murdar şi miezul dulce, aromat (Cucurbita moscata). Cf. DER. Numai moarte multă este între soldaţi şi între ceilalţi oameni: mor de se stâng de lungoare; zac ca dovlegii (a. 1790). IORGA, s. D. vin, 107. Bietul ţigan ...făcuse schimb cu rumânul, dându-şi calul ca să ia un dovleac, heliade, o. 1,248, cf. VALIAN, V. Coconu Eftimie zicea că e dovleac de Misir, cellalt zicea că e o floare de Merica. PR. DRAM. 237. Bietul hogea cade-ndată ca un dovleac jos trântit. PANN, H. 4/21, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Antohi însă e bun de cultivat ca un dovleac plin cu sâmburi. ALECSANDRI, T. 1 654, cf. LM. Cu termenul „tutastra” ... dacii însemnau dovlecii. ODOBESCU, S. II, 423. Niciuna din legile vechi n-a oprit pe stâlpnicul Simeón de-a căputa cizme sau de-a cultiva dovleci. EMINESCU, O. XIII, 159. Sosi cu dovleacul într-o tavă, spart în bucăţi mari şi galbene, delavrancea, ap. ŞIO lib 161, cf. DDRF. Dovleţii ...să samănă în cuiburi de pământ cu sapa. LIUBA-IANA, m. 108, cf. barcianu. Gălbeneala feţei acestuia din urmă îi câştigase din partea lui Tomaidi porecla de „floarea dovleacului”. SĂM. n, 194, cf. alexi, w., şăineanu2. Dovleacul sau turta să nu fie coapte în spuză, că iese vărsatul des ca spuza. CANDREA, f. 300, cf. bianu, d. S., TDRG. Bostanii ... se mai numesc şi dovleac, dofleac, ... dovlete, dovlete alb, dovlete turcesc. PAMFILE, A. R. 179. Este bine ca ei să mănânce dovlete, ca să fie graşi şi frumoşi peste an. ib. CR. 27. Coadă de dovleac să nu pui în foc, că faci buboaie. GOROVEI, CR. 28, cf. PASCU, S. 39, RESMERIŢĂ, D. Dovleci proaspeţi. NICA, L. VAM. 82. Dezleagă-mă de vina de-afi-ncercat să fac... Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac. MINULESCU, VERS. 238. Seminţele de dovleac sunt bune pentru gonirea viermilor (limbricilor, panglicei) din maţe. VOICULESCU, L. 116, cf. DS, BUJOREAN, B. L. 369, CADE. Cultura trifoiului, a hriscei, a pătlăgelelor roşii..., dovlecilor etc. au nevoie de albine pentru a da recolte bune. ENC. AGR. I, 276, cf. SCRIBAN, D. Işlicul se rostogolea de-a dura la vale, ca un uriaş dovleac turcesc. C. PETRESCU, A. R. 43. Ursuzul Grabinski, cu profilul de pajură, lung cât o turlă şi turtit ca un dovleac. ARGHEZI, S. xi, 105. Din dovleac copt se fac cataplasme. belea, P. A. 317, cf. DL. Nu mai puteau coace decât dovleac alb, turcesc, preda, delir. 18, cf. DM, L. rom. 1960, nr. 2,19, der. Prin faţa focurilor de priveghi treceau întruna Sofia şi câteva femei, împărţind străchini şi dovleac. BĂNULESCU, I. 116.1 sexuvin în ogradă bunătăţile toamnei ... dovlecii la gura şurei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 41, 1/3, cf. DEX. Iaca treabă de cazac, Mămăligă CU dovleac. TEODORESCU, P. P. 129, cf. VAIDA, VÎRCOL, V. 92, ŞEZ. XV, 148. Sus pe corlată ... trei doaşte de dovlete. PLOPŞOR, C. 39, cf. COMAN, GL. Cine o mânca dovlete de la ajunul Crăciunului înainte râiază. GOROVEI, CR. 389, cf. L. COSTIN, GR. BĂN. II, 102. Cu capul cât dovletele. ciauşanu, v. 158, cf. alr 1855, ib. 856, 857/98, alrsni h 198, alrm SN 1 h 137, lexic REG. 41. Ţi-ai întins vrejul ca dovleacul şi-ai umplut lumea de crastaveţi, se spune despre un om care se agită mult fără prea mare succes, pann, p. v. iii, 128/22. <>E xpr . A avea capul ca dovleacul = a avea cap prost, zanne, p. ii, 50. A avea cap, nu dovlete = a) a se pricepe bine, a fi deştept. Cf. lm; b) (ironic) a se crede deştept. Cf. zanne, p. ii, 50. + (Regional) Pepene (11 a) galben (Cucumis meló). Cf. alr i 857/382, 839, 896. 2. (Peiorativ) Cap de om (prost). Creierul pe care-l primblă cu atâta mândrie în sonorul d-sale dovleac. VLAHUŢĂ, S. A. II, 335. Scoase o ţepuşă de lemn din buzunar şi o puse recrutului sub bărbie. - Mai lasă-ţi dovleacu-n jos, dacă poţi. bacalbaşa, s. a. i, 122, cf. ŞĂINEANU2. Termenului „cap” ... nu-iface concurenţă decât în glumă şi în bătaie de joc ... „dovleac”. CANDREA, f. 30, cf. cade. Nici nu te gândeşti câte haruri zac în dovleacul tău. ARGHEZI, s. vin, 258. Ţi-o intra văpseaua la rădăcina dovleacului ăla pe care îl porţi între urechi! PREDA, I. 17, cf. CIAUŞANU, V. 158. - Pl.: dovleci şi (regional) dovleţi (alr i 855/800, alr sn i h 198/836). - Şi: (învechit şi regional) dovleâg, (învechit) duvleâc (cihac, ii, 573), (regional) dofleâc, dovelc (borza, d. 54), dovlete, dobleâc (alr i 856/140, 158, 268), doblete (ib. 856/98, 138), dobleţ (ib. 856/190), dublete (borza, d. 54, coman, gl., alr i 856/249, 255, 273, 278, 280, alr sn i h 198, alrm sn i h 137, mat. dialect, i, 68), dubleţ (vaida, alr i 856/28, 285), duplete (borza, d. 54, alr i 856/283), dulete (cade, l. costin, gr. băn. ii, 102, alr i 855/5, 12, 18, alr sn i h 198, alrm sn i h 137) s. m. - Din tc. devlek, (dial.) dovlek. DOVLEÂG s. m. v. dovleac. DOVLECEL s. m. 1. Diminutiv al lui dovleac (1). Cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., LM, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. 2. Varietate de dovleac (1) cu fructele comestibile, lunguieţe, aproape cilindrice, (regional) bostănel (Cucurbita pepo oblonga)\ p . r e s t r . fructul acestei plante. în grădini poci eu intra, Pepeni, dovlecei şi verzefără grijă a mânca ? alexandrescu, 0.1,319, cf. lm, DDRF, ŞIO lib 161, ŞĂINEANU2. Dovlecei proaspeţi, nica, L. vam. 82. Bostăneii (dovleceii) se cuibăresc. COMŞA, n. z. 41, cf. panţu, pl. 23, CADE. Nu mănâncvarză, ridichi şi nici dovlecei de grădină. LOVINESCU, C.2 II, 159. Bostăneii sau dovleceii... cresc în tufe puţin întinse. SIMIONESCU, FL. 351. Dovleceii gătiţi cu untdelemn se potrivesc pentru toate stomacurile. VOICULESCU, L. 191, cf. ENC. AGR. II, 341, LTR2, BORZA, D. 55, DER, SFC III, 90. Se aleg dovlecei tineri, fără seminţe, se rad de coajă şi se pun la fiert în apă sărată. S. MARIN, C. B. 32. „Dovlecel” denumeşte o specie a dovleacului, dar care are fructe mai mici. Cf. H II 251, PASCU, C. 152, a ix 5, alr i 855/900, ib. 856/922, 926, gorovei, c. 47, folc. mold. i, 395. 3. (Regional) Burete-de-bubă (Phallus impudicus). O buruiană numită dovlecel (ciuperca bubei, burete pucios) s-o puie la bubă. BUJOREAN, B. l. 54, cf. mat. folk. i, 606. 4. (Olt, şi Munt.; în sintagma) De-a dovleceii = numele unui joc de copii nedefinit mai de aproape. Cf. hem 30, şio iij, 161, ŞĂINEANU2, h v 72, 375, 434, xi 99. - PL: dovlecei. - Dovleac + suf. -el. DOVLECOS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre oameni) Care are capul mare. Com. din judeţul vâlcea. - PL: dovlecoşi, -oase. - Dovleac + suf. -os. DOVLET s. m. v. devlet. DOVLETE s. m. v. dovleac. DOVOD s. n. (învechit, rar) Dovadă (1). înălţimea Ta cu ştiut şi luminat dovod te slăveşte prea ales întru vrednicie apărători şi întăritori învăţăturilor celor adevărate şi drept măritoare. EUSTATEEVICI, GR. RUM2. 3. - Accentul necunoscut. - PL: ? - Din slavon. a®b©at*- DOVORBÎ vb. IV. Intranz. (Regional) A vorbi, a spune tot. Nu te las până nu-ţi dovorbiesc. SNOAVA, II, 263. 10685 DOWNTONIAN - 1400- DOZAJ -Prez. ind.: dovorbesc. - Pref. do- + vorbi. DOWNTONIAN, -Ă s. n., adj. (Geol.) 1. S. n. Primul etaj al devonianului inferior, ale cărui caractere de faună şi de facies prezintă alternanţe de depozite marine şi continental-lagunare. Cf. ltr2, ndn. 2. Adj. Care aparţine primului etaj al devonianului inferior, care se referă la această perioadă. Cf. ndn. -Pronunţat: daun-to-ni-an. — PL: downtonieni, -e. - Din engl. downtonian. DOXASTAR subst. Carte de cult în religia creştină, care cuprinde doxologiile cântate la sărbători. Cf. ddrf, şăineanu2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. -PL: ? - Din ngr. So^acxapiov. DOXĂ s. f. (Familiar) Minte (3). Cf. barcianu, alexi, w., ŞĂINEANU2, PAMFILE, J. III, 87, RESMERIŢĂ, D., CADE. N-ai şi tu atâta doxă? SCRIBAN, D. Nu te bizui numai pe ce-ai agonisit până ieri la docsă. C. petrescu. A. R. 85, cf. dl, DM. Şi să vezi ce se lăuda cu doxa lui! V. ROM. 1960, nr. 9, 42, cf. DEX, HIV 58. Se mirau acu şi boierii şi Vodă şi mitropolitul de atâta docsie la un cioban. RĂDULESCU-CODIN, î. 164. O L o c . a d j . De doftă = de bună calitate, ales. Nu-i om de doftă. DDRF, cf. CADE. De ce n-ai ales un logodnic mai de doftă. iovescu, ap. scriban, d. De nicio doftă. i. CR. vi, 152. Nu ştiu să grăiesc o boabă, două mai de doftă. RĂDULESCU-CODIN, î. 164. Nu-i de vreo doftă! ciauşanu, V.158. + Expr. A avea (sau a fi cu) doxă la cap = a fi inteligent, chibzuit, cu judecată. Are doxă la cap şi-i cu tâlc la vorbă. HOGAŞ, DR. I, 314, cf. dl, dm. (Cu parafrazarea expresiei) Un drăcos de zmeu, tânăr şi fără doxă la cap. ispirescu, ap. tdrg. Iacăi, cum dumneata, om cu destulă doxă la cap ..., să faci greşeala de a lua de muiere o fată mare? SNOAVA, m, 376. + (Concretizat) Cap (de om). Le dau cinci-şase croieli la docsa patriiţi]. GORJAN, H. îl, 53/29. - Scris şi: docsă. - PL: doxe. - Şi: (învechit şi regional) doftă, (regional) docsie s. f. - Din ngr. 5o^a. DOXOGRÂF s. m. (în Grecia antică). Autor specializat în culegerea şi expunerea sistematică a opiniilor filosofilor. Cf. der, d. fil.,dn3. - PL: doxografi. - Din fr. doxographe. DOXOLOGHÎE s. f. v. doxologie. DOXOLOGIE s. f. Imn religios (dedicat lui Isus Hristos) în liturghia creştină; p . e x t . elogiu, slavă (1). După doxologhie ..., mitropolitul cu domnul ... ies Iordan. GHEORGACHI, CER. 287. S-au săvârşit în sfântă mitropolie de preasfinţitul mitropolit şi tot clirosul său docsologhie pentru strălucitele biruinţi. AR (1829), 105V7, cf. I. GOLESCU, C., NEGULICI, COSTINESCU, ddrf. S-au mai aşezat încă şi doxologhia Sfântului Amvrosie... ce se cântă la liturghie (a. 1895). CAT. MAN. n, 6, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Făcu semn diacului să înceapă doxologia cea mare. AGÎRBICEANU, S. 532, cf. RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, S. 55, CADE, GÂLDI, M. PHAN. 175, DEX, DM3. - Scris şi: docsologie. - PL: doxologii. - Şi: (învechit) doxologhie (scris şi docsologhie) s. f. - Din fr. doxologie. - Doxologhie < ngr. So^oXoyia. DOXOMETRÎE s. f. (Psih.) Sistem de măsurare statistică a opiniilor sau a altor particularităţi comportamentale ale unei populaţii. Cf. D. PSIH., NDN. -PL: doxometrii. - Din fr. doxometrie. DOZA vb. I. T r a n z. 1. A determina cantitatea de substanţă sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. Oxidul roşu de manganesu, nefiind alterat prin căldură, slujeşte totdauna a dosa manganesul în analisele himice. marin, pr. II, 180/11, cf. DEX. 2. A pune în proporţii determinate substanţele care formează un amestec; p . e x t . a distribui într-un anumit fel elementele unui tot. Cf. CADE. Cornescu are meritul de a cădea în decorativ, de a şti să dozeze golurile şi plinurile cu judiciozitate. CONTEMP. 1949, nr. 120, 13/5, cf. DL. Atropină din acest medicament, prost dozată ... dădea aceste stări. PREDA, R. 54, cf. DM, DEX, dnj <> F i g . Prea doza cu grijă ceea ce-mi spunea, ibrăileanu, a. 36. Nicăieri, însă, amestecul... nu e mai fericit dozat ca în „Elegie”. LOVINESCU, S. I, 435. [Influenţa factorilor ce determină apariţia cugetării filosofice] n-o putem ... doza cu destulăpreciziune. NEGULESCU, G. 408. Comisarul oficia, în întunericul umed al beciului sau în sala de torturi, cu fanatism şi pe îndelete, dozând, cu rar simţ ştiinţific, suferinţa corporală şi mai ales morală. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 357. Se găsesc dozate aceste caracteristici şi în firea ţăranilor. SADOVEANU, O. XX, 252. Interesante creionări ale atmosferei psihice din războiul pentru întregire, ale unui ochi ce ştie să surprindă documentul şi să dozez.e rece umanitatea. CĂLINESCU, IST. LIT. ROM. 832. Romanticii obişnuiau ...să dozeze elemente de anecdotă, blaga, z. 91. Numai el ştie să-şi dozeze, să-şi adapteze spusele la nivelul auditoriului, CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 1/8. S-a nimerit ca şarja respectivă să fie corect dozată. FLACĂRA, 1976, nr. 38, 9. Dramaturgul a ştiut să dozeze substanţa conflictului. RL 2005, nr. 4 737. (R e f 1 . p a s.) Măsura chipul în care se dozează viziunea şi audiţia în arta poetică a lui. VIANU, A. P. 229. în general însă, în Transilvania aplicarea conceptului de „naţiune” în sens feudal se complică şi se dozează cu ierarhizările de clasă, blaga, G. 88. + A determina proporţia în care un element, o substanţă sau un material intră, împreună cu altele, în compoziţia unui tot. Psihologia a început de la o vreme să părăsească psihicul propriu-zis şi să dozeze secreţiile glandulare. CĂLINESCU, C. O. 64. A doza z.ahărul din sânge. DL, cf. dm, DEX. 3. A fracţionaîn doze un medicament; p . e x t . a prescrie sau a administra unui bolnav un medicament în doze. Cf. cade. + F i g . A stabili anumite proporţii, a măsura (1), a regla (2). Mămăliga săteanului era încuiată în hambarele de la conace, pentru dozat foamea cu paporniţa, ARGHEZI, s. XI, 14. \-\lşi dozează efortul. (R e f 1. p a s.) Exerciţiile fizice se vor doza individual în funcţie de starea bolnavului, belea, p. a. 361. - Prez. ind.: dozez, - Din fr. doser. DOZABIL, -Ă adj.Care se poate doza (2); a cărui alcătuire poate fi dozată. Cf. cade, dex, dn3. - PL: dozabili, -e. - Din fr. dosable. DOZAJ s. n. 1. (Rar) Dozare (1). Dosagiul apei cuprinse în aer. marin, pr. i, 61/17, cf. cade, dl, dm, dex, dn3. 2. Proporţia dintre diferitele elemente, substanţe, materiale care intră în componenţa unui amestec. Dispozitivul de reglare a dozajului de apă e construit dintr-un cântar cu pârghii şi greutăţi. LTR2, VI, 590, cf. DL, DM. în urma unei analize amănunţite pe baza probelor de laborator, au trecut la folosirea unui dozaj mai raţional de ciment, SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 855, cf. DER, DEX, dn3. A recomanda unor pacienţi diferiţi acelaşi medicament, în acelaşi dozaj, ... e un gest terapeutic rudimentar. PLEŞU, M. M. 38. Atunci când se informează pacienţii citesc în special indicaţiile terapeutice şi modul de administrare conţinute în prospect ..., abia apoi urmând dozajul, data expirării, interacţiunea cu alte medicamente. RL 2006, nr. 4 957. ^ F i g . Pentru raţiunile de dozaj politic, Leon Blum ar 10695 dozare - 1401 - DOZĂ1 da extremele unui radical. TITULESCU, D. 763. Astăzi operaţia s-ar putea face c-o rânduială ş-un dozaj ştiinţific, sadoveanu, O. IX, 252. Dar dozajul acesta diferit se observă şi la popoare. STĂNELOAE, O. 134. în dozajul general al mijloacelor artistice, elementul retoric scade în mod evident. VIANU, A. p. 46. Se recurge la o seamă de criterii, care permit o gradaţie, potrivit dozajului diverselor motive ce duc la o faptă sau alta. BLAGA, G. 148. Proporţia dozajului sufletesc aduce echilibrul moral şi acesta pe cel estetic, ralea, s. t. n, 289, cf. DER. Mult denig râtul teatru ... lucrează ...cu replică agilă, suspens, dozaj de amor şi intrigă. T ianuarie 1969, 125. 3. (Nav.) Echilibrare a unui submarin prin adăugarea sau scoaterea lestului. Operaţia de dozaj cuprinde şi compensarea variaţiei densităţii apei de mare datorită ... deplasării submarinului în zone de apă cu densităţi diferite. LTR2, cf. dn'. - PL: dozaje. - Şi: (învechit, rar) dosâgiu s. n. - Din fr. dosage. DOZÂRE s. f. Acţiunea de a doza şi rezultatul ei. 1. Operaţia de determinare a proporţiei în care un element, o substanţă sau un material intră, împreună cu altele, în compoziţia unui amestec (existent sau care se alcătuieşte); (rar) dozaj (1). Cf. d o z a (2). Dozarea neutronilor poate fi efectuată. SANIELEVICI, R. 226. Dozarea se execută manual, cu ajutorul cântarelor şi al balanţelor sau pe cântare automate. LTR2, cf. DL, DM, DER. Soluţia ...va permite dozarea cu precizie a întregii cantităţi de proteine. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 19, cf. dex, dn3. -v* F i g . Această subtilă dozare, această perfectă adaptare a formei la fond mi se pare un fapt cu totul remarcabil. IBRĂILEANU, D. L. 173. în fiecare din noi indogermanul se încrucişează în doz.ări savante cu semitul. LOVINESCU, C. V. 81. Fără îndoială în artă totul e problemă de grad, de dozare. RALEA, S. T. I, 68. Aceste elemente verbale ... au funcţia de dozare a intensităţii ritmului. VARLAAM- SADOVEANU, 255. Nuvela „Hagi-Tudose” avea o concentrare şi o savantă dozare de mijloace, pe care piesa nu le-a păstrat. IST. LIT. ROM. III, 736. Decisive ... nu sunt, în niciun caz, convertirea silnică la mişcarea vie sau dozarea savantă a pateticului. T februarie 1969,43. Dimensionarea spectacolului se realizează... cu un vizibil sentiment al dozării dramatice. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 13. Exerciţii pentru dozarea efortului. RL 2005, nr. 4 619. Dozare de radiaţie sau dozarea radiaţiilor = operaţie care constă fie în evaluarea, fie în alegerea dozelor de radiaţie (de obicei raze X). Au fost adoptate ... unităţi speciale pentru dozarea radiaţiilor. SANIELEVICI, R. 237, cf. LTR2. 2. Determinarea proporţiei în care un element, o substanţă sau un material intră, împreună cu altele, în compoziţia unui tot. Cf. doza (3). (F i g.) Unele din lecţiile de educaţie fizică sunt formale ... cu insuficientă dozare a efortului fizic, scânteia, 1975, nr. 10316. - PL: dozări. - V. doza. DOZAT, -Ă adj. (Despre elementele unui amestec) Care este pus în proporţii determinate. Cf. d o z a r e (2). Artiştii amatori fac adesea o artă de un dramatism intens şi de un umor bine dozat. flacara, 1979, nr. 2, 21. - PL: dozaţi, -te. - V. doza. DOZATOR s. n. Aparat, dispozitiv pentru dozarea (1) unor amestecuri. Descărcarea apei în betonieră se face prin fiindul interior al dozatorului, care e închis cu un capac acţionat de un cilindru pneumatic. LTR2. într-o fabrică modernă de beton funcţionează dozatoare pentru ciment, nisip, pietriş şi apă. der, cf. DNJ. Cozile la bere au fost mai mari..., dozatoarele răcorind clienţii cu 30. 000 de lei paharul. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 841. în comună nu găseşti nici măcar un dozator de suc. RL 2007, nr. 5 189. - PL: dozatoare. - Doza + suf. -tor. DOZĂ1 s. f. Cantitate dintr-un medicament, dintr-o substanţă etc. care trebuie dată sau luată de cineva. Să dai dintru acesta ... câte o lingură vitelor celor mai mari, iar celor mai tinere o jumătate de dosă. ÎNVĂŢĂTURĂ, 47/18. Dosis seau porţia obicinuită. AR (1830), 1902/23, cf. I. GOLESCU, C., veisa, I. 168/23. Altfeliu va lucra ... luat în doză mai mare. FM (1843), 2171/13. Doctorii în doze nepotrivite de mari. CUCIURAN, M. 11725. Sulfatul de magnesie este întrebuinţat în medicină ca sare purgativă, în dosă de 30 până la 60 de grame. MARIAN, PR. II, 141/13, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Am luat o doz.ă mare de mercuriu. NEGRUZZI, S. I, 208, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Deci te îmbrăţişez şi mă opresc aici, fiind ameţit de doza de sulfat ce am înghiţit. ALECSANDRI, S. 98, cf. COSTINESCU, LM. Omul şi câinele se aseamănă în multe note ...; în amândoi o doză oarecare de argint-viu produce salivaţie. MAIORESCU, L. 158. Să-i trateze cu doze mari de chinină. CONTEMPORANUL, I, 424, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, Bl ANU, D. S., TDRG, RESMERIŢĂ, D. Lucy luase o doză minimă [de opium] şi păstra o semiconştienţă fermecătoare. M. eliade, o. i, 79, cf. CADE. Doza de chinină Alunecă pe gâtul pierduţilor, minulescu, V. 80. Prezenţa ta... mi-e mai necesară ca unui morfinoman doza lui zilnică. CAMIL PETRESCU, P. 188. Medicina ... întrebuinţează [alcaloizii] în doze mici în oarecari boale asupra cărora acţionează puternic. ENC. AGR. I, 128. Prepară-i bicarbonat de sodiu: o doză de porc-de-câine. vinea, l. 1, 398. Multe medicamente luate în doze prea mari pot produce uşor moartea. BELEA, P. A. 261, cf. DC. A administrat augustului său pacient o doză ucigaşă de medicament. G. BARBU, A. V. 98, cf. D. MED. Celor 35 de fumători pasionaţi li s-au inoculat doze mici de nicotină, flacăra, 1975, nr. 22, 9. A început demersurile de achiziţionare a mai multor doze de medicamente antivirale. RL 2005, nr. 4 737. Diminuarea treptată a dozei de sedative. adevărul, 2006, nr. 4 825. + Cantitate determinată dintr-o substanţă, care intră într-o anumită compoziţie, într-un amestec; p . g e n e r . cantitate oarecare. Pentru salata de ţelină adaogă o dosă ţeapănă de muştar. MAN. SĂNĂT. 40/1. Aceste doze de sare agricultorii trebuie să dea dobitoacelor. PENESCU, M. 67/18. D. Iancu îşi comandă doza de rachiu de drojdii cu picături de pelin. CARAGIALE, O. II, 50. Ţi-am expediat ...o mică doză de sare marină, id. ib. VII, 557. O ţuicăreală mai prelungită în doi - „doza pentru adulţi”. M. I. caragiale, C. 98, cf. cade. Drămăluia laptele şi cafeaua din serviciul de porţelan în doze savante. C. petrescu, C. v. 141. Cu doze progresive de îngrăşământ se obţin recolte din ce în ce mai mari. AGROTEHNICA, I. 325, cf. DER, D. MED. <> F i g . Având ... pasiuni mari şi o mare dose de vanitate de a se arăta just, condamnă cu severitate pe neomenosul potent, heliade, o. ii, 77. Asemenea candidaţi sunt prevăzuţi cu şarlatanism şi cu doze copioase de neruşinare. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 59. Se cere o prea mică doză de învăţătură de la tinerii cari aspiră să fie admişi în cancelarie, ghica, C. E. III, 71. Intonă cu o doză mare de simţământ şi de pasiune aria. FILIMON, O. I, 137. Cuvintele ... care cuprind cea mai mare doză de sensibilitate. CONV. LIT. I, 4. Avea o mare doză de răutate.^ BOLEMTINEANU, O. 414. Fiecare popor are o mare doză de dispreţ pentru celelalte şi multă laudă pentru sine însuşi. EMINESCU, O. IX, 407. Avea şi poporul porţia lui de ştiinţă, ce i se administra de preoţi în o doză nu tocmai încărcată. SĂM. I, 195, cf. şăineanu2. O doză de senzualitate care-o tulbura uneori. AGÎRBICEANU, S. 512. In atitudinea aceasta ... s-a amestecat ... şi oarecare doză de naivitate. IBRĂILEANU, S. 100, cf. CADE. Simt uneori că e în mine o imensă doză de bunătate inutilă. CAMIL PETRESCU, P. 357. [Filosoful] are trebuinţă, mai departe, de o mare doză de obiectivitate în preţuirea materialului, NEGULESCU, G. 210. Fără a stărui să pecetluim cu epitetele dlui Lucian Blaga cele două forme de existenţă, e neîndoielnic că ele coexistă în fiecare om şi anume în doză diferită. STĂNILOAE, O. 134. 10699 DOZĂ2 -1402- DRAC Orice ins, cărturar au ba, are doza lui de intelect, şi ea nu trebuie nesocotită, arghezi, b. 7. în violenţa Matildei intra poate şi o doză de cabotinism. VINEA, L. I, 211. înaintarea în vârstă dă omului... şi o anumită doză de înţelepciune. STOICESCU, s. D. 74. Maică-sa îi seamănă până în cele mai mici amănunte, dar cu o doză mai mare de frivolitate sporovăitoare. CĂRTĂRESCU, N. 120. Intervenţia în forţă [a preşedintelui] a avut o doză mare de populism. RL 2005, nr. 4 721. + S p e c. Cantitate măsurată, în unităţi specifice, de substanţe sau de energie administrate ori primite. Razele radioactive... administrate în doze moderate pot produce ... efecte curative. SANIELEVICI, R. 28. Efectele biologice depind în primul rând de numărul total de cuante sau particule primite de organism, în al doilea de durata iradierii, câtul dintre aceste două mărimi constituind doza administrată. id. ib. 237. - Scris şi: (învechit) dosă. - PL: doze. - Şi: (învechit) dose, dosis subst. - Din fr. dose. DOZĂ2 s. f. 1. Cutie (metalică) izolată în interior, care serveşte la protecţia unor elemente din instalaţiile electrice. Cf. ltr2, dm, der, dn3, dex. + Recipient metalic cu diverse întrebuinţări. Doză de bere (sau de suc). 2. (Şi în sintagma doză de redare) Aparat care serveşte la redarea prin mijloace electroacustice a sunetelor înregistrate pe un disc. Cf. dl, DM, dn3, dex. <> Doză electromagnetică = tip de doză2 (2) bazată pe tensiunea electromotoare. Cf. nica, l. vam. 82, dl, ltr2, dex. -Pl .’.doze. - Din germ. Dose. DOZĂ3 s. f. v. toză. DOZÎCE vb. III. Intranz. (Olt.) A zice (1). Cf. sfc iv, 35. Să nu dozâşem chiar aşa. GL. OLT. - Prez. ind.: dozic. - Pref. do- + zice. DOZILÎ vb. IV. R e f 1. (Regional; despre oameni) A deveni palid (Ieud - Dragomireşti). Cf. bîrlea, l. p. m. i, 58. Măieranu s-o dozilit, Toderan s-o războlit. id. ib. - Prez. ind.: dozilesc. - Cf. o f i 1 i. DOZIMETRÎE s. f. Totalitatea tehnicilor de măsurare a cantităţii de radiaţii; s p e c. cantitatea dozelor de raze ionizate la care o fiinţă vie a fost expusă. Dozimetria foloseşte efecte biologice, fotochimice şi fizice (ionizare). D. MED., cf. DN3. - Din fr. dosimetrie. DOZIMETRU s. n. Aparat pentru măsurarea dozelor de radiaţii. Descărcarea dozimetrului sau înnegrirea filmului permit controlul SANIELEVICI, R. 241, cf. LTR2, D. MED., DN3. - PL: dozimetre. - Din fr. dosimetre. DOZÎNĂ s. f. v. duzină. DOZNIC, -Ă adj. v. dosnic. DRAB s. n. (Regional) Fier lung, folosit pentru osii la car; (regional) treap. Cf. lexic reg. n, 69. - PL: draburi - Et. nec. DRABÂNŢ s. m. v. dorobanţ. DRABEN s. m. v. draghină. DRĂBIN s. m. v. draghină. DRÂBINĂ s. f. v. draghină. DRAC, -Ă s. m. şi f. 1. (învechit, rar la f.; şi, regional, în sintagmele dracul cel mare, dracul din vale) Fiinţă supranaturală considerată drept întruchiparea spiritului rău; demon (1), diavol (1), lucifer, necuratul (v. n e c u r a t 7), satană, spirit împieliţat, spirit al răului, spirit al întunericului, spirit necurat, spirit rău (v. s p i r i t 13), tartor, (livresc) belzebut, (popular) benga, cel-cu-coarne, cel-cu-chitia, cel-cu-căciulă-roşie, cel-de-pe-comoară, cel-de-pe-scorbură, cel-din-bolovani, cel-din-baltă, faraon, idol, împieliţatul, mititelul (v. mititel VI), nefârtatul (v. n e f â r t a t 2), nichipercea, pârdalnicul (v. pârdalnic), procletul (v. p r o c 1 e t 1), pustiul (v. p u s t i u II1), sarsailă, scaraoţchi, tichiuţă (1), ucigă-1-bolovanii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-pietrele, ucigă-l-Maica-Precista, ucigă-l-tămâia, ucigă-l-toaca, ucigă-l-vederea, (v. ucide 1), vicleanul (v. v i c 1 e a n 4), zmeul (v. z m e u 13), (învechit) boierul lumii, chima-răului, chima-necazului, împiedicătorul, mamon (11), nepriitorul (v. n e p r i i t o r 2), secretul (v. s e c r e t 5), sotea, (regional) bală, bată-l-crucea, bată-l-nouă-tămâi, bălosul, beda, carcandilă, comoratul, despică-1 crucea, draiba, dravol, drăntul, drăstul, ghighiuţă, iuda, încornoratul, întunecatul, micuţul (v. micuţ IV), neprietenul (v. n e p r i e t e n 2), nepustitul, pocnetul (v. p o c n e t 2 6), poganul (v. p o g a n 2), premugere, rău (11), sarsan, scai oi2 (3), spurc (8), spurcat2 (4), şeitan, şlactraful, şotcă1, tartor, tărtăroi, ucigan, ucigaşul (v. u c i g a ş 2), udupul (v. u d u p 2), vrăjmaşul (v. v r ă j m a ş 2), trăznească-l-Dumnezeu (v. trăsni1 1), (familiar) aghiuţă, michiduţă (1), naiba, nevoia (v. nevoie 6), pârlea (3), (eufemistic) mutul (v. m u t II2), păcatul (v. p ă c a t 2 4). Că dzisără dracii miei mie <şi> cei ce străjuiia sufletul mieu. psalt. HUR.2 147. Supureţi-vă amu lu Dumnedzeu şi protiviţi-vă dracu. COD. VOR.2 356. Dereapta Ta, Doamne, preaslăvi-se în vărtute, dereapta Ta mână, Doamne, frănse dracii psalt. SCH. 484/16. Răsipiră-se dracii şi mai-marele acelora, diavolul CORESI, EV. 497. Şi să fie datu sufletul lui în mânrule dracului, de-l voru duce în focul cela nestinsul (a. 1601). codex sturdz. 242. Deci se lepi de dracul şi rădică arme şi războae spre H[risto]s. MOXA2,140. Că aşea cinsteaşte dracul pre ceia ce-l cinstesc, varlaam, C. 17. Acest fealiu de draci cu nemică nu-l poate scoate, fără numai cu rugăciunea şi postul. N. TEST. (1648)2, 190. Acolo svântul pre mulţ[i] draci au izgonit. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 116719. Tu, de vei vedea pre altu cineva om... care bate pre fiul tău şi-l aduce la draci, tu dormi şi nu-ţ pare rău. MĂRGĂRIT ARE, 25. Satana şi dracii lui (a. 1765). GCR II, 80/17. Dracul are mare silinţe asupra neamului creştinesc ca să-l depărteaze de la această sfântă casă (a. 1775). IORGA, S. D. VI, 498. Numai dracul cel din iad au numerat câţi români au căzut acolo. MAIOR, IST. 81/12. Piere ca dracul de crucea sfântă, budai-deleanu, Ţ. 161. Eu ţiindpe dracă, Nici să-mi scot putui sabia din teacă. id. T. V. 92. Nu faceţi aşa prostie Căci femeia ... dracu este. NEGRUZZI, în PR. DRAM. 468. Strigoile ... iau laptele cu ajutorul dracului numit şi aghiuţă, ap. HEM 508. Toţi mă râvnesc şi, ca de-un drac, toţi se feresc. ALECSANDRI, T. 258, cf. LM. Necuratului i mai zic rumâni[i], îl policresc: naiba, aghiuţă, dracu. JIPESCU, O. 114. Tremurau într-un fluid luminos şi vioriu, draci mici spânzuraţi de coarne. EMINESCU, N. 56. Zvârleam pietrele, pe rând,... una pentru Dumnezeu şi una pentru dracul. CREANGĂ, A. 65. Nici dracul nu i-o scoate din cap. ISPIRESCU, L. 102. Când eşti bun şi ai o flintă, Nici de dracul nu te temi. COSBUC, p. I, 84, cf. BARCIANU. Fireşte că de la o astfel de faptă, nici dracul nu 10713 drac - 1403 - DRAC poate lipsi. PAMFILE, VĂZD. 144. N-a mâncat nici dracu’ din ea. AGÎRBICEANU, S. 281. Când se amestecă femeile în vorbele bărbaţilor, nici dracu nu te mai descurcă, rebreanu, i. 74, cf. resmeriţă, d., CADE. Dracul ţi se pune în cale când ai un gând cumsecade. VLASIU, A. P. 464. Dracul n-o cunoaşte colo în oraş, Şargul schimbă părul, eu mă fac geambaş! VOICULESCU, poezii, I, 238. Cozma şi pe dracul din iad ţi-l aduce, sadoveanu, 0.1,175, cf. scriban, d. îmi caut leacul şi la Dumnezeu şi la dracul, arghezi, S. i, 204. Eu nu m-am închinat nici Domnului, nici dracului. BENIUC, v. 13. Maria se uită urât la mine, îşi face cruce, zice că sunt dracu şi începe să ne îmbrace. DEMETRIUS, A. 170. Să ţii gospodăria în mână, ştii cum? Nici dracu să nu se amestece în averea gospodăriei. PREDA, D. 119. Mă dusei cu plugu-n coastă Ş-aduse dracu-o nevastă, jarnîk— bârseanu, D. 390. Fără fes nu se putea duce în faţa lui Scaraoschi, tartarul dracilor din iad. sez. xm, 164. Să sui un drac la el, îl umflă pre sus. catana, p. b. n, 121. Satanu mult s-o gândit, Cu-a lui draci s-o sfătuit, Cum să-nşele şi pe om. BIRLEA, L. P. M. I, 146. De la toamnă mai încolo, Ducă-ţi mândru dracu ’ dorul. id. C. P. 11, cf. ALR I 616, ALR n 3 112, alr h/i mn 95, 2 744, alr sn v h 1 568, alrm sn iii h 1 313. După tine nu m-aş duce Că-n vedere eşti ca macul, în ascuns, frate cu dracul. FOLC. TRANSILV. I, 138. Cale bătută ca bumbacu Să mergi pân’ la dracu, să nu te mai întorci din cale. zanne, p. vi, 36, cf. muntean, p. R. 56. Dracul râde de porumbe negre şi pe sine nu se vede. CADE, cf. zanne, p. vi, 558, muntean, P. R. 223. Dracul nu e negru cum îl zugrăvesc oamenii. SEZ. m, 45, cf. zanne, P. VI, 560. Nu poţi fi şi cu dracul în buzunar, şi cu sufletul în rai. ZANNE, P. VI, 563. Nici pre dracul să vezi, nici cruce să-ţi faci, adică să fugi de rău cât poţi. SEZ. m, 46, cf. zanne, P. VI, 564. Pe dracu nici să-l vezi, nici să te vadă. muntean, p. R. 213. Fă-ţi cruce mare, că e dracul bătrân, se spune când eşti în primejdie mare, că nu trebuie să precupeţeşti nimic pentru a scăpa. Cf. tdrg, cade, zanne, p. vi, 572, muntean, p. r. 124. Parcă i-a înjugat dracul, se spune mai ales despre soţi. Cf. zanne, p. vi, 629, muntean, p. r. 208. Bine e şi înaintea dracului a aprinde când şi când câte o lumânare, trebuie să faci bine câteodată şi vrăjmaşului, ca să-l îmbunezi. Cf. tdrg, zanne, p. vi, 567. Dracul când n-are de lucru, îşi cântăreşte coada. BARONZI, L. 49. Unii cred a putea susţinea că „dracul”, când n-are nicio treabă, îşi cântăreşte coada, iar omul, când n-are treabă, face filosofie. EMINESCU, O. XV, 19, cf. CADE, com. din piatra-neamţ, zanne, p. vi, 569. Făina dracului curând tărâţe se face, se spune despre cei născuţi din părinţi răi că vor fi ca şi aceştia. Cf. TDRG, ZANNE, p. vi, 575, MUNTEAN, p. R. 123. Pentru un lucru de nimica, Râde dracul de se strică, se spune când de la un lucru neînsemnat se iscă o ceartă sau o bătaie mare. Cf. zanne, p. vi, 575. Nici cu dracul, nici cu sotea, adică nici cu unul, nici cu altul (fiind amândoi deopotrivă de răi), id. ib. n, 574. Nici el ca dracul, dar nici dracul ca el, se spune celui urât sau rău îmbrăcat, id. ib. vi, 583, cf. muntean, p. r. 182. Bagi (aduci) pe dracul în casă cu lăutari şi nu-l poţi scoate cu sute de arhierei. TDRG, cf. ZANNE, P. VI, 579. Dracul nu face biserici (sau mănăstiri, punţi), tdrg, cf. zanne, P. VI, 588. Drac mort nu s-a văzut. TDRG. Ai mai văzut dumneata drac mort ? CALINESCU, e. o. I, 307, cf. zanne, p. vi, 593. Când dracu-mbătrâneşte se face sihastru. EMINESCU, O. xn, 508. Dracu, când îmbătrâneşte, se sfinţeşte. TDRG. Dracul când a îmbătrânit, Atunci s-a călugărit. zanne, p. VI, 594. Nu te pune cu dracu. cade, cf. zanne, P. vi, 596. Mare e Dumnezeu, dar meşter e şi dracul. CREANGA, O. 200, cf. CADE, SCRIBAN, D., ZANNE, P. VI, 642. Ţi-e milă de dracu şi el scoate coame. ZANNE, P. vi, 594, cf. MUNTEAN, P. R. 256. Când va Domnul, vine şi dracul cu colaci, sau La cel bogat merge şi dracul cu colaci, se spune când ne vine ceva de unde nu speram sau când îi merge bine cuiva şi duşmanii devin prieteni. Cf. zanne, p. vi, 548, muntean, p. r. 67,155. Prinde dracul, scoate-i ochii, se spune despre un lucru imposibil. Cf. zanne, p. vi, 610.1-a pierdut dracul măsura, se spune celui înalt. id. ib. 611, cf. MUNTEAN, P. R. 139. Femeia-l judecă pe dracul şi-l scoate dator, numai femeia îi vine de hac cuiva foarte greu de convins. Cf. PANN, P. v. III, 23/24, CADE, MUNTEAN, P. R. 125. Ziua fuge de bivol şi noaptea apucă pe dracu de coarne, se spune despre cei făţarnici. Cf. ZANNE, p. I, 23, MUNTEAN, P. R. 281. Şi-a luat pe dracu după cap, adică şi-a luat soţie foarte rea. Cf. sez. m, 46. S-au dus boii dracului, se spune când cineva are o pagubă sau a pierdut orice speranţă ori când a intrat într-o încurcătură. Cf. scriban, d., udrescu, gl., zanne, p. vi, 620. Parcă dracul l-a adus, se zice de cineva care soseşte când nu trebuie. Cf. ŞEZ. in, 46. Parcă-i dracul de pe comoară, se spune despre un om urât. ib. Bărbatul să fie puţintel mai frumos decât dracul. CADE. Cum îi dracu, aşa-i şi tată-său. ZANNE, P. VI, 578. Ziua mănâncă colaci şi noaptea umblă după draci, se spune despre un om făţarnic, id. ib. 517, cf. muntean, P. R. 282. Mănâncă sfinţi şi fată (scuipă) draci, una promite şi alta face. Cf. muntean, p. r. 173. Creştin, cu crucea-n sân şi cu dracul de-a spinare sau în inimă, se spune despre un om faţamic, viclean. Cf. udrescu, gl., zanne, p. vi, 530. Cu trupul în biserică şi cu gândul la dracul, se spune despre cel faţarnic. Cf. zanne, P. VI, 486. Unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul război mai puternic, şi cel mai puternic, mai şiret etc. poate fi învins, înşelat etc. id. ib. 562. Drac încălţat, se spune despre un om rău. id. ib. 615. Drac însurat, se spune despre un lucru nevăzut, neauzit, id. ib. Şed ca doi draci împuşcaţi, se spune oamenilor care şed îmbufnaţi, învrăjbiţi. Cf. ciauşanu, v. Scoate capul ca un drac, se spune despre un copil care adoarme greu. Cf. zanne, p. vi, 630. Caută pe dracul şi nu-l găseşte, muntean, P. R. 59. Cântă dracul în casa popii. id. ib. 67. Câte cruci vei face, dracul tot la spate şade. id. ib. 68. Ce drac mai mare, mai rău şi mai fără de inimă îţi trebuie ca omul ? id. ib. 70. Celui bogat şi dracul îi leagănă copiii, id. ib. 74. Cine n-a văzut pe dracul, să se uite la tine. id. ib. 81. Cine pune cu dracul în plug, scoate boii fără coame. id. ib. 82. Cu lăutari şi cu masă Aduci pe dracu în casă. id. ib. 91. De dorul bogatului Luai fata dracului, id. ib. 106. De frica lui Dumnezeu, dracul a început a face fântâni şi poduri. id. ib. De muiere rea şi dracul fuge de ea. id. ib. Din banii drepţi ia dracul pe jumătate, iar cei strâmbi îi ia cu stăpân cu tot. id. ib. 110. Dracu alb mănâncă pe cel negru. id. ib. 113. Dracul îşi ţine capul în poalele mă-sii şi cu coada răstoarnă carele, id. ib. Dracul toate ar vrea să fie, numai ucenic nu. id. ib. Dracul şade şi în vârful acului, id. ib. Dracului nu-i pasă dacă faci una sau mai multe cruci. id. ib. Dracu zace în inima prostului, id. ib. Dumnezeu cu mila şi dracul cu pielea, id. ib. 114. Dumnezeu face casa, dracu aduce musafirii, id. ib. E bine să fii stângaci ca să împuşti pe dracu. id. ib. 117. Femeia a îmbătrânit pe dracu cu descreţirea unui fir de păr. id. ib. 124. Femeii nici dracu nu-i vine de hac. id. ib. 125. Gândurile muierii sunt răshirate ca coada dracului, id. ib. 132. Heba-i omul cât gardul, Dar minte la dracul, id. ib. 136. Iese dracul dintr-o bortă, c-un papuc şi c-o ciubotă, id. ib. 141. în cuibul celui smerit dracul s-a pus la clocit. id. ib. 146. In inima omului tăcut stă draculascuns. id. ib. 147. Joacă până îţi trage cu arcul, Să nu te căieşti ca dracul, id. ib. 152. Mărunţel ca macu, Dar iute ca dracu. id. ib. 173. N-a rupt dracul degeaba opincile până i-a adunat, id. ib. 179. Norocul dracului în casa popii. id. ib. 184. Nu lăsa pe dracu să piară, că nu te lasă să trăieşti, id. ib. 188. Nu se fură tămâie de la dracu. id. ib. 191. Nu-ţi băga-n cârd cu dracul, id. ib. 193. Omul sărac e pui de drac. id. ib. 202. Pe dracu la cruce, nu-l poţi duce. id. ib. 213. Pe faţă sfinţi, pe ascuns draci cumpliţi, id. ib. Pe omul rău nici dracul nu-l vrea. id. ib. 214. Puiu, chiar de drac, şi tot e frumos, id. ib. 219. S-a pricopsit ca dracu-n spini. id. ib. 227. S-a spânzurat ca dracu-n cânepă, id. ib. Să crezi în Dumnezeu, dar nici pe dracul să nu-l uiţi. id. ib. 228. Se scarpină dracul în deal şi trăsneşte păduchele în vale. id. ib. 234. S-o suit dracu pe casă. id. ib. 236. Şi-a găsit dracu capacu. id. ib. 240. Şi dracu pare frumos când e tânăr. id. ib. 242. Şi dracul se satură tot cu aceeaşi bortă. id. ib. Trăiesc ca fraţii şi se iubesc ca dracii, id. ib. 253. Trăieşte ca dracu-n apă mică. id. ib. Umblă de crezi că dracu-l poartă, id. ib. 259. Unde e femeia e şi dracul, id. ib. 261. Unul trage la dracu şi altul la tată-său. id. ib. 267. Vrabia e tot pui, dar numai 10713 DRAC - 1404 - DRAC dracul o ştie de când îi. id. ib. 277. Zestrea toate le astupă, Ea şi pe dracu-l pupă. id. ib. 280. Ziua se arată sfântă şi noaptea ţine pe dracul în braţe. id. ib. 282. Când ţi se pune dracul pe ţundră, trebuie au s-o tai, au să i-o Laşi. id. ib. 285. Caută să ţii şi dracului lumina câteodată, id. ib. 286. Dracului la crâşmă-i place, că la biserică n-are ce face. id. ib. 289 Şi-a uitat Dumnezeu de el, numai dracu-l mai ţine în slavă. id. ib. 296. <> (Ca termen de comparaţie) Unde aflau relaţii străvechi, bazate pe absoluta bună credinţă reciprocă, îşi băgau coada de capră ca dracu. EMINESCU, O. XII, 490. Iar când nu eşti rumenită, Eşti ca dracul de urâtă. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 440. E zbârcită şi pierită Ca şi dracul de urâtă. BIBICESCU, P. P. 209, cf. ALRl 7.86. <> (Glumeţ) Unii secerau, alţii legau snopi, alţii făceau clăi... mă rog, claca dracului era. CREANGĂ, P. 158. O (în descântece) Piei, drace, în pustiu, în întuneric! BRĂESCU, O. A. I, 19. Ieşi, Isdate, Ieşi, drace, Ieşi, întunecatule! ŞEZ. iii, 196. (în imprecaţii şi ameninţări, în legătură cu verbe ca „a lua”, „a fi”, „a se duce” etc.) Acest răposat, de au greşit ceva împrotiva dragostei frăţeşti, au cu fapta, au cu cuvântul, de ... v-au suduit, sau v-au blăstămat zicând: Du-te la dracu ..., iubiţilor săi fraţi şi surori, se roagă să-l ertaţi. MAIOR, S. I, 57. Al dracului să fii cu tot neamul tău, în vecii vecilor. CREANGĂ, P. 221. Acum vino ...la masă cu noi, ş-apoi te poţi duce la dracu cu toate gebele tale. HOGAŞ, M. N. 9. Să-l ia dracul. CADE. Ducă-se dracului, id. ib. Dă-te jos de-acolo, măi băiete, că-mi dărâmi portiţa, fire-ai al dracului! REBREANU, R. I, 146. Bată-te Dumnezeu să te bată şi te-ar lua dracul şi n-ai mai ajunge, sadoveanu, O. X, 310. Lua-te-ar dracu! SCRIBAN, D. Nu blestema, babo, că te ia mama dracului! PAS. z. I, 51. Du-te la dracul (sau dracului)! DL. Fir-ai a dracului cu ţâţa ta, zbieră unul din ciobani, preda, î. 144. Harnică-i nevasta mea, Harnică-i, dracu s-o ia! C-avem cânepă de vară Ş-o mâncă focul pe-afară! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 457. Fire-ai al dracului, azi şi mâine. CIAUŞANU, V. îţi arăt eu pe dracul (unde şade)! id. ib. Vezi tu pe dracu (unde şade)! id. ib. Vrednică-i nevasta mea, Vrednică-i, dracul s-o ia! FOLC. MOLD. I, 166. <> (Cu nuanţă de imprecaţie atenuată) Să mă ia dracul, dacă ... CADE. Să fiu al dracului dacă înţeleg, sadoveanu, O. XXI, 330. Să-l ia dracu de bagaj! GALAN, z. R. 132. Nea Tudose, să fiu al dracu! preda, M. I, 31. O (în propoziţii interogative sau exclamative, exprimă reproş, supărare, indignare, nedumerire, surpriză, mirare, uimire etc.) Ce dracul de obiceaiu iaste acesta, carele pentru puţină slavă să răsipesc cetăţ şi omor de atăţea biruiţ? (a. 1703). FN 122. Ce dracu de om e ăsta? HELIADE, AMF. 12/24. Cine dracu te-a adus cu astfel de basne ca să ne supări pe toţi? GORJAN, H. IV, 161/2. Ce dracu cauţi aice? NEGRUZZI, S. I, 88. 100 de fr[anei] am pe lună; din ce dracu să plec? EMINESCU, O. XIv, 194. Unde dracu să fie? CADE. Pe unde dracu a putut să plece? id. ib. Cui dracu să-i treacă prin gând? id. ib. Cine dracu l-a adus încoace? id. ib. Pe cine dracu să trimit? id. ib. Măi! gândesc eu, ce dracul au de gând să facă? sadoveanu, O. i, 598. Cum dracu, bre! id. ib. 608. Când dracu ai să te măriţi, ciuma lumii? id. ib. III, 376. Cine dracu are să se mai uite la tine? id. ib. Ce dracu ai, măi, de ţipi aşa? SCRIBAN, D. De unde dracu vii ? id. ib. Unde dracu te duci? id. ib. Unde dracul am mai auzit eu despre doi corbi? CAMILAR, N. I, 126. Dragostea sacă, cui dracu să-i placă. MUNTEAN, P. R. 113. (în construcţii cu verbul „a şti”, rar, „a asculta”, exprimă nedumerirea, nesiguranţa, imposibilitatea de a preciza sau de a explica ceva) Se una, - dracu ştie, cu interes ori aşa numai la portret. EMINESCU, N. 37. Nu ne-am putut odihni din pricina rusului celuia. Dracul ştie ce are. CREANGĂ, P. 304. S-a dus ... dracul ştie-ncotro. CARAGIALE, O. IV, 163. Ce a văzut la dumneata, dracul ştie. M. I. CARAGIALE, C. 131. O dihanie de lup, pripăşit, dracul ştie de unde prin zăvoaiele din văi. SADOVEANU, O. I, 470. Avea doi cai buni, dracu ştie de ce i-a vândut. PREDA, D. 125. Cine o să câştige? Dracu ştie! FLACARA, 1975, nr. 40, 21. Măi bădiţă, pentru tine Multe dau cu lemnu-n mine, Multe dau şi mulţi mă-nfruntă, Dar cine dracu-i ascultă! JARNÎK - BARSEANU, D. 69. (Cu topica inversată) Mândră, pe obrazul tău Rumenele-s de-un slot rău, Da şti dracu cum le-ai. pus, Că pe nas nu. ţ-o ajuns Şi ii-o rămas nasul gol Cât o muche de topor. id. ib. 441. ■<> (Ca determinant în genitiv, adesea glumeţ, imprimă substantivului pe care-1 determină un sens peiorativ, injurios, dispreţuitor) Şi tu ţii cu muierea dracului. MILLE, V. P. 123. Ei, comedia dracului! SCRIBAN, D. Hi! gloaba dracului! dl. <> (Ca element stilistic exprimă reproşul, indignarea) Dracul mă punea să-mi bat capul cu gramatica ? CREANGĂ, a. 114. Rea bucată-i dragostea: Cine prinde-a o gusta, ... M-a pus dracu şi-am gustat-o, Ş-am bolitpân-am uitat-o. JARNÎK — bârseanu, d. 8. \> (în formule impersonale) Ei, să fie al dracului, pe ce stradă, nene'? c. PETRESCU, I. II, 171. Prunoiu zice că alde Brigman e bun de magazioner. - Draci! Brigman şi magazioner! preda, D. 92. <> (în construcţii care sugerează lipsa de interes, indiferenţa vorbitorului faţă de cineva sau de ceva) Dracu să-l ştie! <> (La jocurile de copii) Cuvânt dintr-o formulă de eliminare. Scoate, drace, ce-ai furat Că t.e duc la spânzurat. F i g. Iar Dumnezeul, românilor? A fugit din bisericile pustii şi din inimele ciumate şi în locu-i a intrat dracul negrei specule, al luxului şi al desfrâul ui. EMINESCU, O. XII. 409. <> De-a dracu-n cânepă = numele unui joc de copii, pamfile, j. ii, 65. ^Loc.adj.şi adv.Al dracului (de ...) formează expresii cu nuanţe superlative: a) foarte tare, foarte mult, foarte rău, peste măsură (de...), grozav (de...). Boala urâtului, care-i boala cea mai a dracului din lume. ALECSANDRI, T. I, 107. Mie, ce să-ţi spui? mi-e frică al dracului. CARAGIALE, O. I, 200. Un frig al dracului. DDRF. Bâr! frig al dracului! DELAVRANCEA, o. ii, 172. S-a lăsat ceaţa, s-o tai. cu degetul şi-i frig al dracului! SĂM. I, 230. Bate venitul mai a dracului. TDRG. Străinul îi păru al dracului de treaz.. AGÎRBICEANU, S. 250. O vreme a dracului. CADE. Drumul ăsta e lung al dracului. CAMIL PETRESCU. U. N. 131. Trebuie să te obosească al dracului. BRĂESCU, O. a. i, 24. Să ştiţi că aşa-s eu, mă înduioşez al dracului. SADOVEANU, O. i, 124. Apa frige al dracului. SCRIBAN, D. Ninge al dracului... mi-a intrat zăpadă şi-n gură. CĂLINESCU, E. O. II, 239. Efrig al dracului la tine. beniuc. m. c. 1, 342. Primejdia are să fie ... a dracului de grea. CAMILAR, N. I, 247. Mă, al dracului metru cub, mare mai e! PREDA, D. 124. Să ai de-a face cu o rocă afurisită, a dracu de fisurată, flacăra, 1975, nr. 42, 7; b) afurisit, incomod, care dă de furcă. în lume veţi avea dosadă şi multă ispită a dracului. CORESl, T. EV. 84. Din ce-i mai rău, mai negru, natura îl încheagă, S-arunce o-ntrupare a dracului pe lume. Lui Belzebut bătrânul sau a lui Antichris. EMINESCU, O. vin, 138. /I dracului treabă! Uite, ce blândă mi-a ieşit pe trup. CREANGĂ, p. 226. Ai dracului de câni, grăi Lică. SLAVICI, O. I, 127. Poziţia e cam a dracului. CAMIL PETRESCU, U. N. 281. Zice Zdreanţă-n gândul lui: S-a făcut a dracului! ARGHEZI, s. IV, 131. Fugea şchiopătând după nişte ale dracului de vaci, PREDA, I. 16. Oricât ar fi bolovanul de-al dracului, ... trebuie însă să-i găseşti punctul slab. flacăra, 1975. nr. 47, 7. Lele Ioană, a dracului eşti! De cefocu nu iubeşti? mat. folk. 260. Fete ca-n Şerbaia nu-s. Că-s făcute pe măsură Şi-s a dracului de gură. FOLC. TRANSILV. I, 62; c) energic, capabil, descurcăreţ. S-au conformat întru totul dictonului: mici, dar ai dracului. FLACĂRA, 1975, nr. 42, 10; d) (cu nuanţă admirativă) straşnic (3), extraordinar. Ha, ha, ha! A dracului franţuz! ALECSANDRI, T. I, 221. Poporenii la început dau din cap şi zic că e al dracului popa, EMINESCU, o. x, 37. Al dracului băiet! Parcă eşti cel de pe comoară, măi, de ştii. toate cele! CREANGĂ, P. 179. Să se ia la harţă cu Mucius, al dracului băiat. MILLE, v. P. 211. Era o femeie al dracului de frumoasă. HOGAŞ, DR. n, 2. Titu ... murmură ... : — Al dracului mai eşti, măi Ioane! REBREANU, I. 169. Al dracului ... straşnic tip. camil petrescu, u. n. 234. A dracului femeie! BRĂESCU, V. 27. A dracului babă! mormăi minunat Toader. SADOVEANU, O. l, 564. Vezi, al dracui logofăt, Aseară trecu prin foc Şi-i cu mândra-acum p-un loc Şi se sărută de foc! MAT. FOLK. 434; e) lipsit de omenie, (foarte) rău; păcătos (1), aprig. Vezi, jupâneşică ... câtu-i de-a dracului lumea asta? CREANGĂ, P. 127. Ai să vezi şi dumneata al dracului ce e. De ce-i zice lui „Titircă Inimă Rea”? CARAGIALE, O. I, 80. Cine-a mai văzut aşa slugă a dracului! 10713 drac - 1405 - DRAC AGÎRBICEANU, S. 477, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Puteai să fii, dragă prietine, mai al dracului, dacă spuneai simplu:... Luca Stroescu nu se gândeşte la nimic! sadoveanu, O. I, 120. Ai dracului oameni. Să-ţi fie rudă şi s-o faci servitoare. CĂLINESCU, E. O. n, 27. Şi-acum face nazuri, al dracului turc. tudoran, p. 121, cf. dl. Toderici e al dracului şi s-ar putea s-o păţească cu el. PREDA, M. 99. Ştia să fie şi al dracului, id. I. 157. N-a fi el mai al dracului decât mine. barbu, G. 346. Ce gură spartă are şi cât de al dracului e. flacăra, 1975, nr. 44, 21, cf. DEX, ALR SN v h 1 250/514. A dracului e lumea asta. ZANNE, P. VI, 628. îi crapă pielea de al dracului ce-i. MUNTEAN, P. R. 143. Dat dracului = (cu valoare de superlativ) grozav, extraordinar, frumos. E dat dracului, camil petrescu, u. n. 232. E dată dracului moldoveanca. BRĂESCU, O. A. I, 41. Ochii ca mura, şerpeşti şi daţi dracului, lesnea, vers. 233, cf. udrescu, gl. în draci = a) foarte mult, în cantitate mare. Nu mi se mai întâmplase să văd la el o asemenea năbădăioasă veselie, deschisă şi bujfă în draci. M. I. CARAGIALE, C. 115. A băut în draci. SCRIBAN, D. Se fuma în draci. barbu, G. 225; b) îndeaproape, cu mare atenţie. Supraveghează în draci pe toţi oamenii, popa, V. 191. -O E x p r. A fi dracul gol (sau împieliţat, în picioare, curat ori, regional, pe uscat sau parcă-i dracul pe uscat) = a) a fi rău, afurisit, viclean, întruchipând toate însuşirile negative. Cf. lb. Slujitorul Domnului este dracul împieliţat. NEGRUZZI, S. I, 235. Când e-ndârjit rumânu păfămeia lui îi zice ... dracu împieliţat. JIPESCU, O. 56. Să te fereşti de omul roş, căci e liştai dracul în picioare. CREANGĂ, P. 263, cf. CADE. Asta e dracul curat, care-a îndrăznit să spurce sfântul altar! GALACTION, o., cf. SCRIBAN, d., dl, dex. E dracu pe uscat, ciauşanu, gl. 84, cf. udrescu, gl., com. din piatra-neamţ, zanne, p. vi, 616; b) a fi şmecher (1), isteţ, poznaş (4). Dar şi copiii oamenilor sunt draci goi. pann, p. v. II, 122/4, cf. DDRF, CANDREA, F. 113, CADE, IORDAN, STIL. 33, DL, DEX, UDRESCU, GL. Eşti un drac împieliţat! ROMÂNUL GLUMEŢ, 48, cf. ZANNE, p. VI, 616; c) a fi urât2 (II1). Cf. cade, scriban, d., zanne, p. vi, 616. Om al (sau omul) dracului = om foarte rău, păcătos (1). Oamenii... ziceau câteodată: „Popa e omul draculuiSLAVICI, O. I, 63. De omul dracului să dai şi să scapi. SPIRESCU, L. 43, cf. CADE, SCRIBAN, D. E un om al dracului. TUDORAN, P. 59, cf. DL. Asta e om al dracului, barbu, G. 40, cf. dex. A fugi (sau a se feri, a se teme) ca dracul de tămâie (ori, rar, de scăldătoare) sau a se teme (de ceva) ca de dracul = a fugi sau a se feri de cineva sau de ceva care i-ar putea produce un rău; a-i fi frică de ceva, a se teme1 (1). Fugi ca dracul de tămâie. NEGRUZZI, S. I, 249. Măriuca să te fereşti de minciunile flăcăilor ca dracu de tămâie! alecsandri, t. i, 260. Pungaşul care trăieşte înşelând pe alţii, desfrânatul care fuge de lucru ca dracul de tămâie vor râde de tine daca le vei da sfatul să muncească.. EMINESCU, O. XIII, 145. Ştiam c-o să vie jivina, că nu dase încă-n putrezeală hoitu, să fugă de el ca dracu de tămâie. LUNGI ANU, CL. 50, cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DEX, ŞEZ. III, 46, ZANNE, P. VI, 613, MUNTEAN, P. R. 130. A se uita (la cineva) ca la dracul (sau ca dracul la popă = a privi (pe cineva) cu răutate, cu duşmănie, a se uita urât (la cineva). Cf. i. cr. iv, 123, zanne, p. vi, 611. (E) tot un drac = e totuna, e acelaşi lucru. Şi coada şi codiţa şi cinstitul tot un drac. heliade, O. I, 133. Unul şi altul, tot un drac. PANN, P. V. I, 88/8. Cer, mare, tot un drac! tudoran, p. 136, cf. dl, dex, zanne, p. vi, 630. A avea (sau a fi cu) draci ori plin de draci sau a avea pe dracul în el (sau într-însul) = a) a fi rău dispus, enervat, furios, a căuta să facă rele. Cf. baronzi, l. 70. Da ştii c-ai chitit-o bine, măi Chirică? Tot cu draci eşti tu. CREANGĂ, p. 163. Unul suduie şi altul plin de draci ...se descarcă de năcazuri. CONTEMPORANUL, in, 252. Eplin de draci. cade. Sora asta a noastră are glas blând, dar ştie să poruncească. Are în ea draci. SADOVEANU, O. XXI, 449. N-am răbdare ... parcă am draci. BENIUC, M. c. i, 237, cf. zanne, p. vi, 617; b) energic, plin de viaţă, neastâmpărat (2), vioi (1). Era bine făcută, ştia să se îmbrace, să se desbrace şi avea draci! TEODORE ANU, M. II, 412. Era tot voinică şi cu draci. BARBU, G. 118, cf. ZANNE, P. VI, 617. (F i g.) Eu mă prinz că jocul ăsta are pe dracul într-însul. FILIMON, O. I, 182. Fire-ai al ciorilor de lemn ... parcă ai draci de nu te aprinzi! VISSARION, î. 67, cf. DL, DEX. A intra (sau parcă a intrat) dracul (sau toţi dracii) în cineva, se spune despre cel aprig la mânie (sau la treabă), agitat, furios sau cu o energie inepuizabilă. într-un nor de colb ... Caii alerga ca şi când ar fi intrat dracul într-înşii. ALECSANDRI, în DL, cf. CADE. Au intrat dracii în ăsta. BARBU, Ş. N. 125. Au intrat în mine toţi dracii. CIAUŞANU, GL., cf. zanne, P. vi, 618. A băga în draci (sau în toţi dracii) pe cineva = a) a intimida, a ameninţa pe cineva, a face pe cineva să depună toate eforturile (de frică). Cf. dl; b) (regional) a zori (1), a iuţi. Cf. cade, scriban, d., dl, dex, udrescu, gl., zanne, p. vi, 618. Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicaţie logică a unei situaţii încurcate sau când se bănuieşte o cauză ascunsă, greu de găsit. Aici încă trebuie să fie un drac la mijloc, zise Gerilă. creangă, P. 266. Trebuie să fie un drac la mijloc. HOGAŞ, DR. I, 2. Aici tot trebuie să fie un drac la mijloc! sadoveanu, O. x, 312, cf. dl, dex. Şi-a băgat (sau şi-a amestecat, şi-a vârât) dracul coada între ei (sau la mijloc), se spune când o situaţie care părea clară se complică dintr-o dată, capătă o evoluţie neaşteptată, se tulbură liniştea, bună înţelegerea între oameni. Treaba se strică fiindcă şi-a băgat dracul coada la mijloc, pamfile, D. 6, cf. cade, dl, dex. (Cu inversarea termenilor construcţiei) Dracul însă care-n casnici coada-şi vâră şi face să-nceapă-ntre ei gâră-mâră. pamfile, d. 18. Aici şi-ci amestecat coada un drac. c. petrescu, R. dr. 127. A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu; a nu izbuti într-o afacere. Cf. cade, scriban, d. Vorbea cu dispreţ despre cutare că trage pe dracu de coadă, pas, z. i, 85, cf. dex, zanne, p. vi, 605. A căuta pe dracul (şi a nu-l găsi) sau pe dracul a căutat, pe dracul l-a găsit = a intra singur într-o încurcătură, a-şi provoca singur neplăceri. Cf. pann, ap. ZANNE, P. VI, 590. Femeii când i-i bine, caută pe dracu. SEVASTOS, ap. TDRG, cf. CADE, DL, DEX. Caută pe dracu şi nu-l găseşte. MUNTEAN, P. R. 59. A da de (sau peste) dracul sau a vedea (sau, rar, a-şi găsi) pe dracul = a-şi găsi beleaua, a intra într-o încurcătură, a o păţi (v. păţi 2); a primi răsplata pentru o faptă rea. Apoi cearcă, de vrei să vezi pe dracu! ALECSANDRI, T. i, 38. A să treacă prin strâmtori, prin păduri, unde ş-ar putea găsi pe dracul, id., ap. TDRG. Ştiu că ar vedea pe dracul! EMINESCU, N. 43. Mi se pare că noi avem să dăm peste dracul! CREANGĂ, P. 158. Ai să dai peste dracu într-o zi. DDRF. Ptiu, ducă-se pe pustii, să dau de dracu chiar pe drumul drept. SĂM. II, 191. Acum a dat de dracu 7 AGÎRBICEANU, S. 146. Ori vreţi să dau de dracu din pricina voastră? rebreanu, p. s. 12, cf. cade. Tu vrei să dai de dracu cu orice preţ! sadoveanu, O. iii, 115. S-ar putea să dai de dracu. BENIUC, M. C. I, 407. E de rău, tovarăşă Sterian, am dat de dracu. preda, r. 199, cf. zanne, p. vi, 623. A scăpa (sau a fugi) de dracul şi a da peste tată-său sau a ajunge de la dracul la tată-său = a ajunge din rău în mai rău, într-o situaţie şi mai rea decât cea anterioară. Na! c-am scăpat de dracul şi-am dat peste tată-său! CREANGĂ, P. 43, cf. DDRF, TDRG, SCRIBAN, D., DL, UDRESCU, GL., ZANNE, p. vi, 576. A cere pe dracul şi pe tată-său (sau cere cât dracul pe tată-său) = a cere un preţ exorbitant pentru un lucru de vânzare. Cf. cade, scriban, D., dl, dex. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracul) sau la toţi dracii sau (regional) a da la o mie ori la cinci mii de draci = a adresa cuvinte injurioase la adresa cuiva; a ocărî (1), a înjura, a drăcui. Afară dintr-aceaste porunci să întreabe duhovnicul pre cel ce să ispoveduiaşte şi alte ale lui păcate, ... adecă, de va fi hulit la Dumnezeu sau la sfinţi... sau de va fi dat dracului pre cineva. ANTIM, o. 359. Făcându-mi loc printre dame... călcând pe bătăturile moşnegilor care mă da la toţi draci..., am alergat la celalalt capăt al galeriei. NEGRUZZI, S. I, 38. Am s-o dau dracului de pomană, soi rău ce este. CREANGĂ, p. 174. Da dă-l dracului cu tot neamul lui! REBREANU, I. 107. Ei, dar dă-o dracului, zise Const[ant.in] Grigorescu. LOVINESCU, C. X, 79. Dă-l dracului, ...că are patruzeci de ani bătuţi. CAMIL PETRESCU, U. N. 246. Sudui: - Da-v-aş dracului! sadoveanu, o. i, 488, cf. dl, dex, ciauşanu, v. A face pe dracul în 10713 DRAC -1406- DRAC patru (sau, rai*, în zece) = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele, a depune toate eforturile (pentru a duce la îndeplinire). Măcar fă pe dracul în patru ..., dar numaidecât să-mi aduci pielea cerbului. CREANGĂ, p. 218. Făcu pe dracul în patru şi se urcă deasupra muntelui. ISPIRESCU, L. 195. Porunci, încruntat, să facă pe dracul în zece ca să-i aducă de unde o şti calul. SĂM. V, 75, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Dacă poţi, fă pe dracul în patru şi intră la Block. STANCU, R. A. I, 280. Să facă datornicul pe dracul în patru şi s-aducă de prin vecini câţiva lei. pas, Z. I, 153. Fă pe dracu-n patru şi nu veni! BENIUC, M. c. I, 247, cf. DL, DEX, ZANNE, P. VI, 627. A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (1) (pe cineva), a renunţa definitiv (la cineva sau la ceva), a nu se mai interesa (de cineva sau de ceva). Lasă-i la dracul pe neşte blestemaţi ca aceştia! (a. 1790). IORGA, A. R. G. 88. Mi-i groază de tot ce poate fi capabil acest om, dar... să-l lăsăm dracului. EMINESCU, O. XIV, 636. Ori vorbeşti cu mine pe faţă, ori mă laşi dracului. SLAVICI, O. I, 144. Lasă-l dracului pe neamţul acela! id. ib. II, 59. Moşul întreabă: - Tu cui dai, babo, banii? - Eu îi dau dracului, răspunse baba. PAMFILE, COM. 34. Eu zic să-i dai dracului pe toţi, Ionică. REBREANU, 1.149, cf. CADE. Mai lasă-le dracului, damele alea. CAMIL PETRESCU, u. N. 215. Dă-l dracului de tutun şi ia de aici o ţigare. C. PETRESCU, C. V. 54, cf. SCRIBAN, D. Ascultă-mă, te treci cu firea. Mai dă-o dracului de datorie! ARGHEZI, s. XI, 63, cf. DL. Dă-l dracului, şi vezi-ţi de drum. flacăra, 1975, nr. 41,22, cf. dex. A se duce dracului (sau la dracul) = (adesea în imprecaţii) a se duce fără să se mai întoarcă, a se irosi fară rost, a se pierde (3). Banii Domniei Tale nu s-au dus la dracu, ci în pungă la mine. felimon, o. i, 182, cf. SCRIBAN, d. Tinereţă, studii, se duseră toate dracului. CAMILAR, N. I, 32, cf. dl, dex, zanne, p. m, 232. A-l lua dracul (sau dracii ori mama dracului) = a) a i se întâmpla ceva neplăcut, a o păţi (v. p ă ţ i 2). Cf. zanne, p. vi, 619; b) a muri (1). Aşa îi ia dracu totdeauna, la repetiţiile moldoveneşti, pr. dram. 185. Nu l-au mâncat nici lupii, nu l-au luat nici dracii, vissarion, B. 56. îl flocăie Lotru de-l ia dracu! LĂNCRĂNJAN, C. ii, 392. Frecai şi ştergeai la ele până te lua dracu! flacăra, 1975, nr. 44, 22, cf. dex. L-a luat dracu sau benga. şez. iii, 114, cf. zanne, P. VI, 619. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos; a nu suferi niciun neajuns, nicio durere sau boală. La vânătoare, după câteva ceasuri de umblat, mănânc şi pietre şi n-am nici pe dracu. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 155. Se rupeau ciomegele în spinarea şi în ceafa lui şi el n-avea nici pe dracu. CAMIL PETRESCU, O. II, 590, cf. DAVIDOGLU, M. 25, DL, DEX. La dracul în praznic sau la mama dracului ori unde şi-a înţărcat dracul copiii, ori unde şi-a spart dracul opincile sau unde şi-a pierdut dracul potcoavele = foarte departe, într-un loc neprecizat, îndepărtat, pe care nu-1 cunoaşte nimeni. Cf. baronzi, l. 47. Vă duc ...şi până la dracu-n praznic. ALECSANDRI, T. I, 398. Pita lui vodă nu-i tocmai mare în Ţara Românească. Mai drumuri de fier pe unde şi-a-nţărcat dracu copiii, mai poduri pe uscat ...au împuţinat rău de tot pita lui Vodă. EMINESCU, O. X, 166. Pe unde a înţărcat dracul copiii. ISPIRESCU, L. 11, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Rău O făcut Ion că s-o potrivit altora şi te-o trimes pe la Huşi, pe unde o înţărcat dracu copiii. MIRONESCU, S. 78. Stă tocmai la dracu-n praznic, camil PETRESCU, P. 257, cf. SCRIBAN, D. La asemenea drumuri... s-ar putea să nimereşti la dracu-n praznic. TUDORAN, P. 250, cf. DL. Să plece la mama dracului, nici el nu ştie unde. PREDA, I. 71. Nu e lumină aici, e întuneric, că soarele e tocmai la dracu în praznic. SORESCU, U. 58, cf. dex, şez. m, 46, com. din piatra-neamţ, românul glumeţ, 4, zanne, p. vi, 627. A albi (sau a înălbi ori a îmbătrâni, a înţărca şi) pe dracul, se spune despre o femeie rea, şireată, vicleană, cu comportări care întrec răbdarea. Cf. tdrg, pamfile, d. 87, cade. Plesnise diavolul de necaz, după ce albise ...şi se mântuiseră creştinii de Sarsailă Şi aşa femeia a-nălbit pe dracu. RĂDULESCU-CODIN, î. 206, cf. UDRESCU, GL. Asta-i Neaga care a albit (sau înţărcat) pe dracu. zanne, p. vi, 223, cf. muntean, p. r. 40. (Prin lărgirea sensului) Stăpâna acestei slujnice era viespea care înălbise pe dracul. creangă, p. 96. A-şi face pomană cu dracul = a face bine celui care nu merită. Cf. zanne, p. vi, 604. A fi crescut în buruienile dracului = (despre oameni) prost crescut, gâlcevitor. id. ib. 620. Fă-te frate (sau tovarăş ori prieten şi) cu dracul până treci puntea = a se alia chiar cu un duşman până trece primejdia, a face un compromis. Cf. tdrg. Să te faci frate cu dracu până treci puntea. BENIUC, M. C. 1,432, cf. DL. Te faci frate cu dracul până treci puntea, barbu, ş. n. ii, 111, cf. zanne, P. vi, 583. (Cu inversarea termenilor construcţiei) Până treci puntea, te faci frate şi cu dracu! LĂNCRĂNJAN, C. III, 112. (Cu parafrazarea expresiei) Ia pe dracul în braţe până treci gârla. MUNTEAN, P. R. 139. Sai şi în spatele dracului până vei trece gârla. id. ib. 226. A-l apuca (sau a-i veni toţi) dracii a) se spune despre oamenii îndărătnici. Cf. zanne, vi, 619; b) se spune despre cei care se înfurie. Cf. ddrf. îl apucau şi pe Matei dracii. BARBU, G. 367, cf. zanne, p. vi, 619. A vârî pe dracul în (cămaşă) sau în sân, se spune când faci bine cuiva, care, drept răsplată, îţi face rău. Cf. zanne, p. vi, 625, muntean, p. R. 27. (Regional) A sta (sau a şedea) ca dracul în cânepă = a) a fi supărat. Cf. zanne, p. vi, 609; b) a sta ascuns, pitit, cu frica-n sân. Cf. udrescu, gl. A fi jucat la nunta dracului, se spune despre un om rău. Cf. zanne, p. vi, 601, muntean, p. r. 22. A da mâna cu dracul = a se îmbogăţi. Cf. zanne, p. vi, 622. A juca dracul în inima cuiva = a se gândi tot la rele. id. ib. 598. A avea pe dracul (în tine) = a fi nebun. Şi copiii şi muierile, toţi râd de mine că eu am pe dracu, aşa zic ei. vlasiu, a. p. 13, cf. scriban, d. A avea pe dracul în pungă = a fi sărac, a nu avea niciun ban. Cf. ddrf, zanne, p. vi, 607. A fi cu gândul dracului = a fi cu gânduri rele, viclene. Cf. zanne, p. vi, 623. A fi ca dracul a) a fi urât. id. ib. 616; b) a fi viclean, id. ib. A fi însurat cu dracul = a avea o nevastă rea. Cf. id. ib. 622. A se duce dracului pomană = a se duce şi a nu se mai întoarce, a se prăpădi (3). id. ib. 604. A avea o coastă de drac = a avea gânduri rele. id. ib. 631. Chiar şi cea mai bună între femei, tot are o coastă de drac într-însa. muntean, P. R. 76. (Cu parafrazarea expresiei) Feţişoara asta are trei coaste de drac într-însa. CREANGĂ, P. 164. A fi plin de (sau cu) draci = a fi furios, enervat. Unul suduie şi altul plin de draci ...Se descarcă de năcazuri. CONTEMPORANUL, III, 252. E plin de draci. cade. A tăia dracului bureţi = anu face nimic, a sta degeaba. Cf. zanne, p. vi, 622. A da (pe cineva) în burduful dracului = a nu se mai îngriji de cineva. Şi aşa, de la o vreme şi babele şi prietenii, lehămetindu-se, l-au dat în burduful dracului şi l-au lăsat pe seama lui. creangă, o. 57, cf. zanne, p. vi, 604. Nici dracul nu-1 ştie, se spune despre un om ascuns şi viclean. Cf. zanne, p. vi, 629. A umbla după dracul = a-şi căuta singur beleaua, id. ib. 591. A fi naţia dracului = a fi om răutăcios, cu deprinderi rele. id. ib. 220. Ştie pe dracul = a nu şti nimic. Se pare că ştie bine engleza. - Ştie pe dracu! A crăpa dracului un ochi, se spune când îţi vine să faci o faptă rea şi nu o faci. Cf. baronzi, l. 47, zanne, p. vi, 621. Uns cu unsoare de drac, se spune despre un om rău, despre un răufăcător. Cf. zanne, p. vi, 623. Parcă-i scapără dracu-n fălci, se spune despre un om foarte slab. Cf. zanne, p. vi, 631, muntean, p. r. 208. A fi salba dracului v. salbă1 (1). A ieşi un drac din el, se spune când un om rău devine mai bun. Cf. zanne, p. vi, 618. A crăpa un drac, se spune când vrei să faci o faptă rea şi nu o mai faci. Cf. zanne, p. vi, 621. A se face ca dracul = a) a deveni rău. Cf. ddrf; b) (regional) a se murdări. Cf. udrescu, gl. A se băga slugă la dracul = a ajunge sub comanda, sub conducerea unui om nevrednic, nepriceput. Mă băgai slugă la dracu. jarnîk - bârseanu, D. 193. A mânca din (sau la) pomana (sau la nunta) dracului, se spune în bătaie de joc celor spâni. Cf. baronzi, l. 46, şez. xi, 186, zanne, p. vi, 602. A fi cu dracul = a fi foarte abil, şiret-3, viclean. Nevasta care-i cu dracu, Ea cu cârpa-şi leagă capu, Ca să o creadă bărbatu. MÂNDRESCU, L. P. 109, cf. doine 269. Scapă din toate parcă-i... cu dracu. Com. paşca. A călca în urma dracului = a se îmbolnăvi grav. Cf. ciauşanu, gl. A spune draci uscaţi = a spune fleacuri, nimicuri, id. v. A intra dracul în ei = a se certa. Cf. 10713 drac - 1407 - DRACILĂ udrescu, GL. A fi ca dracu-n cânepă = a fi murdar peste tot. id. ib. Suceşte-i capul ca la dracul, adică pedepseşte-1 fără milă. Cf. şez. iii, 46. A scoate pe dracul din cineva = a face să se cuminţească. Ehe, scot eu pe dracu din tine, las-pe mine! UDRESCU, GL. A scăpăra draci din cineva sau parcă-i scapără dracu-n fălci = a) a fi iute, vioi, isteţ, harnic. Cf. muntean, p. r. 208; b) a iuţi, a zori pe cineva. Cf. udrescu, gl., muntean, p. r. 208. A nu fi bun nici de dracul = a nu fi bun de nimic, a nu mai putea fi folosit. S-a hodorogit butia asta; nu mai e bună nici de dracu! udrescu, gl. A se duce la dracul cu cărţi (de pace) = a pleca, a-şi pierde urma, a dispărea, id. ib. A trăi ca dracul cu popa = a nu se înţelege cu cineva. Cf. zanne, p. vi, 611. A învăţa pe dracul să dea cu puşca = a da lecţii cuiva mai priceput ca tine. Cf. udrescu, gl. A sta ca un drac trăsnit = a sta înmărmurit, prăpădit (2), pocăit, umilit (2). Stă ca un drac trăsnit, ciauşanu, gl. A ara (sau parcă a arat) dracul (mălai) cu el = a fi foarte slab. Com. din PIATRA-NEAMT. Parcă a arat dracu cu ele! CIAUŞANU, GL., cf. udrescu, gl., zanne, p. vi, 611. A avea (sau a-ţi fi) milă de dracul = a avea milă de cineva care nu merită. Cf. udrescu, gl. A-i da dracul târcoale, se spune când cineva e în primejdie sau i se întâmplă ceva rău. id. ib. A-şi sparge dracul opincile = a se isca ceartă. Las’ să-şi spargă dracul opincile... ce iese de-acolo. EMINESCU, O. vili, 148. De atunci a rămas vorba „Şi-a spart dracul opincile”. PAMFILE,D. 91, cf. udrescu, gl. A fi cineva în dracii lui = a fi în putere, sănătos (1), viguros. Cf. udrescu, gl. A nu lua pe dracul pe seamă = a nu garanta, a nu răspunde pentru cineva, id. ib. A sta dracul călare pe cineva, se spune despre cineva care e rău (A I 1), zgârcit (2), periculos, id. ib. A speria (cineva) şi pe dracul = a) a fi şiret3, intrigant, id. ib.; b) a fi isteţ, dibaci, îndemânatic, id. ib. Ştie şi pe dracul, se spune despre cineva bine informat, căruia nu-i scapă nimic, id. ib. A mânca (cineva) şi pe dracul = a mânca orice, a fi mâncăcios. id. ib. A umbla după ouă de drac = a umbla după ceva imposibil de găsit. Cf. muntean, p. R. 44. A fi poama dracului v. p o a m ă (14). Slavă Domnului şi chiot dracului, se spune când cineva a scăpat de ceva nesuferit. Cf. udrescu, gl. I-arăţi pe Dumnezeu şi el zice că e dracul, se spune când cineva nu primeşte sfaturile de bine care i se dau, rămâne refractar, încăpăţânat, id. ib. Nu te juca cu dracul - se zice când cineva face glume care pot avea urmări rele. Te joci cu dracul? id. ib. Drac să fii şi pe toate nu le ştii, se zice când cineva nu poate să dea de capăt la ceva, s-a împotmolit şi se dă bătut. id. ib. Joacă dracul pe ţurloaie, se zice când cineva pune la cale ceva rău, unelteşte contra cuiva, se bucură de răul cuiva. In casa aia joacă dracul pe ţurloaie. id. ib. La dracul (cu ceva) = formulă de dispreţ prin care se exprimă dorinţa de a renunţa la ceva, de a se lepăda de ceva. O, la dracul, puţin au lipsit să uit la ce-am venit! kotzebue, u. 4710. Nu cumva mă socoteşti Că-s chiar proastă, zău, la dracul? CONTEMPORANUL, ii, 11. Am aruncat indignat caietul meu de note la dracu. EMINESCU, O. XIV, 48. Nimic nu-nvaţă blestemaţii! Şi eu mi-am zis de-atătea ori Că dau la dracu meditaţii. IOSIF, v. 36. Câţiva zimţi, la dracul, mi se cad şi mie. ap. TDRG. Lasă-le la dracu, Doamne! JARNÎK — BÂRSEANU, D. 438. Hai la joc, genunche goale! -Las’ la dracu, că mi-i foame! FOLK. MOLD. I, 72. Lucrul dracului = situaţie dificilă, dubioasă, care creează neplăceri; poznă (1), necaz (1), scandal (3). Şi se întâmplă lucrul dracului, că până să spui o vorbă, auzii pe vornic mormăind ca un urs. DELAVRANCEA, O. II, 95. Mai ştii, lucrul dracului, să nu se întâmple să ne ia nevestele noastre pe unul drept altul! MACEDONSKI, O. II, 407, cf. TDRG. Lucrul dracului, tu femeie! AGÎRBICEANU, S. 57, cf. CADE, DL. Băutura e lucru dracului. barbu, G. 15. (Aşa) de-al dracului = a) fără niciun motiv, aşa vreau. Rup un lăstar, mai mult de-al dracului decât de foame. STANCU, D. 59, cf. DL. V-aş mai aminti, aşa de-al dracului. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 20, cf. dex. b) afurisit, rău (A I 1). Se izbeau suratele grămădindu-se unele de altele, mai mult de-a dracului ce erau, decât de frică. SADOVEANU, O. I, 593. De-al dracului ce-i! SEZ. iii, 46. De-al dracului ce-mi era, Nici păr în cap n-avea. PĂSCULESCU, L. P. 24. Pe dracul = (formulă exclamativă de negaţie) a) arată neîncrederea sau contestarea unei afirmaţii, deloc, nicidecum. îngropi talantul ... - îngrop pe dracul, părinte. EMINESCU, P. L. 98. Zice c-o iubesc. - Ba pe dracul! id. ib. 121, cf. CADE. Nu se poate apropia nimeni, să le iele? - Să le ieie? Pe dracul! SADOVEANU, O. I, 595, cf. IORDAN, STIL. 311. Poate aşa ţi l-au trimis. - Pe dracu! FLACĂRA, 1976, nr. 2, 16: b) nimic. Da' nu i se mai întâmplă nici pe dracu. SADOVEANU, O. XIII, 8 1. Bagă bine de seamă, să poţi scăpa, că de nu - mâne mâncăm pe dracul. RETEGANUL, P. iii, 51, cf. zanne, P. vi, 631. (A face) pe dracul ghem = a nu realiza nimic, a nu izbuti, a nu reuşi (2). Ei, ...făcuşi ceva? - Pă dracu ghem. BACALBAŞA, S. a. I, 106. Ce facem? ... - Pe dracu ghem! BENIUC, M. C. I, 282. Aţi prins mult peşte? ... - Am prins pe dracu ghem! PREDA, M. 19. Am făcut pe dracu ghem! M-am ales cu vremea pierdută şi cu munca de pomană. UDRESCU, GL. Al dracului ! = exclamaţie care exprimă uimire, mirare sau enervare. Mâi, ai dracului! Oare ce să fie asta ? scriban, D., cf. dl, DEX. Ptiuî drace = exclamaţie care exprimă uimire, enervare, rar, admiraţie; v. p t i u. Ptiu, drace! asta trebuie să fie scânteie din gate jele culese de Maica. CREANGA, P. 131. Ptiu! drace, ieaca în ce încurcătură am intrat! id. ib. 201. Ptiu! drace, minunaţi-vă creştinilor! SADOVEANU, O. XXI. 3 16. 2. F i g. Persoană plină de păcate, rău (A 13), crud: (cu sens atenuat) nebunatic (2), zvăpăiat (1), vioi (1). Nu era acelaşi drac zvăpăiat care îşi arunca cartea în pridvor ... şi mă prindea de gât. DELAVRANCEA, ap. TDRG. E şi drac, dare şi sfântă. MACEDONSKI, O. I, 57, cf. RESMERIŢĂ, D., DL, DEX. Mai mare drac decât dracii. ZANNE, P. vi, 601. O- (Ca epitet, precedând termenul calificat de care se leagă' prin prep. „de”) Olio, tu leică, Ce mai drac frumos de noră! COSBUC, B. 80. O ştiţi pe Ilinca, draca aia de fată. alas 13 xn, 1925, 3/3. Un drac de copil, cade, cf. scriban, d. (La vocativ, fără a se adresa cuiva anume) Haide, drace, haide! să intri tu pe strada lui Marcu Aoleriu ori Catilina, şi lasă! CARAGIALE, O. vi, 8. Şi ţi-a trimis o pungă de bani ... - De bani? ei, drace! COŞBUC, S. 135. Voiesc şi cred, iată adevărul, drace! VISSARION, B. 234. Uite, drace! Ce n-ar da alţii să scape! ARGHEZI, S. XI, 22. La şcoli, popo, La şcoli, drace, Nu la fete sub părete! JARNÎk - B ARSE ANU, D. 471. 3. C o m p u s: drac-de-mare = peşte marin de culoare cenuşie-roşiatică, cu corpul şi capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din ţepi veninoşi (Trachinus draco). Cf. CADE, DL, DEX. - PL: draci. - Lat. draco „balaur, şarpe mare”. DRĂCĂ s. f. (Bot., regional) 1. Păliur (Paliurus spinachristi). Cf. BORZA, D. 123. 2. Cătină de garduri (Lycium hamilifolium) Cf. L. rom. 1974. 54, com. din izbiceni- corabia. 3. Salcâm (1) (Robinia pseudoacacia). Cf. L. ROM. 1974, 54. -PL: ? - Din bg. flpaica. DRĂCENĂ s. f. v. dracilă. DRĂCIL s. m. v dracilă. DRACILĂ s. f. (Atestat prima dată la sfârşitul secolului al XVII-lea, în cuv. d. bătr. i, 276) 1. (Bot.) Numele mai multor plante: a) mic arbust spinos, din familia berberidacee, cu lemnul tare şi galben, cu numeroase tulpini subţiri care pornesc de la suprafaţa pământului şi se arcuiesc de la mijloc spre sol, cu frunze ovale, galben-verzui, cu gust plăcut, acrişor (folosite în medicina populară), cu fructe sub formă de boabe roşii, cultivat uneori pentru garduri vii; (regional) agriş (roşu), cătină-de-râuri, ciulin (v. c i u 1 i n), cloceni, corleş, glojdan, holeră, lemn-galben, măcriş (3) (Berberis vulgaris). 10717 DRACINĂ - 1408 - DRAG Cf. BARONZI, L., CONV. LIT. III, 99, BRANDZA, D. 1, DAMÉ, T. 187, ŞÁINEANU2, BIANU D. S., TDRG, RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL., CADE, SIMIONESCU, FL. 172, VOICULESCU, L. 11, ENC. AGR. n, 344, SCRIBAN, D., ltr2, dl, borza, D. 29, der, L. rom. 1974, 54, dex; b) (regional) holeră (.Xanthium spinosum). Cf. bianu d. s., panţu, pl., borza, d. 187, H I 129, n 289, cătană, b. 27; c) (regional) cătină de garduri (.Lyciiim halimifolium). Să pisezi o ocă zahar, apoi să zdrobeşti dracină în piuliţă de marmură. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 65/17. în Bavaria am văzut mulţime de dracină, crescând sălbatecă şi nelucrată de oameni. KOGĂLNICEANU, s. 14. Pentru a face gard viu trebuie a alege a planta un copăcel cu spini, precum este salcâmul..., dracila. I. IONESCU, M. 331. Să lăsau în voia apei, înpropta peştelui ce năzuieşte tot în sus şi alunecau ca nişte dracile de tufă, apoi ca nişte lişiţe, apoi cât nişte baboşe. CHIRIŢESCU, GR. 127. Izbucnea din fundul întunecos al aleei de dracilă „Marşul lui Iancu”. HOGAŞ, DR. n, 105. în pădure avea foarte multă „dracilă”. DRAGOMIR, O. M. 236. Venea ... aducând ... şerbeturi de dracilă şi de nufăr. BRĂESCU, A. 22. Frunză de dracii şi de troscot să ţii în gură. I. CR. n, 272. Frunzele tufişului de dracilă. popa, V. 265, cf. BORZA, D. 102, HI 295, II130, 142, 207, 252, in 242, 398, 473, v 28, 209, 415, vn 27, 120, 368, COMAN, GL., com. din RADOVANU - BUDEŞTI şi din BOLDU -RÂMNICU-SĂRAT., COm. din VIZIRU - ÎNSURĂŢEI, din BISTREŢU -BĂELEŞTI Şi din ORLEA - CORABIA. 2. (Regional, în forma dragilă) Numele unui pom roditor nedefinit mai îndeaproape (Răcoasa - Panciu). Cf. H xi 516. 3. Numele unui fruct negru, colţurat. Cf. chiriţescu, gr. 4. (Regional; la pl.) Foarfeci de tăiat sârmă (Sebeşel -Sebeş). Cf. lexic reg. ii, 104. - PL: dracile. - Şi: (învechit şi regional) drâcină s. f., (regional) drácil s. m., drâcenă (borza, d. 29), drâgilă (borza, d., 102, SFcn, 164, hxi 164, 516), drâgină (hem 1 095, panţu,pl.,ltr2, borza, d. 102, sfc n, 164), drágine (gheţie, r. m., alexi, w.), draghină (borza, d. 30), drâzilă (borza, d. 102), drâcenă (alexi, w.), dracilă (damé, t. 26, alexi, w., bianu d. s., resmeriţă, d., bujorean, b. l. 382, h vn 120) s. f. - Cf. v. si. a p a h h k „tufiş spinos; măcini”. DRÂCINĂ s. f. v. dracilă. DRACOCEFÁL s. m. (Bot.) Mătăcină (1 a) (.Dracocefalum Moldávico). Cf. BRANDZA, FL. 392, BORZA, D. 61. - PL: dracocefali. - Din fr. dracocéphale. DRACÓN subst. (Bot.; regional) Tarhon1 (1) (Artemisia dracunculus). Cf. BORZA, D. 24. - Din germ. Dragon. DRACONIÁN, -Ă adj. Draconic (1). Cf. prot. - pop., n. d. A făcut guvernul... acea lege draconiană. MAIORESCU, D. in, 348, cf. alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d., cade. Dispoziţiile draconiene ale legilor de colonizare. TITULESCU, D. 173. -PL: draconieni, -e. - Din fr. draconien. DRACONIC, -Ă adj. 1. (Mai ales despre legi, dispoziţii etc.). Foarte aspru, de o severitate excesivă; draconian. Se luaseră deci măsurile cele mai aspre contra propagandelor, censură draconică, oprirea oricăror tipărituri străine. BARIŢIU, P. A. I, 547. S-au făurit legi draconice. COCEA, S. II, 331. Măsura draconică n-a ţinut mult, populaţia era ameninţată să moară de foame. BART, E. 327, cf. SCRIBAN, D. Condiţiile draconice impuse de tratatele de comerţ. RALEA, O. 94, cf. LTR2, DL, DM, M. D. ENC. O lege a cenzurii... cuprindea pedepse draconice, magazin ist. 1970, nr. 7, 87, cf. dex, DN3. <> F i g. Versurile mici şi toate rimate sunt o „formă” draconică. IBRĂILEANU, S. L. 167. 2. (Astron.) Care se referă la linia care uneşte punctele de intersecţie ale orbitei Lunii cu planul eclipticii; draconitic. Cf. M. D. enc. 4* An draconic = intervalul de 346, 6 201 zile dintre două treceri succesive ale Soarelui prin acelaşi nod; an draconitic. Cf. ltr2, m. d. ENC. Lună draconică = intervalul de 27 de zile, 5 ore, 5 minute şi 36 de secunde dintre două treceri succesive ale Lunii prin acelaşi nod; lună draconitică. Cf. M. D. enc. -PL: draconici, -ce. - Cf. germ. drakonisch, it. draconic o. DRACONIE s. f. (Iht.; rar) Drac de mare (Trachinus draco). Cf. CADE. - PL: draconii. - Din ngr. âpaiccovia. DRACONÎTIC, -Ă adj. (Astron.) Draconic (2). Cf. ltr2, m. d. enc., dn3. <> An draconitic = an draconic v. draconic (2). Cf. ltr2. Lună draconitică = lună draconică v. d r a c o n i c (2). Cf. LTR2, M. D. ENC. -PL: draconitici, -ce. - Din fr. draconitique, it. draconitico. DRACSLER s. m. (învechit, rar) Strungar (în materiale nemetalice). Răsboiul l-au cumpărat de la măsariul..., iară sucala de la dracslerul. petro viei, P. 213/8. - PL: drac sie ri. - Din germ. Drechsler. DRAG, -Ă adj., subst. 1. Adj. (învechit) Scump (3). Cuvintele Domnului sunt... mai dragi decât aurul. CORESl, ev. 200. Mai dragă va fi Domnului [lauda] decât boul au viţelul arătând coarne şi unghii, psalt. (1651), 12776. (Construit cu verbul „a fi” şi cu dativul pronumelui personal) Voi să vă povestesc şi pentru ceia ce li-e drag argintul (a. 1642). GCRl, 94/33. 2. Adj. Care este obiectul unei afecţiuni puternice, al unor sentimente deosebite, pe care cineva îl iubeşte, îl apreciază. Nu vă blăznireţi, fraţii miei ceia dragii. COD. VOR.2 341, cf. PSALT. 127. Şi cătră dragi ucenicii lui grăiaşte. CORESl, EV. 183. Mearse Iuda la El şi zise: drag Doamne, rogu-Te, lasă să grăiască sluga Ta. PO 157/6. Slavă dragului Dumnezeu (a. 1595). IORGA, S. N. 12. Tuturor cărora sânteţi în Roma, celor dragi ai lui Dumnezău, chemaţi Sfinţiţilor. N. test. (1648), 206719, cf. anon car. Cură un glas de oarecare izbândă, carea va fi tuturor drag, când însă, va fi adăvărată (a. 1694). fn 37, cf. lex. mars. 192, budai-deleanu, lex. Eu vreau numai atâta a mânca, cât îmi vor îngădui dragii miei părinţi. FULEA, B. 24/7. Acesta ... îmfijvafi de-a pururea drag şi iubit. BELDIMAN, N. P. II, 184/9, cf. HELIADE, o. II, 345. Rămaseră tot pe lângă ... mormintele părinţilor lor, lucruri drage lafieştecare om. F. AARON, I. I, 17/5, cf. VALIAN, V. Pe ce locuri sânt aceste drage şi deplorabile rămăşiţei PÂCLEANU, I. II, 40/8, cf. POLIZU. Iar voi, războinici tineri, drage batalioane, ... Cu cinste veţi răspunde l-a patriei chemare. ALEXANDRESCU, O. I, 84, cf. PONTBRIANT, D. Ai tăi vechi şi dragi tovarăşi ... La lăcaşul tău de moarte te duc jalnic suspinând. ALECSANDRI, P. I, 198, cf. COSTINESCU. Copilul nostru drag. MILLE, v. P. 55, cf. DDRF. Cu greu te scapi de-un lucru drag Şi prost e cine-l scapă\ COŞBUC, P. I, 108, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. A murit minunea lumii - dragul copilaş al meu! EFTIMIU, î. 122. Niciun idealist, niciun poet ... printre aceşti dragi colegi. GALACTION, O. 26. Singură Fana ştiuse ...să mi-l facă drag [numele]. G. M. zamfirescu, m. d. i, 47, cf. scriban, d. Tatăl meu cel bun şi drag deţine un portofoliu odios. ARGHEZI, s. XI, 67. II luă în braţe ... ca pe o fiinţă dragă. BOGZA, C. O. 334. întinşi alături..., cu cărţile dragi la căpătâi, ... îşi povesteau încet. DEMETRIUS, A. 71, cf. DL, DM. O vedea pentru ultima oară pe sora sa cea mai dragă, 10726 drag - 1409 - DRAG MAGAZIN IST. 1970, nr. 5, 85. Primeşte pe fiecare consumator ca pe un oaspete drag. flacăra, 1975, nr. 40, 16, cf. dex. Frunză verde, fir de iarbă, Departe eşti mândră dragă. BÎrlea, C. p. 6. Şi-am pierdut frunză de frag Şi ce-am avut eu mai drag. folc. transilv. i, 24. <> (Mai ales construit cu verbul „a fi” şi cu dativul pronumelui personal) îi era dragă învăţătura. NECULCE, L. 326. îmi era drage aste fiinţe. HELIADE, O. i, 169. Ah! Zulnio, îmi eşti dragă! CONACHI, P. 85. Ne este dragă vieaţa. C. VÂRNAV, H. 68/13. îi erau dragi cărţile. NEGRUZZI, S. I, 81. Tare-mi eşti dragă. EMINESCU, P. L. 66. Dragu-mi-i, boieri, de voi. MARIAN, NA. 245. Am murit gândind la ea, Că mi-a fost dragă. COŞBUC, P. I, 79. Copilaşii vin gălăgioşi. Ştii pentru ce mi-s aşa de dragi? AGÎRBICEANU, A. 336. îmi era drag. hogaş, dr. n, 129. Munca îi era dragă. REBREANU, I. 53. îmi era ... drag moşneagul. C. PETRESCU, S. 142. Nu mă interesează ... chiar cu ce mi-a fost atât de drag, studiu, artă, lectură, scris. M. I. CARAGIALE, C. 107. Ii eram dragi lui vodă. MIRONESCU, S. 8. Mi-s dragi pădurile. LESNEA, vers. 345. Mie nu mi-s dragi pământenii care se bagă slugi la străini. SADOVEANU, O. X, 89. Dragă-mi este dragostea. BLAGA, POEZII, 294. Mi-a fost viaţa dragă. CAMELAR, N. I, 141. îi era drag câinele acesta. TUDORAN, P. 230. Mi-i drag pământul. ISANOS, V. 421. Titlul primit în 1973 îi este cel mai drag. flacăra, 1975, nr. 41, 22. Cântă-ţi, mândră, cântecul, Că mi-e drag ca sufletul. PĂSCULESCU, L. P. 285, cf. ALR SN V h 1 262. Ce mi-i drag mie pe lume: Crenguţa cu două prune Şi badea cu vorbe bune. FOLC. TRANSILV. I, 63. ^ E x p r. A-i fi (cuiva) drag a ... (sau să) ... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simţi atras spre ceva. Era drag a face milă la săraci şi mişei. dosoftei, v. s. septembrie 22718. Nici îmi este drag să le mai auz, ANTIM, P. XXVI. Când pică fulgerile, mie mi-i drag să le privesc. DRĂGHICI, R. 72/22. Să trăieşti, mititelule; aşa mi-i drag să te văd! PR. DRAM. 399. Mi-e drag să şăd la vorbă. NEGRUZZI, în pr. dram. 454. Ţi-i drag să te-uiţi la ele! EMINESCU, O. I, 46. Aşa mi-i drag să fie omul: fătat, nu ouat. CREANGĂ, P. 123. Ţi-e drag să trăieşti cu un om care se poartă cu tine ca cu un câine, caragiale, o. VI, 260. Niciodată nu găsise o cameră să-i placă, să-i fie drag să stea acasă. VLAHUŢĂ, O. A. III, 18. Cât mi-a fost mie de drag Să mân oile să pască, Caprele să rătăcească Prin pădurile de fag. COŞBUC, P. II, 167. Mi-e drag să merg cu dânşii, Să-i privesc şi să-i ascult, iosif, v. 53. Şi apoi i-e mai drag să păzească vacile pe câmpul pleşuv, rebreanu, I. 52. Ii era drag să înveţe şi el meşteşugul albinăritului. SADOVEANU, O. XXI, 319. A-i cădea drag (cuiva) v. c ă d e a. A prinde drag pe (sau de) cineva = a se îndrăgosti de cineva. Las ’ să văd şi eu cum se leagă Dragostea - dar ştiu eu bine!... Hai, mă prind feciorii dragă Şi pe mine! coşbuc, P. I, 104. A avea (pe cineva) drag = a iubi pe cineva, a avea o simpatie specială pentru cineva. Să-l vadă cineva, pe care-l avea el drag, câtu-i de harnic. AGÎRBICEANU, S. 430. Ş-apoi, pe lângă dreptate, a supt laptele bunătăţii de la maică-sa care l-a crescut şi l-a avut drag. SADOVEANU, O. IX, 28. Vor mai sta de vorbă şi cu moşneagul, pe care toţi îl cunoşteau şi-l aveau drag. MOROIANU, S. 75, cf. dl, DM. Câţi bărbaţi n-o avuseseră dragă ...! BARBU, G. 373, cf. dex. Vai de mine, ce să fac? ...Că n-am pe nimenea drag. JARNÎK — bârseanu, d. 208. (Regional) A se avea dragi cu cineva = a se iubi unul pe altul. Cf. alr sn v h 1 264/141. A-i fi drag (cuiva) ca ochii din cap v. o c h i1 (I 1). A-i fi drag (cuiva) ca sarea în ochi v. sare (1). Când ţi-e lumea (sau viaţa) mai dragă, se spune când se iveşte o întâmplare neprevăzută şi neplăcută, atunci când totul mergea bine. Am venit şi eu la vreme când, vorba ceea, îţi era lumea mai dragă. GANE, N. II, 69. Când ţi-o fi lumea mai dragă, Să-ţi pice dreapta beteagă. paraschivescu, c. ţ. 69, cf. dl, dm, m. d. enc., dex, zanne, P. IV, 218. «0* (Adverbial) Ţ-gătedzi lăcuinţa carii drag te-aşteaptă. dosoftei, ps. 41/6. Priveam în juru-mi noroadele albastre, albe şi gălbioare, roşii şi cafenii, care-şi trăiau atât de drag ziua lor. galaction, O. 39. (Substantivat; ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) O, Doamne, ce frumuseţe! Ce pasere, ce minune! Ce drag de pene măreţe. HELIADE, 0. I, 124. Dobândi un drag de copilaş. ISPIRESCU, L. 41. V-a ferit Dumnezeu şi pe voi, şi pe draga asta de nepoată nevinovată. AGÎRBICEANU, S. 427. Un drag de mugurel îmbobocit, îmbrăcat în verde ca un paj. BRĂESCU, O. A. I, 77. Plâng când îmi mor dragii de copii. VISSARION, î. 20. Noroc cu Bunica, draga de ea. vlasiu, a. p. 314. Ce mai drag de băiat! MOROIANU, S. 94. Dragul de el, cum îi spunea mama când şi-l amintea. STANCU, m. I. 6. L-o pus tată-so pândar La păru cu pere coapte, Cât o fost draga de noapte, alexici, L. p. 181. (în formule de adresare) Neane dragă, nu lăsa bolta să o ia alţii (a. 1778). IORGA, S. d. XII, 95. Prea dragule jupâne vecine! EUSTATEEVICI, I. 57/5. Mergi, dragă băeţele, de învaţă carte! CR (1838), 272/l. Prietene dragă, acum este vremea să pleci. GORJAN, H. 1, 91/27, cf. COSTINESCU. Traiul lumii, dragă tată, Cine vor, aceia lese-l. EMINESCU, O. I, 102, cf. ddrf. Măicuţă dragă, cartea mea Găsească-mi-te-n pace! COŞBUC, P. n, 58, cf. tdrg. Dragă doctore,... am să te recomand la toată lumea. BRĂESCU, O. A. I, 215. •v* (Substantivat) Cade-se şi noao să ne învăţăm, dragii miei, cum sântem datori (a. 1642). GCRI, 101/16. Dragul badii, Ştefan-Vodă, mai bine îţi şade în domnie decât în boierie. NECULCE, L. 21. Şi zise: o, dragul mieu Alexandre, iară de vei fi tu împărat, ce bine îmfifvei face? ALEXANDRIA (1794), 19/13. Dragul mieu Pereo, multe am scris acolo ce poate că la mulţi nu le va plăcea, budai-deleanu, ţ. 68. Draga mea, puţine ceasuri au mai rămas şi părintelui tău. marcovici, C. 75/15. Ni-am jurat, dragul mieu, prietenie veşnică. CODRU-DRĂGUşANU, C. 1. Acum, draga mea, vom lucra împreună. PR. DRAM. 331. Daca e aşa, dragul meu, mai bine du-te de unde ai venit. GHICA, C. E. III, 6. Da ce-ai uitat, dragul tatei? CREANGĂ, P. 186. Am trecut, dragele mele, fără ca să fi voit. ISPIRESCU, L. 8. Subiecte, dragul meu, când ştii să scrii, îţi răsar în cale la fiece pas. VLAHUŢĂ, S. A. II, 467. Dragul meu, nu te duce azi. AGÎRBICEANU, S. 258. Stai liniştită, draga mamei! BUJOR, S. 49, cf. şăineanu, d. u. 4. Draga mea, dar ai spus că ginerele tău va duce o viaţă de prinţ, eftimiu, n. 131. Dragul mamei, zise baba coborând glasul, sadoveanu, O. I, 44. Draga mea, eu am altă părere. DEMETRIUS, A. 132, cf. DL. Nu te împotrivi zadarnic, draga mea. preda, i. 44, cf. DM, M. D. ENC., dex, alr ii 3 093. Poftim, dragă, de citeşte Şi la mine te gândeşte. FOLC. mold. ii, 200. <> E x p r. (Popular) Dragă Doamne = vorba vine, ca să zic aşa, chipurile, cică. Pune mâna pe capu ei ca şi cum, dragă Doamne, o ar descânta. EMINESCU, L. P. 201. Şi ne punem, dragă Doamne, la învăţat, creangă, a. 110, cf. ddrf, tdrg, şăineanu, d. u. Eu am început ...să scriu, dragă Doamne, o comedie. LOVINESCU, C. X, 69, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Vezi, dragă Doamne, ar trebui să învăţăm să ne apărăm, flacăra, 1975, nr. 46, 13, cf. dex. Unde-ncepe a stărosti pe mire, dragă Doamne, îl lăuda. ŞEZ. III, 184, com. din marginea - rădăuţi. (Regional) Drăgăliţă Doamne v. d r ă g ă 1 i ţ ă. 3. Adj. Care exprimă iubire, preţuire; care este plin de afecţiune; plăcut ochiului. Drag alint De trupuri prinse-n mărgărint! COŞBUC, B. 19. Aminte să-ţi aduci ... De-ale noastre dragi cuvinte. jarnîk - bârseanu, D. 267. O E x p r. Cu dragă inimă = din toată inima, cu multă plăcere, foarte bucuros. Cu curata şi dragă inimă şi din toată bună voea noastră şi cu ajutor de la D[umne]zeu, am dat şi am miluit şi am întărit a noastră vechie ctitorie, uricariul, xiv, 107. M-am dus cu dragă inimă ... drept la ea. CARAGIALE, O. I, 126, cf. DDRF. Dând peste o conferinţă a răposatului Palade asupra „Patriotismului”, i-a oferit-o cu dragă inimă convinsului apostol. anghel - IOSIF, C. L. 110, cf. tdrg. Cu dragă inimă, poftim. AGÎRBICEANU, S. 402. Vă poftim cu dragă inimă la sărăcia noastră. sadoveanu, O. x, 37, cf. dl, DM. Dacă Linei i-o plăcea, el i-o dă cu dragă inimă, barbu, G. 25, cf. M. D. enc., dex. (învechit) Cu dragă voie = de bună voie, nesilit, cu plăcere. Poruncile şi legiuiturile ... ţării ... cu dragă voe să le împlinească. OBRADOVICI, D. 29/10. Cu dragă voie împlineşti poruncile lui D[ujmnezeu. TOMICI, î. 6/20, cf. DDRF. 10726 DRAG - 1410 - DRAGAJ 4. S. m. şi f. Persoană care iubeşte pe alta de sex opus. care se află în relaţii de dragoste cu aceasta; iubit, (popular) mândru (II1). Cf. PONTBRIANT, D. Haide copilă, să te duc la dragul tău. CONV. UT. I, 36. S-alerge-acum aice Dragul mândrei, Făt-Frumos. ALECSANDRI, P. I, 7. Dragul dulce-al vieţii mele La oaste s-a dus Şi de-atuncea soare, stele, Toate au apus. bolintineanu, O. 48. Sta zâmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte, S-o trimiţă dragei sale. EMINESCU, O. I, 149. Plănuise să vânz.ă totul... să plece cu dragul ei în toată lumea. MILLE, v. P. 131. Dor cu dor să se cuprindă, Drag cu drag. COŞBUC, P. I, 49. Patru plopi ascund în umbră Casa dragei mele. TOPÎRCEANU, B. 75, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Cuculeţ di la pădure, Cu gura plină dă mure, Du-te la draga şî spune Să nu să mai poarte bine. vlRCOL, v. 42. Dă-mă, maică, dragului, Şi de n-are casa lui. FOLC. TRANSILV. I, 403. Nu mă doare de durere, Ci de focul dragei mele, C-a pus casa-n dealuri grele. FOLC. MOLD. i, 99. + (La pl. m.) Pereche de îndrăgostiţi. Cine desparte doi dragi, Ducă-i corbii carnea-n fagi. jarnîk -BÂRSEANU, D. 281. Cine dragi-i despărţeşte, Şi Dumnezău îi ureşte. bîrlea, l. p. m. i, 53. 5. S. n. (Popular) Dragoste (I 1). Cf. şăineanu2, tdrg, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX. Să te bată-un dor ş-un drag Să şezi toată ziua-n pat. jarnîk - bârseanu, D. 259. Că din partea dragului Poate merge dracului, marian, sa. 162. Cine-mparte dragu-n lume, Nu prea are măsuri bune. FOLC. TRANSILV. 11, 25. '<> Loc. adj. De(-a) mai mare dragul = care produce plăcere, impresionează în mod plăcut; deosebit de frumos. Dintr-o păreche de boi, de-a mai mare dragul să te uiţi la ei, am rămas c-o pungă goală. CREANGĂ, o. 29. Mireasa ici, dincolo nun, Şi-n mijoc el, mai mare dragul! COŞBUC, F. 91. E o zăpadă, afară, de-a mai mare dragul, şi o lumină. SADOVEANU, O. I, 122. Se aşternu pe mâncare... de meu mare dragul. BENIUC, M. C. I, 158. La noi, s-o petrecut un lucru de mai mare drcigu. LĂNCRĂJAN, C. I, 150. Nişte ţărani tineri şi frumoşi şi sănătoşi, mai mare dragul să-i vezi. flacăra, 1975, nr. 42, 15. O Loc. a d v. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag = a) cu iubire; cu plăcere (1). E eicmu de unii grăiaşte Dumnezeu cu drag. CORESl, EV. 40. Cu drag asculta pre el. N. TEST. (1648), 48726. Această sv[â]ntă carte ... cinstiţi cetitori cu drag să o primiţi şi să o cetiţi (a. 1682). GCR. I, 251/27. Să facă pre ascultători a auzi cu drag. MOLNAR, ret. 112/2. Toate cu drag le fete. TOMICI, î. 93/7. Rumânii îl pomenea cu drag, fălindu-se cu un erou din naţia lor. F. aaron, i. II, 267/1. Cu drag o îmbrăţişază. bărac, A. E. 10713. M-a strâns la pept şi m-ei sărutat cu drag pe frunte. CONV. LIT. I, 31. Ne-ncetat e gata cu drag a se jertfi. ALECSANDRI, P. i, 135. M-or troieni cu drag Aduceri aminte. EMINESCU, O. I, 216. Asculta cu drag ciripitul păsărilor ce se jucau prin crengi. GANE, N. 1, 17. Fata împăratului... spunându-i nu ştiu ce la ureche şi sărutând-o cu drag. CREANGĂ, P. 272. Sunt nişte nuci stufoşi, la care omul priveşte cu drag. SLAVICI, O. I, 68. Ea îşi creştea copilaşul cu drag. ISPIRESCU, L. 122. Strângea cuţitu-n pumn, cărând Cu-atâta drag la el. COŞBUC, F. 75, cf. barcianu. Vom munci cu drag şi vom face ce vom putea, după priceperea noastră. în PLRII, 191. Ei se opresc, privind cu drag Spre văile îndepărtate. IOSIF, V. 31, cf. TDRG. Şi a stat aşa multă vreme, ... neştiind ce să privească mai cu drag. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 24. Fetele se uită cu drag la moş. LUNGI ANU, CL. 36. Toţi sătenii ascultau cu drag cântecele. REBREANU, 1. 69. Ceteam cu mare drag poeziile populare ale lui Vasile Alecsandri. GALACTION, O. 12. Porni să-i şoptească cu drag, Cum apele-şi murmură plânsul. LESNEA, vers. 226. Se gândea întotdeauna cu drag la chipu-i zburlit, c. petrescu, a. r. 53, cf. dl, dm, m. d. enc., DEX. Important este că muncesc cu mare drag. flacăra, 1977, nr. 5, 6. Şi cu drag te-eiş secerei, jarnîk - BÂRSEANU, D. 7. Le săruta cu mult drag. PĂSCULESCU, L. P. 284. Horea cu drag şi dor Drago stele-amândnror. BÎRLEA, C. P. 97. Mi-a cântat cu-atâta drag, D intr-un fluieraş de fag. FOLC. transilv. ii, 107. Verde ca frunza de fag, Să intri-n codru cu drag. FOLC. mold. i, 63; b) (regional) cu blândeţe. Cf. alr ii 3 511/848, 928. De drag = din (mare) dragoste. îi venea flăcăului, de drag, să o soarbă. ISPIRESCU, L. 35. Roşind s-ci zăpăcit de drag. COŞBUC, P. I, 57. Te simţi mai viu, meii bun, şi-ţi vine Să-mbrăţişez.i pe toţi, de drag. CERN A, P. 99, cf. DL, DM, M. d. ENC., DEX. Şi ele drag. Mulţi voinici zac. HODOŞ, P. P. 32. Era fete, cu bani pe cap. Unde le vezi, mori de drag. PĂSCULESCU, L. P. 265. (Regional ) în dragul lelii = fără rost, degeaba. Tot mergeam eu aşa pă drum, în dragii lelii. şez. vii, 52. ^ L o c. prep. De dragul ... = (din dragoste sau din prietenie) pentru ... El moare ele dragul tău. gorjan, h. iv. 175/7. De dreigu-unei copile, S-a rupt din locul lui ele sus. EMINESCU, O. i, 1 73. El ne povesteşte de dragul poveştii, caragiale, O. iv. 97. Sărăcenenii l-au făcut de dragul lor. SLAVICI, O. I, 68. El vine-aşa de dragul lui, Când vine. COŞBUC, P. I, 129. Nici scriitorii vechi bisericeşti, nici cronicarii nu s-au nevoit întru atâta osteneală numai de draga! renumelui. SÂM. I, 17, cf. alexi, w., TDRG. Poezia era una din pasiunile preotului, ... demult, ... ele dragul unor ochi albaştri. REBREANU, I. 136. Vânătorii stau ... de dragul vinului, al. phillipide. a. 52. De dragul unei simple jucării, M-agăţ cu mâinile ele [lună]. MLNULESCU, VERS. 44. Şi-aprins de dragul ei, tot cerul greu Cu zodiile lui se miită-n heleşteu. VOICULESCU, poezii, ii, 181 .Le meii ţinea numai ele dragul lor. MOROIANU, S. 76, cf. SCRIBAN, D. De dragul acestei femei făcui stihuri şi cântece. CĂLINESCU, I. 150. Vine aici ele două ori pe an de dragul doctorului, DEMETRIUS, A. 112. Rămăsese aici de dragul cercetărilor? TUDORAN, P. 594, cf. DL. DM. Nu făcea teorie de dragul teoriei, MAGAZIN, IST. 1970, nr. 7, 5. Jucau ele dragul jocului. FLACĂRA, 1975, nr. 42, 23, cf. DEX. Că ele dragul duinitale, Ştie chiar şi sfântul soare. FOLC. TRANSILV. IL 31. <> E x p r. (Ţi-e) mai mare dragul (să ...) ori a-i fi drag de cineva = mare plăcere, desfătare (să...) Cf. TDRG. Râdea într-una şi povestea fel ele fel de minciuni, de-ţi era mai mare dragul ele el, REBREANU, I. 49. Fetişcana... se ruga de-ţi era mai mare dragul. POPA, V. 198. Făcea o slujbă de-ţi era mai mare dragul s-o asculţi. MOROIANU, s. 133, cf. DL, DM. Ţi-era mai mare dragul să le priveşti. BARBU, G. 67. Să vezi ce lucrări ele mai mare dragul ne feic mecanizatorii. IL 1962, nr. 142. O apă limpede, de-ţi era mai mare dirigui. BĂNULESCU, I. 18, cf. M. D. ENC., DEX. Crescu ... aşa de frumos, încât îţi era mai mare dragul să-l priveşti. ŞEZ. v. 65. i. CR. III, 85, PAMFILE, C. 43. 6. S. f. (In forma dragă şi iar dragei) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, d. 7. S. f. Compus: (Regional) Dragă-Mărioară = papucul-domnişoarei v. papuc1 (II3) (Jmpatiens sultani). Cf. BORZA, d. 87. - Pl.: dragi şi (fam.) drage. - Dm v. sl. Apari», -a. DRAG vb. I. T r a n z. 1. (Folosit şi a b s o !.) (Complementul indică cursuri de ape, canale, porturi etc.) A curăţa cu ajutorul dragelor (1) şi a îndepărta materialul rezultat în vederea înlesnirii navigaţiei, a executării unor lucrări etc. La o distanţă mare de coaste, dragând două ore, am scos draga plină numai ele noroi, care arată că e un fund argilos. ANTIPA, P. 271, cf. SCRIBAN. D. Găseau aici un port modern, bine dragat. TUDORAN, P. 502, cf. dl. DM, M. D. ENC., DEX. R e f 1. p a s. Dragele sunt echipate cu instalaţii ele săpare corespunzătoare terenului din care e constituit fundul apei care se draghează. LTR“ vi. 593. 2. (Complementul indică rute navigabile) A curăţa de mine marine. Cf. dl, dm, dex. -Prez. ind.: draghez. - Din fr. draguer. DRAGÂICĂ s. f. v. drăgaică. DRAGAJ s. n. 1. Operaţia de săpare a fundului unei ape cu ajutorul dragelor (1) şi de înlăturare a materialului rezultat, în vederea înlesnirii navigaţiei, a executării unor lucrări etc.: dragare (1). CI’. 10729 dragalici - 1411 - DRAGHINĂ RESMERIŢĂ, d. Dragajul canalului Sulina se practică cu două drage de o capacitate medie de 2 800 tone fiecare. ŞĂINEANU, D. u., cf. CADE. Trebuiau prelungite digurile în larg şi intensificat dragajul. BART, E. 111, Gf. DL, DM, DER, DEX. 2. Operaţia de căutare sub apă a unor epave mici, a unor obiecte pierdute, a vârfurilor de stâncă (nedescoperite prin sondaje) etc. In numeroasele dragaje ce le-am făcut de pe crucişătorul Elisabeta ... am putut constata ... mai multe asemenea faciesuri biologice, antipa, p. 271. Dragajul [de căutare] se execută cu o şalupă. LTR2, Cf. M. D. ENC. 3. Operaţie de pescuire sau de distrugere a minelor marine dintr-o anumită zonă de navigaţie; dragare (2). Dragajul minelor marine ... poate fi acustic, magnetic sau mecanic, după draga folosită. LTR2, Cf. DM, DER. - PL: (rar) dragaje. - Din fr. dragage. DRAGALÎCI s. m. sg. (Prin Munt.) Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape. Cf. H vh 9, xn 242. - Et. nec. DRAGÂN s. m. v. dragon1. DRAGÂRE s. f. Acţiunea de a d r a g a şi rezultatul ei. 1. Dragaj (1). Dragarea apelor navigabile se execută pentru a adânci fundul mării, al lacurilor sau al cursurilor de apă, în scopul uşurării navigaţiei. LTR2, cf. dl, DM. Lucraseră toată toamna la dragarea canalelor. BARBU, 1.1, 141, cf. M. D. ENC., DEX. 2. Dragaj (3). Cf. dl, dm, m. d. enc., dex. - PL: dragări. - V. draga. DRAGAVEI s. m. 1. Numele mai multor plante erbacee: a) plantă cu tulpina înaltă, cu frunze dinţate, lungi şi înguste, folosită în alimentaţie şi în medicina populară; ştevie creaţă (v. ş t e v i e 1 g); (regional) crestăţele, hrenuţ, limba-boului, măcrişul-calului (.Rumex crispus). Mai mănâncă (în postul Paştelui) o altă plantă numită dragavei. MANOLESCU, I. 330, cf. BARCIANU, GRECESCU, FL. 506, ŞĂINEANU2, BIANU, D. S., RESMERIŢĂ, D., CADE, ENC. AGR., BORZA, D. 151, DEX, H v 121, 278, 352. Haida, mândro, la sciubei Să culegem dragavei. HODOŞ, P. P. 173. Ia, uite, şi fetele după dragavei. PLOPŞOR, C. 59, Cf. CIAUŞANU, V. 89, CHEST. VIII 87/19, ALRSNinh 653, ALRMSN li h 468. Foaie verde drăgăvei Mândruţa cu badea ei S-or pus să-şi facă bordei, folc. transilv. n, 537. Chef, Mărico-n dragavei! se zice când cineva spune vorbe nepotrivite; hodoronc-tronc! a nimerit-o ca nuca-n perete. Cf. zanne, p. vi, 196. b) plantă cu tulpină ramificată, cu florile verzui sau gălbui dispuse în verticile; (regional) dragaveică, ştevie de baltă (v. ştevielf) {Rumex palustris). Cf. brandza, fl. 424, tdrg, panţu, pl. 91, cade, borza, D. 151; c) plantă cu tulpina ramificată, cu florile dispuse în verticile, neînsoţite de foi; ştevie (1 h) (Rumex sanguineus). Cf. panţu, pl. 91; d) (în forma drăgăvei) plantă cu tulpina ramificată, cu frunzele inferioare în formă de violină (Rumex pulcher). Cf. brandza, fl. 425, borza, d. 152, prodan -buia, f. I. 128. + (Prin Ban. şi prin sudul Transilv.) Mâncare de dragavei (1 a). Cf. hix61, chest. v 153/551; 2. (Regional) Măcrişul-calului, v. m ă c r i ş (1) (Rumex conglomeratus). Cf. BORZA, D. 151. -PL: dragavei. - Şi: (regional) drăgăvei, dragavei (panţu, pl. 91) s. m. - Et. nec. DRAGAVEICĂ s. f. (Bot.; regional) Dragavei (1 b) (Rumex palustris). Cf. borza, D. 151. - PL: dragaveici. - Cf. d r a g a v e i. DRAGAVÉL s. m. v. dragavei. DRĂGĂ s. f. 1. Navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează (1). în apa docului vapoarele începură să alerge. Apoi draga, ca trezită din somn, urlă cu fiirie cutremurând văzduhul. DUNĂRE ANU, CH. 223. Am scos draga plină numai de noroi, care arată că e un fund argilos. antipa, P. 271, cf. RESMERIŢĂ, D. Dragajul canalului Sulina se practică cu două drage de o capacitate medie de 2 800 tone fiecare. ŞĂINEANU, D. U., cf. CADE. O dragă gigantică lucra adâncind canalul navigabil. BART, E. 110, cf. SCRIBAN, D. Constructorii din ţara noastră folosesc ... drăgi, dragline. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 399. Dragă cu dimensiuni, putere şi pescaj mici (pentru a putea pătrunde în canale înguste şi cu adâncime mică). LTR", cf. DL, DM, DER, DEX. 2. Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. în pescuitul marin se folosesc drage cu forme speciale, constituite dintr-un sac mare de plasă ...cu ajutorul cărora se recoltează scoici, midii, stridii etc. LTR2, cf. DL, DM. Crustaceiiprinşi cu draga sunt mult mai greu de ales. fauna, R. P. R. î. i, 160, cf. der, dex. 3. (în sintagma) Dragă de mine = aparatură tehnică de luptă cu ajutorul căreia se curăţă minele dintr-o anumită regiune a mării sau a unui fluviu. Cf. der. - PL: drage şi (rar) drăgi. - Din fr. drague. DRAGÉLÀ s. f. v. drajeu. DRAGHICÂME s. f. (învechit, rar) Topaz. îndrăgiiu porâncitele decât aurul şi draghicamea. PSALT. HUR.2 192, cf. DHLR n, 509, DR. II, 655, SCRIBAN, D., SFC III, 56. - PL: draghicame. - Şi: drăghicâme s. f. SFC III, 56. - Din slavon, Aparuii kam6ni&. DRAGHÎCI s. m. v. drăghici. DRAGHINÂR s. m. v. drăghinar. DRÂGHINĂ s. f. 1. (învechit) Treaptă1 (1). Şi deaca dormi, el văzu în vis ceriul deşchis şi pre Svinţia Sa Dumnezău răzămat pre vârful scării, şi scara agiungea din ceri pănă în pământ, unde era culcat, şi îngerii lui Dumnezău cei de pre pământ să suia-n ceri, să pogorâia pre pământ spre spiţele scării aceiia, carile să tâlcuiesc bunătăţâle; iară drabinile scării, ruda dumnezăiască şi ruda omenească, ce s-au împreunat de este unul Domnul Isus Hristos. dosoftei, PS.2 607. + (Popular) Loitră la căruţă. Cf. damé, t. 10, ALEXI, w., ŞĂINEANU“. Sprijiniţi de draghinele înalte, bărbaţi şi femei ieşeau din sat cântând, anghel - IOSIF, c. L. 56, cf. TDRG. Pereţii carului sunt constituiţi la căruţe prin draghine sau loitre. PAMFILE, I. C. 133, cf. GOROVEI, CR. 446. Ţoluri groase şi mari de cânepă ... prinse cu noduri meşteşugite de carâmbii uşor încovoiaţi ai draghinilor. HOGAŞ, DR. II, 39. îl priveau [pe Ştefan-Vodă] de departe, de pe draghinele căruţelor, muierile. SADOVEANU, O. XII, 381, cf. SCRIBAN, D. Urcat cu amândouă picioarele pe draghini. CAMILAR, n. n, 322, cf. LTR2, DL. Mama se agăţă de draghina căruţii cu tot trupul cutremurat de plâns. V. ROM. mai 1958, 80, cf. DM. Stau legaţi de draghină cai şi boi porumbi. îl septembrie 1961, 42, cf. dex, hui 30, com. marian. + (Bucov.) Fiecare dintre lemnele lungi (de sus şi de jos) ale loitrei, în care sunt fixate spetezele; carâmb, drug (2 i). Cf. DDRF, DL, DM, DEX, H XII 386, 497, VASILIU, P. L. 257, ŞEZ. XXII, 45, ALR i 819/381, 392, 395, 396, 398, 400, 428, 436, 440, 502, alr sn ii h 349/520. 2. (Regional) Bucată de lemn (de stejar, de frasin etc.) sau de fier care leagă carâmbii loitrei, la mijlocul spetezelor, îndoită pe după 10741 DRAGHIŢI - 1412- DRAGOMAN carâmbul de sus şi fixată în crucea de mijloc; ghermec, cercel (al carului). La unele căruţe, ghermecul sau draghina (cercel se numeşte numai partea îndoită) fiind dublă, se leagă cu partea de jos de crucea de mijloc a căruţei, pamfile, I. c. 133. + (Prin Bucov.) Aşchie mare dintr-un lemn crăpat, şez. v, 70, cf. alr i 819/558, alrm sn ih 231/520. 3. (Prin Bucov.) Scară (II2). Cf. chest. n 419/235, 244. 4. F i g. (Regional) Cal mare, bătrân şi slab. Cf. driv, 1 558, com. din marginea - rădăuţi. 5. (Regional) Varietate de struguri roz. Cf. damé, t. 10. - Accentuat şi: draghină. alexi, w., LEXIC REG. 101. - PL: draghini şi (rar) draghine. - Şi: (regional) drâbin (hxh49, 386,497, alr 1819/558, alr sn ii h 349/520), drabén (vasiliu, p. l. 257) s. m., drâbină, drăbină (alr i 819/395) s. f. - Din ucr. ÆpaôüHa. DRĂGHIŢI s. f. pl. (Munt.) Platformele carului. Cf. ddrf. - Cf. draghină. DRÂGILĂ s. f. v. dracilă. DRÂGINĂ s. f. v. dracilă. DRÂGINE s. f. v. dracilă. DRAGLINA s. f. Echipament de lucru, montat pe un excavator, care serveşte la săpat şi la încărcat pământul în lucrările de construcţie, în amenajări terasiere etc. Constructorii din ţara noastră folosesc... drăgi, dragline. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 399. Draglinapoate fi adaptată la majoritatea tipurilor de excavatoare. LTR2, cf. DL. Către ţărmul Negrei Mări draglinele încep să cânte, deşliu, M. 21, cf. DM, DER, DEX. . - PL: dragline. - Din fr. dragline. DRAGLINÎST, -Ă s m. şi f. Muncitor calificat care lucrează cu draglina. Cf. contemp. 1952, nr. 291, 2/6, dl, dm. îmi vorbeşte despre munca eroică, fără nopţi, a numeroşi buldozerişti, excavatorişti, draglinişti, mecanici de întreţinere, flacăra, 1975, nr. 43, 7, cf. dex. -PL: draglinişti, -ste. - Draglina + suf. -ist. DRÂGMĂ1 s. f. (Prin Transilv.) Haşmă (AUium ascalonicum). Cf. borza, d. 14. - PL: dragme. - Cf. h a ş m ă. DRÂGMĂ2 s. f. v. drahmă. DRÂGNA s. f. art. (Prin estul Munt.) Dragoste (I 4). Cf. PĂSCULESCU, L. P. 121. Am văzut: dragna cu dragostea..., Frumoasa cu frumuseţile, id. ib. -Cf. drag. DRAGOBÉTE s. m. sg. 1. (Popular) Numele sărbătorii religioase ţinute la 24 februarie, considerată şi ca zi a îndrăgostiţilor. Zioa de Dragobete. Vreme timpurie (a. 1774). IORGA, S. D. xm, 75. Aflarea capului Sf. Ioan, care cade totdeauna în 24 februarie, se numeşte Dragobete. MARIAN, S. R. n, 31. Când cineva lucrează în ziua de dragobete, cântă ca toate păsările. GOROVEI, CR. 107. La dragobete se deschide ciocul pasărilor. PĂCALĂ, M. R. 191, cf. HIV 97, VII 146. Drăgobetele e ţinut de femei şi de babe, mai cu sfinţenie în Oltenia. E ziua cea mai bună de făcut de dragoste. ŞEZ. IX, 5, cf. ARH. folk. iii, 149, alr ii/imn 110, 2 805, alrm ii/i h 260. 2. (în credinţele populare; şi în sintagmele dragobete cap de primăvară, dragobete cap de vară) Numele zilei de 1 sau 3 martie, când fetele adună zăpadă topită cu care se spală apoi tot anul ca să fie frumoase şi drăgăstoase. Dragobete cap-de-vară, adecă de la 1 martie. HEM 1 122. In prima zi a lunii lui mărţişor, numită pe alocurea şi dragobete - drăgobetele cap de primăvară şi drăgobetele cap de vară. MARIAN, S. R. II, 143, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Dragobete ori gabrovete. Cap de primăvară, logodiciul păsărilor-3 martie. MUSCEL, 36, cf. CADE. 3. (Entom.; prin Ban.) Repede (IV) (Cicindela campestris). In alte locuri însă ar însemna dragobete un gândac alergător, ce-l folosesc descântătoarele la descântecele de dragoste. MARIAN, INS. 1, cf. JAHRESBER. XII, 141. Gândacul numit în popor repedea ... prin Banat i se zice dragobete. SIMIONESCU, F. R. 283. - Şi: (regional) dragobéte, bragobéte (alr ii/i mn 110, 2 805/791), bragovéte (ib. 110, 2 805/769), gabrovéte s. m. sg. - Din slavon. rAABooEp'feTeNHK. DRAGOMÁN s. m. 1. (în Evul Mediu) Titlu dat în Ţările Române şi în alte ţări din Orient unei persoane ataşate pe lângă un minister sau pe lângă altă instituţie de stat, folosită ca interpret oficial în Imperiul Otoman; persoană care purta acest titlu; interpret, tălmaci. Cf. MARDARIE, L. 210/10, M. COSTIN, ap. GÂDEl. Miercuri am trimis pe Manolache ... cu banii lu Nicolae Dragomanul (a. 1699). fn 189. Panaiotachie, care era dragoman împărătescu pe acia vreme, ...au făcut pace între amândoi împăraţii, amiras, c. 108. Alexandru Mavrocordat, dragomanul împărătesc. MUŞTE, ap. ŞIO ll2, 121. Iar Idasp întreba pe dragomanul de au rămas vreunii din soli. AETHIOPICA, 8471. Nic. Draco ce era Porţii dragoman. DUMITRACHE, ap. ŞIO ll2, 121. Căutară un drăgoman şi zâsă solul aşa: vă zâce marele împărat Aliesandru să vă închinaţi lui. ALEXANDRIA (1784), 2472. Dragomanul... nu să pune dintr-alte neamuri fără decât din creştini greci. AMFILOHIE, G. 11/8. Dumnealui dragomanul Manuc-bei ... însărcinase pe neomenosul Manaf-Ibrahim să prade această ţară (a. 1809). iorga, s. D. viii, 127. 350 [de taleri] au dat ... dragomanilor, în socoteala lefii lor (a. 1811). DOC. EC. 128. Grigor Ghicafusease dragoman, tolmaci. N. STOICA, C. B. 193. Vrednicia de dragoman al Porţii sau tălmaciu al Curţii era din început împlinită de un turcit. OBLĂDUIREA, 9/16. Dragomanul Porţii să întâlneşte adesea cu miniştri Evropei. CR (1829), 162/20. Astăzi au priimit formalnică contravizită a dragomanului Porţii. AR (1829), 38 V8. Spre înţelegire în vorbă cu aceşti venetici înfiinţă casta dragomanilor. SĂULESCU, HR. I, 3/22. Pentru a da dragomanului instrucţiile potrivite cu scoposul cercetării ce urmează a se face, gios iscălitul adaogi a pofti pe cinstitul Divan ca să-i comunicarisască acele ştiinţe (a. 1840). hurmuzaki—s, VI, 265. Trimise numaidecât pe dragomanul Divanului ca să-l roage de iertare. FM (1843), 310I/38. Vodă şi paşa ...se aşezară amândoi la distanţe respectabile ...şi convorbiră puţin, prin mijlocirea unui dragoman. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 23. Radu dvornicul ...a dat ştire degrab dragomanului (începutul sec. xvm). MAG. IST. IV, 52/22. Se adresară ... şi la Mavrocordat, care era dragoman (interprete) la Poarta Otomană. BARIŢIU, P. A. I, 52, cf POLIZU. [Eteria] era foarte încurajată la Iaşi şi la Bucureşti de consulatul rusesc prin secretarul său ... şi prin dragomanul Levenţi. GHICA, S. 97. Domn, dragoman, vizir de-ai fi, tiranul te face să piei pe nedrept. FILIMON, O. I, 280. Nababul ... adresa întrebările sale ... italianului, care îi slujea de dragoman. ALECSANDRI, o. P. 205, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 573, LM. Cantemir, care vorbea unsprezece limbi, era dragomanul lui Petru, în timpul războiului ce acesta întreprinse în Persia. odobescu, s. în, 369, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., ŞĂINEANU2. Dragomanul Porţii, fanariotul Moruzi, ... a-ncheiatpacea de la Bucureşti. EMINESCU, O. X, 55. Alexandru, tăiat de turci, al căror dragoman fusese. IORGA, C. 1.1, 56, cf. TDRG. Grecii din Fanar care cunoşteau limbi străine, care, ca dragomani, erau 10752 DRAGOMANAT -1413- DRAGON1 întrebuinţaţi în afacerile diplomatice, densusianu, l. 193. La această Poartă ... dragomanul Udricki a uneltit, poate, cândva mişeleasca amăgire, hogaş, dr. i, 28, cf. resmeriţă, d., cade, scriban, d. Aproape toţi domnii care s-au perindat în scaunul Ţărilor Româneşti, în epoca fanariotă, au fost mai întâi dragomani ai Porţii. OŢETEA, T. V. 30. Salahor în port... dragoman şi calemgiu... trecuse prin atâtea ameţitoare suişuri şi coborâşuri. C. PETRESCU, A. R. 94. Holul era plin de lume ...în aşteptarea dragomanului care să-i plimbe prin Stambul. TUDORAN, P. 222, Cf. DL, DM, CONTRIBUŢII, I, 118, DER. Uliţa ... lăsa în dreapta biserica lui Antonie-Vodă şi a dragomanului Panait. G. BARBU, A. V. 19, cf. dex, L. ROM. 1975, 338. <0* Mare dragoman sau dragomanul (cel) mare = înalt dregător în Imperiul Otoman care se ocupa de relaţiile diplomatice ale ţării cu statele europene. Au venit şi dragomanul cel mare al împărăţiei Otomanilor. IST. Ţ. R. 35. Nicolae Mavrocordat... era atuncea dragoman mare la Curtea împărătească. CANTEMIR, ap. tdrg. Alexandru Ghica ... ca mare dragoman conducea politica externă a imperiului. BUL. COM. IST. n, 26. Cu ce suflu vorbea de trădările celor doi mari dragomani şi de crunta-le ispăşire. M. I. CARAGIALE, C. 78. Scăpa vorbe către marele dragoman. BARBU, PRINC. 196. Se dau în vileag intrigile lui Alexandru Mavrocordat, marele dragoman al Porţii. IST. LIT. ROM. I, 571, cf. DER, DEX. 2. (Regional) Mijlocitor (2); negustor (2). Samsarie, curtaj, misitie ...o bonificaţie ce se dă samsarului, curtierului, misitului, brokerului (se mai zice agent de schimb, agent de mărfuri şi sensal, uneori dragoman). I. panţu, PR. 3, cf. alr i 1 574/700. 3. Şef2; supraveghetor (1). Pe chei marfa era aşezată în regulă. Ochiul încruntat al dragomanului pândea orice mişcare. SĂM. IV, 27, cf. nom. PROF. 14. Huţulii au venit în numărul hotărât, cu dragomanul lor. SADOVEANU, O. XII, 547. Să plece imediat la faţa locului dragomanul de la căpitănie şi să facă din nou controlul poştelor, bart, E. 295. + S p e c. Conducător al unui grup de muncitori forestieri, având, în trecut, şi funcţia de intermediar între aceştia şi proprietari. Dragoman de şchele. ciupală, t., cf. scriban, D., BUL. FIL. VH-Vin, 243, ARVINTE, TERM. 146, GLOSAR, REG. Dragoman de linie = persoană care controlează debitul apei şi care hotărăşte momentul plecării plutelor şi asigură deplasarea acestora. ARVINTE, TERM. 146. 4. (Prin nord-estul Mold.) Stăpân al stânei. Cf. alr i 1 789/418, 420, avi, 19. - Pl.: dragomani. - Şi: (învechit) drăgomân, dragumăn (pontbriant, D., alexi, w.), (regional) drogomân (alri 1 789/418) s. m. - Din ngr. 5payojidvo<;, it. dragomanno. DRAGOMANÂT s. n. 1. Demnitatea sau funcţia de dragoman (1); dragomanie (1), dragomanlâc, (învechit, rar) dragomănit. Cf. COSTINESCU. Acest domn, înălţat iute din dragomanat la tron, nu era însă un om lipsit nici de cunoştinţenici de spirit. ODOBESCU, S. I, 321. 2. Cancelaria dragomanului (1); dragomanie (2). Pentru a proteja comerţul... consulii veniră: al Rusiei, al Austriei, ...şi aceeaşi influenţă europeană pe care o răspândea ofiţerul rus ...funcţionarul dragomanatului devenit domn sau consilier al domnului, o răspândi de acum înainte şi consulul. IORGA, L. I, 14. Noul dragoman păstră în slujbă pe tălmaciul Ioniţă, care-l şi înlocuia uneori în trebile dragomanatului. C. GANE, TR. V. II, 276. Mai târziu, pe lângă dragomanatul Divanului, se creează postul de dragoman al amiralităţii. OŢETEA, T. V. 30. -PL: dragomanate. - Dragoman + suf. -at. DRAGOMANÎE s. f. 1. Demnitatea sau funcţia de dragoman (1); dragomanat (1), dragomanlâc. Cf. polizu. NicDraco... râvnia dragomănia. dumitrache, ap. şio li2, 121. Nu trebuie să căutăm alt domn ca să înlocuiască pe răposatul Grigorie Ghica, dacă avem pe fiul său Matei, încercat în dragomanie. BUL. COM. IST. II, 32, Cf. SCRIBAN, D., SFC, EI, 170. 2. Cancelaria dragomanului (1); dragomanat (2). Cf. ddrf. Dragomaniia nemţească era în frunte. M. COSTIN, o. 188. Şi mai adaogă dragomanul că să fie toate trecute pe numele fratelui, ca nu cumva, după moartea sa, să fie socotite ca fiind ale dragomaniei. C. GANE, TR. V. H, 282. - Scris şi: dragomaniie. - PL: dragomanii. - Şi: dragomănie s. f. - Dragoman + suf. -ie. DRAGOMANLÂC s. n. Demnitatea sau funcţia de dragoman (1); dragomanie (1), dragomanat (1). Având pe d-lu Iacovache Rizo biv-vel-spătar pentru dragomanlâc. DUMITRACHE, ap. ŞI0II2,121. Am făcut eu dragomanlâcul până a venit Iacovache. VĂCĂRESCUL, IST. 284. Eu am făcut dragomanlâc boierilor în limba talienească. id. ib., Cf. ZEITSCHRIFT, XVIII, 77, TDRG, DL, DM, FD II, 87, SFC III, 170. Cunoscând limba turcă, Ştefan Panait obţine învoirea de a practica „dragomanlicul”. ll 1972, nr. 2, 173. - PL: dragomanlâcuri. - Şi: (învechit) dragomaniie s. n. - Dragoman + suf. -lâc. DRAGOMANLÎC s. n. v. dragomanlâc. DRAGOMĂNEÂSĂ s. f. Soţie de dragoman (1). Slăbiciunea dragomanului era dragomăneasa. C. GANE, TR. v. n, 160. - Pl.: dragomănese. - Dragoman + suf. -easă. DRAGOMĂNÎE s. f. v. dragomanie. DRAGOMĂNÎT s. n. (învechit, rar) Dragomanat (1). Cf. COSTINESCU. -PL: ? - Dragoman + suf. -it. DRAGOMÎR s. m. (Regional) I. (Bot.) Numele a două plante erbacee: a) ştevie (lc) (Rumexpatientia). Cf. borza, d. 151; b) (în forma drogomif) ştevie (1 e) (Rumex conglomeratus). Cf. borza, d. 151. II. (Omit.) Grangur (Oriolus oriolus). Cf. BĂCESCU, PĂS. 79. - PL: dragomiri. - Şi: drogomir s. m. - Et. nec. DRAGON1 s. m. I. 1. (Mii.; învechit) Soldat din cavalerie care era astfel echipat încât să poată lupta şi pedestru. In Cameniţă era numai vro 6 000 de drăgani, de paza porţilor, şi târgoveţii. NECULCE, L. 44. împăratul, mergând la Cameniţă, în puţineale zile o au bătut, şi o au luat; că nici oaste într-însa n-au fost multă fără puţintei nemţi, dragoni, carii, văzând putere multă turcească... s-au prăpădit cu toţii. R. POPESCU, CM I, 419. Pre dumnealui Boroş, cu steagul lui Chiş Andraş şi cu dragonii şi cu dărăbanţii ...ne rugăm Măriiţi] Sal[e] ca să-i scoaţţă] (a. 1765). IORGA, S. D. IV, 47. A pus un comendat şi cu câţiva drăgani în cetate (începutul sec. xvm). mag. IST. IH, 56/28. Căpitanul de drăgani (a. 1774). URICARIUL, XIX, 319. Au trimis pre un credincios al său ...să ceară 2 000 de călăreţi şi 400 de dragoni. ŞINCAI, hr. ffl, 92/17. Dragonii de la prinţul Ioan n-au ţinut forpostele. ÎNTÂMPL. 68/3. în Liunevil sunt acum trei polcuri de dragoni, care îi o preafrumoasă oaste, kogălniceanu, S. 44. Puterea pe uscat stă în infanterie, ... cavalerie, ... dragoni, ... husari. FABIAN-BOB, 50/11. Erau fraţii nevestei sale, unul dragon şi celalt muşchetar. FM (1843), 1352/26. Călărimea carea cuprinde ... regimenturi ...de dragoni, ...de husari. RUS, I. II, 95/23, cf. POLIZU. 10761 DRAGON2 - 1414- DRAGOSTE Cavaleria stetea la o parte, infanteria la o parte, cozacii - un fel de dragoni - iarăşi la o parte. HASDEU, I. V. 145, cf. CIHAC, II, 101, LM. Au zei pe carii şi-i închipuie sub formă de bătrâni bărboşi, îmbrăcaţi ca ofiţeri de dragoni ruşi. CONTEMPORANUL, IV, 196, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU2, CADE. Mai era o poartă joasă, cu odăi, a drăganilor. SADOVEANU, O. X, 86, cf SCRIBAN, D., ROSETTI -CAZACU, I. L. R. I, 259, DL, DM, VARLAAM-SADOVEANU, 75. Dragoni -sau drăgani - sunt amintiţi în documente la mijlocul secolului al XVII-lea atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească. STOICESCU, C. S. 202. Luptă cu regimentul lui de dragoni şi se remarcă prin numeroase acte de vitejie, magazin IST. 1969, nr. 11, 27, cf. DEX, M. D. enc.2, dn7 (Adjectival) Să formeze şese regimente ... două de pedestrime şi unul de călăreţi dragoni. BARIŢIU, P. A. i, 370. 2. (Prin Mold. şi prin Bucov.; în formele dragan, dragun) Om voinic (călare pe cal). Cf. arh. folk. iv, 221, com. din capu CODRULUI - GURA HUMORULUI. II. 1. Monstru fabulos, închipuit cu gheare de leu, aripi de vultur şi coadă lungă de şarpe, care întruchipează forţe ale naturii. Cf. NEGULICI. Bolnavul... vede în vis dragoni şi şimere. PÂCLEANU, I. II, 56/11. Monstrul de fanariot îşi păzea femeia mai bine decât eunucii pe favoritele sultanului şi dragonii mitologici merele din grădina Esperidelor. FILIMON, O. n, 22, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. La Delfi de timpuriu un tânăr înfăţoşa pe Apolon în luptă cu dragonul CONV. LIT. IV, 148, cf. CONTEMPORANUL, IV, 197, ALEXI, W., DL. Venea dragonul, şarpele de mare, Şi s-aşeza pe pieptul meu. ISANOS, Ţ. L. 49, cf. DM, M. D. ENC., dex, dn3. O F i g . Dragonii norilor se destramă în înalt, s ianuarie 1970, 107. + Reprezentare în artele plastice a acestui monstru fabulos, mai ales în China şi în alte ţări asiatice. El stă în trândăvie pe-un dragon de porcelană. ALECSANDRI, POEZII, 85. Acolo unde priveşti, e capul dragonului. SEBASTIAN, T. 296. Pe masă erau ceşti de porţelan ornamentate cu dragoni albaştri (ceramică autentică orientală) pentru ceai. CĂLINESCU, B. I. 14. Casele au acoperişuri de pagodă şi sunt garnisite cu sculpturi în piatră reprezentând capete de dragoni. RALEA, 0.105. Dragonul legendei vedea cu ochi uriaşi de mărgean. BOUREANU, S. P. 10, cf. DL, DM. Era înconjurat ...cu paravane despărţitoare şi ele ' pictate cu dragoni. BARBU, 1.1, 220. 2. (Zool.) Drac-de-mare v. d r a c (3) (Trachinus draco). Cf. M. D. ENC. 3. Specie de şopârlă care trăieşte pe copaci, în unele regiuni tropicale, având de-a lungul corpului două excrescenţe ale pielii în formă de aripi (Draco volans). Cf. dl, DM, dex, DN3. 4. Reprezentare heraldică având profilul unui chip omenesc cu barbă formată din şerpi încolăciţi sau reprezentând un dragon (III). S-au aruncat puşci asupra dragonilor, şi acesta era semnul de începutul luptei. CR (1832), 1622/7. Dragonii [la daci] erau lungi prăjine d-asupra cărora stafâlfâind un balaur. ODOBESCU, S. n, 284. Porunci să se ridice ancora, să se desfacă pânzele şi să se ridice semnalele şi dragonul cu semiluna pe catarg. CHIRIŢESCU, GR. 225. Dragonul de pe steaguri. DR. IV, 1 045, cf. dl, DM, M. D. enc., dex, DN3. 5. (Art.) Numele unei constelaţii din emisfera boreală, dispusă într-un şir de stele, terminat cu un fel de cap; (popular) balaurul. Acestei grupe de stele i s-a dat numirea de constelaţiunea Dragonului sau a Balaurului. CULIANU, C. 44. în astronomie Dragonul din constelaţiune este şarpele mitologic. OTESCU, CR. 11, cf. LTR2, DL, DM, DEX, DN3. - PL: dragoni. - Şi: (învechit şi popular) drăgân, (învechit) dragone (alexi, w ), dragân, dragun (ddrf) s. m. - Din fr. dragon, pol. dragon. DRAGON2 s. n. Şiret din fir metalic terminat cu un ciucure, care se atârnă de mânerul săbiei. Dragona este în general, la toţi oficerii, de fir, împreună cu cordonul (a. 1874). URICARIUL, xxn,482, Cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., NICA, L. VAM. 82, CADE. Pe cap avea o pălărie catifelată, cu coiful încercuit în trei galoane de căpitan şi-n mână un toiag ...de care atârna un dragon ofiţeresc. MIRONESCU, S. 143. îmi strecurai stânga în toc, trăsei încet revolverul, îl pipăii, îmi aşezai şi dragonul săbiei la pumnul mânei drepte. SADOVEANU, O. II, 12, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. + (Regional) Mânerul săbiei (Grădiştea - Berbeşti). Cf. alr sn iv h 949/812, alrm sn nh 764/812. - PL: drago ane. - Şi: (învechit) dragona s. f. - Din fr. dragonne. DRAGONÂDĂ s. f. Nume dat, în Franţa, persecuţiilor la care erau supuşi de către dragoni protestanţii în timpul lui Ludovic al XlV-lea; p. e x t. persecuţie. Ludovic... crede că dragonadele îl vor face sfânt. NEGULICI, E. II, 29/10. Nu voieşte ca casa sa să ajungă teatrul unei dragonade. SION, p. 220, cf. PROT. - POP., N. D., LM, SCRIBAN, D., DN3. - PL: dragonade. - Din fr. dragonnade. DRAGONĂ s. f. v. dragon2. DRAGONE s. m. v. dragon1. DRAGOR s. m., s. n. 1. S. m. Muncitor care manevrează comenzile unei drage (1). Cf. ltr2, dl, dm, m. d. enc.2, dex, dn3. 2. S. n. Navă de luptă, avion sau hidroavion, construite şi amenajate special pentru curăţarea minelor (acustice, magnetice sau mecanice), depuse într-o anumită regiune a mării sau a unui fluviu. Dragorul uşor, care e o navă mică (vedetă) ...folosit la dragajul de siguranţă. LTR2. Dragorul are o anvergură suficient de mare pentru a permite montarea bobinei magnetice sub aripă, ib., cf. DL, DM, DER, dex,dn3. - PL: (1) dragori şi (2) dragoare. - Din fr. dragueur. DRĂGOSTE s. f. 1. (De obicei la sg.; adesea cu determinări care indică obiectul afecţiunii) Sentiment de afecţiune (deosebită) pentru cineva sau ceva; iubire, (popular) drag (III). Aiavea amu iaste că dragostea protivitoare iaste mâniei ceaia reaoa. CORESI, EV. 47. Credinţă direaptă, nădeajde neîndoită, dragoste deplin (a. 1644). GCR I, 112/24. Aduce înainte bunătăţile sufleteşti, anume: credinţa, nădeajdea, dragostea. N. TEST. (1648), 181718, cf. anon. car. Urechie vornicul... au făcut de dragostea ţărâi letopiseţul său. M. COSTIN, O. 242. Dragoste spre d[o]mn[u]l H[risto]s. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 13476. Dragostea cea întru H[risto]s ... aducem Măriei Tale. BIBLIA (1688), [prefaţă] 6/4. Şi i-aufostşi sarascherului cu bună dragoste şi l-au cinstit ca pe un domn. NECULCE, L. 176. Mare dragoste arată acel prinţep, cătră supuşii săi (a. 1701). FN 114. Pentru dragostea Măriei Tale, de ne vei porunci, vom face. ANTIM, P. XXVII. Să avem dragoste cu toţi, să nu avem vrajbă. IACOV, syn. 40717. Trei fapte bune, ce să cheamă ale b[la]gosloviei: credinţa, nădeajdea, dragostea. SLOV. 2577. Te-ai rănit de dragostea lui. MINEIUL (1776), 98rl/20. Din râvna cu care voiesc a-m[i] împlini deregătoriia mea şi din dragostea direptăţi îndatăş voi descoperi. AŞEZ. 33/19. Intru statornică dragoste să rămâi cu mine. EUSTATEEVICI, I. 45/17. La cucernicie să află dragostea, iar la frică se află urâciunea, pelde, 18/13. Sânt datori ... cu toată ascultarea, credinţa, dragostea şi plecarea. D. SUP. 18/3. Mai cu deadins se cade cu dragostea frăţească să fie uniţi. MAIOR, I. B. 284/15. Patimile sufletului ... bucuria, întristarea, frica, dragostea şi pizma. GRECE ANU, î. 59/9. Pizma, nerăotatea, senţerotatea, minciuna, adevărul, ura, dragostea. ABEŢEDAR, 15728. Nu scumpetea hainelor şi a podoabelor ne va face fericiţi, decât... dragostea aproapelui. 10767 DRAGOSTE - 1415 — DRAGOSTE MUMULEANU, C. 48/14. Prietenii îşi urează o dragoste nestrămutată. MARCOVICI, D. 2/26. Dumnezeu cu atâta prietenească dragoste, pe toţi oamenii iubeşte. DRĂGHICI, R. 36/24. Minai ... trage la sine credinţa şi dragostea norodului, F. aaron, i. ii, 167/24. Prin această învăţătură el tipăreşte, în cugetul fiilor sei, frica lui Dumnezeu şi dragostea cătră omenire. ASACHI, I. 36/3, cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D. Nu-i nimic mai tare ca dragostea de mamă. ALECSANDRI, POEZII, 244, cf. COSTINESCU, LM. Te iubesc, ţărm părintesc, Cu o dragoste mai vie Decât toate ce iubesc. ODOBESCU, S. I, 56. Am constatat la dânsul ... dragoste pentru cultura înaltă, onestitate în apucăturile mentale. CARAGIALE, O. VII, 213. Pentru dragostea ta, tată, ... voi face pe dracul în patru, numai să izbutesc. ISPIRESCU, L. 15. L-a văzut aşa cuminte şi cu dragoste de carte. VLAHUŢĂ, O. A. I, 85. Mi-am asociat ... un număr de autori din generaţia tânără, despre care cred că au... dragostea pentru adevăr şi frumos. I. NEGRUZZI, în PLR I, 243, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., Şăineanu2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Tu te găseşti sănătos, între ai tăi, înfăşurat de dragoste, sahia, n. 53, cf. SCRIBAN, D. El îşi manifestă dragostea nemăsurată ce o poartă păturii ţărăneşti. ULIERU, C. 21. Ascultă ce-i spuse mai departe aga despre dragostea lui pentru artişti. CAMIL PETRESCU, O. II, 128, cf. DL, DM. Domnitorul nu pierdea niciun prilej de a-şi arăta dragostea şi veneraţia faţă de înaltele feţe bisericeşti. G. barbu, a. v. 94, cf. M. D. enc., dex. (Rar) Dragoste de sine = egocentrism. Cf. cantemir, i. i. ii, 291. -O Loc. a d v. Cu (mare ori cea mai mare sau multă) dragoste sau cu toată dragostea = în mod (extrem de) drăgăstos, cu (multă) afecţiune; (extrem de) bucuros. Şi, aşa, amu, cu blândeaţe şi cu milostivnicie şi cu dragoste părintele priimi-va noi. CORESl, EV. 33. Veseli pre ei şi cu dragoste grăi cu ei. PO 179/6. Cu dragoste rădicară boiarii cu toată ţara pre Iliiaşu. URECHE, L. 156. Cu dragoste a se cinsti, sau din destul a da. mardarie, l. 168/22. Antiohii-Vodă i-au priimit cu dragoste [pe boieri] şi-i ţinea la mare cinste. NECULCE, L. 149. Foarte cu dragoste darul priimi. CANTEMIR, 1.1. II, 134. In Ţara Leşască, noroadele mergu cu mare dragoste căliră stăpânul lor (a. 1701). FN 93. Ce ar fi putut grăi mai cu d^poste şi mai cu dulceaţă. ANTIM, O. 13. Prăznuiesc cu dragoste sf[â]ntăpomenirea ta. MINEIUL (1776), 129rl/10. Primea pre cei streini cu toată dragostea. MAIOR, T. 33/12. Cu credinţă şi cu dragoste să ne apropiem, ca părtaşi vieţii ceii veacinice să fim. TOMICI, î. 75/8. Cu credinţă şi cu dragoste ai lucrat. POPOVICI, C. 5/21. Cu dragoste să pohteşte cinst. Consulat, să binevoiască a porunci numitului sudit, de a veni în judecată (a. 1826). DOC. EC. 361. Poartă-te cu dragoste către cei de altă meserie. MARCOVICI, D. 12/4. Vă rugăm să primiţi cu dragoste pe ambasadorul nostru. CR (1836), llI4. Furăm primiţi cu cea mai mare dragoste şi purtare de grijă. GORJAN, H. I, 143/20. Sânt unii vrăjmaşi carii niciodată nu să împrietenesc cu dragoste, buznea, c. 18/7. Şi în ea pe Tiber... cu dragoste slăveşte. RUSET, E. 5/19. Se lipeşte de dânsa [de patrie] cu cea mai mare dragoste. RUS, I. I, 301/7. -Amândoi ... Pahar ele-nchinând Şi cu dragoste zicând. ALECSANDRI, P. I, 105. Cu respect şi cu dragoste mă ridic şi-i fac loc la masa mea. caragiale, O. I, 299. Cetia cu multă dragoste, încet, răbdător. IORGA, C. I. II, 138. Diacul bătrân ...îl asculta cu multă dragoste. AGÎRBICEANU, A. 82. Furăm deci cu mare dragoste ospătaţi şi găzduiţi până a doua zi. HOGAŞ, DR. I, 6. Sfinte şi fecioare bizantine, Ce mă priveau cu dragoste şi milă. MINULESCU, VERS. 226. L-a îmbrăţişat cu dragoste. SADOVEANU, O. XIII, 14, cf. CAMIL PETRESCU, O. II, 171, DL, DM. Vorbea repede, aprins, cu dragoste. BARBU, G. 94, cf. DEX, M. D. ENC.2 (F i g.) Tablele de la crâşmă-l invitau cu dragoste. EMINESCU, P. L. 83. ^ E x p r. A fi în dragoste cu cineva sau (învechit) a fi legat în dragoste cu cineva = a avea cu cineva relaţii de caldă afecţiune. Legat fiind în dragoste cu Pavel. mineiul (1776), 110ll/6. Cu preşedintele nu prea era în dragoste mare. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 164. (Rar) A fi în (sau, învechit, întru) dragostea cuiva sau (învechit) a-l lua (pe cineva) în (ori la) dragoste sau a fi în dragoste la cineva = a se bucura de ... (ori a-şi câştiga) calda afecţiune a cuiva. Aceştea sânt întru dragostea voastră (a. 1569-1575). GCRI, 12/1. Nu te teame, Maria, că eşti în dragoste la Dumnezău. N. TEST. (1648), 66721. Şi l-au luat iară în dragoste şi în milă şi l-au pus iar sfetnic. NECULCE, L. 28. Hasan-paşa ... mă luă în multă dragoste. VĂCĂRESCUL, IST. 286. Părintele mă ia la dragoste şi Smărăndiţa începe din când în când a mă fura cu ochiul. CREANGĂ, A. 7. Toma ... nufiisese nicicând în dragostea bătrânului Turcu. agÎrbiceanu, P. M. 139. (Regional) A avea dragoste = a-i plăcea să..., a avea plăcere. Făcuse un clopot mare la acea mănăstire, ...şi avea dragoste să-l tragă singur. CREANGĂ, p. 105, cf. DL, DM, M. D. ENC., dex. (învechit, rar) A face dragoste (cu cineva) = a se afla în calde relaţii afective (cu cineva). Fă dragoste şi pace cu fratele. dosoftei, v. s. septembrie 12734. A (mai) slăbi cu dragostea (pe cineva) = a înceta cu insistenţele (fals afectuoase) pe lângă cineva. Cf. i. cr. iii, 85, udrescu, gl. A omorî (pe cineva) cu dragostea = (familiar) a-şi manifesta în mod exagerat, insistent afecţiunea (faţă de cineva). (învechit; în formule de politeţe) Fă dragoste! = fii (aşa de) bun! fă bine, te rog! Iară ea zise ...Fă dragoste şi după ce mă vei îngropa, mineiul (1776), 52ll/23. O (Prin lărgirea sensului) Soarele deasupra pădurii mângâia viaţa cu dragoste caldă. SADOVEANU, O. i, 59. 2. S p e c. Sentiment de (caldă) afecţiune al unui bărbat faţă de o femeie sau al unei femei faţă de un bărbat; amor. Oricare muiare pentru multă dragoste, ce va avea către ibovnicul ei, va primi în casa ei furtuşagul, ... mai puţin să va certa. PRAV. 286. Au părut lui Iacov puţin 7 ani a sluji pentru... logodnica lui, de dragostea ce avea cătră dânsa. ANTIM, O. 14. Şi a venit şi mirele acolo, şi ... nicio vorbă amândoi n-au vorbit şi am priceput că n-au dragoste (a. 1803). IORGA, s. D. XII, 195. Un amorezat [caută] dragostea iubitei sale. KOTZEBUE, u. 3878. Să poate din dragoste [soţii] să-şi dăruiască toată averea unul altuia. LEGIUIRE, 65/4. Nu aş fi fost atinsă de delicateţea drag ostii dumitale. CR (1833), 120V44. Orice căsătorie nu poate fi fericită fără numai când va fi întemeiată pe dragoste adevărată. MARCOVICI, D. 39/5. Surorile mele mă pizmuiesc pentru dragostea ce arăta acel fecior de împărat cătră mine. GORJAN, H. I, 153/33, cf. valian, V. Am iubit! şi cunosc gustul dragostei peste măsură. CONACHI, P. 80. [O femeie] veselă, zburdatecă,...făgăduindu-mi O vecinică dragoste. NEGRUZZI, S. I, 55, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Cât de bine să se păzească doi amorezaţi, lumea tot află despre dragostea lor. CONV. LIT. I, 347, cf. COSTINESCU, LM. încorda-voi a mea liră să cânt dragostea? EMINESCU. O. I, 140. De ce creştea dragostea dumnealui, de-aia-i creştea şi ifosul dumneaei, caragiale, O. II, 224, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Era mulţumită de mulţi ani de dragostea lui. AGÎRBICEANU, S. 34, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Nici vreo aluzie de dragoste nu i-a făcut măcar în glumă. REBREANU, R. II, 214. Nu mai vreau să aud de aceste sinucideri din dragoste. CAMIL PETRESCU, T. III, 177. Dragoste scurtă, fără pretenţii din nicio parte. BRĂESCU, O. A. 1,4. Dragostea vine când nu te aştepţi, ca o boală, vlasiu, A. P. 403, cf. scriban, d. înduioşătoare această dragoste care dăinuie de peste patruzeci de ani. STANCU, M. I. 142, cf. DL. Dragostea pentru o femeie îl puse pe brânci. PREDA, I. 8, cf. DM. Deşi număra patruzeci şi unu de ani, părea o femeie destul de tânără pentru a stârni dragostea unui june de douăzeci şi trei de ani. MAGAZIN IST. 1968, nr. 7-8, 27, cf. M. D. ENC., DEX, com. din piatra-neamţ. Frunză verde de cucută, Nu-i bună dragostea multă. BÎRLEA, C. P. 5, cf. ALR SN v h 1 264. Dragostea s-a risipit Noi, mândră, ne-am despărţit. FOLC. TRANSILV. I, 242. O (Regional) Dragoste împrumutată = iubire împărtăşită, reciprocă. Dragostea împrumutată Nu se stâinge niciodată. HODOŞ, P. P. 86. (Regional) Dragoste de odată = întâia iubire. Stau înfierbântată de dragostea de odată, jarnîk-bârseanu, d. 156. <> E x p r. A se topi (sau a se sfârşi, a muri etc.) de dragoste sau a fi nebun de dragoste = a iubi enorm de mult (pe cineva). Pe fata împăratului Roş mai nu-i venea s-o ducă, fiind nebun de dragostea ei. CREANGĂ, P. 275. Se topea de dragoste pentru Ileana, ispirescu, l. 29, cf. DDRF, dl, dm, m. 10767 DRAGOSTE - 1416 - DRAHMĂ D. enc., dex. (învechit) A avea (pe cineva) în dragoste = a iubi (pe cineva). Pe dânsa în dragoste o avea. pann, e. ii, 30/15. (învechit) A se lua în dragoste = a se iubi. Astăzi se văd, mâne se vorbesc, poimâne se iau în dragoste, cum sunt tinerii, arhiva, n, 478. + (Concretizat) Fiinţă (mai ales femeie) iubită; p. g e n e r. ceea ce constituie obiectul iubirii cuiva. Şi te află strânsă-n braţe Dulce dragoste bălaie. EMINESCU, 0.1,210. Ei mergeau,... părându-li-se... ziua ceas şi ceasul clipă; dă, cum e omul, când merge la drum, cu dragostea alăturea. CREANGĂ, P. 276. Bătea drumurile căutându-şi dragostele. IBRĂILEANU, s. 16. Trecea plângând năucă... Şi blestema, călcându-l, răzorul, azi urât, Pe unde colindase cu dragostea de gât. VOICULESCU, poezii, I, 239. Ţin la viaţă, la vin şi la dragostea mea. SADOVEANU, O. x, 315. Dragă-mi este dragostea care zice: nu şi da. BLAGA, POEZH, 294, cf. dl, DM, M. D. enc., dex. Multe dragoste-am avut: tot dragoste tinerele. TEODORESCU, P. P. 326. Mi-or zis floarea florilor, Dragostea feciorilor, jarnîk - BÂRSEANU, D. 157. Frunză verde de secară, Dragostele dintr-o vară M-au băgat în izineală. folc. mold. i, 120. ^ E x p r. A fi în dragoste cu cineva = a întreţine relaţii de dragoste cu cineva. Huţu ... era ...în dragoste cu Livia. SLAVICI, O. I, 95, cf. TDRG. 3. Legătură sexuală; relaţie amoroasă. Mulţi şi-au pierdut avuţia şi viaţa şi s[u]fíetele ş-au pus după dragostele ei. DOSOFTEI, V. S. octombrie 51713. Oarecare bătrână... din ceale ce păzesc cămara cea de mireasă şi slujesc cu obicinuinţă la dragostile ceale liubovnice aArsachii. AETHOPICA, 19723. Tocmai când era dragostea mai mare se pomeni cu cuconul în mijlocul iatacului cu un iatagan în mână. FILIMON, O. I, 234. Din dragostea-i lumească un imperiu se va naşte. EMINESCU, O. I, 144, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D. Din dragostea mea cu împărăteasa n-a ieşit încă fecior. SADOVEANU, O. XV, 347. Fetele ... oferă dragoste pentru o noapte marinarilor, ratea, o. 16, cf. DL, DM. Ea le înlesnise dragostele, barbu, G. 226, cf. M. D. ENC., DEX. Cine strică dragostele, Mânce-i grâul pasările! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 281. Ochii şi sprâncenele Fac toate păcatele, Şi leagă dragostele. ZANNE, p. ii, 341. E x p r. A fi dat în dragoste cu cineva sau a face dragoste cu cineva = a întreţine relaţii sexuale cu cineva. M-a încredinţat că Gafia era dată în dragoste cu d-nul Coţofănescu. CONV. LIT. XV, 311. Irod judeca nişte văduve ce făcuseră dragoste fără învoirea lui. VISSARION, î. 35. Viie singur, furişat, ... Să-i dau guriţă tăcută, Să facem dragoste multă. BIBICESCU, P. P. 40. <> Compus: (prin Bucov.) Dragostea fetelor = ou roşu de Paşti; merişor2 (4). în Bucovina, ouăle colorate numai în roşu se numesc merişoare sau dragostea fetelor. PAMFILE-LUPES CU, CROM. 187. 4. (Mai ales la pl.; în descântece) Fiinţă mitologică care simbolizează iubirea; (regional) dragna. Cum mă văzură, Bine le părură; Dragul cu dragostile mă îmbrăcară. POP., ap. GCR II, 137/22. Şi-a început Mărioara ... Cu bucium a buciuma, Dragostile a striga. MARIAN, V. 72. Văzui meri, peri înfloriţi. Căutai printr-înşii Şi văzui dragostele, Impóstatele, Trântindu-se, Buşindu-se. PĂSCULESCU, L. P. 137. 5. Pornire nestăvilită (şi reprobabilă) pentru cineva sau ceva; patimă (4), slăbiciune (15). Iară dragostea argintului mare neputinţă iaste. CORESI, EV. 52. Dragostile trupului. MINEIUL (1776), 26r2/19. Iubitorul de argint iaste cel ce cade la nemărginită, adecă prea multă dragoste a bogăţiei. GRECEANU, î. 72/31. în adâncul inimii lor, păstrau un fel de dragoste pătimaşe pentru acele giuvaericale, pe care le plătiseră cu bani buni. CHIRIŢESCU, GR. 237. Erau bineveniţi pentru gazda noastră cu dragoste de petrecanie. C. PETRESCU, S. 29. Moare-n mine... Dragostea de vieaţă. isac, O. 31. -0* (Regional) A-şi face de dragoste = a-şi face de cap, v. cap. Com. din piatra-neamţ. J. (Prin Bucov.; la pl.; în forma dragostile) Numele unei hore; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, d. 7. (Bot.; regional) 1. Numele a patru specii de plante erbacee: a) plantă cu frunze în formă de lance, dinţate şi cu flori roz-purpurii; masa-raiului (Sedum carpaticum) v. masă1 (VI). Cf. PANŢU, PL., DL, DM, BORZA, D. 158; b) iarbă-grasă (Sedum maximum). Cf. BULET. GRĂD. bot. v, 67, panţu, pl., borza, D. 158; c) iarbă-grasă (Portulaca oleracea). Cf. PANŢU, PL., borza, d. 136; d) limba-cucului (Botrychium lunaria). Cf. PANŢU, PL. 8. C o m p u s: (regional) dragostea-fetei = a) silur (a) (Euphrasia stricta). Cf. PANŢU, PL., borza, D. 67; b) silur (b) (Euphrasia rostkoviana). Cf. PANŢU, PL., BORZA, D. 67. - PL: dragoste şi (învechit şi popular) dragosti. - Şi: (regional) drâguste s. f. şez. i, 111, com. din marginea - rădăuţi. - Din v. si. AparocTh. DRAGOSTOS, -OÂSĂ adj. v. drăgăstos. DRĂGSTER s. n. Cursă automobilistică în care se urmăreşte o viteză foarte mare pe o distanţă foarte scurtă; automobil proiectat şi construit special pentru astfel de curse. Cf. dn3, mda. - PL: drag stere. - Din engl. dragster. DRAGUMĂN s m. v. dragoman. DRAGUN s. m. v. dragon1. DRĂGUSTE s. f. v. dragoste. DRAHM s. n. v. drahmă. DRAHMĂ s. f. 1. Veche monedă grecească de argint, din Antichitate, care a circulat şi în Dobrogea şi în sudul Moldovei (şi a cărei valoare şi greutate varia de la oraş la oraş). învăţătoriul vostru nu va da din drahmu ce zice-să posadă. CORESI, TETR.“ 61. Bucuraţi-vă cu mine, că am aflat drahma carea am pierdut, n. TEST. (1648), 89734. Am scos de i-am dat o mie de drahme, dosoftei, v. s. noiembrie 153712. Trimise Iuda Macavei doaă mii de costande (drahme) de argint la Ierlim, ca să aducă jărtvă pentru păcatele morţilor. CHEIA ÎN.2 57, cf. dhlr ii, 545. O muieri ave 9 drahmi şi perdu o drahmă (a. 1750). GCR ii, 64/16, cf. lb. Caracala adăogă plata ostaşilor, ... această adăogare să suia la 70 milioane drahme. CĂPĂŢINEANU, M. R. 159/20. Una păreche poftale de argint cu colanul de dram (a. 1787). uricariul, XV, 347. Un transport de 23 000 drahme ... s-a hrăpit de nişte clefti. CR (1838), 8V24. în casa statului să află pănă la trei milioane drahme. GT (1839), 76/11. O drahmă face ...20 cr. în argint. RUS, I. II, 318/2, cf. NEGULICI, polizu, PROT. - POP., N. D. Nevoi pe atenieni să-l condamne la o amendă de 100 de drahme, conv. lit. iv, 160, cf. stamati, d., costinescu, lm. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Te osândesc să plăteşti ... 40 de oboli amendă, sau patru drahme. VISSARION, î. 30, cf. SCRIBAN, D. Arnuna ... trei sute de drahme. TUDORAN, P. 165, cf. DL, DM, DER. Histria ... bate o monedă de argint (drahmă). H. DAICOVICIU, D. 43. Oraşul Histria ... emitea drahmele sale de argint, cele mai vechi monede cunoscute în istoria ţării noastre, magazin ist. 1968, nr. 7-8, 130, cf. dex, dn3. + Unitate monetară din Grecia modernă. Cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade. Venizelos ... a fost obligat să ia măsuri drastice pentru a apăra drahma, titulescu, D. 418, cf. scriban, d., dl, dm, der. 50 de milioane de drahme a alocat guvernul grec pentru restaurarea Acropolei. CONTEMP. 1975, nr. 1 492, 3/12, cf. DEX, DN3. 2. Veche unitate de măsură pentru greutăţi (cu valori variabile). Luo omul cercei de aur de trăgea câte o drahmă şi 2 brăţări pre mâinele ei. biblia (1688)', 16. Să amesteci vin vechi: antră 1, şofran nepisat, drahmă 1. MOLNAR, E. s. 135/2, cf. stamati, d. Una livră are 137^2 drahme. CUPARENCU, v. 48, cf. PROT. - POP., N. D., LM, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. în afară de aceasta, ea [doamna] primea 2 000 drahme de aur de la ţiganii 10774 DRAHOLŢ - 1417- DRAM1 aurari, care-l scoteau din nisipul Oltului. OŢETEA, T. V. 53, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. - PL: drahme şi (învechit) drahmi. - Şi: (învechit) drahm s. n., drâgmă (lm) s. f., dram s. n. - Din ngr. âpa/jni, lat. drachma. DRAHOLŢ s. n. v. dreholţ. DRAHUN subst. v. drăgun. DRAI s. n. (învechit, rar) Straiul2 unui foc. Cf. D. mar. -Pl.:? - Din fr. draille. DRÂIBA s. f. art. (Regional) Dracul (1) (Măţău -Câmpulung). Cf. coman, gl. - Contaminare între drac şi naiba. DRĂIBAR s. n. v. draibăr. DRÂIBĂR s. n., s. m. 1. S. n. Unealtă (manuală) confecţionată din oţel, în forma de bară, prevăzută la un capăt cu muchii ascuţite sau tăişuri aşezate în spirală şi folosită mai ales în dulgherie pentru executarea găurilor; burghiu, coarbă, sfredel (1), (regional) bârdie, borăr, şăitău1 (II e). Cf. cade, scriban, d., ltr2, dl, dm, fdiii, 181, dex, h ii 118, 214, iv 225, vn 407, alri 1 830/960. 2. S. n. (Popular) Coarbă. Cf. ddrf,fdiii, 185, hii29, alr ii 6 661/899, alr sn ii h 562, alrm SNih 373. 3. S. m. (Argotic) Persoană importantă. Se aflau ... domnul Marcu, cu soţia, urmat de încă doi draibări. BARBU, 1.1, 133. - PL: (1, 2) draibăre şi (regional) draiburi (alr sn ii h 562/728) şi (3) draibări. - Şi: (regional) drăibar (h h 118, 214), drâibor (alr sn ii h 562/899), drâibur (ib. h 562/728), trâibăr (ib. h 562/872) s. n. - Din germ. Treibbohrer. DRÂIBOR s. n. v. draibăr. DRÂIBUR s. n. v. draibăr. DRAIFUS s. n. 1. Unealtă folosită de cizmar la reparaţia încălţămintei, formată dintr-un cadru de fontă corespunzând celor trei muchii ale colţului unui cub. Cf. cv 1949, nr. 8, 31, ltr2, dex. 2. (Regional) Pirostrie (1) (Borşa). Cf. alr sn iv h 1 033/362. - PL: draifuse şi (rar) draifusuri (ltr2, alr sn iv h 1 033/362). - Din germ. Dreifuss. DRÂINIŢĂ s. f. v. draniţă. DRAJ vb. I. T r a n z. (Complementul indică bomboane, medicamente etc.) A efectua operaţia de drajare. Cf. dexi. - Prez. ind.: drajez. - De la drajeu. DRAJÂRE s. f. Operaţie care constă în acoperirea unor cristale de zahăr, produse de caramelaj, fondante, sâmburi, jeleuri etc. cu straturi de zahăr sau de ciocolată. Prin drajare se formează învelişul bomboanelor-drajeuri. LTR2, cf. SFC IV, 319, DN3. - PL: drajări. - V. draja. DRAJEFI vb. I. T r a n z. (Rar; complementul indică bomboane, medicamente etc.) A înveli cu o glazură (devenind drajeuri). Cf. ndn. - Prez. ind.: drajefiez. - Din fr. dragéifier. DRAJEFIÂT, -Ă adj. (Farm.) Care este prezentat sub formă de drajeu; învelit în glazură. Cf. DEX2. Un alt medicament natural este polenul drajefiat. DCR. - Pl: drajefiaţi, -te. - V. drajefia. DRAJÉU s. n. 1. Bomboană colorată, cu miezul din cristale de zahăr, sâmburi, fructe, creme etc., acoperită cu o glazură de ciocolată sau de zahăr. Acel „teatru” nu era ... teatru, cu bilete plătite, cu garderobă, ... cu dame care lornetează mâncând dragele. IBRĂILEANU, S. L. 106, cf. NICA, L. vam. 82. Se îndreptă direct la galantarul lui ..., aşteptând nepoata să-şi aleagă prăjiturile, dragelele şi pesmeţii ceaiurilor de vacanţă. C. PETRESCU, O. P. II, 97, cf. LTR2, DL, DM, M.D. ENC., DEX, DN3. 2. Medicament în formă de pilulă, cu învelişul făcut din zahăr sau din ciocolată. Cf. nica, l. vam. 82, nom. min. i, 228, dl, dm, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3. - Pronunţat: dra-jeu. - PL: drajeuri şi (rar) drajele. DL. - Şi: dragélâ s. f. - Din fr. dragée. DRAJÔN s. m. Lăstar al unei plante, crescut din rădăcină şi din care, prin separare, se poate dezvolta o nouă plantă. Cf. ds. [Hurmuzul] se înmulţeşte uşor prin drajoni. ENC. AGR. iii, 103. Drajonii se produc ... în special din rădăcinile superficiale, cu dezvoltare orizontală sub faţa pământului, ltr2, cf. DER, dex, DN-3. - PL: drajoni. - Din fr. drageon. DRAJON vb. I. I n t r a n z. (Bot.; despre plante) A produce drajoni. Cf. dn3. -Prez. ind. pers. 3: drajonează. - Din fr. drageonner. DRAJONÂJ s. n. Proprietate a anumitor plante de a produce drajoni; drajonare. Cf. ltr2, dn3. - PL: drajonaje. - Din fr. drageonnage. DRAJONÂRE s. f. Acţiunea de a d r a j o n a şi rezultatul ei; drajonaj. Cf. enc. agr. ii, 345, ltr2, sfc iv, 319, dn3. - PL: drajonări. -V. drajona. DRAKKAR s. n. Navă fără punte, ascuţită la ambele extremităţi, care era folosită de vikingi în expediţiile lor. Cf. D. mar., ndn. - PL: drakkaruri. - Din ir. drakkar. DRALÔN s. n. (Mar.) Material sintetic sub formă de fibre, care se utilizează în pescărie, la confecţionarea plaselor. Cf. d. pisc., ndn. - Din fr. dralon. DRAM1 s. n. 1. Veche unitate de măsură a greutăţii, egală, în Muntenia, cu 3,18 grame, iar în Moldova cu 3,23 grame. 20 dramuri de cuie de şindrilţă] (a. 1630). IORGA, D. B. 1,23, cf. anon. car. Trei unghii, adecă 24 de dramuri de pâine, dosoftei, v. s. noiembrie 99719. La răposarea Ducăi-Vodă i-am dat brăţări de argint, una trage dramuri două sute şaptezeci (a. 1686). BUL. COM. ist. ii, 233. Şi vei lua cumpăna de dramuri şi vei osebi pre ei. BIBLIA (1688), 10796 DRAM1 - 1418- DRAMATIC 536747. Agiunsesă ... la obuzpâne de 60 dramuri, 6 copeice, adecă 12 bani şi începusă oştenii a hămnesi. N. COSTIN, L.2 332. în mâna dreaptă cumpăna ţinea, în carea de o parte, în locul dramului, piatra ce-i zic ahortatos ... pusease. CANTEMIR, 1.1.1, 176. Să pui 4 dramuri de scorţişoară pisată. MÂNCĂRILE, 92/11. Noi aici acest feli de legături îl luăm legătura de doaă dreamuri, parale doaăzăci şi şasă (a. 1780). FURNICĂ, D. C. 69.100 de dramuri fac o litră, şincai, î. 4/3. Două dramuri de un fel de rădăcină. IST. am. 56711. Un dram de aur de vei dărui unui sărac din rudele tale, plăteaşte mai mult decât o sută de dramuri dăruite unuia ce iaste afară din rudenia ta. PILDE, 75/1. După ce o am cântărit, am aflat că trage cu totul numai vro câteva dramuri. BERTOLDO, 32/18. însemnare de marfă ... 100 dramuri piper (a. 1817). DOC. EC. 176. Să îndatoreze pă brutarii acelui oraş să vânză ocaoa de pâine de dramuri patru sute câte parale patru (a. 1825). ib. 355. [Pâine] dreaptă la dramuri fără a fi lipsă cât de puţin (a. 1826). uricariul, v, 169/12. Abia să ajunge a să împărţi câte 50 de dramuri de pismet la fiştecare ostaş pe zi. CR (1829), 552/5. Să se ia ... usturoi şi leuştean câte 10 dramuri. AR (1829), ll2/9. La 100 dramuri sparmacet pune un dram de ceară albă. FACTOR, M. 3/7. O bucată de aur în chipul zgurei fierului vânată de aurari în Olt, de dramuri 64. tâmpeanul, G. 5/15, cf. valian, V. 140 dramuri de unt... de la o vacă. I. IONESCU, V. 33/11. Din mintă să ie la o litră de apă numai două sau trii dramuri de frunze, c. VÂRNAV, H. 103/13. [Diamantul] din coroana Franţei numit regent ... cântăreşte 136 carate (peste 34 dramuri). BARASCH, I. N. 43/9, cf. POLIZU. Mândrul lacheu ... duce manteluţa de cinci dramuri pe braţ. GHICA, C. E. II, 429, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, II, 656, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. Apare apoi ocai, litra, dramurile, ca măsuri de greutate. N. A. BOGDAN, C. M. 172, cf. CADE. Aveau să cântărească îngerii în cântarul cel mare: atâtea ocă, ş-atâtea dramuri. SADOVEANU, O. IX, 57. Ocaoa de greutate avea 400 dramuri şi corespundea la o greutate de 1 272 grame. ENC. AGR. IV, 234, cf. SCRIBAN, d. Ocaua şi dramul atârnau deopotrivă [în cântar], arghezi, s. vi, 46, cf. ltr2, dl, dm, der. Intr-un document din această perioadă se enumeră ... câteva din plantele tămăduitoare care se puteau cumpăra cu „dramul”. G. barbu, A. v. 106, cf. DEX, VASILIU, c. 148. Carnea pe mine au scăzut, Şi n-au rămas niciun dram, Niciun sfert de kilogram. FOLC. MOLD. I, 510. «v* F i g. Aste versuri ce cu dramul trebui a le cumpeni. NEGRUZZI, S. III, 85. Frumuseţi să spariu lumea, Precum însuşi vezi, nu am, Deci în cumpănă pun toate Şi le măsur dram cu dram. EMINESCU, O. VIII, 346. Raze din stele lesne găseam: Puteam prea bine să iau un dram! MACEDONSKI, O. IV, 58. 2. Veche unitate de măsură de capacitate, egală, în Muntenia, cu 3,23 cm3, iar în Moldova, cu 3,80 cm3. Decifiiarbe-l [vinul] într-o ulcea zmânţuiată cu 50 de dram oţet bun (a. 1749). GCR n, 45/2. Vadra de vin să se facă pe la toate târgurile şi pe la toate podgoriile de 10 ocă şi oca de 400 dramuri (a. 1776). N. A. bogdan, c. m. 66. Să vânză... măcar un dram de vin dintre ceste vinuri (a. 1822). DOC. EC. 262. Să va turna pe gâtul feştecăreia vite câte 25 dramuri rachiu încălzit. MANOLACHE drăghici, I. 22/2, cf. valian, V. în obştie luăm de la un om în vrâstă 80 pănă la 100 de dramuri de sânge. C. vârnav, H. 121/25. Lehusa să stee ... în pat... să bee până la 25 dramuri oloi de migdale cu zahar. CORNEA, e. I, 38/12. Spre a determina degagementul hidrogenului, este destul a turna câteva dramuri de acid sulfic în pâlnie. MARIN, PR. I, 10/25. Am dat una firfirica si ţinţizeti dramuri de vin. PANN, Ş. I, 25/28, cf. POLIZU. Transformarea litrului, multiplilor şi submultiplilor lui în vedre, ocale ... şi dramuri de Moldova. GfflCA - STURDZA, A. 6, cf. PONTBRIANT, D., DDRF. Licvidele se măsurau cu: vadra împărţită în 10 ocale, oca în 4 litre, litra în 100 dramuri. CLIMESCU, A. 214, cf. BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Avem şi noi câte trei lei, o litră de brânză, o sângeacă de rachiu şi 25 dramuri de untdelemn la lună şi câte-o pâne la săptămână! hogaş, dr. i, 249, cf. resmeriţă, D., CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DL, DM, DER, DEX. Sângeapă = 25 dramuri. şez. iii, 88. 3. (Prin nordul Munt.) Unitate de măsură pentru suprafeţe (la munte). Cf. rădulescu-CODIN. Am avut 10 dramuri în obştea Câinenilor. UDRESCU, GL. 4. (Familiar) (De obicei precedat de num. card. „un” şi urmat de determinări introduse prin prep. „de” care arată felul) Cantitate, măsură, durată etc. (foarte mică); strop (2). Cf. cantemir, i. i. ii, 291. Mulţumirăm cerului pentru această luminare, şi cu toate că ne aflam în mijlocul luciului, în luntre mai putrigăită, şi fără un dram de hrană, dar de multa groază din care scăpasărăm, ni se părea că suntem în sânul mântuirei. GORJAN, H. III, 215/30. Este destul să aibă cineva ... un dram de judecată ca să vază. GHICA, C. E. I, 76. Decât multă minte, ştiu că e mai bine Să ai totdauna un dram de noroc. ALEXANDRESCU, O. I, 230. Astfel, pe toată ziua prindeam câte un dram de carne sănătoasă, gane, N. iii, 59, cf. ddrf, şăineanu2, tdrg, RESMERIŢĂ, D. Un borcănaş ascundea pe fund un dram de măsline chircite. BRĂESCU, O. A. 1,243. Care din neamul nostru a avut un dram de noroc? KLOPŞTOCK, F. 213. Să mai încropesc şi eu un dram de zestre. POPA, V. 297. Se ia ... un dram de praf de cuişoare [pentru albirea dinţilor], bujorean, b. l. 30. în fiecare ...se găseşte un dram de iubire, sadoveanu, O. XX, 117, cf. scriban, d., dl. îşi strânse dramul de curaj ce-i mai rămăsese, ca să bolborosească. V. ROM. martie 1958, 30, cf. DM. Recunoştea că, în depoziţia lui, exista un dram de adevăr, barbu, 1.1, 297. Fiecare rău are în el şi un dram de bine! LĂNCRĂNJAN, C. II, 506. Fiecare pâine din care luăm O gură, un dram de suflet ... E făcută din toată fiinţa pământului. CONTEMP. 1975, nr. 1 502, 3/8, cf. DEX. Trebuie mai întâi să ai un dram de răbdare, flacăra, 1975, nr. 45, 7. Mai bine un dram de minte, decât o oca de noroc. POP., ap. GCR II, 376. Pe lângă dreamul de minte... erau şi nouă care de prostie. PLOPŞOR, C. 21. Decât un car de minte, mai bine un dram de noroc. ŞEZ. XXIII, 46. (în construcţii negative) Cumpăr atu-mi-ai praf de puşcă? - Nu se găseşte niciun dram. SION, P. 214. în orice caz fondul a remas ...fără dram de sare, fără talent, fără o concepţie ... superioară. CONTEMPORANUL, IV, 880. Dobă de carte, fără un dram de personalitate. C. PETRESCU, î. II, 127. Temnicerul... n-are niciun dram de sensibilitate, magazin IST. 1967, nr. 2, 57. ^ E x p r. (Regional) A avea două dramuri sub căciulă = a judeca bine. Cf. I. cr. iii, 252. Să-l pui în dreamuri, se spune despre un lucru (extrem) de scump. Cf. ciauşanu, v. 158. - Pl.: dramuri. - Din ngr. 6papuov. DRAM2 s. n. v. drahmă. DRAMATIC, -Ă adj. 1. Care ţine de dramă (1) sau de teatru, privitor la dramă sau la teatru, destinat teatrului; dramaturgie. Poezia dramatică. HELIADE, GR. P. 29/1. Ce ne arăt nouă autorii de teatru în poezia dramatică? CR (1833), 22878. [Foaia] va coprinde încă bucăţile dramatice ce se vor reprezenta în teatrul naţional (a. 1835). plri, 34. îl veselea cu dramatice reprezentaţii, asachi, i. 236/7, cf. VALIAN, V. „Manfred”, poemă dramatică în trei acte de lord Byron. C. A. ROSETTI, C. 1/2, cf. NEGULICI, STAMATI, D., RUSSO, S. 73, POLIZU. Repertoriul lor se compunea din cele mai frumoase producţiuni dramatice. FILIMON, O. I, 211, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Prima condiţiune dar... pentru ca să existe o poezie în genere, fie epică, fie lirică, fie dramatică este: ca să se deştepte prin cuvintele ei imagini sensibile. CONV. lit. i, 2. Poesia dramatică resultă din împreunarea celei epice şi lirice cu acţiunea. VOROBCHIEVICI, A. M. 205, cf. COSTINESCU, LM. Pe atunci... erau şi piese dramatice. MAIORESCU, D. I, 280. împăratul Germaniei a sosit la Beireuth, pentru a asista la reprezentarea ciclului de opere dramatice ale lui Richard Wagner, cunoscute sub numele de „Ring der Nibelungen”. EMINESCU, O. IX, 178. Teatrul nostru naţional şi 10798 DRAMATIC -1419- DRAMATISM literatura noastră dramatică au ajuns într-o stare proastă. caragiale, o. n, 177. Drama „Răsvan-Vodă” ... constitueşte un început de clasicism în literatura dramatică. MACEDONSKI, O. IV, 23. Din scrierile dramatice s-a publicat o tragedie în versuri, i. NEGRUZZI, în PLR I, 237, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Literatura dramatică a suferit adânci transformări. în PLR n, 232. Negruzzi şi Alecsandri... au observat [ridicolul] şi l-au redat în opere dramatice, ibrăileanu, SP. CR. 108, cf. resmeriţă, d., cade. Am publicat ...fantazia dramatică „Riţa-Crăiţa”. GALACTION, o. 32, cf. SCRIBAN, D. O operă dramatică în două piese. CĂLINESCU, 1.47, cf. DL, dm. [Eminescu analiza] repertoriul dramatic naţional, varlaam -sadoveanu, 220. Pretinde o analiză profundă a textului dramatic. T 1962, nr. 1, 39. In Ţările Româneşti se încearcă ... alcătuiri dramatice pentru teatrul de păpuşi. IST. LIT. ROM. H, 33, cf. M. D. ENC., dex, dn3. <0* Gen dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise sub formă de dialog şi menite a fi reprezentate pe scenă, în care conflictul se dezvoltă gradat din ciocnirea intereselor şi sentimentelor diverselor personaje. Paginile sale asupra genurilor dramatice nu sunt deloc mai prejos decât paginile cele mai bune din d-nii Maiorescu şi Gherea. IBRĂILEANU, SP. CR. 167. Hugo îşi însuşeşte toate acordurile şi genurile - epic, elegiac, dramatic şi satiric. SADOVEANU, O. XX, 558. Cronică dramatică = prezentare critică, analitică a unei reprezentaţii teatrale. Aveam să scriu eu însumi cronica dramatică, camil PETRESCU, T. m, 490, cf. DL, DM, M. D. ENC. O cronică dramatică îşt realizează plenar menirea ... atunci când actul critic nu se limitează la un exerciţiu în exclusivitate gazetăresc. CONTEMP. 1975, nr. 1 506, 1/7, cf. DN3. Artă (sau, învechit, măiestrie) dramatică = totalitatea regulilor, a principiilor privind punerea în scenă şi interpretarea operelor dramatice; dramă (2). La veacul al XVII-[lea] s-au arătat în Roşia şi măiestria dramatică introdusă cea întâiaş dată din Polonia la Chiev, unde studenţii... îmfăţoşa în limba polonă oaracare drame. ASACHI, I. 218/16. Nu cunoşteau nici rudimentele artei dramatice. NEGRUZZI, s. I, 343. Spune-mi, ai gust pentru arta dramatică? ALECSANDRI, O. P. 130, cf. COSTINESCU. Cu multă cunoştinţă a artei dramatice, d. Caragiale ne arată realitatea din partea ei comică. MAIORESCU, critice, 419, cf. TDRG. în toate ţările beligerante ale Europei, arta dramatică îşi continuă drumul ei. în PLR n, 248. El studia arta dramatică. VLASIU, A. P. 401, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Şcoala naţională de artă dramatică poate satisface orice cerinţe teatrale. CINEMA, 1975, nr. 9, 9, cf. DN3. După trei ani de studiu, el se îndreaptă spre arta dramatică. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 29, 19/3. Artist dramatic = actor (de teatru). Mă-ntâlnesc cu un eminent artist dramatic, caragiale, o. ii, 177, cf. barcianu, cade, m. d. enc., dex, dn3. Autor (ori scriitor sau poet) dramatic = dramaturg. Cf. lm. Consecinţele la care dă naştere prejudiţiul copiilor naturali ...au servit de tezaur nesăcat pentru ... scriitori dramatici în facerea de piese teatrale. CONTEMPORANUL, I, 497. Devenind poeţi dramatici să scrie câteva piese lungi şi bune. caragiale, o. iii, 28. Petroni, scriitorul dramatic..., a dat teatrului românesc primele piese pline de viaţă şi de talent. VLAHUŢĂ, D. 56, cf. TDRG. El e autor dramatic şi se pricepe la intrigi. CAMIL PETRESCU, T. II, 368 .A devenit pe urmă autorul dramatic cunoscut, sadoveanu, O. xx, 32, cf. scriban, d. Caragiale este poet dramatic până şi în cea mai sumară dintre schiţele lui. VIANU, A. P. 134. Un autor dramatic poate să-şi pună în scenă o piesă, contemp. 1975, nr. 1 507,1/7, cf. dex. <> (Substantivat, m.) Era firesc ca Ibsen, un dramatic cu totul original, să atragă atenţiunea asupra sa. F (1879), 212. <> (Prin lărgirea sensului) Şi Iov şi Faust sunt rebeli cu totul artei lui Boileau şi aforismelor ei, dar cu toate aceste există pentru că acţia şi geniul dramatic sunt încarnate într-însele. bolliac, o. 59. + (Despre voce) Care se caracterizează printr-o sonoritate colorată şi plină de gravitate. Strigă o singură dată cu o voce dramatică, preda, delir. 54, cf. m. d. enc., dex, dn3. 2. F i g. (Despre întâmplări, împrejurări, scene, situaţii, momente etc.) Care este zguduitor, plin de dramatism (2), care impresionează; emoţionant, mişcător (14). In adevăr, sânt şi astăzi... scene, care cu atât-s mai dramatece fiindcă se petrec în odaea unui birt. HRISOVERGHI, A. 85/16. Ceea ce noi am făcut pentru a înjosi femeile şi ceea ce ele au făcut pentru a ne civiliza înfăţişează, poate, priveliştea cea mai morală şi cea mai dramatică din istoria noastră, negulici, e. i, 60/8, cf. pontbriant, d. Toată descrierea persoanelor şi întâmplărilor e dramatică. EMINESCU, în PLR I, 325. Curând, după această scenă atât de dramatică, a murit, caragiale, O. ii, 51. Acest vers este de o frumuseţe ... care provine de la ruperea cezurii ... cerută în asemenea situaţiune dramatică. MACEDONSKI, o. IV, 70, cf. ŞĂINEANU2. O altă scenă dramatică l-a impresionat favorabil. EFTIMIU, N. 117, cf. SCRIBAN, D. O încordare dramatică se-ntinde şi macină sufletele. CONSTANTINESCU, S. m, 279. Vă reamintiţi... acea dramatică sosire a mamei, care vine întrebând de flăcăul ei. SADOVEANU, E. 15. Am auzit acolo ... dramaticele despărţiri ale mamelor de copii. ARGHEZI, B. 109. Marea ... e ţinta ... acestui dramatic început de călătorie. BOGZA, c. O. 65. Să povestească fără fir perioadele luminoase, pe cele dramatice. DEMETRIUS, A. 187, cf. dl, DM. Cântăreţii ştiu ...să creeze situaţii dramatice. IST. LIT. ROM. I, 129. Au urmat ani plini de dramatice evenimente pe plan naţional şi internaţional. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 56, cf. dex. Să ne amintim de momentele dramatice autentice şi frumos împlinite ale spectacolului. flacăra, 1976, nr. 20, 16. ^ (Adverbial) Suntem trădaţi! strigă dramatic Andronic. VLAHUŢĂ, S. A. II, 195. Cea dintăi parte a capitolului, în care, ...se povesteşte dramatic prada tatarilor ... e luată din alt iz,vod decât al lui Miron. IORGA, L. I, 103. Ii veni în gând să încerce a lua lucrurile mai puţin dramatic. REBREANU, R. I, 277. Bătrânul doctor râdea, rostind dramatic ultimele cuvinte. SADOVEANU, O. IX, 162. Ea ar fi vrut toate acestea, concentrate într-un tot urmând o anume gradaţie, mai dramatic, mai teatral. MIHĂESCU, D. A. 194. Nu ştii să preţuieşti lucrurile ..., le deformezi dramatic. DEMETRIUS, A. 311. Mediul în care a crescut îi prejudiciază dramatic existenţa. CONTEMP. 1975, nr. 1 AII, 2/9. Poate că şi acum, pe alte planuri, viaţa mă interoghează dramatic, flacăra, 1976, nr. 38, 10. (Rar; substantivat) Dramaticul unei asemenea existenţe nu ... l-a redat nimene la noi. ibrăileanu, SP. CR. 143, cf. sfc ffl, 211, DEX. -Pl.: dramatici, -ce. - Din lat. dramaticus, -a, -um, fr. dramatique. DRAMATICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Dramatic (1). Ce este cel dramaticesc? Este când alte feţe grăitoare să aduc, după cum este comedia, traghedia, ecloghi, satira. EUSTATIEVICI, GR. RUM 2 142. - PL: dramaticeşti. - Cf. gr. 5 p a fi a t i k o q . DRAMATICEŞTE adv. (învechit) în manieră dramatică (2). A descris dramaticeşte această nenorocită întâmplare. ASACHI, l. 30Vl5. Sunt în această muzică arii foarte frumoase şi, pe lângă atâtea frumuseţi ...au şi meritul de afi tratate dramaticeşte. FILIMON, O. n, 341, cf. PONTBRIANT, D. E adevărat ... că omul din cuşcă [suflerul] n-a vorbit atât de mult, ... a trebuit însă să• dezvoltăm dramaticeşte tirada lui. sadoveanu, O. IX, 546. - Dramatic + suf. -iceşte. DRAMATICITÂTE s. f. Calitatea de a fi dramatic (2). Numai în somnul adânc, în visul clar asemenea vederei obiectelor sub apă, ... numai în somn suntem activi, de aceea visul are atâta dramaticitate. EMINESCU, O. XV, 47. - Dramatic + suf. -itate. DRAMATISM s. n. 1. Ceea ce provoacă sentimente, emoţii puternice; caracterul încordat al conflictului dintr-o operă dramatică. 10802 DRAMATIST -1420- DRAMATURGIC A nu găsi subiecte de cel mai mare dramatism în vieaţa noastră însemnează a fi surd şi orb pentru toate cele ce se petrec în jurul nostru. CONTEMPORANUL, IV, 275. Dramatism adevărat încă nu avem nici în roman, nici în teatru. IBRĂILEANU, S. L. 8. Cu un filon liric atât de firav era, de altfel, natural ca inspiraţia poetului să-şi caute izvoare în afară, de aici moralismul şi dramatismul ... liricii sale. LOVINESCU, s. i, 298. De fapt toată limba comediilor [lui Caragiale] este vorbită, fiindcă dramatismul ei, izvorât din observaţia realistă, imprimă o mişcare necontenit orală dialogului. CONSTANTINESCU, S. n, 144, cf. dl, DM, SFC I, 128. Acestei dificultăţi scriitorii au căutat să-i facă faţă prin diferite formule: Caragiale, prin dramatism şi perfecţiunea dialogurilor, s ianuarie 1960, 22. Datorită lui, spectacolul a avut câteva scene impresionante, de un dramatism zguduitor. T septembrie 1962,75, cf. M. D. ENC. Dansul..., gesturile... procesele de conştiinţă... dau piesei dramatismul necesar. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 12. Orchestra a sunat ... cu o muzicalitate şi un dramatism impresionante. CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 3/11, cf. DEX, dn-3. (Prin lărgirea sensului) Peisajul Turingiei nu are nimic din dramatismul munţilor noştri. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 40, 24/2. 2. F i g. Tensiune (5), încordare. Cf. dl. Era ...cu un instinct al familiei mai slab, lipsindu-i acel dramatism necesar în a presimţi şi preîntâmpina primejdiile. PREDA, R. 14, cf. DM, M. D. ENC. Au fost, ţin minte, nişte meciuri de un rar dramatism. FLACĂRA, 1975, nr. 41,23, cf. dex, dn3. - Din fr. dramatisme. DRAMATÎST s. m. (învechit) Dramaturg. Cf. negulici, PROT. - POP., N. d. Cu Calderon apune steaua teatrului spaniol. El e cel de pe urmă din marii dramatişti naţionali şi originali. CONV. LIT. m, 397, cf. costinescu, lm, barcianu. - PL: dramatişti. - Din fr. dramatiste. DRAMA TIZA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică opere literare, fragmente dintr-o operă literară etc.) A prelucra în vederea reprezentării pe scenă. Temistocle Solera, care dramatiză acest subiect, avu a se lupta în contra mai multor dificultăţi. FILIMON, O. II, 238, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, bul. FEL. Iii, 260, scriban, D. S-a întâmplat cu el ceva de tragicomedie, de farsă sinistră, ca aceea făcută cuiva de Lorenzo dei Medici şi dramatizată ...de Sem Benelli. CĂLINESCU, C. O. 22, cf. DL, DM. Tragicii antici au „dramatizat” episoade din eposul homeric. T februarie 1969, 40, cf. M. D. enc., dex, dn3. 2. F i g. (Complementul indică discursuri, acţiuni etc.) A face să devină dramatic (2). Maior eseu îşi dramatiza cuvântarea printr-o modulare neîntrecută. LOVINESCU, S. n, 23. Acest mod [imperativul] dramatizează acţiunea, ne-o înfăţişează ca petrecându-se în faţa noastră, iordan, stil. 159, cf. SCRIBAN, D., dl, dm. Stilul indirect liber ca mijoc de a dramatiza acţiunea trebuie analizat. VARLAAM - SADOVEANU, 478. Transcriind materiale folclorice, Anton Pann le înviorează şi dramatizează într-un montaj subordonat... intenţiilor sale artistice (şi educative). IST. LIT. ROM. n, 349, cf. M. D. ENC., dex, DN3. Nimeni n-a dramatizat cu atâta forţă ca Nichita Stănescu raporturile dintre a fi înlăuntru şi a fi în afară. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 14, 4/2. O A b s o 1. Eliade ... dramatizează, trăieşte concepte, însufleţeşte abstracţiuni, se extenuează într-o febrilă dialectică. CONSTANTINESCU, S. n, 512. Acele care le cântă [mireselor] sunt mai ales nevestele tinere, ele se pricep să dramatizeze mai bine. ist. lit. rom. i, 40. + (Ironic; complementul indică evenimente, situaţii) A atribui un caracter prea serios unui eveniment, unei situaţii, a da o întorsătură gravă unui fapt; a exagera, a lua în tragic. „Porfiar hasta norir” dramatizează cazul poetului galician Marcias. călinescu, i. 58, cf. dl, dm, M. D. enc., dex, dn3. ^ A b s o 1. Voicu ăsta al dumitale să nu dramatizeze, baranga, i. 193. - Prez. ind.: dramatizez, - Din fr. dramatiser. DRAMATIZÂRE s. f. Acţiunea de a dramatiza şi rezultatul ei; prelucrare a unei opere literare, a unor fragmente din opere literare etc. în vederea reprezentării pe scenă. V. dramatiza (1). Cf. DL, DM. Anna Karenina pune, o dată mai mult, problema dramatizării textelor epice. IL februarie 1961, 70, cf. M. D. enc., dex, dn°. + (Concretizat) Naraţiune adaptată pentru a fi reprezentată pe scenă, transmisă la radio sau la televiziune. Romancierul şi dramaturgul Camil Petrescu a întreprins o amplă dramatizare a vieţii lui Nicolae Bălcescu. CONTEMP. 1948, nr. 108, 11/5. „Fraţi de arme” dramatizare după H. de Balzac [Titlu]. T ianuarie 1969, 105, cf. M. D. enc., dex, dn3. „Sânge impur” este o dramatizare făcută ... după romanul cu acelaşi titlu scris de Borisov Stankovia. CONTEMP. 1979, nr. 1 699, 11/1. - PL: dramatizări. - V. dramatiza. DRAMATIZÂT, -Ă adj. Care este prelucrat în vederea reprezentării pe scenă. Cf. dramatiza (1). Cronicarul din Caragiale alternează stilul lui vorbit cu stilul vorbit al personagiilor, iar cea mai amară critică o găsim tot în cronicile şi reportagiile lui dramatizate, constantinescu, s. ii, 67. -PL: dramatizaţi, -te. - V. dramatiza. DRAMATURG s m. Autor de piese de teatru; (învechit) dramatist. Numele eroilor acestui faimos dramaturg ... au devenit astăzi apelative în limba franceză. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 242. Renumitul dramaturg al Vienei, bătrânul Ignatiu Castelli. bariţiu, P. A. II, 13, cf. POLIZU, pontbriant, d. Dramaturgul ne representă defectele şi viţiile omeneşti în toată goliciunea lor. CONV. lit. v, 43, cf. LM. [Mişcarea literară] dă naştere ... unui ilustru dramaturg. MACEDONSKI, O. IV, 110. Dramaturgii noştri naţionali ... hărăzesc vechilor domni calităţi şi virtuţi moderne. GHEREA, ST. CR. III, 354, cf. DDRF. Fiecare poet, dramaturg ori simplu nuvelist începe plin de iluzii ... suişul. în PLR II, 58, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Ce ar fi zis [criticul] despre dramaturgi? camil PETRESCU, t. iii, 497, cf. SCRIBAN, D. Dramaturgi de primul rang sunt jucaţi la ţară, pentru ţărani, şi la oraş pentru noi ăştia, surtucarii. arghezi, b. 156. Gelozia de care suferă eroii teatrului lui Lope de Vega, dramaturg cu mari daruri poetice, ia uneori dimensiuni atroce. CĂLINESCU, I. 58. Caragiale e un dramaturg clasic. CONSTANTINESCU, S. II, 54, cf. DL, DM. S-a insistat... asupra calităţilor sale de dramaturg, varlaam -SADOVEANU, 368. Asachi a fost un mare admirator al teatrului, fără să aibă gust de dramaturg. IST. LIT. ROM. II, 370, cf. M. D. enc.. Dramaturgul român de azi nu mai produce comedie. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 1/9, cf. DEX. Dramaturgul dovedeşte constanţă a tonului, siguranţă în a-şi reliefa ideile. ROMÂNIA LITERARĂ 1979, nr. 29, 16/1. - PL: dramaturgi. - Din fr. dramaturge. DRAMATURGHÎE s. f. v. dramaturgie. DRAMATURGIC, -Ă adj. Care ţine de dramă (1) sau de teatru, privitor la dramă sau la teatru, dramatic (1). Talentul său dramaturgie s-a ilustrat însă în special în drama „Răzvan şi Vidra IST. LIT. ROM. n, 693. Volumul poposeşte ...pe teritoriul dramaturgie al precursorilor. T ianuarie 1969, 114. Pledează cu bune mijloace dramaturgicepentru dăruire şi încredere, flacăra, 1975, nr. 43, 13. -PL: dramaturgiei, -ce. - Din fr. dramaturgique. 10809 DRAMATURGIE - 1421 - DRAMOLETĂ DRAMATURGÎE s. f. 1. Arta de a scrie piese de teatru, de a le pune în scenă şi de a le interpreta; tratat de artă dramatică. Cf. lm, BARCIANU, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, DN3. 2. Totalitatea operelor dramatice care aparţin unui scriitor, unei literaturi naţionale, unei epoci sau genului în ansamblu. Lipsurile ... teatrului nou rus sunt numai în materie de dramaturgie. SAHIA, U. R. S. S. 146, cf. DL, DM. Subtila dramaturgie a lui Cehov ... ştie să creeze în acest final al ,,Livezii cu vişini” unul din cele mai mari momente de realizare artistică. S ianuarie 1960, 23, cf. der. In domeniul poeziei şi al dramaturgiei, Negruzzi nu se ridică la înălţimea atinsă în proză. IST. LIT. ROM. II, 397. începe să traducă din dramaturgia italiană. MAGAZIN IST. 1968, nr. 10, 87. Dramaturgia lui Sorbul a fost relevată şi impusă opiniei ...de Dragomirescu. LL 1972, nr. 3, 408, cf. M. D. ENC. Redactarea unui studiu privind dramaturgia inedită a lui Liviu Rebreanu. CL 1973, 198. Un public ... mai puţin receptiv la poezie decât la proză sau chiar la dramaturgie. V. ROM. octombrie 1975, 4. Ponderea o deţin titlurile din dramaturgia străină. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 1/9. Dramaturgia are acea precizie şi armonie a argumentaţiei fără ostentaţie. CINEMA, 1975, nr. 9, 8, cf. DEX. Ne străduim, în momentul de faţă, să creăm o dramaturgie a umanismului revoluţionar, flacăra, 1976, nr. 44, 11, cf. DNJ. - Şi: (învechit) dramaturghie s. f. i. golescu, c. - Din fr. dramaturgie. - Dramaturghie < ngr. SpajuaToupyia. DRĂMĂ s. f. (Atestat prima dată în 1772, cf. aethiopica, ap. tdrg2) 1. Piesă de teatru cu caracter grav, la origine un amestec de elemente tragice şi comice, în care predomină elementele tragice; modalitate artistică ce ilustrează în construcţia caracterelor şi a conflictelor complexitatea nuanţată a vieţii reale. S-a ivit o dramă cu cântece, a lui Metastasie titulată Ahilefs în Schiru. CR (1830), 3352/22. Hans Sacs de la 1494 până la 1576 scrise comice naraţii şi drame. SĂULESCU, HR. II, 402/7. Comedia este o zugrăvire a năravurilor, iar drama, a paternilor. HRISOVERGHI, a. 83/14. Dramă să zice povestire poeticească, care să joacă pe teatru. GT (1838), 222/54. Tradusă tragedii, comedii, drame, opere şi altele. ASACHI, I. 337/20, cf. VALIAN, V. Am săvârşit un fel de dramă în versuri albe. C. A. ROSETTI, c. 7/19, cf. NEGULICI, stamati, D. Asachi ... vroi să ne arate drama şi opera. NEGRUZZI, S. I, 341, cf. POLIZU. Cel mai remarcabil este teatrul naţional, în care se reprezintă operă, dramă şi comedie. HLIMON, O. II, 37, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Alecsandri ne-a înavuţit poezia cu „ Ostaşii noştri” şi cu drame, îndeosebi cu „Fântâna Blanduziei”. MAIORESCU, înPLRI, 275. Gândiţi numai ce plăceri puternice şi dese pricinuiesc muzica, poezia, romanurile, dramele. CONTEMPORANUL, 1,431. Dar drama, ce e? este romanul în acţiune. CARAGIALE, O. III, 90, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU2. A scris ... drame moderne, într-un stil scurt, smucit, chinuit. IORGA, P. A. II, 22, cf. TDRG. El voia ca în teatru să întrunească toate artele: sculptura, pictura, muzica şi drama. BUJOR, în plr n, 58, cf. resmeriţă, d., cade. A fost profund măgulită de această dramă jucată în gloria ei. eftimiu, N. 30. Nonora citise ...şi ceva din dramele lui Ibsen. GALACTION, O. 415. Ar fi umblat cu dramele lui Shakespeare în buzunar obsedat de umbra lui Hamlet. VLASIU, D. 44, cf. SCRIBAN, D. Cum trăieşte un personaj de dramă prin jocul unui bun interpret, varlaam - SADOVEANU, 368, cf. DER. Impresia pe care o comunică drama lui Blaga ... este una de înălţare. T ianuarie 1969, 66, cf. dex. Piesa lui Horia Lovinescuface parte din seria dramelor conceptualizate. românia literară, 1979, nr. 23, 16/1. O- (Urmat de determinări care arată felul) Alăturea cu tragedia ...se născu un alt gen dramatic, drama satirică ce fu ca un termin de mijloc, ca o tranziţiune între tragedie şi comedie. CONV. LIT. IV, 160. Până şi drama antică e o reprezentare a unui destin exterior, nu a unei complicaţii psihologice, a unor suflete mobile, în devenire. RALEA, s. T. III, 10, cf. M. D. ENC.2 Drama istorică românească a avut încă de la începuturile ei implicaţii în contemporaneitate, CONTEMP. 1979, nr. 1 703, 8/2. <> Dramă muzicală (sau lirică) = (spectacol de) operă; (sens curent) creaţie de operă cu un puternic caracter dramatic. Cf. TIM. POPOVICI, D. M. Simfonia şi drama muzicală, depăşesc şi implică ... cântecul de unul singur. CAMIL PETRESCU, T. III, 496, cf. DL, DM, DER. în viziunea lui Wagner, cea mai perfecţionată operă de artă este drama muzicală, M 1974, nr. 9, 18, cf. DEX. Orchestra a primit un rol deosebit în economia dramei muzicale, flacăra, 1976, nr. 45, 17. 2. Totalitatea regulilor, a principiilor privind punerea în scenă şi interpretarea operelor dramatice; artă dramatică, v. dramatic (1). Cf. DL, dm, m. d. enc., dex. *0* Clasă de dramă -clasă în care se predă arta dramatică într-un conservator sau într-un institut de teatru. Aţâţi tineri fără ocupaţie devin actori pentru că au voce, când ar trebui tocmai pentru acest motiv să fie eliminaţi de la clasele de dramă şi comedie. CAMIL PETRESCU, p. 6. fi vrut să urmez mai degrabă clasa de dramă. CĂLINESCU, E. o. I, 41, cf. SCRIBAN, d. 3. F i g. întâmplare tragică, situaţie nefericită, zguduitoare; nenorocire (1), suferinţă. V. tragedie (1). i/ra moarte pe calvinofronul admirai Colini, împreună ucis în această sângeroasă dramă. SĂULESCU, HR. II, 309/25. Şi văzând această dramă uimiţi în loc au rămas. PANN, E. II, 46/4. Am descoperit o foarte tristă dramă, NEGRUZZI, S. I, 217. Campania din 1870 a fost prologul unei lungi drame sângeroase. GHICA, C. E. II, 638. Viaţa e o luptă, o dramă variată, alexandrescu, O. I, 118. Toată această teribilă dramă, Irina o privi cu un ochi rătăcit, fără a-şi pute da samă de cele ce se petrecuse înaintea ei. CONV. LIT. I, 269. O dramă ... se desfăşură atunci în ochii noştri, alecsandri, O. P. 318. Voia să pue în romanul lui... toată marea dramă socială care se pregăteşte în întunericul şi mizeria bordeielor. VLAHUŢĂ, O. A. 285. Pricepuse din tot ce-l înconjura, drama ce se petrecea sub aparenţe ridicule. d. zamfirescu, t. s. 81, cf. şăineanu2. Şi din toată această dramă sângeroasă, eroismul n-a lipsit, hogaş, dr. I, 28, cf. resmeriţă, d., cade. Un mort în stradă, pentru ei, nu însemna o dramă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. m. n. i, 69, cf. scriban, d. Spania vizigotă trăi o dramă sguduitoare. CĂLINESCU, I. 267. Totul părea atunci că face parte dintr-o dramă a lumii, surdă, de proporţii imense, nebănuite. BOGZA, C. O. 36, cf. DL, DM, M. D. ENC. Una din primele drame le-au trăit Bucureştii în 1554, când oraşul a fost jefuit şi incendiat de turci. G. BARBU, A. V. 14, cf. DEX. Dar câtă poezie scormoneşte el în dramele mărunte ale vieţii de fiecare zi •••/ M 1975, nr. 1, 25. In literatura mea, dramele sentimentale nu s-au bucurat de înţelegere. FLACĂRA, 1976, nr. 21, 9, cf. dn3. *0 Dramă pasională = crimă (sau sinucidere) determinată de gelozie sau de o dragoste nefericită. Azi-dimineaţă, întreagă strada Fidelităţii a fost viu emoţionată de o sensaţională dramă pasională, caragiale, o. II, 118. ^ E x p r. A face (o) dramă din ceva = a vedea o situaţie tragică într-o întâmplare oarecare. Tiţa ...fără să facă o dramă din asta, dimpotrivă zâmbeşte înduioşată. CAMIL PETRESCU, B. 46, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. + Frământare sufletească, conflict sufletesc puternic, trăire lăuntrică care produce suferinţe morale. In partea inconştientă sufletească a lui Dragomir s-a petrecut o dramă întreagă. GHEREA, st. CR. II, 156. Se desfăşura o întunecată dramă sufletească a cărei taină rămânea nepătrunsă. M. I. caragiale, c. 13. Nu ştia cum să-i spună ... ce dramă o să se petreacă într-un suflet pe care surorile îl uitaseră. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. ii, 101. Un suflet clocotitor sileşte toate lucrurile să ia parte la marea lui dramă interioară, blaga, Z. 39, cf. dl, dm, M. d. ENC. Vă rog să scrieţi despre dramele care se petrec în sufletele copiilor. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 23, cf. dex. - PL: drame. - Din fr. drame, lat. drama. DRAMOLETĂ s. f. (Livresc) Dramă (1) de proporţii reduse. Cf. IORDAN, L. R. A. 175. „Maica cea Tânără”, dramoletă neromantică într-un act [Titlu], isac, o. 143. O (Adesea peiorativ) Situaţie 10812 DRANCĂ - 1422 - DRAPARE nefericită. Mica dramoletă trăită în legătură cu despărţirea de tatăl său nu izbuteşte să atenueze unilateralitatea portretului său moral. V. rom. ianuarie, 1960, 150, cf. sfciv, 82, dn3. - Pl.: dramolete. - Din germ. Dramolett. DRÂNCĂ s. f. 1. (Prin nord-estul Mold. şi prin Bucov.) Obiect uzat, vechi, rupt. Cf. dr. v, 184, com. din straja -vicovu de SUS, LEXIC REG. D, 120. 2. (Prin Bucov.) Epitet depreciativ pentru un om de nimic, desfrânat, destrăbălat. Com. din straja- vicovu de sus. 3. (Regional) Cal mic, bătrân şi slab. dr. v, 184. - Pl.: drănci. - Din ucr. ^pamca. DRÂNDORĂ s. f. (Regional) Supărare (Bistriţa -Drobeta-Tumu Severin). Cf. lexic reg. 48. -O (Adverbial; în forma drandora) Merge drandora de colo până colo. ib. - Pl.: drandore. - Cf. b r a m b u r a. DRANG interj. = zdrang. Cf. scriban, d. DRANIC s. m. (Bot.; Mold.) Muşcată1 (c). (Pélargonium odoratissimum). BORZA, D. 125. - Accentul necunoscut. - Pl.: dranici. - Et. nec. DRÂNIŢĂ s. f. 1. (Popular) Şindrilă (1). 5 lei au dat pe 8 000 draniţi (a. 1742). bul. com. ist. i, 266. Fac şi draniţă (a. 1803). uricariul,. vii, 249. Locuitorii din sate dureaze casele lor cu bârne şi le învălesc cu draniţa. I. IONESCU, M. 151. Am ridicat argeaua, mai trebuie căpriorii, leaturile, şi apoi draniţa. HEM 1 576. Nouă focuri mari de draniţe de stâlp ari fălfăre în pădure şi o umple de groază. conv. lit. m, 2, cf. barcianu, costinescu, cihac, ii, 101. întâlnim câţiva oameni cu nişte cară cu draniţă, mergând spre laşi. CREANGĂ, A. 126. Casele albe, învălite cu draniţă, răsar ici-colo. VLAHUŢĂ, R.P. 86. Se ia o draniţă şi se ciopleşte la un capăt, marian, î. 200, cf. ddrf. Casele ţărăneşti... de la câmp acoperite cu stuf (stuh) sau cu paie se deosebesc de cele de la munte acoperite cu şindrilă sau draniţă. damé, t. 93, cf. sima, m. 183, alexi, w., şăineanu2, tdrg. Acoperişul ... se face cu drăniţă. pamfile, I. C. 423. Draniţa acoperişului s-a desfăcut. GÂRLE ANU, L. 24. Ici-colo coperişuri de case, draniţe mucezite. rebreanu, P. S. 203, cf. resmeriţă, d. Mă duse ...la casa bătrânească, cu draniţa mucedă şi cu pereţii coşcoviţi. C. PETRESCU, S. 12, cf. DR. v, 303. Sovejenii sunt renumiţi în industria şindrilei: drainiţa de la Soveja, mai ales, este căutată. DIACONU, VR. LXVII, cf. CADE. Trăieşte acolea-n Tazlău, în casa cea ... cu stâlpii vechi de brad, care de-abia de-abia mai sprijină acoperişul nalt de draniţă. MIRONESCU, S. 64. Urechelniţa ... (iarba ciutei), iarba grasă creşte pe stânci, oamenii o cultivă sus pe acoperişul de draniţă al caselor. VOICULESCU, L. 322, cf. enc. AGR. in, 345, PUŞCARIU, l. r. i, 295, SCRIBAN, D. Părintele ...a ieşit din căsuţa lui albă acoperită cu draniţă. SADOVEANU, O. IX, 14. Avea o casă ca la ţară, cu tindă şi acoperiş de draniţă. CĂLINESCU, S. 439, cf. LTR2, DL, DM, DER. Un târg cu case acoperite cu draniţă. scânteia, 1975, nr. 10 350, cf. dex, hx 506, şez. h, 141, com. din straja-VICOVU de sus. Săraca mândruca mea ... Face pânza ca gardu, Supţire ca draniţa. BÎrlea, c. p. 254, com. din marginea - rădăuţi, alr i 667, ib. 668/347, 532, 596, 722/385, 552, 584, alr ii/i h 229, ib. h 230/362, a v 2,14, 15, 23, 25, 38, VI 4, 19, IX 2, 3, 4, 5. Câte draniţe pe casă, Atâţia galbeni pe masă! FOLC. MOLD. I, 271. 2. (Regional) Bucată de lemn lungă de un metru (Şomcuta Mare), lexic reg. 18. 3. (Prin nord-vestul Transilv. şi prin Maram.) împrejmuire de lemn a fântânii. Cf. alr sn iii h 852, lexic reg. 16. - Pl.: draniţe şi (regional) draniţi (alr i 667/229, 259, 266, 350, 354, 359, 360, 361, 584, ALRii/ih 229, alr sn iiih 852) şi drăniţi (alr i 667/194, 363, 578, alr ii/i h 229). - Şi: (regional) drâiniţă, draniţă s. f. - Din ucr. ¿ţpaHiiusi. DRANIŢf vb. IV v. drăniţi. DRAP1 s. n. (Text.) Legătură fundamentală (de bază) a tricotului urzit; postav1 (1). Cf. ltr2. - Din fr. drap. DRAP2 s. n. (Argotic) Iarbă. Cf. gr. s. vii, 113. + Tutun (2). Cf. gr. s. vii, 113. - Din ţig. drap. DRAPA vb. 1. T r a n z. (Complementul indică ferestre, uşi etc.) A împodobi sau a acoperi cu o draperie (1), cu steaguri etc.; (complementul indică pereţi, mobile etc.) a acoperi cu stofă, catifea etc. aranjate în cute sau falduri. Două steaguri drepte Drapa băneasca uşă. heliade, o. i, 220, cf. costinescu, barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade, scriban, d. Un afet de tun drapat cu steaguri ieşi încet de pe poarta amfiteatrului. CONTEMP. 1949, nr. 164, 3/1. Pe peretele din stânga, drapat cu catifea stânjenie, era un apus de soare cu raze lungi, camil PETRESCU, N. 118, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. <> F i g. O eroi! ... Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii. EMINESCU, O. I, 149. Drapată în poezie, ... replica lui rămâne o explorare în zonele întunecate ...ale existenţei. T februarie 1969, 87. + (Complementul indică obiecte de îmbrăcăminte, draperii etc.) A aranja în cute, a dispune faldurile în mod artistic. Cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Mado îl primi... îmbrăcată într-o rochie lungă ..., aproape drapată în acele falduri. EFTIMIU, N. 62. Maro catadicsise să apară la geam, dar cu un voal zvârlit pe cap şi drapat, peste umeri, ca două aripi albe. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 245, cf. SCRIBAN, D.,M. D. ENC., DEX. 2. T r a n z. şi r e f 1. A (se) îmbrăca (în felul anticilor) cu un veşmânt larg, care cade în falduri. E drapat ca un suveran african în veşminte bătătoare de departe la ochi. caragiale, o. iii, 63. Era într-o rochie de batist alb, care o drapa statuar. IBRĂILEANU, A. 144, cf. CADE. Venera e reprezintată aproape în fiecare sală ... Venera drapată într-un văl transparent. COCEA, S. I, 95. Se drapa cu o stofă indiană, în galben sau în roşu. BART, E. 100, cf. scriban, d. O robă neagră mă drapa într-un prestigiu magistral şovăitor. ARGHEZI, S. X, 11, cf. DL. Era un om între două vârste, mărunt, bondoc, cu trei rânduri de guşi, drapat în faldurile unui veston larg şi lung. T. POPOVICI, S. 13, cf. DM. Acest pustnic ...se retrăsese în apartamentul lui din inima Parisului..., drapat într-o robă de catifea. CONTEMP. 1975, nr. 1 513, 4/10, cf. dex. O F i g . Marx a amintit că gladiatorii societăţii burgheze se drapau în toga marilor personaj ii ale Antichităţii pentru a-şi da lor înşişi şi altora sentimentul grandoarei istorice, v. ROM. iunie 1957, 160. Toate se împletesc într-un spectacol care se drapează când în baladă, când în pantomimă. T ianuarie 1969, 98, cf. M. D. enc., dex. - Prez. ind.: drapez. - Din fr. draper. DRAPAJ s. n. (Rar) Drapare. Cf. dn3, dex2. - PL: drapaje. - Din fr. drapage. DRAPÂRE s. f. Acţiunea de a (s e) d r a p a şi rezultatul ei; împodobire, acoperire cu o draperie (1), cu stofă etc., dispuse în 10823 drapat - 1423 - DRAPERIE cute sau falduri; drapaj. Tot fastul decorativ, cum architectură, drapare ..., rămâneau pe a doua şi a treia treaptă. CARAGIALE, N. F. 117, cf. DL, DM, DEX. - Pl.: drapări. - V. drapa. DRAPÂT, -Ă adj. 1. Care este împodobit sau acoperit cu o draperie (1) sau cu stofa, dispusă în cute sau falduri. Ce asemănare s-ar putea găsi între Panoul decorativ (Muzica) ...şi între „Apostolul Pavel”, rău desenat, urât drapat, fără proporţii şi prea din topor, pentru un sfânt? SĂM. I, 12, cf. DEX. 2. Care este dispus în cute; care cade în falduri. Cf. dex. - PL: drapaţi, -te. - V. drapa. DRAPEL s. n. 1.1. (Adesea cu determinări care indică felul) Bucată de pânză, de mătase, de stofă etc., de obicei de formă dreptunghiulară, fixată la una dintre laturi de un băţ (sau lance), care înfăţişază culorile (uneori şi stema sau emblema) unui stat, ale unei organizaţii, ale unei instituţii etc., servind ca semn distinctiv al acestora; steag (1), stindard (1), (livresc) flamură, (învechit) bandieră. V. prapur (1), b a i r a c. In tinda mărturiei destinsu-ţi-ai drapelul Cu acvila cruciată în cercul evangelic. HELIADE, O.21, 316. Au urmat a petrece în linişte sub protecţiunea drapelului român. KOGĂLNICEANU, în PLR I, 71. Tudor Vladimirescu subt apărarea murilor astei monastiri plântă drapelul indepentinţei. PELIMON, I. 235/19. Ţin în mânele lor drapelul sub care naţiunile triumfă pe calea civilisaţiunii şi a progresului. CONV. LIT. n, 37. Pe culme ... Stă drapelu-nvingător. ALECSANDRI, POEZII, 573. Aţi cerut ca să fâlfâie drapelul desfăşurat, maiorescu, D. I, 490. El ţine în mână drapelul naţional. ODOBESCU, S. III, 338. Trupul meu să-l poarte învinşii ca drapel. MILLE, v. P. 64, cf. ddrf, barcianu. Publicul îşi îndreaptă atenţiunea spre noul drapel. Cf. ALEXI, w., CHENDI, în PLR II, 11, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Cămaşa însângerată cu puşca se prăvăli scurt, ca un drapel când dă onorul REBREANU, R. II, 263. Mulţimea asta nu vrea decât... să puie drapele tricolore la balcoane. CAMIL PETRESCU, u. N. 422. Duşmanul sălbatec i-a smuls drapelul ţării. VOICULESCU, POEZII, I, 44, cf. SCRIBAN, D. Drapelul Republicii Populare Române poartă culorile roşu, galben şi albastru, aşezate vertical cu albastrul lângă lancie. în mijoc este aşezată stema. CONST. R. P. R. 46, cf. DL, DM. Pe o scenă mică, împodobită cu drapelul ţării ... stăteau vorbitorii. BARBU, G. 153, cf. DER. Drapelul diviziei a trebuit să fie înfăşurat, pentru a nu se rupe de colţii ascuţiţi de piatră. magazin ist. 1967, nr. 3, 88, cf. hristea, p. e. 107. El nu vorbeşte despre drapelul tricolor, contemp. 1975, nr. 1 506, 2/9. O lumină difuzată din interior reflectă culorile drapelului naţional. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 15, cf. DEX. In cazarmă m-o bagat, La drapel m-am închinat, şez. IX, 61, cf. alr i 1 424. <> F i g . Drapelul meu postum Să nu-şi descânteeze în asfinţit cenuşa. LABIŞ, P. 170. Drapel de stat = drapelul (I 1) oficial al unui stat, a cărui descriere este prevăzută în constituţie. Pe aeroportul Otopeni ... erau arborate drapelele de stat ale celor două ţări. scânteia, 1975, nr. 10 316, cf. M. D. ENC.2 Drapel negru = semn de doliu. Erau două enorme drapele negre. CAMIL PETRESCU, T. îl, 412. Muierile vedeau în câte o poartă drapelul negru al morţilor, barbu, G. 333. ^ E x p r. A fi (sau a intra) sub drapel = a servi în armată, a-şi face stagiul militar, a milita pentru cineva sau ceva. Cf. şăineanu2. Neamul românesc este vrednic şă-şi vadă pe toţi fiii buni ai săi intraţi sub drapelul cultural. COTRUŞ, în PLR II, 446, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, M. D. ENC.2 A lupta Sub drapelul cuiva = a lupta sau a milita pentru cineva sau pentru ceva. Cf. dl, dm, dex, m. D. enc.2 A ţine sus drapelul = a) a milita cu tărie pentru o idee, o cauză etc., a rămâne fidel unei cauze. Cf. dl, dm, dex; b) a se comporta exemplar într-o acţiune, într-o împrejurare. Cf. dex. A ridica drapelul luptei pentru... = a porni lupta sau acţiunea pentru ... Cf. dl, dm, m. D. enc., dex. + Pânză subţire folosită mai ales la confecţionarea drapelelor (1). 2. (Rar) Pavilion (4). Vapoarele ... au arborat drapele. perpessicius, s. 126. II. 1. (în 1 o c. a d v.) în drapel = poziţie a palelor elicei unui avion, în care aceasta are rezistenţă minimă la înaintare, în direcţia de zbor. Palele se pun „în drapel”, când motorul e scos din funcţiune. LTR2 VII, 196. 2. (în sintagma) Drapel de şablon = axul aparatului de formare cu şablon în metalurgie. Cf. ltr2. - PL: drapele şi (regional) drapeluri (cade, tdrg, alr i 1 424/402, 508, 532, 588, 595, 700, 708, 750, 760, 792, 900, 940, 954,984). - Şi: (regional) drápél (alr i 1 424/214, 542), trapél (alr i 1 424/710, 720, 727, 748, 922, 934, 980, 986) s. n. - Din it. drappello. Cf.fr. d r a p e a u. DRAPELÍST s. m. (Rar) Persoană care poartă drapelul unei organizaţii, al unei asociaţii etc. Ne este indiferent dacă d. Djuvara vorbeşte ca actual sturdzist, sau ca fost drapelist. MAIORESCU, critice, 544. Câţiva membrii cu vază... hotărăsc a forma o grupare deosebită numită mai târziu a «drapeliştilor». id. D. V, 30. -PL: drapelişti. - Drapel + suf. -ist. DRAPERÍE s. f. 1. Perdea grea de stofă, de catifea etc., colorată, cu falduri. O veargă de fier groasă Ş-o draperie deasă de dânsa suspendută. HELIADE, 0.1,220. Draperiile marelui salon era de cololuri naţionale. CR (1838), 6l/32. Draperii de catifea roşie şi perdele de aclaz verde, susţinute de ciucuri de fir, ca să nu atingă pământul. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 115. Zefirul ... face să undoieze toate aceste draperii, negulici, E. 99/10, cf. stamati, d., pontbriant, D., COSTINESCU. Draperii de catifea de Utrecht. MACEDONSKI, O. II, 280. Plopul din poartă fâşie legănându-se, apropiindu-se şi depărtându-se de fereastră, cu mişcarea molatică a unei draperii imense. VLAHUŢĂ, d. 138. Coloarea şi cutele draperiei o fac să semene aidoma cu o cortină de teatru. CONTEMPORANUL, v1? 94, cf. DDRF. Vântul draperii desparte Şi-n perdele scormoneşte. COŞBUC, P. II, 98. De ce stă acolo ca înfiptă ...în tablouri, în draperii şi în toate colţurile odăii? SĂM. I, 264, cf. barcianu, alexi, w. Deodată draperiile se mişcară. LUC. vn, 124, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Nici draperii la fereastră ... de poate năvăli lumina. CAMIL PETRESCU, P. 31. A ridicat draperiile, a deschis ferestrele la stradă. BRĂESCU, O. A. I, 31. Această fereastră e înarmată cu felurite încuietori, ...cu obloane, draperii grele şi perdele. SADOVEANU, O. IX, 228, cf. SCRIBAN, D. N-o oprise în odăile ... întunecate de draperii. DEMETRIUS, A. 10, cf. LTR2, DL. Se duse la fereastră, dădu la o parte draperia şi privi în stradă. V. rom. martie 1958, 35, cf. dm, CONTRIBUŢII, I, 96. Uşa ... era mascată de nişte draperii groase. magazin ist. 1967, nr. 5, 9, cf. sfc iv, 75, m. d. enc., dex, a vi 26. -O F i g. Noaptea ... îmbrăcase munţii cu o draperie fantastică de lumină. ALECSANDRI, o. P. 154. Prin draperiile grele de pe deal s-a furişat o rază. IBRĂILEANU, A. 215. Deasupra parcului, ajuns acum o simplă draperie pe ultimul plan, se ridica stăpânitoare turla paraclisului vechilor proprietari, galaction, O. 492. Prin draperia viselor zăpezii Se ridică-n cercuri dealul ca un sfânt. D. botez, p. o. 67. Lianele ... atârnau în draperii deasupra havuzurilor. SADOVEANU, O. X, 294. Cerul îşi va împleti în curând fantasticele-i draperii. bogza, c. o. 41. + Bucată de stofă dispusă în cute mari, care serveşte ca decor într-o sală, mai ales într-o sală de teatru. Sala este îmbrăcată cu un posomorât fel de doliu: páretele din dreapta, cel din stânga şi podul cu o draperie neagră, negruzzi, s. iii, 376. Acest despot a invitat o serie de femei haitiene la un bal funebru, într-o sală decorată cu draperii negre. RALEA, O. 34, cf. DL. 10827 DRAPEU - 1424 - DRĂBICĂNI 2. Veşmânt larg, cu multe cute, care îmbracă o statuie, personajele unui tablou sau pe actori în anumite piese de teatru. Cf. COSTINESCU, ŞĂINEANU2, CADE. Draperiile de pe femei erau atât de măiestru răsucite de daltă, încât pare că sta să le scuture vântul. G AL ACTION, O. 122, cf. LTR2 DL, DM, M. D. ENC., DEX2. 3. (Regional) Galerie pe care se prind perdelele (Coverca -Vatra Domei). Cf. A v 14. - PL: draperii. - Din fr. draperie. DRAPÉU s. n. (Rar) Cută, fald (al unui veşmânt). Cf. dn3. - Pl.: drapeuri. - Din fr. drapé. DRÂSTIC, -Ă adj. 1. (Despre măsuri, sancţiuni, critici etc.) Care este foarte aspru, de o severitate excesivă, foarte energic; brutal, violent (2), vehement (1). Rugară pe împăratul ca să-şi facă milă de ţeară şi să retragă măsurile acelea drastice. BARIŢIU, P. A. I, 23. Demisiile de prezidenţi ... sunt cea mai drastică ilustrare a răului efect al unanimităţilor. MAIORESCU, D. v, 15. El procură momente de veselie superioară, prin constatări de cea mai mare însemnătate şi calificative drastice. SĂM. II, 352. Răspuns, clar şi drastic, la întrebarea mea dacă cunoaşte literatura română. IBRĂILEANU, A. 61, cf. RESMERIŢĂ, D. Trebuie să aplice tuturor sancţiunile drastice cuvenite. REBREANU, R. n, 281. Sub regele Ştefan se iau măsuri drastice pentru constrângerea ungurilor de a părăsi corturile. PRIBEAGUL, P. R. 8, cf. scriban, D. El tulbură acea epocă frământată şi explosivă, entuziasmând pe unii, provocând criticele cele mai drastice ale altora. OPRESCU, A. M. 26. Avem toate motivele ... să ne simţim chiar jenaţi de ripostele drastice cu care l-am întâmpinat. CONSTANTINESCU, S. m, 210, cf. DL. Aici se petrec unele lucruri care ne impun să luăm măsuri drastice şi necruţătoare. T. POPOVICI, s. 284. împăratul... avea tot interesul ca discreţia ...să domnească în jurul unei măsuri atât de drastice luate împotriva lui Ovidiu. MAGAZIN IST. 1968, nr. 9, 54, cf. m. d. ENC. Cineva trebuie să răspundă şi împotriva lui să se ia cele mai drastice măsuri, flacăra, 1975, nr. 48, 20, cf. DEX. Nu împărtăşim opinia mult prea drastică a lui Al. George despre romanul experimental, românia literară, 1979, nr. 14, 9/4. <> (Adverbial) Emilia e tot atât de bine intenţionată, ...ca şi pe scenă când joacă furios şi prea drastic. CAMIL PETRESCU, P. 75. Procurorul se va convinge, fără efort, că e dator să procedeze drastic. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 287, cf. scriban, D. Combatea drastic orice soi de avertizare directă. MIHĂESCU, D. A. 197. 2. (Despre substanţe, remedii medicale, tratamente etc.) Cu efect puternic şi rapid; (învechit, rar) drastiric, drastiriu. întrebuinţeză aloiul mai mult decât vericare altă curăţenie, fiindcă această substanţă ... este drastică, prin acidul şi sărurile sale. MAN. SĂNĂT. 90/1. Apa din Bucureşti în loc de a fi un vehicul pentru digestiune, a devenit un purgatif din cele mai drastice. GHICA, c. E. II, 572, cf. COSTINESCU, ddrf, barcianu. Episcopul ...stă încuiat... şi numai cu purgative drastice se poate curăţi. SBIERA, F. s. 273, cf. alexi, w., ŞĂINEANU2, BIANU, D. S., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. S-au administrat purgative drastice. DANIELOPOLU, F. N. II, 202. Purgative drastice. Se întrebuinţează excepţional, datorită faptului că lezează intestinul. BELEA, P. A. 275, cf. DL, DM. Purgative drastice care provoacă eliminarea de scaune apoase însoţite de colici. D. MED. II, cf. M. D. ENC., DEX. - PL: drastici, -ce. - Din fr. drastique. DRASTICITÂTE s. f. (Rar) Calitatea de a fi drastic. Cf. SCRIBAN, D. - Drastic + suf. -itate. DRASTÎRIC, -Ă adj. (învechit, rar) Drastic (2). Curăţenii drastirice (prea tari): rădăcină de ialapă, colocinta şi romacuta de la 4 pănă la 12 dram. CORNEA, E. II, 183/33. -PL: drastirici, -ce. - Cf. d r a s t i r i u. DRASTÎRIU, -IE adj. (învechit, rar) Drastic (2). Doctorul ...a compus un fel de curăţenii gustoase înse şi puternice (drastirii). CORNEA, E. I, 194/5. - PL: drastirii. - Din ngr. 6pa(rrripio<;. DRATBAN s m. (Germanism) „Tren funicular”. MÂNDRESCU, I. G. 44, ARHIVA, XXXIV, 12. - Accentul necunoscut. - PL: dratbani. - Din germ. Drachtbahn. DRATVA s. f. (Regional) Aţă dată prin răşină. Com. din STRAJA - VICOVU DE SUS. -P1.: dratve. - Et. nec. DRAU s. n. v. draw. DRAVEDEÂN, -Ă s. m. şi f. v. dravidian. DRAVIDIÂN, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană (de rasă intermediară între negrizi şi europizi) care locuieşte în unele regiuni din India, Sri Lanka şi Pakistan sau este originară de acolo. Dravidenii sunt o a doua insulă de populaţie neagră, ... au barba mare; păr lung, puţin încreţit şi trăsăturile feţei mai aproape de ale indo-europenilor. MEHEDINŢI, G. F. 200. Unele triburi de dravidieni din sudul Indiei păstrează încă rămăşiţe ale orânduirii comunei primitive. DER, cf. DEX. 2. Adj. Care aparţine dravidienilor (1), privitor la dravidieni. Putem crede că limba indo-europeană, transplantată în India şi dezvoltată pe un substrat dravidian, a împrumutat de la acesta consoanele cerebrale. GRAUR, I. L. 262. «v* Limbi dravidiene = familie de limbi vorbite de populaţii care locuiesc în sudul Indiei şi în Ceylon. Cf. DER. - Pronunţat: -di-an. - PL: dravidieni, -e. - Şi: (învechit) dravideân, -asm. şi f. - Din fr. dravidien. DRAVIT subst. Varietate de turmalin magnezian, de culoare brună până la verde şi chiar brună-neagră. Cf. ltr2. - Din fr. dravite. DRĂVOL s. m. (Prin Olt.) Drac (1). Cf. tomescu, gl. O- (Ca epitet pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) Un dravol dă copil. id. ib. - PL: dravoli. - Contaminare între drac şi diavol. DRÂZILĂ s. f. v. dracilă. DRAW s. n. (Sport) Meci nul; rezultat de egalitate la încheierea unei partide. Cf. cl 1973, 25, dnj. - Pronunţat: dro. - PL: drawuri. - Şi: drau s. n. l. rom. 1973,115. - Din engl. draw. DRĂBICÂNI s m. pl. (Regional) Locuri râpoase, coclauri (Sângeorz-Băi). Cf. paşca, gl. - Et. nec. 10842 drăbinar - 1425 - DRĂCESC DRĂBINÂR s. m. v. drăghinar. DRĂBÎNĂ s. f. v. draghină. DRĂCĂLUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A drăcui1. Cf. şez. n, 226, pascu, s. 419, sfciv, 121, 129, 132, 140. -Prez. ind.: drăcăluiesc. - Drac + suf. -ălui. DRĂCĂRÂIE s. f. 1. (Regional; depreciativ) Drăcime. Cf. sfc ni, 55. 2. (Prin nord-vestul Munt.) Drăcie (4). Ce drăcăraie mai fu şi asta? udrescu, gl. + (Mai ales la pl.) Drăcovenie (5). Câte drăcării (sau drăcărăi), toate în cămara asta s-au adunat, id. ib. + Drăcovenie (3). Ce drăcărăi sunt astea, copile? udrescu. gl. Auliu, mi-a umplut pereţii de câte drăcărăi, de câte bazaconii! id. ib. - PL: drăcărăi. - Drac + suf. -ăraie. DRĂCĂRÎE s. f. 1. (Popular) Faptă nesocotită, de gravitate redusă; boroboaţă, drăcie (5), drăcovenie (5), năzbâtie, poznă1 (3), prostie (5), şmecherie (1). Câte drăcării le vin în cap, toate le fac. CREANGĂ, A. 38, cf. DDRF, ŞĂINEANU2, TDRG, DL, DEX. 2. (Rar) Drăcime. Cf. cade, scriban, d. 3. (Popular) Lucru sau faptă ciudată, neobişnuită, de nepriceput; bazaconie, ciudăţenie, drăcie (4), drăcovenie (3), minunăţie (1). Harap-Alb vede altă drăcărie şi mai mare: o namilă de om mânca brazdele de pe urma a 24 de pluguri, creangă, P. 241, cf. RESMERIŢĂ, D. Petruţă era gata, în faţa maşinei, ... să studieze secretul „ drăcărie i\ c. PETRESCU, R. DR. 83. Această întâmplare ...ne învaţă câteva lucruri interesante, mai interesante decât jazz-bandul şi alte drăcării exotice. SADOVEANU, O. X, 456. Cum a trecut drăcăria din buzunarul meu în sânul lui, asta a rămas altă taină. id. ib. xvil, 469, cf. DL, DEX. 4. (Popular) Vrăjitorie (2), farmec, vrajă (1). Stăpâna acestei slujnice era ...o vrăjitoare strajnică, ... care ştia toate drăcăriile de pe lume. CREANGĂ, P. 96, cf. TDRG. Baba ştia multe drăcării. PAMFILE, DUŞM. 87, cf DL, DEX. 5. (Popular) Afacere încâlcită, necurată. Ce să facă cu carul cu boi? ...Le trebuie pentru drăcăriile lor ca să se ducă la Pocrov. Sadoveanu, O. IX, 76. Cine ştie ce drăcării se ascundeau, barbu, PRINC. 80. 6. (Regional; mai ales la pl.) Fleacuri, mărunţişuri. Cf. UDRESCU, GL. - PL: drăcării. - Drac + suf. -ărie. DRĂCĂRÎME s. f. (Regional) Drăcime. Se strângea toată drăcărimea din iad. I. CR. iv, 165, cf. SFC I, 71, 72, m, 58. -P1.: drăcărimi. - Drac + suf. -ărime. DRĂCĂVENIE s. f. v. drăcovenie. DRÂCEA s. m. sg. art. (Familiar; peiorativ; prin nord-estul Munt.) Copil neastâmpărat. Cf. udrescu, gl. Drăceo, tu ai umblat aici; aşa e? id. ib. - Drac + suf. -ea. DRĂCEÂN s. m. (Neobişnuit; în imprecaţii; cu sens atenuat) Drac (1). Al drăceanului gând şi aista! CAMILAR, n. I, 326. - PL: drăceni. - Drac + suf. -ean. DRĂCEL s. m. (învechit, rar) Drăcuşor (I 1). Cf. PONTBRIANT, D., ALEXI, W. - PL: drăcei. - Drac + suf. -el. DRĂCENĂ s. f. v. dracilă. DRĂCESC, -EÂSCĂ adj. 1. Care ţine de drac (1), privitor la drac; care aminteşte de drac; p. e x t. care este plin de răutate, care are un caracter malefic, pervers, necurat; diabolic (1), diavolesc. Suflete drăceşti. COD. VOR.2 354. Să poată călca spre şarpe şi spre scorpiia şi pre toată tăriia drăcească. CORESl, EV. 30. Nu-s acealea mândrii de sus deştinse, ce de pământ, sufleteşti, drăceşti (cca 1569 -1575). GCR I, 10/21. Unde era jărtvele drăceşti, acolo fură bisearicile creştineşti (cca 1633). ib. 84/15. A răbda nu pot de săgetătura drăcească, paraclis (1639), 247. De va fi vrun sfeat drăcesc ca acesta, ... să se cearte. PRAV. GOV. în GCR I, 90/9. Izgonit fu întunearecul drăceasca, (a. 1648). GCR I, 131/2, cf. mardarie, l. 137/12. Sila vameşilor drăceşti, dosoftei, v. s. octombrie 96735. Să ne ferim de toate lucrurile şi faptele drăceşti, ca să nu întinăm sfântul botez cu păcatele. ANTIM, O. 71. Cu înşelăciunea drăcească aducea mulţămite şi jirtve (cca 1750). GCR II, 51/32. Pre mulţi învăţă drăceşti vrăji. MINEIUL (1776), 10rl/30. Să nu facă râs din neştiinţă sau din deşărtăciune făcând ceale ce de la înşelăciunea drăcească purced. MAIOR, I. B. 283/13. în Grechia ... ardea sau fierbea trupurile oamenilor celor de curând îngropaţi, socotind că morţii ies din mormânturi cu puteare drăcească. GRECEANU,î. 152/8. Obiceaiuri şi fapte drăceşti, ţichindeal, F. 318/4, cf. valian, v. A aflat un meşteşug drăcesc, să prindă în cursă o armie creştinească, arhivar, ii, 297/22, cf. polizu. Un foc drăcesc nepotolit, negruzzi, s. ii, 113. De unde ai venit cu acest joc drăcesc, care o să ne aducă în stare să ne pierdem averea, filimon, 0.1,183, cf. pontbriant, d., costinescu, LM. Apucăturile unei minţi care se dez.voltă nu sunt aşa de drăceşti cum se credea. CONTEMPORANUL, I, 348. Ca să nu scape şi el neatins de răutatea lui cea drăcească, îi scoase cuiul din capul osiei. ISPIRESCU, l. 226. Duhuri rele şi drăceşti pândesc umbrele la ieşirea din trup. CONTEMPORANUL, III, 690, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Pofteşte în bucătărie! zise c-o bucurie drăcească. AGÎRBICEANU, A. 319. Cu părul bălăior, lăsat pe spate şi-ncârligonţat pe la tâmple, că părea curat o ispită drăcească, lungianu, CL. 35, cf. RESMERIŢĂ, D. Se bucura de o închipuire drăcească nesecată. M. I. CARAGIALE, C. 19, cf. CADE. Va zdrobi chipul şearpelui drăcesc. LOVINESCU, C. IV, 132. Ce dar drăcesc avea nevastă-mea de-a pune diagnosticul MIRONESCU, S. 387. Jivină drăcească, vreau să intru în iad. GALACTION, O. A. I, 55. Face nişte farmece ... un fel de scamatorii drăceşti, ca să strângă averi. COCEA, S. I, 180. în împărăţia drăcească, adică la iad. VISSARION, B. 228. De obicei ... îmi urma sfaturile drăceşti, vlasiu, a. p. 37. Simţeam cu toţii o plăcere drăcească auzind sgomotul. moroianu, s. 65, cf. scriban, d. Cel ce nu se supune... e... alungat cu afurisiri drăceşti, blaga, z. 69, cf. DL. Un rânjet drăcesc, preda, M. s. 12, cf. M. D. ENC. Terfelit cu plăcerea drăcească a defăimătorului, flacăra, 1975, nr. 42, 9, cf. dex. Nu vreau arme omineşti Că eu am arme drăceşti, alecsandri, p. p. 39. In căldarea cea drăcească, jarnîk-bârseanu, d. 260. Valuri drăceşti. mândrescu, L. P. 45. Cale de trei dzile drăceşti, reteganul, p. p. 74. Hai la luptă voinicească şi la sabie drăcească. FOLC. MOLD. I, 183. ^ înger drăcesc = drac (1). Depreună cu îngerii drăceşti ... căutară toate faptele omului (a. 1550). GCR I, 2/34. -O (învechit şi regional) Sărbători drăceşti = sărbători mai mici, pe care le ţin numai femeile bătrâne; sărbători băbeşti în care este interzisă practicarea vrăjilor. Sărbătorile drăceşti, marţe şi miercure, cine va ţinea vrăji, aceia să să dea şpanilor (a. 1675). GCR I, 218/36. + F i g. Care este ciudat, de neînţeles; neobişnuit, necunoscut, misterios. Femeia ... are ceva drăcesc, feminin în ea. IBRĂILEANU, S. 36. Vede... maşinile drăceşti ce 10854 DRĂCEŞTE - 1426 - DRĂCIME fug ameţitor, c. PETRESCU, S. 52. Ochii ... scânteiau cu o putere drăcească, tudoran, P. 387. 2. Care se caracterizează printr-o intensitate deosebită; intens, îndrăcit, îngrozitor, puternic (III), teribil (1). O gălăgie drăcească îţi lua auzul, anghel - iosif, c. l. 96. Rânjete şi chiote drăceşti. LOVINESCU, C. m, 75. Ce drăcească furie... CAMIL PETRESCU, T. m, 112. A auzit urletul acela drăcesc. VISSARION, B. 312. O furnicare drăcească pe cheiuri. SADOVEANU, O. IX, 304. Oamenii... încep să scoată chiote sălbatice, îndemnându-i cu o drăcească înverşunare. BOGZA, C. O. 330. Telefonul suna mereu, cu o drăcească stăruinţă, vinea, l. I, 180. Zmeii când fug prind o viteză atât de drăcească, încât le vine foarte greu să cotească. SORESCU, U. 42. Un tempo rapid, drăcesc, flacăra, 1975, nr. 41, 20. - Pl.: drăceşti. - Drac + suf. -esc. DRĂCEŞTE adv. Ca dracii, cu răutate ca de drac; diabolic (1), diavoleşte. Cf. LB. Zmeii îşi bat coadele Şi-şi cuţură noadele ... Strigoiii le-ncaieră, Drăceşte le-mbaieră, Scot buba-dalacului; Zbor pe calul dracului, heliade, o.2 ni, 287, cf. valian, v., polizu. Iată crime ce astăzi nu poci să mai lucrez, Intr-al lui Hristos nume drăceşte-aufost lucrate, alexandrescu, o. I, 295, cf. pontbriant, d., COSTINESCU, LM, DDRF, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Văzuse Stele verzi şi albastre jucându-i drăceşte prin faţă. STANCU, R. a. V, 150, cf. DL. Ea era iar lângă mine şi-mi zâmbea drăceşte. LĂNCRĂNJAN, c. i, 95, Cf. M. D. ENC., DEX. - Drac + suf. -eşte. DRĂCf vb. IV. 1. (învechit şi popular) R e f 1. A fi posedat sau chinuit de draci; p. e x t. a deveni furios, a înnebuni; s p e c. a se îmbolnăvi de epilepsie sau de somnambulism, a fi epileptic sau lunatic. Fistu ... dzise: „Drăceşti-te, Pavle, că multele carrţi întru neistovu te întoarrseră”. COD. VOR.2 308. Apropie-se cătră el om neştine şi se închină lui şi grăi, Doamne, miluiaşte fiiul mieu că în lună noao drăceaşte-se rău. CORESI, TETR.2 60. Ce e întru noi de se drăceaşte şi se nebuneaşte dracul, să-l surpăm, id. EV. 187. Ceia ce se lunesc, spune-se că se drăceaşte. id. ib. 212, cf. papahagi, C. l., bul. fil. m, 104, 106, 260. 2. T r a n z. (Bucov.) A drăcui (1). Cf. lexic reg. 113. - Prez. ind.: drăcesc. - De la drac. DRĂCÎE s. f. (Atestat prima dată în 1563, ap. tdrg2) 1. Faptă rea (ca de drac), lucru drăcesc, neobişniut; (popular) drăcovenie (1), drăcărie (5), diavolie. V. blestemăţie, înşelăciune, răutate (II), ticăloşie (2). Iară unde e socotirea şi întrebarea scripturiei sănătoase, nemică acolea nu se poate mândri cu drăciile sale diavolul. CORESI, EV. 371. Deaci cu aceaste avănii şi drăcii, făcut-au lui Matei-Vodă bani mulţi, avuţie rea, de Mamon. anon. cantac., cm i, 188. [Dracul] căută o babă, auzind că ele îl întrec pe dânsul la drăcii şi rele. PANN, P. V. I, 53/19, cf. POLIZU. Ş-astea toate din pricina perturbatorilor ş-a anarchiştilor că nu se mai astâmpără cu drăciile. GHICA, C. E. n, 323. Cu marafeturile şi drăciile lui i-a pus pe toţi la închisoare. FILIMON, O. I, 158, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Dracu ... făcu drăcii mulţime. CONTEMPORANUL, I, 508. S-o fi sculat, mititelul, să se apuce iar de cine ştie ce drăcii. CARAGIALE, O. II, 243. Pricepu că aci la mijloc se joacă vreo drăcie. ISPIRESCU, L. 19, cf. DDRF, ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Câte alte drăcii nu scornise. CAMILAR, N. I, 376, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Şarpele pricepu ce drăcie se joacă aci. pop., ap. GCR ii, 355. + P. e x t. Lucru drăcesc; blestemăţie. Văzând drăcia asta la casa lor, şi socotind că-i cuprinsă de necuratu, o părăsiră, şez. I, 281. 2. (Popular) Vrăjitorie (2), farmec. Molitvă de drăcii şi farmece (cca 1650 - 1675). GCR I, 228/5. Eu sunt mama Angheluşa, Care ştiu discântici ... Şi drăcii chiar peste fire. alecsandri, T. 9. Trebuie să fie vreo fermecătorie sau vreo altă drăcie aci. ISPIRESCU, L. 53, cf. DL, M. D. ENC., DEX, ZANNE, P. VI, 632. 3. (Familiar) Poznă1 (3). Parastueşte şi nouă piesa aceea..., c-am auzit că-i cu o mulţime de drăcii. ALECSANDRI, T. I, 222. La şcoală pune în practică cele auzite acasă, înnebunind profesorii cu drăciile lui. MILLE, V. P. 198. Ai pus, se vede, vro drăcie la cale cu Hrisanti şi taci chitic. HOGAŞ, DR. II, 104, cf. CADE. Poate mă crezi tot capul drăciilor, c. PETRESCU, C. V. 361. în meditaţii, ne ţineam de drăcii. BRĂESCU, A. 249. Pe urmă umblă aşa prin oraş şi se gândeşte să facă nişte drăcii şi nişte prostii, sadoveanu, O. IX, 499. Noi băieţii nu ne ţineam numai de drăcii. MOROIANU, S. 66, cf. SCRIBAN, D. M-a băgat într-o drăcie, că mi-e şi ruşine să vă mărturisesc. STANCU, R. A. I, 192. Moşule, eu am să fac o drăcie! TUDORAN, P. 97. Şi copiii se prind la drăcii de astea. LĂNCRĂNJAN, c. II, 527. Când a auzit ... drăciile lui Strâmbă-lemne ... se încruci. ŞEZ. II, 208. + (Prin exagerare) Excrement. Mă, prostălăule, să nu faci drăcii în fân, că nu-l mai mănâncă caii. CĂLINESCU, C. O. 20. P. e x t. Faptă nesocotită, de gravitate redusă. I-au ieşit drăciile, s-a astâmpărat. CONTEMPORANUL, III, 620. + (Familiar) Farsă; glumă. Pune pe oameni să povestiască drăcii. LUNGI ANU, CL. 181, cf. RESMERIŢĂ, D. Clătina din cap a mustrare: „Te ţii de drăcii, Stane”. PREDA, D. 151. 4. (Popular) Lucru ciudat, de nepriceput; ciudăţenie, drăcărie (3), drăcovenie (3), minunăţie (1). Auzi acolo, o bombă! O sfeclă găurită, care, desigur, este o drăcie inventată chiar de caimacami. FILIMON, o. I, 380. Râd de moşneag ca de-o drăcie nemaivăzută. ADAM, R. 244. Cu drăcii de elea nici nu m-aş încurca eu! AGÎRBICEANU, A. 62, cf. RESMERIŢĂ, D. Vezi o sârmă, o drăcie mică... o nimica toată: un telefon! VISSARION, î. 5. Acolo este trin: un fel de căsuţă pe roate, care fuge singură, fără cai. Ce drăcie a fi asta, nu ştiu, că n-am văzut-o. SADOVEANU, O. IX, 29, cf. SCRIBAN, D. Drăcii nemţeşti cu aburi. PAS, L. I, 70, cf. DL, M. D. ENC., dex. ❖Expr. Ei (sau ce) drăcie ori drăcia dracului (sau naibii), se spune pentru a exprima surpriza, nemulţumirea. Ei, drăcie ca asta! strigă deodată cu mânie Pruncul. AGÎRBICEANU, A. 290, cf. RESMERIŢĂ, D. Ce drăcie! GALACTION, 0.1,404. Ei drăcie... la uită-te la mine. camil PETRESCU, T. II, 403. Ei drăcia dracului, ce te strâmbai aşa? id. u. N. 53, cf. SCRIBAN, D. Ei, drăcie? Asta ce taină o mai fi? TUDORAN, P. 77, cf. DL. Şi să vezi, drăcia naibii, că mai departe e şi mai interesant. îl martie 1960, 7. 5. (Familiar; peiorativ) Lucru lipsit de importanţă, faptă neînsemnată; aiureală, fleac, flecuşteţ, nimic (III), prostie (5) (familiar) drăcovenie (5). Şi-a aprins drăcia aceea înainte de cină. AGÎRBICEANU, S. 491. Tu umbli după mofturi şi drăcii. REBREANU, I. 88. „Drăciile” lui Podeanu erau cântecele sale. LOVINESCU, C. v, 148. la ceteşte drăcia asta. camil petrescu, u. n. 59. Nu ieşise atâtea fleacuri şi drăcii. MOROIANU, S. 103. - Pl.: drăcii. - Drac + suf. -ie. DRÂCILĂ s. f. v. dracilă. DRĂCÎME s. f. Mulţime de draci; totalitatea dracilor, (rar) drăcărie (2), (regional) drăcărime. Scaraoschi... chemă înaintea sa toată drăcimea. CREANGĂ, P. 57, cf. DDRF, ŞĂINEANU2, PASCU, S. 141, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, SFC I, 72. Se duse întins la iad, de băgă drăcimea în toate bolile, şez., ap. cade. Atunci se strânge, măi nene, în jurul celui care tocase, atâta drăcime, câtă frunză şi iarbă. RĂDULESCU-CODIN, î. 153. - Drac + suf. -ime. 10859 drăcire - 1427 - DRĂCOS DRĂCÎRE s. f. (învechit, rar) Faptul de a d r ă c i (1); acţiune drăcească (1); profanare. Şapte păcate sântu mai greale ... Drăcirea pântecelui, facerea de ruşine ... trufia. PARACLIS (1639), 252. - PL: drăciri. - V. drăci. DRĂCÎT1 s. n. (învechit şi popular) Faptul de a se drăci (1). Insă aicea nu înţeleage filosoful de nebunii cei ce umblă cu oase, cu pietri şi sunt de legat, că aceia de a fi aşa, vine dintr-o altă pricină, adecăte au den drăcit, au den melanholie, care firesc lucru iaste. C. CANTACUZINO, CM I, 64. - V. drăci. DRĂCÎT2, -Ă adj. (învechit şi popular) Posedat de duhuri necurate; îndrăcit. Aduseră lui toţi bolnavii de toate boale şi de chinure ţinuţi şi drăciţi. CORESl, TETR. 6. Nu vindecară cel om drăcit. id. EV. 79, cf. DDRF. ^ (Substantivat) Vindeca drăcitul. CORESl, EV. 81. Zice Hristos să aducă drăcitul cătr-însul. id. ib. Ca epitet, pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) Şi sburam din cracă-n cracă, N-avea nimeni ce să-mi facă! Ş-un drăcit de vânător, Smulse trei fire de păr. mat. folk. 345. + (Regional) Năzdrăvan (4) (Pecinişca* - Băile Herculane). Cf. alr n 3 696/2. - Pl.: drăciţi, -te. - V. drăci. DRĂCÎŢĂ s. f. (Regional) Drăcoaică (1). Cf. tdrg. Au ce sunt? Domniţe? Sau negre drăciţe. BANUŞ, P. 72. Văzui vornici, vorniciţe, Cărând apă la drăciţe. marian, sa. 12. - Pl.: drăciţe. - Drac + suf. -iţă. DRĂCIUÎ1 vb. IV. T r a n z. (Regional) A drăcui1. Cf. sfc iv, 119, 129. -Prez.ind.: ? - Drecea + suf. -ui. DRĂCIUÎ2 vb. IV v. drecelui. DRĂCIUŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui d r ă c i e; lucru mic, nostim (Săpata - Costeşti). Cf. udrescu, gl. <> (Ca epitet pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) O drăciuţă de maşină, id. ib. O drăciuţă de fată. id. ib. - PL: drăciuţe. - Drăcie + suf. -uţă. DRĂCOÂICĂ s. f. 1. Fiinţă supranaturală feminină, considerată drept întruchipare a spiritului rău şi care face parte din tagma dracilor; diavoliţă (1), diavoloaică (1), tartoriţă, (învechit şi regional) drăculiţă, drăcoaie (1), dracă (v. d r a c 1), (popular) drăcoaie (1), (regional) drăciţă, sarsaoroaică, tărtăroaică. De treisprezece ori centauri, spingi, satiri ..., Draci şi drăcoaice se deteră peste cap şi trecură la postul lor ... şi acoperiră România. HELIADE, O.21, 357. începe a ...juca horodinca şi cazacinca, luând şi pe draci şi pe drăcoaice la joc. CREANGĂ, P. 310. Să trageţi înhămaţi Pe drăcoaice şi pe draci, contemporanul, n, 693, cf. ddrf, alexi, W., PASCU, S. 229, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. DL, M. D. ENC., DEX. Acolo s-o tâlnit dracu Cu drăcoaicele. MARIAN, D. 100. Şî lasă pi giavul şî pi dracoaica cei bătrână cu buzdâli umflaţi. ŞEZ. vi, 7. Ne ducem la izvorul cel din iad, Să luăm trei peri de draci şi trei peri de drăcoaice. FOLC. MOLD. I, 423, cf. ALR 1616/932. 2. F i g. Femeie sau fată rea, plină de păcate, crudă, afurisită, (popular) drăcoaie (2). Nu răspunde drăcoaica. Se vede că-i mânioasă c-am închis-o în odaie, alecsandri, t. 826. II înhăţase, drăcoaica, cu ghiarele ca o gaiţă spurcată, ispirescu, L. 212, cf. şăineanu2, cade. Uite drăcoaica asta cum ne batjocoreşte! rebreanu, r. ii, 203, cf. SCRIBAN, D. Şi drăcoaice încă, frumoase, frumoase, sadoveanu, O. I, 596, cf. DEX. Uite că-i iese înainte o femeie gătită ... drăcoaica îi tot făcea semne să vie la ea. rădulescu-codin, î. 117. (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) O drăcoaică de slujnică s-a suit a patra zi în pod. heliade, O.2 HI, 336. Acea drăcoaică de doamnă nu voi să se-arate. GORJAN, H. n, 130/33. Drăcoaica de muma zmeului. ISPIRESCU, L. 25. O drăcoaică de şerpoaică, teodorescu, P. P. 518. (în imprecaţii) Drăcoica dracului! şez. m, 45. 3. (Familiar) Fată sau femeie tânără, şireată, care se ţine de şotii; diavoliţă (2), ştrengărită, (regional) zgâtie (1). Ce-ai zis? ... Că nu vrei să mergi la monăstirel Auzi, drăcoaica! ALECSANDRI, T. I, 101. Fetele sunt nişte drăcoaice şi în grabă râd de om. AGÎRBICEANU, S. 17, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Petiţia tot a lăsat-o, drăcoaica. camil PETRESCU, T. II, 421. Ei, drăcoaico, drăcoaico, te-am înţeles. C. PETRESCU, î. n, 95, cf. scriban, D. Auzisem de drăcoaica moşneagului, dar nu dădusem cu ochii de ea. sadoveanu, O. I, 130, cf. dl, m. d. enc., dex. (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) O drăcoaică de fată. sandu-aldea, a. m. 139. - Pl.: drăcoaice. - Drac + suf. -oaică. DRĂCOÂIE s. f. 1. (învechit şi regional) Drăcoaică (1). Ş-a găsit pe una, Vişana anume, întâia drăcoaie dracilor din lume (a. 1852). GCR ii, 361, cf. ddrf. Nouă draci, nouă drăcoaie. pamfile, S. T. 138, cf. GOROVEI, CR., PASCU, S. 229. Drac cu drăcoaie. COM. SAT. v, 17. 2. (Regional) Drăcoaică (2). Bine, au doară tu nu ştii că doao muieri am îngropate în pământ şi altă drăcoaie am acasă? C. POP. II, 334. Femeea, care nu are copii, se dzice că nu e bună la Dumnedzeu ..., iar aceea, care anume face ca să nu aibă e, după părerea poporului, drăcoaie. marian, na. 9. 3. (Regional) Oaie neastâmpărată (Sebeşel - Sebeş), chest. v 76/27. - PL: drăcoaie. - Drac + suf. -oaie. DRĂCOI s. m. (învechit şi regional) Augumentativ al lui d-r a c (1). Cf. LM. (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) O primit-o pi drăcoiu di babă. şez. iv, 201. - Pl.: drăcoi. - Drac + suf. -oi. DRĂCOS, -OÂSĂ adj. 1. Care are un comportament agitat, plin de nervi; afurisit, rău (1); s p e c. (familiar) care este plin de temperament, de duh, care se ţine de pozne; neastâmpărat (1), vioi (1), zglobiu (2), zburdalnic (1). Bre, că drăcoasă ai mai fost. millo, în pr. dram. 385. Unele din ele fiind mai drăcoase, cum au dat cu ochii de mine, le-a şi bufnit râsul. CREANGĂ, A. 33. Tânărul... foarte vioi şi drăcos. CARAGIALE, O. II, 119, cf. DDRF, barcianu. Fetele mai drăcoase chicoteau de după movilele de popuşoi şi-şi dădeau coate. SĂM. II, 191. Noi pufuirăm de râs, ca nişte copii drăcoşi. LUC. n, 354, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Patroana drăcoasă şi afectând indiferenţa. CAMIL PETRESCU, T. I, 511. Altele tropăiau, drăcoase şi ireverenţioase. TEODORE ANU, M. II, 454. Pe cât îi de mititel, pe-atâta-i de iute. Aşa pe cât de aprig şi de drăcos îi şi... cuconu Vasilică. SADOVEANU, O. IX, 453, cf. SCRIBAN, D., DL, DEX. Aş iubi pre cel mai mare, Cel mai mic e drăcos tare. reteganul, tr. 121. Nu-i mândru cine-i frumos, Ci-i mândru care-i drăcos. BUD, P. P. 56, cf. podariu, fl. 68, alr 1309/164, alr sn v h 1 242/272, alrm sn iiih 1 059/272. Foicică iarbă deasă, M-o făcut mama drăcoasă... Să fiu dragă la ficiori. FOLC. transilv. II, 37. -O (Substantivat) S-au 10870 DRĂCOVENIE - 1428 - DRĂCUIT1 deprins să stea mereu la pândă, drăcoşii, ca şi când altă treabă n-ar mai avea. odobescu, s. m, 146. O (Substantivat, ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) într-una din zile, ce-i vine drăcosului de copilaş, ispirescu, L. 161. <> (Adverbial) Tot aşa de drăcos ne pare când ziceţi [...]. contemporanul, iv, 333. <> (Prin lărgirea sensului) Avea un meşteşug mai drăcos ... decât îşi poate dracul închipui: când voia, aşa se lăţea de tare, de cuprindea pământul în braţe. CREANGĂ, P. 245. E un lucru drăcos de făcut strajă pe o aşa vreme. contemporanul, n, 245. + (Despre ochi, picioare) Care exprimă vioiciune, care este vioi, ager. Cu ochiul drăcos, bacalbaşa, s. a. i, 147. Ochii verzi-căprui îi jucau drăcoşi. CAMIL PETRESCU, O. I, 85. Cu ochii mici şi drăcoşi. DUNĂRE ANU, CH. 70. Nu-i frumos cine-i frumos, Da-i frumos cine-i drăcos. G. MUNTEAN, P. Z. 187. 2. (Regional) Cicălitor (Feleacu - Cluj-Napoca). Cf alr i 1 564/251. -Pl.: drăcoşi, -oase. - Drac + suf. -os. DRĂCOVENIE s. f. 1. (Popular) Faptă rea, urâtă (ca de drac), lucru drăcesc, neobişnuit; diavolie, drăcie (1); blestemăţie, ticăloşie (2); p. e x t. scornire (4). Cf. ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg, RESMERIŢĂ, D., CADE. Mahalaua aflase drăcovenia din casa hamalului. G. M. zamfirescu, m. d. II, 41. Trezeşte-te ... că visezi drăcovenii şi gemi! POPA, V. 132. Mă, Sărsăilă, ... ce drăcovenie jucaţi naintea mea? VISSARION, B. 87, cf. DL, M. D. ENC., dex. Dă drăcoveni întrece şî pă dracu. ŞEZ. IH, 32. <> (Regional, prin exagerare) Tot spunea di-o drăcovenie - că nu-i pot zice pă nume. GRAIUL, I, 247. 2. (Familiar) Poznă1 (3). Cf. cade. Băieţandru cela ..., care se ţinea numai de drăcovenii, rebreanu, NUV. 123. Niciuna din aceste mici drăcovenii de copil trist nu o scăpa de îngândurare. G. M. ZAMFIRESCU, sf. m. n. I, 275. Acestea sunt purtările unor feciori de ţăran sănătoşi şi puşi pe drăcovenii. CĂLINESCU, I. c. 57, cf. M. D. ENC., DEX. Dar cismarul nici pe lumea ceilaltă nu s-a lăsat de drăcovenii. ŞEZ. IX, 70. 3. (Familiar) Lucru sau faptă ciudată, neobişnuită, de nepriceput; bazaconie, ciudăţenie, minunăţie (1), (popular) drăcărie (3), drăcie (4), trăsnaie. Nu ştia ca ce drăcovenie să fie aia. ISPIRESCU, L. 255, cf. DDRF, tdrg. Fac drăcovenii ca saltimbancii de bâlci. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 29, cf. SCRIBAN, D. Ţăţaca nu înţelese niciodată rostul drăcoveniilor de care se ţinea omul ei. CĂLINESCU, I. C. 169. Cine ştie ce drăcovenii ţi-o fi spus nebuna asta de Filimona. STANCU, R. A. 1,26, cf. DL. Dacă drăcovenia vă place, putem s-o luăm de la cap. preda, r. 256. Are ameţeli când se urcă în drăcoveniile acelea, barbu, g. 275, cf. M. d. enc., dex. <> E x p r. Ei, drăcovenia dracului, se spune pentru a exprima surpriza, nemulţumirea. Cf. pamfile, cr. 241. 4. (Familiar) Glumă. Spunea boierilor, pe care-i oprea cu puşca, multe şăgi şi drăcovenii. SADOVEANU, O. IX, 31. 5. (Familiar; peiorativ) Lucru lipsit de importanţă, de seriozitate, faptă neînsemnată; aiureală, fleac, flecuşteţ, nimic (III), prostie (5), drăcie (5). Pe vremea aceea viţiurile născociseră... feli de feli de suarele, baluri, vizite şi multe alte drăcovenii. CONTEMPORANUL, IV, 502. Vrei să beau drăcoveniile ce aduce procopsim de fii-meu? D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 93. Unde e nebunul care a pus drăcoveniile astea aici în drumul nostru? vlasiu, d. 53. Vă rog să mă credeţi că nu eu am scris drăcoveniile astea. PREDA, M. 253. - Pl.: drăcovenii. - Şi: (regional) drăcăvenie s. f. pamfile, CR. 241. - Drac + suf. -ovenie. DRĂCOVÎ vb. IV. T r a n z. (Rar) A drăcui1. Cf. sfc iv, 210,212. - Prez. ind.: drăcovesc. - Drac + suf. -ovi. DRĂCŞĂNEÂNCA s. f. art. (Regional) Numele unui dans popular care se joacă în perechi; melodie după care se execută acest dans (Dracşani - Flămânzi). Cf. varone, d. - Dracşani (n. pr.) + suf. -eanca. DRĂCUCI s. m. 1. (Regional) Drăcuşor (1) (Săpata -CoSteşti). Cf. UDRESCU, GL. 2. (F i g.) (Prin nord-vestul Munt.) Drăcuşor (2). Cf. udrescu, gl. O (Ca epitet pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) E un drăcuci de fată. id. ib. - PL: drăcuci. - Drac + suf. -uci. DRĂCUÎ1 vb. IV. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) A da dracului, a blestema pomenind de dracul, a trimite la dracul (1); (regional) a drăcălui, a drăciui1, a drăcovi. Caton dzise: „Mâniia drăcuiaşte sufletul şi nu cunoaşte adevărul. Şi nu te mâniia niceodată fără vină”. C. POP.2 I, 132. Uite păr!... S-o vezi dimineaţa, cum drăcueşte, că nu şi-l poate descurca. CARAGIALE, O. I, 195. Drăcuie şi ea, ..., pe purtătoarele de vorbe prin cârciumă. SĂM. V, 229. Ce să-l drăcuieşti, Ioane, că nu-i de glumă! REBREANU, I. 107, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. M-o hi pedepsit pi mini Dumnezeu că am drăcuit copchila. BRĂESCU, O. A. II, 39. Te drăcui cu prescura care a prescurii toate prescurele neamului tău. IOVESCU, N. 31, cf. scriban, d. Ştiu nu numai să drăcui. Ştiu să şi ocărăsc. STANCU, R. A. II, 50. Care femeie mai face treburile astea fără să drăcuie toată ziua. PREDA, I. 237. II drăcuise, dar nu cu obidă prea mare. id. DELIR, 28. Ar fi umplut-o de sânge dacă ar fi auzit-o drăcuind. BARBU, G. 41. E păcat tare să drăcui pământu. şez. m, 100, cf. rădulescu-codin. Toţi te-o blestema, Te-o afurisi Şi te-o drăcui. PĂSCULESCU, L. P. 11, cf. ciauşanu, gl., şez. xxiii, 46, alr i 442/748, 885, ib. 1 996/12. Drăcuie p-ai bătrâni, alrt II 33. 4 R e f 1. (Regional) A se jura, pomenind pe dracul (1). Te drăcuiai că n-ai şi când veni primăvara îţi cumpăraşi două vaci. PREDA, D. 135, cf. alr 1595/856. - Prez. ind.: drăcui şi drăcuiesc. - Drac + suf. -ui. DRĂCUÎ2 vb. IV. T r a ii z. (Regional; cu complementul „lemne”) A aranja, a ordona (1) (Cârlibaba - Câmpulung Moldovenesc). Cf. av 1. - Prez. ind.: ? - Cf. v r ă f u i. DRĂCUIÂLĂ s. f. (Familiar) înjurătură în care este pomenit dracul (1). O ploaie de bulgări şi pietre îl nimereau din urmă ..., împreună cu drăcuieli şi fluierături. PREDA, M. s. 61. Se auzeau de acolo smiorcăiala, blestemele şi drăcuielele. id. R. 7. Ocările, drăcuielile ... nu au nicio urmă de vulgaritate. VARLAAM -SADOVEANU, 292. - PL: drăcuieli şi (regional) drăcuiele. - Drăcui + suf. -eală. DRĂCUÎRE s. f. Faptul de a drăcui1; drăcuială, drăcuit1. El ne da... o sută de mătănii, spre ispăşirea ... drăcuirilor şi afurisirilor. MACEDONSKI, O. m, 32. cf. DL, M. D. ENC., DEX. - PL: drăcuiri. - V. drăcui1. DRĂCUÎT1 s. n. Faptul de a drăcui1; drăcuire, drăcuială (Bodăieşti-Bălceşti). Cf. hv 37. - V. drăcui1. 10879 DRAC UIT2 - 1429 - DRĂGAICĂ DRĂCUÎT2, -Ă adj. Care este înjurat prin pomenirea dracului (1), prin trimiterea la dracul. Cuiul drăcuit de la casă, să-l lapezi. şez. xii, 158, cf. gorovei, cr. 89. - PL: drăcuiţi, -te. - V. drăcui1. DRĂCULETE s. m. (Regional) Drac (1) mic (Arad). Cf. alr 1616/56. - PL: drăculeţi. - Cf. drac. DRĂCULEŢ s. m. 1. Diminutiv al lui drac (1); drăcuşor (1), (învechit) drăcuţ (1), (învechit, rar) drăcuş (1), drăcel, (regional) drăcuci (1). Acele fete au fost drăculeţi în chip de om! BUDAI-DELEANU, Ţ. 147, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM, ALEXI, W. Dar Lalei ..., îi scăpărau picioruşele ca la un drăculeţ. AGÎRBICEANU, S. P. 57, cf. DL, DEX. Mamonul alege şapte drăculeţi cu pinteni, reteganul, p. n, 66. 2. (Hipocoristic) Copil sau persoană tânără neastâmpărată, plină de viaţă; drăcuşor (I 2), (rar) drăcuţ (2), drăcuşteţ, (regional) drăcuci (2). V. drac (2). Cf. valian, v., pontbriant, d., ddrf. Drăculeţul ... se apropie în grabă ... de el şi-i râse La ureche. agÎrbiceanu, a. 43. 0 (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”). O vignetă... represente doi drăculeţi de îngeraşi sau doi amori. heliade, o. 1,485. -O E x p r: AI drăculeţului = al dracului v. d r a c (1). Al drăculeţului om! C-o săritură el era în apă. voinescu ii, m. 65/27. 3. (Munt.; de obicei art.) Numele unui dans popular în care perechile se prind de mijloc, executând o legănată urmată de o învârtită; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, d., h iv 32, alr i 1 477/746. - PL '.drăculeţi. - Drac + suf. -uleţ. DRĂCULÎŢĂ s. f. (învechit şi regional) Drăcoaică (1). Cf. valian, v., pontbriant, D., alexi, w. Doisprezece draci în sat, Duceau pe birău legat Şi la noapte voi visa Treisprezece drăculiţe Şi-or duce pe birăiţă. BUD. P. P. 64. - PL: drăculiţe. - Drac + suf. -uliţă. DRĂCURESC, -EÂSCĂ adj. (Rar) Diabolic (1). Cf. pascu, s. 69. - PL: drăcureşti. - Cf. drac. DRĂCUŞ s. m. 1. (învechit, rar) Drăcuşor (1). Cf. pontbriant, d. 2. (Omit.; regional) Pitulice (I 1 b) (Troglodytes troglodytes). Cf. băcescu, păs. 79. 3. Gârliţă (Anser albifrons). Cf. băcescu, păs. 79. - PL: drăcuş i. - Drac + suf. -uş. DRĂCUŞEL s. m. (Omit.; regional) Pitulice (I 1 b) ('Troglodytes troglodytes) (Măceşu de Jos - Bechet). Cf. alr sn iii h 699/872, alrm sn ii h 515/872. - PL: drăcuşei. - Drăcuş + suf. -el. DRĂCUŞÎ vb. IV. I n t r a n z. (învechit; cu sens neprecizat, probabil) A drăcui1. Cf. SCL 1974, 154. - Prez. md.: drăcuşesc. - De la drăcuş. DRĂCUŞOR s. m. 1. Diminutiv al lui drac (1): drăculeţ (1), (învechit, rar) drăcuş (1), drăcel, (învechit) drăcuţ (1), (regional) drăcuci (1). Ţigancele bag pe drăcuşori în cazan unu câte unu. PR. DRAM. 401. Un drăcuşor mititel şi frumuşel ... pregăti toate cele trebuitoare. NEGRUZZI, S. I, 88. Luând pe câte un drăcuşor de corniţe, mi ţi-l ardea cu palcele. CREANGĂ, P. 306. Un drăcuşor se poate strecura prin cea mai îngustă crăpătură. CARAGIALE, 0.I,125. Parcă îndărătul fiecărui lucru ar vedea un drăcuşor care-i dă cu sâc. VLAHUŢĂ, S. A. II, 498, cf. ŞĂINEANU2. îţi aminteşte de soţia acestui drăcuşor din poveste care, ..., a schimbat peste noapte capetele la o sumedenie de oameni, luc. vil, 535. cf. resmeriţă, D., şăineanu. d. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DEX. Măi drăcuşoare! SBLERA, P. 261. 2. Copil sau persoană tânără neastâmpărată, zglobie, plină de viaţă; drăculeţ (2), (învechit, rar) drăcuţ (2), (regional) drăcuşteţ. drăcuci (2). V. dr ac (2). în zadar inima-ţi ruptă Se încearcă de să luptă, Drăcuş o nil frumuşel O ciprinde-ncetinel CONV. LIT. I, 217. Numesc pe domnişoara Nina „ un drăcuşor”. CARAGIALE, O. I. 125, cf. Şăineanu2, resmeriţă, d., cade. + (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Câte un drăc'şor de fată cântă din gură sârbe şi b râuri mărunte. LUNGI ANU, CL. 55. Mă găsii în faţa unui drăcuşor de fată cu obrazul alb, cu ochi de mure. BRĂESCU, O. A. II, 108, cf. DL, m. d. enc., dex. 3. (Omit.; popular) Pitulice (11 b) (Troglodytes troglodytes). Cf. BĂCESCU, PĂS. 79. 4. (Entom.; regional) Numele unei insecte, nedefinită mai îndeaproape (Cucuteni - Fieni). hiv 105. - PL: drăcuşori. - Voc. drăcuşorule şi (regional) drăcuşoare. - Drac + suf. -uşor. DRĂCUŞTEŢ s. m. (Mold.) Drăcuşor (2). Stau flăcăii să se bată, Pentr-un drăcuşor de fată; Staţi, flăcăi, nu vă băieţi, Că mai vine un drăcuşteţî. MAT. FOLK. 1 452. - PL: drăcuşteţi. - De la drac. DRĂCUŢ s. m. (învechit, rar) 1. Drăcuşor (1). Cf. anon. CAR. Pe faţă, ... ca nişte îngeri ... Cu toate că sunteţi cam ai drăcuţului voi! HELIADE, O.2 III, 499. Câte perechi de opinci o fi spart drăcuţul. GORJAN, H. IV, 50/12. Legenda ... nu poate esista fără să amestice în subiectul ei... cel puţin un drăcuţ cât de mic. filimon. O. II, 174, cf. LM. 2. (învechit, rar) Drăcuşor (2). Cf. lm. - PL: drăcuţi. - Drac + suf. -uţ. DRĂDÂICĂ s. f. v. drăgaică. DRĂDICĂ vb. I v. deretica. DRĂGÂICĂ s. f. 1. Numele popular al sărbătorii religioase creştine, celebrată la 24 iunie, care simbolizează coacerea holdelor; Sânziene v. s ân zi an ă (11), Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul v. naştere (II 1). Cf. ALEXI, w., şăineanu2. La 24 iunie, când se serbează naşterea Sf Ioan Botezătoriul, zi înmiită de popor Sânziene sau Drăgaica, femeile nu lucrează de teamă să nu se pocească. CANDREA, F. 212. Drăgaica ori Sanzenia (Naşterea Sf. Ion Botezătorul), 24 iunie. MUSCEL, 73, cf. TDRG. Când se iveşte cloşca la Drăgaică, are putere să crească popuşoiul, „să-l vezi cu ochii”. PAMFILE, CER. 171, cf. GOROVEI, CR., PASCU, S. 201, RESMERIŢĂ, D., CADE. Mă prinde furia şi-mi urlă capul ca apele la Drăgaică. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 163, cf. SCRIBAN, D. în ajun de Drăgaică nopţile sunt scurte, iar dimineţile luminoase de te ameţesc, camil 10893 DRÄGAICÄ - 1430 - DRĂGĂLAŞ petrescu, O. n, 537, cf. dl, dm, der. Drăgaica ...va fi fost altădată pe întreg teritoriul nostru folcloric. IST. LIT. ROM. 1,31, cf. DEX, hh33, 208, 239, 257, 291, m 22, 39, iv 97, 108, 145, xi 47, xrv 429. în noaptea de Drăgaică (24 iunie), dacă păzeşti cloţa când iasă pe cer, găseşti de trei ori bani. şez. xn, 161, cf. alr n 5 790/192, 682, 705, 723,728, 769, 791, 899, 928,987. La Drădaică să sapă trei rădăcin dă cicoare. ALRT n 91. La Drăgaică împărţâm mere. ib. 255. + (Popular) Nume dat târgului care se ţine la 24 iunie (sau 20 iulie); p. g e n e r. târg (1), iarmaroc. Acolo se mai ţinea un bâlci anual, zis bâlciul Drăgaica, în ziua de Sânt-llie, 20 iulie, marian, S. R. n, 82, cf. ENC. ROM. n, 211. Umblau haimana prin târgul de la Drăgaica. SĂM. n, 670, cf. scriban, d., dl, dm,M. D. enc.,dex,Hm 134,296. (Glumeţ) Dacă ai tutun, îţi dau eu foiţă. Doar să vând pe taica la Drăgaică. D. ZAMFIRESCU, R. 118. 2. (Art.) Numele unui vechi dans popular românesc, jucat la Drăgaică (1) de un grup de patru sau şase fete care evoluează în monom; melodie după care se execută acest dans; p. e x t. horă. Cf. CONV. lit. XV, 309. Ce drăgaică aţi fi jucat împreună! gane, n. i, 131, cf. DDRF, ENC. ROM., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. Joc popular ciuleandra..., drăgaica. DRIV, 913, cf. VARONE, D. 51, CADE, SCRIBAN, d., DL, dm, DER, dex, H n 286. <> E x p r. (Popular) A sări (sau a juca) drăgaica = a sări nebuneşte, a fi neastâmpărat. Cf. hem 1619. Da ce-aţi păţit de săriţi drăgaica prin casă? ALECSANDRI, T. 534. Ce drăgaică aţi fi jucat împreună! GANE, N. I, 131, cf. tdrg, DR. IV, 913. Nu, domnule, ştiu eu ce spun când vă spun că jucaţi drăgaica. BRĂESCU, M. B. 148, cf. dl, dm, der, dex, zanne, P. vi, 355. (Regional) A se încinge (sau a se întărâta) drăgaica = a se lua la ceartă; a se îndrăgosti foarte tare. Cf. udrescu, gl. + (Popular) Nume dat fiecăreia dintre fetele frumoase alese la drăgaică (1), care (îmbrăcate bărbăteşte) execută drăgaica (2). Cf. şăineanu2. în Dobrogea, drăgaice, în felul cum le descrie Cantemir, se fac patru fete, din cari numai două sunt îmbrăcate femeieşte. pamfile, s. v. 93, resmeriţă, d., scriban, d., dl, dm, der, dex, h ii 286. + (Regional) Paparudă1 (11) (Cematu) Săcele. Cf. enc. rom. h, 211, alr ii 4 251/182. 3. (In credinţele populare; la pl.) Zâne rele care dezlănţuie furtuni şi care îi sluţesc pe oameni. V. i e 1 e, r u s a 1 i i (2), şoimane v. ş o i m a n (II 2). Cf. hem 597. Noaptea, toate stihiile năpădesc pe mine ... dracii din tău, drăgaicele, simzienele, strigile. alecsandri, T. 616, cf. candrea, f. 158. Drăgaicele sunt un fel de şoimane sau rusalii, cari opăresc oamenii, pamfile, duşm. 263, cf. cade, scriban, d., dl, dm, m. d. enc., dex. 4. (Bot.) Numele a două plante erbacee; a) sânziană (12 a) (Galium verum). Cf. brandza, fl. 249, ENC. ROM. n, 211, GRECESCU, fl. 269, şăineanu2, resmeriţă, d., panţu, pl., cade. Prin pajiştele bătute de soare, alăturea de sulfină şi de sânzâiene stau tufe întregi, dese ca măturicea, de sânzâiene-galbene, drăgaica (Galium verum). SIMIONESCU, FL. 140. Drăgaica, galium verum, sânziene, buruiană ce apără de iele, se întrebuinţează în epilepsie. VOICULESCU, L. 117, cf. SCRIBAN, D., ENC. AGR. II, 344, DL, DM, BORZA, D. 75, DER, DEX; b) sânziana (I 2 b) (Galium mollugo). Cf. ltr2, borza, d. 75. Drăgaica stufoasă răspândea ... un miros ca floarea de tei. DELAVRANCEA, S. 59, cf. DDRF, DAMÉ, T. 186, BARCIANU, ALEXI, W. Flăcăul trase de câteva ori cu coasa şi tăia fân proaspăt, prin care se lămurea drăgaică şi sulfină. SĂM. VI, 888, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, CHIRIŢESCU, GR., RESMERIŢĂ, D. Pe aceste coaste ... cresc aglicele, drăgaica, româniţa. GALACTION, O. 344. Sânzâienele ... drăgaica, floarea lui sfântul loan înfloresc prin iunie. ŞEZ. XV, 120. îmi făceam coroane de flori de cicoare şi de drăgaici înflorite. VISSARION, FL. 20, cf. Hi 302, 314, ii9,273, 281, în 385, iv 9, vn 27, xi 5, 8, alri 1 954. 5. (Regional) Sânziană (I 2 j) (Solidago canadensis). Cf. BORZA, D. 162. 6. (Regional) Sulfină (Melilotus albuş) (Serdanu -Titu). Cf. hiv 268. - Pl.: (3, 4) drăgaice şi (rar) drăgaici, (regional) drăgăici (alri 1 954/710,727,922,960). - Şi: (regional) dragâică (brandza, fl. 249, SCRIBAN, D., H ii 286, iii 22, x 457), drăgaică (h i 314), drădâică s. f. - Din bg. flparaiiKa. DRĂGĂN1 s. m. Numele unei plante care se foloseşte în medicina populară (Centaurea banatica). Ia patru loţi drăgant..., dar să fie bun, şi voi răspunde dumitale (a. 1810). furnică, I. C. 276. Să ei drăgan şi să-l moi în apă de trandafir. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 71/5, cf. TDRG, cf. BORZA, d. 42. în contra lipiturii şi zburătorului se fac scăldături cu următoarele ... feluri de plante: avrămeasă, cristineasă, drăgan, leuştean şi odolean. TEODORESCU, P. P. 379, cf. şez. xv, 24. - Pl.: drăgani. - Şi: (învechit) drăgânt s. m. - Din germ. Dragant. DRĂGĂN2 s. m. v. dragon1. DRĂGĂNĂ s. f. v. drigană. DRĂGÂNT s. m. v. drăgan1. DRĂGÂR s. m. (Regional) 1. Meştergrindă. Cf. marian, nu. 551, DDRF, TDRG. Podul este ţinut de coarde, sub care se află o altă coardă pusă de-a curmezişul, ... mai groasă ...şi se numeşte drăgar. PAMFILE, I. C. 444. 2. Săculeţ în care se pune la uscat cu multă sare stomacul unui miel de 2-4 săptămâni, pentru a se face cheag din el (Câmpulung Moldovenesc). Cf. chest. v. 80/15. - Pl.: drăgari şi (n.) drăgare (DDRF, TDRG). - Cf. germ. Träger. DRĂGÂRĂ s. f. v. drigană. DRĂGĂSTOS, -OÂSĂ adj. v. drăgăstos. DRĂGĂICÂT, -Ă adj. (Regional; despre oameni) Spânzurat (1) (Măţău 7 Câmpulung). A sta drăgăicat. COMAN, gl. -Pl.: drăgăicaţi, -te. - Cf. d r ă g ă i ţ a. DRĂGÂICĂ s. f. v. drăgaică. DRĂGĂICtJŞI s m. pl. (Bot.; prin nord-vestul Munt.) Drăgaică (II1). Cf. hix 306, 338. - Cf. d r ă g a i c ă. DRĂGĂICUŢĂ s. f. 1. (Bot.; Munt.) Drăgaică (4 b). Cf. H n 79, 130, vii 480, alri 1 954/595, 730, ib. ii 6 539/728. 2. (Regional) Varietate de pere mici de culoare galbenă, care se coc aproximativ la drăgaică (1). Cf. scriban, d. - Pl.: drăgăicuţe. - Drăgaică + suf. -uţă. DRĂGĂIŢ vb. I. R e f 1. (Olt.) A se căţăra. Cf. lexic reg. n, 13. - Prez. ind.: drăgăiţez- - Cf. a g ă ţ a. DRĂGĂLÂŞ, -Ă adj. (Mai ales despre copii, tineri etc., despre înfăţişarea sau manifestările lor) Care atrage prin graţie, gingăşie sau farmec, inspirând dragoste, simpatie etc. V. drăguţ (1), graţios, gingaş, atrăgător, nostim 10906 drăgălaş - 1431 - DRĂGĂLĂU (2). Cf. ANON. CAR. Nice un lucru nu e scumpu în lume ca omulu cela drăgălaşul. C. POP.“ I, 503. Să văd aicea, precum şi la Evropa, mulţi bărbaţi lăsând nişte drăgălaşe soţii. IST. AM. 70712. Un Uliu (crin) frumos, în mijlocul ţarinei, tăindu-i rădăcina aratul (plugul), se veştejeşte, ...şi măcar că-şi ţine faţa firească cea albă şifrumseţa cea vioae, ochilor drăgălaşă, totuş pământul nu-l mai hrăneşte. MAIOR, S. II, 350. [împăratul] era acum vechi de zile, dară drăgălaş, plin de blândeţe şi de gravitate, id. T. 33/20. Privirea aceştii drăgălaşe persoane puse într-o atât de cumplită primejdie, ne-au umplut de scârbă şi de deznădăjduire. buznea, p. v. 178/9. O ce persoană nobilă şi drăgălaşă mi se arată înaintea ochilor! GORJAN, H. IV, 71/7. Fără să aibă o frumuseţe regulată, era însă drăgălaşă. CR (1839), 1632/3. Aşa creştea această copilă drăgălaşă, A mumei fericire, a satului ei stea. C. A. ROSETTI, C. 190/5. O copilă ...cu totul jovială şi drăgălaşă. CODRU-DRĂGUŞ ANU, C. 128. Pruncii voştri, acele fiinţe atât de drăgălaşe vouă şi atât de mlădioase. NEGULICI, E. I, VI/11. Trăiam ca nişte soţi drăgălaşi. PR. DRAM. 346, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Doi ... frăţiori drăgălaşi şi frumuşei. ALECSANDRI, P. n, 178. [Mărioara] nu este preafrumoasă, dar drăgălaşe ca luna lui mai. B OLINTINE ANU, O. 316. Trei tineri ... cu mândre şi drăgălaşe chipuri veniră să sărute mâna domnească. ODOBESCU, S. I, 75. Ochii tăi sunt plini de milă, Chip de înger drăgălaş. EMINESCU, O. I, 210. Zău, nu mai ţiu minte, zice drăgălaşa mea amică, caragiale, o. ii, 115. împăratul nu mai putea de bucurie că îi sosise aşa voinic chipeş şi drăgălaş. ISPIRESCU, L. 22, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Rumânaşii voinici Încălţaţi tot cu opinci... Cât erau de drăgălaşi. DENSUSIANU, L. 122. Domnişoare foarte drăgălaşe. HOGAŞ, DR. 1,38, cf. RESMERIŢĂ, D. Mama era o păpuşă, păpuşa cea mai drăgălaşă, cea mai dulce. M. I. CARAGIALE, C. 73, cf. CADE. Avea douăzeci de ani şi era zglobie şi drăgălaşă ca o porumbiţă. REBREANU, R, I, 56. N-aş putea zice că era frumoasă, dar era atât de drăgălaşă! BRĂESCU, O. A. I, 11, cf. scriban, D. Un cupidon drăgălaş. ARGHEZI, S. XI, 19, cf. ROSETTI -CAZACU, I. L. R. I, 417, cf. DL, DM. Avea o amantă, pe drăgălaşa artistă, magazin ist. 1970, nr. 7, 59, cf. sfc vi, 119, M. D. enc., dex. Şedea pe un tron de aur şi pietre scumpe o zână mai frumoasă şi mai drăgălaşe cu toate frumuseţile. POPESCU, B. în, 124. Negri ţigănaşi... sunt şi ei drăgălaşi. PĂSCULESCU, L. P. 204. De iubit tot nu mă las, că iubitu-i drăgălaş. FOLC. TRANSILV. II, 317, cf. zanne, P. II, 338. -O (în formule de adresare) Să pună o maximă ori un vers, ori simplu, domnişoarei, ori „drăgălaşei domnişoare” - nu se putea hotărî! AGÎRBICEANU, A. 44. Dedicaţia are patru rânduri ... „drăgălaşei domnişoare Emilia ... în semn de simpatie din partea mea”. CAMIL petrescu, P. 84. <> (Adverbial) Poetul îşi cânta atât de drăgălaş ... junia şi chinul. CR (1839), 4812/2. Sufletul uimit Drăgălaş se desfătează. alecsandri, p. ii, 58. Şi ruşinos şi drăgălaş, Mai nu vrea, mai se lasă. EMINESCU, O. I, 175. „O, dă-mi-l mie!” Drăgălaş se roagă. COŞBUC, P. I, 67. Câte flori sunt pe pământ, drăgălaş se roagă ele şi la soare şi la stele. BELDICEANU, P. 106. Domnişoarele ... roşesc aşa de drăgălaş. LUC. II, 220. Mă netezi pe frunte moale şi drăgălaş. HOGAŞ, DR. I, 164. Se lupta ... cu perspectiva căsătoriei, tălmăcită drăgălaş şi aevea în frageda Nonoră! GALACTION, 0.401, cf. SCRIBAN, D. Afurisitul de piţigoi... sărea jucând împrejur, sprinten şi drăgălaş. arghezi, c. J. 139. <> (Substantivat, ca epitet pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) lată rezultatele: marşuri, torţe, arderi ... drăgălaşul de război. BARBU, 1.1, 184. + Care este amabil, binevoitor, politicos (1). Cf. heliade, o. ii, 345. Eşti drăgălaş şi foarte parolist, lucru frumos mai ales pentru un poet. HRISOVERGHI, A. 70/8, cf. valian, v., pontbriant, D. + (Prin analogie) Care produce o impresie favorabilă, plăcută sau un sentiment de delectare, de mulţumire; care este pe placul cuiva. Şi-şi feace căutare pre sălaşe, Să le vază ce-s de drăgălaşe, dosoftei, ps. 265/10. Un loc frumos şi drăgălaş. AMFTLOHIE, G. 77/10. Prin satele drăgălaşe Făcuiu păsuri foarte line. MONTAN, S. 9/23. Vorbi vro câteva minute cuvinte tot drăgălaşe cu împăratul. GORJAN, H. I, 24/13. O vorbă drăgălaşă. CONACHI, P. 192. In acest sat drăgălaş ... nu se auzea ... decât numai plângeri şi gemete. NEGULICI, E. I, 10/20. Eu nu voi lipsi a da din vreme în vreme unele din drăgălaşele traduceri şi originale. BARIŢIU, în plr I, 65. Uliţele laşilor... arată o varietate drăgălaşă. NEGRUZZI, S. I, 70. O căsuţă drăgălaşă cu ferestrele lucind. CONV. LIT. II, 34. Gându-mi ... zboară cu iubire Catră tine, drăgălaşul vis al unui exilat, contemporanul, I, 566. Era învăţată cu drăgălaşele mângâieri ale mumei sale. ODOBESCU, S. I, 18. Cu vorbe drăgălaşe Te face să uiţi chinul. MILLE, V. P. 104. Flori drăgălaşe se-ntind. COŞBUC, AE. 23. Fratele lui Şerb an făcu drăgălaşa bisericuţă de la Colţea. IORGA, C. I. II, 42. O supărare drăgălaşă. REBREANU, P. S. 156. Măi bădiţă lonaş, Nume scump şi drăgălaş. FOLC. TRANSILV. II, 33. + (Substantivat, m.; regional) Drag (4) (Orlea - Corabia). Cf. PĂSCULESCU, L. P. 250. Dar Manea cine-mi era? Stăpânul moşiilor, Drăgălaşul fetelor, id. ib. - Pl.: drăgălaşi, -e. - Şi: (popular) drăgulâş, -ă adj. SFC vi, 126. - Drag + suf. -ălaş. DRĂGĂLĂŞENIE s. f. înfăţişare sau comportare pline de graţie, gingăşie sau farmec; (astăzi rar) drăgălăşie. Pare că-l simte, şi-l ceartă cu o drăgălăşenie de copil alintat. VLAHUŢĂ, s. A. II, 210, cf. BARCIANU, TDRG, PASCU, S., CADE. Lilica întoarse în trecere capul cu drăgălăşenie spre noi. MIHĂESCU, d. a. 173. Viaţă, graţie, drăgălăşenie, desigur nu au aceste figuri, blaga, z. 68, cf. dl, dm, SFCn, 103, M. D. ENC., DEX. Nişte mogâldeţe gălăgioase... întinzându-ţi cu drăgălăşenie mânuţele, flacăra, 1976, nr. 2, 9. ^ (Prin lărgirea sensului; ironic) A ieşit un proces-verbal de toată drăgălăşenia. tudoran, p. 382. + (La pl.) Atitudini pline de atenţie, de tandreţe faţă de cineva; gesturi tandre, dezmierdări. Toate drăgălăşeniile au rămas de prisos. CAMIL PETRESCU, U. N. 31, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. - PL: drăgălăşenii. - Drăgălaş + suf. -enie. DRĂGĂLĂŞÎ vb. IV. Refl. r e c i p r. (Rar; despre păsări) A se giugiuli. Ambii soţi [şoimii] ţin foarte mult unul la altul şi se drăgălăşesc cu ciocurile ca şi porumbeii, lintia, P. II, 145. - Prez. ind.: drăgălăşesc. - De la drăgălaş. DRĂGĂLĂŞIE s. f. (Astăzi rar) Drăgălăşenie. Drăgălăşia ei cea mare. BELDIMAN, N. P. II. 72/3. Răsboinicii ..., deşi nesocoteau slăbiciunea lor, dar se închinau drăgălăşiilor lor. NEGULICI, E. I, 60/13. Drăgălăşiile împărătesei făcu pe Hercule să se piarză de iubire. ISPIRESCU, U. 70. A ciripit cu aceiaşi drăgălăşie trecătoare toate accentele sufleteşti ale dragostei. SĂM. III, 718. Cu o nespusă drăgălăşie ... mă privi o clipă. HOGAŞ, DR. I, 165. în ce priveşte drăgălăşia, nu lăsa decât de dorit. M. I. CARAGIALE, C. 58. îşi regăsi singură vioiciunea pornindu-se să-şi laude fata, frumuseţea ei, înteligenţa ei, drăgălăşia ei. rebreanu, r. i, 30. Ascultă ... zise deodată cu drăgălăşie Alexăndrel-Vodă. SADOVEANU, O. XIII, 49, cf. dl, dm, dex. + (La pl.) Atitudini pline de atenţie, de tandreţe faţă de cineva; gesturi tandre, dezmierdări. Drăgălăşiile sale materne. SBIERA, P. 100. <> (Ironic) Nu ştia el ce este corvoada, garda, plantonul, artelnicul şi toate celelalte drăgălăşii cazone, bacalbaşa, S. A. 200. - PL: drăgălăşii. - Drăgălaş + suf. -ie. DRĂGĂLĂU s. m. (Popular; depreciativ) Iubit, amant; bărbat care îşi pierde vremea degeaba; pierde-vară v. p i e r d e (II6); (regional) drângău. A prins-o odată bărbatu-său ... cu consulul muscălesc şi cu alţi drăngălăi. CARAGIALE, s. N. 29, cf. PASCU, S., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. I-o ţie tuţa, dacă i-o trebuit drăngălăii. VLASIU, A. P. 123, cf. BUL. FIL. vii-vm, 244, DR. x, 567, 10910 DRĂGĂLI - 1432- DRĂGĂSTOS ARH- OLT. XXI, 264, CONTRIBUŢII, I, 16. Ăştia erau nişte drăngălâi de la ţară ... slugărind Bucureştiul. BARBU, G. 8, cf. SFCIV, 186. Aia nu sunt hoţii mei Şi sunt drăgălăii tăi. şez. iii, 214, cf. ciauşanu, v. 158, arh. OLT. XXI, 264, FOLC. OLT. - MUNT. II, 333, UDRESCU, GL., RĂDULESCU-CODIN. - PL: drăgălăi. - Şi: drăngălău, drângălăii (UDRESCU, GL.) s. m. - Drag + suf. -ălău. DRĂGĂLI vb. IV. T r a n z. (Popular; complementul indică oameni sau părţi ale corpului lor) A dezmierda (1), (regional) a drăgălui1. Maica îl văzu Şi-l drăgăli. pamfile, S. t. 17. Nimeni altu nu-i mai spune voarbe bune şi nu-l drăgăleşte. T. POPOVICI, SE. 592, cf. sfc iv, 131, caba, săl. 96, alr i/ii h 235, alrm i/i h 316. -O Refl. r e c i p r. S-au pus pe petrecere ..., îşi zise omul ..., uitându-se la dânşii cum se drăgăliau. I. CR. IV, 30. (Prin lărgirea sensului) Văzuse două păsărele drăgălindu-se pe-o tufă. BENIUC, M. c. I, 472. - Prez, ind.: drăgălesc. - Drag + suf. -ăli. DRĂGĂLÎCĂ s. f. Diminutiv al lui d r a g. Cf. sfc vi, 126. -PL: ? - Drag + suf. -ălică. DRĂGĂLÎŢĂ adj. (Regional; în e x p r.) Drăgăliţă Doamne = vorba vine, ca să zic aşa; chipurile, cică; dragă Doamne, v. drag (2). Iaca de ce nu: drăgăliţă-Doamne, eram şi eu acum holtei, din păcate! şi Iaşii... nu erau aproape de Neamţ. CREANGĂ, A. 116. - Drag + suf. -ăliţă. DRĂGĂLUÎ1 vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică oameni sau, p. e x t., părţi ale corpului lor). A dezmierda (1); (popular) a drăgăli. Mângâie [copilul] drăgăluind, aplecând şi-ncălzindu-l. dosoftei, v. s. decembrie 237729, cf. tdrg, scriban, D., ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 130, SFC IV, 131. *0 Refl. r e c i p r. Toţi unul cu alalt drăguluiţi-vă. CORESI, L. 172/21. - Prez, ind.: drăgăluiesc. - Şi: (învechit, rar) drăgului vb. IV. - Drag + suf. -ălui. DRĂGĂLUÎ2 vb. IV. T r a n z. (Prin Transilv.) „A socoti ceva prea scump”, sfc iv, 126, vaida. - Prez, ind.: drăgăluiesc. - Din magh. drágál. DRĂGĂNEL, -EÁ s. f., s. m., adj. 1. S. f. (Mai ales lapl.; învechit şi popular) Calitatea unei persoane (mai ales a unei femei) de a atrage, de a plăcea prin farmecul, drăgălăşenia, graţia ei; nur1, atracţie. Cf. POGOR, henr. 228/11. Nu sunt toate cu ochi negri..., nici cu drăgănelele frumoaselor unguroaice. CONTEMPORANUL, VII2, 22, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2, TDRG. Ai prea multe drăgănele, încât ai de unde irosi şi pe dealuri. HOGAŞ, DR. I, 302, cade, scriban, d., dl, dm, DEX. Dragostea de und’se naşte! De la gâtul cu mărgele, De la sân cu drăgănele. TEODORESCU, P. P. 301. Rămâne încremenit de mândreţele şi drăgănelele ei. SEVASTOS, ap. TDRG, cf. I. CR. III, 85. -O F i g. Dacă ale mele Versuri drăgănele Aripi ar purta; Ele-ar sta în cale Graţiilor tale Şi te-ar desmerda. SION, POEZII, 128/8. 2. S. f. (Familiar; la pl.; concretizat) Relaţii de dragoste. Marcheza a aflat despre noile mele drăgănele, căci, când venea la mine, vedeam fruntea ei încreţită. CONV. LIT. II, 123, cf. TDRG. O-E x p r . (învechit, rar) A se da în drăgănele = a se iubi cu cineva, a face dragoste cu cineva. Colo e unul, soţul femeei frumuşele, Cu care al său prieten s-a dat în drăgănele. I. NEGRUZZI, S. II, 61. 3. Adj. (Prin Munt.) Plin de farmec, de atracţie, de nuri1. Mândrulucă, draga mea, Mânca-ţi-ar ochii neică, Că sunt dulci şi drăgănei, Moare neică după ei. UDRESCU, GL. 4. S. m. (Regional) Frate mai mic (Brădişoru de Jos -Oraviţa). hxvui 146. 5. S. f. pl. Varietate de cireşe pietroase, rumene-aurii. Numiri de cireşe:... drăgănele. baronzi, l. 93. Grămăjuie de cireşi, clasicele noastre drăgănele pietroase de Piteşti, rumene pe o pane, aurii pe alta. CARAGIALE, O. III, 91, cf. DDRF, GRECESCU, FL. 196, ŞĂINEANU2. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. <> F i g . Ş-apoi, frate, mai avea Pe guriţă-o floricea ... Şi pe faţă drăgănele. ALECSANDRI, O. 101. [Fata] are sân rotunjit de drăgănele. DELAVRANCEA, S. 15. (Adjectival) Cireşe drăgănele. Cf. GRECESCU, FL. 196. -PL: drăgănei, -ele. - Cf. drag. DRĂGĂNESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Care se referă la dragoni (I 1). Intr-aceeaşi zi după sfârşitul norocitului război, fură trimişi... general Porutcik ... şi polcurile drăgăneşti. N. COSTIN, let. ii. 69/22. Steaguri drăgăneşti. id. ib. 71/42, cf. tdrg, cade. - PL : drăgăneşti. - Drăgan2 + suf. -esc. DRĂGĂNÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A mângâia (II 4) (Grumezoaia - Huşi). Cf. alr i/ii h 235/508, alrm i/ii h 316/508. - Prez. ind.: drăgănesc. - Drag + suf. -ăni. DRĂGĂNIE s. f. (învechit) Drăgănime. Drăgăniia nemţească era înfrunte. M. COSTIN, O. 188, cf. STOICESCU, C. S. 203. SFC iii, 52. —-PL: drăgănii. - Drăgan2 + suf. -ie. DRĂGĂNÎME s. f. (Atestat prima dată în 1675, cf. tdrg"') (învechit) Unitate de dragoni a unei armate; (învechit) drăgănie. Apoi au început a slobodzi drăgănimea flintele, însă nu lot odată. NECULCE, L. 232, Cf. DDRF, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., ROSETTI -CAZACU, 1. L. R. I, 262. - Drăgan2 + suf. -ime. DRĂGĂSTÎV, -Ă adj. v. drăgostiv. DRĂGĂSTOS, -OÂSĂ adj. 1. (învechit şi popular) Drăgălaş, plăcut (1), frumos. Cuconul frumos şi drăgăstos, dosofiei. v. s. decembrie 22779. Mi-au adus dar prea drăgăstos, axinte UR1CARIUL, LET. II, 174/5. Frumseţile ceriurilor ceale cu adevărat drăgăstoase. MINEIUL (1776), 6v2/32. într-o zi primăvăroasă ... Se coboar-o drăgăstoasă Muză dulce cântăreaţă, heliade, o. i. 261. Nici cântăreaţele muze ... Nu sânt aşa drăgăstoasă Ca Elena cea frumoasă, bărac, a. e. 9723, cf. pontbriant, d., costinescu. lm. Dete pe fata cea mică după flăcăiandrul cei frumos şi drăgăstos. ISPIRESCU, L. 242, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Fi7 la suflet frumoasă şi atunce vei fi drăgăstoasă şi la trup. ap. TDRG, cf. CADE. <> (Prin lărgirea sensului) Cea oaste, cu ploaie de foc aprinde cea drăgăstoasă Palistină (adecăte frumoasă câmpie) (a. 1694). FN 46. Vreme blândă, aer drăgăstos, fulger şi ploaie urinează (a. 1695). ib. Trebuie să te las o, drăgăstoasă peşteră! pleşoianu, t. iii, 49/22. Am la sânu-mi o grădină, Cu flori albe drăgăstoase. ALECSANDRI, O. 107. Cu fluierile tale drăgăstoase m-ai deşteptat din somn adânc. CĂLINESCU, I. 230. Puiul meu era frumos Şi la vorbă drăgăstos. FOLC. MOLD. I, 602. 10922 DRĂGĂSTOS - 1433 - DRĂGOI 2. Plin de dragoste (11), de tandreţe; iubitor, afectuos. Ca un drăgăstos şi milos părinte arăta cătră dânsă socotinţă cumsăcade. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 167736. Cine neamului său este urăcios, cum poate fi streinilor dragostos? cantemir, 1.1.1, 47. Iaste dirept să ne doară şi să ne întristăm când îi greşim şi ne lipsim de El, nebunii, plângând cu scârbă şi cu lacrămi mai mult pe cât am fi pierdut lucru ce am fi avut mai scump şi mai drăgăstos, căci paguba cea mare va fi durere mai mare. ANTIM, o. 352. Cine să va naşte supt această planetă va fi ... drăgăstos. CALENDARI (1733), 12/5. Lipsitu-v-aţi de însoţirea cea drăgăstoasă a copiilor. MINEIUL (1776), 47rl/4. La vărstă de doăzeci de ani era cel mai învăţat şi cel mai drăgăstos dintre oameni. SLĂTINEANU, A. 102/19. Bărbaţii buni trebuie să fie ... drepţi şi de omenie, drăgăstoşi. ŢICHINDEAL, F. 251/29. Mândria este arma amăgitorilor ... prin care să fac iubiţi şi drăgăstoşi altuia. PISCUPESCU, O. 109/7. Toţi se părea mulţumiţi, drăgostoşi şi plini de mirare pentru Protezilas. pleşoianu, t. iii, 39/30, cf. heliade, o. ii, 346. Ce-ar trebui dar să înveţe fii-mieu? zicea el - A fi drăgăstos, răspunse prietenul de la carele cerea povaţă. TÂMPEANUL, G. 62/18, cf. VALIAN, V. O, cuvinte mângăioasă Care mă fac drăgastoasă. BĂRAC, A. 22/4. Disposiţiile mele pentru învăţătura primară erau escelente, şi am fost înzestrat cu un caracter drăgăstos şi statornic, mi se pare, pentru a nu mă înfricoşa neajunsul subt acest raport în carierea ce alegeam. BREZOIANU, î. 28/14, cf. POLIZU. Las o mamă,... drăgăstoasă, Şi vecinic după dânsa voi plânge, alecsandri, POEZn, n, 330, cf. PONTBRIANT, D., costinescu. De ce [ea] ...fiinţă blândă şi drăgăstoasă, să o dea ursita pe mânile unei mume neîmblânzite? ODOBESCU, S. I, 132, cf. BARCIANU. Atât de frumoasă Şi de drăgăstoasă, Că la soare Ai fi putut căta Iar la dânsa ba. marian, INS. 336, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2. Să fie priimitoriu de streini, cu toţi mici şi mari, să fie drăgăstos şi în pace. ap. TDRG. Nu ştiu cui să semene, căci în neamul Pintea toţi sunt drăgăstoşi. REBREANU, 1.176, cf. CADE. E acuma dulce şi drăgăstoasă când vorbeşte cu mine. CAMIL PETRESCU, T. III, 382. Erai frumoasă, Şi drăgăstoasă, VISSARION, B. 171, cf. SCRIBAN, D., dl, dm, M. D. enc., dex. Sunt multe [mândre] şi frumoase Şi cu dracu drăgăstoase, reteoanul, tr. 80. O fată aşa frumoasă, Aşa dragă, drăgostoasă. FOLC. transilv. II, 323. -O- (Prin lărgirea sensului) Filomela drăgăstoasă, alexandrescu, o. i, 300. în jurul caselor... se auzea gâlgâitul drăgăstos al porumbeilor. ISAC, O. 266. -O (Adverbial) Nu se poate o frumuseţe de copilă ca matale orce-o face să nu facă frumos şi drăgăstos, caragiale, o. ii, 271. M-a strâns de mână drăgăstos. SĂM. I, 73. Mă chemau pe mine şi mă sărutau drăgăstos. ADAM, R. 97. Spuse ... punând mâna drăgăstos pe umărul bărbatului, ardeleanu, V. p. 207. Deschise sertarul, bătând cu palma drăgăstos cele două dosare. C. PETRESCU, C. V. 111. Tu să taci - îl certase drăgăstos nevasta. G. M. zamfirescu, m. d. ii, 19. li mângâiai drăgăstos coama. STANCU, R. A. I, 198. El o priveşte drăgăstos. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 96. Doamna ...se lipi drăgăstos de mama ei. vinea, L. îl, 306. Stătea ... cu flinta pe genunchi şi o mângâia drăgăstos. TUDORAN, P. 44, cf. alexici, L. P. 178. De ce n-a lăsat Hristos Să ia frumos cu frumos, Să trăiască drăgăstos, mat. FOLK. 271. *0* (Substantivat) Ce nume poartă însă acest băiat frumos ... din Megara, vestitul drăgăstos. MACEDONSKI, o. I, 166. Drăgăstosul fetelor, Iubeţul nevestelor. TEODORESCU, P. P. 513. + (Despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) Care exprimă, trădează, presupune dragoste (I 1), iubire, afecţiune. Cuvânt drăgostos a domnului Hristos. varlaam, c. 343. Roagă-i [pe domni şi pe slugi] să aibă cuvinte drăgustoase. N. test. (1648)2, 502. Drăgăstoşi ochii. CANTEMIR, I. I. II, 292. Acea cuvântare drăgostoasă, fără mândrie. MAIOR, T. 249/21. Veţi putea dobândi de la prunci ... drăgăstoasa ascultare. PETROVICI, P. 11/6. El mă privea c-o întristare şi cu ochii plini d-o drăgăstoasă milă. pleşoianu, t. i, 168/20. A iubi pe bunii lor părinţi din suflet şi cu zmerenie drăgăstoasă. MARCOVICI, D. 36/14. O să-i vorbească iarăşi cu glasu-i drăgăstos. C. A. rosetti, c. 254/12. Drăgăstosul glas al mumei, negulici, e. i, 125/23. Vorbirea ta ... nu va fi niciodată nici plăcută, nici drăgăstoasă. BREZOIANU, î. 92/28. Unde-ţi este rumenirea Şi drăgăstosul zâmbit? pann, e. iv, 117/17. Intr-o pornire de drăgăstos necaz, aş sfârşi şi eu zicând: „dracul să vă ia, câmpiilor, că mult sunteţi frumoase. ” ODOBESCU, S. Iii, 20, cf. ddrf. Ii aruncă o căutătură dulce, drăgostoasă. lungianu, CL. 33. Nu trece o zi fără ... să-i culeagă un zâmbet cu înţeles sau o privire drăgăstoasă. REBREANU, I. 186. Oricât de drăgăstoasă ţi-e iscusita limbă, Ştiu când mă minţi. VOICULESCU, poezii, ii, 279. Fata ... îşi ridică ochii spre el, învăluindu-l într-o privire drăgăstoasă. bart, E. 163, cf. SCRIBAN, D. Banda sonoră înregistrează gângurit, vorbe peltice şi drăgăstoase, contemp. 1975, nr. 1 500, 5/9. - PL: drăgăstoşi, -oase. - Şi: (învechit şi popular) drăgostos, -oâsă, (învechit, rar) drăgăstos, -oâsă, dragostos, -oâsă adj. - Dragoste + suf. -os. DRĂGĂTOR s. m. v. dregător. DRÀGÀVÉI s. m. v. dragavei. DRĂGHICÂME s. f. v. draghicame. DRĂGHICĂ s. f. (învechit, rar) Drahmă, ban. Carea muiare are zece drăghici, De va piarde una nu va aprinde lumânarea şi va mătura casa şi va căuta bine până va afla? CORESl, TETR.2 154713, cf. DHLR ii, 545. - Accentul necunoscut. - PL: drăghici. - Cf. d r a h m ă. DRĂGHÎCI s. m. (Entom.; regional) Specie de viespe mică cu înţepătură foarte dureroasă (Crabro cephalotes). Cf. jahresber. XII, 122. Drăghiciul e un fel de viespişor, care seamănă în privinţa corpului ... cu furnica aripată sau cu bărnăuzii mici. MARIAN, INS. 227, cf. CADE, SCRIBAN, D., H VII 481, XVIII 42, com. NOVACOVICIU. -PL: drăghici. - Şi: drăghici s. m. jahresber. xii, 122. - Drag + suf. -ici. DRĂGHINÂR s. m. (Mold. şi prin Bucov.) Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului; carâmb. Cf. DAMÉ, T. 10, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., I. CR. III, 274, com. furtună şi din marginea - rădăuţi. + (Prin Bucov.) Loitră (la car). Cf. alr i 819/378, 385, 388, 391. -PL: drăghinari. - Şi: draghinâr (damé, t. 15, DR. v, 183), drăginâr (resmeriţă, d.), drăbinâr (cade) s. m. - Draghină + suf. -ar. DRÂGHINĂ s. f. v. dracilă. DRĂGÎ vb. IV. T r a n z. (Popular) A îndrăgi. Nană, nu te amărî, Ca şi cum nu te-aş iubi. Nu te gândi că te-am urât, Că mai tare te-am drăgit. EMINESCU, O. VI, 165. M-or lăsat fetiţele, M-ordrăgit nevestele. FOLC. transilv. II, 538. ^R e f L Vâlcubeaşi veseleşte, Cu trei fete se drăgeşte. Com. din zahareşti - SUCEAVA. -Prez. ind.: drăgesc. - De la drag. DRĂGINÂR s. m. v. drăghinar. DRÀGOBÉTE s. m. sg. v. dragobete. DRĂGOI, -OĂIE adj. (învechit, rar) Plăcut (1). Cf. anon car. - PL: drăgoi, -oaie. - Drag + suf. -oi. 10933 DRĂGOMAN - 1434 - DRĂGULAŞ DRAGOMÁN s. m. v. dragoman. DRÁGOSTEÁ s. f. (Regional) 1. Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape (Răcăşdia - Oraviţa). Cf. H vi 21. 2. Bubuliţă. Com. din fostul judeţ Vâlcea. - PL: drăgostele. - Dragoste + suf. -ea. DRĂGOSTEÂLĂ s. f. (Popular) Faptul de a dezmierda cu cuvinte de dragoste (11), sau, p. e x t., de a avea relaţii de dragoste. Ce aţi mai cerut de la ist Crai nou? ... drăgostele tot cu de-al de cei tineri. ALECSANDRI, T. 215. Să nu ne pomenim din multă drăgosteală, strânşi de gât în braţul vrăjmaşilor. JEPESCU, O. 126. Cu drăgosteli, cu atât pupat, Vezi floarea cum s-a scuturat. GORUN, F. 162, cf. TDRG, PASCU, S. 233, CADE, DL, DM, SFC II, 132, DEX. - PL: drăgosteli. - Drăgosti + suf. -eală. DRÁGOSTÉJE s. f. (Regional; într-un descântec, probabil) Ceea ce produce dragoste (Epureni - Bârlad). Eu nu trag nici vânt, nici soare, ... Ci trag dragostele, ibostile, Frumuseţile, drăgosteţile. I. CR. m, 110, cf. gr. s. vi, 116. - PL: drăgosteţi. - Dragoste + suf. -eţe. DRĂGOSTÎ vb. IV. T r a n z. (Atestat prima dată în 1849, ap. tdrg2) (Popular; complementul indică oameni) A dezmierda cu cuvinte de dragoste; p. e x t. a mângâia (II4). Şi voi ca să te învrednicescu cu un dar, care dar vra să-ţi dei o mare odihnă gândului tău celui pedepsit şi să avem nedejde unul cătră altul, ca să nu mai căutăm într-alt loc ca să drăgostim. c. POP. n, 71, cf. COSTINESCU. O dezmiardă cu durere, suspinând o drăgosteşte. EMINESCU, O. I, 84, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, resmeriţă, D., dr. IV, 697, CADE. Când mă duceam la buna, mă jucam cu fetele ei, care mă drăgosteau ţinându-mă în braţe, vlasiu, a. P. 33, cf. SCRIBAN, D., dl, dm, dex, M. D. enc.2 Numai ca s-o drăgostească Şi ca să o lăbostească. marian, v. 72. Ea se făcu atât de voioasă, ba drăgostea, ba săruta pe Pahon. RETEGANUL, P. IV, 12. Mulţi voinici mi-o drăgostea. VASILIU, C. 136. Când mi-o fi de drăgostit, Da mi-oi căta mai iubit, Nu ca tine om urât. BÎRLEA, C. P. 42, com. din marginea - rădăuţi, cf. alr i/n h 235, alrm i/n h 316. Şi nu văd ca tine-n sat: Nici pă mărs, nici pă zinit, Nici dulce la drăgostit. FOLC. TRANSILV. I, 281. O Ab s o 1. Ce ţi-o fost a mă-nebuni, Dac-ai ştiut a drăgosti. bÎrlea, c. p. 16. <> Refl. r e c i p r. Pe divanele moi ...se sta la taifas şi se drăgo steau tinerii. barbu, princ. 169. Când gândesc să dorm mai bine, Tu te drăgosteşti cu mine! jarnîk-bârseanu, d. 369. O mai pişcă, o mai gâdilă, cu un cuvânt, se drăgostesc. şez. I, 271. (Prin analogie; despre păsări, insecte) Poate să mai doarmă cineva de răul nebunelor istor de privighitori? ... Da acum li-i şi lor vremea să se drăgostească. creangă, O. 289. Două libelule ... se drăgosteau graţios. C. petrescu, S. 142. Perechi de porumbei albi se drăgosteau gângurind melancolic, rebreanu, R. n, 269. Dulce turturică, Dalbă păsărică! Hai să ne iubim, să ne drăgostim. alecsandri, P. p. 7. O (Prin lărgirea sensului) El puse mâna ca să-şi pipăie portofelul... şi să-l drăgostească oarecum, slavici, O. I, 364. -♦'Refl. recipr. A avea relaţii de dragoste (11). Şi apoi voi ziceţi că acela iaste obiciaiu preste toate locurile, ca să se drăgostească feciorii cu fetele. MAIOR, S. I, 73. Veniţi, ...de videţi pe Mărinda ... cum se drăgosteşte cu văcarul satului. ALECSANDRI, O. P. 224. Ruşine îi era Martei să se drăgostească cu dânsul la lumină, slavici, O. n, 217. Să drăgostesc ei de mult. N. rev. R. I, 30, cf. tdrg, cade. Avea preuteasa drăguţ pe morariul din sat ... şi se drăgostea cu dânsul. SBBERA, P. 238. Cu mândru m-aş drăgosti. bÎrlea, l. p. m. i, 90. Cu draga mă drăgosteai Cu sisma mă încălţai. GR. s. vi, 243, cf. alr i/ii h 249, alrm i/ii h 340, ALR SN V h 1 264/574. Am gândit că-mi va fi bine, Drăgostindu-mă cu tine. FOLC. TRANSILV. II, 351. (R e f 1.) Nu pot hi popă sfinţât Tare mult m-am drăgostit. ŢIPLEA, P. P. 52. -Prez. ind.: drăgostesc. - De la dragoste. DRĂGOSTÎRE s. f. (Popular) Faptul de a (s e) drăgosti; p. ext. dragoste (I). Cf. ddrf, dl, dm, dex. - V. drăgosti. DRĂGOSTÎT, -Ă adj. (Regional) 1. Plăcut (1). Şi di la loc mândru şi drăgostit, Mi-l bagă în negru pământ. POP., ap. GCR II, 141/21. 2. Dezmierdat (1). A fost de mititică lui Stanislav ibovnică, într-o vreme părăsită, mai pe urmă drăgostită. TEODORESCU, P. P. 568. -PL: drăgo ştiţi, -te. - V. drăgosti. DRĂGOSTIŢĂ s. f. 1. (Regional) Diminutiv al lui dragoste (1). Se-ntâlni cu dragostile ..., cu drăgostiţele. mat. folk. 1 560. 2. (Prin sud-estul Transilv. şi prin Olt.) Iarbă grasă (Sedum maximum). Cf. borza, D. 158, hxi 95, ciauşanu, gl. 3. (Regional) Bubuliţă. Lăsam să ni se spuzească chipul de drăgostiţe. ciauşanu, R. SCUT. 63, cf. dr. ix, 43. - PL: drăgostiţe. - Dragoste + suf. -iţă. DRĂGOSTÎV, -Ă adj. (învechit, rar) Drăgăstos (2). Mă rog, Doamne, Să-mi răspunzi cu bine Că nu-ţi iaste nime de protivă Dumnezeu cu hire drăgostivă. DOSOFTEI, PS. 286/12. Că eşti milos şi om drăgăstiv. id. v. s. octombrie 69724, cf. tdrg, pascu, s. 287, sfc iv, 96. - PL: drăgostivi, -e. - Şi: drăgăstiv, -ă adj. - Din sb. dragostiv. DRĂGOSTOS, -OÂSĂ adj. v. drăgăstos. DRĂGŞOR, -OÂRĂ adj. v. drăguşor. DRĂGUCÎCĂ adj. (Prin Bucov.) Drăguţă v. drăguţ (1). Cf. TDRG, CADE. Bună ziua, Ileană Cosânţană! frumuşică, drăgucică, din cosiţă flori îţi pică. sbiera, p. 23. - PL: ? - Drăguţ + suf. -ică. DRĂGUCIOR, -OÂRĂ s. m. şi f. (Maram. şi prin Transilv.) Drăguţ (2). Cf. PASCU, s., cade. Io-s cu păru gălbinior, Drăgucioara tuturor. ŢIPLEA, P. P. 45. Drăguciorul din alt sat, Ca pita de cumpărat. BUD, p. P. 46. A meu păr îi gălbior, Ş-am avut drăgucior. BÎRLEA, C. P. 5, cf. T. PAPAHAGI, M. 23. Cum de ţ-ai lăsat tu oare Drăgucioru ca ş-o floare. LEXIC REG. 12. Am drăgucior de şti scrie Ca domnii-n cănţălărie. FOLC. TRANSILV. I, 369. -PL: drăguciori, -oare. - Drăguţ + suf. -ior. DRĂGUÎ vb. IV. T r a n z. (Rar) A alinta pe cineva cu cuvântul „dragă” v. drag (12). Să nu mă laşi, dragă ..., că sunt la mare nevoie! Mă mai şi drăguia acu. VLAHUŢĂ, ap. tdrg. - Prez. ind.: drăguiesc. - Drag + suf. -ui. DRĂGULÂŞ, -Ă adj. v. drăgălaş. 10948 DRĂGULEAN - 1435 - DRĂGUŢ DRĂGULEAN, -Ă adj., s. m. şi f. (Popular) 1. Adj. Drăguţ (1). Sfântă drăguleană, apă spălătoari şi curăţitoari. pop., ap. GCR n, 137/9. <> (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Să sărutăm de bună întâlnire drăguleana asta de ploscă. GANE, N. II, 65, Cf. CADE. 2. S. m. şi f. Drăguţ (2). Cf. ddrf, gheţee, r. m., barcianu, alexi, w., TDRG, PASCU, S. 304, SFC VI, 120. Dragă, drăguleana mea, Tu pe mine m-ai uitat. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 247. - PL: drăguleni, -e. - Drag + suf. -ulean. DRĂGULEŢ adj., s. m., s. n. 1.1. Adj. (Popular)Drăguţ(1). Cf. VALIAN, v., PONTBRIANT, D. Un copilaş drăguleţ. ap. ddrf, cf. PHILIPPIDE, P. 184, TDRG, CADE, DL, DM, SFC VI, 121, DEX. (Substantivat) Murguleţ, cu părul creţ De-a Mărioarei drăguleţ! Lasă-ţi coama vântului ...Să zbori zborul gândului! ALECSANDRI, P. I, 106. Roibuleţ, cu părul creţ De-a lui Codrean drăguleţ. FOLC. TRANSILV. n, 408. 2. S. m. (învechit, rar) Drăguţ (2). Cf. valian, v. 3. S. m. (Regional) Dragoste, alintare. Căţeilor, să le pui numele ca la ai miei: Pârjol, Ghiocel... şi alte numiri de drăguleţ. JIPESCU, O. 51. 4. S. m. art. Numele unui dans popular care se joacă mai ales la nunţi; melodie după care se execută acest dans. Cf. tdrg, pamfile, J. m, 9, VARONE, D., SEVASTOS, N. 281. II. S. n. (Ieşit din uz) Eghilet. Cf. tdrg, cade. - PL: drăguleţi, -e. - Drag + suf. -uleţ. DRĂGULÎC, -Ă adj. (Popular) Drăguţ (1). O păsărică drugulică şi frumuşică sta pre o ramură. ISPIRESCU, L. 138, cf. dl, dm, DEX. Oricare [femeie] m-o vrea ... nu oi zice ba, numai fie ... şi punguţa-i drăgulică. TEODORESCU, P. P. 335. (Substantivat; în formule de adresare). Vai de mine mămulică, ... Fie-ţi milă, drăgulică. PR. DRAM. 411. Tânăr îi? frumos îi? ... spune, drăgulică, nu-mi ascunde nimică. ALECSANDRI, T. 944. - PL: drăgulici, -ce. - Şi: drugulic, -ă adj. - Drag + suf. -ulic. DRĂGULÎŢĂ adj., s. f. (Popular) 1. Adj. Drăguţă v. drăguţ (1). Drăguliţa primăvară, alecsandri, p. i, 234, cf. DM, dex. -O* (în formule de adresare) Drăguliţa mea măicuţă, Las’ să vie cin ’ mi-i drag. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 103. Drăguliţa mea soţîe, De-oi muri... Popa crâşmariu să vie. T. papahagi, m. 25. (Substantivat) De unde eşti,fetiţo ... Blajino! drăguliţo! I. VĂCĂRESCUL, P. 253/4. 2. S. f. Drăguţă v. drăguţ (2). Măriuca ... era drăguliţă tot satului. RUSSO, S. 101, cf. POLIZU, DDRF, TDRG, RESMERIŢĂ, D. <0* (în formule de adresare) Ce ai, drăguliţă, ia spune-mi şi mie, spune-mi, măiculiţă. PANN, P. v. II, 136/25. Să fumăm dar, drăguliţă, Dacă moda e aşa. SION, POEZII, 26/11. Ah! ascultă mândruliţă, Drăguliţă, Şoapta-mi ...de amor. eminescu, O. i, 4. Draga badei, drăguliţă, ... acum dai badei guriţă! jarnîk - bârseanu, D. 390. -O (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Din toţi fiii... era o drăguliţă de fată. RETEGANUL, P. V, 68. - PL: drăguliţe. - Drag + suf. -uliţă. DRĂGULUÎ vb. IV v. drăgălui1. DRĂGUN subst. (Bot.; regional) Peliniţă (1) (Artemisia annua). Cf. borza, d. 24. - Accentul necunoscut. - PL: ? - Şi: drahun subst. borza, d. 24. - Et. nec. DRĂGUŞ s. m. sg. (Mold.; în expr.) A-i veni (sau a-i cădea ori a ajunge cuiva) drăguş Ia căuş = a fi nevoit să ceară ajutorul cuiva pe care l-a refuzat într-o situaţie asemănătoare. Acuşi îl văd c-a să-mi vie drăguş la căuş! alecsandri, t. 201, cf. ddrf, alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d. A venit drăguş la căuş ...Te întreb şi eu ce-mi dai să te trec? BRĂESCU, M. B. 47, cf. SCRIBAN, D., dl, dm. Va veni drăguş La căuş. Com. marian. Ia, amu mi-o vinii şi mii drăguş la căuş. ŞEZ. H, 103, cf. COMAN, GL. Are să mai vie Drăguş La căuş. FOLC. MOLD. I, 196. Vei veni tu drăguş la căuş! lamă este, vară este! zanne, p. i, 84. (Cu parafrazarea expresiei) A ice-i treaba pe drăguş la căuş. alecsandri, T. 179. - Drag + suf. -uş. DRĂGUŞOR, -OÂRĂ adj., s. m. şi f. (învechit şi popular) 1. Adj. Drăguţ (1). Cf. anon. car., tdrg, pascu, s. 167, cade. -O (Substantivat; în formule de adresare) Ba, cucuie, ba, Nu te-oi asculta ... Frumuşelule ... Drăguşorule. alecsandri, p. p. 8. 2. S. m. şi f. Drăguţ (2). Mă jor... Că nu-mi trebe drăguşor. CONV. LIT. IV, 268. Să vedz cât mhi-id'e uşor Mniefără drăguşor. T. PAPAHAGI, M. 44. -PL: drăguşori, -oare. - Şi: drăgşor, -oâră adj. anon. car., pascu, s. 167. - Drag +suf. -uşor. DRĂGUŢ, -Ă adj., s. m. şi f. (Atestat prima dată în 1502, cf. ders) Diminutiv al lui d r a g. 1. Adj. Care are o înfăţişare, o comportare plăcută; care atrage prin graţie, gingăşie sau farmec (inspirând dragoste I 1), drăgălaş; care este nepreţuit pentru cineva, pe care cineva îl iubeşte, iubit, drag (I 2), s c u m p (4), (popular) drăgulean (1), drăguleţ (I 1), drăgulic, drăguşor (1). Cf. anon. car., polizu, PONTBRIANT, D., LM. O felicit pentru onomastica ... [lui] Ionel Popescu, un copilaş foarte drăguţ de vro opt anişori. CARAGIALE, o. I, 273. Ştim că vii tu, cea mai nebună Şi mai drăguţă dintre fete. VLAHUŢĂ, S. A. I, 68, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Copilul... e ... cel mai drăguţ copil ce s-a văzut vreodată. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 192. Pe Mărioara ai aflat-o drăguţă. AGÎRBICEANU, A. 267. In ochii lui, Lucreţia era o fată drăguţă, cu care poţi sta de vorbă. REBREANU, I. 143, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. [Era] un ofiţeraş drăguţ ca un stiglete. MIRONESCU, s. 5. Alături de mine ... era D. întovărăşit de o fată drăguţă. CAMIL PETRESCU, P. 33. E un cuvânt dojenitor adresat unui copil drăguţ. BRĂESCU, V. 108. înţelegi tu, tinere drăguţ, de ce nu te las să intri aici? VISSARION, B. 302. Toţi făceau haz de drăguţa negresă. BART, E. 383, cf. SCRIBAN, D., dl. Pe teren găsesc fete drăguţe la care trag. preda, I. 148, cf. DM, MIHĂILĂ, D. 97, M. D. ENC., DEX. Eu v-aş întreba, Să-mi spuneţi ceva, D-al meu drăguţ fiu. păsculescu, L. p. 61. -O E x p r. A fi sau a se arăta, a se purta drăguţ (cu sau faţă de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). Şi chiar frumoasa trebuie să se arate drăguţă, în tot ceea ce el doreşte, bineînţeles cuviincios. CAMIL petrescu, t. iii, 383. Eşti foarte drăguţă cu mine şi nu merit. DEMETRIUS, A. 351, cf. dl, dm. Voia să fie drăguţ cu ea. flacăra, 1975, nr. 45, 23, cf. m. d. enc., dex. Drăguţ Doamne = dragă Doamne. Fereşte-mă, drăguţ Doamne, de grădina cufrăgari. JARNÎK - bârseanu, D. 432. <0- (în formule de politeţe) Fii (atât de) drăguţ şi... = ai bunătate şi ...; te rog. Sonia dragă, vrei tu să te laşi cucerită de domnul Mitică Popescu? - o roagă - Fii drăguţă. CAMIL PETRESCU, T. 1,475, cf. dl, DM. Armând, fii drăguţ, ţine-i pardesiul ăla niţel, barbu, I. I, 287. (Adverbial) îl ceartă drăguţ de spaima ce-i dădu. SĂM. II, 296. Cea dintâi îmi toarnă vin, Drăguţ a doua mă îmbie, A treia-mi dă paharul plin. IOSIF, V. 37. II ameninţă drăguţ cu degetul. REBREANU, I. 106. Nicăieri ca acolo nu se petrecea mai drăguţ. M. I. CARAGIALE, C. 118. Camera ... era curată, drăguţ mobilată. MIRONESCU, S. 119. Gina îi dă mâna drăguţ. CAMIL PETRESCU, T. I, 484. O să ni-i daţi mâine, insistă drăguţ fata. 10957 DRĂGUŢ - 1436- DRĂMUI brăescu, o. a. i, 18, cf. scriban, D. <> (Substantivat; ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Ce mai drăguţă de shoală şi aceaia, carea geme de larmă! PETROVICI, P. 15/5. Te-oi face eu să iei un drăguţ de femeie, care nu se mai află! CREANGĂ, O. 67. Drăguţa de ea, trebuia să lupte cu toată lumea pentru ţicneala nepotului! vlasiu, A. P. 481. N-ar fi păcat să moară pe front? Drăguţul de el! BENIUC, M. C. I, 359. Fluieră fals, drăguţul de el! BARBU, ş. N. 255. împăratul roşeşte de mânie şi pliosc! cu o drăguţă de palmă şi la el. mera, L. B. 48. Se puse la o drăguţă de umbră, la care ai fi şezut săptămâni întregi, bota, p. 30. Am un drăguţ de blăjan. folc. transilv. i, 33. (Ironic) Când mă lăsa de capul meu, făceam câte-o drăguţă de trebuşoară, ca aceea. CREANGĂ, A. 70. + (Substantivat; familiar; la vocativ) Termen alintător cu care cineva se adresează unei persoane iubite. Treizăci de ani au trecut, drăguţ Pereo, de când eu fui sâlit a mă înstrăina de ţara mea. BUDAI-DELEANU, Ţ. 65. Drăguţule, iartă-mă că-ţi răspund cam târziu: n-am avut vreme, crede-mă. caragiale, O. vil, 321. Suntem surori, drăguţo! G. M. zamfirescu, M. D. II, 66. (Ironic) De n-ai poftă să putrezeşti în copac, drăguţă, trebuie să fii mai darnică. NEGRUZZI, S. I, 90. + (Substantivat, f., la vocativ; familiar) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (apropiate sau iubite) Cu boală dureroasă Tu, drăguţă, te-ai luptat, alecsandri, poezii, 167. Ce-i, mătuşă? ... - Rău, drăguţă, căci afară vremuieşte Şi mi-i frig. CONTEMPORANUL, I, 508. Nu-i nimic, drăguţă! ... Ei pleacă astăzi. GANE, N. ni, 61. Să trăieşti, drăguţă. Halal să-ţi fie! CARAGIALE, O. II, 271. Dăstul, drăguţă, că visez la noapte şi dăşteptpe dumnealui. DELAVRANCEA, O. II, 317. Te cred, drăguţă, dar sunt cam scumpe. VLAHUŢĂ, O. A. 382. Iartă-ne, drăguţă, că avem numai [atâţia ani], sadoveanu, O. ix, 460. Nu, drăguţă! Cu nevastă-mea eram înrudit pe departe prin alianţele tatii. CĂLINESCU, S. 402. Drăguţă, sufletul meu, Am auzit că ţi-e rău. FOLC. transilv. ii, 349. + (învechit; rar) Copil iubit. Bunele bătrâne nu se puteau dumeri cum de sunt atât de învăţaţi drăguţii lor. negruzzi, s. i, 6, cf. şăineanu2, dl, dm. + Care place (I 1), care produce o impresie plăcută, care este pe placul cuiva. Nu ştii ce căşcioară drăguţă. CARAGIALE, o. II, 92. Ce drăguţă e scrisoarea d-tale! SĂM. I, 16. Mi s-a urât... singură, în apartamentul tău drăguţ. anghel-IOSIF, c. L. 85. Se înălţa o casă cu un etaj, drăguţă, cochetă. AGÎRBICEANU, A. 74. Camera lui era drăguţă şi prietenoasă. REBREANU, R. I, 303. La început sperase să-şi aranjeze un interior drăguţ. BRĂESCU, O. A. I, 5. 2. S. m. şi f. (Popular) Iubit, amant; (popular) drăgulean (2), drăguşor (2), (învechit, rar) drăguleţ (2), (regional) drăgucior. Când eram încă în vârsta junişoară, Aveam şi eu ca şi lumea, drăguţă Pe o copilaşă tineră. budai-deleanu, T. v. 64. O libovnică (drăguţe) a craiului foarte frumoase se prici oare pentru ce cu dânsul. ŢICHINDEAL, A. M. 19/2. Aceea e drăguţa dumnealui ... un fel de Dulcinee, un fel de Leliţă. HELIADE, O. I, 250. Stăpânul meu ... se-află petrecând cu o drăguţă. GORJAN, H. II, 133/8, cf. POLIZU, pontbriant, D. Nici micuţă, nici năltuţă, Numai bună de drăguţă, alecsandri, o. 101. A simţit gustul ... a-şi aduce aminte cu dor sau cu mândrie de drăguţa de acasă. ODOBESCU, S. în, 113. Anselmo îşi părăsea uşor drăguţele. CARAGIALE, O. II, 356. Mi-am lăsat acasă drăguţa, un boboc, slavici, O. II, 37. Pe scara de mătasă la drăguţa-i s-a suit. MILLE, v. P. 80, cf. ddrf. Vezi! Drăguţul tău te-a vorbit de rău. COŞBUC, P. II, 159, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Un fecior îşi lua drăguţa pe genunchi. AGÎRBICEANU, S. 21, cf. RESMERIŢĂ, D., cade, scriban, D., DL, dm. îşi ducea drăguţa acasă, plângând în neştire. LĂNCRĂNJAN, C. I, 52, cf. M. D. ENC., DEX. Am un drăguţ ochişel Şi-oi rămâne fără el. RETEGANUL, TR. 105, cf. ALR i/llh 247, ALRM l/n h 338. Merge-o copilă străină, Cu drăguţul ei de mână. FOLC. TRANSILV. II, 333. 3. S. m. art. (Prin Bucov.; în sintagma) Drăguţulcumetriţii = numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape. Cf. varone, d. - Pl.: drăguţi, -e. - Drag + suf. -uţ. DRĂLĂTURI s. n. pl. (Regional) Câlţi (Pociovelişte -Beiuş). Cf. a 113. - Et. nec. DRĂMĂLÎ1 vb. IV v. dârvări. DRĂMĂLÎ2 vb. IV v. drămălui. DRĂMĂLUÎ vb. IV. 1. T r a n z. (Popular şi familiar; complementul indică obiecte, materiale, substanţe, alimente etc.) A drămui (1). Cf. ddrf, şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade. Chipul cum drămăluia laptele şi cafeaua din serviciul de porţelan în doze savante ... dovedea o cucernicie de om care ştie să respecte tabietul stomacului. C. PETRESCU, C. V. 141. Trebuia să drămăluiască în cămară cele de cuviinţă, pentru ospăţul curţii din acea zi mare. SADOVEANU, O. X, 228, cf. SCRIBAN, D. 446, DL, DM, DEX. (A b S O 1.) Alesese, drămăluise şi acum lega oca de pere într-o basma lipovenească, contemporanul, ivb 826. •❖•Refl. pas. Pe aiure, unde să drămăluiesc lucrurile cu amărunţimea ce să cuvine, să preţuiesc paile după greutatea lor. I. IONESCU, C. 141/28. -O (F i g.) Omule, nu uita că starea ta pre pământ este drămăluită de vecinica înţelepciune ce-ţfi] cunoaşte inima. BUZNEA, F. 11/24. Mintea cu cumpăna-n mână toate le drămăluieşte. CONACHI, P. 277. Hatmanul e prea hotărât la moarte pentru ca să aibă nevoie a-şi mai drămălui vorbele cu el. gane, ap. DDRF. Ia ad-o-ncoace [pupăza] la moşul, s-o drămăluiască. CREANGĂ, A. 56. (A b s o 1.) Veştile ... vor sili ruina celor ce tot măsoară, cumpănesc, drămăluiesc, aşteaptă. C. petrescu, A. R. 46. Netezindu-şi freza cu latul palmei şi răstignindu-se pe speteaza scaunului, îl cântări şi-l drămălui cu ochii micşoraţi. V. ROM. februarie 1954, 24. (Refl. pa s.) Nimeni nu vedea viitorul cu încredere ... şi banii se drămăluiau de o mie de ori până să iasă la lumină. SĂM. n, 676, cf. tdrg. 2. R e f 1. (Regional) A nu se putea hotărî într-o alegere. Com. din marginea - rădăuţi. - Prez. ind.: drămăluiesc. - Şi: (învechit) drămăli, (rar) drămului (al lupului, p. g. 158) vb. IV. - Dram + suf. -ălui. DRĂMĂLUIĂLĂ s. f. (Regional) Nehotărâre într-o alegere. Com. din marginea-rădăuţi. - Pronunţat: -lu-ia-. - PL: drămăluieli. - Drămălui + suf. -eală. DRĂMĂLUÎRE s. f. (Popular) Acţiunea de a drămălui (1) şi rezultatul ei; drămuire. (Prin lărgirea sensului) Din drămăluirea fasolei... a încherbat o avere fabuloasă, ciauşanu, R. SCUT. 70, Cf. DM, DEX. -PL: (rar) drămăluiri. - V. drămălui. DRĂMĂLUÎT, -Ă adj. (Popular) Drămuit2. ( F i g.) Foarte rar, în acest veac drămăluit poţi întâlni oameni însufleţiţi de adevăratul foc al dragostei, contemporanul, vb 469. -PL: drămăluiţi, -te. - V. drămălui. DRĂMBOIĂT, -Ă adj. v. drâmboiat. DRĂMUÎ1 vb. T r a n z. (Atestat prima dată în 1683 la dosoftei, ap. tdrg2) 1. (Complementul indică obiecte, materiale, 10966 drămui2 - 1437 - DRĂNITIT substanţe, alimente etc.) A măsura (1), a cântări, a doza, a împărţi etc. (cu multă precizie, cu rigurozitate); (popular şi familiar) a drămălui (1). De acolo până dincolo, întrebă de preţ; îi păru ieften sau scump, puse să-i taie şi să-i drămuiască o bucată [de cavghiar]. heliade, o." HI, 451. Au făcut cunoscut cinstitei agii măsura luată ... pentru drămuitu galbenilor (a. 1842). DOC. EC. 763, cf. polizu, pontbriant, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. împărţea rachiul drămuit cu zgârcenie. BRĂESCU, O. A. n, 54, cf. SCRIBAN, D. Raţia de apă ... va fi un pahar, drămuit cu străşnicie. TUDORAN, P. 454, cf. DL, DM, DEX. (A b s o 1.) Cămărăşiţă ca mama, cântărind şi drămuind, nu vreau să ajung. SADOVEANU, O. X, 162. <> Fi g. Dragostea care o avem pentru noi înşine este cumpăna cea dreaptă ca să drămuim cu trebuinţele noastre pă acelea ale altora. TÂMPEANUL, G. 87/15. O! nu drămuiţi brazda de pământ trebuitoare hranei ţăranilor. KOGĂLNICEANU, S. a. 184. Un cronicar de salon trebuie să-şi drămuiască atenţia. CARAGIALE, O. I, 208. Ea îşi drămui viaţa şi se găsea curată. D. zamfirescu, a. 20. Cum auzea maşina duruind, gazda se năpustea ...pe uşă, drămuindu-mă. CIAUŞANU, R. SCUT. 13. Se spune că e atacat şi-şi drămuia, cu mare zgârcenie vorba. id. ib. 15. Alegând cuvintele, drămuind expresiile, a recunoscut de la început... că într-adevăr i s-au semnalat şi lui unele cazuri. COCEA, s. I, 305. S-a dus din nou la culcuşul căţelei, i-a drămuit iarăşi puii. POPA, V. 52. în tonuri grele, Va răsuna zădarnicul tău vis. Şi cineva l-o drămui sub pleoape. LESNEA, P. E. 16. Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere Şi te pândesc în timp, ca pe vânat. ARGHEZI, s. I, 62. Creangă drămuia fiece cuvânt, îl suna, căuta să determine bine ideea. CĂLINESCU, I. C. 140. Drămuise leu cu leu. V. ROM. aprilie 1954, 33. Când ... un om are nevoie de tot sprijinul nostru, începem să ni-l drămuim. PREDA, I. 10. Ei drămuiau veniturile comunei, ca şi mai înainte. LĂNCRĂNJAN, C. I, 32. A trebuit să-şi drămuiască lucid, dar neprecupeţit ceasurile, flacăra, 1975, nr. 22, 17. La pupitrul dirijoral, ... este foc şi pară, dăruindu-se continuu fără să-şi drămuiască entuziasmul şi forţele. RL 1980, nr. 11 047. Că maica când m-a făcut, Buzile mi-a cântărit, Şi-n dramuri le-a drămuit. RĂDULESCU-CODIN. (A b s o 1.) Intru lucrarea faptei Secunda drămuieşte Mai grea decât un veac. I. VĂCĂRESCUL, P. 46/27, Cf. DENSUSIANU, L. 205. 2. (Folosit şi a b s o 1.) (învechit şi regional) A cumpăra. Alţii ... drămuiesc cu pietre streine (a. 1842). DOC. EC. 764. De ţi-i Roşu di vânzări, 77-l drămuiesc cu parale. GRAIUL, II, 287. - Prez. ind.: drămuiesc. - Dram + suf. -ui. DRĂMUÎ2 vb. IV. T r a n z . (Prin nord-estul Olt.) A drăcui1, a dojeni (2). Cf. oauşanu, v. - Prez. ind.: drămuiesc. - Şi: (regional) dremui vb. IV. CIAUŞANU, v. -Cf. d r ă c u i. DRĂMUIĂLĂ s. f. (învechit, rar) Drămuire. Cf. polizu. - PL: drămuieli. - Drămui1 + suf. -eală. DRĂMUÎRE s. f. Acţiunea de a (se) drămui1 şi rezultatul ei; (popular) drămăluire. [Pe ţăran] îl asupreşte la socoteală şi la drămuire cârciumarul. JIPESCU, ap. TDRG, 572, cf. DL, DEX. - PL: (rar) drămuiri. - V. drămui1. DRĂMUÎT, -Ă adj. Care este împărţit, socotit, folosit cu rigurozitate; (popular) drămăluit. Timpul redactorului e drămuit. RL 1977, nr. 10 220. -PL: drămuiţi, -te. - V. drămui1. DRĂMUITOR s. m. Persoană care drămuieşte (1). (F i g.) Era un om înamorat de economie şi precizie, un drămuitor al necunoscutului, botez, B. I, 86. - PL: drămuitori. -Drămui1^- suf. - tor. DRĂMULUÎ vb. IV v. drămălui. DRĂNCĂNÎ vb. IV v. drângăni. DRĂNGĂÎ vb. IV v. drângăni. DRĂNGĂLÂU s. m. v. drăgălău. DRĂNGĂNI vb. IV v. drângăni. DRĂNGĂNÎT s. n. v. drângănit. DRĂNGĂNITURĂ s. f. v. drângănitură. DRĂNGÂU s. m. v. drângău. DRĂNICER s. m. (Regional) Muncitor care face draniţe (1) sau care acoperă casele cu draniţe; şindrilar (1). Cf. şăineanu, d. u., CADE, LTR2, DL, DM, DEX, COm. din CAPU CODRULUI - GURA humorului, com. din straja- vicovu de sus, hx 161,189, chest. ii 10/200, 241. - PL: drăniceri. - Draniţă + suf. -ar. DRĂNICIOÂRĂ s. f. Diminutiv al lui d r a n i ţ ă (1). Cf. CADE. Trei voinici cu trei topoare, La pământ să mă doboare, Să mă facă drănicioară, Să mă ducă-n jos la ţară. ŞEZ. XIX, 118. Şi m-or scoate-n drum de ţiară Şi m-or face drănicioare. bîrlea, l. p. m. n, 38. Voi, doi brazi încetinaţi, Cefocu vă legănaţi? ... Numa nouă ni să gată ...Să ne taie drept în două, Să ne facă drănicioare, Să drăniţăm temnicioare. T. PAPAHAGI, M. 18. Să mă taie colţişori, Să mă crepe drănicioare, Să podească temnicioare. FOLC. TRANSILV. 1,486. -PL: drănicioare. - Draniţă + suf. -ioară. DRĂNIŢ vb. I v. drăniţi. DRĂNIŢĂ s. f. v. draniţă. DRĂNIŢÎ vb. IV. Tranz. (Bucov. şi Mold.; complementul indică clădiri) A acoperi cu draniţă (1), cu tablă etc.; a şindrili. Cf. tdrg. Scaunul de drăniţitpe case. pamfile, i. c. 123, cf. CADE, ŞEZ. H, 46. Şi m-ar face drănicioare Să drăniţe(ască) temnicioare. BÎRLEA, C. P. 122. Ţintirimu-i îngrădit Şi cu draniţi drâniţit. id. L. p. M. I, 185, com. din marginea - rădăuţi, cf. chest. ii 236/210, ib. v 8/33, ALRii/ih 230/365, A v 2,15,20, vi26. Să mă facă drânicioară Ca să drâniţească-o moară. FOLC. MOLD. ii, 475. -O Refl. pas. Acoperământul ...se drăniţeşte. pamfile, i. c. 440, cf. chest. v 8/33, alr i 668/542, 550. (Glumeţ) Şi-om drăniţi-o cu plăcinte [biserica], Că nici ploaia nu le-a prinde, marian, sa. 225. - Prez. ind.: drăniţesc. - Şi: draniţi (com. din marginea-rădăuţi) vb. IV, drăniţâ (alr i 668/542, 550) vb. I. - De la draniţă. DRĂNIŢÎT, -Ă adj. (Prin Maram., prin Mold. şi prin Bucov.; despre clădiri) Cu acoperiş de draniţă (1); şindrilit2. A ta-i casă drăniţâtă, Eu voi hi noră urâtă. ŢEPLEA, P. P. 61, cf. I. CR. II, 183, 10985 DRĂNIŢITURĂ - 1438 - DRÂGLĂ1 ALR n/l h 230/386. Urcă-o mâţă potcovită Pe o casă drăniţită (Luna). GOROVEI, c. 210. - PL: drăniţiţi, -te. - V. drăniţi. DRĂNIŢITURĂ s. f. (Regional; în sintagmele) Drăniţitură bună = şindrile bine încheiate. Cf. chest. n 236/231. Drăniţitură rea - şindrile rău băgate una într-alta. ib. Drăniţitură cu paie = paie aşezate în trepte pe acoperişul casei. Cf. ib. 257/231. - Pl: drăniţituri. - Drăniţit + suf. -ură. DRÂNTUL s. m. art. (Regional; eufemistic) Nume dat dracului (1). Cf. mda, coman, gl. - Et. nec. DRĂPĂCÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Bucov.) A cheltui, a prăpădi (4). Cf. lexic reg. 101. - Prez. ind.: drăpăcesc. - Et. nec. DRĂPĂCITOR, -OÂRE s. m. şi f. (Prin Bucov.) Risipitor (2). Cf. lexic reg. 113. -PL: drăpăcitori, -oare. - Drăpăci + suf. -tor. DRĂPĂLÎ vb. IV v. dripăli. DRĂPĂN vb. I v. dărăpăna. DRĂPĂNÂRE s. f. v. dărăpănare. DRĂPEL s. n. v. drapel. DRĂPNE s. f. v. drepnea. DRĂPNICÎE s. f. v. drepnicie. DRÂSTUL s. m. art. (Regional; eufemistic) Drac (1). (în imprecaţii) (Cepari - Curtea de Argeş). Cf. udrescu, gl. Hir-a al drăstului! Lua-l-ar drăstui! id. ib. - Cf. d r ă n t u 1. DRĂŞCĂLÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A reteza iarba cu sapa (Bonţ - Gherla). Cf. paşca, gl. - Prez. ind.: drăşcălesc. - Et. nec. DRĂVĂLUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A scutura (1) (Sângeorz-Băi). Cf. paşca, gl. -Prez. ind.: drăvăluiesc. - Et. nec. DRĂVOITOR s. m. v. drăvuitor. DRĂVUÎ vb. IV v. drevui. DRĂVUITOR s. n. (învechit, rar) Unealtă pentru bătut lâna. Cf. gheţie, r. m., barcianu, alexi, w. - PL: drăvuitoare. - Şi: drăvoitor s. m. barcianu, alexi, w. - Drăvui + suf. -tor. DRĂZDORÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A clănţăni (dinţii de frig) (Negreşti-Oaş). Cf. alr ii/i h 40/346. - Prez. ind.: drăzdoresc. - Et. nec. DRĂZNÎ vb. VI. I n t r a n z. (învechit) A îndrăzni. Şi cu glasul frica lor goni şi a drăzni pre ei făcu-i. CORESl, EV. 267, cf. densusianu, I. L. R. I, 305. R e f 1. A se face îndrăzneţ, a deveni cutezător. Ne învaţă ca nu cumva să ne arătăm şi a ne drăzni cân-du-ne postim noi, ce mai vârtos să ne nevoim noi într-ascuns să ne postim şi fără făţărie. CORESl, EV. 49. - Prez. ind.: drăznesc. - Din V. Si. ApT*3NiRTH. DRĂZNIRE s. f. (învechit, rar) îndrăznire. Ce de e şi cu o mândrie mare de se învaţă cineva, iară de alalţi fraţi ce pier uită-ş, nicio drăznire n-are a strânge cătră Dumnezeu. CORESl, EV. 341. S-au arătat cu acea drăznire cu care era el deprins să grăiască cu craiul. BERTOLDO, 16/10. - V. drăzni. DRÂC s. n. v. dric. DRÂGÂÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A zgâlţăi (1), a scutura (II1). Cf. DR. iv2, 880, cade, scriban, d. Am fost la târg, dar prea drâgăie căruţa fină-meu. I. CR. vi, 314. + Intranz. Fig. A amâna treaba, a tărăgăna. Ce tot drâgâi de azi pe mâine? I. CR. vi, 314. - Prez. ind.: drâgâi. - Din ucr. ApuraTb. DRÂGLĂ vb. I. T r a n z. (Popular; complementul indică lâna, cânepa etc.) A dărăci. Cf. cade, scriban, d., com. marian. Ne-a mai dăruit jupânul cu jupâneasa ...cu un fuior fuerat Ţucu-l pe ăl de 1-0 drâglat. DENSUSIANU, Ţ. H. 264, cf. A III 1, 2, 18, FOLC. OLT. - MUNT. 1,414. <>■ R e f 1. pas. După ce se uscă lâna, se scarmănă, apoi se drâgleşte. LIUBA — IAN A, M. 117. Câlţii... se mai drâglează încă o dată până ce rămân în pieptene firele cele mai groase, ce se zic drugăloci. id. ib., cf. şez. xxxi, 82. + (Regional) A părui1 (2). Cf. cade. - Prez. ind.: drâglez şi (regional) drâglu (a iii 2). - Şi: drâgli vb. IV. - De la drâglu. DRÂGLÂT s. n. (Regional) Faptul de a d r â g 1 a ; dărăcit1. Din acest drâglat rămâne în mână fuiorul bun, iar în pieptene stupă, care iar se mai drâglează. LIUBA - ian A, M. 117, cf. CADE. - V. drâgla. DRÂGLĂ1 s. f. (Mold., Bucov. şi prin Transilv.) Cal slab, bătrân şi neîngrijit; gloabă, mârţoagă. Cf. bugnariu, n. 49/422. Din dosul beserecei s-a arătat un om călare pe o drâglă şi venea drept spre beserecă. contemporanul, iv, 526, cf. ddrf, cade, dr. v, 184, scriban, D., H x 354, xii 268. <> (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Balan ... nu putea să meargă în trap, aşa drâglă de cal era! CONV. LIT. xvn, 106. O aşa drâglă de cal! ddrf. Schelete prăfuite de birji pe care le poartă somnoros drâgle de cai cu coastele numărate, iorga, ap. cade. îşi luă ziua-bună de la părinţi, încălecă pe o drâglă de iapă şi porni. pamfile, S. T. 192. P. anal. Moşu-său îi turna ... cupiciorupeste drâglele lui cele lungi şi deşirate, ap. tdrg, com. din STRAJA - vicovu de sus. + (Regional) Obiect uzat, rablă (1). Cf. ciauşanu, v., com. din vicovu de sus. - PL: drâgle. - Din bg. /jpyrjia. 11009 drâglă2 - 1439 - DRÂMBOI2 DRÂGLĂ2 s. f. v. drâglu. DRÂGLÎ vb. IV v. drâglă. DRAGLOCI s. m. pl. (Regional) Câlţi care se torc cu furca (Brădişoru de Jos* - Oraviţa). Căiţii ...se mai drâglează încă o dată până ce rămân în pieptene firele cele mai groase, ce se zic drugăloci. LIUBA — IANA, M. 117, cf. H XVIII 144. - Şi: drugăloci s. m. pl. - Cf. d r â g 1 u. DRÂGLU s. n. (Popular) 1. Unealtă de lemn, alcătuită dintr-o coadă lungă la capătul căreia este montată o scândurică în formă de semicerc sau de triunghi, pentru scos din cuptor jarul sau pâinea; (regional) cociorvă. Cf. densusianu, ţ. h. 58, cade, gr. s. v, 120. Cu drâglul se scoate din cuptor jarul şi pita, când e coaptă. PRIBEAGUL, P. R. 97, cf. FD III, 205, PAŞCA, GL., ŞEZ. XXXI, 82. + (în forma dârg) Unealtă rudimentară, asemănătoare cu drâglu (1). Cf. ATILA, P. 48. Un altul cu un dârg lung scotocea printre pietre după peşti, moroianu, s. 51, cf. viciu, gl. + (învechit şi regional) Mai2 (II 1) de lemn. Cf. ddrf, l. rom. 1974,154, porţile de fier, 328. 2. Darac (1). Cf. cade, scriban, d., ltr2, com. liuba, Hxvm 173, a iii 2. - Pl.: drâgluri. - Şi: dârg, driglu (SCRIBAN, D., FD I, 164), dârlu (a i 35, rev. crit. vi, nr. 1, 143, 144) s. n., dârlă (alrm sn m h 866/310), dârgă (gr. s. vi 236, alrm sn iii h 866/130), drâglă (scriban, d., păcală, m. r. 430, alrm sn iii h 866/235) s. f. - Din bg. ¿jpyrjieK. DRÂMB s. n. v. drâmbă1. DRÂMB vb. I. Intranz. (Regional) A cânta la drâmbă1 (1); a drâmboi (1). Cf. sfc iv, 140. Baba ia drâmba şî le drâmbă [fetelor], arh. folk. i, 207. - Prez. ind.: drâmb. - De la drâmbă1. DRÂMBAGÎU s. m. (Regional) Cântăreţ din drâmbă1 (1). Cf. bul. fil. vn-vm, 246, dr. x, 567. - PL: drâmbagii. - Şi: drâmbogiu s. m. dr. x, 567. - Drâmbă1 + suf. -agiu. DRÂMBÂNIC s. m. v. dumbravnic. DRÂMBÂR s. n. (Regional) „Fân de proastă calitate” (Crucea - Vatra Domei). A v 15. - Et. nec. DRÂMBĂ1 s. f. 1. Mic instrument muzical alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă, elastică, de oţel şi care, proptit în dinţi şi atins cu degetul, face să vibreze producând un sunet monoton; (regional) drâng1 (1). Cf. Klein, d. 175. Găvan, cântăreţ în drâmbă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 106. El suna din drâmbă cu un talent la care n-am putut ajunge niciodată. GHICA, S. 72. Bucata e plină de o armonie muzicală ce sună a drâmbă. ALECSANDRI, O. P. 62, cf. barcianu, V., COSTINESCU, cihac, li, 101, LM. Ei cântă de mărire pe-o drâmbă hârbuită! I. negruzzi, s. Ii, 99. Bat-o ziua pe hâda, Cum se strâmbă ca drâmba. MARIAN, O. I, 132, cf. DDRF, ALEXI, w., ŞĂINEANU2, tdrg. Cântări de drâmbe şi alăută, densusianu, L. 99, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Ion bucătarul, ţigan desrobit ... cânta din drâmbă cu măiestrie. BRĂESCU, V. 21, cf. scriban, d. Inserase mai de-a sine; Crengi uscate peste mine, Bâzâind la vântul strâmb îmi ziceau răstit din drâmb. I. BARBU, J. S. 46. Din instrument de virtuozitate, drâmba ajunge pe la începutul veacului trecut, din nou instrument popular-copilăresc, cedând în ţările Apusului în faţa muzicuţei de gură. ALEXANDRU, I. M. 27, cf. DL. Şi el şi eu, tot douăzeci de ani şi tot cu chiu de trâmbiţe şi drâmbe. deşliu, G. 17, cf. dm, der, dex, hi 388, x 87,262,545,586, xi 518, xn29, xvi239, şez. n, 226, com. din bilca-vicovu de sus, alr sn v h 1 277, alrm sn iii h 1 079, udrescu, gl., pascu, c. 63. ❖ E x p r. (Regional) Parcă-i o drâmbă, se spune despre o persoană foarte slabă. Cf. zanne, p. iv, 355. A bate-n drâmbă = a suporta lipsuri materiale. A cheltuit tot ce-a avut şi acum bate-n drâmbă. pamfile, j. h, 344. A face cuiva o drâmbă = a lovi, a plesni pe cineva în glumă peste buze. Cf. şez. v, 70. A nu ajunge o drâmbă = a nu ajunge nimic în viaţă. Com. puşcariu. Cântă din drâmbă, se spune despre cineva care a dat faliment. Cf. dl. A se alege (sau a rămâne) cu drâmbul = a nu se alege cu nimic, a rămâne cu buzele umflate. Cf. udrescu, gl. + (Regional) Fluier mic (pentru copii) făcut din coajă de salcie (Ciocmani - Zalău). Cf. alr i 1 469/273. + (Prin nord-vestul Munt; depreciativ; ca epitet pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) Obiect vechi sau neînsemnat, defectuos; fleac, rablă (1). Şi-a pus şi el o drâmbă de difuzor. UDRESCU, GL. Are o drâmbă de maşină şi i se pare nu ştiu ce. id. ib. + (Ironic) Pian sau vioară dezacordată, de calitate inferioară. Cf. i. negruzzi, s. ii, 99, scriban, d., dl, dm. Am o drâmbă uscată, şede în cuiu aninată (= scripca). gorovei, c. 338 2. (Regional) Organul genital al calului. Cf. dr. v, 311, gr. s. vii, 113. - PL: drâmbe şi (regional) drâmbi (alr i 1 469/273). - Şi: (regional) drâmb (pl. drâmbe alr sn v h 1 277/182 şi drâmburi ib. h 1 277/705, 791) s. n. - Din ucr. ^puMBa. DRÂMBĂ2 s. f. v. trâmbă. DRÂMBĂIÂT, -Ă adj. v. drâmboiat. DRÂMBĂLÂT, -Ă adj. v. drâmboiat. DRÂMBOÂIE s. f. v. drâmboi2. DRÂMBOGÎU s. m. v. drâmbagiu. DRÂMBOÎ1 vb. IV. (Regional) 1.1 n t r a n z. A cânta la drâmbă1 (1); a drâmba. Cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u. Nu te duce să-i cimpoi, Să-i drâmboi. GR. S. VI, 99. 2.1 n t r a n z. A vibra ca drâmba (1). Cf. resmeriţă, d. 3. R e f 1. A se bosumfla, a se mânia; a boci în gura mare. Cf. BARCIANU, V. Ian să-i fi sculat la treabă ş-apoi să-i vezi cum se codesc, se drâmboiesc şi se sclifosesc. CREANGĂ, A. 39, cf. ddrf, ALEXI, w., TDRG. Ce te drâmboezi aşa? PAMFILE, J. II. 142, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, SFC IV, 140, DEX, COm. din FRATA-SĂRMAŞU. Copilu-aista una, două se râmboaie. MAT. DIALECT. I, 90. Ce (te) drâmbui, mă băiete; ce n-ai? UDRESCU, GL. <> E x p r. (Ironic) A rămâne drâmbuind pe buze = a ieşi în pagubă, a pierde, a rămâne cu buzele umflate, a rămâne mofluz. Fata-a rămas drâmbuind pe buze, ş-arunca gunoi de lacrimi din ochi. IOVESCU, N. 114, cf. UDRESCU, GL. 4. Refl. A căsca gura mare, a se strâmba (3), a se schimonosi (2). Com. din straja-vicovu de sus. - Prez. ind.: drâmboiesc şi (regional) drâmboi. - Şi: drâmboiâ (klein, d. 175, cade, scriban, d.) vb. I, drâmbui vb. IV., râmboiâ vb. I. - De la drâmboi2. DRÂMBOI2 subst., adj. 1. S. n., s. f. (învechit şi popular) Drâmbă1 (1) (mai mare). Cf. klein, d. 175. Muzică făcea cu drâmboaie, 11026 DRÂMBOIA - 1440- DRÂNGANIE Sdrâncănind clopoţei de cioaie. budai-deleanu, ţ. 435, cf. tdrg, PASCU, S. 114, CADE. Numit drâmbă, drâmboaie, drâmb, drândă, drând sau drâng, acest instrument este răspândit în toate ţările. ALEXANDRU, I. M. 28. Instrumentul e numit bucium, corn, dârlă, dârloi, drâmboi, dudă, dudoi, hot, hurgoi, hurnoi, tulnec, tutoi sau tuturez. id. ib. 44, cf. dex, şez. vn, 180, caba, sal. Vine sara, duce-m-oi, Şi m-oi prinde de drâmboi. bîrlea, L. p. M. n, 275, cf. paşca, gl., alr sn v h 1 277, alrm sn mh 1 079, lexic reg. n, 89, udrescu, gl. (Adjectival; prin exagerare) Ce haznă gie patru boi, Dacă-s buzele drâmboi. ANT. LIT. pop. I, 200. + (Prin nord-vestul Munt.; depreciativ; ca epitet pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) Obiect grosolan, de calitate proastă. Un drâmboi de cobză, udrescu, gl. + (Regional) Bucium (făcut din coajă de copac). Cf. ŞĂINEANU2, PAMFILE, J. ffl, 37, VICIU, GL. 639, ALR I 1 458/835, ib. 1 469/831. 2. S. m., adj. (Prin nord-vestul Munt. şi prin Mold.) (Om, mai ales copil) bosumflat, supărăcios (2), plângăreţ (1). Cf. tdrg, şez. n, 226, paşca, gl., udrescu, gl. <> E x p r. A sta drâmboi = a sta bosumflat. Iar cel mare sta drâmboi, Felegoi îmblând la oi. reteganul, ap. cade. + (Om) nervos, răutăcios, bătăuş. Cf. dr. vi, 457. - Pl.: (s. n.) drâmboaie, (s. m.) drâmboi. - Şi: drâmboâie s. f. - Drâmbă1 + suf. -oi. DRÂMBOI vb. I v. drâmboi1. DRÂMBOIÂŞ s. m. (Regional) Cântăreţ din drâmbă1. Cf. SFC 1,81. - PL: drâmboiaşi. - Drâmboi1 + suf. -aş. DRÂMBOIÂT, -Ă adj. (învechit şi popular) (Despre buze) Care exprimă nemulţumire, supărare; p. e x t. (despre oameni) bosumflat, supărat2 (2), mânios (11). Oştile craiului Mihail al IV-le s-au înturnat în Bulgaria cu buzele drămboiate. ŞINCAI, HR. 1,303/17. Toţi stăteam cu buzele drâmboiete, înholbându-ne cătră maşină. F (1883), 239, cf. ddrf, alexi, w. Că aceştea au dobândit puţină scutinţă, cam anevoie, dară nobilii au rămas şi rămân cu buzele drâmboete pănă astăzi. IORGA, L. ii, 199, cf. tdrg, cade. Omul s-a întors acasă cu buzele drâmboiete. VLASIU, A. P. 317. Fereşte-mă, drăguţ, Doamne, De mazere oleiată Şi de lelea drâmboiată. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 432. Nu-lpociu vedea ...; Cu cizmele hăşiete, Cu buzile drâmboiete. mândrescu, L. p. 76, cf. reteganul, p. p. 209, com. din zagra - năsăud. <> (Substantivat) Uitaţi-vă, drâmboieţi, Dă să nu mi-o deschieţi. bîrlea, l.p.m. ii, 201. + (Regional; despre oameni) Care are faţa desfigurată; care are buza răsfrântă; buzat. Cf. şez. vii, 152, i. cr. vi, 127, alr ii/imn 8, 6 861/310. - PL: drâmboiaţi, -te. - Şi: (popular) drâmboiet, -ă, drămboiât, -ă, drâmbăiât, -ă (tdrg), drâmbăiât, -ă (alr ii/i mn 8, 6 862/64), (învechit) drimboiât, -ă (alexi, w., cade), râmboiet, -ă (i. cr. vi, 127) adj. - V. drâmboia. DRÂMBOIET, -Ă adj. v. drâmboiat. DRÂMB OMNIC s. m. v. dumbravnic. DRÂMBUÎ vb. IV v. drâmboi1. DRÂMOC s. m. v. dârmoz. drâm6z s. m. v. dârmoz. DRÂNĂ s. f. (Regional) Bătrână gârbovită, care se sprijină în baston. Virica lu Marcu e drână întreagă (Tâmăveni). Cf. VICIU, GL. - PL: drâne. - Et. nec. DRÂND s. n. v. drâng2. DRANDÂLĂ s. m. şi f. (jud. Argeş) Om nepăsător, trândav2 (I). Cf. lexic reg. n, 13. - PL: drândală. - Cf. t r â n d a 1 ă. DRÂNDĂ s. f. v. drâng2. DRÂNDĂNÎ vb. IV. = dârdâi. Cf. novacoviciu, c. b.i, 8. DRÂNDULEŢ s. n. Diminutiv al lui drând. Să-mi iau oglindă şi drând; In oglindă să mă uit, Cu drânduleţu ’ să-mi cânt. I. CR. iv, 247. -PL: ? - Drând + suf. -uleţ. DRÂNG1 adj. invar. (Regional) Vârtos (II 1) (Sibiel -Sălişte). Cf. lexic reg. ii, 59. + Greu (Sibiel - Sălişte). Cf. lexic reg. ii, 59. - Et. nec. DRÂNG2 s. n. (Regional) (Atestat prima dată în 1538, cf. ders) 1. Drâmbă1 (1). Cf. heliade, paralelism, ii, 15/5, valian, v., POLIZU, PONTBRIANT, d. Românu’ cântă din gură, ... din cimpoi, din drâng, din tilincă. JIPESCU, O. 90, cf. ddrf, gheţie, r. m., alexi, w., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Cântau SUte de cimpoaie şi contrabasuri, mii de pianine, drânguri şi flaute mici. ARGHEZI, C. J. 263. Vasile a scos un drâng de la brâu şi, izbind cârligul liber al cataramei, a început să zbârnâie un fel de cântec. CAMIL PETRESCU, O. I, 155. Din drâng, Cântau demult şi alţii când horele se strâng. V. ROM. aprilie 1956, 54. Numit drâmbă, drâmboaie, drâmb, drândă, drând sau drâng, acest instrument este răspândit în toate părţile ţării. ALEXANDRU, I. M. 28, cf. DL, DM, DEX, ALR SN V h 1 277, alrm sn iii h 1 079. -O E x p r. Cântă cu drângul, se spune despre cei care şi-au risipit averea. Cf. zanne, p. iv, 355. A zice din drând = a tremura de frig. Cf. lexic reg. ii, 39. + P. e x t. Cântec, sunet produs de drâng (1). Amice ...să nu păţi şi tu ca simigiul, ...să nu capeţi de la mine decât un „ encomion ” fluturatic şi fără temei, psalmodiat şi acela pe drâng sau cântat din frunză. ODOBESCU, S. Iii, 10. + (învechit; prin analogie) Orice obiect care este încovoiat şi vibrează. Cf. resmeriţă, d. + (învechit, rar) Arc la şaua calului. Cf. lm. 2. Unealtă cu care plăpumarul bate lâna pentru a o curăţa de impurităţi; dreavă (II1). Cf. polizu, pontbriant, D., barcianu, v., LM, ŞĂINEANU2, TDRG, CADE, TOMESCU, GL. - PL: drânguri. - Şi: drând s. n., drândă s. f. - Formaţie onomatopeică. DRÂNGA interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul drâmbei1 (1), al viorii sau al unui corp care vibrează; zdrang. Cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DEX. - De la drâng. DRÂNGÂNIE s. f. (Prin Munt.) Boală de nervi; zdrânganie. Cf. cv 1950, nr. 4, 38. - PL: drângănii. - Et. nec. 11044 drângă - 1441 - DREAVĂ DRÂNGĂ s. f. (Prin nord-vestul Transilv. şi prin Mold.) Clopot (stricat); talangăpentru oi. Cf. cade, i. cr. iv, 121, caba, săl., LEXIC REG. 16, LEXIC REG. II, 110. - PL: drângi. - Şi: (regional) droângă s. f. cade, i. cr. iv, 121. - Cf. drângă. DRÂNGĂLÂU s. m. v. drăgălău. DRÂNGĂNÎ vb. IV. Intranz. (Atestat prima dată în 1652, cf. înd. leg., ap. tdrg2) 1. (Astăzi rar) A cânta cu drângul (1). Cf. BARCIANU, V., DDRF, ŞĂINEANU2, CADE, BL VI, 151. 2. (învechit şi familiar) A zdrăngăni (2). Cf. barcianu, v. Duduca ... drăngăneşîe dm ghitară. ALECSANDRI, T. 324. Drângănind pe strune vesel, stă cobzariul ş-o priveşte. CONTEMPORANUL, I, 559, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., ALEXI, w. Vecina mea din dreapta voind să n-ameţească, Pe-al ei clavir începe grozav, să drângănească. I. NEGRUZZI, S. II, 46, Cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DEX. 3. (învechit) A bate din palme; a aplauda. Cf. ddrf. Nu se cade [prin păresimi] a drăngăi, adecă a plesni în palme. ap. tdrg. Să nu joace pre la dinsele [pre la nunte] sau să drăngăiască adecă să bată din palme. ap. id. ib., cf. cade, bl vi, 199. -Prez. ind.: drângănesc. - Şi: (învechit) drăngăi, (regional) drăngăni, drăncăni vb. IV. - Drâng2 + suf. -ăni. Cf. z d r ă n g ă n i. DRÂNGANÎRE s. f. (învechit) Acţiunea deadrângăni şi rezultatul ei. Cf. d r â n g ă n i (2). Cf. ddrf. - PL: drângăniri. - V. drângăni. DRÂNGANÎT s. n. (învechit) Faptul de a drângăni; sunet vibrant; (regional) drângănitură. Cf. resmeriţă, d., sfc iv, 299. - Şi: (învechit) drăngănit s. n. resmeriţă, d. - V. drângăni. DRÂNGĂNITURĂ s. f. (Regional) Drângănit. Cf. ddrf. - PL: drângănituri. - Şi: drângănitură s. f. ddrf. - Drângăni + suf. -tură. DRÂNGÂU s. m. (Regional) Drăgălău. Cf. dr. m, 1 089. - PL: drăngăi. - Şi: drăngau s. m. pascu, s. 415, RĂDULESCU-CODIN. - Cf. d r â n g ă 1 ă u. DRÂSC vb. I. I n t r a n z. (Regional; despre pisică) A zgâria (3) (Ştei). Cf. teaha. c. n. 221. - Prez. ind. pers. 3 sg.: drâscă. - Et. nec. DRÂSTĂ s. f. v. dârstă. DRÂSTIE s. f. v. drist. DRÂŞTEA interj. (Regional; de obicei repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de seceră. Cf. viciu, gl. La capu pământului (locului), La jeliţa vântului, Una cu mâna dreaptă tăia, Alta cu stânga polog făcea. Drâştea, râştea, drâştea [râştea]. id. COL. 193. - Accentul necunoscut. - Onomatopee. DREÂBĂ s. f. v. dreavă. DREADNOUGHT s. n. (Mar.) Cuirasat foarte puternic înarmat. Cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade, ltr2, dn2. - Scris şi: dreadnougt. CADE. - Pronunţat: drédnot. - Pl.: ? - Şi: (învechit) drighnout (pronunţat: drignaut resmeriţă, d.) s. n. - Din engl. dreadnought. DREÂHLĂ s. f. v. drelă. DREÂLĂ s. f. v. drelă. DREAMB s. m. (Regional) Lujer subţire, ram (1) (Purcăreţi - Cugir). Cf. A ii 7. - PL: dreambi. - Et. nec. DREÂNŢĂ s. f. v. zdreanţă. DREÂŢĂ s. f. 1. (Transilv.; mai ales la pl.) Plantă erbacee târâtoare din familia primulaceelor, cu frunze opuse şi flori galbene solitare; banul-popii, duminicea, duminiţă, gălbenele, inima-pământului, scrântitoare (2), scrântitură (2) (Lysimachia nummularia). Cf. brandza, fl. 407. Se pot găsi pe hotarul comunei [Răşinari] ... următoarele plante: ... busuioc ... dreaţă. PĂCALĂ, M. R. 18, PANŢU, PL., ENC. AGR., BORZA, D., DEX. 2. Plantă acvatică subtropicală cu frunze mari, dinţate şi violacee pe partea inferioară şi cu flori mari; gălbenele, nufăr (2) (.Nymphéa lotus var. thermalis). Cf. PANŢU, PL. Localnicii îi zic dreţe, iar în ştiinţă Castalia lotus. SIMIONESCU, FL. 26, cf. DER, DEX. 3. (Bot.; regional) Lintiţă (Lemna minor, lemna trisulca). Cf. BORZA, D. 4. (Regional) Plantă cu flori albastre nedefinită mai îndeaproape. Cf. hii 165. 5. Compuse : (Regional) dreţ-galben = plantă erbacee din familia liliacee, cu frunze înguste liniare, cu flori plăcut mirositoare de culoare galbenă-deschis, puţin arcuite în afară; crin-galben (Hemerocallis lilio-asphodelus). Dreţ galben... rarisimă prin grădini la oraş, la sate, văzută o singură dată. BULET. GRĂD. BOT. V, 59, cf. panţu, pl., borza, D.; dreţe-de-apă = plantă acvatică, comestibilă, întrebuinţată şi în medicina populară. Dreţe-de-apă ... este un soi de plantă care creşte şi se întinde prin apă şi care se mănâncă ca salata. ŞEZ. XV, 27. - PL: dreţe. - Şi: (regional) dreţ s. n. - Et. nec. DREÂVĂ s. f. (Atestat prima dată în 1703, ap. tdrg2) I. Nume dat unor obiecte sau părţi de obiecte, de obicei de formă alungită, făcute din lemn ori din fier şi folosite, mai ales, în activităţile agricole sau casnice: a) (Regional) Vergea care trece prin mosorul alergătorii de urzit, la războaiele de ţesut ţărărăneşti. Cf. damé, t. 141, şăineanu2, TDRG, CADE, LTR2, DL, DM, DEX; b) (Regional) Chingă de şipci dispuse transversal, care întăreşte aripa morii de vânt. Cf. damé, t. 162. Părţile caracteristice ale morii de vânt sunt: ... aripile ... chingile sau drevele aripilor ... grindeiul. PAMFILE, I. C. 187, cf. CADE. Fiecare aripă este alcătuită dintr-un braţ - săgeata - în care se înfig nişte dreve, echidistante. ENC. AGR. IV, 66. Chingile (sau drevele) morilor de vânt, formate din şipci transversale, care întăresc aripa morii. LTR2 rv, 248, cf. DEX, H v 123, 573, xiv 94, com. din vicovu de sus; c) (Regional) Bârnă scobită pe toată lungimea, pe care alunecă carul joagărului. Cf. damé, t. 175; 11063 DREAVĂN - 1442 - DREGĂTOR d) (Regional) Vătală (2) (Prundu Bârgăului - Bistriţa). Cf. alr ii 6 449/219. + Piesă care formează partea de sus a jugului. Cf. pamfile, I. c. 138. + (Prin Olt.) Puntea dintre coarnele plugului. Cf. alr sn i h 20/886, nalr - o iv h 638/932; e) (Regional) Treaptă1 (1) (Argetoaia- Filiaşi). Cf. chest. n 200/32. + Carâmb la scară. Cf. alr n/i mn 134, 3 888/836, alrm ii/i h 343/836, a ni 17; f) (Regional) Carâmb la loitră. Când [popa] a plesnit cu loitra în capul vătaşei, s-a rupt una din dreve şi a început să se împrăştie pe jos bani de aur, ...că dreava fusese găurită pe mijloc ca un fluer. AL LUPULUI, P. G. 156; g) (Regional) Obadă (I). Cf. gheţie, r. m. 127; h) (Prin sud-vestul Olt.) Chingă, stinghie la grapă. Cf. alrsn i h 36, alrm sn i h 29; i) (Prin nord-vestul Munt.) Fiecare dintre cele două pârghii cu care se apucă hârdăul plin (de către două persoane). Cf. udrescu, gl. + (Regional; la pl.) Cruci la vârtelniţă. (Şovarna - Motru). Cf. nalr - o iv h 716/946. + (Regional) Parte a unui sistem popular de încuietoare (Beclean). Cf. alr ii/imn 121,3 812/260. + (Prin Bucov.) Plăsea (1). Com. marian. î) (Regional) Scaun (II1) (Uricani). Cf. A iii 2; j) (Regional) Parte a morii prin care se ridică posoda2 (Pipirig -Târgu-Neamţ). Cf. alr ii 6 761/551; k) (Regional) Policioară care desparte lucrurile într-un dulap. Cf. barcianu; 1) (Regional) Vergea arcuită sau pieptene cu care se bate sau se dărăceşte lâna. Cf. LB. Ne lipsesc dreavele acele curăţitoare. BUZNEA, P. V. 86/6, cf. LM, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., ltr2, dl, DM, dex. + (Prin Transilv.; la pl.; în forma dreve) Daracuri (1). Cf. cv 1949, nr. 7, 33, vicru, gl., lexic reg. ii, 80, ai 17. Duce lâna la dreve. mat. dialect. I, 67. + (Regional) Chitonag (pentru făcut găuri în pământ) (Urzicuţa - Băileşti). Cf. nalr - o iv h 667/979. + (Regional) Foarfecă (de tuns oile) (Poiana Blenchii -Târgu Lăpuş). Cf. cv 1949, nr. 7, 33; m) (Prin Munt. şi prin Olt.) Gratie, zăbrea (1). Cf. RESMERIŢĂ, D. In colţulpolatei... era un grătar cu drevile groase de fier. vissarion, î. 93. Printre drevele patului [bolnavului] îi ies la iveală labele picioarelor galbene. SAHIA, N. 117, cf. scriban, D. Şi el [automobilul] reveni tot gol, de-mi venea să mă reped cu capul în drevele de fier ale grilajului. MIHĂESCU, D. A. 29, cf. cv 1952, nr. 2, 38, LTR", DL, DM. Drevele grele se mişcară scârţâind. BARBU, G. 187, cf. SCL 1973, 66. Nu pot să îndovig dreava aia de fier, e prea groasă. BOCEANU, GL., cf. CHEST. II 188/18, 20, LEXIC REG. 35, UDRESCU, GL.; n) (Regional) Cocoş (la arma de vânătoare) (Prundu Bârgăului - Bistriţa). Cf. alr ii 4 993/219; o) (Regional) Ac la ceas. Cf. gheţee, r. m., alexi, w. + Arc, resort elastic. Com. din marginea - rădăuţi. II. (Regional) Numele unor părţi ale corpului la oameni şi la animale: a) (La oameni) Omoplat (Boiul Mare - Baia Mare). Cf. alrm ii/i h 111, 272. + Claviculă. Com. din straja - vicovu de sus, cf. alr ii/i mn 24, 6 957, alrm ii/i h 92. + Cartilagiu (la nas) (Groşi -Baia Mare). Cf. alrii/i mn 5 683/349. + (Lapl.; în sintagma drevele gâtului) Tendoane, artere (Boureni - Băileşti). Cf. lexic reg. 29. Mă dor drevele gâtului, ib. b) (La cai) Genunchi. Cf. dr. v, 300. + încheietura piciorului. Cf. ib. 319. + Ligament la burta calului. Cf. ib. 308. 4 (La vite) Şold (Lisa - Victoria). Cf. lexic reg. 96. - Pl.: dreve şi (învechit) dreave, (regional) drevi. - Şi: (regional) dreâbă s. f. scriban, d. -Dinv. sl. AP'feB© „lemn”. DREÂVĂN, -Ă adj. v. dreven. DREBLĂ s. f. (Regional) Drug de fier rotund sau pătrat care se pune la ferestre. Cf. lexic reg. ii, 13. - Pl.: dreble. - Et. nec. DREBLEGE subst. (Regional; în loc. a d v.) în dreblege = de mântuială, fără interes (Roşiorii de Vede). Cf. lexic reg. ii. 69. Tu mergi în dreblege, nu-ţi pasă neam. ib. - Cf. bleg. DREBSOI subst. (Bot.; regional) Drobiţă (1) (Gen ista tinctoria). Cf. brandza, fl. 107, borza, d. 75. - Accentul necunoscut. - Cf. d r o b i ţ ă1. DRECEA interj. (Regional; în e x p r.) Habău drecea!, ohi, drecea, drecea!, drecea răcaşuî = semnal prin care se anunţă încetarea lucrului pe uluc (5), pentru a se pune în ordine materialul lemnos adunat la gura acestuia. Cf. arvinte, term. 146. - Cf. sb. d r e s i t i „a dezlega, a desface”. DRECELUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică buşteni) A pune în ordine la gura ulucului. Cf. sfc iv, 119, ib. 129, arvinte, term. 146. - Prez. ind.: dreceluiesc. - Şi: (regional) drăciui vb. IV. arvinte, term. 146. - Drecea + suf. -ălui. DRECELUÎRE s. f. (Regional) Acţiunea de a d r e c e 1 u i şi rezultatul ei. Cf. arvinte, term. 146. - Pl.: dreceluiri. - V. drecelui. DRECTĂR s. m. v. director2. DRECTOR s. m. v. director2. DREGĂTOR s. m. 1. (în Evul Mediu; în Ţările Române) Titlu dat persoanelor însărcinate cu atribuţii în Sfatul Domnesc. în administraţie, în justiţie, în armată şi în biserică; boier care avea acest titlu. Eu Simion, deregătoriul de Câmpulung, bun priiaten Mârii[i] Sale (începutul sec. XVII). ROSETTI, B. 58. Ani judecat pre dire.ptu şi pre leag[e], cu toţi ci[n]stiţii de re g[ă] tor ii Doninuţi] Meal[cJ (a. 1615). DIR B II, 378. In locul lui Grigoraşco Ureache au fost Pavai ce-au fost medelniceariu deregătoriul de Huş (a. 1628). arhiva, i. 381. Am [avut] strânsoare de bani... dregătoriului Domnii [i] Meale jupan Hriza vel dvornic (a. 1630). DRH b XXIII, 209. Orcare diregătoriu va lăsa şi nu va opri să nu îmbie banii cei răi, acela cu capul să plătească, prav. 77, cf. mardarie, l. 117/13, cf. anon. car. Mănăstire [a] s-a zidit ... de cinstitul şi credinciosul dregătoriul Domniei Meale Mareş vel vornic (a. 1667). BUL. COM. ist. iii, 83. S-au împreunat şi domnul şi cu alte căpetenii ale împărăţiei, cum cu tefdariul, cu reiz-afendi şi cu alţi ca aceia dregători, anon. BRÂNCOV., CM II, 79. Inpotriva realii otcărmuiri, de iznoavă deregători (a. 1694). fn 44. [Bistricenii] s-au închinat lui Pâtru-Vodă, primind şi ispravnic şi dregători, axinte uricariul, C. 151. Să să ştie că am luat acestu sf[ă]ntu Ap[os]tol de la jupăn Braiul postovariu şi drigotor (a. 1755). IORGA, s. d. xiii, 125. Acele z.apise ... adeverite cu iscăliturile dregătorilor... pururea vedem. prav. cond. (1780), 199. De la Divan să se scrie cătră dregătorii ţinutului la care va fi moşia aceaia, ca să facă publicaţie în 6 luni... spre înştiinţarea acelora ce rudeniia şi răzăşiiă le dăprotimisis a cumpăra. SOB. hri.s. 21. Deregătoriul cel domnesc cu această morturisinţă nu să îndestula. AŞEZ. 26/6. Ca un vânzătoriu şi proditoriu a patriii să socoteaşte şi acel dregătoriu care dă afară şi vedeaşte tainele statului. PRAVILA (1788), 27/24. Era în Gilău un preot anume loann 1 1073 dregător - 1443 - DREGĂTOR Silvaşi, pre carele episcopul Dimitrie Napraghi îl lăsase acolo ca diregătoriu. şincai, hr. II, 293. Vlad-Vodă steîe Dregătoriu trebilor muntene. budai-deleanu, ţ. 151. Pravila cea firească nicidecum nu sloboade a lovi sau a bate pre altul... decât numai... părinţii pre fiii cei neascultători, judecătorii şi dregătorii locurilor prefăcătorii de reale. GRECEANU, î. 70/18. Au fost gata ...a înplini toate câte dă la dânşi s-au cerut după cum dregătorii poate mărturisi (a. 1809). DOC. EC. 78. De la visteria Domniei Mele vor urma poroncile către dregători (a. 1814). URICARIUL I, 205. Cine nu va arăta copie de carte, acea copie trebuie să fie adeverită de judecători, sau de obraze publice şi dregători că iaste întocmai cu cartea cea adevărată. LEGIUIRE, 97/16. Ucigaşii... să se trimită de către dregătorii ţinutului la departamentul cremenalului ca să li să hotărască căzuta pedeapsă. PONTURI, 14/24. Zapcii şi alţi drăgători i mumbaşii în satul lor să nu intre (a. 1826). DOC. EC. 266. Deacă este tovărăşii cu vreun deregătoriu al domnului, fieştecarele fuge de apropiiarea lui. OBLĂDUIREA, 45/17. Dregătorii ... au întreprins măsurile cele trebuincioase spre curăţirea portului. CR (1833), 2572/18. Aceşti trei dregători vor ocârmui dimpreună toate trebile Prinţipatului. REG. ORG. 7/6. Dregătorul, meşterul, neguţătorul, plugarul şi toată treapta de oameni vor cunoaşte că fiecare poate fi fericit în sfera sa prin credinţă, prin virtute. MARCOVICI, D. XIX/27. S-au adunat ... toţi deregătorii şi juraţii locurilor slobode din district la casa sfatului. GT (1838), 49722. Dregători politiceşti, doftori, ostaşi, aceştia parte mare simţesc ce ne trebuie (a. 1838). PLRI, 69. Dispoziţiipartnice au slujit de a povăţui pe dregătoriu şi pe giudecători pe calea cea nouă însămnată de reglement (a. 1839). HURMUZAKI-S, VI, 10. S-a făcut examenul public la acea scoală în fiinţa clerului bisericesc, a dregătorilor şi a neguţătorilor, dacia LIT. 223/3. Să nu cunosc topografia măcar a judeţului unde mă aflam dregător, mare ruşine pentru mine! TÂMPEANUL, G. V/l, cf. VALIAN, V. Clasa întăi cuprinde maiordomul sau vătaful curţii, dregători contabili, o damă primă-econoamă, secretari. CODRU-DRĂGUşANU, c. 231. Zăciuiala din lefile dregătorilor statului au pus pe epitropie în siare a da ramului îmvăţătură o întindere mai mare. C. VÂRNAV, H. 83/10. Cărţile domneşti către dregători erau româneşti. RUSSO, S. 82, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CDDE, LM. A acorda dreptul fiecărui judeţ de a-şi alege dregătorii săi. MAIORESCU, D. I, 46. Nu trebuie să credem că am avut o clasă de diregători. CONTEMPORANUL, vnb 238, cf. DDRF. In Muntenia, banul Craiovei era cea mai înaltă boierie, îndată după domn şi cu mult mai presus de toţi ceilalţi dregători ai Curţei. XENOPOL, 1. R. III, 60, cf. şăineanu2. Dregătorii Curţii au pus hainele cele bune. IORGA, C. 1.1, 155. Râdea palatul Şi clătinau din cap deregătorii. IOSIF, V. 143. N-a mai spus niciun cuvânt la toate întrebările legii, încât s-au mirat dregătorii foarte. AGÎRBICEANU, S. 31. Aceşti faimoşi dregători... îndrăzniră ... să se atingă ...de acest beneficiu al cetăţenimei sărace, păcală, m. R. 57. Ce tainică înrudire îl lega de acei slăviţi dregători mari din trecut. M. I. CARAGIALE, C. 64, cf. cade. Cel dintâi diregător al Curţii principelui chemă la sine pe Gheorghe Brancovici. lupaş, C. I. I, 31. Să mergeţi la casa dregătorului, să vă desluşiţi. VISSARION, B. 287. Duca ... pofti pe noii săi dregători şi pe ceilalţi boieri la cafea, sadoveanu, O. X, 176. La această masă luau parte mulţime de boieri şi de înalţi dregători din capitala Moldovei. MOROIANU, S. 71. Serviciile publice erau conduse de marii dregători (ban, vornic, logofăt, spătar, vistiernic, postelnic, clucer, paharnic, comis etc.) care, la început, fuseseră slujitori de Curte, apoi cu timpul s-au transformat în slujbaşi de stat. OŢETEA, T. V. 46. Dacă vă apucaţi alde voi, dregătorii, tu ori ispravnicul, să vă măritaţi fetele, luaţi vitele din grajdurile târgoveţilor până împlineşti herghelia ginerilor. GALAN, Z. R. 43. învăţa carte ... pentru doi galbeni pe lună pe cei mai avuţi, odrasle de dregători, de boieri cu moşii. TUDORAN, P. 46. Cei doi dregători se întoarseră îngrijoraţi. VORNIC, P. 215, cf. DL, DM, CONTRIBUŢII, iii, 45, SFC I, 245. Slugile, cât erau de cumpărate cu bani de veliţii dregători, nu puteau spune multe lucruri. BARBU, PRINC. 231. Veniseră şi câţiva dregători, în haine negre. id. G. 171. Dregătorii erau slugile domnului. IST. LIT. ROM. I, 624. Acest dregător personal al domnului a existat şi la alte curţi medievale europene. STOICESCU, S. D. 280, cf. DER. Acordă privilegiu ... deregătorului şi vătămanului din satul Horilcani. panaitescu, O. Ţ. 192. Aici s-au înălţat palatele ... altor mari dregători. G. BARBU, A. V. 49, cf. L. ROM. 1973, 315, M. D. ENC. Romanul ...a accentuat asupra acelor elemente care sugerau prezenţa tot mai afirmată a conştiinţei naţionale, nu doar la nivelul dregătorilor din sfatul domnesc. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 4/10, cf. dex. Marii prelaţi şi dregători ai Ţării Româneşti, flacăra, 1975, nr. 42, 11, cf. inst. feud. 173. De m-ar lua pe mine diregătorul împăratului, toată curtea împărătească i-o aş sătura cu o pită. reteganul, P. ii, 22, cf. dr. v, 7. *0 P. anal. Grei do[m]nul al viei către deregatorul său. EV. SL.-ROM. 74722. împărăţiia firii [lui Dumnezeu] ... are domni, senatori, deregători. CANTEMIR, I. I. I, 85. 4 P. g e n e r. înalt funcţionar; conducător în cadrul unui serviciu public. Deregătorii iară siliia pre ei dzicând aceasta. PO 193/17. De-acii le împărţi [Dumnezeu] limbile pre deregători. MOXA , 104. Deregătoriul avea rânduială în toate sărbătorile să sloboază un rob. N. TEST. (1648), 37713. [Psalmul] spune strâmbătatea şi viclenită deregătorilor lui Saul. PSALT. (1651), 19712. Al doilea cap şi al oştilor dregător ... este al nostru proroc, Mehmet. M. COSTIN, O. 291. Pentru aceaia am făcut mărturiseală cu deregătorii oraşului, ca să aib bună mărturie (a. 1750). IORGA, S. d. XII, 56. Iarăşi un deregător unit a d[o]mnului Cheameani Laslo, gubernator, au început acum tot de leamni altă biserecă (a. 1765). id. ib. xm, 257. îl trăgea slujitorii [pe Kesarie diaconul] înaintea carului dregătoriului. MINEIUL (1776), 40ll/29. La verice dregător că trebue a se face pildă prin fapte bune celor de sub ascultarea lui [Titlu]. ZILOT, CRON. 340, cf. lb. Cadânile dregătorilor ar fi dat cea dântâie pildă... francilor. AR (1829), 28722. Cu ocazia morţei lui Codrus [guvernul monarhic] se prefăcu şi cu forma în aristocraţie încredinţându-se mai multor diregători numiţi arhontes. SĂULESCU, HR. II, 10/5. Diacon, unul din dregătorii cei mai înalţi ai Atenii ... dete patriii sale o legislaţie. F. AARON, I. L. 28/30. Acest de pe urmă, strălucit prin vrednicia unui înalt dregător de stat, dar întunecând numile său prin răutăţi ...să trăgea din familia lui Ceta Mărză Tătărăsc. ASACHI, I. 129/5. Domnitorii din Europa ţin consuli, sau nişte diregători pentru apărarea supuşilor săi. RUS, I. I, 66/1. Priimind slavii de aice creştinismul împreună cu limba bizantină şi dregătorii bizantini... veniră la şesuri. IST. M. 16/12. [Costache Facca]/<2c E x p r. O fi şi-o drege, se spune pentru a sugera un şir de întâmplări sau de vorbe lipsite de importanţă. D-astea am mai pomenit eu, că-s cu părul alb. Tot aşa, c-o fi şi c-o drege, ş-a venit pe urmă potopul! REBREANU, R. II, 70. 5. T r a n z. (învechit, popular şi familiar; complementul indică construcţii, bunuri materiale, obiecte uzate, mecanisme defecte etc.) A repara (1). După aceaia şi loan ... ce era la vânătoare împreună cu tată-său şi cu frate-său, de-ş deregea mrejile, văzu-i Domnul. CORESI, EV. 334. Vor strica garduri de la vie, pentru să-şi direagă ale sale vii. PRAV. 26, cf. ANON. CAR. într-al noaâlia ceas de noapte se scorni un vânt mare, şi se sculară corăbiiarii să-şi dereagă veatrilele (a. 1675). GCR I, 224/25. Şi alte multe sfinte biserici au dires şi au tocmit. NECULCE, L. 309. Să gândeaşte a direage cetate rău bătută (a. 1701). FN 113. De s-ar strica ceva de ale tipografiei, să fie datoare casa să le dreagă. ANTIM, O. 335. Am dat şese sute de lei... ca să dreagă casele (a. 1787). URICARIUL, xn, 338. Să avem purtare de grijă a drege moara (a. 1795). IORGA, S. D. V, 547. Bisericile să le dereagă. ŞINCAI, HR. I, 42/32. I-am fost trimes 3 ceasornice să le dreagă, şi el li-au fost zălojit (a. 1800). iorga, s. D. xn, 130, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Darie, împăratul perşilor au poruncit să direagă besearica şi să-şi priimească iarăşi închinăciunea. GRECE ANU, î. 30/18. Ţiganii meşteri de fier ..., silindu-să cu tot dinadinsul a drege podul (a. 1826). DOC. EC. 367. Are trebuinţă să treacă pre o uliţă pre unde să direage podul. OBLĂDUIREA, 86/21, cf. LB, VALIAN, V. Avea şi pasiunea de a de rege mereu la oroloage. BARIŢIU, P. A. I, 4, cf. POLIZU. L-am adus chiar eu ... de ne-a dres învelitoarea bisericei. GHICA, c. E. I, 259. Coconul... îi porunci să dea careta la neamţ s-o dreagă. FELIMON, o. I, 234. Muncitorii pe-a lor prispă dreg uneltele de muncă. ALECSANDRI, O. 175, cf. COSTINESCU, LM. Scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul CREANGĂ, O. 182. S-a plătit de datorii, a dres acaretul CARAGIALE, O. I, 139. N-avea timp să stea ca să dreagă uşa. SLAVICI, O. II, 171, cf. DDRF. Dregea icoanele vechi. SĂM. I, 97, cf. BARCIANU. Ţăranii robotesc prinprejurul casei, mai dreg câte ceva, mai stau la cârciumă, după cum se întâmplă. D. zamfirescu, T. s. 105, cf. alexi, W., ŞĂINEANU“. Biserica de la Deal în Târgovişte, pe care el o drese, făcând dintr-însa necropola cea nouă. IORGA, C. 1.1, 9, cf. TDRG. Mă Niculăiţă, era vorba să dregi uşa de la podul şopronului. BRĂTESCU-voineşti, p. 93. Urmară ani când trebuiau să-şi dreagă plugurile. AGÎRBICEANU, A. 73. Birjarul opri să dreagă un ştreang, ibrăileanu, a. 118, cf. RESMERIŢĂ, d. O tânără nouă necunoscută..., cu un picior gol pe un scaun, dregea, cântând încet, un ciorap. M. I. caragiale, C. 142, cf. CADE. S-a făcut un pod ..., dar s-a rupt acum câţiva ani, nu l-a mai dres nimeni, rebreanu, R. I, 74. Pescarul surâde dregându-şi năvodul lesnea, vers. 82. Un meşter dregea soba într-un ceas. sadoveanu, O. XX, 600, cf. SCRIBAN, D. Ştiu ăştia să dreagă maşinile ca mine? arghezi, s. XI, 106. Colindăm ţara. Dregem care şi căruţe. STANCU, R. A. I, 122, cf. DL. la cizmele şi du-te cu ele să ţi le dreagă, le-au ros şoaricii. preda, M. 261, cf. dm, dex, PĂSCULESCU, L. P. 221, CABA, SĂL. 88, ALR SN VI h 1 746. Vai şi-amar de-acela plug! Că nu-i cine să-l direagă. ANT. LIT. POP. I, 97. Hai să dregem plug şi coase, Să arăm holde mănoase. FOLC. transilv. ii, 578. Şi s-a aninat plugul într-un os de râmă Şi s-a făcut mii şi fărâmă. Nu se găsea nimeni să-l dreagă. FOLC. MOLD. I, 289. (A b s o 1.) A ţinea în bună stare şi a drege. Frumoasă deviză. CR (1838), 202/36. Meşterul strică şi drege de frică. BARONZI, L. 57. Opt voinici cu spete late ... Trei sărută crucea sfântă, Trei se luptă greu la trântă. Unul drege, unul cântă. alecsandri, o. 66. (Refl. pa s.) în Inglitera să dreg galioanele, ca să vatăme pre alţii (a. 1693). FN 10. într-această vreme nici cherestea nu să găseşte, cu care să se poată drege [odăile] (a. 1809). DOC. EC. 82. (Prin lărgirea sensului) Merele putrede strică pe cele bune, fără ca vreodată cele bune să poată drege pe cele stricate. ZANNE, p. I, 216. F i g. Un drac, pre care l-au numit arheu, care direage viaţa. ANTROP. 277/17. Publicul a dres necazul pe care-l cauzasem înzestratei debutante, flacăra, 1976, nr. 2, 17. (R e f 1.) Sunt taine care - când se strică - Nu se mai dreg. MINULESCU, VERS. 335. ^ E x p r. A-şi drege glasul (sau, rar, vocea, viersul) = a tuşi uşor înainte de a vorbi sau a cânta, pentru a-şi limpezi vocea; (rar; prin analogie; despre păsări) a-şi pregăti glasul pentru a cânta. Păsărelele-şi dreg glasul prin hugeagul de sub luncă, alecsandri, o. 175. Constantin tuşi, îşi drese glasul ..., apoi începu ... pe un ton melancolic, gane, n. iii, 27. Mereu îşi dregea glasul, parc-arfi vrut să spuie ceva. VLAHUŢĂ, s. A. îl, 303, cf. DDRF, barcianu. îşi freacă mânile; tuşesc; îşi dreg glasul. DELAVRANCEA, H. T. 4, cf. ALEXI, W., Şăineanu2. Dregându-şi din nou vocea, începu cântarea favorită a notarului. AGÎRBICEANU, A. 157. Straşnic rachiu, părinţele, straşnic rachiu, zisei eu, dregându-mi glasul şi punând stecla pe masă. hogaş, dr. i, 251. Fetele-şi dreg viersul şi se pun să cânte, lungi ANU, CL. 54. Tuşi uşor să-şi dreagă glasul, rebreanu, r. i, 12. Grăi subprefectul, tuşind pentru a-şi drege glasul BRĂESCU, O. a. i, 106. [Ibrăileanu] scotea o fiţuică din afundele lui buzunare, dregându-şi glasul cu străşnicie de leu. teodoreanu, M. u. 77. Cântăreţii clerici îşi dres eră glasurile tuşind în chip felurit, sadoveanu, O. XIII, 38. Sucindu-şi puţin gâtul cam scurt ca să-şi dreagă vocea, răspunse cu linişte. MOROIANU, S. 166. Nădăjduind că poate fermeca auzul, ea îşi drege un glas linguşitor şi mic. ARGHEZI, c. J. 101. Invăluindu-l apoi cu o privire ocrotitoare, şi-a dres glasul C. PETRESCU, A. R. 25. Şi-a dres glasul şi ne-a citit o poezie de adio. DEMETRIUS, A. 112, cf. DM, DEX. Savina ... glasul că şi-l dregea, pamfile, c. ţ. 92, cf. ALR Il/i MN 23, 6 956. A(-şi) drege gustul (sau gura) = a mânca sau a bea ceva plăcut pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. Trebuia să ne dreagă şi gustul stricat. NEGRUZZI, S. I, 338. Ca să-şi dreagă gura, le mai dădeau la fiecare şi câte-o felie bună de caşcaval MOROIANU, S. 34. O să găsiţi... ca să vă dregeţi gura câte doi păstrăvi dolofani, id. ib. 63, cf. DM, dex. A(-şi) sau a drege (cuiva) busuiocul v. b u s u i o c. (Regional) A drege carul = a schimba o situaţie (în bine), a repara o greşeală. Cf. zanne, p. v, 130. Na-ţi-o frântă (sau bună) că ţi-am dres-o v. n a 1 (1). Tronc, Marico, că ţi-am dres-o, se spune când cineva spune o vorbă fără rost, nepotrivită cu situaţia. Cf. zanne, p. vi, 197. (învechit) A-şi drege cheful = a face ceea ce doreşte, cu orice preţ. Călugărul ... până nu şi-ar fi dres cheful, nu te socotea de om. beldiman, E. 10/36, cf. gane, ap. ddrf. (Regional) A-i drege cuiva o palmă (sau palme) = a lovi pe cineva cu palma. Bună palmă-i direge. ŞEZ. v, 63. Atunci vorba n-o sfârşă, Patru palmi-i direge, vasiliu, c. 86. + (învechit, rar; complementul indică pierderi, pagube) A recupera (2), a reface (1). Polonii ... erau pre mult ocupaţi a drege perderile lor cele din urmă. asachi, s. L. ii, 15. + (Complementul indică greşeli în comportare, în atitudine) A înlătura, a anula, a corecta, printr-o atitudine nouă, adecvată. Mulţi sânt atâta de nevrednici pentru ca să-şi dreagă greşalele lor. BUZNEA, c. 121/17. Am drege negreşit neghiobia moşilor noştri cari n-au ştiut ce fac. CR (1839), 1332/30, cf. LM. Hagi Curţi se grăbi să dreagă lucrurile, dar era de prisos. CAMIL 11081 DREGE - 1447 - DREGE PETRESCU, O. n, 96, cf. dl. (R e f 1.) Cu intrarea în şcoala rumânească, slavă Domnului că m-am dres, pentru că eram prea fricos de râsul dracilor de băieţi. HELIADE, O. I, 261. O E x p r. A o drege = a face, a spune ceva corespunzător pentru a îndrepta o greşeală, o gafă etc. Cum s-o mai dregi? maiorescu, d. iii, 336. Desigur a voit s-o dreagă, să mă înşele, delavrancea, h. t. 73, cf. PETICĂ, O. 293. învăţătorul, încurcat, se scărpina în ceafă şi, vrând s-o dreagă, îl jignea mai rău. rebreanu, I. 187. îi părea rău că i-a sfărâmat o speranţă şi nu ştia cum s-o dreagă, id. R. I, 161. Încercă s-o dreagă printr-un zâmbet, v. ROM. ianuarie 1955,100. Mă gândesc la cariera ei, o drese Lucu. VINEA, L. I, 88. ^Tranz. şi r e f 1. (Regional) A (se) împăca. Spune-mi cum vă merg trebile? V-aţi dres cu spătăria? FTLEMON, O. I, 158. Ne-am dres noi acuma dar o stricasem rău. UDRESCU, GL. Drege-i tu, că de tine ascultă! id. ib. + (Familiar) A pedepsi pe cineva pentru a-l face să fie mai înţelept, mai cu judecată, a învăţa pe cineva minte, v. minte (5). Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege, Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege, eminescu, o. i, 134, cf. tdrg, cade, scriban, d., dl. Las’că mi te-oi drege eu, Când a veni birul greu. alecsandri, P. P. 250. 6. T r a n z. şi refl. (Popular şi familiar) A (se) îndrepta, a (se) fortifica după boală, după oboseală etc.; a (se) întrema. Cf VALIAN, V. Să de reg ea cu moaşa cu o sticlă de vin. BĂRAC, T. 7/9. [Scăldătorile stâmpărate] desvălesc muşchii şi dreg puterile legate prin osteneală. FĂTU, D. 54/18. Ne-am dus prin urmare să ne dregem lângă hală. CARAGIALE, O. II, 215. Murăturile, ... dacă era cam răguşit, le bea cu gălbenuş de ou şi i se dregea organul, încât răsunau ferestrile când cânta. SLAVICI, O. I, 53. Cred că-i bine să mă duc, să mă direg c-un pahar de vin. CONTEMPORANUL, II, 70. Se abătea mai des să tragă câte-o ţuică, să-şi dreagă puterile. REBREANU, R. II, 309. Te drege el [doctorul], camil PETRESCU, T. I, 175. Rachiul era bun şi-l dregea. C. PETRESCU, î. II, 53. Noi astăzi ne dregem cu z.eama de varză. VOICULESCU, L. 189. Venea seara rupt de şale de la muncă, se mai dregea cu un rachiu. BARBU, G. 82, cf. DL, DM, DEX. [Bem] ca să ne dregem, de! UDRESCU, GL. (A b s o 1.) Schembeaua ...cu puţin ardei roşu... drege. CARAGIALE, O. H, 215. + I n t r a n z. (învechit, rar) A avea influenţă (bună). Cântu Domnului, bire au deres mie. psalt. hur 2 95. + T r a n z. (învechit şi popular; complementul este „sufletul”, „inima”) A mângâia (II 1), a alina. Doamne, cându veri vedea ? Dereage sufletul mieu de rreu lor. PSALT. HUR 2 116. Rudă ce nu derease inema sa. CORESl, PS. 208/4. Cântă-ţi, frate, cântecul Să-mi mai dreagă sufletul. ALECSANDRI, O. 117. Toate beau să-şi dreagă inima. MIRONESCU, S. 26. Ce stranie enigmă cercat-ai să dezlegi Cu tesla ta ... vrând suflete să dregi? LESNEA, VERS. 54, cf. DL. Pe deasupra guriţa, Să-ţi dereagă inima! JARNÎK-BÂRSEANU, D. 74. Unie viede apă ra O turburieşte ş-o bea Să-ş diriagă inima. GRAIUL, I, 6. Vin, rachiu ei că mi-şi bea, De-şi mai dregea inima, păsculescu, L. P. 281. + R e f 1. (Despre vreme) A se îmbunătăţi. Dacă n-ar fi aşa vreme împotrivă, m-aş repezi într-o zi să vă văz şi să mă-ntorc seara acasă. Să vedem când s-o mai drege vremea. CARAGIALE, O. VII, 61. Vremea se direge. JAHRESBER. VII, 83, cf TDRG, DL. 7. T r a n z. (Popular şi familiar; complementul indică, de obicei, obiecte) A potrivi (II 2). Fă şi iară doauo verigi de aur şi le dereage iale pre doo margini a efodului. PO 272/23. Dregându-şi găteala de la cap cu o mână şi dând pe cealaltă lui Evghenie s-o sărute. HRISOVERGHI, A. 70/6. La întrebarea ce i se puse, se umflă în pene, ... îşi drese mănuşile cele verzi în degite. GHICA, c. E. II, 325. Dă-mi pieptenele tău să-mi dreg frezura. ftlimon, o. I, 389. lan să-mi mai dreg fiongu de la testemel. alecsandri, t. 947. Puse bocceaua jos;... îşi drese testemelulpe tâmple. CHERIŢESCU, GR. 176. îşi drese cu mâna stângă o cută la haină. agÎrbiceanu, a. 85. Baba ... îşi drege ştergarul pe cap, duce mâna la frunte. LUNGI ANU, CL. 22. îşi drese mustăţile crescute în jumătate de cunună. STĂNOIU, C. I. 80, cf. SCRIBAN, D. Ii resfiră fularul, îi drege bufanţii cutaţi peste gambe fine. ARGHEZI, S. XVI, 23. Felix se repezi pe uşă, dregându-şi hainele. CĂLINESCU, E. O. I, 221. îşi desfăcu barişul de pe cap şi-şi drese părul cu palma. V. ROM. aprilie 1956, 22, cf. dl. Se întoarce să dreagă faţa de masă şi răstoarnă scaunul vecin, preda, r. 43, cf. DM. îşi drese părul sub coroana de lămâiţă. BARBU, G. 33, cf. PASCU, C. 151. *0 (Ironic) Mândruţă cu conciul rău, Haid’ cu mine lângă tău, Că de nu ţi l-oi direge, Să mă dai mâne la lege. doine, 147. (R e f 1.) Ciobanu mi se oprea, La opinci mi se dregea. FOLC. OLT. - MUNT. îl, 205. (Prin lărgirea sensului) Maica Domnului ... Oscioarele i le-a dres. TEODORESCU, P. P. 365. (Refl. pa s.) Zugrăvirea pe porcelană se face în general la două focuri: se arde mai întâi închipuitura; aceasta se mai drege şi se arde din nou. marin, pr. ii, 171/24. + A coase, a petici (1). Cf. cade. + (Regional; complementul indică patul, aşternutul etc.) A pregăti pentru dormit; a aşterne. Cf. alr i 646/740, 780, 890. + (Regional) A deretica (4). Cf. scriban, d., alr ii/i h 253. ♦ Refl. (Regional) A se rotunji (2) (la faţă), a se îngrăşa. Cf. coman, gl. + (Complementul indică obrazul, faţa etc.) A farda. Cine îşi poate închipui un om de ştiinţă stând ceasuri la oglindă, spre a-şi drege faţa, ori a se încorseta. CONTEMPORANUL, iii, 379, cf. ŞĂINEANU2, CDDE, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Nu-ţi direge obrajii, mândră. DOINE, 178. (R e f 1.) După ce îl prinsă şi îl ameţi cum se cuvine, şi îl văzu că o să vie, se duse acasă de se mai drese ceva. gorjan, H. iv, 73/20, cf. valian, v., alexi, w., coman, gl. Ş-ai rămas Ca un odorog de vas Cât să te dregi la obraz. ROMÂNUL glumeţ, 36. + S p e c. (Prin Olt.; complementul indică morţi; cu sens neprecizat, probabil) A pregăti pentru înmormântare, dându-i un aspect îngrijit. Când se duc să dreagă mortul ...se duc şi se întorc muţi (nu vorbesc) ca să nu moară ăi de acasă. ŞEZ. vi, 43. + (Prin Munt. şi prin Transilv.; complementul indică mămăliga, pământul etc.) A netezi (2), a nivela (2) (cu palma sau cu o lopăţică, o lingură etc.). Cf. h iv 65, alr ii/i mn 28, 2 172/876, alrm ii/i h 100/876, alr sn iv h 1 113, ALRM SN in h 924. + T r a n z. şi refl. A (se) înviora cu apă rece (după somn). Când îţi văd obrajii că-s dreşifăr’ apă rece. doine, 173. 4- Refl. pas. (Regional; complementul indică „şindrilele”) A reteza pentru a avea aceeaşi mărime (Pârvova - Băile Herculane). chest. ii 237/10. 8. Tranz. (învechit şi familiar; complementul indică mâncăruri sau băuturi) A îmbunătăţi în privinţa gustului, a calităţii, adăugând ingrediente, aplicând anumite procedee de preparare etc. Beutura din apă cu orz dereasă, ...la care să se mai adaoge ... şi un pahar plin de oţet. CALENDARIU (1814), 165/3. Oala cu orez. care era dres cu lapte de cocos şi cu zahăr. LEON ASACHI, B. 40/6. Spre a drege vinurile ...se întrebuinţează cele următoare: migdale amare când va voi să dea vinului gust de nucşoare. CR (1832), 2232/8. Cum să dregi vinul slab [Titlu], manolachedrăghici, i. 61/1. Mijloacele... pentru a drege un astfel de vin... sânt de multe feluri, factor, m. 25/13. Siliţi de a întrebuinţa ... asemene ape [stătătoare], putem să le mai dregem ferbându-le. FĂTU, d: 4/9. Vindea scump rachiu prost... dres cu ardei şi cu vitriol. GHICA, C. E. I, 262. Schembeaua dreasă bine, cu puţin ardei roşu. caragiale, O. II, 215. Pâsule (fasole) ... dreasă cu untdelemn, marian, î. 382, cf. ddrf, barcianu, şăineanu2. Borş dres cu ou. pamfile, j. ii, 142. Zamă de fasole verde, de păstăi, îmbelşugat dreasă cu rântaş. AGÎRBICEANU, S. 418, cf. CDDE. Făcurăm cinste unui borş ... dres cu lapte acru. HOGAŞ, DR. I, 49, cf. CADE. Dădu să înţeleagă gazdei că tutulor le-ar prinde teribil de bine un borş de găină, dres cu smântână. C. PETRESCU, î. II, 143. Visul lui ... era să mănânce o ciorbă fierbinte, dreasă cu ou şi cu oţet. p. constant, R. 119, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. /Z]şi direge un lapte bun cu păsat. SBTERA, P. 55, cf. com. MARIAN, ŞEZ. V, 70, PAMFILE, B., COm. din SASCA MONTANĂ - MOLDOVA NOUĂ, din JINA - MIERCUREA SIBIULUI şi din DRĂGUŞENI - paşcani. (Refl. pa s.) Unele bucate ... se sară şi pe urmă se direg ca să fie costime [cu gust]. POTECA, G. 9/2. Când este gata, [supa de conopidă] se drege cu un gălbenuş bătut cu două linguri de smântână. S. MARIN, C. B. 47. ^ F i g. Lipseaşte, să ştiţi 11081 DREGE - 1448 - DREGERE statornicia şi adevărul a întrebuinţa, apoi ceaste însuşiri cu ceale a le amesteca şi a le direage. petrovici, p. 108/18. Toate istoriile din lume sunt drese cu amor. alecsandri, o.p.75.^E x p r. (Regional) A drege oala = a îmbunătăţi gustul mâncării dintr-un vas, adăugând ingrediente. Stăi că vine mama, să direagă oala. viciu, GL. + (învechit şi populai*; complementul indică mâncarea) A pregăti (4). Adu vânat mie şi dereage mie mâncare cum să mânânc. PO 89/13. Am să vă direg o friptură. SBIERA, P. 251. + (învechit şi popular) A dilua (1); p. r e s t r. a falsifica. într-acealea părţ de lume de reg vinul cu apă, că nu-l pot bea prisne de mare tărie, dosoftei, V. S. octombrie 4877. Ca să dreagă vinul cu apă. mineiul (1776), 33v2/36. Şi fiindcă vinurile ...să dreg cu plumb de cârciumari, ... trebuesc încercate. PISCUPESCU, O. 201/10, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ŞĂINEANU2, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. îşi refrişează mintea cu un pahar de ţuică dreasă cu sifon, flacăra, 1975, nr. 44, 1. + (învechit, rar; complementul este „vinul”) A stoarce în teasc; a strecura (1). Cf. lb. 9. T r a n z. (învechit şi popular; complementul indică băuturi) A prepara, a pregăti (şi a împărţi în pahare) pentru a servi pe cineva; p. e x t. (complementul indică pahare, cupe etc.) a umple sau a completa cu băutură, în timpul mesei. Păhamicul... deregepăhare cu băutură la domn. SIMION. DASC., LET. 24. Fărmăcătoriul ce i-au deres otrăvile. DOSOFTEI, v. S. ianuarie 4717. Au venit şi boierii ţărâi de s-au împreunat cu împăratul şi le-au dires împăratul cu mâna lui tuturor câte un păhar de vin. NECULCE, L. 227, cf. VALIAN, V. Limonada ta a fost dreasă în iad. negruzzi, S. vi, 157, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Marele cupar era la palat ca să dreagă cupa de aur Măriei Sale mirele şi împărătesei mirese. SADOVEANU, O. XIII, 524, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, COm. MARIAN. (A b s o 1.) La spatele fieştecăruia boier dvoria câte o slugă care dregea. NEGRUZZI, s. 1,151. Păharnicii dreseră pe la toţi prin pahare. ODOBESCU, S. I, 78. Cuparul, dregând, sorbea credinţa din cupa aurită şi pe urmă o aşeza înaintea stăpânului său. sadoveanu, o. X, 143. Dumnealui Dajbog paharnicul tocmai dregea stăpânului său, turnând vin în cupa de argint, id. ib. xn, 304. (Refl. pa s.) Păharul ţi s-au dires şi trebue să-l biai. DOSOFTEI, V. S. septembrie 24725. Pe la sfârşitul mesei se dreg paharele cele dulci, marian, na. 249. "v* F i g. Şi slujeaşte în locul acelui păhar, pre carele înţelepciunea Fiul lui Dumnezău, au dires săngele său în locul acelui vin (a. 1680). GCR I, 244/19. Să bem aceste mişelii care ne-au dires şi ne-au închinat vânzătorii şi hiclenii noştri. N. COSTIN, L. 593. în loc de băutură veselitoare, să dreg în păharul preaînţeleaptelor capetelor voastre cuvântul cel de mare bucurie. ANTIM, O. 194. Stăpânului nu-i putem mărturisi nici într-un chip; mai bine să pierim noi decât să-i dregem asemenea pahar, sadoveanu, O. Xffl, 703. + (învechit şi popular; complementul indică boabe de cereale) A curăţa de corpuri străine; a alege, a vântura (11); p. e x t. a treiera1 (1). Mâne trebue să trămitem grâu la moară şi, ca totdeauna, mă voi duce şi eu spre a-l direge. F (1874), 173. Cobora la moară să direagă grâul. ib. 182, cf. cdde, ŢIPLEA,P.P. 108, ALR 1925/40,266,278, 315, 361, alrn5 306/47,ib. 5 311/36, 47, 95, 260, 272, 284, 310, 316, 334, 353, 362. ♦ (Prin sudul Mold. şi prin vestul Ban.; complementul indică păsări tăiate) A pregăti pentru gătit prin jumulire, îndepărtarea măruntaielor, tranşare etc. Cf. pamfile, j. n, 142, com. din ghilad - deta. + Refl. (Regional; despre fructe) A se coace. Com. din arpaşu de jos -victoria. + (învechit şi popular; complementul indică pământul, solul etc.) A gunoi, a îngrăşa. Pământul cel bun ... îngrăşând, să-l dereagem. dosoftei, v. s. noiembrie 110734. A direage pământurile [cu îngrăşăminte], economia, 12/3, cf. lb, barcianu. Pământul de arat... are multă trebuinţă de a fi dres, adecă gunoit. pamfile, a. r. 26. Nimeni nu seamănă fără să dereagă pământul, căci nimic nu se face fără de îngrăşare. I. ionescu, M. 426, com. din sasca montană -MOLDOVA NOUĂ, cf. CHEST. V 24/61, ALR SN I h 13, A II 8. (R e f 1. p a s.) Păşunea care d-atunci foarte bine s-au dres. factor, m. 19/13. + (Complementul indică „focul”) A face să ardă mai bine; a înteţi. Mătuşa Anghelina mai drese focul. săm. v, 466, cf. DM, dex. Cu un băţ... dregea focul. şez. I, 60. + (Ban.; complementul indică piei de animale) A argăsi. Cf. lb, lm, alr sn ii h 531, alrm sn i h 349. (R e f 1. p a s.) Se pun peile ... ca să se înmoaie, apoi, după ce să spală în apă rece, se cărnuesc, ... după ce s-au cărnuitpeile, să direg sau se murează. liuba - iana, m. 122. + (Regional; complementul indică arama) A polei1 (1) (Valea Lungă-Cricov - Pucioasa). Cf. alr n 4 260/762. 10. T r a n z. (în credinţele populare; complementul indică morţi) A îndeplini un anumit ritual la moartea unui om, pentru a nu se transforma în strigoi. Se iea un armăsar negru şi se face să treacă peste mort. Dacă nu trece, este moroiu. Atunci îl direg sau îl disgroapă, îl ard cu gaz sau cu mărăcini. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 113, cf. CANDREA, F. 150, PAMFILE, DUŞM. 197, DUMITRAŞCU STR. 3. (Refl. pa s.) Prin unele părţi strigoii se dreg în chipul următor: se pun în jurul mortului pietricele, iar în poală i se aşază rug şi mannură. pamfile, duşm. 139. + (Complementul indică oameni) A face invulnerabil (prin farmece, vrăji etc.). [Pistolul] tocma-n piept că mi-l izbia Nimica nu folosia Numai pielea vineţia; Era dres de maică-sa. pamfile, C. Ţ. 62. + (Complementul indică vrăji, farmece etc.) A desface (8). Bătrâna ştia ierburile toate, A încânta ş-a descânta dintru iele, A drege făpturi ş-a desface date. budai-deleanu, t. v. 133. - Prez, ind.: dreg. - Şi: (învechit şi popular) dirége, (învechit şi regional) derége, (regional) derige (chest. ii 119/196) vb. III. - Lat. dirigere. DRÉGERE s. f. Acţiunea de a d r e g e şi rezultatul ei. 1. (învechit, rar) îndreptare. Cf. drege (1). Nuoru şi înturearecu dimpregiurulü lui, dereptate şi giudecare dereagere (dereagereac2 dereage vdireptariD) scaunul lui. psalt. 201. 2. (învechit, rar) Acţiune, faptă remarcabilă săvârşită de cineva. Cf. d r e g e (3). Păstoriul afla plăcere, în zi de rapaos, a arăta baciului său trofeile dregerilor sale militare: o pavăză, o z.ea de oţel... îi plăcea a istorisi cum armele aceste le luasă de la un crucer în lupta de la Marienburg. asachi, s. L. ii, 36. + Modificare (a unui text scris). Dregirea de la pontul al şaptelea [al contractului] de a o preface s-au făcut prin ştirea Divanurilor (a. 1829). DOC. EC. 443. [Regulamentul] nu poate avea trebuinţă de alte dregeri (a. 1831). URICARIUL, II, 219. Pentru dregere de documenturi sau alte înşelăciuni la îndeplinirea slujbei [Titlu]. CONDICA O. 33/21. 3. (învechit, rar) Demers, aranjament. Cf. d r e g e (4). Ave încredere în dregerile cele înţelepte ale lui Svidrighelo. ASACHI, S. L. n, 39. Bătrânul Negrilă, legat de tâmplare a-i fi credincios şi, totodată, neapărat în dregirile sale. id. ib. 54. 4. (învechit, popular şi familiar) Reparare (1), recondiţionare, refacere (2) a unor bunuri materiale, obiecte uzate etc. Cf. drege (5). Ceilalţi 2 028 de fl. se vor cheltui în diregerea costeiului. şincai, HR. in, 21 Sil. Să aibă purtare de grijă pentru buna orândueală ... dregire şi curăţenie a toatei ogrăzi (a. 1803). URICARIUL, m, 21/26. Besearica, ţintirimul ş. c. nu au lipsă de înnoire sau de direagere. MAIOR, I. B. 281/2. După dreagerea besearicii au mers ...la ludea. GRECE ANU, î. 30/22. Să binevoieşti a-i arăta ce instrumenturi sunt acestea şi ce dregire are să li se facă (a. 1811). DOC. EC. 116. Venitul acestora... să să cheltuiască la dregerea fântinilor (a. 1819). ib. 202. Cât pentru dregerea şi facerea drumurilor celor mari, Domnul... va hotărî plata zilii de lucru. REG. ORG. 22/33. Operaţia dregerii este după cum urmează: dându-se clopotul jos, se aşază cu gura în sus. CR (1830), 552/27. Dregerea unei şcoli, înfiinţarea unui post de păzitor de noapte. CONV. LIT. II, 108, cf. valían, V. Curăţirea şi dregerea păreţilor, pe dinlăuntru şi pe dinafară, alecsandri, s. 18, cf. 11082 DREGIRE - 1449 - DRENA COSTINESCU. Se mai dau bani la guvernământ pentru dregeri de case. BOLINTINEANU, O. 297, cf. DDRF, ALEXI, W. 5. (învechit) Vindecare (1), fortificare (după o boală), întremare. Cf. d r e g e (6). Folosul ei [al arterei pulmonare] este a purta sângele din inima direaptă în plămâni spre direagere. antrop. 84/21. «v* F i g. Dascălii cei cu dureare de înimă ... pedepsesc pre ucenicii lor spre ... direagerea neravurilor lor. OBLĂDUIREA, VII/8. 6. (Popular) Potrivire (II 2), îndreptare. Cf. d r e g e (7). Cei mai mulţi dintre bărbieri ...se dovedeau meşteri ...în dregerea oaselor serântite sau frânte, magazin ist. 1970 nr. 7,77. + (învechit) înfrumuseţare, corectare a aspectului fizic al feţei (prin fardare sau alte operaţii estetice). Limpeziri cu ape aromatice şi chimice pentru lustruirea, dregerea şi împrospătarea pieliţei obrazului. FILIMON, O. I, 131. Nişte oameni a căror meserie se numeşte chirurgie plastică au încercat ...ca vindecării rănilor să-i urmeze dregerea trăsăturilor. preda, I. 206. 7. (învechit) îmbunătăţire a gustului, a aspectului (unor mâncăruri sau băuturi). Cf. d r e g e (8). Este acest mijloc totdodată şi o metodă pentru limpezirea şi dregerea vinurilor. FACTOR, M. 27/5, cf. polizu. + Falsificare (a vinului). Şi fiindcă vinurile ...să dreg cu plumb de cârciumari,... trebuiesc încercate şi cârciumariipopriţi cu gloabă de această dregere. PISCUPESCU, O. 201/13, cf. POLIZU, pontbriant, d. - PL: dregeri. - Şi: (învechit) dregire, deregere, diregere s. f. - V. drege. DREGIRE s. f. v. dregere. DREHL vb. I. R e f 1. (Prin Bucov.) A se pieptăna foarte mult şi apăsat. Ce te drehlezi atâta ? Com. din vicovu DE JOS - VICOVU DE SUS, cf. LEXIC REG. II, 120. - Prez. ind.: drehlez. - Din germ. drechseln. DREHLĂ s. f. v. drelă. DREHOLŢ s. n. (Regional) Sucitor (11) (Câlnic - Sebeş). Cf. A îi 12. + Pilug (Câlnic - Sebeş). Cf A ii 12. - Pl.: ? - Şi: (regional) draholţ (a ii 12), druholţ (ib.) s. n. - Cf germ. D r e i h o 1 z. DREI s. n. (Geol.; prin vestul Transilv.) Un fel de gresie fară valoare. Cf. barcianu, alexi, w., frâncu - candrea, m. 42. -PL: ? - Et. nec. DREIFUSÂRD, -Ă adj., s. m. şi f. (Rar) (Adept, partizan) al lui Alfred Dreyfus. Cf. bul. fel vi, 8, sfc n, 119. - Scris şi: dreyfusard (BUL. FIL. VI, 8, SFC II, 119).'- PL: dreifusarzi, -de. - Din fr. dreyfusard. DREIKANTER s. n. (Geol.) Piatră cu muchii ascuţite şi cu trei feţe lustruite, generată de coroziune în ţinuturile deşertice şi în regiunile periglaciare. Cf. cantuniari, l. m. 132, der. - Scris şi: draicanter. cantuniari, l. m. 132. - Pronunţat: draicântăr. - PL: ? - Din germ. Dreikanter. DRELĂ s. f. (Bot.) 1. (Mold.; mai ales la pl.) Ciupercă comestibilă de forma unui cornet sau a unei urechi; urechiuşă (II1 d) (Auricularia mesenterica). Cf baronzi, m. I, 132, CONV. lit. ni, 99, ddrf, ALEXI, w., şăineanu2, tdrg. Merg fetiţele la mure şi nevestele la drehle şi bărbaţii după lemne. I. CR. vi, 312. Bureţii cunoscuţi de sătenii din judeţul Suceava ca buni de mâncat sunt: ciupercile, ciobănaşii... drelele. PAMFILE, I. c. 247. Scurgea dintr-un ceaun apa clocotită, în care fiersese nişte drele şi nişte urechiuşi. HOGAŞ, M. N. 65, Cf. RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, BORZA, D., 191, DEX, H X 228, 531. Drelele se fierb şi se mănâncă cu mujdei. şez. viii, 5, com. din straja - vicovu de sus, alr ii 6 404/414, 514. O E x p r. Drele pe podele şi bureţi pe pereţi; câte pene pe cucoşi, atâţia copii burduhoşi = urare răutăcioasă făcută de colindători când nu au primit nimic. Cf. creangă, a. 42, pamfile, j. n, 13, iordan, stil. 102. A mânca drele = a răbda de foame, pamfile, j. ii, 13. 2. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu frunze mari, penate şi cu flori albe sau roz; brânca-ursului (.Heracleum sphondylium). Cf. panţu, pl., BORZA, D. 83. - PL: drele. - Şi. dreâhlă (scriban, d ), drehlă, dreâlă (SCRIBAN, d.) s. f. - Din ucr. ¿jperjii. DREMÖC s. m. v. dârmoz. DREMÖS s. m. v. dârmoz. DREMUÎ vb. IV v. drămui2 DREMUIĂLĂ s. f. v. dârvăreală. DREN1 s. n. 1. Conductă sau canal care colectează şi evacuează apa de pe un teren îmbibat cu apă, coboară nivelul unei pânze de apă din sol etc. Drenurile sunt îngropate la o adâncime la care nu le poate ajunge ferul plugului să le spargă. GHICA, s. 545, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. S-au făcut drenuri, o placă de beton armat pentru fondaţie groasă de un metru şi s-au instalat pompe speciale cari, ori de câte ori apa se ridică în drenuri, este automat captată, universul (1930), 5/11, cf. cade, enc. agr. ii, 345, SCRIBAN, D. în proiectele de drenaj, aşezarea drenelorse prevede mai în profunzime. AGROTEHNICA, I, 143, cf. LTR2, DL, DM, DN, DER, DEX. + Strat pietros aşezat în spatele unui zid de sprijin ori deasupra unei bolţi de pod sau de tunel etc., destinat să colecteze apa de infiltraţie. Cf. ltr2, dl, dm, dn, DER, dex. Maşină de drenaj = maşină folosită pentru executarea canalelor deschise de drenare. Cf. der. *0 Instalaţie de drenaj = instalaţie folosită pe o navă pentru evacuarea apei din santine. Cf. M. D. enc. + Proces de colectare, de către reţeaua hidrografică, a apelor provenite din precipitaţii. Cf. M. D. ENC. 2. Eliminare a puroiului dintr-o rană; drenare (2). Cf. dl, d. MED., M. D. ENC., DEX, DN3. 3. Deplasare a ţiţeiului dintr-un zăcământ spre gaura de sondă săpată în acea regiune. Cf. der, dex. - PL: drenaje şi (învechit) drenajuri. SCRIBAN, D. - Şi: (învechit) drenâgiu s. n. - Din fr. drainage. DRENÂRE s. f. 1. Acţiunea de a d r e n a (1) şi rezultatul ei; drenaj (1). Cf. resmeriţă, d. Porozitatea solului ... are o deosebită importanţă ... în calcularea normelor de drenare. AGROTEHNICA, I, 407, cf. LTR2, DL, DM, M. D. ENC., DEX. Canalele serveau la drenarea solului mlăştinos şi erau înconjurate de terenuri defrişate, rl 1980, nr. 11 073. + Pompare a apei de infiltraţie dintr-o mină sau dintr-o navă. Cf. dl, dm. + Proces de scurgere a ţiţeiului dintr-un strat petrolifer, prin sonda care l-a deschis. Acest foraj deviat şi drenarea ilicită de ţiţei începe din 1934. CONTEMP. 1948, nr. 112, 7/5, cf. dl, DM, M. D. enc., dex. <> Drenarea metalului = procedeu artificial de degazare a unui zăcământ de cărbuni, care constă în executarea unor lucrări miniere pentru canalizarea gazului metan din zăcământ. Cf. M. D. enc. + Procedeu folosit pentru desecarea colecţiilor de apă anofeligere. Cf. D. med. 2. Tratament pentru îndepărtarea secreţiilor dintr-o plagă operatorie sau accidentală; drenaj (2). Cf. der, d. med. <> Drenarea bilei = tubaj duodenal. Cf. M. D. enc. - PL: drenări. - V. drena. DRENÂT, -Ă adj. (Despre locuri, terenuri etc.) De pe care a fost colectată şi evacuată apa de infiltraţie cu ajutorul drenurilor1 (1). In pământurile drenate rădăcinile răzbat lesne. I. IONESCU, M. 323. Precum într-o oală cu flori apa ce se toarnă în ea trece şi se scurge prin borta din fundul ei, asemenea se întâmplă şi în pământul unui ogor drenat, id. D. 175. lată variaţiile de temperatură în solul drenat. AGROTEHNICA, I, 91. - PL: drenaţi, -te. - V. drena. DRENĂ s. f. v. dren1. DRENGOS, -OÂSĂ adj. (Regional) Leneş, molatic (Cutcan - Bonţ). Cf. paşca, gl. 26. -PL: drengoşi, -oase. - Et. nec. DREN IU subst. v. dren2. DRENŢOS, -OĂSĂ adj. v. zdrentos. DREPĂNĂ vb. I n t r a n z. (învechit şi regional) A zgâria (1). Deci pre svântul Amon îl spândzurară şi-l drăpănară preste coaste cu cheapteni. dosoftei, v. s. septembrie 2720, cf. graur, e. 91. Cânele când sare cu labele pe domnu-so se zice că-l dreapănă. MAT. DIALECT. I, 22. - Prez. ind.: dreăpăn. - Cf. g r e p ţ ă n a. DREPCENÎC s. n. (Ban.) Orcic. Cf. gămulescu, e. s. 129, alr ii/36, alr sn ii h 347, alrm sn i h 230. - PL: drepcenicuri şi drepcenice. - Şi: (regional) drepcinic (gămulescu, E. s. 129), dripcenic (id. ib.) s. n. - Din sb. drvcanik. DREPCINÎC s. n. v. drepeenic. DREPENE s. f. v. drepnea. DREPNEĂ s. f. (Bucov.) Pasăre, asemănătoare cu rândunica, cu penele de culoare cafeniu-închis, cu gâtul alb, ciocul şi picioarele negre; (popular) rândunică-de-ploaie, lăstun-negm, lăstun-mare (Cypselus apus). Cf. POLIZU. Drepneaua este foarte lăţită în Europa, marian, o. i, 70, cf. conv. lit. xxiii, 333, ddrf, barcianu, JAHRESBER. VIII, 164, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, CDDE, DR. IV, 487, RESMERIŢĂ D., CADE, BL IV, 47, ib. V, 63, ENC. AGR., ROSETTI, I. L. R. I, 179, SCRIBAN, D., BĂCESCU, PĂS. 79, ib. 107, DM, L. ROM. 1973, 563, DEX. - PL: drepnele. - Şi: (regional) drăpneâ (băcescu, păs. 107), drepeneâ (dr. iv, 487) s. f. - Lat. *drepanella (< drepanis). DREPNICÎE s. f. (învechit, rar) Fire, nărav (2), apucătură, comportament. Brebul aşijderea ieste jiganie carea, putearea organelor născătoare pierdzindu-şi, în firea şi în drăpniciia hadâmburilor cade. cantemir, 1.1.1, 68, cf. rosetti-cazacu, i. l. r. i, 307. - PL: drepnicii. - Şi: drăpnicie s. f. - Cf. d r e p t. DREPT, DREĂPTĂ adj., adv., subst., prep. A. I. Adj., adv. 1. Adj. (Despre drumuri, căi etc.) Care reprezintă cea mai mică distanţă între două puncte; care are un traseu fără ocolişuri, fără abatere. Transportul negoţului părţilor acestora ar avea cale dreaptă 11112 DREPT, DREAPTĂ - 1451 - DREPT, DREAPTĂ pe apă. ar (1829), 632/27. Neguţătorii italiani... căuta căi mai drepte şi mai sigure prin Asia. GENILIE, G. 18/25. întinde şi sfoară, Lungul curmezişul, stând tot îl măsoară, Pe linie dreaptă coşarul să-şi facă. PANN, ş. n, 23/11. Calea dreaptă e cea mai scurtă. BARONZI, L. 60. Birjarul, în loc s-apuce pe drumul drept, o ia pe un drum de ocol. CARAGIALE, O. I, 237. Culmile ...se încăierară deodată, schimbând înfăţişarea locului şi frângând linia aproape dreaptă a drumului. GALACTION, O. A. I, 37. Va trebui să vie, pe drum cotit sau drept Acel pe care veşnic îl chem şi îl alung. LESNEA, VERS. 104. Drumul drept că mi-l ţinea Şi la părinţi să ducea. PĂSCULESCU, L. P. 160, cf. ZANNE, P. I, 129. <> (Mat.) Linie dreaptă (şi substantivat, f.) = linia care uneşte două puncte din spaţiu pe drumul cel mai scurt. Oable şi dreapte să numesc doao: numitoarea şi chiemătoarea. MAC ARIE1, GRAM. 4719. Acea mai scurtă dintre toate aceste linii ...să numeşte linie dreaptă. ASACHI, E. m, 4/21. Dintr-un punct exterior la o dreaptă dată nu se poate duce decât o singură paralelă. MAIORESCU, L. 112. Linia dreaptă este linia care uneşte două punturi prin drumul cel mai scurt. MELIK, G. 2. Lungimea unui arc de curbă nu se poate compăra cu o lungime de dreaptă, id. ib. 139. Un prim grup de substanţe ... se plasează ... pe o dreaptă SSANIELEVICI, R. 128. O ... curbă poate fi „descompusă”.într-un număr de drepte care o înfăşoară, id. ib. 188. în plan, dreapta ... are o ecuaţie de gradul întâi. DMG. Prismă dreaptă = prismă care are muchiile laterale perpendiculare pe baze. Prisme drepte rectangularii. MARIN, PR. I, 129/19. Unghi drept = unghi format de două drepte perpendiculare una pe cealaltă. Orizonul este un alt cerc ce taie meridianul în unghiuri drepte. FABIAN-BOB, 10/22. Quadratul este un quadrilater cu unghiurile drepte şi laturile egale. MAIORESCU, L. 30. Unghiul drept e acel care are o deschidere de 90°. CONTEMPORANUL, VII2, 86. Ferul are forma unui unghi drept. I. apolzan, u. 18. O vastă construcţie ale cărei ziduri lungi se întâlnesc în patru unghiuri drepte. BOGZA, C. O. 214. (învechit) Regula de trei cea dreaptă = regula de trei simplă. Seamnele prin care se cunoaşte regula de tri cea dreaptă [Titlu], aritm. (1806), 69/10. Loc. a d j. şi a d v. în linie dreaptă (sau în linii ori în rânduri drepte) = (despre fiinţe, lucruri, elemente de acelaşi fel înşiruite) aliniat. Vitejii ... stau în linii drepte, alecsandri, poezii, 336. Crucile se înălţau în rânduri drepte. AGÎRBICEANU, S. 382. Văzu crucile albe, în linii drepte, din cimitirul militar. REBREANU, P. S. 13. Se aşezară, deci, în linie dreaptă. LOVINESCU, C.2 II, 96. Nasul fin, împreunat în linie dreaptă cu fruntea. EFTIMIU, N. 39. Câteva catarge înşirate în linie dreaptă, tudoran, P. 33. 2. Adv. (în legătură cu verbe de mişcare şi urmat de obicei de determinări locale, arată direcţia) Fără a se abate din drum; fără ocol, Ură înconjur, direct (12), (popular) oblu (II1). Purciasăm amândoi cătră Târgovişte dirept. dosoftei, v. s. septembrie 11726. Să ne sculăm să meargem dirept. biblia (1688), 25Vl9. Bogdan hatmanul, vrând dreptu să iasă pe Oituz la Ţara Moldovei, ieşitu-i-au ţărănime ... înainte. NECULCE, L. 106. De la Hotin au mersu dreptu pre Prut. id. ib. 315. Acest fealiu de albine ce pradă nu zboară drept spre coşniţa unde năzuiesc. MOLNAR, e. S. 118/11. Ne suirăm spre stânga drept în sus către schituleţul Păpuşa. PELIMON, I. 155/8. Cezara veni drept înainte-i. EMINESCU, p. L. 94. Uită-te drept în ochii mei şi ascultă cu luare-aminte ce ţi-oi spune. CREANGĂ, în DL. Vino de la gară drept [acasă], caragiale, o. vii, 63. Clăiţă o luă drept spre partea satului. slavici, o. I, 89. Poteca pe care o apucase îl scoase drept la un eleşteu, ispirescu, l. 34. Trăsura ... cârmise drept spre sat. MACEDONSKI, O. în, 8. Prutul ...se arcuieşte larg, înnainte de a curge drept spre Dunăre. IORGA, C. I. II, 97. Flăcările se înălţau drept în sus. AGÎRBICEANU, S. 168. Păsările ... sfârâiau din aripi mânate drept în faţă. C. PETRESCU, S. 27. Ea n-a mai stat ca să-şi aleagă, Ci drept... spre Sfânta Vineri o porni. VOICULESCU, poezii, 1,4. Luând-o drept în sus, mergeau călăuziţi de firul Oltului. BOGZA, c. O. 24. Mergea drept către o lumină din fiinţa lui. camilar, n. i, 202. Silion ştie că nu-i rămâne decât să meargă drept înainte, vinea, l. i, 9, cf. ALR SN v h 1481. Podar, podar, meşter mare, ... Trage podul mai derept. FOLC. transilv. ii, 282. (Prin lărgirea sensului) Măriia Sa vodă mi-au scris o carte drept către mine. kogălniceanu, s. 79. O* Lo c . adj . De-a dreptul = (rar) care se implică direct într-o acţiune. Chiar Zaharia Duhu, cu toată patima pentru iscoadele cărţilor şi cu tot de-a dreptul amestec în aceste întâmplări, nu le găsea explicare. C. PETRESCU, R. dr. 127 L o c. adv. De-a dreptul (sau, regional, de-a drept) = a) în mod direct; fără oprire; fără ezitare; fără întârziere. Ajungând în oraş, se duse d-a dreptu la palatu împărătesc. GORJAN, H. I, 59/28. Ce caţi tu la noi în munte?... Să te duci în rai de-a dreptul? alecsandri, P. II, 23. Apucă peste câmpi de-a dreptul, spre nişte curţi mari. creangă, p. 301. Flăcăii intrară de-a dreptul în crâşmă, rebreanu, i. 32. Am întrebat-o pe unde coboară poteca mai de-a dreptul, c. PETRESCU, S. 228. Ber-Căciulă o luă însă d-a dreptul prin prundişul râului. VISSARION, B. 41. în seara aceea m-am dus de-a dreptul acasă. VLASIU, D. 120. Alexăndrel-Voievod ... sări de-a dreptul din şa. SADOVEANU, O. XIII, 30. într-o seară, Hangerlioaica se trezi înaintea sa cu un preot, care intrase în chilia ei de-a dreptul, fără să bată. CĂLINESCU, S. 741. Trecu podeţul de scânduri ce lega malul de puntea vasului şi intră de-a dreptul în cabină. V. ROM. august 1954, 56. Nu mă du de-a dreptul acasă. BENIUC, M. C. I, 195. Părăsi şoseaua şi o luă de-a dreptul peste islaz. PREDA, D. 19. Venise peste câmp de-a dreptul şi umbla creanga prin sat. v. ROM. iulie 1958, 35. Vânt care cobora de-a dreptul din înălţimile Alpilor. flacăra, 1975, nr. 41,22. Şi la el d-a drept a vint. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 485. Mergea Radu d-a dirept, Până da d-o poieniţă. FOLC. OLT. - MUNT. II, 251. Golătatea încunjură, iară foamea dă de-a dreptul = cea mai imperioasă nevoie a omului este hrana. Cf. creangă, a., ap. zanne, p. iii, 173. Dacă pântecele ţi-i gol, lihnit... geaba vodă ..., geaba ţară!... Foamea dă de-a dreptul. Parcă medăliile ţin de foame? MIRONESCU, S. 7, cf. ALR sn v h 1481; b) (exprimă ideea de exactitate, de conformitate, întărind sensul cuvântului sau ideea la care se referă) în mod nemijlocit, exact, tocmai (2). Aceştia vor binevoi a se adresa ... de-a dreptul către Institutul „Albinei” (a. 1840). PLR I, 90. Pentru orânduirea acestor conlucrători civili vor fi în cădere şi cercetătorii ostăşeşti a se adresa d-a dreptul către autorităţile respective civile. CONDICA o. 75/18. Vom încunoştiinţa pe public despre toate tâmplările însămnătoare din ţară ce de-a dreptul îl pot interesa (a. 1850). PLR I, 30. Cum vreţi să spun ... de-a dreptul? ori pe de lături? alecsandri, t. 1,95. Verburi... care arată de-a dreptul lucrarea subieptului. BĂLĂŞESCU, GR. 66/27. Treci şi pe dânşii de-a dreptul în catastihul faliţilor. CONV. LIT. I, 24. Noi cunoaştem adevărurile în două moduri: sau de-a dreptul sau cu mijlocul altor adevăruri. MAIORESCU, L. 9. D. tipograf să fie bun a-mi trimite mie d-a dreptul preţul şi condiţiile, fără să te mai deranjezi dumneata, caragiale, o. vn, 326. Aceste statui fac parte din puţinele lucrări de artă antică, moştenite de-a dreptul de la cei vechi. LUC. vn, 390. Ideile ... acopăr adesea simţul mult mai străbătător pe care l-a dat călătoria, cunoştinţă de-a dreptul. IORGA, P. A. II, 181. Fusese o primăvară tare târzie ... şi pe urmă parcă intrasem de-a dreptul în vară. CAMIL PETRESCU, T. i, 303. Fără altă pregătire, a intrat de-a dreptul în subiectul conversaţiei. COCEA, s. I, 103. [Apa] o sorbeam fiecare de-a dreptul din şipot. MOROIANU, s. 48. Beţivii beau de-a dreptul cu pântecul. ARGHEZI, B. 26. Acest poem simfonic al pământului e muntele Hăşmaşul Mare, ivindu-se de-a dreptul din câmpie. BOGZA, c. O. 13. Mânu intrase de-a dreptul în problema candidaturii, fără să aştepte poftire. VORNIC, p. 161; c) în mod deschis, făţiş, franc; fără ascunzişuri. Făcu pe oameni ca să nu mai pedepsască aşa aspru greşalele ce nu atingea religia prea d-a 11112 DREPT, DREAPTĂ - 1452 - DREPT, DREAPTĂ dreptul. CĂPĂTINEANU, M. R. 211/22. Mi-a spus că ţi-a cerut-o [fiica] d-a dreptul şi n-ai voit să-l asculţi. FELEMON, o. i, 112. [Răspunderile] nu trebuie să le iei decât când de-a dreptul personal afirmi ceva într-o chestie atât de gravă, caragiale, o. vn, 327. Puteai să-mi spui de-a dreptul ... Pe coconi să-i momeşti, dar nu pe Ştefan. DELAVR AN CEA, O. II, 47. Iartă-mă că ţi-am spus aşa de-a dreptul admiraţia mea. ebrăileanu, s. l. 94. Ţi-am spus de-a dreptul cugetul meu. sadoveanu, o. x, 189; d) în mod sigur, neîndoielnic; în mod absolut, cu totul; cu adevărat. Cf cantemir, i. i. i, 9. Forma fără fond nu numai că nu aduce niciun folos, dar este de-a dreptul pernicioasă. CONV. LIT. n, 306. Vinele catapetesmei sunt de-a dreptul de aur. ARGHEZI, B. 35. Femeile... sunt de-a dreptul urâte, ralea, o. 112. Iar ceru-albastru, vag, nedefinit ...Cu capul dat pe spate l-am privit Şi l-am găsit de-a dreptul minunat, isanos, v. 272. Cazul, de-a dreptul pasionant, fusese încredinţat... celebrului detectiv, s ianuarie 1970, 35. Kremer a fost de-a dreptul uimitor ca rafinament coloristic. M 1975, nr. 1, 28. Loc. p r e p. în dreptul ... = în faţa..., faţă în faţă cu ... Iară masa tu o vei pune denafara dverului şi sfeaşnicul în dereptul measeei. PO 261/10. Şi să înceape hotarul de desupra Mihăileştilor, despre Brătuleani, dintr-o movilă, de acolea, în direptul locului peste Bahluiu, la Colacul Ulmului (a. 1635). DRH A XXIII, 206. Aşijderea alalte trule fietecarea în dreptul zodiii ceriului din meşterşug era pusă. CANTEMIR, I. 1.1, 170. Mă opriiu d-asupra palatului în dreptul uneiferestri pă care se vedea lumină. GORJAN, H. in, 242/33. După trecerea de doi ani, abia numai un pod s-au înfiinţat pă marginea Dunerii, în dreptul administraţi [ii] carantinii (a. 1848). DOC. EC. 946. Se opri în dreptul acelui portret. EMINESCU, N. 39. Ivan, cum ajunge în dreptul podului, scoate cele două carboave. CREANGĂ, P. 298. In dreptul locului zis Pereriţa se află o veche întăritură. ODOBESCU, S. n, 227. Era cheferist cu număr de tablă lucitoare, prins în dreptul inimii. G. M. ZAMFIRESCU, M. d. I, 28. Prin dreptul... = prin faţa ..., pe dinaintea ... Trec prin dreptul ferestrelor Patroana şi Subdirectorul. CAMEL PETRESCU, T. I, 542. Jimborean, rămas sus pe deal, se trezi din gânduri abia când treceau prin dreptul lui căruţele trenurilor de luptă, camilar, N. 1,154. Din dreptul... = din faţa..., de dinaintea ... Pomul din dreptul casei. în dl. Intr-un drept cu ... = paralel cu ... Cocoran ... mergea într-un drept cu el prin cine ştie ce păpuşoaie, urmărindu-L camilar, în dl. + în linie directă de înrudire. Viţa mea cea de nemeşi naltă şi vitează Purcede dirept tocma din domniţa lui Negru-Vodă. budai-deleanu, t. v. 63. + (De obicei în legătură cu verbe ca „a privi” „a se uita” etc.) Tocmai, chiar; fix, exact. Numai cu o cătare drept în ochii ei privi, pann, e. i, 113/24. Când se uită drept în ochii mei, ai ei se împlură de lacrimi. EMINESCU, P. L. 155. Uită-te drept în ochii mei şi ascultă cu luare-aminte ce ţi-oi spune. CREANGĂ, O. 81. l-a privit drept în ochi şi a grăit cu totul aşezat:... am să viu odată şi să rămân aici. slavici, o. I, 100. Se uită drept la dânsa. ISPIRESCU, L. 14. Apoi la cal priveşte drept; Cu paşii rari, cufruntea-npiept, S-apropie de cal COŞBUC, P. 1,110. Copilul... ieşi din tufiş ... privindu-l drept. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 24. Se uită drept în ochii lui Baciu şi vorbi cumpătat. REBREANU, I. 195. L-am privit în faţă drept. C. PETRESCU, S. 151. El [şarpele] m-a privit lin, drept, C-o grea făgăduinţă în ochiul lui deştept. VOICULESCU, POEZH, n, 238. Trebuie să te las la odihnă, răspunse Ruset, privindu-l drept. SADOVEANU, O. X, 101. Privindu-mă drept în ochi, îmi zise: ... toţi ăştia ... sunt români ca şi noi. MOROLANU, S. 18. Şi mai avea ursul doi ochi de sticlă, care se uitau drept în tavan. ARGHEZI, C. J. 219. Pe oameni îi privesc în faţă drept. BENIUC, V. 91. Privi drept în ochii tunarului. CAMILAR, N. I, 441. Mama se întoarce spre noi şi se uită drept. DEMETRIUS, A. 185. Uneori, în dimineţile clare, Mă uit drept în soare râzând. ISANOS, V. 42. îl privea drept pe domnitor, barbu, PRINC. 56. Cinstite colăcar, creştine, Uite drept în ochi la mine. FOLC. TRANSILV. I, 554. în foişor se suia, Drept la vale se uita. FOLC. OLT. -MUNT. ii, 130. (F i g.) Faţada templului priveşte drept la răsărit. CARAGIALE, O. in, 166. O (Adjectival) Văzând privirea dreaptă a lui Atanasie, avu o pornire de jignire şi de ruşine. SADOVEANU, O. IX, 154. [în fotografie era] un domn... cu privirea dreaptă, demetrius, a. 145. -O E x p r. (învechit, rar) A-i fi (cuiva) drept = a-i fi la îndemână (cuiva), a-i fi uşor. Şi au mers toţi paşii şi oastea pe unde au venit, numai o samă ..., fiindu-le drept a merge la ţara lor pin Ţara Muntenească, n-au ascultat de poroncă. axinte uricariul, let. ii, 178/23. ^ Compuse: (Mat.; învechit) Drept căzător = perpendicular (2). Linie drept căzătoare sau perpendicoler sau normalicească. TEM. GHEOM. I, 3V, ap. URSU, T. ş. Perpendicularicesc sau drept căzător, ib. II, 191, ap. URSU, T. ş. Perpendiculare sau drept căzătoare, lazăr, A. 6722, cf. form. cuv. i, 178. (Substantivat) Drept alergătoare = paralelă (3). Drept alergătoare, paralelă, tem. gheom. n, 12r, ap. URSU, T. ş. Liniile paralele sau drept alergătoare. LAZĂR, A. 6716, cf. form. cuv. I, 176. + Cu mişcări sigure, regulate; fără a se clătina. Mergând pe cale ... mergi frumoşel, drept şi cu omenie; nu alerga pre cale. TOMICI, î. 10/5. Silindu-se să calce drept, ieşi în antret. c. petrescu, C. v. 129. 3. Adj. (în opoziţie cu s t r â m b; despre obiecte de formă alungită) Care are o formă regulată, fără curburi sau cotituri; (populai') oblu (12). Paloş lat şi drept, cantemir, I. i. i, 21. Uliţele sânt largi şi drepte. AMFELOHIE, G. Al 123. Grija omului împreunată cu a naturii fac lemnul dirept. IORGOVICI, O. 83/15. într-un ram a unui lemn drept şi mai multe plase de meri sau de peri se pot altui. ÎNV. POM. 87/11. Fierul... are tăiş drept. I. APOLZAN, U. 10. [Saşii] tăiară strade drepte. IORGA, C. 1.1, 196. Pe petecul de livadă... se-nşiră brazdele de polog, ... aci drepte, aci-n ocoale mari. LUNGIANU, CL. 53. Drumul se lărgi deodată într-o alee dreaptă, ebrăileanu, a. 157. Ies fumuri albe, drepte - ajung la ceruri toate. BLAGA, POEZII, 399. Particulele ... dau ... şiraguri drepte de mărgele. SANIELEVICI, R. 156. Merg pe străzile drepte ale oraşului. DEMETRIUS, A. 338. Pe apa râului începură să vină trunchiuri drepte şi lungi. TUDORAN, P. 599. Cătunie blăstămată, De-aş ieşi din tine-odată, Să-mi port clop cu pană dreaptă. BÎRLEA, l. P. M. II, 138. Du-te, mândruţ, şi îţi poartă Un struţuc cu pană dreaptă. FOLC. TRANSILV. I, 297. (F i g.) Craiul... să nevoiaşte mult pentru o urzire carea, de va mearge pre dungă dreaptă, face cutremur mult (a. 1693). FN 5. <> (Adverbial) Grădinile de modă nouă, cu liniile trase drept ale aleilor, ... le-au făcut meşteri aduşi ... din Ardeal IORGA, C. I. III, 202. Au ieşit din oraş şi acum ţin şoseaua drept. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 56. Fluierele cu dop sunt ţinute drept. ALEXANDRU, I. M. 60. Şi de o creangă crescută mai drept, atârna... un om. DEŞLIU, G. 41. <> Calea sau (învechit) cărarea (cea) dreaptă = procedeu, metodă, comportare etc. corectă, cinstită; purtare cucernică, mod de viaţă în spiritul moralei creştine. Leage pune-mi, Doamne, în calea Ta şi povăţază-mă pre cărare direaptă. dosoftei, ap. GCR I, 248/10. înderepteadză-mă [Doamne] pre dereaptă calea Ta. MOLITVENIC (sec. XVII), 303. Ca doară s-ar milostivi Dumnezeu asupra noastră ... să ne îndrepteaze pre calea cea dreaptă a mântuinţii. ANTIM, O. 29. Dacă ... ori în ce chip de la calea cea dreaptă a deregătoriei sale a se fi abătut... îi va lăpăda. maior, I. B. 327/22. Faceţi pre prunci... să nu rătăcească din calea cea dreaptă. PETROVICI, P. 133/1. La rând, rumânilor, ieşiţi, Mergeţi pe cale dreaptă. CR (1830), 1092/29. Să urmez Căilor celor drepte prin care pot ca să viez. DRĂGHO, R. 61/29. Nu umbla pre căi desfrânate, ci umblă pe calea cea dreaptă. BUZNEA, C. 2/17. începură... a-şi câştiga bani, mai întăiu pe cale direaptă, şi după aceea împrumutară. FM (1843), 1182/15. Dar să nu credem vreodată că protestările... noastre vor face ... lumea ... să pornească pe calea cea bună şi dreaptă. caragiale, o. II, 154. + (Despre părţi ale corpului la om sau la animale) Care are o formă (sau este într-o poziţie) dreaptă (A 13), normală (1), firească; care este fără defecte. Sânt şi altfeli de paseri... 11112 DREPT, DREAPTĂ - 1453 - DREPT, DREAPTĂ cu clonţurile drepte şi groase. AMHLOHIE, G. F. 292r/3. Mânios Tandaler ... lui Mugurel falca dreaptă O făcu strâmbă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 408. Ortoptere, cu aripi drepte. J. CIHAC, I. N. 175/1. O vacă de lapte ... trebuie să aibă o piele moale la pipăit, spinarea driaptă. I. IONESCU, V. 93/5. Un june de 22 de ani, scurt la statură, cu faţa oacheşă ..., un nas drept ... sta în scara caselor marelui postelnic. FTLIMON, O. I, 99. Dulăii..., cu spetele mari şi cu picioarele drepte, erau meniţi pentru vânatul zimbrului. CONTEMPORANUL, vn2, 141. Viorel era frumos, cu nas drept, cu ochii căprui. VLASIU, A. p. 39. Era de o frumuseţă nespusă. Ochii mari ca migdalele ...; un nas drept, cu nări subţiri. SADOVEANU, O. I, 139. II silise să stea jos cu umerii drepţi, preda, M. 339. <> (Adverbial) Printr-o asemenea căutătură aflăm... dacă mitra vine bine..., adecă dacă vine drept sau nu. MEŞT. MOŞ. 18/15. Ţinea umerii drept ...şi nu ridica braţul decât până la înălţimea lor. camil petrescu, P. 90. + (Despre haine, croieli, cusături etc.) Care urmează o linie dreaptă (A 11); simplu (3), sobru (2). Ioana, într-o rochie dreaptă, neagră, cu mâneci bogate, se duce la masa de cărţi, camil petrescu, t. i, 141, cf. DEX. 4. Adj. Care are o poziţie orizontală (faţă de un punct de reper), care descrie o linie orizontală dreaptă (A 13). Nişte sprincene orisontale (sau drepte), ochi adâncaţi şi desinaţi cu desluşire ... însemnează un caracter judicios, hs. 39/5. Musteţile subţiri - două linii negre, drepte, îmbinate deasupra buzelor. IBRĂILEANU, A. 15. Dunga neagră şi dreaptă a orizontului. C. petrescu, s. 42. Caii se aşterneau cu pântecele pe pământ, fugeau ca nălucile spre zarea dreaptă, sadoveanu, O. i, 145. încă un an, şi-un vis, şi-un somn -şi-oi fi pe sub pământuri domn al oaselor ce drepte dorm. BLAGA, poezii, 428. <> (Adverbial) Şi când în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge mânile pe piept, I-nchide geana dulce. EMINESCU, O. I, 168. Lică până chiar şi-n patul de moarte ar fi stat drept şi îndrăzneţ. SLAVICI, O. I, 170. Poartă părul lung şi retezat drept pe din dos de umeri. SĂM. I, 254. (F i g.) Ţine cumpăna judecăţii drept. ANTIM, O. 232. + (Despre suprafeţe) Neted (3). Cf. lex. marş. 237. Să cârmească ei trăsura astfel încât să mă răstoarne pe un loc drept! PR. dram. 311 .în acele regiuni ţărmul e aşa de bine netezit şi aşternut cu nisip, încât îţi vine să crezi că a fost înadins aşezat cu mistria. Acesta e ţărmul drept, mehedinţi, g. f. 146. Un sat... aşezat pe ţărmul stâng al Someşului, pe un şes drept ca masa. REBREANU, 1. 208. Câmpia dreaptă şi îngheţată. BARBU, G. 387. 5. Adj. (Despre lucruri sau despre fiinţe ori părţi ale corpului lor etc.) Orientat în poziţie verticală (faţă de un punct de reper). Trecând vivorul, trestiia iară la locul său rămâne dreaptă. CANTEMIR, 1.1.1,73. Lângă metoh sta un stâlp dirept den vremile ceale de demult (a. 1747). gcr H, 40/9. [Dascălul] să-i înveaţe [pe candidaţii la preoţie] cum să stea cu trupul drept ...în bisearică (a. 1810). IORGA, S. D. XII, 201. [Jocurile] să le deprinză trupurile [tinerilor] a fi drepte, mlădioase şi puternice. PLEŞOIANU, T. ffl, 55/10. Gulere, întrebă apoi, le voiţi drepte ori îndoite? SLAVICI, O. I, 344. Mă mir cum mi-au rămas spetele drepte. MILLE, V. P. 166. Te-am văzut... Tu cu snopul tău deodată Dreaptă-n soare stând. COŞBUC, P. II, 64. Fagi cu coaja albă şi lucie ... el nu mai întâlnise într-alte păduri şi nici aşa de drepţi şi aşa de înalţi. AGÎRBICEANU, A. 65. Trunchiurile gigante şi drepte. C. PETRESCU, S. 216. Purta o uniformă... cu ... gulerul drept şi înalt. G. M. ZAMFIRESCU, M. d. I, 28. Pe sub trunchiuri aspre şi drepte de copaci ... dorm duşi ciobanii daci. LESNEA, VERS. 9. Răchitanul [este] o buruiană mare cu tulpina dreaptă. VOICULESCU, L. 265. In trupu-i drept şi falnic ardea un suflet de flacără. SADOVEANU, O. I, 10. înalţi şi drepţi ca fumuri, Poveri purtăm pe drumuri. BLAGA, POEZII, 402. Fata neagră ce aşteaptă în pridvor, şuie şi dreaptă. PAR AS CHTVES CU, C. Ţ. 120. Construcţia se ţinea încă dreaptă, cu cornişele ei sculptate. VINEA, L. I, 191. Cei patru brazi ... prea creşteau drepţi. DEMETRIUS, A. 126. Era tocmai ceea ce se vedea ... ici-colo jumătăţi de ziduri sau schele de turnuri drepte. PREDA, I. 91. Priveşte pomii drepţi din bătătură — Ei cată totdeauna cătră cer. ISANOS, V. 429. Privi linia neagră a unor plopi drepţi şi înalţi. BARBU, ş. N. 39. (Adverbial) Unde şi unde să se pună câţva mănunchi [de cânepă] drept în sus. CULT. c. 38/14. Au înfipt în pământ un lemn care sta drept în sus. DRĂGHICI, R. 151/1. Minciuna n-are picioare Să şază drept. PANN, E. II, 57/6. Ieronim stetea pe piedestal drept, nemişcat. EMINESCU, P. L. 84. Stetea totdeauna drept, slavici, O. I, 104. Despre oamenii al căror păr din creştetul capului stă drept, se zice că sunt răi. CANDREA, F. 36. Doar nucul plin de umbră rămâne drept întruna. VOICULESCU, POEZII, I, 104. Coşul... şi-l purta drept şi rigid din ceafă, ca o amforă lungă ...pe creştetul capului. ARGHEZI, S. XI, 104. II văzu ... privind lung ... un buchet... care aducea ca un snop de grâu, pe care feciorul... îl sprijinea să stea drept. CAMIL PETRESCU, O. II, 341. Ilinca stătea acum foarte drept. DEMETRIUS, A. 210. Arborii stăteau drept, intonând Imnul vieţii. ISANOS, V. 202. + (Adesea adverbial; de obicei întărit prin „în picioare“) Ridicat (din poziţia şezând, culcat, aplecat etc.) în poziţie verticală, sprijinit pe picioare; sus (1), în picioare v. p i c i o r (II). Scoală-te de stai în picioarele tale derept. CORESl, L. 65/17. Dirept sculaţi toţi. dosoftei, v. s. noiembrie 146729. Muiere nesocotită! strigă Lăpuşneanul sărind drept în picioare. NEGRUZZI, S. I, 146. S-a trezit înspăimântat, a sărit drept în picioare şi s-a uitat cu jale în sobă! CREANGĂ, P. 88. Se ridică drept în picioare. CARAGIALE, o. II, 94. Te-ai scula drept în picioare. MILLE, v. P. 68. Fata sări drept în picioare. AGÎRBICEANU, s. 347. Un copil de vreo zece ani sare drept în picioare pe prispă şi strigă râzând - Hir! REBREANU, I. 15. De când povesteşte, s-a ridicat drept. CAMIL PETRESCU, P. 157. Cine cânta şi sta drept în picioare, credea în soare. isanos, Ţ. L. 7. + (Adesea adverbial; de obicei în legătură cu verbe ca „a sta”, „a se ţine” etc.) Imobil, neclintit (1), nemişcat. Cf. conv. lit. I, 151. Pe-unjilţ tăiat în stâncă, stă ţapăn, palid, drept... preotul cel păgân. EMINESCU, O. I, 93. Deschise fereastra ... şi rămase dreaptă, înaltă şi cu faţa deschisă în ea. SLAVICI, O. II, 26. Vine [vodă]! (Câteşipatru şed drepţi), delavrancea, o. ii, 193. Aceia cărora nu li-i dat să ştie A creării dureri sfinte ... Drepţi, înfumuraţi, c-un zâmbet protector privesc la tine. VLAHUŢĂ, S. A. I, 77. Ofiţerii ... şedeau la masa lungă, ţepeni, drepţi, solemni şi aproape speriaţi. REBREANU, P. S. 306. Sublocotenentul stă înainte, drept şi alb ca de sticlă, sahia, N. 84. Vitoria îşi trase broboada peste gură şi rămase dreaptă pe scăunaşul ei. SADOVEANU, O. X, 525. Se ţinea în faţa lor dreaptă şi prevenitoare, vinea, l. ii, 306. Nu plângea, sta drept şi asculta. BARBU, PRINC. 33. Stătea dreaptă şi rezemată de canatul uşii. BĂNULESCU, I. 53. (F i g.) Curajul voinicilor stătea drept, cu mâna în piptar. galaction, o. 45. ^ (Ca termen de comparaţie) Sta el drept ca lumânarea şi le privea cu băgare de samă. CREANGĂ, P. 271. Persida, când dete cu ochii de el, se făcu dreaptă ca lumânarea. SLAVICI, O. II, 43. Şi înţepenindu-şi picioarele, [calul] rămase drept ca lumânarea. ISPIRESCU, L. 3. Şedea pe laviţă, dreaptă ca o statuie. AGÎRBICEANU, S. 24. înalt şi spătos, [bătrânul Pintea] se ţinea drept ca bradul, rebreanu, I. 172. Dedesubt văile una într-alta, iar în faţă munţii, drepţi ca nişte haiduci, camil petrescu, T. i, 41. Fagi drepţi ca lumânarea. BENIUC, M. C. I, 73. Domnul cela, cu barbă căruntă, drept ca o făclie. DEMETRIUS, A. 210. Un rând de plante drepte ca lumânarea, preda, M. 80, cf. alr 1788, ALR sn v h 1 486, alrm sn iii h 1 209 [Fetele] sunt drepte ca lumina, La mulţi le seacă inima. FOLC. transilv. i, 231. (Ironic) A fi drept ca funia în traistă, baronzi, L. 46. Badeo, ibovnica ta, înaltă ca secara ... Şi dreaptă ca secera. RETEGANUL, TR. 161. Câte fete-s cu pieptare, Toate-s strâmbe de spinare, Numai a mea mândrulea, Dreaptă ca şi secerea. BÎRLEA, C. P. 113. + (De obicei despre mers, umblet etc.) în poziţie verticală; p. e x t. semeţ (2), cu fruntea sus. Omul iaste vieţuitoriu, ... drept umblătoriu. GRIGORIE, L. 37/8. Dreptul mers [al omului], întrebuinţarea mânelor, limba şi mintea îl deosebesc dintre toate animalele. J. CIHAC, I. N. 16/7. Părul... [doamnei Chiajna] începuse a încărunţi, dar trupul său era-nalt, portul ei drept şi falnic. ODOBESCU, S. I, 107. Mihai păşea mândru şi drept ca un brad. GANE, N. I, 63. Izbutea să se urnească din loc, cu paşi minusculi, dreaptă şi ţeapănă ca o păpuşă mecanică. 11112 DREPT, DREAPTĂ -1454- DREPT, DREAPTĂ vinea, l. i, 196. <> E x p r. A călca drept = a avea o purtare bună, cinstită. Ei simt în piept Fiori de gheaţă, Nu calcă drept, Rău o s-o paţă. alecsandri, T. i, 462, cf. zanne, P. ii, 512. (Mii.) A lua (sau a rămâne, a sta în etc.) poziţie de drepţi = a lua (sau a rămâne, a sta în etc.) poziţie perfect verticală, stând nemişcat. Luă poziţie de drepţi. BENIUC, M. c. I, 377. In spate aşteptau generalul ... şi inventatorul acestui proiectil, în poziţie de drepţi. BARBU, 1.1,176. Cei doi generali luaseră poziţia de drepţi, id. ib. 255. Tăcea şi locotenentul rămas în poziţie de drepţi de uimit ce era. flacăra, 1975, nr. 44, 23. (Cu valoare de interjecţie) Drepţi! = formulă de comandă militară sau sportivă prin care se cere (unei persoane sau unui grup de persoane) luarea poziţiei în picioare, nemişcat, cu picioarele apropiate, cu capul sus şi cu mâinile întinse lipite de corp (de obicei în faţa unui comandant); semnal sonor prin care se comandă acestă poziţie. A venit ... Drepţi! CARAGIALE, O. IV, 129. De cum se suna drepţi, se punea în fruntea corniştilor. SĂM. II, 715. Drepţi! La loc! Trage scurt piciorul, mă camarade, ca cum te-ar înţepa la spate. BRĂESCU, O. A. I, 83. Atenţiune! Companie, drepţi! PREDA, M. 97. Căpitanul strigă drepţi, Cu picior lângă picior, folc. TRANSILV. n, 425. + (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau părţi ale lor) Abrupt, povâmit2 (2); (regional) ponei (1). Cât nu s-a căţărat el în copilăria lui pe râpele cele drepte ca păretele ...! MIRONESCU, s. 21. Pe ţărmu-nalt şi drept ...Un corb a poposit spre seară. MINULESCU, VERS. 31 .Pe albe lespezi de nori ... Urcam cu gândul la el [la Dumnezeu] scările drepte. VOICULESCU, POEZII, I, 256. Pereţii drepţi ai munţilor. BOGZA, c. O. 30. (Adverbial) Drumul urcă drept şi pietros printre vii. c. petrescu, S. 233. Vedem... brazii... suind drept, pieptiş, către piscuri. DEMETRIUS, a. 109. + (Despre litere şi caractere de tipar; şi substantivat f. pl.) Care are tăietura verticală. Cf. v. molin, v. t., romanescu, zeţ. 44. 6. Adj. (învechit şi popular; despre oameni) Care este legat de cineva printr-un grad apropiat de rudenie (în linie ascendentă sau descendentă); de sânge, adevărat, bun. Fraţi drepţi, adică dintru un tată. PRAV. COND. (1780), 160. Tu eşti Petru al Răreşoaii, fiul drept al lui Ştefan cel Mare? delavrancea, o. n, 244. Bărbatu-său însă nu vrea [să alunge băieţii] pentru că-i era[u] fii drepţi, din sângele său. sbiera, p. 169, cf. DL, dex. (F i g.) Maica dreapt-a limbei mele e latina. PR. DRAM. 367. Au cine-a spus că depărtarea E soră dreaptă cu uitarea? cerna, p. 120. -O E x p r. (Rar) A fi drept (cuiva) = a fi întocmai, la fel, asemenea (cu cineva); a fi leit (cu cineva). N-o văzuseră până atunci rostind şi privind ca tatăl lor. - Eşti drept tatăl tău!... observă Doamna Anastasia, sadoveanu, O. X, 261. + Legitim. Decât tu soţie dreaptă, Mai bine moartea mă bată! RETEGANUL, TR. 30. 7. Adj. (Gram.; ieşit din uz; în sintagma) Complement drept = complement direct v.direct(Il). II. Adj., s. n. 1. Adj. (Despre acţiuni ale oamenilor, despre judecată, gândire etc.) Care se face potrivit dreptăţii şi adevărului, în spiritul dreptăţii şi adevărului, întemeiat, corect, adecvat, just, potrivit (2); conform cu realitatea, realist (2). N-ar fi judecată dereaptă aceasta, de-aş da eu voao ... darul şi cinstea. CORESl, EV. 90. Sultan Murat ... era bun şi viteaz mare, la giudeaţă direptă, iubitoriu de creştini (a. 1650). GCR i, 150/18. Acest sfânt săbor... toate le întărişi le pecetlui, adecă dreaptele ... porunci (a. 1652). id. ib. 163/4. De sânt direapte acealea ce dzâce, va potoli şi pre voi şi pre mine pentru cuvântul ce voi dzâce. dosoftei v. s. septembrie 30712. Noi încă sântem creştini toţi pentru adevărate şi direapte a tale cuvinte, id. ib. noiembrie 141730. La giudecată săfăce a ţine cu turcul, iar pre urmă ieşie giudecata dreaptă moldovanului. NECULCE, L. 268. Cum auz, judec, şi judecata mea direaptă iaste (a. 1698). GCR I, 316/23. Am aşăzat noao alcătuită pravilă... ca, printr-însapovăţuindu-să, drepte să facă şi ei hotărârile judecăţilor, prav. COND. (1780), 44. Darie trimise iscoadă la Alexandru şi mearsă şi văzură judecata lui dreaptă şi darnică. ALEXANDRIA (1794), 78/8. Toţi strigară: dreaptă iaste judecata împăratului. MAIOR, I. B. 168/9. După a mea dreaptă socoteală, Viaţa noastră-i numai una. budai-deleanu, ţ. 109. Pedeapsa învăţătoriului iaste dreaptă. MAN. ÎNV. 151/5. Una ca aceasta nu poate fi priimită la o dreaptă oblăduire (a. 1819). DOC. EC. 228. Câţi vor fi înţelepţi şi cu dreaptă socoteală a minţii, nu mă vor mustra. GRIGORIE, L. 13/6. Alţii, prin darea dreptelor legi, au pus în orânduială aşăzământurile soţietăţii. AR (1829), 232/31. Această vistierie ... putem să o câştigăm nouă prin dreapta şi cuvi[i]ncioasa întrebuinţare a înţeleg erei noastre. BOJINCĂ, D. 2/14. Nu socotiţi... că un ticălos lipsit de dreapta judecată nu este vrednic de milă. DRĂGHICI, R. 17/24. Se supun fără împrotivire la o administraţie regulată şi dreaptă. CR (1838), 4lVl2. Acel ce va voi ca să facă tamazlâc ... mai bine ...să iae numai 20 [de vaci] într-ales de soi, fiind acele proaste cu îndoit preţ mai scumpe decât acele bune, când va face cineva dreaptă socoteală, manolache drăghici, i. 13/3. Eu mă las cu totul întru hotărârea ta cea dreaptă. GORJAN, H. I, 75/17. De ce-mprotivitor te arăţi la dreapta mea voinţă? RUSET, E. 19/13. Să ne ţinem de obiceiurile strămoşeşti - atât cât nu sunt împotriva dreptei cugetări. KOGĂLNICEANU, în PLR I, 93. Buna aflare a acelora care urmează sfătuirilor sale dovedeşte că părerea sa este dreaptă. DESCR. AŞEZ. 15/8. Protestez înpotriva hotărârei care dreaptă nu o crez. C. A. ROSETTI, C. 171/9. Un vis mi-au arătat mie A lui dreaptă prorocie. bărac, A. E. 7714. Dreapta sa giudecată. c. vârnav, h. 46/16. Intreprinderea-ţifu dreaptă, a fost nobilă şi mare. alexandrescu, a. 15. Aceste produceri par a fi trecut fără apreţiere dreaptă. MAIORESCU, CRITICE, 94. Mai dreaptă împărţeală decât aceasta, nu cred că se mai poate nici la Dumnezeul Sfânt, creangă, A. 145. Toţi sunt de părere că decizia este dreaptă şi bine cumpănită. CARAGIALE, O. II, 55. Dai cu dreapta socotinţă Mulţumiri şi suferinţă. MACEDONSKI, O. I, 40. Azi, interesul personal, ... interesul politic falsifică judecata dreaptă şi curată (a. 1910). în PLR II, 180. Judecata lui [era] dreaptă şi incapabilă de părtinire. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 133. Toţi aveau păreri cum ar trebui făcută împărţirea ca să fie mai dreaptă. REBREANU, R. II, 218. Fumurile dictaturii... dreapta judecată nu i-o învăluiau. COCEA, S. I, 293. Alte observări erau mai drepte, dar se scoteau din ele concluzii exagerate. CĂLINESCU, I. C. 239. Nicio judecată nu era mai dreaptă decât a lor [a stăpânilor], arghezi, C. j. 5. Nici după drepte mărturii N-am fi crezut că s-ar putea Să auzim apoi ecoul întors în patria de-aci. BLAGA, POEZII, 308. Măsurile ...or să fie aspre, dar drepte. LĂNCRĂNJAN, C. II, 524. Mai bună e o învoială strâmbă decât o judecată dreaptă, se spune pentru a arăta că este de preferat înţelegerea dintre oameni decât recurgerea la procese juridice. Cf. negruzzi, s. i, 248, baronzi, l. 50. 4 Care este potrivit cu anumite reguli sau cu anumite cerinţe; bun, corect, riguros (2). Afară că cea mai dreaptă măsură este în milile romane. AMFILOHIE, E. 134/14. Deci suntem siliţi a da unui nome mai multe înţelegeri, de unde se nasce dischilinarea cuvintelor proprii, adeche care se întrebuinţaze în înţelegerea dreaptă, iorgovici, O. 22/23. Dreapta gătire a acestui răsboiu... fieştecărui european bine îi tigni. manifest (1813), 23/12. Să caute la buna şi dreapta pronunţiaţie ... în limba nemţască. MAN. ÎNV. 221/18. Osteniţi-vă, învăţătorilor, apovăţuipre prunci spre regulele dreaptei cetire. PETROVICI, P. 174/15. Glăsuirea luminatelor hrisoave să înţelege cu dreaptă tălmăcire (a. 1819). DOC. EC. 233. Frumuseaţa omului ... stă ... şi întru dreapta aşezare a părţilor celor înlăuntrul lui aşezate, carcalechi, C. 57/7. Se apucă de dreaptă sistemă a lucrării pământului. CULT. c. 11/15. Ortografiia este dreapta scriere a unei limbi. HELIADE, PARALELISM, II, 142. M-am nevoit ca să-l aduc la dreaptă cunoştinţă. RUSET, E. 29/14. Cercetătorii vor aduna toate dovezile, ... încât să nu rămâie judecătorilor îndoială despre o dreaptă concluzie asupra faptei vinovatului. CONDICA o. 77/23. Dreapta cunoştinţă şi chipul cum trebuie economul să lucreze... este adevărata ştiinţă despre pământ. LITINSCHI, M. 5/5. Limba şi pronunţiăciunea cea mai dreaptă şi mai adevărată este care se întrebuinţează de partea cea mai cultă. BĂLĂŞESCU, GR. 199/18. Şi-a lui Pintea judecată Este bună, este 11112 DREPT, dreaptă - 1455 - DREPT, DREAPTĂ dreaptă. FOLC. transilv. ii, 569. ^ (Adverbial) Oare drept şi cumsăcade s-au isprăvit măsurătorile. AŞEZ. 21/19. După drept făcuta socoteala noastră, am mai rămas datoriu o sută de florinţi. EUSTATIEVICI, I. 15/4. El mai dirept hotăra decât mai marii acelui loc. BERTOLDO, 2/21. Cei mai căpetenii şi mai înţelepţi drept judeca. MAIOR, I. B. 35/11. Lo ghica ... învaţă ...ca pre mai multe judecăţi să le alcătuiască drept. GRIGORIE, l. 10/14. Cum ar putea cineva să filosofească drept, neştiind nici cum au filozofii cei vechi...? POTECA, C. P. 30/4. Cum ar putea judecătorul să judece drept, dacă moaşa nu va şti să deosibească firea din lehuzie. MEŞT. MOŞ. 19/17. Cuvintele limbei trebuie bine vorbite şi drept scrise. BĂLĂŞESCU, GR. 4/14. Divanul ad-hoc a răspuns că nu primeşte intervenirea străină, şi drept a făcut că n-a primit-o. MAIORESCU, D. II, 351. Pentru a apreţia drept trebuie o cuminţenie rară. caragiale, o. ni, 286. Poţi fi încredinţată că judecă drept. agÎrbiceanu, S. 347. Drept judecând, era dificil de stabilit o deosebire morală, arghezi, S. xi, 51. ^ E x p r. A sta (sau a şedea etc.) strâmb şi a judeca (sau a grăi etc.) drept v. s t r â m b (13). + (Despre viaţă) Care este în conformitate cu normele moralei; m o r a 1 2 (I 1); p. e x t. auster. încă nu e de destul de eaş a lucra, ce trebuiaşte şi viiaţa dereaptă şi curată. CORESl, EV. 4. Intră sunetul armelor sânt datori să trăiască viaţă dreaptă şi sfântă, teampe, o. S. 114/6. Voi cei vii trăiţi aşa departe De viaţa dreaptă şi adevărată. VOICULESCU, POEZII, 1,21. Se perindase... Viaţa lui dreaptă, labiş, p. 341. + (Despre sentimente, acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care reflectă, care dovedeşte sinceritate, lipsă de ipocrizie, de prefăcătorie; cinstit, sincer (1), curat, deschis2 (III 1), neprefăcut. înrema loru nu era dreaptă [dereaptă S dereapte h] cătră-nsulu nece încredinţară-se în zisa lui. PSALT. 158. întru credinţa ceaia dereapta şi adeverita sânt păziţi [oamenii creştineşti]. CORESl, EV. 3. Dereaptă mărturia ...ce ia această luotură de feciori, prav. lucaci, 340. Nu mă aflu scriitor de cuvinte deşarte, ce de dreapte. URECHE, ap. GCR I, 69/8. Să va întoarce spre pravoslavie şi spre direaptă credinţa creştinească. PRAV. 150. Vor ţinea o credinţă direaptă şi o leage. psalt. (1651), IIIr/7, cf. M ARD arie, L. 213/21, LEX. MARS. Credinţa cea dreaptă iaste ca să credem şi să mărturisim. SLOV. 29712. Şi alţi oameni de dreaptă credinţă trec la românii aceia, maior, I. B. 64/7. Povoiul ... Strică truda plugariului dreaptă, budai-deleanu, ţ. 170. A se ruşina de neamul său, aceea e dreaptă prostie. ŢICHINDEAL, F. 161/18. Din aceasta s-au văzut că raportul fugarilor nu era drept. AR (1829), 272/23. De este drept al tău cuget, tu nu eşti d-osândit. HELIADE, o. I, 438. Cine au cetit... multe alte versuri să nu simţească dreapta iubire ... a limbei sale? ANTROP. 27l6. Aibi povăţuitori la toate desfătările tale pe dreapta cugetare. BUZNEA, F. 16/29. Au gândul drept şi cuvios. COŞBUC, p. i, 115. [Alexandru cel Bun] a dovedit că prin bunătatea adevărată şi dreaptă a inimii se pot face lucrurile acelea mari pe care asprimea crudă le poate începe ..., dar nu duce la capăt. IORGA, c. 1.1, 30. Nu-i uşor să ticluieşti un răspuns cum se cuvine, cinstit şi drept şi frumos. REBREANU, I. 113. Răspunsul grecului mi se păru destul de drept. GALACTION, O. I, 85. O vadră sau două, sau opt să ne-aduci, Căci cana ni-i dreaptă povaţă. LESNEA, VERS. 19. Duraţi locaşul lumii viitoare ...Ce pururi să răsune De-a muncii drepte sfântă sărbătoare. VOICULESCU, POEZII, I, 25, cf. DEMETRIUS, A. 106. Dar ţine-te bine de sfânta cruce Şi de dreapta credinţă. PĂSCULESCU, L. P. 139. + (Adverbial) în conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevărul, adevărat, corect. Drept socotim ... că ... hunii aceia ...se întoarseră la credinţă. MAIOR, I. B. 20/22. Eu plătesc drept ce am pierdut. FULEA, B. 66/20. Cel dintâiu camarier zise: prea drept o să vorbească. CĂPĂŢINEANU, S. 31/9. Ş-au mărturisit drept greşeala fără a mai tăgădui nimic. BUZNEA , P. V. 9/8. Mărturisesc drept că am ajuns foarte simţitor la măguliri, caragiale, o. VII, 363. Părintele ... totdeauna vorbeşte drept şi cumpănit, slavici, O. I, 53. Eu, mămucă, drept iubăsc: Măruţ roşu din fereastă, Fecioraş hireş şi gazdă. bîrlea, c. p. 31. O L o c. a d v. Cu (sau pe) drept cuvânt = pe bună dreptate; în mod întemeiat, justificat. Nu poate cinevaşi vreodată să tăgăduiască cu drept cuvânt această slăbuţe, greceanu, î. 37/21. S-au chibzuit cu drept cuvânt, ca starea acestui judeţ să se deosibească în două părţi (a. 1819). DOC. EC. 207. Sunt foarte puţini aceia cari pot zice cu drept cuvânt că au descifrat acele ieroglife. FILIMON, O. I, 119. Opiniunea publică, ca şi democraţia, s-a numit cu drept cuvânt în timpii moderni regina hunei. CONV. lit. II, 38. Judecăţile singulare ... le cuprinde cu drept cuvânt în cele particulare. MAIORESCU, L. 46. Cu drept cuvânt cetitorul va fi clătit din cap. EMINESCU, P. L. 26. S-a zis cu drept cuvânt că viaţa este prea scurtă şi arta prea lungă. CARAGIALE, O. III, 179. Autorul se întreabă cu drept cuvânt, bacalbaşa, s. a. i, 218. Ce-mi vorbiţi aici de artă?... Se fălea cu drept cuvânt Criticul plin de avânt. VOICULESCU, POEzn, n, 207. Ai să-mi spui tu, observa cu drept cuvânt magazinerul, că te pricepi mai bine ca ei. arghezi, s. xi, 105. S-a spus, cu drept cuvânt, că o călătorie e o eliberare. RALEA, O.l. Se spune pe drept cuvânt că bolnavul a fost salvat. BELEA, p. A. 194. S-a spus deci, cu drept cuvânt, că pentru pozitivist lumea e o suprafaţă plană, varlaam -sadoveanu, 8. (Este) drept (că)... = (este) adevărtat (că)... Drept că unii dintră uniţii cei de acum tare vinovăţesc pre vlădica. MAIOR, I. B. 197/3. Drept că împiedecarea contagiului nu ar fi un lucru cu neputinţă. FRĂŢILĂ, S. î. 14/9. Păn-acuma, drept, am furat ş-am hoţit. PANN, P. V. I, 76/1. Un bou în post mare ? Drept, cam ciudat vine, Dar asta se-ntâmplă în orcare loc. ALEXANDRESCU, O. I, 230. Este drept că vieaţa-ntreagă, Ca şi iedera de-un arbor, cle-o idee i se leagă. EMINESCU, O. I, 133. E drept că trece strada cu paşii cam nesiguri. IOSIF, V. 148. E drept, se cunoştea bine că îl cam chinuia gâtul. C. PETRESCU, S. 207. Drept îi c-am înnebunit, dar nu de bine şi de şedere. MIRONESCU, S. 6. Drept e, interveni procurorul, că unii se căsătoresc fără să se gândească. BRĂESCU, O. A. I, 86. E drept că de-atunci s-au mai îndreptat stările astea de lucruri. MOROIANU, S. 53. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent de rezervă. MIHĂESCU, D. A. 5. E drept că nici nu s-a putut înjgheba la noi... una din acele aristocraţii de chivăre şi cizme. ARGHEZI, s. XI, 8. E drept că totul, pe plaja aceasta, era atunci puţin obişnuit. BOGZA, v. J. 13. E drept că astăzi vapoarele au orar regulat, tudoran, p. 63. E drept că subiectul [îi permite] rareori evadări în peisaj, varlaam -SADOVEANU, 179. Este drept că spătarul oferea o parte din proprietatea sa. G. barbu, a. v. 53. Ce-i drept (sau ce-i dreptul, ori ce e drept sau dreptul) = într-adevăr, cu adevărat. Ce e drept, din când în când se vâră şi nenobilii în slujbă. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 58. Ce e drept, lucrul ţi l-ai isprăvit. PR. DRAM. 307. In gramatică, ce e drept, se deosebesc numele comune de numele proprii. MAIORESCU, L. 45. Ce-i dreptul, [munca] nu prea e uşoară, căci e migăloasă. CARAGIALE, O. VII, 299. Bun lucru şi oştirea: pierzi, ce-i drept, trei ani de zile, dar vezi lume. SLAVICI, O. I, 311. Ce e drept, şi ele erau frumoase. ISPIRESCU, L. 36. Ce e dreptul, şi pământurile bune pe aici. VLAHUŢĂ, R. P. 53. Dar avea, ce e dreptul, şi autoritatea, bacalbaşa, s. A. 253. Ajungea o măsură a cârmuitorului moldovean..., împotriva căreia, ce e dreptul, ...se putea plânge cineva la Poartă. IORGA, c. I. iii, 117. Ce e drept, curat..., prispa măturată, delavrancea, o. ii, 300. Noi, ce-i drept, ne-am silit cât am putut, rebreanu, I. 174. A durat, ce e dreptul, o noapte întreagă. LOVINESCU, s. II, 129. E leneşă, e flămângioasă, ce-i dreptul, dar ... nu mi-a lipsit niciodată nimic. BRĂESCU, V. 26. Ea era frumoasă, ce-i drept, nu erau multe ca ea. vlasiu, A. P. 11. Ce-i dreptul, straşnic flăcău! sadoveanu, o. I, 33. Plecase, ce-i drept, dis-de-dimineaţă. C. PETRESCU, A. R. 6. Ne înrudim, ce-i drept, de departe. BENIUC, M. C. I, 323. Arfi putut ei, ce e drept, aduce destule, Dar le-a fost milă să ucidă. SORESCU, P. 22. Noi am mers încet, ce-i drept. LĂNCRĂNJAN, c. ii, 5. Ce-i drept, priza la anume public ... e sigură, contemp. 1975, nr. 1 507, 3/9. *0* E x p r. (Adesea cu schimbarea construcţiei) A spune (sau, rar, a vorbi, a grăi etc.) drept (ori, învechit şi regional, cu dreptul sau, învechit, pe dreptul) = a spune adevărul (chiar dacă nu e favorabil); a vorbi 11112 DREPT, DREAPTĂ - 1456- DREPT, DREAPTĂ deschis, sincer (1). Cu dereptul zicând. MOXA2, 117. Giudeţul... să-i muncească să spuie cu direpîul. PRAV. 326. Svântul loan i-au spus cu direpîul pentru ce-i mâhnit, dosoftei, v. s. noiembrie 120718. Şi i-au dzis vizirul [lui vodă] să-i spuie dreptu: pare-le lor bine... ? NECULCE, L. 45. Măcar de juri şi pre direptul, încă ai mare păcat în sufletul tău. IACOV, SYN. 43711. Spune-mp,] cu dreptul, pentru sănătatea vieţii meale (a. 1760). GCR n, 73/38. Pare-mi că de aceasta nu-mi grăieşti cu dreptul şi adevărat, varlaam — IOASAF, 74722. Vă spun drept, din toate ahele, Ca ş-ahasta ori adins, ori în şagă, Eu nu văzui în viaţa întreagă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 80. Atuncea să spună drept, precum că el... îşi trage porunca înapoi. PETRO VICI, P. 5/28. Drept să vă vorbesc, N-aş vrea altă fericire decât să mă norocesc Cu prieteşug şi stimă. PR. DRAM. 98. Şi apoi drept să vă spun, gândeam şi la mine. NEGRUZZI, s. I, 99. Drept să vă spui, [ideea] mi-a plăcut. GHICA, c. E. m, 11. Răspunde drept şi iute sau pe cărbuni te pun. sion, F. 154. Altfel - e chiar frumoasă - să spun dreptul. EMINESCU, P. L. 121. Am văzut eu, moşule, felurite pietre scumpe, dar ca aceste, drept să-ţi spun, n-am văzut. CREANGĂ, P. 217. Eşti un bărbat, drept să-ţi spuiu, nu că eşti frizer, dar eşti galant. CARAGIALE, o. VI, 245. El nu mai suceşte vorba, ci spune drept în faţă. SLAVICI, O. I, 54. Iar dacă o să vă spun drept, iată că fără ştirea voastră, l-am... împodobit. MACEDONSKI, O. m, 34. Ai sau nu ibovnic, spune drept, mille, v. p. 123. Spune drept..., spune tot. SĂM. II, 343. Spune drept: i-ai scris ceva? AGÎRBICEANU, S. 489. Eu, domnule părinte, spun drept, îs mare păcătos, rebreanu, 1.25. îţi spun drept: mă temeam. C. PETRESCU, S. 108. îţi spun drept, mi-e penibil să bat la uşile oamenilor. EFTIMIU, N. 61. Să vă spun drept, capitala nu prea îmi surâde. COCEA, S. I, 20. Spune drept, n-ai vrut să furi portvizitul? ARGHEZI, s. XI, 26. Spun drept că, iubindu-l pe ... [copil], aş fi suferit mai puţin lipsa ta. CĂLINESCU, S. 89. Drept să spun, nici eu nu pricep nimic. CAMIL PETRESCU, T. II, 20. Spune drept că ţi-a fost frică. BENIUC, M. C. I, 105. Eu ... îţi spun drept, mi-a îngheţat sângele în mine. CAMILAR, N. I, 307. Uite, să vă spun drept, îmi pare bine de Nicvdae. preda, d. 122. De stătuşi, de mă-ntrebaşi Mai cu dreptul spune-ţi-aş. PĂSCULESCU, L. p. 265. îţi spui drept şi-adevărat: Eu n-am gând de măritat. BÎRLEA, C. P. 73. Numai eu cu neică al meu, Vă spun drept că trăiesc rău. FOLC. TRANSILV. n, 511. (La) drept (sau la drept(ul) vorbind (sau spunând etc.) = de fapt, în realitate, adevărul este (că ...). Şi, drept vorbind, ea abuza într-un mod neiertat de această putere. EMINESCU, P. L. 91. Recunoştinţa singură, ... n-ajunge, şi, la dreptul vorbind, n-avem nevoie de dânsa. SĂM. IV, 360. Lelea Ania, drept spunând, se cam săturase de lipit pe jos. AGÎRBICEANU, S. 448. La drept vorbind, foiletonistica lui teatrală, cu întreruperi, se întinde până la 1900. CONSTANTINESCU, S. Iii, 102. La drept vorbind îmi place, asta-i principalul! CĂLINESCU, E. O. îl, 23. La drept vorbind, ce poţi să spui? TUDORAN, P. 43. Viaţa noastră nu mai face doi bani, la drept vorbind. barbu, ş. N. 117. (Cu schimbarea construcţiei) Vorbind drept, sătenilor numai într-un chip nu le plăcea felul popii. SLAVICI, O. I, 59. Ce-i drept, e drept, se spune pentru a întări o afirmaţie, sau pentru a recunoaşte un adevăr incontestabil. Ce-i drept, e drept, neică, ai făcut mult pentru noi. CARAGIALE, O. VI, 246. Ce-i drept, e drept, ... era greu. barbu, g. 151, cf. i. cr. ni, 85. + Justificat, legitim, îndreptăţit. Pentru direaptă jale şi de la inimă durere, de va omorî ..., să să cearte mai puţin. PRAV. 254. Nu ieste pofta aceluia carile cu dreaptă socoteală să slujeaşte, ca lumea ...să dzică: «lată, acesta aşea au dzis». CANTEMIR, 1.1.1, 106. Acela, care întru o dreaptă şi legită a sa apărare pe cineva omoară, nu să poate socoti ca ucigaşu. pravila (1788), 50/19. Îmi dai o dreaptă ocasie de a tângui nenorocirea că nu pot să aflu pre tatăl mieu. MAIOR, T. 250/16. Aceaste înainte păşiri ne-au adus noao, ... temeiu spre mari şi drepte neîncredinţări sau îndoiri, manifest (1813), 20/25. Nu ştie totdeauna cu temeiuri a judeca despre aceaia ce iaste bon sau rău, drept sau nedrept. MAN. ÎNV. 121/8. Această dreaptă nădejde nu s-au împlinit. AR (1829), 62V40. Dreapta-ţi dorinţă împlinită voi vedea, heliade, m. 7/14. Dreapta lui recunoştinţă nu poci a o defăima, id. o. I, 437. Va fi silit cu armele a-şi face dreaptă cererea sa. F. aaron, I. II, 265/12. Redacţia acestiifoi va primi orice plângere dreaptă a cetăţenilor (a. 1848). PLR I, 127. Asemenea idei drepte s-au putut lăţi şi la noi. MAIORESCU, CRITICE, 315. Aceste reclamări sunt drepte numai în parte. I. NEGRUZZI, în PLR i, 236. împodobirea ţării cu lăcaşuri ... sprijină gloria [lui Ştefan cel Mare] tot aşa de mult ca şi amintirea biruinţelor ce a câştigat în războaie drepte. IORGA, C. I. II, 19. Cauza ţăranilor e sfântă şi dreaptă. REBREANU, R. I, 301. Mascarada începea să compromită achiziţiile drepte ale timpului. RALEA, în PLR II, 334. Să plăteşti numai socoteala dreaptă. STANCU, M. I. 218. + Cuvenit, meritat. Jungheaţi jărtvă dreaptă şi opovăiţi în Domnul. CORESI, ps. 8/1. Să plătească numai vama cea direaptă. prav. 156. El dă Sf Spiridon «o moşăi dreptă a mea părinţască» (a. 1786). IORGA, S. D. VII, 238. Pune dumneata preţul cel drept, că noi făgăduim plata întreagă a o împlini. EUSTATIEVICI, I. 99/21. Va fi păcat ... să păgubească pă sfânta mănăstire de dreptul venit (a. 1797). IORGA, S. D. XIV, 155. Fieştecarele va lua dreapta răsplătire pentru faptele sale. GRECEANU, î. 52/7. Cel mai drept câştig este cel din muncă. GOLESCU, P. 116/5. Dreaptă vamă le-au luat (a. 1822). DOC. EC. 254. Ne îngânfaiu în blane scumpe, peste dreptul merit şi sântem goli de toată buna învăţătură. MUMULEANU, C. 11/2. Cerul dreaptă răsplată mi-a dat. heliade, M. 82/19. Rusia va cere o dreaptă despăgubire de la şahu Persiii pentru necinstea ce s-a făcut. CR (1829), 432/25. l-am depărtat, după cum zici, din dreapta moştenire. RUSET, E. 12/17. A trebuit, potrivit faptelor, să-şi aştepte dreapta răsplătire. IST. M. 204/13. Mergi să-ţi iei dreapta răsplată, alecsandri, p. i, 198. Onestul piere, neavând dreapta lui parte. MDLLE, v. P. 86. Durerea unui neam ce-aşteaptă De mult o dreaptă sărbătoare. GOGA, poezii, 11. Să-ţi cuceresc şi ţie, în dreaptă stăpânire, Alăturea de mine, un tron în nemurire. VOICULESCU, POEZII, II, 265. Osteneşte-te-n amiază să aduni răsplată dreaptă, blaga, poezii, 324. + Egal împărţit, echilibrat, echitabil. Nu este niceo îndoială că diriaptă orânduire a dării prin care ... şi greutăţile ceale de obşte întru o adevărată asemănare să împărţăsc. AŞEZ. 1/10. Ţine dreaptă măsură în mâncare şi în băutură. FULEA, B. 70/26. Lumina şi întunerecul stăpânesc peste tot cu cea mai dreaptă măsură în toate zonele. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 120/5. Căci a le opri pornirea [patimilor] într-o dreaptă măsurare Ii a asculta pe minte şi-nţelepciunea cea mare. CONACHI, p. 279. Un tată, din rău ca şi din bine Va face părţi direpte la toţi supuşi-şi fii. mureşanu, p. 84. ^ F i g . (Adesea determinat prin „cumpănă” sau „balanţă”) Judecătorul universului care ţine în mână cumpăna cea dreaptă. FM (1843), 2752/17. Puterea ... care cântăreşte lumea în cumpăna sa cea dreaptă. CONACHI, p. 262. Dreapta cumpănă-a Dreptăţii Iat-acum s-a răzbunat. COŞBUC, P. II, 72. Viaţa omului e insuportabilă dacă n-are un reazăm solid care să ţie veşnic dreaptă cumpăna între lumea dinlăuntru şi cea de-afară. REBREANU, P. S. 155. Sânge şi suflet, cine-o primi Strâmba osândă, cumpăna dreaptă? PILLAT, P. 262. Dar cu cât fantasticul se accentuează mai deplin,... cu atât elementul realist face cumpănă dreaptă cu fantcisticitatea. CONSTANTINESCU, S. II, 160. Crucea stă atârnată ... între ochelari şi ceas, ca într-o dreaptă balanţă. DEMETRIUS, A. 34. O Parte dreaptă = parte care se cuvine în mod egal fiecăruia la o acţiune de împărţire. Parte dreaptă: una mie, ... una ţie. alecsandri, poezii, 131. Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă, Egală fiecare. EMINESCU, O. I, 60. Azvârleam pietrele pe rând ..., una pentru Dumnezeu şi una pentru dracul, făcând parte dreaptă la amândoi. CREANGĂ, A. 65.1 se cuvine parte dreaptă. ŞEZ. II, 31. Luptă (sau trântă) dreaptă - luptă cinstită, corp la corp, fără arme, fără înşelătorii şi fără ajutor străin. Toporski! ... vin’ la luptă dreaptă, alecsandri, poezii, 226. Se învoiră să se ia la luptă dreaptă. ISPIRESCU, L. 87. Cine-i om, mă, să s-aleagă colo ...la trântă dreaptă. MIRONESCU, S. 69. Hai la luptă dreaptă şi-nţeleaptă, Că-i de la Dumnezeu lăsată, vissarion, b. 135. Zadarnic vreau la trântă dreaptă Ca să-l dobor. PILLAT, P. 49. Am 11112 DREPT, DREAPTĂ - 1457 - DREPT, DREAPTĂ avut putere să răstorn în trântă dreaptă patru voinici dintr-o smucitură. ARGHEZI, C. J. 235, cf. ALR SN IV h 974. (F i g.) Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă? eminescu, O. i, 137. -O E x p r. A fi drept = a fi justificat, firesc, normal (1). Pare-ţi să fie drept aceasta cum eu să nasc, ce amu m-am bătrânii? PO 57/15. In învăţătura morală ne arată oarecarea simţire, ce e drept şi ce nu. PETRO viei, P. 33/18. Aceasta nu ar fi drept. HRISOVERGHI, A. 61/13. Mai drept e ca să mor! alecsandri, poezii, 295. Ceea ce este drept pentru români este drept pentru toate popoarele europene. MAIORESCU, CRITICE, 245. O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti! La geam tu sari deodată, Prin noapte-afară lung priveşti. COŞBUC, P. I, 192. Nu-i drept ca tocmai oamenii să n-aibă pământ, care îl muncesc. REBREANU, R. I, 161. Era drept să fie aşa. VLASIU, D. 27. E drept să fiu eu singur prinos de izbăvire? VOICULESCU, poezii, n, 292. Ceea ce pentru mine e drept, nu poate fi strâmbătate pentru alţii, sadoveanu, o. XX, 10. Nu este drept să fiu trădătoare a averii mele. barbu, princ. 306. + Veritabil (1), autentic. Banii cei buni şi drepţi (Munt. derepţi) au patru lucruri pre-npregiurul lor. prav. 277. Iată sângele cel drept ce face! iată cum strigă la cer. GORJAN, H. I, 54/33. Strămoşii ... A lor nobleţe Ei dobândiră ... Ş-a lor drept sânge Ce îl stropiră, A lor decrete Au întărit. PR. dram. 325. 2. S. n. şi (învechit, rar) s. f. Dreptate (12). Dereaptele [dereptăţile c, dereptareaH, dereptările d] dereapte veselescu înrema. PSALT. 31. Căce era îndărătnici, că nu înţelegea dereptul şi dereptatea. CORESl, EV. 80. Şi ne-am veselit fără direptu. COD. TOD. 79. Visătorii nebunateci care dreptu-n lume cată. MILLE, V. P. 43. Cine vrea părtaş să fie Dreptului pe-acest pământ, După Tudoriu să vie. COŞBUC, P. n, 110. L o c. a d v. Cu (tot) dreptul sau pe drept (ori pe dreptul) = într-adevăr, în mod legal, justificat; fireşte. Nici înţelegea că cu dreaptu i iaste, mai multul de câtu-i trebuiaşte să împarţă celora ce le trebuiia. CORESl, EV. 399. De vrem grăi cu dereptul, începe amu a sui pre scară. PRAV. LUCACI, 220714. Şi mearse la el şi zise: au pre dereptul cu cei fără Dumnezeu veri să pierzi? PO 58/15. Să să poată hotărî... ce cu dreptul să poate ceare la această întâmplare de la boerimi. AŞEZ. 2/31. Noi cu dreptul am judecat ca să se pue preste voi nenumărate munci. VARLAAM -ioasaf, 10872. Acela să face cu dreptul vinovatu unei în sine diosăbite fapte reale, pravila (1788), 5/7. Craiul... spre îmblânzirea mâniei... ceii asupra lui cu dreptul aţiţată, trimise orator cu carte cătră Papa. MAIOR, I. B. 42/18. Putea-vor fi cu drept osândite Lunarele suflete, budai-deleanu, ţ. 149. Oare iaste cu dreptul aicea, ca pruncii să se vinovăţască? PETROVICI, P. 5/22. Cu dreptul potem aceaste învăţături de la învăţătoriul de sat ceare. man. Înv. 72/12. Când cartea gătai, în mare grijă întrai, Cui cu dreptul s-ar cădea, A o putea dădica. tomici, î. VI/9. Cu dreptul poci zice că de mai multe sute de mii de lei au cumpărat romanii cărţi greceşti. CARCALECHI, C. 104/20. Aceşti oameni ... cu dreptul pot să se numească părinţi şi înnoitori ai patriei. CULT. c. 11/21. Aceste învăţături să numesc cu drept încă şi umanitate. AR (1829), 192/9. Aceştii cu dreptul se pot mângâia cu următoarele versuri. BOJINCĂ, D. 12/17. Chiar corona ce o porţi cu drept mi se cuvine. RUSET, E. 14/12. O epidemie care, cu tot dreptul, îngrozâsă ţara întreagă. C. VÂRNAV, H. 9/5. Djupă vina-ţi cu drept te vei osândi. PANN, E. II, 3/6. Frate Şoimane, nu-i cu drept să mori tu înaintea mea. ALECSANDRI, T. II, 30. Ar fi cu dreptul ca să dai la altul această slujbă. ISPIRESCU, L. 27. La această lovitură ...nu s-a aşteptat. Şi poate cu dreptul: mai erau şi alţi ca dânsul. AGÎRBICEANU, S. p. 165. Distribuie funcţiile publice pe drept. SADOVEANU, O. XX, 397, cf. arghezi, s. XI, 51. Te-am luat pe drept în răspăr, c. petrescu, A. r. 37. <> E x p r. (învechit şi regional) A avea drept = a avea dreptate. Vei vedea că eu am dirept, iară nu Engel. ŞINCAI, HR. n, 92/32. Judecă acum dacă am drept a cere comfienţa dumitale. VOINESCUII, M. 99/5. Au strigat toţi că Tilu are drept. BĂRAC, T. 36/2. In privinţa religiunii, D. Bărnuţiu are drept pentru acel timp. CONV. lit. I, 289. (Cu schimbarea construcţiei) Drept avea părintele Trandafir, slavici, O. I, 54. + (Substantivat, n.) Adevăr. Amuţească buzele minciunoase carele grăiesc împrotiva direptului aspru. PSALT. (1651), 50715. Când voi spune dreptul, să nu-l tăgădueşti! COŞBUC, s. 47. Spune dreptul cum se cade. HODOŞ, P. P. 180. 3. Adj. (Despre oameni) Care trăieşte şi acţionează conform dreptăţii, adevărului, omeniei, binelui, cinstit, integru, cumsecade; p. ext. care nu favorizează pe cineva sau ceva, obiectiv (2), imparţial. Aceşte sânt îngerii oamenilor direpţi (a. 1550). GCRI, 2/15. Că de voiu da eu în cinste darul... eu n-aş fi drept. CORESl, EV. 90. Paşco Simion iaste om bun şi om drept (a. 1609). IORGA, D. B. I, 29. Vor să facă răutate şi vătămare a niscare oameni direpţi (a. 1645). GCR I, 116/13. Că şi boierii încă nu era drepţi. NECULCE, L. 285. Ca nişte oameni drepţi ... n-au viclenit în mintea lor. ANTIM, O. 5. Cine să va naşte supt această planetă, va fi drept, calendari (1733), 12/4. înfricoşat cuvânt va auzi ca un strâmbu judecătoriu de către dreptul judecătoriu. PRAV. COND. (1780), 46. El fiind om drept, s-a arătat cu slujbe credincioase către Aladin. VĂCĂRESCUL, IST. 250. Acest d[o]mn era bun, blând şi drept. BERTOLDO, 1/6. Tot omul caută să fie drept şi să nu înşale pre nimenea, petrovici, p. 295/23. Fii drept cătră sluga ta, dacă vreai ca să-ţi fie credincioasă, teodorovici, M. 43/17. Fii în veci drept şi nemitarnic. GOLESCU, P. 5/1. Sânt drepţi, înţelepţi şi muncitori într-ale negoţului. PLEŞOIANU, T. II, 83/25. Pre omul drept şi blând, II miluieşte cureand. SCAVINSCHI, O. 6/6. Filip ... se făcu un tiran aspru într-o vreme când trebuia să fie drept. CĂPĂTINEANU, M. R. 48/10. Un împărat ...pe care ...îl iubea ... supuşii săi, pentru că erea om foarte drept şi înţelept. GORJAN, H. I, 1/15. De vrei să-ţi dea oamenii dreptate, fii drept. CR (1839), 26878. Alexandru-Vodă a fost drept, pentru că ... da o nepărtinitoare dreptate. DACIA LIT. 74/3. [Bogdan] stătu un prinţip pacinic, bun şi drept. IST. M. 48/23. Se cuvine să fim drepţi şi să nu osândim fără pricină (a. 1845). PLR I, 103. Cel ce ştie a iubi este puternic, drept, înţelept şi cinstit. NEGULICI, E. I, 53/29. Se oblăduia poporul d-un împărat bun şi drept, pann, e. I, 1/13. Boieru-i om drept şi cu frica lui Dumnezeu, alecsandri, t. 212. Niciun invidios nu e om drept. MAIORESCU, L. 84. Dar biata copilă ... să fiu drept ...ce ştie ea că mă chinuie. EMINESCU, P. L. 92. Dacă vrem să fim drepţi, trebuie să spunem că natura a fost foarte vitregă în privinţa-i. caragiale, O. II, 155. Ghiţă e om drept şi blând la fire. SLAVICI, O. I, 149. Pe la noi se află, de vremuri lungi pribeag ... Un drept om cu-ndurare. MACEDONSKI, O. II, 58. Dacă tu eşti drept, puternic ... Spune, pentru ce adesea lovitura ta-i nedreaptă? VLAHUŢĂ, S. A. I, 10. Atitudinea mea va afla cândva judecători drepţi, care vor osândi aspru caracterele imorale. IORGA, în plr II, 155. Omul primitiv e bun şi drept şi credincios. REBREANU, P. S. 243. Oamenii aceştia, simpli şi drepţi. POPA, V. 321. Era om bogat, era vrednic, drept, cinstit. SADOVEANU, O. I, 152. Este un drept şi cumpătat judecător al oamenilor. VIANU, A. P. 34. Era logică, dreaptă, cinstită. DEMETRIUS, A. 306. Spune ... Herodot că geţii sunt „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. H. DAICOVICIU, D. 13. De-ai fi, badeo, om dirept, N-ai lua noaptea prunii-n piept. FOLC. transilv. n, 516, cf. FOLC. OLT. - MUNT. I, 181. <> (Substantivat, m.) Acesta, de vreame ce au greşit de au ucis pri cel dirept (Munt. drept), să să ciarte, prav. 117, cf. mardarie, l. 132/14. [Domnul vede] derepţâi şi strâmbii. DOSOFTEI, PS. 36/10. Care este acel strâmbu ce taipicioarile tuturor drepţilor? (a. 1779). GCR II, 120/19. Au slobozit... pre toţi drepţii cei din leagea veache. GRECE ANU, î. 51/20. Astfel drepţii ar zice, de ar vedea-mplinite Câte într-al tău nume ne sunt făgăduite. ALEXANDRESCU, O. I, 86. Dreptul îmblă totdeauna cu capul spart. NEGRUZZI, S. I, 248. Dreptul să gândeşte la păstrarea şi fericirea tutulor. arhiva, n, 668. Dumnezeu nu lasă pe cei drepţi. REBREANU, R. I, 31. Ştim că... adesea, partea drepţilor şi-a năpăstuiţilor epuşcăria. COCEA, S. I, 157. Că-n lume dreptatea nu e a dreptului, vissarion, b. 121 .In ţara strâmbilor, cel drept umblă cu capul spart. SADOVEANU, 11112 DREPT, DREAPTĂ - 1458 - DREPT, DREAPTĂ 0. XXI, 359. Dreptu umblă-ntotdeauna cu capu spart. LĂNCRĂNJAN, C. 1, 371. Judecă lumea toată, Şi dă drepţilor dreptate. PĂSCULESCU, L. P. 9. (Prin lărgirea sensului) Nu aşteaptă Decât moartea care singură e dreaptă, eminescu, o. iv, 365. + (învechit; în concepţiile religioase; despre forţele divine) Milostiv (2). Dereptu e Domnul întru toate caile sale. psalt. HUR.2 208. Priimiţi fi-văm de judeţul derept. CORESI, EV. 20. Toţ într-o limbă vor chema pre Dumnezăul cel dirept într-agiutoriu. PSALT. (1651), 379. Direptu-i Domnul, dosoftei, PS. 36/25. Au zis îngerul...: drept eşti D[oa]mne (a. 1815). GCRn, 217/25. Dumnezeu ... e bun şi drept. MOROIANU, S. 134. (Substantivat, m.) Plin de cutremur zăreşte scaunul celui prea drept, marcovici, C. 14/8. <> (Prin lărgirea sensului) Toate ...în putiarnica dreapta măna lui Dumnezeu sănt (a. 1695). fn 50. Drepte cer! întoarce-ţi mila şi le fii într-ajutor. HELIADE, o. I, 460. Mama atuncea îşi... arata inima sa cea dreaptă. BOJINCĂ, D. 30/9. + (învechit) Devotat, credincios; de bună credinţă; corect. Şi iar au mai giurat lui Antohi-Vodă cum să fie slugă dreaptă. NECULCE, L. 182. Pre hatmani i-au giurat să fie drepţi ţărâi. id. ib. 290. Bun priietin şi dreaptă slugă ... m-am pus. CANTEMIR, 1.1. n, 30. A Mării[i] Tale mică, plecată şi direaptă slugă şi rob, Ivan Românul (a. 1699). fn 70. Mă silesc să fac pe aceastea slugi dreapte la câte lucruri li să încredinţează. GOLESCU, P. 274/16. Bravo! Bravo! Ca o slugă dreaptă şî credincioasă ai urmat. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 67. Cine nu-şi aminteşte de vulpea care era să rămână bearcă din cauza zelului slugii drepte şi credincioase? varlaam - sadoveanu, 246. Jură, că sluga-i dreaptă, jarnîk -bârseanu, d. 469. Sluguliţă... Dreaptă şi-nţeleaptă. PĂSCULESCU,L. p. 44. + (învechit) Nevinovat (1). Dzisu-i-au slujitorii... să fugă ... iar el n-au priimit, ştiindu-să drept. NECULCE, L. 111 .Eu nu primesc a mă face gâde la oamenii cei drepţi. GORJAN, h. i, 120/12. O (Substantivat) Au greşit de au ucis pri cel dirept. prav. 117. Nu-nţeleg de ce cei buni şi drepţi să sufere pedepse. VISSARION, î. 19. (Prin lărgirea sensului; adesea ca determinant al lui „inimă”) Că noi vom nevoi să fim prieatoni cătră voi cu eremă dereamtă (a. 1615). ROSETTI, B. 81. Intr-acealea să deşteaptă Elena inimă dreaptă, bărac, a. E. 1372. Naivă, ca toate naturile cele drepte, îşi recăpătă îndată încrederea. GANE, N. I, 36. Dorinţa dumitale ...o văd pornită dintr-o inimă dreaptă. CARAGIALE, o. II, 260. Inimi drepte, credincioase, Vin bun şi cântece frumoase Erau pe vremurile-acele. IOSIF, V. 39. Inima lui dreaptă ... înţelese că Vasile Mărginean nu era vinovat. AGÎRBICEANU, S. 35. Să rămâi blestemat şi ocolit de toate inimile drepte şi cinstite. ARGHEZI, p. T. 11. Are o minte dreaptă, biruitoare asupra prejudecăţilor. IST. LIT. ROM. II, 147. Bădiţă, inimă dreaptă, Vino la noi câteodată. DOINE, 53. Drept cu inimă = sincer (1), deschis2 (III 1), prietenos (1). Lăudaţi-vă toţi derepţii cu inema. CORESI, PS. 78/12. Fericaţi mişeii cu sufletul şi cu inima derepţi şi plecaţi (1590-1602). codex sturdz. 269. Vă lăudaţi toţi ciia ce sânteţi direpţi cu inimile (a. 1710). GCR I, 366/4. + (în limbajul bisericesc; adesea substantivat) Cuvios, cucernic. Bucuraţi-vă derepţii de Dumnedzău. PSALT. HUR.2 113. Că şti D[o]mnul calea derepţilor (sec. XVI). GCR 1,1/10. Iară derepţilor nu numai casele, ce şi curţile blagoslovite sânt. coresi, ev. 226. Nu vor sta necuraţii în giudeţ, nece păcătoşii în sfatul direpţilor. PSALT. (1651), 278. Dai bună cuvântare direptului. DOSOFTEI, PS. 22/10. HfristosJ Dfujmnezeul nostru ... pre oamenii cei drepţi va lua cu Sine. CHEIA ÎN. 16721. Trebuie să te mândreşti că păcătosu fuge dinaintea dreptului. PR. DRAM. 233. Zefirii răcoroşi Sufla cu-aceeaşi măsură, La drepţi sau necredincioşi. SION, POEZII, 20774. Crist ..., ţinând braţele întinse, cheamă pe drepţi la beatitudinea paradisului. FILIMON, O. II, 147. Archangele, drepte, sânte Adu-ţi şi de mine aminte ...! RETEGANUL, tr. 28. ^Compuse: (Adesea substantivat) Drept-credincios v. credincios. Drept-slăvitor (sau drept-măritor) = (persoană) care laudă pe Dumnezeu. Prea luminat întru derept slăvitor (a. 1644). GCR I, 109/29. Credinţa ...se basează în parte pe spusele bisericei noastre drept-măritoare. marian, î. 188, cf. SEVERIN, S. 98. + (în concepţiile religioase; substantivat) Om lipsit de păcate, care în timpul vieţii a respectat preceptele religiei creştine. Să meargem ... unde e lăcuita şi răpausul derepţilor. CORESI, EV. 56. Mearge-vor direpţii în viaţa veacilor (a. 1642). GCR I, 99/25. Unde să odihnesc sufletele der[e]pţilor. MOLITVENIC (sec. XVII), 310. Rodul direpţilor bine se va cuvânta (a. 1710). GCR I, 368/7. [Ceriul] al doilea ... stă deasupra ceriului dintâi, unde sânt puterile cele cereşti, adecă îngerii şi sufletele drepţilor, antim, O. 42. Să dobândeşti viaţa ce-aleşii săi dobândesc Şi vecinica fericire unde drepţii îl slăvesc. HELIADE, M. 49/5. El trebuie să fie acuma colo, sus, alături cu drepţii. CARAGIALE, O. n, 184. Dumnezeu să-l odihnească în locaşul drepţilor, mille, v. p. 162. Pâna atunci hodinească în pace. Hodinească cu drepţii. LUC. vn, 207. Să-i aducă rămăşiţele ca să doarmă ..., somnu celor drepţi. ANGHEL, PR. 129. Cel plecat acum în lumea celor drepţi e cel dintâi dascăl al nostru de oraş. C. PETRESCU, S. 62. Bietul meu judecător odihneşte cu drepţii. GALACTION, 0.107. Poate că am să-l întâlnesc... în cerul de cristal al drepţilor. DEMETRIUS, A. 207. Suntem fantome rătăcitoare spre lumea drepţilor. THEODORESCU, C. 34. B. Adj., s. f. (în opoziţie cu s t â n g) 1. Adj. (Despre părţi sau despre organe ale corpului oamenilor) Aşezat în partea corpului opusă inimii. Ţinrutu-me-ai de mânra cea dereaptă a mea şi svatuln Tău năstăvitu-me-ai. PSALT. HUR.2 150. Domnul coperemăntu ţie spre măra dereapta ta. PSALT. 269. Deaderă mie ... mâna dereaptă (a. 1569-1575). GCR I, 16/11. De te va smenti oc[hi]ul cel direptu, scoate-l. CORESI, tetr. 8. Luo ... pre Efrem în mâna dereaptă. PO 171/20. Părul genei dereapte cel deasupra veselie spune. PARACLIS (1639), 260. Tot această planetă face rânduială la ureachea direaptă şi oasele mari. CALENDARI (1733), 5/16. Mâna cea direaptă spre o parte o arunca (a. 1757). GCR II, 54/4. Im mâna draptă stâlp di busuoc pusu-mi-au (a. 1784). ib. 137/31. Cu trei deagete ale mâniei ceii dreapte ţine cuţitaşul cel de altuit. FRĂŢILĂ, s. î. 54/20. în fieştecare parte apeptului se află unplumon ... cel drept în 3, iară cel stâng în 2 bucăţi împărţit, carcalechi, C. 65/15. Să afli pricina pentru ce sânt chior de ochiul cel drept. GORJAN, H. I, 103/22, cf. MEŞT. MOŞ. 57/25. îşi pune mâna dreaptă pe piept. PÂCLEANU, I. II, 123/22. A scos pe fereastră mâna cea dreaptă a ei. PANN, E. ni, 97/13. Iar mâna dreaptă, cu un mănunchi de flori, înconjoară şi mângâie grumazul unui cerb măreţ. ODOBESCU, S. III, 57. La pământ [un sultan] dormea ţinându-şi căpătâiu mâna cea dreaptă. EMINESCU, O. I, 142. Pâc! la tâmpla dracului cea dreaptă, una/ CREANGĂ, P. 55. Am auzit şoptindu-mi clar la urechea dreaptă. CARAGIALE, O. I, 124. Plumbul intrase în preajma umărului drept. SLAVICI, O. I, 168. Scoase din urechia lui cea dreaptă o perie. ISPIRESCU, L. 25. îmi apucai revolverul în mâna dreaptă. VLAHUŢĂ, S. A. II, 31. Şi cum întinde braţul drept Mai viu îi bate pieptul. COŞBUC, P. I, 68. Cu degetul arătător de la mâna dreaptă peste buzele ţuguiate, îi făcea semn să tacă. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 23. Ii puse mâna dreaptă pe umăr. AGÎRBICEANU, A. 79. Ridicând mâna dreaptă ... rămase ca împietrit. M. I. caragiale, C. 117. Se despărţeau ... strângându-şi, ceremonios, mâna dreaptă, eftimiu, N. 7. în noaptea-aceea luna părea un ghem de sfoară Scăpat din mâna dreaptă. MINULESCU, VERS. 39. Un înainte-mergător, Cu măna dreaptă ridicată..., Veghează tainic peste ape. voiculescu, poezii, i, 147. Punea patul armei, după nevoie, fie la umărul drept, fie la umărul stâng, sadoveanu, O. XX, 214. La piciorul drept îi pusese o pietricică. ARGHEZI, C. J. 140. Regele ridică mâna dreaptă şi se închină. CĂLINESCU, I. 92. Trecătorule, oricine-aifi, Ridică şi tu peste mine mâna ta dreaptă, blaga, poezii, 88 .Îşi îndoi piciorul drept de la genunchi. C. PETRESCU, A. R. 24. Un ... zâmbet prinse să-i răsară pe faţă, în timp ce sprânceana dreaptă i se urca. camilar, N. i, 173. A dormit ...pe partea dreaptă un ceas. demetrius, a. 34. Faşa ... ocoleşte marginea inferioară a mamelei drepte, belea, p. a. 31. Avea sub genunchiul drept o pată mare. BARBU, ş. N. 52. îşi prinde cu mâinile piciorul drept de lemn. BĂNULESCU, I. 8. Medicul român ... i-a salvat braţul drept de la amputare. M 1975, nr. 1, 39. Maica Domnului ...De mâna dreaptă l-a luat, De pe soare l-a înturnat. 11112 drept, dreaptă - 1459 - DREPT, DREAPTĂ TEODORESCU, P. P. 361. Adă-mi mâna cea direaptă. MARIAN, SA. 161. Mâna dreaptă i-o tăia ...Şi la fugă apuca. RETEGANUL, TR. 22. Mâna stângă crucea-mi duce, Şi în cea dreaptă busuioc. PĂSCULESCU, L. P. 9, cf. ALR Ii/l MN 26, 2 167, ALRM n/l h 97. Trece badea ... Şi-mi face cu mâna dreaptă Să mă duc, că mă aşteaptă. FOLC. transilv. i, 53. -v-(Substantivat, f. sg.; art.) In curând va suferi şi dreapta [urechea] o slăbire, macedonski, o. iv, 136. + (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreaptă (B 1). De voi uita pre tine ..., u(i)tată să fie direapta mea (a. 1697). GCR I, 315/4. Eu dreapta dumitale o voi săruta. EUSTATIEVICI, I. 67/20. L-au apucat cu mâna stângă, iar cu dreapta înnotând să lupta să iasă la uscat. DRĂGHICI, R. 248/19. Atunci dreapta îşfij întinde, Şi pre după cap o prinde. BĂRAC, A. E. 10711. Pe jeţ tăcut se lasă, cu dreapta pe-a lui spadă. EMINESCU, 0.1,94. Se apropia binişor ...cu mâna stângă întinsă, cu dreapta ascunsă la spate, caragiale, O. I, 37. Ea se rezema cu dreapta de masă. SLAVICI, O. I, 188. Strânse frâul cu mâna stângă ...şi cu paloşul în dreapta se repezi. ISPIRESCU, L. 18. Apucase strâns cu dreapta parapetul. COŞBUC, P. II, 45. Am îngenunchiat şi, sărutându-i dreapta întinsă pe plapomă, şoptii umilit, rugător. SĂM. I, 151. Cu dreapta tremurândă pe ochi, priveau în zare. ANGHEL - IOSIF, C. M. I, 33. Cu dreapta strunea frâul. CHIRIŢESCU, GR. 32. Bâlbâi... lăsându-sepe laviţă, cu briciul deschis ca o furcă în degetele dreptei. REBREANU, I. 337. El scrie cu dreapta. CAMIL PETRESCU, T. II, 286. Am azvârlit cu dreapta ale Ursitei zaruri. VOICULESCU, poezii, II, 289. întâi cere să tindă dreapta sa cu buzduganul, sadoveanu, o. xrn, 18. Eu privesc pe gânduri dreapta mea în gips. PERPESSICRJS, s. 54. Când ţi-o fi lumea mai dragă, Să-ţi pice dreapta beteagă. paraschivescu, C. Ţ. 69. Cu stânga cartea ţinea, Cădelniţa cu dreapta. PĂSCULESCU, L. p. 18. Pe ochi negri se spăla, Cruce cu dreapta-şi făcea. FOLC. OLT. - MUNT. n, 231. Şi-mi dezleagă pe dreapta, Să-mi fac cruce cu dânsa. FOLC. MOLD. I, 80. -O (învechit) Sărutăm (sau sărut) dreapta v.săruta (2). -O E x p r. (învechit) A-şi da dreapta = a-şi strânge mâinile în semn de salut, de bucurie, de împăcare etc. învinşi şi învingători ...la lumina flacărei îşi dau dreapta, russo, s. 128. (Să) nu (sau n-are să, n-o să etc.) ştie stânga ce face dreapta v. s t â n g (11) A fi mâna (cea) dreaptă a cuiva v. m â n ă (I 1). + (în religia creştină) Mâna lui Dumnezeu, considerată ca putere supranaturală, sfântă, benefică. Scoate cu dere[a]pta Ta şi me audzi. PSALT. HUR.2 137. Dereapta Domnului feace vărtute. psalt. 248. Tinseşi dereapta Ta şi înghiţi ei pământul. CORESl, PS. 408/11, cf PO 228/26. Direapta Ta cea tare. paraclis (1639), 248. Cununile cu carile i va încununa însuşi D[u]m[ne]zău, cu direapta Sa (a. 1643). GCR I, 106/37. Să vie căldura d[u]mn[e]zeirii Lui în minţile noastre, de la dreapta Lui cea puternică (a. 1654). ib. 168/22. Să mă sprejinească Sfânta Ta direaptă. dosoftei, ps. 54/6. Să-mi descind-acela care, cu puternica Lui dreaptă, Lumile le cârmuieşte. VLAHUŢĂ, s. A. I, 9. De sfânta Ta dreaptă, de spada Ta sfântă Spun toate poveştile slovei. GOGA, POEZn, 39. + (Substantivat, m. sg. art.) Umărul drept (B 1). Se iveşte din nou discuţia stângului, deosebit de dreptul, şi iar se înnoadă rugăciunea. arghezi, c. J. 176. *0 E x p r. A călca (sau a porni, a ieşi, a păşi etc.) cu dreptul (înainte) = a începe o acţiune cu bine, sub bune auspicii (ca o garanţie a succesului). Poţi să spui că ai călcat cu dreptul. EFTIMIU, n. 105. Dacă e vorba să-şi creeze relaţii ..., a început călcând cu dreptul, c. petrescu, C. v. 70. Băgaţi de seamă ..., să porniţi cu dreptul! MIHĂESCU, D. A. 5. Să nu zici că astăzi n-am ieşit cu dreptul înainte. PAS, z. I, 196. + (Despre părţi ale îmbrăcămintei) Care corespunde părţii drepte (B 1) a corpului. Buzunarul drept. + (Despre simptome, boli etc.) Care apare, care se manifestă etc. pe (un organ sau pe o zonă a acestuia din) partea (dinspre mâna) dreaptă (B 1) a corpului (omenesc); (despre tratamente, operaţii etc.) care se face pe (un organ sau pe o zonă a acestuia din) partea (dinspre mâna) dreaptă a corpului (omenesc). Pareză dreaptă. Nefrectomie dreaptă. 2. Adj. (Despre construcţii, obiecte etc.) Care se află în partea sau în direcţia mâinii drepte (B 1) a unei persoane orientate cu faţa în aceeaşi direcţie cu obiectul; (despre cursuri de apă sau despre malurile lor) care se află pe partea sau în direcţia mâinii drepte a unei persoane aşezate cu faţa în direcţia cursului unei ape; (despre obiecte sau despre părţi ale obiectelor) care se află pe partea sau în direcţia mâinii drepte a persoanei care priveşte obiectul din faţă. Să pui o leaspede ... despre partea ta cea dreaptă. IACOV, syn. 29l/20. Răsăritul [este în] partea cea dreaptă, apusul în partea cea stângă. GRECE ANU, î. 143/6. Căzând pe partea cea dreaptă a oştirii turceşti, au tăiat... mulţime de ostaşi, oblăduirea, 17/22. Am horărât... să să urmeze de acum înainte ... cotul cel drept al vistieriiţi] (a. 1825). DOC. EC. 341. Să se apropie cât se va putea de mult de coasta cea dreaptă a taberifi]noastre. CR (1829), 1392/14. Un divan... în partea dreaptă avea un jeţ de elefant. GORJAN, H. I, 87/26. Ca diac, cântăi în strana dreaptă, la serviciul divin. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 5. înaintam spre ţermul drept al apei. PELIMON, I. 41/25. Ţărmul drept al Dunărei era tot în stăpânirea lor. MACEDONSKI, O. m, 31. Trecerea Oltului de pe malul drept pe cel stâng, se făcea pe podul cu luntrea de la Slatina. IORGA, C. I. iii, 88. Diacul se ridică din strana dreaptă. AGÎRBICEANU, A. 81. Să vină din flancul drept câte unul. BRĂESCU, V. 10. în malul drept apar la zi formaţiuni pliocene. ONCESCU, G. 101. Primul trece ... şi prinde bara dreaptă, belea, P. A. 64. *0* (Substantivat) Sergentul ... lua întotdeauna stânga drept dreapta. BACALBAŞA, S. A. 234. In centru e un început de perete care desparte stânga de dreapta, camil petrescu, t. ii, 7. O L o c. a d j. Din (învechit şi popular, de-a dreapta sau, învechit, despre, din a) dreapta = care se află în partea corpului opusă inimii, în direcţia mâinii drepte (B 1). Partea trupului despre direapta. CALENDARI (1733), 27/9. Ţâţa din stânga era mai mică decât cea din dreapta. ALBINEŢ, M. 38/14. L-am pus în desaga din dreapta, caragiale, O. I, 145. Copiii nerăbdători aşteaptă în odaia din dreapta. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 26. Uşa din dreapta. MILLE, V. P. 167. Acolo apuci pe hudiţa din dreapta. AGÎRBICEANU, S. 351. Chiar ca la raport, a început cu cel din dreapta. CAMIL PETRESCU, p. 142. O aripă largă de vânt coboară de pe munţii din dreapta. DEMETRIUS, A. 44. Maică, măiculiţa mea, ...Pe mâneca de-a dreapta Pune-te pe dumneata; Pe mâneca de-a stânga Pune pe iubita mea. JARNÎK-BÎrseanu, d. 307, cf BÎRLEA, L. P. M. I, 30. Iar în mâna de-a dreapta Ei să-mi pună trâmbiţa, folc. transilv. i, 326. ^Loc.adv. Din (la, pe, în) spre, către, înspre (sau învechit, de-a, din a) dreapta = din (sau în) partea mâinii drepte (B 1); din (sau în) direcţia mâinii drepte. Căutaiu de-a dereapta de menre şi vădzuiu. psalt. hur.2 205. Căutai de-a dereapta şi văzui şi nu era ştiutoriu mine. CORESl, ps. 386/2. Trecură den na direapta deasupra zidului porţii, biblia (1688), 3531/9. începând de la dreapta spre stânga un numer de şeapte sau mai multe ţifre se împarte în clasuri. ARITM. (1806), 7/25. Apleacă-te o dată cătră dreapta şi o dată cătră stânga. TOMICI, Î. 9/4. Având şi o sabie spânzurată din a dreapta. AR (1829), 15729. Au slobozit spre dreapta o brigadă, ib. 74!/32. Vom culca-o [femeia] pă dreapta, meşt. moş. 98/28. în dreapta,... se-nalţ-un negru munte, alecsandri, poezii, 74. Strana poleită ... se-nălţa pe trei trepte la dreapta în biserică. ODOBESCU, S. 1,72. Se uită el în dreapta, nu vede nemica. CREANGĂ, P. 238. Reporterul apucă la dreapta, caragiale, o. n, 27. în dreapta este un deal numit „Râpoasa”. SLAVICI, O. I, 55. Spre dreapta, acoperişurile de tinichea. MACEDONSKI, O. iii, 3. în dreapta, unul zdrenţăros şi cu faţa galbenă îşi rotea ochii cu spaimă de jur împrejur, bacalbaşa, s. a. I, 91. în dreapta, supt jilţul vlădicăi, se află o piatră. IORGA, C. I. I, 4. Abia avu vreme să cârmească la dreapta. AGÎRBICEANU, S. 352. întovărăşind Someşul când în dreapta, când în stânga ... se desprinde un drum. REBREANU, I. 9. Soarele trecuse înspre dreapta. CAMIL PETRESCU, P. 59. Intraţi pe sală. Odaia din fund, pe dreapta. BRĂESCU, O. A. I, 6. Calea Plevnei ...pe dreapta cu ... fabrica de mobile. G. M. zamfirescu, m. d. I, 13. La dreapta se adânceau văile, cu iazurile umflate de ploi. sadoveanu, O. I, 59. In dreapta, aruncând picior peste picior, şade teatral ducele. CĂLINESCU, I. 309. Poţi privi şi pe dreapta, şi pe stânga, ralea, O. 97. 11112 DREPT, DREAPTĂ - 1460 - DREPT, DREAPTĂ Nu se uita la dreapta, c. PETRESCU, A. R. 45. Punctul isomimetic se deplasează la dreapta. DANffiLOPOLU, F. N. 1,21. Razele... sunt deviate spre dreapta. SANffiLEVicl, R. 22. O luară peste piaţă, la dreapta. BENIUC, M. C. I, 16. Cârmeşte-i la dreapta. CAMILAR, N. I, 81. S-o iau niţel la dreapta, tudoran, p. 186. înfăşarea începe... de la stânga la dreapta, belea, P. A. 21. Şi s-a-ntoarce pe dreapta, jarnîk -BÎRSEANU, D. 131. Când să-ntorcea la dreapta, N-avea Voica ce tăia. PĂSCULESCU, L. P. 243. La direapta prin grădină, Trece-un râu cu apă lină. FOLC. TRANSILV. II, 290. Şi mi se-ntorcea pe dreapta Şi turcii cădeau ca iarba. ib. 557. ❖Loc. prep. în, la, pe, din (sau, învechit, de, de-a, din a) dreapta a ... = în partea mâinii drepte (B 1) a ...; din direcţia mâinii drepte a ... Domnul de-a dereapta (de-a dereapta S, den a direapta D) tafrămt-au în zi de mănia ta împăraţii. PSALT. 238. Din a diriapta domnilor, boierii de Muldova ... ţinea dvorba. M. COSTIN, O. 91. In dreapta Dunării ... nemărginit popor roman sau român necurmat lăcuia. T. aaron, S. a. 68/10. Se afla călare lângă uşa din dreapta a cărâtei rigii. CR (1838), 412/31. Neguţătorii mărginii d-a dreapta a Dunării pot veni. REG. ORG. 103/5. Malurile din a dreapta Dunărei. IST. M. 6/16. Doamna se puse din a dreapta lui. GANE, N. I, 7. Mai dură încă două case alăture, una la dreapta şi alta de-a stânga celei bătrâneşti. CREANGĂ, P. 3. Trei paşi la stânga linişorŞi alţi trei paşi la dreapta lor; Se prind de mâni şi se desprind. COŞBUC, P. I, 57. Piatra se află în dreapta bisericii. IORGA, c. I. I, 6. începu să scuipe ascuţit spre gârla din dreapta drumului. REBREANU, P. S. 285. La întoarcere, pe dreapta şi pe stânga mea, nu mai vedeam de la o vreme decât linii de întuneric. CAMIL PETRESCU, P. 120. Placa fotografică este aşezată ... pe partea din dreapta a blocului principal. SANIELEVICI, R. 69. Trece încet, legănat, în dreapta scenei, demetrius, a. 323. ❖ E x p r. A fi (sau a sta, a şedea etc.) la dreapta (sau, învechit, den, de a) dreapta (cuiva) ori, învechit, rar, a dreapta (de cineva) = a ocupa locul de onoare aflat în partea dreaptă a lui Dumnezeu, a unui conducător, a unei personalităţi etc. Şedzi a dereapta de menre. PSALT. HUR.2 183. Isus Hristos, cel ce easte de-a dereapta lu Dumnedzeu întru ceriure. COD VOR.2 385. Au aşedzat vlădicii ...de şed den a dreapta domnului. URECHE, L. 70. Veţi scăpa de la ceata celora ce-s de-a direapta. dosoftei, ps. 15/16.1[su]s iaste carele au murit, iară mai vărtos au şi înviiat, carele şi iaste de a direapta lui Dumnezău (a. 1698). GCR I, 318/22. [Domnul Isus Hristos] şade de-a dreapta Tatălui, slov. 12710, cf. abeţedar, 232/27. împăratul îndată îl îmbrăţişază, îl sărută şi îl pune să şază d-a dreapta sa. GORJAN, H. I, 48/7. Vătaful şezu de-a dreapta lui. AGÎRBICEANU, S. 398. Tatăl tău era un boier falnic...; chiar Măria Sa, răposatul Bogdan-Vodă îl ţinea de-a dreapta sa. SADOVEANU, O. I, 34. A-i cânta (cuiva) cucul la (sau în) dreapta = a-i merge (cuiva) bine; a avea noroc. Cuculeţ cu pana sură ... Cântă-n dreapta mea cu foc Să am parte de noroc. ŞEZ. I, 140, cf. zanne, P. I, 447. A face (sau a apuca, a o lua) la dreapta = a coti, a se îndrepta către partea dreaptă a unui drum, în direcţia mâinii drepte (B 1). Uncheşul Haralambie... a ieşit cu tot tarhatul său pe poartă, apucând drumul spre dreapta. sadoveanu, o. xvh, 570, cf. dl. A ţine dreapta v. ţ i n e (I 5). A trage pe dreapta v. t r a g e (19). (Şi) în dreapta şi în stânga sau (şi) în stânga şi în dreapta = în ambele părţi; în toate părţile; pretutindeni; oriunde. Omoria pre vrăjmaşi şi în dreapta şi în stânga. antim, O. 309. Şi în dreapta şi în stânga dobora trupuri mereu. PANN, E. IV, 59/21. Făcându-mi loc printre dame ... cotind uniforme în dreapta şi în stânga ... am alergat la celălalt capăt al galeriei. NEGRUZZI, s. I, 38. Locuitorii ţerani se mişcau în dreapta şi-n stânga. PELIMON, I. 7/3. Nu ştiu decât să facă plecăciuni în dreapta şi în stânga. MAIORESCU, D. V, 49. Muncea în dreapta şi în stânga. CREANGĂ, O. 140. Sărută mâini în dreapta şi în stânga pentru mine. CARAGIALE, O. VII, 524. Am văzut... un tănăr nalt... salutând solemn în dreapta şi în stânga. VLAHUŢĂ, s. A. II, 377. Ursul tăia în dreapta şi-n stânga şi răteza la copaci cum ar fi dat la pământ spice de grâu. SĂM. v, 129, cf. pamfile, J. II, 390. Deşi vorbea în dreapta şi în stânga, începu să fie neliniştită. AGÎRBICEANU, S. 22. Dădu bacşişuri în dreapta şi în stânga. EFTIMIU, N. 21. Surâdeau graţios în dreapta, în stânga. BRĂESCU, A. 40. Boierul... dădea porunci în dreapta şi în stânga. COCEA, S. I, 10. Se uita prelung în dreapta şi în stânga. MOROIANU, S. 25. Ce palme ar trage el în dreapta şi în stânga ...! ARGHEZI, C. J. 18. Căţelandrul... tresărea mereu cu nasul peste tot, în dreapta şi în stânga. PREDA, I. 265. Mi s-a întâmplat să aud şi să văd în stânga şi-n dreapta. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 4. în, din (sau, învechit, în a, de) dreapta şi în, din (sau, învechit, în a, de) stânga = din ambele părţi; din toate părţile; de pretutindeni; de oriunde. Ei cerşură în a dereapta şi în a stânga scaune să şază. CORESI, ev. 89. Au fost în livadie şi au cules de dreapta şi de stânga florile ceale mai frumoase. FULEA, B. 74/8. Ai aflat, în dreapta şi în stânga, amănunte cu privire la femeia aceasta. PAS, Z. I, 80. Mi s-a şoptit din dreapta şi din stânga că noaptea fusese mare tărăboi. DEMETRIUS, A. 113. (învechit, rar) (Nici) în dreapta, nici în stânga = nicăieri. Să nu vă abateţi în direapta, nice în stânga. BIBLIA (1688), 130]/25. -v* Compus: Hora-n dreapta = numele unui joc popular nedefinit mai îndeaproape. Cf. sevastos,n. 281,hxd44. 3. S. f. sg. art. Orientare politică prin care se susţine libertatea individului în materie de economie şi care protejează proprietatea. Viitorul este al dreptei. STANCU, r. a. v, 327. Iată-te făcând elogiul unui deşănţat ideolog al dreptei. BARBU, 1.1,253, cf. M. D. enc. <> L o c. a d j. De dreapta = (despre grupări politice, despre persoane sau despre acţiunile, manifestările etc. acestora) care promovează, care susţine tradiţionalismul; conservator. M-a întrebat de la început dacă avea să fie o revistă de stânga sau de dreapta. VLASIU, D. 78. Gânditorul oficial al partidelor de dreapta. BENIUC, M. C. I, 313. C. Adv. (Urmat de determinări locale, temporale sau modale) Tocmai (2), exact (într-un anumit loc, timp sau mod); chiar. Apucasă o piatră mare în mână Şi dirept la frunte te măsurară. BUDAI-DELEANU, T. V. 150. Fu lovit înfrunte drept d-asupra marginiipălăriii sale. CR (1832), 1772/15. Soarele bate drept în creştet. DRĂGHICI, R. 49/18. Vârful săbiei îşi pune Drept în inimă. BĂRAC, A. E. 33719. Buzduganul armaşului, lovindu-l drept înfrunte, îl oborî la pământ. NEGRUZZI, S. I, 152. Drept în creştet o sărută pe-al ei păr de aur moale. EMINESCU, O. I, 84. Lumânarea îmi dă drept în ochi. CARAGIALE, o. I, 76. [Porumbelul] veni de se puse drept pe capul băiatului. ISPIRESCU, L. 276. Eram drept pe la mijloc, mille, v. p. 217. Plumbul a mers drept în crinul Pus pe albul piept al laşei. COŞBUC, P. I, 62. Duse cârligul până asupra capului cu amândouă mâinile şi... îl chiti drept în mijlocul ţestei. CHIRIŢESCU, GR. 56. Ajunge şi la măsuţă, drept deasupra ceaslovului, gârleanu, l. 21. Lumina lămpii atârnată de grindă îi cădea drept în creştet. REBREANU, I. 277. Fumul acesta... se întorcea înapoi, mergând drept în ochii obosiţi ai doamnei. IBRĂILEANU, A. 118. Drept în cap o să le sară. BRĂESCU, O. A. I, 251. Se închisese într-un vechi cuptor de făcut pâine, aşezat drept în mijlocul curţii. COCEA, S. I, 212. L-a pocnit cu cizma drept în rărunchi. POPA, V. 182. Trandafirul ... drept la piept ţi-l pui. VOICULESCU, POEZII, II, 146. Atunci a dat cu amândouă picioarele în doi, tot drept în dinţi. ARGHEZI, S. XI, 28. Avea de mers cu soarele drept în creştet. CAMIL PETRESCU, O. II, 584. Şi picurii ploii nimereau drept în mucul abia aprins, camilar, n. i, 211. Crucea stă atârnată drept la mijloc, demetrius, A. 34. Cârligul [macaralei]... coborî încet drept în mâna lui. TUDORAN, P. 144. O plesni pe fată drept în obraz. PREDA, m. 497. Un arbore să-mi răsădiţi pe mâni Drept în mijlocul pieptului să-l puneţi cu rădăcinile. ISANOS, Ţ. L. 47. Mareş îi trânti un pumn drept în obraz. BARBU, Ş. N. 52. Calul să se potrivească Drept în gât să te trântească. PĂSCULESCU, L. P. 160. Mâna bine-şi încorda, ... Drept la ochi că mi-l lovea. BALADE, li, 71. Calul să se schilăvească, Drept în cap să te-ntrântească. FOLC. TRANSILV. II, 53. Mergi pă cărare lină Şi dai drept în tină, se zice despre omul beat. zanne, p. i, 11112 DREPT, DREAPTĂ - 1461 - DREPT, DREAPTĂ 295. <> E x p r. (învechit, rar) Drept dragul să ... = ţi-e mai mare dragul să... Căsuţele vesele s-au ridicat pe unde erau bordeie triste şi afumate, drept dragul să le priveşti cum strălucesc în bătaia soarelui. VLAHUŢĂ, CL. 25. D. S. n. 1. Totalitatea regulilor şi a normelor juridice care dirijează relaţiile sociale dintr-un stat; (învechit) drit (2). Ştiinţele matematice şi a drepturilor dară mai cu seamă istoriea. RUS, I. I, 153/13. Dreptul modem inaugurat în locul celui vechi. CONV. LIT. n, 40, cf. EMINESCU, P. L. 106. Numai că dreptul e treaba celor mai mari în putere. SLAVICI, O. I, 54. Dar una este dreptul şi alta este folosul întrebuinţării [lui]. CONV. LIT. XX, 6. Instituţiile clasice ale dreptului ... religiei. CL 1973, 172, cf. DER, D. FIL. <> Drept civil v. c i v i 1. Drept internaţional v. internaţional. Drept penal v. penal2. 2. Ştiinţă sau disciplină care studiază dreptul (D 1); (învechit) drit (3). Intr-acesta chip loghica în drăpt îl învăţa. CANTEMIR, 1.1.1, 103. Vor începe a se ivi doctori în filosofie, teologie şi drepturi. HELIADE, o. II, 241. In aceste clase se vor învăţa ... filosofia, matematica, ... dreptul natural. DACIA LIT. 188/8. Ar fi fost mult mai bine ... să fi învăţat dreptul. GHICA, C. E. I, 53. Candiano ... face studii de drept, maiorescu, D. I, 9. Şi-a susţinut cu succes teza de licenţă în drept. CARAGIALE, O. I, 248. După ce-a trecut examenul de bacalaureat, s-a înscris la drept. VLAHUŢĂ, S. A. m, 25. L-a pus să studieze dreptul. MILLE, v. P. 136. Săracă e literatura chestiunei române în studii de domeniul filosofiei dreptului şi al sociologiei. SĂM. n, 94. Profesor la viitoarea şcoală de drept din Bucureşti. IORGA, C. I. I, 217. Negreşit învăţătura dreptului ... e plină de înţeles. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 44. Ion Florea studia drepturile. AGÎRBICEANU, L. T. 68. A stat vreo patru ani la Paris să facă dreptul. BUJOR, S. 158. S-a înscris în aceeaşi toamnă la drept şi s-a aşternut pe carte. REBREANU, P. S. 62. Citea toată ziua ... tratate de drept şi medicină. CAMIL PETRESCU, P. 295. Ştiinţa dreptului nu se conduce după romane, copile! C. PETRESCU, C. V. 94. Mai erau înscrişi la drept şi la filosofie la Cluj şi alţi vreo treizeci de tineri. MOROIANU, S. 119. Sunteţi doctor în drept? ARGHEZI, C. J. 189. Al treilea [băiat] învaţă dreptul. STANCU, M. i. 214. Neavând chemare pentru preoţie (Vasile Aaron)... studiază dreptul. IST. LIT. ROM. II, 88. 3. (Adesea prin lărgirea sensului) Putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane, unei instituţii, unui stat etc. de a se bucura de anumite privilegii, de a întreprinde ceva, de a dispune de ceva sau de cineva, de a putea desfăşură o activitate, precum şi de a se abţine de la anumite acţiuni, sub protecţia legii; (învechit) dreptate (3); drit (1). Dreptului acestuia greale năcazuri şi nespuse strâmbătăţi i s-au făcut, cantemir, 1.1. II, 109. Nu umblă să caute drepturile sale prin obicinuitul drum de judecată, pravila (1788), 48/24. Să-l păgubească la drepturile lui. ib. 66/10. Legea aceasta da omului cale cu dreptu a face toate cătră ce e obligat. IORGOVICI, O. 89/2. Nice n-au spus că doară vrea să lipsească pe protopopi de drepturile şi cădinţele lor. MAIOR, I. B. 344/11. Numele său era mai iubit şi drepturile sale mai legiuite la arătare. CĂPĂŢINEANU, M. R. 121/3. Pravilile tuturora noroadelor hărăzesc părintelui de familie drepturi care îl fac stăpân în mica lui soţietate. MARCOVICI, D. 80/3. Ei ştiu ca să prelungească judecata ... pănă ce tu vei osteni şi-ţi vei lăsa dreptul tău. buznea, C. 85/2. Meritele lui Mircea celui Bătrân câştigară familiei sale un drept de recunoştinţă din partea ţării. F. aaron, i. I, 71/1. Voiu să depărtez pe frate-tău din dreptul ce merită. FM (1843), 272 /10. Drepturile omenimii din zi în zi capătă mai mare întindere. RUS, I. iii, 245/8. Afară de oraşe exercită drepturi politice numai boierii şi fiii de boieri. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 58. De acest sintiment este legat dreptul de a ave o naţie şi o patrie. IST. M. 11/16. Izgonirea din slujbă cu pierderea rangului şi cu interdicţia drepturilor cetăţeneşti. CONDICA O. 10/28. îţi vei căpăta dreptul tău pe deplin. PR. dram. 141. îngrijirea creşterii copiilor este un drept numai al mumei. negulici, E. I, 44/33. Ţinta acestui jurnal este a sprijini drepturile poporului român (a. 1848). în PLR I, 126. Aristocraţia transilvană ar fi trebuit să se bucure întreagă de drepturi egali. BARIŢIU, P. A. I, 8. Nu-mi păstrez niciun drept asupră-ţi. PÂCLEANU, I. II, 161/14. Moldavii au şi acest obiceiu ...a crede că un om însurat are drepturi în societate. NEGRUZZI, S. I, 73. Nu vom uita însă... istoriea şi vechile drepturi ale ţerei. PELIMON, I. 86/23. Cu puterea condeiului, să apărăm drepturile noastre (a. 1868). în PLR I, 293. E un început de reclamare a unui drept din vechime. MAIORESCU, D. v, 294. Nu-i rămase nici măcar dreptul de a spera. GANE, N. I, 16. Datorii şi drepturi pentru toţi deopotrivă. CREANGĂ, A. 163. Nu-l slăbiţi până nu dă satisfacere sfintelor mele drepturi, caragiale, o. vii, 427. Mai câştiga şi dreptul de a-şi pune masa şi coşurile la capul podului. SLAVICI, O. n, 6. Să-i aducă pe fata lui Verdeş împăratu, dacă vrea să scape de ... călcător de drepturile altuia, ispirescu, L. 43. [Uita] de drepturile şi datoriile cetăţeneşti. MACEDONSKI, o. III, 12. Crezi că e o soartă fericită şi măreaţă De-a lăsa acestor oameni dreptul să te umilească! VLAHUŢĂ, S. A. I, 79. A scris despre drepturile copilului natural. MILLE, V. P. 128. [Dido] drepturi împarte şi legi. COŞBUC, AE. 23. Ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligaţiuni. HAMANGIU, C. C. 439. El unia în sine drepturile amânduror ramurilor domneşti. IORGA, C. 1.1, 15. Căci bat cincizeci de mii de piepturi, Şi-n ele inimi româneşti Cari strigă: Libertate! Drepturi Pe plaiurile strămoşeşti! IOSIF, V. 105. Să nu-mi bagi în vină că întru în drepturile dumitale. AGÎRBICEANU, S. 258. Se aduse... grea ştirbire dreptului lor excluziv de a ţinea moară. PĂCALĂ, M. R. 53. Noi să mergem şi să ţinem la dreptu nostru. BUJOR, S. 73. Ii sărută mâna, fără a uita să i-o strângă puţin, ca omul cu drepturi câştigate. REBREANU, I. 142. Drepturile acestea deveniseră imprescriptibile. IBRĂILEANU, A. 55. Suntem una, cu legi, drepturi şi îndatoriri la fel. C. PETRESCU, S. 234. Dreptul şi interesele păcii sunt invocate, pe cât se pare, cu egală forţă. TITULESCU, D. 275. Fiecare se vedea lovit în drepturile sale. EFTIMIU, N. 88. Apără ... drepturile oamenilor. BRĂESCU, O. A. 1,65. Stabilirea drepturilor la cei zece mii de lei. popa, V. 207. Văd că am ajuns să apăr drepturile unui stăpân. VISSARION, B. 126. Dreptul de a lua lemne. DS. Copiii lor n-au alt drept decât să moştenească robia. SADOVEANU, O. XX, 191. Drepturile lor vor dăinui mai departe, moroianu, S. 123. Şi fiica lui are un drept la viaţă, proclamai. MIHĂESCU, D. A. 180. Dreptul scris ... îngrădeşte într-o măsură oarecare arbitrarul boerilor. OŢETEA, T. V. 35. Locţiitorul s-ar fi dus într-acolo, să-şi revendice niscaiva drepturi istorice. ARGHEZI, B. 31. Acolo e dreptul lui atâta vreme cât el e diacon. CĂLINESCU, I. C. 113. Fiinţa omenească avea o serie de drepturi imprescriptibile, care ţineau de însuşirea sa de om. RALEA, S. T. in, 33. Noi suntem tot aci, neînvinşi ... tari pe direptul nostru câştigat prin vitejia şi credinţa noastră. CAMIL PETRESCU, B. 187. Dreptul omului de a se ridica spre lumină. BENIUC, M. C. I, 331. Era dreptul ei să ştie adevărul. DEMETRIUS, A. 229. l-ai cerut dreptul tău? TUDORAN, P. 121. Faptul că uşa era încuiată nu le spunea lor nimic despre dreptul oricărei fiinţe umane de a-şi avea un refugiu, preda, i. 193. [învăţământul secundai'] deschidea drumul spre universitate, adică spre dobândirea diplomelor şi, prin ele, spre exercitarea tuturor drepturilor, varlaam -SADOVEANU, 360. Drepturile şi datoriile omului faţă% de societate sunt dirijate de legi nescrise. IST. LIT. ROM. I, 81. Radu ... i-a încredinţat noului episcop dreptul de judecată. STOICESCU, S. D. 104. Noua legiuire nu a mai ţinut seama de aşa-zisele drepturi izvorâte din hrisoave. G. BARBU, A. V. 238. Dar cu ce drepturi intraţi dumneavoastră în casa noastră? FOLC. TRANSILV. I, 434. O (Adjectival) Cu ajutor turcesc veni să-şi facă drepte pretenţiile sale pentru stăpânire. F. aaron, I. 84/18. ■<> L o c. a d j. şi adv. De (sau, învechit, din) drept = (care este) în temeiul legii; legitim; firesc. Ceia ce agonisesc din dirept. varlaam, c. 289. întâi pre sine de drept, apoi pre altul de strâmb giudecă. cantemir, I. I. I, 43. Din drept imaşul... li s-au lăsat dintru în vechime (a. 1816). uricariul, u, 22/10. Sumele nereclamate până la termenul fatal trec de drept la fondurile societăţilor respective. CARAGIALE, O. I, 156. Ea aparţinea 11112 DREPT, DREAPTĂ - 1462 - DREPT, DREAPTĂ de drept altuia, ibrăileanu, a. 54. Vei ajunge totuşi, acolo unde se cuvine de drept s-ajungi, camil petrescu, t. I, 121. Epitetele eminesciene apar... ca şi cum ele ar aparţine de drept aceluiaşi plan. VIANU, A. p. 104. S-ar fi socotit diacon de drept până la judecarea cea recunoscută ca legală. CĂLINESCU, I. c. 120. Moştenirea în cazul casei şi locului trecea de drept celui care o folosea, preda, M. 52. în drept (sau în dreptul) = a)l o c. adj. şi a d v. (care este) împuternicit prin lege; p. e x t. îndreptăţit, justificat. Cel atacat este în drept a-şi cere prin comandă, dupe orândueală satisfacţie, pentru atacul ce i s-ar fi adus. CONDICA O. 18/7. Societatea ... este în drept de a-şi înmulţi după împrejurări numărul membrilor sei actuali. CONV. LIT. I, 198. In toate aceste cazuri va fi în dreptul său literar incontestabil. MAIORESCU, CRITICE, 422. Pretinde că este în dreptul său. caragiale, O. I, 190. înainte de sosirea celor în drept, căuta să puie mâna pe giuvaeruri. MILLE, V. P. 129. Se credeau în drept să ia fiecare ce-i place, rebreanu, R. II, 211. Dacă nu se discută la Londra chestia reparaţiilor în drept, să accept planul, enunţând rezervele noastre. TITULESCU, D. 139. Fiecare se crede în drept să întindă mâna spre bunul altuia. COCEA, s. I, 28. Eu nu-s în drept să giudec. POPA, V. 88. De ce nu le-ai spus celui în drept? C. PETRESCU, A. R. 20. Să se intervină la forurile în drept. M 1975, nr. 1,5. Numai el e în drept a primi sufletele. ŞEZ. îl, 160; b) 1 o c. a d v. pe bază legală. Prin instaurarea sa, în fapt dacă nu în drept, procedura în materie de minorităţi este declanşată. TITULESCU, D. 281. L o c. a d v. (învechit) Cu dreptul = în mod legitim, justificat. Printr-acea dat-am cartea dumniţi] meale lui Ionăşcel ...cu hălăşteul şi cu moara în sat şi în ţarină şi tot locul ce se va aleage cu diriptul (a. 1627). DRH A XIX, 377. Nu iaste cu dreptul, nici să cade împăraţilor să facă vreo treabă păn’ nu face cercare să ştie cu adevărat. POV. ŢĂR. 82719. Satele acelea cu dreptul şi după lege se ţin de magistrul Ugrin. ŞINCAI, HR. I, 288/32. Prin judecată alegând ceea ce va fi cu dreptul să-i plătească (a. 1822). doc. EC. 257. Fără drept = nejustificat; nelegal. Inchipuieşte-ţi că unul răpeşte fără drept altuia ... zece pogoane de pământ, brătescu-voineşti, p. 45. Drept aceea v. aceea. <> E x p r. A avea dreptul (sau drept) de a ..., ori să..., sau de, la (ceva) = a putea, a avea voie (în temeiul legii) să întreprindă ceva; a se bucura de un privilegiu (legal); a fi îndreptăţit. După leagea aceasta au dirept a stăpâni pământuri de acest fealiu. FUND. 17/3. Monarhiile despotice sânt acelea unde domnitoriul are drept a despune nu numai despre toate trebile publice a statului; dară şi despre viaţa ... şi averile poporului. RUS, 1.1, 73/1. Cuiu i-al meu, şi am drept de-a pune în el ce-oi vrea. alecsandri, t. i, 322. Niciuna din puteri nu avea dreptul să intervie singură în contra noastră. MAIORESCU, D. I, 11. Veţi crede c-aveţi dreptul şi voi ca să trăiţi. EMINESCU, O. I, 59. Ai dreptul să dormi trei sute de ani d-aici ’ncolo. caragiale, o. II, 243. Toţi au dreptul câteodată să se piardă-n aiurări. COŞBUC, F. 129. Fiecare om... are dreptul să-şi aibă părerile lui. AGÎRBICEANU, A. 338. Omul care a suferit cât am suferit eu are dreptul să se ferească şi de umbra lui. REBREANU, P. S. 148. O femeie are dreptul să tacă asupra vieţii ei intime. IBRĂILEANU, A. 33. Fiecare are drept de a lucra şi de-a vorbi. SEVERIN, s. 29. Avea dreptul să spere. C. PETRESCU, S. 113. Aveau şi ei dreptul la cinci sute de dolari pe an. EFTIMIU, N. 14. Acei cari se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt. CAMIL PETRESCU, U. N. 20. Am dreptul să nu mă împac cu principiul forţei în călăuzirea destinelor omenirii. SADOVEANU, O. XX, 8. Simte ...că orice om străin o să aibă dreptul să se amestece în sufletul lui. arghezi, C. J. 106. Are dreptul de a convoca în faţa sa pe agresor, ralea, O. 50. Ea nu are dreptul să-l moştenească. STANCU, r. a. i, 176. N-are dreptul să omoare o fată. DEMETRIUS, A. 226. Avea dreptul să tragă încă un glonţ, tudoran, p. 18. Are dreptul să-şi păstreze pe lângă casă aşa: o vacă..., zece stupi. preda, d. 51. Ai dreptul la tristeţe, prietene, oricât, labiş, P. 276. Boierii mari aveau dreptul şi datoria de a-l ajuta pe domn la conducerea ţării, stoicescu, s. D. 52. (Cu parafrazarea expresiei) Supt cuvântul stăpânirea să înţăleg aşa persoane care sânt pusă preste alţii şi dirept au a da altora legi. OBRADOVICI, d. 7/7. Călugării deaderă plânsoare la judecătoriile ceale dinafară spre carea avea drept într-o treabă ca aceasta, maior, I. B. 218/9. Dintr-aceasta înţelegem autonomiea ţerei, dreptul ce ea l-a avut d-a face rezbel. PELIMON, I. 122/30. Şi-a luat aceste zile, drept avea, fireşte, la mult mai mult. flacăra, 1975, nr. 40, 19. A da drept(ul) sau drepturi ori a face drept (cuiva) = a acorda cuiva posibilitatea, a-i oferi condiţiile necesare favorabile pentru îndeplinirea unei acţiuni în mod legal sau legitim. S-au rugat... să li se poruncească ca tâlhăriile să le oprească şi acelora carii năzuescu la ei, să le facă drept, şincai, HR. II, 151/18. De-ar fi fost voinţa obştească ... n-ar fi dat unora drepturi şi altora numai datorii (a. 1848). în plr I, 122. Mă oblig a nu mai da drept de editură a acestor opere nimănui în România, caragiale, O. vn, 515. Acest gest ... mi se părea că-mi dă drepturi nouă, că o făcuse [pe Adela] puţin a mea. ibrăileanu, a. 86. Oglinda nu-mi da drept să-mi fac prea multe iluzii. C. PETRESCU, S. 119. Cine-ţi dă dumitale dreptul să afirmi lucrul acesta? EFTIMIU, N. 16. Banii câştigaţi îmi dau dreptul să fiu eu însămi. CAMIL PETRESCU, P. 295. Vasta cultură a colonelului lonescu îi dă dreptul la comandamentele ... superioare. BRĂESCU, V. 123. Caut ... o elită care să-ţi dea dreptul să te mândreşti. ARGHEZI, B. 17. Să-i dai totuşi interlocutorului dreptul de a se explica, flacăra, 1977, nr. 9, 7. A-şi lua (sau a-şi aroga) dreptul (de a face ceva) ori drepturi (asupra cuiva) = a se comporta, a acţiona ca şi când ar fi îndreptăţit, împuternicit legal; a pretinde privilegii pe care nu le are. Dar atunci de unde îşi aroagă dreptul de a impune opiniile? MAIORESCU, CRITICE, 125. Şi-a luat drepturi asupra mea. ibrăileanu, a. 45. (Cu parafrazarea expresiei) Ea îşi luase toate drepturile şi toată libertatea. VLAHUŢĂ, S. A. II, 30. Dintru început îşi luă asupră-şi drepturi de soţie şi de mamă. vinea, L. II, 306. Dreptul lui Dumnezeu! = într-adevăr, cu adevărat. Dreptul lui Dumnezeu, în asemenea caz... ruşinea va rămânea numai pe seama mea. ODOBESCU, S. m, 10. Se apropie de fată şi, dreptul lui Dumnezeu! nici că mai văzuse până atunci aşa frumuseţe. ISPIRESCU, L. 256. + Permisiune legală pentru efectuarea unei activităţi; autorizaţie. Voi a cumpăra de la Paganini dreptul de a imprima operile sale. FILIMON, O. D, 329. 4. (învechit şi regional) Dreptate (4). în ale lor nedomeriri ca să afle adevărul şi dreptul se supuse oarbei fatalităţi. SĂULESCU, HR. I, 244/11. Natura... pune în noi simtimentul dreptului şi al nedreptului. NEGULICI, E. II, 15/1. Şi-atunci să alege dreptul, De e a mea sau a ta. PANN, E. ii, 60/7. O putere care ... opune din afară binele şi dreptul. vianu, a. p. 165. <0* E x p r. A avea drept (sau dreptul) = a avea dreptate v. d r e p t a t e (4). In căt este despre sfada crailor Cazimir şi Matiaş pentru Ştefan V, Kure are drept, pentru că craii aceştia se sfădea între sine. ŞINCAI, HR. II, 61/34. Mânios a argumentirui ceva, nu e semn că cel ce adeverează are drept. ŢICHINDEAL, a. m. 13/14. Cunoscutul meu a avut drept. F (1870), 212. Toată lumea zice-aşa Că nu-i bună dragostea. Are dreptul ca să spună Că şi eu văd că nu-i bună. folc. transilv. ii, 258. A da drept (cuiva) = a face dreptate (cuiva). Ei m-au purtat pe la jandari, legat în funie... Jandarii tot lor le-au dat drept; la fel şi judecătorii, camilar, N. I, 226. (Regional) A scoate dreptul (cuiva) = a face dreptate (cuiva). Am un neam şi-o ţară-ntreagă Să le scoţ dreptul mă roagă. folc. transilv. ii, 285. 5. (Concretizat) Obiect, bun material, sumă de bani etc. cuvenite cuiva în mod legal, cinstit, în spiritul dreptăţii. Cineva ... poate să pornească jalobă şi să ceae dreptul său. pravila (1814), 9/18. Zestrea este dreptul fămeii, iară rodul al bărbatului. LEGIUIRE, 44/5. Nu să mai arată nimini să priimească de la Samuilă acea aramă şi să-i plătească dreptul său (a. 1817). DOC. EC. 177. Să le şi împlinească dreptul lor de la pârâţi până la un ban (a. 1825). ib. 359. Bucurându-se a nedreptăţi ...pe jăluitori de dreptul lor (a. 1867). URICARIUL, IV, 252/9. Cum să nu-ţi iei tu dreptul tău? EMINESCU, P. L. 18. Bine că aţi apucat a veni şi d-voastră, ca să fiţi de faţă, când ne-om lua dreptul. CREANGĂ, P. 159. Dă-mi dreptul meu, că mi s-a urât aci. ISPIRESCU, ap. CADE. Vrasăzică, el tot vra să ne mai ieie din dreptu nostru! Să nu ne lăsăm, oameni buni! BUJOR, S. 112. Trecuseră cinci luni fără ca vreun funcţionar să-şi mai fi putut primi 11112 DREPTA - 1463 - DREPTA drepturile. VLASIU, A. p. 425. Păpuşoiul... am învăţat a-l fura de pe ogoare şi-l măcinăm la moară, dând morarului dreptul său. SADOVEANU, O. IX, 402. La 29 ianfuarie] 1588 ... se arată că satul Liveni fusese „drept” domnesc. STOICESCU, S. D. 136. A reclamat că nu i s-au achitat drepturile băneşti. G. BARBU, A. v. 198. I se expediază ... drepturile sale de asigurat, flacăra, 1975, nr. 41, 5. Acuma să-mi dai dreptul ce mi se cuvine. SBIERA, p. 61. Am vinit să-m(ni) dai dreptu, Să ma rafuies(c) cu tini. VASILIU, c. 86. + (Adjectival; învechit; despre bunuri materiale, sume de bani etc.) Care aparţine sau se cuvine cuiva în temeiul legii. Au văndut a lui direaptă ocină şi moşie din sat (a. 1591). GCR I, 38/25. Să plătească numai vama cea dreaptă. PRAV. 46. Să le fie lor diriaptă ocină şi cumpărătură (a. 1660). bul. COM. ist. iv, 17. Ceale ce câştigă fiii cu ostenelele lor ... sânt dreapte ale lor. pravila (1814), 140/22. Dar sufletele aceste ce sunt drepte a iadului ...nu ştiu cum să le priimesc. NEGRUZZI, S. I, 93. Vii s-aduci patriei mele, ca o dreaptă răsplătire, Pace, glorie, putere...? alecsandri, O. 132. Cartea lui Zoroastru era proprietatea lui dreaptă. EMINESCU, p. L. 46. O para luată pe nedreptul îţi mănâncă o sută drepte. CREANGĂ, A. 76. (F i g.) Domnul mi-iaste ocină direaptă. dosoftei, PS. 44/1. ■<> (Prin lărgirea sensului) l-am dat Domnia Mea ...pe Ion Şchiopu, ţigan şi pefrate-său Florea, ţigan, ... să-i fie drepţi şerbi (a. 1775). URICARIUL, xxv, 146. + (învechit) Taxă. Ispravnicii judeţului ... să îndatoreze pă numiţii neguţători a plăti dreptul vămii (a. 1822). DOC. EC. 256. Fiece pelerin era dator să plătească un drept pentru intrarea în acest pământ. BOLINTINEANU, O. 297. E. Prep. 1. (Regional, exprimă deplasarea, străbaterea etc. în dreptul, în faţa, lângă un reper spaţial) Urieşii... văd, trecând în sbor, drept soare, [pe] Făt-Frumos cu Trestiana pe un cal sprinten sburător. ALECSANDRI, POEZII, 239. S-au arătat cei trei oameni călări. Au oprit drept han, fără să descalece. SADOVEANU, O. X, 601. «v-(Exprimă substituirea sau folosirea unui element în locul altuia) Acel sicriu slujeşte drept corlată cailor. SADOVEANU, O. xm, 699. Drept uşă avea o strungă îngustă, camilar, N. I, 360. 2. (Exprimă învestirea cu o anumită calitate) Nu pot să vă primesc drept judecător, camil petrescu, T. iii, 403. (în construcţii interogative) Drept cine mă iei oare? macedonski, O. II, 2. (Exprimă scopul unei acţiuni) Drept cercare, hai, fă-te tu cerşitor la capătul ist de pod. CREANGĂ, P. 298. Acum Busuioc era pornit s-o facă drept spăşire. slavici, O. I, 270. <> (învechit, exprimă echivalarea în cadrul unui schimb) Această moşii o-mu vândut jupanuluii Hrizii marile logofăt, a nostră parte de ocină de Băleni, diriptu 100 de galbini şi o cal (a. 1626). DRH B XXI, 252. 3. (în legătură cu construcţiile drept care sau, învechit, drept aceea ori drept ce, exprimă urmarea sau concluzia unei acţiuni, a unei situaţii etc.) Să nu vă temeţi că(ţi) ce aţi pestit şi diript aceaia să nu vă mâhniţi că iubitor şi cinstitoriu iaste Dumnedzeu că e dulce şi milostiv. COD. tod. 193. Diripta aceia ca să hie el volnic a ţinea acel loc cu tot venitul (a. 1620). dir AIV, 498. Dirip ce acesta slăbeaşte inemile viteajilor şi-i blăzneaşte de la-nchisoare unde şeade nestrigând pace, ce mai vârtos turburând, dosoftei, V. s. noiembrie, 104v/7. Omul neînvăţat e ca un copac neîngrijit ... Drept aceea, învăţătorul este pentru un tânăr aceea ce este şi grădinarul pentru pom. NEGRUZZI, s. I, 8. Duducuţă, să-mi sară ochişorii dacă se află alt om mai fericit decât supusă sluga matale, drept care hai să fugim împreună. ALECSANDRI, T. I, 55. Drept care ... ceti colonelul mai departe, numitul se face vinovat de automutilare. CAMILAR, N. 1,348. - Pl.: (adj.) drepţi, -te, (s. n.) drepturi. - Şi: (învechit şi regional) derept, -eâptă, dirept, -eâptă, diriept, -eâptă adj., s. n., (învechit) diript, -ă, (învechit, rar) derempt, -eâmptă adj. - Lat. directus, -a, -um (cu unele sensuri după fr. droit). DREPT vb. I. = îndrepta. I. (învechit) 1. T r a n z. A face să devină drept (A I 3), a îndrepta. Să derepteze hotarele şi să lipească cumpărăturile, hotară lângă hotară, cum e legea şi obiceiul (a. 1635). ap. panaitescu, O. Ţ. 241. <> T r a n z. şi refl. F i g. Prentru ce a derepta giunrele calea sa? PSALT. HUR.2 188. Ei împiedecaţi fură şi căzură, noi sculămu-ne şi dereptămu-ne. CORESI, PS. SL.-ROM. 32715. Nu iaste destul numai să ne sculăm, sau să ne dereptăm den căzătură (ce se zice, den păcate), ce şi toate lucrurile lu Dumnezeu cealea bunele să lucrăm. CORESI, EV. 62. 2. T r a n z. A aduce în stare bună, a transforma din rău în bine, a îmbunătăţi. Au început a-şi tocmi şi a-şi drepta ţara. mag. ist. 35/8, în daii/i, 640. 4 T r a n z. şi r e f 1. A (se) însănătoşi. Că cine nu se dereptează den boală, nici se pocăiaşte, nici se înţelepţeaşte în leagea şi învăţătura lu Dumnezeu şi în cearta lui, mai iute şi mai mare amar şi chinu-i vine lui. CORESI, EV. 149. Nu numai trupul feciorului dereptă Hristos, ce şi sufletul sutaşului mai spre multă credinţă ... aduse-l. id. ib. 231. 3. T r a n z. şi refl. A-şi corecta sau a face să-şi corecteze greşelile, purtările etc. Dumnezeu den credinţe dereptează păgânii. CORESI, T. EV. 61. Iară voi încă vă nevoiţi, că noao ne se cuvine neîncetat să vă spunem şi să vă învăţăm, până doară vă veţi derepta şi vă veţi face buni. id. EV. 113. De-aciia [Avgust Chesar] se dereptă, de foarte socotiia şi nu munciia pre nime. MOXA2, 125. Den credinţă dereptează Dumnezău pre păgâni. N. test. (1648), 25376. (A b s o 1.) Greşim cu părinţii noştri, fără-legiuim, nu dereptăm. CORESI, PS. SL.-ROM. 20771. <> (Prin analogie). Tuturor creştinilor nu ... le e dată de nevoie să-ş derepteaze poticneala păcatelor. CORESI, EV. 25. Iară grăiaşte de muiarea ceaea buna, că easte cununa bărbatului ei şi-i derepteadză casa lui. C. POP.21, 124. 4. R e f 1. A se salva (2), a se mântui (2). Vedeţi amu că de lucru derepteadză-se omul, e nu de credinţă singură. COD. vor.2 349. Şi noi creadem în Isus Hristos, ca să ne dereptăm pren credinţa lu Isus Hristos, nu de lucrul legiei. CORESI, L. 394/19. Den lucrul leg iei nu să dereptează nece un trup înaintea Lui, că pren leage-i cunoaşterea păcatului. N. TEST. (1648), 20976. 5. R e f 1. A se preamări (1), a se lăuda. Grăiaşte amu cu această pildă Domnul cătră toţi carei-ş dereptează sineş şi ocărăsc pre ceia ce greşăsc. CORESI, EV. 32. II. T r a n z. (învechit şi regional; complementul indică oameni, animale, vehicule etc.; adesea f i g.) A face să meargă într-o anumită direcţie; a arăta drumul drept; a îndruma, a călăuzi, a orienta (2). Cuvântul lu Dumnezeu ... pre noi dojeneaşte şi ceartă şi apoi ne dereptează pre cale bună. CORESI, T. EV. 180. Adecă corabiia: cât fiind şi de iute vântul, o adăpostim, întorcându-se cu mică cârmiţă; cum va vrea să o pornească, dereptează-o. id. L. 151/1. Nu ştiu ziua întru carea direptează Domnul pre îngerul cu mine. biblia (1688), 176V2. Oile, toamna, la Sânta Mărie, le dreptăm la ţară. GRAIUL, II, 102, cf. lexic REG. ii, 59. *0 Refl. Şi toţi oamenii auziră şi vameşii dereptară-se de Dumnezeu, botezară-se cu botejunea lu Ioan. coresi, TETR. 110. Căzu Hristos întru moarte, e noi ne sculăm şi ne dereptăm învierei lui. id. EV. 518. ❖ E x p r. A drepta picioarele (sau paşii, calea) = a face pe cineva să meargă într-o anumită direcţie. Ne nevoim ... picioarele a le derepta spre calea de pace şi spre săvârşirea dumnezeieştiei învăţătură a lu Hristos. CORESI, EV. 128. Să să arate celora ce era întru întunearecu şi în umbra morţii puşi, să derepteaz.e picioarele noastre în calea de pace. N. TEST. (1648), 6779. însuşi Dumnezău şi Tatăl nostru şi Domnul nostru I[su]s H[risto]s să derepteaze calea noastră cătră voi. ib. 274733. Doamne I[su]s[e] H[ristoa]s[e], Dumnădzăul mieu, mulţămescu-ţ că pusăşi pre stânca răbdării picioarele meale şi dereptaşi paşii miei. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 169723. + T r a n z. (Complementul indică activităţi umane) A desfăşura; a conduce. Dănţuiesc sau dereptez dansul. M ARD arie, L. 165/26. Vai de mine, multe ştiu, Mă nir une le mai ţâu; Da le ţâu într-o lăduie, To'derept câte-o drăcie, şandru - BRÎnzeu, jina, 205. (F i g.) De-ciia însuş împărat Costantin, ce era tinerel de 7 ani, de nu putea derepta cârma de domnie. MOXA2, 188. + (învechit) 11113 DREPTACI - 1464- DREPTAŞ Tranz. şi refl.A (se) adresa, a (se) îndrepta. Vocativul arată persoana sau lucrul personificat, căruia se direptează vorba. codru-drăguşanu, R. 3/13. + T r a n z. (Regional) A alunga. L-o dereptat în lume (Sibiel - Sălişte). lexic REG. ii, 59. - Prez. ind.: dreptez şi (regional) derept. - Şi: dereptă, direptâ vb. I. - De la drept. DREPTÂCI, -CE adj., s. m. şi f. (în opoziţie cu stângaci II) (Persoană) care se foloseşte, care se serveşte mai bine de mâna dreaptă decât de cea stângă; (rar) dreptaş (1). Cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., BUL. FIL. vn-vm, 245. Emisferul major este emisferul stâng (la cei mai mulţi, la dreptaci; la stângaci, invers). ABC SĂN. 324, cf. DEX. Totul pare construit pentru utilizarea exclusivă de către dreptaci. RL 2006, nr. 4 999. - PL: dreptaci, -ce. - Drept + suf. -aci. DREPTAR s. n., s. m. I. S. n. 1. Riglă, scândură sau echer cu muchiile perfect drepte (utilizat în construcţii, în dulgherie etc.) pentru trasarea sau pentru verificarea suprafeţelor plane ori pentru nivelarea unui material în stare plastică; colţar, (regional) ghiunie. Meşterii... când lucrează lemne sau pietre ... puind acel dreptariu, le tocmesc şi le netezesc, prav. GOV., ap. cade. Şi săpătura bordeiaşului nu era cu dereptariul săpată, ce strâmbă şi sucită. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 10077, cf. lb. Cine a cugetat vreodată a-i însuti [meşterului] ciocanul, a-i înmulţi şi perfecţiona pila, a-i însuti şi înmii fusul, a-i dirige linia şi ghiuneea, a-i regula dreptarul, a-i îmdrepta cumpăna? heliade, o2, m, 76, cf. polizu, pontbriant,d., barcianu, v. Manole cel oacheş şi bărbos de la Hurez ... ţinând într-o mână dreptarul zidarilor ... iar în cealaltă păpuşa de sfoară pentru măsurătoare. ODOBESCU, S. II, 513, cf. ŞĂINEANU. Colţarul numit încă şi colţarul drept, ghiunie sau dreptar slujeşte la însemnarea cu plaivazul a unghiurilor drepte. PAMFILE, I. C. 117. Dreptarele au lungimea de 30, 50 sau 100 cm şi se confecţionează din lemn de păr, de fag ...,de paltin sau de pin. LTR . Pentru a evita deformaţiile, unele dreptare sunt găurite transversal, la distanţe egale pe toată lungimea lor. ib., cf. DL, M. D. ENC., DEX, ALRM Il/l h 346/872, NALR - OIV h 827. F i g. Şi cu dereptariul va socoti Domnul, De-a certa cu lege vina a tot omul. DOSOFTEI, PS.2 11711. Şi-i era hotarul şi dereptariul de nu ieşiia din chilie până nu cetiia psăltirea toată. id. v. s. noiembrie 110720. Scriitorii şi nu gramaticii sunt singurii autorisaţi a-şi croi dreptarul pentru inovaţiunile de introdus în limbă. ODOBESCU, S. II, 349, cf. ŞĂINEANU. [Să se organizeze] misiuni lexicografice pentru compunerea unui dicţionar cât se poate mai complet... aşa încât să poată fi dreptarul limbei. ap. densusianu, L. 314. + (Prin analogie; învechit) Conducere; îndrumare. Şi luă asupra-ş dvorba şi direptariul tuturor călugărilor ce să strânsără acolo, carii era 190. DOSOFTEI, v. s. martie 50727. + (Regional) Mistrie (1) utilizată pentru a netezi tencuiala (Coverca - Vatra Domei). Cf. A v 14. 2. (Regional) Şurub mare de lemn la roata morii, utilizat pentru a regla viteza de măcinare. Nu putem lăsa neamintite ... recvizitele de care se slujeşte morarul în industria morăritului ...: lopata ...,făcăleţul, ... dereptariul. PĂCALĂ, M. R. 468. Morarul mai strânge ori dă drumul dreptarului. LUNGIANU, ap. CADE. 3. (Regional) Schimbător (III 2) (Galicea Mare - Băileşti). Cf. nalr - o iv h 642/974. 4. (Regional) Fuscel (la scară) (Măceşu de Jos -Bechet). Cf. ALRH/IMN 135, 3 889/872. II. S. m. (Rar) Persoană care are drepturi politice. Şapte delegaţi ai comunităţii, numai persoane cu greutate şi prestanţă, toţi negustori şi aproape toţi dreptari, adică cetăţeni cu cuvânt în politică şi drept la vot căpătat în 77, aşteptau muţi ... sfârşitul întrevederii. GALAN, Z. R. 135. - PL: (I) dreptare, (II) dreptari. - Şi: (învechit) dreptâriu, dereptâr, dereptâriu, direptâriu s. n. - Drept + suf. -ar. DREPTÂRE s. f. (învechit) Acţiunea de a (s e) drepta şi rezultatul ei. I.1. îndreptare, îmbunătăţire, corectare. Cf. d r e p t a (13). Cartea ce se cheamă Evanghelie ... spre învăţătură creştinilor oameni cătră dereptarea sufletului şi trupului. CORESI, EV. 1. Iară spre cădeare amu necrezuţilor lui zace Domnul, iară spre sculare şi spre dereptare credincioşilor, id. ib. 518, cf. mardarie, l. 285/9, heliade, PARALELISM, II, 90. 2. Salvare (1), mântuire (2). Cf. drepta (14). Ori dereptare, ori osândă. CORESI, EV. 37. Să blagodărim Domnului cel ce grijaşte de viaţa noastră şi de rădicare şi caută de pururea de a noastră spăsenie şi dereptare. id. ib. 521 .Ce nu-i cumu-i greşala aşa şi darul, că vina ei dentru unul, întru osândire, iară mila, den multe greşale întru dereptare. N. test. (1648), 210733. + împlinire. Cu noi pre alţii spre dereptarea cuvântului şi vieţiei să-i dereptăm. CORESI, EV. 536. 3. îndrumare, călăuzire; învăţătură; poruncă (2), dreptate (3). Cf. drepta (II1). Dereptarea lui Dumnedzău dereaptă e, veseleaşte înrima; porâncita Domnului de departe luminreadză ochii. PSALT. HUR.2 101. Domnul... iaste lăsat toate dreptările dumnezeeşti să le îndrepteze şi pre oameni încă să-i tocmească cu înţelepciune. NEAGOE, ÎNV. 262/16. Fericit eşti, Doamne, şi mă-nvaţă Să-ţ ţâi dereptările-n dulceaţă. DOSOFTEI, PS.2 218714. Iveşte-ţ spre mine Svânta Faţă Şi spre dereptarea Ta mă-nvaţă. id. ib. 22678. Şi aceasta e direptare înainte întru Israil, preste rudenie şi preste schimbare să stea tot cuvântul, biblia (1688), 194!/4. 4. Mod de a proceda corect; dreptate (1). Patru bunătăţi ale sufletului. 1. Vitejiia. 2. înţelepciunea. 3. Dreptarea şi 4. Curăţeniia. antem, o. 377. + (Concretizat) Regulă (1), lege. Cf. mardarie, l. 144/17. Fericitul Elpidie,fiindu unul din sfatul senatului, credincios în tainele împărăteşti şi scriind dereptările pravilelor de giudeaţe, să cunoştea creştin, dosoftei, v. S. noiembrie 127734. II. (Fiz.; în sintagma) Linia direptării = linia verticală ce trece prin centrul de greutate al obiectelor. Linia direptării se cheamă aceea care trece prin ţentru greutăţii fieştecăruia trup prejmat, aşezată cătră faţa pământului sau cătră horizon. M. DRĂGHICI, F. I, 19v, ap. ursu, t. ş. 189. - PL. dreptări. - Şi. dereptare, direptare s. f. - V. drepta. DREPTAREPÎT, -Ă adj. (Entom.; învechit) Care face parte din ordinul ortopterelor. Insecte dereptarepite (orthoptera). mihali, c. 113, ap. ursu, t. ş. 248, cf. form. cuv. i, 178. - PL: dreptarepiţi, -te. - Şi: dereptarepit, -ă adj. - Drept + aripă + suf -it. DREPTARÎPĂ s. f. (Entom.; învechit) Ortopter. La împărţirea insectelor, luând în băgare de seamă forma din afară, iar mai ales aripile şi organele mâncărei, deosebim: ... Coleoptere seau gândaci... Ortoptere seau dreptaripe. stamati, M. 119/12, cf. ursu, T. ş. 248. - PL: dreptaripe. - Drept + aripă. DREPTÂRIU s.n. v. dreptar. DREPTÂŞ, -Ă adj., s. m. şi f. (Astăzi, rar) 1. Dreptaci. Cf. VALIAN, v., POLIZU, PONTBRIANT, D. Stângacii se luptă cu stângacii şi dreptaşii cu dreptaşii. ARGHEZI, în BUL. FIL. vil - vin, 244. 2. (Adept, partizan) al ideologiei de dreapta. Dreptaşii au adus pe Stroussberg care, printre concesiunile străine, luceşte ca soarele în mijlocul palidelor planete? EMINESCU, O. xi, 80, cf. bul. fil. vn-vm, 245. 11120 DREPTATE - 1465 - DREPTATE 3. Jurist, magistrat (3). Un tată, un frate, un soţ închis, prizonier al unui dreptaş interpret al unei acuzaţii. ARGHEZI, în bul. fel. vn-vin, 245. - PL: dreptaşi, -e. - Drept + suf. -aş. DREPTÂTE s. f. 1. însuşirea de a fi drept (A II 3), de a corespunde principiilor morale sau juridice; virtute (2), corectitudine, integritate morală, obiectivitate (2), (livresc) probitate. De jiu va fi mai multă dereptatea voastră, mai vârtos de a cărtularilor şi a fariseilor, nu aveţi a întră în împărăţiia ceriului. CORESl, EV. 17. Iară pentru mare dereptatea lui, nime nemica nu-i putea strica, numai acea boală ce-l dosădiia şi-ntru aceea se svârşi. MOXA2, 198. Lucrure bune de bună vestire ... înţelepciunea, mintea întreagă, direptatea. PARACLIS (1639), 251. Fariseii era aleşi dintr-alţi oameni pentru postul şi pentru direptatea ce avea, şi era cinstiţi şi lăudaţi de oameni buni. VARLAAM, c. 9, cf. prav. 254, MARDARIE, L. 206/19. Ale trupului 4 bunătăţ: bărbăţâia, înţălepciunea, direptatea, curăţâia. DOSOFTEI, V. s. decembrie 216724. La grec milă, sau omenie, sau dreptate, sau nevicleşug, niciunele de aceste nu sânt. NECULCE, L. 92. Acela iaste şi să numeiaşte varvar carele nici obiceaiu are, nici carte ştie, nici bărbăţie, nici direptate, nici miloserdie are. C. CANTACUZINO, CMI, 40. Dreptatea domnului să cunoştea că şi înaintea agăi la Bucureşti cu mic cu mare să rădicase, cu mare jalbă, măturisindu toţi că domnul iaste bun. R. GRECEANU, CM ii, 109, cf. LEX. MARS. 200. Anul cel bun nu-l face atâta mulţimea rodurilor, cât îl face dreptatea stăpânităriului. ANTIM, O. 87. Patru fapte bune ale Evangheliei: înţelepciunea, mintea întreagă, dreptatea, bărbăţia. SLOV. 25r/10, cf. LB. Virtuţile şi viţiurile ... îşi păstrează numele în limba strămoşască sau latină, cum: bunătate, răutate, dreptate, strâmbătate. HELIADE, PARALELISM, I, 41/17, cf. BUZNEA, F. 12/28. Eu nu am stăruit ca să să treacă şi această clauză în contract, puind temei pe dreptatea binecunoscută a stăpânirei (a. 1848). DOC. EC. 954. Lumea să făleşte că în mijlocul depravaţiei şi a decadenţii năravurilor publice au scăpat ... rămăşiţi de onor şi de dreptate. CALENDAR (1852), 74/3. Urmaşii lui [Traian], geloşi de aşa mărire, mai mult se gândiră a-şi face loruşi monumente, decât a consacra pe cele ce aminteau poporului neasemuita glorie şi dreptate a fericitului Traian. ODOBESCU, S. iii, 72, cf. POLIZU, COSTINESCU. Reîntoarcerea la acele calităţi ale strămoşilor, la vitejie, dreptate şi cuminţie, va fi începutul unei epoce de adevărată regenerare. EMINESCU, O. X, 283, cf. barcianu. Noroc că se mai găseşte, pe ici pe colea, câte un om de ispravă, care - prin dreptatea şi prin bunătatea lui - te face să nădăjduieşti ...o lume mai bună ca a de azi. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 132, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Tatăl tău nu cedează niciodată când e convins de dreptatea lui şi ... nu se pleacă decât înaintea lui Dumnezeu, rebreanu, R. ii, 15. Fără dreptate şi fără cinste nu se poate trăi pe lumea asta. SADOVEANU, O. IX, 402. Se vedea pe sine, uscată, egoistă, lipsită de generozitate, crezând că dreptatea şi cinstea pot să înlocuiască bunătatea şi dăruirea. DEMETRIUS, A. 315. Dreptatea are nună pe cinstea cea bună. zanne, P. vin, 731. ^ (Prin analogie) Şi poate să se închipuiască dereptatea împăratului de albini, cum tocmeaşte şi împarte toate lucrurele pre derept. C. POP.2l, 148. <> L o c. adj. (învechit şi populai') Cu dreptate = drept (A II1), corect; adevărat, veritabil (1). Pre cest ucinical mieu... l-am cunoscut ... curat şi întreg de minte, bun şi cu direptate şi îndelung răbdătoriu. dosoftei, v. s. noiembrie 155732. Poate că sub astă ţărnă este-o inimă-ngropată Care-avea în cursul vieţei fantazie înfocată, Suflet bun, cu direptate. asachi, s. L. i, 73. Eu sânt Dumnezeu, şi pot să-ţi dau orice-i cere de la Mine, pentru că şi tu eşti om cu dreptate şi darnic, creangă, P. 300, cf. barcianu, alexi, w. Nu putea pune pan Valerie ... nemţi să prindă ori să prade solul, - cunoscând noi prea bine pe pan Valerie ca un şleahtic cu credinţă şi dreptate. sadoveanu, o. X, 89. Era altfel lumea: mai cu frica lui Dumnezeu, mai milostivă şi mai cu dreptate, moroianu, s. 104. De-mi eşti maică cu dreptate Bagă mâna şi mă scoate, pop., ap. EMINESCU, O. vi, 265. Frunzuliţă trei granate, Sunt vornicel cu dreptate. ANT. LIT. POP. i, 55. <> E x p r. (învechit şi popular) A arăta dreptate = a acţiona în mod corect; a manifesta corectitudine, imparţialitate. Bogdan-Vodă ... tuturora arăta direptate, de să vedea că nimica nu s-au dipărtat de obiceaiul tătâne-său. URECHE, L. 181. Iară ţărâi, pro stimei, vrea să le arete milă şi dreptate şi vrea să le ţie departe. NECULCE, L. 197. A apăra drepturile jăluitorilor şi a le arăta grabnică dreptate în pricina lor (a. 1829). DOC. ec. 430. Vrei poate-n faptă să arăţi Dreptate şi tărie? EMINESCU, O. I, 178. împăratul zise că de când el este împărat, aşa pricină grea nu mai judecase. Hotărî dară ca toţi să cază în genunchi şi să roage pe Dumnezeu să le arate dreptatea lui. ispirescu, L. 278, cf. id. ib. 383. + (învechit, rar) Loialitate, devotament. Şi aceasta easte de multă dereptate ce au cătră împăratul şi cătră alalte soţii. c. pop.2 1, 152. 2. (învechit; în limbajul bisericesc) Neprihănire, puritate (7), curăţenie morală. Cându chemaiu, audzi-me, Dumnedzău dereptaţiei meale! PSALT. HUR 2 89. Credzu Avraamu lu Dumnedzeu şi se meni Lui în dereptate şi soţu lu Dumnedzeu meni-se. COD. VOR.2 349. Dereptatea şi dumnezeiia lăsăm şi ne turnăm cătră păcate, la reale. CORESl, T. EV. 117. [Sfântul Dimitrie] pohtele trupului le călca şi le biruia, curăţie ţinea, direptatea iubiia, de nedireptate şi de strâmbătate să feriia. varlaam, c. 371. Iară pentru credinţă şi direptate ... Dumnedzău le-au dăruit lor darul Duhului Svânt. EUSTRATIE, PRAV. 3/19. Crezut-au Avraam lui Dumnezău, şi s-au menit Lui în dereptate, şi s-au numit priiatin lui Dumnezău. N. TEST. (1648), 177728. Deade mie D[o]mnul după dereptatea mea. psalt. (1651), 4572. M-ii scoate la Tine, dărui-m-vei plată Pentru dereptate, şi milă bogată. DOSOFTEI, PS.2 23*74. Şi crezu Avram pre Dumnezeu şi i să socoti lui întru direptate. BIBLIA (1688), 10Vl8. Şi au avut mare dreptate Ioachim şi Anna ca să nască pre una ca aceasta din pântecele lor. ANTIM, O. 44. O F i g. Atunce ...va mearge înainte-ţi direptatea ta şi slava lui Dumnedzău te va cuprinde. varlaam, c. 266. <>Loc. a d v. Cu (sau pe) dreptate = în mod neprihănit, în puritate (7). De păcatu părăsimu-ne şi cu dereptate să viemu. COD. VOR.2 378. Iov ... era viiat cu cinste şi cu dereptate întru toată vreamea sa. CORESl, T. EV. 51. Derept aceaia cine va vrea să lăcuiască pre dereptate, ale trupului asupriciuni şi carnetele şi mândriia ceştii lumi şi pohta ei, cade-i-se să le lase. id. EV. 73. Şi cu direptate a lăcui, cu dragoste şi cu împreunare şi cu pace. COD. TOD. 192. Să-ş lase scumpeatea, să postească cu inimă curată şi cu direptate, cu milostenie şi cu blândeaţe. VARLAAM, c. 65. Svânt părintele nostru Averchie ... vieţuind cu preacuviinţă şi direptate rămăşiţa vieţii sale, mearsă cătră Domnul. DOSOFTEI, V. s. octombrie 76722. Izbăvindu-ne de păcate, cu direptate să petreacem. CHEIA ÎN. 10673. Cu dreptate şi cu curăţie şi cu smerenie să-ţi petreci viaţa, pentru ca să-ţi ajute Dumnezeu, antim, o. 236. ^ E x p r. A face (sau a săvârşi, a ţine, a lucra, a umbla cu) dreptate (ori dreptatea) = a se comporta, a trăi în mod neprihănit, în conformitate cu prescripţiile bisericeşti. Dumnezeu hrăneaşte bine pre ceia cărei îmblă cu dereptate în rândul şi în slujba lor. CORESl, T. ev. 61. Şi săvârşi toată dereptatea, iară păcate nu făcu, nici se află hitlenşug întru rostul lui. id. EV. 414. Prostaticii ce ţân dereptatea Sânt cu mine-n toată greutatea. DOSOFTEI, PS.2 37711. Să stea cu credinţă adevărată, cu nădeajde bună şi să ţie dreptatea şi să urmeaze bunătăţile şi faptele ceale bune. antim, O. 75. 3. (Mai ales în limbajul bisericesc; de obicei construit cu determinări ca „divină”, „cerească”, „a lui Dumnezeu” etc. care arată apartenenţa) înţelepciune supremă cu care Dumnezeu conduce lumea; har, pronie (1), providenţă (2). Arrătă Dumnedzeu spăsenia Sa între limbi şi descoperi dereptatea Sa. PSALT. HUR.2 168. Şi limba mea înveaţe-se în dereptatea Ta, în toată zi lauziei Tale. PSALT. 64. Să nu grijim de viiaţa noastră, ce văm mânca şi ce văm 11121 DREPTATE - 1466- DREPTATE bea,... ce să cearem mainte împărăţia lu Dumnezeu şi dereptatea Lui, şi acealea toate adauge-se-vor noao. CORESI, T. EV. 68. Putea Dumnedzău să izbăvască pre om fără munci şi fără de moarte, ce direptatea dumnedzăiască nu lăsa să dobândească în dar omul binele acela ce de bună voie l-au pierdut, varlaam, c. 81. îndreaptă-mă întru direptatea Ta pentru pizmaşii miei. PSALT. (1651), 7714. Direptatea Ta-i direaptă pururea şi cuvântul Tău-i dirept (a. 1669). GCR I, 186/12. Domnul giudecă gloate, giudecă-mi şi mie, Cu a Ta dereptate, fără de mânie. DOSOFTEI, PS.2 974. Omul... să-şi aducă aminte de direptatea lui Dumnezeu, că Dumnezeu iaste dirept şi ceartă pre oameni, cheia ÎN. 68729. Iar proniia lui Dumnezeu altele orânduia şi cele ce ei socotiia domnului a lucra, la capul lui ticălosul au sosit şi rău dumnezeiasca dreptate pă el au pedepsit. R. GRECEANU, CM II, 233. Câştigat-am pre împăratul cel blând carele, în toată lumea călcând cu paşii dreptăţii cereşti, tirăniia vrăjmaşului celui răpştitoriu au sfărâmat-o. ANTIM, O. 195. Să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne ..., toată zioa să ne învăţăm dreptatea Ta. TOMICI, î. 82/18. Un om ucis, o literă necitită; un oraş de ars, o pagină de-ntors - iată cartea de legi a revoluţiunilor, a dreptăţii lui D[umne]zeu! EMINESCU, O. VII, 221. Astfel mă socotii foarte jignit de părtinirea dreptăţii cereşti, care hărăzeşte darurile atotputerniciei sale numai celor aleşi. HOGAŞ, M. N. 158. + (învechit) Poruncă (2); comandament, imperativ. Izbavi-me de la cei strâmbi, D[umne]zeu, D[umne]zeul spăseniei meale; bucură-se limba mea dereptaţiei Tale. PSALT. HUR.2 131. Că mânia amu bărrbatului dereptatea lu Dumnedzeu nu lucreadză. COD. VOR.2 342. învăţăm den ceastă Evanghelie la cine sau de unde se cade a înţeleage leagea şi dereptatea lu Dumnezeu. CORESI, T. EV. 109. A treia dereptate: ...să nu strângem noao comoară în ceastă lume, că zice lisus Hristos că unde va fi comoara noastră, acolo va fi şi inema noastră, id. ib. 118. Pune-mi, Doamne, calea-ntr-a Ta lege, Şi pre dereptatea Ta voi merge, dosoftei, ps.2 21976. Bun eşti, Doamne, şi cu bunătate, Şi mă-nvaţă-ntr-a Ta dereptate. id. ib. 221710. Avraam ...au păzit poruncile Meale şi învăţăturile Meale şi direptăţile Meale şi legile Meale. biblia (1688), 18756. E x p r. A ţine dreptatea lui Dumnezeu = a respecta, a îndeplini porunca lui Dumnezeu. Doară se-ară înderepta caile meale a ţinre dereptatea Ta. PSALT. HUR.2 188. Giudeţele Tale îm sânt toate-n faţă, A Ta dereptate o ţâi cu dulceaţă. dosoftei, ps.2 23712. (Cu inversarea termenilor construcţiei) Dereptatea Ta ţinrea-voiu, nu părrăsi menre. PSALT. HUR.2 188. ❖ (Prin lărgirea sensului) Direptate fireei ...A face oamenilor cum vom să fie şi noao făcut de la ei. PARACLIS (1639), 252. Direptate legeei... Înceată de rău şi fă bine. id. ib. 4. Principiu moral şi juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine şi să i se respecte drepturile (D 3); faptul de a recunoaşte drepturile fiecăruia şi de a acorda ceea ce i se cuvine. Cu frumseaţea şi cu bunrătatea Ta întinde şi dospeaşte <şi> împărăţeaşte, dept adevărulu blândeaţelor şi a dereptaţiei. PSALT. HUR.2 125. Plodul dereptăţiei întru împăcare seamără-se făcându pace. COD. VOR.2 354. Dumnezeul nostru ... iaste atare ce iubeaşte dereptatea şi tare urăşte fărălegile şi strâmbătatea. CORESI, T. EV. 98. Vor loa frică de Dumnedzău de să vor întoarce spre svânta dereptate. PRAV. LUCACI, 165. Iubiţi dereptatea, ceia ce giudecaţi pământul! C. POP.21, 148. Direptatea iaste mai denainte şi aceaia s-au făcut întăiu de la Dumnedzău. VARLAAM, c. 14. Cunoscându sfeatnicii lui crai [Albert] ... gândul că va să facă oaste împrotiva lui Ştefan-Vodă, multu i-au adus aminte să nu facă împrotiva direptăţii, să nu să întoarcă mâniia lui Dumnezeu spre el. URECHE, L. 101, cf. MARDARIE, L. 110/26. Ce Tu, Doamne, iubeşti dereptatea, De-ţ arăţ pre mine bunătatea. DOSOFTEI, PS.2 82715. [Pe Antiohi-Vodă] nu-l pute nime întoarce din dreptate la giudecată, nice iubie minciuneli. NECULCE, L. 177. Unde tiraniia stăpâneaşte, acolo dreptatea să izgoneaşte. CANTEMIR, I. I. I, 208. La toţi supuşii noştri să se arate biruitoare dreptatea, căci judecata, după cum am zis, iaste a lui Dumnezeu. PRAV. COND. (1780), 44. Ai iubit dreptatea şi ai biruit urând nedireptatea. eustatievici, gr. rum.2 103. Dreptatea pricinuiaşte mai mult bine decât oştirile ceale mari. PILDE, 66/19. Dumneavoastră ispravnicilor ai judeţului, înfăţişând pă amândoaoă părţile înnaintea dumneavoastră, să cercetaţi pricina şi asupra dreptăţii urmând, să hotărâţi în scris (a. 1801). DOC. EC. 67. Dreptatea aduce cu sine ca cel ce au dat mai mult spre neguţătorie, mai mult să dobândească din câştig, aritm. (1806), 85/19. Strâmbătatea iaste nepriiatenă dreptăţii. HERODOT2, 41. Vrednicul jude Era iubitoriul de dreptate, budai-deleanu, ţ. 94. Inima mea să nu iubească fără numai dreptatea. MAIOR, T. 86/19. Iubitorii de dreptate lesne se pot împăca. ŢICHINDEAL, A. M. 22/1. Şi, privind asupra dreptăţii, să faceţi alegere în frica lui Dumnezeu, faţă însă cu amândooă părţile (a. 1817). DOC. EC. 182, cf. man. înv. 122/8. Pruncii care se nasc în zodia aceasta ... iubesc dreptatea şi adevărul. CARCALECHI, c. 98/3. Dreptatea şi nedreptatea sânt lucrul cel bun şi cel rău care sânt protivnice. GRIGOREE, L. 157/20. Inima mea să nu iubească decât dreptatea. PLEŞOIANU, T. I, 149/20. Marele ban Grigorie Băleanul... [a fost ales] pentru iubirea de dreptate şi pentru blânda apropiere cătră oricare. AR (1829), 53]/14. Demagoghii aceia ... amăgesc popoare în numele dreptăţii. HELIADE, 0.1,208. Reşelio ... un bărbat pre cât de ager, pre atâta de trufaş ... puţin uitându-se la dreptate şi la cruţarea sângelui omenesc pentru ajungerea la scoposul său. SĂULESCU, HR. II, 312/5. Bernarden de la la Sen-Peir ş-au întemeiat toate scrisele sale pe un adevăr evanghelic, care ne povăţueşte, prin milostivire, la iubirea de dreptate şi dragostea cătră aproapele. BUZNEA, P. V. V/5. Tatăl meu ...se purta cu multă blândeţe şi iubire de dreptate. BREZOIANU, î. 12/26. In cer ni-e Dumnezeul şi pe pământ dreptatea Vom răzbuna-o-n sânge de răi şi de tirani. PELIMON, S. 12/7, cf. COSTINESCU. Noi credem că nu principiile ne deosibesc, ci modul cum le profesăm şi măsura de dreptate care o avem unii pentru alţii. EMINESCU, O. XI, 59. Voieşti să ştii ce caut? E lesne de ghicit: Să mor pentru dreptate şi lege am venit, macedonski, O. II, 221. E numele dreptăţii de-o mie de ori sfânt! mille, v. p. 37. Herdelea declară cu demnitate că în sfârşit a sosit şi ceasul dreptăţii. REBREANU, I. 183, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, CAMIL PETRESCU, P. 66. [Un filosof adevărat] trebuie, mai ales, să aibă pasiunea firească ...a adevărului şi a dreptăţii. NEGULESCU, G. 77. Dreptatea şi ordinea sunt primele elemente ale unui stat. SADOVEANU, O. X, 30. Aveţi datoria, cred, să luaţi apărarea dreptăţii, - scuzaţi-mă că trebuie să precizez rolul unei prese adevărate. ARGHEZI, S. XI, 47, cf. DL. Să fie dreptatea o sârmă, aş îndrepta-o eu! BARBU, G. 234, cf. DER, DEX, D. fil. Principiile exprimate în cadrul programului politic ... libertatea, dreptatea, egalitatea de şanse. RL 2005, nr. 4 623. Cu dreptatea nu mergi departe. ZANNE, P. v, 283. Oriunde te întorci, dreptatea călăuză înainte să o porţi. id. ib. VIII, 729. ❖ F i g. Sfintitorii Tăi înveaşte-se-vor în dereptate. PSALT. HUR.2199. Bunătatea şi dreptatea biruieşte toate. M. COSTIN, O. 297. Adevăr, fericiţi sânteţi voi şi nărociţi că părăsâţi întunearecul ş-aţ urmat luminii direptăţâi. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 166735. Dumnezeu ... să vă înarmeaze cu arma dreptăţii şi să vă dăruiască pacea lui. ANTIM, O. 8. întru ştiinţa şi chipzuirea omului sânt oareşcare scântee ale dreptăţii semănate. PRAV. COND. (1780), 42. Supt al tău ferice schiptru domnesc legea şi virtutea, Direptatea şi credinţa au sfinţit a[l] lor altar, asachi, p. 4/4. [Sufletului nostru] îi place libertatea s-o vază strălucindă, Dreptatea şi unirea în lume a domni. R. IONESCU, C. 10/16. Fără bani, dreptatea pere. SION, POEZII, 30/6. (Personificat) Adevărulu de pre pămât luminră şi dereptatea den ceriu plecă-. psalt. HUR.2 159. Tulie dzise: „Dereptatea easte mumă şi împărăteasă tuturora bunătăţilor”. C. POP.2 I, 148. O, dreptate sfântă, pune-ţi îndreptariul şi vedzi strâmbe şi cârjobe lucrurile norocului. CANTEMIR, I. I. I, 138. Dreptatea nu să ruşinează de cei mari. aethiopica, 70717. Dreptatea şi milostivirea stau la picioarele tronului său [a lui Dumnezeu]. BUZNEA, F. 2/17. Tiranul d-a se doborî dreptatea porunceşte. RUSET, E. 11121 dreptate - 1467 - DREPTATE 24/11. Te congiur ...pe acest braţ răsbunător al dreptăţii... înjoseşte a asculta rugăciunile mele. pâcleanu, i. I, 76/21. *0 (Concretizat, rar) Dumnezeu cel direptu, cela ce ceartă nedireptatea şi înalţă direptatea, cu câtă certare pedepseaşte pre ceia ce calcă jurământul. URECHE, L. 105. Calea (sau cărarea) dreptăţii (sau de dreptate) = modul de a proceda corect, respectând toate preceptele morale şi religioase. Au căutat Hristos pre ceastă păcătoasă să o întoarcă den păcatele ei în calea dereptăţiei, că se smeri. CORESl, T. EV. 47. Sufletul meu întoarnă-l spre cărările dereptăţii. PSALT. (1651), 3775. Ce Tu, Doamne, n-ii peşti departe Cu calea Ta cea de dereptate. DOSOFTEI, PS.2 22778. O, oameni orbi şiprelestiţi, ascultaţi calea direptăţâi! id. V. S. septembrie 30711. [Va putea] pre Corb la calea dreptăţii şi la luminarea adeverinţii a duce. cantemir, i. i. I, 118. Ne-am abătut cu toţii din calea dreptăţii şi împreună ne-am netrebuit. ANTIM, O. 26. E pietroasă şi-ncovoiată calea dreptăţii, dar e sigură. EMINESCU, O. IX, 448. Umblă pe calea dreptăţii dacă vrei să te numeşti drept. ZANNE, p. vm, 729. (învechit; în textele religioase) Uşa dreptăţii = posibilitatea de a ajunge la divinitate, de a se purifica. Deşchideţi-mi uşea dereptăţiei şi venri-voiu în ea, ispovedi-me-voiu Domnului. PSALT. HUR.2 187, cf. CORESl, EV. 179. Deşchideţi mie uşia dereptăţeei. COD. TOD. 198. Deşchideţî-mi uşea dereptăţâi Şi voi întră dinlontrul cetăţâi. dosoftei, PS.2 21677. Simţul (sau duhul, sentimentul, simţământul, spiritul, ideea) dreptăţii (ori de dreptate) = conştiinţa corectitudinii. Eu cunosc prea bine duhul de dreptate ce caracterizează pe înălţimea Voastră (a. 1848). DOC. EC. 941. Rezerva ...ce un simţământ de dreptate elementară ne impune să o facem este că, în cercetarea următoare, nu vom avea în vedere decât poeziile ... pe care le-a scris Eminescu în epoca deplinei sale dezvoltări. MAIORESCU, CRITICE, 467. Cine ar crede cum că ungurii... vor găsi în ei atâta simţ de dreptate încât să redeie ... autonomia Transilvaniei, pre care au răpit-o fără consimţământul românilor? EMINESCU, O. IX, 91. Publicistul e semănătorul ideilor de dreptate şi înfrăţire ale celor aleşi, e persecutorul viţiilor ce se strecoară în moravuri întotdeauna pe căi piezişe şi sapă temelia aşezămintelor sănătoase. în plr ii, 424. Deplângeam pe reclamantul uluit şi deplângeam sentimentul de dreptate, care mi se părea că scoboară din ce în ce mai mult din conştiinţa oamenilor. MIHĂESCU, D. A. 19. Orice idee de dreptate avea să se transforme pentru bietul om într-un fel de satisfacţie idioată că şi-a zbuciumat zdravăn adversarul, deşi el însuşi n-a avut o soartă mai bună. id. ib. 20. Sunt indignat şi sunt hotărât să atrag atenţia autorităţii în drept asupra acestui caz, aşa, din umanitate şi spirit de dreptate. CĂLINESCU, E. O. I, 228, cf. DL. Cei care le judecă ... [dosarele de corupţie] nu sunt mânaţi de simţul dreptăţii, adevărul, 2006, nr. 4 827. Cu dreptate = a) 1 o c. a d j. şi (construit cu verbe ca „a fi”, „a judeca”, „a cârmui”, „a purta” etc.) adv. (care este) în mod corect, legal, just, cum se cuvine. Lor [crailor, voievozilor] au lăsat Dumnezeu aicea să domnească pre noi şi să biruiască lumea cu dereptate. CORESl, T. EV. 155. Cade-să a tot plugariul să-ş are şi să-şi lucreadze pământul cu direptate. PRAV. 1. Cuvântul ce-l grăiia ca o pravilă era tuturora, giudeţele cu mare dreptate şi socoteală, fără făţărie. M. COSTIN, o. 89. Că Tu, Doamne svinte, spre milă eşti gata şi cu dereptate vei împărţîplata. DOSOFTEI, PS.2 15278. Să nu iai obrazul săracului, nice să lauzi obrazul năsilnicului; cu dereptate să judeci pre vecinul tău. BIBLIA (1688), 85Vl0. Fost-au luat lordachi Cantacozino şi Toma frate-său toate moşiile Ceaureştilor, pentru acea pradă ce le-au făcut Gheorghii Ştefan-Vodă, cu dreptate şi cu giudecată. NECULCE, L. 23. O, împărate, nu easte cu dereptate, nici să cade acela carele easte gata de moarte să nu-l omoară îndată. C. POP.21, 258. Iar Matei-Vodă au şăzut cu pace dăspre toate părţile, domnind şi judecând ţara foarte bine şi cu dreptate. ANON. CANTAC., CM 1, 157. Am socotit de am pus domn dintre noi, care este şi nepot lui Matei-Vodă şi pe cum acela cu dreptate au fost împărăţiei şi mai cu dreptate va fi acesta. ANON. BRÂNCOV., ib. n, 278. Deşchide gura ta şi giudecă cu direptate; deaci socoteaşte pre săracul şi pre neputinciosul (a. 1694). gcri, 312/30. [Grigorie Ghica Voievod] au dat ispravnicilor mare poroncă ca să fie cu dreptate săracilor, neîngăduind pe nime să-i calce şi să-i năpăstuiască. canta, ap. eminescu, o. ix, 218. Ca să ne arate noao că iaste cu cale şi cu dreptate să ne supunem legii, antim, o. 33. Nici iaste cu dreptate celor mari să li să închine lumea şi pre cei mici să-i batjocorească, id. ib. 164. [Ghica-Vodă] Cu minte naltă domnind Şi cu dreptate cârmuind (a. 1752). IORGA, C. 1.1, 55. Care din judecători să va afla judecând cu hatâr de prieteşug sau de rudenie şi va căuta spre obraz, iar nu cu dreptate, greu să pedepseşte (a. 1775). în PRAV. COND. (1780), 169. Eu, au de faţă, au după dos, voi fi cu toată direptatea (a. 1783). IORGA, S. d. XII, 186. Au cârmuit împărăţia lui patruzeci de ani cu dreptate şi cu blândeaţe. GRECEANU, î. 28/8. [Starostele] să aibă a căuta pricinile ce să vor întâmpla între dânşii, dă ale meşteşugului lor, cu dreptate şi cu bună orânduială, după obiceiul meşteşugului lor (a. 1824). DOC. EC. 330, cf. LB. Dacă cineva s-ar ispiti să ne omoare, cu dreptate este să ne apărăm, omorându-l noi mai înainte. DRĂGHICI, R. 170/28. Interesul cel mai mare al lui Mihai era să se poarte către nobilimea ungurească şi către saşi cu blândeţe, dragoste şi dreptate. F. aaron, I. II, 293/6. Pă temeiul poruncilor slobozite în anul 1831 şi voia ce li s-au dat de a clădi, cum şi după raportul Agii, nu este cu dreptate a să strămuta [rachierii] din ale lor magazii (a. 1842). DOC. EC. 778. Ştefan ... va ocârmui statul cu dreptate, ist. M. 161/18, cf. pontbriant, d. Să trăiască Lăpuşneanu ...Să domnească ani o sută cu dreptate peste noi! EMINESCU, O. vili, 230, cf. ddrf, TDRG. Dacă e vorba de-o lege cu dreptate, apoi legea ar trebui să-i ajungă pe toţi, nu numai pe unii. AGÎRBICEANU, S. 31, cf. DL. O să împartă totul cu dreptate, frăţeşte, barbu, G. 359, cf. dex. împărate luminate ... Să-mi iei seama cu dreptate. PĂSCULESCU, L. P. 259. Mai bine e de a câştiga puţin cu dreptate, decât mult cu strâmbătate. I. GOLESCU, ap. ZANNE, p. v, 157. Mai bine o părticică, fie cât de mică, şi cu bună dreptate, decât bogăţie mare şi cu strâmbătate. zanne, P. viii, 730; b) loc. adv. (construit cu verbe ca „a sluji”, „a fi”, „a iubi” etc.) cu devotament, cu fidelitate, cu credinţă. Neamţii unde slujăscu, cu direptate slujăsc domnu-său şi nu pre lesne îi vor pleca. URECHE, L. 172. Cine ţ-au slujitu-ţ, Doamne,-n dereptate Ş-au îmbiat în cale fără de mânie, Nu le vei opri-le, Doamne, din simbrie. DOSOFTEI, PS.2 152710. Şi acum teameţi-vă de Domnul şi-I slujiţ Lui cu direptate şi cu ne strâmbătate. BIBLIA (1688), 1712/59. Şi scrisă la Poartă rău de Costantin Duca-Vodă, că nu este om harnic de domnie, nice este cu dreptate Porţâi. NECULCE, L. 123. Şi veniră toţi boiarii ...şi toţi slujitorii, de să închinară lui şi făcură mare jurământ ca să-i slujască cu dreptate. ANON. CANTAC., CMI, 143. Să mânie ... împotriva slugilor sale acei de casă, pentru ce gândeaşte că nu l-au slujât cu direptate (a. 1701). fn 114. Mai-marilor noştri, atâta celor bisericeşti, cât şi celor mireneşti, nu le dăm căzuta cinste ..., nici ne supunem lor cu dreptate, ci cu viclenie şi cu răutate. ANTIM, O. 82, cf. LB. Bagă însă de seamă, să mă slujeşti cu dreptate. FELIMON, O. I, 125. Aşa sânt eu în felul meu, ştiu una şi bună: să-mi slujesc stăpânul cu dreptate. CREANGĂ, P. 203, cf. dl. Te-am iubit cu dreptate, M-ai lăsat cu strâmbătate. jarnîk - bârseanu, d. 262. Vai de copilul străin Când munceşte la stăpân. Că slujeşte cu dreptate Şi ia leafă jumătate, folc. transilv. 1, 164; c) 1 o c. adv. (construit cu verbe ca „a zice”, „a spune”, „a considera” etc.) în mod întemeiat, cu îndreptăţire. Altele, care au fost cu cale şi cu dreptate a să cere, le-au priimit să le dea. IST. Ţ. R. 16. Aşa şi marele Constantin ... cu dreptate iaste să se numească întocma cu apostolii, căci au împlinit şi slujba şi numirea apostolilor, antim, o. 89. Nu iaste cu dreptate să zicem că s-au stricat veacul acesta, pilde, 25/13. Şi aceaia mărturisesc întru adevăr, că toate monumânturile le-am scris cu dreptate, şi cele întâmplate în veacul mieu cu adevărăciune şi desvălit le spun. MAIOR, S. II, 97. Mă tem cu dreptate de a ta înţelepciune. RUSET, z. 11/7. „Curierul”, cu dreptate poate, nu prea ne bagă în seamă (a. 1840). în PLR I, 83. [Iaşii] merită cu dreptate numirea de 11121 DREPTATE - 1468 - DREPTATE oraş cosmopolit. ALECSANDRI, O. p. 185, cf. ddrf. Tabulhanaua cântă sau, cum se zicea pe atunci cu atâta dreptate, bate. IORGA, C. 1.1, 174. Căci, fără nimica, oricât ar fi ele sărăcuţele de frumoase şi de isteţe, anevoie se va găsi cineva să le ia „ în vremurile acestea materialiste ” - cum zicea Laura cu multă dreptate. REBREANU, I. 84. Dacă era atât de grozav, de ce n-a rămas acolo [în străinătate]? spun, cu aparentă dreptate, scepticii şi invidioşii. EFTIMIU, N. 92. Tache Papahagi ...a susţinut, şi, desigur, cu dreptate, că avem a face cu o influenţă a formei corespunzătoare albaneze. IVÂNESCU, i. L. R. 348. Fără (de) dreptate = a) 1 o c. a d j. şi adv. (învechit şi popular) (care este, care se face) în mod nedrept (2), pe nedrept. Se nu mi se bucure învrăjbiţii-mi fără dereptate, gilăluindu menre aşeaşi şi clipindu cu ochii. PSALT. HUR.2 116. Aceasta easte bunrătate: cum se neştinre deptu sveatul lu Dumnezeu rreabde scârbi chinuindu fără dereptate. COD. VOR.2 377. Să nu se bucure vrăjbitorii-mi fără dereptate de urăsc mine în deşert. CORESI, PS. SL.-ROM. 61718, cf. MARDARIE, L. 284/6. In lume să află multe războaie între oameni: ucideri, tâlhării, morţi fără de direptate. CHEIA ÎN. 9710. Viermii aceaia vor mânca şi vor roade pre oamenii aceaia, carii mănâncă munca altuia fără de direptate. ib. 97728. [Amândouă părţile] asupra Inorogului cu mare şi fără dreptate ură rămasără. CANTEMIR, 1.1.1, 224. Mă goniţi fără dreptate din ţara voastră, căci v-am spus adeverinţa. ANON, cant AC., CM I, 90. Atuncea el [vistierul] aiave îşi arăta toată răutatea ..., trimiţând în toate părţile de prăda şi pre mari, şi pre mici, fără nicio dreptate şi făr’ de nicio milă. ib. 188. Mulţi domni stăpânesc ţara ... jăfuiesc fără dreptate cum vor. ANON. BRÂNCOV., ib. II, 297. Acel făr-de dreptate sfat rămase aşa neîndreptat (cca 1705). CGRI, 355/12. De nu şi pot eu să-ţi agiut cu putearea mea la aceasta fără de dreptate primejdie, dar cu un cuvânt pot să te mângâi, c. POP.2 ni, 214. Cine-ţi dede-aha putere ...Să ne bajocoreşti, Tandalere, Aşa prost şi fără dă dreptate ? budai-deleanu, Ţ. 405. De să va dovedi că fără dreptate zideşte pârâtul, este datoriu cu cheltuiala sa să-şi strice zidirea. LEGIUIRE, 10/27. Moşii, vite şi alte lucruri ce să vor afla stăpânindu-să de cătră cineva fără dreptate ... să vor da acelora cărora ... li să va cădea, ponturi, 11/5. Acea împărţire de daruri fără direptate se făcu. BOJINCĂ, D. 38/2. Acest om fără dreptate de nu m-arunca-n robie, Eu n-aş fi cătat lumină la codru şi-n haiducie, hasdeu, R. V. 140. Scaunul vacant îl răpi ...fără dreptate şi numaidecât un nepot de soră a lui Ioanniţiu. EMINESCU, O. xiv, 109. Săracă străinătate! Mult eşti fără direptate. încunjurai ţările toate Şi de bine n-avui parte, pop., ap. GCR n, 233/20, cf. alr i 301/343. Domnul fără dreptate ca gardul fără proptea, zanne, p. IV, 338; b) 1 o c. a d v. în mod neîntemeiatat. însă, despre sfinţenia lui [Visarion Săhastru], nu fără dreptate, mi se pare, ne putem îndoi. MAIOR, S. n, 140. Aici trebuie pomenite şi fapte ... invocate de Gamillscheg, fără dreptate, pentru a susţine că dialectul moldovenesc a rezultat din amestecul unor ardeleni cu unii munteni. rvĂNESCU, I. L. R. 317. Nu fără dreptate cercetători ca N. Iorga ..., apoi G. Ibrăileanu ...au susţinut că limba literară românească s-a fixat în bună parte prin aceste texte rotacizante. id. ib. 564. O- Pe dreptate = a) loc. adj. (popular) corect; veritabil (1), adevărat. Asta-i treabă pe dreptate, Când boierii ... Au pe lume câte toate? PARAS CHIVES CU, C. Ţ. 169. Nu eşti popă pe dreptate Căci cununi soră cu frate, Dumnezeu e sus, te-a bate! RETEGANUL, TR. 15. Eu vreau luptă pe dreptate, Ş-oricare oţi birui, Tot d-un bărbăţel mi-o fi. păsculescu, L. p. 287; b) 1 o c. adv. (învechit; construit adesea cu verbe ca „a judeca”, „a fi”, „a câştiga” etc.) în mod corect, just, legal. [Ungurii] judecata sa foarte pe direptate o judecă. URECHE, L. 125. [Pătru-Vodă] lucruri bune făcea, ţara şi moşiia sa ca un păstor bun o socotiia, judecată pre direptate făcea. id. ib. 155. Cela ce au început svada ... are fi pre direptate să să ucigă. prav. 117. Au scos den cărţi elineşti şi lătineşti toate tocmealele ceale bune ...ca ... să judece pre direptate. EUSTRATIE, PRAV. ap. GCR I, 119/15. Domnul care va judeca pe dreptate, acela iaste domn adevărat şi unsul lui Dumnezeu. NEAGOE, ÎNV. ap. GCR I, 168/34. Doamne ... pre dereptate ţ-giudeci ţara. DOSOFTEI, PS.“ 24271. Că mai mult de doi oameni în dzilele lui n-au perit: un tălhar, pe vina lui, şi un răzădent a lui Tucul-grof pe dreptate. NECULCE, L. 122. Păstoriul carele va vrea să păstorească pre leage şi pre dreptate trebuie pururea să ţie toiagul în mână, adecă dojana şi înfruntarea şi după vremi să pedepsească pre oi şi să gonească hiarăle. ANTIM, O. 137. Ii scriia că pe dreptate pătimeşte, fiindcă s-au măritat după un om sărac. BUZNEA, P. V. 26/9, cf. PONTBRIANT, D. Din ce câştigă omul pe dreptate, dracul ia pe jumătate; iară din ce câştigă pe nedrept, îl ia cu stăpân cu tot. ISPIRESCU, ap. DDRF. Bătăi însă a suferit nenumărate, mai pe dreptate, dar mai mult din senin. REBREANU, I. 116. De-am fi împărţit pe dreptate Toate durerile lumii, Cât pe inima mea, cât pe inima ta, Eu n-aş muri aşa tânără, isanos, V. 129; c) loc. adv. (construit cu verbe ca „a zice”, „a grăi”, „a socoti” etc.; şi în forma pe bună dreptate) în mod întemeiat, cu îndreptăţire, pe drept cuvânt. Câte au grăit cătră Tine, pe direptate au grăit toate, biblia (1688), 130Vl3. Drept aceaia pre dreptate zice marele Constandin sfinţilor părinţi de la săborul cel dintâi: „ Voi în besearică, iar eu afară de besearică sânt pus de Dumnezeu episcopANTIM, O. 86. Pentru aceaia Dumnezeu Tatăl pre dreptate au dat apostolilor numai această poruncă a ascultării, id. ib. 152. Dar totuş, socotind pe dreptate, Zieu nu se cădea Mării[i] Tale Să ne bagi atâta frică în spate. BUDAI-DELEANU, Ţ. 201. Pă dreptate să face această cerere (a. 1812). DOC. EC. 139. Nu te mâniia când te va şi cam mustra oaspele tău pre dreptate. TOMICI, î. 39/12. Literele ţiriliceşti cele împrumutate de la sârbi şi ruşi pe dreptate le putem izgoni. T. aaron, s. a. 10/19. Pe urmă, frate, Pă bună dreptate, Vei cădea întru căire Fără să ai mântuire. GORJAN, H. I, 92/34. Dar suflând o boare lină, Cu de somn dulceaţă plină, Numaidecât ne apucă Cu nevăzută nălucă De părea pre direptate Că sântem morţi jumătate. BĂRAC, A. E., ap. GCR n, 174/40. Pe bună dreptate a fost tras niţel de urechi un copil cunoscut de toţi ca cel mai deşucheat din sat. rebreanu, r. ii, 40. Pe dreptate zicea cuconu Tache ...: „Aici, mă, să ştiţi voi că eu îs stăpân MIRONESCU, S. 51. Pe bună dreptate un specialist german al istoriei literaturilor romanice a putut observa că avem în textul acestei „cantar de gesta” singurul document ce ni s-a păstrat, brátianu, t. 37. [Aristide] socotea că, pe bună dreptate, afacerile acestea mărunte cu oamenii sfârşeau totdeauna prost. PREDA, M. 214, cf. DL. Din librării [cartea] s-a epuizat într-o dimineaţă. Şi pe buna dreptate! STĂNESCU, R. 243. Pe bună dreptate „Patul lui Procust” participă la estetica operei deschise, ll 1972, nr. 3, 422, cf. CL 1973, 39. Două concerte ... excepţional de bine primite şi tot pe bună dreptate. M 1974, nr. 9, 36, cf. dex. L. Niederle arată pe bună dreptate că îmbrăcămintea figurilor reprezentate pe Monumentul de la Adamclisi este de cu totul alt tip decât cea slavă. z. mihail, t. p. 46. Setea iraţională de a avea şi de a impune scopuri poate fi socotită pe bună dreptate izvorul acelui tip de eroare care constă din pierderea raportului cu ceea ce este esenţial, patapievici, c. l. 23. Loc. adv. După dreptate = a) drept (A I 1), just, în mod corect. Şi mă voi feri-mă şi de strâmbătate, Pentru să-m dea Domnul după dereptate. DOSOFTEI, PS.2 23716. Dumnezăi[i] cei nemuritori, după dreptate mânioş, nu să vor îndupleca cu atâta lesnire pentru jărtveli lor (cca 1750-1780). GCR n, 83/39. [Judecătorul] să judece pricinile lăcuitorilor şi să le hotărască după dreptate. PRAV. COND. (1780), 76. Arpad zicea că, după dreptate, [ţinutul acela] i se cuvine lui, pentru că odată îl ţinuse Atila. MAIOR, S. I, 205. Divanu, văzând această pătimire şi luări de bani, care după dreptate nu pot fi suferite, orândueşte ...să meargă drept la arătatele sate şi să facă cercetare (a. 1812). DOC. EC. 145. Adunându-vă cu toţii aici ..., să chibzuiţi după dreptate, ce urmare să cuvine a să face asupra acestui fel de prigonire (a. 1822). ib. 259. Membrii comisiei criminale ... vor săvârşi jurământ ...: „Jur că voi judeca după dreptate şi în cuget curat”. CONDICA O. 92/22. Aveţi d-voastră impresia că miniştrii din 11121 DREPTATE - 1469 - DREPTATE ţara noastră fac numirile [în magistratură]... mai ales după dreptate sau adeseori din alte considerări? maiorescu, D. v, 275. Ei, nu uiţi că am tăiat pe din două moşiile ... după dreptate, jumătate ţie şi jumătate răzăşilor. delavrancea, O. ii, 21. Dar nu-i nimic, va trece şi furtuna, şi Dumnezeu va plăti tuturora după dreptate, rebreanu, p. s. 48. Pe noi ne-a trimis vodă să dăm de ştire oamenilor că toate moşiile sunt ale lor de-aci înainte, şi să se apuce de îndată să le împartă după dreptate, id. R. I, 319. Potera stăpânirii ... pus-au mâna pre vestitul haiduc şi la moarte pren ştreang osânditu-l-au dupre direptate. camil petrescu, T. I, 33, cf. DL, dex; b) în mod întemeiat. Eram încredinţat că va afla pe lângă luminata oblăduire a îtiălţimii Voastre acea sprijinire ce merita o întreprindere ce, după dreptate, s-ar putea numi filantropă (a. 1848). DOC. EC. 940. Loc. adv. (învechit şi popular) în (sau întru) dreptate = a) în mod corect, drept (A II 1). Şi acela [Domnul] va giudeca lumiei în dereptate, giudeca-va oamenriloru întru dereptu. PSALT. HUR.2 92. [Dumnezeu] vine să judece a toată lumea în dereptate şi oamenilor în derepţie. CORESl, PS. SL.-ROM. 189714. Nu ştim dzua, nice ceasul în carele va veni Fiiul omenesc şi va giudeca în direptate. varlaam, c. 292. Doamne, giudecă-i în dereptate Pre carii mă luptă-n strâmbătate. DOSOFTEI, PS.2 52726. Doamne ... vei veni să giudeci în dereptate, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor (a. 1689). CGR I, 287/5. însă ochiul ceresc toate vede şi cumpăna nevădzută toate în dreptate ... cumpăneaşte. CANTEMIR, I. I. I, 229. In Sfânta Evanghelie zice: Nu judecaţi înfăţărie, ci judecaţi în dreptate. ANON. cantac., cm I, 87, cf. tdrg; b) cu devotament, cu fidelitate. Când bărbatul şi femeia se iubesc şi se ţin în dreptate, viaţa lor curge dulce, întocmai ca apele unui râu liniştit, filimon, o. i, 130. E x p r. A avea dreptate (sau, învechit, dreptăţi) = a) a obţine câştig de cauză. Noi ne făgăduim să aveţi dumneavoastră şi toată ţara de la noi dreptate, anon. cantac., cm I, 219. Cest negustor ... având datorii la nişte negustori ce trăiesc acolo, poftim să aibă dreptate, să i se facă plată pe zapis ce are (a. 1706). iorga, c. i. ii, 193. La toate conacile face domnul Divan, dându-le ... tuturor o mângâiare ca aceaia că vor avea toţi o dreptate. GHEORGHACHI, CER. (1762), 264. în zadar să osteneşte davagiu, că nu are nicio dreptate (a. 1779). FURNICĂ, I. C. 99. Cu lacrămi jeluim miliţi] Măriiţi] Tale, ca să avem dreptate, noi preoţii şi diaconii din plasa Protopopiiţi] Râmnicului (a. 1814). DOC. EC. 167. Cel ce va rămânea de judecată are să plătească cheltuiala părţii ce va avea dreptate (a. 1822). ib. 252. Toată pravila judecătorească stă întemeiată pă enteres de galbeni, şi cel ce dă mai mult, are dreptate mai multă. GORJAN, H. în, 30/30. Mortul nu are dreptate, acel viu are cuvânt. EMINESCU, O. vni, 229. Nici de odihnă nu mai vrea să audă până ce n-om avea dreptatea deplină! REBREANU, R. II, 219. Pentru noi, ţăranii, când avem dreptate, nu stă scris la pravilă, şi când stă scris la pravilă, n-avem dreptate! MIRONESCU, S. 6. Cine fuge de judecată, dreptate nu are. alexandrescu, ap. zanne, p. v, 367. (F i g.) Jelui-m-aş şi n-am cui, Jelui-m-aş codrului! Codrul are crengi plecate, Nici la dânsul n-am dreptate, folc. mold. i, 126; b) (şi în forma toată dreptatea ori toate dreptăţile) a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. Păgânii ... avea direptate, după legile lor, să nu lase acolo [în Ţarigrad] bisearică de creştini, biblia (1688), [prefaţă] 7/19. Ave o mie de dreptăţi muierile a să mânie asupra mea atâta. C. pop.2 m, 174. Popa Ciuhurezu să vede că avea dreptate, budai-deleanu, ţ. 317. Eu mai multă dreptate aş avea ca să mă mâniu. leon asachi, b. 34/13. Cel ci ar ave trii sau numai doi copii are dreptate a cere şi a priimi agiutoriu de la visterie. ar (1829), 64Vl. Omenirea nu are dreptate a se teme de moarte ? MARCOVICI, C. 91/22. Aveai dreptate prea mare să fii atât de mâhnit. GORJAN, H. I, 6/22. Ai toată dreptatea ...se cade negreşit a îl sili numaidecât să plătească până într-o para. id. ib. IV, 69/32. Are şi biata coconiţă dreptăţile ei. PR. DRAM. 161. Ce răutate de femeie, dar cam are dreptate, millo, în PR. dram. 313. Pentru celelalte interese nu-ţi prea baţi capul şi ai dreptate. NEGRUZZI, s. I, 63, cf. POLIZU. Ai toate dreptăţile şi eu sunt un nătărău! ... te mulţumeşti cu atâta? ALECSANDRI, T. 996. Cititorul inteligent cată să-şi aducă aminte o împrejurare esenţială, aceea că dintre amândouă părţile numai una poate avea dreptate. EMINESCU, O. X, 355. Ai dreptate, măi Gerilă, numai nu te cauţi, zise Ochită. CREANGĂ, P. 253. [Buduleasa] avea toată dreptatea, fiindcă Huţu se făcuse ca un săhastru. Nu-l mai vedeai între oameni. SLAVICI, 0.1,99. Dumneavoastră ... sunteţi cei mai buni apreciatori, spre a hotărî dacă are dreptate sau nu. MACEDONSKI, o. IV, 18. cf. MILLE, v. p. 186, ddrf, ŞĂINEANU. O să facem dar o probă şi mă jur pe Dumnezeu Că de n-oi avea dreptate vă dau vouă-a mea crăime. COŞBUC, P. II, 126, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Un Kogălniceanu, un Russo porniseră război contra imitaţiunilor străine şi aveau desigur dreptate. DENSUSIANU, în PLR II, 94. Istoria e o Cassandră. O credem numai după ce a avut dreptate (a. 1918). în plr ii, 255. Călăuza noastră ... ne găsea prea bicisnici şi avea dreptate. HOGAŞ, DR. 1,1. Se hotărî să strice logodna, să recunoască fără înconjur că maică-sa a avut dreptate şi să-şi vază de cărţile lui. rebreanu, p. s. 43, cf. resmeriţă, d. „Ai toată dreptatea”, recunoscui. M. I. caragiale, C. 131. Ai dreptate. Eu n-am cum să-ţi dovedesc iubirea mea. camil petrescu, t. ii, 20. Ce-i pasă Băncii dacă Herş are sau n-are dreptate? Băncii îi trebuie parale, nu dreptate. C. PETRESCU, C. V. 27. N-are ce să-mi spună. E clar că am dreptate. E. IONESCU, E. 76, cf. SCRIBAN, d. Chiar că ai dreptate, mi-au înţepenit de-a binelea picioarele. STANCU, M. I. 21, cf. DL. In sinea lui, [Ştefan] recunoscuse că ea avusese dreptate, preda, delir. 256. Au deci perfectă dreptate cei care spun că forma fundamentală a gândirii noastre lingvistice constă în predicaţie. COTE ANU, S. F. ii, 96. Dragii mei,feriţi-vă să aveţi dreptate prea repede, prea devreme, - ca să mai aveţi la ce visa! STĂNESCU, R. 69, cf. dex. S-a constatat că aveţi dreptate. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 11. Latiniştii ...au avut dreptate cerând şi realizând înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, dar n-au avut dreptate cerând o ortografie etimologică. IVĂNESCU, I. L. R. 676. Trebuie lăsat timpul să-şi spună cuvântul pentru a vedea cine are dreptate. RL 2005, nr. 4 612. Cine nu are dreptate, acela ţipă mai tare. zanne, p. v, 285. A-i ieşi cuiva dreptatea = a se constata că, în cele din urmă, cineva a fost întemeiat în ceea ce a spus. Cinci răni şi cinci luni de spital, îngrozitor!... Dumnealui m-a asigurat mereu că o să vii acasă, în concediu de boală, şi nu l-am crezut deloc. Acuma i-a ieşit dreptatea, rebreanu, p. s. 167. A fi (sau a se socoti) în dreptate = a fi (sau a se socoti) îndreptăţit. Trebuie mai cu deosebire să preocupe pre români ... mijloacele de a dezvolta născânda noastră industrie, înlesnirile pe care comerţul este în dreptate de a le pretinde. KOGĂLNICEANU, în PLR I, 83. Sunt oameni care se socot singuri în dreptate de a găsi un lucru bun sau rău. RUSSO, S. 3. Dreptatea este de partea cuiva = cineva este întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. Eu sunt femeie, şi când vreau ceva, pot, dacă dreptatea e de partea mea. DELAVRANCEA, O. II, 186. [Judecătorul] simte bine că dreptatea nu e de partea celui care totuşi trebuie să câştige procesul. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 251. Titu ...le petrecu în salon ... mângâindu-le că dreptatea este de partea lor. REBREANU, I. 90. N-aţi fost mulţumiţi cu învoielile trecute? Puteam sta de vorbă şi dacă aş fi văzut că dreptatea e de partea voastră, le-am fi schimbat. Dar nu cu ameninţare, ci cu vorbă bună, omenească, id. R. n, 90. Aveau dreptatea de partea lor. eftimiu, n. 58. Cu siguranţă că timpul va cerne, arătând de partea cui a fost dreptatea. FLACĂRA, 1977, nr. 43, 22. Oamenii au acte care demonstrează că dreptatea e de partea lor. rl 2005, nr. 4 624. + (învechit) Motiv (1), temei (II2), raţiune (2), cuvânt. Eu aş-am cunoscut dereptatea pentru ce nu vă dă banii. C. POP.21, 301. însă în cea după urmă au biruit boierii ţării cu dreptatea ce au avut şi au luat hogetu de la cadiiu, scrindu-să hotarăle cele vechi. ANON. BRÂNCOV., CM ii, 349. De vreme ce tu nu poţi să ţii taina ta, deci ce dreptate ai să-ţi bănuieşti de o va vădi alt cinevaş. PILDE, 48/2. Nu pune, mă rog, în lucrare dreptatea care însumi ţ-am dat a mă urî. beldiman, a. 41/8. Cu ce dreptate [puriştii] 11121 DREPTATE - 1470 - DREPTATE vor svârli sau opri cuvântul „codru ”, cuvânt nelatin, dar ce se găseşte în limba franţuzească veche? RUSSO, S. 89. Obiectul acestor dezbateri fără de folos este pe de o parte numărul ostaşilor căzuţi cu ocazia asaltului Angelescu, pe de alta dreptăţile cari le-au avut guvernul pentru a intra în război. EMINESCU, O. X, 3, cf. ŞĂINEANU, RESMERIŢĂ, D. 5. Justeţe, corectitudine. înţelepciune iaste aceasta şi direptate să socotească omul lucrurile ceale dumnedzăeşti deusebi de ceale omeneşti, eustratie, prav. 12/6. Chezăşii au înţeles ... dreptatea socotelii (a. 1824). DOC. EC. 339. Pentru această pricină se cade a aplica legiuirea asupră-i [asupra şcolarului] cu o dreptate foarte nebănuită şi foarte întreagă. BREZOIANU, î. 88/26. Cetitorii sunt ...în stare să judece ... despre dreptatea unei împotriviri critice în contra degenerării limbei din jurnalele austriace. MAIORESCU, CRITICE, 45. Cât de mare a fost dreptatea opoziţiei răsare astăzi şi mai mult dintr-un articol important, publicat în „Journal des débats”. EMINESCU, O. XI, 81. Suntem ... convinşi de dreptatea cauzei pe care-o susţinem, id. ib. XII, 406. Văzând statornica hotărâre a împăratului şi dreptatea celor vorbite de dânsul, Greuceanu cuvântă cu glas voinicesc [...]. ispirescu, L. 220, cf. şăineanu, alexi, w. Nimeni nu se îndoieşte de dreptatea hotărârii [judecătoreşti]. brătescu-voineşti, P. 197. Nu vom înceta de a lucra vrednic pentru dreptatea cauzei noastre (a. 1926). în plr ii, 456. 6. Cauză dreaptă (A II1) a cuiva; câştig de cauză. Sânt mari şi lungi socoteale, între doi putearnici, mai mult pentru acel care va, cu armele, să dăfendeluiască direptatea sa (a. 1701). fn 97. Ostaşii... [apără] sfânta dreptate a patriei, cult. c. 10/20. El priveghia, flămânzea, şi însătoşa de multe ori, pentru dreptatea şi toată fericirea norodului său. GORJAN, H. iii, 79/18. Peana ne e spata noastră, cu asta voim a ne lupta ca demni luptaşi ai dreptăţei (a. 1848). plr I, 110. Eu am să vă fac trei întrebări; cine le va dezlega mai bine, a aceluia să fie dreptatea, ispirescu, l. 176. Dădui în sfârşit peste omul care mi se păru, în activitatea lui de luptător al dreptăţii, animat de-o flacără mai nobilă, mai sfântă, mihăescu, d. a. 22. Când te-ai hotărât la o luptă pentru dreptatea şi fericirea altora, nici fericirea ta, nici viaţa ta nu mai au nicio însemnătate, c. petrescu, a. r. 47. A fost un om cinstit şi drept. Pentru dreptatea omului sărac îşi uita de el şi s-arunca şi-n foc. v. ROM. septembrie 1954, 32. Zaharia Stancu reînvie în glasul său o jumătate de secol de luptă socială şi politică pentru dreptatea ţării. STĂNESCU, R. 208. Memoria lui a însufleţit toate generaţiile de luptători pentru dreptatea şi libertatea României. RL 1980, nr. 11 083. Dreptatea săracului nimic nu atârnă. I. GOLESCU, ap. ZANNE, p. v, 282, 7. Stare dreaptă (A II 1) a lucrurilor; echitate, egalitate, (învechit) dreptăţie. Derept aceaia, învaţă de aicea şi tu, creştine, cum leage şi dereptate acmu încă nu aştepta de la oameni mari. CORESI, T. EV. 66. Scăzură cei buni şi să-mpuţânară, De nu-i dereptate nice într-o ţară. DOSOFTEI, PS.2 1577, cf. LEX. MARS. 221. Pacea soţietatei atârnă de la direptate şi fericirea fieştecărui om, de la pacinica întrebuinţare a tuturor averilor. TEODOROVICI, M. 58/17. Să să urmeze şi la ei [la meşteri] o bună orânduială şi dreptate întru toate (a. 1824). DOC. EC. 336, cf. lb. Strănepoţii ... se vor bucura de dorita dreptate, căpăţineanu, m. r. 4/10, cf. valian, v. Oriunde este degradaţie de om, este călcare de legile naturel, adecă călcare de dreptate, negulici, e. h, 193/27, cf. polizu, pontbriant, d., COSTINESCU. Când răsări-va-n ceruri frumoasa, blânda zi, Ce din orbire cruntă pe regi îi va trezi? Şi-a răspândi în lume simţiri mântuitoare, Dreptatea, libertatea, frăţia-ntrepopoare? ALECSANDRI, O. 140, cf. LM. Oricare societate civilizată, pentru a trăi, are neapărată trebuinţă ...de libertate ... şi de dreptate, căci fără ea se dizolvă. MAIORESCU, D. I, 57. Tot ce respiră-i liber, a tuturor e lumea, Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume, Ci-aievea s-a serbat. EMINESCU, O. I, 24, cf. ddrf. în vremea lui Cuza ... era dreptate, bre! că el ţinea cu norodul, nu cu boierii! SP. POPESCU, M. G. 73, cf. barcianu. La adăpostul dreptăţii vor putea cât mai mulţi să se ridice spre lumină şi spre adevăr. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 22, cf. SCRIBAN, D. „Facla ” va agita flacăra unui ideal neînvins de cultură şi de dreptate socială, arghezi, în PLR ii, 186, cf. dex. Nici aceea nu-i dreptate Să mănânce popa lapte, Slugile pere uscate. FOLC. TRANSILV. I, 323. Dreptatea a luat-o turcul. ZANNE, P. vi, 413. Numai la Dumnezeu e dreptate, id. ib. 634. <> (Concretizat) Deci biruise răul pre bine şi acoperise strâmbătăţile pre dereptăţi, iară împăratul suspina şi tânjiia. MOXA2, 153. F i g. Dumnezeul mulţimilor însetate de dreptate a început să adieze cu sufletul său de foc şi prin flamurele noastre. EMINESCU, O. IX, 80. Oare murit-a orice dreptate? Oare luatu-ni-s-a dreptul de a petiţiuna şi a protesta? id. ib. 88. 8. Justiţie, stabilire a justiţiei, judecată. Cf. jurisdicţie, jurisprudenţă. Iară ce va fi lucrat [Bogdan-Vodă cel Grozav] înlăuntru sau în ţară la noi, dispre partea judeaţilor şi a direptăţii, nu aflăm. URECHE, L. 133. Şi vor fi aceastea [legi] voao la dreptate de judicată, întru rudele voastre, la toate lăcaşurile voastre, biblia (1688), 123755. Iară tu aicea stăi cu Mine şi voiu grăi cătră tine poruncile toate şi dreptăţile şi judecăţile câte vei învăţa pre ei. ib. 130V20. Ispravnici şi diregători asupra direptăţii. N. COSTIN, C., ap. GCR îl, 9/16. Pre carii să vor arăta semeţi ...şi nu să vor supune dreptăţii şi poruncii besericeşti îi vom pedepsi şi cu domniia. ANTIM, O. 28. Să se supue la dreptatea judecăţii. prav. COND. (1780), 90. Un înţelept din cei vechi, iscusit întru ştiinţa dreptăţilor şi întru înaltă isteţimea minţii şi a limbuţiei ceii desăvârşit[e], Chicheron. pravila (1814), III/2. Dreptatea ... iaste împlinirea dreptului cătră alţii fără de nicio deschilinire a feţelor. MAN. ÎNV. 35/17. Nu mai omora, dar nedreptăţa, şi nedreptăţa cu astfel de chip de dreptate, care nu scăpa pe om de moarte decât numai ca să-i Hrănească viaţa mai mu[l]tă vreme, căpăţineanu, m. R. 170/1. Cum va găsi cu cale cinstita Logofeţie, după pravilnicească dreptate (a. 1837). DOC. EC. 678. Se învaţă legile şi dreptatea în limba românească. BĂLĂŞESCU, GR. XXIV/4. „Audiatur et alterapars” e o regulă prea naturală a dreptăţii încât să poată rămânea totdeauna neaplicată. MAIORESCU, CRITICE, 130. Dreptatea d-acu are mai multe scări şi mai multe uşi. JIPESCU, O. 64. Spuneţi-mi ce-i dreptatea? - Cei tari se îngrădiră Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi. EMINESCU, O. I, 56, cf. DL. <0* F i g. Părintele nostru Amvrosie, episcopul Mediolanilor ... destoinic la cuvânt şi la cumpăt, ca o cumpănă direaptă la direptatea g iude aţelor, dosoftei, v. s. decembrie 20175. Să ţii cumpăna dreptăţii atâta pentru cei bogaţi, cât şi pentru cei săraci. C. POP.2 iii, 238. Judecătorii ... tot se mai mângâie, umplându-şi buzunările după moda veche cu vinderea dreptăţilor celui ce dă mai mult. AR (1829), 233 */3. Nicio tiranie nu e mai aspră decât aceea ce s-acopere cu umbra legilor şi se zugrăveşte cu văpsaoa dreptăţii, căpăţineanu, m. r. 135/5. Ce frumoasă chemare, domnilor, când ţine cineva cumpăna dreptăţii în mână. CONV. LIT. 1,24. Rămâi cu a ta crimă! ...Eu părăsesc cetatea. Curând te vor ajunge păcatul şi dreptatea, alecsandri, t. ii, 186. De n-am fost o-ntrupată cumpănă a dreptăţii, De am greşit cu fapta, cu inima, cu gândul... lertaţi-mă cu toţii, căci am fost numai om. EMINESCU, O. viii, 129. Cumpăna dreptăţii atunci este dreaptă, când dragostea banilor n-o atârnă la o parte. ZANNE, P. vni, 730. (Ironic) Dreptate turcească, se spunea despre dreptatea obţinută într-un proces de cel care plătea mai mult martorilor mahomedani admişi în procesele cu creştinii, zanne, p. vi, 425. Om (sau funcţionar) al dreptăţii = reprezentant al autorităţii judecătoreşti sau, p. e x t., al administraţiei statului. începuse a şi zări pe oamenii dreptăţii grămădiţi în preajma păsărăriei, cu hârtia şi terfelogul lor. CR (1839), 1232/10. Funcţionarul dreptăţii mă priveşte, tot cu un singur ochi, căci pe celălalt i-l închide îndărătnic şuviţa de fum care-i iese din colţul gurii, mihăescu, d. a. 119. (Jur.; învechit) Logofătul dreptăţii sau ministrul dreptăţii = ministrul justiţiei. Vorfi caimacami prezidentul înaltului Divan ...şi marele logofăt sau ministrul dreptăţii. REG. ORG. 7/4. D. Ştirbei, ministrul dreptăţii, sprijinea mai singur toată 11121 DREPTATE -1471- DREPTATE greutatea discusiei. dacia lit. 130/17. In cele mai multe staturi se află următorii miniştri: a dreptăţii, a finanţelor, a poliţiei, a cultului. RUS, 1.1, 75/4. Mihail Cuciurean ...a desvălit o întregime de caracter care a îndemnat pe marele logofăt a[l] dreptăţii DD. Ştefan Catargiu de a-l recomendui domnitoriului (cca 1844). ap. RUSSO, s. 152. Micşorimea zestrei ce aducea fata se compensa cu şansele de înaintare pe care le oferea înrudirea şi năşia ministrului dreptăţii, brătescu-voineşti, p. 178. (Jur.; învechit) Logofeţia (sau Departamentul ori Ministerul) dreptăţii = Ministerul Justiţiei. Fraides va face loc în ministeriul dreptăţii lui Cleonar, vrednicul său predecesor. CR (1833), 1822/22. Delă pentru otnoşenia Logofeţiei dreptăţii, pentru câţiva ulieri ce nu-i îngăduieşte arendaşii să cumpere sămânţă dă in (a. 1837). DOC. EC. 679. Copie după luminatul ofis al Mării Sale lui Vodă, îndreptat către Depertamentul dreptăţii (a. 1846). ib. 903. (Jur.) Denegare de dreptate v. denegare (2). <> E x p r. A face (sau, învechit, a drege, a scoate) dreptate (cuiva) = a face un act de justiţie; a repara o nedreptate anterioară; a recunoaşte un drept al cuiva. Cin va îmbla fără vină <şi cinre> derege-va dereptatea? PSALT. HUR.2 96. Socotim aşa că Dumnezeu iaste derept şi... face celor oameni buni dereptate şi bine, iar celor răi rău va face. CORESl, T. EV. 127. Ferice cinefereaşte judeţ şi ce fac dereptate în toată vreamia. id. PS. sl.-rom. 20675. Rogu-te ...fă mie mesereare şi dereptate, cum să nu îngropi pre mine în Eghipet. PO 169/23. Trei lucrure se cad să aibă omul cine va să facă judecată şi dereptate. C. pop.2 i, 148. Direg ătorii lumiei de nu vor face direptate în lume asupriţilor şi năpăstuiţilor ... vor hi giudecaţi la dzua giudeţului. VARLAAM, C. 246. Doo sate de vor avea svadă ... pentru pământuri, acolo să socotească giudeaţele, să facă direptate, să dea acel loc ... celora ce să va afla că l-au ţânut mai multă vreame. PRAV. 3. Cel ce va fi judecătoriu trebuie să-şi puie tot gândul şi cugetul spre a face dreptate, neagoe, ap. GCR I, 168/32. Tinde spre dânş milă carii ştiu de Tine Şi fă dereptate căror Ţi-s cu bine. dosoftei, ps.2 55712. întru aceasta să să laude cela ce să laudă: întru a priceape şi a conoaşte pre Domnul şi a face judecată şi direptate întru mijlocul pământului, biblia (1688), 1952/18. Şi-i asupriea Catacozino pe pizmă, şi nu le făcea dreptate. NECULCE, L. 178. Neagoe ... îndată făcu judecată şi dreptate între oameni. ANON. CANTAC., CM I, 99. Deci viindu beiul acesta mai înainte aicea la domnu, primitu-l-au cu cinste şi cu daruri, om mare fiind, nădăjduind domnul că va face ţărâi dreptate, precum şi el făgăduia. R. GRECE ANU, CM II, 70. Strigă văduvele pentru căci [păcătosul] nu le face dreptate şi nimic nu grijaşte. ANTIM, O. 143. Mărirea împăraţilor să arată când fac dreptate, pilde, 73/4. Se ostenea toată zioa spre îndreptarea lucrurilor şi ca să facă tuturor dreptate deplin, maior, t. 33/27. Iară el, răzămându-să în putere, După ce sfezile noastre aude, Celuia face dreptate care l-au dat făgăduinţa mai mare. budai-deleanu, ţ. 301. Mentor ...se mira de buna cârmuire ...a acestor oraşe, de dreptatea ce se făcea săracului împotriva bogatului. PLEŞOIANU, T. I, 88/14. Judecătorul ştiu că este un om foarte strajnic şi vrăjmaş al nedreptăţii; şi am nedejde bună că îi va fi milă de mine şi îmi va face dreptate. GORJAN, H. iv, 69/13. înrâurirea lui Coke asupra înavuţirei Marei Britanie a fost foarte mare şi guvernul rigăi i-a făcut dreptate, chemându-l la Camera Lorzilor. I. IONESCU, v. 24/31. Iaca, Măria Ta ... am voit să văd cu ochii cum faci dreptate în isprăvnicie. alecsandri, T. I, 217. Take lonescu citeşte o petiţie a locuitorilor bucureşteni către rege pentru ca să se facă dreptate mitropolitului obijduit. maiorescu, d. v, 36, cf. barcianu, tdrg. Măria Sa mi-a poruncit soroc de judecată aici, ca să-mi scoată dreptăţile mele împotriva celor care m-au prigonit. SADOVEANU, O. XIII, 15, cf. DL, DEX. Ţăranului român putea să-i facă dreptate istoria însăşi. FLACĂRA, 1977, nr. 9, 13. Mai presus de aderare, rămâne şansa de a face dreptate majorităţii cetăţenilor, umiliţi de aroganţii cu averi monstruoase. RL 2006, nr. 4 868. Bată-vă crucea ciocoi, De-aş mai scăpa de la voi, Să mă trag la codru iară Şi să fac dreptate-n ţară. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 506. Consiliii satului S-au făcut ai dracului: Dacă-i dai ocaua plină, Iţi face dreptatea bună. FOLC. OLT. - MUNT. II, 361. (Ironic) Ţi se va face dreptate ... deplină dreptate ... Am să pun să te spânzure. CAMIL PETRESCU, T. III, 39. (Cu elipsa verbului) Godefroa comandă la toţi şi este dator tutulor aceeaşi dreptate. PÂCLEANU, 1.1,94/2. (Prin lărgirea sensului) Vremea, lecuitoarea bătrânelor rele, a făcut pe-ncetul dreptate. în plr ii, 41. Nu ştiu nici astăzi pentru ce m-ai trimis în lumină, Numai ca să umblu printre lucruri Şi să le fac dreptate spunândn-le Care-i mai adevărat şi care-i mai frumos? BLAGA, POEZII, 92. îmi aşez capul pe sânul tău Şi simt că trandafirii lui fac dreptate, Şi uit tot ce este trist şi rău Şi inima mea cu inima ta bate. ISAC, O. 80. Mănânce-te amaru, moarte, cum nu faci nicio dreptate. Că umbli din nuci în nuci, Iei măicuţa de la prunci. FOLC. TRANSILV. I, 214. Jelui-m-aş codrului, Codrului voinicului; Codrul are crengi plecate, Şi n-o să-mi facă dreptate, folc. mold. i, 128. A-şi face singur dreptate = a repara singur o injustiţie care i-a fost făcută; a se răzbuna (11). [Românul] tace până ce Dumnezeu prinde într-o z,i milă de dânsul, ori până ce însuşi se îneacă cu răbdarea ş-atunci îşi face singur dreptate! ODOBESCU, S. i, 160. Nelegiuirile sociale sunt atât de provocătoare, încât mulţimea exasperată va fi silită să-şi facă singură dreptate. REBREANU, R. I, 178. Lasă-mă, Leano, să-mi fac singur dreptate. VISSARION, î. 102. în cele din urmă ne-am făcut singuri dreptate. ARGHEZI, S. XI, 67. Pârvu Ilie îşi făcuse dreptate singur, aşa cum se întâmplă des, neînţelegerile acestea aranjându-se cu timpul între vecini, preda, delir. 45. A împărţi (sau a distribui) dreptatea = a administra un act de justiţie. O, împărate atotţiitoriulţe], cela ce ai făcut cerul şi pământul şi ai ales pre noi din toate zidirile Tale să fim unşii Tăi, ca să împărţim săracilor dreptatea fără făţărnicie, neagoe, ÎNV. 244/4. Judecătorul împărţea dreptatea după cum i se năzărea. REBREANU, I. 149. A împărţi dreptate sau a pedepsi pe cei vinovaţi nu-i o crimă, ci o datorie pentru orice om! id. P. s. 290. De douăzeci de ani [judecătorul] împarte dreptatea în neînsemnate orăşele şi sate ale Moldovei. C. PETRESCU, S. 184. Vodă ... coborâse în Divanul cel mic, ca să ... împărţească dreptate norodului, sadoveanu, O. X, 87. Să fii recunoscător politicianului care a intervenit pentru tine şi totuşi să juri că vei distribui dreptatea în chipul cel mai obiectiv cu putinţă, găseam căeo mişelie. MIHĂESCU, D. A. 20. Cine a împărţit dreptatea: tribunalele din Cluj ori din restul ţării? RL 2005, nr. 4 723. Dreptatea nu cu bani ..., ci după lege la toţi deopotrivă s-o împărţi. ZANNE, P. vin, 732. (Glumeţ) El păşea mândru cu traista vărgată-n spate, împărţind turmei iarbă şi dreptate. VOICULESCU, poezii, i, 243. (Cu schimbarea construcţiei) Ci cu toţii direptatea rânduiţi să o împartă, Noi să punem tot la cale fără vorbă, fără ceartă. EMINESCU, O. VIII, 221. E x p r. A afla (sau a dobândi, a câştiga, a căpăta, a obţine, a găsi) dreptate = a obţine câştig de cauză în faţa unei instanţe sau a unei autorităţi. De va avea şi de crai ceva asup reală, fără nicio frică are voie să-l tragă la judecată, unde ... afla-va judeţu şi direptate. URECHE, L. 113. Toţi cei năpăstuiţi să-ş afle dreptatea lor la limanul bunelor pravili. PRAV. COND. (1780), 44. După cercetarea ce s-a făcut şi la depert[a]ment ş-a aflat sfânta mănăstire dreptatea (a. 1797). IORGA, S. D. XIV, 156. Şi după plângerea ce am făcut la dumnealor boieri ispravnici, nu ne-am aflat dreptatea (a. 1814). DOC.EC. 167. Să dă toată puterea la cavafi, precum şi pe staroste ei să-l aleagă şi să-l puie şi nici prăvălii să nu mai poată deşchide, nici la păsurile lor să nu poată găsi dreptate (a. 1823). ib. 287. Vor dobândi dreptate de la guvernul mexican. CR (183 8), 402/35. Altă nădejde nu este, ci numai să te duci şi la vezirul, şi poate vom afla dreptate. GORJAN, H. iv, 70/28. Cred că şi judecata are să-mi găsească dreptate, deşi nu m-am târât prin judecăţi de când sunt. CREANGĂ, A. 145. Domnule judecător ... eu am venit înaintea judecăţii să capăt dreptate, şi văd că dumneata, care ştii legile, mai rău mă acufunzi, id. ib. 147, Merse deci pe la toate dregătoriile şi fu străgănit prin judecăţi mai mulţi ani, fără să-şi dobândească dreptatea potrivit cu mărimea vinei celor 11121 DREPTATE - 1472 - DREPTATE vinovaţi. ISPIRESCU, L. 277. Numai la noi ţăranul nu găseşte nicăiri dreptate, rebreanu, r. i, 41, cf. dl. Cel mai adesea ţăranii nu obţineau dreptate la judecată în procesele pe care le aveau cu boierii. IVĂNESCU, I. L. r. 601. Cei ce lipsesc nu capătă dreptate. ZANNE, P. VI, 425. Ca să poată dobândi norodul tău dreptate, spânzură o sabie asupra dregătorilor şi judecătorilor, id. ib. vm, 729. (Cu parafrazarea expresiei) Acela mai mare dreptate înaintea nu a feaţelor, ci a făţărniciilor voastre ar afla. CANTEMIR, 1.1.1, 50. Dumneavoastră ... să nu-i depărtaţi, ci să le cunoaşteţi pricinile jălbilor cu bună luare aminte şi, de are dreptate, să şi-o afle (a. 1873). în PRAV. COND. (1780), 197. A cere dreptate = a cere repararea unor prejudicii. Şi, după trecere de vreme, să văd iarăşi popriţi, din care pricină şi jăluitorii sânt strâmtoraţi: nu numai pentru alişveriş, că lipseşte, ci mai vârtos că n-au de unde să-şi ia datoriile ce au la ei; pentru care, cer dreptate (a. 1823). DOC. EC. 285. Răzvănaşe, cer dreptate! Ar fi un păcat să tac ... Hoţii tăi atunci în codru mă despoiară de-un sac. hasdeu, r. V. 110. Eu nu cer milă. Unde-i mila mea? Nu cer Nici dreptate - căci dreptatea ce-mi rămâne e să pier. EMINESCU, O. viii, 225. [Tatăl copiilor] hotărî să ceară dreptate pentru necinstea ce i-a făcut soţia lui. ispirescu, L. 277. N-am obiceiul să mă amestec în desbaterile Curţii şi nici să călăuzesc braţul justiţiei ...Nu cer decât dreptate severă şi fără milă! Atâta şi nimic mai mult! rebreanu, p. S. 262, cf. scriban, D. (Cu parafrazarea expresiei) Din adânc vin glasuri înecate, Vin rugi, blesteme, cereri de dreptate, cerna, p. 104. (învechit) A păzi dreptatea (sau rânduielile ori cumpăna dreptăţii) = a proceda în mod echitabil. Năpăstuirea să lipsească cu totul şi să să păzească dreptatea dă obştie pă la toate satele (a. 1819). DOC. EC. 215. Starostea cu epitropii să aibă datoriie a păzi rânduielile dreptăţii după vechiul obicei (a. 1823). ib. 291. Boiangiii ... să nu facă înşelăciune norodului, ci să păzească cumpăna dreptăţii întru toate (a. 1824). ib. 322. Măria Ta ai putere de la Dumnezău a face ca să se păzească dreptatea nestrămutată atât între cei săraci, cât şi între cei bogaţi. GORJAN, H. Iii, 107/1. Când dreptatea vei păzi, frică nu vei avea nici de Dumnezeu, zanne, p. viii, 730. A da dreptate = a) (învechit) a exercita justiţia; a face un act de justiţie. Alexandru-Vodă a fost drept pentru că ... da o nepărtinitoare dreptate, pentru că judecăţile lui nu se vindea, dacia lit. 74/4. Astfel musa mea pândeşte Pe oricare şarlatan Care-l vede-n tribunale Dând dreptatea pe parale. SION, POEZII, 12/2. La slavoni, ca şi la romani, dreptatea se da numai în numele capului statului. XENOPOL, I. R. m, 157. Şi vodă ne va da dreptate Că nu degeaba-i de pe Rin. ANGHEL - IOSIF, C. M. I, 53. Jalbă peste jalbă am trimes ... dar auzitu-ne-a cineva? Datu-ne-a cineva dreptate? MIRONESCU, S. 6. Cerul să-ţi dea dreptate! CAMIL PETRESCU, T. m, 374. Dreptatea s-o dai tuturor şi bun să fii cum e un părinte pentru toţi. VISSARION, B. 53, cf. SCRIBAN, D., DL. Ia scaun de judecată Şi judecă lumea toată Şi dă drepţilor dreptate Şi strâmbilor strâmbătate. păsculescu, l. p. 9. Dreptatea se dă celui mai cu putere, când strâmbătatea porunceşte, zanne, P. vin, 732 (Cu parafrazarea expresiei) Căci dreptatea mi-i în mână, s-o dau celui ce voesc. beldiman, o. 38/11; b) a recunoaşte că ceea ce face sau spune etc. cineva este întemeiat, îndreptăţit, just. Trebuie a da dreptate şi celor ce li se par urâţi verbii „mugire”, „lucire”, „păţire”. heliade, paralelism, n, 95. Toate acestea mă făcură ca să dau dreptate celor trei boeri. GORJAN, H. IV, 80/11. Dumneei îţi dă totdeauna dreptate. KOGĂLNICEanu, în PR. dram. 430. Mintea şi faptele cele bune [ale] acestui prinţip, precum şi dragostea naţiii cătră dânsul îi da lui, fără îndoire, dreptate a se înălţa pe tronul de mare duca. asachi, I. 59/17. Ba încă şi dai dreptate părerilor felurite, Dând nume de faptă bună răutăţilor slăvite. CONACHI, P. 281. Văzui că nu trebuia nici să învinovăţesc sau să dau dreptate nici unora, nici altora, brezoianu, î. 54/20, cf. pontbriant, d. Nu ştiu până în ce grad să dăm dreptate observaţiunii acestui om. BARONZI, L. 153. Puterile apusene, văzând duplicitatea guvernului român, au înclinat a da dreptate exigenţelor Austriei, eminescu, O. XII, 194. El se întrista, dar totdauna le da şi dreptate, macedonski, o. iii, 51. In discuţii - orice-ar zice - lasă-i, dă-le lor dreptate, vlahuţă, S. a. I, 78. Mama Zoica o asculta, dându-i dreptate. BUJOR, S. 90. Se amestecară toţi în vorbă, unii dând dreptate unuia, alţii celuilalt. REBREANU, I. 122. Nu se putea să nu dai dreptate obşteştii păreri care-l decretase nebun [pe Paşadia]. M. i. caragiale, C. 47. Străbaterea acestei pagini îi dă dreptate lui Caragiale. VIANU, A. P. 135. Le-a spus lor cineva, bucureştenilor, că războiul îi va ocoli, că suferinţele sunt pentru alţii şi că viitorul le va da dreptate, aşa cum le-a mai dat de-atâtea ori. preda, delir. 162, cf. DL, dex. Evoluţia ulterioară a limbii literare ...a dat în unele privinţe dreptate şi lui Heliade Rădulescu, şi lui Săulescu, după cum a arătat că în unele privinţe ei greşeau. IVĂNESCU, I. L. R. 659. (Prin lărgirea sensului) Vreamea au dat dreptate politicii luiAurelian. OBLĂDUIREA, 21/17. Bună dimineaţa, soare/ Ai cam întârziat şi ai ţinut să dai dreptate călindarului ţărănesc. ARGHEZI, C. J. 225. (învechit) A griji de (sau a căuta) dreptate = a face un act de justiţie; a supraveghea exercitarea justiţiei. Împăratul atunce-l puse ban mare şi-i zise să grijască de dereptate. MOXA2, 153. [împăratul] să caute dreptate văduvelor şi a săracilor. C. POP.2 Iii, 238. însă, nefiind obiceaiu, nici pănă aci vro pildă ca la conzistoriul episcopesc din Blaj să se mute undeva legea şi airea să se caute dreptate ...nu vru vlădica să sloboadă a se muta această judecată la Scaonul arhiepiscopesc al Strigonului. maior, s. îl, 160. (învechit şi popular) A ţine dreptatea = a proceda în mod corect. Iară de are mai mulţi prunci, la împărţirea avuţiii să ţie dreptatea. teampe, O. S. 66/5. Voi să vă juraţi, Şi să vă legaţi, Că-oţi ţinea dreptatea. PĂSCULESCU, L. P. 189. 9. (Astăzi rar; mai ales la pl.) Drept (D 3), privilegiu (1). Armenii şi jidovii ...au acea dreptate, a cumpăra moşii la ţară de vecie? (a. 1782). uricariul, xi, 263. Iară când muerea după moartea bărbată-său să va lenevi şi nu va face catastih de averea bărbatului ei şi de lipsa zestrii ei în sorocul de şase luni sau de un an, atunci să nu mai aibă dreptate să ceară lipsa de zestre, prav. cond. (1780), 98. Călugării ... vrură să ia zăciuială de la proşti din rodurile locului aceluia [ji] nu-şi lăsară dreptatea, maior, s. ii, 156. Asemene dreptate Trebuie s-aibă toţi în cetate. BUDai-deleanu, Ţ. 378. Dreptăţile grăniţearilor întru aceastea sânt puse chiar şi răspicat. fund. 4/10. Viteazul şi cel cu inima mare iaste vreadnic a-ş ocroti viiaţa, avutul, dreptăţile. GRECE ANU, î. 94/8. Când un datornic să va muta de la un împrumutătoriu la altul, să mută cu dânsul şi zălogul şi toate dreptăţile sale. LEGIUIRE, 34/27. Exelenţia Sa să binevoiască a face jeluitorului îndăstulare la dreptăţile ce are, prin mijlocul ce va binechibzui (a. 1818). DOC. EC. 184. A ei duioasă strigare, şi dreptăţile ce are Crede că vor deştepta Norodul din adormire. BELDIMAN, O. 6/21. Dreptăţile sale [ale clerului] fură întărite şi puterea sa adăogată. OBLĂDUIREA, 5/18. Precum şi de acum înainte să li se urmeze dreptatea lor, de a li să priimi adică de către vameşi păcura din puţurile lor la fieşcare săptămână şi plata cea orânduită să li să dea la fieşcare trei luni (a. 1825). DOC. EC. 359. Boierii ... aveau cele mai multe şi cele mai mari dreptăţi. PISCUPESCU, o. 25/22. Are dreptate, fără îndoială, a să protimisi cu îndăstularea înnaintea tuturor celorlalţi datornici ai tatălui său (a. 1829). DOC. EC. 429. înalţă glasul tău spre neclintita păstrare a dreptăţilor fraţilor tăi şi pentru îmbunătăţirea lor. MARCOVICI, C. 88/18. Mă rog cinstitii ocârmuiri, ca să-m caute dreptăţile mele, să mă despăgubească (a. 1837). doc. EC. 695. Puind temei la un bilet făcut din isvodire, Ea singură cu mâna ei apoi să se-silească Dreptăţile-mi asupra lui cum să le ticluiască. RUSET, E. 70/6. Fieştecare moldovan are dreptate să călătorească unde-i place, kogălniceanu, s. 190. Nu permite omului celui mai învăţat să zică măcar două cuvinte dinaintea unui judecător pentru susţinerea dreptăţilor unui amic. GHICA, C. E. III, 15. Dar cum căpătaşi dreptate Să te-nalţi aşa de sus ? Ce foloase însemnate Ţărei tale ai adus? SION, POEZII, 197/21. Clasele societăţii erau libere, căci până şi vecinii, îndeobşte colonizaţi, aveau scutirile şi dreptăţile lor. EMINESCU, O. IX, 430. Domnii noştri ...au dat cărţi de stăpânire şi de 11121 dreptate - 1473 - DREPTIST dreptăţi sau privilegii acestor folositori oaspeţi străini. IORGA, C. 1.1, 197, cf. TDRG. [Tudor] a afirmat ... că nu s-a ridicat împotriva autorităţii legitime a Porţii, ci a cerut numai ca dreptăţile ţării să fie respectate şi să se pună capăt nedreptăţilor şi împilărilor. OŢETEA, T. V. 228, cf. DL. Buciumă-n mine toate răscoalele ţării! Toate obidele răzvrătite, Toate dreptăţile jecmănite. DEŞLiu, G. 23.0 (Jur.; învechit; la pl.; urmat de determinări care arată felul) Latinii venise în Roma a ceare dreptăţile cetăţeneşti sau orăşeneşti. ŢICHINDEAL, A. M. 29/6. Grecia va fi un stat neatârnat şi se va folosi din toate dreptăţile politice, administrative şi comerciale. AR (1830), 99V39. Dreptăţile politice şi ţivile erau a se întinde preste tot. RUSSO, S. 121. + (învechit şi popular; concretizat; la pl.) Acte care consfinţesc un drept (D 3); acte justificative. [Porunceşte] ca doamnei Elizavetei ... carea îşi pierduse dreptăţile sale, să-i dea afară toate cărţile neamului ei, câte se vor afla în Sacristia Conventului. ŞINCAI, HR. II, 171/29. Scoate ş-arată Neşte scrisori şi dreptăţi care avea Dă la Sân-Mihai. BUDAI-DELEANU, Ţ. 323. După ce voi veni sluga dumitale la Bucureşti, mă voi judeca la slăvitu Divan cu mocanii, pentru ca să arăt dreptăţile vistieriei câte una-una (a. 1811). DOC. EC. 125. La ziua defiptă iar vii cu ... advocatul gata să-ţi arăţi dreptăţile, ghica, c. e. iii, 50. Petru Rareş: „D-aş putea să sorb aerul Moldovei cu patima cu care-l sorbii la întâia zi, după 22 de ani de pribegie, suflarea mea v-ar arde şi aţi simţi din cine mă trag şi ce dreptăţi înfăţişez eu vouă!” delavrancea, O. ii, 183. N-avuşi măcar un frate ...Să îmbie cu cărţile, Să-ţi scoaţă dreptăţile, alecsandri, p. p. 238. Starostele miresei: ... Noi avem cărţi şi dreptăţi, Precum şi dumneavoastră vedeţi. Avem scrisoare sigilată De la înaltu împăratu. FOLC. transilv. I, 164. 10. (învechit şi popular) Corespondenţă a unor afirmaţii cu realitatea; adevăr. Mai iubit-ai rreul decât bunrătatea, nedereptatea decâtu a grăi dereptatea. PSALT. hur.2 131. Cine va cunoaşte pre Iisus Hristos şi va creade în el, nu poate tăcea, ce va spune tuturora, ca şi alţii să cunoască dereptatea lui Hristos. CORESl, T. EV. 61. Tremeateţi unul dentre voi cine să aducă aicea frăţiorul vostru cel mai mic, voi iară fiţi prinşi, aşa voiu ispiti cuvintele voastre să îmbiaţi cu dereptate au ba. PO 147/15. Strâmbătatea easte protivnică dereptăţiei. Easte când grăiaşte omul de un lucru, şi face altul. C. POP.21, 153. De vom hi dosădiţi, de vom hi goniţi ... pentru liubovul lui Hristos şi pentru direptate, atunce să ne veselim, atunci să ne bucurăm, că multă plată avăm întru împărăţiia ceriului, cum dzice însuşi Hristos. varlaam, C. 416. Nu numai leatopiseţul nostru, ce şi cărţi striine am cercat, ca să putem afla adevărul, ca să nu mă aflu scriitoriu de cuvinte deşarte, ce de dereptate. URECHE, L. 58, cf. MARDARIE, L. 206/11. Împărate, dumnădzăii păgânilor sânt draci, iară Dumnădzăul nostru au făcut ceriurile. Şi tu şi cu ai tăi sinteţi orbi şi nu vedeţi dereptatea. DOSOFTEI, v. s. septembrie 6r/6. Voroava prea de taină vicleşugul supune, iară cuvântul în faţă a dreptăţii sămn ieste, cantemir, 1.1. i, 220. împărate, ...pentru ce nu cauţi şi să cerci să găseşti dereptatea? C. POP.2 I, 275. De vor mărturisi pre domnul de rău, de hain, precum îl mărturisesc acei boieri pribegi, să iasă la dreptate cuvintele lor. anon. BRÂNCOV., CM n, 297. Pre acesta ascultaţ că el iaste calea şi viaţa şi dreptatea. ANTIM, O. 15. Noi ne aflăm înaintea unui judecătoriu care este îndestulat a cunoaşte dreptate [a] mea şi minciunile tale. C. POP.2 III, 164. Să povăţuiască spre chipzuirea dreptăţii şi adevărului şi să nu greşască. PRAV. COND. (1780), 42, cf. LB. Cum că este un Dumnezeu ... toată natura mărturiseşte; şi nu mai este trebuinţă ca să ţ-o dovedesc. Numai răutatea oamenilor îi face să tăgăduiască o dreptate de care ei să tem. BUZNEA, P. V. 202/4. îmi închipuiam că dreptatea trebuie să iasă de la sine, ca untdelemnul, la suprafaţă. COCEA, S. I, 223, cf. ALR I 1 335/343, 1 552/343, alr ii 3 524/235, 316. Mai bine taci, căci, de grăieşti dreptate, te vor batjocori. ZANNE, P. II, 758. L o c. adv. (învechit şi popular) Pe (sau cu) dreptate = în mod adevărat; conform adevărului. Aceastea eu, deac-am audzât, m-am adeverit că-m spunea cu direptate. dosoftei, v. s. noiembrie 150735. Deci, viteazul acela însămna diavolul ..., stricând Scriptura Sfântă, adăogându-o şi scăzându-o şi tâlcuindu-o cu minciuni, iară nu pe direptate. cheia ÎN. 97713. Mărturisirea e cu mare grijă, cu dreptate şi fără de făţărnicie, şincai, c. 129/3. Mai fără milă au fost ai noştri, dacă-i să vorbim cu dreptate, rebreanu, p. S. 136. Învaţă-te a vorbi cu dreptate, măi băiete. SADOVEANU, O. IX, 394. De nu te iubesc bine, Ardă-m cămaşa pe mine. De nu grăiesc cu dreptate, Ardă-m lecricu ’ din spate, bîrlea, C. p. 53, cf. folc. transilv. i, 369. Eu ţi-am spus cu dreptate, Că ţie Radu ţi-a fost frate. folc. OLT. - munt. ii, 300. 11. (învechit; în Ţările Române) Adunarea boierilor în frunte cu domnitorul; judecată (domnească). Milostivindu-să domnul şi iertând la unii greşalile, ei tot nu s-au aşăzat a face cele obicinuite răotăţi ale lor, până când iar dreptatea domnului la pedeapsă i-au adus, singuri ei în cursă căzând, precum înainte povestea arată. R. GRECE ANU, CM II, 108. Trei inşi s-au arestat... Numaidecât fură duşi înaintea dreptăţii. CR (1837), 4Vl9. Să te duci la dreptatea ţărei adunată şi să înfăţoşezi boierilor acest dres domnesc, sigilat cu inelul meu. ASACHI, s. L. II, 116. Direptatea se numea în vechime Senatul, precum astăzi Adunarea, id. ib. In lături! ... Dreptatea lăpuşneană L-a osândit pe Despot la moarte! alecsandri, t. ii, 120. Direptatea e adunată numai de-a binele, ca să mustre pe cei ce viclenesc domnia. EMINESCU, O. VIU, 146. Venite aceste hrisoave naintea direptăţii, ele ar putea să turbure şi să frământe ţara. id. ib. 152, cf. dex. (Prin lărgirea sensului) îl chemară [pe Culuf] la dreptatea judecăţii. GORJAN, H. III, 59/35. - PL: dreptăţi. - Gen.-dat. şi: (învechit) dreptăţei. - Şi: (învechit şi regional) dereptâte, (învechit) direptâte s. f. - Drept + suf. -ătate. DREPTĂT0R -OÁRE subst. 1. S. m. (învechit) Cârmaci. Adecă amu şi corăbiile ... se întorrcu de mitiutea cârrmitoare a dereptătoriului încătruo va din străminare. COD. VOR.2 351. 2. S. m. (învechit) îndrumător. Cf. învăţător, ghid. Şi nu numai noi, lucrători Evangheliei fi-văm, ce şi altora văm fi dereptători şi învăţători, şi pre a noastră râvnire rădica-văm. CORESl, EV. 213. Cum vrea fi cunoscut orbii, de nu vrea fi avut dereptătoriu mintea lor, să meargă după bunulpăstoriu Hristos? id. ib. 252. <> F i g. Pravila ace[e]asta iaste direptătoriu de leage. prav. gov. 173. 3. S. f. (Regional) Povârniş pe care se împing buştenii să alunece la vale; curătură (Sibiel - Sălişte). Cf. lexic reg. ii, 59. - PL: dreptători, -oare. - Şi: (învechit) dereptător, dereptătoriu, direptător s. m. - Drepta + suf. -(ă)tor. DREPTĂŢÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A îndreptăţi. îi înfăţişază îndată câteva note pregătite de doctori: între altele, una dreptăţea muncirea ereticilor prin autoritatea conciliului de la Latran. NEGULICI, E. n, 29/28. Când vedeţi că ... vă-nşală şi nu vă dreptăţeşte. JIPESCU, O. ap. TDRG. - Prez, ind.: dreptăţesc. - De la dreptate. DREPTĂŢÎE s. f. (învechit, rar) Dreptate (7). Cf. BARCIANU, CIORĂNESCU, D. ET. 301. - Dreptate + suf. -ie. DREPTÍST, -Ă (Neobişnuit) S. m. şi f. 1. (în opoziţie cu s t â n g i s t 1) Dreptaş (2). Cf. bul. fel. vii-viii, 245. 2. Student al unei facultăţi de drept. Cf. bul. fil. vii - viii, 245. - PL: dreptişti, -ste. - Drept + suf. -ist. 11125 M1PTL1NÎÀT BRSPţli DÜËPTLINlÂTi *Ă adj; (Mut.- îflVêëhlt) Reetiiitiiu (2); dreptiliftiü, ÊlemmtuH despre trigonometrici dreptlinhltă [Titluj, EOT: Figură dreptlinitttă, HM. smsqm, ii; Wv, ap. uâit), f. |, 267. Aşa vem gfot totdauna un pătrat eeuivalent eu & figură dreptlinitttă iută. PôiNASü, a. 137/19, ÙUtg&ml,,, eare merge ie la unghiul unei figure drepiliniate let unghiul Impătrlvlm, barqnh, t, u m, 216/10. = Pf8flUflţtts -rii-üU = Pl.i dreptlinlaţi, *te. = Drept * linie + suf. -&.t, fîKËPTLlNIÜi '1Ë adj. (Mat.; învechit) Rtetilltiiu (2)s driptiliniat. Aria fiecărei figuri dreptliniL lassâM, a. i 0r, ap. ursu, î. |. 267. în eme triunghi dreptliniu, pătratul unei lăture este deôp&irm eu sum pmmteter celorlalte dmă. triqôn. or. 12/29. La trigonometriă dreptlinie unt aflat ee însemnează liniile î/h., ea*., tăng: şei. 1b. 119/6, = Pronunţat; -ftiu. = Pl.: dreptliniL = Drept * linie, BfiSPÏÜN&HÏ s, ti, 1, Patfulatif care m toate unghiurile drepţi fl iatüriii ôptisi ëgâii; (înviêhit) fiCtangüi, (învechit, râf) evadfât iüflgs Cf; ÂMHLOtüËî i; 141, ap, UftSti, t8$, 192, Dreptunghiul este figura aceea a căruia unghiurile sânt întocmai iar laturile megieşe nu sânt întocma, asachi, g, 5777, Dreptunghiul mu pătratul lungăreţ-. iqt 4v/3* Pătrat lungureţ; şi care trebuie să se numească dreptunghi. conv, geom, 73/23, Dreptunghiul ,,, are câte patru unghiuri egale. Q, pop, Q-. 11/11, ef, umCA « ItuRBIa, a, 254, Terminul „dreptunghi” trebui părăsit şi înlocuit eu ... oblong. MAiQRiacu, L: 33 ; Copilul va vedea că sunt atâtea dreptunghiuri plane, câte felii contimporanul, i, 546, Faceţi un dreptunghi şi împărţiţii ..An două. ib, ViÎ2, §9, Dreptunghiul este figura cu patru laturi eare are unghiurile drepte, mmlîk, a, 29, cf, şâînianu, b.u„ CADË, SCRÏËAN, B,, LTRâ, DL, DM, SFC î, 194, DM, HRiSTIA, f*.Ë. 160, fORM. Cuv, i, 82, M. D. enc,, dex, ❖ Triunghi dreptunghi = triunghi cari ara un unghi drept, Prinţipuri pentru de sie g are a triunghiurilor dreptunghe, MN (1836), 72â/40, Triunghitt dreptunghi este acela care arată un unghi drept, poënaru, G. 3/28, Când unul din trii unghiuri ... esté unghi drept, atunce triunghiul ... ea nume de triunghi dreptunghi seau rectaunghiul. asachi, e. iii, 83/5. Un triunghi poate avea unul din unghiurile sale drepte; atunci se zice triunghi dreptunghi G. pop, o. 11/8, cf, ghîca - sturdza, a, 214, scriban, d., dl, dm, sfc î, 197, trîgonom. 14, dex. 2. Obiect, corp în formă de dreptunghi (1) sau care sugerează această forma, Lungimea lor [a lamelor vertebrei] este iarăşi mai mică, în loc să alcătuiască un dreptunghi alcătuiesc un pătrat kretzulescu, A. 25/21. Şedea risipită societatea, [la] acele ingenioase mese cari în starea lor normală reprezentează un dreptunghi de lemn de nuc lustruit. EMINESCU, O. Vil, 292. în păretele cercuit şi gros de şase metri... sunt săpate şapte nişe, care se perândă în chip de semicercuri şi dreptunghiuri. LUC. vn, 154. Era făcută din opt dreptunghiuri de mărimea unui mic ceasornic. CAMIL PETRESCU, P. 284. în faţa lor, câteva dreptunghiuri de reţele ... erau menite să sporească fortificaţiile noastre, id. U. N. 5. Cu dreptunghiul de carton pe genunchi... Zaharia privea depărtările deşarte. C. PETRESCU, R. DR. 247. Trebuiau mutate dintr-un loc într-altul, pe tăvălugi, vreo patruzeci de asemenea dreptunghiuri de calcar. ARGHEZI, s. XI, 118. Un dreptunghi de carton alb, şnuruit, atârna strâmb de un cui. VINEA, L. I, 323. Dreptunghiul albastru al cerului din fereastră. PREDA, I. 176. Prin dreptunghiul ferestrei se strecura afară fumul. BARBU, ş. N. 86. Personajele filmelor noastre sunt sosii fidele, aduse şi fixate în dreptunghiul ecranului, cinema, 1975, nr. 9, 2. Nu oricine apare în dreptunghiul televizorului are posibilitatea... să facă din trecerea lui prin faţa camerei un moment, contemp. 1975, nr. 1 498, 5/9. + Suprafaţă delimitată pe panoul de baschet, deasupra coşului. Cf. dl, dm. + Porţiune delimitată de teren de forma dreptunghiului (1) la unele jocuri sportive. Cf. dl, dm, dex. I* (Nav«$ în sintagma) Dreptunghi de navigaţie = eentuml sieţiunii tfan§vif§âii \ibm minimi, niii§arâ pintru eireulaţia fi teueipiM vasito pe § eaii navigabilii gabarit di navigaţia Qi LTRâViit, 419-. = Sens fi; (îflviehit) drepHinghi (conv: qmom, 69/9), = PL; dreptunghiuri fi (învechit) dreptunghe. = Bript * uiighi (dupi fr, remngle). DREPTUNGHI(2* aĂ adj, (Sispri figuri gi©fflitride) Cari ari unui sau mai muiti unghiuri dfipti. Des legarea triunghiurilor plani a) desiegarea triunghiurilor dreptunghke [Titlu], GfcOMEîRiA A; M: 20371; iată şirul în care ne spune d^sa feliurile triunghiului: dreptHinghice, Isoscele şi scalene, contimporanul, vtia, 17, Triunghiurile dreptunghice din figură ne arată... că Fj... şi vor fi cu aiât mai mari în raport c % cu cât unghiul este mai mic. cişMAN, FE; i, 67, [Âreui] p ,«> fi considerat ca latură într-un triunghi dreptunghic. id, ib, ii, 356, efi Dl, dm, ifcî, 197, Se vede din triunghiul dreptunghic ABC că-.» proiecţia segmentului este mai mică decât segmentul, obom, m 57, ef, m* d, enc;, bmx, sn1* = FL: dreptunghici, -ce, - Dreptunghi * suf, 4c, DREPTUNGHIULAR, 4 adj; Cari ari forma unui dreptunghi (I)-, (taveehit) rietanguiar, Figurile dreptunghiulare care în acest feliu le informez> nu pot> oricare ar fi a lor număr, umplea spaţia (locul), asachi, u, iii, 60/13, instrumentul acesta se alcătuieşte dintr-o masă mică dreptunghiularie. conv, geom, 92/11, ei, iarcîanu, v, Ui amândouă bisericile uşile şi ferestrele corpului principat sunt dreptunghiulare, odobescu, S, i, 390, ef. ddrf. Acest portic cu patru şiruri de coloane încingea un lung teren dreptunghiular, LuC, ii, 158, Pronaosul are forma dreptunghiulară. mon, iST, ii, 27, cf. tdrg, CĂDI, Secţiunea lingotierelor poate fi: dreptunghiulară, pentru laminarea tablelor. iOANOViCi, T1HN, 54, Biblioteca este o încăpere mare, dreptunghiulară. CAMiL petrescu, t. i, 7, Vila ...se distingea albă, umbroasă, cu Unii geometrice şi balcoane dreptunghiulare, id, P, 150, De aci într-o încăpere dreptunghiulară, cu tavanul în jos, C, PETRESCU, î, îi, 104, Via lui conu Manole... se lăsa în vale... lungă, dreptunghiulară, vărgată. COCEA, s. i, 178, cf. SCRIBAN, D. Băiatul clădea un castel din pietre dreptunghiulare, iar fetiţa împletea pe un schelet de sârmă fire de papură văpsite. arghezi, C. j. 136. Mai departe... se zărea Petriku cu mari clădiri dreptunghiulare. BOGZA, V. j. 25. La picioarele lor, dreptunghiulară şi grea, se află lespedea sub care e mormântul voevodal al lui Mircea cel Bătrân. id. C. O. 357. Să considerăm o barieră de energie potenţială deforma dreptunghiulară. SANIELEVICI, R. 95. Cristalele au forma unor plăci ... dreptunghiulare. agrotehnica, I, 302, cf. DL. Fereastra miroasă frumos şi adie, Dreptunghiulară, ca un drapel pe-o corabie, isanos, v. 75, cf. DM. Această ctitorie, construită în plan dreptunghiular, din piatră brută, piatră cioplită... are un acoperiş înalt. MAGAZIN IST. 1968, nr. 2, 14, cf. form. cuv. I, 170, hristea, P. E. 160, M. D. ENC. Au ajuns la terasele cu urmele fostelor sanctuare dreptunghiulare, flacăra, 1975, nr. 46, 23. A apărut un nou indicator de circulaţie, de formă dreptunghiulară, contemp. 1975, nr. 1 508, 3/12, cf. dex. -PL: dreptunghiulari, -e. - Şi: (învechit) dreptunghiularul, -ie adj. - De la dreptunghi (după fr. rectangulaire). DREPTUNGHIULÂRIU, -IE adj. v. dreptunghiular. DREPŢÎE s. f. (învechit, rar, în sintagma) în derepţie = în dreptate v. dreptate (4). Să judece a toată lumea în dereptate şi oamenilor în derepţie. CORESl, ps. sl.-rom. 189714. - Şi: derepţie s. f. - Drept + suf. -ie. 11132 dres1 - 1475 - DRES1 DRES1 s. n. (Popular) Acţiunea de a (se) drege şi rezultatul ei. 1. 1. Reparare (1). Cf. coresi, ap. tdrg2, anon. car. Cheltuielile ceale mai cumpătate care va face bărbatul la dresul lucrurilor de zestre... să nu aibă a le cere după moartea soţii[i] sale. PRAV. COND. (1780), 94. Am dat la dresul drugului butcii... 5 [taleri] (a. 1804-1805). DOC. EC. 74. Mulţimea carălor ... cărând cele trebuincioase ... pentru zidirile cele noaă şi, după vreme, dresurile caselor. GOLESCU, î. 23. De mulţi ani se îndeletniceşte de a putea afla dresul crăpatelor clopote fără a le vărsa de al doilea. CR (1830), 552/13, cf. polizu, PONTBRIANT, D. Stricatul este lesne şi dresul este greu. DDRF, cf. CIHAC, I, 82, LM, ALEXI, w. Apoi unde mai pui dresul căruţelor şi altele. DUNĂREANU, CH. 23, cf. CADE. Mă încălţasem ...cu ghetele Lenţei, ale mele fiind date la dres. BRĂESCU, A. 62. Nu mai pot prididi cu dresul grădinii, vissarion, B. 159, cf. scriban, D., dl, dm, m. d. enc., dex, alr sn vi h 1 746. + (învechit) întărire; confirmare. Poate stăpânul după ce va da vechilului întâia poruncă, să dea şi al doilea cu totul împotriva cei dintâiu, sau spre dresul cel dintâiu. legiuire, 54/15. + (învechit) Pregătire a muniţiei pentru tragere; încărcare a unei arme de foc. Pănă a găti al doilea dires neamţii, au întrat şavgăii într-înşii cu coase şi topoară. M. COSTIN, O. 148. + (Regional) Construcţie de lemn care se pune pe car pentru a-i mări suprafaţa de încărcare; corlată. Cf. scriban, d., alr ii 5 231/728. 2. Ritual de pregătire a mortului pentru a nu se transforma în strigoi. Dresul [mortului] se face astfel: când să-l înmormânteze, îi umple gura, nasul, urechile, buricul ş.a. cu pietricele şi tămâie. PAMFILE, DUŞM. 138. 3. întreprindere a unei acţiuni (de obicei în interes propriu); afacere, manevră (2) (ascunsă), interes. Expediţia ... au făptuit toate aceste pline de mărire rezultaturi seau diresuri. AR (1829), 1502/33. Dresurile acestor moldoveni alcătuiesc epoha întâia a literaturii româneşti. CR (1830), 4342/10. E totuşi greu cu zmeii să te măsuri: tărie au şi prefăcute dresuri. SĂM. II, 444. Moş Petrache trecea drept prepus de dresuri tăinuite şi grozave. POPA, V. 105. Asemenea oameni care se luptă prin iarmaroace au dresuri. SADOVEANU, O. XIII, 13. <> E x p r. A-şi face (toate) dresurile = a-şi aranja treburile. îţi vorbeşti la interesuri Şi-ţi faci ale tale dresuri. PANN, P. V. III, 95/14, cf. POLIZU. După ce îşi făcu toate dresurile cu unul dintre consuli, [ciocoiul] porunci să înhame armăsarii la butcă. FTLIMON, o. I, 259. Pasă-mi-te, călăudzind, el făcea dresurile înainte. ISPIRESCU, L. 292. Fata împăratului îşi făcu dresurile cum o învăţase tatăl său. id. ib. 377, cf. tdrg, CADE, SCRIBAN, D., DL. + (Ironic) Falsificare. în faţa acestor dresuri în rezultatele statistice dobândite prin metoda experimentală cea mai sigură, domnul Ion Petrescu a adus un defavor. I. IONESCU, M. 16, cf. DL. II. (Concretizat) Ceea ce serveşte la realizarea acţiunii de a drege (8). 1. (La pl.) Ingrediente, condimente, mirodenii (2). Şi să-i pui şi dresuri, şi sare, grăunţe de agreş cu aguridă, dupe vremi (a. 1740). GCR II, 44/25. Pune peste pui ... sare şi dresuri. MÂNCĂRILE, 78/9. Dresuri sânt sarea, ... cepele, usturoiul. POTECA, G. 9/4. Rar gătesc carne, dar şi atunci o fac fără dresuri multe. PLEŞOIANU, T. I, 182/6, cf. HELIADE, PARALELISM II, 15. Bucatele, ca muiarea, fără dresuri n-are gust. I. GOLESCU, ap. zanne m, 495. Nu să slobod a să întrebuinţa ... bucatele cele îngreunate cu dresuri. VEISA, I. 66/11, cf. CIHAC, I, 82, LM. Plăcută mâncare gătită cu dresuri de mare mirare. SEVASTOS, N. 287. Copturile ... făcute ... cu piper, Cu multe alte soiuri De bune dresuri, id. ib. 290, cf. alexi, w., tdrg. îi pui [mâncării] dresuri, merge, nu-i pui, arunc-o şi câinilor că nici ei n-o mănâncă. hogaş, dr. n, 59, cf. cade, scriban, d., dl, dm, dex. + Leac, medicament. O farmacie în care se vând ierburi şi dresuri primitive. COCEA, S. I, 120. Am cunoscut noi, cinstite jupân laţco, un vraci leah care se lăuda cu dresurile lui. sadoveanu, O. xrn, 560, cf. dl, dm, dex. 2. (La pl.) Arome diferite care se pun în băuturi; p. e x t. substanţe cu care se falsifică băuturile. Căpăharul iaste îndemână... Cu vin prisne şi plin de deresuri. DOSOFTEI, PS. 250/3. Nu-i rămâne decât rachiul falsificat cu tot felul de dresuri otrăvitoare. CONTEMPORANUL, I, 196. l-a tot dat să bea nişte vin dulce cu dresuri. CARAGIALE, O. I, 201. [Vorniceselor] le dă în mână garăfi cu rachiu roşu, făcut cu cârmâz şi cu alte dresuri. SEVASTOS, N. 316, cf. CADE. Am vraci ai pimniţelor, care amestecă dresurile cu apă. barbu, princ. 52, cf. chest. Vin, 104/9. -O (Regional) Darul dresului = patima beţiei. Numa într-o zi apucă şi darul diresului ...că ajunsese creştinul câtu-i ziulica să blesteme pe ăl de a pus via pe coastă. ŞEZ. IX, 65. 3. (De obicei la pl.) Fard, produs cosmetic; (popular) suliman. Şi cu dresuri te albeşti, mumuleanu, în contribuţii, i, 10. Talc ...se întrebuinţează ca dres. J. CIHAC, I. N. 364/12. Ea, între multe alte diresuri îmfrumuseţe şi politia Babilona făcând-o a fi una din minunile lumei. SĂULESCU, HR. 1,10bls/21. l-a dichisit bisacteaoa şi i-a pus înăuntru ... dres, pămătuful, alune arse îndestule. CR (1839), 5062/20, cf. valian, V., polizu. Acolo unde spoiala dresului e cu desăvârşire necunoscută ... acolo cresc acele fiice rumene şi bele ca nişte roze. PELIMON, I. 41/7. Toate chichiţele dresului, sulimanului, machiajului ... îi erau cunoscute şi familiare. GHICA, C. E. I, 156. Plămădea sulimanurile şi dresurile cele mai sublimate, id. ib. II, 596. [Chera Duduca] se spoia cu dres, ca să dea pieliţei o coloare mai albă. FELIMON, O. I, 131, cf. pontbriant, D. Bre! Cp F i g. îndelungata dresare [a soldaţilor] era realizată cu metode barbare şi inumane. MAGAZIN IST. 1974, nr. 5, 58. - PL: dresări. - V. dresa. DRESÂT, -Ă adj. 1. (Despre acte oficiale) Redactat, scris (13). Cu actele dresate,... au fost înaintaţi parchetului. EMINESCU, O. XVI, 177, Cf. RESMERIŢĂ, D. 2. îndreptat, aranjat. Cf. d r e s a (2). Cf. barcianu, alexi, W. Pomul de vigoare mijlocie cu portul dresat produce bine. ENC. AGR. iii, 614. 3. (Despre animale) Al căror comportament a fost modificat, astfel încât să execute, la comandă, anumite mişcări, să îndeplinească anumite acţiuni etc. Cf. d r e s a (3). Trenul ...se opreşte deodată locului ca un cal dresat. D. zamfirescu, v. Ţ. 27, cf. resmeriţă, D. Sosise cea mai potrivită vreme a raţelor la smârcuri şi a potârnichilor la ierburi, cu proba celor din urmă câini şi şoimi dresaţi. SADOVEANU, O. X, 292. O focă dresată ridicată pe labele din spate. DEMETRIUS, A. 41, cf. DL, DM, DEX. F i g. Al naibii artist avea draci îmblânziţi, domesticiţi şi chiar dresaţi. CONTEMP. 1975, nr. 1 495, 3/11. - PL: dresaţi, -te. - V. dresa. DRESATOR s. m. 1. (învechit, rar) Persoană care îndreaptă, care corectează ceva. Scepticul, acest dresat or al rezonorului (raisonneur) dogmatic, ne conduce la o critică sănătoasă a minţii. EMINESCU, O. XIV, 434. 2. (Tehn.) Muncitor care lucrează într-un laminor; laminorist. Cf. sfc v, 25. - PL: dresat ori. - Dresa + suf. -tor. DRESĂTURĂ s.f. Acţiunea de a d r e g e şi rezultatul ei. 1. (învechit) Reparaţie (1), refacere (2). Cf lb, polizu, lm, ddrf. 2. (învechit) îngrăşare a terenului ce urmează să fie arat. Cf. LB, TDRG, PAMFILE, A. R. 26. Deresătura se face în timpul ogoarelor cu vitele, frâncu - candrea, M. 25. -f (Regional) Loc unde ciobanii îşi închid oile noaptea, cu scopul de a îngrăşa pământul cu excrementele lor (Curechiu - Brad). Cf chest. iv 120/106. 3. (Regional) Fel de mâncare gătit în zilele de post (Zagra -Năsăud). Cf. chest. viii 7. - PL: dresături. - Şi: (învechit) diresătură (lb, ddrf), (regional) deresătură s. f. - Dres1 + suf. -ătură. DRESEÂLĂ s. f. 1. (Regional) Nume dat unor feluri de mâncare preparate (de ciobani) din smântână, caş, zer etc. Cf. cade, chest. v 117/66. + Mâncare făcută din cartofi cu adaos de verdeţuri (Runcu Salvei - Năsăud). Cf. chest. v 153/66. + Jintuială cu feliuţe de caş proaspăt. Jintuitul cu feliuţe mici de caş proaspăt poartă numele de „diresală” în munţii Sucevei. PAMFILE, I. C. 35. 2. (Prin Mold.) Dregere (7). Diresala borşului de post se face cu ceapă prăjită în oloi ori în untdelemn; a celui de f rupt se face cu ou bătut ori cu smântână. ŞEZ. VI, 74. 3. (Prin Ban.) Apă sărată în care tăbăcarii lasă să se înmoaie pieile după ce au fost curăţate de păr; argăseală. Cf. cade, alr ii 6 616/36, 47, 76, alr sn n h 531/47, alrm sn i h 349/47. 4. (Regional) Muniţie (Sânnicolau Român - Oradea). Cf alr i 1 412/316. - PL: dreseli. - Şi: direseâlă (chest. v 153/66, alr ii 6 616/36, 47, 76, alr sn ii h 531/47, alrm sn i h 349/47), dereseâlă (H xvm 308, alr 11 412/361) s. f. - Dres1 + suf. -eah1 DRESOR, -OÂRE s. m. şi f. 1. Persoană calificată care dresează animale. Cf. costinescu. îmi pare enorma cutie de brad în care nebunul dresor de sticleţi Şi-a-nchis favoritul. MINULESCU, VERS. 153 .Ca o tigroaică... culcată cu capul pe pieptul dresorului şi-i linge mâna. CAMIL PETRESCU, U. N. 44. Numai chelnării circulau, corecţi, ca dresorii într-un circ. C. PETRESCU, î. II, 193. Mă duceam regulat la repetiţiile dresorilor. BRĂESCU A. 238. Crescător şi dresor de câini. NOM. PROF. 16. în Dranz (Drăuţi) locuiau dresorii şoimilor de vânătoare. PRIBEAGUL, PR. 8, cf. GRAUR, E. 73, DL, DM. între atâţia acrobaţi, jongleri, dresori..., un om poate fi uşor strecurat. BARBU, I. I, 328. Leul l-ar mânca pe omul acela într-o clipită, Dar e dresorul lui şi nu poate să-l înghită, sorescu, u. 8, cf. hristea, p. e., 63, M. D. 11143 DRESUI - 1478 - DREVUI ENC., DEX. (Glumeţ) Eroul principal este regele puricilor, fugit de la dresor. CĂLINESCU, C. O. 52. (F i g.) D. Arghezi ne evocă imaginea unui genial dresor, când amabil, când încruntat, care vrăjeşte fiara rebelă a gândului şi a expresiei în excepţionale incantaţii. CONSTANTINESCU, S. I, 66. 2. (învechit, rar) Persoană care îndreaptă ceva; dresator (1). Cf. COSTINESCU. -PL: dresori, -oare. - Din fr. dresseur. DRESUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit) A aranja, aîndrepta; a drege (4). Când toate relele Statelor stăpânite se vor lipi de tine, viţiul fără strălucire, nelegiuirea fără fermecul amorului ca să-i îndulcească şi să-i dresuiască vederea. HELIADE, L. B. II, 171/9. -Prez. ind.: dresuiesc. - Dres1 + suf. -ui. DRESUÎRE s. f. (învechit, rar) îndreptare. (F i g.) îl deprinz nu numai a asculta adevărul, ci şi a-l dori, a-l iubi şi a-l auzi cu linişte desbrăcat de orice fel de dresuire. CR (1839), 330 1/4. - V. dresui. DRESUÎT, -Ă adj. (învechit) Aranjat. (Substantivat; ironic) Ne-au lăsat trădătorii!... nu e, dar, altă speranţă decât să ne facem una cu dresuiţii aştia. heliade, o.2 iii, 495. - Pl.: dresuiţi, -te. - V. dresui. DRESURĂ1 s. f. (Rar) 1. Acţiunea de a drege (5); reparaţie (1); p. re'str. obiect reparat. Cf. costinescu. 2. (Prin nordul Munt.) Preparare (1). Cf. udrescu, gl. l-a mai făcut o dresură, id. ib. 3. (Prin vestul Munt.) Fardare. Cf. udrescu, gl. - PL: dresuri. - Dres1 + suf. -ură. DRESURĂ2 s. f. Dresaj, dresare (3). Trecând dresura prin mai multe generaţiuni, devine instinct. CONV. LIT. m, 279. Aşa-i; să aibă duh de la natură [câinele], Deloc nu-mi pare; totul e dresură. GORUN, F. 50, cf. GRAUR, E. 73, M. D. ENC., dex. <0 F i g. Tineri rău preparaţi ... pleacă în străinătate, unde după 10-15 luni de dresură li se dă vânt. EMINESCU, O. X, 144. Tot un fel de dresură li se dă copiilor... se deprind a aporta răspunsurile la cestiunile de bacalaureat în mod mecanic, id. ib. 160. + Număr într-un spectacol (de circ), executat de animale dresate, la comanda unui dresor. Lei, pantere, elefanţi, dresură clasică, săritură la trambulină. BARBU, 1.1,131. Ursarii erau ţigani rudari care ...se ocupau cu dresura de urşi. MAGAZIN IST. 1967, nr. 6, 19, cf. M. D. ENC., dex. Ni se prezintă câteva surogate de dresuri de urşi. flacăra, 1976, nr. 2, 12. - PL: dresuri. - Din germ. Dressur. DREŢ s. n. v. dreaţă. DREŢE s. f. pl. (Regional) 1. Tărâţe folosite ca hrană pentru animale (Vâlcele - Cluj-Napoca). Cf. mat. dialect, i, 67. 2. (La sg.) Rapăn1 (1) (Sânnicolau Român - Oradea). Cf. alr n/ih 121/316. - Din magh. der ce. DREŢEL s. m. (Bot.; regional) Bobornic (Veronica beccabunga). Cf. BORZA, D. 178. - PL: dreţei. - Din magh. derece. DREUCĂ s. f. 1. Catargul mare al unei nave. Cf. antipa, p. 468. 2. (Regional) Orcic. Cf. gămulescu, e. s. 129, coman, gl., alr 11/36, alr sn ii h 347/36 - PL: dreuci. - Din sb. dr(ij)evka. DREV vb. I. Tranz. (Regional; complementul indică lâna) A dărăci (Stolna - Cluj-Napoca). Cf. lexic reg. ii, 80. - Prez. ind.: drevez. - Cf. d r e a vă. DREVĂN vb. I v. dreveni. DREVE s. f. pl. v. trevere. DREVELÎ1 vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică lâna) A dărăci. Cf. cade, scriban, d., dl, dm, mat. dialect, i, 67. -Prez. ind.: drevelesc. - Dreavă + suf. -ăli. DREVELÎ2 vb. IV v. dârvări. DREVELÎRE s. f. (Regional) Acţiunea de a dre vel i1 şi rezultatul ei. Cf. ltr2, dl, dm. - PL: dreveliri. - V. dreveli. DREVEN, -Ă adj. (Regional) Amorţit, înţepenit. Cf. pascu, s. 219, cade, gămulescu, e. s. 129, lexic reg. 44. - Pl.: dreveni, -e. - Şi: dreâvăn, -ă adj. lexic reg. 44. - Din sb. dreven „de lemn”, bg. dial. apeBeH. DREVENÎ vb. IV. I n t r a n z. (Transilv., Bucov.) A deveni inert, a înţepeni; a amorţi; a tremura de frig. De multă moarte capu le ameţisă, Şi mâini viteze le drevenisă. budai-deleanu, ţ. 257. Am stat culcat pe mână şi mi-a drevenit. REV. crit. iii, 123, cf. cade, gămulescu, e. s. 129. Băiatul drevăna de frig şi l-am luat în casă. Com. din bilca- VICOVU de SUS. Trebuia să mai aştern la porci, că dreavănă, îs cârlig de frig. Com. din VICOVU DE JOS - VICOVU DE SUS. - Prez. ind.: drevenesc. - Şi: drevănâ vb. I. - Din sb. drveniti se. Cf. ucr. dial. 4 p e b o „lemn”. DREVENŢ s. n. (Regional) Darac (1) (Vâlcele - Cluj-Napoca). MAT. DIALECT. I, 67. -Pl: ? - Cf. d r e a v ă. DREVEŞ adj. (Regional; despre cai sau, p. ext., despre oameni) Cu şoldul bolnav, lovit (Mititei - Năsăud). Cf. dr. v, 184. - PL: dreve şi. - Dreavă + suf. -eş. DREVEŞÎT adj. (Regional; despre cai) Care are un defect la picioarele dinapoi. Am un cal dreveşit, adică cu spata dinapoia piciorului ruptă (Mititei - Năsăud). Cf. dr. V, 184. - PL: dreveşiţi. - Dreveş + suf. -it. DREVUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit) 1. A meliţa1 (1), a scărmăna (1). Cf. gheţie, r. m. 11164 MI1ÎN -1479 - DRIC' 2. (Coffiplemgiitui este feeui) A aprind#: €£ lm, baroanu, AUXh W: 3. F i g; (Rigienai) A umbla prin întuntrie: âbljbâL Qi m IV, 1405 MAT: DÎAL1CT: I, 22: = fm-. ind:! drevuiese. = Şi: (regional) drlvui vb: 1V= = Breve (pl; lui dreagă) * §uf; ^ui BRIZÎNĂ îs Vihigul mie şi uşor di cate ferată, âsifflânitef unul vagentt, niaeopirit, eu patru feţi, m iau fel meter, care iifvip la transportul di pgf§©an§ sau di materiali, Ql alb», W: Călătoreau drezinele rOiîţiind depărtarea. Q-. PITReSCU, §; 31. Drezina fuge din ee în ee mai repede, id. ib; 44: Drezină fără motor, eu motor. nîca, L VAM: li: Boi mmmi eondueeau drezină. Fuofiigă eludată -.-.-. watele sbuntu ea tu tren. bassarabiscu, i5 N: 97, c£ CĂDI, SCRIBAN, D: Liniile ferate ăti amuţii. Ochiţii setnaforului ă orbita eâie=@ drezină ă^neremenit răsturnata alături de şină-. \-. R©M, iulii 1954, 210, gf; LTRâ, DL, DM, DMR: Intre timp ri^ti trecui niciun tren Sau mămr o drezină, flacăra, 1975, nr, 41,17, ift Dix, = PL; drezine-. = Bin fr: draisine; BRIÂBĂ i. f, h (în mitologia graco^omanâ) Nimfă a pădurilor, Cântaţi s-amă zânele, A selbelor driade, Din venile lor leagăne Să iasă miriade. hilîadi, ©,â ii, 62, e£ t. ©Mieii, e, Vfejte tor să părea a fi una eu aeeea a copacilor, a fotelor (Dumnezei câmpeneşti la idololatri) şl a Driadelor (miresele pădurilor). bu^nia, f. v, 72/4, ef, bargnzî, l l. 197/13, cgstîniscu, Politeismul greco-roman ama driadele , -. -. sale. contemporanul, iv, 232, ef, GHMŢii, rs Mm BARCIANU, ALIXi, Wm ŞÂ1NMANU2, RiSMIRiŢÂ, Dm CADI, SCRÎBAN, Dm dl, dm, DN, dir, DIX; ❖ (Adjaetival) Arborii fragezi ea nimfele driade plecau eu orgoliu creştetul lor înverzit linului mflr. fîlîmqn, O, n, 208, 4= Sculptură eara reprezintă o driadă (1), Stă culcată ...o driadă de marmură, caragiale, o, Iii, 110: 2. (Bot) Arbust din familia rozaceaior, eu fiori hermafrodite, solitari, eu-tulpini groasă, scurtă, frunza simple, alterne şi flori solitare; arginţiel (Dryas octopetala), Ci costinescu, brandza, fl, 56, = Pronunţat: drl=a*> = PL; driade, - Din fr, dryade, lat. Dryade, -ums DRIBL vb, I. întranz, (Sport) A conduce mingea prin lovituri scurte cu piciorul (la fotbal), cu mâna (la handbal, baschet) sau cu crosa (la hochei), cu mişcări înşelătoare, pentru a evita sau a deruta adversarul şi a trece de el. Cf. cade, iordan, l. r. a, 498., cf. DL, DM, DN. Sibienii atacă dar fac greşeala de a dribla prea mult. sp. POP. 1959, nr. 1 753, 2/8, cf. M. d. ENC. Dobrin dă o minge din faţa careului nostru şi driblează, flacăra, 1975, nr. 40, 23, cf. dex. <> T r a n z. După ce a driblat pe fundaş, a tras în colţul drept al porţii. DL, cf. DM, M. D. ENC., DEX. Este pe tot terenul, driblează tot ce-i iese în cale. flacăra, 1975, nr. 40, 20. + T r a n z. (Familiar) A păcăli, a ■ înşela. Cf. dex. - Prez. ind.: driblez. - Din fr. dribbler, engl. dribble. DRIBLÂJ s. n. (Sport) Driblare, dribling. Cf. dex, dnj. - Pl.: driblaje. - Dribla + suf. -aj. DRIBLARE s. f. Acţiunea de a d r i b 1 a şi rezultatul ei; driblaj, dribling. Cf. DL, dm, m. d. enc., dex. Singur cu poarta goală după driblarea lui Popa, Mureşan a întârziat câteva fracţiuni de secundă, flacăra, 1976, nr. 24, 21, cf. dn3. - PL: driblări. - V. dribla. BRÏBLÉR,4s .ffl, şi t; JueâtQf îfttfcQ ëdiipâ SpôftiVâ, care ixtêutâ driblinguri, CL dn3: Creseut la Steaua-, drlbler de mare fineţe :::, extremul stâng ai Gloriei merita din plin atenţia selecţionerilor-, flacăra, 1Ş7P, m. 2,22: = PL: dribleri, -e-. = Bis fr: dribbliur, itigi: drlbbkf* DRIBLING §: ii: Proëidêu sau ansamblu di procedee tehftiii foidsiti di Uii sportiv spre a-şi dribla adversarul; driblaj, driblam Cf: dl, dm, dn: Petschowski a trecut de Cernea prin dribbling. WP-. 1559, nt. 1 753, 2/6, cft u. D: ënc:, dex; Este rândul lut Onuţan :;s să se remaree prin driblinguri repetate-. flacâra, 1973, ftf: 40,20: = ieri§ şi; dribbling-. = PL: driblinguri - Bifi iftgL dribblitigi DRIC s. îi. îi Îs Fiecare dintre cile două subansambluri din faţă fi dm §pati aii uflii elruţi, ligati di osii, pe cari si sprijină podul âiiitiia: Of: ÇÔLÎ1U, C©§TiN˧Cli, LM, DDRF, oMËTffi, Rs M:, BARCIANU, |ÂlNiANUâ, ÎDRQ, MMFiLË, l C: 131, RËSMËRÎTÂ, Dm CADË, SCRîban, D: Cele două drieuri sunt legate prin inima căruţei yraâ, ef Dl, DM, M; D: INC:, DIX, M ii 50, 62,11,18,101, 117, 132, 146, 168, 176, 116, 194, 203, 207, 214, IV ii, 75, K 507, Mii 157, corn. din STRAJA - ViCQVU DE IUS, RÀDÜL˧CU=CODiN, ALR 5 620, 0 Dricul dinainte = eapră (pe eara stâ căruţaşul) la căruţă: Cf, lîuba=îana, m. 105, RRiiiAOUL, p. r, 85, caba, sâLm com, din (coca) oravîţa, ❖ Dricul dinapoi = partaa din spate a căruţei, undi sa pun obiaetale de transportat, Cf, klün, d,, râdülësCü-cgdîN: ❖ 1 x p r. Pe drieuri, sa spună daspra o trăsură sau daspre un car fără arcuri: Ci. cade. 4 Sehalatul da sus ai carului sau al trăsurii, Cf, lm. Ea călătorea întMin rădvan, care pe atunci era o largă cutie de lemn vopsit, scobită rotund şi aşezată, fără arcuri, pe un dric cu patru roate ferecate. ODÔB1SCU, S, i, 161, îşi lungi nevasta cu faţa-n jos de-a lungul dricului şi o acoperi cu maldărul de fân. deLâvraNcea, ap. cade. Un căruţ [cu] ,,, roate ,,, zgău, dric, al lupului, p, g. 166, A închegat tălpice viguroase,,, şi pe ele a ridicat ,,, dricul târliel klopştock, f, 74, Mânzu nu4, iap*o furară, Două roate nu-s de-asară Şi dricu de-alaltă sară, MÂNDRescü, L, p, 152, cf, caba, sÂl, + (Prin Mold, şi prin Bucov,) Şasiu (2). Cf, creangă, GL, Prin acea gaură intră în stâlp [la scrânciob] un cui mare, cam ca cel din dricul carului. PAMFILE, i. Ui, 41, cf. şăineanu, D, U., i, cr. iii, 377, corn. din straja-vicovu DE SUS şi din marginea - Rădăuţi. 4e Cantitate de marfă care se poate transporta cu dricul (11) unui car. Coniţă v-aş ruga pentru un dric de paie. stănoîu, c. 1. 62, cf. dl, dm, dex. 2. (Regional) Parte a plugului de care este fixată roata. Cf. cc 11-m, 148, H1162, 221, xvn 234, brebenel, gr. p. + Lemn îndoit care este fixat în osia de la rotilele plugului. Cf. cc 11-m, 149. 3. Vehicul special (tras de cai), folosit pentru transportarea la cimitir a celor decedaţi; car funebru, car funerar, car mortuar, (regional) pataşcă1 (11 d). Cf. klein, d. Pe aceeaşi cale şi tot către acel locaş, mergea în tăcere şi nebăgat în seamă,... dricul modest în care erau rămăşiţele pământeşti ale poetului Alexandre seu. GHiCA,în DL, cf. PONTBRIANT, D. Vede ieşind din poarta Sărindarului dricul strălucitor de aurărie pe sub zăbranicul ce-l învelea, macedonski, O. III, 16, cf. DDRF, ŞĂINEANU2. Mergeam încet după dricul încărcat de coroane, ce se legăna, şi mă gândeam la cel ce-mi fusese prieten. ANGHEL, PR. 143, cf. TDRG, PAMFILE, J. II, 142, RESMERIŢĂ, D., CADE. Vizitiul ... ca un cioclu pe capra dricului, c. petrescu, r. dr. 223. Intr-o noapte de primăvară Simon muri ... A fost adus cu dricul. SAHIA, N. 108. Intrând în oraş, se speriase de un dric. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. 1,220, cf. scriban, D. Când se culca după-amiază vedea mereu un dric cu mulţi cai trecând peste el. CĂLINESCU, E. O. II, 218, cf. dl, DM, M. D. ENC., DEX. Trageţi drigu mai la scară Să 11172 DRICAI - 1480- DRICHICĂ scoatem pe Iancu-afară. mat. folk. 292. E x p r. (Familiar) A fi pe dric = a) a fi grav bolnav. Cf. cade, scriban, d., zanne, p. v, 287; b) a fi pe moarte. Cf. cade, scriban, d., dl, dm, dex; c) (despre o acţiune) a fi gata să eşueze. Cf. dl, dm, dex; d) a se afla într-o situaţie grea. Guvernul e pe dric. galan, z. r. 118, cf. dex. Ca un cal de dric, se zice despre o persoană îngâmfată şi proastă. Cf. zanne, p. v, 287. + (învechit, rar; prin Transilv.) Sumă de bani, capital, fără dobândă. Cf. KLEIN, D. 89. Acum dau numa ’ camăta, că n-am să dau şi din dric. viciu, gl. II. 1. (învechit) Punct central (al unei aşezări, al unei ţări), mijlocul unui obiect, al unui lucru etc. Şi au sfârşit mănăstirea mare în dricul oraşului Ieşilor. M. COSTIN, o. 94. Oraşul Râmul, în dricul Italiei ieste. id. ib. 245. Opt fălci de vii, la Huşi, în dric (a. 1672). IORGA, S. D. VI, 58. Insă dentre aceste doaă limbi iaste Italiia, şi în dricul pământului spre miazănoapte. N. COSTIN, L.2 39. [Vând] dumisale o falce de via ... la dric (a. 1720). IORGA, S. D. v, 10, cf. KLEIN, D. Zice dintr-una că-i păcat de Dumnezeu să facă ei moarte de om tocmai aci-n dricul împărăţiei. F (1883), 170, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., şăineanu2, tdrg , CADE, scriban, D. A tăiat trunchiul tocma pe dric. VICIU, GL. Taică-său din graiu grăia: Ai, Gruiţă, dragul meu, Tu îi bate marginile. Eu oi bate dricurile. FRÂNCU - CANDREA, M. 205. Dragostea-mpăratului şede în dricul satului [Biserica]. GOROVEI, C. 726, cf. pamfile, c. + (Regional) Suprafaţă de teren arabil. Cf. n. rev. r. vm, 86, densusianu, ţ. h. 316. 2. F i g. Punct culminant, moment de maximă intensitate al unui anotimp, al unei acţiuni etc. în desfăşurare; toi3 (4). V. m i e z (11). Cf. KLEIN, D. 89. Vreme frumoasă şi caldă ca în dricu veri[i] (a. 1859). IORGA, S. D. XIII, 73. în cursul dricului ernei, vitele mănâncă orice li se dă. I. IONESCU, B. c. 356/8. Esecutarea [romanţei] să fie simplă ... şi efeptul principal să se străpuie într-acel loc unde este dricul nărăciunii. VOROBCHIEVICI, A. M. 203. în dricul verii anului 1484 sultanul Baiazid II intră cu oşti mari în Ţara Moldovei. EMINESCU, O. X, 60. Mă bucur şi eu că-i tocmai în dricul iarmarocului. CREANGĂ, P. 113. Era tocmai pe la dricul secerii, când fetele se apropiau de casă. CONV. lit. xvii, ap. tdrg. Dricul... verii trecuse deja, dar pentru aceea timpul era foarte fierbinte. F (1884), 356. Maistorul are nevoie de calfă, tocmai acum toamna, când e dricul târgurilor. POPOVICI-BĂNĂŢEANU, V. M. 41. Suflet de om nu se afla prin apropiere, care să-i sară întru ajutor la dricu nevoii. MARIAN, O. n, 166. Trecuse primăvara, trecu dricul verii cu Sântă Măria. LUC. II, 30, cf. TDRG. Porcii învăţătorului, cumpăraţi în dricul verii şi îngrăşaţi cu porumb, de-abia se mai mişcau în coteţ. rebreanu, I. 167, cf. RESMERIŢĂ, D. Era-n dricu verii. BĂNUŢ, T. P. 181, cf. CADE. Aceeaşi pace neclintită şi tainică, pacea nopţilor din dricu verii, stăpânea locurile. SADOVEANU, O. xn, 725. Să fi fost în dricul iernii... scotea uşa de la casă şi o lăsa să doarmă cu pruncii în frig. BENIUC, M. C. I, 164, cf. DL, DM. Trudeau din zori până într-amurg cu praşila a doua a păpuşoiului boieresc: prelungi zile din dricul verii. v. ROM. noiembrie, 1960, 23. Era aşa un fel de răgaz, după zorul de primăvară şi-naintea pârjolului din dricul verii. LĂNCRĂNJAN, c. n, 216, cf. DEX. Dricu lucrului. ŞEZ. n, 226. Dar tu, ce cauţi aici, vecine, acuma în dricu nopţii? cătană, P. B. 1,42. Tocmai atunci în dricu’ chefului. I. cr. m, 206, cf. alr sn m h 782, alrm sn n h 610. 3. (învechit, rar) Mijloc (12), talie1 (12). Cf. klein, d. 89. ♦ (Ban.) Jumătate sau sfert din partea de dinapoi a unui animal. Cf. H xvni 173, com. liuba. - PL: dricuri. - Şi: (regional) drig, drâc (densusianu, ţ. h. 316) s. n. - Din magh. derek. DRICAI s. n. v. dricală. DRICÂLĂ s. f. (Transilv., Ban.) Saltea (1); pilotă (1). Cf. KLEIN, D. 125. Când o murit dumnalui taica, io n-am fost acolo, şi o cărat tote cele din casă: perinţi], dricale, linguri (a. 1820-1830). IORGA, S. D. xn, 209, cf. ZEITSCHREFT, XVIII, 77, DDRF. î11 chilii sunt paturi. în pat să află o dricală umplută cu paie ori cu vreji. LIUBA -IANA, M. 17, cf. T. PAPAHAGI, C. L., CADE. Paturile cu „dricală (saltea) umplută cu paie sau cu pănuşe”. PRIBEAGUL, P. R. 29, cf. SCRIBAN, D., CV 1951, nr. 5, 27, dl, dm, l. ROM. 1962, nr. 1, 92. între crengile lui [ale copacului] dormea mai liniştit şi mai bine decât pe toate dricaiele şi perinile din lume. RETEGANUL, P. v, 19, cf. vaida. Mă culcam pe vatra goală Şi-mi părea că-i pe dricală. HODOŞ, P. P. 70, cf. viciu, S. gl. 7, com. din timişoara şi din sebiş, alr i 338/35,45, alr ii/i mn 137, 3 895, ib. 138, 3 898, alrm ii/ih 356, ib. 362, ai 35. - PL: dricale şi dricăli (ALR ii/i MN 137, 3 895), dricăluri (alr n/i mn 137, 3 895/53). - Şi: (regional) dricâi, dricâr (vaida, alrm ii/i h 362) s. n. - Din magh. derekalj* DRICAR1 s. m. 1. Fabricant, proprietar sau negustor de dricuri (I 3); antreprenor de pompe funebre. Voise să profite de preţurile scăzute ce cereau dricarii. SĂM. II, 695, cf. ŞĂINEANU2, CADE. Cu coşciugele făcute dă dricari, merge treaba strună. I. BOTEZ, B. I, 36. Croitorul, doctorul, dricarul târgului, se adună din când în când la şcoală, id. ib. 108. Trică Ilie, dricaru fluera în răspântii. KLOPŞTOCK, F. 27. Ciorile se strigau pe nume plutind în burniţa dimineţii ca nişte petice furate de vânt din vitrina unui dricar. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 88. Era pretutindeni în acelaşi timp ... de la dricari la fel şi fel de prăvălii specializate în pânzeturi de doliu. COCEA, S. II, 50, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. 2. Cioclu care conduce sau însoţeşte dricul (I 3). Şi ce s-ar face popii de-ar fi să nu murim? ... Femeia care ne scaldă? ... Dricarul şi trocarul? MACEDONSKI, O. I, 43. Biată Zincuţă nici nu închisese ochii şi m-am pomenit cu dricarii. VLAHUŢĂ, ap. TDRG, cf. ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D. Străini nu erau decât rabinul, calul şi dricarul. SAHIA, n. 108. Dricarul mai suspina o dată, mai aprig... din ţignal pentru a înmulţi haiducii. KLOPŞTOCK, F. 28, cf. scriban, d. Oamenii melancolici dispuşi să amuze publicul, ... fac un oficiu de dricari în ceasul logodnei, arghezi, b. 74, cf. dl. La groapă cine te va petrece? Poate numai dricarul, vreo doi nebuni şi vântul rece. ISAC, O. 106, cf. DM, DEX. - PL: dricari. - Dric + suf. -ar. DRICÂR2 s. n. v. dricală. DRICĂLI vb. IV. Tr an z. (Regional; complementul indică aşternutul de pat sau salteaua) A bate cu maiul2 (II1) pentru a spăla (Vălcani - Sânnicolau Mare). Cf. alrm sn iu h 1 047/47. - Prez. ind.: dricălesc. - De la dricală. DRICĂRÎE s. f. 1. (Prin Olt.) Totalitatea componentelor unui car, mai puţin roţile. Cf. nalr - o i h 646/931, ib. rv h 647/971. 2. (Rar) Magazin în care se vând articole pentru înmormântări. în colţ, le ieşi în drum o cârciumă cu ferestrele aburite şi o dricărie cu sicrie şi cruci de lemn în vitrină. STANCU, R. A. IV, 166. - PL: dricării. - Dric + suf. -ărie. DRÎCHE s. f. v. drichie. DRICHÎCĂ s. f. (Regional) Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape (Lacu Rezii* - însurăţei). Cf. graur, e. 40, hi 228. - Cf. d r i c h i e. 11180 DRICHIE -1481- DRIL DRÎCHIE s. f. (învechit şi regional) Beţişor rotund, ascuţit la ambele capete, cu care se joacă copiii, încercând să-l arunce cât mai departe cu ajutorul altui băţ, ţ u r c ă1 (1); (de obicei art.) jocul cu acest beţişor, ţ u r c ă1 (2). Cf. lm. Pe fereastră ... răzbăteau în răstimpuri strigătele copiilor ce jucau drichia. SANDU-ALDEA, d. n. 225, cf. ŞĂINEANU2, PAMFILE, J. HI, 48, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., CV 1949, nr. 8, 32, h i 190,350, n 82,119,177,256,272, vn 9,137,212, xii 242, xiv 417, alr sn v h 1 301, alrm sn iii h 1 110. - PL: ? - Şi: driche s. f. scriban, d., alr sn v h 1 301/987. - Et. nec. DRICHÎŢĂ s. f. (Prin Ban.; de obicei art.) Numele unui dans popular şi melodia după care se dansează; măzărică (4). Cf. h xviii 151, 269. - Drichie + suf. -iţă. DRICUÎ vb. IV. T r a n z. (Munt. şi Transilv.) 1. A călca în picioare, v. p i c i o r (11), a bătători, a strivi (1). Cf. cade, scriban, D., RĂDULESCU-CODIN. Un voinic ... călare pe un cal... se înalţă o datq în mijlocul florilor şi le dricuie, de le face una cu pământul. rădulescu-codin, î. 19. [Un pui de godinac]... Cu ochii v-ar vedea Cu picioarele v-ar dripui. VlClU,COL. 185,cf. I.CR.VI, 152, ALRSNVh 1 360, lexic REG. 35. Dripuie o ţâră fânul din pod. LEXIC REG. II, 99. ^ (Prin lărgirea sensului) Câştigătorul încălzit de mulţumire dricuia patul KLOPŞTOCK, F. 31. Vaporu dricuie valurile, ap. scriban, d. Oştile străine ... dricuiau pământul Ciprului şi Egiptului, ap. id. ib. Ofiţeru de cart dricuie puntea, ap. id. ib. 2. (Regional) A scurma (I 2). Am văzut turma de porci dricuind pământul cu râtul pamfile, A. R., ap. cade, cf. scriban. d. - Prez. ind.: dricui şi dricuiesc. - Şi: (regional) drigui (lexic reg. 35), dripui vb. IV. - Et. nec. DRICUIRE s. f. v. (Regional) Acţiunea de a d r i c u i şi rezultatul ei. Com. din turnu măgurele. - PL: dricuiri. - Şi: driguire s. f. Com. din turnu măgurele. - V. dricui. DRICUÎT, -Ă adj. (Regional; despre pământ, iarbă) Care este călcat în picioare, bătătorit, strivit (1). Flăcăul drege pământul [de pe mormânt] dricuit şi pângărit, pamfile, duşm. 38, cf. cade, rădulescu-codin, î. 1. - PL: dricuiţi, -te. - V. dricui. DRICUITURĂ s. f. (Regional; în e x p r.) A lua la driguitură = a frământa, a bătători pământul (Radomir - Caracal). Cf. GL. olt. [Pământul] îl jucăm cu picerâle ...îl luom la driguiitur’i. ib. - Pl.: dricuituri. - Şi: driguitură s. f. - Dricuit + suf. -ură. DRICULEŢ s. n. (Regional) 1. Schimbătoare la roţile plugului. Cf. jahresber. xix, 80, cc ii, 148, 149,185, Hxvn 17,140. 2. Moşie (1) mică. Domnul ... are 10 stângeni de moşie cuprinzând 15 pogoane de pământ, osebit de alte driculeţe care pot să se suie la 4 sau 5 pogoane. I. ionescu, M. 450. - PL: driculeţe. - Dric + suf. -uleţ. DRID s. n. v. drit. DRIFT s. n. (Biol.; în sintagma) Drift genetic = schimbare în frecvenţa genelor unei populaţii mici sau experimentale datorită jocului întâmplării, care poate determina pierderea completă a unor gene şi fixarea altora. Cf. D. biol. -PL: ? - Din engl. drift. DRÎFTER s. n. (Mar.) Tip de ambarcaţiune folosită la pescuit în largul mării şi în sport. Cf. M. D. enc., l. rom 1973,28, dex, DN3, D. MAR. - PL: driftere. - Din engl. drifter. DRIG s. n. v. dric. DRIGÂLĂ s. f. (Regional) Piesă la războiul de ţesut, nedefinită mai îndeaproape (Bocşa). Cf. lexic reg. ii, 36. - PL: drigale. - Et. nec. DRIGÂNĂ s. f. (Prin sudul Transilv.) 1. Bivoliţă. Cf. ARHIVA, XXIII, 71, DR. III, 1 088. Când „drigana}> nărăvaşe a lăptăresei mele se lasă mulsă, iau dimineaţa o cafea cu lapte de bivoliţă. BĂNUŢ, T. P. 94, Cf. SCRIBAN, D., VICIU, GL., COm. din BECLEAN -FĂGĂRAŞ, GR. S. I, 136, CHEST. V/l, LEXIC REG. 90, LEXIC REG. II, 46, 50. + (Regional; depreciativ) Femeie grasă şi leneşă. Com. din BECLEAN - FĂGĂRAŞ. 2. Fluier mai mare făcut din lemn de salcie. în Ardeal ţicnalul de salcie se numeşte drigană, bibolă, fiştigoaie, fluieră (fluer). pamfile, J. m, 40, cf. viciu, gl. - PL: drigane şi drigăni (Com. din beclean - făgăraş), drigani (lexic reg. 90). - Şi: drăgână (arhiva, xxviii, 71, scriban, d. ), drăgâră (dr. iii, 1 088), drugână (gr. s. i, 136) s. f. - Et. nec. DRIGHNOUT s. n. v. dreadnought. DRÎGLU s. n. v. drâglu. DRIGOTOR s. m. v. dregător. DRIGUÎ vb. IV v. dricui. DRIGUÎRE s. f. v. dricuire. DRIGUITURĂ s. f. v. dricuitură. DRUCÂR subst. drişcar. DRIL s. n. Ţesătură deasă din fire de bumbac sau de cânepă bine răsucite, din care se confecţionează obiecte de îmbrăcăminte de vară, unele echipamente de protecţie (halate, şorţuri etc.), pânză de cort, vele etc. Cf. costinescu. Palavragii de cafenele ajunşi în trista stare de-a purta iarna pălării de paie şi hăinuţe de dril. EMINESCU, O. X, 326. Niţă al dascălului ... în tunică de dril descheiată la piept sărea cât zece. MACEDONSKI, O. III, 12. Un ropot de aplauze, şi cortina de dril se lăsă pe mica scenă. VLAHUŢĂ, s. A. iii, 9, cf. ddrf, MÂNDRESCU, I. G. 44, BARCIANU. Scatiu era îmbrăcat cu un soi de halat de dril d. zamfirescu, v. Ţ. 87, cf. jahresber. x, 185, alexi, w., ŞĂINEANU2, CONV. LIT. xliv2, 72, TDRG, ARHIVA,xxn,282. Pulberea ... învăluia oameni, marfă şi dobitoace într-un vestmânt aidoma de culoarea drilului. CHIRIŢESCU, GR. 140, cf. RESMERIŢĂ, D. Scrânciobul e gătit de sărbătoare cu ramuri de brad: umbrela uriaşă a căluşeilor, îmbrăcată în dril nou. BASSARABESCU, v. 26, cf. CADE. Umbrele joacă pe drilul de la circuri. BACOVIA, o. 215. Nu îmbrăcaserăm nici halaturile de dril CAMIL PETRESCU, U. N. 102. Din ochi, a venit căldura amărăciunii, fărămiţându-se în lacrimi pe bluza de dril KLOPŞTOCK, F. 132. Pe deasupra hainelor ... purta o manta de dril. 11201 DRILING - 1482 - DRIŞCĂ VISSARION, î. 3, cf. SCRIBAN, D., NOM. MIN. 424. Vara apare cu o pălărie de paie şi haină albă de dril CĂLINESCU, C. O. 165. Drilul poate fi alb sau colorat, ltr2, cf. DL, DM, DN. Haine scumpe de dril BARBU, G. 224, cf. DER, DEX, H X 185. - Din germ. Drill. DRILING s. n. Armă de vânătoare cu trei ţevi, dintre care două sunt pentru alice, iar cea de-a treia, pentru gloanţe. Cf. stoica, vân. 9, dn3. - Pl.: drilingurl - Din engl. drilling. DRILOMETRU s. n. (Tehn.) Aparat pentru controlul operaţiilor de săpare a sondelor. Cf. ltr2 , dn3. - Pl.: drilometre. - Din fr. drillometre. DRIMÂC s. m. = dârmoz. Cf. tdrg. DRIMAN subst. (Regional) Punte peste o vale, construită dintr-o bârnă lungă şi groasă (Băuţar - Oţelu Roşu). Cf. viciu, gl. - Et. nec. DRIMBOIÂT, -Ă adj. v. drâmboiat. DRIMEI s. n. v. dârmei. drim6c s. m. v. dârmoz. DRIMOS s. m. v. dârmoz. DRIMOX s. m. v. dârmoz. DRIMOZ s. m. v. dârmoz. DRÎNGE subst. (Bot.; regional) Plantă glabră din familia liliacee cu frunzele sinuos dinţate; golicică, gălbinuş, lubiţ, lubiţă, lubiţiu, iubiţ (Myagrum perfoliatum). Cf. BORZA, D. 112. - Et. nec. DRIOPITEC s. m. (Paleont.) Maimuţă antropomorfa, bipedă, arboricolă, cu membrele anterioare mai lungi decât cele posterioare şi dentiţie asemănătoare cu a gorilei şi a omului. Cf. der, m. d. enc., dex, dn3. - Pronunţat: dri-o-. - PL: driopiteci. - Din lat. Dryopithecus, fr. dryopitheque. DRIPĂLÎ vb. IV. Tr an z. 1. (Prin Transilv.; complementul indică pământul, iarba) A călca în picioare, a bătători, a strivi (1), a bătuci, (regional) a dripălui. Cf. graur, e. 91, sfc vi, 111, vaida, alr sn V h 1 360, lexic REG. 24. Mi-o drăpălit luţema caii vecinului. mat. dialect, i, 67. + F i g. A bate (zdravăn pe cineva). Cf. vaida. 2. (Regional) A treiera (1). (Boiu Mare - Baia Mare). Cf. alr SNih 74/272. - Prez. ind.: dripălesc. - Şi: (regional) drăpăli, dripili (sfc vi, 111) vb. IV. - Dripi + suf. -ăli. DRIPĂLÎT, -Ă adj. (Regional; despre pământ, iarbă etc.) Călcat în picioare, bătătorit, strivit (1) (Şieu-Măgheruş - Bistriţa). Cf. mat. dialect, i, 282. - Pl.: dripăliţi, -te. - V. dripăli. DRIPĂLUI vb. IV. T r a n z. (Prin Maram.; complementul indică iarba) A călca în picioare, a bătători; a dripăli (1). Cf. alr sn v h 1 360. - Prez. ind.: dripăluiesc. - Dripi + suf. -aiul DRIPCENÎC s. n. v. drepcenic. DRIPÉL^TE s. f. (Transilv.) Loc călcat în picioare şi bătătorit; iarbă călcată în picioare. Cf. pascu, s. 239, cade, ţiplea, p. p. 44. paşca, gl., CHEST. iv 26/29, ALR sn v h 1 360/284 <> F i g. Dom meu şi-al dumitale Unde s-adună-n cărare Fac-îş dripelişte mare. - Pl.: dripelişti. - Şi: (regional) dripişte s. f. chest. iv 26/29. - Dripăli + suf. -işte. DRIPI vb. IV. Tranz. (Transilv., Ban.) A călca în picioare (v. p i c i o r 11), a bătători, a strivi (1), (regional) a dripăli (1). Cu picioarele le-au călcat şi le-au dripit. Ţ1CHINDEAL, F. 258/19. Nu şedeţi în iarbă, că toată o dripiţi. rev. CRIT. iii, 123, cf. CADE, GRAUR, E. 91, DM. Mi-a dărpit iarba jucându-se prin ea. şez. vii, 179. [Porcul] cu râtu n’e-ar râtui Cu pisioarele n’e-ar dripi, Şî ur’ek’ile n’e-arsiul’i. DENSUSIANU, Ţ. H. 179, cf. PAŞCA, GL., ALR SN V h 1 360. Dârpeşt’e iarba, teaha, C. n. 221. <> F i g. Mojicia şi neştiinţa cea nebună pot pănă la o vreame pre scaune înalte să şadă, şi corone de aur pre cap să poarte şi bunătatea să o calce şi să o dripească. ŢICHINDEAL, F. 232/9. - Prez. ind.: dripesc. - Şi: dărpi, dârpi vb. IV. - Et. nec. DRIPILÎ vb. IV v. dripăli. DRIPÎŞTE s. f. v. dripelişte. DRIPIT, -Ă adj. (Regional; despre pământ, iarbă) Călcat în picioare, bătătorit, strivit (1). Cf. pribeagul, p. r. 56, h xvm, 173, com. liuba. + (S p e c.; despre animale) Care s-a împerecheat. Com. LIUBA. - PL: dripiţi, -te. - V. dripi. DRIPUf vb. IV v. dricui. DRISCUÎ vb. IV v. drişcui. DRIST s. n. (Regional; în e x p r.) A băga pe cineva la drist = a înfricoşa pe cineva prin ameninţări. Cf. arhiva, xxxix, 154, scriban, D. L-a prins furând mere şi apoi l-a băgat la dristă (a început să-l frece), pamfile, C. 43. - PL: ? - Şi: dristă, drâstie (accentul necunoscut, pamfile, c. 43) s. f. - Cf. d â r s t ă. DRÎSTĂ s. f. v. drist. DRIŞCÂR subst. (Regional) Drişcă (Tâmboeşti - Râmnicu Sărat). Cf. hxii228. - PL: ? - Şi: (regional) drijcâr subst. H xii 228. - Drişcă + suf. -ar. DRÎŞCĂ s. f. Unealtă manuală sau mecanică de zidărie, formată dintr-o placă de lemn sau de metal, cu un mâner pe una dintre feţe, folosită la drişcuit; făţuitoare, (regional) drişcar, drişcătoare. Zidarului îi trebuie drişcă ... pentru a netezi zidul ODOBESCU, ap. TDRG, Cf. DAMÉ, T. 103, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. 11228 DRIŞCĂTOARE - 1483 - DRIVER2 Drisci de fier combinate cu lemn, pentru zidari, nica, l. vam. 82, cf. CADE, SCRIBAN, D. Driştele manuale pot fi confecţionate din lemn sau din metal, ltr2, cf. dl, dm, der, dex, h i 207, ii 63, 81,118, 146, 207, 214, iii 19, iv 45, 55, 56, 75, v 104, 123, 375, vi 22, vii 391, xi 60, xn 118, 248. + (Regional) Mistrie (1). Cf. alr ii/i h 241, a i 35. + (Prin Olt. şi prin Munt.) Tencuială (2). Cf. chest. ii 86/32, ib. 128/72, gl. olt. - PL: drişte şi (rar) drişti (scriban, d.). - Din bg. ¿ţptîKKa. DRIŞCĂTOARE s. f. (Regional) Drişcă (Cioroiaşi -Băileşti). Cf. sfc iii, 178, h v 123. - PL: drişcători. - Drişcă + suf. -toare. DRIŞCUÎ vb. IV. T r a n z. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drişca; a faţui. Faţa din casă a podinei... este drişcuită, este văruită, manolescu, i. 33, cf. alexi, w., tdrg, resmeriţă, d., dr IV, 797, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, SFC IV, 140, M. D. ENC., DEX, HII63, IV 56, IX 342. Casa mi-e gata, numai să mi-o drişcuiască maistorul. boceanu, gl., com. din şpring - miercurea sibiului + (Complementul indică pereţii caselor) A murui1 (1). Cf. alr ii/i h 240/848, alr ii/i mn 116, 3 786, alrm ii/i h 279, a ii 2. O (Prin lărgirea sensului) Bunica Tarsiţa continua ... să drişcuiască ... pezmetul de pe colivi. KLOPŞTOCK, F. 51. - Prez. ind.: drişcuiesc şi (regional) drişcui (alr ii/i h 240/848, alrm ii/i h 279). - Şi: (învechit) driscui vb. IV. alexi, w. - Drişcă + suf. -ui. DRIŞCUIÂLĂ s. f. (Prin Olt. şi prin Munt.) Drişcuire. S-ajungem la drişcuială, c-apoi e lesne, boceanu, GL. + (Concretizat) Tencuială; strat de lut întrebuinţat la zidit. Cf. chest. ii 128/73, ib. 371/18, alr ii/i h 241/728, alr ii/i mn 116, 3 786/836, alrm ii/i h 281/848. - PL: drişcuieli. - Drişcui + suf. -eală. DRIŞCUÎRE s. f. Acţiunea de a drişcui şi rezultatul ei; drişcuială, drişcuit. Cf. ltr2, dl, dm, m. d. enc., dex. - PL: drişcuiri. - V. drişcui. DRIŞCUÎT s. n. Drişcuire. Mă apucai la drişcuitul şi cătrănitul coteţului. KLOPŞTOCK, F. 62, cf. LTR2, DL, DM, DEX. - V. drişcui. DRIŞCUITOÂRE s. f. Unealtă pentru drişcuit. Cf. SFC, iu 178. - PL: drişcuitoare. - Drişcui + suf. -(i)tocire. DRIT s. n. (învechit) 1. Drept (D 3); privilegiu (1). în puterea dritului ce are fieştecine de a dispozarisi neîngrădit pentru ale sale, poate cel desăvârşit proprietariu ...să întrebuinţeză regulat al său lucru după a sa plăcere (a. 1785). SOB. hris. 32. Pentru ştiutul dirit al slobozenii[i] rumânilor... să dau scutelnici la cine să cuvine (a. 1811). DOC. EC. 95. Din pricina neînvăţăturii neştiind... a preţui cinstea, nici ...a meritarisi dridul vredniciifi]. MUMULE ANU, C. 14/10. In dimocratie ... avea drid şi întră toţi bătrânii norodului, în sfatul şi în hotărârea treburilor şi a pricinilor. PISCUPESCU, O. 19/3. Au hărăzit driturile sale asupra coroanei, ar (1829), 22V46. Aşăzămâintul de la Akennan întărind dritul ce au boierii... alegerile se vor face de către obşteasca adunare. REG. ORG. 1/5. Să cuvine a vă sili ca să vă faceţi înţălepţi, adecă pentru ca prin asemine drit câştigând încredinţarea compatrioţilor să găsiţi mijloace de a vă înainti cătră nişte slujbe. drăghici, r. 276/9. Se înfiinţe dritul şerbiei. sâulescu, hr. i. 49/19. întreabă pre orişicine să-ţi spuie ce este stare de resboiu şi dritul stator (Standrecht, cum zice nemţeşte) şi citunce ... vei judeca că nu med trebuie să şăd aice. KOGĂLNICEANU, S. 226. Tagma negustorească să câştige drit uri dup re pilda neguţătorilor din Evropa (a. 1839). HURMUZAKI - S, VI, 86. Alexandru-Vodă să-i dee singurul lucru ce-i mai remăsese, adecă: dritul de a se nunii despot, dacia lit. 75/23. In istoria patriei, ... este înseninat începutul, numele, pământ ui si driturile naţiei sale. IST. M. 1II/8. Cu ce drit inima ta se-mpotriveşte? CONACHI, P. 206. Limba română ... agi unsese a fi reaşezată în driturile sale. C. VÂRNAV, H. 82/9. Critica e dritul obştesc, russo. s. 52. Dorita fericire de a ne face un stat cu drituri puternice (a. 1857). IORGA, S. D. XVIII, 22, cf. HEM 1 259. Făcit prezident pe Paris la această judecată Dându-i drit ca hotărârea să-i răinâiie nestricată. CONV. LIT. IV, 45. Firea nedreaptă n-au vrut să ne dee şi nouă ... dritul scump de a ne sinucide. ALECSANDRI, O. P. 44, cf. COSTINESCU. DDRF, GHEŢIE, R. M., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN. D.. DL. dm, il septembrie 1960, nr. 9, 9. <> E x p r. A avea dritul = a avea dreptul v. d 1* e p t (D 3). El au avut dritul făcător de bine de a fi mijlocitor spre folosul opştii. şi a suveranului, asachi, i. 376/13. Am dritul a ţi-o pretinde. NEGRUZZI, S. iii, 145. Numai ei au dritul, acest port de sfinţire. PELIMON, S. 34/10. Un străin ... are drit să tratez.e pe toţi ceilalţi ca şi când i-ar cunoaşte demult, alecsandri, O. P. 252. v (Prin lărgirea sensului) Cuvântul fie slav, fie turc, fie latin, ce se va români are drit de împământenire. RUSSO, s. 90. 2. Drept (D 1). S-a însemnat... ca jurist bun, scriind încă în anul 1765 o cercare asupra dritului canonic, asachi, l. 37/35. Au hărăzit acestei ţări dritul roman cetăţenesc. FM (1843), 1 14"/?4. Şi dritul roman ...şi Reglementul Organic. CONTEMPORANUL, 1, 154. 3. Drept (D 2). Secţia II va trata ... jurisp rudei iţa, adecă ... deosebite articule despre dritul românesc (a. 1844). PLR I. 101. [în] proiectul acesta ... unde întâia dată în Moldova s-a aşi emul principiul împărţirei puterii, multe definiţii de drit se găsesc, russo, S. 121. - PL: drituri. - Şi: (învechit, rar) drid, dirit s. n. - Din it. dritto. DRIV s. n. v. drive. DRIVÂLĂ s. f. v. dârvală. DRIVE s. n. (La tenis, golf şi baseball) Lovitură puternică prin care mingea este expediată în terenul advers. Cf. cade, l. rom. 1973, 28, dex, dn3. - Pronunţat: draiv. - PL: drive-uri. - Şi: (rar) driv s. n. CADE. - Din engl. drive. DRIVELOB s. n. Lovitură de drive cu traiectorie înaltă. Cf. l. rom. 1973, 28, dn3. - Pronunţat: drăiv-. - PL: driveloburi. - Din engl. drivelob. DRIVER1 s. m. Conducător al atelajului într-o cursă de hipism. Cf. L. rom. 1973,28, dex, dn'\ + (în automobilism) Şofer. Cf. dn3. - Pronunţat: drâivăr. - PL: driveri. - Din engl. driver. Cf. fr. driver. DRIVER2 s. n. (Informatică) 1. Program care reprezintă o parte a sistemului de operare, folosit ca interfaţă între unitatea centrală şi dispozitivele periferice. Cf. d.e.c. 2. Supliment hard pentru amplificarea semnalelor pe magistrale. Cf. d.e.c. DRIZĂ -1484- DROB1 - Pronunţat: drâiver. - PL: drivere. - Din engl. driver. DRÎZĂ s. f. (Bot.) Meişor (1 b) (Panicum sanguinale). Cf. BARONZI, I. L. I, 133, CONV. LIT. III, 99, LM, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. , PANŢU, PL. - Scris şi: drisă. barcianu. - Pl.: drize. - Et. nec. DROÂBĂN s. n. (Regional) Scaun de lemn pe care se pune albia când se frământă pâine; corlată, frământător. Com. din braşov. -PL: ? - Cf. d r e a v ă. DROÂGĂ s. f. 1. (Atestat prima dată în 1822, ap. tdrg2) (Popular; adesea depreciativ) Căruţă hodorogită; p. r e s t r. roabă mai mare. [Părintele Duhu] mai în toată sâmbăta ne încărca în o droagă de-a Mănăstirii Neamţului şi ne ducea la stăriţie. CREANGĂ, O. 220, cf. DDRF, TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. înhăma armăsarii la o droagă şi trimitea tabla statului. BARBU, G. 113, cf. DEX, UDRESCU, gl. + (Familiar; mai ales la pl.) Obiect uzat, stricat; vechitură. Cf. udrescu, gl. O (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Ce mai faci cu droagele alea de putini (buţi etc.). udrescu, GL. 2. (Prin nord-estul Olt.) Mic debarcader la care acostează podurile plutitoare de pe râuri. Cf. lexic reg. ii, 24. - PL: droage şi arogi (tdrg). - Din rus. apora. DROAIE s. f. (La sg.; cu determinări la pl. introduse prin prep. „de”; azi mai ales precedat de art. nehot. „o”) Număr, cantitate mare (de fiinţe, de lucruri etc.); mulţime (1), grămadă, (învechit şi popular) mare3, (învechit) mulţit1. Şi pe dânsul năvălea pornită, Ca şi droaia de câini zâdărită. BUDAI-DELEANU, Ţ. 387. Mai multe droaie de sloiuri de ghiaţă. RUS, I. III, 344/16. Să te desfac prin amoru-mi de acel droi de curtezani. PR. DRAM. 235. Ast droi de oameni mai răsăriţi, care-i vezi, gândeşti c-aşa s-a născut? id. ib. 285. [Mortul] precedat de o droaie de popi îmbrăcaţi în odăjdii ... ajunge la grădina Belului. GHICA, C. E. II, 423, cf. PONTBRIANT, D. Ce vine droaia cea de oameni în preajma mea? CONV. LIT. IV, 43, cf. LM. Droaia de copii din mahala... porniră să defileze. CARAGIALE, o. ffl, 18. îi venea să deie cu toporul, când se gândea la droaia de copii. SLAVICI, O. I, 229. O droaie de câini ...ne asurzesc. VLAHUŢĂ, R. P. 78. O droaie de copii stau jos pe vine împrejurul unei străchini mari. id. S. A. II, 160, cf. DDRF, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Apoi, în fuga mare după droaia de câini, pe când mă depărtam de Fântânele, începui a mă gândi iar la cei trei. SADOVEANU, O. I, 160. Erau la căşerie o droaie de găini. MOROIANU, S. 41. Prin parcurile de odihnă, te întâlneşti cu câte o droaie de baloane satelizate pe aţă. ARGHEZI, B. 153. Se îmbulzeau... droaie de condicari şi mărchindari şi cavafi. C. PETRESCU, A. R. 7. Războiul le şi lăsase văduve, cu o droaie de orfani. BENIUC, M. C. I, 275. O să se afle că ai scris o droaie de articole. T. POPOVICI, SE. 273, cf. DEX. Am trimis să ne cumpere o droaie de prosoape, flacăra, 1975, nr. 45, 22. Vizităm încăperile urmaţi de o droaie de copii şi de tineri care au coborât de pe acoperiş bucuroşi să ne arate noile construcţii, românia literară, 1979, nr. 5, 24/2. (Cu determinarea subînţeleasă) Sub comanda Ţapului ... toată droaia trecu fără zgomot prin grădină. CONTEMPORANUL, IV, 303. <> F i g. „O fi dormind” îşi zise Titu, cu mintea aprinsă brusc de o droaie de speranţe şi planuri, rebreanu, I. 64. Droaiele de alfabete Şi de litere schelete Se târăsc prin geam alene, arghezi, S. II, 11. Motzeanu se năpusti la Dărnescu, pe care-l copleşi cu o droaie de complimente. T. popovici, SE. 323. ❖Loc. a d v. Cu droaia = în număr mare, cu grămada. Au început împăratul Carol VI a aduce şvabi cu droaia în Ţeara Ungurească, şincai, HR. iii, 268/14. Sărăcimea cu droaia pribegea din ţeară. id. ib. 273/26. Numai iaca au şi început a curge furnicile cu droaia. CREANGĂ, o. 120. Tomnatice frunze prin târg Aleargă pe drumuri cu droaia. BACOVIA, O. 105. Gloanţâli curgeu ca ploaia, Soldaţâi cădeau cu droaia. FOLC. mold. n, 182, cf. dex. + (Adverbial) în cantitate sau în număr mare. Rânduri groase neîncheiate Mergea lăieţii, goleţii droaie. BUDAI-DELEANU, Ţ. 96. Văzând că oamenii se iau droaie după dânşii, Iorgovan îşi veni în fire. SLAVICI, O. I, 307. Vorbele cele mai murdare, injurii grosolane, toate curgeau droaie. bacalbaşa, s. a. I, 177. Au alergat droaie cu toţii la mere. SBIERA, F. s. 255, cf. CADE. Gâlceava ţinu mult, pietrele curgeau droaie, soldaţii înaintau acum încet. COCEA, S. I, 45. Lumea şi copiii se ţineau droaie şi poetul tindea să devină un fel de atracţiune a urbei. CĂLINESCU, E. 402. Când corabia se-neacă Şobolanii, droaie, pleacă. ARGHEZI, S. P. 82. cf. DEX. - PL: droaie şi (rar) droi (scriban, d.) - Şi: (învechit, rar) droi s. m., duroâie (scriban, d.) s. f. - Cuvânt traco-dac. Cf. alb. d r o j e. DROÂJĂ s. f. sg. (Prin nordul Olt.) Om cicălitor. lexic reg. ii, 13. - PL : ? - Postverbal de la droji. DROÂMBĂN s. n. (Regional) Unealtă de ţesălat, pieptănat şi scărmănat lâna (Moieciu de Sus - Zărneşti). Cf. coman, gl., mda. -Pl.:? - Et. nec. DROANE subst. pl. (Maram.) Resturi care rămân după stoarcerea strugurilor. Cf. lexic reg. ii, 106. - Cf. d r o a i e. DROÂNGĂ s. f. v. drângă. DROÂŞCĂ s. f. v. droşcă. DROB1 s. m., s. n. 1. S. m. (De obicei determinat prin „de sare”) Bucată, bulgăre mare de sare. 444 de bucşi de fântâna de oţel; 1100 drobi de sare; 52 de sape; 28 de buţi de vin de la Cotnar (a. 1588). DOC.!. (xvi), 165.1 s-au făcut şi vinit boieriei câte un ban de drobul de sari de la ocnă. NECULCE, L. 176. Cu această doftorie se vor unge drobii de sare la care ling oile. LITINSCHI, M. 160/14. Că mama v-aduce vouă ... Drob de sare In spinare. CREANGĂ, 0.11. Mâţa ar putea să doboare... drobul de sare ce se usca pe sobă. BRĂESCU, O. A. II, 21. începu să roadă ... dintr-un drob de sare. preda, M. 10. Am pus dorul pe cântar. Eu l-am pus c-un sac de lut Şi tot dorul a tras mai mult. Eu l-am pus c-un drob de sare Şi tot dorul a tras mai tare. folc. mold. ii, 580. + P. g e n e r. Bucată (mare şi) compactă din ceva. Sfărm cu pumnii şi drobi din stânca Ceahlăului, de mi-i pune, numai să nu ies din cuvântul matale. MIRONESCU, S. 209. [Horvath] venea des pe la ei, le mai aducea câte ceva: o bucată de zahăr, un drob de margarină. T. popovici, S. 207, cf. dex. ❖Loc. adv. (învechit) Nici drob = deloc. Cf. polizu. + (Regional) Grup compact de oameni, animale etc. Cf. chest. v 17/66, alr 1456/268, 269. 2. S. n. Măruntaie (mai ales de miel). Cf. cantemir, i. i. ii, 70, cf. valian, V., PONTBRIANT, D., LM. Cozonacii şi plăcinta de drob. caragiale, o. îi, 183, cf. şăineanu, D. u., cade. + Prapur de miel. Cf. tdrg, resmeriţă, D. + Fel de mâncare preparat din măruntaie de 11251 DROB2 - 1485 - DROBUŞOR2 miel, tocate şi învelite în prapur (sau într-un aluat) şi apoi coapte. Cf. DM. Drob de miel s. marin, C. b. 113, cf. dex. + (Prin Olt.; la pl.) Glomerule din stomacul mieilor. Pui sare-n iei [în stomacul mielului] şi să-ncheagă druabele. GL. OLT. 3. S. n. Cutia teascului de struguri. Cf. ddrf, tdrg. [Teascul] se compune din următoarele părţi: masă, strat sau ... coş, drob, casă, ladă, cutie, durbacă sau ţarcă. PAMFILE, I. C. 222, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., LTR2, DEX. - PL: (1) drobi, (2, 3) droburi şi (regional) droabe. - Din bg. ¿ţpo6. DROB2 s. m., s. n. 1. S. m. Numele mai multor arbuşti din familia leguminoaselor: a) (şi în sintagma drob-de-munte cade, m. d. enc., dex) arbust înalt până la 60 de cm, cu frunze păroase pe partea inferioară, cu flori galbene dispuse în raceme, care se dezvoltă înaintea frunzelor (Cytisus hirsutus). Cf. barcianu, v., tdrg, cade, dl, borza, d. 56, der, dex; b) (şi în forma drog) mic arbust cu tulpina foarte ramificată, cu frunze ascuţite, păroase pe partea inferioară şi cu flori galbene dispuse în umbele (Cytisus heuffeli). Cf. cade, borza, d. 56; c) (şi în forma drog) arbust cu tulpina foarte ramificată, cu frunze mătăsos-păroase pe partea inferioară şi cu flori albe dispuse în capitule (Cytisus albuş). Cf. borza, d. 56; d) grozamă-mare (Cytisus nigricans). Cf. borza D. 56. 2. S. m. Numele a trei arbuşti din familia leguminoaselor: a) drobiţă1 (1) (Genista tinctoria). Cf. cade, borza d. 75; b) arbust cu tulpina fără spini, cu frunze simple, oblonge, flori galbene şi cu fructele legume (Genista albida). Cf. scriban, d., borza, d., 75, dex2. c) grozamă (Genista sagittalis). Cf. scriban, d., borza, d. 75. 3. S. m. Arbust din familia leguminoaselor, înalt de 1,5-2 m, cu frunze trifoliate, flori galbene şi cu păstăi lungi, turtite (Sarothamus scoparius). Cf. M. D. ENC., DEX. 4. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze alterne acoperite cu peri stelaţi şi cu flori mici galbene-aurii (Neslia paniculata). Cf. cade, borza, d. 35, dex. 5. S. m. Drobuşor2 (1) (Isatis tinctoria). Cf. cade, borza, d. 75. 6. S. m. Salcâm galben (Laburnum anagyroides). Cf. borza, d. 95. 7. S. m. Trifoi mărunt (Medicago lupulina). Cf. borza, d. 108. 8. S. n. pl. (Regional) Crengi uscate, vreascuri (Lisa -Victoria). Cf. lexic reg. 20. - PL: (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7) drobi, (8) droburi. - Şi: (regional) drog, droc (cade) s. m. - Din ucr. dial. #poK (lit. flpiK, flpoKy). DROB3 s. m. (Bucov.) Bărbătuşul dropiei. Cf. ddrf, băcescu, păs. 79. - PL: drobi. - De la dropie. DROBĂRITOÂRE s. f. (Regional) Locul unde se bat ştiuleţii de porumb (Brădişoru de Jos* - Oraviţa). Cf. mda, chest. ii 440/8. -PL: ? - Et. nec. DROBÎNĂ s. f. (Prin sud-vestul Munt.) Bulgăre mare de sare. Cf. i. cr. vi, 152. -PL: ? - Drob1 + suf. -ină. DROBÎNŢĂ s. f. v. drobiţă1. DROBIŞOR s. m. v. drobuşor2. DROBÎŢĂ1 s. f. (Bot.) 1. (Şi în sintagma drobiţa-boiangiilor enc. agr. ii, 349) Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunzele oblonge, cu flori galbene, dispuse în raceme şi cu fructele legume comprimate glabre, folosite în vopsitorie drept colorant; drob" (4), drobuşor2 (3), grozamă, grozamă-mică (Genista tinctoria). Cf. barcianu, şăineanu2, tdrg, pamfile, s. v. 96, resmeriţă, d., cade, enc. agr. ii, 349, scriban, d., borza, d. 75, der, dex. 2. Drobuşor2 (1) (Isatis tinctoria). Cf. borza, d. 88, 101. 3. Ghizdei (Lotus corniculatus). Cf. borza, d. 146. 4. Rechie (Reseda lútea). Cf. borza, d. 158,230. 5. Buruiană-de-pocitură (Scrophularia scopoli). Cf. borza, d. 158. - PL: drobiţe. - Şi: (regional) drobinţă s. f. (ddrf, resmeriţă, d., BORZA, D. 230) - Drob2 + suf. -iţă. DROBÎŢĂ2 s. f. (Regional) Dropie (Otis tarda). Dropia, numită altmintrelea şi drobiţă. marian, O. îl, 278, cf. ddrf, băcescu, păs. 79. - PL: drobiţe. - Drob3 + suf. -iţă. DROBŞ0R s. m. v. drobuşor2. DROBUÍ vb. IV. T r a n z. (Regional) A aduna mai multe lemne la un loc (Moisei - Vişeu de Sus). Cf. arvinte, term. 146. - Prez, ind.: ? - Cf. ucr. jx p o 6 a „lemne”. DROBLIJEŢ s. m., s. n. Diminutiv al lui drob1. 1. S. m. Cf. d r o b1 (1). Drobuleţ de gheaţă rece, Nu ştii luna pă ceri merge? I. CR. iii, 116. 2. S. n. Cf. d r o b1 (2). Am făcut un drobuleţ de miel. udrescu, gl. -PL: (1) drobuleţi, (2) drobuleţe. - Drob1 + suf. -uleţ. DROBURÓS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre blana oilor; în opoziţie cu c r e ţ) Neted (1) (Vadu Izei - Sighetu Marmaţiei). Cf. chest. v 67/92. -PL: droburoşi, -oase. - Droburi1 (pl. de la drob1) + suf. -os. DROBUŞOÂRĂ s. f. v. drobuşor2. DROBUŞOR1 s. m. Diminutiv al lui drob1 (1); drobuleţ (1). Pun alăturea cu dânsul şi o bucată de pâne, un drobuşor de sare şi băţul său. marian, î. 244, cf. ddrf, cade, dm, dex. - PL: drob uşori. - Drob1 + suf. -uşor. DROBUŞOR2 s. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze verzi-albăstrui, cu tulpina erectă, rigidă, ramificată în partea superioară, cu flori galbene, dispuse în raceme şi cu fructe brune, care devin negre la maturitate; boiengioaie, boiengioară, boitoriu, bolungioaie, cardamă, cardaman, cardamina, cârdamă, cordaman, drob2 (4), drobiţă1 (2), iarbă-de-zugrăvit, iarbă-văpsitoare, ijnică, laba-mâţei, sovârf (1) (Isatis tinctoria). Cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., LTR2, BORZA, D., 98, DEX. 2. Drobiţă1 (1) (Genista tinctoria). Cf. ddrf, alexi, w., cade, BORZA, D. 75. 3. (în forma drobişor) Sunătoare (1 a) (Hypericum peiforatum). Cf. BORZA, D. 86. 11266 DROBZINAR - 1486- DROJDERIE -Pl.: drobuşori. - Şi: (regional) drobişor, drobşor (borza, d. 75) s. m, drobuşoâră (cade, ltr, borza, d. 75) s. f. - Drob2 + suf. -uşor. DROBZINAR s. m. (Regional) Loitra de la coşul căruţei (Stroieşti - Suceava). Cf. coman, gl. - PL: drobzinari. - Et. nec. DROC1 s. m. (Bot.) Albăstriţă (Centaurea cyanus). Cf. borza, d. 42. - Pl.: droci. - Et. nec. DROC2 s. m. v. drob2. DR6CHIE1 s. f. (Bot; şi în compusul pasul-drochiei) Scai-,ghimpos v. scai (Centaurea calciîrapa). Cf. enc. agr. iv, 506, borza, d. 42. - PL: drochii. - Et. nec. DROCHIE2 s. f. v. dropie. DROD s. n. v. drot. DRODEÂN s. n. v. dodrean. DROFIE s. f. v. dropie. DROG1 s. n. Nume generic dat substanţelor de origine vegetală, minerală sau animală, folosite la fabricarea medicamentelor, a vopselelor sau ca stupefiante. Cf. buletin, f. (1834), ap. tdrg2, şăineanu2, RESMERIŢĂ, d., cade. Aţi putut prevedea pentru un viitor apropiat convocarea unei conferinţe generale pentru limitarea fabricării de droguri dăunătoare. TITULESCU, D, 333, cf SCRIBAN, D. După repeziciunea cu care i se aprindeau şi i se stingeau luminile din ochi, bancherul bănui că Derderian ia droguri. STANCU, R. A. V, 48. Autorul introduce în nuvelă şi o crimă premeditată, săvârşită cu droguri de un student medic. IST. LIT. ROM. II, 683, cf. der, dc. S-au luat noi măsuri cu privire la comerţul de droguri. G. BARBU, A. V. 235. Statistici oficiale precizează că utilizarea drogurilor este principala cauză a creşterii criminalităţii. CONTEMP. 1975, nr. 1 492, 2/12, cf. DEX. Afirmaţia că nicotină este un drog a părut multă vreme riscantă. flacara, 1975, nr. 22, 9. Alţi doi medici s-au trezit cu toţi copiii bolnavi de droguri şi irecuperabili, ib. 1977, nr. 5, 19, cf. DN3. Dacă drogul ar fi cu vânzare liberă, societatea s-ar prăbuşi ca un castel de cărţi de joc. contemp. 1979, nr. 1 626,4/1.+ (Familiar) Medicament. Bărbierii..., cu drogurile purgative, alergau toată ziua. G. BARBU, A. v. 113, cf. dex. - PL: droguri. - Din fr. drogue. DROG2 s. m. v. drob2. DROG3 s. n. v. drug1. DROGA vb. I. T r a n z. şi refl. A(-şi) administra stupefiante. Mă aflam înconjurată de tineri care, refuzând orice activitate normală, se drogau, contemp. 1975, nr. 1 492, 3/12. A fuma tutun este un mod de a te droga cu nicotină, flacăra, 1975, nr. 22, 9, cf. DEX, DNj. <> F i g. O societate care refuză informaţiile imaginii realiste este o societate care se droghează cu idilisme. contemp. 1971, nr. 1 304, 9/3. + A face să ia sau a lua medicamente în cantităţi excesive. Cf. dex, dnj. - Prez. ind.: droghez. - Din fr. droguer. DROGARE s. f. Acţiunea de a (se) droga şi rezultatul ei. Cf. DER, DEX. - Pl.: drogări. - V. droga. DROGÂT, -Ă adj. (Adesea substantivat) Căruia i s-au administrat sau care a luat droguri. II intrigase silueta ei subţire ...şi aerul căpiat de drogată, barbu, 1.1, 105. - PL: drog aţi,-te. - V. droga. DROGĂRIE s.f. v. drogherie. DROGHERÎE s. f. 1. (Astăzi rar) Magazin în care se vând articole de igienă şi de toaletă, precum şi unele preparate farmaceutice; comerţ cu asemenea produse. Cf. stamati, d., barcianu, alexi, w., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. Mi se părea că toată lumea ştie ce aştept, rezemat de bara galbenă din vitrina unei drogherii vecine. CAMIL PETRESCU, P. 285. Un zvon străbate prin uşile deschise ale ... „Farmaciei & Drogueriei”. BRĂESCU, O. A. I, 30, cf. scriban, d. 2. (Rar) Articole care se vând într-o drogherie (1). Cf. cade. - Scris şi: (după fr.) droguerie. - PL: drogherii. - Şi: (învechit) drogărie s. f. barcianu, alexi, w. - Din fr. droguerie. DROGHÎST, -Ă s. m. şi f. (Astăzi rar) Persoană care deţine sau care vinde într-o drogherie (1). Cf. bar. - munt., w., ap. tdrg2. Cel întăi caz s-a ivit la 7 mart, în al VII arondisment şi anume tot în quartalul droghiştilor. CONTEMPORANUL, iii, 856, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Hapurile droghistului din Bucureşti... nu-l împiedicase [pe tânăr] din linia firească a vieţii sale. LOVINESCU, C. III, 187, Cf. NOM. PROF. 49, SCRIBAN, D., DEX, DN3. - Scris şi: droguist. bar. - MUNT., w., ap. tdrg2. - PL: droghişti, -ste. - Din fr. droguiste. DROGOMÂN s. m. v. dragoman. DROGOMÎR s. m. v. dragomir. DROGONIŢE s. f. pl. (Bot.) Cimişir (Buxus sempervirens). Cf. BORZA, D. 34. - Accentul necunoscut. - Et. nec. DROI s. m. v. droaie. DROJDE s. f. v. drojdie. DROJDERÎE s. f. (Rar) Magazin în care se vinde rachiu de drojdie. [Muierile] plecau după bărbaţi, să-i caute la ... drojderie. BARBU, G. 367. - PL: drojderii. - Drojdie + suf. -ărie. 11289 DROJDI - 1487 - DROJDIER DROJDÎ vb. IV. Refl. 1. (Regional) A se enerva, a se necăji (1), a se agita (Someş Guruslău - Jibou). Cf. mat. dialect, i, 209. 2. (Prin Bucov.) A se face ţăndări. Cf. lexic reg. 101. -Prez. ind.: drojclesc. - Cf. germ. d r o h e n. DROJDIE s. f. 1. (Adesea urmat de determinări care indică felul) Strat gros. consistent, care se depune pe fundul unui vas. după limpezirea unui lichid, a unei substanţe etc.; zaţ (2), (învechit) telvea. Undelemn de măsline fără drojdie, biblia (1688), ap. tdrg. Să nu toarne şi drojdiie sau noroiul ce au rămas din untură. MAN. SĂNÂT. 127/24, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, lm. Prezicând în cărţi, în drojdii de cafea, caragiale, o. iv, 193 cf. ddrf, alexi, w., TDRG, CADE. Ceşti goale ..., pline de drojdii şi mucuri de ţigări.. BRĂESCU, O. A. I, 98. La unii bubele dulci se tămăduesc cu drojdie de cafea. BUJOREAN, b. l. 59. S-o amesteci cu drojdie de ulei de ccinepă să torni pe locul de unde vrei să alungi furnicarii, id. ib. 122. Nu pot garanta că adevărurile se găsesc în drojdia de cafea. SADOVEANU, O. XI, 473, cf. SCRIBAN, D. Capu-n bâtlăigel băga, Tot ca boii că sorbea, Numai drojdii rămânea. PĂSCULESCU, L. P. 256, cf. CHEST. v. 119/27. + Rămăşiţe depuse pe fundul butoiului sau al paharului după ce vinul a fermentat sau după decantarea vinului într-un vas. Că scafa în mărule Domnului, vini nemestecat împlut de mesteccire. Pleacă dân ceasta în ceasta, e însă drojdiile lui nu vrăsare-se; bea-vor toţi. păcătoşii pământului. PSALT. 150. Păharul în mâna D[o]mnului iaste şi vinul ce ruşaste într-însul şi e plin de mestecătură şi toarnă din el şi drojdiile lui încă le sug. PSALT. (1651), 140714. la. sare supţire pisată şi cu drojdii uscate dup re bute. MÂNCĂRILE, 121/5. Să aibă a priimi ş[i] cinci, şutea vedre de vin ... şi drojdiilea să fie a lui (a. 1784). IORGA, S. D. vil, 235. Acum aş vrea şi cu drojdii să dăşărt acestpăhar. HELIADE, O. I, 105. La vestita podgorie ... unde stă vinul pe drojdii trei. şi patru ani. I. IONESCU, C. 201/13, cf. ŞĂINEANU2, CADE. Drojdia din fundul potirului ales Dă cuminecăturii otravă cel mai des. ARGHEZI, S. III, 297. Cred însă că-i urâtul ce s-a depus pe voi Ca drojdia de vinuri pe cupele murdare. LABIŞ, P. 271, cf. ALR I 1 719. ❖ F i g. In mormântul drojdiilor îngropat şi în savoanele vinului tare înfăşurat... lupul îndată la herghelie ... sosi. cantemir, 1.1.1, 98. Şi vasul cel de aur... De drojdii plin, de fiere, pe din afcir-a dat! HELIADE, O.^ II, 47. Curentul ticăloşiei te duce ... să bei păharul desfrâului până la fund, până la drojdii. CONTEMPORANUL, 1,28. Atâta frământare-n deşert, ... lăsase-ntr-însul o drojdie de nemulţămire. VLAHUŢĂ, S. A. II, 130. Iulian, din toate drojdiile unei literaturi dramatice decăzute, a făcut opere care vor rămâne strâns legate de numele lui. bacalbaşa, S. a. i, 228. Ascultă, Luiza, drojdiile vieţii mele le-aş dci bucuros de n-ai fi văzut niciodată pe maior. I. NEGRUZZI, S. VI, 16. Ladima avea o voce gravă şi groasă, cu o drojdie de dispreţ. CAMIL PETRESCU, P. 204. în iezere de miere se cufundase seara Şi drojdii de lumină cădeau la fund subţiri. VOICULESCU, POEZII, I, 227. Tot mai rămăseseră multe drojdii otrăvite din zilele cele vechi. SADOVEANU, O, XIII, 57. Nu dormise toată noaptea şi în el fierbea o drojdie strânsă de mult. barbu, G. 158. O E x p r. Afi (sau a rămâne, a se vedea) pe drojdie = a) a fi pe punctul de a muri. Te vezi pe drojdii, caută să mori încai fericit. M. I. CARAGIALE, C. 21, cf. MAT. dialect. 1,227, udrescu, GL.; b) a fi (sau a rămâne) aproape sărac. Cf. mat. dialect, i, 227, zanne, p. iii, 538. (Regional) A (se) face drojdie (sau drojdii) = a) a (se) sparge (1), a (se) sfărâma (1). Mi-a căzut lampa din mână şi s-a făcut drojdii. UDRESCU, GL.; b) a obosi pe cineva, punându-1 să muncească din greu. Cf. udrescu, gl.; c) a zdrobi pe cineva în bătaie. Cf. udrescu, gl. A fi făcut drojdie = a fi foarte beat. Grigore era făcut drojdie, barbu, G. 255. (Regional) A face cuiva capul drojdie = a) a lovi pe cineva în cap; a-i sparge (2) capul cuiva. Cf. mat. dialect, i, 227; b) a tachina pe cineva. Cf. id. ib. 227. + F i g. (Adesea cu sens atenuat) Element social declasat (1), josnic, corupt. Arj'i o mare nedreptate a înlătura şi a despre im pe boierii luminaţi din pricina drojdiilor din popolul lor. CR (1848). 2724, cf. COSTINESCU, LM. Poliţia nu se arăta pe a col ca. in încurcătura aceasta de vizunii puturoase pline de vagabonzi, de /¡mi. de tâlhari ... şi de drojdiile poporului pline de vilii şi de crime. CONTEMPORANUL, 111, 877, Ci'. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ. D. Profesorat ... strigă la lecţie pe unul din drojdia clasei. CIAUŞANU, k. SCUT. 33. cf. CADE, SCRIBAN, D. Ciuioscui astfel şi drojdia oraşului, stancu, R. A. II, 106. 2. (Şi în sintagmele rachiu sau vinars de drojdie ori de drojdii) Fructe fermentate sau cereale încolţite ori tescovină din care se face rachiu; băutură alcoolică preparată din acestea. Când pane cineva în cazanul după foc prune, drojdii, tiscovină... iese dimpreună cu aburii şi o duhoare tare. CR (1838), 18"/19. Să torni rachiu bun de drojdii pe rană. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 62/24. îţi va mărturisi că-i place berea foarte, iar drojdiile nu. NEGRUZZI. s. îl. 188. ¡şi comandă doza de rachiu de drojdii ... şi se aşază la masă în colţ. caragiale. O. II, 51. îmi dădeai poruncă să dau un rachiu de drojdie vizitiului. SĂM. IV, 23. Cu sânge de iepure, amestecat cu rachiu de drojdii, „yî' unge pe locul bolnav cel ce pătimeşte de brâncă, candrea, f. 24. in căldare se toarnă „drojdia ” sau. tescovina până se umple mai mult de jumătate. PAMFILE, I. C. 227. Erau două sticle cu rachiu de drojdie. AGÎRBICEANU, S. 138. Rachiul şi drojdia de vin curgeau gârlă, cocea. S. I, 244. Am aflat aici că este pe lume ş-un rachiu de drojdie foarte tare. SADOVEANU, O. IX, 202. Chelnerul îi aduse un păhărel de drojdie. BENIUC, M. C. I, 177. Fac ţuică, fac drojdie, fac poame, preda. M. 436. Le turna în pahare o drojdie pricopsită, galbenă, barbu. c,. 75. Ironim, crăşinarul, a adus de nu ştiu unde nişte vinars de drojdie. LĂCRĂNJAN, C.. II, 311, cf. ALR II 6 351/833. 3. (Şi în sintagmele drojdie de bere sau drojdie de pâine) Ciupercă microscopică monocelulară care produce fermentaţia alcoolică a soluţiilor dulci sau care face să crească aluatul din făină: (regional) drojdioară (2), drojdiuţă (Saccharomyces cerevisiae). Celula din drojdii ... încetează de a mai face alcool. CONTEMPORANUL, III, 303, cf. ENC. AGR. II, 349, BORZA. D. Drojdia de bere este deci o ciupercă unicelulară. BOTANICA, 1 10, cf. DEX. -t (Şi în sintagmele drojdie de bere, drojdie minerală) Substanţă solidă sau preparat industrial care se separă în procesul de fermentare a berii sau a vinului sau care se foloseşte ca ferment la dospirea aluatului: (popular) levuri, (regional) ţaică1. [Prescurile] nici să să dospască cu drojdii, ci numai aluat, iacov. syn. 2720. Intre celula simţitoare din creerii omului şi între umilita celulă din drojdiile de bere, deosebirea se pare şi chiar este în adevăr nemăsurat de mare. contemporanul. III, 303, cf. BIANU, D. S., CADE. Ţaicul (drojdia de bere) este cunoscută! în orice gospodărie. VOICULESCU, L. 317. Pâinea preparată cu drojdie se deosebeşte de cea preparată cu maia. enc. agr. iv, 437. cf. ltr-. Vitamina Bl se găseşte în ... drojdia de berc. BELEA, P. a. 2SS. Cârciumarul a umplut prăvălia cu făină şi cu mălai, ... calupi de săpun, drojdie de bere. BARBU, G. 97. întreprinderea de bere, spirt şi drojdie Oradea încadrează un economist. FLACĂRA, 1975. nr. 42. 14. cf. dex, alr 1769. + (Şi în sintagma drojdie furajeră) Nutreţ obţinut prin cultivarea şi creşterea anumitor drojdii (3) pe substanţe hidrolizate. Cf. LTR". Drojdie furajeră, glicerină. SCÂNTEIA, 1960. nr. 4 850, cf. DER. Astăzi aproape întreaga cantitate de zaharuri se valorifică, obţinându-se din ele anual peste 5 000 tone de drojdie furajeră. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 316. - Scris şi: drojdiie. - Pl.: drojdii. - Şi: (regional) drojde s. f. ALR i 769, ALR ii 6 347/2, 235, 279, 531,812, 833^ 987. - Din V. sl. APSHiAHhfc (f. pl.) DROJDIER s. m. Persoană care face drojdie (2). Numele proprietarilor... Ştefan drojdieru (a. 1844). DOC. EC. 821. cf. leg. ec. pl. 298. - PL: drojdieri. - Drojdie + suf. -ar. i 1292 DR0JD10ARĂ - 1488 - DRON DROJDIOÂRĂ s. f. Diminutiv al lui drojdie. 1. Rachiu (1). îl aflai chiar ele la Pirgu, la o spumă de drojdioară, în gura pieţii, într-o dimineaţă după chef M. I. CARAGIALE, C. 148, cf. DL. 2. (Bot.; Olt.) Drojdie (3) (Saccharomyces cerevisiae). Cf. BORZA, D. 196, DEX, alr 1769/880, 986. - Pronunţat: -di-oa-. - Pl.: drojdioare. - Drojdie + suf. -ioară. DROJDIOS, -OÂSĂ adj. (învechit; despre lichide) Cu aspect de sediment (1); tulbure (1). Cf. LB. Ar trebui ca rănichiisăjle mult prea încărcaţi, ca pişatul cel mai drojdios ... să nu devie limpede chiar de a doua zi după ce [bolnavul] s-a pus pe acest regim. MAN. SĂNĂT. 288/9, cf. POLIZU, LM, DDRF, ALEXI, W. - Pronunţat: -di-os. - Pl.: drojdioşi, -oase. - Drojdie + suf. -ios. DROJDIUŢĂ s. f. (Bot.; Transilv.) Drojdie (3) (Saccharomyces cerevisiae). Cf. PANŢU, PL. Drojdiuţele ce se folosesc la dospirea pâinii nu sunt altceva decât celule de Saccharomyces cerevisiae. BOTANICA, 110, cf. DEX, ALR I 769. - Pronunţat: -di-u-. - Pl.: drojdiuţe. - Drojdie + suf. -iuţă. DROJENEÂLĂ s. f. v. dojeneală. DROJENÎ vb. IV v. dojeni. DROMADÂR s. m. v. dromader. DROMADER s. m. (Atestat prima dată în 1790, cf. ursu, T. ş., ap. tdrg2) Cămilă cu o singură cocoaşă, care trăieşte în nordul Africii şi în sud-vestul Asiei, şi care se deplasează foarte repede pe distanţe mari, fiind folosită pentru transport şi la călărit (Camelus dromedarius). Sânt şi elefanţi, ... cămile, dromedari şi mumiţe de toate feliurile. AMF1LOHIE, G. 136/23. Au venit un corieriu călare pe un dromedari. LEON ASACHI, B. 59/7, cf. LB. îndată ce să va înfăţoşa un prilej, eu mă voi repezi pe dromaderul ... iute petrecând ca vântul pustiurile prin care merge drumul la Cairo. AR (1834), 406l/29. Dromedariul... are un gheb şi nu să află acum sălbatic. J. CIHAC, I. N. 54/15. Panteri, felurimi de maimuţe, crocodeli, cămile, dromadere, care slujăsc drept cai în cea mai mare parte din Asia. GENILIE, G. 166/17. Zări din Călugări pe doi catâri mari ce lui i se părură dromaderi. CR (1839), 282V7. Englezii să văzură siliţi ... a restatornici comunicaţia cu cămile şi dromedari, ca mai nainte. GT (1839), 18J/47. Dromedariul, numit, şi cămila ..., este după elefant cel mai folositoriu animal în părţile răsăritului. IC. LUM. (1840), 22]/22, cf. valian, v. Să vedzi cum s-adună sara fugoasele dromadere lângă puţul din pustii. NEGRUZZI, S. II, 131, cf. POLIZU, PROT. - POP., N. D., ANTONESCU, D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, ALEXI, W., ŞAINEANU2, tdrg. [Elefantul] ... şi-a întins trompa ca să-şi spuie durerea paşnicii lui vecine, o dromaderă. ANGHEL, PR. 115, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Pozele vremii erau îngerii, florile, o dromaderă, un porumbel cu plic în cioc. ARGHEZI, B. 51. Ce să vă mai arăt? Rinocerul? Dromaderul? Grădina zoologică e foarte frumoasă. SORESCU, U. 12, cf. M. D. ENC., DEX. - Pl: dromaderi. - Şi: dromaderă s. f., (învechit) dromadâr (costinescu), (învechit, rar) dromedâr, dromedâriu, dromedârio (AMFILOHIE, G. f. 28979), drometârio (id. ib.) s. m. - Din fr. dromadaire. - Dromedar < germ. Dromedar, lat. dromedarius. DROMADERĂ s. f. v. dromader. DROMATERIU s. m. (Paleont.) Animal fosil care îmbină caractere foarte accentuate de reptilă cu unele caractere de mamifer. Cf. LTR2, DER, DN2. - Scris şi: dromatherinm. LTR". - Pronunţat: -rin. - PL: dr ornate ri. - Din fr. dromatherium. DROMĂ s. f. Ansamblul scondrilor de la bordul unei nave cu pânze. Cf. D. mar. - Pl.: drome. - Din fr. drome. DROMBĂLÎ vb. IV. 1 n t r a n z. (Regional) A face zgomot lovind un obiect (Girişu de Criş - Oradea). Cf. lexic: reg. 69. - Prez. ind.: drombălcsc. - Cf. magh. d o r o m b o 1, d o r o m b 6 1. DROMEDÂR s. m. v. dromader. DROMEDÂRIO s. m. v. dromader. DROMEDÂRIU s. m. v. dromader. DROMETÂRIO s. m. v. dromader. DROMOFOBÎE s. f. Teamă patologică de călătorie. Cf. n. MED., DN3, DEX2. - PL: dromofobii. - Din. fr. dromophobie. DROMOMANÎE s. f. Simptom specific unor bolnavi psihici, manifestat printr-un impuls (patologic) irezistibil de a pleca, de a vagabonda. Cf. der, dn2, form. cuv. i, 141, d. med., d. zoot., dex2. - PL: dro moina ni i. - Din fr. dromomanie. DROMON s. n. 1. (în Antichitate) Navă de transport. Cf. lm, dn2, d. mar. 2. Navă de război, uşoară şi rapidă, cu vâsle şi cu rame sprijinite direct pe bordaj, folosită în Imperiul Bizantin. Cf. lm, dn", D. MAR. - PL: dromonuri. - Din fr. dromon. DROMONÂR s. m. (Mar.; învechit, rar) Marinar pe un dromon. Cf. LM. - PL: dromonari. - Dromon + suf. -ar. DROMOS s. n. 1. Stadion destinat probelor atletice în Grecia antică. Cf. ltr2, dn'\ 2. Alee mărginită de sfincşi, care conduce la intrarea în templele egiptene. Cf. ltr2, dn*\ - PL: dromosuri. - Din fr. dromos. DROMOTERAPÎE s. f. Folosire terapeutică a mersului pentru ameliorarea procesului respirator, a circulaţiei sangvine sau a unor boli. Cf. ndn, dexi. - Din fr. dromotherapie. DRONĂ s. f. Avion de spionaj fără pilot. Directorul Departamentului de justiţie, poliţie şi securitate... ar fi cerut, armatei elveţiene închirierea unei drone. RL 2004, nr. 4 464. 11314 drondăni - 1489 - DROSERA - Pldrone. - Din engl. drone. fr. drone. DRONDĂNÎ vb. IV v. dondăni. DRONGĂÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) 1. A face zgomot bătând într-o tablă. Cf. lexic REG. 116. 2. A vorbi vrute şi nevrute. Cf. lexic reg. 116. - Prez, ind.: ? - Cf. z d r ă n g ă n i. DRONT s. m. Porumbel uriaş, de mărimea unei lebede, incapabil de zbor, care a trăit în insulele Mauritius până la sfârşitul secolului al XVII-lea şi care a dispărut în urma distrugerii sale de către colonişti. Cf. scriban, d., ndn. - Pl.: dronţi. - Din fr. dronte. DRONŢ s. n. v. donţ1. DROP s. m. (învechit) Dropioi. Cf. ddrf. - PL: dropi. - De la dropie. DROPE s. f. v. dropie. DROPGOL s. n. (La rugbi) Lovitură de picior efectuată imediat după ce mingea a atins pământul. Cf. dex2, m. d. enc*1. - PL: dropgoluri. - Din engl. dropgoal. DROPICĂ s. f. (Popular) Hidropizie. Cf. dosoftei, par., ap. TDRG“. Antioh-Vodă ... vini de la Rodos în Ţarigrad bolnav de dropică şi-n scurtă vreme au murit. NECULCE, L. 133. Boala carea ţine cu anifi], cum este oftica, dropica şi alalte. CANTEMIR, i. i. I, 11. Bându-se peste măsură şi făcându-se patimă, aduce cu vreme cele mai... primejdioase boale, precum: ... gălbănare, dropică, oftică şi boala numită nebuneala beţivilor. ALBINEŢ, M. 143/5. într-una din zile veniră ... şase streini, ... din care unul era orb, ... altul cu dropică. GORJAN, H. IV, 219/5. Dacă ar arăta copiii aplecare cătră dropica capului, atuncea se recomăndă se doarmă cu capul sus. FM (1843), 248V5. Apele alcaline nu sânt potrivite ... la scorbut, la dropică. FĂTU, D. 107/12. Dropica, această boală este cea mai primejdioasă... este foarte gre de vindecat, litinschi, m. 159/13, cf. pontbriant, d., COSTINESCU, DDRF. Planta numită „drob” sau „drobişor” (Isatis tinctoria) se recomandă ... ca leac pentru dropică. CANDREA, F. 316, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., cade. Florile acestei plante ... se întrebuinţează în dropică, umflături, reumatism, gută. VOICULESCU, L. 75. Omul ce dă în dropică treapădă şi i se umflă picioarele, bujorean, b. l. 92, cf. scriban, d., dl, dex. - Din ngr. 6pÓ7riKaq. Cf. h i d r o p i c ă. DROPICÓS, -OÂSĂ adj. (învechit şi populai') Bolnav de dropică. Piciorul căt de dropicos şi pasul cât de tremuros în ceva a să zăticni şi a să poticni nu va avea. CANTEMIR, I. I. I, 142. De ce eşti dropicos? gorjan, h. iv, 221/16, cf. ddrf, tdrg, cade, dex. ❖ (Substantivat) Băile ccdde nu sânt potrivite ... pentru dropicoşi. FĂTU, D. 63/11. -PL: dropicoşi, -oase. - Dropică + suf. -os. DROPIE s. f. (Atestat prima dată în 1632, ap. tdrg2) Numele a două păsări migratoare, de stepă, din familia picioroangelor: a) (şi în sintagma drochie-bulgară cihac, în băcescu, păs. 79) pasăre mare, cu penajul spatelui galben-ruginiu, cu pieptul şi cu vârful aripilor albe, (regional) curcan-sălbatic, drobiţă2 (Otis tarda). Drochia ■ are plisc ca la găină, picioare înalte cu tri gheare, şi la coadă 20 pene. J. CIHAC, I. N. 108/3. cf. valian, v. Raţele de ¡oi soiul, găinuşile de apă, şi dropiile fug în batalioane strânse pe care cu/sul apei le duce. NEGULICI, E. L 180/11, cf. polizu, pontbriant, d. Am văzul cârdurile de dropii cutrierâind cu pas măsurat ... acele şes uri fără margine. ODOBESCU, S. III. 14, cf. DDRF, barcianu. O turmă de dropii sta tăbărâtă, parc-ar fi fost o turmă de oi. D. ZAMFIRESCU, v. r. 32. cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Norodul pădurii stă mut şi neclintit, ca gâtlejul întins, cu urechea aţintită a ev ea, asemenea unui stol de dropii ce simte apropierea chervanuliii de. vânători. CHIRIŢESCU. gr. 43, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. De pe costişe îşi luau zborul dropii. SADOVEANU, O. XI, 306, cf. ENC. AGR. II, 351, SCRIBAN. D. Ne dă o întreagă listă de animale: ..., dunibrăvence, dropii, băcescu. pas. 11. El... aleargă după dropii, târându-se în genunchi printre spini şi ciulini. CAMIL PETRESCU, O. II, 576. Ca-n codru se ascund prin grăne dropii. BRAD, O. 106, cf. DER, DEX. Au devenii rarităţi... sau sum in curs de dispariţie, ca dropia, butură, eg. 268. Dropia este o pasări' de stepă, rl 2005, nr. 4 763, cf. alr îi 6 203. Văzu clăiie ca văile, Snopii ca drochii Şi mănunchi Pan ' la genunchi. FOLC. MOLD. i. 43 !. Stă ca dropia-n ploaie. PAMFILE, C; b) (şi în sintagma dropie mică DDRF, BARCIANU, CADE, SCRIBAN, D., BĂCESCU, PĂS. 79) spurcaci (1 ) (Otis tetrax). ❖Compuse: (Regional) dropie-de-fân = ciocâriie-de-Bărăgan (Melanocorypha calandra). Cf. BĂCESCU. păs.. 79: (regional) dropie-gulerată = specie rarisimă, cunoscută la noi după un singur exemplar (Chlanxydotis undulata). Cf. băcescu, păs. 79. + (Cu sens colectiv) Vânătoare de dropii. Toţi au plecat în noaptea asta la dropie? bânulescu, i, 44. - Pronunţat: -pi-e. - PL: dropii. - Şi: (rar) droile (băclscu. păs., 79), dropină (cade), (învechit) drochie, (regional) drope (aij< ii 6203/192,414, 876) s.f. - Din bg. /iponjia (dial. Aponjia) Cf. sb. d r o p 1 j a. DROPINĂ s. f. v. dropie. DROPIOI s. m. Bărbătuşul dropiei; (învechit) drop, (regional) mitropolit (2). Vânătorii au dat roată ... împrejurul falnicilor dropioi, cărora le zice mitropoliţi. ODOBESCU, s. m, 14, cf. ddrf. cade. SCRIBAN, d., dex. - PL: dropioi. - Dropie + suf. -oi. DROPIOR s. m. (învechit, rar) Pui de dropie. Cf. costinescu. - PL: dropiori. - Drop + suf. -ior. DROPS s. n. Bomboană cu aspect sticlos, de diferite forme şi culori, fabricată din caramel şi acoperită cu un strat de zahăr cristalizat. Cf. ltr2, m. d. enc., dex, dn3. - PL: dropsuri. - Din germ. Drops. DROPSIERĂ s. f. Maşină cu ajutorul căreia se modelează masa de caramel în vederea obţinerii dropsurilor. Cf. ltr-, dn\ dexi. - PL: drop sie re. - Drops + suf. -ieră. DROSEL s. n. Bobină electrică folosită pentru blocarea curenţilor electrici care au frecvenţa superioară unei anumite valon. Cf. DN3, M. D. ENC3. - PL: drosele. - Din germ. Drossel. DROSERĂ s. f. Roua-cerului v. rouă (3) (Drosera rotundifolia). D rose rele hrănite cu carne au fost mai puternice decât celelalte, cu frunze mai verzi şi mai strălucitoare, cu mai multe flori şi DROSOFILĂ - 1490 - DROT cu seminţe mult mai grele şi mai numeroase. CONTEMPORANUL, m, 10, cf. BIANU, D. S. 639, LTR2, BORZA, D., DN3. - PL: drosere. - Din fir. drosera. DROSOFÎLĂ s. f. (Entom.) 1. Muscă beţivă v.muscă(l) (Drosophila funebris). Cf. MARIAN, INS. 393, DER, FORM. CUV. I, 140, DEX, DN3. 2. Ochiar (Drosophila graminum). Cf. marian, ins. 394. - Pl.: drosofile. - Din fr. drosophile. DROSOMETRÎE s. f. Măsurare a cantităţii de rouă căzute în cursul nopţii pe sol. Cf. dn3, mda. - PL: drosometrii. - Din fr. drosometrie. DROSOMETRU s. n. Aparat pentru măsurarea cantităţii de rouă care cade pe sol. Cf. enc. agr. n, 352, ltr2, der, dn3. - PL: drosometre. - Din fr. drosometre. DROŞC s. n. v. droşcă. DROŞCAR s. m. (învechit şi popular) 1. Proprietar sau vizitiu de droşte (1). Coconita tot îi mai dă câte ceva: şi droşcarul şi-a făcut o suma încât şi-a luat o droşcă şi hamuri nouă. heliade, O.2 III, 112. Clasificaţiia patentărilor: ... droşcarii lipoveni: 12, ... pământeni: 20 (a. 1835). DOC. EC. 598, cf. POLIZU. Ţiu căsuţa cu chirie ... Faţă-nfaţă c-un droşcar. CONV. LIT. I, 212. Spuserăm droşcarului să nu mâne drept într-acolo. F (1867), 33. Calul unui droşcar şi-a rupt piciorul ALECSANDRI, T. 306, cf. COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG, CADE. Alecu se scutură tot cu aceleaşi vorbe şirete şi zadarnice ...de un cofetar, de un droşcar, de un croitor. LOVINESCU, C. III, 27, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. 2. Fabricant de droşte; rotar (1), căruţaş. Cf. dl, dm, der, dex. - PL: droşcari. - Droşcă + suf. -ar. DROŞCĂ s. f. 1. (învechit şi popular) Trăsură (11), birjă. Cf. CHIRIAC, 167. Poate vedea cineva ... caleşci, carâte şi droşci. GOLESCU, î. 64. Listă de lucruri: ... 2 fânari de droşcă, 1 răşniţă de cafea (a. 1827). iorga, s. d. vii, 262. La cel dintâi semn ..., să te afli în grădină, la a cării portiţă ne va aştepta o droşcă. PR. dram. 221, cf. stamati, D. [Călătorul] merge pe jos ...în primejdie a fi călcat de carete şi droşte. NEGRUZZI, S. I. 70, cf. POLIZU. Călătoriseră mereu ... cu vreo două trăsuri nuoi, o caretă şi o droşcă. pelimon, I. 264/10. Umblă când răsturnat în droşcă sau în carâtă, când călare pe cal de soi. GHICA, C. E. îl, 601. Văd o droşcă nouă-nouţă Ş-un tânăr mândru lucind în ea. CONV. LIT. I, 328. Mi-am sdruncinat şelile prin droşce pe paveoa noastră. ALECSANDRI, T. 1 012, cf. COSTINESCU, CIHAC, n, 102. Aşa case, aşa droşte am avut şi eu odată. GANE, n. n, 204. Tramvaiele, droşcile, căruţele, automobilele... merg la pas. CARAGIALE, o. vn, 96, cf. ddrf. Să vedem de cai, că poate vine sfânta cu droşca. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 113, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. N-are decât să se uite ... la cuconaşii răsturnaţi în droşti. LOVINESCU, C. X, 189. Am început a urca în droşca cea răpănoasă. I. BOTEZ, B. I, 115. Pentru ea însă e tare bun poştalionul ăsta, care uruie mai puţin decât droşca. CAMIL PETRESCU, O. I, 177. Argaţii spălau droştile lăcuite. C. PETRESCU, A. R. 77. Alt logofăt... ia dintr-o droşcă ...o botniţă de sârmă. STANCU, D. 63. Inginerii au droştile lor cu care pornesc în amurg, pas, l. I, 171. Mergea ... cu o droşcă trasă de un armăsar negru. BENIUC, M. C. I, 71, cf. LTR2. Doctorul sosi cu droşca. T. POPOVICI, SE. 42, cf. CONTRIBUŢII, I, 77. Umblă droaşcele agăi... toată noaptea. BARBU, PRINC.. 265. în zăpadă rămânea o dâră neagră şi roatele droaştei scârţâiau. id. G. 351, cf. hristea, p. e. 268, M. D. ENC., ALECSANDRI, P. P. 158, H IV 67. Venia în goana mare o droşcă cu cai, în fundul căreia se vedeau doi boieri. RĂDULESCU-CODIN, î, 2. Şine ţi-a spune că merge mai bini cu droşcă decât cu tren, tu să nu crezi! snoava, iv, 128. <> (Ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prepoziţia „de”). După ce o gătim bine Şi droşca de birjă vine. PANN, P. V. II, 155/24. Ce doreşti? Droşcă de birjă cu luna? alecsandri, T. 1111. + (Depreciativ; în forma droaşcă) Trăsură hodorogită. înălţat pe o droaşcă veche ... ţinu un discurs înflăcărat. BRĂESCU, A. 140, cf. ARH. OLT. XXI, 264, UDRESCU, GL. + F i g. Spate (11) Dete anapoda cu o labă noduroasă prin purcoiul de păr ce se odihnea alandala pe droaşcă, încâlcit ghemotoc. IOVESCU, N. 62. Cuţitarii ... i-au lăsat certificate de bună purtare pe nas şi fulgerături de bâte pe droaşcă. id. ib. 126. 2. (Olt.) Sanie mică, joasă, cu tălpile făcute din câte o scândură rotunjită la un capăt. Cf. lexic reg. 79, gl. olt. 3. (Prin Argeş; în forma droaşcă) Coajă groasă de dovleac copt; (regional) glăveajă. Cf. lexic reg. ii, 13. - PL: droşte şi (învechit) droşti şi droşci. - Şi: droâşcă (pl.: droasce şi droaşte) s. f., (regional) droşc (pl. droşcuri lexic reg. 79) s. n. - Din ucr. DROŞCĂRÎE1 s. f. (învechit şi popular) Meseria droşcarului (2). Cf. scriban, d., dm. -PL: droşcării. - Droşcar + suf. -ie. DROŞCĂRÎE2 s. f. (învechit şi popular) Spaţiu amenajat în care se ţineau droştile. Cf. scriban, d. Gospodari... răsăreau mereu din grajduri, din ... droşcării. galan, Z. r. 249, cf. DM. - PL: droşcării. - Droşcă + suf. -ărie. DROŞCHÎŢĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Droşcuţă. Cf. UDRESCU, GL. - PL: droşchiţe. - Droşcă + suf. -iţă. DROŞCUŢĂ s. f. Diminutiv al lui droşcă; (regional) droşchiţă. Cf. CADE. Sosea dimineaţa, într-o droşcuţă uşoară, trasă de cai mărunţi, sadoveanu, o. xi, 201, cf. dex. - PL: droşcuţe. - Droşcă + suf. -uţă. DROT s. n. 1. (Transilv. şi Mold.) Sârmă (2). Arăt ce dau la dum[nea]lui chir Iorudache ...: 1 grătari de drotu (a. 1778). FURNICĂ, I. C. De vei scodoli cu drot ascuţit în gaură cât poţi de afund, se ucide viermele. ÎNV. pom. 154/12, cf. lb. Trecurăm un pod minunat... spânzurat pe funii de tel (drot) acăţate de două stânci asupra unei prăpăstii. CODRU-DRĂGUşanu, C. 176, cf. polizu, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, CADE, DL, ALR 1 1 674, ALR II5 248/53, 334, lexic reg. 8. Lelea cu fusta cu drot, N-are popuşoi în pod! FOLC. mold. II, 393. + (Ironic) Telegraf (1). Trebuie să bat drotu, până-o fi ca să se introducă şi la noi Marconigraful. LUC. II, 59. 2. Arc de sârmă folosit la scaune capitonate, la canapele etc. Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. S-a aşezat pe marginea patului ... Picioarele cu coapsele mari, lăţite de marginea drotului, îi atârnă de la genunchi în jos. CAMIL PETRESCU, P. 299. Ne-am culcat numaidecât în paturile clădite din fân moale ca lâna, cetini mlădioase cu şart rânduite în chip de droturi şi plocade miţoase pe deasupra. VOICULESCU, P. II, 62. Plângeai în hohote şi droturi De somieră te-nsoţeau. perpessicius, s. 49, cf. dl , dex. 11342 DROTA - 1491 - DRUG1 3. Instrument metalic de forma unui cleşte lung care, încălzit, serveşte la ondulatul părului. O văd şi astăzi, ... cu părul cănit, ondulat cu drotul BRĂESCU, o. A. ii, 16, cf. DL, DEX, LEXIC reg. 63. - Pl.: droturi. - Şi: (regional) drod s. n. alr i 1 674, alr ii 5 248/53, lexic reg. 23. - Din magh. drot. DROTA vb. I. T r a n z. (Complementul indică părul capului) A ondula cu drotul (3). Cf. tdrg. Pe ferestrele deschise de la etajul de sus, printre flori de muşcată, o cuconiţă brunetă înaintă plete brunete şi îngrijit drotate. sadoveanu, O. XIV, 35, cf. SCRIBAN, D., DL. *0* F i g. Departe-un stol de grauri, drotează, leneş, zarea. PERPESSICIUS, S. 29, cf. DL. - Prez. ind.: drotez. - De la drot. DROTÂR s. m. (Transilv.) 1. Fabricant de sârmă. Cf. mda. 2. Meseriaş care leagă cu droturi (2). Cf. ddrf, alexi, w., CADE, NOM. PROF., DL, SFC V, 25. - Pl.: drotari. - Drot + suf. -ar. DROTÂT, -Ă adj. (Regional) 1. (Despre păr) Ondulat (2). De sub căciulă îi năvăleau cârlionţii până deasupra sprâncenelor, ca un breton drotat.teodoreanu, M. I, 285, cf. DL. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte sau părţi ale acestora) Cu cute, cu onduleuri; plisat. Ea, o băbuşcă cu bărbia ascuţită sub care e înnodată panglica bonetei drotate ..., ţine nişte mătănii de lemn de odogaci. anghel - iosif, c. l. 136. Ii potrivi guleraşul drotat al rochiei. SADOVEANU, O. XI, 465. Purta, ca toate celelalte slujnice, o bluză de pânză albă, cu guleraş şi mânicuţi drotate. id. ib. XII, 419. -Pl.: drotaţi, -te. - V. drota. DROTĂLUÎ vb. IV. T r an z. (Prin nord-vestul Transilv.) A drotui. Cf. sfc iv, 121, lexic. reg. 14. -Prez. ind.:? - Drot + suf. -ălui. DROTOŞ s. m. (Rar) Termen depreciativ dat unor grupuri etnice. Nu cred să vă dej os iţi şi d-voastră ca drotoşi ...şi să vă vindeţi dreptul. CODRU-DRĂGUŞANU, C. XVII. - PL: drotoşi. - Din magh. drotos[tot]. DROTUI vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică droturi, sârme etc.) A lega; (regional) a drotălui. Cf. sfc iv, 121, lexic. REG. 113. - Prez. ind.: ? - Drot + suf. -ui. DRUC1 s. m., s. n. 1. S. m. (Tipogr.; învechit) Stinghie cu care se apasă teascul (1). Cf. pontbriant, d., costinescu, lm, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. 2. S. n. (Regional) Şuvoi de apă care ţâşneşte cu presiune (Cârlibaba - Câmpulung Moldovenesc). Cf. arvinte, term. 146. - PL: (1) druci, (2) drucuri. - Şi: (învechit) drug (şăineanu, d. u.) s. m., (regional) truc (arvinte, term. 146) s. n. - Din germ. Druck „presiune”. DRUC2 s. m. v. drug1. DRUCÂN s. m. v. drugan2. DRUCAR s. m. Tipograf2. Iară fiind om înţelept şi desăvârşit cărtular bun, fu ales de fu mai mare drucar, ce să zic(e)fu dascal, şi mai mare prespre tipariu (a. 1632). eustratie, ap. GCR i, 78/4. Şi zeţarii şi drug arii şi pilcarii, ... cu toţii cădem cu umilinţă şi cu smerenie, şi cu evlavie înaintea prea cinstitelor persoane ale blagocestivilor şi de H[risto]s iubitorilor cititori (a. 1815). BV in, 133. Unul din tipăritori, numiţi drugari, era călugăr, heliade, o.2 iii, 409. Inspectorul tipografii[i], ... zeţarul, ... drugarul (a. 1850). DOC. EC. 969, cf. pontbriant, d., lm, mândrescu, i. g. 44, gheţie, r. m. 128, BARCIANU, JAHRESBER. X, 185, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, V. MOLIN, V. T. 31, RESMERIŢĂ, D., CADE. - PL: drucari. - Şi: (învechit) drugâr s. m. - Cf. germ. D r ii c k e r. DRUCĂLÎ vb. IV. T r a n z. (Min.; prin nordul Olt.; complementul indică găuri de sondă, galerii) A umple cu explozibil, pentru a puşca (3). Cf. fd i, 166. -Prez. ind.: drucălesc. - Cf. d r u c1. DRUCĂLÎT, -Ă adj. (Min.; prin nordul Olt.; despre cărbuni) Care stă să se desprindă de pe pereţii galeriei după ce a foSt puşcat (3) sau din cauza presiunii. Cărbune druculit. fd i, 162. - PL: drucăliţi, -te. - Şi: druculit, -ă adj. - V. drucăli. DRUCĂR s. n. Clanţă (la uşă). Cf. nica, l. vam. 82, mda. - PL: drucăre. - Din germ. Driicker. DRUCUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A tipări (1). Cf. sfc iv, 139, lexic reg. 101. - Prez. ind.: ? - Cf. germ. d r u c k e n. DRUCUÎT, -Ă adj. (Regional; despre cărţi) Tipărit2 (1) (Pecinişca* - Băile Herculane). Cf. alr sn iv h 925, alrm sn ii h 755. - PL: drucuiţi, -te. - V. drucui. DRUCULÎT, -Ă adj. v. drucălit. DRUCUŞOR s. m. v. druguşor. DRUETE s. m. (Prin Olt. şi Transilv.) Buştean, buturugă; s p e c. drugan1. Cf. cade. Dă-mi druetele ăla să şed pe el. paşca, gl., cf. mat. dialect, i, 227. + Lemn mai gros în partea de sus a jugului. Cf. nalr - o iv h 655. - PL: drueţi. - Cuvânt traco-dac. Cf. D r o b e t a, gr. A p o v> p rj t ti q (oraş în Dava), alb. d r u (pl. d r u t e) „lemn”. DRUG1 s. m., s. n. 1. S. m. Bară sau vergea de lemn ori de metal, de formă cilindrică sau cu muchii (de obicei groasă), cu diverse întrebuinţări. V. tăbârcă^l), ştangă, rangă1. Căzacii ... apucând drugi, hloabe, sâneţe de aţiiş, au împins pre nemţi. m. COSTIN, O. 163. [Vor aduce] chivotul mărturiei, şi drugii lui. biblia (1688), 65!/38, cf. KLEIN, d. 226. înarmaţi era ei cu coase. Pe neşte druguri lungi îndreptate, budai-deleanu, ţ. 93. Cumpăna ... este ... un drug gros pe cât urmează trebuinţa. DRĂGHICI, R. 118/21. [Lăpuşneanu] merse la o uşă lăturalnică şi trase zăvorul şi drugul de lemn care o închidea. NEGRUZZI, s. I, 157, cf. CIHAC ii, 102. în dreptul porţii ...se afla uşa cu două canaturi de stejar, căptuşite cu tinichele 11361 DRUG1 - 1492 - DRUG3 şi legate cu druguri defer. ODOBESCU, S. I, 127. Numai iaca ce vede el o pocitură intrând pe uşă ...cu mânile cât fusele, cu picioarele cât drugii şi cu şezutul cât o faţă de arie. CREANGĂ, O. 166. Obloanele... erau strânse bine cu drugi de fier. CARAGIALE, O. IV, 266. îşi încercă sabia dând cu dânsa într-un drug de fier. ispirescu, l. 139. Târau cu mare zumăit pe pavele drugi de oţel. CONTEMPORANUL, V, 268, cf. ddrf. El apuc-un drug şi-ncepe a dişela măgarul. SĂM. I, 351, cf. ŞĂINEANU2. Se aşează doi drugi, care pot fi şi două scânduri groase, puse vertical, pe lângă mănuşe. PAMFILE, A. R. 140. Ghiorlanilor, numai „ cârligul ” le vine de hac, - acel drug de oţel cu cange la vârf, ascuţit ca acul. chiriţescu, gr. 52, cf. resmeriţă, d., precup, p. 13, nica, L. vam. 82, cade. [Şerpii] se izbesc mai ţepeni ca drugii de fier. VOICULESCU, POEZII, I, 251. Un freamăt se auzi, lumina se stânse şi drugul porţii vui. sadoveanu, o. I, 176, cf. enc. agr. n, 352. La uşă, drugii zac în scoabe, arghezi, S. I, 205. S-a ridicat deasupra mulţimii un baros şi o dată cu el câţiva drugi de fler. CAMIL PETRESCU, O. II, 461. Argaţii trăgeau drugii şi ferecau zăvoarele. C. PETRESCU, A. R. 145. Oamenii coborâseră din sănii şi ţineau în braţe drugi, gata să împiedice lunecarea, v. ROM. noiembrie 1953,11. Se înşirau magazii închise, cu drugi de fier puşi de-a curmezişul uşilor. TUDORAN, P. 14, cf. LTR2. Mateescu izbea în spatele cuptorului cu un drug ascuţit la cap. preda, R. 136. Dincolo de drugii de fier vopsiţi nu de mult, foşneau nişte plopi, barbu, ş. n. 12, cf. M. D. enc., gămulescu, e. s. 129. După ce s-a-nnoptat, [haiducul] a tras drugurile. graiul, I, 20. Şerpii erau ca trestia, ... Iar acuma sunt: Şerpii ca drugii. PĂSCULESCU, l. p. 202. Ş-afăcut un colac nici mai mare, nici mai mic, ... Douăfete-l împleteau, O nevastă poruncea, Ş-o babă povăţuia, Doi cu drugii îl întorcea, A coace nu se cocea. folc. mold. i, 439. Fugi, urâţi, di-acolea, Că pui mâna pi-o nuia! Să pui mâna şî pi-un drug, Eu di-aicea nu mă duc! ib. II, 312. *0 F i g . Furtună! Astă noapte ... Pescarii spun ...Că drugii de-ntuneric s-au prăbuşit deodată, Că marea a pornit spre ţărmuri toată. D. botez, P. o. 53. + Gratie la fereastră. In fund o casă joasă, cenuşie, ... cu ferestrele zăbrelite cu drugi groşi de fier. REBREANU, I. 124. Ferestre mari cu druguri de fier. MOROI ANU, S. 183. Ferestrele lungi cu drugi albaştri, barbu, ş. N. Ü53. O E x p r. (Regional) A o ţine drug (înainte) = a) a merge "drept înainte. Cf. zanne, p. iii, 146; b) (învechit) a insista, a o ţine morţiş. înduioşat cum era el, avea de gând să o ţie drug înainte. GANE, n. în, 176, cf. ZANNE, p. iii, 146. (Regional) A se ţine drug (de cineva) = a) a insista, a se ţine (scai) de capul cuiva. Popa se ţine drug să-l cunune cu fata lui. sevastos, p. 219. (Cu schimbarea construcţiei) Câţi flăcăi în sat poznaşi, Druc de babă se ţineau, ap. tdrg; b) a se ţine bine, bărbăteşte. Nu te dai, te ţii druc. I. CR. iv, 186. (Regional) A o duce (sau a-i merge) druc = a o duce bine, a-i merge strună. V. s t r u n ă (2). Cf. i. CR. iv, 186. <> (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Scheunând de bucurie, [câinele] ţâşni chiorâş printre picioarele şefului, alergând iepureşte, cu urechile pe spate, cu coada drug. mironescu, S. 185. Leliţa cu nasul drug Duce mâncare la plug. Când să saie pe pârleaz, Buf, s-a-mpiedicat de nas. UDRESCU, GL. 2. S. m. Numele mai multor piese sau părţi de obiecte confecţionate din drug (1) ori asemănătoare cu un drug: a) (Regional; şi în sintagma drugul jugului) Cerbicea jugului. V. ceafă,grindei.Cf. damé, t. 13, cade, ltr2, h v 152, nalr- o iv h 635/980. b) (Mold. şi Munt.) Pârghie (1). Cf. alr n/i h 293. ♦ (Regional; şi în sintagma drugul morii) Pârghie (3 d). Cf. damé, t. 162, alr n 6 786/386,414. c) (Regional) Unealtă de dulgherie. Cf. damé, t. 112, cade. + Parte componentă a mesei dulgherului. V.broască. [Masa de dulgher] cuprinde ... blana, masa sau faţa ... drugul sau broasca. PAMFILE, I. C. 122, cf. DAMÉ, T. 114, H II 222. d) (Regional) Sul pe care se înfăşoară lanţul fântânii (Somova - Tulcea). Cf. alr sn iii h 851/682, alrm sn i h 674. e) (învechit şi regional) Fiecare dintre stâlpii în care se fixează fuşteii scării. V. c a r â m b . Cf. lm. [Femeia] puse iarăşi căpetâi la căpetâi celelalte oscioare şi făcu nişte druguleţi mici, fiecare puindu-i d-a curmezişul pe drugii cei mari, şi închipui treptele unei scări. ISPIRESCU, L. 59, cf. BUL. FIL. II, 285, RĂDULESCU-CODIN, paşca, gl., alr ii/imn 134,3 888, ALRM Il/l h 343, A VI 16. f) (Mold. şi Munt.) Prăjină cu care se cârmeşte pluta sau alte ambarcaţiuni. Au făcut nişte butucei rătunzi de care când rădica caicul pune unul de aceştia dedesupt şi într-acest chip împingând cu drugul au isprăvit până în două zile a o da în mare [barca], drăghici, R. 202/29. Puind un capăt de drug sub plută şi altul pe umăr ii căutau să cârnească pluta. CONV. LIT. I, 344. Luntraşul rădea zgâlţâind drucii cei zdraveni. CONTEMPORANUL, rv, 303. Ciobacă... mânată cu o prăjină (drug). ANTIPA, P. 59, cf. ALRM SN n h 663. g) (Prin Munt., Mold. şi Dobr.) Fiecare dintre cele două lemne de la capetele năvodului. Cf. damé, t. 123, antipa, p. 146, h x 317, 538. h) (Prin Munt. şi prin Olt.) Fiecare dintre cele două lemne groase, sprijinite pe câte două picioare, care alcătuiesc patul sau corpul războiului de ţesut; (regional) talpă (II2). Intrau în argea unde cu patru drugi de lemn ciopliţi din topor... îşi întocmeau un război. ghica, c. e. ii, 577, cf. damé, t. 134, cade, m. d. enc., hxiv 177, alr sn ii h 471/784, alrm sn i h 301/784, nalr - o iv h 720/983. ♦ (Regional) Lemn cu care se manipulează stativele. Cf. şez. vii, 186. Când s-ar ţese pânz.a-n drum, fără iţe, fără drug = adică niciodată. zanne, P. v, 624. i) (învechit şi regional) Carâmb la loitră. Cere ...o carătă pentru noru-mea, sau o botcă bună cu coperiş dinainte; numai drugi să fie ... iar să nu fie puş[i] în lat (a. 1781). iorga, s. D. viii, 6, cf. VALIAN, V., DAMÉ, T. 13, ŞĂINEANU2, PAMFILE, I. C., CADE, LTR2, SBIERA, p. 114, alr SN il h 349, alrm sn i h 231. + Fiecare dintre parii de lemn aşezaţi în formă de dreptunghi pe loitrele căruţei atunci când se transportă fân, paie etc. Pe dânsele [reteveie] se aşează doi drugi cari pot fi şi două scânduri groase. PAMFILE, A. R. 140, cf. LTR2, TOMESCU, gl., alr ii 5 231/386, 414, 605, 705, 723, 987, ib. 5 232/365, 386, 520, 537, 551, alrsni h 62/876, ib. h 63, nalr-oiv h 653. + Par1 cu care se leagă fânul încărcat. Com. marian, cf. şez. iv, 18, RĂDULESCU-CODIN, I. CR. UI, 286, A VI 20, 26, LEXIC REG. 113. + (Regional) Fiecare dintre parii de lemn utilizaţi la alcătuirea dispozitivului pentru încărcat sania. Cf. alr i 833, ib. ii 5 647/365. j) (Prin Olt.) încuietoare de lemn, zăvor (1). Cf. ltr2, h ix 88, chest. ii 304/25, 39, alr n/i h 251/872, ib. h 252, gl. olt. k) (Regional) Stâlp la piua tăbăcarului. Cf. pamfile, i. c. 42. 1) (învechit) Oişte1 (1). Am stat la dresul drugului butcii (a. 1804 - 1805). doc. ec. 74, cf. polizu, cc ii-iii, 145, ltr2. ^ (Glumeţ) Colaci măndri că făcea, Cu p o steuca-i frământa, Cu drucu carului i-nturna. VASILIU. C. 175. 3. S. m. (învechit) Bucată mai lungă, cilindrică dintr-un metal preţios; lingou. Au aflat mai bine de 40 000 de pungi de bani, fără drugi de aur sleiţi şi alte odoare. NECULCE, L. 309. S-ar povârni ...Ca nişte drugi de aur Zvâcniţi din ochiul meu. AL. PHILIPPIDE, A. 110. 4. S. n. Punct de broderie, asemănător cu festonul, prin care se obţin pe cusătură linii (dese şi) pline. Cf dl, dm, dex, com. din SĂLIŞTE. 5. S. m. (Eufemistic) Penis. Cf. dr. v, 311, bul. fil. i, 213, ib. vn - viii, 246. - PL: drugi (s. m.) şi druguri (s. n.). - Şi: (regional) drugă (păsculescu. l. p. 124, alr sn i h 62/876) s. f., druc s. m., dârg (com. din sălişte), drog (gl. olt.) s. n. - Din v. si. Apffin*. DRUG2 s. m. v. drugă1. DRUG3 s. m. v. druc1. 11363 DRUGALĂU - 1493 - DRUGĂLĂU DRUGALÂU s. n. v. drugălău. DRUGALOCI s. m. pl. (Regional) Drugălăi (6). teaha, c. n. 221. - Cf. d r u g ă 1 ă u. DRUGÂN1 s. m. (Prin Munt. şi prin Olt.) Lemn gros şi rotund, aşezat orizontal la baza pereţilor casei de lemn. V. druiete,umplutur ă(l). Cf. ciauşanu,gl., chest. n 78/79, mat. dialect, i, 227, gl. olt. + (Prin Munt. şi prin Bucov.) Epitet dat unui om înalt, voinic (şi cam prost). Cf. rădulescu-codin, lexic reg. 101. Mă, n-ai văzut p-aci pe drugan ori pe drugănoaia? UDRESCU, GL. - PL: drugani. - Şi: drucân s. m. lexic reg. 101. - Drug1 + suf. -an. DRUGÂN2 s. m. (Prin sudul Transilv. şi prin nord-vestul Munt.) Ştiulete (3). Curăţă foile de pe drugani. lungianu, cl. 123. Mi-a ieşit o căruţă ţapănă de drugane (sau drugani) din pomostul casei, udrescu, gl. - PL: drugani şi (n.) drugane. - Drug2 + suf. -an. DRUGÂNĂ s. f. v. drigană. DRUGÂR1 s. n., s. m. 1. S. n. (Prin Maram. şi prin Bucov.) Par folosit pentru a sprijini ceva. Cf. chest. v 50/92, arvinte, term. 147. 2. S. m. (învechit, rar) Persoană care face drugi1 la car. Cf. LM. - PL: (1) drugare, (2) drugari. - Drug1 + suf. -ar. DRUGÂR2 s. m. v. drucar. DRUGÂR3 s. m. (Sârbism) Tovarăş (2), prieten (3), camarad. S-adună băieţi, drugari. arh. folk. vi, 380. - PL: drugari. - Din sb. drugar. DRUGA VELĂ s. f. (Regional) 1. Femeie bărbătoasă (Dudeşti) Bucureşti. Cf. hvii 175. 2. Numele unui dans popular (Băileşti). Cf. H v 18. - Pl.: drug avele. - Et. nec. DRUGĂ1 s. f. (Atestat prima dată în 1726, ap. tdrg2) 1. (învechit, şi regional) Fus mare şi gros de tors şi de răsucit fuiorul sau canura pentru urzeala de ţesut lăicere, saci etc. Cf. d r u g1 (2 d). Cf. LM. Vine o maică bătrână ...cu druga îndrugând. REV. CRIT, IV, 64, cf. ddrf, alexi, w. De brâncă se mai descântă: Eu cu furca La goană am luat-o. Şi pe drugă Am înşirat-o, Cu fusu am înţepat-o. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 19, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D.U., CADE. Fuse de tors, drugi de îndrugat cu mâna. MOROIANU, S. 185, cf. SCRIBAN, D., LTR2, DL, H ix 285, x 277, 512, xi 341, 401, xn 350. l-am văzut ibovnica... l-am văzut pe maică-sa... Una din furcă torcând, Alta din drugă ’Ndrugând. TEODORESCU, P. P. 551. Primblă-mi-se, primblă... Cea maică bătrână ... Din drug îndrugând Din furcă torcând. POP., ap. GCR II, 298. Cu druga te îndrug, Cu moara te macin. ŞEZ. vn, 56. A plecat babele, Cu drugile, Să păzească gâlcile. PĂSCULESCU, L. P. 124, cf. COMAN, GL., GLOSAR, REG. ❖ Baba bătrână nu se teme de druga groasă = cei cu experienţă nu se tem de dificultatea unei lucrări. Cf. cade. + Cantitatea de fuior sau de lână toarsă ori răsucită pe drugă (1). Torceam împreună cu dânsa, la umbra nucului lor, câte-o movilă de drugi de canură. CREANGĂ, A. 63, cf. dl, glosar reg. + (Prin nord-vestul Transilv.) Canură. Cf. a I 17, 23, 26, 35. + (Regional) Prâsnel (1) (Pojorâta- Câmpulung Moldovenesc). Cf. alr 1 1 270/11,370. 2. Numele mai multor obiecte asemănătoare cu o drugă (1): a) (învechit) Băţ gros (cu măciucă). Vei vedea şi tu drugă de piele, Alexandre! că vei plânge aceasta. ŞINCAI, HR. n, 234/31. Luând o drugă, îi trase cu dânsa vr-o doă, trei. PANN, ş. II, 19/10. b) (Mold.) Băţ care se termină la un capăt cu o rotiţă de lemn cu multe găurele, cu care se bate laptele prins sau smântână în putinei, ca să se aleagă untul; (regional) brighidău. [Putineiul] la gură este astupat cu un capac sau dund, care are o gaură prin care trece coada drugii. PAMFILE, I. C. 23, Cf. CADE. c) (Regional) Sucitor (1). Cf. liuba - iana, m. 100, GREGORIAN, CL. 57, ALR SN IV h 1 054, ALRM SN II h 854, A III 4, 17, 18, IV 5, TEAHA, C.N. 221. d) (Regional) Ştiulete (3). Boabele de pe drugi (ciocălăi) sunt dese. I. IONESCU, M. 345, cf. ddrf, i. cr. iv, 219. Grâul şi-a dat spicul verde, iar porumbul şi-a dat drugul, demetrescu, O. 37, cf. PAMFILE, A. R. 88., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Se făceau pregătiri de iernat, aducându-se sub ochii noştri... carul cu drugi de aur, pentru îngrăşat curcanii. BRĂESCU, O. A. II, 19, cf. SCRIBAN, D., H V 71, XI 5, RĂDULESCU-CODIN, PAŞCA, GL., UDRESCU, GL. + (Prin Olt.) Rodul tânăr al porumbului (înainte de a se forma mătasea şi boabele). Cf. alr sn I h 105, alrm sn i h 75. + (Regional) Cocean (Bistriţa -Drobeta-Tumu Severin). Cf. lexic reg. 48. + (Regional) Con de brad (Mihăileşti). Cf. alr i 974/932. + (Regional) Floarea papurei (Boiţa* - Tălmaciu) Cf. alr i 1 907/ 122. 3. (Regional) Maşină simplă pentru răsucitul aţei. Com. din STRAJA - VICOVU DE SUS. 4. (Regional) Organul sexual al armăsarului (Buciumi -Zalău). Cf alr îl 103/285. 5. Epitet dat unei femei guralive şi leneşe sau cu ţinuta neîngrijită. Cf. paşca, gl, coman, gl. -PL: drugi. - Şi: (învechit şi regional) drug s. m., (regional) durhă (arvinte, term. 147) s. f. - Din sb. druga. DRUGĂ2 s. f. v. drug1. DRUGĂLÂN s. m. (Prin vestul Munt.) Ştiulete (3) mare. Cf. udrescu, gl. + Epitet pentru un om înalt, voinic. Cf. udrescu, gl. - PL: drugălani şi (n.) drugălane. - Drugă1 + suf. -ălan. DRUGĂLÂUCĂ s. f. (Prin Bucov.) Fată greoaie, mare şi proastă. Cf. A v 18. + (Regional) Femeie care nu ştie să toarcă bine (Buhalniţa - Bicaz). Cf. A v 35. -PL: ? - Drugălău + suf. -că. DRUGĂLÂU s. m., s. n. 1. S. m. (învechit şi regional) Drug1 (1). Cf. klein, D. 229, chest. ii 80/265. 2. S. n. (Prin Olt.) Sucitor (1). Cf. rev. crit. iv, 143, a iii 16. întindem [aluatul] aşa cu drugălău. GL. OLT. 3. S. m. (Regional) Partea superioară a jugului (Osicade Jos - Caracal). Cf. alr i 831/878. 11377 DRUGĂLEAŢĂ - 1494 - DRUGUŞOR; 4. S. m. (Regional) Tăvălug (1) (Sânmihaiu Almaşului -Zalău). Cf. alr sn i h 26/284. 5. S. n. (Regional) Ştiulete (3) mare. Cf. pamfile, a. r. 88, pascu, s. 201, cade, rădulescu-codin. 6. S. m. pl. (Prin vestul Transilv.) Deşeuri rămase după pieptănatul fuiorului de cânepă; câlţi. Cf. lexic reg. n, 83, teaha, c. n. 222. + (Prin vestul Transilv.) Torsături groase de proastă calitate, făcute cu druga1 (1). Cf. cv 1951, nr. 3/45. + (Regional) Ţevi (2) mari cu fire groase de lână sau de cânepă pe ele (Malaia - Brezoi). Cf. gl. OLT. Facim drugălaie sau ţăvi. ib. - Pl.: (1,3,4,6) drugălăi, (2,5) drugălaie. - Şi: (regional) drugălău (alr sn i h 26/284, a m 16) s. n., drugău (rev. crit. iv, 143, chest. ii 80/265), durgalâu (alr sn i h 26) s. m. - Drug1 + suf. -ălău. DRUGĂLEÂŢĂ s. f. 1. (în nord-vestul Transilv.) Jurubiţă toarsă din câlţi. Cf. rev. crit. iv, 338. 2. (Prin sud-vestul Transilv.) Fus mare cu care se toarce lâna. Cf. CADE, SFC VI, 121, VICIU, S. GL., PAŞCA, GL, COMAN, GL. - Pl.: drugăleţe. - Şi: drugăneâţă s. f. COMAN, GL. - Drugă1 + suf. -ăleaţă. DRUGĂLÎ vb. IV v. durgăli. DRUGĂLOCI s. m. pl. v. drâgloci. DRUGĂNEÂŢĂ s. f. v. drugăleaţă. DRUGĂNÎ vb. IV. T r a n z . (Prin Olt.) A construi o casă din buşteni, bârne. Cf. ciauşanu, gl., gl. olt. - Prez. ind.: drugănesc. - Drug1 + suf. -ăni. DRUGĂNOÂIE s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Nume dat unei femei care se ocupă cu torsul (mai ales) cu druga1 (1). Cf. udrescu, gl. N-a venit drugănoaia cu tortul? id. ib. + Epitet dat unei femei înalte, voinice. Cf. udrescu, gl. Mă, n-ai văzutp-acipe drugan ori pe drugănoaia? id. ib. - PL: drugănoaie. - Drugan1 + suf. -oaie. DRUGĂTURĂ s. f. (Prin nordul Munt. şi prin Olt.; cu sens colectiv) Fire groase de cânepă sau de lână, toarse cu druga1 (1) şi care servesc drept bătătură la războiul de ţesut. Cf. udrescu, gl. Am un coş mare, numai drugătură de cânepă şi lână. id. ib., cf. GL. OLT. - Drugă1 + suf. -ătură. DRUGÂU s. m. v. drugălău. DRUGHÎNĂ s. f. (Regional) Lemn lung şi subţire, prăjină cu diferite întrebuinţări. Sub streaşina casei se fixa drughina, prăjina de întins cămăşi, pa vel, s. E. 34, cf. arvinte, term. 147, lexic reg. 101, com. din straja - rădăuţi şi din marginea - rădăuţi. + Dungă (pe piele). Cf. lexic reg. ii, 13, udrescu, gl. - Pl.: drughine. - Şi: drugină (com. din straja-rădăuţi), drujină (lexic reg. ii, 13, udrescu, gl.) s. f. -Cf. d r u g1. DRUGHINEÂŢĂ s. f. (Mold.) 1. Drug1 (1) de lemn, scurt şi gros. Dănilă... ia o drughineaţă groasă de stejar în mână. CREANGĂ, O. 35, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, ANTIPA, P. 779, TDRG, DR. III, 835, RESMERIŢĂ, D., cade, bul. fil. I, 213. Ăra, cumătre Ghiţăf zice Marghioala, da'ce ţi-ai luat aşa drughineaţă? Doar nu va să sară nimeni la dumneata! sadoveanu, O. I, 78, cf. SCRIBAN, D., gămulescu, E. s. 129, şez. xxiii, 46. + Prăjină scurtă de care se leagă găleata la fântâna cu cumpănă. Cf. d r u g1 (2 d). Cf. cade, i. cr. v, 183. + Nuia atârnată orizontal (mai ales sub streaşina casei), pe care se întind rufele la uscat. V. d u r b a t. Cf. lexic reg. n, 120. 2. (Eufemistic) Penis. Cf. dr. iii, 835, bul. fil. vii-viii, 246. - PL: drughineţe. - Şi: durghineâţă s. f. ŞEZ. xxx, 292. - Drughină + suf. -eaţă. DRUGÎNĂ s. f. v. drughină. DRUGIOI s. m. (Regional; cu sens colectiv) Fire mari de cânepă, lăsate să crească prin lanul de porumb, pentru sămânţă (Ineu). Cf. alr sn i h 253/64, alrm sn i h 167/64. - Cf. d r u g. DRUGOÂNĂ s. f. (Regional) Varietate de prune. Cf. dr. i, 360. - PL: drugoane. - Et. nec. DRUGOS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre ştiuleţii de porumb) Mare1 (11) (Roşiori de Vede). Cf. lexic reg. ii, 69. -PL: drugoşi, -oase. - Drugă1 + suf. -os. DRUGSTORE s. n. Magazin în care se vând produse de drogherie sau alimente preambalate, ziare, precum şi unele produse de larg consum. Cf. dn3, dcr. -Pronunţat: drăgstor. - PL: drugstore-uri. - Din engl. drugstore. Cf. fr. d r u g s t o r e. DRUGULEŢ s. m. Diminutiv al lui d r u g1 (1); druguşor (1), draguţă. Cf. PONTBRIANT, D. Făcu nişte druguleţi mici, fiecare puindu-i d-a curmezişul pe drugii cei mari. ISPIRESCU, L. 59. Un druguleţ aproape de 3 m. pamfile, I. c. 218, cf. resmeriţă, D., cade, DL, DEX. - PL: druguleţi. - Drug1 + suf. -uleţ. DRUGULÎC, -Ă adj. v. drăgulic. DRUGULÎŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui drugă1; rod tânăr al porumbului (înainte de a se forma mătasea şi boabele) (Turcineşti - Târgu Jiu). Cf. nalr - o iv h 600/939. - PL: druguliţe. - Drugă1 + suf. -uliţă. DRUGUŞ s. n. (Regional) Sucitor (I 1) (Scărişoara -Câmpeni). Cf. gămulescu, e. s. 129, alr sn iv h 1 054/95, alrm sn ii h 854/95. - PL: druguşi. - Din drug2 + suf. -uş. DRUGUŞOR s. m. (Regional) 1. Druguleţ. Iau mortul cu secriul de pe năsălie şi-l pun pe doi drucuşori sau pari. marian, î. 322, cf. DDRF. 2. Carâmb la loitră (Furcenii Vechi - Tecuci). Cf. alr sn ii h 349/605, alrm sn i h 231/605. 11397 DRUGUŢĂ - 1495 - DRUM -Pl.: druguşori. - Şi: drucuşor s. m. - Drug1 + suf. -uşor. DRUGUŢĂ s. f. (Regional) Druguleţ. Gâlcuţă, gâlcuţă încalică-ti pi-o druguţă Şî ti du la mare. MAT. FOLK. 1518, cf. GR. S. VI, 160. - PL: druguţe. - Drug1 + suf. -uţă. DRUHOLŢ s. n. v. dreholţ. DRUI, -IE s. m., adj. 1. S. m. (Prin sudul Transilv.) Lemn gros şi scurt. Cf. todoran, gl. + Om beat (Haţeg). Cf. todoran, gl. 2. Adj. (Regional) Tare (1) (în ceea ce priveşte consistenţa). (Adverbial, ca determinant al unui adjectiv, căruia îi dă valoare de superlativ) Săul ... se făcea drui de tare, de puteai tăia în el ca în ceară, al lupului, P. G. 195. (Substantivat; ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) E un drui de copil, lexic reg. 44. + îngheţat de frig (Suseni - Târgu Jiu). Cf. lexic reg. 44. - PL: drui, -ie. . - Cuvânt traco-dac. Cf. alb. d r u, dru. DRUÎD s. m. Preot al vechilor celţi din Galia, Bretania, Irlanda şi din insulele britanice. Brebenelul sau brebenea sau vervena era o floare sacră în Antichitate, este floarea druidilor. HELIADE, o.2 III, 218, cf. I. GOLESCU, C., NEGULICI. Parcă anticii druizi încă ar împărăţi şi... nemaiputând ciunti pe oameni spre a-i jertfi zeului lor, ciuntesc pe zeul lor. NEGULICI, E. II, 43/13, cf. STAMATI, D. îmi pare că mă aflu ...în pădurea-aceea, în care mai-nainte Druizii cei sălbatici jertfeau pe osândiţi, alexandrescu, o. i, 121, cf. prot. - pop., n. d., COSTINESCU. Stând pe scaunul cioplit De-un druid, eu fui podoaba Tribului întreg. COŞBUC, P. i, 319, cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade, SCRIBAN, D., DL, DER, dn2. Interdicţia culturii viţei de vie ...de către druizi, pentru a evita abuzul de băutură, magazin, ist. 1969, nr. 9, 49, cf. dex. <> (Adjectival) Anticii legiuitori druizi au zis în poezie: „Apăraţi muma voastră, patria voastră”. BOLLIAC, O. 34. - Pronunţat: dru-id. - Pl.: druizi şi (învechit, rar) druidi. - Din fr. druide, lat. druides (pl.). DRUIDESĂ s. f. Preoteasă la vechii celţi. Cf. prot. - pop., n. d. -Pl.: druidese. - Din fr. druidesse. DRUÎDIC, -Ă adj. Care aparţine druizilor sau druidismului, referitor la druizi sau la druidism. Cf. negulici, prot. - pop., n. d. Castelul ... are stâlpi... acoperiţi cu table de aceeaşi piatră, în stil druidic. CARAGIALE, O. m, 166. Unii zei stau în pietre rădicate foarte asamănătoare cu menhirele zise druidice. CONTEMPORANUL, ffl, 931, cf. CADE, LTR2, DEX, DN3. - Pronunţat: dru-i-. - PL: druidici, -ce. - Din fr. druidique. DRUIDISM s. n. Concepţia religioasă a celţilor. Cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., DN3. - Pronunţat: dru-i-. - Din fr. druidisme. DRUJB s. m. (Prin Bucov.) Al doilea vomicel (2). Unul dintre cei doi vornicei se numeşte vătăjel ..., iar celălalt drujb. marian, NU. 217. Este obicei de a merge şi a chema împreună cu vornicelul şi drujbul. id. ib. 278. Dar păzitoarele comoarei tot nu ştiu ce anume voeşte druzba (vornicelul). id. ib. 493, cf. tdrg. - PL: drujbi. - Şi: druzbă s. f. - Derivat regresiv de la drujbă1. DRUJBĂ1 s. f. (Atestat prima dată în 1896, ap. tdrg2) (învechit şi regional) Prietenie, tovărăşie (1), camaraderie. Cf. tdrg. Slujba-i slujbă şi drujba, drujbă, se spune pentru a justifica neamestecul problemelor personale cu cele profesionale. Cf. brăescu, O. A. I, 363, SCRIBAN, D. - PL: drujbe. - Din rus. apy>K6a. DRUJBĂ2 s. f. Fierăstrău mecanic cu motor. Muncitorul forestier de astăzi mânuieşte fierăstraie electrice numite drujbe. flacăra, 1977, nr. 20, 7, cf. dexi. Probabil că dacă în zonă ar fi trebuit să răsară un cartier rezidenţial, copacii arfi căzut sub drujbe fără drept de apel şi fără nicio aprobare de la Mediu. RL 2006, nr. 4 870. - PL: drujbe. - Denumire comercială (de la numele rusesc al fabricii producătoare). DRUJBÎST s. m. (Rar) Muncitor care lucrează cu drujba2. Pentru muncitorii calificaţi sunt vacante 569 posturi, din care 105 confecţioneri îmbrăcăminte, ... 25 drujbişti, 24 şoferi autoturisme. RL 2005, nr. 4 577. - PL: drujbişti. - Drujbă2 + suf. -ist. DRUJÎNĂ1 s. f. (învechit; cu sens colectiv) însoţitor; tovarăş. Sfântul Marele Mucenic Aretha şi cu drujina sa. DOSOFTEI, v. s. octombrie 84/9, cf. jahresber. v, 106, tdrg. - PL: drujine. - Din bg. flpysKHHa. DRUJÎNĂ2 s. f. v. drughină. I) RUJ ÎNCĂ s. f. (Regional) 1. Felie de pâine, de caş etc. V. s t r u j e a. Cf. graur, e. 36, 37, viciu, gl. 2. Parcelă (1). Cf. viciu, gl., cv 1951, nr. 3, 47, chest. iv 96/282. - PL: drujince. - Drujină2 + suf. -că. DRUJINCUŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui d r u j i n c ă; parcelă (1) îngustă (Oprişeni) Fălticeni. Cf. sfc iv, 155, chest. iv 96/393. - PL: drujincuţe. - Şi: durjuncuţă s. f. Com. din hangu - PIATRA NEAMŢ. - Drujincă + suf. -uţă. DRtJLĂ s. f. (Regional; depreciativ) Femeie depravată (Bonţ - Gherla). Cf. paşca, gl. - PL: drule. - Cf. t r u 1 ă. DRUM s. n. 1. Fâşie continuă de teren, amenajată prin bătătorire, pietruire, asfaltare etc., în vederea realizării comunicaţiei terestre; c a 1 e; p. r e s t r. (învechit şi regional) potecă. Duceţi-vă amu în ieşitul drumurelor şi câţi veţi afla chemaţi-i la nuntă. CORESI, 11414 DRUM - 1496- DRUM, TETR.2 66. Un orb, anume Vartilimeiu, şedea lângă drum de cerea. VARLAAM, C. 339. Vreame carea, cu ploae, strică drumurile (a. 1693). fn 13. Brâncovanul merge tot înaintea împăratului pe drum. NECULCE, L. 125. în acea parte de hotar vin... pământuri neroditoare ... cum sunt drumurile, tăurile şi alte fealiuri ca aceastea. AŞEZ. 71/14. Are 18 porţi, care răspund la 18 drumuri, ce întră în cetate. AMHLOHIE, G. 118/12. Intr-alt chip nu putu ca să scrie, pentru că să păziea drumurile. HERODOT2, 53. Vedeam pe drumurile lor de negoţi caravane, ce sosiia din toate părţile. LEON. ASACHI, B. 55/4, cf. LB. Un fecior sau vizitiu citea în gura mare „Alexandria” şi câţi trecea pe drum se oprea şi asculta. HELIADE, O. I, 257. Drumurile din Franţa şi Italia sânt încărcate de zăpadă. CR (1830), 4312/8. Oraşul nici uliţe n-avea,fără numai drumurile ce se întâlnea într-însul. Căpăţineanu, M. R. 5/15. Trebue să se împarţe acel loc în mai multe table şi să se facă drumuri pântre ele. POENARU, î. 32/20. Au arătat bărbăţie vrednică de împărat, ... au îngropat pe ucişi, ce era aruncaţi pe drumuri. ASACHI, i. 54/15. Neguţătoriea se împedecă prin ... starea rea a drumurilor. RUS, I. iii, 71/14, cf. POLIZU. Calea era grea şi primejdioasă; ţeara era plină de tâlhari; nu mai erau nici drumuri, nici poduri. ODOBESCU, S. I, 11. Boii ... se tot zmuceau din funie, văzind troscotul cel fraged şi mândru de pe lângă drum. CREANGĂ, P. 40. Era odată, la marginea unui drum umblat, o fântână, caragiale, O. II, 244. Drumul era bun şi călătoria foarte plăcută. SLAVICI, O. I, 105, cf. DDRF, ALEXI, w., şăineanu2, tdrg. Din când în când se duce la poartă şi se uită-n lungul drumului, să-l vază venind, brătescu-voineşti, P. 55. în ziua aceea, spre seară, flăcăul întâlni pe Ana, pe drumul cel vechi dinspre Jidoviţa. rebreanu, i. 91, cf. resmeriţă, d., cade. In urma lor, ca după o suflare de furtună, drumul singuratic rămânea cufundat în vârtejuri luminoase de colb. sadoveanu, O. I, 187. La ţară au rămas drumuri nepietruite, id. E. 25, cf. SCRIBAN, D. Mergem la plimbare mai departe şi seara ne întoarcem pe alt drum. ARGHEZI, C. J. 28. Drumul în serpentină, până jos în oraş, era pustiu. BENIUC, M. C. I, 22, cf. DL, DM, DER. Vechiul drum al Târgoviştei trecea pe lângă acelaşi fir de apă. G. barbu, a. V. 8. Ninsese abundent, iar drumurile ... dispăruseră sub zăpezi, flacăra, 1975, nr. 44, 6, cf. DEX. De la Moravia spre nord automobilul se strecoară pe un drum neasfaltat, argilos. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 5, 24/1. Că mi[-i] cuibul lângă drum Subt o tufă de alun. RETEGANUL, TR. 16. Că nici drumu ’ nu l-oi trece Şi drăguţă capăt zece. bîrlea, c. p. 23, ALR I 286, alr ii 2 391, ALR SN iii h 860. Arză-te focul, pădure, Să se facă drum prin tine, Să vie badea la mine. FOLC. transilv. I, 241. Dar voinicu ce-mi făcea? Pă drum la vale căta, Şi vedea, mări, cum venea; ... Venea Mircea ciobănaş. FOLC. OLT. - munt. n, 97. ❖ F i g . Ceea ce a împiedicat pe Mihaiu din drumul triumfurilor sale ... a fost neunirea ce a intrat chiar între prinţii aliaţi. F. AARON, I. II, 171/2. Nu suferi să te întreacă altul în drumul faptei bune. buznea, F. 7/10. Soţietatea... ar înainta cu mai multă lesnire pe drumul virtuţii. NEGULICI, E. I, VIII/11 - Prin ştiinţe şi prin arte naţiile înfrăţite în gândire şi în pace drumul slavei îl găsesc, alexandrescu, O. I, 73. Prin amoriu şi fapte bune Drumul către rai îmi fac. SION, POEZII, 40/4. Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid. EMINESCU, O. I, 144. Tot trecutul îmi revine: mama roasă de viermele ofticii, tata pornit pe drumul nebuniei. MILLE, V. P. 160. Pierdea domnia şi apuca un drum de nenorocire. IORGA, c. 1.1, 96. Tradiţia înseamnă un drum care nu se isprăveşte niciodată, id. în plr ii, 435. Drum de zâmbete laşi pe unde treci. CERNA, P. 8. Porniseră pe drumul obişnuit, care ducea la căsătorie. AGÎRBICEANU, S. 583. Herdelea trăgea nădejdea ... să netezească drumul spre o împăcare adevărată. REBREANU, I. 261. Pe-acelaşi drum Pe unde ieri trecură, poate, Străbunii noştri Şi părinţii, Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani. minulescu, VERS. 9. Să merg un drum al durerii, barbu, princ. 33. Trepte ale drumului dinspre vechi spre nou. CINEMA, 1975, nr. 9, 3. Orice gând e o răscruce din care pleacă un drum ceva mai bătut şi multe altele neumblate, românia literară, 1979, nr. 18, 18/1. <> Drum de ţară. V. ţară (ud. Cf. dl. Drum de acces = cale de comunicaţie de interes local, care asigură legătura cu o cale de comunicaţie importantă, cu o localitate, o gară, un port, un loc de depozitare etc. Cf. der. Neexistând niciun drum de acces, lemnul a rămas în pădure, flacăra, 1977, nr. 5, 7. Drumul mare = şosea de mare circulaţie, care leagă localităţi principale. Amândoi ieşiră repede din mănăstire, spre a-şi stâmpăra graba mersului abia în drumul mare, ce ducea la oraş. EMINESCU, P. L. 75, cf. alexi, w. Hanurile de la drumul mare. IORGA, c. I. ni, 124, cf. tdrg. Calea le fu pe îndelete. Arare, dacă încrucişau cu vreun călător, deşi era drumul mare. CHIRIŢESCU, GR. 139. El dormea, cu capul pe-o piatră-n drumul mare. VOICULESCU, POEZII, I, 71. La fiecare crâşmă a drumului mare se opreşte. SADOVEANU, O. III, 57, cf. DL, DEX. Ticălos e voinicul Când îşi pierde cumpătul, Că nu pleacă p-o cărare Ca să-l ducă-n drumul mare. balade, iii. 149. O Drum fără (de) pulbere = apă (curgătoare). Iată peisajul ce ni se înfăţişează... pe drumul fără pulbere străjuit de diguri şi canale. VÂN. PESC. august 1964, 13. Dunăre, Dunăre, Drum făr-de pulbere!... Eu că te-aş ruga Şi te-aş întreba Dé-un drahiu al meu Ce l-am perdut eu. POP., ap. GCR II, 298, cf. PĂSCULESCU, L. P. 61. Dunăre, Dunăre, Drum fără pulbere Şi făr de făgaş. FOLC. OLT. -munt. îi, 596. Drumul sării = nume dat în Evul Mediu căilor de comunicaţie pe care se transporta sarea de la ocne spre diferite oraşe. Cf. der. Drumul mătăsii = cale comercială de importanţă internaţională, care lega China de ţările din Asia Centrală şi Apuseană. Cf. der. Drumul crucii = succesiune de paisprezece popasuri cu monumente, icoane etc. care amintesc de patimile lui Isus Hristos pe calea spre Golgota. Cf. simb. bibl. Drum de halaj (sau de edec) = cale de comunicaţie amenajată în lungul unui curs de apă, rezervată circulaţiei mijloacelor de tracţiune care remorchează ambarcaţiuni. Cf. M. D. enc. (Milit.) Drum de coloană = cale de comunicaţie terestră sumar amenajată, pentru a permite deplasăreâ^^drrCÎ." 'tffîC'CHfceâ ţsâii răscrucea, furca, înfurcătura) drumului (sau drumurilor ori cruci de drumuri) = intersecţie, răspântie (1). S-au apropiat una de alta cetele la-nfurcătura drumurilor, caragiale, O. II, 299. Zâmbeau toate rudele şi toţi prietinii lui Matei Dumbravă, la cruci de drumuri, sub streaşina porţilor, pe prispele caselor. SADOVEANU, O. V, 132, cf. DL. Drum-de-fier - a) cale ferată. în Ghermania a început ase publica un prospect de întocmirea unui drum defer între Nur emberg şi Furt. CR (1833), 180V30. Planul unui driim defer ce va se aibă loc între Viena şi Triest. GT (1838), 1512/23. Drumurile [de] fier, fabrícele cele mari ... se fac prin acţii. ASACHI, L. 84Vl. Neguţătoriea se ajută prin multe ... drumuri-de-fer. RUS, 1. I, 304/22. Aşa videm pe ocârmuire că să amestică la drumurile de fer şi altele. I. ionescu, V. 30/19. în gândul meu Franţia s-acoperea cu drumuri defer. NEGULICI, E, I, 8/29. Pe drumurile de fier fug carăle sale c-o iuţeală nespusă. BARASCH, m. I, 109/15. Cu cât s-ar înfiinţa mai multe şosele, canaturi, drumuri-de-fier ...cu atât consumatorul... va fi mai folosit. GHICA, C. E. iii, 24. Dac-am avea un drum de fier, cică ne-ar căra roada pământului în străinătate, cât ai bate-n plame. ALECSANDRI, T. 1, 348. îşi arată gândul de a-şi inaugura domnia prin înfiinţarea unei întinse reţele de drumuri de fier. MAIORESCU, D. I, 17. Omul... clădeşte cu cheltuieli şi sudori colosale drumuri de fer. ODOBESCU, S. I, 380. Au cumpărat moşii pe vremea concesiilor drumurilor de fier. contemporanul, iv, 883, cf. TDRG. Pitache îl zoreşte, răsucindu-şi şapca cu mâna, ca acarii de la drumul de fier. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 55. Linii no ui de drum de fier. C. PETRESCU, S. 156, cf. CADE, SCRIBAN, D. Cu toate progresele tehnice, drumuri-de-fier, telegraf, fabrici, la ţară au rămas drumuri nepietruite. SADOVEANU, E. 25. Companii de navigaţie, de 11414 DRUM - 1497- DRUM drum-de-fier ...se numără printre clienţii ei. RALEA, O. 143. Nici n-au ştiut ce-i acela drum de fier şi-acum socotesc încărcătura în vagoane, ca la Stambul sau la Pireu, tudoran, P. 9, cf. DL, SFC i, 147. Se-ncovoaie Drumul de fier pe cremene durat. LABIŞ, P. 94. Drumul de fier înseamnă apogeul spectaculos atins de roată în îndelungata ei carieră, magazin ist. 1970, nr. 1, 3, cf. DEX; b) tren (1). M-am suit... în drumul defer. CONV. LIT. II, 49. Fost-aţi cu drumul de fier, boieri d-voastră? ALECSANDRI, T. I, 311. în tramvai, în drumul-de-fier l-aţi auzit desigur vorbind tare. vlahuţă, S. a. n, 292. Caton Austerul... privi îndată pe fereastră, în noapte, arătând astfel că el n-are nicio poftă să-şi recruteze relaţiuni în drumul de fier. c. PETRESCU, C. V. 15; c) numele unui joc de cărţi. Pe Paşadia îl băgă într-un poker, pe Pantazi într-un drum-de-fier, amândoi cu câte o femeie la dreapta şi la stânga. M. I. caragiale, c. 119, cf. iordan, l. r. a. 484. Cam cât ai acolo, cucoane?... - Poate un milion. Poate două.... Trec în cealaltă sală să le dublez la drumul de fier. STANCU, R. A. V, 408. <> L o c . a d j . De drumul mare sau (învechit) de drumuri = (despre hoţi, tâlhari etc.) care atacă oameni în plină zi (pe artera de circulaţie), în văzul lumii, spre a-i jefui. Unindu-se cu hoţii şi tâlharii de drumuri, despuie ţara în toate modurile. FILIMON, O. I, 103, cf. TDRG. Nişte oameni buni-teferi... purtaţi cu jăndari, ca hoţii de drumul mare. C. PETRESCU, R. DR. 168, cf. CADE. Din pricina luifrate-meu, o să mă fac tâlhar de drumul mare. SADOVEANU, O. XVII, 181, cf. SCRIBAN, D., DL. în piaţă fu spânzurat un hoţ de drumul mare. BARBU, PRINC. 58, cf. dex. La drumul mare sau (învechit) la drumuri = (despre jafuri, hoţii) care se săvârşeşte în văzul lumii. Se mai înmulţiseră în unele părţi şi hoţiile la drumuri, bariţiu, P. A. I, 509. Se judeca de cătră o curte cu juri ...o afacere de hoţie la drumul mare. SADOVEANU, O. XX, 21. Luncanii creşteau vite şi se îndeletniceau şi cu jaful la drumul mare. T. popovici, se. 5. <> E x p r. A ieşi la drumul mare = a ataca oamenii pe drum (I 1) spre a-i jefui. De aia i-a dat medalii patria recunoscătoare, ca să iasă la drumul mare în fruntea răilor ...? MIRONESCU, S. 5. Ca să aibă cu ce trăi, unii ieşeau la drumul mare cu ciomagul. STANCU, D. 20. A ieşit la drumul mare. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 54. Să ies la drumul mare şi să jefuiesc? preda, m. 507. De peste drum = din faţă, de vizavi. Coboară iute scările şi într-o clipă fură la casa de peste drum. EMINESCU, P. L. 59, cf. alexi, w., tdrg. La crâşma de peste drum ... beţia luase proporţii epice, ibrăileanu, A. 88, cf. CADE. Muntele ţuguiat de peste drum se aşează ... peste soare. DEMETRIUS, A. 33, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. ❖ L O C . a d V . în drum = a) în mijlocul drumului (11), pe o arteră de circulaţie. Cela ce va timpina pre neştine în drum noaptea şi-l va dezbrăca, acela de va face şi al doilea rând, atunce să-l spânzure, prav. 35. Când să întorcea de la solia sa, îl omori în drum. MAIOR, P. 39/23. S-au răsturnat o trăsură în drum. PR. DRAM. 310. Românii ...sta în drum şi se uita la noi. alecsandri, o. p. 214. Stă-n drum şi se socoate, Şi-mi spune câte toate. COŞBUC, P. I, 63. Vine-un călăreţ î?i goană, Sar lătrând în drum dulăii. IOSIF, V. 53, cf. CADE. Un precupeţ cât malul, dar şubred de rărunchi, Se culcă-n drum să-l calce ursoaica grea, pe şale. VOICULESCU, POEZII, îi, 169, cf. DL, DEX. Dă, Doamne, ş-acum Ca să crească-n drum, Un verde hăţiş, Un mare stufiş. BALADE, III, 24. Măi bădiţă, strugur bun, Ce mă ţii atât în drum. FOLC. TRANSILV. I, 493; b) în calea drumeţilor. Cf. dl. Li se aşezase cârciuma în drum. BARBU, G. 15, cf. DEX. Cine-a făcut crâşma-n drum, N-a făcut-o de nebun. jarnÎk-bârseanu, d. 385; c) în văzul lumii. Cu primejdie era preotului neunit a se întâlni cu unii oameni ca aceştia în drum. MAIOR, I. B. 114/13. M-a prins de braţ şi m-a cuprins Să mă sărute-n drum. coşbuc, P. i, 94, cf. dl, dex. Peste drum (de) = în faţă, vizavi. Ştii unde e tutungeria? ...în târg ... peste drum de cofetăria aia mare. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 71. Peste drum, Hristosul de tinichea stătea încremenit pe cruce, rebreanu, i. 263. La dreapta, la stânga, o uliţă îngustă ... Peste drum, o fierărie, sadoveanu, O. I, 112. Se-nnalţă peste drum Cereştile palate. PERPESSICIUS, S. 36. Treci la badea peste drum Să cercăm vinul de-i bun. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 373, ALR SN VI h 1 819. Pe toate drumurile = peste tot, pretutindeni. Cf. dl. Bădârcea are oamenii lui care nu mai pot după el, îl laudă pe toate drumurile, preda, D. 148, cf. dex. <> E x p r. A bate (sau a ţine, a păzi) drumul (sau drumurile) sau a umbla (ori a fi, a sta) pe drumuri = a umbla mult (şi fără rost). Tata era pe drumuri, pentru pâinea din toate zilele, delavrancea, t. 36. Bate drumul la târg şi înapoi. C. PETRESCU, S. 96. In nenumărate rânduri au bătut oamenii drumurile cu multă trudă. MIRONESCU, S. 199. Au bătut două săptămâni în şir drumul dintre Târgul Ocnei şi satele din preajma Moineştilor. POPA, V. 255. Un sfert din minerii pe care îi are bat drumurile după mălai, iar producţia nu poate să crească. BOGZA, v. J. 164, cf. DL. El mai mult pe drumuri era. barbu, G. 370, cf. DM, M. D. ENC., DEX. Ca să poţi intra în posesia unei căruţe cu lemne trebuie să baţi drumurile vreo trei zile. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 330. Nu li-o mai dat pofta să bată drumul Eşului. şez. vii, 26. A-şi păzi drumul (sau calea) v. p ă z i (II 1). A avea drum (sau, învechit, drumul) pe undeva = a trece prin acel loc. El trece în toate zilele pe dinnaintea casei ei, avându-şi pe acolo drumul când merge la tribunal. FM (1843), 612/25. Avea un drum prin sat. AGÎRBICEANU, S. 302. S-a abătut pe-aici şi fiindcă a avut drum şi i-a fost dor de dânsul. REBREANU, R. îl, 303. Aveţi drumpe-acolo. eftimiu, N. 79. Primăvara a avut iar drum spre Drăgăneşti, la târg. STANCU, D.ll.Ne întrebăm ce imagine şi-ar face un tânăr ... care nu a avut drum prin Târgovişte. flacăra, 1975, nr. 40, 12. A fi din drum (sau pe, ori de pe drumuri) = a fi fără familie, fără locuinţă (stabilă), p. e x t. fără rost în viaţă. Fata nu-i de cele de pe drumuri, s-o luaţi numai aşa, cum s-ar întâmpla. CREANGĂ, P. 262. Nu eram nici noi din drum. coşbuc, f. 91, cf. dl, dex. A pune (pe cineva) pe drumuri = a face pe cineva să piardă timp cu deplasări inutile, pentru rezolvarea unor probleme. Cf. DL. Unităţile de prestări-servicii... îi pun pe clienţi pe drumuri în căutarea materialelor necesare. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 316. A ajunge (sau a rămâne etc.) pe drumuri = a) a pierde adăpostul, slujba, mijloacele de trai; a sărăci (2), a scăpăta (5). Eu zic ca să vindem casa ... Vai de mine! ea îi zise, apoi unde să şedem? Vei să rămânem pe drumuri şi Parale să avem? PANN, H. 67/4, cf. POLIZU. Mi se strică marfa şi rămâi sărac pe drumuri! CARAGIALE, O. II, 221, cf. TDRG, CADE. Rămaşi pe drumuri, cutreierau uliţele Bucureştilor, căutând serviciu. EFTIMIU, N. 151. Ce-o să se facă? rămâne pe drumuri iar. CAMIL PETRESCU, P. 220. Să rămân pe drumuri, s-ajung de râsul lumii. BRĂESCU, O. A. I, 165, cf. SCRIBAN, D., DL. Efii-mea, mă, şi nu vreau s-o văd pe drumuri. BARBU, G. 100, cf. DEX, ciauşanu, GL.; b) a-şi pierde sprijinul, ocrotirea (părintească), a rămâne orfan. Se prăpădeşte biata mă-sa şi rămân ăilalţi copii pe drumuri, brătescu-voineşti, P. 120, cf. ZANNE, P. vi, 102. A lăsa (sau a arunca, a azvârli) pe cineva pe drum (sau pe drumuri) = a da pe cineva afară din casă sau a lăsa fără serviciu; a lipsi pe cineva de cele necesare traiului; a sărăci (2) pe cineva. Cf. dl, dex. II lăsaţi pe drumuri, fiindcă aşa cere ordinea publică acum inventată. MAIORESCU, D. V, 161. Vrei să ne-aprindempaie în cap? Să ne zvârlă baba pe drum? CREANGĂ, P. 9. Mă răpeşti şi mă despoi, M-arunci pe drum să pier. COŞBUC, P. I, 113. Coace judecătorul un cozonac mare, din care dacă n-o vrea să împărtăşească pe un avocat cu nicio firmitură, îl lasă pe drumuri. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 202. începuse să spere că... nu-i va lăsa pe drumuri acum, la bătrâneţe. AGÎRBICEANU, A. 432. Doamna Herdelea era mare meşteră în a zugrăvi nenorocirile ce s-ar abate asupra familiei ... dacă într-o bună zi Herdelea ar închide ochii şi i-ar lăsa pe drumuri. REBREANU, I. 84. Fabricile vorfi nevoite să închidă, lăsând pe drumuri pe lucrători. CAMIL PETRESCU, 11414 DRUM - 1498 - DRUM P. 234. Ne-a furat, ne-a lăsat pe drumuri. CĂLINESCU, s. 559. Vrea să-mi ia pământul, domnule judecător, să mă lase pe drumuri. STANCU, D. 216, cf. DL. Copiii... îi arunci pe drumuri, ce faci cu ei? preda, M. 175. Unii care divorţaseră ... o lăsaseră [pe fată] pe drumuri ca pe-o vagaboandă. id. M. s. 9, cf. dex. A aduna (sau a culege, a strânge etc.) pe cineva de pe drumuri = a oferi cuiva la nevoie adăpost (şi ocrotire). L-au dat ...fetei culese de pe drumuri, c. PETRESCU, S. 94. Surugiului i se făcuse milă de ea şi o adunase de pe drumuri. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 134, cf. DL. Ar trebui să te strângă cineva de pe drumuri, barbu, ş. N. 78, cf. dex. A i se deschide (cuiva) drumul (sau drumurile) v. deschide (4). A i se închide (cuiva) drumul (sau drumurile) v. î n c h i d e . A-şi face (sau a-şi croi, a-şi sparge etc.) drum = a) a încerca (cu eforturi) să ajungă, să pătrundă undeva, a înainta cu dificultate. Pentru Farcaş nu era altă mântuinţă decât cu sabia în mână să-şi facă drum prin mulţimea aceea de vrăjmaşi. F. AARON, I. II, 170/19. îşi făcu drum prin mijlocul vaselor duşmăneşti. ASACHI, L. 181/14. Desperatele lor încercări de a-şi sparge drumul înainte aduc diviziile ruseşti în cea mai critică situaţie. MAIORESCU, D. îi, 106. Se necăjea să-şi croiască drum cu coatele prin furnicarul de lume. rebreanu, NUV. 5. Plecau în trapul cailor, ... ca să-şi poată face drum prin gloata curioşilor. G. M. zamfirescu, M. D. I, 56. N-a mai rămas niciunul Din câţi duşmani băteau la cheie şi se-nteţeau să-şi facă drum. VOICULESCU, POEZII, I, 40. Făcându-şi drum printre sârmele ghimpate, începeau să sosească la malul mării, puţinii oameni care în anul acela veniseră acolo. bogza, v. J. 12. Şi-a croit drum prin nămeţi până la noi. STANCU, d. 100. Auzea foarte clar sforăitul tancului care-şi făcea drum, scormonind cu şenilele asfaltul şoselei. T. POPOVICI, S. 375. Câţiva acari mai fricoşi îşi făcură drum spre ieşire. BARBU, G. 158, cf. M. D. enc.; b) a se impune, a se afirma; a învinge, a birui. Educaţia nouă naţională... îşi face drum. SĂM. III, 274. Bibliotecile de popularizare şi-au croit drum larg în rândurile publicului cititor. în PLR II, 198. întâlnim astfel câţiva autori de gramatici asupra cărora se cuvine să ne oprim, pentru ca să cunoaştem... tendinţele care căutau să-şi facă drum, acum un veac, pentru a se da limbii române înfăţişarea ce se credea potrivită cu firea ei. DENSUSIANU, L. 67. îşi face drum ideea ca această conferinţă să se ţină la toamnă la Geneva. TITULESCU, D. 449. în cele din urmă, adevărul îşi face drum. CĂLINESCU, C. O. 198. A-şi face (sau a-şi croi, a-şi găsi) un drum (nou în viaţă) = a reuşi să dobândească o (nouă) situaţie materială sau socială, o (nouă) poziţie, a-şi face o nouă carieră, a-şi găsi un rost etc. Să întindem mâna şi altora, să-i ajutăm să-şi facă un drum. C. PETRESCU, î. II, 167, cf. DL, DEX. 2. Traseu pe care îl efectuează sau pe care trebuie să-l efectueze o fiinţă sau un corp în mişcare; traiectorie, parcurs, curs. Galactea ... drumul carile să veade pe ceriu. CANTEMIR, I. 1.1, 11. Stelele nu să opresc din drumul lor. beldiman, a. 63/4. Minunata orânduială a stelelor... care de mii de ani... urmează acelaş drum. MARCOVICI, C. 12/26. Apele subterane întâlnind în drumul lor nişte vine ... disolvă (topesc) mineralele. BARASCH, I. n. 71. Stol de cocori Apuca-ntinsele Şi necuprinsele Drumuri de nori. EMINESCU, O. IV, 378. Trenul îşi urmează drumul de la Periş către Buftea, caragiale, O. I, 271. Iar corbii-n pribeagul lor drum Dau roate prin zarea pustie. COŞBUC, P. II, 47. O, stelelor, nici voi n-aveţi în drumul vostru nicio ţintă, blaga, POEZII, 41. Din arcuirea zveltă a sprâncenei tale A-nvăţat odată Luna Să-şi arcuiască drumul ei pe boltă - Peste mare. id. ib. 66. în drumul lor prin absorbanţi, particulele a îşi pot schimba sarcina electrică. SANIELEVICI, R. 189. Lichidul să se prelingă pe drumul făcut de ac. belea, P. A. 75. Drumul Oltului. DL, cf. DEX. <> Drumul robilor (sau al orbilor, al naşului, al rătăciţilor ori al laptelui) = calea lactee, v. 1 a c t e e . <> Drum aerian - traseu al unei linii de navigaţie aeriană, marcat prin instalaţii (faruri optice, radiofaruri, semnalizări la sol etc.) care asigură dirijarea avioanelor în condiţii meteorologice cu vizibilitate redusă. Cf. M. D. enc. Drum navigabil = traseu pe care îl pot urma navele fără pericolul de a atinge fundul apei sau de a se lovi de stânci. Cf. m. d. enc. Drum maritim = traseu parcurs de nave pe mări şi pe oceane, determinat de condiţiile de navigaţie. Cf. M. D. enc. O (Chim.) Drum liber mijlociu = distanţă mijlocie parcursă de o moleculă de gaz între două ciocniri succesive. Drumul liber mijlociu într-un gaz foarte rarefiat este de ordinul a 20 cm. sanielevici, R. 107, cf. M. D enc3. O L o c. a d v. în drum = pe parcurs. Poate de mult s-a stins în drum In depărtări albastre. EMINESCU, O. I, 234. în drum, se abătu pe la mătuşa Nastasia. AGÂRBICEANU, S. 51. Peste câteva zile aveau să plece şi ei la ţară şi, în drum, să se oprească puţin la Crciiova. REBREANU, R. îl, 317. în drum,... observă pe cei doi fraţi, vianu, a. p. 69, cf. agrotehnica, i, 289. Pleacă în călătorie de nuntă şi în drum trec şi pe la laşi. CĂLINESCU, I. C. 236. Trecem, in drum, pe lângă case care încă mai păstrează însemnul de păcură al inundaţiilor din iulie, flacăra, 1975, nr. 43,6. A ţine (cuiva) drumul (calea sau, rar, drumurile) v. ţine (III 4). A ţine pe cineva în drum sau a-l ţine cu drumul legat v. ţ i n e (II5). + F i g. Sens (3), direcţie de dezvoltare a unei acţiuni, a unui proces etc.; linie, orientare (2). Limba noastră şi-a luat forma sa şi drumul său atât în glăsuirea zicerilor, cât şi în mecanismul ei, încă de la strămoşii ei. heliade, în plr 1, 21. Drumul ce lung şi-a deschis, a ajuns dăsnădăjduirea poeţilor. MARCOVICI, C. 3/15. Teatrul românesc, pe lângă şcolile naţionale, a deschis un drum foarte întins literaturii noastre (a. 1836). PLRI, 34. O adunare de mai mulţi cunoscători dă totdeauna drumul cel mai drept ideilor. BOLLIAC, în PLR I, 45. Când am pornit cu mult avânt pe-un drum Pe care îl urmez - aţi râs de mine. IOSIF, V. 161. Gândurile lui luară deodată alt drum. AGÎRBICEANU, A. 44. Ştiam că, pe drumul acesta nou, mă aşteptau capcane la fiecare pas. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 25. în mai puţin de două decenii Mihail Eminescu a rupt drumuri nouă în poezia românească. SADOVEANU, E. 83. Samuil Micii a fost un neobosit căutător de drumuri noi. IST. LIT. ROM. II, 37. Mulţi poeţi de az.i au găsit un drum al lor. v. rom. octombrie 1975, 4. + Ceea ce serveşte pentru atingerea unui scop; cale, metodă (4), mijloc (II 2), modalitate (1), procedeu (1), (învechit) mijlocire (3). Nici prinţr-o publicaţie sau alt drum nu ni s-a făcut de ştire (a. 1790). IORGA, S. D. VII, 243. Seraskieriul, înştiinţându-se prin drumuri particulare despre încheierea păcei, ... au trimes un ofiţeriu. AR (1829), 224V14. Aflăm că s-au espediat astăzi prin drumul tilegrafic la Tulon nouă porunci de înarmare. CR (1833), 175“/18. Deschideţi-mi aşa, vă rog, vrun drum dă izbăvire. RUSSET, E. 113/8. Văzând Mihai că cu măsurile sale ce le-a întrebuinţat până aci, nu numai n-a putut folosi nimic, ci a mai înmulţit suferirile ţării, apucă alt drum de scăpare. F. aaron, i. ii, 128/17. Bunica poate să povăţuiască pe mamă în toate ... îngrijirile ... care întâmpină primejdiile şi duc la virtute prin drumul plăcerii şi al pildei. NEGULICI, E. I, 115/13. Rezultatele cercetărilor întreprinse urmând acest drum, permit... deducţii terapeutice, danielopolu, F. n. i, 15. Taică-său o ştiut să ia alt drum. DEMETRIUS, C. 9, cf. DL, DEX. (învechit, rar) Drumul judecăţii (sau de judecată) = judecată, proces (I 1). Nu umblă să caute drepturile sale prin obicinuitul drum de judecată, pravila (1788), 48/24. Cap de funei fiind, nici nu am ştiut rânduiala giudecăţilor, nici mi-a dat mâna ca să-mfijcaut dreptate pe drumul giudecăţii (a. 1815). iorga, s. d. vii, 144. 3. Deplasare efectuată de cineva într-un loc (mai) îndepărtat, adesea utilizând mijloace de transport, în scopul rezolvării unor probleme, în scop turistic etc.; călătorie. Drumurile m-au ostenit, dzilele m-au vechit, aii m-au îmbătrânit. CANTEMIR, I. I. II, 81. Cheltuiala drumului, când avea protopopii să meargă la săborul mare, totdeauna o au dat preoţii. MAIOR, I. B. 227/12, cf. budai-DELEANU, LEX., LB. Aceste flote mari ... nicidecum n-au izbutit vreodată, fiindcă ele fac mare cheltuială unui stat daca drumul lor ţine multă vreme. CĂPĂŢINEANU, M. R. 200/6,. Eu îţi voi purta grijă 11414 DRUM - 1499 - DRUMAR pentru toată cheltuiala drumului. DRĂGHICI, R. 6/13. Doi ofiţeri avea să facă un drum depărtat cu a lor escadroane. ALBINET, M. 171/17, cf. POLIZU. Vă voi citi coprinderea biletului său de drum, scos de la poliţie. PELIMON, I. 1/12. Ivan ... porneşte la drum cântând. CREANGĂ, P. 297. Acum după dejun, îl ajunsese pe om oboseala drumului. CARAGIALE, O. II, 73, cf. ŞĂINEANU2. Drumul ţine nu mai puţin de trei săptămâni. IORGA, C. I. iii, 135, cf. tdrg. Pitache ... aşteaptă cu nerăbdare prietenul care întârzie, cu toate că i-a spus desluşit aseară să vie cât de devreme ca să nu-i apuce căldura pe drum. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 55, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Elena Lipan îşi verifică în oglinda poşetei obrazul cu pleoapele ostenite de drum. C. PETRESCU, C. V. 9. Ne-am urcat toţi trei în acelaşi vagon... Tot drumul n-am scos niciun cuvânt. SAHIA, N. 24. Mai avem un ceas de drum. SADOVEANU, O. X, 10, cf. SCRIBAN, D., DL. Americanii... îşi plătesc un drum special la New-Orleans ca să mănânce. RALEA, O. 18. Drumul pe apă era primejdios, tudoran, P. 48. Povesti drumul său la munte, preda, m. 67, cf. DM. Şi se gândeşte calul fără vlagă La biciul ce-l pândeşte şi la drum. ISANOS, v. 295. Mi-am continuat drumul cu compozitorul de lieduri. BĂNULESCU, I. 75. Mă săturasem de atâtea drumuri, flacăra, 1975, nr. 40, 4, cf. DEX. Drum la deal şi drum la vale! îmi fac veacul tot pe cale. alecsandri, p. p. 277. Muşteriul îl lua, Pe cal îl punea, Şi la drum pornia. PĂSCULESCU, L. P. 28, cf. alr ii 3 106. Pentru omul care-m fi] place, Trei zile la drum aş face. bîrlea, c. P. 78. Noroc, fetiţă, la drum! FOLC. transilv. ii, 224. <> Ultimul drum - călătoria unui mort la groapă. Cf. dl, dex. Drum bun! = urare adresată cuiva care pleacă într-o călătorie. Eu îi zic: drum bun! alecsandri, poezii, 553. Se duc... Şi plin de jale-n al său cânt „Drum bun” le zice codrul sfânt. NECULUŢĂ, Ţ. D. 100. Pe Ben-Ardun N-ai să-l mai vezi în zbor nebun, Pe urma unui şoim uşor... Nu-i vei pofti: Drum Bun! COŞBUC, P. I, 111, cf. TDRG. Drum bun, ne zice el cam nedumerit; dar bine, de unde şi-ncotro? hogaş, dr. i, 46, cf. şăineanu, d. u., cade, scriban, d. La revedere ... drum bun! BENIUC, M. C. I, 476. Drum bun şi cale bătută! TUDORAN, P. 68, cf. DL. Drum bun! Să dea norocul să ne mai întâlnim, labiş, p. 204, cf. dm, dex. (Prin lărgirea sensului) Drum bun frumuseţilor româneşti spre cele suedeze! flacăra, 1975, nr. 46, 14. L o c. a d v. Pe drum = a) în timpul unei călătorii, al unei deplasări. Mulţi copii şi oameni bolnavi au murit pe drum de foame şi de frig. NECULCE, L. 316. El, pă drum când târguiam, mi-a zis atâtea şi-atâtea glume, încât mă strâmbasăm de râs. GORJAN, H. I, 90/17. Când veţi primi aceste rânduri, eu sunt pe drum spre casă. CARAGIALE, O. VII, 395. Gândurile care m-au frământat pe drum spre casă. camil petrescu, P. 35. Nu s-a ocupat nimeni de educaţia voastră, le spuse el... pe drum. BRĂESCU, O. A. I, 11. l-am rugat să meargă cu noi ca să ne ţie de urât pe drum. CAMIL PETRESCU, O. II, 152; b) pe punctul de a se produce, de a apărea, de a se naşte. Leiba Ţudic ... asculta ...cu gândurile la cei şapte copii şi al optulea pe drum. c. PETRESCU, R. DR. 142. Iaca, noaptea e pe drum. LESNEA, vers. 285, cf. dl, dex. <> E x p r. (Popular) Pe aici (sau pe-aci, pe ici) ţi-e drumul = pleacă repede! du-te! Când te miri ce nu-i venea la socoteală, ie-ţi popa, desagii şi toiagul şi pe ici ţi-e drumul. CREANGĂ, A. 135. Fata ... punând mâna pe vas, ieşi cum a intrat, încălecă pe cal şi pe ici ţi-e drumul! ISPIRESCU, L. 30, cf. DDRF, CADE, SCRIBAN, D. A intrat noaptea în coşar, a dezlegat cârlanul de la iesle, l-a scos afară din curte de căpăstru, a sărit pe el şi pe-aci ţi-e drumul. STANCU, D. 253, cf. DL. Auzind că fiul are-un post de vază ... Tatăl-bun îşi puse coada pe spinare Şi, pe-aci ţi-e drumul! SORESCU, S. 43, cf. zanne, p. vi, 99. (Regional) Nici asta nu se ia din drum, se zice pentru a arăta că nu este ceva uşor de găsit. Nu te pune în poară, măi omule, cu împăratul iadului; ci mai bine ia-ţi bănişorii şi caută-ţi de nevoi... - Bun, zise Dănilă. Nici asta nu se ia din drum. CREANGĂ, p. 49, cf. dl. E x p r. A-şi face (un) drum = a trece intenţionat printr-un loc (abătându-se de la un traseu iniţial). îl păzea din casă... şi-şi făcea drum încotro mergea şi feciorul. AGÎRBICEANU, S. 578, cf. dl. Du-te, neică, şi te-ntoarce Şi mai fă-ţi un drum încoace. BIBICESCU, P. P. 39. Pântru ochii mândrului, Facu-mi drum pă unde nu-i, Tocma pângă casa lui. FOLC. transilv. i, 286. Arde-te-arfocul pădure, Când mi-aş face drum prin tine. FOLC. mold. i, 108. A-şi căuta (sau a-şi vedea) de drum (sau de cale) = a) a pleca (B 1), a se îndepărta. Era toamnă, pe când... rândunele îşi caută de drum. gane, N. I, 218. Iese şi-şi caută de drum. CREANGĂ, O. 14. Calul o îmbărbăta şi-i da ghes ... să-şi cate de drum. ISPIRESCU, L. 18. El îşi vedea de drum, oprindu-se din când în când să admire o casă, o vitrină, o femeie. BACALBAŞA, S. a. i, 172. Au fost... lăsaţi liberi să-şi caute de drum. C. PETRESCU, S. 211. Un sergent ... se răsti la dânsul ... spunându-i să-şi caute de drum. COCEA, s. I, 44, cf. DL, DM, M. d. enc., dex; b) a nu se amesteca în treburile altuia. Tacă-ţi gura şi-ţi caută de drum. PR. DRAM. 210. Fă-mi plăcerea de a-ţi căuta de drum. alecsandri, T. 753, cf. m. D. enc. A întoarce pe cineva pe drumul cel bun = a determina pe cineva să adopte un mod de viaţă, un anumit comportament etc. sau să revină la un mod de viaţă, la un comportament conform cu normele vieţii sociale. Puica mi-a spus odată ...că ar fi fericită dacă şi-ar vedea bărbatul întors pe drumul cel bun. G. M. zamfirescu, sf. m. n. i, 50. + (Mai ales la pl.) Alergătură, umblet (1); cursă. Drumurile lui nu mai contenesc de-atunci. VIANU, A. P. 81. Am de făcut multe drumuri în oraş. dl. In toţi aceşti ani lungi de drumuri, cureaua genţii a scăpat în muşchii umărului un şanţ. flacăra, 1975, nr. 44, 9. 4. (Popular) Fiecare dintre cele două bârne scobite pe lungimea lor, pe care alunecă carul la roata de apă. Drumurile ... sunt două bârne sau dreve, scobite în toată lungimea lor şi cari formează ca două şine pe cari alunecă carul. PAMFILE, I. C. 111. 5. (Art.) Numele unui dans popular lent cu strigături; melodia după care se execută acest dans. Când lăutarii încep să cânte drumu', oamenii merg cam în pas, după vătaf, strigând, pamfile, S. v. 67. -O-Drumul Dracului (sau al dracilor) = numele unui dans popular care se execută la nuntă după masa de cununie; melodia după care se execută acest dans. Cf. sevastos, n. 281, varone, d. Drumul Clujului = numele unui dans popular cu tempo de brâu; melodia după care se execută acest dans. Cf. varone, d. - PL: drumuri. - Din slavon. ApoyMii. Cf. bg. jx p y m. DRUMAR s. m. 1. (Regional, mai ales în Transilv.) Drumeţ (1). Cf. KLEIN, D. Drumariul de nu va putea ajunge în zioa de Paşti la vro besearică de leagea sa, unde să se poată împărtăşi... nu cutează a lăsa postul. MAIOR, I. B. 78/9. Drumarii nu întreabă calea cea bună şi dreaptă de la orbii aceia 'pre carii îi află cerşind lângă drum, întreabă de la aceia carii o văd. id. S. I, 87, cf. LB. Era locul pustiu ... şi totdauna drumarii ce venea din pădure trecea cu vitele în grădina mănăstirii şi făcea pagubă (a. 1840). IORGA, A. R. G. 244, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. Câţi drumari pe drum trecea Toţi din ruja mea tăia, Trecu unul şi mai mic Dar nu tăia niciun pic. EMINESCU, O. IV, 242. Era pe vremea aceea când drumarul, nainte de a se porni pe drum, se cumineca. F (1884), 356, cf. DDRF. Trecu şi vara şi trecu şi toamna ... Sosi-nfloritul Cireşar - Dar nici acum voinicul nu [trecu], Doritul ei drumar! COŞBUC, F. 159, cf. CADE. Te-ntreba,fireşte, lumea, te-ntreba în gura mare: Da’ de unde vii, drumeţe, da’ncotro te duci, drumare! EFTIMIU, î. 36. Din vreme în vreme se ivea pe aici câte un drumar străin. DAN, U. 196, cf. iordan, l. r. a. 161, cf. dl, dex. La licitaţia cu pricina nu s-au prezentat în general lucrători în construcţii şi cu atât mai puţin drumari, care ar fi în exces, ci ... locuitorii de la sate. RL 2006, nr. 4 995. Călătorii ...se duc pe aici încolo, iar oamenii rămân mângâiaţi, că putură face bine bieţilor drumari. RETEGANUL, P. III, 4. Câţi drumari pe drum trecea, Toţi în cuibul meu zvârlea. MARIAN, O. I, 110. Care drumar pă drum mere La paltin că să umbre. ŢIPLEA, P. P. 29. Doi drumari... Vin din Rusalim. 11415 DRUMARIU - 1500- DRUMEŢ PĂSCULESCU, L. P. 11. Strâgă lumea că-s tâlhar, Mândra joară că-s drumar. bîrlea, L. P. M. II, 314, cf. T. papahagi, m. 219, alr sn VI h 1 583, alrm SN rv h 1 328. Câţi drumari pe drum ar trece Toţi să heie apă rece. FOLC. transilv. i, 161. Dacă zici, şadă binele şi sănătatea, că mult n-oi şedea, numai am intrat să beau ... vin şi să-mi caut de drum, că-s drumariu, jupâneasă, am cale lungă, snoava, in, 123. 2. Lucrător la construcţia şi amenajarea drumurilor; constructor de drumuri. Cf. alexi, w., alr i 805, alr n 6 478/64,192. (Adjectival) Maistru drumar. NOM. PROF. 14, cf. A135, n 3,7,8,12, in 1, 2, 3, 4, 7, 12, 16, 17, 18, 19, iv 5. - Pl.: drumari. - Şi: (învechit şi regional) drumâriu s. m. - Drum + suf. -ar. DRUMÂRIU s. m. v. drumar. DRUMÂŞ, -Ă s. m. şi f. (Rar la f.) 1. (învechit şi popular) Drumeţ (1). Iaste îndatorat a păzi şi mănăstirea Căldăruşanii şi pă drumaşii ce trec pe acolo a fifăr de grijă (a. 1822). IORGA, S. D. vn, 311. Spre asigurarea drumaşilor, [banii] se vor coprinde în dilijenţii. CR (1833), 982/48. Sânt drumaş Am întârziat pe cale şi te rog să-mi dai sălaş. PANN, ş. I, 8/11. Sânt săpate pe o piatră dauă versuri şi aci Când drumaşul ce s-abate, pe mormântu-i va ceti. pelimon, S. 29/13. Rareori se-ntâmplă ca drumaşul întârziat să-i ceară ospitalitate făr-a o dobândi cu deplin şi pe dată. F (1877), 241. Eu sunt ca drumaşul obosit ce, întâlnind fântâna dorită şi apropiindu-se să-şi ude buzele arzânde, simte tărâmul pe care îşi pune picioarele căzând şi târându-l în adâncul apei. bolintineanu, o. 455, cf. ddrf. A dat apoi drum liber drumaşilor. COŞBUC, P. n, 182, cf. resmeriţă, d., cade, SCRIBAN, D., DL, DEX. Mi-e cuibul lângă drum într-o tufă de alun, Câţi drumaşi călătoresc, Toţi în el zburătoresc. jarnîk - bârseanu, d. 204, cf. alr sn vi h 1 583/36. ^ (Adjectival) Numai tu, drumaşă lume, Umbli noaptea ca nebună. SĂM. m, 15, cf. cade. 2. (Regional) Pavator, (rar) pavagiu1, (rar) pietrar (I 3) (Ghilad - Deta). Cf. alr ii 6 478/36. - PL: drumaşi, -e. - Drum + suf. -aş. DRUMĂREL s m. (Prin nord-vestul Transilv.) Diminutiv al lui d r u m a r. Hoi, trec, mi-ş merg, Hoi, doi drumărei. ALEXici, L. P. 164. - PL: drumărei. - Drumar + suf. -el. DRUMĂREŞTE adv. (Prin Maram. şi prin nordul Transilv.) Ca de drumari (1), în felul drumarilor. Bade, bădişorul meu, Nu mai pot de dorul tău, Că ţi-i mersu drumăreşte, Clopu-n cap ţi-l pui domneşte. FOLC. transilv. I, 391. - Drumar + suf. -eşte. DRUMĂREŢ, -EÂŢĂ adj. (învechit, rar) Drumeţ (1). Trei călugări drumăreţi La un han popas făcură, Buni de chef şi vorbăreţi. F (1890), 100. - Pl.: drumăreţi, -e. - Drumar + suf. -ăreţ. DRUMĂRÎ vb. IV. I n t r a n z. (învechit şi regional) A călători. Nu e lipsă pentru aceaia a drumări cătră scaonul vlădicesc. MAIOR, I. B. 311/1, cf. PONTBRIANT, D. Cal de ... drumărit. DR. v, 99. Moşule, ... îmi zici că nu-s în stare a drumări cât dumneata. PAMFILE, s.t. 108. - Prez, ind.: drumăresc. - Drum + suf. -ari. DRUMĂRÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a drumări şi rezultatul ei; (învechit şi regional) drumărit. Cf. PONTBRIANT, D. - PL: drumăriri. - V. drumări. DRUMĂRÎT s. n. (învechit şi regional) Faptul de a drumări; (învechit, rar) drumărire; drum (2), călătorie. Cf. PONTBRIANT, D. Vas de lemn strungiut, cu coperiş... pentru dus de-ale merindei la drumărit. Com. din agrişu mare-pâncota. - V. drumări. DRUMĂTOR s. m. (Regional) Drumeţ (1) (Densuş -Haţeg). Cf. cade, densusianu, ţ. h. 316. - PL: drumători. - Cf. d r u m. DRUMEÁC s. n. v. drumeag. DRUMEÁG s. n. Drum îngust, lată şi... drumeacurile pe cari curg căruţele-nvăluite-n vălul alb al pulberii uşoare. SĂM. ii, 437. Când ni se punea câte-un troian mai mare în cale, ne dam jos... şi făceam drumeac cu paturile puşcilor. SANDU-aldea, u. p. 60. Mai târziu căruţa s-a depărtat înspre vânător pe drumeagul lăstarului. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 228. în jurul calului murg, pe drumeacul cotit, ce duce spre livezi, urcă ele dealul, lungianu, cl. 53, cf. şăineanu, D. u., CADE. Rămânea ...pe câte un drumeag bătătorit. POPA, V. 245, cf. SCRIBAN, D. Subt teii drumeagului de la poartă, alaiul se apropia de poartă. C. PETRESCU, a. r. 115. Pe un drumeag, mai sus, se ivi o haraba greoaie. TUDORAN, p. 199. Pe un drumeag de ţară porniră trei flăcăi. DEŞLIU, G. 49. Şi deodată am văz.ut scena de undeva din spatele fetiţei, în timp ce mă depărtam pe drumeagul care ducea spre munţii îndepărtaţi. CĂRTĂRESCU, N. 33. Iapa dumitale poate să urce pe drumeacu-ăla? rădulescu-codin, î. 60, cf. pamfile, c. - PL: drumeaguri. - Şi: (regional) drumeác s. n. - Drum + suf. -eag. DRUMÉTT, -EÂŢĂ subst. 1. S. m. şi f. Persoană care străbate un drum (1), mai ales pe jos; călător, (învechit şi popular) drumaş (1), (regional) drumar (1), drumător, (învechit, rar) drumăreţ. Era şi drumeţilofr] cu urât a treace ... pre acolea. dosoftei, V. s. octombrie 65735. Deci cum şi ce ar putea fi cetatea ca să să înştiinţeadze, cu pofta aprindzindu-să, râmătorii în câmp pustii lăsind şi oarece fărmuşuri de pâne carile cu sine avea, în glugă luând, pre drumul pre carile drumăţul vinisă vârtos purceasă. CANTEMIR, 1.1. II, 126. Un leu înfricoşat ...face pe ticălosul drumeţ ca să tremure de frică, beldiman, A. 143/13. Intr-acest Ostrov ... niminea nu este curioz .. . afară numai când să întâmpla de trecea vreun drumeţ, pe drumul Pamplemuselor. BUZNEA, P. v. 45/18. La 8 iulie 1837, noi aflăm pe drumeţii noştri plutind pe Dunărea, între Drencova şi Orşova Veche. DACIA LIT. 101/20. Cosiţele tale ce cad bălăioare, Ii zise-un drumeţ, Lumină pe sânu-ţi ca focul de soare. BOLINTINEANU, O. 83. Un biet drumeţ cu o sarcină de nuiele la spinare, suie cu greu dealul. ODOBESCU, S. iii, 162. A dat drumeţei un corn de prescură şi un păhăruţ de vin, ca să-i fie pentru hrană, la drum. CREANGĂ, P. 91. A ajuns drumeţul la straja Craiovei. caragiale, o. ii, 235. Ana îi povestea bătrânei cele ce aflase despre drumeaţa cea frumoasă. SLAVICI, O. I, 147. Găzduiai şi dădeai umbră obosiţilor drumeţi. VLAHUŢĂ, S. A. i, 244, cf. DDRF. Pe drumul de drumeţi sărac Mai vezi 11427 DRUMEŢI - 1501 - DRUMUREL fugind ccite-o vecină, coşbuc. P. 11, 51, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg. Dinaintea meselor de brad, de care atârnau cuţitele legate cu lanţ, ospătau drumeţii. CHIRIŢESCU, GR. 167, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Mergeam aşa ca de un ceas, când un drumeţ ne-a ieşit înainte. COCEA, S. i, 8. Ascultă neclintiţi drumeţii Povestea orbului sărac. LESNEA, vers. 277, cf. scriban, D. Se răspândi vestea că au sosit doi drumeţi din Bucureşti. CAMIL PETRESCU, O. II, 194, cf. DL. Un drumeţ bogat cere ospitalitatea hangiilor, ist. LIT. ROM. III, 499. Despre pădurile din preajma capitalei, ... pomenesc multe din însemnările drumeţilor. G. barbu, a. v. 8, cf. dex, ALR SN vi h 1 583, alrm sn iv h 1 328. D-o fi vrun drumeţ Prost şi nătăfleţ, O palmă să-i daţi, Drumul să-i arătaţi, Slobod să-l lăsaţi, balade, ii, 266. *0* (Rar) Drumeţ de munte = turist care este amator de ascensiuni. Foarte puţini călători faţă de numărul mare al drumeţilor de munte, ... nu se mai întorc. ARGHEZI, C. J, 57. Muntele, încovoiat ... îşi ţine râpa rotundă, ca un horn uriaş dinaintea pasului celui din urmă, al drumeţului de munte. id. ib. F i g. Amorul şi cu Moartea, aflându-se drumeţi, Purtau cu dânşii tolbe, cu arcuri şi săgeţi. SION, F. 139. Dar al meu suflet un drumeţ se face ...pe când trupul doarme-ntins în pace. EMINESCU, O. iv, 332. ^ (Adjectival) Larma ce o făcea oamenii drumeţi, deşteptă în mine bucuria ce de mult o pierdusem. PELIMON, 1. 21/5. Mulţumim dumneavoastră cinstite feţe drumeţe. LUC. vii, 23. <> (Prin analogie) O pasăre drumeaţă. I. botez, B. I, 155. (F i g.) Ai poate pe dealuri vro ţintă De-alergi tu, drumeţe pârâu? COŞBUC, P. II, 89. Fata ... stă pierdută pe gânduri..., şoptind vorbe de dor vântului drumeţ. SĂM. II, 377. Dulcea mireasmă prin noapte drumeaţă, Nu-i miros de floare, nici vrajă, ci-i dorul, anghel, P. 29. + (Astăzi rar) Care îşi exercită meseria sau profesia deplasându-se dintr-un loc în altul; ambulant. Negustorii din alte timpuri se pot împărţi în negustori drumeţi şi aşezaţi. IORGA, C. I. III, 123. Medicii statornici sau drumeţi ... îşi începeau cariera pe lângă curtea domnească. G. barbu, a. v. 87. + F i g. Care este de scurtă durată; efemer, trecător (III 2), vremelnic. Voi ce vă treceţi curând ca nişte drumeţe flori. CONACHI, P. 59. Capul şi-l pleacă duios de-a pururi drumeaţa cicoare. COŞBUC, P. II, 62. Un plop mai tremură o frunză Drumeaţă ca şi dragostea. PILLAT, P. 224. + (învechit, rar) Vagabond (1). Câinii drumeţi trebuiesc împuşcaţi. lucaci, M. 28/10. 2. S. m. art. (Entom.; regional) Libelulă. (Libellula virgo). Cf. marian, ins. 559, simionescu, f. r. 257. - Pl.: drumeţi, -e. - Drum + suf. -eţ. DRUMEŢÎ vb. IV. I n t r a n z. A călători mult (mai ales pe jos). Pe unde s-a coborât tânărul în Ardeal şi câtă vreme a drumeţii, rămâne încă nelămurit. CĂLINESCU, E. 104. Transfigurat, el drumeţi mereu, Şi desfătarea-i fu atât de-aleasă, încât ajunse să îi vină greu Ca vremea să şi-o mai petreacă-n casă. V. ROM. ianuarie 1954, 132. - Prez. ind.: drumeţesc. - De la drumeţ. DRUMEŢÎE s. f. Călătorie (efectuată de obicei pe jos şi în scop turistic); voiaj (1). V. t u r i s m (1). Cf. iordan, l. r. a. 177. Toate poemele pe care le scriu Sunt cântece de drumeţie. V. ROM. martie 1956, 166. In zilele de drumeţie pe Valea Prahovei, excursioniştii au ce admira, scânteia, 1960, nr. 4 833. Să ai pasiunea contemplaţiei şi a drumeţiei, varlaam-sadoveanu, 239. Bariţiu ... publică un alt jurnal de drumeţie. IST. LIT. ROM. II, 407. A găsit jelanie mare acasă, într-o seară când s-a întors din drumeţiile lui. lăncrănjan, c. I, 41. A străbătut în tinereţe toate continentele ... lăsând în urma sa 40 de volume cu interesante însemnări şi reflecţii de drumeţie. MAGAZIN IST. 1967, nr. 5, 61. cf. M. D. ENC. Invita propriu-zis la drumeţie prin tot judeţul flacăra. 1975. nr. 41. 17. DEX. - Pl.: drumeţii. - Drumeţ + suf. -ie. DRUMÎŢ s. n. (Regional) Drumuleţ (Podeni - Băile Herculane). Cf. folc. olt. - munt. I, 414. -Pl.: ? - Cf. d r u m. DRUMLIN s. n. Formă de relief de origine glaciară, de forma unei coline eliptice şi alungite. Drumlinurile au aspectul unor movile (dealuri mici), ovale sau mult alungite, de diferite mărimi. LTR2, Cf. DEX, dn3. - Accentuat şi: drumlin. dex. - Pl.: drumlinuri. - Din fr. drumlin. DRUMMER s. m. Baterist, toboşar (I). Cf. dex2, dn\ - Pronunţat: drămăr. - Pl.: drummeri. - Din engl. drummer. DRUMŞOR s. n. v. drumuşor. DRUMUÎ vb. IV. l.T r an z. (Topografie) A lega detaliile unei suprafeţe de teren cu triangulaţia geodezică respectivă. Cf. dex, mda. 2. Intranz. A merge (1), a hoinări. Drumuiau în trap mărunt pe şoseaua curată. POPA, V. 248, cf. SFC IV, 140, DEX, LEXIC REG. 101. 3. T r a n z. (Regional) A face drum (în pădure); a amenaja un drum mai vechi (din pădure). Cf. lexic reg. 101. -Prez. ind.: drumuiesc. - Drum + suf. -ui. DRUMUÎRE s. f. Acţiunea de a d r u m u i şi rezultatul ei. 1. Cf. d r u m u i (1). Cf. enc. agr. ii, 352. Liniile poligonale de drumuire se execută... odată cu ridicarea detaliilor,... urmărindu-se să fie plasate pe terenuri netede, ltr“, dtt, lex. mil. 2. Cf. d r u m u i (3). Unde drumuri sfârşesc, încep noi drumuiri. TULBURE, V. R. 44. - Pl.: drumuiri. - V. drumui. DRUMULEŢ s. n. Diminutiv al lui drum (1); drumuşor, (regional) drumiţ, drumurel, drumuţ. Drumuleţul vechi ce vine l[aj Mănăstirea Tărşorului (a. 1785). IORGA, S. D. v, 506. Sunt doi munţi ... cu păduri şi cu drumuleţe de picior. GOLESCU, î. 56. Vezirul... îl căuta răcnind ca un nebun pă toate drumuleţele din zi şi până în noapte. GORJAN, H. II, 216/32. Ne scoborârăm iarăşi pe acele drumuleţe făcute în piatră. PELIMON, I. 154/8. Fără greutate, am dat de un drumuleţ. CONTEMPORANUL, Iii, 823, cf. CADE. Jandarmii bat toate drumuleţele dintre lanuri. POPA, V. 249, cf. DL, DEX. Ciobănaşul ... Drumuleţu-şi apuca, Iar Miul că rămânea Mieluşele de păştea. TEODORESCU, P. P. 506. Tronul un cal devenea ... Şi pe el încăleca Pe drumuleţ apuca. PĂSCULESCU, L. P. 168. - Pl.: drumuleţe. - Drum + suf. -uleţ. DRUMUREL s. n. (Prin Bucov., prin estul Mold. şi prin Transilv.) Drumuleţ. Să mă taie-n trei bucăţi, Să mă facă vălurele Să mă ducă-n jos cu jele Pe-o parte de drumurele. MARIAN, î. 105. Da sunt două drumurele: Unu-i drumu dorului, Şi unu-i a somnului. FOLC. TRANSILV. I, 217. între două drumurele, Mă jucam cu trei 11437 DRUMUŞOR - 1502 - DRUŞCULIŢ zmicele. ib. 451. Jncipu-n mărunţele face drumurele (Lupul şi oile). GOROVEI, C. 216. - Pl.: drumurele. - Drumuri (pl. lui drum) + suf. -el. DRUMUŞOR s. n. Diminutiv al lui drum (1); drumeag, drumuleţ, (regional) drumiţ, drumurel, drumuţ. De la puţ pre supt deal, pre drum( u )şor (a. 1635). DRH A XXIII. 170. Hotarul ...să începe de deasupra Bârladului, păn la un drumuşor drept (a. 1696). IORGA, S. D. XVI, 161. Cine voieştă să meargă pe la Copou ... apucă pe un drumuşor ce se arată în stânga. FÁTU, D. 191/4, cf. CADE. Erau pe-o bancă la marginea drumşorului. C. PETRESCU, î, II, 4. A luat-o în goană pe drumuşorul unde auzise strigătul. POPA, V. 63. Se repezi în întuneric pe drumuşorul dintre tei. SADOVEANU, O. XIII, 80. Tot mai dese erau coloanele de fugari, drumurile şi drumuşoarele nu mai încăpeau, contemp. 1949, nr. 162, 6/4, cf. DL, DEX, şez. Iii, 84. - Pl.: drumuşoare. - Şi: (rar) drumşor s. n. - Drum + suf. -uşor. DRUMUŢ s. n. (Regional) Drumuleţ. Pe-un drumuţ cu iarbă verde Mândra mea nu mă mai vede. EMINESCU, O. VI, 133. De te-a lovi dor de mine la drumuţul de-a lungii, Oraşele de-a rându. marian, î. 353, cf. ţiplea, p. P. 109. Eu m-oi la şi m-oi schimba, Şi drumuţul l-oi călca, bîrlea, C. P. 112. Drumuţu pribagului Ca şi frunza fagului, id. L. P. M. I, 26, cf. T. papahagi, M. 89. Cucuie de pe măruţ, ... Adă pe badea-n drumuţ. FOLC. TRANSILV. II, 441. -PL: ? - Drum + suf. -uţ. DRUNGARIU s. n. (Regional) Fân de proastă calitate, cu rogoz (Briheni - Ştei). Cf. teaha, c. n. 222. - Et. nec. DRUNGĂNÎ vb. IV. R e f 1 . (Regional) A se zdruncina (1). Cf. alr sn ii h 353/514, alrm sn i 236/353. - Prez, ind.: dnmgănesc. -Cf.z dr ăn g ăn i, DRUNGĂROS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre fân) De proastă calitate. Fân drugănos, rogozos. teaha, c. N. 222. -PL: drungăroşi, -oase. -Cf. drungari u. DRUPACÉE s. f. (Lapl.) Grup de arbori fructiferi ale căror fructe sunt drupe; (şi la sg.) arbore fructifer din acest grup; sâmburoase v. sâmburos (1). Cf. grecescu, fl. 14, der, dex, dnd. <> (Adjectival) Fructul drupaceu, nucă. GRECESCU, fl. 18. - PL: drupacee. - Din fr. drupacées. DRUPĂ s. f. (Bot.) Fruct cu mezocarpul cărnos (şi zemos) şi cu endocarpul format dintr-un singur sâmbure. Drupa ... este o nucă învălită cu o substanţă cărnoasă sau pieloasă, precum sunt primele, cireşile ş. a. J. cihac, I. N. 261/9, cf. caiet, 8278. Drupele sau /incóasele, cele ce au ... înlăuntru o găoace cu miez de mâncat. CORNEA, e. II, 201/16. Drupa ... aici pericarpul este molie, cărnos şi gros, încungiură un sîmbure tare în care se află un grăunte mare. BARASCH, I. N. 148/9, cf. MIHALI, C. 142. Drupele sunt fructe de prun, de cireş, vişin, cais, zarzăr etc. LTR2, cf. DEX, DN3. Fructele, drupe false portocalii, sunt băgate în vitamine şi substanţe colorante. butură, eb. i, 61. - PL: drupe. - Din lat. druppa [oliva], fr. drupe. DRUSÂRE s. f. Operaţie folosită în filatura de lână pentru destrămarea completă a deşeurilor. Cf. ltr", sfc iv. 312. dn\ - Cf. germ. d r o u s s i e r e n. DRUSĂ s. f. Drusetă. Cf. ltr2. - PL: druse. - Din fr. drousse. DRUSĂÎ vb. IV. Tranz. (Prin sudul Transilv.; complementul indică terenuri agricole) A pregăti pentru cultivare, executând a doua arătură. Cf. A ii I, 3, 12. - Prez. ind. pers. 3: drusăie şi drusăieşte. - Et. nec. DRUSETA s. f. (Text.) Dispozitiv folosit în filatura dc lânii pentru destrămarea zdrenţelor; drusă. Producţia unei drusete e de 10 ... 15 kg/h. LTR2, Cf. DTT, DN3. - PL: drusete. - Din fr. droussette. DRUSTĂ s. f. (Regional) Tovărăşie (1). societate (2). Cf ARH. FOLK. VI, 380. - PL: druste. - Din sb. drusto. DRUŞCĂ s. f. (Regional) Fată care însoţeşte mireasa ia cununie, având anumite atribuţii în ceremonialul nunţii: (regional) terfăriţă, terfăroaie. Ruşcile cu „Lado, Lado", pen toate unghiuri ie. \s. COSTIN, O. 135. Acuş vin druştele să mă ia ... să mă ducă la cununie. PR. DRAM. 390. Logodnica ... cheamă două sau patru ajutoare cari să-i fie şi druşce. SEVASTOS, N. 71. Mireasa ... stă între druştele sale până după liturghie. MARIAN, NU. 436, cf. DDRF. Droasceie sau drusccele ...la Duminica Toniii ... pun vase pentru răposaţi. Ri-v. CRIT. IV, 143. Drusce-aveau [la nuntă] o coţofană Şi-un cârstei băliat. COŞBUC, P. II, 35, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Astfel dusă de alaiul druştilor şi al vornicilor, trecuse bunica pragul bisericii. ANGIIEL, pr. 22, cf., TDRG. Venea o căruţă cu mirii şi cu druştele, apoi o brişcă cu naşii. REBREANU, I. 255, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. O aduc şi pe domniţă părinţii săi şi druştele. sadoveanu, O. X, 353, cf. SCRIBAN, D. Mirele şi mireasa, fiecare Ici casa lui, sunt înconjuraţi de drusie şi vornici. IST. LIT. ROM. I, 37, cf. DEX. Năfrăinile pentru mire se coseau de către mireasă iar pentru vătăjei de către druşte. pa vel, s. i'-:. 45. După ei încă venea Car mare cu druştele, ... Şi. o sută dc nuntaşi. ALECSANDRI, P. P. 177. Fiecare druşcă, are de păreche un vornicel. ŞEZ. XXIII, 46. Mireasa-i a mirelui, Druştele-s a cânelui, bîrlea. l. p. M. II, 196. Roagă-te druştelor tale Ca să fie cu răbdare, folc. TRANSILV. I, 339. Saraci le babele, Polochesc sarmalele! Sa race ie druştele, Potochesc găluştele! FOLC. MOLD. 1, 175. <> (Adjectival) Nunţi, noi, cu vornici aprigi şi mândre druşte fete. labiş. p. 62. ir S p e c . (Prin Bucov.) Fată tânără care însoţeşte convoiul de înmormântare al unei fete nemăritate sau al unui tânăr neînsurat: druşcuţă. In cele mai multe sate din Bucovina, când moare o fată mare sau un fecior holtei, este datină de-a li se pune ... şi clrusce şi vătăjei. marian, î. 253. - PL: druşte. - Şi: (învechit, rar) ruşcă s. f. - Din ucr. ApyacKa. DRUŞCULÎ vb. IV. Tranz. (Maram.: complementul indică drumuri) A netezi (1), a nivela (2). Cf. lexic reg. il 107. li 0. - Prez. ind.: druşculesc. - Cf. d r i ş c u i. DRUŞCULÎŢĂ s. f. (Prin Mold.) Druşcuţă. Să mă chemi ia nunta ta, Să mă pui o druşculiţă, Să ştii că li-amfost drăguţă, folc. MOLD. îl, 545. - PL: druşculiţe. - Druşcă + suf. -uliţă. 1 1452 druşcuţă - 1503 - DUALITATE DRUŞCUŢĂ s. f. (Prin Mold.) Diminutiv al lui d r u ş c ă; (regional) druşculiţă. Sfânta lună, nună bună; Sfântu soari, Socru mari; Lucefiri vătăjăi, Stelili druşcuţâll ŞEZ. u, 135, cf. GRAIUL, 1,453. + (Prin Bucov.) Fată tânără care însoţeşte convoiul de înmormântare al unei tinere nemăritate sau al unui tânăr neînsurat; druşcă. Năfrămiţa de druşcuţă, Ţi-om pune-o la sfeşnicuţe. marian, î. 579. - Pl.: druşcuţe. - Druşcă + suf. -uţă. DRUŢ s. n. v. donţ1. DRUZ, -Ă s. m. şi f. Membru al unei secte şiite, constituită la sfârşitul secolului al Xl-lea, considerată de extremiştii ismailiţi o manifestare a divinităţii. Rivalităţile dintre creştini, suniţi, şiiţi şi druzi au rămas aprinse. RL 2005, nr. 4 555. (Adjectival) Reuniţi în munţi, la domiciliul liderului druz,... deputaţii opoziţiei şi-au anunţat ... hotărârea de a obţine demisia executivului, ib. nr. 4 547. -PL: druzi, -e. -Din fr. druze. DRUZĂ s. f. 1. (Geol.) Asociaţie cristalină de minerale, crescută liber pe pereţii cavităţilor unor roci şi filoane; geodă. Concreşterile neregulate de minerale iau numirile de drusă, când se presintă crescute pe o suprafaţă ... cu un capăt liber. MURGOCl -LUDWIG, M. 41, Cf. CANTUNIARI, L. M. 137, LTR2, DER, DEX, DN3, D. GEOL. 2. (Bot.) Grup de cristale de oxalat de calciu, în formă de stea, care apar în diferite ţesuturi vegetale (în scoarţă, măduvă etc.). Cf. LTR2, DER, DEX. - Scris şi: drusă. - PL: druze. - Din fr. druse. DRUZBĂ s. f. v. drujb. DU1 interj. (Regional; repetat) Cuvânt care redă zgomotul produs de un motor în mişcare, vâjâitul unui foc puternic în sobă etc. (Săpata - Costeşti). Cf. udrescu, gl. A început soba să facă: du-du-du. id. ib. - Onomatopee. DU2 prep. v. de1. DUÂL1 s. n. Categorie gramaticală a numărului, în unele limbi, cu mărci proprii la nume şi (rar) la verb, pentru două unităţi de acelaşi fel: două obiecte sau două fiinţe, alcătuind de obicei o pereche. Ba, atâta iaste nesuferitoare limba slovenească de articlii definiţi, cât măcar că cei ce întâiu au prefăcut cărţile besericeşti din grecie pre slovenie, toată limba slovenească o-au schimosit şi o-au grecizat într-atâta, cât şi aoristul grecesc şi numărul duale, care nici mai nainte nu au avut limba slovenească, nice astăzi nici într-o dialectă a zisei limbi nu se află. maior, s. i, 313, cf. prot. - pop., n. d., tdrg, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DN3, DŞL. - Pronunţat: du-al. - PL: duale. - Şi: (învechit) duâle s. n. - Din lat. dualis, -e. DUÂL2, -Ă adj. Care are caracter dublu, care este format din două părţi diferite, adeseori în relaţie de interacţiune sau de reciprocitate. Cf. scriban, d. Acest caracter dual, vădit la toate microparticulele, a făcut să curgă multă cerneală. CONTEMP. 1975, nr. 1 498, 2/5. Modelul beneficiază de conectivitate duală. RL 2006, nr. 4 817. - Pronunţat: du-al. - PL: duali, -e. - Din fr. dual. DUÂLE s. n. v. dual1. DUALÎSM s. n. (Atestat prima dată în 1830, ap. tdrg2) 1. Sistem de gândire sau de credinţe care, într-un domeniu determinat, susţine existenţa a două principii primordiale, opuse şi ireductibile (materia şi spiritul, corpul şi sufletul, binele şi răul); (învechit) diteism. Cf. negulici, stamati, d., prot. - pop., n. d., antonescu, d., costinescu, tdrg, resmeriţă, D., şăineanu, D. u. Zend-Avesta este Biblia dualismului; credinţele bogomililor sunt bazate pe dualism. CADE, Cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DER, DEX, DN3. 2. Coexistenţa a două elemente disjuncte, opuse şi complementare; dualitate (1). Cf. prot. - pop., n. d., tdrg, resmeriţă, D., CADE, M. D. ENC., DEX. 3. Formă de conducere statală, realizată printr-o uniune între Austria şi Ungaria, între 1867 şi 1918; dualitate (2). Cf. scriban, d., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. 4. (Fiz.) Concepţie potrivit căreia o microparticulă prezintă atât comportament ondulatoriu (de undă), cât şi corpuscular (de particulă). Cf. D. fiz., m. d. enc. - Scris şi: (învechit) dualizm. tdrg, scriban, d. - Pronunţat: du-a-. - Din fr. dualisme. DUALÎST, -Ă adj., s. m. şi f. 1. (Adept, partizan) al dualismului (1). Cf. negulici, stamati, d., prot. - pop., n. d., ANTONESCU, D., ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. Bogomilismul, numit aşa după fondatorul său,... este varianta slavă a curentelor dualiste din Asia. IST. LIT. rom. i, 244. Trăsătura fundamentală a filozofiei lui [Descartes] o constituie concepţia dualistă despre existenţa a două substanţe independente una de alta. DER II, 68, cf. M. D. ENC., DEX. Metafizica sa dualistă rămâne oarecum ambiguă, paleologu, t. 49, cf. dnj. 2. (Adept, partizan) al dualismului (2). Cf. lm. El priveşte animalele îndumnezeite, miturile dualiste şi poveştile despre facerea lumei ca alcătuite de pe vremea selbăticiei. contemporanul, v, 228, cf. RESMERIŢĂ, D. Fibra de suavitate mătăsoasă din structura sa intimă, îndeobşte dualistă, ţese în basm lumi diafane. COSTANTINESCU, S. I, 81. El s-a situat pe o poziţie dualistă. D. fil. 129. 3. (Adept, partizan) al dualismului (3); (învechit) dualistic (1). Afl.ară şi miniştrii adevărata programă a austriecilor dualişti. BARIŢRJ, P. A. III, 286. Sunt fenomene cu desăvârşire împotriva ipotezei dualiştilor. CONTEMPORANUL, iv, 668, cf. TDRG, CADE. Piedica cea mai mare a dezvoltării elementului român o forma principiul dualist al imperiului. CĂLINESCU, E. 203. -Pronunţat: du-a-. - PL: dualişti, -ste. - Din fr. dualiste. DUALÎSTIC, -Ă adj. 1. (învechit) Dualist (3). Se declara din toată convicţiunea sufletului său pentru sistema dualistică. BARIŢIU, P. A. III, 286, cf. LM, ALEXI, W. 2. (Fiz.) Care se caracterizează prin dualism (4). Cf. ANTONESCU, D., LM, ALEXI, w. Problema interpretării aspectului dualistic al electricităţii nu este încă rezolvată. CIŞMAN, FIZ. II, 560. -Pronunţat: du-a-. - PL: dualistici, -ce. - Din fr. dualistique. DUALITÂTE s. f. 1. Calitatea, caracterul a ceea ce este dublu sau prezintă o natură dublă; coexistenţa a două principii sau a două elemente diferite ori opuse; dualism (2). Cf. heliade, o.2 iii, 228. Un monstru dublu ... se apropie uneori de unitate, alteori de dualitate, contemporanul, v, 504, cf. negulici, prot. - pop., n. d., antonescu, D., COSTINESCU, LM. Această dualitate a vieţii psihice nu ar ajunge să explice toate faptele, arhiva ii, 353. Această dualitate de forme şi de origini e generală în Dacia, pârvan, g. 582. Această dualitate ... l-a făcut pe Odobescu ...să nu se alipească de Junimea. IBRĂILEANU, SP. CR. 217. Dualitatea felului de a fi a lui Goethe ne explică nu numai particularitatea atitudinilor sale, dar şi mai ales pornirea sa către creaţiune. NEGULESCU, G. 120, cf. SCRIBAN, D. Căută 11466 DUALIZARE - 1504- DUBAS sa se analizeze sincer şi crezu că descopere această dualitate. CĂLINESCU, E. O. II, 20. Există o dualitate, o răscruce de drumuri, în personalitatea şi opera lui Petrarca, vianu, L. U. 20. Această dualitate de roluri nu poate încăpea într-un suflet care ignorează viaţa socială, ralea, s. t. II, 70. Printre aceste mase geologice, formând o uriaşă dualitate procreatoare, Oltul vine la vale. BOGZA, c. O. 16, cf. DL, DM, DER. Opoziţia ... dintre lumină şi umbră creează o atmosferă unde, în elasticitatea unor spatii, se înscrie contrastul însuşi ca dualitate, contemp. 1975, nr. 1 497, 4/9. Dualitatea factorilor din care se compune frumosul o găsim foarte clar exprimată de Herbart. v. rom. iulie 1975, 31, cf. dex. Aya îmi explică gazdele raţiunea socio-politică şi profesională a acestei dualităţi. flacăra, 1976, nr. 16, 22, cf. dn*\ Dualitatea puterii = situaţie politică temporară, manifestată prin existenţa concomitentă a două puteri politice în stat. Cf. der, dn3. 2. Dualism (3). Dualitatea aiistro-ungară era silită să se prefacă în trinitate. CONTEMPORANUL, VII2, 447. 3. (Mat.) Transformare prin care într-un plan unui punct îi corespunde o dreaptă şi invers. Cf. ltr2, DN'1. -O Dualitatea tensiunilor tangenţiale = proprietate conform căreia componentele tangenţiale ale eforturilor unitare care apar în vecinătatea aceluiaşi punct din corp pe două elemente de suprafaţă normale între ele şi cuprinse în acelaşi plan sunt egale. Cf. ltr2, der. 4. (Logică) Raport de opoziţie între două funcţii logice, astfel încât a doua poate fi obţinută prin negarea simultană a valorii celei dintâi şi a argumentelor ei. Cf. M. D. enc., dn3, d. fil. - Pronunţat: du-a-. - Pl.: dualităţi. - Din fr. dualité, lat. dualitas, -atis. DUALIZÂRE s. f. (Rar) Faptul de a fi dual2. Durerea sau boala exclud posibilităţile de obiectivitate, depăşesc intenţiile oricărei dualizări. CIORAN, R. 39. - Pronunţat: du-a-. - Pl.: dualizări. - Cf. d u a l2. . DUÂN s. n. v. duhan. DUÂNĂ s. f. (învechit) Vamă (3). Cf. negulici, prot. - pop., n. d, costinescu, alexi, w. + Vamă (1). Cf. COSTINESCU, alexi, w. - Pronunţat: du-a-. - Pl.: duane. - Din fr. douane. DUANIÉR s. m. (învechit) Vameş (1). Cf. negulici, prot. -pop., n. d. Din partea Austriei graniţa nu se păzeşte: din distanţă în distanţă numai să află câte un duanier. I. IONESCU, D. 512, cf. COSTINESCU, ALEXI, W. - Pronunţat: du-a-. - Pl.: duanieri. - Din fr. douanier. DUĂNT s. n. (Fiz.) Fiecare dintre cele două piese de forma literei „D” care alcătuiesc sistemul accelerator al unui ciclotron. Cf. m. D. ENC., D. FIZ., DN3. - Pronunţat: du-ant. - Pl.: duanturi. - Cf. engl. d u a d. DUB1 s. n. v. dup2. DUB2 s. n. v. dubă1. DUBÂCI, -CE adj. v. dibaci. DUBAGÎU s. m. (Regional) Toboşar (I). Tache dubagiul... supt greutatea cosciugului melodios din spinare. KLOPŞTOCK, în BUL. fil. vii-viii, 239. - Pl.: dubagii. - Dubă2 + suf. -agiu. DUBÂLĂ s. f. v. dubeâlă. DUBÂR s. m. (Regional) 1. Tăbăcar1. Cf. nom. proi;. 45. alr i 1 670/51, 315, teama, c. n. 222. 2, Piuar (2). Cf. alr i 1 729/63, 65, 80,90, 107. - Pl.: dubari. - Dubi + suf. -ar. DUBARA s. f. (Turcism învechit) 1. Farsă: înşelătorie, şarlatanie. Cf. cihac ii, 574, ddrf, gheţie. k. m., alexi, yy. 2. Zar1. Jocurile în şah ... precum şi în zar (cu ten na a speciali dubara şi epeic) au fost destul de răspândite în oraş. şiu 1, 218, cf. hristea, p. e. 260. 4* (Concretizat) Dublă aruncătura la zaruri. Cf. şio i, 276. - Pl.: dubarale. - Din tc. dubara. DUBAS s. n., s. m. 1. S. n. (învechit şi regional) Luntre mare care serveşte la pescuit, la trecerea de pe un ţărm al unei ape pe celălalt sau 1a construirea podurilor plutitoare; p. e x t. pod plutitor, bac. De-aciia preste noapte veniră neşte creştini cu un dubas de-i încărcăm pre toţ şi-i dusără în Vizaniiia. DOSOFTEI. v. s. septembrie 672. Ispravnicii au eşit în judeţ în plăşile de la vale pentru tumbaz.uri (a. 1729). ap. şio lb, 49. Podul ... este făcut pe dubas pe Prut (a. 1741 - 1742). IORGA, S. d. vi, 213. A strânge dajdea morilor pc tumbuze, câte se vor afla în apa Prutului (a. 1741 - 1742). id. ib. 221. Pod pe dubase piste apa Prutului (a. 1755). uricariul, xi. 363/16. Podul Argeşului şi al Jalomiţii n-au fost trebuinţă să le jac, cuci se afla şi multe poduri şi în dombazuri. vÂCĂRESCUL, ist. 302. Se mai cer 4 tumbazuri, ca să coprinză apa din mal până în mal (a. 1790). ap. şio lb, 48. Podul... [e] făcut pe dubasă de caice, amhlohie. < > 81/24. Şi mergând eu pe malul ei iarăşi o bucată mare, am văzut că gemea apa de dubasă mari. chiriac, 81, cf. cihac il 574. ddrf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, ANTIPA. P. 464, TDRG, PAMFIU-:, i. C. 72, RESMERIŢĂ, D. Se întocmeau ... poduri umblătoare de lemn sau dubasuri. N. A. BOGDAN, C. M. 151, cf. CADE. Dubasurile şi podurile plutitoare isprăviseră de pus oştimea pe ţărmul stâng al Dunării. SADOVEANU, O. XII, 270, cf. SCRIBAN, D., LTR. Parcă i s-au lunecat corăbiile, şlepurile, dubasurile. STANCU. D. 14, cf. DL. DM, M. D. f;ny.. DEX. Mă dusei în pădure şi tăei un lemn ... N-am făcut două mese şi două dubese. MAT. FOLK. 1212. Un harap negru, buzat Cu o gura cât 0 şură Şi un nas cât un dubas. PAMFILE, C. Ţ. 93, cf. IORDAN, L. M. i 91. dr. x, 567, bul. fil. vii - viii, 249. 2. S. m. (Regional) Epitet dat unui om leneş, somnoros, greoi şi gras. Cf. scriban, d., şez. ii. 73, i. cr. vi. 127. iordan, l. m. 191. Scoal, dubasule, c-a intrat ziua-n casă! bul. fil. vii - vin, 249, cf. zanne, p. v, 287. + Om mâncăcios. Cf. scriban, d. 3. S. m. (Regional; şi în construcţia de-a dubasul) Numele unui joc de copii. V. de-a v-aţi ascunselea; p. restr. persoană care îi caută pe cei ascunşi în acest joc. Cf. pamfile, j. iii, 5. Dubaşii si turca, obiceiuri practicate de sute de ani. RL 2004, nr. 4 496. In casă ..., unul căzut la sorţi este legat la ochi cu o basma ori i se înfunda căciula pe ochi şi se duce la un părete ..., pe când ceilalţi stau departe ... Dubasul caută să prindă pe toţi. şez. viii. 120, cf. a i 19. cf. 284. - PL: (s. n.) dubasuri şi (învechit) dubase, (regional) dubese: (s. m.) dubaşi. - Şi: (învechit) tumbâz. tumbuz. dombâz s n - Din rus. ay6ac. - Dombaz, tumbaz, tumbuz < tc. dombaz, tombaz. DUBÂŞ1 s. m. (Regional) 1. Tăbăcar1. Cf. alr i 1 670/93. ib. 1 729/69, 94, teaha, c. n. 222. 2. Piuar (2). Cf. alr i 1 729/69. - PL: dubaşi. - Dubi + suf. -aş. 1 1480 DUBAŞ2 - 1505 - DUBĂLAR DUBÂŞ2 s. m. v. tobaş. DUBĂ1 s. f. I. 1. (învechit şi regional) Luntre (mică) de pescuit, construită dintr-un trunchi de arbore scobit rudimentar; barcă, lotcă. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, JAHRESBER. V, 310, ŞĂINEANU2. Cele mai de căpetenie dintre accesoriile năvodului sunt dubele sau lotcele. antipa, p. 464, cf. chiriţescu, gr., resmeriţă, d., CADE. Patru dube cu tunuri, şeici şi caice pline de turci, scriban, d., cf. BL VII, 85. Sofronie ne-a cumpărat plasele, dubele şi tot ce-i pe talian. davidoglu, o. 87, cf. ltr2, dl, dm, m. d. enc., dex, l. costin, GR.BĂN.ii, 102,hi299,n 262,11119,196,309, vn476,xiv 107,351, 447, cv 1949, 7, 33, alr ii 2 563/705, alr sn iii h 840. + (învechit) Caic turcesc. Cf. scriban, d. 2. Vas circular sau paralelipipedic, construit din lemn ori din beton, sau groapă căptuşită cu lemn, în care sunt tăbăcite pieile cu soluţii de extracte tanante vegetale. Cf. costinescu. Magazia dubelor... se umple cu var stins în care zac pieile până ce se roade părul după ele. ardeleanu, D. 102, cf. scriban, d. Lasă pielea de bou să cadă la loc în dubă. CAMIL PETRESCU, O. II, 449, cf., LTR, DT, DL, DM, M. D. ENC., DEX. 3. P. a n a 1. Nume dat unor recipiente, de obicei rotunde, cu diverse întrebuinţări: a) (Regional) Vas în care se alege untul. Cf. chest. v 135/24, ib. 61/93. b) (Regional) Coş din scoarţă de cireş, în care se adună cireşele. Cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade. în dubă adună cireşele. viciu, GL. c) (Regional) Vas în care se scurge rachiul din ţevile alambicului. Pe chicuşuri se scurge rachiul în dubă. pamfile, i. c. 228, cf. CADE, SCRIBAN, D. d) (Prin vestul Transilv. şi prin Ban.) Piuă (3); ş t e a z ă (învechit şi regional) d â r s t ă; p. r e s t r. covata de la piuă (3). Cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., L. ROM. 1973, 48, VICIU, gl., ALR I 239/80, 90, ib. 1 727/63, 69, 80, 90, 93, 94,107, ib. 1 728/94, 107, com. din lupşa - baia de arieş. e) (Regional) Stropitoare (II2) (Roşiori de Vede). Cf. lexic REG. ii, 69. Dă-mi duba să ud florile, ib. f) Vas pentru transportul gazului. I-a pus [pe cei doi] să care nişte saci, nişte dube de gaz. PREDA, D. 25. g) Rezervor de apă pentru fierăstraie. Cf. scriban, d. h) (Tehn.) Lucrare de fortificaţie militară, construită în contraescarpa şanţurilor de apărare lipsite de apă, pentru a bate cu foc şanţul pe toată lungimea lui. Cf. ltr2. II. 1. închisoare, temniţă (1). Dumitraşco Ceaurul vel-logofăt ... muri cum îi mai rău, în dub frenţit. NECULCE, L. 121. Nemţii, cum i-ar prinde, i-ar pune la dubă. SION, P. 252. In loc să-ţi dee dreptu dimitale, te-a pus-o la dubă? alecsandri, T. 1 566, cf. cihac, ii, 95. Mufluzi, pârcălabi,... câţi s-au prins cu mâna-n sac, cu ocaoa mică toţi au pupat duba, n-au scăpat ne-nvăţaţi şi nepilduiţi. JEPESCU, O. 95. Au să vă toarne la dubă! la ocnă! ...la munca silnică pe viaţă. CONTEMPORANUL, IV, 503. Norodul l-a băgat la dubă pe noul împărat. DELAVRANCEA, ap. CADE, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Simionaş numai la două zile fu eliberat de la dubă. AGÎRBICEANU, L. T. 253, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Judecătorul... i-a liniştit pe toţi, trimiţându-l pe Toană Ispas la dubă. COCEA, S. 1,38, cf. scriban, D. L-au băgat ca un hoţ în dubă. beniuc, v. 101, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D. Vede vătăjeii satului că vin şi mi-l umflă ducându-l la dubă. snoava, II, 188, cf. bugnariu, N. 54/516, vaida, caba, săl. 88, şez. xxiii, 46. + (Regional) Zi de închisoare. A căpătat trei dobe. Com. din straja - vicovu de sus. 2. Vehicul închis (cu ferestre mici prevăzute cu gratii), destinat transportului deţinuţilor. Cf. şăineanu2. Au fost urcaţi în dubele penitenciarului şi transportaţi la Văcăreşti, ap. TDRG, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. O dubă cafenie, trasă de două gloabe, fu oprită în faţa închisorii. SAHIA, N. 84. Elefterescu a trimis la gară ... duba arestului. POPA, V. 208, cf. SCRIBAN, D. Se temeau să nu se apropie de ei un vardist să-i ia de gât şi să-i ducă să-i bage la dubă. STANCU, R. A. II, 397. [Deţinuţii] erau scoşi din celule ... şi erau urcaţi în dubă. BENIUC, M. C. I, 288. Uliţa era străbătută în trecut de duba poliţiei care venea să ridice pe câte un muncitor, v. rom. ianuarie, 1954, 173, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, V. BREBAN, D., SNOAVA, II, 373. Duba în care era transportat Cozma a tamponat un autoturism, rl 2005, nr. 4 612. *0* (Prin lărgirea sensului) Zăhan ...a deschis uşa dubei, iar câinii prinşi au zbughit-o. vlasiu, P. 352. + Un fel de camionetă închisă, folosită pentru diferite transporturi (de persoane, de mărfuri etc.). Cf. arhiva, II, 196. Duba, încărcată prea mult cu snopi, huia ca o vijelie. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 79. în stradă, aştepta duba. EFTIMIU, N. 143. Oaspeţi de toată mâna cari soseau seara pe jos sau cu duba cea mare. I. BOTEZ, B. I, 165. Când s-a isprăvit lumânarea de la căpătâiul Oiţei, s-a aprins tulpina asta uscată de mărăcin şi-a ars până a venit duba de la Morgă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 27. Peste trei zile, a venit o dubă să-i ridice [pe copii] şi să-i ducă la spital. PAS, z. I, 216. Lucu Silion, palid şi supt, părăsea singur casa Feraru, împins încet în duba elegantă a Salvării, vinea, l. ii, 298. Cam la zece zile sosea o dubă blindată de la Bucureşti, din care coborau doi indivizi îmbrăcaţi civil, barbu, i. i, 145, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Se pare că viitorul mijloc de transport pe care-l vor folosi va fi nu autobuzul, ci 0 dubă. flacăra 1976, nr. 26, 20, cf. v. breban, d. în urma impactului devastator, duba cu marmură s-a făcut praf rl 2005, nr. 4 559. III. (Regional) Epitet dat unei persoane leneşe, greoaie, de dimensiuni mari etc. ori unei gravide. Cf. arhiva, ii, 191, bul. fil. v, 252. + (Regional) Fată bătrână (Bonţ - Gherla). Cf. paşca, gl. - Pl.: dube. - Şi: (învechit) dub s. n., dobă s. f. - Din ucr. ay6, rus. jxy6. DUBĂ2 s. f. v. tobă. DUBĂCÎ vb. IV v. dibaci. DUBĂf vb. IV. 1. (Regional) I n t r a n z. A bate toba (1). Dobaşul dubăeşte de trei ori, şi la acest semn colindătorii se aşează în grup de câte 4-5, tot 2 cu 2. pamfile, cr. 42, cf. cade. + R e f 1. (în forma dobăi) A mânca peste măsură, a se umfla mâncând prea mult. (Vâlcele - Cluj-Napoca). Cf. mat. dialect, i, 67. 2. T r a n z. (învechit) A bate. Au doară socotiţi că ... mai bine vor î[n]văţa pruncii dacă-i veţi dubăi, adecă ii veţi bate pre dânşii, petrovici, P. 51/13. 3. T r a n z. (Regional; complementul indică pământul) A bătători (Feneş* - Zlatna). Cf. alr sn v h 1 449/102. - Prez. ind.: dubăiesc şi (regional) dubăi (alr sn v h 1 449/102).-Şi: dobăi vb. IV. - Dubă2 + suf. -ăi. DUBĂLÂR s. m. 1. (Mold. şi sud-estul Transilv.) Tăbăcar1. Dubălarii carii fac negoţitorie cu piei lăţesc răul dintr-un loc într-al-tul. ÎNVĂŢĂTURĂ, 20/5. Trei parale de piele de oaie sau miel... Iar acei ce le vor ave pentru trebuinţa caselor lor să nu fie supăraţi a plăti nimica cumu şi dubălarii sau tăbăcarii ce le vor cumpăra să le lucreze (a. 1823). URICARIUL, V, 57/25. Aş fi lucrat pieile lamilor... ca tăbăcarii (sau dubălarii). drăghici, R. 141/30, cf. ddrf, gheţie, r. m., ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG, pamfile, J. ii, 308. Cel mai vestit dubălar de pe vremea aceea ... stetea cu locuinţa ...pe malul Bârladului. HOGAŞ, DR. H, 152, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. în Broscărie s-au pripăşit câţiva români, funcţionari mici, odagii şi puţini nemţi: un cârnăţar, câţiva dubălari. sadoveanu, O. iv, 395, cf. scriban, d., sevastos, p. 277. Dar nu mi-i de pene, Cum mi-i de piele, Că o dam la dubălari. MARIAN, î. 217. Of di când îs melitari, Mni-o tras carnia la cântariu 11486 DUBĂLĂRIE - 1506- DUB1 Pcelia-n târg la dubălari. VASILIU, C. 91, cf. T. PAPAHAGI, M., ALR I 1 670. Usca-te-i să ti usuci Cel de-o stârnit militari; Da-i-aş carnea la cântări Şî chelea la dubălari Să faci din ea curăli. FOLC. MOLD. n, 159. 2. (Entom.; regional) Nasicom (Oryctes nasicornis). Numirea ...de dubălar îi vine de acolo, pentru că el petrece de regulă în ... argăseala de pe lângă dubălării. marian, INS. 9, cf. CADE, ENC. AGR. li, 362. -PI.: dubălari. - Şi: dobălâr (alri 1 670/259), dubelâr (ib. 1 670/476) s. m. - Dubală + suf. -ar. DUBĂLĂRÎE s. f. (Mold.) 1. Tăbăcărie1 (1). Lemnul lui [al castanului] este foarte bun pentru dulgherie, iar coaja pentru dubălărie. j. cihac, i. n. 314/13, cf. ddrf, marian, ins. 9, şăineanu, D. u., CADE. „Dubit” şi „dubălărie” pentru „tăbăcit” şi „tăbăcărie”. sadoveanu, o. xx, 614, cf. scriban, d., h xvi,161. 2. Tăbăcărie1 (2). Acest gunoi se produce din... lepădăturile de la dubălării. LITINSCHI, M. 18/28. Pe lângă acestea mai vine ...un pârăuaş peste măsură de puturos, mai ales fiindcă dubălăriile Parisului sunt pe malurile lui. CONTEMPORANUL, IV, 70, cf. DDRF. O dubălărie care pe tot anul poate dubi câte 2000 de piei de bou şi 3000 de viţel. ap. tdrg. De dubălăria căruia nu te-aifi putut apropia ..., căci îţi cârnia nasul din loc şi te dobora duhoarea la pământ. HOGAŞ, DR. II, 152, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. - PI.: dubălării. - Dubălar + suf. -ărie. DUBĂLÎ1 vb. IV. T r a n z . (Prin Maram.; complementul indică pielea brută) A argăsi. Cf. bugnariu, n. 53/442, alr ii 6 615/219, 334, alrsn iih 531, ALRMSNih 349. - Prez. ind.: dubălesc. - Dubi + suf. -ăli. DUBĂLÎ2 vb. IV v. dobălui. DUBĂLUÎ vb. IV v. dobălui. DUBĂSAR s. m. 1. (învechit) Constructor de dubasuri (1). Cf. ZEITSCHRIFT, I, 77. 2. (Mold.) Pontonier (2). Cf. ddrf, scriban, d. - PI.: dubăsari. - Dubas + suf. -ar. DtJBCĂ s. f. v. dutcă. DUBEÂLĂ s. f. Faptul de a (se) dubi. 1. (învechit şi regional) Argăseală, tăbăceală. întâi pun pieile în apă ca să le moaie ...le întind pe un lemn ...le sară ... şi apoi le pun la dubală unde stau câteva zile. DRĂGHICI, R. 142/5. Pentru sagnă ...sase spele rana cu dubală de la cojocari. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 50/7, cf. COSTINESCU, cihac îl, 103. La cada cu dubală, cumătre lup, că nu-i de chip! CREANGĂ, P. 29. Dar pe foc ce e-n căldare? - la dubeală-am pus să fiarbă. CONTEMPORANUL, I, 131, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M, jahresber. v, 310, alexi, w., tdrg. în această tăbăceală sau dubală stăteau pieile şase săptămâni după care se scoteau. PAMFILE, I. C. 42, cf. GOROVEI, CR., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. [Tăbăcarul] a zvârlit... [vulpea] pe o movilă de dubală. sadoveanu, O. XV, 491, cf. SCRIBAN, D., ltr. Bordeiul se umplu de-un miros de fân vechi, de băligar şi piei de oaie puse la dubală. CAMILAR, N. II, 266, cf. dl, DM, HRISTEA, p. E. 306, cf. DEX, butură, EG. 403. Femeia puse să facă o dubială pentru piei. SNOAVA, II, 316, cf. H H 183. Tot cu zăr se face şi dubala, în care se dubesc pieile de oi, înainte de a se face cojoace, şez. vii, 99, cf. chest. v 113/78, 141/19, alr ii 6 616, ib. 6 617/250, 310, 353, 365, 514, 520, 531, 537, 551, 574, 605, lexic reg. 113, corn. din marginea - rădăuţi. + (învechit) Apă de pe fundul corăbiei. Cf. drlu. 2. (Regional) Putrezire a bălegarului; (concretizat) miasmă exalată de gunoiul putrezit, de argăseală etc. Cf. tdrg, corn. din MARGINEA - RĂDĂUŢI, LEXIC REG. II, 50. 3. (învechit şi regional) Epitet depreciativ dat unei fiinţe greoaie, leneşe (şi slabe). Cf. creangă, gl. Ho, bălaie, nea dubală! CONTEMPORANUL, III, 292, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., DR. V, 184, CADE., BUL. FIL. II, 285. Hăis, dubală! SCRIBAN, D. Măi dubală! id. ib., cf. H X 354, PAŞCA, gl., LEXIC reg. 8, 113, fd iii, 206. + Om necioplit. 4. (Regional; f i g.; eufemistic; în imprecaţii) Drac (1). Dă-o-n dubeală! ziceam eu cu îngăduinţă. LĂNCRĂNJAN, C. Iii, 133. Dubala să te mănânce! Com. din zagra - năsăud. Hie-l (lua-l-ar) dubeala. LEXIC REG. II, 59. 5. (Regional) închisoare. Cf. contribuţii, ii, 131. [Judecătorul] dete hotărârea ca adevăratul neguţător să-şi ia averea în stăpânire, iar pe chirigiu îl băgă la dubeală. snoava, iv, 223. - PI.: dubeli. - Şi: (învechit şi regional) dubălă s. f. - Dubi + suf. -eală. DtJBELadv. (Regional) Dublu (Şcheia-Suceava). Cf. alri 668/381. - Din germ. doppel. DUBELÂR s. m. v. dubălăr. DUBELEU s. n. (Prin vestul Transilv.) Vas în care se bate zerul până se alege untul. Cf. chest. v 135/34, a i 17, 20. - Accentul necunoscut. - PI.: ? - Din magh. dobolo, dobolo. DUBELIŞTE s. f. (Prin Bucov.) Căldură mare, zăpuşeală. Cf. alr sn v h 1 502/365, glosar reg. 31. - PI.‘. dubelişti. - Cf. ucr. d o b i. DUBEŞ s. m. (Turcism învechit; la jocul de table) Zar dublu (1). îi mai da mata şi un dubeş. D. ZAMFIRESCU, ap. cade. Nici dubeş nu se auzea pe nicăieri. BRĂESCU, O. A. I, 40. - PI.: dubeşi. - Din tc. diibeş. DUBEŢ s. n. (Regional) Locul dintre sobă sau cuptor şi perete unde se culcă copiii la căldură; cotlon (Groşi - Baia Mare). Cf. alr n/ih 283/349. - PI.: dubeţe. - Et. nec. DUBÎ vb. IV. 1. T r a n z. (Atestat prima dată în 1700, ap. tdrg2) (învechit şi regional; complementul indică piei) A tăbăci1 (1), a argăsi. Cf. DRLU, lb. Nu văzusă niciun tăbăcariu macar, cu cât mai vârtos de a dubi piei, apoi cum pute să facă un lucru ce nicicum îl ştie? DRĂGHICI, R. 142/18. L-am pus să dupească chiei, lângă coloane godice veneţiene. pr. dram. 188, cf. iser, barcianu, v., costinescu, CIHAC II, 103, DDRF, gheţie, r. m., jahresber. V, 310, alexi, w., ŞĂINEANU2. Trebue ca pielea nelucrată să poată fi dubită pe loc. ap. TDRG. în Bucovina ... mai fiecare gospodar, ba şi gospodină ştie a dubi piei de oaie, capre, vulpe etc. PAMFILE, I. C. 47, cf. RESMERIŢĂ, D. Pieile de bou şi de vacă, în general rău dubite şi vândute foarte eftin, dacă s-ar pregăti mai bine, ar putea concura cu pieile din Rusia. N. A. BOGDAN, C. M. 125, cf. CADE, BUL. FIL. II, 285, SCRIBAN, D., DL, DM, FD iii, 207, L. rom. 1961, nr. 1, 21, hristea, p. e. 306, dex. Când erau dubite, pieile se scoteau fără să se îndepărteze dubeala de pe ele. BUTURĂ, EG. 407, cf. H XV 68. A venit cu pielea aceea acasă, au dubit-o şi şi-a făcut din ea o pungă mare-mare. SBIERA, P. 167, cf. bugnariu, n. DUB IE - 1507- DUBIRE 53/44. Adună el cum adună pieişoarele şi puse meşterii să le dubească, să le coase laolaltă şi să facă haina, mera, l. b. 185, cf. IORDAN, L. M. 191, com. din MARGINEA - RĂDĂUŢI, ALR II 6 615, ALR SN n h 531, alrm SNih 349, lexic reg. ii, 86. «OR e f 1. p a s .Pielea, astfel fără păr, se cruşeşte, se dubeşte, se argăseşte sau se tăbăceşte. pamfile-lupescu, crom. 204. + (F i g; complementul indică fiinţe) A bate. Cf dl. *0 E x p r. (Regional) A lua (pe cineva) la dubit sau a dubi cuiva pielea = a bate zdravăn (pe cineva). Cf. dl. Mă dusei să cumpăr sare ... Mă luară la-ntrebare, La dubit şi scărmănare. marian, sa. 191, com. din marginea - rădăuţi. A pune (pe cineva) la dubit = a întemniţa. C-un director de Agie Nu e lucru de glumit, Căci el poate-ntr-o mânie Să te puie la dubit. ALECSANDRI, T. I, 139, cf. DL, DM, DEX. 2. T r a n z. şi refl. (învechit şi regional; despre plante, mai ales despre in, cânepă sau despre fructe, legume) A (se) muia (1), a (se) topi (3), a (se) putrezi (1). Se poate primejdui bunătatea şi trăinicia lăorului, mai ales când urmează şi ploi, care îl dubăsc şi-l slăbesc. I. IONESCU, C. 146/2. Puind cânipa cu sămânţa coaptă ca să se dubească, să face o muncă ... zădarnică ... şi vătămătoare, id. ib. 148/18, cf. ISER, TDRG. Pentru a-l mai muia, teiul se dubeşte ... în apă, întocmai ca şi cânepa, pamfile, i. C. 229, cf. id. A. R. 173, dl, DM, DEX. După cules, cânepa de toamnă se lasă pe loc, pusă grămăgioare cap la cap, vro trei zile, ca să se dughească. ŞEZ. IX, 140. Cânipa semânatu-s-a, Cânipa culesu-s-a, Dughitu-s-a, meliţatu-s-a. I. CR. iii, 182, cf. IORDAN, L. M. 191, ai 23. Să dubesc prunele de rachiu. LEXIC REG. II, 59. Femeile duceau cânepa la dubit. SNOAVA, in, 59. + R e f 1. (Regional; despre plante) A se ofili (1), a se veşteji (11). Cf. A112, lexic reg. ii, 86. + R e f 1. (Regional; despre gunoiul de grajd) A se putrezi (1) (Braşov). Cf. lexic reg. 90, lexic reg. ii, 50. + (Regional; despre substanţe) A dospi (4), a fermenta. Urluiala de porumb fiartă sau dubită două-trei zile în apă... sunt de asemenea foarte bune [pentru momeală], atila, p. 54. + (Despre alimente, lichide etc.) A (se) altera, a (se) strica (6). Cf. pontbriant, d. + (învechit; despre haine) A (se) toci3 (2), a (se) uza (2). Cf. lb, PONTBRIANT, D., GHEŢIE, R. M. 3. T r a n z. şi refl. (Regional; despre pielea omului) A (se) juli, a (se) jupui, a (se) zgâria (1); p. e x t. a (se) descuama, a (se) curăţa. Cf. jarnîk-bârseanu, d. 86, com. din frata—sărmaşu, alr I 1 182/51, 251, 257. Nu te dubi, c-apoi nu se vindecă curund. mat. dialect, i, 68. + R e f 1. (învechit şi regional; despre arbori) A se coji, a se jupui. Deacă se dubeaşte (desface) coaja de pre vrun pom şi înceape a se usca ..., treabue tăiat ce iaste uscat, economia, 139/3, cf. jarnîk - bârseanu, d. 86. + T r a n z. (învechit şi regional) A jumuli; (f i g.) a jefui, a escroca. Apoi au batgiocorit pe prinţul Gavriil Betlen, căci nu l-au ştiut dubi după bogăţia lui, pentru că era grec foarte bogat. ŞINCAI, HR. III, 17/13, cf. LB, drlu, ISER, PONTBRIANT, d., ddrf, GHEŢIE, R. M, ALEXI, W. Că găina toată-ifloace; C-ai dubit-o-ntre cuptori. MÂNDRESCU, L. P. 201. Ş-o vânat păsări de tot felul. Care cum le puşca, le dubge bine de pene şi pune penele-n desagi, vasiliu, P. L. 159, cf. alr ii 4 092/228, 284, alr sn ii h 362, ALRM SN I h 244, MAT. DIALECT. I, 68. 4. T r a n z. (Regional; complementul indică plante) A smulge (1); a plivi (1). Cf. alr i 838/285, lexic reg. n, 80. + (Complementul indică lâna) A smulge din caier (tSomeşu Cald -Cluj-Napoca). Cf. alri 1 271/289. 5.1 n t r a n z. F i g. A dormi (mult). Iar te-ai pus cu găinile la dughit... mânca-te-ar lupchii să te mănânce! HOGAŞ, DR. 1,210, cf. PAMFILE, C. - Prez. ind.: dubesc. - Şi: (învechit) dupi vb. IV. barcianu, JAHRESBER. V, 310. - Din ucr. xy6uTn. DUBÎE s. f. Veche monedă în valoare de jumătate de dublon1. Erea o piele de un fel de şarpe ai cărui solzi erea de aur şi mari cât o dubie de zece galbini. GORJAN, H. II, 80/8, cf. SCRIBAN, D. - Pl.: dubii. - Cf. it. d o p p i a. DUBIETÂTE s. f. (în dicţionarele din trecut) Stare de îndoială. Cf. lm, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w. - Din lat. dubietas, -atis. DUBÎNĂ1 s. f. (Regional) 1. Bâtă. Cf. dr. iv2, 1 558. 2. Epitet dat unei fiinţe leneşe, greoaie. Sculă pe fata unchiaşului în creierii nopţii şi o trimise după foc. — ScoaV! dubină, şi pleacă de ado niţel foc! muscel, 38, cf. pascu, S. 212, dr. v, 184. + Femeie desfrânată (Putna - Vicovu de Sus). Cf. mat. folk. 1 209. - PL: dubine. - Din ucr. jyySuHa. DUBINĂ2 s. f. (Regional) Supărare (4), amărăciune, necaz (1) (Reşiţa). Cf. lexic reg. ii, 36. - PL: dubine. - Et. nec. DUBIOS, -OÂSĂ adj. (Despre ,®ameni sau despre manifestările, acţiunile, creaţiile lor, despre obiecte ori despre stări, fenomene etc.) Care dă de bănuit, inspirând neîncredere; suspect (1), îndoielnic, nesigur (1). Cf. pontbriant, d., lm. Cu toată dubioasa reputaţie ce i-a rămas ...a mai putut să scrie în „Revue des deux mondes”. MAIORESCU, D. II, 51. După două încercări dubioase, d. C. A. Rosetti se coborî de la biurou şi-şi dete demisiunea. EMINESCU, O. XI, 90, cf. DDRF. A plecat din vechia funcţie în împrejurări dubioase, în şoapte de oarecari incorectitudini. SĂM. II, 375, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2. Tot cu înţelesul de craniu se întrebuinţează şi termenii „tigvă” („tidvă” etc.), de care am vorbit în alt loc, „hârcă” şi „cioarcă”, a căror origine e dubioasă. CANDREA, f. 33, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Individ cu moralitate dubioasă. EFTIMIU, N. 22. Acestea încercau să treacă statului... aceste „portofolii dubioase”. CAMIL petrescu, p. 236. O convinsese, în cele din urmă, pe Raliţa să tacă şi să accepte tovărăşia cumetrei cu existenţa dubioasă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 212, cf. SCRIBAN, D. Se ivi astfel cu dubioasa lui prestanţă de aristocrat. MIHĂESCU, D. A. 95. Toţi sunt ignoranţi, inactivi ...cu doctorate dubioase. CĂLINESCU, C. O. 32. Hoteluri ... de-o curăţenie dubioasă. RALEA, O. 19. Micul şipot a devenit... un râu ... de o curăţenie dubioasă. BENIUC, M. C. I, 462. Te-ai cuibărit într-o sinecură dubioasă. VINEA, L. I, 122. Era însoţit de medelnicerul Sotir ... şi el cu obiceiuri dubioase, demult deprinse. BARBU, PRINC. 185. Figuri dubioase de parveniţi, zugrăviţi poate cu trăsături prea apăsate ale penelului. IST. LIT. ROM. iii, 501. Plaga ... avea un aspect dubios. G. BARBU, A. V. 40. O tânără cu o moralitate foarte dubioasă. magazin ist. 1970, nr. 7, 63. Dezlegarea unor probleme dubioase sau controversate. M 1974, nr. 5, 15. Să înlăture aureola dubioasă care-i înconjurase numele, flacăra, 1975, nr. 44, 22. -O (Adverbial) Aveam de luptat ... cu textele din Tratatul minorităţilor dubios redactate. TITULESCU, D. 272, cf. SCRIBAN, D. -PL: dubioşi, -oase. - Din lat. dubiosus, -a, -um. Cf. it. d u b b i o s o. DUBIOZITÂTE s. f. (învechit, rar) Incertitudine, dubiu. Cf. LM. - Scris şi: dubiositate. LM. - PL: dubiozităţi. - Dubios + suf. -itate. DUBÎRE s. f. Acţiunea de a (se) dubi şi rezultatul ei. 1. (învechit şi regional) Tăbăcire, argăsire; (învechit şi regional) dubit1 (1). Cf. d u b i (1). Cf. drlu. La ce slujeşte această dubire? I. IONESCU, C. 148/12, cf. COSTINESCU, DDRF, ENC. AGR. îl, 362, LTR, DT, DL, DM, DEX. 11507 DUBIT1 - 1508 - DUBITOCEŞTE 2. (Regional) Muiere2 (1), topire (3) a inului, a cânepei; dospire (2); (regional) dubit1 (2). Cf. d u b i (2). Prin dubire sau dospire, pleava care ţine închisă sămânţa cânepii putrezeşte, iar după uscarea mănuşilor, se poate scutura mai uşor. PAMFILE, A. R. 173, cf. dl, dm, dex. + (învechit) Alterare a alimentelor, a lichidelor; stricare (5). Cf. pontbriant, d. + (învechit) Uzare a hainelor; tocire (2). Cf. PONTBRIANT, D. - PI.: dubiri. - V. dubi. DUBÎT1 s. n. 1. (învechit şi regional) Dubire (1). Să întrebuinţează ... coaja [stejarului] pentru dubitul pieilor. J. cihac, I. N. 313/23, cf. DDRF. lată numai o parte mică din vocabularul cu care urechea mea a fost obişnuită ... „dubit” şi „dubălărie” pentru „tăbăcit” şi „tăbăcărie”. sadoveanu, O. XX, 614, cf. ALRSNllh 531, H viii 183. + F i g. Bătaie. Cf. dl. 2. (Regional) Dubire (2). Adesea dubitul şi uscatul [cânepei], şi în acest caz şi bătutul se face pe bucată, pe loc. PAMFILE, A. R. 173. - V. dubi. DUBIT2, -Ă adj. 1. (învechit şi regional; despre piei sau blănuri) Tăbăcit2, argăsit. Negoţitorii Rosienii ducea la Grecia: miere, ceară, blane dubite şi altile. ASACHI, I. 26/33. Neavând bou, în a şesea [încăpere] aruncară o piele dubită luată din altariu. contemporanul, v, 427, cf. DDRF, DL, DM, DEX, GOROVEI, CR. 2. (Regional; despre in, cânepă etc.) Muiat2 (1); topit2 (3), dospit (2). Cânepă dubită, dl, cf. dm, dex. 4- (Mai ales despre lemne) Care este îmbibat cu apă (Mihăileni - Miercurea-Ciuc). Cf. alr ii/i h 281/574. + (învechit; despre plante) Care este ofilit, veştejit. Când ai fost tu amărâtă Şi floarea ta a fost dubită Şi când tu te-ai vigănit Şi floarea ta a-nfîorit. F (1888), 472. + (învechit; despre alimente, lichide etc.) Alterat, stricat2 (5). Cf. pontbriant, d. + (învechit; despre haine) Care este tocit2 (1), deteriorat, uzat (2). Cf. lb, iser; PONTBRIANT, D., GHEŢIE, R. M., ALEXI, W. 3. (învechit şi regional; despre arbori) Care este jupuit, cojit. Frunză verde lemn dubit, iată că m-arn boierit! ALECSANDRI, T. 912. Eu maichii i-am poruncit Pe frunză de lemn dubit. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 179. Frunză verde, lemn dubit, laşul nostru cel vestit A rămas negru pârlit. POP., ap. GCR II, 293. Foae verde lemn dubit, Mare-i Prutu şi cotit. ŞEZ. I, 238. Frunză verde lemn dubit, Alei, codre îndrăgit, pamfile, c. Ţ. 271. Frunză verde lemn dubit, Cunosc omul necăjit, După mers, după păşit. ant. lit. pop. i, 33. Frunză verde lemn dubit, După ce-am îmbătrânit, Luam satul de-a lungul. FOLC. transilv. ii, 381. Foiliţă lemn dubit, Tinereţă ce-am avut, Cu amar le-am petrecut, folc. mold. I, 58. + (învechit; fi g.; despre fiinţe) Care este escrocat. Cf. pontbriant, d. - PI.: dubiţi, -te. - V. dubi. DUBITA vb. I. T r a n z. (învechit) A pune la îndoială; a ezita. Câteva momente dubita că e deştept. F (1871), 126. Deşi nu dubitez un moment despre favorabila reuşită a acestei producţiuni, totuşi nu-mi pot face prea mari iluziuni. ib. (1879), 70, cf. lm. I se întâmplă şi lui [Hume] ceva ce-i loveşte întotdeauna scepticismul, adică el însuşi este dubitat. eminescu, o. xiv, 433, cf. barcianu, alexi, w. - Prez. ind.: dubitez. - Din lat. dubitare. DUBITÂBIL, -Ă adj., adv. (Rar) (în mod) dubios. Cf. scriban, d. -PI.: dubitabili,-e. - Din lat. dubitabilis, -e. DUBITAT, -Ă adj. (învechit, rar) Care este în dubiu. Cf. aristia, plut., lm. - PI.: dubitaţi, -te. - V. dubita. DUBITATÎV, -Ă adj. (Despre oameni şi despre manifestările lor) Care exprimă o îndoială, un dubiu1; sceptic (2). Cf. I. GOLESCU, C., PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Ideea o repetă în iunie cu aceeaşi candoare dubitativă. IORGA, L. I, 529, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Miţll ... rămâne dubitativă şi visează cu ochii duşi. arghezi, C. J. 170. Elementul dubitativ în afirmaţie este un aspect al atenuării afirmaţiei. SCL1955, 282. Trebuie să reţinem că autorul este dubitativ, ll 1973, nr. 4,777. E de observat, în cărţile sale, frecvenţa formelor dubitative ... expresii ale unui sănătos reia ism în critică. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 29, 20/2. <> (Substanu a!) Nu cu doar şi poate, nu cu alte dubitative se decid cestiuni atât de gingaşe ca cele ale educaţiunii. EMINESCU, O. XI, 293. <> (Adverbial) Mă mărginesc a zice în mod dubitativ, că, ... m-aş fi rugat să mi se explice nedomerirea? MAIORESCU, D. I, 560. Vasăzică are valoare! se mai informă încă dubitativ. CĂLINESCU, S. 43. Domnul Arghir a clătinat dubitativ din cap. vinea, L. I, 161. (Gram.) Propoziţie dubitativă = propoziţie optativă. Cf. SCRIBAN, D. Propoziţiile dubitative se construiesc cu modurile prezumtiv, conjunctiv şi indicativ, dl. (Gram.; învechit) Modul dubitativ = modul optativ. Modurile, ce arată condiţiile făptuirei verbului, sânt şepte ... Optativ (poftitoriu) sau dubitativ (îndoitoriu). SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 97/9. - PL: dubitativi, -e. - Din lat. dubitativus, -a, -um, fr. dubitatif. DUBITATOR, -OÂRE adj., subst. 1. Adj., s. m şi f (învechit) (Persoană) care pune la îndoială, care nu are încredere în ceva. Cf. costinescu, lm. 2. S. n. (Gram.; învechit) Modul optativ. Optativul (profitoriul) sau dubitatoriul cu îndoială, se alcătuieşte cu verbul ajutător... şi cu îmfinitivul verbului. SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 97/20. -PI.: dubitatori, -oare. - Şi: dubitatoriu s. n. - Din lat. dubitator. DUBITATORIU s. n. v. dubitator. DUBITÂŢIE s. f. Figură retorică prin care oratorul arată că se îndoieşte de adevărul celor spuse de el pentru a preveni obiecţiile. Cf. I. GOLESCU, C. Este oare dubităciune că degradăciunele ce le vedem ... nu vin din legislăciunele despotico-aristocratice? GHICA, C. E. i, 166, cf. prot. - pop., N. D., costinescu, lm. + (Livresc) îndoială, incertitudine, nesiguranţă. Dubitaţia e neîntemeiată, în ambii ei termeni. CONSTANTINESCU, S. II, 127. Este momentul în care figura lui Napoleon, prilejuind câteva nedumeriri şi dubitaţii grave cu privire la fiinţa umană, pregăteşte suita de interogaţii aruncate cerului, ll 1972, nr. 2, 104, cf. ndn. - PL: dubitaţii. - Şi: (învechit) dubitaţiune (costinescu, lm), dubităciune s. f. - Din lat. dubitatio, -onis, fr. dubitation. DUBITAŢIUNE s. f. v. dubitaţie. DUBITĂCIUNE s. f. v. dubitaţie. DUBITOC s. n. v. dobitoc. DUBITOCESC, -EÂSCĂ adj. v. dobitocesc. DUBITOCEŞTE adv. v. dobitoceşte. 11521 DUBITOCI - 1509 - DUBLAJ DUBITOCÎ vb. IV v. dobitoci. DUBITOCÎE s. f. v. dobitocie. DUBIU1 s. n. îndoială, neîncredere, nesiguranţă (2); ezitare. Cf. ŞINCAI, HR. I, 586, ap. TDRG". Cine este acela carele poate să puie în dubiu onorlabilitatea lui musiu Rapace? HELIADE, O.2 III, 482, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. D. Maiorescu ne-a demonstrat chiar în prima sa prelecţiune că câmpul filosofiei nu mai este astăzi acel Eldorado misterios, obiect etern de dispute, de dubiu şi de cercetări infructoase. CONV. LIT. II, 32. Dac-oi ajunge la putere, precum sper şi nu am dubiu, chiar şi cânii au să umble pe strade cu covrigi în coadă, alecsandri, t. 139, cf. lm. Nici o singură ţifră nu este defantazie sau măcar puse în dubiu, eminescu, O. xn, 55. Dacă era dubiu, atunci în al treilea an [tatăl] avea drepţii să-l omoare [pe prunc]. MARIAN, NA. 101, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Copiii împărtăşeau opiniile părinţilor exact. In inima lor persista totuşi un dubiu şi se surprindeau zâmbind unul la altul. ARGHEZI, P. T. 129. Cu fericiţii taţi suntem în dubiu. BENIUC, M. C. I, 309. In caz că avem dubiu asupra unor ciuperci, ... este mai bine să nu le consumăm, belea, P. A. 161. Judecaţi ..., punând în dubiu cinstea unui ofiţer, preda, i. 136. Studiase dosarul acestui tânăr, dar nu pentru că ar fi avut unele dubii în ce-l privea pe Dănacu. BARBU, I. I, 33. Nu există niciun dubiu asupra provenienţei luterane a Catehismului Marţian. IST. LIT. ROM. I, 305. Îşi exprimau dubii cu privire la succesul acţiunii de creare a unui partid unic. MAGAZIN IST. 1968, nr. 2, 18. Un exemplu clar oferă, de pildă, „ilustrativ”, care poate fi considerat fără dubiu formaţie a limbii române. LL1972, nr. 2,40. Lucrurile sunt prea clare ca să mai comporte dubii, flacăra, 1975, nr. 47, 18. - PL: dubii. - Din lat. dubium. DUBIU2, -IE adj. (învechit, rar) îndoielnic, nesigur (1). La Pipereşti bătaia între dânşii a fost dubie şi pentru aceea s-au împăcat, şincai, hr. I, 392/26, cf. prot. - pop., n. d., lm. Avem azi pe patrioţii ...a căror origine traco-romană e tot atât de puţin dubie ca şi aceea a d-lui C. A. Rosetti. EMINESCU, O. XI, 457, cf. SCRIBAN, D. - PL: dubii. - Din lat. dubius, -a, -um. DUBLĂ vb. 1.1. T r a n z. şi r e f 1. A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi. A dubla, tripla, cvintupla este tot aceia ce şi a înmulţi prin 2, 3, 5. asachi, E. I, 29/10, cf. PONTBRIANT, D., ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Observă că ceata gata de drum se dublase. REBREANU, R. II, 113. Dublară venitul. EFTIMIU, N. 129. Nişte scrisori senzaţionale, să-ţi dubleze tirajul în douăzeci şi patru de ore. C. PETRESCU, C. V. 189, cf. SCRIBAN, D. Numărul zilelor de clacă se dublează şi triplează într-o jumătate de secol. OŢETEA, T. V. 37. A doua săptămână s-a dublat cantitatea, arghezi, C. J. 252. In multe cazuri de isterie ... personalitatea subiectului se poate dubla ori multiplica, ralea, s. t. H, 14. Un sol care a primit 16 tone de gunoi de grajd la hectar ..., şi-a dublat cantitatea de apă infiltrată, agrotehnica, I, 143. Vârsta mi s-a dublat demult. PREDA, M. S. 79. Lacom ca o fiară, a dublat preţul! BARBU, PRINC. 180. într-un interval de ... cinci ani, posibilităţile de internare s-au dublat. G. BARBU, A. V. 160. în decurs de un secol teritoriul ocupat de americani se dublează. MAGAZIN IST. 1969, nr. 10, 73. La fiecare 40 de ani, populaţia globului se dublează. CONTEMP. 1971, nr. 1 294, 7/3. Pentru anumite ţări, am dublat chiar în aceste condiţii numărul de circuite, flacăra, 1977, nr. 10, 18. Intr-un viitor apropiat capacitatea fabricii se va dubla. ib. 1978, nr. 44, 13. 4- T r a n z. (Complementul indică şiruri de fibre, benzi, fire etc.) A reuni, punându-le unele peste altele, pentru a uniformiza grosimea sau pentru a mări secţiunea; a pune în două. Cf. M. D. enc., dex. + T r a n z. (Complementul indică obiecte de îmbrăcăminte) A căptuşi. Cf. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., M. D. ENC., DEX. 4“ A împărţi în două. în vremea domniilor lui Mihai Radu ... şi Şerban Cantacuzino ... funcţia de mare vornic a fost dublată, după modelul moldovean, în această vreme existând un vornic în Ţara de Sus şi unul în Ţara de Jos. STOICESCU, S. D. 187. 2. T r a n z. A întări, a sprijini (1), a susţine (1). Gardul viu care înconjura parcul era dublat de un grilaj de sârmă înspre ograda cealaltă, ca să nu pătrundă galiţele de-acolo. REBREANU, R. I, 80, cf. DER. <> F i g. Era o partidă strălucită dublată de o protecţie eficace în carieră. REBREANU, R. I, 287. Când fixitatea privirii a început, să devie îngrijorătoare, dublată de o stare de nelinişte şi teamă, ...a trebuit să consulte câţiva specialişti. CAMIL PETRESCU, P. 229. Ridicarea culturală şi economică a ţăranilor din regiune, dublată de o experienţă social-pedagogică. sadoveanu, o. xx, 37. Am adus acest exemplu ... ca să lămurim clasicismul psihologic al teatrului caragialian, dublat de un realism cu infinită observaţie a nuanţelor distincte, specifice. CONSTANTINESCU, S. II, 56. Istoricul literar, dublat de un filolog, trebuie să observe toate faptele de limbă, vianu, l. r. 16. Directorul intre prinderii... era dublat de un colonel de la Marele Stat Major. BENIUC, M. C. 1, 263. Cyrus fusese adus la redacţie de Fane Chiriac şi pus să scrie pamflete virulente, ca să-l dubleze pe Răsvan Casapii, iar la o adică să-l şi înlocuiască, vinea, l. i, 339. Această pasiune să fie dublată de căutarea sunetelor frumoase. varlaam - SADOVEANU, 239. Polemica ... din scrierile istorice este dublată de opera propriu-zis polemică. IST. LIT. ROM. II, 63. Unitatea de concepţie a cetăţilor dacice ... e dublată de o unitate de construcţie. H. DAICOVICIU, D. 87. Curajul ... nu are nicio valoare atâta timp cât nu este dublat de o concluzie. T ianuarie 1969, 76. Interesul lor pentru buna activitate profesională este dublat şi de cel pentru activitatea tovarăşilor de muncă, contemp. 1975, nr. 1 507, 1/1. Acum ... e disciplină fermă, ... dublată de o mai mare responsabilitate, flacăra, 1978, nr. 52, 7. 3. Tran z. (Complementul indică titularul unui rol) A înlocui (jucându-i rolul în situaţii periculoase); a interpreta un rol în mod alternativ cu titularul rolului. Cf. şăineanu2, cade. Am fost şi eu la teatru odată când Emilia dubla un rol într-o piesă originală, camil PETRESCU, P. 90. Dublează rolul lui Tony Bulandra. C.. PETRESCU, C. v. 219. Aţi refuzat să fiţi dublat în scenele dificile, cinema, 1975, nr. 9, 6. 4“ (Cinema) A efectua un dublaj. Cf. DN"5. + (Muz.) A acompania. In orchestră naiul cântă melodia sau dublează melodia viorii prime. ALEXANDRU, I. M. 74. 4. T r a n z. (Complementul indică nave) A acoperi cu foi de tablă de cupru, care, în contact cu apa de mare, produc substanţe toxice, împiedicând depunerile vegetale şi animale. Cf. ABC mar. 54, M. D. ENC., DEX. 5. T r a n z. (Complementul indică o configuraţie a coastei, un promontoriu, un obstacol) A înconjura, a ocoli (11). Cf. abcmar. 54. Corăbierii noştri ocoliră, dublară, cum spun marinarii, Capul Males. tudoran, p. 357. 6. T r a n z. (Sport) A se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. Cf. dex. - Prez. ind.: dublez. - Şi: (învechit) duplâ vb. I. pontbriant, D., COSTINESCU, ALEXI, W. - Din fr. doubler. DUBLĂJ s. n. Operaţie de înregistrare a dialogului unui film într-o limbă diferită de cea în care a fost înregistrat iniţial. Dublajul filmelor pune multe probleme de ordin tehnic şi artistic. LTR2, cf. DER, DEX. - PL: dublaje. - Din fr. doublage. 11527 DUBLARE -1510- DUBLET DUBLÂRE s. f. Acţiunea de a (s e ) d u b 1 a şi rezultatul ei. 1. Devenire de două ori mai mare. Cf. dubla (1). Cf. pontbriant, D., COSTINESCU. Proiectul pare a vedea în acest plus de salar o îmboldire suficientă pentru realizarea dublării şi triplării obiectelor, maiorescu, D. V, 273, cf. alexi, w. Dublarea preţului pe care avea să-l ceară va fi acceptată, barbu, i. I, 46. Dublarea productivităţii muncii, scânteia, 1975, nr. 10 344. + Reunire a două sau mai multe fire, benzi, fibre etc., punându-se laolaltă unele peste altele (pentru a le mări rezistenţa sau secţiunea). Odată cu dublarea se tensionează egal firele reunite, se curăţă de scame, de noduri, impurităţi. LTR2. Eforturi s-au depus şi pentru dublările şi electrificările liniilor, flacăra, 1975, nr. 46, 6. + împărţire în două. După dublarea marii vornicii el [logofătul] a devenit cel mai însemnat dregător al Moldovei. STOICESCU, S. D. 178. 2. înlocuire a titularului unui rol cu un alt actor; interpretare alternativă a unui rol. Cf. d u b 1 a (3). Dublarea rolurilor constituie o tradiţie valoroasă a marii arte scenice realiste. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 597. + Dublaj. Unele neatenţii de montaj la dublarea vocilor. flacăra, 1975, nr. 41, 13. 3. Acoperire a navelor cu foi de tablă de cupru care, în contact cu apa de mare, produc substanţe toxice, împiedicând depunerile vegetale şi animale. Cf. d u b 1 a (4). Cf. ltr2. 4. Ocolire, înconjurare a unei configuraţii a coastei, a unui promontoriu etc. Cf. d u b 1 a (5). Cf. ltr2. 5. Repetare de două ori. întărirea afirmaţiei se realizează... prin dublarea sau triplarea adverbului în repetiţii. CL1973, 137. - PL: dublări. - Şi: (învechit) duplâre s. f. pontbriant, d. -V. dubla. DUBLAT, -Ă adj. 1. Care a devenit (aproximativ) de două ori mai mare; îndoit. Cf. pontbriant, d., alexi, w. Nu e îndestulătoare o linie dublată. SADOVEANU, O. IX, 247. Lungimea de undă ... este mai mult ca dublată, sanielevici, r. 195, cf. dex - s. Pensionarii din agricultură care nu au primit pensii dublate -îndemnaţi să se adreseze Caselor Judeţene de pensii [Titlu]. adevărul, 2004, nr. 4 229. Gestionarii de fonduri europene vor avea lefuri dublate, ib. nr. 4 418, cf. ndu, DEXI. + Multiplicat de două ori. Dregătoria de mare ban nu apare dublată. BUL. COM. IST. V, 46. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Căptuşit cu un alt material. Cf. dex-s. Fustă dublată, ndu, cf. dexi. 3. (Despre titularul unui rol) Care este înlocuit în unele scene de un alt actor; care interpretează un rol alternativ cu titularul rolului. Cf. dex - s. Actor dublat, ndu, cf. dexi. + (Cinema) Cu dialogul din coloana originală înlocuit cu o versiune tradusă oral. Cf. dex-s. Film dublat, ndu, cf. DEXI. - PL: dublaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) duplât, -ă adj. PONTBRIANT, D. - V. dubla. DUBLA s. f. Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru; baniţă. Fără a se fi ciorovăit, îi ieşise spor două duble, în afară de ce dăruise şi de ciupeala misiţilor. CHIRIŢESCU, GR. 176, cf. SCRIBAN, D. Voinică nevastă ... Duce sacul de şase duble pe umăr ca pe-un fulg. STANCU, D. 73. O ancoră grea cât cincisprezece duble de porumb, tudoran, p. 560. Făcuseră aproape cinci sute de duble. PREDA, M. 404. Se întoarse acasă târziu, cu trei duble de porumb. MIHALE, O. 66, cf. M. D. ENC., DEX. - PL: duble. - Şi: (învechit) duplă s. f. SCRIBAN, D. - De la dublu [-decalitru]. DUBLĂTURĂ s. f. (Tipogr.; învechit) Greşeală care constă în culegerea de două ori a aceleiaşi porţiuni dintr-un manuscris. Cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU. Se cheamă dublătură eroarea pe care lucrătorul culege de două ori o porţiune de manuscris sau un cuvânt. ispirescu, în. l. rom. 1965, 318. - PL: dublături. - Şi: duplătură s. f. gheţie, r. m., barcianu. - Dubla + suf. -ătură. DUBLĂU s. n. (Regional) Partea superioară a jugului; cerbice (Mogoş - Abrud). Cf. alr i 831/100. - Accentul necunoscut. - PL: ? - Et. nec. DUBLE1 s. n. (Obiect de) metal placat cu un strat subţire de argint, aur sau platină. Cf. cade, bul. fil. vi, 17, ltr2, dl, dm, m. d. ENC., DEX, DN. - Şi: (învechit şi regi ■) dubléu s. n. bul. fil. vi, 17. - Din fr. doublé. DUBLE2 s. f. (Regional) Muşcată1 (b) (Pélargonium zonale). Cf. borza, d. 125. - Accentul necunoscut. - PL: ? - Din magh. dupla [muskâta]. DUBLÉT s. n. 1. Al doilea dintre două exemplare, dintre două elemente etc. de acelaşi fel, lucru, exemplar dublu. Cf. poen. -AAR. — HILL., V. I, 513, ap. TDRG. Era în relaţiune cu Laurian... pentru studiul de medalii antice şi schimburi de dublete. GHICA, s. 498, cf. ALEXI, w., TDRG, CADE. Poseda dubletul cheilor de la întreaga casă. CĂLINESCU, s. 541, cf. dm, der, dex, DN3. + F i g. Persoană, lucru etc. care este copia altuia. Imaginea lui Hogaş e dubletul personal şi fastuos al lumii din afară, ibrăileanu, s. l. 111. 2. (Lingv.) Cuvânt, afix etc. având aceeaşi origine cu altul, dar deosebit ca formă şi semnificaţie, intrat în limbă pe căi sau în momente diferite. Cf. şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade. Adesea limba noastră păstrează ... cuvântul latinesc vechi, pe care în ultima sută de ani l-am împrumutat o dată, ca neologism, din latineşte (greceşte) ori din limbile surori. Astfel se nasc acele dublete, triplete. PUŞCARIU, L.R. I, 408, cf. SCRIBAN, D. Amestecul unui prefix recent cu dubletul lui moştenit. SCL 1950, 70. Din continua concurenţă a formelor s-au format serii de dublete pentru fiecare categorie gramaticală. CL 1957, 149, cf. DM, der. In aranjamentul dubletelor paralele câte un termen poate lipsi. CL 1973, 153. Deşi cele mai multe neologisme englezeşti au pătruns pe cale scrisă la noi, răspândirea lor s-a făcut şi pe cale orală şi pe cale scrisă, ceea ce a favorizat apariţia dubletelor, ll 1974, nr. 1, 56, cf. dex, dn-3. + Cuvânt străin întrebuinţat într-o limbă cu acelaşi sens ca un cuvânt deja existent; sinonim (2). Moldovenii [sunt învinuiţi de] ... întrebuinţarea cuvintelor moldoveneşti acolo unde sunt dublete (curechiu - varză, ogradă - curte etc.). HOGAŞ, DR. II, 200. Funcţia de caracterizare a limbajului şi precizia lui concretă se vede şi pentru dubletul pitoresc al noţiunii care dispune de sinonime. V. rom. martie 1958,72. Uneori ele constituie dublete pentru cuvintele ardeleneşti, varlaam -sadoveanu, 297. + Pereche de termeni antonimiei. Fanatic şi sceptic, religios şi ateu, pesimist şi optimist, aristocrat şi democrat, delicat şi violent (şi s-ar mai putea găsi încă multe dublete de acestea), ralea, s.t. i, 39. 3. Imitaţie de piatră preţioasă, fabricată dintr-o bucată de cristal de cuarţ şi o bucată de sticlă colorată. Cf. prot. - pop., n. d., RESMERIŢĂ, D., LTR2. 4. Acelaşi număr ieşit pe ambele zaruri la jocul de table. Cf. resmeriţă, d. + Lovitură dublă la jocul de biliard. Cf. resmeriţă, d. 5. (Fiz.; şi în sintagma dublet electric) Dipol (2). Cf. ltr2, m. D. ENC., DEX, DN3. 6. (Fiz.) Pereche de linii spectrale cu lungimi de undă apropiate. Cf. ltr2, dex, dn3. 11535 DUBLETĂ - 1511 - DUBLU - Pl.: dublete. - Şi: (învechit) dublit (alexi, w.) s. n., dublétà (sfc iv, 84) s. f. - Din fr. doublet. DUBLÉTÀ s. f. v. dublet. DUBLÉTE s. m. v. dovleac. DUBLÉJ s. m. v. dovleac. DUBLÉU1 s. n. Doborâre a două animale la vânătoare cu două lovituri consecutive ale puştii. Cf. pontbriant, d. La vânătorile noastre de pădure, la care lua parte regulat, necontenit promitea să facă cele mai celebre dubleuri. SADOVEANU, O. XIV, 211. Reuşesc un singur dubleu şi mă mulţumesc cu cele două gâşte doborâte. VÂN. pesc. octombrie 1960, 15, cf. dn3. - Pl.: dubleuri. - Şi: (învechit) dupléu s. n. pontbriant, d. - Din fr. doublé. DUBLÉU2 s. n. v. duble1. DUBLIC vb. I. I n t r a n z. (Prin nord-vestul Transilv.) A pica (II3) de somn. Cf. arl i/i h 75. - Prez. ind.: dublic. - Et. nec. DUBLICÂT, -Ă adj. (Prin nord-vestul Transilv.) Clăpăug. Cf. ai 17,24. - Pl.: dublicaţi, -te. - V. dublica. DÜBLIN s. n. Mod de legare a unei nave la ţărm sau de o geamandură, astfel încât dezlegarea să se poată face de pe punte. Cf. ABC. MAR. 54, LTR2, M. D. ENC., DN3. - PL: dubline. - Din engl. dublin. DUBLÎT s. n. v. dublet. DUBLÔN1 s. m. Veche monedă spaniolă de aur care valora 25 de franci. Cf. poen. - aar. -hill., v. i, 513, ap. tdrg, stamati, d., pontbriant, D., COSTINESCU. Deodată începură să ploaie dublonii de aur. EMINESCU, o. vni, 595, cf. şăineanu, tdrg, cade, scriban, d., dn2, DEX. - PL: dubloni. - Şi: (învechit) duplün s. m. scriban, d. - Din fr. doublon. DUBLÔN2 s. n. (Tipogr.) Repetare, din greşeală, a unei litere, a unui cuvânt, a unei linii. Cf. dnj. - Din fr. doublon. DUBLÔN3 s. m. (Regional) Becaţină-mare (Capella Media). Cf. băcescu, păs. 79. - PL: dubloni. - Et. nec. DUBLÔR s. n 1. (Tehn.) Maşină pentru îndoit pachete de tablă cu scopul laminării acesteia în foi subţiri. Cf. ds, ltr2, m. d. ENC., DN3. 2. (Electronică) Dispozitiv, circuit care dublează o anumită mărime. Cf. M. D. enc., dn3. -PL: dubloare. - Din fr. doubleur. DUBLÓU1 s. n. 1. (Şi în sintagma arc dublou ltr2, scl 1960, nr. 1, 40) Arc care dublează o boltă. Cf. ltr2, scl 1960, nr. 1, 40, dn3. 2. Grinda principală la un planşeu de lemn. Cf. dn‘\ - PL: dublouri. - Din fr. doubleau. DUBLÓU2 s. n. Cuplu de vâslaşi pe aceeaşi ambarcaţiune. Cf. dn3. - PL: dublouri. - Din engl. double [scull]. DÚBLU, -Ă adj. 1. Care este de două ori mai mare sau care cuprinde de două ori mai mult; îndoit. Se pipăie şi simte senzaţiune duplă. heliade, O. I, 364. Numerii duplicativi ce se zic şi proporţionali sânt cari vin la întrebarea: în câte? ... p. ex. simplu, duplu, triplu. BĂLĂŞESCU, GR. 56/15, cf. PROT.-POP., n.d. Un monstru dublu este pururea mai mult decât un ins şi mai puţin decât doi. CONTEMPORANUL, V, 504, cf. şăineanu2. După cafea, pe care maica i-a servit-o într-o ceaşcă dublă, ... cavalerul ... ieşi din odaie. IBRĂILEANU, A. 153, cf. RESMERIŢĂ, D. Mă doare tinereţea mea de ieri, ...Cu aceleaşi porţii de duble neplăceri, Când luam de-a capo şcoala, Cu jocul de arşici. MINULESCU, VERS. 263. Un spate rotund ca o pâine dublă. CAMIL PETRESCU, P. 114. Steriu îşi începea ziua cu o cafea cu lapte dublă. C. PETRESCU, C. V. 140. Canada face un comerţ dublu cu Statele Unite faţă de acela pe care-l face cu Anglia, ralea, o. 127. Se pot folosi bucăţi de pânză ... sub formă de eşarfă simplă sau dublă. belea, P. A. 41. Spaima ei însă era dublă, preda, I. 302. Pentru filmele proaste, directorii cinematografelor stau în dubiu dacă n-ar trebui să plăteşti un bilet dublu. SORESCU, u. 70. Pantelimonul şi Colţea,... aveau un buget aproape dublu. G. barbu, a. V. 147. Ea cere o capacitate dublă faţă de pompele produse până acum. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 342, cf. DEX, m. d. ENC.j Mormântul este întreţinut anual pentru o taxă... dublă faţă de anul trecut. RL2005, nr. 4 637. Cum se poate, conaşule, să batem drumul înapoi... ? - Se poate, nu se poate, trebuie... Eu dau dublu preţ la mata. snoava, iii, 611.^- (Adverbial) Cred că aş scoate dublu, vreo cincisprezece milioane pe an. eftimiu, N. 55. întârzie toţi, da’ le-am găsit leacul, îi ţin dublu. BRĂESCU, O. a. II, 194. Dacă afacerea ajungea la administraţia ziarelor, ne-ar fi costat cel puţin dublu, vinea, L. II, 197. *v* (Substantivat) O vede ... venind din târg încărcată cu o dublă de pâine şi un clondir. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 25. Numărul neutronilor ar fi dublul numărului protonilor. SANIELEVICI, R. 50. ^E x p r. A bea dublu = a bea pe datorie. Cf. zanne, p. iii, 459. 2. Alcătuit din două elemente sau părţi egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri sau de două ori. [La] Bartrominee, capsula este terminată cu o garnitură dublă, barasch, b. 227, cf. pontbriant, d., costinescu, LM. Bonbon era indispus... pneumonie dublă, caragiale, O. I, 21. Ar fi trebuit să ştii că avem multe asemenea forme duple. CONTEMPORANUL, IV, 760, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U. Făţuitorul duplu ciopleşte aşchii fine. I. apolzan, u. 10, cf. tdrg. Un scrânciob făcut pentru llenuţa - o frânghie dublă cu capetele legate. IBRĂILEANU, A. 123. Din odaia aceasta o uşă dublă dădea în ceardacul din faţă. rebreanu, p. S. 164. Dubla alunecare a mâinii care vrea să prindă ... ridică parcă senzaţia, în mod material la pătrat. CAMIL PETRESCU, P. 258. Un meşter zidar se aşeză pe banca dublă în spatele meu. BRĂESCU, A. 200. Zidăria ... avea cam 70 cm lăţime, între uşile duble putând sta slobod un om. CĂLINESCU, c. O. 190. Se face studiul biologic al hibrizilor dubli, agrotehnica, i, 65. Odăi înalte, cu ziduri duble, demetrius, a. 116. Autoclavul este un cazan cu pereţii dubli de metal, belea, p. a. 18. Hainele ...se puteau aşeza într-un şifonier cu uşi duble. BARBU, ş. N. 41. Steaua este formată ... din două stele, ... este vorba de o stea dublă, un sistem 11551 DUBLU -1512- DUBLU-STER solar, rl 1961, nr. 5 304. în anul 1869, pe pământul Europei, dubla panglică lucioasă a şinelor de fier se aşternea pe o lungime de vreo 98 000 km. magazin ist. 1970, nr. 1,3. Prin dubla alegere a lui Cuza s-a înfăptuit actul istoric al Unirii, s ianuarie 1970, 69. Dublele coarde au fost luate fără greş. M 1974, nr. 9, 41, cf. DEX. Un accident de săniuş mi-a provocat o dublă fractură. FLACĂRA, 1979, nr. 2, 10. Melodiile păreau cam fără ritm, curgând, doar note întregi sau chiar note duble, în litanii tărăgănate. CĂRTĂRESCU, N. 305, cf. M. D. ENC.3 L o c. a d j. în dublu exemplar = în două exemplare. Cf. costinescu. Scrisese totul în dublu exemplar, flacăra, 1975, nr. 44, 21. (F i g.) Poliţia... priveghează în dublu exemplar, pe motociclete. sadoveanu, o. ix, 316. (Despre cuvinte, afirmaţii etc.) Cu sens dublu ori cu dublu sens (sau înţeles) = cu două înţelesuri, echivoc. Un critic sincer şi înţelept... combate versul grosolan... Alungă dublul înţeles. OLLĂNESCU, H. A. P. 56. Preferă cuvintele străine de limbă celor mai frumoase cuvinte latine, dacă aceasta expune la un sens dublu. IORGA, ap. SADOVEANU, O. XX, 194, cf. DEX, M. D. ENC.3 <> Expr.A da o dublă = a cădea acelaşi număr de puncte la ambele zaruri1. Cf. dex. + (Despre liniile de cale ferată) Alcătuit din două benzi pe care pot merge concomitent două trenuri. Linia este dublăpână-n Gara de Nord. CARAGIALE, o. i, 294. <> (Substantivat, m.) Dublu băieţi (sau fete, mixt) (şi eliptic) = partidă de tenis de câmp sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători de fiecare parte. Proba de dublu a fost câştigată de perechea Rod Laver -Björn Borg. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 319. Semifinalele probei de dublu junioare de la Roland Garros. rl 2005, nr. 4 631. 3. (în sintagma) Minge dublă (şi substantivat, f.) = mişcare neregulamentară constând (la volei şi la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis de câmp şi la tenis de masă) în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeaşi parte a terenului sau a mesei de joc. Cf. DEX, M. D. ENC.3 4. Care are două aspecte, ipostaze; care se desfăşoară pe două planuri. Dificultatea, ridicată din partea bisericească, era duplă. bariţiu, p. a. i, 179. Noi am arătat ce grozavă şi nevindecată rană fac fenomenele nebuniei şi ale dublei personalităţi teoriei spiritualiste. CONTEMPORANUL, IV, 668. Cea mai elocventă dovadă o ofere analiza conştienţei duple. LUC. II, 32. Obiectul vizitei a fost dublu. TITULESCU, D. 121. Scăpat de obsesia dublei sale personalităţi, onorabilul senator era fericit, eftimiu, n. 165. Nu ştiu dacă vreodată aş fi putut să aflu ceea ce constituia dubla lui existenţă. CAMILPETRESCU, P. 415. Rămase pe loc, cu dubla impresie c-a fost laş şi prost. TEODOREANU, M. ii, 485. îmi place această viaţă dublă, această scormonire în cele mai adânci subterane ... alternând cu victoriile mele juridice. MIHĂESCU, D. A. 159. Considerat în dubla sa intenţie, se poate spune că faptul lingvistic este în aceeaşi vreme „reflexiv” şi „tranzitiv”. vianu, A. P. 15. Caragiale prezintă pe Rică Venturiano într-o dublă postură comică: de demagog ideologic şi de fante îndrăgostit. CONSTANTINESCU, S. II, 20. Gazetarii deocheaţi ...se înnădeau pe furiş cu câte un ziar de atitudine dublă al regimului slugărit. ARGHEZI, S. XI, 9. Să ştiţi că a scoate cărbune ... este în mod obligator o dublă operaţie: a scoate cărbune şi, în acelaşi timp, a-l înlocui cu lemn. BOGZA, v. j. 64. Dumnealui vine dintr-un lagăr de suspecţi din Bulgaria, unde a stat pentru delictul de dublă personalitate, vinea, l. 1,405. Fost legionar, după cunoştinţele mele, lucra şi cu Intelligence, într-un cuvânt, un agent dublu. BARBU, 1.43. El a izbutit să reflecte în limbă dublul lor aspect [al eroilor], varlaam - sadoveanu, 143. Diploma Leopoldină... este o reflectare fidelă şi făţişă a dublului jug, social şi naţional, ist. lit. rom. i, 334. Am încercat să dau acestei cărţi un dublu caracter. H. DAICOVICIU, D. 7. Societăţile şi asociaţiile culturale ... se înfăţişau ... cu un dublu caracter. LL 1972, nr. 3, 375. Va avea loc dubla întâlnire de box dintre echipele de tineret ale României şi Angliei, scânteia, 1975, nr. 10 329. în perspectiva dezvoltării istorice distingem... două tipuri de deplasări, unele numai pentru păşunat, ... transhumanţă simplă, şi altele pentru păşunat şi iernat, adică transhumanţa dublă. BUTURĂ, EG. 219. Simboliştii cultivă sinestezia, audiţia colorată, caracterizate prin dubla percepţie: vizuală şi auditivă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 40. Lista materialelor cu dublă utilizare, civilă şi militară. RL2005, nr. 4 723. 5. Care are două feţe. Curat ca un sticlete, cu o şapcă dublă trasă pe ochi. ARGHEZI, S. XI, 109. Ferestrele au fost acoperite cu perdele verzi, duble. G. BARBU, A. V. 255. 6. Care este repetat de două ori. Nu ne place întrebuinţarea consoanelor duple. NEGRUZZl, s. I, 348. Unele nume s-au scris cu consoane duble. GRAUR, N. P. 148. Dubla folosire a consoanei s. M 1975, nr. 1, 18. (Substantivat) Când face trebuinţă a întinde vocala timp de trei sau patru tacturi, atunci se scrie cu dipli şi tripli, pann, G. M. 19/3. 7. (Despre sisteme de contabilitate) în care se înscriu pentru fiecare articol creditul şi debitul. Dopla scriptură sau ţinerea registrelor (a. 1850). DOC. EC. 970, cf. CADE. Jocul acesta al contabilităţii duble începu să-i placă, eftimiu, N. 132. - PL: dubli, -e. - Şi: (învechit) duplu, -ă, doplu, -ă, diplu, -ă adj. - Din fr. double. DUBLU-DECALÎTRU s. m. Unitate de măsură de capacitate pentru cereale egală cu 20 de litri; vas (de lemn sau de tablă) de formă cilindrică cu această capacitate; dublă. Cf. ltr2, dm, dn2, m. d. enc., dex. -PL: dublu-decalitri. - Dublu + decalitru. DUBLU-DECIMETRU s. m. Riglă cu lungimea de 20 de centimetri. Cf. ds, dt, ltr2, dm, dn2, m. d. enc., dex. -PL: dublu-decimetri. - Dublu + decimetru. DUBLURĂ s. f. 1. Material textil, blană etc. care se aplică pe partea interioară a unor confecţii; căptuşeală. Să-mi vezi mante la, mai suplim, mai lucru fen ... O dublură-nfricoşată şi faţă amur san fen. PR. DRAM. 97, cf. LTR2, COSTINESCU, DEX, DN3, ALR SNII h 527/182. 2. Lucru sau persoană care dublează alt lucru sau persoană cu care este identic sau cu care se află în raport de similaritate. Mă întrebă dacă poate să telefoneze în oraş, cu dublura aparatului pe care o aveam în această cameră. MIHĂESCU, D. A. 293. Vezi ... o dublură inutilă a fiecărui titlu de ordin. BĂCESCU, PĂS. 188. Insul acesta, dublura iluzorie, se naşte din adâncimile conştiinţei. S februarie 1970, 63. 3. Persoană care înlocuieşte pe cineva şi se substituie acesteia; s p e c. actor care are rolul să înlocuiască pe altul la nevoie sau să fie al doilea interpret al unui rol. l-am cerut ...să spună că el crede că eşti indicată pentru rol... Direcţia n-a aprobat însă această dublură. CAMIL PETRESCU, P. 145. Este bună iniţiativa înfiinţării unui premiu pentru cele mai bune realizări în dubluri de roluri. contemporanul, 1951, nr. 224,2/5. Am găsit repetiţiile începute, nu cu o dublură, ci cu o titulară în locul meu. demetrius, a. 189. + Figurant sau cascador care înlocuieşte actorul principal în cursul unor repetiţii sau în situaţii periculoase. Cf. der, dex. 4. (Ieşit din uz) Acelaşi zaţ cules de tipograf de două ori. - PL: dubluri. - Şi: (învechit) duplură s. f. COSTINESCU. - Din fr. doublure. DUBLU-STER s. m. Unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu 2 metri cubi. Cf. dm, sfc iv, 251, form. cuv. i, 32, ib. 91, dex, dn3. - PL: dublu-steri. - Dublu + ster. 11555 DUBLU-TEXT -1513- DUCAT, DUBLU-TEXT s. n. (Tipogr.) Literă cu corpul de 40 de puncte (de două ori mai mare decât al literei de text). Cf. ltr2, dn2, form. cuv. i, 94. - PL: dublu-texte. - Dublu + text. DUBOÂIE s. f. (Regional) Augmentativ al lui d u b ă1 (I). Cf. ARH. FOLK. IV, 221. - PL: duboaie. - Dubă1 + -oaie. DUBOC s. m. (Bot.; regional) Crizantemâ(Chrysanthemum indicum). Cf. borza. d. 47. -PL: ? - Et. nec. DUBOIZÎNĂ s. f. (Med.) Alcaloid obţinut din frunzele unui arbore australian, care are proprietăţi asemănătoare atropinei. Cf. bianu, D. s. - Pronunţat: -bo-i-. - Din fr. duboisine, engl. duboisine. DUBRÂJNIC s. m. v. dumbravnic. DUBRÂVNIC s. m. v. dumbravnic. DUBUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică soba) A ticsi cu lemne (Groşi - Baia Mare). Cf. alr ii/i mn 131, 3 871/349, alrm ii/i h 317/349. -Prez. ind.: dubuiesc. -Cf.dubă1. DUBUROS, -OÂSĂ adj. v. dupuros. DUBUŞ s. n. v. dopuş. DUC1 s. m. v. duce1. DUC2 s. n. v. duh. DUCACI, -CE adj. 1. (Prin nordul Olt.; despre oameni) Care pleacă mereu (de acasă). îs cam ducac pe munte, la lucru. GL. olt. 2. (Regional; despre cai) Care aleargă repede. Opt cai la butcă punea: De negri ca corbul, De ducaci ca şoimul (Melineşti -Dolj). PĂSCULESCU, L. P. 201. - PL: ducaci, -ce. - Duce2 + suf. -aci. DUCACIŢĂ s. f. (Regional) Oaie care se separă de turmă (Arieşeni - Nucet). Cf. chest. v 76/1. - Accentul necunoscut. - PL: ducaciţe. - Ducaci + suf. -iţă. DUCÂL, -Ă adj. Care aparţine ducelui1 (2), privitor la duce. Cf. HELIADE, PARALELISM, I, 65/10, I. GOLESCU, C., CR (1830), 252/19. [Asasinatul s-a întâmplat] în urma evenimentului de lângă palatul ducal. lăzărescu, S. 66/6, cf. stamati, d. Să te cobori cu tot clerul Domniei Tale cu crucea şi prapurile înainte în hruba acestui palat ducal. NEGRUZZI, A. 78/5. îl numi ... maestru dirigent la orchestrul particular al principesei, înrolându-l în guarda ducală cu rangul de căpitan. FILIMON, O. II, 320. Basarabii au stăpânit cu titlul ducal regiunea Făgăraşului, hasdeu, I. C. I, 16, cf. COSTINESCU, LM. în centrul covorului, blazon mare, cu coroană ducală. MACEDONSKI, o. II, 281, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Cuvertură spumoasă ... al cărei lux ducal contrasta cu restul mobilierului. EFTIMIU, N. 115, cf. SCRIBAN, D. Aproape toate tipurile Spaniei epocii sunt reprezentate aci, de la curtea ducală până la sclavii galerelor, ll 1955, 131, cf. dl, DM, M. D. ENC. Trecătorul îşi îndrepta pasul spre palatul ducal MAGAZIN ist. 1974, nr. 3, 44, cf. dex, dn3. -P1.: ducali,-e. - Din it. ducale, fr. ducal. DUCAMENT s. n. v. document. DUCÂSĂ adj. (într-un descântec) Care nu stă locului şi umblă mereu hoinar. Nu te ascuţi, Nu fi ducasă, nu fi săpăcioasă, Nu fi mâncăcioasă. pamfile, b. 47. - PL: ducase. - Cf. duc e2. DUCAT s. m., s. n. 1. (Atestat prima dată în 1421, cf. ders) S. m. Monedă italiană de aur sau de argint care a circulat în Evul Mediu şi în alte ţări din Europa, iar în secolele XIV-X VII şi în Ţările Române; (învechit, rar) ducaton. Aceşti 4 ducaţi nu-i ai să mi-i dai (a. 1642). GCR I, 95/30. Au poftit 40 000 de galbeni sau ducaţi de la Alexandru, şincai, HR. Iii, 7/2.1 se va adăoga peste plata pansionului încă şi 15 ducaţi. CR (1832), 240724. Camera Moldovei ... vota numitei biserici ...o subvenţiune anuală de 200 galbini (ducaţi) de aur. bariţiu, P. A. III, 34, cf. POLIZU. Vistieria statului va subscrie cinci sute ducaţi. FILIMON, O. II, 10, cf. PROT. - POP., N. d. Nu mi-ar părea curios dacă ai fi un ducat veneţian. alecsandri, o. p. 45, cf. COSTINESCU, LM. Dă foastei lui soţii ...o pensie în bani de 600 de ducaţi sau fiorini roşi ungureşti. XENOPOL, I. R. iii, 131. Ducatul austriac ... monedă de aur. CLIMESCU, A. 214, cf. alexi, w. Ducatul era de origine veneţiană. IORGA, C. I. iii, 211. Atunci au răsărit în preajma lui vodă ... vistieri pentru perperii şi ducaţii domneşti. BUL. COM. IST. V, 29, cf. TDRG. Ducat... monedă de aur, cea mai mare care umblă din vechi în ţările noastre. I. BRĂESCU, M. 77, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Dacă izbutesc, ai câştigat o mie de ducaţi. camil petrescu, t. III, 386, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Marele ban Cornea Brăiloiu a încasat ca zeciuială ... suma de 1 819 ducaţi. STOICESCU, s. D. 144. Valoarea ducatului varia de la o ţară la alta. DER. Se poate vorbi cu adevărat de emisiuni monetare proprii ale Transilvaniei: ducaţi de aur. MAGAZIN IST. 1968, nr. 7-8, 135, cf. DEX, DN3. <0 Fig. Pentru-ai iubirii tale ducaţi îţi dau sonete? VOICULESCU, POEZII, II, 272. 2. S. n. Provincie (1), teritoriu, stat1 (11) condus, stăpânit de un duce1 (2), de o ducesă sau, p. e x t., de un voievod (3). Această împărăţie, mai înainte nu de multă vreme, era o cnejie, apoi ducat. AMFILOHIE, G. 64/24. Acela oraş şi pământ sau ducat ...de tot în veaci să-l scutiţi. MAIOR, I. B. 32/3. Marele ducat de Toscana, 352 miluri cvadrate şi 591 000 lăcuitori. NAPOLEON, 12/13. Coprinderea ducatului Oldemburg ... au făcut izgonind pre duca din moştenirea sa. OŞTIREA, 10/8. într-aceste 2 sate este hotarul ducatului Baden de cătră Craiia Virtmberg. GOLESCU, î. 146. Aceste horde era învecinate de şapte ducate de români, ce îi creştinară şi îi civilizară. HELIADE, O. II, 53. Acesta dorind a-ş asigura corona împărătească dedi cu atare scopos mai multe ducaturi la prinţip ii familiei sale. SĂULESCU, HR. I, 104/23, cf. VALIAN, V. Ţerile politigite ... dupre cuprinsul şi aşăzemântul lor, poartă dupre rang, titlu de imperie ..., ducat, prinţipat sau domnie. FABIAN-BOB, 46/13. Se împarte Europa: în 3 imperiuri..., 16 crăimi..., 7 ducaturi mari. RUS, 1.1, 108/23. în marele ducat de Baden, drumurile nu-s prea drepte. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 81, cf. POLIZU. Să se mărească Prusia cu anexiunea Hanovrului şi cu principatele şi ducatele germane. GHICA, C. E. II, 637, cf. COSTINESCU. Toscana a fost mare ducat, caragiale, o. iv, 141, cf. ddrf. Stăpânirea lui cuprindea, pe lângă Muntenia Mare propriu-zisă, Oltenia sau Banatul Severinului, ducatele Făgăraşului şi a Amlaşului. xenopol, i. R. iii, 92, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg, 11572 DUCATON - 1514 - DUCĂTOR RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DER. Este foarte probabil CL1 ducatele româno-slave ... erau voievodateprestatale. PANAITESCU, O. Ţ. 29. Existau ...o mulţime de ducate - de Milano, Mantova, Ferara. magazin, ist. 1974, nr. 3, 45, cf. dex, dn2. - PL: (1) ducaţi, (2) ducate şi (învechit) ducaturi. - Şi: (învechit, rar) dăcât s. m. CR (1839), 2511/5. - Din it. ducato. Cf. lat. med. d u c a t u s. DUCATON s. m. (învechit, rar) Ducat (1). Vor primi fieştecare câte un ducaton de argint. NEGRUZZI, S. iii, 459. - PL: ducaloni. - Din ngr. 5odk&tov. DUCĂ1 s. f. (Adesea precedat de prep. „de”) Deplasare dintr-un loc pentru a se duce în altă parte; plecare (II), călătorie, drum (4), (regional) ducăt (1). Cf. lb, valian, v. Cine le meneşte [cocoarelor] ziua în care se înturlucă De hotăresc ele ceasul şi de venit şi de ducă? conachi, p. 294. Văzând că nu-s bune, Aleargă la horă, pe tineri să-ndemne, Strigând: cine este mai voinic de ducă? Să meargă îndată, lemne să aducă, pann, p. v. 286/2, cf. POLIZU, pontbriant, d., COSTINESCU. De acum ne-o venit şi nouă rându de ducă. alecsandri, t. 85. Ele începură ... a se îmbrăca şi a se găti de ducă. ispirescu, l. 236, cf. ddrf, barcianu. Mă prinde dulce dor de ducă. SĂM. n, 14. Este datina ca mortul... să se pună pe o laiţă ... cu picioarele spre apus sau mai bine zis spre uşă, ceea ce însemnează că el este gata de ducă. marian, î. 73, cf. alexi, w. Ciocneau paharăle, de ducă. luc. vn, 214, cf. tdrg. Mulţi se pregăteau de ducă. agîrbiceanu, a. 93, cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u.A-ntors căruţa în curtea largă a hanului şi s-a-nchinat de ducă. CIAUŞANU, R. SCUT. 12, cf. cade. Ţi-aş mai spune că mi-e dor de ducă. eftimiu, î. 29. Parcă au plecat rândunelele, ostenind văzduhul de atâta ducă. TEODOREANU, m. U. 64. Pe înserări senine, un dor de ducă-ţi vine. PILLAT, p. 144, cf. SCRIBAN, D. La Sebiş ori în altă parte Mereu acelaşi dor de ducă Spre Nu-ştiu-unde mă usucă. BENIUC, V. 16. Acum mai poţi să pleci, dacă ai vreun gând de ducă. vinea, l. ii, 222, cf. DL, dm, M. D. ENC. Şi mă duc, vere-ntr-o ducă De se pare că-s nălucă. alecsandri, P. P. 314. Ci să iubeşti mai departe, Ducele nu sunt deşarte, id. ib. 358. Şi mi-e gândul tot la ducă. TEODORESCU, P. P. 290. Bădişoru trece lunca, lo-i cunosc urma şi duca. MÂNDRESCU, L. P. 63. Merla cântă, cucul cucă, Toţi feciorii stau de ducă. RETEGANUL, TR. 54. Mă, bădiţă, un’te duci, Nici nu mergi şi nici nu fugi; De ce nu ţi-i duca, ducă, De ce nu ţi-i fuga, fugă? PAMFILE, C. Ţ. 182. -O E x p r. A fi (sau a se simţi) pe ducă = a) a fi gata de plecare. Nu te mai uita prin luncă, Că Ghiorghiţă e pe ducă. FOLC. MOLD. II, 80; b) a fi pe punctul de a se sfârşi; p. e x t. a fi pe moarte. Bogdan-Petriceicu e pe ducă. CARAGIALE, O. VII, 75. Când se strâng multe muşte la palul bolnavului ... e semn că bolnavul e pe ducă. marian, INS. 388, cf. RESMERIŢĂ, D. Dacă însă boala e grea şi bolnavul zace, fără nădejde de scăpare, atunci se zice că... e pe ducă. CANDREA, F. 219. Se zvonea că sultanul cel bătrân era pe ducă. BARBU, PRINC. 80, cf. M. D. ENC., DEX. C-aşa e soartea! Unii vin, alţii-s pe ducă. POP., ap. TDRG. Luna lui cuptor era pe ducă. i. cr. I, 25. (Regional) A lăsa pe cineva în duca lui = a lăsa pe cineva în voia lui. La ţelini, la loc ierbat, Boii mei ca zmeii bat. Şi de-i las în duca lor, Răstorn brazdele şopor. udrescu, gl. (Regional) A-şi lua duca = a) a pleca (B I) (la întâmplare, fără niciun ţel). Cf. udrescu, GL; b) a se apuca de ceva cu nădejde, id. ib. - PL: (regional) duce. - Postverbal de la duce2. DUCĂ2 s. m. (învechit) 1. Duce1 (1). Duca cel mare (a. 1689). în D. î. lat.-rom. Isus a lui Navi al doilea ducă (povăţuitoriu) a lui Israil după Moysi, stăpânind preste Pământul Făgăduinţei, teodorovici, I. 7/3. [Războiul] care l-au avut Atila cu Letius duca romanilor în ţinuturile Catalaunii. T. aaron, S. a. 34/1. Guvernul este monarhic când întâia, putere a unui stat este în mâna singur unue numit împărat, rigă, ducă, prinţip sau domn. fabian-bob. 49/19. Monarhul se numeşte: împărat, era iu sau rege, ducă sau duce. RUS, 1.1, 73/32. Duca Lilvaniei... nu voia să (ie nimica de aceasta, ist. M. 73/2, cf. STAMATI, D., POLIZU. Sigismund Bator maghiarul, a fost un mare ducă. ALECSANDRI, POEZII, 253, cf. GHEŢIE, R. M.. TDRG. RESMERIŢĂ. D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D.. DL. DM, DEX. 2. Duce1 (2). Duca de Saxoni a, cu o solie a lui, dau răspunsuri puţin bune spre folosul dreptăţii (a. 1693). FN 7. iar înlr-această vreme, la Simpetriu, s-au pornii şi nemţii, gineri le împăratului, duca de Lintoranghia. NECULCE, L. 348. Ducă de Mei an. CUGETĂRI, I, 50715. Fără zăbavă strângăndu-se [osiile] supt oblăduirea ducâii. de Lorena, se uniră cu însuşi craiul leşesc, Ioana Sobievski. VĂCĂRESCUL, IST. 267. însoţirea sa cu Olandia şi cu cele slobode neguţătoreşti cetăţi, precum şi coprinde rea ducatului Oldemburg, ce au făcut izgonind pre duca din moştenirea sa. OŞTIREA, 10/8. Oraşul... cuprinzându-să de duca de Burgonii, s-aa păzit iarăşi numai de orăşani. GOLESCU, P. 371/25. La 1820, la naşterea duchii de Bordeau, ... se vede acelaşi cuplet, cu o joane mică prefacere. HELIADE, O. I, 472. Dacă însă stăpâneşte numai ţara sa independent, atunci se numeşte rigat şi rigă, ducat şi dacă, principat şi prinţ. GENILIE, G. 137/3. Duca Lorento de Medici îniemec la Fiore/iţa cea întâi Academie grecească. asaCHI. l. 66!/19. Măria Sa regele Poloniei, mare ducă de Lituania ..., vă face cunoscut ca să vă închinaţi. NEGRUZZI, S. I, 172. Drept semn de pace sinceră, duca de Montfort uneşte pe Arrigo cu frumoasa ducesă. FILIMON, O. II, 268. cf. COSTINESCU. A fost lordul Granby, a fost duca de G raft ou aşa de înjosiţi? MAIORESCU, CRITICE, 94. în cronica sa oficială.... acest boier muntean,... vorbeşte pe larg despre... Filip, duca de Orleans. iorga. L. I, 148, Cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D.. DL, DM, DEX. 3. Duce1 (3). Persoanelor de svita duc ăi li s-au dat apoi cinste de a-ş lua aseminea zioa bună de la ... împăratul, ar ( 1829). 177l/9. Ea e soră marelui ducă domnitor carele este nepot al împăratului Rusiei. CR (1837), 36]/3 1. Adelaida ... fiica ducăi Gheorg ... şi a ducesei Luiza. asachi, l. 41 */4. Haine de ducă, cu stolă de aur. NEGRUZZI, A. 7/13, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. Omule, cât a plătit duca aceste pietre? I. NEGRUZZI, s. vi, 39, cf. resmeriţă. d.. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. 4. C o m p u s: (Regional) Duca-prepeliţelor = cristei (Ov.v crex). Cf. conv. lit. xxin, 333, barcianu, bâcescu, păs. 79. - PL: duci. - Gen.-dat.: ducăi şi duchii. - Din ngr. SouKaq, it. duca. DUCĂ3 s. f. v. dutcă. DUCĂREŢ, -EÂŢĂ adj. (Prin vestul Munt.; popular şi familiar; despre oameni sau, p. e x t., despre animale) Care nu siă locului şi umblă mereu; hoinar, haimana. Ducareţă vacă. uricariul. X, 401, cf. PAMFILE, B. 47. Ducăreaţă muiere: niciodată n-o găseşti acasă. UDRESCU, GL. Puiul meu e ducăreţ, Dar la lucru n-are preţ. POP., ap. id. ib. - PL: ducă re ţi, -e. - Duce“ + suf. -ăreţ. DUCĂT s. n. (Prin vestul Munt.) Ducă1 (I) Când l-apucă ducătul, dus e! UDRESCU, GL. + (Regional) ..Fugă (tot înainte)" (Boureni - Băileşti). lexic reg. 29. - PL: ducăte. - Duce2 + suf. -ăt. DUCĂTOR, -OARE s. m., s. f., adj. 1. S. m. (învechii) Conducător. Cf. MARDARIE, l. 208/1. Iată dară, adevărate creştine. 1 1579 DUCĂTORIU - 1515 - DUCE1 ducătoriul de mână şi buna povaţă la acea fericire (a. 1691). bv I, 324. Aşa zisă ducătoriul meu, Iar eu priveam la toate mereu. BUDAI-DELEANU, Ţ. 315, cf. LB. Adeseori se întâmplă ca pre hunii care făceau năvăliri şi încursii în ţinuturile romanilor ducătorii (romanii) în Thraţia şi Ilirie cu oastea pândindu-i, să-i împedece. T. aaron, s. a. 66/21. Nu se va socoti crimă ... când ducătorii arestanţilor, la nesupunerea acestora... vor omorî pe vreunul dintr-înşii. CONDICA O. 15/12, cf. POLIZU, BARCIANU, ALEXI, w., cade. <> F i g. Cum să fie ducătoriul caliei în amândoauo vremurile. PO 223/13. 2. S. m. (învechit) Purtător (1). De vei tocmi ducătoariu de sărcini, sau chirigiu cu cai ..., iară lucrul va creea stricăciune pă drum ... din ... neluarea aminte ..., sânt datori ei paguba. LEGIUIRE, 28/1. l-au dat unpalanchin sau scaunpurtătoriu ..., un ducătoriu de pipă, altul de cană ca să-l răcorească. LEON ASACHI, B. 22/15. Un maşala sau ducătoriu de lumină de noapte, id. ib. 22/18. Cum au scos ducătorii sicriul cu mortul afară, cei de casă ... închid repede uşile. MARIAN, î. 264, cf. BARCIANU, CADE. Ducătorii scoaseră sicriul din biserică. MOROIANU, S. 101. *0 (Prin analogie) Nevrele sau organele simţirei... sânt cei adevăraţi ducători a simţirei şi într-înşi[i] iaste aşezată pricina sau causa mişcării. CARCALECHI, c. 76/6. 3. S. f. (învechit şi regional) Ducere (11). Să ţie solii drumul Rucărului şi în viitoare, şi în ducătoare (a. 1674). FURNICĂ, I. C. 4. Voi să aveţi a l[e] dare din conac în conac cât[e] 2 cai de olac şi să-i grijiţi de bucate şi în duc[ă]toare, şi în viitoare (a. 1674). IORGA, S. D. IV, 61. Oamenii paşii ...au umblat cu mare blândeţe şi în ducătoare, şi în viitoare (începutul sec. XVIII), mag. ist. iv, 106/15. Pohteşte pe cinst[itul] Consulat ca să binevoiască a da un paşaport pe numele mai sus-numitului, în ducătoare şi viitoare a fi nesupărat (a. 1827). DOC. EC. 391. Cu învoirea ocârmuirei, duminecă în 13 noemvrie, după poftire, are Beosipeta Carolina Paukert, în cea după urmă cinste a se arăta iarăşi într-o fugă mare cu prinsoare, ...pe marginea oraşului, adică de şase ori, trei ori în ducătoare şi trei ori în viitoare. C. GANE, TR. v. îl, 391. 4. Adj. (învechit; despre oameni) Care este pe punctul de a pleca. Cf. polizu, barcianu. 5. Adj. (Popular; despre oameni) Care urmează să se căsătorească. Cântă-mi, cuce, Când ti-i duce ..., Că şi eu îs ducător Colo-n luna lui cuptor, reteganul, tr. 121. Să roagă de sântul soare Să ţină ziua mai mare C-are-o fiică ducătoare. MARIAN, N. 593, cf. VICIU, GL. S-o ţie ziuca mare, Că are-o şiucă ducătoare, bîrlea, l. p. M. 1,118. Şade mama miresii ...Se roagă sfântului soare C-are o fată ducătoare, La părinţi necunoscuţi, folc. transilv. i, 432. 6. Adj. (învechit şi regional) Care duce (A 14). S-au aruncat pe cărările ducătoare cătră munţii cei mari. ar (1829), 29 /3. <> F i g. Invăţătoriul ...va împedeca ocasiile cele ducătoare cătră rău. MAN. ÎNV. 129/4. Află o cale mult mai scurtă ducătoare la scop. BARIŢIU, p. a. I, 361. Să poată aplica orice modalităţi ducătoare la scop. id. ib. m, 476, cf. pamfele, b. 47. <> (Prin analogie) Din împreunarea tutulor vaselor seminifere odată ce es din trupul lui igmor nasc canalurile ducătoare a cărora număr se urcă de la vreo noăpână la treizeci. KRETZULESCU, A. 331/27. Eu m-aş ruga dumitale Să te laşi de astă cale, C-astă cale-i ducătoare Şi-apoi ne-ntorcătoare. MARIAN, î. 281. Şî la drum că m-aş găti, Tot la drumu ducător, Şî-napoi ni-ntorcător. ŞEZ. VI, 117. Nu ştiu ciasu când ar fi Şî la drum că m-aş porni Tot la drumu ducător Şî-napoi ni-ntorcatori. VASILIU, C. 152. - Pl.: ducători, -oare. - Şi: (învechit) ducătoriu s. m. - Duce2+ suf. -tor. DUCĂTORIU s. m. v. ducător. DUCĂTURĂ s. f. (învechit) 1. Ducere (A I 1). Cf. BARCIANU, ALEXI, W. 2. Conducere. Cf. heliade, paralelism, i, 65, lm, alexi, w., TDRG. - PL: ducături. -Duce2 + suf. -(ă)tură. DUCĂtJŞ, -Ă adj. (Regional) Care părăseşte un loc, ducându-se în altă parte. Cf. sfc ii, 206. Tot căpiare au şi vitele ducăuşe, cele ce nu trag seara acasă, pamfile, b. 69. Întoarce cloşca cu oborocul, în sara când o pui, împrejur, de trei ori, ca să nu-ţifie ducăuşă. GOROVEI, CR. 67. <>* F i g. Cu gând ducăuş - mângâi părul pământului, blaga, poezii, 151. - PL: ducăuşi, -e. - Duce2 + suf. -uş. DUCE1 s. m. 1. (învechit) Conducător al unui stat, al unui ţinut (II 2); comandant de oşti; p. r e s t r. conducător (spiritual), îndrumător al unui grup de oameni. Şi luaţ sama de ... domn[u]l cetăţâi şi de Marchel duxul. dosoftei, V. S. noiembrie 9979. Pildă şi archetyp ... Is[us] Ch[risto]s Duxul credinţii noastre au fost. CANTEMIR, O. V, 209. Acest fericit Artemie, dux ...al Alexandriei. mineiul (1776) 118v2/31. Stăpânii Moscului să numesc împăraţi, iar mai nainte să numea cnez (adecă ducsi), ce să cheamă rumâneşte domn (începutul sec. XVIII). MAG. ist. i, 113/17. Stăpânirile ceale înalte să numesc împăraţii, crai, ducsi şi boerii pământului. OBRADOVICI, D. 8/14. Stăpânirile ceale mai înalte se numesc: în monarhii ... povăţuitori, duxi, vozi. D. SUP. 8/18. Ducul lor era Drăghici cuminte Carele multe veacuri văzuse. BUDAI-DELEANU, Ţ. 93. Bărbăţia şi bărbăria lui Attila duxului unguresc. TEODOROVICI, I. 25/14. Pre Mihail Paleologul, carele să trăgea din familie mare şi veche de doă sute de ani, către acestea l-au vestit şi mare dux. IST. UNIV. II, 212/16. Ducii români şapte îl ardicară [pe Ştefan cel Mare] la tron ca creştin şi îl susţinură. HELIADE, O. II, 53. înălţimea Sa, ducul de Persia ..., au vizitat soţietatea împărăteştei Academii, ar (1829), 13473. Vro 10 dintră ducii lui cei în toată oştea mai vestiţi, au fost făcut orece faptă. BOJINCĂ, D. 35/14. Ungurii coborându-se din Mongolia în Europa la 894 sub ducul lorArpad şi Zoltan s-aşăz.ară în ţara ce poartă până astăzi numele Ungaria. SĂULESCU, HR. I, 11/24, cf. VALIAN, V. Trecurăm şi prin capitala marelui duce. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 81. Ducele a cuprins şi a risipit cetatea. BĂLĂŞESCU, GR. 171/12. Philistenii înfrunte au un duce. MACEDONSKI, O. II, 216. Regele ... dăruieşte frăţâne-su ..., ducele Lituaniei sate în Moldova. CONTEMPORANUL, vn2, 186, cf. DDRF. Ducele Albaniei, George Castriota, numit Scanderbeg ..., începuse luptele contra turcilor, încă din timpul vieţei lui Huniade. xenopol, i. R. iv, 49, cf. resmeriţă, d., dl, dm, der, DEX. + (Art.) Titlu acordat în 1921 lui Benito Mussolini. 2. Titlu purtat de conducătorul unui ducat (1); persoană având acest titlu. Vasilie-Vodă o fiică după Razivil, ducul de Litvaniia, şi pe alta după Timuş Hmenlinskie, hatmanul căzăcesc să fie măritat, ştiut iaste. CANTEMIR, HR. 26. Dau supărări acelui dux (a. 1756). în d. î. lat.-rom. Noi Iosif al doile ..., ales împăratul romanilor, pururea august, craiul Germaniei... arhiduxul Austriei, duxul Burgundei. RÂND. JUD. [prefaţă] III/6. Trimise Napoleon pre marşalul Caulincourt, duxul de Vinţenţa la Paris ca să capete audienţia ... de a putea vorbi cu împreunatele puteri, napoleon, 31/10. La 724, Boemia se făcu un ducat sub ducul Preţemisli. SĂULESCU, hr. I, 114/15. Cel dintâiu din aceste principate este arătat Anonimus ca stăpânit de un duce „Menumorut”. Acest ducat era aşezat la nordul Banatului. XENOPOL, I. R. ii, 131. Frumosul grai al nostru printre bâlbâite graiuri Şi-l păstrau, murind sub steagul ducilor de Făgăraş. SĂM. I, 6. Ţara Oltului... i-o dăduse cu titlu de duce. IORGA, C. I. 95, cf. M. D. ENC., DEX. 3. Titlu nobiliar înalt, superior marchizului şi inferior prinţului; persoană având acest titlu; p. g e n e r. mare senior feudal. Şi acest plan lăsă ca duxul Bassano să-l scrie, napoleon, 34/6. Un vechil de împărat şi pă lângă aceştia ca la zece duci şi prinţipi, aceiaşi şi mareşali prea vestiţi. OŞTIREA, 18/18. El are a face în 11583 DUCE2 - 1516 - DUCE2 versurile sale tot cu oameni mari, cu prinţi, cu duci, cu conţi. HELIADE, O. I, 480. Balduin, ducul de Flandria, ajungând după cuprinderea Konstantinopolei de latini a fi împărat, au cucerit Macedonia. IST. M. 23/4. Tot neamul feudal în vesminte cusute cu fir, prinţi, duci, marchizi. NEGULICI, E. i, 25/21. Acest diamant s-a cumpărat cu două milioane şi jumătate de la un englez ...de ducele de Orleans. MARIN, PR. I, 42/16. Rozemund, urmaşul ducelui de Lancastre. PÂCLEANU, I. I, 14/15. Lua teritoriul unui stat şi îl da altuia; crea, după capriciu, regi, duci, electori. FILIMON, O. II, 61, cf. PROT. - pop., N. D. Ducele de Gramont ... provoacă o întâlnire cu Principele Cuza. MAIORESCU, D. I, 21. Puternicul duce de Burgonia, carele avea oşti mai numeroase. ODOBESCU, S. I, 4. O nobilă ducesă, femeia unui bătrân duce. CARAGIALE, o. IV, 154. Diva a fost pe rând metresa unui duce, a unui conte ... şi apoi nevasta unui bancher. IBRĂILEANU, A. 9. Valsa ca un duce. C. PETRESCU, S. 115. Ducele Cosimo se vede nevoit să răstrângă numărul comenzilor la artişti. LOVINESCU, C. IV, 103. Pasaj care omagiază opera personală realizată de duce. TITULESCU, D. 245. A fost făcut duce destul de târziu. EFTIMIU, N. 10. Nici ducele de Sagan n-a prezentat o aşa frumuseţe la un supeu prietenilor lui. C AMIL PETRESCU, P. 180. Contele primeşte pe duce. CĂLINESCU, I. 69. Don Quijote nu urmăreşte să ajungă nici împărat, nici măcar duce. LLI, 123, cf. DL, DM. Pune să fie alcătuit un memoriu din limba italiană, adresat marelui duce de Toscana, ist. lit. rom. i, 286. Ducele de Bourbon creează o manufactură de porţelanuri, magazin ist. 1967, nr. 7, 27, cf. m. d. ENC., DEX. - PL: duci. - Şi: (învechit) duc, dux (scris şi: ducs\ pl. duxi) s. m. - Din lat. dux, -cis, it. duce, fr. duc. DUCE2 vb. III. A. I. T r a n z. 1. (Complementul indică obiecte, fiinţe etc.) A ţine sau a susţine în mâini, pe spate, pe umăr etc. transportând (undeva, în altă parte); a purta (I 1), a transporta (1), (familiar) a căra. Despre masa lu Iosif mâncările ducea pre masa acelora. PO 154/25. Oamenii sânt cuprinşi a descărca corăbiile lor, a duce sau a vinde marfele lor. MAIOR, T. 72/22. într-acest marşu îi făcea [pe soldaţi] să ducă câte o povară de şaizeci de litre. Căpăţineanu, M. R. 19/3. Robinson, luând broasca în spate, au dus-o acasă, drăghici, r. 85/2, cf. valian, v., polizu. Unul dintre ei ducea o puşcă la spinare. PELIMON, I. 49/27. Copila ... pe frunte-i ducea cofiţă Cu apă rece de la izvor, alecsandri, p. i, 20, cf. costinescu, LM. Hai şi tu cu noi... că doar n-am a te duce în spinare. CREANGĂ, P. 241. Iacă-tă şi Ţâca, d-abia ducându-şi coşul plin. caragiale, O. I, 153. Sa duc un steag prin gloanţe, mille, V. P. 64. Să-i duc o poştie sacul P-un singur sărutat! coşbuc, p. i, 64. Slujbaci... duc în toate părţile fripturi şi urcioare. IORGA, C. 1.1, 157, cf. TDRG. A văzut azi-dimineaţă pe un om ... ducând la spinare un brad mare. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 26. Stăpâna lăsă şi şuştarul ei să-l ducă sluga. AGÎRBICEANU, S. 15. Picioarele începură să-l doară ca şi când ar fi dus o povară peste puterile lui. rebreanu, p. s. 321, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Ducea în spate o povară. POPA, V. 20. Tăie o grămadă cât ai sumete-o zdravăn într-un ţepoi şi o duse sub măr. VISSARION, B. 14. Duc solii păcii ramuri de fier. VOICULESCU, POEZII, II, 121, cf. SCRIBAN, D. Hamali... în cârcă duc aur. PERPESSICIUS, S. 80. Ducea pe umăr o legătură grea. BENIUC, M. C. I, 195. Unde ducem cufărul? TUDORAN, P. 13, cf. DL. Ducea ţesăturile pe umăr. preda, m. 158, cf. dm, M. D. enc., dex. Găuresc până sub fundul puţului..., îl scoţde-l duc în spinare la grădină. STĂNCESCU, B. 360. Mâna stângă crucea-mi duce. păsculescu, L. P. 9. *0 (Prin analogie) Să iau un cal cu mine sau o cămilă, ca să poată duce atâta greutate. GORJAN, H. I, 86/31. Trec furnici ducând în gură de făină marii saci. EMINESCU, O. I, 87. Cai schilavi duc grâul la moară. ISAC, O. 81. Şi e slab căluţul meu,... Abia-mi duce trupul meu. FOLC. transilv. n, 355. (A b s o 1.) Oprindu-şi pentru dânsul merinde numai cât a putut duce calul. ISPIRESCU, L. 4. <> R e f 1. p a s. Sadurile ... ceale ce prisosesc să se smulgă şi să se ducă acolo unde n-au răsărit sâmburii. înv. pom. 76/21. Cutiuţele trebuie să se ducă pe o scândură. POENARU, î. 101/9. Părinţii... caută ca numaidecât să se ducă un pom înaintea acestuia. MARIAN, î. 181. <> F i g. Hristos ... tuturora împarte, dând Tatălui daruri, ducând sufletele sfinţilor proroci întru împărăţie ceriului. CORESI, EV. 179. Sfântul... văzu îngerii carii ducea la ceriu sufletul lui ... Pavel. CHEIA ÎN. 2721. Meargă ... să ducă în alte părţi discordia. PÂCLEANU, I. I, 95/3. Duc în spinare o sitnaţiune grea şi urâţioasă. GHICA, C. e. ii, 370. Pământul ducă-şi droaia lui de mumii! VLAHUŢĂ, S. A. I, 28. Duci pe tălpi mireasmă de amintiri uitate. VOICULESCU, POEZII, 1, 173. Alexandru, călare, îşi ducea prin întuneric mâhnirea-i mută. SADOVEANU, O. I, 13. Pâraiele de munte ... duc trnpuşorul nimfelor pe mâini. PILLAT, P. 188. Duce în spate o frică mare. DEMETRIUS, A. 92. Florile pe creştete-or duce Lumina care luce-străluce. isanos, v. 95. Şi-o dus destule în spate! lăncrănjan, c. i, 322. (R e f 1. p a s.) In voi se duce solie de iubire, isac, O. 78. (Prin lărgirea sensului) Uşurinţa pasului care ducea ... trupul lui mare. demetrius, a. 261. + (Cu determinări locale care dau verbului diverse accepţii) a) (cu determinarea „afară”) a scoate din locul unde se află. Să iai coşniţa cea bolnavă şi să o duci afară din stupină. MOLNAR, e. s. 133/16. r~j A dus afară din cameră crinii, fiindcă miroseau prea tare; b) (cu determinări precedate de prep. „în”) atace să intre, să pătrundă undeva. Spune să-ţi facă un ocol mare; după aceea să duci lada într-însul şi să o deschizi acolo, sbiera, p. 208; c) (cu determinări precedate de prep. „în”) a scufunda (1), a cobori. Un rechin... a furat un om, ducându-l în abisul apei. ralea, O. 35. + (Complementul indică oameni) A susţine să nu cadă în mers; a sprijini (1). II duseră de subţiori până la strana poleită. ODOBESCU, S. I, 72. Alte două duceau pe una de subsuori. ŞEZ. V, 7. + (Complementul indică oameni morţi) A transporta în biserică, spre locul de înmormântare etc. Şi fură duşi întru Sihem şi-i puseră întru mormântul ce cumpără Avraam. CORESI, L. 26/17. Vor fi siliţi a-l duce pre umeri în sobor. MAIOR, I. B. 92/24. Fu trupul ... acoperit cu o manta de purpură. Apoi îl duseră în templul cel mic. BĂLCESCU, M. V. 394. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim. EMINESCU, O. I, 129. Când crudul domn îşi mântui viaţa ... îl duseră în biserica încă neisprăvită. IORGA, C. I. I, 15. + (Complementul indică mâncare, obiecte necesare etc.) A avea asupra sa (purtând cu sine, pentru a folosi la nevoie). Dacă dumineca e noroi, îşi duc cizmele în mână. slavici, O. I, 114. Vălenarii ... îşi duceau totdeauna şi merinde, şi beutură. AGÎRBICEANU, A. 249. Copilul putea ... să-şi ducă merinde pentru amiază. REBREANU, I. 52. Tăcuţi, spre sat pescarii duc în părângă cina. VOICULESCU, POEZII, I, 79. Putea să arunce în el cu tăfâlca pe care o ducea la subţioară, sadoveanu, o. XXI, 334. Pe lângă aceste două cărţi, mai duceam cu mine ... şi Cartea pentru şcoalele secundare. MOROIANU, S. 70. El ducea în spate ...o aspră traistă ţărănească. BOGZA, C. O. 25. In dreapta mai ducea ... verde bosioc, Floricică de noroc. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 513. F i g. N-aibi grijă, măi Şoimane! eu am şi duc cu mine O vrajă rea de duşmani, alecsandri, poezii, 282. O (Prin lărgirea sensului) Iată vin ... Culbeci ce-arată coarne şi-şi duc casa pe spinare, id. ib. 56. + A mişca încoace şi încolo, a trece dintr-o parte în alta; a plimba (4). Conu Nae ... îşi face ţigări..., le răsuceşte tacticos, le lipeşte ducând limba d-a lungul foiţei. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 124. îşi duse mâna prin părul lung. AGÎRBICEANU, S. 205. Ce priveşti din scutec treaz Şi-ţi duci mâna mititică Peste ochi, peste obraz? LESNEA, VERS. 28. Cu mâna dreaptă ducem sulul în jurul regiunii bolnave. BELEA, p. A. 21. + (învechit, rar; cu complementul „capul”) A tăia (III 1). (R e f 1. p a s.) De va scăpa, i s-a duce capul, neculce, let. ii, 322/32. 2. (Despre vehicule sau despre animale de tracţiune) A deplasa dintr-un loc în altul; a transporta (1), (familiar) a căra. Calul inimos îl duce Răpede şi cumsăcade în spate, budai-deleanu, ţ. 187. 11584 DUCE2 - 1517 - DUCE2 Calul se-nfioară! el cearcă-napoi Să-şi ducă stăpânul. ALECSANDRI, POEZII, 247. Trăsura ... ducea pe Osman. MAIORESCU, d. n, 108. îndată ciocârlanul o lua [pe drumeaţă] pe aripioarele sale şi o ducea. CREANGĂ, P. 94. [Calul] mergea ca praştia ... fără să ştiu unde mă ducea, caragiale, O. I, 145. Midas ... hai-hui o ducea, ispirescu, u. 107. Peste toate domnea uruitul droştelor cari luau muşterei şi-i duceau pe la locurile ce le hotărau. CONTEMPORANUL, IV, 215. Cea mai de rând gloabă te va duce mai departe ca dânsul. MACEDONSKI, O. III, 35. în trăsura care mă ducea la gară, mă simţeam năpădit de... silă. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 17. O luntre albă să ne ducă-n larg. AL. PHILIPPIDE, A. 33. Găsi anevoie o trăsură şi porunci să-l ducă acasă. REBREANU, R. I, 17. Tramvaiul duce... oameni zgribuliţi spre destinul lor. c. PETRESCU, C. V. 263. în noaptea limpede ... calul îl ducea în galop. SADOVEANU, O. I, 13. Hai, murgule! şi du-mă ... unde-i şti. PILLAT, P. 141. Văd doar la geam fuga trăsurii ce ne duce. I. BARBU, O. 33. Vrei să chem o maşină să te ducă acasă? CĂLINESCU, s. 129. Noaptea trenuri yankee tot trec,... Ducând ucigaşe arme. BOUREANU, S. P. 24. Se auzeau convoaie de căruţe încărcate cu saci, ducând undeva grâu sau porumb, barbu, i. II, 403. Boii-n coarne c-ar lua-o Şi la mare că mi-or duce-o. TEODORESCU, P. P. 362. <>Ab s o 1. Nişte autobuze duc ... în sate îndepărtate. DEMETRIUS, A. 89. <> (Prin analogie) Geamantanul care dusese cândva şi sărmanele mele cămăşuţe. CAMIL petrescu, P, 36. + (Despre oameni) A deplasa dintr-un loc în altul cu un vehicul; a transporta (1), (familiar) a căra. Dacă voiu putea isprăvi a-ţi da corabiia supt stăpânire, să ne duceţi şi pe noi la Anglia. DRĂGHICI, R. 290/24. Vei întră în luntrea aceea şi în zece zile te va duce în pământul tău. GORJAN, H. I, 132/27. Oamenii ... încarc şi duc sarea, vite. PELIMON, I. 130/24. Noră-mea vrea să meargă la Piatră. Cât să-ţi dau ca să mi-o duci? CREANGĂ, P. 113. Treci cu carul sub dealul din podgorii, Ducând la câmp şindrilă. PILLAT, P. 74. Duce lada cu gunoi în căruţa gunoierului. CĂLINESCU, C. O. 130. M-a dus la Athénée Palace cu maşina lui şi am băut ceva. barbu, i. II, 82. (Prin lărgirea sensului) Porunci gâdei să mă încuie într-o ladă şi să mă ducă într-o pădure. GORJAN, t-l i, 107/11. Să încarci burdufu ... şi să duci apă cu el -tăncescu, b. 359. + (Complementul indică vehicule) A fa: ^ se deplaseze, trăgându-1 după sine. [Caii] vor duce ei cumva căruţa goală până în Deleni. agîrbiceanu, a. 62. + A face să se deplaseze prin alunecare pe apă sau plutire în aer. Vântul multă vreme ne părtini spre a ne duce în Sicilia. MAIOR, S. II, 343. Nori negri duşi de vânt se târâie pe şesuri. alecsandri, poezii, 450. Ai putea să lepezi cârma şi lopeţile să lepezi, După propria lor voie să ne ducă unde repezi. EMINESCU, O. I, 155. Vânt le iscă, vânt le duce. blaga, poezii, 198. Pârâul l-a dus la vale. camilar, n. i, 417. Buruiană smulsă dusă de ape. demetrius, a. 310. Mama-Mureş mă va duce. ISAC, O. 124. *v* F i g. Perechile pornesc ca duse pe nişte valuri. CARAGIALE, O. I, 210. Scrumul nopţii o să piară dus De-un vânt spre-apus. BLAGA, POEZII, 11. 3. (Complementul indică obiecte, bijnuri etc.) A lua cu sine pentru a da cuiva, a pune la dispoziţie; a înmâna, a încredinţa. V. aduce. Trebuie să ducă sau să trimită toate armele şi toate hainele la reghemeanturile din care sânt dezertorii. D. SUP. 49/12. Au înţeles a cui iaste punga, o dusă şi o deateră aceluia. ŢICHINDEAL, A. M. 15/1. Mocanii stăpâni oilor ... sunt datori a duce telemeaua la căşăriile domneşti dintr-acel judeţ (a. 1829). DOC. EC. 436. în Roma era obiceiu ... ca să ducă în ţirimonia mortului şi chipurile strămoşilor lui. CĂPĂŢINEANU, M. r. 118/6. Mergi de i le du şi aceste că i-or rămâne ele de cap. CREANGĂ, o. 208. Duce lapte ... la împăratul. ISPIRESCU, L. 23. Iacă, am dus nişte sare, unde s-o pun? AGÎRBICEANU, S. P. 18. N-a vrut spălătoreasă să ne dea rufele, cică să-i ducem banii. BRĂESCU, O. A. I, 73. Au trimes îndată un sol la babă să-i ducă nişte pânză. SBEERA, P. 99. *<> F i g. Milosteniia o ducu îngerii în ceriu ... înainte Iu Hristos (1590 - 1602). CODEX STURDZ. 269. Nemică nu va duce cu sine când va muri. PSALT. (1651), 89r/4. Se rădică mai mare Unul car* ne va duce luminare Şi stâmpărare. SUCIU, S. 4/15. Zefirul ... trece pântre flori mirositoare şi duce-n sine miroase persoanelor simţitoare. GORJAN, H. I, 91/13. Toţi duc ... Binele lor ca o părgă în generalnica stivă. CONACHI, P. 285. Toate-a lui ghiulele Loviau turcescul furnicar, Ducând moartea cu ele. ALECSANDRI, POEZII, 440. Şi ajungând în sat se duce la frate-său, ca să-i ducă bucurie. CREANGĂ, 0.-29. Mihai, viteazul vitejilor... a cutreerat ţările ducând spaimă şi perire în nepotoliţii vrăjmaşi. SĂM. I, 31. Solii grăbite trec cutreierând pământul, Ducând cu ele glasuri tăinuite, densusianu, l. a. 82. Vor duce cu ei o frumoasă amintire, c. PETRESCU, S. 186. Durerea mea aleargă să-ţi ducă bucurie. VOICULESCU, POEZII, II, 341. Popoare nouă de viteji trec pe pământul strămoşesc, ducând foc şi sabie la duşman, sadoveanu, O. I, 9. A pornit la judecata de apoi... Ducând înapoi moştenirea, lui: un creier. ISAC, O. 67. Nimeni... nu l-a părăsit decât ducând cu el un regret. G. barbu, a. v. 59. Vântuleţ când treci uşor, Du cu tine al meu dor. folc. transilv. ii, 134. 4-Tranz. fact. A ajunge undeva. Trage apa şi o scoate den matcă de o duce la grădină, prav. 37. F i g. (Sens curent; cu determinări introduse prin prep. „până”, „până la”, „la”) Mărturiile ... duc originea satului până la regele hunilor. PĂCALĂ, M. R. 35. Icoana ar fi fost zugrăvită de evanghelistul Luca, ceea ce ... îi duce originea la începuturile creştinismului, sadoveanu, o. xx, 604. Duceau respectul de oameni până acolo încât îi găseau pe toţi perfecţi. CĂLINESCU, B. i, 181. + A oferi cuiva (în semn de atenţie, de bunăvoinţă etc.), a face să primească (un lucru necerut); a da în dar, a pune la dispoziţie, a oferi (1). Văzuiu trei coşniţe ... Şi în ceaia mai de sus ducea de toate fealiurile de bucate coapte lu Faraon. PO 138/17. Vai de omul cela ce duce prescurea la besearecă cu uritu (a. 1601). CODEX STURDZ. 241. Duce plocon la besearică cela ce sânt toate ale lui. antim, O. 31. Un săpătoriu au cules smochine de ceale bune şi le duse poclon la stăpânu-său (cca 1705). GCRI, 351/12. îi duce o băutură cu care îl mai ţine cu niţică viaţă. GORJAN, H. I, 76/6. Pentru c-am năpăstuit-o ..., am să-i duc un fes roş şi un tulpan. CREANGĂ, o. 100. Fata de-mpărat i-a dus Cofiţa ei. COŞBUC, P. 1,281. Mă duc la mândra mea, Ducu-i mere, ducu-ipere Şi buziţe subţirele. FOLC. transilv. i, 184. F i g. Merg oamenii la besearecă să ducă acolo milă. coresi, ap. gcr i, 25/19. + (învechit, rar) A da4 (I 1), a acorda. [Omul cel îmbunătăţit] duce ajutoriul cel după putinţă fără de căire sau mâhnire, greceanu, î. 103/16. + A aduce pentru a propune spre cumpărare; a oferi (2). Toţi au fugit şi au lăsat în piaţă tot ce dusese să vândă. ŞINCAI, HR. II, 281/21. Neguţătorii duc productele cele de prisosinţă afară din ţară, le vând într-alte ţări. OBRADOVICI, D. 18/11. Locuitorii din judeţe să ducă alimente, spre vânzare, la serhaturi (a. 1813). DOC. EC. 159. Nu putem ca să ducem prisosurile noastre la târg. BUZNEA, P. V. 87/4. Lapte, brânză, unt şi ouă de-am putea sclipui să ducem în târg. CREANGĂ, P. 6. Unii duceau aceste mărfuri şi peste hotar. IORGA, C. I. III, 113. Mă du de vânzare în târg. reteganul, p. v, 77. ■<> R e f 1. p a s. Mânăfăpturi se duc mai numai în colonii. RUS, I. i, 151/27. + (Complementul indică scrisori, corespondenţă etc.) A face să ajungă la destinatar; a înmâna destinatarului. Du acest răvaş dfomnului] Ipolit. NEGRUZZI, S. I, 53. Ducea răvaşele primite de la Isaac, aştepta răspunsul duduiei Ninon. C. PETRESCU, S. 95. Hârtia venise... Curierul i-o duse la domiciliu. CĂLINESCU, S. 512. Trimis să ducă corespondenţa..., el a fost atacat de tâlhari. G. BARBU, A. V. 280. Păsărică mititică, Du tu astă cărticică. FOLC. TRANSILV. I, 223. + (Complementul indică răspunsuri, veşti etc.) A face să treacă dintr-un loc în altul, de la o persoană la alta; a aduce la cunoştinţă, a comunica, a transmite (2). Un dar bunfăgăduiaşte Cui ar duce veasîe bună. BĂRAC, A. E. 1279. Du răspuns Mţăriei] Sale. NEGRUZZI, S. L 172. Prea bine: mergi la doamna să-i duci această veste. alecsandri, T. II, 88. Am să duc damelor răspunsul d[umnea]voastră. id. O. P. 132. Urmărind... o ciocârlie, Tu ai vrea să spui să ducă către dânsul o solie, eminescu, O. I, 82. Du-i răspuns, Ivane, că poroncesc să moară de acum înainte ... numai oameni tineri. CREANGĂ, P. 315. Să ducă împăratului Roşu vestea cea bună. 11584 DUCE2 - 1518 — DUCE2 ISPIRESCU, L. 226. Găina spune şi uliul duce vorba mai departe. ARGHEZI, C. J. 42. Copiii... alergau să ducă veşti. CĂLINESCU, C. 0.45. Vorbea puţin în faţă, dar ducea vorbele, barbu, princ. 110. Cine duce veste, Veste sau poveste, Să bea veninul. TEODORESCU, p. P. 395. De mine vorbă nu duce. reteganul, tr. 150. Poţi fi, lele, ca o cruce, Dacă mă-ta veste duce. folc. transilv. i, 410. + (Complementul indică cereri, memorii etc.) A înainta, a înmâna cuiva (pentru a lua cunoştinţă, pentru a informa, pentru a rezolva etc.); a prezenta (1). Du această carte la postelnicie, filimon, O. I, 128. Apoi vom merge toţi la vodă Să ducem jalba în proţap, anghel- iosif, C. M. I, 53. <> Fi g. Du rugăciunea noastră la Fiiul Tău. SLOV. 21713. Du Oltului din partea mea O caldă salutare. COŞBUC, P. I, 79. Cum o să-i duci Domnului negre lăcrămaţii de piatră? VOICULESCU, POEZII, I, 217. II. 1. T r a n z. (Complementul indică fiinţe) A lua cu sine conducând dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul, de la unul la altul sau într-un ori dintr-un loc, a a d u c e; a conduce spre ..., a însoţi (îndrumând, călăuzind, dirijând); a purta (II1). încă şi eleni duse în băsearecă şi spurrcă locul acesta s[fâ]ntul. COD. VOR.2 261. Duseră-l el cătră farisei, ce era mai de nainte orb. CORESI, EV. 165. O duce în toată vreamea de o închina cătră beseareca Domnului (1583 - 1619). CODEX STURDZ. 281. Nişte dobitoace streine le va duce până la casa lui. PRAV. 60. Au doară poate orb pre orbu să-l ducă pre cale? N. TEST. (1648), 75739. în loc de păşune mă sălăşluiaşte şi la ape de răpaus mă duce. psalt. (1651), 3773. Pre oamenii cei direpţi va lua cu sine şi-i va duce la împărăţiia ceriului, cheia ÎN. 16719. Filosoful luând pe fiiul împăratului, l-au dus la casa lui (a. 1802). GCR II, 189/16. Nemărginită mulţime de oameni au dus acolo, ca satele şi oraşele să le moştenească. MAIOR, IST. 11/3. Nime ştia ... Să-i spuie sau să-l ducă la cărare. BUDAI-DELEANU, Ţ. 137. El au dus pruncii în casa sa, i-au crescut şi i-au adăpat cu învăţătură. ŢICHINDEAL, A. M. 53/4. Ungurenii ... vitele lor ... nu le duc pă la schelă şi plai (a, 1811). DOC. EC. 124. La altuirea vărsatului celui mântuitoriu să ducem pruncii în grădini, frăţelă, s. î. 35/13, cf. lb. Are poruncă să-l ducă la Salant. pleşoianu, T. iii, 44/17. Anibal a făcut o mare greşeală de au dus oştirile sale la Capua. CĂPĂŢINEANU, m. R. 41/14, cf. VALIAN, V. Gospodina ... să nu piardă vremea slujnicilor, ducându-le la plivit. I. ionescu, C. 11/21. Te-oi duce eu singură la părinţii d[umi]tale. MELLO, în PR. DRAM. 342. Nişte egipteni mă luară şi mă duseră la Gaza. pâcleanu, i. ii, 177/9. A fost silit să mă ducă acasă la el în sat. pann, s. i, 15/16, cf. polizu, pontbriant, d. Toată ziua el o petrecea pe câmp cu vitele ce ducea la păscut, alecsandri, O. P. 221, cf. COSTINESCU, LM. S-o duc într-un pustiu, unde să nu fie nimeni... decât eu şi ea. EMINESCU, P. L. 45. Sluga ... îi dă ceva de mâncare şi apoi îl duce la locul hotărât, să se culce. CREANGĂ, P. 301. Un argat mi-a luat calul şi stăpâna m-a dus în casă. CARAGIALE, O. V, 201. Pe Huţu îl ducea întotdeauna cu sine. SLAVICI, O. I, 70. Luaţi pe Oana şi duceţi-o binişor în odaia ei. DELAVRANCEA, o. n, 130. îţi laşi părinţii-n plâns şi dor? O, du-i cu tine, drag odor. COŞBUC, p. I, 147, cf. alexi, w., şăineanu2. Sluga ... deshămă căluşeii ... îi duse în grajd. AGÎRBICEANU, A. 55, cf. RESMERIŢĂ, d., CADE. Du-mă mata în strada Esculap. BRĂESCU, A. 167. M-a luat de mână şi m-a dus lângă lac. VLASIU, A. p. 28, cf. SCRIBAN, d. îl veţi duce la laborator şi-i veţi da în primire toată sticlăria. ARGHEZI, S. XI, 111. O cireadă nesfârşită de boi era împinsă pe şosea de soldaţii români care o duceau probabil spre loc de tăiere. CĂLINESCU, S. 575. Te-au dus acolo şi pe baricade? C. PETRESCU, A. R. 21, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Am o mândră ca şi-o cruce, Dar la lucru n-o pot duce. folc. transilv. n, 247. "v* (Prin analogie) S-au întors în curtea cea mică, care-l ducea la casa crăiasii. BERTOLDO, 26/14. Mirosul duce pre câne ...pe urme neînsemnate a păsărilor. CONACHI, P. 269. Nişte crânguri care duceau spre o pădure. PREDA, I. 264. <> F i g. [Pe] acela cu adevăr spăsi-şi-l-va şi-l va duce la viaţa ceaia buna. CORESI, EV. 72. Lucrurile să ne ducă la vorbe, adică la numirile lor. NEGULICI, E. I, 199/3. Privea în zare cum pe mări Răsare şi străluce, Pe mişcătoarele cărări Corăbii negre duce. EMINESCU, O. I, 167. Ducându-mi gândul înapoi..., am zâmbit cu îndestulare, mille, V. P. 216. Tu, inima mea tristă... du-mă fără preget spre-nalt şi spre adânc. LESNEA, VERS. 262. [Flori], duceţi-mă, pe drumul vost’ de taină. ISAC, O. 79. (A b s o 1.) Doamna primeşte ... stând într-un jeţ. O fată din casă... duce la dânsa. IORGA, C. I.i, 154. (I n t r a n z.) Pământ umbrit de brazde cât duc ochii. PILLAT, p. 228. <>Expr. A-l duce (pe cineva) capul sau mintea ori (rar) mintea şi capul = a fi înzestrat cu isteţime, cu pătrundere, cu ascuţime (de minte); a pricepe (3). Al nostru nu poate vorbi şi nu-l duce capul, ca pe alţii ...la atâtea iznoave. CREANGĂ, P. 78. Şi s-a jurat Maranda cum a dus-o mintea şi capul. MIRONESCU, s. 24. Nu te-a dus mintea că slănina se feşteleşte. ŞEZ. v, 131. (Cu schimbarea topicii) Capul meu nu mă duce aşa departe. ISPIRESCU, L. 178. + (Complementul indică oameni) A lua cu sine şi a înfăţişa, a prezenta înaintea cuiva sau undeva (cu un anumit scop). V.prezenta (3). în veşminte împistrite ducu-o împăratului, psalt. (1651), 82713. Făcându-să dăstoinic [ucenicul], să-l ducă stăpânul său la adunarea meimarbaşii... spre cercetare (a. 1823). DOC. EC. 304. De nu mă vei duce la împăratul, eu îndrăznesc sângură a mă înfăţişa la dânsul. GORJAN, H. I, 21/22. E dator a-i duce înaintea Domnului. DACIA LIT. 52/27, cf. COSTINESCU, LM. El o duse la împăratul şi i-o arătă spunându-i că-i mireasa lui. EMINESCU, P. L. 10. Străjerul... nu mai lungeşte vorba, ci ia moşneagul şi-l duce înaintea împăratului. CREANGĂ, P. 80. A dat un icusar arnăutului şi l-a rugat să-l ducă degrabă la curte. CARAGIALE, O. II, 236. Să-l ducă lui popa Petrea să-l spovedească? SADOVEANU, O. XXI, 297. Nu am decât o singură cale: să insist să mă duci la tatăl dumitale. barbu, I. I, 190. + (Complementul indică oameni) A lua cu forţa şi a conduce (sub pază). Deaci dzise miiaşul se lu ducă elu întru pâlcu. COD. VOR.2 271. Pre moarte ducându-l. CORESI, EV. 68. Duseră Sfânta Veneri cătră foc (1583 - 1619). CODEX STURDZ. 287. Vor lua pre fiecaria cu de-a sila şi o vor duce dentr-acel loc, unde le va fi voia. prav. 180. Şi pă ... craiul unguresc ... l-au luat de Lau dus la Ţarigrad. IST. Ţ. R. 55. Dusu-l-aupe Stoica la Brâncovanul... cu o lăcată cât un şlic de mare la grumadzi. NECULCE, L. 114. Şi la împăraţi veţi fi duşi, pentru mine, întru mărturie lor (a. 1746). GCR II, 38/8. între colonii de Traian duşi în Dachia cea veche, au trebuit să fie mulţi creştini. ŞINCAI, HR. I, 41/27. Mentor... m-au ştiinţat că elfu vândut la nişte etiopieni carii-l dusese în Etiopia, maior, t. 38/3. Să-i ia pă acei zapcii şi... ducându-i în oraşu Slatinii, iarăş cu cincizeci toege să-i bată (a. 1812). DOC. EC. 145. Iară lucrătorii de pământ, de dorn fiilor şi a muierilor pre care le ducea prinse varvarii... asupra varvarilor au năvălit. T. AARON, S. A. 67/1. I-au dus ... de i-au închis în cetate, arhivar, ii, 6/11. Le legară mâinile la spate şi tot înjurându-i mereu îi porniră ca să-i ducă spre Alba-Iulia. bălcescu, M. v. 393, cf. costinescu. Nu-l ducem noi la spânzurătoare numai aşa de flori de cuc. creangă, p. 332. îl duseseră jandarmii de-acasă. agîrbiceanu, s. 544. II duce gardistul acasă de subţiori, c. PETRESCU, s. 63.1-a spus ...judecătorul cum îl ducea surdul în pumni. MERONESCU, S. 154. Şi l-au dus în negre închisori. LESNEA, VERS. 274. Erau duşi cu escortă la un lagăr de concentrare. SADOVEANU, O. XXI, 360. S-a încrucişat cu unul dus pe sus şi care nu se hotăra nici să plece, nici să stea. ARGHEZI, S. XI, 22. într-o z.i, germanii puseră mâna pe Seraphin ... şi-l duseră în lagăr. CĂLINESCU, S. 524. A fost prins şi dus în Franţa, ralea, O. 29. Cost ea fu dus de escorte. CAMILAR, N. I, 364. Vezi cum mă duc legat, jarnîk-BÂRSEANU, D. 306. Duc pe un rob legat El a fost hoţ blăstămat. reteganul, TR. 32. Ia să te dai tu legat, Să nu te ducem stricat. PĂSCULESCU, L. P. 277. (Refl. pa s.) Vinovatul, escortat de cincizeci ostaşi cu arme, se va duce la locul osândei cu ochii legaţi. condica o. 12/24. + (Complementul indică oameni) A lua cu sine, purtând din loc în loc. Cu mare nevoe e a răbda bolnavul cându-l duci dentru un loc într-altul. CORESI, EV. 59. Sorioară, Mă du cu tine, pe unde aripa-ţi zboară! ALECSANDRI, T. n, 203. Ba să-i duci la Piatră, ba la Fălticeni, ba pe la iarmaroace. CREANGĂ, P. 109. Seara, mă 11584 DUCE2 -1519- DUCE2 ducea în toate odăile. IBRĂILEANU, A. 18.// duc de mână prin păduri. BLAGA, POEZII, 93. -O (Prin analogie) Vinele sunt nişte canali... care sângele de la inimă îl duc prin toate părţile trupului. CARCALECHI, c. 68/21. <> F i g. Vânturile ... sunt menite ca pe-aiurea să mă ducă. conachi, p. 265. + A însoţi, a întovărăşi într-o călătorie, pe un drum, spre locul de înmormântare, într-o acţiune etc., a conduce. Şi l-an dus cu toată boierimea, cu mare cinste, de l-au îngropat în mănăstirea lui. NECULCE, L. 36. Nepotul duce pe moş de mână. BUDAI-DELEANU, T. 175. începură a mă duce cu alai de la limanul mării. GORJAN, H. I, 124/18. O duc cântând prin tainiţi şi pe sub negre bolţi, A misticei religii mtunecoase cete. EMINESCU, O. I, 92. La ţintirimul din deal... trei sate l-au dus. C. petrescu, S. 133. Pupuica spilcuită ...o duceam peste un sfert de ceas la braţ pe stradă. M. I. caragiale, c. 136. Ii pregătiră un cufăr, un geamantan şi-l duseră la gară. BASSARABESCU, V. 14. M-aşteaptă nevasta s-o duc la cinematograf BRĂESCU, O. A. I, 74. Mori cu fiecare tovarăş pe care-l duci la cimitir. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 17. Stăruise s-o ducă el până la marginea satului. DEMETRIUS, A. 46. Negustorul o duse până aproape de casă. barbu, G. 51. Tu la groapă nu m-ai duce. BÎRLEA, L. P. M. i, 75. Să-m spălaţfaţa cu apă, Să ma duseţ păn la groapă. FOLC. OLT. - MUNT. I, 107. F i g. O rază te-nalţă, un cântec te duce. EMINESCU, O. I, 37. Am dus la ultima-i locuinţă pe un june... plin de speranţe şi de viitor. MACEDONSKI, o. IV, 11. La groapă mă vor duce. COŞBUC, P. 1, 77. Mortul şi cei cari-l duc la groapă. GOROVEI, c. 230. 2. T r a n z. F i g. (Popular şi familiar) A păcăli. Cf. GR. s. VII, 113. Ei, se făcu isteţ Petrişor, nu mă duci pe mine, tată, glumeşti! CĂLINESCU, B. I. 409. <> R e f 1. p a s. Dincă recunoaşte amărât că s-au lăsat duşi. camil petrescu, o. ii, 519. E x p r. A duce (pe cineva) cu vorba = a face cuiva promisiuni, amânând mereu (sau mult timp) împlinirea lor (pentru a obţine răgaz); a tărăgana (2), a purta cu vorba v. p u r t a (II1). Şireata, vorbea tot ocolind! M-a dus încet cu vorba, să-mi spuie, s-o cuprind! COŞBUC, S. 69, cf. ALEXI, w., TDRG, CADE. Se gândise cum ... să-i ducă pe toţi cu vorba. EFTIMIU, N. 76, cf. IORDAN, STIL. 311. Mă foloseam cu aproximaţie de felul în care izbuteam să o duc cu vorba pe Laura. VINEA, L. II, 170, cf. dl. In felul ăsta mă ducea el cu vorba. PREDA, I. 23. Ii promisese Filică plugul şi caii lui; dar uite aşa îl dusese cu vorba, zi de zi, până ce căzuse neaua, mihale, o. 56, cf. dex. A duce cu preşul v,p r e ş1 (1). A duce cu zăhărelul v. z ă h ă r e 1 (1). A duce de nas v. n a s1 (1). 3. T r a n z. (Complementul indică acţiuni ale oamenilor) A-şi lua sau a purta (V 2) toată răspunderea (într-o situaţie dificilă), în adoptarea unei atitudini, în rezolvarea unei situaţii, pentru atingerea unui scop etc. V. administra. Conştiincios şi muncitor peste măsură..., Eminescu ducea singur greutăţile gazetei. VLAHUŢĂ, O. A. I, 245. Duce astăzi tot rostul casei. c. PETRESCU, s. 24. Otilia era ea cam distrată, dar cu vorba ducea casa. CĂLINESCU, E. O. II, 59. Stoian ... ducea cârciuma de vreo doi ani cu simbrie. CAMIL PETRESCU, O. II, 205. Dacă n-ar fifost mama lui Dan, care ducea ...şi direcţia şcolii şi grijile gospodăriei, Andrei n-ar fi putut urma liceul. T. POPOVICI, S. 99. Cu maistrul nu-i de glumit. Duce şi dânsul o răspundere. flacăra, 1975, nr. 45, 6. Să poată duce trebile împărăţiei la bun liman. ŞEZ. I, 98. (Refl. pa s.) Voinicii ... izbucneau în lumină alături cu fete în cămăşi cu altiţe, ori piereau înghiţiţi de noapte, după cum se ducea jocul, macedonski, o. m, 11. + (învechit; complementul indică state) A cârmui. Putem să ducem ţara numai cu practica. MAIORESCU, D. m, 150. Patruzeci şi şapte de ani am dus ţara cu noroc, delavrancea, A. 75. "O- F i g. Nedreptul şi minciuna al lumii duce frâu. eminescu, o. I, 62. + (învechit; complementul indică armate) A conduce în luptă. Să trăieşti, Măria Ta!... Du-ne-n oardele duşmane, alecsandri, poezii, 158. Românii duşi de Ştefan, în lagăr se izbesc! Nimic nu le rezistă, id. ib. 231. + (învechit; complementul indică oameni) A aduce (cu forţa) într-o anumită situaţie; a determina să acţioneze într-un anumit fel. Şi băgatu-n-ai ( E x p r. A duce (pe cineva) paşii sau a-şi duce paşii = a merge spre ..., a se îndrepta spre ... . Oriunde îţi duci paşii, o buhă te-ntunecă. alecsandri, poezii, 326. Rar dacă o duc paşii sfioşi ...pe potecile străjuite de lilieci, sadoveanu, O. I, 39. Oriunde-ţi duceai paşii, dădeai de Dumnezeu. PILLAT, P. 94. Pe unde-şi duc paşii, zări se cutremură. TULBURE, V. R. 40. 6. T r a n z. (Complementul indică oameni) A determina să se îndrepte, să ajungă undeva (în mod real sau imaginar) sau, f i g., să facă un anumit lucru, să acţioneze într-un anumit fel, a mâna1 (1), a p u r t a (II1), a î m b o 1 d i; a îndruma, a orienta (2). O cale de cealea ce duc pre noi în spăsenie iaste să nu ne aducem aminte de greşale. CORESI, EV. 46. Muiarea ceaea ce duce muiarea suptu altu barbatu, post 4 ai. prav. LUCACI, 162. Nu ne duce noi în năpasti (a. 1619). CODEX STURDZ. 300. Doao sânt care ne duc pre noi în peire (cca 1700 - 1725). GCRii, 22/6. Binele... ne duce... de uităm tocmala şi premeneala lumiei. varlaam, C. 56. Şi nu ne duce pre noi în năpaste. N. TEST. (1648), 8734. într-acestu anu era mare bişug în ţară de toate, şi duce oamenii la urdie de vinde făr-niceo grijă. NECULCE, L. 43. Viaţa omului iaste un drum carele îl duce spre moarte. PILDE, 2/24. Faptele acelea la care ne duc îndemnurile nepercepute le conoştem prin simţiri. IORGOVICI, O. 3/3. îndrăznirea sa-l ducea la primejdie. MAIOR, T. 54/14. Turbata ei dragoste o ducea la dânsul pă tot ceasul. GORJAN, H. I, 72/29. Libovii plăcere i şi a desfrănărei ...te vor duce cât de degrabă la peire. BUZNEA, F. 21/9. Sărăcia ...îl duce de multe ori la deznădăjdnire. RUS, I. II, 151/30. Ofiţerul, care fără porunca şefilor, comanda lui încredinţată o va duce să prade, se va împuşca. CONDICA O. 62/3. De atunci omenirea a intrat în calea care o duce gradat către perfecţia sa. BĂLCESCU, M. V. 3. Unirea provinciilor române ...va putea duce România la fericire şi la mărire (a. 1848). PLR I, 127. Adevăratul călător ... îşi propune să meargă unde l-a duce fantazia lui. alecsandri, o. p. 177. La o asemenea căsătorie o dusese numai intere " CONTEMPORANUL, I, 628. Gânduri secrete ...o duceau spre melanc „e. GANE, N. I, 17. Curajul în artă ne poate adesea duce prea departe, caragiale, o. iii, 109. Să nu te ducă păcatele să vânezi p-acolo. ISPIRESCU, L. 41. Moartea lui Pavel va mai duce încă pe mulţi în groapă. AGÎRBICEANU, S. 516. Sadoveanu ne duce într-o lume de basme. IBRĂILEANU, S. 9. Sunt singur şi mă duce-un gând Spre locuinţele lacustre, bacovia, o. 13. Intinde-i ispite şi-l du în prihană. VOICULESCU, POEZII, II, 114. La şcoală ... venea rar din cauza boalei ce avea să-l ducă în curând la mormânt. CĂLINESCU, E. 69. îndeletnicirile lor de noapte ... nu-i duseseră la rezultate strălucite. SADOVEANU, O. IX, 466. Identificarea cu gândirea lui Herbart îl duce la aprecieri superlative. V. ROM. iulie 1975, 35. <> E x p r. A-l duce (pe cineva) cu gândul la... = a face pe cineva să se gândească la... Ochii aceştia lungi şi languroşi... te duc cu gândul la alte climaturi şi anotimpuri, vinea, l. I, 9. III. 1. T r a n z. (Complementul indică viaţa, traiul, zilele etc.) A menţine (1), a continua (prin asigurarea condiţiilor de trai, făcând faţă solicitărilor, cheltuielilor vieţii). V.trăi,vieţui (12). Traiul era croit aşa şi nu mai putea neştine să-l ducă decât prin facerile de bine ale împăratului. CĂPĂŢINEANU, M. R. 136/26. Tot acela care-n schimbul unei munci de salahor de-abia-şi duce viaţa de azi pe mâine, bacalbaşa, s. a. ii, 33. Şi-şi duce apoi viaţa ... tot în acest oraş. IORGA, C. 1.1, 91. In bunget ...Pe unde Strâmbă-Lemne îşi duce huzurul. VOICULESCU, poezii, i, 244. îşi ducea penibil zilele în bojdeauca din Ţicău. sadoveanu, O. XX, 103. Sunt atâţia ani de când voiam să merg la ei acasă, acolo unde ... îşi duc aspra lor existenţă. BOGZA, V. J. 16. Văduva să repare prăvălia fostă a bărbatului ei, pentru a-şi putea duce zilele. G. barbu, a. v. 80. Omul îşi duce viaţa în mijlocul unor factori... care laolaltă alcătuiesc aşa-numitul mediu extern. S. MARIN, C. B. 5. Eşi în oamenii aceştia... o forţă îndărătnică de a duce mai departe viaţa, pe pământul unde s-au născut, contemp. 1975, nr. 1 504, 1/5. Viaţa ce-o ducem noi. şez. ii, 29.0 E x p r. A o duce ... = a) a rămâne în viaţă, a trăi încă. Doctorii nu mai dau nicio speranţă de scăpare. Cel mult până mâine seară poate s-o mai ducă. CARAGIALE, O. I, 251. A mai dus-o aşa câteva luni şi a mers să-şi ia locul de veci lângă mama. M. I. caragiale, c. 83. Cât crezi c-are s-o mai ducă? CĂLINESCU, S. 684; b) a-i fi într-un anumit fel, a-i merge (IV 2); a se descurca într-o situaţie dificilă, a r e z i s t a. Cf. POLIZU. La primul debut al aventuroasei sale juneţi, gentilomnul o duce binişor. FILIMON, O. I, 372. La casa mea tot ai dus-o, cum ai dus-o, c-a mai fost şi mila părintească. CREANGĂ, P. 286. în cheltuieli atât de nemăsurate... n-a putut-o duce aşa mai mult de un an. caragiale, O. II, 254. Cât fuse vară o duseră ei cum o duseră, dară veni iarna. ISPIRESCU, U. 87. Cu banii drumului... socotea că o mai putea duce încă câtva timp la Paris. MILLE, V. p. 136, cf. DDRF. Dar George-al nostru cum o duce? coşbuc, p. i, 101, cf. barcianu, alexi, w., tdrg. O ducea el, nu-i vorbă, ...ca câinele nimănui, chiriţescu, gr. 192. Şi am dus-o aşa până când într-o noapte, uite ce am visat, brătescu-VOINEŞTI, P. 41. Tată-său, un polonez, beţiv se înţelege,... o ducea de azi pe mâine ... din ce bruma agonisea. M. I. caragiale, c. 84, cf. 11584 DUCE2 - 1521 - DUCE2 CADE. Dacă n-aş fi fost şmecher, crezi c-aşfi putut-o duce douăzeci şi cinci de ani de slujbă? rebreanu, n. 67. îi bună şi asta; decât nica... tot se cheamă că ai cu ce-o duce de azi pe mâni. MIRONESCU, S. 106. Am înţeles aseară ... că o duceţi puţin greu. CAMIL PETRESCU, P. 322. Cum o duci, bre Mânecuţă? sadoveanu, O. xxi, 412, cf. scriban, d. Graţie domnului colonel ... o duc mai bine. CĂLINESCU, S. 537. In război, scriitorul o duce greu. v. rom. noiembrie 1953, 287. Biata fată fusese concediată şi... toată familia o duce greu. BENIUC, M. C. I, 394. Sultanul o ducea prost cu banii. TUDORAN, p. 196, cf. DL, DM. Aşa am dus-o, mai cu găinării, mai cu ciordeală. BARBU, G. 274, cf. DEX. Nu-i păcat să prăpădiţi atâta apă, când o duceţi... atât de greu cu apa? flacăra, 1975, nr. 40, 16. A nu o (mai) duce (mult) = anu mai avea mult de trăit; a fi pe moarte. Când i se face boţ la inimă... şi prinde a sufla greu, atunci e semn sigur că n-are s-o mai ducă mult. marian, I. 24. N-o mai poate duce mult... căci zace de la Sânmedru. AGÎRBICEANU, S. 54. Cu excesele ...la care se deda nu mai putea s-o ducă mult. STANCU, R. A. I, 165. Socotea că de-acuma n-a mai duce-o mult şi a muri. SBIERA, P. 287. Şi nici n-a mai dus-o mult, ci peste jumătate de an ... a murit, marian, T. 609. + (Complementul indică zile, timp) A petrece împreună cu cineva. Strâmbă-Lemne cu-al său gemin, Sfarmă-Piatră ... duc zile cu piticul Statu-Palmă-Barba-Cot. ALECSANDRI, P. iii, 235. Mi-oi duce vremea doar cu dânsul, Cu Dinu Arbore megieş, pillat, p. 218. <> Expr. Ao duce (cu cineva) = a trăi (4) în bună învoială cu cineva, acon vieţui;ase îngădui cu cineva, a se împăca, ase înţelege. Să vedem cum oi s-o duc cu sluga, voinescu ii, m. 76/22. Să ai femeie cum trebuie şi s-o duci cu dânsa pănă la adânci bătrâneţe. CREANGĂ, P. 169. Am auzit c-o duci tare bine cu ea, şi cu bărbatul AGÎRBICEANU, S. 535. Sunt sigur că o s-o ducem bine împreună. VINEA, L. I, 107. Cum o duceţi cu Lina lui Mentu? LĂNCRĂNJAN, c. I, 24. Am avut mândră iubită Şi duşmanii mi-o mărită, Şi-o mărită-n sat cu mine, Nu-i modru s-o ducem bine. folc. transilv. i, 552. A duce casă (bună) cu cineva v. c a s ă. 2. T r a n z. (Complementul indică viaţa, traiul) A avea, a trăi într-un anume fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă; a petrece (II1), a trăi (2). Care e ursita mea? - A vărsa în veci sudoare Şi a duce viaţă grea. SION, POEZII, 56/4. Monahii... duceau o viaţă foarte simplă şi austeră. FILIMON, O. ii, 122. Pe verde mal Să duci vieaţă cu dulceaţă. ALECSANDRI, POEZII, 535, cf. COSTINESCU, LM. Un profesor... va fi silit să ducă o viaţă mai casnică, maiorescu, d. i, 470. Locuitorii Dornei duceau o viaţă lină şi fericită, gane, N. I, 57. Ce feliu de vieaţă ai să mai duci şi tu, dacă nu poţi ieşi în lume cu bărbatul tău? CREANGĂ, P. 87. Ducând viaţă destul de grea, i-a venit şi lui ceasul şi s-a însurat, caragiale, o. i, 136. Aşa ticăloasă vieaţă să duc eu? ISPIRESCU, ap. GCR li, 357, cf. ddrf. De-atunci, chinuit, duce trai uitat, rătăceşte din loc în loc. SĂM. I, 232, cf. şăineanu2. Azi dă-n familii lecţii şi scrie la gazetă, Ducându-şi viaţa-n studiu şi linişte discretă. IOSIF, V. 149, cf. TDRG. Traiul ce-l duce e fără noimă. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 240, cf. RESMERIŢĂ, D. Era aceasta darea pe faţă a unei vieţi ce dusese şi până atunci în întuneric. M. I. CARAGIALE, C. 13, cf. CADE. Se aflase şi de viaţa luxoasă pe care o ducea directorul. EFTIMIU, N. 75. Cum ţi se pare vieaţa asta de prefăcătorie ...pe care o duci de o săptămână. CAMIL PETRESCU, T. I, 138. îşi ducea viaţa într-o chilie, cetind. SADOVEANU, O. XX, 201. După ce au isprăvit proviziile, au început să ducă viaţa animalelor sălbatice. BART, E. 278, cf. SCRIBAN, D. N-avea ticuri, nu era pitoresc şi ducea o viaţă ... cu veleitatea de a trăi pe picior mare. CĂLINESCU, B. I. 240. Duce o intensă viaţă de noapte. VINEA, L. I, 242. îşi ducea viaţa netulburat de nimic, tudoran, P. 543, cf. dl, dm, dex. Când de nime nu ţi-i dor, Duci trai dulce şi uşor. FOLC. transilv. II, 44. (R e f 1. p a s.) ducea acolo o viaţă foarte liniştită, demetrius, a. 192. ■<> (Prin analogie) Oraşele duceau şi ele o viaţă falsă şi parazitară. sadoveanu, o. xx, 353. <>Expr. Ao duce (înainte sau tot înainte, mai departe) în ... sau (tot) într-un ori într-o ... = a o ţine înainte, fără întrerupere, fără a o slăbi o clipă, fără a se opri; a nu mai înceta cu .... Omul ... avea şi curajul... şi puterea fizică de a o duce înainte fără nicio oboseală. MAIORESCU, critice, 525. Ivan ... o ducea tot într-un cântec. CREANGĂ, P. 299. De alaltăieri seara până azi dimineaţă s-o duci într-un chef CARAGIALE, O. vi, 95. Aşa începe şi o duce mai departe tot aşa. slavici, O. i, 59. Intr-o beţie o ducea. ISPIRESCU, U. 103, cf. DDRF. Sunt păcătos, Că prea am dus-o-n râs şi glume. COŞBUC, P. 285, cf. BARCIANU, TDRG. Mamele ...o duseră tot într-o poveste. AGÎRBICEANU, S. 229. Trei zile şi trei nopţi o duc într-o continuă nelinişte. CAMIL PETRESCU, U. N. 343. O lună de zile pruncul o duse într-un somn. TUDORAN, P. 440, cf. DL, DM, dex. Numa-n visuri o ducea. TEODORESCU, P. P. 673. Intr-un râs şi un cântec au dus-o toţi. STĂNCESCU, B. 257. *0“ (Eliptic) Era cu o bandă întreagă şi se vedea lămurit că o duc de astă noapte, c. petrescu, C. v. 59. In lupta asta... o duse Niţică până după ce s-a făcut ziuă. moroianu, s. 98, cf. SCRIBAN, D. 3. T r a n z. F i g. (Complementul indică chinuri, neplăceri etc. fizice sau morale) A trece de bunăvoie sau silit, printr-o situaţie, printr-o stare etc. (dinainte hotărâtă sau impusă), fără a-şi pierde puterea de rezistenţă sau fermitatea; a îndura, a pătimi (1), a răbda (1), a suporta (3), a suferi (1). Ceia ce duc pedeapsă Din ferecături să iasă. DOSOFTEI, PS. 313/9, cf. LB. E un om bătrân şi prea supărat de greutăţile şi împovărările care le duce. PELIMON, I. 5/18. Trebuie să fi avut mare greutate acei miniştri... cu iubirea şi concordia dfomnu Jui Sturdza, căci nu am putut-o duce. MAIORESCU, D. V, 239. Ce e scris şi pentru noi, Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război. EMINESCU, O. I, 146. Mare jale şi alean or mai fi ducând mamele lor. CREANGĂ, P. 78. Cine-n pace duce greul bogăţiei şi luminei? ... E săracul, vlahuţă, O. A. 61. Cei săraci duc greul COŞBUC, B. 226, cf. ddrf, barcianu. D-abia duc şi ei greul vieţei. SĂM. I, 312, cf. alexi, W., şăineanu2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Noi ducem greul şi suferim, şi ne chinuim. REBREANU, R. I, 64, cf. SCRIBAN, D. Durerea... altfel n-ar fi putut-o duce. DEMETRIUS, A. 21, cf. DL, DM. Bolnavul duce de obicei boala pe picioare. ABC SĂN. 180, cf. DEX. N-or mai duce nevoie de apă. SBIERA, P. 165. Necazu care-l duc eu Nu mi-i dat de Dumnezeu. MÂNDRESCU, l. P. 117. Pentru tine mândruluc, Multe-aud şi multe duc. BÎRLEA, C. P. 78. Eu trăiesc printre duşmani, Bătucind cărările, Ducând supărările. FOLC. transilv. ii, 68. O Expr. A duce grija sau, rar, vergile (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu i se întâmple ceva rău. Mult ţi-am mai dus grija. alecsandri, T. 1 496. Când ai avea încaltea un cal bun, calea-valea, dar cu smârţogul ista îţi duc vergile. CREANGĂ, P. 203; b) a se interesa, a se ocupa (II) îndeaproape (de cineva sau de ceva). Fiul său să nu ducă nicio grijă. MILLE, V. P. 134. După moartea lui tată-său, el singur a trebuit să ducă grija casei, dunăreanu, CH. 9. In materia asta să nu duceţi nicio grijă, că avem batalioane de fete. barbu, i. i, 54. Mărită-te, mândra mea, După mine nu şedea, Că eu nu-ţi mai duc grija. jarnîk — bârseanu, D. 216. A duce dorul sau jindul (cuiva, a ceva sau de ceva) = a) a-i fi dor de cineva sau de ceva. Plânge Prahova de vale Şi se vaetă mereu, Tot ducând în a sa ccile Dorul Peleşului său. alecsandri, poezii, 651. Eu, Lepădat Budulea, tăică-tău, şi eu, Safta, maică-ta, care-ţi ducem dorul slavici, O. I, 103. De multe ori li-i fi ducând dorul C. PETRESCU, S. 171. Florica-i duce dorul. TEODORESCU, P. P. 320. Să nu-ţi mai duc atâta dorul reteganul, P. V, 35. Să te puie-n copârşău Să-ţi ducă dorn ca eu. BÎRLEA, C. P. 11. Unde-i găsi pe mândru Şi-i spune că-i duc doru! folc. transilv. i, 243; b) a fi dornic de ceva, a simţi lipsa unui lucru. Muri de mâhnire, ducând dorul pălăriei de cardinal. BĂLCESCU, M. v. 406. Să nu mai ducem jcindul. pann, e. v, 142/7. Dusese jindul iacniilor şi prăjiturilor care-i trecea pe sub nas. GHICA, C. E. iii, 1. Din partea apei, mi se pare că i-om duce dorul. CREANGĂ, P. 204. Sufletul să aibă de toate bunătăţile ..., să nu ducă nicicând şi de nimica dor. MARIAN, î. 181. Cel ce iubeşte cu adevărat nu duce grija demnităţii. vinea, L. II, 43. Puştii din Moldova duc dorul casei, flacăra, 1975, 11584 DUCE2 - 1522- DUCE2 nr. 47, 7. (Popular) A duce frică (de cineva) = a-i fi frică de cineva. Smeul cu mumă-sa îi duc frica, reteganul, P. iv, 20. A duce lipsă (de ceva sau de cineva) = a nu avea în cantitate suficientă, a nu avea ce-i trebuie, a simţi lipsa (cuiva sau a ceva). De pâne pe multe locuri duce lipsă, că nu rodisă de anul trecut. NECULCE, L. 337. Se vedea cât de colo că nu dusese lipsă în vieaţă. contemporanul, iv, 390. Să nu ducă lipsă în vieaţa ei casnică. SEVASTOS, N. 88. Vezi Dunărea? Nu ducem lipsă de apă! VOICULESCU, poezii, i, 217. De sare nu ducem lipsă. BENIUC, M. C. I, 268. Iubea... boema cercurilor artistice de care nici Bucureştiul nu ducea lipsă, barbu, I. I, 41. Nu ducea lipsă de fete. LĂNCRĂNJAN, C. II, 102. Oraşul ... nu duce lipsă de bătrâni. scânteia, 1975, nr. 10 346. 4.1 n t r a n z. (Despre fiinţe; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A rezista la foame, la durere, la eforturi fizice etc.; a supravieţui (1). Cf. polizu, lm. Subt umerii lor sănătoşi [ai câinilor] să se-nalţe un pept care să ducă la alergătură multă şi să nu se obosească de cele mai mari goane. ODOBESCU, S. in, 65, cf. DDRF, ALEXI, w., TDRG, cade, SCRIBAN, D. Acesi soi de femei atât de sănătoase, când se îmbolnăveau mai greu, nu duceau la boală. CAMIL petrescu, O. ii, 83, cf. dl, dm, dex. Cum puteţi duce fără pâne? reteganul, P. rv, 41. F i g. [Bradul] sănătos din fire şi-a împetrit inima şi a dus la necazuri ca un sfânt, bassarabescu, v. 49. E x p r. A (o) duce la tăvăleală v. t ă v ă 1 e a 1 ă (3). IV. T r a n z. 1. (Complementul indică diverse feluri de munci, activităţi, servicii etc.) A desfăşura, a îndeplini sistematic, în mod corespunzător, prin efort propriu (în etape succesive şi pe un plan larg); a presta (2), a purta (III 2), a săvârşi (3). Nici să fereşte a duce ceale mântuitoare şi pre nimeni nu face părtaş stricăciunii. ANTIM, O. 30. Bucurie mare pre toţi cuprinsă, Cei ce din Roma urzirea sa dusă Pănă în timpul acesta nestinsă, Cum soartei fusă! SUCIU, S. 8/2. Rareori le venea răsboi, iar ei îl ducea pretutindini şi totdauna la vreme. CĂPĂŢINEANU, M. R. 59/11. în familie trebue să ducem educaţia. NEGULICI, E. I, 107/12. Ea fiind şi de la natură foarte domnoasă ..., înrâurea des afacerile ţării şi ... prea de multe ori ducea rola de ministru. BARIŢIU, P. A. I, 66. Judeţul la noi nu-l duce văru Iancu? GH1CA, C. E. I, 246. Popoarele, sătule de apăsarea claselor îmbogăţite... îşi strâng rândurile ...şi tot mai tare duc lupta. bacalbaşa, s. A. II, 31. Pentru a duce lupta ..., s-au căutat arme în arsenalul revoluţionar francez. SĂM. II, 291. Această grupare... a dus ...o straşnică luptă de prefacere. în PLR II, 123. Unui război dus în numele dreptăţii îi va urma un alt război. TITULESCU, D. 296. O campanie ca aceea pe care ne determinaţi să o ducem pentru dumneavoastră e de durată. ARGHEZI, S. XI, 48. Munca pe care ...o dusese Rotaru cu el. BENIUC, M. C. I, 154. Cadrele didactice ...au dus o muncă susţinută în rândurile elevilor. GÎ1961, nr. 637,7/4. Trebuie dusă muncă de lămurire cu ţăranii. LĂNCRĂNJAN, c. n, 147. Duce şi o intensă activitate literară şi critică. MAGAZIN IST. 1968, nr. 4, 4. (R e f 1. p a s.) Plan himeric ce nu se poate duce în împlinire. FM (1843), 2932/l. Lupta ce se poate duce din aceste pagini va fi mai sistematică. în PLR n, 123. Se duseseră împotriva lui câteva campanii foarte susţinute. CAMIL PETRESCU, P. 195. (Prin analogie) Noua Revistă Română duce o stăruitoare campanie în contra acestei şcoli (a. 1905). plr ii, 108. ^Expr. A duce (ceva) (până) la capăt, (rar) cap sau (până) la (bun) sfârşit = a îndeplini (în bune condiţii); a desăvârşi (1). Ca să vedeţi că această interpretare e dreaptă, duceţi şi interpretarea adversarului pănă la capăt. MAIORESCU, D. I, 373. Duc trebile la capăt bun. ISPIRESCU, L. 18.0 generaţie nouă este menită să ducă lucrarea noastră mai departe. I. NEGRUZZI, în PLR I, 243. Lucrurile acelea mari pe care asprimea crudă le poate începe sau grăbi, dar nu duce la capăt. IORGA, C. 1.1, 30. Feciorul... singur duce numele mai departe. AGÎRBICEANU, S. 616. Pentru a duce la bun sfârşit sarcina ce am luat, am nevoie de întregul dumneavoastră concurs. TITULESCU, D. 227. Gesturi pe care nu le va duce niciodată până la capăt. SEBASTIAN, T. 135. O sinucidere ...pe care n-ai curajul s-o duci la capăt. TEODOREANU, M. II, 416. Dacă o vom duce până la sfârşit, această realitate... ne va deveni un lucru cunoscut. BOGZA, v. J. 57. Mişcările, la oamenii bătrâni, sunt încurcate şi întortocheate, ca şi când ar avea la îndemână un timp nesfârşit ca să le ducă la capăt. PREDA, M. S. 359. Această invenţie îmi justifică existenţa. Dacă nu o voi duce la cap, mă voi considera un ratat. BARBU, 1.1, 183. Sper că voi avea timpul necesar pentru a duce la bun sfârşit aceste proiecte. LL 1973, nr. 4, 803. + (învechit şi popular; despre femei; cu complementul sarcina sau un echivalent al acesteia) A menţine în stare normală până la termenul necesar. Ofemee îngreunată să să păz.ească de cele următoare, daca va să ducă bine greutatea ei. MEŞT. MOŞ. 23/20. + (Complementul indică bunuri spirituale; cu determinarea „mai departe”) A continua, oda-â ce a fost început, a face să treacă de la o generaţie la alta, de la o că la alta. Nu duce la-ntâmplare Aceea ce eu o am adus într-astâ bună stare. RUSET, E. 32/5. El se opri cu povestirea pe la 1730, oprit, s-ar crede, de moarte, de a o duce mai departe decât atâta. IORGA, L. I, 471. Ajungând la sfârşitul „Tragodiei”, vorbea de intenţia de a o duce mai departe pentru a povesti domnia lui Ion Sturza. DENSUSIANU, l. 177. Dar adecvarea e dusă mai departe. IBRĂILEANU, S. L. 225. S-a mai oprit şi pe la Viena, unde a dus mai departe studiul dreptului şi alfilosofiei. MOROIANU, S. 131. Cei ce vor duce mai departe această operă vor porni mai uşor. BĂCESCU, PĂS. 179. Explorarea microstructurii atomului ...a putut fi dusă mai departe. SANIELEVICI, R. 9. Nu mai era în stare să adune imaginile din vis şi să ducă mai departe feeria lor absurdă. VINEA, l. I, 50. Suntem prea puţini ca să ducem lupta până la urmă. tudoran, P. 416. Un înflăcărat îndemn de a duce mai departe ... glorioasele tradiţii de luptă, scânteia, 1975, nr. 10 330.+ (Complementul indică linii) A însemna pe o suprafaţă; a trasa (1). V. trage (III 1), desena (1), construi. In figurile care vin de aicea înainte, liniile sau trăsurile care-s duse fără dezghinare însămniază faţa funduşului. AŞEZ. 93/9. între două puncturi nu se poate duce decât o singură linie dreaptă. MAIORESCU, L. 112, cf. cade. Să ducem secanta BjL. SANIELEVICI, R. 69, cf. DM, M. D. ENC., DEX. + (învechit) A construi. Asediatorii deschiseră şi duseră şanţuri prin trei locuri. bălcescu, M. v. 73. + (învechit şi popular) A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de ..., a nu se lăsa de ..., a se ţine de ... . Eu amu duce fapte bune în toate dzile cătră Hristos (1590-1602). CODEX sturdz. 247. Voinicii duceau jocuri şi chefuri zile întregi. SADOVEANU, O. I, 176, în DL. 2. (Complementul indică conversaţii, corespondenţă etc.) A desfăşura, a susţine, a purta (împreună) cu altul sau cu alţii ori între ei; a întreţine. Duc discuţii în acest sens. beniuc, m. C. i, 475. Dusese tratative cu aliaţii prin intermediari, căutând să se salveze, barbu, i. I, 237. O polemică continuă va duce profesorul clujean. CL 1973, 18. B. I. Refl. 1. (Despre fiinţe; de obicei cu determinări locale, mai rar finale) A se pune în mişcare pentru a ajunge undeva, a părăsi pe cineva sau ceva spre a se îndrepta în altă parte, ase deplasa (2), a p o r n i (11), a p 1 e c a (B 12); a pleca din apropierea cuiva sau a ceva, a se îndepărta, a se retrage (2). Ipac dau ştire Domniei Tale za lucrul turcilor cum am auzit eu că împăratul au ieşit din Dofia ... şi s-au dus în sus pre Dunăre (a. 1521). DOC. î. (XVI), 95. Cântaţi lui Dumnedz.eu celui ce se duse în ceriul ceriurelor. PSALT. HUR.2 144. Negrăiţi era urul cătră alaltu; duseră-se. COD. VOR.2 331. Du-te ... cătră soru-ta (a. 1550 -1580). GCR I, 6/9. Eu feci amu despărţitură cu el şi mă duş den Machedonia. CORESI, L. 349/21. Aşa zise îngerul Domnului şi să duse de la ei (1583 - 1619). CODEX STURDZ. 281. Dezlegaţi-l şi lăsaţi să să ducă (a. 1600 - 1650). GCR I, 140/26. Nu poate nime să ucigăfurul, când va fugi şi va lepăda furtuşagul, ce va fi furat şi să va duce deşert, prav. 121. Mulţi lăsându-şi toate, ducea-se în pustie (a. 1648). GCR I, 131/12. Alegând mai bine să se ducă din ţară decât să 11584 DUCE2 - 1523 - DUCE2 se radă. amfilohie, g. 52/3. Grigorie ... tocma în Beciu, la scaonul împărătesc s-au dus. MAIOR, I. B. 210/14. Duceţi-vă cătră miazănoapte, că acolo va fi voao mai recoare. petrovici, P. 242/7. împărăteasa Angliei s-au dus odată să vază pre logofătul cel mare. CARCALECHI, C. 83/18. S-au dus singuri de s-au dat în manile împăratului Xerxu. GOLESCU, P. 361/15. Iertaţi-mă, trebuie să mă duc. ABEŢEDAR, 302/25. S-au dus de la Mesolinghi spre a se pune în comunicaţie cu oastea de la Ipir. AR (1829), 18V34. A trecut prin Constantinopol, ducându-să la Odesa. CR (1832), 181 Vl9. Ne duseserăm cam departe de han în pricinile negoţului nostru. GORJAN, H. I, 144/14, cf. VALIAN, V. O turturică, de lăngă soţia moartă Nici nu zboară, nici se duce. conachi, p. 87. Du-te des la vânătoare, pann, e. I,13/17, cf. POLIZU. Locuitorii ţerani se mişcau în dreapta şi-n stânga, fiecare ducându-se pe la trebile lor. PELIMON, i. 7/4, cf. PONTBRIANT, D., LM. în străinătate..., se duc mai toţi vara. MAIORESCU, D. 1,281. Te duci şi ani de suferinţă N-or să te vază ochi-mi trişti, eminescu, o. l, 211. [O] iau pe Irina cu mine şi mă duc din Dorna. GANE, N. i, 69. Nu se poate să vă duceţi... Trebuie să facem un cadril. CARAGIALE, o. vi, 225. Se duse drept la împăratul. ISPIRESCU, L. 24. Pisica ...se află în picioare... ducându-se spre marginea podului. MACEDONSKI, O. m, 31. Te du ferice, şi mă lasă în întunericul uitării! vlahuţâ, s. A. I, 47. Privea gloata cum se duce Şi-un pustiu simţi-mprejuru-i. COŞBUC, P. II, 81, cf. BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Titu se duse drept la Romaşcu. rebreanu, i. 140. Trebuia să mă duc în odaia ei să-i ţin de urât. IBRĂILEANU, A. 19, cf. resmeriţă, D., cade. Trebuie să mă duc să încerc o rochie. CAMIL PETRESCU, P. 27. Iar am să rămân singură, iar te duci. SADOVEANU, O. I, 12, cf. SCRIBAN, D. Când ne ducem la el, să ne dea crăiţe? arghezi, c. J. 39. Simioane!... De ce nu te duci să te culci? CĂLINESCU, E. o. I, 21. Bătrânul lup de mare se îndreaptă spre stăvilar..., ca şi cum s-ar duce să ridice ancora. BOGZA, C. O. 147, cf. DL. Oamenii se duc la muncă, isac, O. 123, cf. DM. Nu i-a rămas decât să se ducă să-şi vadă metrii cumpăraţi. BARBU, G. 14, cf. M. D. ENC., DEX. Să duse ca să vadă, Dacă-i grâul copt, răscopt. PĂSCULESCU, L. P. 24. Trec pribegii şi se duc. bîrlea, l. p. m. i, 27. De când bădiţa s-a dus Tri flori în fereastră am pus. FOLC. TRANSILV. I, 305. *0 I n t r a n z. (Regional) Nu mă-ndur din tine-a duce, De dulceaţa pomilor, marian, nu. 320. O- (în corelaţie cu „a se întoarce”, „a veni”) Au dzis că pre uscat au venit, pre uscat să va duce. NECULCE, L. 277. Deaca ai venit la doftor, să nu te duci netămăduit. ANTIM, O. 234. Alerg, mă duc şi vin. CONACHI, P. 104. Nu numai că nu se duc, dar vin ... mereu cu duiumul. GHICA, C. E. II, 433. O direcţie puternică ... apucă cu tărie egală ...pe cei cari se duc spre a învăţa şi pe cei cari s-au întors. MAIORESCU, CRITICE, 78. /Z vede viind răpede, dar nu aşa cum se dusese, creangă, p. 186. Lică... venea, descăleca, bea câte un paitar de vin ...şi iar se ducea. SLAVICI, O. I, 133. Şi chiar tu ducându-te, ne temem că nu te vei mai întoarce. ISPIRESCU, L. 8. Da, da, du-te! Vino mâne. IBRĂILEANU, A. 54. Ştie acum de unde vin şi unde se duc. C. PETRESCU, S. 52. După ce m-am dus fără arme, ... m-am întors. sadoveanu, O. XXI, 350. S-a dus la Giurgiu şi s-a întors în aceeaşi zi. camil petrescu, O. II, 267. Se duse şi se întoarse cu vinul, preda, DELIR. 58. Se duceau şi iar veneau. ISAC, O. 103. Nimeni nu ştia de unde vine şi unde se duce. barbu, G. 333. «v* (Cu determinări care indică modul de deplasare) a) (determinarea indică dacă deplasarea se face pe jos sau cu un mijloc de locomoţie, specificându-1) încalecă Adam şi să duse (a. 1600 - 1624). GCR I, 63/23. S-au dus pe gios până la geamie. AR (1829), 15 Vl 6. Mă voi socoti prea norocit a merge cu voi în corabie ca să mă duc la pământul meu. GORJAN, H. I, 136/15. încotro te mai duci noaptea pe al tău cal obosit? CR (1839), 248"/6. Hai, încalecă iute pe cal şi te du la nuntă. CREANGĂ, p. 170. O căruţă ... în care o să ne ducem la împărăţie. ISPIRESCU, L. 116. Cu o altă trăsură, s-a dus acasă. ARGHEZI, S. XI, 21. Se duce cu maşina un ofiţer. CĂLINESCU, S. 781. Se dusese cu căruţa la târg. ŞEZ. IV, 1; b) (determinarea indică sau sugerează ritmul deplasării) în grabă drept acolo să duse. budai-deleanu, ţ. 128. Tu te-ai dus îndată, Ca vântu ai sburat. SION, poezii, 21/5. Se duc ca vântul alecsandri, p. ii, 17. Şi se duc ca clipele, Scuturând aripele, eminescu, O. I, 214. Mă duceam tot într-o fugă acasă. CREANGĂ, o. 39. Se duse într-un suflet la fiul său. ISPIRESCU, L. 20. Cu gândul lângă tine ca fulgerul m-am dus. mille, v. P. 115. Se duceau spre sat grăbiţi. COŞBUC, F. 74. Paznicul... s-a dus glonţ pe el. POPA, V. 333. Un şoim ... se ducea ca o săgeată ... către soare. VOICULESCU, POEZII, I, 6. Ca într-o vântoasă m-am dus. camilar, N. i, 282. Să te duc ca vântul ori ca gândul? reteganul, p. iii, 54. Ţine ineluşul meu Şi du-te iute cu el PĂSCULESCU, L. P. 260; c) (cu alte determinări modale) Se duse d-a dreptu la palatu împărătesc. GORJAN, H. I, 59/29. Şi se duc [rândunelele] pe rând, pe rând. EMINESCU, O. l, 214. Se duse drept la icoane, caragiale, o. I, 180. Se duse aşa, în neştire, în ograda cu pruni, delavrancea, h. t. 150. Neagu, cum scăpa de la vapor, se ducea întins la Evantia. bart, e. 167. Ne simţeam mai bine numai când ne duceam, pe furiş, la cimitir. ARGHEZI, S. XI, 67. Şi acum într-acolo, fără odihnă, bântuiţi de spaimă, se duceau, bogza, c. O. 25. El... se duse, fără ocol, la curte. G. barbu, a. v. 42. O (Cu determinări abstracte) Lasă întristăciunea şi să duce la bucurie, antim, o. 20. Că te duci la mare jele. jarnîk -bârseanu, d. 301. ❖ (Cu determinări locale de felul „înainte”, „mai departe” sau temporale de felul „tot”, care arată continuitatea deplasării, a desfăşurării neîntrerupte) Şi leşii s-au tot dus în ţara lor. NECULCE, L. 55. Din cele ce-ţi scrie-n carte, Nu te duce mai departe. PANN, p. V. I, 72/8. în tus-patrn părţi a lumei turbat vântul se tot duce. alecsandri, poezii, 146. A ei pereche nainte tot s-a dus. eminescu, o. I, 114. N-oi mai veni, Ivane, câte zilişoare-oi avea eu, zicea ucigă-1 crucea, cuprins de usturime, şi se tot ducea împuşcat. CREANGĂ, o. 140. Duceţi-vă mai departe, peste mare, in ţara lui Irod. ARGHEZI, c. J. 100. S-a tot dus cale de trei zile. reteganul, p. v, 29. Cum să se ducă mai înainte? STĂNCESCU, B. 109. <> (Cu dativul etic) Să fie voia ta deplin şi mi te du cu ajutorul lui Amon. alexandria (1794), 27/12. Du-mi-te la dânsul. GORJAN, H. IV, 67/7. Du-mi-te acum, părinte. PANN, H. 80/19. Lelea Fira-apoi Dnsu-mi-s-a ... Cu capul pe sus Până la Ionel COŞBUC, P. II, 152. O F i g. Când să vrea tâmpla să să ducă de la vreunul de ceia stricăciunea, varlaam, c. 326. Norocul vine cu lanţuri în picioare, iar când să duce le sfărâmă. PILDE, 110/26. Privind omul la trupul său, se uimeaşte defrumseaţa sa ..., iară de se duce mai departe, şi cearcă ceale dinlăuntru, foarte minunat se umple sufletul lui de mirare. CARCALECHI, C. 57/11. Du-te aşadar, suflete fericite, ...în viaţa cea noă. POPOVICI, C. 5/19. Au poate vei zice că ei nu s-au dus mai departe decât în limbele romane. FM (1843), 99"/23. Ni se duce gândul la timpurile-acele. ALECSANDRI, poezii, 567. Franci elveţieni ... se vor duce să sporească depozitele în străinătate. eftimiu, N. 74. Unde se duc bucatele lor? preda, d. 68. O (La imperativ, de obicei în formule de urare ori de îndemn) Du-te de cheamă bărbatul tău. CORESI, EV. 152. Te du de întră în besearecă. varlaam, c. 384. Te du de stă la locul care ţie să cuvine, tomici, î. 9/6. Du-te de ia pe măgar şî-l înjugă la car. GORJAN, H. I, 17/7. Du-te acum de te odihneşte. PR. DRAM. 127. In spaţiu larg te afli, te du şi rătăceşte. R. IONESCU, c. 30/6. Du-te de ne adă o oală de vin. NEGRUZZI, în PR. DRAM. 450. Mergi, dar, fără mâhnire, te du şi fii voioasă, alecsandri, P. I, 138. Da' ce vrei mări, Cătălin? Ia du-t’ de-ţi vezi de treabă! EMINESCU, O. I, 174. Du-te de-mi adu un ceai. CARAGIALE, O. I, 1 .Du-te sănătos! ISPIRESCU, L. 19. Du-te, măi băiete: drumul pe care calci e drum de foc. sadoveanu, O. I, 44. Du-te, domnule director, du-te acasă şi te culcă, arghezi, s. xi, 23. Te du cu bine! PARASCHIVESCU, C. Ţ. 98. Du-te cu bine! CAMILAR, N. I, 301. Ieşi, du-te preste prăpăstii Şi munţi, La feata craiului împărat. TEODORESCU, P. P. 365. Du-te, spune-i la mândru Să vie azi în codru. FOLC. transilv. I, 278. (F i g.) Du-te, carte, şi te lasă La mândruţa mea pe masă. FOLC. TRANSILV. I, 18. <0* (în imprecaţii) Duce-te-veri cu elu în focul nestinsu ..., întru viermii neadormiţi (a. 1619). GCR I, 54/35. Nu vedeţi că rebelii să dau peste cap, dencolo de munţi, ducă-se în ceasul lor cel rău! (a. 1693). FN 19. Care le scrie aci 11584 DUCE2 - 1524- DUCE2 despre moldoveni prea vestitul Engel, treacă, meargă, ducă-se. şincai, HR. I, 364/38. Babă,... Duce-te-ai într-un picior, Val-vârtej, de pe aici! alecsandri, POEZII, 617. Ducă-se învârtindu-se ca ciocârlia ...şi să-i văd când mi-oi vedea ceafa. SĂM. m, 167. Ce e mă? Du-te-n mă-ta de-aici. CAMIL PETRESCU, U. N. 249. Du-te la dracu şi tu! VISSARION, B. 34. Du-te dracului cu toţi sfinţii şi cărţile tale! sadoveanu, O. I, 21. Majuri, ofiţeri ... gloanţe, obuze ... ducă-se dracului. CAMILAR, N. I, 258. Să se ducă iadului. TEODORESCU, p. p. 336. Duce-s-ar numai pe pustiu, sbiera, p. 296. Mai du-te şi dracului, tu n-ai frică de D[umne]z,eu, n-ai ruşine de lume, ce om eşti tu? reteganul, p. i, 23. Ducă-se cu corbii, marian, o. ii, 24. Du-te, mândro, mutului! HODOŞ, P. P. 124. <> (Substantivat; popular) Ducă-se pe pustii (sau pustiu, regional, în bolovani, în pietre, în dubală, în tine) = a) dracul (1). Pesemne ... tot nu crezi că acolo sălăşlueşte ducă-se pe pustii? GANE, N. 1,93, cf. ŞĂINEANU2. Ce te uiţi la mine aşa ca aghiazma la ducă-se-n tine? I. CR. IV, 95, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Ducă-se pe pustii se preface în toate chipurile. MARIAN, T. 345, cf. frâncu - candrea. Parcă-i ducă-se pe pustii, zanne, p. vi, 632; b) epilepsie. Ii vezi că-şi schimbă feţele şi-i apucă ducă-se pe pustii. alecsandri, o. p. 50. Cavaleriul nostru pare a fi apucat de ducă-se pe pustii, contemporanul, v, 332, cf. alexi, w., bianu, d. s. 274, TDRG. Sunt nişte spirite cari, dacă intră în om, îi pricinuiesc boala numită „ducă-se pe pustiu”, pamfile, DUŞM. 268, cf. RESMERIŢĂ, D., şăineanu, D. u. [Sunt]... şi scuturaţi de friguri, şi apucaţi de ducă~se pe pustii. COCEA, s. I, 159. Odoleanul se mai poate încerca la bolnavii cu ducă-se pe pustii. VOICULESCU, L. 234, cf. bujorean, b. l. 46. Unii copii aveau ducă-se pe pustii. SADOVEANU, O. I, 471, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, H X 88, XII 125, XVI 162, com. MARIAN, FRÂNCU -CANDREA, M., COm. din PIATRA-NEAMŢ, ALRM i/l li 165. (Prin exagerare) Mă apucă ducă-se pe pustii când văd un plic ministerial. alecsandri, ap. tdrg. <> E x p r. (Popular) A se duce după cineva = a se mărita (1). Mă duc după cela ce inima mea l-a ales. pr. dram. 164. Şi s-a dus sărmana după acest om, care putea să-i fie bunic. vlahuţă, s. A. iii, 21. Draga mamei fată, ... du-te după dânsul, Căci găzdac e tare, Multe moşii are. COŞBUC, P. II, 145, cf. TDRG, cade, dl, dm. Dacă Lina se duce după venetic, el face una mare. barbu, G. 29, cf. dex. (Cu schimbarea topicii) După ciobănel m-oi duce, Că guriţa lui e dulce. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 75. Las să strâge, moartea-l mânce, Că după el nu m-oi duce. ARH. FOLK. I, 167. Să fii, bade, ca o cruce, După tine nu m-aş duce. FOLC. transilv. I, 138. A se duce cu gând (sau, învechit, cu gândul) = a se gândi. Să duce cu gând ca acela ce dă vreunui popă să-i facă sărindariu ca să i să iarte păcatul. antim, o. 39. Du-te-ncolo! exclamaţie prin care se exprimă: a) porunca de a părăsi locul; pleacă! iasă-mă în pace! b) neîncrederea faţă de spusele cuiva. Cf. alexi, w., dex. De va zice [mama către copii]: du-te-ncolo! fata crede că se va mărita curând. ŞEZ. n, 128. A se duce în lume v. 1 u m e. A se duce în plata Domnului v. plată (3). A se duce (fiecare) în (sau la) treaba lui (ori a sa etc.) = a-şi relua treburile obişnuite, a-şi vedea de treburile sale. Flăcăul... se dusese în treaba lui. CREANGĂ, P. 144. Se duse fiecare la treaba lui, femeile la oale, bărbaţii la îmbierea cu rachiu. AGÎRBICEANU, S. 139. Tu du-te la treburile tale, eu am să te aştept aici. vinea, l. I, 58. (Cu parafrazarea expresiei) Apoi se despărţiră ducându-se fiecare într-ale sale. ispirescu, l. 80. (Popular şi familiar) A se duce dracului v. drac (1). A se duce opt şi cu a brânzei nouă v. o p t 1 (13). (Regional) A se duce aţă v. a ţ ă. <> (Prin analogie; despre vehicule) Săniuţa ...se duce înhămată Cu un iepure ce-i şchiop. ALECSANDRI, poezii, 357. Săniile ...se duceau după lemne, rebreanu, I. 194. + (Cu determinări ca „pe vale”, „în jos” etc.) A se deplasa în jos pe o pantă, pe un loc înclinat; a coborî. Mă dusei în jos pe vale. JARNÎK -bârseanu, D. 70. Mă dusei pe vale în jos. doine, 147. (Prin analogie) Frânghia nu se mai duce la vale. ISPIRESCU, L. 84. (F i g.) Şi gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale. alecsandri, poezii, 51. + (Cu determinări locale care indică un spaţiu închis) A trece din afară înăuntru, a merge într-un loc închis (sau considerat ca atare); a intra, a se băga. V.pătrunde (2). Astădzi şi demânreaţă să nă ducemu în cea cetate şi vremu lăcui. COD. VOR.2 358. Şi să ducu în oraşe şi în cetăţi (cca 1550). GCR I, 1/19. Lăsă amu vasul ei muiarea şi se duse în cetate. CORESI, EV. 153. Pre toţi oamenii şi pre toate dobitoacele carele se vor afla în câmp şi în case nu se vor duce, grindinea va cădea pre iale. PO 207/5. Şi să duse întru o cetate mare (1583-1619). CODEX sturdz. 281. Viziriul să dusesă la altă cetate, neculce, l. 33. Pentru ce nu să duseră drept înnăuntru? (a. 1811). DOC. EC. 125. Poftim, du-te înlăuntru şi vei vedea, abeţedar, 33"/23. Ne duserăm în iatac. GORJAN, H. I, 141/34. Ea se duce-n galerie. ALECSANDRI, POEZII, 84. Aş încerca să mă duc într-un spaţiu zidit cu totul după voia mea. EMINESCU, P. L. 42. Apoi, Făt-Frumos se duse în grajdurile împărăteşti. ISPIRESCU, L. 3. Adela a trebuit să se ducă în casă. IBRĂILEANU, A. 111. Mă ridicai ... şi mă dusei să privesc în altar. GALACTION, O. 42. Se duse în marchiză şi împinse pe curioşi afară. CĂLINESCU, S. 248. S-a dus în casă. sbiera, p. 9. Se duse în casele lui Roşiu împărat. FUNDESCU, L. P. I, 52. O (Prin analogie) Unul stă cu grebla de trage cu colţii ei pleava din codină ca să nu se ducă sămânţa în pleavă. I. ionescu, C. 187/7. -O (Prin lărgirea sensului) Haiducul ... S-a duce tot mai adânc, până unde Se-nchid toamna şerpii subt stâncă. BLAGA, POEZII, 156. ^F i g, Nu-mi rămâne decât să ... mă duc în fundul lumii, alecsandri, o. p. 119. Mă duc tot mai afund cu mintea In lumile de frumuseţi, vlahuţă, s. a. i, 31. + A intra adânc în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se cufunda. Tot mai adânc s-or duce [morţii] cu orice arătură, Când peste ei cu trudă vor trage-n plug plăvanii. VOICULESCU, poezii, i, 44. Cum să scoată cărbunele care se ducea sute de metri în fundul pământului? BOGZA, V. J. 54. Fi g. Răsare soarele: de muncă mă apuc. Apune soarele: în somn mă duc. blaga, l. u. 18. + (Despre ochi) A intra, a se înfunda în orbită. Ochii i s-au dus în fundul capului, c. petrescu, S. 157. Faţa îi era albă ca varul, ochii i se dusese adânc în fundul capului. meronescu, S. 100. + (Despre ambarcaţiuni, obiecte etc.) A dispărea sub nivelul apei (în urma unei avarii); a se scufunda (1). Camionul s-a răsturnat şi toate merele s-au dus în Jiu. BOGZA, V. J. 29. Epava se duce la fund. T ianuarie 1969, 104. + (Adesea cu determinări introduse prin prep. „asupra”, „peste”) A se repezi asupra cuiva sau undeva (adesea cu determinări agresive); a se năpusti (2), a năvăli (1), a tăbărî (4), a da buzna. Cazacii s-a dus asupra Akermanului. IST. m. 188/20. Se duse asupra fiarei. ISPIRESCU, U. 123. Ofiţerii ...se duceau cu săbiile trase, macedonski, o. iii, 26. Când am văzut că a apucat-o, m-am dus asupra lui, cu bâta. sadoveanu, o. xiv, 489. îi venea să se ducă peste ea. barbu, g. 357. Şi vă duceţi asupra cui a dat. TEODORESCU, P. P. 373. + (Cu determinări ca „sus”, „la deal” etc.) A se deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a urca (1), a sui (2). Mnritoriule, ... du-te, suie-te cu Platon pănă mai presus de ceriuri. CONACHI, P. 275. Călătorilor ce se duceau la deal. MACEDONSKI, O. iii, 4. De ce nu te duci sus, să mai dansezi? demetrius, a. 203. S-o dus pe vale-n sus. JARNÎK-BÂRSEANU, D. 365. S-afost dus în slava cerului. STĂNCESCU, B. 266. M-aş duce în sus pe sate. bîrlea, c. p. 72. + (Urmat de determinări locale sau finale) A merge, a se deplasa, a înainta într-o anumită direcţie, spre o anumită ţintă sau cu un anumit scop. Acest popor ... Se duce, şters dintre cei vii, Să moară prin pustii. alecsandri, poezii, 269. Mă duceam dincolo de I 500 metri, şi fiecare cotlon pe care-l cercetam adăogea retragerii mele distanţe incomensurabile, sadoveanu, o. xiv, 484. + (Cu determinări nume de fiinţă sau cu echivalente ale acestora, introduse de obicei prin prep. „cu”, „după”) A însoţi pe un drum, până într-un anumit loc, într-o anumită acţiune; a întovărăşi, a acompania, a merge (13). Să se ducă cu dânsul a da război asupra sclavilor, maior, i. b. 175/8. Unde-i merge, şi eu mă duc cu tine. alecsandri, poezii, 314. S-a dus cu moşu-tău, Vasile, sub Cetate, la o chiuă ... s-aducă nişte sumani. CREANGĂ, O. 204. Dacă vă hotărâţi să mergeţi, mă duc şi eu cu voi. 11584 DUCE2 - 1525 - DUCE2 slavici, o. I, 115. duse cu dânsa la moşiile lui. ispirescu, l. 63. Se duse la Constantinopol cu copiii. IORGA, c. I. I, 98. Domniţa ne părăseşte şi se duce după soţul său în depărtate locuri. SADOVEANU, O. XI, 15. Mi-a făcut semn să mă duc cu el în odaia femeii, arghezi, s. XI, 26. Merse să ia pe academicianul Şaramet, cu care se duse acasă la Cucly. CĂLINESCU, S. 602. Nea Ioane, cum a fost când te-ai dus cu alde Fane ...la Turnu? preda, m. s. 12. S-au dus după ea până acasă. stăncescu, B. 41. + A merge (în vizită) la cineva; a merge des, sistematic, cu regularitate într-un anumit loc. [Marc Aureliu] se ducea adeaseori de asculta învăţăturile, sau prelecţiile lui Sextus filosoful. ţichindeal, a. m. 5/20. Trebue să lucreză necontenit câte doă ceasuri, după care apoi să duce iarăşi la ţărmurile mării, drăghici, R. 151/23. Când vedea că dorm, se scula de lângă mine şi se ducea la ibovnicul ei. GORJAN, h. i, 69/14. Mulţi din feciorii de boieri se duceau la dânsa. MELLO, în PR. dram. 309. In toate zilele mă duceam la biserică. ALECSANDRI, O. P. 18. Când eram mic mă duceam la preotul cel bătrân al satului care ... îmi dete primele lecţiuni în citire. EMINESCU, P. L. 125. Una, două, mă duceam la om şi-l tot sucăleam să-mi dee curele. CREANGĂ, O. 204. Mă voi duce dară să-mi mai văz o dată părinţii. ISPIRESCU, L. 8. Din când în când se ducea şi la Paris. MACEDONSKI, O. III, 23. Se ducea mai în fiecare seară pe la Florica. rebreanu, I. 90. Nu se ducea nimeni s-o vadă. EFTIMIU, N. 26. De-abia îmi plătesc pantofii pe care-i stric ducându-mă la repetiţie. CAMIL PETRESCU, P. 57. La râu ori la feredeu ...se duce ... din an în an. BUJOREAN, B. L. 37. Se duce din când în când la dânsul un prietin al meu. SADOVEANU, O. XV, 348. Ne duceam şi vinerile la Braşov. MOROIANU, S. 20. Acesta nu se mai duse multă vreme pe la ea şi avu strângerea de inimă de a nu mai primi niciun mesaj. CĂLINESCU, B. I. 610. Se ducea la biserica ... din micul oraş de provincie ... deschisă zilnic. BENIUC, M. C. I, 107. Doctoriţa se ducea mereu la dispensar. DEMETRIUS, A. 263. S-a dus pe la mama fetelor, reteganul, p. ii, 24. A doua zi de Paşti, feciorii se duc cu pască la părinţi. ŞEZ. vil, 34. Când te duci în şezători Să te pui pângă feciori, bîrlea, L. P. M. 1,48. + (Învechit şi popular; deplasarea este văzută în stadiul final) A ajunge. Le-am lăsat şi eu pe fete să râdă până li s-a duce gura la ureche. CREANGĂ, A. 67. (F i g.) Şi se vor duce aceia în munca veacilor; iară derepţii întru împărăţiia de vecie. CORESI, EV. 41. + A se aşeza (definitiv) într-un loc (părăsind alt loc); a se stabili (1). Iară doamna Ducăi-Vodă, vădzând aşe, s-au dus cu toată casa ei la Ţarigrad. NECULCE, L. 82. Unchiul mieu Chirii, carele, de multă vreame ducându-să în Ţara Ungurească, acolo au şi murit (a. 1757). IORGA, S. D. VII, 123. Cari dieci să vor duce într-alte ţări, de să vor preoţi la alţi arhierei, unii ca aceia să fie lipsiţi de toate cele preoţeşti şi de bucatele lor. MAIOR, I. B. 374/25. Este păcat..., acum de-a gata să să ducă pă moşiia aceea, unde n-au mai fost niciodată sat (a. 1810). DOC. EC. 84. I-a nevoit a părăsi ... locurile Moldavei şi a se duce în Panonia. IST. M. 18/14. Se duse departe ...şi trăi între cazacii beţivi. IORGA, C. 1.1, 94. Armatorii se tem. Unii au lichidat, s-au dus în Egipt. CĂLINESCU, B. i. 422. S-au hotărât să se ducă pe pustiu să nu mai audă de lume. sbiera, p. 156. + (învechit şi popular; adesea cu determinările „îndărăt”, „înapoi”) A se înapoia. Şi-ndărăptu să să ducă cu multă săială. dosoftei, PS. 24/5. [Craii] să veseliră acolo mult şi să dusără pre la ţările lor. alexandria (1794), 63/4. Toţi s-au dus ... înapoi, şez. i, 274. + (Cu determinări ca „acasă”, „la casele lor” etc.) A se înapoia, a reveni la locuinţa sa. Nu casc gura pre uliţă, ci mă duc... oblu acasă, fulea, B. 24/21. Oaspeţ s-au ospătat bine, Şi să scoală de la masă, Ca să se ducă acasă. BĂRAC, A. E. 42720. Părintele, în toate zilele ducându-se acasă, spune ce a văzut sau a auzit în lume. NEGULICI, E. I, 126/9. Cei doi boieri se găteau şi ei să se ducă pe la casele lor. filimon, O. I, 111. Ermil ... se duse acasă. EMINESCU, P. L. 71. Mă azvârl peste gard ... şi-mi pierd urma, ducându-mă acasă. CREANGĂ, A. 50. îmi era frică să mă duc acasă. SLAVICI, O. I, 88. El călătorise de foarte puţine ori cu trenul... când venea la şcoală şi când se ducea acasă. AGÎRBICEANU, A. 42. Trebuie să mă duc acasă. CAMIL PETRESCU, u. N. 16. Du-te-acasă şi spune că te-arn bătut, teodoreanu, M. I, 67. Lasă că ne-om duce noi acasă! CAMILAR, N. I, 165. Se duce palid acasă în zorii zilei. ISAC, O. 241. Dar ăştia când se mai duc acasă ..., că li s-o fi urât cu războiul, barbu, i. ii, 77. + (Cu determinările „afară”, „pe afară”) A părăsi un loc, o încăpere, un spaţiu închis, limitat, plecând afară; a ieşi. Se duse pe la spate, pe-afară. STĂNCESCU, B. 281. iu Când a început să strige, s-a dus afară să nu-l mai audă. + (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A cere sfatul, a consulta; acere sprijinul, a a p e 1 a. Se duc la vrăjitori sau la vrăjitoare (a. 1652). GCR I, 162/19. Se ducea la duhovnic şi cerea sfat. MAIOR, P. 32/9. Ea l-a învăţat să se ducă la ghicitorul din Măgura. REBREANU, I. 115. Sătenii ... se duc mai degrabă ... la farmacie. VOICULESCU, L. 4. Ţăranul mai era îndemnat să se ducă la doctor, sadoveanu, o. xx, 140. O ţine întruna cu: „Eu spui adevărul, mă duc la procurorARGHEZI, S. XI, 31. Se duse la doctorul Kreindler, ... care îl sfătui ... să se interneze în Spitalul Central. CĂLINESCU, S. 236. Am să mă rog, am să mă duc la biserică, se înfioară ea. DEMETRIUS, a. 92. S-a dus el, marele Gheorghe, şi n-a stat ăla de vorbă cu el. preda, M. s. 13. Tranz. Dacă ... hemoragia nu se opreşte... vom duce copilul urgent la medic. BELEA, p. a. 190. + (De obicei cu determinări de felul „la şcoală”) A urma, a frecventa cursurile unei instituţii de învăţământ. Deci a doao zi mă dusăi la shoală. petrovici, p. 53/23. Popa... l-a sfătuit să nu se ducă la seminar fără vocaţie. CĂLINESCU, B. I. 320. -O E x p r. (Popular) A se duce cătană (sau în cătane) = a efectua serviciul militar, a se înrola. După un an de la cununie, Mihai s-a dus cătană. T. popovici, SE. 8. Io mă duc, maică, cătană. MÂNDRESCU, L. P. 36. Mă duc, maico, în cătane. hodoş, P. P. 210. + (Adesea cu determinarea „la oaste”, „la război”) A merge la război; a participa la luptă. De-i să va fi dus bărbatul la oaste, ... să-l aştepte patru ai. PRAV. 133. Aci vă duceţi valuri în mii batalioane. EMINESCU, O. I, 24. In războiul cu burii poate m-aş fi dus. CĂLINESCU, B. I. 282. Primenit în haine noi, tata la război s-a dus. LABIŞ, P. 23. 2. (învechit şi popular; despre ştiri, zvonuri, publicaţii etc.) A se răspândi (3). Cuvântul slobozit, mai iute decât fierul împănat să duce. CANTEMIR, 1.1.1, 70. Cuvântul din vecini S-a dus ca astăzi prin străini. COŞBUC, B. 17. (Tr an z.) Codrul... scoate-un aspru vuet... Ducând în lume, tainic, o cruntă prevestire, alecsandri, poezii, 302. ^ E x p r. A (i) se duce (cuiva) faima, vestea (sau pomina, popular, buhul, învechit, minune) = a ajunge să fie cunoscut de toţi, a se răspândi pretutindeni un lucru ieşit din comun despre cineva sau ceva. Ducându-se vestea minunilor, mergea multă mulţime... la mănăstire. MINEIUL(1776), 181 vl/37. Să făcu curuţ; şi de vitejie Bătu în lobonţi, cât să dusă minune, budai-deleanu, t. v. 36. Se duse vestea de multa mea învăţătură. GORJAN, H. I, 111/20. Se duce minune ce frică mare avea acea generaţiune de orice publicitate, bariţiu, P. A. I, 534. In duşmani vom da năvală, De s-a duce vestea-n lume. alecsandri, POEZII, 464. Mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem. CREANGĂ, O. 207. Dete un ospăţ de să se ducă pomina, ispirescu, u. 32. Eşti harnică de ţi s-a dus vestea până-n alte hotare. SĂM. II, 328. Venise la Iaşi o trupă de actori despre care se dusese vestea. BRĂESCU, O. A. îl, 23. Se dusese pomina de blândeţea ... acestei femei. MOROIANU, S. 110. Despre el [căpitanul Costache] s-a dus faima până departe. MAGAZIN IST. 1970, nr. 6, 50. I se dusese vestea peste mări şi ţări. STĂNCESCU, B. 186. Şi s-o duce pomina. PĂSCULESCU, L. P. 272. Mi s-o dus vestea prin sat C-am luat fată de bogat. folc. transilv. ii, 526. + Tranz. (Complementul indică idei, doctrine, învăţături) A răspândi în toate părţile; a propovădui (2); a populariza (1). Drept aceaia credinţa creştinească ... o au dus românii în Misia. MAIOR, I. B. 12/18. Ivan fugise peste hotar să ducă în lume cuvântul lui. G. M. zamfirescu, M. D. i, 15. 4 Tr an z. (Complementul indică bunuri spirituale) A face să treacă de la o generaţie la alta, de la o epocă la alta. O generaţie nouă este menită să ducă lucrarea noastră mai departe. I. NEGRUZZI, în PLR I, 243. Ficiorul ... singur duce numele mai departe. AGÎRBICEANU, S. 616. 11584 DUCE2 - 1526- DUCE2 II. R e f 1. 1. (Despre fiinţe) A se mişca, deplasându-se dintr-un loc în altul; a merge (11), a umbla (11). Scoală şi-ţi ia patul tău şi te du. varlaam, C. 110. Te voi îndirepta pre calea aceasta ce într-însa te veri duce (a. 1710). GCR I, 265/34. Ducându-mă niţel, ajunsei la poarta lui. GORJAN, H. I, 140/10. Ei se duc strălucitori Pe o singură cărare. ALECSANDRI, POEZII, 404. Se duce prin pădure să caute pe cumătru-său. CREANGĂ, P. 30. Se duseră... până ce ajunseră la câmp. ISPIRESCU, L. 6. Mergând ea acasă, ...au trebuit să se ducă tot pe acel drum. SBIERA, P. 208. Eu-s tânără ca o cruce, El bătrân de-abia se duce. folc. transilv. II, 54. <> (întărit prin repetare, arată durata prelungită a acţiunii) Se duseră şi iar se mai duseră, cale lungă, filimon, o. i, 409. M-oi duce, duce, duce pân’ mi-oi găsi ursitul, alecsandri, poezii, 314. Se duseră, se duseră şi eară se mai duseră, până ce ajunseră la un câmp numai de flori, ispirescu, l. 6. Şi mă duc, mă duc mereu pe-un drum Ce se pierde-n depărtări de fum. beniuc, v. 20. <> (Determinarea indică sau sugerează ritmul deplasării) Se duc, se duc ca vântul, Asurzind întreg pământul. alecsandri, p. ii, 17. Ne duceam cum merge vântul, mille, v. p. 56. P. e x t. (Despre vehicule) [Bricul] „Mircea ” aplecat pe o coastă, cu pânzele bombate, se duce ca săgeata pe luciul mării, bart, s. m. 30. <> (Substantivat, n.) Du-te-vino = mişcare continuă (şi intensă) încoace şi încolo; forfotă; animaţie. Cf. tdrg. Toată sar a şi noaptea până târziu va fi un du-te-vino. AGÎRBICEANU, S. 214, cf. CADE. în odăi, la nivel scăzut, se instala un clarobscur misterios, prielnic pregătirilor de culcare, adică acelui fantomatic du-te-vino în halatul şi papucii vieţii de familie, vinea, L. i, 204, cf. dl. Observă un du-te vino necontenit de civili şi gardieni. PREDA, DELIR. 228, cf. DM, SFCI, 183. Intră pe coridoarele lungi şi reci şi se pierdu în acel du-te-vino. BARBU, G. 95, cf. FORM. cuv. i, 38, m. D. enc. Pe Bulevardul Muncii e un du-te-vino continuu, contemp. 1975, nr. 1 478, 6/2, cf. dex, l. ROM. 1975, 95. La Salvare ..., este o circulaţie a maşinilor şi a oamenilor permanentă, un du-te-vino necontenit. FLACĂRA, 1976, nr. 2,11. (Prin analogie) Pârghia ...va opera ...o mişcare de du-te-vino a bielelor convergente. ENC. tehn. I, 281. Electrodul C... execută o mişcare de du-te-vino. sanielevici, R. 26. O E x p r. (Regional) Du-te-vino = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca o concesie)! Cf. cade, coman, gl., pamfile, c. + (Adesea urmat de determinări ca „peste cap”, „de-a rostogolul”, „de-a tăvălugul”) A se deplasa din poziţia lui normală ajungând cu susul în jos, a se răsturna, rostogolindu-se; a aluneca (pe un plan înclinat) rotindu-se în jurul lui, a se rostogoli (1). Pocnindu-l cu stratul puştii peste scăfârlie de s-a dus de~a tăvălucul. gane, ap. TDRG. Numai câte un brânci le da aceştia [arapii] şi se duceau peste cap. ispirescu, l. 108. Cele mai gogoneţe [fete], de cum le alunecau între cămăşile desfăcute, li se duceau de-a lungul piepturilor pârlite. MACEDONSKI, O. in, 5. M-am dus de-a rostogolul, preda, I. 148. Gazonul ca un covor, loveai mingea şi se ducea ca la biliard, flacăra, 1975, nr. 92, 23. Cum e banul rotund, să tot duce de-a dura. reteganul, p. iv, 8. Calul se duse d-a berbeleacul, fundescu, l. p. i, 31. + A colinda din loc în loc; a trece dintr-un loc în altul. Mai în toate zilele prezidentul să duce pă la casele ce sânt puse în pază. CR (1829), 66 V3. Se mai duse şi la alte prăvălii de târgui felurimi de lucruri. GORJAN, H. I, 86/25. El se duce prin pădure După cerbi cu coarne mari. ALECSANDRI, POEZII, 257. Mă duc prin Italia: Roma, Florenţa, Neapole. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 18. Să te duci din ţară în ţară. PĂSCULESCU, L. P. 141. Mă dusei pă sub Dumbravă, Să văd mugurii cum leagă. folc. transilv. i, 307. + A face un drum spre un loc (mai depărtat); a călători. Apoi s-au dus de acolo în toată lumea. GRECEANU, î. 44/17. Se duse într-o călătorie după neguţetorie. gorjan, H. i, 34/1. + (Despre obiecte) A pluti pe apă. Se duse butoiul pe Dunăre. ISPIRESCU, L. 354. 2. P. anal. (Despre Soare sau despre alţi aştri) A trece, a dispărea trecând dincolo de orizont; a apune, a asfinţi, (popular) a scăpăta (2). Unde să duce soarele seara, când să ascunde la apus? GRECEanu, î. 120/27. Atunci luna se ducea, Peste munţii-nalţi trecea Ş-apoi lin, încet, scădea. ALECSANDRI, O. 110. Până ajungi, se duce soarele, preda, M. 170. + (Despre unităţi, perioade de timp) A trece unul după altul (apropiindu-se de sfârşit), a se scurge (II2), a trece (IV 1); a se încheia, a se sfârşi (4). Ziua se duce, ş-altele vin. HELIADE, O. I, 78. Nu băgăm seamă că timpul se duce. I. POP, L. 179/19. S-au dus zilele Babei şi nopţile vegherii, alecsandri, o. 174. Cu prujituri de-a tale, ia acuş se duce noaptea şi vai! de odihna noastră. CREANGĂ, p. 253. Binecuvântate vremuri au fost cele care s-au dus. MACEDONSKI, o. m, 32. Vremea dragostii s-a duce. VLAHUŢĂ, S. A. I, 29. Nu simţeam când se duce vara. c. PETRESCU, s. 110. Tu care-mi intri-n casă cu toamna fumurie, Cu ziua ce se duce... în casa mea fii binevenită, minulescu, vers. 203. Clipa-n zbor venită cu alta să se ducă. VOICULESCU poezii, ii, 254. Se privesc tustrei şi nu-şi dau seamă Că veacul lor îus. PILLAT, P. 136. Ziua de ieri s-a dus, ce-a fost a fost. CĂLINESCU, I. 444. Anii ...se duc. ISAC, o. 239. Timpul acela se dusese demult, barbu, ş. n. 111. Râsul meu a început să se întristeze ...şi anii s-au dus. contemp. 1975, nr. 1 499, 4/5. <> (Prin lărgirea sensului) Tâmplările precum vin, aşea să şi duc. CANTEMIR, 1.1.1,68. Se ducea ... viaţa-ifărâmită-n clipe, vlahuţă, s. a. i,25. III. Refl. 1. (Eufemistic; despre oameni; adesea cu determinări ca „în cer”, „de pe pământ”, „de pe lume”, „din lume” etc.) A înceta să mai trăiască, a nu mai fi în viaţă, a-şi pierde viaţa; a muriri), a se prăp.ădi (3), a deceda, a pieri (1), a răposa (2). Pohtiia el moarte, a se duce el den lumea aceasta. CORESI, EV. 80. Cumu-l văd pre Mariia Sa ducându-se în ceriu, varlaam, ap. GCR i, 105/4. Vă veţi duce cum să duce spravul. DOSOFTEI, PS. 12/12. Vrând să să ducă den lumea aceasta [Isus Hristos] ...au poruncit, zicând: „Neguţitoriţi până voiu veni!” BIBLIA (1688), [prefaţă] 3/9. Făr de pic de boală, aşa sănătos fiind s-au dus (sfârşitul sec. XVII), let. iii, 237/29. De când te-ai dus, toate nefericirile m-au împresurat. NEGRUZZI, s. I, 62, cf. pontbriant, D. Cecilia s-a dus demult de pe pământ, alecsandri, O. P. 10. Te-ai dus din lume, o! geniu nalt şi mare. EMINESCU, O. I, 1. Sermanii gâgâlici, de cruzi s-au mai dus. creangă, p. 31. Vezi câte un hodorogit... şi trăieşte parcă l-a uitat moartea, şi o fată cât un mal se duce-n câteva zile. CARAGIALE, O. VII, 262. împăratul ...se duse şi el, ca toată suflarea de pe pământ. ISPIRESCU, L. 42. Cum cade o stea cu coadă, s-a mai dus un om de pe lume. contemporanul, iii, 287. Dar acum, bogaţi, ... şi să n-avem noi un copil măcar care ...să ne închiză ochii când o fi să ne ducem, delavrancea, S. 241, cf. TDRG. Dacă mă vei vedea la capul bolnavului, să ştii că se duce. PAMFILE, S. T. 83, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Trai orifoc? Se vede că şi Dumnezeu n-a mai vrut; la o Bobotează, s-a dus şi Pena! klopştock, F. 40. Simt că mă duc de pe lumea asta. LESNEA, VERS. 45. Dochia ... izbucni cu o durere nebună: ... S-a dus! ni l-au ucis duşmanii! SADOVEANU, O. I, 17. Roagă-te la săpători Groapa să ţi-ofacă-n flori ..., Căci te duci pe altă lume. pillat, p. 120, cf. scriban, d. Doctorul ... priveşte mortul îndelung şi zice: „S-a dus şi bietul Georgescu”. CĂLINESCU, S. 201. S-a dus şi împăratul, împărăţia-i moartă, beniuc, V. 20. Noroc de trăgători... că, altfel, mă duceam şi eu. CAM ILAR, N. I, 286. Cei ce s-au dus Nimica nu mai vor. jebeleanu, C. 34, cf. dl. Mamă dragă, tu te duci, Şi mă laşi aici în lumea largă. ISAC, O. 131, cf. dm. Te duseşi şi matale, îl plânse meşterul, barbu, G. 337, cf. dex. O săptămână mai am, şi mă duc pe ceialaltă lume. ŞEZ. IV, 186. Oi trăi o zi sau două, Şi m-oi duce ca ş-o rouă. FOLC. TRANSILV. II, 21. -v* (Prin analogie) Ştim stânjenii când se duc, Când plouă şi bate vânt. FOLC. transilv. II, 12. <> (Prin lărgirea sensului) Se duce satul nostru ... L-înghite pustiul de Şiret. SĂM. I, 324. 2. A înceta (total sau parţial) să mai fie văzut sau auzit, a dispărea (1), a se pierde (5), a se stinge (3); (mai ales despre abstracte) a lua sfârşit, a înceta să se (mai) producă, să se (mai) manifeste, a se termina, a se sfârşi (4), a muri1 (2), a pieri (4). Şi deaca întră în casă, strălucoarea 11584 DUCEAN - 1527- DUCERE încă s-au dus de-acolo carea-i ţânu lumină pre cale, de le lumină amândurora la-ntunearec. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 13377. S-a cufundat..., s-a dus! MARCOVICI, C. 13/26. S-a dus amorul. EMINESCU, 0.1.184. Tot ce-a fost suferinţă s-a dus. vlahuţă, o. a. i, 107. Se duc şi obiceiurile noastre. DELAVRANCEA, ap. TDRG. într-o seară, după ce în ajun cântase mai mult, a văzut că glasul se duce. bacalbaşa, s. a. 1, 243. Trec şi se duc toate. MDLLE, V. P. 110. Ah, bunul nostru rege! Sărmana mintea ta S-a dus de-acum! Adio! COŞBUC, S. 32. Liniştea lui s-a dus. SĂM. II, 595. N-ar mai rămâne nimic dacă s-ar duce şi ritualul. IORGA, c. 1.1, 145. Se duc neamurile şi se ridică noroadele. LOVINESCU, C. IV, 9. Toate s-au dus, s-au scufundat în neştiut. SADOVEANU, O. IV, 127. Taina trăită unde s-a dus? BLAGA, POEZII, 130. Şi neamul lui se duce. PAS, L. I, 251. S-a dus poezia întomnatului parc Şi tristele iubiri din altă vreme. BENIUC, V. 133. Cenuşe şi scrum ... toate se duc. ISAC, O. 95. Alţii vor mânca caş dulce, De dorul ţi se va duce. marian, sa. 245. Cum începi tu gură-a zice, Toată boala mi se duce. bîrlea, c. p. 78. <> (Prin lărgirea sensului) Mie mi s-au dus braţele şi ochii, Măriei Tale cea mai tare platoşe de oţel şi-un ostaş drept-credincios. DELAVRANCEA, O. îl, 122. Dacă află ăla, s-au dus rochiile ... şi chiar postul de societară a primei scene româneşti. barbu, i. i, 301. + (Despre zăpadă, gheaţă) A se topi (1). Au statut zăpada 2 săptămâni, apoi s-a dus zăpada (a. 1772). iorga, s. d. xvii, 128. Radul, temându-s.e că se va duce gheaţa, s-au înturnat cu mare dobândă, şincai, hr. ii, 296/20. S-a dus zăpada albă de pe întinsul ţerii. alecsandri, p. iii, 24. Gheţurile se duc. TUDORAN, P. 8. + (Despre bunuri materiale) A înceta să mai existe în urma consumului, a folosirii, a vânzării etc.; a se sfârşi (5), a se termina. Am avut, da ’ s-o dus; am mai dat pi la unu, la altu. bacalbaşa, s. a. i, 137. Din mămăligă se dusese a treia parte. AGÎRBICEANU, S. 232. N-am fumat-o toată, dar ... s-a dus pe jumătate, sahia, N. 79. O litră [de ţuică] cu gura lată se ducea de cum o punea pe buză. ARGHEZI, S. xi, 15. + (Despre sume de bani) A se termina prin cheltuire. Acele doauă sute cincizeci de milioane ...se duc pe tot felul de secături ce ne trămite Europa, ghica, c. E. III, 13. Paralele se duceau. DELAVRANCEA, O. II, 313. Tot aurul ce-l avea schimbat în bani se dusese! AGÎRBICEANU, A. 360. (Prin lărgirea sensului) Noi beţivi nu suntem, noi trândavi nu suntem ... pe ce se duce toată munca noastră? vlahuţă, ap. tdrg. 3. (Familiar; despre oameni) A o păţi (2). Ştie, a aflat -... ne-am dus, o să ne omoare! G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 26. Acu te-ai dus, băieţele! POPA, V. 11 .Să nu faci vreun pas greşit, fiindcă atunci te-ai dus. preda, i. 17. E x p r. (Popular şi familiar) A se duce pe copcă v. c o p c ă. 4. (Familiar; despre acţiuni) A eşua. Va sa zică afacerea cu mahorca s-a dus. camilar, n. i, 147. E x p r. A se duce de râpă v. r â p ă. A se duce pe gârlă v. g â r 1 ă. A se duce pe apa sâmbetei v. a p ă. A se duce dracului v. d r a c (1). - Prez. ind.: duc; imper.: du; perf. s.: dusei', part.: dus şi (învechit) duş. - Lat. ducere. DUCEÂN s. n. v. dugheană. DUCEÂSĂ s. f. v. ducesă. DUCEPAL s. m. v. ducipal. DUCERE s. f. (Atestat prima dată în 1703, cf. T. corbea, d., ap. tdrg2) Acţiunea de a (se) duce2 şi rezultatul ei. A. 1.1. Ţinere, susţinere în mâini, pe spate, pe umăr a unor obiecte (grele), a unor fiinţe pentru a transporta undeva, în altă parte; purtare (11), transport (1), transportare, transportat1, dus1 (A 11). Cf. d u c e2 (A 11). Cf. LB. Să să vânză aceste producturi cu scădere de un leu la suta de ocă, socotind această scădere pentru ducerea acestor producturi la târg spre vânzare (a. 1828). DOC. EC. 410, cf. POLIZU, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE, DL, DM. Acestea erau momentele memorabile de la Domneşti: sosirea noilor bătrâni... şi ducerea sicrielorîn cimitirul sătesc, barbu, i. ii, 255, cf. dex. + Transportare a persoanelor decedate la biserică sau la locul de înmormântare. Ducerea mortului la groapă cu cântări din fluiere şi bucine este o datină romană. MARIAN, î. 275. 2. Luare cu sine a unor obiecte şi aducerea lor undeva sau la cineva pentru a le preda; dus1 (A 13). Cf. d u c e2 (A 12). Cu ducerea ca daruri în Rusia s-a dat prilej ziaristicei şi literaţilor ... să-şi adeverească simpatiile. CONTEMPORANUL, IV, 888. Fiecare piatră cât pumnul era însoţită, în ducerea ei pe muchiile clopotniţa, de necazul foştilor tovarăşi. ARGHEZI, C. J. 167. 3. (învechit; Anat.; concretizat) Vas sangvin, limfatic etc. Aceste sânt vase ..., ori duciri mici. AMFILOHIE, G. F. 260714. Pintre ... [celulele plantelor] sint nişte canaluri ... pline de suc, numite duceri seau căi întrecelulare. STAMATI, M. 24/16. II. 1. Luare a cuiva cu sine, conducându-1 dintr-o parte în alta, de la unul la altul sau într-un anumit loc, aducere; conducere spre ..., însoţire făcută îndrumând, călăuzind, dirijând, d u s1 (A II1). Cf. d u c e2 (A II 1). Cf. valian, v. Recruţii care vor fugi ..., în vremea ducerii lor pe la comenzi, se vor pedepsi, condica o. 22/23, cf. polizu, pontbriant, d., ddrf, barcianu, alexi, w., cade, dl, DM, dex. + Luare cu forţa şi conducere a cuiva (sub pază); purtare (12), dus1 (A II1). După ducerea lui Gheorghe în altă închisoare, în sat se vorbi tot mai puţin despre el. AGÎRBICEANU, S. 372. Alarmarea autorităţilor, ducerea tânărului la închisoare dau pagini de agreabil badinaj. CĂLINESCU, I. 131. 2. (învechit) Conducere a unei acţiuni, a unei munci. Cf. d u c e 2 (A II3). Se vor pedepsi şi ofiţerii cărei o rânduiţi fiind cu priimirea şi ducerea recruţilor... îi vor întrebuinţa la lucru ... pentru al lor sau strein folos. CONDICA O. 35/15. + (învechit) Aducere (cu forţa) a cuiva într-o anumită situaţie. Se făcuse criminal prin ducerea la mormânt acelei nenorocite sărace, pelimon, i. 176/30. 3. Determinare a cuiva să ajungă undeva (în mod real sau imaginar) ori să facă un anumit lucru, să acţioneze într-un anumit fel; îmboldire. Cf. duce2 (A II 6). Cf. pontbriant, d. Ce era ea vinovată dacă şi noapte, şi lună şi vânt şi frunze unelteau spre ducerea ei în ispită? GANE, N. I, 22. f._i Faptele necugetate contribuiseră la ducerea lui la pieire. 4. Dirijare a animalelor, a turmelor într-o anumită direcţie; mânare, mânat, d u s 1 (A II 3). Cf. d u c e 2 (A II 1). Ducerea turmelor la iernat o făceau ciobanii mai bătrâni. 5. Scoatere din starea de repaus, de imobilitate, schimbare a locului, a poziţiei spre a orienta într-o anumită direcţie, apropiind de ...; îndreptare. Cf. d u c e 2 (A II5). Reumatismul nu-i permitea nici ducerea lingurii la gură. Ducerea batistei la nas devenise un adevărat tic pentru el. III. 1. Desfăşurare, îndeplinire, în mod sistematic, a unor diverse feluri de munci, activităţi, de servicii, prin efort propriu (în etape succesive şi pe un plan larg); dus1 (A IV 1). V. p r e s t a r e. Cf. d u c e 2 (A IV 1). Excluderea ... mijloacelor de ducere a războaielor, scânteia, 1975, nr. 10 331. <0 E x p r. Ducere la bun sfârşit sau la capăt = îndeplinire în bune condiţii. îată-l încărcat şi cu obligaţia de-a asigura liniştea şi ducerea la bun sfârşit a experienţelor lui Vrăbiescu. BARBU, 1.1, 146. Cei care-ţi încredinţează ducerea la capăt a unei misiuni nu-ţi dau şi soluţiile, id. ş. N. II, 142. Grija pentru ducerea la capăt a lucrărilor a trecut asupra mitropolitului. G. BARBU, A. V. 66. Ducerea la bun sfârşit a unei astfel de lucrări... ar fi fost ...o sarcină dificilă, contemp. 1975, nr. 1 491, 1/10. + (Cu determinarea „mai departe”) Continuare a unei acţiuni; dus1 (A IV 1). Ducerea mai departe a acestei lucrări nu poate fi oprită. 11588 DUCESĂ - 1528 - DUCI PAL 2. însemnare a liniilor pe o suprafaţă; trasare, desenare, dus1 (A IV 2). Cf. duce2 (A IV 1). Ducerea de linii perpendiculare cu echerul o enerva. I se cerea ducerea unei linii drepte între cele două puncte. 3. Desfăşurare, susţinere, purtare de conversaţii, corespondenţă etc. (împreună cu altul sau cu alţii ori între ei); întreţinere, dus1 (A IV 2). Ducerea, de tratative este calea recomandată pentru aplanarea conflictelor. B. 1.1. Punere în mişcare a fiinţelor pentru a ajunge undeva; părăsire a cuiva sau a ceva spre a se îndrepta în altă parte; pornire (11), d u s 1 (B 11), m e r g e r e (1), deplasare (2); plecare din apropierea cuiva sau a ceva, despărţire de cineva sau de ceva, îndepărtare, retragere (1); p. e x t. moment în care cineva pleacă (B 1), dus1 (B I 1). Cf. d u c e2 (B I 1). Grada de ducerea lui ce vrea să împle în Ierusalim. CORESI. EV. 532. Pentru departe ducerea ei suspinând. DOSOFTEI, v. S. septembrie 27731. N-am găsit cine au rămas vlădică la românii din Ardeal după ducerea lui Ulfila de la ei. ŞINCAI, HR. I, 65/9. Ce va fi de mine după ducerea lui Telemahu? MAIOR, T. 179/7. Va îngădui ducerea ei în Franţa după cum va voi ea. buznea, p. v. 93/16, cf. valian, v. Au alungat ... şi pre alte cete de turci ce mai rămăsăse pe aice după ducerea lui Baezet. IST. M. 115/12, cf. polizu, pontbriant, d. Incendiul va amâna desigur ducerea ta la monastire. CONV. LIT. I, 123. Vorba lui [C. A. Rosetti] despre ducerea în mijlocul naţiunii devenise un fel de cliché. MAIORESCU, CRITICE, 541. Să vedem ce se mai petrece la masă, după ducerea lui Harap Alb? CREANGĂ, o. 212. Eram în casă străină, ... aveam repetiţiunile, aveam ora ducerii şi aducerii elevilor, eram în sfârşit lănţuit. MlLLE, V. P. 193, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w. Drumul la întoarcere fu mai greu decât la ducere. D. ZAMFIRESCU, A. 165, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. [Nevastă-mea] era între mine şi el, ca la ducere, camilpetrescu, u. n. 124, cf. dl, dm, dex. + (Cu determinări ca „la vale”, „în jos”) Deplasare în jos pe o panta, pe un loc înclinat; coborâre, dus1 (B 11). Ducerea la vale nu se compară cu urcuşul. + Curgere a unei ape la vale. [Roata morii] e luată pe dedesubt de ducerea Dunării în jos. macedonski, o. iii, 30. + (Cu determinări nume de fiinţă sau cu echivalente ale acestora, introduse de obicei prin prep. „cu”) însoţire cu cineva pe un drum, până într-un anumit loc, într-o acţiune; întovărăşire, acompaniere, mergere (3). Ducerea cu ei în excursie a fost o idee minunată. 2. (învechit şi popular) Călătorie; dus1 (B II 1). Duce2 (B III 1) Să iubeşti mai de departe, căci... Ducerile nu-s deşarte. ŞEZ. I, 175. <> (Prin analogie) Ducire[a] paserilor de la o ţară la alta eşti ... întru adivăr un lucru că ne face a rămâne în tăcere, amfilohie, G. f. 29474. II. (Eufemistic) încetare a vieţii; oprire a tuturor funcţiilor vitale; moarte (1). V. deces. Am făcut ... a noastră diiată mai înainte de ducere[a] noastră dintru această viaţă (a. 1774). IORGA, s. D. vii, 226. - PL: duceri. - Şi: (învechit, rar) dúcire s. f. - V. duce2. DUCÉSÁ s. f. Titlu purtat de stăpâna sau de conducătoarea unui ducat (2) şi de descendentele unei familii nobiliare; femeie care poartă acest titlu; soţie a unui duce1, (învechit, rar) duciţă. Cf. şincai, HR. II, 45, ap. TDRG2. Tunetul artileriei au vestit... sosirea duchesei. AR (1829), 30743. Muma lui Ştefan Sântul era născută duceasă română ce creştină pe fiul său. HELIADE, O. îl, 53. Ducesa de Beri dobândind slobozenia s-a îmbărcat în corabia Agata şi a plecat către Sicilia. CR (1833), 11078. Să vă spui o improptă care am făcut eri la o prietenă a mea, o ducesă la care am fost de vizită. I. D. GHICA, P. 26/19. Adelaida ..., fiica ducăi Gheorg ... şi a ducesei Luiza. asachi, l. 41/5. Principii erau călări, iar regina, cu ducesa, în trăsură descoperită. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 233. Aruncă acum ochii la acea damă a caria toaletă ...a tras un minut luoarea aminte a adunării: aceasta este una din frumoasele noastre ducese. NEGULICL E. i, 74/7. llenric ..., prin fortuna sa, prin talentele sale, ar putea face onoare unei ducese. LĂZĂRESCU, S. 27/24. Marea ducesă anunţase că va da o splendidă serată muzicală, filimon, O. ii, 323. Contele ... îşi pusese în gând sd deie o serenadă tinerei ducese. ALECSANDRI, O. P. 298. cf. COSTiNESCi Sculptorul francez ... văzuse adesea pe frumoasa ducesă ...,j'a\\>rita regelui. ODOBESCU, S. III, 56. Desface ducesei, c-o galantă grabă ... Pânze moi. eminescu, o. iv, 365, cf. ddrf, gheţie, r. m., barcianu. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. El e prinţ şi ea ducesă. IBRĂILEANU. A. 58, cf. RESMERIŢĂ, D. Noi am avut slăbiciune de aventurieri: Neuhof Bonneval..., ducesa de Kingston, cavalerul dă Eon. M. I. caragiale. c. 55, cf. CADE. Ducesa ... îl rugase să-şi dea concursul la o serbare de binefacere. EFTIMIU, N. 98. Avea mâna atât de frumoasă, încât acesta era un gest cu adevărat de ducesă familiară, camil petrescu, p. 3 ! 6. Ştii că nu-mi prea place cum î orţi cu mine, aşa ca o ducesa, c. PETRESCU, C. V. 367, cf. SCRIBA.' ; Alt tablou ... reprezintă pe ducesa dându-se în leagăn. CĂLINESCU, I. 286. Cu condiţia asta, un valet poate avea o ducesă, un cocoşat, o amazoană, un hotentoi, o pariziană. VINEA, L. I, 222, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. DN?. - PL: ducese. - Şi: (învechit) duchesă, (învechit, rar) duceâsa s. f. - Duce1 + suf. -esă (după fr. duchesse). - Duchesă < it. duchessa. DUCHEÂN s. n. v. dugheană. DUCHENÂR s. m. v. dughenar. DUCHENĂRÎŢĂ s. f. v. dughenăriţă. DUCHESĂ s. f. v. ducesă. DUCHICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Care se referă la rangul de duce1 (2), privitor la duce1, de duce1. Dintr-aceştea svinii, unul, Evstratie, era din oraşul Aravrachinonul, carele era scriniiariu a cinul duchicesc. DOSOFTEI, V. S. decembrie 214720. - PL: duchiceşti. - Duce1 + suf. -icesc. DUCÎL, -Ă adj. v. docil. DUCILITÂTE s. f. v. docilitate. DUCIMÂL s. n. = decimal. Cf. lexic reg. 53. DUCIPAL s. m. Cal (foarte) frumos, (foarte) voinic (ieşit din comun). Cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D. Ducipalul ei, un cal blajin de munte, nedeprins cu alergările, se opri de la sine. gane, n. ii. 36, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M. Ştefan-Vodă samănă cu un cavaler..., cu anteriul revărsat peste osămintele ducipalului său. SĂM. li. 288, cf. alf.xl w.. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D.. DL, DM, DEX. Nunul cel mare, Cu grija-n spinare, Călare p-un cal Ca un ducipal. TEODORESCU. u P. 174, cf. SEVASTOS, C. 110, MARIAN, NU. 468. Numai c-a rcunas ¡orga Iorgovan, Fecior de mocan, Călare p-un cal, Ca un duciupal. mat. FOLK. 33. S-a mirat lumea mult, mult de cal, că era frumos, şi de Tuliman, că era frumos şi voinic. Ba de înfăţişarea ducipalului s-a mai şi speriat niţel. RĂDULESCU-CODIN, î. 102, cf. ciauşanu, gl. v F i g. In aceeaşi vreme însă încălecă pe un nou ducipal: se apucă să crească gândaci de mătase. MACEDONSKI. O. ui, 57. Vedea aidoma, printre constelaţii, ... generali strunindu-şi ducipal ii şi sunând din goarne aurite. GALAN, z. R. 378. - Accentuat şi: duci.pâl (tdrg, scriban, d.. ciauşanu. gl. ). -PL: ducipali. - Şi: (regional) duciupal, (învechit, rar) ducepal (polizu) s. m. 1 1 50S DUCIPED - 1529- DUCUCEALĂ - Din n. pr. Ducipal. DUCIPED s. n. (Prin nord-estul Olt.) Bicicletă. Cf. CIAUŞANU. V. - Pl.: ? - Şi: ducipet (ciauşanu. v.) s. n., ducipetă (id. ib.) s. f. - De la velociped, prin apropiere de duce2. DUCIPET s. n. v. duciped. DUCIPETĂ s. f. v. duciped. DUCIRE s. f. v. ducere. DUCIŢĂ s. f. (învechit, rar) Ducesă. în depărtare ...se află strălucita curte Colo mo ..., unde lăcueşte de rând duciţa. RUS. I. I, 269/21. - PL: duciţe. - Duce1 + suf. -iţă. DUCIUMÂL s. n. = decimal. Cf. coman, gl. DUCIUME s. f. v. duşumea. DUCIUPAL s. m. v. ducipal. DUCIUPLETĂ s. f. (Regional) Bicicletă. Frati-mieu are o duciupletă nouă. Cf. zeitschrift, XLIII, 353. - PL: duciuplete. - De la bicicletă, prin apropiere de duce2. DUCIZ vb. I. Tranz. (Neobişnuit; complementul indică oameni) A face duce1 (2). Cf. iordan, l. r. a. 240. - Prez. ind.: ducizez. - Duce1 + suf. -iza. DUCNET s. n. v. duhnet. DUCO s. n. Lac pe bază de nitroceluloză. Cf. ltr", der, dc, DEX, DN‘\ Mai încolo veneau magherniţe ... sau căsuţe de ţară, ... în pridvorul cărora stăteau pensionari care pictau cu duco pe bucăţi de carton, cărtărescu, N. 96. + Plastifiant, solvent sau colorant folosit la fabricarea acestui lac. Cf. ltr2, der, dex, dn'\ - Denumire comercială. DUCOÂICĂ s. f. v. duhoaică. DUCOMENT s. n. v. document. DUCT s. n. 1. (învechit) Canal (coledoc). [Maţul subţire] cuprinde duetul storcătoriu a ficatului. ANTROP. 62/10, cf. POLIZU, P. 99. 2. (Astăzi rar) Direcţie (I). Cf. lm. Voi cerca a arăta duetul vinelor purtătoare de argint auros. F (1881) 251, cf. FRÂNCU -Candrea, m. 42. <> F î g. Artistul etalează ... aleg reţea şi decizia duetului dătător de formă ... dezvoltându-se libere. ROMÂNIA LITERARĂ 1981, nr. 51,18/2. Un ochi cât de căt format nu putea să nu observe ... rafinamentul estetic, duetul grafic coerent şi emoţionant al unui mare artist. CĂRTĂRESCU, M. 22. 3. (Astăzi rar) Trasare. Duetul dezlegat, aplecarea spre linii mlădioase ... arată o influenţă a scrisorii Apusului. IORGA, c. I. iu, 30. Aşa se ajungea ca, prin simplul duet al liniei, fără niciun fel de umbră, să se sugereze volumele. OPRESCU, S. 39. Desenează cu voluptatea duetului cursiv, lăsând linia să delimiteze prin trasee unice realităţi recognoscibile. românia literară 1975, nr. 49. 18/1. - PL: duet uri. - Din lat. ductus. DUCTÎBIL, -Ă adj. (învechit, rar) Ductil. Fer topit ... se transformă prin cuptoarele de pudlaj în fer ductibil. G MICA. c. E. in. 63. - PL: ductibili, -e. - Cf. ductil. DUCTIBILITÂTE s. f. (Rar) Ductilitate. Cf. gulţil. r. m. (F i g.) Ale cu admira ... inteligenţa ,,grecească" a lui Marc, ideile lui, care aveau elasticitate şi duciibilitate. v. rom. ianuarie 1929. 43. cf. DER. - Ductibil + suf. -itate. DUCTIL, -Ă adj. (Despre metale) Care se poale prelucra în fire sau în foi foarte subţiri; (învechit, rar) ductibil. Cf. poen. - aar. -hill, v. I, ap. TDRG". Aluminiumul... este ductil, neoxidabil la aer la temperatura ordinarie. marin, pr. ii, 144/18. Argintul, este ductil şi tenace. BARASCH, I. N. 50/1 6, cf. COSTINESCU, lm, DDRF, GHEŢIE. R. m.. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Metalele ... sunt maleabile şi ductile, la temperatura obişnuită sunt în general solide. ORBONAŞ, MEC. 37, cf. SCRIBAN, D. [Aluminiul ] este maleabil şi ductil. MACAROVICI, CH. 367, cf. DL, DM. Cele mai ductile metale pure sunt aurul, argintul, cuprul şi aluminiul. DER ii, 179, cf. DEX, dn\ - PL: ductili., -e. - Din fr. ductile. Cf. lat. d u c t i 1 i s, -e. DUCTILITÂTE s. f. Proprietate a unui metal sau a unui material plastic de a putea fi prelucrat în fire sau în foi foarte subţiri: (rar) ductibilitate. Cf. POEN. - aar. - hill, v. i, ap. tdrg2. Plumbul ţine al şaselea rang între metale, după maleabiUtate, şi al optulea numai după ductilitate, marin, pr. ii, 277/18, cf. costinescu, lm, ddrf. Duet Uitate sau proprietatea ce posed metalele de a se reduce în fire când sunt trase sau trecute prin filieră. POM, CH. 152, cf. barcianu, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Ductilitatea unui bitum este alungirea la rupere, exprimată în centimetri. LTR. Lungimea la care s-a rupt proba, citită pe rigla gradată, reprezintă ductilitatea materialului, ltr2 vi, 586, cf. dl, dm, m. d. enc., dex, dn3. - Din fr. ductilité. DUCTILOMÉTRU s. n. Aparat pentru măsurarea ductilităţii bitumului. Cf. ltr2, dtt, dnj. - PL: ductilometre. - Din fr. ductilomètre. DUCTÔR, -OÀRE adj., s. m. 1. Adj. (învechii, ran Care conduce; conducător. Cf. lm, gheţie, r. m. 2. S. m., adj. (Şi în sintagma val duci or) Cilindru din meial. folosit, în maşinile de tipar rotative, la susţinerea, ghidarea şi modificarea benzii de hârtie în presă. Cf. ltr. - PL: ductori, -oare. - Şi: (învechit) ductoriu s. m. lm. - Din lat. ductor. DUCTORIU s. m. v. ductor. DUCTUŢĂ s. f. v. dutcuţă. DUCUCEÂLĂ s. f. (Regional) Necaz (1) (Ciubăncuţa. -Gherla). Cf. coman, gl. - PL: ducuceli. - Ducuci + suf. -eală. DUCUCI - 1530- DUDĂ1 DUCUCÎ vb. IV. T r a n z. (Prin nord-estul Transilv.) A necăji (3). Cf. bugnariu, n. 53/455. - Prez. ind.: ducucesc. - Din ucr. aoKyHHTH. DUCUCÎT, -Ă adj. (Prin estul Transilv. şi prin Maram.) Necăjit (2), nemernic (2); sărman (1), fară căpătâi. Cf. bugnarrj, n. 53/456. Până în Rumăn’ia mare m-azduce, numa să ştiu că acolo-i bin *e d’e trăit, câtu-s eu d’e ducuătă. T. papahagi, m. 172, cf. paşca, gl. 26, alr 1452/217, ib. 1 553/217. - Pl.: ducuciţi, -te. - V. ducuci. DUCUÎT, -Ă adj. (Prin estul Transilv.; despre oameni) Rău, blestemat. Com. din. sângeorz-băi. - Pl.: ducuiţi, -te. - Et. nec. DUCULÎ vb. IV v. ducuiui. DUCULÎŢĂ s. m. (într-o poezie populară, cu sens neprecizat). Duculiţă, Bărbuliţă, Mai trageţi din cea cordiţă Trageţi din coarda subţire, Mult mi-ardeie inima-n mine, Tot de căpraru Vasile. mat. folk. 92. - Et. nec. DUCULUÎ vb. IV. Refl. imper s. (Prin Transilv.) A trebui (2), a se cuveni. Cf. cade. Eu nu fac pe nime cu tăria să minţesc până-n capăt, cum să duculeşte. RETEGANUL, P. I, 47. Te-am purtat voiniceşte, Precum se duculuieşte. id. tr. 57, cf. vaida, caba, SĂL., NOVACOVICIU, C. B. I, 9, SFC IV, 127, 130. - Prez. ind. pers. 3: duculuieşte. - Şi: duculi vb. IV. - Din magh. dukâl. DUCUMENT s. n. v. document. DUCUŢA s. f. art. (Regional; în e x p r.) A se duce ducuţa = a o lua iute din loc; a merge repede (Săpata - Costeşti). Cf. UDRESCU, GL. - Duce2 + suf. -uţă. DUD1 s. m. 1. (Şi în sintagmele dud alb, panţu, pl. 93, SIMIONESCU, fl, 55, ltr2, borza, d. 230; dud negru, PANŢU, pl. 93, SIMIONESCU, FL. 55, ltr2, borza, d. 230) Numele a două specii de arbori cu frunze nedinţate şi asimetric lobate, cu fructe mici, cărnoase, albe (Murus alba) sau negre-roşietice (Murus nigra), cu gust dulce-acrişor, ale căror frunze constituie hrana viermilor de mătase; (învechit şi regional) mur2 (1), (regional) agud, alior, cirici, frag, frăgar, iagod. Un lemn ce-l chieamă frăgariu. Dud. mardarie, l. 290/25. Chiedrii au dat în ludeea ca dudele ceale despre săs întru mulţime, biblia (1688), 3082/56. Bătut-au cu grindină viile lor şi duzii lor cu brumă (a. 1784). ap. TDRG. Au zis cătră maică-sa că veade un copaciu dud. GOLESCU, P. 147/5. Acolo lângă acel dud [favorit al meu] începui a slovni rumâneşte. HELIADE, O. I, 257. Duzii albi sânt mai folositori pentru dânşii [gândaci]. BARASCH, m. I, 99/3. Felul duzilor se împarte în doă: cel negru ...şi cel alb. POENARU, î. 1/4, cf. valian, v. Dumbravă de duzi. arhivar, u, 169/23. Toate felurile de pământ sunt pătrate, jur-împrejur plantate cufrăgari (duzi) şi sălcii. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 32. Gândacul ... schimbă în mătase frunza dudului. NEGULICI, E. II, 115/9, cf. stamati, D. Aveam de la duzi borangicul şi mătasea necesară femeilor de la ţară. GHICA, C. E. iii, 76, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, II, 542. S-a suit într-un dud mare. CARAGIALE, O. II, 233. De pe duzi se scuturau ... frunzele. SLAVICI, O. 11, 58. Pe coastă în sus, pornesc spre dânsa ... duzi prăfldţi şi nuci. MACEDONSKI, O. III, 4, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU. Tot de acolo, din Răsărit ne-a venit dudul şi viermele de mătase, mehedinţi, p. 24, cf. alexi, w., şăineanu2. Fructul negru al duzilor (aguzilor)... împreună cu strugurii negri dau o culoare mai închisă vinului. PAMFILE, I. C. 224. Pe o rogojină aşternută sub un dud frunzos, se jucau copiii, chiriţescu, gr. 228, cf. resmeriţă, d., cade. Duzii bătrâni,... îşi întindeau umbrele pe prundişul curat. REBREANU. N. 153. Scatii-şi fac cuibul... în duzi. BĂCESCU, PĂS. 298. Puseseră mese în toate părţile grădinii, ... spre căsuţele cu pridvor, printre duzi şi lilieci, camil petrescu, p. 129. îşi urzesc mătasea în foaia crudă duzii. VOICULESCU, poezii, ii, 71. S-au plantat... puieţi de pomi altoiţi în majoritate de echipele căminului, 5 000 duzi, numeroşi salcâmi, sadoveanu, O. xx, 3H. cf. scriban, d. Lunecă acelaşi vânt de aseară, clatină salcâmii, o plopul. STANCU, D. 23, cf. dl. Un dud mare cu coroana bogată împiedica parcă locul să nu se verse în râu. PREDA, DELIR. 31, cf. DM. Fără frunzele de dud nu se poate dezvolta sericicultura. botanica, 168, cf. der, dex. Rădăcina se fierbea îmtr-o oală nouă, cu coajă de dud negru. BUTURĂ, E. B. I, 221, cf. PAVEL, S. E. 224. De-a lungul străzilor Se înşirau duzi bătrâni. CĂRTĂRESCU, N. 189, cf. ALR SN I h 216, ALRM SN I h 149. 2. (Regional) Plop1 (Prundu Bârgăului - Bistriţa). Cf. alrm SNih 410/219. - PL: duzi şi (regional) duji (alr sn I h 216). - Şi: (învechit) dudă s. f. - Din tc. dut (popular dud). DUD2 s. m. (Regional) „Pâine mică” (Răhău* - Sebeş). paşca, gl. - PL: duzi. - Din magh. dud. DUD3, -Ă adj. v. dod. DUDÂC s. n. v. dudău. DUDÂE s. f. v. dudău. DUDÂIN subst. (Bot.) Varietate sălbatică de pepene. Dudainul... este un duşman de temut al întinselor culturi de bumbac, sfeclă şi sparanghel din California. SCÂNTEIA, 1974, în DCR. - Din engl. dudain [melon]. DUDAÎT s. n. v. duduit1. DUDÂN, -Ă adj., s. f. 1. Adj. (Prin vestul Transilv.; despre oameni) Prost (IV 1), nătărău (1). Cf. rev. crit. iv, 143, com. din BEIUŞ, PAŞCA, GL. Măi, da dudan mai eşti! CV 1951, nr. 9-10, 44, cf. teaha, c. n. 222. + (Despre oi) Capie. Cf. a i, 22, 35. 2. S. f. (Prin Munt. şi prin nordul Mold.) Femeie înaltă şi voinică. Cf. şez. xxm, 46, coman, gl. (Ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Intră jupâneasa, Liţa, o dudană de muiere cât un munte. D. zamfirescu, v. ţ. 101. - PL: dudani, -e. - Dudă2 + suf. -an. DUDĂ1 s. f. Fructul dudului1, asemănător cu fraga, de culoare albă sau neagră şi cu un gust dulce-acrişor; (regional) agudă, fragă. Să se puie sirop de dude. piscupescu, o. 275/3. Numai dudul care face dude ... acela poate da frunza cea mai bună. poenaru, î. 123/7, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., costinescu, lm. Mai aveau ei astâmpăr cât e vara ziua de mare, aci căţărându-se prin duzi şi nuci, aci mâncând dude şi porumbe? MACEDONSKI, O. iii, 10, cf. DDRF, 11639 DUDĂ2 - 1531 - DUDET1 alexi, w., şăineanu2, TDRG. Nu cred că se gândea ... la dude! PAMFILE, I. C. 75. Dudele, porumbele ... sunt nutremântul... obişnuit [în zilele de post], păcală, m. r. 116, cf. resmeriţă, d., cade. Vă plac dudele? întrebă el. eftimiu, n. 147. Umplându-mi sânul cu dude negre, m-am prins de grumazul vărului Sava. KLOPŞTOCK, F. 73. Ne aduna dude într-o cupă de lemn. vlasiu, a. p. 34. Viermii de mătase ... mâncau frunzele şi el [copilaşul], dudele. VOICULESCU, poezii, i, 242, cf. SCRIBAN, D. Alunecă şi căzu pe covorul de dude negre risipite pe jos, căci treceau numai pe subt duzi. camil petrescu, O. n, 179. Dudele albe sunt dulci, ca mierea. STANCU, m. i. 72, cf. LTR2. Luaţi nişte dude d-astea şi nu vă mai certaţi. PREDA, M. 227, cf. M. D. ENC. Să se planteze şi în municipiu ... duzi curaţi, fără dude şi cu frunza mare. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 16, cf. DEX. Merge duda pe cărare, Patru ochi, patru picioare, Patruzeci de unghişoare (Femeia însărcinată), marian, na. 22, cf. alrm sn ih 150. <> F i g. Furasem şi câte-o femeie Cu părul de tutun, Cu duda ţâţii neagră, cu ochii de lăstun. ARGHEZI, VERS. 31, cf. ALRM SN I h 150. -PL: dude. -De la dud1. DUDĂ2 s. f. 1. (Prin Ban., prin Olt şi prin nord-vestul Transilv.) Coş de fum; burlan la sobă. Cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade, şez. XIX, 82, viciu, gl., alr i 684/335, alr ii 3 405/316, TEAHA, C. N. 222. 2. (Muz.; prin Transilv. şi prin Olt.) Bucium; com. Ş-acum să înflasă să cânte în dude, Când iată uşa scârţâind aude. BUDAI-DELEANU, Ţ. 290, cf. SCRIBAN, D. Instrumentul [corn] e numit bucium, corn, dârlă, dârloi, drâmboi, dudă, dudoi. ALEXANDRU, i. M. 44, cf. boceanu, gl. + (Prin Transilv.) Sirenă (II2). Scoală, măi, şi te du la lucru, că a suflat duda. Cf. mat. dialect. I, 254. 3. (Regional) Lujer de ceapă, în vârful căruia se fac seminţele; (regional) dudulean (2), duduloi (1). Cf. alrm sn i h 130, lexic reg. îi, 24. + Bălărie. Cf. lexic reg. ii, 24. O (învechit, rar) Loc. a d v. Pe dudă = pe fugă. Cf. ddrf. + F i g. Om prost. Cf. şez. xviii, 168, com. din straja - vicovu de sus, paşca, gl. 4. (Banat) Dans popular asemănacor cu brâul. Cf. varone, d. - PL: dude şi (regional 3) duzi (alrm sn i h 130/76). - Din magh. duda, sb. duda. DUDĂ3 s. f. v. dud1. DUDÁCÉL s. m. v. duducel. DUDÁI1 s. n. v. dudoi2. DUDĂÎ2 vb. IV v. dudui. DUDĂIÂLĂ s. f. v. duduială. DUDAIÓS, -OĂSĂ adj. (Regional; despre pământ) Care este necultivat, plin de buruieni. Cf. cihac, n, 496, jahresber. xvii, 87, barcianu, alexi, w., gl. olt. + (Despre plante) Care are tulpina groasă şi înaltă. Com. din straja - vicovu de sus. -PL: dudăioşi, -oase. - Dudău + suf. -os. DUDĂÎT s. n. v. duduit1. DUDĂLÂU s. m. = (regional) tutălău. Com. din beiuş. DUDĂNI vb. IV. I n t r a n z. (Prin vestul Transilv.; despre oi). Acăpia. Cf. ai 13, 21, 22, 35. - Prez, ind.: ? - De la dudan. DUDÂU s. n. 1. (Bot.; popular) Numele mai multor plante: a) cucută (Conium maculatum); b) cicoare (Cichorium intybus): c) cânepă (Cannabis sativa); p. e x t. (cu sens colectiv) buruieni, bălării; (învechit) dudet1. Ca şi cela ce nu-ş grijeaşte via piare de spini şi de dudău, aşea-i sufletul omului, când să leneaşte creştinul de la lucrul lui Dumnedzău. DOSOFTEI, V. S. aprilie 6771. Boala [răsfulg la oi] ... să poate căpăta şi dacă imaşul va fi pre îmbrăcat cu dudău. manolache DRĂGHICI, I. 34/24. Dacă îi prieşte cânepii, atunce aceasta va astupa dudăul şi nicio buruiană nu va ave când să crească. I. IONESCU, C. 77/13. El suge toată acrimea din pământ şi stârpeşte dudău[l], viermii, culbecii. LITINSCHI, M. 23/21. Dacă eu din lene ogoru-mi voi lăsa Făr-a-l lucra cum trebui, va răsări dudău. NEGRUZZI, S. II, 260, cf. POLIZU. Până-n miezul nopţii să se strecure unul câte unul în dudeele ce cresc pe ruinele Aventinului. CONV. LIT. H, 193, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 496. Bordeiele..., tăcute în bătătura lor acoperită de dudău, aveau un aer de bătrâneţe chinuită. VLAHUŢĂ, S. A. II, 9, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, GRECESCU, FL. 262, N. LEON, MED. 35, ALEXI, W., GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 33, ŞĂINEANU2. Deasupra ca acoperiş era pus dudău şi pământ. CAT ANELE, 65, cf. TDRG. Când această iarbă [nutreţul], în care de obicei predomină troscotul, mohorul..., are încă alte feluri de ierburi ..., poartă numele de dudău. PAMFILE, A. R. 150. In fiecare zi, o vedea coborând pe cărarea din stânga la fântâna cu dudăi din valea satului, bujor, s. 23, cf. resmeriţă, d., panţu, pl., cade. Ian cată la el, cum umblă cu ochii prin tufe, prin dudăie. MIRONESCU, S. 108. Târându-se prin dudăuri, cu o uşurinţă şi o agerime de şopârlă ..., abia eşia din bătaia unei carabine şi intra în alta. POPA, v. 75. Lăcaşul din bătrâni al familiei Corban se înecase în dudău, cu storurile lăsate de mai bine de cincisprezece ani. sadoveanu* O. XIV, 16, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, BORZA, D. 50. Plesneau florile de salcâm şi toată groapa era verde, verde, plină de dudău şi barba-popii. barbu, G. 271, cf. M. D. ENC., dex. Oltule, Olteţule! Seca-ţi-ar pâraele, Să crească dudaele, Să trec cu picioarele. ALECSANDRI, P. P. 284, cf. H în 209. Turcii, unde-l vedea, Pe fugă că se punea, Prin dudaie se-nfunda. TEODORESCU, P. P. 575. Foaie verde de dudeu Place-mi lumina de seu. reteganul, tr. 80, cf. şez. I, 111, cardaş, c. p. 102, PĂSCULESCU, l. p. 159. Pă drumu care merg io Nu e iarbă, nici dudău, Nici fântână, nici pârău, vîrcol, v. 42, cf. I. CR. iii, 226. Frunzulică de dudău, După nimic nu-mi pare rău, Numai după dreptul meu. şez. xxiii, 105, cf. alrm sn i h 31/848, lexic reg. 53. Foaie verde de dudău, De-oi muri nu-mi pare rău. folc. transilv. ii, 73. Eu sunt şarpe de dudău, D-ăi galbeni de muşcă rău. FOLC. OLT. -MUNT. II, 375. Oltule, pe malul tău Creşte iarbă şi dudău, Să pască şi murgul meu. FOLC. MOLD. I, 104. F i g. Măi prunăule şi măi dudăule, a spus ea tare şi cu mânie în glas. LĂNCRĂNJAN, c. II, 229. -O E x p r. Cât e hăul şi dudăul = niciodată. Nu mai scapi din mâna mea cât o fi hăul şi dudăul. pamfile, duşm. 3, cf. zanne, p. i, 195. + (Regional) Loc viran pe care cresc buruieni. Cf. I. CR. v, 152. Trecui valea cea glodoasă La puicuţa cea frumoasă, Trecui valea ş-un dudău La mândra sufletul mieu. sevastos, C. 143. 2. (Regional) Cufundar (Gavia). Cf. băcescu, păs. 79. - PL: dudaie şi (regional) dudăi, dudăuri (tdrg). - Şi: (regional) dudeu, dudâc (borza, d. 50) s. n., dudâe (grecescu, fl. 262, n. LEON, MED. 35, GRIGORIU-RIGO, M. P. n, 33, PANŢU, PL., BORZA, D. 50) S. f. - Din magh. dudva (dial. dudo). DUDĂUÂŞ s. n. (Popular) Diminutiv al lui d u d ă u (1). Cf. CADE. Foiuleană dudăuaş, Dragu mamei codăuaş, Ia lasă-te de hoţie Şi te dă-n gospodărie. ŞEZ. I, 140. - PL: dudăuaşe. - Dudău + suf. -aş. DUDET1 s. m. (învechit) Dudău (1). [Trebuie] curăţite tufele şi orice fealiu de dudet din rădăcină să se lăzuiască. ECONOMIA, 11652 DUDET2 - 1532 - DUDUI 13/10. Brazdele în care au remas rădăcini de dudeţi, de cumva iarăş s-au prins şi cresc, trebuie grăpate. ib. 16/12. [Inundarea Dâmboviţei] au zdrobit piatră pe la Calbor foarte tare, holdele pe dudet şi după deal ...şi toate legumile le-au zdrobit (a. 1838). IORGA, s. D. xm, 74. E x p r. A umbla în dudet = a umbla fără rost, de colo-colo. Cf. şez. xxm, 46. - Pl.: dudeţi. - Cf. d u d ă u. DUDET2 s. n. (Prin nord-estul Transilv.) Tunet (1); p. e x t. vifor. Com. drăganu, cf. paşca, gl. - PL: dudete. - Cf. t u n e t . DUDEU s. n. v. dudău. DUDGEONÂRE s. f. (Tehn.) Mandrinare. Cf. ltr2, sfc iv, 312. -Pronunţat: -ge-o-. - PL: dudgeonări. - Cf. fr. d u d g e o n n a g e. DtJDIT subst. (Regional; în e x p r.) A lua (pe cineva) în dudit = a lua (pe cineva) la ochi; a suspecta (1). Com. din straja -VICOVU DE SUS. - Et. nec. DUDOÂICĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Dud1 care face dude multe şi mari. Cf. udrescu, gl. - Pl.: dudoaice. - Dudă1 + suf. -oaică. DUD6I1 s. m. (Prin nord-vestul Munt.) Dud1 care face dude mici. Cf. UDRESCU, GL. - Pl.: dudoi. - Dudă1 + suf.-oi. DUDOI2 s. n. 1. (Prin sudul Transilv.) Bucium (din scoarţă de salcie); (regional) dârlă2, dârloi2, dudă2 (2). Cf. şăineanu2, PAMFILE, J. m, 37, CADE. Instrumentul e numit bucium, corn, dârlă, dârloi, drâmboi, dudă, dudoi, hot, hurgoi, hurnoi, tulnec, tutoi sau tuturez. ALEXANDRU, I. M. 44, cf. VICIU, GL. 2. (Regional) Putină fară fund pe care se întinde o piele pentru confecţionarea buhaiului sau a tobei (Bălţăteşti -Târgu-Neamţ). Cf. 1. cr. vi, 29. - Pl.: dudoaie. - Şi: dudai s. n. 1. CR. VI, 29. - Dudă2 + suf. -ol DUDOf3 vb. IV v. dudui. DUDUCĂ s. f. (Atestat prima dată în 1814, ap. tdrg2) (Mai ales în Mold., astăzi rar) Termen de politeţe care se dădea, în trecut, fetelor şi femeilor tinere de la oraş sau din înalta societate; p. e x t. domnişoară (1). Duduci cât de frumoase, Din cutie parcă-s scoase. PR. dram. 306, cf. stamati, D. Pe Aniţa... om da-o într-unpansion... şi unde s-a face o duducă cu capelă şi cu rochii măndre, şi a lua un cuconaş, negruzzi, s. 1, 297. [Expresia] „farmecul aurit” îmi place şi-mi aduce aminte de minunatul compliment ce au făcut odată un scriitor... unei duduci. ALECSANDRI, O. P. 62, cf. COSTINESCU, CIHAC, II, 574, LM. Din guriţă miere-i curge când vorbeşte Şi cu fraze potrivite pe duduci le ameţeşte. CONTEMPORANUL, I, 501. El răpise inima multor duduci. BACALBAŞA, S. A. I, 161, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU. Când se cobora de la cramă în sat, i se ploconeau femeile înainte ca la o duducă de viţă. adam, R. 190, cf. alexi, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Cucoane şi duduci ... îşi petreceau vremea culegând flori în micile şi cochetele grădini ale schitului. HOGAŞ, DR. I, 32. Redactam scrisori în proză şi în versuri către duducile de prin vecini. IBRĂILEANU, A. 134, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Ce mai frumusăţa...! Pe aici să fie să te plimbi aşa c-o duducă, ap ăi drept că ţi-ai uita zilele. MIRONESCU, S. 109. Duducă, mare păcat ispăşim noi, de ne-a pedepsit Dumnezeu să ne canonim în strâmtoarea asta. C. PETRESCU, C. V. 86. Duducile au venit la curte să pregătească zestrea slăvitei mirese, sadoveanu, o. xi, 338, cf. iordan, stil. 44, scriban, d. Duduca Tzulufa are un corp minunat, vinea, l. I, 74, cf. DL, DM, dex. Frundză verdi păr uscat, S-o dus Costia la vânat, Să vânezi o căprioară Pentru dăduca Natalia. mat. folk. 819, cf. cardaş, c. p. 233. - PL: duduci. - Şi: (regional) dăducă s. f. - Cf. tc. d u d u. DUDUCEL s. m. (Bot.; învechit) 1. Goldan (Prunus insititia). Cf. ddrf, gheţie, r. m., barcianu, alexi, w. 2. Porumbar1 (Prunus spinosa). Cf. cihac, 11,496, gheţie, r. m. 128. - PL: duducei. - Şi: dudăcel s. m. cihac, ii, 496. - Et. nec. DUDUCUŢĂ s. f. (Mold.) Diminutiv al lui duducă. Pe duducuţa o păzesc ca ochii din cap. CONV. LIT. V, 102. Duducuţă! Poate că te sfieşti să-mi spui că mă iubeşti, contemporanul, 1, 66. Stai, duducuţă, că spun. MILLE, v. P. 127, cf. şio iib 162, pascu, s. 155, CADE. Bine-ai sosit, flăcăule! Ce fac boierii de la Tazlău? ... - Sărut mânile, duducuţă, bine toţi. MIRONESCU, s. 207, cf. dl, dm, DEX. Duducuţă ce frumoasă Şădi la gherghef şî cosă. FOLC. MOLD. 11,20. - PL: duducuţe. - Duducă + suf. -uţă. DUDUÎ vb. IV. 1.1 n t r a n z. 1. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui (1), a se cutremura, a bubui. Hotarele... încep din apa Topolniţii ...şi merg în Cioaca Cornetului, de aici se duc drept la locul unde duduie pământul 1, IONESCU, M. 606. începe a toca în stative, de pârie păreţii casei şi duduie fere ştile. CREANGĂ, A. 38. Venea, nene, ursul de duduia pădurea. ISPIRESCU, L. 329. Fugind... pământul duduia sub picioarele ei. N. REV. R. I, nr. 1, 29. Dudue câmpul şi geme. MURNU, I. 45. Joacă toţi cu voie bună, Dudue sub ei pământul! IOSIF, V. 49. Venea fugind ... pământul duduia sub picioarele ei. BUJOR, S. 65. Clădirea întreagă a gemut din temelie şi-a duduit clătinată ca de un cutremur. COCEA, S. I, 363. Uşi pocniră, podele duduiră. TEODOREANU, M. II, 76. Duminica încep lăutarii, se strâng flăcăii şi fetele şi ce mai duduie pământul! SADOVEANU, O. I, 218. Trece un tren. Casa duduie. STANCU, R. A. 1, 21. Trecuse prin grădină duduind cu paşi greoi. GALAN, B. II, 352, cf. DL, DM. Se încinse jocul. Duduia curtea. BARBU, G. 34, cf. dex. Când maşina de spălat huruie, când toată casa duduie e cam greu să-ţi permiţi luxul privitului la televizor, contemp. 1975, nr. 1 477, 5/9, cf. dex. începe să joace, de duduia pământul, rădulescu-codin, l. 6. Şi s-o pornit împăratul... c-o oaste aşa de mare, că dudăie pământul pe unde mergea. VASILIU, P. L. 228, cf. UDRESCU, GL. 2. (Despre motoare, maşini etc. în funcţiune; p. e x t. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot puternic, sacadat şi înfundat. Morişti care duduiau împrăştiind nori de pleavă, anghel, PR. 82. Trenul duduia şi fumega ca un animal apocaliptic. REBREANU, R. 1, 13. Locomotiva duduia, venind, cu botul înnecat în aburi. G. M. ZAMFIRESCU, M. d. n, 237. S-au suit şi ei în automobilul lor şi au pornit-o duduind în goană mare. POPA, V. 109. Motorul dudui. Plecarăm. STANCU, R. A. I, 321, cf. DL. Se auzi motorul duduind şi după câteva clipe nu se mai auzi nimic. PREDA, D. 218. Camionul cu care aduseseră muniţii duduia. T. POPOVici, S. 387, cf. DM. Lăsase motorul să duduie, barbu, ş. n. 199, cf. M. D. ENC., dex. Tractoarele au început să duduie, flacăra, 1976, nr. 49, 15. Auzi cum dudăe măşina? BOCEANU, GL. Azi duduie tractorul, Şi-a pierit pe veci 11664 DUDUIALĂ - 1533 - DUDUITURĂ boierul folc. transilv. ii, 580. + (Despre foc) A arde puternic şi cu zgomot. Focul duduia în sobă, părea că se ceartă cu viscolul de afară, vlahuţă, o. a. 296. Focul duduia, trăgându-sepe horn. adam, R. 186. Soba ardea duduind. D. zamfirescu, a. 183. Focul duduia în cuptor, dar uşa nu se închidea bine ...şi trăgea. AGÎRBICEANU, S. 103. în soba de cărămidă duduia un foc zdravăn. REBREANU, P. S. 131. Duduie focul în sobă. TEODOREANU, m. U. 396. Flăcările începură a dudui, sadoveanu, o. i, 74, cf. dl. Deşi focul duduia, era foarte frig. PREDA, R. 28, cf. DM. în chilia lui... duduiau focurile. BARBU, PRINC. 84. Focul a început să duduie grăbit. LĂNCRĂNJAN, C. m, 161, cf. M. D. ENC., DEX. Focu-n cuptor dudăieşte. MÂNDRESCU, L. P. 189, cf. tomescu, GL., alr n/i h 280. *0 F i g. Capul îi duduia de aceeaşi întrebare aprinsă: „Ce va face?” REBREANU, I. 192. E inteligent... îi scapără mintea, îi duduie capul, plesneşte de idei. FLACĂRA, 1976, nr. 2, 16. + (Despre surse de zgomot şi fenomene ale naturii) A bubui, a tuna (2); a răsuna (1). Se scoală împăratul, Dudue eterul, că pasă mânia. HELIADE, O. I, 195. Tunetul dudue în sânul unui nuor brăzduit de fulgere. PÂCLEANU, I. n, 166/17. Vântul duduie în horn. Afară fulguieşte mereu, vlahuţă, s. A. II, 201, cf. ddrf, şăineanu2, RESMERIŢĂ, D., CADE. După o bucată de vreme, un tropot repede de cal dudui sub păreţii hanului, sadoveanu, O. I, 139. Dudue toba. STANCU, D. 183. O voce din fund dudui peste vacarmul din sală. V. ROM. aprilie 1955, 195. Uşi se dădură de perete, paşi duduiră încoace şi încolo, vinea, L. I, 325. Toată noaptea a fulgerat şi a dudăit. BOCEANU, GL., COm. din ORAVIŢA. 3. T r a n z. (învechit şi regional) A îmboldi, a îndemna (la mers); a îndepărta, a alunga, a goni. Cf. anon. car. Lucra încet ca doară mai curând ar veni oastea creştinească să dudue pe spurcaţii turci. ŞINCAI, HR. III, 134/11. M-a întrebat... vreau să-l coprinz pre bărbatul mieu Toma Bâra, au nu-l cuprinz, şi, de l-oi cuprinde, îi va dudui pe curva de la el (a. 1820). iorga, S. d. xh, 208, cf. LB. Un magar care pleacă fuga duduit cu băţul dinapoi de cornacul seu. NEGRUZZI, S. I, 329, cf. PONTBRIANT, D. Ploaia şi furtuna duduise pe lucrători[i] de pe câmp, de se adunase o seamă de oameni la cârciumă. f(1887), 361, cf. ddrf. L-au duduit, i-au îmbrâncit, l-au închis, dar totul a fost zadarnic. SĂM. I, G 9, cf. TDRG. Luă pe slugi la zor, le păcălia şi le duduia, pamfile, com. 38, cf. cade, scriban, d., DM, DEX. Din două una, ori merg eu, ori dudue-i pe ei! RETEGANUL, P. I, 43. Vându-i via şi moşia, Să dudui proasta d-acilea. MAT. FOLK. 501. Mă, căutaţi-vă de treabă, nu vă luaţi rău cu fămeile, că vă dudoaie, că pământul e al lor, nu al vostru! RĂDULESCU-CODIN, L. 13. Deci iar s-a-ntărâtat turcu ş-a sărit muscalu şî cu Ţara Rumânească de l-a duduit în pământu lui, un să află şî az. VÎRCOL, v. 44. Nu ţi-am spus să-l dudui, că-ţi face vreun rău? BOCEANU, GL., com. din ORAVIŢA, CIAUŞANU, V., COm. PAŞCA, TOMESCU, GL., LEXIC REG. 45. Dudoaie găinile să nu mănânce răsadurile. L. ROM. 1960, nr. 5, 35. Dacă ieu oi put’ea să-i razb’esc p’e tur si şî greşi, atunsi tu, dacă o veni la t’ine şî n-ai put’ea să-i înfrân£ (să-i dudui), ieu oi veni să fe apăr. FOLC. OLT. - MUNT. I, 241. + (Prin nordul Munt.) A lua repede (pe cineva); a speria (1). Cf. rădulescu-codin. - Prez. ind.: dudui şi (învechit şi regional) duduiesc. - Şi: (regional) dudoi, dudăi vb. IV. - Formaţie onomatopeică. DUDUIALĂ s. f. (învechit şi regional) Duduit1. Cale de un ceas departe începe a să auzi un zgomot cu o oareşcare duduială, ce să pricinuiaşte din repedea aruncătură a Rinului. GOLESCU, î. 144, cf. POLIZU. Ce bufnitură! ... ce duduială! CARAGIALE, O. n, 110. Auzi o duduială. VISSARION, B. 175. S-aud nişte duduieli, trec tractoarele. UDRESCU, GL. N-am maiauzât dudăială de mult. GL. OLT. <> E x p r. A lua la duduială (pe cineva) = a certa cu asprime; a lua la goană, a alunga. Cf. udrescu, gl. - PL: duduieli. - Şi: (regional) dudăiâlă s. f. - Dudui + suf. -eală. DUDUIE s. f. (Mai ales în Mold.) Termen de politeţe care se dădea, în trecut, fetelor şi femeilor (tinere sau necăsătorite) de la oraş; domnişoară (1). Turturel este numele pe care i l-au dat în copilărie, alintându-l, papaia, mamaia şi duduile, surorile mai mari. caragiale, O. I, 120. Duduia Aspazia plecase şi mai tare ochii în carte. MELLE, V. p. 122. Nu mă vârî la bele [le ] mă rog matali duduie. contemporanul, vn2,412, cf. ddrf, şio iii, 162. Dudue, audienţa s-a isprăvit. IBRĂILEANU, A. 199, cf. resmeriţă, d. Nu-şi închipuia unde să găsească pe duduia domnului locotenent. C. petrescu, s. 157. Făceam astfel cunoştinţa „duduii ” Ilinca. M. I. caragiale, C. 142, cf. CADE. Adăugă cu o voce galantă: - ScuzĂ-mă, duduie, pentru deranj! rebreanu, R. I, 289. Să-i ziceţi „duduie”, că aşa-iplace, brăescu, o. A. I, 11, cf. IORDAN, L. R. A. 82, SCRIBAN, D. Plecase cu unul Pascalopol, moşier mare. Aşa auziam vorbindu-se, doar o cunosc pe duduia, fată superbă. CĂLINESCU, E. o. II, 42, cf. dl, dm. Dar unde-i duduia Marta. barbu, ş. N. I, 71, cf. M. D. ENC., dex, vasiliu, c. 13. Dar duduia auzea, Şi la vodă se ducea Şi din gură~aşa zicea, balade, iii, 90. -Pronunţat: -du-ie. - PL: dudui. - Cf. tc. d u d u. DUDUÎRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Acţiunea de a dudui şi rezultatul ei; duduit1. Spre mur şi ajutoriu şi duduirea celor asupritori. MICU, C. 82, cf. polizu, pontbriant, d., ddrf, ALEXI, W. - PL: duduiri. - V. dudui. DUDUÎT1 s. n. Faptul de a dudui; zgomot puternic, sacadat; tunet (1); duduire, dudui tură, (învechit şi regional) duduială, (regional) durduit. Puhacele din puşcile ceale mari şi Cucuvaiele din ceale mici sămnul războiul deaderă, îndată sunet, buhnet, trăsnete, vâjâituri şi duduituri preste tot locul să răzsunară. CANTEMIR, 1.1.1, 247, cf. pontbriant, d., ddrf. Se aude un duduit de paşi pe podea. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 153. Pe uliţa hopuroasă se auzi duduitul unui automobil ce se apropia în goană, rebreanu, P. S. 249, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Şi cum ascultam aşa, dintr-o dată se porni un duduit năprasnic ...o năvălire nebună de copite. MIRONESCU, S. 79. Cântă în vârtejul roţilor ... în duduitul cazane lor. COCEA, S. I, 65. Bourul s-a oprit... a făcut o săritură şi i-am auzit duduitul umbletului la vale. sadoveanu, O. xih, 489. Se aude undeva ... un duduit înfundat, care face să trepideze galeria. BOGZA, V. J. 98. Un duduit de călcâie goale pe parchet. VINEA, L. II, 44, cf. DL, DM. Am mai stat câteva clipe ... ascultând duduitul tractoarelor. LĂNCRĂNJAN, c. în, 151, cf. DEX. Da ieu sî-o să-m văd? Un nour ivit. Nu-i cu dudăit, Nisi cufulzerat. FOLC. OLT. - MUNT. I, 267. Ia mai ieşi pe prisp-afară Şi ascultă jos vale Duduitul de tractoare! FOLC. MOLD. II, 384. - Pl.: (rar) duduituri. - Şi: (regional) dudăit, dudait (folc. olt. - MUNT. I, 272) s. n. - V. dudui. DUDUÎT2, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) Repezit (2), zăpăcit (1), uituc. Duduit eşti mă, băiete; ai spart oglinda! UDRESCU, GL. -O (Substantivat; ca epitet pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) Duduitele-alea de fete iar au uitat de ele. id. ib. - Pl.: duduiţi, -te. - V. dudui. DUDUITURĂ s. f. Duduit1. Vâjiituri şi duduituri preste tot locul să răzsunară. cantemir, i. i. i, 247, cf. polizu. Se auziră... nişte bubuituri şi duduituri îngrozitoare. ISPIRESCU, L. 99, cf. tdrg. Am auzit atunci un behăit lung, o duduitură prin pădure şi n-am mai zărit nimic. LUNGI ANU, C. 21, cf. scriban, d. în acel moment se auziră nişte duduituri înfundate. V. ROM. august 1955, 32, cf. DL, DM, dex. Urmă o 11670 DUDUIŢĂ - 1534 - DUEL duduitură puternică care făcu să se cutremure casa din temelie. popescu, b. n, 116. -Pronunţat: -du-i-. -PL: duduituri. - Dudui + suf. -(i)tură. DUDUÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui d u d u i e. Mi se pare că plânge duduiţa. contemporanul, IV, 395, cf. şio nb 162, tdrg, pascu, S. 255, CADE. A, vasăzică d-ta erai duduiţa nostimă, domnişoară? rebreanu, R. i, 289. Căzură în genunchi, implorând pe doamna mare, pe duduiţa, pe conu Mişu. EFTIMIU, N. 142. Şi mie -cum spuneam duduiţei Lola - îmi place literatura. CĂLINESCU, C. N. 157, cf. DL, DM, DEX. - PL: duduiţe. - Duduie + suf. -iţă. DUDULÁN s. m. v. dudulean. DUDULÁTIC, -Ă adj. (Prin nordul Mold.; mai ales despre copii) Fără minte, care dă dovadă de nechibzuinţă. Cf. lexic reg. n, 120. - PL: dudulatici, -ce. - Cf. duduit2. DUDULEAN s. m. 1. (Regional) Cocean de porumb; (regional) duduloi (3). Cf. şăineanu2. Coceanul, care se mai numeşte şi strujean, strujan,... tulean, tuhlean, dudulean. pamfuje, a.r. 87, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, VICIU, GL., LEXIC REG. H, 24. + (Adjectival) Epitet dat unei persoane zvelte, înalte. Ileana duduleana, Din ce loc le auzea, înainte le ieşia, Cu nişte mănunchi toporâte, Ca nişte tángele pârlite. FOLC. MOLD. I, 298. 2. (Prin nord-estul Olt.) Duduloi (1). Cf. cade, ciauşanu, v. 3. (Prin Olt.; adesea adjectival) Beţivan. Cf. coman, gl. - PL: duduleni. - Şi: dudulán s. m. LEXIC REG. n, 24. - Dudă2 + suf. -ulean. DUDULOÁIE1 s. f. v. dodoloi. DUDULOÁIE2 s. f. v. duduloi. DUDULÓI s. n. 1. (Prin Olt., Ban. şi Transilv.) Lujer de ceapă în vârful căreia se fac seminţele; (regional) dudulean (2). Cf. CADE, SFC VI, 123, BOCEANU, GL., CIAUŞANU, V. 2. (Olt.) Ţeavă (III 1). Cf. cade, sfc vi, 123, boceanu, gl. 3. (Prin nordul Olt.) Dudulean (1). Cf. gr. s. v, 120, lexic reg. n, 24. - PL: duduloaie. - Şi: (regional) duduloáie s. f. lexic reg. n, 24. - Dudă2 + suf. -uloi. DUDUMÁC adj., s. m. (Prin Olt.) (Om) nebun, smintit. Cf. CADE. - PL: dudumaci. - Cf. d u d ă2. DUDUMÁN, -Ă, s. m., adj. (Regional) 1. S. m. Om gras (Voiceşti - Drăgăşani). Cf. I. cr. vn, 312. 2. Adj. Tăcut (2), morocănos (1) (Boişoara - Călimăneşti). Cf. alriI 573/795. - PL: dudumani, -e. - Şi: durdumán s. m. I. CR. vn, 312. - Cf. d u r d . DUDURĂ s. f. (Regional) „Femeie neastâmpărată” (Bonţ -Gherla). Cf. paşca, gl. - PL: dudure. - Cf. sb. d o d o 1 a. DUDUREÂŢĂ s. f. (Prin Ban. şi prin Transilv.) Oală pentru lapte. Cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, VICIU, GL. - PL: dudureţe. - Cf. d u d ă2. DUDURUZ, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. (Regional) Mojic (2), necioplit (2), bădăran. Cf. ddrf, şăineanu2, cade. 2. Adj., s. m. şi f. (Prin Olt.) (Om) prost, nătâng. Cf. cade. Băiatul ăsta-i un duduruz. viciu, GL. + (Regional) (Om) mare1, gras, zdravăn (Muşeteşti - Bumbeşti-Jiu). Cf. udrescu, gl. Ce s-a făcut duduruza? id. ib. - Pl.: duduruzi,-e. - Cf. d u d ă2. DUECENTÎST, -Ă adj., s.m. şi f. (Livresc; în secolul al XlII-lea, în Italia) (Persoană) care avea o cultură deosebită. Cf. dnj, mda. -Pronunţat: du-e-. - PL: duecentişti, -ste. - Din it. duecentista. DUECENTO s. n. Cuvânt care indică arta, literatura şi cultura italiană în secolul al XlII-lea. Cf. dex2. - Pronunţat: du-e-. - Din it. duecento. DUEL s. n. (Atestat prima dată în 1786, ap. tdrg2) Luptă care se desfăşoară (după anumite reguli) între două persoane înarmate, în prezenţa unor martori, dintre care una pretinde, de obicei, celeilalte repararea unei ofense morale; (învechit, rar) duelism, (neobişnuit) duelare. De duelu să face vinovatu, care chiamă afară pe cineva la bătae cu arme de moarte, pravila (1788), 55/5. De cumva cu vreme ar veni numiţii Mihail, Nicolae, Toma şi Iacob, sau moştenii lor să se legiuiească cu ceialaltă parte ..., să fie pedepsiţi ca şi carii fac duel. ŞINCAI, HR. I, 319/9. Chemase pe D. Calemard la duel şi acesta n-a priimit. CR (1829), 662/24. Hotărăşte duelul a se bate cu oricine va mai îndrăsni a-i supăra sau a-i drege vreun vers. heliade, O. I, 250. De când s-a băgat obiceiul duelurilor, deprinderea cea cu atâta iscusinţă, s-a socotit ca o ştiinţă a gâlcevitorilor sau a fricoşilor. CĂPĂŢINE ANU, M. R. 19/26. Apropiindu-se armiile una de alta, se făcu îmvoire ca spre a nu se mai face vărsare de sânge, amândoi prinţii să iasă la duel. F. AARON, I. II, 27/7, cf. valian, v. Ostaşul, care va chema la duel pe superiorul său, ... se va pedepsi ca pentru nesupunere. CONDICA O. 46/14, cf. NEGULICI, STAMATI, d. Unul ş-altul de cu seară armele ş-au apucat, Şi cu bucurie mare la duel s-au încercat. PANN, E. IV, 87/6, cf. RUSSO, S. 26. Ştiu că duelul este un prejudeţ rămas din timpurile barbare. NEGRUZZI, s. I, 212, cf. POLizu. Puindu-i o spadă în mână, îl provocă la un duel de moarte. FILIMON, 0. II, 262, cf. prot. - pop., N. D., pontbriant, d. Locul duelului se hotărî de secundanţi, alecsandri, o. P. 79, cf. barcianu, COSTINESCU, LM. Abia cele dintâi raze ale zilei pătrunseră în camera mea, şi generalul trimise doi oameni să mă cheme la duel Bolintineanu, o. 401. Nu ştii, poate ... că duelele sunt oprite şi că poţi ajunge la spânzurătoare. EMINESCU, P. L. 96, cf. ddrf, alexi, w., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIB AN, D. Le trimise a doua zi o provocare la duel, ... pentru laşitatea de a se sluji de o persoană străină, camil petrescu, O. n, 349. C-o glacială claritate îl chiamă Lenski la duel V. rom. ianuarie 1954, 44. Hai, v-aţi bătut în duel? VINEA, L. I, 299, cf. dl. Duelul este oprit de lege. preda, r. 49, cf. dm. Se certau şi ajungeau la duel. magazin ist. 1968, nr. 10, 10. A avut loc duelul dintre Stroe şi ginerele hanului. G. BARBU, A. v. 48, cf. M. D. ENC. Cavalcade, dueluri, urmăriri completează recuzita de gen. contemp. 1975, nr. 1 510, 9/2, cf. dex, zanne, p. viii, 707. (Prin analogie) Un duel ...se încinsese... între cânii întărâtaţi, hogaş, dr. 1, 56. Eroii mei sunt doi cocoşi... Doi cavaleri aristocraţi. Dintr-o 11685 DUELA - 1535 - DUET privire ofensaţi încep duelul fără spadă. TOPÎRCEANU, o. a. i, 195. Duelul cel mai frumos l-au oferit cele două linii de mijlocaşi. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 20. <\> F i g. Pierzând... sentimentul realităţii şi deci şi al tacticei dictate de duelul dintre pasiunea mea mută şi instinctul ei defmtitiv ... Adela ... îmi luă o mână între mânile ei. IBRĂILEANU, A. 202. Se înfruntă astfel..., în duel mut, două momente istorico-sociale, trecutul şi prezentul, ralea, o. 68. Intre Lucu şi necunoscută începu atunci duelul ocular, vinea, l. I, 149. <> L o c. adv. în duel = folosind ca formă de luptă duelul. Se luptă în duel un georgian cu un rus. caragiale, O. I, 16. Un duelgiu a omorât doisprăzece ofiţeri în duel. LUC. H, 353. Şi-acuma dacă eu nu-s el Şi dacă el susţii că-s eu, Cum să ne batem în duel? ANGHEL—IOSIF, C. M. I, 100. Bănuia că Grig s-a dus după Brumaru ca să se bată în duel. rebreanu, R. i, 230. + Luptă în care artileriile celor două armate inamice trag simultan una asupra celeilalte. Cf. şăineanu2, RESMERIŢĂ, D., cade. Dar peste două zile ... am avut, pentru întâia oară, priveliştea unui duel de artilerie. CAMIL PETRESCU, U. N. 301. Rezultatul cel mai însemnat al duelului franco-englez a fost acela de a fi pus capăt himerei unui stat anglo francez. OŢETEA, R. 94, cf. DL, dm, M. D. enc., dex. + F i g. Polemică vie care are loc între două persoane, două partide, două publicaţii etc. Un duel literar trebue să se termine altfel decât cu focuri oarbe. CARAGIALE, O. m, 218. începu un duel de aluzii şi înţepături între cavaleri, rebreanu, I. 142. Nu sunt în stare de un simplu duel de spirite şi înţepături. CAMIL PETRESCU, P. 128. Lupta politică şi duelurile oratorice în Cameră adunau în casa Cozienilor pe oamenii de frunte ai partidului conservator. V. ROM. iunie 1954,46. Un duel intelectual susţinut după regulile etichetei, curtenitor şi cam indiferent. CONTEMP. 1966, nr. 1 019, 4/7, cf. M. D. enc. Faptele au făcut şi obiectul unui crâncen duel dintre ziarele guvernamentale şi cele ale opoziţiei, magazin ist. 1974, nr. 9, 54, cf. dex. - Pl.: dueluri şi (învechit) duele. - Din fr. duel. DUELA vb. 1.1 n t r a n z. şi r e f 1. r e c i p r. A lua parte la un duel, a se lupta în duel. Cf. si aMATI, d. Tenerii duelează necontenit pentru dinsa. f(1869), 383, cf. barcianu, lm. Străinii îşi spărgeau capul, duelau, numai ca să fie închişi şi ei la Seghedin. LUC. n, 353, cf. alexi, w., tdrg, cade, dl, dm, dn2, m. d. enc., dex. □ Tinerii se duelau. (Glumeţ) Oamenii nu mai duelau cu găvanele pe deasupra maşinii de gătit. ARGHEZI, S. XI, 96. - Pronunţat: du-e-. - Prez. ind.: duelez. - De la duel. Cf. it. d u e 1 1 a r e. DUELÂRE s. f. (Neobişnuit) Acţiunea de a (se) duela şi rezultatul ei; duel. (F i g.) Cititorii ... au asistat la duelarea prin fraze, au zâmbit, s-au încruntat p-alocurea. PLRn, 191. - Pronunţat: du-e-. - Pl.: duelări. - V. duela. DUELĂTOR s. m. (învechit, rar) Persoană care se bate în duel. Când unul dintre combătători sau duelitori să fie rămasu mortu ... trebue să să pădepsască. pravila (1788), 56/6. Au eşitu la duelu ca ajutători, sau aşa-numiţi secundanţi, pentru duelătoriul. ib. 57/10, cf. LM. - Pronunţat: du-e-. - PL: duelători. - Şi: duelătoriu, duelitor s. m. - Duela + suf. -tor. DUELĂTORIU s. m. v. duelător. DUELGÎ vb. IV. R e f 1. r e c i p r. (învechit) A avea mania de a se duela. Dacă n-o iubeşte, n-are decât a nu se duelgi pentru dânsa, alecsandri, T. 1 288, cf. tdrg, cade, scl 1956, 137, DL, DM, SFC IV, 201, DEX. - Pronunţat: du-el-. - Prez, ind.: duelgesc. - De la duelgiu. DUELGÍU s. m. (învechit) 1. Persoană care (are mania de a) se bate în duel (cu orice prilej); duelist, (învechit, rai') duelitor. Unde-i duelgiu[l]să-l trântesc la gros? alecsandri, t. h, 520, cf. barcianu. Un duelgiu a omorât doisprăzece ofiţeri în duel. LUC. II, 353, cf. ALEXI, W., TDRG, PASCU, S. 410, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Cerură sfat ziaristului ..., şi el fost ofiţer de cavalerie şi în tinereţe mare duelgiu. STANCU, R. A. I, 273, cf. DL, DM. Plastronul se transformase într-o platoşă de spadasin şi duelgiu. IST. LIT. ROM. III, 674, cf. dex. 2. Epitet depreciativ dat tinerilor români progresişti care studiaseră (în special) în Franţa. V. bonjurist. Când se mâniau, [bătrânii] dădeau şi ei tinerilor câte-wi ibrişin pe la nas, numindu-i: bonjurişti, duielgii, pantalonari. CREANGĂ, A. 153, cf. ŞĂINEANU2. Când bonjuriştii şi duelgiii ... triumfă ..., Alecsandri ... îi caricaturizează, le ridiculizează lupta şi triumful. IBRĂILEANU, SP. CR. 127, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. O sumeţie juvenilă şi cam teatrală, molipsită de la generaţia sa romantică de bonjurişti şi duelgii. C. PETRESCU, A. R. 172, cf. DL. - Pronunţat: du-el-. - PL: duelgii. - Duel + suf. -giu. DUELIC, -Ă adj. (învechit, rar) Care se referă la duel, de duel. Se îmfăţoşa mici răsboae şi hărăţiri duelice. SĂULESCU, HR. I, 133/5, cf. LM.' - PL: duelici, -ce. - Duel + suf. -ic. DUELÍSM s. n. (învechit, rar) Duel; arta de a duela. Cf. PONTBRIANT, D. - Pronunţat: du-e-. - Din fr. duellisme. DUELIST s. m. Persoană care (are mania de a) se bate în duel (cu orice prilej); (învechit) duelgiu, (învechit, rar) duelitor; p. r e s t r. profesor de scrimă. Un duelist (dascăl de sabie) râse... [şi zise] mă apăr cu atâta iuţeală încât nu las nicio picătură de ploae să mă atingă, cr (1829), 1A1I6, cf. negulici, polizu, prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ŞĂINEANU, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Tânărul căpitan e un duelist foarte temut. CAMIL PETRESCU, O. n, 241. Vârât e în această treabă Acum bătrânul duelist. V. ROM. ianuarie 1954, 44. A primit omagiile ... unui etern student zurbagiu din Rhenania, mare duelist. BENIUC, M. c. I, 133, cf. DL, DM, DN2, DEX. - Pronunţat: du-e-. - PL: duelişti. - Din fr. duelliste. DUELITOR s. m. v; duelător. DUENĂ s. f. (Rar) Guvernantă, doică (1). Anghel ne evocă... senioritele supravegheate de mature duene. LOVINESCU, s. 1,68, cf. DN3. - PL: duene. - Din sp. dueña. DUÉT s. n. (Atestat prima dată în 1830, ap. tdrg2) Compoziţie muzicală sau parte a unei compoziţii muzicale pentru două voci sau două instrumente, fiecăreia dintre ele fiindu-i destinată o partidă (6) separată; grup vocal sau instrumental care execută o asemenea compoziţie; duo. Cf. stamati, d. Acum putem cânta împreună frumosul duet a lui Mozart. NEGRUZZI, S. I, 76, cf. polizu. 11697 DUETIST - 1536- DUGHENAR Eu şi amicul meu cântam încetinel duetul între bariton şi bas. FTLMON, O. n, 130. Declamaţia sa a fost răpitoare, în duetul declamatorie. CONV. LIT. v, 275, cf. COSTINESCU, ŞĂINEANU, BARCIANU. îmi aduc încă şi azi aminte ...de dueturi... cari de regulă erau luate din opere franceze, italiene sau germane. LUC. n, 170, cf. ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. VistZ şi noaptea cântăreţii... romanţele, duetele care te trezesc dimineaţa în curte. C. PETRESCU, A. R. 41, cf. DL, DM, DER, DN2, SFC IV, 85, M. D. ENC. Sabin Drăgoi obţine o sinteză între opera tradiţională, cu arii, recitative, duete ... şi spiritul viu colorat al cântecului popular românesc. M 1974, nr. 7, 20, cf. dex. -O F i g. Rar participă normal la duetul nostru. De obicei e distrată ori animată, trrătt .f.anti, a. 41, cf. RESMERIŢĂ, D. Lupii răspundeau în cor, şi duetul acesta ... se prelungea în noaptea îngheţată. COCEA, s. I, 13, cf. DL. - Pl.: duete şi (învechit, rar) dueturi. - Şi: (învechit, rar) dueto s. m. costinescu. - Din it. duetto. DUETIST, -Ă s. m. şi f. Persoană care participă la interpretarea unui duet. Cf. şăineanu, resmeriţă, d., cade, scriban, D. Duetiştii de cabaret iau locul actorilor. T februarie 1971, 37. - Pronunţat: du-e-. - PL: duetişti, -ste. - Din fr. duettiste. DUETO s. m. v. duet. DUETTÎNO s. n. (Rar) Mic duet. Cf. dn3, mda. - Din it. duettino. DtJFLAŞ, -Ă adj., s.m. şi f. 1. Adj. (Prin Transilv.) Mâncăcios. Cf. alr sn iv h 1087, lexic reg. ii, 46. + Umflat2 (1), gras (Sanislău). Cf. lexic reg. 8. 2. S.m. şi f. (Regional) Persoană care vrea să ia dublu din ceva. Cf. mda, coman, gl. - Accentuat şi: duflâş. lexic reg. ii, 46. - Pl.: duflaşi, -e. - Duflă + suf. -aş. DUFLĂ s. f. (Prin vestul Transilv.) Căptuşeală (la haină) (Scărişoara - Abrud). Cf. alr sn h h 527/95. <>Expr. (învechit şi regional) A se pune cu dufla pe cineva = a insista, a stărui (4). Cf. KLEIN, D., 125, PAŞCA, GL. - Pl.: dufle. - Din magh. di al. dufla. DUFLEÂLĂ s. f. (Regional) Căptuşeală (Feneş* -Zlatna). Cf. alr SNHh 527/102. - PL: dufleli. - Duflă + suf. -eală. DUG s. n. v. diug. DUGĂ s. f. v. dutcă. DUGÂU s. n. 1. (Prin nord-vestul Transilv.) Dop (I 1). Sfredeleşti c-un sfredelaş mititel ...să pui un dugău. ARH. FOLK. I, 226, cf. alr i 700/315, 320, 333, 343, alr sn v h 1 323/325, lexic reg. 8. ♦ Plută (3 b). Cf. alr n 6 243/325. 2. (Regional) Vrană (1) (Vima Mare - Târgu Lăpuş). Cf. alr i 726/270. - Pl.: dugăuri (alr i 700/315, 320, 333, 343) şi dugauă (ib. 726/270). - Din magh. dugo. DUGEALÂC s. n. v. ghigilic. DUGEÂNĂ s. f. v. dugheană. DUGHEÂNĂ s. f. (Atestat prima dată în 1561, cf. ders) 1. Prăvălie mică (uneori improvizată), în care se expun şi se vând diferite mărfuri alimentare, de îmbrăcăminte sau numai băuturi. Deci unul, ca un nebun şi rău ce era, nu cumpără lucruri ce iubiia împăratul şi să să întoarcă curund, ce cumpără case şi dugheane şi ocine şi câte împăratului nu-i trebuia, nice-i făcea lui dobând. varlaam, C. 485. Furtuşag mare să cheamă ... când va fi furat niscare dugheane cu negoţ. PRAV. 30. Să facă dumnealui acolo pod şi dugheane (a. 1657). IORGA, s. D. V, 86. Au fost la dughiană, la abăgerie (începutul sec. XVIII). MAG. IST. m, 8/5, cf. lex. mars. 207. [Dăruieşte] un loc de o digană, ce este în târgul Făinii (a. 1719). IORGA, S. D. vii, 339. Şal n-am putut să luăm de la dughene (a. 1768). id. ib. xxi, 134. Am văndut parte mea o dughenă şi gumătate de hrubă (a. 1780). id. ib. vn, 128. Vezi boite şi dughiene Tot cu marfă pentr-oamenii răi. BUDAI-DELEANU, Ţ. 320. Pentru [scris] carte de stăpânire de dugheane sau de vii vor lua însă [bani]. PONTURI, 4/18. Boite arcate întru care să afla augheanile neguţitorilor. LEON ASACHI, B. 56/10. Nu conteneşte a urma obicinuitele sale îndeletniciri, dughenele şi cafenelele sunt deschise, ar (1829), 1072/21. Amândoi au deschis o dugheană în tovărăşie fiind purure uniţi cu cea mai mare legătură a prieteşugului. DRĂGHICI, R. 311/28. Deschisă o dugheană de lucruri moderne. ASACHI, L. !3l/6. Aceste dughene sau prăvălii cum le zic muntenii sunt scărnave. DACIA LIT. 106/11. Zboară în trăsură... Pe la rădiu, pe la dughene. pr. dram. 360, cf. pontbriant, d. Orice fel de străişoare Cumpăr de pe la ţelari De unde-s mai eftioare Nu de la dughene mari. conv. LIT. i, 212, cf. barcianu, v., costinescu, lm. Negustorii cu burta plină ...cu mânele supuse vă-nvârtiţi prin cea dugheană. CONTEMPORANUL, I, 559. Trebuie să fie pe-aici undeva, ori în vro dugheană la băut adălmaşul. creangă, O. 210. [Viscolul] a smuls ... firme mari de pe la dughene. CARAGIALE, o. vii, 129, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M, şăineanu, alexi, w. [Nemţii] aveau gazde şi prăvălii sau dugheni. IORGA, C. 1.1, 198, cf. TDRG. Era singura marfă acceptabilă, pe care o vedeam în dugheană, ibrăileanu, A. 120, cf. RESMERIŢĂ, D. îl strigă... din uşile dughenelor. C. PETRESCU, S. 46, cf. CADE. Are galantare instalate în dughene, cu toate mărfurile sezonului. CAMIL PETRESCU, P. 112. Să deschizi o dugheană de ierburi şi leacuri băbeşti. COCEA, S. I, 258, cf. scriban, d. Ogrăzile se împuţinează şi dughenele încep să se strângă unele în altele. călinescu, I. C. 63. Dughenele ... vând de toate, ralea, o. 124. I-a arătat marile prăvălii şi dughenele. STANCU, R. A. II, 407. Clopoţelul de alamă atârnat sus de pervaz, ca la dughene şi frizerii, tudoran, p. 15, cf. DL, DM. Ieşeau ceferiştii din schimb, năvălind în dughenele strâmte. BARBU, Ş. N. 9. Marele vornic încasa ... câte doi bani pe fiecare dugheană. STOICESCU, S. D. 203. Ivan stăpânise ... trei dugheni. G. BARBU, A. V. 28, cf. M. D. ENC., DEX, COMAN, GL., LEXIC. reg. n, 13. + (Regional) Termen folosit pentru o casă cu aspect urât (Lisa - Victoria). Cf. chest. n 49/62. 2. (învechit, rar; în sintagma) Dugheana dracului = loc de prostituţie. Evdochia... s-a scăpat cătră curvie ş-a deschis dughiana dracului, dosoftei, ap. tdrg. + (Prin nord-estul Transilv.) Prostituată (1). Cf. COMAN, GL. - PL: dughene şi (popular) dugheane, dugheni. - Şi: (regional) dugeână (coman, gl.) s. f., duceân (gămulescu, e. s. 130, lexic reg. 79), ducheân (coman, gl.), dulghen (lexic. reg. ii, 13) s. n., (învechit, rar) dughenă, digână, dogânie (lex. mars. 207) s. f. - Din tc. diikkân, sb. ducan. DUGHENARs. m. (Rar) Persoană care ţine o dugheană (1). în sat la ei au un învăţător dughenar, care ţine sub acelaşi acoperiş şi şcoala, şi dugheana, galaction, o. 455. - PL: dughenari. - Şi: (regional) duchenâr s. m. alr sn iv h 1 016/64. - Dugheană + suf. -ar. 11710 DUGHENĂ - 1537 - DUH DUGHENĂ s. f. v. dugheană. DUGHENĂRÎŢĂ s. f. (Regional) Vânzătoare într-o dugheană (Ineu). Cf. alr sn iv h 1 016, alrm sn n h 826. -PL: dughenăriţe. - Şi: duehenăriţă s. f. alr sn iv h 1 016, alrm sn n h 826. - Dughenar + suf. -iţă. DUGHENGIU s. m. (învechit şi regional) Persoană care are sau care vinde într-o dugheană (I 1); (rar) dughener, prăvăliaş. Fieştecare dughengiu, când i-a veni rândul, să dea 8 parale defânar (a. 1776). uricariul, xix, 328, cf. tdrg, cade, scriban, d. - PL: dughengii. - Din tc. diikkânci. DUGHENÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui d u g h e a n ă (II). Unde şi unde au rămas câte o dugheniţă. M. COSTIN, O. 133. Case, dugheniţe, hanuri, magazale ce era, în târgul de easta parte, pe eterişti apăra. BELDIMAN, E. 53/5. Ar face mai bine să-şi cate de dugheniţă sau moşioara lor. CONTEMPORANUL, rv, 885, cf. ddrf, TDRG. La Călugăreni, nu departe de Piatra Teiului, îşi avea aşezare, în dosul unei dugheniţi ş-a unei crâşme, domnu David. SADOVEANU, O. X, 573, cf. DL, DM. - PL: dugheniţe. - Dugheană + suf. -iţă. DUGHÎE s. f. (Regional) 1. (Bot.) Numele a două plante erbacee din familia gramineelor: a) mohor1 (1) (Setaria verticillata). Miroase-n casă a dughii trecute. DRAGOMIR, ap. DL, cf. cade, ds, SCRIBAN, D. Sunt unele plante rezistente la secetă ... Aceste plante sunt: sorgul, meiul, dughia. AGROTEHNICA, I, 121, cf. BORZA, D.160. Zborul... unui cârd de prepeliţe ... s-a frânt ceva mai departe, sub spicele cafenii ale unui petic de dughie. bănulescu, 1.121, cf. M. D. enc., dex; b) mohor-mare v. mohor1 (2) (Setaria italica). Cf. DS, BORZA, d.160. 2. Fân artificial obţinut prin cuitura meiului păsăresc. Cf. CADE. - PL: dughii. - Et. nec. DUGLAS s. m. Arbore din familia pinului, cu tulpina foarte înaltă şi cu coroana piramidală (Pseudotsuga menziesii). Cf. BORZA, D. 139, dex2. + P. r e s t r. Lemnul arborelui duglas (1). Cf. dex2. - PL: duglaşi. - Din engl. douglas. DUGLIŞ, -Ă adj. (Mold.) Leneş, trândav2 (I). D-apoi călugării: o adunătură de zamparagii duglişi. CREANGĂ, A. 120, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Tu, namilă duglişă, ai de toate, şi-ţi petreci zilele degeaba la gimnaziu. SADOVEANU, O., ap. DL, cf. scriban, D., A VI 26. <> (Substantivat) E un dugliş de n-are păreche. şez. XXffl, 46. - PL: duglişi, -e. - Et. nec. DUGOÂRE s. f. v. dogoare. DUGOREÂLĂ s. f. v. dogoreală. DUGOS, -OÂSĂ adj. = dâcos. Cf. resmeriţă, d., cade, alr i 1 573/768. DUH s. n. 1. (învechit şi popular) Suflare (II1), răsuflare (1); p. e x t. viaţă (11). Cf. anon. car. Pnevmatic vine de la pnevma va să zică duh, aer, vânt ori spirit. AMFILOHIE, G. F. 28715. Zidind Dumnezeu pre om din pământ cu duhul gurii sale l-au însufleţit. MAIOR, P. 160/27, cf. LB. Graiul puterilor sale Umple de duh toată firea, scavinschi, o. 5/17, cf. polizu, cihac, ii, 103, lm. Duhul gurii tale [Zamolxe] ce arde şi înghiaţă. EMINESCU, O. I, 94. Cu duhul gurii tale Suflă, să mă izbăveşti, vlahuţă, s. a. i, 99, cf. tdrg. Ierotei... opri căluşeii ... să-şi iee duh, săracii, agîrbiceanu, a. 61, cf. resmeriţă, d., cade. Deschizând o gură mare de copil pus în faţa medicului de gâlci, îi trimise tot duhul ei în plină faţă. vinea, l. ii, 252, cf. DM, M. D. ENC., DEX. Gânganie fără suflare Umblă făr’astâmpărare N-are duh, nici nu viează Toată lumea îndreptează [Ceasornicul], gorovei, c. 68. + (Gram.; învechit, rar) Accent. Ce este duhul sau suflarea? Este bine încuviinţată înălţare a zicerii, prin plăcută îngroşare sau lină supţiere. EUSTATIEVICI, GR. rum.2 22. 2. (învechit; astăzi rar) Suflare (I 1). Cu duhul viitorului zdrobit-au corăbiile Tarsisului. PSALT. HUR.2 127. Iarba grasă, tomnatecă, e arsă de duhul rece al brumei; cărările sunt pline de frunze galbene. DAN, u. 120. 3. (învechit şi popular) Emanaţie rău mirositoare, duhoare (1). [Aspida] să sufle spre dânsele [spre ouă] şi de duhul ei să le strice (a. 1654). GCR I, 168/6. Trupurile cele moarte încă să afla zăcând pe câmpul bătăliei din a cărora duhuri putea a să isca o boală de ciumă. DRĂGHICI, R. 275/6, cf. LM. In odăi mai stăruia duhul femeii duse, un miros muieresc, aţâţător. BARBU, G. 129. Duh de hrean, duh de ceapă. PAMFILE, B. 78. 4. (TeoL; mai ales în sintagma Sfântul Duh sau Duhul Sfânt) Una dintre ipostazele trinităţii divine creştine, cu aceleaşi atribuţii şi de aceeaşi mărime şi putere ca Dumnezeu şi Isus Hristos; p. r e s t r. forţă creatoare a lumii, putere (II1) divină; spirit (13). Slăvim numele Tatălui Svifnjtului D[u]h şi acmu şi purure şi în vecii vecului (a. 1550-1580). GCR i, 7/31. Botedzătoriului feciorului nu-i iaste fecior de pre Duhul Svântu, ce într-alt chip. prav. lucaci, 169. Domnul anume au chemat pre Vezaliel... şi l-au împlut cu duhul lu Dumnedzeu. PO 300/14. Duhul Svântu iase de la Hristos în tâm[pi]narea loru (1590-1602). CODEX sturdz. 243. Poruncind apostolilor prin Duhul Sfânt, pre carii au ales (a. 1683). GCR I, 261/22. Dumn[e]zăiască Scriptură care nu iaste dentr-alt fără cât den darul Duhului Sf[ă]nt. BIBLIA (1688), [prefaţă] 5/1. Să lepădară de dulceaţa D[u]h[u]lui Svănt (a. 1691). GCR I, 289/14. Să luom pavăza credinţii în mâinile noastre cu care vom putea stinge toate săgeţile vicleanului cele arzătoare şi sabiia duhului, care iaste graiul lui Dumnezeu. ANTIM, O. 36. Botezul să se facă cu trei afundări ...în numele Tatălui şi al Fiiului şi al Sf[â]ntului Duh. maior, i. B. 289/1. împărate ceresc, Mângâitoriule, D[u]hul adevărului ... vino şi te sălăşluiaşte întru noi. GRECE ANU, î. 3/11. Duhul Sfânt vă va lumina (a. 1830). DOC. EC. 469. Aceşti scoleri ai Mântuitoriului... însuflându-se de Duhul Sfânt se răspândi în toate părţile lumei. SĂULESCU, HR. I, 68/20, cf. VALIAN, V. Dumnezeu ...au plăsmuit şi pre om din ţerină şi au suflat în el din spiritul (duhul) şi raţionalitatea (înţelepciunea) Sa. CORNEA, E. I, 181/26, cf. ISER, POLIZU, CIHAC II, 103, DDRF, GHEŢIE, R. M., ŞĂINEANU, BARCIANU, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. D-aşi avea puterea duhului sfânt, ţi-aşi insufla o nouă minte. VISSARION, B. 88. Simion pomenea mereu de Duhul Sfânt, de Isus. CĂLINESCU, E. O. I, 309. Lucu avu impresia că acelaşi chip de om pogoară ca Sfântul Duh între ei. vinea, L. n, 217, cf. preda, m. 164, M. D. enc., dex. Şi, suflând Dumnezeu cu duhul A înviat şi trupul. TEODORESCU, P. P. 167, Şi numele lui Ristos l-am luat Şi-n Duhul Sfânt m-am botezat. PĂSCULESCU, L. p. 139, cf. ALR1613. O- (învechit, rar) Duh ceresc (sau sfânt) = înger. Jurământul este un lucru foarte mare, nu numai la oameni, ci şi la toate duhurile cereşti, spurcate şi sfinte. GORJAN, H. I, 58/19. + (învechit şi popular; în superstiţii, adesea urmat de determinările „rău, necurat, viclean, al întunericului” etc.) Spirit rău, dăunător; drac (1), diavol (1). Chemă Isus doisprăzeace ucenici ai săi, de deade lorputeare spre duhurele necurate, ca să le gonească ... şi 11721 DUH - 1538 - DUH să vindece toate neputinţele şi toate boalele. CORESI, EV. 476. Şi atunci fugi diavolul di zmeu şi toate duhurele necurate (1583— 1619). CODEX sturdz. 285. Că audzia pre duhurile necurate temându-se de moaştele mucenicilor (cca 1633). GCR I, 85/13. Cu umbra lui Petru să tămăduia mulţime de bolnavi şi nu puţini din cei ce era chinuiţi de duhurile ceale necurate, antim, o.*61. Un duh rău iaste isteţi să facă fiştece rău ce ar socoti, ptt.de, 104/17. Mai rău duh dintru toate, Sătana, Purure în iad lăcaşul său are. budai-deleanu, Ţ. 72, cf. LB. Oamenii cei proşti totdeauna la întâmplările care nu înţăleg, le dau la lucrările oaraşcăruia duh rău. DRĂGfflCl,R. 182/15. Smeul ... este un duh necurat şi spurcat. GORJAN, H. I, 44/33, cf. NEGULICI, E. n, 38/8. în loc de duhul cel rău care voiai tu să scoţi din cazan, am ieşit eu, îngerul păzitor a Vioricăi. PR. DRAM. 413. O urmăriţi, vă ţineţi ca nişte duhuri necurate de ea. NEGRUZZI, S. I, 48. Dar biata morişcă, ... Părea că-i vrăjită De duhul cel rău! ALECSANDRI, O. 170, cf. CfflAC II, 103, LM. Vroiesc să arăt şi cum au ajuns oamenii la ideea ...că există duhuri rele sau diavoli şi duhuri bune sau îngeri. CONTEMPORANUL, I, 312. Genarul era creştin şi puterea lui nu era în duhurile întunericului, ci în Dumnezeu. EMINESCU, P. L. 12. Ce duh rău te canoneşte pe tine de aiurezi aşa? CARAGIALE, O. II, 272, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., ŞĂINEANU, BARCIANU. Când se produce un vârtej, poporul crede că în el se ascund duhuri necurate. CANDREA, F. 60. Şi-năuntru doarme Corbea somn de vrajă, Duhuri necurate lângă el ţin strajă. IOSIF, V. 130, cf. TDRG, resmeriţă, D. Un duh necurat se furişează tiptil, c. petrescu, s. 43, cf. CADE. înseamnă că duhul răului e mai adânc înrădăcinat decât se crede, rebreanu, R. II, 246. O cruce cioplită în coaja nucului ... însemna un loc cunoscut, ferit de duhuri rele. MIRONESCU, S. 15. Ei... trec duşi de duhuri rele. VOICULESCU, poezii, ii, 168. Nu se linişteşte până ce jupâneasa ... nu-i suflă de pe frunte duhul rău. sadoveanu, O. xni, 131, cf. SCRIBAN, D. Duhul răului tot vine’N sat nelocuit, să pască Iarba morţilor de bine. BLAGA, POEZII, 144. Parcă umblă duhurile rele. tudoran, p. 624, cf. DL. Asupra casei noastre apăruse duhul rău. preda, I. 238. Cu acesta de-i descânta Tot rău ... le-i depărta ... Samcă de duc cu ducoaică Samcă de moroi cu moroaică. marian,X). 221. + Substanţă imaterială, de sine stătătoare, considerată ca esenţă a vieţii umane, de origine divină şi existenţă veşnică, care sălăşluieşte în corpul omului în timpul vieţii; suflet (13), spirit (13). Lua-veri duhurile lor <şi> zbura în lutul său întoarce-vor. PSALT. HUR.2 174. Să bucura în duhul său. varlaam-ioasaf, 82713, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. îşi nălucea unii că moartea iaste un lucru nevreadnic de duhul omului. MAIOR, P. 1/8. Părinte al mieu ceresc! Eu dfujhul ţi-l dăruiesc. TOMICI, î. 120/6. Nu este lucru ca să îndestuleze duhul precum o frumoasă primblare, abeţedar, 56/4, cf. LB. Trebuie să fie un alt lucru întru noi carele înţeleage şi acesta se chiamă suflet ori duh. POTECA, G. 19/5. Scriitorul elegant ... place şi duhului şi urechii. HELIADE, O. n, 24. Laptele şi duhul mumesc precum într-armarea trupului, aşa şi creşterea şi agerimea minţii mult ajutorează. BOJINCĂ, D. 34/17. Ce valuri înfocate de visuri sfâşâitoare au năvălit asupra simţirilor mele în adormirea duhului meu! MARCOVICI, C. 7/11. Pentru ce acum iarăş voeşti ca prin trândăvire şi desfătare să-ţ mai vatămi de iznoavă sănătatea duhului şi a trupului tău? DRĂGHICI, R. 186/7. Sufletul este duh, iară trupul materie. antrop. 278/13. [Pe robii desfrânării] [î]i vei vedea atât de istoviţ şi uscaţ încât abia să ţine într-înşii puţin duh de viaţă. BUZNEA, F. 13/21. Liniştea duhului în care mă aflu mi-au făcut mai mult bine decât chiar însuşi doftoriile ce am luat. kogălniceanu, S. 195. întrebuinţarea apei reci pe din afară şi pe dinlăuntru are ş-asupra duhului o mare influenţă, descr. aşez. XXV/31, cf. valian, V. Trupul ei părea că este alcătuit chiar de duh, căci mă prevedeam prin-tr-însul. CONACHI, P. 176, cf. ISER, polizu, PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., CIHAC, n, 103, LM. De la o vreme mama ... iese afară, şi începe a striga, de da duhul dintr-însa: Ioane! Ioane! Ioane! CREANGĂ, 0.214, cf. ŞĂINEANU, ALEXI, w. Mai bine de treizeci de ani a stăpânit asupra ei [a Moldovei], fără niciunfel de silă sau vitleşug, duhul său [lui Alexandru] bun, împăciuitor, răbdător, milostiv, cucernic. IORGA, c. I. I, 30. Şi duhul tău, ce nu putea să moară, A smuls din trup suspin după suspin. CERNA, P. 6, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., cade. Acuma duhul lui împarte şi celor buni şi celor răi hrana cea fără de stricăciune. SADOVEANU, O. XX, 59, cf. SCRIBAN, D. Greu e totul, timpul, pasul... Grele-s pulberea şi duhul Greu pe umeri chiar văzduhul. BLAGA, POEzn, 405, cf. dl,dm,M. D. enc.,dex. ❖Expr. A-şi da duhul = a muri (1). Eşi-va da duhul (s u f 1 e t u 1 H) lor şi turna-se-vor în pământul său. PSALT. 302, cf. LB. Nu după mult ceas şi-au şi dat duhul. DRĂGHICI, R. 27/22. Am şezut lângă el până ce şi-a dat duhul. NEGRUZZI, S. I, 33. Vaporul ...se părea o dihanie urieşă ce şi-ar fi dat duhul. ALECSANDRI, O. P. 208. Bolnăvindu-se greu, şi-a dat duhul. CREANGĂ, O. 264. Lovit fiind [cerbul] ... îşi dete duhul pe dată. ISPIRESCU, M. V. 26, cf. DDRF, ŞĂINEANU. I-a venit şi lui rândul să-şi dea duhul. ANGHEL, PR. 129, cf. TDRG. Era să-mi dau duhulpână-aici, zise moşul Gavril. AGÎRBICEANU, A. 251, cf. cade. înainte de a-şi fi dat duhul, şi-a chemat nevasta. LESNEA, VERS. 45. Şase bărbaţi, capi de generaţie ai neamului privilegiat, de-a lungul a patru secole şi jumătate, îşi daseră duhul în noaptea luminată. VOICULESCU, P. I, 210, cf. SCRIBAN, D. Grigoraş... înainte de a-şi da duhul se întoarse spre... Codău. CAMILAR, N. I, 406, cf. DL. Ea... se întoarse cu spatele la el... Şi rămase astfel parcă definitiv, ca şi când cu adevărat şi-ar fi dat duhul, preda, M. s. 139, cf. M. D. enc., dex. + (în superstiţii) Stafie (1). Le părea că văd un duh. N. TEST. (1648), 10471. Iaste să se osândească în veci nesfârşit pentru căci nu are tămăduială, nici vindecare rana lui, că fiind duh, nu are pocăinţă. ANTIM, O. 49. Voi, duhuri nevăzute a lumeifăr’de ţărm! C. A. ROSETTI, C. 10/8, cf. POLIZU. Când ţipa în depărtare vro bufniţă... mă credeam alungat de duhuri adevărate. ALECSANDRI, O. P. 240. Zamolxe, zeul dacilor ...de jalea înfrângerii a închis ochii şi s-a făcut duh. vlahuţă, r. p. 98. Selbatecii se cred în stare a vorbi cu duhurile morţilor. CONTEMPORANUL, V, 226. Printre ramuri înflorite raze tremurând şi cad, Parcă-S-duhuri luminoase. CERNA, P. 54, cf. TDRG. „L-a împuşcat un om, nu l-au ucis duhurile”, zise preotul. AGÎRBICEANU, S. P. 121, cf. CADE. Jucau umbre, ca duhurile, în perdele. G. M. zamfirescu, sf. m. N. I, 44. Trece pe acolo un duh rătăcitor, care se opreşte şi o întreabă ironic [pe Providenţă] dacă îşi dă seama de ce se întâmplă pe pământ. SADOVEANU, O. XX, 266. Poate că să fie adevărată credinţa că duhurile sunt ca nişte trupuri subţiate ce pot zbura. CĂLINESCU, C. O. 116. Stafiile piraţilor voinici... umplu insula cu duhul lor. ralea, O. 69, cf. DM. Satul african constituie fundalul unei existenţe triste, al unor evenimente tragice pe care ţăranii le privesc cu spaimă, ca pe nişte răzbunări ale unor duhuri necunoscute. CONTEMP. 1975, nr. 1 502, 4/10, cf. dex. + (în mitologia populară, urmat de determinări care arată felul) Fiinţă imaginară care are rolul să păzească apele, pădurile, comorile etc.; geniu, spirit (3). Eu sânt unul din cele doaă duhuri puternice ale văzduhului. GORJAN, H. I, 42/20. Leşii ... Dau dosul şi fug iute goniţi de-al spaimei duh. alecsandri, POEzn, 225, cf. ddrf. Duhul mării... iese din apă, îşi schimbă înfăţişarea şi mănâncă nişte mere de aur. PAMFILE, DUŞM. 306. Mereu plâng glasuri triste când duhul nopţii trece. PETICĂ, O. 176. Păreau semnale pe care le trimitea duhul pământului. AGÎRBICEANU, S. 413. Florile strălucitoare ale poienilor îmi sclipeau ca atâţia ochi roşii ai duhurilor pustiului. HOGAŞ, DR. I, 24. El trece ... S-abată din ţară zăporul zaverii... Dar duhul iuţimii l-a întunecat. VOICULESCU, POEZII, I, 189. Se înserase de-a binelea şi malul drept, înalt se ridica întunecat asemeni unui duh al nopţii. CAMIL PETRESCU, O. n, 173. Am văzut duhurile pământului. Aproape de moarte - le-am implorat; Pe repezi aripile vântului Au venit în cortej ciudat. ISANOS, V. 213. 5. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înţelege, p. e x t. viaţă psihică, intelectuală şi afectivă; spirit (I 5) înţelease Isus cu duhul Său. CORESI, EV. 61. Să să întărească oamenii... den pâinea cea vie a învăţăturii duhului, biblia (1688), [prefaţă] 8/24. [Socoata] 11721 DUH - 1539- DUH luminează simţirile, ascute duhul. ARITM. (1805), 9/12. Care blândeaţe îmbunătăţite vin din fire? Duhul cel îndemânatec, îndrăznirea, buna înfăţişare a obrazului, bărbăţia trupului. GRECE anu, î. 105/2. Fericiţi cei ce ... cu ştiinţele au plăcere a-şi întrăma duhul. MAIOR, T. 40/23. Să se aleagă ... spre învăţătură ceasurile cele de dimineaţă, pentru că duhul în acest timp iaste mai lucrătoriu. MAN. ÎNV. 43/8. Pentru om şi părţile lui: omul, sufletul, trupul, mintea, duhul, cuvântarea, socotinţa, abeţedar, 14/8. Prin virtuoza urmare duhul omului întru sine singur se încoronează; el are poftă cătră cinste. TEODORO viei, M. 15/23. Cel mai delicat şi cu gândire lucru în ortografie şi care face cinste duhului omenesc este puntuaţia. HELLADE, O. II, 191. Romanii dându-se cu totul la războiu şi privindu-l ca pe un singur meşteşug, puseră toate sălinţele duhului lor ca să-l desăvârşască. CĂPĂŢINEANU, M. R. 17/6. Pofta de mâncare şi mistuirea sânt foarte slabe, iar cugetul şi puterile duhului slăbite. ALBINEŢ, M. 103/11. Un duh îndestulător şi mulţămitor este ca o vistierie ascunsă. BUZNEA, F. 12/20. Literatul... din istorie află orice pas însemnat a făcut duhul omenesc. F. AARON, I. L. 9/2. Fericirea trupului stă în sănătate şi a duhului întru ştiinţă. CR (1839), 2562/34. Să fugim de lene şi de trândăvie, căci una şi alta ... îneacă agerimea duhului. C. VÂRNAV, H. 91/7. Opt ceasuri se cuvine să se dea la învăţături, la citiri şi la lucrările duhului. I. POP. L. 137/32. l-a lipsit conversarea cea bună, cetirea şi cultura duhului îi arată ignoranţa. BĂLĂŞESCU, GR. V/5, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Ş-acel sec în judecata-i e cu duh şi e frumos, eminescu, O. I, 164, cf. şăineanu, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Las aripă, las vijelie Şi din cereasca panoplie Aleg doar duhul ascuţit. VOICULESCU, poezii, II, 59, cf. dl, DM, M. D. ENC., DEX. Micşorarea duhului ne face îndărătnici, zanne, p. viii, 708. 6. Vioiciune, umor, ingeniozitate, fantezie şi inteligenţă în felul de a percepe sau de a exprima ceva; spirit (7). Cinstirea şi ruşinea mă stăpâniră apropiindu-mă de bătrânii aceia pre carii anii îi făcea cinstiţi fără de a le micşora duhul. MAIOR, T. 131/28. Fantasia [=] închipuire, puteare închipuitoare al [sic!] omului însemnează şi spiritu (duhu), gându, ideea. LEON ASACHI, B. 103/6. Urmarea care o arată vameşii fiind împotriva duhului §¿ a înţelegerii ponturilor, să socoteşte ...şi învinovăţire a lor (a. 1825). DOC. EC. 359. Nu că n-avea duh, căci isteţimea sa îi era d-opotrivă cu corajul. PLEŞOIANU, T. I, 114/15. învăţătura ... n-au fost întrebuinţată de cătră un duh aşa isteţ, ar (1829),166V27. Duhul lui ceva mai deştept mă făcea să vorbesc cu dânsul mai bucuroasă. CR (1833), 144V49. Femeile toate voiesc să lucească la oraş prin duh, la ţară prin inimă. VOINESCUII, M. 16/17. Tatăl meu ... văzându-mă în copilăria mea că am duh isteţ ... adună pe toţi cei cu ştiinţi ...casă mă înveţe. GORJAN, H. I, 110/29. Mumele noastre au mai mult duh decât noi amândoi, buznea, p. V. 74/23. După-aceea sosi-ndată alt voinic foarte chipos... Avea un aer prea dulce ... Cătarea lui ascuţită, duhul său foarte isteţ. PANN, E. II, 19/6, cf. pontbriant, D. Să cunoască franţuzul că nici într-ale duhului nu stăm prejos, sadoveanu, O. X, 121. Acesta se scuză, umilindu-se că n-ar fi moştenit „duhul” şi născocirea acestui „iubit frate”, românia literară, 1975, nr. 41,7/1. <> Vorbă sau vorbe, (rar) cuvânt ori cuvinte de duh = cuvânt, exprimare inteligentă şi plină de umor; p. e x t. glumă, anecdotă. Fiecăreia i-a spus... câte o vorbă de duh potrivită. CARAGIALE, O. n, 269. Rămâi cu gura căscată în faţa unui cuvânt de duh. COCEA, S. I, 30. Spiritul lui era un neistovit tezaur de snoave, de cuvinte de duh. VIANU, L. R. 53. Pururi gata să prindă o vorbă de duh şi să-i dea pe loc răspunsul, vinea, l. I, 337. Oamenii nu s-au adunat laolaltă ca să se întreacă în vorbe de duh. TUDORAN, P. 126, cf. DM. Cu o vorbă de duh ...fiisese învăţat ce trebuia să facă acela care merge... la un domn. BARBU, PRINC. 175. Am atins astfel o altă problemă a stilului ... aceea a utilizării expresiei populare, a vorbei de duh. VARLAAM - SADOVEANU, 282, cf. M. D. ENC. Se face repede cunoscut printre ai lui,... prin vorbele de duh ce-i aleargă pe limbă, flacăra, 1975, nr. 44, 22. Sărac cu duhul, v. s ă r a c (8). <> Loc. a d j. De duh = spiritual (5), inteligent. Dl. Gastera ţinut ...o conferinţă foarte de duh. CONTEMPORANUL, IV, 467. Cuvintele fernee, iubire, căsătorie, n-au totdeauna partea de a zădări un zâmbet la cel mai de duh popor de pe pământ? ib. V, 346, cf. DDRF, TDRG. Se poate prea bine ca, din prost ce te afli, să devii chiar om de duh. HOGAŞ, DR. II, 130. Era un ziar tern în care nimeni nu ţinea minte să fi citit vreodată un articol de duh ori de curaj. C. PETRESCU, C. V. 159, cf. SCRIBAN, D. Sforţarea lui vădită este de a fi literar şi de duh. CĂLINESCU, I. C. 218. Era băiat chipeş ... uneori de duh. C. PETRESCU, A. R. 11. Se găseau, totuşi, printre acei funcţionari oameni de duh, VINEA, L. I, 36. Manuscrisul... dezvăluie un cunoscător al literaturii cinegetice, însă folosită cu discreţia unui om de duh. IST. LIT. rom. ii, 386, cf. M. D. enc., dex. Cu (sau plin de) duh = spiritual (5). Tinerii cei mai frumoşi şi mai galanţi aceia sânt mai cu duh şi mai de treabă. CĂPĂŢINEANU, S. 6/15. Iubeşte a fi lăudat de oamenii cei cu duh. buznea, F. 42/7. Rumânii sânt făcuţi bine, dăştepţi, cu duh. tâmpeanul, G. 9/21. Unele cuvântări a căpeteniilor lor sânt pline de duh, de putere şi de simţiri înalte. RUS, I. III, 239/11. E spirituos, plin de duh. PR. DRAM. 144, cf. POLIZU. Pentru că... trânteşte la vorbe fără să se gândească. Am văzut multă lume cu duh să-l socotească. ALEXANDRESCU, O. I, 192, cf. pontbriant, D., LM. Vedem că se poate vorbi cu oarecare înţeles despre un om: ... inteligent, ager, cu duh, mărginit, tâmpit. MAIORESCU, CRITICE, 375. De mic se putea vedea că-i plin de duh. i. negruzzi, s. i, 26, cf. ddrf, gheţie, r. m., şăineanu, barcianu, TDRG. Maica.... isteaţă şi plină de duh,... mă privi ascuţit. IBRĂILEANU, A. 148, cf. SCRIBAN, D. DL, DM, M. D. ENC., DEX. O L o c. a d v. Cu duh = în mod spiritual (5). S-asculţi pe bătrânul cel cuminte povestindu-ţi cu duh atâtea şi atâtea întâmplări. CARAGIALE, o. iv, 91. Cu duhul blândeţii (sau, învechit, blândeţelor) = blând, binevoitor. De să află vrunii de aceştea, cu duhul blândeaţelor se cade a-i îndrepta. MAIOR, I. B. 282/8. Să le îndreptăm pre toate cu duhul blândeţilor, poteca, C. p. 43/12. S-o vârî Stan, ori cu duhul blândeţii, ori cu toana de arţag, să te scuture de mânecă, caragiale, O. V, 206, cf. DDRF, Şăineanu. Mai cu duhul blândeţei pe lângă domnu Costică, mai cu un ban de argint în mâna sergentului, izbutirăm să scăpăm de ocară. LUC. vil, 544, cf. CADE. Cu duhul blândeţei, tot popa mă scoase şi de data asta din încurcătură. MIRONESCU, S. 123, cf. scriban, D., DL, DM. Dar poate o să vă-mpăcaţi ...o luă iar cu duhul blândeţii, barbu, G. 150, cf. M. D. enc., dex. 7. (învechit; la pl.) Opinie publică. Toate vestirile de la Portogalia arăt starea duhurilor cât să poate mai bună spre partea lui Don Pedro. CR (1832), 128V22. Duhurile fierbea înprotiva lui. F. AARON, I, ii, 9/25. Duhurile cele înfocate şi pornite spre cultura limbei sale ...au amorţit. BĂLĂŞESCU, GR. XVI/16. 8. Concepţie, principiu, idee, părere care determină o anumită atitudine, spirit (9); p. e x t. notă caracteristică, specific (2). El vă dea duhul al mândriei şi al adevărăturei. CORESI, L. 414/19. Ritorul poate a vorbi frumos şi potrivit ca să înduplece şi să tragă pre ascultătoriu la orice voiaşte ... deşteptând cu iuţimea cuvântului duhurile. MOLNAR, RET. 12/23. Duhul cel credincios al iubirei de patrie ... toate părţile monarhiei le îninima. manifest (1813), 4/5. După duhul carele însufleţeaşte mai vârtos pre un rob slobozit, [Mavrocordat] s-au învrednicit prin răutăţile şi tirănia ce au făcut la oblăduirea sa de a fi asemănat cu Neron. oblăduirea, 11/20. în toată viaţa lui Silla, în mijlocul răutăţilor sale arată oarecare duh de republicani. CĂPĂŢINEANU, M. R. 129/28. Un duh slobod şi născocitor şi o simţire delicată l-au silit... să se robească luiApollo. MARCOVICL C. 3/11. Să nu te faci părtaş la nicio partidă. Duhul partidii aduce numai vrăjmaşi. BUZNEA, C. 61/19. Schimbarea costumului fu semnul pornirei duhului de deşteptare. RUSSO, S. 17. A lumei temelie se mişcă, se clăteşte, Vechile-i instituţii se şterg, s-au ruginit; Un duh fierbe în lume. ALEXANDRESCU, O. I, 86. E mută însă firea, când omul n-o învie ... Când duhul libertăţii e stins şi nimicit. ODOBESCU, S. I, 29. Această revistă împrăştie un duh sănătos. LUC. n, 332. însuşirile lui de 11721 DUHALMĂ - 1540- DUHĂNI mărinimie şi de avânt, duhul de jertfă, imboldul firesc către ce e măreţ ...se imbină la mine toate în aşa desăvârşită armonie. M. I. CARAGIALE, c. 71. Se mai adăuga la toţi membrii Comisiei şi duhul camaraderiei, amintirea vieţii şi a petrecerilor împreună. CAMIL PETRESCU, O. n, 580. Toate depăşeau puterile sale, firea pietroasă a Vardarilor, duhul fără ascunzişuri în care fiisese crescut, c. PETRESCU, a. r. 27. Puterea generoasă o mişcă toate-acestea, Cuprinde-ntr-însa duhul adâncilor schimbări. LABIŞ, P. 244. Duhul răzvrătirii nu mai ţine seama de credinţa şi de frica împăratului. magazin ist. 1968, nr. 11, 5. «OL o c. a d v. într-un duh = laolaltă, spiritual (4). Că cine se va apropiia Domnului, întru un duh fi-va, cum grăiaşte apostolul. CORESI, ev. 27. 9. Fond de idei, de sentimente care constituie caracteristica, felul de a fi, de a se manifesta al unei persoane, al unei colectivităţi, al unei epoci etc.; p. r e s t r. fire, natură (4), caracter. Petru cel Mare... au turburat cu duhul său toată Evropa. MUMULEANU, C. 12/11. Dar, Doamne! ce văzui? Ast duh de răsvrătire era însuşi muiere. HELIADE, O. I, 174. Intr-un veac varvar duhul lui Carol celui Mare hotărâse să unească printr-un canal (şanţ) râul Rinul cu Dunărea. CR (1829), 2442/2. Merse ca să remişte şi să deştepte duhurile în insula Schio, aprinse revuluţia în Samos. ib. (1830), 3262/19. Patricienii, vrând să oprească întoarcerea crailor, se silea d-a întărâta şi mai mult duhul norodului. CĂPĂŢINEANU, M. R. 78/8. Duhul acestui bărbat nu au rămas necunoscut din satirile sale... prin care au atacat pe călugării catolici şi pe papa. ASACHI, L. 932/50. Dorul imitaţiei s-au făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional. DACIA LIT. Xl/14. Dar purici mulţi nu făcea el într-un loc ... căci era duh neastâmpărat şi neîmpăcat chiar cu sine însuşi. CREANGĂ, o. 260. Pe culme-aleargă duhul răzbunării. COŞBUC, P. n, 73. în oraş, în întregul judeţ chiar, ajunsese duhul protector al naţionalismului. AGÎRBICEANU, S. P. 160. Foarte nemerită şi ideea de a sufla puţin duh de iubire şi de frăţie faţă de cei mulţi şi săraci. SĂM. IV, 377. Readuceţi în ea duhul cel bun de altădată, dragostea de cultură. SADOVEANU, O. XX, 7. Pasagii întregi, teme şi atitudini ironice sunt directe ecouri ale duhului caragialian. CONSTANTINESCU, S. II, 78. Epoca [naturalismului şi a impresionismului]... a avut prea puţin duh constructiv. BLAGA, z. 321. Şi mă cufund într-un scaun Şi chem în mine duhul strămoşesc. ISAC, O. 70, cf. DM, M. D. ENC., DEX. 10. Caracter particular, element specific, distinctiv, ceea ce constituie caracteristica a ceva. Unii din cei besericeştipovăţuitori nu atâta duhul sffifntelor canoane, cât voia sa o urmează. MAIOR, I. B. 334/5. Anaforaoa ... hotărăşte a da numai câte una miie lei pe an toţi lucrătorii, după duhul hrisovului domnesc (a. 1832). DOC. EC. 519. Ni să vor da trebuincioşii cai dă poşte, cu aceeaşi plată... asemănat cu duhul contractului poştelor (a. 1836). ib. 620. Un străin nu scrie în limba românească, cu atâta mai puţin în duhul românesc (a. 1838). PLR I, 68. Acela ce nu se ţine de duhul legii se lepădă de libertate. BĂLCESCU, M. v. 55. Omeneşte legislaţiile noastre încă sălbatice, precum Fenelon a omenit învăţăturile teologice introducând în-tr-însele duhul Evangheliei. NEGULICI, E. I, 2/21, cf. LM. Această străveche casă... anexează vaste cuprinderi din teritoriul literelor şi al duhului românesc, flacăra, 1975, nr. 45, 4. -Pl.: duhuri şi (învechit şi regional) duhure. - Şi: (regional) duc s. n. - Din slavon. A^yX1»* DUHÂLMĂ s. f. sg. (Regional) Matahală (2) (Sibiel -Sălişte). îi ca o duhalmă. lexic reg. n, 59. - Cf. d u 1 a m ă. DUHÁN s. n. (Atestat prima dată în 1750, ap. tdrg2) (învechit şi popular) Numele a două plante erbacee din familia solanaceelor: a) tutun (Nicotiana tabacum). Cf. bianu, d. s. 757, panţu, pl., borza, D. 116; b) tutun-turcesc (Nicotiana rustica). Aşijderea întrebuinţează ei cânepa în loc de tabac (duhan) în pipe. CULT. C. 14/17. în Muntenia, tutunului turcesc se mai zice baeon... ca până astăzi în Ardeal, unde mai circulă şi duhan. şio n1; 371, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, PRIBEAGUL, p. R. 104. Poate s-o-ntâmplat să aibă domnii o ţâră de duhan? sadoveanu, o. x, 382, cf. puşcariu, l. r. i, 317, scriban, d., GRAUR, E. 135. Am jurat nişte foi de duhan, din podul Lădoiului ... Le-am pus în cuptor să se uşte. T. POPOVICI, SE. 116, cf. BORZA, D. 116, GĂMULESCU, E. S. 130. Când eram numai de-un an Aveam pipă şi duhan. reteganul, tr. 32, cf. vaida. Trage duhan cu pipa. şez. n, 24, cf. VICIU, GL., ŢIPLEA, P. P. 520, CABA, SĂL. 96, DENSUSIANU, Ţ. H. 316, T. PAPAHAGI, M. 100. Borsocăile sunt ca cum ie o beşică de porc, de pui dohan în ea. arh. folk. i, 215, cf. gregorian, cl., alr i 1 538, alr n4 130/25,36,47, 53, 64,76,105,250,272,284, 310, 325, 334, 346, ALR sn iv h 1 144, alrm sn iii h 964. Iată-o, măi, că ş-a mea vine, Cu dohan şi cu moşine. FOLC. TRANSILV. I, 195. - Pl.: (rar) duhanuri. - Şi: (învechit) duhan (ddrf), (regional) duán (alr i 1 538/1, 5, 9, 12, 24, 30, 35, 45, alr ii 4 139/47, 76, alr sn iv h 1 144), duván (l. costin, gr. băn. ii, 89, viciu, gl., alr i 1 538/40), doán (alr i 1 544/1, alr ii 4 139/36), dohán s. n. - Din sb. duhan, magh. duhán, duhány, dohany. DUHĂÎT, -Ă adj. (Regional) Cu miros neplăcut. Cf. BARCIANU, ap. TDRG2. Cu gura duhăită de cimbru mititeilor naţionali. Cf. JIPES CU, ap. TDRG2. - Pl.: duhăiţi, -te. - Cf. d u h n i. DUHĂL vb. I v. dăula. DUHÁN s. n. v. duhan. DUHĂNĂCIU s. m. v. duhănaş. DUHĂNÂŞ adj., s. m. (Prin Maram., Transilv., Ban.) Fumător. Cf. mândrescu, ung. 68, dr. vii, 466, graur, e. 135. Ba pe veatră nu-mi aşterne Că-s bărbaţii duhănaşi Şi vor veni să-şi ieafoc Şi m-or omorî pe loc. RETEGANUL, TR. 26, cf. ŢIPLEA, P. P. 33. Măi ce duhănaciu te-ai mai făcut. Com. din lupşa-baiade arieş. Pe vatră nu m-oi culca, Că gazda-i dohaniş mare, Foc la pipă şi-a lua Şi pe mine arde-m-a. BÎRLEA, L. p. M. 1,43. Bărbaţî-s dohanâş. T. papahagi, m. 97, cf. lexic reg. ii, 39, 86, 99, mat. dialect, i, 68. - PL: duhănaşi. - Şi: duhănâciu, dohănâş (dr. vii, 466, lexic reg. ii, 99), dohâniş, duhăniş (lexic reg. ii, 86), duhonâş (l. costin, gr. băn. h, 88) s. m. - Duhăni + suf. -aş. - Dohaniş < magh. dohányos. DUHĂNEÂLĂ s. f. (Regional) Faptul de a duhăni. Cf. scriban, d., şez. ii, 24. - PL: duhăneli. - Duhăni + suf. -eală. DUHĂNÎ vb. IV. I n t r a n z. (Atestat prima dată în 1805, ap. tdrg2) (învechit şi popular) A fuma. Bărbatu-meu şade la masă, şade jos şi duhăneşte, dracu ştie ce gândeşte, ap. DDRF, cf. GHEŢIE, r. M., TDRG, cade. Părintele ... nu se probozia cu oamenii, şi nu îmburda pe nimenea când merea a-i ceti, şi nici batâr nu duhănea. STĂNOIU, C. I. 52. Parcă ciobanii nu duhănesc şi ei? observă el. SADOVEANU, O. IX, 24, cf. SCRIBAN, D. O ars grajdul, n-avem unde duhăni. CONTEMP. 1954, nr. 426, 4/5. Mediul diferit din care provin cei doi eroi este subliniat în chip cu totul deosebit, prin cele două verbe caracteristice: „fuma” şi „duhăni”. SCL 1955, 317. Nu se supără nici atunci când îl prinse fumând. „La urma urmei, toţi 11730 DUHĂNIŞ - 1541 - DUHNI oamenii duhănesc”. T. popovici, se. 38, cf. dm, Gămulescu, e. S. 130. Cine-n lume ş-o văzut Epure veara cosând Şi găină duhănind? RETEGANUL, TR. 164. Bate neică la fereastră ... Mândra să se pomenească, Să-i dea foc să duhănească Şi guriţă pe fereastră. HODOŞ, C. 48. Pă din gios de ţântirim Merg fetele dohănind; Sare dracu de pă râpă Şi li-aruncă foc în tipă (= pipă), ţiplea, p. p. 85, com. din straja-vicovu de sus şi com. din timişoara, t. papahagi, M. 58, ALR i 1 543, alrt n 2. R e f 1 . i m p e r s. Ai, ceapă şi orice miroase greu, se nu ţii, nici să se duhănească. ECONOMIA 223/8. ❖ Tranz.Sâ mai duhănim o ţigarcă de tutun. c. petrescu, î. n, 12. Parcă-mi vine să duhănesc o ţigară. T. POPOVICI, SE. 38. De când joc fete pe-ales, N-am dohan să dohănez. vaida. Duhăneşte tabac. şez. n, 24. Creştinul se puse pe-o ciotârcă, ca în ticnă să-şi duhănescă cea otravă de tiutiun. ib. vm, 65. Da ştii, cumătre, că mult mai duhăneşti la tiutiun. I. CR. IV, 158. Dohăni-o-aş, n-am dohan. ANT. LIT. POP. I, 197. -O P. anal. (Regional) A bea (Nemţişor - Neamţ) Ce-ai dulhănit toată apa? Eu ce să mai beu? I. CR. vm, 187. - Prez, ind.: duhănesc. - Şi: (regional) duhuní (alr i 1 543/77), duvăni (ib. 1 543/30, 40), dohăni vb. IV, dohănâ vb. I, dohoní (alr i 1 543/28), dulhăni vb. IV. - De la duhan. DUHĂNÎŞ s. m. v. duhănaş. DUHĂNÎŢĂ s. f. (Prin Transilv. şi prin Ban.) Tutun-turcesc; p. e x t. ţigară de foiţe (Nicotiana rustica). Cf. mândrescu, ung. 68, PANŢU, PL., BORZA, D. 116, ALR I 1 539/341. - PL: duhăniţe. - Duhan + suf. -iţă. DUHAVÍ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A mirosi rău, neplăcut. Cf. barcianu, v. - Prez, ind.: duhăvesc. - Cf. d u h. DUHLÁN s. m. (Regional) Bărbat leneş; (regional) duhlă, duhlău. Com. din straja - vicovu de sus, lexic reg. 101. - PL: duhlani. - Şi: dulán s. m. lexic reg. 101. - Cf. duhlă. DTJHLĂ s. f. (Regional) Persoană leneşă; (regional) duhlan, duhlău. Com. din straja - vicovu de sus. - PL: duhle. - Et. nec. DUHLÁU s. m. (Regional) Persoană leneşă; (regional) duhlan, duhlă. Com. din straja - vicovu de sus. - PL: duhlăi. - Cf. d u h 1 ă . DUHLÍ vb. IV v. duhlui. DUHLÍT, -Ă adj. (Regional) Urât mirositor. Asta îi prea duhlită. I. CR. iii, 219. - PL: duhliţi, -te. - V. duhli. DUHLÍU, -ÍE adj. Plin de duh; glumeţ, hazliu, spiritual (5). îl ştia ca vestit de înţelept şi de duhliu. CARAGIALE, S. N. 288. lată-mi-l, dragă Doamne: arogant ca un ciocoi calicit din vină proprie, duhliu ca un licean şi grav în acelaşi timp. săm. II, 591, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. îi vorbeam cu căldură. Eram rând pe rând duhliu şi patetic. COCEA, S. I, 208. Ci era vodă om mărunt de stat... Duhliu, vârtos, năstruşnic la beţie. LESNEA, VERS. 12, cf. DL, dm, DEX2, com. din PIATRA-NEAMŢ. - PL: duhlii. - Duh + suf. -liu. DUHLUÎ vb. IV. I n t r a n z. 1. (învechit şi regional) A mirosi greu, neplăcut; a duhni (1). Cf. tdrg, cade, scriban, d., sfc iv, 130, 132, şez. n, 226. 2. (Regional; în forma duhui) A fuma cu pipa (Babele -Ucraina). Cf. alri 1 543/680. -Prez. ind.: duhluiesc. - Şi: (regional) duhului (sfciv, 130, 132, şez. n, 226), duhli (cade, scriban, d.), duhui vb. IV. - Cf. d u h n i . DUHLUIÂLĂ s. f. (învechit) Duhluire. Cf. costinescu, SCRIBAN, D. - PL: duhluieli. - Duhlui + suf. -eală. DUHLUÎRE s. f. (învechit) Faptul de a duhlui; (învechit şi regional) duhluială. Spălarea gurei cu apă răce este folositoare ... şi la duhluirea gurei. fătu, D. 27/11, cf. COSTINESCU. - PL: duhluiri. - V. duhlui. DUHLUITOR, -OARE adj. (învechit) Care miroase greu, neplăcut. Cf. T. CORBEA, d., ap. tdrg2. A nu ţinea cu vinul la un loc niciun soi de lucru cât de puţin duhluitor. bianu, ap. TDRG. -O F i g. Cinstesc prin stihuri şi cântări nişte dumnezeiri necunoscute şi duhluitoare a idoli dachiceşti. CANTEMIR, S. M. 314/14. -PL: duhluitori, -oare. - Duhlui + suf. -tor. DUHNEÂLĂ s. f. Faptul de a duhni; miros urât, neplăcut. Cf. RESMERIŢĂ, D. Aceleaşi favorite sure,-... uşor prăjite de duhneala trabucurilor, încadrau ... obrajii mulţumiţi. KLOPŞTOCK, F. 125. Pe fereastra deschisă, împreună cu duhneala îmbâcsită de piei şi de argăseală, străbătu crescând şi un cântec panduresc. C. PETRESCU, A. R. 56. - PL: duhneli. - Duhni + suf. -eală. DUHNET s. n. Emanaţie rău mirositoare; duhoare (1), putoare (1). Ne pogorâserăm ...la beciul mohorât, prăfuit, mereu cu duhnet de câini plouaţi. CIAUŞANU, R. SCUT. 13, cf. cade. Duhnetul de ţoale zăcute de prin lăzile depozitate de proprietăreasă. P. constant, R. 73, cf. scriban, d., CIAUŞANU, V., PAŞCA, GL. Din ropină ieşea un duhnet de hoit împuţit. UDRESCU, GL. - PL: duhnete. - Şi: (regional) ducnet s. n. paşca, gl. - Duhni + suf. -et. DUHNI vb. IV. I n t r a n z. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „a”) A răspândi un miros urât şi greu; (regional) a duhori, (învechit şi regional) a duhlui. Cf. anon. car. Duhnea a băutură ca un cazan de ţuică descoperit în fierbere. MIHALE, O. 356, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., DL. [Ursul] nu miroase cine ştie ce rău, Duhnea o ţâră a fiară, duhoarea aia a lor. SORESCU, L. L. V, 75, cf. M. D. ENC., DEX. Duhneşte a rachiu cale de o poştă. şez. xxm, 46. + I m p e r s. A se simţi în aer un miros de ... începea stăpânirea tabacilor care îşi argăseau pieile în Dâmboviţa şi le uscau pe maluri. Duhnea a vită moartă. PAS, L. I, 70. ^ F i g. Duhnea a păcătoşenie şi a negrijă. POPA, v. 259. 11746 DUHNICESC - 1542- DUHOS 2. (Rar; despre vânt) A sufla cu putere; a bufni, a răbufni (1). Vântul de-afară duhneşte pe uşă, aruncând înăuntru o fetiţă foarte rebegită, caragiale, o. i, 362, cf. dl, dex2. + T r a n z. Fig. A şopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut, deranjant. După ce a dat câteva târcoale în faţa companiei... mi-a duhfit la ureche: D-le îancule! nu face pentru d-ta să stai între boccii. CARAGIALE, M. 285, cf. DL, DEX2. -Prez. ind.: duhnesc. - Şi: (învechit) dihnivb. IV. scriban,d. - Din bg. ¿ţyxHa. DUHNICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit) Sufletesc (2). Duhnicească puteare. CANTEMIR, 1.1.1,144, cf. DDRF, TDRG. - Pl.: duhniceşti. - Cf. d u h. DUHNITOR, -OÂRE adj. (Prin nord-estul Olt.) Care duhneşte (1). Cf. ciauşanu, r. scut. 312. -PL: duhnitori, -oare. - Duhni + suf. -tor. DUHOAICĂ s. f. (Regional; în descântece) Duhoaie. Cu aceste de-i descânta Tot rău ... le-i depărta: ... Samcă de duc cu ducoaică. Samcă de moroi cu moroaică. MARIAN, D. 221, cf. GR. S. VI, 141. - PL: duhoaice. - Şi: ducoâică s. f. - Duh + suf. -oaică. DUHOAIE s. f. (Regional; în descântece) Spirit malefic; duhoaică. Ieşi, duh cu duhoae ...Cu capu de drac. marian, d. 234. -PL: duhoaie. - Duh + suf. -oaie. DUHOARE s. f. 1. (De obicei cu determinări care precizează sensul) Emanaţie rău mirositoare, răspândită de ceva sau de cineva; atmosferă viciată de această emanaţie; miasmă, putoare (1). Cf. anon. CAR. Curănd veniră cămilile, apropiindu-să cu duhoareţa] lor. HERODOT2, 33. Vorbind cu cineva ceva, nu-ţi apropia gura de el, ca > să-ţi sâmtă duhoarea gurii tale. tomici, î. 23/8. Duhoarea cânepei iaste cum mirosului neplăcută, aşa şi sănătăţii primejdioasă. CULT. C. 40/18. Floarea este iarăşi floare, Ce dă spirt, iar nu duhoare. HELIADE, O. I, 138. Oamenii acum înţăleg că duhorile trupurilor celor moarte sânt vătămătoare celor vii. DRĂGHICI, R. 275/29. Aceste coşuri slujesc pentru a trage mai cu înlesnire toată duhoarea du prin încăperi. POENARU, î. 108/15. Frunze de tutiun puind în strae, iar aş alungă moliile, dar pricinuesc o duhoare gre. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 74/18. Eu sorb aci în aer de zefiri o suflare, Ce nu e smreduită d-a omului duhoare. C. A. ROSETTI, C. 236/4. Aţid carbonic (aşa se numeşte duhoarea aceia ce esă pe vrană). I. IONESCU, C. 199/10. Duhoarea şi înghesuiala oilor... nu poate pricinui vrun bine. lucaci, M. 80/17, cf. polizu. La trebuinţe ies noaptea năduşiţi şi desbrăcaţi din duhoarea în care dorm. GHICA, c. E. n, 387, cf. PONTBRIANT, d., COSTINESCU, LM. Ea a luat pielea cea de porc ... şi a dat-o pe foc!... Şi s-a făcut în casă o duhoare aşa de grozavă, încât bărbatul pe loc s-a trezit înspăimântat. CREANGĂ, O. 46. întrase în izba rândaşilor, unde domnea întunerecul... şi-o duhoare depâne caldă, de curechiu murat, de fiinţi omeneşti. CONTEMPORANUL, IV, 362. O duhoare râncedă de hoit împuţit îi izbi în obraz. VLAHUŢĂ, S. A. n, 103, cf. DDRF, ALEXI, w. O duhoare neplăcută de abur cald şi stătut te cuprinde. LUC. vn, 254, cf. TDRG. Când păşirăm pragul, o duhoare alcătuită din toate miresmele pământului îmi străbătu până-n creieri. HOGAŞ, DR. I, 95, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. în crâşmă-i lume multă, năduşală mare ... duhoare de te taie. MIRONESCU, s. 25. Oamenii se coceau în duhoarea de stârv a pieilor tăbăcite. EFTIMIU, N. 75. Pe banca de scândură a unei încăperi de clasa IlI-a, în fum cătrănit de tutun prost, în duhoarea iute de botfori şi de sudoare, călătorea un... tânăr. c. PETRESCU, C. V. 26. Când pătrunzi dimineaţa în dormitoare de câte 100 de inşi, te trăsneşte duhoarea de la uşe. COCEA, s. I, 142. Pajiştea, unde mirosise a lămâiţă, duhnea acum a seu de oaie învălmăşită cu duhoare de sudori. VOICULESCU, P. II, 79. Ca să nu piardă rândul la muncă, mulţi rămâneau noaptea pe loc sforăind până la ziuă pe scaune, rezemaţi în coate la mesele de lemn în duhoarea cafenelelor din port. BART, E. 288, cf. SCRIBAN, D. Lângă floarea otrăvitoare de mătrăgună se-nalţă lujerul aristocrat al crinului, mireasma subtilă a parfumului se-mbină cu duhoarea putrefacţiilor. CONSTANTINESCU, S. I, 67. Cum apucă de intră, dihorul lasă o duhoare, şi găinile îşi pierd cunoştinţa, arghezi, S. viu, 68. Dorm oraşele lumii ... satele lumii dorm. Dorm Cu nările-n somn dilatate De-nebunitoarea Duhoare-a cadavrelor, jebeleanu, S. H. 16. Deasupra, plutea o duhoare stătută de ceapă stricată. BARBU, G. 254, cf. dex. + (Regional) Spumă rău mirositoare pe care inundaţia o scoate la suprafaţa apei. Cât de necesară e o asemenea asanare se poate vedea din spuma pe care inundaţia o scoate la suprafaţa apei („duhoarea bălţii” cum îi zic pescarii), antipa, p. 214. 2. (Prin Mold.) Dogoare. De ar sta cineva împotriva vântului şi ar răsufla duhoarea acelui foc, în curând s-ar îmbăta, alecsandri, O. P. 295. De o parte vântul ce sufla prin geamul spart, de alta căldura şi duhoarea ce-ţi bătea în cap de la cuptor. I. NEGRUZZI, S. I, 340. Mi-l legau, mi-l ferecau, La duhoarea focului, La piciorul hornului. PAMFILE, C. Ţ. 81. - PL: duhori. - Duh + suf. -oare. DtJHOD s. n. v. dohot. DUHOLNIŢĂ s. f. v. dohotniţă. DUHOMNIC s. m. v. duhovnic. DUHONÂŞ s. m. v. duhănaş. DUHONIŢĂ s. f. v. dohotniţă. DUHOPNIC s. m. v. duhovnic. DUHORCĂ s. f. (Regional) „Cadăprin care trece ţeava ce se răceşte de la cazanul de făcut rachiu de tescovină”. I. CR. i, 60. - PL: duhorci. - Cf. d u r b a c ă. DUHORI vb. IV. I n t r a n z. (De obicei cu determinări introduse prin prep. „a”, care arată elementul de referinţă) A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât, a duhni (1). [Părintele] în seara aceea cam duhorea a rachiu, ş-avea poftă de vorbă, vlahuţă, s. a. n, 131, cf. DDRF. Duhoreşti a vin! SĂM. IV, 406, cf. alexi w. Gura ei duhorăşte a tutun, delavrancea, ap. tdrg, cf. cade. Două luni, zăcuse în murdărie,... nespălat şi duhorind. C. PETRESCU, î. n, 226, cf. DL, DM, DEX. <>R e f 1. p as. Trebuea să-i ridicăm în grabă ca să nu să duhurească văzduhul de putrezirea leşurilor. SĂM. II, 459. - Prez. ind.: duhoresc. - Şi: (rar) duhuri vb. IV. - De la duhoare. DUHOS, -OÂSĂ adj. 1. (învechit, rar) Care miroase urât, care răspândeşte un miros neplăcut. Aborul, carele iase de la dobitoace,... încingând bucatele, le face duhoase. ECONOMIA, 57/14. 2. (Despre oameni) Care este morocănos, urâcios (1). De ce e duhos şi nu stă cu noi la cârciumă? ULIERU, C. 91. Stere era tânăr şi ager, cam duhos, nedezlegat la limbă. BARBU, G. 13.0 (Adverbial) Bună dimineaţa, i-a răspuns, ... duhos. BARBU, G. 214. - PL: duhoşi, -oase. - Duh + suf. -os. 11760 DUHOT - 1543 - DUHOVNICESC DUHOT s. n. v. dohot. DUHOVCĂ s. f. (Prin estul Mold.) Cuptor la maşina de gătit. Cf. alrm n/i h336. -PL: ? - Din rus. ¿ţyxoBKa. DUHOVNEC s. m. v. duhovnic. DUHOVNIC s. m. (în Biserica creştină) Persoană din cler care oficiază serviciile religioase şi care ascultă spovedania credincioşilor; confesor. Cela, ce va sudui pre vlădica sau pre duhovnicu-său ...se cade să se cearte. PRAV. 244, cf. ANON. CAR. Venit-a la noi acest preot anume Paştiul cu smerenie, fiind mărturisit de oameni buni credincioşi, aşijderea şi de duhovnicul lui (a. 1677). BUL. COM. IST. II, 266. Fusese duhovnic împărătesii cei dintăi a împăratului. NECULCE, LET. II, 395/17. Tu să te duci la d[u]hovnic să te ispovedueşti de păcate. POV. ŢÂR. 47/20. Cu ispovedaniia să ne spălăm păcatele, mărturisindu-ne înaintea duhovnicilor noştri. antim, O. 36. D[u]hovnici învăţaţi. CALENDARI (1733), 14/5. La alt duhovnic mergând, neluând iertăciune şi dezlegare. IACOV, SYN. 3V/14. Mă rog să faci bine să erţi, că de multe ori ţi-am făcut supărare. Pentru aceasta mă rog, ... ca să faci ca un cinstit d[u]hovnic sufletesc ceale ce mi să vor cădea să mi să dea cu direptate (a. 1750). IORGA, S. D. XII, 57. Eu, fi[i]nd[u]-le duhopnicu, popa lonăşel, i-am îndemnat (a. 1752). id. ib. XVII, 64. Dară mai tare să să crează gura duhomnicului mieu popa Ion (a. 1784). id. ib. xn, 106. De grabă crimineriu fu dat dohovnicului, cari să-l dispună a muri. calendariu (1794), 32/12. Priceape duhovnicul că nu au ştiinţă îndestulată spre ispovedanie. MAIOR, I. B. 295/26. Pop Mihai, duh[o]vnecu de aici din Gorgan (a. 1815). IORGA, S.D. XV, 301, cf. LB, heliade, o. n, 346. Ce-i să spui duhovnicului? dacia lit. 21/11, cf. VALIAN, v. Duhovnicul însă nu se departă, pănă când osândind nu e mort. FM (1843), 72/29. Popa lordache, duhovnicul de la Măgureni, un minunat teolog, cum vei vedea, codru-drăguşanu, C. 7. După ce crescu copilul şi se făcu măricel, Duhovnicul a oprit-o să nu mai doarmă cu el. pann, ş. i, 42/14, cf. polizu. Miniştrii noştri sunt din şcoala duhovnicului lui Ludovic XIV. GHICA, C. E. n, 370. Pe dohovnici îi împac, sion, poezii, 40/2, cf. pontbriant, d. Nu ştiu dacă te voi putea dislega de păcatele tale, suspină duhovnicul. CONV. lit. m, 44, cf. costinescu, lm. Acuma pociu să-ţi spuiu ca la un duhovnic, c-a trecut de mult. caragiale, O. I, 41. Ar fi spus minciuni şi dohovnicului numai să nu te scape din palmă, contemporanul, iv, 176. Mi-i ruşine, mă tem, nu pot spune ... Când ai şti câte ştiu, moaşa este ca şi duhovnicul. MELLE, v. P. 127, cf. ddrf, alexi, w., şăineanu2, tdrg. La miruitul bărbaţilor, cine săruta cel dintâi mâna duhovnicului şi icoana, punând băncuţa pe disc? CHIRIŢESCU, GR. 200, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. întâmplarea a făcut s-ajung popă în satul copilăriei mele, unde am păstorit între oamenii cu care m-am trezit şi le-am fost duhovnicul zilelor din urmă. MIRONESCU, S. 80. Un om de legi, ca şi medicul, ca şi duhovnicul, trebue să practice adagiul latin. EFTIMIU, N. 18. Mă fărâmiţam în isprăvi mici de bucătar neîndemânatic ...de duhovnic ce nu ştia să mintă şi să se închine. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 47. într-o zi s-a dus la duhovnicul ocnelor şi s-a mărturisit. POPA, V. 38. De când era duhovnic, mânile lui pipăiseră şi alinaseră suferinţi adevărate. SADOVEANU, O. IX, 167. Lumea a bănuit... după toată înfăţişarea bătrânului duhovnic ...că bolnavul îi mărturisise păcatul. MOROIANU, S. 180, cf. SCRIBAN, D. Fusese numit... duhovnic al mănăstirii de maici. CAMIL PETRESCU, O. n, 709. L-a îndemnat să-l socoată numai un frate mai mare, nu un duhovnic. C. PETRESCU, A. R. 47, cf. dl, DM. Conflictul ce urma să izbucnească a fost alimentat şi de intrigile unor episcopi invidioşi şi incapabili - înfrunte cu ... duhovnicul lui Brâncoveanu. IST. LIT. ROM. I, 534, cf. DEX. (Prin analogie) Alaiul turcesc strălucea de podoabe. în frunte era... duhovnicul sultanului, barbu, princ. 200. *0* (Adjectival) Şi să cinstim părinţii... şi mai vârtos părinţii duhovnici şi învăţători CORESI, EV. 437. Şi mânia lui Dumnedzeu se agiungă unii ca ceia, mai vârtos vlădicii şi duhovnicii părinţi. PRAV. LUCACI, 174. Vlădicii sau alţi părinţi sufleteşti duhovnici, eustratie, prav. 7/3. Mie mi-a spus părintele duhovnic ca să mă duc la Sfinţia Lui. snoava n, 64. 4 F i g. Persoană căreia, în mod frecvent, i se fac destăinuiri, i se mărturisesc secrete2 (2). Acesta era ...şi duhovnic Madamei La-Tur. buznea, p. v. 96/1. Acuma ar fi avut nevoie de un duhovnic sufletesc care să-i înţeleagă tulburarea şi să i-o aline, rebreanu, I. 185. Eram Duhovnicul ce v-ascultasem Şi de trecut vă dezlegam. MINULESCU, VERS. 80. Te simţeai obligat să ai încredere în el şi să ţi~l faci duhovnic. G. M. zamfirescu, m. d. i, 104. Lucu găsise în Laura un duhovnic, vinea, l. i, 200. - PL: duhovnici. - Şi: (învechit) duhovnec, dohovnic, duhomnic, duhopnic s. m. - Din slavon. A®¥X0BbNHK'h* DUHOVNICESC, -EÂSCĂ adj. Care aparţine duhovnicului, care se referă la duhovnic, de duhovnic, specific duhovnicului, cu însuşiri de duhovnic; compus din duhovnici; p. g e n e r. preoţesc. Duhovniceşti slujitori, biblia (1688)3, [prefaţă] XXII/22. Va întinde masă duhovnicească, antim, o. 16. Să va mărturisi părintelui său celui duhovnicesc. IACOV, SYN. 5720. Păcătosul trebue să năzuiască la d[ujhovnicesculpărinte arătându-ş[i] greşalele sale. PILDE, 19/27. Doi din arhierei sunt epitropi, unul asupra duhovniceştilor pricini, altul asupra politiceştilor. CHIRIAC, 167. Să ne ispoveduim păcatele noastre cătră d[u]hovnicescul părintele nostru, cel puţin de patru ori într-un an. GRECE ANU, î. 11/18. înţelegând eu precum aceaia ar fi dorirea iubitului cler dfujhovniceştii meale păstorii (a. 1812). IORGA, S. D. XII, 203. Căpeteniile lor ceale duhovniceşti îi tiranisesc. OBLĂDUIREA, 46/27, cf. LB. Spre mărirea şi statornica laudă acestor dohovniceşti păstori, se însămnăm că ... nu întrebuinţa spre rău puterea care avea asupra cugitilorpoporului. ASACHI, I. 50/12. Ce aţi zice dacă v-aş arăta că nimic nu e adevărat din toate prihănirile ce aţi pus duhovnicescului vostru păstor? NEGRUZZI, S. I, 230, cf. polizu. întemeind în mânfăstirea] Socola scoală duhovnicească, seminariu. BĂLĂŞESCU, GR. XXI/l3, cf. LM. Moş Nichifor ... s-ar fi giurat cu giurământ, ca să nu mai aibă a face cu parte duhovnicească, cât a trăi el. CREANGĂ, P. 110. Nu-i mai plăceau locurile acelea, unde murise mă-sa şi părintele său cel duhovnicesc. ISPIRESCU, L. 136. Sunt patru ceasuri după amiază-zi la turnul beserecei seminariului dohovnicesc din Chişineu. CONTEMPORANUL, V, 193, cf. ŞĂINEANU2. O lungă experienţă pastorală şi duhovnicească. AGÎRBICEANU, S. 80, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Unde eşti, scumpul meu părinte duhovnicesc, să îngenunchez sub epitrahilul tău. GALACTION, o. A. I, 131. Şi Isus din ceruri a orânduit harului dohovnicesc, taina spovedaniei. KLOPŞTOCK. F. 56. Blând şi împăciuitor, cu duhovnicească înţelepciune pe buze... a intervenit episcopul. COCEA, S. I, 348, cf. SCRIBAN, D. Creştinul... are încă din viaţă linişte duhovnicească. CĂLINESCU, C. O. 95. Sunt amintite deseori asemenea soboare ... duhovniceşti. STOICESCU, S. D. 22, cf. dex. Ceată creştinească Şi duhovnicească, Cu mila-i adapă Şi de rele-i scapă. FOLC. mold. I, 453. + Care aparţine bisericii, referitor la religie, la biserică; ecleziastic; spiritual (3). Trei amu tocmeale sânt: trupeasca şi sufleteasca şi duhovnicească. CORESI, EV. 420. Duhovniceasca înţelepciune, biblia (1688), [prefaţă] 7/15. Şapte lucruri ale milosteniei duhovniceşti. SLOV. 25713. Pofteaşte ... mai mare slujbă şi vrednicie în păstoriia cea duhovnicească să câştige. EUSTATIEVICI, I. 41/3. N-au încetat ...a tălmăci cărţi duhovniceşti, folositoare de suflet. GRIGORIE, L. 4/10. S-au întocmit comisia spirituală sau dohovnicească ale căria raporturi le privim înaintea noastră. AR (1829), 124722. Sublimitatea este un fel de înălţime duhovnicească. HELIADE, O. n, 27. Supuşi cunoscători a datoriilor lor duhovniceşti şi politiceşti. marcovici, d. VI/12, cf. valian, v. El 11765 DUHOVNICEŞTE - 1544- DUIOS tipări un mare numer de cărţi bisericeşti, de slujbe, duhovniceşti şi tălcuiri la ele. ARHIVAR. II, 194/26, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Cetind curierul duhovnicesc, am dat de nişte citate traduse din Renan. CONTEMPORANUL, IV, 3, cf. DDRF, ALEXI, w. Cititorul, puţin informat în cele duhovniceşti, va putea să ştie că un paraclis ori o capelă e o biserică mică. ARGHEZI, B. 116. Mai mult decât învăţăturile duhovniceşti, Ion Ştefănescu ... urmează şcoala cea lumească. CĂLINESCU, I. c. 55, cf. dl, DM. (Substantivat) Ceale duhovniceşti cu mult mai scumpe sânt decât ceale trupeşti. MAIOR, i. B. 286/9. Se temea că-l va urgisi Dumnezeu pentru vremea ce cheltuia la trebile împărăţiifi ], lăsând pe cele duhovniceşti, căpăţineanu, m. r. 224/12. Petrecea o viaţă pacinică în privirea la cele duhovniceşti. F. AARON, I. i, 163/19. -Pl.: duhovniceşti. - Şi: (învechit) dohovnicése,-eâscăadj. - Duhovnic + suf. -esc. DUHOVN^ŞTE adv. în felul duhovnicilor, ca duhovnicii. Să săltăm astăzi d[u]hovniceaşte dănţuind întru pomenirea dfujmnezeescului mucenic Artemie. MINEIUL (1776), 120v2/15. Mai întâi i să va arăta duhovniceşte puterea jurământului (a. 1818). DOC. EC. 185. Toţi pătrunşi de mâhnire, căci nu mai sânteţi în viaţă, sărbăm de obşte duhovniceşte ivirea voastră la lumină ca a unor suveniruri purtătoare de slava şi cinstea oraşului nostru. GORJAN, H. IV, 233/18, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. îl dojeni duhovniceşte. DDRF, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Aflând că-s dascăl la Mizil, ... apucându-mă duhovniceşte de braţ, m-a sfătuit să n-o mai spun oricui şi oriunde: „Sună urât... ”. I. BOTEZ, B. I, 87. S-a purtat duhovniceşte, cu vorbe şi ritmuri pline de evlavie. TEODOREANU, M. U. 32, cf. SCRIBAN, D. Vino, mâna mi-e caldă şi pură, Să te dezmierd copilăreşte. Du-mi-o la rană, du-mi-o la gură. Spune - duhovniceşte, şopteşte. ARGHEZI, VERS. 97. Catihetul a ascultat jalba duhovniceşte, dar ezită să-mi curme limbuţia luministă prin măsuri mai drastice, blaga, H. 82. - Duhovnic + suf. -eşte. DUHOVNICÍ vb. IV. (învechit) T ranz. şi refl.A (se) spovedi (1). Şi au mărturisit egumenul... cum că el l-au călugăret şi l-au dohomnicet (a. 1617). DIR b xvn, 124. Cf. valían, v. Cine te duhovniceşte? LM. Prietena nu se mai duhovniceşte la Căldăruşani. caragiale, o. II, 227. Se duse Păn şi la duhovnic să-l duhovnicească Ca să-nceapă - acuma vieaţă creştinească, contemporanul, n, 729, Cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D, U., CADE, DM. -Prez, ind.: duhovnicesc. - Şi: (învechitrar) dohomnicívb. IV. - De la duhovnic. DUHOVNICÍE s. f. 1. Calitate, îndeletnicire de duhovnic. Cf. PONTBRIANT, D., LM. Mă aşteaptă nişte fii de duhovnicie, dragii mei. creangă, o. 231, cf. cade. + Spovedanie (1). După ce întră la locul de duhovnicie ... popa iaste dator întâi a le spune ce au a face. ist. am. 6677. + (Urmat de un pron. pos.) Termen de reverenţă pentru o persoană (cu rang înalt) din cler. Mi-am adus aminte de audienţele duhovniciei tale, în acest palat metropolitan. GALACTION, o. a. i, 143. 2. Ceea ce ţine de religie (1), de spiritualitate (1); (învechit) duhovnicire. Plecându-ne întru toate părintelui duhovnicului şi mai marelui nostru, ca dereptătoriului şi învăţătoriului nostru de spăsenie şi de duhovnicie. CORESI, EV. 482. Pentru o cărticică ce iaste de duhovnicie, am datu I leu pe dânsa (a. 1765). IORGA, s. D. vn, 64, cf. valían, v., polizu, COSTINESCU, ALEXI, w. Nu putea să administreze şi mai bine sufletul internatului prin duhovnicie, puterile confesorului fiindu-i interzise în calitate de preot unit. ARGHEZI, S. XI, 88. -Pl. '.duhovnicii. - Duhovnic + suf. -ie. DUHOVNICÎRE s. f. (învechit) Faptul de a (s e) duhovnici; duhovnicie (1). Cf. heliade, o. ii, 346, valian, v. - PL: duhovniciri. - V. duhovnici. DUHUÎ1 vb. IV. T r an z. 1. (învechit) A face să înţeleagă, să priceapă; a deştepta (5). Pe nebuni îi cuminţeşte [banul], Păn şi proşti el duhueşte. ALECSANDRI, T. 636, cf. TDRG. 2. (în superstiţii) A alunga (un duh rău). Crapi, izdate, Blestemate... De la cutare te-am duhuit Şi de la inimă te-ampotolit. MAT. FOLK. 626. - Prez. ind.: duhuiesc. - Duh + suf. -ui. DUHUÎ2 vb. IV v. duhlui. DUHUL vb. I v. dăula. DUHULÂT, -Ă adj. v. dăulat. DUHULUÎ vb. IV v. duhlui. DUHUNÎ vb. IV v. duhăni. DUHURÎ vb. IV v. duhori. DIJHUT s. n. v. dohot. DUHUVÂIE s. f. (Prin estul Mold.) Cuptor la maşina de gătit. Cf. alr ii/imn 133, 3 883/405, alrm n/lh 336/405. - PL: ? - Şi: docovoâie s. f. alr ii/imn 133,3 883/405,431, 455,478, alr n/ih 336. - Cf. d u h o v c ă. DUICĂ s. f. (Regional) Termen prin care o femeie vârstnică se adresează unei femei mult mai tinere. Lele Floareo, ori n-auzi? La gropanul cu trei duzi■ Da’ ce-ai astăzi, lelişoară? Ce să facă, duică? Ară. I. CR. I, 91. - Cf. bg. 4 y n k a. DUIMĂ s. f. v. uimă. DUIOS, -OĂSĂ adj. 1. (învechit şi regional) Dureros (1). Vai preste zdrobitura ta, duioasă e rana ta. biblia (1688), ap. tdrg. O, fiiul mieu, cugetarea aceasta cât îmi face de duioasă moartea. BELDIMAN, n. p. i, 166/22. Nebunia ... vine din ... duioasă simţire de supărări şi întristări, cornea, E. I, 104/17, cf. LM, cade, scriban, d. Bubă rea, Bubă duioasă, Nu te face, Nu te coace. I. CR. I, 149, cf. GR. S.v, 131. 2. (Despre oameni şi manifestările lor) Care este îndurerat, trist (1); jalnic. Sărac şi duios sânt eu. biblia (1688), ap. tdrg. Privesc în toate zilele şi dioasă privelişte a vedea unele ca acestea în patria noastră. MUMULEANU, C. 30/7. Li se făcu milă a mă omorî fără vreo vină, ... pentru duioasele lacrămi ce vărseam înaintea lor. GORJAN, H. I, 107/20. începură a trata pe creştinii perigrinatori în Ierusalim cu atâta neomenie şi cruzime, încât se stârni cele mai duioase tânguiri. SĂULESCU, hr. I, 125/4. Români, iubiţi prieteni, femei mult simţitoare, Vă spui duioasa-mi soartă ca să vă umiliţi. C. A. ROSETTI, C. 195/3. Oh! vrea să-l omoare, răcni duioasa mumă. NEGRUZZI, S. I, 162. La stele ... sunt ...A mamelor duioase plângeri. ALECSANDRI, POEzn, 117. Aceleaşi neadevăruri, cu plângeri duioase asupra cinismului ... şi cosmopolitismului nostru, le cuprinde şi articolul „Albinei”. MAIORESÎU, CRITICE, 129. Urmeze încă-n cale-ţi şi lacrima duioasă, Ce junii toţi o varsă pe trist mormântul tău. 11781 DUIOS - 1545 - DUIOS EMINESCU, O. I, 1. Vânturile duioase ale toamnei treceau printre mormintele tăcute. SĂM. ii, 267, cf. resmeriţă, d., cade, scriban, d. Ea plânge ... duioase lacrămi irizate. PERPESSICIUS, S. 138, cf. DL, DEX. (Adverbial) Voinieelule frumos, Ce te plângi aşa duios? Ori te-a lăsat mândruţa? FOLC. TRANSILV. II, 307. F i g. Odihneaşte-te de acum, duiosule buciume, prin care întru odinioară cântam. BELDIMAN, A. 1/9. Austrul ne-adoamie lin In duiosul lui suspin, Iar a nopţii stea tăcută Cu dulci raze ne sărută. BOLINTINEANU, O. 90. Şi s-ascult, pe gânduri, doina ... Sau duiosul plâns al apei şopotind noaptea pe gârlă? VLAHUŢĂ, O. A. I, 44. Roita firelor de iarbă Plâng duioasa ta poveste. GOG A, poezii, 83. 3. (învechit şi regional; urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „după”, care precizează sensul) Care doreşte ceva, care năzuieşte la ceva; dornic să obţină ceva. Acesta, duios de a-şi arăta vitejia la începutul deregătoriei, în anul 1663, s-a apucat de împăratul Leopold I. şincai, hr. m, 94/8, cf. LB. Aceasta scrisoare cuprinde în sine cercarea despre începutul şi naşterea gintei româneşti din romani adevăraţi, care înaintea românilor celor doioşi de amorul naţii[i], întru atâta e mai vrednică de luare-aminte. T. AARON, S. A. 9/10. Acea rezistenţă a poporaţiunei rurale iobăgite, doioasă de libertate. BARIŢIU, P. A. II, 76. Noi mocancili nu suntem aşa duioase dă oameni ca alte muieri. GR. S. V, 26. Copiii îs tare duioşi după poame, lexic REG. n, 80. 4. (Despre oameni) Care este animat de sentimente de duioşie, de dragoste, plin de tandreţe; (despre înfăţişare, privire, ochi, glas etc. sau despre manifestări, acţiuni, sentimente etc. ale oamenilor) care exprimă, denotă afecţiune, gingăşie, tandreţe. Voi suflete sâmţite şi bune, Voi care aveţi inimă duioasă. BUD AI-DELE ANU, Ţ. 136. O părinţi! O maici doioase! Aveţi inimi veseloase! MONTAN, S. 13/14. Toate grijile lui [ale bărbatului], prin doioasa ta iubire a le uşura. teodorovici, M. 37/22. Dar iarăş Te rog [Ziditoriule a toate] binevoeşte a păzi pe duioşii miei părinţi întru fericire, şi a-i mângâe cu puterea Ta! DRĂGHICI, R. 89/15. Aflându-să supt povăţuirea înţăleptului său părinte şi a duioasei sale maici ... el s~au adăpat cu cele întăi începuturi pentru îmformarea inimii şi a minţii. ASACHI, I. 231/19. Cine nu poate cunoaşte glasul uh-A maici duioase? dacia LIT. 143/13, cf. VALIAN, V. Ce plâns, şi amărăciune. Striga cu graiuri duioase Din inimă drăgăstoase, bărac, A. E. 27723. Celuilalt poet, ursita-i binevoitoare îi dă o mumă duioasă fără slăbiciune. NEGULICI, E. i, 43/27. Patria seau mama, cu inima doioasă, Va cere, ca să trecem prin sabie şi foc! MUREŞ ANU, P. 61/15. Ah! dragă sorioară! duioasa Lia zice. alecsandri, poezii, 316, cf. costinescu. Ce duioasă e figura mamei! MAIORESCU, CRITICE, 493. îşi ascunde faţa roşă l-a lui piept duios de mire. EMINESCU, O. I, 84. Moştenitorul ...se grăbi s-adaoge cu tonul cel mai duios. CARAGIALE, o. I, 171. Dânsa era duioasă şi se uita la el cu ochii scăldaţi în lacrimi, slavici, O. II, 57. II cuprinde din creştet până în tălpi în privirea ei fierbinte, duioasă. VLAHUŢĂ, S. A. II, 47. Bună soţie şi duioasă mamă, ea nu-şi dezminţia neamul. IORGA, C. 1.1, 78. Căuta un cuvânt duios de plecare. C. PETRESCU, S. 238. Un potop de sentimente îi inspira această femeie duioasă şi gravă, eftimiu, n. 70. Vartolomeu Diaconu, altădată tot atât de blând şi duios cu copiii altora ca şi cu Nevăstuica şi Duţu, se gândi de astă-dată numai la ai săi. C. PETRESCU, A. 346. în plângerile ei, amesteca vorbe duioase de dragoste, chemări dulci şi ţipete înfiorătoare. SADOVEANU, O. I, 18. Compătimirea ta duioasă m-ar fi-ncălzit. PERPESSICIUS, S. 122. Scrisorile tale duioase mă făceau să cred că eşti de acord cu mine. vinea, l. I, 122. Băiatul ... după plecarea bărbatului se potolea brusc şi redevenea duios, preda, m. s. 26. Dragostea profundă a mamei este exprimată în cuvinte duioase de dezmierdare, ist. lit. rom. i, 175. Era duioasă însă, din cale-afară. LĂNCRĂNJAN, c. I, 61. Era o mamă duioasă. MAGAZIN IST. 1969, nr. 10, 72. Epe rând explozivă, ironică, impulsivă,... duioasă, senzuală. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 12. Nici gândea, La casă, la masă, La mamă duioasă. PĂSCULESCU, L. P. 290. Că-mi e inima duioasă, Şi de bădiţa miloasă. FOLC. transilv. ii, 116. Dă-ţi oile-n luncă. Luncuţă-nflorită, Inimă-mpărţită; Luncuţăpletoasă, Inimă duioasă. FOLC. mold. i, 84. (Adverbial) Să uita câteodată la el doios şi cu foc. pann, E. i, 114/17. Zi şi noapte cu durere Duios sufletu-mi te cere. ALECSANDRI, P. I, 85. Deschise ochii săi albaştri, şi-i ţinti atât de lung şi de duios în ochii lui Mihai încât acestuia nu-i mai trebui niciun răspuns. GANE, N. I, 64. O netezi duios pe frunte şi se sili s-o îmbuneze. VLAHUŢĂ, O. A. I, 128. Duios gândind la tine, rămân pierdut în loc, Înmărmurind la gândul nespusului noroc. PĂUN-PINCIO, p. 82. Ii tremura încet cuvântul... Simţiam sfiala că-l apasă, Când m-a privit duios în faţă. GOGA, c. P. 9. Doamna Bolo ga ... îi zise ... blând şi duios: - Lasă, dragul mamei. REBREANU, P. S. 37. Priveşte duios masa. C. PETRESCU, A. 294. Mama mă lua în braţe, vorbind cu mine duios. VLASIU, A. P. 13 .De acolo ... cheamă duios, supus şi rugător*preda, m. 504. 5. (Despre voce, cântece etc.) Care face o impresie favorabilă, agreabilă, care produce un sentiment de delectare, de încântare; mângâietor (II2), blând, dulce (17). Pe drumuri trec nişte feţe serbede şi veştede, fluierând doina duioasă. BĂLĂCESCU, M. v. 580. A început a cânta, Cu un glas doios. pann, e. i, 25/4. Un ministru palid ... cu glas duios ... îl tracteasă de perturbator, de demogog. GHICA, C. E. II, 369. Era la ceasul tainic când Genii de noapte De la un mal la altul aduc duioase şoapte. ALECSANDRI, O. 76. Se aude din timp în timp, câte un glas duios, cântând o doină tristă şi melancolică. ODOBESCU, S. I, 23. Cu glas blând, duios, încet, El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem de stele. EMINESCU, O. I, 32. Iea atunci se uita galiş la mine şi-mi zicea cu glas duios. CREANGĂ, p. 116. Miile de paseri cânta fel defel de cântece, aşa de duioase de era în stare să te adoarmă. ISPIRESCU, L. 17. Duioasele şi gmialele cântece ale poporului nostru ...ar răsuna ca o ţurluitură stridentă şi barbară sub sclipirea policandrelor, vlahuţă, în PLR II, 10, cf. ddrf. Fluierul suna în vale Un atât de duios vers! PĂUN-PINCIO, p. 81. După o clipă de tăcere generală, ea începu un cântec duios de dragoste. BUJOR, S. 33. Urcă ele dealul numa-n chicotit şi-n cântece duioase de dor şi de-alean. LUNGI ANU, CL. 53. Urmărind cântecul duios al unei harpe, cânta şi el. VISSARION, B. 377. în tăcerea iatacului, venea bâzâitul duios al cântecului de-afară. SADOVEANU, O. I, 48. Notele s-apropiau din ce în ce mai clare, mai duioase, în farmecul liniştei de noapte. BART, S. M. 28. Răsunau codrii de viersurile duioase. MOROI ANU, S. 60. l-au făcut un cântec duios ca un bocet tânăr, pe care l-au cântat toată vara, seara la para focului, camil PETRESCU, O. II, 202. La stânga, ascunsă de lume, biserica românească, ... cu cântecele duioase ale inimelor bune. ISAC, O. 273. Cântecele şi strigăturile - unele duioase, altele ... satirice şi umoristice - nu mai contenesc. IST. LIT. ROM. I, 39. începu să zică din fluer o doină aşa de duioasă, încât chiar păsările stătură din cântec şi se puse să-l asculte fermecate de asemenea viers frumos. POPESCU, B. IV, 53. <> (Adverbial) [Lăutarii ţigani] ce duios cântă din gură. codru-drăGUŞANU, C. 8. Intr-o mândră colivie Un canar duios cânta. SION, F. 72. Duios răsună cântece încete, De la Carpaţi la Dunărea albastră. CERNA, P. 161. Şi pe şuierul de vânt Doina la păstor pătrunde. El o zice din caval Mai duios cu jale multă. IOSIF, v. 114. Duios ca un logodnic cânta domol izvorul. VOICULESCU, POEZII, I, 7. Melodii ... al căror ecou străbătea duios adâncul codrilor. MOROIANU, S. 83. Fluieraş de os, Mult zice duios! ALECSANDRI, P. P. 2. Duios priveghietoarea Cânta în crângul verde Sub ramura pletoasă. TEODORESCU, P. P. 280. Din grai le grăia, Duios cuvânta. FOLC. TRANSILV. I, 77. 6. Care impresionează, emoţionează, înduioşează, care produce sentimente de melancolie, de tristeţe. Cf. cantemir, i. i. i, 10. îmi aduc aminte duioasa simţire carea am cercat. OBLĂDUIREA, 48/11. Triste şi dioase suveniruri ne sânt noao aceste vorbe! MUMULEANU, C. 55/14. Ar veni rândul cugetărilor dulci şi duioase ce vlăstăresc adesea în traiul singuratic al vânătorului. ODOBESCU, S. Iii, 51. Cătră armată a dat un ordin de zi foarte doios. BARIŢIU, P. A. I, 510. Cu cât 11781 DUIOŞENIE - 1546- DUIUM autorul vrea să fie mai solemn sau mai duios, cu atât se-nţelege impresiunea este mai ridiculă. CONV. LIT. i, 18. Simtpicurându-mi o lacrimă de duioasă amintire, caragiale, o. vn, 74. Inima-mi tresare De-o sfântă şi duioasă pietate. VLAHUŢĂ, O. A. I, 76. Dispoziţia lui sufletească făcea să-i sune în urechi ca o poveste tristă, duioasă, ca un ţipăt al unei inimi nenorocite. BACALBAŞA, S. A. I, 174. Şi-atunci amintiri duioase se trezesc râzând în mine. COŞBUC, P. n, 139. Un amănunt duios e acela că la biserica Sf. Nicolae ...se vedea pănă în ultimele timpuri o piatră de mormânt pe care Antonie şi-o gătise în zădar. IORGA, c. 1.1, 50. Tu să-i fii duioasă mărturie. Casă scundă, casă de sub deal. LESNEA, VERS. 274. Răsună lung vibrările duioase. LABIŞ, P. 384. Multe dintre povestiri sunt fantezii duioase. FLACĂRA, 1976, nr. 46, 11. -v* (Adverbial) Iată, colo-n ceea vale Zice tinerul doios, „S-or uni pe altă cale, Intr-un loc şi mai frumos”. MUREŞ ANU, P. 8/2. Voinicelule frumos, Ce te plângi aşa duios? FOLC. TRANSILV. n, 307. - PL: duioşi, -oase. - Şi: (învechit) doios, -oâsă, dios, -oâsă adj. - Lat. *doliosus, -a, -um. DUIOŞENIE s. f. Duioşie. Cf. dr. vn, 230, sfc în, 170. - PL: duioşenii. - Duios + suf. -enie. DUIOŞÎCĂ adj. Diminutiv al lui d u i o s. C-am lăsat trei surioare, ... Şi-o măicuţă duioşică. FOLC. MOLD. II, 201. -Pl.:? - Duios + suf. -ică. DUIOŞIE s. f. 1. Stare sufletească care exprimă tristeţe, jale, melancolie; (învechit) duioşime (1). O, Doamne! zise ea cuprinsă de duioşie, ce bine e la mănăstire! slavici, o. n, 32, cf. tdrg. Zâmbetul ei ... amestec încântător de duioşie şi ironie, trrăttf.antt, a. 56. Mărturisind duioşii şi desamăgiri ... cântarea înnecată de dor se îndepărta, se stingea. M. I. caragiale, c. 158, cf. cade. Am sorbit toată neliniştea şi toată duioşia lor. camel petrescu, p. 348. Un cântec de-o duioşie adâncă umplea odaia, sadoveanu, o. 1,164. Cine n-ar fi plâns auzind pe Ana cu câtă duioşie ... îşi plângea băiatul? MOROI ANU, S. 99. Duioşia tristă ne-ar lumina un zâmbet. LABIŞ, P. 204. Voinicul s-a apucat şi au tras vreo câteva doine de jale cu atâta duioşie, cât numai lacrimile podidiră pe zâna aceea. SBIERA, p. 37. *0 L o c. a d v. Cu duioşie = în mod trist, jalnic, cu durere. Clopotul chiema cu duioşie la rugăciunie. CONV. LIT. I, 129. Subt un arbore şezând, Sta plângând cu duioşie Un cioban tânăr şi blând. macedonski, o. IV, 25. Dochia .... începu să plângă cu duioşie. sadoveanu, o. i, 12. 2. Sentiment plin de gingăşie, de delicateţe, de dragoste, de emoţie; (învechit) duioşime (2). Cf. valian, v. Un bărbat perdut de frică, de duioşie şi de mândrie. NEGULICI, E. I, 112/4. Oraţiunea lui Cipariu ... a fost sentimentală şi pronunţată cu multă doioşiia. bariţiu, p. a. m, 216. Cu o blândă duioşie el aceste îi grăi. negruzzi, s. i, 132, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., costinescu, lm. Caută să ne câştige simpatiile ... scoţând la iveală ... duioşia simţirilor şi cumpătarea exprimării. MAIORESCU, CRITICE, 603. O duioşie dulce şi liniştită îi împlu sufletul EMINESCU, P. L. 85. Pe faţa gardistului era o duioşie părintească, vlahuţă, s. A. n, 265, cf. barcianu, şăineanu2. Cu părul nins, cu ochii mici Şi calzi de duioşie, Aeve parcă-o văd aici Icoana firavei bunici Din frageda-mi pruncie. IOSIF, PATR. 9. O privea pe furiş ... cu un neînţeles sentiment de duioşie. REBREANU, p. S. 132, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. In casa mea, fii binevenită, Pentru mine Şi pentru-aceste chipuri, de praf şi vremuri şterse, Ce te privesc din rame cu-aceeaşi duioşie. MINULESCU, VERS. 205. Iubeşti întâi din milă, din îndatorire, din duioşie, iubeşti pentru că ştii că asta o face fericită. CAMEL PETRESCU, u. N. 19, cf. SCRIBAN, D. Capabil de adâncă sensibilitate şi duioşie, înţelege necazurile mamei sale. arghezi, c. J. 278. De asemenea, şi îndeosebi, îi plăcea Daudet, a cărui tandreţe, a cărui duioşie, asemănătoare aceleia a lui Dickens, îl impresionează adânc, ralea, S. t. în, 189. Cântau un cântec simplu ca pământul, C-o duioşie candidă-n privire, labiş, p. 57. Am privit însă, totdeauna, acele pelicule cu o firească duioşie. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 13. O F i g. Amurgul îşi tremură para în duioşia serii, petică, O. 289. <> L o c. a d v. Cu (mare) duioşie sau cu toată duioşia = în mod gingaş, cu afecţiune, cu dragoste. Tatăl... se uita cu duioşie la prunc. LEON ASACHI, B. 41/16. O iubea din inimă curată şi cu doioşie. ASACHI, I. 119/8, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Cucoana [îl luă] în braţe pe favorit [căţelul] ... mângâindu-l cu toată duioşia, caragiale, O. n, 96. Lelea Maria îl privi mişcată, cu duioşie de mamă. AGÎRBICEANU, s. 153. II sărută cu duioşie în creştet, hogaş, DR. I, 73. îşi privi prietenul cu duioşie, c. PETRESCU, A. R. 38. Lucu o dezmierdă cu duioşie pe obraji şi pe tâmple. VINEA, L. I, 256. îşi iubea cu duioşie soţia şi copiii. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1, 3. Femeile ... vegheau cu duioşie şi grijă puiul de om de lângă ele. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 5/8. - PL: duioşii. - Şi: (învechit) doioşie s. f. - Duios + suf. -ie. DUIOŞÎME s. f. (învechit) 1. Duioşie (1). Amar mie-n ziua a treia, în adâncă duioşime, Cufundat, poporul nostru îl ducea la ţinte rime. ASACHI, s. L. I, 75. 2. Duioşie (2). Cu-aşa mijloace bune, cu-a voastră duioşime, Voi veţi asigura A lor viitorime, donici, F. 93, cf. TDRG. - Pl.: duioşimi. - Duios + suf. -ime. DUIŢĂ s. f. (învechit) Dualitate. Nice au crescut uniţa în duiţă, nice duiţa în troiţă. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 13179, cf. JAHRESBER. VIII, 151, SCRIBAN, D. - PL: duiţe. - Din slavon, abohlvi. DUIUM s. n. 1. (învechit) Pradă (2). A prădat ... împregiurul Sucevii şi s-a întors în ţara sa cu mult duium şi robi. URECHE, LET. I, 150/31. Tătarii... au făcut jafuri şi casne oamenilor... După aceea s-au întors şi Sultanul înderet cu duiumuri multe (începutul sec. XVIII), mag. ist. v, 112. Şi prinzând veste ungurii, au sărit şi au scos tot duiumul ce luasă moldovenii şi turcii. N. COSTIN, L. 427. Duium şi robi au luat mult tătarâi. NECULCE, L. 108. S-a întors înapoi cu pace, făcând multă pradă şi stricăciune şi încărcaţi de duiumuri. AXINTE URICARIUL, LET. n, 133/31. A întâmpinat cu tătarii drept Movila Răbâei, cari ducea robi şi duiumul ce apucasă din Iaşi. AMIRAS, LET. U, 122/1, cf. DDRF, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. 2. Cantitate imensă, număr foarte mare de fiinţe sau de lucruri; partea cea mai numeroasă, mai însemnată dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de acelaşi fel); mulţime (1), grămadă mare. Şi da duiumuri multe peste moscali, cât îi năduşie, de rămăsesă lucrul di să bate de-a mână. neculce, l. 347. în sfârşit venea duiumul oastei; trăsuri, bagaje, pedestraşi, şleahtă pospolită, amestecaţi, în neregulă. NEGRUZZI, S. I, 167. în noaptea trecută a tăbărât de la munte un duium de sâtari. CONTEMPORANUL, m, 281. Mihai Viteazu, spărgând duiumul oştilor turceşti ... gonia dâra de sânge şi de turbane risipite pănă-n văgăunele Balcanilor. VLAHUŢĂ, R. P. 17, cf. DDRF, ALEXI, w., şăineanu2, tdrg. Duiumul armatei, în lungi, tăcute şi negre şiruri, urca la deal încet şi cu pas chibzuit. hogaş, DR. I, 143, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. [Iama] peste sate fără vaduri îşi azvârle din duium Uriaşele plocaduri Găurite rar de-un fum. VOICULESCU, POEZII, H, 166, cf. SCRIBAN, D. Peste locul sălbatic, veneau zăpezile, duium de omăt, apoi primăverile. barbu, G. 251. O 11787 DUJDIC - 1547- DULAMĂ L o c. a d v. Cu (rar, în) duium(ul) = în cantitate, în număr foarte mare, din belşug, fără măsură. Nu numai că nu se duc, dear vin, vin mereu cu duiumul. GHICA, C. E. n, 433. Noianul acesta de secături, cari curg cu duiumul. VLAHUŢĂ, s. A. n, 382. Iată exemple cu duiumul. SĂM. n, 361. Scrierile de această natură să sporesc cu duiumul pe zi ce merge. LUC. n, 76. Urşii... dădeau târcoale pe la târle, luând oi cu duiumu ’. LUNGIANU, CL. 116. Fac tunuri din clopote, puşti peste puşti şi gloanţe cu duiumul, vlasiu, a. p. 202. Acea perfidă artă Cu care înşii meşteri strâng roze cu duiumul. VOICULESCU, POEzn, n, 273. La Bucureşti... [fete şi feciori] se duc şi azi cu duiumul [să slujească]. MOROIANU, S. 162. în Tarcău au pierit cu duiumul presurile. BĂCESCU, PĂS. 383. Oborenii dumitale ... vor veni cu duiumul CAMIL PETRESCU, O. n, 218. Avem fiecare câte o carabină şi gloanţe cu duiumul. TUDORAN, P. 249. Imnuri slăvind munca se iviră iar în duium. BARBU, PRINC. 277. Se auzeau fel defel de vorbe ...cu duiumul LĂNCRĂNJAN, C. I, 234. Pier cu duiumul eroi VULPESCU, P. 72. Sentimentele pe care le-am încercat şi cu care ar fi trebuit să încep, sigur că le-am avut cu duiumul FLACĂRA, 1975, nr. 22, 7. Veniseră odată turci cu duiumul în ţară. rădulescu-codin, L. 89. + (Adverbial) în număr mare, în cantitate mare. S-o pornim duium cu ce-om apuca, încotro ne-o duce norocul, grăi un bătrân, delavrancea, s. 200. Aştept ca din făina ce-o dăruie duium Să ia şi pentru dânsul o poală de uium. VOICULESCU, poezii, i, 142. Toată noaptea viscoli ... în sat încă n-ajunsesem, Că porni, duium, să vie O viforniţă târzie. I. barbu, J. S. 48. Vai, fără vânt aleargă frunzarele duium! LABIŞ, P. 40. Merse până la poarta acelor palate cu lumea duium după ei. popescu, b. ii, 61. 4-(Prin Transilv.) Zestre (2), abundenţă, bogăţie. Ea-şi cată noră mai aleasă, S-o ducă-n bunuri şi-n duium Acasă. COŞBUC, P. I, 127. -Pronunţat: du-ium. - PL: duiumuri. - Din tc. doyum. DUJDÍC s. n. v. duşnic. DUJÎNĂ s. f. v. duzină. DUJLEÁN s. m. v. tujlean. DUJMÁN s. m. v. duşman. DUJMĂNITOR, -OÁRE adj. v. duşmănitor. DÚJNIC s. n. v. duşnic. DUJXJÍ vb. IV. I n t r a n z. (Prin Maram.) A vâjâi (1). LEXIC REG. 14. - Prez. ind. pers. 3: dujuie. - Cf. v â j â i. DUL1 s. n. (Regional) 1. Umflătură situată în apropierea venelor sau pe talpa piciorului; ganglion; bătătură. Cf. cade, boceanu gl., paşca gl., gl. olt. + Umflătură formată în urma muşcăturii unei insecte; blândă. Cf. mat. dialect, i, 68. 2. Mamelon. Cf. coman, gl. 3. Nod pe gheaţă sau pe trunchiul unui copac. Cf. cade. 4. (Mai ales la pl.) Murdărie care se desprinde de pe corp în urma frecării cu degetele umezite (Someş - Guruslău). Cf. mat. dialect. I, 209. Se duce hâra tot duluri, duluri. id.ib. 5. Ridicătură de pământ făcută de oameni pe marginea unui iaz sau în calea unei gârle pentru a opri sau a conduce cursul apei; mal (3), dig (1) (Săpata - Costeşti). Cf. UDRESCU, gl. Stam vara pe dulul lacului şi ne coceam la soare. id. ib. E x p r. A (se sau a-şi) face (cineva) burta dul = A se sătura (1), a-şi umfla burta. Cf. udrescu, gl. A se face dul = (despre aluat) a creşte, a se umfla (3). Cf. id. ib. 6. Răzor rămas printre brazde, nearat de plug; dâlmă (Săpata - Costeşti). Cf. UDRESCU, GL. A ara cu duluri id.ib. 7. Val (1) (Secăşeni - Oraviţa). Cf. alr sn in h 835/29, alrm SNnh 657/29. - PL: duluri. - Şi: dulă s. f. GL. OLT. - Et. nec. DUL2 s. n. (Regional) Bucată de lemn de care este atârnat, deasupra focului, vasul în care se fierbe mâncarea. Două sisteme de suspendare a căldării deasupra focului: a) de un sul, dul, darar, drugă ... b) de o cocaie. vuia, păst. 53, cf. cade. - PL: duluri. - Et. nec. DULÂB s. n. v. dulap. DULÂF s. n. v. dulap. DULALM s. f. v. dunanma. DULAMĂ s. f. 1. Haină (lungă) purtată în trecut de negustori, preoţi etc.; spec. haină de ceremonie făcută dintr-o ţesătură scumpă, adesea împodobită cu blană şi cu paftale, purtată de domni şi de boieri. Tri dulămi (a. 1536). cuv. D. bătr. i, 238. Şi a luat dulama mea şi hainel[e] (a. 1630). iorga, s. D. iv, 19, cf. anon. car. Iar Ahia prorocul... era ... îmbrăcat în dulamă nouă. neagoe, înv. 47/25. Şi am trimes dumitaale trei coţi şi giumătate de postav supţire de o dulamă (a. 1697). bul. COM. ist. ii, 207. Ear Alexandru-Vodă scăpând numai cu dulama pre trup, el fu despărţit de doamnă-sa, şi fugind tare, sosî la Brăila (sfârşitul sec. XVII), mag. ist. iv, 308. O dulamă de canavăţ îmblănită (a. 1745). IORGA, s. D. v, 322. Şi când\ iasă domnul la biserică, doi din curteni îmbrăcaţi în dulămi de taftă merg înaintea domnului GHEORGACHI, LET. m, 308/4. Am luoat de la cinstitul părinte arhimandritul popa grecilor Cumpaniifi] Siibiului anume o dulamă roşie de anglie vechie şi o părechie de nădragi (a. 1775). IORGA, S. D. XII, 90. Lăpuşneanul în zioa aceea era îmbrăcat cu toată pompa domnească... peste dulama poloneză de catifea stacoşie, avea cabaniţa turcească, negruzzi, s. i, 148, cf. polizu. Prin grădină se vedea venind un om scurt, îndesat... îmbrăcămintea lui: dulamă, pantaloni şi scurteică. GHICA, S. 281. Ia priveşte, cucoane, această dulamă. Ce mai postav! Ce mai sârmă de aur! FILIMON, o. I, 148, cf. PONTBRIANT, D. Sburdalnica lor ceată Străluce de departe în haine poleite: Dulămi cu flori de aur la pept împodobite. ALECSANDRI, POEzn, 200. Boierul se îmbrăcă într-un antereu de cutnie galbenă, se încinse la brâu cu un şal turcesc de preţ, şi fiindcă era toamnă şi cam rece afară, îmbrăcă pe deasupra şi o dulamă blănită de postav cafeniu. CONV. LIT. XH, 131. Pe d-asupra acestor veşminte, vine scumpa dulamă de serasir înflorat, cu guler mic de blană. ODOBESCU, S. I, 418. Pe sub mantie purta o dulamă de mătase albă şi la cingătoare avea o sabie de aur. ISPIRESCU, M. V. 43. Uşa colibei se deschide. Kira, într-o dulamă cu hârşii de vulpe, să repede înspre Comul-Caprei şi priveşte neclintită îndelungă vreme, delavrancea, S. 170, cf. DDRF, gheţie, R. M. Azi... nu se mai mărită fără mătase şi fără scurteică şi dulamă cu plimbul de şder. SĂM. I, 11, cf. alexi, w., ŞĂINEANU2, TDRG, CHIRIŢESCU, GR. 249, RESMERIŢĂ, D., CADE. Multe din ele erau îmbrăcate cu dulămi de mătase. MOROIANU, S. 93, cf. SCRIBAN, D. Dulamele cu lastră grea cădeau pe şoldurile pline. BARBU, PRINC. 138. Kisselev coborî geamul din stânga al portierei şi-şi ridică gulerul dulamei v. rom. octombrie 1960, 52, cf. der, dex. 2. Haină ţărănească lungă (şi îmblănită) făcută din postav gros. La trei copii săraci ce vor să înveaţe carte să li se dea ... câte o dulamă. ANTIM, O. 330. Aşa s-a băgat în articolul acesta vorbele: 11800 DULAN - 1548- DULAP „dulamă”, „ cepchen heliade, paralelism, i, 47/9. Mai mulţi săteni cu „dulămi” albe ... se aflau grămădiţi dinaintea oblonului cârciumei. PELIMON, I. 210/13, cf. LM. Ş-apoi atunci ... puneţi, cuvioase Ilarie, plosca cu rachiu la şold, icrişoare moi... şi altceva de gustare în buzunările dulamei. CREANGĂ, O. 246. Dulama era un strai bătrânesc şi de care se pomeneşte în poezia populară - din Moldova-că umblau îmbrăcaţi haiducii. ŞEZ. vn, 179, cf. MUSCEL, 87, AL LUPULUI, P. G. 74. Dulama de pe mine era leoarcă, în cisme aveam o oca de apă. GALACTION, O. 81. S-au învălit în dulame şi au purces spre cetate prin ploaie. SADOVEANU, O. XIII, 423. A aşternut dulama şi a băgat sub ea un maldăr de iarbă. STANCU, D. 19. Achim scoase caii din grajd, întinse dulama peste spinarea unuia din ei şi se pregătea să plece, preda, M. 91, cf. der, h i 8, iv 87, v 17, xiv 60, 187, xvm 145, alr sn iv h 1 185/769, alrm sn m h 1 006/769. Măi baciule, dumneata, Dă-mi mie sarica ta, Să-ţi dau eu dulama mea. mateescu, B. 57. Ghiţişor cu calul breaz Şi se spală pe obraz, Şi se şterge cu dulamă, Să-şi dea Măriuţa seamă, Că nu i-a cusut năframă! pamfile, C. Ţ. 167, cf. TOMESCU, GL. Dulama, făcută din postav sau din mătase; blănită cu pei dă miel. ALRT n 87. S-o dus în grajd ş-o scos Nouă iepi, sârepi, ... Cu potcoavi di alamă, Ci bat bini la dulamî. FOLC. mold. n, 31. - PL: dulame şi (învechit) dulămi. - Şi: (regional) dulumă (dr. iv, 258, h vn 390), (învechit, rar) dolâmă (anon. car.) s. f. - Din tc. dolama. DULÂN s. m. v. duhlan. DULANDRAGIU s. m. (Regional) Hoţ, escroc; om de nimic, fară căpătâi. Vreun dolandirgiu marfa nu le-au luat (a. 1783). furnică, d. c. 93. După dejun, mergea regulat la cafenea, locul de întâlnire al tuturor dulandragiilor. GANE, N. m, 164, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., T. PAPAHAGI, C. L., CADE. - Pl.: dulandragii. - Şi: dolandirgiu s. m. - Din tc. dolandinci. DULAP s. n., s. m. 1. S. n. Mobilă de lemn sau de metal, prevăzută cu rafturi, în care se păstrează rufe, haine, vase, cărţi etc. Două dulapuri şi poliţile (a 1761). IORGA, s. D. V, 109. Măsariul... face uşi... dulapuri (castăne), mease, laviţe. FULEA, B. 48/1.1 dulap pentru strai (garderob) (a. 1827). IORGA, s. D. vn, 262. Am pus într-un coridor... un dulap mare cu sticle. CR (1839), 294!/30. A supus femeii pisica ,sedentară şi răbdătoare ca dânsa, spre a veghia asupra proviziilor ce ea adună în dulapurile şi podurile ei. NEGULICI, E. II, 115/19. Doă scaune poleite şi un dulap cu cărţi plin. pann, e. i, 86/4, cf. polizu. In casele cele mai modeste nu mai găseşti un scaun, un dulap ... care să nu fie aduse de peste hotar [e]. GfflCA, c. E. n, 545. în cellalt unghi era aşezat un dulap prin ale cărui sticle se vedeau o mulţime de ciubuce. FILIMON, O. I, 102, cf. PONTBRIANT, D. Un dulap mare, în fund, cu două uşi. ALECSANDRI, T. I, 31. Descoperirea lui e aşezată cu onoare în dulapuri, alături cu numele dăruitorului. ODOBESCU, S. n, 261. în dulapuri vechi de lemn simplu erau cărţi vechi legate în piele. EMINESCU, N. 52. Uşa dulapului era pe jumătate deschisă. SLAVICI, O. I, 354. îşi băga capul prin dulapuri. MACEDONSKI, o. m, 9, cf. DDRF. Ce să fac? Unde-mi stă capul? Grabnic, hai să-nchid dulapul. COŞBUC, P. I, 105, cf. ALEXI, W. Plătuitorul... serveşte la plătuirea, adică la subţiarea ... tablelor de la uşi, dulapuri, lambriuri. I. APOLZAN, U. 14. Deschide pe rând toate dulapurile. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 67. Se scoaseră pentru întâia oară din dulapuri şi lăzi pânzeturile de masă de Olanda. M. I. CARAGIALE, C. 63. Dosarele diplomatice, te întorci şi le pui în dulapul acesta masiv. CAMIL PETRESCU, P. 336. Dulapurile nu erau ticsite cu hăinuţe strâmte sau cu rochiţe prea scurte. TEODORE ANU, M. 1,104. S-a suit pe spatele scaunului, ca să ajungă deasupra dulapului, unde se găsea vioara, arghezi, c. J. 17. Florica scosese din dulap teaca de piele. DEMETRIUS. A. 12. Scoase dintr-un dulap mic şi aduse... o farfurie cu varză acră care înota în zeama ei. preda, delir. 237, cf. ALR II3 544, alr n/iMN 136, 3 891, alrm ii/i h 350. La un dulap că căta, Şi-un sepet mare scotea, folc. olt. -munt. ii, 251. O (Regional) Dulapul miresei sau tinerei = ladă cu zestre a miresei sau a tinerei. Cf. alr ii/i mn 136,3 893, alrm n/i h 352. + (Regional) Firidă. Cf. alr ii/i h 273, alrm n/i h 377. 2. S. n. (Regional) Scrânciob (1). S-aibă a face la Radu-Vodă dulapul cel obicinuit la serbătorile Sfintelor Paşti ... pentru mângâierea şi priveala norodului de obşte şi pentru oareşicare agoniseală şi chiverniseala lor! (a. 1790). ŞIO lll5 164. în scrânciob, sau în dulapul muntenilor el stă cu ea alături şi toată dragostea lui parcă nu-i ajunge ca s-o păzească destul. SEVASTOS, n. 25. Aici veniau fetele şi băieţii din mahalalele mărginaşe, ca să se dea în dulap sau căluşei. MARIAN, ap. Şlonl5 164. Satu-i strâns în bătătură, Cântă, joacă, chefueşte... sună toba; plin dulapul Se-nvârteşte. IOSIF, PATR. 25. în Moldova şi Bucovina se numeşte scrânciob ...; în Muntenia dulap, leagăn, pamfile, i. c. 469, cf. cade. Comandase fleici şi un castron cu zeamă de varză şi adusese doi danci viorişti, să le cânte ... când o începe cârciuma să se ridice cu ei, ca un dulap de la bâlci. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 162. Pe un maidan un dulap se învârteşte la ţârliitura unui taraf de lăutari. CĂLINESCU, I. C. 63. Se dau oamenii în scrânciob (dulap), şez. I, 201. + (învechit, rar) Trapez1 (3). învăţ să săr pe funie ca comedianţii ce văzusem că juca la dulap la Cişmegiu. heliade, o. i, 257. + Intrigă, uneltire; şmecherie (2), amăgire, înşelăciune. Toate cabalele, toate intrigile, toate dulapurile, toate ipocriziile ...ce este capabil a comite, cu numele de politică sunt scuzate, heliade, o. ii, 54. <> E x p r. A învârti (sau a întoarce) dulapuri ori a juca cuiva un dulap = a înşela, a amăgi pe cineva. Aici apoi întoarce chichiţe şi dulapuri, ap. ŞIO Iil5 164, cf. ZANNE, P. IV, 356. (Cu inversarea expresiei) Aste dulapuri învârtite la aşa şubări politici, aste vârtejuri, furtuni meşteşugite. JIPESCU, ap. ŞIO ii], 164. A-l întoarce ca în dulap = a-şi bate joc de cineva, a manipula pe cineva. Cf. zanne, p. iv, 356. 3. S. m. Scândură lată şi groasă. Un ban de tot dulapul ce vine pe Şiret (a. 1776). uricariul, xix, 380. [Afumătoarea] va fi despărţită în doă odăi cu doă uşi de dulapi şi doă ferestre de stejar (a. 1848). DOC. EC. 948, cf. polizu. Din pădurile ce ei exploatează scot numai cherestea de brad, adecă grindi, dulapi, scânduri. I. IONESCU, P. 70, cf. HEM 1 576, COSTINESCU. Locurile rele şi ponorâte au făcut pe cărăuşi să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUŢĂ, O. A. III, 50. Apa groaznic vine Şi moara pe dulapuri abie de se mai ţine. I. NEGRUZZI, S. n, 147, cf. DDRF. După localităţi şi grosime se zice dulap, scândură, blană sau tinichea. DAMÉ, T. 176. L-au aşezat apoi în sicriul nou, croit din dulapii prinşi odată cu trupul lui. SĂM. I, 326. Tâlhăriile! unde ai pus dulapii? DUNĂRE anu, CH. 136. Doi dulapi, adică două scânduri mari şi groase cu care se formează podul de la o dubă la alta şi pe care stau o parte din pescari ... când se scoate năvodul. ANTIPA, P. 471. O casă-i scoate din pungă 110-180 lei, cuprinzând mai ales dulapii (scândurile) pentru podit. PAMFILE, I. C. 423, cf. CHIRIŢESCU, GR. 249. Plute lungi de dulapi noi lunecau mai iute decât apa. HOGAŞ, DR. n, 3. S-au găsit în situ cuiele de fier cu care fuseseră prinşi dulapii de stejar care formau porţile, pârvan, G. 478, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, DS, SCRIBAN, D., DER, H H 118, IU 72, X 425, 539, xnl40,173, coman, gl.,chest. ii 78/242,117/139, alri 1 853/214, 528, 540, 550, 590, 594, 600, 610. + (Regional) Bucată mare de slănină, de came etc. (Unirea - Băileşti). Cf. gl. olt. 4. S. n. (Regional) Roată pentru trasul borangicului. Femeile care lucrează cu dulapuri tragerea de borangic aici în politia Bucureştilor (a. 1819). şio nls 164, cf. şăineanu, d. u., cade. ♦ (Prin Mold. şi nordul Dobr.) Roată care învârteşte moara. Cf. marian, s. r. I, 30, H XIV 398. Moara sta şi se uita. C-o mână penele-i bătea, Cu alta izmenele-n sus trăgea. I-a dat un ciocan în şele Şi-a aşezat-o 11803 DULAPCIU - 1549- DULĂU1 pe măsele, l-a dat un pumn în cap Şi-a aşezat-o pe dulap. FOLC. MOLD. I, 308. -Pl.: (s. n.) dulapuri, (s. m.) dulapi. - Şi: (regional) dulâf, (alr n 354/27, 64, alr n/i mn 136, 3 891), dulâb (alr n/i mn 136, 3 891), dolâp (alr n 3 544/29,36,705, alrii/imn 136, 3 891), dolâf (alrn3 544/53, 76, alrii/imn 136, 3 891) s. n. - Din tc. dolap. DULAPCÎU s. m. (Rar; despre oameni) Şiret3, şmecher (1). Veni odată, în timpul exilului meu, vorba cu un turc despre mincinoşii şi dulapcii[i] de toate naţiunile şi de toate religiunile. HELIADE, 0.2m, 209. Văru-tău Simion şi lancu al lui Bou Negru sunt dulapcii şi tu stai în baltă la vaci! sandu-aldea, a. m. 8. -PL: dulapcii. - Din tc. dolapQi. DULÂŞ s. n. (Prin nord-estul Munt.) Drum făcut de trecerea turmelor de oi; drumeag. Ciobanul trebue ...să ştie umbla cu ei [cu cârlanii] pe „hăţaşuri” şi „dulaşuri”. GR. S. VI, 65. -Pldulaşuri. -Cf. dul1. DULĂ1 s. f. (învechit) Servitoare. Cf. pascu, c. 10. - PL: dule. - Din ngr. SovXrf. DULĂ2 s. f. v. dul1. DULĂMÎCĂ s. f. (Prin nordul Dobr.) Dulămiţă. Scoală, mamă ti găteşti Cu cotu şi foarfica Şi-mi croieşti-o dulămică. MAT. FOLK. 1 320. - PL: dulămici. - Dulamă + suf. -ică. DULĂMÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui dulamă (2); (regional) dulămică. Cf. şio nb 405, pascu, s. 255, scriban, d. Na de la mine astă dulămiţă Verde ca foaia de viţă. MAT. FOLK. 158. Este căpitan Gheorghiţă, Numai el ş-o sluguliţă, Îmbrăcat c-o dulămiţă. MATEESCU, B. 68. Şi-mbrăca o dulămiţă, Verde ca foaia de viţă. PĂSCULESCU, L. P. 233. Trei spice a şi luat, Şi le-a-nvălit în dulămiţă Şi le-a dus la a lui dragă domniţă. FOLC. MOLD. I, 263. -Pl.: dulămiţe. - Dulamă + suf. -iţă. DULĂPĂŞ s. n. 1. Dulăpior (1). Ana merge şi cată cana pe dulăpaş. CONTEMPORANUL, II, 219, cf. pascu, s. 346, CADE. Jucăriile plutiră de-a valma ... bărci, corăbioare, mingi, dulăpaşe de păpuşi. TEODORE ANU, M. II, 509. Scoate dintr-un dulăpaş din zid un Coran ferfeniţos. SADOVEANU, O. X, 416, cf. SCRIBAN, D. 2. (Regional) Firidă (Mangalia). Cf. chest. n 194/136. - PL: (1) dulăpaşe, (2) dulăpaşuri. - Dulap + suf. -aş. DULĂPĂRÎE s. f. (învechit, rar) înşelătorie. Prin dulăpărie s-aveţi evghenia, ap. şioi^, 165. - PL: dulăpării. - Dulap + suf. -ărie. DULĂPIOR s. n. Diminutiv al lui dulap (1); dulăpaş. Cf. pontbriant, D., LM. Adeseori dulăpiorul lui madam Teacă suferea efracţiuni, din care Tecuţă îşi plătea luxul de a face chef la cantină. BACALBAŞA, S. A. I, 5. Un dulăpior de provizii lângă o masă în fund, pe care se află între altele un sfeşnic cu o lumânare de seu. SĂM. n, 180. Jupâneasa Lenţa deschise uscioara dulăpiorului, pe care îl cunoştea bine baba, cu o chee sicretă ce o ţinea atârnată de brâu. CfflRlŢESCU, GR. 178. Scoase dintr-un dulăpior o cutie, agîrbiceanu, S. 358. O masă albă de brad, între paturi, două scaune de lemn la cele două capete ale mesei, într-un colţ un dulăpior grosolan de stejar... alcătuiau toată îmbrăcămintea simplă dar îndestulătoare a odăii. HOGAŞ, DR. n, 5, cf. CADE. Se extaziază căzând pe scaun în faţa unui dulăpior. BRĂESCU, V. A. 148. Era o odăiţă cu divan şi c-un dulăpior cu geam mat alături. SADOVEANU, O. XXI, 441. Puneau bani grei... în anumite ascunzători prin ziduri şi dulăpioare. MOROIANU, S. 31. Masa rotundă şi scaunele capitonate, bufetul alcătuit din dulăpioare ovale armonios suprapuse în chip de liră... menţineau un veşnic crepuscul în această încăpere. VINEA, L. I, 54. In colţul mesei se aşeza un mic dulăpior triunghiular. BUTURĂ, EG. 112. Înainte să termine ţigara, se ridică şi deschide un dulăpior al bibliotecii. CĂRTĂRESCU, N. 289. + (Prin nordul Munt.) Firidă. Cf. ALRii/ih 273, alrm i\ii h 377. - Pl.: dulăpioare şi (învechit, m.) dulăpiori (pontbriant, D., LM). - Dulap + suf. -ior. DULĂPIT, -Ă adj. (învechit; glumeţ) Care este închis în dulap (1). Pe câte trei ibovnici ai ei prinşi în mrejile sale după cum dorea, încuie bine şi tare odaia în care erea dulapurile ...Se veseliră toată nopticica, mâncându şi bându întru sănătatea dulăpiţilor ibovnici. GORJAN, H. iv, 77/14. - PL: dulăpiţi, -te. - De la dulap. DULĂRÎE s. f. (Regional) Rang înalt boieresc. Ce boierie pofteşti ? Ghiulăria, dulăria, Caracălu jumătate. FOLC. OLT. - MUNT. ii, 177. - PL: dulării. - Et. nec. DULĂU1 s. m. 1. Câine mare. Să plătească toată paguba, câtă să va fi făcut în turmă, cela ce au ucis dulăul. PRAV. 20. De mă atingu de foc, mă ard; de mărgu spre dulău, mă muşcă; de mă răstescu pre cal, mă loveaşte cu piciorul. N. COSTIN, C. 308. Precum este hire mai ales de lup decât de dulău, aşe şi el nu era lup, decât să pricepe mai mult dulău decât de lup. NECULCE, L. 335. Dulăul aşea pre dinaintea casăi pururea să afla. CANTEMIR, I. 1.1, 91. De ce nu goneşti dulăul ăla, zise. VOINESCU II, M. 22/21. Doi dulăi se băteau tare. SION, F. 119, cf. pontbriant, d. Până-n ziuă urlă dulăii de la stână. ALECSANDRI, P. ni, 299, cf. COSTINESCU. Vânători şi căruţaşi, mârţoage şi dulăi, culcaţi toţi la pământ, dorm acum duşi, la târlă! ODOBESCU, S. III, 19. El se află în acele momente de trândăvie plăcută, pe cari le are un dulău, când şi-ntinde toţi muşchii în soare. EMINESCU, P. L. 73. Un dulău de curte ... Era să mi-l omoare pe Bubico. CARAGIALE, O. II, 97. S-aud hămăind dulăii. CONTEMPORANUL, vh2, 21, cf. DDRF. Pornim, deci, însoţiţi de băiat şi un câine, un dulău mare, cu părul lung şi cu labe puternice. SĂM. n, 729, cf. ŞĂINEANU“, TDRG. Lângă grajdul vitelor se află legat un dulău. PAMFILE, I. C. 447. A junghiat un bou, pe care l-a-mpărţit cu dulăii. LUNGIANU, CL. 136. Sgomotele de afară, uşile trântite, lătratul plin şi rustic al unui dulău, toate se învălmăşeau departe şi nehotărât. C. PETRESCU, S. 85. Pe înserate, îmi plăcea să mă aşez cu Osman, dulăul, pe prispă şi să privesc cum răsar stelele. M. I. CARAGIALE, C. 72, cf. CADE. Chiar în fund, printre nişte dulăi cu lanţuri strălucitoare ... stătea Laioş, cu botul întins pe labe. MIRONESCU, S. 185. Un dulău, potolit repede, se gudură pe lângă mine. BRĂESCU, O. A. I, 245. Şi i se supuneau toţi, căci colţii dulăului care-l însoţea supus, erau pravilă temeinică şi temută. TEODOREANU, U. C. 15. După zaplaz, hămăiau dulăi ciobăneşti, sadoveanu, O. x, 121, cf. scriban, d. Domoli cu vorba vreo trei dulăi. CAMIL PETRESCU, O. II, 7. S-ar putea să ne iasă în cale 11815 DULĂU2 - 1550- DULCE un dulău. STANCU, R. A. II, 129. Aşa buciumă ciobanii, Când îşi prăpădesc cârlanii Şi s-adune dulăi Pe la toate târlele. SEVASTOS, c. 293, cf. alr n 6 043/36, 551, 705, ALRSNmh 662, alrm SNiih479. (Ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Un dulău de câine, cât un urs, dete năvală înăuntru. D. zamfirescu, v. Ţ. 149. + Epitet depreciativ pentru un- om rău sau corpolent, haimana, bădăran. Ah! De mi l-ar da Dumnedzău pre mâna mea pre acel dulău scurt! M. COSTIN, O. 177. Au început a-l blăstăma şi a-l sudui şi a-i dzice dulău fără de obraz■ NECULCE, L. 22. Văzându-se în aşa stare, şi părăsită de toţi dulăii, simţea părerea de rău şi mâhnirea cea mai mare. GORJAN, H. n, 205/5, cf. polizu, lm, alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d., scriban, d., lexic reg. 101. A plecat dulăul iar lafartir, în vale. UDRESCU, GL. Rău mă mustră neamul meu Că m-am făcut iară rău, Câine rău, mare dulău. FOLC. transilv. n, 347. + (Regional) Termen depreciativ pentru un cal leneş, cu mers greoi. Cf. dr. v, 184. 2. (Regional) Numele unei constelaţii boreale (din care face parte şi Sirius); Câinele-Mare. Cânele mare şi cânele mic sunt numite cânele sau dulăul şi căţelul. PAMFILE, CER. 174. - Pl.: dulăi. - Din pol. [pies] dolowu „[câine] de vânătoare”. DULÂU2 s. m. (Prin Bucov.) Mâncare specifică huţulilor, constând în mămăligă cu brânză, lexic reg. 101. - Pl.: dulăi. - Et. nec. DULÂU3 s. n. v. duleu. DULĂUÂŞ s. m. (învechit, rar) Diminutiv al lui d u 1 ă u1. Un dulăoaş, carile cu dânsul cunoştinţă avea. cantemir, 1.1. n, 206. - PL: dulăuaşi. - Dulău1 + suf. -aş. DULÂUCĂ s. f. (Regional) Căţea mare. Cf. hem 2 222, FDD, 87, H xiv 405. -PL: ? - Dulău1 + suf. -că. DULBĂNÎ vb. IV. R e f 1. (Regional) A se împodobi. Cf. RĂDULESCU-CODIN. - Prez. ind.: dulbănesc. - Cf. t u 1 p a n . DULBENT s. n. v. tulbent. DULBÎNĂ s. f. v. dălbină. DULBUN adj., s. m. (Munt.; turcism învechit) (Persoană) care prevede (1). In vreme ce împărăţia îl socoteşte [pe Ali-Paşa] ca un dulbun, îi poruncea să privească mişcările vecinilor. VĂCĂRESCUL, ist. 293, cf. şion2, 145. - PL: dulbuni, -e. - Din tc. diirbiin „binoclu de câmp”. DULCAMÂR, -Ă adj., s. f. 1. Adj. Amestec de dulce şi amar. Cf. POLIZU, BĂLĂŞESCU, GR. 153/6, RESMERIŢĂ, D., FORM. CUV. I, 168. 2. S. f. Zâmă (Solanum dulcamara). Cf. alexi, w., COSTINESCU, LM, SCRIBAN, D. - Pl.: dulcamari, -e. - Din lat. dulcamarus, -a, -um. DULCE adj., s. n. I. Adj. 1. (în opoziţie cu acru, amar) Care are gustul caracteristic al mierii sau al zahărului, care produce o senzaţie gustativă agreabilă, plăcută. Acea pohtă a trupului spre gustare nevoescu-se, că a mulţi nu le se arată dulci un chip de bucate. CORESI, EV. 263. E asemenea unui pom ce are frundze frumoase şi poame într-îns dulci şi cu bună mireazmă. PRAV. lucaci 171, cf. ANON. CAR. Vinul ... văzându-l limpede şi frumos la faţă, şi moale şi dulce la gustare de-are fi şi înţelept neştine, tot să amăgiaşte. PRAV. 263. Au vin dulce care pică în inimile celor ce-l beau. biblia (1688), [prefaţă] 4/5, cf. lex. mars. 201. Vinul să fie dulce, iar nu cu pelin. IACOV. syn. 2721.1 bute cu vin dulce (a. 1784). IORGA, S. D. vn, 235. Furnicile ... poamele ceale dulci le mănâncă. ÎNV. POM. 152/7. Vin foarte dulce ... era turnat în păhare de aur. MAIOR, T. 11/16. O vie roditoare ... rodeşte cea mai dulce poamă. BELDIMAN, A. 33/21, cf. LB. Aş vrea şi cu drojdii să dăşărt acestpăhar Amestecat când de fiere, când de dulcele nectar, heliade, O. I, 105. Miezul ei [al poamei] dulce şi bun ca de migdale, drăghici, r. 51/18. Mâncând mult zahăr, seau alte lucruri dulci se negresc dinţii. ALBINEŢ, M. 214/4. Mănâncă fructuri, rădăcini dulci, insecte şi păsări. J. cihac, I. N. 33/5. Mustul poate să fie dulce. i. ionescu, C. 197/8. Musturile cele mai dulci din vegetale. NEGULICI, E. ii, 115/28. Boracele ... este o sare albă şi cam dulce, barasch, i. n. 68/24, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Iaca părul grijit de dânsa era încărcat de pere galbene ca ceara de coapte ce erau, şi dulci ca mierea. CREANGĂ, P. 290, cf. DDRF, alexi, w., şăineanu2. Mere murate fac mai ales locuitorii din părţile Moldovei de Sus, punându-le în apă, vin sau must dulce. PAMFILE, I. C. 240. Făcuse rachiul dulce şi tare. AGÎRBICEANU, S. 605, cf. RESMERIŢĂ, D. Din roadele sătule de seva dulce se înălţa un răsunet cald, bucolic, c. PETRESCU, S. 178, cf. CADE. Băuturile erau dulci, dar tari. VISSARION, B. 190. Mai alături erau semănaţi pepeni dulci, ca mierea. VLASIU, A. P. 57, cf. SCRIBAN, D. Deşertul se colorează cu tufe pline de flori yuco, mesquite, polo verde şi cactuşi care se împodobesc cu ... frunze foarte dulci, ralea, O. 87. Porumbii aveau boabele moi şi dulci. STANCU, M. I, 50. Bolnavului i se dă de băut ceva dulce, belea, p. a. 219. Fragile acum sunt dulci. ISAC, O. 107. Am gustat din scorburi faguri dulci, labiş, p. 129. Cârciumarul aducea un vin albicios, dulce ca morcovul, barbu, G. 367. Nutrea o dragoste pătimaşă pentru vinul dulce grecesc. MAGAZIN IST. 1967, nr. 5, 84. Pentru o amforă de vin dulce grecesc, nobilul get dădea o cantitate oarecare, mare în orice caz, de grâne sau de alte produse locale. H. DAICOVICIU, D. 43. Se bucură ochii... de priveliştea ciorchinilor dulci şi reci. flacăra, 1975, nr. 41, 12. Să-ii dau două mere dulci, jarnîk-bârseanu, d. 118. Nalt ca casa, verde ca mătasea, dulce ca mierea, amar ca fierea. SBIERA, p. 321, cf. ALR 11 718, alr II6 147, ALR ii/i MN 14, 6 910. Nu te mai poţi sătura ...de vin dulce toamna, folc. transilv. i, 139. Albina în gură ţine mierea cea mai dulce. ZANNE, p. i, 312. O F i g. Giudecarile D[o]mnului... mai dorite-s decât aurul... şi mai dulci decât miarea. PSALT. (1651), 3175. Neavând nicio grije de cina cea dulce a dumnezăieştii mease. BIBLIA (1688), [prefaţă] 3/34. Pacea e mai dulce decât toate rodurile acele. MAIOR, T. 267/14. Rădăcina învăţăturii e amară, însă rodul ei e dulce. ŢICHINDEAL, A. M. 10/24. Mi se vor părea dulci la gustare aceste întâmplări şi frumoase la vedere. GORJAN, H. I, 138/23. Anghel nu gustă dulcele rod al vieţii. RUS, I. II, 139/27. O E x p r. (Regional) A fi dulce Ia vânzare = a se vinde ieftin, convenabil. Porumbul este dulce la vânzare. Cf. ciauşanu, gl. A face (sau a lăsa) un preţ mai dulce = a face (sau a lăsa) mai ieftin. Cf. udrescu, gl. + (Despre alimente, mâncăruri etc.) Căruia i s-a adăugat zahăr; care a fost îndulcit cu zahăr, cu miere etc. Le pune ostropielul acelu peste iale gustând să fie şi acru şi dulce ca să fie gustos. MÂNCĂRILE, 86/14. Măndula întinsă în zahăr e aleasă bucată dulce. ÎNV. POM. 43/23. Să nu mâncăm multe amestecături... curechi şi bere, aluaturi şi bucate dulci, albineţ, m. 115/11. Bea şi tu, Anuţă, că pentru tine l-am luat şi l-am făcut dulce ca gura ta. rebreanu, I. 19. Să se ungă cu alifie dulce ori cu său de capră. BUJOREAN, b. l. 58. + Bun, gustos. El bea vin mai mult din oală roşie ... dzicând că-i mai 11825 DULCE - 1551 - DULCE dulce vinul din oală decât din pahar, neculce, l. 32. Precum nu sunt dulci bucatele făr’ de sare, aşa nici postul făr’ de rugăciuni. ANTIM, O. 37. Pâine la foame udată e cea mai dulce bucată, pann, h. 6/1. Nu mai mâncaseră o friptură de miel aşa de dulce şi gustoasă. MOROIANU, s. 82. Ghiorţăl d-ăl mărunţel, E ceorba dulce de el. PĂSCULESCU, L. P. 175. Şi frigeau vreo trei berbeci In cârlige şi belciuge Cum să fie carnea dulce. FOLC. transilv. i, 424. + F i g. (Substantivat) Fiinţă iubită, adorată, venerată; iubit. înfericeadză, Doamne, dulcilor şi dereptilor cu înrema. PSALT. 272, cf. CORESl, EV. PS. SL. - ROM. 538. Unde te grăbeşti a Te duce Fiiul mieu: După tine viu prea dulcele mieu: că nu pociu răbda a nu Te vedea pre Tine I[su]se a[l] mieu. MINEIUL (1776), 204vl/33. Cini despărţeşte doi dulci Ducă-i corbii carnea-n ciunci. BÎRLEA, l. p. m. 53. Compus: (învechit; calc. după v.sl.) dulce-cinstit = iubit, respectat. Chemă doi şerbi ai săi şi un voinic dulce-cinstit de slujitorii lui. CORESl, L. 44/6. 2. (Despre lapte) Proaspăt (1), nefermentat. Să se păstreze laptele dulce fără a să înăcri. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 16/15. începând ca vânzătorul, Lapte dulce a striga. PANN, H. 47/6. Să i se dea să bea lapte dulce, lucaci, m. 44/2. L-oi hrăni cu mez de nucă şi-l voi adăpa cu lapte dulce. EMINESCU, P. L. 21. împăratul are obiceiu a bea în toată sara o cupă de lapte dulce. CREANGĂ, P. 97. îşi mânca mămăliguţa cu lapte dulce. ISPIRESCU, L. 262, cf. DDRF. Le dete să bea dintr-o oală lapte dulce. VISSARION, B. 269. Hrana era simplă ... (pâine de porumb, brânză, lapte dulce şi acru, ouă). IST. LIT. ROM. III, 761. De mâncare mi-a gătit Colăcel în lapte dulce. RETEGANUL, TR. 130. Taci, fiule, nu mai plânge Că te-oi scălda-n lapte dulce. PĂSCULESCU, L. P. 59, cf. ALR1735. Ţine bine pe mândra, Tot cu turta-n lapte dulce, Doar la mă-sa nu s-a duce. FOLC. transilv. I, 205. «v-F i g. O! Ţara mea iubită... Fii[i] tăi s-adapă cu laptele-ţi cel dulce. odobescu, s. i, 27. ♦ (Despre brânzeturi şi alte produse lactate) Care nu a fost sărat sau care a fost sărat puţin; proaspăt (1). Dăruieşte pre sholarii săi câte cu o bucăţea de slănină, sau de caş dulce. PETROVICI, P. 60/21. Se poate păstra untul dulce multă vreme fără a se strica. FACTOR, M. 32/23. Câţiva porci, cu pântecele umflate de zerul dulce, grohăiau. LUNGI ANU, CL. 105. Se unge cu ¿rnântână dulce. BUJOREAN, B. L. 61. Ei mai aduceau cu dânşii un cal încărcat cu de toate: câţiva caşi dulci şi afumaţi, cu urde dulci ... şi două putinele cu brânză. MOROIANU, S. 32. Am drăguţ păcurăraş, Vine seara-aduce caş; Dimineaţa urdă dulce. JARNÎK—BÂRSEANU, D. 410, cf. ALR II5 423/29, 53, 130, 182, 219,228,260,272, 316, 346, 349, 353,705, alr sn h h 415, ALRM SN I h 276. Trăgea Codrean la perdea, La perdea, la Moldova, C-acolo-i dulce urda. FOLC. MOLD. I, 78. 3. (Despre fructe, în opoziţie cu pădureţ) Care este produs de un pom fructifer îngrijit, altoit; (despre pomi) care produce fructe bune de mâncat. Legumi are Francia tare multe ... dară mai cu samă: mere, pere, prune ... ghindă dulce. RUS, 1.1,189/9. Paserele să te-nveţe Care sânt poamele dulce. CONACHI, P. 298. Să-mi aducă trei smicele de măr dulce. CREANGĂ, P. 272, cf. DL, DEX. Şi te sue-n mărul dulce De vezi badea cum se duce. JARNÎK-BÂRSEANU, D. 112. Sare-n sus la mere dulci. PĂSCULESCU, L. P. 50. Frunză verde de măr dulce După băl, mamă, m-aş duce. BÎRLEA, C. P. 81. Frunzuliţă de măr dulce Las că-i plânge când m-oi duce. FOLC. TRANSILV. I, 20. Fustă albă şi papuci, Şi-o cracă de mere dulci. FOLC. OLT. -munt. II, 493. 4. (Despre apă; în opoziţie cu sărat, de mare) De râu, de izvor, de fântână; potabil. Niceun izvor nu poate da apă sălcie şi dulce. N. test. (1648), 17876. Agiunsără la un ezăr cu nişte apă dulce şi limpede (a. 1784). GCR n, 134/13. Râurile sânt oarecare curgeri de apă dulce, amfilohie, g. 16972. Apa Iordanului e foarte dulce şi vindecătoare. TEODOROVICI, I. 22/2. Nu videa... decât fântâni şi izvoară de ape foarte dulci şi curate. DRĂGHICI, r. 28/14. Soiurile acestui gen trăiesc bucuroase pe ape dulci. J. CIHAC, I. N. 126/5. Peştii ... din ape dulci sunt mai lesne de mistuit, albineţ, m. 121/7. Este izvor de apă dulce foarte bună. arhiva r. ii, 137/14. Foloseşte ... băile de zer şi de apă dulce, cornea, e. i, 60/6. Sedimentele depuse de ape dulci difer de acele marine. COBÂLCESCU, G. 56/22. Drumeţul... se jură că pe lume nu-i aşa de dulce apă. alecsandri, poezii, 65. Cutare pieatră ... în ce condiţiuni a fost formată în apă dulce. contemporanul, i, 229. El dădu de un izvor de apă vie şi dulce. EMINESCU, P. L. 97. Auzit-aţi voi de o ţară ... cu ape dulci, cu codri umbroşi? GANE, N. I, 12. Acuş avem să dăm peste o fântână cu apă dulce şi rece ca ghiaţa. CREANGĂ, o. 88. Fosilele găsite în complexul cărbunos de la Comăneşti, constând în forme de moluşte de apă dulce, plante şi mamifere, nu sunt concludente pentru a preciza vârsta complexului. ONCESCU, G. 225. «v* F i g. Am scos acest izvor de apă dulce şi pururea curătoriu, adăpătoare de suflete omeneşti (a. 1642). GCR 1,98/17. 5. (Despre miros) Plăcut (1), aromatic, parfumat. Când zepfirul, vântul despre apus, aburiia, tot féliul de bună şi dulce mirosală de pre flori scorniia. CANTEMIR, I. I. I, 162. Viorelile ... împrăştie dulcele lor mirosuri, buznea, p. v. 45/23. Acolo era şi poame cu miroase foarte dulci. PANN, E, II, 41/21. De pe livezile cele de curând cosite, maldărul esala dulcele profum, de care se îmbată inima. PELIMON, I. 6/6. Salcâmii cu miros dulce tăinuiau cărările risipite într-o viorie şi melancolică umbră. EMINESCU, P. L. 54. Cu un miros dulce ...te îmbăta. ISPIRESCU, L. 6. în aerul căldicel e miros dulce de fâneaţă şi de sulcină. vlahuţă, r. p. 21. Miresme dulci de flori mă-nbată. ANGHEL, î. G. 9. Prinfâneţile bogate ... dulcele miros al florilor ne pătrunde până în suflet, sadoveanu, O. IV, 168. Cădea un miros greu de floare de salcâm, dulce şi parşiv, barbu, G. 271. în aer, stăruie şi se leagănă ... o mireasmă tare, dulce-amăruie. LĂNCRĂNJAN, C. I, 6. Mireazmă amară sau dulce de arbori bătrâni sau de arbori tineri, flacăra, 1975, nr. 48, 9, cf. alr i/il h 160, alrm i/ii h 222. 6. (Despre lumină sau surse de lumină) Blând, potolit2 (4), puţin intens. Luna împărtăşă de o dulce lumină toate olaturile. DRĂGHICI, R. 230/13. O lumină prea dulce luminează fundul aceştii văi. BUZNEA, P. V. 3/11. Şi cu cât lumina-i dulce tot mai mult se lămureşte, Cu-atât valurile apei, cu-atât ţărmul parcă creşte. EMINESCU, O. I, 154. Ca o împăcare se cobora lumina dulce din văzduhul albastru. AGÎRBICEANU, A. 42. Se zăreşte trecând la fântână, prin lumina dulce a soarelui ... o femeie, sadoveanu, O. IV, 150. Verdele crângului dăinuia, prelungind dulcea lumină a primăverii. tudoran, P. 75. + (Despre soare, lună) Care revarsă o lumină blândă, plăcută. Un cer senin şi un soare dulce de primăvară veneau să complecteze acest cadru magnific. FILIMON, o. I, 301. Zori de ziuă se revarsă ... Prevestind un soare dulce. ALECSANDRI, POEZII, 32. Iese dulcea lună dintr-o rarişte de fag. EMINESCU, O. I, 7. E şi din pricina acestor zile care se ţin lanţ, dimineaţa niciun nor, la amiază soare dulce, preda, I. 14. <> (Adverbial) Soarele mă încălzea dulce, ridicându-se din ce în ce mai strălucitor. BRĂESCU, O. A. I, 246. + (Despre culori) Pal2 (3), estompat; armonios. El a imitat foarte mult lumina şi coloritul cel dulce şi armonios al Italiei. FILIMON, o. II, 148. Toate tablourile se constitue din note dulci. VIANU, A. P. 183. Zidurile spoite cu var, în culori dulci străluceau în soare, barbu, G. 85. + (Despre foc) Care nu este foarte puternic, care dă o căldură plăcută. Pune vasul pe un foc dulce ca să facă a da spumă. MAN. SĂNĂT. 37/2. Stau trei fetiţe mărunte, cari sgribulite îşi desmorţesc oasele pălindu-se în dulcea dogoare a focului. SĂM. I, 385. 7. (Despre sunete, glas, cântece etc.) Care este plăcut la auz, melodios; armonios. Au ales ce [a] frumoasă şi dulce melodie a sunetelor, amfilohie, g. f. 69716. Peştera sa nu mai răsuna de cântarea ei cea dulce. PLEŞOIANU, T. I, 58/7. Privighetoarea răvarsă prin dumbrăvi dulcele ei glas. marcovici, d. 27/25. îi auz glasul... glasul său cel dulce, hrisoverghi, A. 62/12. Nenumăratele feluri de păsări, a căror dulce şi mâ[n]gâioasă cântare înforma un rai pământesc. GORJAN, h. i, 66/14. După discursul său urmă o dulce murmură, pâcleanu, I. I, 8/7. Cu vocea dulce, cu aer blând, El le 11825 DULCE - 1552 - DULCE arată ceriul SION, F. 17. Mi-a plăcut vocea lui cea dulce şi plină de espresiune. fílimon, o. II, 25. Cântă cu voce dulce o arie melancolică. BOLINTINEANU, O. 459. Şi aşa de-ncet respunde Cu o voace dulce, slabă. EMINESCU, O. I, 104. Şi fă-mi din tot un dulce cânt, Să-l cânţi când iese Luna. CERNA, p. 44. Mulţimea asculta cu nesaţ dulcele şi pătrunzătoarele cântări. AGÎRBICEANU, S. 126. Mî-a cântat apoi... cu vocea ei ... atât de dulce. IBRÁILEANU, A. 71. Símetele de tălăngi adiau limpezi şi dulci prin liniştea cuprinsului. SADOVEANU, O. I, 27. Abia ajung până la noi câteva note tremurătoare ale unei melodii dulci. BART, s. M. 28. Toate numele acestei păsări sunt inspirate din cântecul său aparte, neobişnuit de dulce. BĂCESCU, PĂS. 268. Cădelniţele de zile mari, cu sunetul lanţurilor dulce, au fost aduse de la veşmântărie. ARGHEZI, B. 26. In zvonuri dulci îmi pare Că stropi de linişte îmi curg prin vine. BLAGA, PGEzn, 7. Se aud dulci glasuri. STANCU, R. A. i, 14. Şi-un dulce cânt a răsunat, paraschtvescu, C. ţ. 151. Lua cavalul şi începea să picure încetişor din el sunete dulci. tudoran, p. 113. Câteodată ai un glas foarte dulce. T august 1964, 52. în zadar ... cântece dulci i-a cântat, isac, O. 123. Dulce ţ-a fost, bade, glasul, Dar amar ţi-a fost rămasul. FOLC. TRANSILV. n, 44. <> (Adverbial) Melodie [=] Cântare alcătuită dulce, frumos tocmită. CANTEMIR, 1.1.1,16. Spre dezmierdare muzele dulce cântă, pann, e. v, 121/7. Să-ţi cânt dulce. EMINESCU, O. I, 4. Cânta atât de dulce, de încet. DEMETRIUS, A. 113. 8. (Despre somn) Liniştit, calm, uşor4 (A 15), odihnitor (1). Poftesc, ca un somn dulce să-ţi facă scurtă noaptea. MAIOR, T. 88/16. Dulce somn! ... unde fugi! MARCOVICI, C. 6/5. S-au cuprins de un somn dulce care l-au ţinut până a doa zi. DRĂGHICI, R. 138/19. Frica ... îi răpeşte somnul cel dulce. BUZNEA, c. 39/16. Somn dulce şi liniştit. C. VÂRNAV, H. 26/3. Să-şi aline printr-un dulce somn agitaţiunea. FILIMON, o. I, 277. Fie-fi îngerii aproape, Somnul dulce. EMINESCU, O.. I, 207. Despre ziuă când somnul e mai dulce, auzi un fâlfâit. ISPIRESCU, L. 74. Un somn dulce, moleşitor, mă cerca. sadoveanu, O. II, 61. Tulbura odihna dulce a somnului, preda, m. 492. Un somn dulce i-o venit, bîrlea, L. P. M. I, 79. Voinicelul mi-o privea Somnul dulce cum dormea, balade, iii, 148. <> (Adverbial) Craiul de Spania, dulce doarme (a. 1693). FN 6. Dulce răpăusa prin staure vita. budai-deleanu, ţ. 214. <> P. anal. Somn amu şi adurmire dulce, grăiaşte moartea bunilor. CORESI, EV. 99. 9. (Despre climă şi agenţi fizici, anotimpuri, etc.) Care nu prezintă un caracter excesiv; moderat (13), temperat (1), calm, plăcut (1). Ploi dulci care rodeşte pământul IST. AM. 9r/15. Suflare cea dulce a zefirilor, care uneori suna prin frunzăle rădiurilor, se slobozea. BELDIMAN, A. 71/22. Apoi urmează o temperatură dulce, care fine până la mijlocul lui noemvrie. OBLĂDUIREA, 31/25. Primăvara în clima noastră a Valahiei este frumoasă şi dulce. POTECA, c. P. 3/8. în climele dulci şi temperate, omul e în voie bună. heliade, O. n, 373. Această insulă este foarte aproape de Neapol, şi se bucură de o climă foarte dulce. CR (1830), 252/16. Iama de multe ori este dulce fără zăpadă. TÂMPEANUL, G. 3/16. Zefirul... Care seara răcoreşte dulcea climă a acestor fări. pelimon, s. 27/13. E Voineasa ... într-un luminiş adăpostit, unde iernile sunt dulci şi verile răcoroase. VLAHUŢĂ, R. P. 113. Era un aer liniştit şi dulce. BRĂESCU, A. 80. O răcoare dulce şi plină de miresme vine din grădină. SADOVEANU, O. I, 67, cf. SCRIBAN, D. A fost odată o toamnă dulce şi lungă, cum ... au mai fost şi altele. ARGHEZI, S. vn, 114. Aerul, dulce şi răcoritor ...ne alintă frunţile. ralea, o. 25. Aerul se făcea atunci dulce, barbu, princ. 22. F i g. E un vânt cu suflet dulce într-un aer de briliant. EMINESCU, O. IV, 131. 10. (Despre forme de relief în pantă) Care este puţin înclinat, uşor de urcat; (despre văi) cu deschidere largă, fără denivelări abrupte. Malurile ies din apă într-o înclinare dulce. VLAHUŢĂ, R. P. 11. Dealuri rotunde, cu dumbrăvi pe creştet, cu holde-nvârstate pe dulcea revărsare-a coastelor ... acolo-i toată copilăria mea. SĂM. I, 291. Satul, revărsat ...pe vale şi pe coastele dulci, părea o aşezare nouă. AGÎRBICEANU, s. 339. Caii scunzi duceau pe povârnişuri dulci căruţe cu turci cu fes. arghezi, P. T. 160. [ÎJnapoia noastră se deschide-o vale dulce. PERPESSICIUS, S. 35. Cuprinde păduri tropicale şi parcuri artificiale, aşezate pe văi şi dulci coline, ralea, o. 95. Le luă ochii această vale adâncă, dar dulce, largă, camil petrescu, O. ii, 193. Colina se înclina în pantă dulce, magazin ist. 1967, nr. 1, 46. Versurile ... vorbesc despre frumuseţea locurilor de aici cu dealuri dulci, contemp. 1975, nr. 1 478, 1/2. + (Despre obiecte) Care are formă rotunjită, fără unghiuri ascuţite. Am construit bolţi cu arcul dulce. ARGHEZI, S. vi, 87. [Cimitirul] era înălţat de zăpadă, plin de baloturi rotunde, dulci ca linie. DEMETRIUS, A. 63. II. Adj. F i g. 1. (Despre fiinţe) Plăcut (la înfăţişare sau în atitudini), agreabil (în felul de a fi); gingaş, drăgălaş. Cât era de frumoasă! Cât era de dulce. MARCOVICI, C. 68/15. Cum vom cere o ascultare de rob ... de la acea fiinţă dulce şi mititică? NEGULICI, E. i, 118/11, cf. PONTBRIANT, D. Gangurul misterios Cu privighetoarea dulce se-ngână-armonios. alecsandri, poezii, 48. El intră; la lumină zăreşte o fată dulce. BOLINTINEANU, O. 62. De astăzi nu-mi mai pasă Că cea mai dulce-ntre femei Mă lasă. EMINESCU, O. I, 187. Copilă dulce, vis din altă lume ... Departe mi-eşti. CERNA, p. 51. Mama era o păpuşă, păpuşa cea mai drăgălaşă, cea mai dulce. M. I. caragiale, C. 73. Uguiau nevăzuţi în jurul trăsurii, dulci hulubi. TEODOREANU, m. I, 21. Femeie tânără ca focul Şi dulce ca un vis de iarbă. ISAC, O. 74. Şi m-oi duce, mândră dulce, Şi n-oi veni până-i cruce, bîrlea, C. p. 96. O (Substantivat) Dulcea de ea, a înfruntat osteneala unui drum. vlasiu, A. p. 327. + Care provoacă sentimente calde, de veneraţie; iubit, drag (2); adorat. Dulce şi dreptu Domnu. psalt. 42. Gustaţi şi vedeţi că dulce e Domnul. CORESI, PS. 83/8. O dulce, Isusul mieu (a. 1600-1650). GCRI, 137/1. Eşti şi dulce făcătoriu de bine. biblia (1688), [prefaţă] 7/42. Nu era mare întinăciune când în grădină, fugind, au lăsat singur pre dulcele Isus? ANTIM, o. 59. O părinte! Dulce nume! Cum poţi dumneata să mă vezi luptându-mă cu foame a. EUSTATEEVici, I. 55/18. Prea dulci părinţi, ţichindeal, f. 38/6. Apropiindu-se de dulcele său frate, cu mare ardere îl ruga. BOJINCĂ, D. 35/23. Fermecătoarea îi zice: o, sufletul meu cel dulce şi preaiubit. GORJAN, H. I, 80/13. Dulce inimioară, Ce te-ai întristat, sion, POEZII, 19/4. Tu care eşti ... Stea dulce şi iubită a sufletului meu. ALECSANDRI, POEZII, 119. Glasul plăcerei dulce iubit Chiamă gândirea pe a mea frunte. EMINESCU, O. IV, 12. îndemnăm pe toţi intelectualii să contribuie ca să ridicăm acolo, lângă bronzurile aflătoare, o nouă imagine a acestui dulce prietin, sadoveanu, o. xx, 211. Dulce Doamne, mult e topit, ce foc o fi fost pe el moroianu, s. 99. De la dulcile surori; ... Rămâneţi cu toţii-n pace. jarnÎk — BÂRSEANU, D. 322. Plânge-mă maică cu dor Că ţi-amfost dulce fecior, reteganul, tr. 60. Ţucu-te, măicuţă dulce. folc. transilv. i, 215. O (Adverbial) Femeile zâmbesc dulce la pruncii lor. RUSSO, s. 129. Să ne privim nesăţios Şi dulce toată vieaţa. EMINESCU, O. I, 174. Cearcă să-şi adoarmă puişorul... Şi-l dezmeardă dulce. SĂM. ii, 61. *0 P. a n a 1. Să hie ţara cât dă săracă, Dulce-i, când poate cineva zice: Asta-i ţara mea. BUDAI-DELEANU, Ţ. 81. Cugetai a fi îndatorat ca un mădulariu a dulcei naţii romaneşti, a apăra neamul meu. BOJINCĂ, R. 15/12. Este-n lume-o ţeară dulce şi frumoasă ca o primăvară, alecsandri, poezii, 178. Ce-fi doresc eu fie, dulce Românie. EMINESCU, O. I, 15. 2. (Despre oameni şi despre manifestările lor) Care dovedeşte înţelegere, bunătate, blândeţe; îngăduitor, duios, tandru, iubitor. Dulce bărbat miluiaşte şi dă. PSALT. 241. Bun rob, dulce credincios, spre pufinfuseşi credincios, spre mult te voi pune. CORESI, EV. 318. Să nu cumva săflfi unora dulci, altora amar. NEAGOE, Înv. 245/13. Cu dulce suflet şi cu dragă inimă chipul boadzului a privi. CANTEMIR, i. 1.1, 174. Arătându-te tuturor cu adevărat foarte dulce, pre tofi îi veseleşti. MINEIUL (1776), 4ll/31. Au urmat părintelui său ... au fost ca şi dânsul dulce şi drept. IST. AM. 38r/6. A duor inimi simţiri libovite, Dulci năcazuri şi patimi suferite, budai-deleanu, t. v. 99. Iaste răbdătoriu, iertătoriu, dulce făcătoriu de bine. GRECEANU, î. 103/11. Trebuie a fi ei ... mai dulci, mai blajini. MARCOVICI, C. 127/16. Un 11825 DULCE - 1553 - DULCE omor silnic a lipsit ţara de un cârmuitor atât de dulce. F. aaron, i. ii, 60/9. Un răspuns dulce dat unui om mânios, buznea, f. 19/30. Haracterul acestei tinere persoane este dulce şi vesel, judecata sănătoasă. CR (1839), 164-V41. Avea un aer aşa de dulce. NEGRUZZI, s. I, 64. Căutătura îi era dulce, aerul plin de timiditate. PELIMON, I. 40/21. Ii zise cu un ton îngânfat, dar dulce. FILIMON, O. I, 121. Aş vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ţi scald, In dulcea-nfiorare a sufletului cald. EMINESCU, O. IV, 430. Soacră soacră, poamă acră ... Cât te-ai coace Dulce tot nu te-ai mai face. creangă, p. 10. Trupul ei fraged, firea ei dulce, nu mai puteau să străbată până la inima lui plină de amărăciune. SLAVICI, O. I, 139. îşi ridica genele, lunecându-şi căutătura ei de-o dulce şi nevinovată sfială. VLAHUŢĂ, S. A. n, 16. In ochii lui naivi şi mari Citesc un gând, o dulce teamă. IOSIF, V. 43. îşi înclina capul ca într-o dulce nevinovăţie. AGÎRBICEANU, A. 114. îi aruncă o căutătură dulce, drăgăstoasă. LUNGI ANU, CL. 33. El îi credea în cea mai dulce armonie. REBREANU, R. I, 250. Nu era decât o formă blajină şi dulce a rezbunării lui. popa, V. 107. Avea un surâs dulce. SADOVEANU, O. XXI, 326. “v* (învechit; urmat de determinări introduse prin prep. „la”) Mearsă, şi văzură judecata lui dreaptă, şi darnică, şi milostiv, şi dulce la cuvânt. alexandria (1794), 78/10. Fii dulce la vorbă şi la împreunările tale. PILDE, 28/23. Obicinuieşte-te ... să fii dulce la cuvânt. GOLESCU, P. 322/14. Ei sânt tăcuţi, serioşi, dulci la cuvinte. RUS, I. n, 263/17. De-acu mamă dulce, rămâi sănătoasă, iosif, P. 59. De-aş avea câte mătuşi, Nu-s ca mamele de dulci. BÎRLEA, L. P. M. 1,115. P. a n al. Nu era niciodată gata d-o schimbare viitoare prin mijlocirea unor năravuri mai dulci. CĂPĂŢINEANU, M. R. 142/14. Unii nu intrase într-această funcţie decât prin dorinţa de a îmbrăţişa o carieră mai dulce decât altele, brezoianu, î. 95/16. Ţara e mamă dulce. ALECSANDRI, POEZII, 254. Ideologiile totalitare au metode şi soluţii nu prea dulci, sadoveanu, o. xx, 239. O (Adverbial) Pe nepoţii] ca Zmărăgdiţa dulce o sărutaiu (a. 1740). IORGA, S. D. V, 56. Şi o sărută dulce şi să dusă. alexandria (1794), 9/6. A zâmbit dulce, caragiale, O. II, 239. Ce dulce săruţi crucea de lem>- . zugrăvită. CONTEMPORANUL, vn2, 110. Acum coana Miţa.. <„ae dulce, brătescu-VOINEŞTI, p. 150. A minţit dulce şi ea. POr-A, V. 34. Părinţii l-au bătut dulce pe spinarea lucie şi neagră, arghezi, c. J. 79. Zâmbea dulce neînţelegând nimic. DEMETRIUS, A. 221. îşi flutură încă o dată mâna, mai gingaş, mai dulce ca prima oară. TUDORAN, P. 217. Cu ruga pe buze, dulce spera în mântuire. BARBU, princ. 18. Că-l aştept să ne vedem Dulce să ne sărutăm. FOLC. transilv. i, 278. 3. (Despre părţi ale trupului omenesc) Cu forme armonioase, cu aspect plăcut; atrăgător, drăgălaş. Obrazul ei era nobil şi dulce. PLEŞOIANU, T. m, 43/7. Un obraz nobil şi dulce. DACIA LIT. 117/17. Plăpânda-i lină rază A copilei dulce frunte cu vii umbre colora. ALEXANDRESCU, O. I, 74. Frumoasă, albă, jună ...cu sinul dulce val Ea pare Zea Venus. ALECSANDRI, POEZn, 4. Hainele ei umede de ploaie se lipise de membrele dulci şi rotunde. EMINESCU, P. L. 9. Eu ochii dulci ţi-i sărutam. VLAHUŢĂ, S. A. I, 20. Şi ochii-i otrăviţi de dulci La brâu sălbatici cată. COŞBUC, P. I, 70. Din buzele ei dulci, tremurătoare, Porneşte-acum un sol puternic. CERNA, P. 76. Acum pentru prima oară vedea ce ochi mari, catifelaţi şi dulci avea. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 24. Valeria are ochii cei mai dulci din lume. CAMILPETRESCU, P. 64. închide-ţi ochii dulci şi-adormi. VOICULESCU, POEZn, li, 192. Dulci şi frumoase linii de coapse, Linii de fete, Mintea să-mbete. blaga, POEZn, 237. Lângă ea se aşează o fată brună, cu ochi dulci. DEMETRIUS, A. 89. Buzele cele mai dulci de femeie Vă vor fi pe fruntea rece. ISAC, O. 125. Vai de mine, cum m-aş duce Seara la guriţă dulce. JARNÎK - bârseanu, d.133. Două buze dulci şi moi Săruta-m-aş eu cu voi. bibicescu, P. P. 33. Am dat apă de spălat, Buze dulci am sărutat. BÎRLEA, c. p. 12. Şi-l îmbiu cu-un blid de nuci, Lui îi trebui buze dulci. FOLC. transilv. i, 55. *0- E x p r. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste, a curta. Câţiva flăcăi fac ochi dulci unei femei, lungianu, CL. 97. + (Popular; urmat de determinări introduse prin prep. „la”) Bun la ..., tocmai, potrivit pentru ... Dulce-ai fost la gurişoară. jarnîk - bârseanu, d. 22. Că-mi eşti nalt şi sprâncenat ... Şi dulce la sărutat, balade, iii, 83. Mândra-i dulce la cuvinte. FOLC. transilv. ii, 31. + (Despre cuvinte, despre felul exprimării oamenilor) Care place, care mângâie, care trezeşte simpatie, admiraţie, dragoste; frumos, blând; p. e x t. prefăcut2 (II1), mieros (2). Rigăi înrema mea cuvântu dulce, psalt. 86. Dispot-Vodă ...pe boiari cu cuvinte dulci îi îmblânziia. URECHE, L. 162. Va face pre vreo fecioară să greşască ... şi aceasta nu cu cuvinte dulci, ce cu de-a sila. PRAV. 173. Dulce fie Lui cuvântul mieu; şi eu mă voiu bucura, psalt. (1651), 197715. Voroava lungă ...de ar fi cât de dulce ... până mai pre urmă să arată greţoasă. CANTEMIR, I. I. I, 85. De au adus cuvântul acest dulce şi mângâietoriu al lui Dumnezeu atâta frică, dară groaza judecătorului ce va face? antim, O. 15. Aud cuvintele rostului tău ... mai dulci decât toate dulceţile (a. 1760). GCR ii, 72/16. Cu vorbele ceale dulci să câştigă mulţi priiateni. PILDE, 3/10. Fereşte-te de a asculta cuvintele cele dulci şi lingariţe. MAIOR, T. 11/4. Omul... bun ... cu dulci şi cu aurite cuvinte. ţichindeal, F. 109/20. Cu blânde şi dulci cuvinte Pre aceştia-i dojeneşte. MONTAN, S. 22/8. Aceste vorbe sânt foarte dulci auzindu-le din gura dumitale. CR (1833), 120Vl8. Sultanul cu cele mai dulci vorbe îi arată că ... turcii vor fi cu mult mai norociţi. F. aaron, i. ii, 224/18. Vorbele cele dulci deschid poarta cea defer, baronzi, l. 49. Din a lor treacăt să apuc Acele dulci cuvinte. EMINESCU, O. I, 188. Toată ziulica ofta omul după o vorbă dulce, caragiale, o. ii, 224. Graiul ei cel dulce şi viersul cu lipici ce avea îl făcu să-i rămâie tălpile lipite de locul unde sta. ISPIRESCU, L. 35. Vălmăşit îţi trec prin minte Valsul, tinerii, splendoarea, larma dulcilor cuvinte. VLAHUŢĂ, S. A. I, 74. Nu mai spera s-o atragă cu vorbe dulci. COCEA, S. I, 387. Mă rogi cu-un surâs şi cu dulce cuvânt, blaga, poezii, 229. C-o vorbă dulce Ei te seduc, paraschivescu, C. ţ. 96. Pân-aminte nu-ţi aduci, De-a noastre cuvinte dulci, jarnîk - bârseanu, d. 263. Mult i-e vorba dulce. PĂSCULESCU, l. p. 215. Ce mi-i drag mie pe lume: ... Crenguţa cu două nuci Şi badea cu vorbe dulci. FOLC. TRANSILV. I, 63. <> (Adverbial) Şedea cu o femeie ...şi dulce îi vorbea, contemporanul, i, 150. Obsemă numaidecât felul lor de-a vorbi, clar, dulce, gâdilitor. AGÎRBICEANU, A. 41. Avea să vie maică-sa. Să-i vorbească dulce. DEMETRIUS, A. 251. Vorba (limba) dulce mult aduce = cu vorbă bună se reuşeşte mai mult decât cu duritate. Vorba dulce mult aduce, pann, p. v. I, 21/25, cf. creangă, A. 69. Limba dulce mult aduce, brăescu, v. 121. 4- Care conţine cuvinte frumoase, pline de afecţiune, de tandreţe. Scriu o trofă dulce, alecsandri, poezii, 4. Şi astăzi port cu mine o ladă de bilete dulci, bolintineanu, O. 364. Pe margini de caiete scriam versuri dulci. EMINESCU, O. I, 140. Să se scrie un bilet dulce aceluia căruia peste câteva ceasuri ... i se vor scoate ochii. iorga, c. 1.1,147. + (Despre limbă, sunete ale limbii) Plăcut la auz, cu sonorităţi calde, armonioase. Grecii preferiră de a cultiva dialectul atic, şi limba lor deveni mai dulce. HELIADE, O. II, 376. Dante şi Petrarca, cânta desfătătoarele sale versuri în o limbă dulce. RUS, 1.1, 245/15. Mult e dulce şi frumoasă Limba ce vorbim. SION, P. 190. Limba română, ... are un caracter al ei, care o face dulce şi plăcută înaintea celebrităţilor celor mai mari (a. 1862). PLRI, 189. Pentru el limba română e ... dulce şi străvezie. MAIORESCU, CRITICE, 468. Din cauza „frigului”, consoanele mai dulci au devenit aspre. DENSUSIANU, L. 300. Un glas de femeie rosti deasupra capului ceva, într-un grai necunoscut, dar dulce. C. PETRESCU, S. 40. 4. (învechit şi popular; despre persoane din aceeaşi familie) Legat printr-o legătură de rudenie apropiată, directă; rudă de sânge. Fiind frate dulce cu ia, de la un tată şi de la o mumă nu i-am socotit ce-i negru supt unghie (a. 1778). iorga, s. d. xii, 96. Alt frate dulce al aceluiaşi Vlad, anume Radul, ... s-au făcut feudariu şi tributar iu lui. ŞINCAI, HR. II, 45/28. Trică dragă, fratele meu cel dulce, nu mă osândi. SLAVICI, O. ii, 157. Sora dulce a popii ...Pe pământ îngenunchia Şi de turci iar se ruga. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 495. Numai eu de mi-aş avea 11825 DULCE - 1554- DULCEAG ... O soră dulce vecină, bîrlea, L. P. M. II, 86. O P. a n a 1. Limba românească e soră dulce cu limba cea italienească. MAIOR, IST. 257/8. 5. Care produce o stare de bine, de satisfacţie, de mulţumire; plăcut (1), agreabil; uşor4 (II1). Treace chipul veacului acestuia şi ca o umbră dulce toate trecu. CORESI, EV. 73. Muiarea văzând căpomulu e bun de mâncare şi frumos ochilor, de vedeare dulce, *luo den plodul a lui şi mâncă. PO 19. Că e giugul meu dulce şi sarcina mea iuşoară iaste. N. TEST. (1648), 1575. Uliţele cele curate dau o dulce mângâiere ochilor. AMFILOHIE, G. 116/18. Muiarea frumoase şi vinul sânt doao otrăvi dulci. PILDE, 99/8. în dulci petreceri te desmierdaşi. maior, T. 188/11. Cei tineri ... se bucură şi se laudă cu dulcea şi plăcuta viaţa lor. popovici, C. 3/9. Mai mult... sânt căzuţi orăşani în dulcele desfrânări. mtjmuleanu, C. 2/11. Mă bucur ... de o dulce libertate, pleşoianu, t. m, 45/6. Dragostea, iubirea şi plăcerea cea mai dintâi e cea mai dulce. BOJINCĂ, D. 30/2. Atena căzu pentru că greşealele sale i se părea aşa de dulci încât nu pofti să se pocăiască. Căpătineanu, M. R. 86/5. Bunurile ce fac viaţa dulce şi lesnicioasă. NEGULICI, E. I, 7/13. Fir-ar blestemat amorul, cel dulce mângâitor. PANN, E. n, 38/1. Nu poate fi fără unfermec dulce şi neuitat uă limbă în care moldoveanul a cântat adesea. BARONZI, L. 155. O! farmec, dulce farmec a vieţii călătoare ... ! ALECSANDRI, POEZII, 5. Să mi se pară cum că creşti... In umbra dulcilor poveşti. EMINESCU, O. I, 185. Dulci amintiri din zilele primei nesocotite tinereţi... mă-mpresoară. CARAGIALE, O. H, 161. însă n-ei şti niciodată Dragostea adevărată Şi-a ei dulce nebunie! VLAHUŢĂ, S. A. I, 42. Ai simţit în tine ... clocotind... visuri dulci, senine. MLLLE, V. P. 37. Să-ţi dau un lucru ... Un lucru mic şi dulce, uşor, nu cere fapte. COŞBUC, S. 25. Se luptă ... pentru dulcele rod al domniei. IORGA, C. I. I, 33. Iar o pasăre, cuprinsă de o dulce nebunie, Pirue în urma noastră. CERNA, P. 54. Şi dulci treceau zilele toate, şi-arar dureri dădeau ocoale. ANGHEL, î. G. 10.1 se legaseră, prin Floare, atâtea dulci amintiri. AGÎRBICEANU, S. 98. încercă să fugă cu gândurile la Rozica, la îmbrăţişările ei calde, la şoaptele ei dulci. REBREANU, I. 211. Mă învăluia o toropeală dulce. C. PETRESCU, S. 85. Poveşti dulci dintr-o lume de primăvară. POPA, V. 298. Cu cât lupta le-a fost mai aspră ...cu atât izbânda le-a fost mai dulce, sadoveanu, O. xx, 336. Soarta ... n-a lăsat-o să se bucure vreme mai îndelungată de o vieaţă mai dulce. MOROIANU, S. 111 .Eca şi cum ar fi renunţat în sfârşit la tot şi toate, în schimbul unui dulce declin. VINEA, L. I, 85. Clipele dulci au murit. ISAC, O. 120. Urmă o ameţeală dulce, barbu, Ş. n. 128. Când de mine nu ţi-i dor Duci trai dulce şi uşor. FOLC. TRANSILV. n, 44. O (Adverbial) Jărtvele de ars nu-ţi par dulce. DOSOFTEI, PS. 171/2. Veninul fărălegii ... întâi dulce îmbată, apoi amar otrăveşte. CANTEMIR, I. I. H, 10. Nimica lui aşa dulce nu sună Ca banul, budai-deleanu, ţ. 362. Nimic nu este mai dulce şi mai frumos decât viaţa, manolache drăghici, i. 1/4. Viaţa lor curge dulce întocmai ca apele unui pârâu liniştit. FELIMON, o. I, 30. Cum mângâiă dulce ... Speranţa pe toţi muritorii! EMINESCU, O. I, 11. Ce dulce e să stai la Iaşi ... să te bucuri de plăcerile vieţii. bacalbaşa, s. a. i, 212. Parisul îl legăna atât de dulce pe undele sale. MLLLE, v. p. 134. Ce dulce-i să nu fii uitat, anghel, pr. 138. Ce dulce Amintirile te fură. IOSIF, v. 47. O apă dezmierdătoare îl poartă dulce. C. PETRESCU, S. 50. III. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. Amuţiiu şi plecai-mă şi tăcui de dulce, Şi durearea mea noi-se. CORESI, PS. 102/3. Ferice care în versuri ştie c-un glas înlesnit Să treacă din greu în dulce, din plăcut în mai năsprit. HELIADE, O. I, 120. Cine n-a gustat amarul, nu ştie ce e dulcele. BARONZI, L. 61. Dulcele, ce începu Cântecul, l-auzi şi tu? BLAGA, POEzn, 238. îţi fi dat voi de dulce, v-aţi fi boierit, ai? V. ROM. 1960, nr. 9, 62. Are un dulce şi un amar, se spune despre cineva care are şi calităţi şi defecte. zanne, P. m, 540. O L o c. a d v. (învechit) Cu dulce = cu dragoste, cu drag, cu plăcere. Cu dulce va priimi [învăţătura]. CORESI, ev. 198. învăţătura aciaia nu-i cade cu dulce. VARLAAM, C. 277. Mă vei odihni cu dulce, dosoftei, PS. 19/16. îi zise încet la ureche, sărutându-l cu dulce. EMINESCU, P. L. 11 .A Măriei Tale să fie dacă ... mă-i lasa să te sărut cu dulce. F (1889), 410. + (în ritualul creştin) Perioadă de timp în care este îngăduit credincioşilor să mănânce came; mâncare ce se poate consuma în această perioadă. Ştii dumneata că pe tot dulcele nostru tot avem post vinerea (a. 1723). IORGA, S. D. XII, 22.1-au luat pă dulcele Crăciunului câte zece parale (1826). DOC. EC. 361, cf. LB, POLIZU, LM. A început de ieri să vremuiască, parcă am fi în postul Crăciunului, nu în dulcele Paştelui. caragiale, O. vn, 31. Până-n ajunul Bobotezii e harţi, adică se mănâncă dulce în toate zilele. MUSCEL, 26. Să-mplineşte în dulcile Crăciunului patru ani de când a murit. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 119. Poate căsătoria ar fi fost mai uşoară acum în dulce, n-ar mai rămânea vreme pentru uneltirile Olăreştilor. AGÎRBICEANU, s. 159. Făcea două praznice mari ... totdeauna în dulce. MOROIANU, S. 33. Dac-a trecut dulcele, jarnîk-bârseanu, D. 446. (Rar; în sintagma) Dulcele toamnei - ziua care marchează începutul postului. In ziua de 14 noemvrie se lasă sec în Dulcele toamnei. PAMFILE, S. T. 119. + (Rar; cu sens colectiv) Alimente alcătuite mai ales din came. Să tăiem trei [porci] ... Nici pe Sora n-o putem trimite de la casă fără oleacă de dulce. AGÎRBICEANU, s. 160. O De dulce = a) 1 o c. a d j. şi a d v. (pregătit) din alimente cu proteine animale care nu sunt de post (1); p. g e n e r. gătit cu carne şi cu grăsimi animale. Să ne cumpărăm ceva bucăţele de dulce (cca 1700). IORGA, s. D. IV, 70. Mâncări de sec şi de dulce (a. 1749). GCR II, 42/12. Acesta este regimul de dulce. GHICA, C. E. I, 298, cf. ALEXI, W. Se uită prin talerele tuturor, să vadă cine mănâncă de post şi cine de dulce. D. ZAMFIRESCU, T. s. 10. Puneau la îndemână colăcei ... şi câte-o bucătură de dulce. AGÎRBICEANU, S. 190. In vremea postului mare numai popa şi învăţătorul mâncau de dulce. REBREANU, I. 166. Ana cocea totdeauna o grămadă de colaci de dulce. MOROIANU, S. 86. Părintele ... mânca de dulce şipăcătuia. preda, m. 396. N-are mălai să mănce! Nici de dulce Să se spurce! JARNÎK -bârseanu, D. 183. Să ai de dulce-n casă. reteganul, p. iv, 23. Să nu mănânci vinerea de dulce, pamfele, b. 20, cf. alr i 600; b) 1 o c. adj. (despre zile, săptămâni, luni) în care nu se mănâncă de post (1). Mâncări de poame uscate şi verzi în zile de sec şi de dulce, mâncările, 90/10. îndestularea unui om pă zi şi noapte să socoteşte în zi de dulce una ocă pâine, buletin g. (1840), 38V3. Iar când îi la zi de dulce, N-are carne să îmbuce, folc. transilv. ii, 382. E x p r. A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproşa (cuiva ceva), a certa pe cineva. Cf. dex. ^Compuse: (învechit, calcuri după v. sl.) dulce-vreme = timp potrivit, oportun. Tu dai piştă lor în dulce-vreame. coresi, PS. SL.-ROM. 27678; dulce-voie = plăcere (2). Şi voi fi în dulce-voe cuvintele rostului mieu. CORESI, PS. SL.-ROM. 31710; dulce-vrere v. v r e r e (3). 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (I 1) care se mănâncă; nume care se dă diferitelor feluri de preparate dulci servite ca desert. Eu iau dulciurile pi conta me. BRĂESCU, O. A. I, 32. Untul şi carnea îl îngreoae ... le suprimase, supunându-se unui regim de mămăligă, brânză ... şi lapte cu orez. Niciun dulciu. teodoreanu, m. ii, 415. Ţi-am adus dulce, să ai, să guşti. STANCU, R. A. I, 52, cf. ltr2. Chioşcul de dulciuri şi răcoritoare ... vinde iaurt, chefiir, sana, lapte bătut etc. dar fără chifle. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 15. Fructele ... sunt folosite în industria dulciurilor. BUTURĂ, EB. I, 28. <> F i g. După masă am pentru d-ta dulciuri literare finisime. CARAGIALE, o. vn, 153. - PL: (I, II) dulci şi (III 2) dulciuri. - Lat. dulcis, -e. DULCEAG, -Ă adj. 1. (Despre mâncăruri şi băuturi) Cu un gust uşor îndulcit; searbăd1 (II1), fad. Cf. polizu, pontbriant, d., BARONZI, L. 107, COSTINESCU, alexi, w. Uite-o pară mălăiaţă şi dulceagă, taman pe gustul crăieselor şi pe dorul împărăteselor. şez. IX, 121. [Hameiul dă berii] un gust amar dulceag. TDRG, cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DEX. Fructele ...au gust dulceag când sunt verzi. butură, eb. I, 26, cf. alr II6 147/723, 728, H ii 87, 220, v 16, x 581. 11826 DULCEAŢĂ - 1555 - DULCEAŢĂ <0* F i g. Proza incoloră şi dulceagă. ddrf, cf. dl, dex. + (Despre mirosuri, parfumuri etc.) Care nu e înţepător, puţin dezagreabil; uşor4 (A I 5), suav. îmbătat ... de mirosul dulceag al florilor de soc. BRĂESCU, A. 96. îi veni greu să suporte mirosul de parfum prost, dulceag, cărtărescu, n. 67. 2. (Despre manifestările oamenilor) Care vrea să pară blând, prietenos; excesiv de amabil, mieros (3). Cf. dl, dex. <> (Adverbial) Mă rog matale, cum te chiamă? începu cocoana, ştii, dulceag de tot, cum îi oţetu făcut cu miere. ap. TDRG. Jupanul... care cunoştea cât se-ntinde poiminile cocoanei, zice dulceag: - Dar ... ştiţi că ... mai este un contişor? caragiale, O. I, 134. Miss Roth adesea se exprimă banal şi dulceag. M. ELIADE, 0.1,91. - PI.: dulcegi, -ge. - Dulce + suf. -eag. DULCEAŢĂ s. f. 1. însuşirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor, al băuturilor etc. dulci sau îndulcite; p. e x t. gust plăcut al unei mâncări, al unei băuturi etc. Cu dulceaţa pomilor tăi ai amăgit pre cel întâi zidit (a. 1773). GCR II, 95/22. Dulceaţa unei fripturi. DRĂGHICI, R. 70/20, cf. COSTMESCU, LM. începe a bea lacom la apă şi a-şi linge buzele de dulceaţa şi bunătatea iei. CREANGĂ, P. 214, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. u., DL. Sărutaţi dulceaţa fragilor coapte. isac, O. 185, cf. dex, alr ii 4 049/260, 279. Ca să simţi dulceaţa mierii, trebuie să lingi degetul ce-l bagi în miere. ZANNE, P. m, 669. ^ F i g. O lume! cu dulceaţi de miere amestecată eşti (a. 1773). GCR n, 94/40. 2. (învechit) Avere, bogăţie, belşug. Nădăjduiaşte-te în Domnul şi fă dulceaţă. PSALT. 67. Flămândzii împlu de dulceaţă şi bogaţii lasă-i deşerţi, ib. 334. Aduna-voi acolea tot grâul mieu şi dulceaţa mea. CORESl, T. EV. 118. Veni la Ierusalim cu ... cămile rădicând dulceţuri şi aur mult foarte, biblia (1688), 251749. Filip craiul ... era atâta de maestru, cât lua bunătăţile şi dulciaţă de la patru ţări. alexandria, 1/15. 3. Preparat alimentar făcut din fructe proaspete sau din petale de flori şi zahăr (în proporţii egale) fierte împreună, (pentru conservare). Ung pre denafară usnelepă,-¿arului cu dulceaţă ca să nu urască folosul le[a]cului (a. 1710). GCR I, 363/33.Din biserică ... merg în Spătărie, se dă dulceţi, cafea la domn. GHEORGACHI, let. iii, 314/1. 2 farfurii de dulciaţfă]poleite (a. 1790). iorga, s. d. vn, 18, cf. LB, POLIZU. Vede că îi aduc dulceţi. NEGRUZZl, S. I, 70. Se vedeau o mulţime de feligene pentru cafea ... şi câteva chisele de dulceaţă. FILIMON, o. I, 102. Ştiu să fac de toate bune, Vutci, dulceţuri de minune. ALECSANDRI, T. I, 105, cf. LM. Această casă era înconjurată cu stufuri de trandafiri de dulceaţă, macedo'nski, o. iii, 33, cf. DDRF, BARCIANU, V., ALEXI, w., BIANU, D. s. Se-ncearcă săpunul, cum se încearcă dulceţurile de-s legate ori nu. PAMFILE, I. C. 60. Femeia pe care o spăriasem intră cu apă şi dulceţi. HOGAŞ, M. N. 27. După dulceaţa de smeură ... doamnele se duseră să vadă odoarele. IBRĂILEANU, A. 148. Servitoarea mi-a adus dulceaţă. GALACTION, o. 97. Un scrin pe care sunt câteva borcane de dulceaţă. CAMIL PETRESCU, T. I, 527. Se serveau dulceţuri aduse pe tăvi de argint. BRĂESCU, A. 65. Luă dulceaţa şi începu să mănânce din borcan. VISSARION, B. 190. Fură dulceţurile de prin borcane. CĂLINESCU, I. 100. Dulceaţa din fructe se lua pentru durere de piept. BUTURĂ, EB. I, 89. De pe sofa se scula, Pe ochi bine se spăla, O dulceaţă că-mi lua. teodorescu, P. P. 600, cf. alr n 6 097, alrm sn in h 891. Musca, pentru puţină dulceaţă, Îşi răpune viaţa. ZANNE, P. I, 561. 4. (învechit şi popular; adesea la pl.) Mâncare aleasă, aliment extrem de gustos; bunătate; p. r e s t r. mâncare de dulce, v. dulce (III 1). A fost zisă noao, de toate legumile să mâncăm; iar cându se cunoscu sfârşitul, atunce ertată fu să mâncăm de toată dulceaţa. CORESl, EV. 51. Cuvintele rostului tău ceale înţeleapte şi mai dulci decât toate dulceţile (a. 1760). GCR II, 72/17. Vizitatorii se vor putea odihni, ospătându-se şi răcorindu-se cu mâncările, băuturile şi dulceţurile din toate părţile lumii. ODOBESCU, s. n, 114. Nevastă-sa l-a ţinut foarte bine, l-a hrănit cu toate dulceţile lumii, şi băeatul... 5-a fost făcut un voinic foarte frumos. SBIERA, P. 35. 5. F i g. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau îi provoacă o senzaţie plăcută. Multe lucruri încă sânt de istorisit, cari nu mai puţină dulceaţă au decât cele dintâi. DRĂGHICI, R. 96/4. Prin concert plin de dulceaţă, Jalnica privighetoare cântă seara, dimineaţa, conachi, p. 291. Dulceaţa vieţii câmpeneşti. NEGRUZZl, S. I, 193, cf. pontbriant, D. Pe la două ceasuri el se plimba prin faţa casei... şi era-n aer o atât de nespusă dulceaţă, slavici, O. n, 58. Se bucura de frumuseţea florilor şi de dulceaţa şi curăţenia aerului ISPIRESCU, L. 8. Graiul lui ... întrecea în dulceaţă cântecul privighietoarei. macedonski, o. m, 21, cf. ddrf. Cinteza şi pietroşelul făceau să răsune colnicele prin vocea lor ascuţită, dar plină de dulceaţă, densusianu, L. 388, cf. dl, dex. Loc. a d v. Cu dulceaţă = cu drag, din toată inima. Căile Tale ... să lepăzăsc ... cu dulceaţă. DOSOFTEI, ps. 52/6. Pe cei buni cu dulceaţă li slăvesc într-a mea viaţă, pann, e. ii, 107/5. Când eram mai tânăr iubeam cu dulceaţă. NEGRUZZl, S. II, 30. Să-ţi aud eu vorbele, C-aifost dulce la vieaţă Şi m-ai iubit cu dulceaţă, marian, î. 123. Cântau laolaltă, cu atâta evlavie şi cu atâta dulceaţă cum Feodor nu auzise niciodată. GALACTION, O. 677. Cu dulceaţă ciripind, Toată lumea veselind, JARNÎK-BÂRSEANU, D. 27. ♦ Plăcere (1), desfătare; voluptate. Au nu-s de acicea din dulceaţele voastre ceale ce voinicescu întru mădularele voastre. COD. VOR.2 355. Să ne dezlegăm de dulceaţa trupului şi de grija pământului. CORESl, EV. 45. Sămt văi şi ape de dulceţi şi de veselii. VARLAAM, C. 320. Cine n-au gustat dulceaţa cealorce sânt, nu poate priceape firea cealor ce nu sânt (a. 1648). GCR I, 131/30. Să-ndulcia de aciale dulceaţă, dosoftei, v. s. septembrie 14712, Patima dulceţii MINEIUL (1776), 21*730. Să nu învăţăm dară pre pruncii noştri din tinereţe moliciunea iubirilor de dulceţi. ŢICHMDEAL, F. 94/20. Dulceaţa ce dobândim de la dânsa este cea mai curată. MARCOVICI, D. 159/15. Nu afli liniştire prin a somnului dulceaţă. DRĂGHICI, R. 61/19. [Amorul] înaureşte cu raze nourii de desfătare, Ce plouă pe traiul nostru cu dulceţi amăgitoare. CONACHI, p. 287. Abia începuse a gusta dulceţile unei căsătorii potrivite. NEGRUZZl, s. I, 41. Închise dintr-odată iarăşi pleoapele, furat de dulceaţa somnului. SADOVEANU, O. X, 576. Să simtă a sărutărilor dulceaţă, isac, O. 128. Răsuflările ...se auzeau ... însetate de dulceaţa odihnei, mihale, o. 187. De când maica m-a făcut, Zile bune n-am avut, De dulceaţă n-am ştiut. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 22. După nor vine senin După dulceaţă pelin, zanne, p. I, 54. + Mulţumire sufletească, bucurie, fericire; emoţie. Aşteaptă şi dulceaţă sufletului şi bucurie. CORESl, ev. 84. Nu mai simţi nicio dulceaţă, ci tot necaz şi amar. pann, e. i, 31/26. De-o durere, de-o dulceaţă Pieptul, inima-i se stringe. EMINESCU, O. I, 104. Cin’e strică drago sf ea Rumpă-i doru inima, Să n-aibă altă dulceaţă. T. papahagi, m. 22. 6. F i g. Blândeţe, duioşie, bunătate; bunăvoinţă. Blagoslovişi curura anului cu dulceaţa Ta. psalt. 122. Dulce om de la dulce inimă scoate dulceaţă, tetraev. 220. Cu milo stea Ta pomeneaşte-mă, Tu, derept dulceaţa Ta, Doamne. CORESl, PS. SL.-ROM. 115. Să iubim şi noi fraţilor, pre cele ce au iubit pre noi cu dulceaţă. COD. tod. 192. Bunătăţile cu care îţi vei împodobi sufletul, dulceaţa, blândeţea, râvna de a îndatora pe cei asemenea ţie. MARCOVICI, D. 9/26. în ochii ei străluceşte dulceaţa. NEGRUZZl, s. I, 289. împrejurul gurei musculoase se vedea o dulceaţă amărâtă de îndoieli. EMINESCU, N. 52. Toate sunt lăudate pentru „nurii, blândeţea şi dulceaţa lor”, densusianu, l. 163. (Prin analogie) Se păstrase vechea Franţă tradiţională cu gustul pentru litere şi dulceaţa moravurilor. LOVINESCU, C.2 IV, 159. Farmecul povestitorului, dulceaţa graiului moldovenesc, paleologu, t. 30. + (învechit) Binecuvântare. Domnul da-va dulceaţă. CORESl, PS. sl.-rom. 362. - PL: (3, 4) dulceţi şi dulceţuri. - Dulce + suf. -eaţă. 11827 DULCEDĂRUI - 1556- DULCIŞOR DULCEDĂRUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A mulţumi (3). Ei deca văzură Pavel dulcedăruind Dumnezeu - priimind îndrăznire. CORESI, L. 138/21, cf. DHLR n, 370, FORM. CUV. I, 210. - Prez, ind.: dulcedăruiesc. - Dulce + dărui, calc după slavon. EAAroAApoBATH, -poytA. DULCEDĂRUÎRE s. f. (învechit, rar) Mulţumire. Pe acice şi pretutindinea preemimu, ... cu toată dulcedăruirea. COD. VOR2 285, cf. dhlr n, 366, form. cuv. i, 86. - Scris şi: dulce-dăruire (FORM. CUV. I, 86). - Pl.: dulcedăruiri. • - Dulce + dăruire, calc după slavon. EAAroAApsNHB• DULCEFÉR, -Ă adj. v. dulcifer. DULCEFIÁ vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A îndulci. Cf. PONTBRIANT, D., SFC DI, 110. - Prez, ind.: dulcefiez. - Din fr. dulcifier (prin apropiere de dulce). DULCEFICÁ vb. I v. dulcifica. DULCEFICÂŢIE s. f. v. dulcificaţie. DULCEGARÍE s. f. însuşirea de a fi dulceag (1). Cf. CADE, O F i g. In tinereţe a scris şi el versuri de „amor” cu acrostihuri ... şi cu dulcegării sentimentale. DENSUSIANU, l. 229, cf. CADE. Nu pot să mai îndur, Aceste dulcegării sentimentale. CAMIL petrescu, T. m, 464. Meléndez Valdés ... păstra acest sensualism ... cu dulcegării reci. CĂLINESCU, I. 195. - Pl.: dulcegării. - Dulceag + suf. -ărie. DULCEŢĂREÂSĂ s. f. (Rar; depreciativ) Femeie care prepară frecvent dulceaţă. La noi s-aduna zilnic un guraliv sobor:... preotese, moaşe, dulceţărese. M. I. caragiale, c. 75. - Pl.: dulceţărese. - Dulceaţă + suf. -ăreasă. DULCEŢ0S, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) îmbelşugat, mănos (1). Lăcustele! ... Aşa mare stricăciune fac câteodată la aceaste dulceţoase provinţii unde şi răsipesc pustiirea, oblăduirea, 41/3. -PL: dulceţoşi, -oase. - Dulceaţă + suf. -os. DULCÍC, -Ă adj. Diminutiv al lui d u 1 c e; dulcuţ, dulculeţ. O, mie cu sufletul, Romică, Dragă, neasemănată copilă, Dă mursa proaspătă mai dulcică. BUDAI-DELEANU, Ţ, 124, cf. DENSUSIANU, L. 100. - PL: dulcici. - Dulce + suf. -ic. DULCÍCOL, -Ă adj. (Despre animale şi plante) Care trăieşte în ape dulci; specific apelor dulci. Cf. dex. - Pl.: dulcicoli,-e. - De la dulce. DULCIFÉR, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut; despre alimente, băuturi etc.) Care are un gust dulce (I 1). Cf. negulici, COSTINESCU, LM. - PL: dulciferi, -e. - Şi: dulcefér, -ă adj. negulici. - Din lat. dulcifer, -a, -um. DULCIFIC vb. I. T r a n z. (în dicţionarele din trecut) A îndulci. Cf. negulici, prot. - pop., n. d., costinescu, lm, alexi, w. - Prez. ind.: dulcific. - Şi: dulceficâ vb. I. negulici, prot. - POP., N. D. - Din lat. dulcificare. DULCIFICÂT, -Ă adj. (învechit; rar) îndulcit. Cf. lm. -Pl.: dulcificaţi, -te. - V. dulcifica. DULCIFICATÎV, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut) Care îndulceşte. Cf. negulici, costinescu, lm. -PL: dulcificativi, -e. - Din fr. dulcificatif. DULCIFICÂŢIE s. f. (în dicţionarele din trecut) îndulcire. Cf. I. GOLESCU, C. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, URSU, T. Ş. -PL: dulcificaţii. - Şi: dulceficâţie s. f. negulici. - Din fr. dulcification. DULCIME s. f. (învechit) Dulceaţă(1). Cf. ddrf, pascu, s. 13. - Şi: dulţeâme s. f. pascu, s. 13, 17. - Dulce + -ime. DULCÎN, -Ă adj. (învechit, rar) Nu prea dulce. Cf. anon. car. - PL: dulcini, -e. - Cf. d u 1 c e. DULCÎN s. f. (Chim.) Substanţă dulce, solubilă în apă, obţinută pe cale sintetică, sub formă de cristale, de 250 de ori mai dulce decât zahărul. Cf. dc. - Dulce + -ină. DULCINÉE s. f. Femeie care inspiră pasiune puternică; (depreciativ) femeie care constituie obiectul unei iubiri ridicole; p. e x t. tânără oarecare, fără importanţă. Aceea e drăguţa dumnealui ..., un fel de dulcinee, un fel de leliţă. HELIADE, O. I, 250. Trubadurii nevinovaţi... care suspină sub ferestrele dulcineelor. SĂM. I, 189, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Pieptarul ros acoperă doar scrum Şi dulcineea mea e-acum bătrână. VULPESCU, P. 111. Dulcineea din Periş să se convingă cum că el, Guriţă, nu era un fitecine, flacăra, 1975, nr. 41,21, cf. dex. - PL: dulcinee. - Din fr. dulcinée. DULCINEL, -E adj. (învechit; rar) Dulcişor. Cf. prot. -POP., N. D. -PL: dulcinei, -ele. - De la dulce. DULCINÔS, -OÂSĂ adj. (învechit) Dulceag (1). Doamna Csernica, care nu te eartă, fără îndoeală, scumpa mea Matildă, pentru răul pe care a vrut să ţi-l facă odinioară, surâse cu un aer perfid, şi zise c-un ton dulcinos d-lui Roşegunu, vrăndfără îndoială să-l ameţească. BARONZI, M. 385/15, cf. ddrf. -PL: dulcinoşi, -oase. - De la dulce. DULCIŞOR, -OÂRĂ adj. Diminutiv al lui d u 1 c e. 1. Care nu e suficient de dulce, aproape dulce, destul de dulce. Cf. d u 1 c e (I 1). Cf. polizu, pontbriant, d., lm, ddrf, ALEXI, W., DL, DEX, H IV 8. Hai la braga dulcişora C-am trecut la 11850 DULCITĂ - 1557- DULGHER uliciora. TEODORESCU, P. P. 121. Să sădim un mândru măr Năltişor şi verdzişor, Tot cu roduri dulcişoare. jarnîk - bârseanu, d. 82. Dulcişor mer în grădină, Cum te-a rupt din rădecină. MARIAN,!. 528. 2. Cf. d u 1 c e (17). (Adverbial) începe să ciripească dulcişor şi mângâios. pann, E. n, 36/24. 3. Iubit, drag (2). Cf. dulce (II 1). O sufleţelul meu sufleţel, ce nostimă eşti: ce dulcişoară şi blândă: ce cu minte ş-înţeleaptă. GORJAN, H. m, 130/20. Petre, Petrişor, nume dulcişor. TEODORESCU, P. P. 35. 4. Cf. d u 1 c e (II3). Ochii lelei care-mi plac, Dulcişori şi mieriori, Mă chiamă sub prunişori. jarnîk - BÂRSEANU, D. 36. + Mieros (2). Poetul nostru rebusian, umilit şi nemaculat, blând ca omul lui Oraţiu, îşi compunea în pace, în magazia din dos a vreunui cofetar, distihurile dulcişoare, zaharate, mirositoare; îşi înfăşa, îşi înscutica cofetele în sentinţe amoroase şi îşi încordela cu rebus simtimentele. heliade, o.2 iii, 131. 5. Numele a două plante erbacee din familia leguminoaselor: a) plantă cu flori purpurii dispuse în racem; cap-de-cocoş (Hedysarum hedysaroides); b) plantă cu flori purpurii, cu fructele legume (.Hedysarum grandiflorum). Cf. PANŢU, PL., BORZA, D. 81, DEX. -PI.: dulcişori, -oare. - Dulce + suf. -işor. DULCÎTĂ s. f. Materie dulce extrasă din sucul anumitor vegetale. Dulcita este un stereoisomer al manitei şi este ... foarte răspândită în natură. MACAROVICI, CH. 497, cf. DC, D. MED. - Din fr. dulcite. DULCfU, -ÎE adj. (Popular) 1. Dulceag (1). Cf. cade. Nicio poamă nu-i dulcie Ca pomuţa cea de vie. şez in, 19, cf. alr sn iv h 1 129/235. + (Despre apă) Potabil. Era doao supt un prag izvoară, ... Având limpede apă şi dulcie. budai-deleanu, Ţ. 185, cf. LB, pontbriant, d., costinescu, lm, cade. 2. Dulceag (2). Respingătoarele calităţi... a celui mai dulciu elogiu. EMINESCU, O. XIV, 250, cf. DL. lartă-mă, dragă, dacă n-am primit pe mireasa iubitului nostru prieten ... zise ea cu glas dulciu. CL xv, 193. - PL: dulcii. - Dulce + suf. -iu. DULCIUC, -Ă adj. (Regional) Diminutiv al lui d u 1 c e (III). Cf. sfc vi, 94, 96. Ce copil dulciuc. udrescu, gl. -PL: ? - Dulce + suf. -uc. DULCOÂRE s. f. (In dicţionarele din trecut) Dulceaţă (1). Cf. LB, LM, alexi, w. + F i g. Plăcere (1), graţie. Cf. costinescu. - PL: dulcori. - Din lat. dulcor, -oris. DULCOI, -OAIE adj. (Prin Ban.) Bun la gust, dulceag (1). Pâne albă şi dulcoahie. şez. xxxi, 82, cf. pascu, s. 118. - Pl.: dulcoi, -oaie. - Dulce + suf. -oi. DULCULEŢ, -EÂŢĂ adj. (Regional) Diminutiv al lui d u 1 c e (11). Cf. COMAN, gl. -O Măr dulculeţ = soi de măr cu fructul dulce (Şerbăneşti - Câmpulung), id. ib. - Pl.: dulculeţi, -e. - Dulce + suf. -uleţ. DULCUROS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Dulce (I 1). Cf. KLEIN, D. -PL: dulcuroşi, -oase. - Dulcoare + suf. -os. DULCtJŢ, -Ă adj. (Popular) Diminutiv al lui d u 1 c e. 1. Cf. dulce (II). Cf. cade. Nicio poamă nu-i dulcuţă Ca mnila dă la măicuţă. ŞEZ. V, 71. 2. Cf. d u 1 c e (17). Calipso, pătrunsă de supărare pentru ducerea lui Ulise de la dănsa ...se ţinea a fi nefericită ... Peştera sa nu mai răsuna de dulcuţa sa căntare. maior, S. ii, 334, cf. LB. 3. Iubit, drag (2). Cf. dulce (II1). Departe, doamnă, de tine, Departe şi de-ai mei fii, De dulcuţii mei copii. REV. CRIT. II, 421. 4. Cf. d u 1 c e (II5). Ca să aibă trai dulcuţ Ca mierea din păhăruţ. MARIAN, NU. 448. -PL\ dulcuţi,-ţe. - Dulce + suf. -uţ. DULDÎNĂ s. f. = dălbină. Cf. lexic reg. ii, 110. DULDOÂCĂ s. f. v. dâlboancă. DIJLDURĂ s. f. = dârdoră. Cf. scriban, d. DULERs. m., adj. (Regional) (Om) nesimţit, gras, necioplit şi nepriceput (Măţău - Câmpulung). Cf. coman, gl. -O (Ca epitet pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) Un duler de fată. id. ib. - PL: duleri. - Et. nec. DULÉTE s. m. v. dovleac. DULEU s. n. (Regional) Răzor trasat între holdele arate. O tăia drept, printre pombişte, pe un duleu ce şerpuia pieziş şi o scotea drept pe malul Teuzului. POPOVICI, SE. 10. Drumurile cari conduc printre holde se numesc „dulaie” (singular „duleu ”). pribeagul, p. r. 75. Ducându-se ibovnica de celălalt capăt, în duleu se întâlneşte cu dasălul. snoava, ii, 135, cf. paşca, gl, chest. iv 16/62, 66 b, ib. 17/46,62, 66 a, 68, lexic reg. ii, 86. - Pl.: duleie (chest. iv 17/70, alr i 800, lexic reg. 8, 69), dulaie şi duleauă (lexic REG. n, 89). - Şi: dulău s. n. chest. rv 17/62. - Din magh. dülô. DULF s. m. v. dolf. DULFÂN s. m. v. dolofan. DULGHÉN s. n. v. dugheană. DULGHER s. m. Meseriaş care execută lemnăria unei case, a unei clădiri sau diverse alte construcţii şi elemente de construcţie din lemn. Iar celelalte toate cheltuieli, adică pentru materialurile ce s-au cumpărat, cum şi plata salahorilor ce au tăiat cheresteaoa în păduri i plata dulgherilor şi a berarilor ce au lucrat podu - toate acelea s-au plătit cu bani dă la visterie (a. 1811). DOC. EC. 92. Vede viind un fin al său, carele dulgher era. pann, p. v. ni, 82/15, cf. pontbriant, d. în târguri sunt mai mulţi aginţi ai acestei inundaţii [manufactoriale] ... ca dulgherii şi stolerii. I. IONESCU, D. 495, cf. COSTINESCU. O calfă de dulgher stângaci ciopârţeşte bârna. ODOBESCU, S. ni, 166, cf. DDRF, DAMÉ, T. 111, ŞIOIIlţ 165, alexi, w. Olari, stoleri, dulgheri, făclieri. tdrg, cf. NOM. PROF. 7. Ce stranie enigmă cercat-ai să dezlegi, Cu tesla ta, dulghere. lesnea, C. d. 42, cf. SCRIBAN, d. Erau dulgheri care făceau case şi construcţii anexe pentru vânzare. BUTURĂ, EG. 362, cf. H iv 45, chest. ii 10/42, 66, 69, alr ii/i h 221. A greşit 11868 DULGHEREŞTE - 1558- DULUBĂŢ croitorul şi s-a spânzurat dulgherul, se spune în situaţia în care cineva e pedepsit în locul altcuiva, zanne, p. v, 214. - Pl.: dulgheri. - Din tc. diilger. DULGHEREŞTE adv. Ca dulgherii, în felul dulgherilor. Cf. scrib an, D., sfc n, 141. + F i g. Grosolan; din topor. Cf. scrib an, d. - Dulgher + suf. -eşte. DULGIIERÎ vb. IV. T r a n z. A face meseria de dulgher, a executa operaţii de dulgherie (2). Domnitoriul... numai pentru de a se face vrednic de înaltul său rang, în o mică casă unde însuşi el ş-au făcut o bae (feredeu), au dulgherii pentru sine un crivat de lemn. asachi, L 245/23, cf. şio nl5 165, SCRIBAN, d. Cerbule, Cu oasele Mi-or dulgheri Casele. TEODORESCU, P. P. 62. Dulgherii au dulgherit-o Noi meşterii am împodobit-o. I. CR. n, 15. + F i g. A lucra de mântuială, din topor, grosolan. Cf. scriban, d. - Prez. ind.: dulgheresc. - De la dulgher. DULGHERIE s. f. 1. Meseria de dulgher; dulgherii. Va fi iar vorba de meşteşuguri şi de nomenclatura dulgheriei. HELIADE, O. n, 395. Lemnăriea întrebuinţată în industrie. Dulgherie: stejaru, ciparoşu, plopu, platanu, salcâmu, salcia, bradu, cireşu. GHICA -STURDZA, A. 281, Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. El se uită împregiurul lui, la casă, la şura cu războiul şi cu sculele de dulgherie, la grădina cu pomi şi la portiţa curţii sale. SLAVICI, O. I, 225, cf. ZEITSCHRIFT, XVIH, 78, DDRF, ŞIO Hh 165, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Lemnăria se împarte ...în mai multe ramuri...: butnăria sau dogăria şi lemnăria propriu-zisă cuprinzând: dulgheria şi tâmplăria sau stoleria. PAMFILE, I. C. 113. Niculăiţă... moştenise de la bunică-su ... aplecare la dulgherie. BRĂTESCU-VOINEŞTI,p. 84, cf. RESMERIŢĂ,D., CADE, SCRIBAN, D., LTR2. Felurite unelte de dulgherie, la alegerea dulgherului numit de căpitan, tudoran, P. 400, cf. dl. S-a apucat iar de dulgherie. PREDA, I. 45. Ciubotăria şi dulgheria ... sunt prezente atât în basme, cât şi în „Amintiri”. L. ROM. 1965, 565, cf. dex. El ştie pe unde o fi învăţat dulgherie. flacăra, 1975, nr. 46,5, cf. Hli 146, IV 11,45,75, x 261, xi 247, xn 118, chest. ii 80/136. 2. Lucrare de lemnărie (a unei case, a unei clădiri etc.) executată de dulgher. Lemnul [castanului] este foarte bun pentru dulgherie. J. CIHAC, I. N. 314/12. Se vedea Foişorul de Foc, un cap d-operă de dulgherie. GHICA, c. E. H, 565. Dracu să vede m-o sfătuit ca să mă însărcinez eu cu dulgheria temniţii de la noi. alecsandri, t. 1 545, cf. Şl0nb 165. Acolo lucra el uşi, cercevele, lucruri de astea mai mult de dulgherie. călinescu, E. O. n, 123, cf. dl, dex. Ei se puseră tovarăşi: unde făcea zidarul zidăria, făcea şi dulgherul dulgheria. STĂNCESCU, B. 67. 3. Atelierul dulgherului. Cf. pontbriant, d., cade, dl, dex. - Pl.: (3) dulgherii. - Dulgher + suf. -ie. DULGHERIT s. n. 1. Dulgherie (1). Ocupaţia principală a moţilor e fabricarea de ciubere, doniţi, cercuitul şi dulgheritul. pamfile, I. c. 167. Până la şcoală am învăţat dulgheritul, că aşa e la noi, vierii: dulgheritul se învaţă pe deasupra. V. ROM. 1954, 146. Bunicul, la care Florea învăţase dulgheritul, era nedumerit de ce s-a lăsat omul de un meşteşug şi s-a apucat de altul. PAS, Z. I, 159, cf. dl. Nu e de mirare că [în epoca fierului] iau avânt ... mineritul, dulgheritul. H. DAICOVICIU, D. 31, cf. DEX. 2. Dulgherie (2). Umblau să dea de mâncare la oamenii care ajutau la dulgherii. PREDA, I. 249. E şi în oamenii aceştia pricepuţi la dulgherii, la olărit... o forţă îndărătnică. CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 1/2. Cu timpul, o parte din meşterii ţărani din satele specializate în dulgherii s-au orientat spre tâmplărit. BUTURĂ, EG. 365. - V. dulgheri. DULHANs m. (Regional) Cânepă de toamnă, semănată rar prin lanul de porumb, pentru sămânţă; (regional) hăldan (Şieu-Măgheruş - Bistriţa). Cf. mat. dialect, i, 282. - Pl.: dulhani. - Cf. h ă 1 d a n. DULHÂRI s. m. pl. v. dulvari. DULHĂNÎ vb. IV. v. duhăni. DULÎE1 s. f. Piesă metalică în care se înşurubează becul electric şi care asigură contactul acestuia cu circuitul electric. Aparatajul ... instalaţiilor electrice: dulii, întrerupători ... va fi numărul impus. PREV. ACCED. 30, cf. DL, DEX. - PL: dulii. - După fr. douille. DULIE2 s. f. (Regional) 1. Refec gros (la cămaşă) (Măţău -Câmpulung). Cf. coman, gl. + Dungă la pantaloni (Măţău -Câmpulung). Cf. coman, gl. 2. Troian de pământ nu prea înalt (Măţău - Câmpulung). Cf. COMAN, GL. - PL: dulii. - Et. nec. DULÎGE s. n. pl. v. durligi. DULIPÂN s. m. v. tulipan1. DULMĂ s. f. (Popular) Dovleac cu coaja albă (pentru umplut sau pentru copt). Cf. polizu, costinescu, cihac, ii, 575, ZEITSCHRIFT, XVIII, 78, DDRF, ŞIO IIb 165, ALEXI, W., LOBEL, C. 40, SCRIBAN, d., HH 251, alr i 856/980, 986. + (Regional) Pepene verde (Aliman - Băneasa). Cf. H ii 239. - PL: dulmale. - Şi: (învechit) dulmă (cihac, ii, 575, alexi, w.), durmâ (polizu, costinescu, scriban, d.) s. f. - Din tc. dolma. DULMÂN s. n. v. dolman1. DULMĂ s. f. v. dulma. DULME s. f. v. dirmea. DULOÂICĂ s. f. (învechit) Căţea mare. Cf. bul. fil. xi - xn, 473, 489, 490. - PL: duloaice. - Dul[ău] + suf. -oaică. DULOÂIE s. f. (învechit) Căţea mare. Cf. d u 1 ă u. Mai nainte se aruncă în calea sa duloaia, numită Molda, ce în resbel şi la vânat era companioană nedespărţită. ASACHI, s. L. II, 70, cf. bul. fel. xi-xn, 489. - PL: duloaie. - Dul[ău] + suf. -oaie. DULŞtJC s. n. v. duşac. DULŢEĂME s. f. v. dulcime. DULUBÂŢĂ s. f. v. durubaţă. DULUBÂŢ s. n. v. durubaţă. 11889 DULUBEAZĂ - 1559 - DUMĂI DULUBEAZĂ s. f. v. durubaţă. DULUGEĂ s. f. (Regional; în e x p r.) A o lua cu dulugeaua = a o lua cu încetul. Cf. coman, gl., udrescu, gl. - Cf. d u 1 u g e a c. DULUGEĂC s. n. (Regional; în 1 o c . a d v .) Cu dulugeacul = încet, agale; cu atenţie. Cu dulugeacu, adică a lucra cu cumpăneală, pe rând, potrivit. I. CR. VIII, 187, cf. L. ROM. 1960, nr. 5, 35. Lucrezi cu dulugeacu. RĂDULESCU-CODIN. Ia-o cu dulugeacu, că mai bine izbuteşti, boceanu, GL., cf. lexic reg. n, 13. A lucra cu dulugeacu. Cf. UDRESCU, GL. - Şi: durugeâc s. n. cv 1951, nr. 2, 34, lexic, reg. 45, RĂDULESCU-CODIN. - Cf. d e 1 u n g e a 1 ă. DULUGI s. f. pl. v. durligi. DULUMĂ s. f. v. dulamă. DULUŞ s m. (Regional) Câine ciobănesc mai mic. Cf. JAHRESBER. XII, 161, GR. S. VI, 64, H II 3, XI 259. - PL: duluşi. - Dul[ău] + suf. -uş. DULtJŢ s. m. v. duruţ1. DULUŢĂ s. f. (Popular; în e x p r.) A se duce (sau a fugi, a se aţine) duluţă = a alerga foarte repede, a se face nevăzut. încalic eapa lui Martin şi să te duci duluţă. alecsandri, t. 1 583. Când aproape, aproape să pun mâna pe dânsul, i-am pierdut urma şi să te duci, duluţă. CREANGĂ, p. 52. Şi se duse, duluţă, de nu mai dete cu mâna de dânsul. ISPIRESCU, L. 79, cf. DDRF, ALEXI, W., TDRG. Şi să te duci duluţă! Cât te-ai şterge la nas, se făcu nevăzut, pamfile, S. t. 94, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE, DEX. De-acuma o+i ; duluţă şi înghite Agachi praj verde. şez. vii, 66. ^ (Adve^K e îptic) Lasă că eu i-s popa lui. Şi după dânsu duluţă. I. CR. iv, 145. - Et. nec. DULVĂRI s. m. pl. (Regional) Pantaloni foarte largi; şalvari (2). Cf. ddrf, şio 334, şăineanu2, resmeriţă, d. Când [nădragii] sunt largi, li se zice dulvari. ENC. AGR. IV, 123, cf. SCRIBAN, D., H XIV 338, 417, tomescu, gl. ^ E x p r. A umbla (sau a veni) cu dalvarii-n vine = a merge foarte repede. Cf. udrescu, gl. - Şi: (regional) dulhâri (scriban, d.), dălvâri (com. din ŢEPEŞ VODĂ-CERNAVODĂ), dâlvâri (TOMESCU, GL.), dulvuri (DDRF, şăineanu2, tomescu, gl.), dalvari s. m. pl. - Cf. ş a 1 v a r i. DULVĂR, -Ă adj. (Prin Olt.) Foarte bogat. E dulvăr: Are bani mulţi, e putred de bogat. ARH. OLT. XXI, 261. - PL: dulvări, -e. - Et. nec. DULVURI s. m. pl. v. dulvari. DUMĂC, -Ă adj. (Regional; despre oameni) Zăpăcit (1), aiurit (Surdila-Greci - Făurei). Cf. coman, gl. - PL: dumaci, -ce. - Cf. buimac. DUMĂDĂ s. f. v. tomată. DUMĂN, -Ă (Regional) s. m. şi f. Animal (născut duminica). Rumânu ne-nvăţat... e tot ca dumanu al tău din căşăreaţă, tot ca murgu din grajdiu boeresc. jipescu, O. 68, cf. creangă p. 40, JAHRESBER. XII, 144, 156, PASCU, S. 147, 293, BUL. FIL. II, 286. Adormi duman şi te trezeşti mare ban. zanne, P. II, 471. + (Prin vestul Murit.) Epitet depreciativ dat unui om mare, voinic, puternic, grosolan. Cf. UDRESCU, GL. - PL: dumani, -e. - Cf. d u m i n i c ă. DUMATĂ pron. de politeţe v. dumneata. DUMĂTĂ s. f. v. tomată. DUMĂ1 s. f. (învechit şi popular) Sfat (2), taifas (1), flecăreală; p. e x t. înţelegere, consfătuire. Nu derept dumeie să dumăim unul cu alalt să meargem, ce să socotim cuvintele dumnezeieşti. CORESI, ev. 265, cf. puşcarrj, l. r. i, 48. La sfat că s-a adunat Şi sfatul ce-l sfătuieşte Şi duma ce mi-o dumeşîe. mat. FOLK. 157. Cam o vorbă să vorbesc Şi o domă să doinesc, păsculescu, l. p. 195, cf. DR. VI, 526, LEXIC REG. ii, 13. în poiana Spinului, S-ascult doina pinului, Şi doina voinicilor, La crucea colnicilor. udrescu, gl. ■O E x p r. A sta de domă = a sta de vorbă, a sta la taifas. Cei 40 de mucenici îşi desmorţiau oscioarele şi şedeau de domă pe lângă foc. muscel, 39. - PL: dume. - Şi: (popular) domă s. f. - Din slavon, a*yma. DUMĂ2 s. f. (Şi în sintagma Duma de Stat) Adunarea Legislativă între 1905 şi 1917 din Rusia ţaristă, care a fost reintrodusă în Federaţia Rusă după 1993. Toată înalta putere legedătătoare şi giudicătorească, ca într-un chentru, s-au întrunit în covârşitoare persoană a monarhilor, carii din epoha lui Ioan III nici în legi, nici în urmările lor nu atârna de nimine, ce prin mijlocirea boierilor carii alcătuea Duma, adică Sfatul Ţarilor, lucra cu de sine împuternicire nemărginită, asachi, I. 201/31, cf. dhlr II, 509, şăineanu, d. u., CADE, scriban, d., DL. Atentatul pregătit... şi încercarea de a precipita dizolvarea Dumei de Stat eşuară, magazin ist. 1967, nr. 4, 71, cf. DEX. Duma de Stat a Rusiei (Camera Inferioară a Parlamentului de la Moscova) a decis crearea unui consiliu de experţi pentru studierea fenomenelor paranormale. RL 2006, nr. 4 901. - PL: dume. - Din rus. /jyivia. DUMĂÎ vb. IV. I n t r a n z. şi refl. (învechit şi popular) A crede, a gândi, a socoti (6); a pune ceva la cale; a se sfătui (3). Nu va îndrăgi cel neînvăţat pre cei ce mustră pre el, şi cu înţălepţii nu se va dumăi. BIBLIA (1688), 43 62/52. Vezi, Petre, se domăiră uncheşii pe drum, fata aia vrednică. MUSCEL, 75, cf. N. REV. R. x, 85, TDRG. Au domăit ce-au domăit, şi când să hotărască logodna, diavolul face sbughi! afară. i. CR. iv, 140, cf. dhlr II, 509, lungianu, CL. 224, cade, BL VI, 47, scriban, D., bl XI, 89. Când trec pe lângă el, împăraţii cei tineri ce se domăesc? RĂDULESCU-CODIN, cf. coman, GL., lexic REG. II, 13. Şi-am mers amândoi domăind aşa, cale de un conac, fără să ştim c-a trecut vremea. UDRESCU, GL. *0* Refl. r e c i p r. Cercetatu-ne-am şi ne-am dumăit împreună eu şi cu înţeleptul Sofronie. mărgăritare2, 459. «O (Cu complement intern) Nu derept dumele să dumăim unul cu alalt să meargem, ce să socotim cuvintele dumnezeieşti. CORESI, EV. 265. Şi vorba ce mi-o vorbeai Şi duma ce mi-o dumeai. MAT. FOLK. 160. Cam o vorbă să vorbesc Şi o domă să domesc. PĂSCULESCU, L. p. 195. Mi s-au vorbit, Mi s-au domuit Cei doi ciobănei... Cape la chindie Ei să le răpue. ant. lit. pop. i, 235. + A convinge pe cineva de ceva. Cf. vîrcol. m. - Prez. ind.: dumăiesc şi dumăi (SCRIBAN, D.). - Şi: (regional) dumi, (mat. folk. 156), domăi, domoi (lungianu, cl. 224, scriban, d.), domui, domăni (l. rom. 1959, 2, coman, gl., udrescu, gl.), domi vb. IV. - Din slavon. a*Yma™’ 11908 DUMĂIRE - 1560 - DUMBRAVNICĂ DUMĂÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (s e) d u m ă i şi rezultatul ei. Cf. mardarie, l. 107/24. - PL: dumăiri. - V. dumăi. DUMĂNEL s. m. (Popular şi familiar) Diminutiv al lui d u m a n. Dumănel şi bolocănel ai mei... îşi lungesc gâtul uitându-se la chipu meu. JIPESCU, o. 157, cf. pascu, s. 147, com. marian, rădulescu-codin. - PL: dumănei. - Duman + suf. -el. DUMĂTA pron. de politeţe v. dumneata. DUMB s. n. (Prin Mold.) Tobă (1). Cf. lexic reg. 101. -PL: ? - Et. nec. DUMBÂT s. m. v. dumbeţ. DUMBÂŢ s. m. v. dumbeţ. DUMBEŢ s. m. 1. Plantă din familia labiatelor, cu frunze peţiolate, ovale, cu flori purpurii, roz sau (rar) albe, dispuse câte şase în verticile; buruiană-de-spulberături, jugărel, jugăreţ, (regional) sclipeţ1 (4), spulberătură (3), şerpariţă (g), şugărel (II b), tămâioară-de-câmp (v. t ă m â i o ară 9) (Teucrium chamaediys). Ia ... 1 dram [de] frunze de dămbeţ..., 1 dram de scai amar, piseaze-le şi fă dulceţi cu miere sau cu zahăr. CORNEA, E. II, 38/21, cf. CONV. LIT. iii, 99, BARONZI, L. 133, CIHAC II, 495, BRANDZA, FL. 405, JAHRESBER. V, 309, GRECESCU, FL. 483. Pentru durere de măsele ... să ţie în gură ceaiu de... dumbăţ. GRIGORIU-R1GO, M. p. l, 107, cf. ŞĂINEANU2, bianu, D. S., TDRG, RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL., CADE. Pe drumurile cu pietre calcaroase ... creşte o plantă interesantă prin chipul cum îşi schimbă floarea pentru a-şi asigura fecundaţia prin insecte. E dumbăţul. SLMIONESCU, FL. 217, cf. VOICULESCU, L. 117, BUJOREAN, B. L. 375, BORZA, D, 168, DEX, H I 97. 2. (Şi în sintagma dumbrăţ-de-baltă) Iarbă-usturoasă (Teucrium scordium). Cf. GRECESCU, FL. 482, BIANU, D. s., PANŢU, pl., CADE, BORZA, D. 169. - PL: dumbeţi. - Şi: (popular) dumbăţ, (învechit) dămbeţ, dembet (borza, d.168), (regional) dâmbeţ (tdrg, cade), dumbrăţ, dumbăţ (grecescu, fl., panţu, pl.) s. m. - Et. nec. DUMBRÂINIC s. m. v. dumbravnic. DUMBRÂJNIC s. m. v. dumbravnic. DUMBRĂMNIC s. m. v. dumbravnic. DUMBRĂNIC s. m. v. dumbravnic. DUMBRAVA s. f. 1. Pădure tânără şi nu prea deasă, care creşte în văi, pe lângă râuri sau la şes; p. e x t. pădure (de stejar). Ca în du[m]bravi de lemne cu săcurile tăiară uşile lui depreură cu topoarre şi cu ciocane fărrimară-l. PSALT. HUR.2 151. Ca în dumbravă de lemnu cu securi tăiară uşile lui. PSALT. 147. Zeul mieu pune ei... ca focul ce arde dumbrăvile. CORESI, PS. 229/5. Dumbrăvile sânt stăjarâi ce fac ghindă de o mănâncă porcii. DOSOFTEI, PS.2 199. Şi tot pământul prâzniia, şi iată, şi dumbravă era de stupină, despre faţa ţarinii, biblia (1688), 2042/48. Şi dându-i un om să-l ducă la Domneşti, el l-au dus printr-o dumbravă, rătăcindu-l pănă în dzio. NECULCE, L. 78, cf. LB, POLIZU. Arau lanuri cât vezi cu ochii, unde semănau ghindă de creşteau dumbrăvi. NEGRUZZI. S. L 246. cf. PONTBRIANT, d., COSTINESCU. [în] cea dumbravă cu poeana tăinuită ... Dumbrăveanca saltă-n sbor. ALECSANDRL p. iii, 69. Moartea alunei ... porneşte prin dumbrăvi. CREANGĂ. P. 316. Siete să conăceciscă într-o dumbravă frumoasă. ISPLRESCU, L. 296. Albia ţărmurilor ca dumbrăvi de chiparoşi şi portocali. DELAVRancea. s. 64. Am să merg mai înspre seară Prin dumbrăvi, ca mai demult. COŞBl'C B. 8. cf. DDRF, alexi, w., TDRG. Fânul mai creşte prin pădurile cu copacii rari, precum ar fi dumbrăvile şi unele lunci la şes. PAMFILE, A. R. 151. cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. lată sunt goale Dumbrăvile sacre, bacovia, O. 127. Inverz.irea dumbrăvilor întârziase foarte mult. CAMIL PETRESCT . T. I, 303. In toponimia locală s-a păstrat adeseori amintirea pădurii ... prin numiri ca: dumbravă, cărpiniş, arbitri. butură, EG. 47. cf. H IV 82. Pe-o clenguţă din dumbravă Zace mierla rău beteagă. jarnîk-BÂRSEANU, D. 10. Ia, ia-ţi, frate, bâta-n mână Şi-mi apucă prin dumbravă. PĂSCULESCU, L. P. 275, cf. CHEST. m 102/173, iv 104/29, ALR I 392. Scoase Costea oile, S-a umplut dumbrăvile. FOLC. OLT. -MUNT. II, 267. 2. (Bot.; regional) Dumbravnic (1) (Mellitis mellisophvlliun). Cf. alr I 1 944/107, 116, 180, 255. - PL: dumbrăvi. - Din V. si. A^BpABA. DUMBRÁVNIC s. m. 1. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu miros caracteristic, cu frunze late, cu Hori purpurii, trandafirii, roz sau albe, folosită ca plantă medicinală şi melífera (Melittis melissophyllum)\ mierea-ursului v. miere (II f), (regional) roibă1 (3), todoruşă. Cf. lb, polizu, pontbriant, d., BARCIANU, V., LM. După cules ... dumbravnic şi sulcină de pus pini re straie, cine umblă? CREANGĂ, A. 64, cf. DDRF. însăşi dumbravnic cules-a. COŞBUC, AE. 239, cf. GRECESCU, FL. 468, MARIAN, INS. 304, ALEXI, W. Se fac ţigări din frunze uscate de dumbrajnic şi se dă celor bolnavi de cel-pierit ca să fumeze. GRIGORIU-RIGO, M. P. I. 39, cf. tdrg. Frunze mirositoare de dumbravnic. PAMFILE, VĂZD. 74, cf. PĂCALĂ, M. R. 18, RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL. Se aplică fiertură de dumbravnic. BUJOREAN, B. L. 95. Îmi plăcea mirosul de dumbravnic şi de mintă din straiele „bătrânicăi”. SADOVEANU, O. IV. 337. Pune coaja asta de mesteacăn sub grindă unde îi busuiocul şi dumbravnic ui CAM ilar. n. i, 256, cf. borza, D., 110, H x 353, 464, 534, xi 168,, 246, 315. alr 11 944. 2. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lobate şi cu flori roşietice (Eupatorium cannabinum). Cf. tdrg, panţu, pl. BORZA, d. 66. Frunză-verde dumbravnic Diisu-i mândru la Capnic. BÎRLEA, C. P. II, 290. - PL: dumbravnici şi (regional, n.) dumbravnice (alr i 1 944/270, 385). - Şi: (învechit şi regional) dumbrânic (tdrg, h viii, 315, alr I 1 944/28, 30, 63, 65, 69, 75, 77, 79, 85. 109, 217, 218, 341, 360, 821), dobrónic (dame, t. 188, barcianu, brandza. fl. 392, grecescu, fl. 468, tdrg, şăineanu, D. u.), dobrómnic (tdrg. panţu, pl., şez. xv, 27) s. m., dobronică (pontbriant, d., cihac. ii, 104, BARCIANU, TDRG, PANŢU, PL., BORZA, D.), dobrÓVnica (BARCIANU. panţu, pl., jahresber. v. 310) s. f., (învechit) dobrâvnic (cihac. ii. 104, ddrf, barcianu) s. m., (regional) dumbrávnica (alr i 1 944/251, 538) s. f., dumbrámnic (ib. 1 944/90, 837), dumbrâinic (panţu, pl., bujorean, b. l. 375), dumbrájnic, dubrávnic (alr i 1 944/96, 359, 573, 584), dubrájnic (ib. 1 944/295, 302, 308. 320), drâmbomnic (h xi 246, alr i 1 944/792, 896), drámbánic (bul. fil. iv, 65) s. m., docrovnică (panţu, pl.), daerovnică (id. ib.) s. f., dârbomnic (panţu, pl., h ix 153, 436). dârbornic (da) s. m.. năbrâvnică (alri 1 944/100) s. f. - Cf. v. si. a & g p a b h n 'h . - Dobronic, dobronică < magh. dobronika. DUMBRÂVNICĂ s. f. v. dumbrâvnic. DUMBRĂ - 1561 - DUMICA DUMBRĂ s. f. (Popular; în ghicitori; cu sens neprecizat) Cf. DR. I, 278. Dumbră, Sumbră, Fără umbră (Apa). GOROVEI, c. 15, cf. PASCU, c. 30. - Cf. v. sl. a jr m e p h „pădure”. DUMBRÂŢ s. m. v. dumbeţ. DUMBRĂVEĂN, -Ă adj. (Rar) Al dumbrăvii, privitor la dumbravă; care are loc în dumbravă. Amândoi însă în lume ... Ici prin noaptea dumbrăvană şi priit văi om duce-o bine. EMINESCU, L. P. 137, cf. ALEXI, W., DEX. -PL: dumbrăveni, -e. - Dumbravă + suf. -ean. DUMBRĂYEĂNCĂ s. f. Pasăre migratoare cu pene albastre-verzui (Coracias garrulus). Privesc sosind prin aer sburători cu mândre pene, Dumbrăvenci, granguri de aur. ALECSANDRI, P. in, 55. Dumbrăvence cu aripi verzi. ODOBESCU, S. in, 180. De unde se vede că-i vin la poporul român şi numirile de dumbrăvrancă. MARIAN, O. I, 62, cf. DDRF, ALEXI, w., TDRG, ŞĂINEANU, D. u. Treceau în zboruri joase, din când în când dumbrăvenci şi turturele. SADOVEANU, O. IX, 48, cf. BĂCESCU, PĂS. 80, DEX. - PL: dumbrăvenci şi (învechit) dumbrăvence. -Cf. dumbravă, dumbrăvean. DUMBRĂVIOĂRĂ s. f. Diminutiv al lui d u m b r a v ă; dumbrăviţă. Pădurici şi dumbrăvioare pline de felurimi de copaci. GORJAN, H. I, 66/12, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. într-o dumbrăvioară El zăreşte-o căprioară, alecsandri, p. ii, 89, cf. barcianu, v., alexi, w. Sus pe-o dumbrăvioară deasă Multă ploae se revarsă. I. CR. II, 53. Dumbrăvioară verde, deasă, Caprele să te mijdrească. FOLC. OLT. -MUNT. II, 253. - PL: dumbrăvioare. - Dumbravă + suf. -ioară. DUMBRĂVÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui dumbravă; dumbrăvioară. Cf. lb, valian, v., pontbriant, d. Lupul şede-n dumbrăviţă, Mielulpaşte-npoeniţă. RETEGANUL, TR. 118. Mă dusăipe dumbrăviţă, După un fir de romoniţă. ŞEZ. vn, 163. Dumbrăviţă lungă, deasă, Inimioară friptă, arsă. FOLC. OLT.-MUNT. II, 596. - Pl.: dumbrăviţe. - Dumbravă + suf. -iţă. DUMBREĂNĂ s. f. v. mreană. DUM-DUM s. n. (în sintagma) Glonţ (sau proiectil) dum-dum = proiectil de puşcă a cărui ogivă tăiată în formă de cruce provoacă răni foarte grave în momentul atingerii ţintei. Cf. şăineanu, d. u., DEX. - Din fr. dum-dum, engl. dum-dum. DUMEĂ s. f. (Turcism învechit) Un fel de impozit. Alte încărcări şi cheltuieli multe, puţine ci era, care să da mai nainte de vremea oştirei, cu nume de havaeturi, cu dumeale, obuducturi şi geaizăle, acelea s-au propit şi s-au rădicat cu ştergirea de istov (a. 1774). URICARIUL vi, 435, cf. şioii2, 49. - Pl.: dumele. - Din tc. tume „hrană”. DUMEATĂ pron. de politeţe v. dumneata. DUMECĂ vb. I v. dumica. DUMENC, -Ă adj. (Regional) Leneş. Com. din straja -vicovu de sus. - PL: dumenci, -ce. - Et. nec. DUMENECĂ s. f. v. duminică. DUMENICĂ s. f. v. duminică. DUMEREÂLĂ s. f. v. dumireală. DUMERÎ vb. IV v. dumiri. DUMERI RE s. f. v. dumirire. DUMERÎT, -Ă adj. v. dumirit. DUMESNIC, -Ă adj. v. domestic. DUMESNICÎ vb. IV v. domestici. DUMESNICÎE s. f. v. domesticie. DUMESNICÎRE s. f. v. domesticire. DUMESNICÎT, -Ă adj. v. domesticit. DUMESTEC, -Ă adj. v. domestic. DUMESTIC, -Ă adj., s. m. v. domestic. DUMESTICÎT, -Ă adj. v. domesticit. DUMESTNÎC, -Ă adj. v. domestic. DUMESTNICÎ vb. IV v. domestici. DUMESTNICÎT, -Ă adj. v. domesticit. DUMEŞNIC, -Ă adj. v. domestic. DUMETĂ pron. de politeţe v. dumneata. DUMÎ vb. IV v. dumăi. DUMIALUI pron. de politeţe m. v. dumnealui. DUMIATĂ pron. de politeţe v. dumneata. DUMIAVOÂSTRĂ pron. de politeţe v. dumneavoastră. DUMICĂ vb. I. T r a n z. 1. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică alimente) A rupe cu mâna sau a tăia cu un instrument bucăţele dintr-un întreg (pentru a pune în supă, în lapte etc.); a sfărâma (1). Şi popa, demicând Svântul Agneţ în patru, cu socotire şi cu smerenie, zice. DOSOFTEI, l. 95. El fiarse fiertură şi dumică pâine în scafă, biblia (1688), 6932/41, cf. lb, valian, v., polizu, pontbriant, d. Când pui lapte acru-n strachină şi mămăligă, dumică cu lingura mămăliga ...ca s-ai prunci multişori, jipescu, ap. tdrg. Nalba noi vom dumica Şi pe voi vom ospăta, marian, nu. 535, cf. ddrf, alexi, w. Iea o altă bucăţică de rădăcină, o dumică bine, o amestecă cu ceapă. N. LEON, MED. 69, cf. ŞĂINEANU2. Laptele din putină se făcuse acum steregheaţă; baciul îşi sumesese din nou mânecile, vârî mâna-n ea ... şi prinse a o dumica, lungianu, CL. 105, 11958 DUMICA - 1562- DUMICAT cf. RESMERITĂ, D., CADE. Toarnă mama câteva căni de apă, adapă laptele, îl fierbe până dă în clocot, îl pune în strachină, dumică mămăligă în el, ni-l dă să-l mâncăm dimineaţa, stancu, d. 97. în aceeaşi clipă, vreo şase linguri se îndreptară spre mijlocul mesei şi începură să dumice mămăliga în strachină. PREDA, M. 30, cf. H XVIII 173, Să nu dumici în strachina goală, înainte de a pune în ea ce ai de gând să pui (lapte, fiertură ori altceva). ŞEZ. XII, 167. Cântă, cuce, limba-ţi pice S-o ia ţaţa s-o mănânce Dumicaîă-n lapte dulce. ŞEZ. IV, 139, cf. bud. p. p. 77, com. din frata - sărmaşu şi din bilca -VICOVU DE sus, alr ii 4 084/310, alr sn v h 1 319, a v 15, vi 26. Numai cel ce dumică ştie cum şî ce dumică, iar cel ce mănâncă n-are ştiinţă cât dă mică. zanne, p. ih, 543. (Refl. pas.) [Mămăliga] se dumică (se mărunţeleşte) şi se toarnă peste bucăţele apă rece. ŞEZ. V, 52. O R e f 1. i m p e r s. In acel blid se turnă zară-n care să dumică mămăligă, reteganul, p. iii, 65. + (Folosit şi a b s o 1.) A consuma, a mânca mestecând încet, savurând. Oraţiu ... se arată şi mai entuziast în privinţa turdilor şi, zău, nu se miră că unii-şi mănâncă averea dumicând la „turdi” graşi. ODOBESCU, S. m, 25. A şoptit blând: - Ia şi dumică o ţâră ... că ţ-o hi foame ... POPA, V. 85. Cumpărătorul, supărat să tot mute resturile şi să le tot întocmească, le mânca, dumicând şi morfolind migdalele şi turta, băgate ghemotoc în gură. ARGHEZI, B. 67. Dumicau cuminţi, mişcând fălcile îndelungă vreme, ca să simtă mai bine gustul mălaiului făcut la ţest. CAMIL petrescu, O. II, 380. Dumicau pită cu slană, adusă în desagă. V. ROM. decembrie 1954, 62. Iar mai întingea un miez de pâine în sângele proaspăt al fripturilor, dumicând. BARBU, G. 76. -O* F i g. Pripăşisem în singurătatea pe care mi-o dumecam printre călţunaşii şi prunele cu gât ale coanei Siţii Căproaia. KLOPŞTOCK, F. 279. 2. P. a n a 1. (învechit) A fărâmiţa, a măcina (1). Pietri au dumicat apele şi au închegat apele ceale întinse ale lutului pământului, biblia (1688), 369V48. Piatra [de moară] a sfârşit de dumicat boabele, ureche, ap. tdrg. R e f 1. pas. F i g. întinsa monarhie a marelui Carol se dumică după moarte lui. SĂULESCU, HR. I, 97/13. S-au împărţit gospodăriile de-odinioară, moşiile s-au dumicat pe mulţimea gurilor, vlahuţă, R. P. 101. + A dezghioca (2). Ca să-l mai amăgiască, să dea răgaz turtii să se coacă, dumică o mânuşiţă de grăunţe din ştiuleţul uitat în cenuşă şi le pune alături în spuză. SĂM. I, 386. 3. (învechit şi popular; complementul indică oameni) A tăia în bucăţi, a ciopârţi; p. e x t. a omorî (1). Săteanii lui s-au învitat noaptea cu arme şi mearseră de-l demicară cu săbiile mici bucăţeale. dosoftei, v. s. noiembrie 115711. M-am apucat de ţiitoarea mea şi am dimicatu-o pre ia. biblia (1688), 190V4. lanicearii... năvălind ca turbaţi asupra casei, vor dumica tot ce vor afla acolo. FM (1843), 3002/19. 37 bărbaţi şi 19 femei sub comanda maiorului de rebeli Csutak, parte fură dumicaţi, parte aruncaţi în foc şi arşi. BARIŢIU, P. A. n, 503. L-au jupuit [hoţii] de la tălpi până la creştet, apoi l-a[u] dumicat bucăţele şi l-au făcut morman în mijlocul casei. delavrancea, ap. tdrg. N-am putut eu să mi-l tăi pe golan şi bucăţi să-l împrăşti Mării? Pe soţi să-i dumic şi pe lulus să-l spintec cu ferul. COŞBUC, AE. 80. După puţină vreme au intrat earăş acolo şi au aflat trupul lins prelins, încât nu se cunoştea că au fost dumicat cândva. SBIERA, P. 32. Cu foarfecele te-oi dumica Pe fereastră te-oi arunca. MARIAN, D. 22. Dă-ne Vidru pe Vidra Că nu te-om demica Cu securi şi cu topoare. BUD. p. P. 13. La cătan-aşa-i dedat, Să moară moarte-mpuşcat, Şi din sabie dumicat. BÎRLEA, L. P. M. I, 104. Tu vrei să grăieşti cuvinte Pentru-aeşti crai fără minte! D-ei ţinea şi tu cu ei, Eu vă demnic pe tustrei. T. papahagi, m. 196. Cu cuţât m-a despica Şi-n frânturi m-a dimica Şi la câni mă va-arunca. balade, m, 142. Ce mortiţă tu pofteşti? Ori din sabie demnicat, Ori tăiat, ori împuşcat? folc. TRANSILV. i, 328. + (învechit şi regional) A răni1 (1), a zdrobi (III 2), a strivi (2); p. e x t. a rupe în bucăţi. îl lua la-ntrebare: că ce-a furat şî-i bătea până-i demica cu corbacele. ARH. FOLK. I, 112. (R e f 1.) Atăta de cumplit fu ucis, căt să demică trupul lui, şi pre toiage să lipiia de să arunca în sus. varlaam, c. 455. [îl] legară la mâşcoii sireapi de-l trasără preste pietri ascuţite ... Şi aşa i s-au demicat trupul. DOSOFTEI, v. s. decembrie 247726. + (învechit şi regional) A bate, a distruge (1), omorând pe câmpul de luptă; a nimici (1). Pre sărbi aşa i-au tăiat, uitându-se de preste Tisă Belţioso cumu-i dumică. Ş INC Al, HR. II, 311/6. Atunci oastea romană slobozându-se întră Sarmate, pre toţi câţi le era înainte îi dumicară. MAIOR, IST. 181/11. Unindu-se cu ii un mare număr de gali şi de sclavi alcătuiră armie de 90 mii oşteni, carii demicără patru expediţii romane. SĂULESCU, HR. i, 57/23. După aceasta trupele împărăteşti dumicară pe toţi fără milă. GT (1839), 475. [Românii] căzură preste oastea leşilor ca nişte lupi flămânzi, şi o dumicară pe ea. ispirescu, M. V. 47. lată că au început să dumice infanteria, rebreanu, p. S. 105. Cum amerinţa numai cu săbiile, pe loc sta şi oştile neclintite până ce venia ei la dânsele şi le dumica toate, sbiera, p. 120. (A b s o 1.) Se luptă cu vitejie ... Sfarmă, taie şi dumică, fac înfricoşat omor. NEGRUZZl, S. I, 128. ^Refl. r e c i p r. Amândouă taberile erau acum gata a începe război între dânsele şi a se dumica una pe alta. BĂLCESCU, M. V. 411. - Prez. ind.: dumic. - Şi: (învechit şi regional) demica, dimica, (regional) dumecâ vb. I. - Probabil lat. *demicare (< mica „fărâmitură”). DUMICÂRE s. f. Acţiunea de a (se) d u m i c a şi rezultatul ei. 1. (în dicţionarele din trecut) Cf. d u m i c a (1). Cf. polizu, pontbriant, d., ddrf. «v* F i g. Şi-ntâia dată simte, cât de cât, în dumicarea timpului urât. arghezi, vers. 44. + (Regional; concretizat) îmbucătură (C. A. Rosetti - Sulina). Cf. alr i 758/675. 2. (învechit) Cf. d u m i c a (2). (F i g.) Aseminea dumicare a monarhiei Roşiei ca şi pe aiurea produse nu puţine rele de împărecheri şi bătălii cetăţiene. SĂULESCU, HR. I, 227/13. - Pl.: dumicări. - Şi: (învechit) dimicâre s. f. pontbriant, d. - V. dumica. DUMICÂT, -Ă adj., s. m. 1. Adj. (învechit; despre alimente) Care este fărâmat, rupt, tăiat în bucăţele pentru a fi înghiţit cu uşurinţă. Mâncasem 4 ouă şi o strachină bunicică de lapte cu pâne dumicată, conv. lit. vi, 186, cf. lm, ddrf. + (învechit, rai*) Pisat3 (1). Arsenicum ... când îl vedem în bucăţi spart, ni se pare a fi sare şi când e pisat, ni se pare a fi zahăr dumicat. PETROVICI, P. 209/1. 2. S. m. Bucată mică, ruptă, tăiată dintr-un aliment pentru a fi înghiţită cu uşurinţă, îmbucătură, cât se bagă o dată în gură; (învechit) dumicătură, (regional) dumicuş. Cf. anon. car., lb. Pune aceşti cinci grunji într-un dumicat de pâine din supă, şi înghite totul fără a amesteca. MAN. SĂNĂT. 88/18. Eu am mâncat, ce să chiamă, Un mezelic de pastramă, Cu un dumicat de pâine. PANN, p. V. i, 17/15, cf. PONTBRIANT, D., BARONZI, L. 107, COSTINESCU. Când silea pe Sultănica să mestece doi-trei dumicaţi, se socotea în rai DELAVRANCEA, S. 50, cf. DDRF. Popa înghiţea dumicaturile cât pumnul. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 113. Sub scăunel era o mătură, pe mătură o seceră, lângă ea un dumicat de pâine şi un păhar de apă. SANDU-ALDEA, D. N. 268. Tot cu scop de a-şi visa peste noapte rândueala, nu înghite cel dintâiu dumicat de la masă, în seara de Sf Vasile. MUSCEL, 8. înghiţise cei câţiva dumicaţi păstraţi pe sub ascuns de bucătar. CONV. LIT. XLV, 366. Fac parale, măre notarule, şi tu n-ai cu ce unge dumicatul! petică O. 210. Duhovnicul a trecut spre trapeză ... încărcat cu dumicaţi albi de anaforă. KLOPŞTOCK, F. 56, cf. SCRIBAN, D. A hrănit-o apoi cu dumicat din gura ei camil PETRESCU, O. II, 304. Ni s-a servit câte o măslină înfiptă în scobitoare şi câte un dumicat de pâine. STANCU, R. A. I, 169. Ea mai spunea că dumicatul de pâine trebuie să fie mic, cât bucăţica de anafură. V. ROM. august 1955, 72. Limba lui îngreunată nu-i dă ascultare, împingând anevoie cuvintele ca pe nişte dumicaturi cleioase, vinea, L. I, 423. Eu când 11960 DUMICAŢIE - 1563 - DUMINICĂ veneam de la deal, adormeam cu dumicatul în gură. preda, M. 29. Până la urmă ajung să-şi spioneze unul altuia dumicaţii din gură. flacăra, 1975, nr. 44, 21. Când eşti la masă, şi-ţi cade dumicatul din mână, ori de la gură, îi e foame vreunei rude ori vreunui părinte. ŞEZ. vi, 42, cf. alr I 758, A vi 26. O P. anal. Toate păsările ... grămădisă, dumicat cu dumicat, purtat în cioc, cea mai mare cetate din lume. arghezi, s. VH, 115. + (Regional; mai ales în Mold.) Un fel de supă (sau ciorbă) preparată din bucăţele de pâine, brânză, mămăligă etc. fierte în lapte, în vin sau în apă. Cf. cihac, n, 94, lm. Diferite bucate gustoase precum: zamă de găină, ... găluşte, plachii, dumicat cu vin. MARIAN, NA. 136. Ţiganul flămând dând de un izvor bun zise: De-arfi pâne, precum nu-i brânză, ce mai dumicat aş trage. REV. CRIT. III, 123, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ŞĂINEANU2. Dumicatul e pâne tăiată în cratiţă şi fiartă în apă, mai rar în vin. PĂCALĂ, M. R. 117, cf. RESMERIŢĂ, D. Peste câteva zile a venit acasă, căci-i plăcea mai bine dumicaţii cu lapte decât şobolanii de acolo. AL LUPULUI, P. G. 31, cf. cade. + (Prin Ban.) Umplutură (de purcel făcută cu pâine şi maţe tocate). Com. liuba, cf. novacoviciu, c. b. 9. 3. Adj. (învechit) Fărâmiţat. (F i g.) Au făcut din Italia, dumicată şi împărţită, un stat mare, puternic şi glorios. GHICA, C. E. I, 15. Nu cereţi de la sholari îndată la început ca să vă spună poveşti apriate, căci aşa feliu de poveşti ar ieşi foarte îngăimăcite şi dumicate, petrovici, P. 175/21. 4. Adj. (învechit, rar) Rănit2 (1). Ei s-au semeţit: ce-au dat aşa au şi tăiat pre un fecior a străjerilor, de dzace aşa demicat, cât el va muri (a. 1638). iorga, s. N. 72. + (Transilv.; despre varză) Tocat4 (1). Cf. alr 1754/283, alr ii 4 084/272, 310, 316, 346,349,353,362. - Pl.: dumicaţi, -te şi (2 şi s. n.) dumicaturi. - Şi: (învechit şi regional) dimicât, -ă (lb, pontbriant, d., lm, barcianu, alexi, w., cade), (învechit) demicât, -ă adj., s. m. - V. dumica. DUMICÂŢIE s. f. (învechit, rar) Dumicare (1). Cf. STAMATI, D. -PL: dumicaţii. - Şi: dimicâţie s. f. stamati, d. - Dumica + suf. -aţie. DUMICÂTOR, -OARE adj. (învechit) Care dumică (1). Cf. lm. -PL: dumicători,-oare. - Dumica + suf. -(ă)tor. DUMICĂTURĂ s. f. (în dicţionarele din trecut) Faptul de a dumica; totalitatea dumicaţilor făcuţi dintr-un întreg; dumicat (2). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W. - PL: dumicături. - Şi: dimicătură s. f. pontbriant, d., ALEXI, W. - Dumicat + suf. -ură. DUMICUŞ subst. (Regional) Dumicat (2). împărţeam cu el dumicuşul de mămăliguţă cu lapte. AL LUPULUI, P. G. 26. -Pl.:? - Dumica + suf. -uş. DUMIELUI pron. de politeţe m. v. dumnealui. DUMELUI pron. de politeţe m. v. dumnealui. DUMINCÎCĂ, -CE s. f. v. duminicică. DUMINEÂŢĂ s. f., adv. v. dimineaţă. DUMINECÂL, -Ă adj. v. duminical. DUMÎNECĂ s. f. v. duminică. DUMINECÎCĂ, -CE s. f. v. duminicică. DUMINECÎT, -Ă adj. (învechit, rar) Duminical. Cf. alexi, w. -PL: dumineciţi, -te. - Duminecă + suf. -it. DUMINECUŢĂ s. f. (Bot.; regional) Dreaţă (1) {Lysimachia nummularia). Cf. CADE, BORZA, D. 103, SFCIV, 156. - PL: duminecuţe. - Şi: duminicuţă s. f. cade. - Duminecă + suf. -uţă. DUMINICÂL, -Ă adj. Care se face, care are loc, se petrece în ziua de duminică (1); privitor la duminică, de duminică; (învechit, rar) duminecit. Cf. valian, v., negulici, pontbriant, d., prot. - pop., n. d., COSTINESCU. Vom lăsa d-lui Constantinescu rolul de a califica de un fel de „răpaos dominical” activitatea ... în a doua sesiune. MAIORESCU, D. V, 203. N-am văzut ceva mai urât pe lume decât un oraş mare în zilele de repaus dominical. caragiale, o. ii, 211, cf. BARCIANU. Repausul duminical şi festiv se observă aici strict, săm. îl, 583, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Domnul Niţă o porneşte tacticos. Unde? La întrunirea comercianţilor pentru protestare contra legii repausului duminical, brătescu-voineşti, p. 151, cf. resmeriţă, d. [Legea comercială] este reglementată printr-un şir de legi speciale. Aşa, de exemplu, dispoziţiile legii comerciale propriu-zise, ... ale legeii repausului duminical. GOLOGAN, C.R. 130, cf. cade. Răsună, de la tejghea, strigătul cârciumarului către un ajutor duminecal. REBREANU, R. I, 134. E o lumină de după-amiază duminicală cu soare care pare şi el mai curând la plimbare, decât la lucru. CAMIL PETRESCU, U. N. 249. Numai el ştie să explice, pe înţelesul tuturor, în şedinţele duminicale ale cercului socialist ... cum a luat naştere capitalismul. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 30, cf. SCRIBAN, D. Uşa biroului scoase din somnul lui duminical clopoţelul de alamă. TUDORAN, P. 15. Inofensive plimbări duminicale prin pădurile din împrejurimile oraşelor dădeau posibilitate membrilor formaţiunilor patriotice să se instruiască în folosirea armelor, magazin IST. 1967, nr. 5, 3. Succesele înregistrate de aceşti bravi luptători n-au fost spectaculoase, dar au marcat un început cert: obţinerea repausului duminical. CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 3/2. Hora sătească duminicală este tot mai des înlocuită prin balul de sâmbătă seară. M 1975, nr. 1, 1. O (Adverbial) Credincioşii părăsiseră altarul cu sfinţi şi strane de lemn putred, iar clopotele mici sunau, duminical, o dojanăpe care nu o mai asculta nimeni. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 173. + (Bis.; în dicţionare, în forma dominical) Care se referă, se adresează lui Dumnezeu. Cf. negulici, pontbriant, d. Rugăciune dominicală. lm, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, CADE. + F i g. Festiv. Mă regăsisem în atmosfera duminicală a căminului. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 264. Straiele noi îl îmbracă într-un costum duminical, croit pe măsură. ARGHEZI, s. vm, 96. Fumul pipei, în care ardea încet o aromă vegetală din Antile, se insinua leneş în culoarea duminicală a zilei. id. C. J. 264. - PL: duminicali, -e. - Şi: (rar) duminecal, -ă, (învechit, astăzi rar) dominicâl, -ă adj. - Din fr. dominical, it. dominicale (după duminică). DUMINICÂRE s. f. (în poezia populară; probabil) Activitate desfăşurată în ziua de duminică; slujbă de duminică. Grăi ăl preot bătrân Către-ăl mic de gramatic: - Azi avem d-o sâmbătare, Mâine d-o duminicare. PĂSCULESCU, L. P. 16. - PL: duminicări. - Formaţie spontană de la duminică. DUMÎNICĂ s. f., adv. 1. S. f. Ultima (sau prima) zi a săptămânii, considerată zi de odihnă, în civilizaţiile creştine. Dumerfecă] a 7[a] [a] sfinţilor tătâri. COD. VOR.2 246. Noao 11976 DUMINICĂ - 1564- DUMINICĂ creştinilor iaste tocmitî dumineci în locul sâmbeteei. CORESI, ap. GCR I, 24/11. Nu ştiţi, neînţelepţiloru, că sffâjnta dumenrecă mearse arhanghel Gavrilu în cetatea Nazatului (a. 1601). CODEX STURDZ. 238. O, amar ceia ce nu merg în sv[â]nta dumeneca, la besearecă. COD. TOD. 219. Iară celoralalţipreuţi tuturora depreună le poruncim, lângă duminecă, miercuri şi vineri, ... să facă slujbă în toate zilele (a. 1675). GCR I, 220/1. într-o dumenecă era, când au apropiiat oştile ungureşti de Suceavă. M. COSTIN, O. 46. Şi au pus hotar apa Cirimuşul, întru o duminică dimineaţa. NECULCE, L. 11, cf. ANON. CAR. Să se învrednicească să se cuminece, unii la joi mari şi alţii sâmbătă şi duminecă, în zioa de Paşti. ANTIM, O. 90. Pomeneaşte ziua sâmbetelor, (în darul nou dumineca) a o sffijnţi pre ea. SLOV. 23r/4. Să aibă a urma căutările judecăţilor toată săptămâna, afară numai din duminici, prav. COND. (1870), 54. Această alegere o vor face într-o duminică (începutul sec. XIX), uricariul, rv, 293/24. Ziua cea dintâiu să numeaşte duminecă. FULEA, B. 26/7. Când să va întâmpla ... vreun bărbier, de a nu lucra bine, ori de a nu păzi duminica ... să nu fiie volnic boer mare, agă, sau alţi zapcii a-i judeca, fără numai starostea (a. 1824). doc. ec. 312. Duminică în 2 iunie ... au făcut exerciţia oştilor hotărâte pentru expediţia, ce face asupra insulei. AR (1829), 542/21. într-o duminică am văzut la poarta bisericii... lume multă adunată. HELIADE, o. I, 257. Să se facă în toate duminicile târg, iar de doă ori pe an bâlciuri. CR (1833), 104V20. A doa zi după aceea fiind duminică, ...au rugat pe Dumnezeu pentru iertarea păcatilor sale. DRĂGHICI, R. 54/7. Afară de duminici, [gazeta] va ieşi pe toată ziua câte o jumătate de coală tipărită (a. 1838). PLRI, 60. Martie 20 duminică s-au rădicat tuiurile împăratului. ARHIVAR, n, 22/10. Până şi duminicile au agiuns [ţăranii] de nu se mai schimbă din cămeşa cea groasă. I. IONESCU, C. 42/4. în toate duminicile, ... mergeam de ascultam leturghia. negulici, E. 1,12/3. Ia în dumineca viitoare, stăpâne, să mergem în sat la horă. CREANGĂ, P. 162. în cea dintâi duminecă, părintele Trandafir ţinu o predică. SLAVICI, O. I, 57. Şedzând într-o duminecă cu luleaua în gură..., iată că vine soţia lui. ISPIRESCU, L. 206. Fie că era duminecă şi zi de primăvară, fie că era altceva, chipuri ce se văd rar pe podul Mogoşoaiei ... mişunau. macedonski, o. ni, 52. Şi fiindcă era duminică, n-am putut scăpa ş-am mers, împreună, acasă la el. vlahuţă, s. A. II, 35. Mai multe duminici de-a rândul am discutat numele ce trebuia să-i dăm [publicaţiei], i. negruzzi, în plri, 241. Să-ncepem alaiul, vrăjmaşul alai, De praznicul sfintei Dumineci. GOGA, POEzn, 30. într-o duminică feciorul cel mai mare, Ionică, se întoarse înfricat de pe uliţă. agîrbiceanu, S. P. 133. Peste câteva zile, într-o duminecă de primăvară, mai tot satul era adunat înaintea subprefecturii. BUJOR, S. 37. Era duminecă; şi lumea ... năvălise în crâşmă. HOGAŞ, DR. I, 41. Se fixa data logodnei pentru a doua duminică după Bobotează. rebreanu, i. 169, cf. resmeriţă, D. Cântăreţul losif stingea fericirea în toţi flăcăii şi mâhnea duminicile fetelor. ARGHEZI, C. J. 52. Fără duminecă şi fără de-nceputuri, Mă ascundeam tăcut sub vegetale scuturi. BLAGA, POEZII, 211. E duminică şi oamenii au ieşit la soare. RALEA, O. 130. Astfel se încheie în Bucureşti, în pacea înşelătoare a nopţii, duminica de 6 iunie, care fusese atât de însorită şi atât de zbuciumată în acelaşi timp. camil petrescu, O. n, 118. în fiecare duminică, mama se duce la biserică şi ascultă slujba. STANCU, d. 34. De dimineaţă plouase în duminica aceea, barbu, G. 361. în Oltenia şi Muntenia se boceşte în fiecare duminică şi mai cu seamă în zilele când se comemorează morţii. IST. LIT. ROM. I, 54. Cum se zgârceşte părul De faţa focului, Aşia să se zgârcească cârtiţele Până-n cea duminică. TEODORESCU, P. P. 360. Spune la badea din curte, Pe duminică ce vine Să-şi gătească peana bine. JARNÎK - bârseanu, d. 40. Şi m-a răstignit... în sfânta duminecă. PĂSCULESCU, L. P. 10. Se descântă în trei dumineci cu o lumânare de ceară curată, pamfile, b. 22. M-or jeli şi mândrele, ...în trei sfinte duminici, Cu pui roşii la mâneci, bîrlea, l. p. m. i, 106, cf. alr i 183. Azi e sfânta sâmbătă, Mâine mi-e duminică, balade, ii, 234. Duminică (la) cununie Şi luni la Mitropolie, se spune despre cei care au o căsnicie de scurtă durată. ZANNE, p. IV, 328. <> Duminica Floriilor (sau, regional, a florilor, a vlăstărilor, a stâlpărilor) = sărbătoare creştină care cade în duminica (1) dinaintea Paştelui; Florii. M[o]l[i]tva în duminec(a) florilor pe sălci (a. 1689). gcri, 286/30, cf. arhivar, ii, 26/19, pontbriant, d. Sub cuvântul „Florii” şi „Duminica Floriilor” ... se înţelege dumineca cea de pe urmă din Păresimi sau Postul mare. marian, s. r. n, 256. Se numeşte, după unii, „Florii” şi „Duminica Floriilor” sau şi „Dumineca vlăstărilor”, de aceea pentru că poporul a întâmpinat pe Domnul nostru Isus Christos, când a intrat ultima oară ... în Ierusalim, cu ramure de finie. id. ib. 257, cf. ALEXI, w., TDRG. Prin alte părţi..., femeile caută neapărat să meargă la biserică în ziua de Duminica Floriilor spre a lua mlădiţe de salcie, pamfile, A. R. 167. Rugă pentru Dumineca Floriilor [Titlu]. MINULESCU, VERS. 237, cf. bl vi, 210, 211. Duminica Paştelui (sau Paştilor) = sărbătoare religioasă celebrată de creştini în amintirea învierii lui Isus Hristos; Paşti (1). Cf. polizu, barcianu. Duminica Tomii sau Duminica Nouă = sărbătoare creştină care cade în duminica (1) imediat următoare Paştelui. Cine se spurcă în postul mare cu carne sau cu brândză, el să postească den Duminică Tomeei pănă în Rusalii. PRAV. LUCACI, 209. învăţătură pentru ce să chiamă Dumeneca Noaă. varlaam, c. 97. Din lunea luminată pănă la Duminica Tomii, nu s-a mai slujit liturghie de groaza şi de frica care domnia. ARHIVA R. II, 202/21. Paştele Blajinilor cad totdeauna luni după Dumineca Tomei. ŞEZ. II, 29. Rămâi mult acasă? ... - Până în duminica Tomii, domnişoară. AGÎRBICEANU, A. 85, cf. bl VI, 210, alrii/imn 110, 2 813. Duminica (cea) Mare sau (regional) Duminica Teiului = sărbătoare religioasă creştină cu străvechi origini păgâne provenind din ritualul de pomenire a morţilor, care cade la 50 de zile după Paşte; Rusalii. De la viiarea mia din dzua de Paşti până la duminică mare, dumineca a toţi svfijnţii, să lăcuiţi în raiu. COD. TOD. 208. In limba rumăneascî au luat a să grăi Dumeneca cea mare, căci că astădzi prăznuim praznicul tuturor svenţilor. VARLAAM, c. 147. Mulţi obicinuesc a alege mieii tocma de la Duminica Mare. MANOLACHE DRĂGHICI, R. 25/25. într-o dimineaţă, mercuri înainte de Dumineca Mare, moş Nichifor deciocălase căruţa şi-o ungea. CREANGĂ, P. 112, cf. marian, S. R. I, 111, DDRF. Aceşti mâţişori se aruncă în foc ca şi „teiul” de la „DuminicaMare”, pamfile, văzd. 80, cf. resmeriţă,D., alrth 163, AIX 5. (Regional) Duminică Tânără = prima duminică (1) după lună nouă. La „Duminica Tânără”, adecă Duminica primă după luna nouă, se îngăură urechile copiilor mici spre a le pune cercei, marian, NA. 421, cf. TDRG. Duminica Lăsatului secului (ori de sec) de brânză (sau a brânzei) = ultima duminică (1) în care se mai mănâncă produse de lapte, înaintea începerii postului cel mare. Au întrat în Iaşi în 24 zile a lui februarie în duminica brânzii. MUŞTE, LET. Iii, 64/5. Duminica Lăsatului secului (ori de sec) (sau Lăsatei) de carne (sau a cărnii) = ultima duminică (1) în care se mai mănâncă produse de came înaintea începerii postului cel mare. Dumeneca lăsatului cărnei. VARLAAM, ap. GCRI, 103/21. învăţătură în dumineca lăsatei de carne (a. 1642). gcr i, 99/2. O L o c. a d j. De duminică = a) (despre haine) care se poartă în zilele de sărbătoare, care e de calitate superioară. Cf. LB, POLIZU. Mănuşile de duminecă ... par în mâinile uriaşe, clădite să răstoarne un bivol dintr-o lovitură. C. PETRESCU, S. 177. Isabel e frumoasă când îmbracă vestmântul de duminică. M. ELIADE, 0.1,18. Mama ... ne-mbracă în hăinuţele de duminică. SAHIA, N. 47. Avem haine mai curate ...de dumineca. CAMIL PETRESCU, B. 75. Măriuca, în straie de duminecă, ţinea între dinţi o floare albă de trandafir. CAMILAR, N. I, 230. Se ivi în uşă, ... cu giubeaua de duminică, tudoran, p. 15, cf. alr sn iv h 1 156, alrm sn m h 975; b) care are loc, se petrece în timpul zilei de duminică (1). De atunci pănă astăzi cursurile populare de duminică sunt una din recreaţiunile cele mai preferite. CONV. lit. I, 12. L o c. adv. Din duminică în duminică = în fiecare duminică. Să să ia de la tot meşterul, din duminică în duminică, câte dooă parale (a. 1824). DOC. EC. 312. O 11976 DUMINICĂ - 1565 - DUMIRI E x p r. (Regional) Ce-mi place dumineca, şi sâmbăta = întotdeauna, zanne, p. ix, 406. *0* (Adverbial) Cercetările în pricini criminaliceşti se vor face cu graba cea mai putincioasă, ... lucrând cercetătorii duminicile şi sărbătorile. condica O. 77/6. Cerceta regulat biserica, duminicile şi sărbătorile. MOROIANU, S. 17. Duminicile, baluri mascate ori costumate se răspândesc peste străzi. RALEA, O. 56. Iţi venea s-o iai tot pe şosea, care dacă ar fi avut paralel o promenadă între ea şi pădure, ar fi fost foarte potrivită să iasă lumea duminicile şi după-amiezele. preda, i. 234. Duminicile gătesc mâncare pentru toată săptămâna. IL mai 1965, 33. 2. S. f. Personaj din mitologia populară, personificare a zilei de duminică (1), închipuit de obicei ca o femeie bună care ajută oamenii cinstiţi şi harnici în acţiunile lor lăudabile. Harap-Alb rămâne bucuros, mulţămind sfintei Dumineci pentru buna găzduire. CREANGĂ, P. 214, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. u. Sfânta Vinerea Şi Dumineca Ele mânecau în revărsat de zori, în glas de cântători. MAT. folk. 1 121. Sfânta Duminecă îl iertă şi îl blagoslovi, şez. xn, 104. 3. S. f. (în sintagma) Apa Duminicii = (în mitologia populară) râu care înconjură raiul, care se varsă în rai. Neşte râuri mitologice ne apar în blăstemul: „Ducă-se pe apa Sâmbetei şi a Duminecei”. HEM 1 288. Prin mijlocul acestor câmpii trece un râu mare şi limpede numit „Apa Duminecei”, care se revarsă în rai. MARIAN, î. 476, Cf. ŞĂINEANU2, CADE. 4. S. f. în prima duminică (1) care urmează sau precedă ziua în care ne aflăm. Cu luare-aminte să se priveaghe rugându-se, tocma şi până duminecă dimineaţa (a. 1640). GCR I, 89/34. Când au fost dispre dz.ua, s-au sculat să margă la biserică duminică dimineaţa. NECULCE, L. 336. Duminecă la vreme de chindie, prealuminatul domn io Constandin Basarab voevod, având prepus pentru nişte lucruri,... au trimis la noi cu poruncă mare pre duhovnicul lui. ANTIM, p. XXIII. După trei zile ale morţii sale, duminecă dimineaţa, preaslăvit au înviiat. GRECEANU, î. 34/19. Demisia miniştrilor se va face cunoscută duminică. CR (1839), 179Vl2. Cel mai târziu duminică trebuie să plec. CARAGIALE, O. VII, 70. Duminică, se perândă multă lume să vadă mortul. AGÎRBICEANU, S. 93. Fata ... stăruia s-o lase în pace măcar până luni, căci duminică îi vin prietenele. REBREANU, I. 94. Duminică am fost cu Nae la „Ileana ”. BRĂESCU, O. A. I, 256. Duminică seara ... [am pierdut] cinci sute de galbeni. C. PETRESCU, A. R. 39. Nu pot răbda să nu te văd până duminică. DEMETRIUS, A. 221. Nu au lipsit, duminică, nici observaţiile critice. FLACĂRA, 1975, nr. 43, 2. Vă poftim pe duminecă dimineaţa. FOLC. TRANSILV. I, 547. Duminică mă sfinţesc. FOLC. MOLD. I, 121. 5. Adv. într-o zi de duminică (1), în timpul zilei de duminică. L-au îngropat în luna lui februarie în 5 zile, duminecă (a. 1626). IORGA, C. 1.1, 21. Duminecă de va fi naşterea lui H[risto ]s: iarna va fi îndoită (cca 1750). GCR II, 58/31. Au doară vom zice că numai duminica sântem creştini? MARCOVICI, D. 22/25. Dacă dumineca e noroi, îşi aduc cişmele în mână. SLAVICI, O. I, 114. Dumineca [femeile] nu se Iau, căci fac bube sau capătă dureri de cap. CANDREA, F. 31. Dumineca nu-l va aştepta. C. petrescu, S. 139. Când se ivi temelia, ei se apropiau duminica de singuraticul ziditor. ARGHEZI, C. J. 167. Astfel a urmatpână-n vară ..., fiind şcolar în zilele de lucru şi slujitor al bisericii dumineca. CĂLINESCU, I. C. 83. Mi-a spus că vârcolacii să fac „din tărâţele de la făină pe care o cern oamenii duminica”. ŞEZ. I, 186. Să nu mături duminică dimineaţa în faţa soarelui, că colb ăie şti faţa sfântului soare. ib. 276, cf. alri 1 360/96, 138, 249, 295, 341, 351, 357, alr n 5 754/29, 53, 284, 769. Face-te-ar, Dumnezeu, floare, Să te pun la cingătoare, Să te-ncing dumineca. FOLC. TRANSILV. H, 256. 6. Adv. în fiecare duminică (1). Dumineca, ... datoriu este a sluji Liturghie. IACOV, syn. 25711. Cearcă iarăşi, oare vin toţi oamenii la besearecă dumineca, şi întru alte sărbători? MAIOR, I. B. 283/17. Dumineca, ... în obicinuitele cântări bisereceşti are a-i deprinde. INSTRUCŢIE, 4/9. Să se hotărască vreo câteva ceasuri dumineca şi în zile de sărbători spre învăţătura pruncilor. MAN. ÎNV. 15/5. Să ducea dumineca ca să asculte Liturghia, buznea, p. v. 15/10. Ceea ce părintele ne predică dumineca la biserică fi-va oare adevărat? NEGULici, E. I, 100/9. Serbătoarea şi duminica vezi toate crăşmăresele gătite. NEGRUZZI, S. I, 315. Duminica ... ieşea la Şosea în birjă bună. vlahuţă, S. a. ii, 130. Dumineca, în haine de sărbătoare, se fac vizite de la un şlep la altul, bart, e. 331. Turnavitu era nelipsit dimineaţa, duminica şi în zilele de sărbătoare, de la postul lui. CAMILpetrescu, O. II, 68. Nevasta venea joile şi duminica să mă vadă. VINEA, l. I, 406. Jocul ei dumineca îmi robeşte inima Pentru-ntreagă viaţa. jarnIk-bârseanu,d. 33. Sâmbăta, dumineca, Doamne, mândru se găta, Şi la uliţă ieşea. BÎRLEA, l. p. m. I, 44, cf. ALRI 1 360/116,125,140,170,218,230, 347, 348, 815, alrii5 754. Fac fetele rugăciuni Sâmbăta, dumineca Să se poată mărita. FOLC. TRANSILV. I, 71. - PI.: duminici. - Şi: (învechit şi regional) duminecă, (învechit) dumenecă, (regional) dumenică (alr i 183/803, alr ii 2 406/899) s. f. - Lat. [dies] dominica. DUMINICÎCĂ, -CE s. f. 1. Dreaţă (1); duminecuţă, duminiţă (Lysimachia nummularia). Cf. lb, barcianu, alexi, w., PANŢU, PL., CADE, BORZA, D. 103, DEX, H XVI 207, 280, JAHRESBER. VIII, 164, ŞEZ. XV, 28, DR. vi, 657. 2. (în forma duminecea) Gălbenea (Lysimachia punctata). Cf. ALEXI, w., cade, BORZA, D. 103. Duminicica sau duminicuţa creşte întinsă pe pământ şi e cunoscută cu acest nume în jud[eţul] Suceava. ŞEZ. XV, 28, cf. BORZA, D. 103, H xvi 207, 280. - PL: duminicele. - Şi: (regional) duminecică, -cea (h xvi 207, 280), dumincică, -ceâ (h xvi 207, 280) s. f. - Duminică + suf. -ică. DUMINICUŢĂ s. f. v. duminecuţă. DUMINÎŢĂ s. f. (învechit şi regional) Dreaţă (1) (Lysimachia nummularia). Cf. COTEANU, PL. 16, DDRF, PANŢU, PL., CADE, BORZA, D. 103. - PL: duminiţe. - Dumin[ică] + suf. -iţă. DUMIREĂLĂ s. f. (învechit, rar) Dumirire (1). Cf. COSTINESCU. - PL: dumireli. - Şi.: dumereâlă s. f. COSTINESCU. - Dumiri + suf. -eală. DUMIRÎ vb. IV. 1. R e f 1. A se lămuri, a se edifica asupra unei probleme, a unei situaţii încurcate, neclare, greu de înţeles; p. e x t. a-şi da seama, a realiza o anumită situaţie, a pricepe ceva. Tremease ucenicii ...cu păreare să întreabe pre adevăr, ca deaca vor vedea ciudesele ce făcea Hristos, să se încredinţeaze şi să se domirească de el. CORESI, EV. 525. Mare tăceare să făcu şi... ce ar fi mai de vorovit şi ce ar fi mai de pomenit, ca cum a se doiniri n-ar putea. CANTEMIR, I. I. I, 150. Nimeni nu să poate doiniri de niciun lucru. C. CANTACUZINO, CM I, 3. S-ar cădea, cei vânători, să să dumirească, că nu iaste epure, ce o vulpe, ceaia carea câinii lor o gonescu (a. 1694). fn 36. Miru-mă şi nu mă domiresc ce voiuface eu ticălosul când mă va ajunge sfârşitul vieţii meale. MINEIUL (1776), 60rl/21. Crezu că te vei domiri ce fel de teşăli voescu: dă cele dă vânătoare (a. 1792). IORGA, s. D. vin, 24. Acuma începui a mă dumiri, acuma văz că ceia ce gonesc voi putea prinde. SLĂTineanu, a. 15/9. Ea îl vede, înţeleage, dar tot nu s-au dumerit, beldiman, o. 82/5. Ei cer minuni ca să se domirească. marcovici, d. 307/7. Robinson la aşa privire, nu să dumere ce poate să fie pricina ţipetului său. drăghici, R. 182/7. Mă domerii şi înţelesei că acestea sânt nişte 11981 DUMIRI - 1566- DUMIRIT statuie neînsufleţite. GORJAN, H. I, 148/34. încai te-ai domirit acum fără-ndoială, Că nu am scos eu vorbele. RUSET, E. 46/10. Nu mă pot dumeri ce are ascuns în inima sa. ARHIVA R. II, 310/1. Fiecare membru, înainte de a-şi da părerea, va putea să ceară osebită desluşire, sau repetarea acelor articole, la care nu se va putea domin. CONDICA O. 109/4. Nu se putea domiri cum el, domn stăpânilor, să râvnească după o pălărie de cardinal. BĂLCESCU,M. V. 271. Lesne s-ar fi putut dumeri assupra înţelesului, de nu după testul grecesc, încai cu agiutorul traducerii latine literale. HASDEU, I. c. 1,4. Toţi plângeau şi nu se puteau dumeri despre semnele ce face mama lor. CREANGĂ, O. 9. Către sfârşitul acestor povestiri... m-am domirit de ce ele exercită atâta farmec asupra cititorului. CARAGIALE, O. iv, 95. Copilul nu se doinirea de ce cocorii umblă înşiruiţi trâmbă. ISPIRESCU, L. 287. Mă trezesc, deschid ochii şi caut să mă dumeresc unde mă aflu. VLAHUŢĂ, S. A. II, 159. Când îţi vorbea de multe ori, nu te dumereai de vorbeşte serios sau în bătae de joc, aşa de bine ştia să se prefacă. CONV. LIT. XX, 136. Nu m-am domirit nici până astăzi asupra câtorva chestii, bacalbaşa, s. a. i, 270, cf. ddrf. Nu mă mai domiresc, nu mai cunosc nimic. SĂM. I, 3. Se opresc în joc feciorii, Dumerindu-se deodată. GOGA, POEZII, 65. Toată lumea recunoaşte că avem o criză literară, dar nu poate să se dumerească dacă această criză e din pricina scriitorilor ori din pricina cititorilor. PETICĂ, în PLR II, 75. Se urcă pe prispe şi adăstă să se ridice ceaţa şi să se iţească lumina, ca să se dumirească. CHIRIŢESCU, GR. 15. Asupra unui lucru, însă, nu mă puteam dumiri: în loc de vin, nu se afla pe masă decât o garafă mare de cristal plină cu apă răce. HOGAŞ, DR. n, 23. Marin Stan, zăpăcit, se uita la ei, pe rând, parcă nu s-ar fi putut dumeri de ce s-au supărat oamenii. REBREANU, R. I, 133. Săteni[i] ce au uneori ocazia să vadă cum cad din senin, în faţa lor, gâşte cu şoimul în spate, se dumiresc asupra întâmplării cu penele căzute din cer. BĂCESCU, PĂS. 199. Vreau să văd şi să mă dumiresc, că nu mi se pare lucru curat. ARGHEZI, C. J. 115. Eu, la început, preocupat de lucrul în sine, n-am priceput chestiunea; apoi m-am dumerit. CĂLINESCU, C. O. 107. Când s-a dumirit, s-a lovit cu palma peste frunte. STANCU, R. A. I, 301. Cunoştinţele nu se dumireau de felul ciudat în care Raluca o moştenise pe Maria. DEMETRIUS, A. 25. E rândul ofiţerului să nu mai înţeleagă nimic: ştie că declaraţia a aruncat-o cu mâna lui la coşul de la poliţie şi nu se dumireşte cum de-i cade acum din cer. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 15,9/3. Tânărul huşean, Pui de moldovean, Trei dz.ile-asculta Pân-l-înţelegea, Pânse domiria. TEODORESCU, P. P. 447. Care nu să putea dumeri, mergea la aleşi, la logofătu satului şî spunea pricina lor acolo. GRAIUL, I, 35, cf. IORDAN, L. M. 191. Puică, da proastă mai eşti, Cum de nu te dumireşti Că mure coapte-s ochii tăi Vino să mă văd în ei. FOLC. MOLD. II, 671. + T r a n z. (Complementul indică oameni) A ajuta să înţeleagă, să priceapă clar un lucru, un fapt (despre care nu era bine informat). Cf. valian, V. Mulţi vor zice ...că D ante formează o escepţiune. Ca să-i domirim, luăm pe Virgiliu. MACEDONSKI, în PLR I, 342. S-au rugat cu lăcrimi şi cu foc mare să-i dumirească şi pe ei înalt Preasfântul, cum rămâne cu copiii. VLAHUŢĂ, S. A. n, 122, cf. DDRF. E un lucru care nu m-a dumirit pe mine. OLLĂNESCU, ap. DDRF, cf. ŞĂINEANU2. O femeie ...îl dumireşte: - E un negustor care cică a pierdut o pungă cu bani. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 96, cf. RESMERIŢĂ, D. După ce dumeri pe Grigore în câteva cuvinte, goli un pahar. REBREANU, R. II, 295, cf. SCRIBAN, D. Păi ce să fie, înseamnă că te-ai săturat, îl dumiri Gherghina, bucuroasă că omul ei glumea. PREDA, D. 224. Cercă... a-i dumeri că [bucatele] nu-s otrăvite. RETEGANUL, P. II, 83. + T ran z. (învechit, rar; complementul indică situaţii neclare, încurcate) A clarifica, a limpezi, a descurca (3). Femeia ... stătu locului înnaintea lui, fără să-şi dee samă, cercând să-şi dumerească pricina venirei lui. CONTEMPORANUL, V, 171. 2. T r a n z. (învechit) A face să cedeze, să consimtă, să primească ceva, a îndupleca, a determina (2), a c o n v i n g e; p. e x t. a îmblânzi, a potoli1 (1). Măcar de ar fi şi tari la inimă, o moae şi cu osârdie o dumereşte să-şi plângă faptele greşalelor sale ceale neîncuviinţate. MOLNAR, RET. 4/2. Vlădică [Ivan] din fire nu are ... nici acea dulceaţă în cuvinte ... necum să dumerească pre cei ce pănă aci vrea să scadă de la unire. MAIOR, I. B. 116/15. Ce poată dară dumeri pofta acelora mai bine, decât statornicia cugetului. TEODOROVICI, M. 91/3, cf. LB. Să domirească pe obicinuitul norod despre binele ce isvoraşte din altoirea vaccinii. CONOFAU, V. 23/9. Intr-alt mod n-ar putea dumeri-l să se lease de limba sa. bojincă, R. 19/27, cf. polizu, barcianu, v., alexi, w.. TDRG. Cercă ... a-i dumeri că bucatele nu-s otrăvite. RETEGANUL, P. în, 83. + R e f 1. (învechit) A ceda, a se îndupleca, a se înmuia, a se supune (II 2); p. e x t. a se potoli1 (1). Inorogul, după vicleane giurământurile ce va să-i dea [Hameleonul] domirindu-să, să va încredinţa. CANTEMIR, 1.1. II, 15. După porunca crăescului gubemaior Gheorghie Banfi ...se dumeriră. MAIOR, I. B. 132/23. Atâta turbare în mânie, în urgie, ... pentru ce dară acuma nu să dumereaşte ? MAIOR, p. 42/4. Jeluitorul ... tot nu să domireşte a plăti (a. 1824). DOC. EC. 338, cf. PONTBRIANT, D. Ajunsesem aşa de lipsită, încât trebuia să-mi cerşesc panea, dar nici aşa nu mi se dumeri ura. F (1875), 254. Câteodată, când îl apuca frica de pedeapsă ... îşi punea de gând că are să plece şi să se ducă, încât să i se piardă urma, însă el iar se dumirea şi aştepta ca Lică să vină iar cu banii. SLAVICI, O. I, 190. O Refl. r e c i p r. Unii ca aceştia nu să dumeresc unul cu a fl fiul, ci să învrăjbesc; şi nice pre matcă nu o priimesc. MOLNAR, E. S. 146/15. OIntranz. Tirienii fură cei dintâi ... carii dumeriră şi trecură marea, nebăgând în samă viforul. MAIOR, T. 73/11. + Refl. (învechit şi regional) A se hotărî, a se orienta (2), a se încumeta. Care pricini vor fi mai mari şi nu te vei pute dumeri spre a da canon potrivit, datori eşti a veni la noi (a. 1828). URICARIUL, X, 270. Nu se dumerea ce să facă pentru a scăpa de ruşine. CREANGA, P. 189. Tare ar fi voit să plece la Arad, ca să-şi aducă nepotul... dar nu puica să se dumirească, cum ar fi mai bine. SLAVICI, O. II, 51. De aceia nu ne dumerim a arăta propria noastră simţire. I. NEGRUZZI, ap. TDRG. Ei, prietine, - zice smeul înholbându-se, - rău te-a învăţat, dacă le-a învăţat cineva şi rău te-ai dumirit, dacă ai făcui-o de capul iau. mera, L. B. 256. + R e f 1. (Regional) A se mira1 (3), a se întreba mirându-se. Auzind boii cum se dumirea flăcăul îi zise unul dini re ei: - Ei, Pădureţule, aceste câmpuri, cât vezi cu ochii, sunt ale doamnei noastre, mera, L. B. 144. - Prez. ind.: dumiresc; conj. şi: (învechit, rar) să dumere. - Şi: (învechit şi popular) dumeri, domiri, (învechit) domeri vb. IV. - Din bg. flOMepn ,,a măsura, a socoti”. DUMIRÎRE s. f. Acţiunea de a (se) du m i r i şi rezultatul ei. 1. Lămurire a unei probleme, a unei situaţii neclare, greu de înţeles ; (învechit, rar) dumireală. Cf. mardarie, l. 134/1. Pentru domirirea Divanului... socotesc foarte dă trebuinţă a trimite copiie dă foaia mănăstirilor ..., care sunt dăstule a face şi a ţinea aceste mori (a. 1828). doc. ec. 412, cf. heliade, o. ii, 345, pontbriant, d.. COSTINESCU. Dumirirea însă e uşoară dacă stăm puţin să cugetăm. ATELA, P. 78. Munca noastră, a acelor care ne ostenim pentru dumirirea opiniei publice, trebuie să sporească, pentru a face deplină lumină în mintea rătăciţilor. SADOVEANU, E. 20. încerc să dobândesc o dumirire, Că aripile ce le simt în spate Aievea sunt, din pene de argint, Sau o părere doar de greutate, blaga, poezii, 302. 2. (în dicţionarele din trecut) Convingere, înduplecare: p. e x t. îmblânzire, potolire. Cf. lb, valian, v., polizu, pontbriant. D., BARCIANU, DDRF. - Pl.: dumiriri. - Şi: (învechit) dumerire (valian. v.. costinescu, barcianu, v.), domirire s. f. - V. dumiri. DUMIRÎT, -Ă adj. 1. Care s-a lămurit, s-a edificat asupra unei probleme, a unei situaţii încurcate, neclare, greu de înţeles. In 11983 DUMIRITURĂ - 1567 - DUMNEALUL DUMNEAEI capul pedepsit şi cu multe nevoi domirit crierii cei mulţi sălăşluiesc. CANTEMlR, 1.1.1, 79, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Te înţeleg, zise Pintea mai dumirit. SLAVICI, O. I, 144, cf. DDRF, RESiMERlŢĂ, D. E doctorul Meyer! se gândi apoi dumerit, rebreanu, p. S. 153. Zaharia Duhu ascultă tot atât de puţin dumirit, ca notarul şi secretarul primăriei, care lungiseră gâtul şi... priveau cu ochii holbaţi la necunoscuţi. C. PETRESCU, R. dr. 34. Cu leacul în sân, [bolnavul] se întorcea acasă bucuros şi dumirit. VOICULESCU, L. 4. Oamenii păreau dumeriţi. Numai moş Ion Roată se scărpina la ureche. SADOVEANU, O. XX, 502. De-abia acum înţeleg, am căutat eu, luând tonul unui om în fine dumirit, să-l liniştesc. VINEA, L. I, 159. Dacă acu' vreo şase luni ai avut un cucui în creştet, mi se pare că ţi l-am altoit eu, la Salonic. -Aha! făcu marinarul, dumerit. TUDORAN, P. 150. Aha! exclamă Birică-tatăl dumirit, preda, m. 244. + (învechit, rar) Socotit2 (4), măsurat2 (3). Domirit şi mare om fiind, şi ca acealea multe va fi iscodit, ca să ştie şi să poată cunoaşte, pănă în câtă puteare avea acea crăie. C. CANTACUZINO, CM I, 21. 2. (învechit, rar) înduplecat; p. e x t. îmblânzit, potolit2 (1). Cf. POLIZU. - PI.: dumiriţi, -te. - Şi: (popular) dumerit, -ă, (învechit) domirit, -ă adj. - V. dumiri. DUMIRITURĂ s. f. (învechit, rar) Socoteală (4), măsură (II 3). Fie oarecine de are datorie, deci ispiteaşte şi bate şi în temniţă aruncă, deci într-acea domiritură şi pre cela ce nemica datoriu nefiindu-i, într-aceaiaş temniţă şi în muncă de-l va duce, aşa şi el... fu pre nedrept legat. CORESI, EV. 465, cf. SFCI, 250. - PI.: dumirituri. - Şi: domiritură s. f. - Dumirit + suf. -ură. DUMISNICÎ vb. IV v. domestici. DUMIT pron. de politeţe v. dumneata. DUMITRĂŞ s. m. (Regional) Săpunele (114) (Aster novae-angliae), v. s ă p u n e 1, -ea, -i c ă. borza, d. 26. - PI.: dumitraşi. - Dumitru (n. pr.) + suf. -aş. DUMITRESC, “EÂSCĂ adj. (Prin centrul Transilv.; în sintagma) Mere dumitreşti = soi de mere2 (11) care se coc de Sfântul Dumitru. Cf. bulet. grăd. bot. i, nr. 3, 75. - PI.: dumitreşti. - Dumitru (n. pr.) + suf. -esc. DUMITRÎŢĂ s. f. Numele mai multor plante erbacee: a) (Mold.) tufănică (Chrysanthemum indicum şi sinense). Cf. Şăineanu2, RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL., 318, CADE, SCRIBAN, D., BORZA, D. 47; b) (regional) flori de toamnă (Aster salignus). Cf. borza, d. 26; c) (regional) gheaţă (Begonia semperflorens). BORZA, D. 29; d) (regional) dreaţă (1) (Lysimachia nummularia). Cf. BORZA, D. 103. Cu stângăcie, ea scoate din sân un mănunchi frumos de dumitriţe. VLAHUŢĂ, S. A. II, 256. Când cununile de păr au fost gata, ... le-a împodobit aşa de frumos cu cele câteva flori de dumitriţe albe. LUC. VII, 14. Liliac nemţesc sau „dumitriţă”, floare de grădină. ŞEZ. XV, 56, cf. PASCU, S. 255. Bruma nu mi-a omorât încă dumitriţele din grădină. C. PETRESCU, S. 61, cf. hiii 306, 325, x 534, XVI 103, 287. - PL: dumitriţe. - Şi: dimitriţă s. f. şăineanu2, panţu, PL., 318, pascu, s. 255, borza, d. 47, hui 306, x 534. - Dumitru (n. pr.) + suf. -iţă. DUMLUC s. n. v. donluc. DUMNATĂ pron. de politeţe v. dumneata. DUMNĂZĂÎ vb. IV v. dumnezei. DUMNĂZĂÎRE s. f. v. dumnezeire. DUMNĂZĂIRESC, -EĂSCĂ adj. v. dumnezeiresc. DUMNĂZĂITOR, -OARE adj. v. dumnezeilor. DUMNĂZĂÎŢĂ s. f. v. dumnezeiţă. DUMNĂZĂOĂIE s. f. v. dumnezeoaie. DUMNĂZEU s. m. v. dumnezeu. DUMNEALUI, DUMNEAEI pron. de politeţe pers. 3 1. (învechit; pus înaintea unor nume proprii, a numelor ce indică titluri, funcţii, ranguri boiereşti sau, rar, grade de rudenie, indică reverenţa) [Şese boieri] ... amofost luaţi de domniloi jupan Gheorghe vel-ban şi de boiarii din Lereşt(i) (a. 1665). iorga, S. d. vii, 33. Deci dumnilui cumnatul Gligori să n-aibă trabă cu ... acii doi ficiori (a. 1670). GCR I, 207/17. S-au tălmăcit ... cu îndemânarea dumnealui Constandin Brâncoveanul. biblia (1688), [prefaţă] 1/10. Indz.ăstrăndii şi pre dumnfea Jlui mai mare fratele nostru Vasilie (a. 1689). IORGA, S. d. VII, 92. Pusu-l-au, pe dumnealui, Husain-beiu în fieră şi l-au dus la gazda lui. NECULCE, L. 90. Au trimis la Poartă pentru greul şi păsul ţării, pre dumnealui Pan Cornea Brăiloiu vel ban (sfârşitul sec. XVII). MAG. IST. II, 349/15. M-a trimis dumnilui banul Corni la giupănul Buda Ianăş ... cu scrisori (a. 1722). iorga, S. D. XII, 220. Am hotărât părţile ... ci are dumnialui Laskaracki Roset (a. 1757). URICARIUL, XI, 232. A istoriei ...ce s-a alcătuit de dumnealui spătarul lanache Văcărescul [Titlu]. VĂCĂRESCUL, IST. 245. Au găsit izvodul aceştii cărticeale a oarecăruia dascal procopsit, tălmăcit după limba cea de rând grecească, ...de domnealui Dimitrache Fălcoianul (a. 1794). GCR II, 153/29. Mă rog Măriiţi] Tale, ca să fie luminaiă poruncă către dumnealor boieri ispravnici ai judeţului, ca să facă cercetare (a. 1801). DOC. EC. 67. Elia al treilea n-au domnit mai de multe ori, ... precum se vede şi dintru acelea, care însuşi domnealui Engel le aduce despre satul Cosmin. ŞINCAI, HR. III, 101/7. După ce să va da hotărârea judecătorilor din Bucureşti, să înfăţişeaze dumnealui vel hatman părţile prigonitoare înaintea domnului. LEGIUIRE, 103/7. La moşia Ciocăneşti, 15 tâlhari viind ziua în namezi au călcat pe dumnealui vornicul Ralea şi l-au jăfuit. CR(1829), 155V6. [Grădina] a „dumneaei cucoana Castrişoaia” (a. 1840). G. barbu, a. v. 174. Intr-un palat de acestea ... locuia dumnealui postelnicul Andronache. NEGRUZZI, S. I, 71. Dumnealui marele ban Barbu Văcărescu a dăruit venitul băniei sale. BĂLĂŞESCU, GR. XXIV/14, cf. TDRG. Dumnealor jupânii Păscăreanu, Răstoacă, Enescu, ... după ce întrebară pe gazde, cu mare grijă, cum merg cu sănătatea, ... rămaseră mulţămiţi. SADOVEANU, O. I, 50. 2. (Folosit fără determinări, indică deferenţa) Cu mare cinste l-au adus trupul dumnelui şi l-au îngropat în luna lu fevrarie (a. 1626). IORGA, C. 1.1, 21. Ni-ait plinit dumnealui banii deplin întru mânile noastre (a. 1661). URICARIUL, xxv, 60. Să înceapă dumialor războiul, şi oi veni şi eu. M. COSTIN, O. 153. Pe dumnealui ... necunoscătoriu învăţăturii cuvântului îl arată. CANTEMlR, 1.1. I, 197. Să aibă datorie dumnealor să cerceteze cu tot denadinsul. antim, O. 329. Am mers cu dumnealui în ceasul ala la popa (a. 1779). IORGA, s. D. XII, 101. Să se adune şi după prânz pe la casele dumnealor. PRAV. COND. (1780), 50. Jupânului ... datoriu sânt pentru marfă, care din bolta dumnealui am cumpărat 150. EUSTATIEVICI, I. 35/16. Părinţii miei nu mă îngăduesc. Dumnealor zic că prea tare să încălzeaşte omul la acest joc. FULEA, B. 62/14. Eu ziceam să n-o ia lată şi dumnealor nu credea. PR. DRAM. 95. Unde şede dumnealui? DRĂGHICI, R. 8/13. Doară că nu s-au socotit dumnealor îndestul gătiţi 11999 DUMNEASA - 1568 - DUMNEATA spre a primi pre un aşa vrednic oaspet? RUS, I. II, 298/8. Dumnealui, după sfârşitul Liturghiei ... mă dărui cu doi sfanţi. CODRU-drăguşanu, C. 5. Cum ai făcut de-ai răzbit până la dumneaei, de i-ai dat biletul? PR. DRAM. 125. Şi ce scrie dumnealui despre ţigani? NEGRUZZI, s. I, 223. Exemplul scrierii franceze sawgermane, la care poate se gândesc dumnealor, nu este nemerit în cazul nostru. MAIORESCU, CRITICE, 213. Ia mai bine să-l rugăm a ne fi domnialui înc-o dată călăuză. ODOBESCU, S. ni, 90. Nu tot cetăraţi pe Măria Sa, că om e dumnealui. CREANGĂ, P. 258. Daca văzu pe Făt-Frumos ar fi poftit dumnealui să-l ginerească, fiindcă avea trei fete. ISPIRESCU, L. 105. Le-aş spune cum iubit-au strămoşii dumnealor. MUJLE, V. P. 82. Eu îl cunosc pe tata! De mult mi-o fierbe dumnealui cu Safta asta! agîrbiceanu, S. 27. Să doarmă dumneei sănătoasă şi să se scoale şi mai sănătoasă, hogaş, dr. n, 70. Am avut de vorbă cu dumnealui, c. PETRESCU, S. 208. Cred că dumnealui greşeşte vorbind rău despre nişte oameni care nu merită atâta hulă. REBREANU, R. I, 38. Au îngropat dumnealor bijuteriile. EFITMIU, N. 148. A cumpărat două lumânări de ceară, pe care le-a potrivit în cele două sfeşnice de argint ale ’neaei. TEODOREANU, M. u. 187. Mi-a dat zilnic ordin: că dacă veniţi, să vă poftesc numaidecât la dumnealui. VINEA, L. I, 34. Parcă dumnealui zice că l-ai luat dumneata? BARBU, G. 347. Iar soţia dumisale, Pe zebrele se punea Şi la dumnialui privia. POP., ap. GCR II, 357. Dumnealui, dacă văzură, Că pâinea-i atât de bună, Nicip-acasă nu mai da. PĂSCULESCU, L. p. 20. Am venit să spunem povestea Cum dumnealui a vrut să facă cercătură De arătură. FOLC. MOLD. 1,287. O (Ironic, predominând ideea de nemulţumire, de iritare) Vezi astea nu ni le spun în gazetele dumnealor! GfflCA, c. E. n, 347. Ai văz.ut şi dumneatale acuşica ce pramatie e dumneaei? CARAGIALE, O. I, 86. Să-l mai zgâlţâie niţel şi pe dumnealui, că prea se fuduleşte. REBREANU, I. 183. Voi găsi eu leac pentru cojocul dumneaei. PAPADAT-BENGESCU, R. u, ap. IORDAN, STIL. 124. Dar nu socotiră innealor cu tichiile, Cam cât pot ai noştri, când se-adună cu miile! DEŞLIU, G. 26, cf. ALR I 295, ALR SN VI 1 658, 1 662, ALRM SN IV h 1 385. F i g. Mistica populară, băiete!... Tu nu ştii ce-i aia, dar dumneaei îmi încurcă mie socotelile. POPA, V. 191. Ar mai fi rămas, da-i chema dumneaei, a cu secera, barbu, G. 385. + (învechit şi familiar; mai ales când vorbeşte soţia) Soţ (2). [Chiriţa:] Un răvaş de la d-lui? ... Adă-l încoaci. ALECSANDRI, T. I, 133. Nea Mitrane, ai întâlnit, ... pe alde dumnialui? (şi „dumnialui” i-era bărbatul). DELAVRANCEA, s. 216, cf. TDRG. Să mă odihnesc, primenită şi iertată de Dumnezeu, lângă ... „dumnealui”. KLOPŞTOCK, F. 54. Buna d-tale avea obiceiul de fiima, şi tare era supărat dumnealui din pricina asta. MOROIanu, s. 206, cf. IORDAN, stil. 123. De când s-o dus dumnealui N-am dat gură nimărui. şez. Iii, 159. + (învechit şi familiar; mai ales când vorbeşte soţul) Soţie (3). Răposata dumneei - nevastă-mea a dintăi - nu se sculase încă. caragiale, o. vi, 59, cf. iordan, stil. 124, dl, dex. - Abreviat: d-lui. - Pl.: dumnealor. - Şi: (învechit şi regional) dumnelúi, dumialúi (bul. fll. xi-xn, 130, alr i 295/30, 79, 85, 109, 116, 136, 268, 375, 526, 540, 748), dumielúi (bul. fel. xi - xn, 130, alr i 295/77, 298), (învechit) dumnilúi, dumilúi (bul. fil. xi-xn, 122), dumulúi (ib. 123), domnealúi, domnilói pron. de politeţe m., dumneéi pron. de politeţe f. - Domnia + lui (ei, lor). DUMNEASÁ pron. de politeţe, pers. 3 sg. 1. (învechit; pus înaintea numelor proprii, a rangurilor boiereşti sau, ca anexă a titlului sau a numelui, indică reverenţa) Aceasta el o au vândut dumisale lui Drăgan din Filipeşti (a. 1591). GCRI, 38/27. Am vândut un loc de casă cu pivniţă de piatră pre uliţa cea mari din sus de mitropolitul dumisali Iorgăi ce au fost stolnic mare (a. 1652). BUL. COM. IST. IV, 15. Dumisaal[e]lui Alixandru Crupenschiipostealnicul (a. 1685). iorga, s. D. vn, 91. Siloghizmul dumisale Corbului. CANTEMIR, I. I. I, 62. 2. (Popular; fără determinări, indică deferenţa) Dumnealui (2). De va fi minte întreagă, să cunoască şi să înţeleagă deşteptul cuget al dumisale (a. 1782). GCR îl, 126/17. Are gând să-şi arate toate ideile în precuvântarea celii dintâi opere a dumisale. hrisoverghi, a. 82/27. Mulţămeşte cucoanei că ... ai dat peste bielşug, luându-te sub aripa dumisale. CREANGĂ, P. 330. Să vie să mă vadă, găsi într-o zi cu cale, Ştiindu-mă amică cu doamna dumisale. macedonski, o. ii, 7. Unchiul lancu reîncepea vorba dumisale. MILLE, V. P. 183. Soţia dumisale ... consimţea să îngrijească în lipsa doamnei de la Curte pe copiii acesteia. SĂM. n, 304. Intră în casă un drumeţ, ... a cărui înfăţişare l-a înspăimântat şi pe el şi mai ales pe cucoana Miţa, soţia dumisale. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 144. Să-i arăte chiar cu mâna dumisale albă cum se ţine sapa. sadoveanu, o. xx, 142, cf. scriban, D. Numai gura dumisale Se aude subt un prun. ARGHEZI, s. I, 32. Dacă nu-ţi vine prea greu, fii bun şi aminteşte-i profesorului că sunt omul dumisale. VINEA, L. I, 334. Iar soţia dumnii-seale Pe zebrele se punea Şi la dumnialui privia. POP., ap. GCR II, 337, cf. alr i 295. O (Ironic) Puneţi mâna, copii, pe jupânul ista, şi începeţi a-l blăstăma cum îţi şti şi voi mai bine, ca să-i placă şi dumisale\ CREANGĂ, o. 37. N-a plăcut domnului colonel..., ca şi cum poporul român s-ar pierde fără grozava dumisale pricepere. CAMIL petrescu, O. II, 531. - Gen.-dat.: dumisale. - Şi: (învechit) domiasâ pron. de politeţe, bul. fel. xi - xn, 110. - Domnia + sa. DUMNEATA pron. de politeţe, pers. 2 sg. (Adesea cu nuanţă familiară; indică un grad minim de politeţe) D[ujmneata Livelisie întră cu dânsa având într-agiutoriu putearea marilor dumnădzăi. dosoftei, v. s. septembrie 21719. Ce-ţi iaste dumnitale acest cocon? (a. 1691). GCR I, 287/33. Ce dzici în fluier, dumneata, logofete? NECULCE, L. 21. Aşa zic şi eu ... cătră dumneata. ANTIM, O. 188. Ţăranul au zis lui: ... mă rog dumitale jup[ă]ne, aşteaptă să mă duc şi eu (a. 1705), gcri, 352/30. Pricina scrisorifljnu iaste de altă,făr cât întâi a cerceta de bună sănfăftatia dumitale (a. 1725). IORGA, s. D. xn, 29. Fiindcă dumneata eşti de aice Nu-mi vei ţinea de rău o întrebare. BUDAI-DELEANU, T. 146. lenache povarnagiu n-a fost nici vrednic, nici destoinic pentru rudeniia dumitale (a. 1816). IORGA, s. D. XII, 171. Dumneata, arhon vistier, ... mijloceşte acum către Măria Sa vodă ca să mă priimească şî pă mine. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 59. Domnul, tatăl dumitale. HELIADE, paralelism, n, 47. Eu am văzut, că şi dumneata i-ai dat ceva. DRĂGHICI, R. 8/27. D-acum înainte nu mai voiesc altceva de la dumneata, fără numai să îmi povesteşti asfel de istorii. GORJAN, H. I, 102/20. I-am dat un răvaş pentru domneta. KOGĂLNICEANU, S. 52. Te vei înţelege dumneata în pricina aceasta cu ministrul meu. CR (1839), 94!/33. Nădejdea mea, biet, acum toată la dumneata este. PR. DRAM. 128. Nu îndrăznesc a mă numi aşa de fericit ca dumneata, negulici, e. I, 14/3. Aceasta carte, Cum să vede, avu parte Prin dumneata şi prin alţii, ... Să fie în tipar dată. pann, e. i, II/3. Mă uit la vara dumitale, îmi zise doamna B. NEGRUZZI, s. I, 41. Ce pot face pentru dumniata? GHICA, C. E. în, 5. Am venit să-ţi dau o carte de la băbaca dumitale. FILIMON, O. I, 127. Pentru dumneata, ca şi pentru noi, arta are în sine însăşi toată valoarea ei. MAIORESCU, CRITICE, 577. Nu m-amestec să-ţi dau consilii în specialitatea dumitale. CARAGIALE, O. vn, 131. Moş Ghiţă, mă rog mnetale. Nu mai pot de oboseală, contemp. wh 4. Ştim noi totul, domniata numai explică! COŞBUC, P. n, 131. Eu mă chem loniţă, ca şi dumiata. SBEERA, F. S. 8. Cum m-am făcut apoi cuminte Cu vremea ce înainta, Şi m-am trezit pe nesimţite Că-mi zice satul: - Dumneata. GOGA, P. 19. Voia dumitale, poţi să-l duci. agîrbiceanu, l. t. 30. A fi şi cum zici dumneata, îmi răspunse ea cam înţepat. HOGAŞ, DR. I, 34. Nu vezi dumneata că m-am şi gârbovit de cât mi-a dat? rebreanu, i. 278, cf. RESMERIŢĂ, D. Rămâne ca dumneata să-mi comunici dacă o asemenea soluţie a avut vreodată aprobarea dumitale. TITULESCU, D. 170. Ce? Ai ucis pe cineva? O, dimpotrivă, Nu ai alură ofensivă ... Ce-orfi 12001 DUMNEAVOASTRĂ - 1569- DUMNEZEI avut cu dumneata? TOPÎRCEANU, O. A. I, 228. Ce-ai făcut când ai aflat la casa dumnitale asemenea lipsă? SADOVEANU, O. xm, 18. Făcându-i cu ochiul poeziei dumitale, te urmărea într-un gang unde-i creionai biletul amoros. ARGHEZI, s. xi, 10. Dumneata ai spus un lucru care mi s-a părut straşnic de potrivit şi acuma văz că ai uitat de asta. CAMIL PETRESCU, O. n, 141. Să ştii că din mâinile lui Frânţi şi ale Beatricei nu mai scapi, spre binele dumitale, bineînţeles. VINEA, L. n, 309. Dumeta spune-ţi părerea şi nu mă contrazi pe mine! T. POPOVICI, SE. 405. Şi ce mai pui pe lotul dumitale, în afară de vie şi de porumb? FLACĂRA, 1975, nr. 43, 14. De-oi iubi pe cineva, Făr’singur pe dumneata. JARNÍK - BÂRSEANU, D. 51. Bade, pentru domniata, M-a urât şi măicuţa. RETEGANUL, TR. 87. Culcă-ti la noi, că-i tare-ntuneric şi mneata eşti obosât. ŞEZ. I, 205. Cum am petrecut vara, Mamă, fără dumăta. BÎRLEA, L. P. M. 1,184. Dacă vrea omu s-aducă pe fată, apoi îi lua semnele de la dumata de pe unghiile degetelor. ARH. FOLK. I, 210, cf. alr I 294, ALR SN vi h 1 657, alrm sn iv h 1 381. Ochişori ca dumneata Nu mai are nimenea. FOLC. TRANSELV. 1,372. <> (Cu valoare impersonală) Când, ce să vezi d-ta ? Deodată îl apucă un dor de tată-său şi de muma sa. ISPIRESCU, L. 8. O femeie ... îţi face o mâncare ca lumea, că om eşti şi dumneata, barbu, G. 16. (Transilv. şi Maram.; pleonastic, în legătură cu pron. pers. tu) Nea Stanciule, dumneata Ad-o tu pe durda mea. PĂSCULESCU, L. P. 241. N-ai mai venit tu dumneata pe la noi. DR. vi, 469. Hei, tu, mămulica mea, Batăr de unde-am vinit, Dumăta ni-ai agodit. BÎRLEA, L. P. M. I, 184. - Abreviat: d-ta. - Gen.-dat.: dumitale (abreviat d-tale, gen.-dat. şi, regional, dumnitale). - Şi: (popular) mneatá, mnetále, (învechit şi regional) domniatá, (învechit) dumnetá (bul. fil. xi-xn, 112, CREANGĂ, P. 82, KOGĂLNICEANU, S. 11), dumnatá (BUL. FIL. XI-xn, 112), dumniatá (ib. 129), dumnitále (cuv. D. bătr. i, 175/13), dumnitálea (ib.), domitále (rosetti, l. r. vi, 173), domnetá, domnetále (bul. fil. xi- xii, 110), domnietále (hurmuzaki, xi, 843, bul. fil. xi - xii, 110, 116), domnitále (cuv. D. bătr. i, 175/13), (regional) dumatá, dumătâ, dumeatá (densusianu, ţ. h. 40), dumetá, dumiatá, dumitá (tdrg), duniatá (mat. folk. 817), doimitále (l. rom. 1975, 45), domneatá ídr. xi, 94), mnetá (şez. iv, 195), mnitáli (ib. 193, 195) pron. de politeţe. - Domnia + ta. DUMNEAVOÁSTRĂ pron. de politeţe, pers. 2 sg. şi pl. 1. (învechit; pus după un vocativ) Termen de adresare reverenţios. Boieri dumneavoastră! De la venirea mea..., am arătat asprime către mulţi. NEGRUZZI, S. I, 149. Boieri, dumneavoastră, noaptea este înaintată, şi ca să nu se întâmple cuiva vreo meteahnă ..., să mâneţi aci până la zioă. ISPIRESCU, L. 376. 2. (Exprimă un grad maxim de politeţe) Aceala ce căutaţi dumnevoastră, iată-mă-i. DOSOFTEI, V. S. septembrie 9r/17. Că iată şi din dumneavoastră m-aţi părăsit o samă şi nu sinteţi într-un cuvânt şi într-o credinţă cu mine. NECULCE, L. 219. A prea cinstiţii pravoslaviei dumneavoastră smerit Chesariie (a. 1765). GCR n, 79/13. Mă rog, dumneavoastră, unde să află împăratul Dechie? MINEIUL (1776), 131vl/16. Şi mie ca unui vechi priiatin al casii dumneavoastră sfârşirea lucrului celui neplăcut, foarte cu neplăceare îmi iaste. EUSTATIEVICI, I. 50/23. înfăţişând pă amândoaoă părţile înaintea dumneavoastră, să cercetaţi pricina asupra dreptăţii urmând să hotărâţi în scris (a. 1801). DOC. EC. 67. Voi avea cinste altă dată mai multă vreame ca să dobândesc a dumneavoastră iubită plăcută tovărăşie, abeţedar, 332/6. Dumneavoastră aţi auzit câte pricini avem de bucurie? POTECA, C. P. 22/6. Nu ştiu ce auz viind, Ascultaţi şi d-voastră sebiile zomoind. PR. DRAM. 106. Trebue să lucrăm şi noi totdeauna cu dumneavoastră tată? DRĂGHICI, R. 253/8. Dumneavoastră iarăşi având suflet bun şi nobil ne deschisărăţi îndată. GORJAN, H. I, 110/10. N-am primit nicio scrisoare de la dumneavoastră. KOGĂLNICEANU, s. 50. Am citit, domnul meu, totdeauna, împreună cu d-nul Eliad, corespondenţa dumneavoastră (a. 1881). PLR I, 47. In ziarul d-voastră apăruse mai multe atacuri asupra d-lui primar (a. 1887). ib. 295. la, lasă-mă, jupâneasă, cu cărţile cele a d-voastre, în pace; că eu ştiu, ce ştiu eu. CREANGĂ, P. 118. Spre a înlesni aceasta, se cere ca să vă adunaţi dumiavoastră mai mulţi la un loc. SBEERA, f. S. 139. Mă întrebă cu blândeţă: -Dumneavoastră sunteţi scriitor? BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 20, cf. HOGAŞ, DR. I, 125. Amu, deocamdată fie după voia dumneavoastră, dar judecata să-mi dea dreptul meu deplin! REBREANU, I. 302. Am răspuns, conform telegramei dumneavoastră, că ... voi fi prezent. TITULESCU, D. 120. Domnule căpitan, ...vă ducem noi, o să vedeţi dumneavoastră. BRĂESCU, O. A. I, 10. Aţi observat şi dumneavoastră, în sumarul gazetelor, afişat pe ziduri. SADOVEANU, O. XX, 18. Era pimniţa asta a dumneavoastră plină de butoaie. MOROIANU, S. 206, cf. BUL. FIL. xi - xn, 110, 130. Ştiu numărul dumneavoastră şi orele de biurou. ARGHEZI, S. XI, 41. Dacă mi-aţi da şi mie un loc în loja dumneavoastră, aş veni cu plăcere. CAMIL PETRESCU, P. V. 5. In fiecare zi deschide uşa biroului dumneavoastră şi vă lasă câte o carte de vizită pe masă. VINEA, L. I, 34. Cât vă lasă inima, că n-aveţi păstor şi trebuie să vă facem şi dumneavoastră un locaş de închinăciune. barbu, G. 169. Ataşamentul dumneavoastră faţă de libertate este din ce în ce mai cunoscut. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 319. Chiar în birtul dumneavoastră Un crăişorc-a venit. PĂSCULESCU, L. P. 259. C-atunci o fi cinstea noastră Şi ruşinea dumneavoastră. FOLC. TRANSELV. I, 555. Ascultaţi d-voastră, cinstiţi părinţi, Şi d-voastră, cinstiţi nuntaşi. FOLC. MOLD. I, 236. -Abreviat: d-voastră. - Şi: (învechit şi regional) dumiavoâstră, (învechit) dumnevoastră, domeavostră (rosetti, l. r. vi, 173), domiavoâstră (bul. fil. xi-xn, 130), domneavoâstră (rosetti, l. r. vi, 173), (familiar) mneavoâstră (iordan, stil. 45) pron. de politeţe. - Domnia + voastră. DUMNEEI pron. de politeţe f. v. dumnealui. DUMNELUI pron. de politeţe m. v. dumnealui. DUMNESTIC, -Ă adj. v. domestic. DUMNET pron. de politeţe v. dumneata. DUMNEVOĂSTRĂ pron. de politeţe v. dumneavoastră. DUMNEZĂIESC, -EĂSCĂ adj. v. dumnezeiesc. DUMNEZĂÎRE s. f. v. dumnezeire. DUMNEZĂIRÎE s. f. v. dumnezeire. DUMNEZĂOĂIE s. f. v. dumnezeoaie. DUMNEZĂRESC, -Ă adj. v. dumnezeiresc. DUMNEZÂU s. m. v. dumnezeu. DUMNEZEÎ vb. IV. l.T r an z. (învechit) A diviniza (2). Lăcuitorii cetăţâi de partea elinească dumnădzăindu-l [pe zmeu], cu jărtve la anul îl cinstiia. dosoftei, v.s. ianuarie 6729, cf. valian, v., POLIZU, PONTBRIANT, D., ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D.U., cade, scrib an, D., DR. xi, 245. + (Rar; complementul indică femei) A iubi peste măsură; a adora. Am făcut fapte rele pentru femeia asta, pe care o dumnezeiam. CARAGIALE, O. IV, 214, cf. CADE. 12014 DUMNEZEIASĂ - 1570- DUMNEZEIESC 2. Re f 1. (Regional) A deveni evlavios, a se pocăi (3). Ce, nu cumva te-ai dumnezeii? ciauşanu, GL., cf. LEXIC REG. 29, MAT. DIALECT. I, 227. 3. T r a n z. (Regional) A înjura de Dumnezeu. Cf. sfc iv, 210, 212, 216, lexic reg. 8. - Prez. ind.: dumnezeiesc. - Şi: (învechit) dumnăzăi vb. IV. - De la Dumnezeu. DUMNEZEIÂSĂ s. f. (învechit) Zeiţă. Şi nu numai meşterşugul ne piiarde noao, venind în batgiocură, ce şi în beseareca a marei dumnezeiasei Diianii întru nemică să va socoti. N. TEST. (1648), 160734. Trei dumnezeiese ... cu a lor strălucire împodobeau tot Olimpul şi îl umpleau de mărire. CONV. LIT. rv, 45. -Pl.: dumnezeiese. - Dumnezeu + suf. -easă. DUMNEZEIÂŞTE adv. v. dumnezeieşte. DUMNEZEIE s. f. (învechit) 1. Zeiţă. V. z e i t a t e (1). Nu numai această nevoie preimeaşte a noastră parrte întru oblicire a venri, ce şi a măriei dumnedzeaie casă, a Artemideei, întru nemică o pomeneaşte. COD. VOR.2 237. Nu că doară, după basnele poeticilor, dumnăzăi şi dumnăzeae adevărate şi nemuritori au fost. CANTEMlR, HR. 89. 2. Dumnezeire (2). Că nici ceia plinii de dumnezeie, şi adăpaţii şi legaţii Duhului Sfântu, nu cu vreo silă şi nevoe ţinuţi sântu. CORESI, EV. 99. Nescrisă amu să înţeleajemu dumnezeiia a fi, ce întru a sa fire că iaste Dumnezeu, id. ib. 163, cf. SFC I, 232, 234, II, 164, 172. “O (Adjectival) Şi-a creat pe pânza goală pe Madona dumnezeie. EMINESCU, O. I, 29, cf. şăineanu2. 3. Evlavie, sfinţenie (1). Că cându cuviinţa nu aducemu, şi dumnezeiia pesteaşte şi se opreaşte. CORESI, EV. 168. Şi săfugimu de ale trupului pohte şi de lucrulufără dumnezeie. id. ib. 239. - Pl.: (1) dumnezee. - De la Dumnezeu. DUMNEZEIESC, -IASCĂ adj. 1. Care aparţine lui Dumnezeu (1), care se referă la Dumnezeu, care provine de la Dumnezeu; divin (1), (învechit) dumnezeitor. Şi a lui Dumnezeu dumnedzeiesc e eşitul morţiei. PSALT. HUR.2 144. Că cine lucrează Domnului, satură-se den dumnezeeştile cuvintele lui. CORESI, EV. 25. Deci, ajutorindu puterea cea dumnezeiască... aşa i-au coprinsu pre turci negura. URECHE, L. 92. Nu te înţelepţeşti de cealea ce sânt dumnedzeeşti, ce carele sânt omeneşti. N. TEST. (1648), 21728, cf. MARDARIE, L. 211/8. Şi apropiindu-să dumnădzăiescul dar de inema lui, l-au străluminat ş-au priceput cuvintele svântului. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 14773. Cu dumnedzăiască începută puteare şi morţii despui. molitvenic (sec. xvn), 305. Şi altele care cu dumnezeescul ajutoriu nevoim a le isprăvi (a. 1691). GCR I, 290/28. Ce mila dumnedzăiască este mare, de bucură pe om cându nu gândeşte. neculce, l. 39. Pronia dumnădzăiască calcă socoteala muritorească. Cantemir, 1.1. n, 121. Curând te va ajunge dumnezeiasca răsplătire. mineiul (1776), 144rl/26. Căci noi după chipul cel dumnezeesc nu numai avem a stăpâni pe pământ, ci şi a judeca. PRAV. COND. (1780), 42. Creştinii să păzească poruncile ceale dumnezeeşti. MAIOR, I. B. 282/3. Greţia şi Asia au crezut că e într-însul o puteare domnezeiască. ŢICHINDEAL, a. m. 25/2. Nu să cuvine să cearem ajutoriu dumneziesc la lucruri de nimic. GOLESCU, P. 137/22, cf. LB. In minutul când visteria statului nostru să scurseră de bani ni trimisă d[u]mnezeiasca pronie mângăere. AR (1829), 120720. O asemenea grozăvie descrie şi David ... povestind urmările mâniei celii dumnezeeşti. heliade, o. n, 32. [Dorinţa] ce este de dumnezeiasca provedinţă însădită în sufletele lor, de a aduce fiinţele ... în fericire trupească şi sufletească. PR. 11/25. Această nenorocire şi bătaie dumnezăiască căzu şi păste părinţii mei. GORJAN, H. I, 152/19. Hristos, după firea Sa cea dumnezeiască, era întru adevăr Fiul lui Dumnezeu, asachi, l. 48V47, cf. valian, v. Venit-a iarăşi în Capernaum lisus Hristos dumnezeiescul doctor al trupurilor şi al sufletelor. CR (1839), 85bisl/19. Amândouă [politică şi lege] avănd prevăţ de-a ţine întru unire Dragoste dumnezeească cu acea de omenire. CONACHl, P. 302. Astea sunt din naştere ... astea sunt daruri dumnezeeşti date numai unora. PR. dram. 229. Am dobândit cerescul dar al libertăţii curat şi nepătat ca un sfânt dar dumnezeiesc (a. 1848). PLRI, 116, cf. POLIZU. Se creară c-un cuvânt dumnezeesc Mari balene ş-animale ce înot şi se târesc. SION, POEZII, 143/4. [Doamne], până când vei suferi ca aceşti mârşavi să batjocorească biata ţara noastră, pe care ai împodobit-o cu toate darurile dumnezeieştii tale iubiri. FILIMON, O. I, 111, Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, I, 323, LM. Inima-mi re-nvie, Intr-un rai dumnezeesc! ODOBESCU, S. I, 140. Titlul era scris şi latineşte: ... învăţătură despre a lumei orândueală dumnedzeiască. EMINESCU, N. 45. Bătrânii ziceau că e semnul unei ispite dumnezeeşti. GANE, N. I, 9. Aici stătuse putere dumnezeească la mijloc. CARAGIALE, O. III, 21 .Află că în nedreptatea legilor e o aspră ceartă dumnezeiască, slavici, O. I, 180. Lumea se adunase de se uita la astă judecată dumnedzeească. ISPIRESCU, L. 305. [După] tezele esteticei vechi ... arta nu-i un product, ci un dar dumnezeiesc (a. 1888). plr i, 355, cf. ddrf, alexi, w., şăineanu2. Ca o răsplată dumnezeiască i-a venit aceeaşi peire silnică [lui Ştefan Cantacuzino]. IORGA, c. i. i, 28. Să te trezesc din somn cu-o sărutare, La visul cel dumnezeesc al vieţii! cerna, p. 76, cf. tdrg, dhlr ii, 435. Semnul renvierei pornit din braţ dumnezeesc. DENSUSIANU, L. A. 92. Nu avea să se teamă de nicio pedeapsă dumnezeiască, agîrbiceanu, S. 600. N-am târât niciodată în vârtejul de dragoste pângărită ...pe acest înger nefericit, icoană desăvârşită a dumnezeeştii frumuseţi. HOGAŞ, DR. I, 169. Dintre toţi oamenii, filosofii simt cel mai anevoie adevărul dumnezeiesc, pentru că ei caută cu mintea cea slabă pământească pe Dumnezeu, rebreanu, p. s. 228, cf. resmeriţă d. O lină cântare de clopoţei ne vestea că harul dumnezeesc se pogorâse asupră-ne. M. I. CARAGIALE, C. 156, cf. DIACONU, VR. LXXXVIII, CADE. Poruncile dumnezeieşti sunt mai presus de ... deducţiile noastre. EFTIMIU, N. 155. O vrere prea dumnezeiască ...ca s-o poată judeca un om. POPA, V. 343. Ce s-a întâmplat cu el a fost minune dumnezeiască. VISSARION, B. 153. Inima-mi, ... Cuib de forţe largi dumnezeieşti, Pentru totdeauna ţi-o dau ţie. VOICULESCU, POEZII, I, 106. Bucuriile dumnezeieşti au devenit, în ţara negurilor, plăceri de un ordin ceva mai inferior, sadoveanu, O. ix, 267, cf. scriban, d. Acele determinante eului nou ... există în imaginea dumnezeească a aceluia din veci. STĂNILOAE, O. 8. Cererea lor fu respinsă, fiind dumnezeiasca putere mai presus de cea a omului, brătianu, T. 62, cf. DR. xi, 245. Nicio putere dumnezeiască nu-i mai poate scăpa de moartea nopţii reci. ARGHEZI, S. vili, 27. înseamnă că aici e mână dumnezeiască. TUDORAN, P. 271, cf. DL, DM, M. D. ENC., L. ROM. 1974, 213, DEX. Cucuruz braşovenesc, Pus-am gând domnezeesc, Neico, să te părăsesc. RETEGANUL, TR. 92. Pus-am gând dumnăzăiesc, Ca să mă-ncălugăresc. BÎRLEA, C. P. 262. Cerule dumnezeiesc, Mai dă-mi zile să trăiesc. FOLC. mold. i, 119. O (Prin antiteză) Un satan dumnezeesc, care trezit în cer a sorbit din lumina cea mai sfântă. EMINESCU, P. L. 107. <> (Substantivat) Pâraele bogosloviei Tale, dumnezeescule, foarte adapă grădinile ceale cuvântătoare, mineiul (1776), 16r2/10. Monahul şi-a găsit împăcare şi primire bună întru cele dumnezeieşti, sadoveanu, O. xin, 75. 4 Care aparţine bisericii sau religiei (creştine); care este înzestrat cu harul divin; sfânt (5). Derep ce tuturoru dumnedzeieştele scripturi întoarce-voru aceia. COD. VOR.2 396. Toate acestea den dumnezeeştile scripturi să ne 12018 DUMNEZEIESC - 1571 - DUMNEZEIEŞTE învăţămu. CORESI, EV. 200. Să află şi aceastea învăţături dintru dumnedzăieştile scripturi, prav. lucaci, 171. Se-au orândit după poronca lu Moisi leviteanilor, pre slujba dumnezeiască. PO 309/9. Cându-i aducu cântece dumnedzeieşti, rogu-mă şi dereptu păcătoşi, şi nu mă ascultă Dumnedzeu (1590 - 1602). CODEX STURDZ. 257. Şi însumi multe usteneale adaoş, şi izvodindu şi tipărind întru dumnezeiasca lavră sălaşul Preacestei (a. 1642). GCR I, 98/34. Va certa Dumnedzău cu munca de vac pre căţ vor face înprotiva dumnedzăeştilor pravile. PRAV. 270. Ce putearnicul Dumnedzău ce-ntoarce răul asupra cui îl face şi pre cuvântul dumnedzăiescului David. dosoftei, v. s. septembrie 17711. Scumpe şi frumoase gânduri, şi dumnezăeşti cuvinte aufostu în inima lui (a. 1683). GCRI, 273/20, cf. biblia (1688), [prefaţă] 3/43. Şi-l sălăşluiaşte în loc aurit, lăngă apele Tale cele curate şi d[u]mnedzăeşti. MOLITVENIC (sec. XVII), 303. Aceastea le zicu cătră ceia ce nu aleargă la sfintele şi dumnezăeştele slujbe (a. 1691). GCRI, 293/18. Acesta, dac-au vinitîn scaunul domniei, fiind bun şi milostiv, s-au apucat a face lucruri dumnedzăeşti, beserici. NECULCE, L. 60. Adastă svăntă şi dumnezăiască Evanghelie am cumpărat-o eu (a. 1750). iorga, s. d. xin, 173, cf. mineiul (1776), 15v2/24. Au fost hirotonit de arhiereu latinesc ... şi cu d[u]mnezăescul mir uns de Ioann episcopul alban. MAIOR, I. B. 34/9. Bunătatea părinţilor ... cătră fii ca să sădească şi să înrădăcineaze bune începături la vârsta lor cea crudă şi mai ales d[u]mnezeeştile dogme ale credinţei. GRECEANU, î. 98/1. La vecernie, utrenie şi d[uJmnezeiasca liturghie cu şcolarii la besearică a mearge. INSTRUCŢIE, 4/15. Se pot şi cânta oarecare stihuri dumnezeeşti. PETROVICI, P. 207/22. Iar dacă diavolul nu încetează a te supăra cu acel idol al feaţii care s-au apucat a să tipări în nălucirea ta, te sfătuieşte dumnezeescu Gură de Aur ...să unelteşti acest meşteşug (a. 1819). în L. rom. 1965, 227. Stelele ... dobândiră de la dânşii cinste şi închinăciune dumnezeiască. F. AARON, I. L. 16/2. Să vie a le da să bea din acele ape dumnezeeşti din care numai o singură picătură le tămăduia ranele. CR (1839), 2462/!. Asculta atunce dumnezeeasca liturghie. ARHIVA R. II, 315/23, Mare este numărul zidirilor strălucite ... peste 500 zidiri, menite cultului dumnezeesc. RUS, I. I, 280/7. Adăpaţi cu frumoasele şi dumnezeeştile ştiinţe necesarii pentru un preot... după merite îi rănduesc. BĂLĂŞESCU, GR. XXII/l 6. Sfânta liturghie fu săvârşită, însoţită de dumnezeeştile cântări. PELIMON, I. 144/29. De este vre-o fiinţă, de este vreun nume, La care să se-nchine un suflet omenesc ...Cu tot ce-n omenire e mai dumnedzeesc; Tu eşti ace a fiinţă, tu gingaşă lumină. ALECSANDRI, P. I, 128. întrebuinţam limba slavonă în dregătorii şi în slujba dumnezeiască. IORGA, c. I. n, 70. Măria Sa ... slujind într-atâtea dumnezeieşti lăcaşuri, era totdeauna trudit foarte. SADOVEANU, O. X, 132. Preoţii... încheiau serviciul dumnezeiesc, moroianu, s. 18, cf. dl, dm, M. D. ENC. O (Substantivat) Că cea nemăritată [fată] să grijeaşte de ceale dumnezăeşti (cca 1618). GCR I, 52/34. <> (Prin lărgirea sensului) Fearbe celalalt înaintea norodului, arzându-să de râvnă dumnezeiască, şi îndată turbură pe căţi îl aud. MOLNAR, RET. 8/3. Ea [evoluţiunea] va fi ca o reînviere şi învierea va fi dumnezeiască, macedonski, o. iv, 111. Nu dragoste, nu milă, nu iertare, Vreau dumnezeiasca mea stare. VOICULESCU, POEZII, n, 213. Omul ...se înfrăţeşte cu ceea ce a fost întotdeauna mai curat şi mai frumos în conştiinţa uneori genială şi câteodată dumnezeiască a lumii, arghezi, B. 24. Eu sunt purtătorul cuvântului dumnezeesc. CĂLINESCU, E. O. I, 310. Gândul celui care cânta nu era poate destul de limpede, dar mâna era dumnezeiască. DEMETRIUS, A. 259. 2. Evlavios, cucernic. E cela amu ce nemică nu greşaşte, a lu Dumnezeu iaste, sau bărbatu dumnezeescu. CORESI, EV. 26. [Adam Sinavschie] era om mic de stat, dar întreg la minte, cu dreptate craiului şi-nvăţat foarte, şi om dumnedzăescu, la streini milostiv. NECULCE, L. 223. Au trimis scrisori dumnezeescul Sava şi au mai îndreptat lucrul câte ceva (a. 1705). GCR I, 355/15, cf. ddrf, tdrg. Că noi suntem soli împărăteşti Oameni buni, dumnezeeşti Şi avem poruncă împărătească Nime să nu ne oprească. TEODORESCU, P. P. 173. <> (Prin lărgirea sensului) Ştii dragostea noastră cea dumnezeiască. TOMICI, î. 49/17. Mă voi îndeletnici a vă învăţa lucruri dumnezeeşti. DRĂGHICI, R. 48/8. Iubeam cu ura cea mai cumplită, în momentele acestea, pe aceea pe care aş fi iubit-o cu sufletul cel mai dumnezeiesc. MIHĂESCU, D. A. 58. 3. F i g. Care este de o calitate excepţională; minunat (3), superb (1), extraordinar. Viersul meu făcea o armonie dumnezăiască, mă sămţii mişcatu. MAIOR, T. 46/20. Toată lumea poate să-ţi spuie că era o fiinţă dumnezeiască, că avea o coadă aurită şi un cap de om frumos. CĂPĂŢINEANU, S. 60/11. Sufletul meu fu transportat de o dumnezeiască armonie, pelimon, I. 38/10. Vin’ de zâmbeşte De străluceşte Ca un luceafăr dumnezeiesc, alecsandri, o. 89. Această noapte fericită ... A revărsat peste tot locul dumnezeiescul ei tezaur. MACEDONSKI, O. I, 63. O pace dumnezeească se lasă de sus. vlahuţă, R. P. 10. Surâsuri ce licăriau pe furiş, poema tăinuită, adâncă, dumnezeească a iubirii, sandu-aldea, d. p. 51. Cum pot uita vreodată Pe-acel dumnezeesc Ulise care e omul cel mai chibzuit? MURNU, O. 3. Auzi, dumneata, moarte: cu cârligul înfipt în guşuliţa aia, care scotea sunetele alea dumnezeieşti! BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 110. Viaţa e plăcută, viaţa e dum-ne-ze-iască. agîrbiceanu, a. 177. Era un rachiu de tescovină dumnezeesc. HOGAŞ, DR. II, 23. Dejunurile sărace ... ni se păreau acum ospeţe dumnezeieşti, c. PETRESCU, S. 227. Acompania sunetele uşoare ale unor note dumnezeeşti cu glasul ei dulce şi moale. LOVINESCU, C. X, 15. Ah, dumnezeiască logică ...Nu te mai iubesc, ai? CAMIL PETRESCU, T. II, 59. îmi veni în minte nopţile acelea dumnezeieşti de frumoase, vlasiu, a. p. 478. Pe chipul lui [al lui Ferid] am cetit semnele dumnezeieşti ale cunoaşterii. SADOVEANU, O. XV, 354. Arta bizantină cu monotonia ei dumnezeiască nu e opera unor „indivizi” în înţelesul de personalităţi „originale”. blaga, z. 69. Dar Eminescu nu cuprinde tot In stihurile lui dumnezeieşti. BENIUC, V. 29. O, ce dulce era ceaiul şi ce dumnezeiască era franzela albă şi pufoasă mirosind a grâu. PREDA, DELIR. 167. Tot ce-am putut să privesc Mi s-a părut din cale-afară De crunt ori dumnezeesc. LABIŞ, P. 155. Coapsele sale cele dumnezeieşti se mişcară, barbu, princ. 246, cf. DL, DM, M. D. ENC. Nu ţi-aş putea descrie frumuseţile dumnezeeşti ale eternei cetăţi. M 1975, nr. 1, 38, cf. DEX. -O (Adverbial) Eu m-am oprit, înseninat de lumina înţelegerii, pogorâtă brusc şi dumnezeiesc asupra-mi. M. ELIADE, O. I, 128. - PL: dumnezeieşti. - Şi: (învechit şi regional) dumnezăiesc, -eâscă, domnezeiesc, -eâscă, (învechit) dumneziesc, -eâscă adj. - Dumnezeu + suf. -esc. DUMNEZEIEŞTE adv. 1. Ca Dumnezeu, în felul lui Dumnezeu (1); p. e x t. potrivit preceptelor religiei creştine; în mod divin (1). Cine lăcuiaşte dumnezeiaşte, trebuiaşte să-şu răstignească sine şi toate pohtele să le omoară. CORESI, EV. 70. Să ne îndemnămu spre cântări dumnezeeşte şi să ne preveghemu în slujba lui Dumnezeu, id. ib. 123. Pre Andrei bunul biruitoriu să-l lăudăm, prăznuind dumnezeaşte cinstita lui pomenire. MINEIUL (1776), 106rl/16, cf. LB, VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, I, 323, lm. Rumânu cu mintea-ntreagă ... nu să hieşte d-a trăi dumnedzeieşte, adică d-a lucra cu plăcere ca însuşi îndurătorul. JIPESCU, O. 112, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Ce viscole de geniu suflară acolo-n şes De-au strâns nămeţi de blocuri, clădind dumnezeieşte. voiculescu, poezh, n, 42, cf. scriban, d. 2. F i g. Minunat (3), superb (2), extraordinar. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Strălucit-au vreodată aşa de dumnezeeşte razele reci ale lunii cum strălucesc aceste luminoase şi calde sonorităţi [ale Sonatei Lunii]! caragiale, o. iii, 54. Cât de strălucit, cât de dumnezeeşte ... cântase nemuritoarea cântăreaţă. contemporanul, iii, 699. Cum poate fi tristă când are norocul să cânte aşa dumnezeieşte. LUC. vn, 331, cf. resmeriţă, d. Şi această 12019 DUMNEZEIME - 1572- DUMNEZEIRE brută de Gogu ... valsa dumnezeieşte. C. PETRESCU, S. 115, cf. CADE. N-am văzut-o pe Clara decât frumoasă, senină, vorbind lucruri banale şi surâzând dumnezeieşte. GALACTION, 0.96. Da de gătit ştie? ... -Dumnezeeşte. brăescu, V. A. 91. Ştiu să audă dumnezeieşte ceea ce nu se cade. POPA, V. 213, cf. DL. Ce fiinţă dumnezeieşte fericită. T. popovici, s. 302, cf. dm, sfc i, 231, dex. (Cu valoare de superlativ) Şi dând odată colea dumnezeeşte, reteză cele două capete ale balaurului. CONV. lit., ap. tdrg. - Şi: (învechit) dumnezeiâşte adv. - Dumnezeu + suf. -eşte. DUMNEZEÎME s. f. (învechit, rar) Dumnezeire (2). Ei singuri [românii] au o limbă ... să poată zice: „omenime” şi „omenire”, „dumnezeime” şi „dumnezeire”. HELIADE, paralelism, i, 7/24. - Dumnezeu + suf. -ime. DUMNEZEÎRE s. f. 1. Dumnezeu (1); divinitate (1). Tatăl şi Fiiul şi Sfântul Duhu o dumnezeire [sânt]. PSALT. 336/25. împreunată fu fiirea, printr-acea e o fire şi iaste o dumnedzăire. prav. lucaci, 161. Cum dereptul aseaminea să fie cu ceia fără dumnezeire. PO 58/24. Iară noi acmu-l priimim de oltariu, adevărat pe Hristos viu, depreună cu nevăzuta d[u]mnezeire, întru sufletele noastre (a. 1642). GCR I, 101/21. Fiecareaş dintru aciale feaţe, a Tatălui şi a Fiiului şi a Duhului Svănt, tot sâmt dintr-o dumnedzăire. VARLAAM, C. 169. Cum izvorăsc şi es toate apele den mare ... aşia într-acesta chip şi svintele scripturi izvorăsc şi es dentru înţilepciunia dumnedzăirei. PRAV. V. Că de dumnedzăire patimă nu să poate atinge, dosoftei, v. s. noiembrie 120733. Acesta Sith, petrecându-ş viaţa întru dumnăzăire şi săminţiia sa ..., lauda lui Dumnezău cea adevărată au înmulţit-o. N. COSTIN, L. 55. Lumină înţeleasă aceaia purtat-ai luminatâ d[u]mnedzăire. molitvenic (sec. XVII), 302. Nici cu mintea să gândească neştine o fiinţă mai cuvioasă şi mai naltă decât dumnezeirea, antim, o. 19. H[risto]s, care este nădejde şi adunare tuturor limbilor, ca să le întoarcă spre dumnezeire şi ca să cunoască naşterea şi moartea şi învierea Sfînţii[i] Sale (a. 1760). GCR n, 71/2. Plecarea cătră înălţimea dumnezeirii cea neabătută şi nepricepută, cu înţelepciune o ai învăţat, mineiul (1776), 16v2/21, cf. EU ST ATIEVICI, GR. RUM.2 16. Dumnezeirea mea tiu ţinteşte fără ca pururea să mă ţină în nenorocirea mea. MAIOR, T. 179/16. Un stăpânitor drept judecător este icoana dumnezeirii pe pământ. GOLESCU, P. 20/4, cf. LB. Dărăpănător de pravili, de lege, dumnezeirii ... Zi, ce vrei de la mine? HELIADE, O. I, 408. Mustrări deşarte de cuget acuma să le lăsăsm, Şi glasul dumnezeirii ce slujim să ascultăm, id. ib. 428. Putem şî noi zice acum că or dumnezeirea a lipsit din lume sau că temere de Dumnezeu n-a mai rămas în lume. I. GOLESCU, în PR. dram. 72. Ei [oamenii] slăvesc dumnezeirea cu spaimă în inimă. MARCOVICI, D. 363/19. în zădar dumnezeirea, prin o grijă-ndurătoare, Dispărţit-au cu-n-adinsul pre uscat de mări adânce, asachi, p. 18/10. Cade-să să vă grijiţi şi să vă curăţaţi sufletul, căci dumnezeirea nicicum nu să cinsteşte de închinăciunea celui rău. TÂMPEANUL, G. 100/13. Schimbat-ai tu cu aur o sfântă fericire întocmai ca Iuda vânduşi dumnezeire. C. A. rosetti, c. 245/7. [Omul] uneori cade şi pică în deplină tăvălire, Ear alte dăţi se rădică pănă la dumnezeire. CONACHI, P. 261. Nu ştiură preţui acest soare al dumnezeirei ce veni ca din întunerecul nopţii să-i lumineze. FM (1843), 2772/6. Armonia şi nemărginirea îi descoperi [lui Socrate] unitatea dumnezeirei. NEGULICI, E. n, 39/12. Omul acesta, care-l vedeam jurându-se şi luând martură dumnedzeirea, este un trădător. NEGRUZZI, S. I, 51, cf. POLIZU, COSTINESCU, CIHAC, I, 323. Dumnezeirea ... este pentru un catolic un împărat al universului care rezidă în Rai. MACEDONSKI, O. IV, 85, cf. DDRF. Ai fost aieve tu, dumnezeire, Ori numai te-am visat? CERNA, P. 145. Se muncea ... pentru câştigarea acelui razim moral ... care purcede parcă din atingerea cu dumnezeirea. AGÎRBICEANU, A. 40, cf. ŞĂINEANU, D. U. Erau crâncene încercări ale dumnezeirii. POPA, V. 247. N-au ştiut cunoaşte în sufletul lui părticica de dumnezeire. sadoveanu, O. v, 278. [Potrivit concepţiei religioase] eternitatea, nemurirea sunt atributele dumnezeirii. RALEA, S.T. III, 28, cf. DL, DM, SFC I, 153. Ambiţia de a pătrunde cu mintea ordinea transcendentă constituie... un act de impietate, pentru că implică o coborâre a dumnezeirii la nivelul terestru, v. rom. mai 1960, 99, cf. DEX. Vei vedea piramidele cele mari în care se află însemnate timpurile şi semnele dumnezeirii. PALEOLOGU, T. 37, cf. ŞEZ. IX, 71. Cugetele dumnedzeirei, şcoala lumii, gândurile femeii şi marea n-au sfârşit, n-au început, zanne, p. vi, 633. + Zeitate (1). Opreaşte Elu [Dumnezeu] cea groasă nedumnezeire, şi a limbiloru multă d[u]mnezeire şi închinarea de idoli (a. 1774). GCRn, 100/16. Socotea femeea ca pre o dumnezeire care i-au fost salvat cinstea şi viaţa. CALENDARIU (1794), 33/14. Măcar că din vedere, mai vârtos se poate zice că eşti o dumnezeire. MAIOR, T. 5/9. Mulţămeaşte dumnezeirii aceaştia, careafără de arme te înfăţoşază înaintea mea. BELDIMAN, N. P. I, 54/13. Dumnezeire a inimilor simţitoare, lună! o tu, care într-aceste ceasuri de tăcere împărăţeşti singură, marcovici, C. 66/16. De-a mă-nchina la tine [Zulnia], ca la o dumnezeire! CONACHI, P. 101. Ce-i zic dumnezeire, şi înger, stea şi zee, Când ea este femeie, şi vrea a fi femeie. EMINESCU, O. IV, 295. 2. Caracter divin, esenţă divină, divinitate (2); putere dumnezeiască; (învechit) dumnezeie (2), (învechit, rar) dumnezeime. Au chinuit Hristos pre cruce cu trupul şi cu dumnezeirea. MOXA ,151. Cu dumnedzăirea ceriul deşchidz şi îngerii la slujbă-i chem. VARLAAM, C. 33. Domnul Hristos ... ştiu cu dumnedzăirea Sa că de multă vreame dzace. id. ib. 110. Noo ne-au arătat purtătorii cei de dumnedzăire. eustratie, prav. 3/7. Tăgăduiia dumnezăirea lui Isus Hristos şi zicea că n-au fost Hristos. N. TEST. (1648), 192722. întru El [Isus Hristos] vieţuiaşte toată împlerea dumnezăiriei trupeşti, id. ib. 270718, cf. mardarie, L. 108/2. Unii ce-l adăosease [cântecul], de-l dzâcea ca armeanii..., puind cu năpaste patimă dumnedzăirii lui Dumnedzău. dosoftei, v. s. ianuarie 35733. Pentru aceasta [mântuire] au vrut să răsară lumina dumnezeirei Lui în toată lumea. ANTIM, P. 2. Botezându-l [pe Teofan], l-au trimis propoveduitoriu dumnezeirii lui Isus. mineiul (1776), 65v2/22, cf. heliade, paralelism, i, 7/25, marcovici, c. 11/13, polizu. [A copilelor] nevinovăţie Nu-i destulă poesie Pentru cela ce-n simţire Poartă o dumnezăire? SION, POEZII, 93/14. Frumoasa noastră limbă este însemnul etern al individualităţii poporului nostru, este sigiliul dumnezeirii, luceafărul luminos întipărit în fruntea naţiunii noastre (a. 1865). plr I, 211, cf. COSTINESCU. O, de-ai şti cât am iubit-o şi cât sufăr, m-ai ierta Că-ntr-un timp pierdui credinţa în dumnezeirea Ta! VLAHUŢĂ, S. A. I, 10, cf. alexi, w., tdrg. Omul, ...cu această scânteie de dumnezeire, caută să pătrunză bezna de îndoieli şi de taine care-l împresoară. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 21, cf. RESMERIŢĂ, D. , CADE. Cei ce nu cred în dumnezeirea, deci în învierea lui lisus Christos, au o necredinţă conciliantă, galaction, o. 535. 3. (în dicţionare) Divinizare. Cf. valian, v., pontbriant, d., DDRF, ŞĂINEANU2, CADE, SCRIBAN, D. 4. Evlavie, cucernicie. Ştefan-Vodă, ficiorul lui Pătru-Vodă, ... bisericilor s-au arătat cu dumnezeire mare. URECHE, L. 157. Să află şi Pelaghia la acea svântă cazanie, nu pentru dumnădzărie ..., ce din invitarea lui Dumnădzău milostiv, dosoftei, v. s. octombrie 52714. Luă acel svănt trup ... şi-l astrucă cu multă cinste şi dumnădzărie. id. ib. noiembrie 10176. Simtimentul de dumnezeire este dar cea întâie lege morală a naturei. NEGULICI, E. II, 83/8, cf. tdrg, CADE. Nu e dumnezeirea suprema disperare? VOICULESCU, POEZII, II, 322, cf. SCRIBAN, D. - Pl.: (învechit, rar) dumnezeiri. - Gen.-dat. şi (învechit) dumnezeirei. - Şi: (învechit) dumnezăire, dumnăzăire, dumnezăirie s.f. - V. dumnezei. 12021 DUMNEZEIRESC - 1573 - DUMNEZEU DUMNEZEIRESC, -EÂSCĂ adj. (învechit) Evlavios, sfânt (2). Era Barnovschi om dumnădzăiresc şi mare rugătoriu spre Dumnedzău. M. COSTIN, O. 103. Fură aduse cinstitele lui moştii de oameni dumnezăreşti în secrii de piarsecu. dosoftei, V. S. decembrie 241716. - Pl.: dumnezeireşti. - Şi: dumnăzăiresc, -eâscă, dumnezăresc, -eâscă adj. - Dumnezeire + suf. -esc. DUMNEZEÎT, -Ă adj. 1. Care are atributele divinităţii; asupra căruia s-a coborât harul divin. O, Dumnezeu! nu te bucuri d-acest prooroc sfinţit, Om ce l-ai trimis din ceruri, împărat dumnezeii! HELIADE, O. I, 458. Dacă într-aceste ceasuri de vie desfătare S-ar afla lângă mine ... minut dumnezeii ...aş zice: Am trăit. ALEXANDRESCU, O. I, 123, cf. PONTBRIANT, D., DDRF. O (Substantivat) De-oi învia să ştii, dumnezeită, Că-un somn a fost angelic, deşi greu. eminescu, O. iv, 70, cf. ddrf. <> (Adverbial) în inimi viteze ce-au înfruntat primejdii, Tu ca un foc în ele luceai dumnezeii. HELIADE, o. I, 162. 2. (Prin vestul Munt.; despre oameni) Care este evlavios. Oricum tot mai dumnezeită e ea ca el. UDRESCU, GL. + (Prin vestul Munt.; despre acţiuni) Temeinic (1), conştiincios, bun; adevărat. Asta e lucru dumnezeii, sănătos, bun. UDRESCU, gl. - PL: dumnezeiţi, -te. - V. dumnezei. DUMNEZEITOR, -OÂRE adj. (învechit, rar) Dumnezeiesc (1). Că cela ce-ş are parte în dumnădzăitoare daruri, acela sângurnu iaste (a. 1679 - 1680). gcri, 242/16. - PL: dumnezeii ori, -oare. - Şi: dumnăzăitor, -oâre adj. - Dumnezeu + suf. -itor. DUMNEZEÎŢĂ s. f. (învechit) Zeiţă. Ne ce den be se are că au furat, nece hulesc dumnezeiţa voastră. CORESI, L. 93/7. Cu mintea sa au aflat de au sleit bozi, chipuri şi bozoaie sau dumnăzăiţe de lut. N. COSTIN, L. 64. Neamurile păgâneşti rr-zd în mulţi dumnezei şi dumnezeiţe. CALENDARIU (1814), 92/3, cf. lb, cihac, i, 323, DDRF, PHILLIPIDE, P. 153. O copilă cobora din cer pe aripa primăverii ...cu părul revărsat potop pe umerii ei albi de dumnezeiţă. SANDU-aldea, d. P. 53, cf. CADE. -PL: dumnezeiţe. - Şi: dumnăzăiţă s. f. - Dumnezeu + suf. -iţă. DUMNEZEOÂICĂ s. f. Zeiţă. Cf. T. corbea,d., ap. tdrg2. Tot întru aceaiaşi zi jupâneasele jărtvuia la buna dumnezeoaică lor, adecă Favia (a. 1780). BV n, 257. Palas dumnezeoaică a înţelepciunei şi a ştiinţelor. VĂCĂRESCUL, IST. 253/49. Cursari... furară până şi idolii dumnezeoaicii, ăst idol era pavăza Miletului. SLĂTINEANU, A. 108/12. Eghiptienii, elinii şi romanii credea că în mare sânt acestea dumnezeoaice, nireide. GOLESCU, î. 50. Bozoaia va să zică dumnezeoaică pe ilinica româneşte. PR. dram. 157, cf. polizu, CIHAC, i, 323, scriban, D. (Familiar; în imprecaţii) Tătuţă Iolampie Codău suduia de precistă şi dumnezeoaică. CONTEMP. 1949, nr. 162, 6/3. Ne duc ...să murim, precista şi dumnezeoaica. CAMILAR, N. I, 131, cf. UDRESCU, GL. -PL: dumnezeoaice. - Dumnezeu + suf. -oaică. DUMNEZEOÂIE s. f. (învechit) Zeiţă. V. z e i t a t e (1). Am ispitit să vădz oare iaste Irra cu adevărat dumnedzoe. VARLAAM, C. 429. Maxintie Comendarisie spusă c-au vădzut capul strigoaiei ceii mare dumnedzoaiei Artemidei. dosoftei, v. s. februarie 61725. O, căt iaste de înarmată cea fecioară, şi face a să cutremura o ocărătă dumnezeoae cornută! (a. 1649). FN 45. Veastea şi laudă în stealele ceriului ş-au înfipt ...în Palias, dumnăzăoae ştiinţilorînAfroditii în dumnăzăoae frumseaţelor. cantemir, hr. 89. O au tărnosit păgăneaşte în lauda unii dumnezeoaie ce-i zicea greceaşte Artemis. SINDIPA (1703), 67720. Vor face jărtva ce de o sută de boi; vrănd ca să astâmpere înfricoşata mănie a dumnezăoai Palas (a. 1750- 1780). GCR II, 83/36. Şi cu turnare jărtfind dumnezăoaei, şi rugându-să, au luat din capul lui cununa preoţiei, aethiopica, 18720. Legea porunceşte ca să fie curată ceaia ce să aduce jertfă dumnezeoaei. ib. 68723. Celora ce le să pare că pământul iaste dumnezioae, prelestiţi sânt. v ARL A AM- IO AS AF, 126714. Luna ... n-au fost crezută de aceste noroade ca o dumnezăoaie. IST. am. 4378. Să nu băznuiască mai mult poeticii pentru Afrodita că iaste dumnezeoae a frumseţii, fiindcă Elena i-au rănit lauda. MOLNAR, RET. 86/2. Zână: cuvântul acesta va să zică ziea, sau ca cum ai zice dumnezioaie. budai-deleanu, ţ. 73. Şi să înţelege că să închina la acestea [statui] ca la nişte dumnezeoaie. CHIRIAC, 124. Ira era dumnezeoaia împăraţilor şi a căsătoriilor. CALENDARIU (1814), 92/11. Dumnezeii şi dumnezeoaele Olimpului adunaţi ţinând o adâncă tăcere căuta cătră isola Calipsei ca să vează care din doi va birui Minerva. MAIOR, T. 177/27. Aici unde Ios, dumnezeoaia liniştirii, numai să oglindea în lacrimile mele. KOTZEBUE, U. 12719. în mijlocul unei păduri ... iaste înalţată o capişte întru slava dumnezeoaei Ceres. BELDIMAN, N. P. I, 3/3. Dându-i numire fără sfială dumnezioaia cu rânduială. ZILOT, CRON. 350. încep a cânta şi pe coconiţa Drăgana şi pe coconita Dobriţa; le spun că sunt nişte dumnezoaie mai păgâne decât Venus şi decât Diana. HELIADE, O. I, 248. Plângeam, suspinam cu vaet ... Căci sfânta dumnezeoae sburase şi nu era. CONACHI, P. 178. Nu mi-arfi greu să leg astă sărbare naţională cu sărbătoarea unei dumnezoae a câmpiilor latine. RUSSO, S. 21, cf. CIHAC, I, 323, DDRF, TDRG, PAMFILE, J. III, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 180, CONTRIBUŢII, III, 18. - PL: dumnezeoaie. — Şi: (învechit) dumnezoaie, dumnezioâie, dumnezăoâie, dumnăzăoâie s.f. - Dumnezeu + suf. -oaie. DUMNEZEU s. m. 1. (în religiile monoteiste; adesea art.; cu regim de nume propriu) Fiinţă supremă, eternă, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenţei şi al ordinii universale, creator şi judecător al lumii şi care, în creştinism, este întreit în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; domn (2), părinte (2), tată (I 7), creator, ziditor (3), stăpân (5), divinitate (1), dumnezeire (1), providenţă (2), pronie (1), sfânt (2), puternic (II1), (învechit) tvoreţ, zeu (I), sânt (2); p. e x t. Isus Hristos. Intoarce-se-vor greaşnicii întru iad şi toate limbile cari vor uita Dumnedzeu. PSALT. HUR." 93. Limbiloru spuniu se pocăiască-se şi se întoarrcă-se cătră Dumnedzeu, făcându lucru destoinicii de pocaanie. COD. V0R.~ 307. Nu iaste Dumnezeu într-însu [în păcătos], spurca-se-voru caile lui în toată vreamia. PSALT. 14. Rogu-mă voao, fraţilor, ispovediţi-vă lu Dumnezeu pururea şi păcatele voastre descoperiţi-le Lui. CORESI, EV. 19. însuşi Dumnedzău gice în Sfânta Evanghelie că împărăţiia ceriului îaste între voi. PRAV. LUCACI, 171. Şi făcu Dumnezeu doao lumini mari, lumina mai mare să slujască dzuoei şi lumina mai mică să slujască nopţiei. PO 13/16. Doamne Dumnedzeul nostru, nu lăsa noi săraci ...ce tremite cumu Te-i făgăduit noao pre svăntul al Tău Duh. COD. TOD. 198. Dentâiufăcu ceriu fără stele, numai cu cuvântu-l fece, şi-l frâmseţă Dumnezeu cu frâmseţea lui. MOXA2, 99. Creade iertăciunea păcatelor de la Tatăl Sfânt, Domnezeu (a. 1608). CODEX STURDZ. 289. Pohtim de la milostivul Dumnezeu zile lungi Mării[i] Tale şi viiaţă cu mare bucurie (a. 1633). IORGA, s. D. IX, 15. Acmu în legea noao au arătat Dumnedzău svăntul botedz, ca să ne curăţim de boala cea de moarte. VARLAAM, C. 111. Iar în al zecilea an al domniei sale, în anii 6914, iulie 10, au început [Ştefan-Vodă] a zidi mănăstirea Putna, spre slava lui Dumnezeu şi a preacuratei Maicii Fecioarii Măriei. URECHE, L. 85. Cela ce va răpi vreo muiare călugărită sau alt obraz ce va fi giuruit lui Dumnedzău ... tot să va certa cu moarte, prav. 194. Că Dumnezău porunci, grăind, cinsteaşte 12028 DUMNEZEU - 1574- DUMNEZEU tată tău, şi mumă ta. N. test. (1648), 2071, cf. mardarie, l. 103/20. Putearnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după aceaste cumplite vremi anilor noştri ...să aibi vreame şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă. M, COSTIN, o. 244. Şi ne-nduplecându-i-să să facă jrătvă la idoli, ce mărturisind cu-ndrăznire pre Domnul Hristos Dumnezeu, [sfântul Orest\fu bătut cu toeage. dosoftei, v. s. noiembrie 115731. întru împărăţia ceriului oamenii cei sf[i ]nţi vor vedea faţa lui D[ u ]mnezeu. cheia In. 26728. [Moise] desăvârşit iubiia pre D[umne]zeu. biblia (1688), [prefaţă] 6/49. Vasilie-Vodă, aproape de mazilie, au greşit lui Dumnedzeu, că i s-au întunecat mintea spre lăcomie, de au stricat mănăstirea Putna, gândind că va găsi bani, şi n-au găsit. NECULCE, L. 19. Lucrul ce întâi la lumină n-au fost Dumnădzău, din ne a fi, la a fi îl aduce. CANTEMlR, 1.1.1, 146. Rugând, însă, den toată inema şi mică putinţa mea, ca acealea toate căte sânt ... atotţiitorul şi putearnicul Dumnezeu să le aducă şi să le dea şi, spre binele şi folosul de opştea creştinească, să le alcătuiască şi să le facă (a. 1694). fn 23. Mitropolitul rădică un păhar de vinfăcându oraţii pentru slava lui Dumnezeu. GHEORGACHI, CER. 282. Naşterea lui Dumnezeu înnoeaşte firile. MINEIUL (1776), 6v2/14. Judecătorii ... să fie temători de Dumnezeu şi drepţi şi să nu-şi întine mâinile sale cu primirea de daruri, prav. COND. (1780), 164. Cheltuiala hrănii casii mele şi alte hacuri în trebuinţa căutatului moşiei să fie de mijloc, şi ceia ce, cu mila lui Dumnezeu, va prisosi câştig, să împărţim drept doaă (a. 1814). IORGA, S. D. VI, 136. Naşterea cea după trup a D[o]mnului D[u]mnezeu şi Mântuitorului nostru l[su]s H[risto]s. cat,f,npartu (1814), 14/3. Cugetul lui Dumnezeu nu-lpoate şti nime. MAIOR, S. I, 6. Acest Dumnezeu, fHule! iaste ... întru tot desăvârşit. TOMICI, î. 5/12. S-au scris hrisovul ...la anii de la naşterea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru lisus Hristos, 1823, octomvrie 28 (a. 1823). doc. EC. 305. Iar în Azia au fost raiul, unde au făcut Dumnezeu pre Adam şi pre Eva, ci smintind, îi scoasă. N. stoica, c. B. 5, cf. LB. Ne mângâie cugetarea că prea puternicul Dumnezeu va asculta fierbintele rugi a mai multor milioane de credincioşi supuşi. AR (1831), 2222/16, cf. marcovici, d. XII/18. Scârbele mele le îmblânzesc socotind că cu voia lui Dumnezeu m-ai pus în rangul în care mă aflu. BUZNEA, P. V. 124/1. Norodul tot va socoti, că ca să-l pedepsească Dumnezeu chiar prin Fiul Său a vrut să se jărtfească. RUSET, E. 32/13. îmi trăsei aceste regule de conduită şi rugai pe Dumnezeu să-mi ajute ca să le păzesc cu credinţă şi statornicie. BREZOIANU, î. 29/13. Dumnezeul care iubeşte ... va desarma pe barbari şi-i va face să intre în marea familie omenească. NEGULICI, E. n, 59/33. Urgia lui Dumnezeu are să se arate în curând. CONV. lit. m, 44, cf. lm. Dumnezeu călca încă cu picioarele Sale Sfinte pietroasele pustii ale pământului. EMINESCU, P. L. 3. Bun lucru a mai lăsat Dumnezeu Sfântul şi tovărăşia asta! CREANGĂ, P. 119. Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt, Să vrem noi sânge, nu pământ! COŞBUC, P. 1,209, cf. cade. Să punem noi mâna pe pământ că pe urmă nici Dumnezeu nu ni-l mai ia! rebreanu, r. I, 133. Puterea de iubire ... se concentrează, întreagă, asupra lui Dumnezeu. NEGULESCU, G. 112. Se vede că îi trebuia lui Dumnezeu pentru păcătoşii Lui de sus un doctor bun. KLOPŞTOCK, F. 15. Dumnezeu ... lasă libertatea intervenţiei planului divin în cel cosmic sau omenesc. E. IONESCU, E. 184. Asta-i la voia şi la hotărârea lui Dumnezeu ... răspunse cu voce domoală moş Avram, sadoveanu, O. vn, 16. Toate feţele omeneşti îşi au modelele lor eterne în Dumnezeu. STĂniloae, o. 7. „Ce ştie doftorii, nu ştie nimic! Dumnezeu drăguţu!” - suspină o femeie. ULIERU, C. 113. Vorba-i cu şcoală ori fără, când e să te prindă surparea, nu te ajută nici Dumnezeu, nici învăţătura. DAVIDOGLU, M. 13. Am găsit într-o piesă de teatru o întrebare, dacă în veşnicie Dumnezeu şi Satan nu sunt cumva fraţi, ajutîndu-se unul pe celălalt. PREDA, I. 276. Dumnezeu făcu semn nopţii să plece. ISAC, O. 187. Avea atâtea de făcut Dumnezeu, şi oamenii îl plictiseau mereu, cerând unul pentru altul rău. ISANOS. Ţ. L. 18. Dumnezeul arghezian e, într-o ipostază a lui, cel afirmat de creştinismul popular, cu o subliniată notă panteistă. SIMION, s. R. II, 32. Dumnezeu să-i deie stare Stare bună şi noroc. PAVEL, S. E. 196. Mie nu mi-e frică ...de nimeni, numai de Dumnezeu. RL 2006, nr. 4 821. Dumnezeu e bun şi sfânt, jarnîk -BÂRSEANU, d. 186. Dumnezău, sfântuleţul, a şi priceput gândul dracilor, şî a porâncit la sfete Aranghel să-i doboare dân cer jos pă pământ. ŞEZ. ni, 76. A fost odată de mult..., de când umbla Dumnezeu Sfântuleţu pe pământ. I. CR. II, 114, cf. ALR 1342, ALR II3 091, ALR il/l h 183, MAT. DIALECT. I, 68. Când Dumnezeu nu-i acasă sfinţii îşi fac de cap. cade. -O- (Popular şi familiar în imprecaţii şi în jurăminte) Puiu pre Dumnezeu martur, că aşe i-am dzis. NECULCE, L. 218, cf. ANTIM, P. XXV, LB. Bate-v-ar mama lui Dumnezeu! EMINESCU, N. 20. Bat-o Dumnezeu de babă, s-o bată. creangă, p. 125. Martur îmi e Dumnezeu! id. A. 63, cf. CADE. Ah ... Dumnezeii voştri... răcni Vieru, muşcându-şi pumnii. CAMBLAR, N. I, 137. Soarele şi Dumnezeii mă-tii, de unde ştii tu ? PREDA, î. 169, cf. pamfele, văzd. 143. Fântână cu trei izvoare ... de-a bea duşman al meu Să-l trăznească Dumnezeu! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 119. <> (în formule de salut şi de urare) Cu bine să dea Dumnezeu, jupâne Ştrul. CREANGĂ, P. 113. Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste înainte mult mai este. id. ib. 275, cf. TDRG, cade. Noroc să dea Dumnezeu, şi spor! sadoveanu, O. I, 592, cf. dl, dm, dex. (E x p r.) Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! Cf. dl. ^Lo c. adj. (Popular) Bătut de Dumnezeu = năpăstuit (1), nenorocit (1). Cunosc măicuţă ...un popă ş-un birău Ş-un bătut de Dumnezeu, jarnîk - bârseanu, d. 174. De cându-s la blidul tău, Bătută-s de Dumnezeu, id. ib. 184. Nu mă mai amărî şi tu, că-s destul eu de bătut de Dumnezeu, sadoveanu, O. I, 374, cf. dl'dm, dex. -O E x p r. (Popular şi familiar) Până (când ajungi) la Dumnezeu te mănâncă (sau te omoară, te fură ori îţi iau sufletul) sfinţii v. sfânt (3). (Doamne) Dumnezeule! = invocare a divinităţii, în exclamaţii de uimire, de spaimă, de durere, de bucurie etc. Ah, Dumnezeule Sfinte! Prea mult am întârziat BELDIMAN, O. 36/22. Dumnezeule, câtă bucurie avea Robinson! drăghici, R. 7/16. O, Dumnezeule, blăstemul Olgăi se-mplini. NEGRUZZI, S. i, 41. Doamne Dumnezeule! Capul şi inima mi se sparg de bucurie. EMINESCU, O. viii, 440, cf. cade, dl, dm, dex. Pentru (numele lui) Dumnezeu! = exclamaţie de implorare, de deznădejde sau de dezaprobare a unei fapte ori a unei întâmplări. Dar nu face batjocură, pentru numele lui Dumnezeu! ŢICHINDEAL, ap. GCR II, 214/15, cf. LB. Pentru Dumnezeu, domnule profesor, puţină ţinută. CAMIL petrescu, T. ni, 321, cf. cade. Vă rog, pentru Dumnezeu, daţi ordin. CAMILAR, n. i, 432, cf. dl, dm, dex. (Popular şi familiar) Ce Dumnezeu! = exclamaţie prin care se exprimă necazul, nemulţumirea în faţa unei situaţii. Dar ce Dumnezeu? Parc-au intrat în pământ! CREANGĂ, P. 24. Ce Dumnezeu, de nu mai vine? PAMFILE, j. II, 142. Eşti fată deşteaptă, ce Dumnezeu! CAMIL PETRESCU, T. III, 187, cf. CADE, DL, DM, DEX. “O (Popular şi familiar) Dumnezeu să mă ierte! = formulă cu care se scuză cel care a spus (sau spune) o vorbă necuviincioasă. Bună femeie, dar Dumnezeu să mă ierte, leneşă şi jegoasă, klopştock, F. 10. Dumnezeu să-l (sau s-o) ierte v. i e r t a. (Popular şi familiar) Ferit-a (sau să ferească) Dumnezeu! v. f e r i. (Popular şi familiar) I-a pus Dumnezeu mâna în cap v. m â n ă (II). (Popular şi familiar) A vedea pe Dumnezeu sau a-1 vedea Dumnezeu (pe cineva) = a) a-i merge bine cuiva. Com. paşca; b) a avea neplăceri, a da de o belea; a o păţi v. p ă ţ i (2). ib. (Popular şi familiar) A(-l) ţine Dumnezeu de păr = a avea noroc la orice. Cf. zanne, p. vi, 671. (Regional) Acolo l-a bătut Dumnezeu = acolo a rămas, acolo l-a ajuns năpasta. Cf. ciauşanu, v. Parcă (l-a) prins (sau apucat) pe Dumnezeu de (un) picior v. p i c i o r (II). A-1 strânge Dumnezeu (sau moartea) pe cineva v. s t r â n g e (II 7). (Popular şi familiar) A fi iertat (sau strâns) de Dumnezeu = a) a fi mort. Cf. zanne, p. vi, 687; b) a înceta viaţa sexuală din cauza bătrâneţii. II pârâseră bacii cei bătrâni, care erau oameni cuminţi şi iertaţi de Dumnezeu, sadoveanu, o. x, 576, cf. zanne, p. vi, 687. (Popular şi familiar) A merge (sau a se duce) la Dumnezeu = a muri1 12028 DUMNEZEU - 1575 - DUMPING (1). Cf. zanne, p. vi, 688. (Popular şi familiar) A fi uitat de Dumnezeu = (Popular şi familiar) (A sta, a rămâne, a şedea undeva) până îl uită Dumnezeu (sau sfinţii) v. u i t a (I 1). (Popular şi familiar) A se uita la cineva ca la Dumnezeu = a iubi pe cineva din cale-afară, a adora pe cineva. Cf. tdrg. (Popular şi familiar) A porni (sau a merge, a pleca, a se duce, a rămâne, a şedea etc.) cu Dumnezeu = a pomi (sau a merge, a pleca, a se duce ori a rămâne, a şedea etc.) în pace, în linişte, sănătos, cu bine. Pasă cu Dumnezeu, fiica mea, şi adu-ţi aminte de învăţăturile mele. ISPERESCU, L. 13. Rămâi cu Dumnezeu, tată, şi să te găsesc sănătos, id. ib. 16, cf. CADE. Du-te înainte, cu Dumnezeu, camilar, n. i, 99, cf. DL, DM, dex. Mândra mea cu altul şede, Da şadă cu Dumnezeu, Că mie nu-mi pare rău. JARNÎK-BÂRSEANU, D. 158. Zis-a mândra cătră mine: Mă mărit, te las pe tine. - Hai numai cu Dumnezeu, că mie nu-mi pare rău. id. ib. 232, cf. zanne, P. vi, 686. (Popular şi familiar) (Numai) Dumnezeu ştie = nu ştie nimeni, nu e sigur (ceva). Cf. lb. Sânt o mulţime de ţărani carii Dumnezeu ştie dacă se mai înfruptă în câşlegi cu carne. I. ionescu, c. 40/14, cf. CADE, DL, DM, dex. (Popular şi familiar) Cum (sau ce) dă (sau aduce, ori vrea, lasă, hotărăşte, urzeşte, rânduieşte etc.) Dumnezeu ori cum este (dat) sau o fi ori a fost (dat) să fie de la Dumnezeu = cum se întâmplă, cum se nimereşte, aşa cum i-a fost destinat fiecăruia. Pe semne aşa a fost să fie de la Dumnezeu. CREANGĂ, p. 177. Am să pornesc şi eu într-un noroc şi cum o da Dumnezeu, id. ib. 193, cf. TDRG. Noi ce-om cina în astă seară? Ce-o da Dumnezeu. PAMFILE, CER. 77, cf. DL, DM, DEX. (Popular şi familiar) încotro (sau unde ori cum) te-a (sau m-a) îndrepta Dumnezeu = într-o direcţie sau pe un drum pe care mergi fără vreun motiv anume; la întâmplare, la nimereală. Du-te şi tu încotro te-a îndrepta Dumnezeu. CREANGĂ, P. 285, cf. DL, DM, DEX. (Familiar) A nu avea (sau a fi fără de) niciun Dumnezeu = a) a nu avea nicio lege, nicio religie, nicio morală. Cf. zanne, p. vi, 680; b) (p. ext., despre lucruri sau acţiuni) a fi iară plan şi organizare, a fi anapoda. Cf. id. ib., dl, dm, dex; c) a nu avea niciun rost, a nu fi bun de nimic. Cf. pamfile, j. ii, 142, ciauşanu, v., zanne, p. vi, 680; d) (învechit; în forma) a nu avea (nici) sfânt, (nici) Dumnezeu = v. sfânt (3). (Popular şi familiar) A nu fi (bun) de niciun Dumnezeu = a nu fi bun de nimic. Cf. zanne, p. vi, 680, com. paşca. (Popular şi familiar) A fi mai de Dumnezeu = a fi mai vrednic, mai de încredere decât altul. Cf. tdrg, cade. (Regional) A lăsa Dumnezeu de inimă (pe cineva) = a se milostivi (cineva). O! voinicule ... te lasă Dumnezeu de inimă să-mi dai până în sară o iepşoară? RĂDULESCU-codin, î. 54. (Familiar) A da cu barda (sau cu piatra)-n Dumnezeu = a fi nerod (I 1) sau nebun. Cf. i. golescu, ap. zanne, p. vi, 689. (Familiar) A da cu puşca în Dumnezeu v. p u ş c ă (1). (învechit şi regional) A da cu securea în Dumnezeu v. s e c u r e (1). A lăsa în plata lui Dumnezeu v. p 1 a t ă1 (1). (învechit şi popular) A lăsa (pe cineva) în ştirea lui Dumnezeu v. ş t i r e (3). A (se) ruga pe (sau de) toţi Dumnezeii sau cu Dumnezeu v. r u g a1 (1). (Popular şi familiar) A lua boii lui Dumnezeu = a fi încăpăţânat. Cf. zanne, p. vi, 679. (A fi) bun ca pâinea lui Dumnezeu v. p â i n e (1). A fi omul (sau om al) lui Dumnezeu v. o m (I 2). (Regional) Om de Dumnezeu! = om cumsecade! Cf. ciauşanu, gl. (Popular şi familiar) Mare e grădina lui Dumnezeu! = mulţi oameni ciudaţi mai sunt pe lume! Mare e grădina lui Dumnezeu, a spus el furios. (Popular şi familiar) Păcat de Dumnezeu! v. păcat2 (1). A-l vedea (pe cineva) Dumnezeu sau Sfântul v. v e d e a3 (17). (Popular şi familiar) Vede Dumnezeu al cui este colacul, se zice cu un sentiment de milă (cu aluzie la justiţia divină) când cineva este nedreptăţit. Cf. zanne, p. vi, 518. Varga lui Dumnezeu v. v a r g ă (12). Biciul lui Dumnezeu, v. b i c i. (învechit şi popular) Dumnezeul ăl din tău v. t ă u2 (2). <>Compuse: Brâul-lui-Dumnezeu = curcubeu. Cf. pamfile, văzd. 157, cade; câinii-lui-Dumnezeu = vârcolaci (1). Cf. pamfile, cer. 99; cântecul-lui-Dumnezeu = (în graiul copiilor; glumeţ) cântec cu fluierul, trecând degetul repede peste toate găurile. Cf. pamfile, j. i, 55; steaua- (sau ochiul)-lui-Dumnezeu = soare1 (I 1). id. cer. 13; (Bot.) cămaşa-lui-Dumnezeu v. cămaşă; lemnul-lui-Dumnezeu v. 1 e m n; pita-lui-Dumnezeu v. p i t ă (II 3); săgeata-lui-Dumnezeu v.s ăgeată (IV 4); (Entom.) boul-lui-Dumnezeu v.bo u, vaca-lui-Dumnezeu v. v a c ă (3). 2. (învechit) Zeu (1). Că ceia ce se închina idolilor, dumnezei se cheamă aceia, de minţiia, ce dumnezei nu era. CORESI, EV. 185. Acolo zace Eacsi vetiazul cel vestit cari să asămăna cu dumnezăul Mercurii (a. 1750 - 1780). GCRII, 82/30. Un Dumnezeu în Epidor, viaţa ţe-au izbăvit, Eghist co a sa prigonire, nimica n-au isprăvit. BELDIMAN, O. 25/20, cf. LB. Mithologhii zic pentru Leda, soţia lui Tindar, că Iupiter, cel întâi Dumnezeu al elinilor ... s-au prefăcut în lebădă [şi] ... s-au vârât în sânul^Ledei. BUZNEA, P. v. 19/22. Ştii din ce neam mă trag şi că strămoşii mei Sunt fii de dumnezei? alexandrescu, O. I, 211. îşi făcuseră din Helios singurul dumnezeu, macedonski, o. m, 13, cf. lb, cade. Aban, fiind preot al dumnezeului nostru Mitra, a poruncit din partea noastră rugăciunile şi jertfele în taină, sadoveanu, O. xv, 347, cf. dl, dm, dex. <> (Prin lărgirea sensului) Al doilea idol au fost Voios, dumnezăul dobitoacelor (a. 1750). GCR ii, 51/10. + F i g. Persoană sau lucru care constituie obiectul unui cult, al unei iubiri sau admiraţii foarte mari. Cf. şăineanu, d. u. a Pentru ei, Bach era dumnezeul muzicii. - Pl.: (2) dumnezei. - Şi: (învechit şi regional) dumnezău, dumnăzeu, (învechit) domnezeu, (regional) dumnezo (alr i 342, alr ii 3 091/141,228,235,250,284, 310, alr ii/i h 183) s. m. - Lat. dom(i)ne deus. DUMNEZEUŢ s. m. Diminutiv al lui Dumnezeu. Nw i-armai răbda Dumnezăuţu. IORDAN, stil. 186. - Dumnezeu + suf. -uţ. DUMNEZIESC, -EÂSCĂ adj. v. dumnezeiesc. DUMNEZIOÂIE s. f. v. dumnezeoaie. DUMNEZO s. m. v. dumnezeu. DUMNEZOÂIE s. f. v. dumnezeoaie. DUMNIAT pron. de politeţe v. dumneata. DUMNÎE s. f. v. domnie. DUMNILtJI pron. de politeţe m. v. dumnealui. DUMNITÂLE pron. de politeţe v. dumneata. DUMNITÂLEA pron. de politeţe v. dumneata. DUMPCÂR s. n. Vagon de marfă. Cf. ltr2. - Pl.: dumpcare. - Din engl. dump car. DUMPER s. n. Autocamion cu cupă metalică basculantă, la care scaunul şoferului se roteşte în jurul axei de direcţie. Cf. dnj, dex2. - PL: dumpere. - Din engl. dumper, fr. dumper. DUMPING s. n. 1. Vânzare pe piaţa externă a unor mărfuri la preţuri mult inferioare preţurilor de pe piaţa internă şi mondială, cu scopul de a înlătura pe concurenţi, de a acapara piaţa şi de a impune, 12041 DUMULUI - 1576- DUNĂREAN apoi, preţuri de monopol. Cf. M. d. enc., dex, dn3. Petrom nu putea face o politică de dumping. RL 2005, nr. 4 721. <> Dumping valutar = dumping (1) bazat pe un decalaj creat între cursul micşorat (în mod intenţionat) al valutei naţionale a ţării exportatoare faţă de valuta ţării importatoare. Cf. M. D. enc. 2. C o m p u s: dumping-syndrom = sindrom caracteristic bolnavilor care au suferit o gastrectomie, determinat de trecerea bruscă a alimentelor din stomac în jejun şi manifestat clinic prin ameţeli, dureri abdominale, cefalee, uneori stare de colaps vasomotor şi, cu timpul, pierdere ponderală; sindrom dumping. Cf. M. D. enc., d. MED. -Pronunţat: dâmping. — Pl.: dumpinguri. - Din engl. dumping. DUMULUI pron. de politeţe m. v. dumnealui. DUNAIM s. f. v. dunanma. DUNAJ s. n. Bucată de lemn sau de alt material, folosită pentru separarea şi protecţia mărfurilor din magazia unei nave. Cf. L. ROM. 1966, 86, DN3, D. MAR. - Pl.: dunaje. - Din engl. dunnage. DUNALM s. f. v. dunanma. DUNAMN s. f. v. dunanma. DUNANM s. f. (învechit) 1. Sărbătoare publică, festivitate cu ocazia unui eveniment important (de obicei repurtarea unei victorii, cucerirea unei cetăţi) şi care era însoţită de veselie, jocuri, petreceri, împodobirea şi iluminarea oraşelor etc. Chehaiaua căpitan-paşii de Dunăre când au venit aci cufermanuri pentru pregătirea dunalmalii: au venit cu această veste de izbândă un agă ... cuferman (a. 1693). ŞIO n2, 49. După ce luă veste de bucurie pentru doă cetăţi în Africa [sultanul Selim] ... dacă făcu dunanma de bucurie, mai trăind doă săptămâni, au murit. N. COSTIN, LET. IA 94/30. Făcându-să giocuri şi donanmale prin cetate, după cum era obiceaiul CANTEMlR, HR. 331. [împăratului] i-au venit veste cum că au dobândit şi au supus vezirul tot Peloponisul, adică Moreea, şi acolo făcând dunanma, s-au întors înapoi. AXINTE URICARIUL, LET. îl, 185/22. Şi au venit cu această veste de izbândă un agă a vezirului, cu ferman, ca să se veselească domniea, să facă dulalma. MUŞTE, LET. ni, 78/26. Au poroncit domnul de au făcut mare dunanma în tot laşul şi pin toate târgurile de pe afară (sfârşitul sec. XVIII), let. m, 235/38, cf. ddrf, şio n2, 49, tdrg, rosetti - cazacu, I. L. R. I, 312. Se făceau dunamnale după dunamnale şi nimeni nu mai voia a ştire de cei băgaţi mai întâi în obezi şi chinuiţi. BARBU, PRINC. 275. 2. Escadră (navală). S-au sculat cu donoimaoa de la Ţarigrad. CANTEMlR, HR. 336. Cu mare dunaima de corăbii purcegând pe Marea Neagră, au întrat cu oastea în sus pe Dunăre. id. ib. 337. Viind până la Mecin, acolo i-au scos înainte nazirul de Brăila dunaima, de au venit Grigorie-Vodă pe apă. AMIRAS, C. 122, cf. 158. S-au făcut alaiul dunanmalii pe boazul mării, adică al armadiei (a. 1715). ŞIO n2, 49. La Galaţi n-au la ce trage Gulioane şi volice, La Galaţi n-au ce se duce Borozan şi dulalmale, Li s-a-nchis această cale (a. 1769). CONV. lit. ix, 328, cf. TDRG. - Pl.: dunanmale. - Şi: dunaima, dunalmâ, dunamnâ, dulalmâ, donaimâ, donamnâ (rosetti - cazacu, i. l. r. i. 312), donanmâ, donoimâ s. f. - Din tc. donanma. DUNAV, -Ă adj. (Prin nord-vestul Transilv.; despre oameni) Prost (B IV 1). Omul ăsta atâta-i de dunav, încât nu ştie unde să-nceapă şi unde să sfârşească! BUGNARIU, n. 50/375. ^Expr.A fi dunav de cap = a fi înapoiat mintal (Călugări - Vaşcău). Cf. teaha, c. N. 222. + Ticălos (3). Cf. bugnariu, n. 50/375. + Nebunatic (2). Com. din zagra - năsăud. - PL: dunavi, -e. - Et. nec. DUNĂ1 s. f. Movilă mică de nisip, formată de vânt în regiunile nisipoase. Dealurile de arină, adunate lângă ţărmuri, se numesc dine. RUS, I. I, 39/30. Aici se formează, pe ţermuri, nişte movile de nisip numite dune. barasch, i. n. 86/11, cf. alexi, w, şăineanu2. Azi am găsit pe dună un braţ alb de statue. anghel, p. 25. Văzut-aţi voi vreodată pletosul plin de dună, Cum e-apucat de spasmuri când vine uraganul? anghel - iosif, C. M. I, 43, cf. resmerită, d., cade. Simţindu-se deodată mai izolat, mai singur în larma chefliilor decât dacă s-ar fi trezii între dunele Saharei, se întreba ce să facă? COCEA, S. II, 263. După câmpia joasă cu podoabele ei de grădini şi sate, am intrat între dune. sadoveanu, O. IX, 280. Şi fiecare toamnă vă sapă un mormânt In stâncă, pe ţărână, sau prin nisipul dunii. PILLAT, P. 23. Perpendicular pe râul Ialomiţa sunt ondulaţiuni lungi, care nu sunt altceva decât dune străvechi, consolidate, enc. AGR. I, 403, cf. SCRIBAN, d. Ele [grindurile] sunt formate din nisipuri fluvio-marine, în parte formând dune mişcătoare. ONCESCU, G. 38. [Petre Enculescu] a publicat numeroase lucrări.... din care putem cita: ... „Nisipurile de dune din România”. AGROTEHNICA, I, 53. Se vedea un catarg strâmb, răsărind dintre dune. TUDORAN, P. 36, cf. LTR2. El poate fi nisip marin, nisip fluviátil, nisip de dune. GEOLOGIA, 27, cf. DER. Mână spre dunele de nisip dinapoia satului. BĂNULESCU, I. 13. Suprafaţa acestui astru este acoperită doar de dune de nisip, scânteia, 1975, nr. 10 319, cf. dex, dnj. <> F i g. Rătăcind din dună în dună pe vastul ţărm al amintirii, Mustea se pomeni faţă în faţă cu Greta. BENIUC, M. N. I, 132. - PL: dune. - Şi: (învechit, rar) dină s. f. - Din fr. dune. Cf. germ. D ii n e. DIJNĂ2 s. f. (Prin Transilv. şi prin Ban.) Pilotă (1). Oamenii îşi scoseseră boarfele din căruţe, întinseseră pe jos pernele şi dunele de puf t. popovici, s. 428, cf. l. rom, 1960, nr. 2, 20, lexic reg. ii, 39, alr ii/imn 138, 3 898, ALRMii/ih 362, ai 12, 17, 21, 26, 35, iii 3, 16, iv 5, v 2. -PL: dune şi (regional) duni (alrii/imn 138, 3 898/47, 53, 76, 310, ai21). - Şi: (regional) diinhă s. f. ai 12, 17, 35. - Din magh. dunyha (dial, dunna). DUNĂRE s. f. (Popular) Apă mare; cantitate mare de apă. Cf. DEX. Au ajuns la o dunăre care n-avea margini, nici fund. SBIERA, p. 191, com. din straja -vicovu de sus. -O L o c. a d j. Dunăre de mânios = extrem de supărat. Dar ştii că m-ai ars, haiducule, zise părintele Duhu, luându-şi tălpăşiţa dunăre de mânios. CREANGĂ, A. 141. Şă dunări di mânios, înşfacă flăcău[l] fata. şez. XXIII, 56. -v* E x p r. A creşte (sau a fi ori a se face) dunăre = a creşte peste măsură. Cf. DEX. Porumbul e dunăre! Porumbul e branişte..., nu te vezi cu calul (pe cal) din el. ciauşanu, gl., id. v. A se face dunăre (turbată) sau a se face dunăre de mânie ori a fi (mânios) dunăre = a se mânia foarte tare. Cf. ddrf, şăineanu2, tdrg, gorovei, cr., cade. Locotenentul Pandelescu e mânios dunăre pe Dab, zice că el v-a învăţat să umblaţi cu minciuni, v. rom. noiembrie 1953,126, cf. dex, ciauşanu, v. - Din n. pr. Dunăre. DUNĂREĂN, -Ă s m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază din părţile (de pe malul românesc al) Dunării sau care este originară de acolo; (la m. pl.) locuitorii din 12052 DUNĂREANCĂ - 1577 - DUNGARIŞTE părţile (de pe malul românesc al) Dunării. Căiră aceştia s-au adaos dunărenii. SADOVEANU, O. XX, 614, cf. DL, DM, DEX. 2. Adj. Care se află de o parte şi de alta a Dunării, care ţine de Dunăre; privitor la părţile Dunării sau la locuitorii din părţile Dunării, de la Dunăre, al Dunării. Acel neam este despărţit în două principate, adică Bogdania şi regiunea dunăreană (Valahia Transalpină). MAIOR, S. II, 65. Vistieria Principatului dă poruncă judeţelor situate la graniţa dunăreană să ia măsuri grabnice (a. 1813). DOC. ec. 159. Clima ţer'u încă e sănătoasă, cu excepţia râpei dunărene. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 55, cf. COSTINESCU. Pe cămpia dunăreană, carefuge-n departare ... Uninddoă orizonuri, eată valul lui Traian. ALECSANDRI, POEZII, 92. Ţările dunărene nu sunt până acum destul de cunoscute în Europa occidentală. ODOBESCU, S. II, 84. Pe plaiuri dunărene poporu~şi opri mersul EMINESCU, O. I, 91. Ducând la groapă trupul reginei dunărene, id. ib. 92. Niciodată floare mai mândră, mai aleasă, n-a împodobit valea dunăreană. GANE, N. I, 6. [Ambasadorii] îndemnară [pe turci] la un pas îndrăzneţ: să ocupe principatele dunărene pe dată. CONTEMPORANUL, VII2, 54, cf. DDRF. A răposat ... Radul Marele Voevod şi domn a toată Ţara Românească şi a părţilor dunărene, iorga, C. 1.1, 12. Călătoriile lui Acornion din Dionysopolis ...ne indică, în chip clar, prezenţa regelui get în regiunea dunăreană. PÂRVAN, G. 81, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Iată acum schiţa ... unui orăşel dunărean în zi de sărbătoare. LOVINESCU, C.2 VII, 69. Alba iarnă dunăreană ... Culcă... Bărăganele de grâu. VOICULESCU, POEZII, II, 166. Ii va fi trimes fără îndoială la locul lor, pe celălalt ţărm dunărean. SADOVEANU, O. X, 197. Prima constituţie scrisă a statelor dunărene de acum o sută şi ceva de ani statornicea definitiv privilegiile boierimii, id. ib. XX, 575, cf. SCRIBAN, D. Se poate uşor reconstrui... versiunea ce ni s-a păstrat a epopeei, la care fără îndoială a contribuit un scriitor din această regiune dunăreană, brătianu, t. 41. Cocoşi dunăreni îşi vestesc de pe garduri Dumineca lungă şi fără de seară. BLAGA, poezii, 174. Cel mai vechi vapor al Companiei Dunărene. TUDORAN, p. 47, cf. DL. Dunărenele întinderi ... Adunau ursuz sămânţă şi iubirea de ţăran. labiş, P. I, 58. în spaţiul dunărean, cântecul capătă amploarea unei naraţiuni senzaţionale. IST. lit. ROM. I, 129. Războiul ... afecta şi ţinuturile dunărene. H. DAICOVICIU, D. 91. Aşezaţi între streaşina ... Carpaţilor şi vadurile dunărene, Bucureştii erau străjuiţi... de codri. G. BARBU, A. V. 8, cf. M. D. ENC. Turcii din garnizoanele dunărene au năvălit până la Suceava, magazin ist. 1974, nr. 1, 13, cf. DEX. - PI.: dunăreni, -e. - Dunăre (n. pr.) + suf. -ean. DUNĂREÂNCĂ s. f. 1. Femeie care face parte din populaţia de bază din părţile (de pe malul românesc al) Dunării sau este originară de acolo. Dunărencele sunt femei puternice. <> (Adjectival) Femeile dunărence au costume specifice. 2. (De obicei art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. Jocurile căluşarilor sunt: bătuta, chindia, dunăreanca, băltăreasca. pamfile, s. v. 69, cf. VARONE, JOC. ROM. N. 72, hdc 174. - PI.: dunărence. - Dunărean + suf. -că. DUNĂREÂNŢ s. n. v. dunărinţ. DUNĂRENŢ s. n. v. dunărinţ. DUNĂRESC, -EÂSCĂ adj. Referitor la Dunăre, care aparţine Dunării. Pe malul dunăresc. mat. folk. 1 273, alr ii 4 365/36, 531. -PI. \ dunăre şti. - Dunăre (n. pr.) + suf. -esc. DUNĂRÎNŢ s. n. (Prin Ban.) Vânt ce bate dinspre Dunăre, din direcţia sud, sud-vest. Cf. pamfile, vâzd. 54. cade, boceanu. gl., chest. iv 85/22. - Şi: dunărenţ (c.hest. iv 85/22), dunăreânţ (cade) s. n. -Cf. Dunăre. DUNĂRÎNŢĂ s. f. (Regional) Peşte înrudit cu zvârluga. dar cu petele laterale mult mai mari şi coloritul violaceu, care trăieşte numai în Dunăre {Cobitis bulgarica). Cf. c. antonescu, p. 97. - PI.: dunărinţe. - Cf. D u n ă r e. DUNĂRIUŢĂ s. f. (Regional) Joc acompaniat de lăutari, nedefinit mai îndeaproape. Cf. pamfile, j. ifî, 16, sfc iv, 145, 157. - Pronunţat: -ri-u-. - PI.: dunărinţe. - Et. nec. DUNCHEMÂN s. m. (Nav.) Fochist la caldarină. Cf. cade, D. MAR. -Scris şi: dunkeman. CADE. - PI.: dunchemani. - Din germ. Dunkelmann. DUNDAR subst. (Regional; cu sens colectiv) Mulţime de oameni aflată într-o casă (Godineşti - Tismana). Cf. GR. s. v, 120. - Din sb. dundar. DUNETĂ s. f. Punte mică ridicată deasupra punţii principale la pupa unei nave, unde sunt amenajate cabinele echipajului. Comandantul, zi şi noapte pe dunetă ..., observa mersul corăbiei. GHICA, C. E. I, 22, Cf. DDRF, ALEXI, W., CADE, ABC MAR. La pupă, pe dunetă, toate erau împodobite cu mult gust. bart, S. m. 26, cf. SCRIBAN, D. Uşa unei cabine de sub dunetă se deschise. TUDORAN. P. 458, cf. DER, DEX, DN‘\ *0 (Prin analogie) De pe dunetă mesei de scris, despre elan, Voi consulta impresiile lui Melville. VULPESC'U, P. 10. - PI.: dunete. - Din fr. dunette. DUNGA vb. I. T r a n z. A trage sau a trasa dungi (1); p. e x t. a însemna cu dungi. Cf. pontbriant, d., lm. Credeţi că un bolovan ... dungat cu zgârieturi paralele, deşteaptă atâta poezie în mintea unui om lipsit de ştiinţă. CONTEMPORANUL, I, 345. Tulpina ei [a anghelicăi] ... dungată cu şanţuri în lung, e acoperită de un praf verzui. VOICULESCU, L. 55. La clasa a 7-a m-am înfăţişat cu mâneca tunicii dungată ...de două galoane de rănit. MIHÂESCU, d. a. 11. Părul, altădată blond, era acum dungat de şuviţe cărunte. CONTEMP. 1975, nr. 1 477, cf. DEX2. -Prez. ind.: dunghez. - De la dungă. DUNGACI, -CE adj. (Regional) încăpăţânat (Someş-Guruslău - Jibou). Cf. MAT. DIALECT. I, 209. - PI.: dungaci, -ce. - Dungă + suf. -aci. DUNGARE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a d u n g a şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d. - PI.: dungări. - V. dunga. DUNGÂRIŞTE s. f. (învechit, rar) Carceră. Cf. mândrescu, i. G. 44. - PI.: dungarişti. - Din germ. Dunkelarrest. 12066 DUNGAT - 1578- DUNGĂ DUNGÂT, -Ă adj. Care are dungi (1); vărgat (1), (rar) zebrat, (popular) învârstat, pestriţ (2), vârstat (2), (regional) şergat, vârcat. Cf. ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, D., CADE, SCRIBAN, D. Pereţii erau tapetaţi cu hârtie dungată. CĂLINESCU, e. O. I, 81. Am prilejul să contemplu, săptămânal, pe frânghie pijamaua dungată ... şi alte efecte ale domnului Simion. id. ib. 129. O fată ... cu o rochie înfoiată în poale şi dungată, cânta. STANCU, r. a. i, 295. Spatele [ciocănitorii] este întotdeauna dungat. linţia, p. n, 61. Capul, ciugulit, îi atârna pe piept; un grumaz costeliv, scofâlcit şi dungat ca o împletitură de curele. VINEA, L. 1,33, cf. M. D. enc., dex. <> (Regional) Măr dungat - soi de mere2 (11) care are coaja cu dungi. Merele ...cu pieliţa dungată. ENC. AGR. în, 690, cf. BORZA, D. 106. Zăceau ... mere dungate, mere Paradis, barbu, PRINC. 17. Foaie verde măr dungat, Acum m-am înspăimântat, Mi-e frică de răposat. PĂSCULESCU, L. P. 225. - PL: dungaţi, -te. - V. dunga. DUNGĂ s. f. 1. Linie vizibilă, pe un fond de altă culoare; vargă (B), (popular) vârstă2, (regional) şar1 (2), şargă1 (1), vârcă (2). Macra, adecă dungă lungă, vrahia, dungă scurtă sau încovoiată. EUSTATIEVICI, GR. RUM.2, 22. Cetele de ţigani se deosebea prin şetrele lor mohorâte, vărgate cu dungi negre. DACIA LIT. 1 IUI. Vitele acestor vechi soiuri era de mai multe coloruri (păruri) ... ele avea o dungă albă de-a lungul spinărei. I. IONESCU, V. 42/19, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. O fotă albastră cu dungi vişinii... încungiura trupul mlădios [al fetei], alecsandri, o. p. 61, cf. lm. în spectrul solar sunt nişte dungi transversale negre, contemporanul, I, 19. Ne presentă, în toate productele ei forme şovăite de o graţie originală, suprafeţe oable, mlădiite cu dungi. ODOBESCU, S. h, 256. Paturile erau ... aşezate pe patru stâlpi lucraţi ca melcul şi cu nişte dungi de aur. ISPIRESCU, L. 251. O cingătoare lată, neagră cu dungi albastre. VLAHUŢĂ, S. A. II, 202, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. S-a putut vorbi ... de urme ale zugrăvelii, dungi de alb şi roşu, - la Moldoviţa. IORGA, c. I. n, 17. Cine-a-nţeles cât plâns ascunde sub ochi o dungă viorie. ANGHEL, î. G. 27, cf. TDRG. Rândunici se arătau ca nişte dungi negre. AGÎRBICEANU, a. 263. A ieşit la lucru împreună cu George care, în afară de o dungă vânătă pe spinare ..., era bun teafăr, rebreanu, i. 59, cf. resmeriţă, d. Pădurile trag în negură o dungă sură. C. PETRESCU, S. 61, cf. CADE. Era un bleumarine închis, dar cu ţesătura în dungi împletite fin. CAMIL PETRESCU, P. 268. Recruţii, pierduţi în ceaţa ce se îngroşase ..., păreau o dungă neagră. BRĂESCU, O. A. I, 83. Postav fin..., negru cu dungi albe. moroianu, s. 33, cf. SCRIBAN, D. Artistul vorbeşte despre ... dungi care acoperă transversal aripele, despre linii, vianu, a. p. 267. Femeile poartă fote cu dungi orizontale, negre-roşii. CĂLINESCU, C. O. 258. începu să-i numere în gând dungile de la margini. STANCU, R. A. H, 419. Mobile aurite, tapisate cu mătase galbenă cu dungi verzi. DEMETRIUS, A. 247, cf. DL. Stătea în picioare, îmbrăcat într-un costum gri, cu cravată în dungi roşii. PREDA, M. 187, cf. DM. Era îmbrăcat ...cu haină groasă şi pantaloni în dungi. BARBU, G. 24. Linia din faţă a cerului ... despărţea, cu dunga ei violetă, câmpia de norii albi. BĂNULESCU, I. 121, cf. dex. Trei jugănei... Cu dungi negre pe spinare. PĂSCULESCU, L. P. 308. Iepe tinere, sirepe, Cu dungi negre pe spinare. BALADE, II, 75. Cuculeţ cu peni-n dungi Vara vii, vara te duci. FOLC. MOLD. n, 226. F i g. Bine e să ştii, la moarte, că o dungă laşi - un nume. VLAHUŢĂ, S. A. I, 17. Să las în omenire, amici, numai o dungă, O urmă. mille, v. p. 63. E x p r. (Popular) A fi prost (sau nebun) în dungi = a fi foarte prost (sau nebun). Pe cât femeia era de vrednică şi de înţeleaptă, pe atât barbatul era de prost, şi încă ce prost, prost în dungi. şez. vn, 133, cf. udrescu, gl. A lua (pe cineva) la dungă = a pisălogi (pe cineva). Cf. udrescu, gl. 4 P. ana 1. Fâşie, porţiune (de pământ, de stofa etc.); p. e x t. zonă1 (2). Cf. cantemir, i. i. ii, 292. Ies umbre pe dealuri, şi pier, Născute din dungi plutitoare De nori. COŞBUC, P. II, 20. Ce farmec puternic e într-o dungă de şoseluţă albă prăfuită, ce piere-ntre lanurile înverzite! SĂM. II, 314. Lui Alexandru-al-Bun i se zălogi apoi ţara de peste Prut pănă la Nistru, o dungă lată de pământ. IORGA, C. I. II, 97. îşi împinse puţin cu mâna stângă năframa ... lăsând să se vadă o dungă a părului mai mult sur. AGÎRBICEANU, S. 45, cf. CADE. Grădina pământului, lăsat din unelte, brazde răscolite, mirişti, dungi de păduri depărtate. ARGHEZI, S. XI, 115. Se iviră din traistă ... o halcă de slănină ... cu o dungă de muşchi. BENIUC, M. C. I, 127. O dungă de mătasă neagră îi mărginea ca un lampas veşmintele sobre. VINEA, L. I, 14. Nu te teme tu mireasă, Că ghiciu-i în cui, în casă, împletit în şase dungi. FOLC. transilv. II, 171. + Adâncitură (ramificată) în pielea feţei sau a corpului, provocată de boală, de bătrâneţe; creţ, cută, încreţitură, rid1, zbârcitură, (popular) zbârceală, zbârci1, (popular şi familiar) brazdă, (regional) raciţ (1). Arătă mâna cefusease tăiată, carea avea o dungă de să cunoştea sămnul tăieturii, dosoftei, v. s. decembrie 195717. Firile vieţii sânt închipuite în om şi cu semne trupeşti, şi arătate în dungile fiinţii lui. PISCUPESCU, O. 115/11. înalt de 5 palme, cu dungi pe faţă şi cu barbă albă. J. CIHAC, I. N. 20/6. Când este pântecele rădicat la amândouă părţile, şi la mijloc rămâne o dungă. MEŞT. moş. 53/10. Sămnele prin care se cunoaşte vrăsta la vite albe sânt dinţii, iar să poate cunoaşte şi pă dungele coamilor. LITINSCHI, M. 119/14. Căci ca earna cea trecută înc-o dungă de durere P-a mea frunte se ivi. SERRURIE, P. 25. Vede faţa serioasă a Elenei, cu o dungă între sprâncene. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 238. Fruntea înaltă era brăzdată de dungi adânci. AGÎRBICEANU, S. 352. Aplecându-se adânc pe burta îndoită în dungi groase. MIRONESCU, S. 53. E mereu încruntată (fără nicio dungă totuşi). CAMIL PETRESCU, P. 61. Bătrânul a rămas cu privirea pe dunga dintre sprâncenele celui adormit. POPA, v. 131. Era palid şi o uşoară dungă îi tăia fruntea. VISSARION, B. 349. Faţa îi era brăzdată de dungi adânci. RALEA, O. 132. O subţire dungă între sprâncene, crestată de spinoasele-i răspunderi. C. PETRESCU, A. R. 9. O dungă hotărâtă i se crestase între sprâncene, vinea, L. II, 276, cf. dl, dm. în obraz i se ivi o dungă adâncă, barbu, ş. N. 221, cf. dex. + Urmă lăsată pe o suprafaţă prin apăsare, zgâriere, săpare etc.; adâncitură, dâră1 (1), zgârietură (2). Cu o pietricea ascuţită trăge o dungă. DRĂGHICI, R. 54/31. Ochelarii buni trebuie să fie netezi la pipăire, să nu aibă asprime, gropiţe, năsip, dungi. ALBINEŢ, M. 201/2. Se formă în masa ei nişte dungi grele care se împart anevoie ca să fie uniformitate în sticlă. MARIN, PR. II, 161/18. Sparseră asfaltul, lăsând gropi şi dungi adânci în pământ. BENIUC, M. c. I, 227. + Fantă. Prin dungile de aerisire de la streşinile furgonului nu pătrundea lumină. bănulescu, i. 217. + Linie imaginară care marchează orizontul. Să cheamă dunga ceriului din carea soare [le] să întoarce, veri la suit, veri la coborât, Racul, Capricornul. CANTEMlR, L 1.1, 24. Din dunga orizontului năvăleau raze roşiatice. D. zamfirescu, v. ţ. 50. Soarele se înfige în dunga neagră ...a orizontului. C. PETRESCU, S. 42. Ieşim noaptea la câmp ca, de pe vreo movilă, să căutăm pe Fomalhaut la dunga zării. M. I. CARAGIALE, c. 152. Sosind din dunga zării de argint Vin păsările-mi mari de sărbătoare. LABIŞ, P. 133. Stă soarele în loc, ... muşcând şi-ngerânddunga sinilie a zării. LĂNCRĂNJAN, C. ni, 525. + Mănunchi lung şi subţire de unde luminoase, de fum, de ceaţă etc.; fascicul, fâşie, trâmbă (13). V. r a z ă (1). O beşică-n loc de sticlă e întinsă-n ferăstruie Printre care trece-o dungă mohorâtă şi gălbuie. EMINESCU, O. I, 84. Un punt strălucitor se zăreşte în mijlocul valurilor, ca un soare sub apă ce se unea cu cerul prin o dungă de lumină. GANE, N. I, 26. Lasă-ţi clipele vieţii înţelept să se strecoare, Răsărind de pe-a lor urme, dungi neşterse de lumină. VLAHUŢĂ, O. A. I, 72. O dungă de soare se-arată. COŞBUC, P. II, 9. Aveau o dungă de lumină, ca un fulger. VLASIU, A. P. 108. O dungă subţire de fum se ridică tot timpul. BOGZA, A. î. 63. Deodată, pe sub uşă, intră o dungă de lumină. VINEA, L. II, 131, cf. dl, DM, dex. + (învechit) Succesiune a strămoşilor; neam (I 2). Dă spre tat(ă) trăgându-se dă(n) veachia dungă a Craioveştilor (a. 1683). ap. TDRG. Ca şi dunga cea mare 12068 DUNGĂ - 1579 - DUNGĂLUI, bătrână şi blagorodnă a rodului şi neamului său, atâta despre tată, cât şi despre mumă să se zugrăvească (a. 1694). ap. ib., cf. SCRIBAN, D. + (învechit, rar) Cratimă. Ce este dunga? Este semnul cel mai mic al despărţirii, ... cel ce să pune după grăirea cea începută şi puţin ridicată prin mişcare, dar prin răsuflare neîmpiedecată. EUSTATIEVICI, GRAM. RUM.2 24. 2. Parte la extremitatea unor obiecte, a unor construcţii etc. delimitată de două sau de mai multe suprafeţe situate în planuri diferite; latură, margine (I 8), muchie (2). Voeşti să prinzi roiul, şi, încălzind dunga fagurului pre un fier ars, îl lipeşti în fundul coşniţii. MOLNAR, E. S. 170/13. Lăteţi de anin ... înţepeniţi pe căpriori în patru muchii cu dunga de 2 policari. FACTOR, M. 22/12. Mă răzimasem de dunga patului ei. LUC. n, 333. Rămânea nemişcat, întins ...pe dunga patului. AGÎRBICEANU, S. 442. Se răzimă cu mâinile de dunga mesei. rebreanu, p. s. 295, cf. dl, dm. Nu s-a uitat că apa mi se urcase în casă până la dunga patului. BĂNULESCU, I. 29. Partea superioară a tabloului are o dungă curbă. CONTEMP. 1975, nr. 1 492,4/11, cf. DEX. Capul jos ţi l-oi tăia Pe dunga leagănului, Pe dosul scaunului. sevastos, P. 513. Mireasa inimii lui şede-n dunga patului, balade, m, 243. Ţucu-i dunga ceterii. folc. transilv. i, 396. + Margine făcută cu fierul de călcat în lungul pantalonului, în faţă şi în spate. Pe unu-l supără manşeta ori dunga de la pantalon. ANGHEL—IOSIF, C. M. I, 21. Plictisit de aşteptare, puse pe o servitoare să-i mai calce dunga pantalonilor, rebreanu, I. 139. Pantalonii lungi au dunga călcată proaspăt. CAZIMIR, GR. 35. Dădu mâna grav şi se aşeză pe marginea cerdacului, potrivindu-şi dunga pantalonului. C. PETRESCU, R. DR. 125. Ceilalţi tineri ... aveau dungă impecabilă la pantaloni. E. IONESCU, E. 57. Băieţi chipeşi..., în grupuri zgomotoase, toţi cu grijă de dunga de la pantaloni. MIHĂESCU, D. A. 12. Ca un tăiş, o dungă fără greş îi liniază pantalonii, vinea, L. I, 7. + Margine neascuţită a unor obiecte tăioase. Cf. lb, lm, cade, dl, dm, dex. Pe un deluţ ascuţit ca o dungă de cuţit, teodorescu, P. P. 148. + Margine îngustă de pământ situată de-a lungul unei ape, a unei denivelări de teren etc.; buză, mal1 (3). Simţea iarăşi cum aleargă pe dunga prăpastiei. REBREANU, P. S. 146. Cu clinchete :g oH n dunga văii Răsună zurgălăii argintii. LABIŞ, P. 25. Fă-mă dui, Pe dunga valeului Să văd apa şurăind. DOINE, 256. In ce apa i-ai scăldat ..., Tot pe dunga şanţului La bătaea neamţului! HODOŞ, P. P. 207, cf. ALR SN III h 824, alrm sn ii h 643. + Partea cea mai înaltă, ascuţită a unui munte sau deal; coamă, creastă, creştet, culme, muchie (I 3), spinare (II1), sprânceană (2), (popular) culmiş. Peste Moldova invizibilă, dunga sinilie a dealului Paşcanilor, ibrâileanu, A. 149, cf. DL, DEX, ALR SN m h 808, h 810/47, alrm sn ii h 627. + (Popular) Ridicătură de pământ făcută pe mijlocul arăturii. Cf. alr sn i h 31. + (Regional) Bor la pălărie. Cf. alr i 1 859/45, 289. + (Regional) Marginea ascuţită a fundului vasului care intră în gardină. Cf. alr ii 6 697/2, 272, 284, 836. 3. Extremitate a unui lucru, coastă, latură, parte (II5); s p e c. extremitate laterală (dreaptă sau stângă) a corpului omenesc, c o a s t ă, 1 a t u r ă, p a r t e (II 5), r â n ă (2). Căci aicea mai mult să înalţă apa decât la Livia, ... căci de aicea până acolo, în multe ape şi gârle împrăştiindu-să, să cheltuieşte şi mai vârtos dacă supt dunga Ismeriii agiunge, împotriva ţărâi carea sa cheamă Congo, cantemir, i. I. I, 184, cf. valian, v. Se-ntoarce cu dunga spre valuri vasul. COŞBUC, AE. 13, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE, DL. DM, DEX. Apoi se întoarce pe ceealaltă dungă şi doarme mai departe, mera, l. b. 277. Frunză verde albă-n dungă. bîrlea, C. P. 215. Să-mi tragă clopot’ile, Toate patru dungile. FOLC. olt. -munt. i, 208. <> L o c. a d v. în (sau într-o, dintr-o) dungă = într-o (sau dintr-o) extremitate laterală; într-o parte (v. p a r t e II5), pieziş (1). Bate vântul frunza-n dungă - Cântăreţii mi-i alungă. EMINESCU, o. I, 214. Coteţul găinilor era aplecat într-o dungă. AGÎRBICEANU, S. 129. Câţiva nori mici primeau o lumină în dungă. VLASIU, D. 398. Fire cărunte ... Aplecate-ntr-o dungă pe frunte. BLAGA, POEZII, 217. Zarea-n dungă e sticloasă. LABIŞ, P. 218. Buna s-a împiedicat de-o piatră, şi a căzut într-o dungă, lăncrănjan, C. î, 62. Mă priveşte cam într-o dungă, flacăra, 1975, nr. 22,23, cf. dex, ALR n/l h 98. Plopule, cu frunza-n dungă, Lasă-mă la a ta umbră! folc. olt. - munt. i, 80. (Exp r.) A trage (sau a bate, a suna? regional, a tălăncui) clopotul într-o (ori în, din) dungă = a trage clopotul izbind limba de o singură parte a lui, pentru a vesti un pericol, un deces etc. Românii se aduna la Dobra, trag clopotele în dungă. BARIŢIU, P. A. I, 277. Se bătură clopotele într-o dungă şi toţi bărbaţii ... ieşiră spre întâmpinarea inamicului. F (1866), 124. Se sfârşise-acele cânturi, preoţii-ncheiase ruga, Doar din când [în când] sunat-a jalnic şi-ntr-o dungă Buga. EMINESCU, O. VIII, 219. A sunai clopotul în dungă. LUC. II, 206. Tragi, uneori, clopotul într-o dungă. AGÎRBICEANU, S. 519. Tălăncăniau mereu într-o dungă clopote mari de alamă. LUNGIANU, C. 103. Clopotul cel bătrân suna rar, numai într-o dungă. SADOVEANU, O. XIII, 10. Clopotul bordului începu să bată într-o dungă, bart, S. m. 52. Clopotele sunau într-o dungă. moroianu, s. 175. Clopotele să se tragă-ntr-o dungă, blaga, poezii, 95. Va suna într-o dungă clopotul cel mare al Mitropoliei, camil PETRESCU, O. n, 120. Ne-a trezit... clopotul bisericii, bătut repede şi în dungă, stancu, d. 113, cf. DL. Se auzea, ca un clopot tras în dungă, vocea Aureliei. T. POPOVICI, SE. 123, cf. DM, DEX. Să tragă clopotu-n dungă Ca să vină să mă plângă, folc. mold. ii, 690. Pe (sau pe o, la) dungă = pe extremitatea laterală, pe una din părţi. Răsturnându-l [pe Corbea] pe o dungă, îi zdrobi toată cremenea în pungă. BUDAl-DELEANU, Ţ. 415. Mă sbucium pe-o dungă Şi nu-mi. mai simt braţul. COŞBUC, P. II, 28. Se punea pe o dungă şi asculta murmurul depărtat al pădurilor. AGÎRBICEANU, S. P. 14. într-un urcior de cristal plutesc, pe dungă, peştii. ARGHEZI, C. J. 97, cf. ALR Il/l h 98, ib. mn 46, 2 247/102. Din o (sau dintr-o) dunga în alta ori cealaltă dungă sau din dungă-n dungă = dintr-o parte în alta. Lumea galben-o străbate din o dungă-n altă dungă. COŞBUC, P. II, 136. Dăm ţării foc din dungă-n dungă. BENIUC, V. 88. Apa mi-o fi legănată Dintr-o dungă-n ceilaltă. FOLC. transilv. II, 433. (Popular) A fi într-o dungă = a fi nebun. Cf. dl, dm, dex. 4. (Popular) Muchie a unui lemn cioplit. Cf. dl, dm, dex. Şi din mine să cioplească lemne lungi în patru dungi, pompiliu, b. 15. Nu te supăra mireasă Că bâta-i pe grindă-n casă Şi cioplită-n şase dungi. DOINE, 63. Să te bată Dumnezău Cu o botă-n patru dungi. folc. transilv. i, 321. ^ E x p r. (Regional) A da la dungă = a şlefui1 (1) scândura (Grădiştea - Berbeşti). Cf. alr ii 6 461/812. 5. (Prin Ban. şi prin Transilv.) Cută sau cusătură dublă făcută la îmbrăcăminte. Cf. alr sn iv h 1 158, alrm sn iii h 977. - PI.: dungi. - Din v. sl. DUNGĂLÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică scânduri) A efectua operaţia de dungălire; (regional) a dungălui. (Sânmihaiu Almaşului - Zalău). Cf. alr ii 6 461/284. - Prez. ind.: dungălesc. - Dungă + -ăli. DUNGĂLÎRE s. f. (Min.) Operaţia de detaşare prin aşchiere a uneia dintre marginile unei scânduri, pentru a obţine un cant neted şi drept. Cf. ltr2, sfc iv, 317. - PI.: dungăliri. - V. dungăli. DUNGĂLUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică scânduri) A dungăli (Bârsana - Sighetu Marmaţiei). Cf. alr ii 6 461/353. -Prez. ind.: dungăluiesc. - Dungă + -ălui. 12071 DUNGĂNI - 1580- DUODEN DUNGĂNI vb. IV. I n t r a n z. (Regional; despre insecte) A zumzăi (1) (Voivozi - Marghita). Cf. alr sn v h 1 463/325, alrm sn in h 1 194/325. - Prez. ind. pers. 3: dungăneşte. - Formaţie onomatopeică. DUNGĂŢEĂ s. f. 1. Plantă erbacee anuală, din familia leguminoaselor, cu tulpina erectă, cu frunze trifoliate, cu flori purpurii şi fructe păstăi, comestibile, cultivată în grădini (Teîragonolobus purpureus). Cf. barcianu, alexi, w., panţu, pl., cade, enc. agr. iy, 178, DM, BORZA, D. 168, M. D. ENC., DEX. 2. (Bot.; regional) Năut (Cicer arietinum). Cf. BORZA, D. 48. - PL: dungăţele. - Dungat + suf. -ea. DUNGÂU s. n. (Regional) Beschie (Petreştii de Jos -Turda). Cf. alrm sn i h 370/250. -PL: ? - Dim magh. dongo [fiiresz]. DUNGULEĂŢĂ s. f. (Regional) Dunguliţă (Deduleşti -Râmnicu Sărat). Cf. sfc vi, 121, h xii 136. - Pl.: dunguleţe. - Dungul[iţă] + suf. -eaţă. DUNGULÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui dungă (1); (popular) dunguţă, (regional) dunguleaţă. Câmpiile ...se păreau o mare de omăt, şerpuită ici colea de dunguliţe cenuşii. CONTEMPORANUL, V, 104, cf. DDRF, resmeriţă, d. [Ciuperca] are pălăria netedă, fără dunguliţe. belea, p. a. 159, cf. dl, dm, dex. - PL: dunguliţe. - Dungă + suf. -uliţă. DUNGUŞ s. n. (Transilv.; în e x p r.) A se da de-a-n dunguşul = a se rostogoli (1). Cf. ddrf. - Dungă + suf. -uş. DUNGUŢĂ s. f. (Popular) Diminutiv al lui d u n g ă. 1. Cf. d u n g ă (1). Dacă are o dunguţă roşă pe grumaz, atunci va muri de foc. marian, na. 67. Dunguţele ajungând ...ca nişte mlădiţe mici. IORGA, C. I. III, 35. Nişte rochii de atlas în dunguţe. CADE, Cf. DEX. 2. Cf. d u n g ă (3). Eu m-aş culca ...Pe dunguţă de la pat. FOLC. TRANSILV. I, 336. -PL: dunguţe. - Dungă + suf. -uţă. DUNHA s. f. v. dună2. DUNIATĂ pron. de politeţe v. dumneata. DUNIT s. n. Rocă bazică în stare vitroasă, cu o mare densitate şi rigiditate, alcătuită, aproape exclusiv, din olivină. Cf. m. d. ENC., DN3, D. GEOL. - Din engl. dunit. DUNLUC s. n. v. donluc. DUNS s. n. v. dunst. DUNST s. n. 1. Griş fin, rezultat, ca produs intermediar, la măcinarea grâului în morile industriale. Cf. M. D. enc., dn3. 2. (Prin Ban. şi prin Transilv.) Compot pentru iarnă. Cf. alr n 6 096/2, 8, 36, 53, 64, 76, 105, alrm sn m h 842, lexic reg. 119. - PL: dunsturi. - Şi: (regional) dunţ (alr ii 6 096/8, 34, 64, alrm sn m h 842, lexic reg. 119), duns (alr ii 6 096/53, alrm sn iii h 842/53), donţ (alr ii 6 096/64, alrm sn iii h 842/192) s. n. - Din germ. Dunst. DUNŢ s. n. v. dunst. DtJNŢURĂ s. f. v. dinţură. DUO s. n. (Muz.) Duet. Cf. i. golescu, c., valian, v., NEGULICI, PROT. - POP., N. D. Eu spuneam că duo cel mare din „Hughenoţii” e în actul al treilea. CONV. LIT. I, 230. Acest duo solitar nu era întrerupt. EMINESCU, O. VII, 251, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Era un duo săltăreţ, victorios şi expresiv în răcoarea dimineţii. TOPÎRCEANU, O. A. II, 46, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. + (Rai') Cuplu. Atât ar mai lipsi: să-şi asume chetuielile unui duo, ale unui început de lună de miere, vinea, L. n, 264. - Pronunţat: du-o. - PL: duouri. - Din it. duo, fr. duo. DUOÂINICĂ s. f., adj. (învechit, rar) (Vocală) care poate fi lungă sau scurtă. Iară dintru ceale glasnice [vocale], lungi adecă sunt trei: i, o, ă, iară scurte trei: e, o, î, iară duoainice a, i, u. macarie, gram. 3722. Duoainice a, i şi u să găsesc, pentru că la poetică au doi ani: lung şi scurt, precum să veade pe urmă întru meşteşugul stihurilor, id. ib. 120730. - PL: duoainice. - Cf. d o u ă. DUODECAÉDRU s. n. v. dodeeaedru. DUODECEMVÎR s m. (învechit, rar; în Antichitatea romană) Membru al unui colegiu de 12 magistraţi. Cf. lm. - Pronunţat: du-o-. - PL: duodecemviri. - Din lat. duodecimvir. DUODÉCIM s. n. v. duodecimă. DUODECIMÂL, -Ă adj. 1. Care are labazănumărul 12. Cf. dn3, dex2. 2. Care se divide cu 12. Cf. cuciuran, d. 105/23. Palmacul cubic duodécimal trage 322 grăunţe, stamati, f. 56/18, cf. tdrg, ŞĂINEANU2, CADE, SCRIBAN, D., M. D. ENC., DEX, DN3. - Pronunţat: du-o-. - PL: duodecimali, -e. - Şi: (învechit) duodeţimâl, -ă adj. cuciuran, d. 105/23. - Din fr. duodécimal. DUODÉCIMÀ s. f. (Muz.) Interval de douăsprezece trepte (o cvintă peste octavă). Al 12-lea [ton se numeşte] duodecimă. VOROBCHÜGEVICI, A. M. 31, cf. CADE, DN3. - Pronunţat: du-o-. - PL: duodecime. - Şi: duodécim s. n. CADE. - Din it. duodecimă. DUODÉN s. n. Primul segment al intestinului subţire, care porneşte de la stomac, sub formă de potcoavă deschisă în sus şi la stânga, în concavitatea căreia se află capul pancreasului. Sămnul... boalei de vite se află în abomas şi în maţul duodenu. învăţătură, 27/19. Maţul subţire ... se numeşte maţul de doisprezece degete (Intestinum duodénum). antrop. 62/7. Aceste organe sânt ficatul, pancreasul care amândouă varsă lichidurile ce secretează în duoden. KRETZULESCU, A. 299/25. Bulsul de substanţele hrănitoare ... trece în duodénum. MAN. SĂNĂT. 31/26, cf. PROT. - POP., n. d. Duodenul este o parte din intestinul subţire. Contemporanul, i, 55, cf. barcianu, ALEXI, W., TDRG, NICA, L. VAM. 83, CADE, ENC. AGR. II, 368, SCRIBAN, D. 12094 DUODENAL -1581- DUPĂ Introdusă în duoden, periplocina este absorbită, danielopolu, f. n. n, 111.0 perforare (spargere) a unui stomac sau duoden bolnav, belea, P. A. 172, cf. DL, DM. Dintre porţiunile intestinului subţire, duodenul are o importanţă mare în digestie. ABC. SÂN. 129, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3. -Pronunţat: du-o-. - Pl.: duodenuri. - Şi: (învechit) duodénum s. n. - Din lat. duodénum, fr. duodénum. DUODENAL, -Ă adj. Care ţine de duoden, privitor la duoden; care se formează în duoden. Urdinarea se întâmplă când aţiditatea predomneşte în mistuirea duodenală. MAN. SĂNĂT. 33/6. Autorii pretind că au obţinut cu etamon succese în ... ulcerul duodenal. DANIELOPOLU, F. N. I, 114. Excitând gustul şi mirosul, ele [medicamentele] provoacă secreţia... duodenală, belea, p. a. 273, cf. DL, DM, M. D. ENC. O altă acţiune medicală ...a avut în vedere o boală destul de frecventă ...şi anume ulcerul duodenal. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 16, cf. dex, DN3. -Pronunţat: du-o-. - Pl.: duodenali, -e. - Din fr. duodénal. DUODENECTOMÎE s. f. Rezecţie operatorie a duodenului. Cf. D. MED., DN3. -Pronunţat: du-o-. - Pl.: duodenectomii. - Din fr. duodénectomie. DUODENÎTĂ s. f. Inflamaţie a mucoasei duodenale. Cf. DER, D. MED., DEX, DN3. - Pronunţat: du-o-. - Pl.: duodenite. - Din fr. duodénite. DUODENOPEXÎE s. f. Fixare chirurgicală a duodenului. Cf. D. MED., DN3. - Pronunţat: du-o-. - Pl.: duodenopexii. - Din fr. duodénopexie. DUODENOSCOPÎE s. f. Examinare a duodenului prin endoscopie. Cf. d. med., dn3. -Pronunţat: du-o-. - PL: duodenoscopii. - Din fr. duodénoscopie. DUODENOSTOMÎE s. f. Creare pe cale chirurgicală a unei comunicaţii între duoden şi exteriorul organismului. Cf. d. med., dn3. - Pronunţat: du-o-. - Pl.: duodenostomii. - Din fr. duodénostomie. DUODENOTOMÎE s. f. Incizie operatorie a duodenului. Cf. d. med., dn3. - Pronunţat: du-o-. - Pl.: duodenotomii. - Din fr. duodénotomie. DUODÉNUM s. n. v. duoden. DUODEŢIMÂL, -Ă adj. v. duodécimal. DUODIODĂ s. f. Tub electronic care conţine, într-un singur înveliş, două diode. Cf. ltr2, der, dn3. - Pronunţat: du-o-di-o-. - Pl.: duodiode. - Din germ. Duodiode. DUODRÂMĂ s. f. (învechit, rar) Piesă de teatru în care evoluează numai două personaje. Cf. prot. - pop., n. d., costinescu. - Pronunţat: du-o-. - Pl.: duodrame. - Din fr. duodrame. DUOLET s. n. (Muz.) Figură ritmică alcătuită din două note de durată egală cu aceea a trei note într-o măsură ternară. Cf. cade, der, dn3. - Pronunţat: du-o-. - PL: duolete. - Din fr. duolet. DUOPOL s. n. (Ec. pol.) Tip de monopol caracterizat prin existenţa a două firme care domină piaţa, producând şi vânzând aceleaşi produse sau produse similare. Cf. d. man., m. d. enc.j - Pronunţat: du-o-. - PL: duopoluri. - Din fr. duopole. DUOTRIODĂ s. f. Tub electronic care conţine, într-un singur înveliş, două triode. Cf. M. D. enc., dn3, dex2. - Pronunţat: du-o-tri-o-. - PL: duotriode. - Din germ. Duotriode. DUP1 interj. 1. Cuvânt care redă zgomotul făcut de un mers apăsat, de o încălţăminte grea etc. Cf. resmeriţă, d., cade, scriban, d., DEX. 2. Cuvânt care redă zgomotul înfundat produs de o izbitură, de o căzătură etc. Cf. resmeriţă, d., cade, scriban, d., dex. - Onomatopee. DUP2 s. n. (Regional) 1. Smoc de lână sau de păr încâlcit. Cf resmeriţă, d., şăineanu, d. u., cade. Vedea ieşind de sub bancă ... nişte labe şi o coadă de câne, o coadă plină de dupuri, bătută de scai. MIRONESCU, S. 178, cf. SCRIBAN, D. Descântătoarea ie... un dup de lână, neagră sau vânătă. MARIAN, D. 157. Unde vede-un dup de lână Fuge câte-o săptămână. ŞEZ. n, 215. Morariu, meşter mare ... s-o încins cu un dup de lână Ş-o luat ciocanu-n mână. ib. XII, 129. + (în forma dub) Moţ2 (1) la cal (Runc - Borşa). Cf. dr. v, 283. 4* Faţă de pernă. Cf. lexic reg. 18, mat. dialect, i, 209. 2. Bucată de piele acoperită cu păr, care se întrebuinţează la măturatul vetrei. Cf. cade. - PL: dupuri şi (m.) dupi. - Şi: dub s. n. - Cf. tc. d i p (învechit) d ii p. DUP3 s. m. 1. (Prin sud-vestul Transilv.) Butuc. Cf. alr i 984/61, 65, 80, 87, 1 988/87, alrii 6 406/64. 2. (Prin Mold.; mai ales la pi.) Beţişoare lungi şi subţiri din lemn, cu care copiii se joacă, aruncându-le în aer şi prinzându-le din zbor. Cf. ddrf, barcianu, şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade. Se mai gioacă şi în dupi, în ţarc, cu mingea sau cu zmeii. ALECSANDRI, P. P. 393. - Pl.: dupi. - Et. nec. DUP4 s. n. v. dop. DUPÂC s. m. (Prin Mold.) Lovitură dată cu pumnul. Cf. EMINESCU, O. XV, 104, DDRF, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Doar târziu, după ce-a dat câţiva dupaci în uşă, a auzit un glas. POPA, V. 49, cf. SCRIBAN, D. Ţi-oi trânti un dupac la fălci, de ţi-or scapara ochii. I. CR. IV, 167, cf. LEXIC REG. 101. - PL: dupaci. - Cf. d u p1. DUPĂ prep., conj. (Semnifică ideea de posterioritate) A. Prep. I. (Exprimă posterioritatea în domeniul spaţial). 1. (Exprimă situarea, localizarea etc. în spatele, în dosul, înapoia ori îndărătul a ceva sau a unei fiinţe considerate ca fiind situată în spaţiu) Prăpaste ce era după dânsul. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 149728. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat. 12114 DUPĂ - 1582 - DUPĂ EMINESCU, O. I, 79. Pioa-i în căsoaea de alăture, fusele în oboroc sub pat, iear furca după horn. CREANGĂ, P. 5. Mâneam în sală, după uşe şi singur, mestecând rar, fără foame, fără gând. G. M. ZAMEERESCU, M. D. I, 18. Petrache sta după tejghea, tot spăriat, cu părul vâlvoi. SADOVEANU, O. I, 108. Ioana şedea după uşă. CĂLINESCU, C. O. 16. După şură se înălţa un stog masiv, gigantic, de paie, îA formă de cub. blaga, H. 12. L-a aşteptat după un dud, până când a ieşit. CAMIL petrescu, o. n, 113. Toţi aşteaptă afară... după casă. camilar, n. i, 173. La ungheţul după uşă Este-o mică găletuşă. RETEGANUL, TR. 41. Nu giuca, leliţo, roată, Că-i badea după poiată. FOLC. MOLD. I, 99. (Cu nuanţă instrumentală) Robinson ...de multa frică sta dosât după un copaciu. DRĂGfflCi, R. 172/4. (Situarea, localizarea etc. sunt percepute cu ajutorul simţurilor) Să văz după munţi la vale cum se las-ai serii aburi. PELIMON, s. 2/13. împăratul îi văzu dupe geam şi trimise pe vătaful de curte să-i întrebe ce caută. FILIMON, O. I, 409. După gratii de fereastră o copilă el zări. EMINESCU, 0.1,144. Lumea se uita cam mirată la el şi după el. slavici, O. I, 330. Ea după brâu în jur priveşte. COŞBUC, P. I, 124. Afară, după casă, se auziră trei pocnete de armă. CAMILAR, N. I, 126. Filip se uită după el buimăcit. VINEA, L. n, 60. îl zări la primul colţ, după un zid de biserică. DEMETRIUS, A. 68. M-am uitat după el, până când nu l-am mai văzut. LĂNCRĂNJAN, c. 1,11. Şezu Neaga pe coşare, Tot cu ochii după soare. PĂSCULESCU, L. P. 299. Joacă bine, măi băiete, Nu cu ochii după fete. FOLC. MOLD. I, 163. (învechit, urmat de la) Noi ăştia după la ţară cunoaştem adânca noastră datorie, voinescu n, M. 37/19. O (învechit, urmat de lângă) Cade în braţele celor după lângă sine. heliade, o. i, 461. 2. (Exprimă mişcarea, deplasarea, aruncarea etc. în spatele, în dosul, peste ori dincolo de ceva sau de cineva) Dar năroadele tot îl suduie şi-l hitcăie şi arunca cu pietri şi cu lemne după dânsul. NECULCE, L. 90. Domnul ... după altă îmbrăcăminte şi podoabă ce pune asupra sa, deasupra tuturor pune şi haina cea împărătească, ce se chiamă cabaniţă. GHEORGACffl, LET. III, 301/35. Robinson văzând acele dobitoace că să abat cătrăpartea unde era el... s-au pus după un copaciu ce ... să afla acolo aproape. DRĂGHICI, R. 65/18. O urcă pe cal după dânsul. EMINESCU, P. L. 18. [Iedul] cel mare se dă după uşă. creangă, P. 23. Se opri şi el... după un mărăciniş. ISPIRESCU, L. 109. [Mireasa] se bagă earăşi după masă şi se aşează alăturea cu mirele, marian, NU. 650. Caleaşca după deal dispare. IOŞIF, v. 28. Sare apoi după uşă. LOVINESCU, C. I, 37. De eşti a mea, păzindu-mi anul şi vatra, N-aruncă nimenea după tine cu piatra? BLAGA, poezii, 147. La atacuri, ţine-o după dâmburi, camilar, n. i, 224. Trăsura dispăruse de mult după colţ. vinea, l. I, 13. Mai sunt copii ce-asvârl flori roşii după necunoscuţi? ISAC, O. 55. Să bagă după cuptor. RETEGANUL, P. v, 41. Dar moş Radu nu vedea, După stână apuca. PĂSCULESCU, L. P. 277. C-a pus pânza peste drum, Fără spată, fără sul, Ş-a mutat-o după casă, Câţi ori trece, toţi s-o ţese. FOLC. mold. i, 440. <> (Mişcarea, aruncarea etc. se fac îndărătul sau înapoia unei anumite părţi a corpului unei fiinţe considerate ca fiind situată în spaţiu) Batie hanul să fie lepădat tot, şi numai pe sora lui Laslău ... pe sapa calului, după sine aruncând-o, să fie plecat fuga. cantemir, HR. 143. [Cerbul] începe a-şi arunca ţărnă după cap, ca buhaiul. CREANGĂ, P. 226. Cine primeşte Steaua cu vicleim ...Cu cioboate încălţate Aruncate După spate! TEODORESCU, P. P. 100. C-aş pune-o după urechie [peana], jarnîk - BÂRSEANU, d. 397. Mila di la bărbat Tot cu pumnii după cap. folc. mold. n, 67. (Cu nuanţă temporală) Trecu unpreutu, şi după dănsul un diiacon (cca 1750). GCR n, 63/33. Alteori să dumeresc matcele întră sineşi şi ies după roiul cel dintâi la unsprăzeace... zile. molnar, e. s. 72/14. După dânsa-n departare... Se iveşte-un negru nor. ALECSANDRI, P. n, 14. Ieşi pe poartă ...şi după dânsul carăle cu merinde. ISPIRESCU, L. 4. După câţiva paşi se întoarce să-l întrebe serios [pe conu Mişu] dacă la spiţerie se vinde ouă de furnică, brătescu-voineşti, p. 25. Mamă-sa ieşi şi acum după ea în pridvor. AGÎRBICEANU, S. 18. Fata intră în ogradă îndată după vacă. CĂLINESCU, C. O. 16. în odae intră Maria cu sgomot şi după ea Sanda. DEMETRIUS, A. 181. (Cu nuanţă instrumentală) Eu când n-am ce lucra îmi place a me juca. Dare tot când porunceşte Hutmanu, şi ve greieşte Se nu ascunzi dupe cura. POP., ap. GCR n, 227. Să se ascundă după un copaciu ca să iscodească mişcările duşmanilor. DRĂGHICI, R. 260/21. Mă ascunsei după nişte tufşoare. GORJAN, H. I, 70/13. El luă ipingeaua pe dânsul şi ... se ascunse dupe trunchiul unui arbore. FILIMON, 0.1,137. El se retrase după perdea. EMINESCU, P. L. 58. Când să pună mâna pe dânsa, zbâr! pe vârful unui munte şi se ascunde după o stâncă. CREANGĂ, P. 268. El se ascunse după sobă. ISPIRESCU, L. 304. Mă ascundeam după uşe şi ascultam cum cânta mama la pian. CAMIL PETRESCU, P. 50. Şi se trase repede după un perete, camilar, n. i, 73. (Cu nuanţă cauzală) Nemţii s-au înşirat în coloană Şi după ei podul cel mare s-a rupt. labiş, p. 30. După faţa ta de doamnă Lumea-ntreagă se-întoamă. DOINE, în jahresber. x, 556. + (Deplasarea, mişcarea etc. se fac prin tragere, târâre în urma ori în spatele unei fiinţe) Castelmare ... ieşi iute, trântind uşa după sine. EMINESCU, P. L. 76. Iezii închid uşa după dânsa şi trag zăvorul. CREANGĂ, P. 20. Armăsarul abia se târa după dânsa. ISPIRESCU, L. 28. O duse de mână până la poartă şi închise poarta după ea. REBREANU, I. 292. Simt că parcă târâsc după mine un vierme. CAMILAR, N. 1,308. Tot Sultana avusese prima îndrăzneală şi îl trăsese după ea pe Tudor. DEMETRIUS, A. 16. Eu trag grapa după mine; Eu o trag şi ea nu vine! jarnîk-bârseanu, D. 429. + (Exprimă mişcarea, deplasarea etc. unui astru) Atunci luna se ducea ... După munţi se ascundea! alecsandri, O. 110. [Soarele] se cufundă cu totul după munte, eminescu, p. l. 39. Văd cum se răstogoleşte soarele după deal. CREANGĂ, P. 243. Alba lună, după dealuri... alunecă-n declin, macedonski, O. i, 30. Soarele se iveşte mare şi roş după deal. CONTEMPORANUL, Vll2, 1. Soarele se cufundase după muchea de deal. sadoveanu, o. i, 41. Soarele se culcă după dealul dimpotrivă. DEMETRIUS, A. 42. 3. (Indică însoţirea, urmarea etc. pe ori în urma sau în direcţia a ceva ori a cuiva) Aducu-se lu împărat feate după ia (după dânsa D pre urma ei C2 î n urma ei H). psalt. 88. Iisus ... vine în părţile iudeilor decinde de Iordan şi dupo El mergea narod mult. EV. SL.-ROM. 6977. Cine va sluji Mie, după Mine să meargă! CORESI, EV. 68. Răveca cu featele ei şădzind pre cămile mearseră după acel bărbat. PO 81/20. Purceaseră dup-îns aceşti doi orbi. VARLAAM, C. 186. Craiul... vediia că soru-sa nu vrea să meargă după dânsul. URECHE, L. 127. laste muiarea datoare să îmbie după bărbat ori încătroo va mearge. PRAV. 167. Şi mearsără după El Simon şi carii era cu El. N. TEST. (1648), 42725. Ia umblaţ depă Mine. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 177734. Curtu-paşa s-au spăriet şi au ieşit din Iaşi de au purces după veziriul. NECULCE, L. 265. Furnicile ... după alalte muşte urmară. CANTEMlR, 1.1.1, 245. Veniţi după Mine. ANTIM, P. 3. Afară din cetate să ducea ... Multă şi altă mulţime din cetate mergând dupe urmă. AETHIOPICA, 41713. Atunci să aibă a să face schimb, urmând ţiganca după bărbatul său. PRAV. COND. (1780), 146. După ei mergea Alexandru călare pre Ducipal şi cu stema în cap. alexandria (1794), 65/6. Leagă cânele de grumaz, apoi îl poartă după tine. ŢICHINDEAL, ap. GCR n, 214/15. Urma şi ea după maică-sa. BELDIMAN, a. 12/18. Mearseră după negoţitorul arab la casa lui. CĂPĂŢINEANU, S. 50/11. Lamile după deprinderea ce ave, umblau după dânsul. DRĂGHICI, R. 149/5. Siian merse după dânsul până la Călugăreni. F. AARON, I. II, 190/13. Neîncrezându-mă altuea ca să-i las pe această muere a mea ...o port după mine ori încotro mă duc. GORJAN, H. I, 34/7. Am plecat şi eu după dânsul, buznea, p. v. 188/11. Partea cea mai numeroasă şi mai înnavuţită din coloniştii Daciei... n-a voit a urma după Aurelian. IST. M. IX/l 6. Armăsarul... urma după sicriu. BĂLCESCU, M. V. 395. După dânşii veniră locuitorii Arabiii Petree. PÂCLEANU, i. n, 119/17. Andrii-Popa ... trece şes, pârae, luncă ...cu hoţii după el. ALECSANDRI, P. I, 37. Căci altfel nu-l mai luam după mine ca să-mi încurce zilele. CREANGĂ, P. 216. Nu făcu nicio mişcare, ca să nu se supere ori să îndărătnicească pe zâna 12114 DUPĂ - 1583 - DUPĂ a veni după el. ISPIRESCU, L. 35. Cum mergi d-ta după tata-socru, aşa venim şi noi pe urma matale. N. REV. R. I, 66. Fusese ... cu alaiul după el, prin toate şalele de studiu. AGÎRBICEANU, A. 37. Porni, cu călăreţii după el. SADOVEANU, 0.1,16. A părăsit Parisul... casă vină după ea. C. PETRESCU, A. R. 35. După ei vine un car minuscul. DEMETRIUS, A. 43. Ar fi venit chiar ea după tine să te vadă. PREDA, I. 301. Eu după tine nu mai merg. barbu, G. 409. Măi bădiţă, al meu dulce, Fă-mi cu ochiul când te-i duce, Măcar, bade, cu geana Să es după dumneata! JARNÎK—BÂRSEANU, D. 47. Voinicelul Stoinicel Cu mândruţa după el. reteganul, TR. 43. Merge mândru, gata bine, Cu murguţu ’ după sâne. bîrlea, c. P. 93. ^ (Mişcarea îndărătul sau înapoia unei părţi a corpului unei fiinţe) Zadarnic după umbra ta dulce [braţele] le întind: Din valurile vremei nu pot să te cuprind. EMINESCU, O. I, 213. îşi întoarce capul după ea, ca după o nălucire dintr-o altă lume. vlahuţă, o. A. ffl, 64. Sluga întinse mâna după păhărel AGÎRBICEANU, S. 484. Mergeam râzând ... vorbind în taină spre mirarea trecătorilor care întorceau capul după mine. BRĂESCU, A. 174. întoarse capul după dânsul, tudoran, p. 622. <> (în formule de comandă sau de poruncă) Pasă după mine, satano. CORESI, EV. 67. Vino după mine, nu mă lăsa singur. GORJAN, H. I, 8/31. Hai după dânşii, vere Lăcustă. alecsandri, T. I, 466. Tu vină după mine! creangă, p. 270. Ce staţi şi vă uitaţi la mine? ... Ceilalţi, - după mine! SADOVEANU, o. I, 16. După mine ... marş. CAMILAR, N. I, 54. Haide, mândră, după mine. JARKÎK - BÂRSEANU, D. 392. Haidaţi feciori după mine Că la noapte n-o fi bine. reteganul, tr. 39. + (Direcţionarea unui flux sonor, a unui miros etc. se face pe urma unei fiinţe) începu să strige după slugă. AGÎRBICEANU, S. 161. Am lăsat după noi, în lume, un parfum fin, aţâţător, lovinescu, c.2 II, 50. Mai latră după corbi dulăul? ISAC, o. 55. + (Exprimă urmărirea, adesea insistentă, a unei fiinţe) Cela ce va ucide pre cela ce alergă după dans să-ifacă moarte, când fugiia. prav. 124. S-au luat după dânşii a-i goni. axinte uricariul, let. n, 149/32. S-a repezit în târg după dănsa (a. 1781). iorga, s. d. xn, 214. Un om din tovărăşiia lor gonind alergase după o fată tânără. oblăduirea, 66/6. Nu îl lăsa dupe urmă, şi ochii tăi neclintit Să nu-l piarză din vedere. HELIADE, O. I, 435. îl ia după urmă. MARCOVICI, C. 57/2. Alergai încetinel ca pisica după dânsa. GORJAN, H. I, 70/6. Se puseră să alerge dupe dânsa. CR (1839), 324!/8. Earde hazul cel de faţă ceealaltă întărtată, îl doreşte şi aleargă după dânsul. CONACHI, P. 277. Cine aleargă după doi iepuri, niciunul nu prinde. PANN, ap. hem. 287. După dânşii fraţii noştri se luară a-i goni. PELIMON, S. 26/6. Umblu de as-dimineaţă dâpă primar. HEM 1 794. Vrei s-alerg eu după el? EMINESCU, P. L. 77. Flămânzilă atunci se iea după Harap Alb şi pornesc tustrei înnainte. CREANGĂ, P. 241. Ana speriată, ... fugi după câne, îl luă de sgardă. SLAVICI, O. I, 125. Intr-o zi, se luă după un epure. ISPIRESCU, L. 8. Colindase ... prin satele dimprejur după meştere şi cărturărese. DELAVRANCEA, ap. CADE. Câinele a fugit... după ei. c. PETRESCU, S. 44. In loc să umbli după femeile altora, păzeşte-ţi mai degrabă nevasta. LOVINESCU, C.2 n, 173. Te vaiţi că se ţine după tine şi acum cazi din aeroplan. CAMIL PETRESCU, P. 127. Umblam după ea hai-hui. PARASCHTVESCU, C. T. 54. Au să se ţie după noi cânii, camilar, n. i, 43. Mă duc fuga după doctor, demetrius, a. 186. Umblau şi presării după el, că-i ave au foto grafia de cândfusese la puşcărie, barbu, G. 405. Turcii... după Chira s-aruncau. JARNÎK -bârseanu, D. 496. Armele vi le gătiţi Şi porniţi toţi după mine. reteganul, TR. 36. O trimes după ia. alexici, l. p. 233. După cai că să lua. păsculescu, l. p. 304. Pe ăsta că l-oi lăsa, După tine m-oi lua. folc. olt. - munt. n, 103. + (Exprimă urmărirea, căutarea a ceva de natură concretă în vederea obţinerii, prinderii, găsirii, procurării etc.) După peşti fără sine alergând, în loc de vânat el să văneadză. CANTEMIR, I. I. I, 49. Avangarda spăimântată, Care după bureţi să dusese, ... oblicisă o mare Ceată de păgâni, budai-deleanu, ţ. 195. Lupii suri es după pradă. ALECSANDRI, POEzn, 13. Vai de oasele noastre ...; o să ne ducem după pălărie [care căzuse în prăpastie]! GANE, N. I, 89. O pocitanie de om umbla cu arcul după vânat paseri. CREANGĂ, p. 244. Vine după apă Cu vas alb pe cap Despina. COŞBUC, ap. TDRG. Leoaica ... face salturi după o pradă închipuită. în PLR ii, 60. Se duseră după sicriu. AGÎRBICEANU, S. 119. Auzise că i le-ar fi stricat [locurile semănate] săniile ce se duceau după lemne, REBREANU, I. 194. Tânărul se ducea după romaniţe sălbatice, LOVINESCU, C.2 II, 72. Chelnerii alergau zăpăciţi după scaune şi după mese. C. PETRESCU, î. I, 12. Când rătăciţi.departe pe coclauri după vânat, săriţi, voi zăvozilor, pe el [omul], fiara cea mai aprigă. VOICULESCU, p. I, 3. Umblam după un adăpost, sadoveanu, o. i, 85. Mergeau copiii ... după ouă roşii pe la neamuri. MOROIANU, S. 25. Credeţi că s-a mai ţinut după automobile? ARGHEZI, C. J. 86. Se duceau după bureţi. BENIUC, M. C. I, 73. Necunoscuta scotocea prin poşetă, după bani. VINEA, L. I, 9. Se duseră la ţărm, după legume. TUDORAN, P. 359. Muierile alergau prin curţi după rufe. BARBU, G. 371. Bătrâna ...a trimis-o pe Parasca după nişte vin. LĂNCRĂNJAN, C. I, 22. Pe la nobili se băgară După vin, pâne şi sare Ca să ducă de mâncare. RETEGANUL, TR. 47. Porni la târg după târgueli. ŞEZ. v, 65. El pe cal să-ncăleca, După suliţă-mi pleca. BALADE, I, 452. Mă duceam în pădurice După ouă de vovice. GOROVEI, C. 20. 4. (Exprimă suspendarea, susţinerea, încolăcirea etc. îndărătul ori în spatele cuiva sau a ceva) O broască ...se ţine după vârful nuelei lui. ISPIRESCU, L. 34. N-apuc să-mi muşc limba şi lanţul craţărului ca şarpele după mine, să mă încolăcească tot. DAVIDOGLU, M. 22. Trei colaci că ...făcea ... După fur că-i înfăşură. PĂSCULESCU, L. p. 309. (Suspendarea, susţinerea etc. se fac îndărătul ori înapoia unei părţi a corpului unei fiinţe) Au legat o tinichea După coada unui câne. CONTEMPORANUL, I, 834. Ea-şi ţinea braţul după gâtul lui. EMINESCU, P. L. 71. Femeea ... să nu pună vreo legătură după cap. MARIAN, NA. 11. Era cu trăistuţa de şcoală după grumaji, semn că nu întrase încă în casă. AGÎRBICEANU, S. 8. Şi paralele-am băut Cu fetele după gât. teodorescu, P. P. 306. După cap că mi-l luare. alexici, l. p. 12. Musteţele ca la rac, Şi le-nnoadă după cap. bîrlea, l. p. m. i, 17. + (Exprimă constatarea unui fenomen, observarea unui fapt de natură concretă în funcţie, în conformitate sau prin deducţie din ceva) Soarele ... este mai arătos după cele strălucitoare şi luminoasele lui raze (a. 1765). uricariul, I, 271. Lungimea trunchiului s-au hotărât după făptura şi mărimea plodului, molnar, e. s. 30/12. [Picioarele copilului] să deosibesc de mâini, după călcâie, meşt. moş. 106/16. Semănătorii harnici... Păşesc în lungul brazdei... Svârlind în a lor cale seminţa după vânt. ALECSANDRI, POEZII, 43. Stelele păreau că se mişcă după tactul lor. EMINESCU, P. L. 53. Acuma ştim ... înălţimea muntelui după grămada surpăturii. CARAGIALE, O. V, 131. Zăriră nişte palaturi, cari se învârteau după soare. ISPIRESCU, L. 24. Şiruri de bobiţe albe şi negre ... se mişcau după partea în care îşi ducea pleoapele. MACEDONSKI, O. m, 27. După paşii energici sub care scârţâia zăpada, Irimie înţelese că azi nu vine la muls Sora. AGÎRBICEANU, S. 14. El [gazul metan] n-are miros, dar după lumina lămpii se cunoaşte cum iese din straturi. BOGZA, V. J. 86. De mâna dreaptă l-o luat Dipe soare l-o-ntumat. marian, d. 3. A-şi întoarce mantaua dupre vânt. zanne, p. iii, 223. (Cu nuanţă cauzală) Puterea ... care vede ... frageda trestioară după vânturi cum se pleacă. CONACHI, P. 262. Iară frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt. EMINESCU, O. I, 144. Dihaniea de lup adulmecă şi vine după fum. CREANGĂ, P. 131. Lângă apă, singuratic, Plopul trist, fără veşmânt, Jeluindu-şi frunza moartă Se îndoaie după vânt. TOPÎRCEANU, o. a. i, 255. 5. (Exprimă dispunerea, răspândirea, aranjarea etc. in plan spaţial, în funcţie de un criteriu) Epidemiea ...se întinde îndeobştie după cursul apelor. C. vârnav, H. 32/3. Moldoveni şi munteni, ... privia cu bătae de inimă adunarea, oştită grămadă câte grămadă, după satele şi ţinuturile de unde veniseră oamenii. RUSSO, S. 42. Aşezi cutia cu cârlige, dispozitivele ...de lemn de tei, pe care ţi-ai depănat sforile cu plute după lungime şi grosime, sadoveanu, o. IX, 356. + (în formule de repetiţie, exprimă succesiunea unor elemente de natură 12114 DUPĂ - 1584 - DUPĂ concretă sau a unor fiinţe considerate ca fiind situate în spaţiu) Şi aşe toţi boierii şi căpitanii au purces cela după cela pre rând a să închina şi au ieşit afară. NECULCE, L. 53. Unul dup-altul vor veni la tine să s-arate. RUSET, E. 63/2. Trii oaă unul după altul, manolache DRĂGHICI, I. 22/20. Căci o iubesc [cânepa] foarte şi o smulg fir după fir. i. iones CU, C. 77/17. începurăm a intra ş-a ti*ece prin sate. Lăsarăm unu după altul câteva în urma noastră. PELIMON, I. 6/28. Sfarmă-Peatră cu largi păsuri calcă munte după munte. ALECSANDRI, P. m, 238. înşiră cât pofteşti colonade după colonade. CARAGIALE, O. m, 82. Mişca şi el picioarele alene, unul după altul. ISPIRESCU, L. 34. Ea cată să cutreer ţinut după ţinuturi. CERNA, P. 70. Torcea, torcea, fus după fus. IOSIF, V. 41. Cutreerarăm curte după curte. M. I. CARAGIALE, C. 53. Pe-acelaşi drum ... Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani. MINULESCU, VERS. 9. Profesorul s-a aşezat pe scaun şi... a început să întoarcă pagină după pagină. VLASIU, D. 125. Albine mânioase pe câmpie Porniră iureş mie după mie. voiculescu, POEZH, n, 128. Fuseseră angajaţi ... şi alţi băieţi, dar unul după altul a trebuit să plece. ARGHEZI, s. XI, 77. încordat ca un arc din care pornesc una după alta săgeţile, Doromb Dumitru privea şi asculta, bogza, v. J. 29. Bem. Pahar după pahar. STANCU, R. a. i, 30. Şi iată cum soldat după soldat umblă printre sălcii, camelar, n. i, 251. Mai nu se atingea de bucate şi deşerta cupă după cupă. VINEA, L. I, 30. Accidentatul este ... dus de ajutoarele care merg unul după altul, belea, P. A. 54. (Cu nuanţă temporală) Fulger după fulger spintecă tăria. VLAHUŢĂ, ap. cade. Gogu Vlahopol aprindea ţigare după ţigare. C. PETRESCU, S. 116. Fuma ţigară după ţigară. GALAN, B. I, 58. II. (Exprimă posterioritatea în domeniul temporal) 1. (Exprimă încadrarea unei acţiuni, a unei stări prin raportare de posterioritate la un eveniment, la un fapt etc.) După dusul Mieu întra-voru lupi grei întru voi. COD. VOR.2 249. După învierea lui [Lazăr], nemică nu mânca. CORESI, EV. 97. Cela ce să va găsi la un loc de faţă cu arme, unde să va tămpla ucidere, să va certa ca şi ucigătoriul; sau ... de va fi mărs cu ucigătoriul după ucidere. PRAV. 313. Turcii ...au stătut după gătirea asupra leşilor peste toată iama. M. costin, o. 76. [La tălmăcirea Sfintei Scripturi] puind după petreacerea lui, pre alţii care s-au întâmplat, biblia (1688) [prefaţă] 4/43. Şi după istovul nunţâi, petrecu domnia pe boierii munteneşti păn’ la Valea Adâncă. NECULCE, L. 121. După multe şi vestite vitejii, capul pentru moşie ş-au pus. CANTEMlR, I. I. I, 14. Dupre une turburări, gustă un putiamic, aproape de noi, prea folositoare norocire (a. 1695). FN 59. După moartea părinţilor ei, să va înzestra de către fraţii ei. prav. COND. (1780), 100. Tamerlan după isbândă intră în Brusa. VĂCĂRESCUL, IST. 254. Ce va fi de mine ... după ducerea lui Telemahu? maior, T. 179/7. Le spune toate câte s-au întâmplat ... după venirea Măriii Sale lui vodă dă la Ţarigrad. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 57. După multe vorbe urmează căirea, iară tăcearea aduce scutire. TEODOROVICI, m. 17/16. După hiritismos au urmat în curtea mitropoliei un dejené (gustare), ar (1829), 17Vl6. După acest examen va urma o lună de vacanţă. CR (1833), 2562/6. Făcând vreo adiată, ca să nu rămâe copii[i] mei şi nevasta mea întru prigoniri după moartea mea. GORJAN, H. I, 27/24. După fiecare gustare trebuia să bea îndată un păhar de apă. descr. aşez. 12/23. Dupe săvârşirea sentenţii[i ] şi iscălirea ei de către membri, ...se vor deschide uşile, condica o. 102/23. După mai multe prădăciuni ce au făcut pacinaţii în ţările de preste Dunărea, învingându-se ...de armia bizantină s-au tras în ţerile lor. ist. M. 19/6. După uciderea lui Andrei, secuii se apucară a cauta ...pe nobili. BĂLCESCU, M. V. 392. Dupe discursul său urmă o dulce murmură. PÂCLEANU, 1.1, 8/7. Te spariu, doamna mea - îmi zise după puţină tăcere. NEGRUZZI, s. I, 51. După vizitarea acestor locuri ne întoarserăm în Folticeni. CONV. LIT. I, 309. In educarea obişnuită la greci după războiulpeloponezic, ... tinerii... aveau să dobândească prin Retorică şi Logică deprinderea oratorie. MAIORESCU, L. 8. Ea se ... duse [la mănăstire] după înmormântarea tatălui ei. eminescu, P. l. 100. lartă-mă că nu ţi-am scris îndată după primirea volumelor. CARAGIALE, O. VII, 84. După o cale lungă şi grea, ajunseră pe tărâmul unde păşteau epele. ISPIRESCU, L. 27. După beţie sosiseră părerile de rău. MELLE, V. P. 218. După horă ieri ieşiră Toate fetele-n pridvor. COŞBUC, P. n, 64. Muri de friguri rele, după o scurtă domnie. IORGA, C. I. I, 48. După o lungă boală, renaşte la viaţă. LOVINESCU, C. n, 52. Să vă trimită imediat după nuntă la lena. CAMIL PETRESCU, T. I, 13. A venit cu noi după Sfânta Liturghie. SADOVEANU, O. XXI, 307. Dar cu asta, aruncată după răsfoirea rapidă, pe tejghea, ce să facă? ARGHEZI, B. 51. S-au aşezat aici, îndată după fundare, contingente masive de cler catolic. RALEA, O. 15. După trecerea lor, în târziul ploii şi-al nopţii, s-auzeau strigătele soldaţilor rătăciţi de unităţi, camilar, n. i, 10. După o adâncă plecăciune de pinguin, Giuseppe continuă, vinea, l. ii, 307. După ceai avem voie să ne plimbăm în parc. DEMETRIUS, A. 109. Instrumentele se folosesc numai după răcire. BELEA, P. A. 16. înţelepciune este să respiri Uşor, şi după lacrimi, să zâmbeşti. ISANOS, V. 429. A apucat să joace nouă minute ... reintrodus după o lungă absenţă, flacăra, 1975, nr. 40, 20. + (încadrarea ulterioară priveşte succesiunea într-o funcţie sau moştenirea unor bunuri) Va lua avearea vlădicului, ce va rămânea după moarte. PRAV. 57. După morte mea, [Mineiul] să rămăe feciorilor miei (a. 1749). IORGA, S. D. Xffl, 82. Nu poftea ca fiii săi să împărăţească după moartea lui. MAIOR, T. 119/25. După moartea tatălui acestora se dete împărăţia la Aidin. GORJAN, H. I, 1/21. Să-l lase împărat în locul său, după moartea sa. CREANGĂ, P. 184. După moartea mea tu ai să te urci pe scaunul împărăţiei. ISPIRESCU, L. 31. (în corelaţie cu „înainte”) Nu iaste unul mainte de veaci şi altul după fapta veacilor, ce e împreună, prav. LUCACI, 161. Orzul să samănă şi înainte şi după popuşoi. manolache DRĂGHICI, I. 6/6. Este un mister în această aversiune înainte, în tristeţă după plăcere. EMINESCU, P. L. 80. Nu-l vom părăsi [pe bolnav] nici înainte şi nici după aplicarea tratamentului. BELEA, P. A. 10. (Cu nuanţă instrumentală sau modală) Şi după apostoli [trimise nouă] încă şi preamândri ai lumiei învăţători şi păstori. CORESI, EV. 2. Firea noastră... o ai izbăvit din spurcăciune, împreunându-o cu Tine, după unire nedespărţită. MINEIUL (1776), 99l2/31. Focul rachetelor după câteva loviri au aprins brigul marocan. AR (1829), 502/18. După aflarea busolii... s-au părăsit lopeţile, s-au depărtat de ţărmuri, s-au făcut corăbii mari. căpăţineanu, M. R. 37/24. Maica, după multe udături, ş-au mai venit ceva în sămţire. DRĂGHICI, R. 27/17. Vom cita ... câteva poezii luate după prima răsfoire. MAIORESCU, CRITICE, 5. După multă trudă şi buimăceală ... dă de un heleşteu. CREANGĂ, p. 46. Iată că răspund, după oarecare chibzuială, caragiale, o. vil, 451. După multe rugăciuni şi făgădueli, se înduplecă tată-seu. ISPIRESCU, L. 14. Dacă mi-au dat leacuri rele, Nu mi-a trecut după ele. MARIAN, î. 281. Nu ştii nici acum, după atâtea lecţii de morală, ce înseamnă dacă-ţi apasă conştiinţa o datorie? AGÎRBICEANU, A. 34. După o roboteală de o vară întreagă pe la alţii, ... s-a ales cu vreo sută de zloţi. REBREANU, I. 90. După lungi convorbiri, ... am avut de multe ori sentimentul că prin refuzul de expresie al acestei femei ...se pierde un complex de experienţă şi frumuseţe. CAMIL PETRESCU, P. 8. Vom observa îmbunătăţirea ... stării generale după aplicarea măsurilor de prim ajutor. BELEA, P. A. 10. Teoria metodei este formulată deci după efectuarea cercetării propriu-zise, cu eventuale justificări ale unor proceduri. LL 1972, nr. 2, 50. Cum vă simţiţi, acuma, după concert? FLACĂRA, 1975, nr. 40, 13. Aceste teme sunt selecţionate de compozitor după o minuţioasă cercetare. M 1975, nr. 1,11. (Cu nuanţă cauzală) Celuia ce-i va părea bine după beţie, căce au făcut vreo greşeală, ... acesta nu să va certa. PRAV. 264. Căteva nevoinţe dupe mii de dezmierdări deşarte (a. 1750). GCR II, 47/30. Cioarele... mai vârtos... după arat vin prefaţa pământului. ÎNV. pom. 152/4. Alecsandru Puşkin ... a răposat eri, după o boală foarte scurtă. CR (1837), 6!/27. Nu cumva... Dup-atătapătimire să mă dai şi tu uitărei! CONACHI, P. 103. După mai multe lupte îndelungate, aceste 12114 DUPĂ - 1585 - DUPĂ pretenţii cad sdrobite de vitejia românilor. BĂLCESCUM. V. 8. După o îndelungată suferire, ... Ipolit a murit. NEGRUZZI, S. 1,65. Binele ades vine pe urmele mâhnirei Şi o zâmbire dulce dup-un amar suspin. ALEXANDRESCU, O. I, 85. Eu trebuie să sufer orice mi s-ar întâmpla dupe urma Domniii Sale. FILIMON, o. I, 133. Grădina ... era de un verde umed şi răcorit după noaptea cu ploaie. EMINESCU, P. L. 54. După multe isprăvi şi nenorociri, el îşi găsise sfârşitul. IORGA, C. 1.1, 8. Titu, după o ciorovăială violentă, a renunţat la şcoală, rebreanu, I. 61. Marco Botzaris ... după un crâncen măcel, îşi găseşte moartea. LOVMESCU, C. n, 112. După răsboi şi gloabele s-au scumpit, aşa că laşul va scăpa de gloabe. TEODOREANU, M. III, 91. După vorbele acestea, ochii lui albaştri se întunecară. SADOVEANU, O. I, 71. Compania se hodinea într-un sat din munţii Neamţului, după un marş greu. CAMILAR, N. I, 37. I?i somnul greu ce-l dormea după veghile lungi... se revărsa în vise grozave. DEMETRIUS, A. 25. Mamele ... pot avea şi ele complicaţii grave după transfuzii, belea, P. A. 78. Se pomi Un haz mare, şi cântece, şi-atâta bucurie, Cum numai după lungi mohorâri poţi simţi, labiş, P. 31. (In construcţiile după aceea sau după aceasta; cu valoare continuativă, concluzivă ori cauzală) Dup-aceia aifăcutu voia lu Dumnezeu (cca 1550). GCRI, 3/1. Deaci după acea luo-se nădeajdea toată a noastră cum se nă măntuimu noi. COD. VOR.2 316. De-aciia se arătă lu Pătru; după aceaia lu Cleop şi Lucăi pre cale. CORESI, EV. 133. Sculă-se după aceaia Avraam de la mortul lui şi grăi. PO 73/2. După aceaea zidi Romii cetate prea mare şi frumoasă. MOXA2, 120. Dentăi să-i să tae capul, dup-acea să-i ardză trupul în foc. PRAV. 76. După aceaia puse apă în spălătoare. N. TEST. (1648), 123733. Că pământul de eluş rodeaşte întăi iarbă, după aceaia spic. varlaam - ioasaf, ap. gcr i, 128/12. Au scris după aceaia unii dăscăli, biblia (1688), [prefaţă] 7/12. Iar apoi după aceasta scos-au pre ţară civerturi. neculce, L. 322. După aceaia, fietecare vânătoriu ...în pădurea cea mare întră. CANTEMIR, I. 1.1, 168. Dupre aceaea ticălosul Marin au pătimit peste puţine zile [toate] căte i-auprorocit sfi[n]tul (cca 1705). GCR I, 355/17. După aceea ... s-a trimis Curanul. VĂCĂRESCUL, ist. 248. [Miere şi vin vechi] să le measteci denpreună, după aceaea să le fierbi. MOLNAR, E. s. 110/3. Dupa aceasta băgându-să în fumariu Strigă de trei ori, sitirind pe toate Duhurile din văzduh, budai-deleanu, t. v. 136. A sa maestate în timp de trei ani cu o neostenită greotate după aceaia s-au ostenit ca pentru Austria şi pentru Evropa o ... trainică pace să dobândească, manifest (1813), 23/4. Fac complement mai întâiu jupânului dascal, apoi şcolasticilor miei, după aceaia şez la locul mieu. fulea, B. 24/4. Dup~aceea îi povesti îndelungatele lui Protezilas tiranii. PLEŞOIANU, T. m, 44/4. Iată începutul triumfurilor ce fură dup-aceia cea mai mare pricină a mărimei oraşului Romei. Căpăţineanu, m. r. 6/15. A doa zi după aceea fiind duminică, au prăznuit-o. DRĂGHICI, R. 54/7. Despot mearsă după aceasta la Suceava. IST. M. 168/5. A scris pre aceasta, care dup-aceea i-afost manualul limbei române pentru şcolarii săi. BĂLĂŞESCU, GR. 1/18. Această criză morală ţinu câteva momente, iar dupe aceea fizionomia ciocoiului se lumină. FILIMON, o. I, 126. O vede ... ridicându-se în văzduh, apoi înălţându-se tot mai sus şi după aceea n-o mai zări de fel. creangă, P. 192. La un an după asta mă-sa a murit. VLAHUŢĂ, s. A. m, 21. După aceea ai să mă rogi tu singură. MILLE, v. P. 127. Bea apoi şi ea pe fugă. Merge iarăşi după asta La copil şi-i dă să sugă. COŞBUC, P. 1,222. Intru acea vreme au şezut tătarii în Ardeal în 2 ani. Dupre aceea, i-au scos din ţară afară. LUPAŞ, C. 1.1,23. După aceia se aşeză să aştepte, sugând bucata de zahăr, fără grabă, ca să dureze cât mai mult C. PETRESCU, C. V. 130. Se pisează mărunt coaja de ou ... şi după aceea printr-o trestie se suflă acest praf în ochiul bolnavului. BUJOREAN, B. L. 29. Un aprod mergea înainte ducând arcul şi paloşul... mortului; şi calul de lupte venea după aceea, cu frâul, cu şaua ferecate cu argint. SADOVEANU, O. I, 19. După aceea se întorceau la câmp. MOROIANU, S. 6. Gestul de artă înainte de a deveni public trăia prin sine însuşi, şi continuă să fie el şi după aceea. ARGHEZI, în PLRII, 87. Şi după aceea a început între noi duşmănia la cuţite. CAMILAR, N. 1,226. Atât îşi dăruiau, atât îşi făgăduisem, după asta aveau să se întoarcă fiecare la casa lui. DEMETRIUS, a. 64. L-a lăsat în stradă, turbată. Ca nebună a fost după aia. barbu, G. 409. (învechit, în construcţia după acestea (după) toate; cu valoare concesivă) Ce după aceaste toate cu mândrie tocmi şi socoti Dumnezeul nostru întru ceastă vreame de post. CORESI, ev. 56. Iară după aceastea după toate [MUNT.] se cade tot să înzestreaze fata. PRAV. 201. Şi dup-aceste, după toate, [Dumitraşco-Vodă] era bătrân şi curvar. NECULCE, L. 85. După acestea toate încă n-am scăpat din ghiarăle ei cele veninate. GORJAN, H. I, 75/3. 4- (în legătură cu construcţii care exprimă încadrarea ulterioară în vechi perioade temporale; cu nuanţă de conformitate) Cei ce au fost dupre vremi şi pre alocuri luminători în slovaniia. MINEIUL (1776), [prefaţă] 3/22. Mulţi ...au vrut să scrie istorii după vremi. VĂCĂRESCUL, ist. 245. Urmând fericiţilor păstori, celor ce după vremi au stătut în Ţara Rumânească (a. 1794). GCR H, 154/4. De acolo după vreme iarăş chemat la agiutor de Luchie Chirilia ...au biruit pre înprotivnic (a. 1802). GCR II, 198/3. Marele logofăt C. Golescul ... a tipărit o adunare de toate tractadurile ce s-au făcut după vremi între împărăteasca Curte a Roşiei şi între înalta Poartă. CR (1830), 3392/21. Se-aşezase în ele garnizonă turcească la care se-adăogară după vremi şi alte familii turceşti statomicindu-se aci pentru totdauna. F. AARON, I. II, 102/19. Mitropoliţii cei dupre timpuri (a. 1839). URICARIUL, V, 141/3. Contribuţiuni la care, dupe vremi, au fost supuse monăstirile. ODOBESCU, S. II, 7. Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vr-un pod. EMINESCU, O. I, 147. + (în construcţii cu valoare adverbială sau substantivală, încadrarea ulterioară priveşte perioada de după ora 12 ziua sau, mai rar, noaptea) După miezul nopţii, nu să cade să mănânce nimică. IACOV, SYN. 4723. Să se adune şi după prânz pe la casele dumnealor, prav. cond. (1780), 50. După ameaz frunza aceasta se poate lua. ÎNV. POM. 111/19. Ce ai făcut eri după cină? ABEŢEDAR, 332/30. Se culcă după cină şi se odihni. GORJAN, H. I, 47/34. Sfătuind, glumind, cu toţii, ca tot omul după masă. CONTEMPORANUL, 1,131. Trenul de plăcere pleacă din gara de Nord sâmbătă după amiazi. CARAGIALE, O. II, 1. După prânz smeul duse pe Făt-Frumos în cămara cu armele ISPIRESCU, L. 21. Boierul, după masă, trecu în canţelarie. mille, V. P. 120. Era la Sinaia un după-prânz de zi de iarnă. D. ZAMFIRESCU, A. 153. Intr-o după-prânză, Niculăiţă şi-a făcut drum spre casa învăţătorului. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 88. Lucrau numai sara, după cină. AGÎRBICEANU, S. 62. După masă lucrurile erau potrivite aşa fel ca Laura să rămână între patru ochi cu Pintea. REBREANU, I. 138. Sentimentul unui mai lung timp disponibil şi calmul după-amiezii ... erau condiţii prielnice. ibrăitpanii, a. 133. îi plăceau colţurile ascunse, umbra liniştită a pomilor din grădină, unde se ducea să citească după-prânzurile. BASSARABESCU, V. 17. Băncile sunt închise după amiază. EFTIMIU, N. 61. Un început de ură adunat din toată drojdia după amiezelor ei deşarte. C. PETRESCU, C. V. 260. După masă ... tinerii căsătoriţi ...se strânseră la gura sobei. BRĂESCU, V. 105. O după-amiază întreagă patinaseră împreună. TEODOREANU, M. n, 13. Era într-o după-amiază de toamnă. SADOVEANU, O. xx, 349. Lumina după-amiezii da-n amurg. PILLAT, P. 229. In după amiaza aceasta ... tinereţea lui biruia tenebrele minei. BOGZA, V. J. 29. Era după miezul nopţii. BENIUC, M. c. I, 34. Era într-o duminică după amiază. CAMILAR, N. I, 36. Matilda venea să-l vadă de două ori pe zi: dimineţile în intimitate, după-amiezile în lume. VINEA, l. I, 83. Fuseseră după mese lungi, sărbători sălbatice fără cuvinte. DEMETRIUS, A. 27. Era curând după-prânz. TUDORAN, p. 221. Era ... într-o după-amiază de sfârşit de vară. preda, I. 14. Ce-a păţit sufletul tramvaistului în după-masa aia avea să spună şi la morţi, barbu, G. 151. Cu intensă atenţie a fost urmărit programul şedinţei din după-amiaza zilei de 15 noiembrie. flacăra, 1975, nr. 46, 16. (Cu nuanţă frecventativă) Erau pe atunci, în odăiţa care preceda fiecare dormitor, un pian pe care toată 12114 DUPĂ - 1586 - DUPĂ dupămasa se exersa. DEMETRIUS, A. 285. După-amiaza ... şi-o petrecea cu ei. TUDORAN, P. 113. Copiii noştri au orar permanent după-amiaza. flacăra, 1975, nr. 41, 5. + (Precizează ora din intervalul situat în partea de după ora 12, ziua sau noaptea, când are loc o acţiune, o stare) La 7 ceasuri după-amează au fost masă la Ex[celenţa] sa prezidentul. AR (1830), 4432/21. Pe la opt ceasuri după masă. DRĂGHICI, R. 150/16. Ceasul unu după mezul nopţii. PR. DRAM. 129. Acum era trii după mezul nopţii. ALECSANDRI, O. P. 208. Sunau ceasurile două după miezul nopţii. EFTIMIU, N. 19. Pe la al patrulea ceas după prânz regimentul şi întreaga divizie părăsiră zările acelea. camilar, N. I, 199. + (încadrarea ulterioară priveşte unităţi, perioade sau circumstanţe temporale) După o dzi suflă austru. COD. VOR.2 327. Aceasta grăi Domnul, de arătă mai nainte ce va fi după patruzeci de ai den a Lui suirea. CORESI, EV. 305. Apoi după o vreamea ea muri. PRAV. lucaci, 181. Numai răpitul nu să poate svărşi în cinci ai, ce după dzeace ai, şi mai mult. PRAV. 185. Şi fu după a treia zi, aflară pre El în besearecă, şăzând. N. test. (1648), 69712. După câteva săptămâni ce-au şedzut Timuş aicea în Iaşi, au purces cu doamna-şi la Ceahrin. M. COSTIN, o. 135. Dac-au îngheţat apele după Boboteadză, au purces hanul în pradă pe apa Donului. NECULCE, L. 208. După multă vreame ce stătu spânzurat... l-au băgat în temniţă. MINEIUL (1776), 187r2/25. După curgerea unuia an, împreună cu dobânda adecă cu interesul care să cade, ... să plătească, eustatievici, i. 1/20. După câte zile es albinele ceale tinere din găociţă? MOLNAR, e. S. 36/17. Cine ştie vedea-ne-om vreodată. Şi poate că după vreme lungă! budai-deleanu, ţ. 181. Flori deşearte ... fiindcă dintr-însele nu se nasc poame, ... după puţină vreame cad. înv. POM. 33/9. După şease ore trebue cercat cum se află fuioarele în cadă. CULT. C. 45/24. După puţin am zărit un brig a cărue ... pânzele şi funiile era rupte. AR (1829), 52/ll. Ei bine! după ani şase, în sfârşit vezi ţara ta. heliade, m. 12/4. După câteva minuturi de odihnă turburată de visuri obositoare ... mă deştept. marcovici, C. 7/1. După puţine zile era să purceadă cătră acele locuri. DRĂGHICI, R. 15/17. După un an viu să te găsesc aici. GORJAN, H. I, 27/34. Toţi acei osândiţi la muncă silnică, după împlinirea termenului, nu vor mai fi priimiţi în slujbă. CONDICA O. 12/14. Prin cea luncă ... Şerpuesc două cărări ... Ş-amândouă într-o poeană Se-ntâlnesc după o zi. alecsandri, poezii, 399. Să uit, cum dup-o clipă din braţe-mi te-ai smult. EMINESCU, O. I, 107. Şi după şease săptămâni, isbuti a face să lucească armele ca oglinda. ISPIRESCU, L. 3. După anii duşi în neguri nu te mai uita cu jale. VLAHUŢĂ, S. A. 1,46. După o vreme drumurile se goleau. AGÎRBICEANU, S. 396. După câteva clipe însă [locotenentul] se reîntoarse, rebreanu, p. s. 277. După cinci minute eram cu toţii prietini. COCEA, S. I, 115. După un răstimp o prepeliţă ţipă mai departe. SADOVEANU, O. I, 39. în fiece zi după orele cinci, Aurica se îmbrăca pretenţios în bluze albe şi foi negre. CĂLINESCU, E. O. I, 69. După o primăvară bântuită de secetă şi pârjol, vara acelui an se vestea sub semnul ropotelor de grindină. C. petrescu, A. R. 5. Acum, după un mare număr de ani, mă aflam din nou pe aceste plăji. BOGZA, V. J. 7. După o lună am izbutit să fug. STANCU, R. A. I, 29. Nu avea să mai vie ziua după noaptea asta. demetrius, A. 331. După un minut se citeşte rezultatul belea, p. a. 80. A pornit dricul după trei zile spre cimitir. BARBU, G. 364. Dar după mai puţin de două decenii, târgul ...a renăscut. G. barbu, A. v. 14. După două zile a avut loc un microrecital la Muzeul „Ciprian Porumbescu”. M 1974, nr. 9, 39. L-am întâlnit, după câteva ore. flacăra, 1975, nr. 40, 4. Sunt şi persoane care nu cred în ideea că trupul nu a putrezit după şapte ani. RL 2006, nr. 4 940. După o săptămână, două, Să duse la câmp să vadă. PĂSCULESCU, L. P. 28. O (încadrarea ulterioară priveşte fenomene naturale sau faze ale astrelor) După potop au fost de toate bucatele. CORESI, ev. 51. După potopul apei, când făcea oamenii oraş şi turnu ... vru să-i batgiocorească. PSALT. (1651), II715. Dracu şi-aduse aminte într-o zi dăpăploaie să să-nsoare. jipescu, ap. GCR n, 261. Să te arunci în groapă şi să şezi acolo într-însa pănă după asfinţitul soarelui. CREANGĂ, P. 225. După secetă îndelungată, astăzi avem o zi nu se poate mai plăcută. CARAGIALE, O. vii, 179. După o furtună, [Lamartine] ancorează la Pireu. LOVINESCU, C.2 n, 120. Ajungem acasă târziu, după răsăritul lunii. STANCU, M. I. 221. Pe cer, luna răsărise după ploaie. PREDA, M. 78. După ploaie veni soare. folc. transilv. ii, 308. 2. (Exprimă delimitarea încadrării unei acţiuni, a unei stări după scurgerea unui anumit interval de la producerea unui eveniment, a unui fapt, a unei circumstanţe etc.) La dumeneca a cincea după Paşti î[n]văţătură pentru credinţa samareaninei. VARLAAM, ap. GCRI, 107/17. De vor fi făcuţi uciderea târdziu, prespre câteva dzile, după svadă, atunci iaste sămn. PRAV. 325. A triia săptămână după Paşti, a nins zăpadă şi s-a stricat viilea (a. 1767). IORGA, S. D. XIII, 173. Un an după fuga lui Aladin ... se făcu de a se cunoaşte stăpânitorul a toate împerăţiei lui Aladin. VĂCĂRESCUL, IST. 250. Au înviat... din morţi după moartea sa. ŞINCAI, c. 27/18. Nu târziu după aceasta au peritpe eşafot. ASACffl, I. 288/24. Balul a fost a doua zi după purcederea ta. NEGRUZZI, s. I, 64. Două ore după încetarea ploii fu de ajuns pentru a se zvânta locul, pelimon, I. 110/17. Mulţi secoli dupe Phedru, fabula remase ca uitată. SION, f. IX. Dar la câteva zile după sosirea lui, o temere nouă i se strecură în inimă. AGÎRBICEANU, S. 546. Joi după Paşti, pe la nouă dimineaţa. REBREANU, I. 243. Profesorul ... s-a ocupat de ei mult timp după venirea lor aici. DEMETRIUS, A. 32. Era prin noiembrie 1967, la câteva luni după atacarea lucrărilor. flacăra, 1975, nr. 40, 4. Unele cardiopatii sunt extrem de severe şi trebuie intervenit în primele minute sau ore după naştere. RL 2006, nr. 4 933. Mai dă-mi, voinice răgaz Până joi după Ispas, jarnîk -bârseanu, D. 62. (Delimitarea încadrării priveşte datarea prin raportare la Isus Hristos) Acest dascal au fost după Hristos 1598 de ai. prav. 295. O (Cu determinări ale perioadei scurse) E noi descărrcămu-nă după dzilele adzimeloru de la Filipiia. COD. VOR.2 243. După câteva minuturi de odihnă ... mă deştept! marcovici, C. 7/1. După mai mulţi ani de interupţie, astăzi împărtăşesc publicului tomul al doile a „Arhivii Româneşti”. arhivar. ii, III/l. După vr-un ceas de şedere, sare de pe cuibariu, cotcodăcind. CREANGĂ, P. 70. După câteva minute de nehotărire începu să citească. DELAVRANCEA, în JAHRESBER. X, 555. După nouă ani de căsătorie, se stângea şi soţul ei. IORGA, C. 1.1, 78. După o săptămână de moină, vremea s-a asprit. SADOVEANU, O. XXI, 441. După două ore de aşteptare, funcţionarii vămii apar. ralea, O. 47. După câteva zile de viaţă în Valea Jiului... când încercam uneori să mă ridic de la aceste imagini... îmi era cu neputinţă. BOGZA, V. J. 17. Coriştii se adunau după orele de muncă. M 1974, nr. 7, 8. După un sfert de oră de ţipat, se aude glasul lui Valentin, flacăra, 1975, nr. 48, 10. <> (Delimitează durata unei acţiuni, a unei stări după care are loc un anumit eveniment, un fapt etc.) După petrecania a mulţi ani ai Măriei Tale, să fiu eu sub legătura cea grea a afurisanii[i]. antim, p. XXIV. După o existenţă glorioasă de duoi secoli, [regatul bulgar] cade ... sub turci. BĂLCESCU, M. V. 7. După o călătorie de câteva săptămâni ajunseră la smârcurile mărilor. ISPIRESCU, L. 24. După o întrerupere de trei ani a activităţii sale, revista „ Viaţa românească ” îşi reîncepe apariţia. PLR n, 319. Papa este un om bun - urmă Otilia, după oarecare trecere de timp. călinescu, E. o. I, 37. <> (Delimitează perioada de la care urmează să aibă loc o acţiune, o stare etc.) De la a 8 zi după facere poate lehuza să să scoale din pat. meşt. moş. 45/1. Specialistul recomandă ...ca imunizarea să înceapă după vârsta de trei ani. RL 2005, nr. 4 782. 3. (Exprimă conformarea unei acţiuni, a unei stări la o împrejurare, la o circumstanţă, la o perioadă temporală; cu nuanţă instrumentală) Giudeţul nu-l va certa după vrăstă ce va fi având atunce. PRAV. 261. lată şi ale acestui 1694 an de la naşterea Fecioarei, prognostice, dupre 4 calendare, a 4 astrologhi osebiţi italiani, scoase (a. 1694). fn 22. De la zidirea lumei după călindariul vechi 7322 [ani], calendariu (1814), 3/3. în Cernatul-de-Jos, la anul 12114 DUPĂ - 1587 - DUPĂ 1830, iulie 25, după cărindarul nostru, a fost arsură (a. 1830). IORGA, S. D. XIII, 48. Metoadele istorice ... sânt de mai multe felini: ... hronologic, când evenimentele se povestesc după şirul şi curgerea anilor. F. aaron, i. L. 7/11. Să fie femeia uşor îmbrăcată şi învălită după timpul vremii, meşt. moş. 30/16. Priveşte şi alte patimi după vărstă potrivite, conachi, P. 288. După împrejurări a predicat. EMINESCU, P. L. 81. Se ducea să-şi umple coşul, o dată pe oră, după sezon. ARGHEZl, s. XI, 18. Timpul creator ... nu e împărţit după calendare sau după ceasornice, ralea, în plrii, 331. Corabia nu-i vapor, să plece după ceas. TUDORAN, P. 224. Peste câteva zile începea, după calendar, vara; verdeaţa îneca peste tot grădinile castelului, preda, m. s. 89. <> (Conformarea priveşte perioade temporale) Vândzând moşia, de pot după vremi moştenitorii lui să-i dea acel preţ (a. 1782). uricariul, xi, 257. Să-i pui şi dresuri şi sare, grăunţe de agreş au aguridă dupe vremi (a. 1749). GCR II, 44/25. [Andronache] era unul dintr-acei oameni... care-şi prefac sufletul şi portul după vreme. NEGRUZZI, s. I, 71. 4. (în legătură cu construcţii care exprimă ordinea într-o succesiune, într-o ierarhie, într-o suită de evenimente etc.) Am dat în scris aceste 12 capete ... să se afle la cei dupre urmă spre aducerea aminte. ANTIM, P. XXIII. Cea după urmă poate să-i şi dârvăreascăfăr de socoteală. PRAV. COND. (1780), 98. De la „cuvintez”, de la vremea cea săvârşită „am cuvântat”, lepădându-săadaogerea aceasta „am” şi ,,-t” cel dupe urmă schimbându-să întru ,,-re”, precum: „am cuvântat”, „cuvântare”. EUSTATIEVICI, GR. RUM.2 86. După înştiinţările mai din urmă, se află la Patras. AR (1829), 1478. Au luat diplome de învăţătură în ecsamenul cel după urmă ce au dat. CR (1829), 103 VlO. Iosif... ajunse al doilea după faraon. F. aaron, i. l. 16/24. Această întâlnire era să fie cea mai după urmă rază afericirei lui. FILIMON, O. I, 138. Tu, Nikituş ... ai venit al doilea după dânsul. macedonski, O. iii, 34. Primul copil născut viu - după unul sau mai mulţi născuţi-morţi, dar la termen - se numeşte după pierit, candrea, F. 409. După mine a născut-o pe Elisabeta. STANCU, D, 176. O (învechit, rar; în corelaţie cu „până”) După ar^la până în zilele Mării[i] Tale, vreadnic de minune iaste cp> ' •' (Originea, descendenţa privesc un anumit grad de rudenie) Se găsise ceva rubedenie, după o soră vitregă ... cu un moşier, vlahuţă, S. A. iii, 10. Bunica lor după tată, călugăriţa Teofana. IORGA, C. I, I, 85. Singurele rude după mama trăiesc în Oltenia. SADOVEANU, O. IX, 114. Bunicul după mamă ... are pe fereastră câteva cărţi groase de rugăciuni. STANCU, D. 34. Văr după mamă. GRAM. ROM.2 I, 357. + (Prin analogie cu spaţiul propriu-zis şi prin confuzie cu ,,de pe”; exprimă localizarea, situarea a ceva de natură abstractă) Domniile ceste după pământ sânt în mâna şi în voea lui Dumnezeu, neagoe, Înv. 7/11. Viaţa după pământ este o durere mai tare ori mai domoală. VISSARION, b. 109. 2. (Prin analogie cu spaţiul propriu-zis; exprimă succedarea în continuarea sau imediat în urma cuiva sau a ceva de natură abstractă) Numerii unimilor cei diosebi îi punem după zeci. aritm. (1806), 4/15. întru acesta chip cei următori după noi în lume să poată scăpa de realele, care până acum veninul turbatului vărsai le-au acăşunat. frăţilă, s. î. 6/13. Ajjectivii numerali începându de la doă-zeci în susu, dacă au dupe dânşii substantivi, mai adesea iau dupo sinepreposiţia „de”, heliade, paralelism, ii, 54. Tărăsc după dânsele această lume. MARCOVICI, C. 17/12. Se adresă către Gelfe care comanda după dânsul. PÂCLEANU, I. I, 181/4. Dintre cei juni mulţi muriră, dar eu trăiesc după ei. pelimon, S. 17/4. Dar şi aci este o excepţie, când adică după „a” vine „n”. MAIORESCU, CRITICE, 238. M-am deprins a târî după mine o vieaţă ticăloasă, creangă, p. 234. După mine urmează şirul întreg al oratorilor. MILLE, V. P. 213. Mai făcea o dată socotelile după casier. AGÎRBICEANU, S. 478. Asta s-a petrecut mai târziu, când pe poruncile domnilor Mavrocordaţi şi Callimachi, după formula Io ... Voevod, Bojiiu milo stei gospodar zemli Vlahiskoe, şi sfârşitul toliko pisai Gospod, ...se lipea pecetia Gospod. P. DUMITRIU, CRON. FAM. I, 7. Să privim chipul generaţiei tinere, chipurile tuturor celor care vin după noi. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 342. (Cu nuanţă rezultativă sau cauzală) Lungile războaie trag după sine multe nerânduieli. MAIOR, T. 137/24. După plângerea ce am făcut ..., nu ne-am aflat dreptatea (a. 1814). DOC. EC. 167. Beutura multă ... aduce mare primejdie după sine. PETROVICI, P. 244/7. Chibzuirile neîmplinite sau zădărnicite lasă după dânsele în inima noastră mâhniri. MARCOVICI, D. 8/14. De mirare lucru este cum mai am suflare dup-atâtea munci cumplite! GORJAN, H. I, 66/32. Răbdare nu pot să fac După boala care zac. conachi, p. 34. A retipări două volume atrage după sine cheltuieli... mari. I. NEGRUZZI, în PLRI, 236. A murit, lăsând după el o avere însemnată. MOROIANU, s. 7. <0* (Urmat de „la”) Să strânseră toţi căpitanii dupre la toate cetile. IST. Ţ. R. 3. Sutele dă mii dă arginţi, ce a luat după la ispravnici. I. GOLESCU, în pr. dram. 76. La spitalul de la Dudeşti să află lăzi cu lucrurile rămase după la cei ce s-au săvârşit acolea. CR (1830), 327 V9. 3. (Exprimă urmărirea cuiva sau a ceva de natură abstractă; cu nuanţă finală) Fericat iaste omul cela ce să află nevinovat şi nu îmblă după pohta avuţiei. CORESI, EV. 53. Vor fi şi oamenii de faţă îmblând după alte nevoi. PRAV. 39. S-au depărtat... de la Mine,- şi au umblat după deşărtăciuni. MINEIUL (1776), 154vl/2. Mai era trei afară de el, carii se bătea după coroana Ungariei, şincai, HR. ii, 84/4. Aştept după cineva. LB. Lasă-i să alerge după bogăţii, marcovici, C. 105/10. Se duse într-o călătorie după neguţetorie. GORJAN, H. I, 34/2. După slujbă nu îmblu. NEGRUZZI, S. I, 199. A aluneca ochii cuiva după cutare lucru, baronzi, l. 41. Saltă baba, fuge, sboară Cu sufletul după dor. alecsandri, p. i, 11. O babă ... care umbla după milostenie. CREANGĂ, P. 189. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc. ISPIRESCU, L. 232. Se da-n vânt după leacuri. vlahuţă, O. A. I, 133. Care de care-i după treabă toată casa-i în picioare. SEVASTOS, N. 52. Am trăit pentru că nu am alergat după succese uşoare. DENSUSIANU, în PLR II, 100. Dacă mă ascultai pe mine, azi erai departe şi nu duceai jindul după fericiri atât de ieftine. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 19. Se avânta cu hărnicia veche după treburi. AGÎRBICEANU, S. 464. Tânjesc după o faptă să-mi dea desăvârşirea. VOICULESCU, POEZn, li, 233. N-ai pornit tu prigoana după contribuabilii săraci, arghezi, S. xi, 70. Nu mai umblaţi mereu după exemple, beniuc, v. 7. Coborau de acolo după treburile lor. TUDORAN, P. 214. N-ai alergat dumneata după locuinţă. PREDA, I. 7. 12114 DUPĂ - 1588 - DUPĂ Umblatul după însurătoare, gram. rom.2 I, 357. Nu mă-ndemn după urât. jarnîk-bârseanu, D. 274. De când zic mă duc, mă duc, După bine să-l ajung. FOLC. transilv. ii, 498. Vine ordin după mine. folc. mold. i, 146. + (Exprimă direcţionarea unui sentiment sau a unei dorinţe puternice ori a unei atitudini insistente) Lepi-se sufletul mieu după Tinre. PSALT. HUR.2 139. Ce pot face, când simt că mor după tine? CONACHI, p. 85. Mor după tine Şi tu habar n-ai de mine. PANN, ap. ddrf. Elvira ...se înamorase dupe lordul Artur Talbot. FILIMON, O. n, 275. Frumoasă copiliţă! eu voi pleca din lume Şi după mine nimeni nu va mai întreba, bolintineanu, O. 206. Iară sufletu-mi se pierde După chipul tău frumos. EMINESCU, O. I, 209. Se topea de dor după fiul său. ISPIRESCU, L. 126. Regina, mama voastră, aşteaptă după tine, E-n sală. COŞBUC, S. 125. Jinduise toată viaţa după un fecior, popa, V. 113. Nicolae Zamfiridi, grecul, murea după cucoană. sadoveanu, O. I, 169. Tânjise după el ani de zile. demetrius, a. 37. Spune-i tu măicuţei mele ... După min’ să nu se cânte, jarnîk -bârseanu, d. 172. Spune-i că m-am măritat. După el n-am aşteptat. BÎrlea, c. P. 95. Şi eu cătană iubesc,... După el mă prăpădesc. FOLC. transilv. i, 306. (Cu nuanţă cauzală sau consecutivă) După multă necurăţia lor leapezi ei. PSALT. 7. Mişeii plângu dopă voi (a. 1550 -1600). GCR I, 8/25. Să nu-i pae rău după ce dă. varlaam, c. 359. întâi au stătut după grijea ţărâi ce-i vinisă asupră de tătari. M. COSTIN, o. 93. Ii dzâsă să nu lăcrămeadze după dânsul. DOSOFTEI, V. S. septembrie 9729. Mare părere de rău au avut după dânsul. NECULCE, L. 28. Să odihneşte după munca sa. MARCOVICI, D. 31/13. Plângea după el fecioare. BĂRAC, A. 33/17. După suferinţi multe inima se-npetreşte. ALEXANDRESCU, O. I, 87. Bine-ţi pare ...Să oftezi dup-a ta fată...? EMINESCU, O. I, 83. Vedeam parcă aevea pe bietul cimpoier cum suspina după Ileana. GANE, N. ni, 146. Lega paraoa cu zece noduri şi tremura după ban. CREANGĂ, P. 3 .Ai suferit atâtea necazuri după urma acestui pom. ISPIRESCU, L. 82. Cine-n lume-a mai văzut Nevastă mândru gătată, După copii supărată. MARIAN, î. 282. Femei despletite ...se căinau după avutul lor. săm. II, 664. Noaptea cobora repede, părea că mă cuprinde undeva, departe, într-un ţinut african, pustiit după o harţă între triburi. C. PETRESCU, S. 79. Jelesc femeile după cei duşi pe lumea cealaltă. STANCU, D. 413. Trecând în camera alăturată ca să se odihnească după drum. flacăra, 1975, nr. 40, 23. Pare-ţi după mine rău? JARNÎK - BÂRSEANU, D. 155. Că mi-i jale ... După mândra mea cea dragă. RETEGANUL, TR. 58. După badea clopot trag. DOINE, 261. Văd, mireasă, căţi-i jale După neamurile tale. FOLC. transilv. I, 558. + (In legătură cu construcţii care exprimă însoţirea, asocierea sub aspect matrimonial) Deacii nu se poate în vru chip eu a o luoa şi a se mărita fata ei după mine. PRAV. LUCACI, 169. Să n-aibă voe, nice puteare să să mai mărite după al doile bărbat. PRAV. 134. Să va mărita după altul. N. TEST. (1648), 54724. Dându eu pe fie-mie Despa, dup[ă] Vasilie (a. 1662). IORGA, S. D. VII, 33. Iară doamna au fost după un agă turc, pănă la moartea sa. M. COSTIN, O. 65. O măritară fără voia ei după un boiarin mare. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 139717. Au făcut gătire de nunta fii-sa Stancăie, care au dat-o după Radul beizadea. IST. Ţ. R. 34. Era logodită după un domnu de Italia. N. COSTIN, L. 100. Au dat [fata] după un grammatic. NECULCE, L. 16. Iaste la noi căsătorit, după o ţigancă a noastre (a. 1704). iorga, s. D. xvi, 305. O aţi dat după bărbat, mineiul (1776), 180vl/26. Atunci îi zice că o mărită după cutare. IST. am. 90719. Pre fata sa Fausta o a măritat după marele Constantul, şincai, hr. i, 38/11. S-a măritat chear în noaptea aceea, după Orcan. Căpăţineanu, S. 5/29. Bucură-te taică, căci mă măriţi după împăratul. GORJAN, H. I, 22/11. Am aflat că vreau să te mărite, să te dea după un ţăran bătrân. PR. dram. 388. Saşa mea ... e damă mare; am măritat-o după un cinovnic de la Tulcin. NEGRUZZI, s. I, 59. N-o dau după orice calic, caragiale, o. rv, 113. O fată ...a măritat-o după Petrea Ţapului, slavici, O. I, 53. Dete pe fata cea mică după flecăiandrul cel frumos. ISPIRESCU, L. 242. Am găsit-o măritată după un răzeş cu stare, brăescu, O. A. I, 19. [Vadana] fusese dată fără voia ei după un grec, după Dumitru Covas. SADOVEANU, O. I, 169. Una din fetele lui este măritată după un preţuit pictor polonez. MOROIANU, S. 7. Ar fi bună dup-un domn. jarnîk - bârseanu, d. 437. Ia-te şi te du la împăratul Verde şi-i cere fata lui după mine, că tare mi-e dragă. MERA, L. B. 7. Că m-o dat mama pe mine, Dup-on slugă blăstămat. BÎRLEA, L. P. M. I, 49. Lucră, maică, ce-i lucra După bătrân nu mă da. FOLC. TRANSILV. I, 45. 4. (în legătură cu construcţii care exprimă o anumită modalitate sau un anumit criteriu de conformare a unui element cu altul) Tu şedzi de giudeci după leage. COD. vor.2 274. Ispovedescu-mă Domnului după dereptatea Lui. CORESI, PS. SL.-ROM. 9V/16. Cela ce nu face la boieria lui după tocmealele şi năravurile ce-aufost mai de mult aceii boierii, prav. mold. 139711. Cumplit după pravile l-au certat. PRAV. 296. Dupe obiceaiul ţărăi, datu-i-am 12 boiari jurători (a. 1668). IORGA, S. D. VII, 27. Năroadele acmu să deaderă după neşte obiciae a neşte fărmăcători. DOSOFTEI, V. S. septembrie 29726. Păgânii ... avea direptate după legile lor să nu lase acolo bisearică de creştini, biblia (1688), [prefaţă] 7/18. In Ostrovul Sicheliei, dupre obiceaiu, petrec bine (a. 1693). FN 13. După aceste legământuri şi aşezământuri şi urmaşii lui vor face. N. COSTIN, L. 579. Cineş după rândul său au purces a săruta poala turcului. NECULCE, L. 115. însămnarea lucrurilor după orânduială. cantemer, 1.1.1,14. Să urmeaze după hotărârile ceale sf[i]nte. iacov. SYN. 3975. Ai făcut iubire de oameni după obiceaiu. SLOV. 1075. Carte întru care să scriu mâncările de peaşte şi alte mâncări de sec şi de dulce dupre orânduiala lor (a. 1749). GCR II, 42/13. Născătoare de D[umne]zeu, după adevăr mărturisindu-te, te mărim. MINEIUL (1776), 208vl/18. Judecătorii după datorie să se adune de dimineaţă la locul cel orânduit, prav. COND. (1780), 52. Tăia turcii fără milostivire după datoria răsboiului. VĂCĂRESCUL, ist. 258. Toate locurile după aşezământul lor să să conşcribăluiască: adică niceunul necunoscut să nu poată rămânea. AŞEZ. 12/6. Dopă acelaşi regule a gramatichei au a se întrebuinţa toate vorbele împreunate. IORGOVICI, O. 37/21. Polonii după obicinuită fala lor cea deşeartă numai întru aceea s-au silit, cum ar putea aduce pre Ştefan să le giure. şincai, HR. II, 78/36. Fracţiile ceale amestecate le strămută, apoi lucră după regule le mai nainte date. ARITM. (1806), 66/22. Au fost hirotonit de arhiereu lătinesc, şi după leagea lătinească. MAIOR, I. B. 34/7. După această lege nemutată Făptura toată merge, să ţine. BUDAI-DELEANU, Ţ. 131. Locul stătătoriu a căsii grăniţeşti după leage nu să poate vinde. FUND. 15/14. Fii adevăraţi sânt câţi să nasc, din cununie după lege. LEGIUIRE, 1/19. Tare sântem încredinţaţi că după prinţipiumul cel de comun, tote câte se află sub soare pre globul cel pământesc multor schimbări sânt subpuse. TIN. ROM. 477. Am poruncit să-şi aleagă staroste după obicei (a. 1824). DOC. EC. 311. Trebueşte după cuviinţă, să fim de apururea ochiu privighitor asupră-ne. PISCUPESCU, 0.168/1. Doi paşi îl ţinea de suptsuori după vechiul obiceiu. AR (1829), 15 Vl 7. Un substantiv se poate zice în mai multe chipuri şi la singular şi la plural, după întâmplări. HELIADE, paralelism, II, 8 .Nu se purta după reguli hotărâte, căpăţineanu, m. r. 164/30. După legile naturii, noi putem fi acum ceea ce trebuie să fim. MARCOVICI, C. 30/1. Dacă cineva ... pre un dobitoc... îl va întrebuinţa după cuviinţă, este iertat. DRĂGHICI, R. 66/9. Trupeştile lor organe a desăvârşi dupe oarecare regule. PR. 1/8. Va rămânea vasal credincios după condiţiile cele vechi cu care Ţara Rumânească se supuse Porţii Otomane. F. aaron, I. I, 207/16. Insurai pe fiul meu cu fata văcarului după legătura ce făcusăm cu această fată. GORJAN, H. I, 33/34. îmbrăcămintea sa era după obiceiul lăcuitorilor celor vechi, buznea, P. V. 4/1. Dupre datina domnilor vechi, a zidit şi el o mănăstire. ASACHI, L. 32/48. Glonţul după împrejurări neprevăzute va fi luat o direcţie strâmbă. CONDICA O. 9/4. Dreptul ... de a se cârmui independent dupe legile lor. BĂLCESCU, M. V. 9. Pentru a-ţi paradosi limba românească după toată rândueala. NEGRUZZI, S. I, 8. Numai lui i s-ar fi cuvenit după drept cuvânt numele de omnibus. FILIMON, O. n, 7. Se desfăta vânând fearele 12114 DUPĂ - 1589 - DUPĂ sălbatice, dupe obiceiul boieresc de pe atunci. ODOBESCU, S. I, 64. Credinciosul împăratului... vine cu gândul să măture scrumul afară, după rânduieală. CREANGĂ, p. 255. Veţi avea pregătit culcuş bun şi confortabil, după tabietul dv. CARAGIALE, O. VII, 166. Aşa mi se pare şi mie a fi după dreptate. ISPIRESCU, L. 328. Trecu în canţelarie ca să-şi ia după obicei, cafeaua. MILLE, v. P. 121. Ospăţul se face după regulele pe care le cunoaştem. IORGA, c. 1.1, 168. Hainele se croesc după măsură, pamfile, i. C. 346. Purtau încă părul lung, după datina veche. AGÎRBICEANU, S. 25. Un bâtlan ... pluti în zbor spre coada bălţii, căutând hrană în chip cinstit, după legea lui. SADOVEANU, O. IX, 466. Zilele de post se ţineau cu sfinţenie ... după un străvechi obicei românesc. MOROIANU, S. 53. Procoveţele ... sânt măiestrite după o regulă sufletească. ARGHEZI, B. 37. Omul nu trebuie să-şi piardă niciodată răbdarea în ceea ce ştie că este după legile firii. CĂLINESCU, C. O. 152. Poartă ... papuci şi cozi după vechea tradiţie chineză. RALEA, o. 105. A preferat să intre în rândul judecătorilor nou-numiţi, după legiuirea regulamentară, şi s-a dovedit om al dreptăţii, camil petrescu, o. n, 188. Desfăşurarea în timp a procesului dezintegrării... are loc după o lege statistică. SANIELEVICI, R. 53. Românii sau nemţii, după caz, rămâneau stăpâni. BENIUC, M. C. I, 27. Se aplică o spică anterioară, laterală sau posterioară, după nevoie. BELEA, p. a. 37. Le-o fi găsit ieftin. ...Că aşa e la Bucureşti, după ocazie! preda, M. 404. (Cu nuanţă instrumentală) Doamne, învie-me după cuvântul Tău. PSALT. 260. Derept aceia, după tocmeală toate lucrurile tocmescu-se. CORESI, EV. 99. [Rudenia] seminţiia, ...să face după darul svăntului botedz. PRAV. 220. Insă lafet iaste strămoş şi tată tuturor creştinilor ..., după blagosloveniia tătini-său lui Noe (cca 1750). GCR n, 50/15. Fecioară dupe naştere, mineiul (1776), 86vl/6. S-au îndreptat după chipul cum să vede. AMFILOHIE, G. 111/12. Aceasta se areată după iscăliturile epistoliei soborului. MAIOR, I. B. 171/17. După alcătuirea şi înfrumuseţarea trupului, întreace pre toate cealelalte dobitoace. CALENDARIU (1814), 102/5. Cei după catastih. ZILOT, CRON. 83. Pronunţia, au citirea literilor trebuincioase, după metodul cel înlesnitor [Titlu] abeţedar, 4/2. Această aducere să priveaşte după patru chl ??'.:> i. GRIGORIE, L. 137/1. Credinţa ce avea că oraşul lor este îni . ^iat după cele mai bune şi mai favorabile semne. CĂPĂŢINEANU, M. R. 96/16. S-a dat bal public cu mască şi fără de mască după invitaţie cu bileturi împărţite prin agie. CR (1833), 254720. Unul dintr-înşii răspunsă, că din naştere nu sânt fraţi, ci că erea fraţi numai după tacmă. GORJAN, H. I, 101/11. Apa cea mai priincioasă velniţei după cercările ce s-au făcut este acea ce izvorăşte prin var. manolache DRĂGHICI, I. 83/19. Limba noastră după materia ei este şi ea o limbă de familia latină. CR (1839), 135740. După cuvintele meale, V-aţi mira şi voi de eale. BĂRAC, A. 20/23. Boeri însemnaţi mai gios dupre hronologie. C. VÂRNAV, H. 78/3. învăţătorii cu ei dinpreună dup-aceste gramatici să facă analisul limbei. BĂLĂŞESCU, GR. XIX/25. Ingeniosul vătaf de curte se pune cu ardoare a nivela starea societăţii dupe un metod mult mai practic, filimon, o. I, 97. Putem să variăm formele înnăuntrul aceleiaşi figuri ... prin modificarea judecăţilor după cantitate şi calitate. MAIORESCU, L. 82. Evenimentele zilei le va înregistra după informaţiuni cât se poate mai sigure (a. 1877). PLR I, 332. A prins poporul adunat Să joace-n drum după tilinci. COŞBUC, B. 21. Boierii... merg după rangul lor. IORGA, C. 1.1,174. îl cântăreşte şi plăteşte după kilogram. AGÎRBICEANU, s. 282. Se ridică precis, parcă după un plan anume. CAMIL PETRESCU, T. n, 508. Păreau că numai se agită mute — după ritmurile monotone şi străvechi, sadoveanu, O. IX, 35. Patronul ... văzând că domnul Solo este pe cale să fie ocupat, după o ştiută regie, se trase înnapoi. arghezi, S. XI, 20. Determinarea Rh se face după acelaşi principiu, belea, p. a. 80. Pomenesc vaca, cum o cheamă după nume. georgescu-tistu, B. 62. (Cu nuanţă consecutivă) Şi noi după întrebarea lui răspunsem. PALIA (1581), 179/7. Căndai să va fi îndemnat fata, după multe lincote şi giuruinţe ce-i va fi giuruit ... atunce silitorul să nevoiaşte numai să o îndzestreadze. prav. 205. După numărul voturilor, Vasilie Moga paroh neunit din Sas-Sebeş fu al doilea, maior, i. b. 134/6. Grăniţearii după chiemarea aceasta sânt îndatoriţi chesaro-crăieştii măriri a face toată slujba militărească. FUND. 7/15. Nădăjduiesc după această osteneală să adune roduri vara şi toamna. POTECA, G. 114/1. Vindecarea holerii trebuie să se orânduiască după pricina ce o naşte şi o păzeşte, ar (1830), 4332/31. Toate hotărârile înaltei curţi de revizie se vor face după mulţimea glasurilor mădularelor sale. CR (1833), 26748. [Fiul] cel mijlociu ... după bunele sale purtări, se nădăjduea, că ar spori. DRĂGHICI, R. 3/11. Să ne cătăm de împărăţii ... după tocmeala ce am avut. GORJAN, H. I, 11/22. Vacile de rând, după preţul de astăz, să plătesc de la doi pan la tri galbini vita. manolache DRĂGHICI, I. 13/4. Numărul copiilor care pier ... după sistema cea urmată până astăzi. PR. 10/10. Dupre metrul care muza l-a dictat de pe Parnas, Va trăi atâtea timpuri cât Pionul. ASACHI, s. L. I, 163. In istoria de mijloc vom vidé principatul ca stat neatârnat după geniul politic al epohei acelia. IST. M. XXII/6. Aşezarea s-a făcut în general după dedicatorii tablourilor. CONV. LIT. I, 9. După o aşa încordare, ...a putut ajunge Eminescu ...la cea mai limpede expresie a unor cugetări. MAIORESCU, CRITICE, 472. Dete corbului, după făgăduială, toate stârvurile. ISPIRESCU, L. 223. Fireşte că tot publicul acesta ...va şti să le preţuiască după merit. IORGA, în PLR II, 23. Câţi îs domni şî cu nădragi Tăţi trăesc după săraci, ant. LIT. POP. I, 199. (învechit, rar; cu nuanţă concesivă) Dragostea lui D[umne]zău spre pocăinţă te trage iară după năsălnicia ta ... cruţă ţie mănie în dzua cea de mânie (cca 1618). GCR 1,51/3. (învechit, rar, în construcţii cu valoare conclusivă) Aceea [sintaxa] are trebuinţă de o cercetare mai serioasă, mai fundamentală după urmare şi de o prelucrare mai întinsă. BĂLĂŞESCU, GR. V/25. Mulţi bărbaţi de talente nu puţin au asudat întru cultura literaturei române, după urmare şi într-această măiestrie, id. ib. 198/9. + (Conformarea priveşte un îndemn, un ordin, un sfat etc.) Şi aşa dupre poruncă Tukeli cu toate oştile ... s-au gătit (începutul sec. XVIII), mag. ist. ii, 155/7. [Vinovatul] va fi greşit după svatul şi agiutoriul ce-i va fi dat sveatnicul PRAV. MOLD. 17172. Să binecuvinteaze în toată vremea pre D[oJmnul ... după d[umne]zăiasca poruncă, biblia (1688), [prefaţă] 8/21. Venit-au şi hanul dupăporonca împărăţiei, de la Crâm la Ţarigrad. NECULCE, L. 201. După cererea dierbechirenilor le făcu beilerbei pe fiul lui Buiuclioglu. VĂCĂRESCUL, IST. 260. Te îndreaptă totdeuna după svatul mieu. MAIOR, T. 11/7. Tabăra ţigănească ... după porunca domnească, Acum era şi în arme îmbrăcată, budaî-deleanu, ţ. 79. S-a slobozit de subt secfestru averea lui Atanasie Diamandi din oraşul Piteşti după cererea soţiei sale Teodosia. CR (1833), 122/6. Voi face tot asemenea după sfătuirea ta. GORJAN, H. I, 18/13. Luoaţi-vă după consiliurile lui. PÂCLEANU, I. II, 70/9. Făt-Frumos ..., şi după îndemnarea babei, se duse să-şi aleagă calul. EMINESCU, P. L. 17. Veni vremea să plec la Socola, după stăruinţa mamei. CREANGĂ, A. 116. Adusese, după recomandaţia unui samsar, o cântăreaţă. CARAGIALE, O. I, 4. Nurorile cele mari ale împăratului ţineau ochii ţintă la zână să vadă ce face ea ca să facă şi ele, după povaţa soţilor lor. ISPIRESCU, L. 39. Se baricadează după ordinul prefectului, mille, v. p. 221. Toate s-au făcut la timp după poruncă. MOROIANU, S. 77. Listele de angajaţi erau aprobate, ... trecute în registru şi distribuite în toată fabrica după indicaţiile lui. ARGHEZI, S. xi, 74. Au deshămat oamenii, după poruncă, galan, z. R. 72. Fă după cuvântul meu. ŞEZ. H, 33. + (Exprimă conformarea, potrivirea, adaptarea la un imbold, la un mobil, la o posibilitate etc. de natură interioară) Hristos, ... după multă a Sa bunrătate născu noi întru upovăinţa viiaţeei. COD. VOR.2 366. Că de sântem putearnici, toate să le isprăvim, iară de nu, după neputinţă, să ne nevoim să le isprăvim. CORESI, ev. 40. Miluiaşte-ne, Doamne, după mare milostea Ta (1609 - 1618). CODEX STURDZ. 293. Să margă cu oaste în Ţara Ungurească, dupe pohta lor, să le puie craiu pre Ştefan, ficiorul lui lanoşu craiului, la scaunul cel de moşie al tătâne-său. ureche, L. 160. Celuia ce-i vor dărui lucru de furat, să să 12114 DUPĂ - 1590- DUPĂ cearte după voia giudeţului. PRAV. 67. Au silit după putinţa mea şi după proastă ajungerea minţei mele. antim, p. XXV. [Pre mucenici] după vrednicie noi, credincioşii, să-i lăudăm. MINEIUL (1776), 175v2/2 1. Fiecare porţiiaş numai după putearea sa purtând greutatea povărilor celor de obşte. AŞEZ. 2/4. Fieştecarele cum au priceput după talantul său le-au alcătuit [cărţile]. MAIOR, I. B. 182/10. Miluiaşte-mă după mare mila Ta. GRECEANU, î. 5/1. Fericiţi veţi fi dacă după putinţă şi cunoştinţă aţi împlinit datorinţele voastre. petrovici, P. 1/14. Mai bine ar fi fost pentru ei de ar fi ascultat de dânsul, decât că după voia lor ar fi lucrat. MAN. ÎNV. 137/4. Cârlanii ... să învaţă cu acest mijloc a să purta după voia îngrijitoriului. GOLESCU, P. 271/2. [Sufletul] se află în bucurie sau întristare după felul himerelor. MARCOVICI, c. 14/12. Să călătorească prin ţări străine după a sa dorinţă. DRĂGHICI, R. 4/27. Poate că ţ-ai ales vro nevastă preafrumoasă după placul tău. GORJAN, H. I, 6/2. [Popuşoii] să dee roadă după puterea lor. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 8/2. Stăpân eşti ca să hotărăşti orice după voinţă. RUSET, E. 18/13. Slujbele, pentru care s-au tocmit cu stăpânii, după putinţă să le plinească. TEAMPE, O. S. 90/13. Dupre vrednicie să putem înfăţoşa moldo-românilor această „Icoană a lumei” (a. 1840). PLRI, 90. Peste zi să bei apă răce după gust şi plăcere. C. VÂRNAV, H. 131/1. Soarta după voinţa ei ne poate luoa o curoană. PÂCLEANU, I. II, 165/9. Când pornirea unei inimi amorul o cârmueşte, Şi după a sa plăcere simţirea povăţueşte. PANN, E. I, 55/7. îţi dau tot ce am după sufletul meu, iar pe dânsa nu. FILIMON, O. I, 112. Fie traiul tău După gândul meu! ALECSANDRI, POEZII, 127. Voinţele ţi se realizează după gândirea ta. EMINESCU, P. L. 42. Sper că articolele mele să placă; eu cel puţin îmi dau osteneala să le fac după puterile mele cât pot mai bine. caragiale, O. vil, 339. Toate le întocmesc după vrerea voastră. ispirescu, L. 78. Făcea după capul lui. mille, v. p. 162. El improvizează la minut după imboldirile inimei. HOGAŞ, DR. n, 186. Tot ce-a visat ... s-a îndeplinit după dorinţele lor. EFTIMIU, N. 124. Maiorul ...se însurase, în fine, după ideile sale. BRĂESCU, O. A. I, 3. îşi alegea orele de lucru după toanele lui. VINEA, L. I, 55. Mesele au fost ... înjghebate după fantezia Sofiei, demetrius, a. 48. Această pernă se aplică pe regiunea bolnavă pe care se lasă după dorinţă. belea, p. a. 335. + (Conformarea priveşte un anumit punct de vedere, o opinie etc. a cuiva) Băsărabă adecă domnu era după a acestuiaş istorie [a lui Chalcocondil]... când domniia Ţărăi Rumâneşti biruia până la Marea Neagră, biblia (1688), [prefaţă] 7/27. După a mea proastă socoteală, înţeleageam cum că cuprinde în sine trei lucruri. ANTIM, o. 18. Moamet... după arătarea unor istornici, s-au născut la 560. VĂCĂRESCUL, IST. 247. După a lor părere seamănă mai vârtos cu urşii. MAIOR, T. 266/17. Eu după mine nu aş erta rumânului scriind îm proză să zică asta, ăla (cu toate că e mai latineşte) în loc de acesta, acela. CR (1833), 2532/40. Ucise, dupre istoricii arabi, peste patru milioane lăcuitori. SĂULESCU, HR. I, 141/11. Dupre istorie, Tezeus, eroul Atinei, au întemeiat puterea patriei sale prin lupta cu un taur. ASACffl, s. L. n, 45. Dupre o altă zicere a unui istoric, în teatrul lumei în care vieţuim ... istoria ajunge obiectul cel mai însemnat pentru cetăţeni. IST. M. 1/9. După naraţiunea omului lui Dumnezeu ... biserica aceasta este clădită chiar pe câmpia unde loan Sobieţchi... repurtă memorabila victorie în contra turcilor. FILIMON, O. n, 72. După hipoteza sa, [flogistonul] se evapora din corpul arzător. MAIORESCU, L. 13. Ii trăsni în cap lui Dănilă că el ar fi bun de călugăr, după vorbele frăţine-său. CREANGĂ, P. 48. Sunt curios să ştiu ce este după d-ta talentul. CARAGIALE, O. VI, 500. După umila-i părere, ar fi mai bine să continue sechestrele şi să nu mai piardă vremea degeaba. REBREANU, I. 210. După propria mărturisire a revistei ieşene, poporanismul literar nu mai există. LOVINESCU, C.2 vn, 29. După informaţiile sale, Constantinopolul este serios ameninţat de un atac turc. TITULESCU, D. 82. E învăţătura ... în forma acelei expresii pregnante care, după Maiorescu, împinge cu un însemnat pas mai departe arta sentenţei. vianu, A. P. 169. Un redactor, agasat, i-a făcut, după socotinţa sa, o farsă. CĂLINESCU, C. O. 134. Dacă-i vorba după mine, Eu ... mereu la fel voi spune, Chiar când traiul nu-mi convine: Decât mort, tot viu mai bine. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 73. Mi se dau sarcini mărunte, secundare după părerea mea, deşi... aş fi capabil să fac mai mult. BENIUC, M. C. I, 355. Marin Preda ar fi, după propria sa definiţie, un scriitor comportamentist. V. ROM. februarie 1974, 97. Cine are dor şi drag, Câtu-i lumea-i tot beteag Eu ştiu bine după mine, Că-s beteag în toate zile. jarnîk - bârseanu, d. 396. + (Exprimă urmarea, adaptarea, imitarea, copierea etc. unui model, a unui exemplu ori a cuiva) Blăstemămu oamenii, ceia ce după chipul lu Dumnedzeu fost-au. COD. VOR 2 352. Ca să putem şi noi zice după dumnezeescul apostol Pavel: „Lăcuim de acmu nu noi, ce întru noi Hristos lăcuiaşte”. CORESI, EV. 75. Şi făcu Dumnezeu ... toate fierile ..., ce rodiră apele, după firea Sa (a. 1582). GCRI, 34/34. Te am făcut numit după numele celor mari carii sânt pre pământ, biblia (1688), [prefaţă] 6/43. [Folet] carele căzăndu-m la mănă, ..., dupre frăncească limbă pre rumănească l-am tălmăcit (a. 1693). FN 5. Cela ce ştie a să întreba după canoanele loghicăi. CANTEMlR, i. i. i, 11. Până aicea s-au scris dupre izvodul răpsatului Miron Costin ce au fost logofăt mare (a. 1765). cat. man. I, 491. Muerea să numeşte după porecla bărbată-său. PRAV. COND. (1780), 100. Pravila turcească... este alcătuită după coprinderea Curanului. văcărescul, ist. 251. Descrieri de aceastea sânt în cărţile care să scriu după cei făcători de rău. MICU, L. 69/7. Sub stăpânirile ceale ţivileşti ... se împart în ceale politiceşti şi ceale legealnice; ceale politiceşti ocârmuiri se numesc după ţeri. D. SUP. 10/9. Apoi au făcut pre om dupre însuşi chipul şi asemănarea Sa. GRECEANU, î. 54/4. Ne luăm pe oarecine, Care ne învaţă bine A ceti, curat a scrie, Şi după orthografie. MONTAN, S. 10/20. Cântă după cântăreţi cu glas umilit. TOMICI, î. 9/16. Israil după limba noastră însemnează bărbat carele au văzut pre Dumnezeu. TEODOROVICI, I. 1/11. Ciubote negre cu pinteni după moda franţeză. AR (1829), 15V28. Au hotărât o zi pe săptămână în care petrecea tocmai după chipul vieţuirii lor în ostrov. DRĂGHICI, R. 312/3. Dregătorii să se îmbrace după forma streinelor. asachi, I. 252/1. Scoteam estract dupe ele. brezoianu, î. 13/6. Mamii i-a cam intrat în cap, câte i-a descântat d-alde mătuşa şi face pe bietu tata a se lua şi el după dânsa. PELIMON, I. 158/9. A dat scoalei o faţă cu totul nouă organizându-o după sistema academiilor celor din Germania. BĂLĂŞESCU, GR. XX/l9. Ar fi de dorit ca şi fraţii noştri peste Carpaţi să urmeze dup-această sistemă unitară, baronzi, l. 164. Nu este în stare să scrie după gramatică. MAIORESCU, CR. I, 262. Duci idei şi cugetări în natură după analogia împrejurărilor omeneşti. EMINESCU, P. L. 80. Eu gândesc că s-a da după mine şi s-a face şi ea bună. CREANGĂ, P. 164. Luîndu-se după croiala unor palaturi întortochiate ce văzuse în Egipet ... puse de scobi într-un munte... un sălaş. ISPIRESCU, U. 166. Cei mai mulţi se dau după lumea în care trăiesc. CONTEMPORANUL, IV, 388. Neagoe şi Despina avuseră un fiu iubit, pe care-l numiseră Teodosie, după vechiul şi înţeleptul împărat roman. IORGA, C. I. I, 11. Aici rămân - şi voi zidi mereu Făpturi de oameni, după chipul meu. CERNA, p. 81. A crea oameni nu înseamnă a copia după natură indivizi existenţi, rebreanu, în PLR II, 286. II regăseam cu obrajii fragezi, cu haina tăiată după ultimul jurnal. C. PETRESCU, S. 153. Povestirile romantice [sunt] intercalate, după o modă a timpului. VIANU, a. p. 88. Tirani ai poporului după modelul „viceregilor” spanioli mişunau în aceste regiuni, ralea, O. 15. Fraza dată aci după traducerea românească, apărută în Monitorul Român, cetită şi în gazete, provoacă bucurie târgoveţilor. CAMIL PETRESCU, O. ni, 85. Copiii ...se luaseră după cei mari. BENIUC, M. C. I, 78. Secretarul ... ia însemnare după cugetările patronului. VINEA, L. II, 39. Dacă ne-amfi luat după Anghel, n-am mai fi ajuns noi să convingem oamenii, preda, d. 34. Excesul de zel al cântăreţilor de meserie şi după pilda lor a amatorilor ... s-a materializat adesea într-o producţie forţată ... artistică. M 1975, nr. 1, 3. (Cu nuanţă temporală) După „Albină” şi după „Curier”, multe alte gazete 12114 DUPĂ - 1591 - DUPĂ româneşti s-au publicat în deosebitele trii mari provincii a vechei Dacii, dacia LIT. VIII/23. După N. Gane ... după Odobescu ... scriitorii se îndreaptă tot mai mult spre elementul pitoresc. lovinescu, c.2 I, 15. + (Exprimă constatarea, recunoaşterea, deducerea etc. cu ajutorul, prin intermediul sau ca urmare a ceva) Socoteaşte lucrul spăseniei după cuvântul Domnului. CORESI, EV. 72. După chipurile celora ce vor greşi, ce fial vor fi, va cunoaşte giudeţul. prav. 251. Cunoscutu-mi-am datorie ... după darul ce mi s-au dat să neguţitoresc duhovniceasca neguţătorie. BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/38. După vorbă şi după seamne să descopere gândurile ceale mai de taină. PILDE, 14/9. Vei judeca de limba nostre ... dope fiinţa limbii. IORGOVICI, O. XII/15. După capul său strămută rânduialele besericeşti ceale vechi. MAIOR, I. B. 247/12. După multe probe încredinţându-se despre adevărul ispitelor şi a socotealelor sale, îşi vesti aflarea cea mare. FRĂŢELĂ, s. î. 21/25. Omul după sine judecă pe ceilalţi. I. GOLESCU, ap. zanne, vm, 207. Descrierea naturei este ştiinţa prin care învăţăm a cunoaşte producturile pământului după a lor adevărate semne şi deosăbite însuşimi. J. CIHAC, I. N. 3/5. Dupre port şi repegiune, ...ea s-ar fi părut o femeie răpită. ASACffl, S. L. H, 60. După sigurile răspunsuri ale şcolarilor dovedi deosebita sa sârguinţă. CR (1839), 1532/10. [Fisiologistul] cunoaşte facultăţile după forme. NEGULICI, E. I, 186/14. După acea armură albă ... crezu că recunoaşte pe resbelnică. PÂCLEANU, 1.1,125/9. Medici (doctori) de mai multe ori cunosc pe bolnavi după fisionomía lor. FIS. 9/32. Le deosebimu [plantele ierboase] tot dupe cualităţile loru fisiologice cele mai importante. BARASCH, b. 188. Nefiind cineva fisionomist putea fără a se greşi să-l boteze de nătărău, după căutătura cea sparietă. NEGRUZZI, S. I, 17. După cunoştinţile sale ni s-a părut demn de postul ce-l ocupă. ALEXANDRESCU, M. XX. Să nu luaţi pe oameni dupe vestmintele lor de călătorie. FILIMON, O. II, 131. Numai după legile formale ale gândirii, rezulta de aici, că produsul combustiunii trebuia să fie mai uşor decât înainte de ardere. MAIORESCU, L. 13. Pare că este băiat după apucăturile lui. ISPIRESCU, L. 21. După scris ... el a încercat să şi-o închipuiască şi a văzut-o în închipuire aşa cum este. REBREANU, R. I, 61. După vorbă, ... părea să fie bucureşteancă. MIRONESCU, S. 151. Pasărea după cântec se cunoaşte, cade. După înfăţişare, am cunoscut că [clădirea] e un rateş boieresc, sadoveanu, O. I, 96. Oamenii nu trebuie judecaţi după haină. BENIUC, M. C. I, 38. După glas aş zice că ăsta-i Anton Lupan! tudoran, p. 29. Nu mai îmi spune, dar eu îl simt după ochi! PREDA, M. 398. Negustorul era clădit bine, aprig după privire. BARBU, G. 24. Şi-a dat seama că Maria se îndrăgostise de el, după felul în care se îmbujora. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 23. După năframă şi turtă l-au putut cunoaşte ca frate. SBIERA, P. 134. 5. (Exprimă justificarea, sub aspectul echivalenţei, al proporţionalităţii, al compensaţiei dintre două elemente) Da-ţi-va Domnulu după înrima ta. PSALT. HUR.2 102. Giudecă tuturor după lucru. COD. VOR.2 370. După numele Tău, D[umne]zeu, aşa şi lauda Ta în cumplitul pământului. PSALT. 92. Lăudaţi Elu după prea multă mărirea sileei Lui. CORESI, PS. SL.-ROM. 283715. Să va certa de la giudeţ după vătămaria ce-i va fi făcut. PRAV. 124. Dă-le lor, (D[oa]mne), după faptele lor. psalt. (1651)2, 45716. Să-m dea Domnul ... mânulor meale după curăţiie. DOSOFTEI, PS. 52/15. Putearnică oaste, în Fiandra, face puţin dupre potriva ei (a. 1693). FN 10. Să-i mai ia căte ceva după lăcomie lor. N. COSTIN, L2. 310. Dumnedzău nu i-au agiutat, după simeţia lui. NECULCE, L. 73. Dumnezeu să facă plată fieştecăruia ... după faptele lor. ANTIM, P. XXVII. Acel preut, s-ar fii şi pedepsit după fapta lui (a. 1777). URICARIUL, XIX, 15. Să se pedepsească după vina lor, de orice treaptă vor fi. prav. COND. (1780), 52. Locurile care-s în arândă date, iarăş după venitul rodurilor trăbuie mărturisite. AŞEZ. 25/6. Trebue să i să hotărască pedeapsa după acea faptă rea. PRAVILA (1788), 9/13. De nu vă veţi închina de voie [lui Alexandru], voi ve veţi închina de nevoe, după pagubă, alexandria (1794), 55/17. Fieştecine va lua după măsura carea va da. PILDE, 56/3. După vrednicie a te lăuda pre tine nu ne pricepem noi. CALENDARIU (1814), 27/26. Faptele ... să-şi ia răsplătire după felul lor. MARCOVICI, C. 14/10. Te va cinsti după vredniciia ta. GORJAN, H. I, 153/7. Vezi după faptă, plată, donici, f. i, 26/14. Doamne! Doamne! zise Moţoc ... nu ne pedepsi pre noi după fărădelegile noastre! NEGRUZZI, S. 1,140. Toată pasărea pe lume dupe limba ei piere. ODOBESCU, S. HI, 10. Fiecare ia după hărnicie. CAMILAR, N. I, 394. Căci ştiu că dupre păcatele mele e cu neputinţă să fiu izbăvit, barbu, princ. 33. (Cu nunaţă cauzală) Omul iaste înţelept după buna pedeapsă ce au luat. pilde, 9/25. Nemulţumindu-să după cercetarea şi hotărârea cea făcută de judecătorii lor ... vor avea voie să facă apelaţie. (a. 1822). uricariul, iv, 291/23. După lăţirea gustului citirii în patria noastră, gazeta a ajuns a fi o trebuinţă (a. 1838). PLR I, 59. Asta istorie, Dup-a ei mărime, nu e jucărie, pann, e. 1,111/15. + (Exprimă echivalenţa în cadrul unui schimb) Vei şti că au rămas după căruţe zeace z.loţ[i] ..., iar după cafia să-mi trimiţ[i] dumneată 20 de coţ[i] de postav (a. 1725). IORGA, S. D. xn, 29. Am să dau ... bani după vinu (a. 1803). id. ib. XIX, 59. Vânzându-ne mărfurile, eu am câştigat înzecit după capitalul ce aveam, iar fraţii mei câştigară prea puţin. GORJAN, H. 1,36/34. Şi ştiu, dracul [de turc] ce-mi gândeşte: Să-mi ia banii după peşte. TEODORESCU, P. P. 300. Omul găletuşă Plină de sfanţi şi leiţe, Făcute după oiţe. MATEESCU, B. 64. 6. (Exprimă distribuirea, repartizarea etc. în funcţie sau în conformitate cu un anumit criteriu) Să-şi plătească nevoia şi datoria ce avea după cap. NECULCE, l. 154. Să iafieşcare după analoghie cu preţuire bună şi cu mezat. PRAV. COND. (1780), 152. Darea aruncată până acum prin hotărârea dietii ...nu era împărţită după pravilele adevăratei hotărâri. AŞEZ. 1/22. Ajutorinţele din moşii le-am împărţit în tot după rodirea pământului, fund. 5/7. Să să plătească ... pă cât va fi cu dreptul, după socoteala acelor doi boieri. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 64. Preţul fieştecăruia ... se va încărca analoghiceşte după depărtare (a. 1826). PLRI, 19. Toţi plătesc pentru trebuinţile statului după analoghia veniturilor lor. CR (1829), 151V24. Această cons ide raţiune ne conduce a esamina ... care este împărţirea omenirei după limbi. CONV. LIT. II, 210. La întrebuinţarea clasificărilor în ştiinţă nu se specifică totdeauna diferitele trepte de grupări succesive după gradul exact al supraordinării lor. MAIORESCU, L. 121. Dl. Roman ... face parte, după credinţele sale literare, din şcoala modernă (a. 1888). PLRI, 355. Impărţeştefericirea după drepturi câştigate. MILLE, V. P. 58. Scriitorii lipsiţi de idei se grupează după interese. în PLR II, 429. Drepturile se împărţeau la oraş după legi destul de ciudate. VLASIU, D. 27. Pedepsele sunt date după o scară raţională. CĂLINESCU, I. C. 92. Siluirea multiplicităţii fenomenelor şi orânduirea lor în grupe precise, după criterii absolute, pot obţine raporturi de dualitate desăvârşită, ralea, s. T. in, 19. După înţelegerea noastră, trebuie să împărţim câştigul. TUDORAN, p. 227. + (în formule de repetiţie, exprimă succesiunea unor fiinţe sau a unor elemente de natură abstractă) Repedziia Ştefan-Vodă soli după soli la craiul leşăscu pentru agiutoriul. N. COSTIN, L.~ 120. Turcii, îndeletnicindu-să în politică şi războaie, lua o ţară după alaltă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 150. Aceste noroade ce întâlniră romanii mai în toate locurile şi mai în toate vremile, se lăsară a se strica unele după altele. Căpăţineanu, M. R. 29/3. Nu-ţi era îndestul de o rană, ci trei mi-ai trimis şi una dupe alta? MARCOVICI, C. 19/25. Dobândea înlesnire de a schimba pe prinţi des, iute unul după altul. F. aaron, i. 1,174/15. Loviturile vin una dupe alta cu furie. CR (1839), 92V7. Iară flamura cea verde se înalţă an cu an, Neam cu neam unnându-i sborul şi sultan după sultan. EMINESCU, O. I, 144. Domnişoara de la piano cântă de zor bucată după bucată. VLAHUŢĂ, o. A. 226. Notele se urmează una după alta. MILLE, v. p. 220. Fetei şi lui Ipate au început a li sfârâi inima unul după altul. CREANGĂ, P. 167. Venea lumea după lume de se uită la dânşii. ISPIRESCU, L. 67. Şi-atunci din tron s-a ridicat Un împărat după-mpărat. COŞBUC, B. 17. Duhul tău, ce nu putea să moară, A smuls din trup suspin după suspin. CERNA, P. 6. 12114 DUPĂ - 1592- DUPĂ Amărăciuni după amărăciuni mă bat ca valurile. SADOVEANU, o. xn, 375. Sufletul lui de om slab, neputincios, incapabil să lupte, suferă înfrângere după înfrângere. OPRESCU, s. 68. Era lume după lume în Târgul Moşilor. PAS, L. I, 57. Se dădu cu patimă cărţilor, luând examen după examen. CAMILAR, N. I, 113. 7. (învechit şi popular; exprimă exceptarea prin conformarea cu un element) Mai mult de dzece găini, 2 cucoşi, doi miei, şi un dulău, altă ceva după sufletul său nu avea. CANTEMlR, I. 1.1, 91. Ca unii ce iaste mai aleasă şi mai iscusită zidire decât toată zidirea dupre îngeri (a. 1702). GCRI, 344/1. După D[umne]zeu toţi scăpăm la tine. MINEIUL (1776), 198v2/25. Eu mă tem de D[u]mnezeu şi după D[u]mnezeu nu mă tem de altul, pilde, 1/9. După Dumnezeu, El este mai presus de toată priceperea. MARCOVICI, C. 10/24. După Dumnezeu la d-ta mi-e nădejdea. NEGRUZZI, s. I, 51. N-avea, bietul, după sufletul lui, decât bordeiul în care deschisese ochii pe lume. RÁDULESCU-CODIN, î. 79. B. Conj. 1. (în construcţia după ce, cu valoare de conjuncţie, indică un raport de posterioritate temporală dintre două acţiuni) Se ungea cu unt după ce se îmbăia. CORESI, EV. 51. Cela ce va sudui pre cineva târdziu, după ce-l va fi suduit el, nu va putea şuvăi. PRAV. 239. Şi să făcură zilile lui Adam, care au trăit dupe ce au născut pre acest Sith, ani 700. biblia (1688), 4728. Şi pre urmă au gătit mănăstirea Putna Gheorghie Ştefan-Vodă, după ce au luat domnia. NECULCE, L. 20. Viteazul acela Laslău, după ce au ucis şi pe Batie şi pe soru-sa, cu mare izbândă la cetate-ş[i] întorcându-să, să fie poruncit, să să ia sama tatarilor. CANTEMlR, ap. GCRI, 362/21. Deci dupre ce vorfiiarbe bine [racii], scoate-i de-i aşază în tipsie (a. 1749). GCRii, 43/16. Unul din egumeni... face engomion cătră domn, adecă oraţii, căruia după ce sfârşeşte, vel vist [ier] îi dă ce socoteşte domnul. GHEORGACffl, LET. in, 301/7. După ce să lumină de zioă, ce să vez aicea? dumitrache, ap. GCR n, 127/16. După ce să va înzestra fata de părinţii ei, să nu aibă nicidecum voie ...să între în moştenirea lor. prav. COND. (1780), 98. După ce deci i-a murit soţia, ... a stăpânit multe locuri. VĂCĂRESCUL, IST. 248. După ceAurelian, ... părăsi Dachia, cei dintâi, au domnit în Dachia goţii, maior, i. b. 9/20. După ce se roagă şcolarii... să se cetească catalogul, instrucţie, 5/6. Dopă ce s-au întors iarăşi î[n]patrie ..., îl vestiră că iaste nebun. ŢICHINDEAL, A. M. 5/8. După ce vom pune în mână aceşti bani, apoi vom izvodi alte cheltuieli. I. GOLESCU, în PR. dram. 68. îndată după ce au ajuns la Adrianopol au jertvitpre toţi cei mai aleşi, oblăduirea, 14/23. Ejezip după ce avu plăcere d-a privi statuile, ieşi din peşteră, pleşoianu, t. in, 43/11. După ce Roma îş isgoni craii, aşăză consuli pe câte un an. Căpăţineanu, M. R. 10/20. Noi nu numărăm ceasurile fără numai după ce le-am pierdMt. MARCOVICI, C. 10/6. După ce s-au aşezat fieşcare la locul său, au început tatăl istoria î[n] chipul precum urmează. DRĂGHICI, R. 2/13. După ce sparse cetatea cu tunurile, o dărâmă cu totul. F. aaron, I. n, 169/16. După ce să făcu zioă, împăratul Tătăriei îşi luă zioa bună de la frate-său. GORJAN, H. I, 12/10. De voim ca să le arătăm greşala lor, aceasta să o facem, după ce va trece mânia lor. buznea, C. 15/4. După ce-i merge la cusutoriţă, te-i duce la Tatos şi mi-i cumpăra un buchet de flori. KOGĂLNICEANU, în PR. DRAM. 423. După ce se va priimi pâra, îndată se va întreba părătorul, despre împregiurările crimei, condica 0.73/5. Verşi glas îngeresc din gură, Care inimile fură, Fură şi le amăgeaşte După ce le îndulceaşte. bărac, a. e. 377. După ce participase de repeţite ori la bătăliile cu mahomedanii din Bosnia, pe la 1845 se făcu colonel. bariţiu, P. A. n, 30. După ce ai săvârşit tot lucru, poţi să zugrăveşti sau să tapiţi páretele, man. SĂNĂT. 67/15. După ce găsi galeata şi după ce o legă, Către şcolari dete gură. PANN, H. 4/11. După ce a ascultat..., s-a coborât din strană. NEGRUZZI, s. 1,148. îndată după ce veni, ... demândă ca candidaţilor de preoţie ... să se predea şi gramatica. BĂLĂŞESCU, GR. II/8. După ce se împlinesc trei ani în capăt, iear porneşte la Dumnezeu. CREANGĂ, P. 313. Plec acum îndată, după ce beau un pahar de bere în sănătatea voastră. caragiale, o. vii, 396. Peştişorii... [fuseseră] fripţi după ce fuseseră picaţi cu unt proaspăt. MACEDONSKI, o. in, 8. După ce-a trecut examenul de bacalaureat, s-a înscris la Drept. VLAHUŢĂ, s. A. iii, 25. După ce-şi scoase căciula din cap, îşi netezi părul. AGÎRBICEANU, S. 187. Şi, după ce i-a ocărât pe toţi pentru că nu l-au înştiinţat mai devreme, le-a spus că acuma e prea târziu, rebreanu, i. 56. Se sinucisese după ce-a dat faliment, eftimiu, n. 115. Arghiropol ... după ce stătuse trei săptămâni în casă la noi, rupsese logodna, camtt, PETRESCU, P. 187. Profesorii cu care am discutat... n-au dormit după ce au cetit, sadoveanu, O. XX, 23. După ce ne luam ziua bună de la vameş, ne cătam de drum. MOROIANU, S. 49. îl întovărăşeşte la Petersburg, după ce trece prin Genova, vianu, a. p. 82. Ei vin câte unul, pe uşa din dos, după ce şi-au trimes veşmintele din vreme. ARGHEZI, B. 27. După ce sfârşea de dus apă la case, stropea uliţa mare. CAMILAR, n. I, 26. lese ..., după ce a dormit două ore. DEMETRIUS, a. 34. Inginerul privi prin oglinda retrovizoare după ce ambreie. BARBU, ş. N. n, 53. Acum după ce tensiunea şi emoţiile aniversării celor două decenii de apariţie a revistei au dispărut, ... iată-ne din nou în faţa hârtiei albe. S ianuarie 1970, 3. Desfacerea bordurilor şi lucrărilor pregătitoare pot începe după ce se va retrage apa. RL 2006, nr. 4 872. După ce au ajuns amândoi la curtea împărătească, pân-a nu se întâlni, se puseră fiecare se dea probe despre hărnicie. RETEGANUL, în JAHRESBER. XI, 297. După ce mânzul creştea, ... Deli Marcu ce-mi făcea? PĂSCULESCU, L. P. 215. (Cu nuanţă cauzală) După ce atâta vreme Laolaltă n-am vorbit, Mie-mi pare că uitarăm Cât de mult ne-amfost iubit. EMINESCU, O. IV, 370. Şi nici nu aveau cum să nu se teamă după ce Pintea pre toţi boerii ...nu numai că-i despoia ..., ci de multe ori li trăgea câte-o sfântă de bătae. marian, T. 299. (Cu nuanţă instrumentală) Mă voi încrede ..., după ce-mi va dovedi că-mi vrea binele, ispirescu, l. 21. Am căutat acum, după ce mi se părea că pusesem lucrurile la punct..., să repar puţin din răul pe care-l făcusem acestui trup cu nervii roşi de suferinţă. CAMIL PETRESCU, P. 12. După ce ne-am convins cu ce fel de îmbolnăvire avem de-a face, vom trece la aplicarea primului ajutor. belea, P. A. 10. (Cu nuanţă concesivă) O ticăloase trupule, ... îndrăzneşti a cărţi ... după ce şi eu într-atăta îndelungată vreme, nenumărate dezmierdări dintr-o ... supunere am primit (a. 1750). GCR II, 47/22. După ce-amar muncirăţi mizeri vieaţa toată, Aţi mai purta osânda ca vita de la plug? eminescu, O. I, 59. Ne faci buni după ce rele am făcut, isac, 0.107. Vrei să-mi plăteşti după ce abia ai ieşit de la mititica? BARBU, Ş. N. 9. Cum să se poarte când a voi să plece după ce a fi ospătat şi băut la ei. sbiera, în jahresber. xi, 295. (Cu nuanţă cumulativă) Pentru ce, dupe cea s-au supusu [sufletul] orbeşte legilor meale, să voiască acum să mă supue la ale sale? (a. 1750). GCR II, 46/30. Groapa ce şi-a făcut [el] pentru bordei, după ce că e mare foarte, apoi n-a avut grije s-o acopere peste noapte cu ceva. ISPIRESCU, L. 175. Tehnicienii, după ce au dăruit filmului culoarea şi stereofonia, se străduiesc să facă publicul să simtă până şi mirosul trandafirului pe care-l primeşte, în film, eroina. SCÂNTEIA, 1966, nr. 6 926. Bogat, foarte bogat era „Negrea Basarab”. Şi nici nu avea cum să nu fie bogat, după ce el era domn şi stăpânitoriu peste una dintre cele mai frumoase şi mânoase ţări româneşti. MARIAN, T. 207. După ce leul moare, mulţi se găsesc să-l jupoaie, zanne, P. I, 506. ■O (învechit, rar; în construcţia după că ce, cu valoare cauzală) Că în toate chipurile cheamă-se [apa vie], după că ce în multe chipuri lucrează. CORESI, EV. 158. 2. (în construcţia după cum, cu valoare de conjuncţie, exprimă un raport de conformare între două acţiuni; uneori în corelaţie cu „aşa”, „aşa şi”, „întocmai”, „şi”) întoarse-se [cel fecior curvariu], după cum e grăit: „întoarce-te, sufletul mieu, întru răpausul tău!” CORESI, EV. 28. Deaci iaste aceasta a treia stepenă, după cumu e rândul şi măsura. PRAV. LUCACI, 169. Apucatu-m-am şi eu a scriere începătura, şi adqosul, mai apoi şi scăderea, care să vede că au venit în zilăle noastre, după cum au fost întâiul ţărâi şi DUPĂ - 1593 - DUPĂI pământului nostru a Moldovii. URECHE, ap. GCR I, 68/34. Să va certa, după cum scrie pravila. PRAV. 276. Aşa, şi Hristos, ... săngur îndurat şi milostiv să arătă, dupe cum zice prorocul: „Că Tu eşti Domnii milostiv ”. MĂRGĂRITARE, 491. Să aflară multe mistuite şi ascunsăpen ţară, pe la prietini, după cum este obiceiul celui fugar a ascunde. NECULCE, L. 119. Să nu ţinem pizmă unul altuia, ... dupre cum vedem totdeauna că fac mulţi. ANTIM, o. 71. Ci Sfinţiia Ta să nu faci într-alt chip, ca să să isprăvească şi să să aşază acest lucru dupe cum s-au hotărât judecata (a. 1726). IORGA, s. D. XIV, 33. Nu iaste iertat mireanilor să ia nimic de ale besearicii în silă, şi să se lucreaze cu iale după cum vor vrea (a. 1741). GCR n, 29/24. Poate să să povăţuiască spre dreptate, după cum iaste zis. prav. cond. (1780), 42. După cum gândeaşte lumea, viaţa fără aveare iaste ticăloasă. PILDE, 30/4. Mâncând cu rânduiala cumpătului, care era învăţat să trăiască după cum să şi obicinuisă. BERTOLDO, 10/19. Având închieturile fracţiii amestecate, aceastea trebuie strămutate, şi a lucra, după cum s-au învăţat mai nainte. ARITM. (1806), 75/9. Să aibă a urma togmai după cum în dos să arată (a. 1830). DOC. EC. 75. Hotărâm şi întărim, ca întocma şi nestrămutat să se urmeaze, după cum mai jos în anaforaoa aceasta să arată. PONTURI, 1/7. Am alcătuit o carte, După cum aici priveşti, Pentru sholari romaneşti. TOMICI, î. V/l 3. Dumneata n-ai putut să te faci domn, după cum doream cu toţii. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 59. Lucrarea pământului, pe carea toţi prinţipi[i] şi legiuitorii cei mari au cinstit-o, ... după cum scrie Milot. MUMULEANU, C. 7/14. Mie nu-mi tribuie, după cum vezi, decât o uşoară pânză cu care să mă acoper. PLEŞOIANU, T. m, 45/3. După cum se aude, [comendantul] se pripune că se va închina, ar (1829), 62/39. Fiecare scrie dupe cum se vorbeşte în provinţia sa. HELIADE, O. n, 417. Ei [romanii] putea încă să tălmăcească un tractat după cum le plăcea, căpăţineanu, M. R. 67/22. S-a căsătorit după cum se pare cu o moldovană. IST. M. 140/24. Omul cel serios, sau dupe cum cere buna cuviinţă, se caracteriza printr-o frunte patrată. HS. 46/6. Adevărat că în această Gramatică română, după cum se vede aici, unele părţi s-au trecut mai pe scurt. BĂLĂŞESCU, GR- III/I 4. Nu-i după cum gândeşte omul, ci-i după cum vrea Domnul. CREANGĂ, P. 2,23. După cum afirmă soldatul, nebunul arji căzut în ocna veche, care e părăsită de pe vremuri. CARAGIALE, O. VI, 255. După cum zisese bătrânul, aşa se şi întâmplă. ISPIRESCU, L. 147. Fiinţe ale nemărginirii ... se iubesc sau se urăsc - după cum se plac sau nu se plac. MACEDONSKI, o. în, 28. Şeful plutonului de execuţie a vrut, după cum e obiceiul, să-l lege la ochi. brătescu- voineşti, p. 36. Cultura, după cum se exprimă un filozof german, este „sanctuarul omenirii”. în PLR ii, 446. M-am măritat cu celălalt care, după cum îmi explica mama, avea o frumoasă carieră. CAMIL PETRESCU, P. 14. Ieri, în consiliu, s-a şi discutat, după cum ştiţi, textul care le stabileşte. ARGHEZI, S. XI, 61. A doua zi, după cum ne-a povestit el, a fost chemat la Confederaţie. RALEA, O. 50. După cum bănuiesc, cam aceasta mă aşteaptă? C. PETRESCU, A. R. 111. Lucrurile nu merg după cum le plănuieşti. DEMETRIUS, A. 41. După cum văd, azi n-o să plecăm, tudoran, p. 34. Când te cheamă ţara la datorie mai e după cum vreai tu? PREDA, M. S. 9. După cum vom arăta mai jos, Maiorescu îl citează pe Hegel. V. ROM. iulie 1975, 34. Şi maică-sa fu nevoită să-i facă acea turtă de merinde, după cum au fost cerut-o el. SBIERA, P. 132. Na vezi că l-ai făcut întocmai după cum ţi-am dat poruncă. RETEGANUL, 33, în JAHRESBER. xi, 340. (învechit şi regional; cu nuanţă comparativă) Acesta să să cearte ca un fur, după cum va fi preţul acelui lucru. PRAV. 40. Au făcut curţile de iznoavă, cu doă părţi mai frumoase dupre cum era. NECULCE, L. 298. Spune pe cum va fi în fieştecare an după cum arată înainte. CALENDARI (1733), 3/4. Şi nu vor să mă mai slujască cu aceaeş pornire dup[ă] cum într-altă dată (a. 1750). GCR n, 48/29. Şfeţia nu are acum acea mărime şi acea putinţă, după cum avea de demult. AMFILOHIE, G. 69/10. Păcatul la suflet iaste după cum şi la trup boală. MOLNAR, ret. 53/15. După cum adecă creşte trupul nostru, aşa cresc şi puterile lui. poteca, G. 13/20. Află cu destulă întristare că după cum a pierdut Transilvania, i se răpeşte şi Moldavia. F. AARON, I. II, 299/6. Mare general, ...el combate după cum şi ordonă. PÂCLEANU, I. I, 57/3. L-a scos afară mai viteaz după cum a fost. FUNDESCU, L. P. I, 126. După cum e boierul, aşa e şi odorul, zanne, P. iv, 280. (învechit; cu nuanţă opoziţională) Finicilişi dafenile ... le socotea ca nişte semni de norocire, după cum chiparisurile dinpotrivă ca nişte semne de nenorocire, vârnav, ap. GCR n, 198/13. 3. (în construcţia după cât, cu valoare de conjuncţie, exprimă un raport de echivalenţă, sub aspect cantitativ, între două acţiuni) De ceia ce-s fără de număr dzisem, după câtu se poate băga samă numărul seminţieei. PRAV. LUCACI, 177. Să facem bine după cătu ni-i putearea. VARLAAM, c. 107. După cât va fi putinţa să se ferească de aceastea. antim, O. 376. După câtă osteneală făcusă, trebue să aibă mare poftă de mâncare. DRĂGHICI, R. 160/19. O copie de pe un testament părea a fi [scrisoarea], după cât se putea pricepe din bucăţile rupte. EMINESCU, P. L. 30. După cât văd, eşti mai fricos decât o femeie. CREANGĂ, P. 222, cf. TDRG. După câte am auzit, are lucrări în mai multe locuri. TUDORAN, P. 223. După câte ştiu eu, o să lucrăm după calificare împreună, preda, I. 85. Şefie şi de făloasă, După cât e de frumoasă, reteganul, TR. 96. (învechit; în construcţia după ca) După ca tăcură ei, răspunse Iacov grăi. CORESI, L. 70/9. Prea iubitul fratele nostru Pavel, după ca se deade lui prea înţelepciuni a scrie voao. id. ib. 186/6. - Şi: (învechit şi regional) dúpe, (învechit) dúpre prep., conj., (regional) dipă (alr i 299/595, 679, 700, 704, 710, 730, 735, alr sn v h 1 480/728), dipe, (învechit, rar) dopă prep. - Lat. de post. DUPĂCEÂLĂ s. f. (Prin Maram.) însăilătură; s p e c. (la pl.) puncte ale unei cusături cu aţă colorată, care dau impresia unei linii punctate. Cf. coman, gl., lexic reg. 12. - Pl.: dupăcele. - Dupăci2 + suf. -eală. DUPĂCÎ1 vb. IV. T r a n z. (Prin Mold.) A lovi cu pumnul. Cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., LEXIC REG. 101. - Prez, ind.: dupăcesc. - De la dupac. DUPĂCÎ2 vb. IV. T r a n z. 1. (învechit, rar; complementul indică plapuma sau salteaua) A coase cu cusături rare, specifice. Cf. resmeriţă, D. + (Prin Transilv.) A însăila. Cf. alr i 1 754/215, 243, 247,351,355. 2. A îndoi marginea pânzei pentru tivit; a tivi1 (1). Cf. SCRIBAN, D., ALR SN IV h 1 206. - Prez, ind.: dupăcesc. - Et. nec. DUPĂCITIJRĂ s. f. (Regional) Cusătură dublă (Petreştii de Jos - Turda). Cf. alr sn iv h 1 206/250. - PL: dupăcituri. - Dupăci2 + suf. -(i)tură. DUPĂf vb. IV. I n t r a n z. (Popular) A tropăi. Vei auzi cum joacă drăgaica [strigoii] şi dupăiesc printre morminte. CONTEMPORANUL, III, 289. începea să fluiere, dupăind pe schele, făcând glume. SĂM. IV, 27, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Dorobanţii, cu buzele strânse, plecaţi puţin înainte, alergau în tact, dupăind greu pe pământul ars de soare, sadoveanu, O. n, 425, cf. SCRIBAN, D. Plecase demult, dupăind cu paşii ei grei. barbu, princ. 148. A plecat, dupăind. lăncrănjan, c. i, 13. 12119 DUPĂIALĂ - 1594- DUPLEX - Pronunţat: -pă-i. - Prez. ind.: dupăiesc. - Şi: dupui vb. IV SCRIBAN, D. - Dup1 + suf. -ăi. DUPĂIÂLĂ s. f. (Reginal) Tropăi ala. Cf. scriban, d. Un timp ... dupăielile mulţimii aceleia fremătătoare s-au domolit. lăncrănjan, c. i, 180. - Pronunţat: -pă-ia-. - Pl.: dupăieli. - Şi: dupuiâlă s. f. SCRIBAN, D. - Dupăi + suf. -eală. DUPĂÎT s. n. (Regional) Tropăit. Cf. cade. Din faţă se auzi un dupăit greoi. BARBU, PRINC. 210. -Pronunţat: -pă-it. - Pl.: dupăituri. - V. dupăi. DUPĂITURĂ s. f. (Prin Mold.) Tropăitură. în han se auzeau dupăituri de picioare. SADOVEANU, O. III, 171. -Pronunţat: -pă-i-. - Pl.: dupăituri. - Dupăi + suf. -itură. DUPĂOLĂLTĂ adv. (învechit şi regional) Unul după altul. [Duca-Vodă] au domnit doi ani şi şese luni dupăolaltă. şincai, hr. in, 101/16. Zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă, Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă. EMINESCU, O. I, 144. Mitru a tras de vreo două ori din ţigară, dupăolaltă. LĂNCRĂNJAN, C. ni, 127. - Pronunţat: -pă-o-. - După + alaltă. DUPĂROS, -OÂSĂ adj. v. dupuros. DUPCĂ s. f. v. dutcă. DUPCUŢĂ s. f. v. dutcuţă. DUPE prep., conj. v. după. DUPEPOZÎŢIE s. f. (învechit, rar) Sufix. Dupepoziţii sau finale, ori terminaţii, heliade, paralelism, I, 57/9. Dupepoziţiile sau terminaţiile sunt cele următoare, id. ib. 59/17. - Pl.: dupepoziţii - După + poziţie. DUPÎ1 vb. IV. T r a n z . (Regional) A tăia (11) (Criştioru de Sus - Nucet). Cf. teaha, c. n. 223. Dupeşte lemnul (îl taie în bucăţi), id. ib. - Prez. ind. pers. 3: dupeşte. - Cf. d u p3. DUPÎ2 vb. IV v. dubi. DUPIN s. n. (învechit, rar) Piatră preţioasă nedefinită mai îndeaproape. Un inel cu dupin [sic!] cu pecete, bărbătesc, săpat, de aur (a. 1716). bul. com. ist. n, 210, cf. dr. i, 452, ib. iv2, 811. - Accentul necunoscut. - Et. nec. DUPL vb. I v. dubla. DUPLÂRE s. f. v. dublare. DUPLAS, -Ă adj. (Prin Maram.) Dublu (1). Cf. lexic reg. n, 107. - PL: duplasi, -se. -Cf.dublu. DUPLÂT, -Ă adj. v. dublat. DUPLĂ s. f. v. dublă. DUPLĂTURĂ s. f. v. dublătură. DUPLEC vb. I. = (învechit) îndupleca. 1. Tranz.şirefl. (Despre părţi ale corpului) A (se) îndrepta în jos sau într-o parte; a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) curba, a (se) apleca, a (se) pleca (AII). în cursa sa smeri-l-va, dupleca-l-va şi va căde. PSALT. HUR.2 93. întunearece-se ochii lor să nu vază şi spinarea lor cu tot duplecată. CORESI, PS. SL.-ROM. 12774. Duplecându-se în genunche, să închina Lui. N. TEST. (1648)2, 203, cf. TDRG, SCRIBAN, D. + Refl. A se clătina. Smentiră-să şi se duplecară ca şi beaţii şi toată înţelepciurea lor înghiţită fu. PSALT. HUR.2 180. (F i g .) Urdzirea codrilor smentiră-se şi se duplecară. PSALT. HUR 2 99. 2. R e f 1 . F i g . A se depărta (1). Dzilele meale ca umbra duplecară-se şi secaiu ca fânul şi uscaiu-me. PSALT. HUR.2 170. 3. R e f 1 . A se feri, a se păzi (I 4); a se îndepărta, a se abate. Duplecă-te de rreu şi fă bine. psalt. hur.2 115. Cuntinrit-ai trufaşilor, carii se duplecă de la porâncitele Tale. ib. 188. 4. R e f 1 . A ceda în faţa unei influenţe, a unei presiuni, a unei forţe, a unei cereri etc.; a se închina, a se pleca (A II 1), a se preda (2), a se supune (II2); a accepta autoritatea cuiva, a asculta de cineva, a se conforma unui ordin, unei hotărâri. Că împăratul nedejdeşte pre Domnulu şi cu milostea celui de sus nu se va dupleca. PSALT. HUR.2 102. Iară svântul nemică nu se temu ... Nice cu îmbunăciunile şi măguliciunile cneajiului nu s-au duplecat, nice ... bocetele femeii sale nu s-au înfrânt, dosoftei, v. s. ianuarie 8710. O T r a n z . Şi le-au giuruit Dechie multă aveare, de or dupleca pre svântul să-nchine la idoli. DOSOFTEI, V. S. mai 117712. Vezirul... se nevoi cu toate mijloacele a mă dupleca la voinţa lui. GORJAN, H. IV, 78/14, cf. SCRIBAN, D. - Prez. ind.: duplec. - Lat. duplicare. DUPLE CĂ TURA s. f. v. duplicatură. DUPLEN s. n. Material de protecţie pentru căptuşirea cisternelor de oţel. Cf. dn3. - PL: duplenuri. - Denumire comercială. DUPLETE s. m. v. dovleac. DUPLEU1 s. n. v. depleu. DUPLEU2 s. n. dubleu1. DUPLEX s. n. 1. Sistem de telecomunicaţie care asigură comunicaţia simultană bilaterală între două posturi corespondente. Cf. CADE, LTR2, DEX, DN3, M. D. ENC2. 2. Maşină de imprimat cu role, care imprimă în mai multe culori pe ambele feţe ale unei ţesături. Cf. dn3. 3. Hârtie sau carton format din două straturi de pastă lipite prin presare în stare umedă. Cf. dex, dn3. 4. Procedeu de reproducere în două culori a ilustraţiilor monocrome în semitonuri. Cf. der, dex, dn3. 5. Parbriz lamelar fabricat din două plăci de sticlă specială, unite la cald sub presiune după ce s-a introdus între ele o folie de polivinil. Cf. DN3. O (Adjectival) La secţia securit şi duplex ...se realizează întregul volum de echipamente din geam pentru industria de autovehicule, scânteia, 1975, nr. 10 334. 12144 DUPLEXOR - 1595 - DUPLICĂ 6. (în sintagma) Procedeu duplex - procedeu complex pentru elaborarea oţelurilor superioare, constând din combinarea a două procedee siderurgice. Cf. der, dn3. 7. (în sintagma) Apartament duplex = apartament construit pe două niveluri. Cf. dn3. 8. (Biol.) Organism care are două gene dominante pentru acelaşi caracter. Cf. dn3. - PL: duplexuri. - Din fr. duplex. DUPLEXOR s. n. Dispozitiv a cărui introducere, în radiocomunicaţii sau în radiolocaţie, permite folosirea unei antene unice. Cf. ltr2. - PL: duplexoare. - Cf. engl. duplexor. DUPLÎ vb. IV. R e fi. 1. (Prin nord-vestul Mold.; despre pământ) A se întări, a se bătători. N-ai spălat pe jos, că s-a duplit glodul. Com. din piatra-neamţ, cf. i. cr. iii, 219. O Tranz. Pământul întărit, bătut, bătătorit, bătucit sau duplit de ploi, se înfoiază şi se aeriseşte, pamfile, a. r. 72. 2. (Prin Bucov.) A se îmbiba cu apă. Cf. şez. v, 71. - Prez. ind. pers. 3: dupleşte. - Et. nec. DUPLICĂ vb. I. 1. T r a n z. şi r e f 1. A (se) dubla (1), a (se) îndoi. Când videa că, începându-se anul, oarzile era necoapte, duplica luna de pe urmă, pe februarie. SAULESCU, HR. I, XVIII/2, cf. NEGULICI, POLIZU, BALAŞESCU, GR. 83/18, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, d. [Voievozii] nu putea a nu fi înţeles supremele avantagii ale Unirii prin care se duplicau forţele lor. HASDEU, i. V. 97, cf. şăineanu2, tdrg, cade, dl, dex. + Tranz. (Lingv.) A repeta exact sau aproximativ unul sau mai multe elemente dintr-un cuvânt sau cuvântul întreg, pentru a da cuvântului altă valoare morfologică ori stilistică sau pentru a forma alt cuvânt; a reduplica (2). Aseminea duplicăm i ... nominativul cu acuzativul. SĂULESCU, GRAM. ROM. ii, 25/12. Dacă verbum simplex duplică şi praeterito întâia silabă, atunci compositum leapădă acea duplicaţie. paulini, gram. ii, 162/22. + Tranz. (Complementul indică acte, documente) A face în două exemplare. Cf. resmeriţă, d., dn3. 2. R e fi. (Regional) A sta pe gânduri. Cf. gr. s. v, 44. - Prez. ind.: duplic. - Din lat. duplicare. DUPLICARE s. f. 1. (învechit) Acţiunea de a (s e) duplica şi rezultatul ei; dublare. Cf. iorgovici, o. 60/1, COSTINESCU, LM. + (Lingv.) Reduplicare (2). Duplicarea consoanelor fu introdusă mai târziu de poetul Ennius, de origine greacă. BARONZl, L. 9. Se admite duplicarea lui „s" în puţine cuvinte. MAIORESCU, CRITICE, 317. Se admite duplicarea lui ,,s” ... care poate sewi pentru evitarea confuziunii între două înţelesuri diferite. F (1881), 250. Limba română ... n-ar suferi duplicări. CL 1973, 334. 2. (în sintagma) Duplicarea cubului = problemă celebră, pusă încă din Antichitate, prin care se propune determinarea muchiei unui cub al cărui volum să fie dublul volumului unui alt cub cu muchie dată. Cf. der. - Pl.: duplicări. - V. duplica. DUPLICĂT1 s. n. 1. Al doilea exemplar al unui act, al unui document; copie. Cf. valian, v., stamati, d., polizu,pontbriant, d., COSTINESCU, LM, DDRF. Aceeaşi putere doveditoare are şi scriptura făcută de creditore pe dosul, marginea sau în josul duplicatului unui act. HAMANGIU, C. C. 289, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Creatorul singur are contactul cu viaţa însăşi pe care apoi ... o recompune ... în duplicate literare. LOVINESCU, S. l. 510. cf. SCRIBAN, D. Prinţr-o duplicată a scrisorii lui Capo d'Istria din 14/26 martie, Ipsilanti fu informat de dezavuarea ţarului, oţetea, T. v. 249, cf. DL, DEX. Se va elibera un duplicat, la cererea persoanelor ... interesate. RL2005, 4 548. -O (Adjectival) De acum încolo, arhitectul trăi ... o viaţă duplicată, una convenţională şi alta interioară. CĂLINESCU, S. 126. 2. (în sintagma) Cazan duplicat = căldare cu fund dublu, prin care circulă abur sub presiune, folosit la fierberea legumelor, a fructelor, a conservelor etc. Cf. ltr- - PL: (rar) duplicate. - Şi: (rar) duplicâtă s. f., duplică tuni (dn3) s. n. - Din germ. Duplikat. DUPLICĂT2, -Ă adj. (învechit) Care prezintă o dublă formă; dublat (1). l-am dat cartea aceasta întărită cu duplicată pecetea noastră. ŞINCAI, HR. I, 274/24. O uncie de salitră şi patru loţi de arcanu duplicatu. ÎNVĂŢĂTURĂ, 67/11. Raţiile a~: b~ ... sânt în duplicate, triplicate ... raporturi ale rădăcinilor a şi b. POENARU, E. a. 184/8. Părăsi residinţa sa împărătească ce este încungiurată cu zid duplicat, fm (1843), 309‘/5. - PL: duplicaţi, -te. - Din lat. duplicatus, -a, -um. DUPLICATĂ s. f. v. duplicat1. DUPLICATÎV, -Ă adj. (învechit) Care dublează. Cf. NEGULICI. Numele numerale, adecă numerii, sânt de cinci fel iu ri, precum ... multiplicativi, duplicativi. bălăşescu, GR. 52/12, cf. COSTINESCU, SFC iv, 89, 90. *0 (Substantivat) împlicătoarele sau duplicativele se supun la întrebarea neutră. SĂULESCU, GRAM. ROM. i, 71/9. -PL: duplicativi, -e. - Din fr. duplicaţii. DUPLICATOR, -OĂRE adj., s. n. 1. Adj. Care duplică (1). ' Cf. LM, ALEXI, W. 2. S. n. Material elastic folosit în protetica dentară pentru obţinerea unor duplicate ale modelelor existente. Cf. D. med. -PL: duplicatori, -oare. - Duplica + suf. -tor. DUPLICÂTUM s. n. v. duplicat1. DUPLICATURĂ s. f. (învechit) îndoitură. Cf. tdrg. 4-(Anat.) Loc în care se îndoaie anumite părţi ale corpului. Cf. klein. d. 67, NEGULICI, COSTINESCU. + Complicaţie tectonică prin care se dedublează structura geologică acoperită de o pânză de şanaj. Cf. ltr2. - PL: duplicaturi. - Şi: duplicătură (tdrg), duplecătură (KLEIN, D. 67) S. f. - Din fr. duplicature. DUPLICĂŢIE s. f. (învechit, astăzi rar) Duplicare (1), dublare (1). Nu se poate ... argumenta la duplicăciunea literelor. FM (1 847 ). 217V12, NEGULICI, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, DN3. - PL: duplicaţii. - Şi: duplicăciune s. f. - Din fr. duplication, lat. duplicatio, -onis, DUPLICĂ s. f. (Jur ; învechit, rar) Răspuns la o replică. Răspunsul despre partea jeluitului asupra replicii să zice duplica. RAND. JUD. 5/11, cf. AARON, P. F. 66172, FM (1844), 364Vl4, STAMATI, D., COSTINESCU, ALEXI, W., TDRG, DN3. 12157 DUPLICĂCIUNE - 1596- DUPUROS -Pl.: duplice. - Din fr. duplique. DUPLICĂ CIUNE s. f. v. duplicaţie. DUPLICĂTIJRĂ s. f. v. duplicatură. DUPLÎCE adj. invar. (Rar) Dublu (1). Cf. iorgovici, o. 59/26. <> F i g. Extazul cire un rol duplice, el servind ... funcţiei apoteotice, pentru ca apoi să se contrazică voit, rostogolindu-se până la marginea caricaturii, românia literară, 1975, nr. 52, 17/4. - Din lat. duplex, -icis. DUPLICITAR, -Ă adj. Care afişează trăsături de caracter, gânduri, intenţii opuse celor pe care le are într-adevăr; care una spune şi alta gândeşte; făţarnic, ipocrit. La poliţie ...se comportă ca un laş, îşi dezvăluie caracterul său duplicitar, ist. lit. ROM. II, 654, cf. DNJ, DEX2. - PL: duplicitari, -e. - Din fr. duplicitaire. DUPLICITÂTE s. f. 1. Cuvânt, afirmaţie care poate avea dublă interpretare; situaţie care se poate rezolva în două moduri. Cf. POEN. - A AR. - HILL, V. I, 522, ap. TDRG2, NEGULICI, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. Această adresă ... va face ... actualul guvern ca să fie un guvern constituţional în toată duplicitatea cerinţelor constituţionale. MAIORESCU, D. V, 107, cf. ŞAINEANU2, TDRG, SCRIBAN, D. + Dublă grafie. Duplicitatea scrierii latine în cuvintele „decimus” şi „decumus” ... este uşor de explicat. MAIORESCU, CRITICE, 230. + (Med.) Malformaţie congenitală care constă în existenţa dublă a unui organ. Astă hipoteză se dovedeşte a fi inexactă şi izvorâtă numai din necunoştinţa rolului ce are în fiziologie duplicitatea organelor. CONV. LIT. III, 53, cf. D. MED. 2» F i g. Atitudine ipocrită; făţărnicie, rea-credinţă. Revoluţia ... părea venită într-adins, ca să dea ocaziunea lui Păturică a arăta lumii duplicitatea şi laşitatea caracterului său. FILIMON, o. I, 258, cf. PONTBRIANT, D. Duplicitatea reacţiunii a întrecut toate marginile. CARAGIALE, o. III, 22. Această duplicitate a caracterului este partea esenţială a lui Hamlet. contemporanul, IV, 894, cf. ddrf, alexi, w. Nu-i era de ajuns indignarea pe care i-o pricinuia în fiecare zi duplicitatea luiZărnescu? brătescu-voineşti,p. 212, cf. resmeriţă, D., cade. Dispreţuia duplicitatea noastră orientală. COCEA, s. H, 28. O foarte originală satiră îndreptată împotriva duplicităţii morale. T februarie 1969, 6. Trăirea în duplicitate, perpetua grimasă de mim... ascund spasmodicul balans al fiinţei peste abisul nefericirii. CONTEMP. 1975, nr. 1 492, 5/4. A luat sfârşit acest sentiment de duplicitate? FLACĂRA, 1976, nr. 30, 9. Duplicitatea, lăcomia, cinismul şi temperamentul neînfrânat îl duc de la tratative cu autorităţile, ... la crimă, românia literară, 1979, nr. 22, 11/2. - PL: duplicităţi. - Din fr. duplicité, lat. duplicitas, -atis. DUPLIFIC vb. I. R e f 1. (Rar) A se dubla. Niciun „s” nu se duplifică în mijlocul cuvintelor. MAIORESCU, CRITICE, 318. -Prez. ind.: duplific. - Cf. d u p 1 u. DUPLIT, -Ă adj. (Prin nord-vestul Mold.; despre pământ) Care este întărit, bătătorit, îndesat. Cf. i. CR. ih, 345, a vi 26. - Pl.: dupliţi, -te. - V. dupli. DÜPLU, -Ă adj. v. dublu. DUPLUN s. m. v. dublon1. DUPLURĂ s. f. v. dublură. DUPOS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre animale) Care are părul mare şi încâlcit; păros (1), flocos. Câinele ... la noi ... are pâr foarte des şi dupos. CONV. LIT. iii, 241. corn. din straja - vicow de SUS. + (Despre lână) Care are firul scurt bătucit. îndesat. Corn. din sâmboleni — sarmasu. * - PL : dupoşi, -oase. - Dup2 + suf. -os. DUPRE prep., conj. v. după. DUPUI1 vb. IV. T r a n z. (Prin Mold.; complementul indică păsări) A jumuli de pene. Cf. alr sn ii h 362/551, alrm sn i h 244/551, A v 19. - Prez. ind. pers. 3: dupuie. - De la dup2. DUPUÎ2 vb. IV v. dupăi. DUPUIÂLĂ s. f. v. dupăială. DUPUNOS, -OÂSĂ adj. v. dupuros. DUPURLUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) 1. (Complementul indică pene) A smulge (1), a jumuli. Cf. scriban, d., şez. ii, 227. 2. (Complementul indică lâna oilor, noduri, câlţi etc.) A tunde (1); a smulge (3), a înlătura. Cf. sez. xix, 112. -Prez. ind.: dupurluiesc. - De la dup2. DUPURLUIÂLĂ s. f. (Regional) Acţiunea de a dupurlui (2). Cf. sez. xix, 112. - PL: dupurluieli. - Dupurlui + suf. -eală. DUPURLUÎT, -Ă adj. (Regional) 1. (Despre'păsări) De pe care s-au smuls penele. Cf. şez. ix, 152. 2. (Despre oi) De pe care s-a smuls lâna. Cf. şez. ix, 152. -PL: dupurluiţi, -te. - V. dupurlui. DUPUROS, -OÂSĂ adj. (Prin Mold. şi prin Bucov.) 1. (Despre animale) Care are părul sau blana murdară, încâlcită; (despre părul sau blana animalelor) murdar (1), încâlcit, plin de smocuri. Şi atunci numai iaca ce iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal grebănos, dupuros şi slab. CREANGĂ, O. 83, cf. ddrf, gheţie, r. m.. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, DR. V, 184, CADE, SCRIBAN, D., BUL. FIL. VII - VIII, 252. Părul mare, dupuros, îngheţat, le cădea în frecuşul cu stâncile, v. rom. octombrie 1955, 166. Căluţul, slab, dupuros. CAMILAR, N. II, 433, cf. VASILIU, P. L. 257, ALR I 1 156/582, A VI 26. + (Despre lână) Plin de câlţi. Cf. A v 14, 15. + (Despre ţesături groase) Cu noduri. Cf. scriban, d. 2. (Despre oameni) Cu părul încâlcit, nepieptănat şi murdar: (despre părul oamenilor) încâlcit, nepieptănat, murdar (1). în loc de miras-aleasă Ies-o buhnă dupuroasă. MARIAN, SA. 83. Fetele care ... îmblă cu capul sborşit, înfoiat şi dupuros, sunt poreclite ... „Buhă id. o. i, 213, cf. TDRG, şez. ix, 149. - Pl.: dupuroşi, -oase. - Şi: duburos, -oâsă (dr. v, 184). dupăros, -oâsă (ib. 283), dupunos, -oâsă (tdrg, dr. x, 567, bul. fil. vii-viii, 252) adj. - Dupuri (pl. lui dup2) + suf. -os. 12177 DUPUŞ - 1597- DURA DUPIJŞ s. n. v. dopuş. DUPUTEU s. n. (Regional) Clopot pentru vite făcut din tablă (Călugări - Vaşcău). Cf. teaha, c. n. 223. -Pl.: ? - Et. nec. DUPUTÎ vb. IV. I n 11* a n z . (Regional) A tropăi (1) (Vadu Crişului - Aleşd). Cf. alri 1 475/295. - Prez. ind.: dupiitesc. - Cf. d u p ă i. DUR1, -Ă adj. 1. (Despre corpuri solide) Care opune rezistenţă la zgâriere, străpungere; care nu poate fi pătruns, străbătut; tare (A 11). A combina ştiinţă sub care cea mai dură Materie, ducilă a se supune formei Şi artă să producă, heliade, O. I, 205, cf. PROT. -POP., N. D., ANTONESCU, D., PONTBRIANT, D., LM. Ciocanele şi dăltiţele multiforme de petre dure ... prezentă o varietate de forme şi o perfecţiune de lucrare. ODOBESCU, S. II, 264, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, cade. Afară străduinţa noroadelor se-mbată, Lovind pe nicovală metalul dur şi clar. PILLAT, P. 46, cf. SCRIBAN, D. O substanţă este mai dură decât alta, când cea din urmă se poate zgâria cu cea dintâi. MACAROVICI, CH. 17. Acolo, în crăpăturile scoarţei, înfig ... fiece bob, cu partea dură, lucie înăuntru. BĂCESCU, PĂS. 304. Pietrele dure ...se mişcau pe o parte. ARGHEZI, C. J. 263. Lemn dur şi rar. RALEA, O. 36. Fractura acestui os este frecventă ... când este lovit direct de un corp dur. BELEA, P. A. 114, cf. DL, DEX. Cei doi cercetători ... lucrau la prototipul maşinii de prelucrat metale dure. FLACĂRA, 1975, nr. 17, 21. Plăcuţe din oţel dur. scânteia, 1975, nr. 10 347. <> F i g. Mi-era ... capul dur şi gol să poţi lovi cu ciocanul în el CAMIL petrescu, u. N. 123. + (Despre obiecte elastice) Care devine inflexibil; rigid (1), tare (A 12), ţeapăn (1). Băiatul înteţi zgomotele tractorului şi frânghia se întinse şi se făcu dură. preda, m. S. 417. S-ar trece un fir dur de oţel prin măduva spinării. BARBU, ş. N. 171. + (Despre forma unor obiecte) Care exprimă trăinicie, durabilitate. Văzusem şi eu sculpturi ...II văzusem pe maestrul meu lucrând; mă urmăreau formele lui dure. vlasiu, A. p. 485. + (Despre culori) Intens, aprins, tare (A III 7). Deasupra ariei pământului... cerul... de un albastru dens, dur - concret. IBRĂJLEANU, A. 125. + F i g. (Despre fenomene ale naturii) Care se manifestă cu violenţă; tare (A III 1). Iată Uraganul... cu cătă turbare, Cu aripa-i dură ... Bosforul turmentăfără încetare! contemporanul, IV, 354. + (Despre părţi ale corpului omenesc) Care este tare (A III 1), viguros. Accesul de stupidă demenţă pentru femeia mare cu părul roş, ... cu braţele groase şi dure. IBRĂJLEANU, A. 55. Cunoştea dura elasticitate a sânilor. TEODOREANU, M. II, 16. Sânii duri, doi ţurţuri. VOICULESCU, poezii, i, 170. + (Despre radiaţia x sau y) Care este foarte pătrunzător, care poate străbate straturi groase de substanţă. Această acţiune ...se manifestă cu atât mai net, cu cât radiaţia y este mai dură. SANIELEVICI, R. 239, cf. M. D. ENC. 2. (Despre apă) Care conţine săruri (de calciu şi de magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile şi industriale; tare (A 11). Cf. DER. Ape tari provenite din regiuni înalte şi pietroase sau ape sărate şi dure. G. BARBU, A. V. 7. O apă dură prezintă inconveniente în utilizarea menajeră. D. med. 1,462, cf. dl, M. d. enc., dex. 3. (Fon.; în opoziţie cu m o a 1 e1 II 4; în sintagmele) Consoană dură = consoană a cărei articulaţie nu conţine niciun element palatal. Numim consoane dure consoanele care nu sunt urmate de un element palatal. SCL 1955, 202, cf. DL, DEX. Poziţie dură = poziţie a unui sunet urmat, în cadrul unui cuvânt, de o silabă care conţine o vocală nepalatală. O deosebită importanţă are în dialectul dacoromân poziţia „dură” sau „moale”, deci caracterul nepalatal sau palatal al consoanei, puşcariu, l. r. i, 76. 4. F i g. (Despre oameni) Care este aspru, sever; care este lipsit de înţelegere; neînduplecat, violent (1), brutal, crud. Ţăranul canadian, dur, zgârcit, producând larg pentru consumaţie şi mai restrâns pentru piaţă, a rămas în urmă cu un secol. RALEA, O. 120, cf. DL. Sunt hotărâţi să fie duri şi nemiloşi. PREDA, I. 269. Nu există oameni mai neînduplecaţi şi mai duri decât cei preocupaţi ...de nefericirea lor. CONTEMP. 1975, nr. 1 490, 4/2, cf. dex. Trăind printre oameni duri, nemiloşi, eşti surprins că în sfârşit ţi se vorbeşte frumos. românia literară, 1979, nr. 13, 8/2. + (Despre manifestări ale oamenilor, despre ochii, privirea lor etc.) Care exprimă asprime, severitate; care denotă hotărâre, voinţă fermă. Inima-ţi e aspră şi dură ca o stâncă, heliade, O. i, 344. Erau doi ochi duri, sticloşi. AGÎRBICEANU, S. 580, cf. ŞĂINEANU, D. U. Făptură cu inima neomenească, dură! CAMIL PETRESCU, T. III, 341. L-a întrebat Frimu, înfigându-i în ochi o privire albastră şi dură ca oţelul. COCEA, s. II, 237. Primele succese ale conspiraţiei criminale fuseseră urmate de contralovituri dure. sadoveanu, O. XX, 345. Privirea ta de piatră, azi dură şi curată, îşi va topi seninul pillat, p. 234. Notaţia dură, deşi poetizată ... sapă prăpastia dintre poet şi societate. CONSTANTINESCU, S. III, 301. Erau apoi alţii ... ale căror priviri dure păreau când provocatoare, când încărcate de o grea învinuire. BOGZA, v. J. 123. Paşi duri şi chinuiţi. DEMETRIUS, A. 150. După atâta tăcere glasul i se părea dur. TUDORAN, P. 513. Mi-am înjghebat justificări senine Când părăsisem drumul durei munci. LABIŞ, P. 238. Relaţiile sale cu modernismul românesc ... poartă pecetea unor polemici foarte dure cu Ovid Densusianu. s februarie 1970, 86. Atacă furibund şi variat, întâlnind o apărare dură. flacăra, 1975, nr. 46, 20. (Prin analogie) Adevărul, plin şi dur, din pilda bătrânului ...fusese imediat controlat. G. M. zamfirescu, M. D. ii, 335. (Substantivat) Auziţi ce nume pot să pună trei „duri” de 13 ani? „Poieniţa frumuseţii”. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 5/9. Supravegheat permanent de tenacele Niţă şi de durul... Petru. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 25. Programatic un „dur”, Scriitorul îşi propune să redea viaţa şi oamenii. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 29, 10/1. (Adverbial) E cam dur de a zice aceste adevăruri, însă trebuie să arătăm răul EMINESCU, O. XI, 193. Maiorescu n-a ştiut să râdă; a dispreţuit, a ironizat dur. CONSTANTINESCU, S. II, 43. Nea Vasile ... om cu gospodărie, muncind dur şi câştigând solid. CĂLINESCU, C. O. 68. Manifestându-se dur împotriva dinastiei străine. IST. LIT. ROM. II, 676. Eu dur voi sta şi amplu încremenit în steme. VULPESCU, P. 21. Sub privirea îngăduitoare a arbitrului... s-a jucat extrem de dur. FLACĂRA, 1976, nr. 16, 20. 5. (Muz.) Major (4). Acordul septimei principale se naşte când septima se adaoge la un acord dur, adecă la un acord cu terţă mare. vorobchievici, A. M. 51. - Pl.: duri, -e. - Din lat. durus, -a, -um, fr. dur. DUR2 interj, v. dura1. DURA1 interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul produs de un lucru care se rostogoleşte sau se învârteşte repede. Cf. lm. Aşa fără veste numai se aude durra! la uşa tindei. SEVASTOS, N. 317. Dura, dura cu căruţa ... Pân’ la lelea Măriuţa. MARIAN, NA. 342, cf. TDRG, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN., D., DL, DEX. Dur, dur, mere-n ciur. DOINE, 126. O prăvăliră până la marginea cleanţului şi de acolo dura! la vale. cătană, P. B. n, 25. ^ L o c. a d v. De-a dura = peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. Cf. polizu. Bolovanii sub picioare dau de-a dura. alecsandri, poezii, 238, cf. COSTINESCU. Mă răpezam şi prindeam ghemul, când cădea şi mergea de-a dura. CONTEMPORANUL, i, 868. Să aibi tu puterea mea ... pământul l-ai da de-a dura. CREANGĂ, P. 190. Nu se daseră de-a dura pe coastă? macedonski, o. iii, 10, cf. ddrf, alexi, w., şăineanu2. Apoi de-a dura, pe umere, în spate, pe tragle, în tărăboanţe, se 12183 DURA2 - 1598 - DURA3 îndreptau spre beciuri. HOGAŞ, DR. n, 40. Şi te-a dat de-a dura până la moară la mine? GALACTION, o. 47. M-a sărutat şi m-a dat de-a dura prin iarbă. G. M. ZAMHRESCU, SF. M. N. II, 323. Azvârlisem ... ploscile de-a dura Când veneam în goană, voiculescu, poezii, i, 46. Işlicul se rostogolea de-a dura la vale. C. PETRESCU, A. R. 43. E greu până începi să te rostogoleşti, că pe urmă te duci de-a dum. STANCU, D. 42. Iată-l de-a dura, pe dealuri, soarele blând. ROMÂNIA literară, 1975, nr. 41, 1/3. Capul turcului sărea Şi de-a dura se ducea. POP., ap. GCR n, 293. Au apucat-o de-a dura la vale după neguţători, sbiera, P. 6. Dracul fără să facă măcar cârc, se resturnă de-a dura. MARIAN, T. 292. S-o dus de-a dura până de vale. şez. xxm, 46, cf. alr i 367, alr SN v h 1 434, A ix 5. Banii sunt rotunzi, bată-i să-i bată! îţi scapă printre degete şi se duc d-a dura. zanne, P. V, 34. <> E x p r. Dur în jos, dur în sus sau dur la deal, dur la vale sau dur în car, dur în căruţă sau dur încoace, dur încolo = exprimă o mişcare continuă sau o ezitare, o chibzuire îndelungată, un schimb de vorbe prelungit. în sfârşit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, şi Prepeleac mărită capra! CREANGĂ, P. 43. Socrii dura la deal, dura la vale, dar ... paiele şi stuhul începu a curge. SEVASTOS, N. 317, cf. TDRG. Ce să facă, ce să dreagă, dur în jos şi dur în sus, ... hotărî să vândă totul, contemporanul, vi2, 225. în sfârşit dur la deal, dur la vale. I. CR. n, 278. Dur în car, dur în căruţă Ţ-ai găsit altă drăguţă. ŞEZ. xxm, 58. Dur în sus, dur în jos vine sara burduhos. PASCU, C. 102. 2. (învechit şi regional) Cuvânt cu care poate fi oprit un om sau un animal. Capigiu a strigat: dur bre, ferman; şi au stătut toţi. dionisie, C. 197, cf. GĂMULESCU, E. S. 130. Dur, dur, dur, negrule, dur, Că nu-i fur ca să te fure. TEODORESCU, P. P. 74, cf. ALR SN H h 279/36. - Şi: (popular) dur interj. - Onomatopee. DURA2 vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică poduri, corăbii, drumuri, clădiri etc.) A construi; a clădi, a zidi2 (1). în dzilele lu Noe, când dura corabia. COD. VOR.2 384. Fece lemn în patru durat de spânzură pre sfântă. DOSOFTEI, V. S., ap. tdrg2. Antioh-Vodă ...au zidit mănăstirea Mira ..., carea întăi era de lemn durată de tată-său. MUŞTE, let. m, 37/9. Pădurile noastre ...ne dau lemne de durat şi de încălzit. J. CIHAC, I. N. 269/6. Trecând în Dacia peste un pod durat pe Dunăre în părţile Craiovei. SĂULESCU, HR. I, 72/17, cf. stamati, D. Mai mulţi proprietari... care şi-au durat căsuţe (a. 1859). URICARIUL, V, 171/2. Fulgerul trăznit-au ... Cuibul lângă cer durat. ALECSANDRI, POEZH, 622. Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vr-un pod. EMINESCU, O. I, 147. Pentru a nu răzleţi feciorii de pe lângă sine, mai dură încă două case alăture. CREANGĂ, O. 3. Azi oleacă, mâni oleacă, am durat colina mea. contemporanul, rv, 55. Căsuţa că ţi-ai lăsat Şi-alta nouă c-ai durat, marian, î. 513, cf. ddrf. în satul Mirceşti există o bisericuţă veche, durată în lemn de stejar. SĂM. m, 75, cf. alexi, w., TDRG. Ar face mai bine ...să dureze un pod ca lumea, stătător. CfflRiŢESCU, GR. 136. Durase o-ntăritură, să stai, să te cruceşti. LUNGIANU, CL. 112. Ar fi putut încă dura o casă puternică şi vestită. M. I. CARAGIALE, C. 49, cf. ŞĂINEANU2, cade. Şi-a durat aici o căsuţă, rebreanu, R. I, 150. Cetăţui durate de voivozi şi cneji. LESNEA, VERS. 4, cf. SCRIBAN, D. Acolo ... am durat tranşee. MIHĂESCU, d. a. 10. îi gospodărise bordeiul, îi durase ea cu mâinile ei căsuţa nouă şi coşar pentru vite. CAMIL PETRESCU, O. n, 201. încotro trăgea vadul protipendadei... durându-şi de zor palate şi parcuri. C. PETRESCU, A. R. 70, cf. DL. Temelii durate trudnic înainte Sunt acoperite de clădiri întregi. LABIŞ, P. 241. Majoritatea locuinţelor dacice ... sunt durate din lemn. H. daicoviciu, D. 138. Ce-i drept, aceste piramide nu au fost durate din blocuri de piatră, scânteia, 1975, nr. 10 330, cf. dex, alr n/ih 219/362. (Construit cu dativul etic) Deci voi meşteri mari... Aici să-mi duraţi Mănăstire naltă Cum n-a mai fost altă. pop., ap. GCR n, 288/10. Aici să-mi duraţi, Chiar din temelie Pân-la săvârşie, Mândră mănăstire, balade, III, 49. ^ Fi g. Luna ... iese-ntreagă, se înalţ-aşa bălaie Şi din ţărm în ţărm durează o cărare de văpaie. EMINESCU, O. I, 154. Ce clădiri durai vieţii din nimicuri şi păreri. VLAHUŢĂ, O. A. I, 34. Seara-aceasta ... Durează drumuri de lumină între pământ şi între cer. SĂM. III, 41. Durai o punte argintată laferestruia casei mele. GOGA, poezii, 177. Undele de înduioşare se ţeseau ... durând parcă o punte spirituală. AGÎRBICEANU, S. 441. Pentru fiecare durase un sumbru roman al existenţei. C. PETRESCU, C. V. 26. Istoria fatidică nu durase sub paşii popoarelor o altă răspântie mai decisivă. COCEA, S. I, 370. laşul, durat din tăceri de biserică, intrase în noapte deplină. TEODOREANU, M. n, 113. Din ale voastre suflete ... Duraţi locaşul lumii viitoare. VOICULESCU, POEZII, I, 25. S-ar putea dura o punte între opera nouă şi receptivitatea noastră, blaga, z. 36. Să ne durăm iubirea ca un arc de foc. DEMETRIUS, A. 104. Nu se poate dura nimic stabil pe indiferenţă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 13, 3/4. (R e f 1.) Legân-du-se căpeţel cu căpeţel, s-a durat o poveste. POPA, V. 117. S-a durat între mine şi bătrân o prietenie la cataramă, sadoveanu, o. vn, 295. R e f 1. pas. A pus a se strica podul cel faimos carile s-a fost durat de Traian peste Dunărea. ASACHI, L. 53 Vl 6. La fiecare gură împrejur s-a durat muşuroi. ODOBESCU, S. III, 187. Mănăstirile ce se durează în acest veac sunt imitate după cele sârbeşti. IORGA, c. 1.1, 110. In teama de năvăliri trebuie căutată pricina că nu s-a durat şi la noi măreţ şi trainic. M. I. CARAGIALE, C. 22. A hotărât să se dureze un zid lung la frontiera nordică a imperiului, magazin ist. 1968, nr. 10, 80. + (Complementul indică stoguri de fân, snopi) A face, a strânge grămadă, a aşeza. Unii secerau, ... alţii făceau clăi, ... alţii cărau, alţii durau girezi. CREANGĂ, P. 158. Descărcatul se face snop cu snop. Dintre cei doi inşi, cel ce clădeşte sau durează [snopii], celui dintâi i se cere putere multă. PAMFILE, A. R. 145. Legau snopii, durau clăile. CAMILAR, N. II, 394, cf. DL, DEX. Şi pe toate le cărară, Stoguri nalte că durară. FOLC. MOLD. I, 316. 2. (Complementul indică diferite obiecte) A confecţiona, a face, a alcătui. De mureai tu ... mi-aşfi durat un cimpoi nou cu pielea ta. ALECSANDRI, O. P. 158. Câte tomuri ar fi durat el dintr-atâta calabalâc de documente, caragiale, O. vii, 111. Cu pielcelele ne durăm câte-o cuşmă ţurcănească. contemporanul, v, 98. îşi durau alt aşternut stufos. C. PETRESCU, S. 13. (F i g.) Defunctul Scafa părea durat din piatră şi oţel. vinea, L. I, 268. + (Complementul indică focul) A aprinde, a face. Vâjâind iasca într-un şomoiog de frunze uscate, a durat un foc în mijlocul poienii. MIRONESCU, S. 72. In mijlocul poienii, feciorii lui Fedeleş durară un foc. SADOVEANU, o. I, 276, cf. DL, DEX. - Prez. ind.: durez. - Lat. dolare. DURA3 vb. 1.1 n t r a n z. 1. (Despre acţiuni în desfăşurare; de obicei urmat de determinări care precizează cantitatea de timp) A ţine un anumit timp, a se desfăşura într-o anumită perioadă de timp. Acţia dură cinci zile şi cinci nopţi. HELIADE, O. I, 337. Nenorocirile... ce durează de şeptesprezece veacuri, fac că ţara are aspectul de colonie. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 55. Sinodul a durat patru zile, în care s-au ţinut şepte şedinţe. BARIŢIU, P. A. I, 336. Cât au durat călătoria cu omnibus nu i-au tăcut gura un minut. FILIMON, o. II, 12, cf. PONTBRIANT, D. Faimoasa instrucţie durează peste 6 luni. MAIORESCU, D. n, 30. Căutarea ar fi durat veşnic. EMINESCU, P. L. 75. Mă gândeam că războiul o să mai dureze o lună-două. caragiale, o. I, 215. N-a durat decât vreo trei luni. vlahuţă, s. a. II, 128, cf. ddrf. Dacă însă ea are de obiect o afacere ce nu dură decât un timp determinat, atunci se presumă contractată pentru tot timpul cât va ţine afacerea. HAMANGIU, C. C. 381. începu un necrolog care dură aproape o oră. ANGHEL, pr. 119, cf. TDRG. Prietenia noastră a durat până la vârsta de opt ani. IBRĂILEANU, A. 25. Numărătoarea dură scurt şi suma se dovedi catastrofală. C. PETRESCU, C. V. 47. Formalităţile au durat 12185 DURABANĂ - 1599- DURAC mult. BRÂESCU, O. A. n, 143, cf. SAHIA, N. 83. Ziua de astăzi parcă ar fi durat o vecinicie. COCEA, s. I, 71. îmbulzeala atâtor suflete durează în tot timpul anotimpului rece. sadoveanu, O. XX, 147. Toate... acestea durau atât cât Otilia era numai cu Felix acasă. CĂLINESCU, E. O. I, 157. Războiul civil ...a durat mai mulţi ani. RALEA, 0.11. Somnul de veci al mamei va dura mult mai mult. STANCU, M. I. 80. Această acţiune durează circa o oră. danielopolu, f. n. n, 117. Două săptămâni... durează drumul cu o corabie. TUDORAN, P. 407. Acest acces durează de regulă 2-3 ore. belea, p. a. 188, cf. dl. Toate se refac şi durează, cât o rază care tremură. ISANOS, Ţ. L. 40. Discuţiile durară câteva zile. BARBU, PRINC. 240. Continua să redacteze cronica şi lucrul a durat poate şi mai pe urmă. IST. LIT. ROM. I, 399. Completarea durează în medie 15 minute. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 5/9, cf. DEX. Operaţia în sine a durat patru ore. FLACĂRA, 1976, nr. 36, 9, cf. ALRSNmh783. 2. A continua să existe, să fie, să se menţină; a persista, a dăinui, a se menţine (1). Cf. negulici, prot. - pop., n. d. Aceasta este o stare care nu poate dura. GfflCA, c. E. n, 382. Acea separare a puterilor statului, fără de care nu poate dura o monarhie. MAIORESCU, D. IV, 83, cf. ŞĂINEANU2. Adormi uşor, adormi adânc, visează Că luminosul ieri tot mai durează. CERNA, P. 168. Mult nu mai durează, rebreanu, p. S. 313. Noaptea dura încă. C. petrescu, S. 23, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE. Viaţa e un bine, care poate dura numai prin bine. vissarion, b. 334. Bojdeuca din Ţicău durează încă. sadoveanu, O. xx, 284, cf. scriban, D. Alchimia mileniului unge materialele cu substanţă şi, făcându-le să dureze, le împrumută accentul de umbră, arghezi, b. 35. Când Silion era de faţă vizitele deveneau rare şi nu durau. VINEA, L. I, 223. Secolul lor nu-i cunoaşte, dar ei durează totuşi dintr-un secol într-altul. LL 1972, nr. 2, 155. Neaşteptata plictiseală n-a durat însă mult. flacăra, 1977, nr. 5,23. Mă aflu mereu în căutarea a ceva ce durează. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 14, 22/6. + (Despre oameni) A se menţine în viaţă, a trăi (6). Nu există om mare ... care să nu se reculeagă la timp din ameţeala vidului pentru a-şi afirma voinţa de a fi şi de a dura. lovinescu, s. I, 250. Izbutea să pâlpâie atât cât să nu moară cu adevărat şi să dureze până la Paştele care venea. VOICULESCU, P. I, 210. Dacă am răbdare, zice ... apoi mai durez un timp. SADOVEANU, O. IX, 191. Mă împovărează anii, şi multă vreme nu mai pot dura. id. ib. xxi, 480, com. din peştişani - tismana. + (Despre obiecte, construcţii) A se menţine în stare bună; a fi trainic. Pe coasta unui munte pleşuv, cu frunte lată, ... Stâncoasă şi superbă ea [cetatea] pururea-a dura. SERRURIE, P. 68. Un bolovan care durează. DEMETRIUS, A. 138, cf. DL, DEX. Această mobilă e făcută să dureze numai câţiva ani. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 18. - Prez. ind. pers. 3: durează şi (învechit) dură. - Din lat. durare, fr. durer. DURABÂNĂ s. f. = darabană. Cf. jahresber. xvn, 135. DURABIL, -Ă adj. Care durează3 (2), care se întinde pe o lungă perioadă de timp; trainic2 (2), viabil1 (2), rezistent. Cuvântul este A scutura jos jugul ş-a nu-l schimba cu altul Mai greu şi mai durabil heliade, o. i, 229, cf. negulici, stamati, d. Cu cât un pământ este mai fertile, cu atâta arborii cresc mai iute; deară termenul vieţei lor se micşorează, lemnele lor devin mai moi şi mai puţin durabili. BARASCH, B. 59. Numai pentru dânsa va avea o afecţiune durabilă. FILIMON, O. I, 114, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. S-au făcut unele îmbunătăţiri durabile. MAIORESCU, D. n, 3. Nu mai puţin durabile însă se par a fi fost şi unele uzuri, a căror origină antică arta singură ne-a păstrat-o. ODOBESCU, s. n, 281. Un stat câtuşi de puţin durabil, caragiale, o. m, 94. Iubirea ta liniştită, onestă, durabilă. VLAHUŢĂ, S. A. n, 243, cf. DDRF. Fără a fi opera unui diletant, nu este totuşi o lucrare care să-şi fi cucerit un loc durabil pe scenă. SĂM. n, 478, cf. alexi, w., şăineanu2, TDRG. l-aş urî fericirea, şi dacă aş şti-o durabilă, i-aş urî-o cu sălbăticie, ibrăileanu, A. 114, cf. resmeriţă, D., cade. Pasiunea ... devine în sfârşit durabilă, rebreanu, R. i, 212. Prin politică, vreau să fac ceva bun şi durabil C. PETRESCU, C. V. 108. Am crezut în adevărul cel mare, în umanitate şi pace durabilă, sadoveanu, O. XX, 492, cf. SCRIBAN, d. Prin scrisul lui, Cantemir a adus neamului o glorie mai mare şi mai durabilă decât aceea a armelor. CONSTANTINESCU, s. n, 12. Ceea ce urmăresc eu ... este de a face opere durabile. CĂLINESCU, C. O. 133. Rolul ponderator al scoarţei dispare, ...fenomenele fiind foarte durabile. DANIELOPOLU, F. N. I, 36. Să câştigăm bani grei cu o carte de succes, uşor de scris şi durabilă, vinea, L. I, 134. Ne construim aşezări durabile, cu o viaţă mai lungă ca a noastră. PREDA, delir. 40. De timpuriu gândeşte să faci ceva durabil, labiş, p. 407. Reforma ... avu efecte întinse şi durabile. IST. lit. rom. n, 280. Colosalul Trofeu de la Adamclisi este singurul pe care, în forme monumentale durabile, Traian l-a ridicat. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 42. Salvarea devine posibilă doar prin fapte constructive, menite să lase urme durabile. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 3/10. Relaţia cu glia strămoşească ...a fost în aşa măsură constituientă pentru creaţia culturală românească, încât au rezultat de aici consecinţe durabile. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 25, 12/2. Lucrarea reprezintă rodul unei pasiuni durabile a criticului. RL 1980, nr. 11 076. ^ (Substantivat) Să puie durabilul, definitivul, clădirea de piatră acolo unde erau numai table acoperite cu afişe. SĂM. n, 643. Amatorii de pictură, oamenii cu simţul durabilului obişnuiesc să spună încă: frumos tablou, flacăra, 1975, nr. 42, 24. <> (Adverbial) Genul ... unei epoce nu se poate întoarce şi menţine într-un mod mai durabil decât prin simpatia auditorului. MAIORESCU, CRITICE, 538. Aşteptăm dar ca autorităţile competente să fixeze ad valorem în mod durabil şi fără escepţie cursul monetelor ruseşti şi ca ele să fie primite cu acest curs şi la casieriile publice. EMINESCU, O. IX, 374. Estetica nu-l poate învinge durabil. IBRĂILEANU, A. 144. înălţarea unor monumente capabile să iradieze durabil în conştiinţe, scânteia, 1975, nr. 10 334. - PL: durabili, -e. - Din lat. durabilis, -e, fr. durable. DURABILITÂTE s. f. 1. Calitatea a ceea ce este durabil; trăinicie, rezistenţă (II1), viabilitate1 (2); (învechit, rar) duraţie. Cf. PONTBRIANT, D., LM. Cu înflorirea ştiinţelor naturale s-a asigurat şi durabilitatea stărei genului uman. EMINESCU, O. X, 220, cf. ddrf, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Un mecanism circular ... îi asigură durabilitatea. DANIELOPOLU, F. N. I, 50. Poţi să greşeşti în alegerea soţiei, dar trebuie să suporţi consecinţele. Asta dă un sentiment de durabilitate, de tradiţie, barbu, 1.1,201. Meşterul Manole ...a înnobilat prin sacrificiu durabilitatea creaţiei. CONTEMP. 1975, nr. 1 498, 4/4. Independenţa este ... operă de adâncime şi durabilitate a poporului român. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 25, 13/1. 2. Perioadă de timp cât un bun poate fi utilizat. Cf. M. D. ENC., DEX. 3. Calitatea unui material de a-şi păstra proprietăţile fizico-chimice şi mecanice o perioadă de timp îndelungată. Cf. M. D. enc. - Din lat. durabilitas, -atis, fr. durabilité. DURAC s. n. (Popular; şi în construcţia de-a duracul) Numele unui joc de cărţi asemănător cu „popa prostul”. Cf. gheţie, r. M., ŞĂINEANU2. Preotul care juca durac cu câţiva ţărani fruntaşi... îi primi cu o bucurie rară. REBREANU, I. 170, cf. RESMERIŢĂ, D., H xvn 70. Cine joacă de-a duracul Nu-şi mai umple sacul. ZANNE, P. iv, 357. -PL: ? - Din rus. ¿ţypaK. 12189 DURACID - 1600- DURATĂ DURACÎD s. m. Aliaj de fier şi siliciu, rezistent la acţiunea acizilor şi la oxidare. Cf. ltr2, der, dex, dnj. -Pl.: dur acizi. - Dur1 + acid. DURACÔRD s. n. (Muz.; rar) Acord major Corn. D. pop. -PL: duracordurl - Dur1 + acord. DURACRŸL s. n. Material acrilic dur, alb sau roz, care se foloseşte în-stomatologie. Cf. D. med., dexi. - Din fr. duracryl. DURĂI s. n. (Regional; cu sens colectiv) Grămadă mare de pietre de toate mărimile, aflate pe pante, între stânci. Com. din lupşa - baia de arieş, cf. CHEST. iv 94/66 b, ALR 1 1 372/56. - PL: duraiuri. - Cf. d u r2. DURAI-VÙRAI interj. = tura-vura. în sfârşit, durai-vurai, sara vine. CREANGĂ, O. 121, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, SCRIBAN, D., PASCU, C. 113. DURALUMÎN s. n. v. duraluminiu. DURALUMÎNIU s. n. Aliaj de aluminiu, cupru, magneziu, mangan şi siliciu, uşor şi rezistent, folosit pe scară largă în industria aeronautică, precum şi în alte industrii, la fabricarea pieselor cu greutate specifică mică şi rezistenţă mare. Cf. cade, scriban, d., ORBONAŞ, MEC. 50. Aliaje uşoare dure conţin puţin magneziu, duraluminiu. MACAROVICI, CH. 356, cf. LTR2, der, DC. Nu vă puteţi închipui cum străluceşte o piesă de duraluminiu. FLACĂRA, 1975, nr. 43, 19, cf. dex, dn3. - Şi: (rar) duralumin (ltr2), duraluminium (sfc i, 164, iv, 251) s. n. - Dur1 + aluminium (după fr. duralumin). DURALUMÎNIUM s. n. v. duraluminiu. DÜRA MÀTER s. f. (Anat.) Membrană externă, fibroasă, a meningelui; pahimeninge, (învechit) duramera. Cf. prot.-pop.,n.d., dl, der, dex, dn3. - Din lat. med. dura mater. DURAMÉN s. n. Partea centrală a lemnului din trunchiul şi ramurile unui arbore sau arbust, colorată mai intens. Plopul are albumenul alb şi duramenul - adesea - roz. ENC. AGR. IV, 671, cf. DS, LTR2, DL, DER, DEX, DN3. - PL: duramenuri. - Din lat. duramen. DURAMENIFICÂRE s. f. (Bot.) Proces de formare a duramenului. Cf. ltr2. - Pl. \ duramenificări. - Cf. d u r a m e n. DURAMÉRA s. f. (Med.; învechit) Dura mater. Aceste părţi să află acoperite de trei membrane numite menenge, şi care sânt dura-mera, arahnoida, şi pia-mera. KRETZULESCU, A. 473/10, cf. ursu, T. ş. 192. - Scris şi: dura-mera. - Din fr. dure-mère. DURAN s. n. Sticlă rezistentă la variaţiile bruşte de temperatură, din care se fac obiecte de laborator. Cf. der, dn1. - Din engl. duran. DURÂRE1 s. f. (învechit) Acţiunea de a dura2 (1) şi rezultatul ei. Lemnul lui să întrebuinţează ...la durarea caselor, j. CIHAC, I. N. 313/22. Pădurile Roşii îndestula pe Evropa apusa iul cu materialuripentru durarea vasilor. ASACHI, 1.213/5. Maneja, a căreia dura re s-a făcut cunoscută în anul trecut, este desăvârşit gătită (a. 1848). HURMUZAKI — S, VI, 558. O asemine maşină scuteşte durarea unei binale, litinschi, m. 40/5, cf. pontbriant, d., costinescu. [Membrii unui popor] întreceau pe toate naţiile creştine într-o ramură a artelor folositoare care e condiţionată prin conlucrarea reciprocă a multor arte, în durarea, montarea şi conducerea de vase mari. eminescu, O. xiv, 936, cf. dex. - V. dura2. DURÂRE2 s. f. (învechit) Acţiunea de a d u r a 0 (1) şi rezultatul ei. Durarea (tărăgănarea) timpului de lucru, andrievici, a. 167, cf. pontbriant, d., costinescu. - V. dura3. DURAT1 s. n. Faptul de a dura2 (1); construire, zidire (1). Cunoştinţa măistriei ...fu nu de mic interes ... şi pentru duratul lăcuinţilor. săulescu, hr. i, 27/13, cf. stamati, d., pontbriant, d. Să mai căraţi lemne pentru duratul unei şcoli săteşti. ALECSANDRI, T. l. 261. Dănilă să umble prin pădure după copacii trebuitori pentru duratul mănăstirii. VARLAAM - SADOVEANU, 267. - V. dura2. DURÂT2, -Ă adj. Care este construit, zidit2 (1), clădit. Cf. PONTBRIANT, D., DDRF. Ce mai pomi s-au pus în ţintirim ... şi ce chilie durată s-a făcut la poarta bisericii. CREANGĂ, O. 149. Bisericile se făceau durate ca şi casele, pamfile, i. C. 452. Câte case durate poate avea târgul Vasluiului, sadoveanu, O. xm, 731, cf. ALR ii/i h 219/551. O Câmp durat = pământ nearat; pârloagă (1). A purces jupănul gazda ...La arat şi la gropat La câmp durat, Unde a găsit loc de arat. POP., ap. GCR II, 333. S-a dus la arat La câmpul durat La mărn-nrotat. MARIAN, S. R. I, 38. Un astfel de loc se numea pârloagă ... sau câmp durat. PAMFILE, A. R. 26, cf. TEODORESCU, P. P. 148. Ş-oplecat la mărit rotat, La câmpu durat, Unde-i bine de arat. folc. MOLD. I, 291. - PL: duraţi, -te. - V. dura2. DURÂTĂ s. f. 1. (Adesea cu determinări temporale) Interval de timp în care se petrece, are loc, se desfăşoară o acţiune; timpul cât durează ceva; (învechit) duraţie. Cf. heliade, O. i, 206. Scoalele şi familiile lor ... esercita prin esemplul lor o faptă a căria durată va fi fără sfârşit. BREZOIANU, î, 89713, cf. NEGULICI. Amorul acesta nu avu decât durata unui vis frumos. FILIMON, o. I, 118, cf. prot. - POP., N. D. Acest început nu a putut avea însă vreo durată lungă. CONV. lit. v. 387, cf. COSTINESCU, LM. Falsa poziţie luată de şeful guvernului ... provoacă peripeţiile ce-l bântuie în tot decursul duratei sale. MAIORESCU, D. V, 14. Oamenii vedeau repedea schimbare a sorţii... atât viaţa, cât şi averea le păreau de puţină durată. EMINESCU, O. viii, 587. Hazul ce-l vor face nu va fi însă de lungă durată, macedonski, în PLR I, 342, cf. DDRF. Această dispoziţie corectă şi umană fu însă de scurtă durată. LUC. II, 77, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Durata [iernii] e foarte inegală, păcală, m. r. 10, cf. resmeriţă, d., cade. Universul ne îngrozeşte prin imensitatea nesocotită a distanţelor sale ... care reduce toată istoria omenirii la durata unei clipiri, camil PETRESCU, P. 398. Temerile omului să nu fie de mai lungă durată decât iluziile lui. COCEA, S. I, 140, cf. SCRIBAN, d. Totul stă, ştiu, în durata celor câteva ore. ARGHEZI, C. J. 74. Şuroia ploaia ...pe durată 12207 DURATIV - 1601 - DURĂU îndelungată. C. PETRESCU, A. R. 179. Microorganismele îşi modifică ereditatea, dacă schimbările sunt de lungă durată. AGROTEHNICA, i, 393, cf. LTR2, DL. Durata vieţii mele ...se înfigea ameţitor de departe în timp. PREDA, I. 90, cf. DER, d. med. Memoria de lungă durată nu este depozitată în anumite zone ale creierului. CONTEMP. 1975, nr. 1 502, 4/5, cf. DEX, M. D. ENC.2 Celebrul roman ...va putea fi audiat în 12 casete a căror durată este de o oră. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 20, 22/6, cf. dn3. <> Loc. a d j. De durată = care ţine mult timp, cu existenţă îndelungată. O campanie ca aceea pe care ne determinaţi să o ducem ... e de durată. ARGHEZI, S. XI, 48. Program încărcat şi de durată. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 11.0 bază reciproc avantajoasă şi de durată, scânteia, 1975, nr. 10 334. Loc. a d v. în durată = în perspectivă, în timp. A organizat bătălia ale cărei consecinţe se înscriu în durată, flacăra, 1975, nr. 43, 6. A gândi intuitiv înseamnă a gândi în durată, românia LITERARĂ, 1979, nr. 40, 12/2. O Durată medie de viaţă = timp mediu de viaţă al unei persoane, calculat la nivelul unei colectivităţi mari. Cf. D. med. Durata medie de viaţă a fumătorilor este cu cel puţin zece ani mai mică decât a nefumătorilor, flacăra, 1975, nr. 22, 9. + Existenţă, viaţă (11), timp psihologic. Atât cât ... îmi va mai da răgaz durata să o duc neîntreruptă la capăt. ARGHEZI, B. 13. Totul curge, se transformă ... Durata naşte creaţiuni mereu inedite, ralea, S. T. ni, 16. In inimă-i zidită durata unui neam. flacăra, 1975, nr. 40, 1, cf. M. D. enc.2 + Interval de timp situat între două evenimente succesive şi de aceeaşi natură. Ziua şi noaptea n-au aceeaşi durată la toate epocele anului. DRĂGHICEANU, C. 87, cf. DEX, M. D. ENC.2 2. Timpul cât durează intonarea sau executarea unei note muzicale; valoarea unei note. Cf. M. D. enc., dex, dn3. - PL: durate. - Din it. durata. Cf. fr. d u r e e. DURATÎV, -Ă adj. (Despre verbe sau timpuri verbale) Care arată că o acţiune durează, este în curs de desfăşurare. In limba română, imperfectul redă o acţiune durativă. GRAUR, I. L. 155, cf. DL. înlocuirea diatezei active prin diateza pasivă aduce modificarea sensului... în funcţie de aspectul momentan sau durativ al verbului. L. ROM. 1959, nr. 2, 5. Limitarea acţiunii verbelor durative se poate obţine şi prin folosirea unui semiauxiliar. SCL 1960, nr. 1, 65. Folosirea imperfectului cu sens durativ. IST. LIT. ROM. n, 394. Imperfectul... indică o acţiune durativă. CL 1973, 208, cf. dex. - PL: durat ivi, -e. - Din fr. duratif. DURATTVITÂTE s. f. însuşire a unor verbe sau a unor categorii verbale de a fi durative, de a exprima durata; aspect durativ al verbelor. Prin intermediul analizei formelor aspectuale în diferite construcţii sintactice, se stabilesc... trăsături diferenţiale semantice: integritatea durativitatea, ... simultaneitatea. CL 1973, 187. Aspectul perfectiv se caracterizează prin ... raporturi negative limitate faţă de durativitate şi simultaneitate, ib. - Durativ + suf. -itate. DURÂŢIE s. f. (învechit, rar) Durată (1). Timpul, ideea duraţiei seau a trăiniciei ...se disparte în minute. SĂULESCU, HR. I, 2/2. ' - Pl.: duraţii. - Dura2 + suf. -(a)ţie. DURA-VURA interj. = tura-vura. Intră în vorbă cu postelniceasa ... şi dura-vura reuşeşte a scoate pe moşia surorii-sa 112 lei şi 20 parale, arhiva, I, 565, cf. ddrf, tdrg. Acolo era o forfotă de subofiţeri şi o dura-vura de nu se mai înţelegea nimic. AGÎRBICEANU, S. P. 185, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. Toată ziulica tot dura-vura, când la deal, când la vale. ŞEZ. xxm, 47. DURĂ s. f. 1. (Popular) Roată plină (de metal sau de lemn), fără spiţe şi fără butuc. Cf. pontbriant, d., resmeriţă, d., cade. Carul... e de lemn, postat pe şase sau opt rotiţe sau duri. pamfile, I. c. 111, cf. ltr2, M. D. enc., dex. + (Rar) Trunchi mic de arbore pe care se rostogoleşte un obiect foarte greu, pentru a fi transportat mai uşor. Cf. resmeriţă, D. + (Rar) Bucată de lemn care se obţine prin retezarea buştenilor la capete şi care se foloseşte pentru foc. Cf. L. rom. 1,1959. + (Rar; în sintagma dura genunchiului) Rotulă (1). Cf. scriban, d. 2. (Popular) Rotiţa scripetelui de la iţele războiului de ţesut; duriţă (3). Cf. şăineanu2. Un ciric se compune din ... pat, scaun, picior, roata, dura sau toba. pamfile, i. c. 261, cf. cade, dex, htv 106. 3. (Prin Munt.; şi în sintagma dura-n bătaie) Numele unui dans popular şi melodia după care se execută acesta. Cf. pontbriant, D., SEVASTOS, N. 281, DDRF, ALEXI, w. Hai de-a dura, dura, dura, Săruta-v-ar neică gura. PAMFILE, J. n, 142, cf. id. ffl, 9, H n 82, 100, 168, 320, hiv 45,259, hix56, 128, hxi88, 101, hxiv 339, udrescu, gl. - PL: dure şi (regional) duri. -Cf. dura1, DURĂÎ vb. IV v. durui. DURĂIÂLĂ s. f. v. duruială. DURĂÎT s. n. v. duruit. DURĂITOÂRE s. f. v. duruitoare. DURĂITURĂ s. f. v. duruitură. DURĂLÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A rostogoli (1), a da peste cap (Sanislău - Cărei). Cf. lexic reg. 8. - Prez. ind.: durălesc. - Dură + suf. -ăli. DURĂT s. n. (învechit şi popular) Duruit. Precum munţii cei înalţi şi malurile cele înalte când se năruiesc ... şi durătfac mai mare când se pornesc. M. COSTIN, O. 135. Stradele erau încă pline de lume; zgomot şi durăt din toate părţile. CONV. LIT. I, 127. Tocmai acum în durătul ista, mi-am adus aminte. CREANGĂ, P. 131, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, PASCU, S., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Baba din pod hurducându-se atâta, numai ce se auzi un durăt.: SBIERA, P. 10, cf. LEXIC REG. 101. - Pl.: durăte. - Dura1 + suf. -et. DURĂTOR1 s m. (învechit, rar) Constructor (de vase). S-au înscris în numărul dulgherilor durători de vase supt nume de Petru Mihailov. asachi, I. 245/17. - Pl.: durători. - Dura2 + suf. -tor. DURĂTOR2, -OÂRE adj. Care durează (1). Aceste regulele se pot apleca numai în mijlocul unei compusăciuni, dar niciodată la finea ei şi mai ales când notele au o sonoare mai durătoarie şi se repeţesc mai adeseori. VOROBCHIEVICI, A. M. 58. -PL: durători, -oare. - Dura3 + suf. -tor. DURÂU s. n. (Prin Mold.) Cascadă formată pe cursul unui pârâu de munte. Am fost odată cu el... până unde cade cu tunet un durău - adică o cascadă, sadoveanu, O. xx, 309. După durăul pârăului. IORDAN, L. R. A. 504, cf. ALR 1430/532. 12222 DURÂCIOS - 1602- DURDUCA - Pl.: durăie. - Dura1 + suf. -ău. DURÂCIOS, -OÂSĂ adj. (Transilv.) Urâcios (2). Dar moartea e durâcioasă Nu-i ca mândra de frumoasă. FOLC. TRANSILV. I, 26. -Pl.: durâcioşi, -oase. - Cf. u r â c i o s . DURBÂCĂ s. f. 1. Coşul sau cada teascului în care se zdrobesc strugurii; ţarc (6). Cf. damé, t. 82, şio i^, 405, şăineanu2, TDRG. [Teascul] se compune din următoarele părţi: ... coş, drob, casă, ladă, cutie, durbacă sau ţarc. PAMFILE, I. C. 222, cf. RESMERIŢĂ, D., DR. IV2, 812, CADE, SCRIBAN, D., LTR2. 2. (Regional) Vas alcătuit din doage (mai larg la gură şi mai strâmt la fund) în care se pune laptele la închegat şi deasupra căruia se pune teascul pentru prepararea caşului. Cf. tdrg, h m 245, xi 517, xm 36, xv 4, chest. v 129/74, 147/11. 3. (Prin Mold.) Vas cu apă rece prin care trece serpentina cazanului de ţuică. Cf. I. ionescu, C. Ţevile străbat ...o cadă cu apă rece numită durbacă. PAMFILE, I. C. 227, cf. DR. 1,275, CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DM, ALR II 6 355/605. - Pl.: durbace. - Cf. te. d i b e k. DURBÂN s. n. v. turban. DURBAŢ s. n. (Prin Bucov.) Drug1. Cf. lexic reg. ii, 120. - Accentul necunoscut. - Pl.: ? - Et. nec. DLFRBENIŢĂ s. f. (Prin Munt.) Ploşniţă (1). Cf. sCriban, d. -Pl.: durbeniţe. - Din bg. ÆT>p6eHHua. DURBOR s. n. (Cu sens neprecizat, probabil) Tip de maşină sau dispozitiv. Vasăzică s-a oprit durboru şi domnu’ inginer se plimbă în oraş. - Nu durboru, domnu’ ... frezmaşina. camil PETRESCU, U. N. 61. - Accentul necunoscut. -PL:? - Et. nec. DURC adv. (Prin Bucov.) înainte; prin. Du-te dure prin tunel fără grijă. LEXIC. REG. 101. Dă-i o gaură dure, fără grijă. ib. + Mereu. O plouat trei zile şi trei nopţi dure, dure. ib. - Din germ. durch. DURCĂ s. f. (Regional) Nasture (1). Ce durei frumoase!... (Coşeiu - Zalău). Cf. viciu, gl. - PL: durei. - Et. nec. DURCISÂRE s. f. (Tehn.) Operaţia de solidificare a metalelor, a betonului, a mortarului etc.; durificare. Cf. ltr2, sfc iv, 287, DTT, dn3. - Pl.: durcisări -Cf. fr. durcissement. DURD, -Ă adj. (Regional) Durduliu. Cf. costinescu, ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d., cade, scriban, d. O singură pasăre a rămas în ţară, vrabia cenuşie, împlinită ca o cucoană durdă, cochetă, arghezi, c. J. 155, cf. dex. + (Substantivat) Femeie grasă şi mică de statură. Cf. costinescu, cade. Dur da groasa umple casa. pascu, C. 153. - PL: durzi, -de. - Et. nec. DURDÂN, -Ă adj. Grăsan. Cf. scriban, d., mda. - PL: durdani, -e. - Durd + suf. -an. DURDĂ s. f. (Popular) Puşcă (1) cu ţeava scurtă şi groasă; flintă, carabină. Ne-am descărca durdele în ei. alecsandri, o. p. 161. [Mihu Copilul] ... cu durda-i ghintuită mi-ţi putea ca să înfrunte ... mii de poteraşi. CONTEMPORANUL, I, 89. In împrejurimile mănăstirei Putna s-a aflat un paloş şi o durdă din secolul al XllI-lea, adică anterioare descălecărei lui Dragoş-Vodă. EMINESCU, O. XI, 206, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. De-ar amuţi în mâna noastră durda. CERNA, P. 83, cf. TDRG. Pintilie ... îşi pusese acum durdă-n spinare şi pistol cu două ţevi. MIRONESCU, S. 222. Avea în spate o durdă, ... adică o puşcă cu gura ţevii ca o pâlnie, sadoveanu, O. viii, 51, cf. SCRIBAN, D., DL, DEX. Versuri închinate haiduciei... cu memorabilei metaforă a împuierii greierilor în durda neîntrebuinţată, românia literară, 1975, nr. 41, 7/3, cf. hii81, iv 203, xn 140, xiv 378. N-am nici durdă, n-am nici cal, Trăiesc viaţa cu amar. TEODORESCU, P. P. 272. Pune-oi mâna pi durda ... Turna-oi gloanţă cu mâna Şi pravu cu civara. ŞEZ. vil, 20. Mâna pe durda punea. PĂSCULESCU, L. P. 241, cf. PAMFILE, C. Ţ. 63. în durdă se răzima, Baltagul mi-l ridica. FOLC. TRANSILV. II, 411. Iute mi se necăjea, Punea mâna pe durda. FOLC. OLT. - MUNT. II, 214. Eu chitesc, durda plesneşte Ciocoiul se zvârcoleşte. FOLC. MOLD. I, 363. - PL: dur de. - Et. nec. DURDOI s. m., s. n. (Regional) 1. S. m. Om nebun, prost (IV 1) (Râmnicu Vâlcea). Cf. lexic reg. ii, 24. 2. S. n. Grămadă (mai ales de cereale) (Şercaia- Făgăraş). Cf. lexic reg. ii, 50. - PL: (m.) durdoi, (n.) durdoaie. - Durd + suf. -oi. DURDOIÂT, -Ă adj. (Regional) Supărat (3), bosumflat (Holod - Beiuş). Cf. lexic reg. ii, 89. - PL: durdoiaţi,-te. - Cf. d u r d. ’ DURDUC, -Ă adj., s. m. 1. Adj. (învechit, rar) Durduliu. Cf. pontbriant, d. 2. S. m. (Prin vestul Transilv.) Bulgăre (de zăpadă). Cf. pontbriant, d., alexi, w., alri 1 251/116. Durduc de zăpadă, lexic reg. II, 99. E x p r. A lega (pe cineva) durduc = a lega strâns de tot, a lega cobză. Cf. lexic reg. ii, 99. + (Regional) Cocoloş de brânză (Jiu-Paroşeni* - Vulcan). Cf. a iii 5. - PL: dur duci, -ce. - Cf. d u r d. DURDUC vb. 1.1. (învechit) I n t r a n z. şi r e f 1. A se umfla (1), a se îngroşa. Cf. şincai, ap. tdrg2, lb, pontbriant, d. în mâna lui Rienzi, Durducă a lor inimi ca mingea, care-o bat Copiii când se joacă. conv. lit. ii, 191, cf. lm, ddrf, alexi, w., tdrg. RESMERIŢĂ, D. 2. (învechit şi regional) R e f 1. A se rostogoli (1). Cf. alr i 367/223, 247. F i g. [Filosoful] ... aruncă [căpăţâna] într-o scafă, apucă unelte, începe a o disface şi cea lume de gândiri iat-o durducându-se ca un glob. conv. lit. i, 126, cf. tdrg, cade, dl. - Prez. ind.: durduc. - De la durduc. 12238 DURDUCARE - 1603- DURDULIU DURDUCÂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (s e) durduca şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d., ddrf. - PL: durducări. - V. durduca. DURDUCÂT, -Ă adj. (învechit) Care este umflat, bombat, bulbucat. Cf. LB. Varietatea malaiască ... se osăbeşte prin următoarele semne: cap îngust, frunte puţin durducată. RUS, I. I, 56/15, Cf. POLEZU, PONTBRIANT, D., LM, DDRF, ALEXI, W. - PL: durducaţi, -te. - V. durduca. DURDUCUŢ, -Ă adj. (învechit şi regional) Durduliu. Ţiţişoarele în sân durducuţe, Vârtoşele ca nişte gutuiţe. BUDAI-deleanu, T. v. 64. (Substantivat) Ionica lui, durducuţa cu codiţe bălăi şi ochii albaştri, a căzut la pat. IL februarie 1961, 22. -PL: durducuţi, -e. - Dur duc + suf. -ut DURDUÎ vb. IV. I n t r a n z. 1. (Mold. şi Transilv.) A dudui (1), ahurui. Cf. lb, polizu, pontbriant, d. Scuturile durduiau, stăndardele fălfăiau, bucinele bubuiau. CONV. lit. m, 8. Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi. EMINESCU, O. I, 148, cf. ddrf, BARCIANU, ALEXI, w. Mândrea avea un cal bun şi durduia pământul supt el. săm. IV, 9, cf. şăineanu2, tdrg. Cum mai săreau în copcii mari buţile cele pântecoase pe coastă la vale şi cum durduia! AGÎRBICEANU, S. 30, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DEX. ♦ T r a n z. A zgudui (2), a cutremura. Tunurile bubuiau, unul după altul, zbucnind fulgerător de repede, durduind ferecăturile cupolei, cutremurând văzduhul. SANDU-ALDEA, U. P. 137. Invingătoarea ... trece isteaţă... durduind pământul, râzând triumfătoare. BRĂESCU, O. A. I, 233. + A face explozie, a bubui. Durduind cu străşnicie nemaipomenită, era firesc ca ele [tunurile] să lovească şi pe nedrept greşindu-şi ţinta. săm. ii, 348, cf. alr sn v h 1 466/574, alrm sn mh 1 196/574. ’ 2. (Prin Transilv.) A tuna (1). Afară durduia, fulgera şi trăznea cumplit. F (1875), 174. Trăznetul culca la pământ fagi şi brazi, Tunul ceresc durduia. ISAC, o. 63, cf. alr 1 1 242, lexic REG. 91, LEXIC REG. H, 50. - Prez. ind. pers. 3: durduie. - Contaminare între dura şi durui. DURDUIÂLĂ s. f. Zgomot (2), gălăgie, vacarm. Cf. ddrf. - PL: durduieli. - Durdui + suf. -eală. DURDUÎRE s. f. Acţiunea de a durdui şi rezultatul ei; durduitură. Cf. lm, ddrf. -PL: durduiri. - V. durdui. DURDUÎT s. n. (Prin Mold.) Faptul de a d u r d u i (1). Vuietul se preface în zgomot... unindu-se ...cu tropotul cailor şi cu durduitul carelor. ALECSANDRI, O. P. 285. Morarul ţipa teribil, de întrecea urletul roţilor şi durduitul pietrelor neferecate. EMINESCU, O. vn, 220, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. - V. durdui. DURDUITURĂ s. f. Durduire. Cf. lb, lm, barcianu, alexi, w. Numai... durduiturile gheţurilor care se duc pe Mureş la vale nu se domolesc, lăncrănjan, C. m, 525, cf. alr 1 1 241/158. - PL: durduituri. - Durduit + suf. -ură. DURDULĂ s. f. (Regional) Ploaie torenţială, de scurtă durată, cu multe tunete şi trăsnete. Com. din zagra-năsăud. - PL: durduie. - Cf. d u r d u i . DURDULEÂN, -Ă s. m., s. f. (Mold.) 1. S. m. şi f. Epitet depreciativ dat unei persoane corpolente, grase. Frunză verde baraboi, Durduleano, hăil POP., ap. EMINESCU, O. VI, 157. 2. S. f. Numele unei hore. Cf. varone, d., pamfile, c. t. 297. -PL: durduleni, -e. - Durd + suf. -ulean. DURDULEŢ, -EÂŢĂ adj. (Regional) Durduliu. (Săpata -Costeşti). Copil durduleţ. UDRESCU, GL. <> (Prin analogie) O ploşchiţă durduliţă. id. ib. ^ (Ca epitet pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep „de”) O durduliţă de fată. id. ib. - PL: durduleţi, -ţe. - Durd [uliu] + suf. -uleţ. DURDULÎ vb. IV. R e f 1 . (Regional) A se rostogoli (1) (Straja - Vicovu de Sus). Cf. alr i 367/388. - Prez. ind.: durdulesc. - Formaţie onomatopeică. DURDULIC vb. I. T r a n z. şi refl. (Prin Transilv.) A (se) rostogoli (1), a (se) da de-a dura. Cf. tdrg, cade. Ea ... ridică piperul, şi-l pune pe masă, dar acela se durdulică pe jos. RETEGANUL, ap. tdrg, cf. alr I 367/257. Bagă de samă, măi băiete, să nu te durduliei de pe pat. mat. dialect. I, 68. - Prez. ind.: durdulie. - Şi: durdulucâ vb. I. alr i 367/257. - Cf. d u r d u 1 i. DURDULÎCĂ adj. (Regional; despre femei) Durdulie, v. durduliu. Verde foaia d-alunoaică, nevestuica mea-i sârboaică, ... mititică, durdulică. Cf. şezvii, 168. -PL: ? - Durduliu + suf. -ică. DURDULÎŢĂ s. f. (Popular) Diminutiv al lui durd ă. Am cămeşă cu altiţă... Am pe spate-o durduliţă. alecsandri, p. i, 69. Ar fi vremea să văd dacă durduliţă cu care m-am hrănit... mai ştie să facă treabă. GANE, N. II, 96, cf. ddrf, cade, dl. Durduliţă mea, Că nu-i grea, Nici ea. teodorescu, p. p. 499. Da-ţi-mi durduliţă mea, Să bag praf cu chivără. MAT. FOLK. I, 163. - PL: durduliţe. - Durdă + suf. -uliţă. DURDULÎU, -ÎE adj. (Despre fiinţe şi părţi ale trupului lor) Care este gras, rotofei, bucălat; (învechit şi regional) durducuţ, (regional) durd. Cf. lb, polizu, pontbriant, d., costinescu. Era frumoasă, durdulie şi tânără încă. slavici, O. n, 93. Ilinca era ...la trup durdulie şi-ndesată. contemporanul, vn2,4, cf. DDRF, alexi, w., ŞĂINEANU2. Ionică răsare în portiţă cu obrăjorii roşii, durdulii. LUC. vn, 208, cf. TDRG. Era o femeie durdulie. AGÎRBICEANU, a. 124. Ceilalţi înconjuraseră pe crâşmăriţa tinerică, durdulie şi sprintenă. REBREANU, I. 152, cf. RESMERIŢĂ, D. Paşadia dezbrăca o durdulie ovreică aşezată în faţa lui. M. I. CARAGIALE, C. 17, cf. CADE. Avea un trup durduliu de mică bacantă. CAMIL PETRESCU, P. 118. Mai rar aşa pui de fată! Sprinţară ca un drac, neastâmpărată şi durdulie. COCEA, S. n, 54, cf. SCRIBAN, D. Mahalagioaica durdulie cu caţaveică şi-n târligi e cucoana Sultana. ARGHEZI, C. J. 250. Pisica ... a fătat cinci pui durdulii. C. PETRESCU, A. R. 105. A venit lângă noi un tânăr durduliu, stancu, R. A. I, 228, cf. dl, DEX. (Prin lărgirea sensului) Ne-am suit într-un avion mai mult durduliu, decât zvelt, românia 12254 DURDULUC - 1604- DUREA LITERARĂ, 1979, nr. 5, 7/3. Bun ar fi un pahar cu vin Şi-o plăcintă durdulie Tocmai cum îmi place mie. FOLC. MOLD. n, 44. - Pl.: durdulii. - Durd + suf. -uliu. DURDULUC subst. v. durduruc. DURDULUC A1 subst. v. durduruc. DURDULUCÂ2 vb. I v. durduliea. DURDUMÂN s. m. v. duduman. DURDUN, -Ă adj. (Regional) Grăsuliu (Bistriţa - Drobeta-Tumu Severin). Cf. lexic. reg. 49. - Pl.: durduni, -e. - Cf. d u r d . DURDURĂ1 s. f. (Prin Mold.) Durdă. Las’ să vie potira, C-oi încărca durdura Şi mi-oi frânge potira. ŞEZ. vn, 145, cf. CARDAŞ, C.P. 195. - PL: durdure. - Cf. d u r d ă. DURDURĂ2 s. f. v. dârdoră. DURDURÎCA subst. v. durduruc. DURDURUC inteij., subst. (Regional) 1. Inteij. (Prin Bucov.) Dura1. Cf. lexic reg. 101. 2. Subst. (în forma durduluc) Tăvălug (1). Cf. alr sn i h 26/346, alrm sn i h 12/346. <> L o c . a d v . De-a durdurica = de-a dura. Cf. alr i 300/542, ib. 367/227,255,266, 363. - Şi: durdurica (alr i 367/227), durduluc, durduluca (alr i 300/542, ib. 367/255) subst. - Onomatopee. Cf. d u r d u 1 i c a. DURDURUCÎ vb. IV. R e f 1 . (Prin Bucov.) A se da de-a dura, de-a berbeleacul. Cf. lexic reg. 101. + A se răsturna la vale. ib. - Prez. ind.: durdurucesc. - De la durduruc. DURDUZÂN s. n. 1. (Prin Olt.) Pânză groasă şi deasă de cânepă. Cf. cv 1951, nr. 1, 37. + (Regional) Cusătură executată grosolan (Râmnicu Vâlcea). Cf, lexic reg. n, 24. + Epitet dat unei persoane grase, leneşe şi proaste (Râmnicu Vâlcea). Cf. lexic reg. n, 24. 2. (Regional) Cablu care susţine un pod plutitor pe un râu; durduzău (2) (Râmnicu Vâlcea). Cf. lexic reg. n, 24. - Pl.: durduzane. - Şi: durzân s. n. LEXIC REG. 79. - Cf. d u r d . DURDUZĂU s. n. (Regional) 1. Măciucă ghintuită cu cuie de fier. Cf. pascu, s. 417. + Durdă. Cf. id. ib. 2. Durduzan (2) (Râmnicu Vâlcea). Cf. lexic reg. n, 24. - Pl.: durduzăuri.- Şi: hurduzău s. n. lexic reg. n, 24. - Durduz[an] + suf. -ău. DURE vb. II. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) 1. A simţi o durere (1), a avea o senzaţie de durere; a face să simtă o suferinţă fizică. Ca ceaia ce durea apropia-se a naşte şi în durearea sa striga. psalt. 324, cf. anon. car. Mă loveau cu capul şi mă durea. fulea, b. 25/3. Unde te doare? ce te supără? abeţedar, 702/4, cf. lb, pontbriant, d. Dănilă crăpa de durere! Dar oricât îl durea de tare, el tot îşi ţinu inima cu dinţii. CREANGĂ, P. 58. Nu ştie ce are de îl doare după ureche. ISPIRESCU, L. 345. Locul injecţiei se umflă, se înroşeşte şi doare, contemporanul, iv, 485, cf. ddrf, alexi, w., ŞĂINEANU2. Frosa ... nu mai putea răspunde ..., căci peste gura ei se pusese ca o mână brutală ce n-o mai lăsa să spună ce-o doare şi ce simte. ANGHEL - IOSEF, C. L. 79, cf. TDRG. Orice mişcare îl durea. AGÎRBICEANU, A. 439. Hai, spune ce te doare! Iute! rebreanu, i. 109, cf. RESMERIŢĂ, D. Dragul meu, spune ce ai, ... ce te doare? camil PETRESCU, U. N. 64. Eşti bolnav, te doare ceva? BRĂESCU, O. A. I, 72. Spune-i tot... şi pe urmă du-l s-o vadă şi s-o întrebe ce-o doare. G. m. ZAMFIRESCU, SF. m. n. i, 30. Mă întreba unde mă doare, vlasiu, a. p. 28. Injecţiile ... nu dor deloc. VOICULESCU, L. 78. în locul unde-l doare parcă-i înfipt un cui. BUJOREAN, B. L. 82, cf. SCRIBAN, D. Mă doare, se rugă, dă-mi drumul numai o clipă, vinea, L. n, 129. II doare de la degete până la umăr, toată carnea. DEMETRIUS, A. 287. Abia mergea, abia deschidea gura, cu toate că nu-l durea nimic, preda, DELIR. 9. Ştiam că va muri şi c-o s-o doară. LABIŞ, P. 39. Rău mă doare-n piept şi-n spete De puşcă şi de unelte. JARNÎK-BÂRSEANU, d. 303. Zaci mereu ca de lângoare, Şi nemică nu te doare. BÎrlea, C. p. 184, cf. alrm i/l h 198. Pune funia să se moaie Să mă bată, să mă doaie. folc. transilv. i, 209. E x p r. A atinge (sau a lovi) pe cineva (pe) unde-l doare = a spune cuiva ceva în mod intenţionat supărător, neplăcut, dureros; a aduce în discuţie un subiect neplăcut pentru interlocutor. Satire de vrei a face, Trebui să te cumpăneşti; Ştii că multor nu le place Unde-i doare să-i loveşti. SION, POEZII, 8/22. Râdea, gâdilat, convins că m-a lovit unde mă doare. CAMIL PETRESCU, P. 266, cf. DEX, M. D. ENC. Fiecare ştie (sau se leagă) unde-l doare = fiecare îşi cunoaşte mai bine necazurile, durerile, nevoile. Cf. baronzi, L. 57, dex, m. d. enc., românul glumeţ, 3. A te durea în (sau la) pungă = a rămâne păgubit, a simţi o lipsă bănească. Te doare-n pungă ca să-i dai din mână tot în dar. CONTEMPORANUL, III, 95. Cel mai mare lucru e să fii corect şi să vii în fiecare zi la serviciu, că dacă nu, te doare la pungă, flacăra, 1975, nr. 41, 19. (Familiar) Mă doare-n cot v. c o t> (Despre părţi ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o senzaţie de durere, o suferinţă fizică. Şi o aruncară în temniţă şi durând-o ranele, ce deaderă dzâsă cătră fratele ei. DOSOFTEI, v. S. septembrie 37729. Nu striga aşa tare, ... mă doare capul. PETROVICI, P. 300/2. îi doare capul; gura le iaste uscată. FRĂŢILĂ, S.!. 31/3. Ici coasta rău mă doare. HELIADE, O. I, 186. Sânt plină de mâhnire aflând că te doare capul. CR(1839), 171, 1/11. Dar deschideţi poarta ... turcii mă-nconjor... Vântul suflă rece ... rănile mă dor. BOLINTINEANU, O. 33. Mă doare capul, mi-e cam rău. CARAGIALE, O. VI, 21. Picioarele n-o mai duruseră. MACEDONSKI, O. m, 12. Ea se duce la o babă, c-o dor şelele. CONTEMPORANUL, vn2, 7, cf. ALEXI, w. Vinerea să nu te lai, că-ţi cade părul ori te doare capul. CANDREA, F. 31. Ochii îl dureau de veghe. CHIRIŢESCU, GR. 81. Când l-a durut în gât, l-a dus mă-sa la spiţărie. brătescu-voineşti, p. 26. Nu putea să-i spună că o doare capul. AGÎRBICEANU, S. 43. Minţi c-o doare capul. REBREANU, I. 112. Mâinile înţepenite ... îl dor. C. PETRESCU, S. 44, cf. CADE. Coase, pân-ce ochii de-ntunerec prind s-o doară. VOICULESCU, POEZII, I, 118. A venit şi Ilie, măcar că-l cam dureau coastele, sadoveanu, O. I, 52. Dacă dimineaţa mă dor genunchii, spre seară plouă. STANCU, M. I. 265. Picioarele dor de reumatism. DEMETRIUS, A. 208. L-a durut capul toată ziua. preda, m. 110. Nu răbda la frig, că-l durea carnea bătută, barbu, G. 194, cf. ALR D/l h 17, ib. h 41/728. Aşterne, mamă, patul meu, Că mă doare capul rău. FOLC. TRANSILV. I, 130. Că mi-i pagul ostenit, De şepte poteri gonit, Şi mi-l doare mijlocul. FOLC. MOLD. i, 78. *0* F i g. Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde. EMINESCU, O. I, 172. <> E x p r. A durea (pe cineva) inima (sau la inimă ori sufletul, gândul ori la sau în suflet, în piept) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit, îndurerat. O durea inema pentru boala featei-şu. coresi, ev. 324. Acestuia-i părea rău de ceia ce păţiia rău şi-l durea inima de ceia ce boliia. MOXA2, 131. Şi durându-i inima şi pre munteni pentru moşiile sale ... au împins oştile lui Sinan Paşa. M. COSTIN, O. 48. 12267 DURELNIC - 1605- DURERE D-zeu ... este păstor, îl doare inima de oi. anttm, ap. TDRG2. Plângerile de obşte îl făcea să-l doară la suflet, să verse şi el lacrămi. F. AARON, I. n, 126/22. M-a durut în suflet văzându~l aşa mâhnit. CONV. LIT. I, 31. îl durea inima să piardă buna părere ... despre dânsul. SLAVICI, O. I, 152. Dă, măicuţă, parcă pe mine nu mă doare inima? VLAHUŢĂ, s. A. n, 16. Mă doare-n piept, dar nu să ţip. COŞBUC, P. II, 60. Şi tare mă doare inima şi tare-s supărat că nu vrea să se uite în gura mea. REBREANU, I. 26. Gândul mă duru. C. PETRESCU, S. 27. Mă duruse gândul că suferinţa omenească poate să se manifeste în forme aşa de hilare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. n, 16. Mă doare inima: acuma parcă suntem alţii. SADOVEANU, O. I, 161. Mă doare desigur inima când văd că bietele victime sunt jecmănite. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 17. Pe mândru inima-l doare. BÎRLEA, C. P. 16. Rău mă doare la inimă După draga mea grădină, folc. transilv. i, 402. *0- (Cu schimbarea construcţiei) Inima mea doare-mă întru mine şi spaimele morţii căzură spre mine. PSALT. (1651), 9871. Dar ce plâng românii oare? Sufletul de ce îi doare? ALECSANDRI, P. II, 81. Mamă, inima mă doare să mă laşi în şezătoare. RETEGANUL, TR. 110. A nu-1 durea (nici) capul = (adesea cu schimbarea construcţiei) a nu avea nicio grijă, a nu-i păsa, a nu se sinchisi. Trecea prin pădure, fără să-l doară măcar capul. ISPIRESCU, L. 8. Din partea asta să nu te doară pe tine capul. AGÎRBICEANU, S. 160. Nici capul nu-l mai durea de ce i s-ar putea întâmpla acolo. REBREANU, I. 217. Pentru acele să nu te doară pe tine capul, snoava, ii, 9. Când e zi de sărbătoare, Nice capu nu mă doare. FOLC. TRANSILV. II, 74. 2. F i g. A produce cuiva o suferinţă morală; a mâhni (1), a întrista, a îndurera. Preimim şi duru-nă, şi născum duhul spăseniei tale. psalt. 324. Milostea a priimi pre apostoli şi a-i durea de piiarderea oamenilor. CORESI, ev. 294. Ocara zdrobit-au inima mea şi mă doare, psalt. (1651), 126711. Priiaten fiindu-i şi la patimile lui durându-l. DOSOFTEI, v. s. ianuarie 12725, cf. biblia (1688), 370V22. Nu atâta îl doare de sufletele aceaste precum de pruncii carii au a crede în unirea aceasta. MAIOR, I. B. 106/7, cf. vai.ian, V., polizu, PONTBRIANT, d. Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ş-o doare. VLAHUŢĂ, s. A. I, 76. De mult mă doare, ... amu mi-a venit şi mie apă la moară. CONTEMPORANUL, VII2, 11, cf. DDRF. Mustrarea ta ... Loveşte-adânc şi-ncepe să mă doară. GOGA, POEZII, 97, cf. TDRG. Moartea socrului o durea mult. AGÎRBICEANU, S. 535. Laura a înţeles cât trebuie să-l doară descoperirea aceasta. REBREANU, I. 86. A scăpa de chinuri înseamnă că simţi că nu te mai doare, ibrăileanu, A. 39, cf. RESMERIŢĂ, D. Şi-aceeaşi rană-i doare pe ambii scutieri. minulescu, vers. 99. Nu ştiu dacă ... m-a durut, în subconştient, ideea despărţirii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 8. îl durea plecarea bătrânului. POPA, V. 179. Părintele Ştefan ...a cinstit... pe doi români şi le-a spus ce-l doare. SADOVEANU, O. I, 111. Ana vedea că pentru băiat nu mai era nicio scăpare şi grozav ar fi durut-o ca tată-său să nu-l poată apuca cu zile. MOROIANU, S. 95. Veneau să-i spună ce-i doare. CAMIL PETRESCU, O. II, 97. Mă doare s-o spun, tată, dar aşa este! C. PETRESCU, A. R. 151. Nu eşti muncitor, ... dac-ai fi, te-ar durea. BARBU, G. 145, cf. ALR SN VI h 1 691. Fii, inimă, răbdătoare Şi nu spune ce te doare. FOLC. transilv. I, 27. Sărmana inima mea, Când începe-a mă durea. folc. mold. i, 99. (Despre oameni; rar şi la pers. 2) Cu focul blând din glasu-ţi tu mă dori şi mă cutremuri. EMINESCU, O. I, 155. Ne dori mai rău cu jalea ta. COŞBUC, p. I, 150. - Prez. ind. pers. 3: doâre şi: (regional) doâie. - Lat. dolere. DURELNIC, -Ă adj. (învechit) Puternic (1), ferm. Pe fiii săi [ai patriei] cei durelnici. ap. iorga, s. d. xxn, 68. Fi g. Către domn, a cărui bună plecare, durelnică cugetare şi patrioticească răvnă (a. 1828). IORGA, S. D. V, 279. -PL: durelnici,-ce. - Dur1 + suf. -elnic. DURERE s. f. 1. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Senzaţie neplăcută generată de excitaţia puternică a terminaţiilor nervoase; suferinţă fizică suportată de cineva; (popular) durime. Ca ceaia ce durea apropia-se a naşte şi în durearea sa striga, psalt. 324. înmulţi-voi nevoile tale când veri fi tăroasă, în dureri naşte-veri feciorii. PO 20/15. De la sine lepădare ... cu mari chinuri şi dureri, însă sufere şi priimeşte. cantemir, i. I. I, 67. Doftorii ... potolind durerile, să arate pre acela ce pătimeaşte. ANTIM, o. 3. După aceasta turburându-i-să firea moare întru durerile zmulgerii acului, molnar, E. S. 26/15. Mulierea când naşte, rabdă mare doreare. ţichindeal, a. M. 9/2. Iubita mea ...va naşte fiii întru durere. BELDIMAN, A. 56/11, cf. LB. Mirosul acestii plânte este ameţitoriu şi pricinuieşte durere de cap. J. CIHAC, I. N. 285/30. Facerea începe când durerile vin la isprăvitul celii de al 9-lea luni. meşt. moş. 32/18, cf. valian, v. Vărsarea şi durerea de cap nu încetară până a doua zi. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 147. Vita simte dureri mari la părţile pieptului. LITINSCHI, M. 146/4, cf. POLIZU. Toată această turburare îmi vine dintr-o durere de cap de care sufăr. FILIMON, O. I, 112, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Durerea i-a luminat ... o clipă mintea cea întunecată. MAIORESCU, CRITICE, 496. Prin lărgirea vaselor sangvine, nervii... trimet la creeri impresiuni, care produc simţirea de durere. CONTEMPORANUL, I, 408. Mi se plânge ... că ar simţi şi oarecari dureri într-o parte. CARAGIALE, o. vii, 444, cf. DDRF, ALEXI, w., ŞĂINEANU2. Pentru durerile de pântece sau de stomac, se presară linul despicat cu spirt, candrea, F. 28, cf. TDRG. Stana se strâmbă de durere. AGÎRBICEANU, S. 186, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Revin durerile dacă a trecut... anestezicul. CAMIL PETRESCU, P. 11. Durerea îi sfărâma trupul, ca-n ceasul când dăduse lumii pe prunc. SADOVEANU, O. I, 35, cf. SCRIBAN, D. îiprescrii ceva şi astfel mâine se dă jos din pat fără dureri de cap. CĂLINESCU, S. 602. Durerea ascuţită îl străpunse până în creştet. C. PETRESCU, A. R. 52. Un leac pentru durerea de dinţi. DEMETRIUS, A. 114. Se întoarse ... chinuit de greţuri şi dureri în pântece. TUDORAN, P. 322, cf. der. Tratamentul ... prilejuia dureri insuportabile. G. BARBU, A. V. 42, cf. D. MED. Azi se ştie a linişti o durere şi un bolnav, flacăra, 1978, nr. 43, 20, cf. alr n/i h 125, alr sn vih 1 815, lexic REG. ii, 13. C-afi având spaimă, frică Fiori, Răcori, junghiuri, cuţite, dureri. FOLC. MOLD. I, 200. -O (Regional) Durere de pântece (sau foaie) = diaree. Cf. alrm i/i h 174. <> E x p r. A lua boala (sau durerea etc.) cu mâna = v. m â n ă1 (11). + (învechit şi regional) Podagră. Cf. anon. car., lex. mars. Durerea de picioare (podagra). CORNEA, e. I, 38/32, cf. şăineanu2, RESMERIŢĂ, D. Poporul nostru crede că se vindecă podagra, numită de bănăţeni duroie. enc. agr. IV, 526. 2. F i g. Suferinţă morală; mâhnire, întristare. Şi împuţinară-se şi reiră-se de griji şi de reale dureri. PSALT. 232. Scăzu în dureare viaţa mea. CORESI, PS. 74/2. în iadu şi întru întuniarecul de-afară fi-va chinu (ne)cuplit şi durere nespusă. COD. tod. 224. [Păcătoşii] într-atâta amar şi dureare şi în usturime netrecută ... vor plânge cu amar. VARLAAM, C. 24. Pentru direaptă jale şi de la inimă dureare ... să se cearte mai puţin. PRAV. 254. A lăsa iarăş nescris ... ieste inimii dureare. M. COSTIN, O. 241. Tătarii aleargă şi aduc în Ţeara Leşască mare dureare (a. 1693). FN 19. Şi să îmbracă păcătoşii, nu cu cinste, ce cu pedeapsă să fie pururea în iadu ...că scăparea bunătăţilor are atâta dureare, şi atâta plânsoare, şi atâta nevoie şi greutate, cât nicio pedeapsă ...nu iaste ... precum ... în iad. MĂRGĂRITARE, 97. Să te scârbeşti de păcatele tale, cu duriare şi cu întristare nespusă a inimii tale. ANTIM, O. 352. Şi ce răneaşte mai tare pre durearea mea, nenorocos sânt prin chiar vina mea. eustatievici, I. 54/7. Câştigurile ceale nedreapte, dureri vor aduce. GOLESCU, P. 112/17. Durearile cele ascunse ale amoriului sar ca peste un pârleaz. buznea, p. V. 94/23. Simţeam o durere sfâşietoare în sufletul meu. negulici, e. I, 9/17. De vei intra iarna într-o cazarmă o să-ţi simţi inima strânsă de durere şi de ruşine. GHICA, C. E. II, 387. Iar când durerea, dorul, mă alungau 12269 DUREROS - 1606- DURHAI din lume ... Mă urmărea pe mine chiar o dumnezeire Ce nu lasă un suflet de tot a despera. SION, POEZII, 99/9. Omul sărac ca şi cel bogat ... are aceleaşi dureri. FILIMON, O. II, 351. Unde-i unul nu-iputere La nevoi şi la durere. ALECSANDRI, O. 142, cf. LM. Ce e amorul? E un lung Prilej pentru durere. EMINESCU, O. I, 189. Chipul lui trăda dar o supremă durere, o zdruncinare din adânc, caragiale, O. IV, 213. Un fel de milă şi de durere te cuprinde fără voie, când vezi atâta tinereţe. HOGAŞ, DR. I, 14. De când sunt... dureri multe am avut. MIRONESCU, S. 8. Cum pot eu lăsa lângă mine atâta deznădăjduită durere, din cauza mea? CAMIL PETRESCU, P. 22. Clocotea, sub rânduri, în articole şi scrisori, un strigăt de durere. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 76. Ai venit la mila Domnului tău pentru o durere pe care o ai. SADOVEANU, O. XIII, 20, cf. SCRIBAN, D. O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă, blaga, poezii, 80. Fiinţa lui era o rană vie de durere şi jignire. PREDA, M. 372. Faţă de această istorie a durerii multiseculare, creaţia poetică reprezintă clipa aşteptată a împlinirii. LL 1972, ni*. 2, 128, cf. M. D. ENC. A făcut să i se reverse în suflet toată durerea ce îi inundase fiinţa. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 23, cf. DEX, ALR il/l h 125/886, alr SN v h 1 392/551. Inimă de putregai, Spune, ce durere ai? FOLC. TRANSILV. I, 456. Să trec la mândra călare, Să mi-o sărut cu durere. FOLC. OLT. - MUNT. II, 461. Inimă de putregai, N-am un cuţit să te tai, să văd ce durere ai! FOLC. MOLD. I, 54. Loc. a d v. Cu durere = îndurerat, trist (1), cu mâhnire. Cu durere observez. ...că nu se pune la această lucrare toată ceruta stăruinţă. POENARU, î. VII/21. Cu destulă durere de inimă putea Mircea să privească nemilostiva tractare a prinţipatului. F. AARON, 1.1, 68/17. Plânse ... cu durere, când... îi anunţăi că ... voi s-o părăsesc. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 134. Cu durere priveşte cineva la unii din ţăranii goli ■umblând cu rufele cărpogite. I. IONESCU, C. 42/2. îţi spun toate lucrurile acestea cu durere în suflet. EFTIMIU, N. 162. 3. C o m p u s: (Regional) Durerea-inimii = Cervană (.Lycopus europaeus). Cf. BORZA, D. 103. - PL: dureri. - Şi: (învechit) doreâre, (regional) duroie s. f. - V. durea. DUREROS, -OÂSĂ adj. 1. Care provoacă durere (1); care exprimă durere. Cf. valian, v. La o boală lungă şi dureroasă, de la prietenii săi a cunoscut cele mai dulci mângâieri, tâmpeanul, G. 89/17. Podagra ce avea se făcusă foarte dureroasă. IST. m. 123/15. Această operaţiune nu este dureroasă. MAN. SĂNĂT. 292/18. Spre a feri caprele de stricarea unghiilor care le pricinuiaşte răni dureroasă, trebuie ... a li se tăie unghiile. LITINSCHI, M. 164/5, cf. PONTBRIANT, D. A fost dureroasă şi crudă operaţia. CARAGIALE, O. I, 34, cf. DDRF, ALEXI, w., ŞĂINEANU2. Băşicuţele roşii, dureroase, numite „foc viu” ... apar uneori pe corp. candrea, F. 64, cf. TDRG, CADE. Lumina împrăştiată descoperi obrazul pământiu şi dureros al călătorului. SADOVEANU, O. I, 374. Tânăra soţie se alese cu arsuri dureroase. CĂLINESCU, I. C. 93. Eritemul... poate degenera în arsuri dureroase, sanielevici, R. 29. Regiunea lovită este umflată, dureroasă. BELEA, P. A. 86. La început, furunculul are forma unui nodul dureros. ABC SĂN. 169. Se suprimă senzaţiile dureroase, păstrându-se însă sensibilitatea tactilă, flacăra, 1976, nr. 30, 20. Rizomul pisat ... se punea pe locul dureros, la cei bolnavi de reumatism. BUTURĂ, EB. i, 46. 2. F i g. Care exprimă o suferinţă morală; plin de amărăciune, de tristeţe, de jale; îndurerat, (popular) durut2. Cu duru ros suflet ... să ruga. DOSOFTEl, v. S. decembrie 205712. Nădejdea-mi cea mângâioasă ... apuse când se ivi In a mea inimă dureroasă. HELIADE, O. I, 148. Un sentiment dureros îi chinuieşte. MARCOVICI, D. 438/17. Aceste chinuri dureroase ale inimii. NEGULICI, E. I, 75/5. In acei timpi de dureroasă memorie ţăranul era despuiat de mica sa avere. FILIMON, o. H, 346, cf. COSTINESCU, LM. Iară inima-i se împle De un farmec dureros. EMINESCU, O. I, 103. Mă cuprinse un simţământ dureros. SLAVICI, O. I, 95, cf. TDRG. Trăia într-o frământare cu atât mai dureroasă, cu cât trebuia s-o tăinuiască. rebreanu. l 116. Simţeam nevoia dureroasă să aflu. C. PETRESCU, S. 74. O mărturisire deopotrivă de dureroasă şi de umilitoare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 22. Rătăcea ca o umbră dureroasă prin palat. SADOVEANU, O. I, 31, cf. SCRIBAN, D. Amintirile dureroase ale vieţii. PREDA, M. 62. Mărturisirea dureroasă a „minciunii” ... explică desigur câte ceva. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 5/10. Şi se plimbă-aşa voios, Cu sufletul dureros, folc. mold. I, 187. + (Adverbial) Cu întristare, cu jale; îndurerat. Pedeapsa va fi foarte dureros simţită. CONTEMPORANUL, I, 681. Trişti şi obosiţi în juru-ţi, ochii cată dureros. VLAHUŢĂ, S. A. 1,74. Slujba se desfăşura domol şi dureros. AGÎRBICEANU. a. 83. Ce-a mai fost pe unnă e dureros de spus. MIRONESCU, S. 8. O privi dureros în ochii cu luciul antracitului. C. PETRESCU, C. V. 175. Poartă în loc de cap o hârcă rânjită dureros. VOICULESCU. POEZII. I, 187. Glasul lui Roman iar răsună dureros în tăcerea zilei, sadoveanu. o. I, 70. Inima li se strângea dureros. VINEA, L. I, 177. Era greu şi dureros să-şi aducă aminte. DEMETRIUS, A. 190. E dureros să scrii pentru sertar. LL 1973, nr. 4 773. Este ... dureros să vezi cum stau pustii încăperile, contemp. 1975, nr. 1 510, 2/8. -PL: dureroşi, -oase. - Şi: (învechit) dururós, -oâsă adj. - Durere + suf. -os. DURGALÁU s. n. v. drugălău. DURGĂLÂIE s. f. (Regional; în e x p r.) A veni de-a durgălaie = a se da de-a rostogolul (Ceica - Beiuş). Cf. alr i 367/305. - Durgăli + suf. -aie. DURGĂLÂŞ s. n. (Regional) 1. Gălăgie, zarvă (1), hărmălaie (Libotin - Târgu Lăpuş). Cf. lexic reg. ii, 111. 2. Dezordine (1), neorânduială (1) (Libotin - Târgu Lăpuş). Cf. LEXIC REG. ii, 111. - PL: durgălaşuri. - Et. nec. DIJRGĂLĂ s. f. = (regional) dârgoală1. Cf. alr i 367/337. DURGĂLÎ vb. IV. (Regional) 1. Tranz* A nivela pământul cu tăvălugul; a tăvălugi (Girişu de Criş - Oradea). Cf. lexic reg. ii, 86. 2. T r a n z. A face un lucru de mântuială. (Şieu-Măgheruş - Bistriţa). Cf. MAT. DIALECT, i, 282. Hainele acestea nu-s cusute nici de-o treabă, numai le-a durgălit. ib. - Prez, ind.: durgălesc şi durgăl. - Şi: drugăli vb. IV. alr i 367/302. - Cf. t â r g o 1 i. DURGĂLÎT, -Ă adj. (Regional) întins cu sucitorul (1) (Bobâlna-Dej). Cf. alr i 776/257. <> (Substantivat, în 1 o c. a d v.) De-a durgălita = de-a rostogolul, de-a tumba (Ciumeghiu - Salonta). Cf. alr 1367/315. - PL: durgăliţi, -te. - V. durgăli. DURGĂLUÎ vb. IV. Tranz. (Regional) A rostogoli (1) (Sângeorz-Băi). Cf. paşca. gl. - Prez, ind.: durgăluiesc şi durgălui. - Cf. d u r g ă 1 i. DURGHINEÂŢĂ s. f. v. drughineaţă. DURHAI s m. (Regional) Cânepă (Cannabis sativa). Cf. borza, D. 39. 12279 DURHAM - 1607- DURIŞCA - Accentul necunoscut. - Pl.: ? - Et. nec. DURHÁM s. n. Rasă englezească de taurine, cu cap mic şi membre scurte, crescută pentru producţia de came. Cf. der, dn3. -Din engl. durham. DÚRHA s. f. v. drugă1. DURHĂLÂN s. m. (Regional) Cânepă (Cannabis sativa). Cf. borza, D. 39. - Pl.: durhălani. - Cf. d u r h a i. DURHĂU s. m. (Regional) Cânepă (Cannabis sativa). Cf. borza, D. 39. - Accentul necunoscut. - Pl.: durhăi. - Cf. d u r h a i. DURÎCĂ s. m. (Regional) Epitet dat unui om care seamănă ca aspect sau comportament cu un ţigan (Ţuţcani - Murgeni). Cf. I. cr. m, 186. -Pl.: ? - Et. nec. DURIFICÁ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A (se) face (mai) dur1 (1), a (se) întări. Cf. dex, m. d. enc.2, dn3. Călirea superficială este un procedeu tehnic prin care piesele sunt durificate, conferindu-li-se, astfel, parametri mai înalţi de fiabilitate. RL 1980, nr. 11 086. -O F i g. Materia nobilă şi elastică se durifică cu vremea. Ţesutul devine coajă. Partea sufletească - aceeaşi anchilozare şi scleroză. ffiRĂILEANU, S. 186, - Prez, ind.: durific. - Dur1 + suf. -ifica. DURIFICARE s. f. Acţiunea dea(se)durifica şi rezultatul ei; creşterea durităţii unui metal sau a unui aliaj; (rar) durcisare. Cf. dl, der. A fost pusă la punct instalaţia pentru durificarea brăzdarelor. scânteia, 1975, nr. 10 330, cf. dn3. + (Fon.) Pronunţare a unei consoane fără caracter palatal. S-ar putea să avem a face cu o durificare ulterioară a lui „ţ”. SCL 1957, 103. - PL: durificări. - V. durifîca. DURIGÁ vb. I. T r a n z. şi refl. (Regional) A (se) rostogoli (1), a se da de-a dura. Cf. ddrf, tdrg. Patru nasturi săriră, se durigară pe podele. AGÎRBICEANU, A. 354, cf. CADE. Deasupra casei noastre o stea aprinsă se durigă pe bolta cerului, lăsând în urmă o dâră de foc. dan, u. 213, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, SFC VI, 114. Scoate arapul mărgeaua şi o durigă pe masă. RETEGANUL, P. V, 14, cf. alr i 367/136,231. Copiii se durucă pe deal în jos. mat. dialect. 170. - Prez, ind.: durig. - Şi: durucá vb. I. - De la durigă. DURÎGĂ s. f. 1. (Regional) Parte componentă a scripetelui la războiul de ţesut. Cf. damé, t. 27. Un dric se compune din ... scripete, rotiţă, ... durigă, gârigă sau roată. PAMFILE, I. C. 262, cf. CADE, SCRIBAN, D. 2. (Regional) Mosor de aţă sau lemnul pe care se înfăşoară aţa. Com. din lupşa - baia de arieş. 3. (Prin Olt.) Bucată de zahăr cubic. Cf. lexic reg. n, 13. - Pl.: duri g i. - Cf. d u r a1. DURILĂ s. f. (Olt.) Rotiţă de lemn care serveşte ca dispozitiv de rulare a firelor, a cablurilor etc. pe un suport cilindric. Cf. DDRF. - Accentul necunoscut. - PL: durile. - Et. nec. DURELON s. n. 1. (Med.) întăritură care se formează la mâini sau la picioare în locurile de frecare; bătătură. Cf. D. med. Pentru durillonele (bătăturile) multiple plantare continuaţi tratamentul cu Clavusin. magazin, 1977, nr. 1 018, 6/4, cf. dn3, dex2. 2. (Rar) Nod foarte dur în mijlocul unei mase de marmură. Cf ndn. - Scris şi: durillon. - Pl.: duriloane şi (rar) durillone. - Din fr. durillon. DURÎME s. f. (în descântece) Durere (I 1). Cf. cade, SCRIBAN, D. Aşa să iasă junghiurile, Cuţitele şi ţepile, Durimile, Usturimile. MAT. FOLK. 588. Cum se topeşte untura de câne pe cărbune, aşa să se topească... Durimea în foaie [la cutare], şez. xxrn, 110. -PL: durimi. - Durea + suf. -ime. DURÎNĂ s. f. (Med. vet.) Maladie gravă şi contagioasă la cai, care se manifestă prin leziuni ale organelor genitale şi, ulterior, ale ganglionilor şi ale nervilor. Cf. der, d. med., dn3. - Din fr. durine. DURION s. n. (învechit, rar) Fruct comestibil al unui arbore tropical din Asia de Sud-Est şi din Africa, cu formă ovoidă şi acoperit cu o scoarţă groasă de ţepi duri. Să vedea acolo amestecate fealiurimi de poame precum... năramze, cocoaşe, ... durioane. LEON ASACHI, B. 74/13. - Pl.: durioane. - Din fr. durion. DURIOS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar, cu sens neprecizat, probabil) Aspru, dur. Şi la nevoinţă şi la altă toată bunătate de la dânşii deprindzând şi părul tundzând, supt acel durios şi călugărilor de folos întrăport. DOSOFTEI, v. S. ianuarie 8728, cf JAHRESBER. V, 106. -PL: durioşi, -oase. -Cf. dur1. DURÎŞ s. n. = (regional) derdeluş (Şomcuta Mare). Cf. lexic reg. n, 18. DURIŞÂ vb. I. Refl. (Prin Transilv.) A se rostogoli (1), a se da de-a dura. Cf. alr i 367/298, lexic reg. 24. - Prez. ind.: durişez. - De la duriş. DURÎŞC s. n. (Regional) Loc în care se dau copiii pe gheaţă (Girişu Negru - Salonta). Cf. lexic reg. h, 86. - PL: durişte. - Cf. d u r i ş. DURIŞC vb. I. (Regional) T r a n z. A împinge, atrage pe gheaţă (Girişu Negru - Salonta). Cf. lexic reg. h, 86.+Intranz. şi r e f 1. A se da pe gheaţă, a patina2 (1) (Girişu Negru - Salonta). Cf. LEXIC REG. H, 86. -Prez. ind.: durişc. - De la durişc. 12298 DURIŞOR - 1608 - DURLIGI DURIŞOR, -OARĂ adj. (Rar) Diminutiv al lui dur1. Cf. LM. -Pl.: durişori, -oare. - Dur1 + suf. -işor. DURÎT s. n. 1. Mineral organic amorf, unul dintre componenţii principali ai cărbunelui de pământ. Cf. ltr2, der, dnj, DEX2, D. GEOL. 2. Ţeava de cauciuc folosită la racordări. Cf. dn\ -Pl.: ? - Din fr. durit. DURITÂTE s. f. 1. însuşirea unui lucru de a fi dur1 (1); calitatea, proprietatea unui material care exprimă gradul de rezistenţă la zgâriere, străpungere, deformare. Cf. bar. - munt., w. Este o mare diferinţă între tărimea sau duritatea ... mineralelor. BARASCH, I. N. 25. Prin duritatea lui şi prin împrejurarea că creşte totdeuna drept, [pinus abies] este căutat pentru catarge de năvi. id. B. 78, cf. LM. Gipsul este „un sulfat de calciu cu apă şi ... are duritate CONTEMPORANUL, V, 544, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Probele de duritate determină rezistenţa la pătrundere a materialelor. IOANOVICI, TEHN. 388. Ca consistenţă, [calculii] variază de la moale până la duritatea marmorei. ENC. AGR. I, 573, cf. SCRIBAN, D. Duritatea este rezistenţa la zgâriere sau la pătrunderea unui vârf ascuţit în corpurile solide. MACAROVICI, CH. 17. Oamenii ... rămăseseră ...fără nicio atingere cu duritatea lemnului, a fierului de pe corabie. TUDORAN, P. 648. Duritatea este rezistenţa pe care un mineral o opune la zgâriere. GEOLOGIA, 11. Trecut prin foc, lutul friabil a căpătat duritate de rocă. FLACĂRA, 1976, nr. 26,19. ^ F i g. Tăiaşi dur sticla bietei mele vieţi Cu duritatea ta de diamant. voiculescu, poezii, ii, 34. + (Med.) Calitatea radiaţiilor ionizante de a fi mai mult sau mai puţin penetrante, în funcţie de lungimea de undă. Cf. D. med. 2. Proprietatea unei ape de a conţine săruri de calciu şi magneziu peste limita admisă pentru o apă potabilă sau industrială. Cf. DER, DC, D. MED., DEX, D. GEOL. 3. F i g. Asprime, severitate (1), violenţă (1), cruzime; lipsă de blândeţe (în atitudini, în comportare). într-un univers poetic alcătuit din durităţi granitice, din nelinişti şi dramatism viguros, se strecurau şi câteva suavităţi surprinzătoare. CONSTANTINESCU, S. I, 95. Un zâmbet se zări, modificând duritatea figurii care se uita la el. ARGHEZI, S. XI, 79. Hagiul avea uneori o duritate de vergea de fier. CAMIL petrescu, O. II, 40. Neprevăzutul şi frumuseţea acestui spectacol sunt de o intensitate care atinge duritatea. BOGZA, V. J. 159. Dumnezeu o pedepsise, o făcuse să plătească duritatea, închiderea în ea însăşi. DEMETRIUS, A. 315. Duritatea stăpânirii otomane din Balcani a provocat o intensă emigrare greacă, albaneză ... spre Italia, magazin IST. 1967, nr. 3, 31. Durităţile şi îngroşările de nuanţă expresionistă dau să ocupe tot spaţiul poeziei. ROMÂNIA literară, 1969, nr. 40, 9/2. Acest merit estompează duritatea extremă a pedepselor lui. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 12, cf. DEX. Momentelor de tensiune, deseori de o duritate fără margini ... le urmează altele pline de tandreţe, flacăra, 1977, nr. 2, 9. (Prin lărgirea sensului) Protejarea faţă de anumite durităţi ale climatului local, scânteia, 1975, nr. 10 344. - PL: durităţi. - Din lat. duritas, -atis, fr. dureté. DURITÔR, -OÂRE adj. v. doritor. DURIŢĂ s. f. 1. Diminutiv al lui d u r ă; s p e c. rotiţa de la pintenii călăreţului. Cf. şăineanu2. Calcă Lică de-i sună duriţa de la pinten. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 125, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Pojarnicul ... purta pinteni cu duriţa lată cât o piesă de cinci lei. BRĂESCU, O. A. II, 91, cf. SCRIBAN, D.. Un zumzet de duriţe Se-ntrece cu reflexul de fluturi de pe-altiţe. PERPESSICII’S, S. 61. 2. (Regional) Curea mică (Nemţişor - Târgu-Neamţ). Cf i. CR. iii, 378. 3. (Regional) Dură (2). Cf. damé, t. 27. Un ciric se compunc din ... scripte, rotiţă, duriţă, durigă ... sau roată, pamfile, i. C. 262, cf. H XII 33. - Pl .'.duriţe. - Dură + suf. -iţă. DURJULÎ vb. IV. l.Tranz, (Prin Transilv.) A freca. Cf. VAIDA, CABA SĂL., LEXIC REG. 8, 69. 2. R e f 1. (Regional) A se juli (Vâlcele - Cluj-Napoca). Cf. MAT. DIALECT. I, 68. - Prez. ind.: durjulesc. - Cf. j u 1 i . DURJUNCTJŢĂ s. f. v. drujincuţă. DURLÂC s. m. (Prin Olt. şi prin Munt.) Băieţandru. copilandru. Cf. dr. iv, 812, tomescu, gl., lexic reg. ii, 69. Păi, când mă făcui durlac, Jucam sârba ca un drac. UDRESCU, GL. - PL: durlac i. - Durlă + suf. -ac. DURLAN s. m. (Regional) Băieţandru, copilandru. De ce, Doamne, nu muream, Când eram tânăr durlan. I. CR. I, 152. Floricică leuştean, Când eram copil durlan. PAMFILE, C. Ţ. 120, cf. boceanu, GL. Când erai cârlan de-un an, Şi neică voinic durlan, Eu pe tine-ncălecam. CIAUŞANU, V. 68. - PL: durlani. - Durlă + suf. -an. I) URLAU CA s. f. (Regional) Femeie voinică şi proasta: toantă (1) (Voitinel - Vicovu de Sus). Cf. lexic reg. ii, 116. - PL: durlauce. - Cf. d u r 1 ă. DIJRLĂ s. f. (Prin Mold.) 1. Copil mic, băieţel; p. e x t. băieţandru. Cf. cade, i. cr. vii, 252. 2. Femeie rea şi cicălitoare. Că-mi vine să-mi iau lumea în cap cu „durla” mea! şez. XVIII, 45. - PL: durle. - Formaţie onomatopeică. DURLACAN s m. (Regional) Băieţandru, copilandru (Roşiori de Vede). Cf. lexic reg. ii, 69. - PL: durlăcani. - Durlac + suf. -an. DURLĂIOR, -OÂRĂ adj. (Prin vestul Munt.) Diminutiv al lui durlă. Cf. udrescu, gl. O (Substantivat) S-a făcut un diuiăior de băiat, de ţi-e mai mare dragul, id. ib. -PL: durlăiori, -oare. - Durlă + suf. -ior. DURLIGÂR s. m. (Prin Mold.) Nume dat unui băiat care umblă cu picioarele goale. Cf. scriban, d., şez. xxm, 46, dr. vil 396. a vi 26. - PL: durligari. - Durlig[i] + suf. -ar. DURLIGI s. n. pl. V. (Popular; ironic) Picioare, mai ales de la genunchi în jos. Cf. ŞEZ. ii, 227. Ţine-ţi durligile-acasă, nu 12313 DURLINGI - 1609- DUROIE te-ntinde să se-mpiedece oamenii de ele. MAT. DIALECT. I, 178. Lo c. a d j. şi a d v. în (sau cu) durligi (ori cu durligile goale) = (care este) cu picioarele goale; desculţ. Dacă nu munceşti, ai să stai la iarnă cu duligile goale. PAMFILE, A. R. 243, cf. dr. rv, 813. A hoinărit în durligi pe ponoare. C. PETRESCU, S. 144. Noi, băieţii, cu durligele goale, ...ne uitam afară. BRĂESCU, O. A. n, 27. O fetiţă mai răsărită se necăjea ... cu un cârd de frăţiori numai în durligi. SADOVEANU, O. I, 681, cf. SCRIBAN, D., DL, ŞEZ. n, 227. Băetanii de 20 de ani umblau în durligi şi fetele de 16 ani numa-n poale. şez. vn, 65, cf. I. CR. vin, 91. Ce umbli numai în durligi, că răceşti! COMAN, GL., cf. CHEST. V 76/71, alriI 857/552, 578, a v 14. 2. (Prin Mold.) Târlici. Cf. cade, dex, pamfile, c. - Şi: dulige, dârlige (scriban, d.) s. n. pl., dulugi (coman, gl.) s. f. pl., durlingi (pamfile, c.) s. n. pl. - Cf. t â r 1 i c i. DURLÎNGI s. n. pl. v. durligi. DURLOI1 s. n. (Regional) Fluier făcut din coajă de alun. Cf. DR. IV, 812, CADE. Clarinetele se-ntreceau într-un iureş de ţipete disperate, iar durloaiele le îngânau vijelioase melodii. MIRONESCU, S.125, cf. viciu, gl. + Ţeava cimpoiului (Bistricioara-Broşteni). Cf. hx 23. - PL: durloaie. - Cf. d â r 1 o i. DURLOI2 s. n. (Regional) Locul unde cade apa unei cascade (Sibiel - Sălişte). Cf. lexic reg. h, 59. - Pl.: durloaie. - Formaţie onomatopeică. DURLU interj. (Regional; de obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul scos din caval sau din fluier (Săpata - Costeşti). Cf. UDRESCU, GL. S-auzia de undeva : durlu-durlu, din caval. id. ib. - Onomatopee. DURLUÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A cânta din caval sau din fluier. Cf. CADE, SFC iv, 118. Păştea oile, durluind din trişcă. GRAIUL, I, 501, cf. UDRESCU, GL. - Prez. ind.: durluiesc. - Cf. d u r 1 o i1. DURLUIÂLĂ s. f. (Regional) Faptul de a durlui (Săpata -Costeşti). Cf. UDRESCU, GL. M-a topit cu durluielile lui! id. ib. -PL: durluieli. - Durlui + suf. -eală. DURM s. f. v. dulma. DURME s. f. v. dirmea. DURMEC vb. I. = (regional) adulmeca. Cf. coman. gl., alri 1 215/339. DURMÎ vb. IV v. dormi. DURMINT vb. I v. dormita. DURMÎRE s. f. v. dormire. DURMÎT1 s. n. v. dormit1. DURMÎT2, -Ă adj. v. dormit2. DURMIT vb. I v. dormita. DURMITÂRE s. f. v. dormitare. DURN, -Ă adj. (Regional) Prost (B IV 1). Cf. i. cr. ii, 307, pamfile, j. n, 143, pascu, s. 395, ciauşanu, v. 143. O* (Substantivat) Dar de când m-am ridicat, Multă dragoste-am stricat, Lăsai copile de soi, Luăi duma din gunoi, pamfile, c. ţ. 121. - Pl.: durni, -e. - Din ucr. aypHHH. DURNÂC, -Ă adj. (Prin nord-estul Munt.; despre oi) Bolnav de capie. Cf. stoian, păst. 62. Durnăceala provine dintr-o iarbă; oaia „durnacă” nu mai aude, fuge în neştire. GR. S. VI, 62. - PL: durnaci, -ce. - Durn + suf. -ac. DURNAGÎU, -ÎE adj. (Mold.) Nebunatic (1). Cf. i. CR. ii, 219, şez. xvm, 168. - PL: durnagii. - Durn + suf. -agiu. DURNĂCEÂLĂ s. f. (Prin nord-estul Munt.) Capie. Cf. STOLAN, PĂST. 62. Durnăceala provine dintr-o iarbă. GR. S. VI, 62. - Pl.: durnăceli. - Durnac + suf. -eală. DURNET s. n. (Prin nord-estul Olt.) Cusătură ascunsă, care prinde faţa hainei de căptuşeală. Cf. lexic reg. h, 24. - Pl.: durneturi. - Et. nec. DURO s. m. invar. Veche monedă de argint spaniolă. Cf. dex, dn3. - Din sp. duro. DUROÂIE s. f. v. droaie. DUROÂRE s. f. (învechit) 1. Durere (1). Ţinură-mă durorile morţiei. CORESI, PS. 36/1. Şi vor fi ... cutremure ... începăturile durorilor. N. TEST. (1648), 3174. Mânia urgiei să vie preste el durori. BIBLIA (1688), 3712/50. 2. Durere (2). Cu duroare sânt căile lui în toată vreamea. psalt. (1651), 14714. într-atâtea durori... să afla. cantemir, i. i. ii, 71. - PL: durori. - Lat. dolor, -oris. DUROFLEX s. n. Material dur, flexibil şi uşor, cu mare rezistenţă la uzură, folosit ca talpă la încălţăminte. Cf. cl 1973, 25, DCR, DEX2, NDN. - Dur [abil] + flex[ibil]. DUROI s. n. Augmentativ al lui dură. 1. (Regional) Cf. dură (1) (Săpata - Costeşti). Cf. UDRESCU, GL. S-a spart duro iul de la roabă. id. ib. E x p r. A da duroiul (pe cineva) = a-1 da de-a dura. Cf. sfc v, 56, udrescu, gl. 2. (Prin vestul Munt. şi prin nordul Olt.) Sucală (1). Cf. TOMESCU, GL., LEXIC REG. 79. 3. (Regional) Unul dintre fluierele cimpoiului. Comprimând aerul din burduf, el iese prin două fluiere unul lung, numit ... „duroi”. ALEXANDRU, I. M. 78. - PL: duroaie. - Dură + suf. -oi. DUROIE s. f. v. durere. 12340 DUROL - 1610 - DURUI DUROL s. n. (Chim.) Substanţă sub formă de cristale cu miros de camfor, insolubilă în apă, solubilă în alcool, eter, benzen şi care sublimează. Cf. sfc v, 56, cf. dc. - Denumire comercială. DUROMETRU s. n. (Tehn.) Aparat pentru măsurarea durităţii prin apăsare statică, cu sarcină constantă, folosit în industria cauciucului. Cf. ltr2. - PL: durometre. - Din fr. durometre. DURONZ s. n. (Metalurgie) Bronz cu conţinut mare de siliciu, înlocuitor al unor bronzuri cu staniu. Cf. ltr2. - Din fr. duronze. DUROPLÂST s. n. Material plastic macromolecular, care, sub influenţa căldurii sau a unor catalizatori, se durifică, fiind folosit ca masă de presare. Cf. ltr2, dc, dn3. -PL: duroplaste. - Şi: duroplâstă s. f. ltr2. - Din germ. Duroplast. DUROPLÂSTĂ s. f. v. duroplast. DUROSCOP s. n. Aparat pentru măsurarea durităţii metalelor şi a aliajelor feromagnetice. Cf ltr2, der, dex, dn3. - Pl.: duroscoape. - Din fr. duroscope. DUROX s. n. Beton poros. Cf. dn3. - Din fr. durox. DURSUŞ s. n. (Tipogr.) Interlinie. Cf. molin, v. t., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DN3. - PL: dursuşuri. - Din germ. Durchschuss. DURŞ s. n. (Tipogr.) Lamă care se pune printre rânduri la zăţuit pentru a le rări. Cf. mândrescu, i. g. 44. Linii şi dur şuri de plumb. NOM. min. I, 95. - Pl.: durşuri. - Din germ. Dursch. DURUBÂŢĂ s. f. 1. (Regional) Prăjină (1) groasă. Cf. şez. n, 227, pascu, c. 21, arvinte, term. 147, com. din straja - vicovu DE SUS, a. V 17. ^ (Adjectival; în cimilituri) Am o raţă dulubaţă, coada singură-şi negoaţă; pas, bădiţă, de-o gâceşte [Coţofana]. GOROVEI, C. 109. 2. S p e c. Nume dat unor obiecte alcătuite dintr-o prăjină (1) sau, p. anal., asemănătoare, ca formă, cu o prăjină, cu diverse întrebuinţări: a) (Regional) Una dintre cele două prăjini de la strunga oilor, aşezată dinapoi, care leagă laţurile strunguţilor. Cf. precup, p. 11, chest. v 8/34, com. din straja - vicovu de sus. b) (Regional) Fiecare dintre lemnele pe care stau şi dorm găinile sau pe care se pune carnea sau câmaţii la afumat. Cf. A v 2,15. c) (Regional) Par cu crăci pe care se atârnă vasele de la stână după ce s-au spălat (Vidra - Panciu). Cf. chest. v 58/94. 3. (Regional) Fuştei la scară (Coverca - Vatra Domei). Cf. A v 14. 4. (Prin Bucov.) Pârghie (1). Peste acest capăt se pune o pârghie numită durubuţă. pamfile, i. c. 471. - Pl.: durubeţe. - Şi: durubăţ (a v 14, pascu, c. 21) s. n., durubuţă, dulubaţă s. f., dulubăţ (gorovei, c. 109) s. n., dulubeâză (PĂSCULESCU, L. P. 79) s. f. - Cf b ă ţ. DURUBĂŢ s. n. v. durubaţă. DURUBÎNĂ s. f. (Regional) Bucată de lemn cilindrică. Cf. şez. v, 71. - PL: durubine. - Et. nec. DURUBLEÂC, -Ă adj. (Regional) Prostănac (Lăunele de Sus - Băbeni). Cf. UDRESCU, GL. Nu te credeam aşa durubleacă, fa! id. ib. + (Substantivat) Epitet depreciativ dat unui om slab la minte, pipernicit, moale. Cf. udrescu, gl. -PL: durubleci, -ce. - Et. nec. DURUBUŢĂ s. f. v. durubaţă. DURUC vb. I v. duriga. DURUGEÂC s. n. v. dulugeac. DURUI vb. IV. I n t r a n z. 1. (Despre vehicule, roţile unui vehicul etc.) A face zgomot în timpul mersului, a hurui, a turui1 (2), a zdroncăni (1), (popular) a durăi (1). Cf. lb, valian, v. Caleştile, ... durăie ziua, noaptea, până te asurzesc, căci boierii n-ar face un pas pe jos. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 16, cf. iser, pontbriant, d. Trăsura noastră se auzea duruind în fundul valei. alecsandri, o. p. 233. Deodată se aud tulumbele durăind pe dinaintea ferestrelor, gane, n. in, 167, cf. DDRF, ALEXI, W. In curând două căruţe duruiau în două părţi ale oraşului. LUC. VII, 526, cf. ŞĂINEANU2, TDRG. Căruţa popii... durăi peste podeţul dinaintea birtului. AGÎRBICEANU, A. 58, cf RESMERIŢĂ, D., CADE. Tramvaiele duruiau goale cu scrâşnet sinistru de fier. c. PETRESCU, C. V, 137, cf. DEX, H VII 336. C-a venit în căruţă durăin, în bise dze foc pleznin. FOLC. OLT. - MUNT. I, 304. -O (Prin analogie; despre corpuri dure, ape curgătoare, cascâde, diverse mecanisme) Amalia, nevasta lui Mogrea, duruia la maşina de cusut. C. PETRESCU, î. n, 128. Tăinuieşti cu şopotul, Te îndoi cu mladele, Durui cu cascadele. LESNEA, VERS. 205. Ascultase în clipe de senin bucuria apelor de munte, ...în pârăul care duruie pe lângă schit. TEODOREANU, M. ni, 164. Când se căţără pe scări, în jurul lui o mulţime de pietre împroşcară, duruind, tăbliile vagonului. T. POPOVICI, S. 383. F i g. Fiecare cuvânt, fiecare rând se aşeza la locul şi la rostul lui, duruind în mintea mea ca nişte bombe. mironescu, S. 159. Când m-am sculat, îmi duruia capul, graiul, i, 240. <> R e f 1. Nouăzeci de căpăţini tăiete se durăie laolaltă şi creşte 0 movilă greţoasă. CONV. lit. m, 2. + A lovi ceva producând zgomote scurte şi sacadate; p. e x t. abubui, a dudui. Ciocănitori mari dădeau semnale cătră locurile de sus, duruind cu clonţul în trunchiuri scorburoase. SADOVEANU, O. xn, 19. Măzărichea duruia pe măntăi ca-n tablă, ciocănea înfundat în căciuli, v. rom. noiembrie 1953,155. Nu e mahala din oraş unde să nu duruie toba perceptorului. PAS, L. I, 313. Tunurile duruiau din răsărit Tot mai aproape. LABIŞ, p. 29. ♦ (Popular) A tuna (1). Cf. CADE. Au scăpărat fulgerele, au duruit tunetele şi totul s-a împrăştiat în scurtă vreme. SADOVEANU, O. xxi, 499. D-atuncea ..., oricând s-aude duruind pe cer după fulger, să ştii ... că e sfântul Ilie. graiul, I. 219, com. din timişoara, alr i 1 242/35, 40,45,49, 69, 75,79, 100, alr ii/i mn 112, 2 434/47. 2. F i g. (Familiar) A vorbi repede, mult (şi cu glas ridicat); a turui1 (1). Oi bea, ... n-oi juca, durui glasul „bărbătoiului”. AGÎRBICEANU, A. 182. Două cumetre se certau şi glasurile lor 12357 DURUIALĂ -1611- DURZĂUAŞ mânioase duruiaufără întrerupere. sadoveanu, O. rv, 28, cf. DL, dex, alr n/l h 29/260. M-a duruit un ceas, ca să-i dau căruţa la moară. UDRESCU, GL. 3. (Prin Transilv.; despre intestine) A chiorăi. Cf. alrn/i h 62. - Prez. ind.: durui. - Şi: (popular) durăi vb. IV. - Dur2 + suf. -ui. DURUIÂLĂ s. f. 1. Duruit. Cf. scriban, d. Când a fost la răfuială la fierele zurăială, Pântecele durăială ... Şi capul scărmănătură. marian, SA. 190. M-a ameţit asta cu duruiala sucălii. UDRESCU, GL. 2. F i g. (Familiar) Debit verbal deosebit de mare; vorbărie (1); turuiala1 (1). Mâine, cu duruiala aceea, cine va mai sta lângă el? AGÎRBICEANU, S. 214. - Pl.: duruieli. - Şi: (popular) durăiâlă s. f. - Durui + suf. -eală. DURUIRE s. f. Acţiunea de a d u r u i (1) şi rezultatul ei. Cf. polizu, pontbriant, D., lm, dl, dm, dex. -O (Prin analogie) Tunurile porneau surd, într-o duruire adâncă. SADOVEANU, O. VI, 33. Ciocănitori mari... numărau pe cei nouă monahi şi ciocăneau iar, în duruiri scurte, de nouă ori. id. ib. XH, 19. -Pl.: duruiri. - V. durui. DURUIT s. n. Faptul de a d u r u i (1); zgomot produs de ceva care duruie; duruială (1), huruit, huruitură; duruitură, (învechit şi popular) durat, (popular) durăială, durăit, durăitură. Ce s-aude? ... duruitul unei trăsuri. HRISOVERGHI, A. 61/28. Foarte rar se auzea pe pod duruitul unei căleşte. NEGRUZZI, s. I, 15, cf. PONTBRIANT, D. Din când în când răsună durăitul surd al unei trăsuri. EMINESCU, O. VII, 226. Adineauri se auzea duruitul unei căruţe pe şosea. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 156. Pe stradă se auzi deodată duruitul unei trăsuri. AGÎRBICEANU, L. T. 307, cf. resmeriţă, D., cade, DL. Din spate se auzi duruitul celorlalte echipaje, barbu, princ. 118, cf. dex. S-aude duruitul briştei. udrescu, GL. (Prin analogie) Un tunet răzleţ... îşi stinse neputincios, în tăcerea nopţii adânci, duruitu-i depărtat. HOGAŞ, M. N. 178. -Pl.: duruituri. - Şi: (popular) durăit s. n. - V. durui. DURUITOÂRE s. f. 1. (Prin Mold.) Cascadă. Cf. tdrg. Drept sub munte ... este o cascadă, adică o duruitoare, cum îi spun muntenii, sadoveanu, O. xi, 219, cf. H x 353, alr i 430/394, 528, 550, 558. 2. (Popular) Scârţâitoare (v. s c â r ţ â i t o r 2). Cf. tdrg, resmeriţă, D., CADE. Duruitoarea sau scârţâitoarea, jucărie copilărească, întrebuinţată pe alocurea în unele sate. ALEXANDRU, I. m. 31, cf viciu, gl., alr sn i h 47, alrm sn i h 34. + (Prin nordul Transilv.) Sperietoare de păsări; zbâmâitoare (v. zbârnâitorll 1). Cf. viciu, gl. + (învechit) Vioară de proastă calitate. Na, pormuleacule, [o pungă] pentru putregaiul tău de durăitoare. gane, n. m, 175, cf. ŞĂINEANU2. - Pl.: duruitori. - Şi: (popular) durăitoâre s. f. - Durui + suf. -(i)toare. DURUITURĂ s. f. Duruit. Cf. LB. Cutremurul e precedat de ... duruituri subpămăntice. cobâlcescu, G. 46/14, cf. pontbriant,d., LM, DDRF, RESMERIŢĂ, D. Se auzeau ciocanele înăbuşite ale cizmarilor, duruiturile grele ale maşinilor de cusut în croitorii. SADOVEANU, O. rv, 27, cf. SCRIBAN, D., DEX. Aude tropot de cai şi durăitură de căruţă. RETEGANUL, P. II, 72. Astfel de ieşiri să fi încercat diavolul să ridice... „înpârâul Putnei, cărei adâncimi îi zic, durăiturăŞEZ. VI, 133. -PL: duruituri. - Şi: (populai*) durăitură s. f. - Duruit + suf. -ură. DURUROS, -OÂSĂ adj. v. dureros. DURUŞ s. n v. derdeiuş. DURUŞÂ vb. I. R e f 1. (Prin Transilv.; despre copii) A se da pe gheaţă. Cf. alr i 395/320, alr sn v h 1 309/334, alrm sn iii h 1 109/334. + (Despre pământ) A se surpa (1) (Nojorid - Oradea). Cf. alr 1395/320. - Prez. ind. pers. 3: se duruşă. - De la duruş. DURUT1 s. n. (Popular) Faptul de a d u r e a; p. e x t. durere (2), jale. Cf. pontbriant, d., ddrf. Sunt suflet din sufletul neamului meu ...In ranele tale durutul sunt eu, Şi-otrava deodată cu tine o beu. COŞBUC, P. I, 5, cf. DL, DEX. Şi pui dorul căpătâi şi durutii aşternut. BIBICESCU, P. P. 83. - V. durea. DURUT2, -Ă adj. (Popular) Care este plin de durere (2), care suferă; dureros (2), îndurerat. Durut e sufletul a tot norodul, biblia (1688), 2182/35. Oliolio! voinic durut! De când sunt pe lume ..., Ce văzui n-am mai văzut! COŞBUC, F. 113. Lasă jos la uşa sfântului lăcaş, cu căinţă şi cu inimă durută, nelegiuirea ta. GALACTION, O. A. n, 253. Pădure, sora mea, te întâlnesc C-o strângere de inimă durută. LABIŞ, P. 121. - PL: duruţi, -te. - V. durea. DURUŢ1 s. n. 1. (Popular) Suman (1) scurt. Cf. şez. xix, 82, CADE, scriban, d., H rv, 178, xvni, 5,145,269,279, viciu, gl., com. din TIMIŞOARA. 2. (Prin Olt.) Coş de răchită în formă de con, cu fundul intrat înăuntru şi găurit, folosit la pescuit. Cf. vîrcol, m. 86. -PL: duruţe. - Şi: (regional) dăroţ (hiv 178), duluţ (viciu, s. gl.) s. m. - Din magh. daroc „pânză grosolană”. DURUŢ2 s. m. (Regional) Mosor de aţă (Chisindia- Sebiş). Cf cv 1950, nr. 11-12,38. - PL: duruţi. - Cf. d u r a1. DUR-VUR interj. = tura-vura. Cf ddrf, pascu, c. 113. DURZÂN s. n. v. durduzan. DURZÂU s. n. = dârzău. Nume dat la doi arbuşti răşinoşi: a) jneapăn (Pinus mugo). Cf. CADE, borza, d. 121. Când îi trece prin temeteu Ciuntă-o cruce de durzău. bÎrlea, l. p. m. ii, 97, cf. T. PAPAHAGI, M. 219, ALR 11949/348, 350,351,354, 355,360. Iar în loc de copârşeu Pune-ţi scoarţă de durzău. FOLC. TRANSILV. I, 330; b) ienupăr (lenuperus communis). Cf. panţu, PL. 95, cade, bugnariu, n., nr. 51/402. Frunză verde de durzău Insoară-te mândru mneu. ţiplea, P. P. 57, cf. BUD, p. p. 61. Hai mândrucă şi mă cată, La cruciţa de durzău, C-acolo-s îngropat eu. BÎrlea, b. 146. Crească-ţi iarbă şi durzău Pe ciudă c-oi vini eu. id. L. P. M. n, 44, cf. T. papahagi, m. 219, alr sn ni h 626/353, alrm sn ii h 433/353, arvinte, term. 2. DURZĂUÂŞ s. m. (Regional) Rujă (a) (Sedum roşea). Cf. borza, d. 158. - PL: dârzăuaşi. - Cf. d u r z ă u. 12373 DURZOI - 1612 - DUS2 DURZOI s. m. (Regional) Cânepă (Cannabis saliva). Cf. BORZA, D. 39. - PL: durzoi. - Et. nec. DUS1 s. n. Faptul de a (se) duc e2. A. 1.1. Ţinere, susţinere în mâini, pe spate, pe umăr a unor obiecte (grele), a unor fiinţe etc. pentru a transporta undeva, în altă parte; purtare (I 1), transport (1), transportare, transportat1, ducere (A 11), (învechit) purtat1 (1), (familiar) cărat. Cf. d u c e2 (A 11). Cf. COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ŞĂINEANU2, TDRG, ALR SN V h 1 371. + Transportare a oamenilor morţi sau a corpului lor în biserică, spre locul de înmormântare etc. Tot aşa se întâmplă şi cu dusul muerilor bătrâne. Fiecare mort mare se duce de regulă de cătră patru inşi. MARIAN, î. 255. a Urma dusul mortului în biserică. + Mişcare încoace şi încolo, trecere dintr-o parte în alta a unui instrument, a mâinii etc. îşi însoţea vorbele de dusul mâinii pe obrazul copilului. 2. Luare cu sine a unor obiecte şi aducerea lor undeva sau la cineva pentru a le preda; ducere (AI2).V.aducere. Cf.duce2 (A I 3). 9 cai şi 2 sânii pentru dusul banilor la Ţarigrad. (a. 1741). IORGA, s. D. vi, 333. i=iEste obligatoriu dusul cărţilor împrumutate la bibliotecă. + Aducere şi expunere a mărfurilor spre cumpărare. Dusul cartofilor la piaţă. + Transportare de scrisori, de corespondenţă etc. la destinaţie; înmânare a scrisorilor, a corespondenţei etc. Cf. duc e2 (A 13). Dusul scrisorilor la destinaţie. + Trecere a veştilor, a informaţiilor etc. dintr-un loc în altul, de la o persoană la alta, transmitere (1); aducere la cunoştinţă a unui mesaj, a unui răspuns etc., comunicare. Se ocupa cu dusul vorbelor de colo, colo. II. 1. Luare cu sine a cuiva, conducându-1 dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul, de la unul la altul sau într-un anumit loc, aducere; conducere spre ..., însoţire făcută îndrumând, călăuzind, dirijând, d u c e r e (A II1). V. p u r t a r e (4). Cf. d u c e2 (A II1). Cf. LM. cd îşi asumase riscul dusului caravanei prin deşert. ^ F i g. Se lăsa în dusul paşilor domoli. VLAHUŢĂ, O. A. I, 94. + Dirijare a animalelor, a turmelor etc. într-o anumită direcţie; mânare1, mânat2 (1), ducere (A II 4). Cf. d u c e2 (A II 6). Era imposibil dusul măgarului de căpăstru spre grajd. Primăvara începea dusul oilor la păscut. + Luare cu sine a unei persoane şi înfăţişarea, prezentarea lui înaintea cuiva sau undeva (cu un anumit scop). V.prezentare (3). Pregătise din timp dusul logodnicei în faţa părinţilor săi. + Luare cu foiţa şi conducere a cuiva (sub pază); purtare (12), ducere (A II1). Dusul condamnatului între baionete. + însoţire, întovărăşire a cuiva într-o călătorie, pe un drum, într-o acţiune; ducere (A II1). Tot dusul şi voiajul cu turiştii e o minciună a mea. EMINESCU, O. XVI, 619. 2. F i g. (Familiar) Păcălire. Era uşor dusul unui asemenea om credul. Cf. d u c e3 (A II2). III. Menţinere, continuare a vieţii, a traiului etc. (prin asigurarea condiţiilor de trai, făcând faţă solicitărilor, cheltuielilor vieţii); trăire (1), vieţuire (1). Cf. d u c e2 (A III 1). Omul, în dusul vieţii, traiul să-şi mistuie cu patimi, doruri, năzuinţi. SĂM. n, 162. IV. 1. Desfăşurare, îndeplinire a unor diverse munci, activităţi, servicii, în mod sistematic, corespunzător, prin efort propriu (în etape succesive şi pe un plan larg); ducere (A III 1). V. p r e s t a r e. Cf. d u c e2 (A IV1). Dusul activităţii de convingere a studenţilor. + Purtare a sarcinii de către o femeie gravidă. O deranja dusul sarcinii încă două luni. + (Cu determinarea „mai departe”) Continuare a unei acţiuni; ducere (A III 1). Dusul mai departe al muncii cu studenţii. Dusul mai departe al construirii barajului. + însemnare a liniilor pe o suprafaţă; trasare, desenare, ducere (A III 2). Cf. d u c e2 (A IV 1). Dusul arcelor de cerc era imposibil fără florar. Avea de executat dusul unei perpendiculare pe ipotenuza triunghiului. 2. Desfăşurare (2), susţinere (4), purtare de conversaţii, de corespondenţă etc. (împreună cu altul sau cu alţii ori între ei); întreţinere, ducere (A IV 3). Cf. d u c e2 (A IV 2). Dusul negocierilor era dificil în asemenea condiţii. Au rămas dezamăgiţi de dusul tratativelor. B. I. 1. (Adesea în corelaţie cu „întors”, „înapoiat”) Punere în mişcare a fiinţelor pentru a ajunge undeva; părăsire a cuiva sau a ceva spre a se îndrepta în altă parte, pornire (II), ducere (Bl 1), m e r g e r e (1), deplasare (1); plecare din apropierea cuiva sau a ceva, despărţire de cineva sau de ceva, îndepărtare; p . e x t. moment când cineva pleacă (B 1), d u c e r e (B I 1); (regional) dusoare. Cf. d u c e2 (B 11). După dusul mieu întra-voru lupi grei întru voi, cei ce nu vor cruţa turma. COD. VOR.2 249. Cu dusul arată Domnul îndelungă răbdarea Sa. varlaam, C. 225. Turcii le ieşie înainte [zaharilor] ori la dus ori la întorsu. NECULCE, L. 106, cf. LB, pontbriant, D., COSTINESCU, LM. Când e al şeptelea ... rând de păhare, care se citeşte „în dus şi rămas”, atunci cer cuscrii de la mireasă 12 perini. marian, NU. 513, cf. ddrf, barcianu, şăineanu2. Dusul la „Împărăţie” al vlădicăi n-are alt scop decât acesta, iorga, L. ii, 160. Căuta prilejuri să-l întâlnească ...la dusul sau înapoiatul de la biserică. AGÎRBICEANU, S. 578, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Aceste duhovniceşti mioare... nu pot să se mai găsească ... nici la dus şi nici la întors? GALACTION, O. 170. Nu te-ofi lovit şi pe mătăluţă dusul. c. PETRESCU, O. P. II, 49, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. + (învechit) Deplasare cu un vehicul; pornire (II2), plecare a unui vehicul. Chirie a dusului din gios să fie a mea (a. 1784). IORGA, S. D. vii, 235. La dusul [diligenţelor] ... eu am socotit să hotărăsc preţul locurilor în delijans (a. 1829). DOC. EC. 438. 2. (în corelaţie cu „întors”, „venit”) Parcurgere a unei distanţe, a unui drum (3), c ă 1 ă t o r i e; (concretizat) drum (3), traseu pe care îl străbate sau pe care trebuie să-l străbată cineva sau ceva (pentru a ajunge dintr-un loc în altul). V.parcurs,cursă. îi trebue mult şasă săptămâni la dus şi şasă la întors. BUZNEA, p. v. 85/24. Dar sunt cinci chilometri ... cinci la dus şi-nc-o-dată cinci la-ntors, fac zece ...pe căldura asta. caragiale, o. ii, 200. O simplă plimbare nu trece niciodată de şase ori, dus, întors, arghezi, b. 89. Să nu mai pierdem vremea cu dusul şi întorsul în târg. tudoran, p. 77. Să-şi facă ... plimbarea sa de puşcăriaş, adică un dus şi un venit, cu mâinile la spate prin podul acela lung. barbu, i. ii, 172. 3. Mers1 în vizită la cineva, vizită1 (1); mers sistematic, cu regularitate într-un anumit loc. Cf. duc e2 (B I 2). [Femeile] cădeau ...în doaga dusului la biserică, preda, i. 38. Adineauri spusei vorba aia cu dusul la alde tat-tău, fiindcă aşa ar fi stat bine. id. M. 231. II. (Eufemistic; cu determinarea „de pe lume”) Moarte. După dusul mieu întra-voru lupi grei întru voi. COD. VOR.2 249. Lui Hristodul ficioara Hristoduli la nume, Insoţâtă şi-n lupte şi-n dusul de pre lume. dosoftei, v. s. decembrie 198721. - PL: (învechit) dusuri. - V. duce2. DUS2, -Ă adj. 1.1. (Despre oameni) Care a părăsit pe cineva pentru a se îndrepta în altă parte, pentru a ajunge undeva; plecat2 (B), (învechit) mers2. Iară ei, duşi de la adunarea credincioşilor, îmblară pren Finichiia. N. TEST. (1648), 154718. Fiind tatarii duşi în oaste la Beciu. NECULCE, ap. TDRG. Va lua pământ în parte de la cineva, ce va fi dus în vreo cale. prav. 8, cf. lb, valian, v. El... d-atâta timp este dus. pann, E. I, 89/3, cf. POLIZU, pontbriant, D. Ai un fiu dus prin lume. MARIAN, S. R. II, 191, cf. DDRF. El nu e mort! Trăieşte-n veci, E numai dus. coşbuc, p. i, 151, cf. barcianu, şăineanu2, resmeriţă, d., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. Te du de la casa mea, dar te du şi dusă să fii. reteganul, P. II, 68. *0* (Substantivat) Duşii şi fugiţii din Dachia. maior, IST. 44/16. Pre duşii romani din oraşele şi satele Dachiei, în mijlocul Misiei i-au aşezat şuo au chiemat Dachia. id. s. I, 33. O E x p r. (Popular şi familiar) A nu (prea) fi dus la biserică = a avea 12376 - 1613 — DUS2 purtări necorespunzătoare din anumite puncte de vedere, a nu da importanţă convenienţelor sociale. Nu-s prea duşi la biserică. alecsandri, T. 1 424, cf. SCRIBAN, D. + Stabilit2 (1). O samă din Bănuleşti ...au rămas pănă astăzi duşi în părţăle acele. ŞTEFANELLI, D. c. 282. + Care se află sub stăpânirea sau în puterea cuiva (prin forţă armată) (Substantivat) încă tot se nasc oameni... râdicându-se ...pe deasupra ticăloşiei şi a vaietelor duşilor în robie. RUSSO, S. 111. 2. (Despre ochi; urmat de determinarea „în fundul capului”) Intrat, înfundat în orbită (din cauza oboselii, a bolii etc.). Era ... un om înalt, uscăţiv, cu ochii roşii şi duşi în fundul capului, felimon, o. îl, 175. Cu ochii mici, apropiaţi şi duşi în fundul capului. VLAHUŢĂ, ap. cade, cf. DL, DM, DEX. Moartea se arată bolnavilor sub forma unei babe cu ochii duşi în fundul capului, şez. in, 113. 3. (Despre unităţi, perioade de timp) Care trece unul după altul (apropiindu-se de sfârşit), scurs2 (II2),trecut2(Il); care s-a încheiat. Mă cufund în trecut şi visez la zilele duse. RUSSO, s. 100, în DL. Părea icoana ştearsă... Afericirei duse. CONTEMPORANUL, vn2, 229. Puterea amintirii în sufletu-i revarsă Tremurătoare raze din vremea dusă, ştearsă. SĂM. 1,122. Peste bolţi răpuse, Oile pasc iarba vremurilor duse. lesnea, vers. 246. Boierul ... începe să se gândească la anii duşi. sadoveanu, o. i, 60, cf. dl. Vă voi face să trăiţi de-a pururi, Ani duşi. isanos, v. 56, cf. dm, dex. (Substantivat) O clipă să mai gust din cele duse. vlahuţă, p. 67. II. F i g. (Despre oameni; şi în 1 o c. adj. dus pe gânduri sau cu gândul, cu gândurile ori rar, în gânduri sau cu mintea, cu minţile ori de pe sau din lume, pe ceea lume) Care este absorbit de o activitate, de o problemă etc., desprins de realitate, adâncit, cufundat în gânduri, absent, pierdut (III 3); care este cuprins, copleşit de un sentiment, de o emoţie puternică, n ă u c (2). V. d i s t r a t, transportat2 (1). Eroul în tăcere Era cu totul dus: visa zile de glorii, heliade, o. i, 337. Acestea zac fără conştiinţă, sau cum zicem duşi. antrop. 143/25, cf. valian, v. E dus cu mintea-n visul ce-ipare c-au visat, alecsandri, poezii, 371. Radu şedea cuAncuţa, amândoi tăcuţi şi duşi pe gânduri, odobescu, S. I, 153. Şi ascultă dus din lume a ei dulci şi timizi şoapte, eminescu, O. I, 51. împăratul parcă era dus pe ceea lume! CREANGĂ, P. 98. Sta jos pe covor dus pe gânduri. CARAGIALE, O. n, 279. Simina şedea pe un buştean... dusă-n gânduri. slavici, o. I, 260. S-a dus şi Persida; era însă ... dusă cu gândul şi strâmtorată. id. ib. II, 29. El era dus cu gândurile. ISPIRESCU, L. 34. Atâta era de dus cu minţile, id. ib. 34. Privea, dusă de pe lume, sângele apusului întins pe cer. delavrancea, s. 14, cf. ddrf. Şi-a stat aşa, perdut şi dus. COŞBUC, B. 86. Ciobanul ...Cu cotul răzemat în bâtă El cată dus în depărtare, iosif, V. 57. Un căpitan de infanterie ...sta cu capul rezemat în palmă, dus pe gânduri. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 20. Apostol asculta dus, cu ochii pe buzele preotului, rebreanu, p. S. 239, cf. resmeriţă, d., cade. Mă urcam ...pe acoperământul grajdului unde rămâneam dus pe gânduri. BRĂESCU, A. 59. Alexandru ... prindea ca din zbor, dus pe gânduri, vorbele lor rare şi potolite. SADOVEANU, O. I, 13. Se uita dus... spre malu bisericii. MOROIANU, S. 104, cf. SCRIBAN, D. Trestie rămase dus cu gândul în fereastra în care se încadra tabloul câmpiilor ondulate. ARGHEZI, S. XI, 113. Tăcu o vreme, dus pe gânduri, beniuc, m. C. I, 330, cf. DL, DM. Eu eram dus cu gândurile în altă parte, lăncrănjan, c. I, 12, cf. dex. (Cu schimbarea construcţiei) Mă uit cu drag la tine, Ş-amuţesc, pe gânduri dus. VLAHUŢĂ, O. A. I, 54. Zâmbind s-aşeazăfata aproape de fântână..., Privind cu gândul dus. COŞBUC, P. I, 52. Cu furca-n brâu, cu gândul dus, Era frumoasă de nespus. IOSIF, V. 41. Mama sta aşa cu faţa udă, Cu gândul dus la tata. labiş, p. 27. + Rătăcit (5). Era mintea lui dusă. mineiul(1776), 27v2/25. + (Despre ochi, privire; de obicei urmat de determinări locale) Care exprimă starea omului neatent la realitatea imediată; aţintit în gol, pierdut (III 3), r ă t ă c i t (5); care rămâne oprit asupra unui anumit punct, fix. Ochii ei erau ... duşi, pierduţi în urma lui. SLAVICI, O. II, 39. Privirea-i era dusă, obrajii palizi şi căzuţi. VLAHUŢĂ, S. A. II, 383. Ca un copil ce-ascultă poveşti cu sori apuşi, Aşa-l ascultă fata cu ochii mari şi duşi. COŞBUC, P. I, 160. Cum stăm aşa, cu ochii duşi în stele, ... Părem doi tainici făcători de rele. GOG A, POEZII, 209. Marina ... rămase cu ochii duşi după voinic. AGÎRBICEANU, S. p. 19. Ai devenit sentimental, Privind cu ochii duşi pe gânduri Pantofid delicat de bal. TOPÎRCEANU, O. A. I, 49. Copilul asculta cu ochii duşi, visa la calul năzdrăvan care mânca jaratic. sadoveanu, O. I, 29. Miţu ... rămâne dubitativă şi visează cu ochii duşi. ARGHEZI, c. J. 170. Cu ochii duşi în cer, Fixăm apartamentul Pe care-Omnipotentul L-ocupă în eter. PERPESSICIUS, S. 36. Am stat cu ochii duşi pe geam, în gol. labiş, p. 26. III. 1. (Despre oameni; în legătură cu verbele „a dormi”, „a adormi”) Care are un somn profund. Acela era foarte în adânc somn cufundat, Fără a simţi să doarmă dus. pann, e. IV, 108/16. Şi doarme dus. NEGRUZZI, S. in, 403. Vânători şi căruţaşi... dorm acum duşi, la târlă. ODOBESCU, S. III, 19. Oşteanul ... dormea dus, ca omul fără grijă. GANE, N. I, 24. Soacra horăea, dormind dusă. CREANGĂ, P. 6. Doarme dus de poţi tăia lemne pe el. caragiale, o. vi, 263. S-auzea, trăgănatşi greoi, horcăitul bătrânului ce dormea dus. vlahuţă, s. a. II, 14. Toată lumea dormea dusă. MELLE, V. P. 220. Când cugetă acum că Dumnezeu doarme dus, l-a apucat de un picior ..., voind numaidecât să-l arunce în apă. MARIAN, î. 50. Pe ţărm, cu un butuc drept căpătâi, doarme dus un plutaş. SĂM. I, 5, cf. BARCIANU, alexi, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. Aşi fi dormit înainte, dus, fără sgomotoasa sosire a unei scrisori. M. I. caragiale, c. 7, cf. cade. Oamenii în repaus, rupţi de osteneala din timpul nopţii, adorm duşi. BART, S. M. 20, cf. SCRIBAN, D. Guvernanta dormea dusă, sforăind în odaia vecină. CĂLINESCU, S. 516, cf. DL. Adormeam dus până dimineaţa târziu. PREDA, DELIR, 77, cf. DM. Cârcotaşii adormeau duşi alături, cu picioarele strânse, barbu, G. 59, cf. dex. (Prin analogie) Apele dorm duse. HELIADE, O. I, 189. Macul... roş la faţă doarme dus. ALECSANDRI, POEzn, 57. Trecu repede pe dinaintea casei învăţătorului Herdelea, care dormea dusă. rebreanu, 1.46. Pământul doarme dus. AL. PHILIPPIDE, A. 67. întreaga-mpărăţie la poale-i doarme dusă. VOICULESCU, POEZII, I, 52. Portul doarme dus. BART, E. 328. Şi apele dorm duse şi morile au stat. pillat, p. 99. <> F i g. Lăsaţi părinţii şi copiii voştri Să doarmă duşi n-al Daciei pământ, eminescu, o vin, 50. + (învechit, rar; despre somn) Profund (1). Somnu-l furase, Un somn d-ale duse, greu, sforăitor. HELIADE, o. I, 128. 2. (Eufemistic; despre oameni; adesea substantivat) (Persoană) care a încetat să mai trăiască, care nu mai este în viaţă, care şi-a pierdut viaţa. V. m o r t (11). Cf. polizu. Doliul este umbra ce-o aruncă cei duşi în altă lume asupra chipurilor celor rămaşi pe pământ. EMINESCU, O. XV, 1 057, cf. ddrf. Vorbim de voi numai în şoapte, Aşa ca despre nişte duşi. voiculescu, POEzn, n, 133. începeau a vorbi cu glasuri domoale despre cel dus pentru totdeauna. sadoveanu, O. i, 25, cf. SCRIBAN, d. Sub glii cei duşi încearcă Surâsul să-şi păstreze, blaga, poezii, 399, cf. dl, dm. Ardeau zdrenţele celor duşi. BARBU, PRINC. 27, cf. DEX. (Prin metonimie) Chiparoşii ca fusele-N toate cimitirele Ne abat privirile Către inimi - dusele, blaga, poezii, 186. (Substantivat; regional în construcţia) De-a duşii = numele unui joc practicat în timpul priveghiului. Bucătăresele care pregătesc praznicul îngropării spun glume şi poveşti, flăcăii şi fetele ... se joacă de-a mişca, de-a cărbunele, de-a duşii, pamfile, CR. 1. (Substantivat; regional) Duşi buni = piază bună (v. p i a z ă 2); p. e x t. dispoziţie (3), chef; toană (1). Cf. pamfile, duşm. 101. -O Loc . adj. Dus de (pe) lume (sau veci) (Şi substantivat, m.) = a) mort (II1). Cu cinste să-l îngrupăm cel dus de lume. CORESI. T. EV. 190. începe a mi ţi se preîmbla prin grădinile dusului după lume Akademus. heliade, O. I, 479. Duşii de pe lume, mai toţi, sunt buni ca mierea. MACEDONSKI, O. I, 24. Să nu fi ajuns la aşa ceas de blăstem, să vadă cum i să prăpădeşte şi i se scufundă în hăul duşilor de veci, comoara el vlahuţă, n. 94. De mult simţea Că Radu-i dus de pe-astă lume. COŞBUC, P. I, 101, cf. CADE. Numai portretele lipsesc de pe păreţii îngânduraţi, cu chipurile duşilor de 12376 DUSĂTURĂ - 1614- DUŞAC veci. TEODORE ANU, M. u. 157, cf. scriban, D. Se strecură pe lângă fata mătuşii Ce dormea ca duşii De pe lume. ARGHEZI, VERS. 140. Vorbeşti ca duşii de pe lume, spuse Gherghina şi plecă supărată. PREDA, D. 128; b) (familiar) absent; împrăştiat. Vorbeşte cu duşii după lume. pann, p. v. iii, 155/13. Vorbeşte cu duşii după lume. ROMÂNUL glumeţ, 50. Auzi, nelegiuitul, că morţii nu scriu bine! ...Şi cu ce chip vorbeşte de duşii de pe lume. alexandrescu, o. I, 183. în loc să vorbim de ale noastre, ca oamenii, tu te apuci de vorbeşti cu duşii dupe lume. FILIMON, O. I, 379. Vorbeşte duşilor de pe lume. ISPIRESCU, U. 126. Mă, eşti cu duşii de pe lume? Nu vezi că ţi-au intrat boii în porumbul meu? BRĂTESCU-voiNEŞTi, P. 86; c) (regional) nebun (14). Cf. COSTINESCU, şăineanu2, CADE. Mă iau eu după toţi duşii! aşa-mi trebuie, pamfile, J. m, 88, cf. ciauşanu, gl. - PL: duşi, -se. - V. duce2. DUSĂTURĂ s. f. Dus (B 11). Cf. cor. sat. ni, 49. - PL: dusături. - Dus2 + suf. -(ă)tură. DUSINĂ s. f. Mulură cu dublă curbură, concavă la partea de sus şi convexă la bază. Cf. dn3. - PL: dusine. - Din fr. doucine. DUSOÂRE s. f. 1. (Regional) Dus1 (B 11). Cf. pascu, s. 511, scriban. D. Aşa-i dusoarea lui; când se duce, dus e; uită să mai vie. UDRESCU, GL. 2. (Prin sudul Transilv. şi prin Munt.) Transport de mărfuri sau de persoane, făcut cu căruţa; cărăuşie. Am dus marfa în trei dusorl Cf. SCRIBAN. D., RĂDULESCU-CODIN, LEXIC REG. II, 50. Am O dusoare, mai fac două şi m-achit de datorie. UDRESCU, GL. 3. (Regional) Şir de găurele şi de flori la cusături, şabace etc. Cf. SCRIBAN, D., RĂDULESCU-CODIN, UDRESCU, GL. - PL: dus ori. - Dus1 + suf. -oare. DUSTUŞÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Transilv.) A cerceta pentru a afla ceva. Cf. ddrf, l. rom. 1961, nr. 1, 21, viciu, gl. Am fost să dustuşesc când vine doctorul în sat să-mi duc copilul la ultoit. PAŞCA, GL. îi place să dustuşească tăt’e cele. teaha, c. n. 223. - Prez. ind.: dustuşesc. - Cf. d e s 1 u ş i. DUSURĂ s. f. (Regional) Dus (B11). Cf. udrescu, gl. Are dusurile (sau dusorile) lui, n-ai ce-iface. id. ib. - Pl.: dusuri. - Dus1 + suf. -ură. DUŞ1 s. m. (Popular; mai ales Ia pl.) Stare sufletească, dispoziţie (3); toane (v.toană11), chef, capriciu. Cf. anon. car. Şi, venind după duş acolea la dumneavoastră, ... poftim, ... să-i afle un voinic (a. 1750). iorga, s. d. xxi, 243, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg, RESMERIŢĂ, D., cade, scriban, D. Un ţigan odată cum s-a nimerit, Prin ce duşi anume, cum s-a potrivit, contemporanul, m, 627, cf. dl, gămulescu, e. s. 130, com. din STRAJA - VICOVU DE sus. Om cu duş. paşca, gl. E x p r. A fi în duşi răi sau a fi rău la duşi = a fi certăreţ, arţăgos. Nora, ştiind ce poamă bună-i şi ce poate soacră-sa când e în duşi răi, cum a eşit cu oile din ogradă, a şi început iarăşi a plânge şi a se tângui, marian, S. R. II, 98. Să uită omu, care e rău la duşi, să uită prosteşte, şî sângele se strică. DENSUSIANU, Ţ. H. 104. A (nu) fi în duşii lui (buni) = a (nu) fi bine dispus, a (nu) fi în toane bune. Să-mi spuneţi dacă ... are să vie chef os, voinic şi în duşi buni. şez. ni, 126. L-am găsit în duşi buni pe boier. ib. xxiii, 47, cf. ciauşanu, v., udrescu, gl. A-şi veni în duşi = a-şi reveni dintr-o indispoziţie, a fi bine dispus. Cf. udrescu, gl. -P1.: duşi. - Din slavon. ¿oftiiA. DUŞ2 s. n. 1. Fascicul de jeturi subţiri de apă, realizat cu un duş2(2) şi utilizat în scopuri tehnice şi igenico-sanitare; p. e x t. baie, spălare etc. făcută prin acest mijloc. La întrebuinţarea duşei apa de izvor este cea mai bună, fiindcă este mai rece. DESCR. AŞEZ. 61/5, cf. NEGULICI. Ai dă un duş horizontal din dipărtare de câţva paşi la piept şi stomah. C. VÂRNAV, H. 125/20. Duşa prin a ei pătrunzătoare lovituri are mare înriurire ... asupra ... trupului omenesc. FÂTU, D. 30/21. Duşile de picături mari ...se întrebuinţează ...la alte părţi simţitoare ... numai în cazuri desperate, id. ib. 33/20, cf. POLIZU, pontbriant, D., COSTINESCU, lm. Ar fifost supus la bătăi şi la duşuri cu apă rece. CONTEMPORANUL, I, 381. [Au fost risipiţi] c-o duşă rece dată de pompierii M[ăriei] Sale. EMINESCU, o. xni, 259, cf. ddrf, alexi, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Izbucnirea locotenentului de huzari... căzu ca un duş rece. REBREANU, P. S. 51, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Fă duş de apă rece în fiecare dimineaţă, mironescu, S. 116. A recomandat... duşurile reci pentru cei nervoşi. CAMIL PETRESCU, u. N. 80. învioraţi după duşul rece ... au plecat repede la gară. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 164. Duş se chiamă stropirea cu apă rece sau caldă a trupului. VOICULESCU, L. 118. Facem o baie sau un duş rece. BELEA, P. A. 177, cf. DL, DM. Urcase la el în odaie, se bărbierise încă o dată, luase un duş. barbu, 1.1, 71, cf. D. med., m. d. enc. Au hotărât să-l ducă cu forţa sub duşul rece. flacăra, 1975, nr. 42, 18, cf. dex, dn3. 4 F i g. Vorbă, veste, întâmplare neaşteptată şi neplăcută. Cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade, dl, dm, m. d. enc., dex. După duşul suferit la Focşani, echipa ... a recăpătat parţial apetitul jocului. FLACĂRA, 1975, nr. 42, 20. Golul oaspeţilor a fost un duş rece pentru gazde. ib. 1976, nr. 24, 21, cf. dn3. <> E x p r. A face (cuiva) un duş rece = a face (cuiva) morală, a face o critică aspră. Cf. M. D. enc. 2. Instalaţie sanitară sau tehnică alcătuită dintr-un tub şi o pâlnie prevăzută cu găuri mici prin care se asigură ţâşnirea reglabilă şi concomitentă a mai multor jeturi mici de apă. îşi instalase o baie cu duş automat, c. PETRESCU, î. I, 8. Se turnaseră în grabă fundaţiile de beton, se făcuseră nişte duşuri. BARBU, 1.1,140. în camera respectivă se aflau duşuri, magazin ist. 1968, nr. 2, 38. Motelul dispune ...de camere de cazare confortabile, fiecare cu duş şi grup sanitar. scânteia, 1975, nr. 10 358. - PL: duşuri. - Şi: (învechit) dâşă s. f. - Din fr. douche. ; DUŞÂ vb. I. R e fi. (Rar) A face duş2 (1). Vremea în care trebue cineva să se duşeze nu trece niciodată peste un sfert de ceas. descr. aşez. 56/19, cf. mda. <> T r a n z. F i g. Noe ... avea să înfrunte surplusul imenselor rezervorii de lichiduri ... cu care se hotărâse să duşeze patruzeci de zile... biata omenire. ANGHEL, PR. 70. - Prez, ind.: duşez, - De la duş2. DUŞÂC s. n. 1. (Popular) Ţesătură ţărănească confecţionată din lână, folosită ca aşternut; pătură1 (II). Cf. H ii 89, 118, 132, 244, 254, 282, vn 185, 485, xiv 417, i. cr. i, 61, şez. xviii, 168. 2. (Prin Ban. şi Dobr.) Pilotă (1). Earna să acopăr ... [paturile] şi cu păclii, adecă cojoace ...; iar cei mai cu stare au duşăguri... cu pene. liuba -iana, m. 98, cf. GĂMULESCU, E. s. 131, ALR u/l mn 138, 3 898, ALRM n/l h 362. - PL: duşacuri şi duşece, duşeci. - Şi: (regional) duşăg (i. CR. i, 61), duşăc (GĂMULESCU, E. s., 131, hii 89, 118, 244, 254, 262, 282, alr ii/i mn 138, 3 898/682, alrm ii/i h 362/682), duşăg (gămulescu, e. s. 131, şez. xvm, 168, alr ii/imn 138,3 898/29, alrm u/ih 362/29), duşic (h ii 132), duşig (gămulescu, e. s. 131, h xiv 417, 12385 DUŞAG - 1615 - DUŞMAN alr n/i mn 138, 3 898/8, alrm u/i h 362/8), dulşuc (alr ii/i mn 138, 3 898/987, alrm ii/ih 362/987) s. n. - Din tc. dtişek, sb. dusek. DUŞÂG s. n. v. duşac. DUŞAME s. f. v. duşumea. DUŞÂNCĂ s. f. (Prin Ban.) Vestă sau pieptar purtat de femei peste rochie; p. e x t. bluză. Femeile purtau bluză, numită şi viziclu, ori duşancă. pribeagul, P. R. 38, cf. gămulescu, e. s. 130, LEXIC REG. II, 40. -PI.: duşenci. - Din sb. dusanka. DtJŞĂ s. f. v. duş2. DUŞÂŞ s. n. (Turcism învechit) întâmplare (mai ales rea); dezastru (1). Unii vor fi buni cât vor trăi, dentr-acel duşâş ce li s-au tămplat atunce... şvezilor. n. costin, let. ii, 75/34, cf. ddrf, tdrg. + (Astăzi rar; la jocul de table, când zarurile aruncate arată fiecare câte şase puncte) Noroc (1), hazard. Cf. cade, scriban, d. - PL: duşâşuri. - Şi: duşeş (cade), duşiş (ddrf, scriban, d.) s. n. - Din tc. diişiiş, diişeş. DUŞCĂ s. f. (Mai ales la sg.; adeseori urmat de determinări introduse prin prep. „de” indicând felul) Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate bea dintr-o singură înghiţitură; înghiţitură, sorbitură (1). După ce beau câteva duşci, să apucă de gioc. IST. AM. 6474, cf. pontbriant, d. încă o duşcă ... Mă arde setea-n piept. ALECSANDRI, T. II, 61, cf. COSTINESCU, LM. Moş Nichifor a tras o duşcă de rachiu din plosca lui cea de Braşov. CREANGĂ, o. 281. Tânărul voinic se fine bine: pahar la pahar şi duşcă la duşcă. CARAGIALE, O. I, 220. Pe la jumătatea drumului îi trase o duşcă zdravănă. VLAHUŢĂ, S. A. II, 14. Din când în când oprea trupa ... şi înghiţea câte o duşcă de rachiu, bacalbaşa, s. a. i, 11, cf. ddrf, alexi, w. Să-nghiţim o duşcă. LUC. n, 260, cf. şăineanu2, tdrg. Bătrânul mai trage doar câte-o duşcă. agÎrbiceanu, s. 450. îmi mai stâmpărai gâtul cu o duşcă de rachiu. HOGAŞ, DR. i, 250. Trage o duşcă zdravănă şi trece băutura bătrânului. REBREANU, I. 14, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Dădu pe gât, din picioare, încă o duşcă de ţuică. BART, S. M. 98, cf. SCRIBAN, D. S-a întors la clondirile de vutcă, să mai tragă o duşcă. C. PETRESCU, A. R. 132, cf. DL. Sabin îşi umflă pieptul, luă sticla, se înclină şi trase o duşcă. T. POPOVICI, S. 31, cf. dm. Cum ia o duşcă de basamac, începe să taie piroane, barbu, G. 270. A plecat să tragă o duşcă la bufetul din comună, scânteia, 1975, nr. 10 319, cf. dex. Trage şi el câte-o duşcă de apă rece de-şi răcoreşte sufletul. ŞEZ. VI, 10. Crâşmăriţo, Ia scoate-o duşcă de vin. PĂSCULESCU, L. P. 309. O E x p r. A da (sau a bea, a sorbi, a goli etc.) de (sau dintr-o) duşcă = a bea repede, pe nerăsuflate. Dobândi un potir de vin şi-l bău de duşcă. DOSOFTEI, v. s. ianuarie 36720. Când sug pe frumuşica sângeacă de rachiu, ...o dau de duşcă şi pace! pr. dram. 375, cf. POLIZU. Ii dădu pe deasupra un pahar de vin, pe care sgârcitul îl bău de duşcă. GANE, N. III, 25. Dă paharul de duşcă; apoi încă vro două-trei şi peste-acele alte câteva! CREANGĂ, O. 231. Mă duc să dau de duşcă câteva palice pline, contemporanul, m, 454. Cine nu bea de duşcă, Acela moare de puşcă! MARIAN, na. 240. Sfârşi... înfăşcând păharul şi dându-l de duşcă. SĂM. II, 266. Tănase dete duşcă pe gât o sticluţă pântecoasă de ţuică. D. zamfirescu, t. s. 9. Dă-l de duşcă, prietene! AGÎRBICEANU, S. 484. Din când-n când, sorbea de duşcă câte un pahar de pelin. BUJOR, S. 65. Să te văd ... mare! ură Belciug, ciocnind şi golind paharul dintr-o duşcă. REBREANU, I. 136. Am dus paharul grăbit la gură, parc-aşfi vrut să-l dau de duşcă. COCEA, s. I, 232. Dădu de duşcă un palici de vin. sadoveanu, o. i, 100, cf. dl. Hai să dăm de duşcă o ţuică, scânteia, 1975, nr. 10 334, cf. dex. -O F i g. Nu e nimic mai dulce pe lume decât o duşcă de aer liber. RUSSO, S. 102. Geaba scăpară la puşcă, Să-ţi bea sângele de duşcă. vulpescu, p. 46. - PL: duşti şi (învechit, rar) duşci. - Din bg. ayrneK, sb. dusak. DUŞDUC s. n. (Prin nord-estul Olt.) Lemn gros; butuc. Cf. CIAUŞANU, V. - PL: duş duce şi duşducuri. - Et. nec. DUŞEC s. n. v. duşac. DUŞECLÂC s. n. (Turcism învechit) Pânză groasă folosită la confecţionarea saltelelor. Cf. şio ii2, 145. Duşeclăcuri, o parce 9 pol bani (a. 1726 - 1733). ap. N. a. bogdan, c. m. 159. - PL: duşeclâcuri. - Din tc. doşeklik (dial. diişeklik). DUŞEG s. n. v. duşac. DUŞEGUBINÂR s. m. v. şugubinar. DUŞEGUBÎNĂ s. f. v. şugubină. DUŞEŞ s. n. v. duşâş. DUŞÎC s. n. v. duşac. DUŞÎG s. n. v. duşac. DUŞÎŞ s. n. v. duşâş. DUŞLAG s. n. (Popular) Cui de oţel cu care se găuresc cercurile de fier ale butoaielor; priboi1 (I 1). Cf. ddrf, şăineanu2. „Priboiul”, numit şi „duşlag”, este un cui de oţel ..., cu care se „priboieşte”, adică se fac găuri cercurilor de fier. pamfile, i. C. 161, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., LTR2. -PL: duşlaguri şi duşlege. - Din germ. Durchschlag. DUŞMÂN, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f., adj. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare faţă de ceva sau de cineva, care urăşte ceva sau pe cineva; vrăjmaş (11). S-au tâmpla de-u cădzut un vez.ir, ... prieten lui Constantin-Vodă şi duşman lui Mihai-Vodă. NECULCE, L. 313. Cu o moarte aşe cumplită Cât numai duşmanilor îi plătită (a. 1777). GCR n, 118/2. Şi văzind într-acestaş chip, am venit iar în casă, că avem bucurie că într-aceste zile sosăşte şi Măriia Sa Vodă în Craiova, cu oşti foarte multe, şi au închis pe dujman în piscupie, şi prin alte casă ş-au început a eşi de să închin[ă] (a. 1801). IORGA, s. D. viii, 115. Să se plece pre scaonele lor pentru ca să nu-i cunoască duşmanii. MAIOR, T. 18/26. Ş-au făcut nepăciuiţi duşmani din cei mai mulţi doctori. LEON asachi, b. 21/12. Nu-ţi arăta toată taina cătră prieteni. Căci poate vreunul cu vreme să-ţi fie dujman. GOLESCU, P. 11/14, cf. LB. Ei mănâncă carne de om ..., însă numai a duşmanilor săi. DRĂGHICI, R. 194/8, cf. VALIAN, V. Beiul n-are duşmani împrotiva cărora să aibă trebuinţă de apărare, arhiva r. II, 200/10. De acum înainte, de vei să nu ai duşmani, Să zici: Să fie de bine. PANN, Ş. II, 18/9, cf. pontbriant, d. Un prietin este duşmanul cel mai de aproape. ALECSANDRI, O. P. 202, cf. LM. Blăguţă ... avea şi el duşmani. SLAVICI, O. II, 16, cf. DDRF. Dacă eşti cinstit, n-ai teamă De duşman de-ar fi Ciclop. COŞBUC, P. I, 156, cf. şăineanu2, tdrg. 12403 DUŞMAN - 1616 - DUŞMĂNESC N-apucase, încă, Lovin, să tragă sabia din întâiul său duşman şi alţii fură în fiinţă, chiriţescu, GR. 39. Când faci copii, îţi faci duşmani. AGÎRBICEANU, S. 516. îşi dădea întruna din mâini, parcă s-ar sfădi cu un duşman închipuit. rebreanu, i. 25, cf. resmeriţă, d. Ne-am împăcat? ... Sau, poate, şi-azi ne regăsim Aceiaşi vechi duşmani? MINULESCU, vers. 304. Toţi duşmanii lui au tăbărât pe mine. camil PETRESCU, P. 302. Duşmani de moarte, numai un eveniment de o gravitate extremă putea să-i urce în aceeaşi trăsură. BRĂESCU, O. A. I, 31. Ar fi o victorie dovedită asupra tuturor, şi a prietinilor, şi a duşmanilor noştri. SADOVEANU, O. XX, 67, cf. SCRIBAN, D. Duşmanii cei mai mari ai societăţii noastre sunt vacuumul şi condensarea. ARGHEZI, S. XI, 80. Era vorba adesea de duşmani personali, ralea, O. 63. M-am trezit faţă în faţă cu un duşman, preda, i. 59. Să nu vie duşmanii să-ţi ia viaţa, barbu, g. 380, cf. dex. Iubeşte, mândră iubeşte, dar de duşmani te păzeşte, reteganul, tr. 107. Atunci şi nici atunci să-şi deschiză duşmanii gura asupra mea. PĂSCULESCU, L. P. 144. Să mor astăzi, să mor mâne, La duşmani le pare bine. bÎrlea, c. p. 83. Dar duşmanii nu-mi dau pace. FOLC. transilv. ii, 223. Duşmanii m-o oblicit Şi la bir m-o cisluit. FOLC. mold. I, 58. <0* (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) Un duşman de lupi... trăgea cu urechea la păretele din dosul casei, creangă, p. 21. F i g. Tot cerul ne era atunci duşman, labiş, p. 389. <> E x p r. (Regional) A-ţi pune duşmanul la cale = a te sătura din plin, a mânca pe săturate. Băieţii, după ce ş-o pus duşmanul la cale, s-o culcat ş-o adormit, vasiliu, p. l. 232. + (Adverbial; regional) Grozav de ..., extraordinar (Baia Mare). Galbena-i duşman frumoasă Şi pa mama-i mânioasă, lexic reg. 12. 2. Adj. (Despre acţiunile, manifestările fiinţelor) Care exprimă, care denotă ostilitate, duşmănie, rea-voinţă. Nu este uşor momentul în care ideea cea nouă ... întâlneşte acea duşmană împotrivire, maiorescu, critice, 361. Stând gata ca să-şi iee zborul la cea dintâi şoaptă duşmană, anghel, Î. G. 39. Zise deodată, cu glas răguşit, ca şi când o mână duşmană i s-ar fi încleştat în beregată. rebreanu, i. 81. Ne priveam (nu ştim de ce) cu ochi duşmani. MINULESCU, V. 153. Ii părură... toate gândurile de până acum grozav de străine şi duşmane, demetrius, a. 245. + (Despre lucruri, fenomene ale naturii etc.) Care se împotriveşte, creează greutăţi; ostil. Chestiile economice străbat pretutindene ca vântul cel duşman. contemporanul, vb 25. El venea dintr-o lume ... duşmană. C. PETRESCU, A. R. 55. Spre toamnă câmpurile, satele, erau negre, arse; trecuse peste el [peste porumb] pârjolul duşman al soarelui. STANCU, D. 99. Valizele ... stăteau în mijlocul casei, duşmane. DEMETRIUS, A. 77. Tot cerul ne era atunci duşman. LABIŞ, P. 389. 3. S. m. Inamic (în război). O cetate care să închină iaste înşălată de duşmanul său (a. 1703). FN 125. Multora plăteaşte, ... precum ostaşilor, carii ne apără de duşmani. PETRO viei, P. 87/18. S-au împot[r]ivit la toate ispitirile duşmanilor cu o mare vitejie. CR (1829), 10Vl2. Uitaseră dorinţa a vedea pre duşmani căzând. FM (1843), 3332/36. Iatagane trunchiete şi dispuieri luate de pe la duşmanii învinşi. ODOBESCU, S. I, 66. Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este. EMINESCU, 0.1,147. Să nu năvălească în ţară dujmanii. PĂCALĂ, M. R. 39. Pe asemenea vreme poţi trece la duşman fără frică. REBREANU, P. S. 84. Duşmanul merge, nu te aşteaptă pe dumneata să-ţi dai ordinele. BRĂESCU, O. A. I, 101. Vreau să apăr ţara de duşmani VISSARION, B. 42. Au intrat duşmanii val-vârtej în ţară. VOICULESCU, poezii, I, 54. Pe atunci duşmanul neîmblânzit era leahul. SADOVEANU, O. I, 9. Dacă duşmanul pătrundea în oraş cumva, totul nu era încă pierdut. CĂLINESCU, C. o. 39, cf. dl. Ajuns în faţa duşmanului are să-l amestice numaidecât cu pământul. PREDA, M. 352. în marea învălmăşeală produsă, mulţi duşmani au fost ucişi. MAGAZIN IST. 1974, nr. 1,6, cf. dex. Ne oprim dar pe loc Cu duşmanul să dăm foc. reteganul, tr. 68. *0* (Adjectival) Armatele duşmane s-au întâlnit în zori Precum într-o furtună doi mari şi negri nori. ALECSANDRI, 0.152. Coloana din stânga trece între soare şi navele duşmane, camil petrescu, T. II, 175. (Fi g.) Toate feţele se înseninară, săbiile duşmane reintrară în teacă. GANE, N. I, 32. - Accentuat şi: duşman (cihac ii, 575, scriban, d., arh. FOLK. IV, 221). - Pl.: duşmani, -e. - Şi: dujmân s. m. - Din tc. duşman. DUŞMĂNCĂ s. f. Femeie care are o atitudine ostilă faţă de cineva sau de ceva, care urăşte pe cineva sau ceva. [Marta] lua drept duşmancă ...pe nevasta despre care bărbatul ei avea vorbă bună. SLAVICI, O. II, 148, cf DDRF, ŞIO ilb 166, TDRG, CADE. Ieşi, ieşi afară, duşmanco. camil petrescu, t. iii, 188. Sunt duşmani şi duşmance pe lumea asta, care n-au hodină când te văd mulţumit, sadoveanu, O. IX, 39, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. Când o curge pietrei lapte Ţi-o fi şi duşmanul frate, Iar duşmanca surioară Când n-o fi apă la moară. TEODORESCU, P. P. 285. Să bea duşmanii să moară; duşmanii, duşmancele care strică casele, şez. I, 47. La apă c-am şi alergat... Duşmancele mele Veste că mi-a prins. PĂSCULESCU, L. P. 149, com. din bilca- vicovu de sus. Nu poci, nu poci, vecinele Că sunt duşmancele rele Ascultă la proptele. FOLC. OLT. - MUNT. II, 505. Să-nveţe duşmancele Să despartă dragostele. FOLC. TRANSILV. 1,289. Duşmanii, duşmancile, Care strică casele Nu le stric cu ghearele, Dar le stric cu vorbele. FOLC. MOLD. 1,122. F i g. Grija gândire amară, Nu fie az lucrătoare, Fugă de aici afară, Duşmanca ce mustrătoare. SCAVINSCHI, O. 4/5. Crescu şi puse stăpânire pe mine urechea mea duşmancă de moarte, curiozitatea. STANCU, R. a. 1,296. <> (Ca epitet pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) Mulţi puişori mi-o prădit duşmanca de vulpe. şez. iii, 186. - Pl.: duşmance. - Duşman + suf. -că. DUŞMĂNEL, -EÂ, -ÎCĂ s. m. şi f., adj. (Mold.) Diminutiv al lui d u ş m a n. Cf. d u ş m a n (1). Cf. ddrf, dl, dm. Ah! drăguţii mei, Nu-mi fiţi duşmănei. alecsandri, p. p. 117. Inima care-o am eu, Nu-o mai deie Dumnezeu, Nici la duşmănelul meu! FOLC. MOLD. I, 588. -Pl.: duşmănei, -ele. - Duşman + suf -el. DUŞMĂNESC, -EÂSCĂ adj. (învechit şi popular) Duşmănos. Cf T. CORBEA, ap. TDRG2, LB, heliade, O. II, 346. întâmplându-se ca Poarta să arate cât de puţin vreo apucare duşmănească împrotiva noului stat. CR (1830), 32V35. Vătămătoarele lucrări acestor dizbinări duşmăneşti nu târziu s-au descoperit, asachi, I. 37/17, cf valian, V. Nu daţi ascultare minciunilor neruşinate ce împrăştie vodă prin ţeară, pentru ca să ... aţâţe în voi patimi rele şi duşmăneşti. RUSSO, S. 324, cf polizu, pontbriant, D. Vin unii şi privesc în faţa ei palidă, şi se bucură sufletul lor duşmănesc. CONV. lit. iii, 144, cf LM. Pătimeşte şi de boala cunoscută prin exagerarea intenţiilor duşmăneşti. CONTEMPORANUL, I, 571, cf DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Badiului voinic nu-i pasă Nici de cursă duşmănească, Nici de oaste-mperătească. alecsandri, P. P. 124. Şî pă alea că le da, Dă araci nu să plătea, Dă araci turcesc Tot dă lucru duşmănesc, şez. m, 212. + (învechit) Care aparţine duşmanilor, privitor la duşmani. Pălcuri duşmăneşti să întărâtă cu arme (a. 1701). FN 106. Mercurie ... au fost încungiurat de cătră ambele corăbii duşmăneşti. AR (1829), 5V30. Dumbrava Roşie ... stropind-o cu sudoarea şi cu sângele duşmănesc. FM (1843), 1812/12. Îşi făcu drum prin mijlocul vaselor duşmăneşti, încât cu giumătate de flotă cuprinsă pe a franţezilor. ASACHI, L. 18Vl5. Infanteria ...au trecut în şirurile armiei duşmăneşti. IST. M. 204/5. Ţara pustiindu-se adese de năpădirile duşmăneşti. NEGRUZZI, S. 1,193. Aceste ţărişoare ... Mai mult nu te adapă cu sânge duşmănesc! CONV. LIT. I, 124. De 12406 DUŞMĂNEŞTE - 1617 - DUŞMĂNITOR araci nu se plătea, De araci turcesc Biru duşmănesc. FOLC. OLT. -MUNT. II, 325. - PL: duşmăneşti. - Duşman + suf. -esc. DUŞMĂMLŞTE adv. în mod ostil, cu duşmănie, ca un duşman. Cf. lb, heliade, o. ii, 346. Sosi în portul Calcutei unde se întâmpină de cătră lăcuitori foarte duşmăneşte. SĂULESCU, HR. n, 255/9, cf. VALIAN, v., POLIZU, PONTBRIANT, D. El îl privea duşmăneşte şi-i răspundea răstit. CONV. LIT. II, 95, cf. LM. Iorgovan ... începu să râdă duşmăneşte, când află că popa o ia şi pe Simina. slavici, O. I, 258. Se luptau între dânşii, dar nu aşa duşmăneşte ca ... la indieni. CONTEMPORANUL, vh 232, cf. ddrf. Să-ţi cauţi de treabă şi să nu te mai porţi duşmăneşte cu noi. luc. vn, 147, cf. resmeriţă, d., cade. S-a întors în ascunzişul lui, furios că nu-i ieşise duşmăneşte în cale. COCEA, s. n, 63, cf. scriban, d., dl, dm, dex. Cât mă prinde chiar urât Şi se uită duşmăneşte, reteganul, tr. 97. Că-mi cată posomorât... Şi-mi vorbeşte duşmăneşte, Ca să nu mai trag nădejde. FOLC. MOLD. i, 56. - Duşman + suf. -eşte. DUŞMĂNI vb. IV. T r a n z. A avea sentimente ostile faţă de cineva (sau de ceva); a urî1 (1). Duşmănind Anglia pe Franţia ... începu a aţiţa cătră revoluţie staturile americane supusă Franţei. SĂULESCU, HR. II, 396/23. Cât trebuie să-ţi duşmănesc azi moartea cea cumplită, ruset, E. 86/14, cf. pontbriant, d. Sub Ministerul de Interne al lui Vasile Lascăr (multă vreme duşmănit de d. Sturdza) votul alegătorilor începe să fie ... independent. MAIORESCU, D. V, 17. Tipăreşte cu litere negre pe hârtia albă, sub acelaşi nume duşmănit de „ ConvorbiriODOBESCU, S. ni, 103. Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste. EMINESCU, 0.1,147. M-a duşmănit trăind mereu Şi-a pismuit norocul meu! COŞBUC, P. I, 149. Vrun om bogat nu sunt ..., ca să mă duşmănească cineva pentru starea, pentru rangul sau pentru destoiniciile mele. SĂM. I, 102, cf. ŞĂINEANU2. Rareş, duşmănit şi de poloni şi de boierii săi. IORGA, c. I. iii, 101.1 se părea că toată lumea îl duşmăneşte, rebreanu, i. 216, cf. resmeriţă, d., cade. E sărac pentru că ... toţi îl duşmănesc. CAMIL PETRESCU, P. 241. Cin’ te-o duşmăni fără dreptate, gândul tău drept să fie osândă şi palmă pentru ei. vissarion, B. 152. O duşmănea pe Olguţa. teodoreanu, M. II, 259, cf. SCRIBAN, D. Dintre toate ..., mai aspru m-a duşmănit a lui Gigoi. STANCU, D. 30. îi cam duşmăneau pe venetici, barbu, g. 253. E obsedat... de grija de-a o pune pe Nora Munteanu, duşmănită de impostori, la adăpost de orice primejdie. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 2/10, cf. DEX. Până la urmă ambele tabere l-au duşmănit. flacăra, 1976, nr. 49, 16. Cucu-i pasăre domnească, Nimeni să n-o duşmănească. FOLC. MOLD. II, 611. Refl. Te îndatoraşi cu jurământu, pre tine însăţi te duşmănişi. MAIOR, T. 186/6. -v* Refl.recipr. începuse a se desbina între sine şi a se duşmăni fraţi cu fraţi, fm (1843), 131 Vl 3. în urmă însă duşmănindu-se între dânşii, cumanii uniţi cu uţii s-au sculat asupra pacinaţilor. IST. M. 19/15. Doi prieteni ...se ceartă, se duşmănesc, se bat şi se omoară pentru-o femeie. CARAGIALE, o. m, 71. Oamenii nu ne mai apar separaţi fundamental prin naşterea şi pornirile lor deosebite, duşmănindu-se între ei. vlahuţă, s. a. n, 399. Tinerii soţi... începură să se duşmănească. AGÎRBICEANU, A. 454. Deşi se duşmănea într-ascuns cu popa, nu voia să ajungă la ceartă. REBREANU, I. 71. Se duşmănesc între ei. C. PETRESCU, S. 84. Ne lovim unul de altul, ne duşmănim, ne urâm. STANCU, M. 1.264. Două tabere se duşmănesc, se păruiesc şi se împacă. IST. LIT. ROM. III, 332. Să evite războiul împăraţilor ce se duşmănesc. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 13. (Prin analogie) Preste puţin iară duşmănindu-se cu împăratul se învinse Leul şi staturile lui. SĂULESCU, HR. I, 168/19. -Prez, ind.: duşmănesc. - De la duşman. DUŞMĂNÎE s. f. Sentiment de ură faţă de cineva sau de ceva; relaţii de ură între persoane, atitudine duşmănoasă; ostilitate (1), vrăjmăşie (1). Cf. T. CORBEA, d. ap. tdrg2. Că acum nu iaste pe pizmă sau pe dujmănie, ci sântem la pace (a. 1778). IORGA, s. D. XII, 96. Liniştea şi bunăpoliţia în ţeri se strică prin ... duşmăniia vrăjmaşilor celor dinafară. D. SUP. 43/5. In deşert ţ-ar fi arătat cineva duşmăniile ceale înşelătoare a dragostelor, care amăgesc. MAIOR, T. 188/5, cf. LB. Duşmăniile s-au început din nou şi ... au urmat o lovire. AR (1829), 86Vl8. Elviţii uitară duşmănia şi alergară în agiutoriu nenorociţilor spre a-i scăpa din înecare. SĂULESCU, HR. II, 291/8. S-au împrotivit cu duşmănie usurpatorului. asachi, l. 82/38. Aceia cărei sânt roşi de otrava pizmei sau a duşmănii[i] pândesc neîncetat greşalile altuia, tâmpeanul, G. 83/8, cf. polizu, pontbriant, d. Să piară duşmănia din trista omenire, Să nu mai fie omul unealtă de pieire? ALECSANDRI, O. 140, cf. COSTINESCU, lm. îşi atrăsese duşmănia şefului. MAIORESCU, D. V, 24. Duşmănia aceasta merge în raport crescând cu vârsta, caragiale, o. III, 245. Se stârnise în inima lui o adevărată duşmănie faţă cu tatăl său. slavici, o. ii, 121. Se stabilise de la sine între noi amândoi un fel de mică duşmănie. VLAHUŢĂ, S. A. II, 154, Cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Nici IUl-i bine să ţină duşmăniile cât vacul. agÎrbiceanu, S. 125 .La prânz, se împărţeau toţi pe la casele lor cu voie bună şi fără duşmănie, hogaş, DR. ii, 161, cf. RESMERIŢĂ, D. Paşadia, care-l juca pe Pirgu cu duşmănie, îl scuturase ...de toate paralele. M. I. caragiale, c. 24, cf. CADE. II urmărea cu o duşmănie ascunsă, rebreanu, R. ii, 310. Se arată cu zâmbet, iar pe din dos cu duşmănie, sadoveanu, O. XIII, 136, cf. SCRIBAN, D. îl privi printre pleoape, cu duşmănie. TUDORAN, p. 168. Atâta duşmănie era de neînţeles, preda, delir. 129. Din duşmănie a anulat în ultimul moment diploma cu premiul I. flacăra, 1975, nr. 22, 20. Numai neagra ciocârlie Cânta mie-a duşmănie, reteganul, TR. 55. Nu mă duc de sărăcie, Ci mă duc de duşmănie. FOLC. olt. -munt. ii, 387. L o c. a d v. în duşmănie = cu ciudă, cu necaz. Grupul celor trei inşi se îmbuiba în duşmănie dintr-un uriaş rasol de văcuţă. VINEA, L. 1,129. II ajutam în duşmănie, ...fără a-l întreba nimic. V. ROM. iulie 1958,23. Bea tăcut, în duşmănie, barbu, G. 248. Bătrâna ...freca lingura cu asprime, în duşmănie. LĂNCRĂNJAN, c. î, 73. - PL: duşmănii. - Duşman + suf. -ie. DUŞMĂNÎME s. f. (învechit, rar; cu sens colectiv) Mulţime de duşmani. Coseam cu arm-a duşmănimii floare, murnu, O. 195. - Duşman + suf. -ime. DUŞMĂNÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (s e) d u ş m ă n i şi rezultatul ei. Cf. polizu, pontbriant. d. - PL: duşmăniri. - V. duşmăni. DUŞMĂNIT, -Ă adj. (Despre oameni) Care trezeşte sentimente de ură, care este antipatizat. Dragostea aşa e de puţină, cât ca să-şi agonisască părtinirea lui, el rămâne amăgit şi duşmănit. MAIOR, T. 49/11, cf. PONTBRIANT, D. Am simţit totdeauna un fel de voluptate să mă văd duşmănit, densusianu, în plr ii, 99, cf. RESMERIŢĂ, D. Să stabilim ... originea ciobanului duşmănit şi mai pe urmă jefuit. M 1974, nr. 5, 15. -PL: duşmăniţi, -te. - V. duşmăni. DUŞMĂNITOR, -OÂRE adj. (Regional) Invidios (Pecica). Cf. ALRSN vh 1 250/53. - PL: duşmănitori, -oare. - Şi: dujmănitor, -oare adj. alr SNvh 1 250/53. - Duşmăni + suf. -tor. 12413 DUŞMĂNIŢĂ - 1618 — DUTCĂ DUŞMĂNÎŢĂ s. f. (Prin sudul Transilv.) Diminutiv al lui duşmană, v. duşman (1). Da de duşmăniţă, Nu pot umbla pe uliţă, doine, 38. - Pl.: duşmăniţe. - Duşman + suf. -iţă. DUŞMĂNOS, -OÂSĂ adj. (Despre oameni şi manifestările lor) Plin de duşmănie, de ură; ostil, răuvoitor, (învechit şi popular) duşmănesc. Nu fi duşmănos, căci cine face, face-i-se, şi nu e nicio faptă fără plată. NEGRUZZI, S. I, 248, cf. LM. Papistaşii sunt un neam de oameni duşmănoşi. SLAVICI, O. II, 14, cf. DDRF. Cu ochii duşmănoşi se uitau oamenii locului la noi. SĂM. Il2, 420, cf. ŞĂINEANU2, TDRG. Faţă de socri nu se ridică în ea nicio pornire duşmănoasă. AGÎRBICEANU, S. 460. N-am putut pricepe duşmănoasa coadă de ochi a părintelui. HOGAŞ, DR. II, 6. Gândul ...se statornici într-o privire duşmănoasă care frigea. REBREANU, P. S. 167, cf. RESMERIŢĂ, D. Bucătăreasa ne azvârle duşmănoasă cu bucăţi de lemn. C. PETRESCU, S. 19, cf. CADE. Nu se supăra de vorbele lui... duşmănoase. POPA, V. 141. Vitoria îşi reluă înfăţişarea încruntată şi duşmănoasă. sadoveanu, O. x, 554, cf. scriban, D. Surâsul acela crispat părea uneori duşmănos şi sinistru. VINEA, L. I, 102. Erau duşmănoşi, răi, caraghioşi, demetrius, a. 242. Se uita ... cu ciudata lui pornire duşmănoasă. PREDA, M. 140. Tăcerea duşmănoasă era curmată de venirea bidinăreselor. barbu, G. 141. Suferinzii erau mântuiţi de spiritele duşmănoase. G. BARBU, A. V. 43. Se vede în multe pasaje omul nemulţumit, adesea rău, duşmănos, otrăvit de ură. LL1972, nr. 2, 101, cf. dex. Că galbina-i mânioasă Şi pe maica duşmănoasă, De ce m-a făcut frumoasă, folc. transilv. II, 437. (Prin analogie) Dulăi lăţoşi... lătrau c-o înverşunare atât de duşmănoasă ca şi când ar fi mirosit că vine cu gânduri rele. REBREANU, I. 208. Un căţelandru alb m-a întâmpinat cu larmă duşmănoasă. C. PETRESCU, s. 11 .Să nu-l primească în lătrătură duşmănoasă. POPA, v. 265. Renaşte teoria câinelui mai bun sufleteşte şi mai devotat decât pisica, reputată duşmănoasă, arghezi, C. J. 170. <> F i g. Bătaia din nou începu, crudă şi duşmănoasă. MELLE, V. P. 153. Suflarea duşmănoasă a crivăţului ... a hotărât-o. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 229. Mănăstirea rămânea iarăşi singură de pază în mijlocul naturii duşmănoase. COCEA, S. I, 321. Peisajul duşmănos ...a sfârşit prin a deveni docil. ralea, o. 112. Raza ovală a candelei ... era şi mai duşmănoasă. demetrius, A. 243. Se bănuiau ...fortăreţe cu tunuri care îşi puteau apleca duşmănoase ţevile asupra Dardanelelor. TUDORAN, P. 258. O, cât de sus s-au suit duşmănoasele stele! ISANOS, V. 55. Duşmănos ca o sudalmă Chica vântul ţi-a-ncâlcit-o. labiş, p. 58. Muntele sau pământul devin deodată răi, duşmănoşi, ori în cel mai bun caz indiferenţi, flacăra, 1975, nr. 43, 9. <> (Adverbial) M-am despărţit brusc, aproape duşmănos. C. PETRESCU, s. 167. Mâna Olguţei izbucni duşmănos, arătând cu degetul un ciot de salcie. TEODOREANU, m. i, 185. Privirile li se întâlniră, se înfruntară o clipă, aproape duşmănos. vinea, L. I, 171. Mihai priveşte duşmănos către Maxim. DAVIDOGLU, O. 41. Continuau să strige ..., uitându-se duşmănos la omul de dincolo de tejghea. TUDORAN, p. 20, cf. DL. Natura... patriei s-a lăsat copleşită de forţe oarbe, dezlănţuite duşmănos. CONTEMP. 1975, nr. 1 512, 1/2. Un câine ciobănesc stă priponit într-un lanţ gros şi ne mârâie duşmănos, flacăra, 1976, nr. 21, 12. -PL: duşmănoşi, -oase. - Duşman + suf. -os. DUŞNIC s. n. 1. (Ban.) Răsuflătoare (II2), gaură prin care iese fumul din cuptor. Cf. cade, ltr2, novacoviciu, c. b. i, 9, com. din oraviţa. 2. (Regional) Dop mare la vrana butoiului, anon. car., cade, ltr2. Dacă scoţi duşnicu, curge mai bine pe cep vinul. BOCEANU, GL., cf. PAŞCA, GL. - PL: duşnice. - Şi: dujnic (lexic reg. 53) dujdic (lexic reg. ii, 24) s. n. - Din sb. dusnik „răsuflătoare“. DUŞUMEĂ s. f. (Atestat prima dată în 1694, ap. tdrg2) 1. înveliş de scânduri care acoperă solul unei încăperi. V. pardoseală (1), p o d e a (1). Cf. heliade, o. n, 346, valian, V., polizu. Se uita în tavan şi în duşumea şi nimic în gând nu-i venea. GHICA, c. e. m, 4, cf. pontbriant, d., COSTINESCU. Piciorul lui abia se vedea că calcă duşumeaua camerei. CONTEMPORANUL, I, 531. Apucă masa şi o trânti de duşumea, caragiale, o. i, 180. Grinzi, ... duşumele, butoaie ..., toate erau cenuşă, slavici, o. I, 209, cf. ddrf. Se duce de mai rădică mucul lumânării, care-şi picură ceara pe duşumeaua putredă. SĂM. I, 326, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg. Bătrânele rup duşumeaua cu fnmtea, înaintea icoanei. CHIRIŢESCU, GR. 45. Se auzi pe duşamea bătaia uşoară ...a piciorului său mic. HOGAŞ, DR. I, 170. Paşii tânărului... răscoleau praful duşumelelor tocite. REBREANU, I. 211, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. O casă mică, ...CU duşumelele uscate. CAMIL PETRESCU, P. 165. Am intrat în odaia văruită, aşternută cu un petec de covor destrămat peste duşumelele albe. BRĂESCU, O. A. II, 50. După ferestre, uşi şi duşamele, a venit rândul sobelor. SADOVEANU, O. XX, 88, cf. SCRIBAN, D. Dormisem pe duşumea, într-o primărie. STANCU, R. A-. I, 73. Au început să facă mătănii şi să se repeadă cu fruntea în duşumea. TUDORAN, P. 263, cf. LTR2. Femeia lui mătura duşumelele negre. BARBU, G. 80, cf. DER, DEX. S-a culcat pe duşumea cu faţa la dulap, contemp. 1975, nr. 1 511, 5/11, cf. hiv 157, chest. ii 196/15,202/108, ALRii/ih237, alr sn iv h 1 234, A v 15. «v- (Prin analogie) Putea fi admirată o duşumea făcută din aur prins între plăcuţe mici de sticlă, preda, m. s. 28. *0 Duşumea oarbă = duşumea din scânduri de brad, care constituie stratul-suport al unei pardoseli de parchet. Cf. M. D. enc. 2. (învechit, rar) Covor gros de lână cu părul tuns scurt. Prosoape şi duşumele de Tesalonic (a. 1792). ŞIOIIb 166. 3. (Regional) Parte a căruţei nedefinită mai îndeaproape (Cazasu - Brăila). Cf. h 1121. 4. (Regional) Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape (Glodeanu-Siliştea - Urziceni). Cf h ii 118. - PL: duşumele. - Şi: (regional) duşameâ, duciumeâ (alr ii/i h 237/899) s. f. - Din tc. doşeme (dial. duşeme). DUTCĂ s. f. Monedă rusească sau poloneză de aramă, cu valoare mică şi variabilă după regiuni, care a circulat în trecut şi în Ţările Române; veche monedă românească de argint. Alţi bani nu prea era fără cât copeice şi dutce câte de 4 bani. N. COSTIN, LET. ii, 128/30. Am luat de la popa Opra din Cicumău 13 dubce (a. 1723). IORGA, S. D. XIII, 102. Mineiu s-au cumpărat cu osârdia şi cu cheltuiala ctitorilor din sat Lindişor ce urmează pe nume: Laţcu Şimon, ajutând cu un florint... loan larul 3 duce (a. 1786). iorga, s. d. XIII, 126. Urmează ca să circuleze: cea cu no. 30 ce-i zice dutcă -parale 11 şi o lăscaie (a. 1844). doc. ec. 815, cf. stamati,d., polizu, COSTINESCU. In patru părţi ale ghirlandei pun între frunze câte-o băncuţă (dupcă, bucată de franc). SEVASTOS, N. 88, cf. ddrf, ŞĂINEANU2, TDRG, I. BRĂESCU, M. 77, RESMERIŢĂ, D., cf. CADE. O dutcă era patru creiţari şi era un ban urât. MOROIANU, S. 23, cf SCRIBAN, D., DEX. Se ruga ...să nu-i jupească toate spatele, ci numai ca de â dutcă de doi griţari. SBIERA, P. 20. Cinci dugi dai la spălătoare De trei vix, de trei unsoare. BIBICESCU, P. P. 136. Să-mi cumpere suliman, suliman de patru duci. MAT. FOLK. n, 1 030, cf VÎRCOL, V. Pun între frunze câte o „băncuţă” („dupcă”, bucată de franc) sau sorocovăţ. I. CR. IV, 241. Na, mândră, ţine-mi taşca, Că am doauă dutce-n ea. bîrlea, l. p. M. II, 295, cf CHEST. VIII 110/18, PAMFILE, C. - PL: dutce şi (învechit şi regional) dutci. - Şi: (învechit) dubcă, ducă, (regional) dupcă, dugă s. f. - Din pol. dudek (acuz. dudka). 12418 DUTCULIŢ - 1619 - DUXOCROMIE DUTCULÎŢĂ s. f. (Bot.; regional) Bănuţ (Bellisperennis). Cf. BORZA, D. 29, DEX. - PL: dutculiţe. - Dutcă + suf. -uliţă. DUTCUŢĂ s. f. (Popular) Diminutiv al lui dutcă. Cf. CADE. C-apoi noi încă ţi-om da Un pahar de holercuţă Şi vr-o două-trei dutcuţe. marian, nu. 669. De-ai călca tu pă dupcuţă, Nu-ifi ca l-a ta măicuţă, ţiplea, p. p. 93. Tot nu m-au descumpănit, Nici cu bani, nici cu dutcuţe Far’mândra cu-a ei guruţă. BUD, P. P. 19. Trei ouţă de-o dutcuţă. BÎrlea, c. p. 306. Taie o dutcuţă d’e dzăce creiţari în patru. T. papahagi, M. 167, cf. alr i 865/249. - PL: dutcuţe. - Şi: (regional) dupcuţă, ductuţă (alr i 1 865/249) s. f. - Dutcă + suf. -uţă. DUTINĂ s. f. (Prin Olt. şi prin nord-vestul Munt.; în expr.) A lucra-n (sau a munci-n) dutină = a lucra prost, neatent; a munci în zadar. Cf. tomescu, gl., udrescu, gl. A se duce (sau a umbla în) dutină = a pierde vremea degeaba. Cf. udrescu, gl. A vorbi-n dutină = a bate câmpii. Cf. udrescu, gl. - Et. nec. DUTOS, -OÂSĂ adj. (Franţuzism rar) îndoielnic, nesigur (1). Cf. prot. - POP., n. D. - PL: dutoşi, -oase. - Din fr. douteux. DUŢ s. n. v. donţ1 DUŢEN s. n. v. duzină. DUŢENĂ s. f. v. duzină. DUŢIN s. n. v. duzină. DUŢOÂICĂ s. f. sg. (Prin nordul Olt.) Cuvânt eufemistic pentru moarte. Cf. lexic reg. 79. - Cf. d u c e2. DUUMVIR s. m. Magistrat din Roma Antică, însărcinat să exercite o anumită funcţie împreună cu un altul, egal în drepturi. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, CADE, SCRIBAN, D., M. D. ENC., DEX. - Pronunţat: du-um-. - PL: duumviri. - Şi: (învechit, rar) diumvir s. m. stamati, d. - Din lat. duumvir. DUUMVIRĂL, -Ă adj. Care aparţine duumvirului, de duumvir. Cf. costinescu, lm, scriban, d. - Pronunţat: du-um-. — PL: duumvirali, -e. - Din lat. duumviralis, -e. DUUMVIRÂT s. n. Funcţia, autoritatea duumvirilor; perioadă cât era exercitată această funcţie. Cf. prot. - pop., n. d., COSTINESCU, LM, CADE, SCRIBAN, D., M. D. ENC., DEX. (Prin analogie) Pentru a administra ţara mai bine şi mai cu uşurinţă, au împărţit-o în două părţi de căpitenie, adică: în Ţara de Sus şi de Jios. după cum se împărţise de cătră dumviratul celor doi domnitori. IST. M. 62/7. - Scris şi: dumvirat. - Pronunţat: du-um-. - PL: duumvirate. - Din lat. duumviratus. DUV s. f. v. do va. DUVALIA subst. (Paleont.) Gen fosil de belemniţi din jurasicul superior şi cretacicul inferior, caracterizat printr-un rostru scurt şi turtit, bombat în partea ventrală şi cu un şanţ dorsal scurt în regiunea alveolei. Cf. LTR2. Specia Duvalia dilatată ... are o foarte mare răspândire în Europa, în Africa de Nord, în Madagascar, în India, ib., cf. DER. - Din fr. duvalia. DUVÂLM s. m. (Atestat prima dată în 1601, cf. ghibânescu, S. I. xvi, 13, ap. tdrg2) (învechit) Rândaş1 (1) Ua cai ). Aşijderea din bucate ce i-am dat de la mine. 40 de iepe cu mân zi, 2 armăsaripătrari, ...30 mânzi cu mcinz.e, o iapă de dnvahn (a. 1658). URICARIUL, XVI, 208. N-au cunoscut nici hagiul calul, nici duvalnud care au fost atuncea la cai (a. 1696). iorga, s. d. x, 398. cf. BARCIANU, ALEX1, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN. I">. - PL: duvalmi. - Şi: duvâlmă s. f. barcianu, alexl w.. SCRIBAN, D. - Din slavon, abaama. DUVÂLMĂ s. f. v. duvalm. DUVÂN s. n. v. duhan. DUVÂR s. n., s. m. 1. S. n. (Prin sud-vestul Olt. şi prin sudul Munt.) Zid (1), împrejmuire de zid sau lemn: gard. Bolţi lungi şi sucite ca ulicioarele, cuduvar... înegrit de vremuri. CONV. lit. XLIV,, 308. Du vanii şubred care împrejmuieşte curtea, bul. fil. vii-viii. 253. cf. gâmulhsci » E. s. 131 .A pleznit duvarul de la casă. boceanu. gl. + (Regional) Parte' i pridvorului bătută cu scânduri. Cf. chest. ii 274/92. 2. S. m. (Regional) Zidar. în Banat, „opinca hi" („argăritorii” „duvarii”, „loderii”) precum şi toţi ceilalţi meseriaşi în limbajul lor se numesc „maistori”. pamfile, i. c. 43. - PL: (2) duvari. - Din tc. duvar, sb. duvar. DUVAROŞI s. m. pi. (învechit, rar) Persoane influente şi • bogate. La acela rătăcit ..., acolo unde stăruieşte acuma, de cătră duvaroşi îndestul îndopat, vecinic chinuit, de nesaţiul acelora şi de nepotolită foame a havadi şurilor se găseşte, caragiale, o. vil 82. - Accentul necunoscut. - Et. nec. DUVĂ s. f. (Med.; învechit; în sintagma) Duva ficatului = distomatoză. Cf. conv. lit. xxiii, 333, barcianu, alexl w. - Et. nec. DUVĂNÎ vb. IV v. duhăni. DUVETIN s. n. (Text.) Ţesătură de bumbac cu legătură atlaz sau diagonal, având suprafaţa foarte netedă, obţinută prin scămosire şi tundere, care imită pielea de căprioară, ltr2. - Din engl. duvetyn. DUVLEÂC s. m. v. dovleac. DUX s. m. v. duce1. DUXIT s. n. Răşină cărbunoasă care străbate unele siraiun cărbuni bruni, formată sub acţiunea căldurii vulcanice. Cf. ltr2. der. - Din fr. duxite, germ. Duxit. DUXOCROMÎE s. f. (Tipogr.) Procedeu de preparare de fotografii şi de diapozitive colorate, care constă în executarea a trei imagini parţiale în cele trei culori fundamentale (roşu. galben, albastru), în desprinderea filmelor respective şi în lipirea lor prin suprapunere. Cf. ltr2, dtt, m. d. enc. - Din fr. duxochromie. 12444 DUZĂ -1620- DVORBĂ DUZĂ s. f. (Tehn.) 1. Ajutaj. Cf. ltr2, der, dex, dn3. Duză de erupţie = piesă masivă de oţel, folosită pentru reducerea presiunii fluidului care erupe din sondă. Cf. ltr2, der, dn3. 2. Piesă cu mai multe orificii prin care se trage mătasea în fire; filieră. Cf ltr2, m. d. enc., dex, dn3. - PL: duze. - Din germ. Diise. DUZINĂ s. f. Grup de douăsprezece obiecte de acelaşi fel care formează un tot. 1 Tuţăn deto piapteni rari (a. 1766). furnică, d. c. 25. Doao duzine masalale (a. 1790). iorga, s. d. vm, 19. Una duzină linguri (a. 1813). uricariul, XIV, 234. Din numeralii cardinali se fac substantivi colectivi:... duzină. HELIADE, PARALELISM, II, 57. în sfârşit au hătărât ca să iee ... două duzini de cămeşi. DRĂGHICI, R. 235/9. Doă duzine de la conuri cu miroase îţi ajung pe lună? RUSET, z. 26/21, cf. valian, v., polizu. Cui nu i-a lipsit o cămaşă sau şi două din duzină? ghica, C. E. iii, 40, cf prot. - pop., n. d. Duzini de candelabre Revars-a lor lumină. ALECSANDRI, POEZII, 207, cf. COSTINESCU. N-a vrut să-mi dea o duzină întreagă, caragiale, o. I, 151. Fata îi dete jumătate de duzină gulere drepte şi altă jumătate îndoite, slavici, O. I, 344, cf. ddrf. O cutie de tutun şi o duzină de chibrituri, şez. iv, 171, cf. barcianu. O cucoană încărcată cu vr-o duzină de pachete mă izbi de zid. SĂM. I, 75, cf. alexi, w., şăineanu2, ţdrg, resmeriţă, D., cade. Şi-a comandat patroana o duzină de fotografii. CAMIL PETRESCU. T. I, 395. A primit ...nu mai puţin de douăsprezece duzini de ceşti. BRĂESCU, O. A. I, 97. La iepuri se mai adaogă şi o duzină de cristei. SADOVEANU, O. XX, 81, cf SCRIBAN, D. îmi oferă să-mi vândă o duzină de stilouri. RALEA, O. 90. Ni s-au comandat două duzini de cămăşi. STANCU, r. a. n, 101. Ne învelesc viguros pe fiecare într-o duzină de pături. DEMETRIUS, A. 109, cf. LTR2. Trimite ... cam ... o duzină de basmale. PREDA, M. 202, 21, cf. DEX. O duzină de dovezi experimentale ale teoriei relativităţii. contemp. 1979, nr. 1 689, 5/4, cf. alr i 235. (Prin analogie) Spre a înlesni însă prăsila oălor trebuie a da pentru fieştecare duzină de găini numai un cucoş. CR (1832), 1432/23. Trei duzini de potentaţi germani, pe care tot aşa-i poartă de nas serenisima dietă. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 57. Nu avea decât a întinde mâna, pentru a videa agăţându-se de tot degitul câte o duzină de pretendanţi. CONV. LIT. I, 109. O duzină de ani... fuse, oficial, înfrunte. AGÎRBICEANU, S. P. 165. Avea numai o duzină de ani, ca şi noi. ibrăileanu, S. 33. Pe vârful dealului, o duzină de nuci bătrâni stăteau vecinic de strajă. COCEA, s. I, 179. Deşi îi despărţea o duzină de ani, toată lume s-a făcut ca nu observă diferenţa, flacăra, 1975, nr. 42. <> L o c . a d j. De duzină = (despre obiecte) făcut în serie; de calitate inferioară; (despre oameni) fără valoare; mediocru (2). Situaţiunile cele reci şi nemuzicabile... ne face să vedem într-însul pe dramaturgul de duzină. ftlimon, O. II, 255. Ceea ce zugrăveşte şi ne înfăţişează dânsul, este viaţa însăşi, oamenii de duzină şi întâmplările zilnice. SĂM. nl5 429. Au de a face cu o istorioară de duzină. LUC. n, 86. Erau doi tineri de duzină, fără nicio expresie deosebită pe faţă. AGÎRBICEANU, A. 122. Oameni de duzină. COCEA, s. n. 638. Un metal şters, ca un fund de tabacheră de duzină, vinea, L. I, 326. Cartoanele voit mânjite cu noroi ale fabulaţiei scriitoriceşti de duzină. FLACĂRA, 1975, nr. 42,9. - PL: duzini şi (regional) duzine. - Şi: (învechit) duţenă (valian. v.), (regional) dujină (alr i 235/677, 684, 690), duzună (ib. 235/512,522,536,538,592,594,595,596,610,614,748,750) s. f., duţen (ib. 235/158), duţin (ib. 235/129) s. n., dozină (ib. 235/186) s. f. - Din ngr. vrot)£iva, fr. douzaine. DUZUNĂ s. f. v. duzină. DVEÂRĂ s. f. v. dveră. DVER s. m. v. dveră. DVERĂ s. f. (învechit) 1. Fiecare dintre cele trei uşi ale iconostasului sau ale altarului, una centrală şi două laterale. Masa încă o puse în cortul adevărâturiei, în partea cortului de [căfiră miadzănoapte denafară de dver. PO 316/16. Stând mitropolitul în dvera cea mare... ceteşte molifta ...de încoronare. GHEORGACHI, CER. (1762), 266. Acest[e] dver[e] făcutu-s-au cu osărdiia şi toată cheltuiala smeritului Nicodim ierodiiac (a. 1790). IORGA, s. D. XVb 162. Dverile împărăteşti sânt ca de un stângen de largi şi unul şi jumătate de înalte. CHIRIAC, SECUL, 45. El intră în Sf. Oltar pe dvera cea mare (a. 1834). uricariul, viii, 185, cf. zeitschrift, xi, 58, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, BLI, 36, SCRIBAN, D. Şi stând Mitropolitul în dvera cea mare ... ceti molifta. barbu, PRINC. 347, cf. M. D. ENC. F i g. A troienit cadavrele şi a lăsat dvera omătului între naosul cerului şi pridvorul păcatelor omeneşti, galaction, O. A. I, 273. 2. Perdea care acoperă fiecare dintre cele trei intrări în altar, înlocuind uşile. Fă şi dveru, den mătase galbină. PO 266/21. 3 dvere de adamască vearde şi cu fim împregiur (a. 1588). DOC. î. (XVI), 165. Patrafil de sof mohorât, dvere de sof cu vergi (a. 1673). IORGA, s. D. v, 487. 4 dveri roşi de adămască (a. 1690). hurmuzaki, xv2, 1 424, cf. DDRF. Tot lucru românesc pot fi cele două „dvere”, „zavese” sau perdele de uşă, păstrate în mănăstirea Slatina, pamfile, i. C. 255. între coloanele ei atârna un velum, ce-ar corespunde dverei. NAUM, IST. ART. 87. - PL: dvere şi dveri. - Şi: dver s. m., dveâră (tdrg) s. f. - Din slavon. ¿sepi». DVERNIŢĂ s. f. (învechit) Uşă (la biserică). Cf. dosoftei, mol. 80. -PL: dverniţe. -Din slavon. AB6phNHiţA. DVOR s. n. (învechit) Moşie (1); curte. Au ales să de lui Dumitraşco-Vodă [Cantemir] 1 000 de dvoruri în Ţara Moscului, care acea mie... cuprinde 50 de sate. NECULCE, L. 261. Măsuratu-s-au după aceea în anul următor... hotariul şi dvorele Slatinei (a. 1817). iorga, s. d. xvn, 193. Aştepta cam jumătate de cias după ce la turnurile bisericei dvorului suna clopoţelul de ameadz. F (1891), 26, Cf. T. PAPAHAGI, C. L. - PL: dvoruri. - Şi: dvoră s. f. - Din slavon. ¿sopt*. DVORĂ s. f. v. dvor. DVORBĂ s. f. (învechit) 1. Serviciu onorific făcut de boieri la Curtea domnească, în timpul meselor sau al festivităţilor; slujbă (1). Păhamicul al doilea, după dvorba păharnicului celui mare, dvoreşte la masă. URECHE, L. 71. Scaunele boierilor de Moldova din-a-dreapta domnului de Moldova; iar din-a-stânga, boierii munteneşti ţinea dvorba. M. COSTIN, o. 91. îi deade dvorba şi cârma oraşului. DOSOFTEI, V. s. septembrie 16VI\ \ . Netâmplându-se armaşul cel mare acea dată la dvorba curţii, l-au mutat la odaia lui Baş-Buliuc-baş. N. COSTIN, LET. H, 90/36, cf. CADE, SCRIBAN, D. 2. Adunare la Curtea domnească, întrunită pentru a ajuta la conducerea ţării sau pentru a aduce omagii domnitorului; sfat (3). Cu multă mândrie ... s-au suit în scaun ...de giudecată ... stând nainte-i în dvorbă toţi aleşii şi boiarii. dosoftei, V. s. noiembrie 124726. Crăiasa-ţi dvoreaşte de a direapta-n dvorbă. id. PS. 149/5, cf tdrg. Unele documente din sec. al XVII-lea numesc sfatul domnesc „dvorba curţăi Măriei Sale” domnului, stoicescu, s. D. 24. -O (Prin lărgirea sensului) Mentea, ce să cheamă ochiul sufletului nostru, ... veade dvorba îngerilor, varlaam, C. 161. 12454 DVORBI - 1621 - DYKE 3. (Rar) Meditaţie (1). Cu atâta privegheare şi dvorbă trupul ş-au adăvăsât şi l-au înfrânt, dosoftei, v. S. februarie 67733. Dară diacii pârâul lacrămilor şi dvorbă în picioare toată noaptea, id. ib. decembrie 216727. - PL: dvorbe. - Din slavon, abolea. DVORBÎ vb. IV. I n t r a n z. (învechit, rar) A dvori. Aceale năroade cu atăta osârdie ... dvorbăsc pregiur Hristos. VARLAAM, c. 192. Aflând pre svântul Polihroni dvorbind la sfântul jărtăvnic. dosoftei, v. s. octombrie 51724. - Prez. ind.: dvorbesc. - De la dvorbă. DVORBITOR, -OARE adj., s. m. şi f. (învechit) (Persoană) care slujeşte la Curtea domnească; (persoană) care are o atitudine supusă, smerită. Eu voi hi rugătoare şi dvorbitoare cătră iubitul mieu fiiu pentru toţi creştinii. VARLAAM, C. 484. Postelnic mare, dvorbitoriu înaintea domnului, ureche, l, 70. Caută din nălţâmea Ta Svântă Doamne, asupra dvorbitoriul nărod acesta şi-l îndireaptă la lumina cunoştinţa Tale. dosoftei, v. s. noiembrie 169733, cf. RESMERIŢĂ, D. -PL: dvorbitori, -oare. - Dvorbi + suf. -tor. DVOREÂLĂ s. f. (învechit) 1. Funcţie înaltă la Curtea domnească. Tudosâe Dubău, biv-logofăt, l-au pus ban, iar după moartea lui Dumitraşco l-au pus iar logofăt mari; fiind om de treabă, era dvoreala după vel-logofăt. neculce, L. 132. 2. Adunare, asistenţă alcătuită din boieri la Curtea domnească. La Bobotează, se făcea masă domnească în spătărie, ... fără caftane şi fără dvoreală. GHEORGACHI, LET. III, 301/29. La Sfintele Paşti tot asemene se păzia rândueala meselor domneşti, ... însă fără zvoreala boierilor, id. ib. 305/12. - PL: dvoreli. - Şi: zvoreâlă s. f. - V. dvori. DVOREÂN s. m. (învechit) Curtean, boier la Curtea domnească, (învechit) dvorelnic. Slujea la craiul leşesc între dvoreani şi avea de la craiul leafă. M. COSTIN, O. 112. Trimisă pre părinţii miei cu cinste mare cu mulţi petrecători şi dvoreani. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 155732. Dreptăţili personale a dvoreninului Oblastii..., asămine dreaptă avearea ci va avea fieştecari (a. 1818). GCR n, 220/2. Femeile boierilor şi a dvoreaninilor socotea de ruşine a se îndeletnici cu trebi casnice, asachi, i. 227/22. Unde-i „dvorenin” Antohi? alecsandri, T. 1 669. Şi alţii din tatari şi dvorenini. ap. tdrg, cf. T. PAPAHAGI, C. L., CADE, SCRIBAN, D. - PL: dvoreni. - Şi: dvorenin, zvoreân (scriban, d.) s. m. - Din slavon. ABdpnNHN’h. DVOREDNIC s. m. v. dvorelnic. DVORELNIC s. m. (învechit) Curtean. Azarias, feciorul lui Nathan, preste dvorealnici. BIBLIA (1688), 2442/54. Veniia cu şiraguri de dvorelnici şi acolo în ospeţă şi în giocuri petrecea cu dânsul. N. COSTIN, L. 186. Şi la împărăţie vro curte mare ca acee, cu tvorebnici mulţi, nu-i. neculce, L. 263, cf. T. papahagi, C. l. Cumnatul meu dvorednicul Matvei... cunoaşte Ţara Rusascăpe degite. CONV. lit. n, 45. *0* (Adjectival) Boierii zvorelnici de mai sus pomeniţi, ce îmbracă caftane, ...le poronceşte domnul. GHEORGACHI, let. in, 303/28. - PL: dvorelnici. - Şi: dvorednic, zvorelnic, tvorebnic s. m. - Dvor + suf. -elnic. DVORENESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Care este de neam boieresc. Să cerce de-s [ei] din neamuri dvoreneşti. CONV. UT. V, 291. - PL: dvoreneşti. - Dvorean + suf. -esc. DVORENIN s. m. v. dvorean. DVOREŢ s. n. v. voreţ. DVORÎ vb. IV. I n t r a n z. (învechit) A servi (6), a sluji (2) (la Curtea unui domnitor sau a unui boier); a fi în slujba cuiva, a face servicii; (învechit, rar) a dvorbi. Păharnicul al doilea, după dvorbă păharnicului celui mare, dvoreşte la masă. ureche, L. 71. Păharnicul al doilea... dvoreşte la masă şi derege păhare cu băutură la domn. SIMION DASC. LET. 24. Un olog şi cu o mută dvorind la besearica Svântului cu alţi mulţi pentru isţealeanie. dosoftei, v. s. noiembrie 118728. Dormiia împreună fiii lui cu muierile ceale ce dvoriia lângă uşăle cortului, biblia (1688), 196Vl. Şidâ la masă şi vidé niscaiva oameni săraci dvorind prin ogradă. NECULCE, L. 32. Merg la stranile lor, şi vin la Tatăl Nostru, şi zvorând stau până ce se isprăveşte Liturghia. GHEORGACHI, LET. iii, 299/2. Din boieriile cele dinlăuntru, fiind şi una cupărie, care este o boierie cinstită, ... pururea svoreşte înaintea domnului (a. 1757). URICARIUL, I, 80. Oarecare om... dvoriia la aşternutul lui Alexandru ... din cei mai de casă slugi. MINEIUL (1776), 27v2/6. La spatele fieştecăruia boier dvoria câte o slugă, negruzzi, s. I, 151, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade, scriban, d. Membrii Sfatului Domnesc slujeau sau „dvorean” la Curtea domnească. STOICESCU, S. D. 24. “v* T r a n z. Dvorindu-l un bătrân la moarte, au audzât cântări, dosoftei, v. s. decembrie 241731. -O (Prin lărgirea sensului) Vedea pre sângur Domn[u]l nostru, ... dvorindu-i svinţii îngeri. DOSOFTEI, v. s. octombrie 41712. Să slujâţi slujbele cortului Domnului şi să zvoriţi înaintea adunării Domnului, să-i slujâţi Lui. BIBLIA (1688), 1072/49. Foc duhovnicesc izvorăşte den prea sfântul preastol, heruvimii dvoresc (a. 1691). GCR I, 293/27. Văzut-am eu Daniil... scaunul lui ca para focului, roatele lui foc arzător..., mir de mii dvoreau lui (sfârşitul sec. XVII). GRECU, P. 408. îngeri împregiurul lui cu frică nevăzuţi dvoresc. IACOV, syn. 14722. li dvoriia înainte nespusă mulţime de îngeri, mineiul (1776), 17v713. Cu cutremur vor sta înaintea Lui şi întunearece de întunearece de îngeri vor dvori. VARLAAM - IOASAF, 120728. O, mult iubite cerescule Părinte! ... iată dvoresc înaintea Ta, ... fără a-Ţi pute arăta cu deplinătate simţirile inimii mele! DRĂGHICI, R. 204/23. - Prez. ind.: dvoresc. - Şi: zvori vb. IV. - Din slavon, abophth. DVORITÔR s. m. (învechit) Curtean. Purtător de grijă şi zvoritor mesei era g. logofăt cu uricarii şi cu toţi diecii. GHEORGACHI, LET. III, 305/23. Dvoritor încins cu arme domneşti la spatele domnului. ŞINCAI, HR. I, 373/23. Lângă uşă cu dvoritorii lui, ţi ind ciur, cerne cenuşă înaintea lui (a. 1805). GRECU, P. 129. - PL: dvoritori. - Şi: zvoritor s. m. - Dvori + suf. -tor. DVÔRNIC s. m. v. vornic. DVORNICEÂSĂ s. f. v. vorniceasă. DVORNICÉL s. m. v. vornicel. DVORNICÎE s. f. v. vornicie. DYKE subst. (Geol.) Formă de zăcământ a rocilor magmatice, caracterizată printr-un filon care străbate transversal rocile înconjurătoare. Cf. ltr2, der, m. d. enc., d. geol. - Pronunţat: daic. - Din engl. dyke. 12470 BIBLIOGRAFIE* ACT. JUD. ANON. CAR.2 ANON. CAR.3 BLAGA, HR. BUCUJA, P. V. CDDE2 CRON. POV. ROM. D.C.N.M. D. DR. CIV. D. EMIN. D. ENC. M. D. ENC. MAR. DEXI DFLR DGLR DICT. MED. DIMITRES CU, CILRV D. LOC. DLR D.N.TEST. DOC. COLT. DOC. OLT. Addenda = Acte judiciare din Ţara Românească. 1775-1781. Ediţie întocmită de Gheorghe Cronţ ş.a. Bucureşti, Editura Academiei, 1973. = Mihail Halici-tatăl, Dictionarium Valachico-Latinum (Anonymus Caransebesiensis). Studiu filologic şi indice de cuvinte de Francisc Kirâly. Ediţie îngrijită de Alexandru Metea şi Maria Kirâly. Timişoara, Editura First, 2003. = Dictionarium Valachico-Latinum. Primul dicţionar al limbii române. Studiu introductiv, ediţie, indici şi glosar de Gh. Chivu. Bucureşti, Editura Academiei Române, 2008. = Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor. Ediţie îngrijită şi cuvânt-înainte de George Ivaşcu. [Bucureşti], Editura Tineretului, 1965. = Emanoil Bucuţa, Pietre de vad. 4 voi. Bucureşti, Editura Casei Şcoalelor, 1937. = I.-A. Candrea [şi] Ov. Densusianu, Dicţionarul etimologic al limbii române. Elementele latine. (A-Putea). Reproducere fotomecanică. Introducere şi notă de ediţie de Gr. Brâncuş. Bucureşti - Piteşti, Editura Paralela 45, 2006. = Dan Simonescu, Cronici şi povestiri româneşti versificate. Bucureşti, Editura Academiei, 1967. = Elena Aurelia Botezat, Emilian M. Dobrescu, Mirela Tomescu, Dicţionar de comunicare, negociere şi mediere. Bucureşti, Editura C. H. Beck, 2007. = Mircea N. Costin, Călin M. Costin, Dicţionar de drept civil de la A la Z. Ediţia a Il-a. Bucureşti, Editura Hamangiu, 2007. = Dicţionarul limbii poetice a lui Eminescu. Sub redacţia acad. Tudor Vianu. Redactori: Gh. Bulgăr, Ion Gheţie, Luiza Seche şi Flora Şuteu. Bucureşti, Editura Academiei, 1968. = Dicţionar enciclopedic de mediu. Coordonator: Constantin Pârvu. [Voi.] I: A-K, [voi.] II: L-Z. Bucureşti, Regia Autonomă Monitorul Oficial, 2005. = Dicţionarul enciclopedic de marină. Coordonator: comandor Anton Bej an. Bucureşti, Editura Societăţii Scriitorilor Militari, 2006. = Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române. Coordonator ştiinţific: Eugenia Dima. Chişinău, Arc & Gunivas, 2007. = Gabriel Angelescu [coordonator], Emilia Mareş, Alexandru Muşina, Tania Muşina, Dicţionarul fundamental al limbii române explicativ, morfologic, ortografic şi ortoepic, Braşov, [Editura] Aula, 2008. = Dicţionarul general al literaturii române. Coordonator general: Eugen Simion. Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic. [S-T: 2007; Ţ-Z: 2009]. (Academia Română). = Valeriu Rusu, Dicţionar medical. Ediţia a IlI-a revizuită şi adăugită. Bucureşti, Editura Medicală, 2007. = Florica Dimitrescu, Contribuţii la istoria limbii române vechi. Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1973. = Nicolae Andrei, Ion Constantin Tănase, Dicţionar (selectiv) de locuţiuni, expresii şi sintagme româneşti. Bucureşti, Editura Oscar Prinţ şi Societatea pentru învăţătura Poporului Român, 2004. = (Academia Română) Dicţionarul limbii române. Serie nouă. Redactori responsabili: acad. Iorgu Iordan, acad. Alexandru Graur şi acad. Ion Coteanu. Din anul 2000. redactori responsabili: acad. Marius Sala şi acad. Gheorghe Mihăilă. Bucureşti, Editura Academiei. Tomul I. Partea a 3-a. Litera D. D - Deînmulţit, 2006; Tomul I. Partea a 4-a. Litera D. Deja - Deţinere. 2006; Tomul I. Partea a 5-a. Litera D. Deţinut - Discopotiriu. 2007; Tomul IV. Litera L. L-Lherzolită, 2008; Tomul V. Litera L. Li-Luzulă, 2008. = Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament A-Z. Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1995. = Documente bucureştene privitoare la proprietăţile Mănăstirii Colţea. Publicate de I. Ionaşcu. Bucureşti, Fundaţia Regele Carol I, 1941. = T. G. Bulat, Contribuţii documentare privitoare la istoria Olteniei. Secolul XVI, XVII şi XVIII. Râmnicul-Vâlcea, Tipografia Societăţii Anonime „Viitorul Vâlcei”, 1925. Vezi Bibliografie, în Dicţionarul limbii române (DLR). Serie Nouă. Tomul I. Partea a 3-a. Litera D. D-Deînmulţit, Bucureşti, Editura Academiei, 2006, p. XIX-XCV. - 1624- D. SOC. EC. DTM2 ENC. PERS. G GRAUR, C.L.R. ÎNS. MS. M. ENC. FIN. NICULESCU, 1LRLR PANN, P. V.2 PS ALT. (1651)2 PUŞCARIU, Î. RFR SALA, A. C. R. SALA - VINTILÄ-RÄDULESCU, LL SECHE, SILR SIMB. BIBL. UNIV. PL. URSU, Î. L. DEX2 M PSALT. HUR.2 S.V. S. = Dicţionar de sociologie economică. Coordonator: Emilian M. Dobrescu. Bucureşti. Editura C. H. Beck, 2006. = Dicţionar de termeni muzicali. Coordonator ştiinţific: prof. univ. dr. Gheorghe Firea. Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită. Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2008. = Stavrofor Dumitru Bondalici, Enciclopedia marilor personalităţi din Vechiul şi Noul Testament. Caransebeş, Editura Diecezană, 2005. = Gândirea. Cluj, Bucureşti, 1921 ş. u. = Alexandru Graur, „Capcanele” limbii române. Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976. = însemnări de pe manuscrise şi cărţi vechi din Ţara Moldovei. Un corpus editat de I. Caproşu, E. Chiaburu. Vol. I (1429-1750). Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2008. = Gheorghe D. Bistriceanu, Mică enciclopedie de finanţe, monedă, asigurări. [Vol.J I: A-C, [vol.] II: D-O, [vol.] III: P-Z. Bucureşti, Editura Universitară, 2006. = Alexandru Niculescu, Individualitatea limbii române între limbile romanice. Vol. 1: Contribuţii gramaticale, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1965; Voi. 2: Contribuţii socioculturale, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978; Voi. 3: Noi contribuţii, Cluj-Napoca, Clusium, 1999; Voi. 4: Elemente de istorie culturală, Cluj-Napoca, Clusium, 2003. = Anton Pann, Povestea vorbii. Ediţie îngrijită de I. Fischer. Prefaţă de Şerban Foarţă. Vol. I—II. Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1967. = Psaltirea de la Alba Iulia, 1651. Tipărită acum 350 de ani sub păstorirea lui Simion Ştefan, Mitropolitul Ardealului, cu binecuvântarea înalt Prea Sfinţitului Andrei, Arhiepiscop al Albei Iuliei. Alba lulia, Reîntregirea, 2001. = Sextil Puşcariu, însemnările autorului de pe exemplarul propriu de lucru din Etymologisches Wörterbuch der rumänischen Sprache I. Das lateinische Element, mit Berücksichtigung aller romanischen Sprachen (Heidelberg, Winter, 1905). Introducerea şi stabilirea textului de Dan Sluşanschi. Bucureşti, Editura Universităţii Bucureşti, 1995. = Revista Fundaţiilor Regale. Bucureşti, 1934 ş. u. = Marius Sala, Aventurile unor cuvinte româneşti. 1, ediţia a II-a; II. Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2006. = Marius Sala, Ioana Vintilă-Rădulescu, Limbile lumii. Mică enciclopedie. Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981. = Mircea Seche, Schiţă de istorie a lexicografici române. Voi I: De la origini până la 1880. Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1966; vol. II: De la 1880 până astăzi. Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1969. = Victor Aga, Simbolica biblică şi creştină: Dicţionar enciclopedic (cu istorie, tradiţii, legende, folclor). Ediţia a II-a. Timişoara, Editura „învierea”, 2005. = Constantin Pârvu, Universul plantelor. Bucureşti, Editura AS AB, 2006. = N. A. Ursu, Despina Ursu, împrumutul lexical în procesul modernizării limbii române literare [1760-1860]. [Vol.] II: Repertoriu de cuvinte şi forme. Iaşi, Editura Cronica, 2004. Corrigenda = Dicţionarul explicativ al limbii române. Ediţia a II-a. Conducătorii lucrării: acad. Ion Coteanu, Lucreţia Mareş. Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996 (Academia Română. Institutul de Lingvistică din Bucureşti). = Muzica. Revista Uniunii Compozitorilor din România şi a Ministerului învăţământului şi Culturii. [Bucureşti]. Anul I, (1950) ş.u. = Psaltirea Hurmuzaki [cca 1500]. Studiu filologic, studiu lingvistic şi ediţie de Ion Gheţie şi Mirela Teodorescu. Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005. = Slava veche şi slavona românească. Pândele Olteanu (coordonator), Gheorghe Mihăilă, Lucia Djamo-Diaconiţă, Emil Vrabie, Elena Linţa, Olga Stoicovici, Mihai Mitu. Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1975.